Cătălina Mărănduc
DICŢIONAR
de
EXPRESII,
LOCUŢIUNI
si
SINTAGME
limbii române
Corint
Bucureşti, 2010
1
Date despre autoare
Cătălina Mărănduc este cercetător ştiinţific III la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan - Al. Rosetti” al Academiei Române. Se numără printre autorii a patru volume din Dicţionarul tezaur al limbii române (DLR) şi a altor patru volume din Micul dicţionar academic (MDA), fiind coordonatoarea volumului III al celui din urmă. A mai publicat teza sa de doctorat, Norme de corectă formare a textului, un Dicţionar de scriitori români şi o lucrare de lexicologie, Familia de cuvinte. Domeniile predilecte de cercetare, lexicologia, pragma-stilistica şi teoria textului, sunt ilustrate şi de numeroasele articole publicate în reviste de specialitate.
Redactare: Marieva Cătălina Ionescu Tehnoredactare computerizată: Andreea Apostol, Mihaela Ciufii Coperta: Valeria Moldovan
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României MĂRĂNDUC CĂTĂLINA
Dicţionar de expresii, locuţiuni şi sintagme ale limbii române / Cătălina Mărănduc -
Bucureşti: Corint, 2010
Bibliogr.
ISBN 978-973-135-570-2
81’374.8=135.1
Toate drepturile asupra acestei ediţii aparţin Editurii CORINT, parte componentă a GRUPULUI EDITORIAL CORINT
ISBN 978-973-135-570-2
Sumar
Cuvânt-înainte ..........................................................................	7
Studiu introductiv ......................................................................	11
Indicaţii pentru utilizarea dicţionarului ...............................................	25
Abrevieri folosite în dicţionar .........................................................	27
Dicţionarul .............................................................................	29
Bibliografie ............................................................................	557
Cuvânt-înainte
Frazeologia a fost dintotdeauna o piatră de încercare pentru lexicografi: foarte importante în comunicare, multiplicând posibilităţile de expresie ale unei limbi, îmbinările stabile de cuvinte sunt mai greu de identificat şi de fixat în structura rigidă a dicţionarului. Lexicograful trebuie să deosebească între ceea ce este relativ fixat şi îmbinările libere, să decidă locul de înregistrare în lista alfabetică al locuţiunii sau al expresiei (în funcţie de unul sau altul dintre cuvintele care o compun), să indice variaţiile şi restricţiile de construcţie. Aspectele teoretice (descrierea şi clasificarea frazeologiei) nu sunt deloc mai simple: chiar terminologia de bază - cuprinzând compuse, locuţiuni, expresii, colocaţii, sintagme, construcţii etc. - e alunecoasă, cu ambiguităţi şi suprapuneri adesea greu de aplicat unor realităţi lingvistice în permanentă evoluţie, cu zone de variaţie şi de tranziţie.
Alcătuind Dicţionarul de expresii, locuţiuni şi sintagme ale limbii române, Cătălina Mărănduc a pornit de la necesitatea de a delimita cât mai clar categoriile vizate, evitând suprapunerile şi definiţiile vagi. Bibliografia de specialitate nu oferă, din păcate, un ghid sigur în domeniu: cu spirit critic şi cu umor, autoarea aduce, în Studiul introductiv, destule exemple de inconsecvenţă, din lucrări lingvistice altminteri foarte respectabile. De la început, autoarea propune (pe baza unor criterii uniforme şi a unor teste obiective) delimitări justificate ştiinţific şi aplicabile practic; definiţiile sale sunt verificate prin „etichetarea”, în corpul dicţionarului, a unui număr enorm de frazeologisme, lăsate de obicei, în alte dicţionare, într-un spaţiu incert al nedeterminării. Asumându-şi conştient riscul controverselor (nu poate exista unanimitate de păreri în cazurile în care unele frazeologisme sunt efectiv „de graniţă”, disputabile între mai multe categorii), autoarea preia curajos sarcina de clasificare, decisivă pentru acurateţea lexicografică a textului.
Dicţionarul e alcătuit cu rigoare şi consecvenţă, informaţia necesară fiind dispusă cu abilitate, într-un mod care nu îngreunează consultarea; cititorul va găsi în fiecare familie frazeologică accentul şi statutul morfologic al cuvântului-titlu, etichetele funcţionale ale unităţilor înregistrate {expresie, locuţiune, sintagmă), indicaţii de registru (popular, familiar, argotic etc.), informaţii asupra caracterului învechit sau actual, asupra frecvenţei, asupra construcţiilor sintactice (complementele verbului), informaţii esenţiale asupra relaţiilor semantice (sinonimie, antonimie).
Impresionează în acest dicţionar cantitatea uriaşă de material: pus la dispoziţia cititorului curios (dornic să-şi lămurească sensul unei expresii), a traducătorului (adesea dezarmat în faţa sintagmelor şi a expresiilor necuprinse în dicţionare) şi a specialistului interesat
de dinamica lexicului românesc. Cătălina Mărănduc îşi foloseşte aici îndelungata experienţă de lexicolog şi lexicograf, mai ales cea de redactare, revizie şi coordonare a Micului dicţionar academic („mic” doar în raport cu zecile de volume ale Dicţionarului limbii române, altminteri MDA fiind cel mai mare şi mai complex dintre dicţionarele noastre generale!), îşi foloseşte şi competenţa de vorbitor nativ şi excelent cunoscător al limbii actuale, pentru a adăuga frazeologismelor adunate din zeci de dicţionare sensuri şi construcţii omise până acum. Faţă de alte dicţionare de expresii şi locuţiuni, cel pe care îl deschideţi cuprinde multe noutăţi: sintagme de largă circulaţie, construcţii exclamative şi interogative, expresii şi locuţiuni familiare şi argotice relativ recente {ascuţit ca lupta de clasă, a băga o sârmă, a trage o ţeapă, a da un tun etc.); nu evită (cum o fac cele mai multe dicţionare existente) nici cuvintele considerate vulgare sau obscene, care au generat întotdeauna un număr foarte mare de expresii.
Un dicţionar e valoros nu doar prin acumularea de informaţie, ci şi prin selecţia ei: lexicograful trebuie să ştie şi la ce să renunţe, ambiţia exhaustivităţii creând de obicei opere de neconsultat sau baze de date destinate strict specialiştilor. E perfect justificată decizia autoarei de a nu cuprinde decât strictul necesar din sintagmele terminologiilor ştiinţifice (care ar fi încărcat foarte mult textul); la fel, aceea de a nu accepta prea multe expresii de argou (prin excelenţă efemere şi cu circulaţie relativ redusă). Cătălina Mărănduc se pune cu adevărat în locul cititorului, anticipându-i întrebările şi oferindu-i un instrument folositor, uşor manevrabil, riguros, accesibil şi - nu în ultimul rând - plin de surprize: un dicţionar destinat nu doar consultării, ci şi lecturii „în şir”, captivată de pitorescul expresiilor.
Prof. univ. dr. Rodica Zafiu
Studiu introductiv
Lucrarea de faţă conţine o bogată listă de unităţi frazeologice, care se găsesc consemnate în dicţionarele academice, DA1, DLR2 şi MDA3, în cuprinsul articolelor consacrate cuvântului considerat, din punct de vedere semantic, centra al expresiei. La acestea au mai fost adăugate locuţiuni şi expresii din alte lucrări cuprinse în bibliografie, de exemplu ZANNE, P.4, sau unităţi frazeologice citate în lucrări teoretice, cum ar fi cele dedicate locuţiunilor de Florica Dimitrescu5 şi Cecilia Căpăţână6.
Dicţionarele academice citate mai sus sunt de mari dimensiuni, în mai multe volume şi nu sunt accesibile publicului larg. Elementele frazeologice sunt consemnate la sfârşitul sensurilor cuvântului central, şi anume fiecare la sensul cu care acesta apare în expresie sau de la care se presupune că a evoluat în locuţiune. Unităţile frazeologice se află printre citate şi sensuri obişnuite, astfel că sunt greu de găsit de către cititorii interesaţi.
Nu numai din punct de vedere practic, ci şi din punct de vedere teoretic, lexicografia academică românească nu conţine prea multe clarificări, pe care cititorul ar putea să le caute în prefeţele dicţionarelor. în prefaţa la litera A din DA, găsim următoarea formulare: „Programul se publică în fruntea acestui întâiu fascicul, rămânând ca introducerea pentru întreaga operă să apară la sfârşitul ei.” Prin urmare, clarificările şi îndrumările teoretice din partea forurilor academice în ce priveşte problemele spinoase ale lingvisticii şi lexicografiei sunt aşteptate la sfârşitul lucrării, adică acum, poate, cu ocazia apariţiei ultimelor volume din DLR, a doua parte a DA?
Studiind modul în care DA tratează unităţile frazeologice, vom observa că în lista de prescurtări de la începutul volumului care conţine litera A găsim doar următoarele: „loc. = locuţiune; loc. adv. = locuţiune adverbială; loc. conj. = locuţiune conjuncţională; loc. prep. =
1	Dicţionarul limbii române, tomul I, partea I, A-B, Bucureşti, Socec, 1913, tomul I, partea a II-a, C, Bucureşti, Universul, 1940, tomul I, partea a IlI-a, D-de, Bucureşti, Universul, 1949, tomul II, partea I, F-I, Bucureşti, Imprimeria Naţională, 1934, tomul II, partea a Il-a, J-lacustru, Bucureşti, Universul, 1937, tomul II, partea a IlI-a, Ladă-lojniţă, fară an.
2	Dicţionarul limbii române, serie nouă, Bucureşti, Editura Academiei, tomul VI, M, 1965-1968, tomul VII, patea 1, N, 1971, tomul VII, partea a Il-a, O, 1969, tomul VIII, P, 1972-1984, tomul IX, R, 1975, tomul X, S, tomul XI, partea I, Ş, 1978, tomul XI, partea a Il-a, 7, 1982-1983, tomul XII, partea I, T, 1994, tomul XII, partea a Il-a, £/, 2002, tomul XIII, partea I şi a Il-a, Vşi W, X, Y, 1997-2005; tomul XIV, Z, 2000, tomul I, partea a IlI-a, D, 2006.
3	Micul dicţionar academic, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, voi. I, A-C, 2001, voi. II, D~H, 2002, voi. III, I—Pr, 2003, voi. IV, Pr-Z, 2003.
4	Iuliu A. Zanne, Proverbele românilor, voi. I-X, Bucureşti, Editura Librăriei Socec, 1895-1912.
5	Florica Dimitrescu, Locuţiunile verbale în limba română, Bucureşti, Editura Academiei R.P.R., 1958.
6	Cecilia Căpăţână, Elemente de frazeologie, Craiova, Editura Universitaria, 2007.
10
locuţiune prepoziţională”. Am putea conchide că autorii DA recunoşteau numai existenţa acestor trei tipuri de locuţiuni.
în glosarea semnificaţiei semnelor tipografice speciale, găsim: „După semnul # urmează idiotismele, locuţiunile proverbiale etc.” într-adevăr, în cuprinsul lucrării, găsim adeseori acest semn, la sfârşitul unor sensuri, după care sunt scrise cu litere uneori aldine, alteori cursive diverse unităţi frazeologice, fară a fi calificate în vreun fel.
în alt volum, la litera F, găsim: „(Loc. prov.) A dejuga de la moară la făcău = a ajunge de la mare (bine) la mic (rău)”. Deducem că „loc. prov.” ar putea însemna proverbe şi/sau zicători.
în acelaşi volum, la verbul FACE găsim: ,,2°h) în diferite expresiuni: A face toate (chipurile) să (s. ca, s. cum)...”, mai departe găsim: „| A face cinste... | A face credinţa...”, şi mai departe: „3° A face o săritură = a sări (o dată); ~ o ţâşnitură = a ţâşni”, iar în alt loc: „# A face (cuiva un) semn = ...”
Prin urmare, unităţile frazeologice sunt introduse fie prin semnul #, fie prin alte modalităţi, evidenţiate prin litere aldine sau prin cursive şi rareori denumite în vreun fel. De reţinut apariţia încă din acest prim dicţionar academic a termenului „expresiune”, nedefinit în vreun fel.
DL7, care îşi propune să suplinească urgent lipsa unui dicţionar explicativ academic al limbii române, pune în centrul preocupărilor sale, aşa cum se înţelege şi din titlu, stadiul contemporan al limbii: „Limba contemporană este, fară îndoială, primul şi cel mai important obiectiv al unui dicţionar.” Mai departe, aflăm că: „Sensurile figurate şi locuţiunile au fost de asemenea înregistrate în ordinea frecvenţei lor în literatură şi în vorbirea obişnuită... Definiţiile, ca şi expresiile şi locuţiunile, sunt ilustrate prin citate caracteristice din punct de vedere semantic.” Se mai precizează apoi că expresiile şi locuţiunile sunt precedate de un romb alb şi că la sfârşitul seriei de citate figurează uneori proverbe, însoţite sau nu de citate. Proverbele nu sunt deci considerate expresii sau locuţiuni, ci încadrate, prin aceeaşi grafie cursivă, printre citate.
„Ordinea frecvenţei” este un concept lexicografic care se diferenţiază ca mod de organizare de „ordinea filiaţiei sensurilor”: în cazul celei din urmă, se începe cu tratarea celui mai vechi sens atestat şi se continuă cu sensurile care evoluează din el. însă trebuie spus că, neexistând în acea epocă texte în format electronic şi studii statistice asupra frecvenţei cuvintelor, ordonarea sensurilor începând cu cel mai uzual, mai des folosit de vorbitori, se făcea conform unei viziuni subiective.
Modalitatea de organizare a materialului lexicografic al DLR este ordinea filiaţiei sensurilor. Consultând lista abrevierilor, am constatat că acest dicţionar ia în consideraţie patru tipuri de locuţiuni: loc. adv., loc. adj., loc. conj., loc. prep., precum şi prescurtarea exp. = expresie, termeni lingvistici pe care nu îi defineşte. în ce priveşte termenul expresie, nici DŞL nu socoteşte necesar să îl explice în accepţia lui din lexicografie, arătând că este des utilizat în lingvistica tradiţională, cu sensuri ambigue.
Alte precizări găsim în prefaţa la litera M, cu care începe noua serie a dicţionarului academic (DLR). Cum această literă a apărut sub formă de fascicule, prefaţa se găseşte în aşa numita „fasciculă 0”, deoarece prima parte a literei M apare în fascicula 1. Se arată aici că, pe parcursul elaborării DA, normele de redactare s-au schimbat: „în volumul apărut în
7	DL = Dicţionarul limbii române literare contemporane, Bucureşti, Editura Academiei, voi. I, A-C, 1955, voî. II, D-L, 1956, voi. III, M-R, 1957, voi. IV, S-Z, 1958.
11
1934 (F-I), derivatele şi compusele au fost înglobate în aceleaşi articole cu baza lor, pe când în partea publicată anterior, ele fuseseră lucrate ca articole aparte.”
Aceasta înseamnă că unele volume DA sunt ordonate alfabetic, altele sunt organizate pe cuiburi lexicale, sau pe familii de cuvinte, ceea ce face şi mai dificilă găsirea informaţiei căutate, în cazul nostru a unităţilor frazeologice.
Din această prefaţă mai aflăm că: „S-au introdus în dicţionar şi cuvinte care se întâlnesc numai în expresii, de exemplu adv. mânzeşte (în a râde, a zâmbi mînzeşte).”
în acest dicţionar, compusele formează arareori articol separat, numai dacă sunt împrumutate ca atare, dacă sunt sudate sau dacă cel puţin unul dintre componente nu apare separat în limba română. Celelalte compuse sunt tratate în cadrul articolului de dicţionar al primului cuvânt component.
Expresiile, locuţiunile, proverbele, zicătorile sunt considerate ilustrative pentru sensul cuvântului la care figurează. Găsim aici următoarea definiţie pentru expresie: „se consideră expresie orice grupare de cuvinte care are în totalitatea ei un sens distinct de al elementelor alcătuitoare”. Aflăm apoi că dicţionarul înregistrează şi „grupările lexicale foarte frecvente care se îndepărtează de tipul fundamental, descris mai sus, cu condiţia ca aceste grupări să aibă stabilitate în limbă”, dar din exemplul care urmează se înţelege că această definiţie nu se referă, cum s-ar putea crede, la colocaţii, ci la seriile de expresii formate prin înlocuirea unui termen cu sinonimele sale: „o expresie ca a i se curma, a i se opri sau a-i pieri (cuiva) răsuflarea permite echivalenţe sinonimice. în limitele acestor echivalenţe, expresia rămâne însă stabilă”.
Definirea locuţiunilor este la fel de puţin precisă: „locuţiunile de diverse feluri sânt privite drept specii ale expresiilor, pentru că reprezintă grupări constante de cuvinte având alte valori sau funcţiuni decât acelea ale termenilor care le compun.”
Dacă aceasta ar reprezenta genul proxim, diferenţa specifică a celor două noţiuni ar fi că „în general, expresiile conţin un sens figurat, transparent sau aluziv, ceea ce nu se întâmplă cu locuţiunile, unităţi mai puţin îndepărtate de sensurile proprii ale cuvintelor care le alcătuiesc”.
Ceea ce este frapant este că definiţia dată aici expresiilor se aseamănă destul de mult cu definiţia pe care stilisticienii o dau unor figuri de stil sau sensului figurat al cuvintelor. Această similitudine de definire este explicabilă prin „expresivitatea” expresiilor, care înseamnă de fapt că acestea au la bază figuri de stil lexicalizate; îndepărtarea de sensul cuvintelor componente se realizează prin procedee semantice specifice figurilor de stil.
Prin urmare, dacă locuţiunile sunt specii ale expresiilor, înseamnă că acestea au şi ele, cel puţin la origine, o utilizare figurată a unui termen component, şi nu pare posibil ca prin sudarea lor până la îndeplinirea unei funcţii sintactice unice ar putea să fie mai puţin îndepărtate de sensurile proprii ale cuvintelor.
Se mai arată că unităţile frazeologice sunt încadrate în articolul de dicţionar al cuvântului care imprimă unităţii o valoare nouă (adică, am zice noi, care îşi pierde sensul propriu, de bază?), dar există unităţi frazeologice care ar putea figura la două sau mai multe cuvinte, acestea apărând cu sensuri diferite şi influenţând sensul global al unităţii. în acest caz, explicaţia se găseşte la primul dintre ele, în ordinea apariţiei în expresie, iar la celălalt (celelalte) unităţi frazeologice sunt menţionate cu trimitere la cuvântul unde se găseşte explicaţia.
Indicaţiile de utilizare a dicţionarului oferă următoarea informaţie: „Semnul ^ în interiorul unui articol marchează unităţile frazeologice (locuţiuni, expresii, compuse etc.)
12
subordonate unui sens principal ’, prin urmare seninele convenţionale nu oferă informaţii diferenţiate despre tipurile de unităţi frazeologice.
în dicţionarul de faţă, am încercat să evităm includerea proverbelor printre expresiile verbale, cu toate că acest lucru se întâmplă uneori în dicţionarele folosite drept sursă, dat fiind caracterul evident expresiv, plastic, al ambelor şi interesul pe care îl prezintă pentru cititori, prin frecvenţa lor.
Proverbele pot fi recunoscute prin aceea că sunt în general structuri mai complexe, formate din două sau mai multe propoziţii, şi nu îndeplinesc o unică funcţie sintactică, ci reprezintă structuri independente sintactic, de obicei incidente în alte structuri. Ele nu pot fi explicate printr-un sinonimici au nevoie de o parafrază explicativă destul de extinsă.
Am considerat deci necesară publicarea lucrării de faţă pentru a sintetiza, dar şi a clarifica un anumit tip de informaţie prezentă, printre alte tipuri de informaţie, în dicţionarele academice, informaţie de mare interes pentru cititori şi destul de greu accesibilă în aceste dicţionare.
Lucrările lexicografice care sunt destinate explicării unităţilor frazeologice, spre deosebire de dicţionarele generale, au drept articole de dicţionar unităţi frazeologice8, care pot fi ordonate’alfabetic sau pot fi grupaite în cuiburi sau familii în jurul unor cuvinte.
Gruparea în familii frazeologice, în jurul unui cuvânt-centru, uşurează găsirea unităţilor frazeologice de către cititori. S-ar mai putea considera că acest fel de grupare a unităţilor frazeologice sugerează o concepţie a vorbitorilor, o viziune globală asupra unei anumite noţiuni, mai mult sau mai puţin specifică limbii române.
Atunci când în expresie există mai multe cuvinte importante, dicţionarele academice DA şi DLR glosează expresia doar la unul dintre ele, iar la celelalte inserează trimiteri la cuvântul unde este glosată expresia. Deoarece un volum din aceste dicţionare reprezintă o singură literă sau doar o parte dintr-o literă, trimiterile se fac de cele mai multe ori de la un volum la altul, ceea ce face şi mai dificilă căutarea explicaţiei.
în MDA, s-a preferat în general glosarea pe scurt a unităţilor frazeologice ori de câte ori apar. Economia de spaţiu în cazul utilizării trimiterilor este prea mică pentru a justifica marele disconfort produs cititorilor. în acest dicţionar nu am folosit trimiterile, ci am glosat unitatea frazeologică la cuibul cuvântului pe care l-am considerat cel mai important pentru configurarea sensului ei, iar dacă nu am putut să ne decidem, am glosat-o de mai multe ori.
O altă problemă greu de rezolvat de către cititori este calificarea unităţilor frazeologice drept sintagme, expresii, locuţiuni. In general, DLR şi DA nu menţionează decât o singură dată, în formă prescurtată, la începutul şirului, că avem de-a face cu expresii. în cazul unui şir mai mare de expresii, fiecare cu definiţia ei şi cu un mare număr de citate, informaţia se pierde. De obicei, aceste dicţionare califică drept expresii acele unităţi frazeologice care conţin verbe, deci expresiile verbale. Aceleaşi dicţionare nu califică în niciun fel unităţile frazeologice care nu conţin verbe, adică sintagmele şi construcţiile. Acestea sunt doar evidenţiate prin caractere cursive, spre deosebire de expresiile verbale, cuvintele compuse şi locuţiuni, care sunt evidenţiate prin caractere aldine.
8	Vasile Breban, Gh. Bulgăr, Doina Grecu, Ileana Neiescu, Grigore Rusu şi Aurelia Stan Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti, Bucureşti, 1969; Gabriela Duda, Aglaia Gugui, Mărie Jeanne Wojcicki, Dicţionar de expresii şi locuţiuni ale limbii române, Bucureşti, Editura Albatros 1985 etc.
13
Locuţiunile sunt calificate de fiecare dată printr-o prescurtare specifică, aceasta deoarece există arareori un şir de locuţiuni, de pildă adverbiale, la un sens al cuvântului, ceea ce ar implica menţionarea statutului lor o singură dată, la începutul şirului. Totuşi, aşa cum vom arăta mai jos, statutul de locuţiune al unităţilor frazeologice este controversat - de multe ori DLR califică drept locuţiuni unităţi frazeologice cu caracter de expresii, iar tipurile de locuţiuni pe care DLR le acceptă sunt doar cinci: adjectivale, adverbiale, conjuncţionale, prepoziţionale şi verbale.
In lucrarea Sinteze de limba română9, găsim un capitol intitulat Introducere în frazeologie, în care ne-am aştepta să ni se ofere în primul rând o definire a termenilor, dar aflăm doar că unităţile frazeologice se opun pe de o parte îmbinărilor libere de cuvinte şi pe de altă parte cuvintelor simple. Ba chiar autorul consideră drept dovadă că anumite îmbinări de cuvinte sunt fixe, şi nu libere, faptul că ele sunt „înregistrate şi explicate, adică definite în dicţionarele noastre mai noi”. Or, este evident că lexicografii, mai vechi sau mai noi, sunt cei care se adresează specialiştilor etimologi spre a obţine clarificări teoretice, pentru a nu greşi atunci când selectează grupurile de cuvinte pe care le vor glosa, şi nu este normal ca specialiştii să plece de la dicţionare ca şi cum ele ar reprezenta rezolvarea problemei.
Aflăm că frazeologismele se caracterizează printr-un sens unitar, echivalent sau potenţial echivalent cu un cuvânt şi că au frecvenţă incomparabil mai ridicată decât îmbinările libere.
Dicţionarele academice, deşi se adresează preponderent unor specialişti, au aerul de a considera că cititorii nu sunt interesaţi de statutul unităţilor frazeologice, ci doar de sensul lor. Sau, deşi sunt redactate de specialişti în domeniul lexicografici, par că evită să se pronunţe în chestiuni controversate.
De aceea, am luat decizia de a menţiona în acest dicţionar chiar la începutul fiecărui paragraf, înaintea formelor, tipul de unitate frazeologică în care se încadrează, după părerea noastră, grupurile de cuvinte glosate, încercând să ne asumăm responsabilitatea unei poziţii tranşante şi să elucidăm incertitudinile cititorilor. Şi tot de aceea, vom prezenta, în continuare, în acest studiu introductiv, definiţiile pe care le acceptăm pentru aceste unităţi frazeologice, însoţite de explicaţii şi diverse tipuri de probe diagnostice care se pot aplica grupurilor de cuvinte pentru a stabili cum este corect să fie calificate.
*
*	*
In ceea ce priveşte cea mai simplă noţiune urmărită în această lucrare, sintagma, în DŞL10 Gabriela Pană-Dindelegan arată că aceasta este considerată în general de lingvişti o structură binară, alcătuită pe baza unei relaţii sintactice de subordonare, formată din două cuvinte autosemantice (nu unelte gramaticale), dar că există şi autori care denumesc astfel un grup de două morfeme.
Grupul sintactic este definit în aceeaşi lucrare ca un cuvânt-centru luat împreună cu toţi determinanţii lui, astfel încât sintagma este un caz particular al grupului sintactic. De
9	Coordonator Theodor Hristea, ed. a IlI-a, Bucureşti, 1984, pp. 134-161.
10	Angela Bidu-Vrânceanu, Cristina Călăraşu, Liliana Ionescu-Ruxăndoiu, Mihaela Mancaş, Gabriela Pană-Dindelegan, Dicţionar general de ştiinţe ale limbii, Bucureşti, Editura Ştiintifîcă, 1997.
14
asemenea, autoarea arată că, în funcţie de categoria gramaticală a cuvântului-centru al grupului, pot exista grupuri, respectiv sintagme substantivale, verbale, adjectivale, adverbiale etc. şi adaugă apoi că unii cercetători francezi denumesc sintagme structurile formate din mai mult de două elemente, ceea ce ar corespunde mai curând noţiunii de grup sintactic din gramatica transformaţională.
în DLR, sintagmele sunt evidenţiate prin litere cursive şi precedate de un romb gol, unul singur, chiar şi atunci când e urmat de o succesiune de mai multe sintagme. Nu găsim precizat termenul sintagmă decât în extrem de rarele cazuri în care un cuvânt sau un sens al unui cuvânt nu este folosit decât în cadrul uneia sau mai multor sintagme.
Exemplu. Cuvântul DISCORDANT apare cu sensul 3 în cadrul unei singure sintagme: „3. (în sintagma) Sindrom discordant = schizofrenie. Cf. abc săn. 322”.
în general, sintagmele glosate în acest dicţionar sunt selectate nu pe baza frecventei mari, ci a îndepărtării relative de sensul de bază, care face necesară glosarea lor separată Concepţia DLR despre sintagmă se îndepărtează deci de sensul termenului, mai modem, colocaţie, care se defineşte ca grupare de cuvinte, cu sens lexical sau gramatical unitar care apare în limbă cu frecvenţă mare.
Sintagmele din acest dicţionar sunt în general grupuri nominale, formate din două poziţii sintactice, centrul nominal şi un determinant, dar nu neapărat şi din două cuvinte, adeseori substantivul fiind urmat de un atribut precedat de prepoziţie; mai rar apar grupuri nominale cu structuri mai coplexe.
De exemplu, la cuvântul DAR2 găsim la sensul 1, p. 421: ,JDar manual = donaţie exceptată de la formele obişnuite cerute pentru validitatea donaţiei, având drept obiect bunuri mobile corporale şi efectuându-se prin predarea bunului de la mână la mână”. La p. 422 găsim un sens secundar: „+ S p e c. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. de) Cadou care constă în obiecte de paloare, în imobile sau într-o sumă de bani, făcut de soţi unul altuia cu ocazia căsătoriei”. După numeroase citate, apare: ,J)arul miresei = Sumă de bani pe care mireasa o primeşte personal în timp ce dansează o horă, asemănătoare perinitei. Cf. udrescu, gl., com. din braşov. Darul bucătarului = bacşiş, udrescu, gl.”.
Cititorii ar putea reproşa acestui dicţionar trei elemente:
-	în primul rând, dificultatea găsirii unităţilor frazeologice în cuprinsul articolului.
—	în al doilea rând, faptul că unităţile nu sunt calificate în niciun fel, de parcă utilizatorul ar trebui să ştie din cultura sa generală că sunt sintagme sau construcţii.
_ în al treilea rând, numărul redus de sintagme glosate, în raport cu numărul articolelor de dicţionar sau cu numărul de expresii şi locuţiuni.
*
*	*
Acceptăm aici următoarea definiţie pentru sintagmă:
Sintagma este un grup de cuvinte format dintr-un cuvânt regent şi un determinant, cu structură sintactică normală, analizabilă, cu frecvenţă mare în limbă sau într-un vocabular specializat (profesional sau stilistic).
Dintre sintagme, dicţionarul de faţă le selectează pe acelea care apar în limbajul obişnuit, şi nu în limbajele de specialitate, unde sunt foarte frecvente, dar nu prezintă interes pentru toţi vorbitorii.
15
Selecţia acestor combinaţii pentru includerea în dicţionarul de faţă se va face, ca şi în DLR, nu după frecvenţa apariţiei în vorbire, ci după existenţa unor trăsături semantice noi, care apar în sintagmă şi nu rezultă din combinarea sensurilor celor două cuvinte componente, deci nu pot fi deduse de vorbitori fără consultarea dicţionarului. In acest fel, numărul sintagmelor selectate nu va fi foarte mare. Ele vor fi scrise cu litere cursive, ca şi în DLR, dar se va preciza în fiecare caz în parte că este vorba despre o sintagmă.
*
*	*
în DŞL, Gabriela Pană Dindelegan numeşte locuţiune un grup neanalizabil, cu expresie fixă, cu sens global unitar, caracterizat prin trăsături morfosintactice probând pierderea autonomiei gramaticale a cel puţin unuia dintre membrii grupului şi funcţionarea de ansamblu ca un singur cuvânt.
Autoarea arată că locuţiunile reprezintă unităţi lexicale şi gramaticale distincte. Locuţiunile care nu sunt calchiate din alte limbi reprezintă rezultatul unui proces de lungă durată, care antrenează modificări la toate nivelurile limbii.
a)	La nivel lexico-semantic, elementele componente ale locuţiunii îşi pierd autonomia şi sensurile obişnuite, iar sensul unic al locuţiunii nu reprezintă suma sensurilor unităţilor componente.
b)	La nivel sintactic, locuţiunea ca întreg primeşte alţi actanţi şi atribuie alte roluri tematice decât cuvântul central.
c)	La nivel morfologic, în afară de verbul-suport al locuţiunii verbale, care îşi păstrează flexiunea, celelalte componente, cele nominale, îşi pierd flexiunea, rămân fixe, neflexibile.
Pierderea autonomiei se manifestă prin pierderea caracterului flexibil, adică prin forma fixă de singular sau plural {a bate câmpii, nu câmpul, a-şi bate joc, nu jocuri), prin pierderea disponibilităţilor combinatorii şi prin neclaritatea organizării interne. Nominalele din structură, de pildă, nu se pot combina cu determinanţi.
Autoarea consideră însă că frontiera dintre grupurile sintactice libere, analizabile şi locuţiuni este greu de trasat, fiind vorba de o evoluţie de durată şi continuă, astfel că există situaţii intermediare între cele două tipuri de unităţi frazeologice. în ce ne priveşte, considerăm că acele grupuri aflate la graniţa dintre cele două tipuri de unităţi frazeologice ar trebui considerate expresii.
Tipurile de locuţiuni exemplificate în lucrarea citată sunt: substantivale, adjectivale, verbale, adverbiale, prepoziţionale, conjuncţionale, pronominale {te miri ce), numerale
{de două ori, a doua oară), interjecţionale {doamne fereşte).
Locuţiunile sunt grupuri de două sau mai multe cuvinte care sunt în general definite, potrivit concepţiei argumentate de Florica Dimitrescu în lucrarea Locuţiunile verbale în limba română, printr-un criteriu funcţional, adică prin faptul că întregul grup îndeplineşte funcţia unei singure poziţii sintactice.
In lingvistica tradiţională, se folosea criteriul înlocuirii cu un cuvânt sinonim. în lucrarea sa Elemente de frazeologie11, Cecilia Căpăţână combate această idee, oferind
11	Ed. cit., p. 38.
16
contra-exemple, cum ar fi: a avea o dorinţă = a dori, unde este înlocuită cu un sinonim o simplă îmbinare de cuvinte.
In DLR, locuţiunile sunt diagnosticate pe baza acestui principiu clasic, prin înlocuire cu un sinonim, prin urmare corespund acestei clasificări grupuri de cuvinte care nu sunt locuţiuni. Pe de altă parte, pot apărea grupuri de cuvinte cu o structură arhaică, neanalizabilă, care conţin termeni dispăruţi din limbă, grupuri care, deşi ar trebui considerate locuţiuni, în DLR sunt totuşi calificate drept expresii, deoarece nu le putem găsi un sinonim perfect.
De aceea, în acest studiu vom încerca să prezentăm nişte criterii diagnostice mai variate şi mai operative pentru distingerea expresiilor de locuţiuni.
în Gramatica limbii române12 găsim următoarea definiţe pentru locuţiune: „Grupul de cuvinte mai mult sau mai puţin sudat, care are un înţeles unitar şi se comportă din punct de vedere gramatical ca o singură parte de vorbire se numeşte locuţiune.” în această lucrare se consideră că există locuţiuni echivalente tuturor părţilor de vorbire, cu excepţia articolului, şi că locuţiunile substantivale şi adjectivale rezultă de obicei din cele verbale. Acest fenomen, pe care Gabriela Pană-Dindelegan îl consideră conversiune13, este denumit de Th. Hristea derivare frazeologică.14
Ion Coteanu, fară a face o distincţie între termenii locuţiune şi expresie, utilizează termenii expresie adjectivală, expresie adverbială etc., pe care îi vom utiliza şi noi aici, mai departe, încercând o modalitate mai riguroasă de definire: „Grupurile de cuvinte care, fară a fi propoziţii, au înţeles de adjectiv se numesc locuţiuni (adică expresii) adjectivale”15 şi „Expresii (locuţiuni) echivalente cu adverbul”16.
Theodor Hristea consideră, fară a insista asupra distingerii cu orice preţ a celor două categorii de frazeologisme, că „cu cât o îmbinare stabilă de cuvinte este mai expresivă (deci are o mai pronunţată încărcătură afectivă), cu atât suntem mai îndreptăţiţi s-o considerăm expresie” şi „când, însă, expresivitatea a dispărut complet (ori în cea mai mare măsură) şi grupul frazeologic a devenit împietrit sau cât mai bine sudat..., atunci putem vorbi de locuţiuni fară teama de a greşi”17.
în continuare, profesorul arată că ambele pot fi înlocuite cu o simplă unitate lexicală, iar la analiza gramaticală „le luăm mai întâi împreună (dacă sensul lor global şi unele caracteristici morfo-sintactice ne dictează acest lucru)”.
Alte precizări, de astă dată cu privire la distingerea locuţiunilor de cuvintele compuse, găsim la Finuţa Hassan, în Introducere la voi. I al tratatului de formare a cuvintelor în limba română18. Se arată aici că locuţiunile se comportă ca o singură parte de vorbire, deci ca un cuvânt: „Locuţiunile reprezintă grupuri împietrite, neanalizabile din punct de vedere semantic şi, în mare măsură, gramatical.” Este foarte greu de precizat ce valoare semantico-sintactică are de seamă în a băga de seamă sau de inimă în tragere de inimă.
12	Bucureşti, Editura Academiei, 1966, voi. I, p. 34.
13	Gramatica limbii române, voi. I, Cuvântul, Bucureşti,	Editura Academiei, 2005,	p.	136.
14	în Sinteze de limba romînă, ed. cit., p. 140.
15	Ion Coteanu, Gramatica de bază a limbii române, Bucureşti, Editura Albatros,	1982,	p. 99.
16	Ibid., p. 225.
17	în Sinteze de limba romînă, ed. cit. p. 142.
18	Formarea cuvintelor în limba română, voi. I, Compunerea, de Fulvia Cioanu şi Finuţa Hassan, Bucureşti, Editura Academiei, 1970, p. 9.
17
Se arată apoi că la baza cuvintelor compuse se află grupuri sintactice stabile, eventual locuţiuni. în ce priveşte distincţia între cuvintele compuse şi locuţiuni, se precizează următoarele: „Atât compusele, cât şi grupurile sintactice locuţionale reprezintă unităţi din punct de vedere semantic. Dar în timp ce locuţiunile, după cum s-a văzut, formează grupuri neanalizabile din punct de vedere semantico-gramatical, raporturile semantice şi gramaticale dintre termenii compusului, la o analiză atentă, pot fi înţelese.”19
Prin urmare, având în vedere această diferenţă importantă, credem că sunt rare şi neca-racteristice cazurile în care o locuţiune se află la baza unui cuvânt compus.
în noul tratat de Gramatică a limbii române20, sunt tratate locuţiunile substantivale, adjectivale, verbale, adverbiale5 prepoziţionale şi conjuncţionale, în general la finalul capitolelor consacrate părţilor de vorbire analoage; din acest punct de vedere, concepţia nu se schimbă faţă de forma anterioară a lucrării, din 1966. Nu vedem de ce nu ar putea suferi acelaşi proces de opacifiere a structurii şi grupul pronominal sau grupul interjecţional.
în ce priveşte locuţiunile substantivale, la p. 138 din lucrarea citată, se arată că acestea „provin din conversiunea unor locuţiuni verbale” care se realizează prin „adăugarea unor sufixe verbului din centrul locuţiunii, astfel încât să se formeze din el un substantiv abstract sau un nume de agent”.
Exemplu: Locuţiunea verbală a-şi bate joc va da naştere locuţiunii substantivale bătaie de joc, a-l trage inima va forma tragere de inimă etc. în această lucrare se mai acceptă drept locuţiuni substantivale unele construcţii care nu conţin niciun substantiv: un nu ştiu cine, un te miri ce. Observăm că aceste construcţii au o structură perfect analizabilă sintactic şi semantic şi că nu sunt lipsite de expresivitate. Ele par să fie nişte expresii pronominale transformate în substantive prin conversiune, prin adăugarea articolului nehotărât, or, ştim că prin adăugarea unui articol nehotărât se poate transforma în substantiv absolut orice, chiar şi o interjecţie sau un simplu sunet: un oh, un b.
Locuţiunea adjectivală este definită în aceeaşi lucrare prin sensul unitar şi funcţionarea globală ca un adjectiv. Această definiţie se potriveşte însă şi expresiilor adjectivale. Tipurile de construcţii enumerate ca fiind locuţiuni adjectivale sunt:
a)	Grup nominal prepoziţional simplu sau complex: de treabă, de nimic, de prost gust, cu frica lui Dumnezeu, în floarea vârstei;
b)	Grup adverbial: de bine;
c)	Grup interj ecţional: ca vai de el, ca vai de lume;
d) Expresie frazeologică verbală: cum trebuie, nu ştiu cum, de doamne-ajută, lasă-mă să te las.
Din punctul de vedere al definiţiei pe care am acceptat-o mai sus, ar trebui să supunem fiecare dintre unităţile frazeologice de acest tip unor teste, pentru a vedea dacă structura lor este neobişnuită şi fixă. Unele dintre ele ar putea fi locuţiuni, altele, expresii adjectivale.
Locuţiunea verbală este definită de Gabriela Pană Dindelegan în acelaşi tratat academic de gramatică drept „grup neanalizabil”, rezultat al unui „proces complex de pierdere a autonomiei lexicale şi morfosintactice a elementelor componente”.
Autoarea arată că locuţiunea reprezintă, în raport cu verbul ei suport, o unitate lexicală şi gramaticală distinctă, care poate avea sau nu acelaşi regim al tranzitivităţii. Locuţiunile care nu sunt calchiate din alte limbi reprezintă rezultatul unui proces de lungă durată, care antrenează modificări la toate nivelurile limbii.
19	Ibid., p. 11.
20	Gramatica limbii române, voi. I, Cuvântul, Bucureşti, Editura Academiei, 2005.
18
a)	La nivel lexico-semantic, elementele componente ale locuţiunii îşi pierd autonomia şi sensurile obişnuite, iar sensul unic al locuţiunii nu reprezintă suma sensurilor unităţilor componente.
b)	La nivel sintactic, locuţiunea ca întreg primeşte alţi actanţi şi atribuie alte roluri tematice decât verbul-suport.
c)	La nivel morfologic, în afară de verbul-suport, care îşi păstrează flexiunea, celelalte componente, cele nominale, îşi pierd flexiunea, rămân fixe, neflexibile.
Dar modificările descrise într-o viziune sincronică nu explică decât rezultatele transformării, nu şi cauzele ei, care diferă de la caz la caz şi pentru care ar fi nevoie de cercetări etimologice, diacronice. O soluţie posibilă ar fi calcul lingvistic - adoptând-o, explicaţia diacronică a anomaliei lingvistice ar rămâne în seama etimologilor altei limbi.
Sensul cel mai general al noţiunii de expresie este, cum arată şi DŞL, acela de formă sub care se transmite prin semnul lingvistic un conţinut semnificant. Pentru realizarea optimă a funcţiei expresive a limbajului, vorbitorii folosesc adeseori o exprimare figurată, cu atât mai eficientă în transmiterea unui conţinut semantic bogat cu cât este mai nouă, mai inventivă, mai sugestivă şi trezeşte mai multe imagini în mintea receptorului.
Fiind la început o creaţie personală, figurată, expresia este apreciată pentru inventivitatea şi eficienţa ei şi preluată de tot mai mulţi vorbitori; ea intră în inventarul de convenţii lingvistice, se lexicalizează. In acest mod ea devine banală, îşi pierde noutatea şi capacitatea sporită de a semnifica, de a sugera imagini. Pentru a corecta lipsa de expresivitate, vorbitorii efectuează modificări ale expresiei, de obicei înlocuind o parte a ei cu sinonime. Din acest motiv, expresiile au numeroase variaţii de formă, care sunt condiţionate geografic (adică pot fi regionale), dar sunt mai ales condiţionate diacronic (adică pot fi arhaice sau neologice). Schimbările continue păstrează echilibrul între latura convenţională a expresiei, faptul că vorbitorii o includ în lexic şi îi cunosc sensul, şi latura inovatoare, frapantă, care îi sporeşte expresivitatea.
Prin urmare, expresiile frazeologice suferă cam acelaşi proces pe care îl suferă metaforele din stilul poetic atunci când se tocesc şi se lexicalizează: sunt supuse la modificări de formă care le reînvie expresivitatea. în MDA, ca şi în DLR, sunt consemnate numeroase astfel de variaţii ale formei expresiilor. Exemplu (în MDA, la verbul a arunca).
„(Exp; pop) Cât ai arunca cu securea (sau toporul, băţul, praştia, piatra, cu o sburătură) La mică distanţă.”
Ceea ce face ca unele dintre aceste metafore lexicalizate să fie considerate unităţi frazeologice este faptul că au sensul şi funcţia gramaticală ale unei simple unităţi lexicale. Sinonimul expresiei adverbiale de mai sus este „(foarte) aproape”.
Perturbările structurii normale a grupului verbal transformat în locuţiune pot proveni din dispariţia unui cuvânt din limbă sau a unui sens al unui cuvânt, ori pot proveni din arhaizarea tiparului lor flexionar sau a modului de construcţie sintactică. Devenite neanalizabile, aceste grupuri de cuvinte nu mai au expresivitate şi îngheaţă, îşi pierd capacitatea de a-şi modifica forma, de a evolua.
Locuţiunea adverbială este definită în acelaşi tratat (p. 590) drept un grup unitar sintactic, format din două sau mai multe cuvinte echivalente cu un adverb. Aceste grupuri sunt formate după anumite tipare preferenţiale: prepoziţie + substantiv {de-a buşilea, în faţă, în jur); prepoziţie + verb la supin {pe negândite, pe rupte, pe apucate); structuri mai complexe formate după un tipar simetric {din zi în zi, ceas de ceas, din când în cănd)\ asocieri de cuvinte gramatical diferite {cât colo, câte ceva, nici pe departe). în acelaşi timp, se defineşte noţiunea de grupare locuţională cu o structură complexă, relativ fixă şi cu o relativă
19
unitate semantică. Se arată că relaţiile sintactice ale acestor grupări sunt transparente: pe nepusă masă, la paştele cailor, cu noaptea în cap.
Credem că ar fi mai potrivit ca acestea să fie numite expresii adverbiale. Caracterul lor expresiv este evident.
în acelaşi tratat, la p. 609, locuţiunile prepoziţionale sunt definite drept grupuri fixe de cuvinte cu comportament gramatical de prepoziţie. Acestea sunt formate din una sau două prepoziţii şi un cuvânt din altă clasă gramaticală: cât despre, în afară de, cu privire la...
Atunci când cuvântul din altă clasă gramaticală se află la finalul construcţiei, primeşte un formant asemănător cu articolul hotărât, prin analogie cu substantivele, chiar dacă nu este substantiv: în decursul, de-a lungul, în urma, la dreapta.
Pentru a delimita locuţiunile prepoziţionale de îmbinările libere de cuvinte organizate sintactic şi compatibile cu funcţia de prepoziţie, se recomandă să se aibă în vedere:
-	invariabilitatea termenilor componenţi;
-	sensul global al grupului;
-	comportamentul sintactic diferit de al cuvintelor independente şi unitar.
în cazul construcţiilor care includ un substantiv, acesta nu poate primi determinanţi dacă este vorba de o locuţiune: *în luminoasa faţă a casei, marele/acest mijloc al nostru. în schimb, grupările în centrul, din cauza pot primi determinanţi: în vechiul centru al oraşului, în plin centrul oraşului, din această cauză. Aceasta ar însemna, potrivit concepţiei autoarelor, că este vorba despre construcţii în curs de a deveni locuţiuni, procesul nefiind încheiat. Totuşi, nu vedem deocamdată prin ce accident evolutiv s-ar putea ajunge la estomparea caracterului analizabil, din punct de vedere sintactic şi semantic, al acestor sintagme, astfel încât să se transforme în structuri îngheţate şi să devină locuţiuni.
Se arată că în cuprinsul locuţiunilor pot apărea termeni care nu mai există în limbă sau care există cu sens schimbat: în pofida, în decursul, în vederea.
Datorită funcţionării ca prepoziţii şi caracterului fix, sunt considerate locuţiuni prepoziţionale şi construcţiile: în ce priveşte, cât priveşte. Putem obseva, în sprijinul acestei ipoteze, şi o pierdere a autonomiei sintactico-semantice a verbului, care nu mai funcţionează ca un verb şi nu mai are sensul obişnuit.
Se constată deci că viziunea asupra locuţiunilor este diferită de la un capitol la altul al tratatului, definirea lor fiind mai restrictivă la autoarele capitolului despre prepoziţie (Fulvia Ciobanu şi Isabela Nedelcu).
Locuţiunile conjuncţionale sunt definite de Isabela Nedelcu la p. 633 a tratatului ca „grupuri de cuvinte ce se constituie în unităţi sintactico-semantice echivalente cu conjuncţiile propriu-zise”. Se face observaţia că în general aceste grupuri trebuie să conţină o conjuncţie sau un alt element cu rol de conectiv.
Fără a se avansa vreo explicaţie, în afara caracterului relativ neologic, se enumeră unele grupuri de cuvinte care nu respectă această regulă: prin urmare, ca atare, în concluzie. Trebuie însă remarcat faptul că acestea se încadrează în clasa concluzivelor, pe care unii cercetători le-au considerat mai aproape de clasa adverbelor decât de cea a conjuncţiilor, or, se ştie că locuţiunile adverbiale nu necesită prezenţa unui adverb în structură.
Din punctul nostru de vedere, în concluzie, spre deosebire de primele două grupuri, este analizabil şi nu este locuţiune, locuţiunea fiind un grup caracterizat prin fixitate cauzată de vechime şi de caracterul neanalizabil.
Locuţiunile conjuncţionale pot fi formate dintr-un conectiv căruia i se adaugă fie un adverb, fie o prepoziţie, însoţind sau nu un substantiv, sau chiar un verb, de ex. las-că.
20
Credem că grupurile de cuvinte formate numai din conective (ca să, ca şi cum, ci şi) ar trebui considerate conjuncţii compuse, aşa cum grupurile de prepoziţii sunt considerate prepoziţii compuse.
In DŞL, cuvântul expresie este definit ca latură concretă, aparentă a semnului lingvistic, iar în finalul articolului de dicţionar se spune că în lingvistica tradiţională acest termen are un sens ambiguu, echivoc, acoperind cuvinte compuse, sintagme, locuţiuni.
Această calificare a lingvisticii tradiţionale nu ne va mira dacă vom observa cum defineşte Stelian Dumistrăcel termenul în prefaţa lucrării sale Până-n pânzele albe. Expresii româneşti. Biografii - motivaţii, Editura Institutului European, Iaşi, 1997: „Urmărind moduri de exprimare a mentalului românesc, printre enunţurile la care ne referim apar structuri diferite, de la idiotisme propriu-zise până la îmbinări (fixe) de minimum două cuvinte, care desemnează o noţiune sau care înfăţişează figurat o idee.”
Totuşi, dacă autorul îşi propune să investigheze etimologia şi evoluţia semantică a sensurilor figurate ale unităţilor frazeologice selectate, considerăm că vor predomina cu adevărat acele construcţii pe care dicţionarele le denumesc expresii, datorită expresivităţii lor.
Desigur, sensul acestui termen indispensabil, credem, în frazeologie, nu a fost suficient elucidat şi diferă de la un cercetător la altul, dar acesta nu este un motiv să nu ne ocupăm de definirea lui, ci dimpotrivă, face ca definirea lui cât mai exactă să fie foarte necesară.
*
*	*
Acceptăm aici următoarea definiţie pentru locuţiune:
Locuţiunea este un grup de cuvinte care ocupă o singură poziţie sintactică, al cărui sens este unitar şi diferit de combinarea sensurilor proprii ale cuvintelor componente, şi care are o structură fixă, nemodificabilă, arhaică, diferită de modul obişnuit de combinare a termenilor în limba română actuală (adică nu admite variaţii morfologice şi nici combinarea elementelor cu determinanţi).
Existenţa unui termen component arhaic sau regional, lipsit de atestări în limba română contemporană altfel decât în acea unitate frazeologică este de natură să certifice caracterul ei de locuţiune.
Arhaismul sau regionalismul din locuţiune poate fi lexical (un cuvânt care nu mai apare în limba actuală), morfologic (o particularitate flexionară arhaică) sau doar semantic (un sens vechi al cuvântului, care s-a păstrat doar în acel context).
Existenţa unui mod de construire a grupului aberant faţă de sintaxa normală a limbii române este un alt criteriu care demonstrează caracterul de locuţiune al unei unităţi frazeologice. Exemple: a) existenţa unor forme neobişnuite, arhaice de plural: roate, cămpi\ b) folosirea unor prepoziţii neobişnuite: a, de-a.
Observaţie: în lucrarea citată, Cecilia Căpăţână consideră, pe baza acestui criteriu, ca fiind locuţiuni unităţile frazeologice de tipul de-a baba oarba, de-a uliul şi porumbeii, în general nume de jocuri de copii, pe care DLR le consideră construcţii şi le ortografiază cu caracter cursiv, spre deosebire de cel aldin, rezervat locuţiunilor. Pe de altă parte, în DA şi DLR sunt considerate locuţiuni unităţile frazeologice de-a rostogolul, de-a berbeleacul, de-a-ndoaselea.
în alte cazuri, construcţia este obişnuită din punct de vedere sintactic, dar inexplicabilă semantic - de ex. bătaie de joc.
21
Pentru stabilirea caracterului de locuţiune al unei unităţi frazeologice, se poate verifica dacă substantivul principal poate primi determinanţi şi dacă poate fi înlocuit prin pronume personale cu forme neaccentuate. în cazul în care aceste probe dau naştere unor construcţii neatestate în limba română, este vorba despre o locuţiune. Exemplu: El a luat seama să nu cadă. *El a luat această seamă. A luat seama să nu cadă? *Da, a luat-o. Ea bate câmpii. *Ea bate aceşti câmpi. *Nu ştiu cât timp o să-i mai bată.
Cu ajutorul acestor probe diagnostice, am demonstrat că unităţile frazeologice a lua seama şi a bate câmpii sunt locuţiuni.
Calificarea locuţiunilor se face în funcţie de sensul unitar şi de poziţia sintactică pe care o ocupă: locuţiune adjectivală, locuţiune adverbială, locuţiune conjuncţională, locuţiune pronominală, locuţiune prepoziţională, locuţiune substantivală, locuţiune verbală, locuţiune interjecţională. Se poate folosi proba înlocuirii cu un sinonim pentru a discerne mai uşor această valoare (aceleaşi disponibilităţi combinatorii cu ale sinonimului), dar numai după aplicarea testelor anterioare pentru stabilirea caracterului de locuţiune.
Unele dintre aceste construcţii, cum ar fi grupurile de cuvinte repetate sau rimate care au sens adverbial, pot fi considerate atât locuţiuni, cât şi cuvinte compuse. Exemple: târâş grăpiş, calea valea, fel de fel. în general, aşa cum arată Finuţa Hassan în Introducere la primul volum al tratatului de Formarea cuvintelor în limba română cuvintele compuse au structură fixă, părţile componente nu pot fi inversate, nu pot primi determinanţi, valabil şi pentru locuţiuni, dar structura sintactică şi semantică a cuvintelor compuse este analizabilă, explicabilă pentru vorbitori, pe când cea a locuţiunilor nu este analizabilă.
Din acest punct de vedere, credem că grupurile de mai sus, de obicei considerate cuvinte compuse, ar trebui considerate locuţiuni.
Lucrarea sus-citată descrie structura diferitelor categorii de cuvinte compuse, care răspund mai bine sau mai rău diverselor criterii de coeziune, morfologică, sintactică, semantică, în funcţie de vechimea şi gradul lor de sudură. Formarea cuvintelor compuse pare astfel a fi un procedeu de motivare a seninului lingvistic, pornind de la îmbinări de unităţi lexicale care îşi mai păstrează ceva din independenţă, cum ar fi prim-ministru, cu formele paralele de genitiv prim-ministrului sau primului ministru, şi terminând cu compuse perfect sudate, ca untdelemn (sau undelemn) şi fiindcă. Pe parcursul întregului proces, caracterul analizabil sintactic şi semantic al structurii se păstrează, deşi în stadiile finale este pus în umbră de unitatea structurii.
Spre deosebire de acest proces, formarea locuţiunilor reprezintă un accident, o pierdere a caracterului analizabil datorită unităţii semantice, în paralel cu evoluţia divergentă a limbii, care face ca structurile sintactice şi semantice uzuale să se modifice şi să nu mai corespundă cu structura expresiei unitare, aceasta pierzându-şi, ca urmare, caracterul analizabil. Datorită acestei anomalii cu caracter întâmplător, oricât de mare ar fi frecvenţa locuţiunii, evoluţia ei spre transformarea într-un cuvânt compus este oprită.
Nu suntem de acord deci cu lingviştii care consideră că locuţiunile s-ar afla la originea cuvintelor compuse, cu toate că Fulvia Ciobanu21 şi, mai nou, Cecilia Căpăţână22, oferă câteva exemple în acest sens: deplin, desigur, de-abia, dis-de-dimineaţă.
21	Fulvia Ciobanu, „Valorile prepoziţiilor în conjuncţie cu adverbele”, în Studii de Gramatică, voi. III, 1961.
22	Cecilia Căpăţână, Elemente de frazeologie, Craiova, Editura Universitaria, 2007, p. 118.
22
Am eliminat din enumerarea de mai sus structurile pe care Florica Dimitrescu23 le consideră locuţiuni numerale, de ex. câte şi mai câte = multe, o seamă de = câţiva, câteva. Autoarea arată că în prima ediţie a Gramaticii Academiei aceste structuri sunt considerate expresii.
Având în vedere chiar proba clasică a substituirii cu un sinonim, pe care autoarea o aplică aici, grupurile respective, cu structură destul de greu analizabilă, care sunt înlocuite cu pronume nehotărâte, pot fi considerate, după părerea noastră, locuţiuni pronominale.
Confundarea locuţiunilor cu cuvintele compuse se mai poate produce în cazul locuţiunilor prepoziţionale şi conjuncţionale. Grupurile formate numai din prepoziţii şi conjuncţii sau alte cuvinte neflexibile, atunci când au o structură analizabilă sintactic şi semantic, au tendinţa de a se suda devenind cuvinte compuse.
Vorbitorii au tendinţa de a se împotrivi arbitrarului semnului lingvistic şi de a-şi organiza repertoriul de cuvinte pe baza unor analogii între forma şi sensul acestora. Caracterul neanalizabil frânează sudarea elementelor locuţiunii pentru a forma un cuvânt compus şi le păstrează ca atare, sub forma unor construcţii îngheţate. Mult mai uşor se sudează în cuvinte compuse nişte simple sintagme, pe baza frecvenţei mari de utilizare şi a echivalenţei între sensul unitar şi suma sensurilor unităţilor componente.
Prin urmare, caracterul neanalizabil ar trebui să fie un criteriu şi pentru distingerea locuţiunilor de cuvintele compuse, în cazurile în care acestea s-ar putea confunda.
Etimologia locuţiunilor ar explica, desigur, accidentul prin care au devenit neanalizabile şi fixe, au ieşit din circuitul modificărilor produse în scopul păstrării expresivităţii şi deci au devenit lipsite de expresivitate, simple unităţi ale lexicului unei limbi.
De pildă, Stelian Dumistrăcel24 explică locuţiunea a trage la aghioase = a cânta pe nas/a dormi/a sforăi prin grecescul aghios „sfânt”, care elucidează sensul ironic pornind de la cântecele bisericeşti.
Locuţiunea verbală a-şi da arama pe faţă = a se demasca/a se deconspira este explicată în aceeaşi lucrare25 prin metoda „cuvinte şi lucruri”, pornind de la monedele false care erau de fapt din aramă acoperită cu un strat subţire de metal preţios.
La fel, Th. Hristea26 explică sintagma apă chioară prin etimologie populară de la latinescul aqua chiara „apă limpede”.
*
*	*
Propunem aici următoarea definiţie pentru expresie:
Expresia este un grup de cuvinte care îşi pierd parţial autonomia semantică şi sintactică, sunt folosite destul de frecvent împreună şi au valoare expresivă ridicată, cel puţin un termen fiind utilizat în sens figurat; expresiile pot avea valoare ironică, metaforică sau alte valori marcate afectiv. Ele nu conţin elemente neanalizabile de către cititor sau construcţii
23	Florica Dimitrescu, Locuţiunile verbale în limba română, Bucureşti, Editura Academiei, 1958, p. 31.
24	Stelian Dumistrăcel, Până-n pânzele albe. Expresii româneşti. Biografii - motivaţii, Iaşi, Institutul European, 2001, p. 21.
25	Ibid., p. 31.
26	Th. Hristea, Probleme de etimologie, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1968, pp. 215-216.
23
neclare, ori cuvinte arhaice al căror sens s-a opacifiat pentru vorbitorul contemporan. Toate acestea ar periclita funcţia lor comunicativă, care este aceea de redare expresivă a atitudinii emitentului.
Termenii expresiei pot fi înlocuiţi prin sinonime, obţinându-se astfel variante lexicale ale expresiei. De asemenea, cuvintele componente îşi pot schimba forma şi ordinea, dând naştere unor variante topice sau chiar unor parafraze ale expresiei. în sfârşit, nominalul principal al expresiei poate primi, în anumite situaţii, determinanţi.
Nu putem cita prea multe definiţii ale acestui tip de unităţi frazeologice în dicţionarele de specialitate. Observând exemplele oferite de dicţionarele academice, remarcăm mai întâi mulţimea trimiterilor (prin v.) de la un articol de dicţionar la altul;
Expr. Doamne apără! v. apăra. Doamne păzeşte (şi apără)! v. păzi (3). Doamne fereşte! v. feri. Doamne iartă(-mă)! v. ierta. Doamne ajută! v. ajuta. A fi (mai) de Doamne-ajută v. ajuta. A nu fi de niciun Doamne-ajută v. ajuta. A (se) încărca de Doamne-ajută v. ajuta.”
Din acest fragment nu se pot extrage informaţii lexicografice. Cititorul este frustrat, nu are la îndemână volumele din DA cu literele A, I şi F, nici volumul DLR cu litera R în al doilea rând, remarcăm consemnarea minuţioasă a variantelor: „(învechit şi popular) A (se) odihni (sau a adormi ori a se răposa) întru Domnul = a muri; a fi mort.”
Variantele topice nu sunt de cele mai multe ori menţionate decât prin formula „(Cu schimbarea expresiei)”, după care urmează citate.
Din punct de vedere diacronic, am emis mai sus ipoteza că aceste expresii reprezintă punctul de plecare pentru evoluţia spre apariţia locuţiunilor. Ele sunt la origine creaţii personale, apreciate de vorbitori pentru expresivitatea lor, astfel încât sunt repetate, folosite mai des şi se transformă în clişee, care au tendinţa de a-şi toci expresivitatea şi de a suferi modificări pentru a o reîmprospăta. în această categorie se încadrează variantele sinonimice şi, uneori, parafraza expresiei. Cu ajutorul lor se încearcă obţinerea unui echilibru între lexica-lizarea informaţiei prin utilizare frecventă şi convenţie pe de o parte, şi între expresivitate, plasticitate, noutate pe de altă parte.
Dacă printr-un accident în evoluţia limbii expresia conservă o modalitate revolută de construcţie sau un arhaism de orice tip, ea îşi pierde caracterul transparent, analizabil pentru vorbitori şi, probabil din această cauză, devine fixă, nemodificabilă, îndepărtându-se prin asta tot mai mult de limba vie, care evoluează. Devenind clişeu lingvistic, ea nu are o frecvenţă mai mică, ci dimpotrivă, dar caracterul expresiv se pierde. Astfel, expresia se transformă în locuţiune.
Procesul poate fi reversibil, locuţiunea poate fi parafrazată, remotivată, înzestrată cu expresivitate, ceea ce este definitoriu pentru unitatea frazeologică denumită expresie.
Expresivitatea pe care locuţiunea o mai păstrează constă în caracterul ei inedit, exotic, raportat la cuvântul sinonim cu ea.
Datorită relaţiei strânse dintre expresii şi locuţiuni, primele fiind caracterizate prin expresivitate şi plasticitate, celelalte prin caracterul fix şi neanalizabil, este normal să găsim un mod de a le denumi în paralel cu locuţiunile: expresii verbale, expresii adverbiale, expresii adjectivale, expresii pronominale, expresii interjecţionale. Locuţiunile conjuncţionale şi prepoziţionale, datorită caracterului de relaţie, nu sunt expresive şi arareori pot deveni expresii conjuncţionale şi expresii prepoziţionale.
24
Modalităţile pe care le propunem pentru a distinge locuţiunile de alte unităţi frazeologice sunt, în concluzie, următoarele:
a)	Vom observa dacă unităţile frazeologice sunt neanalizabile, din pricina unor elemente arhaice sau care nu sunt specifice limbii române, în cazul calcurilor.
b)	Vom investiga, pe baza unui mare număr de citate, dacă au formă fixă, lipsită de variaţiile observate la expresii.
c)	Pe baza unor probe, vom verifica dacă nu au comportament morfo-sintactic obişnuit, nominalele neputând primi determinanţi sau clitice.
De exemplu, dacă vom proba caracterul de locuţiune al unităţii frazeologice a-şi bate joc, vom observa că nu putem schimba forma substantivului joc: *ţi-ai bătut jocul/jocuri, nici nu putem să-i adăugăm un determinant: *ţi-ai bătut acest joc, nici nu-1 putem înlocui cu un clitic: Ţi-ai bătut joc? *Da, mi l-am bătut.
d)	O altă trăsătură definitorie a expresiilor este aceea că au, mult mai frecvent decât locuţiunile, un caracter polisemantic, adică un sens de bază, mai aproape de sensul propriu al cuvântului principal, şi altul sau altele figurat(e), din ce în ce mai îndepărtate de sensul de bază.
Exemplu (selectat din MDA, de la articolul albi): Expresia verbală populară a-i albi (cuiva) ochii după (sau la...) are următoarele sensuri: 1 A privi cu intensitate ceva. 2 (Fig.; pop.) A pofti la ceva. 3 (Fig.; pop.) A aştepta ceva în zadar.
Sensul locuţiunilor are un caracter mai îngheţat, arareori păstrând diferite nuanţe arhaice din cursul evoluţiei sale; de aceea, cele mai multe locuţiuni sunt monosemantice.
e)	Un criteriu ajutător, mai puţin important, pentru distingerea locuţiunilor de expresii este sinonimia între unitatea frazeologică investigată şi o altă locuţiune. Dacă este vorba de două grupuri de cuvinte cu relaţii formale şi semantice neanalizabile între membrii lor, putem conchide că amândouă sunt locuţiuni. Acest fapt nu trebuie confundat cu marea labilitate şi variaţie formală care asigură păstrarea expresivităţii în cazul expresiilor.
Exemplu: A se compara:
(Loc. vb.) A apuca lumea-n cap A pleca în lume, a-şi lua lumea-n cap.
(Exp. vb.) A bate (sau a ţine/a păzi) drumul (sau drumurile) ori a umbla (sau a fi/a sta) pe drumuri A vagabonda.
în cazul în care una dintre unităţile frazeologice numite de dicţionare, spre exemplu, locuţiune adverbială nu răspunde satisfăcător acestor metode de diagnoză, o vom numi expresie adverbială, deoarece nu este o unitate cu formă nemodificabilă şi prin urmare îşi poate păstra sau reînnoi expresivitatea.
La fel, considerăm că este potrivit să fie denumite expresii adjectivale, expresii pronominale, expresii interjecţionale etc. acele unităţi frazeologice care nu sunt pe deplin îngheţate, îşi modifică forma şi sunt analizabile de către vorbitori. Denumirea pare mai potrivită cu tradiţia lexicografică şi mai corectă din punct de vedere diacronic decât termenul de grupare locuţională utilizat în Gramatica limbii române27.
Credem că în acest fel, prin marea cantitate de material selectată, prin structurarea pe familii frazeologice, prin eliminarea trimiterilor de la un articol la altul, dar mai ales prin precizarea cât mai corectă a statutului de locuţiune, sintagmă, expresie, dicţionarul de faţă va reprezenta o contribuţie importantă la studiul frazeologiei în limba română.
Autoarea
27	Gramatica limbii române, voi. I, Cuvântul, Bucureşti, Editura Academiei, 2005, p. 560.
Indicaţii pentru utilizarea dicţionarului
în acest dicţionar, expresiile, locuţiunile şi sintagmele sunt grupate pe cuiburi, adică în jurul unui cuvânt-matcă important din punct de vedere semantic aflat în componenţa lor.
Cuiburile sunt ordonate alfabetic.
Cuvântul-matcă este ortografiat cu majuscule, are marcat accentul printr-o literă mai puţin îngroşată şi uşor înclinată, fără semne diacritice suplimentare, şi este urmat de categoria morfologică (partea de vorbire).
în cadrul cuibului, unităţile frazeologice sunt ordonate după o filiaţie semantică. Fiecare dintre ele este precedată de o paranteză care precizează statutul de expresie, locuţiune, sintagmă, informaţie care nu se găseşte în niciunul dintre dicţionarele publicate anterior. în această paranteză se mai află şi indicaţii privitoare la registrul stilistic (ex.: regional, popular, învechit, familiar etc.), la frecvenţă sau la domeniul de activitate (ex.: chimie, fizică, matematică, marinăresc, agricol, sportiv etc.). Domeniile de activitate se diferenţiază prin faptul că încep întotdeauna cu litere majuscule. Ca şi indicaţiile stilistice, ele sunt abreviate şi trebuie căutate în lista de abrevieri de la începutul dicţionarului.
Expresiile şi locuţiunile sunt ortografiate cu litere îngroşate, iar sintagmele, cu litere cursive, ceea ce corespunde tradiţiei lexicografice româneşti.
Fiecare dintre ele este urmată de o explicaţie a sensului. Aceasta este uneori precedată de o paranteză care dă indicaţii privitoare la contextul în care apare unitatea frazeologică. In această paranteză, din economie de spaţiu, „D.” se va citi „despre”. Explicaţia sensului se face printr-un sinonim sau printr-o parafrază, ortografiată cu litere obişnuite, drepte, neîngroşate.
Explicaţia lexicografică se termină adeseori cu un şir de (alte) sinonime, precedate de virgulă şi echivalente, fiecare dintre ele, cu întreaga explicaţie lexicografică. Acestea sunt ortografiate cu litere cursive, pentru a nu fi confundate cu alte precizări sau enumerări din interiorul definiţiei. Sinonimele sunt foarte importante pentru clarificarea statutului unităţilor frazeologice şi pentru stabilirea relaţiilor dintre ele. Aceste sinonime pot fi cuvinte simple, cuvinte compuse, verbe la o anumită diateză, pasivă sau reflexivă, sau expresii, locuţiuni, sintagme. Sinonimia unităţilor frazeologice a fost destul de puţin tratată de dicţionarele anterior publicate.
Pentru găsirea unei anumite unităţi frazeologice în dicţionar, se va căuta la locul alfabetic al unui cuvânt mai important din interiorul acesteia, apoi se va citi întreg cuibul. Dacă există mai multe cuvinte importante în cadrul unităţii frazeologice, aceasta a fost inclusă în mai multe cuiburi, fără a se face trimiteri („vezi...”) de la un cuib la altul, pentru a facilita consultarea dicţionarului.
Abrevieri
a. = adjectiv
Agr. = agricultură
Anat. = anatomie
arg. = argotic
art. = articol, articulat
Ast. = astronomie
av. = adverb
Biol. = biologie
Bis. = bisericesc
Bot. = botanică
card. = cardinal
ccr. = concretizat
cj. = conjuncţie
Chim. = chimie
Cin. = cinematografie
col. = colectiv
Com. = comerţ
Ctb. = contabilitate
d. = despre
dem. = demonstrativ
dep. = depreciativ
Econ. = economie
euf. = eufemistic
ex. = exemplu
excl. = exclamativ
Exp. a. = expresie adjectivală
Exp. av. = expresie adverbială
Exp. cj. = expresie conjuncţională
Exp. i. = expresie interjecţională
Exp. p. = expresie pronominală
Exp. pp. = expresie prepoziţională
Exp. vb. = expresie verbală
/ = feminin
fam. = familiar
fig. = figurat
Fii. = filosofie
Fin. = finanţe
Fiz. = fizică
Fiziol. = fiziologie
Fon. = fonetică, fonologie
Geog. = geografie
Geol. = geologie
Geom. = geometrie
gmţ. = glumeţ
Gram. = gramatică
i. = interjecţie
Iht. = ihtiologie
imp. = impropriu
imper. = imperativ
in. = invariabil
int. = interogativ
ir. = ironic
Ist. = istorie
i. uz = ieşit din uz
î. impr. = în imprecaţii
înv. învechit
î. o. c. = în opoziţie cu
îrg. = învechit şi regional
îvp. = învechit şi popular
Jur. = juridic
km = kilometru
Lgv. = lingvistică
Lit. = literatură
liv. = livresc
Loc. a. = locuţiune adjectivală Loc. av. = locuţiune adverbială Loc. cj. = locuţiune conjuncţională Loc. i. = locuţiune interj ecţională
Loc. p. = locuţiune pronominală
Loc. pp. = locuţiune prepoziţională
Loc. s. = locuţiune substantivală
Loc. vb. = locuţiune verbală
Log. = logică
m. = masculin
Mar. = limbaj marinăresc
Mat. = matematică
Med. = medicină
Met. = meteorologie
Mii. = termen militar
Mit. = mitologie
n. = neutru
Nav. = navigaţie
neg. = negativ
neh. = nehotărât
nob. = neobişnuit
nr. numeral
nrc. = nerecomandabil, greşit
ord. = ordinal
Om. = ornitologie
p. pronume
p. an. = prin analogie
Părem. = paremiologie
Păst. = păstorit
peior. = peiorativ
pers. = personal
Pese. = pescărie
p. ex. = prin extensie
pfm. = popular şi familiar
p. gn. = prin generalizare
pi. = plural
Pol. = politic
pop. = popular
pos. = posesiv
pp. = prepoziţie
p. restr. = prin restricţie
Psih. = psihologie, psihiatrie
refl. — reflexiv
reg. = regional
rel. = relativ
s. = substantiv
sec. = secundă
sg. = singular
Silv. = silvicultură
Sint. = sintagmă
spec. = specializat
Spt. = sport
sprs. = superstiţii
Teh. = tehnică
Tel. = telecomunicaţii
Tex. = textile
Tip. = tipografie
Top. = topografie
unip. = unipersonal
vb. = verb
Zool. = zoologie
Dicţionarul
5
A
ABSTRACŢIE s.f.
(Loc. vb.) A face abstracţie de ceva A nu lua în
considerare, a ignora.
AC s. n.
(Exp. vb.; pop.) A avea ac de cojocul cuiva A avea mijloace de a înfrâna sau a pedepsi pe cineva.
(Exp. vb.; rar) A băga (sau a ascunde) ac în miere
1.	A fi perfid. 2. A face vrajbă între oameni.
(Exp. vb., exp. av.) (A călca, a umbla) ca pe ace A călca (sau a umbla) încet, cu grijă.
(Exp. vb.; pop.) A căuta acul în carul cu fân A face o muncă zadarnică.
(Exp. vb.) A fi ca albina-n gură cu miere şi în coadă cu ac şi fiere A fi perfid.
(Exp. vb., exp. a.) (A nu fi) nici cât un vârf de ac
(A fi) foarte mic (ca dimensiuni, cantitate etc.). (Exp. vb., exp. av.; pop.) (A scăpa) ca prin urechile
acului (A scăpa) cu mare greutate dintr-o încurcătură, dintr-o primejdie etc.
ACRI vb.
(Exp. vb.) A i se acri cuiva de (sau cu) ceva A se
sătura, a se plictisi de sau cu ceva.
ACT n.
(Exp. vb.) A face act de prezenţă A se prezenta (undeva) din datorie sau din politeţe.
(Loc. vb.) A lua act de ceva A constata.
ACT/V n.
(Exp. vb.) A-i pune cuiva ceva la activ A pune o acţiune (gravă) pe seama cuiva.
ADAOS s. n.
(Exp. vb.; înv.) A porni într-adaos A rămâne însărcinată.
ADĂPA vb.
(Exp. vb.; rar) A adăpa sculele A înmuia sculele în leşie sau în apă înainte de utilizare.
(Exp. vb.; pop.) A şti în ce apă se adapă cineva A-i cunoaşte gândurile sau scopurile.
ADĂPOST 5. n.
(Exp. vb.) A da cuiva adăpost 1. A adăposti. 2. A ocroti.
(Exp. vb.) A se da la adăpost A se adăposti.
(Exp. vb.) A fi (sau a se pune) la adăpost de ceva A preveni sau a evita un neajuns.
ADĂSTA vb.
(Exp. vb.; înv.) A adăsta ca mortul colacul A aştepta cu nerăbdare.
ADĂUGA vb.
(Loc. vb.; înv.) A adaoge cu pâră A discredita o persoană, pârând-o.
(Exp. vb.; înv.) A se adauge cuiva A semăna cu cineva.
ADANC a.
(Exp. vb.) A ajunge (sau a trăi) până la adânci bătrâneţe A ajunge (sau a trăi) până la o vârstă înaintată.
ADMINISTRA vb.
(Exp. vb.; Jur.) A administra o probă A folosi o dovadă într-un proces.
ADORMI vb.
(Exp. vb.) A adormi din greu, (ca) dus sau (ca) mort A cădea într-un somn greu sau în stare de letargie. (Exp. vb.) A adormi somn veşnic sau somnul cel de veci A muri.
ADRESĂ s.f.
(Exp. pp.) La adresa (cuiva, a ceva) Privitor (la cineva sau la ceva).
(Exp. vb.) A greşi adresa 1. A nimeri în alt loc sau la altă persoană decât cea indicată. 2. (Fam.) A se înşela în privinţa cuiva.
ADUCE
32
ADt/CE vb.
(Exp. vb.) Ce vânt te aduce? De ce ai venit? (Exp. vb.) A aduce vorba de (sau despre) ceva
1.	A îndrepta discuţia către un anumit subiect.
2.	A pomeni despre ceva.
(Exp. vb.; Jur.; înv.) A aduce pâră A acuza.
(Exp. vb.) A aduce elogii A elogia.
(Exp. vb.) A aduce omagii A omagia.
(Exp. vb.; înv.) A aduce la mijloc A cita ceva în sprijinul unei afirmaţii.
(Exp. vb.) A aduce veste A vesti.
(Exp. vb.; înv.) A aduce înainte A cita.
(Loc. vb.; înv.) A aduce (cuiva) înaljosul A micşora pe cineva, a nedreptăţi.
(Loc. vb.) A aduce la îndeplinire A îndeplini. (Exp. vb.) A aduce la cunoştinţă A înştiinţa.
(Exp. vb.) A aduce la capăt A sfârşi.
(Loc. vb.; înv.) A aduce în ispravă A isprăvi. (Loc. vb.; înv.) A aduce la săvârşit A desăvârşi. (Exp. vb.; înv.) A aduce la mirare A face să se mire. (Exp. vb.; fig.) A aduce la brazdă bună A îndrepta pe drumul drept.
(Exp. vb.) A aduce la (sau în) sapă de lemn A
sărăci.
(Loc. vb.; înv.) Ce-i aduce? Ce-i pasă?
(Exp. vb.) A (o) aduce (bine) din condei 1. A vorbi sau a scrie cu artă. 2. A se dovedi abil, diplomat într-o anumită împrejurare.
(Exp. vb.) A aduce din meşteşug A face ceva cu multă artă.
(Loc. vb.) A(-şi) aduce aminte 1. A-şi aminti. 2. (Rar) A se aştepta la ceva.
AD C/CERE s.f.
(Loc. s.) Aducere spre (la) îndeplinire Executare. (Sint.; Jur.; înv.) Mandat de aducere Ordin scris prin care un inculpat este chemat în faţa justiţiei.
(Loc. s.) Aducere aminte Amintire.
ADUNA vb.
(Exp. vb.; înv.) A aduna pâinea A aşeza aluatul (sau mălaiul) în tăvi pentru coacere.
(Exp. vb.; fig.) A-şi aduna gândurile (sau minţile) A se concentra.
(Exp. vb.; fig.) A-şi aduna puterile A se sforţa. (Exp. vb.; pop.) Parcă a tunat şi i-a adunat S-au reunit persoane foarte deosebite una de alta. ADUNARE 5. f.
(Sint.) Adunare constituantă Organ ales în scopul de a redacta şi a vota sau de a modifica o constituţie.
(Sint.) Adunare legislativă Organ reprezentativ al statului, competent a se pronunţa prin vot asupra proiectelor de legi.
(Sint.) Adunare generală întrunire a tuturor membrilor unei organizaţii, întreprinderi etc. în scopul de a lua hotărâri care privesc întregul grup.
AER s. n.
(Exp. av.) La (sau în) aer (liber) Afară.
(Exp. vb.) A lua aer A ieşi din casă pentru a respira aer curat.
(Exp. vb.) A11 (sau a se simţi) ceva în aer A exista semne că se pregăteşte ceva (în ascuns).
(Exp. vb.) A fi (sau a rămâne) în aer 1. A se afla într-o situaţie critică. 2. A nu avea nicio perspectivă. (Exp. vb.) A avea aerul că... A da impresia că... (Exp. vb.; înv.) A da aer (de) A da înfăţişare (de). (Exp. vb.; pop.) A-şi da aerul A se preface că... (Exp. vb.) A-şi da (sau a-şi lua) aere A lua atitudine de superioritate, a se îngâmfa.
AFIRM AT/V, ~Ă a.
(Exp. vb.) în caz afirmativ Dacă se va întâmpla aşa cum s-a afirmat.
AF/Ş n.
(Exp. vb.; fam.) A rămâne afiş A rămâne încremenit. (Exp. vb.; fam.) A face (pe cineva sau ceva) afiş A turti, a aplatiza printr-o acţiune violentă.
AFLA vb.
(Loc. vb.; pop.) A afla cu cale (sau de bine, de cuviinţă) A găsi potrivit.
(Exp. vb.; pop.) A afla chip (sau chip şi cale, chip de cale) A găsi mijlocul de a...
(Exp. vb.; înv.) A afla pricină (sau a-şi afla prilej, a afla vreme) A găsi un pretext, un moment oportun (spre a îndeplini ceva plănuit de mult).
(Exp. vb.; pop.) A nu-şi afla loc(ul) A nu putea sta liniştit (de bucurie, de emoţie etc.).
(Exp. vb.; pop.) A-şi afla omul A da peste persoana pe care nu poţi s-o înşeli, s-o învingi, a-şi găsi naşul. (Exp. vb.; fam.) A afla nod în papură A căuta defecte acolo unde nu există.
(Exp. vb.; fam.; ir.; d. soţi) Şi-a aflat sacul peticul (sau şi-a aflat tingirea capacul) Şi-a găsit perechea potrivită.
(Exp. vb.; fam.) A se afla în treabă A interveni într-o discuţie sau într-o acţiune numai de formă, fară a aduce vreo contribuţie.
(Exp. vb.; pop.) Să nu se afle (ca) să... (Să) nu cumva să...
33
AJUSTA
(Exp. a.; Exp. av.; pop.) Cum nu se (mai) află Care iese din comun, extraordinar.
(Exp. vb.; pop.) Nu se (sau unde se) află! Nu-i adevărat!
(Exp. vb.; fam.) A se afla de faţă A fi prezent. (Exp. vb.; fam.) Cum te afli? 1. Cum te simţi? 2. Cum îţi merge?
AGĂŢA vb.
(Loc. vb.; înv.) A agăţa cu ţoc, în poc A prinde asupra faptului.
AGENŢIE s.f (Sint.) Agenţie de presă Instituţie care culege informaţii din toate domeniile de activitate, fumi-zându-le presei.
(Sint.) Agenţie economică Reprezentanţă a unei ţări într-o ţară străină, care efectuează operaţii economice internaţionale.
(Sint.) Agenţie de bilete, de voiaj Birou unde se vând anticipat bilete pentru spectacole, concerte etc. sau bilete de călătorie.
AGHIOASE 5 n. pl.
(Loc. vb.) A trage la aghioase 1. (înv.) A cânta pe nas. 2. A dormi adânc, a sforăi.
AGITA vb.
(Exp. vb.) A agita o idee (sau chestiune, problemă) A discuta public o idee (chestiune, problemă) în vederea rezolvării ei.
AGITAŢIE s.f.
(Sint.) Agitaţie politică Mijloc de influenţare a conştiinţei publice folosit de un partid în scopuri imediate, prin mass-media, întruniri etc.
(Sint.; Chim.; Fiz.) Agitaţie moleculară Mişcare neregulată a moleculelor.
A/CI av.
(Exp. vb.) Pe-aici ţi-e drumul! 1. Fugi! 2. Pleacă!
aiurea av.
(Loc. av.) într-aiurea 1. Fără ţintă. 2. La întâmplare. (Exp. vb.; fam.) A vorbi aiurea A vorbi fară rost. (Exp. vb.; înv.) A călca într-aiurea A nu fi fidel. (Exp. vb.; fam.) 1. Aiurea-n tramvai Fără sens.
2.	(Fam.) Fără ţintă. 3. (P. ex.) Greşit.
AJUNGE vb.
(Exp. vb.; pop.) Ce te-a ajuns Ce ţi s-a întâmplat? (Exp. vb.; pop.) A-l ajunge pe cineva zilele A-i fi trecut vremea.
(Exp. vb.; reg.) A-l ajunge pe cineva anii de pe urmă 1. A îmbătrâni. 2. A fi în pragul morţii.
(Exp. vb.; pop.) A-l ajunge pe cineva băutura sau
vinul A se îmbăta.
(Exp. vb.; înv.) A-l ajunge pe cineva judecata
A fi condamnat.
(Exp. vb.; înv.) A-l ajunge pe cineva dajdia (sau birul) sau partea (de plată) A i se impune.
(Exp. vb.) A ajunge la mal sau la maidan A scăpa de greutăţi şi a atinge scopul dorit.
(Exp. vb.) A ajunge din lac în puţ A scăpa de un necaz şi a da peste altul mai mare.
(Exp. vb.) A ajunge pe drumuri A sărăci.
(Exp. vb.; pop.) A ajunge din pod în glod A decădea. (Exp. vb.; pop.) A ajunge deasupra nevoilor A ajunge la o stare materială mulţumitoare.
(Exp. vb.; pop.) A ajunge pe mâinile cuiva A fi la discreţia cuiva.
(Exp. vb.; pop.) A ajunge la aman A nu mai avea nicio soluţie.
(Exp. vb.; pop.) A ajunge la sapă de lemn (sau la pepeni) A sărăci.
(Exp. vb.; pop.) A ajunge la lulele sau la mucuri de ţigări A sărăci cu desăvârşire.
(Exp. vb.; pop.) A-i ajunge (cuiva) cuţitul la os (sau la ciolan) sau (focul la unghii sau mucul la deget) 1. A nu mai putea suporta. 2. A fi disperat. (Exp. vb.; pop.) A ajunge treaba la... A evolua (spre).
(Exp. vb.; înv.) A ajunge în doaga morţii A fi în pragul morţii.
(Exp. vb.; înv.) A ajunge în doaga (sau mintea) copiilor A-şi pierde puterea de judecată.
(Exp. vb.; înv.) A ajunge departe A reuşi.
(Exp. vb.; reg.) A ajuns funia la par 1. (Sens propriu; înv.) A sosit ora prânzului. 2. (Fig.) A fi într-o situaţie fară ieşire. 3. (Fig.) A muri.
(Exp. vb.; înv.) A ajunge cu clevetiri A ţese intrigi. (Exp. vb.; pop.) A ajunge cal de poştă A munci fară odihnă.
(Exp. vb.; reg.) A ajunge slugă la dârloagă A asculta de ordinele cuiva (inferior).
(Exp. vb.; reg.) A ajunge de izbelişte A fi în voia soartei.
(Exp. vb.) A ajunge rău A decădea.
(Exp. vb.) A ajunge bine sau repede A parveni. (Loc. vb.; înv.) A-l ajunge pe cineva mintea (sau capul) A înţelege.
(Exp. vb.) A nu-i ajunge (cuiva nici) cu prăjina la
nas A fi înfumurat.
AJUSTA vb.
(Exp. vb.; arg.) A ajusta pe cineva A pune pe cineva la respect.
AJUTA
34
(Exp. vb.; arg.) A ajusta pe cineva la bani 1. A reţine cuiva o sumă de bani datorată. 2. A trage pe cineva pe sfoară.
AJUTA vb.
(Exp. vb.; înv.) A-l ajuta pe cineva puterea (sau capul, mintea etc.) A avea capacitatea de a face un anumit lucru.
(Exp. vb.) Aşa să-mi ajute Dumnezeu! Formulă cu care se încheie depunerea unui jurământ.
(Exp. vb.) Doamne-ajută! 1. Formulă de invocare a divinităţii la începutul unei acţiuni. 2. Situaţie favorabilă în evoluţia unei acţiuni, în starea cuiva.
3.	Bun mers al treburilor. 4. (Ir.) Lovitură. 5. (Ir.) Bătaie. 6. (Ir.) Ciomag.
(Exp. vb.) A-i da tot cu doamne-ajută A sili pe cineva la ceva.
(Exp. vb.; pop.) Mai de doamne-ajută Mai bun. AJUTOR 5. n.
(Exp. vb.; înv.) A cere cuiva ajutor A cere cuiva să te ajute.
(Exp. vb.) A da ajutor cuiva 1. A ajuta pe cineva. 2. A fi complicele cuiva.
(Exp. vb.) A sări sau a veni cuiva în (sau într-aju-tor) A ajuta (pe cineva).
(Exp. vb.; înv.) A fî de (sau a veni, a sta în) ajutor (cuiva) A fi de folos (cuiva).
(Loc. pp.) Cu ajutorul Cu (un instrument)...
(Exp. vb.; înv.) A da (sau a pune sau a fî sau a sta) (o) mână de ajutor A da (sau a fi de) ajutor. (Sint.) Ajutor de şomaj Sprijin bănesc acordat pe o anumită perioadă de timp şomerilor.
(Sint.) Ajutor de înmormântare Sumă de bani primită de familie în cazul decesului cuiva.
AL, A art.
(Sint.) Ai săi 1. Membrii familiei. 2. Cei apropiaţi. (Sint.) Ale sale 1. Treburile, ocupaţiile sale. 2. Averea sa.
(Sint.; Bis.) Ale tale dintr-ale tale Jertfa din ce ne-ai dat.
(Loc. av.) Al dracului 1. îndrăcit. 2. Răutăcios. (Sint.) De-ale gurii Provizii.
ALA-BALA j.
(Exp. vb.; fam.) Ce mai ala-bala? 1. Ce se mai petrece? 2. Ce să mai vorbim inutil? (concluzia e evidentă).
ALARMĂ s.f.
(Exp. vb.) A da sau a suna alarma A anunţa o primejdie.
ALATURI av.
(Loc. a.) De alături învecinat.
(Exp. vb.) Rudele (sau neamurile) de alăturea Fraţii, unchii, nepoţii, verii.
(Exp. vb.) A nimeri (sau a fi, a merge, a călca) alăturea cu drumul 1. A greşi. 2. A ajunge în alt punct decât cel vizat (dar foarte aproape de acesta). (Exp. vb.) A fi alături de cineva A fi solidar cu cineva.
AIAj ALA/?, dem.
(Loc. av.) După aia Apoi.
(Loc. av.; pfm.) De aia Din acea cauză.
(Loc. pp.; pop.) De ce..., de aia... Cu cât..., cu atât.
(Exp. vb.; pop.) Culcă-te pe urechea aia! Nu poţi să te bazezi pe...
(Exp. p.; pop.) Toate alea Tot ce trebuie.
(Exp. p.; pop.) Câte alea toate Tot ce trebuie. (Exp. p.; pop.) Altă aia 1. Lucru de nimic. 2. Monstru. 3. Lucru neobişnuit.
(Exp. p.; pfm.) Un (unul) d-ăia Un ticălos.
(Exp. p.; pfm.) O d-alea O femeie stricată.
(Exp. p.; pop.) Vorba (povestea, zisa) ăluia Ceva (cunoscut de toată lumea).
ALB, ~Ă a.
(Sint.) Bilă albă 1. Vot favorabil. 2. (înv.) Nota cea mai mare la examene.
(Sint.) Carne albă Came de pasăre şi de la unele specii de peşte.
(Sint.) Peşte alb Peşte cu came albă.
(Sint.) Hârtie (sau coală) albă Hârtie nescrisă. (Sint.) Rând alb Spaţiu între două rânduri scrise. (Sint.) Făină albă Făină de grâu.
(Sint.) Pâine (saupită) albă 1. Pâine făcută din faină albă. 2. (Pop.) Viaţă îndestulată.
(Sint.) Vin alb Vin făcut din stmguri albi.
(Sint.) Versuri albe Versuri fără rimă.
(Sint.) Alb la faţă Palid.
(Exp. vb.) Ba e albă, ba e neagră Hotărăşte-te! (Exp. av.) Nici albă, nici neagră 1. Deloc. 2. Fără vorbă multă. 3. Deodată.
(Exp. av.) De când lupii albi Din timpuri străvechi. (Exp. av.) Până-n pânzele albe 1. La nesfârşit. 2. Până la moarte.
(Sint.) Săptămâna albă A opta săptămână înainte de Paşti.
(Exp. vb.) A scoate cuiva peri albi 1. A necăji mereu pe cineva. 2. A agasa.
35
AL£GE
(Exp. vb.) A împleti coadă (cosiţă) albă A rămâne fată bătrână.
(Exp. vb.; pop.) A strânge bani albi pentru zile negre A fî prevăzător, a economisi.
(Sint.) Armă albă Armă cu care se poate tăia sau înţepa, fără foc.
(Sint.) Noapte albă Noapte petrecută fară somn. (Sint.; î. o. c. lumea neagră) Lume albă Lumea celor vii.
(Sint.; reg.) Calea albă Calea pe care o face mireasa la casa mirelui, îndată după nuntă.
(Exp. vb.; ir.) A da de alb A se spăla (bine) pe faţă, pe mâini etc.
(Sint.) Albul ochiului Sclerotică.
(Exp. av.) Negru pe alb 1. Clar. 2. în scris.
(Exp. vb.) A semna în alb 1. A iscăli o poliţă în care nu sunt specificate suma şi/sau scadenţa. 2. (Fig.) A avea încredere deplină.
(Exp. vb.; pop.) A intrat alba-n sat 1. S-a făcut ziuă. 2. (Pop.) A început să ningă.
(Sint.; pop.) Albă în căpistere (sau în strachină)
1.	Făină de grâu. 2. (Pop.) A-şi atinge scopul. 3. (Pop.) A se îmbogăţi. 4. (Pop.) Mălai. 5. (Pop.) Merinde. (Sint.; Chim.) Alb de plumb Carbonat bazic de plumb folosit în industria vopselelor.
(Sint.; înv.) Alb de balenă Spermanţet.
(Sint.) Rasă albă Grup de popoare care se caracterizează prin culoarea albă-roz a pielii.
(Sint.) Nopţi albe Nopţi luminoase, obişnuite în perioada solstiţiului de vară în regiunile situate între paralelele de 50° şi 65° nord şi sud, în care întunericul nu este complet, din cauză că soarele nu coboară suficient sub orizont.
(Sint.) Magie albă Magie care nu se bazează pe invocarea forţelor malefice.
(Sint.) Alb de zinc Oxid de zinc (folosit în vopsi-torie).
ALBASTRU, ~Ă a.
(Exp. av.) Cu sânge albastru De neam nobil. (Exp. av.) Cu inimă albastră Cu suflet trist.
(Sint.) Cântece de inimă albastră Cântece melancolice de dragoste.
(Exp. vb.; exp. a.; fam.) (E) cam albastru (Este) cam dificil, nefavorabil.
(Sint.) Albastru de metilen Colorant albastru folosit m vopsitorie, în lucrări de biologie şi în medicină. (Sint.) Albastru de Prusia (sau de Berlin) Ferocia-nură de fler folosită ca pigment.
ALBEAŢĂ s.f.
(Exp. vb.) A avea albeaţă 1. A nu vedea bine. 2. (Fig.) A judeca greşit.
ALB/ vb.
(Exp. vb.; pop.) A-i albi (cuiva) ochii după (sau la...) 1. A privi cu intensitate ceva. 2. (Pop.) A pofti la ceva. 3. (Pop.) A aştepta ceva în zadar.
(Exp. vb.; pop.) A albi pânza A spăla şi a usca la soare pânza nouă.
(Exp. vb.) A scoate peri albi A face pe cineva să se îngrijoreze, printr-o purtare rea sau obositoare. ALBIE s.f.
(Exp. vb.; fig.) Din albie Din pruncie.
(Exp. vb.; fam.) A face (pe cineva) albie de porci (sau, rar, de câini) A batjocori.
AL£GE vb.
(Exp. vb.; spec.) A alege cărare A-şi pieptăna părul cu cărare, despărţindu-1 în două părţi.
(Exp. vb.) Alege-te! Dă-te la o parte!
(Exp. vb.) A-i alege cuiva ceva (din vorbe, din răspuns etc.) A înţelege clar ce spune.
(Loc. vb.; unip.) A i se alege cuiva ceva A înţelege ceva.
(Loc. vb.; înv.) A alege de ceva A deosebi diferite lucruri.
(Exp. vb.; loc. av.) (A alege) pe sau de pe sprânceană (A alege) ce este mai valoros.
(Exp. vb.) A ales până a cules S-a decis greu şi în final a optat pentru o soluţie proastă.
(Loc. vb.; pop.) A alege mai vârtos (sau mai bine) A prefera.
(Exp. vb.; înv.) A alege într-un sfat A decide unanim. (Exp. vb.; înv.) A alege cu sfatul sau a-şi alege sfat să... A decide în urma unei consfătuiri.
(Exp. vb.; înv.) A se alege pricina asupra cuiva A
face pe cineva responsabil, a considera vinovat de ceva.
(Exp. vb.; unip.) A se alege să... A fi hotărât de soartă, ursit, menit să...
(Exp. vb.; unip.) A i se alege cuiva (din două una sau într-un fel sau altul sau la un fel) A se sfârşi ceva într-un fel sau altul.
(Exp. vb.; sprs.) Aleagă-se! Fie ce-o fi, întâmplă-se ce s-o întâmpla!
(Exp. vb.; unip.) A (nu) i se alege cuiva de ceva A
(nu) mai avea poftă (vreme) să...
(Exp. vb.) A se alege cineva ceva A ajunge, a se face, a deveni.
ALERGA
36
(Exp. vb.) A se alege de (sau din) ceva (sau) cineva A ajunge într-o anumită situaţie (proastă).
(Exp. vb.) A nu se alege nimica de (din)... A se
pierde, a dispărea.
(Exp. vb.) A se alege praf (pulbere, scrum, cenuşă)
A (nu) rezulta, a (nu) rămâne nimic, a dispărea. (Exp. vb.; rar) A se alege cu ceva (din)... 1. A rămâne cu ceva de pe urma unei acţiuni, împrejurări. 2. A profita de ocazie.
ALERGA vb.
(Exp. vb.) A-şi alerga gura A vorbi repede, a spune pretutindeni, a pălăvrăgi.
(Exp. vb.) A-şi alerga calul (înaintea cuiva) A-şi face mendrele, a-şi permite multe.
(Exp. vb.) A alerga după treburi A se ocupa de interese practice.
(Exp. vb.) A alerga pe la toţi pentru cineva A
cere sprijunul altora pentru cineva. ALERGĂTOARE s.f.
(Sint.; Om.; pl.) Păsări alergătoare Ordin de păsări de proporţii uriaşe (ex. struţul) care aleargă repede şi trăiesc în ţările calde.
(Sint.) Piatră alergătoare Piatră de moară prin învârtirea căreia se macină grăunţele. ALERGĂTURĂs/
(Sint.; înv.) Alergătură de cai Cursă de cai.
(Sint.; înv.) Alergătură de cal Unitate de măsură aproximativă de distanţă.
ALIMENTAR, ~Ă a.
(Sint.; Jur.) Pensie alimentară Sumă de bani plătită de un susţinător legal, destinată procurării mijloacelor de trai.
AL/N s. n.
(Loc. av.) Fără de alin Lin, domol, încetişor. ALTUL, ALTAp. neh.
(Sint.) Unuia şi altuia Ori(şi)cui.
(Sint.) Unii şi alţii Mulţi.
(Exp. a.) Unul ca altul Identici.
(Exp. av.) Unul după altul Succesiv.
(Exp. vb.) Alta acum! Exprimă dezacordul şi surpriza faţă de cele auzite.
(Exp. vb.) Unul una, altul alta 1. Fiecare câte ceva. 2. Fiecare cu ale lui.
(Exp. av.) Nici una, nici alta 1. Cu orice preţ. 2. Pe negândite.
(Exp. av.) Până una-alta Deocamdată.
(Exp. av.) Ba din una, ba din alta sau din una-n alta Din vorbă-n vorbă.
(Exp. av.) Nu de alta Nu din alt motiv.
AMAR, ~Ă a., s. n.
(Sint.) Leacuri amare Medicament cu gust rău. (Sint.) Sare amară Substanţă compusă din sulf, oxigen şi magneziu, folosită ca purgativ.
(Sint.) Migdale amare Fructe ale migdalului, cu gust amar.
(Sint.) Cireşe amare Fructele cireşului amar.
(Exp. vb.) A avea (a-şi simţi, a-i fî) gura amară
A simţi un gust neplăcut în gură.
(Sint.) Viaţă amară (sau zile amare) Trai plin de lipsuri şi necazuri.
(Sint.) Pâine amară Câştig cu multe necazuri, cu multe umiliri.
(Sint.) Durere amară Durere adâncă.
(Exp. vb.) A-şi vărsa amarul A-şi povesti necazurile.
(Exp. vb.) A-şi înghiţi amarul A răbda necazurile suferind în tăcere.
(Exp. vb.) A-şi mânca amarul cu cineva A-şi duce viaţa (grea) alături de cineva.
(Exp. vb.) A bea tot amarul A simţi toată amărăciunea unei întâmplări ori a unei vieţi dureroase. (Exp. vb.) Dă-1 (lasă-1) amarului Dă-1 (lasă-1) în plata Domnului.
(Exp. av.) Cu amar Cu ciudă, cu obidă.
AMĂR/ vb.
(Exp. vb.) A amărî viaţa, traiul sau zilele cuiva
A-i face cuiva viaţa, traiul, zilele amare, nesuferite.
(Exp. vb.) A-şi amărî inima (zilele, traiul, viaţa)
A-şi face inimă, trai, viaţă, zile amare din pricina cuiva sau a ceva.
AMESTECA vb.
(Exp. vb.) A amesteca vinul (laptele) cu apă A dilua punând apă.
(Exp. vb.) Se amestecă ca cimbrul (pătrunjelul, mărarul) Se amestecă în toate.
(Exp. vb.) A (nu) se amesteca 1. A fi hotărât să (nu) intervină. 2. A (nu) participa la ceva.
AMOREZA vb.
(Exp. vb.; peior.) A se amoreza lulea A se îndrăgosti la nebunie.
AN s. m.
(Exp. av.; Bis.) în (sau la) anul mântuirii şi în anul
Domnului în anul de la (naşterea lui) Christos. (Exp. vb.) Azi e anul, de când... (sau că) S-a împlinit un an (sau) anul, de când...
(Sint.) Anul vechi Anul care se încheie la 31 decembrie la miezul nopţii.
37
AVĂ
(Sint.) Anul nou Anul care începe la 31 decembrie la miezul nopţii.
(Loc. av.) An cu an (sau an de an sau, înv., an pre an) în fiecare an, în tot anul.
(Loc. av.) Din an în an Din ce în ce mai mult, cu fiecare an ce trece.
(Loc. av.) Acum (sau acuşi) un an (doi ani etc.) Anul trecut pe vremea aceasta, cu un an în urmă. (Exp. av.) în anul sau la anul... La o anumită dată din cursul anului...
(Exp. av.) La sau (într)-un an (doi etc. ani) odată
O singură dată într-un an (în decursul a doi, trei etc. ani).
(Exp. av.) La doi (etc.) ani După doi (etc.) ani. (Loc. av.) La anul în anul viitor, peste un an.
(Loc. av.) Peste an în cursul anului, al unui an. (Exp. av.) Peste un an (doi etc. ani) De-acum într-un an (în doi ani etc.).
(Exp. av.) De un an (doi etc. ani) De acum un an (doi etc. ani) încoace.
(Exp. av.) Un an (doi etc. ani) după Când a (sau va fi) trecut un an de la...
(Loc. vb.) Până-ntr-un an (până-n doi etc. ani) în timp de un an (doi etc. ani) de la o anumită dată. (Exp. av.) (într)-alt an Anul viitor, peste un an. (Loc. av.; înv.) Est-an Anul acesta.
(Loc. av.) Dincolo de an Acum doi ani.
(Loc. av.; înv.) întru an, (doi ani etc.) Timp de un an (doi ani etc.).
(Exp. vb.) întru mulţi ani! (sau mulţi ani! sau la mulţi ani!) Să trăieşti sau să fie (pentru) mulţi ani. (Loc. av.) Cu anii (sau cu anul) Ani întregi, ani de-a rândul.
(Loc. av.) Amar de ani Ani foarte mulţi.
(Exp. av.) Ani şi ani Ani mulţi, vreme îndelungată. (Loc. av.) Cu anul Pe câte un an (cf cu luna, cu ziua, cu rupta).
(Exp. av.) Pe an sau într-un (întru) an Pe un an,
în interval de un an.
(Sint.) Anul jalii Anul de doliu.
(Sint.) An bun (mănos), mijlociu, rău etc. An cu recoltă, venituri, afaceri etc. bune (mănoase, mijlocii, rele etc.).
(Sint.) Anul Nou 1 ianuarie.
(Exp. vb.) Câţi ani ai? Ce vârstă ai?
(Exp. vb.) A intra în al doilea (al treilea etc.) an sau a merge pe doi (trei etc.) ani A împlini vârsta de doi (trei etc.) ani.
(Exp. a.; pop.) Mic de ani Tânăr.
(Exp. a.; pop.) Mare de ani în vârstă, bătrân. APARENŢĂ s.f.
(Exp. vb.) A salva aparenţele A nu lăsa să se (între)vadă nimic rău.
(Loc. av.) în aparenţă Pe cât pare la prima vedere, la o cercetare superficială.
AVA s.f
(Exp. vb.) A cere pământ şi apă A cere supunerea deplină a unui teritoriu.
(Loc. vb.) A bate apa în piuă 1. A spune mereu aceleaşi lucruri. 2. A vorbi mult şi fară rost.
(Exp. vb.) A nu avea (nici) după ce bea apă A fi
extrem de sărac.
(Exp. vb.) A sorbi (pe cineva) într-o lingură (sau într-un pahar) de apă A plăcea pe cineva foarte mult.
(Exp. vb.) A îmbăta pe cineva cu apă rece A ameţi pe cineva cu vorba.
(Exp. vb.) A fierbe pe cineva fără apă A chinui pe cineva fară milă.
(Exp. vb.) A spăla (sau a da) (ceva) în mai multe
ape A spăla în mai multe rânduri de apă.
(Exp. vb.) A face un lucru apă 1. A face un lucru să dispară. 2. A fura un lucru.
(Exp. vb.; loc. a.) (A fi) toţi o apă (A fi) identici. (Exp. vb.) A face o apă (din toate) A şterge toate deosebirile.
(Exp. vb.) A scoate apă din piatră (seacă) 1. A realiza un lucru imposibil. 2. A fi foarte ingenios. (Exp. vb.) A scrie pe apă 1. A da uitării. 2. A nu ţine cont (de ceva).
(Exp. vb.) A duce apa cu ciurul A face încercări zadarnice.
(Exp. vb.) A căra apă la puţ A face ceva inutil. (Loc. vb.; înv.) A face cuiva apă A omorî pe cineva. (Exp. vb.) A i se rupe apa (D. femei) A pierde lichid amniotic înainte de a naşte.
(Exp. vb.) A face apă unei lăuze A duce o lăuză la preot ca să o sfinţească.
(Exp. vb.) A da apă la şoareci A plânge.
(Sint.) Apă dulce (î. o. c. apă sărată) Apă de băut cu conţinut scăzut de sare, apă potabilă.
(Sint.) Apă poleită Apă care conţine aur.
(Sint.) Apă aspră (sau dură) Apă calcaroasă, care nu e bună de spălat (rufe).
(Sint.) Apă moale (î. o. c. apă aspră) Apă de ploaie, bună de spălat.
APOI
38
(Sint.) Apă goală (sau chioară) 1. Apă curată, neamestecată cu vin. 2. (Fig.) Ciorbă subţire, fară zarzavat sau came. 3. (Fig.) Lucru fară valoare.
(Sint.) Apă minerală Apă care conţine în soluţie săruri, gaze sau substanţe radioactive, având proprietăţi terapeutice.
(Sint.) Apă ne(î)ncepută (pentru descântece) Apă proaspătă din care încă nu a băut nimeni.
(Sint.; sprs.) Apă vie Apă care învie morţii.
(Sint.; sprs.) Apă moartă Apă care închide rănile. (Sint.) Apa morţilor Apă iluzorie, vedenie, fata morgana.
(Sint.) Apă mare (sau sfinţită) Agheasmă.
(Sint.) Apă curgătoare Apă de râu, izvor, fluviu etc. (Sint.) Apă stătătoare Apă de baltă, lac, mare etc. (Sint.) Apă lină Apă care curge încet, fară valuri. (Sint.) Apă repede Apă (de munte) care curge repede. (Sint.) Apă adâncă Om potolit în aparenţă, dar cu o fire ascunsă.
(Loc. av.) în susul apei în partea superioară a cursului apei.
(Loc. av.) în josul apei în partea dinspre vărsare a cursului apei.
(Exp. vb.) A şti (sau a vedea) în ce apă (sau ape) se adapă (sau se scaldă) cineva A cunoaşte gândurile, intenţiile sau dispoziţia cuiva.
(Exp. vb.) A lăsa pe cineva (să se scalde) în apele sale A lăsa pe cineva în voia lui.
(Exp. vb.) Toţi se scaldă într-o apă Toţi sunt deopotrivă.
(Exp. vb.) A pluti în apele cuiva A fi de aceeaşi părere cu cineva.
(Exp. vb.) A nu fi (sau a nu călători) în apele sale
1.	A nu se simţi bine. 2. A fi abătut. 3. A fi prost dispus.
(Exp. vb.) A nu fi cu toată apa sau în toate apele sale 1. A nu fi în toate minţile. 2. A fi tulburat. (Exp. vb.) A-i veni cuiva apa la moară A se
schimba împrejurările în favoarea cuiva.
(Exp. vb.) A-i lua (sau a-i tăia) cuiva apa de la moară 1. A schimba împrejurările în defavoarea cuiva.
2.	A pune pe cineva în imposibilitatea de a face ceva. (Exp. vb.) A scăpa căciula pe apă A pierde ocazia. (Loc. av.) Ca pe apă (sau ca apa) 1. în mod curgător, fluent. 2. Pe de rost.
(Exp. vb.) A pescui în apă turbure A profita în urma unei situaţii confuze.
(Sint.; pop.; sprs.) Apa sâmbetei Râu care curge în jurul iadului şi care se varsă în iad.
(Sint.; pop.; sprs.) Apa duminicii Râu mare şi limpede care curge în jurul raiului şi care se varsă în rai. (Exp. vb.) A se duce pe apa sâmbetei 1. A se distruge. 2. A se pierde.
(Exp. vb.) Duce-te-ai pe (sau cu) apa sâmbetei
Lua-te-ar dracul.
(Exp. vb.) Aînchega apele 1. A face să îngheţe apele. 2. A face piftie.
(Exp. vb.) Minte de încheagă (sau îngheaţă) apele
Spune minciuni mari.
(Sint.) Apă de sodă Sifon.
(Sint.) Apă gazoasă Sifon.
(Sint.) Apă oxigenată Lichid cuprinzând o cantitate de oxigen dublă decât apa obişnuită şi care are proprietăţi dezinfectante şi decolorante.
(Sint.) Apă de clor Soluţie slabă de clor cu apă, folosită ca dezinfectant şi decolorant.
(Sint.) Apă de brom Soluţie de brom în apă, folosită ca decolorant şi (rar) dezinfectant.
(Sint.) Apă acră Apă minerală.
(Sint.) Apă regală Amestec de acid clorhidric şi acid azotic, care dizolvă auml şi platina.
(Sint.) Apă tare Acid azotic diluat cu apă folosit în tinichigerie pentru lipit.
(Sint.) Apa crăiesei Alcoolat de rozmarin.
(Exp. vb.) A-i lăsa (cuiva) gura apă (după ceva)
1.	A pofti la ceva. 2. (Fig.) A dori ceva foarte mult. (Exp. vb.; reg.) Te-a trecut apa sub limbă sau îţi îngheaţă apa sub limbă E ger mare.
(Exp. vb.) A lăsa apă (cuiva) 1. A sparge sau a înţepa
o	bubă, o umflătură ca să se scurgă lichidul din ea.
2.	(Fig.) A scoate cuiva o idee greşită din cap.
(Exp. vb.) A fi (numai) (o) apă A fi foarte transpirat. (Exp. vb.) A avea apă la cap 1. A fi hidrocefal. 2. (Fig.) A fi prost.
(Exp. vb.) Are apă la picioare Este împiedicat, alunecă şi cade mereu.
(Sint.; Med.; înv.) Apă albă Cataractă.
(Sint.; Med.; înv.) Apă neagră Glaucom.
APOI av.
(Loc. av.; înv.) Mai apoi de După, în urma...
(Loc. av.) Ş-apoi... sau c-apoi... 1. De acum încolo. 2. După aceea.
(Loc. av.) Mai (de) apoi Mai târziu.
(Loc. av.) Mai apoi de toate în cele din urmă. (Loc. cj.) După ce..., apoi... şi Nu numai, ci şi... (Exp. av.) De joi până mai (de-)apoi 1. Puţin (timp). 2. Lesne. 3. La nesfârşit.
39
APUCA
(Exp. vb.) Vremea (ziua, veacul, judeţul, venirea, lumea) (cea) de apoi Vremea (ziua, veacul, judecata, venirea) de la sfârşitul lumii.
(Loc. av.; înv.) Cel de apoi Cel din urmă.
(Exp. vb.; înv.) Cel, cea (mai) de apoi 1. Capăt. 2. Sfârşit. 3. Margine.
(Exp. av.; înv.) (în sau la) cea (mai) de apoi în cele din urmă.
APOSTOLEŞTE s. m.
(Exp. vb.) A merge apostoleşte A merge pe jos, cu piciorul (ca apostolii).
APR7NDE vb.
(Loc. vb.; fam.) A i se aprinde (a-i sfârâi) cuiva călcâiele (după cineva) A se îndrăgosti de cineva. (Loc. vb.) A-şi aprinde paie-n cap 1. A-şi găsi (sau căpăta) beleaua, a o păţi. 2. A irita pe cineva, fără intenţie rea.
(Exp. vb.) A se aprinde foc A se înfuria grozav, a se face foc şi pară.
(Exp. vb.) A se aprinde lesne A se înfuria uşor, repede.
APR/NDERF s.f (Sint.; înv.) Aprindere de ochi Oftalmie.
(Sint.; înv.) Aprindere de creieri Meningită.
(Sint.; înv.) Aprindere de maţe Gastrită. APRINSORI s. f pl.
(Loc. av.; înv.) (Pe) la aprinsori Seara. APROAPE av.
(Loc. av.) Pe aproape Prin apropiere.
(Exp. vb.) A cunoaşte de aproape A cunoaşte foarte bine.
(Exp. vb.; înv.) A avea pe cineva aproape A-şi pune (toată) încrederea în cineva.
(Sint .; înv.) Aproape cercetare Cercetare amănunţită. (Loc. av.) Aproape de... 1. La distanţă mică. 2. Cu puţin timp înainte de... 3. Aproximativ.
(Loc. a.) De aproape 1. (D. rude) De gradul 1 sau 2. 2. (D. prieteni) Intim. 3. (D. studii) Amănunţit. (Loc. av.) Aproape că (sau să) Puţin lipsea ca..., cât pe ce, mai-mai.
(Exp. av.; fig.) Aproape de minte Uşor de înţeles. APROPIA vb.
(Exp. vb.; înv.) A se apropia cu târgul A cădea la învoială.
(Exp. vb.) A se apropia de ziuă A se face ziuă. (Exp. vb.) Nu te poţi apropia de (cineva) Nu reuşeşti sa vorbeşti sau să te înţelegi cu cineva (e prea mândru).
(Exp. vb.) Nu te poţi apropia de (ceva) Nu poţi să cumperi (e prea scump).
(Exp. vb.) A se apropia funia de (sau la) par 1. A
se apropia deznodământul. 2. A fi aproape de moarte. (Exp. vb.) A apropia mălaiul din traistă A cheltui (aproape) tot.
APROPIERE s.f.
(Loc. av.) în apropiere (sau loc. pp. în apropierea) Aproape (de)...
(Exp. av.) Prin apropiere (sau loc. pp. prin apropierea) Pe aproape.
(Exp. av.) Din apropiere (sau loc. pp. din apropierea) De aproape.
(Exp. av.; înv.) Cu (sau prin) apropiere Aproximativ.
(Loc. vb.; înv.) îmi vine cu apropiere îmi vine la îndemână.
APROPO av.
(Loc. pp.) Apropo de... în legătură cu...
(Exp. vb.) A face un apropo (sau apropouri, ori a bate apropouri) A face aluzii (uneori la adresa vieţii intime).
(Exp. vb.; exp. av.; înv.; fam.) (A face ceva) la apro-pont (A face ceva) la momentul oportun.
(Exp. vb.; fam.; i. uz) A veni (a cădea) tare (foarte) apropo A veni la momentul potrivit sau tocmai când era aşteptat.
APROXIMAŢIE s.f.
(Loc. av.) Cu aproximaţie sau prin aproximaţie Cât se poate de exact în funcţie de ceea ce se cunoaşte.
(Loc. av.; Mat.) Cu aproximaţie de... Cu eroare de...
(Loc. av.; Mat.) Cu aproximaţie mare Cu eroare mare.
APUCA vb.
(Exp. vb.) A apuca armele A începe războiul. (Exp. vb.; înv.) A apuca cap de funie A găsi un punct de plecare.
(Exp. vb.) A apuca pe Dumnezeu de (un) picior
A se bucura (ca) de o mare reuşită sau un mare noroc.
(Exp. vb.; îrg.) A apuca (pe cineva) de ochi 1. A
atrage prin frumuseţe. 2. A face pe cineva să creadă lucruri nereale. 3. A se armoniza.
(Exp. vb.; înv.; pop.) A apuca putere Aprinde putere. (Loc. vb.; înv.; pop.) A apuca la suflet A prinde curaj.
APUNE
40
(Loc. vb.; înv.; pop.) A-şi apuca sufletul A sufla din greu.
(Loc. vb.; pop.) îi apucă mâna la toate Se pricepe (câte puţin) la toate.
(Loc. vb.; îrg.) A apuca pe cineva de scurt A-i
cere socoteală (pe neaşteptate).
(Loc. vb.; îrg.) A apuca pe cineva pe-a-mânele A
avea (mare) căutare.
(Loc. vb.; înv.) A apuca pe cineva cu cuvinte (sau cu vorbe) A ademeni cu vorba.
(Exp. vb.; pop,) A apuca ca lupul A mânca cu lăcomie.
(Exp. vb.; înv.; pop.) A apuca foc cu gura A se expune pericolului pentru cineva.
(Exp. vb.) A apuca cu ochii (sau cu căutătura) A cuprinde cu privirea.
(Exp. vb.) A apuca cu mintea A pricepe.
(Exp. vb.) A apuca pe cineva foamea (setea, somnul etc.) A i se face foame, sete, somn etc. (Exp. vb.) Mult te ţine când te-apucă? Nu mai isprăveşti o dată?
(Exp. vb.) Ce te-a apucat? Ce ai?
(Exp. vb.; îvp.) A se apuca la luptă (la joc etc.) A pomi la luptă (la joc etc.).
(Exp. vb.; îvp.) A se apuca cu... (sau de...) A se lua la luptă cu.
(Exp. vb.; d. câini) A se apuca la (sau în) colţi
1.	A se muşca. 2. (D. oameni) A se lua la ceartă. (Exp. vb.) A se apuca de capul cuiva A nu-1 (mai) lăsa în pace.
(Loc. vb.; îvp.) A (i) se apuca cuiva vinele A
înţepeni.
(Loc. vb.; pop.) De când am apucat De când pot să-mi amintesc.
(Loc. vb.) A apuca din moşi-strămoşi (sau din tată-n fiu) A primi ceva prin tradiţie.
(Exp. vb.; pop.; d. starea materială) A apuca la (bine, avere etc.) A se îmbogăţi.
(Exp. vb.) A apuca care încotro A merge fiecare în altă direcţie.
(Loc. vb.) A apuca lumea-n cap A pleca în lume, a-şi lua lumea-n cap.
(Loc. vb.) A apuca câmpii A o lua razna.
(Loc. vb.) A apuca la (sau de) fugă A fugi, a o lua la fugă.
(Loc. vb.) A o apuca la sănătoasa A fugi, a o lua la sănătoasa.
(Loc. vb.) A o apuca la picior 1. A fugi, a o lua la picior. 2. (înv.) A pleca (la drum lung).
(Exp. vb.) A apuca înainte 1. A pleca mai repede sau înaintea altcuiva. 2. A întrece. 3. (Fig.) A anticipa. (Exp. vb.) A apuca peste câmp 1. A traversa un câmp. 2. (Fig.) A divaga (inutil). 3. (Fig.) A aiura. (Exp. vb.) A (o) apuca cu gura înainte A se grăbi să răspundă.
(Exp. vb.; înv.) A se apuca la (sau în) rămăşag
A face prinsoare.
(Exp. vb.; înv.) A se apuca chezaş (sau a se apuca pe capul său) A se pune chezaş.
(Exp. vb.; înv.) A se apuca de lege ca să jure Ajura pe Biblie.
(Exp. av.) (Care) pe unde apucă (Fiecare) pe unde nimereşte.
(Exp. vb.) A apuca taurul de coarne A se încuraja, a-şi lua inima în dinţi.
APUNE vb.
(Exp. vb.) A-i apune steaua 1. A decădea. 2. (înv.) A muri.
ARAMĂ s.f.
(Loc. vb.) A-şi arăta (sau da) arama pe faţă A-şi dezvălui prin fapte şi fară voie caracterul (urât), a se demasca.
(Exp. vb.) A bate (la cineva) ca la aramă A bate zdravăn.
ARANJA vb.
(Exp. vb.; fam.) Se aranjează! Se rezolvă.
(Exp. vb.; fam.) Te aranjez eu! Te pedepsesc, îţi arăt eu care e locul tău.
ARĂTA vb.
(Loc. vb.; înv.) A-şi arăta obrajii A-şi cere scuze. (Loc. vb.; înv.) A arăta cuvânt 1. A face cunoscut. 2. A înfăţişa. 3. A denunţa.
(Loc. vb.; înv.) A arăta pricină A învinui.
(Exp. vb.) A arăta pe cineva (cu degetul) A supune oprobiului public.
(Exp. vb.) A arăta cuiva uşa A da afară.
(Exp. vb.) A-şi arăta părerea A spune ceea ce gândeşte.
(Loc. vb.; înv.) A arăta dar 1. A recompensa cu daruri. 2. (Fig.) A dovedi talent.
(Exp. vb.) A arăta ca dracul A arăta prost.
(Exp. vb.; înv. pop.) Nu prea arăţi Nu prea pari om de ispravă.
(Exp. vb.) După cum se arată După aparenţe. (Exp. vb.; înv.) Ai se arăta 1. A i se părea. 2. (Pop.) A-i merge bine. 3. (Pop.) A-i merge rău.
(Exp. vb.) A se arăta doctorului A se duce la un consult medical.
41
ARS
(Exp. vb.; fam.) îţi arăt eu ţie! Exprimă ameninţarea.
ARĂTARE s.f.
(Exp. vb.; înv.) A face arătare A reclama.
(Loc. av.) La arătare 1. Făţiş. 2. (înv.) De ochii lumii. 3. (înv.) Ostentativ. 4. (Jur.; înv.) Neîndoielnic. 5. (Pop.) După inspiraţia de moment. 6. (Pop.) Aproape.
(Loc. vb.; pop.) A veni la arătare A apărea, a ieşi la iveală.
(Loc. vb.; pop.) A pune la aratare A pune ceva in lumina adevărată.
(Loc. vb.; pop.) A scoate la arătare A dovedi. (Loc. av.; înv.) De arătare Bun de exemplu, de model. ARC s. n.
(Exp. vb.; rar) A avea mai multe (sau alte) coarde
la arc A dispune de mai multe mijloace pentru atingerea scopului.
(Exp. vb.; fam.) Parc-ar fi pe arcuri 1. Este o persoană sprintenă. 2. E o persoană care are permanent ceva de făcut.
ARDE vb.
(Exp. vb.) A arde la cineva A fi incendiu la o casă, într-o gospodărie.
(Loc. vb.; pop.) A o arde la fugă A fugi.
(Exp. vb.) Arde-l-ar focul 1. A blestema să moară de foc. 2. (Gmţ.) A-şi exprima bucuria sau lauda. (Exp. vb.) A nu-i arde (cuiva) tăciunii în vatră A fi necăjit.
(Exp. vb.) A arde cu fierul roşu 1. (D. animale) A însemna cu un fier înroşit în foc. 2. (D. oameni) A stigmatiza.
(Exp. vb.) A arde (pe cineva) soarele la cap 1. A
face insolaţie. 2. (Fig.) A fi nebun.
(Exp. vb.) A arde de trandafiri A avea mulţi trandafiri.
(Exp. vb.) A arde gazul (de pomană sau degeaba)
A pierde timpul fară rost, a lenevi.
(Exp. vb.) A arde un coş A curăţa prin arderea faninginei depuse pe pereţi.
(Exp. vb.) A-i arde călcâiele sau tălpile (după cineva sau ceva) 1. A fi îndrăgostit. 2. A fi fară astâmpăr, mânat de o dorinţă mare.
(Exp. vb.) A-i arde buza după... A avea mare nevoie de ceva.
(Exp. vb.) A arde pe cineva (cu vorba) 1. A critica drastic. 2. A ironiza.
(Exp. vb.) A arde să (sau de a) A aştepta cu nerăbdare să...
(Exp. vb.) A arde la inimă (la ficaţi) A suferi. (Exp. vb.) A i se arde inima (sau sufletul) A suferi din dragoste.
(Loc. vb.) A-i arde (cuiva) de (ceva) 1. A dori mult (să facă) ceva. 2. A fî preocupat de ceva.
(Loc. vb.) A nu-i arde (cuiva) de nimic A nu voi să facă nimic, a fi fără chef ARDEI 5. m.
(Exp. vb.) A pune ardei pe (rar peste) rană A înrăutăţi şi mai mult o situaţie.
(Exp. vb.) A da cuiva cu ardei pe la nas A. intarata. (Exp. vb.) A fi iute ca ardeiul 1. A fi fară astâmpăr. 2. A fi foarte rapid.
(Exp. a.) Tăios ca ardeiul Usturător.
ARIPĂ s.f.
(Exp. vb.) A face (sau a prinde, a face, a-i creşte)
aripi 1. (D. puiul de pasăre) A fi suficient de dezvoltat ca să zboare. 2. (Fig.; d. oameni) A căpăta independenţă, curaj, a se emancipa. 3. (Fig.; d. oameni) A se înflăcăra.
(Exp. vb.; fig.; d. oameni) A-i tăia (sau frânge) aripile A descuraja.
(Exp. vb.; fig.) A fi sub aripa (cuiva) A fi protejat (de cineva).
(Sint.; fig.) Aripile vântului Curenţi de aer.
(Sint.; fig.) Aripa nopţii întunericul nopţii.
(Sint.; fig.) Aripile visului Imagini, fenomene psihice şi idei (plăcute) care apar în timpul somnului. (Sint.; fig.) Aripile imaginaţiei închipuire artistică, fantezie.
(Sint.; Păst.) Aripa oilor Loc îngrădit din stână unde stau oile în timpul nopţii.
(Exp. vb.; reg.) A sta la aripă A păzi oile pe câmp. ARMĂSAR m.
(Exp. vb.) A face din ţânţar armăsar A exagera. (Exp. vb.; pop.) L-a făcut mama armăsar Are fire iute.
(Exp. vb.; pop.) Fierbe oala cu harmasar Fierbe în clocot.
ARS, ~Ă a.
(Exp. vb.) A sări (sau a striga) (ca) ars A sări (sau a striga) brusc de spaimă, indignare, surprindere. (Exp. vb.) A trecut ca ars pe lângă mine A trecut repede, ca fulgerul.
(Exp. vb.) Miroase a ars Se simte un miros specific deteriorării sub acţiunea focului (a unei mâncări). (Exp. vb.; gmţ.) Miroase a creier ars Se simte o intensă activitate intelectuală.
(Sint.) Fier ars Fier înroşit în foc.
ARŢAG
42
(Exp. vb.) A-i trece (sau a-i da) un fier ars prin inimă A-i pricinui cuiva pe nepregătite o mare durere, o mare spaimă.
ARŢAG s. n.
(Sint.; pop.) Plâns cu harţag Plâns nervos care, cu cât încerci să-l domoleşti, cu atât se înteţeşte.
(Exp. vb.; rar) A-şi găsi arţagul cu cineva A se trezi într-o dispută cu cineva cu chef de ceartă. (Exp. vb.; pfm.) Tot arţagul îşi găseşte pârţagul Orice ceartă îşi găseşte soluţia (într-o ceartă mai mare).
ARUNCA vb.
(Loc. vb.; pfm.) A arunca vina asupra cuiva sau pe cineva A învinovăţi.
(Exp. vb.; pfm.) A arunca moartea în ţigani 1. A
învinovăţi pe cineva pentru o greşeală comisă de altcineva. 2. A imputa cuiva ceva pe nedrept. 3. (înv.) A împovăra pe cineva abuziv cu impozite.
(Loc. vb.; înv.) A arunca pizmă A pizmui.
(Loc. vb.; înv.) A arunca urgie A urgisi.
(Loc. vb.; înv.) A arunca scârbă A scârbi.
(Loc. vb.; înv.) A arunca năpăşti A năpăstui.
(Exp. vb.; înv.) A arunca grija spre cineva A-şi destăinui grijile cuiva.
(Loc. vb.; înv.) A arunca nădejdea spre cineva A
nădăjdui în cineva.
(Exp. vb.; fam.) A arunca pe uşă afară A izgoni. (Exp. vb.; înv.) A arunca ancora A ancora.
(Loc. vb.; înv.) A arunca sorţi A trage la sorţi. (Exp. vb.; pfm.) A arunca bobii A ghici în bobi. (Loc. vb.; înv.) A arunca lumina A lumina.
(Loc. vb.; înv.) A arunca umbră A umbri.
(Loc. vb.; înv.) A arunca cărunteaţă A încărunţi. (Exp. vb.; înv.) A(-şi) arunca ochii (sau o ochire, privire, căutătură) la... 1. A privi repede. 2. A cerceta sumar.
(Exp.; înv.) Parcă arunci în Olt 1. Lucrezi fară spor. 2. Lucrezi în pierdere de timp sau de material. (Exp. vb.; înv.) A arunca pe cineva la închisoare
A întemniţa (pe nedrept).
(Exp. vb.) A arunca (pe cineva) pe drumuri sau pradă mizeriei ori foamei 1. A lipsi pe cineva de cele necesare traiului. 2. A da pe cineva afară din serviciu.
(Exp. vb.) A arunca banii pe fereastră A cheltui fară socoteală.
(Exp. vb.) A arunca vorbe (D. oratori) A vorbi pompos şi fară conţinut.
(Exp. vb.) A arunca o vorbă A face o aluzie.
(Exp. vb.) A arunca vorbe în vânt A promite (şi a nu se ţine de cuvânt).
(Exp. vb.; pfm.) A-i arunca cuiva sare (sau praf) în ochi A amăgi.
(Exp. vb.; pop.) A-şi arunca (ca buhaiul) ţărână după (sau în) cap (ori pe spinare) A se păgubi prin acţiuni necugetate, făcute la mânie.
(Exp. vb.; fam.) A-i arunca cuiva pe cineva în spinare A încerca să te descotoroseşti de cineva dân-du-1 în răspunderea altuia.
(Exp. av.; pop.) Cât ai arunca cu securea (sau to porul, băţul, praştia, piatra, cu o sburătură) La mică distanţă.
(Loc. vb.; înv.) A arunca cu funia A măsura.
(Loc. vb.; înv.) A arunca bănănăi A clătina nervos capul, mâna.
(Loc. vb.; înv.) A arunca ochi(şori) A trage ocheade. (Exp. vb.) A arunca ceva în aer A distruge ceva cu explozibil.
(Exp. vb.) A arunca literele A scrie în grabă, neîngrijit.
(Exp. vb.) A se arunca pe cal A încăleca dintr-o săritură.
(Exp. vb.; fig.) A se arunca în (sau de) partea cuiva
A semăna cu cineva din familie.
ARUNCARE s. f
(Sint.; pfm.) Aruncarea morţii în ţigani 1. învinovăţire pe nedrept. 2. (înv.) împovărare abuzivă cu impozite.
(Loc. s.; înv.) Aruncare a pizmei Pizmuire.
(Loc. s.; înv.) Aruncare a urgiei Urgisire.
(Loc. s.; înv.) Aruncare a scârbei Scârbire.
(Loc. s.; înv.) Aruncare a năpastei Năpăstuire. (Sint.; înv.) Aruncare a grijei spre cineva Destăinuire a grijilor.
(Loc. s.; înv.) Aruncare a nădejdii Nădăjduire. (Sint.; pfm.) Aruncare a bobilor Ghicire în bobi. (Sint.) Aruncare a ochilor (sau a privirii) la (ori pe, prin, spre,peste etc.) ceva 1. Privire rapidă. 2. Cercetare (sumară).
(Sint.; înv.) Aruncare în închisoare întemniţare (pe nedrept).
(Sint.) Aruncare pe drumuri (sau pradă mizeriei ori foamei) 1. Lipsire a cuiva de cele necesare traiului. 2. Dare afară din serviciu.
(Sint.; înv.) Aruncare a banilor pe fereastră Risipă. (Loc. s.; înv.) Aruncare a unei vorbe Aluzie. (Sint.) Aruncare de vorbe Vorbire pompoasă şi fară conţinut.
43
ASCUŢ/
(Sint.) Aruncare de sare (sau praf) în ochii cuiva încercare de a ascunde realitatea.
(Sint.) Aruncare a cuiva în spinarea altcuiva Descotorosire de o răspundere încărcând abuziv pe altcineva cu ea.
(Loc. s.; înv.) Aruncare cu funia Măsurare.
(Loc. s.; înv.) Aruncare din ochi(şori) Ocheadă. (Sint.; înv.) Aruncare în aer Explozie.
(Sint.; înv.) Aruncare pe cal încălecare.
(Sint.; înv.) Aruncare în (sau de) partea cuiva Asemănare cu cineva din familie.
ARUNCAT s. n.
(Sint.) De-a aruncatul (sau aruncatele) Joc în care copiii se întrec în azvârlirea de pietre.
(Loc. av.) Pe aruncate în dezordine. ARUNCĂTOR, -OARE s. m. n.f (Sint.; înv.) Aruncător de vorbe Flecar.
(Sint.; înv.) Aruncător de flăcări Armă care aruncă lichid inflamabil.
(Sint.; înv.) Aruncător de mine Armă care aruncă mine.
(Sint.; înv.) Aruncător de apă Havuz. ARUNCĂTURĂs/
(Sint.) Aruncătură de piatră Distanţă până la care aruncă cineva o piatră.
(Sint.) Aruncătură de băţ Distanţă mică.
(Exp. vb.; exp. av.; înv.) (A fi) la o aruncătură de băţ (A fi) foarte aproape.
(Sint.) Aruncătură de arc Distanţă până la care cineva trage cu arcul.
(Loc. s.; înv.) Aruncătură de ochi Privire.
(Loc. av.; înv.) La aruncătură (D. cai) în galop. (Loc. vb.; înv.) A face cuiva aruncături A imputa. ASALT n.
(Loc. vb.; Mii.) A da asalt A ataca o fortificaţie. (Loc. vb.; Mii.) A lua cu asalt A cuceri o fortificaţie. (Sint.; Mii.) Batalion de asalt Batalion antrenat pentru ofensivă.
ASCULTA vb.
(Exp. vb.) A asculta liturghia A participa la slujba bisericeacă.
(Exp. vb.; Jur.) A asculta martorii (sau un martor) A lua interogatorii.
(Exp. vb.) A asculta ordinul A îndeplini ordinul. (Exp. vb.) A asculta la cineva 1. A da crezare cuiva. 2. A îndeplini o dorinţă, o rugăminte.
(Exp. vb.) A-şi asculta inima A se supune pasiunii. (Exp. vb.) A-şi asculta raţiunea A acţiona după un criteriu raţional, corect, verificat prin experienţă.
(Exp. vb.) A asculta un elev A examina oral un elev, un candidat la un examen.
ASCULTARE s.f.
(Sint.) Ascultare a liturghiei Participarea la slujba bisericească.
(Sint.; Jur.) Ascultare a unui martor Interogare a martorilor.
(Sint.; pfm.) Ascultare la cineva încredere în cineva. (Exp. vb.) A da cuiva o clipă de ascultare A îndeplini cuiva o doleanţă.
(Sint.; înv.) Ascultare spre domnul ţării Supunere a vasalului faţă de domnitor.
(Exp. vb.) A fi (sau a rămâne, a sta etc.) sub ascultarea cuiva 1. A se supune cuiva. 2. A sluji cuiva. (Exp. vb.; înv.) A fi (încă, tot) sub ascultarea părinţilor A fi minor.
(Exp. vb.; Bis.) A fi dat de (sau spre, la) ascultare
Orânduit (ca o pedeapsă) să intre în cinul călugăresc. (Sint.; fig.) Ascultarea inimii Lăsare în voia sentimentelor, pasiunilor.
ASCUNDE vb.
(Exp. vb.) A se ascunde după deget A încerca să se dezvinovăţească cu argumente nevalabile. ASCUNSn.
(Loc. av.) De-a ascunsul (sau ascunselea, v-aţi ascunselea) Joc în care un participant trebuie să-i caute şi să-i găsească pe ceilalţi, care se ascund. (Sint.; înv.) Ascunsele inimii Tainele inimii.
(Sint.; pop.) Ascunsul vorbelor Tâlc.
(Loc. av.) în ascuns (sau, înv., într-ascuns) ori pe sau, înv., pre ascuns ori, înv., printr-ascuns sau pe sub ascuns Tainic, în secret, pe furiş.
(Loc. vb.; înv.) A se da ascuns A se retrage în ascunzişuri.
ASCUŢ/ vb.
(Exp. vb.; pop.) Ai se ascuţi (cuiva) (sau a-şi ascuţi) dinţii după ceva A pofti cu lăcomie ceva.
(Exp. vb.; fig.) A-şi ascuţi limba (sau condeiul, ori pana) A se pregăti să împungă cu vorba.
(Exp. vb.; fig.) A(-şi) ascuţi cuvântul A-şi cizela felul de a vorbi.
(Exp. vb.; fig.) A-şi ascuţi glasul (sau vocea) 1. A ridica tonul la cineva. 2. A se pregăti să cânte.
(Exp. vb.; fig.) A se ascuţi la cineva A ţipa la cineva, a ridica tonul.
(Exp. vb.; fig.) A-şi ascuţi colţii (sau dinţii) 1. (D. oameni) A se obrăznici. 2. (D. oameni; îrg.; cu prep. „asupra”) A ameninţa. 3. (îrg.; d. câini) A se repezi să muşte.
ASCUT7ME
44
(Exp. vb.; fig.) A(-şi) ascuţi urechile (sau auzul) A asculta ceva cu atenţie.
(Exp. vb.; fig.) A(-şi) ascuţi ochii (sau văzul, privirea) A privi cu atenţie, a fi cu ochii-n patru. (Exp. vb.; fig.; reg.) A-şi ascuţi picioarele A se
pregăti s-o ia la fugă.
(Exp. vb.; fig.) A-şi ascuţi mintea sau a se ascuţi la minte ori a i se ascuţi mintea 1. A se concentra.
2.	A deveni mai isteţ.
(Exp. vb.; fig.) A-şi ascuţi inima sau a se ascuţi la inimă ori a i se ascuţi inima A căpăta curaj.
(Loc. vb.; fig.; înv.) A ascuţi ceva din capul său
1.	A născoci. 2. A fi gata de ceva.
(Exp. vb.) A se ascuţi (la faţă) A slăbi foarte tare. ASCUŢ7ME 5. /
(Sint.; fig.) Ascuţime la minte Isteţime.
(Loc. av.; înv.) Cu ascuţime Hotărât.
ASCUŢ/Ş n.
(Exp. vb.; înv.) A trece prin ascuţişul fierului (sau săbiei) A ucide un număr mare de oameni (într-un conflict armat).
ASCUT7T, ~Ă a.
(Sint.) Unghi ascuţit Unghi mai mic de 90 de grade. (Exp. vb.; fig.) A avea limba ascuţită A fi ironic sau tăios în aprecieri.
(Exp. a.; gmţ.) Ascuţit ca lupta de clasă Foarte slab.
ASEMĂNA vb.
(Loc. vb.; înv.) A asemăna cu pământul A nimici. ASEMĂNARE s.f.
(Loc. av.) După (sau, înv., pre) chipul şi asemănarea cuiva 1. întocmai după imaginea cuiva 2. (P. ex.) Leit cu cineva.
(Loc. vb.) A face asemănare între... A compara. (Loc. a., loc. av.) Fără asemănare Incomparabil. (Loc. av.; înv.) Cu asemănare Aproape la fel ca..., comparabil cu...
ASEMENEA a. z., av.
(Loc. p.; înv.) Cel (de) asemenea Seamăn.
(Loc. vb.; înv.) A face asemenea cu pământul A nimici.
(Loc. av.; înv.) Asemenea cu drumul Paralel cu drumul.
ASTĂZI av.
(Exp. av.) De astăzi înainte De acum încolo.
(Exp. av.) în ziua de astăzi 1. Astăzi. 2. în prezent. (Exp. av.) Până (în ziua de) astăzi Până acum. (Exp. av.) De ieri până astăzi sau (înv.) de astăzi-de mâine 1. Instabil şi nesigur. 2. într-un timp neaşteptat de scurt. 3. Cu amânări succesive.
(Exp. av.) Astăzi-mâine 1. într-una din zilele acestea.
2.	Imediat.
(Loc. av.) Când astăzi, când mâine (sau când ieri, când astăzi) Nestatornic.
ASTiMPĂR m. s.
(Loc. vb.) A nu (mai) avea astâmpăr 1. A fi în mişcare continuă. 2. A fi neliniştit.
(Loc. vb.) A nu-şi (mai) găsi (sau afla) astâmpăr A nu avea linişte.
(Loc. vb.) A nu da (cuiva) astâmpăr A nu da (cuiva) pace.
(Loc. av.) Fără astâmpăr 1. Neobosit. 2. într-una. ASTUPA vb.
(Exp. vb.) A-şi astupa urechile 1. A pune mâinile la urechi pentru a nu auzi. 2. A nu voi să audă, să ştie. (Exp. vb.; fig.) A astupa găuri A-şi plăti datoriile. (Exp. vb.) A astupa cuiva gura A face pe cineva să tacă.
(Exp. vb.) A-şi astupa nasul A pune mâinile la nas, pentru a se feri de un miros neplăcut.
(Exp. vb.) A astupa o uşă A desfiinţa o intrare, a o zidi.
(Exp. vb.) A astupa un drum A închide un drum, a-l face să nu se mai cunoască.
(Exp. vb.) A astupa cuiva ochii A face pe cineva să nu vadă ceva (rău).
ASUDA vb.
(Exp. vb.; ir.) A asuda sub limbă 1. A-i fi frig. 2. A se lăuda că a muncit mult, fară să fi făcut mare lucru. (Exp. vb.; ir.) A nu-i asuda nici limba A fi leneş, a nu munci.
(Exp. vb.) A nu asuda de vorba cuiva A nu-i păsa de vorba cuiva.
(Exp. vb.) A-i asuda cuiva urechea pentru ceva
A aştepta cu nerăbdare o veste.
ASUPRA^.
(Exp. vb.) A avea ceva asupra sa 1. A purta ceva cu sine. 2. (înv.) A avea ceva pe conştiinţă.
(Loc. vb.; loc. av.) (A prinde) asupra faptului (A prinde) în flagrant delict.
(Loc. av.; reg.) Cu asupra (de măsură) Peste măsură.
(Loc. vb.) A sta asupra unui lucru A stărui să se vorbească despre sau să se facă un lucru.
(Loc. vb.) A lua ceva asupra sa (sau, înv., a-şi lua asupră, asupra sufletului ori capului său) 1. A se
însărcina cu ceva. 2. A-şi asuma o răspundere.
3.	A-şi asuma o vină.
(Loc. vb.; înv.) A sta asupra cuiva să... A fi în
puterea cuiva să...
45
AŞEZL4
(Loc. vb.; înv.) A fi asupra unui lucru A fî gata tocmai atunci să se apuce de ceva.
(Exp. vb.; înv.) A fi (sau a sta) ceva cuiva asupră A-l apăsa.
(Exp. vb.; înv.) A veni ceva cuiva asupră A veni un necaz neaşteptat peste cineva.
(Exp. vb.; înv.) A cădea ceva cuiva asupră A cădea pacoste pe capul cuiva.
(Exp. vb.; înv.) A se scula asupra cuiva 1. A ataca pe cineva. 2. A se revolta împotriva cuiva.
(Loc. av.; înv.) Cu asupră 1. Cu dobândă. 2. Cu prisosinţă.
AŞv4 av.
(Loc. av.) Fie şi aşa Da.
(Loc. av.) Nici aşa Nu.
(Loc. av.) Şi (mai) aşa, şi (mai) aşa (sau altmintrelea) Şi mai bine, şi mai rău.
(Exp. vb.) Ori aşa, ori aşa Decide-te!
(Exp. vb.) Aşa o fi! E posibil.
(Exp. vb.; pop.) Iaca (sau uite) aşa 1. Asta e, n-ai ce face. 2. Aşa vreau eu.
(Exp. vb.) Aşa să ştii (sau să ştiţi) ori aşa să-mi (sau să-ţi, să ne etc.) ajute Dumnezeu etc. Jur că acesta este adevărul.
(Loc. av.) Aşa-i (sau aşa este) Da.
(Loc. av.) Nu-i aşa (sau nu este aşa) Nu.
(Exp. vb.; pop.) A zice că este aşa A afirma.
(Exp. vb.; pop.) A zice că nu este (sau nu-i) aşa A nega.
(Loc. av.) Chiar aşa Da, întocmai.
(Loc. av.; gmţ.) Cam (sau, reg., mai) aşa Aproximativ.
(Loc. av.; gmţ.) Aşa zău ori zău aşa Incredibil. (Loc. av.; pop.) Hop-aşa! Ai reuşit!
(Loc. av.) Aşa, da! sau (rar) Vezi, aşa Bravo!
(Exp. vb.) Aşa-i? sau Aşa e?, Nu-i aşa? Ce crezi despre asta?
(Exp. vb.) Cum aşa? Cum se poate?
(Exp. vb.) Aşa stă treaba? Sunt indignat, mânios. (Loc. cj.) Şi aşa... în concluzie.
(Loc. cj.; înv.) Aşa zicând sau ca să zic aşa Adică. (Loc. cj.) Aşa că Deci.
(Loc. av.) Aşa fiind Aşadar.
(Loc. av.) Tot aşa Identic.
(Loc. av.) Mai tot aşa Cam la fel.
(Loc. av.) Şi aşa mai departe Et cetera.
(Loc. av.) Aşa şi aşa 1. Nu prea bine. 2. Nu mare lucru. 3. Mediocru.
(Loc. av.) Azi aşa, mâine aşa sau (rar) tot aşa şi
iar aşa Mereu la fel.
(Loc. av.; pop.) Tot aşa şi iar aşa! E bine! Continuaţi!
(Loc. av.) Când (sau o dată) aşa, când (sau o dată) aşa O dată într-un fel, o dată într-alt fel, amestecat, fară consecvenţă.
(Loc. av.) Nici aşa, nici aşa Nehotărât.
(Loc. av.; reg.) Tu aşa, tu aşa Hotărăşte-te.
(Loc. cj.) Aşa cum 1. Astfel. 2. Cu toate că.
(Loc. av.) Aşa de într-atât (de).
(Loc. av.) Numai aşa sau (înv.) aşa numai Fără motiv.
(Loc. av.; pop.) Ia, numai aşa 1. Cu uşurinţă. 2. Fără rost.
(Loc. av.; pop.) Ia(c’)aşa 1. După bunul plac. 2. (în strigături) Aşa-i jocul.
(Loc. av.; pop.) Mai aşa Nu prea...
(Loc. av.) Aşa-zis (sau numit) 1. Pretins. 2. Convenţional.
(Loc. av.) Aşa cum este sau aşa cum se află
Neschimbat.
(Loc. av.) Aşa ceva Cam ca acesta.
(Exp. vb.) (E) aşa ceva! Depăşeşte măsura.
(Loc. a.; pop.) De aşa De acest fel.
(Loc. av.) Dacă-i aşa treaba în aceste condiţii. AŞEZA vb.
(Exp. vb.; fig.) A se aşeza pe treabă (sau la lucru) A începe să facă ceva cu multă sârguinţă.
(Exp. vb.; pop.) A aşeza oile pe lapte A începe mulsul.
(Exp. vb.; pop.) A aşeza oile pe brânză A începe să facă brânza.
(Loc. vb.; înv.) A se aşeza pe cuvântul cuiva A se bizui.
(Exp. vb.; înv.) A aşeza un loc (cu oşti) A pune garnizoană.
(Exp. vb.; înv.) A (se) aşeza domn, a (se) aşeza în domnie, a (se) aşeza pe scaun A (se) instala la domnie.
(Exp. vb.; reg.; gmţ.) A-l (sau a o) aşeza A-i veni de hac.
(Exp. vb.; înv.) A aşeza la stăpân A angaja la stăpân.
(Exp. vb.) A aşeza la loc A pune pe locul de unde a fost luat.
(Loc. vb.; înv.) A aşeza cuvântul A se înţelege într-un anumit fel.
AŞTEPTA
46
(Exp. vb.; înv.; fig.; d. o ţară) A aşeza sub... Apune sub dominaţia cuiva.
(Exp. vb.; înv.) A aşeza pace sau a se aşeza pace
cu cineva A încheia pace.
(Exp. vb.; înv.) A-şi aşeza scaunul A-şi stabili reşedinţa domnească.
(Exp. vb.) A aşeza masa A pregăti masa şi cele necesare pentru servirea mesei.
(Exp. vb.; înv.) A aşeza cu cineva (ceva) sau a se aşeza cu cineva pentru ceva A face o înţelegere. (Exp. vb.; înv.) A aşeza logodna 1. A fixa logodna. 2. (Pop.) A se înţelege în privinţa zestrei. AŞTEPTA vb.
(Loc. av.; ir.) La sfântul (sau la moş) aşteaptă. Niciodată.
(Exp. vb.) A se aştepta la una ca asta A fi pregătit pentru ceva.
AŞTERNE vb.
(Exp. vb.) A aşterne pe hârtie A scrie.
(Exp. vb.) A aşterne pe portativ A compune muzică.
(Exp. vb.) A aşterne pe pânză A picta.
(Exp. vb.; înv.) A se aşterne de tot A se umili în faţa cuiva.
(Exp. vb.; d. cai) A se aşterne drumului A fugi atât de repede, de parcă ar atinge pământul cu pântecele.
(Exp. vb.; fig.) A se aşterne pe o treabă A se apuca serios de o treabă.
(Exp. vb.) A aşterne la cai A pregăti grajdul cailor. (Exp. vb.) A aşterne masa A pune masa.
(Exp. vb.) A aşterne un drum A pietrui un drum. ATAC4 s. n.
(Exp. vb.; pop.) A se ataca la plămâni A fi atins de tuberculoză.
(Exp. vb.; Jur.) A ataca în justiţie A cere injustiţie anularea sau modificarea unui act sau unei hotărâri. (Exp. vb.; Jur.) A ataca (prin înscriere) în fals A reclama (în justiţie) că un act e fals şi a cere să se ia măsurile legale.
ATÂRNA vb.
(Loc. vb.; îrg.) A-i atârna cuiva belciugul (sau cinghelu sau, rar, iabaşaua) de nas A supune pe cineva.
(Loc. vb.) A-i atârna cuiva lingura (sau lingurile)
de gât A nu da cuiva (care a întârziat) de mâncare. (Exp. vb.) A atârna de azi până mâine 1. A fi nehotărât. 2. A fi leneş.
(Exp. vb.) A atârna la (sau de) mâna (ori voia, mila
etc.) altuia A fi la cheremul altuia.
ATiT av.
(Loc. av.) Cu (sau, înv., pre) cât..., cu (sau, înv., pre) atât în mod proporţional.
(Loc. cj.; înv.) Atâta... cât (sau precât) şi (sau mai cu seamă ori mai vârtos) 1. Şi..., şi... 2. Nu numai..., ci şi...
(Exp. av.) Tot atâta 1. Identic. 2. Egal. 3. Indiferent. (Loc. av.) încă (sau, înv., mai) pe atâta Dublu. (Loc. cj.) Cu atât mai mult (sau mai vârtos) că... Mai ales că.
(Loc. av.) Cu atât mai bine Convenabil.
(Loc. av.) Cu atât mai rău Dezavantajos.
(Loc. cj.) Nu atât..., cât... (sau mai vârtos ori mai cu seamă) în mai mare măsură... decât... (Loc. cj.) Atât..., încât Aşa că...
(Loc. cj.) Atât..., până Atâta timp cât...
(Loc. cj.; înv.) Atât de... ce Deoarece.
(Loc. av.) într-atât în aşa măsură.
(Loc. av.) De atâtea ori Adesea.
(Loc. av.) De atâta amar de vreme De mult timp. (Exp. av.) Nici atâta Şi mai puţin.
(Exp. av.) Atâta(-i) tot 1. Nu mai mult. 2. Cu asta am încheiat.
(Exp. vb.) Atâta pagubă! (sau atâta rău, atâta grijă) 1. Nu-i nimic. 2. Nu-mi pasă.
(Exp. vb.) Atâta-i trebuie! 1. Atât aşteaptă. 2. Nu mai poate răbda. 3. O să mă răzbun dacă face asta. (Exp. vb.) Atât i-a fost! S-a terminat cu...
(Loc. cj.) Atâta numai că... 1. Cu condiţia ca... 2. Doar că...
(Exp. av.) Atâta..., atâta... în mod echivalent. (Loc. av.; înv.) Numai cât..., atâta... îndată. (Exp. vb.) Atâta e de mine S-a isprăvit cu mine. (Exp. vb.) Ce mai atâta? Prea multă vorbă pentru nimic.
(Loc. vb.; înv.) Atâta îi e după... Se prăpădeşte după...
ATENŢIE s.f.
(Exp. vb.) Atenţie la...! 1. Ia seama la...! 2. Ascultă! (Exp. vb.; arg.) Atenţie la cotitură! Pericol!
(Exp. vb.) A (nu) da atenţie la... 1. A (nu) arăta solicitudine faţă de... 2. A (nu) da importanţă. ATiNGE vb.
(Exp. vb.) A nu atinge pământul 1. A dansa sprinten şi graţios. 2. A alerga foarte repede. 3. A fi fericit.
(Loc. vb.; arg.) A atinge la caraiman A fura.
47
AUZ
(Exp. vb.) A atinge cerul A fî foarte înalt.
(Loc. pp.; înv.) întru (sau pe) cât se atinge de... (ori ceea ce se atige de...) 1. Cât despre... 2. în ce priveşte.
ATR4GE vb.
(Loc. vb.) A atrage atenţia A atenţiona.
ATUNCI av.
(Loc. av.) Tot atunci în acelaşi timp.
(Loc. av.) Chiar (sau tocmai) atunci 1. într-un moment coincident cu cel despre care se vorbea. 2. Cu foarte puţin timp înainte.
(Loc. av.) Pe atunci în trecut, în alte vremuri.
(Loc. av.) Până atunci în timpul anterior momentului indicat.
(Loc. av.) De atunci încoace 1. începând din momentul trecut indicat şi până în prezent. 2. încă de pe timpurile acelea.
(Loc. av.) Atunci şi nici atunci Niciodată, chiar dacă s-ar întâmpla imposibilul.
(Loc. av.) întâi... şi atunci... Mai întâi... şi după aceea...
(Loc. av.) Atunci e atunci Atunci va fi momentul hotărâtor.
ATA s.f
(Exp. a.) Cusut cu aţă albă 1. Evident fals. 2. Care sare în ochi, de care îţi dai seama imediat.
(Exp. vb.) Viaţă cusută (sau legată) cu aţă Viaţă fragilă, care se poate oricând întrerupe.
(Exp. vb.) A nu întinde aţa (să nu se rupă) A nu întrece măsura (căci nu ţi se va permite).
(Exp. vb.) A se ţine numai într-un fir de (sau numai într-o) aţă 1. A fi gata să se rupă. 2. (Fig.) A fi în mare primejdie. 3. (D. viaţă) A fi aproape de sfârşit.
(Loc. av.) (Nici) un fir (sau un capăt) de aţă (Nici măcar) un lucru de nimic, fară valoare.
(Exp. vb.) A fi cu şerpar de aţă A fi foarte sărac. (Loc. av.) Pănă-ntr-un (sau la un) capăt de aţă Tot, până la cel mai mic rest.
(Exp. vb.) A spune (sau a povesti) din fir până-n aţa A povesti cu toate amănuntele, de-a fir a păr. (Exp. vb.) Nu face aţa cât faţa Folos puţin şi trudă multă.
(Loc. a.; d. haine) Mai mult aţă decât faţă Ros, de
i	se vede urzeala stofei.
(Exp. vb.) Mai scumpă aţa decât faţa E mai
scumpă execuţia decât materia primă.
(Exp. vb.) A-l trage (pe cineva) aţa spre (sau la) ceva A fî atras irezistibil, ca de o forţă a destinului.
(Exp. vb.) A rămâne cu aţa mămăligii A rămâne sărac lipit.
(Sint.) Aţa vieţii Firul vieţii, viaţa.
(Exp. vb.) A i se tăia aţa vieţii A muri.
(Sint.; înv.) Ofiţer de aţă Ofiţer de administraţie sau intendenţă, care avea tresă albă pe epolet. (Sint.; înv.) Aţa zidarului Fir cu plumb.
(Loc. av.; înv.) Ca pe aţă 1. în linie perfect dreaptă. 2. Foarte bine. 3. în şir.
(Loc. av.; înv.) Aţă la... Drept la...
(Exp. vb.; înv.) A merge aţă A merge fără ocolişuri, fară opriri, a merge întins.
^UR n.
(Exp. vb.; reg.) Cruce de aur! Exclamaţie de apărare împotriva diavolului, când se rosteşte numele lui. (Sint.) Aur alb 1. Apa folosită ca izvor de energie. 2. Aliaj de metale utilizat în stomatologie.
(Sint.) Aur negru 1. Cărbune. 2. Ţiţei.
(Sint.) Aur verde Pădure ca bogăţie naturală.
(Loc. a.) De aur 1. Valoros. 2. Galben-auriu. 3. Blond.
4.	Strălucitor. 5. (D. oameni) Foarte bun.
(Sint.) Epocă de aur Perioadă de înflorire a vieţii materiale şi spirituale.
(Exp. vb.) Aur bătut la faur Metal ordinar care imită aurul.
(Sint.; reg.) Aurul mâţei Mică.
(Exp. vb.; fig.) A avea gură de aur A fî o persoană care vorbeşte mult şi frumos, convingător.
(Exp. vb.) Fie-ţi gura de aur! Să se împlinească prevestirea ta favorabilă.
(Sint.) Inimă de aur (Om cu) inimă bună, miloasă. (Sint.) Vârsta (sau veacul) de aur (Mit.) Vreme foarte îndepărtată când oamenii trăiau în nevinovăţie şi fericire.
(Sint.) Vis de aur Ideal intangibil.
(Sint.) Nunta de aur Aniversare a 50 de ani de căsătorie.
(Exp. vb.) A plăti în aur A plăti foarte scump. (Exp. vb.) A avea sete de aur 1. A fi lacom de bani. 2. A fi avar.
(Exp. vb.) A făgădui munţi de aur A făgădui lucruri imposibile.
(Exp. vb.) Să-l cântăreşti în aur Are o valoare inestimabilă.
(Exp. vb.) A înota în aur A fi foarte bogat.
AUZ s. n.
(Exp. vb.) La (sau, înv., întru) auzul Auzind acestea. (Exp. vb.) A ascuţi (sau, înv., a tinde) auzul A fi atent pentru a percepe sunete de intensitate slabă.
AUZ/
48
(Exp. vb.) A-i veni cuiva auzul A-şi recăpăta auzul după o perioadă de surzenie.
(Exp. vb.) A-i lua cuiva auzul A asurzi pe cineva (printr-un zgomot puternic).
(Exp. av.; înv.) în auzul tuturor (oamenilor) în mod public.
(Exp. vb.; înv.) A ajunge în auzul cuiva A i se
aduce la cunoştinţă.
AUZIvb.
(Exp. vb.) N-aude, na vede (na greul pământului şi uşorul vântului) 1. Nu vrea să audă şi să ştie nimic. 2. (P. ex.) Este complet insensibil. 3. (P. ex.) E complice la o faptă rea.
(Exp. vb.) Eu spun, eu aud Nimeni nu mă bagă în seamă.
(Exp. vb.) A-şi auzi (multe) vorbe A afla ce vorbeşte lumea despre sine.
(Exp. vb.) Auzind aşa... Aflând acestea.
(Exp. vb.) A nu mai auzi de numele cuiva A-i
pierde urma.
(Exp. vb.; înv.) A nu fî bucuros (sau a nu voi) să audă de numele cuiva A rupe orice legătură cu cineva.
(Exp. vb.) A auzi din (sau de la) moşi-strămoşi (sau din oameni, de la strămoşi, din bătrâni) A
cunoaşte tradiţiile orale.
(Exp. vb.) Auzi măi! (sau frate, nene, soro, ori colo, vorbă etc. sau auzi! auzi!) Exprimă mirarea. (Exp. vb.) Auzitu-m-ai? Ai înţeles?
(Exp. vb.) S-auzim de bine! Formulă de salut, la despărţire.
(Exp. vb.) Să se audă musca (zburând)! Să fie
linişte perfectă.
(Exp. vb.) Să te-audă D-zeu! 1. Să se împlinească ceea ce ai zis. 2. Să ţi se împlinească dorinţele. (Exp. vb.; reg.) A auzi în gură ca cucii A nu înţelege nimic din ce spune un om beat.
AViNT 5. n.
(Loc. vb.) A-şi lua avânt 1. A se avânta. 2. A-şi lua elan.
(Loc. vb.; înv.) A-şi da avânt A se lansa.
(Loc. vb.) A lua avânt 1. A creşte repede. 2.
(Exp. vb.) A se dezvolta.
(Exp. vb.) A-i tăia cuiva avântul 1. A-i opri cuiva mişcarea plină de elan. 2. A-i opri cuiva tendinţa spre progres. 3. A-i tăia cuiva entuziasmul pentru ceva.
AVEA vb.
(Exp. vb.) Ce-am avut şi ce-am pierdut 1. N-am ce pierde. 2. Sărac am fost, sărac am rămas. 3. Puţin îmi pasă.
(Exp. vb.) A avea ac de cojocul cuiva 1. A şti cum
să învingi pe cineva. 2. A şti cum să-i dai o lecţie cuiva.
(Exp. vb.) A nu avea după ce bea apă A fi foarte sărac.
(Exp. vb.; înv.) A nu avea niciun sfânt 1. A fi necredincios. 2. (Fig.) A nu avea nicio protecţie. (Exp. vb.) A nu avea niciun chichirez 1. A nu avea nicio logică. 2. A nu avea niciun haz.
(Exp. vb.) A nu avea ochi decât pentru... A fi îndrăgostit de...
(Loc. vb.) A (nu) avea rost să... 1. A (nu) fi potrivit să... 2. A (nu) fi inutil să...
(Exp. vb.; înv.; d. femei) A avea în pântece A fi însărcinată.
(Exp. vb.) A avea seu la rărunchi (sau a avea cheag) A fi bogat.
(Exp. vb.) A nu avea nici în clin, nici în mânecă (cu cineva) 1. A nu cunoaşte pe cineva. 2. A nu avea nicio legătură cu...
(Exp. vb.) A avea ceva în gând (sau în cuget, în minte) A avea o anumită intenţie.
(Exp. vb.) A avea pe (sau, înv., la) capul său A avea o responsabilitate (nedorită).
(Exp. vb.) A avea pe cineva la (sau în) inima sa A iubi pe cineva.
(Exp. vb.) A (nu) avea pe cineva la stomah A (nu) putea suporta pe cineva.
(Exp. vb.) A avea (ceva) pe suflet (sau pe conştiinţă ori, înv., la sufletul său) A suferi mustrări de conştiinţă pentru ceva.
(Exp. vb.) A avea (ceva) la îndemână (sau, înv, a-mână) 1. A avea (ceva) în imediata sa apropiere. 2. A se putea uşor folosi (de ceva).
(Loc. vb.) A avea (ceva) pe mână 1. A dispune de... 2. A stăpâni ceva. 3. A administra ceva.
(Exp. vb.) A avea la (sau în) degetul (cel) mic
1.	A domina clar. 2. A cunoaşte foarte bine.
(Loc. vb.) A avea gărgăuni în cap 1. A fi înfumurat. 2. A avea pretenţii nejustificate. 3. A avea idei extravagante.
(Loc. vb.) A avea ghinion A nu avea noroc.
(Exp. vb.; înv.) A avea pe cineva în taşcă A avea pe cineva în puterea sa.
(Exp. vb.) Nici acasă n-am de coasă 1. Nu mă grăbesc. 2. Nu am nicio treabă.
(Exp. vb.) A avea pe cineva de aproape A avea simpatie sau dragoste pentru cineva.
(Loc. vb.) A avea drag A iubi.
(Loc. vb.) A se avea dragi A se iubi.
49
AVEA
(Loc. vb.) A se avea bine (cu cineva) 1. A se înţelege. 2. A fi prieteni.
(Loc. vb.) A se avea rău (cu cineva) 1. A se certa. 2. A fi duşmani.
(Loc. vb.) A avea mâinile legate A fi neputincios. (Loc. vb.) A avea papagali (păsărele, sticleţi) A fî nebun.
(Loc. vb.) A avea proptele (sau pile) A fi favorizat de cineva.
(Loc. vb.) A avea sfinţi (sau rude) la Ierusalim A
fi protejat.
(Loc. vb.) A avea ştiinţă A şti.
(Loc. vb.) A avea trebuinţă A-i trebui.
(Exp. vb.) A avea vreme (sau timp) A dispune de timp pentru a face ceva.
(Loc. vb.) A avea tupeu A fî obraznic.
(Loc. vb.) A avea în vedere A intenţiona.
(Exp. vb.) A (nu) avea zile (sau zilişoare) A (nu) trăi. (Exp. vb.; înv.) A-şi avea un loc A ocupa un loc. (Loc. vb.) A avea loc A se întâmpla.
(Exp. vb.) A nu avea margini 1. A fi foarte întins. 2. (D. o însuşire) A fi într-un grad peste măsură de mare.
(Exp. vb.; înv.) A avea cale A se pregăti să parcurgă un drum lung.
(Loc. vb.) A avea dreptate A fi îndreptăţit.
(Loc. vb.) A avea (de) gând să... A intenţiona să... (Loc. vb.) A avea vorbe A se certa.
(Loc. vb.) A avea grijă 1. A fi îngrijorat. 2. A nu uita. 3. A fi responsabil.
(Loc. vb.) A (nu) avea greş (sau greşeală) A (nu) greşi.
(Loc. vb.) A (nu) avea habar A (nu) şti.
(Exp. vb.) A avea treabă A fi ocupat.
(Exp. vb.) A avea la activul său 1. A contabiliza. 2. A avea antecedente.
(Exp. vb.) A avea o (sau de) vorbă cu cineva
A trebui să discute cu cineva.
(Loc. vb.) A (nu) avea asemănare A (nu) se asemăna.
(Loc. vb.) A (nu) avea deosebire A (nu) se deosebi. (Loc. vb.) A (nu) avea fiinţă 1. A (nu) exista. 2. A (nu) se naşte.
(Loc. vb.; înv.) A (nu) avea întâmplare A (nu) i se întâmpla.
(Exp. vb.) A (nu) avea bănuială (sau, înv., prepus) A (nu) bănui.
(Loc. vb.) A (nu) avea spor A (nu) spori.
(Loc. vb.) A (nu) avea trai (sau viaţă) 1. A (nu) trăi. 2. A (nu mai) putea suporta (pe cineva).
(Loc. vb.) A (nu) avea zile (sau zilişoare) 1. A (nu) mai trăi. 2. A (nu) se mai bucura de viaţă.
(Exp. vb.) A (nu) (mai) avea zile bune (cu cineva) A (nu) (mai) trăi în pace (cu cineva).
(Loc. vb.) A avea (un) vis 1. A visa. 2. (Fig.) A nă-zui spre ceva.
(Loc. vb.) A nu avea moarte A fi nemuritor.
(Loc. vb.) A nu avea număr 1. A fi nenumărat. 2. A fi infinit.
(Exp. vb.) A (nu) avea nădejde A (nu mai) spera. (Loc. vb.) A avea mare laudă A fi lăudat.
(Loc. vb.) A avea iertare A fi iertat.
(Loc. vb.) A (nu) avea scăpare A (nu) scăpa.
(Loc. vb.) A (nu) avea greşeală A (nu) greşi.
(Exp. vb.) A avea... ani A fi în vârstă de... ani. (Exp. vb.) A avea ocazia (sau, înv., prilejul) A i se da posibilitatea.
(Exp. vb.) A avea milă A fi milos.
(Exp. vb.) A (nu) avea odihnă 1. A fi activ. 2. (Fig.) A fi neliniştit.
(Loc. vb.) A avea semne (sau presimţiri) A presimţi. (Exp. vb.; d. o marfa) A avea căutare A fi cerut de clienţi.
(Exp. vb.) A avea trecere 1. A fi cunoscut şi respectat. 2. A fi apreciat de superiorii săi.
(Loc. vb.) A avea folos (sau câştig ori, înv., dobândă) A profita.
(Exp. vb.) Atâta bine (sau folos ori câştig) să am!
E adevărat ce am spus.
(Loc. vb.) A nu avea chip să... A nu reuşi să... (Loc. vb.) A avea parte (de ceva) A fi predestinat. (Loc. vb.) A avea voie (sau permisiunea) să... A-i fi permis să...
(Loc. vb.) A avea gură rea A prevesti evenimente rele care se împlinesc, a cobi.
(Loc. vb.) A avea nas 1. A avea miros fin. 2. A fî (prea) îndrăzneţ.
(Loc. vb.) A (nu) avea obraz A fi neruşinat.
(Loc. vb.) A avea ochi 1. A vedea bine. 2. A distinge esenţialul.
(Loc. vb.) A (nu) avea la inimă A (nu) simpatiza. (Loc. vb.) A avea intenţia A intenţiona.
(Exp. vb.) A avea interes A se interesa.
(Loc. vb.) A avea inimă 1. A fi curajos. 2. A fi milos.
(Exp. vb.) A avea curaj (sau îndrăzneală) A fi
curajos (sau îndrăzneţ).
AVERE
50
(Exp. vb.) A avea putere A fi puternic.
(Exp. vb.) A avea bunătate A fi bun.
(Exp. vb.) A avea răutate A fi rău.
(Loc. vb.) A avea dar (sau talent) A fi talentat. (Loc. vb.) A avea haz A fi comic.
(Loc. vb.) A avea cap (sau minte) A fi deştept. (Exp. vb.) A avea ţinere de minte (sau memorie) A-şi aminti multe lucruri.
(Loc. vb.) A avea noroc (sau şansă) A fi norocos. (Exp. vb.) A avea socoteală (sau, înv., rânduială) A se desfăşura potrivit unei ordini şi raţiuni.
(Loc. vb.) A avea gură (mare) A fi certăreţ.
(Loc. vb.) A avea (h)arţag A fi certăreţ.
(Loc. vb.) A avea (a)plecare (sau plecăciune) A avea talent.
(Loc. vb.) A avea obicei (sau deprindere) A obişnui să...
(Loc. vb.) A avea nărav 1. (D. cai) A fi nărăvaş. 2. (D. oameni) A avea un viciu.
(Loc. vb.; d. oameni) A avea beteşug A fi infirm. (Loc. vb.) A avea aerul A părea.
(Loc. vb.) A avea pe vino-ncoace A fi atractiv. (Exp. vb.) A avea bucurie A se bucura.
(Exp. vb.) A avea dor A dori.
(Exp. vb.) A avea teamă (sau groază) A se înspăimânta.
(Exp. vb.) A avea nevoie (sau, înv., lipsă ori tre~ buinţă) de... A-i fî necesar ceva.
(Exp. vb.) A avea peri răi A avea o boală de ochi provocată de genele care irită globul ocular.
(Loc. vb.) A avea un of A fi necăjit.
(Loc. vb.) A avea pe dracul 1. A avea un rău inexplicabil. 2. A nu avea nimic. 3. A fi foarte rău. (Exp. vb.) A nu avea nici pe dracul 1. A fi sănătos. 2. A nu avea nimic.
(Exp. vb.) N-are nimic! 1. Nu are nicio importanţă. 2. Nu s-a întâmplat niciun rău.
(Exp. vb.) A nu avea somn A nu putea dormi. (Exp. vb.) A avea orbul-găinilor A nu vedea lucruri evidente.
(Exp. vb.) A avea dureri de cap 1. A-l durea capul.
2.	(Fig.) A fî îngrijorat pentru ceva.
(Exp. vb.) A avea friguri 1. A suferi de malarie.
2.	(Fig.) A fi foarte nerăbdător şi emoţionat.
(Exp. vb.) A avea iubire A iubi.
(Exp. vb.) A avea ciudă (sau, înv., mânie) (pe cineva) A urî pe cineva.
(Exp. vb.; Jur.; înv.) A avea pâră (cu cineva) A fi
în proces cu cineva.
(Exp. vb.) A avea ceva (de împărţit) cu cineva A
antipatiza pe cineva.
(Exp. vb.) A avea de furcă cu cineva 1. A avea dificultăţi. 2. A avea mult de luptat împotriva cuiva. (Loc. vb.) A avea de gând A se gândi.
(Loc. vb.) A avea de grijă A se îngrijora.
(Loc. vb.) A avea de fală A se mândri cu ceva. (Loc. vb.) A avea în dragoste A iubi.
(Loc. vb.) A avea de ştire 1. A afla. 2. A şti.
(Loc. vb.) A avea de-a face cu... 1. A avea ceva comun cu... 2. A intra în relaţii cu...
(Loc. vb.) N-are a face 1. Nu se potriveşte. 2. Nu are nimic comun cu...
(Exp. vb.) A nu (mai) avea ce zice 1. A nu (mai) şti. 2. A rămâne fară replică.
(Exp. vb.) A nu (mai) avea ce face A nu (mai) putea...
(Exp. vb.) A nu avea pentru ce (sau de ce) A nu
avea niciun motiv.
(Exp. vb.) A nu avea când A nu exista timpul necesar să...
(Exp. vb.) A nu avea unde A nu exista spaţiu disponibil.
(Exp. vb.) Ce ai? 1. Ce simţi? 2. De ce te împotriveşti? 3. Ce-ţi pasă?
(Exp. vb.) N-are cum 1. Nu este posibil. 2. Nu există modalitatea de a...
(Exp. vb.) N-are cine să... Nu există cineva care să...
(Exp. vb.) N-are decât să..., şi... E suficient să... pentru a...
(Exp. vb.) N-ai decât! 1. Eşti liber să... 2. încearcă numai, dacă îndrăzneşti! 3. Nu-mi pasă.
AVERE s.f.
(Exp. vb.) A avea avere A fi bogat.
(Loc. vb.) A face avere 1. A se îmbogăţi. 2. Aparveni. (Exp. vb.) A pierde averea A sărăci.
(Exp. vb.) A se bucura de avere A fi lacom de bani.
(Sint.) Avere părintească Moştenire de la părinţi. (Sint.; înv.) Avere mişcătoare Bunuri mobile. (Sint.; înv.) Avere nemişcătoare Bunuri imobiliare.
AZI av.
(Loc. av.) De azi începând din ziua prezentă.
(Loc. av.) De azi în... zile Peste... zile.
(Loc. av.) Până azi Până acum.
(Loc. av.) Azi, mâine 1. Zi de zi. 2. în mod repetat.
3.	în curând. 4. Când şi când.
51
AZVÂRL/
(Loc. av.) De ieri până azi 1. într-un timp scurt. 2. în mod neaşteptat.
(Loc. av.) De azi pe mâine 1. Amânat la nesfârşit.
2.	Provizoriu.
(Loc. vb.) A trăi de azi pe mâine 1. A trăi în mare lipsă materială. 2. A trăi fară speranţe de viitor.
3.	A fi gata să moară.
(Loc. av.; înv.) Cu azi, cu mâine Încet-încet.
(Loc. av.; înv.) De cu azi Din vreme.
(Loc. av.) în ziua de azi în actualitate.
(Loc. av.) Ba azi, ba mâine Nesigur.
AZVÂRL/ vb.
(Exp. vb.) A azvârli banii pe fereastră A fi foarte cheltuitor.
(Exp. vb.) A azvârli cu piatra în şatră A face aluzie la ceva sau la cineva.
(Exp. vb.) A azvârli cu barda-n Dumnezeu (sau în lună) A se răzvrăti contra tuturor.
(Loc. av.) Cât ai azvârli cu securea (sau cu toporul, cu praştia, cu băţul ori cu o zburătură, cu un lemn) Foarte aproape.
B
BA av.
(Exp. vb.; înv.) Ba, asta-i vorbă! Nicidecum. (Exp. vb.; înv.) Ba, ce se potriveşte? Nici vorbă. (Exp. vb.; înv.) Ba nu! 1. într-adevăr! 2. Chiar aşa? (Exp. vb.) Ba nu, zău! 1. Să fim serioşi! 2. Să fim drepţi. 3. Chiar aşa este.
(Exp. vb.; ir.) Ba bine că nu! Sigur că da!
(Exp. vb.; înv.) Ba, să (mai) zici! Aşa se pare. (Exp. vb.) Ba, că bine zici! 1. E o idee bună. 2. Ai dreptate.
(Exp. vb.)Dasauba? Răspunde clar!
(Exp. vb.) Nici da, nici ba Nu e hotărât.
(Exp. vb.) Ba da! (După o negaţie) Da!
(Exp. vb.; înv.) Vodă vrea şi Hâncu ba! 1. A apărut o piedică neaşteptată. 2. Cineva contrazice pe toată lumea.
(Exp. vb.; cu sens de hiperbolă) La soare te puteai uita, dar la..., ba! 1. E foarte frumos. 2. E plin de calităţi. 3. (Ir.) E foarte înfumurat.
(Exp. av.; reg.) Ca mai ba! sau Nici (cam) mai ba! ori Nici ba! în niciun caz!
(Exp. vb.) A zice ba 1. A se împotrivi. 2. A refuza. (Exp. cj.) Ba şi (sau chiar) 1. Chiar şi. 2. încă şi. (Exp. vb.) Ba e albă, ba e neagră (sau ba e laie, ba e bălaie) 1. Nu ştii ce să mai crezi. 2. Se contrazice singur.
(Exp. vb.) A nu zice nici da, nici ba A nu se pronunţa într-o problemă.
(Exp. p.) Ba una, ba alta Multe şi de toate.
(Exp. av.; ir.) Ba că chiar! N-ai prea nimerit-o. BABACĂ 5. m.
(Exp. vb.) Trai, neneaco, pe banii babachii 1. Viaţă sub protecţia părinţilor. 2. Viaţă îndestulată pe banii altuia.
(Exp. av.) De când Adam-babadam (sau ana-dan-babadan) 1. Din vremea lui taica Adam. 2. Din tată în fiu. 3. De multă vreme.
B^BĂ s.f.
(Exp. vb.; fam.) Ştie cât baba mea Nu ştie nimic. (Exp. vb.; ir.) Capul lui a mai fost la un fund de babă O face pe înţeleptul, dar nu ştie nimic.
(Sint.) Baba-oarba Joc în care un copil cu ochii legaţi trebuie să-i prindă pe ceilalţi, de-a mâţa oarbă.
(Sint.; reg.) De-a baba-gaia Joc în care un copil personifică gaia, iar ceilalţi, păsările vânate, de-a puia gaia.
(Sint.; reg.) De-a baba-huţa Joc în care copilul se aşază pe stinghia uşii şi o împinge ca să se deschidă şi să se închidă.
(Sint.; reg.) De-a baba şi uncheşul Joc la priveghiul mortului, în care cineva are un ciomag şi încearcă, lovind în toate părţile, să găsească o altă persoană. BAC^U s. pr.
(Exp. vb.) A-şi găsi Bacăul 1. A-şi găsi omul care să-l înveţe minte. 2. A-şi găsi beleaua.
(Exp. vb.) A arăta Bacăul cuiva A ameninţa pe cineva cu bătaia.
(Exp. vb.) Toată lelea îşi are Bacăul ei A da peste omul potrivit.
BAG^J s n.
(Exp. vb.) A-şi face bagajele 1. A se pregăti de plecare. 2. (R ex.) A pleca.
(Exp. vb.; fam.) A-i face cuiva bagajele A goni pe cineva din casă.
(Exp. vb.) A da la bagaje A preda bagajele la serviciul special al staţiei de cale ferată pentru a fi transportate la destinaţia indicată.
53
BAN
(Sint.) Vagon de bagaje Vagon special de cale ferată pentru transportul bagajelor.
BAI 5. n.
(Exp. vb.; reg.) N-are bai (de) Este indiferent. (Exp. vb.; reg.) Nu-i (niciun) bai (că...) sau de asta nu (mi-i) baiul Nu face nimic.
(Exp. vb.; reg.) A avea baiul (cuiva) A băga în seamă pe cineva.
(Exp. vb.; reg.) A avea bai cu... 1. A avea greutăţi cu... 2. A avea o afacere cu cineva. 3. A avea de furcă cu cineva. 4. A-l durea ceva.
(Exp. vb.; reg.) Care-i baiul? Ce este?
(Exp. vb.; reg.) Ce bai ai? Ce-ţi lipseşte?
(Sint.; reg.) Baiul cela sau baiul cel rău Epilepsie. (Loc. vb.; reg.) A nu-i da bai A nu învinovăţi. B^IERĂ s.f (Exp. vb.) A strânge baierile pungii A face economii.
(Exp. vb.) A avea nouă baieri la (gura de Ia) pungă A fi foarte zgârcit.
(Exp. vb.; reg.) A-i tăia (cuiva) baierile pungii
A face (pe cineva) să-ţi dea bani.
(Loc. av.; reg.) în baier Dezbrăcat.
(Sint.; pop.; fig.) Baierile inimii (sau, rar, Baierul pieptului) Valvele inimii.
(Exp. vb.) A (i se) rupe baierile inimii A simţi (sau a produce cuiva) o mare durere (fizică sau) morală.
(Exp. vb.) A-şi dezlega baierile inimii A se destăinui.
(Exp. vb.; reg.) A ofta (sau a râde ori a striga) din baierile inimii A ofta (a râde sau a striga) foarte tare, cu toate puterile.
BALA1VL4 s.f.
(Exp. vb.) A-i (sau a i se) slăbi ori a i se (în)muia (cuiva) sau a nu-1 (mai) ajuta (sau ţine) (pe cineva) balamalele A-şi pierde vigoarea (din cauza bătrâneţii, a oboselii, a fricii).
(Exp. vb.) A-i tremura (cuiva) balamalele A se teme. (Exp. vb.) A scoate (pe cineva) din balamale A
enerva.
(Exp. vb.) A ieşi (sau a sări) din balamale A-şi pierde firea.
(Exp. vb.) A strânge (pe cineva) în balamale A
constrânge.
balanţă s.f.
(Exp. vb.) A pune în balanţă A compara două lucruri, două fapte sau argumente, pentru a lua o hotărâre.
(Exp. vb.; fig.) A ţine balanţa dreaptă A fi nepărtinitor.
(Exp. vb.; fig.) A apleca balanţa (în favoarea cuiva) A fi părtinitor.
B^LE s.f.pl.
(Exp. vb.) A-i curge balele (după ceva sau cineva)
A dori mult ceva.
(Exp. vb.) A lăsa pe cineva în balele lui A-l lăsa să-şi facă voia.
BJLIGĂ s.f (Exp. vb.; exp. a., pop.) (A o trânti) ca baliga în gard (A spune ceva) nepotrivit.
(Exp. vb.; pop.) A se aprinde baliga în el A se supăra.
(Exp. vb.; pop.) A face sânge în baligă A se lăuda cu ceva grozav, pe care nu este în stare să-l facă. BALTA s.f.
(Exp. vb.; pfm.) Are balta peşte (D. persoane) Are de unde să dea sau să plătească.
(Exp. vb.; pop.) A râde vârşa de baltă A râde de cusururile altora, fară să le vadă pe ale sale.
(Exp. vb.; pop.) A da cu bâta (sau cu băţul) în baltă 1. A face o muncă zadarnică, fară folos. 2. A face o gafa.
(Exp. vb.; pfm.) A sta (sau a rămâne ori, rar, a zăcea) baltă 1. A lăsa (a rămâne) în părăsire. 2. A stagna, a sta pe loc.
(Exp. vb.) A lăsa baltă (pe cineva sau ceva) A nu
se mai interesa sau a nu se mai ocupa (de cineva sau ceva).
BAN 5. m.
(Exp. vb.) A strânge bani albi pentru zile negre
A economisi.
(Exp. vb.) A umbla cu doi bani în trei pungi 1. A
nu se ajunge cu banii. 2. A încerca să înşeli pe cineva cu ceva. 3. (Reg.; d. femei) A avea mai mulţi iubiţi.
(Exp. vb.; reg.) A umbla în banii lui 1. A umbla în voie. 2. A fi arogant.
(Exp. vb.; reg.) A nu fi în banii lui 1. A fî la cheremul cuiva. 2. A fi prost dispus.
(Sint.; înv.) Om cu hrana în bani Soldat care primeşte bani pentru hrană.
(Exp. vb.) A plăti în bani gata (sau bani gheaţă, peşin sau număraţi) A plăti imediat suma întreagă. (Exp. vb.; înv.) A lua ceva de (sau drept) bani buni A considera ceva (fals) ca adevărat.
(Exp. vb.) A trăi (pe lângă cineva) ca banul cel bun A fi foarte preţuit.
B^RBĂ
54
(Exp. vb.) A avea bani gârlă (sau a se culca pe bani, a întoarce banii cu lopata, reg. a măsura banii cu dimerlia) A fi foarte bogat.
(Exp. vb.) A avea bani (strânşi) la ciorap A fi
econom.
(Exp. vb.) A strânge bani la ciorap 1. A economisi. 2. A fi zgârcit.
(Exp. vb.) A fi doldora (sau plin, putred) de bani
A fi foarte bogat.
(Exp. vb.; înv.) A-şi spune banii A se lăuda cu averea.
(Sint.; înv.) fecior (sau fată, băiat) de bani gata Fiu (sau fiică) dintr-o familie avută care se remarcă prin cheltuieli extravagante.
(Exp. vb.; fig.) A fi (sau a lăsa) (pe cineva) în banii săi 1. A fi (sau a lăsa pe cineva) liber să facă ce vrea. 2. A lăsa pe cineva fară ajutor.
(Loc. av.) Măcar de-un ban (sau nici de-un ban) Cât de puţin.
(Exp. vb.) A nu face (sau a nu plăti) un ban (chior) (sau nici doi bani) A nu valora nimic. B^RBĂ s.f
(Exp. vb.; pfm.) A trage nădejde ca spânul de barbă A nădăjdui (la) ceva ce nu se poate realiza niciodată.
(Exp. vb.; pfm.) A râde în barbă A râde în sine (cu răutate).
(Loc. av.; pfm.) Când mi-o creşte iarbă-n barbă!
Niciodată.
(Exp. vb.; pfm.) A purta gâscă în barbă (sau a-i ieşi brânza în barbă) A(-i) încărunţi (cuiva) barba.
(Exp. vb.; pfm.) A-şi da barba pe mâna altuia A
se lăsa la discreţia altuia.
(Exp. vb.; pfm.) A face dâră (drum) prin barbă
1.	A deschide calea. 2. (Fig.) A stabili un obicei. (Exp. vb.; pfm.) A şopti în barbă A spune ceva numai pentru sine, încet.
(Exp. vb.; pfm.; d. o anecdotă) A avea barbă A fi veche şi cunoscută.
(Exp. vb.) A pune o barbă cuiva A înşela.
(Exp. vb.; pfm.) A pune (sau a trage) bărbi A minţi.
(Exp. vb.; pfm.) A se trage de barbă (cu cineva)
1.	A fi prea familiar. 2. A fi bun prieten.
B^RDĂ s.f.
(Exp. vb.) (Om) cioplit numai din (sau neluat în) bardă (Om) necioplit, necivilizat.
(Exp. vb.) A da (sau a azvârli) cu barda în lună A fi nesocotit.
(Exp. vb.) A da (sau a azvârli) cu barda (ori cu securea, cu puşca) în Dumnezeu 1. A se răzvrăti.
2.	A nu avea respect faţă de nimeni.
BARIC4DĂ s. /
(Exp. vb.) A muri pe baricade A muri luptând pentru o idee.
(Exp. vb.) A fi de cealaltă parte a baricadei A fi
în tabăra opusă.
(Exp. vb.) A fi pe baricade 1. A fî la datorie. 2. A fi combativ.
BAROS s n.
(Exp. vb.) (A fi) între baros şi nicovală (A fi) în mare strâmtoare.
BASM s. n.
(Exp. vb.; fam.) A se face de basm A se face de râs. BASML4 s.f.
(Loc. vb.) A scoate (pe cineva) basma curată A scoate (pe cineva) nevinovat, a absolvi, a achita. (Exp. vb.) A ieşi (a scăpa) basma (rar batistă) curată A scăpa cu bine dintr-o încurcătură.
B^TE vb.
(Exp. vb.; pop.) A bate putineiul A obţine unt din smântână.
(Exp. vb.) A bate apa să se aleagă unt A face o muncă zadarnică.
(Exp. vb.) A bate bani (sau monedă) 1. (D. domnitori) A înfiinţa monede proprii. 2. A fabrica bani, imprimând pe metalul cald marca legală.
(Exp. vb.; reg.) A bate cuiva perele A repeta neîncetat un sfat care nu este urmat.
(Exp. vb.) A bate stupii A muta albinele în alt stup. (Exp. vb.) A bate (cuiva) în strună A vorbi astfel încât să aprobe spusele cuiva.
(Loc. vb.) A bate în retragere 1. A se retrage. 2. A retracta.
(Loc. vb.) A bate cărţile A schimba în mod repetat ordinea cărţilor de joc, a amesteca.
(Loc. vb.; înv.) A bate telegraful (sau o telegramă ori, înv., depeşă) A telegrafia.
(Loc. vb.; înv.) A bate în tipar A tipări.
(Loc. vb.) Abate drumul sau drumurile (sau căile, cărările, uliţele, ţările, târgurile, podurile, codrii)
1.	A cutreiera. 2. A hoinări.
(Loc. vb.) A bate lela (sau treta, brambura, geam-burec) A hoinări.
(Loc. vb.) A bate laturile 1. A rătăci. 2. A greşi.
3.	A păcătui.
(Loc. vb.) A bate câmpii A aiura.
(Loc. vb.) A bate din palme A aplauda.
(Loc. av.) Cât ai bate din palme Foarte repede.
55
BĂG^
(Loc. vb.) A bate în pumni A face în ciudă.
(Loc. vb.) A bate la uşile oamenilor A cerşi.
(Exp. vb.) A bate şaua (să priceapă iapa) A face aluzii.
(Exp. vb.) A i se bate coliva în piept A fi muribund. (Exp. vb.) A bate mingea A se juca cu mingea. (Exp. vb.) A bate cu fruntea în nori 1. A fi înalt.
2.	A fi înfumurat.
(Loc. vb.) A bate la cap A cicăli, a ameţi.
(Exp. vb.) A bate tactul (sau măsura) A marca ritmul prin lovituri repetate.
(Exp. vb.) A bate mătănii A face mătănii, a se închina.
(Exp. vb.) A bate ciobăneşte (sau furcă, măr, pe roate, dobză, gros) A bate foarte rău.
(Exp. vb.) A bate palma (sau laba) 1. A da mâna cu cineva. 2. A ajunge la o înţelegere.
(Loc. vb.) A bate capul cuiva A necăji pe cineva. (Loc. vb.) A-şi bate capul (rar firea) cu (pentru sau de) ceva A fi preocupat de ceva.
(Exp. vb.) A-l bate (pe cineva) gândul A se gândi insistent la...
(Loc. vb.) A bate din pieptene A clănţăni.
(Exp. vb.) A-l bate grija (pe cineva) A fi neliniştit, îngrijorat.
(Exp. vb.) A-i bate (cuiva) obrazul A-i face imputări.
(Exp. vb.) A-şi bate gura (sau limba) degeaba (sau în vânt) A vorbi în zadar.
(Exp. vb.; înv.) Abate cu gâlceavă urechile (cuiva)
A supăra cu plângeri.
(Loc. vb.) A bate ciamburu A trăi din munca altuia, a parazita.
(Exp. vb.) A-şi bate picioarele A umbla mult (în zadar).
(Loc. vb.) A bate la ochi (rar la urechi, la auz)
A atrage atenţia, a frapa, a fi neobişnuit, bizar. (Exp. vb.; înv.) A (se) bate cu capul în pământ A (se) umili.
(Exp. vb.) A bate cu vorba A face aluzie la... (Exp. vb.) A se bate cu pumnii în cap A fi disperat. (Exp. vb.) A se bate cu pumnii în piept 1. A se căi de ceva. 2. A fi supărat. 3. A se mândri cu ceva. (Exp. vb.) A se bate cu mâna (sau cu palma) peste gură A regreta cele spuse.
(Exp. vb.) A se bate în parte A se lupta cu forţe egale, fară ca cineva să iasă învingător.
(Exp. vb.) A se bate cu moartea A fi în agonie. (Exp. vb.) A se bate cu gândul (sau cu mintea, cu gândurile) A fi obsedat de ceva.
(Exp. vb.) A se bate singur sau de capul său A-şi îndrepta comportamentul.
(Exp. vb.) A se bate cap în cap cu... 1. (înv.) A se învecina cu... 2. A se contrazice.
(Exp. vb.; ir.) A se bate de muscă A sta degeaba. (Exp. vb.) A se bate pentru (sau	după)	ceva
A concura pentru a obţine ceva.
(Loc. vb.) A bate război A se război.
(Loc. vb.) A bate în tâmpine A vesti	tuturor,	a
bate toba.
(Loc. vb.) A bate bancul A ponta sume mari la jocurile de noroc.
(Exp. vb.; gmţ.) Bătute-ar norocul! Să ai noroc. (Exp. vb.) Bată-te pustia (sau hazul, cucul) Eşti simpatic, ai haz.
(Exp. vb.) Să mă bată Dumnezeu (sau crucea, Maica Precista) Jurământ pentru a fi crezut.
(Exp. vb.) A-l bate Dumnezeu A fî pedepsit pentru păcatele sale.
(Exp. vb.) A fi bătut de Dumnezeu A fi nenorocit. (Loc. vb.) A-şi bate joc (de cineva, de ceva) A
batjocori, a lua în derâdere.
(Loc. vb.; înv.) A-şi bate mendrele A râde de cineva sau de ceva.
(Loc. vb.; înv.) A bate pizma (cuiva) A invidia. (Exp. vb.) A se bate pe burtă cu cineva A fi foarte apropiat cu cineva.
(Loc. vb.; Spt.) A bate un record A depăşi.
(Loc. vb.) A se bate în duel A se duela.
(Loc. vb.) Se bate ziua cu noaptea 1. Se înserează.
2.	Se luminează de ziuă.
(Loc. vb.) A bate la maşină A dactilografia.
(Loc. vb.) A bate monedă pe... A insista.
(Exp. vb.) A bate toba A spune tuturor un secret. (Exp. vb.) A bate pasul pe loc A nu progresa. BĂG^ vb.
(Exp. vb.) A(-şi) băga (pentru cineva) mâna în
foc A nu avea nici cea mai mică îndoială despre cinstea cuiva, a garanta.
(Exp. vb.; înv.) A(-şi) băga mâna în sânge A omorî. (Exp. vb.; înv.) A(-şi) băga capul în foc (sau pentru cineva) A-şi pune viaţa în primejdie (pentru cineva).
(Exp. vb.; fam.) A băga în gură (sau pe sub nas
ori, rar, sub nări) A mânca.
(Exp. vb.; înv.) A băga în (sau la) urechi A asculta (cu mare atenţie).
(Loc. vb.; fam.) A băga în (sau la) cap 1. A memora.
2.	A convinge (pe cineva) de ceva. 3. A învăţa ceva (util, dificil).
BĂG^
56
(Loc. vb.; fam.) A(-şi) băga minţile în cap A se
cuminţi.
(Loc. vb.; fam.) A(-şi) băga în cap (sau în minte) A-şi propune, a plănui ceva.
(Loc. vb.; fam.) A(-şi) băga nasul (undeva) sau în (la) ceva A se amesteca într-o problemă, afacere etc. care nu-1 priveşte.
(Loc. vb.; fam.) A o băga pe mânecă A se speria (de consecinţele unei fapte săvârşite), a o sfecli, a o încurca.
(Exp. vb.; fam.) A băga (ceva) în (sau la) buzunar
A fura.
(Exp. vb.; pop.) A băga (pe cineva) în (sau la) buzunar (sau în pungă) 1. A încasa banii câştigaţi de la cineva la un pariu. 2. A-şi dovedi superioritatea asupra cuiva.
(Exp. vb.; fam.) A băga (pe cineva) sub covată (sau sub masă) 1. A îmbăta pe cineva. 2. A câştiga într-o întrecere, a birui, a învinge.
(Exp. vb.) A băga (pe cineva) în (sau la) închisoare (sau la temniţă, puşcărie, ocnă, înv. în prinsoare, fam. la gros) A întemniţa.
(Exp. vb.) A băga pe cineva în butuci (sau în cătuşe, în fiare, în şpac, în obezi) 1. A prinde. 2. A întemniţa.
(Exp. vb.; fam.) A (se) băga în cârd (cu cineva)
A se întovărăşi (în vederea unor acţiuni reprobabile), a se înhăita.
(Exp. vb.; fam.) A băga (animalele) la (sau în) plug (sau în cârd) cu cineva A se întovărăşi cu cineva (pentru lucrările agricole sau, p. ex., pentru alte activităţi).
(Exp. vb.; înv.) A băga (pe cineva) la mijloc 1. A
înconjura. 2. (Fig.) A implica. 3. (Fig.) A pune într-o situaţie dificilă, a încolţi.
(Loc. vb.; înv.) A băga (pe cineva) la mână A prinde.
(Loc. vb.; înv.) A băga (pe cineva) în mâinile cuiva 1. A preda. 2. (Fig.) A trăda pe cineva.
(Exp. vb.; Păst.) A băga oile în lapte A înţărca mieii. (Exp. vb.; Păst.; înv.) A băga oile în măsură A alege mieii de la oi.
(Exp. vb.; fam.) A se băga în ochii cuiva A fi
îndrăzneţ cu cineva.
(Exp. vb.) A se băga în sufletul sau (pe) sub pielea cuiva A se face, cu insistenţă, observat de cineva (pentru a-i câştiga încrederea sau a-l descoase). (Loc. vb.; fig.) A (se) băga (de viu) în mormânt (sau în groapă, p. ex. în pământ) A (se) omorî cu zile.
(Exp. vb.; reg.) A (se) băga după masă A (se) aşeza la masă pentru a mânca.
(Loc. vb.) A băga zâzanie (sau intrigă, râcă, vrajbă) A învrăjbi.
(Exp. vb.; fam.) A băga un fitil (sau fitile) (împotriva cuiva) A calomnia.
(Loc. vb.; înv.) A băga (ceva) zălog A amaneta. (Loc. vb.) A băga (pe cineva) în pâine A angaja pe cineva într-o slujbă.
(Exp. vb.; fam.) A băga actele (de căsătorie) A depune actele necesare (pentru căsătoria civilă). (Exp. vb.; arg.) A băga (pe cineva) în fabrica de pumni A lua la bătaie (pe cineva).
(Exp. vb.; pop.) A se băga soldat (sau în soldăţie, cătană ori în cătănie) A se înrola în armată.
(Exp. vb.) A se băga la stăpân 1. A intra slugă la cineva. 2. (Fig.) A fi obligat să asculţi de voinţa altuia.
(Loc. vb.) A (se) băga în datorii A (se) îndatora. (Loc. vb.) A băga în vină A învinui.
(Loc. vb.) A băga în ţeapă A trage în ţeapă, a înţepa. (Exp. vb.; pop.) A băga pe cineva în boală câinească sau în toate boalele, în năbădăi, în alte alea ori a-i băga cuiva boala în oase 1. A îmbolnăvi pe cineva. 2. (Fig.) A enerva.
(Exp. vb.) A băga pe cineva în frică (sau în groază, în toate grozile, în spaimele morţii) ori în ceasul morţii, în friguri, (fam.) în răcori, în toate răcorile, (reg.) în tuşă, în (toţi) sperieţi(i), ori a-i băga (cuiva) frica în oase A îngrozi, a înfricoşa.
(Exp. vb.) A băga pe cineva în draci (sau în toţi dracii) sau a băga draci în cineva A enerva (foarte rău).
(Loc. vb.) A băga (cuiva) vină sau (rar) a băga (pe
cineva) în vină A acuza, a învinui.
(Loc. vb.) A băga în viteză 1. (D. maşini) A pomi.
2.	(D. maşini) A accelera. 3. (D. oameni) A sili să acţioneze sau să lucreze mai repede. 4. (Fig.) A (se) grăbi.
(Loc. vb.) A băga în (sau la) seamă (ceva sau pe cineva) sau, înv., a băga a seamă la cineva 1. A
observa ceva sau pe cineva. 2. A da (deosebită) atenţie (la ceva sau cuiva). 3. A fî curtenitor (cu cineva). 4. A asculta de cineva.
(Loc. vb.) A băga de seamă (sau, înv., a băga seama)
1.	A avea grijă (de ceva). 2. A observa. 3. A fi atent.
4.	A considera.
(Loc. vb.) (După) cum bag de seamă (După cum) mi se pare.
57
BĂTAIE
BĂGARE s. f.
(Sint.; înv.) Băgare a capului în foc pentru cineva Primejduire a vieţii pentru cineva.
(Sint.; fam.) Băgare în gură sau (pe) sub nas ori sub nări Mâncare.
(Loc. s.; fam.) Băgare în sau la urechi Ascultare (cu mare atenţie).
(Loc. s.; fam.) Băgare în cap 1. Convingere.
2.	învăţare a ceva. 3. Plănuire.
(Loc. s.; fam.) Băgare a minţilor în cap Cuminţire. (Sint.; fam.) Băgare a nasului undeva sau ui ori la ceva Amestec nepermis în problemele altcuiva. (Loc. s.; fam.) Băgare a cuiva în sau la închisoare sau la temniţă, puşcărie, ocnă, (fam.) la gros, la pârnaie întemniţare.
(Loc. s.; înv.) Băgare a cuiva la mijloc 1. înconjurare. 2. Implicare.
(Loc. s.; înv.) Băgare la mână Prindere.
(Loc. s.; fam.) Băgare (de viu) în mormânt sau în groapă ori în pământ 1. Sinucidere. 2. Omorâre. (Loc. s.; fam.) Băgare a zâzaniei (sau a intrigii, a vrajbei) învrăjbire.
(Sint.; fam.) Băgare a unui fitil sau de fitile împotriva cuiva 1. Bârfire. 2. Calomniere.
(Loc. s.; fam.) Băgare a ceva ca zălog 1. Amanetare. 2. Ipotecare.
(Sint.; arg.) Băgare a cuiva în fabrica de pumni Lovire cu pumnii a cuiva.
(Sint.; fam.) Băgare ca soldat (sau în soldăţie, că-tană ori în cătănie) înrolare.
(Loc. s.; fam.) Băgare a cuiva în datorii îndatorare. (Loc. s.; fam.) Băgare a cuiva în boală cânească sau în toate boalele, în năbădăi, în alte alea
1.	îmbolnăvire. 2. (Fig.) Enervare.
(Loc. s.; fam.) Băgare a cuiva în frică (sau în groază, m toate groazele, în spaimele morţii) ori în ceasul niorţii, în friguri, (fam.) în răcori, în toate răcorile, (reg.) în tuşă, în (toţi) sperieţi(i) ori băgare a fricii în oase îngrozire, înfricoşare.
(Loc. s.; fam.) Băgare (a cuiva) în draci sau în toţi dracii ori băgare a dracilor în cineva Enervare. (Loc. s.; fam.) Băgare de vină cuiva sau (rar) băgare în vină a cuiva învinuire.
(Loc. s.; fam.) Băgare în viteză 1. Accelerare.
2.	Mobilizare.
(Loc. s.; fam.) Băgare în seamă a cuiva 1. Purtare curtenitoare. 2. Atenţie.
(Loc. s.; fam.) Băgare de seamă 1. Grijă. 2. Observare.
BĂL/M, ~E 5. m. /, a.
(Exp. vb.; fam.) A înţărcat bălaia 1. S-a terminat cu traiul fară griji. 2. S-a isprăvit cu ceva bun sau avantajos.
(Exp. vb.; pop.) A intrat bălaia în sat S-a luminat de ziuă.
(Loc. vb.; pop.) Ba (sau că) e laie, ba (sau că) e bălaie Ba una, ba alta.
(Loc. vb.; pop.) Ori (e) laie, ori bălaie Ori una, ori alta.
(Loc. vb.; loc. av.; reg.) Nici (e) laie, mc* balaie
1.	(Este) neclar. 2. (Este) nedecis.
(Loc. av.; îrg.) Nici lupul pe bălaia, nici bălaia pe
lup (D. stabilirea unui preţ) La mijloc (între cerere şi ofertă).
BĂNU/vZ).
(Exp. vb.; înv.) Nu-mi bănuiesc Nu-mi pasă.
(Exp. vb.; pop.) Să nu bănuieşti sau (să) nu bănuiţi Să nu mi-o luaţi în nume de rău. BĂNUL4LĂ s.f.
(Exp. vb.) A avea bănuieli (că...) A bănui pe cineva.
(Exp. vb.) A intra (sau a cădea) la bănuială A
începe să bănuiască (ceva rău).
(Exp. vb.) A(-i) băga cuiva bănuieli sau a băga pe cineva în (sau la) bănuieli A determina pe cineva să bănuiască (ceva rău).
(Exp. vb.; rar) A băga pe cineva în (sau la) bănuieli A face ca cineva să fie bănuit de ceva rău. (Exp. vb.) A scoate pe cineva din bănuieli A face pe cineva să nu mai bănuiască ceva rău.
(Loc. s.; înv.) Om de bănuială Suspect. BĂRBIER/ vb.
(Loc. vb.; înv.) A se bărbieri cu briciul lui Cuza A exagera foarte mult.
BĂTAIE s.f.
(Loc. av.) într-o bătaie de amnar într-o clipă. (Exp. vb.; rar) A fi în bătaia fierului A se găsi într-un loc primejdios.
(Sint.; reg.) Bătaia păpuşoiului Desfacerea boabelor de porumb de pe cocean.
(Sint.) Bătaie la uşă Ciocănire la uşă.
(Sint.) Bătaie din aripi Fâlfâire.
(Sint.) Bătaie de inimă 1. Zvâcnire a inimii. 2. Teamă. 3. îngrijorare.
(Sint.) Bătaia ochiului Zvâcnire a ochiului.
(Loc. av.) în bătaia vântului împotriva direcţiei vântului.
(Loc. vb.) A se lua la bătaie A se bate.
BĂŢ
58
(Loc. vb.) A da bătaie sau a trage (o) bătaie A bate.
(Loc. vb.) A mânca (o) bătaie A fî bătut.
(Sint.; fig.) Bătaie de cap 1. Frământare a minţii.
2.	(Fig.) Trudă. 3. (Fig.) Grijă.
(Loc. s.; înv.) Bătaie de cuget Remuşcare.
(Exp. vb.; d. mărfuri) A fi (ceva) pe bătaie A se vinde foarte repede.
(Loc. s.) Bătaia lui Dumnezeu 1. Pedeapsă. 2. Nenorocire.
(Loc. s.) Bătaie de joc Luare în râs, batjocură. BAŢ s. n.
(Exp. vb.; pfm.) A pune (cuiva) beţe în roate A
face (cuiva) dificultăţi spre a zădărnici o acţiune, un plan.
(Exp. vb.; reg.; pop.) A da (ca câinele) prin băţ
1.	A fi foarte insistent. 2. A fi foarte obraznic. (Exp. vb.; reg.) A rămâne cu traista-n băţ A sărăci. (Exp. vb.; pop.) A-şi lua traista-n băţ A pomi la drum.
(Exp. vb.; reg.) A feşteli băţul A se face de râs. (Exp. vb.; reg.) A pipăi vorba cu băţul A căuta ceartă.
(Loc. av.; pfm.) De-a băţul Pus pe ceartă.
BiH A s.f
(Loc. vb.; înv.) A prinde bâhă (sau bâha), a se
apuca de bâhă 1. A persista în negarea unui fapt.
2.	A tăinui (ceva).
(Loc. vb.; reg.) A pune bâha 1. A nu recunoaşte ceva. 2. (Fig.) A se îmbufna.
(Loc. vb.; reg.) A se face de bâhă cu lumea A se înjosi.
(Loc. vb.; reg.; d. cai şi boi) A avea (sau a pune, a da) bâha A nu vrea să tragă, a se încăpăţâna. BÂZDiC 5 n.
(Exp. vb.; înv.) A-i veni (cuiva) bâzdâcul A-l apuca deodată pofta de ceva.
(Exp. vb.; înv.) A-i sări (cuiva) bâzdâcul A se supăra din nimic, a-i sări ţandăra.
(Exp. vb.; arg.) A avea bâzdâc A avea farmec, graţie. BEA vb.
(Exp. vb.; fam.) A bea în sănătatea (sau în cinstea, pentru succesul) cuiva A sărbători pe cineva, consumând băuturi alcoolice în cinstea şi pe cheltuiala lui.
(Exp. vb.; pfm.) A-şi bea (şi) minţile 1. A bea până la inconştienţă sau până la nebunie. 2. (Fig.) A cheltui, a risipi bani, avere pe băutură.
(Exp. vb.; pop.) A-şi bea şi cămaşa A cheltui totul pe băutură.
(Loc. vb.) A bea gaz A înnebuni.
(Loc. vb.; înv.) A bea tutun A fuma.
BEC s. n.
(Exp. vb.; arg.) A cădea pe bec 1. A cădea în mâinile poliţiei. 2. A ajunge într-o situaţie neplăcută.
3.	A rămâne uimit.
BEILiC n.
(Loc. vb.; înv.) A fi de beilâc, a lua de beilâc A fi luat (sau a lua) pe nedrept.
(Loc. a.; înv.) De beilâc 1. (D. vite) supusă la munci grele. 2. (Fig.; d. oameni) Exploatat d e toţi. BELCIUG s. n.
(Loc. vb.; înv.) A duce cu belciugul A înşela. (Exp. vb.; pop.) Belciug de aur la râtul porcului
1.	Lucru nepotrivit. 2. Lucm preţios care nu e apreciat.
(Exp. vb.; pop.) A pune (sau a atârna) (cuiva) belciugul în nas A avea (pe cineva) în mână. (Exp. vb.; fam.) A (nu) fi câştigat la belciuge A
(nu) putea fî tratat fară consideraţie.
BEL/ vb.
(Exp. vb.; fam.) A-i beli (cuiva) obrazul A-l face de ruşine.
(Loc. vb.; îrg.) A beli ţapul sau vulpea A voma. (Exp. vb.; pop.) A beli dinţii (sau buzele, fam. fasolea) A rânji (prosteşte).
(Exp. vb.; pop.) A beli ochii A se holba.
(Exp. vb.; pop.) A se beli (la cineva) A se holba. (Exp. vb.; pop.) A se beli (la ceva) sau a-şi beli (ceva) A se juli.
(Exp. vb.; pop.) A beli stupul A omorî albinele dintr-un stup.
BERBELEAC n.
(Loc. av.; pop.) De-a berbeleacul sau (rar) de-a berbeleaca De-a rostogolul, peste cap, de-a tumba. (Loc. vb.; fîg.) A da pe cineva de-a berbeleacul A-l face să cadă, cu ruşine.
BEŢ/E 5. f.
(Sint.; fig.) Beţie de cuvinte Stil bombastic.
(Exp. vb.; pop.) A da în darul beţiei A deveni alcoolic.
(Sint.) Beţie rece (sau albă ori cu stupefiante) Toxicomanie.
(Sint.) Beţia adâncurilor Stare de euforie provocată de creşterea concentraţiei azotului în sânge la scafandri, la mari adâncimi.
BICI s. n.
(Exp. av.; îrg.) în bici 1. Imediat. 2. în goană. (Exp. vb.; p. ex.) Biciul lui Dumnezeu Om rău.
59
BLID
(Exp. vb.; ir.) A face din rahat bici A face un lucru de calitate din nimic.
BiNE av., 5. n.
(Loc. vb.) A(-i) prinde cuiva bine (să...) 1. A-i fi
de folos. 2. A fi avantajat.
(Loc. vb.) A(-i) veni cuiva bine 1. A fi avantajat de o situaţie. 2. A i se potrivi îmbrăcămintea.
(Loc. vb.) A-i merge bine A prospera.
(Exp. vb.) A sta bine 1. A fi într-o situaţie avantajoasă. 2. (Rar) A fi bogat.
(Exp. vb.) Bine ai (sau aţi) venit (sănătos, sănătoşi), fii (sau fiţi) bine venit (sau veniţi) Mă bucur de oaspete (oaspeţi).
(Exp. vb.) Bine te-am (sau v-am) găsit (sănătos, sănătoşi) Formule cu care oaspetele salută gazda. (Exp. vb.) îmi pare bine (de cunoştinţă) Formule de salut adresate cuiva cu care se face cunoştinţă. (Exp. vb.) A(-i) fî (cuiva) bine A fi sănătos.
(Exp. vb.) A se (sau a-l) face bine A se face (sau a face pe cineva) sănătos.
(Exp. vb.) (Ce,) nu ţi-e bine? 1. (Ce,) nu eşti sănătos? 2. (Ce,) eşti nebun?
(Loc. vb.) A trăi sau a se avea bine cu cineva
A se înţelege.
(Exp. vb.; pop.) A se avea bine cu cineva A se iubi cu cineva.
(Exp. vb.; fam.) Bine ţi-a făcut! Aşa se cuvenea să-ţi facă, aşa meriţi, aşa e drept.
(Exp. vb.) Şezi bine! Astâmpără-te.
(Exp. vb.) A(-i) sta (sau a-i şade, a-i veni) bine (cuiva) (D. haine) A i se potrivi, a-l avantaja. (Exp. vb.) A vedea bine 1. A observa. 2. A-şi da seama de ceva.
(Loc. av.) De-a binelea 1. Cu adevărat. 2. Pe de-a-n-tregul.
(Loc. av.) Vezi bine (că) Fireşte (că), negreşit. (Loc. av.) Ba bine că nu Desigur, fireşte, fară îndoială.
(Exp. vb.) (Că) bine zici 1. Ai dreptate. 2. Sunt de acord.
(Exp. vb.) Ei bine... După cum spuneam...
(Loc. vb.) A pune bine 1. (D. obiecte) A ascunde.
2.	(D. oameni; ir.) A ponegri.
(Loc. vb.) A se pune bine (cu cineva) A face pe plac (cuiva).
(Exp. vb.; ir.) A aranja bine (pe cineva) 1. A bate bine. 2. A pune într-o situaţie proastă (prin intrigi). (Loc. av.; înv.) De când binele De mult.
(Exp. vb.;) Cu bine 1. Cu fericire, cu noroc. 2. Formulă de salut la despărţire.
(Sint.) Om de bine I. Om care îi ajută pe cei din jur.
2.	Om cu multe calităţi.
(Exp. vb.) Să auzim de bine Formulă de salut la despărţire.
(Exp. vb.) Dă, Doamne, bine Urare adresată cuiva cu diverse ocazii.
(Exp. vb.) A face (cuiva un mare) bine sau a face (cuiva) bine A ajuta (pe cineva) la nevoie.
(Loc. vb.; Jur.; înv.) în binele (cuiva) în favoarea cuiva.
(Exp. vb.) Sa-ţi (sau sa va) fie de bine! 1. Sa-ţi fie de folos. 2. (Ir.) Ai (aţi) procedat (greşit) împotriva sfaturilor şi vei (veţi) suporta consecinţele.
(Loc. vb.; înv.) Cu bine 1. Binevoitor. 2. îndatoritor. (Loc. av.) Cu binele, (rar) în de bine Cu blândeţe. (Exp. vb.; înv.) A lua (pe cineva sau cuiva ceva) în (nume de) bine A se arăta mulţumit şi binevoitor faţă de cineva.
(Exp. vb.) A vorbi (sau, înv., a grăi) de bine A lăuda (pe cineva).
(Loc. vb.) Nu-i a bine sau nu miroase a bine Se va termina rău.
BISERICĂ s.f (Exp. vb.) A lua calea bisericii A deveni evlavios. (Exp. vb.) A (nu) fi uşă (cruce sau lemn) de biserică 1. A (nu) respecta morala religioasă. 2. (P. ex.) A (nu) fi cinstit.
(Exp. vb.) A nu fi dus (de multe ori pe) la biserică 1. A nesocoti convenienţele sociale. 2. A fi o persoană dificilă.
(Exp. vb.; ir.) A veni de la biserică A fi beat. BL^4NĂ s.f.
(Exp. vb.; pop.) A-i scutura blana (cuiva) Abate (pe cineva).
(Exp. vb.; pop.; reg.) A dormi blană A dormi buştean. (Exp. vb.; înv.; pop.) A zăcea blană A sta întins, nemişcat.
BLAT n.
(Exp. vb.; fam.) A merge (a călători) pe blat sau a face blatul A călători cu un mijloc de transport fară bilet sau abonament.
(Exp. vb.; fam.) Mergi pe blat 1. Fă-te că nu ştii.
2.	Fă-te că nu observi.
(Exp. vb.; înv.) A se face blat (cu cineva) A umbla, a se alia (cu cineva).
BLID ,s. n.
(Exp. vb.; pop.) A mânca dintr-un blid cu cineva
A fi în mare intimitate cu cineva.
(Exp. vb.; pop.) Pe (sau pentru) un blid de linte
Pentru o răsplată neînsemnată.
BCMLĂ
60
(Exp. vb.; pop.) A ajunge la blide A ajunge sărac. (Exp. vb.) A fi la blidul cuiva 1. A fl întreţinut de cineva. 2. A fî căsătorit cu cineva.
BCMLĂ s.f (Exp. vb.; pop.) A băga (sau a vârî) pe cineva în (toate) boale(le) 1. A supăra pe cineva. 2. A enerva.
3.	A face să sufere. 4. A face să se simtă prost. (Exp. vb.; pop.) A face cuiva boala 1. A necăji pe cineva până se îmbolnăveşte. 2. A băga pe cineva în necaz. 3. A-i veni cuiva de hac.
(Exp. vb.; pop.) A avea boală pe (sau la) cineva
1.	A plăcea pe cineva. 2. A avea ciudă pe cineva.
3.	A invidia pe cineva.
(Loc. av.) De boală 1. De necaz. 2. De invidie.
3.	Din capriciu.
BOB s. m., s. n.
(Exp. vb.; pop.) Câtu-i negrul bobului Foarte puţin, cât negru sub unghie.
(Loc. vb.; pop.; d. femei) A mânca bob A rămâne însărcinată.
(Exp. vb.; pop.) A da (a trage sau a întinde) în
bobi A prevesti cu ajutorul bobilor.
(Exp. vb.; pop.) îs bobii număraţi Te aşteaptă o primejdie.
(Exp. vb.; pop.) Ce-mi numeri bobii (mei)? Ce te
bagi în treaba mea?
(Exp. vb.; pop.) (Parcă) a da(t) cu bobii S-a întâmplat întocmai cum a zis.
(Loc. av.) Bob de bob sau bob cu bob 1. Cu grijă şi răbdare. 2. Amănunţit.
(Loc. av.) Din bob în bob Amănunţit.
(Exp. av.) Bob numărat 1. întocmai. 2. Exact. 3. Amănunţit. 4. Clar.
(Exp. vb.; înv.) A-i sări cuiva bobii din nas A-i
sări mucii sau sângele din nas.
(Loc. av.) Nu... bob, nici... bob Deloc, nicio iotă. BOBOC n.
(Exp. vb.; înv.) S-a încheiat (sau s-a închis) bobocul Nu se mai poate face nimic.
(Exp. vb.) A paşte (sau a păzi) bobocii A-şi pierde vremea degeaba.
(Exp. vb.) A da (mâncare) la boboci A vomita. BOCNĂ s.f (Exp. vb.; pfm.) A fi bocnă 1. A fi foarte dur, ca un mineral. 2. (Fig.) A fi prost, ignorant, nesimţitor. (Exp. vb.; pfm.) A se face bocnă 1. A se întări.
2.	(Fig.) A se îmbăta până la nesimţire.
(Exp. vb.; pfm.) Aîngheţa bocnă 1. A îngheţa întă-rindu-se ca piatra. 2. (D. fiinţe) A înţepeni de frig.
(Exp. vb.; loc. av.; pop.) A vorbi de-a bocnă (A vorbi despre cineva) cu răutate.
BOGDAPROSTE /., s.f (Loc. a., loc. av.; pfm.) De bogdaproste 1. De pomană. 2. (D. lucruri) Prost. 3. (D. oameni) Stingher. (Loc. a.; pfm.) Ca un pui de bogdaproste Prăpădit, amărât, nenorocit.
(Loc. vb.; fam.; ir.) A (se) umple (sau a se încărca)
de bogdaproste 1. A (se) face de ocară. 2. A da de necaz.
BOJOC s. m.
(Exp. vb.; pop.) A-şi vărsa bojocii A vărsa sau a scuipa mult.
(Exp. vb.; pop.) A-şi scuipa bojocii 1. A scuipa sânge. 2. A muri de ftizie. 3. (D. fumători) A tuşi mult şi zgomotos.
(Exp. vb.; pop.) A-şi umfla bojocii A face scandal. (Exp. vb.; pop.) A mânca bojocii (cuiva) A exaspera (pe cineva).
BORŞ n.
(Exp. vb.; pop.) A-i sufla (cuiva) în borş sau a
sufla în borşul cuiva A se amesteca (nechemat) în treburile cuiva.
(Exp. vb.; pop.) A sufla în borş A sforăi.
(Exp. vb.; fam.) A mânca borş A minţi.
(Exp. vb.; pop.) A-i da cuiva borşul în foc A-i sări ţandăra.
(Exp. vb.; pop.) S-a umplut de borş Nu a rezolvat nimic.
(Exp. vb.; pop.) S-a iuţit tărâţa în borş S-a înfuriat. (Exp. vb.; pop.) A veni ca la borş A veni şi a pleca repede.
(Exp. vb.; pop.) A pune de borş A nu reuşi.
(Exp. vb.; pfm.; fig.) A-i da (cuiva) borşul 1. A-i
ţâşni sângele (din nas). 2. A lovi, făcând să curgă sânge.
(Exp. vb.; pop.) A se face borş A se înfuria.
BOT s. n.
(Exp. vb.) A bea la botul calului A bea ultimul pahar, înainte de plecare (lângă caii înhămaţi). (Exp. vb.; fam.) A da cuiva peste bot A pune la punct pe cineva, a da cuiva peste nas.
(Exp. vb.; fam.) A se şterge (sau linge) pe bot A fi silit să renunţe la ceva.
(Exp. vb.; fam.) A pune pe cineva cu botul pe labe A pune la punct pe cineva (eventual facându-1 de ruşine).
(Exp. vb.; fam.) A se întâlni cu cineva bot în bot (sau la bot) A se întâlni faţă-n faţă şi pe neaşteptate cu cineva.
61
BUC4TĂ
(Loc. av.) Bot în bot în intimitate, sărutându-se. (Exp. vb.; pfm.) A se pupa (sau linge) în bot cu cineva A trăi (sau a fi) în mare intimitate (sau prietenie) cu cineva.
(Loc. vb.; pfm.) A da în bot A cădea (de atâta muncă). (Exp. vb.; pfm.) A avea caş la bot A fî tânăr şi fară experienţă.
BOU m.
(Loc. vb.; pfm.) A nu-i fî cuiva (toţi) boii acasă
1.	A nu se simţi bine. 2. A fî prost dispus.
(Exp. vb.; pfm.) A-şi băga (sau pune) boii în jug cu cineva A se asocia, a se uni cu cineva.
(Exp. vb.; pfm.) A lăsa pe cineva în boii lui A-i da cuiva pace.
(Exp. vb.; pfm.) A merge (sau a se duce ca) (sau cu) boi (sau carul cu boi) A merge foarte încet. (Exp. vb.; pfm.) A-i lua cuiva boii (de) dinainte A
sărăci pe cineva.
(Exp. vb.; pfm.) A-i lua cuiva boii de la bicicletă
A nu putea să-i aduci nicio pagubă cuiva.
(Exp. vb.; pfm.) A scoate pe cineva Ia drum de
boi A sărăci pe cineva.
(Exp. vb.; pfm.) S-a dus bou şi a venit vacă S-a
întors nelămurit, fară să fi învăţat sau înţeles ceva. BIUŢ s. n.
(Exp. vb.) A ţine (sau a lua sau a cuprinde etc.) în braţe A strânge pe cineva la piept, încrucişând braţele în jurul său.
(Exp. vb.; fig.) A ţine pe cineva în braţe A favoriza pe cineva.
(Loc. av.) (Braţ) la braţ (ori de braţ) Cu braţul trecut pe sub braţul altcuiva.
(Exp. vb.) A da (sau a oferi, a lua cuiva) braţul A
trece braţul sub braţul cuiva spre a-l conduce sau a fî condus.
(Exp. vb.) A duce (pe cineva) de braţ (sau la braţ) A sprijini pe cineva, ducându-1 de braţ.
(Exp. vb.) A primi cu braţele deschise A primi (sau a aştepta pe cineva) cu mare plăcere.
(Exp. vb.) A fi braţul (drept al) cuiva A fi sau a ajunge omul de încredere al cuiva.
(Exp. vb.) A ajunge (sau a aduce, a arunca pe cineva) în braţele cuiva A ajunge (sau a lăsa pe cineva) la discreţia cuiva.
(Exp. vb.) A sta cu braţele încrucişate 1. A nu se
implica. 2. A nu face nimic.
(Exp. vb.) A fi cu braţele legate A nu putea face nimic.
(Sint.; fîg.) Braţe de muncă Muncitori.
BRAZDĂ s.f.
(Loc. a.; reg.) Din (sau de) brazdă (D. vite) Din dreapta.
(Exp. vb.; pfm.) A (se) da sau a aduce (pe cineva)
la (sau pe) brazdă 1. A aduce pe cineva pe drumul cel bun. 2. A deveni harnic şi serios.
BRiNCĂ s.f.
(Loc. av.) Pe brânci în patru labe.
(Loc. av.; pop.) în patru brânci în patru labe. (Exp. vb.; pfm.) A cădea (sau a da) în (sau pe) brânci 1. A cădea (cu faţa) la pământ, istovit de oboseală. 2. A se închina.
(Exp. vb.; pfm.) A munci (sau a lucra) pe (sau în) brânci A munci până la istovire.
(Exp. vb.; pfm.) A-i da inima brânci A simţi un imbold pentru (a face) ceva.
BRiNZĂ s.f.
(Exp. vb.; îvp.) A nu fi de nicio brânză A nu fi bun de nimic.
(Exp. vb.; pfm.) A nu face nicio brânză A nu face nicio ispravă.
(Exp. vb.; pop.) S-a împuţit brânza S-a stricat prietenia.
(Exp. vb.; pop.) S-a băgat brânza-n putină S-a
terminat.
(Sint.) Săptămâna brânzei A opta săptămână înainte de Paşti, în care nu mai este voie să se mănânce came, dar se mănâncă lactate.
(Sint.) Lăsatul de brânză începutul postului, după săptămâna brânzei.
(Sint.) Duminica brânzei Ultima zi înainte de postul Paştelui.
(Exp. vb.; pfm.) Opt cu-a brânzii nouă Atâta pagubă! (Sint.) Brânză de iepure Lucru imposibil. BROASCĂ s.f.
(Sint.; pfm.) Ochi de broască Ochi bulbucaţi.
(Exp. vb.; pfm.) Când o face broasca păr Niciodată. (Exp. vb.; pfm.) Plouă cu broaşte Plouă torenţial. (Exp. vb.; pfm.) A se face (a se lipi) broască la (pe) pământ A se ascunde întinzându-se pe pământ pentm a nu fi văzut.
BUBĂ s.f.
(Exp. vb.; îvp.) A merge cu buba A merge cu mâncarea la o lăuză.
(Exp. vb.; pop.) A umbla cu cineva ca cu o bubă coaptă A menaja pe cineva.
(Exp. vb.; pfm.) A sparge buba A da totul pe faţă. BUC4TĂ s.f (Loc. vb.; fig.) A face (în) bucăţi (bucăţele) 1. A zdrobi (în bătaie). 2. A distruge.
BUCĂŢ/CĂ
62
(Exp. vb.) A vinde (cumpăra) cu bucata A vinde (cumpăra) în detaliu (cu amănuntul).
(Exp. vb.) A face ceva din bucăţi A confecţiona ceva din resturi.
(Sint.) Om dintr-o bucată Om integru.
(Exp. vb.; pfm.) A face cuiva bucata A provoca cuiva, în mod deliberat, un rău.
BUCĂŢ/CĂ s.f.
(Sint.; arg.) Bucăţică bună Femeie uşoară.
(Sint.; fam.) Bucăţică ruptă Persoană care se aseamănă foarte mult cu unul din membrii familiei sale. (Exp. vb.) A-şi da (cuiva) bucăţica de ia gură A fi foarte darnic.
(Exp. vb.) A lua (cuiva) bucăţica de la gură A lipsi pe cineva de strictul necesar.
BUEL4I m.
(Exp. vb.; pfm.) A fi buhaiul satului A fi un bărbat iubit de multe femei.
(Exp. vb.; înv.) A-şi arunca ţernă (în sau pe spate) ca buhaiul A se lăuda.
BUN, ~Ă a.
(Exp. a.) Bun la inimă Milostiv.
(Exp. vb.; pfm.) Fii bun Te rog.
(Exp. av.) Bun-rău Oricum ar fi.
(Exp. av.) Bun şi rău Toată lumea, fară deosebire. (Exp. vb.) Bun e Dumnezeu! Cred în bunătatea lui Dumnezeu.
(Sint.; pfm.) Ceas bun împrejurare norocoasă sau fericită.
(Loc. vb.; pop.) A nu fi a bună A se profila ceva rău. (Exp. vb.; pfm.) A umbla cu bună-dimineaţa A
umbla cu Moş-ajunul.
(Exp. a.) Bun de gură Vorbăreţ.
(Exp. a.) Bun de mână îndemânatic.
(Exp. a.) Bun de picioare Iute.
(Exp. a.; d. vaci) Bună de lapte Care dă lapte mult. (Exp. a.; d. texte date la tipar) Bun de cules Care a fost definitivat, e gata de tipar.
(Exp. a.; d. texte) Bun de tipar Care are toate corecturile făcute şi poate fi imprimat.
(Exp. vb.; pop.) La ce (sau ce mi-e) bun? Cui foloseşte?
(Sint.) Văr bun Văr primar.
(Exp. vb.; pop.) A o lua de(-a) sau a o apuca ori a o ţinea bună A crede şi a ţine morţiş că ceva (fals) este adevărat.
(Exp. vb.; pop.) A şti una şi bună A avea o părere hotărâtă, pe care nimic nu o poate schimba.
(Exp. vb.; pop.) A i se prinde de bună A trece de adevărat şi a fî crezut.
(Sint.) Bani buni Bani în numerar.
(Exp. vb.; pop.) A lua ceva de (sau drept) bani buni
A considera ceva (fals) ca adevărat.
(Loc. av.) în bună parte în mare măsură.
(Loc. av.; reg.) De cu bună vreme De timpuriu. (Sint.) Inimă bună Curaj.
(Sint.) Voie bună Veselie.
(Loc. av.) De bună voie (sau bun chef) Fără să fie silit.
(Loc. av.; reg.) în voia cea bună La drept vorbind. (Loc. av.; înv.) A se face bun A. se preface.
(Exp. vb.; pop.) A fi bun la Dumnezeu A-i fi ascultate rugăciunile de către Dumnezeu.
(Exp. vb.; reg.) A nu-i sta bună ceva cuiva A nu putea răbda să nu...
(Exp. av.) într-o bună dimineaţă sau zi Pe
neaşteptate.
(Exp. vb.; pop.) A-şi face mână bună la (sau pe lângă) cineva A-şi face binevoitor pe cineva. (Exp. vb.) A fi (sau a ajunge) în (ori pe) mâini bune A fi (sau a ajunge) la o persoană de încredere. (Loc. av.) De (sau cu ori, înv,, a) bună seamă Desigur. (Exp. a.; înv.) Bun şi aprobat Formulă care se punea pe acte private ca dovadă de aprobare.
(Loc. av.) Cu buna Cu vorbe bune.
(Exp. vb.) A pune o vorbă bună pentru cineva A interveni în favoarea cuiva.
(Sint.; i. uz) Certificat de bună purtare 1. Certificat care atesta purtarea corectă a cuiva în serviciu.
2.	(Fig.) Recomandare orală sau laudă adusă cuiva. (Exp. vb.) A fi în toane bune A fi bine dispus. (Exp. vb.) A i-o face bună sau a-i face (cuiva) una bună A-i provoca cuiva o supărare.
(Sint.) Una bună întâmplare deosebită, nostimă. (Loc. vb.) A o păţi bună A păţi un necaz.
(Exp. av.; ir.) Bună treabă! Halal!
(Exp. vb.) Na-ţi-o bună! Asta mai lipsea!
(Exp. vb.) Na-ţi-o bună că ţi-am dres-o (sau frânt-o) Ceva nu rezolvă o situaţie dificilă.
(Exp. vb.) A şti una şi bună A se încăpăţâna în susţinerea unui punct de vedere.
(Exp. vb.) A nu-i fi de-a buna cuiva A(-i) prevesti ceva neplăcut.
(Loc. av.) De bună credinţă Sincer.
(Sint.) Bunuri de consum Produse industriale destinate consumului.
(Sint.; Jur.) Bun corporal Element al patrimoniului unei persoane care constă dintr-un lucru.
(Sint.; Jur.) Bun incorporai Element al patrimoniului unei persoane care constă dintr-un drept.
63
BUZĂ
(Sint.) Bune oficii Intervenţie a unui stat în vederea rezolvării paşnice a diferendelor altor state. BUŞTEAN s. m.
(Exp. vb.; fam.) A dormi buştean A dormi profund. (Exp. vb.; pop.) A fî (sau a sta, a rămâne) (mort) ca un buştean (negru) A dormi sau a sta neclintit. (Exp. vb.; pfm.) A ajunge să bată buştenii A-şi pierde vederea.
(Exp. vb.) Alămuri (pe cineva) buştean A explica cuiva ceva fară ca acesta să poată înţelege.
(Exp. vb.) A fi lămurit (de cineva) buştean A nu fî înţeles nimic din explicaţiile cuiva.
BUTE s.f
(Exp. vb.; pop.) A face burta bute şi gura pâlnie
A fi beţiv.
(Exp. vb.; pop.) A fluiera în bute A fi beţiv.
(Exp. vb.; pop.) Vorbeşte ca din bute Vorbeşte gros. (Exp. vb.; pop.) A fi bute de ceva A fi plin, încărcat, bogat în ceva.
(Exp. vb.; pfm.) A dormi bute A dormi profund. (Exp. vb.; pop.) A lega bute A lega astfel încât să nu se poată mişca.
(Exp. vb.; pop.) A se duce ca vinul stricat din bute în bute A merge din rău în mai rău.
BUT OI s. n.
(Exp. vb.; pop.) A ieşi din butoi A fi beat.
(Exp. vb.; pop.) A vorbi ca din butoi A avea vocea răguşită.
(Exp. vb.) A aprinde butoiul cu pulbere A dez-lănţui un conflict.
BUTUC 5. m.
(Exp. vb.; pfm.) A trage cuiva butucul A înşela. (Exp. vb.; pfm.) A avea slugi din butuci A fi înfumurat ca şi cum ar fi servit de multe slugi.
(Exp. vb.; pfm.) A fi gol chilug şi gras butuc A fi cheltuit totul pe băutură.
(Exp. vb.; pfm.) A fi din butuc (sau ca butucul)
1.	A fi prost. 2. A fi necioplit.
(Exp. vb.; pfm.) A lega pe cineva butuc A lega astfel încât să nu se poată mişca.
(Exp. vb.; pfm.) A dormi butuc A dormi adânc. BUZĂ s.f.
(Exp. vb.; pop.) A-i da cuiva ceva de luat în buze
A-i da cuiva (puţin) de mâncare.
(Exp. vb.; pop.) A fi cu sufletul în (sau pe) buze A trage să moară.
(Exp. vb.; pop.) A scoate dm buza morţii A scapa (pe cineva) de la moarte.
(Exp. vb.; pfm.) A pune (sau a lăsa) buza A fi gata să plângă.
(Exp. vb.; pop.) A face buze de arap A fi bosumflat.
(Exp. vb.) A rămâne (sau a se întoarce) cu buza umflată (sau buzele umflate) A rămâne (sau a se întoarce) păcălit, păgubit.
(Exp. vb.; pop.) Abate (sau a da, a sufla) din (sau în) buze (sau buze) 1. A fi mânios. 2. A umbla fară niciun rost. 3. A îndura o pierdere fară a mai putea îndrepta ceva.
(Exp. vb.; pfm.) A-i crăpa (sau a-i scăpăra, a-i arde) cuiva buza (de ceva, după ceva) A avea mare nevoie de ceva.
(Exp. vb.; pfm.) A se şterge (sau a se linge, a se spăla) pe buze A fi silit să renunţe la ceva.
(Exp. vb.; pfm.) A-şi linge buzele după ceva A-şi dori ceva foarte mult.
(Exp. vb.; fam.) A avea (sau a spune) (ceva) numai
pe (sau din) buze A vorbi altfel de cum gândeşti. (Exp. vb.; pfm.) A-şi muşca buzele A regreta. (Exp. vb.; pfm.) în buza tunului 1. Expus împuşcăturilor de tun. 2. (P. ex.) în primejdie mare.
(Exp. vb.; pfm.) Plin până în buze Foarte plin.
c
CA av.
(Loc. av.) Ieri ca (şi) astăzi Totdeauna.
(Loc. cj.) Ca şi cum Parcă.
(Loc. av.) Toate ca toate, dar... Toate sunt acceptabile, dar asta nu.
(Loc. cj.) Ca ce? Pentru ce? Cu ce scop?
CAL s. m.
(Exp. vb.) A fî sau a ajunge cal de poştă (sau de curse) 1. A fi utilizat la toate. 2. A munci peste măsură.
(Exp. vb.) A fi cal de bătaie 1. A fi hărţuit, exploatat de toţi. 2. A fi o problemă de care se ocupă multă lume şi care revine mereu în prim plan. (Exp. vb.) A face (sau a ajunge) din cal, măgar A face să ajungă sau a ajunge într-o situaţie mai rea decât cea iniţială.
(Exp. vb.) A visa (sau a vedea, a spune) cai verzi (pe pereţi) (A-şi închipui sau a spune) lucruri imposibile, de necrezut.
(Loc. av.) La Paştele cailor Niciodată.
(Loc. av.) La o alergătură (sau o fugă) de cal
Aproape, la o distanţă (destul de) mică.
(Sint.) Calul dracului 1. Femeie bătrână şi rea.
2.	Vrăjitoare.
(Sint.) Cal cu mânere Aparat de gimnastică. CALD, ~Ă a. av.
(Exp. vb.) A nu-i fî (sau a nu-i ţine) nici de cald, nici de rece A-i fi indiferent.
(Loc. av.) Nici cald, nici rece 1. Aşa şi aşa, potrivit.
2.	Nici prea-prea, nici foarte-foarte, mediocru. CALE s.f.
(Loc. av.) Din cale-afară sau afară din cale Peste măsură.
(Exp. vb.) (A fi sau a sta, a se pune) în calea cuiva
ori a-i sta cuiva în cale 1. (A se afla sau) a ieşi
înaintea cuiva, împiedicându-1 (să înainteze, să facă un lucru etc.) 2. A împiedica pe cineva într-o acţiune. 3. A se împotrivi cuiva.
(Exp. vb.) A ieşi (sau a se duce) în calea cuiva A întâmpina pe cineva.
(Exp. vb.) A găsi (sau a afla, a crede, a socoti etc.) cu (fără de) cale A socoti că este (ne)potrivit. (Exp. vb.) Ce mai calea-valea Ce mai încolo şi încoace, pe scurt.
(Loc. vb.) A pune la cale 1. A pregăti ceva. 2. A sfătui, a convinge pe cineva. 3. A pedepsi pe cineva. (Loc. vb.) A fî pe cale de a... (sau să...) A fî pe punctul să...
(Sint.) Cale ferată Mijloc de transport terestru destinat circulaţiei vehiculelor prin rulare pe şine sau pe cabluri.
(Sint.) Căi respiratorii Totalitatea organelor care conduc aerul între plămâni şi mediul extern.
(Sint.) Calea rătăciţilor Constelaţia Şarpele.
(Loc. av.) Pe acea cale (sau pe calea ceea) 1. în acel mod. 2. Tot aşa.
(Loc. av.) Alăturea cu calea I. Pe de lături. 2. (Fig.) Altfel (decât ceilalţi).
(Exp. vb.) A o scoate la cale A se putea învoi cu cineva.
(Exp. vb.) A aduce pe cineva la cale A scoate pe cineva din rătăcire, îndreptându-1 spre bine.
(Loc. vb.) A-i da (cuiva) în cale 1. A face pe cineva să înţeleagă ceva. 2. A face pe cineva să se învoiască la ceva.
(Exp. vb.) A avea calea cuvintelor A avea libertatea de a vorbi.
(Exp. vb.) A i se face (sau a-i sta, a-i fi cuiva) calea în cruce 1. A ajunge la o răspântie. 2. (Fig.) A sta la îndoială.
65
CAP
(Exp. vb.) A i se închide cuiva calea (în codru)
1.	A nu putea merge mai departe. 2. A fi silit să renunţe (la ceva plăcut).
(Exp. vb.) A face (sau a apuca) cale(a) întoarsă
A se întoarce din drum.
(Sint.) Cale bună! Drum bun!
(Sint.) Calea jumătate Mijlocul drumului.
(Sint.) Calea mânzului Alergătură de colo-colo, fără nicio ispravă.
(Exp. vb.) A da (sau a face) cuiva cale(a) (liberă)
A lăsa pe cineva să treacă.
(Loc. vb.) A-şi face cale 1. A-şi face loc de trecere.
2.	(Fig.) A căuta prilej.
(Loc. vb.) A-şi lua (sau a apuca) calea (în picioare)
A pleca.
(Exp. vb.) A-şi căuta (sau a-şi vedea) de cale ori a se duce în cale-şi 1. A nu se opri. 2. (Fig.) A nu se amesteca în treburile altuia.
(Loc. av.) Cu o (sau de-o) cale Dintr-odată.
(Loc. av.) Cale de două (sau trei, patru etc.) zile (poşte etc.) Departe, la distanţă (foarte mare). CALENDAR 5. n.
(Exp. vb.; pfm.) A face cuiva capul calendar A zăpăci pe cineva, spunându-i foarte multe lucruri. (Exp. vb.) A se uita ca mâţa (sau pisica) în calendar A privi (la ceva) fară a pricepe nimic.
(Exp. vb.; pop.) A-şi pierde călindarul 1. A nu şti ce zi este. 2. (Pop.; d. femeile gravide) A nu mai şti când trebuie să nască.
CAP 5. n. m.
(Loc. av.) Din cap până în picioare De sus până jos, în întregime.
(Loc. av.) Cu noaptea-n cap Dis-de-dimineaţă. (Loc. av.) (Până) peste cap Extrem de..., exagerat de...
(Exp. av.) Cu un cap mai sus (Cu mult) mai mult, mai deştept, mai bine.
(Exp. av.) Cu capul plecat 1. Ruşinat. 2. Umilit.
3.	învins.
(Exp. av.) Pe după cap Pe după gât, pe ceafa. (Loc. a.; fam.) Bătut în cap Tâmpit.
(Exp. vb.) A se da peste cap 1. A face tumbe.
(Eig.) A face eforturi deosebite pentru a realiza ceva, a face imposibilul.
(Exp. vb.) A da (pe cineva) peste cap 1. A trânti (pe cineva) la pământ. 2. (Fig.) A elimina (pe cineva) dintr-o poziţie favorabilă, a doborî.
(Exp. vb.) A da peste cap 1. (D. pahar, băutură) A mghiţi dintr-odată conţinutul. 2. A schimba cu totul
ordinea lucrurilor, a ideilor, a unui program stabilit etc. 3. A lucra repede, superficial, de mântuială. (Exp. vb.) A scoate capul în lume A ieşi între oameni, în societate.
(Exp. vb.) A nu-şi mai vedea capul de... sau a nu şti unde-i stă sau unde-i este capul A nu şti ce să
facă, a fi copleşit de...
(Loc. vb.) A-şi pierde capul A se zăpăci.
(Exp. vb.) A nu mai avea unde să-şi pună capul
A ajunge fară adăpost, pe drumuri, sărac.
(Exp. vb.) A da din cap A clătina capul în semn de aprobare, de refuz etc.
(Exp. vb.) A da cuiva la cap 1. A lovi. 2. A omorî.
3.	A ataca cu violenţă pe cineva. 4. (Fig.) A distruge pe cineva (cu vorba sau cu scrisul).
(Exp. vb.) A umbla cu capul în traistă A fi distrat, neatent.
(Exp. vb.) A se da cu capul de (toţi) pereţii 1. A
fi cuprins de disperare sau de necaz. 2. A regreta o greşeală făcută.
(Loc. vb.) A-şi lua lumea în cap A pleca departe, părăsindu-şi casa, locul de origine şi rătăcind prin lume.
(Exp. vb.) A-şi pleca capul 1. A se da învins. 2. A se simţi ruşinat, umilit.
(Exp. vb.) Vai (sau haram) de capul lui! Vai de
el!
(Exp. vb.) A cădea (sau a veni, a se sparge etc.) pe (sau de, în) capul cuiva (D. o situaţie neprevăzută, o neplăcere, un necaz, o nenorocire etc.) A veni asupra cuiva, a-l lovi.
(Exp. vb.) A cădea pe capul cuiva A sosi pe neaşteptate la cineva (creându-i neplăceri, deranj). (Exp. vb.) A sta (sau a şedea, a se ţine) de capul cuiva sau a se pune pe capul cuiva A stărui fară încetare pe lângă cineva.
(Exp. vb.) A se duce de pe capul cuiva A lăsa pe cineva în pace.
(Loc. vb.; reg.) A nu şti (sau a nu avea) ce-şi face capului A nu mai şti cum să se descurce.
(Exp. vb.; înv.) A lega în cap (o femeie) A o lua de
nevastă.
(Loc. vb.; înv.) A ridica cap A se răscula.
(Exp. vb.; pop.) Ai se urca (sau sui, sări) cuiva în cap A-şi lua o îndrăzneală prea mare.
(Exp. vb.; pop.) A se pune-n cap (şi-n cur) A face tot posibilul.
(Exp. vb.; pop.) A fî cap tăiat (cineva) A fi leit cineva, a avea o mare asemănare.
CAP
66
(Exp. vb.; pop.) A (nu)-l durea capul A (nu)-i păsa, a (nu) fi îngrijorat.
(Exp. vb.; pop.) A-şi vârî capul la... A intra la stăpân.
(Exp. vb.; pop.) A-şi vârî capul (teafăr) sănătos sub evanghelie 1. A se însura. 2. A se pune sub ordinele altuia. 3. (înv.) A se băga singur într-o încurcătură.
(Exp. vb.; pop.) A-şi lega capul de cineva A se
căsători.
(Loc. vb.; reg.) A-şi lua capul în poale A o lua la fugă.
(Exp. vb.; pop.) A umbla cu capul între urechi (sau în sac) A nu fi atent.
(Exp. a.; pop.) Cu capul mare 1. încăpăţânat. 2. Ameţit de băutură, beat.
(Loc. vb.; pop.) A-l duce (sau a-l tăia) pe cineva capul A se pricepe.
(Loc. a., loc. av.) Cu scaun la cap Cu înţelepciune. (Sint.) Cap de familie 1. Bărbatul care reprezintă autoritatea familială şi părintească. 2. (P. gn.) Orice persoană care procură mijloacele necesare traiului unei familii şi o reprezintă juridic.
(Sint.) Cap de expresie Portret în care artistul face un studiu amănunţit al expresiei unui sentiment pe trăsăturile chipului omenesc.
(Loc. vb.; înv.) A îndoi capetele A dubla suma, capitalul investit.
(Loc. vb.; înv.) A-şi scoate din capete A fi răsplătit pentru osteneală.
(Loc. av.) Pe capete 1. Care mai de care, pe întrecute. 2. în număr foarte mare.
(Exp. vb.; pop.) Câte capete, atâtea păreri Există o mare divergenţă de opinii.
(Loc. a.; loc. av.) Cu cap (în mod) inteligent.
(Loc. a.; loc. av.) Fără cap (în mod) necugetat. (Exp. vb.; pop.) A fî bun (sau uşor) la (sau de) cap sau a avea cap uşor 1. A învăţa cu uşurinţă. 2. A fi deştept.
(Exp. vb.; pop.) A fi greu (sau tare) de cap sau a avea cap greu 1. A pricepe cu greutate. 2. A fi prost. (Exp. vb.; pop.) A nu-i intra cuiva în cap A nu
putea pricepe ceva.
(Exp. vb.; pop.) A-i ieşi (cuiva ceva) din cap A
nu-i mai sta gândul la..., a uita.
(Exp. vb.; pop.) A nu-i mai ieşi (cuiva ceva) din cap
A-l stăpâni mereu (acelaşi gând), a nu putea uita. (Exp. vb.; pop.) A-i sta capul la... A se gândi numai la...
(Exp. vb.) A-şi bate (sau a-şi frământa, a-şi sparge, a-şi sfărâma etc.) capul A se gândi, a se strădui spre a soluţiona o problemă.
(Exp. vb.) A-i deschide (cuiva) capul A face pe cineva să înţeleagă ceva, a lămuri.
(Exp. vb.; exp. a.) (A fi sau a rămâne, a umbla etc.) de capul său (A fi sau a rămâne, a umbla etc.) nesupravegheat, independent, liber.
(Exp. vb.) A face (ceva) din (sau de) capul său A face (ceva) fară a se consulta cu nimeni.
(Exp. vb.) A întoarce (sau a suci, a învârti etc.) capul cuiva 1. A face pe cineva să-şi piardă dreapta judecată. 2. A zăpăci. 3. A face pe cineva să se îndrăgostească.
(Exp. vb.) A-i face cuiva capul calendar A-i umple cuiva capul cu multe probleme, obligaţii etc. (Exp. vb.; pop.) A nu avea cap să... A nu avea posibilitatea să...
(Sint.; Jur.) Cap de acuzare Motiv pe care se întemeiază acuzarea.
(Exp. vb.; înv.) A plăti cu capul A plăti cu viaţa. (Exp. vb.; înv.) A-şi pune capul (la mijloc) 1. A-şi pune viaţa în primejdie. 2. A garanta cu viaţa. 3. A se prăpădi.
(Exp. vb.; înv.) A-şi aduce capul (sau capetele) la... (sau sub...) A se pune sub ascultarea sau sub scutul cuiva.
(Loc. vb.; înv.) A se apuca pe cap A se jura pe viaţă. (Exp. vb.; înv.) Odată cu capul sau în ruptul capului Cu niciun preţ.
(Loc. vb.; pop.) A-şi face de cap 1. A se destrăbăla. 2. A se distra. 3. A nu asculta (sfaturi, ordine). (Loc. vb.; îvp.) A face cuiva de cap sau a pune capul cuiva A omorî pe cineva.
(Loc. vb.; înv.) A nu avea cap (şi chip sau şi Dumnezeu) să... sau de... A nu fi în stare, a nu avea posibilitatea să...
(Loc. av.) Cap la (sau în) cap Cu părţile extreme alăturate.
(Loc. av.) Din cap în cap De la început până la sfârşit.
(Sint.) Cap de ţară Margine de ţară.
(Exp. vb.; pop.) Nu-i un cap de ţară Nu-i nimic grav, nu-i nicio nenorocire.
(Exp. vb.; exp. av.; pop.) (A sta sau a şedea, a se ridica etc.) în capul oaselor (A se ridica, a sta) în şezut. (Sint.) Cap de an (sau de săptămână, de iarnă etc.) începutul unui an (sau al unei săptămâni, unui anotimp etc.)
67
CARE
(Sint.) Cap de coloană Cel care stă în fruntea coloanei.
(Sint.) Cap de afiş (sau de listă) Primul nume dintr-o listă de persoane afişate în ordinea valorii lor. (Loc. av.) în cap de noapte sau în capul nopţii După ce s-a întunecat.
(Loc. av.) Din (sau de la) cap 1. De la început. 2. (Spc.; la scris) De la începutul rândului.
(Loc. av.) Din capul locului 1. înainte de a începe ceva. 2. De la început.
(Sint.) Capul mesei (sau al bucatelor) Loc de onoare la masă.
(Loc. vb.) A o scoate la cap A sfârşi (cu bine). (Loc. vb.; pop.) A-i da de cap 1. A rezolva. 2. A învinge.
(Loc. av.) în cap (După numerale) Exact, fix, întocmai.
(Loc. av.; pop.) Niciun cap de aţă Absolut nimic. (Loc. av.; pop.) Până la un cap de aţă Absolut tot. CAP^C 5. n.
(Sint.) Ouă la capac Ouă prăjite.
(Sint.) Caşcaval la capac Caşcaval prăjit în tigaie. (Exp. vb.) A pune capac 1. A închide. 2. A termina. (Exp. vb.; pop.) A pune capacul cuiva A închide gura cuiva printr-un răspuns potrivit.
(Exp. vb.; pop.) A găsi capacul Ia toate A da întotdeauna răspunsul potrivit.
(Exp. vb.; pop.) Asta pune capac la toate E prea de tot, e exagerat.
C4PĂT n.
(Exp. vb.) Din capăt până în capăt De la început până la sfârşit.
(Loc. a., av.) Fără capăt Fără sfârşit.
(Loc. av.) în capăt 1. în frunte. 2. Exact.
(Exp. av.) Până la capăt 1. Până la sfârşit. 2. Până la ultimele consecinţe. 3. în mod consecvent.
(Loc. vb.) A pune (sau a da) capăt 1. A termina. 2. A face să înceteze.
(Loc. av.) La capătul lumii Foarte departe.
(Exp. vb.) A face capătul cuiva A-i veni cuiva de hac.
(Loc. vb.) A o scoate (sau a o duce) la capăt cu ceva A termina cu bine ceva, a ieşi dintr-o situaţie neplăcută.
(Loc. vb.) A o scoate la capăt cu cineva A se înţelege cu cineva.
(Loc. av.) Niciun capăt de aţă Absolut nimic. (Loc. av.) Până la (sau într-)un capăt de aţă
Absolut tot.
(Exp. vb.) A scoate pe cineva în capăt 1. A ruina.
2.	A pune pe cineva într-o mare încurcătură.
(Exp. vb.) A ieşi în capăt 1. A avea trai bun. 2. A o sfârşi bine.
(Exp. vb.) A umbla fără niciun capăt A umbla fară rost.
C4PRĂ s.f.
(Sint.) Capră de stâncă Capră sălbatică, cu blana roşcată şi cu coamele în formă de spadă.
(Sint.) Capră domestică Animal domestic rumegător crescut pentru producţia de lapte.
(Exp. vb.) A împăca şi capra, şi varza A împăca două interese opuse.
(Exp. vb.; reg.) Sare ca capra în zestre (D. fete obraznice) A produce o dezordine mare, un tal-meş-balmeş.
(Sint.) Capră râioasă Om înfumurat, cu multe defecte.
(Exp. vb.) A merge capra A umbla de-a buşilea. CAR s. n.
(Sint.) Car funebru (sau funerar, mortuar) Dric. (Sint.) Car blindat (sau de asalt) 1. Tanc. 2. Transportor amfibiu blindat.
(Sint. îvp.) Car de foc Tren.
(Exp. vb.; pop.) Nici în car, nici în căruţă Este nehotărât, nu ştie ce vrea.
(Exp. vb.; pop.) A pune carul înaintea boilor A fi
neîndemânatic, a face lucmrile pe dos.
(Exp. vb.; pop.) Pune (sau încarcă), că-i carul altuia
Zi, că fac eu.
(Exp. vb.; pop.) înjugă sacii la car şi hai la moară să măcinăm boii Vorbeşti prostii.
(Exp. vb.; pop.) I s-a rupt caru-n drum Lucrul sau drumul nu poate continua (din cauza unei defecţiuni). (Exp. vb.; pop.) Şi-a pus sacii în car Şi-a rezolvat interesul şi acum nu-1 mai interesează nimic.
(Exp. vb.; pop.) A-şi pune caru-n pietre A-şi pune în gând ceva cu toată hotărârea, a persevera, a stărui. (Loc. av.) Cu carul Din belşug.
C4RE p. int. rel.
(Loc. cj.) După care După aceea.
(Loc. cj.) Care va (sau vra) să zică 1. Adică. 2. Prin urmare.
(Exp. cj.) (Să) nu care cumva Nu cumva să... (Exp. p.) Nu care cumva? (Oare) nu cumva?
(Loc. av.) Care (mai) de care Unul mai mult (sau mai tare) decât altul, pe întrecute.
(Exp. p.) Care alta? Ce altceva?
(Exp. p.) Care pe care? Care e mai tare?
C4RNE
68
C4RNE s.f.
(Sint.) Carne de tun Masă de militari trimişi pe front spre a lupta şi care sunt expuşi măcelului, cu pierderi mari de vieţi omeneşti.
(Sint.) Carne vie 1. Came de pe care s-a jupuit pielea. 2. Ţesuturi parazitare care cresc pe răni nevindecate, fară a se acoperi cu piele.
(Exp. vb.; exp. a.) (A fi) în carne şi oase 1. (A fi) în persoană. 2. (A fi) în realitate.
(Exp. a.) Prieten unghie şi carne Frate de cmce cu cineva.
(Exp. a.; pop.) (Bucată de) carne cu ochi Prost. (Exp. a.; pop.) Cu carnea bălţată A fi năzuros, răutăcios.
(Exp. a.; pop.) Carne din carnea cuiva Rudă de sânge.
(Exp. vb.) A tăia (sau a da, atrage) în carne vie
1.	A tăia (sau a da, a trage) în plin, direct (în cineva).
2.	A încerca să curme un rău prin măsuri foarte drastice.
(Exp. vb.; pop.) A fi rău (sau bun) de carne A i se vindeca greu (sau uşor) o rană.
(Exp. vb.; pop.) A-şi pune (sau a-şi băga) carnea în (sau la) saramură (pentru cineva sau ceva) A
face eforturi mari, a risca foarte mult, a se face luntre şi punte, a-şi pune viaţa.
(Exp. vb.; pop.) A pune (sau a prinde) carne 1. A se îngrăşa. 2. A prospera.
(Exp. vb.; pop.) A creşte carnea pe cineva A fi
bucuros.
(Exp. vb.; pop.) A tremura carnea pe cineva A
tremura de frică, de emoţie etc.
(Exp. vb.; pop.) A-şi mânca carnea de pe sine (sau din carne) (de rău, de inimos ce e) A fi foarte rău, foarte avar, foarte nemilos.
(Sint.) Săptămâna cărnii A doua săptămână înaintea postului Paştelui, în care se mănâncă şi miercurea, şi vinerea came, la credincioşii ortodocşi. (Exp. vb.; pop.) A fi carne rea A fi aplecat spre plăceri senzuale.
C4RTE1 s.f.
(Exp. vb.) A vorbi (sau a spune) ca la (sau ca din) carte 1. A vorbi ca un om învăţat. 2. A vorbi înţelept.
3.	A face caz de emdiţia sa.
(Exp. vb.) A se pune (cu burta) pe carte A se apuca (serios) de învăţat.
(Exp. av.) Cum scrie la carte Aşa cum trebuie, cum se cere.
(Exp. vb.) A nu şti boabă de carte A nu şti a scrie şi a citi.
(Exp. vb.) A fi tobă de carte A fi foarte învăţat, erudit.
C4RTE2 s.f.
(Exp. vb.) A-(şi) juca ultima carte A face o ultimă încercare (riscând) în vederea atingerii unui scop. (Exp. vb.) A juca cartea cea mare A depune toate eforturile şi a se avânta cu toate riscurile.
(Exp. vb.) A da în cărţi A încerca să ghiceşti viitorul cu ajutorul cărţilor de joc.
CASĂ s.f.
(Loc. a.) De casa Făcut m casă.
(Exp. vb.) (A avea) o casă de copii (A avea) copii mulţi.
(Exp. vb.; pop.) A-i fi cuiva casa casă şi masa masă A duce o viaţă ordonată şi liniştită.
(Exp. vb.; pop.) A nu avea (nici) casă şi (nici) masă A duce o viaţă neregulată, plină de griji şi frământări.
(Sint.; i. uz) Fată în casă Servitoare.
(Sint.; i. uz) O pereche (sau un rând) de case 1. Clădire mare, cu multe camere. 2. Corp de clădire. (Sint.; îvp.) Casa sufletului Capul pieptului, unde se află organele respiratorii.
(Sint.; pop.) Casă de păianjen Pânza păianjenului. (Sint.; pop.; fig.) Casa apei Locul ocupat de apă într-o fântână.
(Sint.; pop.) Casa (cea sau a) mare Camera cea mai mare a unei case ţărăneşti, unde sunt primiţi oaspeţii.
(Sint.; pop.) Casa {cea sau a) mică Cameră dintr-o casă ţărănească în care locuieşte, de obicei, toată familia.
(Sint.; fig.) Casă de veci Mormânt.
(Exp. vb.; pop.) Aţine casă cu cineva A fi căsătorit. (Exp. vb.; pop.) A face (sau a duce) casă (bună) cu cineva A trăi (în bună înţelegere).
(Exp. vb.; pop.) A face o casă A se căsători.
(Exp. vb.; pop.) A strica casa cuiva A strica armonia dintre soţi (determinându-i să divorţeze).
(Exp. vb.; pop.) A duce casă bună cu cineva A se împăca bine cu cineva.
(Sint.; pop.) Casă neprimenită Căsnicie în care partenerii nu au mai fost căsătoriţi anterior.
(Sint.; pop.) Casă deschisă Casă în care oricine este bine primit.
(Exp. vb.; pop.) A avea casă şi masă A fi căsătorit, având gospodărie proprie (şi oarecare avere). (Sint.) Casa Domnului (lui Dumnezeu) Biserică. CAŞ s. n.
(Loc. vb.; pop.) A deşerta caşul A fugi.
69
CĂDE^
(Exp. vb.; pop.) A fi pâine şi caş (cu cineva) A fî prieten bun.
(Exp. vb.; ir.) A fi cu caşul la gură sau a nu-i fi picat caşul de la gură A fi un tânăr nepriceput, lipsit de experienţă.
CAŞCAVAL 5. n.
(Exp. vb.; fam.) A se întinde la caşcaval A avea pretenţii exagerate.
(Exp. vb.; fam.) A se întinde ca caşcavalul prăjit
A se întinde (exagerat de) mult.
(Exp. vb.; fam.) A se da ia caşcaval A fi îndrăzneţ. CAUZĂ s.f.
(Exp. av.; Jur.) în cunoştinţă de cauză Cunoscând bine chestiunile despre care este vorba.
(Exp. vb.) A face cauză comună (cu cineva) A-şi uni interesele (cu ale altuia).
(Loc. vb.) A avea câştig de cauză 1. A i se da cuiva dreptate (într-o dispută). 2. A câştiga.
(Exp. vb.) A da (cuiva) câştig de cauză (D. un organ juridic) A se pronunţa în favoarea uneia dintre părţile aflate în proces.
(Exp. vb.) (A fi) în cauză 1. (A fi) interesat. 2. (A fi) implicat.
(Exp. vb.) A pleda cauza cuiva A apăra interesele cuiva.
(Sint.) Cauză finală 1. Scop. 2. Sfârşit care determină desfăşurarea unui fenomen.
(Loc. pp.) Din cauza sau din cauză de Pentru. (Loc. cj.) Din ce (sau care) cauză Pentru ce.
(Exp. vb.) A fi afară din cauză 1. A fi în afară de urmărire. 2. A nu fi implicat. 3. A fi afară din discuţie. CAZ n.
(Exp. vb.) A pune (sau a admite) cazul că... A
presupune că...
(Loc. av.) în cazul acesta, în acest caz (sau intr-un asemenea caz) în asemenea împrejurări, atunci...
(Loc. av.) în (sau, reg., la) tot cazul sau în orice
caz Oricum, e sigur că...
(Loc. pp.) în caz de Dacă s-ar întâmpla.
(Loc. pp.) Afară (rar fără) de cazul Cu excepţia cazului când.
(Loc. cj.) în (la) cazul când (sau că) Dacă s-ar întâmpla să...
(Exp. vb.) A face caz (mare) de ceva A considera ceva ca un fapt sau ca un lucru important.
(Exp. vb.) A face caz (mare) de cineva A preţui mult pe cineva, a scoate la iveală calităţile, meritele cuiva.
CĂ cj.
(Exp. vb.) Nici că Nu.
(Exp. vb.) Numai că Dar, însă.
(Loc. cj.) Cum că Astfel încât.
(Loc. cj.) După ce că Deşi.
(Loc. cj.) Măcar că Deşi.
CĂCIULĂ s.f.
(Exp. vb.; pop.) A-i ieşi cuiva părul prin căciulă
1.	A se plictisi. 2. A face mari eforturi.
(Exp. vb.; pop.) Asta-i altă căciulă! E altceva, altă socoteală.
(Exp. vb.) Cu căciula în mână Umilindu-se.
(Exp. vb.; pop.) A da cu căciula în câini (sau în grădină) A fi cu chef, a fi beat.
(Exp. vb.; pop.) A chiui în căciulă A-şi manifesta bucuria, veselia pe ascuns, pe înfundate.
(Exp. vb.; pop.) (A nu avea decât) sula şi căciula
1.	A fi foarte sărac. 2. A nu avea decât meritul său personal.
(Exp. vb.; pop.) A scăpa căciula pe apă A pierde prilejul.
(Exp. vb.; pop.) A fi prieten de căciulă A fi simplu cunoscut, de bună ziua.
(Sint.) Cel cu căciula roşie Diavolul.
CĂDE^ vb.
(Loc. vb.) A cădea la pat (bolnav) A se îmbolnăvi. (Exp. vb.) A cădea în piciare A ieşi cu abilitate dintr-o situaţie grea.
(Loc. vb.) A cădea cuiva (cu) drag (la inimă)
A îndrăgi.
(Loc. vb.) A cădea pe gânduri A fi îngândurat. (Loc. vb.) A cădea cu aman A se ruga de cineva. (Loc. vb.; arg.) A cădea pe bec 1. A fi arestat. 2. A rămâne însărcinată.
(Loc. vb.) A-i cădea (rău) bine A (nu)-i plăcea. (Exp. vb.) A-i cădea cuiva buricul A pofti la ceva. (Exp. vb.) A cădea în cursă A fi prins.
(Loc. vb.) A cădea cuiva drăguş la căuş A ajunge la mâna cuiva.
(Exp. vb.) A cădea în genunchi 1. A se închina.
2.	A se umili.
(Loc. vb.) A cădea în mâna cuiva 1. A fi prins.
2.	A depinde de cineva.
(Exp. vb.) A-i cădea nasul jos (D. cei înfumuraţi) A fi umilit.
(Exp. vb.) A cădea din nori A reveni la realitate. (Loc. vb.) A cădea la învoială (sau de acord) A se
înţelege.
CĂLARE
70
CĂLARE av.
(Exp. vb.) A fî călare A fi beat.
(Exp. vb.) A fî călare pe haidea (sau pe ciumag) A fî mereu gata de ducă, grăbit.
(Exp. vb.) A fi călare pe situaţie A fi stăpân pe situaţie.
(Loc. av.) De-a călare 1. Călărind. 2. Fără odihnă. (Loc. av.) Nici călare, nici pe jos Nici aşa, nici aşa. CĂLC4 vb.
(Exp. vb.) A călca din pod (sau de sus) A umbla ţanţoş, trufaş.
(Exp. vb.) A călca pe nervi A enerva.
(Exp. vb.) A călca în străchini (sau în farfurii)
1.	A umbla neatent. 2. A fi stângaci. 3. A face gafe. (Exp. vb.) A călca apa A se menţine la suprafaţa apei în poziţie verticală, fară a înainta.
(Exp. vb.) A-şi călca pe inimă A face ceva împotriva propriilor sentimente şi voinţe.
(Exp. vb.) A călca pe urmele cuiva A avea apucăturile, comportamentul cuiva.
(Loc. vb.) A călca a... A promite să ajungă... (Exp. vb.) A călca strâmb A fî necinstit.
(Exp. vb.) A călca cu dreptul (sau stângul) 1. A pomi bine (prost) la o acţiune. 2. A (nu) izbuti. (Exp. vb.) A călca pe sută A primi amendă. CĂLCil n.
(Exp. vb.) A se afla (sau a fi, a trăi sub călcâi) 1. A se afla (sau a fi, a trăi) sub totala dominaţie a cuiva.
2.	A fî exploatat, subordonat, împilat.
(Exp. vb.) A se învârti (sau a se întoarce, a sări) într-un călcâi 1. A se mişca repede, a fi iute la treabă. 2. (Fig.) A se bucura.
(Exp. vb.) A fugi (sau a merge) de-i pârâie (sau sfârâie) călcâiele A fugi (sau a merge) foarte repede. (Exp. vb.) A i se aprinde (sau a-i sfârâi) călcâiele (după cineva) A fi foarte îndrăgostit de cineva. (Exp. vb.; d. călăreţi) A da călcâie calului A îndemna calul să pornească sau să meargă mai repede. (Exp. vb.) A sta (sau a şedea) în călcâie A sta pe vine.
(Exp. vb.; pop.) A-i juca cuiva şoarecii în călcâie
A fi neastâmpărat.
(Exp. vb.) A-şi bate călcâiele (sau a bate din călcâie) 1. A sări în sus de bucurie. 2. A-şi bate joc.
3.	A lua poziţia de drepţi.
(Exp. vb.; pop.) A nu ajunge pe cineva la călcâie A
fi cu mult inferior, a nu-i ajunge (nici) la degetul mic. (Exp. vb.; pfm.) A-l durea (pe cineva) în călcâie
A nu-i păsa.
(Exp. vb.; pop.) A-şi lua călcâiele de-a umere
A fugi repede.
(Exp. vb.; pop.) A-şi lua rămas bun de la călcâie
A pleca fară a spune nimănui.
(Exp. vb.; pop.) A-i rupe (cuiva) călcâiele cu uşa
A scoate pe cineva afară, a-l goni cu ruşine.
(Sint.; liv.) Călcâiul lui Ahile Partea slabă, vulnerabilă a unei persoane sau a unui lucm.
CĂMAŞĂ s.f.
(Exp. vb.; pop.) A rămâne în cămaşă A rămâne sarac, a pierde tot.
(Exp. vb.; pop.) A nu avea nici cămaşă pe el A fi
foarte sărac.
(Exp. vb.; pop.) A lăsa (pe cineva) în cămaşă sau a-i lua (cuiva) şi cămaşa de pe el A-i lua cuiva tot ce are, a-l lăsa sărac.
(Exp. vb.; pop.) îşi dă cămaşa de pe el E un om exagerat de milos şi de darnic.
(Exp. vb.; pop.) A nu-1 mai încăpea cămaşa 1. A fi înfumurat. 2. A-i merge cuiva foarte bine.
(Exp. vb.; pop.) A nu avea (sau a nu mai şti) pe unde scoate cămaşa A fî într-o mare încurcătură (din care nu ştii cum scapi).
(Exp. vb.; pop.) Arde cămaşa pe cineva 1. Este în mare nevoie de ceva. 2. Este în mare zor.
(Exp. vb.; pop.) A zice (sau a spune) ca prin gaura cămăşii 1. A minţi. 2. A vorbi cu sfială, cu frică. (Exp. vb.; pop.) A nu-1 încăpea cămaşa A fi grăbit, nerăbdător.
(Exp. vb.; pop.) A usca cămăşile la acelaşi soare (sau pe acelaşi gard) cu cineva A se trage de şireturi cu cineva.
(Loc. av.) în cămaşă Fără altă îmbrăcăminte pe deasupra.
(Exp. vb.; înv.; fig.) A se îmbrăca cu cămaşă de gheaţă A fi îngrozit de moarte.
(Sint.) Cămaşă de fier (sau de zale) Platoşă. CĂPĂTil s n.
(Exp. vb.; pop.) A da (sau a face de) căpătâi 1. A se căsători. 2. A-şi asigura existenţa. 3. A se căpătui. (Exp. vb.; pop.) A avea căpătâi A duce o viaţă ordonată, aşezată.
(Loc. a.) Fără căpătâi 1. Fără rost, neaşezat, vagabond, derbedeu. 2. Fără ocupaţie bine definită. (Sint.) Carte de căpătâi 1. Carte fundamentală într-un domeniu sau în literatură. 2. Carte preferată, de care nu te poţi despărţi.
(Exp. vb.; pop.) A nu avea nici coadă, nici căpătâi A nu avea nici cap, nici coadă.
71
CĂUŞ
(Loc. vb.; pop.) A o scoate (sau a ieşi) la căpătâi
1.	A o scoate la capăt. 2. A se înţelege cu cineva. (Exp. vb.; pop.) A nu i se înţelege căpătâiul A nu şti de unde să apuci, cum să înţelegi ceva. CĂPUŞĂ s.f (Exp. vb.; pop.) Ce-i în guşă, şi-n căpuşă Este sincer, spune tot ce gândeşte.
(Exp. vb.; pop.) A mânca precum o căpuşă A mânca mult, a nu se mai sătura.
(Exp. vb.; pop.) A se face căpuşă A fi sătul peste măsură.
(Exp. vb.; pop.) A fi ca o căpuşă A fi umflat. CARA vb.
(Exp. vb.; pop.) A căra apa cu ciurul A munci în gol, fără rezultat.
(Exp. vb.; gmţ.) Cară apă la ceilalţi Este un copil mai mic sau mai slab decât fraţii lui.
(Exp. vb.; pop.) A căra cuiva (la) pumni (sau palme, gârbace etc.) A da cuiva mai multe lovituri cu pumnul (sau cu palma, cu bicul etc.).
(Exp. vb.; pop.) A-l căra (pe cineva) păcatele A fi lipsit de voinţă.
(Exp. vb.; pop.) A căra mereu la gură A bea (sau a mânca) prea mult.
CĂRARE s.f.
(Loc. av.) Pe toate cărările Pretutindeni.
(Exp. vb.) A umbla pe două cărări 1. A se clătina în mers. 2. A fi beat.
(Exp. vb.; pop.) A-i tăia (sau a-i închide) cuiva cărarea (sau cărările) A opri pe cineva să facă sau să continue un drum.
(Exp. vb.; pop.) A-şi îndrepta cărările A apuca într-o direcţie.
(Exp. vb.; pop.) A-i scurta cuiva cărările A-l omorî. CĂRBUNE m.
(Exp. vb.; pop.) L-au bătut cărbunii la cap A fi
beat.
(Sint.) Cărbune stins sau potolit sau acoperit (D. oameni) 1. Tăcut. 2. Ascuns. 3. Intrigant.
(Sint.) Cărbune de lemn Material combustibil de culoare neagră, uşor şi sfărâmicios, rezultat din arderea incompletă a lemnului, mangal.
(Exp. vb.) A cumpăra cărbuni de la faur sau de la faur cărbuni A cumpăra ceva scump, la mâna a doua, nu direct de la producător.
(Exp. vb.; d. alimente) A se face cărbune A se arde la gătit.
(Exp. vb.) A sta (ca) pe cărbuni (aprinşi) A fi foarte nerăbdător.
CĂRUŢĂ s.f (Exp. av.) Nici în car, nici în căruţă 1. E nehotărât.
2.	E năzuros.
(Exp. vb.; pop.) A rămâne cu căruţa în drum A
întrerupe o treabă începută.
(Exp. vb.; pop.) A se lăsa de căruţă A renunţa la un lucru sau la o treabă începută.
(Exp. vb.; pop.) A rămâne de căruţă 1. A râmăne în urmă. 2. A pierde ocazia. 3. A se face de râs, neîndeplinind un angajament.
CĂSCA vb.
(Exp. vb.) A căsca gura 1. A privi cu interes, cu mirare sau curiozitate naivă. 2. A umbla fară nicio treabă, pierzând vremea.
(Exp. vb.; pop.) A căsca ochii 1. A deschide ochii tare, de mirare, (pop.) a se holba, a se zgâi. 2. (P. ex.) A fi (foarte) atent.
(Exp. vb.; fig.) A se căsca o prăpastie (între două persoane) A se produce o despărţire ireconciliabilă. C/TRE pp.
(Exp. vb.; înv.) A se duce către domnul A muri. (Exp. vb.; înv.) A privi către... A se referi la... CkTEAs.fi (Sint.) Căţea de câine Căţea rea.
(Loc. vb.) A da pe cineva căţeaua A bate pe cineva zdravăn.
(Loc. av.) De-a căţeaua Pe-o ureche, pe-o parte. (Sint.; înv.) Om (sau gaură) cu căţea (La jocul cu arşice) Lovitură în care ichiul ori gioala au căzut şi au rămas verticale, sprijinite într-un cap.
(Sint.) Căţea de nouă uşi (sau praguri) Femeie care umblă mult pe la casele altora.
CĂŢEL s. m.
(Exp. vb.; exp. av.; pop.) (Apleca) cu căţel, cu purcel (A pleca) cu toţi ai lui şi cu tot ce are.
(Sint.) Uşa căţelului Uşă secretă.
(Exp. vb.; pop.) A asculta la căţelul-pământului
1.	A dormi adânc, dus. 2. A fi mort.
(Exp. vb.; pop.; fig.) A-i face cuiva căţei pe inimă A-l supăra rău.
CĂUŞ n.
(Exp. vb.; pop.) A veni sau a cădea (cuiva) drăguş la căuş A fî nevoit să ceri ajutorul cuiva (care te are la mână, care are ceva cu tine, care nu ţi-e binevoitor), a prinde pe cineva la strâmtoare, a-i veni apa la moară.
(Exp. vb.; pop.) A lua cu căuşul de la inimă A alina durerile, necazurile cuiva deodată, ca şi când le-ar fi luat cu căuşul, a lua cu mâna.
CĂUTA
72
CAUTA vb.
(Exp. vb.; pop.) A-şi căuta treaba (sau de treabă)
A-şi vedea de treburile sale (fară a se interesa de ale altora).
(Exp. vb.; pop.) A-şi căuta calea (sau de cale, de drum, de ducă) 1. A se ocupa numai de drumul său (fară a se interesa de altceva). 2. A pleca.
(Loc. vb.; nob.) A-şi căuta de seamă A-şi vedea de drum.
(Loc. vb.; pop.) A-şi căuta de sănătate A se trata. (Exp. vb.; pop.) A-şi căuta de obiele A-şi vedea de interese (descurcându-se fără ajutor).
(Exp. vb.) A-şi căuta de suflet A fi cu gândul la cele recomandate de biserică pentru nemurirea sufletului.
(Exp. vb.; pop.) A căuta de suflet unui mort A
face cele recomandate de credinţa religioasă pentru mântuirea sufletului mortului.
(Exp. vb.; pop.) A-i căuta cuiva de dreptate A se
interesa de cauza cuiva, a-l ajuta să i se facă dreptate. (Exp. vb.; gmţ.) Du-te şi te caută Ai nevoie de medic.
(Exp. vb.; pop.) A căuta o pasăre de ou A o examina pentru a vedea dacă va face un ou.
(Exp. vb.; pop.) A căuta ouăle A examina ouăle, pentru a vedea dacă (sunt proaspete sau) au plod. (Exp. vb.; pop.) A-şi căuta (cu) judecata cu cineva A avea proces cu cineva.
(Exp. vb.; înv.) A căuta pe cineva cu legea sau la judecată A da pe cineva în judecată.
(Exp. vb.; pop.) A se căuta 1. A-şi căuta dreptatea injustiţie. 2. A-şi îngriji sănătatea.
(Exp. vb.) A-şi căuta în ochi A se privi reciproc. (Exp. vb.; pop.) A căuta la cineva cu ochi buni A privi cu bunăvoinţă, cu dragoste pe cineva.
(Loc. vb.; pop.) A căuta rău (sau nu bine) cuiva A se uita urât, cu duşmănie la cineva.
(Exp. vb.; pop.) A căuta în coarnele cuiva sau a-i căuta (cuiva) în coarne A răsfăţa pe cineva, a-i face toate voile.
(Exp. vb.; pop.) A căuta la mâna altuia A aştepta să-i dea alţii ce-i trebuie.
(Exp. vb.; pop.) Caută a... Are înfăţişarea, expresia ca şi când...
(Exp. vb.; pop.) Caută a băţ Doreşte bătaie.
(Exp. vb.; pop.) A căuta ziua de ieri A căuta inutil ceva ce nu se mai poate găsi.
(Exp. vb.; pop.) A căuta ceva cu lumânarea A căuta cu tot dinadinsul.
(Exp. vb.; pop.) A căuta cuiva ceartă (nob., de ceartă) sau pricină (cu lumânarea), vrajbă A fi certăreţ. (Exp. vb.; pop.) A căuta cuiva nod în papură A se
strădui să găsească vinovat pe cel fără vină, să-i găsească cusururi pe care nu le are.
(Exp. vb.; pop.) A căuta cu gândul A încerca să-ţi aduci aminte.
(Exp. vb.; pop.) A-i căuta cuiva prin cap 1. A vedea dacă nu are păduchi sau lindeni. 2. A bate.
(Exp. vb.; pop.) A-l căuta pe cineva de lindină
A-i căuta cuiva ceartă.
(Exp. vb.) A căuta în cărţi A-i ghici cuiva viitorul cu cărţi de joc.
CilNE m.
(Exp. vb.; ir.) A trăi (sau a se înţelege, a se iubi etc.) ca câinele cu pisica A nu se înţelege deloc, a nu se putea suferi, a se duşmăni.
(Exp. vb.; fig.) A se mânca ca câinii A se duşmăni. (Exp. vb.; ir.) A tăia frunză la câini 1. A trândăvi.
2.	A nu avea nicio ocupaţie.
(Exp. vb.) A trăi ca câinele la stână A trăi bine. (Exp. vb.) Nu e nici câine, nici ogar Nu are o trăsătură distinctivă, o situaţie clară.
(Exp. vb.) Nu-i numai un câine ciont de coadă Caracteristica, aspectul în discuţie nu e distinctiv, este comun şi altora.
(Exp. vb.) (A duce) viaţă de câine (A avea) viaţă grea, plină de lipsuri.
(Exp. vb.; ir.) (Nu) umblă câinii cu covrigi (sau colaci) în coadă (Nu) e raiul pe pământ, mare belşug, viaţă uşoară.
CÂLTl 5. m. pl.
(Sint.) Căiţi în căiţi Pânză de urzeală şi bătătură tot de câlţi.
(Sint.) Tort în câlţi Pânză cu urzeală de tort şi bătătura de câlţi.
(Exp. vb.; reg.) A face câlţi (pe cineva sau ceva)
A face fărâme.
(Exp. vb.; reg.) A avea câlţi în mămăligă cu cineva
A avea o încurcătură cu cineva.
CÂMP n.
(Sint.) Munca câmpului Munci agricole.
(Sint.) Artilerie de câmp Artilerie care foloseşte tunul şi obuzierul de calibru mic şi care se poate deplasa pe un teren nu prea accidentat.
(Loc. av.) în plin câmp sau în câmp deschis 1. Sub cerul liber. 2. Fără adăpost.
(Loc. av.) Peste câmp De-a dreptul, părăsind drumul. (Exp. vb.) A nu da cuiva câmp A tăia drumul cuiva.
73
CÂRN^T
(Exp. vb.) A lăsa (cuiva) câmp liber A lăsa pe cineva să acţioneze, să se desfăşoare, a da frâu liber.
(Exp. vb.) A-şi pierde câmpul A nu mai şti drumul sau direcţia.
(Loc. vb.) A-şi lua (sau a apuca) câmpii 1. Apleca, a merge orbeşte, fără a şti încotro (de disperare, de durere, de mânie etc.). 2. A ajunge la disperare. (Sint.) Câmp de gheaţă Masă întinsă şi neîntreruptă de gheaţă care acoperă o suprafaţă (în regiunile polare).
(Sint.; înv.) Câmpul muncii Sferă de activitate a cuiva.
(Sint.) Câmp vizual Porţiune de spaţiu care poate fi cuprinsă cu privirea.
CÂND av.
(Loc. av.) Când şi când sau din când în când
Câteodată.
(Loc. av.) Când-când, când de când (sau, rar, de când de când) 1. în orice clipă. 2. Din clipă în clipă.
3.	Cât pe-aci.
(Loc. av.) Când colo (sau acolo, încolo) E de mirare. (Exp. vb.) A nu avea când să... A nu avea timpul necesar pentru a...
(Loc. av.) Ca (şi) când Parcă.
CÂNT^ vb.
(Exp. vb.) Joacă cum îi cântă Face întocmai cum îi cere altcineva.
(Exp. vb.) A-i cânta popa la cap A fi mort.
(Exp. vb.) I-a cântat cucul E sortit să fie singur ca un cuc.
(Exp. vb.) I-a cântat pupăza şi l-a spurcat E sortit să nu îi meargă bine.
(Loc. vb.; arg.) A cânta la chitară A se scărpina. CÂNTEC s. n.
(Sint.) Cântecul lebedei Ultima manifestare de valoare (a unui talent, a unui creator, artist etc.). (Loc. av.) De cântecul cucului Degeaba.
(Sint.) Cântecul planetelor Muzica sferelor.
(Sint.) Cântec bătrânesc (sau bătrân, vechi) Baladă populară veche.
(Sint.) Cântec de dor Poezie populară cu caracter elegiac.
(Sint.) Cântec de lume Poezie lirică cu caracter erotic.
(Sint.) Cântec de mase Cântec cu conţinut patriote, propagandistic, folosit la mitinguri, adunări populare etc.
(Sint.) Cântec de leagăn Cântec cu care sunt adoraţi copiii mici.
(Sint.) Cântec de jale Bocet.
(Exp. vb.) Vorba (sau povestea) cântecului Cum
se zice, vorba ceea.
(Sint.) Cântec de stea Cântec al colindătorilor cu steaua.
(Sint.) Cântecul lui David Psalm.
(Sint.) Cântecul cel înalt Cântarea cântărilor.
(Exp. vb.) Aşa-i cântecul Asta-i situaţia.
(Exp. vb.) A fi cu cântec sau a-şi avea cântecul său (D. lucruri, întâmplări, atitudini etc.) A avea istoria, tâlcul său.
CiRĂ s.f.
(Exp. vb.) A se ţine de câra cuiva A stărui pe lângă cineva să facă un lucru.
(Exp. vb.) A fi în câră cu cineva A fi în ceartă, în duşmănie cu cineva.
CiRCĂ s.f.
(Loc. av.) în cârcă în spate.
(Exp. vb.) A lua pe cineva în cârcă 1. A lua pe cineva sub protecţia sa. 2. A râde de cineva.
(Exp. vb.) A avea pe cineva în cârcă A o păţi cu cineva.
(Sint.) Cârcă de struguri Ciorchine de struguri. CÂRD s. n.
(Loc. av.) Cu cârdul în număr mare.
(Exp. vb.) A se pune (sau a intra, a-şi pune, a-şi băga) (boii) în cârd cu cineva (sau cu dracul) A se asocia cu cineva (în vederea unor acţiuni reprobabile).
(Loc. av.) De (la) un cârd de vreme De un timp încoace.
CÂRL/G 5. n.
(Exp. vb.) A se face cârlig 1. A se strâmba. 2. A se ghemui.
(Exp. vb.) A pune cârlig într-o acţiune A încurca treaba, a pune beţe-n roate.
(Exp. vb.) A se pune în cârlige A face cauză comună.
(Exp. vb.) A fi în cârlige cu cineva A fi în strânsă prietenie cu cineva.
(Exp. vb.) A avea coarne A fi înşelat, a fi încornorat.
(Exp. vb.) A avea cârlig la (sau pentru) cineva A
simpatiza pe cineva.
(Loc. vb.; înv.) A avea curs A avea loc.
(Loc. vb.) A avea cuviinţă A fî de cuviinţă. CÂRN^T s. m.
(Exp. vb.; ir.) A (nu) ploua cu cârnaţi A (nu) fi belşug mare, raiul pe pământ.
CiRPĂ
74
(Exp. vb.; pop.) A lungi cârnatul A lungi treaba, a trage de timp.
(Exp. vb.; pop.) A fî sătul cârnat A fi foarte sătul. CiRPĂ s.f.
(Exp. vb.) A face pe cineva cârpă de şters 1. A vorbi de rău pe cineva. 2. A batjocori pe cineva.
(Exp. vb.; pfm.) A avea urechi de cârpă A nu auzi bine.
(Exp. vb.; pfm.) A avea gură de cârpă A nu putea păstra o taină.
(Exp. vb.; d. bărbaţi) A fi (muiere sau nevastă) cu cârpa în cap A fi frumos (fricos, sau slab) ca o femeie.
(Exp. vb.) A pus bărbatul cârpă Femeia comandă în casă.
(Exp. vb.) A(-şi) pune cârpă în cap A se mărita. (Sint.; pop.) Cârpă de bucate Bucată de pânză în care se transportă hrana, merindar.
(Sint.; înv.) Cârpă de credinţă Năframă.
CÂRP/ vb.
(Exp. vb.) A cârpi (de-a) fuga sau a o cârpi de fugă A o rupe la fugă.
(Exp. vb.) A-şi cârpi viaţa, traiul A-şi duce traiul de pe o zi pe alta, cu greutate.
(Exp. vb.) Pe o parte te cârpeşti, pe alta te rupi Nu poţi scăpa de sărăcie.
CÂT, ~Ă a., av.
(Loc. cj.) Cât ce îndată ce.
(Exp. vb.) Cât ai bate din (sau în) palme sau cât te-ai şterge (sau freca) la ochi, cât ai clipi din ochi, (înv.) cât clipeala ochiului, cât ai scăpăra din(tr-un) amnar, cât ai zice pis, cât cioara în par, cât trece cioara peste gard, cât ai potcovi puricele 1. Foarte repede. 2. Imediat.
(Loc. cj.; reg.) Numai cât Doar.
(Loc. cj.) Cu cât..., cu atât Pe măsură ce.
(Loc. cj.) Pe cât..., pe atât 1. După cum. 2. Precum.
3.	în măsura în care.
(Loc. av.) Cât se poate de sau cât de sau cât mai
Foarte.
(Exp. vb.) A ţipa (sau a striga) cât îl ţine gura
A striga cât se poate mai tare.
(Loc. pp.) Cât despre (sau pentru) în ce priveşte. (Loc. av.) Atât cât în acelaşi grad, în aceeaşi măsură ca şi...
(Loc. av.) Atât..., cât şi... Deopotrivă.
(Loc. cj.) Nu numai..., ci şi... Ambele alternative sunt adevărate.
(Loc. cj.) Cu cât..., cu atât Pe măsură ce..., tot mai mult, progresiv.
(Loc. av.) Cât colo Departe.
(Loc. av.) Cât de colo 1. De departe. 2. în mod clar. (Loc. av.; pop.) Cât colea Aproape.
(Loc. av.) Cât de cât 1. Măcar. 2. Puţin de tot.
3.	(Neg.) Deloc.
(Exp. av.) Cât (e) lumea (şi pământul) 1. Totdeauna. 2. (Neg.) Niciodată.
(Exp. vb.) Cât e ceasul? Ce oră este (acum)? (Exp, vb.) în câte (ale lunii) suntem azi? La ce dată calendaristică suntem?
(Exp. vb.) Pe cât te prinzi? Pe ce pui pariu?
(Exp. av.) Câtă frunză, câtă iarbă sau câtă frunză şi iarbă O cantitate foarte mare, o mulţime nenumărată.
(Exp. p.) Câte-n lună şi-n soare (sau şi-n stele), ori câte şi mai câte 1. Tot felul. 2. De toate.
(Loc. av.) Câtă mai (Foarte) mare.
(Exp. a.; înv.) Câţi..., toţi..., câte..., toate...
Nenumărate şi felurite.
CE p. rel.
(Exp. cj.) De ce nu? 1. Desigur, cum să nu. 2. E posibil.
(Exp. vb.) Pe ce ne prindem? Care este miza pariului?
(Exp. vb.) De ce, de ne ce... Nu mai discutăm despre cauze.
(Exp. av.) Te miri ce Nimica toată, puţin.
(Loc. av.) Cât pe ce Aproape, gata-gata.
(Loc. av.) Din ce în ce Tot mai mult.
(Loc. av.; pop.) Numai ce 1. Deodată, pe neaşteptate. 2. Iată că...
(Exp. av.) Pe zi ce trece (sau merge) ori de ce trece (sau merge) Pe măsură ce trece timpul.
(Exp. vb.) N-ai (sau n-aveţi) pentru ce Formulă de politeţe prin care se răspunde cuiva care mulţumeşte.
(Exp. vb.) A (nu) avea de ce A nu exista motiv întemeiat pentru...
(Loc. cj.; înv.) Care numai ce... (Aşa) încât... (Loc. cj.; înv.) Mai mult ce... Atât numai că... (Loc. av.; înv.) Tocmai ce Desigur.
(Loc. av.) De ce..., de ce... (sau de aceea...) Cu cât..., cu atât...
(Loc. av.; înv.) într-aceea ce Pe când.
(Exp. av.) Ce-i drept 1. într-adevăr. 2. De fapt. (Exp. vb.) Ce-o da târgul şi norocul Nu contează rezultatul.
75
CEL
(Loc. av.; înv.) Ce cum 1. Oricum. 2. Oricare.
(Loc. cj.) De vreme ce Deoarece.
(Loc. cj.; înv.) Până când ce... 1. Până ce. 2. După ce.
(Exp. vb.) A (nu) şti ce şi cum A (nu) fi bine informat.
(Loc. av.; înv.) Cu mare ce Cu mare greutate. CE4FĂ5./
(Sint.; pop.) Gros la ceafa 1. Bogat. 2. Cu influenţă. (Sint.; pop.) Tare de ceafa Obraznic.
(Exp. vb.) A făcut ceafă S-a îngrăşat.
(Exp. vb.; gmţ.) A strica sau a scărpina pe cineva la ceafă A-l bate peste ceafa.
(Exp. vb.) A-i muta cuiva ceafa A-i da câteva palme, a-l bate.
(Exp. vb.) Să nu ne stricăm la ceafă Să nu ne certăm.
(Exp. vb.) A pune la ceafă 1. A da uitării. 2. A nu-i păsa de ceva. 3. A nesocoti un ordin.
CE^PĂ s.f.
(Sint.) Lapte de ceapă Suc al cepei, utilizat în medicina populară.
(Exp. vb.) Nu plăteşte (sau nu face, ori, rar, nu ajunge) nici (cât) o ceapă degerată (rar, coaptă) Nu are nicio valoare.
(Exp. vb.) A mânca o ceapă degerată A nu reuşi. (Exp. vb.) L-a făcut ceapă cu apă L-a făcut de râs. (Exp. vb.) Cu ochii cât ceapa (sau cepele) 1. Cu
ochii larg deschişi (de mirare). 2. Cu ochii umflaţi (de plâns).
CEAS s. n.
(Exp. vb.) Cu un ceas mai devreme (sau mai curând) 1. Cât mai repede cu putinţă. 2. Până nu e prea târziu.
(Exp. vb.) în ceasul al 12-lea în ultimul moment. (Loc. av.; înv.) Pe ceas 1. La fiecare oră. 2. îndată. (Exp. vb.) A închiria cu ceasul A plăti o sumă fixată pentru a dispune de obiectul închiriat timp de o oră.
(Sint.) Un ceas din noapte (sau după miezul nopţii) Prima oră a zilei.
(Exp. vb.) Un ceas din zi (sau după prânz, după amiază) Ora unu a zilei.
(Exp. vb.) cât e ceasul? (sau, înv., câte ceasuri
sunt?) Ce oră este?
(Loc. av.; înv.) Mult ceas Timp îndelungat.
(Loc. av.; îvp.) într-o mică de ceas într-o clipă. (Sint.) Ceas bun Moment fast (pentru a întreprinde ceva).
(Exp. vb.) Să fie într-un ceas bun Formulă prin care se urează cuiva succes într-o întreprindere.
(Sint.) Ceas rău Moment nefast (pentru a întreprinde ceva), ceasoaie.
(Sint.; pop.) Ceas rău cu lipitură sau ceas rău cu speriat 1. Boală a copiilor, atribuită unor duhuri necurate, care se manifestă prin plâns în somn, tre-murături, slăbiciune. 2. Epilepsie.
(Loc. av.) în ceasul ce (sau care) ori în ce (sau care) ceas 1. Când. 2. Atunci.
(Loc. av.; înv.) în(tr-)acei ceas 1. In momentul aceia, atunci. 3. Pe loc.
(Loc. av., înv.) în(tr-)acest ceas 1. în acest moment, acum. 2. La moment, imediat, momentan.
(Loc. av., înv.) în (sau pe, rar peste) tot ceasul
1.	Tot timpul. 2. întotdeauna.
(Loc. av.) Din ceas în ceas 1. Din timp în timp, periodic. 2. Dintr-o clipă într-alta.
(Loc. av.) Pe ceas, pe ceas 1. Din moment în moment. 2. Mereu.
(Exp. vb.; înv.) într-o (sau pe) mică (sau nimică) de ceas în fiecare moment.
(Sint.) Ceasul naşterii (sau de naştere) Moment al începutului vieţii.
(Sint.) Ceasul morţii (sau de moarte, ori de apoi) sau cel (mai) de pe urmă 1. Ultimul moment al vieţii.
2.	Agonie.
(Loc. vb.; pop.) A se da de ceasul morţii 1. A se
agita. 2. A se frământa.
(Exp. vb.) A merge ca ceasul (D. maşini, aparate etc.) A funcţiona perfect.
CE^TĂ s.f
(Loc. vb.; înv.) A face (sau a sta în) ceată cu cineva
A intra într-un grup oarecare, (înv.) a se înceţi. (Sint.; Bis.) Ceata sfinţilor Categoria oamenilor cu viaţă exemplară.
(Sint.; Bis.) Cetele îngereşti sau de îngeri Cor al îngerilor.
(Sint.) Cete de colindători Grup de persoane care pleacă la colindat.
CEL, CEA art. dem.
(Sint.) Cea lume Lumea cealaltă, celălalt tărâm. (Sint.) Cel de pe (sau din, după) urmă Ultimul. (Sint.) Cea (mai) de pe (sau din, după) urmă 1. Dorinţă din urmă (înainte de moarte). 2. Urma urmelor. (Loc. av.) în cele (mai) de pe (ori din, după) urmă
1.	La urma urmelor. 2. în sfârşit.
(Loc. a.) Cel de apoi Ultimul (cu care se sfârşeşte lumea).
CELA
76
(Loc. a.) Cea (mai) de apoi Cea din urmă.
(Loc. av.) Cel mult 1. Maximum. 2. în cazul cel mai favorabil.
(Loc. av.) Cel puţin 1. Minimum. 2. Măcar.
(Sint.) Cele trebuincioase Lucrurile necesare. (Sint.) Cele sfinte Sfânta cuminecătură.
(Sint.; euf.; pop.) Cel pădureţ sau cel pierit Sifilis. (Sint.; euf.; pop.) Cel adânc (sau fără fund) 1. Abis. 2. Iad.
(Sint.; pop.) Cel alb înger.
(Sint.; pop.) Cel de sus Dumnezeu.
(Sint.; euf.; pop.) Cel de pe comoară (sau cel cu coarne, din bolovani, cu tichia, cu căciula roşie, din puţ, din baltă, de pe scorbură) Drac.
CELA, CEEA p. dem.
(Loc. p.) Toate cele Totul.
(Loc. p.) Multe cele Multe şi diverse.
(Loc. p.) Alte cele Altceva.
(Loc. p.) Ba ceea..., ba ceea Ba una, ba alta.
(Loc. a.; înv.) Cealea între cealea Deosebit de bune, de mari etc.
(Loc. a.) Cela de cela Care mai de care.
(Loc. p.; pop.) Iasta ceea Una-alta.
(Loc. cj.) Ceea ce Ce (relativ).
(Loc. cj.; înv.) Ca ceaia ce 1. Ca unul care.
2.	Deoarece.
(Loc. cj.; înv.) Pentru ceaia ce Pentru că.
(Loc. p.; înv.) Acela cela ce Acela care.
(Loc. p.; înv.) Fiecine cela ce Oricine.
CENTURĂ s.f (Sint.) Până la centură (De la umeri) până în talie. (Sint.) Centură de campion Panglică lată cu care se încinge mijlocul câştigătorului unui campionat la box sau lupte.
(Sint.) Centură albă (sau galbenă, verde, neagră) Centură a cărei culoare exprimă poziţia unui sportiv în ierarhia luptătorilor la judo, karate.
(Sint.) Centură de gimnastică Cingătoare lată folosită pentru susţinerea corpului la anumite exerciţii de gimnastică.
(Sint.) Centură de siguranţă 1. Echipament individual de protecţie folosit de muncitorii care lucrează la înălţime sau de acrobaţi. 2. Sistem de chingi cu care se prind călătorii de bancheta automobilelor, pentru a fi protejaţi în caz de accident.
(Sint.) Centurăpelviană Ansamblu al oaselor coxale ce leagă membrele inferioare de trunchi.
(Sint.) Centură scapulară Ansamblu osos ce leagă membrele superioare de trunchi.
(Sint) Centură de radiaţii Fiecare dintre zonele din jurul Pământului în care radiaţia corpusculară ionizantă este nocivă pentru cosmonauţi.
(Sint.) Centură de fortificaţii, bastională, de luptă sau poligonală Zonă fortificată în jurul unei localităţi sau unei baze militare.
(Sint.) Cale ferată sau şosea de centură Cale ferată sau şosea care înconjoară un oraş.
CENUŞĂ s.f.
(Exp. vb.) A se alege (sau a nu rămâne decât) praf şi cenuşă (din ceva) A nu se alege nimic. (Exp. vb.) A nu avea nici cenuşă în vatră A fi sărac lipit pământului.
(Exp. vb.) A-şi pune cenuşă în cap A se pocăi. (Exp. vb.) A lua (a vinde) cuiva şi cenuşa din vatră A-i lua (sau a-i vinde) absolut tot.
(Exp. vb.) A-i da (cuiva) luleaua prin cenuşă A-l
terfeli, a-l face de râs.
(Exp. vb.) A trage cenuşa (sau spuza) pe (sau sub) turta sa A-şi îngriji interesul propriu, a-şi apăra cauza sa proprie.
(Exp. vb.) A preface în cenuşă 1. A arde. 2. A distruge cu totul.
(Exp. vb.) Bate para în cenuşă S-a stins focul. CEP 5. n.
(Loc. vb.) A da cep unei buţi A începe o bute plină. (Loc. vb.) A pune cep unei buţi A închide, a opri scurgerea băuturii.
CER 5. n.
(Sint.) Sub cer Pe pământ.
(Sint.) Sub cerul liber Fără niciun adăpost.
(Loc. av.) Până-i cerul 1. Mereu. 2. (După negaţie) Niciodată.
(Exp. vb.) A răscoli cerul şi pământul A face tot posibilul (pentru a găsi un lucru pierdut).
(Loc. av.) Ca cerul de pământ sau ca de la cer la pământ 1. La o mare distanţă. 2. Cu mult superior. (Loc. av.) în înaltul (ori slava) cerului La cea mai mare înălţime.
(Loc. av.) Cu o falcă-n cer şi cu una în pământ
1.	Furios. 2. Gata să distrugă totul în cale.
(Exp. vb.) Nu se face gaură (sau bortă) în cer
1.	Nu se întâmplă nimic. 2. Nu trebuie să se dea importanţă faptului.
(Exp. vb.) A pica din cer 1. A sosi pe neaşteptate (în mod fericit). 2. A nu fi la curent cu datele situaţiei în care a nimerit.
(Exp. vb.) A cădea (sau a pica) cerul pe cineva
1.	A fi foarte surprins (de un mare necaz). 2. A fi surprins într-o postură dezonorantă.
77
CHEIE
(Exp. vb.) Nu pică din cer Nu vine de-a gata.
(Exp. vb.) A privi la cer A fi mândru.
(Exp. av.) Când s-o lipi cerul de pământ Niciodată.
(Exp. vb.) A făgădui cuiva cerul şi pământul A
promite lucruri nerealizabile.
(Sint.) Bolta cerului Firmament.
(Sint.) Păsările cerului Păsări zburătoare.
(Sint.) Brâul (sau cununa) cerului Curcubeu.
(Exp. av.) La poalele cerului Departe.
(Sint.) Toartele (sau torţile) cerului Margini aparente ale cerului, orizont.
(Sint.) Inima cerului Centru al bolţii cereşti.
(Sint.) Crângul (sau brâul luminos al) cerului Calea lactee.
(Sint.) Cerul gurii Bolta palatină.
(Exp. vb.) A se ruga de cineva cu cerul şi cu pământul A se ruga cu cea mai mare stăruinţă.
(Sint.) împărăţia cerului (sau cerurilor) Rai.
(Exp. vb.) A se crede în al şaptelea (sau în al nouălea) cer A fi extrem de fericit.
(Exp. vb.) A ridica pe cineva în slava cerului sau a înălţa pe cineva (până) la cer A lăuda pe cineva foarte mult.
(Exp. vb.) Ştie şi toaca-n cer Ştie tot.
(Exp. vb.) Se crede căzut (cu hârzobul) din cer E foarte încrezut.
CERB/CE s.f (Loc. vb.; îvp.) A cădea pe cerbicea cuiva A lua pe cineva de după gât, a îmbrăţişa.
(Exp. vb.) A pleca (a frânge, a rupe, a asupri sau a muia, a tăia) cerbicea cuiva 1. A supune pe cineva.
2.	A umili mândria cuiva.
(Loc. a.) A fî tare (sau vârtos) de cerbice A fi încăpăţânat.
CERC,4 vb.
(Loc. vb.; înv.) A cerca o moşie A merge de jur-îm-prejurul moşiei spre a o delimita, (înv.) a hotărnici. (Loc. vb.; înv.) A cerca hotarele A determina toate hotarele unei moşii, a le hotărnici, a pune semne.
(Exp. vb.; înv.) A cerca semnele A controla semnele prin care este delimitată o proprietate.
(Exp. vb.) A-şi cerca norocul A verifica dacă are noroc.
C£RE vb.
(Loc. vb.) A cere seamă sau socoteală (cuiva sau de la cineva) A trage pe cineva la răspundere. (Loc. vb.) A-şi cere seama A-şi pretinde leafa.
(Loc. vb.; înv.) A-şi cere legea (cu cineva) A chema pe cineva în judecată.
(Loc. vb.; înv.) A cere la judecată A aduce în faţa justiţiei, a da în judecată.
(Exp. vb.) Trebuinţa cere E necesar.
(Exp. vb.) A cere voie A solicita cu stăruinţă permisiunea de a face ceva.
(Exp. vb.; spec.) A cere mâna, a cere de soţie (sau de nevastă) A face unei fete sau părinţilor ori tutorilor ei o propunere de căsătorie, a peţi.
(Exp. vb.; spec.) A se cere afară A cere permisiunea de a se duce la WC.
(Exp. vb.) A cere milă (sau pomană) A se adresa cuiva (necunoscut) pentru a primi un ajutor, a cerşi. CEV^4 p. neh., av.
(Loc. p.) Câte ceva(şi) 1. Câteva, puţine. 2. (înv.) Oarecare, vreun.
(Loc. av.) Măcar ceva 1. Cât de puţin. 2. (După negaţii) Absolut nimic.
(Loc. a., loc. av.) Fără ceva 1. Incomplet. 2. (D. oră) încă nu fix.
(Loc. av.) Aşa ceva 1. Asemenea. 2. Cam aşa. (Loc. av.; înv.) Alt ceva De altfel, oarecum.
(Loc. p.; înv.) Nimic ceva(şi) (Absolut) Nimic. (Loc. av.; înv.) Cu cevaşi N-a lipsit mult să... (Loc. av.; înv.) Nu ceva 1. Nu puţin. 2. Bine de tot.
3.	Nu altceva.
(Loc. av.; reg.) Cu nişchitu ceva de... Cu ceva. (Loc. av.; reg.) Nu... ceva 1. Deloc, câtuşi de puţin. 2. Mai puţin de atât.
(Loc. a.; reg.) Mai ceva 1. Mai de seamă. 2. Mai frumos. 3. Mai bun.
(Loc. av.) Ceva-ceva Cât(uşi) de puţin.
CHEF 5. n.
(Loc. a.) Cu chef 1. Bine dispus. 2. Beat.
(Exp. vb.) A avea chef de ceva A fî dispus să facă ceva.
(Loc. vb.) A face (pe) cheful cuiva A-i împlini cuiva pofta, a-i face pe plac.
(Exp. vb.) A lăsa pe cineva în cheful (sau chefurile) lui A lăsa în voia lui, în apele lui.
(Loc. vb.) A-şi face cheful A-şi împlini pofta, capriciul, damblaua.
(Loc. vb.) A prinde (la) chef A se ameţi de băutură. CHEIE s.f.
(Sint.) Gaura (sau, reg., borta) cheii Gaură prin care se introduce cheia.
(Exp. vb.; pop.) A fî cheie de biserică A fi fără păcat, a fî uşă de biserică.
CHEL/E
78
(Exp. vb.) A întoarce cheia A schimba metodele, tratamentul, a schimba foaia.
(Exp. vb.) A da cheile pe mâna cuiva A-i încredinţa avutul, conducerea gospodăriei.
(Sint.) Cheie falsă (sau mincinoasă) Cheie fabricată cu ajutorul unui tipar luat după broască sau ajustată pe forma broaştei.
(Exp. vb.) A avea cheia unei scrisori cifrate A cunoaşte sistemul convenţional secret care serveşte la descifrare.
(Exp. vb.) A avea două chei pentru o încuietoare
A fi şiret.
CHELiE s. fi (Exp. vb.) A freca chelia cuiva A bate zdravăn pe cineva.
(Exp. vb.) A (i) se urca pe chelie (cuiva) 1. A necăji pe cineva. 2. A se irita de ceva.
(Exp. vb.) A-i veni (cuiva ceva) pe chelie A avea toane.
CHELTUL4LĂ s.f.
(Exp. av.; exp. a.) Cu cheltuială (în mod) costisitor. (Sint.) Bani de cheltuială Sumă menită a fi cheltuită. (Exp. vb.; fig.; gmţ.) A da cuiva de cheltuială A bate zdravăn pe cineva.
(Exp. vb.) A băga pe cineva la cheltuială sau, i. uz, în cheltuială 1. A face pe cineva să cheltuiască mult. 2. A-i produce o pagubă.
(Exp. vb.) A se pune pe cheltuieli A cheltui mai mult decât de obicei.
CHEM4 vb.
(Exp. vb.) A fî chemat de Dumnezeu A fi în ceasul morţii.
(Exp. vb.) A chema pe cineva la judecată A face apel la instanţa competentă.
(Exp. vb.) A chema Camerele A convoca parlamentul.
(Exp. vb.) A chema sub drapel A da ordin de prezentare la armată.
(Exp. vb.) A chema în leafă A angaja cu leafă (soldaţi mercenari).
(Exp. vb.) Cum se cheamă (sau s-ar chema) Cum
se (sau s-ar) zice.
(Exp. vb.) Se cheamă vorba că... Se zice că... (Exp. vb.; înv.) A chema la catedră A numi pe cineva într-un post de profesor (sau conferenţiar) fară a-l pune să dea un examen special.
CHEREM s. m. sg.
(Loc. vb.; loc. av.) (A fî sau a rămâne, a lăsa) la cheremul cuiva (A fî sau a rămâne) la discreţia sau la dispoziţia, la bunul plac al cuiva.
(Loc. vb.) A avea pe cineva la cherem A avea pe cineva la mână.
(Loc. vb.; rar) A nu-i veni cuiva la cherem A nu-i veni la socoteală.
CHEZĂŞ7E s. fi (Loc. vb.) A da (înv. a fi sau a pune) chezăşie 1. A
garanta. 2. A se obliga. 3. A da amanet, a zălogi. (Loc. vb.) A pune (ceva) chezăşie A amaneta. (Loc. vb.) A lua pe (înv. în) chezăşie 1. A garanta pentru cineva sau ceva. 2. A lua pe răspunderea sa. (Loc. vb.) A da pe (sau în) chezăşie A pune pe garanţie, a amaneta.
(Loc. vb.) A da (pe cineva sau ceva) în (sau pe) chezăşia cuiva A-l da pe seama, pe garanţia cuiva. (Loc. vb.; înv.) A intra în chezăşie A da chezaş. (Loc. vb.) A avea chezăşie A fi garantat, acoperit. (Sint.; înv.) Chezăşie a unei poliţe Acoperire. (Exp. vb.; înv.) A prezenta toate chezăşiile 1. A prezenta toate garanţiile. 2. A împlini toate condiţiile. (Loc. av.) Pe (sau cu, sub) chezăşie 1. în schimbul unei garanţii. 2. în mod sigur, garantat.
(Loc. cj.; înv.) Cu chezăşie să (sau ca) Cu condiţia să. CHIBZU7NŢĂ 5. fi (Exp. vb.; înv.) A sta la chibzuinţă A sta în cumpănă, a sta pe gânduri, la îndoială, a şovăi, a se codi. (Loc. a.; loc. av.) De (sau cu) bună chibzuinţă (D. oameni) Cumpătat, chibzuit, aşezat, cu judecată. (Loc. av.) Cu (chip şi) chibzuinţă Luând în calcul toate eventualităţile, cuminte, prudent. CWCksfi
(Exp. vb.) A face cuiva chica topor sau măciucă
A-l bate zdravăn.
(Exp. vb.) A face cuiva morişcă în chică A-l bate zdravăn.
(Exp. a.) Tare de chică 1. Sănătos. 2. Voinic. 3. Gras.
4.	Bogat.
(Exp. vb.) A se tărăgăi de chica dracului 1. A se
trage de păr (unul pe altul). 2. A se lua la bătaie.
3.	A duce trai rău (bărbatul cu nevasta).
CH7NGĂ s.f.
(Exp. vb.) Cal bătrân cu chinga roşie 1. Potriveală proastă. 2. Lucru ridicol.
(Exp. vb.) A strânge sau a ţinea în (rar din) chingi
1.	A închinga strâns calul. 2. (Fig.) A strâmtora pe cineva. 3. (Fig.) A sili pe cineva să facă o mărturisire sau să plătească. 4. (Fig.) A lua pe cineva din scurt.
(Exp. vb.) A slăbi din chingi 1. A lăsa chinga calului mai slobodă. 2. (Fig.) A mai lăsa pe cineva să răsufle, a nu-1 mai strâmtora aşa de tare.
(Exp. vb.) Mă ţin chingile Mă simt în putere.
79
CHIT/C
CHIOR, ~0^4RA m. /, a.
(Exp. vb.) A fi de râsul chioarei 1. A fi prăpădit. 2. A fi de râsul lumii, de batjocură.
(Exp. vb.) A-i fi (cuiva) gura chioară A vorbi prea multe.
(Sint.) Mărfi chioară Produs de calitate inferioară neevidentă.
(Sint.) Para (sau lescaie) chioară 1. Monedă găurită. 2. Monedă fară valoare.
(Exp. vb.) A nu avea (nici) o para chioară A nu
avea nimic.
(Exp. vb.) A da chior peste cineva A da năvală orbeşte, prosteşte peste cineva.
(Loc. vb.) A o lua de-a chioara A merge orbeşte fară a şti încotro.
CHIORÂŞ, ~Ă av., a.
(Exp. vb.; înv.) A da chiorâş la (sau în) ceva A ţinti, a ochi prost (cu puşca).
(Exp. vb.) A da chiorâş pe cineva A găsi din întâmplare pe cineva.
(Exp. vb.) A da chiorâş prin ceva A nu se uita pe unde calcă.
(Exp. vb.) A da chiorâş unii peste alţii A se lovi unii de alţii, ca orbii.
CHIP s. 72
(Exp. vb.; îvp.) A se lua chipul A se fotografia. (Loc. av.; loc a.) în chip de... Schimbat, transformat, deghizat în...
(Loc. a.) După (sau pre) chipul şi (a)semănarea sau obrazul cuiva sau tocmai şi spre chipul cuiva
După imaginea, înfăţişarea cuiva, leit.
(Loc. av.; înv.) Singur (sau însuşi) cu chipul său
El însuşi, în persoană.
(Loc. av.; înv.) Despre chipul lui 1. Cât despre el.
2.	Din partea lui.
(Loc. vb.; înv.) A avea chip A reprezenta.
(Loc. av.; înv.) în tot chipul în multe feluri.
(Loc. s.; înv.) Chip de grai Expresie.
(Loc. av.) (în) fel şi chip (sau în toate felurile şi chipurile ori în feluri de chipuri) 1. în tot felul. 2-Tot felul de...
(Loc. av.; înv.) în divuri, în chipuri în toate felurile. (Loc. av.) în toate chipurile sau în tot chipul în
toate felurile.
(Loc. pp.; înv) Un chip de 1. Un fel de. 2. Cu aspect ^e--- 3. Cam ca...
(Loc. av.) în sau (într-)alt chip Altfel.
(Loc. cj.) în sau (cu) ce chip Cum.
(E°e. av.) în (sau cu) chipul acesta sau într-acest
chip în felul acesta, astfel.
(Loc. av.; înv.) într-un chip Deopotrivă.
(Loc. av.; înv.) în tot chipul La fel.
(Loc. av.) în multe chipuri (în) multe feluri, divers, felurit.
(Loc. cj.) Cu chip de a (sau ca ori încât) 1. Astfel încât. 2. Ca să.
(Loc. av.) în (sau pre) chipul (cuiva) sau în(tr-un)
chip de 1. în calitate de... 2. La fel cu. 3. în loc de.
4.	Ca şi când ar fi. 5. Sub pretext de...
(Loc. av.; înv.) Ca în chip de... 1. Ca un fel de...
2C11K fi ti ni	cnK nnmplp rlp
• uuu iiiiui uc-... 2 5uu uuiiiviv	. .
(Loc. av.; înv.) Chip de... Ca un fel de...
(Loc. av.; înv.) După chip ca şi... în acelaşi fel ca şi...
(Loc. pp.; înv.) Spre chipul... 1. Ca la... 2. Ca
pentru...
(Loc. av.; înv.) Cu chipul 1. La fel cu. 2. Cu înfăţişarea ca...
(Loc. av.; înv.) în chip de... Ca, în semn de... (Loc. vb.) A afla chip (şi cale) A găsi mijlocul de a...
(Loc. vb.) A face toate chipurile A face tot ce e cu
putinţă, tot posibilul.
(Loc. av.) Cu orice chip sau cu (sau în) tot chipul
1.	Cu orice preţ. 2. Cu toate mijloacele posibile.
3.	Cu tot dinadinsul. 4. în ruptul capului. 5. Cu orice condiţie. 6. Pe toate căile.
(Loc. av.) în (cu) niciun chip sau nici într-un chip, (înv.) nece cu un chip 1. în niciun caz. 2. Cu niciun preţ. 3. Nicicum, de fel. 4. Odată cu capul. (Loc. vb.; înv.) Nu e (de) chip Nu e posibil.
(Loc. vb.) A nu avea chip (să) A nu avea posibilitatea.
(Exp. vb.) A nu avea niciun chip 1. A nu putea face nimic. 2. A nu mai avea încotro.
(Loc. cj.) Cu (sau rar în) chip (ca) să 1. Pentru ca să. 2. Cu intenţia să...
(Loc. cj.) Cu chip că... 1. Sub pretext că... 2. De parcă.
(Loc. a.; înv.) Cu chip 1. De seamă. 2. Inteligent. (Loc. av.; înv.) în chipul cuiva Pe seama cuiva. (Loc. cj.; înv.) Chip că... 1. în semn de. 2. în credinţa că... 3. Fiind sigur că...
CHIT/C 5. m.
(Exp. vb.) A tăcea ca chiticul sau a tăcea chitic A nu spune niciun cuvânt.
(Exp. vb.) A sta (sau a rămâne) chitic A nu se mişca. (Sint.; reg.) Chitici de pădure Mlădiţe ale hameiului sălbatic, folosite primăvara la prepararea unor mâncăruri.
CHIU
80
CHIU i.
(Exp. vb.) Cu chiu, cu vai sau cu (mare) chiu şi vai
sau (neobişnuit) cu vai, cu chiu Cu mare greutate. (Exp. vb.) Chiu şi vai I. Suferinţă. 2. (Fig.) Sărăcie. C7NCI num.
(Exp. vb.; fam.) A fi a cincea roată la car (sau la căruţă) 1. A se afla pe un plan secundar. 2. A fi de prisos.
(Exp. vb.; i. uz.) A fi a cincea esenţă Chintesenţă. G/NE p. int., rel.
(Exp. i.) Cine dracu... (sau naiba, amar, păcatele etc.) 1. Exprimă mirare. 2. Exprimă ciudă. 3. Exprimă necaz. 4. Exprimă indignare.
(Exp. vb.) Cine (mai) ştie când? (sau cum? unde?) Nu se cunoaşte timpul, modul, locul de desfăşurare a acţiunii.
(Exp. vb.) Are (sau n-are) cine ori este (sau nu este) cine (Nu) există persoană care...
(Loc. av.; înv.) Cine încotro Care încotro.
(Loc. p.) Cine şi cine Unul şi altul.
(Loc. p.; rar) Cine pe cine Care pe care.
CiNSTE s.f.
(Loc. a.; pfm.) De cinste 1. Demn de încredere, cinstit, onest, fidel. 2. Onorabil. 3. (înv.) Cast. (Loc. av.; iuz.) în toată cinstea în mod sincer. (Exp. vb.; înv.) A fi fără (de) cinste 1. A fi necinstit. 2. (înv.) A fî lipsit de castitate. 3. (înv.) A nu merita respect.
(Exp. vb.; pfm.) A pierde cinstea 1. A nu mai fi onest. 2. (Fig.; pfm.) A nu mai fî fecioară.
(Exp. vb.; reg.; im.) A da cinstea în cineva A da foamea în cineva.
(Exp. vb.; pfm.) Pe cinstea mea! Pe cuvântul meu! (Exp. vb.; pfm.) A-şi da cuvântul de cinste Ajura. (Loc. av.; înv.) Cu cinste 1. Politicos. 2. (Pfm.) în mod onorabil.
(Exp. vb.; pfm.) A fi vai de cinstea cuiva A nu
avea nicio trecere.
(Exp. vb.; pfm.) A da cinstea pe ruşine 1. A se
face de ruşine. 2. A se compromite. 3. (Rar) A se păcăli.
(Loc. av.) în cinstea (cuiva sau a ceva) Spre lauda (cuiva sau a ceva).
(Exp. vb.; pfm.) A-i face cinste (cuiva) 1. A-i face (cuiva) onoare. 2. A oferi cuiva de băut (şi de mâncat) într-un local, gratis, a trata, a cinsti.
(Sint.; pfm.) Cinstea miresei Damri ce se aduc la masa de nuntă.
(Loc. a.; pfm.) Pe cinste 1. Bun. 2. Frumos. 3. Grozav.
(Sint.; pfm.) Capul cinstei Loc de frunte la ospăţ. (Exp. vb.; pfm.) A fi plin de cinste A fi beat. (Exp. vb.; pfm.) A bea în cinstea cuiva A ridica paharul făcând urări de bine pentm cineva, mulţu-mindu-i.
(Sint.; pop.) Cinstea casei Masă.
(Exp. vb.) A avea cinstea să... (sau a..., de a...) A
avea onoarea.
(Loc. av.; îvp.) în cinste 1. Gratis. 2. în zadar. CIOARĂ s.f.
(Exp. vb.) I-a mâncat cioara colacul A murit. (Loc. av.) Cât (sau ca) cioara-n par 1. Foarte puţin timp. 2. Pe apucate.
(Exp. vb.) A sta înfipt ca cioara-n par A fi încrezut. (Exp. vb.) A se da în laţ ca cioara 1. A intra orbeşte într-un pericol. 2. A-şi face mendrele, apoi a suferi consecinţele. 3. A lucra fără tragere de inimă. 4. A-şi crea dificultăţi.
(Loc. av.) Ca cioara-n laţ Ca un neputincios. CIOC4N s. n.
(Exp. vb.; pop.) A fi între ciocan şi nicovală A fi
într-o situaţie critică.
(Exp. vb.; pop.) A sta ciocan pe (sau în) capul cuiva sau cuiva la cap A plictisi pe cineva cu insistenţele. (Loc. vb.; pop.) A sta ciocan 1. A sta dus pe gânduri. 2. (D. vite) A fi pătmns de frig.
(Loc. vb.; pop.) A fi îngheţat ciocan A fi îngheţat tun. CIOCÂRLAN s. m.
(Exp. vb.) A se cucuia ca un ciocârlan A se mândri. (Exp. vb.) A fi ciocârlan (de beat) sau a fi beat cum e ciocârlanul A fi foarte beat.
(Exp. vb.) A prinde ciocârlanul de coadă A se îmbăta.
CIOLAN n.
(Exp. vb.) A-i trece (cuiva) ciolan prin ciolan A fi foarte obosit.
(Exp. vb.) A-i putrezi (cuiva) ciolanele 1. A fi îngropat undeva. 2. A fi mort.
(Exp. vb.) A i se muia ciolanele 1. A se moleşi.
2.	A slăbi.
(Loc. vb.) A-şi face de cap şi de ciolane 1. A se
destrăbăla. 2. A-şi face singur rău. 3. A avea ghinion. (Exp. vb.) A-i da (cuiva) un ciolan (de ros) A face un favor cuiva.
(Exp. vb.) A umbla după ciolane A cerşi.
(Exp. vb.) A fi ciolan A fi rău.
(Exp. vb.) A umbla cu ciolanele legate de gât A
înnebuni.
81
CIV7L
(Exp. vb.) A umbla cu ciolane în brâu A face ceva care să înfricoşeze pe alţii.
(Exp. vb.) A fi cu ciolane în pântece A fi însărcinată.
CIORBĂ s.f (Exp. vb.) A se amesteca în ciorba cuiva (sau altuia) A se amesteca (nedorit) în treburile altuia. (Exp. vb.) A pune (sau a băga etc.) pe toţi într-o
ciorbă A considera şi a trata la fel mai mulţi oameni, de categorii diferite.
CIT/ vb.
(Exp. vb.) A citi în stele A fi astrolog.
(Exp. vb.; arg.) A citi gazeta A avea ploşniţe pe lenjerie.
ClUCk s.f.
(Loc. vb.) Asta-i ciuca lui Ăsta-i felul, năravul lui. (Loc. vb.) A fi în ciuca lui A se simţi bine, a fî în elementul lui.
(Loc. vb.) A fi ciuca lui 1. A avea toate condiţiile pentru a realiza ceva, pentru a se întâmpla ceva favorabil. 2. A fi norocul lui. 3. A fi momentul lui. (Loc. vb.) A sta de (sau a se pune pe) ciuca cuiva
1.	A urmări pe cineva. 2. A exaspera pe cineva cu insistenţele.
(Loc. vb.) A fi ciuca bătăilor 1. A primi bătaie de la toţi. 2. (Fig.) A încasa toate loviturile.
CIUDĂ s.f.
(Exp. vb.; pfm.) A-i fi (sau a-i veni) cuiva ciudă
A-i părea foarte rău de ceva, a fi foarte supărat. (Loc. av.; pfm.) Cu ciudă Enervat.
(Loc. av.) In ciudă Cu intenţia de a supăra pe cineva. (Loc. pp.) în ciuda împotriva, în contra, în pofida. (Loc. cj.) în ciuda faptului că Cu toate că, măcar că, deşi.
(Loc. vb.; pfm.) A face cuiva în ciudă A necăji intenţionat pe cineva.
(Loc. cj.; reg.) Pe ciudă că... 1. De necaz că...
2.	Dând vina pe...
CIUPERCĂ s/
(Exp. vb.) Doar n-am mâncat ciuperci! Doar n-am înnebunit!
(Exp. vb.; ir.) (Atâta) pagubă (sau jaf) în ciuperci
Nu e nicio pagubă!
CIUR s. n.
(Exp. a.; înv.) Ochi de ciur 1. Ochi foarte mici. 2- Ochi mijiţi.
(Exp. vb.; înv.) A vedea ca prin ciur A vedea neclar. (Exp. vb.; pop.) A căra apă cu ciurul (la nunta cuiva) A-şi pierde timpul (degeaba).
(Loc. av.; pop.) Cât apa-n ciur (şi băşina-n cur sau cioara-n par) Deloc.
(Exp. vb.) Am un ciur de noroc N-am noroc deloc. (Exp. vb.; pop.) A avea un cui de ciur 1. A avea foarte mult (mulţi)... 2. A bârfi pe cineva, găsindu-i multe defecte.
(Exp. a.) Dat (sau trecut) prin ciur şi prin dâr-
mon Care a trecut prin multe, experimentat, păţit. (Exp. vb.) A da (sau a cerne, înv. a zbate) (şi) prin (sau cu ori în) ciur şi prin dârmon 1. A alege cu grijă. 2. A examina amănunţit pe cineva sau ceva.
3.	A bârfi pe cineva (evidenţiind fiecare defect). (Exp. vb.; înv.) A purta pe cineva ca în ciur A necăji pe cineva.
(Loc. vb.; loc. a.; înv.) (A fi) purtat şi-n ciur, şi-n veşcă 1. (A fî) deprins cu necazurile. 2. (A fi) om practic.
(Exp. vb.; pop.) A nu-i fi pielea nici de ciur A nu
fi bun de nimic.
(Exp. vb.; fig.) A face (tot) ciur A găuri în multe locuri.
(Exp. vb.) A fi (tot sau găurit) ciur A fi plin de găuri. (Sint.; înv.; fig.) Ciurul lui Eratostene Tabelul numerelor prime.
CIUREL n.
(Loc. vb.; înv.) A turna ciurelul A ploua tare. (Loc. vb.; îvp.) A-i zdrăncăni ciurelul A se considera superior, deşi nu este.
(Loc. vb.; îvp.) A face un ciurel A lua de urechi. CIV/L,~ĂS. m./, a.
(Sint.) Drepturi civile Drepturi de care se bucură o persoană (fizică sau juridică), reglementate şi recunoscute ca atare.
(Sint.) Drept civil Ramură a dreptului care studiază şi reglementează relaţiile sociale (convertite în raporturi juridice) existente între persoanele fizice sau juridice dintr-un stat.
(Sint.) Cod (înv. codice) civil Culegere de norme juridice care reglementează raporturile de drept civil. (Sint.) Stare civilă Situaţia unei persoane aşa cum rezultă din actele sale privitoare la naştere, căsătorie, deces.
(Sint.) Ofiţer al stării civile, (înv.) ofiţer ţivil Salariat al unei primării însărcinat cu încheierea actelor de stare civilă.
(Sint.) Căsătorie civilă Căsătorie oficiată de ofiţerul stării civile, potrivit legii, înaintea căsătoriei religioase.
CLACĂ
82
(Sint.) Parte civilă Persoană care, într-un proces penal, formulează pretenţii de despăgubiri pentru daunele suferite.
(Sint.) Război civil Conflict armat între două grupuri adverse din aceeaşi ţară, cu scopul de a prelua puterea.
(Sint.; înv.) Listă civilă Sumă alocată anual de la bugetul statului pentru cheltuielile private ale regelui. (Sint.; înv.) Fructele civile Chiriile caselor, venitul rentelor etc.
(Exp. vb.) A se constitui parte civilă (într-un proces) A cere, la judecată, despăgubiri băneşti pentru pierderile cauzate de vinovat.
(Exp. vb.) A fi (îmbrăcat) în civil A purta haine obişnuite.
CL^CĂ s.f.
(Sint.; înv.) Claca lui Dumnezeu Război.
(Sint.; înv.) Lucru de clacă 1. Lucru gratuit. 2. (Fig.) Lucru făcut de mântuială.
(Exp. vb.; îvp.) A da clacă la ceva A se repezi mai mulţi deodată, terminând repede.
(Sint.) Vorbă de clacă Flecăreală.
(Exp. vb.; înv.) A ajunge de clacă A ajunge de batjocură.
(Exp. vb.; îvp.) A-şi bate gura de clacă A flecări. (Sint.; îrg.) Claca jocului Petrecere organizată de un fruntaş al satului pentru o zi de secerat.
(Loc. av.) De clacă Degeaba.
CLANŢĂ s.f (Loc. a.; pop.) Rău de clanţă Rău de gură.
(Loc. a.; pop.) Bun de clanţă Care vorbeşte mult (şi convingător).
(Exp. vb.; pop.) A(-i) da din clanţă (sau cu clanţa)
A vorbi mult (şi inutil).
(Exp. vb.; pop.) A se lua la clanţă (sau a se pune în clanţă) A se certa.
CI^4PĂ s.f (Loc. vb.; înv.; pfm.) A pune clapa termina.
(Loc. vb.; fam.) A trage clapa (cuiva) 1. A înşela pe cineva. 2. A nu-şi respecta promisiunea.
CLĂT7 vb.
(Exp. vb.; înv.) A nu se clăti niciun fir (de păr) din capul cuiva 1. A rămâne neatins. 2. A nu păţi nimic. (Exp. vb.; înv.) A clăti capul A da din cap (de mirare, de îndoială etc.).
(Exp. vb.; înv.) A clăti coada (D. câine) A da din coadă.
CLĂTINA vb.
(Exp. vb.) A clătina capul (sau cu capul ori din cap, rar, din barbă) A da din cap (de mirare, de îndoială etc.).
(Exp. vb.) A se clătina (ca) dinţii (babei) A fi
aproape de sfârşitul vieţii.
CLEŞTE 5. n.
(Exp. vb.) A apuca (sau prinde ori strânge) pe cineva (ca) în cleşte A prinde fară scăpare.
(Loc. vb.; îvp.) Aţinea cleşte A face cuiva viaţa grea. (Exp. vb.; îvp.) Bun de cleşte Puternic.
(Exp. vb.) A-i scoate cuiva cuvintele (sau vorba) (din gură) cu cleştele A sili pe cineva să vorbească.
(Exp. vb.; gmţ.) A(-i) trece (durerea de dinţi) cu zeamă de cleşte A merge la dentist pentru a scoate dintele.
CL7PĂ s.f
(Loc. av.) într-o (sau, înv., în ori dintr-această) clipă (înv., de ceas) sau în clipa aceea Imediat. (Loc. av.) în câteva clipe Foarte repede.
(Loc. av.; înv.) în toată clipa Neîncetat.
(Loc. av.) Din clipă în clipă sau dintr-o clipă în alta îndată.
(Exp. vb.) O clipă! Aşteptaţi puţin, opriţi-vă. CLIPEALĂ s. f.
(Loc. av.) în(tr-o) clipeală (de ochi) sau în aceeaşi clipeală, ori, înv., cât(u-i) clipeala ochiului Imediat. (Loc. av.; înv.) în toată clipeala (de ochi) în orice moment.
CLOPOT n.
(Exp. vb.; fam.) Leacu-i zeamă de clopot Leacul bolii e moartea.
(Exp. vb.; îvp.) A trage (sau a bate) clopotul de
mort A bate clopotul într-un anumit fel, pentru a anunţa moartea cuiva.
(Exp. vb.; fam.; fig.) A trage clopotul (sau clopotele) 1. A face public un secret. 2. A curta o femeie. (Loc. vb.; reg.) A-i umbla gura în clopote A vorbi în neştire.
(Exp. vb.; îvp.) A avea (mare) clopot pe cap A
avea o grijă mare.
CLOŞCĂ s.f.
(Exp. vb.; pop.) Fură cloşca de pe ouă sau fură
ouăle de sub cloşcă Este un hoţ foarte abil.
(Exp. vb.; pop.) A sta cloşcă A sta nemişcat.
(Exp. vb.; pop.; ir.) Negustor de piei de cloşcă Persoană neserioasă, care se dă drept altceva decât este.
COACE vb.
(Exp. vb.) A i-o coace sau, înv., a-i coace turta A
pregăti cuiva o neplăcere sau pieirea.
(Exp. vb.; înv.) A coace pe cineva A pândi pe cineva spre a se răzbuna.
(Loc. vb.) A coace somnul A dormi (mult).
83
COADA
(Exp. vb.; înv.) A coace pe cineva la inimă A dori răul cuiva.
(Exp. vb.; înv.) A aştepta (sau a lăsa) până se coace pietroiul A nu exista nicio speranţă.
(Exp. vb.; îvp.) A mai gusta, până s-o coace A avea răbdare.
(Exp. vb.; îrg.) A se coace-păleşte A se pârgui. COADA s.f.
(Sint.; pop.) Coadă de vită Vită (slabă).
(Loc. a.) Cu coadă Codat.
(Loc. av., d. competitori) La (sau în) coadă Pe cel din urmă loc sau printre ultimii.
(Loc. av.) De la coadă De la sfârşit spre început. (Sint.; reg.) Coadă de câine Om de nimic.
(Loc. a.; rar.; d. păr sau mustăţi) Coada răţoiului Cârlionţat.
(Loc. a.; pfm.) (Get-beget) (de) coada vacii Neaoş. (Exp. vb.; pfm.) A da din coadă 1. (D. câini) A se gudura. 2. (D. oameni) A linguşi pe cineva.
(Exp. vb.; îvp.) A fâţâi coada (ca vulpea) A se comporta cu viclenie.
(Exp. vb.; pfm.) A-şi vârî (sau a-şi băga) coada
ori a da cu coada A se amesteca în chestiuni care nu-1 privesc (provocând complicaţii).
(Exp. vb.; pfm.) A-şi vârî (sau a-şi băga) dracul coada 1. A se ivi din senin complicaţii într-o situaţie. 2. A se urzi o intrigă.
(Exp. vb.; pop.) A se apuca de coadă sau a încăleca pe (la) coada calului A începe ceva într-un mod greşit.
(Exp. vb.; pfm.) A călca şarpele (sau pe cineva) pe coadă A supăra.
(Exp. vb.; îvp.) A face din coadă, opincă A face o acţiune imposibilă, zadarnică sau netemeinică. (Exp. vb.; pfm.) A(-i) lega (cuiva) o tinichea (sau tinicheaua, reg. băşica ori tigva) de coadă 1. A(-i) atribui cuiva (pe nedrept) fapte, lucruri reprobabile spre a-l compromite. 2. A concedia (nejustificat). (Exp. vb.; pfm.) A pune coada pe (sau Ia) spinare A o rupe la fugă.
(Exp. vb.; pfm.) A-şi face coada colac A se sustrage de la o răspundere.
(Loc. av.; loc. a.; pfm.) Cu coada între picioare (sau, reg., între vine) Ruşinat.
(Exp. vb.; pfm.) A scurta (sau a tăia) cuiva din coadă A tempera pornirile cuiva.
(Exp. vb.; pfm.) A scăpa scurt din coadă A scăpa dintr-o mare primejdie dificil şi cu pagube.
(Exp. vb.; pfm.) Aţine (sau a ridica) coada sus ori a Şedea cu coada îmbârligată A se mândri (nejustificat).
(Exp. vb.; pfm.) A nu avea nici cap, nici coadă sau a fi fără cap şi coadă 1. A nu avea nicio logică. 2. A fi alcătuit fără ordine.
(Exp. vb.; pfm.) Atrage mâţa (sau dracul) de coadă
A o duce greu material.
(Exp. vb.; reg.) Coada-i grasă! Cel mai important e finalul.
(Exp. vb.; pfm.) Aprinde prepeliţa (sau purceaua) de coadă A se îmbăta.
(Loc. vb.; pfm.) A o lua de coadă A se pune pe treabă.
(Exp. vb.; pfm.; d. femei) A-şi vedea de coada
măturii (sau tigăii) A se ocupa de (sau a se limita la) treburile gospodăreşti.
(Exp. vb.; pfm.) A fi (sau a rămâne) scurt în coadă A o păţi.
(Exp. vb.; pfm.) A atârna de coadă 1. A atribui cuiva o vină. 2. A porecli.
(Exp. vb.; pfm.) A strânge mâţa de coadă A con-strâge.
(Exp. vb.; pfm.) A înnoda coada la câini (sau câinii în coadă) 1. A fi viclean. 2. A vagabonda.
3.	A sta degeaba.
(Exp. vb.; îrg.; d. vaci) A sta în coadă A fi foarte slabă. (Loc. vb.; pfm.) A da-o de coadă-n vale 1. A eşua într-o acţiune. 2. A sărăci.
(Loc. vb.) A face coadă (D. oameni) A se aşeza la rând, aşteptând să obţină ceva.
(Exp. vb.; pfm.) A se ţine de coada cuiva sau, rar, a se ţine (sau a umbla) coadă după cineva A căuta cu insistenţă compania cuiva.
(Sint.; fam.) Coadă de topor Persoană care trădează grupul din care face parte.
(Exp. vb.; pfm.) A-i ieşi (cuiva) (sau a avea) venin la coadă A-şi arăta (în final) răutatea.
(Exp. vb.; pfm.) A împleti coadă (sau cosiţă) albă (D. fete) A îmbătrâni nemăritată.
(Exp. vb.; pfm.) A rămâne la coada sapei 1. A sărăci. 2. A nu se putea îmbogăţi. 3. (D. copii sau tineri) A nu-şi continua studiile.
(Exp. vb.) A trage cu coada ochiului A privi pe furiş.
(Exp. vb.) A face cu coada ochiului A face (cuiva) un semn discret din ochi.
(Exp. vb.; pfm.) A pune (sau a scoate) coadă (sau cozi) cuiva 1. A bârfi pe cineva. 2. A batjocori pe cineva.
(Sint.; pop.) Coada carului sau coada trăsurii Parte dinapoi a trăsurii, pe care se stă, (pop.) codărlă, şireglă.
COAJĂ
84
(Sint.; înv.) Coada oştii (sau, înv., coada obuzului ori taberiî) Ariergardă.
(Sint.) Coada ochiului Unghiul extern al ochiului. (Sint.) Coada mesei Loc unde stau cei ce nu se bucură de onoruri.
(Sint.; înv.) Coadă de mare Golf.
(Sint.; înv.) Coadă la gură Zăbală.
(Sint.; înv.) Coadă de mătase Panglică pentru prins părul în coadă.
(Sint.; fig.) Minciună cu coadă Minciună sfruntată. (Loc. av.) La coadă Pe ultimul loc.
(Loc. a.) De coadă (I. o. c. de frunte) Cel mai prost, mai slab.
COAJĂ s.f
(Exp. vb.; înv.) A nu curăţa de coajă A spune direct. (Exp. vb.; înv.) A roade cojile cuiva A fi întreţinut de cineva.
(Exp. vb.; îrg.) A prinde coarjă A se întemeia. (Loc. vb.; fam.) A o lua pe coajă A lua bătaie. (Sint.; înv.) Coaja terestră Scoarţa terestră. COARDĂ s f (Sint.; înv.; fig.) Coarda (sau coardele) inimii Sensibilitate.
(Exp. vb.; fam.) A atinge la coarda sensibilă (sau, înv., simţitoare ori subţire) A impresiona interlocutorul, speculând ceva la care este sensibil.
(Exp. vb.; fam.) A întinde coarda până se rupe (sau plesneşte) sau a întinde prea tare coarda A depăşi limitele îngăduite într-o anumită situaţie.
(Exp. vb.; înv.) A începe (sau a da) pe altă coardă
A încerca alte mijloace (de convingere).
(Exp. vb.; înv.) A lucra pe coarda sa A nu se amesteca în afacerile altuia.
(Exp. vb.; înv.) A (o) lăsa în (sau pe ori pre) coarda de (mai) jos sau a muia coarda A (mai) reduce din pretenţii.
(Exp. vb.; înv.) A (o) ţine în coarda de sus A avea pretenţii mari.
(Exp. vb.; înv.) A mişca toată coarda A face tot posibilul pentru a izbuti.
(Exp. a.) Ca o coardă (întinsă) Foarte încordat. (Sint.) Coardă vocală Fiecare dintre formaţiile liga-mentoase simetrice care aparţin laringelui şi care prin vibrare produc sunete.
(Sint.) Coarda dorsală Schelet intern situat în partea dorsală la cefalopode.
(Exp. vb.) A ţine (drumul) coardă A merge (drept) înainte.
COARNĂ s.f.
(Exp.; pop.) A se usca (ca o) coarnă A se umple de zbârcituri.
(Exp. vb.; îvp.) Câte coarne-n putină Mult.
(Sint.) Poamă coarnă Varietate de strugure de masă, cu boaba mare, lunguiaţă, neagră sau galbenă-ver-zuie şi cu coaja tare.
COASĂ s.f (Exp. vb.; îvp.) A bate pe cineva ca pe-o coasă rea A nu ajunge la niciun rezultat, oricât ai încerca. (Exp. vb.; pfm.) A bate (în gură) ca pe coasă A bate metodic.
CCMSE vb.
(Exp. vb.; înv.) A coase mâneca Numele unui joc de copii în care prin viclenie se prinde mâneca unuia în uşă.
(Exp. vb.; înv.) A coase petic de petic 1. A fi zgârcit. 2. A fî sărac.
(Exp. vb.; îvp.) A coase la oboroace A sforăi în somn.
(Exp. vb.; îrg.) A coase cu (sau în) cuie A asambla scânduri, bătându-le în cuie.
(Exp. vb.; înv..) A coase cu ochii A privi cu atenţie. (Exp. vb.; înv.) A coase din tunuri (sau cu tunurile) A bombarda.
COASTĂ s.f.
(Sint.) Coaste adevărate Cele şapte coaste de sus ale omului, legate direct de stern.
(Sint.) Coaste false (flotante sau, pop., neadevă-rate) Coaste care nu sunt legate direct de stern. (Exp. vb.; îvp.) A scoate coasta de drac din femeie A bate o femeie, atunci când e rea.
(Exp. a.; fam.) Slab (sau, ir., gras) de-i poţi număra (sau i se văd) coastele Foarte slab.
(Exp. vb.; pfm.) A mânca coaste prăjite A nu mânca nimic, a mânca răbdări prăjite.
(Exp. vb.; pfm.) A bate (sau a freca ori a lăsa) pe cineva la trei (sau patru) coaste, ori a face cuiva pântece din coaste, ori a-i rupe (sau frânge) coastele A bate rău.
(Exp. vb.; pfm.) Ai se lipi cuiva coastele de foame sau a i se lipi coastele de pântece ori a avea coastele lipite A fî foarte flămând.
(Exp. vb.; pfm.) A avea coastele lipite A fî foarte slab.
(Sint.; înv.) Coastele luntrei Părţi laterale ale unei bărci.
(Loc. av.; îvp.) Pe o coastă 1. Culcat pe o parte. 2. (Spc.) Stil de înot pe o parte.
85
COJOC
(Exp. vb.) A zăcea pe coaste A zăcea culcat pe o parte.
(Exp. vb.; înv.) A lăsa (sau a pune) pe cineva pe coaste A face să zacă (prin bătaie).
(Loc. vb.; îvp.) A-şi da coastele cu cineva A se
înţelege în ascuns.
(Loc. vb.; îvp.) A da coaste A da ascultare.
(Exp. vb.; fam.) A avea pe cineva în coaste A se simţi stingherit în acţiuni de prezenţa permanentă (şi indiscretă) a cuiva.
(Loc. vb.; îvp.) A nu da cuiva uin coaste A nu da pace.
(Exp. vb.) A-i pune cuiva sula în coaste A obliga pe cineva să facă (fără întârziere) un lucru neplăcut (şi greu).
(Sint.) Coasta muntelui, dealului, colnicului etc. (sau coastă de munte, de deal etc.) Pantă.
(Loc. av.; înv.) De-a coasta sau din coaste Oblic. COBOR/ vb.
(Exp. vb.) A coborî ochii (sau privirea) A privi în jos (de ruşine, de timiditate etc.).
(Exp. vb.) A (nu) coborî ştacheta A (nu) micşora nivelul pretenţiilor, al exigenţelor.
COBZĂ s.f.
(Exp. vb.; fam.) A-i cânta (cuiva) din cobză A
face pe cineva să spună ceea ce are pe suflet şi ceea ce nu ar vrea să se ştie.
(Exp. vb.; fam.) A duce (pe cineva) cu cobza A
amăgi, a cobzări.
(Exp. vb.; fam.) A-i face (cuiva) pântecele cobză
A bate.
(Exp. vb.; fam.) A lega (pe cineva) cobză A lega (pe cineva) strâns (de mâini şi picioare).
(Exp. vb.; fam.) A fî răcit cobză A fî foarte răcit. (Exp. vb.; ir.) A fi gras (ca o) cobză A fi slab şi bolnăvicios.
COCOŞ s. m.
(Sint.) Basmul (sau povestea) cu cocoşul roşu Povestire, întâmplare fără sfârşit sau neadevărată. (Sint.) pe la cocoşi Pe la ora două după miezul nopţii.
(Loc. vb.) A fi cocoş de vânt A se potrivi întâmplărilor.
CODRU s. m.
(Exp. av.) Ca în codru 1. Fără să-i pese de nimeni Şi de nimic, nestingherit. 2. Foarte tare.
(Sint.; mit.; pop.) Fetele codrului Iele.
(Sint.) Codru de pământ Pământ mult şi bun. (Sint.) Popuşoi codru Porumb frumos şi înalt.
(Exp. vb.) A se duce, a se băga, a se trage, a ieşi
etc. în sau la codru A se apuca de haiducie.
(Exp. vb.) Vorbeşti parcă ai fi în codru 1. Vorbeşti prea tare, strigi. 2. Vorbeşti urât, injurios, nepoliticos.
(Exp. vb.) Te aştept ca pe un codru verde Te
aştept cu nerăbdare, cu mult dor.
(Exp. vb.) A visa codri verzi A visa lucruri irealizabile.
(Exp. vb.) E bun doar de codru Nu e bun de
munca, ci dc hoţie.
(Sint.) Cântec de codru Cântec bătrânesc sau doină voinicească.
(Sint.) Hoţ sau voinic de codru Haiduc.
COFĂ s.f.
(Exp. vb.; fam.) A pune (sau a băga pe cineva) în
cofă A întrece pe cineva (prin pricepere, prin viclenie), a înfunda.
(Exp. vb.) A ploua (sau a turna) cu cofa (sau ca din cofă) A ploua foarte tare, torenţial.
(Exp. vb.) A căuta cofe de moşi A căuta chilipir, ceva de pomană.
COJIvb.
(Exp. vb.) A coji pe cineva în bătăi A-l bate rău. (Exp. vb.) A-l coji pe cineva puricii A-l pişcă rău (în timpul somnului).
COJOC n.
(Exp. vb.; fig.) A avea (a găsi, a afla) ac de (sau pentru) cojocul cuiva 1. A găsi modalitatea de a educa pe cineva. 2. A se răzbuna pe cineva. 3. A-i veni de hac cuiva.
(Exp. vb.; fîg.) A-şi întoarce cojocul pe cealaltă parte (sau pe dos) A-şi schimba atitudinea, părerile pe neaşteptate, a întoarce foaia.
(Exp. vb.; fîg.) A nu căuta de ce e cojocul cuiva
A-i trata egal pe toţi.
(Exp. vb.; fig.) A nu-1 mai întreba pe cineva de ce i-e cojocul A lua pe cineva prin surprindere, pe neaşteptate.
(Exp. vb.; fig.) A cunoaşte cui de ce îi e cojocul A
şti cu cine ai probleme.
(Exp. vb.; fig.) Cât îi poate cojocul Cât poate cineva, cât îl ţine cureaua.
(Exp. vb.; fig.) Te mănâncă cojocul! Nu te astâm-peri, nu te potoleşti, vrei bătaie.
(Exp. vb.; fig.) A scutura (cuiva) cojocul A bate pe cineva.
(Exp. vb.; fig.) A i se face (cuiva) pielea cojoc A
| fi bătut de cineva.
COLAC
86
(Exp. vb.; fîg.) Vai de cojocul cuiva! Vai de pielea cuiva.
(Sint.; fig.) Iarnă cu şapte cojoace lamă foarte grea şi friguroasă.
COLAC s. m.
(Exp. vb.; ir.) Umblă câinii cu colacii în coadă E
belşug mare.
(Exp. vb.) Cum e sfântul şi colacul Omagiul sau darul se măsoară după importanţa persoanei, cum e turcul şi pistolul.
(Exp. vb.) Aşteaptă ca mortul colacul Aşteaptă cu nerăbdare sau cu poftă.
(Exp. vb.) Să dai colac (sau turtă) zilei că ai scăpat! Să mulţumeşti lui Dumnezeu că ai scăpat. (Exp. vb.) Colac peste pupăză! La un necaz se adaugă un alt necaz.
(Exp. vb.) Dă-i colacul şi lumânarea! Renunţă! (Exp. vb.) Asta-i lapte cu colac Se întâmplă ceva plăcut, folositor.
(Exp. vb.) A umbla după (sau a aştepta sau a veni) colaci calzi A umbla după un lucm plăcut şi de-a gata.
(Exp. vb.) A duce pe cineva la colaci calzi A-l
duce cu vorba, a-l purta pe la icoane.
(Exp. vb.) Aşa colac! Ce noroc (pe mine)!
(Exp. vb.) A-şi face coada colac A căuta pretexte nefondate.
(Exp. vb.) Nu i s-au prins colacii Nu i-a mers sau n-a reuşit ceva.
(Exp. vb.) A se face (a şedea) colac A sta cu corpul încolăcit, ghemuit.
(Exp. vb.) A aştepta (sau a primi pe cineva) cu colaci calzi A face (cuiva) o primire bună.
COLB s. m.
(Exp. vb.) Abate să-i meargă colbul Abate zdravăn. (Exp. vb.) A da (unui lucru) colb A termina repede şi prost, a da rasol.
(Loc. vb.) A-i da un colb 1. A-şi bate joc de cineva.
2.	A păcăli.
(Exp. vb.) A da cuiva colb în ochi A încerca să înşeli pe cineva despre valoarea unui lucru, unei afaceri, unui om etc.
COLE^ av.
(Loc. av.) Ici (şi) colea (sau pe ici, pe colea) Pe
alocuri.
(Loc. av.) De ici, (de) colea De aici sau din altă parte.
(Exp. vb.) Nu e de ici, de colea Este de soi, este important, deosebit, nu oarecare.
(Loc. av.) Ba ici, ba colea în toate părţile, pretutindeni.
(Loc. av.) Colea şi colea Rar, puţin, câte unul. (Loc. av.) De colea până colea Dintr-un loc într-altul, încoace şi încolo.
(Loc. av.) Colea... dincolo... (dincolea...) Pe de o
parte... pe de altă parte...
(Loc. av.) (Mai) cât colea Prin apropiere.
(Loc. av.) Numai colea în imediata vecinătate. (Loc. av.) Mai colea de... Puţin mai departe de..., dar totuşi în apropiere de...
(Loc. a. şi loc. av) Ştii (sau ştiţi) colea De soi, extraordinar.
(Loc. av.) Când colo... De fapt...
COL/VĂ s.f.
(Exp. vb.) A i se face cuiva coliva sau a fî cu (sau a-i bate, a-i suna, a-i juca) coliva în piept A fi pe
moarte.
(Exp. vb.) A mirosi a colivă A fî gata să moară. (Loc. vb.) A mânca coliva cuiva 1. A-i dori moartea cuiva. 2. A omorî pe cineva. 3. A supravieţui cuiva.
COLIVIE s f (Exp. vb.) A-i trece sau a-i trăsni cuiva ceva prin colivie A-i trece cuiva ceva prin minte.
(Exp. vb.) A-şi pune colivie cu sticleţi pe cap A se căsători.
COLO av.
(Exp. vb.; pop.) Ia uite colo! 1. Asta-i bună! 2. Nici nu poate fî vorba.
(Loc. av.) De colo până colo Dintr-un loc într-altul (fără rost).
(Loc. av.; înv.) Colo şi colo Foarte rar.
(Loc. av.) Pe ici, pe colo 1. Pe alocuri. 2. Foarte rar.
3.	Incomplet.
(Loc. av.; îvp.) Pe colo..., pe dincolo... într-o parte..., în alta.
(Loc. av.) De ici, de colo Dintr-una, dintr-alta. (Exp. vb.) Nu-i de ici, de colo 1. E o persoană importantă. 2. Este o ocazie rară.
(Loc. av.) Cât de colo De la mare distanţă.
(Loc. av.) Cât colo 1. Cât se poate de departe. 2. Unde se nimereşte.
(Loc. av.; reg.) Colo cât colo Cât pe-aci să...
(Exp. vb.) Auzi colo! 1. Ce idee! 2. Nici nu poate fî vorba.
(Loc. av.) Ici, colo 1. Din loc în loc. 2. (înv.) Din când în când.
(Loc. av.) Când colo 1. Ca să vezi! 2. E altfel decât era de aşteptat.
87
CONT
COLŢ1 -s. m.
(Exp. vb.; pop.) A-şi arăta colţii A manifesta o atitudine agresivă.
(Exp. vb.) A scăpa din colţii cuiva A scăpa dintr-o mare primejdie.
(Loc. vb.) A (se) lua în colţi 1. A (se) certa. 2. A fi gata de a (se) bate.
(Loc. vb.) A fi la colţi A nu se înţelege bine.
(Exp. vb.) A avea colţi A fi obraznic.
COLŢ2 s. n.
(Loc. a.) în (sau cu) colţuri Colţuros.
(Loc. av.) în (sau din) toate colţurile (lumii) (De) pretutindeni.
(Exp. vb.; pop.) A prinde pe cineva la colţ A
prinde pe cineva la strâmtoare.
(Exp. vb.; pop.) A da din colţ în colţ A încerca orice pentru a ieşi dintr-o încurcătură.
(Exp. vb.) A pune la colţ 1. A blama. 2. A pedepsi. COMUN, ~Ă a.
(Sint.; Jur.) Criminal de drept comun Criminal care a comis o crimă obişnuită.
(Sint.; Gram.) Substantiv comun Substantiv care denumeşte obiecte de acelaşi fel.
(Sint.; Mat.) Factor comun Număr cu care se înmulţesc toţi termenii unei sume.
(Sint.) Simţ comun Bun simţ.
(Exp. vb.) A face cauză comună cu cineva A lua partea cuiva, a apăra pe cineva într-o dispută.
(Exp. vb.) A nu avea nimic în comun cu cineva A nu avea nicio legătură cu cineva sau ceva.
(Exp. vb.) A duce viaţă comună cu cineva A trăi sub acelaşi acoperiş cu cineva, a convieţui.
(Sint.) Loc comun Idee cunoscută de toată lumea. (Loc. av.) în comun Laolaltă.
(Exp. vb.) A ieşi din comun A fi deosebit de ceilalţi. COR4C s. n.
(Exp. vb.; înv.) A face (sau a rândui, a strânge) conace cuiva (ori pentru cineva sau pe seama cuiva) A aşeza pe cineva într-un loc de popas. (Exp. vb.; i. uz.) A purta cuiva conace sau conacul sau (mai nou) a face, a găti (un) conac sau a vedea de un conac cuiva sau pentru cineva A găsi găzduire cuiva.
(Loc. vb.; înv.) A face conac sau a-şi face conacul
A poposi, a se caza.
(Sint.; fig.) Conacul cel de apoi Moartea.
CONCURS n.
(Exp. vb.) A-şi da concursul (cuiva sau la ceva) A colabora.
(Loc. s.) Concurs de împrejurări Conjunctură.
(Sint.) Concurs de creditori Situaţie în care averea unui datornic este insuficientă pentru plătirea tuturor creditorilor.
CONDEI s. n.
(Sint.) Mânuitor de condei Scriitor.
(Exp. a.) Ca din condei Frumos şi ordonat.
(Loc. vb.) A trage condeiul A înşela la socoteală. (Loc. av.) Dintr-un condei Dintr-odată.
(Exp. vb.) A avea condei A avea talent la scris. (Loc. vb.) A o aduce bine din condei 1. A vorbi sau a scrie cu meşteşug, 2, A ieşi din încurcătură prin şiretenie.
COND/TIE s.f (Sint.) Condiţii de mediu Totalitatea factorilor de mediu biotici şi abiotici în care trăieşte o fiinţă. (Sint.) Om de condiţie Persoană însemnată, cu rang înalt în societate.
(Sint.) Condiţie sine qua non Clauză absolut necesară la realizarea unui lucru, a unei înţelegeri etc. (Loc. av.) Fără condiţii Fără pretenţii.
(Loc. cj.) Cu condiţia să... 1. Cu obligaţia (să)... 2. Numai în cazul (că)...
(Sint.; Spt.) Condiţie fizică Stare a unui sportiv din punct de vedere fizic şi al pregătirii sale teoretice şi practice.
CONŞTUNŢĂ s.f (Sint.) Caz (sau proces) de conştiinţă Dificultate a individului, confruntat cu o problemă morală, de a lua o hotărâre corectă.
(Sint.) Mustrare de conştiinţă Remuşcare.
(Exp. vb.) A fi cu conştiinţa împăcată sau a nu avea nimic pe conştiinţă A fi convins că nu a săvârşit nimic imoral.
(Exp. vb.) A nu fi cu conştiinţa împăcată sau a avea ceva pe conştiinţă A se simţi vinovat de a fi săvârşit ceva imoral.
(Exp. vb.) A fi fără conştiinţă A fî lipsit de scrupule. (Exp. vb.) A avea o conştiinţă foarte largă A fi
foarte îngăduitor cu greşelile lui sau ale altora. (Exp. av.) Cu mâna pe conştiinţă Cu toată sinceritatea.
(Sint.) Libertate de conştiinţă Drept recunoscut cetăţenilor de a avea orice concepţie religioasă, filosofică, politică etc.
(Exp. vb.; imp.) A-şi pierde conştiinţa A-şi pierde cunoştinţa.
CONT s. n.
(Sint.) Curte de conturi Instituţie superioară însărcinată cu controlul şi verificarea cheltuielilor publice.
CONTACT
88
(Exp. vb.) A trece la (sau în) cont A înscrie o notă de plată la rubrica datoriilor cuiva.
(Loc. vb.) A cere (cuiva) cont A trage pe cineva la răspundere pentru cele spuse sau făcute.
(Loc. vb.; înv.) A da (cuiva) cont A da cuiva lămuriri asupra faptelor sau socotelilor sale, a se justifica. (Loc. vb.) A ţine cont (de ceva) A lua ceva în considerare.
(Exp. av.) Pe cont propriu 1. Pe propria răspundere. 2. Independent.
(Loc. av.) în contul (cuiva sau a ceva) Pentru cineva sau ceva.
(Exp. vb.) A vinde sau a cumpăra pe cont A vinde sau a cumpăra pe credit, pe datorie.
CONTACT s. n.
(Loc. av.) în contact cu... 1. în imediată apropiere de... 2. în strânsă legătură cu...
(Sint.) Contact electric Legătură electrică realizată prin atingerea a două piese sau elemente conductoare.
(Loc. vb.) A lua contact (cu cineva) 1. A stabili o legătură cu cineva. 2. (Mii.) A începe primele lupte cu inamicul.
CONTEN/vZ).
(Exp. vb.) A conteni din viaţă A muri.
(Exp. vb.) A conteni din gură A tăcea.
CONTRA pp.
(Loc. av.) Din contra sau din contră Dimpotrivă. (Loc. av.) Pro şi contra Pentru şi împotrivă.
(Loc. vb.) A sta (în) contra sau de contră sau a pune sau (a se lua) în contra (sau de contră) A se împotrivi.
(Exp. vb.) A fi sau a se lua (în) contra cu cineva
A fi în dezacord cu cineva.
(Loc. a.) Om de contră Om care caută ceartă. CONTRABANDĂ s.f.
(Loc. a.; d. mărfuri) De contrabandă 1. Trecut sau destinat a fi trecut peste graniţă în mod clandestin. 2. (Fig.) Rezultat prin înşelătorie. 3. (Fig.) Fără valoare, fals.
(Loc. a.) Prin contrabandă 1. în mod ilegal, clandestin. 2. Pe ascuns.
(Exp. vb.) A face contrabandă A trece o marfă ilegal dintr-o ţară în alta, fară plata taxelor vamale. CONTRADICTORIU, ~IE a.
(Exp. vb.) A judeca în contradictoriu A judeca după ce amândouă părţile din proces au fost ascultate. (Exp. vb.) A discuta în contradictoriu A discuta pe faţă fiecare susţinând un punct de vedere opus celuilat.
(Loc. a.; loc. av.) în contradictoriu în opoziţie cu ceva sau cu cineva.
CONTRACTA vb.
(Exp. vb.) A contracta o datorie A se împrumuta. (Exp. vb.) A contracta o căsătorie A se căsători. (Exp. vb.) A contracta o boală A se molipsi. COPCĂ s.f.
(Exp. vb.) A se duce sau a merge pe copcă sau pe copci 1. A se duce unde este apa mai adâncă. 2. (Fig.; d. bunuri) A se pierde. 3. (Fig.; d. oameni) A intra într-o rnare încurcătură. 4. (Fig.; d. oameni) A muri.
(Exp. vb.; rar) A pune pe cineva pe copcă A da gata pe cineva.
COP7L s. m.
(Sint.) Copil de suflet Copil crescut de părinţi adoptivi, înfiat.
(Sint.) Copil de trupă Orfan crescut şi educat de o unitate militară.
(Loc. av.) De (mic) copil Din copilărie.
(Exp. vb.) A avea copii 1. A procrea. 2. A naşte. (Exp. vb.) A avea o casă de copii A avea o familie foarte numeroasă.
(Exp. vb.) A da în mintea (sau în doaga) copiilor
(D. bătrâni) A se ramoli.
(Loc. av.) Unde şi-a înţărcat dracul copiii Foarte departe.
(Loc. s.) Răul (sau boala) copiilor Epilepsie. (Sint.) Copil legitim (sau natural) Copil născut în cadrul căsătoriei.
(Sint.) Copil nelegitim (sau, pop., de lele, de pripas, de căpătat, din ţichere) Copil născut în afara căsătoriei.
(Sint.) Copil din flori Copil a cărui mamă nu este căsătorită.
(Sint.) Copil de casă Fiu de boier care facea serviciul de paj la familia domnitoare sau la boierii mari. (Sint.) Copil de cor Băiat care ajută preotul la diferite slujbe sau ceremonii religioase.
COPT, COAPTĂ a.
(Exp. vb.) A se uita la cineva ca la un cireş copt A avea o mare admiraţie pentru cineva.
(Exp. vb.) Pică de coaptă 1. Excesiv de copt. 2. (Fig.) Care întrece măsura obişnuită, culmea, formidabil. (Exp. vb.) A fi copt la os 1. A fi bătrân. 2. (Fig.) A fi trecut prin multe.
(Exp. vb.) A şedea ca o bubă coaptă (D. oameni) A fî gata să izbucnească.
89
CORT
(Exp. vb.; fig.) A fî bubă coaptă (D. oameni) A fi supărăcios, pus pe ceartă.
(Exp. vb.) A umbla cu (sau pe lângă) cineva ca cu (sau ca pe lângă) o bubă coaptă 1. A se purta cu cineva cu grijă, pentru a nu-1 supăra. 2. A menaja pe cineva.
(Exp. vb.) A fi bolnav copt, răcit copt sau copt de răcit A fi foarte bolnav, foarte răcit.
CORB s. m.
(Exp. vb.) A crăpa ouăle corbului sau A îngheţa ouăle sub corb A fi foarte frig.
(Exp. vb.) A face treabă sau slujbă ca corbul (D.
o persoană) 1. A nu se ţine de cuvânt. 2. A nu fi de niciun ajutor.
(Loc. a.) Negru ca corbul Foarte negru.
CORN 5. n.
(Exp. vb.; pfm.) A-şi arăta coarnele A se situa în apărare.
(Loc. a.; pfm.) Cu coarne 1. (D. minciuni) Mare. 2. (D. relatări) Exagerat.
(Exp. vb.; pop.) A fi mai cu coarne decât altul
1.	A fi mai deosebit decât alţii. 2. A fi orgolios. (Exp. vb.; pfm.) A(-i) pune coarne bărbatului A
înşela.
(Exp. vb.; pfm.) A avea (sau a purta) coarne A fi înşelat de soţie.
(Exp. vb.; p. ex.) A pune (cuiva) funia în coarne
A supune.
(Exp. vb.; pfm.) A lua în coarne 1. (D. vite) A împunge cu coamele. 2. (Fig.) A-şi pune mintea cu cineva.
(Exp. vb.; pfm.) A se lua (cu cineva) în coarne A
se lupta cu cineva.
(Loc. vb.; pfm.) A-i căuta (cuiva) în coarne (sau a căuta în coarnele cuiva) 1. A face pe voia cuiva.
2.	A răsfăţa.
(Exp. vb.; reg.) A băga (pe cineva) în corn de capra A pune pe cineva în mare încurcătură.
(Loc. vb.; reg.) A scoate (cuiva) coarne A bârfi. (Exp. vb.; pfm.) A face (sau a scoate) coarne A deveni impertinent.
(Exp. vb.; pfm.) A-şi arăta coarnele A-şi manifesta duşmănia sau răutatea.
(Exp. vb.; reg.) A-nfige cornu-n blana patului (sau în pământ) A dormi adânc.
(Exp. vb.; şi ir.) A-i merge cornul A-i merge bine. (Exp. vb.; înv.) A fi la coarnele plugului sau a duce plugul de coarne A fi la conducerea unei
activităţi.
(Sint.; îrg.) Cornul întâi (sau al doilea) al mesei Loc de onoare.
(Sint.; îrg.) în cornuri (D. o cârpă) Cu cele patru colţuri legate spre a putea transporta ceva în ea. (Sint.; îrg.) întuneric ca în corn întuneric beznă. (Sint.; îrg.) Coarnele matiţei Semne legate la cele două capete ale fundului sacului de la matiţă, pentru ca aceasta să nu se târască prin nămol.
(Sint.; înv.) Coarnele lumii Puncte cardinale.
(Sint.; Mit.) Cornul abundenţei sau (înv.) îmbelşu-gării Cornul caprei Amalthea, care a hrănit pe Jupiter, umplut cu fructe şi cu flori, emblema agriculturii şi comerţului.
CORP s. n.
(Loc. av.; loc. a.) Corp la corp 1. (D. modul de desfăşurare a luptelor) în luptă dreaptă, deschis, pieptiş. 2. (P. ex.) înverşunat.
(Exp. vb.) A face corp (comun) cu cineva 1. A se
uni cu cineva. 2. A se asocia cu cineva.
(Loc. a.) De corp Care se poartă direct pe piele. (Sint.) Corp străin Particulă care se găseşte într-un tot de altă natură.
(Sint.) Corp ceresc Astm.
(Sint.; Jur.) Corp delict Obiect care poartă urmele unei infracţiuni, adus în justiţie ca probă materială a vinovăţiei acuzatului.
(Sint.) Corp de literă Lungimea literei, exprimată în puncte tipografice.
(Sint.) Corp diplomatic Totalitatea reprezentanţilor diplomatici din alte state, acreditaţi pe lângă un stat. (Sint.) Corp elector Totalitatea cetăţenilor cu drept de vot.
(Sint.) Corp de balet Ansamblu de balet.
(Sint.) Corp de armată Mare unitate militară, cuprinzând mai multe divizii, de obicei de aceeaşi categorie.
(Sint.) Corp de gardă Clădire sau încăpere pe care o ocupă o gardă militară în timpul serviciului de pază.
CORT 5 n.
(Exp. vb.) A umbla cu cortul 1. A fi nomad. 2. (Fig.) A hoinări.
(Exp. av.) Ca la uşa cortului 1. în mod necivilizat.
2.	Dans popular cu mişcări vioaie.
(Exp. av.) Ca la cort Ca nomazii.
(Exp. vb.) A fi mort în cort A nu reacţiona la nimic. (Sint.; Bis.) Cortul mărturiei Cortul unde se păstrau, la evrei, tablele legilor, în templu, tabemacul. (Sint.; Bis.) Corturile drepţilor Rai.
COST
90
COST 5. n.
(Sint.) Costul vieţii Totalitatea cheltuielilor pentru bunuri alimentare şi nealimentare, precum şi a serviciilor utilizate de o familie într-o perioadă determinată.
(Sint.) Preţ de cost 1. Totalul cheltuielilor necesare în producţie pentru fabricarea unui bun oarecare.
2.	Sumă de bani plătită pentru o marfa în scopul re-vinderii.
(Sint.) A vinde o marfa pe cost sau la preţul de cost A vinde o marfa fară adaos comercial.
(Sint.) A vinde sub cost A vinde o marfă cu un preţ mai mic decât preţul de cost.
COŞ 5. n.
(Exp. vb.) A arunca la coş A renunţa la păstrarea unui obiect lipsit de valoare.
(Exp. vb.) A reuşi coşul (La baschet) A reuşi să marchezi un punct.
(Sint.) Coş de raci Unealtă din nuiele pentru prinderea racilor.
(Exp. vb.) A băga (sau a turna) în coş 1. A căpăta rând la moară. 2. A începe să macini. 3. (Fig.) A-ţi veni rândul să faci ceva.
(Exp. vb.; înv.) I-a căzut (sau i-a picat) din coş A
sărăcit.
(Exp. vb.; înv.) A le lua din coş 1. A începe să piardă din noroc. 2. (înv.) A da de mare necaz.
(Sint.; înv.) Coş de piatră Unitate de măsură a pietrei egală cu un stânjen.
(Loc. a.) Tras pe coş Murdar.
(Exp. vb.) A şters coşul A păţit-o.
(Exp. a.; d. oameni) Parcă-i pus pe coş Slab. (Sint.) Coşul pieptului Torace.
(Exp. vb.) A fi tare în coş 1. A fi puternic. 2. A fi sănătos.
(Exp. vb.) A rupe pe cineva în coş A-i trage cuiva o bătaie straşnică.
(Exp. vb.) A se rupe în coş A munci cu sârguinţă. (Exp. vb.) A fi rupt (sau fript) în coş A fi foarte flămând, a fî prăpădit de foame şi de sete. COŞNIŢĂ s.f (Exp. vb.) Doar n-ai căzut cu coşniţa din cer 1. Nu eşti de neam mare. 2. Nu e nimic de capul tău. (Sint.) Bani de (sau pentru) coşniţă Suma zilnică pentru cumpărături într-o gospodărie.
(Exp. vb.) A face coşniţa A face cumpărăturile zilnice.
COT s.n.,	m.
(Loc. av.) Cot la cot 1. Alături. 2. împreună.
(Loc. av.) în (sau din) coate Stând rezemat în coate. (Exp. vb.) A da din coate 1. A-şi face loc, împingând pe alţii. 2. (Fig.) A lupta fără scrupule pentru a parveni. 3. A dobândi ceva prin mijloace incorecte. (Exp. vb.) A arăta cuiva cotul 1. A refuza pe cineva în mod batjocoritor. 2. A nu lua în seamă pe cineva. (Exp. vb.; înv.) A întoarce cotul (sau coatele) cuiva
1.	A-l răsplăti rău. 2. A nu asculta pe cineva.
(Loc. av.; înv.) Din cot în zadar.
(Exp. vb.) A lega cot la cot 1. A lega un infractor cu mâinile la spate. 2. A lega împreună mai mulţi infractori.
(Loc. a.) Fudul de coate Sărac.
(Exp. vb.) A-şi da coate(le) (rar, cot) sau, înv., a-şi da cu cotul (unul altuia) 1. A-şi face semne de înţelegere. 2. A se amuza în ascuns pe seama cuiva.
3.	A se alia în ascuns contra cuiva.
(Exp. vb.) Mă doare-n cot! Puţin îmi pasă.
(Exp. vb.) A-şi băga mâinile până-n (sau până la) coate A fura mult şi fără jenă.
(Exp. vb.) A-şi roade coatele pe băncile şcolii A învăţa mulţi ani.
(Exp. vb.) A-şi roade cu cineva coatele pe băncile şcolii A fi coleg de şcoală cu cineva.
(Exp. vb.) A-i ieşi (sau a scoate) limba de un cot
1.	A fi în mare încurcătură. 2. A fî foarte obosit după un efort (fizic).
(Sint.) Trei coţi de pământ Un mormânt.
COTOR s. n.
(Exp. vb.; Agr.) A ridica via la cotor A lega via de haraci.
(Exp. vb.; arg.) A avea cotoare A avea bani.
(Exp. vb.; arg.) A avea sau a face cotoară cu cineva
A avea legături de afaceri cu cineva.
COŢCĂs.f „zar”.
(Exp. vb.) A strica coţca cuiva A strica planurile cuiva.
(Exp. vb.) A juca cuiva o coţcă A păcăli pe cineva. COVATĂ s.f (Exp. vb.; reg.) Broască cu covată Broască ţestoasă.
(Exp. vb.; reg.) A băga pe cineva sub covată A
înşela pe cineva.
(Exp. vb.; reg.) A bate-n sită şi-n covată 1. A face propagandă. 2. A se pune în mişcare.
(Exp. vb.; reg.) A lua cu covata A lua foarte mult. (Exp. vb.; reg.) S-a spulberat făina din covată S-a pierdut profitul.
91
CREDIT
COVR/G 5. m.
(Exp. vb.) Când umblau câinii cu covrigi în coadă
1.	în vremuri de belşug. 2. Niciodată.
(Exp. vb.) Unde umblă câinii cu covrigi în coadă
1.	în locuri bogate. 2. Nicăieri.
(Exp. vb.) A ajunge sau a ieşi, a scoate, a rămâne
la covrigi A ajunge foarte sărac.
(Exp. vb.) A se face covrig A se încovoia ca un covrig (din cauza frigului).
CRĂPA vb.
(Exp. vb.) Unde dai şi unde crapă S-au obţinut alte rezultate decât cele scontate.
(Exp. vb.) Crapă lemnele (sau pietrele) de ger sau e un ger de crapă lemnele (sau pietrele) E foarte frig.
(Exp. vb.) A crăpa capul cuiva A omorî pe cineva dintr-o lovitură la cap.
(Exp. vb.) A-i crăpa (sau plesni) cuiva capul (de durere) A-l durea pe cineva capul foarte tare.
(Exp. vb.) A-i crăpa (sau plesni) cuiva obrazul (de ruşine) A-i fi foarte ruşine.
(Exp. vb.) A se crăpa de ziuă sau a se crăpa zorii A se face ziuă.
(Exp. vb.) A crăpa de frig (sau de sete, de necaz)
A-i fi cuiva foarte frig (sau sete, necaz).
CREA vb.
(Exp. vb.) A crea discuţii A provoca discuţii.
(Exp. vb.) A crea un rol A interpreta în mod original un personaj.
(Exp. vb.) A crea cadre A pregăti cadre pentru anumite funcţii.
CREANGĂ /
(Exp. vb.) A ajunge la creangă verde A reuşi în afaceri.
(Loc. vb.) A umbla creanga A umbla mult şi fară rost.
CREDE vb.
(Exp. vb.) A nu crede ochilor A nu crede ceea ce vede.
(Exp. vb.) Să vezi şi să nu crezi! Este de necrezut. (Exp. vb.) Cred şi eu! Nu mă mir.
(Exp. vb.) A nu-i veni a crede A nu putea să creadă. (Exp. vb.) Cine te crezi? Eşti prea înfumurat.
CREDINCIOS, ~OASĂ s. m.f, a.
(Sint.) (Prea) bun (sau drept ori bine) credincios
Ortodox.
(Sint.) Puţin credincios Persoană care nu crede cu tărie în Dumnezeu.
CRED/NŢĂ s.f.
(Exp. vb.; înv.) A avea credinţă A crede.
(Exp. vb.; înv.) A lua credinţa cuiva A se încredinţa de devotamentul cuiva.
(Loc. vb.; înv.) A-şi face credinţă A se încredinţa. (Exp. vb.) A fi de rea (sau de bună) credinţă A (nu) fi sincer.
(Loc. a.) De (sau cu) bună credinţă Cinstit, sincer. (Loc. a.) De (sau cu) rea credinţă Necinstit, nesincer. (Exp. vb.; înv.) A lua (sau a bea, a sorbi) credinţa A gusta din mâncarea şi băutura domnitorului pentru a se asigura că nu sunt otrăvite.
(Exp. vb.; înv.) A fi de credinţă A fî de încredere. (Exp. vb.; înv.) A-şi pierde (sau a-şi mânca, fam. a-şi păpa) credinţa A nu mai fi demn de încredere. (Loc. av.; înv.) De credinţă 1. De crezut. 2. De încredere.
(Loc. av.; înv.) în credinţă într-adevăr.
(Loc. a.; înv.) Fără credinţă Infidel.
(Exp. vb.; înv.) A face (sau a-şi da) credinţa A se logodi.
(Exp. vb.; înv.) A da pe credinţă A da pe datorie. (Exp. vb.; înv.) A-şi pierde credinţa A-şi pierde creditul.
(Exp. vb.; înv.) A vinde pe credinţă A vinde pe datorie.
(Exp. vb.; înv.) A lua pe credinţă A lua pe datorie. (Exp. vb.; înv.) A cumpăra pe credinţă A cumpăra pe datorie.
(Sint.; liv.) Profesiune de credinţă Declaraţie publică a cuiva despre principiile sale (politice, religioase, artistice etc.).
(Sint.) Dreaptă credinţă Ortodoxism.
(Sint.) Credinţă deşartă Superstiţie.
CREDIT 5. n.
(Sint.) Pe (sau în) credit Pe datorie.
(Sint.) Scrisoare de credit Document care autorizează pe cineva să ridice o sumă de bani de la cel căruia îi e adresată scrisoarea.
(Sint.) Creditul public încredere pe care o inspiră un stat în solvabilitatea sa pentru datoria publică. (Exp. vb.) A cumpăra (sau a vinde) pe credit A cumpăra (sau a vinde) pe datorie.
(Sint.; înv.) Stabiliment de credit Bancă.
(Exp. vb.) A deschide cuiva un (sau o linie de) credit A autoriza pe cineva să ia cu împrumut de la o bancă până la o anumită sumă.
(Sint.) Credite ordinare Credite pentru cheltuieli obişnuite, prevăzute în buget.
CREIER
92
(Sint.) Credite extraordinare Credite suplimentare, pentru cheltuieli neprevăzute.
(Sint.) Credite deschise Credite de care dispun ordonatorii de credit.
(Sint.) Credite virate Sume trecute de la un articol la altul sau de la o instituţie la alta.
(Sint.) Suplimentări de credit Sume acordate peste creditele aprobate iniţial.
CREIER 5. m.
(Exp. vb.; pfm.) A-i zbura cuiva creierii A-i trage un glonţ în cap.
(Sint.) Creierii munţilor Vârfuri inaccesibile ale munţilor.
(Sint.) Creierii codrilor Cea mai ascunsă parte a codrilor.
(Exp. vb.) A-şi frământa creierii A se gândi intens la ceva.
CREMENE s.f (Exp. av.) Cât ai da (sau dai) în cremene într-o clipită.
(Exp. vb.; pop.) A se face (sau a sta) cremene A sta nemişcat.
(Sint.) Satul sau târgul lui cremene Loc unde nu există nicio autoritate.
(Sint.) In cremenul munţilor Loc neumblat, inaccesibil, pe stânci.
CRESCUT, ~Ă a.
(Loc. a.) Bine crescut Educat.
(Loc. a.) Prost crescut Needucat.
(Loc. a.) Crescut de suflet înfiat.
CREŞTE vb.
(Exp. vb.) (Să) creşti (sau, îrg., creştere-ai) mare! Formulă de salut sau de mulţumire (adresată unui copil).
(Loc. vb.) A creşte împrejur A se întinde.
(Exp. vb.) A creşte văzând cu ochii (sau ca din apă) A creşte foarte repede.
(Loc. vb.; pop.) A creşte în burtă (sau a creşte carnea pe cineva) A se îngrăşa (de prea multă mâncare).
(Exp. vb.; pfm.) A creşte carnea pe cineva 1. A-i merge cuiva bine. 2. A fi mulţumit.
(Exp. vb.; pfm.) A creşte inima din (sau în) cineva ori a-i creşte cuiva sufletul sau pieptul A simţi o mare bucurie sau mulţumire.
CREŞTET n.
(Exp. av.) Din (sau de la) creştet până-n tălpi (ori în talpă sau Ia picioare) ori din talpă (sau tălpi) până în creştet 1. Peste tot corpul. 2. De sus în jos.
(Exp. vb.) Nu-i trece (sau nu-i vine) nici prin creştet (ori creştetul) (capului) 1. Nu-şi poate închipui. 2. Nu-i trece prin minte.
(Exp. vb.; reg.) A-i scoate cuiva (ceva) prin creştet
1.	A cicăli. 2. A dojeni. 3. A tot aminti de-o binefacere pe care a facut-o.
CR/ŢĂ /„oţel”.
(Exp. vb.; înv.) A fi om de criţă A răbda mult. (Exp. vb.; înv.) A fi iute ca criţă A fî harnic şi vioi. (Exp. vb.; înv.) A fi criţă şi oţel A fî energic. (Exp. vb.; înv.) A fi criţă la minte (sau Ia cap) A fî deştept.
(Loc. a.) Beat criţă Foarte beat.
CROI vb.
(Loc. vb.) A o croi la fugă A fugi.
CRUCE s.f.
(Sint.) Crucea roşie 1. Semn distinctiv pentru spitale, ambulanţe, centre de asistenţă medicală etc.
2.	Organizaţie care în război are grijă de răniţi şi prizonieri, iar în timp de pace de sinistraţi, de deţinuţii politici etc.
(Exp. vb.) A fi (sau a umbla) cu crucea-n sân 1. A
fî om evlavios. 2. A fî cinstit. 3. (Ir.) A fi ipocrit. (Exp. vb.) A nu fi cruce (de-nchinat) A nu fi cinstit. (Exp. vb.) A găta cu crucea A muri.
(Exp. vb.) A(-i) pune cruce (sau crucea ori crucile) cuiva sau la ceva 1. A înmormânta pe cineva. 2. A omorî pe cineva (în bătaie). 3. (Fig.) A abandona o lucrare, o intreprindere etc. 4. (Fig.) A sfârşi cu ceva.
(Exp. vb.) A trage o cruce (sau cu crucea) peste (ceva) 1. A tăia o inscripţie cu două linii. 2. A uita.
3.	A părăsi.
(Sint.; reg.) Cruce de aur (în casă sau cu noi) Invocaţie a apărării divine, când se pomeneşte numele diavolului.
(Sint.) Flăcău cât o cruce (sau cruce de flăcău) Flăcău înalt şi voinic.
(Sint.) Fată ca o cruce (sau cruce de fată) 1. Fată bine făcută. 2. Fată foarte frumoasă.
(Sint.) Cruce de voinic Bărbat viteaz şi voinic. (Sint.) Cruce de muiere Femeie vrednică.
(Exp. vb.; înv.) A scoate crucile A face o procesiune (religioasă).
(Loc. av.; înv.) în crucile satului în mijlocul satului. (Sint.; înv.) Crucile mesei Cele două părţi laterale ale mesei.
(Exp. vb.; înv.) A se pune cruce 1. A se aşeza în drumul cuiva. 2. A încerca să oprească îndeplinirea unei acţiuni.
93
CUGET
(Exp. vb.) A i se face (sau a-i fi ori a-i sta) cuiva calea (sau drumul) cruce (ori cruci) 1. A întâlni o intersecţie. 2. (Fig.) A da de piedici. 3. (Fig.) A nu mai şti încotro să meargă. 4. (Fig.) A nu şti ce hotărâre să ia pentru viitor.
(Exp. vb.) A i se face cuiva calea cruce cu cineva
Ase întâlni.
(Exp. vb.) A da cu crucea peste cineva A întâlni (pe neaşteptate).
(Exp. vb.) A se uita în crucea cuiva A se uita drept în ochi.
(Loc. av.) în cruce 1. Cruciş. 2. (Pop.; în legătură cu „a unge”) Pe piept, pe umeri şi pe genunchi. (Sint.) Crucea amiezii (sau cruce-amiazi, crucea miază-zi, crucea zilei) In miezul zilei.
(Sint.) Crucea nopţii Miezul nopţii.
(Exp. vb.; pop.) Uite, asta-i crucea Hotărâre ultimă şi definitivă.
(Exp. vb.) A-şi face cruce (sau semnul crucii) 1. A
se închina. 2. A fi surprins. 3. A fi îngrozit. 4. A mulţumi lui Dumnezeu.
(Exp. vb.) A-şi face cruce cu stânga sau a-şi face cruce cu amândouă mâinile 1. A se mira peste măsură. 2. (Rar) A cobi.
(Exp. vb.) Cruce-ajută! Doamne ajută!
(Exp. vb.) A înjura sau a sudui de cruce sau a ridica cuiva (sfinte) cruci A înjura de cele sfinte. (Loc. s.) Ucigă-1 (sau bată-1) crucea Diavol. CRUC/Ş av.
(Loc. av.) în cruciş în formă de cruce.
(Exp. vb.) A se prinde cruciş (D. luptători) A-şi înlănţui braţele.
(Exp. vb.) A se face cruciş (D. drumuri) A se bifurca. (Exp. vb.) Ase uita cruciş 1. A privi saşiu. 2. (Fig.) A privi duşmănos.
(Exp. pop.) A înghiţi cruciş A se îneca.
(Loc. av.; pop.) (în) cruciş şi (în) curmeziş Pretutindeni. 2. în toate direcţiile. 3. Cu de-amănuntul. (Loc. av.; înv.) De-a crucişul Oblic.
(Exp. pop.) A sta de-a crucişul, a se pune cruciş (Şi curmeziş), (rar) în lungiş şi-n curmeziş A lupta (cu toate mijloacele) împotriva a ceva.
CRUD, ~Ă a.
(Exp. vb.; pop.) A trăi cruda cu nesărata A trăi şi bine, şi rău, dar mai mult rău.
(Exp. vb.; pop.) A fi rudă pe turtă crudă A fi rudă îndepărtată.
(Sint.) Crudul adevăr Realitate înfăţişată fără menajamente.
(Exp. vb.) A-i vorbi (cuiva) crud A-i vorbi (cuiva) fară menajamente.
CUC 5. m.
(Exp. vb.; pop.; gmţ.) Bată-1 cucu! Bată-1 norocul. (Exp. vb.; pop.; în blesteme) N-ai mai auzi cucu! De-ai muri până-n primăvară.
(Exp. vb.; pop.) A fi îmbrăcată ca cucu-n pene
A fi frumos îmbrăcată.
(Exp. vb.; pop.) A auzi-n gură ca cucu A fî surd. (Exp. vb.; reg.) A sta ca cucul pe cracă 1. A fi gata de plecare. 2. (Fig.) A fî gata să moară.
(Exp. vb.; pop.) A fi sărac ca cucu A fi foarte sărac.
(Exp. vb.) Lapte de cuc Ceva imposibil.
(Exp. vb.; pop.) A-i cânta cucul (în faţă sau în dreapta) A avea noroc.
(Exp. vb.; pop.) A-i cânta cucul în pungă A fi
sărac.
(Exp. vb.; pop.) A-i cânta cucul în casă A rămâne singur.
(Exp. vb.; pop.) A avea casa cucului A nu avea niciun adăpost.
(Exp. vb.; reg.) A avea mila cucului A fî fară părinţi. (Exp. vb.) Al cucului Al dracului.
(Exp. vb.; pop.) A avea cap de cuc A fi prost. (Exp. vb.) Cât (sau până-i) cucul Niciodată.
(Exp. vb.) A fi sau a (se) face cuc de beat A fi beat peste măsură.
(Loc. vb.; loc. av.; pop.) (A umbla) de flori de cuc
(A umbla) fără rost.
(Exp. vb.) A sări cuc A sări în sus.
(Exp. vb.; la jocuri de copii) Abate (sau a face cu) mingea cuc A azvârli pietre sau o minge drept în sus.
(Exp. vb.; loc. av.) (A prinde mingea) din cuc (La
jocuri de copii) (A prinde mingea) din zbor. CUGET s. n.
(Exp. vb.) într-un cuget Foarte repede.
(Exp. vb.) A-i trece (ori a-i da) cuiva prin (ori în) cuget A-i trece prin minte.
(Loc. av.; înv.) Cu două cugete Şovăitor.
(Loc. av.) A sta pe cugete 1. A sta pe gânduri. 2. A sta în cumpănă.
(Loc. av.) Cu (sau într-)un cuget în consens. (Exp. vb.; înv.) îmi bate cugetul Mă preocupă gândul.
(Exp. vb.) A-şi pune în cuget A intenţiona.
(Sint.) Mustrare (sau, înv., bătaie) de cuget (ori a cugetului) Remuşcare.
CUGETĂTOR
94
(Exp. vb.) A-l mustra (pe cineva) cugetul sau a avea mustrări de cuget A fi chinuit de remuşcări. CUGETĂTOR, -OARE 5. m.f (Exp. a.; înv.) Cugetător de Dumnezeu Evlavios. (Exp. a.; înv.) Bun (sau de bine) ori (de) rău cugetător Bine intenţionat.
(Exp. a.; înv.) Rău cugetător Rău intenţionat.
CUI 5. n.
(Exp. vb.) A-şi bate un cui în cap A face ceva, a adopta o atitudine care aduce necazuri.
(Exp. vb.) A avea nădejde pe cineva ca pe un cui de tei A nu avea nădejde (încredere).
(Exp. vb.) A fi (a se şti) cu (a avea, a-i sta, a-i intra) un cui la (sau în) inimă (sau în coastă) A avea o teamă, un necaz mare.
(Exp. vb.) A sta (sau a fi ca) pe cuie 1. A fi nerăbdător. 2. A nu avea astâmpăr.
(Loc. vb.) A face cuie (de bleah) A-i fi frig.
(Exp. vb.) A-şi pune pofta-n cui A renunţa la un lucru mult dorit.
(Exp. vb.) A avea cui la inimă A avea crampe la stomac.
(Sint.) Cuiul lui Pepelea Drept al cuiva care, printr-o interpretare abuzivă, aduce neplăceri altora. CUIB s. n.
(Exp. vb.) A-şi face cuib A se stabili undeva.
(Exp. vb.) A-şi face cuib în cuibul altuia A trăi cu soţia altuia.
(Exp. vb.; reg.) Cuibul dracului Adulter.
CULCA vb.
(Exp. vb.) A se culca pe urechea aia (sau pe cea ureche, pe urechea aceea, pe-o ureche) A fi nepăsător.
(Exp. vb.) Culcă-te sau poţi să te culci pe o (sau pe acea) ureche E în zadar să mai speri.
(Exp. vb.) A se culca (odată) cu găinile A se culca foarte devreme.
(Exp. vb.) Mergi de te culcă! Lasă-mă în pace. (Exp. vb.) A culca 1a pământ 1. A doborî. 2. A ucide.
CULME s.f.
(Exp. av.) La (rar în) culme Foarte, cât se poate de mult.
(Exp. av.) Culmea culmilor sau asta-i culmea!
Nemaipomenit!
(Exp. vb.; pop.) Ce-i pe mine, şi pe culme Asta-i tot ce am!
CUM av.
(Exp. vb.) Cum de... Cum se face că...
(Loc. av.) (Da) cum (să sau de) nu 1. Desigur. 2. (Ir.) Da’ de unde.
(Loc. av.) Apoi (sau păi) cum? 1. Desigur. 2. (Ir.) Da’ de unde.
(Exp. vb.) Nu e cum Nu e cu putinţă.
(Loc. av.) Cum şi în ce fel 1. Explicit. 2. Amănunţit. (Loc. av.; loc. a.) Nu ştiu cum 1. într-un mod ce nu poate fi definit. 2. Bizar.
(Loc. av.) Nici (de) cum în niciun fel.
(Loc. av.) Cum..., (ne)cum sau (înv.) cum..., cum nu Cu orice mijloace.
(Loc. av.; înv.) Cum mai (de) Cât mai.
(Loc. av.) Cine (sau care) cum Fiecare în felul lui...
(Exp. vb.) Cum se zice... Adică...
(Loc. cj.; înv.) Cum şi Ca şi.
(Loc. cj.) După (sau de) cum De(cât) cum.
(Exp. vb.) Cum ai (sau s-ar) zice Ca de pildă. (Loc. av.; înv.) Cum nu şi De parcă nu.
(Exp. vb.) (După) cum se cade După obicei.
(Loc. av.; rar) Nu (de) cum Cu atât mai puţin. (Exp. vb.) Care (rar, cine) cum poate Fiecare după cum ori cât poate.
(Exp. vb.) A nu avea (sau şti) cum A nu avea posibilitatea de a...
(Loc. cj.; înv.) După cum de (mult etc.) După cât de. (Loc. cj.)Nu (aşa)... cum 1. Nu atât... cât.... 2. Nu numai..., ci...
(Exp. vb.) Cum e mai... Cât se poate de (sau mai). (Loc. cj.) Care cum îndată ce cineva...
(Loc. cj.) De cum, înv., (de) cumuşi, îndată cum, ce cum îndată ce.
(Loc. cj.) Aşa(...) cum Aşa(...) încât.
(Loc. cj.) Cum ca, cum de nu, cum ca să Pentru ca...
(Loc. cj.; înv.) Cum să sau aşa cum să 1. Să. 2. (Cu valoare prezumtivă) Că.
CUMPĂNĂ s.f.
(Exp. vb.) A arunca (ceva) în cumpănă A aduce ceva ca argument decisiv în rezolvarea unei probleme.
(Exp. vb.; înv.) Apune (pe cineva) în cumpănă A pune (pe cineva) în încurcătură.
(Loc. vb.) A fi (sau a sta) în cumpănă A şovăi. (Loc. vb.) A ţine în cumpănă 1. A echilibra. 2. A cumpăni.
(Loc. av.) în cumpănă I. Ţinându-şi echilibrul. 2. (D. arme) în cumpănire.
95
CUPTOR
(Sint.; înv.) Cumpănă de viaţă sau de moarte, (rar) de pieire Pericol de moarte.
(Sint.) Cumpăna apelor sau cumpănă de ape Punct înalt de teren de unde apele îşi trag izvorul şi de unde se separă, pornind la vale pe unul din cele două versante.
(Sint.) Cumpăna nopţii Miezul nopţii.
CUMPĂN/ vb.
(Exp. vb.) A cumpăni (ceva) în mână A încerca cu mâna greutatea unui obiect.
(Exp. vb.) A cumpăni din ochi A examina spre a stabili valoarea.
(Loc. vb.; înv.) A se cumpăni A fi în agonie.
(Loc. vb.; înv.) A i se cumpăni cuiva viaţa A-i fi viaţa în primejdie.
(Loc. vb.; înv.) A i se cumpăni cu capul (sau cu moartea) A plăti cu viaţa.
CUMPĂRA vb.
(Exp. vb.) Cum am cumpărat-o, aşa o vând Repet aşa cum am auzit.
(Exp. vb.) A cumpăra cărbuni de la faur A cumpăra scump.
(Exp. vb.) A cumpăra vreme(a) A câştiga timp. (Exp. vb.; înv.) A cumpăra venitul moşiei A arenda. CUMPĂRARE s.f
(Sint.; Econ.) Putere de cumpărare Cantitate de mărfuri sau servicii accesibile populaţiei.
(Sint.; Econ.) Putere de cumpărare a banilor Cantitate de mărfuri sau de servicii care poate fî obţinută în schimbul unei unităţi băneşti.
(Sint.; Econ.) Vânzare - cumpărare Transfer al proprietăţii unui lucru de la vânzător la cumpărător, în schimbul unui preţ.
CUMPĂT 5. n.
(Loc. vb.) A sta în cumpăt A chibzui.
(Loc. vb.) A(-şi) pierde (sau a prăpădi) cumpătul A-şi pierde calmul.
(Loc. vb.) A(-şi) ţine cumpătul A-şi păstra calmul. (Loc. vb.) A-şi căpăta cumpătul A-şi recăpăta calmul.
(Loc. av.) Cu cumpăt (bun) Chibzuit.
(Loc. av.) Fără cumpăt Neliniştit.
(Sint.; înv.) Cumpătul vremii Conjunctură.
(Loc. av.; înv.) Pre supt cumpăt 1. Pe furiş. 2. Cu vicleşug.
CUMVA av.
(Exp. vb.) Nu (care) cumva să... 1. în niciun caz să nu... 2. (Interogativ) Oare nu...?
(Exp. vb.) Nu cumva? 1. Oare nu...? 2. Nu prea cred.
(Loc. vb.; înv.) Care cumva 1. Din întâmplare. 2. Oarecum.
(Loc. vb.; înv.) Alt care cumva De altfel. CUNOAŞTE vb.
(Exp. vb.) A (nu-)şi cunoaşte lungul (sau vârful) nasului 1. A (nu-)şi da seama de ce i se cuvine. 2. A fi obraznic.
(Exp. vb.) A nu cunoaşte A nesocoti.
(Exp. vb.) Nu se cunosc Nu-şi vorbesc şi nu se salută.
(Exp. vb.; d. obiecte) A nu cunoaşte moarte A fî foarte trainic.
(Exp. vb.) A cunoaşte lumea A avea experienţa vieţii. (Exp. vb.) Pe unde trece, se cunoaşte Rezultatele activităţii sunt evidente.
CUNOŞT/NŢĂ s.f.
(Exp. vb.; înv.) A aduce (pe cineva) la buna sau dreapta cunoştinţă A ajuta pe cineva să înţeleagă. (Loc. vb.) A-şi veni în (sau la) cunoştinţă 1. A-şi da seama. 2. A se trezi din leşin.
(Exp. vb.) A (nu) avea ceva în cunoştinţă A (nu) şti. (Loc. vb.; înv.) A da (sau a supune) în cunoştinţa cuiva A înştiinţa.
(Loc. vb.) A aduce la cunoştinţa cuiva A informa. (Exp. vb.; înv.) A (nu) avea (mare sau desăvârşită) cunoştinţă de ceva A (nu) fi bine informat despre ceva.
(Exp. vb.; înv.) A avea cunoştinţă de lume A şti să
se poarte, să trăiască în societate.
(Loc. vb.) în cunoştinţă de cauză Cunoscând bine un lucru, o situaţie.
(Loc. vb.) A lua (la) cunoştinţă (de ceva) 1. A fi
înştiinţat. 2. A se informa. 3. A accepta.
(Loc. vb.) A face cunoştinţă cu cineva A stabili o relaţie cu cineva.
(Loc. vb.; fam.) A face cuiva cunoştinţă cu cineva
A prezenta pe cineva altcuiva.
(Loc. vb.) A-şi pierde cunoştinţa A leşina. CUNUN/E 5. /
(Loc. a.) Cu cununie Căsătorit religios.
(Loc. vb.) A(-şi) pune cununie pe cap (sau pe frunte) A (se) cununa.
(Exp. vb.; pop.) A-i săruta cuiva cununiile A lua
parte la cununia cuiva.
CUPTOR 5. 72.
(Exp. vb.; reg.) A-i cădea (sau a-i pica) pe cuptor
(D. o fată) A avea relaţii cu un băiat şi a-l sili să o ia în căsătorie.
CUR
96
(Exp. vb.; pop.) A aduce (părinţilor) noră pe cuptor A se însura.
(Exp. vb.; pop.) A trăi pe cuptor A fî leneş.
(Exp. vb.; pop.) A sta sau a zăcea pe cuptor sau a se muta de pe vatră pe cuptor A trândăvi.
(Exp. vb.; reg.) A fi la gură de cuptor A fî în mare primejdie.
CUR s. n.
(Loc. av.) în cur sau din cur Şezând.
(Exp. vb.) Ce-mi eşti bun, dacă dormi în cur! Eşti leneş.
(Exp. a.) Cu curul în două luntre 1. Nehotărât. 2. Duplicitar.
(Exp. vb.; im.) Capul ţi-a mai fost o dată la un cur de babă Ţi-e capul prost, fară experienţă. (Loc. vb.; loc. av.) (A se da) de-a curu-n cap (A se
da) de-a rostogolul.
(Loc. vb.) A se da în cur şi în cap A încerca toate metodele pentm a reuşi.
(Exp. vb.) A-şi da cu călcâiul în cur A pierde vremea în zadar.
(Exp. vb.) Nu-i dă curul de pământ (de călcâie)
1.	Nu-şi vede capul de treburi. 2. Nu mai pridideşte. (Exp. vb.) A se scula cu curu-n sus A fi prost dispus.
(Exp. vb.) A se ţine de curul cuiva (sau a i se băga cuiva în cur) A linguşi pe cineva.
(Exp. vb.) A-şi pune palma în cur A fi nepăsător. (Exp. vb.) A rămâne cu curul pe gheaţă A rămâne ruşinat.
(Exp. vb.) Mă doare în cur (de tine) Puţin îmi pasă de tine!
(Exp. vb.) Ce-i pasă curului lui? sau curul lui şi patru bani Nu se sinchiseşte de nimic.
(Exp. vb.) A pătrunde (sau a reteza) paiul cu curul, de frică sau A-i ţâţâi curul de frică 1. A-i
fî foarte frică. 2. A fî înspăimântat.
(Exp. vb.; fam.) Râde lumea de tine şi cu curul 1. Ai
ajuns batjocura lumii. 2. Ai ajuns de poveste.
(Exp. vb.) îţi plouă şi-ţi ninge în cur Eşti fară chef. (Exp. vb.; pop.) în cur după ureche Nu ştiu unde.
2.	Nicăieri.
(Exp. vb.) A se băga (sau a se vârî) ca rufa (sau cămaşa) în curul săracului (sau ca musca în curul calului) 1. A se băga nepoftit în vorbă. 2. A se duce undeva neinvitat.
(Exp. vb.) A trage prin cur (D. haine) 1. A uza.
2.	A murdări. 3. A şifona.
(Exp. vb.) A avea ceva în cur A fi preocupat sau supărat de ceva.
(Exp. vb.) îşi mănâncă din cur 1. (Reciproc) Sunt nedespărţiţi. 2. E zgârcit..
(Exp. vb.) Moare în curul lui... Nu se desparte de cineva de care este foarte apropiat.
(Exp. av.) La curul pământului Foarte departe. (Exp. vb.) A întoarce (totul) cu curu-n sus 1. A răsturna totul. 2. A cotrobăi.
CUR^T, ~Ă a.
(Exp. vb.) A trece (a scrie etc.) pe curat A transcrie ceva, fară greşeală sau corectură.
(Sint.) Piatră curată Piatră scumpă, nestemată. (Sint.; pop.) Vin curat Vin veritabil, necontrafăcut, nediluat.
(Sint.; pop.) Bani curaţi Bani obţinuţi prin muncă. (Sint.; pop.) Venit curat Venit net.
(Sint.) Vorbă curată Vorbă spusă fară înconjur. (Sint.; pop.) Treabă curată Situaţie clară.
(Sint.; pop.) Duh curat Duh sfânt.
(Sint.; Bis.) Prea curata (fecioară) Maica Domnului.
(Exp. vb.; fam.) A nu fi (lucru) curat 1. A fi ceva (anormal) la mijloc. 2. A fi sub influenţa diavolului. CURiND av.
(Loc. av.) Cât (şi cum) mai curând sau cât de curând Cât mai repede.
(Loc. av.) în curând în scurt timp.
(Loc. av.; înv.) Peste curând Degrabă.
(Loc. av.) De curând Nu demult.
(Loc. av.; înv.) Până la curând în grabă.
(Loc. av.) Mai curând 1. Mai degrabă. 2. Mai uşor.
3.	Mai bucuros. 4. Mai probabil.
(Loc. av.; înv.) în curândă vreme Peste puţin timp. (Loc. av.; înv.) De curândă vreme sau de curând timp Nu de mult timp.
CURCĂ s.f (Exp. vb.) A fi (sau a sta, a umbla) ca o curcă plouată (sau beată) A fî (sau a sta, a umbla) abătut, dezorientat, zăpăcit.
(Exp. a.) Nici curcă, nici curcan Lipsit de o situaţie precisă.
(Exp. vb.) Râd şi curcile E din cale-afară de caraghios.
Ct/RGE vb.
(Loc. vb.) A curge gârlă A veni din belşug.
(Exp. vb.) Va curge multă apă pe gârlă (sau pe Dunăre) Va trece mult timp.
97
CUViNT
(Exp. vb.) A-i curge peticele A fi îmbrăcat în haine zdrenţăroase.
CURMEZ/Ş av.
(Loc. av.) De-a (sau în) curmeziş(ul) Transversal, în diagonală.
(Loc. av.) în cruciş (sau în lungiş) şi-n curmeziş
Pretutindeni, în lung şi-n lat.
Ct/RSĂ s.f.
(Exp. vb.) A întinde (sau a pune) cuiva o cursă
1.	A ademeni pe cineva spre a-l pune în dificultate.
2.	A pune pe cineva la încercare.
(Exp. vb.) A cădea (sau a se prinde, a da) în cursă 1. A se lăsa păcălit. 2. A intra într-o mare încurcătură.
C£/ŞMĂ s.f.
(Exp. vb.; reg.) A avea casa sub cuşmă A fi foarte sărac.
(Exp. vb.; reg.) A umbla (sau a se ruga) cu cuş-ma-n mână A se umili.
(Exp. vb.; reg.) A-i ieşi cuiva părul prin cuşmă A
fi foarte sărac.
CUT7E 5. f.
(Exp. vb.) Scos ca din cutie Foarte îngrijit îmbrăcat sau prezentat.
(Exp. vb.) Capul la cutie! 1. Fereşte-ţi capul. 2. (Fig.) Fii prudent!
(Sint.) Cutie de scrisori (sau poştală) 1. Cutie specială, plasată pe stradă, în care expeditorii introduc scrisorile. 2. Cutie particulară în care factorii poştali depun corespondenţa adusă la domiciliu.
CUŢ/T s. n.
(Exp. vb.) A avea pâinea şi cuţitul (în mână) 1. A
avea la îndemână toate mijloacele. 2. A se putea întreţine singur.
(Exp. vb.) A fî (certat) sau a se avea la cuţite (cu cineva) A fi duşman neîmpăcat (cu cineva).
(Exp. vb.) A pune cuiva cuţitul la gât 1. A sili (pe cineva) să facă ceva. 2. A ameninţa pe cineva. 3. A Şantaja.
(Exp. vb.) A-i ajunge (cuiva) cuţitul la os 1. A nu
mai putea suporta. 2. A fi într-o situaţie dificilă, Precară.
(Exp. vb.) (A fi) pe (o) muchie de cuţit 1. (A se
afla) într-o situaţie gravă, dificilă, la un pas de un deznodământ nedorit. 2. A întreprinde ceva foarte riscant.
(Exp. vb.) A-i da (sau a-i trece) cuiva un cuţit
Prin inimă 1. A simţi o durere adâncă. 2. (Fig.) A ^ neliniştit. 3. (Fig.) A avea un presentiment rău.
(Exp. vb.) A descânta de cuţit 1. A face vrăji cu un cuţit pentru a lua durerile. 2. A desface o vrajă făcută cu un cuţit.
(Exp. vb.) A se afla pe cuţit A se afla în ceasul morţii.
(Exp. vb.) A pune cuiva cuţitul A vrăji pe cineva să fie înjunghiat de un cuţit (imaginar).
(Loc. vb.) A pune la cuţite A învrăjbi.
CUViNT 5. n.
(Exp. vb.) A nu găsi (sau a nu avea) cuvinte A nu fi în stare să exprimi ceea ce gândeşti.
(Exp. av.; exp. cj.) Cu alte cuvinte 1. Altfel spus. 2. în concluzie.
(Exp. av.) într-un (sau cu un) cuvânt 1. Pe scurt. 2. în concluzie.
(Exp. av.) în puţine cuvinte 1. Pe scurt. 2. în concluzie.
(Loc. av.) Cuvânt cu (sau de) cuvânt Fără nicio modificare, exact, fidel.
(Sint.) Joc de cuvinte Calambur.
(Sint.) Cuvânt greu Vorbă hotărâtoare.
(Sint.) Cuvânt-înainte Prefaţă.
(Sint.) Purtător de cuvânt Persoană autorizată să exprime în mod public punctul de vedere al forului pe care îl reprezintă.
(Exp. vb.) A pune un cuvânt (bun) A interveni (favorabil) pentru cineva.
(Loc. av.) în (toată) puterea cuvântului 1. în înţelesul adevărat. 2. Pe deplin.
(Loc. vb.) A tăia (sau a curma) cuvântul A întrerupe pe cineva din vorbă.
(Loc. vb.; îrg.) A începe cuvânt A începe vorba. (Loc. vb.) A cere (sau a da, a avea) cuvântul A cere sau a da cuiva dreptul de a vorbi (într-o şedinţă, într-o adunare etc.).
(Loc. vb.) A lua cuvântul A vorbi (într-o adunare). (Loc. vb.) A-i lua cuiva cuvântul A interzice cuiva să-şi mai continue discursul (într-o adunare).
(Exp. vb.) A înţelege (sau a şti) de cuvânt A asculta de spusele, de sfaturile cuiva, fară să fie nevoie de pedeapsă.
(Sint.) Cuvânt de ordine Dispoziţie dată de un superior.
(Sint.) Om de cuvânt Om care-şi ţine promisiunile. (Sint.) Cuvânt de onoare (sau de cinste, de om) Promisiune care angajează cinstea cuiva.
(Exp. vb.) A-şi da cuvântul de onoare A se angaja în mod hotărât că va face ceva.
CUViNT
98
(Exp. vb.) A crede pe cuvânt A crede fară a controla exactitatea spuselor.
(Exp. vb.) A-şi ţine cuvântul sau a se ţine de cuvânt A-şi îndeplini promisiunea.
(Sint.) Schimb de cuvinte Discuţie (în contradictoriu).
(Exp. vb.) Nu-i cuvânt E indiscutabil.
(Loc. av.) Cu drept cuvânt Pe bună dreptate. (Exp. vb.) A avea cu cineva un cuvânt A avea de discutat ceva cu cineva.
D
DA vb.
(Loc. vb.; îvp.) A (se) da în fapt A (se) declara vinovat.
(Loc. vb.) A da goană A goni.
(Loc. vb.) A da în fiert A fierbe.
(Exp. vb.) A da în mână (pe cineva cuiva) 1. A
preda. 2. A trăda.
(Loc. vb.; înv.) A da meşii A cuteza.
(Exp. vb.) A da ninsoare A ninge.
(Loc. vb.; pop.) A se da pe rod A rodi.
(Exp. vb.; arg.) A da un fitil A insinua.
(Loc. vb.) A da în genunchi A îngenunchea.
(Loc. vb.) A da fuga sau a da o fugă (la...) A fugi (undeva).
(Loc. vb.) A da un tun A comite o spargere, a fura, a da lovitura.
(Loc. vb.) A da de mal A eşua.
(Loc. vb.; înv.) A da cu puşca A împuşca.
(Loc. vb.) A da cu gura A vorbi (mult).
(Loc. vb.) A da ghes A îndemna.
(Loc. vb.) A da cu sâc A face în ciudă.
(Loc. vb.) A da fuga înapoi A se întoarce.
(Loc. vb.) A da peste hac 1. A învinge. 2. A ucide. (Loc. vb.) A da de urmă A găsi.
(Exp. vb.; înv.) A da sunet 1. A suna. 2. A răsuna. (Loc. vb.; îvp.) A-i da de ochi 1. A bănui. 2. A-şi imagina.
(Exp. vb.; pop.) A da o săpuneală 1. A certa. 2. A săpuni.
(Exp. vb.; înv.) A da har A proslăvi.
(Exp. vb.) A da pedeapsă A pedepsi.
(Loc. vb.) A da cu huideo A huidui.
(Loc. vb.) A da iama 1. A invada. 2. A prăda.
(Exp. vb.; pop.) A da gura sau (o) gură ori (o) guriţă (sau guriţa ori buzele) (cuiva) sau a(-şi) da (o) sărutare (ori sărutări, săruturi sau sărutat) A
(se) săruta.
(Exp. vb.) A da ţâţă sau a da să sugă A alăpta. (Exp. vb.; înv.) A da scăpare 1. A elibera. 2. A salva.
(Exp. vb.) A da socoteală 1. A plăti. 2. A ispăşi. (Exp. vb.) A da ordine A porunci.
(Exp. vb.) A da poruncă A porunci.
(Exp. vb.) A(-i) da (cuiva) papucii 1. A alunga (pe cineva). 2. A părăsi pe cineva.
(Exp. vb.) A da o masă A invita pe cineva la masă. (Loc. vb.; pop.) A-şi da (cu) părerea A opina. (Exp. vb.) A da pace 1. A lăsa. 2. A nu deranja. (Exp. vb.) A da o petrecere sau un chef A organiza o petrecere sau un chef (în cinstea cuiva sau a ceva). (Exp. vb.; fam.) A da de băut A oferi cuiva băutură (la restaurant).
(Loc. vb.) A da dosul (sau dos la faţă) A fugi. (Exp. vb.) A da (ceva) pe (sau în, înv., la) mâna (cuiva) 1. A încredinţa ceva (spre păstrare, supraveghere sau administrare). 2. (Fig.) A lăsa ceva la dispoziţia, la bunul plac, în voia cuiva.
(Exp. vb.; fig.) A-i da (cuiva) de lucru (sau de furcă) 1. A pricinui cuiva bătaie de cap. 2. A pune pe cineva în (mare) încurcătură.
(Exp. vb.) A da (cuiva) de lucru 1. A însărcina pe cineva cu o treabă. 2. A-i găsi cuiva un loc de muncă. 3. A cere cuiva un mare efort.
(Loc. vb.) A da în folosinţă sau în funcţiune, în exploatare A inaugura un magazin, o fabrică etc. (Exp. vb.) A da creştere (sau educaţie) A educa.
(Exp. vb.) A da ploaie A ploua.
(Exp. vb.) A da lecţii (sau meditaţii) 1. A preda cuiva lecţii particulare. 2. (Fam.; ir.) A sfătui.
(Exp. vb.; fam.; fig.) A da o lecţie (cuiva) A pedepsi pe cineva.
(Exp. vb.; pop.) A da ocară A ocărî.
(Exp. vb.) A da un impuls A impulsiona.
(Exp. vb.; înv.) A da (bună) învăţătură (sau învăţături, învăţăminte) 1. A învăţa. 2. A sfătui.
(Exp. vb.) A (nu) da (destulă, deosebită) atenţie sau a nu da nicio (ori vreo) atenţie 1. A (nu) acorda (mare) importanţă, interes, grijă unui lucru. 2. A (nu) se ocupa de ceva.
(Exp. vb.) A da iertare (sau, înv., iertăciune) 1. A absolvi de o vină. 2. A ierta. 3. A scuza.
(Exp. vb.) A(-şi) da întâlnire (sau rendez-vous)
A(-şi) fixa o întâlnire.
(Exp. vb.) A(-i) da legătura (cuiva) A face (cuiva) legătura telefonică, prin satelit etc.
(Exp. vb.) A(-i) da (cuiva) cuvântul A permite cuiva să vorbească într-o şedinţă, adunare etc. (Exp. vb.) A da (cuiva) frâu liber (sau, reg., slobod) A lăsa pe cineva să facă ce vrea.
(Exp. vb.) A da ocazia sau prilejul A prilejui. (Exp. vb.) A-i da (cuiva) revanşa A permite cuiva să-şi ia revanşa după o înfrângere.
(Exp. vb.) A da (cuiva) nas (sau obraz) A îngădui cuiva prea multe.
(Exp. vb.) A-şi da arama pe faţă A se demasca. (Exp. vb.) A da în arendă A arenda.
(Exp. vb.) A da cu (sau în) chirie A închiria.
(Exp. vb.) A da (cu) împrumut A împrumuta. (Exp. vb.) A da (cuiva) un număr de ani 1. A aprecia cu aproximaţie vârsta. 2. A aprecia cu aproximaţie câţi ani mai are cineva de trăit.
(Loc. vb.) A da în primire 1. A preda. 2. (Fig.) A muri. (Loc. vb.) A da înapoi (sau îndărăt) 1. A înapoia.
2.	A se retrage.
(Exp. vb.) A da împrumut A împrumuta.
(Exp. vb.) A da înştiinţare A înştiinţa.
(Loc. vb.) A da prin băţ A fi obraznic.
(Exp. vb.) A(-şi) da acordul A consimţi.
(Exp. vb.) A da ajutor A ajuta.
(Exp. vb.) A da povaţă A povăţui.
(Exp. vb.) A da sfatul (sau un sfat) A sfătui.
(Loc. vb.) A da uitării A uita.
(Exp. vb.) A da răgaz A amâna.
(Exp. vb.) A da o explicaţie A explica.
(Loc. vb.) A da startul A începe.
(Loc. vb.) A da întâietate sau prioritate A permite cuiva să treacă înainte.
(Loc. vb.) A da voie A permite.
(Exp. vb.) A da bacşiş A oferi o sumă de bani peste cea cuvenită (pentru bune servicii) chelnerilor, taximetriştilor, hotelierilor etc.
(Exp. vb.) A da mită (sau şpagă) A mitui (pentru a obţine foloase sau avantaje necuvenite).
(Loc. vb.) A da viaţă (sau suflarea vieţii) 1. A procrea. 2. (Fig.) A crea. 3. (Fig.) A fauri. 4. (Fig.) A însufleţi. 5. (Fig.) A înviora.
(Loc. vb.) A da naştere 1. A naşte. 2. (Fig.) A produce. 3. (Fig.) A determina.
(Loc. vb.) A-şi da sfârşitul (sau duhul, obştescul sfârşit) A muri.
(Loc. vb.) A-şi da cuvântul A promite.
(Exp. vb.) A da frumuseţe A înfrumuseţa.
(Loc. vb.) A da pe piatră (sau pe amnar) A ascuţi. (Loc. vb.) A da găuri A găuri.
(Loc. vb.) A da formă A modela.
(Loc. vb.) A da la rindea A netezi cu ajutorul rindelei.
(Loc. vb.; reg.) A da în undă (D. ţesături) 1. A spăla.
2.	A clăti.
(Exp. vb.) A da o telegramă A telegrafia.
(Loc. vb.) A da un telefon A telefona.
(Loc. vb.) A da greş 1. A greşi. 2. A eşua.
(Loc. vb.; înv.) A-i da (cuiva) greş A învinui pe cineva.
(Exp. vb.) A da însemnătate A acorda atenţie. (Loc. vb.) A da foc A aprinde.
(Loc. vb.; pop.) A da bici 1. A biciui. 2. (Fig.) A grăbi.
(Exp. vb.) A da la mână 1. A pune ceva la dispoziţia cuiva. 2. A înmâna ceva cuiva. 3. A aproviziona cu materiale, în timpul lucrului.
(Loc. vb.) A (se) da o luptă, o bătălie A (se) lupta, a (se) bate.
(Exp. vb.) A da un spectacol (sau o reprezentaţie)
A prezenta un spectacol.
(Loc. vb.) A se da în spectacol A se face de râs. (Exp. vb.) A da un concert 1. A concerta. 2. (Fam.; fîg.) A face scandal.
(Exp. vb.) A da (pe cineva) dezertor A face cunoscut, în mod oficial, că cineva este dezertor. (Loc. vb.) A da gata 1. A termina. 2. A lichida.
3.	(Fig.) A impresiona. 4. (Fig.) A cuceri.
(Exp. vb.) A da în judecată A chema pe cineva îu faţa instanţelor judecătoreşti.
101
DA
(Exp. vb.) A da (cuiva) fata de soţie sau de nevastă ori a da (pe cineva) de bărbat (sau de soţie) A căsători pe cineva cu...
(Exp. vb.) A (nu)(-şi) da binecuvântarea sau
consimţământul (D. părinţi) A (nu) fi de acord cu căsătoria fiilor sau fiicelor lor.
(Exp. vb.) A da bună ziua, bună seara etc. sau a da bineţe A saluta.
(Exp. vb.) A da onorul A saluta unele autorităţi, unele evenimente deosebite, prezentând arma sau sunând din goarnă.
(Exp. av.; exp. a.) Cum (sau din ce) dă Dumnezeu Sărăcăcios.
(Exp. vb.; pop.) (Ş-apoi) dă, Doamne (bine) A fost un ospăţ, un chef extraordinar.
(Exp. av.; reg.) Ce-o (sau cum) o da târgul şi norocul Cum se va nimeri.
(Exp. av.) (Bine că) a dat Dumnezeu în sfârşit! (Loc. vb.) A da bir cu fugiţii 1. A dispărea. 2. A fugi într-un mod laş.
(Exp. vb.; fîg.) A da ortul popii sau a da pielea popii A muri.
(Exp. vb.; fam.) A nu se da pe cineva A se considera superior cuiva.
(Exp. vb.; fam.) A nu da (pe cineva) pe (sau pentru) altul A preţui mai mult pe unul decât pe altul. (Exp. vb.; fam.) A nu se da pentru mult A se preţui mult.
(Exp. vb.; fam.) A da toate pe una A rămâne cu o singură alternativă.
(Exp. vb.) A-şi da viaţa, sângele A muri din devotament pentru cineva sau ceva.
(Exp. vb.; înv.) A (se) da jertfă A (se) jertfi.
(Exp. vb.) îmi dau capul Sunt pe deplin încredinţat, garantez că e aşa.
(Exp. vb.) A (se) da la (sau într-o) parte 1. A (se) retrage. 2. A face loc.
(Exp. vb.) A da uşa, poarta etc. de perete A deschide larg.
(Exp. vb.) A se da peste cap 1. A se rostogoli. 2* (Fig.) A face tot posibilul şi imposibilul pentru a reuşi ceva.
(Loc. vb.) A da (ceva) peste cap 1. A lucra superficial. 2. A distruge.
(Loc. vb.; reg.) A se da la culcare A se culca. (Exp. vb.) A da piper A pipera.
(Exp. vb.) A da sare A săra.
(Loc. vb.) A da cu poleială A polei.
(Loc. vb.) A (se) da cu săpun A (se) săpuni.
(Exp. vb.) A da (pe cineva) la şcoală (sau la învăţătură) A înscrie pe cineva la şcoală.
(Loc. vb.; înv.) A-şi da moarte sau a se da morţii
A se sinucide.
(Loc. vb.; înv.) A da moarte cuiva A ucide.
(Loc. vb.; înv.) A (se) da vinovat A (se) învinovăţi. (Loc. vb.; fam.) A(-i) da de cap A rezolva.
(Exp. vb.) A nu se da cu una cu două A nu renunţa uşor.
(Exp. vb.) A (se) da pe (sau la) brazdă 1. A (se) acomoda. 2. A (se) îndrepta.
(Exp. vb.) A da la ziar A publica în ziar.
(Exp. vb.) A da la televizor (sau la radio) A difuza. (Loc. vb.) A da la lumină (sau la iveală) 1. A descoperi. 2. A arăta. 3. A publica o scriere.
(Loc. vb.) A da în vileag A dezvălui.
(Exp. vb.) A da (un) exemplu 1. A ilustra. 2. A exemplifica. 3. (Fig.) A constitui un model.
(Loc. vb.) A-şi da cu părerea A fi de părere, a considera, a crede, a opina.
(Loc. vb.) A-şi da cu presupusul A presupune. (Exp. vb.) A da dovadă de... 1. A dovedi. 2. A manifesta.
(Exp. vb.) A da un avertisment A avertiza.
(Exp. vb.) A da răspuns A răspunde.
(Exp. vb.) A da raportul A raporta.
(Exp. vb.) A da comandă A comanda.
(Loc. vb.) A da afară 1. A alunga. 2. A demite.
3.	A concedia.
(Exp. vb.) A da (cuiva) în cărţi (sau cu cărţile), în bobi (sau cu bobii), cu norocul, cu ghiocul etc. A prevesti viitorul cu ajutorul cărţilor de joc, al bobilor etc.
(Exp. vb.; reg.) A da să cunoască A lăsa să se înţeleagă.
(Loc. vb.) A da crezare (sau crezământ) A crede. (Loc. vb.; reg.) A-şi da în petic A-şi arăta anumite cusururi.
(Loc. vb.; înv.) A da seamă (sau socoteală) 1. A răspunde pentru... 2. A plăti pentru... 3. A ispăşi (ceva). (Loc. vb.) A-şi da seama 1. A se lămuri. 2. A înţelege. (Loc. vb.) A da sfară (sau şfară, sfoară) în ţară A răspândi, a propaga o noutate.
(Exp. vb.; înv.) A da ştiinţă A înştiinţa.
(Loc. vb.) A da de ştire (de veste) A vesti.
(Loc. vb.) A-şi da aere sau a se da mare, a-şi da importanţă A se făli, a se îngâmfa.
(Loc. vb.; pop.) A da peste (cineva) 1. A găsi pe cineva. 2. A surprinde pe cineva.
(Loc. vb.) A-i da cuiva lacrimile 1. A lăcrima. 2. (P. ex.) A plânge.
(Loc. vb.) A-i da cuiva sângele A sângera.
(Exp. vb.) A(-şi) da inima sau duhul 1. A se
sufoca (de oboseală). 2. A muri.
(Loc. vb.; arg.; înv.) A da tava 1. A tăvăli. 2. Abate rău. (Loc. vb.; îvp.) A da tiva A fugi.
(Loc. vb.) A da în clocot A fierbe, a clocoti.
(Loc. vb.) A da în floare A înflori.
(Loc. vb.) A da în mugur A înmuguri.
(Loc. vb.) A da în spic A începe să facă spice, a se înspica.
(Loc. vb.) A da în copt sau în pârg A începe să se coacă.
(Loc. vb.) A da (în) rod A rodi.
(Loc. vb.) A da citire A citi cu voce tare.
(Exp. vb.; fîg.) A da roade sau rezultate A produce efectul dorit.
(Loc. vb.) A se da coadei 1. A se retrage. 2. A se ascunde.
(Loc. vb.) A da colb A da gata.
(Loc. vb.; înv.) A (se) da în vorbă cu cineva A
începe o discuţie.
(Loc. vb.) A da cu paharul A bea mult.
(Loc. vb.; fam.) Dă-i (înainte) cu... A continua o succesiune de acţiuni.
(Exp. vb.) A da găuri (sau o gaură) A găuri.
(Exp. vb.) A da (un) examen 1. A susţine (un) examen. 2. (Fig.) A trece cu succes printr-o încercare. (Exp. vb.) A da un chiot, strigăt etc. A ţipa.
(Loc. vb.; înv.) A da cu blesteme A blestema. (Exp. vb.; pop.) A da dintr-însul (sau dintr-însa) o vorbă (ori nişte vorbe) E de mirare ce spune. (Exp. vb.) A da din mâini A gesticula.
(Exp. vb.) A da din cap (afirmativ sau negativ) A confirma sau a infirma ceva.
(Exp. vb.) A da din umeri A ridica din umeri în semn de neştiinţă, nedumerire, nepăsare etc.
(Exp. vb.) A da din gură A vorbi mult.
(Exp. vb.) A da chiot A striga.
(Loc. vb.; pop.) A (se) da în leagăn, în scrânciob A (se) legăna.
(Exp. vb.) A da pe gât sau peste cap, pe spate
A înghiţi lacom (băuturi alcoolice).
(Loc. vb.) A da brânci 1. A îmbrânci. 2. (Fig.) A îndemna.
(Loc. vb.) A da în (sau din) palme A aplauda. (Exp. vb.) A-şi da coate sau cu cotul A (se) lovi cu cotul pentru a-şi atrage atenţia asupra unui lucru sau a unei persoane.
(Exp. vb.) A(-i) da (cuiva) peste nas A pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare.
(Loc. vb.; fîg.) A da cu piciorul (cuiva sau la ceva) 1. A respinge pe cineva sau ceva. 2. A scăpa ocazia, a pierde.
(Exp. vb.; fam.) A da lovitura (sau, rar, lovituri) A reuşi într-o acţiune, a obţine un succes (important şi neaşteptat).
(Loc. vb.) A da din vâsle A vâsli.
(Loc. vb.) A (se) da de-a rostogolul (sau de-a rostogoala, de-a dura) A (se) rostogoli.
(Loc. vb.) A (se) da la fund (sau a da a, a da în fund, înv. afund) 1. A (se) scufunda. 2. (Fig.) A dispărea, a se retrage. 3. (Fig.) A se ascunde.
(Loc. vb.; înv.) A da (cuiva) goană 1. A goni pe cineva. 2. A prigoni.
(Loc. vb.) A (se) da în lături (de la...) 1. A înlătura. 2. A se sustrage (de la ceva).
(Loc. vb.; pop.) A da de-a dreptul A merge direct la ţintă.
(Loc. vb.; pop.) A da pe ici, pe colo (sau încolo, încoace, ori pe dincolo sau la deal, la vale) 1. A
căuta (febril) o rezolvare. 2. A încerca mai multe alternative.
(Loc. vb.; reg.) A nu şti încotro să dea (sau s-o deie) A nu şti ce să mai facă.
(Exp. vb.; reg.) A (nu) şti în ce ape se dă (cineva)
A (nu) cunoaşte gândurile, intenţiile sau dispoziţia cuiva.
(Loc. vb.) A o da pe... A schimba direcţia, strategia.
(Loc. vb.; fam.) A da o raită 1. A trece pe undeva. 2. A vizita.
(Exp. vb.; fam.) A da o fugă A se deplasa, într-o vizită scurtă, într-un anumit loc.
(Exp. vb.; fam.) A se da la cineva A face avansuri cuiva, a flirta.
(Loc. vb.; pfm.) A se da în vânt (ca) să... A se strădui.
(Loc. vb.; pfm.) A se da în vânt după ceva ori
cineva 1. A aprecia pe cineva sau ceva. 2. A-i plăcea foarte mult ceva sau cineva.
(Exp. vb.) A da cu banul A alege la întâmplare dintre două posibilităţi.
(Exp. vb.) A da cu zarul A se lăsa în voia sorţii. (Exp. vb.; fam.) A da (pe cineva sau ceva) (mamei) dracului (ori la draci, la dracul, la toţi dracii) 1. A se dezinteresa. 2. A drăcui.
(Loc. vb.; pop.) A(-i) da (cuiva) de urmă A găsi pe cineva căutat.
103
DARABANĂ
(Loc. vb.; fam.; fig.) A da de dracu A o păţi.
(Loc. vb.) A da de necaz, de bucluc A păţi un necaz. (Loc. vb.) A da de ruşine A face de râs.
(Loc. vb.) A da de bine A ajunge într-o situaţie bună. (Loc. vb.) A da în foc A se umfla şi a curge afară din vas.
(Exp. vb.; pop.) A da peste cineva (cu maşina, cu caii, cu droşca etc.) A lovi sau a răsturna din mers pe cineva (accidentându-1 grav sau mortal).
(Loc. vb.) A-i da cuiva în (sau prin) gând (ori prin minte, în sau prin cap, rar, prin cuget) sau a-şi da cu gândul ori cu mintea A-i veni în minte o idee, un gând neaşteptat.
(Loc. vb.) A (se) da îndărăt sau înapoi 1. A (se) retrage. 2. (Fig.) A (se) codi. 3. (Fig.) A (se) sustrage de la ceva.
(Loc. vb.) A (se) da jos A coborî.
(Loc. vb.) A se da bătut A se recunoaşte învins.
2.	A ceda.
(Loc. vb.) A da cu mătura A mătura.
(Exp. vb.) A se da (sau a se izbi, a se bate) cu capul de pereţi (sau de toţi pereţii) 1. A fî disperat, deznădăjduit. 2. A regreta foarte mult o greşeală făcută.
(Loc. vb.) A da pe bete A da de gol, a face de râs. (Loc. vb.) A (se) da pe vatră 1. A (se) civiliza. 2. A (se) supune.
DAIBOJ s. m.
(Loc. a.; loc. av.; fam.) Pe daiboj 1. Gratuit. 2. Pe nimica toată.
(Loc. vb.; fam.) A umbla cu daibojul (sau dai-bojă) 1. A cerşi. 2. A trăi din mila altora.
(Loc. vb.; reg.) A fî-n daiboji A fi binedispus.
DAIBOJEALĂ s. f.
(Loc. av.) Pe daibojeală 1. Gratuit. 2. Pe nimica toată.
(Loc. vb.) A umbla cu daibojeala (sau cu daibo-JeW) 1. A căuta să obţii ceva la un preţ avantajos.
2.	A minţi. 3. A înşela.
(Loc. vb.) A da (sau a face) ceva pe daibojeală
A da (sau a face) ceva pe datorie.
(Loc. vb.) A face (ceva) în daibojeală A face un lucru de mântuială.
(Loc. vb.; arg.) A sta (sau a se da) la daibojeală A trăncăni.
Dambla s.f
(Exp. vb.; reg.; fig.) A lovi (pe cineva) damblaua A paraliza. 2. A înnebuni.
\XP- vb-; reg.) A avea dambla la ceva sau la Clneva 1. A dori ceva. 2. A fî îndrăgostit de cineva.
(Loc. vb.) A-(şi) face damblaua A-(şi) satisface dorinţa sau capriciul.
DAMF s. n.
(Loc. vb.; pfm.) A lua damf A se îmbăta.
(Loc. av.; pfm.) Cu damf Cu pasiune, aprins, înfierbântat.
(Exp. vb.; pfm.) A fi (sau a avea) damf 1. A fi uşor ameţit de băutură. 2. A fi pornit pe ceartă.
(Loc. vb.; pfm.) A da damf 1. A intensifica. 2. A accelera.
D.4NIE 5. fi
(Exp. vb.) A (se) face (sau a da) (o) danie 1. A dărui. 2. A dona. 3. A lăsa cuiva ceva.
DARs. n.
(Exp. a.) De dar Primit gratis.
(Exp. av.) în dar 1. Gratis. 2. (înv.) Pe un preţ de nimic.
(Exp. vb.) A aduce (a da, a duce sau a face cuiva) (în) dar A dărui.
(Sint.) Darul miresei Sumă de bani pe care mireasa o primeşte personal în timp ce dansează o horă asemănătoare periniţei.
(Sint.) Sfintele daruri sau darul lui Dumnezeu Pâinea şi vinul sfinţite pentru împărtăşanie.
(Sint.) Dar manual Donaţie exceptată de la formele obişnuite cerute pentru validitatea donaţiei, efectuată prin predarea bunului de la mână la mână.
(Loc. vb.; rar; pfm.) A cădea la daruri A mitui. (Exp. vb.) A avea dar (de la sau, înv., de cătră cineva) A fi răsplătit.
(Exp. vb.) A face darul cuiva A face o favoare cuiva.
(Exp. vb.) A fi în starea darului A fi gravidă. (Exp. a.) Cu dar înzestrat.
(Exp. vb.) A avea darul să sau de (a)... A
avea puterea, priceperea sau calitatea de a face ceva.
(Exp. vb.) A avea darul vorbirii A fi bun orator. (Exp. vb.) A avea (sau a lua) darul beţiei A fi (sau a deveni) beţiv.
(Sint.) Darul preoţiei 1. Har conferit preoţilor prin hirotonisire. 2. (P. ex.) Dreptul de a oficia actele de cult. 3. Profesie de preot.
DARABANĂ s.f.
(Exp. vb.; pop.) A bate darabana A bate toba. (Exp. vb.; pop.) A bate darabana cuiva 1. A vinde averea (cuiva) la mezat. 2. (P. ex.) A sărăci.
(Exp. vb.; înv.) A vinde (sau a cumpăra) la darabană (sau cu darabană, ori, rar, darabane) A vinde (sau a cumpăra) la mezat.
DARAC
104
(Exp. vb.; pop.) A face (cuiva) spatele (sau capul) darabană A bate foarte tare pe cineva.
(Exp. vb.) A face cuiva capul darabană A năuci. DAR4C s. n.
(Exp. vb.; pop.) A da la darac sau a trece prin (ori pe sub dinţi de) darac A dărăci.
(Exp. vb.; pop.) A pune (cuiva) nutreţ pe darac A face (cuiva) rău pe ascuns.
DARAVERAs fi (Exp. vb.; pfm.) A avea (sau a face) daraveră (cu cineva) A avea (sau a face) afaceri cu cineva.
(Loc. vb.; rar; fam.) A fî în daraveri (de comerţ) A fi în relaţii comerciale.
(Sint.; Jur.; înv.) Daraveră judecătorească Proces. BARE s.f.
(Loc. a.) Cu dare de mână înstărit.
(Sint.) Dare de seamă 1. Raport asupra unei activităţi, gestiuni etc. într-o anumită perioadă. 2. Prezentare critică a unei scrieri literare sau ştiinţifice, recenzie. (Sint.; înv.) Dare la semn Tragere la ţintă.
(Sint.) Dare în judecată Chemare a unei persoane în faţa instanţelor judecătoreşti în calitate de pârât. (Sint.) Dare în funcţiune Deschidere a unui magazin, a unui imobil etc.
(Sint) Dare în exploatare Deschidere a unei mine pentru extragerea zăcământului.
(Sint.) Dare la lumină Publicare.
(Sint.) Dare pe faţă (sau în vileag) 1. Divulgare.
2.	Demascare.
DAT, ~Ă a., s. n. fi (Loc. a.) Dat peste cap Lucrat superficial.
(Exp. a.) Dat la ziar 1. Publicat în ziar. 2. Trimis la ziar.
(Exp. a.) Dat la televizor Difuzat la televizor. (Loc. a.) Dat la lumină (sau la iveală) 1. Descoperit. 2. Arătat. 3. (D. o scriere) Publicat.
(Loc. a.) Dat pe gât Băut lacom, dintr-odată.
(Loc. av.) La un moment dat 1. într-un anumit moment. 2. în clipa aceea.
(Loc. av.) In cazul dat în acest caz.
(Loc. cj.) Dat fiind (că)... 1. Ţinând seama de...
2.	Deoarece.
(Loc. a.) Dat dracului (sau naibii) 1. Deştept.
2.	Şmecher.
(Loc. a.) Dat uitării Uitat.
(Loc. av.) (Pre) cum e data (datul) După cum este obiceiul.
D^TĂ s.f
(Loc. av.) Data trecută într-o împrejurare trecută. (Loc. av.) Data viitoare într-o împrejurare ulterioară.
(Loc. av.) De data aceasta (sau asta), ori, înv., astă dată 1. Acum. 2. în rândul acesta.
(Loc. av.; înv.) Din data de acum De acum înainte. (Loc. av.; înv.) întru (sau la) acea dată 1. în acel timp. 2. Imediat.
(Loc. av.) Pe dată ce (sau cum) 1. Imediat. 2. în momentul când...
(Loc. av.) O dată (î. o. c. de două sau de mai multe ori) într-un singur rând.
(Loc. av.) Nu o dată Adesea.
(Loc. av.) Odată (cu)... în acelaşi timp (cu)... (Loc. av.) Odată cu capul Niciodată.
(Loc. vb.) O dată pentru totdeauna Definitiv. (Loc. vb.) încă o dată 1. Din nou. 2. A doua oară. (Loc. cj.) Odată (ce)... 1. Imediat (ce)... 2. De vreme ce...
(Loc. cj.; înv.) întâia dată cât... îndată ce... DATINĂ s.f.
(Exp. a.; rar) De datină Tradiţional.
(Exp. av.) După datină (sau potrivit datinei)
1.	Conform tradiţiei. 2. Conform uzanţei.
(Loc. vb.) A (se) lua sau a (se) face datină A (se) încetăţeni.
DATOR, -OARE s. m. fi, a.
(Loc. vb.) A (se) da sau, pop., a (se) băga dator A se îndatora (cuiva).
(Exp. vb.; exp. a.; pfm.) (A fi) dator (vândut) (Afi) plin de datorii.
(Exp. vb.; pfm.) A scoate (pe cineva) dator A pretinde (cuiva) achitarea unei sume pe care nu o datorează.
(Exp. vb.; pop.) A se băga dator (pe ceva) A lua
ceva pe datorie.
(Exp. vb.; înv.) A face ceva dator A amaneta un obiect.
(Exp. vb.) A (nu) rămâne (cuiva) dator 1. A face totul după cum era stabilit. 2. A clarifica. 3. A răspunde prompt. 4. (P. ex.) A se răzbuna.
(Loc. av.; înv.) în dator Pe datorie.
DATOR/E s.f (Sint.; înv.) Carte (sau zapis) de datorie Act în care este precizată suma sau alt bun pe care o datorează cineva cuiva.
(Exp. av.; loc. a.) Cu (sau pe, înv. în) datorie (sau, înv., datorii) 1. Pe credit. 2. De împrumut.
(Loc. vb.; înv.) A cădea la datorie 1. A se îndatora.
2.	(D. soldaţi) A muri pe câmpul de luptă. 3. (P. ex.; fig.) A se sacrifica pentru o cauză.
(Exp. vb.) A (se) băga sau a (se) îneca, a (se) îngloda, a (se) încurca în datorii A (se) împrumuta cu sume mari de bani care nu mai pot fi restituite.
105
DEAL
(Exp. vb.; ir.) Abate (pe cineva) (sau a da cuiva)
pe datorie Abate (pe cineva) fară nicio justificare.
2.	(P. ex.) A bate (pe cineva) foarte tare.
(Loc. a.) De datorie Cuvenit.
(Loc. av.) De (sau după, din) datorie 1. Din obligaţie. 2. Din necesitate. 3. După cum se cade.
(Loc. av.) La datorie 1. în locul în care te cheamă obligaţiile de serviciu. 2. în armată.
(Exp. vb.; d. tineri) A fî chemat la datorie A fi încorporat.
(Exp. vb.; d. oameni) A fi la datorie 1. A fi acolo unde îl cheamă obligaţiile de serviciu. 2. (Fig.) A fi acolo unde trebuie.
(Loc. vb.) A avea datorie (sau datoria) (să) A fi obligat moral.
(Exp. vb.) A-şi face (sau a împlini) datoria 1. A răspunde obligaţiilor de serviciu. 2. A fî foarte conştiincios. 3. (P. ex.) A răspunde cerinţelor de bază. (Exp. vb.) A fi omul datoriei A fi foarte conştiincios.
(Exp. vb.) A fi (sau, înv., a crede) de (sau în, întru) datoria (cuiva) A fi obligaţia cuiva să...
(Exp. vb.) A crede (sau a ţine) de datorie A avea obligaţia să...
(Exp. vb.; înv.) Nici datorie a lăsa A se achita de toate obligaţiile.
(Exp. vb.; reg.) A te da datoria A fî obligat de lege sau de poziţia socială să acţionezi într-un anumit mod.
(Exp. vb.) A-şi călca datoria A nu se achita de obligaţiile sale.
(Exp. av.; înv.) După datorie 1. Conform uzanţei.
2.	Conform traditiei. 3. După cum se cuvine. IX4UNĂ,./
(Loc. pp.; înv.) în (sau cu, spre, de) dauna (cuiva sau a ceva) 1. împotriva... 2. în ciuda... cuiva (sau a ceva). 3. în detrimentul (cuiva sau a ceva).
(Exp. vb.; înv.) (Ce) daună (mare) că... Păcat că. (Sint.; Jur.) Daune interese (sau daune şi interese) Sumă datorată creditorului de către debitorul care nu Şi-a achitat obligaţia.
(Loc. vb.; înv.) A fi daună A fi periculos.
(Exp. vb.) A umbla în (sau de) dâra cuiva (sau a ceva) 1. A fi preocupat de cineva sau de ceva. 2. A Se strădui să fie pe placul cuiva.
(Exp. vb.; reg.) A (o) da-n dâră (sau a-i lua dâra) 1* A descoperi cauza. 2. A găsi soluţia.
(Exp. vb.; fam.) A face dâră prin barbă 1. A în-^ePe o acţiune. 2. A face începutul unui obicei (rau). 3. A crea un precedent.
DÂRVALĂ s.f (Loc. a.) De dârvală 1. (D. oameni) Care îndeplineşte muncile cele mai grele, cele mai neplăcute şi mai umilitoare. 2. (D. haine) Care se poartă la muncă.
3.	(D. haine) Care poate fi rupt, murdărit.
(Loc. vb.) A rămâne de dârvală 1. A rămâne pe drumuri. 2. A nu mai avea din ce trăi.
(Loc. vb.) A face pe cineva de dârvală 1. A batjocori. 2. A certa rău.
(Exp. vb.) A ajunge slugă la dârvală A ajunge un om de nimic.
(Loc. vb.) A lua la dârvală 1. A impune cuiva să facă o muncă nedorită. 2. A obliga pe cineva să se supună.
(Loc. vb.) A face ceva de dârvală 1. A face treabă în mod superficial. 2. A strica.
(Loc. vb.) A face cuiva dârvală A crea cuiva neplăceri.
DE pp.
(Loc. av.; loc. pp.) De dinapoi(a) Din spate(le). (Loc. av.; loc. pp.) De dinainte(a) Din faţă, din faţa. (Loc. av.; loc. pp.) De dindărăt(ul) Din dos(ul). (Loc. av.; loc. pp.) De deasupra De peste.
(Loc. av.; loc. pp.) De dedesubt(ul) De sub.
(Loc. av.; loc. pp.) De primprejur(ul) Din jur(ul). (Loc. cj.) De când Din momentul...
(Loc. cj.) De vreme ce Pentru că.
(Loc. cj.) De unde Din ce loc.
(Loc. cj.) De cum Deîndată ce.
DEAL s. n.
(Loc. av.) Pe deal (sau spre deal) ori la deal (î. o. c. la vale) în urcuş.
(Exp. av.) La deal de... Mai sus de...
(Exp. av.) De către deal Din sus.
(Exp. vb.; fam.) Dă la deal, dă la vale încearcă toate posibilităţile.
(Exp. vb.) Greu la deal, greu la vale Oricum încerci, e tot greu.
(Exp. vb.) Ce mai (sau ce tot) la deal, la vale 1. E
inutil să mai discutăm. 2. Să spunem lucrurilor pe nume.
(Exp. vb.) A umbla şi-n deal, şi-n vale sau A sui în deal, a coborî în vale A umbla peste tot.
(Exp. vb.; pop.) Mai e un deal şi-o vale Mai sunt multe dificultăţi.
(Exp. vb.) A trecut dealul A reuşit să treacă de ce-a fost mai greu.
(Exp. vb.) A nu şti nici (Ia) deal, nici (la) vale A
fî nepriceput.
(Exp. vb.) A se face cât dealul A se supăra foarte tare.
DECiT
106
(Exp. vb.; reg.) Parcă aduce picioarele de după deal Merge prea încet.
(Exp. vb.; reg.) A fî deal şi noapte (sau deal şi ceaţă) înaintea ochilor A nu putea suferi pe cineva. DECL4T av., pp.
(Exp. vb.) N-ai decât să... 1. Este singurul lucru care îţi rămâne de făcut. 2. Eşti liber să... 3. încearcă, dacă vrei. 4. Puţin îmi pasă dacă o faci. DEFAVCX4RE s.f (Exp. av.) în defavoarea cuiva 1. împotriva interesului cuiva. 2. în dezavantajul cuiva.
(Exp. vb.; înv.) A cădea în defavoarea cuiva A pierde bunăvoinţa cuiva.
DEGEABA av.
(Loc. cj.; reg.) Degeaba că... Cu toate că...
(Exp. vb.) A-i fi cuiva degeaba 1. A nu avea folos de pe urma unui efort. 2. A avea în mod inutil o calitate.
(Exp. vb.) A sta (sau a şedea) degeaba 1. A nu face nimic. 2. A nu avea ocupaţie.
(Exp. vb.) A mânca pâine degeaba A nu-şi merita mâncarea.
(Exp. vb.) A face (sau a ţine) umbră pământului degeaba A trăi inutil.
(Exp. vb.) A purta căciulă degaba A nu avea demnitate.
(Exp. vb.) A-şi răci gura degeaba A vorbi fară a fi luat în seamă.
(Loc. av.) Pe degeaba 1. Fără motiv. 2. Fără nicio plată, gratis, gratuit.
DEGER4T, ~Ă a.
(Exp. vb.) A nu face (sau a nu plăti, înv., a nu ajunge) (nici cât) o ceapă degerată (rar, două cepe degerate) A nu valora nimic.
(Exp. vb.) A nu da (pe cineva sau pe ceva) nici (cât pe) o ceapă degerată (sau nici două cepe degerate) 1. A considera (pe cineva sau ceva) lipsit de valoare sau importanţă. 2. A dispreţui.
(Exp. vb.; reg.) A mânca o ceapă degerată 1. A nu izbuti într-o afacere. 2. A nu duce la bun sfârşit o misiune.
DEGET s. n.
(Exp. vb.) A se ascunde (sau a se da) după (propriul) deget 1. A căuta în zadar să-şi ascundă o vină evidentă. 2. A fugi de răspundere.
(Exp. vb.) A şti (sau a cunoaşte) (ceva) (ca) pe degete A şti (sau a cunoaşte) ceva foarte bine. (Exp. vb.) A purta (sau a duce, a învârti, a juca) (pe cineva) pe degete 1. A face ce vrea din cineva.
2.	A păcăli pe cineva.
(Exp. vb.) A (putea) număra pe degete (sau pe degetele mâinilor, ori de la o mână) A fi un număr (foarte) mic de obiecte sau fiinţe.
(Exp. vb.) A aluneca (sau a se strecura) printre degete 1. A scăpa. 2. A dispărea pe neobservate. (Exp. vb.) A pune (sau a trece cu ori, înv., a întări cu) degetul A aplica amprenta digitală în loc de iscălitură.
(Exp. vb.) A se trage în (sau de) degete sau a trage degetul cu cineva 1. A-şi măsura puterile cu cineva. 2. A se lua la ceartă cu cineva. 3. A fi (prea) familiar cu cineva.
(Exp. vb.) A arăta cu degetul 1. A dispreţui (făţiş) pe cineva pentru faptele sale. 2. A face de ruşine pe cineva. 3. (înv.) A fi evident, dovedit.
(Exp. vb.) A avea degete lungi (sau a fi lung în degete) A avea obiceiul de a fura.
(Exp. vb.) A nu mişca (măcar) un deget 1. A rămâne pasiv când trebuie să rezolvi o problemă. 2. A nu ajuta pe cineva.
(Exp. vb.) A-şi da cu degetul în ochi A nu vedea nimic (din cauza întunericului).
(Exp. vb.) A-şi linge degetele A mânca o mâncare foarte bună.
(Exp. vb.; rar) A nu şti să-şi numere degetele A fi (prost sau) lipsit de învăţătură.
(Exp. vb.) A fi (sau a rămâne) gol ca degetul (sau ca degetul de gol) A ajunge foarte sărac.
(Exp. vb.) A rămâne (numai) cu degetul A rămâne foarte sărac.
(Exp. vb.) A fi cu degetul în gură 1. A fi foarte sărac. 2. A fî foarte naiv.
(Exp. vb.) A sta (sau a şedea, a fi) cu degetul (ori cu degetele) în gură A pierde vremea fară să facă nimic.
(Exp. vb.) A da cuiva cu degetele în ochi 1. A
spune cuiva lucruri neplăcute. 2. A încerca să înşeli pe cineva.
(Exp. vb.; rar) A da din deget A fi viu.
(Exp. vb.) A-şi muşca degetele A fi zgârcit.
(Exp. vb.; reg.) A da cu degetul A voma.
(Exp. vb.) A da pe cineva după deget 1. A înşela pe cineva. 2. A întrece pe cineva în privinţa situaţiei materiale, a poziţiei sociale etc.
(Exp. vb.) A fluiera din degete A rămâne păgubaş. (Exp. vb.; îrg.) A bate (cuiva) cu degetul A ameninţa cu degetul.
(Exp. vb.) A atinge (ceva) cu degetul A fî foarte aproape, în spaţiu sau în timp, de ceva.
(Exp. vb.) A nu rămâne loc nici să pui degetul A
nu rămâne niciun pic de loc.
107
DEPt/NE
(Exp. vb.) A nu ajunge cuiva nici la degetul cel
mic A fi cu mult inferior cuiva.
(Exp. vb.) Degetul lui Dumnezeu Voinţă divină. (Exp. vb.) A încerca marea cu degetul A încerca ceva evident imposibil.
(Exp. vb.) A pune degetul pe rană A înţelege sau a exprima esenţialul într-o problemă sensibilă.
(Exp. vb.) A-şi muşca degetele A regreta.
(Exp. vb.; rar) A strânge degetele floare A apropia vârfurile degetelor.
(Exp. vb.) A avea (pe cineva) la degetul (cei) mic A putea face orice cu cineva.
(Exp. vb.) A lăsa (pe cineva) la degetul cel mic A
întrece pe cineva.
(Exp. vb.) A pune (pe cineva) la degetul cel mic
A se dovedi superior cuiva.
(Exp. vb.) A schimba (pe cineva) cu degetul cel mic A schimba pe cineva cu uşurinţă.
(Exp. vb.) A merge (sau a umbla, a păşi, a se înălţa etc.) în (sau pe) vârful (sau vârfurile) degetelor (sau în degete) 1. A merge, a umbla etc. pe vârfurile picioarelor. 2. (P. ex.) A merge, a umbla etc. fară zgomot.
degrabă av.
(Loc. av.; înv.) Cu (sau în, întru) degrabă 1. în grabă. 2. Pe nesimţite. 3. Cu uşurinţă.
(Loc. av.) Mai degrabă..., decât... 1. Mai curând, decât... 2. Mai probabil..., decât...
(Loc. vb.) A-i fi cuiva degrabă A fî foarte grăbit. DEJUGA vb.
(Exp. vb.; pfm.) A dejuga boii de la car A termina. (Exp. vb.; reg.) A dejuga rău (sau la moara frântă) A nimeri rău sau într-un moment nepotrivit.
(Exp. vb.; reg.) A dejuga la (un) noroc A merge la întâmplare.
DEOCHI s n.
(Loc. vb.) A se trece cu de deochiul sau a se întrece cu de deochiul A se obrăznici.
(Loc. vb.) A trece (pe cineva) cu deochiul A batjocori (pe cineva) afirmând lucruri neadevărate. (Loc. av.) De-a deochiul Cu admiraţie.
(Sint.) Frumuseţe de deochi Frumuseţe deosebită. (Exp. vb.; gmţ.) Să nu-i fie (cuiva) de deochi For-mulă de admiraţie pentru calităţile cuiva (care nu trebuie deocheat).
DEOSEBiRE s. fi (Loc. av.) Cu deosebire în mod special, v oc. cj.) Cu deosebire(a) că... Cu diferenţa că... (Loc. av.) Cu deosebire de... 1. Cât se poate de... 2* Foarte.
(Loc. av.) Fără deosebire 1. Fără excepţie. 2. Identic. (Loc. av.) Spre (sau în) deosebire de... 1. în opoziţie cu... 2. în mod diferit de...
(Exp. vb.; înv.) A avea deosebire A fi diferit. DEPARTE av.
(Loc. pp.) Departe de La mare distanţă de...
(Exp. vb.) A fi departe 1. A fi plecat. 2. (Fig.) A nu fi atent la ceea ce se află în jur.
(Exp. vb.) A fî tot mai departe unul de altul A fi înstrăinaţi.
(Exp vb) Departe de mine gândul Nici nu mă gândesc să...
(Exp. vb.) Până departe Pe o distanţă mare.
(Exp. vb.) Pe departe Pe ocolite.
(Loc. av.) Nici pe departe 1. Nici măcar puţin.
2.	Deloc.
(Exp. vb.) A ajunge departe A se realiza social (şi profesional).
(Loc. av.) Mai departe 1. Dincolo de... 2. în continuare. 3. înainte.
(Loc. av.) De departe De la mare distanţă.
(Sint.) Rudă (mai) de departe Persoană aparţinând unei ramuri îndepărtate a familiei cuiva.
(Exp. vb.) Nu mai departe (decât)... 1. Nu a trecut sau nu va trece mai mult timp decât... 2. Nu mai târziu decât...
(Exp. vb.; pop.) Mai e mult până departe Nu ai
ajuns încă la ţintă, la scop.
DEPĂNA vb.
(Exp. vb.) A depăna din picioare 1. A umbla mişcând repede picioarele. 2. (Reg.; d. cai) A merge în trap pripit, mărunt.
(Exp. vb.; fam.) A lua (pe cineva) la depănat 1. A mustra. 2. A pedepsi.
DEPĂRTARE s.f (Exp. av.) Din depărtare (sau depărtări) De
departe.
(Exp. av.) La depărtare La o oarecare distanţă. (Loc. vb.; înv.) A fi cu depărtare 1. A fi la mare distanţă. 2. A nu fi la îndemână.
(Loc. vb.) A-i veni cu depărtare A nu-i fi la îndemână.
DEPL/NE vb.
(Exp. vb.; fig.) A depune armele A înceta lupta. (Exp. vb.; fig.) A depune coroana A renunţa la domnie.
(Exp. vb.; fig.) A depune bilanţul A da faliment. (Exp. vb.) A depune bani (la o instituţie bancară) A lăsa o sumă de bani (în păstrare la o instituţie bancară).
DESCHiDE
108
(Exp. vb.) A depune mandatul A renunţa la o însărcinare încredinţată.
(Exp. vb.) A depune un act (sau o cerere, un memoriu etc.) A înainta, a preda forului competent un act.
(Exp. vb.) A depune muncă (sau efort, osteneală
etc.) A trudi.
(Exp. vb.; rar) A depune un examen A susţine un examen.
(Exp. vb.) A depune jurământul 1. (D. un martor) A se angaja să spună tot adevărul în legătură cu faptele unui proces. 2. (D. preşedinţi, demnitari, militari, etc.) A se angaja să-şi îndeplinească îndatoririle.
(Exp. vb.) A depune mărturie A face declaraţii în faţa unui organ judiciar în legătură cu faptele unui proces.
DESCH/DE vb.
(Exp. vb.) A deschide (cuiva) uşa (sau uşile, porţile) 1. A primi în vizită. 2. A-i da cuiva acces liber (undeva, la ceva).
(Exp. vb.) A(-şi) deschide punga 1. A cheltui mult.
2.	A fi generos.
(Exp. vb.) A deschide gura (sau, înv., rostul, buzele) A vorbi.
(Exp. vb.; înv.) A-i deschide (cuiva) gura (sau rostul, buzele) 1. (D. Dumnezeu) A da unui mut grai (sau glas). 2. A face pe cineva să mărturisească ceva.
(Exp. vb.; îvp.) A deschide rostul (sau gura) spre (sau asupra) (cuiva) A se adresa cuiva.
(Exp. vb.; înv.) A nu şti deschide gura A rămâne mut.
(Exp. vb.) A-şi deschide ochii bine 1. A privi cu mare atenţie. 2. (D. puii unor mamifere) A dezlipi pleoapele, a face ochi. 3. (D. oameni) A se naşte.
4.	(Fig.) A deveni conştient de ceva.
(Exp. vb.; înv.) A deschide ochii (sau, rar, ochiul) (cuiva) 1. A vindeca de orbire. 2. A face (pe cineva) să-şi dea seama de ceva.
(Exp. vb.) A deschide mintea (cuiva) A face (pe cineva) să înţeleagă (sau să cunoască) ceva.
(Exp. vb.) A (i) se deschide (cuiva) mintea sau a se deschide la minte A căpăta putere de înţelegere. (Exp. vb.) A(-şi) deschide urechile (în patru) A asculta cu atenţie.
(Exp. vb.) A deschide urechile (cuiva) A face (pe cineva) să fie atent.
(Exp. vb.; reg.) A deschide ochii pe cineva A se
îndrăgosti pentru prima oară.
(Exp. vb.) A deschide (cuiva) braţele A primi cu bunăvoinţă pe cineva.
(Exp. vb.) A deschide mâna A fi darnic.
(Exp. vb.) A deschide o rană A răni.
(Exp. vb.) A(-şi) deschide drum (sau cale, intrare, pârtie etc.) 1. A(-şi) crea o posibilitate de acces.
2.	A(-şi) uşura pătrunderea (spre cineva sau ceva).
3.	A uşura (cuiva) atingerea unui ţel. 4. A crea posibilităţi de apariţie (sau de dezvoltare).
(Exp. vb.) A-ţi fî deschis (cineva) drumul (sau două drumuri, toate drumurile etc.) A avea posibilitatea (sau două posibilităţi, toate posibilităţile etc.) de a realiza ceva.
(Exp. vb.) A i se deschide (cuiva) (în faţă, înainte) lumea (sau o lume, perspective, orizonturi, zori
etc.) A i se semnala posibilităţi avantajoase, şanse de progres în viitor.
(Exp. vb.) A deschide credit (sau credite) A credita. (Exp. vb.) A deschide o paranteză 1. A face semnul grafic care precedă cuvintele intercalate într-o paranteză. 2. A face o digresiune.
(Exp. vb.) A deschide scorul A marca primul gol într-un meci.
(Exp. vb.) A deschide (cuiva) pofta (sau apetitul) A provoca cuiva pofta de ceva.
(Exp. vb.) A deschide vorba (sau, înv., vorbire, discuţie, conversaţie) A începe o discuţie. DESCH/S, 4 a.
(Loc. a.; înv.) Uşă deschisă (D. oameni) Primitor faţă de cineva.
(Exp. vb.) A-i fi (sau a avea) deschisă uşa (sau poarta) la cineva (sau într-un anumit loc) A avea (oricând) acces undeva sau la cineva.
(Exp. vb.) A lăsa poarta deschisă (pentru ceva)
1.	A accepta completări (sau modificări) ulterioare.
2.	A aştepta.
(Exp. vb.) A avea (sau a ţine) casa (sau casă) deschisă 1. A avea mereu musafiri. 2. A primi multa lume.
(Exp. vb.; înv.) A astupa (cuiva) gura deschisa
1.	A reduce la tăcere (pe cineva). 2. A face (pe cineva) să accepte o situaţie.
(Exp. av.) Cu ochii deschişi (sau, rar, cu ochiul deschis) Atent.
(Exp. vb.) A avea (sau a se afla cu) ochii deschişi
(sau ochiul deschis) A fi deosebit de atent.
(Exp. av.; exp. a.) Cu inima deschisă (în mod) sincer. (Exp. a.) Deschis la inimă 1. Sincer. 2. (P. ex.) Comunicativ.
(Exp. a.) Deschis la minte (sau la cap) Inteligent.
109
DINADiNS
(Exp. vb.) A avea mintea deschisă A fi deştept. (Exp. av.) Cu pieptul deschis Cu curaj.
DESCURCA vb.
(Exp. vb.) A descurca urma A căuta urmele unui
animal.
(Exp. vb.) Descurcă-mi drumul Du-te din drumul meu.
(Exp. vb.) Descurcă-mi lumina Nu bloca lumina. DESFACE vb.
(Exp. vb.; reg.) A desface patul A pregăti patul pentru dormit.
(Exp. vb.; reg.) A i se desface capul cuiva A avea dureri mari de cap.
(Exp. vb.) A se desface din somn A se trezi.
(Exp. vb.; fam.) A-şi desface pieptul 1. A se înfoia.
2.	A se expune unui atac.
DESPĂRT7 vb.
(Exp. vb.; fig.) Ase despărţi sufletul de trup A muri. (Exp. vb.; reg.) A i se despărţi inima A i se rupe inima, a suferi intens.
(Exp. vb.; înv.) A se despăşi dintr-această viaţă sau din lumea aceasta A muri.
DESPICA vb.
(Exp. vb.) A despica firul în patru A cerceta ceva cu minuţiozitate exagerată.
(Exp. vb.; înv.) A se despica de ziuă A se ivi zorile. DEZLEGA vb.
(Exp. vb.) A (i) (se) dezlega cuiva limba (sau gura) A începe să vorbească (mult).
(Exp. vb.; reg.) A dezlega calul de la gard A vorbi deschis.
(Exp. vb.; înv.) A dezlega (pe cineva) de gură
A face (pe cineva) să-şi recapete vorbirea.
(Exp. vb.; fig.) A(-şi) dezlega punga A da sau a cheltui bani ori a face pe cineva să dea sau să cheltuiască bani.
(Exp. vb.; pop.) A dezlega sacul A începe să povestească, să spună glume, ghicitori.
(Exp. vb.; înv.) A(-şi) dezlega tăcerea A începe să vorbească, să discute.
DEZLEGAT, ~Ă a.
(Exp. vb.; fam.) A avea limba dezlegată A vorbi mult, deschis, a fî vorbăreţ.
(Exp. vb.; fam.) A fî cu limba dezlegată A fi dis-PUs să facă mărturisiri.
(Exp. vb.; fam.) A fi dezlegat Ia pungă A fi darnic, cheltuitor.
DEZNĂDĂJDU/RE s.f.
(Exp. av.) Cu (sau în, înv., întru) deznădăjduire
n mod desperat, deznădăjduit.
(Exp. av.) (Până) la deznădăjduire într-o situaţie grea, fară ieşire, la disperare.
(Exp. vb.) A duce (sau a aduce, a arunca) la deznădăjduire ori, înv., a cădea în (sau la) deznădăjduire (sau deznădăjduiri) 1. A deznădăjdui.
2.	A exaspera.
DEZNĂDEJDE s.f.
(Exp. av.) Cu (sau în) deznădejde Lipsit de (orice) speranţă, în mod disperat, deznădăjduit.
(Exp. av.) (Până) la deznădejde în cel mai înalt grad, la maximum.
(Exp. vb.) A cădea în deznădejde 1. A deznădăjdui. 2. A exaspera.
DEZNODA vb.
(Loc. vb.) A deznoda punga (sau băierile pungii)
A face o cheltuială.
(Exp. vb.; pop.) A deznoda în sau de bătaie Abate foarte rău.
DICH/S 5r. n.
(Loc. a.; loc. av.) Cu dichis (sau cu tot dichisul)
1.	Prevăzut cu toate cele necesare. 2. Aşa cum trebuie. 3. Cu grijă. 4. Ordonat.
(Loc. vb.; pop.) A fi cu tot dichisul 1. A fi viclean.
2.	A fi aşa cum trebuie.
DIFICULTATE s.f.
(Exp. av.) Cu (multă) dificultate Foarte greu. (Exp. vb.) A face (sau a crea) dificultăţi 1. A pune cuiva piedici. 2. A opune rezistenţă (într-o problemă). (Exp. vb.) A avea dificultăţi 1. A avea neînţelegeri cu cineva. 2. A întâmpina piedici.
DIMINEAŢĂ s.f, av.
(Exp. a.; loc. av.) De dimineaţă 1. La începutul zilei. 2. Foarte devreme.
(Loc. av.) în (sau din) faptul dimineţii în zori de zi. (Loc. av.) în (sau pe) toată dimineaţa (sau dimineţile) în fiecare dimineaţă.
(Loc. av.) în (sau de) bună dimineaţă sau dimineaţă bună Dis-de-dimineaţă.
(Loc. av.) Cu (sau de cu) dimineaţă De când se face ziuă.
(Exp. vb.) A umbla cu bună dimineaţa 1. A umbla cu colindul în dimineaţa sau ajunul Crăciunului.
2.	(Gmţ.) A umbla fară treabă pe la vecini. 3. (Arg.) A intra pe fereastră devreme cu intenţia de a fura ceva.
(Exp. vb.; reg.) A fi (sau a umbla) cu două dimineţi A fi prefăcut.
DINAD/NS av.
(Loc. av.) Cu (tot) dinadinsul 1. Cu orice preţ.
2.	Cu adevărat. 3. Fără glumă.
DINA/NTE
110
DINA/NTE av., s.f.
(Exp. a.; exp. av.) De dinainte Din faţă.
(Loc. vb.) A (sau a-l) lua (pe cineva) gura pe dinainte A spune ce nu trebuie.
(Exp. vb.) A nu-i trece cuiva pe dinainte A acorda cuiva prea multă consideraţie.
(Exp. a., exp. av.) De dinainte 1. Adineaori. 2. Anterior. 3. Din timp.
D/NCOACE av.
(Exp. a.; exp. av.) De dincoace Care se află în partea dinspre vorbitor.
(Exp. pp.) Dincoace de... în partea dinspre vorbitor.
(Exp. pp.) De dincoace de... Din partea aceasta. D/NCOLO av (Exp. a.; exp. av.) De dincolo Din cealaltă parte.
(Exp. pp.) Dincolo de... 1. în partea cealaltă a...
2.	în afara celor spuse.
(Exp. pp.) Pe dincolo Prin partea cealaltă.
(Exp. vb.) Aşa şi pe dincolo 1. Aşa cum s-a spus mai sus. 2. în felul în care se cunoaşte.
DiNTE 5. m.
(Sint.) Dinte de lapte Fiecare dintre dinţii care le cresc copiilor în primii ani ai vieţii şi care cad mai târziu, fiind înlocuiţi cu alţii.
(Exp. av.; pop.) Soare cu dinţi (D. timp) însorit şi răcoros.
(Exp. vb.; pop.) A se ţine de ceva cu dinţii A nu
ceda cu niciun preţ.
(Exp. a.) înarmat până în dinţi înarmat puternic. (Exp. vb.; pfm.) A-i scoate (cuiva) şi dinţii din gură
A-i lua (cuiva) tot ce are.
(Exp. vb.; pfm.) A-şi arăta dinţii 1. A ameninţa.
2.	A se manifesta în mod nefavorabil.
(Exp. vb.; pfm.) A vorbi printre dinţi A vorbi neclar (şi cu nemulţumire).
(Exp. vb.; pfm) A avea un dinte împotriva (sau contra) cuiva A duşmăni pe cineva.
D/NTRU pp (Exp. av.) Dintr-acolo Din partea aceea.
(Loc. av.) Dintr-odată 1. Cu o singură mişcare.
2.	Pe neaşteptate. 3. Brusc.
DIRECT, ~Ă a.
(Sint.) Vot direct Vot exprimat prin participarea la urnă a fiecărui cetăţean.
(Sint.) Vorbire directă sau stil direct Procedeu sintactic şi stilistic de redare fidelă a spuselor sau gândurilor cuiva.
(Exp. vb.) A fi (sau a face) direct răspunzător (de ceva) A răspunde (sau a face să răspundă) personal de anumite fapte.
(Sint.) Zbor direct Zbor fară escală.
(Sint.) Tren (sau vagon) direct Tren (sau vagon) care face legătura între două puncte fără transbordare. (Exp. a.) (în) linie directă Care descinde din tată în fiu.
DISCREŢIE s.f.
(Exp. vb.) A păstra discreţie 1. A nu divulga un secret. 2. A nu divulga o ştire.
(Loc. av.) La discreţie 1. Cât pofteşti. 2. Din belşug. DISCUŢIE s.f (Exp. av.) Fără discuţie 1. Fără îndoială. 2. Negreşit.
(Exp. vb.) Nu (mai) încape discuţie în mod sigur. DISPERARE s. /
(Exp. av.) Cu disperare 1. în mod deznădăjduit.
2.	Din toate puterile, aprig, tare.
(Exp. av.) în disperare (de cauză) într-o situaţie fară ieşire.
(Exp. av.) La disperare în cel mai înalt grad. (Exp. vb.) A duce pe cineva la disperare 1. A face pe cineva să-şi piardă nădejdea. 2. A exaspera. DISPOZIŢIE s.f.
(Sint.) Organ de dispoziţie Organ care hotărăşte. (Exp. av.) în dispoziţie (sau la, spre, înv., în dispoziţia) 1. La bunul plac al cuiva. 2. La îndemâna cuiva (spre a fi de folos).
(Exp. vb.) A fi (sau a sta, a se afla etc.) Ia dispoziţia cuiva A fi gata să satisfacă dorinţele, ordinele cuiva.
DISPUS, ~Ă a.
(Exp. vb.) A fi (bine) dispus 1. A fi vesel. 2. A fi uşor ameţit de băutură.
(Exp. vb.) A fi rău (sau prost) dispus A fi într-o stare sufletească proastă.
DISTANŢĂ s.f.
(Exp. av.) De la distanţă De la depărtare (în spaţiu sau în timp).
(Loc. av.) Din distanţă în distanţă Din loc în loc. (Exp. vb.) A păstra distanţa (cuvenită) A fi rezervat (faţă de cineva).
(Exp. vb.) Aţine (sau a pune) (la distanţă) 1. A (se) arăta rezervat. 2. A nu lăsa pe cineva să fie prea familiar.
DIVAN s. n.
(Exp. vb.; înv.) A sta divan A avea o atitudine respectuoasă şi solemnă.
111
DOMOL
(Exp. vb.; pop.; im.) A face (cuiva) divan pe spinare A bate (pe cineva).
(Sint; înv.) Divanul cel de pe urmă Judecata de apoi.
(Exp. vb.; fam.; fîg.) A se sui pe divan A se obrăznici.
DOAR av.
(Loc. cj.) Doar (atât) că... (ori cât...) sau (atât) că doar Numai atât.
(Loc. cj.; reg.) Doar că Poate că...
(Loc. cj.) Doar de, afară (sau fără) doar, (înv.) doar numai Cu excepţia...
(Loc. av.; înv.) Nici... doară, necum... Cu atât mai puţin.
(Exp. av.) Doar aşa 1. Pur şi simplu. 2. Fără complicaţii. 3. (P. ex.) Nu altfel decât...
(Loc. av.) într-o (sau de o) doară 1. Fără vreun scop anume. 2. Fără să se aştepte la ceva deosebit. (Loc. vb.; reg.) A se ţine (sau a trăi) cu doara
1.	A spera. 2. A se delăsa.
(Exp. vb.; reg.) A ţine cu doara 1. A păcăli. 2. A amâna.
(Loc. av.; reg.) Că doară chiar Sigur că da.
(Loc. av.) Fără doar şi poate, (înv.) fără doară Cu certitudine.
DOBiNDĂ s.f
(Sint.) Dobândă legală Dobândă stabilită sau admisă prin lege.
(Loc. a.; îvp.) De dobândă Primit de pomană, din milă.
(Exp. vb.; pop.) A plăti cu dobândă A se răzbuna fară milă pentru o pagubă sau o suferinţă, a plăti cu vârf şi îndesat.
DOBÂND/vZ)
(Exp. vb.; înv.) A dobândi voie A avea permisiunea. (Loc. vb.; reg.) A dobândi cocleală (D. obiecte metalice) A se oxida.
(Loc. vb.; înv.) A dobândi boală A se îmbolnăvi. DODIE s.f
(Loc. vb.; pfm.) A vorbi sau a grăi (cam) în dodii
A vorbi fară sens, aiurea.
(Loc. vb.; pfm.) A umbla sau a merge în dodii A
merge în neştire, năuc.
(Exp. vb.; pfm.) A lăsa (pe cineva) în dodiile lui
A lăsa (pe cineva) să-şi facă toanele, capriciile. DOl num.
(Exp. av.; înv.) în (sau din) două vorbe (sau cu-^nte)> ori în două vorbe şi-un cuvânt Pe scurt,
tară multă vorbă.
(Exp. av.) La doi paşi Foarte aproape.
(Exp. vb.) A vorbi (sau spune) cu două înţelesuri
1.	A se exprima echivoc. 2. A vorbi neclar.
(Exp. vb.) Nu face (sau nu dai, nu plăteşte) nici două parale (sau doi bani) 1. Nu prezintă niciun interes. 2. Nu are nicio valoare.
(Loc. av.) în (sau pe din) două în două părţi (egale). (Loc. av.) Nici una, nici două 1. Neaşteptat. 2. Imediat.
(Loc. av.; înv.) în (sau pe din) două cu... Amestecat (în părţi egale) cu altceva.
(Loc. av.; fam.) în doi timpi şi trei (sau două) mişcări 1. Foarte repede. 2. Imediat.
(Loc. av.) Una-două 1. Foarte des. 2. întruna.
(Loc. av.) Din două una sau una din două Ori..., ori...
(Loc. av.) Cu una, cu două Cu uşurinţă.
(Exp. vb.) Una şi cu una fac două E limpede. (Exp. vb.) A nu vorbi sau a nu zice (nici) două
A tăcea.
DOILEA, DOUA nr.
(Loc. av.) De-al doilea (D. veri) Care sunt copiii verilor primari.
(Exp. av.) A doua zi în ziua următoare.
(Exp. av.) A doua oară Data următoare.
(Exp. av.; înv.) De-al doilea A doua oară.
(Exp. vb.) A pune (sau a lăsa, a trece etc.) ceva pe planul al doilea A considera ceva ca fiind de importanţă secundară.
DOMN s. m.
(Exp. vb.; pfm.) Vezi domn sau, înv., au domn Vorba vine.
(Exp. vb.; pfm.) A da sau a lăsa pe cineva în plata
domnului A-l lăsa să facă ce vrea.
DOMNESC, -E4SCĂ a.
(Sint.; înv.) Rugăciune domnească Rugăciunea Tatăl nostru.
(Sint.; înv.) Ţărani domneşti Ţărani liberi.
(Loc. vb.; înv.) A se duce cu sare domnească A se mândri.
(Sint.) Mere domneşti Varietate de mere mari, de culoare gălbuie-portocalie dungate cu roşu.
(Sint.) Măr domnesc Soi de măr care produce mere domneşti.
(Sint.; înv.) Carte domnească Hrisov de înmormântare.
DOMOL, -CMLĂ a., av.
(Loc. av.) Cu domolul 1. Cu blândeţe. 2. Prieteneşte. (Loc. av.; reg.) în domol Fără grabă.
(Loc. vb.; fam.) A o lăsa (sau a o lua) (mai) domol
1.	A se domoli. 2. A se calma.
(Loc. vb.) Ia-o mai domol! Linişteşte-te!
DOP s. n.
(Exp. vb.; înv.) A afla dop la ceva A găsi un mijloc de rezolvare.
(Exp. vb.; gmţ.) (Mare) cât un dop sau (pop.) dop de saca Bondoc.
(Exp. vb.; fam.) A se face (ca un) dop A se îngrăşa. DOR s. n.
(Exp. vb.; înv.) Să-i mori de dor (D. mâncăruri) Greu de găsit.
(Loc. av.) Cu dor 1. Duios. 2. Pătimaş.
(Loc. a.) De dor 1. Duios. 2. Elegiac.
(Loc. av.; pfm.) în dorul lelii La întâmplare.
(Exp. vb.; pop.) A face pe dorul cuiva A-i îndeplini o dorinţă.
DORî s. n.
(Exp. vb.) Cum doreşti (sau doriţi) Poţi lua orice decizie.
(Exp. vb.) A dori (cuiva) sănătate, noroc etc. A face o urare.
(Exp. vb.; înv.) A dori cuiva de bine A-şi lua rămas bun.
DORM/ vb.
(Exp. vb.; pop.) Dormire-ai mort (sau dus), ori somnul cel de veci Să mori!
(Exp. vb.; pfm.) A dormi greu sau (ca un) buştean, ca groşii, bute, tun, (rar) buba, bumbac, (ca) dus (de pe sau din lume), ca mort(ul pe moarte), (de poţi) să tai lemne pe el (sau la capul lui) A avea un somn adânc.
(Exp. vb.; îvp.) A dormi ca mielul la oaie A dormi liniştit.
(Exp. vb.; pfm.) A dormi de-a-n picioarele (sau pe picioare), ori umblând, mergând (pe brazdă)
1.	A fi foarte obosit. 2. (Ir.) A fî leneş. 3. (Ir.) A fi bleg. (Exp. vb.; pfm.) A dormi boiereşte sau ca un boier, ca (ori cât) un bei, ca un popă, popeşte, somnoros A dormi fară grijă.
(Exp. vb.; pfm.) A dormi iepureşte A dormi uşor, neliniştit.
(Exp. vb.) A dormi somnul (drepţilor, tatii sau cel de veci, de pe urmă, ori cel lung) A muri. DOS n.
(Exp. vb.; îvp.) A da dos (sau dosul ori dosurile), a(-şi) arăta dosul, a pune dosul la fugă A fugi (din faţa duşmanului).
(Exp. vb.; îvp.) A bate dosurile, a da dos la faţă
A se ascunde.
(Loc. a.) Bun de dos Bun de fugă.
(Exp. vb.; înv.) A lua cuiva dosul A ataca pe la spate. (Exp. vb.; pfm.) A întoarce (către cineva sau cuiva)
dosul 1. A se întoarce cu spatele către cineva (în semn de dispreţ). 2. A nu mai voi să aibă relaţii cu cineva.
(Exp. vb.; pop.) A pune la dos A ignora ce i se spune. (Exp. vb.; îvp.) A ieşi cu dosul la oameni A se purta necivilizat în societate.
(Exp. vb.; îvp.) A se întoarce cu faţa dosului către cineva A întoarce, batjocoritor, spatele.
(Sint.) Dosul palmei (sau mîinii ori labei) Partea exterioară a mâinii, opusă palmei.
(Sint.; rar) Dosul limbii Partea de dedesubt a limbii.
(Loc. vb.; înv.) A da cuiva dosul (la adăpost) 1. A
adăposti. 2. A ascunde.
(Loc. av.) De-a-ndoasele(a) sau pe de-a-ndoa-sele(a) 1. Anapoda. 2. Cu spatele înainte.
(Loc. av.) Cu dosul în sus 1. Invers de cum trebuie.
2.	In mare dezordine.
(Loc. av.) în dos 1. în spate. 2. (Fig.) în absenţă. (Loc. av.; înv.) Nici în dos, nici în faţă în niciun chip.
(Loc. av.; înv.) De dos într-ascuns.
(Loc. av.) Din dos Din spate.
(Sint.; înv.) Uliţă din dos Stradă care trece prin spatele casei.
(Exp. vb.; înv.) A scăpa pe uliţa din dos A scăpa ruşinos şi cu mare greutate dintr-o încurcătură. (Exp. vb.; pop.) A intra pe uşa din dos A obţine o favoare (pe căi necinstite, prin protecţie).
(Loc. av.; înv.) Din dos de... Dincolo de...
(Loc. av.) Pe dos 1. (D. îmbrăcăminte) Cu partea de dinăuntru în afară. 2. (Fig.; d. oameni) Ciudat.
3.	(Fig.) Altfel de cum trebuie, de cum e firesc. (Exp. vb.; pfm.) A fî întors pe dos 1. A fi necăjit.
2.	A fi furios.
(Loc. av.) Pe din dos 1. Pe la spate. 2. Pe intrarea din spatele casei. 3. (Fig.) în taină.
(Loc. av.; înv.) Pe după dos Pe la spate.
(Loc. av.; înv.) în după dos în loc ascuns.
(Loc. av.) Prin dos Pe intrarea din spatele casei. DOS^R 5. n.
(Exp. vb.; Jur.) A închide dosarul A pune capăt definitiv unei acţiuni, unor cercetări, unei anchete fară a fi ajuns la soluţionarea lor în fond, a clasa. (Exp. vb.) A pune la dosar 1. A nu da curs unei cereri, unui act. 2. A nu-i păsa de ceva. 3. A da uitării.
113
DRAG
DOVADĂ s.f.
(Exp. av.) Ca (sau drept) dovadă 1. Ca semn că...
2.	Pentru a dovedi că...
(Loc. av.; înv..) Cu dovadă în mod real.
(Exp. vb.) A da dovadă (sau dovezi) de... A manifesta o atitutidine, un sentiment, o însuşire etc. (Exp. vb.) A face dovadă sau a face dovada că... A proba o afirmaţie în faţa unei instanţe judecătoreşti.
DOVLEAC s. m.
(Exp. vb.; pop.) A avea capul ca dovleacul 1. A fi prost. 2. A avea capul mare.
(Exp. vb.; pop.) A avea cap, nu dovleac 1. A fi deştept. 2. A se pricepe bine la ceva. 3. (Ir.) A se crede deştept.
BOXA s.f.
(Loc. a.) De doxă De bună calitate.
(Exp. vb.) A fi cu doxă la cap sau a avea doxă la cap A fi înţelept.
DRAC s. m.
(Exp. vb.) A fî dracul gol (sau împieliţat) 1. A fi rău, afurisit. 2. A se descurca în orice situaţie. 3. A fî poznaş.
(Exp. vb.) Afî omul (sau salba sau poama) dracului, a fi om al dracului 1. A fi om rău. 2. A fi om
descurcăreţ.
(Exp. vb.) A se teme de ceva ca de dracul (sau ca dracul de tămâie) A se teme foarte tare de ceva.
(Exp. vb.) A se uita la cineva ca Ia dracul 1. A se
uita la cineva cu duşmănie. 2. A se uita la cineva cu frica.
(Loc. vb.) E tot un drac E acelaşi lucru.
(Exp. vb.) A avea (sau a fî cu) draci 1. A fi prost dispus. 2. A fi energic, neastâmpărat.
(Exp. vb.) Parcă a intrat dracul în el 1. Este mânios. 2. Este inepuizabil. 3. A căpătat un viciu. (Exp. vb.) A băga (pe cineva) în draci (sau în toţi dracii) 1. A intimida (pe cineva). 2. A face (pe cineva) să depună toate eforturile (de frică).
(Exp. vb.) A fî un drac la mijloc 1. Nu poate fi găsită o explicaţie logică. 2. Există o cauză ascunsă, greu de găsit.
(Exp. vb.) Şi-a băgat (sau şi-a amestecat) dracul
coada Situaţia devine complicată pe neaşteptate. (Exp. vb.) A trage pe dracul de coadă A fi foarte sărac.
(Exp. vb.) A căuta pe dracul 1. A intra singur mtr-o încurcătură. 2. A-şi provoca singur neplăceri. (Exp. vb.) A da de (sau peste) dracul A o păţi.
(Exp. vb.) A vedea (sau a-şi găsi) pe dracul A o
încurca.
(Exp. vb.) A căuta pe (sau a fugi de) dracul şi a da de tată-său A ajunge într-o situaţie şi mai rea decât cea anterioară.
(Loc. vb.) A trimite (pe cineva) la dracul, a da dracului A blestema, a drăcui.
(Exp. vb.) A trimite (pe cineva) de la dracul Ia tată-său A purta (pe cineva) de colo până colo. (Exp. vb.) A cere pe dracul şi pe tată-său, a cere cât dracul pe tată-său A cere (pentru ceva) un preţ exorbitant.
(Loc. vb.) A face pe dracu-n patru, a face şi pe
dracul A face tot posibilul.
(Exp. vb.) A da (sau a lăsa) dracului (pe cineva sau ceva) 1. A abandona (pe cineva sau ceva). 2. A renunţa definitiv (la cineva sau la ceva).
(Exp. vb.) Ducă-se dracului! (sau ducă-se la dracul!) 1. Blestem adresat unei persoane. 2. Formulă exclamativă de dispreţ prin care se exprimă dorinţa de a renunţa definitiv la ceva. 4. Exclamaţie care exprimă o nemulţumire.
(Exp. vb.) A se duce la dracul (D. oameni) A pleca fară ca cineva să mai vrea să-l revadă.
(Exp. vb.) A-l lua dracul (sau dracii, mama dracului) 1. A fi într-o situaţie rea. 2. A muri. 3. A o păţi. (Exp. vb.) (Nu are) (nici) pe dracul! 1. (Nu are) nimic! 2. (D. lucruri) E în stare perfectă.
(Exp. vb.) (Fir-ar) al dracului! sau ptiu, drace! Exclamaţie care exprimă uimire, exasperare, (rar) admiraţie.
(Exp. vb.) (Este) lucrul dracului (Este) un lucru dificil, care creează neplăceri.
(Sint.; ir.) Iarba (sau buruiana, tămâia) dracului Tutun.
(Exp. av.) A face şi pe dracul A face orice.
(Exp. av.) La dracu-n praznic, la mama dracului, unde şi-a înţărcat dracul copiii, unde şi-a spart dracul opincile 1. Foarte departe. 2. Nu se ştie unde.
(Exp. av.) Al dracului (de...) 1. Extrem de rău.
2.	Extrem de dificil. 3. Extrem de incomod. 4. Peste măsură de... 5. Extrem de energic. 6. Foarte descurcăreţ.
(Exp. av.) (Aşa,) de-al dracului 1. Fără niciun motiv întemeiat. 2. Din ambiţie. 3. Din răutate. DRAG, ~Ă a.
(Exp. vb.; înv.) A-i fî cuiva drag a... sau să...
1.	A-i plăcea cuiva mult să facă ceva. 2. A se simţi atras spre ceva.
DRAGOSTE
114
(Exp. vb.; pop.) A-i cădea drag (cuiva) A trezi dragostea cuiva.
(Exp. vb.; pop.) A prinde drag de (sau pe) cineva
A se îndrăgosti (de cineva).
(Exp. vb.; pop.) A avea (pe cineva) drag A iubi (pe cineva).
(Exp. vb.; reg.) A se avea dragi A se iubi unul pe altul.
(Exp. av.) Când ţi-e lumea (sau viaţa) mai dragă
Pe neaşteptate.
(Exp. vb.; pop.) Dragă Doamne Vorba vine.
(Exp. vb.) Cu dragă inimă 1. Din toată inima. 2. Cu multă plăcere.
(Exp. vb.; înv.) Cu dragă voie 1. De bună voie.
2.	Cu plăcere.
(Exp. av.) Cu (mare, mult, atât etc.) drag 1. Cu
iubire. 2. Cu (multă) plăcere. 3. (îrg.) Cu blândeţe. (Exp. av.; pop.) Cu tot dragul 1. Cu toată plăcerea.
2.	(îrg.) Cu tot dinadinsul.
(Loc. av.; îrg.) în dragul lelii Fără rost.
(Loc. pp.; pfm.) De dragul... 1. Pentru. 2. în scopul...
(Exp. vb.; pop.) (A fi sau a-i fi) mai mare dragul (să...) A resimţi mare plăcere (să...).
DRAGOSTE s.f.
(Exp. av.) Cu (mare ori cea mai mare sau multă) dragoste sau cu toată dragostea 1. în mod (extrem de) drăgăstos. 2. (Extrem de) bucuros. (Exp. vb.; pop.) A fi în dragoste cu cineva sau (înv.) a fi legat în dragoste cu cineva A avea cu cineva relaţii de caldă afecţiune.
(Exp. vb.; pop.; rar) A fi în (sau, înv., întru) dragostea cuiva sau (înv.) a-l lua (pe cineva) în (ori la) dragoste sau a fi în dragoste la cineva 1. A se bucura de... 2. A-şi câştiga calda afecţiune a cuiva. (Exp. vb.; reg.) A avea dragoste să... A-i plăcea să...
(Exp. vb.) A face dragoste (cu cineva) A avea relaţii sexuale cu cineva.
(Exp. vb.; pfm.) A (mai) slăbi cu dragostea (pe cineva) A înceta cu insistenţele (fals afectuoase) pe lângă cineva.
(Exp. vb.; pfm.) A omorî (pe cineva) cu dragostea A-şi manifesta în mod exagerat afecţiunea (faţă de cineva).
(Exp. vb.) A se topi (sau a se sfârşi, a muri etc.) de dragoste sau a fi nebun de dragoste A iubi enorm (pe cineva).
(Exp. vb.; înv.) A avea (pe cineva) în dragoste
A iubi (pe cineva).
(Exp. vb.; înv.) A se lua în dragoste A se iubi. (Exp. vb.; îrg.) A-şi face de dragoste A-şi face de cap.
DRAM s. n.
(Exp. vb.; înv.) Drept ia dramuri Bine măsurat. (Exp. vb.; reg.) A avea două dramuri sub căciulă A fî chibzuit.
(Exp. av.; îrg.) Să-l pui la dramuri Extrem de scump. DRAPEL s. n.
(Exp. vb.) A fi (sau a intra) sub drapel 1. A servi în armată. 2. A-şi face stagiul militar (Exp. vb.) A lupta sub drapelul cuiva A lupta sau a milita pentru cineva sau pentru ceva.
(Exp. vb.) A ţine sus drapelul 1. A milita cu tărie pentru o idee, o cauză etc. 2. A rămâne fidel unei cauze. 3. A se comporta exemplar într-o acţiune, într-o împrejurare.
(Exp. vb.) A ridica drapelul luptei pentru...
A pomi lupta sau acţiunea pentru...
DREGE vb.
(Exp. vb.) A drege paşii, calea (cuiva) 1. A face pe cineva să meargă într-un anumit loc. 2. (Fig.) A ajuta pe cineva să-şi găsească drumul în viaţă. (Exp. vb.) O fi şi-o drege Sunt întâmplări sau vorbe lipsite de importanţă.
(Exp. vb.) A-şi drege glasul (sau, rar, vocea, viersul)
1.	A tuşi uşor înainte de a vorbi sau de a cânta pentru a-şi limpezi vocea. 2. (Rar; d. păsări) A se pregăti să cânte.
(Exp. vb.) A-şi drege gustul (sau gura) A mânca sau a bea ceva plăcut pentru a îndepărta gustul neplăcut din gură.
(Exp. vb.) A drege busuiocul 1. (Pop.) A se strădui să înbunătăţească relaţiile cu cineva, a se împrieteni. 2. (P. gn.) A îndrepta o greşeală.
(Exp. vb.) A drege carul A repara o greşeală. (Exp. vb.) Na-ţi-o frântă (sau bună) că ţi-am dres-o în loc să repari o situaţie, o agravezi.
(Exp. vb.) Tronc, Marico, că ţi-am dres-o Ai spus o vorbă fară rost, nepotrivită cu situaţia.
(Exp. vb.) A-şi drege cheful A face ceea ce doreşte, cu orice preţ.
(Exp. vb.) A-i drege cuiva o palmă (sau palme) A lovi pe cineva cu palma.
(Loc. vb.) A o drege A îndrepta o greşeală, o gafa. DREPT1, -E^PTĂ a.
(Sint.) Unghi drept Unghi cu laturile perpendiculare una pe cealaltă.
(Sint.) Prismă dreaptă Prismă cu muchiile laterale perpendiculare pe baze.
115
DREPT2
(Exp. vb.) A se ţine drept A avea o poziţie perfect
verticală.
(Exp. a.; d. fiinţe, lucruri, elemente înşiruite) în linie dreaptă (sau în linii ori în rânduri drepte) Aliniat. (Exp. vb.; Mii.) A lua (sau a sta, a se ţine în) poziţia de drepţi A lua (sau a sta, a se ţine în) poziţie perfect verticală, stând nemişcat.
(Loc. av.) De-a dreptul 1. în mod direct. 2. Fără oprire. 3. Fără ezitare. 4. Fără ascunzişuri, franc.
5.	Neîndoielnic. 6. Fără a se abate din drum.
(Loc. vb.; înv.) A-i fi (cuiva) drept A-i fi la îndemână (cuiva).
(Exp. vb.) A merge drept Cu mişcări sigure, fară a se clătina.
(Sint.) Parte dreaptă Parte care se cuvine în mod legal fiecăruia la împărţeală.
(Sint.) Luptă dreaptă Luptă corp la corp, fară arme, fară înşelătorii şi fară ajutor străin.
(Loc. av.) Cu drept cuvânt Pe bună dreptate, justificat.
(Exp. vb.) Ce-i drept, e drept E un adevăr incontestabil.
(Exp. vb.) (Este) drept că... Este adevărat că... (Exp. vb.) A spune drept 1. A spune adevărul.
2.	A vorbi deschis, sincer.
(Exp. vb.) La drept vorbind în realitate.
(Exp. vb.) Ce-i drept(ul) într-adevăr.
(Sint.; fîg.) Calea (cea) dreaptă 1. Comportare cinstită. 2. (Spec.) Purtare cucernică, în spiritul moralei creştine.
(Exp. vb.) A se odihni cu drepţii A fî mort.
(Exp. vb.) A se duce în lumea celor drepţi (D.
oameni) A muri.
(Loc. a.) Drept cu inima 1. Sincer. 2. Nepărtinitor. (Exp. vb.; înv.) A fi drept (cuiva, cineva) A semăna leit (cu cineva).
(Exp. vb.) A sta (sau a şedea etc.) strâmb şi a
judeca (sau a grăi etc.) drept A aprecia just, corect (o situaţie, un om etc.), indiferent de împrejurările (nefavorabile).
(Exp. vb.) A-şi da dreapta A-şi strânge mâinile în semn de salut, de bucurie, de împăcare.
(Exp. vb.) Să nu ştie stânga ce face dreapta Să se păstreze discreţie absolută.
(Exp. vb.) A fi mâna dreaptă (a cuiva) 1. A fi omul de încredere. 2. A fî cel mai apropiat colaborator al cuiva.
(Exp. vb.) A călca (sau a păşi, a porni, a intra, a leŞi) cu dreptul (înainte) A începe o acţiune sub bune auspicii.
(Loc. av.) Din (la, pe, în, înspre, către, din, din a) dreapta în direcţia mâinii drepte.
(Exp. vb.) A fi (a sta, a şedea etc.) la dreapta, sau den a dreapta (cuiva), înv. a dreapta (de cineva)
A ocupa locul de onoare aflat în partea dreaptă a unei personalităţi.
(Exp. vb.) A-i cânta (cuiva) cucul la (în) dreapta
A avea noroc.
(Loc. vb.) A face (a apuca, a o lua) la dreapta
A coti, a se îndrepta către partea dreaptă a unui drum, în direcţia mâinii drepte.
(Exp. vb.) A ţine dreapta A merge (numai) pe partea dreaptă a unui drum.
(Exp. vb.; fam.) A trage pe dreapta A se opri cu un vehicul pe partea dreaptă a drumului.
(Exp. av.) în (din) dreapta şi-n (din) stânga 1. în (din) ambele părţi. 2. în (din) toate părţile, pretutindeni.
(Loc. av.) (Nici) în dreapta, nici în stânga Nicăieri. (Loc. vb.; înv.) Drept dragul să... Ţi-e mai mare dragul să...
(Loc. a.) De dreapta Conservator.
DREPT2 s. n.
(Loc. av.; înv.) Cu dreptul 1. în mod legitim.
2.	Justificat.
(Loc. a.; loc. av.) De drept 1. împuternicit prin lege. 2. îndreptăţit. 3. Pe bază legală. 4. Conform legii. 5. în mod legitim.
(Exp. vb.) A avea dreptul 1. A avea voie (în temeiul legii) să întreprindă ceva, a fi îndreptăţit.
2.	A se bucura de un privilegiu.
(Exp. vb.) A fi (sau a se simţi, a se crede) în drept (sau în dreptul său) A beneficia sau a crede că beneficiază de condiţile necesare favorabile pentru îndeplinirea legală a unor acţiuni, pentru exercitarea unui privilegiu etc.
(Exp. vb.) A da drept(ul) sau drepturi ori A face drept cuiva A acorda cuiva posibilitatea, a-i oferi condiţiile necesare favorabile pentru îndeplinirea unei acţiuni în mod legal sau legitim.
(Exp. vb.) A repune în drepturi A acorda cuiva un privilegiu de care anterior a fost privat.
(Exp. vb.) A reintra în drepturile (lui, ei etc.) A dobândi o situaţie privilegiată de care anterior a fost privat.
(Exp. vb.) A-şi lua (sau a-şi aroga) dreptul (de a face ceva) ori drepturi (asupra cuiva) A pretinde anumite privilegii, ca şi cum le-ar avea în mod legal. (Exp. a.; Exp.. av.) Fără drept 1. Care nu este în temeiul legii. 2. Nejustificat.
DREPT3
116
(Exp. vb.) Dreptul Iui Dumnezeu într-adevăr. (Exp. vb.; înv.) A avea dreptul A avea dreptate. DREPT3 pp.
(Loc. av.) Drept care în concluzie.
(Exp. vb.; pop.) A i se pune (cuiva) soarele drept la inimă A i se face (cuiva) foame.
DREPTATE s.f.
(Exp. av.) Cu sau după ori în sau (înv.) den, (îrg.) p(r)e dreptate 1. Pe drept cuvânt. 2. Legal. 3. Cum se cuvine. 4. Adevărat. 5. Echitabil.
(Exp. av.) Fără dreptate 1. în mod nedrept.
2.	Ilegal. 3. Neadevărat. 4. Inechitabil.
(Exp. av.) Peste dreptate Mai mult decât se cuvine. (Exp. av.) Pe bună dreptate 1. Pe drept cuvânt.
2.	în mod întemeiat.
(Exp. vb.) A face sau a da cuiva dreptate sau (înv.) a alege cuiva dreptatea 1. A judeca favorabil pe cineva. 2. A repara o nedreptate făcută cuiva.
3.	A recunoaşte că ceea ce spune sau face cineva este just, întemeiat.
(Sint.) Dreptate divină Apreciere a faptelor oamenilor, atribuită divinităţii.
(Sint.) Dreptatea leului Nedreptate făcută de cei puternici celor slabi.
(Loc. av.) Cu sau (înv.) p(r)e ori în dreptate 1. Conform adevărului. 2. într-adevăr. 3. Cu temei. (Exp. vb.; pop.) A-i ieşi (cuiva) dreptăţile A i se
face (cuiva) dreptate.
(Exp. vb.; înv.) A avea dreptate A avea dovezi. DROJDIE s.f (Exp. vb.; pfm.) A fi cu drojdii în cap A fi beat. (Exp. vb.; pfm.) A-i face cuiva capul drojdii A-i
sparge cuiva capul.
(Exp. vb.; pfm.) A fi (sau a se vedea) pe drojdii
1.	A fî aproape sărac. 2. A fî pe moarte.
(Sint.; fîg.; peior.) Drojdia societăţii Partea decăzută a societăţii.
DRUG 5 m.
(Exp. vb.; pop.) A-i merge cuiva drug A-i merge strună.
(Exp. vb.; pop.) A o duce drug A o duce foarte bine. (Exp. vb.; pop.) A o duce drug cu capul de-a hâra
A o duce rău.
(Exp. vb.; pop.) A o ţine drug (înainte) A stărui în ceva.
(Exp. vb.) A duce la sapă de drug A sărăci.
(Exp. vb.; pop.) A se ţine(a) drug A lupta.
(Loc. vb.; pop.) A se ţine drug să... A insista să... (Exp. vb.; pop.) A se ţine drug de ceva sau cineva
A se ţine după cineva sau ceva.
(Exp. vb.; pop.) A se ridica cu drugu’ A ridica o greutate.
(Loc. vb.) A (i) se duce drugul 1. A se vesti. 2. A fi celebru.
DRUM s. n.
(Sint.) Drum de ţară Cale de comunicaţie terestră, de importanţă locală, care leagă mai multe comune şi sate.
(Sint.; reg.) Drumul ţării Şosea naţională.
(Sint.) Drum de acces Cale de comunicaţie care asigură legătura cu o localitate, cu o gară, cu un port etc.
(Sint.) Drumul mare Şosea de mare circulaţie, care leagă localităţi principale.
(Exp. vb.; pop.) Drum fără (de) pulbere Apă (curgătoare).
(Sint.; înv.) Drumul sării Cale de comunicaţie pe care se transporta sarea de la ocne spre diferite oraşe, în Evul Mediu.
(Sint.; înv.) Drumul mătăsii Cale comercială de importanţă internaţională care lega China de ţările din Asia centrală şi apuseană.
(Sint.) Drum de halaj (sau de edec) Cale de comunicaţie amenajată în lungul unui curs de apă, rezervată circulaţiei mijloacelor de tracţiune care remorchează ambarcaţiuni.
(Sint.; Mii.) Drum de coloană Cale de comunicaţie terestră, sumar amenajată, care permite deplasarea trupelor.
(Sint.) Crucea (sau răscrucea, furca, înfurcătura) drumului Intersecţie.
(Sint.) Drum de fier 1. Cale ferată. 2. (înv.) Tren.
3.	(înv.) Joc de cărţi.
(Sint.) Hoţ (sau tâlhar, bandit) de drumul mare (sau, înv., de drumuri) Hoţ care atacă oamenii în drum (sau în văzul lumii) spre a-i jefui.
(Sint.) Jaf (sau hoţie) la drumul mare (sau, înv., la drumuri) Jaf care se săvârşeşte în văzul lumii. (Exp. vb.) A ieşi la drumul mare A ataca oamenii în drum spre a-i jefui.
(Exp. av.) (De) peste drum în (sau din) faţă.
(Exp. av.) în drum 1. în mijlocul drumului. 2. în calea drumeţilor. 3. în văzul lumii. 4. Pe parcurs. (Exp. av.) Pe toate drumurile Peste tot.
(Exp. vb.) A-şi face drum 1. A se abate de la traseul iniţial spre a se duce undeva sau la cineva. (Exp. vb.) A-şi croi, a-şi sparge drum 1. A înainta (prin eforturi) într-o mulţime. 2. A încerca (cu eforturi) să ajungă sau să pătrundă undeva. 3. A se afirma.
117
DUCE
(Exp. vb.) A-şi face (sau a-şi croi, a-şi găsi) un drum (nou în viaţă) A dobândi o (nouă) situaţie materială sau socială, o (nouă) poziţie etc.
(Exp. vb.) A pune (pe cineva) pe drumuri A face pe cineva să meargă mai mult decât ar fi necesar pentru rezolvarea unei probleme.
(Exp. vb.) A bate (sau a ţine, a păzi) drumul (sau drumurile) ori a umbla (sau a fi, a sta) pe drumuri A vagabonda.
(Exp. vb.) A fi pe drumuri 1. A nu avea o locuinţă stabilă. 2. A fî fară un rost în viaţă şi fără sprijinul familiei.
(Exp. vb.) A rămâne (sau a ajunge) pe drumuri
1.	A rămâne fară adăpost. 2. A rămâne fară slujbă, fară mijloace de trai, a sărăci, a scăpăta.
(Exp. vb.) A lăsa (sau a arunca, a azvârli etc.) (pe cineva) pe drum (sau pe drumuri) 1. A da (pe
cineva) afară din casă. 2. A concedia (pe cineva).
3.	A sărăci (pe cineva).
(Exp. vb.) A aduna (pe cineva) de pe drumuri
1.	A da cuiva adăpost. 2. A lua (pe cineva) sub ocrotire. (Exp. vb.) A sta (sau a se pune etc.) în drumul cuiva (sau a-i sta cuiva în drum) 1. A se afla (sau a ieşi) înaintea cuiva, împiedicându-1 (să înainteze, să facă o treabă etc.). 2. A împiedica pe cineva într-o acţiune. 3. A i se împotrivi cuiva.
(Exp. vb.) A se da din drumul cuiva 1, A se da la o parte. 2. A nu mai împiedica pe cineva în acţiunile sale. (Exp. vb.) A ieşi cuiva în drum A întâmpina pe cineva.
(Loc. vb.) A da drumul (cuiva sau la ceva) 1. A lăsa din mână. 2. A elibera. 3. A permite cuiva să iasă.
4.	A lărgi o haină.
(Loc. vb.) A-şi da drumul 1. A se lăsa în jos. 2. A se avânta. 3. (Fam.) A depăşi o inhibiţie. 4. (Pfm.) A începe să povestească. 5. (Pfm.) A începe să se des-tamuie. 6. (Pfm.) A izbucni (într-o avalanşă de vorbe, în ţipete, în plâns etc.).
(Sint.) Drumul robilor (sau orbilor, al naşilor, al rătăciţilor, al laptelui) Calea Lactee.
(Sint.) Drum aerian Traseu al unei linii de navigaţie aeriene, marcat prin instalaţii (faruri optice, radiofaruri, semnalizări la sol etc.) care asigură dirijarea avioanelor pe timp de vizibilitate redusă. (Sint.) Drum navigabil Traseu pe care îl pot urma navele fară pericolul de a atinge fundul apei sau a Se l°vi de stânci.
(Sint.) Drum maritim Traseu parcurs de nave pe mări Ş1 Pe °ceane, determinat de condiţiile de navigaţie. (Sint.) Drumul judecăţii (sau de judecată) Proces.
(Exp. vb.) A apuca (sau a lua) alt drum 1. A
schimba destinaţia iniţială. 2. (Fig.) A se iniţia în alt domeniu.
(Exp. vb.) Drum bun! Să ai o călătorie plăcută. (Exp. vb.; pop.) Pe-aici (sau pe-aci, pe ici) ţi-e
drumul! Pleacă repede!
(Exp. vb.; reg.) A nu se lua (ceva) din drum A nu
se găsi uşor (ceva).
(Sint.) Drum drept 1. Călătorie fără ocoluri. 2. Comportare ireproşabilă.
(Sint,) Ultimul drum Drumul pe care este condus un mort la groapă.
(Exp. vb.) A-şi căuta (sau a-şi vedea) de drum (sau de cale) 1. A pleca. 2. A nu se amesteca în treburile altcuiva.
(Exp. vb.) A întoarce (pe cineva) pe drumul cel
bun A aduce pe cineva la un mod de viaţă, (un comportament etc.) conform normelor vieţii sociale. (Exp. vb.) (A fi) pe drum 1. (A fî) în timpul călătoriei. 2. (A fi) pe punctul să se producă, să apară, să se nască.
DUBLU s. n., a.
(Exp. a.) în dublu exemplar în două exemplare. (Exp. a.) Cu dublu sens (D. cuvinte, afirmaţii etc.) Cu două înţelesuri, echivoc.
(Exp. vb.) A da o dublă A cădea acelaşi număr de puncte la ambele zaruri.
(Sint.) Dublu băieţi (smfete, mixt) Partidă de tenis sau de tenis de masă la care participă câte doi jucători (băieţi, fete sau mixt) de fiecare parte. (Exp. vb.) A vedea dublu 1. A vedea două imagini ale aceluiaşi obiect. 2. A vedea tulbure. 3. A fi ameţit de băutură.
DUCĂ s.f
(Exp. vb.) A fi sau a se simţi pe ducă 1. A fî gata de plecare. 2. A fi pe punctul de a se sfârşi. 3. (P. ex.) A fî pe moarte.
(Loc. vb.) A lăsa pe cineva în duca lui A lăsa pe cineva în voia lui.
(Loc. vb.) A-şi lua duca 1. A pleca (la întâmplare, fară niciun ţel). 2. A se apuca de ceva cu nădejde.
DUCE vb.
(Exp. vb.) A-l duce (pe cineva) capul sau mintea ori (rar) mintea şi capul A fi perspicace.
(Loc. vb.) A duce (pe cineva) cu vorba 1. A promite. 2. A amâna, a tărăgăna, a purta cu vorba. (Exp. vb.) A duce cu preşul (sau a duce cu zăhărelul, mâia, iordanul, cobza, a duce de nas) 1. A păcăli. 2. A înşela.
DUH
118
(Exp. vb.) A duce (pe cineva) paşii sau a-şi duce paşii A merge spre...
(Exp. vb.) A duce (pe cineva) cu gândul la... A
face pe cineva să se gândească la...
(Exp. vb.) A o duce 1. A rămâne în viaţă. 2. A trăi într-un anumit fel, a-i merge. 3. A se descurca într-o situaţie dificilă (a vieţii), a rezista.
(Exp. vb.) A nu o (mai) duce (mult) 1. A nu mai avea mult de trăit. 2. A fî pe moarte.
(Loc. vb.) A o duce (cu cineva) 1. A convieţui cu cineva. 2. A se îngădui cu cineva, a se împăca, a se înţelege.
(Loc. vb.) A duce casă (bună) cu cineva A trăi (în bună înţelegere) cu cineva.
(Exp. vb.) A o duce (înainte sau tot înainte, mai departe) în... A nu mai înceta cu...
(Exp. vb.) A duce grija sau, rar, vergile (cuiva sau a ceva) 1. A fi îngrijorat să nu i se întâmple cuiva ceva rău. 2. A se interesa de ceva sau cineva.
(Exp. vb.) A duce dorul sau jindul (cuiva, a ceva sau de ceva) 1. A-i fî dor de cineva sau ceva. 2. A fî dornic de ceva.
(Exp. vb.; pop.) A duce frică (de cineva) A-i fi
frică de cineva.
(Loc. vb.) A se duce la naiba (rar, la Brusa) 1. A
pleca. 2. A se distruge. 3. A se pierde.
(Loc. vb.) A duce lipsă de... 1. A nu avea în cantitate suficientă. 2. A simţi lipsa.
(Exp. vb.) A duce ceva (până) la capăt sau (rar cap) sau (până) la (bun) sfârşit A îndeplini (în bune condiţii), a desăvârşi.
(Exp. vb.; euf.) Ducă-se pe pustii (sau, reg, în bolovani, în dubală, în tine) Dracul.
(Exp. vb.; Med. pop.; euf.) Ducă-se pe pustii (sau reg, în pietre, în bolovani) Epilepsie.
(Loc. vb.; pop.) A se duce după... A se mărita. (Loc. vb.) A se duce cu gândul (sau, înv., cu gând) A se gândi.
(Exp. vb.) Du-te-ncolo! 1. Pleacă! 2. Lasă-mă în pace! 3. Nu te cred.
(Exp. vb.) A se duce în lume A pleca departe, fară să se ştie unde.
(Exp. vb.) A se duce cu Dumnezeu (sau, în plata, în ştirea lui Dumnezeu, în plata Domnului) A
merge unde vrea, unde poate, oriunde.
(Loc. vb.) A se duce pe copcă (pe gârlă) A se
pierde.
(Exp. vb.) A se duce (fiecare) în (sau la) treaba
lui (ori a sa etc.) 1. A-şi relua treburile obişnuite.
2.	A-şi vedea de treburile sale.
(Exp. vb.) A (i) se duce (cuiva) pomina (sau faima, vestea, pop. buhul, înv. minune) A ajunge să fie cunoscut de toţi.
(Exp. vb.) A se lăsa dus (de gânduri, de visare)
1.	A se lăsa copleşit de gânduri, de visare. 2. A-şi petrece viaţa.
(Loc. vb.) A se duce de-a berbeleacul (de-a rostogolul) 1. A se rostogoli. 2. A cădea.
(Exp. vb.) A se duce drept (sau într-un suflet, glonţ, puşcă, întins) A merge repede undeva.
(Exp. vb.) A se tot duce A merge fără încetare. DUH 5. n.
(Sint.; Bis.) Sfântul duh 1. Una dintre cele trei persoane ale trinităţii divine creştine. 2. Spirit sfânt.
(Sint.; înv.) Duh ceresc (sau sfânt) înger.
(Sint.; înv.) Duh necurat (sau rău, al răului, al întunericului) Diavol.
(Loc. vb.) A-şi da duhul A muri.
(Loc. a.) De duh Spiritual.
(Loc. a.) Cu (sau plin de) duh 1. Inteligent. 2. Subtil. (Loc. av.) Cu duhul blândeţii (sau, înv., blânde-ţelor) 1. Blând. 2. Binevoitor.
(Loc. av.; înv.) într-un duh cu... Conform cu... (Exp. vb.) Sărac cu duhul 1. Prost. 2. Naiv.
3.	Simplu.
DULy4P s. n.
(Exp. vb.; pop.) A întoarce pe cineva ca în dulap A batjocori (pe cineva).
(Exp. vb.; reg.) A juca (sau a-i trage cuiva un dulap ori a lua pe cineva în dulap) A amăgi. (Exp. vb.; reg.) A învârti dulap (sau dulapuri) sau a întoarce chichiţe şi dulapuri A înşela.
DULCE a.
(Exp. vb.) A face (cuiva) ochi dulci A privi (pe cineva) cu dragoste, a curta.
(Loc. a.; Bis.) De dulce 1. (D. alimente) Care este permis numai în perioadele dintre posturi. 2. (D. zile sau perioade) în care este îngăduit să se mănânce orice fel de alimente.
(Exp. vb.; fam.) A spune (cuiva ceva) de dulce
1.	A spune (cuiva) lucruri dezagrabile. 2. A reproşa (cuiva ceva).
DUMNEZEU 5. m.
(Exp. a.) Bătut de Dumnezeu 1. Năpăstuit. 2. Lipsit de noroc.
(Exp. av.) Cum dă Dumnezeu 1. Cum se întâmplă
2.	(P. ex.) Rău.
(Exp. vb.) Dumnezeule! Exclamaţie de uimire, de spaimă sau de entuziasm.
119
DUPĂ
(Exp. vb.) Pentru (numele lui) Dumnezeu! Exclamaţie prin care se imploră, se exprimă deznădejdea sau dezaprobarea faţă de ceva.
(Exp. vb.) Ce Dumnezeu! Exclamaţie prin care se exprimă nemulţumirea.
(Exp. vb.) Să dea Dumnezeu, să ajute Dumnezeu
1.	Formulă de urare. 2. Exclamaţie prin care vorbitorul invocă divinitatea în speranţa de a avea succes.
(Exp. vb.) Dumnezeu să mă ierte! Exclamaţie prin care vorbitorul doreşte să fie iertat pentru cele ce face sau spune.
(Exp. vb.) Dumnezeu să-l ierte! Formulă rostită la moartea cuiva sau când se vorbeşte despre cineva decedat.
(Exp. vb.) Dumnezeu să ierte (pe cineva)! Exclamaţie rostită de vorbitor atunci când cineva păcătuieşte.
(Exp. vb.) Unde (sau pe ce) pune (el) mâna, pune
şi Dumnezeu mila Este o persoană căreia îi merg toate din plin.
(Exp. vb.) Dumnezeu cu mila! Este o acţiune nesigură sau supusă eşecului.
(Exp. vb.) Prin (sau din sau cu) mila lui Dumnezeu Se invocă ajutor divin pentru realizarea unei acţiuni grele care ar putea fi supusă eşecului.
(Exp. vb.) Ferit-a (sau să te ferească) Dumnezeu A se păzi de o nenorocire.
(Exp. vb.) A(-i) pune (cuiva) Dumnezeu mâna în
cap A avea noroc pe neaşteptate.
(Exp. vb.) Parcă (sau i se pare că) a apucat (sau a prins) pe Dumnezeu de (un) picior Are o bucurie sau o realizare neaşteptată.
(Exp. vb.) A fî uitat de Dumnezeu 1. (D. oameni) A fî foarte bătrân. 2. (D. oameni) A fi lipsit de noroc.
3.	(D. un loc) A fi foarte îndepărtat de lumea civilizată. (Exp. vb.) A se uita la cineva ca la Dumnezeu A iubi pe cineva foarte tare.
(Exp. vb.) A porni (a merge etc.) cu Dumnezeu
!• A călători liniştit. 2. Urare de noroc.
(Exp. vb.) Dumnezeu ştie! Exclamaţie rostită când nu se ştie ceva.
(Exp. vb.) Cum (sau ce) dă (sau vrea, aduce, lasă etc0 Dumnezeu! Fie ce-o fi!
(Exp. av.) încotro (sau unde, cum) te-a îndrepta Dumnezeu La voia întâmplării.
(Exp. vb.) A nu avea (a fi fără) niciun Dumnezeu (D. oameni) A nu fi bun de nimic. 2. (D. oameni) A fi fară căpătâi. 3. (D. vorbe, lucruri etc.) Fără niciun sens.
(Loc. vb.) A da cu barda (sau cu piatra etc.) în Dumnezeu A fi nesocotit.
(Exp. vb.) A lăsa (pe cineva) în plata (sau în ştirea) lui Dumnezeu 1. A lăsa pe cineva în pace.
2.	A lăsa pe cineva să facă ce vrea.
(Exp. vb.) A (se) ruga pe (sau de) toţi Dumnezeii A se ruga cu insistenţă, a implora.
(Exp. vb.) A fi omul lui Dumnezeu 1. A fi om bun.
2.	A fi slujitor al lui Dumnezeu.
(Exp. vb.) A fi pâinea lui Dumnezeu A fi foarte bun. (Exp. vb.) Cu Dumnezeu înainte! Urare de succes. DUNĂRE s. pr. fi (Exp. vb.; reg.) A căra apă-n Dunăre A întreprinde o acţiune inutilă.
(Exp. vb.; reg.) A trece Dunărea pe cineva A dojeni straşnic.
(Exp. vb.; reg.) A se face (sau a fi Dunăre) (turbată)
1.	(D. apă) A creşte foarte mult. 2. (D. oameni) A se supăra foc.
(Exp. vb.; reg.) A fi Dunăre de mânios	sau	a	fi
mânios Dunăre A fi foarte supărat.
(Exp. vb.; reg.) Cum se bate Dunărea Joc popular. DUNGĂ s.f.
(Exp. vb.) A trage o dungă (peste ceva) 1. A suprima. 2. A şterge. 3. A tăia.
(Exp. av.; pfm.) Pe o dungă şi pe alta (sau pe dungă şi pe lat) 1. Pe o parte şi pe alta. 2. Pe toate părţile. (Exp. av.; pfm.) în patru dungi Mare.
(Exp. vb.; pfm.) A deschide ochii în patru	dungi
A face ochii mari.
(Loc. vb.; pfm.) A fi într-o dungă 1. A fi cu toane.
2.	A nu fi în toate minţile.
(Loc. a.; pfm.) Prost în dungi 1. prost. 2. Necioplit. (Exp. vb.) A trage clopotul într-o dungă A trage clopotul izbind limba de o singură parte a lui (pentru a anunţa un deces, pentru a da alarma etc.). (Exp. vb.; arg.) Atât şi-o dungă Numai atât.
(Loc. av.; pfm.) în dungă 1. într-o parte. 2. Dintr-o parte.
DUPĂ pp.
(Exp. vb.; pop.) A da (o fată) după cineva A mărita o fată cu cineva.
(Exp. av.) Unul după altul Succesiv.
(Exp. av.) După amiază (sau după prânz, după masă) (în) partea a doua a zilei.
(Exp. av.) După amiaza (sau după masa) Zilnic în cursul după-amiezii.
(Exp. av.) După aceea (sau aceasta, asta) Apoi. (Exp. av.) După toate Pe lângă toate (neajunsurile) câte s-au întâmplat.
DURA
120
(Exp. vb.) A se lua (sau a se ţine etc.) după cineva (sau ceva) 1. A urmări pe cineva (sau ceva). 2. A nu lăsa în pace pe cineva. 3. A imita pe cineva (sau ceva). (Loc. cj.) După ce (că) Arată că acţiunea din propoziţia subordonată se petrece înaintea acţiunii din regentă.
(Loc. cj.) După cum (sau cât) Precum.
(Exp. av.) După cum se întâmplă Ca de obicei. (Exp. vb.; pop.) A nu avea (nici) după ce bea apă
A fi foarte sărac.
(Exp. vb.; pop.) A se da după cineva 1. A căuta să fie la fel cu cineva. 2. A se acomoda cu cineva. (Exp. vb.; pop.) A se lua după capul cuiva (sau capul său) A urma sfatul cuiva (sau propriul său îndemn). (Exp. vb.) Dacă ar fî după mine Dacă ar depinde de mine.
(Exp. av.) După toate probabilităţile Probabil. DURA L
(Exp. i.) Dura în car, dura în căruţă (sau dura încoace, dura încolo, dura în sus, dura în jos, dura la deal, dura la vale) 1. Exprimă o mişcare continuă. 2. Exprimă un schimb de vorbe prelungit. (Loc. av.) De-a dura De-a rostogolul.
DURATĂ s.f.
(Loc. a.) De scurtă durată Trecător.
(Loc. a.) De (lungă) durată Care ţine (durează) mult, durabil.
DURIL4 vb.
(Exp. vb.) A atinge pe cineva unde-1 doare 1. A
spune cuiva ceva neplăcut, în mod intenţionat. 2. A aduce în discuţie un subiect neplăcut pentru interlocutor.
(Exp. vb.) Nu-1 doare nici capul (sau Nici capul nu-1 doare) Nu-i pasă de ceva.
(Exp. vb.) A-l durea (pe cineva) inima (sau sufletul, gândul) A fî mâhnit.
(Loc. vb.) A-l durea în călcâie (în cot) A nu-i păsa. DURERE s.f (Sint.; pop.) Durere de foaie Diaree.
(Sint.; pop.) Durere de şale (sau de mijloc) Lumbago.
(Exp. vb.) A avea durere 1. A suferi. 2. A fi supărat (de sau pentru sau după ceva sau cineva).
(Exp. a.; exp. av.) Cu durere 1. Mâhnit. 2. Cu dragoste. 3. Cu devotament. 4. Cu părere de rău. 5. Din nenorocire.
E
ECHILiBRU s. n.
(Sint.) Echilibru stabil Poziţie a unui corp, a unui sistem de puncte materiale care se restabileşte de la sine după ce a fost perturbată.
(Sint.) Echilibru instabil (sau nestabil, labil) Poziţie a unui corp, a unui sistem de puncte materiale care se stabilizează într-o formă modificată faţă de cea iniţială.
(Sint.) Echilibru chimic Stare a unui sistem chimic în timpul unei reacţii reversibile.
(Sint.) Echilibru dinamic Echilibru al unui sistem în care două procese opuse se desfăşoară cu aceeaşi viteză, menţinând astfel nemodificată starea în care se află sistemul.
(Exp. vb.) A fi în echilibru (Fiz.; d. forţe) A avea proprietatea să acţioneze asupra unui corp, a unui sistem etc. fară a modifica starea de repaus sau de mişcare a acestuia.
(Sint.; Fiz.) Teoria echilibrului Teorie mecanicistă care extinde acţiunea legii mecanice a echilibrului asupra tuturor fenomenelor naturii şi societăţii. (Exp. vb.) A-şi pierde echilibrul A fî pe punctul de a cădea, de a se prăbuşi.
(Sint.) Echilibru economic Stare de concordanţă între elementele interdependente şi toate variabilele activităţii economice şi sociale.
(Sint.) Echilibru bugetar Stare a unui buget în care veniturile acoperă cheltuielile. echipament s. n.
(Sint.) Echipament de bord Ansamblu de aparate, niecanisme şi instalaţii care serveşte pentru controlul zborului şi funcţionării motorului unui avion, Precum şi pentru asigurarea condiţiilor de confort în interiorul acestuia.
(Sint.) Echipament de campanie Echipament pe care îl poartă soldaţii pe front sau la instrucţie. ECONOM/E s.f.
(Loc. av.) Cu (mare sau, înv., multă) economie (Cu) foarte puţin.
(Sint.) Economie naţională (sau, înv., generală) Totalitatea activităţilor şi interdependenţelor economice la nivel macro- şi microeconomic, coordonată pe plan naţional prin mecanisme proprii de funcţionare. (Sint.) Economie naturală Formă de economie în cadrul căreia bunurile materiale se produc direct, pentru consum, fară intermediul schimbului.
(Sint.) Economie de schimb Formă de economie în cadrul căreia produsele muncii iau cu precădere forma de mărfuri.
(Sint.) Economie de piaţă Formă de economie a cărei organizare şi funcţionare se realizează prin mecanismele pieţei, fară acţiuni restrictive ale statului. (Sint.) Economie agrară (sau, înv., economia câmpului., de câmp, rurală, pământească) Agronomie. (Sint.) Economia industriei (sau, înv., industrială) Ştiinţă ce studiază relaţiile de producţie din industrie în interacţiune cu forţele de producţie caracteristice acesteia, precum şi formele specifice de organizare.
(Sint.) Economie politică Ştiinţă a administrării unor resurse, care analizează şi explică comportamentele umane legate de organizarea şi utilizarea acestor resurse.
(Sint.) Economie forestieră (sau, înv., silvică) Silvicultură.
(Sint.; înv.) Economia stupilor (sau de stupi) Apicultura.
(Sint.; înv.) Economie animală Zootehnie.
ECIL4N
122
ECR4N n.
(Sint.) Ecran cinematografic 1. Ansamblu format din carcasă, ramă şi ecranul confecţionat din pânză acoperită cu o soluţie specială. 2. (P. ex.) Cinematograf.
(Sint.) Micul ecran 1. Televizor. 2. (P. ex.) Televiziune.
(Sint.) Ecran luminescent Perete de sticlă, plan sau uşor curbat, pe care se formează imaginea într-un tub catodic, în instalaţii de raze X etc.
(Sint.) Ecran electromagnetic înveliş metalic folosit pentru protecţia unor circuite sau elemente de circuit electric împotriva acţiunii câmpului electromagnetic exterior.
(Sint.) Ecran de etanşare Element al unui baraj (sau al unui dig) destinat să împiedice trecerea apelor de infiltraţie.
(Sint.) Ecran electrostatic Ecran constituit din foi, din plase sau din reţele de materiale conducătoare, folosit pentru protecţia unei anumite zone contra acţiunii câmpului electrostatic.
ED£C s. n.
(Exp. vb.) A trage la edec A remorca o ambarcaţiune sau o navă de pe mal cu un odgon împotriva cursului apei.
(Exp. vb.) A fi la edecul cuiva A depinde cu totul de cineva.
(Exp. vb.; reg.) A trage pe cineva la edec A determina pe cineva să se apropie pentru a-l pedepsi. EDiŢIE s.f (Sint.) Ediţie critică Ediţie a unui text (vechi, clasic etc.) stabilit prin compararea variantelor şi însoţit de comentarii şi de aparatul critic necesar.
(Sint.) Ediţie definitivă Ediţie al cărei text a fost văzut de autor şi considerat ca definitiv.
(Sint.) Ediţie de lux Ediţie a operei unui scriitor sau a unei scrieri scoasă în condiţii grafice deosebite. (Sint.) Ediţie comentată Ediţie a operei unui scriitor sau a unei scrieri care cuprinde comentarii literare, stilistice, lingvistice, critice, istorice etc. (pentru fiecare text, paragraf etc. din cuprinsul ei).
(Sint.) Ediţie selectivă Ediţie a operei unui autor care este realizată după anumite criterii, pentru un anumit scop.
(Sint.) Ediţie specială Tiraj suplimentar al unui ziar publicat în afara periodicităţii lui obişnuite, cu prilejul unui eveniment, al unei sărbători etc. EDUCAŢIE s.f (Sint.) Educaţie fizică 1. Ansamblu de măsuri care au ca scop asigurarea dezvoltării fizice armonioase
a copiilor, a tineretului, a oamenilor, cât şi pentru activitatea sportivă. 2. Disciplină de învăţământ având drept obiect educaţia fizică. 3. (Rar) Şcoală supe-rioară de gimnastică şi sport.
(Sint.; înv.) Casă de educaţie Instituţie de învăţământ.
(Exp. vb.) A (se) face educaţia cuiva A (se) educa. (Exp. a.; înv.; d. oameni) De educaţie Manierat. EF£CT s.n.
(Loc. av.; înv.) în efect în fapt.
(Exp. vb.) A(-şi) avea efect(ul), a(-şi) produce efect(ui) A avea rezultatul scontat.
(Exp. av.; înv.) Cu efect Eficient.
(Loc. a.) De (mare, un mare, un admirabil) efect
1.	Care atrage atenţia (prin rezultate spectaculoase).
2.	Care produce o impresie puternică, remarcabil, impresionant, spectaculos, uluitor.
(Exp. vb.) A face (mult) efect A impresiona.
(Exp. vb.; înv.) A face rău efect A dezamăgi. (Sint.) Minge cu efect Minge care, în urma unei anumite lovituri, a luat o traiectorie neaşteptată. (Sint.) Efecte publice Titluri de creanţă emise de stat sau de instituţii de drept public.
(Sint.) Efecte de comerţ Denumire generală atribuită biletelor la ordin, cecurilor etc. folosite în operaţiile de vânzare-cumpărare, de credit etc.
EGAL, ~Ă s. n., a.
(Loc. a.) Fără egal 1. Unic. 2. Excepţional.
(Exp. vb.; rar) Partida este egală Cei doi adversari au aceeaşi forţă.
(Exp. vb.) A nu avea egal A nu avea echivalent. (Sint.) Pariu la egal Convenţie prin care cele doua părţi se angajează să plătească aceeaşi sumă în caz de pierdere.
(Loc. a.; loc. av.) De la egal la egal (Care există) în condiţii de egalitate.
(Exp. vb.) A trata (pe cineva sau ceva) de la egal la egal A se comporta într-o situaţie dată ca fiind pe aceeaşi treptă cu partenerul.
(Exp. vb.) A-i fi (cuiva) egal 1. A-i conveni în aceeaşi măsură şi o soluţie, şi cealaltă. 2. A-i fi indiferent.
EL, EA p. pers.
(Exp. vb.; exp. av.) A rămâne pe-a lui (sau pe-a ei, pe-a lor) 1. (A se petrece) după dorinţa persoanei despre care se vorbeşte. 2. (A se petrece) după părerea persoanei despre care se vorbeşte.
(Exp. p.) Ai lui (sau ai ei, ai mei, ai tăi etc.) Persoane legate prin rudenie, interese comune, prietenie etc. de o persoană.
m
EVIDENŢĂ
(Exp. P) Ale lui (sau ale ei’ ale lor? ale mele’ ale tale, ale noastre etc.) 1. Proprietatea cuiva. 2. Preocupării cuiva. 3. Obiceiurile cuiva. 4. Părerile cuiva. 5. Capriciile sau toanele cuiva.
(Exp. P-) Ei între (ori, pop., ei în de) ei (sau ei în de eişi, sau., reg., ele în de ele) între ai (sau ale) lor. (Loc. av.; îvp.) Ca pe el (sau pe ea, pe ei, pe ele)
1.	Aşa cum trebuie. 2. Foarte tare.
(Exp. vb.; pfm.) Fie la el (sau la ea, sau la ei) acolo Ducă-se pe pustiu.
ENERGIE s.f (Exp. a.) De energie Viguros.
(Exp. a., exp. av.) Cu energie Energic.
(Exp. vb.; înv.) A se face energie A se da curs. ENGLEZ, ~Ă s. m. /, a.
(Exp. vb.) A face pe englezul sau a se face englez, a fi englez A se face că nu înţelege.
(Sint.) Corn englez Instrument muzical din familia oboiului, dar cu sunet mai grav, cu ancie dublă. (Sint.; înv.) Praf englez Praf de puşcă. EPITROPiEs /
(Exp. vb.) A lua (sau a avea, a ţine) sub epitropie (pe cineva) A tutela.
(Exp. vb.) A pune pe cineva sub (sau, rar, la) epitropie sau (înv.) a orândui ceva sub epitropie
A da pe cineva sau ceva în grija unui epitrop.
(Exp. vb.) A rămâne în (sau la) epitropie (D. minori) A fi tutelat.
EROARE s.f.
(Sint.; Log.) Eroare logică Greşeală provenită din încălcarea regulilor unei demonstraţii, care are drept consecinţă falsificarea concluziei.
(Exp. vb.) A fi în eroare A greşi în judecata sau aprecierea lucrurilor.
(Loc. vb.) A induce în eroare A sugera cuiva o concepţie sau o părere falsă, a înşela.
(Sint.; Jur.) Eroare judiciară Stabilire greşită a faptelor într-un proces penal, ce poate duce la condamnări nedrepte.
(Sint.; Jur.) Eroare de drept Greşeală de interpretare a codului penal.
(Sint.; Jur.) Eroare de fapt Greşeală în interpretarea nnprejurărilor materiale ale unui fapt.
(Sint.; Mat.; Fiz.) Eroare absolută Diferenţă dintre valoarea reală a unei mărimi şi valoarea ei calculată sau măsurată, care se explică prin defectele nietodelor folosite.
(Sint.; Mat.; Fiz.) Eroare probabilă Diferenţa presupusă între datele obţinute prin calcul şi cele obţinute Prin experienţă.
ESENŢĂ s.f.
(Loc. av.) în esenţă 1. în ceea ce este fundamental.
2.	în ultimă analiză.
(Loc. av.; rar) Prin esenţă Prin însăşi natura sa, prin definiţie.
(Sint.; înv.) Esenţă de Orient Materie sidefie extrasă din solzii unor specii de peşti şi folosită la fabricarea perlelor artificiale.
ET^TE s.f (Loc. a.) în etate Bătrân.
(Loc. a.) Fără etate A cărui vârstă nu se poate preciza.
(Loc. a.; înv.) în floarea etăţii Tânăr.
ETERN, ~Ă a.
(Sint.) Eternul feminin Totalitatea caracteristicilor psihologiei feminine.
(Sint.) Prezentul etern Modalitate stilistică prin care se realizează trecerea de la o serie de fapte particulare la o concluzie ce exprimă un adevăr valabil oricând.
(Sint.; Bis.) Viaţa eternă sau fericirea eternă Viaţa (fericirea) spirituală de după moarte, destinată celor drepţi, viaţă veşnică.
(Sint.) Repaus (sau înv., somn) etern sau linişte (ori, rar, stingere, trecere) eternă Moarte.
(Exp. vb.) A trece la cele eterne A muri.
EU p. pers.
(Exp. vb.) Ce mi-e..., ce mi-e... E totuna.
(Exp. vb.; pop.) Pân-a fî să iasă dreptul, îmi plesneşte mie pieptul Persoanei care vorbeşte (nu i se face sau) i se face cu greu dreptate.
(Exp. vb.) A nu fi de mine A nu se potrivi cu persoana mea.
(Exp. av.) în mine în gândul meu.
(Exp. av.) După mine După părerea mea.
(Exp. av.) Eu şi cu mine 1. Eu singur. 2. Eu în persoană.
(Exp. av.) Eu ca eu, dar... Eu nu contez, ci... EVANGHELIE s.f (Exp. vb.; exp. av.; pfm.) (E) literă (sau cuvânt) de evanghelie (E) mai presus de orice îndoială. (Exp. vb.; pfm.) A-şi vârî (sau a-şi pune, a-şi băga, a-şi pleca) cap(ul) (sănătos sau zdravăn, teafăr) sub evanghelie 1. A se însura. 2. A-şi cauza singur încurcături.
(Exp. vb.; pfm.) A-i citi (cuiva) evanghelia A mustra (pe cineva).
EVIDENŢĂ s.f.
(Loc. vb.) A scoate (sau a pune) în evidenţă 1. A
scoate la iveală. 2. A sublinia.
EXCEPŢIE
124
(Loc. vb.) A se scoate (sau a se pune) în evidenţă
1.	A căuta să se facă remarcat. 2. A-şi sublinia ostentativ meritele.
(Loc. vb.) A ieşi în evidenţă 1. A se reliefa. 2. A se remarca (dintr-un grup, dintr-o mulţime).
(Loc. vb.; rar) A fi în evidenţă A fi vizibil.
(Loc. vb.) A fi în evidenţa (cuiva) 1. A fi sub observaţia cuiva. 2. A se afla în baza de date a cuiva. (Loc. vb.) A ţine (sau a păstra) evidenţa sau a ţine (sau a avea) în evidenţă A înregistra şi a păstra la zi situaţia bunurilor, a lucrurilor şi a persoanelor legate de o anumită activitate.
(Loc. vb.) A avea evidenţa (cuiva sau a ceva) A nota în vederea unei observări mai atente.
(Sint.) Evidenţa populaţiei 1. Birou al poliţiei care înregistrează datele civice ale cetăţenilor. 2. Bază de date rezultată în urma înregistrării datelor civice ale cetăţenilor.
EXCEPŢIE s.f.
(Loc. a.) De excepţie Excepţional.
(Loc. av.) Fără excepţie Fără deosebire sau omisiune.
(Loc. av.) Prin excepţie în mod neobişnuit sau neprevăzut.
(Loc. pp.) Cu excepţia... (în) afară de...
(Exp. vb.) A face (o) excepţie A se abate de la o regulă generală (în favoarea sau defavoarea cuiva).
(Exp. vb.) A fi o excepţie (D. persoane) A se deosebi, prin calităţi superioare, de ceilalţi.
EXCES s. n.
(Loc. av.) Cu exces Exagerat.
(Loc. av.) Fără exces Moderat.
(Loc. av.) (Până) la exces Depăşind orice limită, excesiv.
(Sint.) Exces de zel Zel exagerat.
(Sint.) Exces de putere Infracţiune a unui funcţionar de stat care efectuează acte ce intră în atribuţiile altui organ de stat.
(Loc. av.; loc. a.) în exces (în mod) abundent. EXECUŢIE s.f (Loc. v.) A (se) pune (în) execuţie sau a (se) face execuţie A executa.
(Exp. vb.; rar) A sta (sau a veni) execuţie 1. A exercita o presiune asupra cuiva pentru a-l sili să acţioneze într-un anumit fel. 2. A incomoda pe cineva prin prezenţă, prin insistenţe etc.
(Sint.; Jur.) Execuţie provizorie Efect al unei hotărâri judecătoreşti de primă instanţă de a putea fi pusă în executare înainte de a fi definitivă.
(Sint.) Execuţie capitală Aducere la îndeplinire a unei sentinţe de condamnare la moarte.
(Sint.) Pluton de execuţie Soldaţi care execută prin împuşcare pe cei condamnaţi la moarte. EXPLIC4ŢIEs/
(Exp. vb.) A avea o explicaţie (cu cineva) A discuta (cu cineva) pentru a lămuri un lucru sau a înlătura un conflict.
(Exp. a.) De explicaţie Explicativ.
(Exp. vb.) A da (o) explicaţie sau a da explicaţii
A se explica.
(Exp. vb.) A cere (cuiva) explicaţii sau a cere (o) explicaţie (cuiva) A cere cuiva să-şi lămurească purtarea, atitudinea, cuvintele etc.
EXTREM, ~Ă a.
(Loc. av.) (Până) la extrem (Până) la limită, până la ultima posibilitate.
(Sint.) Extremul Orient Spaţiu geografic care cuprinde ţările situate în partea de răsărit a Asiei. (Sint.; Pol.) Extremă dreaptă (stângă) Fracţiune reprezentând poziţia cea mai radicală faţă de politica unui partid (de stânga sau de dreapta).
F
FABRICĂ s.f
(Exp. vb.; fam.) A lua (sau a băga) (pe cineva) în (sau la) fabrică 1. A certa. 2. A cere socoteală. 3. A bate.
(Exp. vb.; fam.) A intra în fabrica (cuiva) 1. A fi
certat de cineva. 2. A i se cere socoteală. 3. A fi bătut.
F^CE vb.
(Exp. vb.) Tace şi face (D. oameni) Acţionează rapid şi eficient, fară comentarii.
(Exp. vb.) Facă ce-ar face Orice ar întreprinde. (Exp, vb.) Fă ce-i face întreprinde indiferent ce, ca să...
(Exp. vb.) A face albie de porci 1. A certa. 2. A insulta.
(Exp. vb.) A face noapte mare 1. A veghea. 2. A nu avea unde înnopta.
(Loc. vb.) A face parte A aparţine.
(Exp. vb.; înv.) A face un vis A visa.
(Loc. vb.; rar) A face cuiva apa A omorî pe cineva. (Loc. vb.) A face apel 1. A apela la... 2. (Jur.) A ataca, a contesta o sentinţă.
(Loc. vb.) A face curte (sau ochi dulci) A cuceri o femeie, a curta.
(Loc. vb.; înv.) A face biruinţă A birui.
(Exp. vb.; arg.) A face boiangerie A bate (până la sânge).
(Exp. vb.) A face din cal măgar 1. A înjosi. 2. A degrada.
(Exp. vb.) A se face frig A se răci vremea.
(Exp. vb.) A se face cald A se încălzi.
(Exp. vb.) A se face noapte A se înnopta.
(Exp. vb.) A face grămadă A îngrămădi.
(Exp. vb.) A face greşeli A greşi.
(Exp. vb.) A face găuri A găuri.
(Loc. vb.; arg.) A face harim-narim A fura.
(Loc. vb.) A face haz A râde.
(Loc. vb.) A face iama A prăda.
(Loc. vb.) A face ravagii 1. A distruge. 2. A cuceri (inimi).
(Exp. vb.) A face arşice (sau chisăliţă, ţăndări, pulbere, praf, piftie, pilaf) A sfărâmă, a distruge.
(Loc. vb.) A face câr-mâr A protesta.
(Exp. vb.) Orice aş face Oricât mi-aş da silinţa... (Exp. vb.) Face ce face şi... 1. încearcă prin toate mijloacele şi reuşeşte să... 2. Nu ştiu cum procedează că... 3. Vorba e că...
(Exp. vb.) A-şi face datoria A-şi îndeplini sarcina, menirea.
(Loc. vb.) A face dobândă 1. A câştiga. 2. A fî de folos cuiva.
(Loc. vb.) A face semn 1. A însemna. 2. A atenţiona.
3.	A chema.
(Exp. vb.) A se face senin A se însenina.
(Loc. vb.) A o face cu vârf (şi îndesat) 1. A greşi grav. 2. A întrece aşteptările.
(Loc. vb.) A face tranc A trânti.
(Loc. vb.) A face stânga-mprejur A se întoarce. (Loc. vb.) A face tali A se prezenta, a face o plecăciune.
(Exp. vb.) A face tumbe A se rostogoli.
(Exp. vb.) A face vizită A vizita.
(Loc. vb.; arg.) A face tuflă A fura.
(Exp. vb.) A nu avea ce face (sau ce să facă) 1. A nu
avea ocupaţie. 2. A nu avea posibilitatea să schimbe o situaţie. 3. A nu avea posibilitatea să se împotrivească, să obiecteze, a nu avea încotro. 4. (Ir.) A comite sau a fi pe punctul de a comite o imprudenţă, o gafa.
¥ACE
126
(Exp. vb.) A nu (mai) avea ce-i face (sau ce să-i facă) 1. A nu mai putea să repare ceva. 2. A recunoaşte superioritatea evidentă a cuiva (într-o confruntare). 3. A nu putea influenţa (în bine) pe cineva. (Exp. vb.) A face pe dracul ghem A nu face nimic. (Exp. vb.) A-şi face suma A se sătura.
(Loc. vb.; înv.) A face tocmeală A se tocmi.
(Loc. vb.) A face sfrr A sfârâi.
(Loc. vb.; înv.) A face un sfârşit A sfârşi.
(Exp. vb.) A face (o) nedreptate A nedreptăţi. (Exp. vb.) A face leage 1. A legifera. 2. A hotărî. (Loc. vb.; înv.) A face ştire A vesti, a da de ştire. (Loc. vb.) A o face pe marele A se mândri.
(Loc. vb.) A face ţuşti (sau liop) A sări.
(Loc. vb.) A face peri albi 1. A albi. 2. A necăji. (Loc. vb.) A face tabula rasa A uita, a şterge cu buretele.
(Loc. vb.) A (se) face muşama A (se) muşamaliza, a se uita.
(Exp. vb.; înv.) A nu avea ce-şi face capului A nu
putea evita să...
(Loc. vb.) A face cabul A face să primească, a remite.
(Loc. vb.) A face foi de viţă A se fandosi.
(Exp. vb.) A face escală (sau staţie) A se opri. (Loc. vb.; arg.) A face din cheptene A clănţăni. (Loc. vb.) A face piroane A îngheţa de frig.
(Loc. vb.) A face pontul A aranja o afacere.
(Exp. vb.) A face posibil A realiza.
(Exp. vb.) A-şi face somnul (rar a-şi face povara de somn) A dormi.
(Exp. vb.) A face pregătiri A se pregăti.
(Loc. vb.) A face ramazan 1. A posti. 2. A nu mânca.
(Loc. vb.) A face feţe-feţe A se mira.
(Loc. vb.) A face boţ A mototoli, a boţi.
(Loc. vb.) A face cuiva bucata 1. A păcăli. 2. A înşela.
3.	A păgubi.
(Loc. vb.) A face carte A învăţa.
(Loc. vb.) A face fiasco A eşua.
(Loc. vb.) A face pe niznaiul (pe englezul, pe chinezul, pe Tănase, pe Ghiţă în porumb) 1. A se face că nu înţelege. 2. A tăgădui.
(Loc. vb.) A face (cuiva) înaljosul 1. A înjosi. 2. A nedreptăţi.
(Exp. vb.; arg.) A face o casă A da o spargere. (Exp. vb.) A face înştiinţare A înştiinţa.
(Exp. vb.; arg.) A face labă A fura.
(Exp. vb.) A nu avea ce face cu... 1. A nu avea (nicio) nevoie de... 2. A nu-i servi la nimic.
(Exp. vb.) Ce puteam face? Nu m-am putut împotrivi.
(Exp. vb.) Ce (tot) faci (sau ce ai făcut de)...?
1.	Ce ţi s-a întâmplat că...? 2. De ce...?
(Exp. vb.) Ce (mai) faci? Cum îţi merge?
(Exp. vb.) A face rău 1. (Ca răspuns la întrebare) A avea necazuri. 2. A produce necazuri cuiva. (Exp. vb.) A face bine 1. (Ca răspuns la întrebare) A fi sănătos. 2. A ajuta pe cineva.
(Exp. vb.) A face totul sau a face tot posibilul (sau în toate chipurile, posibilul şi imposibilul) să (sau ca să)... A depune toate eforturile (pentru a realiza ceva).
(Exp. vb.) Ce face? (Exprimând surpriza neplăcută, indignarea) Cum?! Cum se poate una ca asta!
(Loc. av.; îrg.) Nu face alta, decât... Numai.
(Exp. vb.) N-am făcut nimic 1. N-am rezolvat nimic.
2.	Nu m-am ales cu nimic. 3. Nu sunt vinovat. (Exp. vb.) Ce-i de făcut (cu cineva sau cu ceva)? Cum să se procedeze (cu cineva sau cu ceva)? (Exp. vb.) Văzând şi făcând Procedând în funcţie de împrejurări.
(Loc. vb.) A (nu) avea a (sau de-a) face cu cineva (sau cu ceva) A (nu) avea ceva în comun cu cineva sau cu ceva.
(Loc. vb.) Ce are a face? 1. Ce legătură este (între un lucru şi altul)? 2. Ce interesează? 3. Şi ce-i cu asta?
(Exp. vb.) S-a făcut! 1. Sunt de acord! 2. Fii fara grijă!
(Exp. vb.; pop.) Face a(ce)lea, a(ce)stea Astfel lucrează.
(Exp. vb.; pop.) De-acestea (sau de-acelea) face Astfel se comportă.
(Exp. vb.; euf.) A-şi face nevoile A urina sau a defeca. (Exp. vb.; euf.) A face pe el 1. A urina sau a defeca pe el. 2. (Dep.; complinit cu „de frică”) A fi îngrozit. (Exp. vb.) Nu face nimic! 1. N-are nicio importanţă. 2. Răspuns politicos dat celui care îşi cere scuze.
(Exp. vb.; înv.) A face mult din ceva A acorda unui lucru o atenţie prea mare.
(Exp. vb.; înv.) A face zurbavă A stârni agitaţie în mulţime.
(Loc. vb.) A face capăt(ul) (sau sfârşit) 1. A sfârşi*
2.	A opri ceva. 3. A omorî.
(Loc. vb.; înv.) A face vârf la ceva A termina ceva. (Loc. vb.; înv.) A face nădejde A da speranţe cuiva. (Loc. vb.; înv.) A face cercare A încerca.
127
F^CE
(Exp. vb.; înv.) A face prietenie (sau tovărăşie) cu
cineva A avea cu cineva relaţii de prietenie (tovărăşie).
(Loc. vb.; înv.) A face pre osândă A osândi pe cineva.
(Loc. vb.) A face recurs A contesta o hotărâre judecătorească.
(Loc. vb.; înv.) A face din plineală (sau, reg., a face destul) A satisface.
(Loc. vb.; înv.) A face de ştire (cuiva) A anunţa (pe cineva).
(Exp. vb.; pop.) A face aiasmă (sau moliftă) A sfinţi casa.
(Loc. vb.; înv.) A face credinţa A se logodi.
(Exp. vb.; înv.) A face meşte(r)şug A întrebuinţa mijloace incorecte spre a realiza ceva.
(Loc vb.; Jur.; înv.) A face lege (sau leage) 1. A da sentinţa. 2. A pedepsi.
(Exp. vb.; înv.) A face cuvânt A ţine o cuvântare. (Exp. vb.; înv.) A face inimă bună cuiva 1. A îmbărbăta pe cineva. 2. A îmbuna pe cineva.
(Exp. vb.) A face bine cuiva cu ceva 1. A ajuta pe cineva cu ceva. 2. A împrumuta pe cineva cu ceva. (Exp. vb.) A (nu)-i face rău A (nu)-i dăuna.
(Exp. vb.) A (nu)-i face bine A (nu)-i prii.
(Exp. vb.) A nu face nimic cuiva 1. A lăsa în pace pe cineva. 2. A nu agresa fizic pe cineva.
(Exp. vb.) A i-o face (bună sau cu vârf şi îndesat sau lată) ori a-i face (cuiva) una (şi bună) 1. Apri-cinui cuiva un rău, un prejudiciu. 2. (Ir.) A juca o festă cuiva.
(Loc. vb.; înv.) A face cuiva în silă A scârbi pe cineva.
(Exp. vb.) A-şi face curaj 1. A se îmbărbăta. 2. (Ir.) A bea ca să prindă curaj.
(Exp. vb.; înv.) A-şi face facerea A se sinucide. (Exp. vb.) A-şi face gânduri sau închipuiri ori
griji A se îngrijora.
(Exp. vb.) A-şi face (o) idee 1. A-şi închipui. 2. A înţelege în linii mari.
(Loc. vb.) A-şi face inimă bună A se înveseli. (Loc. vb.) A(-şi) face inimă rea (sau amară sau sânge rău) A (se) supăra.
( XP* vb.; îrg.) A-şi face măsuri A chibzui. v oc. vb.) A-şi face milă (de sau cu cineva) A se milostivi.
(Exp. vb.; îvp.) A-şi face spaimă A se speria (fară motiv şi a fugi).
(Loc. vb.) A-şi face râs (de cineva sau de ceva)
•	A râde de cineva (sau de ceva). 2. A batjocori.
(Exp. vb.; pop.) A face farmece sau fermecătură ori descântec(e) (cuiva) A descânta (pe cineva). (Loc. vb.) A face faţă A rezista, a ţine piept.
(Exp. vb.) A face o farsă A păcăli.
(Loc. vb.; pop.) A face cuiva de urât 1. A fermeca pe cineva pentru ca acesta să urască pe cineva sau să fie urât. 2. A descânta pe cineva împotriva farmecelor de urât.
(Loc. vb.; pop.) A-şi face de urât (cu cineva) 1. A
se purta rău (cu cineva). 2. A-şi alunga plictiseala, a se distra.
(Loc. vb.; pop.) A-i face cu ulcica (cuiva) A fermeca pe cineva pentru a se îndrăgosti de o anumită persoană.
(Loc. vb.; pop.) A face de ursită A ghici.
(Loc. vb.; pop.) A face de dragoste A face vrăji pentru a atrage dragostea unei persoane.
(Loc. vb.; pop.) A face pe fapt A vrăji (ca o anumită persoană să nu aibă noroc).
(Exp. vb.; pop.) A face (un) târg (sau târgul) A încheia o tranzacţie comercială.
(Exp. vb.) A face un cerc A descrie un cerc.
(Exp. vb.) A face cotituri A coti.
(Exp. vb.) A face o temenea (sau un compliment) A se înclina (în semn de supunere şi respect).
(Exp. vb.) A face (un) semn (cu capul, cu mâna etc. sau din cap) 1. A atrage atenţia printr-un gest.
2.	A da să se înţeleagă printr-un semn că...
(Loc. vb.) A face cu mâna, cu degetul sau din mână 1. A porunci. 2. A chema. 3. A face semn. (Exp. vb.) A face cu capul (să... sau că...) 1. A porunci. 2. A chema printr-o mişcare a capului. 3. A mişca încoace şi încolo capul.
(Loc. vb.) A face din cap că da (sau nu) A aproba (sau a refuza).
(Loc. vb.) A face (cuiva) cu ochiul (sau din ochi)
1.	A atenţiona (închizând şi deschizând un ochi).
2.	(D. femei) A cocheta. 3. (Fig.; d. mărfuri, alimente) A îmbia.
(Loc. vb.) A face cu mustaţa (Rar; d. bărbaţi) A cocheta.
(Loc. vb.; pop.; rar) A face cu măseaua A zâmbi ipocrit.
(Loc. vb.) A face (cuiva) cu degetul A ameninţa pe cineva cu degetul arătător.
(Exp. vb.; pop.) A făcut hojmâc! A căzut grămadă. (Exp. vb.) A face roată sau cerc (în jurul...) 1. A se
aşeza în cerc. 2. A se roti. 3. (D. rochii sau fuste) A se înfoia.
(Exp. vb.) A face drum sau cale 1. A merge. 2. A călători.
FACE
128
(Loc. vb.) A face un pas sau câţiva paşi 1. A păşi. 2. A se plimba.
(Exp. vb.; fig.) A face pasul (acesta sau, înv., tot pasul) A întreprinde ceva (important).
(Exp. vb.) A face paşi mari 1. A înainta (rapid). 2. (Fig.) A progresa mult.
(Exp. vb.) A face stânga sau (înv.) hăisa A merge spre stânga.
(Loc. vb.) A-şi face veacul A petrece multă vreme undeva.
(Loc. vb.; îvp.) A face amiazul A mânca de prânz. (Loc. vb.) A-şi face siesta A se odihni după masă. (Exp. vb.; pop.) A face pereţi A zidi.
(Loc. vb.; fig.; fam.) A face trotuarul A se prostitua. (Exp. vb.; reg.; fig.) A face rachiu (sau bere) pisicii (sau mâţei) A plânge.
(Exp. vb.; fig.) A face (cuiva) un topor A-i juca o festă cuiva.
(Loc. vb.) A face la loc (sau iar) A reface.
(Exp. vb.) A face muzică A cânta.
(Exp. vb.; înv.) A face slova A imita scrisul cuiva. (Exp. vb.) A face focul (sau a face lumină) 1. A
aprinde focul (lumina). 2. A aţâţa focul.
(Exp. vb.) A face fân A cosi (a usca şi a strânge) iarba. (Exp. vb.) A face poală A tivi partea de jos a unei rochii.
(Loc. vb.; îvp.) A face prânz A mulge oile pentru întâia oară, primăvara.
(Loc. vb.; îvp.) A face aplecători A se începe mulgerea oilor, pentru brânză.
(Loc. vb.; îvp.) A face lapţi A mulge oile, ca să facă lapte pe timpul iernii.
(Exp. vb.) A-şi face toaleta A se spăla (şi a se îmbrăca).
(Exp. vb.; spec.) A-şi face părul A se coafa.
(Exp. vb.) A-şi face unghiile A-şi face manichiura. (Exp. vb.) A-şi face buzele A (se) ruja.
(Exp. vb.) A se face roşu A se înroşi.
(Exp. vb.) A (se) face scrum A arde.
(Exp. vb.) A face cărţile (la joc) A amesteca şi a împărţi cărţile.
(Exp. vb.) A face patul (sau, înv., culcuşul) A aranja aştemuturile.
(Exp. vb.) A face masa A pune masa.
(Exp. vb.; înv.) A face baia A potrivi temperatura apei, pentru baie.
(Exp. vb.) A face ghetele A curăţa şi a lustrui încălţămintea.
(Exp. vb.) A face o bilă sau un carambol A nimeri cu bila alte bile, la biliard.
(Exp. vb.; pop.) A face cu spoială (cu humă, cu
var etc.) A spoi (cu humă, cu var etc.).
(Loc. vb.; îrg.) A face gata 1. A pregăti. 2. A furniza (Exp. vb.) A face cuiva cale (sau drum) 1. A lăsa să treacă. 2. A ajuta să treacă sau să se răspândească. 3. (P. ex.) A ajuta.
(Exp. vb.) A face mâncare A găti.
(Loc. vb.) A face rost A procura.
(Exp. vb.; spec.) A face avere, bani (îvp., parale) A se îmbogăţi.
(Exp. vb.; pop.) Mă-sa l-a făcut dormind Este o persoană apatică sau leneşă.
(Exp. vb.; pfm.) De când l-a făcut mă-sa sau de când mă-sa l-a făcut 1. De când s-a născut. 2. Dintotdeauna.
(Exp. vb.; îvp.) E de-a face (D. o femeie) Este însărcinată.
(Exp. vb.; reg.) A face un mânz mort A realiza ceva nevi abil.
(Exp. vb.) A face ochi 1. (D. puii unor animale) A putea deschide ochii (la câteva zile de la naştere). 2. (Fam.; d. oameni) A se trezi din somn.
(Exp. vb.) A face ochi® mari sau ca de bou A se holba.
(Exp. vb.; pfm.) A face o gură cât o şură A deschide gura mare.
(Exp. vb.; pfm.) A face burtă (sau pântece ori
fălci) A se îngrăşa.
(Exp. vb.; pfm.) A face fălci A se împotrivi.
(Exp. vb.) A face genunchi (D. pantaloni) A se deforma în dreptul genunchilor.
(Loc. vb.; fam.) A face din vorbe 1. A minţi. 2. A înşela.
(Exp. vb.) A face copil de suflet pe cineva A adopta pe cineva.
(Exp. vb.; pop.) A face (de) nevastă A se însura. (Exp. vb.) A (se) face bine (sau sănătos) A (se) vindeca.
(Exp. vb.; pop.) A face din două babe o nevasta
A coase din două cârpe o cămaşă.
(Exp, vb.; pop.) A face din babă nevastă A repara
o	casă veche.
(Exp. vb.; pop.) A face (cuiva) coastele pântece (sau spinarea cobză) sau a face pe cineva ghem
A bate (pe cineva) tare.
(Exp. vb.) A face pe cineva cobză A lega fedeleş. (Exp. vb.) A-şi face ochii roată A se uita de jur-împrejur.
(Exp. vb.) A face ochii în patru A fi foarte atent. (Loc. vb.) A face în două (bucăţi sau părţi) A tăia în două bucăţi, a înjumătăţi.
129
FAPT
(Loc vb.; înv.) A face întru mii A înmulţi (fiinţe). (Loc. vb.; înv.) A face un loc în „n” bătrâni A împărţi un loc în „n” loturi.
(Exp- vb.) A face ceva cunoscut 1. A anunţa. 2. A populariza.
(Exp. vb.) A face pe cineva cunoscut 1. A prezenta pe cineva cuiva. 2. A populariza. 3. A califica pe cineva drept..., a declara, a numi. 4. A învinui pe cineva de...
(Loc. vb.) A face de minciună pe cineva A arăta, în public, că o persoană este mincinoasa.
(Exp. vb.) A face (pe cineva) cum îi vine la gură
1.	A batjocori (pe cineva). 2. A certa rău pe cineva, fară a-şi alege cuvintele.
(Exp. vb.) A face pe cineva scăpat A lăsa (sau a ajuta) pe cineva să scape.
(Exp. vb.) A face (ceva sau pe cineva) pierdut
1.	A lăsa (ceva sau pe cineva) să se piardă, dând impresia că fară voia lui. 2. A fura.
(Exp. vb.) A face (pe cineva sau ceva) uitat 1. A se preface că a uitat (de ceva sau de cineva). 2. A nu mai pomeni de cineva sau ceva.
(Exp. vb.; îvp.) A face scos de vânzare A expune spre vânzare.
(Exp. vb.; pop.) A face (toate) parale(le) Merită (toţi) banii.
(Exp. vb.; pop.) A (nu) face parale(le) A (nu) valora atât cât este cerut, cât s-a plătit.
(Exp. vb.; pop.) Nu face nicio para, o para chioară ori nici două parale Nu are nicio valoare. (Exp. vb.) (E) scump, dar face! (sau fie, că face!) E scump, dar merită (banii)!
(Exp. vb.; fam.) A face un dans (pe cineva sau cu cineva) A dansa (cu cineva).
(Exp. vb.) A face (aşa) după cum (sau cum ori precum) zice (porunceşte etc. cineva) 1. A se conforma unei porunci. 2. A se comporta după cum
i	s-a cerut.
(Loc. vb.) A face a bine, a rău, a ploaie etc. 1. A Prevesti. 2. A cobi.
(Loc. vb.) Nu se face să... 1. Nu merită să... 2. Nu sc cuvine să...
(Exp. vb.; fam.) Nu face pentru... 1. Nu e potrivit Pentru... 2. Nu e de prestigiul cuiva.
(Loc. vb.; fam.) A face la stânga 1. A fura. 2. A coti. v xp. vb.) Se face frumos Se înseninează.
\ XP* vb.) A i se face (cuiva) negru (sau roşu) ll*aintea ochilor 1. Ai se face rău (de supărare, mânie etc.). 2. A se mânia foarte tare.
(Exp. vb.) A i se face cuiva (de ceva sau cineva)
A fi puternic atras de...
(Exp. vb.) Ce s-a făcut (cineva)? 1. Ce a devenit? 2. Cum s-a descurcat?
(Exp. vb.) Cum se face că... (sau de...)? Cum e posibil ca?
(Exp. vb.) A se face (roşu) ca sfecla sau ca focul
A se înroşi.
(Exp. vb.) A se face galben (ca lămâia, ca şofra-
nul) A se îngălbeni.
(Exp. vb.) A se face vânăt A se învineţi.
(Exp. vb.) A se face stăpân pe ceva A lua un lucru în stăpânire, prin forţă sau viclenie.
(Exp. vb.) A se face în două (D. drumuri, reţele etc.) A se bifurca.
(Exp. vb.) A se face (tot) (o) rană A se umple de răni.
(Exp. vb.) A se face trup şi suflet A se uni strâns. (Exp. vb.) A se face mare A creşte.
(Exp. vb.) A se face frumos 1. A se înfrumuseţa. 2. A se împodobi.
(Exp. vb.) A se face mare şi tare A-şi da importanţă. (Exp. vb.) A se face la loc, din nou, iarăşi etc. (sau, pop., a se face ca întâiu) A redeveni.
(Exp. vb.) A se face (tot sau, înv., tot de) una A se contopi.
(Exp. vb.) A se face de (sau să...) A ajunge să... F^LĂ s.f (Loc. av.) Cu fală Cu mândrie.
(Loc. vb.; pop.) A-i fi cuiva fală (cu cineva sau ceva) A se mândri (cu cineva sau ceva).
(Exp. vb.; pop.) A socoti (a ţine sau a avea) drept fală A socoti ca vrednic de laudă.
F^LCĂ s.f
(Exp. a.) Cu o falcă în cer şi (cu) alta (sau una) în (ori pe) pământ 1. Foarte furios. 2. (în basme) Cu gura larg deschisă, spre a înghiţi tot ce-i iese în cale.
(Exp. vb.; fam.) A da fălci A mânca cu lăcomie. (Exp. vb.) A (stră)muta, a strâmba ori a drege cuiva fălcile A lovi zdravăn peste faţă.
(Exp. vb.; pfm.) A fi tare în fălci A fi greu de convins.
(Exp. vb.; reg.) Apune mâinile sub fălci A lenevi. FAPT s. n.
(Loc. vb.; îvp.) A (se) da în fapt A (se) declara vinovat.
(Exp. vb.; îvp.) A prinde în fapt sau asupra faptului 1. A prinde în flagrant delict. 2. A prinde pe cineva săvârşind un adulter.
F^PTĂ
130
(Sint.) Fapt împlinit Situaţie iremediabilă sau inatacabilă.
(Loc. a., loc. av.) De (sau în) fapt (sau, înv., cu faptul) (Care există) în realitate.
(Exp. vb.) Fapt e că... 1. Adevărul e că... 2. în orice caz...
F^PTĂ s.f.
(Sint.) Faptă bună Binefacere.
(Sint.) Faptă rea 1. Prejudiciu. 2. Păcat.
(Sint.) Om al faptei sau al faptelor 1. Om care îşi pune în practică năzuinţele. 2. Om cu spirit practic. (Exp. vb.) A pune în fapt A pune în aplicare. (Sint.) Fapte de arme Acte de eroism militar.
(Loc. av.; înv.) în faptă în realitate.
FASOLE s. fi (Exp. vb.; pfm.) A(-şi) arăta, rânji sau beli fasolea (sau fasolele) A râde.
(Exp. vb.; pfm.) A bate (sau a da) ca la fasole A bate fară milă (metodic).
(Exp. vb.; înv.) A nu avea (sau a nu-i fi) fasolea fiartă A se înşela.
F^ŞĂ s.f
(Exp. av.) Din (sau în) faşă 1. (De) pe vremea când era copil mic. 2. (P. ex.) De când se ştie. 3. (P. ex.) De la început.
(Exp. vb.) A fi abia ieşit din faşă A fi foarte tânăr, încă copil.
(Exp. vb.; pop.) De la faşă la barbă albă Toţi, fară excepţie.
EATAs.fi
(Sint.) Fată mare (sau fată de măritat, pop. fată ’n floare) 1. Fată la vârsta căsătoriei. 2. Fecioară. (Sint.) Fată bătrână (sau fată stătută) Fată trecută de vârsta măritişului şi rămasă necăsătorită.
(Sint.; reg.) Fete nune sau fete de nune Fete care merg cu mirele după mireasă.
(Exp. vb.; îrg.) A fi fată la cap 1. A-şi fi pierdut fecioria. 2. A umbla cu capul descoperit, ca fetele. (Exp. vb.) A-şi da fata din casă A-şi mărita fiica. (Sint.) Fată în casă Menajeră.
FATA s.f.
(Loc. a.) De faţă 1. Prezent. 2. Care aparţine prezentului.
(Loc. a.; loc. av.; înv.) De faţă 1. în prezenţa tuturor. 2. în mod evident.
(Loc. av.; înv.) De faţă 1. Unul în prezenţa celuilalt (într-o cunfruntare). 2. Piept la piept.
(Loc. pp.; înv.) De faţa Dinaintea.
(Loc. av.) Din faţă (De) dinainte.
(Loc. av.) în faţă 1. (Drept) înainte. 2. Direct. 3. Fără menajamente.
(Loc. av.) Faţă în (rar la, înv. către) faţă 1. Unul înaintea celuilalt. 2. Unul împotriva celuilalt.
(Loc. pp.) în faţa (cuiva sau a ceva) 1. înaintea (cuiva sau a ceva). 2. Luând în considerare... (Loc. av.) Pe faţă 1. Direct. 2. Sincer. 3. Fără teamă (Loc. pp.) Faţă cu... (sau de...) 1. în raport cu... 2. în ceea ce priveşte... 3. Pentru. 4. Având în vedere. (Loc. pp.) De faţă cu... în prezenţa...
(Exp. vb.) A pune (de) faţă (sau faţă în faţă) 1. A confrunta. 2. A compara.
(Loc. vb.) A fi (sau a se întâmpla) (de) faţă A fi prezent (sau martor din întâmplare) la ceva.
(Loc. vb.; Jur.; înv.) A se găsi vina faţă A se constata evidenţa unui delict.
(Loc. vb.; înv.) A bate războiul faţă A duce o luptă deschisă.
(Loc. vb.) A (se) da (ceva) pe faţă 1. A (se) dezvălui. 2. A (se) demasca.
(Exp. vb.) A juca (cu) cărţile pe faţă A-şi arăta deschis gândurile şi intenţiile.
(Exp. vb.; pop.) A(-i) cânta (cuiva) cucul în (sau din) faţă A-i merge (cuiva) bine.
(Loc. vb.) A face faţă (cuiva sau la ceva) 1. A rezista. 2. A corespunde cerinţelor.
(Exp. vb.) A privi (sau a vedea, a zări) pe cineva din faţă A privi (sau a vedea etc.) în întregime figura cuiva.
(Loc. vb.) A-l prinde (pe cineva) la faţă (D. haine, culori) A i se potrivi.
(Loc. vb.) A(-i) lua (cuiva) faţa A apărea brusc înaintea cuiva.
(Exp. vb.; fam.) A(-i) da (sau a trage) la faţă A
lovi peste figură.
(Exp. vb.; fam.) A(-şi) sparge faţa A (se) lovi (grav) la figură.
(Exp. vb.; înv.) A pieri (sau a scădea, a trece, a se ofili) la faţă A îmbătrâni.
(Exp. vb.) A-şi întoarce faţa (de la cineva) A nu
mai vrea să ştie de cineva.
(Loc. av.; loc. a.; înv.) Cu faţa curată (în mod) integru.
(Exp. vb.) A scăpa cu faţă (sau faţa) curată A scăpa fară neplăceri dintr-o situaţie dificilă.
(Exp. vb.) A da faţă (cu cineva) 1. A se întâlni (cu cineva). 2. (Rar) A înfrunta (pe cineva).
(Exp. vb.; îvp.) A avea (sau a-şi face) faţă la cineva 1. A merita recunoştinţa cuiva. 2. A căuta favoarea cuiva.
(Exp. vb.; pop.; rar) A scoate în faţă A face cunoscut. (Loc. av.) Cu faţa în sus Pe spate.
131
FĂINĂ
(Exp. vb.) Vedea-te-aş cu faţa în sus! (In imprecaţii) Vedea-te-aş mort!
(Exp. vb.; pop.) Nici în dos, nici în faţă în niciun fel.
(Loc. vb.; pop.) A da dos la faţă A fugi.
(Loc. av.; înv.) Pre (pe) faţă De persoană.
(Sint.) Faţă bisericească Cleric.
(Exp. vb.; pop.) A face feţe A se strâmba.
(Exp. vb.) A schimba (sau a face) feţe(-feţe)
1.	A-şi schimba fizionomia sau culoarea obrazului (de jenă, ruşine etc.). 2. A. se tulbura.
(Loc. a.) Cu două feţe (D. oameni) Ipocrit.
(Exp. vb.; înv.) A nu cunoaşte faţa A nu fi părtinitor. (Exp. vb.; înv.) A juca (în) feţe (sau a schimba ori a face feţe) (D. obiecte, mătăsuri) A-şi schimba reflexele, culorile.
(Exp. vb.) A da faţă (D. obiecte) 1. A colora. 2. A face în aşa fel încât să arate bine.
(Exp. vb.) A-i ieşi faţă (la soare, la spălat etc.) (D. o ţesătură) A se decolora.
(Exp. vb.; îvp.) A-i veni (iarăşi) faţa (sau a prinde faţă) A se însănătoşi.
(Loc. av.) Pe faţa pământului în lume.
(Loc. av.; rar) Din faţa pământului La nivelul solului.
(Exp. vb.) A pieri (sau a se prăpădi, a se stinge, a se şterge, a se duce) de pe faţa pământului 1. A muri. 2. A dispărea (fară urmă).
(Sint.; pop.) Faţă de arie Suprafaţa netedă a ariei. FAVOARE s.f (Exp. vb.; înv.) A fi (sau a intra, a ajunge etc.) în (sau la) favoare (ori favor) A se bucura de bunăvoinţa cuiva.
(Loc. pp.) Jn favoarea cuiva în avantajul cuiva. (Sint.) Bilet de favoare Bilet pe baza căruia se poate intra, gratuit sau cu reducere, la un spectacol. FA£4N j. m.
(Exp. vb.; fam.) A pica (sau a rămâne) de fazan A fi păcălit.
&4ZĂ s. fi
(Loc. av.; Fiz.) în opoziţie de fază Ale căror faze
diferă cu 180°.
(Sint.; Geol.) Fază orogenică sau de cutare Etapă de intensificare maximă a mişcărilor tectonice. (Sint.; Bot.) Fazăfienologică Perioadă din ciclul de Vegetaţie al plantelor.
(Exp. vb.; fam.) A face o fază (cuiva) A pune pe eineva într-o situaţie neplăcută.
( XP- vb.; fam.) A fi pe fază (A fi atent şi) a acţiona
Prompt.
FĂCĂLEŢ 5. n.
(Exp. vb.; pop.) A amesteca vorba ca făcăleţul mămăliga 1. A se bâlbâi. 2. A spune prostii.
(Sint.; pop.) Gol făcăleţ 1. Complet gol, gol puşcă, gol nap. 2. (Fig.) Extrem de sărac.
FĂCĂTOR, -OARE s. m. fi, a.
(Sint.; înv.) Făcător de bine Binefăcător.
(Sint.; înv.) Făcător de rele Răufăcător.
(Sint.; înv.) Făcător fără leage Nelegiuit.
(Sint.; înv.) Făcător de trufă Trufaş.
(Sint,; înv ) Făcător de minuni 1. (D. oameni) Taumaturg. 2. (D. obiecte de cult) Care vindecă în mod miraculos. 3. (Fig.) Care face lucruri extraordinare. (Sint.; înv.) Făcător de pace Pacificator.
FĂCt/T, ~Ă a.
(Exp. vb.) Zis şi făcut (D. acţiuni) îndeplinit fară întârziere (la ordinul sau hotărârea cuiva).
(Exp. vb.) A rămâne bun făcut 1. A fi în forma definitivă, asupra căreia nimeni nu mai intervine. 2. (D. o hotărâre) Irevocabil.
(Loc. a.) Bine făcut (D. oameni) 1. Voinic. 2. Cu corpul bine proporţionat.
(Loc. a.) Făcut (de) gata (D. un obiect de îmbrăcăminte) Confecţionat în serie, pe mărimi.
(Loc. a.; reg.) Făcut gata Pregătit.
(Sint.) Lucru fiăcut Vrăjitorie.
(Exp. vb.) Parcă-i (un) lucru făcut (sau un făcut)
1.	Un lucru se întâmplă surprinzător, contrar aşteptărilor, ca şi cum ar interveni o forţă supranaturală. 2. E o coincidenţă prea mare, ca şi cum ar interveni o forţă supranaturală.
FĂGĂDUI vb (Loc. vb.) A făgădui marea cu sarea (sau Oltul cu totul ori munţi de aur) A promite ceva exagerat, imposibil.
FĂGĂDUL4LĂ s.f.
(Exp. vb.; îvp.) A da (sau a face) o făgăduială A promite.
(Exp. vb.; îvp.) A (nu) se ţine de făgăduială A (nu) se ţine de cuvânt.
FĂGĂDU7NŢĂ s.f.
(Sint.; Bis.) Pământul (sau ţara) făgăduinţei 1. Palestina. 2. (P. gn.) Ţinut bogat, loc al fericirii.
(Exp. vb.) A trăi ca în pământul făgăduinţei A trăi bine, în belşug.
FĂINĂ s.f.
(Sint.) Făină zero-zero, trei zerouri, trei nule Făină de grâu de foarte bună calitate.
(Sint. pop.) Făina orbului Pulberea cea mai fină din faină.
FĂRĂ
132
(Sint.; înv.) Făina diavolului Lucru dobândit pe căi necinstite.
(Loc. a.; înv.) De aceeaşi (sau de o) făină (cu cineva) De aceeaşi categorie, la fel.
(Exp. vb.; fam.) A se uita cu un ochi la făină şi cu altul la slănină A fi saşiu.
(Exp. vb.) Altă făină se macină acum la moară! S-a schimbat situaţia.
(Exp. vb.; reg.) A-i trece (cuiva) făina prin traistă
A îmbătrâni.
FĂRĂ pp.
(Loc. pp.; înv.) Fără de 1. (în) afară de... 2. Pe lângă...
(Loc. av.; înv.) Făr’ de-aceea (sau de-aia) Oricum. (Loc. cj.; înv.) Fără că... 1. Decât (numai) că... 2. Exceptând că...
(Loc. cj.; înv.) Fără ce... Pe lângă că...
(Loc. cj.; înv.) Fără când... Doar dacă...
(Loc. cj.; înv.) Fără decât... 1. Decât. 2. Dar numai... (Loc. cj.; înv.) Fără decât numai... Doar că... (Loc. cj.; înv.) Fără cât..., fără cât numai..., fără de numai (cât)... Decât (numai) (că)...
(Loc. av.; înv.) Fără de cu... Doar dacă...
(Loc. cj.; înv.) Fără cât... Ci numai...
(Loc. cj.; înv.) Fără de numai... 1. însă. 2. Ci. (Loc. av.; loc. a.; înv.) Fără cale (în mod) nedrept. (Loc. a.; pop.) Fără (de) căpătâi 1. Sărac. 2. Vagabond.
(Loc. av.; înv.) Fără cuvânt sau fără de cale Pe nedrept.
(Loc. av.; înv.) Fără rând Necumpătat.
(Loc. a.; loc. av.; înv.) Fără seamă 1. Foarte mulţi.
2.	Extrem de...
(Loc. av.) Fără veste 1. Pe neaşteptate. 2. Brusc. (Loc. av.; înv.) Fără (de) vreme De timpuriu.
(Loc. a.; înv.) Fără (de) minte 1. Nebun. 2. Nesocotit. FARAMA vb.
(Exp. vb.; înv.) A-şi fărâma trupul A-şi îndoi trupul de la mijloc.
(Exp. vb.) A-şi fărâma capul A-şi bate capul. (Exp. vb.; reg.) A-l fărâma la inimă (sau la stomac) (pe cineva) A avea colici.
FÂN 5. n.
(Exp. vb.; pop.) A face fân A cosi iarba.
(Sint.; pop.) Vremea fânului Perioadă a anului când iarba e bună de cosit, pentru a o face fân.
(Exp. vb.; îvp.) Fân sau paie? Rezultatul e bun sau rău?
(Exp. vb.; îvp.) A-şi pune fân în ciubote A se
îmbogăţi.
FEL s. n.
(Exp. vb.) De felul meu (al tău, al său etc.) 1. Qa temperament. 2. Din punctul de vedere al originii
3.	De profesie.
(Loc. av.; îvp.) De fel sau de felul felului Deloc. (Loc. a.) Fel de fel sau de tot felul Variat.
(Loc. vb.; pop.) A-şi face felul 1. A-şi face cheful. 2. A se sinucide.
(Exp. vb.) A face felul (cuiva) 1. A omorî (pe cineva). 2. A face un rău (cuiva). 3. A dezvirgina.
4.	A distruge (complet) un obiect.
(Loc. av.) Niciun fel de... sau (înv.) nici într-un fel Deloc.
(Loc. av.; loc. a.) La fel 1. întocmai. 2. Identic. (Loc. av.; pop.) (în) ce fel? Cum?
(Loc. av.) în felul cuiva într-un mod propriu cuiva. (Loc. av.; pop.) în felul (în fel de...) Ca...
(Loc. av.) în fel şi chip sau (înv.) în feluri de chipuri în toate modurile posibile.
(Exp. vb.; înv.) A se alege (sau a se vedea) la un fel ori într-un fel (sau altul) A se clarifica. FEREASTRĂ s.f.
(Exp. vb.) A arunca banii pe fereastră 1. A fi risipitor. 2. A cheltui bani pe un lucru nefolositor sau de calitate slabă.
(Sint.) Fereastră oarbă Adâncitură în perete de forma unei ferestre.
(Sint.; înv.) Fereastră de soare Foişor.
(Sint.; Geol.) Fereastră tectonică Apariţie la suprafaţa Pământului a unor formaţiuni geologice mai noi între altele mai vechi, datorită eroziunii. (Sint.; Ast.) Fereastră de lansare Perioadă în care este posibilă sau favorabilă lansarea unei rachete spaţiale.
FER/ vb.
(Exp. vb.) Doamne fereşte sau ferească (ferit-a) Dumnezeu (Domnul, Sfântul etc.) 1. Exclamaţie prin care se invocă protecţie divină în faţa primejdiei. 2. Exclamaţie care exprimă surprinderea, opoziţia, dezaprobarea.
(Loc. av.) Doamne fereşte 1. (Afirmativ) Foarte tare. 2. (Negativ) Cu niciun preţ, deloc, nici vorba. (Exp. vb.) A trăi ca Doamne fereşte A trăi foarte rău.
FER/CE a.
(Exp. vb.) Ferice de mine (sau de tine etc.) 1. Sunt (sau eşti etc.) fericit. 2. (Ir.) Halal de...
(Exp. vb.) A-l bate (pe cineva) fericea E un om norocos.
133
FIER
jEŞTEL/ vb.
(Loc. vb.; fam.) A feşteli băţul sau briceagul sau
mantaua, (eliptic) a o feşteli 1. A o păţi. 2. A se face de râs.
(Loc. vb.; înv.) A-i feşteli iacaua A-i face rău cuiva fară să vrei.
FI vb.
(Exp. av.) De când sunt (sau eşti etc.) 1. De când mă aflu (sau te afli etc.) pe lume, dintotdeauna. 2. (Cu construcţii negative) Niciodată.
(Exp. vb.) E ce (sau cum) e sau a fost ce (sau cum) a fost, dar... 1. Fie! 2. Să zicem că se poate, treacă-meargă.
(Exp. av.) Cât e lumea şi pământul 1. Totdeauna. 2. (Cu construcţii negative) Niciodată.
(Exp. vb.) Ce-o fi, o fi! Asta e, n-ai ce-i face.
(Exp. vb.) O fi! Posibil (dar eu n-aş crede)!
(Loc. vb.) A fi la cheremul cuiva 1. A depinde de cineva. 2. A sluji pe cineva.
(Loc. vb.; înv.) A-i fi aminte A se gândi.
(Exp. vb.) Aşa a fost să fie Aşa a trebuit să se întâmple.
(Exp. vb.) A-i fi cald A se încălzi.
(Exp. vb.; fam.) Este că...? Am dreptate, se confirmă ce spun?
(Loc. vb.) A nu fi bine (sau a bună) A prevesti sau a presimţi ceva rău.
(Exp. vb.) A (nu) fi bine de cineva sau a (nu)-i fi cuiva bine 1. A (nu) avea o situaţie favorabilă. 2. A (nu) fî mulţumit, sănătos, liniştit.
(Exp. vb.) A fi cu cineva 1. A fi de partea cuiva (într-o dispută). 2. (Pfm.) A fî iubitul (iubita) cuiva. (Exp. vb.) Ce mi-e (sau ţi-e etc.)? Ce importanţă are? (Loc. vb.) A fi în apele sale (ori în largul său) A se simţi bine.
(Exp. vb.; fam.) Ţi-o (sau i-o etc.) fi! Ajunge! (Loc. vb.) A-i fi cuiva drag (cineva sau ceva) A-i plăcea (cineva sau ceva).
(Exp. vb.) Mi-e (sau ţi-e etc.) 1. îmi pasă. 2. îmi vine (greu sau uşor). 3. Sunt interesat.
(Exp. vb.) A-i fi rău A fi bolnav.
(Exp. vb.) Mi-e (sau ţi-e etc.) că... (sau să nu...) ^ă tem (sau te temi etc.) că... (sau să nu...).
(Loc. vb.) A (nu) fi la curent (cu ceva) A (nu) cunoaşte (ceva).
(Loc. vb.) A (nu) fi de cuvânt (D. oameni) A (nu)-şi ţine promisiunile.
(Loc. vb.; înv.) A fi op A se impune.
(Loc. vb.) A-i fi degrabă A se grăbi.
(Loc. vb.) A-i fi destul A se sătura.
(Loc. vb.) A-i fi dor A dori.
(Loc. vb.) A fi pe ducă A fî muribund.
(Exp. vb.) A fi în elementul său 1. A se simţi bine. 2. A fî adaptat.
(Loc. vb.) A-i fi foame A fi înfometat.
(Loc. vb.) A-i fi frică A fî înfricoşat.
(Loc. vb.) A-i fi frig A fi înfrigurat.
(Loc. vb.) A-i fi ruşine A se ruşina.
(Loc. vb.) A-i fi sete A fî însetat.
(Exp. vb.) A fi în fonduri A avea bani.
(Exp. vb.) A fi în graţiile (cuiva) A fî simpatizat. (Loc. vb.) A-i fi la îndemână A putea (uşor).
(Loc. vb.; reg.) Nu mi-e aret Mi-e incomod.
(Loc. vb.) A fi în măsură 1. A fî abilitat să... 2. A fi capabil.
(Loc. vb.) A-i fi milă (de cineva) A compătimi (pe cineva).
(Exp. vb.) A fi de mirare A mira, a contraria. (Loc. vb.; reg.) A-i fi nează A fî îngrozit şi îngre-ţoşat.
(Loc. vb.) A fi la ordinea zilei A fi actual.
(Exp. vb.) A fi într-o pasă rea (sau proastă) A fi
deprimat.
(Loc. vb.) A fi pe punctul de a... A fi gata să..., a fi pe cale să...
(Loc. vb.) A fi cu putinţă A se putea.
(Exp. vb.) A fi pe roşu (sau pe verde) A (nu) fi permis să...
(Loc. vb.) A fi în vogă (sau la modă) A avea succes. FIC4T 5. m.
(Exp. vb.; fam.) A-l atinge (pe cineva) (până) la ficaţi A-l atinge (ceva) foarte tare.
(Exp. vb.; fam.) A-l roade (sau a-l seca etc. pe cineva) la ficaţi 1. A simţi o durere fizică puternică. 2. (D. griji, necazuri) A frământa (pe cineva).
(Exp. vb.; fam.) A-l ustura (pe cineva) la ficaţi
1.	A simţi o durere fizică puternică. 2. A produce (cuiva) un sentiment puternic de mânie, de regret, de ciudă etc.
(Exp. vb.; fam.) A-i îngheţa (cuiva) ficaţii A se înspăimânta.
(Exp. vb.; fam.) A tăia (sau a seca pe cineva) frigul la ficaţi A pătrunde (pe cineva) frigul.
(Exp. vb.; fam.) A ofta de la ficaţi A ofta din adânc. (Exp. vb.; fam.) A se opinti de la ficaţi A se opinti cu putere.
FIER s. n.
(Sint.) Fier nativ Fier aproape pur, care se găseşte uneori în natură.
(Sint.; înv.) Fier alb Tablă.
FIERBE
134
(Sint.; înv.) Fier turnat Fontă.
(Sint.; înv.) Fier mort Fier de proastă calitate. (Sint.) Fier forjat Fier prelucrat prin forjare, din care se fac obiecte ornamentale.
(Sint.) Epoca fierului (sau de fier) Perioadă din istoria orânduirii comunei primitive când omul a început să prelucreze şi să folosească fierul.
(Loc. a.) De fier 1. Tare. 2. Rezistent. 3. Neînduplecat. 4. Riguros.
(Exp. vb.) A bate flerul până-i (sau cât e) cald
A nu lăsa să scape o ocazie când i se oferă.
(Exp. vb.) A-i trece (sau a-i da cuiva) un fier (ars sau roşu) prin inimă A avea o senzaţie intensă şi bruscă de durere, de spaimă etc.
(Loc. vb.; pop.) în fierul nopţii în timpul nopţii. (Exp. vb.; reg.) A avea fier A avea bani.
(Sint.) Fier de călcat Aparat pentru călcatul rufelor sau hainelor.
(Sint.) Fier de frizat Instrument de forma unui cleşte care serveşte la ondulatul părului, ondulator. (Sint.) Fier roşu Unealtă, vergea sau bucată de fier înroşită la foc, cu care se ard unele răni sau se înseamnă vitele cu marca proprietarului.
(Loc. vb.; pop.) A avea fierul cuiva A semăna cu cineva.
(Loc. vb.; pop.) Cu fierul de la el Din proprie autoritate.
(Sint.) Fier de plug Cuţit la plug, brăzdar. brăzdă-tor, cormănitor.
(Sint.; înv.) Fier de corabie Ancoră.
(Exp. vb.; înv.) A trece prin ascuţişul fierului
A pustii un ţinut, tăind şi omorând locuitorii. (Sint.) Fier vechi Obiecte de metal uzate, care nu mai pot fî utilizate şi care se adună spre a fi retopite.
(Exp. vb.) A arunca la fier vechi 1. A scoate din uz. 2. A nu mai acorda nicio importanţă unui lucru. FIERBE vb.
(Exp. vb.) A se amesteca (sau a umbla, a-şi băga nasul) unde nu-i fierbe oala A interveni acolo unde nu are ce căuta, în probleme care nu-1 privesc. (Exp. vb.) A fierbe de nerăbdare A fi foarte nerăbdător.
(Exp. vb.) Nu mă mai fierbe 1. Nu mă mai chinui. 2. Spune ce ai de spus, fară ocolişuri.
FIERE s.f
(Exp. vb.) A vărsa fiere A fî plin de necaz, de mânie (care se manifestă cu violenţă).
(Exp. a.) (Plin) de fiere (D. inima sau sufletul cuiva)
1.	Plin de răutate. 2. Foarte supărat.
(Exp. vb.) A-i crăpa (sau plesni) cuiva fierea (de necaz) A fi mânios, invidios etc. la culme. FIGURA s /
(Exp. vb.) A face figură bună (sau rea) A face o impresie bună (sau rea) celor din jur.
(Exp. vb.; înv.) A face figură A însemna ceva (în societate).
(Exp. vb.; fam.) A face (cuiva) figura A face (cuiva) o farsă sau o surpriză neplăcută, a trage clapa, a amăgi, a păcăli.
(Exp. vb.; fam.) A face figuri 1. A se da în spectacol. 2. A face fiţe. 3. (D. aparate, dispozitive) A nu funcţiona (bine).
(Exp. vb.; fam.) A se rupe în figuri A încerca cu orice preţ să impresioneze.
(Exp. vb.) A face figură de... 1. A avea aerul de... 2. A fî considerat drept... 3. A ţine să fie considerat drept...
(Sint.) Figură geometrică Ansamblu format din puncte, linii şi suprafeţe.
(Sint.) Figură de stil (sau poetică) Procedeu stilistic prin care se modifică înţelesul propriu al unui cuvânt sau se asociază cuvintele în aşa fel încât sensurile vechi să se îmbogăţească.
FI/N TA s.f.
(Loc. vb.; înv.) A avea fiinţă (pe lume) 1. A se naşte. 2. A exista.
(Loc. a.; loc. av.) în fiinţă 1. Existent. 2. în realitate, aievea.
(Loc. vb.) A fi (sau a sta, rar a se ţine) în fiinţa
1.	A exista. 2. A se menţine. 3. A dăinui.
(Loc. vb.) A da fiinţă 1. A naşte. 2. A realiza. 3. A concretiza.
FIR n.
(Sint.) Fir cu plumb Dispozitiv pentru determinarea sau verificarea direcţiei verticale, format dintr-o sfoară având la un capăt o greutate metalică.
(Sint.) Firul apei Linie imaginară de la suprafaţa unei ape curgătoare, care uneşte punctele de viteză maximă ale apei.
(Exp. vb.) A se ţine (sau a sta, a atârna) (numai) într-un fir de aţă (sau de păr) 1. A fi pe punctul de a se rupe. 2. A fi în mare primejdie (de moarte). (Sint.) Fir conducător (sau călăuzitor) 1. Direcţie de urmat. 2. Linie de conduită.
(Exp. vb.) A(-şi) pierde firul 1. A încurca ideile în cursul unei expuneri. 2. A-şi pierde cumpătul. (Loc. av.) Fir cu (sau de) fir 1. Bucată cu bucată.
2.	Fiecare bob în parte.
135
FOC
(Loc. av.) De-a fir a păr sau de-a fîru-n păr, din fir până-n aţă Cu de-amănuntul.
TIRE s.f.
(Loc. av.; înv.) Peste fire 1. Supranatural. 2. Nenatural. 3. Imposibil. 4. Extraordinar. 5. în cel mai înalt grad.
(Loc. a.) în toată firea 1. (D. oameni) Matur. 2. în deplinătatea facultăţilor mintale. 3. Serios.
(Loc. vb.) A-şi veni în (înv. la) fire A-şi reveni (după un şoc, o emoţie puternică, un leşin).
(Loc. vb.) A-şi ieşi din fire A se enerva foarte tare, a-şi ieşi din sărite, a-şi pierde cumpătul.
(Loc. vb.) A scoate (pe cineva) din fire A enerva foarte tare (pe cineva), a scoate (pe cineva) din sărite, din răbdări.
(Loc. vb.) A-şi ţine (sau a-şi păstra) firea (înv. a-şi îngădui firii) 1. A se stăpâni. 2. A nu-şi pierde curajul.
(Loc. vb.; îvp.) A-şi face (sau a prinde la) fire
1.	A-şi păstra (sau a-şi recâştiga) sângele rece. 2. A-şi face (sau a prinde) curaj.
(Loc. vb.) A-şi pierde firea sau a se pierde cu firea
1.	A nu se mai putea stăpâni, a-şi pierde cumpătul.
2.	A se descuraja.
(Loc. vb.; fam.) A se prăpădi (sau a se rupe) cu
firea 1. A face tot posibilul. 2. A se consuma foarte mult sufleteşte.
FIT/L 5. n.
(Exp. vb.; fam.) A da (sau a pune) cuiva fitile
1.	A îmboldi pe cineva să facă ceva. 2. A instiga pe cineva împotriva cuiva.
(Exp. vb.; fam.) A băga (sau a vârî) un fitil (sau fitile) A provoca intrigi, discordie.
FLOARE s.f.
(Loc. a.) în floare 1. (D. plante) înflorit. 2. (D. plante) In perioada înfloririi. 3. (Fig.; d. oameni) în toată strălucirea şi frumuseţea. 4. (Fig.; d. oameni) în plină putere, sănătos, voinic, zdravăn. 5. (Fig.; d. un domeniu de activitate) în plină dezvoltare.
(Loc. a.) în floarea vârstei (sau a vieţii, a tinereţii) La vârsta deplinei dezvoltări, fizice şi intelectuale. (Exp. vb.) (E) floare la ureche (E un) lucru de puţină importanţă sau gravitate, foarte uşor de rezolvat. (Exp. av.) De florile mărului sau de flori de cuc 1* In zadar. 2. Fără un scop definit, gratuit.
(Sint.) Copil din flori Bastard.
(Exp. vb.) A strânge degetele floare A strânge degetele cap la cap.
FLUIERA vb.
(Exp. vb.) A fluiera a pagubă 1. A fluiera în semn de regret pentru o pagubă sau pentru o nereuşită.
2. A face o prostie, a suferi un insucces, fară a mai putea schimba lucrurile.
(Exp. vb.) A(-i) fluiera cuiva (sau pe cineva) 1. A
chema pe cineva printr-o fluierătură. 2. A avertiza pe cineva printr-o fluierătură.
F0.4IE s.f.
(Sint.) Foaie volantă 1. Tipăritură pe o singură faţă care se difuzează cu un prilej deosebit. 2. Filă de hârtie izolată.
(Exp. vb.) A întoarce foaia sau a o întoarce pe foaia cealaltă sau a o schimba pe altă foaie A-şi schimba atitudinea sau purtarea faţă de cineva, devenind mai aspru.
(Sint.) Foaie de drum Bilet (individual sau colectiv) plătit de autoritatea care-1 eliberează şi pe baza căruia se poate face o călătorie cu trenul.
(Sint.) Foaie de zestre (sau dotală) Act care consemnează zestrea unei fete sau a unei femei căsătorite.
(Sint.) Foaie de titlu Pagina de la începutul unei publicaţii, pe care este imprimat titlul (şi subtitlul) complet al unei cărţi, numele autorului, locul şi data apariţiei, editorul sau editura care publică lucrarea.
(Sint.) Foaie de cort Material gros impermeabil, din care se confecţionează corturi sau alte obiecte de protecţie.
FOC n.
(Exp. vb.; fam.) Arză-1 (-o, -i, -le) focul! 1. Exprimă un blestem. 2. Exprimă admiraţia.
(Sint.) Foc de artificii Ardere de materii inflamabile care produc jerbe de flăcări colorate.
(Exp. vb.) A arde ca focul 1. A fî foarte fierbinte. 2. (Spec.; d. bolnavi) A avea febră (mare).
(Loc. vb.; şfg.) A lua foc A se aprinde.
(Exp. vb.) A sta ca pe foc A aştepta ceva cu mare nerăbdare.
(Exp. vb.) A pune pe cineva pe foc 1. A cere cuiva ceva cu mare stăruinţă. 2. A insista prea mult.
(Exp. vb.) A se arunca (sau a intra, pop. a da) în foc (pentru cineva sau ceva) A-şi expune viaţa (pentru cineva sau ceva).
(Exp. vb.) A lua focul cu mâna altuia sau a scoate castanele din foc cu mâna altuia 1. A se folosi de altcineva într-o întreprindere primejdioasă. 2. A fugi de răspundere.
(Exp. vb.) A(-şi) pune sau a(-şi) băga mâna în foc (pentru cineva) A garanta pentru faptele, pentru cinstea cuiva.
(Exp. vb.) A lua (sau a prinde) foc cu gura sau a mânca foc (pentru cineva) 1. A face tot posibilul,
FOLOS
136
a fi gata de orice sacrificii (în favoarea cuiva). 2. A apăra cu tărie pe cineva. 3. A afirma un lucru cu toată tăria.
(Exp. vb.; reg.) A lua focul în gură A se împărtăşi. (Exp. vb.; rar) A da cu mâna în foc A obţine bani mulţi (pe neaşteptate).
(Exp. vb.) Harnic (sau iute etc.) (de mănâncă) foc Foarte harnic (sau iute etc.).
(Exp. vb.) A se face (sau a fi, a se mânia, a se supăra) foc (şi pară) sau a scuipa foc (de mânie)
A turba de mânie.
(Sint.; Bis.; pop.) Focul de veci (saufocul gheenei) Focul iadului, în care necredincioşii îşi vor ispăşi păcatele.
(Sint.; reg.) Focul lui Sâmedru Foc care se aprinde în noaptea sfântului Dumitru, la munte, pentru a coace fructe.
(Sint.; reg.) Focul oilor Colibă în care stau ciobanii care păzesc noaptea oile.
(Sint.; îvp.) Carul de foc Tren.
(Loc. av.) De mama focului Grozav.
(Loc. av.) Foc nevoie Neapărat.
(Exp. vb.) A trece prin foc şi sabie (D. o ţară, un oraş etc.) A incendia şi a distruge complet cu forţa armată.
(Sint.) Armă de foc Armă care foloseşte pulbere explozivă.
(Exp. vb.) A deschide focul A începe să tragă cu arma.
(Exp. vb.) A fi (sau a sta) între două focuri A fi
încolţit din două părţi.
(Exp. a.; fîg.) (Plin) de foc înflăcărat.
(Exp. av.; fig.) Cu foc Cu înflăcărare.
(Exp. av.; loc. a.; fîg.) Fără foc (într-un mod) lipsit de pasiune, rece.
(Exp. av.; fig.) în focul... în momentele de mare intensitate, în faza culminantă a unei acţiuni.
(Exp. vb.; fig.) A-şi vărsa focul 1. A se destăinui. 2. A-şi descărca nervii.
(Exp. vb.; fig.) A-şi scoate un foc de la inimă 1. A se
răzbuna pe cineva. 2. A scăpa de o suferinţă.
(Exp. vb.; fîg.) N-o fi foc Nu e nicio nenorocire. FOLOS 5. n.
(Loc. a.; loc. av.) în (sau spre, pentru) folosul cuiva
în avantajul cuiva.
(Loc. av.; loc. a.) Cu, de (sau fără) folos 1. (în mod) (dez)avantajos. 2. (în mod) (ne)profitabil. 3. (în mod) (in)util.
(Exp. vb.) Ce folos (ai, avem)? 1. La ce bun? 2. Degeaba.
FOND 5. n.
(Loc. a.) De fond Esenţial, fundamental.
(Sint.) Articol de fond Articol care tratează o problemă actuală importantă, editorial.
(Loc. av.) în fond în realitate.
(Sint.; Lgv.) Fond lexical principal (de cuvinte) Parte esenţială a vocabularului unei limbi, care cuprinde toate cuvintele cu mare frecvenţă.
(Sint.) Fond sonor Ansamblu al zgomotelor, al sunetelor, al temelor muzicale care pun în relief un spectacol sau un film.
(Sint.) Fond de ten Cremă semilichidă colorată (în nuanţele tenului), care se aplică pe faţă şi pe gât ca machiaj.
(Exp. fam.) A fi în fonduri A avea bani.
(Sint.; Fin.) Fonduri publice 1. Bani procuraţi de stat sau care sunt garantaţi de către stat. 2. Valori mobiliare emise de către stat.
(Sint.; Econ.) Fond de rulment 1. Excedent al valorilor de exploatare, al valorilor realizabile şi al valorilor disponibile al unei întreprinderi asupra datoriilor pe termen scurt. 2. Capital de rezervă al unei asociaţii de locatari.
(Sint.) Fond de cărţi Totalitatea cărţilor pe care le posedă o bibliotecă.
FORMĂ s/
(Exp. vb.) A lua (sau a căpăta, a prinde) formă A începe să aibă o aparenţă uşor de recunoscut. (Loc. vb.; fam.) A lua (sau a prinde) forme A se îngrăşa.
(Loc. vb.) A fi în formă A-şi folosi la maximum potenţialul fizic şi intelectual.
(Sint.; Geog.) Formă de reliefNeregularitate a suprafeţei pământului, rezultat al interacţiunii agenţilor geografici interni şi externi.
(Sint.) Formă de guvernământ Mod de organizare şi de funcţionare a conducerii statului.
(Sint.; Jur.) Viciu de formă Nerespectare a unei dispoziţii de procedură care atrage anularea unui act sau a unei hotărâri judecătoreşti.
(Exp. vb.; pop.) A băga formele A începe, la primărie, îndeplinirea formalităţilor pentru o căsătorie.
(Loc. av.) De (sau, rar, pentru) formă Pentru a salva aparenţele, formal, (pfm.) de ochii lumii. (Exp. vb.; reg.) A bate (pe cineva) în toată forma A bate (pe cineva) foarte tare.
FORŢ^ vb.
(Exp. vb.) A forţa uşa cuiva A intra cu sila în casa cuiva.
m
FRÂNT
f (Exp. vb.) A forţa (cuiva) mâna A constrânge (pe cineva) să facă ceva.
(Loc. vb.) A forţa nota A întrece măsura în comportarea faţă de cineva, a exagera. yOKîksf
(Sint.) Tur de forţă Acţiune greu de realizat, care cere multă putere fizică, multă abilitate şi multă energie morală.
(Loc. a.) De forţă Foarte capabil.
(Sint.; col.) Forţa publică Ansamblu al organismelor de menţinere a ordinii publice.
(Sint.) Forţe armate (sau forţe militare) Totalitatea unităţilor militare ale unui stat.
(Sint.) Forţă de muncă 1. Totalitatea aptitudinilor fizice şi intelectuale ale omului, care-i permit să îndeplinească o activitate socială utilă. 2. (P. ex.) Totalitatea persoanelor care dispun de capacitate de muncă.
(Sint.; Econ.) Forţe de producţie Mijloace de producţie.
(Loc. av.) în forţă Cu mare intensitate.
(Loc. av.) Cu forţa Forţat, constrâns.
(Loc. av.) Prin forţa împrejurărilor Din motive obiective.
(Sint.) Caz de forţă majoră Eveniment imprevizibil care impune un tip de conduită sau de acţiune şi care presupune exonerarea de răspundere.
(Sint.) Lovitură de forţă Intervenţie violentă.
(Sint.) Probă de forţă Conflict în care voinţa de a triumfa asupra unui adversar este predominantă. (Sint.; Jur.) Forţă executorie Calitate a unui act juridic care permite, dacă este cazul, să se recurgă la forţa publică pentru executarea sa.
F&4TE
(Sint.) Frate vitreg (sau, înv., maşter, nu bun, nebun, de~al doilea, după sau de, despre tată sau mamă) Persoană care este rudă de sânge numai pe linie maternă sau paternă în raport cu un frate al său. (Sint.) Frate geamăn Frate născut odată cu alt frate (sau soră).
(Sint.) Fraţi de lapte Copii care au supt la aceeaşi doică.
(Sint.; reg.) Fraţi sufleteşti Copii de sex diferit care au fost botezaţi în aceeaşi apă.
(Sint.) Frate de (înv., pre) cruce Persoane legate Pnn jurământ de prietenie pecetluit cu sânge. (Sint.) Frate de mână Băiat care serveşte mireasa în timpul nunţii.
(Sint.) Frate de mire (sau de mireasă) Flăcău însărcinat cu poftirea şi cinstirea oaspeţilor la nunţile
ţărăneşti şi cu rostirea oraţiei de nuntă, vornic, vornicel.
(Exp. vb.; Bis.) A fi frate întru Christos A fi creştin. (Sint.; reg.; euf.) Fratele Mihai Lup.
(Exp. vb.) Frate, frate, dar brânza-i pe bani Trebuie să-ţi protejezi interesele de rude sau prieteni profitori.
FRĂMÂNTA vb.
(Exp. vb.) A frământa pământul A bate pământul cu picioarele în timpul dansului.
(Exp. vb.; îvp.) A frământa la inimă A avea colici. (Exp. vb.) A-şi frământa mintea (sau capul sau creierul) A se gândi intens spre a soluţiona o problemă, a-şi bate capul.
(Exp. vb.) A se frământa cu gândul, cu mintea, cu firea 1. A fi preocupat intens şi chinuitor de ceva, a se întrece cu firea. 2. A se consuma foarte mult sufleteşte.
(Exp. vb.) A-şi frământa mâinile A manifesta o mare nelinişte prin frecarea puternică a mâinilor. FRiNGE vb.
(Exp. vb.; pop.) A frânge carul A nu reuşi.
(Exp. vb.; pop.) A-i frânge cuiva turta 1. A rupe, în mod ritual, o turtă deasupra capului unui copil, la aniversarea zilei sale de naştere. 2. A bate pe cineva.
(Exp. vb.; pfm.) A-şi frânge gâtul 1. A muri (într-un accident). 2. A-şi compromite situaţia prin întreprinderi riscante. 3. A da faliment.
(Exp. vb.) A frânge (cuiva) gâtul A omorî pe cineva.
(Exp. vb.; fig.) A-şi frânge mâinile A-şi împreuna mâinile şi a-şi îndoi cu putere degetele, ca expresie a emoţiei, a durerii, a disperării etc.
(Exp. vb.; fig.) A (i se) frânge cuiva inima (sufletul)
1.	A (se) întrista peste măsură. 2. A (se) înduioşa până la lacrimi.
FRÂNT, ~Ă a.
(Exp. vb.) A nu avea (nici)o para frântă A nu avea niciun ban.
(Exp. vb.) A nu face (nici)o para frântă A nu valora nimic.
(Exp. vb.; gmţ.) Na-ţi-o frântă, că ţi-am dres-o!
1.	Ai spus o banalitate care nu rezolvă problema.
2.	Ai ajuns dintr-o situaţie mai bună într-una mai proastă.
(Sint.; Geom.) Linie frântă Linie compusă din mai multe drepte care se succedă urmând sensuri diferite.
(Exp. vb.) A fi beat frânt A fi foarte beat.
FRECA
138
FRECA vb.
(Exp. vb.) A-şi freca mâinile (de bucurie, de mulţumire etc.) A-şi manifesta o stare sufletească (de bucurie, mulţumire etc.) prin agitaţie, gesturi spontane.
(Exp. av.) Cât te-ai freca la ochi într-un timp foarte scurt, cât ai clipi (din ochi).
(Exp. vb.) A se freca la ochi (de uimire) A fi foarte uimit.
(Exp. vb.; pop.) A freca pe cineva de gâlci 1. A
pune la punct pe cineva. 2. A învăţa minte pe cineva. (Exp. vb.; pfm.) A freca cuiva ridichea (la nas)
1.	A mustra pe cineva. 2. A bate pe cineva.
(Exp. vb.; pfm.) A-şi freca coatele pe băncile şcolii A face studii îndelungate.
(Exp. vb.; fam.) A freca menta (sau parul, mangalul) sau a o freca A nu face nimic (pretinzând că este foarte ocupat).
FR/CĂ s.f.
(Exp. vb.; reg.) Frica păzeşte bostănăria (sau pepenii) Dacă nu le-ar fi teamă, oamenii ar face multe lucruri nepermise.
(Loc. av.; loc. a.) Fără (nicio) frică (în mod) curajos. (Loc. av.; loc. a.) Cu frică 1. Temător. 2. (înv.) îngrozitor.
(Loc. av.; loc. a.) Cu frica lui Dumnezeu (D. oameni) 1. Cucernic. 2. Cinstit.
(Loc. av.) Nici de frică 1. Nicidecum. 2. în niciun caz.
(Loc. av.; reg.) Cu de-a frica 1. Ameninţând pe cineva. 2. Forţând pe cineva.
(Exp. vb.) A şti de frică cuiva (sau, pop., a şti pe cineva de frică sau, înv., a avea cuiva de frică)
1.	A se teme de cineva. 2. A respecta cu stricteţe ordinele cuiva, temându-se de represalii.
(Exp. vb.) A băga (cuiva) frica în oase (sau a băga frica în cineva) A înfricoşa pe cineva.
(Exp. vb.) A duce frica cuiva (sau a ceva) 1. A-i fî teamă de cineva sau de ceva. 2. A-i fi teamă să nu i se întâmple cuiva ceva rău.
(Exp. vb.) A fi cu frica în spate (sau în sân) A fi într-o continuă stare de nelinişte, de teamă.
(Exp. vb.; pop.) (E vai de) frica lui! Ce frică i-a fost! FRIG s. n.
(Exp. vb.) A nu-i face nici (sau a nu-i ţine nici de) cald, nici (de) frig A-i fi indiferent.
(Sint.; fig.) Frigul morţii sau frig de moarte Emoţie violentă (însoţită de fîori) prin care trece cineva în faţa unui pericol mare.
(Sint.; Med.; pop.) Friguri de cap Meningită.
(Sint.; Med.; pop.) Friguri de creştere Febră cauzată de creşterea prea accelerată a copiilor.
(Sint.; Med.; pop.) Friguri de lapte Febră temporară a lăuzelor.
(Sint.; Med.; pop.) Friguri de stomac Febră gastrică. (Sint.; Med.; pop.) Friguri galbene Boală infecţi-oasă caracterizată prin îngălbenirea pielii.
(Sint.; Med.; pop.) Friguri putrede sau friguri rele Impaludism.
(Sint.; Med.; pop.) Friguri tifoide Febră tifoidă. (Exp. vb.; pfm.) A băga (pe cineva) în friguri 1.A se răsti la cineva. 2. A ameninţa pe cineva.
FR/GE vb.
(Exp. vb.) A frige (pe cineva) la inimă sau a-i frige (cuiva) inima 1. A provoca cuiva o durere vie, profundă. 2. A provoca cuiva o mare suferinţă morală.
(Exp. vb.; fig.; fam.; gmţ.) Bea de frige Bea foarte mult.
FRIPT, ~Ă a.
(Exp. vb.; pfm.) A mânca (pe cineva) fript 1. A chinui pe cineva. 2. A distruge pe cineva.
(Exp. vb.; pfm.) A face (cuiva) zile fripte A necăji pe cineva (zi de zi), a hărţui, a şicana.
FRONT s. n.
(Exp. vb.) A rupe (sau a sparge) frontul A pătrunde forţat în linia de apărare a inamicului.
(Loc. av.) în front Aşezat în linie, în poziţie de drepţi sau pe loc repaus.
(Exp. vb.) A reveni la front A-şi întoarce faţa spre o direcţie iniţială.
(Exp. vb.) A face front comun 1. A sta cu faţa spre... 2. (Fig.) A se grupa pentru o apărare comuna. (Loc. av.) De front în linie dreaptă.
(Sint.) Front de abataj (Min.) Porţiune dintr-un zăcământ de substanţe minerale unde se face tăierea rocilor, a minereurilor sau a cărbunilor.
(Sint.) Frontul altarului (Arhit.) Iconostas.
(Sint.) Front atmosferic (Met.) Zonă de contact între două mase de aer cu gradient termic diferit. (Sint.) Front de furtună (Met.) Masă de aer rece care, împinsă de furtună, provoacă deplasarea aerului cald din faţa ei.
(Sint.) Front de undă (Fiz.) Ansamblu al punctelor până la care ajunge o oscilaţie la un moment dat. FRUMOS, -OASA a.
(Exp. vb.; fam.) A se face frumos A se îmbrăca şi aranja cu grijă, a se găti.
(Exp. vb.) A lua (pe cineva) cu frumosul A trata (pe cineva) cu blândeţe, cu menajamente.
139
FULG
(Exp. vb.) A sta (sau a şedea) frumos 1. (D. obiecte de îmbrăcăminte) A i se potrivi cuiva. 2. (D. purtări) A fi aşa cum cer regulile de bună-cuviinţă. (Exp. vb.) A face frumos 1. (D. câini) A sta sluj. 2. (D. oameni; ir.) A se manifesta după placul cuiva.
(Exp. vb.) A fi frumos din partea cuiva 1. A se euveni. 2. A fi lăudabil.
(Exp. vb.) A sta frumos (D. copii) A sta liniştit. FRC/NZĂs./
(Exp. vb.) A trăi ca frunza pe apă A trăi la voia întâmplării.
(Exp. vb.) A lua frunza-n buză A fugi în lume. (Exp. vb.) A umbla frunza lelii sau (de) frunza frăsinelului (rar frunza păltinelului) A umbla fară rost.
(Exp. vb.) A tăia frunză la câini 1. A nu avea nicio ocupaţie serioasă. 2. A trândăvi.
(Loc. av.) Ca frunza şi ca iarba (sau câtă frunză şi iarbă) Numeros.
FUGĂ s.f
(Loc. av.) Din (sau în fugă) sau (reg.) de-a fuga
1.	în timp ce fuge. 2. (P. ex.) în grabă. 3. (P. ex.) Fără o examinare mai atentă.
(Loc. av.) Pe fugă Repede.
(Loc. av.) Cu fuga sau, îrg., de (ori la) fugă 1. Repede. 2. Fără amânare.
(Loc. av.; reg.) D-a-n fuga Pe apucate.
(Exp. av.) în fugă (sau în fuga) mare Fugind foarte repede.
(Exp. av.) în fuga calului (sau cailor) 1. în galop.
2.	(Fam.; p. ex.) în viteză.
(Loc. av.) într-o fugă Fugind tare şi fară oprire. (Exp. vb.) A pune (sau a lua) pe cineva pe (sau la) fogă 1. A alunga. 2. A fugări.
(Loc. vb.) A o lua (sau a o rupe, rar a o pleca, a o aPuca, a o tuli, a o pârli) la fugă sau a o rupe (sau a 0 ra(*e, a o tăia) de-a fuga (sau de fugă) A fugi. (Loc. vb.) A (o) ţine numai (într-)o fugă A alerga mtruna, fară întrerupere.
(Exp. vb.) A da o fugă (până la...) sau a da (cu)
ft*ga A se duce repede (până la...).
(Sint.) O fUg% (bună) de cal O distanţă nu prea mare, cât poate fugi, fară oprire, un cal.
*	LG/ vb.
(Exp. vb.) A fugi în lume A pleca de acasă (fară să se Ştie unde).
(Exp. vb.) A-i fugi (cuiva) pământul (rar terenul) ® sub picioare 1. A-şi pierde echilibrul şi a fi gata Sa Cac^- 2. (Fig.) A-şi pierde cumpătul.
(Exp. vb.; pop.) A-i fugi laptele (D. o lăuză) A nu mai avea lapte.
(Exp. vb.) A-i fugi (cuiva) sufletul A fi inconştient, ca mort.
(Exp. vb.) A-i fugi (cuiva) sângele (la cap, la inimă)
A se congestiona.
(Exp. vb.) A-i fugi (cuiva) ochii în fundul capului
A i se tulbura vederea.
(Exp. vb.; reg.) A fugi din săltate A sălta.
(Exp. vb.) A-i fugi (cuiva) ochii după cineva 1. A
privi insistent, cu admiraţie, pe cineva. 2. A-i plăcea de cineva.
(Exp. vb.) A-i fugi (cuiva) ochii pe ceva A nu-şi putea fixa privirea pe ceva (din cauza strălucirii sau a unei îmbinări de culori).
(Exp. vb.; fam.) Fugi de-aici! 1. Pleacă! 2. Nu mai spune!
(Exp. vb.; fam.) Fugi de-acolo! 1. Da’ de unde!
2.	Nici gând să fie aşa!
(Exp. vb.) A-i fugi printre (sau dintre) degete
1.	(D. obiecte) A-i aluneca cuiva din mână. 2. (D. persoane) A scăpa cu abilitate dintr-o împrejurare.
3.	(D. persoane) A nu se lăsa prins.
FUIOR n.
(Exp. vb.; pop.) A da pânza pe fuioare A se înşela într-o tranzacţie.
(Exp. vb.; pop.) A ţine fuior cu cineva A nu se lăsa intimidat de cineva.
(Exp. vb.; pop.) A-şi lua (ale) trei fuioare 1. Apleca repede de undeva, a fugi, (fam.) a o şterge. 2. A-şi lua catrafusele.
(Sint.; îvp.) Fuiorul popii Fuior care i se dădea preotului, la ţară, ca dar peste taxa obişnuită, când acesta umbla cu Iordanul.
(Loc. a.) Ca fuiorul popii Ca o obligaţie de care nu poţi scăpa.
(Exp. vb.; pop.) A fi pe deasupra ca fuiorul popii
1.	A fi mai mult decât se cuvine. 2. A avea noi necazuri, pe lângă cele vechi.
(Exp. vb.; pop.) A umbla ca fuiorul popii 1. Aumbla de colo-colo, fară astâmpăr. 2. A umbla fară rost. FULG s. m.
(Exp. a.) Ca fulgul Foarte uşor.
(Exp. vb.; pfm.) A bate (pe cineva) de-i merg (sau să-i meargă) fulgii A bate tare (pe cineva).
(Exp. av.) Ca fulgul pe apă 1. Fără dificultate, uşor.
2.	La voia întâmplării.
(Loc. a.) Spălat fulg 1. Foarte curat. 2. Făcut să strălucească.
Ft/LGER
140
FC7LGER 5. n.
(Sint.) Şedinţă (sau miting) fulger Şedinţă (sau miting) care se convoacă pe loc cu ocazia unui eveniment important.
(Sint.) Telegramă fulger Telegramă transmisă (în schimbul unei suprataxe) mai repede decât telegramele obişnuite.
(Exp. av.) Ca fulgerul (sau ca un fulger) 1. Cu iuţeala fulgerului, iute, scurt. 2. Subit.
(Sint.) Fulger globular Fulger cu aspectul unui glob de foc de culoare alb-albăstruie sau roşiatică. (Sint.) Fulger electronic Bliţ.
FULGERA vb.
(Exp. vb.) A tuna şi a fulgera (D. oameni) 1. A face scandal. 2. A trânti şi a bufni.
(Exp. vb.) A(-i) fulgera ochii (cuiva) A arunca priviri pătrunzătoare.
(Exp. vb.; fig.) A fulgera din ochi (pe cineva) 1. A
arunca asupra cuiva o privire iute şi tăioasă. 2. (Fig.) A străpunge cu privirea pe cineva, a scruta.
FUM n.
(Exp. vb.) A pune (ceva) la fum A afuma (ceva). (Exp. vb.; pfm.) A avea fum (sau ceaţă) în creieri A fi beat.
FUND s. n.
(Sint.) Fundul văii Loc unde se înfundă o vale. (Sint.; pop.) Fundul pământului Loc situat la mare adâncime sub pământ.
(Loc. vb.; pop.) A da de fund A i se înfunda.
(Exp. vb.) A se da la fund 1. A se cufunda. 2. (Fam.) A se retrage din viaţa publică. 3. (Fam.) A se ascunde.
(Exp. vb.; pop.) A-i da (cuiva) de fund 1. A-i descifra (cuiva) cele mai ascunse gânduri. 2. A înţelege pe deplin (pe cineva).
(Sint.) Fundul fundului 1. Punct foarte depărtat. 2. Locul cel mai adânc. 3. Extremitate.
(Sint.) Sac fără fund 1. Om lacom, nesăţios. 2. Loc unde se găseşte o cantitate inepuizabilă din ceva. FONIE s.f.
(Exp. vb.; pop.; gmţ.) Drept ca funia în traistă (sau în sac) 1. Strâmb. 2. (Fig.) Necinstit.
(Exp. vb.) A (i) se apropia sau a-i ajunge (cuiva), a i se strânge funia de (sau la) par (sau de stejar)
1.	A fi muribund. 2. A fi într-o situaţie extrem de dificilă.
(Exp. vb.) A juca pe funie 1. A merge pe funie, făcând diferite figuri. 2. (Fig.) A fi abil.
(Exp. vb.; pop.) A pune (cuiva) funia în coarne
1.	A înşela pe cineva. 2. A domina pe cineva.
(Exp. vb.; pop.) A se ţine funie A se succeda con-tinuu, fară întrerupere.
(Exp. vb.; îvp.) A paşte (o vacă) din funie A paşte (o vacă) legată de funie.
(Sint.) Funie de ceapă (sau de usturoi, îrg. de ai) împletitură de ceapă (sau de usturoi), (pop.) cunună, şir.
(Sint.) Funie de paie Cantitate de paie care se poate lega şi transporta de un singur om.
(Exp. vb.; înv.) A trage cu funia A măsura o moşie. (Sint.; îvp.) Funie de moşie (sau de pământ) Suprafaţă de teren de dimensiuni reduse, având de obicei forma unei fâşii înguste, sfoară de moşie.
FUIL4 vb.
(Exp. vb.) A fura (pe cineva) cu ochiul A privi pe cineva pe furiş (cu dragoste).
(Exp. vb.) A fura (cuiva) o sărutare (sau un sărut) A săruta pe furiş sau prin surprindere, fară voia persoanei respective.
(Exp. vb.) A fura meseria (cuiva) A-şi însuşi pe apucate o meserie de la cineva (imitându-1).
(Exp. vb.) A fura inima (sau mintea) (cuiva)
A fermeca pe cineva.
(Exp. vb.) A fura (cuiva) ochii (sau vederile) 1. A
orbi pe cineva. 2. A fascina pe cineva. 3. (Fig.) A face pe cineva să se îndrăgostească.
(Exp. vb.) A fura (pe cineva) cu zâmbetul A captiva pe cineva zâmbind.
(Exp. vb.; îrg.) A fura cu urechea A trage cu urechea.
(Exp. vb.) A fura ziua lui Dumnezeu A lenevi. (Exp. vb.) A fura ouăle de sub cloşcă (sau cloşca de pe ouă) 1. A fî priceput la furat. 2. A fi foarte abil.
(Exp. vb.; pop.) Să nu vă fure şarpele de inimă! Să nu vă împingă păcatul!
(Exp. vb.) A-l fura (pe cineva) somnul (gmţ Aghiuţă) A adormi.
(Exp. vb.) A-l fura (pe cineva) gândurile 1. A se
gândi intens la ceva. 2. A medita îndelung.
(Exp. vb.; pop.) A fura (cuiva) somnul A face pe cineva să nu poată dormi.
FURCĂ s.f (Exp. vb.) Parc-ar fi puse (sau adunate) cu furca (D. lucruri) Aşezate în dezordine.
(Exp. vb.) A umbla sau a sta furca (D. copii) A umbla sau a sta în mâini, cu picioarele ridicate. (Exp. vb.) A fi aruncat din furcă A fî în dezordine. (Exp. vb.; reg.) A lua pe cineva cu furca lunga A lua pe cineva din scurt, a certa.
141
FURN/CĂ
(Loc. vb.) A avea de furcă cu cineva (sau cu ceva)
1.	A se lupta cu cineva (sau cu ceva). 2. A avea dificultăţi.
(Loc. vb.) A da (cuiva) de furcă A face (pe cineva) să-şi bată capul cu chestiuni greu de rezolvat. (Sint.; Teh.) Furca maşinii Unealtă sau organ de maşină sau extremitate a unui organ de maşină, constituită dintr-o bară care se ramifică.
(Sint.; Anat.) Furca pieptului Extremitate inferioară a stremului, cu cele două cartilaje costale fixate de el. (Sint.; Anat.) Furca gâtului Extremitate superioară a sternului, cu cele două clavicule fixate de el. (Sint.) Furca puţului (sau fântânii) Stâlp bifurcat de care se sprijină cumpăna.
(Sint.) Furca scrânciobului Stâlp orizontal de care este fixat scrânciobul.
(Sint.) Furca drumului Răspântie.
(Sint.; pop.) Vorbe de furcă Vorbe de clacă, flecăreală.
(Exp. vb.; pop.) A nu avea de furcă A fi extrem de sărac.
(Loc. vb.; pop.) A ţine furcă (la ceva) A ţine morţiş (la ceva).
(Loc. vb.; pop.) A se ţine furcă (cu cineva) A se
certa continuu cu cineva.
(Loc. vb.; pop.) A se certa furcă 1. A se certa foarte tare. 2. A se certa mereu.
(Exp. vb.; pop.) A avea stupit la furcă 1. A vorbi mult şi cu plăcere. 2. A avea chef de vorbă.
IT'tt'otvt rr^ X „ -T
t urvrxi^/* j.
(Exp. vb.) A fi harnic ca o furnică A fi foarte muncitor.
(Exp. vb.; pop.) A se prăsi ca furnicile A se înmulţi foarte repede şi în număr mare.
(Exp. vb.) A mânca ca o furnică (sau ca furnicile)
A mânca foarte puţin.
(Exp. vb.; pop.) A mânca furnici A minţi.
G
GAIE s.f.
(Loc. av.; pop.) Cu un ochi la gaie şi cu altul la tigaie Chiorâş.
(Exp. vb.; pop.) A se ţine gaie după (sau de) cineva A se ţine scai de cineva.
(Exp. vb.; pop.) A merge (sau a veni) laie, gaie A merge în ceată, cu zgomot mare.
(Exp. vb.; fam.) A lua gaia pe cineva A o păţi. (Exp. vb.; gmţ.) A păpa gaia pe cineva A da de belea.
GALBEN, ~Ă a.
(Exp. vb.) A i se face (cuiva) galben înaintea ochilor A-i veni (cuiva) ameţeală, a i se face rău. (Sint.) Galben de spaimă Care s-a făcut (brusc) palid din cauza unei spaime puternice.
(Exp. vb.) A fî galben ca ceara (ca turta de ceară sau ca lămâia) A fi palid din cauza unei boli sau a unei emoţii.
(Sint.) Friguri galbene Boală contagioasă răspândită în ţările tropicale care se caracterizează prin febră şi colorarea pielii în galben.
(Sint.; ir.) Galben de gras Foarte slab şi palid, străver-ziu, vânăt.
(Sint.) Rasa galbenă Grup de popoare care se caracterizează prin culoarea galben-brună a pielii. (Sint.; Chim.) Galben de cadmiu Sulfură de cadmiu folosită ca pigment galben-oranj în pictură. (Sint.; Chim.) Galben de crom Pigment galben folosit pentru obţinerea verdelui.
(Sint.; Chim.) Galben de anilină Paraaminoazobenzen. (Sint.) Galbenă de Odobeşti (Vin dintr-o) specie de viţă de vie cu boabele strugurilor galben-verzui. GALBEN m.
(Sint.; înv.) Galben venetic Monedă de aur din Veneţia.
(Sint.; înv.) Galben împărătesc Monedă de aur austriacă.
(Sint.; înv.) Galben olandez Monedă de aur din Olanda. GARANŢ7E /
(Exp. vb.) A lua pe garanţie A garanta.
(Exp. av.) Pe garanţia cuiva Pe răspunderea cuiva. (Exp. vb.) A da garanţie A da asigurări că un lucru va fi îndeplinit.
(Exp. vb.) A prezenta garanţie A fi de încredere. GARD s. n.
(Exp. vb.) A-i părea gardul pârleaz A fugi mâncând pământul.
(Exp. vb.; înv.) N-are a face banul birului cu gardul ţarinei N-are a face una cu alta.
(Exp. vb.) A legat cartea de gard S-a lăsat de învăţătură.
(Sint.; pop.) Copil de după gard (sau de la umbra gardului, ori făcut după gară) Copil nelegitim. (Sint.; pop.) Propteaua gardului Persoană leneşa (şi urâtă).
(Exp. vb.) A sări (peste) garduri (D. oameni căsătoriţi) A umbla după aventuri extraconjugale.
(Exp. vb.) A-şi pune gard la gură 1. A-şi impune tăcerea, a-şi pune lacăt la gură. 2. (La imperativ) Tacă-ţi gura!
(Exp. vb.) A nimeri (sau a da) (ca Ieremia) cu oiştea-n gard A face o gafa.
(Exp. vb.) A lega pe cineva la (sau de) gard A păcăli.
(Exp. vb.) A se ţine de ceva ca orbul de gard 1. A
persevera într-o acţiune. 2. A căuta sprijin, a nu fi independent.
(Exp. vb.; îrg.) A da (ceva) din gard (sau din gardul Mântulesei sau Oancei, Răzoarei, Bârlobrezoaei, Iloaei) A nu da cuiva ceea ce ţi-a cerut.
(Exp. vb.) A ajunge ca gardul A slăbi foarte rău.
143
GAZ
(Loc. vb.) A lega (ceva) la gard (D. o ocupaţie, o afacere) A abandona, a pune în cui.
G4RDĂ s. f
(Loc. vb.) A face (sau a fi) de gardă 1. A păzi. 2. (D. personalul medical) A rămâne în spital până ziua următoare supraveghind starea sănătăţii bolnavilor şi rezolvând cazurile urgente.
(Sint.) Corp de gardă 1. Grup de soldaţi însărcinaţi să păzească ceva. 2. (P. ex.) Clădire în care se află aceşti soldaţi.
(Sint.) Cameră de gardă Serviciu medical într-un spital, care funcţionează permanent, efectuează internări şi rezolvă cazurile urgente.
(Sint.; înv.) Garda pieţii 1. Soldaţi însărcinaţi cu paza unui oraş. 2. (P. ex.) Cazarmă unde locuiau aceşti soldaţi. 3. (P. ex.) închisoare militară.
(Sint.) Gardă de onoare 1. Subunitate militară care prezintă onorurile unei persoane oficiale. 2. Pază simbolică în semn de respect la ocazii solemne, escortă.
(Sint.) Gardă personală Grup de persoane însărcinate cu paza unui demnitar, a unei celebrităţi etc. (Sint.) Gardă civică (sau naţională) Unitate de voluntari care asigură paza şi liniştea într-un oraş. (Sint.) Garda albă Armata contrarevoluţionară în timpul revoluţiei socialiste ruse.
(Sint.) Garda roşie Cete muncitoreşti care au servit ca bază a armatei sovietice.
(Sint.) Garda de fier Organizaţie politică extremistă, naţionalistă, dintre cele două războaie mondiale, legionari.
(Sint.) Garda veche sau vechea gardă Grup de persoane în vârstă, cu experienţă într-un anumit domeniu. (Sint.) Tânăra gardă Grup de persoane care încep sa capete experienţă într-un domeniu, urmând să continue activitatea de acolo.
(Loc. vb.) A se pune în gardă 1. A-şi lua poziţia de apărare sau de atac, la scrimă, la box, la lupte.
(Fig-) A-şi lua toate măsurile de apărare pentru a nu fi surprins de ceva neplăcut.
^4TAa. in., av.
(Exp. vb.) a fi gata 1. A fi gătit, aranjat. 2. (D. persoane) A fi pregătit pentru a săvârşi ceva. 3. Nou înfiinţat. 4. A fî în stare să... 5. A fî cât pe ce să... (Sint.) Haine (de) gata Haine confecţionate de fabrică, nu de un croitor particular, care se cumpără direct din magazin.
(Loc. a.) De bani gata 1. (D. oameni, copii) Care nu“Şi câştigă singur existenţa, bucurându-se de averea familiei. 2. (P. ex.) Infatuat şi năzuros.
(Loc. av.) (Pe) de-a gata 1. Pe nemuncite, pe munca altuia. 2. (Pop.) Dintr-odată.
(Exp. vb.; înv.) A plăti de-a gata A da toţi banii datoraţi o dată.
(Sint.; înv.) Bani gata Bani peşin.
(Exp. vb.) A veni (sau a sosi) la (de-a) gata
A profita de ceva făcut de altul.
(Exp. vb.; fam.) A da gata 1. A isprăvi, a lichida o treabă. 2. A chinui, a distruge sau a epuiza pe cineva. 3. A zăpăci, a ului.
(Exp. vb.) A fi gata la (sau de) bătaie A fî pregătit şi dornic să se bată.
G^URĂ s.f.
(Sint.) Gaură în zid Firidă.
(Sint.) Gaura acului Orificiu prin care se bagă aţa în ac.
(Sint.) Gaura cheii Orificiu prin care se bagă cheia în broască.
(Sint.) Gaura urechii Orificiu prin care se pun cerceii în urechi.
(Exp. vb.) A se ascunde (ca) în gaură de şarpe
A se ascunde într-un loc sigur.
(Exp. vb.) A (se) face (sau a fi) gaură în cer A se întâmpla un lucru neobişnuit.
(Exp. vb.) Doar nu s-o face gaură (bortă) în cer
Nu va fî o pagubă prea mare.
(Sint.; Astr.) Gaură neagră Relicvă de dimensiuni reduse a unei stele masive, formată prin prăbuşire gravitaţională, caracterizată prin densitate foarte mare şi forţă de atracţie uriaşă.
GAZ s. n.
(Sint.) Gaze naturale Gaze combustibile acumulate în pământ în urma unor procese naturale. (Sint.) Gaz metan (sau de baltă) Gaz natural inflamabil care conţine metan în proporţie de până la 99%. (Sint.) Gaz de lemn Gaz obţinut prin distilarea uscată a lemnului, care se foloseşte drept combustibl. (Sint.) Gaz ideal (sau perfect) Gaz ipotetic extrem de rarefiat, la care produsul dintre presiune şi volum rămâne constant la orice temperatură.
(Exp. vb.; pfm.) (Doar) n-am băut gaz (Doar) n-am înnebunit.
(Sint.) Gaz lichefiat Amestec de gaze combustibile uşor lichefîabile, păstrat în stare lichidă în butelii. (Sint.) Gaz nobil Fiecare dintre elementele chimice situate în grupa a opta a sistemului periodic al elementelor, inclusiv heliu, caracterizate prin inerţia lor chimică.
(Sint.) Gaz solid Combinaţie solidă de molecule de gaz metan şi apă, care se găseşte în special în
GĂINĂ
144
zonele unde pământul este îngheţat până la mari adâncimi.
(Exp. vb.) A arde gaz (sau gazul) degeaba A nu face nimic.
GĂINĂ s.f.
(Exp. vb.) A se culca (odată) cu găinile A se culca foarte devreme.
(Exp. vb.) A trăi ca găina la moară A trăi în belşug.
(Exp. vb.) A-i cânta găina în casă A fi sub comanda nevestei.
(Exp. vb.) A fî ca găina cu ou A nu-şi găsi locul (Exp. vb.) A sta (sau a umbla) ca o găină plouată A fi trist, descurajat, abătut.
(Exp. vb.) A mânca numai picioare de găină A fi
mincinos şi flecar.
(Exp. vb.) A avea orbul găinii A nu vedea bine (pe întuneric).
GĂLBINJRE s.f.
(Exp. vb.; pop.; gmţ.) A suferi de gălbinare rusească A fi beţiv.
(Exp. vb.; pop.) A găsi pe cineva gălbinarea A se
îmbolnăvi de frică.
(Exp. vb.; pop.) A-şi înghiţi gălbinarea 1. A păţi ceva din prea mult efort, a se trece cu firea. 2. A muri. GĂRGĂUN 5. n.
(Exp. vb.) A fi cu (sau a avea) gărgăuni la (sau în) cap 1. A avea idei ciudate, extravagante. 2. A fi extrem de încrezut.
(Exp. vb.) A-i intra (cuiva) gărgăuni în cap
A deveni ciudat, extravagant sau încrezut.
(Exp. vb.) A-i scoate (cuiva) gărgăunii din cap
A determina pe cineva să renunţe la ideile ciudate, extravagante pe care le are.
GĂS Ivb.
(Exp. vb.; înv.) A găsi vreme (sau prilej) 1. A găsi momentul potrivit, favorabil pentru a întreprinde ceva. 2. A-şi face timp pentru ceva.
(Exp. vb.; pfm.) A nu-şi găsi astâmpăr(ul) (D. copii) A nu sta liniştit, a alerga de colo-colo, a fi agitat. (Exp. vb.; fam.) A-şi găsi (cu cineva) beleaua (Bacăul sau mantaua) A da de un lucru neplăcut, a avea necazuri, a da de dracul.
(Exp. vb.; pfm.) A-şi găsi omul (sau naşul, popa ori lelea bărbatul) A găsi acea persoană pe care n-o poţi păcăli cu una, cu două, pe care n-o poţi birui, care te obligă să te comporţi cum se cuvine.
(Exp. vb.; pop.) A-i găsi cuiva leacul A-i veni de hac. (Exp. vb.; pfm.) A găsit orbul Brăila 1. A nimerit-o, s-a prins, în sfârşit. 2. O să mă descurc, o să găsesc şi eu ce caut.
(Exp. vb.; pfm.) Tu cu mine (sau cu el etc.) ţi«aj (sau te-ai) găsit (să...)? Exprimare a mirării indignării etc., faţă de fapte sau cuvinte nepotrivite (Exp. av.; pfm.) Ţi-ai găsit(-o)! Nici gând, nici vorbă. (Exp. vb.; înv.) A-i găsi cuiva faţă A descoperi (o rezolvare).
(Exp. vb.; pop.) A găsi dreptate cuiva 1. A face cuiva dreptate. 2. (înv.) A inventa pretexte.
(Loc. vb.) A găsi de cuviinţă (sau, pop., cu cale) A considera nimerit, potrivit.
(Exp. vb.) A-şi găsi mormântul (sau moartea) A muri.
(Exp. vb.) Ce te-a găsit (de...)? Ce ai, ce ţi s-a întâmplat (de...).
(Exp. vb.) Găsi-te-ar ciorile (sau dracii) Fir-ai al naibii.
(Exp. vb.) A se găsi de faţă A fi de faţă.
(Loc. vb.) A găsi nod în papură A acuza (pe cineva) de defecte inexistente.
(Exp. vb.; înv.) A se găsi scris A fi scris.
(Exp. vb.) Să te găsesc sănătos Formulă de salut la despărţire.
(Loc. vb.) A găsi ac de cojocul (cuiva) 1. A învinge pe cineva. 2. A supune pe cineva.
GĂVv4N s. m. n.
(Exp. vb.) Anu’ şi găvanu’ (D. femei) Naşte câte un copil în fiecare an.
(Exp. vb.; pop.; fig.) A (i) se umple găvanul Anu mai rezista.
(Exp. vb.; pop.) A dat Nan de găvan 1. A păţit-o.
2.	S-a săturat.
GÂND s. n.
(Exp. vb.) A-i fi gândul sau a-i sta gândul la ceva (ori cineva) A se gândi la cineva sau la ceva.
(Exp. vb.) A-l duce, a-l purta gândul (ori gândurile) A face asociaţii de gândire, a schimba subiectul gândirii.
(Exp. vb.) A-i zbura gândul A sări la o altă idee sau a-şi pierde şirul ideilor şi a se gândi la cu totul altceva.
(Exp. vb.) A-i trece multe gânduri prin cap A avea multe idei în general sau în legătură cu un anumit subiect.
(Loc. av.) Ca vântul şi ca gândul Extrem de rapid-(Loc. vb.) A-şi lua (sau a-şi muta) gândul Anu se mai gândi.
(Exp. vb.; îvp.) A fi (sau a afla pe cineva) într-un
(sau la un gând, gând la gând) A fi de aceeaşi părere cu cineva.
(Loc. vb.; înv.) A da în gând cu cineva A face cauză comună cu cineva.
145
GÂRLĂ
(Exp. vb.; îvp.) A da cu gândul A fi de părere, a crede.
(Exp. vb.) A-i veni gândul să... A-i veni ideea. (Loc. vb.; pop.) A-şi pune în gând că... A-şi închipui că...
(Exp. vb.) A sta (pierdut sau dus) (ori a se pune, a cădea, a rămâne) pe gânduri A fi într-o stare de meditaţie, de reflexie adâncă, vecină uneori cu întristarea.
(Exp. vb.; euf.) A-l purta gândul departe A se
gândi la lucruri mai puţin obişnuite, la lucruri depărtate, la persoane aflate la distanţă (şi îndrăgite). (Loc. vb.) A sta pe (sau, înv., în, ori, pop., la) gânduri 1. A chibzui. 2. A se îngrijora.
(Sint.; fam.) Gânduri negre Gânduri pesimiste. (Exp. vb.) A-l cuprinde (sau a-l frământa, a-l apăsa) gânduri (negre) 1. A deveni tot mai trist din cauza îngrijorării sau presentimentelor. 2. A-l obseda o idee.
(Loc. vb.) A-l pune pe (sau a-şi face, pfm., a intra la, pop., a se lua de şi a-l băga în) gânduri A se
îngrijora.
(Exp. vb.) A (nu-i) sta gândul numai (decât) la...
A fi preocupat (exclusiv) de ceva.
(Sint.; înv.; nob.) Purtare de înainte gând 1. Providenţă. 2. (înv.) Presimţire.
(Loc. vb.; înv.) A-i spune (sau a-i zice) gând că... A presimţi.
(Exp. vb.) Nici cu gândul n-am gândit Nu m-am aşteptat să se întâmple aşa ceva.
(Exp. vb.) A bate cu gândul (departe) A-i merge mintea, a fi capabil de a înţelege lucruri dificile. (Exp. av.) Când cu gândul n-ai gândi Pe neaşteptate.
(Exp. vb.; pfm.) A-i da (sau a-i trece, a-i veni, a-i trăzni) (ceva) prin gând A-i veni brusc o idee. (Exp. vb.: fam.) A-i ieşi din gând A uita.
(Exp. vb.; fam.) A scoate ceva (sau pe cineva) din
gand A izgoni din amintiri, din minte.
(Exp. Yb.) A purta pe cineva în gând(uri) A te
gândi intens la cineva din cauza grijii sau a iubirii Pe care i-o porţi.
(Loc. a.; înv.) Ieşit din gând înnebunit.
(Exp. vb.; pop.) A-i fi în gând A şti că nu trebuie sâ uite ceva.
^°C‘	^ avea de (sau a-şi pune în, a veni cu)
gand sa, pop. a-l bate (sau a-l paşte), înv. a-i fi gândul să... A intenţiona.
(Loc. av.) Cu gând să... Cu intenţie să...
(Exp. vb.; pfm.) A-şi lua (sau a-şi muta) gândul
A renunţa la orice speranţă.
(Sint.) Gând bun Intenţii bune.
(Sint.) Gând rău Intenţii rele.
(Exp. av.) Cu gând bun (sau gând rău) Cu intenţii bune (sau rele).
(Exp. vb.; pfm.) A pune cuiva gând rău A plănui ceva rău contra cuiva.
(Exp. a.; pop.) Cu un gând să se ducă şi cu zece
nu Indecis.
(Exp. vb.) (A face ceva) cu gând că (A întreprinde ceva) având părerea că...
(Exp. vb.) A face pe (sau după) gândul cuiva A
face pe placul cuiva.
GÂNDAC s. m.
(Exp. vb.) A fi mâncat de gândaci A avea haine rupte, ciuruite.
(Exp. vb.) A avea gândaci în cap A avea gărgăuni în cap.
GÂND/ vb.
(Loc. av.) Pe gândite încet, după o cugetare îndelungată.
(Exp. vb.) A da (cuiva) de gândit A da cuiva ocazia de a medita, de a reflecta asupra unei probleme. (Exp. vb.) (Nici) nu e de gândit Nu se poate închipui.
(Exp. vb.; nob.) A-l gândi de mort A avea impresia că a decedat.
(Exp. vb.; pop.) A-i gândi cuiva bine (sau rău) sau gând bun (ori rău) şi a gândi bine (sau rău) despre cineva A avea faţă de cineva gânduri ori intenţii bune (sau rele).
(Exp. vb.; pop.) A(-i) gândi cuiva A bănui pe cineva de o faptă rea.
(Exp. av.; fam.) Când nici nu gândeşti Pe neaşteptate.
(Exp. vb.; fam.) Unde nici nu gândeşti (acolo-1 găseşti) Unde nici nu te aştepţi.
(Exp. vb.; fam.) Nici cu gândul nu gândeşti Nu-ţi face iluzii, speranţe deşarte.
GÂRLĂ s.f.
(Exp. vb.) A curge gârlă A curge din belşug.
(Exp. vb.) A se duce pe gârlă (sau pe apa gârlei) A se pierde, a se risipi.
(Exp. vb.) A da pe gârlă 1. A arunca ceva sau a pierde ceva din neglijenţă. 2. A cheltui bani (cu neglijenţă).
(Sint.) Gârlă de chefali Canal într-o dună de nisip pentru prinderea chefalilor mari.
GiSCĂ
146
GiSCĂ s.f.
(Exp. vb.) A strica orzul pe gâşte A dărui, a sacrifica ceva util, bun, valoros cuiva care nu ştie să preţuiască.
(Exp. a.; pop.) Cu gâsca-n barbă Cărunt.
(Exp. av.; pop.) Altă gâscă-n altă traistă sau (reg.) altă gâscă, (neică Stane) în ceea traistă (Asta-i) cu totul altceva.
GÂT n.
(Exp. vb.) A-i pune cuiva ştreangul de gât 1. A spânzura. 2. (Fig.) A constrânge.
(Exp. vb.) A strânge de gât pe cineva A sugruma. (Exp. vb.; pop.) A potrivi din gât pe cineva A da
cuiva să bea pe săturate.
(Exp. vb.; pop.) A o strica la gât (sau a se strica la gât cu cineva) A-şi pierde încrederea, creditul pe care-1 avea în ochii cuiva.
(Exp. vb.) A se arunca (sau a se agăţa) de gâtul
cuiva 1. A îmbrăţişa cu căldură pe cineva. 2. A copleşi şi obosi pe cineva cu manifestările de dragoste.
(Exp. vb.) A-şi rupe (sau a-şi frânge) gâtul 1. A se
accidenta grav sau a muri în urma unui accident.
2.	A-şi pierde situaţia bună în urma unor greşeli.
3.	A fi arestat în urma săvârşirii unei ilegalităţi. (Exp. vb.) A lua (sau a înhăţa) de gât (pe cineva)
1.	A brutaliza. 2. A cere cuiva socoteală cu violenţă.
(Loc. vb.; fam.) A face gât A avea pretenţii neîntemeiate pe care şi le exprimă gălăgios.
(Exp. vb.) A cădea în genunchi (înaintea cuiva)
1.	A se lăsa cu genunchii la pământ (înaintea cuiva) în semn de umilinţă, de respect sau pentru rugăciune. 2. A ruga pe cineva în mod stăruitor, călduros, cu umilinţă.
(Exp. vb.; fig.) A i se tăia cuiva genunchii A avea senzaţia că nu se mai poate ţine pe picioare (de emoţie).
GHEARĂ s.f (Exp. vb.) A fî lung în (sau la, de) gheare A avea obiceiul să fure.
(Exp. vb.; fam.) A-şi scoate (sau a-şi arăta) ghearele A-şi arăta partea ascunsă şi rea a firii.
(Exp. vb.; fam.) A fi (sau a cădea, a încăpea etc.) în ghearele (sau gheara) cuiva 1. A fi (sau a ajunge etc.) în posesia, în puterea sau sub autoritatea absolută a cuiva. 2. A fi la discreţia cuiva. 3. A fi prins (şi ţinut închis).
(Exp. vb.; fam.) Apune gheara (pe cineva) 1. Apune stăpânire (pe cineva). 2. A prinde (pe cineva).
(Exp. vb.; fam.) A fi (sau a se zbate) în ghearele morţii A fi grav bolnav, a fi pe moarte.
(Exp. vb.; fam.) A-i tăia (cuiva) ghearele 1. A-i lua posibilitatea de a mai fura. 2. A-l lipsi de posibilitatea de a mai face rău.
(Exp. vb.; fam.) A scoate sau a scăpa (pe cineva) din ghearele cuiva A scăpa din stăpânirea, robia, asuprirea, prigonirea cuiva.
(Exp. vb.; fig.) A scăpa din ghearele morţii 1. A scăpa dintr-o primejdie de moarte. 2. A ieşi din comă. GHEAŢĂ s.f (Loc. vb.) A se da pe gheaţă A aluneca pe suprafaţa apei îngheţate.
(Exp. vb.) A (se) sparge gheaţa sau a (se) rupe
gheaţa A dispărea sau a face să dispară o atmosferă tensionată.
(Exp. a.; fîg.) De gheaţă Rece, indiferent.
(Exp. vb.; fig.) A avea mâinile (picioarele etc.) (de) gheaţă A avea mâinile (picioarele etc.) îngheţate. (Loc. vb.; pfm.) Moaş-ta (sau moaş-sa) pe gheaţă! Exprimă simpatie şi admiraţie pentru cineva. GHEM s. n.
(Exp. vb.; pop.) A se mântui aţa de pe ghem A fi
aproape de moarte.
(Exp. vb.) A face ghem 1. (D. tort) A depăna. 2. (D. obiecte) A mototoli. 3. (D. fiinţe) A aduna la un loc. (Exp. vb.) A se face ghem A se ghemui.
(Exp. vb.) A sta ghem A sta ghemuit. GHEMOTOC s. n.
(Exp. vb.) A face ghemotoc A mototoli.
(Exp. vb.) A se face ghemotoc A se strânge în formă de ghem.
(Exp. vb.) A cădea ghemotoc A cădea grămadă. GH/MPE m.
(Exp. vb.) A sta (a şedea) ca pe ghimpi A nu mai
avea răbdare.
(Exp. vb.; pop.) A se atârna ghimpii de cineva A
fi beat.
(Exp. vb.) A avea (sau a simţi) un ghimpe la (sau în) inimă (sau în cuget) A avea un necaz, o supărare sau o nemulţumire (nedestăinuită).
GIN/ vb.
(Loc. vb.; arg.) A gini marginea A observa atent, a spiona.
GLAS s. n.
(Loc. av.) într-un glas 1. Toţi deodată. 2. în unanimitate.
(Loc. vb.; înv.) A-şi da glas cu cineva A se pune de acord cu cineva.
147
GOL
(Loc. vb.; înv.) A da glas 1. A striga. 2. A exprima (oral sau în scris).
(Loc. vb.; înv.) A da glas cuiva A chema pe cineva. (Exp. vb.) A-i pieri cuiva (sau a i se stinge, a-şi pierde glasul) A nu mai putea să vorbească, să răspundă.
(Loc. vb.) A ridica (sau a înălţa) glasul 1. A vorbi, a răspunde pe un ton ridicat, răstit. 2. A protesta. (Exp. vb.) A căpăta (sau a prinde glas) A căpăta curaj, a-şi reveni şi a începe să vorbească.
GLUMĂ s.f.
(Loc. av.) în glumă 1. Fără nicio intenţie serioasă.
2.	Fără răutate.
(Loc. av.) Fără glumă în mod serios.
(Loc. av.) Nu glumă! Cu adevărat. 2. Serios. 3. De-a binelea. 4. De tot. 5. Mult.
(Exp. vb.) A se întrece cu gluma A întrece limita admisă într-o anumită situaţie.
(Exp. vb.) A merge prea departe cu gluma A-şi permite prea mult.
(Exp. vb.) A lua (ceva) în glumă A nu lua ceva în serios.
(Exp. vb.) A lăsa gluma (la o parte) A vorbi serios.
(Exp. vb.) A nu şti (sau a nu înţelege) de glumă
1.	A se supăra când glumeşti cu el. 2. A lua lucrurile în serios.
(Exp. vb.) A nu-i arde (cuiva) de glumă A fi supărat, indispus etc.
(Exp. vb.) Nu-i (de) glumă E ceva serios.
(Exp. vb.) A se îngroşa gluma Situaţia a început ca 0 glumă şi s-a transformat în ceva serios sau periculos.
(Loc. av.) în (sau din ori, rar, de) glumă 1. Fără intenţii rele. 2. Fără gravitate.
GOANĂ s.f (Loc. vb.) A pune (pe cineva) pe goană A fugări. (Loc. vb.) A lua (pe cineva) la goană A alunga pe cineva.
(Exp. vb.) A nu slăbi (pe cineva) din goană
A urmări continuu pe cineva.
(Exp. vb.) A se lua la goană (cu cineva) A se
întrece la alergat.
(Loc. av.) în goană 1. (D. cai) în galop. 2. (D. oameni) în grabă.
(Loc. av.) Din goană 1. Din fuga calului. 2. Din
atergare.
^OiLĂ a., s. n.
(Eoc. a.; loc. av.) Cu (sau în) pielea goală Dezbrăcat.
(Exp. vb.) (A fi) cu coatele goale 1. Cu haina ruptă în coate. 2. (P. ex.) îmbrăcat sărăcăcios.
(Exp. a.; exp. av.) Cu capul gol Cu capul descoperit. (Exp. a.; exp. av.) Cu (sau în) picioarele goale Desculţ.
(Sint.; reg.) Trup (sau corp) gol Parte a fotei fară ornament.
(Exp. a.; pfm.) Gol nap (sau cocean, puşcă, pistol, ca degetul, ca şarpele) Complet dezbrăcat.
(Exp. vb.; exp. av.) (A fi) sub cerul gol 1. (A fi)
fară adăpost. 2. (A fi) afară.
(Exp. vb.; înv.) A dormi pe pământul gol (sau pe scândura goală) A dormi fară aşternut, direct pe pământ sau pe scândurile patului.
(Sint.; fam.) Minciună goală Minciună evidentă. (Loc. vb.; fam.) A (se) da de gol A (se) trăda.
(Exp. vb.; exp. a.; fam.) (A fi, a veni) cu mâna goală
1.	(A fi, a veni) fară niciun dar (sau ban). 2. (A fî, a veni) fară nicio armă asupra sa. 3. (A veni) fară niciun rezultat.
(Loc. av.; fam.) Pe burta (sau, pop., cu inima) goală ori pe stomacul gol Pe nemâncate.
(Sint.; fam.) Adevărul gol(-goluţ) 1. Adevăr spus direct, fară menajamente. 2. Adevăr evident.
(Exp. vb.; pfm.) A lăsa (pe cineva sau ceva) gol A jefui (pe cineva sau ceva) de tot ce are.
(Loc. av.) în gol 1. Fără folos, zadarnic. 2» (Teh.) Fără a antrena alt utilaj în funcţiune. 3. în abis. 4. Cu privirea fixă, fară ţintă.
(Exp. vb.; înv.) A ieşi la gol A ieşi în câmp liber. (Exp. vb.; înv.) A prinde cu golul A prinde cu minciuna.
(Exp. vb.; pop.) A merge cu golul sau a(-i) ieşi (cuiva) cu gol(ul) A ieşi înaintea cuiva cu un vas fară conţinut, ceea ce se crede că aduce ghinion. (Exp. vb.) A umple un gol 1. A completa o lipsă.
2.	(P. ex.) A satisface o nevoie reală.
(Sint.) Golul ferestrei (sau al uşii) Spaţiu care se lasă într-un perete şi în care se aşază o fereastră (sau o uşă).
(Sint.) Gol de aer Zonă din atmosferă unde o aeronavă întâlneşte un curent de aer descendent.
(Sint.) Gol de producţie Stagnare temporară a producţiei.
(Sint.) Gol de trezorerie Lipsă de fonduri pentru acoperirea plăţilor curente, intervenită în activitatea unei întreprinderi.
(Exp. vb.) A simţi un gol la (sau în) stomac A avea o senzaţie neplăcută la stomac din cauza foamei sau a fricii.
GRABA
148
GRABĂ s.f.
(Exp. vb.) A avea grabă mare A fi grăbit.
(Loc. vb.) A-i fi cuiva (de) grabă A se grăbi. (Loc. av.) în grabă, cu grabă (înv. pe grabă, în graba mare) 1. Grăbit. 2. în pripă. 3. în mod precipitat.
(Loc. av.) Mai de (sau în) grabă 1. Mai curând.
2.	Mai uşor. 3. Mai bine.
(Sint.; înv.) Moarte de grabă Moarte accidentală. GRAD s. n.
(Sint.) Grad de libertate Indice care arată posibilităţile de mişcare ale (elementelor) unui sistem mecanic.
(Sint.) Ecuaţie de gradul întâi (al doilea etc.) Ecuaţie a cărei necunoscută este la puterea întâi (a doua etc.).
(Sint.) Grad alcoolic Fiecare dintre procentele de alcool pur din volumul unui lichid alcoolic.
(Sint.) Grad de comparaţie Formă pe care o ia adjectivul şi unele adverbe pentru a arăta măsura mai mică sau mai mare în care un substantiv sau un verb posedă însuşirea sau caracteristica exprimată de acel adjectiv sau adverb.
(Sint.) Grad de rudenie Raport de apropiere între rude.
(Loc. av.) în cel mai mare (sau mic) grad 1. Cât
se poate de mult (sau de puţin). 2. La maximum sau la minimum.
(Loc. vb.; Teh.) A scoate gradul 1. (D. piese sau subansambluri) A elimina asperităţile printr-o operaţie de finisare. 2. A netezi complet un obiect. GRAI vb.
(Loc. av.) într-un grai Toţi deodată, în cor.
(Loc. vb.; pfm.) A prinde grai A începe (sau a se hotărî) să vorbească.
(Exp. vb.; pfm.) A-i pieri (sau a-şi pierde) graiul
1.	A amuţi de frică, emoţie etc. 2. A nu mai avea ce să spună.
(Loc. av.) Prin viu grai Oral.
GIUPĂ s.f.
(Loc. vb.; reg.) A merge cu grapa A merge încet şi greu.
(Loc. vb.; reg.) A merge ca (sau a trage) grapa pe
uscat A o duce foarte greu.
(Loc. vb.; reg.) A se ţine grapă de cineva A însoţi pretutindeni pe cineva (cerându-i permanent ceva). GRAS,~Ăs m.f, a.
(Sint.) Ţesut gras Ţesut adipos.
(Exp. vb.; pop.; ir.) (A fi) gras ca scripca (A fi) foarte slab.
(Exp. vb.; exp. a.; pop.) (A fi) gras la ceafă (sau la pungă) 1. (A fi) bogat. 2. (Pop.) (A fi) mojic. (Sint.; Chim.) Acid gras Acid care se combină cu glicerina şi formează grăsimi.
(Sint) Grasă de Cotnari Specie de viţă-de-vie cu struguri având boabele dese, galbene-verzui, cu pete ruginii, din care se produce un vin alb superior.
GRĂI vb.
(Loc. vb.; reg.) A grăi peste piezi 1. A vorbi anapoda. 2. A lua peste picior pe cineva.
GRĂMADĂ s.f.
(Loc. av.; pfm.) Cu grămada 1. Mult. 2. în număr mare.
(Loc. a.; pfm.) O grămadă de... Foarte mult (mulţi, multe).
(Exp. vb.; pfm.) A cădea (sau a se prăbuşi) grămadă A se prăbuşi la pământ (în nesimţire).
(Loc. vb.; pfm.) A da (sau a face, a pune etc. pe cineva) jos grămadă 1. A doborî. 2. (P. ex.) A omorî.
GRĂUNTE 5. n.
(Exp. vb.; pop.; euf.) A (nu) avea grăunţe în cap A (nu) fi prost.
(Exp. a.) Cât un grăunte de muştar Foarte mic. GREŞ s. n.
(Loc. av.) Fără greş Perfect.
(Loc. vb.) A da sau, rar, a face greş 1. A nu nimeri ţinta sau obiectivul ochit. 2. A nu izbuti într-o acţiune, într-o întreprindere. 3. A se înşela.
(Loc. vb.; pop.) A da sau a băga greş cuiva A-i găsi cuiva o vină, a critica.
(Loc. vb.; înv.) A-i da (cuiva) greş A-i imputa (cuiva) ceva, găsindu-1 vinovat.
(Loc. vb.; reg.) A nu avea greş 1. A nu constitui o greşeală. 2. A nu aduce vătămare. 3. A fi nimerit. GREU a., av., 5. n.
(Exp. vb.; pop.; fig.) A dormi greu A fi mort. (Exp. vb.; pfm.) A avea inima grea 1. A fi îngrijorat. 2. A fi trist.
(Exp. vb.; pfm.) A avea mână grea 1. A lovi periculos. 2. A lucra neatent sau neîndemânatic, provocând dureri pacienţilor.
(Exp. vb.; pfm.) A avea cap greu sau a fi greu de (sau la) cap A pricepe cu dificultate ceea ce învaţă. (Exp. vb.; pfm.) A-i cădea (sau a mistui) greu (D. mâncăruri) A nu face bine la stomac.
(Exp. a.; exp. av.; pfm.) Greu de... Dificil.
(Exp. vb.; pfm.) A-i fi (sau a-i veni, a-i cădea, a-i pica cuiva) greu ceva (sau de cineva, de ceva, de
149
GROS
a face ori să facă ceva) 1. A se afla într-o situaţie dificilă. 2. A-l supăra pe cineva ceva.
(Exp. vb.; pfm.) A o duce greu A fi în mare dificultate (materială).
(Exp. vb.; pfm.) A duce greul la ceva A avea de rezolvat partea cea mai dificilă dintr-o activitate. (Exp. vb.; pfm.) A scoate pe cineva de la greu A scoate pe cineva dintr-o situaţie precară.
(Exp. vb.; pfm.) Ţi-e mai mare greul să... Te apucă jalea să...
(Sint.; înv.) Mare greu Cantitate mare din ceva. (Loc. av.; îrg.) Cu (mare sau mult) greu Anevoios. (Loc. av.; pfm.) Din (sau, învechit, în, de) greu Mult. (Sint.) Industrie grea Totalitatea ramurilor industriale care produc în general mijloace de producţie. (Sint.; spt.) Categorie grea Categorie în care intră boxerii, luptătorii, halterofilii etc. cu greutate mare. (Sint.; spt.) Categorie super-grea Categorie în care intră boxerii, luptătorii, halterofilii etc. cu cea mai mare greutate.
(Sint.) Pas greu Moment greu, care implică o mulţime de dificultăţi sau incertitudini.
(Sint.) Cuvânt greu Cuvânt decisiv.
(Sint.) Vorbă grea Jignire.
(Exp. vb.) A plăti greu 1. A plăti scump, cu mari sacrificii. 2. A nu plăti la timp (amânând mereu). (Exp. vb.; pfm.) Acu-i greul A sosit momentul decisiv. (Exp. vb.; pfm.) A da de greu A întâmpina dificultăţi. GREUTATE s.f (Sint.) Greutate specifică 1. Greutate a unităţii de volum a unui corp. 2. Mărime care indică, în procente, raportul în care se află o parte a unei colectivităţi faţă de întreaga colectivitate. 3. Valoare proprie a unui obiect.
(Sint.) Greutate atomică Număr care arată de câte °n atomul unui element este mai greu decât a 12-a parte din masa atomului de carbon.
(Sint.) Greutate moleculară Număr egal cu suma greutăţilor atomice ale elementelor unei molecule. (Sint.) Greutate monetară Greutate a metalului din care este făcută o monedă.
(Sint.) Greutate volumetrică Greutate a unui volum determinat.
(Sint.) Greutate brută Greutate a unui obiect, inclusiv aceea a ambalajului.
(Sint.) Greutate netă Greutate a unui obiect din care s-a scăzut greutatea ambalajului.
(Exp. vb.) A i se lua (sau a-i cădea) cuiva o greutate de pe inimă A răsufla uşurat că a scăpat de un necaz.
(Sint.) Greutatea fântânii Butuc de lemn sau piatră prinse de capătul cumpenei fântânii, spre a ţine echilibrul găleţii.
(Exp. av.) Cu (mare) greutate (Foarte) greu. (Sint.; pfm.) Om cu greutate 1. Om care are o casă grea de întreţinut. 2. Om de valoare. 3. Om cu (mare) influenţă.
(Sint.; reg.) Greutate în somn Coşmar.
(Sint.; înv.) Greutate asupra cuiva Plângere împotriva cuiva.
GR/J A s. f
(Exp. av.) Cu (mare) grijă Cu mare băgare de seamă.
(Exp. av.) Fără grijă Fără niciun gând neliniştitor. (Exp. vb.) A avea (de) grijă 1. A băga de seamă.
2.	A se îngriji.
(Exp. vb.) A da (sau a lăsa) în grija cuiva ori de
(sau în) grijă (să...) A recomanda atenţiei, îngrijirii cuiva.
(Exp. av.) Cu (mare) grijă Cu mare băgare de seamă.
(Exp. pp.) Despre grija... în ceea ce priveşte... (Loc. vb.) A purta de grijă A îngriji.
(Loc. vb.; pfm.) A intra la griji A începe să fie îngrijorat.
GROAPĂ s.f (Exp. vb.) A băga (sau, pop., a vârî) pe cineva în groapă A supăra pe cineva foarte tare (din aceasta trăgându-i-se moartea).
(Exp. vb.) A duce pe cineva la groapă A înmormânta pe cineva.
(Exp. vb.) A fî (sau a ajunge) la marginea gropii, sau a fî cu un picior în groapă ori (trivial) a mirosi a groapă (D. bătrâni, bolnavi) A fi foarte aproape de moarte.
(Exp. vb.) A fi prost de dă în gropi sau a da în gropi (de prost ce e) (D. oameni) A fi foarte prost. (Exp. vb.; fig.) A săpa cuiva groapa A căuta pe ascuns distrugerea sau înlăturarea cuiva. GROAZĂ s f (Exp. vb.) A-i fi groază de ceva 1. A-i fi foarte frică de ceva. 2. A-i fi lehamite de ceva.
(Loc. av.; fig.) O groază de... O cantitate foarte mare de...
GROS, -O^SĂ a., av.
(Exp. vb.; pfm.; fig.) A fi gros la (sau de) obraz ori a fi gros la piele (sau cu pielea groasă) 1. A fi nesimţit. 2. A fi obraznic.
(Exp. vb.; pfm.; fig.) A fi gros la ceafă (sau cu ceafa groasă) 1. A fi bogat. 2. A fi bădăran.
GROŞ
150
(Exp. vb.; pfm.; fig.) A fi gros de cap A înţelege (mai) greu anumite lucruri.
(Exp. vb.; pfm.) A fi gros la pungă (sau cu punga groasă) A fi înstărit.
(Sint.) Intestinul gros Parte a tubului digestiv cu secţiunea mai mare, cuprinsă între ileon şi anus. (Exp. vb.; pfm.) A avea bani groşi A fi foarte avut. (Exp. vb.; pfm.) A împinge bani groşi A mitui. GROŞ s. m. „monedă”.
(Loc. vb.; pop.) A afla groş pe groş A găsi comori sau avere multă.
(Exp, vb.; pop.) A înşira (sau a spune, a îndruga) moş(i) pe groş(i) 1. A vorbi mult şi fară rost. 2. A spune minciuni.
GRUML4Z s. m.
(Exp. vb.) A lua (pe cineva) de grumaz A lua (pe cineva) prizonier.
(Exp. vb.) A-şi pleca grumazul (în faţa cuiva)
1.	A se umili. 2. A se preda.
(Exp. vb.) A-şi îndoi grumazul A renunţa la luptă, considerându-se învins.
(Exp. vb.) A pune piciorul pe grumazul cuiva
1.	A subjuga pe cineva. 2. A învinge.
GULER s. n.
(Exp. vb.; fam.) A lua (sau a apuca pe cineva) de guler 1. A aduce (pe cineva) cu forţa. 2. (Fig.) A cere cuiva socoteală pentru cele făcute.
(Exp. vb.; pfm.; fig.) A strânge (pe cineva) gulerul A se simţi încolţit.
(Exp. vb.; pfm.; fig.) A fi intimidat.
GUNOI n.
(Exp. vb.; pfm.) A nu face gunoaie (multe) la casa cuiva A nu sta multă vreme în casa cuiva. (Exp. vb.; pfm.) A sta (cuiva) ca un gunoi în ochi
1.	A supăra pe cineva. 2. A displăcea.
GURA s.f.
(Exp. vb.) A fi moale (sau tare) în gură ori a avea
gura moale (sau tare) (D. cai) A se supune uşor (sau greu) la comenzile ce i se dau prin zăbala pusă în gură.
(Exp. vb.) A da gura unui cal A-l lăsa să fugă în voia lui.
(Exp. vb.; pop.) A se duce (ca) pe gura lupului A
dispărea.
(Exp. vb.; pfm.) A scoate (sau a scăpa ca) din gura lupului A (se) salva dintr-o mare primejdie ca prin minune (sau în ultimul moment).
(Exp. vb.; pfm.) A ţipa (sau a striga) ca din gura şarpelui (sau ca din gură de şarpe) ori cât îl ţine (ori îl ia) gura A ţipa din răsputeri.
(Exp. vb.; pop.) A se zvârcoli ca în gură de şarpe
A se zbate cu disperare.
(Sint.) Gură de broască Unealtă de dulgherie pentru scobit pe marginile tocurilor de uşă sau de fereastră.
(Sint.) Gură de lup 1. Ochi dublu al unei parâme cu care se prinde un cârlig de remorcă sau o macara.
2.	Unealtă care serveşte la îndoirea tablei groase.
3.	Defect congenital de conformaţie a feţei omului, constând într-o despicătură la buza şi la gingia superioară, care se prelungeşte în cerul gurii. (Sint.) Gură cască (sau căscată) Persoană care-şi pierde vremea în zadar sau care dovedeşte neglijenţă, dezinteres.
(Exp. vb.) A avea (sau a-i fi cuiva) gura amară (sau rea) ori a avea fiere în gură A simţi gust amar în gură.
(Exp. vb.; fam.) A uita de la mână pân’ la gură
A uita foarte repede.
(Loc. av.; loc. a.) Cu sufletul la gură 1. Respirând cu greu (de emoţie sau de oboseală). 2. Foarte bolnav, aproape de moarte.
(Exp. vb.; pop.) A nu pune (sau a nu băga, a nu lua) nimic în gură A nu mânca nimic.
(Exp. vb.) A pune (sau a lua, a băga) ceva în gură
A mânca (puţin).
(Exp. vb.; pop.) A-şi trage (sau a-şi da bucăţica) de la gură A se lipsi de cele necesare în favoarea altuia. (Loc. vb.; pop.) A-şi trage (sau a-şi pune) gura la cale A mânca.
(Exp. vb.) A (i se) face (cuiva) gura pungă A avea o senzaţie neplăcută de acreală din cauza unor alimente sau băuturi consumate.
(Exp. vb.; pop.) A face gura pâlnie 1. A bea mult.
2.	A se îmbăta.
(Exp. vb.; fam.) A da (cuiva) mură-n gură A da
cuiva ceva de-a gata, fară ca acela să facă cel mai mic efort.
(Sint.) De-ale gurii Mâncare.
(Exp. av.) Nicio gură de apă Nimic.
(Exp. vb.) A avea gură de aur (sau aurită) A prevesti (corect şi) de bine.
(Exp. vb.; fam.) A-i umbla (cuiva) cuvântul prin gură A nu găsi cuvântul potrivit pentru a exprima ceva.
(Exp. vb.) Taci (sau nu bleşti) din gură! Nu (mai) vorbi deloc!
(Exp. vb.) A astupa (sau a închide) gura (cuiva)
A face pe cineva să nu mai spună (sau să nu mai ceară) nimic.
151
GUST
(Exp. vb.) A lua (cuiva) vorba din gură 1. A spune tocmai ceea ce voia să zică altcineva. 2. A întrerupe pe cineva, nelăsându-1 să termine ce avea de spus. (Exp. vb.; pop.) A i se muia (cuiva) gura 1. A nu mai avea curaj să vorbească. 2. A schimba tonul şi conţinutul celor spuse.
(Exp. vb.) A-şi bate (sau a-şi strica, a-şi răci, a-şi rupe) gura degeaba (sau de pomană ori de clacă)
A pleda fară niciun folos.
(Loc. vb.) A-l lua (sau a-l scăpa) gura pe dinainte
1.	A se destăinui. 2. A spune un lucru pe care mai târziu îl regretă.
(Exp. vb.; fam.) A avea gura spartă (sau de cârpă) A divulga orice secret.
(Exp. vb.) A fi slobod la gură A fi obraznic sau a folosi cuvinte obscene.
(Exp. vb.) A fi cu gura mare A fi certăreţ.
(Exp. vb.) A avea o gură cât o şură A vorbi mult şi tare.
(Exp. vb.) A-şi pune lacăt (sau gard) la gură ori a-şi păzi gura 1. A fi prudent în tot ceea ce spune.
2.	A-şi impune tăcere.
(Exp. vb.) A da din gură (sau cu gura) ori a-i umbla (sau a-i merge, a-i toca) (cuiva) gura (ca o meliţă, ca o fofează, ca o moară stricată, ca o pupăză) A vorbi repede şi fară întrerupere.
(Exp. vb.) A nu se uita în (sau la) gura cuiva A nu crede ceea ce spune cineva.
(Loc. av.) Din gură în gură Prin tradiţie orală. (Loc. av.) Gură în (sau la, cu) gură 1. Printr-o înţelegere directă. 2. Foarte aproape unul de celălalt.
(Loc. av.; înv.) Cu o gură (D. mai multe proane) Unanim.
(Exp. vb.) A vorbi (sau a zice) cu jumătate de
gură (sau cu gura jumătate) A vorbi fară convingere.
(Exp. vb.; peior.) A fi bun de gură 1. A fi vorbăreţ.
2.	A şti să pledeze bine cauza cuiva. 3. A fi bârfitor. (Exp. vb.) A fi rău de gură (sau gură rea) 1. A vorbi urât, folosind cuvinte obscene. 2. A prevesti (cuiva) ceva nefavorabil.
(Sint.) Gura satului (sau a mahalalei ori a lumii) 1* Persoană care lansează sau duce bârfe, critici, intrigi. 2. (Reg.; gmţ.) Peţitor.
(Exp. vb.) A intra în gura lumii (sau a satului, a Mahalalei) A ajunge să fie vorbit de rău (provocând antipatia tuturor).
(Exp. vb.) A te lua după gura cuiva A acţiona (în mod greşit) după sfatul cuiva.
(Loc. av.) Din gură Verbal.
(Exp. vb.) A se pune (sau a sta) cu gura pe cineva A insista mult pe lângă cineva cu scopul de a-l convinge să facă ceva, a cicăli.
(Exp. vb.) A striga (sau a boci, a vorbi) în gura mare A striga (sau a boci, a vorbi) pe un ton ridicat. (Exp. vb.) A nu i se auzi gura A fi liniştit.
(Exp. vb.) A face gură (mare sau largă) A face gălăgie, a vocifera.
(Exp. vb.; pfm.) A da o gură A striga.
(Exp. vb.) A se iua în (sau de) gură (cu cineva) A
se apuca de ceartă.
(Exp. vb.) A sta (sau a sări, a începe) cu gura pe (sau la) cineva ori a-i da (ori a-i trage) o gură (cuiva) A certa pe cineva.
(Exp. vb.; pop.) A da gură la câini A porunci câinilor să nu mai latre.
(Exp. vb.; pfm.) A-i da (ori a-i trage) o gură (cuiva)
A săruta pe cineva.
(Exp. vb.) A nu avea gură (să răspunzi, să spui ceva) A nu avea posibilitatea (sau curajul) de a mai zice ceva.
(Sint.) Gura băii Gură a unei mine.
(Sint.) Gură de vizitare Gaură prin care intră omul care controlează sau curăţă interiorul unui rezervor, al unui cazan etc.
(Sint.) Gură de observare Gaură prevăzută cu sticlă colorată, prin care se poate urmări procesul de topire în interiorul unui cubilou.
(Sint.) Gură de pod Fereastra podului de casă. (Exp. vb.) A lega gura pânzii 1. A înnoda capetele firelor de urzeală înainte de a începe ţesutul. 2. A se înstări.
(Exp. vb.; pop.) A prinde pânza gură A fi făcut deja începutul.
(Exp. vb.) A se afla (sau a trimite pe cineva) în gura tunului A fi expus (sau a expune pe cineva) la un mare pericol.
(Sint.; pop.) Gura coasei (sau a cuţitului, a securei etc.) Tăiş.
GUST j. n.
(Exp. av.; exp. a.) Cu gust 1. Cu pricepere. 2. în mod estetic. 3. Gustos.
(Exp. a.) Fără (niciun) gust Lipsit de gust bun, fad. (Exp. vb.) A da de (sau a afla) gustul (unui lucru)
A începe să-i placă (un lucru).
(Loc. a.) De gust 1. (D. oameni) Cu simţ estetic sau artistic dezvoltat. 2. (D. manifestări ale oamenilor) Care exprimă, care arată un simţ estetic sau artistic dezvoltat.
GUŞĂ
152
(Loc. a.) Fără (sau lipsit de) gust (D. oameni) Lipsit de simţ estetic. 3. (D. manifestări ale oamenilor) Inestetic.
(Loc. a.) De prost gust 1. Care arată lipsa simţului estetic. 2. Nepotrivit. 3. Penibil.
(Exp. vb.) A (i se) tăia sau a (i se) lua cuiva gustul
A pierde sau a face să piardă plăcerea sau dispoziţia pentru ceva.
(Exp. vb.) A avea sau a-i fi ori a (i) se face cuiva gust de... sau a(-l) prinde sau a(-l) apuca (pe cineva) gustul de,*= A fi (sau a se lăsa) cuprins de dorinţa de a face ceva.
(Exp. vb.) A face pe gustul cuiva A face potrivit plăcerii sau dorinţei cuiva.
(Exp. vb.) A(-şi) face gustul A-şi îndeplini o dorinţă, a-şi satisface o plăcere.
(Exp. vb.; reg.) A veni cu gust A aduce o mostră de rachiu sau de vin pentru vânzare.
GUŞĂ s.f.
(Exp. vb.; pop.) A se umfla în guşă 1. A se mândri.
2.	(Fam.) A se răsti.
(Exp. vb.) A râde din guşă A râde afectat, forţat. (Exp. vb.) A vorbi din guşă 1. A vorbi gros. 2. A vorbi afectat.
(Sint.) Guşă de conductă Cută care se formează uneori la curbarea unei ţevi.
(Exp. vb.) Ce e-n guşă şi-n căpuşă Spune tot ce gândeşte, nu are nimic de ascuns.
GUTĂ s.f.
(Loc. vb.; reg.) A se face (cineva) gută de apă A
se uda leoarcă.
(Exp. vb.) A lovi pe cineva guta 1. A se îmbolnăvi de apoplexie. 2. A paraliza.
HAB^R^ n.
(Loc. vb.) A nu avea habar 1. A nu şti. 2. A nu se îngriji de ceva. 3. A nu-i păsa.
HAC s. n.
(Loc. vb.; îvp.) A-i veni cuiva de (sau la) hac 1. A răsplăti pe cineva după merit. 2. A sili pe cineva să se dea învins. 3. A o scoate la cap cu cineva. 4. (P. ex.) A omorî pe cineva.
(Exp. vb.; înv.) A da de (sau peste) hac A găsi un adversar mai puternic.
(Exp. vb.; înv.) A-i fî (cuiva) hacul A-l pune la respect.
hap /
(Exp. vb.) A face hap A înhăţa.
(Loc. av.) Hap pe cap Tocmai pe tocmai.
(Exp. vb.) A înghiţi hapul (sau un hap) A i se întâmpla un lucru neplăcut.
HAPCĂ S.f.
(Loc. av.; loc. a.) Cu hapca 1. Cu de-a sila. 2. Pe nedrept. 3. Foarte mult.
(Exp. vb.) Nu-i cu hapca Nu se poate lua la întâmplare.
(Exp. vb.) A lua cu hapca A lua repede şi pe nedrept. n
(Exp. vb.) Har Domnului! Mulţumim lui Dumnezeu.
(Exp. vb.; înv.) A afla har înaintea cuiva A obţine bunăvoinţa cuiva.
(Loc. vb.) A da în har A dărui.
(Exp. vb.; înv.) a lua în har numele Domnului A
Cotnite o blasfemie.
(Loc. vb.; înv.) în har Domnului Fără motiv.
(Exp. vb.; înv.) A şti harul unui lucru A se pricepe la ceva.
HAIUM 5. n.
(Exp. vb.) Haram de... Vai de...
(Exp. vb.) Haram că... Păcat că...
(Loc. vb.) A mânca haram 1. A vorbi fară rost.
2.	A spune minciuni.
(Loc. av.) De haram 1. Pe nedrept. 2. Degeaba. HAT 5. n.
(Exp. vb.) A fi într-un hat cu cineva A fi vecin cu cineva.
(Exp. a.) Din hat Vecin.
(Exp. vb.) A umbla haturile (D. femei) A duce o viaţă desfrânată.
(Loc. vb.) A nu ieşi la hat (cu cineva) A nu ajunge la un acord (cu cineva).
HAT4L 5. n. sg.
(Loc. av.) Cu hatal Cu părere de rău, silit.
(Loc. vb.) A da cu hatalul A da ceva cu inima îndoită.
(Loc. vb.) A munci cu hatalul A munci cu bucata. HATiR s. n.
(Loc. av.) Pentru (sau de, în) hatârul (cuiva sau a ceva) 1. De dragul (cuiva sau a ceva). 2. Pentru a face plăcere (cuiva).
(Loc. pp.; înv.) De hatârul... Graţie...
(Exp. vb.) A face (cuiva) un hatâr 1. A acorda (cuiva) o favoare. 2. A satisface (cuiva) o dorinţă sau un capriciu. 3. A manifesta faţă de cineva o atitudine concesivă. 4. A face un serviciu cerut. (Loc. vb.; înv.) A căuta hatârul cuiva A acorda (cuiva) o favoare.
(Loc. vb.; înv.) A păzi hatârul cuiva A păstra interesul (pentru cineva).
(Loc. vb.) A strica hatârul cuiva A lipsi pe cineva de plăcerea la care se aşteaptă.
haz
154
haz 5. n.
(Loc. vb.; înv.) A avea haz 1. A fi amuzant. 2. A avea farmec.
(Exp. vb.; înv.) A fî cu haz 1. A avea farmec. 2. A avea umor.
(Loc. vb.; înv.) A nu face haz de cineva (sau de ceva) 1. A nu da importanţă cuiva (sau la ceva).
2.	A nu-i plăcea de cineva sau de ceva. 3. A nu iubi pe cineva sau ceva.
(Loc. vb.) A face haz 1. A fi vesel. 2. A face glume pe seama cuiva sau a ceva.
(Exp. vb.) A face haz de necaz A-şi ascunde supărarea glumind.
(Loc. a.; loc. av.) Cu haz Nostim.
(Exp. vb.; ir.) Ştii că ai (sau are) haz? Ştii că-mi placi (sau că-mi place)?
HĂIS i.
(Loc. vb.; pop.) A da hăisa 1. A mâna boii la stânga.
2.	(Fig.) A evolua într-o direcţie greşită.
(Loc. vb.; pop.) A da hăisa-n loc A se întoarce pe drumul pe unde a venit.
(Loc. vb.; pop.) A face hăisa A dispărea repede spre stânga.
(Loc. vb.; pop.) A apuca hăisa 1. A se abate de la drumul cuvenit. 2. A nu fi niciodată de acord cu ceilalţi.
(Exp. vb.; pop.) Nu ştie nici de hăis, nici de cea
1.	Este nepriceput. 2. Este neascultător.
(Exp. vb.; pop.) A trage unul hăis şi celălalt cea A nu se înţelege.
HĂLĂDU/ vb.
(Exp. vb.; reg.) Dumnezeu să vă hălăduiască Rămâneţi cu bine.
(Exp. vb.; reg.) Cum o mai hălăduieşti? Ce mai faci?
HĂŢ n.
(Sint .; pop.) Cal din hăţ Cal din stânga oiştii.
(Exp. vb.; pop.) A ţine hăţurile în mână A prelua conducerea.
(Exp. vb.; pop.) A scăpa hăţurile din mână A pierde conducerea.
(Exp. vb.; pop.) I-a venit iapa la hăţ îi merge bine (cuiva).
(Exp. vb.; pop.) A ţine (pe cineva) în hăţuri A-şi exercita autoritatea strictă asupra cuiva.
HÂRB s. n.
(Exp. vb.; pop.) A face hârburi A sparge.
(Loc. vb.; pop.) A-i sfârâi cuiva cu hârbul A-i face farmece.
HĂRZOB ,s. n.
(Loc. vb.; pop.) A se crede coborât cu hârzobul
din cer A se crede mult superior celor din jur, a fi îngâmfat.
(Loc. vb.; pop.) A cădea cu hârzobul din cer 1. A
veni pe neaşteptate. 2. A se realiza de la sine.
(Loc. vb.; pop.) A lega hârzob A lega ceva în formă de elipsă.
HOP i.
(Exp. vb.; pop) Hop zup, hop ţup(a), hop lupa, hopai-da Exclamaţii care subliniază un salt sau altă figură de virtuozitate la dans.
(Loc. av.; fam.) Hop aşa îndemn adresat copiilor mici când îi săltăm pe genunchi sau îi ridicăm în braţe.
(Loc. a.; pop.) Hop de- (sau într-)o parte Ţicnit (Exp. vb.; pop.) Hop odată Exclamaţie care exprimă surpriza faţă de sosirea cuiva sau alt eveniment neaşteptat.
(Sint.) Hopa(i) Mitică Păpuşă care revine întotdeauna la poziţie verticală, pentru că are centrul de greutate situat la bază.
HORĂ s.f.
(Exp. vb.; pop.) A porni hora A începe hora. (Exp. vb.; pop.) A se prinde în horă A intra în horă.
(Exp. vb.; pop.) A nu-i veni (cuiva) vremea la
horă A fi încă copil.
(Exp. vb.; pop.) A duce (sau a purta) hora A fi flăcău de frunte.
(Exp. vb.; pop.) A ieşi la horă A intra (la vârsta cuvenită) în rândul fetelor şi flăcăilor care dansează la horă.
(Exp. vb.; pop.) A se găti (ca) de horă A se îmbrăca în haine de sărbătoare.
(Sint.) Hora mătuşilor Ninsoare cu vârtejuri.
(Loc. av.) Hora bora Claie peste grămadă. HORN 5 n.
(Exp. vb.; pop.) A scrie cu cărbunele de pe horn
1.	A fi începător la scris. 2. A scrie prost.
(Exp. vb.; pop.) A fi abia ieşit din horn A fi tânăr. HOT^R s. n.
(Sint.) Piatră de hotar Piatră, stâlp prin care se indica un hotar.
(Sint.) Peste hotare în ţări străine.
(Sint.; înv.; pop.) între hotare 1. Regiune unde se învecina Muntenia cu Moldova. 2. Limită dintre teritoriile aparţinând unei comune.
(Sint.; fig.) Hotarul vederilor Orizont.
155
HUHUREZ
(Exp. vb.; înv.) A pune hotar 1. A se hotărî. 2. A
termina.
HOTĂRiRE /
(Loc. vb.) A lua (înv. a face, a pune, a încheia) o hotărâre sau a veni în hotărâre A se hotărî.
(Loc. av.) Cu hotărâre (sau cu toată hotărârea)
în mod hotărât, neîndoios, sigur.
(Sint.; Jur.) Hotărâre judecătorească Sentinţă judecătorească.
HRĂN/ vb.
(Exp. vb.; pop.) A hrăni batoza A alimenta batoza cu snopi.
(Exp. vb.; pop.) A se hrăni cu vânt 1. A nu avea ce mânca. 2. A mânca foarte puţin, a ciuguli. HUHUREZ 5 m.
(Exp. vb.) A sta ca un huhurez (sau ca huhurezul)
1.	A sta singur, părăsit. 2. A avea insomnii.
(Exp. vb.) A se scula ca huhurezii A se scula foarte devreme dimineaţa.
I
L4PĂ s.f
(Exp. vb.) A necheza ca o iapă A căuta dragoste. (Exp. vb.) A bate şaua (ca) să priceapă (sau să înţeleagă) iapa 1. A da să se înţeleagă ceva în mod indirect. 2. A face aluzie la ceva.
(Exp. vb.) A avea burtă de iapă A nu se mai sătura mâncând.
(Exp. vb.; gmţ.) A fi neam cu cineva după iapa popii A fi neam foarte îndepărtat.
(Exp. vb.; dep.) Du-te unde şi-a dus mutul iapa
Du-te la dracu.
(Exp. vb.) Dezleagă-ţi iapa de la gard Vorbeşte mai clar.
(Exp. vb.) A umbla până îţi stă iapa A umbla încontinuu.
L4RBĂ s.f
(Exp. vb.) Paşte murgule, iarbă verde Aşteaptă mult şi bine până ţi se va întâmpla ceea ce îţi doreşti. (Exp. vb.) Din pământ, din iarbă verde Cu orice preţ.
(Exp. vb.; reg.) A fi de-o iarbă cu cineva A fi de aceeaşi vârstă sau de acelaşi neam cu cineva.
(Exp. vb.) Când mi-o creşte iarba-n barbă
Niciodată.
(Exp. vb.) A creşte iarba pe sub cineva A fi leneş. (Sint.) Ierburi de leac Plante medicinale.
(Exp. vb.) A merge la iarbă verde A merge la picnic.
I1RNĂ s.f
(Exp. a.) De iarnă 1. Care sunt necesare în timpul iernii. 2. Care se face iama.
(Exp. vb.) Face din iarnă vară Este om harnic. (Exp. av.) La iarnă 1. Când va veni iama. 2. La iama viitoare.
(Loc. av.) De cu iarnă Atâta timp cât mai este încă iarnă.
(Loc. av.) Astă iarnă Iama trecută.
IAL/RT s. n.
(Exp. vb.; pfm.) A sufla şi-n iaurt A fi extrem de precaut.
(Exp. vb.; pfm.) A turna iaurt peste smântână
A fi o gospodină nepricepută.
(Exp. vb.; pfm.) A pune piper şi-n iaurt A-şi bate joc de ceva ce ai (în cantitate mare).
IDEEs.f
(Exp. vb.) A (nu) avea idee de ceva A (nu) avea (decât) cunoştinţe sumare despre un lucru.
(Exp. vb.; fam.) Ce idee! Exprimă dezaprobarea (faţă de un gând, o propunere etc.).
(Sint.; fam.; ir.) Idee fixă Obsesie legată de un anumit lucru.
(Exp. vb.; fam.) A băga (pe cineva) la o idee (sau la idei) ori a intra la o idee (sau la idei) A speria pe cineva sau a-i fi teamă.
(Loc. av.; fam.) O idee de... Foarte puţin. IEPURE m.
(Sint.; reg.) Iepure de două hotare Locuitori în zona de frontieră, care îşi schimbă domiciliul dintr-o ţara în alta.
(Exp. vb.; pop.) A ajuns Griva iepurele S-a apropiat timpul să răspundă pentru faptele sale.
(Exp. vb.; pop.) A prinde iepurele cu mâna
A face
o încercare zadarnică.
(Exp. vb.; pop.) Câţi iepuri (sunt) în biserică Deloc. (Sint.; pop.) Brânză de iepure Ceva inexistent. IERT^ vb.
(Exp. vb.; înv.) A iertat-o sau l-a iertat Dumne"
zeu 1. Datorită vârstei, acea persoană nu mai arc necazuri din iubire. 2. A murit.
157
IEŞ7RE
(Exp. vb.) Dumnezeu să-l ierte (sau Fie iertat) Despre cei morţi nu mai trebuie reţinut nimic rău. (Exp. vb.) Doamne iartă-mă A fi conştient că a spus sau a gândit ceva necuviincios.
(Exp. vb.) Mă ierţi Expresie politicoasă stereotipă care introduce o rugăminte.
IERTARE s /
(Exp. vb.) A se ruga de iertare A-şi cere scuze. (Exp. vb.) Să am iertare, să avem iertare Exprimare politicoasă prin care se captează bunăvoinţa interlocutorului înaintea unei rugăminţi.
IEŞ/ vb.
(Exp. vb.; fig.) A ieşi la (între) oameni (sau în lume) A frecventa (prima oară) societatea.
(Exp. vb.; fig.) A ieşi cu dosul la oameni A nu se purta cum trebuie în societate.
(Loc. vb.; fig.) A ieşi la lumină (sau la iveală) 1. A se face observat. 2. A se deconspira.
(Loc. vb.; înv.) A ieşi de faţă A se prezenta.
(Loc. vb.) A ieşi la pensie A se pensiona.
(Exp. vb.; înv.) A ieşi deasupra A se revela.
(Exp vb.) A ieşi afară (la scaun sau la poiană) A defeca sau a urina.
(Exp. vb.) A ieşi în afară (D. părţi ale unui întreg) A fi proeminent.
(Loc. vb.) A ieşi la liman 1. A reuşi. 2. A scăpa. (Exp. vb.; înv.) A ieşi la luptă A începe războiul. (Exp. vb.) A ieşi înaintea (sau în calea, în drumul) !• A întâlni pe cineva. 2. A întâmpina.
(Exp. vb.) A ieşi în întâmpinarea cuiva 1. A primi (cordial) pe cineva. 2. A ghici dorinţele, gândurile cuiva înainte de a fi exprimate.
(Exp. vb.) A nu-i mai ieşi din cap A fi obsedat de ceva. (Exp. vb.) A-i ieşi vorba din gură A vorbi ce nu trebuie (fară să vrea).
(Exp. vb.) A-i ieşi un sfânt din gură A spune ceva înţelept sau dorit de auditori.
(Eoc. vb.) A-i ieşi pe nas 1. A se întoarce în rău binele de care se bucură cineva. 2. A se sătura de ceva. v oc. vb.; pop.; sprs.) A-i ieşi cu plin (sau cu sec) A întâlni pe cineva cu un recipient plin (sau gol), ceea ce prevesteşte noroc (sau ghinion).
xp. vb.) A-i ieşi ochii din cap 1. A i se bulbuca °chii. 2. A nu mai putea suporta, a fi prea mult de puneri, de aşteptat etc.
XP- vb.) A-i ieşi sufletul 1. A nu mai putea de oboseală. 2. A muri.
°c. vb.; înv.) A ieşi pârâş asupra cuiva A fi pârât ae cineva.
(Loc. vb.; pop.) A-i ieşi vorbe A se vorbi de rău despre cineva.
(Loc. vb.) A ieşi (de) mincinos A căpăta faimă de mincinos.
(Loc. vb.) A ieşi de minciună A se dovedi neadevărat.
(Loc. vb.; arg.) A ieşi la maidan A se descoperi, a se da pe faţă.
(Exp. vb.; nob.) A ieşi din lume (către Dumnezeu sau dintre noi) A muri.
(Loc. vb.) A ieşi de la (sau din) modă A se demoda.
(Loc. vb.) A ieşi din cuvântul cuiva 1. A se răzvrăti.
2.	A se emancipa.
(Loc. vb.) A-şi ieşi din minţi A înnebuni.
(Loc. vb.) A-i ieşi din minte (ceva) A uita.
(Loc. vb.) A-şi ieşi din fire (sau din sărite, din ţâţâni, din balamale, din pepeni, din şine) A se
înfuria.
(Loc. vb.) A-şi ieşi din răbdări A fi nerăbdător. (Loc. vb.; înv.) A-şi ieşi din piele A nu mai putea de bucurie.
(Exp. vb.) A ieşi la liman 1. A scăpa teafăr. 2. A reuşi un lucru foarte dificil. 3. A ajunge la o ţintă, la un scop.
(Loc. vb.) A ieşi la covrigi (sau la pepeni) 1. A sărăci.
2.	A falimenta.
(Loc. vb.; înv.) A ieşi la văpsea (sau la capăt bun)
A sfârşi cu bine.
(Loc. vb.; înv.) A ieşi la obraze A parveni.
(Exp. vb.) A ieşi la larg 1. A ajunge în loc deschis.
2.	A se simţi liber.
(Exp. vb.) A ieşi basma (sau batistă) curată A nu
mai fî bănuit de nimic rău.
(Exp. vb.) A ieşi tobă de carte A deveni foarte învăţat.
(Exp. vb.) A-i ieşi cuiva de bine A-i merge bine. (Exp. vb.) A-i ieşi cu rău (sau de-a-ndoaselea) A-i merge rău.
(Loc. vb.) A ieşi la bedreag A se îmbogăţi.
IE Ş/RE s. f.
(Loc. s.; fig.) Ieşire la lumină (sau la iveală) 1. Apariţie. 2. Deconspirare.
(Loc. s.) Ieşire la pensie Pensionare.
(Loc. s.; înv.) Ieşire deasupra Revelare.
(Sint.; euf.) Ieşire afară (sau la scaun ori la poiană)
1.	Defecare. 2. Urinare. 3. Diaree.
(Sint.; Med.; pop.) Ieşire afară cu sânge Dizenterie. (Sint.; spec.) Ieşirea muştei Roire a albinelor.
IMPRESIE
158
(Sint.; spec.) (Bilet de) ieşire în oraş Bilet care certifică o permisiune dată elevilor interni de a pleca în oraş pentru scurt timp.
(Sint.;înv.) Ieşire înaintea (sau în calea, în drumul) întâlnire (pentru prima oară).
(Sint.) Ieşire în întâmpinarea cuiva Primire (cordială) a cuiva.
(Sint.) Ieşirea ochilor din cap Bulbucare a ochilor. (Loc. s.) Ieşire din cuvântul cuiva 1. Răzvrătire.
2.	Emancipare.
(Loc. s.) Ieşire din minţi Nebunie.
(Loc. s.) Ieşire din fire (sau din sărite) Furie mare. (Loc. s.) Ieşire din răbdări Nerăbdare.
(Loc. s.) Ieşire la covrigi sau la pepeni 1. Sărăcire.
2.	Faliment.
(Loc. s.; înv.) Ieşire la obraze Parvenire.
(Sint.; înv.) Ieşire la larg Sentiment al libertăţii. (Loc. s.; pop.; sprs.) Ieşire cu plin (sau cu sec) întâmpinare a cuiva cu un vas plin (sau gol), ceea ce aduce noroc (sau ghinion).
IMPRESIE s.f.
(Exp. vb.) A da (a face, a produce, a lăsa, a cauza) o impresie bună/rea A obţine (prin înfăţişare, gesturi, vorbă) un efect bun/rău.
(Exp. vb.) A da (a face, a lăsa) impresia că A face pe cineva să creadă că..., a părea că...
(Exp. vb.) A face (a produce) impresie (asupra cuiva) A impresiona pe cineva.
(Exp. vb.) (A fi) sub impresia (A fi) stăpânit de imaginile sau de amintirile unei întâmplări trăite. (Exp. vb.) A avea impresia că A presupune că. 7NDEX 5. n.
(Exp.) A pune la index 1. A trece o lucrare în lista cărţilor interzise. 2. (Fig.) A exclude pe cineva de la cinstirea cuvenită. 3. (Fig.) A socoti pe cineva nedemn. 4. (Fig.) A nesocoti pe cineva. 5. A pune pe cineva la respect.
(Sint.) Index bibliografic Lucrare de îndrumare bibliografică cuprinzând lista principalelor scrieri privitoare la o problemă, însoţită uneori de adnotări asupra conţinutului lor.
INDIFERENT, ~Ă a.
(Loc. cj.) Indiferent dacă 1. Fără a acorda importanţă faptului că... 2. Fie că..., fie că.
(Loc. pp.) Indiferent de... 1. Fără a ţine seamă de...
2.	Oricare ar fi...
(Exp. vb.) A fi (cuiva ceva) indiferent A-i fi totuna. INDUCE vb.
(Loc. vb.) A induce în eroare A înşela, a păcăli.
INEL 5. n.
(Exp. vb.) Tras (ca) prin (sau printr-un) inel Cu
talia subţire, zvelt.
(Exp. vb.) De-a inelul Joc ai cărui participanţi sunt dispuşi în cerc.
(Sint.) Inel de logodnă (de credinţă sau de încredinţare) Inelul pe care şi-l dau cei ce se logodesc ca simbol al legăturii lor, verigă, verighetă.
(Sint.) Inel de cununie Verighetă. iNIMĂ s. f
(Loc. av.) Pe inima nemâncată sau pe inima
goală Pe nemâncate.
(Exp. vb.) A i se pune soarele drept inimă A i se
face foame.
(Exp. vb.) A (se) simţi greu la inimă A-i fi greaţă. (Exp. vb.) A lovi la inimă A se îmbolnăvi de diaree. (Exp. vb.) A (mai) prinde la inimă A scăpa de senzaţia de slăbiciune după ce a mâncat.
(Sint.) Inima copacului Măduva copacului.
(Sint.) Inima vinului Partea cea mai concentrată când vinul îngheaţă iama.
(Exp. vb.; ir.) A rupe inima târgului 1. A face o afacere proastă. 2. A impresiona pe cineva foarte tare.
(Sint.) Inima pământului Cristal sau diamant de Marmaţia folosit la farmece.
(Sint.; Astr.) Inima scorpionului Steaua Antares. (Sint.; spec.) Inima carului (ori căruţei) Lemn care leagă cele două osii (de dinainte şi de dinapoi) ale carului sau căruţei.
(Exp. vb.) A grăi, a spune, a striga etc. de la (sau din) inimă A-şi spune părerea fară reticenţe.
(Exp. vb.) A-i merge (cuiva ceva) la inimă A-i plăcea ceva foarte mult.
(Exp. vb.) A avea ceva pe inimă sau a-i sta (cuiva ceva) pe inimă A fi chinuit de un gând neîmpărtăşit. (Exp. vb.) A-şi răcori sau săra inima 1. A spune cuiva ceva pe şleau. 2. A se răzbuna.
(Exp. vb.) A coace pe cineva la inimă A dori cuiva răul.
(Exp. vb.) A da (şi) inima (din sine) A da foarte mult.
(Exp. vb.) A avea inimă tare (sau inimă de piatra sau împietrită) sau a i se împietri (cuiva) inima
A fi sau a deveni insensibil la orice, la durere, bucurie etc.
(Sint.) Inimă neagră Inimă rea, insensibilă.
(Exp. vb.) A pune ceva la inimă A se supăra (pentru ceva) mai mult decât merită.
159
INTENŢIE
(Exp. vb.) A-şi călca pe inimă A face ceea ce raţiunea, pudoarea, demnitatea etc. ar trebui să te împiedice să faci.
(Exp. vb.) A avea pe cineva la (sau în) inimă A îndrăgi sau a simpatiza pe cineva.
(Exp. vb.) A creşte inima din (sau în) cineva A fi foarte bucuros.
(Exp. vb.) A râde inima în cineva sau a-i râde (cuiva) inima A se simţi foarte bine, a fi vesel, fericit. (Exp. vb.) A unge pe cineva la inimă A face plăcere cuiva.
(Loc. av.) Cât îi cere cuiva inima Cât vrea, cât pofteşte.
(Loc. av.) După (sau pe) voia inimii Cum îi e dorinţa. (Exp. vb.) A arde (a încinge, a încinde sau a frige) la inimă A simţi o durere puternică.
(Exp. vb.) A seca (sau a strica pe cineva) la inimă sau a seca inima (cuiva) (de durere sau de dor) A provoca cuiva o durere morală.
(Exp. vb.) A (i se) rupe (sau frânge) cuiva inima sau a fi cu inima ruptă (sau frântă) A-i fi milă. (Exp. vb.) A topi (cuiva) inima sau a i se topi (cuiva) inima sau a se topi la inimă (de dragoste, de dor) A suferi foarte tare.
(Exp. vb.) A i se sfârşi inima sau a se sfârşi la inimă A avea un sentiment de epuizare.
(Exp. vb.) A se zbura inima cuiva A muri.
(Sint.) Inimă rea întristare.
(Exp. vb.) A(-şi) face inimă rea (sau amară) A (se) supăra pe cineva.
(Sint.) Inimă albastră Suflet trist, îndurerat.
(Exp. vb.) A fî cu inima (în)frântă A fi foarte îndurerat.
(Exp. vb.) A frânge inima (cuiva) A supăra pe cineva foarte rău.
(Exp. vb.) A strica inima (cuiva) sau a fi cu inima stricată A indispune pe cineva sau a fi indispus. (Exp. vb.) A rămâne cu inima friptă A rămâne dezolat.
(Exp. vb.) Parcă mi-a trecut (sau mi-a dat cu) un
fie** ars (sau roşu) prin inimă A-i produce cuiva (printr-o veste rea etc.) o durere puternică.
(Sint.) Inima mea Formulă adresată unei fiinţe afectuoase.
(Exp. vb.) A-i cădea (tronc sau cu tronc) la inimă
A-i deveni simpatic.
(Exp. vb.) A avea foc la inimă A dori foarte mult. (Exp. vb.) A-i rămâne cuiva inima la... A rămâne cu gândul la cineva care ţi-a plăcut.
(Exp. vb.) A avea tragere de inimă (pentru) sau a-l trage (pe cineva) inima să... A se simţi atras să facă ceva.
(Sint.) Inimă fierbinte Dor mare.
(Exp. a.) Cu inimă Bun, milos.
(Exp. a.) Cu inima deschisă Sincer.
(Exp. a.) Cu inimă dreaptă Drept, cinstit.
(Exp. a.) Cu inimă curată Inocent.
(Exp. a.) (Cu) inimă de aur Bun, blând.
(Exp. a.) Slab de inimă Impresionabil.
(Exp. vb.) A fi moale la inimă A fi fară voinţă. (Exp. vb.) A (se) muia la inimă A deveni îndurător. (Exp. vb.) A-l lăsa (pe cineva) inima A se îndura. (Exp. a.) Băiat de inimă Milos.
(Exp. vb.) A-i spune inima A presimţi.
(Exp. vb.) A-l lăsa (rar a-l îndura) pe cineva inima să... A se îndura.
(Exp. vb.) A fi cu inima împăcată A fi cu conştiinţa împăcată.
(Exp. vb.; fam.) A sta (sau şedea) greceşte (sau călare) pe inima cuiva A-i cunoaşte cuiva toate gândurile tainice.
(Exp. vb.) Nu mă trage inima Nu am niciun impuls, chef.
(Exp. vb.) A-şi lua (o) inimă sau inima în dinţi A
învinge emoţia, frica.
(Exp. vb.) A strica cuiva inima A-i lua cuiva o plăcere.
(Exp. vb.) A prinde (la) inimă 1. A-şi reveni. 2. A se încuraja.
(Exp. vb.) A-i veni (cuiva) inima la loc A redeveni curajos după un moment de descurajare sau frică.
(Exp. vb.) A băga inimă în cineva A-l îmbărbăta. (Exp. vb.) A-i ţine cuiva inima A-l consola.
(Exp. vb.) A se împuţina cu inima sau a i se face (cuiva) inima cât un purece 1. A se descuraja. 2. A se speria.
(Exp. vb.) I-a căzut inima în călcâi (sau jos) S-a speriat.
(Exp. vb.) A i se tăia inima (cuiva) A fi cuprins de slăbiciune.
(Exp. vb.) Cu (sau din) toată inima sau din inimă (sau adâncul inimii) sau cu dragă inimă Cu mare plăcere.
INTENŢIE s.f
(Exp. av.) Cu intenţie Intenţionat.
(Exp. av.) Fără intenţie Involuntar.
(Exp. cj.) Cu intenţia să... Pentru ca să...
INTERES
160
(Exp. pp.) Cu intenţia de a... Pentru a...
(Exp. vb.) A face cuiva proces de intenţii A învinui pe cineva de gânduri pe care nu le-a avut. (Exp. vb.) A avea intenţii serioase I. A fi hotărât să facă ce şi-a propus. 2. A fi hotărât să ia în căsătorie pe cineva.
INTERES n.
(Exp. a.) De interes general (sau public) De importanţă socială.
(Exp. vb.) A-şi face interesele A fi preocupat numai de propriile scopuri.
(Exp. vb.) A 11 în interesul cuiva A fi spre binele cuiva.
(Exp. vb.) A fî de (mare) interes A fi de (mare) folos sau importanţă.
(Sint.) Interes economic Categorie a materialismului istoric care desemnează stimulul fundamental al activităţii umane.
(Sint.; Jur.) Daune interese Despăgubire bănească pentru repararea unui prejudiciu.
(Exp. vb.) A purta cuiva interes 1. A avea grijă de cineva. 2. A se interesa de cineva.
(Exp. vb.) A-şi da interesul A se preocupa. INTR4 vb.
(Exp. vb.) A intra în pământ 1. A muri. 2. (Fig.) A dispărea.
(Exp. vb.) A intra în foc pentru cineva 1. A se expune la un mare pericol pentru cineva. 2. A garanta pentru cineva.
(Loc. vb.) A intra pe linie moartă A fi exclus. (Loc. vb.) A intra mesa A se păcăli.
(Exp. vb.) A intra la mijloc A inteveni.
(Exp. vb.) A intra în (sau într-un) păcat A comite
o	nelegiuire, o faptă urâtă.
(Exp. vb.; fig.) A intra pe mâna cuiva A ajunge la discreţia cuiva.
(Loc. vb.) A intra într-o belea (sau în chichion ori la apă) A da peste un necaz, un neajuns, o neplăcere.
(Exp. vb.) A intra cu sila la cineva A da buzna nepoftit.
(Loc. vb.)' A intra în mănăstire A se călugări. (Loc. vb.) A intra în funcţie A fi angajat sau promovat.
(Loc. vb.) A intra în funcţiune A începe să funcţioneze.
(Loc. vb.) A intra în spital A se interna.
(Exp. vb.; fig.) A intra în pământ de ruşine A-i fi
foarte ruşine.
(Exp. vb.) A-i intra cuiva în voie (sau pe plac) A-i
satisface toate pretenţiile, gusturile cuiva.
(Exp. vb.; fig.) A-i intra cuiva pe sub piele 1. Ase
lipi de cineva. 2. A-i plăcea cineva. 3. A câştiga bunăvoinţa cuiva.
(Exp. vb.; fam.) A intra în favoarea (înv. în favorul sau în graţiile cuiva) A deveni cuiva plăcut, simpatic.
(Exp. vb.) A intra în groazele morţii A fi cuprins de frică la apropierea morţii.
(Exp. vb.) A intra în agonie A se lupta cu moartea. (Exp. vb.) A intra în cheltuială sau în cheltuieli
A face cheltuieli.
(Loc. vb.; înv.) A intra epitrop A fi numit epitrop. (Loc. vb.; înv.) A intra chezaş A deveni garant. (Loc. vb.; înv.) A intra cumpărător A se oferi să cumpere ceva.
(Loc. vb.; înv.) A intra în judeţ (sau judecată) A se judeca cu cineva.
(Loc. vb.; înv.) A intra sub judecată A fi dat în
judecată.
(Exp. vb.; peior.) A intra în cârd cu cineva A face afaceri dubioase cu cineva.
(Exp. vb.) A intra la stăpân A ajunge sub stăpânirea sau influenţa cuiva.
(Exp. vb.) A intra în joc (sau horă) A se amesteca într-o afacere.
(Exp. vb.) A intra în gura satului A fi pricină de bârfa.
(Loc. vb.) A intra în delă A avea necazuri.
(Loc. vb.) A intra la presupus A bănui.
(Loc. vb.) A intra la (sau în) griji A fi îngrijorat. (Loc. vb.) A intra la gânduri A cădea pe gânduri. (Loc. vb.) A intra la o idee (la idei) A deveni suspicios.
(Exp. vb.) A intra într-o belea (sau încurcătura, impas, necaz) A avea de îndurat un necaz, o încurcătură etc.
(Exp. vb.) A intra în vorbă (sau în discuţie) cu cineva 1. A începe o discuţie cu cineva. 2. (Pop.) A intra în relaţii de dragoste sau de prietenie cu o persoană de sex opus.
(Loc. vb.; pop.) A intra la tocmeală cu cineva 1. A
începe tratative cu cineva. 2. A cădea de acord cu cineva.
(Exp. vb.) A intra în materie A începe expunerea subiectului, temei, studiului etc.
(Exp. vb.) A intra de serviciu A începe garda la uu spital, la o unitate militară etc.
161
IZZNĂ
(Exp. vb.) A intra în război (sau în luptă, în acţiune etc.) A începe războiul, lupta, acţiunea etc. (Exp. vb.) A intra boala în cineva (sau în oasele cuiva) A se îmbolnăvi.
(Exp. vb.) A intra frica (spaima, groaza) în cineva
A se înfricoşa.
(Loc. vb.; îvp.) A intra glasul (sau strigarea) în (sau întru, la, pe) urechile (cuiva) A ajunge la cunoştinţa cuiva.
(Exp. vb.) A intra (cuiva) ceva în cap 1. A se convinge de ceva. 2. A reţine ceva. 3. A se încăpăţâna. (Exp. vb.) A intra vremea în sac A trece vremea potrivită pentru ceva.
(Exp. vb.) N-a intrat vremea (sau n-au intrat zilele) în sac Mai este timp.
(Exp. vb.) A intra în (sau sub) stăpânirea cuiva
A ajunge în puterea cuiva.
(Exp. vb.) A intra (cuiva ceva) în sânge A deveni un act reflex, obicei, necesitate.
(Exp. vb.) A intra în sufletul cuiva 1. A plictisi pe cineva cu amabilităţi şi insistenţe. 2. A-i deveni cuiva drag.
(Loc. vb.) A intra la apă (D. ţesături) A-şi micşora dimensiunile după spălare.
(Loc. vb.) A intra în vigoare (D. regulamente, legi, tratate) A deveni aplicabil.
STRIGĂ s.f (Loc. vb.; pfm.) A face (sau a băga, a vârî sau a iscodi) intrigă (sau intrigi) A unelti împotriva cuiva. (Loc. vb.; îvp.) A fî (cu cineva) la intrigă A fi vrăjmaşi de moarte.
INVENTAR n.
(Sint.) Inventar viu Totalitatea vitelor şi a păsărilor dintr-o gospodărie.
(Sint.) Inventar mort Totalitatea uneltelor, a maşi-ndor, a mijloacelor de transport aparţinând gospodăriei sau întreprinderii.
(Exp. vb.) A face inventarul A inventaria.
(Sint.; Jur.) Beneficiu de inventar Beneficiu acordat moştenitorului de a nu plăti datoriile succesiunii decât până la suma cuprinsă în inventar.
(Loc. av.; Jur.) Sub beneficiu de inventar Cu rezerva de a controla şi verifica înainte de a admite ceva.
ISP*UVĂs./
(Loc. vb.) Fără nicio ispravă Fără rezultat, fară folos, zadarnic.
(Loc. vb.) A face ispravă A duce la bun sfârşit o misiune, a îndeplini.
(Loc. vb.; înv.) A aduce în ispravă A realiza.
(Loc. a.) 1. De ispravă (D. oameni) Care inspiră încredere, cumsecade, onest, vrednic. 2. (D. acţiuni) Vrednic de luat în seamă, bun, remarcabil.
(Loc. a.) 1. Fără (de nicio, nici de o) ispravă (D. oameni) Care nu inspiră încredere, nesăbuit, neserios, netrebnic. 2. (D. acţiuni) Fără niciun rezultat.
(Exp. vb.; înv.) A face ispravă de... A face rost de, a procura.
(Loc. av.; înv.) De ispravă Definitiv.
(Loc. av.) De toată isprava Cu desăvârşire, de tot.
(Exp. vb.) A dormi de toată isprava A fi mort. ISTOV, ~Ă a., av., s. n.
(Loc. a.; loc. av.; înv.) De istov, cu tot istovul
1.	(Care se face) până la sfârşit. 2. (în mod) desăvârşit. 3. Pentru totdeauna. 4. Integral.
(Loc. vb.; înv.) A bate de istov A bate cumplit. (Loc. av.; înv.) Fără istov Fără sfârşit.
(Loc. a.; loc. av.; înv.) De istov de moarte. nks.f
(Exp. vb.; pfm.) A încurca cuiva iţele 1. A strica planurile cuiva. 2. A produce confuzie. 3. A complica lucrurile.
(Exp. vb.; pfm.) Se încurcă iţele Problema devine greu de rezolvat, se complică.
(Exp. vb.; pfm.) A descurca iţele A rezolva o problemă complicată.
(Exp. vb.; pfm.) A fi în patru iţe 1. A fi beat. 2. A fi strâns legat de cineva.
IU TIvb.
(Loc. vb.) A iuţi pasul (sau mersul) A se grăbi. (Exp. vb.; pop.) Se iuţeşte tărâţea în borş Se înfurie repede.
(Exp. vb.; pfm.) A se iuţi ca piperul A se supăra. IVEALĂ s.f.
(Loc. av.) La iveală Făţiş.
(Loc. vb.) A ieşi la iveală 1. A apărea. 2. A fi publicat. 3. A se deconspira. 4. A se înfăţişa.
(Loc. vb.) A da Ia iveală, a scoate la iveală 1. A destăinui. 2. A găsi ceva ascuns. 3. A ivi.
IZBELIŞTE s.f.
(Loc. vb.) A lăsa de izbelişte A lăsa părăsit, la voia întâmplării.
(Loc. a.) De izbelişte 1. Fără niciun rost. 2. (D. copii) Nelegitim. 3. (D. animale) Fără stăpân.
IZZNĂ s.f
(Loc. vb.) A scoate pe cineva din izină A-l ridica deasupra nevoilor.
IZML4NĂ
162
(Loc. vb.) A băga pe cineva în izmă A-l înfricoşa foarte rău.
(Exp. vb.) A băga rufele la izină A le spăla foarte rău, încât murdăria nu mai poate fî scoasă.
(Exp. vb.; d. rufe) A intra în izină A se înnegri de praf şi transpiraţie.
(Exp. vb.) A scoate rufele din izină A le spăla foarte bine, până se albesc.
IZML4NĂ s.f.
(Exp. vb.) A fî cu izmenele pe băţ A fi f0arte sărac.
(Loc. av.) Izmene pe călător 1. în mod superficial
2.	Cu pretenţii neîntemeiate. 3. în mod nestatornic (Exp. vb.) A da izmene pe călător A încredinţa ceva de preţ în mâini nesigure.
(Sint.) Izmene acre Om pipernicit.
jjji
fii
/V
I
ÎMBĂTA vb.
(Exp. vb.; pfm.) A (se) îmbăta cuc (sau lulea, tun, turtă, criţă, clei, crup) A (se) îmbăta foarte tare. (Exp. vb.; pfm.) A (se) îmbăta cu apă rece (sau chioară) 1. A (se) zăpăci. 2. A (se) înşela.
(Exp. vb.; pfm.) A (se) îmbăta lesne A nu ţine la beţie.
ÎMBRĂCA vb.
(Exp. vb.) A (se) îmbrăca bine 1. A (se) îmbrăca cu haine fine, de calitate. 2. A (se) îmbrăca la modă. (Exp. vb.; pop.; fig.) A îmbrăca pe cineva 1. A-l îmbogăţi. 2. A-l împovăra cu o sarcină. 3. A face cuiva un rău.
(Loc. vb.) A (se) îmbrăca în pardesiu de scânduri 1. A muri. 2. A fi ucis.
(Loc. vb.) A îmbrăca uşa A fugi.
(Exp. vb.; pop.; fîg.) A îmbrăca (pe cineva) cu uşa
A face pe cineva să plece.
(Exp. vb.; pop.; fig.) A îmbrăca uşa A fugi.
(Exp. vb.; pop.; fîg.) A îmbrăca păşunile cu vite
A scoate la păscut un număr de vite în raport cu suprafaţa păşunii.
(Exp. vb.; pop.; fîg.) A îmbrăca un Ian (sau o mo-Ş*e) A împărţi un lan (o moşie) spre a fî lucrat(ă). (Exp. vb.; pop.; fig.) A îmbrăca ziua A face cât mai multe lucruri utile pe parcursul zilei.
(Exp. vb.; pop.; fig.) A fi îmbrăcat(ă) de foc (D. A case, lanuri etc.) A arde.
^BREDEL/vZ?.
(Loc. vb.) Mi s-au îmbredelit băierile Mi s-au uicurcat treburile de nu le mai pot desface.
(Loc. vb.) A se îmbredeli cu cineva A avea o rela->le aiuoroasă cu cineva.
(Loc. vb.) Ai îmbredelit-o Ai lucrat ceva de mântuială.
ÎMBROBOD/ vb.
(Exp. vb.) A îmbrobodi pe cineva (la ochi) 1. A cuceri pe cineva. 2. A înşela pe cineva.
ÎMBURDA vb.
(Exp. vb.) E îmburdat cu leagănul E nebun. ÎMPĂCA vb.
(Exp. vb.) A împăca şi capra, şi varza (sau capra cu varza) A aduce armonie între două contraste.
ÎMPĂNA vb.
(Exp. vb.) A împăna un lan (cu secerători) A aşeza secerătorii la locurile lor.
(Loc. vb.) A împăna o fugă A o lua la fugă. ÎMPĂRĂTESC, -EASCĂ a.
(Sint.) Pravilă împărătească Lege a împăratului bizantin.
(Sint.; Bis.) Uşile împărăteşti Uşi din mijlocul altarului deasupra cărora se află icoana Domnului Iisus Hristos.
(Sint.; Bis.) Sărbători (sau praznice) împărăteşti Sărbători religioase legate îndeosebi de viaţa Mântuitorului Iisus Hristos.
(Sint.; înv.) Boală împărătească Icter.
(Sint.) Pere împărăteşti Pere turceşti, rotunde. (Sint.; înv.) Galbeni împărăteşti Monedă austriacă (cu efigia împăratului).
(Sint.; pop.) Nebun împărătesc Nebun de legat, foarte nebun.
(Sint.; pop.) Beţiv împărătesc Alcoolic.
(Sint.; pop.) Zi împărătească Duminică. ÎMPĂRTĂŞANIE s.f.
(Exp. vb.) A fi aproape de ceva (sau de cineva) ca turcul de împărtăşanie A fi foarte departe de ceva sau de cineva.
ÎMPĂRŢ/
164
ÎMPĂRŢ/ vb.
(Exp. vb.) A nu avea ce împărţi (sau a nu avea nimic de împărţit) cu cineva A nu avea nimic în comun cu cineva.
(Exp. vb.) A-i împărţi cuiva colacul A vedea pe cineva mort.
ÎMPIEDICA vb.
(Exp. vb.) împiedică la deal sau despiedică la vale E un om îndărătnic, face lucrurile pe dos. (Exp. vb.) A se împiedica în picioare A se împletici. (Exp. vb.) A i se împiedica (cuiva) limba A nu putea articula bine sunetele (din cauza beţiei). (Exp. vb.) A se împiedica la vorbă A gângăvi. ÎMP/NGE vb.
(Exp. vb.) A se împinge cu vorba A se îndemna. (Exp. vb.) A împinge la roată cu cineva A ajuta pe cineva.
(Exp. vb.) A împinge păcatul (sau păcatele, sau dracul, ori mititelul) pe cineva să facă ceva A face ceva regretabil.
(Exp. vb.) A împinge bani (cuiva) A mitui (pe cineva).
ÎMPLIN/ vb.
(Loc. vb.) A i se împlini cuiva sau a o împlini cu cineva 1. A (se) pune capăt unei relaţii. 2. A o păţi rău cu cineva.
(Exp. vb.) A (nu)-şi împlini somnul A (nu) dormi suficient.
ÎMPOTR/VĂ pp., av.
(Loc. vb.) A fi (sau a sta, a se pune etc.) împotrivă
1.	A se împotrivi. 2. A rezista.
(Loc. vb.) A zice (sau a răspunde, a vorbi etc.) împotrivă A contrazice.
ÎMPREJt/R av.
(Exp. vb.) Stânga-mprejur Comandă militară la care persoana căreia i se ordonă face o întoarcere de 180° spre stânga.
(Loc. vb.) A lua (pe cineva) împrejur A fî aspru cu cineva, cerându-i socoteală.
(Loc. av.) (De) jur-împrejur (Din sau) în toate părţile.
(Exp. vb.) A creşte împrejur (D. plante) A se face tufa.
(Exp. vb.) A umbla primprejur A face lucrurile în afara legii, a moralei etc.
(Loc. av.; loc. pp.) Prin împrejur(ul) Prin apropiere^).
(Loc. av.; loc. pp.) De primprejur(ul) Din apropiere^).
(Loc. av.; loc. pp.) Roată împrejur(ul) în spaţi))]
înconjurător.	’	j
ÎMPROŞCA vb.	I
(Exp. vb.; fig.) A împroşca cu noroi pe cineva *
A calomnia.	\
(Exp. vb.; înv.) A împroşca cu bombe A bombarda i ÎMPRUMLT n.
(Sint.) împrumut de stat Operaţie de atragere in circuitul bugetar a diverselor resurse băneşti, care se realizează prin emiterea de obligaţii.
(Exp. vb.) A da (sau a lua, a cere) cu împrumut A împrumuta.
(Exp. a.) De împrumut 1. Care este luat cu împrumut de la cineva. 2. (Fig.) Imitat.
(Exp. vb.) A fi ca (sau a părea) de împrumut Anu
i	se potrivi ceva cuiva.
ÎMPUL4 vb.
(Loc. vb.) A împuia urechile (sau capul, sufletul) cuiva 1. A repeta cuiva ceva la nesfârşit. 2. A ameţi cu vorba.
ÎMPINGE vb.
(Exp. vb.) A-l împunge (sau înţepa) orzul (sau ovăzul) 1. (D. cal; fig., d. om) A fi neliniştit. 2. (D. oameni) A-i merge foarte bine cuiva.
(Loc. vb.; pop.) A (o) împunge (la, rar de) fugă A fugi repede.
ÎMPUŞCA vb.
(Sint.) împuşcă-n lună Om îndrăzneţ, dar nesocotit. (Loc. vb.; fam.) A împuşca francul 1. A avea o situaţie materială precară. 2. A trăi din expediente. ÎMPUŢINA vb.
(Exp. vb.) A i se împuţina (cuiva) sufletul (sau a se împuţina cu inima) 1. A se descuraja. 2. A se înfricoşa.
ÎNAINTA vb.
(Exp. vb.; fig.) A înainta în vârstă A îmbătrâni. (Exp. vb.; fig.) A înainta în carieră A fi avansat. ÎNAiNTE vb.
(Exp. av.) Mai înainte 1. în continuare. 2. Mai demult.
3.	Mai repede decât altcineva sau altceva.
(Exp. av.) De mai înainte De mai demult.
(Exp. av.) Cu... (mai) înainte sau (mai) înainte cu.» Timp trecut de la întâmplarea de care este vorba. (Loc. av.) înainte vreme Odinioară.
(Exp. av.) De azi (sau aici, acum etc.) înainte De azi (sau aici, acum etc.) încolo.
(Loc. vb.) A o lua cuiva înainte A întrece pe cineva. (Exp. vb.) A ieşi înainte 1. A fi cel dintâi. 2. A întâifl' pina pe cineva.
0
ÎNCĂPEA
(Loc vb.; pop ) A-i da cuiva înainte A oferi un avantaj.
*	(Loc. vb.; înv.) A pune înainte 1. A aduce o dovadă. 2. A pretexta.
(Loc. vb.; înv.) A vedea înainte A prevedea.
(Loc. vb.; înv.) A sta înainte cuiva A se opune. (Loc. vb.) A se apleca înainte A se înclina.
tULT, ~Ă a.^
(Sint.; fig.) înaltul cerului Boltă cerească.
(Sint.) înaltă fidelitate Calitate a unor aparate sau sisteme electroacustice de a reda cât mai fidel semnalele sonore.
ÎNAPOI av.
(Loc. vb.) A da înapoi 1. A se retrage. 2. (Fig.) A ceda.
3.	(Fig.) A fi în regres. 4. A restitui.
(Loc. vb.) A veni înapoi A reveni.
(Loc. vb.) A se da înapoi (de la ceva) A se codi. (Loc. a.) Rămas înapoi Retardat.
(Exp. vb.) A-şi lua vorba înapoi 1. A-şi retrage fagăduiala făcută. 2. A reveni asupra celor spuse, rectificându-le.
ÎNARMA vb.
(Exp. vb.) A se înarma cu răbdare A aştepta cu stăpânire de sine desfăşurarea faptelor.
(Exp. vb.; fig.) A înarma cu... A prevedea cu... ÎNĂCR/ vb.
(Exp. vb.; pop.; fig.) Ai se înăcri cuiva de ceva sau de cineva A se sătura (de ceva sau de cineva).
(Exp. vb.; pop.; fig.) A i (se) înăcri sufletul 1. A (se) a supăra. 2. A (se) plictisi.
ÎNĂLŢA vb.
(Exp. vb.) A înălţa din umeri (cu umerele) A strânge din umeri, exprimând neputinţă, nedumerire, neştiinţă sau nepăsare.
(Exp. vb.) A(-şi) înălţa ochii A privi în sus (în semn de nesupunere).
(Loc. vb.; înv.) A se înălţa la preţ A se scumpi. (Loc. vb.) A înălţa glasul A ridica vocea, tonul, a striga, a ţipa.
(Exp. vb.; fig.) A înălţa numele lui Dumnezeu
A slăvi pe Dumnezeu.
(Exp. vb.; înv.) A (se) înălţa la tron A fi întronat, a prelua domnia.
(Exp. vb.; înv.) A (se) înălţa pe cal A încăleca. ^ALŢTME s.f (Exp. vb.; fig.) A fi la înălţime 1. A face faţă unei situaţii dificile. 2. A fi foarte bun.
(Exp. vb.; fig.) A fi la înălţimea (cuiva) A fi egal valoric cu cineva.
7NCĂ av.
(Loc. av.) Ba încă (sau şi încă) Chiar mai mult decât atât.
(Loc. av.) încă (o dată) pe atât(a) Dublu.
(Loc. av.) Dar încă (sau încă-mi-te) 1. (în construcţii afirmative) Cu atât mai mult. 2. (în construcţii negative) Cu atât mai puţin.
(Loc. av.) încă cum! 1. Foarte mult. 2. în mare măsură. (Loc. av.) încă o dată sau (înv.) deodată 1. Din nou.
2.	A doua oară.
(Loc. av.) Până încă nu... înainte de a...
(Loc. av.) încă nu... bine Până a nu... de tot. ÎNCĂLŢA vb.
(Exp. vb.; pop.) A se încălţa (cu cineva) A face cunoştinţă cu o persoană dezagreabilă, de care nu mai poţi scăpa.
(Exp. pop.) A încălţa o căsătorie A face o mezalianţă.
(Exp. vb.; înv.) încalţ-o de aici! Pleacă!
(Exp. vb.; înv.; arg.) A încălţat-o A scăpat din mâna poliţiei.
ÎNCĂLZ/ vb.
(Exp. vb.; reg.) A-şi încălzi măseaua A consuma o băutură alcoolică.
(Exp. vb.; reg.) A încălzi pe cineva Abate pe cineva. (Exp. vb.; reg.) Ce-o tot încălzeşti atâta? Ce tot întârzii să răspunzi?
ÎNCĂPEA vb.
(Exp. vb.; pfm.) A nu-şi (mai) încăpea în piele sau a nu-1 mai încăpea pielea de gras A fi foarte gras.
(Exp. vb.; fig.) A nu-şi (mai) încăpea în piele sau a nu-1 mai încăpea pielea de bucurie, de mândrie sau de fericire A fi foarte bucuros, mândru sau fericit.
(Exp. vb.; pfm.) Nu mai încape vorbă (sau mai încape vorbă?) Este cert.
(Loc. vb.) A încăpea cu mintea A înţelege.
(Exp. vb.; pfm.) A nu-1 (mai) încăpea (pe cineva) locul (de bucurie, de veselie etc.) A fi foarte neastâmpărat sau foarte bucuros.
(Loc. vb.; pfm.) A încăpea pe mâna (sau mâinile) cuiva A fi în posesia sau la discreţia cuiva.
(Exp. vb.; înv.) A nu-1 încăpea (pe cineva) vremea (sau a nu încăpea cu timpul) A nu avea timp suficient pentru a face ceva.
(Exp. vb.; reg.) A nu-i încăpea cuiva strigările A fi excedat de treburi.
(Exp. vb.; îvp.) Nu-1 încape cămaşa Este neliniştit.
ÎNCĂRC4
ÎNCĂRG4 vb.
(Exp. vb.) A-şi încărca stomacul cu... A mânca prea mult.
(Exp. vb.) A-şi încărca sufletul cu... A-şi împovăra conştiinţa.
(Exp. vb.; fam.; fig.) A-şi încărca bateriile A se
reface fizic sau psihic, a se întrema, a se odihni. ÎNCETE vb.
(Exp. vb.; înv.) A se începe (cu cineva) A se lua la
ceartă cu cineva.
(Exp. vb.) A începe o bute A da cep.
(Exp. vb.; înv.) A începe o lumânare A aprinde o lumânare.
ÎNCEPERE s.f.
(Exp. vb.; înv.) A face începere A pomi o activitate. (Loc. av.) Cu începere de (sau din) începând de... (sau din..., de la...).
ÎNCEP t/T n.
(Sint.) Un început de... sau începuturi de... Iniţiativă şi prime încercări în derularea unei acţiuni. (Exp. vb.) A avea începuturi bune A avea o pregătire bună.
(Loc. a.; Bis.; înv.) Fără de-nceput (D. divinitate) Nenăscut şi nemuritor.
(Loc. av.; înv.) De sus şi de-nceput Mai înainte de toate.
(Exp. av.) De la început sau pe la, întru ori dintru început în (sau din) momentul iniţial.
ÎNCET, -EATĂ a.
(Exp. vb.; exclamativ) încet! încet, domnule! Nu
te înfuria.
(Loc. av.) Încet-încet sau cu încetul, cu încetul ori încetul cu încetul, (înv.) pre încet(ul) sau pre-ncet (-încet), ori pri-ncet(ul), sau pe încetul Treptat şi cu mare atenţie.
ÎNCETA vb.
(Exp. vb.) A înceta din viaţă A muri.
(Exp. vb.) A înceta din gură A tăcea.
(Exp. vb.) A înceta de Ia ceva A nu mai persevera. (Exp. vb.) A înceta de a vedea A-şi pierde vederea. ÎNCETIŞOR, -OARĂ a.
(Exp. vb.) A lua pe cineva cu încetul A lua pe cineva cu blândeţe, cu tact, cu binişorul.
(Loc. vb.) A o lua cu încetul A nu se grăbi. ÎNCHEGA vb.
(Exp. a.) De încheagă apele (sau apa) (D. meşteri)
1.	Neîntrecut. 2. (D. meşteri; ir.) Nepriceput. 3. (D. mincinoşi) Celebru. 4. (D. mincinoşi) Neconvingător, care denaturează total realitatea. 5. (D. şmecheri) Care păcăleşte pe oricine.
ÎNCHEL4 vb.
(Exp. vb.) A-şi încheia zilele sau viaţa (undeva)
A-şi petrece ultima perioadă din viaţă într-un anumit loc.
(Exp. vb.; reg.) S-a încheiat bobocul Gata, numai merge!
(Exp. vb.; reg.) A i se încheia (calea în) codru 1. A
nu mai avea nicio posibilitate. 2. A se termina cu plăcerile.
(Exp. vb.; arg.) A încheia afacerea A da o spargere. (Exp. vb.) A încheiat-o (cu...) A renunţat (la...). (Exp. vb.; fig.) A-şi încheia catastihul A i se înfunda (cuiva).
(Exp. vb.) A încheia pace A semna un tratat care face să înceteze ostilităţile.
ÎNCHEIERE 5. fi (Exp. vb.) A face o încheiere A trage o concluzie. (Sint.; jur.) încheiere judecătorească Act al instanţei judecătoreşti în care sunt consemnate dispoziţiile luate de aceasta în cursul procesului, î NC H/DE vb.
(Exp. vb.) A închide gura 1. A împreuna buzele una de alta. 2. A nu mai vorbi.
(Exp. vb.) A închide gura cuiva 1. A face pe cineva să tacă. 2. (Fig.) Apune capăt protestelor sau obiecţiilor cuiva.
(Exp. vb.) A i se închide cuiva glasul A amuţi. (Exp. vb.) A-şi închide urechile 1. A-şi astupa urechile pentru a nu auzi ceva. 2. (Fig.) A nu voi sa asculte ceva sau de cineva.
(Exp. vb.) A închide ochii 1. (Fig.) A se face că nu observă. 2. (Fig.) A trece cu vederea. 3. (Fig.) A muri. (Exp. vb.) A închide ochii pentru totdeauna A muri.
(Exp. vb.) A închide un ochi 1. A se face că nu vede ceva. 2. A face semn.
(Exp. vb.) A nu închide ochii sau un ochi (toata noaptea) A nu putea dormi.
(Exp. vb.) A i se închide cuiva ochii (de somn)
1.	A-i fi foarte somn. 2. (Fig.) A fî foarte obosit. (Exp. vb.) A închide cuiva ochii A fi lângă cineva în momentul morţii.
(Exp. vb.) A închide mâna A strânge degetele, făcând mâna pumn.
(Exp. vb.) A închide paranteza 1. A pune, în scris, partea a doua a parantezei la locul cuvenit. 2. (Fig*) A încheia o digresiune făcută în timpul unei comU' nicări.
(Exp. vb.) A-şi închide porţile (D. o instituţie) A-ş1 înceta activitatea.
jgxp vb.) A închide taraba 1. (D. un negustor) Aîaceta comerţul. 2. (P. ex.) A da faliment.
(Exp. vb.) A i se închide cuiva cărările 1. A nu mai avea nicio soluţie de a rezolva o problemă. 2. A nu mai putea face nimic.
(Exp. vb.) A (se) închide urna A (se) termina, con-form legislaţiei în vigoare, timpul în care cetăţenii îşi pot exercita dreptul la vot.
(Exp. vb.) A i se închide părul cuiva A căpăta o nuanţă mai închisă.
(Exp. vb.; Jur.) A închide un dosar A opri corectarea într-un proces.
ÎNCHINA vb.
(Exp. vb.) A se închina pântecului A fî gurmand. (Exp. vb.) A se închina dracului A se devota practicilor necreştine.
(Exp. vb.) A închina pe cineva dracului A se
dezinteresa de cineva.
(Exp. vb.; înv.) A închina cuiva o cetate A preda o cetate invadatorilor.
(Exp. vb.) A închina cuiva o ţară sau cheile ţării
A face declaraţii de supunere în numele ţării.
(Exp. vb.) A închina armele sau steagul A capitula. (Exp. vb.; fig.) A închina steagul A muri.
(Exp. vb.; înv.) Mă închin de sănătate Transmite cuiva salutări.
(Exp. vb.; înv.) A închina o mănăstire A subordona o mănăstire altei mănăstiri sau unei patriarhii. INCHIPU/re,/
(Exp. vb.; înv.) A-şi face închipuire A-şi imagina. (Exp. vb.) A-şi face închipuiri A intra la griji sau la bănuieli.
(Exp. a.) O închipuire de... 1. Un fel de... 2. Ceva asemănător cu ÎNCH/S, ~Ă o (Exp. vb.) Se joacă cu casa închisă (D. un spec-tacol) S-au vândut toate biletele cu multă vreme înainte.
(Exp. vb.) A face un lucru cu ochii închişi 1. A face UIÎ *ucru uşor, fară dificultate. 2. A face un lucru ^ră o cercetare prealabilă.
(Exp. av.) Cu ochii închişi 1. Fără dificultate. 2. Fără 0 Cercetare prealabilă.
(Exp. vb.) A se desfăşura sau a se ţine cu uşile
Ochise (D. şedinţe, adunări etc.) A se desfăşură fară Participarea unor persoane din afară.
(Exp. av.) Cu uşile închise (D. şedinţe, adunări) Fără Participarea unor persoane străine de organizaţia, societatea etc. respective.
(Sint.) Vocală închisă Vocală în timpul articulării căreia canalul fonator este strâmtat, limba fiind mai apropiată de cerul gurii decât în timpul articulării unei vocale deschise.
(Sint.) Silabă închisă Silabă terminată în consoană.
ÎNCLEŞTA vb.
(Exp. vb.) A i se încleşta (cuiva) fălcile (sau gura)
1.	A i se înţepeni cuiva maxilarele. 2. (P. ex.) A nu mai putea vorbi, a amuţi.
ÎNCOACE av.
(Loc. av.) încoace şi încolo Dintr-o parte în alta. (Exp. vb.) A avea pe vino-ncoace A avea putere de atracţie.
(Exp. vb.) Ce mai încoace (şi) încolo 1. E inutilă orice discuţie. 2. Nu avem altă alternativă.
(Exp. av.) De... încoace Din momentul acela până... ÎNCOLO av.
(Exp. av.) Mai încolo 1. Mai departe. 2. Mai târziu. (Exp. vb.; pfm.) A umbla (sau a duce) încolo şi încoace ori încolo... încoa A umbla (sau a duce) dintr-o parte în alta.
(Exp. vb.; pfm.) A căuta încolo, a căuta pe dincolo
A căuta în toate părţile.
(Loc. vb.; pop.) A lua pe cineva încolo A râde de cineva.
(Loc. vb.; pfm.) A lăsa (sau a da) pe cineva încolo A ignora.
(Exp. vb.; pop.) A se duce până (mai) încolo A se
duce destul de aproape.
(Exp. vb.; pfm.) Fugi încolo! 1. Nu mai spune fleacuri! 2. Nu te cred.
(Loc. av.; pfm.) De aici (sau de acu(m) ori de astăzi, ori de atunci) încolo 1. începând din acest moment (sau de azi, sau de atunci). 2. După aceea. ÎNCOLT7 vb.
(Exp. vb.; fig.) A-i încolţi (ceva) în minte A-i veni o idee.
(Exp. vb.; pfm.; fig.) A-l încolţi (pe cineva) nevoile A-l copleşi nevoile.
ÎNCORNORAT, ~Ă a.
(Loc. vb.; pop.) A o face prea încornorată A spune ceva de necrezut.
(Exp. vb.; pop.) A spune una încornorată A exagera.
(Sint.; pop.) Minciună încornorată Minciună mare. ÎNCOTRO av.
(Loc. av.; loc. cj.) Ori încotro Indiferent în ce direcţie, oriunde.
ÎNCREDERE
168
(Exp. vb.) Care (sau cine) încotro (poate) 1. în toate direcţiile. 2. Care pe unde poate.
(Exp. vb.) A nu mai avea încotro 1. A nu mai avea nicio posibilitate. 2. A nu avea altă scăpare. 3. A nu găsi altă soluţie. 4. A fi constrâns să... 5. A nu avea altceva (decât...).
(Exp. vb.) N-ai încontro 1. Nici că se poate! 2. Nici vorbă! 3. Vorba vine!
ÎNCREDERE s.f.
(Loc. a.) De (mare) încredere 1. Care se bazează exclusiv pe cinstea, capacitatea cuiva. 2. Pentru care e necesară o mare încredere. 3. Căruia i se acordă o mare încredere.
(Sint.) Post de (mare) încredere Post care se încredinţează numai persoanelor sigure.
(Exp. vb.) A da vot de încredere A aproba în parlament activitatea sau programul unui guvern.
(Sint.) Abuz de încredere înşelăciune care constă din însuşirea ilegală, înstrăinarea sau refuzul de restituire a unui obiect încredinţat spre păstrare sau spre utilizare.
(Loc. av.) Pe încredere 1. Fără o verificare prealabilă, fară dovezi, doar în baza încrederii în cineva.
2.	Fără acte, prin acord verbal.
(Sint.) Om (saupersoană) de (mare) încredere 1. Persoană pe a cărei cinste, discreţie, fidelitate se poate conta. 2. Persoană care este capabilă să ducă la îndeplinire sarcini importante sau chestiuni, secrete delicate.
(Sint.) Casă (sau magazin) de încredere Magazin (sau casă de comerţ) unde se vând numai lucruri de calitate bună.
(Exp. vb.) A pune chestiunea de încredere A cere deputaţilor să-şi precizeze în anumite împrejurări, prin vot, atitudinea faţă de politica guvernului. (Exp. vb.) A inspira (sau a insufla cuiva) încredere 1. (D. oameni) A dovedi (cuiva) că se poate conta pe el (ea). 2. (D. lucruri, produse etc.) A lăsa impresia unei bune calităţi.
ÎNCROPIvb.
(Loc. vb.; pop.) A-şi încropi traiul A-şi îmbunătăţi traiul cu mijloace puţine.
(Loc. vb.; pop.) A încropi din tei curmei 1. A strânge cu ţârâita. 2. A realiza ceva din ecomomii. ÎNCRUCIŞA vb.
(Exp. vb.) A-şi încrucişa braţele 1. A sta inactiv (în semn de protest). 2. A avea o atitudine de indiferenţă. (Exp. vb.) A încrucişa săbiile 1. A se duela. 2. (P. ex.) A începe lupta.
(Exp. vb.) A-şi încrucişa privirile A se privi unul pe celălalt.
ÎNCRUCIŞAT, ~Ă a.
(Sint.; Mii.) Foc încrucişat Foc deschis asupra inamicului din două părţi.
(Sint.) Cuvinte încrucişate Rebus.
(Exp. vb.) A sta, a şedea etc. cu braţele (sau cu mâinile) încrucişate 1. A sta în inactivitate. 2. Anu face nimic. 3. A fi indiferent. 4. A nu interveni. ÎNCURA vb.
(Loc. vb.) A-şi încura caii A alerga, (Fig.) A-şi face mendrele.
(Loc. vb.) A se încura măgarii (D. adulţi) A se juca asemenea unor copii.
ÎNCURCA vb.
(Exp. vb.) A i se încurca zilele cuiva sau a încurca
lumea 1. A fî inutil. 2. A stânjeni pe cei din jur. 3. A fi foarte neîndemânatic.
(Exp. vb.; fam.) A i se încurca cuiva limba Ai se
împletici limba din cauza beţiei, a unei emoţii etc. (Exp. vb.) Se încurcă lucrurile sau iţele Se complică lucrurile.
(Exp. vb.) A încurca vorba 1. A vorbi confuz pentru a ascunde adevărul. 2. A da răspunsuri evazive. (Loc. vb.) A o încurca 1. A duce o viaţă chinuită.
2.	(D. animale) A trăi. 3. A crea (intenţionat) o situaţie ambiguă, confuză. 4. A face un lucru de mântuială. 5. A nu fi clar în ceea ce spune. 6. A da de necaz. (Loc. vb.) Nu se încurcă 1. Nu se lasă. 2. Nu glumeşte. 3. Nu-şi pierde vremea.
(Exp. vb.; fig.) Ai se încurca (cuiva) potecile 1. Ase rătăci. 2. A da de belea.
(Exp. vb.) A încurca cuvinte 1. Aîngăima cuvinte, a bolborosi din cauza perplexităţii. 2. A minţi. ÎNCURCAT, -Ă a.
(Loc. vb.) A o lăsa încurcată 1. A lăsa o problema nelămurită. 2. A renunţa la rezolvarea unei probleme. ÎNCURCĂTt/RĂ 5 .fi (Sint.; Med.; pop.) încurcătura de maţe Ocluzie intestinală.
(Exp. av.) Din încurcătură în împleticire Dintr-o situaţie rea în alta şi mai rea, din lac în puţ.
(Exp. vb.) A pune pe cineva în încurcătură A
pune pe cineva într-o situaţie din care nu mai ştie cum să iasă.
ÎNDATĂ av.
(Loc. av.; înv.) îndată..., îndată 1. Când..., când.
2.	Uneori..., alteori.
(Loc. av.) De îndată Numaidecât.
ÎNDURARE
(Loc cj.) (De) Îndată ce 1. Imediat ce. 2. După ce. Când.
(Loc. av.; reg.) îndata mare 1. In cea mai mare grabă. 2. Pe loc.
ÎNDĂRiT av.
(Loc. av.) (De-a) îndăratele(a) 1. Cu spatele înainte.
2.	Pe dos.
(Loc. vb.) A (se) da îndărăt 1. A se retrage. 2. A ceda.
3,	(Fig.) A regresa.
(Loc. vb.) A da (ceva) îndărăt A înapoia.
(Loc. vb.; îvp.) A da pe cineva îndărăt A retrograda.
(Loc. vb.; înv.; ir.) A grăi îndărăt A vorbi cu ironie.
(Loc. a.; loc. av.; înv.) De îndărăt Din spate. ÎNDEMiNĂ av.
(Loc. av.) La îndemână 1. Accesibil. 2. Uşor de folosit sau de obţinut. 2. în imediata apropiere.
(Loc. pp.) La îndemâna... La dispoziţia...
(Loc. vb.; înv.) A-i face cuiva îndemână A-i uşura munca.
(Loc. vb.) A nu-i fi cuiva îndemână A nu se simţi în largul său.
(Loc. vb.; înv.) A da sau a sta îndemână A se ivi o ^ ocazie favorabilă.
îndemn s. n.
(Loc. pp.) Din (sau la, prin) îndemnul... 1. îndem-^ nat de... 2. La stăruinţa...
ÎNDEPLIN7RE s.f.
(Loc. av.; înv.) întru toată îndeplinirea 1. Cu totul.
2.	Pretutindeni. 3. Cu desăvârşire.
(Sint.; i. uz) îndeplinirea planului de muncă Efectuare a planului de muncă la data fixată pentru aceasta.
(Loc. vb.) A duce la sau (întru) îndeplinire A pune a 111 aplicare, a executa.
CVDESA vb.
(Exp. pop.) A-şi îndesa căciula pe urechi 1. A se arata nepăsător. 2. A se preface că nu ştie despre ce A e vorba.
ÎNDESAT, ~ă a.
(Loc. av.; pfm.) Cu vârf şi îndesat Din belşug, cu
Prisosinţă.
îJ^0c‘ av-’ P°P-) Pe îndesate Apăsat.
^DOULĂ s.f.
(Loc. av.) Cu îndoială Nesigur.
(Loc. av.) Fără îndoială Negreşit.
(Loc. av.) în îndoială Nesigur, v 0c- vb.) A avea îndoială sau îndoieli A nu fi sigur.
(Loc. vb.) A cădea la îndoială	A nu	fî	sigur.
(Loc. vb.) A sta la îndoială A	ezita.
(Loc. vb.) A pune la îndoială	A nu	se	încrede în
cineva sau ceva.
(Loc. vb.) A (nu) rămâne îndoială că... A (nu) fi sigur că....
(Loc. vb.) A trage la îndoială 1. A se îndoi. 2. A bănui.
ÎNDO/T1 s. n.
(Loc. av.; înv.) Fără îndoit Cu certitudine.
(Loc. a.; înv.) De îndoit Care se poate îndoi uşor. (Loc. a.; înv.) De neîndoit Cert.
ÎNDOiT2, ~Ă a.
(Sint.) Inimă îndoită 1. Nehotărâre. 2. Nesiguranţă. (Loc. av.; reg.) Cu inima îndoită 1. Nesigur. 2. îndurerat.
ÎNDRĂC7T2, ~Ă a.
(Exp. vb.) A-i fi cuiva osul îndrăcit 1. A fi un om foarte rău. 2. A fi foarte şmecher. ÎNDRĂZNEALĂ s.f.
(Loc. av.) Cu îndrăzneală 1. Cu curaj. 2. Cu obrăznicie. 3. Pe faţă, deschis.
ÎNDREPTA vb.
(Exp. vb.) A se îndrepta ca un băţ (D. oameni) A lua o ţinută dreaptă.
(Exp. vb.; fig.) A îndrepta (cuiva) spatele Abate (pe cineva).
(Exp. vb.; înv.) A se îndrepta de păcat A se mântui de păcate.
(Exp. vb.) A-şi îndrepta ochii (sau privirile) asupra cuiva sau a ceva A se uita la cineva sau la ceva.
(Exp. vb.) A-şi îndrepta paşii A pomi într-o anume direcţie.
(Exp. vb.) A-şi îndrepta gândul asupra cuiva sau a ceva A se gândi la cineva sau la ceva. ÎNDRUGA vb.
(Exp. vb.) A îndruga (la) verzi şi uscate sau cai verzi pe pereţi sau ca la moară sau moşi pe groşi A înşira multe fleacuri sau minciuni.
ÎNDULC/ vb.
(Exp. vb.) A se îndulci la ceva A descoperi un lucru bun şi a-l căuta mereu, a se deda la... ÎNDURARE s.f.
(Exp. vb.; înv.) A avea îndurare cu cineva A avea milă, a se milostivi.
(Sint.; înv.) îndurarea ta sau voastră Termen de politeţe cu care se adresa cineva unei persoane de rang înalt.
ÎNECA
1
ÎNECA vb.
(Exp. vb.) A se îneca în vorbă A se încurca în timp ce vorbeşte.
(Exp. vb.) A-şi îneca sufletul A bea foarte mult. (Exp. vb.; ir.) A i se îneca cuiva corăbiile A fi trist (fară motiv).
(Exp. vb.) A se îneca (ca ţiganul) la mal A suferi un eşec în ultimul moment.
ÎNF/GE vb.
(Exp. vb.; înv.) A înfige corturile (tabăra sau şederile) undeva A se instala într-un loc.
(Exp. vb.) A se înfige undeva (D. oameni) A sta neclintit.
(Exp. vb.) A se înfige la ceva 1. A se apuca de ceva fară dreptul sau priceperea necesară. 2. A stărui într-o acţiune.
(Exp. vb.) A înfige mâna sau mâinile (în ceva)
1.	A apuca ceva cu putere. 2. A-şi însuşi ceva (fară a avea dreptul).
ÎNFLOR/ vb.
(Exp. av.; fig.) Unde înfloreşte tămâia (sau piperul) Foarte departe.
ÎNFRÂNT, ~Ă a.
(Exp. vb.; înv.; fig.) Cu inima înfrântă 1. Zdrobit.
2.	Smerit.
ÎNFRUPTA vb.
(Exp. vb.; pop.) A se înfrupta din oala cu smântână A face o greşeală greu de scuzat.
ÎNFUNDA vb.
(Exp. vb.) A-i înfunda (cuiva) gura A reduce pe cineva la tăcere.
(Exp. vb.) A înfunda puşcăria (sau ocna, temniţa) A fî condamnat la ani grei de închisoare. (Loc. vb.) A i se înfunda (cuiva) 1. A se afla într-o situaţie fară ieşire. 2. A o păţi.
(Exp. vb.) A-l înfunda râsul (pe cineva) A izbucni în râs.
ÎNGĂDU7NŢĂ s.f.
(Loc. av.; loc. a.) Cu îngăduinţă (în mod) îngăduitor.
ÎNGÂNA vb.
(Exp. vb.) A se îngâna ziua cu noaptea \. A se ivi zorile. 2. A începe să se însereze.
(Exp. vb.) A se îngâna zorile (sau zorii) A se lumina de ziuă.
ÎNGENUNCHEA vb.
(Exp. vb.; fig.) A îngenunchea cu desăvârşire A rămâne fară nimic.
7NGER s. m.
(Sint.) înger păzitor 1. (Bis.) înger protector dat fiecărui om la botez. 2. (Fig.) Persoană care ve ghează asupra cuiva, care are grijă de sănătatea şi viaţa cuiva.
(Sint.; dep.) înger de baltă Diavol.
(Exp. a.) Ca îngerii Ascultător.
(Loc. a.) Tare de înger 1. Care nu se lasă uşor inti- 1 midat sau înduioşat. 2. Rezistent. 3. Curajos. j (Loc. a.) Slab de înger 1. Lipsit de voinţă. 2. Care se descurajează uşor. 3. Timid. 4. Fricos. ÎNGHEŢA vb.	1
(Exp. vb.) A-i îngheţa cuiva inima (sau sângele în vine) A fi paralizat de teamă.
(Loc. vb.) A îngheţa bocnă 1. (D. fiinţe) A fi cuprins puternic de frig. 2. (D. obiecte) A fi întărit prin transformarea în gheaţă a lichidului conţinut. ÎNGHEŢARE s. fi (Sint.) îngheţarea salariilor (sau a preţurilor) Măsură economică de menţinere neschimbată a salariilor sau a preţurilor pentru a limita inflaţia.
(Sint.) îngheţarea anului şcolar (universitar) Oprire a activităţii didactice fară a încheia situaţia şcolară a elevilor, studenţilor.
ÎNGHIŢ/vZ)
(Exp. vb.) înghite câlţi! E un escroc.
(Exp. vb.) A înghiţi hapul (găluşca, gutuia) 1.A suporta o neplăcere fară să crâcnească. 2. A fi păcălit de cineva.
(Exp. vb.; arg.) A înghiţi găluşte A plânge cu sughiţuri.
(Exp. vb.) A înghiţi în sec (sau în gol sau uscat)
1.	A înghiţi doar gândindu-se la mâncare sau la băutură. 2. (Fig.) A nu se putea împărtăşi din ceva la care pofteşte.
(Exp. vb.) A înghiţi (cu) noduri 1. A mânca cu greutate, de supărare. 2. A suporta cu necaz o durere, o umilinţă etc.
(Exp. vb.) A înghiţi rău (sau strâmb ori pe stearpa)
A se îneca.
(Exp. vb.; pop.) A-i veni (cuiva) să înghită (pe cineva) de bucurie A-şi manifesta o mare bucurie, afecţiune etc.
(Exp. vb.; fam.) A înghiţi pe cineva din ochi sau
cu ochii A nu se mai sătura privind pe cineva. (Exp. vb.) A nu (putea) înghiţi (pe cineva) 1. A nu
putea suferi pe cineva. 2. A avea păreri proaste despre cineva. 3. A nu adopta principiile cuiva. 4. A nu admite să i se impună ceva.
ÎNSCRiE
Mxo vb.) L-a înghiţit pământul (sau mormântul) 1. A murit. 2. A dispărut.
*(Esp. vb.) A-şi înghiţi lacrimile (sau plânsul) 1. A-şi stăpâni plânsul. 2. A reprima izbucnirea unui sentiment.
(Exp. vb.) A-şi înghiţi necazul sau amarul A îndura un necaz, o durere.
(Exp. vb.) înghite Agachi! 1. A face un lucru silit.
2.	A fi nevoit să rabzi ironiile altuia.
(Loc. vb.) A o înghiţi A rămâne păcălit.
ÎNGLODA vb.
(Exp. vb.; fig.) A se îngloda în datorii A face multe datorii, fară a le mai putea plăti.
ÎNGRĂŞA vb.
(Exp. vb.) A îngrăşa porcul în ajun A încerca să facă ceva serios în ultimul moment.
ÎNGRIJ/RE s.f (Sint.) Personal de îngrijire 1. Personal care se ocupă cu curăţenia într-o instituţie. 2. Personal medical cu calificare medie dintr-un spital.
(Exp. vb.) A da primele îngrijiri A da primul ajutor unui accidentat, unui bolnav etc.
ÎNGROPA vb.
(Exp. vb.; arg.) Aşa să mă îngropi! Mă jur că e adevărat!
(Exp. vb.; liv.) A îngropa securea războiului A înceta duşmănia sau ostilităţile.
ÎNGROŞA vb.
(Exp. vb.; fig.) Se îngroaşă gluma (sau lucrul, treaba) Situaţia ia o întorsătură neplăcută, îngrijorătoare.
(Exp. vb.) Aîngroşa rândurile A-şi spori numărul. (Exp. vb.) A (i se) îngroşa (cuiva) obrazul 1. A răbda msulte, neajunsuri. 2. A se face că nu ştie faptul că Uîl *ucru este altfel decât ar trebui. 3. A se face ^ obraznic.
^GROŞAT, ~Ă a.
(Exp. vb.) a rămâne cu buzele îngroşate A fi a Păcălit.
^GURGA vb.
(Exp. vb.) Se îngurgă două străiţi goale Doi săraci A Se căsătoresc.
^HĂMa vb.
(Exp. vb.; fig.) A se înhăma la treabă A (se) an-£aja în realizarea unui lucru care necesită eforturi stăruitoare.
(Exp. vb.; reg.) A se înhăma după... A prigoni pe cineva.
ÎNMUIA vb.
(Exp. vb.; pfm.) A (i se) înmuia (cuiva) inima A
(se) înduioşa.
(Exp. vb.; fig.) A se înmuia gerul A se domoli, a fi mai puţin aspru.
ÎNN ADIvb.
(Exp. vb.; pfm.) A umbla înnădind teie putrede (sau a înnădi din tei curmei) A o duce greu.
(Exp. vb.; pfm.) A se înnădi la vorbă A se antrena la vorbă.
(Exp. vb.; pfm.) A se înnădi la caşcaval A se
obrăznici.
ÎNNEBUNIvb.
(Exp. vb.; pfm.) Nu mă înnebuni! 1. Mă mir de cele auzite. 2. Lasă-mă în pace!
(Exp. vb.) A înnebuni după cineva (sau după ceva) A-i plăcea cuiva foarte mult cineva (sau ceva).
ÎNNEGR7 vb.
(Exp. vb.; fam.) A înnegri hârtia A scrie. ÎNNODA vb.
(Exp. vb.) A se înnoda la vorbă A se pomi la vorbă.
(Exp. vb.) A se înnoda la ceartă A începe cearta. (Exp. vb.) Ai se înnoda cuiva tusea-n gât A-l apuca tuşea. 1. vt. (Fig) A agonisi. 2. vt. A lega fixând cu un nod.
(Exp. vb.) A se înnoda cu cineva A începe o relaţie de dragoste cu cineva.
ÎNOT 5. n.
(Loc. av.) De-a înotul înotând.
(Loc. vb.; îvp.) A o da (sau a se da sau a-şi da calul) înot A trece o apă înot.
ÎNOTA vb.
(Exp. vb.; fig.) A înota în bani A fi bogat.
(Exp. vb.; fig.) A înota împotriva curentului A face ceva cu dificultate, biruind împotrivirea celor din jur.
ÎNSÂMBRAT s. n.
(Sint.) însâmbratul oilor Adunarea mai multor turme pentru a obţine o producţie mai mare.
(Sint.) însâmbratul la plug înţelegere între doi gospodari de a-şi ara pământurile împreună, cu vitele amândurora.
ÎNSCR/E vb.
(Loc. vb.; Jur.) A se înscrie în fals A susţine în faţa unei instanţe judiciare că dovada scrisă adusă de partea adversă este falsă.
ÎNSEMNA
172
ÎNSEMNA vb.
(Loc. vb.) A însemna cu fierul roşu A înfiera. ÎNSOTTREs /
(Loc. vb.; nob.) A lua întru însoţire A se căsători. ÎNSURA vb.
(Exp. vb.; pop.) A se însura cu caş la gură (sau cu buricul neuscat) A se însura prea tânăr.
ÎNŞELA vb.
(Exp. vb.) A înşela aşteptările A dezamăgi.
(Exp. vb.) Dacă nu mă înşel Nu sunt sigur de cele susţinute.
ÎNŞIRA vb.
(Exp. vb.) înşiră-te mărgărite Basmul continuă. (Exp. vb.) A înşira moşi pe groşi (sau a înşira la gogoşi ori verzi şi uscate; multe şi mărunte; de pe apa Dunării; rar, mărgăritare) 1. A spune tot felul de lucruri fară importanţă şi fară o succesiune logică, a pălăvrăgi. 2. A spune lucruri neadevărate, fantezii sau minciuni.
ÎNŞURUBA vb.
(Exp. vb.) A înşuruba pe cineva împotriva altuia A aţâţa pe cineva împotriva cuiva.
(Exp. vb.) A (nu) se înşuruba la treabă A (nu) se apuca serios de treabă.
ÎNTAI(UL), ÎNTAIA nr. ord.
(Loc. av.) întâia vreme (sau oară, dată) Anterior. (Exp. vb.; înv.) A fi întâiul la jocul de cărţi A fi în mână.
(Sint.; înv.) Zi întâilea Prima zi a lunii.
(Sint.) întâiul născut Cel mai mare dintre fii. (Sint.; Bis.) întâia venire sau întâiul venit Prima venire a Mântuitorului.
(Sint.) întâiul venit Cel care ajunge primul undeva. (Loc. av.) Dintru întâi 1. De la început. 2. înainte de toate.
(Loc. av.) întâi şi întâi sau mai întâi şi mai întâi
în primul rând.
(Loc. av.) Mai întâi de... Mai înainte de...
(Loc. av.) (Pentru) întâia dată (sau oară) La început. ÎNTÂIETATE s.f.
(Loc. vb.) A avea (sau a da) întâietate A avea (sau da) prioritate.
ÎNTÂMPINARE s.f (Exp. vb.) A ieşi sau a veni în (sau întru) întâmpinarea cuiva A întâmpina.
ÎNTÂMPLARE s.f.
(Loc. av.) Din întâmplare Incidental.
(Loc. av.) La întâmplare sau în voia întâmplării
1.	în voia sorţii. 2. La nimereală.
(Loc. av.; pop.) La toată întâmplarea în orice caz.
(Loc. av.; pop.) De o (sau pentru orice) întâmpla-
re Pentru orice eventualitate.	\
ÎNTÂRZIERE s /
(Loc. av.) Cu întârziere Mai târziu decât trebuie : sau decât este prevăzut.
(Loc. av.) Fără întârziere Imediat.
(Loc. a.) în întârziere Care a depăşit termenul fixat. (Exp. vb.) A fi în întârziere A fi rămas în urmă. (Loc. vb.; Jur.) A pune în întârziere A trimite o înştiinţare sau o somaţie expresă, cu scopul ca destinatarul să nu poată invoca în apărare faptul de a fi fost în necunoştinţă de cauză.
(Exp. vb.) A exploda cu întârziere (D. bombe) A exploda la un anumit interval de timp după momentul amorsării.
ÎNT7NDE vb.
(Exp. vb.) A întinde coarda A împinge lucrurile la extrem.
(Exp. vb.) A întinde (cuiva) o cursă (sau laţul, un laţ) 1. A pregăti o cursă, un laţ pentru a prinde un animal. 2. (Fig.) A pregăti cuiva o înşelătorie.
(Exp. vb.) A întinde undiţa 1. A lăsa undiţa la apă.
2.	(Fig.) A momi. 3. (Fig.) A înşela.
(Exp. vb.) A întinde la jug A munci din greu.
(Exp. vb.) A întinde mâna (sau o mână) 1. A indica ceva orientând braţul în acea direcţie. 2. (Fig.) A cerşi.
(Exp. vb.) A întinde (cuiva) mâna (sau mâinile)
1.	A-i strânge cuiva mâna în semn de recunoştinţă.
2.	(Fig.) A veni în ajutorul cuiva.
(Exp. vb.) A întinde cuiva o mână de ajutor (sau mână bună) A ajuta pe cineva.
(Exp. vb.; reg.) A întinde înainte (D. cal) A-şi îndrepta urechile înainte.
(Exp. vb.) A întinde pasul A merge cu paşi mari şi grăbiţi.
(Exp. vb.) A o întinde (la drum) 1. A pleca repede la drum. 2. (Fig.) A o şterge.
(Exp. vb.) A o întinde (la fugă) A o lua la fugă. (Exp. vb.) A se întinde după ceva 1. A fi lipsit de ceva. 2. A avea mare nevoie de un lucru fară a avea însă mijloacele necesare pentru a-l obţine.
(Exp. vb.; fig.) A se întinde la caşcaval 1. A avea prea multe pretenţii. 2. A deveni obraznic, necuviincios.
(Exp. vb.) A se întinde cu cineva A avea relaţii cu o persoană controversată.
ÎNTOARCE
(Exp- vb.; înv.) A întinde pedeapsa asupra cuiva A pedepsi pe cineva.
(Exp. vb.) A întinde (pe cineva) de mânecă 1. A se tine scai de cineva. 2. A ruga insistent pe cineva. (Exp. vb.) A se întinde cu vorba sau la vorbă (la sfat, la cuvinte) sau a întinde vorba 1. A prelungi discuţia, vorbind mai mult decât trebuie. 2. A se întinde la taifas.
(Exp. vb.) A întinde rufele A pune rufele la uscat pe o frânghie.
(Exp. vb.) A întinde cortul A instala un cort.
(Exp. vb.) A întinde cărţile A desfăşură cărţile de joc pe masă pentru a ghici.
(Loc. vb.) Aîntinde masa sau masă (mare) 1. Apune masa. 2. A da o masă pentru mulţi oaspeţi.
(Loc. vb.; reg.) Aîntinde praznic A da mâncare de pomană pentru morţi.
(Exp. vb.) A se întinde ca o pomană ţigănească
1.	A se extinde pe un spaţiu mai mare decât ar fi necesar. 2. A dura prea mult timp.
(Exp. vb.) Aîntinde hora A forma o horă.
(Exp. vb.; înv.) Aîntinde cu privirea A putea vedea până la o anumită distanţă.
ÎNT/NS, ~Ă a.
(Exp. av.; fig.) Cu braţe(le) întinse Cu mare dragoste.
(Exp. av.) Cu pânzele întinse (D. ambarcaţiuni) Cu pânzele desfăşurate.
(Sint.) Masă întinsă Masă pusă pentru mâncare. (Loc. av.) Pe scară întinsă în proporţii foarte mari. A ®xp. vb.) Vedea-te-aş întins Vedea-te-aş mort. ÎNTOARCE vb.
(Exp. vb.) A se întoarce într-un călcâi 1. A se învârti Pe loc, sprijinit într-un călcâi. 2. (Fig.) A face un lucru repede.
(Exp. vb.) A întoarce şurubul (cuiva) A umbla cu înşelătorii sau minciuni.
(Exp. vb.) A o întoarce pe (sau la) şurub A-şi schimba atitudinea pentru a ieşi dintr-o încurcătură. (Exp. vb.) A o întoarce la viclenie (sau şiretlic) sau a lnt°arce vreun vicleşug A recurge la şiretlicuri. (Exp. vb.) A întoarce sau a învârti negoţul sau comerţul A face afaceri comerciale.
(Exp. vb.) A întoarce cheia în broască (A încuia Sau) a descuia uşa.
(Loc. vb.; reg.) A întoarce dulapuri A păcăli pe cineva.
(Exp. vb.) A întoarce ceasornicul A învârti resorbi ceasului pentru a nu se opri.
(Exp. vb.) A întoarce înainte (D. cal) A-şi îndrepta urechile înainte.
(Exp. vb.) A(-şi) întoarce ochii sau privirea A(-şi) îndrepta ochii sau privirea în altă direcţie decât cea iniţială.
(Exp. vb.) A întoarce cuiva capul 1. A prosti (sau a înşela) pe cineva. 2. A seduce.
(Loc. vb.; înv.) A întoarce cuvânt A răspunde. (Exp. vb.) A întoarce cuiva spatele (sau dosul, ceafa) 1. A pleca în mod ostentativ. 2. A părăsi pe cineva.
(Exp. vb.) A-şi întoarce faţa de la cineva A părăsi pe cineva.
(Exp. vb.) A (se) întoarce inima cuiva 1. A (se) îmblânzi. 2. A câştiga încrederea cuiva.
(Exp. vb.) A i se întoarce maţele (sau stomacul) pe dos 1. A i se face greaţă, scârbă. 2. (Fig.) A fî dezgustat, scârbit.
(Exp. vb.) A întoarce casa pe dos (sau cu susu-n jos) A răscoli totul în casă.
(Exp. vb.) A o întoarce şi pe o parte, şi pe alta 1. A
discuta amănunţit o problemă. 2. A examina detaliat. (Exp. vb.) A-şi întoarce cojocul pe dos A-şi schimba în rău atitudinea de până atunci.
(Exp. vb.) A-şi întoarce mantaua după vânt A-şi schimba atitudinea în funcţie de împrejurări.
(Exp. vb.) A întoarce punga pe dos A cheltui toţi banii.
(Loc. vb.; arg.) A întoarce de gologan A fura. (Exp. vb.) A întoarce foaia sau a (o) întoarce pe foaia cealaltă (sau pe altă strună) A-şi schimba atitudinea devenind mai ferm, mai sever.
(Exp. vb.) A întoarce pe cineva de la moarte A salva pe cineva de la moarte.
(Exp. vb.) A întoarce de la ţâţă A înţărca.
(Exp. vb.) A întoarce un copil înţărcat A lăsa un copil înţărcat să sugă din nou.
(Exp. vb.; gmţ.) A întoarce porcii A sforăi în somn. (Exp. vb.) A i se întoarce cuiva mâncarea A avea o indigestie.
(Exp. vb.) A întoarce pe cineva ca-n dulap A stăpâni cu totul pe cineva.
(Exp. vb.) A i se întoarce cuiva mânia A-i trece cuiva supărarea.
(Exp. vb.) A (i) se întoarce cuiva inima A i se
schimba cuiva dispoziţia.
(Exp. vb.) A întoarce logodna A desface logodna. (Exp. vb.) A-şi întoarce vorba A-şi retrage cele spuse.
ÎNTORS
174
(Exp. vb.) A întoarce târgul A anula o înţelegere. (Exp. vb.) A (se) întoarce pe dos 1. A (se) supăra foarte tare. 2. A (se) tulbura. 3. A (se) bosumfla. (Exp. vb.) A întoarce vorba A replica cu ostentaţie, cu impertinenţă.
(Exp. vb.) A-şi întoarce paralele A reintra în posesia unor bani pierduţi.
(Exp. vb.) A-şi întoarce paguba (sau cheltuiala)
A recâştiga pierderea, cheltuiala.
(Exp. vb.) A întoarce vizita A răspunde printr-o vizită la o alta primită anterior.
(Exp. vb.; pop.) A întoarce un farmec A desface un farmec.
ÎNTORS, -OARSĂ a.
(Sint.) Seceră întoarsă Seceră curbă.
(Loc. av.) întors pe dos Supărat.
(Sint.) Copil întors de la ţâţă Copil căruia i se dă din nou să sugă după ce a fost înţărcat.
(Exp. vb.) A face (sau a apuca) cale întoarsă A se întoarce din drum.
(Exp. vb.) A merge până la cale întoarsă 1. A nu
merge departe. 2. A scăpa de primejdie. 3. (Fig.) A se opri la jumătatea lucrului.
/NTRE pp.
(Sint.) între drumuri (sau uliţi) Loc unde se despart sau se întâlnesc două sau mai multe drumuri. (Sint.) Intre văi Loc unde se întâlnesc două sau mai multe (râuri sau) văi.
(Loc. av.) între acestea sau între timp Simultan cu altă întâmplare.
(Loc. av.; înv.) între olaltă 1. Unul (cu sau) pe altul, reciproc. 2. împreună.
(Exp. vb.; înv.) L-a prins cu coada între uşă L-a
prins cu minciuna.
(Exp. vb.) E între baros şi nicovală Se află la mare strâmtoare.
(Exp. a.) Cu coada între picioare Ruşinat.
(Exp. av.) între ochi în faţa ochilor.
(Loc. av.; reg.) între uşă în ogradă.
(Exp. vb.; îrg.) Să nu mai dea între ochi Să nu se
mai vadă unul cu altul.
(Loc. av.; înv.) între lumea feţei (sau ochilor) înaintea cuiva.
ÎNTREBA vb.
(Exp. vb.) întreabă-mă să te întreb Nici eu nu ştiu mai mult.
(Loc. vb.; înv.) A întreba sfat A cere sfatul cuiva. (Loc. vb.; înv.) A întreba voie pe cineva A cere voie cuiva.
(Loc. vb.; Jur.; înv.) A-şi întreba judeţ sau a se întreba cu cineva A se judeca cu cineva.
(Exp. vb.) A întreba pe cineva de sănătate 1. Ase interesa de starea în care se află cineva. 2. A intra în vorbă cu cineva. 3. (Fig.) A încolţi pe cineva.	I
(Loc. vb.) A se întreba cu cineva A se informa	*
reciproc.	j
ÎNTREBARE s. fi	j
(Loc. vb.) A pune sau a face (rar a spune) o întrebare (sau întrebări) A întreba.	f
(Sint.) Semn de întrebare (sau al întrebării) Semn care se pune ia sfârşitul unui enunţ interogativ. ÎNTRECE vb.
(Exp. vb.) A se întrece cu gluma (sau vorba, deochiul, nebuniile etc.) 1. A depăşi limitele bunei-cu-viinţe. 2. A exagera.
(Exp. vb.; înv.) Se întrece cu dracu în fugă Aleargă foarte repede.
(Exp. vb.) A se întrece în apă rece (A fi sau) a deveni impertinent.
(Exp. înv.) A se întrece (cu firea) 1. A se copilări.
2.	A face mofturi. 3. A fi nesuferit.
ÎNTRECERE s.f.
(Exp. vb.) A se lua la întrecere A se întrece.
(Sint.; i. uz.) întrecere socialistă Mişcare cu caracter de masă, prin care se urmărea stimularea competiţiei şi creşterea producţiei în diverse domenii.
(Exp. vb.) A fî în întrecere A fi angajat într-o competiţie.
ÎNTREC UT s. n.
(Loc. av.) Pe întrecute în competiţie cu cineva. (Loc. av.) De întrecut Mai mult decât trebuie, de prisos.
(Loc. av.) De-a întrecutul Joc-întrecere între copii-(Exp. vb.) A mânca ceva de întrecut A ciuguli. (Sint.; înv.) Cal de întrecut Cal de cursă.
ÎNTREG, -EAGĂ a.
(Loc. av.) Pe de-a-ntregul 1. în întregime. 2. Peste tot (Sint.) Notă întreagă sau pauză întreagă Notă (sau pauză) cu durata de patru timpi.
7NTRU pp.
(Exp. vb.) A da într-altele (D. copii) A se speria. (Loc. av.) într-acoace încoace.
(Loc. av.) într-acolo încolo.
(Loc. av.; înv.) într-una 1. împreună. 2. Mereu. (Loc. av.; înv.) întru-ntâi La început.
(Loc. av.; înv.) într-aceea 1. în acel timp. 2. în acelaşi timp cu... 3. Tot timpul cât...
(Loc. av.) într-o fugă Repede.
175
ÎNVĂŢA
Mjoc. av.) într-amurg Seara.
-.{Exp. vb.) întru mulţi ani La mulţi ani.
(Loc. av.) într-aleanu 1. împotrivă. 2. Potrivnic. (Loc. av.) Într-adins Intenţionat.
(Exp. vb.) A domni întru (cineva, ceva) A domni asupra.
(Loc. av.) întru nimic (sau într-o nimică) 1. Fără nicio valoare sau importanţă. 2. Zadarnic.
(Loc. av.) într-atâta 1. De tot. 2. Atât de mult. (Loc. av.; înv.) într-o potrivă Deopotrivă.
(Loc. av.; înv.) întru puţintei Puţin lipseşte ca... (Loc. av.; înv.) întru ceva Puţin.
(Loc. av.; înv.) întru tot sau toate în toate privinţele, absolut, complet.
(Loc. av.) întru (sau într-)adevăr Cu adevărat. (Loc. av.; înv.) într-aiurea în altă parte.
(Loc. av.; înv.) într-alergate în fugă.
(Loc. av.; înv.) într-ales(uri) Pe alese.
(Loc. av.; înv.) într-ascuns Pe ascuns.
(Loc. a.) într-o ureche Nebun.
(Loc. av.; înv.) întru deşert în zadar.
(Exp. av.) într-acest chip Aşa.
(Exp. av.) într-alt chip Altfel.
(Loc. a.) (Hop) într-o parte, într-o doagă, într-o dungă Nebun.
(Loc. av.) într-o doară La întâmplare.
ÎNTUNECA vb.
(Exp. vb.) Mănâncă şi întunecă Munceşte de dimineaţa până seara.
(Exp. vb.) A se întuneca (la faţă) sau a i se întuneca faţa A lua o înfăţişare tristă, a se încrunta, a a se posomorî, a se supăra.
ÎNTUNECARE s.f
(Sint.) întunecarea ochilor Orbire.
A (Sint.; pop.) întunecare de soare Eclipsă.
întunecat, ~ă a
(Sint.) Moarte întunecată Moarte fară lumânare la
căpătâi.
A (Loc. av.) Pe (la) întunecate Pe înserat. ÎNTUNERIC * n.
(Exp. av.) Pe (sau la) întuneric Noaptea.
(Exp. vb.) A fî întuneric în pungă A nu avea niciun ban.
(Exp. vb.) a i se face cuiva întuneric (sau negru) mamtea ochilor A nu mai vedea nimic de supărare sau de mânie.
) întunerec de... Foarte mulţi... (multe...).
A vb.
(Exp. vb.) A înturna inima (pe cineva) A simţi nevoia să...
A (Loc. a.
ÎNTURN
ÎNTURNAT, ~Ă a.
(Exp. vb.) A merge pe în turnate A pleca pentru scurt timp.
(Exp. vb.) înturnat de la ţâţă (D. un copil) Lăsat să sugă după ce a fost înţărcat.
ÎNŢĂRCA vb.
(Exp. av.) Unde (şi-)a înţărcat dracul copiii 1. Foarte departe. 2. Dincolo de limitele lumii cunoscute. (Exp. vb.) L-a înţărcat dracul Este foarte şiret. (Exp. vb.; fig.) A înţărcat Bălaia Nu vei mai primi un lucru bun şi nemeritat.
ÎNŢELEGE vb.
(Exp. vb.) Aşa (mai) înţeleg şi eu Asta e pe placul meu.
(Exp. vb.) A înţelege pe cineva 1. A pricepe ce spune sau ce simte cineva. 2. A pricepe (şi a aproba) cauzele comportării cuiva.
(Exp. vb.) A înţelege de glumă A nu se supăra pentru o glumă făcută pe socoteala lui.
(Exp. vb.) Se înţelege de la sine Este evident. (Exp. vb.) A da cuiva să înţeleagă că... A face pe cineva să priceapă prin aluzii, fară o exprimare explicită.
(Exp. vb.) A nu înţelege nimic din ceva A nu profita cu nimic de ceva.
ÎNŢELES, -EASĂ a.
(Loc. av.; loc. a.) Bineînţeles sau de (la) sine înţeles (într-un mod) evident pentru toată lumea. ÎNŢEPA vb.
(Exp. vb.) A înţepa pe cineva orzul sau ovăzul A
nu-şi mai încăpea în piele.
ÎNŢEPAT, ~Ă a.
(Loc. a.) înţepat la limbă Ameţit de băutură. ÎNŢEPEN/REs /
(Sint.; Med. pop.) înţepenire de încheietură Pierdere totală sau parţială a mobilităţii încheieturilor.
(Sint.; pop.) înţepenirea cailor Pierdere momentană a mobilităţii, la cai, cauzată de oboseală extremă.
ÎNVĂLU/ vb.
(Loc. vb.; înv.) A se învălui în gură A fi pe punctul de a spune ceva.
ÎNVĂLUIALĂ s.f.
(Exp. vb.; înv.) A face cuiva învăluială A incomoda. ÎNVĂŢA vb.
(Exp. vb.) A se învăţa ca faurul cu scânteile sau ca broasca cu grindina A se obişnui cu lucrurile neplăcute sau cu greutăţile vieţii.
(Exp. vb.) A învăţa la troacă A fi lipsit de orice învăţătură.
ÎNVĂŢĂTOR
176
(Exp. vb.) A învăţa păsăreşte sau ca papagalii sau papagaliceşte A învăţa cuvânt cu cuvânt fară a înţelege în profunzime.
(Exp. vb.) A (se) învăţa minte 1. A câştiga experienţă. 2. A trage învăţăminte dintr-o întâmplare neplăcută sau dintr-o pedeapsă.
(Exp. vb.) A învăţa de bine pe cineva A da cuiva sfaturi bune.
ÎNVĂŢĂTOR, -OARE s. m. fi (Sint.; înv.) Invăţătoriu de leage Cunoscător al legilor. (Sint.; înv.) învăţător de suflete Preot. ÎNVĂŢĂTt/RĂs./
(Exp. a.) Cu învăţătură Erudit.
(Exp. a.) Fără învăţătură Incult.
(Exp. vb.) A-i fi cuiva ceva de învăţătură A-i servi cuiva ceva drept experienţă pentru a nu mai greşi.
(Sint.; înv.) învăţătură bisericească Predică.
(Exp. av.) Cu învăţătura cuiva Povăţuit, îndemnat de cineva.
(Exp. vb.) A da cuiva o învăţătură A învăţa minte pe cineva.
(Exp. vb.; Jur.; înv.) A da învăţătură A da ordin, a porunci.
(Loc. av.; înv.) Cu învăţătura cuiva Din ordinul cuiva.
(Exp. vb.) A călca învăţătura 1. (înv.) A încălca legea. 2. (Bis.) A nu urma poruncile bisericeşti. ÎNVÂRTEJ/ vb.
(Exp. vb.) A i se învârteji capul cuiva A avea ameţeli.
ÎNVÂRT/ vb.
(Exp. vb.; pop.) A se învârti ca un coi într-o căldare A se agita fară rost, fară a face nicio treabă.
(Exp. vb.; pop.) A suci, a învârti A roti în gol. (Exp. vb.; pfm.) A se învârti casa (locul, capul sau pământul) cu cineva 1. A avea ameţeli. 2. A se simţi ruşinat.
(Exp. vb.; pop.) A se învârti într-un călcâi A fi
iute la treabă.
(Exp. vb.) A-şi învârti ochii A privi în toate direcţiile. (Exp. vb.; pop.) A învârti hora (sau a se învârti în horă) A juca (bine) într-o horă.
(Exp. vb.; fam.) A se învârti pe lângă cineva (sau în jurul cuiva) A căuta să câştige simpatia sau bunăvoinţa cuiva.
(Exp. vb.; pfm.) A învârti pe cineva pe degete A
conduce pe cineva după plac.
(Exp. vb.; pop.) A învârti capul cuiva 1. Aconvinge (păcălind) pe cineva. 2. A determina pe cineva să facă ceva. 3. A câştiga dragostea unei fete. 4. A stăpâni pe cineva.
(Exp. vb.; pop.) A învârti de cap pe cineva A seduce. (Exp. vb.) A se învârti ca funia în traistă A nu
putea ţine direcţia în mers, fiind beat.
(Exp. vb.) A se învârti ca un prâsnel A se mişca sau a face ceva foarte repede.
(Loc. vb.; înv.) A învârti dulapuri A umbla cu înşelătorii.
(Exp. vb.) A învârti capital mare A investi o sumă mare de bani.
ÎNVECH/T, ~Ă a.
(Exp. vb.; pfm.) A fi învechit în rele L A fi deprins cu practicarea unor fapte sau obiceiuri rele. 2. A fi înrăit.
ÎN VEL/ vb.
(Exp. vb.) A înveli o fată A lua de nevastă o fată, urmând ca nunta să aibă loc după întoarcerea feciorului din armată.
(Exp. vb.) Când se înveleşte ziua cu noaptea Pe
înserate.
(Exp. vb.; pfm.) Rogojina nu te înveleşte O unealtă rea nu te poate servi.
ÎNVEL/T, ~Ă a.
(Exp. vb.) A fi învelit ca un pepene (A fi) foarte gras. ÎNVERZ/ vb.
(Exp. vb.) A i se înverzi cuiva ochii 1. A simţi o durere intensă. 2. A-i fi foarte dor de cineva. ÎNVO/ vb.
(Exp. vb.) A se învoi din preţ (sau asupra preţului) A se pune de acord asupra preţului. ÎNVOIALĂ s.f (Loc. vb.) A face (sau a cădea la) învoială A cădea de acord.
(Sint.) învoială agricolă Contract agricol.
(Sint.) Legea învoielilor agricole Lege votată de parlament după răscoalele ţărăneşti din 1907. (Sint.) Bună învoială Angajament în urma convenirii de bună voie asupra unor condiţii.
ÎNVOTRE s.f.
(Exp. av.) Cu (sau fără) învoirea cuiva Cu (sau fără) acordul cuiva.
(Exp. av.) Prin (bună) învoire 1. Pe cale paşnică.
2.	De comun acord.
(Sint.; înv.) învoirea firilor Potrivire de caracter. (Exp. av.) După învoire După cum s-a căzut de acord. ÎNZEC/T, ~Ă a.
(Loc. av.) înzecit şi însutit De foarte multe ori pe atât.
J
JAF n.
(Loc. vb.; înv.) A face jaf 1. A jefui. 2. A prăda.
3.	(Fam.) A face risipă.
(Sint.) Jaf armat Jaf săvârşit cu arme de foc.
(Exp. vb.) Jaf (sau pagubă) în ciuperci! Este o pagubă neînsemnată.
(Loc. vb.; înv.) A fi de (sau în) jaf A fi de batjocură. (Loc. vb.) A da jaf (la ceva) A se repezi la pradă. (Loc. vb.; înv.) A da în (sau de) jaf A lăsa pradă. (Loc. vb.; înv.) A lua cu jaful A răpi.
JALBĂ fi
(Exp. vb.; înv.; fam.) Cum e jalba, nene Ioane?
1.	Ce mai e nou? 2. Ce doreşti?
(Exp. vb.; înv.) A veni cu jalba în proţap 1. A
pomi o răscoală cu anumite revendicări. 2. (Fam.) A cere insistent (şi ostentativ) un drept sau o favoare.
MLE s.f.
(Exp. vb.; îvp.) A (cu)prinde (ori a ajunge, a lua) pe cineva o jale 1. A-i fi dor. 2. A se întrista.
(Exp. vb.; înv.) A-i fî jale (cuiva) de cineva (sau ceva) 1. A-i fi dor de cineva sau de ceva. 2. (Reg.) A compătimi pe cineva.
(Loc. av.) A jale 1. Cu tristeţe. 2. De durere.
(Loc. av.) Cu jale Plin de tristeţe.
(Loc. a.; d. cântece) De jale 1. Trist. 2. Plin de dor. 3* De plâns.
(Sint.; înv.) Glas a jale Glas plângător. j^NTĂ s.fi
(Exp. vb.) A rămâne (sau a fi) pe jantă 1. A avea cauciucul dezumflat. 2. (Fam.) A rămâne fară bani. JAR,? n
(Exp. vb.; fig.) A sta ca pe jar A fi foarte nerăbdător.
JĂRATIC n.
(Exp. vb.) A sta (sau a şedea) ca pe jăratic 1. A fi
extrem de nerăbdător şi de neliniştit. 2. A fi foarte grăbit.
(Exp. vb.; pop.) A trage jăratic sub oala lui A fi
preocupat în primul rând de interesele personale. (Exp. vb.; pop.) A arde (pe cineva) jăraticul sub
tălpi A fugi repede.
(Exp. vb.; pop.) A mânca jăratic (D. cai) A fi foarte iute.
(Exp. a.; fig.) De jăratic 1. Care pare că arde. 2. (Fig.) Arzător.
(Exp. vb.; pop.) Jarul stă şi sub cenuşă O primejdie este pe cale să (re)apară.
J£NĂ s.fi (Sint.) Jenă financiară Lipsă de bani.
(Exp. vb.) A avea o jenă 1. A nu putea să facă ceva.
2.	(Ir.) A nu avea chef să facă ceva.
J£RTFĂ s.fi (Sint.) Jertfă omenească 1. Om sacrificat pe altar.
2.	(P. ex.) Om sacrificat pentru un scop înalt.
(Loc. vb.; înv.) A cădea jertfă 1. A fi sacrificat.
2.	A muri.
JIDAN s. m.
(Sint.; pop.) Jidan botezat Creştin cu apucături rele. (Exp. vb.; pop.) A avea cap de jidan A umbla cu înşelăciuni.
(Exp. vb.; pop.) Parcă se bat jidanii la gura lui
Vorbeşte repede şi nedesluşit.
(Exp. av.; pop.) Când vor ieşi jidanii Ia seceră Niciodată.
JIDOV m.
(Exp. vb.; îrg.) De când cu jidovii Din vechime. (Exp. vb.; îrg.) A fi rupt din jidovi (D. oameni) A fi voinic.
JIMBA
178
JIMBA vb.
(Exp. vb.) A se jimba la cineva (D. copii) A scoate limba şi a se schimonosi.
JIR 5. n.
(Exp. vb.; reg.) A mâna (sau a duce) porcii la jir
A dormi sforăind tare.
JOACĂ s.f (Loc. av.) în joacă în glumă.
(Sint.) Joacă de copil Lucru foarte simplu.
(Exp. vb.; reg.) Joaca aduce tărbaca Adeseori petrecerile se termină cu bătăi.
JOARDĂ s. fi (Exp. vb.; reg.) A măsura pe cineva cu joarda A bate.
JOC n.
(Sint.) Joc de societate Distracţie într-un grup de persoane care constă din întrebări şi răspunsuri hazlii sau din dezlegarea unor probleme amuzante.
(Sint.) Joc de cuvinte 1. Glumă bazată pe asemănarea de sunete dintre două cuvinte cu înţeles diferit, calambur. 2. (înv.) Glumă proastă făcută pe seama cuiva.
(Loc. vb.) A-şi bate joc (de cineva) 1. A batjocori pe cineva. 2. (Pfm. d. o fată) A seduce (prin înşelătorie).
(Loc. s.) Bătaie de joc Batjocură.
(Sint.) Joc de noroc Distracţie cu cărţi, cu zaruri etc., care angajează de obicei sume de bani, câştigul fiind determinat de întâmplare.
(Loc. vb.) A fî în joc 1. A se afla într-o situaţie critică. 2. A fî în pericol. 3. A fî vorba de...
(Exp. vb.) A-şi pune (sau a-i fî cuiva) capul sau viaţa în joc A-şi risca viaţa.
(Exp. vb.) A pune (totul) în joc A risca (totul) în vederea realizării unei acţiuni nesigure.
(Exp. vb.) A juca un joc mare (sau periculos) A întreprinde o acţiune riscantă.
(Exp. vb.) A descoperi (sau a pricepe) jocul cuiva A înţelege manevrele sau intenţiile ascunse ale cuiva.
(Exp. vb.) A face jocul cuiva A servi (conştient sau nu) interesele cuiva.
(Sint.) Casă de joc Loc în care se practică jocurile de noroc.
(Exp. vb.; liv.) Jocurile sunt făcute Totul este deja hotărât.
(Sint.) Joc de bursă Speculare a valorilor cotate la bursă.
(Sint.) Jocuri olimpice întreceri sportive la vechii greci, reluate şi în timpurile modeme, la care participă majoritatea ţărilor.
(Sint.) Joc de scenă Totalitate a mişcărilor şi a atitudinilor unui actor în timpul interpretării unui rol sau a unui cântăreţ în timpul interpretării unei melodii.
(Sint.; gmţ.) Jocul lui Adam şi al Evei Dragoste. (Sint.; Spt.) Joc de picioare Fel de a se mişca specific boxerilor în ring.
(Sint.; fig.) Jocuri de lumină Reflexe mobile produse de lumină pe suprafaţa lucioasă a unui obiect. (Sint.; fig.) Jocuri de apă Mişcări diferite şi combinate ale apei ce ţâşneşte din fântânile arteziene. (Sint.) Teoria jocurilor Teorie matematică a situaţiilor conflictuale, în care două sau mai multe părţi au scopuri, tendinţe contrare.
(Sint.; Muz.) Joc de clopoţei Glockenspiel.
JOI s fi
(Exp. av.; pfm.) De joi până mai apoi 1. La nesfârşit.
2.	Mereu. 3. Niciodată. 4. Scurt timp.
(Exp. vb.) Ţine de joi până mai apoi E un lucru făcut de mântuială.
(Loc. av.; îvp.) Joi mai de apoi sau joi după Paşte
Niciodată.
(Exp. vb.; înv.) Din (sau de) joi în Paşti Rar. (Sint.; Bis.) Joia mare (sau Joia patimilor) Ultima joi din Postul Paştelui.
(Exp. vb.; pop.) A îndruga ca de joia mare A spune verzi şi uscate.
(Sint.; îvp.) Joia verde Joia din săptămâna Rusaliilor.
(Sint.; îvp.) Joia furnicilor sau joia tuturor jivinelor,, joia nemaipomenită (sau necurată) Joia din Săptămâna albă.
(Sint.; îvp.) Joia apelor Joia de dinainte de Sf. Toader.
(Sint.; îvp.) Joia mânioasă A noua joi după Paşti. (Sint.; îvp.) Cele joi (sau joile grele sau joile păzite) Ultimele două joi din cele nouă ale Cinzecimii luminate.
JOS, JOASĂ a., av., s. n.
(Exp. vb.) A se muta jos 1. A se muta la un etaj inferior. 2. A se muta la parter. 3. A se muta la subsol. (Exp. vb.; înv.) A rămâne jos (D. o afacere) A nu se mai realiza, fiindcă una din părţi a renunţat. (Exp. vb.) A da jos 1. A lua (pe cineva sau ceva) dintr-un loc mai înalt şi a pune la pământ, a coborî.
2.	A doborî ceva sau pe cineva.
(Loc. vb.) A se da jos A coborî.
(Loc. vb.) A se da jos de pe cal A descăleca.
(Loc. vb.; înv.) A frânge jos A înfrânge.
(Exp. vb.) A lăsa jos 1. A lăsa din mână. 2. (înv.) A renunţa de a mai face ceva.
179
JUC4
(Exp. vb.) A (se) lăsa jos 1. A(-şi) da drumul spre pământ. 2. A (se) trânti la pământ. 3. A (se) culca la pământ.
(Exp. vb.) A pune jos 1. A lăsa din mână. 2. A pune pe masă, pe pământ etc. 3. (Reg.) A pune banii pe masă, în mâna altcuiva etc.
(Loc. vb.) A sta jos 1. A se aşeza. 2. A şedea.
(Exp. vb.) A trage jos (ceva) 1. A jupui (pielea).
2.	A scoate (mănuşa, cizmele etc.).
(Loc. vb.) A-şi da jos A-şi dezbrăca.
(Exp. vb.) A lăsa ochii în jos A privi în pământ (din cauza ruşinii, timidităţii etc.).
(Exp. vb.) A privi (sau a măsura) pe cineva de sus în jos A se uita la cineva cu atenţie, dispreţ etc. (Exp. av.) De sus în jos în direcţie verticală descendentă.
(Exp. av.) De jos în sus în direcţie verticală ascendentă.
(Exp. av.) De sus până jos 1. Peste tot. 2. în întregime.
(Exp. av.) în jos 1. La vale. 2. Spre pământ.
(Exp. av.) Cu faţa în jos Pe burtă.
(Exp. av.) Cu capul în jos 1. Cu capul plecat. 2. Răsturnat. 3. Atârnat sau spânzurat de picioare. 4. Pe dos. 5. Anapoda.
(Exp. av.) Cu nasul în jos 1. Supărat. 2. Umilit. 3. Ruşinat. 4. Trist.
(Exp. a.) De jos 1. Care se află într-o regiune din vale sau din sud. 2. (Fig.) Care provine din popor.
3.	(P. ex.) Inferior.
(Loc. av.; loc. pp.) Din jos(ul)... 1. Dinspre pământ. 2. Din vale. 3. Inferior. 4. Mai la vale de...
5.	La sud de...
(Loc. av.; loc. pp.; înv.) Pe din jos(ul)... 1. înspre pământ. 2. în vale.
(Loc. av.) Pe jos 1. La o înălţime mai mică. 2. Pe pământ, podele, covor, duşumea etc. 3. Pedestru. (Loc. a.; loc. av.) De pe jos 1. De pe pământ. 2. De Pe duşumele, podea, covor etc.
(Sint.) Ţările de jos Olanda, Belgia şi Luxemburgul. (Sint.; înv.) Chilipir de pe om pe jos 1. Afacere bună la care se poate ajunge uşor. 2. Câştig de care cineva nu ştie să se folosească.
®xp. av.; fig.) De jos, pe jos 1. Sub limită. 2. (Fig.) & stare de decădere morală, materială sau socială. (Sint.; ir.) Muncă de jos Muncă la care este trimis cineva retrogradat dintr-o funcţie.
(Exp. vb.) A fi sau a rămâne mai (pre)jos 1. A fi ^trecut de cineva.
(Exp. vb.) A nu se lăsa mai (pre)jos 1. A se strădui să fie egal cu cineva. 2. A nu se lăsa întrecut de cineva.
(Loc. a.; înv.) în jos (D. vârstă) Mic.
(Loc. pp.; înv.) în a josulea (D. apă) în aval.
(Loc. av.; loc. pp.) în jos(ul) 1. în (sau din) partea inferioară. 2. De la baza unui obiect, a unui loc. (Loc. av.) în josul apei în direcţia curgerii apei, în aval.
(Exp. vb.) Jos pălăria! Exprimă admiraţia sau respectul faţă de cineva.
JUC4 vb.
(Exp. vb.) A învăţa jucâdu-se A învăţa fară efort. (Exp. vb.) A se juca cu banii 1. A fi foarte bogat.
2.	(Imp.) A nu da importanţă banilor.
(Exp. vb.) A se juca cu sănătatea A nu se îngriji de sănătate.
(Exp. vb.) A se juca cu viaţa A se expune primejdiei.
(Exp. vb.; pfm.) A se juca cu focul 1. A trata cu uşurinţă o problemă gravă sau un lucru primejdios.
2.	(Rar) A nu lua dragostea în serios.
(Exp. vb.) Te joci cu... Crezi că-ţi poţi măsura puterile cu cineva.
(Exp. vb.) A juca cuiva o festă (sau, pop., un renghi) 1. A face cuiva o farsă. 2. A păcăli pe cineva.
(Exp. vb.; înv.) A juca din mână (La jocul de cărţi) A juca fară a ridica talonul.
(Exp. vb.) A juca la bursă A specula valori cotate la bursă.
(Exp. vb.; înv.) Se joacă o drăcie Nu-i lucru curat. (Exp. vb.) A juca un rol (important) 1. A fi factor hotărâtor într-o afacere. 2. A avea o mare însemnătate. 3. A fî decisiv pentru cineva sau ceva.
(Loc. vb.; reg.) A juca verbuncul A sări în sus de durere.
(Loc. vb.; reg.) A juca drăgaica 1. A fi neastâmpărat. 2. A sări.
(Exp. vb.; reg.) A-şi juca calul A-şi face voia cu cineva.
(Exp. vb.; fam.) A juca pe cineva pe degete 1. A
sili pe cineva să facă ce vrei. 2. A duce pe cineva de nas.
(Exp. vb.; pop.) A-şi juca pe cineva în ciur sau în
palmă A duce pe cineva după voia proprie.
(Exp. vb.) A juca pe sfoară A înşela.
(Loc. vb.) A i-o juca cuiva 1. A râde de cineva. 2. A înşela pe cineva.
JUCĂR/E
180
(Loc. vb.; îvp.) A juca cuiva vicleşug (sau un lucru neplăcut) A înşela pe cineva.
(Loc. vb.; pop.) A-şi juca mendrele A-şi satisface toate capriciile, a-şi face mendrele.
(Exp. vb.) A-i juca cuiva ceva 1. A i se mişca involuntar, spasmodic. 2 (D. ochi) A i se bate.
(Exp. vb.; pop.) A-i juca cuiva ochii în cap 1. Se vede că e un om şiret. 2. Se pare a fi un om isteţ, cu privirea ageră, inteligentă.
(Loc. vb.; fam.) A-i juca paraua (sau banii) A nu
duce lipsă de bani.
(Exp. vb.; reg.) A juca feţe A face feţe feţe.
(Exp. vb.; pop.) Joacă seceta Din cauza secetei mari, se văd tremurături ale aerului dogoritor.
(Exp. vb.; pop.) A-i juca cuiva coliva în piept A tuşi mult şi a fi pe moarte.
(Exp. vb.; reg.) A juca albinele A umbla (cineva) la stupi.
(Exp. vb.; Spt.) A juca balonul (sau mingea) A lovi balonul cu mâna sau cu piciorul.
(Loc. vb.; reg.) A juca (cuiva) un dulap A păcăli pe cineva.
JUCĂR/E s.f.
(Exp. vb.; înv.) A strica jucăria cuiva A dejuca planurile cuiva.
JUDEC4 vb.
(Exp. vb.) A judeca pe alţii după sine A-i considera pe alţii în funcţie de propriul caracter.
(Exp. vb.) A judeca bine despre sine A avea o părere bună despre propria persoană.
JUDEC4TĂ s.f (Sint.; înv.) Judecata lui papuc Judecată proastă. (Loc. vb.; înv.) A face judecata A judeca.
(Sint.; înv.) Judecată de moarte Condamnare la moarte.
(Sint.; spec.) Judecata lui Dumnezeu (sau judecata înfricoşată, cea mare, cea din sau de pe urmă, cea de apoi) Hotărâre luată de Dumnezeu la sfârşitul lumii în legătură cu viii şi morţii.
(Sint.; înv.) Scaun de judecată Tribunal.
(Loc. vb.; înv.) A da în (sau a chema, a merge cu cineva, înv., a trage, a soroci la) judecată A intenta proces contra cuiva.
(Exp. vb.; înv.) A închide judecata A încheia procesul.
(Exp. a.; exp. av.) Cu judecată 1. Cu bun-simţ. 2. Cu tact. 3. Cu măsură. 4. Priceput. 5. Serios.
(Exp. a.; exp. av.) Fără judecată 1. Lipsit de tact.
2.	Superficial. 3. Prost.
(Sint.; înv.) Om cu judecată Om care gândeşte cu înţelepciune.
(Sint.; înv.) Judecată dreaptă Minte sănătoasă, care distinge binele de rău.
(Sint.; înv.) Judecată publică Opinie publică. JUDECĂTOR, -04RE s m. fi (Sint.) Judecător de pace (sau de ocol) Magistrat care conduce o judecătorie de pace.
(Sint.) Judecător de instrucţie Judecător de tribunal cu însărcinarea specială de a face instrucţia în materie penală.
(Sint.; înv.) Judecător de şedinţă Judecător de tribunal care judecă în şedinţă.
(Sint.; Bis.) Cartea judecătorilor Parte din Biblie, cu istoria judecătorilor, precedată de o expunere a situaţiei politice şi religioase.
(Sint.; Bis.) Dreptul judecător Dumnezeu.
JUG s. n.
(Exp. vb.; îvp.) A pune cuiva jugul după cap A
stăpâni pe cineva cu totul.
(Exp. vb.; îrg.) A trage în jug de fier 1. A se lupta din greu cu viaţa. 2. A fi la ananghie.
(Exp. vb.) A trage la jug 1. (D. animale) A pune în mişcare carul, căruţa, plugul etc. 2. (Fig.; d. oameni) A munci din greu. 3. (Fig.; d. oameni) A munci peste puteri.
(Loc. a.; îvp.) Un jug de... (D. cai) Bătrân, slab şi neputincios.
JUMĂTATE s.fi (Sint.) Un om şi jumătate sau un măgar (dobitoc, prost, hoţ, drac, porc de câine, ramolit etc.) şi juma-tate Un om care-i întrece pe toţi ceilalţi în destoinicie, prostie, măgărie, dobitocie etc.
(Exp. av.) Cu jumătate de măsură 1. Fragmentar, incomplet. 2. (Fig.) Fără curaj, nedus până la capăt. (Sint.; Mit.; pop.) Jumătate de om Monstru închipuit numai cu o mână, cu un picior şi cu un ochi, care poate muri şi învia.
(Sint.; pop.) Jumătate de naş Persoană care, fara sa fie naşul copilului, îndeplineşte ritualul de primă tăiere a părului (la băieţi) sau ruperea turtei (la fete). (Loc. a.; îvp.) Prin jumătate înjumătăţit.
(Loc. av.) Pe (sau în) jumătate 1. în două părţi egale.
2.	Incomplet. 3. (P. ex.) Segmentat.
(Exp. av.) Cu jumătate de preţ (sau în jumătate preţul) Cu reducere de 50%.
(Exp. av.; înv.) La calea (drumul) jumătate sau la jumătate calea (sau drumul) ori la jumătatea căii (drumului) La mijlocul distanţei de parcurs.
181
JUViŢ
(Exp. vb.) A se opri la calea jumătate 1. A nu termina ceea ce a început. 2. A termina rău ceea ce a fost început bine.
(Exp. vb.) A face ceva pe jumătate A nu duce un lucru până la capăt.
(Exp. av.) Cu jumătate de gură (sau de glas) ori cu jumătate gura (sau gură) sau cu gura (pe) jumătate 1. Cu voce scăzută. 2. Fără convingere.
3.	Fără entuziasm. 4. Fără curaj.
(Exp. av.) Cu jumătate de inimă sau cu inima pe jumătate 1. Fără curaj. 2. Fără hotărâre. 3. Fără avânt. (Exp. av.) O dată şi jumătate Exprimă ideea de superlativ.
JUR 5. n.
(Loc. av.) în (sau prin) jur 1. în (sau prin) preajmă.
2.	Alăturat. 3. împrejur.
(Loc. av.) în jur împrejur sau, înv., jur de jur
împrejur.
(Loc. av.; înv.) De jur De toate părţile.
(Loc. av.) De (sau din) jur împrejur (ori, înv., jur prejur) Din toate părţile.
(Loc. pp.) în jurul 1. în preajma. 2. Relativ la.
3.	Aproximativ în... 4. împrejurul...
(Loc. pp.) Prin jurul 1. în apropiere de... 2. Cam pe la... 3. Primprejurul...
(Loc. pp.) Din jurul 1. De pe lângă. 2. De prin preajma.
(Loc. pp.) De jur împrejurul 1. în preajma. 2. împrejurul.
JURĂMiNT 5. n.
(Loc. vb.; Jur.; înv.) A-i da cuiva jurământ A da
cuiva dreptul de a se jura.
(Loc. av.; Jur.) Sub prestare de jurământ întărit prin jurământ.
(Loc. vb.) A depune jurământul A se angaja în mod solemn în faţa unei autorităţi de a îndeplini cu fidelitate funcţia acordată.
JURNAL 5. n.
(Sint.) Jurnal de călătorie Relatare în scris, zi de zi, a unei călătorii.
(Sint.) Jurnal de modă Publicaţie periodică în care se dau desene (şi tipare) de îmbrăcăminte şi accesorii.
(Sint.) Jurnal de bord Registru în care se consemnează faptele survenite în timpul călătoriei unei nave.
(Sint.) Jurnalul acţiunilor de luptă Document militar în care sunt descrise zilnic pregătirea şi desfăşurarea acţiunilor de luptă.
JUST/ŢIE s.f.
(Loc. vb.) A chema în faţa justiţiei A cita la proces. (Loc. vb.) A se prezenta în faţa justiţiei A se prezenta la proces.
JUViŢ n.
(Loc. vb.) A-i pune cuiva juvăţul de gât 1. A prinde pe cineva pe care îl acuzi. 2. (Fig.) A forţa pe cineva să facă ceva.
LA pp.
(Loc. av.) La ce? în ce scop?
(Loc. av.) De la o vreme începând cu un moment dat.
(Loc. av.) Până la unul Absolut toţi.
(Loc. av.; pfm.) Floare la ureche 1. Foarte uşor de realizat. 2. Fără importanţă.
(Exp. vb.) A ura la mulţi ani A dori cuiva să trăiască încă mulţi ani.
(Loc. av.) La anul (sau la vară, noapte etc.) în cursul unui interval de timp precizat, situat în viitor. (Loc. av.; pfm.) La Paştele cailor (sau la sfântul aşteaptă, la moşii ăi verzi sau la anul şi la mulţi ani) Niciodată.
(Loc. av.) De la sine Fără nicio intervenţie externă. LABĂ s.f.
(Exp. vb.; pop.) A pune laba pe cineva A prinde. (Exp. vb.; pop.) A pune laba pe ceva 1. A apuca.
2.	A-şi însuşi.
(Exp. vb.; pop.) A avea la labă pe cineva sau a juca în labe pe cineva A dispune de cineva.
(Exp. vb.; pop.) A-i încăpea (sau a-i pica, a-i cădea) în labă (sau în labe) 1. A pune mâna pe ceva, a prinde. 2. A ajunge la discreţia cuiva.
(Exp. vb.; pfm.) A pune (pe cineva) cu botul pe labe Apune la punct pe cineva, reducându-1 la tăcere. (Exp. vb.; rar) A-şi pune botul pe labe A se resemna. (Loc. a.; pfm.) Cu botul (aşternut) pe labe Resemnat.
(Exp. vb.; pop.) A lua în labe (pe cineva) A bate. (Exp. vb.; pop.) A-şi muşca labele A se căi amarnic pentru o faptă.
(Exp. vb.; pop.) A mânca labe de pui 1. A purta vorba dintr-un loc în altul. 2. A fî indiscret.
(Exp. vb.; pop.; ir.) A se scula în două labe (împotriva cuiva sau a ceva) A se revolta.
(Exp. vb.; pop.) A-şi bate labele A pierde timpul. (Loc. av.) In (sau pe) (patru) labe De-a buşilea. (Exp. vb.; pfm.) A da cuiva peste labe A admonesta o persoană obraznică.
(Exp. vb.; pfm.) A bate laba A-şi strânge mâna în semn de înţelegere.
LAC n.
(Sint.) Lac de acumulare Lac artificial realizat prin construirea unui baraj pe albia unui râu, în scopul formării unei rezerve de apă.
(Sint.; Med.; pop.) Bubă de lac Cancer.
(Loc. a.) Lac de sudoare (sau de năduşeală, de apă) Ud de transpiraţie abundentă.
(Exp. vb.; pfm.) A sări (sau a cădea, a da, a nimeri etc.) din lac în puţ A trece dintr-o situaţie grea în alta şi mai grea.
LACĂT 5. n.
(Loc. av.) Sub lacăt încuiat.
(Exp. vb.; pfm.) Aţine sau a avea, a pune lacăt la gură ori gurii sau, rar, a ţine lacătul asupra gurii A-şi impune tăcere.
(Exp. vb.) A pune sub lacăt A încuia.
(Exp. vb.) A fi cheia şi lacătul A fi elementul esenţial, de prim ordin într-o problemă.
(Exp. vb.; pop.) A ţine sub trei lacăte şi şapte pe-ceţi sau a păstra cu nouă lacăte A manifesta mare grijă pentru siguranţa a ceva sau a cuiva.
(Exp. vb.; reg.) A pune lacăt pe ceva A pune stăpânire pe ceva.
(Exp. vb.; îvp.) A-i pune lacăt (cuiva) A obliga, a sili pe cineva să (nu) facă ceva.
183
LANŢ
lacrimă s.f.
(Exp. av.) Cu lacrimi (fierbinţi sau de sânge, înv. crunte) Cu mare durere.
(Loc. av.) în lacrimi Plângând de bucurie, de durere etc.
(Exp. av.) Până la lacrimi Până la cel mai înalt grad de înduioşare, de emoţie etc.
(Exp. vb.) A vărsa lacrimi fierbinţi sau (pop.) de sânge sau a vărsa şiroaie sau (înv.) râu, pârâu de lacrimi, (îvp.) a plânge cu lacrimi fierbinţi (sau de sânge), (fam.) a plânge cu zece rânduri (sau cu şiroaie) de lacrimi A plânge cu mare durere. (Exp. vb.) A râde cu lacrimi A râde cu poftă. (Sint.; fam.; ir.) Lacrimi de crocodil Plâns prefăcut. LADA s.fi
(Sint.) Ladă de gunoi (sau de gunoaie) Ladă în care se depozitează şi se transportă gunoiul menajer. (Sint.) Ladă frigorifică Ladă cu pereţi dubli, de obicei metalici, izolaţi termic, cu un sistem interior de răcire, folosită pentru păstrarea sau pentru transportarea alimentelor.
(Sint.) Ladă de hingheri Ladă în care sunt închişi şi transportaţi câinii prinşi de hingheri.
(Exp. vb.; arg.) A da lovitura la lada cu maimuţe A eşua.
(Exp. vb.; reg.) A trăi cu (sau ca) banu-n ladă A trăi în linişte şi în belşug.
(Exp. vb.; pop.) A nu avea ladă cu cineva A nu se
împăca cu cineva.
(Exp. vb.; pop.) A prinde la ladă A prinde cu minciuna.
LAF s. n.
(Loc. vb.; înv.) A şedea (cu cineva) la lafuri A pălăvrăgi.
(Exp. vb.; înv.) A tăia frunză verde şi lafuri A spune minciuni.
(Sint.) Tafa şi lafa Discuţie uşoară, fară subiecte serioase sau interesante, pălăvrăgeală.
L^IE1 5. fi „ceată”
(Sint.; pfm.) Ţigan de laie 1. Rrom nomad. 2. (P. ex.) Persoană certăreaţă, mahalagiu.
(Loc. a.; pfm.) De laie 1. Care aparţine unei cete de rcomi. 2. (P. ex.) Vagabond. 3. (P. ex.) Needucat. (Loc. av.; pfm.) în laie Buluc.
(Exp. vb.; pop.) A se ţine laie (după cineva) (D. UI1 grup) A însoţi permanent pe cineva. a• „negru”.
(Exp. vb.) Că e laie, că-i bălaie sau ba e laie, ba-i
bălaie 1. Ba una, ba alta. 2. Aşa şi pe dincolo.
(Exp. vb.) Ori laie, ori bălaie Ori aşa, ori invers, alege!
(Exp. vb.) Nici laie, nici bălaie Nici aşa, nici aşa. L^MPĂ s.fi (Exp. vb.) A vorbi la lampă A nu fi ascultat.
(Exp. vb.; arg.; fig.) A stinge (cuiva) lampa A lovi peste ochi pe cineva.
(Sint.; reg.) Lampă de vânt Felinar.
(Sint.) Lampă de lipit Aparat care produce o flacără foarte puternică pentru sudarea unor piese metalice. (Loc. vb.) A-i lipsi (cuiva) o lampă, a avea o lampă lipsă (ori stinsă) sau a-i fila (cuiva) o lampă A fi nebun.
L^NCE s.fi
(Exp. vb.; rar) A rupe lancea cu cineva A purta o discuţie în contradictoriu cu cineva.
(Exp. vb.) A pleca lancea 1. A ceda. 2. A se declara învins.
L/l NORĂ s.fi (Loc. vb.; reg.) A se face la loandră A se certa. (Loc. vb.; reg.) Mai ţine-ţi loandra! Taci din gură! (Loc. vb.; reg.) A se ţine (sau a pleca, a se duce) landră 1. A merge în grup. 2. A merge în şir.
(Loc. vb.) A-şi lua landra A-şi lua gândul. L/INGRĂ s.f.
(Loc. vb.; reg.) A şedea langră 1. A sta degeaba.
2.	A pierde vremea.
(Loc. vb.) A umbla langră (sau langra) A umbla fară rost.
LANS^ vb.
(Exp. vb.) A lansa moda... (sau o modă) A face ca vestimentaţia, comportamentul, creaţia etc. sa originală să fie adoptată de un număr mare de oameni. (Exp. vb.) A lansa o idee A populariza o idee personală.
(Exp. vb.) A lansa o dezbatere A pune în dezbatere o problemă.
LANŢ m.
(Exp. vb.) A băga (sau a pune ori a arunca ori, rar, a zvârli) în lanţuri sau, îrg., în lanţuri (pe cineva)
1.	A încătuşa. 2. A întemniţa.
(Exp. vb.) A scoate (sau, reg., a slobozi) din lanţuri (pe cineva) 1. A descătuşa. 2. A elibera din captivitate.
(Exp. vb.; fig.; rar) A fereca în lanţuri (ceva) A
imortaliza.
(Exp. a.; fig.) Legat în lanţuri Inert.
L4PTE
184
(Sint.) Lanţ de siguranţă Lanţ montat la uşa unui imobil, care, permiţând numai întredeschiderea uşii, blochează parţial intrarea.
(Loc. a.; loc. av.) în lanţ Unul (după sau) lângă altul, continuu, neîntrerupt.
(Loc. vb.) A se ţine lanţ A se succeda în număr mare.
(Exp. vb.) A face lanţ (D. oameni) 1. A se înşirui pentru a-şi transmite un obiect din mână în mână.
2.	A încercui ceva.
(Sint.; Tel.) Lanţ de transmisiune Ansamblu al dispozitivelor, aparatelor şi instalaţiilor care asigură realizarea căilor de transmisiune a semnalelor. (Sint.; Mii.) Lanţ de trăgători Formaţie de luptă în care militarii sunt dispuşi şi acţionează pe aceeaşi linie de front.
(Sint.; Fiz.; Chim.) Reacţie în lanţ 1. Reacţie care se propagă dintr-un punct în toată masa unui corp, prin generarea unei succesiuni de reacţii elementare. 2. (Fig.) Succesiune de întâmplări asemănătoare legate cauzal, declanşate de un eveniment.
L^PTE j.
(Exp. vb.; pop.) A fi învăţat ca mâţa la lapte
A avea obiceiuri rele.
(Exp. vb.; pop.) A fi supt lapte de capră A fi o
persoană excesiv de energică.
(Exp. vb.; pop.) A spune şi laptele pe care l-a supt
A mărturisi tot, cu lux de amănunte.
(Sint.) Lapte dulce Lapte proaspăt, nefermentat. (Sint.) Lapte pasteurizat Lapte din care s-au eliminat, în aparate speciale, bacteriile.
(Sint.) Lapte condensat Lapte căruia i s-a redus conţinutul de apă.
(Sint.) Lapte praf Lapte sub formă de pulbere, obţinut prin eliminarea apei din componenţa lui. (Exp. vb.; pop.) Tare-i lapte acru! E foarte greu de suportat.
(Exp. a.; reg.) De lapte acru (D. ochi) De culoare deschisă.
(Sint.; pop.) Lapte de pasăre 1. Desert preparat din lapte, ouă şi zahăr, folosit şi ca remediu împotriva tusei, şodou. 2. (Fig.) Lucru imposibil.
(Sint.) Frate sau soră de lapte Copil, considerat în raport cu alt copil, care a fost alăptat de aceeaşi doică. (Sint.; Ast.; pop.) Calea (sau, îvp., drumul) laptelui Calea lactee.
(Loc. a.) De lapte (D. animale domestice) 1. Crescut pentru producţia de lapte. 2. Care produce mult lapte. 3. Care nu este stearpă. 4. (D. pui) Care nu a fost înţărcat, sugar.
(Loc. a.) Bună (sau rea) de lapte (D. femele) Care are mult (sau puţin) lapte.
(Exp. vb.) A curge lapte şi miere A fi îmbelşu-gare.
(Exp. vb.; pfm.) A fi numai lapte şi miere (D. oameni) 1. A se purta frumos. 2. A fi binevoitor. (Sint.) Miere şi lapte 1. Bunăstare. 2. înţelepciune. (Loc. a.; fig.) Cu lapte 1. (D. afirmaţii) Adevărat.
2.	Folositor. 3. Uşor de realizat.
(Exp. vb.; pop.) A curge (sau a cădea cuiva) lapte (sau laptele) în păsat sau a (se) vărsa laptele în păsat (ori în păsatul cuiva) 1. A beneficia de un ajutor sau de un noroc neaşteptat. 2. A-i merge foarte bine.
(Exp. vb.; pop.) E lapte cu păsat E un lucru bun, util.
(Exp. vb.; pop.) A pune tot laptele în păsat A fi
risipitor.
(Exp. vb.; pop.) A stoarce laptele din piatră A
realiza lucruri extraordinare, învingând obstacole de netrecut.
(Exp. vb.; pop.) Când a da din piatră lapte Niciodată.
(Exp. vb.; pop.) A cădea (a se băga, a se lovi, a pica, a se potrivi) ca musca-n lapte A fi inoportun. (Sint.) Dinţi de lapte Primă dentiţie, la copii şi la puii unor mamifere.
(Exp. vb.; pop.) A avea dinţii de lapte 1. A fi încă tânăr. 2. A fî lipsit de experienţă de viaţă.
(Exp. vb.; pop.) A fî de un lapte cu cineva Afi de
aceeaşi vârstă cu cineva.
(Sint.; pop.) Lapte de cuc (sau de vrabie) Lucru inexistent, imposibil de realizat.
(Exp. vb.; pop.) A băga oile în lapte (sau, reg.) A pune oile pe lapte A despărţi oile de miei primăvara şi a începe mulsul, pentru a face brânză.
(Exp. vb.; reg.) A scoate oile din lapţi A înceta mulsul oilor.
(Sint.; reg.) Lapte de peşte Lapţi.
(Sint.; îvp.) Lapte vegetal Suc cu aspect lăptos care se găseşte în unele plante ori fructe sau care se prepară din acestea.
LARG, ~Ă a.
(Loc. av.) în (sau, înv., preste) lumea largă 1. Pr£' tutindeni. 2. Nicăieri.
(Exp. vb.) A pleca (sau a ieşi, a porni, a se duce
etc.) în lumea largă A pleca departe, într-un loc necunoscut.
(Exp. vb.) A umbla (sau a rătăci) în lumea larga
A călători mult în locuri diferite.
185
LATURĂ
(Exp. vb.) Du-te în lumea (sau, reg., în ţara) largă
Eşti liber să pleci unde doreşti.
(Exp. vb.; pop.) A-i fi (sau a-i face cuiva) larg
1.	A-i fi sau a face să-i fie cuiva la îndemână. 2. A se simţi sau a face pe cineva să se simtă bine. 3. A avea sau a face să aibă libertate de mişcare.
(Sint.; Bis.) Calea (saupoarta) largă Drum spre iad. (Exp. vb.; pfm.) A avea mâna (sau mână) largă ori a fî larg la mână (sau la buzunar) A fi darnic. (Exp. av.; pfm.) Cu mână largă 1. Cu generozitate.
2.	Din belşug.
(Exp. vb.; reg.) A fî larg în burtă A fi lacom la mâncare.
(Loc. av.; reg.) în gura largă Zgomotos.
(Exp. vb.; reg.) A face gură largă A-şi exprima protestul vociferând.
(Exp. vb.; îvp.) A da (ceva) cu mâneci largi A da ceva bucuros, cu plăcere.
(Exp. vb.; pop.) Cu mâneci largi Cu nerăbdare. (Exp. vb.; pop.) Strâmtă-n şale, şi largă-n poale
E o situaţie care dezamăgeşte.
(Loc. av.) Pe larg Detaliat.
(Loc. av) în larg şi-n lat în toate direcţiile, pretutindeni.
(Exp. vb.; pop.) A ieşi (sau a scoate pe cineva) la (sau în) larg A scăpa (pe cineva) dintr-o situaţie dificilă.
(Sint.) Largul văii Loc unde se formează o vale între doi munţi.
(Loc. vb.) A lua largul A fugi.
(Exp. av.) în (sau la) largul meu, tău, său etc. în deplină siguranţă sau libertate, nestingherit.
(Exp. vb.; pop.) A fi la largul tău şi la strâmtul
altuia A-ţi lua libertăţi excesive, în detrimentul altcuiva.
L4RMĂs./
(Exp. vb.; îvp.) A face asupra cuiva larmă A certa. (Exp. vb.) A face (sau a stârni) larmă în jurul (sau împrejurul) cuiva (sau a ceva) A produce senzaţie.
Lat, ~ă a.
(Exp. av.; înv.) Mare şi lat Nu mare lucru.
(Exp. a.) Lat în spate (sau în spete) (D. oameni) Voinic.
(Exp. vb.; pop.) A fi limbă lată 1. A nu avea dicţie Ună, a pronunţa neclar. 2. A vorbi neclar 3. A se exPrima greoi. 4. A vorbi cu particularităţi regio-nale din Moldova.
(Exp. vb.; pop.; gmţ.) A avea gură lată A vorbi şi tare.
(Exp. vb.; pop.) A spune vorbe mari şi late A
vorbi pompos, dar fară conţinut.
(Exp. av.; rar) în lumea lată Pretutindeni.
(Exp. vb.; reg.) A fi lat de foame A fi foarte flămând.
(Exp. vb.; fam.) A lăsa (pe cineva) lat 1. A bate pe cineva foarte tare, lăsându-1 în nesimţire. 2. (Fig.) A impresiona puternic pe cineva.
(Exp. vb.; pop.) A da latul pe spate A cădea lun-gindu-se la pământ.
(Sint.; pop.) Un lat de palmă (sau de mână) Unitate de măsură egală cu lăţimea unei palme care are degetele lipite.
(Exp. a.; pop.) De un lat de mână (sau de palmă)
1.	Relativ mare. 2. Foarte gros.
(Exp. av.; pop.) De (sau la) un lat	de	mână	1.	De
durată scurtă. 2. La distanţă mică.
(Sint.; pop.) Lat de deget Unitate de	măsură	egală
cu lăţimea unui deget.
(Loc. av.; pop.) De un lat de deget Foarte puţin. (Loc. av.) în lat Transversal.
(Loc. pp.) De-a (sau pe) latul... Exprimă o poziţionare pe dimensiunea mai scurtă a unui spaţiu delimitat.
(Loc. vb.) A trece (sau a tăia) latul (sau în lat, pe lat, de-a latul) A traversa pe diagonală.
(Loc. av.) în lung şi în lat în toate direcţiile, pretutindeni.
(Loc. av.; loc. pp.) De-a lungul şi de-a latul în
toate direcţiile.
(Exp. vb.; pop.) A se da (sau a se perpeli) şi pe lat,
şi pe uscat (sau lat pe lat) A face eforturi disperate pentru a realiza ceva.
(Loc. vb.; fam.) A fi lată (rău sau de tot) (D. o încurcătură, un necaz) A lua proporţii neaşteptate. (Loc. vb.; fam.) A o face lată (rău sau de tot) 1. A face un chef straşnic. 2. A face o boacănă. LATURĂ s.f.
(Sint.; reg.) Latură de cap (sau a capului) Tâmplă. (Sint.; reg.) Latură de umeri Spinare.
(Loc. a.; înv.) De laturi (sau lături) 1. Alăturat.
2.	(înv.; d. grade de rudenie) Colateral.
(Loc. av.) în (sau pe ori pe de) (amândouă) laturile) 1. De o parte şi de alta a unui corp, a unui obiect etc. 2. (P. ex.) Alături. 3. (P. ex.) La oarecare distanţă, deoparte. 4. (P. ex.) Izolat.
(Loc. av.) Pe (de) (sau într-)o latură sau pe lături într-o rână.
(Loc. av.; îvp.) Din lăture Din profil.
LAŢ
186
(Loc. av.; reg.) La lături Sub braţ.
(Loc. pp.; îvp.) De (sau din) lături de... (sau de laturea, într-o lăture a...) 1. în preajma. 2. Alături de..., lângă.
(Exp. vb.) A (se) da (sau a se pune, a se trage, a se feri) în (sau, îvp., de o) lăture (sau în lăture ori
în lături) 1. A (se) da deoparte. 2. A face loc să treacă cineva. 3. A (se) feri (din calea cuiva). 4. (P. ex.; fig.) A se eschiva.
(Exp. vb.; pop.) A da (sau a împinge, a arunca) în lături (sau laturi) (sau, reg., a feri în lături) 1. A
arunca. 2. A îndepărta. 3. A abandona.
(Exp. vb.; înv.) A da (sau a pune) în lături (sau într-o ori de o lăture) 1. A păstra. 2. A ascunde. 3. A sustrage. 4. (P. ex.; fig.; înv.) A nu lua în consideraţie.
(Exp. vb.) A da (sau a deschide) în lături (o uşă, o fereastră etc.) A deschide larg o uşă, o fereastră etc.
(Exp. vb.; înv.) A trece în lături de (sau a lăsa de lături) A ocoli.
(Exp. vb.; pop.) (Stai) (sau feri) în lături! 1. Taci!
2.	Dă-te la o parte!
(Exp. vb.) A privi (sau a se uita) în lături A privi în altă parte.
(Exp. vb.) A-şi feri privirea în lături A evita să se uite în mod deschis, direct la cineva sau la ceva. (Exp. vb.; pfm.) A se uita într-o latură A trage cu coada ochiului.
(Exp. vb.; pfm.) A privi dintr-o latură 1. A privi în mod iscoditor. 2. A privi bănuitor. 3. A privi cu răutate.
(Loc. vb.; reg.) A umbla în laturea cuiva A face curte unei femei.
(Exp. vb.) A spune (sau a face) ceva pe de lături
A spune sau a face ceva pe căi ocolite, în mod indirect.
(Exp. vb.) A vorbi (sau, reg., a băsădi, a vorovi, a grăi, a bâigui) într-o (sau într-altă) lăture (sau în lături) 1. A aiura. 2. A flecări.
(Loc. a.; reg.) A fî într-o lăture (D. oameni) A fi nebun.
(Sint.; Bis.) Laturea cea departe (sau a pământului de gios) ori laturile iadidui Iad.
(Loc. av.) în (sau din sau peste) toate laturile (De) pretutindeni.
(Exp. vb.) A da pe de lături (D. ape curgătoare) A se revărsa.
(Loc. vb.; îvp.) Abate (sau a umbla) laturile 1. A pribegi. 2. A vorbi pe ocolite.
(Exp. vb.; pop.) A ţine laturile 1. A ezita să păşească înainte. 2. A înainta în mod şovăielnic.
(Loc. a.) Pe (de) lături Lăturalnic.
(Loc. av.) Pe (sau de) toate laturi(le) De jur împrejurul unui obiect.
(Exp. vb.) Dintr-o lăture până într-alta Pe toată suprafaţa.
(Exp. vb.) A se uita la cineva pe (sau de) toate laturile A examina cu multă atenţie.
(Exp. vb.) A pune degetul pe latura dureroasă
A descoperi punctul slab.
(Loc. av.) Dintr-o latură Dintr-un punct de vedere. LAŢ n.
(Exp. vb.; pop.; fig.) Aîntinde (ori, îvp., a încorda) sau a ţese (ori, înv., a găti) (cuiva) laţ sau laţuri 1. A întinde o cursă. 2. A ademeni pe cineva.
3.	A unelti împotriva cuiva. 4. A înşela pe cineva. (Exp. vb.; pfm.) A se prinde (ori a fi atras, a cădea, a pica, a intra) în laţ (sau în laţuri) ori a-(şi) da în laţ A fi înşelat de cineva.
(Exp. vb.; pop.) A lăsa pe cineva cu laţu-n gât A lăsa pe cineva la greu.
(Exp. vb.; pop.) A-şi scoate capul din laţ A fugi de greu, părăsindu-şi tovarăşii.
(Exp. vb.; pop.) A se da (sau a se alinta) ca cioara
în laţ 1. A face mofturi. 2. A munci fară elan, fară energie.
(Exp. vb.; pop.) A-şi băga capul în laţ sau a-şi
pune laţul de gât 1. A se spânzura. 2. A se implica într-o situaţie disperată.
(Exp. vb.; reg.) A-şi pune laţul de gât A se căi. (Exp. vb.; pop.) A băga (pe cineva) cu gâtu-n laţ A aduce pe cineva într-o situaţie disperată, fară ieşire. (Exp. vb.; înv.) A cădea în laţul gâtului A fi spân' zurat.
LAUDA s.f.
(Exp. a.) Vrednic (sau demn) de laudă (sau de toată lauda, ori de toate laudele) Meritoriu.
(Loc. a.) (Plin) de (mare) laudă (sau de laude) Elogios.
(Loc. av.) Cu laudă 1. Cu rezultate bune. 2. Lău^ dabil. 3. în mod elogios.
(Loc. vb.; înv.) A aduce laudă 1. A lăuda. 2. Aprea-mări.
LA U R m.
(Exp. vb.) A culege (sau a aduna) lauri A obţine succese.
(Exp. vb.) A pune (cuiva) cunună de lauri 1. A recunoaşte victoria, succesul cuiva. 2. A lăuda.
187
LĂS^
(Exp. vb.) A purta lauri 1. A obţine succes. 2. A primi laude.
(Exp. vb.) A se culca pe lauri A se mulţumi cu succesele obţinute şi a nu duce activitatea mai departe. LĂCOMffi s. f (Loc. av.) Cu lăcomie 1. Cu mare poftă. 2. Cu mare interes. 3. Cu aviditate. 4. Cu elan.
(Exp. vb.; îrg.) A-i fî cuiva lăcomie de... A râvni la...
(Exp. vb.; reg.) A-i cădea (cuiva) lăcomie (pe cineva)
A fi cuprins de patimă pentru cineva.
LĂMÂIE s. f (Exp. vb.; rar) A stoarce cuiva lămâia în nas A înfrunta pe cineva.
(Exp. vb.; îvp.) A-i plăcea un lucru ca grecului lămâia A-i plăcea un anumit lucru foarte mult. (Sint.) Sare de lămâie Substanţă chimică acră, sub formă de cristale, folosită drept condiment, acid citric.
(Sint.) Apă de lămâie Zeamă de lămâie amestecată cu apă, utilizată în scopuri cosmetice.
LAMURI vb
(Exp. vb.; înv.) A (se) lămuri liniştea A rămâne nedumerit în urma unei explicaţii insuficiente, neclare. (Exp. vb.) A se lămuri de ziuă A se ivi zorile. LĂMUR7RE s.f.
(Loc. av.; înv.) Cu toată lămurirea (sau cu multă ori deplină lămurire) în mod clar.
(Exp. vb.; înv.) A veni în lămurire A ajunge la opinia..., la concluzia...
(Sint.; iuz.) Muncă de lămurire Acţiune politică întreprinsă cu scopul de a crea anumite convingeri sau atitudini (comuniste).
LĂRGIvb.
(Exp. vb.; înv.) A (se) lărgi gura (sau buzele) asupra cuiva (sau spre cineva) A certa.
(Exp. vb.; înv.) A-şi lărgi mâinile (sau maţele) A deveni foarte lacom (la mâncare).
(Exp. vb.; înv.) A-i lărgi cuiva calea A-i face drum.
LARg/ME?/
(Exp. vb.; îvp.) A scoate pe cineva (sau a merge)
k (ori întru) lărgime sau a-şi face loc la lărgime
A se deplasa dintr-un spaţiu mic sau strâmt într-unul krg.
(Loc. av.; îvp.) în lărgime în libertate, comod, lejer.
(Sint.) Lărgime de vederi Orizont intelectual
deschis.
(Loc. av.) în lungime şi lărgime în lung şi în lat. (Loc. av.; loc. pp.) în lărgime(a...) De-a latul.
LĂS^ vb.
(Exp. vb.; îvp.) A(-şi) lăsa (sau a se lăsa de) legea sa sau de legea creştinească ori a lăsa (pe) Dumnezeu® (său) etc. A trece de la religia creştină la o altă religie.
(Exp. vb.; pfm.) Te (vă) las cu bine (sau sănătos, cu sănătate, cu Domnul, cu Dumnezeu), ori a lăsa (cuiva) ziua bună (sau sănătate) 1. Formulă de salut la despărţire sau de încheiere a unei scrisori. 2. Formulă prin care un muribund se desparte de cei apropiaţi.
(Exp. vb.; îvp.) A nu-şi lăsa vorba (sau cuvântul jos) sau a nu se lăsa de cuvânt A-şi ţine o promisiune.
(Exp. vb.; îvp.) A lăsa viaţa (lumea sau ortul popii)
A muri.
(Exp. vb.; îvp.) A nu lăsa (pierzării) A sări în ajutorul cuiva.
(Loc. vb.; înv.) A se lăsa de dulceaţa lumii A se
călugări sau a se pustnici.
(Exp. vb.; îvp.) A-şi lăsa lumea sa A-şi părăsi universul existenţial.
(Exp. vb.; înv.) A lăsa sânge 1. A face, printr-o incizie, să curgă o cantitate de sânge de la cineva, în scop terapeutic sau pentru analize. 2. (Ir.) A răni.
3.	(Ir.) A ucide.
(Exp. vb.; pfm.) A-i lăsa (cuiva) gura apă A pofti foarte tare la ceva.
(Exp. vb.; pfm.) Lasă-mă să te las Este un om indiferent, lipsit de energie, neglijent sau comod. (Loc. vb.; pop.) A lăsa la vatră A elibera un soldat din stagiul militar.
(Exp. vb.; pfm.) A lăsa (pe cineva) viu, cu viaţă, cu zile (sau a-i lăsa cuiva zilele) A cruţa.
(Exp. vb.; pfm.) A lăsa (pe cineva) în pace sau (pop.) încolo (sau în odihnă) 1. A nu supăra pe cineva. 2. A nu mai fi interesat de cineva.
(Exp. vb.; pfm.) A lăsa (pe cineva) în boii (sau în banii, în apele) lui 1. A nu se amesteca în treburile cuiva. 2. A nu contraria pe cineva.
(Exp. vb.; pfm.) A lăsa (pe cineva) oltean sau în sapă de lemn ori la papuci, la tinichea, cu scândura, (reg.) la lemn, cu mâna la burtă, cu (ori în) pielea goală sau gol ori cu buzele umflate sau cu buza umflată ori pe drumuri A sărăci pe cineva.
(Exp. vb.) A lăsa dracului 1. A abandona. 2. A renunţa la ceva.
(Exp. vb.; pfm.) A lăsa pe cineva cu buzele umflate 1. A frustra. 2. A păcăli. 3. A dezamăgi.
LĂS^
188
(Exp. vb.; pfm.) A lăsa pe cineva în voie A da cuiva multă sau întreaga libertate.
(Exp. vb.; pfm.) A lăsa (pe cineva) rece Anu impresiona.
(Loc. vb.; pfm.) A lăsa (pe cineva) de (sau în) râsul cuiva (ori de râs, de batjocură, înv. în sfârlă sau de ruşine) A face de râs.
(Exp. vb.; pfm.) A lăsa ceva sau pe cineva (ori a o lăsa) baltă (ori încurcată) sau a o lăsa moartă (în păpuşoi ori, rar, în cânepă) A renunţa să se mai preocupe de ceva.
(Exp. vb.; pfm.) A lăsa (pe cineva) cu gura căscată (sau praf, interzis, ţuţ, fleaşcă, pop. brebenel, mut, mască) A uimi foarte tare.
(Exp. vb.; pfm.) A nu se lăsa (mai) pe (sau pre) jos A nu (mai) îngădui să fie întrecut de cineva. (Exp. vb.; pfm.) A nu se lăsa cu una, cu două (sau odată cu capul) A nu ceda cu uşurinţă.
(Loc. vb.; pfm.) A se lăsa păgubaş A renunţa la ceva.
(Loc. vb.; pfm.) A lăsa de azi pe mâine A amâna. (Exp. vb.; fam.) A (se) lăsa în (ori pe) seama (sau în grija, în voia) cuiva A (se) da în seama sau în grija, voia cuiva.
(Exp. vb.; pfm.) Las’ (sau lasă-te) pe mine! Exprimă îndemnul de a avea încredere în sprijinul celui care vorbeşte.
(Exp. vb.; pfm.) A lăsa la naiba 1. A trata cu indiferenţă. 2. A nu se mai gândi la ceva.
(Exp. vb.; pfm.) Las’ dacă Sigur (că nu).
(Exp. vb.; pfm.) Lasă că... în afară de faptul că... (Loc. vb.) A lăsa în urmă 1. A depăşi. 2. (Fig.) A întrece.
(Exp. vb.) A lăsa cu limbă de moarte (sau cu jurământ) A da, în ultimele momente ale vieţii, dispoziţii care să fie îndeplinite după moarte.
(Exp. vb.) A se lăsa sec(ul) 1. (Bis.) A începe zilele de post. 2. A petrece cu ocazia ultimei zile dinaintea unui post.
(Exp. vb.; pfm.) A se lăsa greu 1. A apăsa cu toată greutatea corpului. 2. A consimţi cu mare greutate să facă ceva.
(Exp. vb.; pop.; rar) A lăsa pe cineva mare şi devreme A uimi.
(Loc. vb.) A lăsa pe cineva liş A-i lua tot.
(Exp. vb.; euf.) A lăsa însărcinată, grea, îngreunată, (pfm.) borţoasă, cu burta mare, cu burta la gură A procrea.
(Exp. vb.; pfm.) A lăsa pe cineva mort A ucide.
(Exp. vb.) A lăsa rece pe cineva 1. A ucide. 2. (Fig.) A nu impresiona.
(Exp. vb.; pop.) A lăsa (pe cineva) cu izmenele dezlegate A părăsi pe cineva într-un moment nepotrivit.
(Exp. vb.; pfm.) A lăsa (pe) jos (sau lat, pe coaste) A lovi pe cineva facându-1 să se prăbuşească. (Exp. vb.; pfm.) A-i lăsa cuiva stârvul (pradă) ciorilor (sau corbilor) A nu îndeplini ritualul înmormântării.
(Exp. vb.) A lăsa încolo (sau în pace) A nu supăra, a nu deranja pe cineva.
(Exp. vb.) A lăsa ceva sau pe cineva la bunul plac (sau la discreţia, la cheremul, pe ori la mâna cuiva) sau a-i lăsa cuiva ceva sau pe cineva la discreţie (ori pe mână) A pune la dispoziţia cuiva ceva sau pe cineva.
(Exp. vb.; pop.) A lăsa (pe cineva) (tocmai) la aman
A părăsi pe cineva atunci când are mare nevoie. (Exp. vb.; pop.) A lăsa (pe cineva) sub masă 1. A
rezista mai bine la beţie. 2. A batjocori. 3. A nu băga în seamă.
(Exp. vb.; pfm.) A lăsa la latitudinea sau aprecierea, (înv.) chibzuinţă, arbitrul, (rar) propunerea cuiva A accepta libera decizie a cuiva.
(Exp. vb.) A lăsa în suspensie A abandona o idee, o acţiune etc. înainte de a o fi dus până la capăt. (Loc. vb.) A lăsa locului A nu mişca, a nu disloca. (Loc. vb.; pfm.) A lăsa tabără A părăsi diferite obiecte în dezordine.
(Loc. vb.) A lăsa mască 1. A uimi pe cineva. 2. A surprinde pe cineva cu ceva.
(Exp. vb.) A nu (mai) lăsa nici piatră pe (sau peste) piatră (D. construcţii) A distruge complet. (Loc. vb.; pfm.) A lăsa (în) afară sau pe dinafara
A exclude.
(Exp. vb.; pfm.) A nu lăsa din vedere (sau din ochi) A urmări.
(Exp. vb.; pfm.) A lăsa din vedere A omite.
(Exp. vb.; pfm.) A lăsa ceva la spate 1. A uita un necaz. 2. A nu ţine seama de un anumit lucru, de un anumit fapt. 3. A ascunde intenţionat, a piti.
(Exp. vb.) A lăsa înapoi (sau în urmă) A depăşi o idee, o teorie, un argument etc.
(Exp. vb.; pfm.) A lăsa pe planul al doilea A considera ceva sau pe cineva ca având o importanţa secundară.
(Exp. vb.; pfm.) A lăsa (ceva sau pe cineva) pe ultim(ul) plan A desconsidera.
189
LĂS^
(Exp. vb.; pfm.) A lăsa la o parte, sau (înv.) în lături, într-o parte 1. A nu folosi un obiect necorespunzător. 2. A înlătura. 3. A trece cu vederea.
(Exp. vb.; pfm.) A nu lăsa cartea din mână A citi continuu, pasionat.
(Exp. vb.) A (nu) lăsa armele A (nu) se preda. (Exp. vb.; pfm.) A lăsa toate sau tot(ul) jos ori la
sau în pământ (sau a lăsa jos) 1. A întrerupe brusc o acţiune, un proces de gândire etc. 2. A nu mai acţiona fizic sau psihic asupra cuiva.
(Exp. vb.; pfm.) A nu lasa pe cineva sau ceva din mână 1. A ţine cu autoritate lângă sine. 2. A nu pierde o ocazie favorabilă.
(Exp. vb.; pfm.) A lăsa pe cineva sau ceva din
mână 1. A nu putea ţine lângă sine. 2. A pierde o ocazie favorabilă.
(Exp. vb.; pfm.) A lăsa în (bună) pace sau, înv., în odihnă, ori a lăsa în pacea lui A nu strica starea de linişte sau de repaos a cuiva.
(Exp. vb.) A (se) lăsa la (sau în) voia întâmplării (ori sorţii, valurilor) sau a lăsa în plata (sau în mila) Domnului, ori a (se) lăsa în seama (sau în plata, în ştirea, înv. în mâna, în judecata) lui Dumnezeu, ori a (se) lăsa la Dumnezeu sau a (se) lăsa în plata Sfântului (sau în paza Celui de Sus, în ştirea Tatălui), ori, înv., a se lăsa la mila Cerescului împărat 1. A se încrede în norocul, soarta, destinul său. 2. A nu mai fi interesat de ceea ce i se întâmplă.
(Exp. vb.) A lăsa ceva (sau pe cineva) la dracu ori naibii, boii, pustiei, pârdalnicii, sau dracului (ori focului, morţii, păcatelor sau, euf., încolo) ori în trudă Exprimă îndemnul de a întrerupe o acţiune, o stare etc. percepută ca fiind dăunătoare, malefică sau de a nu se mai preocupa de cineva nedemn. (Exp. vb.) A lăsa amanet (sau gaj) A amaneta. (Exp. vb.) A lăsa ortul popii A muri.
(Exp. vb.; înv.) A lăsa cuiva cuvântul A înscrie pe cineva la cuvânt.
(Exp. vb.) A lăsa pe cineva la examen A nu promova pe cineva.
(Exp. vb.) A lăsa în loc(ul) A substitui.
(Exp. vb.) A-şi lăsa pielea (sau oasele, ir. potcoave) undeva 1. A se expune unui pericol. 2. A muri. (Exp. vb.; arg.) Lasă fleanca, trompa (sau gura)! Exprimă îndemnul de a tăcea.
(Exp. vb.) A lăsa ceva sau pe cineva în umbră A mtrece performanţele cuiva.
(Exp. vb.) A nu mai lăsa (cuiva) nicio (sau vreo) lndoială A da certitudinea.
(Exp. vb.) A lăsa un gol (D. persoane) A reprezenta o mare pierdere prin dispariţia fizică.
(Exp. vb.) A lăsa un nume A face să rămână în urma sa o anumită faimă sau un anumit prestigiu. (Exp. vb.) A lăsa cu jurământ (sau cu legământ, cu blestem) A obliga pe cineva să îndeplinească un ordin, o dorinţă.
(Loc. vb.; înv.) A lăsa poruncă A porunci.
(Exp. vb.) A lăsa cuiva ceva în (sau, înv., la) vedere A atrage atenţia.
(Exp. vb.; pop.) Lăsa-ţi-ai oasele picioarelor şi pielea vameşului! (în blesteme) De-ai muri!
(Exp. vb.; pop.) A lăsa să-şi (mai) joace calul A lăsa pe cineva să creadă că avantajul este de partea lui. (Exp. vb.; pfm.) A lăsa de capul (sau în doaga sau dodiile, frâul, treburile, banii, salba, apele, râul, sucul) lui 1. A permite unei fiinţe, unui lucru, fenomen etc. să acţioneze, să se desfăşoare etc. conform propriei voinţe, tendinţe etc. 2. A se dezinteresa. (Exp. vb.; pfm.) A (nu)-l lăsa pe cineva inima A (nu) se îndura.
(Exp. vb.) A lăsa câmp (liber sau întins) A permite desfăşurarea (unor aspecte noi).
(Loc. vb.) A lăsa de dorit A avea lipsuri sau defecte.
(Loc. vb.; îrg.) A lăsa la mas A primi în gazdă. (Exp. vb.) A(-şi) lăsa (o) portiţă de scăpare A avea o soluţie pentru ieşirea dintr-o încurcătură.
(Exp. vb.; pfm.) A se lăsa moale 1. A se aşeza, lipsit de vlagă, de putere. 2, A se relaxa fizic. 3. A leşina.
4.	A nu mai avea voinţă. 5. A fi indecis.
(Exp. vb.; pop.) A se lăsa mai mic 1. A-şi recunoaşte greşelile. 2. A accepta o stare, o condiţie de inferioritate.
(Exp. vb.; pfm.) A se lăsa pe-o rână sau într-o dungă A se culca sau a se apleca pe o parte.
(Exp. vb.; pfm.) A se lăsa pe dreapta A se culca. (Exp. vb.; pfm.) A se lăsa pe o ureche (sau, reg., pe urechea aia) A neglija.
(Loc. vb.; pfm.) A se lăsa pe tânjală A se lenevi. (Exp. vb.; pfm.) A nu lăsa (pe cineva sau ceva) nici în ruptul capului ori nici mort A nu ceda sub nicio formă.
(Exp. vb.) A se lăsa pradă (ori prada) cuiva A (se) abandona.
(Exp. vb.; reg.) A nu se lăsa de olaltă A nu dori să se despartă.
(Exp. vb.; pop.) A se lăsa nevoii A se neglija. (Exp. vb.; pop.) A lăsa buza A-şi manifesta vizibil nemulţumirea prin mimică.
LĂSARE
190
(Exp. vb.; pfm.) A lăsa nasul în jos A nu mai fi îngâmfat.
(Exp. vb.) A lăsa bărbie 1. A se îngrăşa. 2. (Fig.) A se îmbogăţi.
(Loc. vb.) A lua notă 1. A nota. 2. A lua în consideraţie.
(Exp. vb.; înv.) A lăsa în braţe (sau la piept) A îmbrăţişa pe cineva.
(Exp. vb.; pfm.) A-i lăsa cuiva mână (sau mâna) liberă (ori, rar, mâinile slobode) A-i permite cuiva realizarea unei anumite acţiuni.
(Exp. vb.) A lăsa (toată) iibertatea de (a)... A
permite.
(Exp. vb.; pfm.) A lăsa (cuiva) frâu liber sau (pop.) a lăsa (pe cineva) în frâul său A permite cuiva să acţioneze după propria voinţă.
(Exp. vb.; pfm.) A mai lăsa din cataramă A renunţa la unele din pretenţiile sale.
(Exp. vb.; pfm.) A lăsa din preţ A ieftini.
(Exp. vb.; pfm.) A o lăsa (ori a lăsa ceva) mai ieftin (sau mai moale, mai domol, mai încet, înv., mai slab) 1. A nu exagera sau a reduce din pretenţii. 2. A nu se pripi.
(Exp. vb.) A lăsa timp A amâna.
(Exp. vb.) A lăsa ancora A ancora.
(Loc. vb.) A lăsa la apă 1. A lansa un obiect plutitor pe suprafaţa apei. 2. A inaugura o ambarcaţiune. (Exp. vb.; pfm.) A se lăsa la fund 1. A nu se mai evidenţia într-o activitate, într-o acţiune. 2. A nu mai apărea în societate.
(Loc. vb.) A se lăsa seara A se însera.
(Loc. vb.) A se lăsa întunericul (sau umbra) A se
întuneca.
(Loc. vb.) A se lăsa amurgul A amurgi.
(Loc. vb.) A lăsa (pe cineva baltă) A abandona. LĂSARE s.f (Loc. s.) Lăsare la vatră Eliberare a unui soldat din stagiul militar.
(Loc. s.) Lăsare în viaţă, cu viaţă (pop. cu zile, viu) Cruţare.
(Loc. s.; pfm.) Lăsare cu buzele umflate 1. Frustrare. 2. Păcălire.
(Loc. s.) Lăsare pe tânjală Lenevire.
(Sint.) Lăsare pe dinafară Excludere.
(Loc. s.) Lăsare în urmă Depăşire.
(Loc. s.) Lăsare la o parte (sau, înv., în lături)
1.	Abandonare. 2. înlăturare.
(Sint.) Lăsare amanet (sau gaj) Amanetare.
(Sint.) Lăsare a ancorei Ancorare.
(Sint.) Lăsare la fund Sedimentare.
(Loc. s.) Lăsare la apă Lansare a unei ambarcaţiuni.
(Loc. s.) Lăsare a serii (sau a amurgului) înserare. (Loc. s.) Lăsare a nopţii înnoptare.
(Loc. s.) Lăsare a întunericului întunecare. LĂS^T, ~Ă a.
(Exp. a.; pfm.) Lăsat în boii (în banii, în apele lui) Abandonat propriilor idei, gânduri etc.
(Exp. a.; pfm.) Lăsat oltean (în sau la sapă de lemn, la pupuci, la tinichea, reg. la lemn, cu mâna ia burtă, gol ori pe drumuri) Sărăcit.
(Loc. a.; pfm.) Lăsat cu buzele umflate 1. Dezamăgit. 2. Păcălit.
(Loc. a.; pfm.) Lăsat baltă Abandonat.
(Loc. a.; pfm.) Lăsat cu gura căscată (sau praf, interzis, ţuţ, mut, mască, fleaşcă, reg. brebenel) Uimit.
(Loc. a.; pfm.) Lăsat păgubaş Păcălit.
(Exp. a.; pfm.) Lăsat de azi pe mâine Amânat. (Exp. a.) Lăsat în urmă Depăşit.
(Loc. a.) Lăsat în suspensie (D. acţiuni, idei) Abandonat.
(Loc. a.) Lăsat în (sau pe din) afară Exclus. (Exp. a.) Lăsat în urmă (D. idei, teorii) Depăşit. (Loc. a.) Lăsat pe ultimul plan Desconsiderat. (Loc. a.) Lăsat la o parte (sau, îvp., în lături)
1.	Nefolosit. 2. Demis.
(Exp. a.) Lăsat amanet (sau gaj) Amanetat.
(Exp. a.) Lăsat la examen Picat.
(Exp. a.; înv.) Lăsat în loc Substituit.
(Loc. a.) Lăsat la apă (D. ambarcaţiuni) Lansat. LĂSC4IE s. fi (Sint.) Lăscaie frântă Monedă de cea mai mică valoare.
(Loc. a.; pfm.) Fără lăscaie Lefter.
(Exp. vb.; pfm.) A nu avea (nicio) lăscaie (frânta sau chioară) A nu avea bani.
(Loc. vb.; pop.) A i se şterge lăscaia (cuiva) A-şi pierde rangul.
LĂTR4 vb.
(Exp. vb.; pop.) A lătra în lună A fî un om incapabil-(Exp. vb.; pop.) A lătra (ca câinii) la lună (sau la stele ori, rar, în vânt) 1. A vorbi fară rost. 2. A vorbi de rău.
L ATIvb.
(Exp. vb.; pop.) A se lăţi la... A ajunge la...
(Exp. vb.) A se lăţi la pământ A se întinde pe jos cu corpul lipit de pământ.
191
LEAT
(Exp. vb.; pop.) A lăţi vorba A vorbi mai mult decât trebuie.
LĂITMEs./
(Loc. av.; înv.) în cea mai mare lăţime 1. Mult. 2. în întregime. 3. în mare parte.
LĂUD^ vb.
(Exp. vb.; pfm.; ir.) Laudă-mă gură, că ţi-oi da o bucătură (sau friptură, prăjitură) Eşti un lăudăros.
(Exp. vb.; pfm.) A-şi lăuda marfa A vorbi cu ostentaţie despre lucrurile pe care le posedă sau despre meritele personale.
(Exp. vb.; îvp.) A lăuda de rău A bârfi.
(Exp. vb.; reg.) Laude-se Iisus Christos Formulă de salut.
(Exp. vb.; înv.) Cum lauzi pe Dumnezeu? Cum o
mai duci?
(Exp. vb.; fam.) Cum te mai lauzi? Ce mai faci? (Exp. vb.; fam.) Nu că mă laud (sau ne lăudăm, nu ca să mă laud sau să ne lăudăm) Adevărul obiectiv este că avem cu ce ne lăuda.
LĂUTAR s. m.
(Exp. vb.; pop.) A aduce o femeie în casă cu lăutari A se însura.
(Exp. vb.; pop.) A aduce pe dracul în casă cu
lăutari 1. A se însura. 2. (Fig.) A se băga singur în necaz.
L/4NĂ s. f.
(Exp. vb.; pop.) A cere lână de la broască A pretinde lucruri imposibile.
(Loc. a.; pop.) Lână în lână 1. (D. ţesături) Care are urzeala şi bătătura în lână. 2. (Fig.) De calitate superioară, autentic, veritabil.
LEAC 5. n.
(Sint.) Leac băbesc Medicament sau tratament empiric, învechit, lipsit de eficacitate.
(Loc. a.; loc. av.; pop.) De leac 1. Folosit ca medicament, curativ, vindecător. 2. Puţin. 3. Cât de cât. (Sint.) Iarbă (sau buruiană) de leac Medicament miraculos.
(Exp. vb.; pop.) A umbla ca după (sau a-i trebui
Ca) iarba de leac A căuta ceva deosebit de preţios. (Exp. vb.; pop.) A da de leac unei boli (unui bol-nav sau unui organ bolnav) A descoperi tratamentul adecvat.
(Exp. vb.; pop.) A găsi sau a afla ori a şti leacul
(Cuiva sau a ceva) A descoperi mijlocul de a consola pe cineva, silindu-1 să se poarte într-un anumit fel sau de a rezolva problemele cuiva.
(Exp. vb.; reg.) A fî (cineva) fântână de leac A fi
bogat şi a fi generos cu cei din jur.
(Exp. vb.; reg.) Atâta ţi-i leacul O să fie vai de tine!
(Exp. vb.; reg.) A-i face (cuiva) de leac A bate pe cineva.
(Exp. vb.; reg.) Leac şi babii colac Formulă glumeaţă de urare.
(Exp. vb.; reg.) A avea leac de cojocul cuiva A
putea învinge pe cineva.
(Exp. vb.; reg.; rar) A-şi pierde leacul A dori un lucru imposibil de obţinut.
(Exp. vb.; pop.) Cu (sau fără) leac Vindecabil (sau incurabil).
(Exp. vb.) Boală cu leac Problemă care se poate rezolva.
(Exp. vb.; pop.) A (nu)-şi mai da de leac A (nu) se putea vindeca.
(Loc s.) (Un) leac de... 1. (Un) pic. 2. (Un) moment. (Exp. vb.; pop.) Nu e leac să nu se întâmple Trebuie neapărat să se întâmple.
(Loc. av.; pop.) (Nici) de leac sau nici leac ori nici cât îi leacul Deloc.
(Loc. a.; pop.) (De) leac de... Niciun (sau nicio)... (Loc. av.; pop.) (De) leac de... Niciun pic de... LEv4FĂ s.f.
(Loc. a.) în (de) leafă Mercenar.
(Exp. vb.; înv.) A striga în leafă A angaja mercenari. LEAGĂN s. n.
(Sint.) Cântec de leagăn Cântec cu care se adoarme copilul.
(Loc. av.) Din (sau de la ori în) leagăn 1. Din faşă. 2. Din copilărie.
(Exp. vb.) Din (sau de la) leagăn până la (sau în) mormânt Pe tot parcursul vieţii, mereu, totdeauna. (Loc. vb.) A se da în leagăn A se legăna.
LE^SĂ s.f
(Exp. vb.) A cădea (sau a prinde ori a da) în leasă
1.	A intra într-o încurcătură. 2. A da de necaz. (Exp. vb.) A bate (sau a face) leasă A snopi pe cineva în bătaie.
(Exp. vb.; reg.) A face (sau a rămâne) leasă 1. A culca o plantă cultivată la pământ, a strivi. 2. (Fig.) A ucide.
(Exp. vb.) A fî (sau a se face) (beat) leasă A se îmbăta foarte tare.
LE^T s. n.
(Exp. vb.; exp. a.; pop.) (A fî) de un (sau acelaşi) leat cu cineva (A fi) de aceeaşi vârstă cu cineva.
LEBĂDĂ
192
LEBĂDĂ s. f
(Sint.) Cântecul lebedei 1. (Mit.) Cel mai frumos cântec pe care lebăda l-ar cânta înainte de moarte. 2. (Fig.) Ultima operă sau manifestare de valoare a unui mare creator sau interpret.
(Exp. vb.) A face lebădă A arunca pe apă, făcând să plutească.
LECŢIE s.f.
(Exp. vb.) A da lecţii 1. A pregăti elevi în particular, a medita. 2. (Fig.) A fi sau a se crede superior altora.
(Exp. vb.) A lua lecţii A studia cu ajutorul unui profesor în afara unei instituţii de învăţământ. (Exp. vb.) A chema, a scoate la lecţie A numi un elev pentru a-l examina.
(Exp. vb.) A ieşi la lecţie A fi examinat.
(Exp. vb.) A-şi face lecţia (sau lecţiile) A-şi pregăti temele.
(Exp. vb.) A spune lecţia A expune în faţa învăţătorului sau a profesorului cunoştinţele însuşite. LECU/ vb.
(Exp. vb.) A(-şi) lecui sufletul 1. A (se) spovedi. 2. A (se) purifica sufleteşte.
LE GA vb.
(Exp. vb.) A lega gura pânzei, a lega nodurile, a lega la gură 1. A înnoda firele de la capătul urzelii înainte de a începe ţesutul. 2. (Fig.) A începe cu bine un lucru sau o afacere. 3. (Fig.) A începe să-i meargă bine cuiva.
(Exp. vb.; reg.) A lega băierile de la pungă 1. A face economii. 2. A deveni mai econom, mulţumindu-se cu un trai mai modest.
(Exp. vb.; îvp.) A lega tei (sau teie) de curmei (sau curmeie) 1. A căuta subterfugii. 2. A vorbi fară temei.
(Exp. vb.; reg.) Cât ţi-ai lega nojiţa (sau nojiţele) la un picior Foarte repede.
(Exp. vb.; pop.) Alega paraua cu şapte (sau nouă, zece) noduri (aţe) 1. A cheltui cu economie o sumă de bani. 2. (Pop.) A fi zgârcit.
(Exp. vb.; pop.) A (nu) lega două în (sau într-un) tei A (nu) pune nimic deoparte din câştigul obţinut. (Exp. vb.; reg.) A nu lega două A nu aduna deloc bani sau avere.
(Exp. vb.; pop., gmţ.) Să-i legi cu tei (într-un curmei) şi să-i dai pe apă (sau în gârlă) (D. oameni) Sunt la fel de netrebnici sau de ineficienţi.
(Exp. vb.; fig.) A avea inima legată cu curele 1. A fi
nepăsător. 2. (Fig.) A fi insensibil.
(Exp. vb.; înv.) A lega tabăra (sau, rar, lagărul)
1.	A fortifica, prin diverse întărituri, în special prin care de luptă, o armată. 2. A pune o armată în dispozitiv de luptă.
(Exp. vb.; Mar.) A lega în barbă A ancora cu doua ancore ale căror lanţuri sunt paralele.
(Exp. vb.; Mar.) A lega la schelă A opri într-un port o corabie, fixând-o cu părâme de stâlpii cheiului. (Exp. vb.; reg.) A umbla cu ciolanele legate la gât A se comporta nefiresc.
(Exp. vb.; îvp.) A-i lega (cuiva) lingurile de gât
1.	A nu aştepta cu masa pusă pe cineva invitat, care a întârziat. 2. A lăsa flămând pe cineva.
(Exp. vb.; pop.) A-i lega (cuiva) băşica (sau tinicheaua) de coadă 1. A concedia pe cineva cu scandal. 2. A retrage cuiva bunăvoinţa sau favoarea de care se bucura, a disgraţia.
(Exp. vb.; fam.) A lega cartea (sau vornicia etc.) de gard A întrerupe o activitate.
(Exp. vb.; reg.) A nu fî legat de gard A nu fi etern sau fară sfârşit.
(Exp. a.; pop.) Bun să-l legi la rană Blând şi generos.
(Exp. vb.; reg.) A fi legat de poalele mamei (D. copii mici) A depinde total de ajutorul mamei. (Exp. vb.; fam.) A ţine (pe cineva) legat de fusta (cuiva) A fi nedezlipit de cineva.
(Exp. vb.; pop.) A fi legat de scaun (D. musafiri) A nu mai pleca.
(Exp. vb.) A nu putea să lege un cuvânt, o vorba (sau vreo câteva cuvinte, vorbe) 1. A nu putea pronunţa. 2. A nu şti să se exprime.
(Exp. vb.; rar) A lega vorbe fără şir A vorbi incoerent.
(Exp. vb.; rar) A nu lega două A nu putea înţelege nimic din vorbirea cuiva.
(Loc. vb.; rar) A lega în stihuri A versifica.
(Loc. vb.; înv.) A lega împresurare (D. oşti) A se desfăşură.
(Exp. vb.) A se lega prieteni sau a lega prietenie, îrg. prieteşug A se împrieteni.
(Exp. vb.) A se lega tovarăşi sau a lega tovărăşie
A se întovărăşi.
(Exp. vb.; înv.) A se lega fraţi de cruce A deveni fraţi de cruce, (înv.) a se înfrăţi.
(Loc. vb.; fam.; înv.) A lega (o) cunoştinţă A cunoaşte pe cineva.
(Loc. vb.; fam.) A lega vorbă A începe vorba cu cineva.
193
LEGĂNAT
(Loc. vb.; înv.) A lega pacea (sau împăcaciunea) A încheia pace.
(Loc. vb.) A lega cuvânt A face un legământ.
(Loc. vb.; înv.) A lega tablele A ratifica un acord prin documente.
(Exp. vb.; îvp.) A-şi lega viaţa (sau, rar, vieţile) ori soarta (şi viaţa) (de cineva) A se căsători.
(Exp. vb.; îvp.) A fî legat cu Duhul (sau, rar, cu cel necurat) A fi sub influenţa Duhului Sfânt (sau a celui necurat).
(Exp. vb.) A-şi lega destinul (soarta) de cineva (sau de soarta, destinul cuiva) A împărtăşi aceeaşi soartă cu cineva.
(Exp. vb.; rar) A fî legat cu veşnicia A fi predestinat veşniciei.
(Exp. vb.; rar) A-şi lega ochii (de ceva) A nu-şi putea lua privirea de la ceva.
(Exp. vb.; înv.) A lega de glie (sau de pâmânt, rar de moşie) A aduce pe cineva în situaţia de şerb care nu se poate muta de pe o anumită moşie.
(Exp. vb.) Ce te legi de (cineva)? De ce nu-1 laşi în pace?
(Exp. vb.; îvp.) A se lega de cineva ca scaiul de oaie, a se lega de capul (cuiva) A sta mereu în preajma cuiva, devenind uneori agasant.
(Exp. vb.; rar) A se lega de coada (cuiva) A se ţine după cineva.
(Exp. vb.; îvp.) A-şi lega unul şi altul gura (de cineva) A bârfi.
(Exp. vb.) Lega-s-ar moartea de...! De-ar muri...! (Exp. vb.) A(-şi) lega numele (de ceva) 1. A (se) face cunoscut prin ceva. 2. A i (se) asocia reputaţia cu ceva.
(Exp. vb.) A lega (pe cineva) fedeleş (sau burduf, butuc, bute, cobză, nod, snopi) A imobiliza complet pe cineva prin legături foarte bine strânse.
(Exp. vb.) A lega (pe cineva) spate în spate (sau *a sPate) A imobiliza într-o singură legătură trupu-nle a doi oameni aşezaţi spate la spate.
(Exp. vb.; fig.) A lega (pe cineva) de mâini şi de
Picioare 1. A imobiliza total pe cineva. 2. (P. ex.) A priva pe cineva de libertatea de mişcare sau de acţiune.
(Exp. vb.; fam.) A fi nebun (sau, rar, bun) de legat L A fl bolnav psihic. 2. (Fam.) A se comporta ca un
ftebun.
(Exp. vb . rar^ ^ jega cineva) ja stâlpul infamei A condamna pe cineva în public, a blama.
(Exp. vb.; înv.) A fi cu mâinile legate la piept
1.	A-şi împreuna mâinile în semn de cucernicie sau de neputinţă. 2. (P. ex.) A fi uluit.
(Exp. vb.) A lega limba (sau gura) cuiva 1. A împiedica pe cineva să vorbească. 2. A reduce la tăcere pe cineva.
(Exp. vb.) A i (se) lega cuiva limba A face pe cineva să nu mai vorbească sau să nu mai poată vorbi, a amuţi.
(Exp. vb.; fam.) Leagă-ţi gura (sau clanţa, fleoanca, leorpa, troampajî Nu mai vorbi.
(Exp. vb.; rar) A-i lega (cuiva) fierul A împiedica pe cineva să mai lupte, blocându-i mişcarea spadei, a dezarma.
(Exp. vb.) A(-şi) lega măgarul (sau samarul) de gard A se îmbogăţi în urma slujbei pe care o are.
(Exp. vb.; rar) A-şi lega calul (reg. caii) A se linişti. (Exp. vb.; reg.) A lega câinele la gard A se lăuda în mod justificat.
(Exp. vb.; fam.) Leagă-ţi căţeaua (sau haita)! Taci!
(Exp. vb.) A spune cuvinte care leagă A-şi lua un angajament faţă de cineva cu ocazia logodnei sau căsătoriei.
(Exp. vb.) Alega (cuiva) drumul 1. A împiedica pe cineva să meargă unde doreşte. 2. A zădărnici planurile cuiva.
(Exp. vb.) A-şi lega capul cu..., a-şi lega de cap necaz (sau nevoie) 1. A se căsători. 2. A-şi complica existenţa.
(Exp. vb.) A-şi lega ochii, a lega la ochi 1. A (se) amăgi. 2. A(-şi) face iluzii. 3. (Spec.) A fermeca. (Exp. vb.) A lega la gard pe cineva A înşela. (Exp. vb.; fam.) A se lega la cap fără să-l doară A-şi crea complicaţii, greutăţi inutile.
(Loc. vb.; pop.) A lega sec A nu rodi. LEGALITATE s.f (Exp. vb.) A intra (sau a reintra) în legalitate A se conforma legilor în vigoare.
(Exp. vb.) A fi în legalitate A fi în conformitate cu legile în vigoare.
LEGĂMÂNT 5. n.
(Loc. pp.) Fără legământ cu... Fără legătură cu... (Sint.) Legământ de pace 1. Tratat de pace. 2. (P. ex.) Alianţă.
LEGĂNAT, ~Ă a.
(Exp. vb.; pop.) A nu-(i) zice, a nu spune, a nu sufla (cuiva) (nici) două vorbe (sau boabe) legănate
LEGĂTt/RĂ
194
(sau o vorbă legănată, un cuvânt legănat) 1. A
nu-i spune cuiva absolut nimic. 2. A vorbi fară sens. (Exp. vb.; reg.) Anu avea (cu cineva) cuvânt legănat (sau vorbă legănată), a nu fî vorbă legănată
între... A nu se certa deloc cu cineva.
(Sint.; pop.) Vorbă legănată (sau cuvânt legănat) Vorbă bună, de laudă.
LEGĂTURĂ 5 /
(Loc. a.) Cu legătură Bine închegat.
(Sint.) Legătură pânză (sau legătură postav) Mod simplu de unire a firelor de urzeală cu cele din bătătură care constă în trecerea alternativă a firelor de urzeală peste şi pe sub firul de bătătură.
(Loc. a.; înv.) în legătură 1. în ţesătură. 2. în stivă. (Sint.) Forţă de legătură Forţă care uneşte între ele particulele constitutive ale unui sistem material. (Sint.) Energie de legătură Energie eliberată la formarea unui sistem material.
(Sint.) Legătură fizică Interacţiune între atomii elementelor prin intermediul forţelor fizice slabe, de natură electrostatică.
(Sint.; Chim.) Legătură chimică Forţă ce asigură legarea atomilor între ei în molecula unui compus chimic prin intermediul electronilor de valenţă şi conduce la formarea substanţelor chimice.
(Sint.; Teh.) Legătură mecanică Condiţie geometrică prin care sunt restrânse posibilităţile de mişcare ale unui punct material sau ale unui sistem de puncte materiale.
(Sint.) Legătura stâlpilor (sau la stâlpi) Parte a morii numită „puntea bogdanilor”.
(Sint.) Legături în cruciş Curele la încălţăminte. (Exp. vb.) A fî legătură de picior A nu valora nimic în ochii celorlalţi oameni.
(Sint.; rar) Legătură de ciorapi Jartieră.
(Sint.; spec.) Legătură de rană Material flexibil cu care se acoperă o rană, bandaj, faşă, pansament, tifon, (pop.) oblojeală.
(Sint.; Med.; înv.) Legătură de vână Garou.
(Sint.; pop.) Legătură de cap Bucată de pânză, de diferite culori şi forme, pe care o poartă femeile pe cap, basma, broboadă.
(Loc. vb.; înv.) A avea legătură, a da legătură, a prinde legătură, a face legătură, a lega legătură
(D. plante) A rodi.
(Loc. vb.) A face legătura cu, a fî în legătură
cu... A comunica.
(Exp. vb.) A stabili legătura (cu cineva) A stabili relaţii (cu cineva).
(Exp. vb.; fîg.) A veni în legătură cu... A ajunge să aibă relaţii, raporturi datorită vecinătăţii etc. cu... (Loc. vb.) A fî în legătură cu, a sta în legătură
cu... 1. A depinde de... 2. A fî în strictă conexiune cu...
(Loc. vb.) A pune în legătură A corela.
(Loc. pp.) în legătură cu... în raport cu...
(Exp. vb.) A nu avea nicio legătură cu ceva (sau cu cineva) 1. A nu şti nimic despre ceva sau cineva. 2. A nu avea de-a face cu ceva sau cu cineva. (Loc. av.) Fără legătură 1. întâmplător. 2. Fără motiv. 3. Fără sens.
(Loc. vb.) A face legătura, (rar) a pune legătura
1.	A relaţiona. 2. A corela. 3. A asocia.
(Loc. vb.) A lua legătura cu (cineva) A contacta pe cineva.
(Loc. a.) Cu legătură 1. Coerent.
(Loc. a.) Fără legătură 1. Separat. 2. Izolat. 3. Incoerent.
(Sint.) Ofiţer de legătură Ofiţer din compunerea statului major trimis la un alt stat major superior, vecin sau subordonat, cu misiunea de a transmite o comunicare verbală sau scrisă din partea comandamentului.
(Sint.) Om de legătură 1. Persoană care asigura contactul între două instituţii, două întreprinderi, două grupuri de persoane etc. 2. Persoană prin care membrii unui partid sau ai unei grupări aflate în ilegalitate ţin contactul cu organele superioare. (Exp. vb.; spec.) A da legătura A stabili un contact telefonic între două persoane.
(Loc. vb.) A face legătură 1. A se angaja. 2. A se obliga. 3. A paria.
(Loc. pp.) în legătură cu... 1. Referitor la... 2. Privitor la...
(Loc. pp.) Fără legătură cu... Care nu se referă la...
LEGE s.f.
(Sint.) Legea veche, legea lui Moise 1. Vechiul Testament. 2. Religie mozaică.
(Sint.) Legea nouă, legea vieţii 1. Noul Testament.
2.	Religie creştină.
(Sint.) Legea lui Mahomed Religie mahomedană. (Sint.; Bis.) Tablele (sau, rar, tabla) legii Fiecare dintre cele două lespezi de piatră pe care era săpat decalogul, care i-au fost date de către Dumnezeu lui Moise pe muntele Sinai.
195
LEHAMITE
(Loc. av.; loc. a.; pop.) Fără de lege 1. Contrar normelor religioase, etice, juridice. 2. (D. oameni) Păcătos. 3. (D. oameni) Mişel.
(Loc. a.; loc. av.; înv.) Pre (sau cu, după, spre) lege (dreaptă), cu lege aşezată în conformitate cu normele religioase, etice, juridice, just.
(Exp. vb.; Bis.; înv.) A pune lege, a da lege (D. divinitate) A fixa normele de conduită, în conformitate cu preceptele religioase.
(Exp. vb.) Pe legea mea! Jur că e aşa!
(Sint.) Legea pământului, (rar) legea ţării, legea nescrisă 1. Totalitate a normelor de viaţă necodificate, transmise prin tradiţie, din generaţie în generaţie. 2. (P. ex.) Obicei specific unei ţări, unei regiuni etc.
(Loc. av.; înv.) De lege Care este conform uzanţei. (Loc. av.) După lege în conformitate cu preceptele religioase.
(Exp. vb.; înv.) A avea lege A avea obicei.
(Loc. av.) în lege, în toată legea 1. De-a binelea. 2. Cu totul. 3. în adevăratul înţeles.
(Loc. av.; reg.) Cum e legea Cum se cuvine.
(Sint.) Legea junglei Luptă acerbă, fară scrupule, pentru existenţă.
(Sint.) Lege fundamentală (sau, înv., lege constituţională) Constituţie.
(Sint.) Lege marţială Lege care autorizează în unele state folosirea forţei armate pentru represiune internă. (Sint.) Lege salică Culegere fundamentală de norme de drept bazate pe obiceiul pământului, aparţinând francilor de pe teritoriul Galiei.
(Sint.) Legea talionului Lege penală la unele popoare din vechime, prin care se aplica vinovatului o pedeapsă identică cu fapta de care se făcea culpabil.
(Sint.) Om de lege 1. Jurist. 2. Avocat.
(Sint.) Omul legii (sau, rar, legilor), om al legii (sau, lnv-, de lege) 1. Reprezentant al autorităţii de stat.
2-	Persoană care respectă cu stricteţe normele stabilite şi apărate de puterea de stat.
(Loc. av.) După (sau, înv., cu, pe) lege în conformitate cu prevederile normelor cu caracter obligatoriu stabilite şi apărate de puterea de stat.
(Exp. vb.) Vorba (sau cuvântul cuiva) e lege Vorba cuiva se respectă cu stricteţe.
(Loc. a.; înv.) Cu lege, după lege (D. soţi) Legitim. (Exp. vb.; înv.) A pune (sau a da, a face, a tocmi) kgea, a da (sau a dicta, a face) legi 1. A statua. A statornici. 3. A hotărî. 4. A porunci.
(Loc. vb.) A pune (sau a scoate) în afara legii 1. A
decreta că o persoană e pasibilă de execuţie fară judecată. 2. A declara ceva ca fiind incompatibil cu normele de drept.
(Loc. vb.) în numele legii în numele autorităţii le-gale.
(Loc. av.) în baza legii Potrivit prevederilor normelor cu caracter obligatoriu stabilite şi apărate de puterea de stat.
(Exp. vb.; rar) A fi în lege A avea împuternicire legală.
(Exp. vb.) (Nu) e lege (Nu) este neapărat aşa.
(Loc. vb.; îrg.) A face lege, a da lege, a rupe lege
1.	A soluţiona în favoarea sau în defavoarea cuiva un litigiu. 2. A decide în urma unei dezbateri judiciare. (Exp. vb.; pop.) A citi legea A pronunţa o sentinţă. (Loc. vb.) A pune legea A pedepsi.
(Loc. vb.; înv.) A face (sau, înv., a ţine) legea A cerceta dovezile aflate într-un proces în calitate de judecător.
(Loc. vb.; reg.) A duce (sau a băga, înv. a chema, a scotoci) Ia lege A da în judecată.
(Loc. vb.; reg.) A fi sub lege A fi inculpat.
(Loc. vb.; înv.) A rămâne de lege A pierde un proces.
(Loc. vb.; reg.) A-şi face de lege, a-şi face (sau a sta de) legi A chibzui.
(Sint.; reg.) în (sau după) legea cuiva 1. După părerea cuiva. 2. în felul cuiva.
(Sint.; îrg.) Scaun de lege 1. Judecătorie. 2. Tribunal. (Sint.; Fii.) Lege naturală, (înv.) legea firii Tendinţă naturală a omului de a discerne binele de rău, de a manifesta în relaţiile interumane bunăvoinţă şi solicititudine.
LEGENDĂ s.f.
(Exp. a.) De legendă Care este specific legendei, fabulos, fantastic, mitic.
(Exp. vb.) A intra (sau a trece) în lege 1. A deveni foarte cunoscut, celebru, faimos. 2. A deveni subiect pentru o legendă.
LEGt/MĂ s.f.
(Exp. vb.) A sta ca o legumă A fi inactiv, lipsit de energie.
LEGUMIvb.
(Exp. vb.; reg.) A-şi legumi vorbele A vorbi rar, încet, stins.
LEHAMITE s.f (Exp. vb.) A-i fi lehamite, a i se face lehamite (de ceva sau de cineva) 1. A-i fi silă. 2. A fi sătul
LETCĂ
196
de ceva sau de cineva. 3. A se lipsi de ceva sau de cineva.
LETCĂ1 5./„lele”.
(Exp. vb.) Altă Stâncă, leică vorbă Cineva nu înţelege sensul spuselor altcuiva.
LEICĂ2 s.f „pâlnie”.
(Exp. vb.) A face gâtul (guriţa) leică (şi pântecele balercă) A bea mult.
(Exp. vb.) A pune mâna leică la ureche A pune mâna ca o pâlnie în dreptul urechii pentru a auzi mai bine.
LE/T, ~Ă a.
(Exp. vb.) A fi leit (poleit) cu, a semăna leit cu
A avea acelaşi aspect şi aceleaşi însuşiri cu ceva sau cu cineva.
LELE 5. f.
(Sint.; îvp.) Lele mică 1. Verişoară a unuia dintre părinţi, mătuşă. 2. Soţie a unchiului, tanti.
(Sint.; pop.) Fecior (sau fiu, copil, pui, rar fată) de lele Bastard.
(Loc. av.; fam.) în (sau de) dorul lelii 1. într-o doară.
2.	Fără rost.
(Exp. vb.; fam.) A vorbi în dorul lelii A vorbi fară sens.
LEMN n.
(Sint.; înv.; fig.) Lemnul vieţii Credinţă creştină. (Sint.; reg.) Lemn sălbatic Portaltoi.
(Exp. vb.) A crăpa lemnele de ger sau a fi (un) ger de crapă lemnele A fi foarte frig.
(Exp. vb.) A da lemne la cel de îngrădeşte A face lucruri inutile.
(Exp. vb.) A încurca lemnele degeaba A nu face nimic.
(Exp. vb.) A o pune de mămăligă (cu lemne verzi)
1.	A acţiona ineficient. 2. A se băga într-o mare primejdie.
(Exp. vb.) A intra în lemne de Crăciun A cădea pe gânduri.
(Loc. av.; reg.) A lemne seci 1. Foarte tare. 2. (P. ex.) Exagerat.
(Exp. vb.) A rămâne (de) lemn (sau ca de lemn)
A rămâne nemişcat din cauza surprizei, a unei emoţii puternice etc., a încremeni, a înlemni.
(Exp. vb.) A fi de lemn (sau ca lemnul) 1. A nu simţi nimic. 2. (Fig.) A fi insensibil la ceva. 3. A rămâne paralizat.
(Exp. vb.) A se face de lemn 1. A înţepeni. 2. A deveni dur.
(Exp. vb.; fam.) A se face lemn A se îmbăta foarte tare.
(Exp. vb.) A îngheţa lemn A îngheţa foarte tare. (Exp. vb.) A dormi lemn (sau ca lemnul) A dormi profund.
(Exp. vb.) A tăcea lemn A nu scoate nicio vorbă. (Exp. vb.) A sta de lemn (Tănase) A sta degeaba. (Exp. vb.) A fi de lemn (Tănase) (D. oameni) 1. A fi lipsit de energie şi de iniţiativă. 2. A fi prost.
(Exp. vb.) A fi lemn de tufă A nu fi bun de nimic. (Exp. vb.; reg.) A sta (sau a şedea) ca găina (sau curca) în lemne (D. oameni) 1. A fi posac. 2. A fi tăcut.
(Exp. vb.) A fi lemn A fi foarte beat.
(Exp. vb.) A dormi de poţi tăia lemne pe el A
dormi foarte adânc.
(Loc. vb.) A ajunge (ori a fi, a rămâne, a aduce, a lăsa pe cineva) în sapă de lemn A sărăci.
(Exp. vb.) A porni (sau a începe) de la lingură de
lemn A pomi în viaţă fară avere.
(Exp. vb.) A sta lemn (D. diverse alimente, came, etc.) A rămâne tare în urma fierberii.
(Sint.; reg.) Lemn cu ghiulea Mai.
(Sint.; reg.) Mâţă de lemn Cursă pentru şoareci. (Sint.; reg.) Lemn de ţigară Port-ţigaret.
(Sint.; Bis.; înv.) Lemn sfânt Cruce pe care a fost răstignit Iisus Christos.
LENE s.f.
(Loc. av.) Cu lene Fără vigoare şi fară tragere de inimă, alene, încet.
(Exp. vb.) A-i fi lene A se complace în inactivitate. (Loc. vb.; reg.) A-i pica lene A-şi pierde vigoarea. (Exp. vb.; reg.) Nu ţi-e lene? Nu ţi-e ruşine?
(Loc. av.; reg.) La lene goală Alene.
LENEŞ, ~Ă a.
(Sint.; reg.) Albină leneşă Trântor.
LENEV7RE s. f.
(Loc. av.) în (întru) lenevire 1. în părăsire. 2. In neîngrijire. 3. (D. păr) în dezordine.
(Loc. av.) Cu lenevire încet.
LEPĂDA vb.
(Exp. vb.) A lepăda armele A înceta o luptă, a se preda.
(Exp. vb.) A-şi lepăda potcoavele A muri.
(Exp. vb.) A-şi lepăda masca 1. A-şi dezvălui adevăratul caracter. 2. A-şi arăta adevăratul scop-(Exp. vb.; Bis.) A se lepăda de păcate (sau a-şi le' păda păcatele) A se mântui.
(Exp. vb.) A se lepăda de sine 1. (Bis.) A-şi părăsi condiţia individualistă a vieţii materiale şi a se dedica ascezei. 2. A-şi pierde identitatea individuala naţională etc.
197
L/BER
(Exp. vb.) A lepăda (pe cineva) pe drumuri 1. A
alunga. 2. A abandona.
(Exp. vb.; înv.) A lepăda (pe cineva) sorţii A lăsa la voia întâmplării.
(Exp. vb.; înv.) A lepăda la pat (pe cineva) 1. A
distruge pe cineva fizic şi moral. 2. A îmbolnăvi pe cineva.
(Exp. vb.; înv.) A lepăda (pe cineva) din credinţă
A forţa pe cineva să părăsească religia creştină. (Exp. vb.; Bis.) A (nu) se lepăda de Christos sau a (nu) (se) lepăda pe (de ori de la) Dumnezeu sau, înv., a (nu) lepăda Christosul său A (nu) renunţa la credinţa sa creştină.
(Exp. vb.) A (nu) se lepăda de Satana sau dracul, diavolul, Ucigă-1 toaca (ori crucea) A (nu) alunga de la sine orice ispită, orice gând sau fapt rău.
(Exp. vb.) A nu fi lepădat încă mucii de la nas A fi încă prea tânăr şi lipsit de experienţă. LEPĂDARE s.f.
(Loc. av.) De lepădare Inutil.
(Sint.) Lepădare de sine {de mine, de tine etc.) (însuşi, însumi, însuţi) 1. Renunţare la nevoile, interesele sau părerile proprii, pentru o anume cauză, ideal etc. 2. Altruism. 3. Obiectivitate.
(Sint.; Bis.; înv.) Lepădarea sufletului Moarte. (Sint.; înv.) Lepădare de lege Părăsire a credinţei creştine, renegare.
lepădat1 s. n.
(Exp. vb.) A nu fi de lepădat 1. A avea (mari) calităţi, merite etc. 2. A avea o valoare deosebită.
3.	A fî demn de luat în consideraţie.
LEPĂDAT2, ~Ă a.
(Exp. vb.; înv.) A fi lepădat de lege A fi scos în afara legii. leu1 s. m.
(Sint.) Leu paraleu 1. (în basme) Leu mare şi cu o putere extraordinară. 2. (Fig.) Om foarte curajos.
3-	(Ir.) Om lăudăros.
(Sint.; fig.) pui de ieu Om curajos, viteaz.
(Sint.) Partea leului 1. Cea mai mare parte sau cea mai valoroasă pe care şi-o însuşeşte cel mai puternic dintre părtaşi la împărţirea unui bun. 2. (P. gn.) Cea mai importantă, cea mai valoroasă parte a unui lucru. l£Ucă s.f
(Exp. vb.) A fi lovit (sau bătut, pălit, trăsnit, reg. *ras) cu leuca (în cap) 1. (D. oameni) A fi prostănac.
*	(L>. cuvinte, expresii etc.) A fi pus la întâmplare, ^potrivit. 3. (D. oameni) A fi beat.
( °c. a.) Beat leucă Foarte beat.
(Exp. a.; reg.) Făcut leucă Adus de spate, cocoşat. (Loc, vb.; reg.) A vorbi de-a leuca A vorbi în batjocură.
LIBER, ~Ă a.
(Exp. vb.) A fi (sau, rar, a rămâne) liber să ori (de) a... l.A i se permite să... 2. A avea posibilitatea de a...
(Sint.) Traducere liberă Traducere care redă conţinutul originalului fară a urma riguros forma acestuia.
(Sint.) Versuri libere Versuri care nu respectă canoa nele clasice obişnuite (rimă, măsură, ritm).
(Sint.) Intrare liberă Intrare fară plată într-o sală de spectacol, pe un stadion etc.
(Sint.) Lovitură liberă (La unele jocuri sportive cu mingea) Lovitură acordată unei echipe drept recompensă pentru o greşeală comisă de echipa adversă. (Sint.) Profesiune liberă Profesiune exercitată de o persoană pe cont propriu, fară să fie angajată permanent într-o instituţie.
(Sint.) Liberă cugetare Opinie proprie, lipsită de constrângeri.
(Sint.) Liberă practică 1. Exercitare a unei profesiuni pe cont propriu. 2. (Nav.) Permisiune de a manevra un vas în rada unui port şi de a avea contact cu ţărmul.
(Sint.) Liber consimţământ Manifestare, fară constrângere, a adeziunii.
(Sint.) Liber arbitru Libertate de a acţiona după propria voinţă.
(Sint.) Liber profesionist Persoană care exercită o profesiune pe cont propriu, fară a fi angajată într-o întreprindere sau instituţie.
(Loc. av.) Pe liber (D. semnele de circulaţie) Indicând permisiunea de a trece.
(Loc. vb.) A da frâu (sau, rar, drum) liber 1. A permite să acţioneze. 2. A favoriza.
(Sint.) Desen liber Desen efectuat fară ajutorul instrumentelor tehnice.
(Sint.) Aur liber Aur în stare neprelucrată, provenit din filoane compacte.
(Sint.; înv.) Arte libere Arte liberale.
(Sint.) Stil indirect liber Stil prin care se exprimă ideile şi sentimentele cuiva ca şi cum cel care le relatează s-ar identifica cu persoana căreia acestea îi aparţin.
(Loc. av.) Cu ochiul liber (sau cu ochii liberi)
Fără ajutorul unui instrument optic.
(Loc. av.; rar) La liber Cu posibilitatea de a acţiona în voie, nestingherit.
LIBERTATE
198
(Exp. vb.) A avea mână liberă (sau câmp liber)
1.	A dispune în mod absolut de posibilitatea de a face ceva. 2. A avea permisiunea de a face ceva. (Exp. vb.) A vorbi liber 1. Aţine un discurs, o prelegere etc. fară a citi un text. 2. A spune deschis ceea ce gândeşte, a fi sincer. 3. A vorbi obscen. (Exp. av.) Sub cerul (sau sub cer) liber într-un loc descoperit, afară.
(Exp. av.) în (la sau, rar, spre) aer liber în mijlocul naturii, afară.
(Exp. vb.) A fi (sau a avea) liber A se afla în afara obligaţiilor profesionale pe o perioadă de timp. (Sint.; Chim.) Atom liber Atom care nu este atras de niciun nucleu.
LIBERTATE s.f (Exp. av.) în (sau cu) (deplină sau, rar, mare) libertate ori în (sau cu) toată libertatea După bunul plac, necontrolat, nestingherit.
(Exp. vb.) A-şi lua libertatea să... (sau de a) A-şi permite să...
(Loc. vb.) A pune în libertate 1. A acorda drepturi cetăţeneşti. 2. A elibera din detenţie, din captivitate etc.
(Loc. s.) Punere în libertate Eliberare.
(Exp. av.) în libertate Liber.
(Sint.) Libertate individuală Drept care garantează libertatea persoanei.
(Sint.) Libertate de conştiinţă (sau libertatea conştiinţei) Drept cetăţenesc de a avea o opinie proprie în orice domeniu al vieţii sociale.
(Sint.) Libertate de gândire (sau de a gândi, de cugetare, de a cugeta, cugetării) sau libertatea cuvântului Drept de a exprima oral sau în scris propriile opinii.
(Exp. vb.) A (se) pune în libertate A (se) elibera dintr-o combinaţie cu alte elemente, a (se) degaja. L7BOV m.
(Loc. pp.; îvp.) Pentru (sau, înv. pre) libovul 1. De dragul... 2. Din consideraţie sau din devotament pentru...
(Loc. vb.) A face libov A fi amabil.
(Loc. vb.; reg.) A fi cu libov A fi atrăgător. L/CĂR, ~Ă s. n.f (Exp. vb.) A nu vedea nicio licără A nu putea distinge nimic din cauza întunericului.
(Loc. a.; loc. av.) Ca licăra Rapid.
(Loc. vb.; înv.) (A face) licăr poteca A fugi. LICĂR/ vb.
(Exp. vb.) A-i licări ochii după ceva A dori ceva foarte mult.
LICUR/CI s. m. i.
(Exp. vb.) A avea licurici la cap 1. A avea idei neobişnuite. 2. A avea toane.
(Exp. vb.; reg.) A-i scoate cuiva licuricii din cap A determina pe cineva să devină serios.
LIMAN 5. n.
(Exp. vb.) A ajunge (sau a ieşi cu bine) la (sau într-un) liman ori (rar) a afla (sau a atinge) limanul 1. A ieşi dintr-o situaţie dificilă. 2. A-şi realiza scopul propus.
(Exp. vb.) A duce sau a scoate la (bun) liman sau a aduce la limanul odihnei (sau de mântuit), a da un liman de adăpost sau, înv., liman lin A salva pe cineva dintr-o situaţie grea.
LIMBAJ s. n.
(Sint.) Limbaj comun 1. Exprimare simplă. 2. Mijloc de înţelegere între persoane cu idei sau concepţii diferite.
(Exp. vb.) A avea (sau a găsi) un limbaj comun
A cădea de acord asupra unui subiect.
(Sint.) Limbaj verde Exprimare directă, deschisă, fară menajamente.
(Sint.) Limbaj cu cheie Exprimare încifrată.
(Sint.) Limbaj interior Reprezentare imaginativă a activităţii lingvistice care însoţeşte gândirea. (Sint.) Limbaj formalizat Mijloc de exprimare artificial, alcătuit dintr-un sistem de semne convenţionale.
(Sint.) Limbaj artistic Modalitate de comunicare specifică artei.
L7MBĂ s.f
(Sint.) Limbă de crap Parte cărnoasă din cavitatea bucală a crapului, foarte gustoasă.
(Exp. vb.) A alerga (sau a umbla, a veni, a aştepta etc.) cu limba scoasă A alerga sau a umbla, a veni, a aştepta cu mare nerăbdare, agitat.
(Exp. vb.; ir.; pop.) A asuda (sau a năduşi) sub limba A se plânge că a muncit prea mult când, în realitate, a stat degeaba.
(Exp. vb.; reg.) A-l trece (pe cineva) apa sub limba
A-i fi foarte frig.
(Exp. vb.; reg.; ir.) Nici limba nu-i asudă 1. Vorbeşte încontinuu. 2. Nu munceşte cu tragere de inimă. (Exp. vb.; pfm.) A scoate limba (la cineva) 1. A dispreţui pe cineva. 2. A sfida.
(Exp. vb.; reg.) Nu sta cu limba afară Hai, râzi, vorbeşte!
(Exp. vb.; pop.) A avea limba lungă sau (a fi) lung de (ori la, în) limbă sau, reg., fraged la limbă 1. A fi
vorbăreţ. 2. A fi incapabil de a păstra un secret.
199
L7MBĂ
(Exp. vb.; pfm.) A fî (sau a avea) limbă (foarte) ascuţită (ori veninoasă, otrăvită, rea, neagră, de şarpe) 1. A spune vorbe răutăcioase. 2. A fi bârfitor. (Exp. av.) Cu limbă înveninată (sau veninoasă)
Cu răutate.
(Exp. vb.; fam.) A înţepa cu limba sau (reg.) a fi cu (sau a avea) piper, ţepi pe sau aguridă sub limbă
A vorbi ironic ori maliţios, a batjocori.
(Exp. vb.; fam.) A fi slobod la limbă (sau limbă slobodă ori a avea limba dezlegată) 1. A fi excesiv de sincer şi direct în vorbire. 2. A fi necontrolat în vorbire. 3. A fi incapabil de a păstra un secret.
(Exp. vb.; fam.) A fi cu două limbi sau a avea (mai) multe limbi 1. A fi mincinos sau prefăcut. 2. A fi ipocrit.
(Exp. vb.; pfm.) A fi iute de limbă A vorbi prea repede.
(Exp. vb.; pfm.) A avea limbă ascuţită (sau a-i umbla limba cu ascuţime) A fi înzestrat cu însuşirea de a vorbi convingător.
(Exp. vb.) A-şi muşca limba A tăcea, evitând să spună ceva nepotrivit.
(Exp. vb.; fam.) A-şi înghiţi limba 1. A mânca cu mare poftă. 2. A amuţi de uimire, de emoţie etc. 3. A se abţine de la a spune ceva nepotrivit.
(Exp. vb.; pfm.) A-şi ţine (sau băga) limba (în gură) A tăcea.
(Exp. vb.; pfm.) A-şi pune frâu la limbă (sau limbii) ori a-şi înfrâna (sau struni) limba A se feri de a spune ceva necuviincios.
(Exp. vb.; fam.) A scoate (sau a-i ieşi cuiva) limba
de-un cot 1. A i se tăia respiraţia datorită efortului sau oboselii, a gâfâi. 2. A fi foarte obosit.
(Exp. vb.; fam.) Atrage (pe cineva) de limbă Apune cuiva întrebări multe şi insistente pentru a afla anumite lucruri, a iscodi.
(Exp. vb.; fam.) A (i) (se) dezlega (cuiva) limba sau a se dezlega (ori a prinde) la limbă sau a prinde
limbă A căpăta chef de vorbă.
(Exp. vb.) A (se) dezlega (cuiva) limba A-şi redobândi facultatea vorbirii.
(Exp. vb.; pfm.) A-şi bate limba(-n gură) de pogană sau a-şi toci limba A vorbi mult şi neîntrerupt, fară a fi luat în seamă.
(Exp. vb.; pfm.) A-i merge (cuiva) limba ca o ttioară stricată (sau de vânt) (ori, reg., a-i toca limba în gură sau a-i bate limba) A vorbi repede Şi fară întrerupere, a flecări, a pălăvrăgi.
(Exp. vb.; pfm.) A avea mâncărime (sau, reg., *uancărici, mâncătură) la (sau de) limbă ori a avea
vierme (sau, reg., gâdilici) la limbă sau a-l mânca (ori a-l arde limba) sau, reg., a-l frige limba (ori la limbă) A vorbi prea mult, a fi limbut, a fi palavragiu, a fi vorbăreţ.
(Exp. vb.; pfm.) A (i) se încurca (sau împiedica) (cuiva) limba (în gură sau la vorbă) A rosti cu greutate cuvintele din cauza unei emoţii, a beţiei. (Exp. vb.; pfm.) A avea limba legată A refuza să vorbească.
(Exp. vb.; îvp.) A nu avea limbă în gură (sau de grăit) A nu dori să vorbească.
(Exp. vb.; înv.) A-i fi (cuiva) limba legată sau a fi cu limba legată (sau legată încurcată) A fi mut. (Exp. a.; înv.) împiedicat la limbă (sau, pop., cu limba împiedicată) Bâlbâit.
(Sint.; reg.) Limbă lată Care se exprimă greoi. (Exp. vb.; pfm.) A vorbi sau a grăi în vârful limbii (sau în ori pe limbă) sau a-i fi (cuiva) limba prinsă (ori împiedicată) A fi peltic.
(Exp. vb.; pop.) A (i) se lega (cuiva) limba (în gură) sau a-i pieri (ori a i se încurca, a-i îngheţa, a i se îngroşa, a i se lua, a i se scurta) (cuiva) limba A nu mai avea curajul să vorbească, a amuţi. (Exp. vb.; pop.) A-i pieri cuiva limba A muri. (Exp. vb.; pop.) A-i lega (sau a-i scurta, a-i tăia) (cuiva) limba A împiedica pe cineva să spună ceva (calomnios sau jignitor).
(Exp. vb.; pop.) Pişcat (sau înţepat) la limbă sau
prins de limbă Uşor ameţit de băutură, (pfm.) afumat, cherchelit.
(Exp. vb.; reg.) A avea păr pe limbă A fi lipsit de educaţie.
(Exp. a.; reg.) Cu păr pe limbă Lipsit de educaţie, de maniere, prost, necioplit.
(Exp. vb.) A avea limbă de aur A avea darul de a vorbi frumos şi elocvent.
(Exp. vb.) A fi cu limba fagure de miere A vorbi excesiv de prietenos şi amabil.
(Exp. vb.; pfm.) Puşchea pe limbă(-ţi) Nu vorbi despre un lucru neplăcut, pentru ca aceasta să nu se îndeplinească, nu cobii
(Exp. vb.; pfm.) A (nu) pune pe limbă (ceva) A (nu) gusta din ceva.
(Exp. vb.; reg.) A-şi bate limba-n gură ca calicii la pomană A vorbi repede şi prost.
(Exp. vb.; reg.) Parcă-1 trage cineva de limbă Vorbeşte mult, neputând păstra un secret.
(Exp. vb.; reg.) Nu i-a (sau nu v-a etc.) tors mama pe limbă 1. Vorbeşte cu uşurinţă. 2. Vorbeşte morocănos.
(Exp. vb.; reg.) A-şi toarce pe limbă A se gândi bine înainte de a vorbi.
(Exp. av.; pfm.) Cum îi vine sau ce-i vine pe limbă Fără a-şi controla exprimarea, la întâmplare.
(Exp. vb.) A-i sta (sau a-i umbla, a-i veni) (cuiva) pe limbă (ceva) 1. A fi pe punctul de a spune ceva. 2. A nu-şi aminti un lucru bine ştiut.
(Exp. vb.; reg.) L-a(u) muşcat albinele (sau albina) de limbă 1. Nu vorbeşte (prea mult). 2. Este prea beat ca să poată vorbi clar.
(Exp. vb.; pop.) Gură am şi limbă n-am Mă abţin, deşi aş mai avea multe de adăugat.
(Exp. vb.; pop.) A nu-şi băga limba unde nu-i fierbe oala A nu se amesteca într-o problemă care nu-1 priveşte.
(Exp. vb.; pop.) Inima o are pe limbă sau ce-i pe inimă aceea-i şi pe limbă sau ce are-n suflet are şi pe limbă Este o persoană sinceră, deschisă şi onestă.
(Sint.; reg.) Limba beregăţii Uvulă.
(Exp. vb.; înv.) A da limbă prin ţară A face să se ştie pretutindeni.
(Sint.; îrg.) Răsura limbii Amendă aplicată cuiva găsit vinovat de calomnie.
(Sint.; înv.) Limbă strâmbă Calomnie.
(Loc. s.; îvp.) Carte cu limbă de moarte Testament.
(Loc. av.) Cu (sau, rar, prin) limbă de moarte
1.	Ca ultimă dorinţă, exprimată pe patul morţii.
2.	(P. ex.) Ca dispoziţie testamentară.
(Exp. vb.) A lega pe cineva cu limbă de moarte A
obliga pe cineva prin jurământ să îndeplinească o ultimă dorinţă, exprimată înainte de moarte.
(Sint.; înv.) Frântură (sau frământare) de limbă
1.	Vorbire încâlcită. 2. (P. ex.) Frază încâlcită, alcătuită din cuvinte greu de rostit. 3. (Spec.) Joc ce constă în rostirea rapidă şi corectă a unei asemenea fraze.
(Exp. av.) Nici cu (sau cât ori ca) o limbă de cuţit
Nici cât de puţin.
(Exp. vb.) A nu vorbi aceeaşi limbă A nu avea acelaşi mod de a gândi sau de a simţi.
(Sint.) Limbă aglutinată Limbă în care raporturile gramaticale se exprimă prin înlănţuirea de afixe strict specializate pentru fiecare funcţie în parte. (Sint.) Limbă flexionară Limbă în care raporturile gramaticale se exprimă prin afixe perfect sudate cu tema şi care au, în general, valori complexe.
(Sint.) Limbă analitică Limbă flexionară în care raporturile gramaticale sunt exprimate cu ajutorul mijloacelor analitice (al cuvintelor auxiliare). (Sint.) Limbă sintetică Limbă în care raporturile gramaticale se exprimă, de obicei, prin adăugarea de afixe la tema cuvintelor.
(Sint.; înv.) Limba cârâitorilor Argou folosit de hoţi. (Sint.) Limbă păsărească 1. Argou al copiilor constând în intercalarea unor silabe suplimentare între silabele cuvintelor. 2. (P. ex.) Limbaj convenţional, greu de înţeles.
(Sint.) Limbă maternă (sau, îvp., mamă ori limba maicei) Prima limbă pe care o învaţă cineva în copilărie, de la părinţi.
(Sint.) Limbă (de) bază (sau fundamentală) ori limbă mamă Limbă din care provin limbile aceleiaşi familii sau ale aceluiaşi grup genealogic.
(Sint.) Limbă internaţională (sau universală) Limbă naţională cu largă circulaţie în afara graniţelor acelei ţări, folosită în relaţiile internaţionale dintre state.
(Sint.) Limbă modernă Limbă vorbită în perioada actuală sau într-o epocă apropiată.
(Sint.) Limbă clasică 1. Limbă care aparţine antichităţii greco-latine, din epoca ei clasică, considerată ca bază a educaţiei şi civilizaţiei. 2. (P. ex.) Forma a unei limbi care are calităţile estetice ale perioadei clasice.
(Sint.) Limbă vie Limbă care se vorbeşte în mod curent.
(Sint.) Limbă moartă Limbă care nu se mai învaţă ca limbă maternă şi nu se mai află în circulaţie. (Sint.) Limbă naţională (înv., naţionalicească) Limbă comună şi unică a tuturor membrilor unei naţiuni. (Sint.) Limbă literară Cel mai corect aspect al limbii naţionale, produs al unei continue prelucrări de către scriitori, publicişti, oameni de ştiinţă etc., utilizat în mediile intelectuale, în instituţii etc.
(Sint.) Limbă de stat (sau oficială ori, înv., oficioasa) Limbă utilizată în administraţia unui stat sau într-una dintre instituţiile acestuia.
(Sint.) Limbă comună (înv. obştească) 1. Aspect al unei limbi folosit ca mijloc de comunicare al întregii colectivităţi, independent de apartenenţa dialectala a vorbitorilor. 2. Fază din trecutul unei limbi, anterioară diversificării ei dialectale.
(Sint.) Limbă veche Limbă vorbită în perioadele din trecut, constituindu-se ca o etapă anterioară, distincta de limba modernă.
201
L7NGE
(Sint.) Limbă curentă (sau de toate zilele, de conversaţie) Limbă obişnuită, folosită în relaţiile zilnice dintre oameni.
(Sint.) Limbă standard Aspect al unei limbi care reprezintă trăsăturile ei comune şi modelul general de folosire.
(Sint.) Limbă scrisă Aspect al unei limbi consemnat în textele scrise.
(Sint.) Limbă vorbită Limbă uzuală, utilizată în mod obişnut în viu grai.
(Sint.) Limba surdomuţilor Totalitate a semnelor folosite de surdomuţi pentru a comunica.
(Exp. vb.; reg.) S-au amestecat limbile într-o adunare, discuţiile au devenit aprinse şi vorbitorii au început să se certe.
(Sint.; pfm.; ir.) Limbă chineză Vorbire confuză, greoaie, din care nu se înţelege nimic.
(Exp. av.) Pe limba cuiva 1. Pe înţelesul interlocutorului. 2. (P. ex.) Potrivit felului de a gândi sau de a vorbi al interlocutorului sau al celui despre care se vorbeşte.
(Sint. s.; înv.) Limbă de mare Golf.
(Sint.; înv.) Limbă de pământ Peninsulă.
(Sint.) Limbă de foc Fosfură de hidrogen care iese din mlaştini şi arde singură.
(Exp. vb.) A vorbi (două) limbi diferite A nu avea acelaşi mod de a gândi şi de a simţi.
(Sint.) Limbă de lemn Limbaj al propagandei totalitare, caracterizat prin formule fixe, şabloane, exprimare greoaie etc.
(Sint.) Limbi de pisică Fursecuri înguste şi alungite.
LiMlTĂs/
(Sint.) Limită teritorială Linie care separă două ţâri, două teritorii vecine, graniţă, hotar.
(Sint.; Lgv.) Limită silabică Loc unde se termină o silabă şi începe o alta în fluxul vorbirii.
(Exp. av.) De limită Care se află la graniţa dintre două zone, dintre două domenii.
(Exp. a.) Fără limite Care este sau pare a fi nelimitat, nesfârşit.
(Sint.) Limită de vârstă Vârstă până la care cineva Poate ocupa în mod legal o funcţie publică.
(Exp. vb.; Spt.) A câştiga înainte de limită A câştiga prin knock-out sau abandonul adversarului, mainte de sfârşitul meciului de box.
(Loc. av.) în limita (sau în limitele) posibilităţilor ^ână unde pot ajunge posibilităţile, facultăţile, mijloacele etc. cuiva.
(Loc. cj.) în limita (sau limitele) în care... în măsura în care...
(Loc. av.) La limită 1. în măsura posibilităţilor cuiva sau a ceva. 2. în cele din urmă. 3. în ultimă instanţă. (Sint.) Limită funcţională Valoare minimă sau maximă care marchează intrarea sau ieşirea din funcţie a unui mecanism psihofiziologic şi, corespunzător, a unei activităţi psihice.
(Loc. a.) De limită Extrem.
(Loc. av.) Fără (de) limită (sau limite) Fără măsură, exagerat.
(Loc. av.) Peste (orice) limită Foarte mult, excesiv. (Exp. vb.) A trece peste (sau dincolo) de orice limită (sau limite) A merge dincolo de ceea ce este permis de lege, de morală etc.
LiMPEDE a., av.
(Loc. vb.) A da în limpede 1. A se limpezi. 2. A se însenina.
(Exp. vb.; înv.) A sta în limpede 1. A se potoli. 2. A înceta.
(Exp. vb.; reg.) A fi limpede A nu mai avea nicio datorie faţă de cineva.
(Loc. av.) Limpede ca lumina zilei sau limpede ca (bună) ziua 1. De necontestat. 2. Evident.
(Exp. vb.; înv.) A chema la limpede A provoca la luptă.
(Exp. vb.; reg.) A scăpa limpede A rămâne nevătămat.
LIMPEZIvb.
(Exp. vb.; pfm.) A se limpezi la minte 1. A se calma.
2.	A-şi reveni dintr-o stare confuză.
LIN, ~Ă a.
(Exp. vb.; înv.) A sta întru lin A se potoli.
LiNGE vb.
(Exp. vb.; pop.; dep.) A linge unde a scuipat A-şi schimba în bine atitudinea faţă de ceva blamat înainte.
(Exp. vb.) A linge în bot pe cineva A linguşi. (Exp. vb.; pop.) A se linge în bot (cu cineva) A se
săruta cu cineva.
(Exp. vb.; pop.) A linge mâna (sau mâinile, laba)
cuiva A manifesta servilism faţă de cineva, săru-tându-i, insistent, mâna.
(Exp. vb.; pop.) A linge picioarele (sau cizma, cizmele) cuiva A se umili în faţa cuiva.
(Exp.; pfm.) A-şi linge degetele (sau buzele, botul) ori a se linge pe degete (sau pe buze) A trece cu limba peste degete sau peste buze, după ce a mâncat ceva gustos.
LINGOARE
202
(Exp. vb.; pfm.) A-şi linge buzele A-şi manifesta o dorinţă sau o poftă mare pentru ceva de mâncare. (Exp. vb.; reg.) A linge melesteul 1. A fi foarte sărac.
2.	A fi foarte zgârcit.
(Exp. vb.; îvp.) A linge talerele A fi un slujbaş lipsit de importanţă.
(Exp. vb.; înv.) A linge ţărână (sau lut) A nu avea nicio scăpare.
(Exp. vb.) A putea linge mac (sau miere) undeva
A fi un loc foarte curat, datorită hărniciei proprietarului.
(Sint.; fam.) Linge blide (sau linge taler, linge talgere, linge tipsia) Persoană lipsită de demnitate, care trăieşte pe seama altora.
(Exp. vb.) A se linge pe bot de ceva 1. A pierde ceva. 2. A fi nevoit să renunţe la ceva. LINGOARE s.f.
(Sint.; îrg.) Lingoare neagră, lingoare nebună, lingoare rea, lingoare tifoasă Denumiri populare ale unor boli febrile grave, infecţioase şi epidemice. (Exp. vb.; pop.) Parcă e sculat după lingoare (D. oameni) Este foarte slab.
L7NGURĂ s.f.
(Exp. vb.; pop.) A-şi amesteca (sau băga) lingura unde nu-i fierbe oala A interveni în treburile altora.
(Exp. vb.; pop.) A fi lingură cu coadă mare şi cu leafă mică A avea o slujbă prost plătită.
(Exp. vb.; pop.) Dai cu baniţa şi scoţi cu lingura
Dai cu împrumut bani mulţi şi iei înapoi câte puţini.
(Exp. vb.; pop.) A(-i) mânca (cuiva) banii (sau aurul, averea, leafa) cu lingura A cheltui prea mult din banii unui om bogat.
(Exp. vb.; pop.) A(-i) pune (sau a atârna, a spânzura, a lega) (cuiva) lingura la (sau în, de) brâu (sau gât) 1. A lăsa pe cineva nemâncat pentru că a întârziat la masă. 2. A se certa cu cineva pentru că a întârziat.
(Exp. vb.; pop.) A sorbi (pe cineva) cu lingura (sau ca dintr-o lingură) ori a sorbi (pe cineva) (sau a înghiţi) într-o lingură de apă (sau de sorbitură) A manifesta o imensă dragoste şi admiraţie pentru cineva.
(Exp. vb.; pfm.) A începe de la lingură A-şi începe viaţa şi gospodăria de la foarte puţină avere.
(Exp. vb.; pop.) A se lăsa de lingură A muri.
(Sint.) Lingură de zidărit Unealtă de zidărie facuta din lemn sau din fier cu care se ia şi se netezeşte tencuiala, mistrie, lopată.
(Sint.) Lingura cea mare Unealtă de forma nnei linguri de dimensiuni mari, folosită de păstori ca unitate de măsură, ca strecurătoare etc.
(Sint.) Lingură de curăţat, lingură de lăcărit Tub închis la capătul de jos, folosit la curăţarea găurii de sondă.
LINGUR/ŢĂ s.f.
(Exp. vb.) A da cu linguriţa 1. A hrăni cu grijă şi în cantităţi mici un copil sau un om bolnav, neajutorat etc., a cocoloşi. 2. (Fig.) A da cuiva ceva cu zgârcenie.
(Exp. av.) Nici cât încape în linguriţă Foarte puţin. LINGUROI s.n.
(Exp. vb.; pop.) A fi sub linguroi A fi sub autoritatea nevestei, a fi sub papuc.
(Exp. vb.; pop.) A mânca banii (sau averea, paralele) cu linguroiul A cheltui fară măsură. LINIAR, ~Ă a.
(Sint.) Măsuri liniare Măsuri care privesc lungimea. (Sint.; Mat.) Ecuaţie liniară Ecuaţie de gradul întâi. (Sint.; Bot.) Foi liniare Foi lungi şi înguste.
(Sint.; Mat.) Funcţie liniară Funcţie care conţine o variabilă exclusiv la puterea întâi şi al cărei grafic este o linie dreaptă.
(Sint.) Mişcare liniară Mişcare rectilinie.
L7NIE s.f.
(Sint.) Linie de nivel Linie care uneşte pe un grafic punctele cu aceleaşi cote de pe un teren.
(Sint.) Linii isotere Linii care unesc pe un grafic punctele ce au aceeaşi temperatură medie în timpul verii.
(Sint.) Linii isochimene Linii care unesc pe un grafic punctele cu aceeaşi temperatură medie în timpul iernii.
(Sint.; Fiz.) Linie de colmaţiune Axă optică a ocheanului.
(Sint.; Geog.) Linia echinocţiilor sau a punctelor echinocţiale Linie care marchează intersecţia eclipticei cu ecuatorul.
(Sint.) Linie de demarcaţie 1. Linie care desparte două ţări sau provincii. 2. (Fig.) Limită care distinge două ideologii.
(Sint.; Mar.) Linie de apă sau de cufundare a unei nave Nivel până la care se cufundă partea inferioară a navei în apă.
(Exp. vb.) A trece (sau a depăşi) linia A exagera.
203
LiPCĂ
(Exp. vb.) A sta (drept) la linie (D. cumpănă) A se
echilibra.
(Sint.) Linie de apărare Linie alcătuită din fortificaţii şi trupe.
(Sint.) Linii de comunicaţii Trasee prin care se face legătura cu serviciile din spatele frontului.
(Sint.; Mii.) Trupe de linie Trupe destinate să lupte în primul rând.
(Sint.; pop.) Linie principală Stradă principală dintr-un oraş, şosea.
(Sint.) Linie ferată Cale ferată.
(Sint.) Linie vizuală Linie între ochiul observatorului şi obiectul privit.
(Sint.) Linie de ochire Linie între ochitorul puştii vânătoreşti şi ţintă.
(Sint.) Linie de conduită sau de purtare Mod de a se purta.
(Sint.) Linie de cules Unealtă tipografică, cu două urechi, ce se pune între rânduri când se culege zaţul. (Sint.) Linie de plutire Nivel al apei pe suprafaţa exterioară a unei nave în timpul plutirii.
(Loc. pp.) La (sau în) linia... La nivelul...
(Loc. av.) în linie în şir drept.
(Sint.) Linie de bătaie (sau de luptă) 1. Desfăşurare sistematică a unor forţe militare în vederea luptei.
2.	întindere a frontului ocupată de trupele care luptă. (Sint.) Linie electrică Ansamblu al conductelor, dispozitivelor şi construcţiilor care asigură transmiterea la distanţă a energiei electrice, reţea.
(Sint.) Linie telefonică (sau de telefon) Ansamblu de conducte care fac legătura între mai multe posturi telefonice sau între posturi şi centralele telefonice, reţea.
(Sint.) Linie telegrafică Totalitate a conductelor şi instalaţiilor dintre un emiţător şi un receptor telegrafic.
(Sint.) Linie de întârziere Dispozitv folosit pentru întârzierea semnalelor electrice.
(Sint.) Linie tehnologică 1. Organizare a procesului de fabricaţie. 2. Ansamblu de maşini de lucru şi mijloace de transport dintr-o uzină, dispuse în ordinea operaţiilor prevăzute de procesul tehnologic. (Sint.) Linie automată Complex de maşini-unelte °are execută în mod automat operaţiile de prelu-erare şi transportul fară interventia muncitorului. (Loc
•	av.) în linii generale (sau mari) în ansamblu, ^ră a intra în detalii.
(Sint.; Mat.) Linie curbă Linie alcătuită din unul sau mai multe arcuri de cerc.
(Sint.; Mat.) Linie frântă Linie care formează unghiuri pe traiectoria ei.
(Exp. vb.) A fi (a se menţine sau a aduce) pe linia
de plutire A (se) situa la limita normalităţii, a acceptabilului etc.
L7NIŞTE s.f.
(Sint.) Linişte sufletească Stare de echilibru psihic, seninătate.
(Loc. av.) Cu (în sau, înv., întru) linişte în mod calm.
(Exp. vb.; înv.) A (se) purcede (sau a păşi) în (sau la ori întru) linişte A muri.
(Sint.; fig.) Liniştea mormântului Moarte.
(Sint.; Bis.; fig.) Linişte de veci (sau eternă, veşnică) Odihnă veşnică din viaţa de apoi.
(Exp. av.) în (toată sau bună) linişte sau cu (mare) linişte în armonie şi cu calm.
(Loc. vb.) A intra în linişte A se linişti.
LINIŞTîvb.
(Exp. vb.) A (se) linişti spiritele A (se) calma. (Exp. vb.) A(-şi) linişti conştiinţa A face să înceteze o stare de neîmpăcare cu sine, prin ignorarea remuş-cărilor.
LINIŞT7RE s. fi (Loc. av.) în (cu sau, înv., întru) liniştire în mod organizat.
(Sint.) Liniştire veşnică Moarte.
LINIŞT7T, ~Ă a.
(Exp. vb.) A sta sau a şedea liniştit 1. Anu se agita.
2.	A nu se alarma. 3. A nu se sinchisi.
(Exp. vb.) (Să) fii (sau stai) liniştit Fii fară grijă. (Exp. vb.) A răsufla (sau a respira) liniştit 1. A scăpa de o grijă, de un necaz. 2. A simţi uşurare sufletească.
(Exp. vb.; înv.) A rămâne liniştit din partea cuiva
A nu avea necazuri, probleme cu cineva.
L7NTE s.fi
(Exp. vb.; pop.) A fi (în) linte A fi necopt suficient pentru a putea fi fiert.
(Exp. av.; pop.) Până la un bob de linte Absolut tot.
(Sint.; dep.; pop.) Spală linte Persoană care vorbeşte mult şi fară rost.
L7PCĂ s.fi (Loc. vb.) A se face lipcă A se linguşi.
(Exp. vb.) A se ţine lipcă de cineva sau de ceva A însoţi mereu pe cineva sau ceva, incomodând. (Loc. vb.) A sta lipcă, a şedea lipcă, (rar) a se lipi lipcă (undeva, de sau lângă cineva) A sta mult timp, incomodând.
LIPEALĂ
204
(Loc. vb.) A râmăne lipcă, a sta lipcă 1. A fi neclintit. 2. A fi statornic.
(Loc. vb.) A sta (sau a şedea) lipcă pe capul cuiva
A insista mult pe lângă cineva.
(Loc. vb.) A umbla lipcă după ceva A dori ceva foarte mult.
LIPEALĂ s.fi (Loc. vb.) A-şi face o lipeală (sau lipeala cu cineva) A avea o relaţie de dragoste cu cineva. LIP/ vb.
(Exp. vb.) A se lipi ca scaiul (de cineva) A însoţi permanent, stânjenind pe cineva.
(Loc. vb.; pfm.) A lipi o minciună A minţi.
(Exp. vb.; pop.) A nu se putea lipi de cineva 1. A nu
se putea înţelege cu cineva. 2. A nu se putea baza pe sprijinul cuiva.
(Exp. vb.) A se lipi de inima (sau de sufletul) cuiva
A(-i) fi drag cuiva.
(Exp. vb.; pop.) A-şi lipi (sau a i se lipi) inima (de sau către ceva) A fi atras de ceva sau de cineva. (Exp. vb.; pfm.) A nu se lipi învăţătura (de cineva)
1.	A nu asimila cu uşurinţă cunoştinţe noi. 2. A nu fi atras de învăţătură.
LIP/CI s n.
(Exp. vb.; îvp.) A avea lipici (la vorbă) A seduce (prin cuvinte).
(Exp. vb.; îvp.) A fi cu lipici A atrage prin frumuseţe, prin gingăşie.
(Exp. vb.; îvp.) A-i fi vorba cu lipici A vorbi fermecător, a fi plăcut la vorbă.
(Exp. vb.; îvp.) A râde cu lipici A avea un zâmbet care cucereşte.
(Sint.; îvp.) Leac cu lipici Care vindecă prin vrăji. (Exp. vb.; rar) A prinde lipici de cineva A se îndrăgosti de cineva.
LIP/T, ~Ă a.
(Exp. vb.; pfm.) A fi lipit de foame sau a avea (ori a fi cu) coastele lipite de foame A fi foarte flămând.
(Sint.) Sărăcie lipită Sărăcie extremă.
(Exp. vb.; pop.) A fi sărac (sau, rar, calic sau sărman) lipit pământului A fi foarte sărac. L/PSĂ s.fi
(Exp. vb.) A fi sau (înv.) a se afla lipsă (D. persoane) A nu fi prezent.
(Exp. vb.) A pune sau a da lipsă (D. persoane) A declara absent.
(Loc. av.) în lipsă 1. în absenţă. 2. (Jur.; înv.) în contumacie.
(Loc. pp.) în lipsa... (cuiva sau a ceva) Cât timp lipseşte cineva sau ceva...
(Loc. pp.) în (sau din, rar la) lipsă de (ceva) 1. Din pricina faptului că lipseşte ceva. 2. Neavând ceva.
3.	Din cauză că cineva nu este prezent.
(Loc. pp.) Din lipsa... Din cauza lipsei...
(Loc. pp.; înv.) Pentru (sau, rar, la lipsa) Din cauza lipsei...
(Exp. av.) Mai bine lipsă Mai bine fară...
(Exp. vb.) A avea (sau a duce, a simţi, rar a trage) lipsă de sau a simţi (a resimţi ori a duce) lipsa
1.	A nu avea ceva în cantitate suficientă. 2. A nu avea ceva atunci când este nevoie.
(Exp. vb.) A simţi, a resimţi ori a duce lipsa (D. persoane) A-i fi dor de cineva sau de ceva.
(Exp. vb.) A fi sau a se afla ori a rămâne în lipsă de ceva 1. A nu mai avea ceva în cantitate suficientă. 2. A nu mai avea ceva în caz de nevoie. (Exp. vb.) A fi lipsă de sau a se simţi lipsa (cuiva sau a ceva) A nu se găsi într-un loc unde ar trebui să se afle.
(Exp. vb.) A fi sau a se afla, a se găsi în sau (rar) cu lipsă sau a duce lipsă ori lipsuri A trăi într-o stare de mare sărăcie.
(Loc. a.; înv.) De lipsă Necesar.
(Exp. vb.; înv.) A(-i) fi ori a avea lipsă sau de lipsă
1.	A(-i) fi necesar ceva sau cineva. 2. A(-i) fi util ceva sau cineva. 3. A(-i) fi indispensabil ceva sau cineva.
LIPS/ vb.
(Exp. vb.; fam.) A(-i) lipsi o doagă (sau, rar, din doage, pop. o sâmbătă, o lampă) A fi (cam) nebun. (Exp. vb.) Puţin sau, rar, nu mult sau un fir de păr lipseşte sau a lipsit (ca) să Ar mai (fi) trebui(t) foarte puţin pentru ca o acţiune sau o stare să fie posibile.
(Exp. vb.; rar) (Să) lipseşti din ochii mei (sau din faţa mea sau dinaintea mea ori de aici!) Dispan din faţa mea!
(Exp. vb.) A lipsi din viaţă (sau, rar, dintre vii) A muri.
(Exp. vb.; înv.) A lipsi din viaţă, de viaţă sau din lume (pe cineva) A cauza moartea cuiva, a ucide. (Exp. vb.; pfm.) A se lipsi ca Adam de rai A renunţa.
L/TERĂs/
(Sint.) Literă mică (sau minusculă) Literă utilizata pentru scrierea cuvintelor din interiorul unei pr°' poziţii.
205
LOC
(Exp. vb.) A fî (sau a rămâne) scris cu litere de aur (sau neşterse) A fi demn de a fi păstrat în memoria colectivă.
(Exp. vb.) A fi (sau a rămâne) scris cu litere de
foc A fi consemnat într-o manieră pregnantă, impresionantă etc.
(Exp. vb.) A fi scris cu litere de sânge A fi marcat printr-o serie de crime sau sacrificii.
(Sint.) Literă de afiş Literă de format mare, confecţionată de obicei din lemn, servind la imprimarea afişelor.
(Exp. vb.) A fi (a deveni, a rămâne etc.) literă moartă (D. un tratat, o lege etc.) A nu se mai aplica. (Exp. av.) Literă cu literă Până în cele mai mici amănunte, aidoma, întocmai.
(Sint.) Om de litere Scriitor.
(Sint.) Litera legii (sau a cărţii) Exact cum scrie într-o lege sau într-o carte, fară interpretări subiective.
(Loc. a.) în literă (D. o interpretare) Literală. L/TRĂ s.f
(Exp. vb.; reg.) A vorbi din litră 1. A fi beat. 2. A vorbi asemenea unui om beat.
LITURGH/E s.f (Exp. vb.; înv.) A face (sau a fi) liturghie cu bragă A face un lucru sau a fi superficial, contrar regulilor stabilite.
(Exp. vb.) A da (o) liturghie A plăti preotului o sumă de bani, pentru ca acesta să pomenească numele rudelor sau celor apropiaţi, în viaţă sau decedaţi, cu prilejul oficierii liturghiei.
LOC s. n.
(Sint.; Geom.) Loc geometric 1. Linie plană ale cărei puncte au aceeaşi proprietate. 2. Totalitatea punctelor dintr-un spaţiu definite printr-o singură proprietate geometrică.
(Sint.; Gram.) Adverb (sau complement circumstanţial) de loc Adverb (sau complement circumstanţial) care arată locul unde se petrece o acţiune, Punctul de plecare, direcţia şi limita în spaţiu a unei acţiuni.
(Sint.; Gram.) (.Propoziţie) circumstanţială de loc Propoziţie care arată locul în care se petrece acţiu-nea din propoziţia regentă.
(Loc. av.; reg.) De loc 1. Imediat. 2. Din timp. (Loc. av.) De pe (sau din) loc De acolo de unde se află cineva, stând nemişcat, fără a se deplasa.
(Loc. vb.) A o lua (sau a o rupe, ori a porni) din *0c 1. A pleca de undeva. 2. (Reg.) A începe o activitate.
(Exp. vb.) A(-i) sări inima din loc A simţi brusc o mare frică (sau o emoţie intensă).
(Loc. av.) Din loc în loc (sau dintr-un loc într-altul)
1.	încoace şi încolo. 2. La anumite intervale în spaţiu.
(Loc. av.) în (sau pe) loc 1. Pe aceeaşi bucată de pământ unde se află cineva sau ceva. 2. Neclintit.
3.	Imediat.
(Exp. vb.; rar) A nu-1 prinde vremea în loc A fi
foarte ocupat.
(Exp. vb.; reg.) A sta în loc (de cineva) A fî împiedicat de la o acţiune.
(Exp. vb.; fam.) A-i sta mintea în loc 1. Anu (mai) înţelege nimic. 2. A rămâne foarte mirat.
(Exp. vb.) A bate (pasul) sau a sta pe loc A nu
progresa.
(Exp. vb.) A sta pe loc A se opri.
(Exp. vb.; reg.) A sta pe loc ca turta-n foc 1. A sta
nemişcat. 2. (P. ex.) A nu acţiona.
(Exp. vb.) A ţine (ceva) pe loc A împiedica să se dezvolte.
(Exp. vb.) Pe loc repaus Comandă militară indicând ieşirea din poziţia de drepţi şi adoptarea unei poziţii mai libere.
(Loc. av.) La loc Acolo unde era mai înainte, unde stătea de obicei.
(Exp. vb.; îvp.) A nu avea capul Ia Ioc A fi
zăpăcit.
(Exp. vb.; fam.) A face la loc A reface.
(Exp. vb.; fam.) A-i veni inima (sau sufletul) la
loc A-şi reveni dintr-o sperietură, o emoţie etc., a se linişti.
(Exp. vb.; fam.) A-i veni mintea (sau minţile) la
loc 1. A se cuminţi. 2. (P. ex.) A se maturiza.
(Exp. vb.; rar) A-i veni faţa Ia Ioc A-şi recăpăta expresia sau înfăţişarea firească după o emoţie puternică, o boală etc.
(Exp. vb.; Mii.) La loc comanda 1. Comandă prin care se revine asupra unui ordin dat anterior. 2. (Fam.) Comandă prin care se revine asupra unei dispoziţii (sau asupra unei mişcări greşite).
(Exp. vb.; fam.) A pune (pe cineva) la locul lui A da cuiva o lecţie de bună-cuviinţă.
(Loc. av.) La un loc împreună.
(Exp. vb.; înv.) A sta la un loc 1. A convieţui cu cineva. 2. A sta cuminte.
(Exp. vb.; îvp.) A sta grămadă (sau roi) (la un loc) A se îngrămădi.
(Exp. vb.; îrg.) A ţine la un loc A fi uniţi.
LOC
206
(Loc. av.) Până într-un (sau la un) loc 1. Până la un punct (sau până la un moment). 2. într-o măsură oarecare.
(Exp. av.) în (sau peste) tot locul Pretutindeni. (Exp. av.; înv.) Pe unele locuri Pe alocuri.
(Loc. av.) La faţa locului Acolo unde s-a întâmplat sau se află ceva.
(Loc. av.; îrg.) în uibul locului 1. Pretutindeni.
2.	La întâmplare.
(Exp. vb.; îrg.) A fi în uibul locului (sau al cuiva)
1.	A se comporta după firea şi obiceiurile locului sau ale cuiva. 2. A fi pe placul cuiva. 3. A se acomoda.
(Exp. vb.; pop.) A-şi afla locul A se stabili undeva. (Exp. vb.; pfm.) A nu-şi (mai) afla (sau găsi) locul sau a nu-1 (mai) ţine (sau încăpea) (pe cineva)
locul 1. A nu mai avea astâmpăr sau odihnă. 2. A fi neliniştit. 3. A fi nerăbdător.
(Exp. vb.; pfm.) A nu (mai) avea loc de cineva
1.	A fi incomodat de cineva. 2. A se lega mereu de cineva, provocându-i necazuri, neajunsuri.
(Exp. vb.; pfm.) A se învârti locul (cu cineva) A avea ameţeli.
(Loc. vb.; îvp.) A nu-1 prinde locul (sau starea) pe cineva A nu avea astâmpăr.
(Exp. vb.) A sta (sau a se ţine, a rămâne, a încremeni) ţintuit locului A sta neclintit.
(Exp. vb.; pfm.) A sta la un loc A sta cuminte, liniştit.
(Exp. vb.; fam.) A nu (putea) sta locului (sau la un loc, pe loc) A alerga încoace şi încolo.
(Exp. vb.) A pune (pe cineva sau ceva) la loc sigur A pune într-un loc ferit de orice pericol, a ascunde.
(Exp. vb.; pop.) Cum îl rabdă locul? Este un om rău.
(Exp. vb.) A muta din loc A duce în altă parte. (Exp. vb.) A merge (a se deplasa, a se duce etc.) la faţa locului A se deplasa acolo unde s-a întâmplat ceva (pentru a face cercetări).
(Loc. av.) La faţa locului Acolo unde s-a petrecut un eveniment, o întâmplare etc.
(Loc. a.) Din (sau de prin) partea locului sau (înv.) despre loc 1. Din (sau de prin) regiunea despre care se vorbeşte, băştinaş, originar. 2. Situat în regiunea despre care se vorbeşte.
(Loc. av.) în (sau prin) partea locului în regiunea despre care se vorbeşte.
(Exp. vb.) A fi de loc (sau de locul lui ori ei) din...
A fi originar din...
(Sint.) O palmă de loc Se foloseşte pentru a indica o distanţă mică.
(Sint.) Loc de muncă 1. întreprindere sau institutie în care o persoană îşi desfăşoară activitatea. 2. Ocupaţie pe care o are cineva în calitate de angajat, serviciu.
(Sint.) Loc de veci 1. Teren într-un cimitir aflat în proprietatea cuiva şi destinat pentru morminte sau cavouri. 2. (P. restr.) Mormânt. 3. (Pop.) Cimitir. (Sint.) Loc de casă Teren destinat pentru construcţia unei locuinţe.
(Loc. vb.) A-şi face loc A da la o parte pe cineva sau ceva spre a putea trece înainte.
(Loc. vb.) A face loc A se da la o parte pentru a permite trecerea cuiva sau a ceva.
(Exp. vb.) A (nu) fi la locul lui (sau ei) A (nu) fi aşa cum se cuvine.
(Loc. a.) La locul lui (D. oameni) 1. Cumsecade.
2.	Modest.
(Exp. vb.; fig.) A(-şi) încălzi locul A sta mult într-un loc.
(Exp. vb.) A încurca locul (sau lumea, zilele etc.)
1.	A stânjeni activitatea celor prezenţi. 2. A nu fi de niciun folos.
(Loc. vb.) A lua loc A se aşeza.
(Loc. vb.) Ia loc! Şezi!
(Exp. vb.; pfm.) A puţi locul (sub cineva) (de lene)
A fi foarte leneş.
(Exp. vb.; fam.) A sta pe (sau la, în) locul său 1. A se găsi la locul obişnuit, stabilit sau destinat. 2. A păstra măsura.
(Exp. vb.) A ţine loc de... A înlocui.
(Sint.) Loc comun Idee cunoscută de toată lumea, banalitate.
(Sint.) Locuri albe Blanc tipografic sau spaţiu între rândurile culese.
(Exp. vb.; fam.) A prinde loc 1. A fi luat în consideraţie. 2. (îvp.) A trece drept...
(Exp. vb.) A se pune în locul cuiva A se închipui în situaţia cuiva (pentru a-l putea înţelege).
(Exp. av.) în locul cuiva în situaţia cuiva.
(Loc. vb.) A avea loc 1. A se întâmpla. 2. A se produce. 3. A se desfăşura.
(Loc. vb.) A da loc la... 1. A determina. 2. A provoca.
(Exp. vb.) A (nu) fi locul 1. A (nu) fi cazul. 2. A (nu) fi potrivit.
(Loc. av.; înv.) La loc de nevoie într-un moment dificil.
(Loc. av.) Din capul locului De la început.
207
LOViT
(Loc. pp.) în Ioc de (sau în locul) în schimbul. (Loc. pp-) La un loc cu împreună cu.
(Loc. cj.) în loc să (sau ca... să) Nu..., ci... etc. LOCAL, ~Ă a.
(Sint.) Autorităţi locale (sau, înv., ocârmuire locală) Autorităţi care exercită funcţii administrative pe un teritoriu restrâns.
(Sint.) Resurse locale Resurse ale unei întreprinderi sau ale unei administraţii provenind din posibilităţi proprii sau de pe teritoriul restrâns pe care se află.
(Sint.) Anestezie locală Anestezie făcută numai la partea corpului care trebuie supusă unei intervenţii chirurgicale sau unui tratament medical dureros. (Sint.) Tratament local Tratament care se aplică direct pe locul bolnav.
LOCALITATE s.f.
(Loc. a.; loc. av.) Din localitate Din oraşul, satul, comuna etc. despre care este vorba.
(Loc. a.; înv.) De localitate Local.
LOCAŞ j. n.
(Exp. vb.; pop.) A da (cuiva) locaş A primi pe cineva în casă, a adăposti, a găzdui.
(Exp. vb.; înv..) A lua locaş A se adăposti.
(Sint.) Locaş sfânt (sau dumnezeiesc) 1. Biserică.
2.	Mănăstire. 3. (Rar) Templu.
LOCAT7V, ~Ă a.
(Sint.) Valoare locativă Venit pe care îl poate aduce un imobil sau un apartament în cazul închirierii lui. (Sint.) Spaţiu locativ 1. Ansamblul încăperilor locuite sau destinate a fi locuite de cineva. 2. (P. ex.) Autoritate care se ocupă cu administrarea spaţiilor destinate a fi locuite.
(Sint.) Fond locativ Totalitatea suprafeţelor de locuit aflate în proprietatea statului şi închiriate populaţiei. (Sint.; Gram.) Caz locativ Caz al flexiunii nominale în unele limbi, care arată locul unde se petrece acţiunea verbului.
LOGIC, ~ă a.
(Sint.; Fiz.) Circuit logic Circuit electronic sau electromecanic folosit în calculatoarele electronice Pentru efectuarea operaţiilor logice elementare.
LOITRĂi./
(Exp. vb.; reg.) Acum mă cobor pe loitre Formulă
prin care cineva refuză să facă ce i se cere.
(Sint.; reg.) Loitre lungi Cele două bare de lemn care se fixează paralel cu loitrele carului, pentru a transporta grâu, fân etc.
LOPATĂ s.f
®xp. a.) Ca lopeţile (D. dinţi) Laţi.
(Exp. av.) Cu lopata în cantitate mare.
(Sint.; fam.) Sapa şi lopata Moartea.
(Loc. vb.) A da la lopată A vântura cerealele. (Sint.) Lopată de săpat Cazma.
(Sint.; reg.) Lopată de maltăr, de măltărit Mistrie. (Sint.; reg.) Lopată mică Unealtă cu care se curăţă de pământ brăzdarul şi cormana plugului.
(Sint.; reg.) Lopata umărului, lopata de la mână Omoplat.
LO VI vb.
(Exp. vb.; pop.) A iovi cuiul în cap A aduce argumentul hotărâtor într-o discuţie.
(Exp. vb.; fam.) A lovi (pe cineva) în călcâi A nu-şi atinge scopul.
(Exp. vb.; fam.) A-I Iovi unde îl doare A afecta probleme sensibile, neplăcute.
(Exp. vb.; fam.; gmţ.) A-l lovi (pe cineva) peste cofiţa cu ouă A atinge pe cineva în puncte sensibile. (Exp. vb.; fam.) A se lovi cu capul de pragul de sus A dobândi experienţă în urma unor întâmplări nefericite.
(Exp. vb.; fam.) A bate cu pumnul în masă A-şi manifesta mânia (sau autoritatea) într-un mod foarte categoric, imperativ.
(Exp. vb.; fam.) A lovi din palme A bate din palme.
(Exp. vb.; fam.) A lovi de moarte A ataca cu forţă. (Loc. vb.; reg.) A se lovi de (sau din) ani (cu cineva) A fi de o vârstă cu cineva.
(Exp. vb.; pfm.) A se lovi ca nuca-n perete A nu
se potrivi deloc.
(Loc. vb.; fam.) A o lovi A o nimeri (bine). LOVIKEs f (Loc. av.) Cu o lovire Dintr-odată.
(Exp. vb.; pfm.) A da lovirea (cea) de moarte A da cuiva lovitura finală.
LOV7T, ~Ă a.
(Exp. a.) Lovit în inimă Mâhnit.
(Exp. a.; pfm.) Lovit cu leuca (în cap) (D. oameni) Prost.
(Loc. a.; pfm.) Lovit de dambla (D. oameni) 1. Nebun. 2. Bolnav de apoplexie, apoplectic, paralizat. (Exp. a.; pop.) Lovit cu mâneca ţundrei (D. oameni) Prostănac.
(Exp. vb.; pfm.) Parc-ar fi lovit de praştie (D. oameni) Este cam nebun.
(Exp. a.) Lovit cu capul de pragul de sus şi de cel
de jos Cu multă experienţă.
(Loc. vb.; pop.) A fi lovit (din zile mari) 1. A fi nebun. 2. A fi epileptic.
LOVIT L/RĂ
208
(Loc. a.; înv.) Lovit de stârpiciune 1. (D. pământ) Steril. 2. (D. oameni) Fără copii.
LOVITURĂ s.f
(Sint.) Lovitura glonţului 1. Sunet înăbuşit al glonţului, după ce s-a tras focul. 2. Loc în care glonţul atinge ţinta.
(Sint.; fig.) Lovitură de graţie sau lovitura din (sau de pe) urmă ori cea (mai) din urmă Acţiune care distruge pe cineva.
(Sint.) Ultima lovitură ori lovitura decisivă Lovitură care definitivează o acţiune distrugătoare. (Sint.) Lovitura de moarte Lovitură care răpune definitiv pe cineva sau distruge ceva.
(Loc. av.) Dintr-o (singură) lovitură Deodată. (Sint.) Lovitură de topor Scobitură pe care unii cai o au la marginea de sus a gâtului, considerată un defect care micşorează valoarea animalului respectiv.
(Exp. vb.) A da (cuiva) o lovitură A-i provoca cuiva o pagubă, o vătămare.
(Exp. vb.) A primi o lovitură A suporta o pagubă, o vătămare.
(Sint.; Mii.) Lovitură militară Atac puternic asupra inamicului în scopul zdrobirii lui şi al capturării armamentului său.
(Sint.) Lovitură de stat Act de violare a constituţiei prin care un grup de persoane preia cu forţa puterea într-un stat.
(Sint.) Lovitură de bursă Speculaţie îndrăzneaţă (sau schimbare bruscă) a cursului bursei.
(Sint.) Lovitură de teatru Acţiune (sau întâmplare) bruscă şi neaşteptată, care şochează sau impresionează profund.
(Exp. vb.) A da lovitura sau a da (rar a face) o lovitură A obţine un succes important şi neaşteptat. (Exp. vb.; arg. şi ir.) A da lovitura la lada cu gunoi A încheia o afacere (bună).
(Sint.) Lovitură de iele (în credinţele populare) Paralizie a unei jumătăţi a corpului, hemiplegie, (pop.) dambla.
(Sint.; fig.) Lovitură de trăsnet 1. întâmplare neprevăzută. 2. Vorbă neaşteptată.
(Sint.; Spt.) Lovitură de pedeapsă Sancţiune acordată de arbitru, care constă într-o lovitură executată de adversar în condiţii avantajoase.
(Sint.; Spt.) Lovitură de colţ Lovitură executată dintr-unul din unghiurile terenului de joc, corner. (Sint.; Spt.) Lovitură la poartă încercare de a înscrie un punct.
(Sint.; Spt.) Lovitură de picior căzută Dropgol.
(Sint.; Teh.) Lovitură de berbec Creştere a presiunii unui lichid dintr-o conductă, produsă prin închiderea bruscă a unei supape.
LUA vb.
(Exp. vb.; reg.) A lua (pe cineva sau ceva) la că(u)tare sau la ochi A ţine pe cineva sub observaţie, suspectându-1 de ceva rău.
(Exp. vb.; reg.) A-şi lua poalele-n brâu A depăşi orice limită.
(Exp. vb.; pfm.) A-şi lua picioarele la spinare, ori pe umere (sau călcâiele de-a umere) sau a-şi lua uşa-n cap sau în spate Apleca (repede) de undeva. (Loc. vb.; fam.) A(-şi) lua lumea în cap A pleca în lume.
(Exp. vb.; pfm.) A lua ca din strachină (sau ca din oală) 1. A face ceva fară nicio dificultate. 2. A surprinde pe cineva.
(Exp. vb.) A lua prin surprindere (pe cineva)
A surprinde pe cineva.
(Exp. vb.; pfm.) A se lua în coarne cu cineva A se
certa cu cineva.
(Loc. vb.) A lua foc A se aprinde.
(Exp. vb.; pop.) A lua focul (sau cărbunele) cu
mâna altuia A se folosi de cineva într-o situaţie dificilă.
(Loc. vb.) A o lua de-a dreptul 1. A traversa, a nu ocoli. 2. (Fig.) A vorbi direct.
(Loc. vb.) A o lua la drum A pleca.
(Loc. vb.) A lua fiinţă A (se) înfiinţa.
(Loc. vb.) A lua fitil 1. A se aprinde. 2. A se întărâta. (Exp. vb.) A se lua la hârjoană A se hârjoni. (Loc. vb.) A-şi lua gândul 1. A renunţa, a nu se mai gândi. 2. A nu mai visa la...
(Exp. vb.; pop.) A lua biciul A ameninţa pe cineva cu pedeapsa.
(Exp. vb.; pfm.; dep.) A se lua de mână cu cineva A avea aceleaşi obiceiuri, aceleaşi defecte.
(Exp. vb.; pfm.) A se lua de gât cu cineva 1. A fi
prieten la cataramă cu cineva. 2. A se certa, a se bate cu cineva.
(Exp. vb.; îrg.) A lua (pe cineva) de grumaz 1* A
face (pe cineva) prizonier. 2. A-i cere (cuiva) socoteală pentru o pagubă.
(Loc. vb.; pfm.) A o lua de coadă A se pune pe treabă.
(Loc. vb.) A lua izvor A îzvorî.
(Exp. vb.; pfm.) A (se) lua cu luleaua (neamţului, a lui Dumnezeu etc.) sau (reg.) a lua purceaua de coadă, (pop.) a lua apă la cap (sau a o lua în cap)
A se îmbăta.
209
LUA
(Exp. vb.; pfm.) A se lua cu mâinile de cap (sau de par) A fî îngrozit de ceva.
(Exp. vb.; reg.) A lua armele 1. A se înarma. 2. A începe lupta.
(Loc. vb.) A lua împrejur 1. A încolţi. 2. A lua în râs.
(Exp. vb.; reg.) A lua grânele la mână A vântura grânele.
(Exp. vb.; pfm.) A lua o afacere în mână A începe o treabă pentru a o duce la bun sfârşit.
(Exp. vb.; pfm.) A (o) lua Ia măsea A bea peste măsură.
(Loc. vb.; pop.) A lua la (sau în) cap 1. A învăţa. 2. A pricepe.
(Exp. vb.; pop.) A lua (o lucrare) cu ruptu A face (o lucrare) cu bucata.
(Exp. vb.; pop.) A lua pasărea din zbor 1. A doborî o pasăre cu săgeata sau glonţul. 2. A fi un vânător foarte bun.
(Exp. vb.; pop.) A lua foc cu gura A face tot posibilul.
(Loc. vb.) A lua aer 1. A se aerisi. 2. A ieşi afară (pentru a respira aer proaspăt).
(Loc. vb.) A-şi lua aere A fi înfumurat.
(Loc. vb.) A lua în aeroplan (sau în avion, în automobil, în balon, în băşcălie, în birjă, în căruţă, în tramvai) A ironiza.
(Exp. vb.; fam.) A se lua de cineva 1. A ataca (verbal) pe cineva. 2. A pune stăpânire pe cineva.
(Exp. vb.; fam.) A lua masa A mânca.
(Exp. vb.) A lua jurământul A face un jurământ. (Exp. vb.; înv.; fig.) A lua credinţă A gusta din mâncărurile şi băuturile domnitorului, pentru a se asigura că nu sunt otrăvite.
(Exp. vb.; pop.) A lua doliu (sau haine de jale) A se îmbrăca în negru.
(Exp. vb.; înv.) A lua caftanul 1. A deveni domn.
2.	A deveni boier.
(Exp. vb.; pop.) A se lua de piept (sau de cap) cu
cineva 1. A sări la bătaie. 2. A se certa în mod violent cu cineva.
(Loc. vb.; pop.) A se lua în colţi (cu cineva) A se
certa.
(Loc. vb.; nob.) A se lua la arme A se lupta.
(Exp. vb.; pop.) A lua pe cineva cu bâta (cu ciomagul, cu topoarele, cu mătura etc.) A ataca pe cineva (cu bâta, cu ciomagul, cu topoarele, cu mătura etc.).
(Exp. vb.; pop.) A lua pe cineva cu furca (cea) lungă
A certa.
(Loc. vb.; reg.) A lua pe (cineva) în (pe) gurgui A
alunga.
(Exp. vb.; reg.) A lua (sau a apuca) (pe cineva) în unghii (în unghie sau în colţi şi-n unghii) 1. Apune stăpânire pe cineva. 2. A certa foarte tare pe cineva.
3.	A bate.
(Exp. vb.; pop.) A (se) lua pe (lângă) cineva cu binele (rar bine), cu binişorul (cu buna), cu frumosul, cu măguleli sau încet (încetişor ori cu încetişorul) A proceda cu blândeţe, înţelegere sau bunăvoinţă faţă de cineva.
(Exp. vb.; pop.) A lua pe cineva rău (sau cu răul, cu asprime, reg. în răspăr) 1. A se purta urât cu cineva. 2. A trata pe cineva cu multă severitate. (Loc. vb.) A lua sub ocrotire (sau sub aripa sa)
A ocroti.
(Loc. vb.) A o lua la dreapta (sau la stânga) A coti. (Exp. vb.; pop.) A lua pe cineva cu cuvântul A duce cu vorba.
(Exp. vb.; fig.) A lua pe cineva în gură (sau în cap)
1.	A vorbi de rău pe cineva, a bârfi. 2. A critica pe cineva.
(Loc. vb.; fig.) A lua pe cineva în batjocură (în bătaie de joc, în râs, în şfichiu, în zeflemea, în târlie, în deşert, reg. în har, în hulă sau în defăimare, peste picior, la vale sau, înv., în batgioc) ori, pfm., a lua pe cineva încolo, a lua pe cineva în balon, a lua apă la galoşi A batjocori.
(Exp. vb.) A lua altă vorbă (sau a lua pe cineva înainte) A nu lăsa pe cineva să vorbească, schimbând (cu dibăcie) subiectul unei discuţii.
(Loc. vb.; reg.) A lua la (sau a-i lua cuiva) dop ros A interoga pe cineva.
(Loc. vb.; pfm.) A lua (pe cineva) la rost (la trei parale, la refec, la trei păzeşte, la socoteală, împrejur, reg. la ghermete) 1. A-i cere cuiva socotelă.
2.	A certa pe cineva.
(Loc. vb.; pop.) A lua cu ameninţări A ameninţa. (Loc. vb.; reg.) A lua cu huideo A huidui.
(Loc. vb.) A lua urma (sau din urmă) A urmări. (Loc. vb.; înv.) A lua de veste A afla.
(Exp. vb.; reg.) A lua (pe cineva) de departe (sau în sus, în jos) A începe o discuţie pe ocolite cu scopul de a obţine ceva, de a comunica ceva neplăcut etc.
(Exp. vb.; reg.) A o lua moldoveneşte A acţiona făţiş şi ferm.
(Exp. vb.; fam.) A lua pe cineva de sus A trata pe cineva cu superioritate.
(Exp. vb.; pop.) A lua pe cineva aşa A vorbi urât cuiva, a repezi.
(Exp. vb.; pop.) Nu mă lua aşa Nu-mi vorbi în felul ăsta nepotrivit.
(Exp. vb.) A se lua dragi A se îndrăgosti.
(Loc. vb.) A lua în considerare Aţine seama de ceva, a considera.
(Loc. vb.; fam.) A o lua de bună A crede ce i se spune.
(Loc. vb.; fig.) A lua în (sau a) nume de bine (sau de rău) A judeca (ne)favorabil.
(Loc. vb.; fig.) A o lua în glumă A socoti drept o glumă.
(Loc. vb.; pop.) A o lua aşa A considera un lucru aşa cum este.
(Loc. vb.) A lua dampf A se îmbăta.
(Loc. vb.; pop.) A lua la sigur A ataca pe cineva cu dovezi evidente, fară a-i lăsa posibilitatea de a se eschiva.
(Exp. vb.; pop.) A lua pe credinţă A lua pe datorie. (Loc. vb.; pop.) A lua pe cineva în antipatie A antipatiza pe cineva.
(Exp. vb.; fig.) A lua lucrurile cum sunt 1. A fi realist. 2. A se împăca cu situaţia.
(Loc. vb.; pfm.) A lua pe cineva (ceva) de... (sau drept)... A considera pe cineva sau ceva drept altceva sau altcineva, a confunda.
(Loc. vb.) A lua (ceva) drept nimic A nu acorda importanţă unui lucru, a desconsidera.
(Loc. vb.) A (nu) lua (ceva sau pe cineva) în serios A (nu) trata un lucru sau pe cineva cu seriozitate. (Loc. vb.; pop.) A lua pe cineva înainte A copleşi. (Loc. vb.; pfm.) A lua frica cuiva (sau a ceva) sau a lua cu frică A se teme de ceva sau de cineva. (Loc. vb.; pop.) A se lua de (sau pe) gânduri 1. A fi cuprins de gânduri (sau de mirare) 2. A începe să fie îngrijorat, a se îngrijora, a se nelinişti.
(Exp. vb.) A lua foc 1. A se aprinde. 2. A se supăra foarte rău.
(Exp. vb.; pop.; fig.) A-i lua ciuful (sau părul) foc cuiva A fi bătut foarte rău.
(Exp. vb.; pop. fig.) A-i lua cuiva apa de la moară A schimba împrejurările în defavoarea cuiva.
(Exp. vb.; pop.; fig.) A-şi lua gura de pe cineva A nu mai certa pe cineva.
(Loc. vb.; pop.) A-şi lua nădejdea A nu mai spera. (Exp. vb.; fig.) A-şi lua gândul de la... A nu se mai gândi la...
(Loc. vb.; înv.) A lua în lături 1. A respinge. 2. A discredita.
(Exp. vb.) A-şi lua seamă sau de seamă A se
răzgândi.
(Exp. vb.; pfm.; fig.) A-şi lua ochii de la (sau de pe) ceva A se uita în altă parte.
(Exp. vb.) A nu-şi lua ochii de la (sau de pe)... A privi insistent ceva sau pe cineva.
(Loc. vb.; pfm.) A lua pe cineva în (sau la goană), ori la (sau pe) fugă (sau la fugărit) A goni pe cineva.
(Exp. vb.; pfm.) A-şi lua o grijă de pe cap A scăpa de o grijă, a se elibera.
(Exp. vb.; pfm.) A lua cu mâna (ori cu căuşul) boala sau durerea, suferinţa etc. A vindeca rapid pe cineva.
(Exp. vb.) A i se lua (cuiva) o piatră de pe inimă
A scăpa de o grijă, de o durere, de o suferinţă etc. chinuitoare.
(Exp. vb.; pop.) A-i lua cuiva calea (sau drumul) din picioare A scuti pe cineva de a mai face un drum.
(Exp. vb.; îvp.) A lua sânge A face cuiva o incizie, lăsând sângele să curgă, în scop terapeutic.
(Exp. vb.) A lua în gură A mânca.
(Loc. vb.) A-l lua gura pe dinainte (pe cineva)
1.	A destăinui. 2. A divulga.
(Exp. vb.; fam.) A lua cuiva vorba din gură 1. A întrerupe. 2. A spune tocmai ce voia să spună altcineva.
(Loc. vb.; pop.) A lua o copie (de pe ceva) A
copia.
(Exp. vb.; înv.) A lua afară A nu ţine seamă de faptul că...
(Exp. vb.; reg.) A lua (Avram) cuiva sporul 1. A împiedica pe cineva să progreseze, să prospere. 2. A aduce cuiva ghinion.
(Exp. vb.; pfm.) A lua cuiva pâinea (sau, îrg., pita) de la gură A lăsa pe cineva muritor de foame; (Exp. vb.; pfm.) A-i lua cuiva minţile A face pe cineva să-şi piardă judecata.
(Exp. vb.; pfm.) A-i lua cuiva ochii, vederile (sau vederea), văzul, luminile 1. A atrage privirea cuiva, orbindu-1 prin frumuseţe sau strălucire. 2. A impresiona puternic pe cineva, a ului, a zăpăci.
(Loc. vb.) A lua în nume de rău A bănui.
(Exp. vb.) A-i lua ochii cuiva A-i atrage privirea prin strălucire.
(Exp. vb.) A (nu)-şi lua ochii de la ceva A (nu) privi în altă direcţie.
(Exp. vb.; pfm.) A lua cuiva auzul (sau urechile) A asurzi.
211
LUA
(Exp. vb.; pfm.) A(-i) lua cuiva cuvântul A întrerupe.
(Exp. vb.; pfm.) A(-i) lua cuiva maul A face (pe cineva) să-şi piardă cunoştinţa (în urma unei lovituri).
(Exp. vb.; pfm.) A-i lua cuiva piuita (sau piuitul)
1.	A lăsa pe cineva fară replică. 2. (Rar) A ucide. (Exp. vb.; pfm.) A(-i) lua cuiva respiraţia A provoca cuiva o emoţie mare.
(Exp. vb.) A se lua de păr A se bate, a se părui. (Loc. vb.) A lua m peripliotun A lua la palme. (Exp. vb.; pfm.) A lua cuiva viaţa, sufletul, zilele, (pop.) a lua mirul cuiva A ucide.
(Exp. vb.; pfm.) A(-şi) lua (singur) viaţa sau zilele A se sinucide.
(Exp. vb.; reg.; sprs.) A lua mana de la vite A face ca vitele să nu dea lapte.
(Loc. vb.; reg.) A-şi lua tălpăşiţa (reg. tălpăşiţele, teşchereaua, tărăbuţele ori funia în traistă) A
pleca.
(Exp. vb.; reg.) A-şi lua traista şi ciubucul A fi
foarte sărac, a nu avea bagaje când părăseşte un loc.
(Exp. vb.; pop.) A lua pe cineva pe procopseală
A ţine pe cineva pe lângă sine pentru a-l ajuta. (Loc. vb.; reg.) A lua în porneală A mâna oile la păşune.
(Exp. vb.; pfm.) A lua la (sau în) armată (sau miliţie), de miliţie, la oaste, cătană, la cătane, în cătănie, la sorţi, la număruş A înrola.
(Exp. vb.; pfm.) A lua pe sus A duce pe cineva cu sine, fară voia acestuia.
(Loc. vb.; reg.) A lua pe nepusă masă (sau a lua pe cineva pe nepregătite) A nimeri peste cineva fară veste, fară să fie aşteptat.
(Exp. vb.; pfm.) A lua pe cineva moartea sau Dumnezeu (sau dracul sau mama dracului), (înv.) a se lua de pe pământ sau a-şi lua cale(a) spre drumul veşniciei A muri.
(Exp. vb.; pfm.) L-a luat dracul (sau mama Dracului, naiba) 1. Se află într-o situaţie critică. 2. (Pfm.) Este la capătul puterilor în urma unui efort fizic foarte mare.
(Exp. vb.; pfm.) A lua pe cineva gura pe dinainte (sau înainte) A vorbi prea mult, spunând lucruri care nu ar fi trebuit rostite.
(Exp. vb.; pfm.) A striga (sau a ţipa, a răcni sau a se văita) cât îl (sau te) ia gura A striga foarte tare.
(Exp. vb.; pfm.) A fugi cât îi iau picioarele A fugi foarte tare.
(Exp. vb.; pfm.) A lua ceva înapoi (sau îndărăt) A recupera.
(Exp. vb.; pfm.) A-şi lua vorba înapoi A se răzgândi.
(Exp. vb.; pop.) A (şi-o) lua (aşa) în cap 1. A începe să facă un lucru cu entuziasm. 2. A face de capul său, fară să asculte de nimeni, a se încăpăţâna. (Exp. vb.; pfm.) A-şi lua de gând A-şi pune în gând. (Exp. vb.; pop.) A se lua de gânduri A fi dezamăgit de ceva sau cineva.
(Exp. vb.) A lua cu (sau în) chirie A închiria.
(Exp. vb.) A lua cu (sau în) arendă A arenda. (Exp. vb.; pop.; fig.) Parcă a luat în arendă vorba
Cineva nu lasă şi pe alţii să vorbească.
(Exp. vb.; reg.) A lua în parte (D. pământ) A lua în arendă, dând proprietarului jumătate din recoltă.
(Exp. vb.; pfm.) Ia-1 de unde nu-i Nu se află la locul lui, nu-1 găseşti.
(Loc. vb.) A lua măsura cuiva A măsura pe cineva (pentru a-i confecţiona ceva).
(Loc. vb.; pfm.) A-i lua urma cuiva (sau a ceva) A descoperi sau a fi pe cale să descoperi pe cineva (sau ceva) căutat.
(Loc. vb.; pfm.) A-şi lua rămas bun, ziua-bună
etc. A se despărţi (de cineva).
(Exp. vb.; pop.) A-şi lua timp A-şi face timp (pentru a îndeplini ceva).
(Loc. vb.) A lua la cunoştinţă A fi înştiinţat.
(Loc. vb.; îvp.) A lua obraz 1. A se obrăznici. 2. (îvp.) A îndrăzni.
(Exp. vb.) A lua lecţii A studia o disciplină cu ajutorul unui profesor.
(Exp. vb.) A lua o notă bună (sau rea) A obţine o notă bună (sau rea).
(Exp. vb.; pop.) A-şi lua măsuri A se proteja. (Loc. vb.) A lua iniţiativa A fi primul care începe o acţiune, care propune o idee etc.
(Loc. vb.) A lua comanda A conduce (unităţi sau acţiuni militare).
(Exp. vb.) A-i lua cuiva comanda A înlătura pe cineva de la comanda unei unităţi militare sau de la un post de răspundere.
(Loc. vb.) A lua (ceva) în primire A primi un lucru asumându-şi răspunderea pentru buna lui păstrare.
(Exp. vb.) A-şi lua răspunderea A se declara şi a se socoti răspunzător de ceva.
(Exp. vb.) A nu şti de unde să iei pe cineva A
nu-şi aduce aminte în ce împrejurare a cunoscut pe cineva.
(Loc. vb.) A lua (cu) împrumut, (pe sau în) datorie, în (sau pe credit, pe credinţă, pe cambie).
A împrumuta de la cineva.
(Exp. vb.; pfm.) A lua pe cineva părtaş (sau tovarăş) A face pe cineva asociat.
(Exp. vb.; pfm.) A lua la joc (sau la dans) A invita la dans.
(Exp. vb.; pop.) A lua pe cineva pe garanţie sau pe (înv. în) chezăşie, pe credinţă A garanta pentru cineva.
(Exp. vb.; pop.) A lua martor (sau în mărturie) pe cineva A se servi de cineva ca martor.
(Loc. vb.) A lua loc A se aşeza.
(Loc. vb.) A-şi lua angajamentul A se angaja. (Exp. vb.) A lua puterea A prelua conducerea unei armate, instituţii, a unui stat etc. (prin abuz, lovitură de stat etc.).
(Loc. vb.; pop.) A lua grija unui lucru A se angaja să aibă grijă de ceva.
(Loc. vb.; înv.) A lua cu sufletul său 1. Ajura. 2. A pune la contribuţie.
(Exp. vb.; pfm.) A lua ceva asupra sa sau (înv. spre sine) A-şi asuma o răspundere, obligaţie, o vină etc.
(Exp. vb.; înv.) A şi-o lua asupră A băga în cap. (Loc. vb.; înv.) A se lua la prinsoare (sau la rămăşag) A paria.
(Exp. vb.; reg.) A lua cu hapca (sau cu japca) sau
(înv.) cu jacul 1. A-şi însuşi ceva. 2. A nedreptăţi. (Exp. vb.) A lua în gazdă A găzdui.
(Exp. vb.; pfm.) A-şi lua numele (înv. naşterea)
1.	A se trage din... 2. A purta un nume care aminteşte de...
(Loc. vb.; pop.) A lua hasnă (sau folos) din ceva
A profita de ceva.
(Loc. vb.) A lua aspectul, înfăţişarea etc. 1. A se prezenta sub aspectul, înfăţişarea etc. 2. A da impresia, a părea.
(Loc. vb.) A lua (numele Domnului) în deşert
1.	A desconsidera. 2. A jura în fals.
(Loc. vb.) A lua un nou aspect, o nouă formă A
se transforma.
(Loc. vb.) A lua în discuţie A discuta.
(Loc. vb.; pfm.) A lua o mină bună A arăta mai bine la faţă.
(Loc. vb.; înv.) A lua izbânda A învinge.
(Loc. vb.) A lua sfârşit (sau, înv., săvârşirea) A se termina.
(Loc. vb.; înv.) A(-şi) lua tămăduirea A se
vindeca.
(Loc. vb.; înv.) A lua izbăvirea A se elibera.
(Loc. vb.; înv.) A lua în pântece (sau a lua grehne)
A rămâne însărcinată.
(Loc. vb.) A lua cu japca 1. A fura. 2. A răpi. (Loc. vb.) A lua grâu (porumb) A recolta.
(Loc. vb.; îrg.) A lua o năframă A fi ocărâi (Loc. vb.; pop.) A (o) lua în nas (sau a lua peste nas) A primi mustrări aspre.
(Loc. vb.; pfm.) A o lua pe coajă (sau la ceafă) A fi bătut.
(Loc. vb.; înv.) A lua primire de... A accepta. (Loc. vb.) A lua de veste A afla.
(Loc. vb.) A lua apă (D. ambarcaţiuni) A se scufunda.
(Exp. vb.; pop.) A lua apă la galoşi A o păţi.
(Exp. vb.; înv.) A lua un lucru în preţ A accepta un lucru în loc de bani, pentru o datorie.
(Exp. vb.; înv.) A lua de cuvânt A asculta de cineva.
(Loc. vb.) A o lua de la început A începe.
(Exp. vb.; pfm.) A se lua de (sau la) ceva A se apuca de ceva.
(Exp. vb.; pop.) A se lua cu cineva 1. A fi ocupat cu cineva. 2. A începe să se certe cu cineva.
(Exp. vb.) A lua hainele la purtare A începe să poarte hainele.
(Loc. vb.) A lua ofensiva A începe o luptă ofensivă.
(Loc. vb.) A lua cuvântul A începe să vorbească. (Exp. vb.; pop.) A lua vorba mai înainte A continua vorba.
(Exp. vb.; pop.) A se lua la (sau de vorbă cu cineva)
A intra în vorbă cu cineva.
(Exp. vb.) A se lua în (sau de) gură (cu cineva) A se certa cu cineva.
(Loc. vb.; înv.) A lua ştire A afla.
(Loc. vb.) A lua pe cineva Ia bătaie (sau la palme, pumni etc.) A începe să bată pe cineva.
(Loc. vb.) A lua sufletul (sau viaţa, zilele) cuiva
1.	A ucide. 2. (Fig.) A-i lua tot ce contează pentru el. (Loc. vb.) A lua de suflet A înfia.
(Loc. vb.) A se lua la luptă (la bătaie sau la trânta) A se bate corp la corp cu cineva.
(Loc. vb.; reg.) A lua (la depănat sau la descântat) A mustra.
213
L VA
(Loc. vb.) A (se) lua la (în) ceartă (înv. în cuvinte, la sfadă, la harţă) A începe cearta.
(Loc. vb.) A se lua la întrecere A se întrece.
(Loc. vb.) A o lua din loc 1. A pomi (rapid). 2. A înnebuni.
(Loc. vb.; îrg.) A o lua în porneală A pomi brusc. (Loc. vb.; îvp.) A-şi lua calea în picioare A pleca. (Loc. vb.; înv.; fig.) A se lua pre cineva A apela la cineva.
(Loc. vb.) A o lua la vale 1. A coborî. 2. (D. preţuri) A scădea.
(Loc. vb.; fig.) A lua drumul... A se apuca de ceva.
(Exp. vb.; fig.) A lua drumul uliţei A umbla fară ţintă.
(Loc. vb.; fam.) A o lua înainte (sau a-şi lua drumul înainte) 1. A continua dmmul. 2. A merge înaintea altuia sau altora (pentru a-i conduce).
(Loc. vb.; fam.) A i-o lua cuiva înainte (pop. pe
dinainte) A sosi înaintea cuiva, a întrece.
(Exp. vb.; pfm.) A o lua peste câmp A se abate de la subiectul vorbirii, a aiura.
(Exp. vb.; fig.) A o lua pe altă cale A se abate de la drumul cel bun.
(Exp. vb.; înv.) A se lua într-o parte A se izola de ceilalţi.
(Exp. vb.; pop.) A-şi lua rândul A se aşeza în şir. (Loc. vb.; reg.) A o lua hăbăuca A vagabonda. (Loc. vb.; pfm.) A o lua la (sau pe picior) sau a o lua la sănătoasa (sau la goană), (înv.) a o lua la papuc ori a-şi lua papucii 1. A fugi. 2. A pomi la un drum lung.
(Loc. vb.) A lua seama (sau în seamă, înv. de seamă) !• A fi atent. 2. A supraveghea.
(Loc. vb.; pfm.) A o lua razna sau a(-şi) lua câmpii
1* A divaga, a bate câmpii, a exagera. 2. A înnebuni. (Loc. vb.) A o lua la galop, la trap (D. cai) A începe să meargă la trap, la galop etc.
(Exp. vb.; pfm.) A(-şi) lua câmpii A(-şi) pierde cumpătul.
(Exp. vb.; fam.) A se lua după cineva (sau ceva) !• A merge în urma cuiva sau a ceva, a urmări. 2. A merge împreună cu cineva, a însoţi. 3. A supraveghea pe cineva. 4. A fugi după cineva, a alunga, a fugări, a urmări. 5. A asculta, a crede pe cineva.
A imita pe cineva. 7. A-i păsa de cineva.
(Exp. vb.; fam.) A (o) lua (pe) urma cuiva 1. A semăna cu cineva 2. A îmbrăţişa aceeaşi meserie, aceleaşi preocupări cu cineva.
(Exp. vb.; îvp.) A se lua (împreună) cu cineva
1.	A pleca la drum împreună cu cineva. 2. A se întovărăşi cu cineva. 3. A se ataşa de cineva.
(Loc. vb.; pop.) A se lua de ochi cu... A se îndrăgosti de cineva.
(Exp. vb.; reg.) A se lua cu cineva sau ceva 1. A-şi petrece vremea cu cineva sau ceva. 2. A se destăinui cuiva. 3. A se distra.
(Loc. vb.; fam.) A se lua cu una, cu alta 1. A vorbi de toate. 2. A face de toate.
(Loc. vb.) A lua aminte A fi atent la cineva sau ceva, a cerceta, a observa.
(Loc. vb.; înv.) A lua întru minte A ţine seama de ceva, a considera.
(Loc. vb.) A lua mirul A lovi în frunte.
(Loc. vb.) A lua apărarea A apăra.
(Loc. vb.) A lua atitudine A adopta o poziţie clară.
(Loc. vb.) A lua în râs (pe cineva) 1. A ironiza pe cineva. 2. A glumi.
(Loc. vb.; i. uz.) A lua o baie A se spăla.
(Loc. vb.) A lua o hotărâre A hotărî.
(Loc. vb.; înv.) A-şi lua începutul A începe.
(Loc. vb.; înv.) A-şi lua îndrăzneala A îndrăzni. (Loc. vb.) A lua la rost (sau, îrg., la refec) A dojeni.
(Loc. vb.) A-şi lua inima în dinţi A îndrăzni.
(Loc. vb.) A lua la înţelegere A cădea de acord. (Loc. vb.) A lua pe cineva la întrebare (sau întrebări) A chestiona.
(Loc. vb.; fam.) A o lua pe mânecă A se speria. (Loc. vb.; pfm.) A lua nas (sau a-şi lua nasul la
purtare) A se obrăznici.
(Loc. vb.; reg.) A lua (pe cineva) de olac A grăbi (pe cineva).
(Loc. vb.; fam.) A lua parte A participa.
(Loc. vb.; pfm.) A-i lua cuiva pielea 1. A distruge.
2.	A ucide. 3. A sărăci.
(Exp. vb.; pop.) A-i lua cuiva porumbul de pe foc
A dejuca planurile cuiva.
(Loc. vb.; înv.) A lua saţiu A se sătura.
(Loc. vb.; înv.) A lua în scris A procura o dovadă scrisă despre ceva.
(Exp. vb.; pfm.) A lua din (sau de) scurt pe cineva
A obliga pe cineva să se justifice.
(Loc. vb.) A lua (în) seamă A fi atent la ceva. (Loc. vb.; înv.) A lua stricăciune A se strica.
(Exp. vb.; înv.) A lua la tărbacă 1. A bate rău pe cineva. 2. A-şi bate joc de cineva.
LUARE
214
(Exp. vb.; reg.) A lua pe cineva de ţuluc A părui pe cineva.
(Loc. vb.) A lua de bărbat (sau de nevastă, de soţie, în căsătorie) A se căsători cu cineva.
(Loc. vb.) A-şi lua catrafusele 1. A pleca. 2. A se muta.
(Loc. vb.) A lua cunoştinţă (de ceva) A afla.
(Loc. vb.) A lua contact 1. A se întâlni. 2. A se cunoaşte.
(Loc. vb.) A-şi lua zborul 1. A pomi în zbor. 2. (Fig.) A părăsi o mdă, un prieten etc. stabilindu-se în altă parte. 3. (Fig.) A pleca în grabă.
(Exp. vb.; pop.) A lua hainele la purtare A îmbrăca în toate zilele hainele de sărbătoare.
(Exp. vb.; înv.) A lua veste (sau scrisoare, răspuns etc.) A primi veste, scrisoare, răspuns etc. LUARE s. /
(Sint.) Luare de poziţie (sau de atitudine) Adoptare a unei atitudini hotărâte în legătură cu o persoană, o idee etc.
(Sint.) Luare de sânge Operaţie prin care i se scoate cuiva sânge dintr-o venă.
(Sint.; înv.) Luare la miliţie (sau la armată) Recrutare.
(Loc. s.) Luare în posesiune Posedare.
(Sint.) Luare de mită Primire de către cineva (funcţionar public, demnitar etc.) a unei sume de bani sau a unor avantaje materiale necuvenite, în schimbul unor servicii ilegale sau pentru care a fost deja plătit.
(Loc s.) Luare în considerare (sau în consideraţie) Atenţie acordată unei circumstanţe, punctului de vedere al cuiva etc.
(Loc. s.; înv.) Luare înainte 1. Pornire puternică.
2.	Subiectivitate.
(Loc. s.) Luare aminte Băgare de seamă, observare. LUAT, ~Ă a.
(Sint.; sprs.) Luat din sau de iele 1. Nebun. 2. Paralitic. 3. Bolnav de reumatism articular acut.
(Loc. a.) Luat în armată Recrutat.
(Loc. a.; Jur.) Luat în posesie Intrat în posesia cuiva. (Loc. a.) Luat de suflet înfiat.
(Sint.) Luat asupra sa Pentru care se poartă răspunderea sau se dă socoteală.
(Loc. a.) Luat de poliţie (D. infractori) Arestat. LUCI vb.
(Exp. vb.; pfm.) A-i luci ochii departe A dori altceva decât ceea ce i se oferă.
Lt/CIU, ~IE a.
(Sint.; pfm.) Sărăcie lucie Sărăcie mare, mizerie.
(Exp. vb.; pop.) A fi sărac luciu A fi foarte sărac. (Loc. vb.) A da luciu 1. A lustrui. 2. (Fig.) A da strălucire, frumuseţe.
LUCRA vb.
(Exp. vb.) A nu avea ce lucra A face un lucru care trebuia sau putea fi evitat.
(Exp. vb.; pfm.) A lucra (pe cineva) în foi de viţă (sau pe la spate) A unelti împotriva cuiva cu multă şiretenie, fară ca cel vizat să simtă.
LUCRARE s.f.
(Sint.) Lucrarea pământului (sau a solului) Cultivarea pământului, agricultură.
(Loc. vb.; înv.) A pune în lucrare A aplica.
(Sint.) Lucrări publice Lucrări desfăşurate cu cheltuiala şi sub supravegherea statului.
(Sint.) Lucrare edilitară Proiect executat în vederea creării unui mediu salubru pentru locuitorii unei aglomeraţii umane.
(Sint.) Lucrare hidraulică Sistem de elemente realizat pentru prevenirea pagubelor provocate de ape sau pentru a folosi apa în diverse scopuri.
(Sint.) Lucrare maritimă Constmcţie realizată la ţărmul mării sau în larg, cu diferite scopuri (apărare, navigaţie, semnalizare etc.).
(Sint.) Lucrare de explorare Operaţie minieră superficială care se execută pentru a constata existenţa şi întinderea unui zăcământ.
(Sint.) Lucrare rutieră Operaţie care se execută pentru construirea unei şosele.
(Sint.) Lucrarea solului Ansamblu de operaţii de arat, grăpat, semănat etc.
(Sint.) Lucrare scrisă {de control sau, rar, în scris) Probă scrisă susţinută periodic de către elevi sau studenţi pentru verificarea cunoştinţelor. LUCRĂTOR, -OARE j. m. /, a.
(Sint. înv.) împreună lucrător Colaborator.
(Sint.; înv.) în condeiu lucrătoriu Scriitor.
(Sint.) Lucrător de pământ Agricultor.
(Sint.) Lucrător necalificat Muncitor nepregătit, începător în meserie.
(Sint.) Lucrător calificat Muncitor care a dobândit toate cunoştinţele necesare exercitării meseriei. Lt/CRU s.n.’
(Loc. av.; înv.) Fără (de) lucru 1. Non profit. 2. Făra folos, zadarnic. 3. în mod abuziv. 4. Pe nedrept. (Exp. vb.) A(-i) scăpa un lucru printre degete A nu reuşi într-o întreprindere.
(Exp. vb.) A se scutura (sau a-şi spăla) mâinile de un lucru A refuza asumarea responsabilităţii peI1' tru o faptă.
215
LULEA
(Sint.; Fii.) Lucru în sine Noţiune a filosofiei care desemnează realitatea obiectivă, existentă independent de cunoaşterea noastră.
(Sint.; Jur.) Lucru imobil (sau nemişcător) Lucru care nu poate fi mutat dintr-un loc în altul.
(Sint.; Jur.) Lucru mobil (sau mişcător) Lucru care poate fi mutat dintr-un loc în altul.
(Sint.) Lucru de mână 1. Obiect realizat manual.
2.	Cusătură făcută cu mâna.
(Sint.; fig.; dep.) Lucru rău (sau prost) 1. Fiinţă inutilă. 2. Obiect lipsit de calitate.
(Sint.; pop.) Lucru rău (sau necurat, slab) 1. Diavol. 2. Spirit necurat, stafie, strigoi.
(Sint.) Front de lucru Porţiune dintr-o construcţie la care lucrează concomitent mai multe echipe dotate cu utilajele şi materialele necesare.
(Loc. a.) De lucru 1. (D. ore, zile, săptămâni) în care se lucrează, lucrător. 2. Cu ajutorul căruia se lucrează.
(Sint.) Cal de lucru Cal folosit la arat, la cărăuşit etc.
(Exp. vb.) A avea (de) lucru 1. A avea o slujbă, o ocupaţie. 2. A fi foarte ocupat. 3. (Fig.) A avea dificultăţi în ducerea la bun sfârşit a unei activităţi.
4.	A avea mult de luptat cu cineva.
(Exp. vb.) A nu avea de lucru 1. A nu avea o slujbă.
2.	A nu avea ce face. 4. A nu-şi vedea de treabă.
5.	A face un lucru nepotrivit.
(Exp. vb.) A pune la lucru (pe cineva) A obliga pe cineva să muncească.
(Exp. vb.) A se pune pe lucru (sau a se apuca de
lucru) A începe să muncească, dându-şi tot interesul.
(Exp. vb.) A da de lucru 1. A da cuiva ceva să muncească. 2. A crea dificultăţi cuiva.
(Exp. vb.) A-şi face de lucru (cu cineva sau cu ceva) 1. A-şi pierde vremea cu o treabă lipsită de importanţă. 2. A-şi pierde vremea cu o persoană care creează dificultăţi. 3. A părea că lucrează.
4.	A-şi crea singur încurcături.
(Exp. vb.) A fi în lucru 1. A fi în curs de fabricare.
(D. opere literare sau ştiinţifice) A fi în curs de elaborare.
(Loc. av.) în lucru (D. obiecte) în curs de executare.
•	vb.; înv.) Bun lucru 1. Formulă de salut. 2* Formulă de aprobare.
(Sint.) Lucru în (sau pe) bandă Organizare a profeţiei în care obiectele de realizat se deplasează Cu ajutorul unei benzi rulante.
(Sint.) Lucru în lanţ Mod de organizare a producţiei în care obiectul care se lucrează se deplasează ritmic în raport cu echipele specializate de muncitori.
(Sint.) Lucru manual Disciplină şcolară în cadrul căreia elevii deprind anumite activităţi practice elementare.
(Sint.; Fiz.) Lucru mecanic Energie dezvoltată de o forţă care acţionează asupra unui corp, egală cu produsul dintre componenţa forţei care acţionează asupra corpului în direcţia deplasării punctului ei de aplicaţie şi mărimea acestei deplasări.
(Sint.; înv.) Lucru domenesc Obligaţie pe care o aveau în Evul Mediu ţăranii dependenţi din ţările române, care consta în prestaţii de muncă în folosul domnitorului.
(Loc. av.; înv.) Cu lucrul De fapt.
(Loc. av.; înv.) Fără (de) lucru Fără aplicare.
(Exp. vb.; înv.) A fi în lucru A (se) pune în practică, a (se) înfăptui, a (se) realiza.
(Exp. vb.; înv.) A-şi ţine lucrul (sau lucrurile) pe sus sau înalte A fi ambiţios.
(Exp. vb.) A scoate (sau a duce) lucrul la eap(ăt) A ajunge la un rezultat (satisfăcător).
(Loc. vb.; înv.) Se vede lucru Se deduce.
(Loc av.) Frumos, lucru mare Foarte frumos. (Loc. p.) Niciun lucru Nimic.
(Loc. p.) Puţin(tel) lucru Mai nimic.
(Loc. p.) Tot lucrul sau Toate lucrurile Totul. (Loc. cj.; înv.) Care lucru... Pentru ca să... LULEA s.f.
(Exp. vb.; pfm.) A fi îndrăgostit (sau amorezat) lulea A fi foarte îndrăgostit.
(Loc. vb.; pop.) A fura (sau a apuca, a lua, a prinde, a pupa, a turti) luleaua neamţului (cu zale cu tot), a se lua cu luleaua lui Dumnezeu sau a se afuma cu luleaua A se îmbăta.
(Exp. vb.; pop.) A(-i) da (cuiva) luleaua prin cenuşă A-l face de râs.
(Exp. vb.; reg.) A ajunge (sau a rămâne) la lulele
A sărăci.
(Exp. vb.; reg.) A da (sau a turti) (cuiva) luleaua în (sau sub) nas A dispreţui.
(Exp. vb.; pfm.) A fi (sau a se face, a se îmbăta) lulea A se îmbăta foarte tare.
(Exp. vb.; pfm.) A fi beat (sau făcut) lulea A fi foarte beat.
(Exp. vb.; reg.) A-i bate luleaua pe datorie A
supăra pe cineva.
LUMÂNARE
216
LUMÂNARE s.f.
(Exp. av.; loc. av.) (Drept) ca lumânarea foarte drept.
(Exp. av.; pop.) Pe la aprinsul lumânărilor Pe
înserate.
(Exp. vb.; pop.) A muri (sau a se stinge) fără lumânare A muri pe neaşteptate.
(Loc. av.) La lumânare La lumina lumânării. (Exp. vb.; pop.) A ţine (cuiva) lumânarea A veghea pe cineva în momentul morţii ţinându-i lumânarea aprinsă.
(Exp. vb.; reg.) A lua mucul lumânării A lua puţin din ceva.
(Exp. vb.; reg.) A mânca mucul lumânării A fi în
mare pericol.
(Exp. vb.; pop.) A-şi mânca lumânarea cu feştilă
cu tot A-şi pierde onoarea.
(Exp. vb.; pop.) A căuta (pe cineva sau ceva) cu
lumânarea A căuta (pe cineva sau ceva) cu multă insistenţă.
(Exp. vb.; pfm.) A căuta ceartă (sau bătaie) cu lumânarea A căuta ceartă (sau bătaie) cu orice preţ. (Sint.; înv.) Lumânare de vânt Faclă.
(Sint.; reg.) Lumânarea puţului sau lumânarea fântânii Prăjină de la fântâna cu cumpănă de care se atârnă ciutura şi care intră în fântână cu găleata. (Sint.) Lumânare de gaz Lampă care luminează prin arderea gazului.
(Sint.; reg.) Lumânare de gheaţă Ţurţuri de gheaţă. (Exp. vb.; pop.) A umbla cu lumânarea (după)... A insista mult într-o acţiune.
(Exp. vb.; pfm.) A-i sufla (cuiva) în lumânare A pricinui sau a dori cuiva moartea.
(Exp. vb.; pop.) A se arde ca musca Ia lumânare A se înşela.
(Exp. vb.; pop.) A fi cu lumânarea în mână A se
afla în pragul morţii.
(Exp. vb.; rar) A arde (pe cineva) lumânarea la deget A fi constrâns de împrejurări.
LUME s.f
(Exp. vb.; pop.) A ieşi la lume A ajunge la un loc larg, deschis.
(Exp. av.; pop.) De când (e, îi sau cu) lumea şi pământul 1. De (sau din) totdeauna. 2. Vreodată. (Exp. av.; pop.) Cât e (sau până-i) lumea şi pământul 1. Veşnic. 2. (în construcţii negative) Niciodată.
(Loc. av.) în (sau, înv., preste sau prin) toată lumea sau în lumea toată Peste tot.
(Loc. av.; pop.) în (sau din) fundul lumii (De) departe.
(Loc. av.) Peste lume Foarte departe.
(Exp. vb.; pop.) A lua lumea de-a lungul (şi de-a latul) (sau a umbla prin lume ori a cutreiera lumea) sau a înconjura lumea toată A
călători mult şi în locuri diferite, a colinda, a cutreiera.
(Exp. vb.; pfm.) A se duce (sau a fugi, a pleca) în lume (sau în toată lumea, în lumea largă) (ori a-şi lua lumea-n cap) A pleca departe, fară să se ştie unde (de obicei pentru a scăpa de un necaz). (Exp. vb.; pop.) Că (doar) nu piere lumea E ceva nu prea greu de făcut sau care nu cere sacrificii prea mari.
(Exp. vb.) Parcă toată lumea e a lui Este foarte fericit.
(Exp. vb.) A (a)dormi ca dus de pe lume A dormi (sau a adormi) foarte adânc.
(Sint.) Lumea veche Pământul cunoscut înainte de descoperirea Americii (Asia, Europa şi Africa). (Sint.) Lumea nouă Cele două Americi şi Oceania. (Sint.) Lumea tăcerii Universul adâncurilor marine şi oceanice.
(Exp. av.) (Nici) pentru toată lumea (sau pentru nimic în lume) Cu niciun preţ.
(Exp. vb.; pop.) A fi în (sau pe sau a trăi pe) lume
A fi în viaţă, a exista.
(Loc. vb.) A veni pe lume (sau a deschide ochii) pe (sau în) lume A se naşte.
(Loc. vb.; pfm.) A se duce (sau a ieşi) din lume (sau din lumea aceasta) sau a se duce pe ceea lume (sau pe lumea cealaltă) A muri.
(Sint.; sprs.) Lumea albă Viaţă pământească, în care trăiesc oamenii.
(Sint.; sprs.) Lumea neagră Viaţă subpământeană, în care ar trăi duhurile rele.
(Exp. vb.; pop.) A se duce în lumea albă A se duce departe, ca să nu-i dea cineva de urmă.
(Exp. vb.; pop.) A-i părea lumea vânătă A fi foarte trist.
(Exp. vb.; pop.) A se duce fiecare în lumea Iui
A-şi vedea fiecare de treburile sale.
(Exp. vb.; fam.) A nu şti pe ce lume e (sau se află)
1.	A nu avea conştiinţă clară. 2. A nu şti nimic ce se întâmplă în jurul lui. 3. A fi foarte aiurit. 4. A fi foarte fericit.
(Exp. vb.; reg.) A face lumea dragă A face farmece sub pretextul de a procura cuiva fericirea.
217
LUM/NĂ
(Exp. vb.; pop.) A(-i) fî cuiva lume(a) albă (sau dragă, bună) A fi mulţumit, fericit.
(Exp. vb.; pop.) A nu mai şti de lume dragă A nu
mai fi fericit.
(Exp. vb.; reg.) A-i fî cuiva lumea (bună) (sau dragă) 1. A fi fericit. 2. A-i plăcea cuiva să trăiască. (Exp. av.) Când ţi-e lumea mai dragă 1. Când te simţi mai bine. 2. Când nu te aştepţi.
(Exp. vb.; pfm.) Zi-i lume şi te mântuie! Asta e, n-ai ce-i face!
(Loc. a.) De lume (D. cântece) Despre plăcerile vieţii, de dragoste.
(Sint.) Toată lumea Toţi oamenii.
(Sint.) Multă lume Oameni mulţi, mulţime.
(Sint.) Lumea de pe lume (sau lumea toată, o lume întreagă) Mulţime nenumărată de oameni.
(Sint.) Puţină lume Oameni puţini.
(Exp. vb.; reg.) A fi pătruns de-ale lumii A avea experienţa vieţii.
(Sint.; pop.) Lumea luminată Mulţime bine îmbrăcată.
(Exp. vb.; reg.) A se lua (a se da) după lume A
face cum fac alţii.
(Exp. vb.) A purta lumea pe degete 1. A induce în eroare, a înşela, a păcăli. 2. A-şi bate joc de oameni. (Exp. vb.; pfm.) A fi în rând cu lumea (sau în rândul lumii) 1. A fi ca ceilalţi oameni. 2. Afi aşezat, chibzuit.
(Loc. av.) Ca lumea 1. Ca de obicei. 2. Cum trebuie.
3.	(Fam.) Frumos. 4. (Fam.) Bine.
(Loc. av.) în rând cu lumea 1. Ca ceilalţi oameni.
2.	Cu rost.
(Exp. vb.; înv.) A fi în lume A întreţine relaţii sociale.
(Exp. vb.; pop.) A ieşi la (sau în) lume (ori a scoate capul în lume) 1. A intra în societate. 2. A lua contact cu oameni şi relaţii noi. 3. (Reg.; d. flăcăi şi fete) A se prinde pentru prima dată în horă.
(Exp. vb.; reg.) A fi om (sau femeie) de lume A-i Plăcea societatea şi petrecerile.
(Sint.) Om de lume 1. Persoană care are experienţă Ş1 cunoaşte uzanţele vieţii din societate. 2. Persoană dornică de petreceri.
(Sint.) Lume bună Oameni aparţinând claselor privilegiate.
(Exp. vb.; pfm.) A ajunge (sau a fi) de râsul lumii
A ajunge (sau a fi) într-o situaţie degradantă. 2. A Se face de râs.
(Exp. vb.; pfm.) A(-şi) lua lumea (sau averea) în
cap (sau în traistă) A pleca departe spre a-şi găsi condiţii de viaţă mai bune.
(Sint.; pop.) Boierul lumii Dracul.
(Sint.; înv.) învăţătură despre lume Cosmologie. (Sint.) Frumoasa lumii Cea mai frumoasă dintre toate femeile.
(Sint.; pop.) Lumea de apoi (sau lumea cealaltă, ceea lume) 1. (în concepţiile religioase) Viaţa de dincolo de moarte. 2. (în basme) Celălalt tărâm.
LUMESC, -EASCĂ a.
(Loc. a.; pop.) Cele lumeşti 1. în legătură cu viaţa de pe pământ. 2. De mirean.
(Sint.; pop.) Boli lumeşti Boli venerice.
LUMINA vb.
(Exp. vb.; pfm.) A se lumina de ziuă sau (înv.) a lumina ziua 1. A se face ziuă (în zori). 2. A se însenina.
(Exp. vb.; pop.) A se lumina de (sau a) ploaie A se
pregăti de ploaie.
(Exp. vb.) A lumina calea (sau drumul) (cuiva)
A conduce spre ţintă.
LUM/NĂ s.f.
(Loc. a.; loc. av.) (Limpede) ca lumina zilei Incontestabil, clar, evident.
(Loc. av.) Pe (sau la) lumină în timpul zilei.
(Exp. vb.) A se bucura de lumină (sau a vedea) lumina 1. A se bucura de viaţă. 2. A fi înzestrat cu simţul văzului.
(Exp. vb.; pfm.) A vedea lumina (zilei) A se naşte. (Exp. vb.; pfm.) A nu mai vedea lumina A orbi. (Exp. vb.; pop.) A se arăta (sau a răsări) la lumină (sau la lumina zilei) A ieşi la vedere.
(Exp. vb.) A da (sau a scoate, a ieşi) la lumină
1.	A scoate (pe cineva) dintr-o încurcătură. 2. A ajuta pe cineva să dobândească o situaţie.
(Loc. vb.; pop.) A ieşi la lumină 1. A se vedea. 2. A se afla.
(Loc. vb.; înv.) A vedea lumina tiparului A tipări. (Exp. vb.; înv.) A fi în lumină A fi valabil.
(Exp. vb.) A prezenta (a privi, a aprecia) ceva sau pe cineva într-o lumină oarecare A prezenta (a privi, a aprecia) ceva sau pe cineva într-un anumit fel sau dintr-un anumit punct de vedere. (Exp. vb.) A arunca (a răspândi) o lumină asupra unei chestiuni A clarifica (o problemă).
(Exp. vb.) A pune (o chestiune) în lumină A atrage atenţia asupra ei, a sublinia.
LUNAR
218
(Exp. vb.) A se face lumină în mintea (sau în capul) cuiva A explica cuiva o chestiune.
(Exp. vb.; pop.) A vorbi de un lucru ca orbul de lumină A vorbi despre lucruri necunoscute.
(Sint.; Ast.) Lumina zodiacală Pată luminoasă care, la latitudinea noastră, se vede toamna spre est, înainte de răsăritul soarelui, şi primăvara spre vest, după apusul soarelui.
(Sint.) Lumina apei (sau a câmpului) Suprafaţa apei (sau a câmpului).
(Exp. vb.; pop.) A-i stinge cuiva lumina A omorî pe cineva.
(Exp. vb.; reg.) A aprinde lumina A înţelege. (Exp. vb.; îrg.) A pune lumina sub obrosc A ascunde adevărul.
(Exp. vb.; pfm.) A căuta ceartă cu lumina (sau cu lumânarea) A căuta ceartă cu orice preţ.
(Sint.; pop.) Lumina de veci Lumânare care nu se va stinge niciodată pe lumea cealaltă.
(Sint.; îvp.) Lumina de stat Lumânare de înălţimea unui om, care se aprinde lângă sicriu.
(Sint.; pop.) Lumina morţilor Lumânare care a ars aproape în întregime.
(Exp. vb.; pfm.) A ţine lumina (sau lumânarea)
cuiva 1. A fi naş la cununia cuiva. 2. A asista la moartea cuiva, punându-i în mână o lumânare aprinsă. (Exp. vb.; pop.) A nu avea parte de lumină A muri singur, fără lumânare.
(Sint.) Lumina ochiului 1. Pupilă. 2. (P. ex.) Ochi.
3.	(P. ex.) Privire. 4. (Fig.) Fiinţă, lucru, obiect etc. mai drag, mai de preţ.
(Exp. vb.; pfm.) A-i fî (cuiva) drag ca lumina
ochilor A-i fi cuiva foarte drag.
(Exp. vb.; pfm.) A îngriji (a păzi, a feri) pe cineva ca (pe) lumina ochilor A îngriji (a păzi, a feri) pe cineva cu multă grijă şi atenţie.
(Exp. vb.; pop.) A fi lipsit de lumină sau a-şi pierde lumina A nu vedea.
(Sint.) Oameni ai luminii Oameni care trăiesc cu frica lui Dumnezeu.
(Sint.) Lumină albă Lumină mijlocie a zilei, care conţine toate radiaţiile spectrului vizibil.
(Sint.) Lumină rece Lumină care conţine un număr foarte mic de radiaţii infraroşii şi care are un efect termic redus.
(Sint.; Fiz.) Lumină monocromatică Lumină formată din radiaţii de o singură culoare spectrală. (Sint.; Fiz.) Lumină compusă Lumină care conţine radiaţii de mai multe lungimi de undă.
(Sint.; Fiz.) Lumină naturală Lumină caracterizată prin diversitatea direcţiilor de oscilaţie ale radiaţiilor, distribuite uniform în jurul direcţiei de propagare.
(Sint.; Fiz.) Lumină polarizată Lumină alcătuită din radiaţii electromagnetice ale căror direcţii de oscilaţie nu sunt uniform distribuite în jurul direcţiei de propagare.
(Sint.; Ast.) Lumină antisolară Pată foarte slab luminoasă care se vede noaptea pe cer în locul opus soarelui.
(Sint.; Biol.) Lumină animală Lumină produsă de unele organisme animale pe baza energiei chimice a unor substanţe.
(Loc. av.) La lumina mare în văzul tuturor, făţiş.
(Loc. pp.) In lumina... Din punctul de vedere al... (Loc. vb.) A da lumină A lumina.
(Exp. vb.) A pune într-o lumină bună (sau rea, urâtă etc.) A scoate în evidenţă aspectele pozitive (sau negative) din viaţa sau din activitatea cuiva. (Sint.) Lumină electrică Iluminare pe bază de energie electrică.
(Sint.) Lumină de control Indicaţie luminoasă care serveşte la controlul stării şi al modului de funcţionare a unei instalaţii de telecomandă, a macazurilor, a semnalelor de cale ferată etc.
(Sint.; reg.) Lumina casei Faţada unei case. LUNAR, ~Ă a.
(Sint.) An lunar Interval de timp (de 354 de zile, 8 ore, 48 de minute şi 36 de secunde) în care luna efectuează de 12 ori rotaţia în jurul Pământului. (Sint.) Zi lunară Interval de timp (de 24 de ore şi 50 de minute) dintre două culminaţii consecutive ale lunii.
LUNA s.f.
(Sint.; Ast.) Lună nouă Moment în care Luna este în conjuncţie cu Soarele.
(Sint.; pop.) Lună tânără (sau seacă) Lună aflata m primul pătrar, atunci când se află în conjuncţie cu Soarele şi se vede pe cer o parte din suprafaţa ei luminată.
(Exp. vb.; pop.) A fi făcut la lună plină A fi somnambul.
(Sint.) Lună plină (sau, reg., întreagă, împlini veche) Fază a lunii când aceasta se află în opoziţie cu soarele şi se vede pe cer luminată în întregime-(Exp. vb.; pop.) A fi ca o lună plină A fi cu obrazul (sau faţa) rotund(ă) şi plin(ă).
219
LUNĂ
(Sint.; pop.) Lună veche, lună la sfârşit, (reg.) lună pişcată Ultima fază a lunii, când aceasta este în conjuncţie cu soarele şi se vede o mică porţiune din suprafaţa ei luminată, în forma unei seceri subţiri. (Loc. a.; îrg.) (De) sub lună 1. Care se află pe pământ. 2. (P. ex.) Care se află în univers.
(Loc. av.) Câte-n lună şi în stele (sau şi în soare) Tot ce se poate închipui.
(Exp. vb.; pop.) A promite (cuiva) (şi) luna de pe
cer A promite (cuiva) ceva imposibil de realizat. (Exp. vb.; pop.) A cere (şi) luna de pe cer A cere foarte mult.
(Exp. vb.; pop.) A apuca (sau a prinde) luna cu dinţii (şi soarele cu picioarele) A încerca realizarea unui lucru aproape imposibil sau greu accesibil. (Exp. vb.; fam.) A trăi (sau a fi căzut) în (din)
lună A fi rupt de realitate.
(Exp. vb.; rar) Parcă e căzut din lună Este aiurit şi lipsit de simţ practic.
(Exp. vb.; pop.) A da (a arunca sau a zvârli) cu barda (cu toporul sau cu puşca) în lună A se
comporta iraţional.
(Exp. vb.; reg.) A fi un (îm)puşcă-n lună A fi nebun.
(Exp. vb.; Trs.) A azvârli cu pălăria după lună
A se comporta ca un om beat.
(Exp. vb.; fam.) A lătra (sau a urla) (precum câinele) la lună A protesta inutil.
(Exp. vb.; reg.) A scos luna din fântână Este prost Şi neîndemânatic.
(Exp. vb.; rar.) A fî cu luna în cap A fi labil psihic. (Exp. vb.; reg.) A se schimba (sau a fî schimbător) ca luna A fi inconsecvent în păreri sau în comportare.
(Exp. vb.; pop.) A-i răsări (sau a-i ieşi cuiva) luna în cap (sau în ceafă) A cheli.
(Exp. vb.; reg.) A i se vedea (cuiva) luna A fi evidentă sărăcia cuiva.
(Exp. vb.; Arg.) A atinge pe cineva la lună A-i da
euiva o lovitură în cap.
(Exp. vb.; pop.) A fi (o) lună ca ziua Este o noapte foarte luminoasă.
(Sint.; înv.) Boală de (sau din) lună 1. Somnam-bulism. 2. Epilepsie.
(Exp. av.) La (sau pe, sub, rar în) lună La (sau pe, sub> in) lumina lunii.
(Exp. vb.; pop.) A se zări de lună A răsări luna. (Sint.; reg.) Luna ochiului (sau ochilor) sau luna neagră Pupilă.
(Sint.; reg.) Lună de inel (sau inel cu lună) Piatră (strălucitoare) de inel.
(Sint.; rar) Luna mare (sau mică) Velă.
(Sint.) Lună calendaristică Fiecare dintre intervalele de timp, apropiate de perioada de revoluţie a lunii, în care e divizat anul calendaristic.
(Sint.) Lună siderală (rar siderică) Perioadă de revenire a lunii în dreptul aceleiaşi stele fixe.
(Sint.) Lună zodiacală (sau draconitică, rar draconică) Interval de timp dintre două treceri succesive ale lumi prin dreptul aceluiaşi punct nodal al orbitei sale.
(Sint.) Lună anormală (sau anormalistică) Interval de timp necesar lunii pentru a reveni la perigeu. (Sint.) Lună solară Interval de timp egal cu a douăsprezecea parte din anul solar.
(Sint.) Lună periodică (sau tropică) Interval de timp corespunzător descrierii de către lună a 360° de longitudine.
(Loc. a.; înv.) De toată luna Care apare în fiecare lună.
(Loc. av.; înv.) De lună 1. Pentru fiecare lună. 2. (D. plante) Care ajunge la maturitate şi rodeşte în timp de (aproximativ) o lună. 3. (D. plante) Care apare şi se recoltează timpuriu.
(Loc. a.; loc. av.) Cu luna (Care este angajat) cu plată lunară.
(Loc. av.) Lună de (rar după) lună sau din lună în
lună în fiecare lună, în mod neîntrerupt.
(Loc. av.; înv.) în (sau pe) toată luna ori în toate lunile Lunar.
(Loc. av.) La (o) lună sau (la două, trei etc. luni o dată) O singură dată la interval de o lună.
(Loc. av.) Până într-o lună sau până în două (trei
etc.) luni în curs de o lună, de două (de trei etc.) luni. (Loc. av.) Acum (sau, pop., acu) o lună (două, trei etc.) Cu o lună (cu două, cu trei etc. sau câteva luni) în urmă.
(Loc. av.) Cu lunile Timp de mai multe luni.
(Loc. av.; pop.) La luna câinilor (sau a cailor) Niciodată.
(Sint.) Lună de miere 1. Prima lună dintr-o căsătorie. 2. (P. ex.) Perioadă de început a unei căsnicii, considerată a fi cel mai fericit timp din viaţa celor căsătoriţi.
(Exp. vb.; d. femei) A fi (gravidă) într-o lună (sau în două, trei etc. luni) sau a fi gravidă în prima lună (sau în a doua, în a treia etc. lună) A fi în
prima, în a doua etc. lună de sarcină.
LUNCĂ
220
(Exp. vb.; reg.) A nu fi de lunile toate A nu fi născut la termen.
(Exp. vb.; pop.) A fi în şapte luni sau a-i lipsi (cuiva) o lună A fî arţăgos.
Lt/NCĂ s.f.
(Loc. a.) De luncă 1. Propriu luncii. 2. (D. plante, păsări, animale) Care creşte (şi trăieşte) în luncă. (Sint.; reg.) Luncile Arşunelului Loc imaginar, necunoscut, din care nu se mai întoarce nimeni. LUNECA vb.
(Exp. vb.; pop.) A-i luneca cuiva ochii după ceva (sau după cineva) A-i plăcea cuiva ceva sau de cineva.
(Exp. vb.; pop.) A se luneca cu vorba A spune mai mult decât vrea.
LUNG, ~Ă a.
(Exp. vb.; pop.) A avea mâna lungă (sau degete lungi) sau a fi lung de mână A avea obiceiul să fure.
(Exp. vb.; pop.) A fi lung în (sau de) limbă sau a avea limba lungă A vorbi prea mult şi a spune ce nu trebuie.
(Sint.; pop.) Ciorbă (borş sau zeamă) lungă 1. Mâncare fară gust. 2. (Fig.) Discurs fără conţinut. (Sint.) Zile (sau ani) lungi Zile (sau ani) mulţi. (Sint.; pop.) Cale lungă Călătorie care durează mult. (Sint.; pop.) Vorbă lungă Vorbă multă.
(Sint.; rar) Vindecare lungă Vindecare lentă.
(Sint.) Silabă (sau vocală) lungă Silabă (sau vocală) care are o durată de pronunţare mai mare decât durata medie.
(Exp. vb.; pop.) A cădea cât este de lung A cădea lungindu-se pe jos.
(Sint.; pop.) Lungul nasului Obrăznicie.
(Exp. vb.; pop.) A (nu)-şi cunoaşte (sau vedea) lungul nasului A (nu)-şi da seama de poziţia sa şi de respectul pe care trebuie să le păstreze faţă de alţii.
(Loc. av.; pop.) Câtu-i lungu(l) pe sub soare Foarte departe.
(Loc. av.; loc. pp.) De-a (sau în, pe) lung(ul) în lungime.
(Exp. vb.; pfm.) A se uita sau a (se) privi (peior. a se holba) lung (la ceva) A privi (mirat sau nedumerit) mult şi atent (la ceva).
(Loc. vb.; înv.) A i se da lung A i se da drumul. LUNG/ vb.
(Exp. vb.; pop.) A i se lungi cureaua A i se mări averea.
(Exp. vb.; pop.) A i se lungi (cuiva) maţul (sau urechile) (de foame) A fi foarte flămând.
(Exp. vb.; pop.) A i se lungi (cuiva) nasul A se
obrăznici.
(Exp. vb.; pop.) A i se lungi (cuiva) ochii (sau căutarea) a drum A fi dornic de a pleca (departe). (Exp. vb.; pop.) A lungi pasul A se grăbi.
(Exp. vb.; pop.) A (nu) lungi vorba A (nu) vorbi mai mult decât trebuie.
LUNG/ME s.f.
(Sint.) Lungime de undă 1. Distanţă care separă într-o undă două puncte succesive aflate în aceeaşi fază de oscilaţie. 2. (P. ex.) Spaţiu parcurs de undă timp de o perioadă.
(Sint.; Inf.) Lungimea cuvântului Număr de biţi care compun un cuvânt.
LUNG/Ş av.
(Loc. pp.; loc. av.) în (sau de-a) lungiş(ul) în lun-gime(a).
(Loc. pp.; loc. av.) în (sau de-a) lungiş(ul) şi (în sau de-a) curmeziş(ul) Pe toată suprafaţa (a ceva).
(Loc. vb.; pop.) A se da (în) curmeziş şi în lungiş
A încerca toate posibilităţile.
LUNI s.f.
(Exp. vb.; pop.) A ţine lunea (sau lunile) A posti în ziua (sau în zilele) de luni.
(Sint.) Lunea curată (sau, pop., lunea vaselor) Zi de luni cu care începe postul Paştelui.
(Sint.; pop.) Lunea rătăcită Zi de luni dintre sărbătoarea Paştelui şi duminica Rusaliilor.
(Sint.; pop.) Lunea păstorilor Zi de luni după Lăsatul secului (de came).
(Sint.) Lunea Floriilor Zi de luni după duminica Floriilor.
(Sint.) Lunea Paştilor (sau lunea săptămânii lumi-nate) Zi de luni după duminica Paştelui.
(Sint.) Lunea Patimilor Zi de luni din ultima săptămână înainte de Paşti.
LUNTRE s.f (Loc. vb.; pfm.) A se face (sau a se aşeza, a se pune) luntre şi punte A se strădui.
(Exp. vb.; pfm.) A umbla (sau a fi) (cu curul) în două luntri 1. A juca pe două planuri 2. A fi indecis. LUP 5. m.
(Exp. vb.; pop.) Lup îmbrăcat în piele de oaie sau lup în pielea oii Om şiret, rău şi prefăcut.
(Exp. vb.; pop.) A intrat lupul în coşar E pericol de hoţie, de prădăciune.
221
LUPTĂ
(Exp. vb.; pop.) A da oile în paza lupului A lăsa pe cineva la discreţia duşmanilor.
(Exp. vb.; pop.) A trăi ca lupul în (sau la) stână A trăi bine.
(Exp. vb.; pop.) A trăi ca lupul în pădure A trăi fericit.
(Exp. vb.; reg.) A se arunca cum se aruncă lupii la miei A se repezi la cineva cu toată puterea şi cu toată cruzimea.
(Exp. vb.; pop.) A avea urechi de lup 1. A auzi bine. 2. A spiona pentru a da lovitura.
(Exp. vb.; pop.) A avea peri de lup A fi duşmănit de toţi.
(Exp. vb.; pop.) A închide lupul în stână A-şi aduce singur duşmani în casă sau în preajmă.
(Exp. vb.; pfm.) A înghiţi (sau a mânca) ca (sau cât) lupul A înghiţi (sau a mânca) mult şi cu lăcomie.
(Exp. vb.; pop.) A avea foamea lupului sau a 11 (a veni) cu nouă (sau cu şapte) lupi A fi înfometat.
(Exp. vb.; pfm.) A se bate lupii Ia gura cuiva A
mânca cu multă lăcomie.
(Exp. vb.; pfm.) A scoate (sau a scăpa) din gura lupului 1. A salva un lucru aproape pierdut. 2. A (se) salva dintr-o situaţie foarte grea.
(Exp. vb.; pop.) A se duce (ca) pe gura lupului A dispărea cu repeziciune.
(Exp. vb.; pop.) A-i mirosi a urmă de lup A bănui. (Exp. vb.; pop.) A se arunca în gura lupului A se expune primejdiilor.
(Exp. vb.; pop.) A se linge lupul pe bot A fi frig afară într-un anotimp nepotrivit.
(Exp. vb.) Vorbeşti de lup şi lupul la uşă Se vorbea despre cineva care tocmai soseşte.
(Loc. av.; pfm.) De când era lupul căţel (şi măgarul viţel) sau de când lupii albi Foarte demult. (Sint.) Foame de lup Foame foarte mare.
(Sint.; fîg.) Lup bătrân 1. Om cu experienţă. 2. Om Şiret şi răutăcios.
(Sint.; fîg.) Lup de mare Marinar cu experienţă. (Sint.; Tex.) Lup destrămător Maşină de lucru folosită 111 filaturile de lână pentru destrămarea firelor.
(Sint.; Tex.) Lup amestecător Maşină de destră-IIlat şi de amestecat materia primă în filaturile de lână.
(Sint.; Tex.) Lup bătător Maşină de lucru folosită în filaturile de bumbac, care execută destrămarea şi curăţarea de impurităţi a bumbacului desfoiat.
LUPTA vb.
(Exp. vb.; pop.) A (se) lupta în luptă dreaptă
A (se) bate respectând anumite reguli, fară arme. (Exp. vb.; pop.) A se lupta ziua cu noaptea A se
face ziuă.
(Exp. vb.) A (se) lupta pentru existenţă A (se) lupta pentru cele strict necesare traiului.
(Exp. vb.; înv.) A se lupta cu frica şi nădejdea A oscila între frică şi speranţă.
(Exp. vb.; pop.) A se lupta cu gândul A fi preocupat în mod constant şi intens de ceva.
(Exp. vb.; liv.; ir.) A se lupta cu morile de vânt
1.	A întreprinde acţiuni inutile. 2. A înfrunta duşmani ireali.
(Exp. vb.; pfm.) A se lupta cu moartea (sau între viaţă şi moarte) A fi în agonie.
(Exp. vb.; pop.) A se lupta cu somnul A încerca să rămână treaz.
(Exp. vb.; pfm.) A se lupta cu sine (cu inima sa, cu el) însuşi A se autocontrola.
(Exp. vb.; pop.) A se lupta cu viaţa sau cu lumea (întreagă) A înfrunta dificultăţile şi neajunsurile existenţei.
LUPTĂ s.f
(Sint.) Luptă dreaptă Luptă corp la corp, fară arme şi fară vicleşuguri.
(Sint.) Lupte clasice (sau greco-romane) Formă de lupte la care procedeele tehnice reglementare se aplică numai la partea superioară a corpului.
(Sint.) Lupte libere Formă de lupte la care procedeele tehnice se aplică la oricare dintre părţile corpului, putând fi executate şi cu ajutorul picioarelor.
(Sint.; înv.) Om de luptă Combatant.
(Sint.) Lupte interne 1. Confruntări (de obicei armate) între cetăţenii aceleiaşi ţări. 2. Confruntări între membii aceluiaşi partid, grup politic etc.
(Sint.; spec.) Luptă biologică Metodă de distrugere a speciilor dăunătoare culturilor agricole, prin utilizarea prădătorilor şi a paraziţilor lor naturali sau a unor produse de natură biologică.
(Sint.; spec.) Luptă integrată Ansamblu de mijloace şi metode (fizice, chimice, biologice) utilizate împotriva dăunătorilor agricoli.
(Sint.; înv.) Car de luptă Vehicul uşor, cu două roţi, blindat, cu tracţiune animală, care servea ca mijloc de deplasare rapidă a luptătorilor pe câmpul de luptă în timpul desfăşurării acţiunilor militare.
(Sint.; înv.) Ordine de luptă Organizare a trupelor şi a dispozitivelor de luptă în teren.
LUSTRU
222
(Sint.) Tovarăş de luptă 1. Camarad. 2. (P. ex.) Soldat. (Exp. av.; exp. a.) Fără luptă (în mod) paşnic. (Exp. vb.) A (se) angaja în luptă (D. ţări, popoare etc.) A (se) implica în cheltuielile şi pregătirile pentru desfăşurarea unor acţiuni armate.
(Exp. vb.) A se ridica la luptă A veni la război, a se mobiliza.
(Exp. vb.) A scoate din luptă 1. A îndepărta de pe câmpul de luptă ceva sau pe cineva. 2. A face inapt pentru luptă.
(Exp. vb.; înv.) A se scula (asupra cuiva) cu luptă
A declanşa un conflict, o ceartă, un atac etc. împotriva cuiva.
(Exp. vb.) A cădea în luptă (D. oameni) A muri în timpul unei confruntări armate.
(Exp. vb.) A intra în luptă (D. ţări, persoane) A interveni cu trupe, tehnică militară etc. în desfăşurarea unui război.
(Sint.; p. ex.) Lupta pentru viaţă, pentru trai sau lupta vieţii Totalitate a eforturilor, acţiunilor etc. depuse în scopul asigurării celor necesare traiului zilnic.
(Exp. a.) De luptă Militant.
(Exp. vb.; îvp.) A lupta lupte A depune eforturi. (Exp. vb.; pop.) A avea lupte A se confrunta cu mari greutăţi.
(Exp. vb.; înv.) A-i da (cuiva) lupte A persecuta. (Sint.; rar) Luptă de partid Activitate politică desfăşurată în favoarea propriului partid.
(Sint.; înv.) Luptă de clasă Luptă desfăşurată pe plan ideologic, politic şi economic între clase cu interese opuse.
(Exp. vb.; reg.) A se da pe (sau în) luptă A se trânti.
LUSTRU s. n.
(Sint.) Sărăcie cu lustru Sărăcie mare.
(Loc. vb.) A da lustru A lustrui.
LUT n.
(Exp. vb.; pop.) A fi ca lutul în mâna olarului (D.
oameni) A fi lipsit de personalitate, putând fi uşor influenţat.
(Exp. vb.; reg.) A se cerca lut pe lut A lovi două vase unul de altul spre a vedea dacă sunt tari. (Exp. vb.; reg.) A se face lut şi pământ A se supune fară comentarii.
(Sint.; reg.) Lut verde Argilă de culoare verde, folosită pentru tras brâie la casele ţărăneşti.
(Sint.) Lut de pământ Argilă.
(Sint.; reg.) Lut de tocilă Nisip fin ce se roade din tocilă şi rămâne pe fundul jgheabului.
LUX 5. n.
(Sint.) Ediţie (sau tiraj) de lux Ediţie tipărită într-un număr foarte mic de exemplare, pe hârtie de foarte bună calitate, în condiţii grafice superioare. (Sint.) Maşină de lux Automobil foarte scump. (Exp. a.; înv.) Cu lux Fastuos.
(Exp. a.) De lux î. De prim rang, elegant, select, somptuos. 2. De calitate superioară. 3. Deosebit. 4. De excepţie. 5. Scump. 6. Rafinat. 7. Care produce (sau comercializează) articole de calitate superioară şi de rafinament. 8 Care nu este necesar, superfluu.
(Exp. vb.) A face lux 1. A duce o existenţă foarte costisitoare. 2. (Spec.) A se îmbrăca extrem de costisitor şi de elegant.
(Exp. av.) Cu lux de amănunte Foarte amănunţit.
M
MAC*?, m.
(Exp. a.; pop.) Cât un fir (sau un sâmbure, un grăunte) de mac Foarte mic.
(Exp. av.) Nici cât un fir de mac Foarte puţin. MACAZ s. n.
(Sint.) Macaz aerian Dispozitiv montat pe firul electric aerian, pentru a permite unui troleibuz sau unui tramvai să treacă de pe un traseu pe altul.
(Exp. vb.) A schimba macazul 1. A-şi modifica atitudinea faţă de cineva. 2. A-şi schimba total părerile, concepţia etc.
MAESTRU, ~Ă s. m.f
(Sint.) Concert maistru sau (înv.) maestru de concert Prim-violonist într-o orchestră.
(Sint.) Maestru al sportului Titlu oficial acordat unui sportiv pentru performanţe deosebite.
(Sint.) Maestru emerit al sportului Cel mai înalt titlu oficial acordat unui sportiv pentru performanţe excepţionale.
(Sint.) Maestru emerit al artei Titlu oficial acordat cuiva pentru activitate deosebit de meritorie în una dintre ramurile artei.
(Sint.) Maestru de ceremonie (sau de ceremonii) Persoană care conduce desfăşurarea unei solem-mtăţi, conform protocolului.
^4GIC, ~Ă a., av.
(Sint.) Baghetă (sau, pop., varga, nuieluşă etc.) magică 1. Baghetă a magicianului. 2. (P. ex.) Baghetă a scamatorului.
(Sint.) Cerc magic Cerc trasat pe pământ în practicile de magie neagră, dincolo de care demonul invocat uu mai poate trece.
(Sint.) Lanternă magică Aparat care măreşte şi proiectează pe un ecran imaginea unor desene, schiţe, diapozitive etc. introduse în interiorul lui.
(Sint.) Ochi magic Indicator luminos de funcţionare a aparatelor de recepţie radiofonică sau radio-telegrafică.
MAG/E 5. /
(Sint.) Magie neagră Practică magică prin care se invocă puterea demonilor pentru a face rău cuiva. (Sint.) Magie albă Practică magică prin care se invocă puteri supranaturale pentru a influenţa pozitiv viaţa unei persoane.
(Exp. a.) De (sau cu) magie Magic.
(Exp. av.) Ca prin magie Deodată.
MAGNETIC, ~Ă a.
(Sint.) Câmp magnetic Stare fizică a unui spaţiu în care se exercită forţe magnetice.
(Sint.) Fluid magnetic Forţă misterioasă prin care se explică fenomenele telepatice şi hipnotice. (Sint.) Pol magnetic 1. Fiecare dintre cele două puncte sau regiuni de la extremitatea unui magnet. 2. Fiecare dintre cele două puncte ale globului pământesc către care se îndreaptă capetele unui ac magnetic.
MAGNET/SM 5. n.
(Sint.) Magnetism animal 1. Fluid universal care străbate toate corpurile însufleţite şi care se poate transmite, în anumite condiţii, de la om la om.
2.	Concepţie şi ansamblu de procedee terapeutice bazate pe magnetismul animal.
MAHMUR, ~Ă a.
(Exp. vb.; îvp.) A scoate mahmurul din om A exaspera pe cineva.
MAI1
224
MAI1 av.
(Exp. vb.; fam.) Mai e vorbă? Sigur!
(Exp. vb.) Ce mai...? 1. Ce rost are să...? 2. E inutil să mai discutăm.
(Exp. vb.; pfm.) Aşa (sau acum) mai vii de acasă
E bine că revii asupra unei erori, adopţi o atitudine mai conciliantă, mai înţeleaptă.
(Loc. pp.; înv.) Mai apoi de... După.
(Loc. av.; pfm.) Mai an 1. Anul trecut. 2. Cu câţiva ani în urmă.
(Loc. av.; reg.) Mai anţărţ Acum doi ani.
(Loc. av.; reg.) Mai alaltăieri Răsalaltăierf (Exp. vb.) Mai ieri, (rar) mai alaltăieri De curând. (Loc. av.) Mai mult sau mai puţin Aproximativ. (Loc. a.; loc. av.; pop.) Mai aşa Nu tocmai bun (sau bine).
(Exp. av.) Mai altfel 1. Nu chiar aşa (de rău) cum pare. 2. Nu cum te-ai aştepta.
(Exp. vb.) Unul (sau una) mai... decât altul (sau alta) sau care (mai) de care mai... (D. un grup de fiinţe, de obiecte) Toate se întrec în a fi foarte bune (sau rele).
(Exp. av.; înv.) Mai apoi de toate în cele din urmă. (Loc. a.; loc. av.) încă şi mai (decât)... (în mod) superior (cuiva, a ceva).
MAI2 5. n.
(Exp. vb.; pop.) A se ţine ca maiul cu coada 1. A
fi nedespărţit de cineva. 2. A se ţine cu statornicie de ceva.
(Sint.; reg.) Maiul puştii Pat al puştii.
MAI3 n.
(Exp. vb.; pop.) A (-i) plesni (cuiva) maiul în el
(de...) A fi grozav de supărat.
MAI4 s.
(Sint.) întâi mai sau, rar, Zi întâi de mai 1. Arminden. 2. Festivitate organizată cu prilejul zilei de întâi mai.
(Loc. vb.) A face maiul sau (reg.) a face pe mai
A chefui cu prilejul zilei de arminden.
MAL4 s.f.
(Loc. vb.; pop.) A prinde maia 1. A prinde puteri.
2.	A se îmbogăţi, a prinde cheag.
(Exp. vb.; pop.) Cu maiaua în (sau la) cap Ameţit de băutură.
M/4ICĂ s.f
(Exp. vb.; pop.) De când maica m-a făcut De când sunt pe lume.
(Sint.) Maica Domnului Fecioara Maria.
(Sint.; reg.) Maică bătrână, maică bună, maică mare Bunică.
MAIDAN 5. n.
(Loc. vb.; înv.) A scoate (sau, rar, a da) în (sau la) maidan A scoate la iveală.
(Loc. vb.; înv.) A ieşi în (sau la) maidan A se arăta (Loc. vb.; înv.) A ajunge la maidan A izbuti. (Loc. vb.; înv.) A face maidan A struni calul. (Exp. vb.) A bate maidanul (sau maidanele) (D. copii) A-şi pierde vremea hoinărind sau jucân-du-se.
MAIMUŢĂ s.f (Exp. vb.; reg.) A fî în anii maimuţei A fi bătrân şi senil.
MAJOR, ~Ă a.
(Sint.) Terţă (sau cvartă, cvintă) majoră (La jocurile de cărţi) Serie de trei (sau patru, cinci) cărţi de aceeaşi culoare, în ordine descendentă, începând de la as.
(Sint.; Log.) Termen major Termen care serveşte de predicat concluziei unui silogism.
(Sint.; Log.) Premisă majoră Premisă care conţine termenul major al silogismului.
(Sint.; Mii.) Sergent major Grad militar între sergent şi plutonier.
(Sint.; Mii.) Plutonier major Cel mai mare grad în ierarhia subofiţerilor.
(Sint.; MiL) Locotenent major Grad militar în ierarhia ofiţerilor între locotenent şi căpitan. MAJORITATE s /
(Sint.) Majoritate relativă Cel mai mare număr de voturi obţinut de cineva în raport cu voturile obţinute de fiecare candidat în parte.
(Sint.) Majoritate absolută (sau simplă) Număr de voturi egal cu cel puţin jumătate plus unu din totalul voturilor exprimate.
(Sint.) Majoritate calificată Număr de voturi egal cu două treimi din numărul total al voturilor exprimate.
MAL 5. n.
(Loc. av.; reg.) Un deal ş-un mal Mult timp.
(Exp. vb.; pfm.) A cădea ca un mal A cădea greoi. (Exp. a.; pfm.) Cât malul Mare.
(Sint.; înv.) Mal de (sau cu) sare Munte de sare, ocnă, salină.
(Loc. vb.; pop.) A da (pe cineva sau ceva) de mal
A distruge.
(Exp. vb.; pop.) A da carul de mal A eşua într-o acţiune sau într-o întreprindere.
(Exp. vb.) A fî una cu malul (D. ape) A se umfla-(Exp. vb.; fig.) A ieşi la mal A duce ceva la bun sfârşit, a o scoate la capăt.
225
MARCĂ
(Exp. vb.; pop.) L-a scos apa la mal A scăpat cu bine dintr-o primejdie sau dintr-o nenorocire.
(Exp. vb.; pop.) A se bate ca apa de maluri A se frământa zadarnic, a nu găsi ieşirea dintr-o situaţie dificilă.
MALDĂR n.
(Exp. vb.; reg.) A sta (sau a fi lăsat) pe maldăr A trăi în belşug, fară griji.
(Exp. a.; reg.) Un maldăr de om Om înalt.
MiMĂ s.f.
(Sint.) Mamă vitregă (sau, reg., bătrână, de saică, fiiastră, maşteră, strâmbă) Soţie a tatălui, considerată în raport cu copiii lui dintr-o căsătorie anterioară.
(Exp. a.) De mamă (D. rude) în linie maternă. (Exp. a.; exp. av.) Dinspre (pop. despre) mamă în linie maternă.
(Loc. a.; loc. av.) De (sau ca de) mama focului
Grozav.
(Loc. av.) La mama dracului sau (reg.) la mama săcretă Foarte departe, la capătul pământului, la dracu-n praznic.
(Exp. av.) De când mama m-a (sau te-a, l-a etc.) făcut sau de când m-a (sau te-a, l-a etc.) făcut mama 1. De când sunt (sau eşti, este etc.) pe lume.
2.	De totdeauna.
(Exp. av.) De (sau pe când) era mama fată (mare)
De foarte multă vreme.
(Exp. vb.; pop.) A cere cât pe mă-sa A pretinde un preţ exagerat.
(Sint.) O mamă de bătaie O bătaie straşnică.
(Exp. vb.; reg.) Ăsta e muma banilor Este în stare de orice pentru bani.
(Sint.; reg.) Mama puilor, mama gaia, mama cu uliul, puii mamei de trei ori Joc de copii, cloşca, de-a puia gaia.
(Sint.; reg.) Mama albinelor Matcă.
(Sint.) Mamă mare, mamă bătrână, mamă bună, ma' mare Bunică.
(Sint.) Mamă soacră Soacră.
(Sint.; reg.) Mamă mare Soţie a fratelui mai mare al tatălui.
(Sint.; reg.) Mamă mică Soţie a fratelui mai mic al Părinţilor.
(Sint.; înv.) Adunarea mumă Divanuri ad-hoc. (Sint.; înv.) Limbă mamă 1. Limbă de bază, din Care s-au dezvoltat alte limbi. 2. Limbă maternă. (Sint.; Teh.) Soluţie mamă Soluţie lichidă rămasă In Urma solidificării unui aliaj, soluţie matcă.
(Sint.; Teh.) Şurub mamă Şurub care transformă mişcarea de rotaţie în mişcare de translaţie, sau invers. (Sint.; Mit.; pop.) Mama (sau muma) pădurii (sau, rar,pădurilor) ori (reg.) codrului, luciului, ogaşilor Personaj închipuit ca o bătrână urâtă şi rea, care umblă prin păduri şi care ademeneşte şi ucide oameni, ia somnul copiilor din leagăn etc., (reg.) fata pădurii, pădureana, surata din pădure, vâlva pădurii, vidma pădurii.
MANĂ s.f
(Sint.; pop.) Mana albinelor Polen dc brad sau dc fag, care pluteşte primăvara pe deasupra pădurilor, apelor etc.
(Sint.) Mana florilor 1. Nectar. 2. Miere.
(Exp. vb.; îvp.) A nu fî de vreo mană sau a nu fî mare mană (de)... A nu fi de valoare sau de folos, a nu aduce profit.
MANGĂR 5 m. „monedă”.
(Loc. vb.; înv.) A da mangărul cel de apoi A muri. MANLERĂ s.f.
(Loc. av.) De (o) manieră sau de aşa manieră în aşa fel.
(Loc. a.) De manieră Manierist.
MANŞETĂ s.f (Sint.; înv.; arg.) Manşetă de gagică Brăţară.
(Exp. vb.; înv.; arg.) A atinge (pe cineva) la manşetă A da cuiva un bacşiş.
(Sint.) Manşetă bibliografică Indicaţie bibliografică în partea de jos a copertei interioare a publicaţiilor periodice, cuprinzând datele necesare identificării sau citirii periodicului respectiv.
MANTA fi.
(Sint.; pfm.) Manta de vreme rea (sau, rar, manta rea) Persoană care este băgată în seamă numai când e nevoie de ea.
(Exp. vb.; pop.) A-şi întoarce mantaua după vânt
A se adapta cu abilitate împrejurărilor.
(Exp. vb.; pop.) A pune (cuiva) o manta A înşela pe cineva.
(Exp. vb.; reg.) A-şi găsi mantaua (cu cineva) A
o păţi cu cineva, a-şi găsi beleaua.
(Exp. vb.; pfm.) A(-şi) feşteli mantaua A se face de râs printr-o faptă reprobabilă, (pop.) a feşteli iacaua.
(Sint.) Manta de ploaie Impermeabil.
MARCĂ s.fi (Sint.; spec.) Marca fabricii sau marcă de fabrică Inscripţie, cifră, desen aplicat pe un produs industrial pentru a-l deosebi de alte produse, prin indicarea modului, locului de fabricaţie etc.
(Loc. a.) De marcă 1. (D. produse) De bună calitate. 2. (D. oameni) De seamă, marcant.
(Sint.) Marcă de încărcare însemnare făcută pe flancul unei nave pentru a indica potenţialul ei maxim de încărcare.
(Sint.) Marcă de siguranţă Bucată de şină vopsită în alb, aşezată transversal între două linii de cale, indică vehiculelor până unde pot înainta fară. pericol de ciocnire cu vehiculele care circulă pe cealaltă linie.
(Exp. vb.) A face (sau a avea) marcă bună (D.
trenuri) A fi bine garat.
MARE1 a., av.
(Sint.) Literă (sau, înv., slovă) mare Majusculă. (Sint.) Degetul (cel) mare Deget gros, opozabil, de la mână.
(Loc. av.) în mare 1. Pe scară amplă. 2. După un plan vast. 3. în linii generale. 4. în rezumat.
5.	(Com.; înv.) Cu ridicata, en gros.
(Exp. vb.) A avea (sau a fi cu) gura mare A fi certăreţ.
(Exp. vb.; reg.) A lăsa (pe cineva) mare şi devreme
A lăsa pe cineva dezamăgit.
(Exp. vb.) A face (sau a deschide etc.) ochii (sau ochi) mari (cât cepele) A privi cu uimire, cu atenţie, cu curiozitate.
(Sint.; reg.) Pământ mare Pământ argilos,
(Sint.) Fată mare 1. Fată la vârsta măritişului.
2.	Virgină.
(Exp. vb.) Să creşti mare! 1. Formulă cu care se răspunde unui copil la salut. 2. Formulă cu care i se mulţumeşte unui copil pentru un serviciu etc.
(Exp. av.; îvp.) La mare 1. La adolescenţă. 2. La maturitate.
(Exp. p.) (Cu) mic, (cu) mare Toţi.
(Exp. p.) Nici mic, nici mare Nimeni.
(Sint.) Postul (cel) mare Cel mai lung post din cuprinsul anului, care precedă sărbătoarea Paştilor. (Sint.; pop.) An mare An bisect.
(Loc. a.) De mare preţ Foarte valoros, preţios, scump.
(Exp. av.; reg.) La mai mare! 1. Joc de noroc în care câştigă cel care dă zarul cel mai mare. 2. Formulă de urare de bine, de propăşire. 3. Urare adresată unei persoane avansate în grad.
(Sint.) Ziua mare Parte a dimineţii, după răsăritul soarelui, când lumina este deplină, intensă.
(Exp. av.) Ziua în amiaza (sau, înv., ziua amia-zăzi) mare La amiază.
(Exp. vb.; reg.) A vorbi mare 1. A vorbi tare. 2. A comanda. 3. A vorbi cu aroganţă, cu ifos, provocator.
(Exp. vb.; reg.) A râde mare A râde cu hohote. (Sint.; reg.) Vreme mare Furtună.
(Exp. vb.) (A-i fî cuiva) mai mare dragul (sau mila, ruşinea, ciuda etc.) Cineva simte multă plăcere (sau milă, ruşine, ciudă etc.).
(Sint.) Duminica mare sau (rar) duminica cea mare
1.	Rusaliile. 2. Prima zi de Paşti.
(Sint.; pop.) Seara mare Ajun al Crăciunului. (Sint.; pop.) Zi mare Zi de sărbătoare.
(Loc. a.) De zile mari Deosebit.
(Sint.) Doliu mare Doliu solemn, manifestat prin îmbrăcăminte de culoare neagră, purtat la moartea unei rude foarte apropiate.
(Sint.; pop.) Prânzul (cel) mare 1. A doua masă pe care o iau ţăranii aflaţi la muncă, în cursul verii.
2.	Masă principală de la amiază.
(Sint.; pfm.) Drumul (cel) mare Drum principal, de largă circulaţie, care leagă localităţi importante. (Sint.) Strada (sau uliţa) (cea) mare Stradă sau uliţă principală.
(Sint.) Vorbă mare Vorbă solemnă, hotărâtă, importantă, care angajează.
(Sint.) Vorbe mari 1. Cuvinte bombastice. 2. Promisiuni goale. 3. (Rar.) Laude.
(Sint.) Lucru mare 1. Lucru sau fiinţă de seamă, de valoare. 2. Extraordinar.
(Exp. vb.) (Nu) e mare lucru 1. (Nu) este un lucru care impresionează sau trezeşte mirare. 2. (Nu) este un lucru semnificativ. 3. (Nu) este un lucru care reprezintă mult pentru cineva.
(Exp. av.; rar) Cât un lucru mare Cât nu se poate spune, foarte mult.
(Exp. vb.; rar) A avea mari cuvinte să... A avea motive puternice, întemeiate să...
(Exp. vb.; excl.; fam.) (A fi) mare minune (sau, înv., ciudă) sau minune mare 1. Exprimă uimire admiraţie etc. 2. (Reg.; cu valoare de superlativ) (A fi) foarte frumos sau bun etc.
(Exp. vb.; pfm.) (Ar fî) mare minune să (nu)-** Ar fi de mirare să (nu)...
(Sint.) Mare ţinută îmbrăcăminte sau uniforma destinată pentru anumite solemnităţi.
(Loc. av.) Cu mare greu (sau greutate) Cu dificultăţi deosebite, anevoie.
(Exp. vb.; reg.) Cu mare ce 1. Cu dificultăţi deosebite. 2. (P. ex.) în cele din urmă.
227
1VL4RGINE
(Exp- vb.) A se ţine mare A fi mândru, semeţ.
(Exp. vb.; pop.) A trage (sau a călca) a mare sau (nob.) a o lua Pe mare 1. A-şi da importanţă. 2. A căuta să-i ajungă pe cei sus-puşi.
(Exp. a.) Mare (şi) tare sau tare şi mare (D. oameni) Extrem de influent prin funcţia pe care o deţine.
(Exp. vb.) A fî (sau a umbla) cu capul mare sau a fi cap mare (ori mare de cap) 1. A avea o părere foarte bună despre sine. 2. A fi încăpăţânat.
(Exp. vb.; reg.) A se face mare pe ceva (sau pe cineva) 1. A face pe stăpânul unui lucru sau unei persoane. 2. A face pe superiorul cuiva.
(Exp. vb.) A face pe marele 1. A-şi da importanţă.
2.	A se considera sus-pus.
(Sint.) Mamă mare Bunică.
(Sint.) Tată mare Bunic.
(Sint.) Văr mare Văr primar.
(Sint.; pop.) Unchi (sau lele) mare (Frate sau) soră a(l) tatălui sau a(l) mamei, în raport cu copiii. (Sint.) Socru (sau soacră) mare (Tatăl sau) mama mirelui, în ziua căsătoriei a doi tineri.
(Sint.) Nun (sau nună) mare Fiecare dintre cele două persoane care asistă ca martori principali la săvârşirea unei cununii religioase.
(Sint .; înv.) Mai mare Strămoş.
M/IRE2 s.f (Sint.; înv.) Marea oceanului Ocean.
(Exp. av.; înv.) De la mare până la mare De la un capăt la altul al pământului, pretutindeni.
(Exp. av.; pop.) Peste mări negre Foarte departe. (Exp. av.; pop.) Peste (nouă sau şapte) mări şi (nouă sau şapte) ţări sau (rar) peste nouă ţări şi oiări, peste nouă mări, peste nouă ţări Foarte departe.
(Exp. vb.; fam.) A făgădui (sau a cere) marea cu sarea (şi Oltul cu totul) 1. A făgădui sau a cere prea mult. 2. (R ex.) A făgădui sau a cere imposibilul.
(Exp. vb.) A vântura (sau a cutreiera) ţările şi mările A hoinări.
(Exp. vb.; fam.) A (în)cerca marea cu degetul 1. A
mcerca să rezolvi ceva la întâmplare, cu foarte puţine Şanse de reuşită. 2. A încerca imposibilul.
M4RF A s.f
(Sint.; p. gn>) Marfă sălbatică Animal sălbatic, cerb sau căprioară.
(Sint.) Marfă monedă sau marfa monedei Monedă considerată ca echivalent de schimb, bani.
(Exp. vb.; pfm.) A-şi lăuda marfa (ca ţiganul ciocanul ori pila) A-şi lăuda lucrurile pe care le posedă sau meritele personale.
(Exp. vb.; pop.) Nu-mi vinde el mie marfă Nu mă
poate înşela.
(Exp. vb.; reg.) A lua (pe cineva) marfă A lua pe
cineva în spate, în cârcă.
(Exp. a.; dep.) Bună marfă sau marfă bună 1. (D.
oameni; ir.) Şmecher şi imoral. 2. (Rar) Obiect cu calităţi deosebite.
(Exp. a.; rar) Altă marfă Alt aspect ai unei probleme, altă situaţie, altă împrejurare.
MARGINE s.f.
(Sint.; îvp.) Marginea (sau marginile) pământului (sau lumii) ori margine (sau margini) de pământ
1.	Limită a pământului, privit ca întindere. 2. (P. ex.) Oameni de pe întreg pământul, lume.
(Exp. a.) Fără (de) margini (sau, rar, margine) Care este sau pare a fi nelimitat, nemărginit, nesfârşit. (Exp. av.) De la (sau din ori la) marginea (sau marginile) lumii (sau de lume, pământului, de pământ) (De) foarte departe.
(Exp. av.; înv.) De la margini până la margini De
la un capăt la altul, peste tot.
(Exp. vb.; înv.) A nu şti la ce margine (îi) va ieşi (ceva) A nu şti ce reuşită va avea la ceea ce a întreprins.
(Loc. vb.; reg.) A umbla huci marginea A fugi de frică.
(Exp. vb.; arg.) A gini (sau a gimbi) marginea A fi
atent la ceva, a observa.
(Exp. a.; exp. av.) Fără margini întins.
(Exp. a.; exp. av.; înv.) De margine Periferic.
(Loc. vb.; pop.) A ţine (tot) marginile sau a bate
marginile 1. A se feri de ce-i mai greu. 2. A se codi la treabă. 3. (P. ex.) A fi ascuns, fals, înşelător. (Sint.; înv.) Marginea unghiului sau margine de unghi Temelie.
(Loc. av.; reg.) Intr-o margine (Culcat sau) aplecat pe o parte.
(Sint.) Pe marginea cărţilor Rubrică a unor reviste, în care se face prezentarea lucrărilor recent apărute. (Loc. av.) Pe marginea (sau marginile) 1. în legătură cu... 2. în raport cu... 3. Drept corolar... (Exp. vb.) A fi (sau a se găsi, a ajunge) pe (sau la) marginea gropii A fi aproape de moarte.
(Exp. vb.) A fi pe (sau la) marginea prăpastiei
1.	A se afla într-un moment critic. 2. A fi ameninţat de o mare primejdie.
MARIONETĂ
228
MARIONETĂ s.f.
(Sint.) Guvern marionetă Guvern care execută servil ordinele primite de la o putere străină.
MARŞ s. n.
(Sint.) Pas de marş Mers în cadenţă.
(Sint.) Batalion (sau companie) de marş Batalion sau companie instruită în spatele frontului pentru a completa efectivul de pe front.
(Exp. vb.) A câştiga un marş A ajunge la un obiectiv înaintea inamicului.
(Sint.) Marş forţat Marş executat cu o viteză mai mare decât cea normală.
(Exp. vb.) înainte marş Ordin de a pleca adresat unei unităţi militare, unei formaţii încolonate, unui militar.
(Exp. vb.) Marş de aici! Pleacă numaidecât! MARŢ 5
(Exp. vb.) A face (sau a fî, a rămâne etc.) marţ
1.	(A câştiga sau) a pierde la unele jocuri, în special la jocul de table, în condiţiile în care se punctează dublu. 2. (A întrece sau) a fî întrecut cu mult. 3. (A pune sau) a fi pus în situaţia să nu mai poată obiecta sau spune nimic.
MARŢI s.f (Sint.; pop.) Marţea vaselor Zi de marţi din prima săptămână a Postului Paştelui.
(Sint.; pop.) Marţea încuiată Zi de marţi din a doua săptămână a Postului Paştelui.
(Sint.; pop.) Marţea ciorilor Zi de marţi din Săptămâna brânzei.
(Sint.; pop.) Marţea morţilor Sărbătoare care cade în marţea din a doua săptămână după Duminica Mare.
(Sint.; reg.) Marţea Mare Rusalii.
(Exp. vb.; pop.) Parcă e făcut marţea (pe gratii)
Este un om lipsit de noroc.
(Exp. vb.; pop.) Toate pe dos şi nunta marţea Şir
de lucruri, de întâmplări care de care mai nepotrivite.
MARŢIAL, ~Ă a., av.
(Sint.) Curte marţială Tribunal militar instituit în timp de război, de mobilizare, în timpul stării excepţionale sau de asediu, şi care judecă infracţiunile săvârşite atât de militari, cât şi de civili.
(Sint.) Lege marţială Lege care autorizează folosirea forţei armate în represiunea internă.
MAS n.
(Loc. vb.; înv.) A se aşeza de (sau pe) mas ori a cădea la (sau de) mas, a rămânea cu masul A petrece noaptea, (îvp.) a mânea.
(Loc. vb.; reg.) A-l ajunge (pe cineva) masul A-l
apuca seara sau noaptea într-un anumit loc.
(Loc. vb.) A primi (sau a lăsa) de mas A găzdui peste noapte, a adăposti.
MAŞALA s.f. „făclie”.
(Exp. vb.; pop.) Dă masalaua pe un poponeţ E nechibzuit, dă un lucru mai bun pe altul mai prost. MASĂ1 s.f
(Sint.) Masă verde 1. Masă acoperită cu postav verde, la care se joacă jocuri de noroc. 2. (P. ex.) Joc de noroc. 3. Masă în jurul căreia se duc tratative diplomatice.
(Sint.; Bis.) Sfânta masă Pristol.
(Sint.) Sală de mese încăpere în care se serveşte mâncarea într-o şcoală, într-o cazarmă, la o cantină etc. (Sint.) Capul mesei sau (rar) cap de masă Loc de cinste la o masă, la un ospăţ.
(Exp. vb.) A aduce sau a duce (ceva) la (sau pe, reg. în) masă A servi mesenilor o mâncare sau o băutură.
(Exp. vb.) A pune (sau a întinde) masa A pune, a pregăti pe masă toate cele necesare pentru servirea mâncării.
(Exp. vb.) A strânge masa A aduna de pe masă mâncărurile rămase, vasele din care s-a mâncat, tacâmurile etc.
(Exp. vb.) A pune masa cu toţii A se împrieteni cu toată lumea.
(Exp. vb.) A întinde cuiva masa A da cuiva de mâncare.
(Exp. vb.) A întinde masă mare sau a ţine masa întinsă 1. A oferi ospeţe, banchete. 2. (P. ex.) A se ţine de petreceri.
(Exp. vb.; fam.) A lăsa pe cineva sub masă 1. A
nu da cuiva nicio atenţie. 2. A fî mai rezistent la băutură. 3. A învinge pe cineva într-o competiţie, într-un joc.
(Exp. vb.) A-i fi (cuiva) casa casă şi masa masa
1.	A fi chibzuit. 2. A trăi tihnit, liniştit.
(Exp. vb.) A avea casă şi masă 1. A avea cele trebuitoare pentru existenţă. 2. A duce o viaţă tihnita. (Exp. vb.) A (nu) avea ce pune pe masă 1. A (nu) avea existenţa asigurată. 2. A (nu) fî foarte sărac. ^ (Exp. vb.) N-are casă, n-are masă E om fa^a căpătâi.
(Exp. vb.; reg.) A fi la masa cuiva A se afla, ca soţie ori ca rudă apropiată, în dependenţă materiala faţă de capul familiei.
(Exp. vb.; reg.) A pune pe cineva la masă cu tme
A trata pe cineva ca pe un prieten apropiat.
229
MAŢ
(Exp. vb.) Umplutul meselor Datină constând din umplerea cu alimente a diferite vase care se dau de pomană, la Moşi sau la Rusalii.
(Sint.; Bis.; înv.) Masa cea tainică Cina cea de taină.
(Sint.) înainte de masă 1. în partea zilei care precedă prânzul. 2. în fiecare dimineaţă.
(Sint.) După masă 1. în partea zilei care urmează după prânz, după-amiază, după-prânz. 2. în fiecare după-amiază.
(Exp. vb.) A şedea (sau a sta) Ia masă sau a lua masa A mânca.
(Exp. vb.) Poftim (sau poftiţi) la masă Formulă de politeţe cu care este invitat cineva să se aşeze la masă pentru a mânca.
(Sint.; pop.) Masa mare sau masa de dar, a doua masă Ospăţ dat de părinţii mirelui după cununie pentru perechea căsătorită.
(Sint.) Masa de operaţie Masă metalică pe care este întins un pacient în timpul intervenţiei chirurgicale.
MASĂ2 s. f (Sint.) Masă verde Nutreţ pentru vite, furaj.
(Loc. av.) în masă 1. în cantitate mare, masiv. 2. Cu toţii. 3. în număr mare.
(Sint.) Masă moleculară Masă obţinută din însumarea maselor atomice ale atomilor din care e constituită o moleculă.
(Sint.; i. uz.) Masă magnetică Sarcină magnetică. (Sint.; înv.) Masă electrică Sarcină electrică.
(Loc. a.) De masă Care cuprinde, care antrenează o întreagă colectivitate umană.
(Sint.; i. uz.) Cântec de masă (sau de mase) Cântec cu conţinut patriotic revoluţionar, destinat să fie cântat de un cor numeros.
(Sint.) Masă plastică Produs sintetic macromo-lecular de natură organică, anorganică sau mixtă, care se poate prelucra uşor.
Mascara s.f.
(Loc. vb.) A face (pe cineva) de mascara 1. A face de râs. 2. A certa cu asprime, (fam.) a face de două Parale.
(Loc. vb.; reg.) A da de mascara A se face de râs. ^SC ks.fi (Sint.) Bal cu mască Bal mascat.
(Sint.) Mască mortuară Mulaj în ghips al feţei unei Persoane, făcut îndată după deces, ffixp. vb.) A(-i) cădea (sau a i se lua cuiva) masca A (se) dezvălui minciuna, înşelătoria cuiva. 2. (A aparea sau) a face să apară în adevărata lumină.
(Exp. vb.) A-şi scoate (sau a-şi arunca, a-şi lepăda etc.) masca ori a ridica (sau a lua, a smulge, a rupe) cuiva masca A(-şi) arăta adevărata fire, intenţiile ascunse, a (se) demasca.
(Loc. vb.; arg.) A lăsa (pe cineva) mască 1. A înşela pe cineva. 2. A uimi foarte tare pe cineva. (Sint.; spec.) Mască de gaze sau de gaz Dispozitiv care se aşază pe cap şi pe faţă, folosit ca mijloc de protecţie împotriva gazelor toxice de luptă şi a substanţelor radioactive.
MAT s. n.
(Sint.) Şah mat (La jocul de şah) Situaţie în care regele unuia dintre jucători trebuie să se predea, ceea ce echivalează cu pierderea partidei.
(Loc. vb.; fam.; fîg.) A face mat (pe cineva) A învinge.
MATCĂ s.f.
(Sint.) Matcă de albine, matcă de stup Albină femelă, mai mare decât albinele lucrătoare, care depune ouă, regină.
(Exp. a.) Ca un roi fără (de) matcă Dezorientat. (Exp. vb.) A reveni la (sau a reintra în) matcă 1. A
reveni la starea obişnuită. 2. A-şi relua cursul normal. (Exp. vb.) A readuce la matcă A readuce pe calea cea bună.
(Sint.; Mit.; pop. înv.) Matca focului sau matca de foc 1. Iad. 2. Fluviu de foc în Infern.
(Sint.; reg.) Matca copilului Placentă.
MATERIE s.f.
(Sint.) Materie cenuşie 1. Parte a sistemului nervos central situată la suprafaţa creierului şi în interiorul măduvei, care dă naştere fluxului nervos. 2. (P. ex.) Creier.
(Loc. av.; loc. a.; înv.) Fără (de) materie (în mod) spiritual.
(Exp. vb.) A intra în materie A începe, după o introducere, discutarea sau tratarea subiectului pro-priu-zis.
(Sint.) în materie în problema respectivă.
(Loc. pp.) în materie de... în ceea ce priveşte..., cu privire la...
(Sint.) Tablă de materii Listă la începutul sau la sfârşitul unei cărţi, în care sunt trecute capitolele cuprinse în lucrare, cu indicarea paginii.
MAŢ .s. n.
(Sint.; pop.) Maţul (cel sau ăl) gros Intestin gros. (Sint.; pop.) Maţul (cel) subţire Intestin subţire. (Sint.; pop.) Maţul orb (sau mort) Apendice.
(Exp. vb.; pop.) A i se lărgi (sau a i se lungi) cuiva maţul (spre ceva) A se lăcomi la ceva.
MAU
230
(Exp. vb.; pfm.) A fierbe maţele în cineva A fi
foarte enervat, înfuriat.
(Exp. vb.; pop.) A-l pătrunde la maţe 1. A-l surprinde ceva. 2. A-l afecta ceva.
(Exp. vb.; pop.) A frige (sau, rar, a pătrunde) pe cineva la maţe A face cuiva un mare neajuns.
(Exp. vb.; pfm.) A fi pestriţ (sau tărcat, rău, câine) la maţe sau a fi cu maţe (sau cu maţele) tărcate sau bălţate ori a avea maţe pestriţe (sau negre)
1.	A fi rău la suflet. 2. A fi zgârcit.
(Exp. a.; reg.) Iute (sau strâmt) la maţe Arţăgos.
(Sint.; pfm.) Maţe fripte 1. Om sărac, care n-are ce mânca. 2. Om rău. 3. Om zgârcit.
(Sint.; pfm.) Maţe pestriţe (sau albastre) 1. Om foarte zgârcit. 2. Om rău, primejdios şi nesincer.
(Sint.; pop.) Maţ uscat sau maţe goale ori maţ gol Om foarte sărac.
(Sint.; pop.) Maţe sparte (sau rupte) ori maţ gros (sau de cal) Om care mănâncă prea mult.
(Sint.; pop.) Maţe acre Om rău.
(Sint.; Anat.; reg.) Maţul lupului Beregată.
(Exp. av.; înv.) Din maţe De la naştere.
MAU s.
(Exp. vb.; pfm.) A lua (cuiva) maul 1. A amuţi pe cineva cu o lovitură. 2. A-l lăsa fară cunoştinţă. 3. A reduce pe cineva la tăcere.
(Exp. vb.; pfm.) A-şi pierde (sau a i se lua cuiva)
maul 1. A-şi pierde curajul, cumpătul. 2. A rămâne perplex.
(Loc. vb.; pop.) A face (cuiva) maul (pentru...
sau să...) A înlesni să...
(Loc. vb.; pop.) A-i fi (cuiva) mau A se fi obişnuit undeva sau cu ceva.
MĂC4R av.
(Loc. cj.) Măcar de... (sau dacă...) Şi dacă, chiar de, chiar dacă.
(Loc. cj.) Măcar că... (sau să..., înv. că ce...) Cu
toate că, deşi.
(Loc. cj.; loc. p.) Măcar cine 1. Oricine. 2. Fiecare. (Loc. cj.; loc. p.) Măcar cât Oricât.
(Loc. cj.; loc. p.) Măcar cum Oricum.
(Loc. cj.; loc. p.) Măcar unde Oriunde.
(Loc. cj.; loc. p.) Măcar care 1. Cineva. 2. Oricare. MĂCINA vb.
(Exp. vb.; pop.) A măcina cuiva A-i împlini cuiva dorinţele, a-i face pe plac.
(Exp. vb.; pop.) A măcina făină A face o treabă zadarnică, fiindcă a mai fost făcută.
MĂCIt/CĂ s.f.
(Exp. vb.; pfm.) A i se face (sau a i se pune, a i se zburli cuiva) părul (sau chica) măciucă (în sau pe cap) A fi cuprins de o spaimă puternică, a se îngrozi, a se înspăimânta.
MiDUVĂ s.f (Sint.) Măduva spinării Parte a sistemului nervos central, aflată în interiorul coloanei vertebrale. (Exp. vb.; pfm.) A-i îngheţa (sau a-i degera cuiva) măduva-n oase (sau în ciolane etc.) (de frig) A-i fi foarte frig.
(Exp. vb.; reg.) A-i cerca (cuiva) măduva şi oasele
A pune pe cineva la tot felul de încercări.
(Exp. av.; pfm.) Până în (sau la) măduva oaselor (sau din oase) ori până în măduvă 1. Până în adâncul flintei, al sufletului. 2. în cel mai înalt grad.
(Sint.; gmţ.) Măduvă de miel Mâncare aleasă, rară. (Sint.; reg.) Măduva luminii Feştilă a lumânării. MĂG^N
(Loc. av.; reg.) De măgan sau de (ori din) (bun) măganul meu (sau tău, lui etc.) 1. De la sine, din proprie iniţiativă. 2. După dorinţă, după plac. 3. Pe din afară.
(Loc. a.) De măgan sau de măganul meu (sau lui etc.) Liber să facă ce vrea.
MĂG^R 5. m.
(Exp. vb.) A fi măgarul cuiva (D. oameni) A-i face cuiva tot felul de servicii obositoare şi umilitoare. (Exp. vb.; pop.) A ajunge (sau a face pe cineva) din cal măgar 1. (A ajunge sau) a aduce pe cineva dintr-o situaţie mai bună în alta mai rea. 2. (A ajunge sau) a face pe cineva de râs.
(Exp. vb.; fam.) A nu fi nici cal, nici măgar A nu aparţine niciunei categorii determinate, a nu avea o situaţie precisă.
MĂIESTRU, -L4STRĂ a.
(Sint.; Mit.; pop.) Pasăre măiastră Pasăre înzestrată cu înşuşiri supranaturale.
(Sint.) Zână măiastră 1. Zână cu puteri supranaturale. 2. (La pl.) Iele. 3. (La pl.) Ursitoare.
(Sint.) Duh măiestru Duh necurat.
MÂJLAl s.
(Exp. vb.; reg.) A apropia mălaiul de traistă A-Ş1 risipi aproape întreaga avere.
(Exp. a.; pop.) în locul pitei, mălai Din bogat? sărac.
(Exp. vb.; pfm.) Şi-a trăit traiul, şi-a mâncat mn~
laiul A îmbătrânit, s-a învechit, s-a uzat.
231
MĂRTUR/E
(Sint.; îvp.) Zeamă de mălai 1. Lucru lipsit de valoare. 2. Om prost.
(Sint.; fam.) Mălai mare Om mâncăcios şi mătăhălos, bleg şi lipsit de vlagă.
(Sint.; reg.) Mălai crăpat Om gras şi nesimţit. MAMĂL/GĂ 5. f (Exp. vb.; pfm.) A o pune de mămăligă sau (reg.) a pune de mămăligă fără făină 1. A se afla sau a ajunge într-o situaţie dificilă, neplăcută, într-o încurcătură. 2. A da greş.
(Exp. vb.; fam.) A face (pe cineva sau ceva) mămăligă A distruge.
(Exp. vb.; reg.) A căuta nod în mămăligă A căuta cusururi unde nu există, a căuta nod în papură. (Exp. vb.; reg.) A-şi scoate mămăliga A-şi câştiga strictul necesar pentru trai.
(Sint.) Mămăliga ursului Figură pe care o fac copiii la scrânciobul cu frânghie, învârtindu-se astfel ca frânghiile să se răsucească.
MĂNĂST/RE 5. f (Exp. vb.) A se duce sau a (se) închide, a intra, a trimite, a băga la (o) (sau, rar, în) mănăstire A (se) călugări.
(Exp. vb.; arg.) A se face mănăstire 1. A se produce învălmăşeală, înghesuială. 2. A începe bătaia. MĂNt/ŞĂ s.f.
(Exp. vb.; fam.) A umbla (sau a se purta cu cineva) cu mănuşi A se purta cu atenţie şi îngăduinţă, cu multă politeţe.
(Exp. vb.) A arunca (cuiva) mănuşa 1. A provoca la duel. 2. (P. gn.) A provoca (pe cineva).
(Exp. vb.) A ridica mănuşa A primi provocarea cuiva.
(Exp. vb.; fam.) A se potrivi (ca o) mănuşă A se potrivi perfect.
MĂRI j. m.
(Exp. av.; fam.) De florile mărului 1. Fără rost.
2.	Fără un scop anumit.
(Exp. vb.; rar) A trăi ca în flori de măr A duce o yiaţă fericită, lipsită de griji.
(Sint.; pop.) Mărul mirelui (sau de la nuntă) 1* Creangă de măr împodobită cu turte, mere etc. 2* (P. ex.) Colac mare împodobit cu mere, care se face la ţară, la nuntă, şi se aduce în biserică pentru a fi sfinţit de preot.
(Loc. vb.) Abate (sau a face) măr sau a lăsa (bătut)
mar A bate foarte tare pe cineva.
(Sint.) Mărul de cununie Creangă de măr împodobită cu daruri, pentru sărbătorirea unui an de la
cununie.
MĂR2 s. n.
(Sint.) Mărul discordiei Pricină, obiect al duşmăniei, râvnit de mai multe persoane.
(Sint.) Mărul lui Adam Parte proeminentă a zgâr-ciului tiroidian, vizibilă la bărbaţi în partea anterioară a gâtului, (pop.) nodul-gâtului.
(Sint.; îvp.) Merele obrazului Pomeţi ai obrajilor. (Sint.; reg.) Mărul palmei (sau de la palmă) Podul palmei.
MĂRAR s.
(Exp. vb.; pfm.) A se băga în vorbă ca măraru-n ciorbă sau (rar) a se amesteca ca mărarul în bucate 1. A interveni nepoftit în treburile cuiva.
2.	A participa nepoftit la o discuţie.
MĂRĂC7NE 5. m.
(Exp. vb.; fam.) A sta ca (dracul) pe mărăcini
1.	A nu avea astâmpăr. 2. A fi foarte nerăbdător să plece.
(Exp. vb.; rar) A călca (ca) pe mărăcini A păşi încet, nesigur, sfios.
(Exp. vb.; reg.) A trăi ca pe mărăcini A trăi rău, în neînţelegere cu cineva.
(Exp. vb.; pop.) (Umblă) parcă treieră la mărăcini Nu reuşeşte să ducă un lucru la bun sfârşit. MĂRGĂRITAR ,s. n.
(Exp. a.) De mărgăritar 1. încrustat, împodobit cu mărgăritare. 2. Sclipitor.
MĂR/RE s.f.
(Sint.; îvp.) Mărirea trupului Statură.
(Exp. vb.; înv.) A da (sau a face) mărire (cuiva) A preamări.
MĂRIŞOR, -OARĂ a.
(Exp. vb.; reg.) A lăsa (pe cineva) mare mărişor
1.	A părăsi. 2. A lăsa pe cineva să facă ce vrea. MĂR/T s. n.
(Loc. a.) De mărit De măritat.
(Exp. vb.; sprs.) A-şi face de mărit A face vrăji, farmece pentru a se mărita.
MĂRTUR/E s.f (Sint.; Bis.) Mărturia credinţei Crezul.
(Sint.; înv.) Mărturie de cercetare Anchetă.
(Sint.; reg.) Mărturie de vestiri Dovadă prin care se adevereşte că s-au făcut strigările sau vestirile mirilor înainte de cununie.
(Sint.; reg.) Mărturie de cununie Certificat de cununie.
(Sint.) Mărturie de botez Iconiţă sau cruciuliţă de metal dăruită de naş participanţilor la botezul unui copil.
MĂRfTNT
232
(Loc. vb.; reg.) A veni la mărturie A apuca pe calea cea bună, a se da pe brazdă.
(Loc. av.; îrg.) De (sau drept) mărturie 1. De formă, de mântuială. 2. Fără folos.
MĂR£/NT, ~Ă a., s.
(Sint.) Vite mărunte Oi şi capre.
(Sint.; reg.) Vin mărunt Vin de bună calitate.
(Loc. av.; înv.) Cu măruntul în cantitate mică, cu amănuntul, cu bucata, în detaliu.
(Loc. av.) (Cu) de-a mărunta în mod amănunţit, cu de-amănuntul.
MĂRUNŢEL, ~EA as. m.f (Loc. av.; îrg.) Cu mărunţeaua în cantitate mică, cu amănuntul, cu bucata, în detaliu.
(Loc. av.; reg.) De-a (sau de) mărunţelul în mod amănunţit, cu de-amănuntul.
MĂRUNŢ/Ş 5. n.
(Loc. av.; înv.) Cu mărunţişul în cantitate mică, cu bucata, în detaliu, cu amănuntul.
MĂSEA s.f.
(Sint.) Măsea de minte sau măseaua minţii (ori, pop., măsea întreagă, din capăt, din fund, din urmă) Fiecare dintre măselele situate la capătul interior al maxilarelor şi care apar la sfârşitul adolescenţei. (Sint.; reg.) Măseaua căţelii (sau căţelească) Măsea de lângă dintele canin, premolar.
(Exp. vb.) A clănţăni din măsele A tremura de frig.
(Exp. vb.) A-i crăpa (sau, rar, a-i scăpăra) măseaua sau măselele (în gură) 1. A fî foarte nerăbdător (să...). 2. A avea mare nevoie (de...).
(Exp. vb.) A nu avea ce pune (nici) pe o măsea sau a pune abia pe o măsea ori (nici) cât (să) pui pe o măsea A avea foarte puţin de mâncare.
(Exp. vb.; pop.) A nu avea cu ce-şi stropi măseaua 1. A nu avea ce bea. 2. A fi sărac.
(Exp. vb.) A trage (sau a o lua, a suge) la măsea sau a pune (ori, pop., a-şi încălzi, a-şi pili, a-şi stropi) măseaua A bea mult (băuturi alcoolice). (Exp. vb.; pop.) A nu-1 durea (pe cineva) măseaua (de ceva) A nu-i păsa de ceva.
(Exp. av.) De-i sar (sau crapă, trosnesc) măselele sau de-şi culege măselele (de pe jos) Extrem de tare, de mult etc.
(Exp. vb.) A lepăda (pe cineva sau ceva) ca pe o măsea stricată A se debarasa de cineva sau de ceva fară părere de rău.
(Exp. vb.; pfm.) A-i scoate (sau a-i vinde) (cuiva)
şi măselele (din gură) A-i lua cuiva tot ce are, a sărăci.
(Exp. av.; pop.) Cât te-ai scobi în măsea Repede. (Sint.) Oltean (sau, rar, mehedinţean) cu douăzeci şi patru de măsele 1. Oltean aprig, îndărătnic. 2. (P. gn.) Om voinic şi isteţ.
MĂSURA vb.
(Exp. vb.; pop.) A măsura banii cu dimirlia A fi foarte bogat.
(Exp. vb.; reg.) A măsura oile (sau laptele) A
cântări laptele muls o dată de la oile dintr-o turmă, pentru a evalua cantitatea de brânză ce se va produce.
(Exp. vb.; pfm.) A lua la măsurat A lua la bătaie. (Exp. vb.; reg.) A-i măsura (cuiva) vorba cu îmblăciul 1. A spune nimicuri. 2. A vorbi nedesluşit.
(Exp. vb.; pop.) A umbla gonind vânturile şi măsurând câmpurile A umbla fară niciun rost. (Exp. vb.) A nu se putea măsura (cu cineva sau cu ceva) A fî în inferioritate evidentă faţă de cineva sau de ceva.
(Exp. vb.) A-şi măsura puterile (cu cineva) A se lupta.
MASlMAs.f (Loc. vb.; reg.) A-şi face (sau a-şi lua) măsuri A chibzui.
(Exp. vb.; reg.) A băga oile în (sau la) măsură A izola oile de miei, spre a stabili cât lapte dă fiecare oaie.
(Loc. av.) De (sau pe) o măsură Deopotrivă.
(Exp. vb.; pop.) A fi de o măsură (cu cineva) A fi de aceeaşi vârstă cu cineva.
(Exp. vb.; îvp.) Să nu fie de o măsură sau n-ar fi de o măsură! (D. o nenorocire, o boală, un mort etc.) De n-am păţi la fel!
(Exp. vb.) A fi pe o măsură (cu cineva) A se asemăna la fapte rele.
(Exp. a.) După (sau pe) măsură (D. obiecte de îmbrăcăminte sau încălţăminte) Potrivit cu dimensiunile corpului.
(Loc. av.) în largă (sau în mare, înv. cu multa) măsură în cantitate mare, mult.
(Loc. av.) în mică măsură sau în măsură neînsemnată în cantitate mică, puţin.
(Loc. av.) în egală (sau în aceeaşi) măsură La fel de mult.
(Loc. av.; îrg.) La măsură Corespunzător unei mărimi dinainte determinate, precis, exact.
(Loc. vb.) A veni la măsură A atinge o anumita limită dinainte stabilită în ce priveşte mărimea, dimensiunea, cantitatea etc., a nivela, a potrivi.
233
MANĂ
(Loc. vb.; înv.) A veni (sau a sosi) la măsura vârstei sau la măsură de vârstă 1. A depăşi vârsta adolescenţei. 2. A ajunge la majorat.
(Loc. pp.) După (sau pe, în) măsura... 1. în raport cu... 2. Potrivit cu... 3. Proporţional cu...
(Loc. cj.) Pe măsură ce... Cu cât...
(Loc. cj.) în măsura în care... Numai atât cât... (Loc. vb.) A lua (cuiva) măsură A măsura diferite dimensiuni ale cuiva în vederea confecţionării unor obiecte de îmbrăcăminte sau încălţăminte.
(Exp. vb.; pop.) I-a uitat Dumnezeu măsura sau i-a pierdut dracul măsura 1. E un om foarte înalt.
2.	E foarte bătrân.
(Loc. vb.; reg.) A duce măsură A (se) echilibra. (Loc. vb.) A umple măsura A ajunge la limită. (Exp. vb.; pop.) A i se umple măsura 1. A se sătura de ceva sau de cineva. 2. A-şi pierde răbdarea.
3.	A-şi ieşi din fire.
(Exp. vb.) A fi în măsură (să...) A fî în stare, indicat, a avea posibilitatea de a face ceva, de a reuşi.
(Exp. vb.) A-şi da măsura A arăta tot ce este capabil să facă, să dea.
(Loc. av.) Peste (sau, înv., cu asupra de) măsură
Din cale-afară de mult, exagerat, excesiv.
(Loc. av.) Fără de măsură 1. Exagerat. 2. Foarte mare, nemăsurat.
(Loc. av.) Cu măsură Chibzuit.
(Loc. av.) în măsura posibilităţilor Atât cât se poate, în limita posibilităţilor.
(Exp. vb.; reg.) A avea măsură bună A avea fire bună, temperament bun.
(Loc. vb.; înv.) A nu(-i) fî măsură 1. A fi foarte mare, nemăsurat, nelimitat. 2. A fi în număr foarte mare, nenumărat.
MĂTASE S.f.
(Sint.; reg.) Mătasea morţilor Funigei.
(Exp. a.) De mătase Mătăsos, moale, lucios.
(Sint.) Mere de mătase Varietate de mere nedefinită mai îndeaproape.
(Exp. a.) Crescut în mătase Răsfăţat.
(Sint.) Mătasea porumbului sau mătase de porumb Eire subţiri, cafenii-gălbui, la vârful ştiuletelui de Porumb, în formă de smoc mătăsos.
(Exp. vb.) a fi în (sau a face, a da, a da în, a fepăda, a slobozi) mătase (D. porumb) A începe să lege.
^TRĂGt/N ks.f (Exp. vb.; fam.) Parcă i-a dat cineva mătrăgună
^are să fie nebun.
MĂTRĂŞ/ vb.
(Exp. vb.; pop.) A mătrăşi (pe cineva) din lumea asta A ucide.
MÂC s. n.
(Exp. vb.; reg.) A nu zice nici mâc A tăcea.
(Exp. vb.) A tăcea mâc 1. A nu scoate o vorbă. 2. A nu răspunde la o întrebare.
MilNE av.
(Exp. a.) De mâine Care urmează zilei de azi. (Exp. av.) Pe mâine Formulă de salut la despărţire, indicând o reîntâlnire în ziua următoare.
(Exp. av.) Ca mâine (poimâine) 1. în curând. 2. în viitorul apropiat. 3. Cândva.
(Exp. av.; reg.) Mâine alaltă Nu peste mult timp. (Exp. a.) De mâine Din viitor.
MÂLC av.
(Exp. vb.) A tăcea mâlc A nu spune niciun cuvânt. MÂLC/TĂ a.
(Loc. vb.) A o face mâlcită A trece sub tăcere ceva. (Loc. av.) Pe mâlcite Pe tăcute.
MÂNA vb.
(Exp. vb.; fam.) A mâna porcii (la jir sau, rar, la Braşov) A sforăi în somn.
(Exp. vb.) Mână măgaru’! Pleacă de aici!
(Exp. vb.; reg.) A-l mâna (pe cineva) afară sau a-l mâna burduhanul A avea diaree.
(Exp. vb.) A(-şi) mâna viaţa sau a o mâna A-şi duce viaţa.
MiNĂ s.f.
(Exp. a.) De mână 1. (D. o unealtă, un instrument) Acţionat manual. 2. Făcut cu mâna.
(Loc. av.; îrg.) A mână La îndemână.
(Loc. av.; Com.; înv.) De-a mâna Cu amănuntul. (Loc. av.) Pe (sau, rar, în, la, înv. de-a) mâna dreptă (sau stângă) în partea dreaptă (sau stângă).
(Loc. av.; reg.) Pe mână Pe dibuite.
(Exp. av.; reg.) Sub mână Subsuoară.
(Loc. av.) Pe sub mână 1. Pe ascuns. 2. în mod clandestin.
(Loc. vb.) A fi peste mână A fi dificil de realizat, de obţinut.
(Exp. av.) Cu mâna lui (ori mea, ta etc.) sau cu mâinile lor (ori noastre, voastre etc.) în mod direct. (Exp. av.) Cu mâna cuiva Cu ajutorul cuiva.
(Exp. vb.) A scoate castanele (sau cărbunii) din foc ori a stinge cărbunii (reg. a prinde şarpele) cu mâna altuia A se folosi de cineva pentru a-şi rezolva o problemă dificilă sau riscantă.
(Exp. vb.; reg.) A fi mână singură A fi lipsit de ajutor.
MiNĂ
234
(Exp. av.) Cu mâna goală 1. Fără a aduce sau fară a lua nimic. 2. (P. ex.) Fără a-şi fi atins scopul. (Exp. av.) Cu amândouă mâinile sau, pop., cu mână bună, cu o mână ca c-o mie 1. în cantitate mare. 2. Cu toată bunăvoinţa.
(Exp. av.; reg.) Cu mână (sau mâna) de sare
1.	Fără noroc. 2. Fără putere morală sau materială. (Exp. vb.; fam.) A avea (sau a fi cu) mână (sau mâna) lungă sau a fi bun de mână A fi hoţ.
(Exp. vb.) A avea (sau a fi cu) mână largă (sau deschisă) ori (înv.) a fi slobod la mână A fi darnic.
(Sint.; îvp.) Mână slobodă (sau întinsă, îndurată) Dărnicie.
(Exp. a.; pfm.) Cu mână (sau mâna) spartă sau spart la mână Risipitor.
(Exp. vb.; pfm.) A lua cu o mână şi a da cu alta (sau cu zece) A cheltui mult, a fi risipitor.
(Exp. vb.; pfm.) A avea mână bună sau a fi bun
de (ori la) mână 1. A fi îndemânatic. 2. A purta cuiva noroc.
(Exp. vb.) A-şi face mână bună (pe) la cineva A
obţine simpatia sau încrederea cuiva.
(Exp. vb.) A fi uşor (sau ager) de mână sau a avea mână uşoară A lucra cu fineţe şi cu abilitate. (Exp. vb.) A fi greu de mână A fi neîndemânatic. (Exp. vb.) A avea mâna strânsă (sau scurtă) sau a fi strâns la mână A fi zgârcit.
(Exp. vb.; pfm.) A fi (om) cu dare de mână A fi om înstărit.
(Loc. vb.) A da o mână de ajutor A ajuta.
(Exp. vb.) A fi mâna (cea) dreaptă a cuiva A fi
principalul ajutor, omul de încredere al cuiva. (Exp. vb.; înv.) A scăpa cu capul a mână A scăpa nevătămat dintr-o mare primejdie.
(Loc. a.; reg.) Cu capul a mână 1. Nechibzuit.
2.	Foarte îndrăzneţ.
(Loc. av.) Cu zilele a (sau în) mână Ameninţat de o mare primejdie.
(Exp. vb.; pop.) A muri cu zilele în mână A muri înainte de vreme.
(Exp. vb.) A da din mâini şi din picioare A depune eforturi pentru a învinge o dificultate, a se strădui.
(Exp. vb.) A lega (sau a-i tăia) cuiva mâinile (şi picioarele) sau a lega de mâini şi de picioare 1. A
împiedica sau a pune în imposibilitate să acţioneze într-o anumită direcţie. 2. A-i lua, a-i reduce cuiva posibilitatea de a se manifesta.
(Exp. vb.) A avea (sau a lăsa, a da cuiva) mână (sau mâna) liberă (A acţiona sau) a lăsa pe cineva să acţioneze după bunul său plac.
(Exp. vb.; înv.) A-şi lărgi mâinile spre (sau pre) lăcomie A deveni foarte lacom.
(Exp. vb.; înv.) A-şi ţine mâinile de (la)... Ase abţine de la ceva.
(Exp. vb.) A se spăla pe mâini sau a-şi spăla
mâinile 1. A pierde ceva. 2. A refuza să-şi ia răspunderea unei probleme dificile sau a unei fapte reprobabile.
(Exp. vb.; pop.) A avea mâna curată (sau mâinile curate) A fl cinstit.
(Exp. vb.; fam.) A prinde (pe cineva) cu mâna în
sac (sau în traistă, în sân) A surprinde pe cineva furând sau înşelând.
(Exp. vb.; reg.) A se prinde cu mâinile de vatră
A-şi înjgheba o gospodărie, un cămin.
(Exp. vb.) A lua boala (sau durerea etc.) cu mâna A face să treacă boala sau să înceteze durerea etc. repede, numaidecât.
(Exp. vb.; reg.) A da cu mâna în foc (sau prin spuză, prin şperlă) 1. A se păcăli. 2. A se îmbogăţi deodată, fară muncă.
(Exp. vb.) A pune (sau a băga) mâna în foc pentru cineva (sau pentru ceva) A garanta pentru cineva sau pentru ceva.
(Exp. vb.) I-a pus Dumnezeu mâna în cap A dat
norocul peste el.
(Exp. vb.) A primi în (sau a lua în, reg. a lua la) mână (D. bani) A obţine ca venit net.
(Exp. vb.) A nu da (sau lăsa) hăţurile din mâna
A păstra pentru sine puterea, conducerea.
(Exp. vb.) A duce de mână (pe cineva) 1. A călăuzi, a conduce pe cineva. 2. (Fig.) A sprijini, a proteja pe un nepriceput.
(Exp. vb.) A pune mâna 1. A întreprinde ceva. 2. A acţiona. 3. A fura.
(Exp. av.) De la mână până la gură I. In timp scurt. 2. (Reg.) Foarte puţin.
(Exp. av.; fam.) Una la mână (într-o enumerare) I11 primul rând.
(Exp. a.; reg.) Cu mâinile la piept sau cu căciula în mână Umil.
(Exp. vb.) A pune (sau a încrucişa) mâinile pe piept A muri.
(Exp. vb.) A pune mâna pe cineva A prinde. (Exp. vb.) A(-i) pune (cuiva) mâna în piept (sau ui gât) 1. A înşfaca. 2. A trage la răspundere pe cineva.
MÂNCA
(Exp. a.) Cu mâinile (sau mâini) în şolduri (sau încrucişate) 1. Indiferent. 2. Inactiv. 3. în voie. (Exp. vb.) A-şi pune mâna pe inimă (sau pe cuget) Ase angaja să spună adevărul.
(Exp. av.) Cu mâna pe inimă Cu conştiinţa curată. (Exp. vb.) A ridica mâna asupra cuiva 1. A ameninţa pe cineva cu bătaia. 2. A fî agresiv. 3. A bate.
(Sint.; pop.) Mână moartă (sau ciungă) Joc de copii, în care unul apucă mâna altuia, care şi-o lasă moale, şi începe să i-o legene.
(Sint.; pop.) Năframă de mână Batistă.
(Exp. vb.) A lăsa (ori a da, a încredinţa etc.) pe mâna (cuiva) A lăsa ceva sau pe cineva în grija sau paza cuiva.
(Exp. vb.) A întinde cuiva mâna (sau, înv., mână bună) A ajuta pe cineva.
(Exp. vb.) A-i fi (cuiva) la mâini bune A-i fî cuiva prieten credincios, ajutor de nădejde.
(Exp. vb.) A ajunge pe mâini bune A avea parte de o îngrijire atentă.
(Exp. vb.) A-şi lua mâna de pe cineva A înceta de a mai ajuta, de a mai ocroti pe cineva.
(Exp. vb.) A purta (sau a ţine) pe cineva pe mâini A avea o grijă deosebită faţă de cineva.
(Exp. vb.; exp. a.) (A fi) mână de fier sau mână forte (A fî) om energic, autoritar.
(Exp. vb.) A avea (sau a fi la cineva) mâna (La jocul de cărţi) A-i veni rândul să împartă cărţile. (Exp. vb.) A trece (sau a ceda) mâna (La jocul de cărţi) A ceda rândul jucătorului sau jucătorilor următori.
(Exp. vb.) A-şi trage mâna A-şi retrage stăpânirea, autoritatea.
(Loc. vb.) A-i da mâna 1. A putea. 2. A-şi permite. 2* A-i conveni să...
(Loc, av.) De-a mână 1. Apropiat. 2. (D. lupte) Corp Ia corp. 3. Necurmat, în lanţ.
(Loc. av.) Mână în mână în perfect acord.
(Exp. av.) Dintr-o mână în alta sau din mână în mână De la unul la altul.
(Exp. vb.) A pune mână de la mână (sau de la naa»ă la mână) A aduna bani, obiecte etc. prin contribuţie benevolă.
(Exp. vb.) A bate (sau a da) mâna 1. A se înţelege m privinţa unei tranzacţii. 2. A se lega cu jurământ. (Exp. vb.) A-şi da mâna (cu cineva) 1. A strânge mana cuiva în semn de salut sau în semn de împă-care. 2. A se uni prin căsătorie. 3. A colabora.
(Exp. vb.; reg.) A da mâna cu moartea A trece printr-o mare primejdie.
(Exp. vb.; înv.) A da mâna la ceva A sprijini ceva. (Exp. vb.; fam.) A se ţine de mână A fi nedespărţiţi.
(Exp. vb.; fam.) Ia-te (sau poţi să te iei) de mână cu... sau puteţi să vă luaţi de mână Vă potriviţi la fapte rele sau la caracterul urât.
(Loc. vb.) A cere mâna cuiva A cere în căsătorie pe cineva.
(Exp. vb.) A-şi disputa mâna cuiva (D. bărbaţi) A concura pentru a se putea căsători cu o anumită fată.
(Exp. vb.) A da pe mâna justiţiei A înainta pe un infractor organelor judiciare, pentru a fi cercetat, judecat etc.
(Sint.; Jur.) Mână moartă 1. Situaţie a acelor bunuri care aparţineau oraşelor, spitalelor, mănăstirilor şi nu puteau fi înstrăinate. 2. (La jocuri de cărţi) Situaţie în care se distribuie cărţile unui jucător fictiv sau în care unul din cei prezenţi nu joacă, partenerul de echipă mânuind şi cărţile lui.
(Sint.; reg.) Frate de mână Cavaler de onoare la nuntă.
(Sint.; reg.) Cumnat de mână Vomicel la nuntă. (Loc. a.) De toată mâna sau de multe mâini De
toate felurile.
(Sint.; rar) Mână curentă Balustradă.
MÂNCA vb.
(Exp. vb.; pfm.) A mânca ca în târgul (sau ca în satul) lui Cremene (sau ca în codru) A mânca fară socoteală.
(Exp. vb.; pfm.) A mânca cât (sau ca) un lup (sau cât patru, cât şapte, cât un turc din cei calici, ca o căpuşă, ca o lăcustă, ca un popă, ca diacul la pomene, de parcă n-a văzut fir verde) A mânca mult şi cu lăcomie.
(Exp. vb.; pfm.) A mânca ca o pasăre (sau ca o vrabie) A mânca puţin.
(Exp. vb.; pfm.) A mânca de-a gata A profita de munca altuia.
(Exp. vb.; pfm.) A avea ce mânca A avea din ce trăi. (Exp. vb.; pop.) A mânca pâinea (sau pâinea şi sarea, pita) cuiva 1. A fi găzduit, întreţinut de cineva.
2.	A fi în slujba cuiva. 3. A se folosi de binefacerile cuiva.
(Exp. vb.; pop.) A mânca pâine şi sare (de pe un talger) cu cineva (sau împreună) sau a mânca toţi o pâine şi o sare 1. A trăi la un loc, a convieţui.
MÂNCA
236
2.	(Pop.) A se afla în raporturi de strânsă prietenie cu cineva.
(Exp. vb.; pfm.) A fî mâncat pâine (sau pită) din multe cuptoare sau a fî mâncat (mai) multe paşti (sau mai mulţi crăciuni decât cineva) 1. A fî mai bătrân. 2. A fi cu mai multă experienţă.
(Exp. vb.; pop.) A mânca singur bucatele şi a lăsa altora zeama A trage singur foloasele.
(Loc. vb.; pfm.) A-şi mânca de sub unghii (sau de sub unghie, de sub tălpi, de sub dânsul) A fi foarte zgârcit.
(Loc. vb.) A mânca schimbeaua A se pârli, a pierde într-o afacere.
(Loc. vb.) A mânca bocluc (sau boc) 1. A păţi un necaz. 2. A intra într-o încurcătură.
(Loc. vb.; reg.) A mânca borşul (sau asmaţuchi, calupul, lumânarea, mucul, schimbeaua, şofra-nul) cuiva A se lăsa păcălit de cineva.
(Exp. vb.; pfm.) A mânca răbdări prăjite (sau ciuperci, coaste fripte) A nu mânca nimic, a răbda.
(Exp. vb.; pfm.) A mânca praz (sau borş, haram, rahat, ciuperci) 1. A minţi. 2. A flecări.
(Exp. vb.; pfm.) (Parcă) a mâncat bureţi (sau ciuperci, ceapa-ciorii, laur, măsălar) Parcă e nebun. (Exp. vb.; pfm.) A-i mânca colacul (sau colacii, coliva) cuiva sau a-i mânca (cuiva) din colivă
1.	A vedea mort pe cineva. 2. A omorî.
(Exp. vb.; pfm.) îi mănâncă câinii (sau raţele) din traistă (sau din buzunar) (D. oameni) 1. E mic de statură. 2. E prost, bleg sau prea cumsecade.
(Exp. vb.; pfm.) A mânca foc pentru cineva 1. A face orice pentru a servi pe cineva. 2. A-şi pune viaţa în primejdie pentru cineva.
(Exp. vb.; pfm.) A mânca foc (sau jăratic) (D. cai) A fi foarte iute.
(Exp. vb.; pfm.) A mânca nori de... A fi extraordinar de...
(Exp. vb.; reg.) A mânca pământ de durere A suferi peste măsură.
(Exp. vb.; reg.) A mânca lut şi pământ A tăgădui cu încăpăţânare.
(Exp. vb.; pfm.) A mânca piatră A răzbi toate greutăţile.
(Exp. vb.; pfm.) A-şi mânca averea (sau banii, aurul) cu lingura 1. A cheltui fară măsură. 2. A fi foarte bogat.
(Exp. vb.) A mânca (cuiva) sau a-şi mânca (cu cineva sau cu ceva) viaţa (sau zilele, tinereţele,
norocul etc.) A(-şi) irosi existenţa.
(Exp. vb.; îvp.) A mânca (cuiva sau a-şi
capul A (se) distruge.
(Exp. vb.; pfm.) A-şi mânca credinţa (sau ome. nia, lefteria, reg. leanca) A-şi pierde prestigiul cinstea.
(Exp. vb.; pfm.) A-i mânca inima (sau sufletul cuiva) A necăji pe cineva peste măsură.
(Exp. vb.; pfm.) (îţi vine) să-l (sau s-o) mănânci
(din ochi ori de viu, de vie) E o persoană frumoasă, atrăgătoare.
(Exp. vb.; pfm.) Mâncaţi-aş ochii sau mân-ca(-mi)-te-aş Exprimă afecţiunea faţă de interlocutor.
(Exp. vb.; pfm.) Mănâncă-1 fript sau mănânc-o friptă Exprimă dispreţul faţă de cineva sau ceva, precum şi hotărârea de a renunţa să mai intervină.
(Loc. vb.) A mânca bătaie (sau trânteală, chelfă-neală etc.) 1. A fi bătut. 2. A fi învins într-o luptă, la o întrecere, la un joc de societate etc.
(Loc. vb.; Bis.) A mânca de dulce 1. A nu posti.
2.	(Fig.) A păcătui.
(Loc. vb.) A(-şi) mânca zilele A (se) necăji.
(Loc. vb.) A mânca (o) papară A fi bătut.
(Exp. vb.) A mânca pumni (sau palme, bastoane etc.) 1. A fi bătut. 2. A fi aspru certat.
(Exp. vb.; pfm.) A fugi (sau a alerga) mâncând pământul (sau de mănâncă pământ ori pământul) sau a mânca pământ (ori pământul) (fugind ori alergând) A fugi foarte repede, în goană.
(Exp. vb.) A crede că tot ce (sau toate câte) zboara se mănâncă 1. A-şi imagina că poate obţine orice.
2.	A fî naiv.
(Exp. vb.; pop.) A mânca carne de (sau din) om ori a-şi mânca din carne (sau carnea de pe el)
A fî crud (cu alţii sau) cu sine.
(Exp. vb.; pfm.) A-l mânca palma dreaptă A simţi o senzaţie de mâncărime în palma dreaptă, semn ca va trebui să dea o sumă de bani.
(Exp. vb.; pfm.) A-l mânca palma stângă A simţ1 o senzaţie de mâncărime în palma stângă, semn ca va primi o sumă de bani.
(Loc. vb.; pfm.) A-l mânca spinarea (sau pielei pop. cojocul) A merita bătaie.
(Exp. vb.; pfm.) A-l mânca mâna (sau palm3) A fi dornic, nerăbdător să bată pe cineva.
(Exp. vb.; pfm.) A-l mânca tălpile A nu avea astâmpăr să stea într-un loc.
(Exp. vb.; pfm.) A-l mânca (pe cineva) să... A simţ1 impulsul, îndemnul să...
MÂNTU/
./Exp. vb.; reg.) A fi mâncat ca alba (sau iapa) de ham A fi sătul, plictisit de ceva.
(Exp. vb.; reg.) A se mânca cu lucrul A se speti muncind.
(Exp. vb.; pfm.) A mânca cartea A învăţa bine şi cu ambiţie.
MÂNCARE s.f.
(Sint.) Poftă de mâncare Stare a organismului care determină consumarea unei cantităţi de mâncare,
? apetit.
(Sint.) De mâncare sau de-ale (sau de-a) mâncăm Hrană.
(Exp. a.) De mâncare Comestibil.
(Sint.; înv.) Mâncare păsărilor Ciuguleală.
(Exp. vb.; pfm.) A strica mâncarea degeaba A trăi fară a fi de vreun folos.
(Sint.) Mâncări şi băuturi Ospeţe.
(Exp. vb.) A o duce (sau a petrece etc. tot) într-o mâncare şi (într-o) băutură A chefui foarte des.
(Exp. vb.; loc. a.; pfm.) (Asta-i) altă mâncare de peşte (Asta-i) cu totul altceva.
(Exp. vb.; loc. a.; pfm.) (A fi) tot o mâncare de peşte (A fi) acelaşi lucru.
(Loc. a.; înv.) Cu mâncare Roditor.
MÂNCĂR/ME S.f.
(Exp. vb.; pfm.) A avea mâncărime de (sau la) limbă (sau, rar, de cuvânt) 1. A simţi nevoia de a vorbi. 2. A fî vorbăreţ, palavragiu, limbut.
(Exp. vb.) A avea mâncărime la degete A fura. (Sint.; reg.) Mâncărime de inimă Mâncătură de inimă.
MÂNCĂTt/RĂs./
(Sint.; reg.) Mâncătură bătrână Galerie veche fotr-o mină.
(Exp. vb.) A avea mâncătură de limbă A avea mâncărime de limbă.
(Sint.; pop.) Mâncătură de inimă Boală de care suferă în special copiii şi care se manifestă prin ţtteri de stomac.
^ANDĂL^C j. rn.
(Exp. vb.; pop.) A căuta (cuiva) păcate în mân-dălaci A găsi cuiva cu orice preţ o vină.
(Exp. vb.; pop.) A se lăsa tot mândălac A se lăsa . Jjs, inert, ca mort.
A vb.
(Exp. vb.; îvp.) A mânea de noapte, peste noapte,
ll0aPtea A petrece undeva noaptea.
(Exp. Yb.; reg.) Mâie (sau mânea-o-ar) (pe) unde a mserat De nu s-ar mai întoarce!
(Exp. vb.; pop.) (Parcă) i-au mas şoarecii (sau o cireadă de boi) în pântece Este mereu flămând.
MiNECĂ s.f (Exp. av.; rar) Pe sub mânecă Pe ascuns.
(Exp. vb.; pop.) A da cu mâneci largi A da cu plăcere.
(Exp. av.; pop., rar.) Ca pe mâneca cămăşii Foarte uşor.
(Exp. vb.; pop.) A-şi şterge nasul cu mâneca A fx
rău crescut, a fi necioplit.
(Exp. vb.; pop.) A-şi tăia mâneca şi a fugi A face un sacrificiu mic spre a evita o pagubă mare.
(Exp. vb.; rar) A lovi (pe cineva) în mânecă A încerca să faci cuiva un rău, fară a reuşi.
(Exp. vb.; pfm.) Atrage (pe cineva) de mânecă sau (rar) a rupe (cuiva) mâneca 1. A insista. 2. A stărui pe lângă cineva pentru a obţine ceva. 3. A atrage cuiva atenţia că minte sau exagerează.
(Exp. vb.; pfm.) A (nu) se lăsa tras de mânecă A (nu) se lăsa prea mult rugat.
(Exp. vb.; rar) Apune (cuiva) mâneci A constrânge pe cineva.
(Exp. vb.; pfm.) A scoate din mâneci A găsi la repezeală un răspuns, o explicaţie, o soluţie.
(Exp. vb.; rar) A o trage pe mânecă 1. A bea. 2. A fora.
(Exp. vb.; pfm.) A o băga pe mânecă (sau, rar, pe mâneci) A se speria de consecinţele unei fapte săvârşite, a o sfecli.
(Exp. vb.; rar) Aceasta-i altă mânecă (sau, rar, altă pereche de mâneci) Asta-i altceva. MANIEs.fi
(Exp. a.) Iute (sau grabnic, rău) la mânie (D. oameni) Care se înfurie uşor.
(Loc. av.; înv.) într-o mânie Cuprins subit de un acces de enervare, de furie.
(Loc. vb.; pop.) A ţine (cuiva) mânie A duşmăni. (Loc. vb.; reg.) A-şi pune mânie 1. A se supăra.
2.	A se încăpăţâna.
MÂNJ/ vb.
(Exp. vb.; rar) Nici cât te-ai mânji la un ochi
Foarte puţin.
(Exp. vb.) A mânji (cuiva) o palmă A da cuiva o palmă.
(Exp. vb.; reg.) A o mânji la ceafă 1. A spune un lucru cu totul nepotrivit. 2. A face o mare prostie. MÂNTU/ vb.
(Exp. vb.; reg.) A mântui în bătaie A bate zdravăn. (Loc. vb.) A mântui de zile A omorî.
MÂNZ
238
(Exp. vb.) A se mântui cu (cineva) sau (înv.) a se mântui de viaţă A muri.
(Exp. vb.) S-a mântuit! Gata!
MÂNZ s. m.
(Exp. vb.; înv.) Când mâşcolii vor face mânji Niciodată.
(Exp. vb.; pop.) A umbla (sau a bate, a face, a se duce) calea mânzului 1. A se obosi zadarnic. 2. A umbla fară rost şi fară folos.
(Exp. vb.; reg.) A fî făcut un mânz mort A nu fi
realizat nimic.
(Exp. vb.; pop.) A se ţine (sau a umbla, a merge după cineva) mânz A nu se dezlipi de cineva.
(Exp. vb.; reg.) A lua mânz (pe cineva) A-şi face pe cineva tovarăş nedespărţit.
(Exp. vb.; rar) A fî în anii mânzului A fi tânăr. (Sint.; Mit.; pop.) Mânzul de cu sară Fiinţă fantastică umblând prin păduri după apusul soarelui. MÂNZĂLiU m.
(Exp. vb.; pop.) A umbla mânzălău după cineva A nu se dezlipi de cineva.
MÂRC i.
(Exp. vb.) A nu zice nici mârc sau (rar) a tăcea mârc A nu spune niciun cuvânt.
(Exp. vb.) A face mârc (pe cineva) A face pe cineva să nu scoată nicio vorbă.
(Exp. vb.) A se face mârcă (pe pământ) A se ghemui.
(Exp. vb.) A bate mârcă A bate zdravăn.
MiRLĂ s.f.
(Exp. vb.; pop.) A se face mârlă A se ghemui de frig în pat, în culcuş.
(Exp. vb.; pop.) A(-i) cădea mârlă pe pârlă A se
îndrăgosti de cineva, a-i cădea cu tronc.
MÂŢ s. m.
(Exp. a.) Ca un mâţ plouat (D. oameni) Fără chef, abătut.
(Exp. a.) Ud (sau udat) mâţ Ud până la piele.
MÂTAs.fi
(Exp. vb.; fam.) A fi mâţă blândă A fi prefăcut, ipocrit.
(Exp. vb.; fam.) A fi (ca o) mâţă plouată (sau udă) 1. A fi fară chef, abătut. 2. A fi ruşinat, umilit. (Exp. vb.; reg.) A cumpăra (sau a lua, a fi etc.) mâţa-n (sau mâţă-n) sac A cumpăra un lucru fară a-l cunoaşte înainte de a intra în posesia lui.
(Loc. vb.; fam.) A umbla cu mâţa-n sac A înşela. (Loc. vb.; fam.) A prinde (pe cineva) cu mâţa-n sac A demasca un înşelător.
(Exp. vb.; fam.) A trăi (sau a se înţelege etc) <* mâţa cu şoarecii (sau cu şoarecele ori cu câinele) A fi în relaţii foarte rele.
(Exp. vb.; reg.) A se stupi ca mâţele 1. A nu se înţelege bine. 2. A se certa mahalageşte.
(Exp. vb.; pop.) A fi învăţat ca mâţa la lapte 1. A fi rău învăţat. 2. A avea un obicei prost.
(Exp. vb.; reg.) A păţi cinstea mâţei la oala cu smântână A fi bătut.
(Exp. vb.; reg.) A se învârti ca mâţa împrejurul oalei cu smântână A da târcoale unui lucru sau unei fiinţe care-ţi place.
(Exp. vb.; reg.) A umbla ca mâţa pe lângă laptele fierbinte A dori ceva de care te temi.
(Exp. vb.; reg.) A se învârti ca mâţa pe lângă blidul cu păsat A evita să spună adevărul.
(Exp. vb.; reg.) A trăi ca mâţa pe rogojină A trăi, a o duce rău.
(Exp. vb.; fam.) Atrage mâţa de coadă (sau, reg., pe rogojină) A o duce greu din cauza sărăciei. (Exp. vb.; reg.) A nu avea nici mâţă la casă Afi
foarte sărac.
(Exp. vb.; reg.) A se uita ca mâţa la peşte A privi cu lăcomie.
(Exp. vb.; fam.) A se uita (sau a se pricepe etc.) ca mâţa-n calendar A nu pricepe nimic.
(Exp. vb.; reg.) Mătură ca mâţa (D. oameni) Este neglijent şi îşi ascunde murdăriile.
(Exp. vb.; pfm.) A se spăla ca mâţa A se spăla superficial.
(Exp. vb.; reg.) (Taci) să nu te audă (sau ca te aude) mâţa 1. Taci, că spui minciuni pe care nu le crede nimeni. 2. Bagă de seamă ce spui.
(Exp. vb.; reg.) A călca în urme de mâţă stearpa
A fi îndrăgostit.
(Exp. vb.; fam.) A rupe mâţa în două 1. A fî voinic.
2.	A fi energic, hotărât. 3. A fî vrednic. 4. (Reg-) A se învoi din preţ cu cineva.
(Exp. vb.; reg.) A se face mâţă A se ghemui ca o pisică la pândă.
(Exp. vb.; reg.) A-i oua şi mâţa A fi om norocos. (Exp. vb.; pop.) A se da de-a mâţa-popii A se da peste cap, de-a rostogolul, de-a berbeleacul. MEDALIE s.f (Exp. vb.) Reversul (sau, rar, întorsătura) medaliei Alt aspect al unui lucru, al unei situaţii, opus şi neplăcut, nefavorabil faţă de cel iniţial.
MEDIU1 s.n.
(Sint.) Mediu de cultură Soluţie, substanţă etc. nutritivă, folosită pentru culturi de microorganisme.
M£RGE
(Sint-) Mediu intern Totalitate a umorilor unui
-organism.
MEDIU2, ~IEa (Sint.) învăţământ mediu Treaptă a învăţământului public, între învăţământul elementar şi cel supe-; rior.
(Sint.) Şcoală medie Şcoală de învăţământ mediu. (Sint.; Log.) Termen mediu 1. Al doilea termen al silogismului. 2. (Lit.) însuşire sau însuşiri comune a două obiecte, fiinţe, fenomene, care facilitează : realizarea figurii de stil numite comparaţie.
(Sint.) Medie aritmetică Număr rezultat din împărţirea sumei mai multor mărimi la numărul lor. (Sint.) Medie geometrică Radical al unui produs. (Exp. vb.) A (nu)-i ieşi sau a (nu) avea media (sau medie) A (nu) obţine media minimă de absolvire. MEI s.
(Exp. vb.; rar) Cât ai zice mei Intr-o clipă, cât ai zice peşte.
(Sint.; rar) Gol mei Foarte sărac.
MELC s. m.
(Exp. vb.) A merge (sau a umbla, a fi grabnic) ca
melcul A merge sau a se mişca foarte încet.
(Exp. vb.; reg.) A tăcea ca melcul sau a tăcea melc A nu scoate niciun cuvânt, a tăcea chitic. (Sint.; p. an.; îrg.) Orbită a ochiului.
(Sint.) Melcii ochilor Globi oculari.
MELEAG 5. n.
(Exp. vb.; pop.) A umbla meleagurile 1. A hoinări (prin împrejurimi), a colinda. 2. A cutreiera peste tot. (Exp. vb.; pop.) A-i şti (cuiva) meleagul A-i cunoaşte cuiva secretele, gândurile.
W&UTA vb.
(Exp. vb.; fig.) A meliţa cu gura, a meliţa din
gura A vorbi mult şi fără rost, a flecări, a trăncăni. (Exp. vb.; fam.) îi meliţă gura Vorbeşte foarte repede.
s. fi
(Loc. vb.; pop.) A bate la meliţă A meliţa.
(Exp. vb.; pop.) A dat cânepa prin meliţă Este un °m flecar.
(Exp. vb.; pop.) Parcă te-a făcut (mumă-ta) la
Pieliţă Eşti bun de gură, palavragiu.
(Exp. vb.; fig.) A da din meliţă sau cu meliţa A yorbi întruna, repede şi fară întrerupere, a flecări, a trăncăni.
^^LIŢoj n.
(Exp. vb.; pop.) A-i toca sau a-i merge (cuiva) Sura ca meliţoiul (cel hodorogit) A vorbi repede ^ra întrerupere.
MEMORIE s.fi.
(Exp. av.) Din memorie 1. Din aducere-aminte. 2. Pe de rost.
(Exp. vb.) în memoria cuiva (sau a ceva) în semn că cineva decedat sau ceva pierdut n-a fost dat uitării, în amintirea, spre aducere-aminte, ca omagiu.
MZsNDRE s.f.pl.
(Exp. vb.; fam.) A-şi face (sau, rar, a-şi bate, a-şi juca) mendrele (cu cineva) 1. A-şi face toate gusturile, a-şi satisface orice capriciu, a-şi face de cap.
2.	A-şi bate joc de cineva.
MEN/ vb.
(Exp. vb.) A meni a bine (sau a rău, rar a rele) A prezice lucruri (favorabile sau) nefavorabile. MEREU av.
(Exp. vb.; pop.) Stai mereu 1. Stai liniştit! 2. (Pfm.) Astâmpără-te! 3. Lasă-mă în pace!
MERGĂTOR, -0^4RE adj.
(Loc. s.) Mergătorul înainte Sfântul Ioan.
(Loc. a.) înainte mergător 1. Care merge înaintea altuia. 2. (D. oameni) Care a pus bazele unei învăţături, unei teorii, unui domeniu, înaintaş.
MERGE vb.
(Exp. vb.; reg.) A merge de-a roata (sau de-a zbâr-digoala) A se da peste cap.
(Exp. vb.) A merge înaintea cuiva sau a-i merge (cuiva) înainte A întâmpina pe cineva.
(Exp. vb.; pop.) A merge de la... A se despărţi de cineva.
(Exp. vb.; pop.) A merge (fiecare) în (sau la) treaba lui (ori sa etc.) A-şi relua treburile obişnuite.
(Exp. vb.; reg.) Mergi încolo! sau mergi în trea-bă-ţi! 1. Pleacă de aici! 2. Nu mai spune!
(Exp. vb.; pop.) A(-i) merge (ceva) (drept) Ia inimă (sau la suflet) A-i plăcea foarte mult.
(Exp. vb.) A merge prea departe A trece peste limitele îngăduite.
(Exp. vb.) A merge mână în mână 1. (D. întâmplări, fenomene) A se afla în strânsă legătură, a fi strâns legate între ele. 2. (Pop.; d. persoane) A fi înţeleşi pentru săvârşirea unei nereguli, a unei fraude etc. (Loc. vb.; înv.) A merge după... 1. A urma. 2. (D. femei) A se căsători cu... 3. A urmări. 4. A accepta, a urma sfaturile, învăţăturile cuiva.
(Exp. vb.; înv.) A merge pe legea cuiva A accepta sau a respecta o credinţă.
(Loc. vb.; reg.) A merge în urma cuiva A urmări. (Exp. vb.; înv.) A merge în (sau la) sfatul cuiva
A accepta, a urma sfaturile cuiva.
MERIDL4N
240
(Loc. vb.; înv.) A merge spre nuntă (sau, reg., în cununie cu...) A se căsători.
(Loc. av.) De-i sar (sau să-i meargă) fulgii (sau colbul, peticile, untul, rar scânteile) (După vb. a bate) Zdravăn.
(Exp. vb.) Merge vorba sau vorba merge Se vorbeşte peste tot.
(Exp. vb.) Merge (cuiva) vestea (sau numele, vorba etc.) 1. Se spune despre el că... 2. Este renumit.
(Exp. vb.) Meargă-i numele! Să nu se mai audă de el sau de ea decât numele.
(Exp. vb.) A-i merge bine (sau rău) (D. fiinţe) A o duce bine (sau rău).
(Exp. vb.) A merge pe... ani (D. oameni) A fi pe cale să împlinească... ani.
(Exp. vb.) A merge spre... (sau către...) A se apropia de un anumit stadiu de evoluţie, de o anumită fază.
(Exp. vb.) De ce (sau, rar, pe cât) merge sau pe zi (ori pe an) ce merge Pe măsură ce trece timpul.
(Exp. vb.; pfm.) Unde merge mia, meargă şi suta
Dacă s-a cheltuit atât de mult, se mai poate cheltui încă puţin.
(Loc. vb.) A (nu)-i merge la socoteală A (nu)-i conveni.
MERIDL4N s. n.
(Exp. vb.) Pe toate meridianele (lumii) în întreaga lume.
(Sint.) Meridian (de) origine sau primul meridian ori meridianul zero Meridian stabilit, prin convenţie internaţională, ca fiind cel care trece prin localitatea Greenwich din Anglia şi în raport cu care se calculează longitudinile diferitelor puncte de pe glob.
(Sint.) Meridianul locului Intersecţie a planului meridian al unui loc de pe pământ cu planul orizontului.
(Sint.) Meridian magnetic Linie obţinută prin intersecţia suprafeţei pământului cu planul vertical indicat de direcţia acului magnetic.
M/ RIT s. n.
(Exp. av.; exp. a.) Cu merite (sau merit) sau de merit (în mod) merituos.
(Sint.) Diplomă de merit Diplomă care se acordă elevilor şi absolvenţilor şcolilor superioare pentru învăţătură şi comportare excepţională.
(Loc. av.) Pe merit Pe bună dreptate, în mod justificat.
MERS n.
(Loc. av.) Din mers Fără a se opri sau a opri pe altcineva din înaintare.
(Sint.) Mers înainte Progres.
MERT/C n.
(Exp. vb.) A-şi lua (sau a da cuiva) mersul A primi (sau a da cuiva) o bătaie, a-şi lua porţia. MESER7E s. /
(Sint.) Şcoală de meserii Şcoală în care se pregăteau muncitorii calificaţi.
(Loc. a.) De meserie Care s-a calificat sau s-a specializat într-un anumit domeniu de activitate. MESTEC4 vb.
(Exp. vb.; pop.) Mestecă cât poţi înghiţi Nu fi lacom. (Loc. vb.; fig.) A mesteca în sine A pune la cale, a plănui, a pregăti.
MEŞI 5. m. pl.
(Loc. vb.; fam.) A nu-i da (cuiva) meşi 1. A nu-i conveni cuiva ceva. 2. A nu îndrăzni.
(Loc. vb.; fam.) A ţine (pe cineva) meşi A fi în stare. MEŞNYT A s.f.
(Exp. vb.; rar) A face meşniţă (ceva sau pe cineva) A zdrobi ceva sau pe cineva.
ML4 s.f.
(Exp. vb.; îvp.) Stă ca miaua lui Roman (sau par-că-i miaua lui Roman) Stă nedumerit, îngândurat sau trist.
MIAU i.
(Exp. av.; fam.) Cât ai zice miau într-o clipă. (Exp. vb.; fam.) A nu zice nici miau A nu mai zice nimic.
(Loc. vb.; fam.) A-i lua (cuiva) miaul 1. A reduce la tăcere. 2. (P. ex.) A omorî.
(Loc. vb.; rar) Apăpat miaul 1. A păţit-o. 2. (Rar) A fost bătut.
MIAZA s.f. sg.
(Exp. av.) Ziua (la) miaza mare în mijlocul zilei-(Sint.; reg.) Miază cale (sau cărare) Punct situat aproximativ la mijlocul drumului.
(Sint.; îrg.) Miază coastă Punct situat aproximativ la mijlocul unei coaste de munte sau de deal. (Sint.; pop.) Miază păresimi (sau miezele pare' similor sau părese) Mijloc al postului mare, care cade întotdeauna miercurea, în a patra săptămâna din post.
(Sint.; înv.; nob.) Miază vară Perioadă centrala a verii, când temperatura şi luminozitatea ajung valori maxime.
MIC, ~Ă a.
(Sint.; înv.) Lume (sau lumea cea) mică Microcosm* (Sint.) Literă mică Minusculă.
MIERE
(Sint.) Degetul (cel) mic Cel mai scurt şi mai subţire deget al mâinii sau al piciorului la om.
(Exp. vb.) A avea (pe cineva) Ia degetul (cel) mic j. A dispune de cineva cum vrea. 2. A fi cu mult superior altcuiva.
(Exp. vb.) A avea (sau a-i fi ceva) în degetul (cel) mic A cunoaşte temeinic, cu de-amănuntul.
(Exp. vb.; nob.) A lăsa (pe cineva) la degetul cel mic A întrece pe cineva ca valoare, cunoştinţe etc. (Exp. vb.) A pune (pe cineva) la degetul cel mic sau a schimba (pe cineva) cu degetul cel mic A dispreţui pe cineva.
(Loc. av.) în mic 1. Pe scară redusă, fară amploare.
2.	După un plan restrâns.
(Exp. a.) Mic la os (D. oameni) De constituţie delicată.
(Exp. vb.) A face ochii mici (D. oameni) 1. A fi obosit, pe punctul de a adormi. 2. A se preface că nu vede.
(Loc. av.) De mic Din fragedă vârstă, de copil. (Exp. vb.) Cu mic, cu mare Toată lumea.
(Sint.; pop.) Prânzul (cel) mic Primă masă, de dimineaţă, pe care o iau ţăranii aflaţi la muncă, în cursul verii.
(Sint.; reg.) Masă mică Masă de la nuntă la care se mănâncă, de obicei, numai pâine, sare şi rachiu. (Sint.; reg.) Cartea mică Abecedar.
(Exp. vb.) A se face (sau a deveni) (mai) mic A deveni umil sau timid.
(Exp. vb.; înv.) A se lăsa mai mic 1. A deveni mai modest, mai nepretenţios. 2. A ceda.
(Sint.) Unchi mic (sau lele mică) (Văr sau) vară a tatălui sau a mamei, în raport cu copiii acestora. (Sint.) Socru mic (sau soacră mică) (Tată sau) mamă a miresei, în ziua căsătoriei a doi tineri.
(Sint.) Nun mic (sau nună mică) 1. Fiecare dintre Persoanele care asistă ca martori de mai mică importanţă la săvârşirea unei cununii. 2. Copii ai nunului. MICĂ s.f sg.
(Loc. av.; îvp.) într-o mică de ceas (ori, rar, de vreme) sau Pe mică de ceas, pe ţâcă pe mică, în Jnica ceasului etc. 1. într-o clipă, imediat. 2. Dintr-un Moment în altul. 3. La intervale foarte dese, mereu. Mm s.f
(Exp. vb.) A-l trece o mie de năduşeli (sau de sudori) Exprimă starea cuiva care izbuteşte cu greu sa facă ceva sau care se află într-o situaţie dificilă. (Exp. vb.; pfm.) Dintr-o mie să pui mâna pe el (sau pe ea) Exprimă admiraţia pentru un om mân-dru, falnic.
(Exp. vb.; fam.) A da (cuiva) o mie înainte Se
referă la un om foarte priceput, inteligent.
(Loc. av.) Cu miile (sau, rar, cu mia) ori cu miile şi sutele în cantitate sau în număr foarte mare. (Exp. vb.; fam.) A avea o mie şi o sută pe cap A avea multă treabă sau griji, necazuri etc.
MIEL s. m.
(Sint.; reg.) Zăpada (sau omătul, neaua) mieilor sau zăpada la miel 1. Ninsoare sub formă de mici particule sferice, mieluşel. 2. Grindină.
(Exp. vb.; pop.) A umbla ca mielul orbului 1. A umbla neîngrijit. 2. A umbla fară rost.
(Exp. vb.; pop.) A avea somnu’ mieilor A dormi mult.
(Exp. vb.; pop.) A face miel de ghindă A fî lipsit de caracter.
(Sint.; Bis.) Mielul lui Dumnezeu Iisus Christos. MIELUŞisL, ~EA s. m.f (Sint.; Bis.) Mieluşehd lui Dumnezeu sau mieluşelul Domnului Iisus Christos.
(Sint.; Bis.) Mieluşeaua Domnului Mucenică. (Sint.; gmţ.) Mieluşel cu botul lung Porc.
MLfi’RE 5’. fi sg.
(Exp. a.; fam.) De miere (D. oameni) Foarte bun. (Exp. vb.; pop.) A da de miere sau a-i pica (cuiva) miere-n păsat 1. A avea un noroc neaşteptat. 2. A-i merge foarte bine.
(Exp. vb.; pop.) A-i curge numai miere 1. A fi
harnic. 2. A se bucura de belşug.
(Exp. vb.; pop.) A înota în miere A fi foarte bogat.
(Exp. vb.) Să fie (sau să ştiu, să ştii etc. că este) (şi) miere (şi tot nu...) Exprimă hotărârea nestrămutată de a respinge o propunere sau o situaţie, oricâte avantaje ar prezenta.
(Exp. vb.; pop.) A fi cu limba fagur de miere A vorbi foarte frumos.
(Exp. vb.; pop.) A unge (pe cineva) (la inimă) cu miere A-i spune cuiva lucruri plăcute.
(Exp. vb.; pop.) în buze (sau în gură) miere şi în inimă fiere (sau otravă) sau în faţă miere şi în dos fiere (D. oameni) E faţamic şi viclean.
(Exp. vb.; pop.) A ascunde un ac în miere 1. A ascunde un gând rău în vorbe spuse cu blândeţe.
2.	A face intrigi.
(Exp. vb.; rar) A-i tăia (cuiva) cuvântul cu miere
A întrerupe pe cineva din vorbire, spre a-l ajuta. (Loc. vb.; reg.) A da bani pe miere 1. A mustra.
2.	A batjocori. 3. A bate.
MIEZ
242
(Exp. vb.; pop.) A se face miere de găleată sau a se lipi ca mierea de găleată A se supune cuiva orbeşte.
(Exp. vb.; pop.) A fî bun (sau dulce) ca mierea câinelui 1. A fî răutăcios. 2. A fi sâcâitor.
(Exp. vb.; pop.) A avea miere de şarpe la inimă
A fi rău.
(Sint.) Miere de trandafir (sau miere rozată) Substanţă obţinută prin fierberea unui amestec de miere, alcool şi petale de trandafiri roşii, macerate în apă, şi folosită ca medicament.
(Sint.) Lună (sau, rar, săptămână) de miere Cea dintâi lună sau săptămână de după căsătorie.
MIEZ s. n. m.
(Sint.) Miezul (reg. miezii) nopţii sau miez de noapte (reg. de cântători) 1. Ora 24. 2. Personaj din mitologia populară despre care se crede că apare în toiul nopţii pe pământ.
(Sint.) Miezul zilei sau miez de zi Ora 12 ziua. (Sint.; pop.) Miezul (sau miezii) păresimilor Mjloc al Postului mare, miercurea, în a patra săptămână din post, (pop.) miază păresimi.
(Sint.) Miezul verii (sau iernii) ori miez de vară (sau de iarnă) Perioadă de mijloc (a verii sau) a iernii, putere, toi, (înv.) miază vară.
(Exp. vb.; pfm.) A hrăni (sau a creşte) pe cineva cu miez de nucă A răsfaţa.
(Exp. a.; pop.) De la cinci pâini miezul şi de la nouă colaci coaja (D. oameni) A fi foarte lacom.
(Exp. vb.; rar) A pipăi miezul cuiva A afla adevărata valoare a cuiva.
MIGDALĂ s.fi (Exp. vb.; reg.) A încânta (pe cineva) cu migdale amare A spune cuiva vorbe răutăcioase, aparent plăcute.
MUIvb.
(Exp. vb.) A (se) miji de ziuă sau a miji zorile
(sau, rar, zorii, ziua etc.) A se face ziuă.
(Exp. vb.) A miji a primăvară A apărea primele semne de primăvară.
(Exp. vb.) A miji a râs (sau a râde) A surâde.
(Exp. vb.) A miji (sau a-i miji cuiva) mustaţa (sau mustăcioara, tuleiele) 1. A începe să-i crească unui tânăr mustaţa. 2. (Fig.) A fî pe punctul de a deveni bărbat.
M/JLOC 5 n.
(Sint.; înv.) Mijlocul cerului 1. Zenit. 2. (Reg.) Sud. (Loc. a.) De mijloc Situat în centru sau în spaţiul dintre alte lucruri.
(Sint.) Drum (sau cale, linie, înv. hotar) de mijl0c
1.	Soluţie intermediară. 2. Atitudine de compromis (Sint.; reg.) Degetul de mijloc Deget mijlociu. (Loc. a.; loc. av.) în mijloc 1. Aşezat în centru central. 2. (înv.) în devălmăşie. 3. în flanc. 4. (p. ex.) în plin.
(Exp. vb.; înv.) A ridica (sau a scoate) (pe cineva sau ceva) din mijloc 1. A înlătura. 2. A exclude din discuţie.
(Exp. av.) La (sau în) mijloc Aproximativ în centru, în spaţiul care separă două persoane sau două lucruri.
(Exp. vb.) A sta (sau a se pune) la mijloc 1. A sta
între două persoane pentru a le împiedica să se încaiere. 2. (îvp.) A interveni, a stărui pentru cineva. (Exp. vb.; înv.) A pune (ceva) la mijloc A oferi în folosinţă comună.
(Exp. vb.; înv.) A aduce (sau a pune pe cineva sau ceva) la (sau în) mijloc 1. A aduce în discuţie. 2. A convoca pe cineva într-o adunare.
(Exp. vb.; înv.) A sta la mijloc A sta în cumpănă, a fi nehotărât.
(Exp. vb.; fam.) A-şi pune capul (sau, rar, gâtul) Ia mijloc A garanta cu viaţa.
(Exp. vb.; înv.) A fî Ia mijloc 1. A fî prezent într-o adunare, la o consfătuire. 2. A fi în cauză, în joc.
3.	Există un factor suplimentar care influenţează desfăşurarea faptelor.
(Exp. vb.; pfm.) A băga (pe cineva) la mijloc l.A
înconjura pe cineva cu simpatie sau afecţiune. 2. A face din cineva obiectul glumelor, ironiilor.
(Loc. pp.) în (sau prin) mijlocul sau (înv.) în mijlocul a..., pe mijlocul..., în (sau prin, pre, întru) mijloc de... 1. între, printre. 2. (Urmat de un substantiv colectiv) în.
(Loc. pp.) Din mijlocul... sau (înv.) de mijloc de
1.	Din. 2. Dintre.
(Exp. vb.) A apuca (sau a prinde, a cuprinde, a ţine etc.) de mijloc A petrece braţul în jurul taliei cuiva, în semn de afecţiune.
(Exp. vb.; pop.) A fi moale de mijloc A fi linguşitor.
(Sint.; înv.) Mijloc înconjurător Mediu înconjurător. (Sint.; înv.) Mijloc social Mediu social.
(Loc. pp.) în mijlocul... sau (înv.) în mijloc de..*
1.	în timpul, în cursul. 2. (Cu nuanţă intensivă) I*1 plină desfaşuare, în toiul...
(Exp. vb.) A trece (sau a fi, rar a face) la (sau, înv., în) mijloc Exprimă insistenţa asupra ideii de inter-val, de răstimp dintre două date de referinţă.
MINOR
(Sint.; înv.) Veacul (sau vârsta) de mijloc Evul Mediu. (Sint.) Om de mijloc Om de statură mijlocie.
(Loc. a.) De mijloc 1. Potrivit ca dimensiune. 2. Obişnuit. 3. Moderat.
(Loc. pp) P™1 (sau cu) mijlocul... sau prin mijloc de... Prin intermediul.
(Loc. av.) Prin toate mijloacele sau prin orice mijloc, cu orice mijloace 1. Pe toate căile. 2. (P. ex.) Cu orice preţ.
(Exp. vb.; îrg.) A nu fî mijloc (de a...) A nu exista nicio posibilitate de realizare.
(Exp. vb.) A nu avea mijloc să... A-i fi imposibil să...
(Exp. vb.; înv.) A face toate mijloacele (sau mii de mijloace) A face tot ce este posibil.
(Sint.) Mijloace de muncă (sau de bază) Lucruri cu care omul acţionează asupra obiectului muncii. (Sint.) Mijloace de producţie Totalitate a obiectelor muncii şi a mijloacelor de muncă.
(Sint.) Mijloace de circulaţie (sau de locomoţie) Vehicule pentru deplasarea persoanelor sau a obiectelor.
(Sint.; spec.) Mijloace băneşti, financiare Bani. M/LĂ s.f (Loc. vb.) Fără milă Neîndurător.
(Loc. av.) De milă sau de mila cuiva Din compătimire faţă de cineva.
(Loc. cj.; înv.) De milă să nu... Cu grijă ca nu cumva să...
(Exp. vb.) De silă, de milă sau de milă, de silă De
voie, de nevoie, vrând, nevrând.
(Exp. vb.; pop.) Fără milă de păcat 1. Fără scrupule.
2.	Fără teama de a greşi.
(Exp. vb.) A fi vrednic de milă A fi într-o stare jalnică.
(Exp. vb.) Mai mare mila 1. Exprimă starea jalnică a cuiva. 2. Foarte tare sau foarte dureros. (Exp. vb.) A-i plânge (cuiva) de milă A compătimi pe cineva.
(Exp. vb.) A-i fi milă ca ţiganului de pilă A nu
cruţa pe nimeni.
(Exp. av.; înv.) Cu milă Jalnic.
(Exp. vb.) A da cu milă (în cineva) A lovi în aşa fel încât să nu doară prea tare.
(Exp. vb.) A (nu) avea (sau găsi) milă (undeva) ^ (nu) găsi înţelegere din partea cuiva.
(Exp. vb.; îvp.) A avea milă de... A avea parte de...
(Exp. vb.) A lăsa (pe cineva) în (sau la) mila ^°mnului A nu se mai interesa de cineva.
(Exp. vb.; fam.) Dumnezeu cu mila! Fie ce-o fî! (Exp. vb.; înv.) Prin (sau din, cu) mila lui Dumnezeu (sau Domnului) Formulă de introducere la scrierile vechi.
(Exp. vb.; reg.) O milă de ploaie Ploaie căzută la timp.
(Loc. vb.) A cere milă A cerşi.
(Exp. vb.; înv.) A(-şi) face milă (de... sau cu...) A ajuta pe cineva material.
MILITĂR/E s.f.
(Exp. vb.; pfm.) A se pune cu milităria pe cineva A supune pe cineva unui regim sever.
(Exp. vb.; pfm.) A face militărie cu cineva A se purta sever cu cineva, a struni.
(Exp. vb.; pfm.) A da milităria jos din pod A deveni aspru.
MILOSTENIE s.f.
(Exp. vb.; ir.) A-i tremura mâna de milostenie A fi un om zgârcit.
MINCIt/NĂ s.f.
(Exp. vb.; pop.; fam.) Să nu spun minciuni Nu garantez total asupra adevărului celor ce urmează. (Exp. vb.) A da (sau a face) (pe cineva) de minciună sau (înv.) a lăsa (pe cineva) în minciună sau a prinde cu minciuna A dovedi că cineva a spus un neadevăr.
(Exp. vb.) A i se prinde (cuiva) minciuna (sau minciunile) de bună (sau de bune) A fî crezut. (Exp. vb.) A purta (sau a duce, a ţine) (pe cineva)
cu minciuni A promite mereu, fară a se ţine de cuvânt.
(Sint.; pop.; gmţ.) Strunga minciunilor şi vama rachiului Om mincinos şi beţiv.
(Exp. vb.; pop.) A fi putină de minciuni A fî foarte mincinos.
(Exp. vb.; pop.) A face minciuna iepurelui A înşela. MINIATL/RĂ s.f.
(Loc. a.; loc. av.) în miniatură 1. De dimensiuni foarte mici, mic, miniatural. 2. Pe plan restrâns, limitat, în mic.
MINOR, ~Ă a.
(Sint.; Log.) Termen minor Termen care serveşte de subiect concluziei unui silogism.
(Sint.; Log.) Premisă minoră Premisă care conţine termenul minor al silogismului.
(Sint.; Muz.) Mod minor Mod a cărui gamă are la bază o terţă mică.
(Sint.; Muz.) Gamă minoră Succesiune de opt note muzicale dispuse astfel încât între treapta a doua şi a treia şi între a cincea şi a şasea să existe un semiton.
MINORITATE
244
(Sint.; Muz.) Acord minor Acord care are la bază o terţă mică şi o cvintă perfectă.
MINORITATE s.f.
(Loc. av.) în minoritate în număr prea mic pentru a-şi impune punctul de vedere.
(Sint.) Minoritate naţională Grup de oameni de aceeaşi limbă şi origine care locuieşte pe teritoriul unui stat al altei naţionalităţi.
MINTE s.f
(Loc. a.) Cu minte 1. Cu judecată normală, sănătoasă. 2. (P. ex.) Cumpătat.
(Loc. s.; loc. a.) Fără (de) minte sau fără minţi (Om) lipsit de raţiune.
(Loc. av.; loc. a.; p. ex.) Fără (de) minte sau fără
minţi (în mod) nesocotit.
(Exp. vb.; îrg.) A nu-şi fi în minte (sau în minţi) A fi nebun.
(Loc. a.; loc. av.) Ieşit din minţi (sau, rar, din minte)
1.	Nebun. 2. Necontrolat.
(Loc. vb.) A-şi pierde mintea (sau minţile) sau a(-şi) ieşi din minte (sau din minţi) 1. A înnebuni.
2.	A-şi pierde cumpătul.
(Loc. vb.) A-şi rătăci mintea (sau minţile) A
înnebuni.
(Exp. vb.) A (nu) fi în (sau, înv., cu) toată mintea sau în toate minţile 1. A (nu) fi în deplinătatea facultăţilor mintale. 2. (P. ex.) A (nu) fi matur. (Exp. vb.) A lua (sau, rar, a fura, a răpi, a pierde cuiva) minţile (ori mintea) sau a scoate (sau a lua) (pe cineva) din minţi (ori din minte) A face pe cineva să nu mai raţioneze, să-şi piardă controlul, judecata, a zăpăci.
(Exp. vb.) A suci mintea (sau minţile cuiva), (reg.) a lua de minţi (pe cineva) 1. A zăpăci. 2. A face să se îndrăgostească nebuneşte.
(Exp. vb.; reg.) A se aluneca cu mintea A-şi pierde judecata.
(Exp. vb.; pfm.) A-şi bea minţile A se imbeciliza din cauza băuturii.
(Exp. vb.) A se frământa cu mintea sau a-şi frământa mintea (sau minţile) A se gândi mult, a-şi bate capul.
(Loc. vb.; înv.) A-şi veni în minte 1. A deveni înţelept. 2. (Pop.) A-şi recăpăta calmul, a se calma, a se linişti.
(Exp. vb.) A (nu) fi întreg la (sau de) minte A (nu) fi cu judecata normală, sănătoasă.
(Exp. vb.; fam.) Unde mi-s minţile? îmi pare rău pentru neatenţia mea.
(Exp. vb.) Unde ţi-e mintea (sau ţi-s, vi-s etc.) minţile? Ce e cu lipsa de atenţie, neglijenţa în executarea unei acţiuni?
(Exp. vb.; pfm.) îţi stă mintea-n loc Indică cel mai înalt grad de uluire, de surprindere.
(Exp. av.) în minte în gând, fară a vorbi sau a gesticula.
(Exp. vb.; înv.) De mintea mea (sau a ta, a sa etc.) Din proprie iniţiativă.
(Loc. vb.) A-i veni (cuiva, ceva) în minte 1. A-şi aminti de ceva. 2. A se gândi la ceva.
(Exp. vb.) A (nu)-i trece sau a (nu)-i trăsni, reg. a (nu)-i pica cuiva ceva prin minte 1. A (nu) se gândi la ceva. 2. A (nu) bănui. 3. A (nu)-şi imagina. (Exp. vb.; înv.) A avea (ceva) în minte 1. A intenţiona. 2. A fî preocupat de ceva sau de cineva. (Exp. vb.) A (nu)-şi pune mintea (cu cineva sau cu ceva) A (nu) lua în serios pe cineva sau ceva. (Exp. vb.) A fi dus cu mintea (sau cu minţile) A fi cufundat în gânduri, a fi distrat, neatent.
(Exp. vb.) A-şi aduna minţile A se concentra. (Exp. vb.; înv.) A fi într-o minte (cu cineva) A avea aceeaşi părere cu cineva.
(Exp. vb.; reg.) A fi orb de minte A fi prost.
(Loc. vb.; înv.) A nu-1 ajunge (pe cineva) mintea A nu fi în stare să înţeleagă ceva.
(Exp. vb.) A fi (sau a ajunge, a da, a cădea) în mintea copiilor A nu mai judeca cum trebuie din cauza bătrâneţii.
(Exp. vb.) La mintea omului (fam. a cocoşului)
Uşor de înţeles, clar.
(Exp. vb.; pop.) Ai minte! îndemn de a nu-şi pierde cumpătul.
(Loc. av.; înv.) Cu minte bună Cu chibzuială. (Exp. vb.; fam.) A-i veni (cuiva) mintea (sau minţile) în (sau la) cap (sau acasă, la loc) 1. A se cu-minţi. 2. A deveni mai înţelept. 3. (P. ex.) A se maturiza.
(Exp. vb.) A-şi vârî (sau a-şi băga) minţile-n cap
1.	A judeca cu seriozitate. 2. A renunţa la planuri nesocotite, a se cuminţi.
(Loc. a.; reg.) Ajuns de minte (D. copii) Ajuns la vârsta înţelegerii.
(Exp. vb.) A (se) învăţa minte 1. A trage învăţături dintr-o întâmplare personală neplăcută. 2. A se obişnui să fie prevăzător, atent.
(Exp. vb.) A învăţa (pe cineva) minte 1. A face pe cineva să devină înţelept, chibzuit. 2. A pedepsi pe cineva pentru a-l face să fie mai cu judecată.
245
MIROS/
MINT7 vb.
(Exp. vb.) Minte de se opresc apele (în loc) (sau de-ngheaţă apele, de ia spumele de Ia gură, de stă soarele-n loc, de stinge, de-ţi stă ceasul) (D.
oameni) Este foarte mincinos.
(Exp. vb.; pop.) A-şi minţi foamea A-şi potoli temporar foamea gustând ceva, mâncând puţin. MIN£/NE s.f.
(Exp. av.) (Ca) prin minune Pe neaşteptate.
(Exp. vb.) E minune (sau ce minune) E de mirare (că...)
(Sint.) Cele şapte minuni ale lumii (sau, rar, din lume) Şapte monumente antice, majoritatea dispărute azi, impresionante prin dimensiuni şi prin realizare tehnică şi artistică.
(Loc. vb.) De minune (în mod) admirabil.
(Loc. vb.) Cu minune (în chip) uimitor.
(Loc. av.; înv.) A minune în mod surprinzător. (Loc. av.; reg.) D-a minune Din curiozitate, numai aşa, (fam.) ca chestie.
(Exp. vb.; reg.) A fi (sau a face) de minune (sau de minunea lumii) A fi (sau a face) pe cineva de râs. (Exp. vb.; reg.) A se duce minune A se duce vestea. MINUT, ~Ă 5. n.
(Loc. a.; loc. av.) La minut (Care se execută) pe loc, imediat.
(Loc. av.) Din minut în minut Dintr-un moment în altul.
(Loc. av.) într-un minut sau în minutul (ori, reg., în minut), în două minute îndată.
(Loc. av.; înv.) Pe tot minutul Mereu.
(Loc. av.; înv.) în toate minuturile sau în tot
minutul Tot timpul.
mir*
(Exp. vb.; fam.) A lovi (sau a trăsni etc. pe cineva)
la mir 1. A izbi pe cineva în frunte (mortal). 2. (Fig.) A distruge.
(Exp. vb.) A-i lua (cuiva) mirul A omorî pe cineva. (Exp. vb.) A scălda de mir A scălda un copil în ziua următoare botezului.
MIRA vb.
(Exp. p.; dep.) Te miri cine (sau ce) Un oarecare. (Exp. p.) Te miri (sau, rar, miră) ce (şi mai nimic sau nimica) Un lucru neînsemnat.
(Exp. av.) Te miri unde Undeva, cine ştie unde. (Exp. av.) Te miri cum Cumva, fară voie.
(Exp. vb.; rar) Te miri de nu... Cine ştie dacă nu...
mirare s.f
(Loc. a.; loc. av.) De-(a) mirare (în mod) surprinzător.
(Loc. vb.; îvp.) A-i fi (cuiva) de (sau a, de-a) mirare (sau de-a mirarea) A se mira.
(Exp. vb.) N-ar fi de mirare să... E posibil să... (Exp. vb.; reg.) Nu-i mirare N-aveţi de ce mulţumi.
(Exp. a.) (Vrednic) de mirare Care merită admiraţie, admirabil.
MTRAZ s. n. sg. „ciudăţenie”.
(Loc. av.) De miraz Foarte bine, minunat, straşnic. (Loc. av.) Mai mare meraz Spre mirarea tuturor. (Loc. vb.) A fi vrednic de miraz A fi vrednic de batjocură.
(Loc. vb.) A fi (sau a se face) de miraz (sau de mirazul lumii) A se face de râs.
M/RE s. m.
(Exp. vb.) A lua pe Hristos de mire (D. fete) A se călugări.
(Sint.; reg) Al doilea mire însoţitor al miresei la nuntă.
MIREASĂ s.f.
(Sint.) Dansul (sau hora, jocul) miresei Dans popular care se joacă în timpul nunţii.
(Exp. vb.) A plânge ca o mireasă A plânge fară rost.
(Exp. vb.; pop.) A sta ca o mireasă 1. A sta degeaba.
2.	A fi timid.
(Exp. vb.) A mânca ca o mireasă A mânca foarte puţin.
(Exp. vb.; pop.) A sta (de) parcă i-a murit mireasa A sta supărat.
(Sint.; rar) Mireasa lumii Moartea.
(Sint.; Bis.) Mireasa lui Dumnezeu (sau a Domnului, rar, a cerului) Călugăriţă.
MIRONOS/ŢĂ s.f (Exp. vb.; fam.) A face pe mironosiţa A simula pietate şi modestie.
MIROS/ vb.
(Exp. vb.; pop.) Nici nu pute, nici nu miroase (D. o persoană sau un obiect) Mi-este indiferent.
(Exp. vb.; pfm.) A mirosi a pământ (sau a groapă, a colivă) A fi pe moarte.
(Exp. vb.; pfm.) A mirosi a butoi A fi beat.
(Exp. vb.; pop.) A-i mirosi (cuiva) a rău sau a nu(-i) mirosi a bine 1. A presimţi consecinţele nefaste ale unui fapt. 2. A i se părea că un lucru nu e curat, cinstit.
(Exp. vb.; pop.) A nu mirosi a nas de om A nu fi
cinstit, onorabil, demn.
(Exp. vb.; pop.) A-i mirosi (cuiva) a catrinţă (D.
bărbaţi) A începe să umble după femei.
MISTU/
246
MISTU/ vb.
(Exp. vb.; fam.) A nu (putea) mistui (pe cineva sau ceva) A nu putea suporta pe cineva, a nu înghiţi, a nu suferi.
MIŞCA vb.
(Exp. vb.; pop.) A mişca toate pietrele (sau toată piatra, toată coarda, tot firul) A face tot ce e posibil pentru atingerea unui scop.
(Exp. vb.; fam.) A mişca din urechi A promite (p. ex., a da) cuiva un bacşiş în schimbul unui serviciu, al unei favori etc., a mitui, (fam.) a unge.
MIŞCARE s.f (Exp. av.; fam.) în doi timpi şi trei mişcări Foarte repede.
(Exp. vb.; fam.) A prinde mişcarea A înţelege din vreme rostul unui lucru, desfăşurarea unei acţiuni etc.
(Sint.) Mişcare perpetuă (perpetuum mobile) Funcţionare a unui sistem fizic imaginar care, odată pornit, nu s-ar mai opri niciodată.
(Loc. vb.) A se pune în mişcare A pomi.
(Exp. vb.; fam.; spec.) A face mişcare Activitate fizică, de obicei plimbare, făcută în scop recreativ, curativ etc.
(Sint.) Birou (sau serviciu) de mişcare (sau al mişcării) Birou sau serviciu de unde se dirijează într-o gară circulaţia trenurilor.
(Loc. av.) în mişcare într-o stare de agitaţie, de încordare.
(Exp. vb.) A (se) pune în mişcare (A intra sau) a determina pe cineva să intre în acţiune, a (se) activa. MIŞTO a., av.
(Loc. vb.) A lua (sau, rar, a umfla pe cineva) la mişto sau a lua peste mişto 1. A(-şi) bate joc de cineva. 2. (Rar) A lua la rost.
MITITEL, ~EA 5. m.f, a.
(Exp. vb.) A se face mititel A se strânge, a se chirci pentru a nu fi văzut, a se piti, a se tupila.
(Exp. av.) De mititel 1. De copil. 2. De tânăr. MIXT, ~Ă a.
(Sint.) Şcoală mixtă Şcoală cu elevi de ambele sexe.
(Sint.) Cor mixt Cor compus din voci bărbăteşti şi voci femeieşti.
(Sint.) Tren mixt Tren compus din vagoane de călători şi vagoane de marfa.
(Sint.) Număr mixt sau (înv.) fracţie mixtă Număr compus din numere întregi şi fracţii ordinare. (Sint.; înv.) Linie mixtă Linie formată din porţiuni drepte şi porţiuni curbe.
MIZERIE s.f.
(Exp. a.) De mizerie 1. Mizerabil. 2. Sărăcăcios. (Exp. vb.; fam.) A-i face (cuiva) mizerii 1. A cauza cuiva neplăceri. 2. A şicana.
MOACĂ s.f (Exp. vb.; pop.) A da (sau a lovi, a arde) la moacă A bate rău, lovind la cap.
(Loc. vb.; pop.) A o lua la moacă A primi o bătaie zdravănă, cu lovituri la cap.
(Loc. av.) (Pe) de-a moaca Gratis.
MOALE av.,
(Sint.) Carne moale 1. Came fară oase. 2. Came fragedă.
(Sint.) Ou moale Ou fiert sau copt astfel încât să nu fie complet coagulat.
(Exp. vb.) A-i fi (cuiva) moale sau a trăi (sau a se aşeza) pe moale (şi la cald sau şi la căldură) 1. A
duce o viaţă liniştită, fară griji. 2. A se simţi bine. (Sint.; reg.) Moalele capului (sau frunţii, obrazului) Tâmplă.
(Sint.; reg.) Moalele urechii Adâncitură de după ureche.
(Exp. vb.) A avea picioare moi A umbla, a se mişca încet.
(Loc. a.) Moale de gură sau moale la vorbă Care vorbeşte puţin.
(Loc. vb.) A (o) (sau a se) lăsa (mai) moale 1. A ceda.
2.	A face concesii.
(Exp. vb.) A fi moale la inimă A fi bun, milos, îngăduitor.
MOARĂ s.f.
(Exp. vb.; pop.) A-i merge (sau a-i umbla, a-i toca) gura (ca o) moară (hodorogită sau stricată, neferecată etc.) sau a vorbi (ori a îndruga) ca la (sau ca în) moară 1. A vorbi foarte tare. 2. A vorbi mult şi fară rost.
(Exp. av.) Ca surdu la moară Fără să ia în seama nimic din ceea ce se întâmplă în juml lui.
(Exp. vb.; ir.) A turui ca moara fără apă A tăcea. (Exp. vb.) A spune un lucru în târg şi la moara A spune ceva în gura mare, la toată lumea.
(Exp. av.) Ca la moară 1. Pe rând, în ordinea sosirii. 2. într-un continuu du-te-vino.
(Exp. vb.) A-i veni (cuiva) apa la moară A se schimba împrejurările în favoarea cuiva.
(Exp. vb.) A(-i) da sau a(-i) aduce (cuiva) apă la moară 1. A-i crea cuiva o situaţie favorabilă. 2. A-i înlesni să facă un anumit lucm. 3. A încuraja.
(Exp. vb.) A-i lua (sau a-i tăia) (cuiva) apa de la moară 1. A priva pe cineva de anumite avantaje dc
247
MOARTE
care s-a bucurat. 2. A întrerupe pe cineva în timp ce vorbeşte. 3. A nu-i permite cuiva să mai vorbească.
4.	A face să renunţe, a descuraja.
(Exp. vb.) A mâna apa la moara sa A căuta să tragă foloasele singur.
(Exp. vb.) A-i umbla (cuiva) moara 1. A-i merge bine. 2. A fi în putere.
(Exp. vb.) A trăi ca găina la moară A trăi bine, a huzuri.
(Exp. vb.) A-i sta (cuiva) moara 1. A nu-i mai merge bine. 2. A nu mai avea profituri, avantaje.
(Exp. vb.) A ajunge de la moară la râşniţă A ajunge rău, a decădea, a scăpăta.
(Exp. vb.) A nu avea (sau a nu fi) de moară A nu
avea cu ce trăi.
(Exp. vb.) A isprăvi de moară A-şi epuiza toate proviziile, toate resursele materiale.
(Exp. vb.; reg.) A face (ceva) moară 1. A cheltui.
2.	A muri.
(Exp. vb.) A face dintr-un fus de moară (o) coadă de teslă A-şi irosi averea, cheltuind fară socoteală, pe lucruri mărunte.
(Exp. vb.; reg.) A pleca ca de la o moară frântă
A pleca de undeva nemulţumit, dezamăgit.
(Exp. vb.) A strânge ca găina la moară A risipi. (Exp. vb.) A trimite (pe cineva) de la moară la râşniţă A face pe cineva să sărăcească.
(Exp. vb.) A dejuga la moară rea 1. A nimeri rău.
2.	A intra într-o afacere proastă.
(Exp. vb.) A se întoarce ca moara în vânt A fi nestatornic.
(Exp. vb.; rar) (A-şi face) moară în cap A-şi crea complicaţii, încurcături.
(Exp. vb.) A-i face (cuiva) (o) moară (de cap)
A răsuci părul de pe capul cuiva, provocându-i o durere vie.
(Exp. vb.) A-i face (cuiva) o moară de vânt A-şi bate joc de cineva.
(Exp. vb.) A da la moară A bea zdravăn.
(Exp. vb.; liv.) A se bate (sau a se lupta) cu morile de vânt 1. A întreprinde acţiuni inutile, ridicole.
2.	A se lupta cu duşmani imaginari.
(Sint; dep.) Moară hodorogită, moară stricată (Gura unei) persoane, femeie, care flecăreşte fară încetare, meliţă.
^OARE s.f.
(Exp. vb.; reg.) îmi bag capul în moare de sare ttumai să... Sunt dispus să fac orice pentru... (Exp. vb.; reg.) A şti (sau a cunoaşte) moarea cuiva A cunoaşte firea, obiceiurile cuiva.
(Exp. vb.; reg.) A mânca (sau a gusta) (din) moarea
cuiva A avea de suportat supărarea, mânia, toanele cuiva.
MOARTE s.f.
(Loc. a.) Fără (de) moarte 1. Veşnic. 2. (D. obiecte) Foarte durabil. 3. Nemuritor.
(Exp. a.; exp. av.) De moarte 1. Mortal. 2. (Rar) Funerar. 3. Cumplit.
(Loc. vb.; pop.) A face moarte (de om) sau a-i face cuiva moarte A ucide.
(Loc. vb.; îvp.) A-şi face moarte (singur sau el însuşi, cu mâna lui) 1. A se sinucide. 2. (Fig.) A face eforturi disperate. 3. (Fig.) Ase frământa, a se chinui. (Loc. av.) Pe viaţă şi (sau ori) pe moarte 1. Din toate puterile, cu înverşunare, punându-şi în joc viaţa.
2.	Pentru totdeauna.
(Exp. vb.) A fi (ori a se afla) pe (patul de) moarte sau pe patul morţii sau a se lupta cu moartea ori (reg.) a (se) chinui de moarte, a fi la chinul morţii, a fi în gura morţii, a-i fi (cuiva) moartea pe ascultate A fi în agonie.
(Loc. vb.) A trage (a) moarte (sau de moarte sau pe moarte), a trăgâna de moarte, a da în rostul morţii A fi în agonie.
(Exp. av.) între viaţă şi moarte 1. în agonie. 2. în primejdie de moarte.
(Exp. av.) (Ca) de frica morţii 1. înfrigurat. 2. Cu disperare.
(Exp. a.) Cu moartea-n suflet Extrem de mâhnit, de îndurerat, disperat, deznădăjduit.
(Exp. vb.) A se da de ceasul morţii 1. A depune eforturi disperate. 2. A se frământa mult.
(Exp. vb.; reg.) A da (sau a intra) moartea în cineva A-l cuprinde o spaimă îngrozitoare.
(Exp. vb.; îvp.) A arunca (sau a azvârli, a băga) moartea în ţigani A învinui pe nedrept pe cineva.
(Exp. vb.; fam.) A da mâna cu moartea sau a vedea moartea cu ochii A trece printr-o mare primejdie.
(Exp. vb.) A scăpa din gura morţii A scăpa dintr-o mare primejdie.
(Exp. vb.; reg.) S-a strâmbat moartea la el 1. A murit. 2. Era gata să moară.
(Exp. vb.; exp. a.) (A fi) uitat de moarte (A fi)
foarte bătrân.
(Exp. vb.) A nu avea moarte (D. obiecte) A fi foarte durabil.
(Exp. vb.; dep.) (Parcă e) moartea cu coasa (în mâini) Om foarte slab.
MOAŞĂ
248
(Exp. vb.) A fî murit şi moartea (în cineva) E
prăpădit, lipsit de vlagă.
(Exp. vb.; pop.) Nu-i moartea chioară? Moare un om bun, tânăr, util etc.
(Sint.; Bis.) A doua moarte Pierdere a vieţii veşnice. (Loc. vb.; înv.) A da morţii A ucide.
(Sint.; fam.) Moarte de om Mare înghesuială, îmbulzeală.
(Exp. vb.) La moarte! Să fie condamnat la pedeapsa capitală!
(Exp. a.; înv.) Vinovat morţii Pasibil de pedeapsa capitală.
(Exp. vb.) Moartea mea (sau ta, lui etc.) e... sau e moartea mea (ori ta, lui etc.) Lucru care place cuiva în mod deosebit.
MOAŞĂ s.f (Exp. vb.; reg.) A-şi găsi moaşa să-i moşească A-şi găsi naşul.
MOAŞTE s.f.pl.
(Exp. vb.; rar) A avea rude printre moaşte A fi de neam mare.
(Exp. vb.) A se preface în moaşte 1. A se mumifica. 2. (Fig.) A se usca. 3. (Fig.) A se atrofia.
MO B/L, ~Ă a.
(Sint.; Jur.) Avere mobilă sau bunuri mobile Avere, bunuri care pot fi mutate dintr-un loc în altul. (Sint.; Mii.) Trupe mobile Unităţi militare cu capacitate de deplasare rapidă.
MOBILAT, ~Ă a.
(Exp. vb.; fig.) A avea cap (bine) mobilat (D. persoane) A fi citit foarte mult, asimilând multe cunoştinţe.
MOCAN ,s. m.
(Sint.; Ast. pop.) Calea (sau drumul, cărarea) mocanului Calea lactee.
(Exp. vb.; arg.) A rămâne mocan A rămâne cu gura căscată.
MOCĂNESC, -EASCĂ a.
(Sint.) Cal mocănesc Cal scund de munte, cu coamă stufoasă şi aspră.
(Sint.) Coamă mocănească Coamă groasă, cu firul aspru.
(Sint.; reg.) Buz mocănesc Bucată de mămăligă umplută cu brânză şi prăjită pe jeratic.
(Sint.; reg.) Mlog mocănesc sau ploaie mocănească Ploaie măruntă interminabilă.
(Sint.) Trântă mocănească Luptă corp la corp, la care partenerii se apucă de mâini, apropiindu-şi picioarele, dreptul de dreptul sau stângul de stângul.
MOD s. n.
(Exp. vb.; îrg.) Nu e mod Nu se poate.
(Exp. vb.; înv.) A (nu) avea mod să... A (nu) avea posibilitatea să...
MODĂ s.f
(Loc. a.) La (sau, înv., de) modă 1. Care corespunde gustului colectiv într-un anumit moment dat, actual. 2. Care se foloseşte frecvent la un moment dat. 3. (D. oameni) Care se comportă, se îmbracă conform gustului, preferinţelor unui anumit mediu social la un moment dat. 4. Foarte cunoscut sau apreciat ia un moment dat.
(Loc. a.) De modă (sau de moda) veche (ori, rar, de veche modă) 1. Care nu mai corespunde cu gustul momentului, depăşit, demodat. 2. Care aparţine unor realităţi din trecut, ieşite din uz. 3. (D. oameni) Cu concepţii vechi, depăşite, demodat, desuet. 4. Care se conformează unui sistem sau unui principiu din trecut, învechit.
(Sint.) Casă de modă (sau de mode) Atelier de lux unde se confecţionează la comandă obiecte de îmbrăcăminte.
(Exp. vb.; reg.) A-i trage (cuiva) o modă de bătaie
A bate zdravăn (pe cineva).
MODEL s n.
(Exp. vb.) A lua (ceva sau pe cineva) de (sau drept) model sau a lua model de la ceva (sau de la cineva) 1. A imita ceva sau pe cineva. 2. A se inspira de la ceva sau de la cineva.
MODRU s. n.
(Loc. av.) Cu ori(şi)ce modru Cu orice preţ.
(Loc. av.) în tot modrul în fel şi chip.
(Loc. av.) Cu (sau la) modru Potrivit.
(Loc. av.) De modru-n afară Foarte.
(Exp. vb.) A nu fi (sau a nu avea, a nu mai avea) modru A nu se mai putea să...
MOFL£/Z, ~Ă a.
(Sint.; înv.) Mofluz mincinos Falit fraudulos.
(Exp. vb.; înv.) A rămâne (sau a ajunge, a ieşi) mofluz A da faliment, (înv.) a mofluzi.
(Exp. vb.) A face (pe cineva) mofluz A aduce pe cineva în stare de faliment.
(Exp. vb.) A lăsa (pe cineva) mofluz A înşela pe cineva în aşteptările sale.
MOFT 5 n.
(Exp. vb.) A umbla cu mofturi A invoca diverse pretexte pentru a se eschiva de la o obligaţie.
(Loc. av.) Pe mofturi Prin artificii menite să inducă în eroare, prin tertipuri.
(Loc. vb.) A face mofturi A se răsfăţa, a fî capricios.
249
MORMÂNT
MOI a. in., s.
(Exp. vb.) A pune (sau a da, a băga, a lăsa, a sta) ]a (sau a, pe, de-a) moi sau a pune de-a moiul
A pune sau a lăsa, a sta într-un lichid, pentru a se înmuia.
(Loc. vb.) A umbla de-a moiul A umbla tot timpul beat.
MOLCOM av.
(Exp. vb.) A tăcea molcom A nu spune nimic. (Exp. vb.) A sta (sau a şedea, înv. a înceta) molcom 1. A sta nemişcat, neclintit. 2. A sta cuminte.
3.	A rămâne pasiv, a nu lucra sau a nu întreprinde nimic.
MOLIE s.f.
(Exp. a.; dep.) Ros (sau mâncat) de molii 1. Foarte bătrân, foarte vechi. 2. (Reg.) Cu obrazul ciupit de vărsat.
MOL7TVĂ s. f.
(Exp. vb.; Bis.) A citi, a zice sau a face molitvă A face o rugăciune înainte de spovedanie.
(Exp. vb.) A ieşi la molitvă (D. lăuze) A se duce la biserică pentru a i se citi rugăciunea rituală, la 40 de zile după naştere.
MOMEALĂ s.f.
(Exp. vb.; pfm.) Cu şoşele, cu momele (sau cu momele, cu şoşele ori cu şoptele, cu momele sau cu tocmele şi momele) Cu făgăduieli mincinoase, cu înşelătorii.
MOM£NT s. n.
(Loc. a.) De (un) moment De scurtă durată, efemer, vremelnic.
(Exp. av.) In acest moment sau în momentul acesta Chiar acum.
(Exp. av.) în momentul acela sau în acel moment
Chiar atunci.
(Exp. av.) Din momentul acela sau din acel moment De atunci.
(Exp. av.) Pentru (un) moment Numai pentru un top foarte scurt, provizoriu, deocamdată.
(Loc. av.) Pe moment în acea clipă.
(Loc. av.) La moment Imediat.
(Loc. av.) Niciun moment în niciun caz.
(Loc. av.) în tot momentul în permanenţă.
(Loc. av.) Din moment în moment Imediat.
(Loc. cj.) Din moment ce... Deoarece...
(Sint.) Ultimele momente Ultimele clipe de viaţă, de dinainte de moarte.
(Exp. av.) Din primul moment Chiar de la început.
(Exp. av.) în ultimul moment 1. în ultimul interval de timp care precedă o acţiune. 2. înainte de a fi prea târziu.
(Loc. av.) La (sau, rar, într-un moment dat) într-un anumit timp nedeterminat.
MONEDĂ s.f.
(Exp. vb.) A bate (sau a tăia ori a face) monedă A emite bani de metal.
(Exp. vb.; fig.) A bate monedă din (sau, rar, cu ceva) 1. A insista. 2. (Fig.) A face caz de ceva urmărind beneficii, a specula.
(Exp. vb.) A plăti (cuiva) cu aceeaşi monedă A
răspunde cuiva printr-o comportare similară.
(Exp. vb.; fam.) Asta e moneda plătită O întâmplare neplăcută este considerată o pedeapsă pentru fapta sau faptele rele făcute.
MONOL7T, ~Ă a.
(Loc. a.) De monolit De nezdruncinat, solid, trainic. (Loc. av.) în monolit Dintr-un singur bloc de piatră. MONOSILAB, ~Ă a.
(Exp. vb.) A vorbi (sau a răspunde) cu mono-silabe A vorbi sau a răspunde cu frânturi de frază sau de cuvinte, izolate.
MORCOV 5. m.
(Exp. vb.) A-i intra morcovul (sau un morcov mare) (în fund) A fi foarte stresat, speriat de apropierea unui pericol sau a unei confruntări. MOR/ŞCĂ s.f.
(Exp. vb.) A-i umbla (cuiva) gura ca o morişcă A vorbi mult şi fară rost, a-i umbla gura ca o moară hodorogită.
(Exp. vb.) A face (cuiva) morişcă (de vânt) în cap (sau în păr, în chică) I. A-i răsuci cuiva părul din cap, producându-i o durere vie. 2. A trage pe cineva de păr.
(Exp. vb.) A făcut morişcă A murit.
(Exp. vb.) A face o morişcă (D. un car plin) A se răsturna.
(Exp. vb.) A ajunge de la moară la morişcă A
ajunge rău, a sărăci, a scăpata.
MORMÂNT 5. n.
(Exp. av.) Nici în mormânt Niciodată.
(Loc. vb.) A băga (sau a vârî, a pune, a trimite etc. pe cineva) în mormânt 1. A omorî. 2. (P. ex.) A necăji, a chinui foarte tare pe cineva.
(Exp. vb.) A-şi săpa singur mormântul A-şi cauza singur nenorociri care îi pot aduce moartea.
(Exp. vb.) A intra în mormânt A muri.
(Exp. vb.) A duce (pe cineva) la mormânt A cauza moartea cuiva.
(Exp. vb.) A-şi găsi (undeva) mormântul A muri (într-un anumit loc).
(Exp. vb.; reg.) (A fi) un mormânt de om (sau ca un mormânt năruit) A fi lipsit de valoare, netrebnic, inutil.
(Exp. vb.) A fi pe marginea mormântului A fi
foarte bătrân, aproape de moarte.
(Sint.) Linişte (sau tăcere) de mormânt Tăcere mor-mântală.
MORT, MOARTĂ m. f, a.
(Exp. vb.) A cădea sau a rămâne mort pe loc sau, reg., din picioare A muri subit.
(Exp. a.) Mai mult mort decât viu sau pe jumătate mort 1. Foarte speriat. 2. Foarte bolnav.
(Exp. vb.) A fi mort după... (sau fără...) 1. Aţine foarte mult la... 2. A dori foarte mult să obţină, să aibă... 3. A fi foarte îndrăgostit de...
(Exp. vb.) A umbla sau a se ţine mort după... 1. A depune toate eforturile pentru a obţine ceva. 2. A-şi manifesta dragostea faţă de o persoană, străduin-du-se să fie mereu aproape de ea.
(Exp. vb.) A umbla după (sau a căuta) potcoave de cai morţi sau a umbla după (ori a căuta) cai morţi, să Ie iei potcoavele A umbla după lucruri fară valoare, după himere.
(Exp. vb.) A se face mort (sau a face pe mortul) în păpuşoi A se face că este neştiutor sau neimplicat în legătură cu ceva.
(Exp. vb.) A o lăsa moartă în păpuşoi (sau, rar, în cânepă) A lăsa o chestiune încurcată, a renunţa la ceva.
(Exp. vb.) A rămâne sau a şedea moartă A rămâne pe loc, a nu progresa.
(Loc. av.) Mort, copt 1. Cu orice preţ, neapărat.
2.	Vrând-nevrând. 3. Cu chiu, cu vai.
(Loc. av.) Nici mort sau (rar) nici tăiat Cu niciun chip.
(Loc. a.) Mort de viu sau mort pe picioare 1. (D. persoane) Foarte slăbit. 2. (Reg.) (D. ţesături, obiecte de îmbrăcăminte etc.) Putred, rărit.
(Loc. a.) Beat mort sau mort de beat Foarte beat. (Exp. vb.) A dormi (sau a adormi) mort A dormi profund.
(Sint.) Limbă moartă Limbă care a încetat de a fi vorbită ca limbă maternă.
(Sint.) Inventar mort Totalitate a uneltelor, a maşinilor, a mijloacelor de transport care aparţin unei întreprinderi.
(Sint.) Linie moartă Linie de cale ferată care se înfundă, servind numai pentru gararea trrenurilor.
(Exp. vb.) A fi (sau a se afla, a trece) pe linje
moartă 1. A fi înlăturat, ca necorespunzător, din-tr-un post de răspundere. 2. A fi considerat inutil sau inutilizabil.
(Sint.) Unghi mort Loc pe traiectoria unei arme de foc pe care nu îl poate ajunge proiectilul.
(Sint.) Punct mort Poziţie a unui mecanism bielă-manivelă, când biela şi manivela au axele în prelungire sau suprapuse.
(Exp. vb.) A ajunge la un sau într-un punct mort A fi în imposibilitatea de a găsi o soluţie.
(Sint.) Timp mort 1. Lipsă de activitate a forţelor de muncă sau a maşinilor în timpul când ar trebui să lucreze. 2. întrerupere neprevăzută a muncii.
(Sint.; reg.) Fier mort Fier de calitate inferioară. (Sint.) Apă moartă 1. (Sprs.; reg.) Apă care este adusă din timpul când mortul era neîngropat.
2.	(Mit.; pop.) Apă miraculoasă care are puterea de a îmbina părţile corpului unui om tăiat în bucăţi. (Exp. vb.) A scula (sau a trezi, a deştepta) şi morţii (sau din morţi) A face zgomote foarte stridente. (Exp. vb.) A mirosi a mort 1. A fi pe moarte. 2. (Arg.; d. o afacere) A fi pe punctul de a eşua.
(Exp. vb.; reg.) A da cu mort peste viu A se lua la întrecere cel mai slab cu cel mai tare.
(Loc. av.) Ca la mort în număr mare.
(Exp. vb.) A umbla (sau a merge) ca după mort A merge foarte încet.
(Sint.) Ziua morţilor Zi anumită în calendarul creştin, a cărei dată variză după regiuni şi confesiuni, când se fac rugăciuni speciale pentru cei decedaţi. (Sint.; arg.) Locul mortului Loc din maşină situat în faţă, lângă şofer.
MOŞ s. m.
(Exp. vb.) Din (sau de la) moşi (de la strămoşi)
1.	Păstrat din generaţie în generaţie. 2. (P. ex.) Dm vremuri străvechi.
(Exp. vb.) De când cu moş Adam sau (reg.) de la (sau din) moşi putrezi De foarte multă vreme. (Sint.) Moş Ajun 1. Zi din ajunul Crăciunului. 2. Colind care se spune în ajunul Crăciunului.
(Sint.; Mit.; pop.) Moş Nicolae, Moş Crăcim Per' sonaje care aduc daruri copiilor de Sfântul Nicolae, respectiv de Crăciun.
(Sint.; gmţ.) Moş Martin sau Moş Ursilă Urs. (Sint.; Mit.; pop.) Moşul codrului 1. Personaj închipuit având însuşirile mamei-pădurii. 2. Spirt rău.
(Exp. vb.) A-i veni (cuiva) moş Ene pe Ia gene
A i se face somn, a începe să moţăie.
251
MUCHIE
(Exp. vb.) A spune (sau a înşira, a îndruga) moşi pe groş* sau mo$i păroşi A îndruga nimicuri, a spune minciuni, a povesti lucruri fanteziste.
(Loc. av.) La moşii ăi verzi Niciodată.
(Loc. av.) De când cu moşii verzi (sau roşii) Demult.
(Exp. vb.) S-a strâns lumea ca la moşi S-a adunat multă lume pentru a vedea un lucru neobişnuit. MOŞ/E s.f.
(Loc. a.; înv.) De moşie Ereditar.
(Loc. a.; reg.) Cu moşie Certăreţ.
(Loc. a.; reg.; d. cai) Cu moşia în baltă Nărăvaş. (Loc. a.) De moşie sau de moşia lui (ori sa etc.)
1.	(D. oameni) Originar din... 2. (D. limbă) Care aparţine patriei vorbitorului, matern.
MOTA s. n.
(Loc. av.) Fără motiv Nejustificat.
(Loc. cj.) Pentru motivul că... Deoarece...
(Loc. cj.) Pe motiv că... Pretextând că...
(Exp. vb.) A da cuiva motiv (să...) A oferi cuiva un pretext pentru ceva.
MOTOTOL, -OALĂ s. n., a.
(Loc. vb.) A se face mototol 1. (D. oameni) A se ghemui. 2. (D. mulţimi) A se îngrămădi.
(Exp. vb.) A face mototol A doborî pe cineva la pământ, a lăsa nemişcat, inert.
(Loc. vb.; reg.) A se da de-a mototolul A se rostogoli.
MOŢ n.
(Exp. av.; Exp. a.; ir.) (Mai) cu moţ 1. Mai deosebit, fliai iscusit, mai grozav decât altcineva. 2. Mai îngrijit.
3.	Mai nostim.
(Exp. vb.) Moţ şi el! 1. A apărut pe neaşteptate.
2.	S-a băgat brusc în discuţie.
(Exp. vb.; gmţ.) A lua (sau a apuca) de moţ A trage de păr.
(Exp. vb.; reg.) A face (pe cineva) cu moţ A defaima. 1VlREAJĂs./
(Exp. vb.) A arunca mreaja 1. A încerca să păcălească pe cineva. 2. A încerca să prindă pe cineva Cl* o minciună. 3. A încerca să facă pe cineva să se îndrăgostească.
(Exp. vb.) A (se) prinde în mreje 1. A păcăli sau a se lăsa păcălit. 2. A (se) da de gol. 3. A se îndrăgosti. ^UC s. n. m.
(Exp. vb.; reg.) A-şi lăsa lucrul şi a-şi lua (sau a-i lua cuiva) mucul A-şi lăsa treburile importante Pentru a se ocupa de lucruri lipsite de însemnătate, a^e sale sau ale altuia.
(Loc. a.; reg.) Frumos de muc Foarte frumos.
(Exp. vb.; reg.; ir.) îi curg mucii de gras (ce e) E
foarte slab.
(Exp. vb.; fam.) A-i pica (cuiva) mucul (sau mucii) după cineva A-i plăcea cuiva mult cineva, a fi îndrăgostit de cineva.
(Exp. vb.; fam.) A fî (încă) cu mucii la nas A fi
tânăr, lipsit de experienţă, naiv.
(Exp. vb.; reg.) A prăji cu muci A fi foarte sărac. (Exp. vb.; fam.) Să nu dai (nici) mucii pe el Este un om lipsit de valoare, de sinceritate, de caracter. (Exp. vb.) A lua mucul lumânării A se alege numai cu ceva lipsit de valoare, a rămâne păcălit, pentru că n-a ştiut să profite de împrejurări.
(Exp. vb.) A-i ajunge (sau a-i veni) cuiva mucul la deget 1. A se afla într-o situaţie dificilă, a fi în primejdie. 2. A ajunge la capătul răbdării.
(Exp. vb.; rar) A scrie pe mucul lumânării 1. A uita repede o binefacere. 2. Anu mai avea trecere la cineva. (Exp. vb.; fam.) A ajunge la mucuri de ţigări A sărăci cu totul.
MUCEGAI 5. n.
(Loc. vb.; rar) A prinde mucegai sau a-i prinde inima nucegai (D. oameni) A se ramoli.
M/7CHIE s.f.
(Exp. a.) în (trei sau patru, cinci etc.) muchii Alcătuit din trei (sau patru, cinci etc.) feţe plane care se intersectează.
(Loc. av.) Pe muchie La limită.
(Loc. av.; rar) De pe muchie Dintr-o parte, pieziş. (Loc. a.; rar) Cioplit în patru muchii Dichisit. (Loc. a.) Bătuţi pe muche 1. (D. bani de metal) Cu marginea zimţată. 2. (D. o sumă de bani) Din care nu lipseşte nimic, exact.
(Exp. vb.) A coase pe muchie A împreuna două bucăţi de stofa, aşezând una peste alta marginile lor şi cosându-le cu împunsături dese.
(Loc. vb.; reg.) A da peste muchie A tivi.
(Exp. vb.; rar) A nu fî trecut nici pe foaie, nici pe muchie A nu fi băgat în seamă.
(Loc. a.) (Ca sau cât) (de) o muchie (de cuţit sau de topor) 1. Foarte îngust. 2. Foarte mic.
(Exp. vb.) Pe muchie de cuţit 1. într-o situaţie primejdioasă, riscantă. 2. La limita până la care se poate admite ceva.
(Exp. av.) Cât ai pune pe o muchie de cuţit Foarte puţin.
(Loc. vb.; reg.) A tăcea muchie A nu scoate niciun cuvânt.
(Sint.; reg.) Muchie de pământ (sau de deal) Ridi-cătură mică de pământ, colnic, dâmb, movilă.
MUIA
252
MUIA vb.
(Exp. vb.; fam.) A muia coada A-şi mai reduce din pretenţii.
(Exp. vb.; fam.) A i se muia (cuiva) balamalele
A-i slăbi cuiva puterile.
(Exp. vb.; fig.; pfm.) A muia (cuiva) oasele sau ciolanele A bate zdravăn pe cineva.
(Exp. vb.; pfm.) A i se muia (cuiva) gura A nu mai avea curajul să vorbească.
MUJDM j. n.
(Exp. vb.) A avea mujdei la inimă A fi plin de mânie, furios.
MULT, ~Ă a., av.
(Loc. a.) Multe şi mărunte 1. De tot felul, diverse, felurite. 2. Fleacuri.
(Exp. vb.) A nu mai avea zile multe A fi aproape de moarte.
(Loc. a.; pop.) De zile multe Bătrân.
(Loc. av.) De (mai) multe ori sau în (mai) multe rânduri In mod repetat, adesea.
(Loc. av.; înv.) Cu multul în cantitate mare.
(Loc. s.) Multe toate sau multe (şi) de toate, (rar) de multe de toate, (îvp.) multe cele 1. Lucruri de tot felul. 2. Probleme diverse, variate.
(Exp. vb.) Nu ştie multe Nu şovăie, trece repede la fapte, fară a cântări urmările.
(Loc. av.; pop.) Multul mult, ori multul cu pământul sau mult cu multul Oricât de mult, foarte mult. (Loc. av.; reg.) Mai mulţi cu multul Cu mult mai mulţi.
(Exp. vb.; reg.) A spune multe pe cineva A certa. (Loc. av.) Şi mai multe nu 1. Nimic altceva decât... 2. în orice caz, cu orice chip, neapărat.
(Loc. av.) De mult 1. Dintr-o vreme îndepărtată, din vechime. 2. într-o epocă trecută, altădată. 3. De vreme relativ îndelungată, demult. 4. (Reg.) De timpuriu, devreme.
(Loc. cj.) De mult ce... 1. Din cauza cantităţii mari. 2. Din cauza duratei îndelungate. 3. Din cauza intensităţii extreme.
(Exp. vb.) E mult de când... (sau de-atunci) A trecut vreme îndelungată de atunci.
(Exp. vb.) E mult până să... 1. Trebuie să treacă o vreme îndelungată până să... 2. Trebuie să depui eforturi ca să...
(Exp. vb.) Nu mai e mult până departe Un lucru care părea foarte îndepărtat, greu realizabil, urmează a se produce, a se realiza curând.
(Exp. av.) Nu mult după După scurt timp, curând.
(Exp. vb.) A nu mai avea mult A fi aproape de moarte.
(Exp. vb.) Mai mult decât probabil sau (fam) mai mult ca sigur Foarte probabil.
(Loc. av.) Cu atât (sau cu atâta) mai mult într-o măsură şi mai mare, determinată de împrejurarea respectivă.
(Loc. av.) Cât de mult 1. în foarte mare măsură, nespus. 2. în oricât de mare măsură, oricât.
(Exp. vb.) Cel mult în cel mai bun caz, abia, doar, numai.
(Loc. av.) Atât, (şi) nimic mai mult 1. Numai atât. 2. Nimic în plus.
(Exp. vb.; fam.) Asta-i prea mult Asta întrece măsura, e peste ceea ce se poate admite.
(Loc. av.; fam.) Mult şi bine Pentru o perioadă foarte lungă sau pentru totdeauna.
(Loc. av.; rar) Din mult în mai mult într-o măsură tot mai accentuată, mai mare, mai intensă..
(Exp. av.; înv.) Nu mai mult să... De aici înainte să nu mai...
(Exp. vb.) A nu mai fî mult să... 1. A lipsi puţin ca să... 2. A fi pe punctul de a..., gata să.
(Exp. vb.; înv.) A nu-i sta cuiva în mult A nu reprezenta nimic pentru cineva.
(Loc. av.) Mult-puţin sau mai mult sau mai puţin In oarecare măsură, cam, întrucâtva.
(Loc. av.) Nici mai mult, nici mai puţin 1. E ceva cu totul neaşteptat, nepotrivit. 2. E o pretenţie exagerată.
MULŢAM vb., i.
(Exp. vb.; reg.) Mulţam lui Dumnezeu! Mulţumesc lui Dumnezeu! Slavă Domnului!
(Exp. vb.; reg.) A da mulţam lui Dumnezeu A mulţumi lui Dumnezeu.
MULŢ7ME s.f.
(Loc. av.; rar) Cu mulţimea în număr mare. (Sint.; Mat.) Mulţime vidă Mulţime care nu conţine niciun element.
MULŢUM/RE s.f.
(Loc. av.; loc. a.; înv.) De mulţămire Satisfăcător. (Exp. vb.; înv.) A avea de mulţumire 1. A fi mulţumit să... 2. A considera drept bucurie să... MULŢUM/T, ~Ă a.
(Loc. a.) De mulţumită Care exprimă o mulţumiri (Loc. av.) Cu mulţumită Cu cuvinte de mulţumiri mulţumind.
(Loc. vb.; reg.) A-şi da mulţumită A renunţa la..-(Loc. av.; rar) Cu mulţumită lui Rămânând mulţumit.
MUSCĂ
(Loc. vb.; pgn.) 1. A fî de mulţumită A satisface. 2. (Rar) A bucura. 3. (Rar) A mulţumi. fffJNCks.f.
(Sint. îvp.; spec.) Muncă veşnică, de vecie, munca vecilor etc. Chinuri ale iadului.
(Sint.; înv.) Muncă de cap Pedeapsă cu moartea. (Exp. vb.; reg.) A fî muncă de muncă A fi greu să...
(Exp. vb.; reg.) A-i fi muncă (de cineva) A se jena. (Sint.; Jur.) Muncă silnică Pedeapsă privativă de libertate, cu obligaţia de a munci, prevăzută pentru infracţiuni grave.
(Sint.) Protecţia muncii Ansamblu de măsuri luate în scopul de a asigura celor ce muncesc cele mai bune condiţii de activitate.
(Loc. a.) De muncă Arabil.
(Loc. vb.) A cuprinde munca A-şi îndeplini cu succes sarcinile.
(Loc. vb.) A scoate din muncă A îndepărta pe cineva dintr-un anume post.
MUNC/ vb.
(Exp. vb.; pop.) A-l munci (pe cineva) dracul A avea convulsii epileptice.
(Loc. vb.) A se munci cu gândul A se gândi intens şi cu nelinişte la ceva, a se frământa.
(Loc. av.) Pe nemuncite Fără muncă.
MWVTE m.
(Exp. av.) Prin munţi şi văi Pretutindeni.
(Exp. vb.; rar) A se face munte şi punte A depune toate eforturile pentru a reuşi, a se face luntre şi punte.
(Exp. vb.; reg.) A trăi precum calul la munte
A trăi în libertate, fără să depindă de nimeni.
(Sint.) Munte de gheaţă Aisberg.
^njR/4 vb.
(Exp. vb.; gmţ.) E murat în varză acră A mâncat o bătaie zdravănă.
Mura s.f
(Loc. s.) Mură în gură Lucru de-a gata, obţinut fară osteneală.
(Exp. vb.; reg.) A lua cuiva mura din gură A-i lua
cuiva un lucru de a cărui stăpânire se credea sigur. ^URG, ~a s. m. f, a.
(Exp. vb.) Paşte, murgule, iarbă verde Aştepţi zadarnic, nu e speranţă în ce priveşte realizarea unui lucru.
(Exp. vb.) A intrat murga în sat S-a înserat.
(Loc. s.; Mit. pop.; reg.) Murgu de cu seară Fiinţă fantastică despre care se crede că umblă prin păduri după apusul soarelui, (reg.) mânzu dă cu sară. (Exp. vb.) A înţărcat murga A dispărut posibilitatea unor avantaje nemeritate, a înţărcat bălaia. MURIvb.
(Exp. vb.) A muri de foame A fi foarte sărac.
(Exp. vb.) A muri şi a învia A trăi cu intensitate maximă o senzaţie sau un sentiment.
(Exp. vb.) A muri să... A fi foarte dornic de a... (Exp. vb.) A muri după... A ţine foarte mult la... (Exp. vb.) Până mor 1. Multă vreme. 2. întreaga viaţă.
(Exp. vb.) Să mor! E sigur aşa cum am afirmat. (Exp. vb.; gmţ.) Nu i-ar muri mulţi înainte! E o
persoană pe care o urăşti, căreia îi doreşti moartea. (Exp. vb.; pop.) A muri mortăciune (D. animale crescute de om pentru a-i servi ca hrană) A muri netăiat, neînjunghiat, ceea ce înseamnă că nu mai poate fi mâncat.
(Exp. vb.) Nici (nu) trăieşte, nici nu moare Zace bolnav de vreme îndelungată.
(Exp. vb.; reg.) Trăind şi nemurind Dacă vom trăi. (Exp. vb.) A muri cu zile A muri înainte de vreme, în împrejurări neprevăzute.
(Exp. vb.) A muri fără lumânare A muri pe neaşteptate, fără a putea fi îndeplinită datina aprinderii unei lumânări.
MURITOR, -OARE s m. f.
(Sint.) Muritor de foame Om foarte sărac. MUSCAL m.
(Exp. vb.) De când muscalii cu coadă De demult. Mt/SCĂ s.f.
(Exp. vb.) A se aduna sau a se strânge ori a veni ca muştele la miere A se aduna în număr mare, acolo unde se pot obţine anumite avantaje.
(Exp. vb.) A se lua după muşte A ţine cont de sfaturile unor povăţuitori răi.
(Loc. vb.) A-i veni (cuiva) musca la nas A se supăra.
(Loc. vb.) A-i lua (cuiva) musca de Ia nas A domoli avântul sau pornirile cuiva.
(Exp. vb.) A spune sau a scrie muşte pe perete A spune lucruri fantastice, de necrezut.
(Loc. av.) De când se scria musca pe perete 1. De demult. 2. Niciodată.
(Exp. vb.) A cădea sau a se băga ca musca-n
lapte 1. A interveni în discuţie într-un mod nepotrivit. 2. A veni undeva nepoftit.
MUSTAŢĂ
254
(Exp. vb.) A se vârî ca musca în băligar A se vârî pretutindeni, cu insistenţă, nepoftit.
(Exp. vb.) A fi sau a se simţi ori a se şti cu musca pe căciulă A se simţi vinovat.
(Exp. vb.) A se bate de muscă A sta degeaba. (Exp. vb.) Ase bate ca de muscă A nu-şi găsi locul. (Exp. vb.) A avea gustul muştelor A avea obiceiuri rele.
(Loc. vb.) A face musca cât cămila A exagera. (Loc. s., loc. a.) Rea (sau, rar, rău) de muscă (Persoană) imorală, care are mereu relaţii sexuale ne-permise.
(Exp. vb.) A-i pieri (cuiva) musca A se potoli. (Exp. vb.) A muri ca muştele A muri în număr foarte mare.
(Exp. vb.) Să se audă musca! Tăcere! Linişte! (Exp. vb.; pop.) Nu ştie să facă o muscă sau nu ştie să facă două muşte-ncârligate (D. fete şi femei) Nu ştie să coasă râuri pe cămăşi.
(Exp. vb.) A se speria de toate muştele A se speria de orice fleac, de toate nimicurile.
MUSTAŢĂ s.f (Exp. vb.) A-i râde (sau a-i zâmbi) cuiva mustaţa A se bucura.
(Exp. vb.) A râde (sau a zâmbi, a rânji) pe sub mustaţă (sau mustăţi) A râde pe ascuns.
(Exp. vb.) A trage (sau a duce) la mustaţă A bea băuturi alcoolice în cantitate mare.
(Exp. vb.; reg.) A trage pe sub mustaţă A mânca repede.
(Exp. vb.; reg.) A-i rade (cuiva) mustaţa sau o mustaţă 1. A-şi bate joc de cineva. 2. A pierde un pariu. (Exp. vb.) A-şi răsuci (sau a-şi suci) mustaţa ori a face cu mustaţa A cocheta cu o femeie. MUSTRA vb.
(Loc. vb.) A-l mustra (pe cineva) cugetul (sau conştiinţa, inima) A se simţi vinovat de ceva, a avea remuşcări, a se căi.
(Exp. vb.; îrg.) Mă mustră nevasta cu... Mă ceartă nevasta şi mă bănuieşte că o înşel cu... MUSTRARE s.f (Loc. a.; înv.) De mustrare Dojenitor.
(Loc. av.) Cu mustrare Cu reproş.
(Loc. vb.; înv.) A da în mustrare A mustra.
(Loc. s.) Mustrare de cuget Părere de rău, remuş-care, căinţă.
MUŞAM4 s.f (Exp. vb.) A face un lucru (sau lucrurile) muşama A ascunde, a acoperi o faptă necinstită, urâtă, reprobabilă.
(Loc. vb.) A rămâne lucru muşama A rămâne lucru curat.
MUŞCA vb.
(Exp. vb.) A-şi muşca mâinile (sau degetele, pum,
nii etc.) 1. A se căi amarnic de ceea ce a făcut. 2. Ase înfuria.
(Exp. vb.) A-şi muşca buzele (sau limba) A-şi stăpâni un sentiment puternic, strângând buzele sau limba între dinţi.
(Exp. vb.) (Să) nu te muşte şarpele de inimă Nu
cumva să...
(Exp. vb.) A muşca pământul (sau ţărâna) l.A cădea la pământ rănit sau mort. 2. (P. ex.) A muri. (Exp. vb.; gmţ.) L-a muşcat albina de limbă 1. Este tăcut şi prostănac. 2. Este beat.
(Exp. vb.) A-l muşca pe cineva inima să... A fi cât p-aci să se lase ispitit.
MUŞCĂTURĂ s.f.
(Exp. vb.; reg.) E bună cu muşcătura E o femeie miloasă.
Mt/ŞIŢĂ s.f.
(Exp. vb.; reg.) A dormi să facă muşiţi la gură A dormi adânc şi timp îndelungat.
MUŞTAR 5. n.
(Exp. vb.; fam.) A(-i) veni cuiva muştarul la nas sau a-i ieşi muştarul pe nas, a-i sări muştarul l.A se supăra, a se înfuria foarte tare. 2. (Fam.; arg.) A-i curge sânge din nas.
MUT, MLTĂ m.f, a.
(Exp. vb.) A venit mutu la uşă Un obiect este pus în faţa uşii, pentru a arăta că nu e nimeni acasă. (Exp. vb.) A se juca cu mutul (D. jocurile de cărţi) A juca în absenţa celui de-al patrulea jucător, împărţind cărţile ca şi când acesta ar fi de faţă.
(Exp. vb.) S-o spui (sau să i-o spui) lui mutu (de la Manutanţă) S-o spui cui vrea să te creadă, căci eu nu te cred.
(Exp. vb.; reg.) A bate (pe cineva) a mutu (sau a muta) A bate pe cineva pe înfundate, muteşte. (Sint.) Cor mut Ansamblu vocal care executa o melodie fară cuvinte.
(Sint.) Film mut Film cinematografic care înregistrează numai imagini, nu şi vorbirea personajelor, sunetele, zgomotele.
(Sint.) Scenă mută sau joc de scenă mut Scenă sau joc de scenă în teatru, în care personajele nu vorbesc, ci exprimă idei şi sentimente prin gesturi. (Sint.) Literă mută Literă care nu se pronunţă. (Exp. vb.) Intră mutul în el Devine aprig, energic-
255
MUZICLŢĂ
0JTA vb.
(EXp. vb.; fam.) A-i muta (cuiva) fălcile (sau căpriorii) A bate pe cineva tare, lovindu-1 peste obraz. (Exp. vb.) A(-şi) muta gândul 1. A renunţa la o idee, la un proiect etc. 2. A se răzgândi.
(Exp. vb.) A muta vorba (sau cuvântul) A da o interpretare greşită celor spuse de cineva, a răstălmăci. Mt/TRĂi./
(Exp. vb.) Nu e de mutra lui E mai presus de ce i s-ar cuveni.
(Exp. vb.) E după mutra lui E după rangul, după condiţia socială a cuiva.
(Exp. vb.; rar) Mai ai mutra să vorbeşti Mai ai îndrăzneala să spui.
(Exp. vb.) A face mutre A nu fi de acord, a face mofturi.
(Loc. vb.; rar) A tăia mutre A se strâmba.
MUŢ/ vb.
(Loc. av.; reg.) Pe muţite Pe tăcute.
MUZEU s. n.
(Loc. a.) De muzeu 1. Care merită să fie expus într-un muzeu, preţios, rar. 2. (Ir.) învechit, demodat. MUZICĂ s.f.
(Loc. vb.; fam.) A face muzică 1. A plânge. 2. A face gălăgie, scandal.
(Loc. vb.; arg.) A-şi ţine muzica A tăcea.
(Sint.) Muzica sferelor Sunete bizare emise de vânturile solare şi de pulsaţiile corpurilor planetelor.
MUZICUŢĂ s.f.
(Sint.) Muzicuţă mecanică Flaşnetă.
(Exp. vb.; reg.) A avea muzicuţă A vorbi excesiv.
N
NADĂ s.f
(Loc. vb.) A-(şi) face nadă A-şi face un obicei, o deprindere, un nărav.
NAFTALiNĂs.f. sg.
(Exp. vb.; fam.) Parc-ar fi scos de la naftalină
1.	Este ceva învechit. 2. A revenit în atenţie după o lungă uitare.
(Exp. a.; fam.) Scos de Ia naftalină 1. Vechi. 2. Demodat.
(Exp. vb.; fam.) A pune (ceva) la naftalină 1. A nu
se mai interesa de ceva. 2. A da uitării.
NAIBA s.fart.
(Loc. a.; loc. av.) Al naibii (de...) Peste măsură de..., foarte, grozav, teribil.
(Exp. vb.) A da de (sau a vedea pe) naiba A o păţi. (Exp. vb.) A da (sau a lăsa) la naiba (sau naibii)
1.	A renunţa la... 2. A nu mai ţine seama de... 3. A nu se mai interesa de ceva sau de cineva, a abandona, a părăsi.
(Exp. vb.) A nu avea nici pe naiba 1. A fi perfect sănătos. 2. A se simţi bine. 3. A nu se resimţi în urma unui efort.
N AMIAZĂ s.f.
(Loc. av.) Ziua nămiaza mare în toiul zilei.
(Loc. av.; rar) Ziua Ia nămiez în plină zi.
NAP s. m.
(Exp. av.) (Gol) ca un nap (sau ca napul, gol nap)
1.	Complet dezbrăcat. 2. (P. ex.) Sărac.
(Exp. a.; reg.) Prost ca napul Foarte prost, imbecil, tembel.
NARĂ s.f.
(Exp.) A se umfla în nări sau a-şi umfla nările
1.	A-şi lua un aer semeţ, o ţinută mândră, a se îngâmfa. 2. A se enerva.
(Exp. av.) Cu nările (sau, rar, nara) în vânt 1. Cu capul sus. 2. Cu o ţinută semeaţă şi avântată. 3. (P. ex.) Sigur de sine, mândru, sfidător, ţanţoş.
(Exp. vb.; reg.) A băga pe sub nară (sau nări) A mânca.
NART n.
(Exp. vb.; reg.) A da vite cu nart A lăsa oile în grija unei stâni străine, care îşi opreşte produsele lor, dând proprietarului oilor o cotă fixată anterior. (Loc. vb.; îrg.) A pune (sau a da, a face) nart sau a tăia nartul A fixa un preţ de vânzare, peste care nu se poate trece.
(Loc. vb.) A fî cu nart 1. A nu lăsa din preţul unei mărfi. 2. (D. oameni) A avea obligaţia de a termina un lucru până la o anumită dată sau până la un anumit punct. 3. (D. lucrări) A trebui să fie terminat la o dată fixă.
(Loc. av.) Cu nart Cu măsură.
(Loc. vb.) A-i pune (cuiva) nart 1. A fixa un termen (cuiva). 2. A impune (cuiva) o obligaţie. (Loc. vb.) A face nart (la ceva) 1. A începe un lucru. 2. A lua iniţiativa.
NAS 5. n.
(Exp. av.) Sub (sau, rar, în) nasul (cuiva) sau sub nas 1. în imediata apropiere. 2. în faţa cuiva.
(Loc. av.) Pe nas Cu timbru nazal.
(Loc. vb.) A avea nas sau a-şi ridica nasul A îndrăzni-(Exp. vb.) A strâmba (sau a cârni) din nas sau (rar) a-şi cârni nasul A-şi manifesta nemulţumirea, dezaprobarea, dispreţul.
(Exp. vb.) A da (sau a băga) pe sub nas A mânca (cu lăcomie).
(Exp. vb.) A-i da (cuiva) şi pe gură, şi pe nas A
da cuiva mai mult decât îi trebuie, a îmbuiba.
257
NAS
(Exp. vb.) A râde pe sub nas A râde pe ascuns, discret.
(Exp. vb.; gmţ.) A nu vedea de nas 1. A nu vedea un lucru aflat chiar în apropierea sa. 2. A fî neatent. (Exp. vb.) A nu vedea mai departe de(cât) lungul nasului 1. A fi prost sau limitat din punct de vedere intelectual. 2. A nu fi prevăzător.
(Exp. vb.) A (nu-)şi cunoaşte (sau şti) lungul nasului 1. A avea pretenţii exagerate. 2. A (nu) fi modest. 3. A (nu)-şi da seama care îi este poziţia faţă de alţii. 4. (P. ex.) A (nu) se comporta cuviincios.
5.	A (nu)-şi da seama de câte este în stare să facă cu forţele proprii.
(Exp. vb.; fam.) A-şi arăta sau a(-şi) scoate nasul (Ia iveală) (D. oameni) A se arăta undeva unde nu a mai fost văzut de mult timp, a apărea.
(Exp. vb.) A da cu nasul (pe undeva sau prin ceva) 1. A trece în grabă pe undeva. 2. A trece întâmplător pe undeva.
(Exp. vb.) A da cu nasul de ceva A întâmpina o dificultate.
(Exp. vb.) A da nasul (cu ceva) 1. A lua cunoştinţă de ceva. 2. A se familiariza cu ceva.
(Exp. vb.) A da nasul cu cineva A se întâlni cu cineva pe neaşteptate şi fară voie.
(Exp. vb.) A avea lumânări la nas 1. A fi încă un copil. 2. A se comporta copilăreşte.
(Exp. vb.) A-şi beli (sau jupui, rupe) nasul 1. A fi în primejdie. 2. A se păcăli. 3. A o păţi.
(Exp. vb.; fam.) A-şi băga (sau a-şi vârî) nasul (undeva) sau în (ori Ia) ceva sau unde nu-i fierbe oala A se amesteca într-o problemă, afacere etc. care nu-1 priveşte.
(Exp. vb.) A-i da (cuiva) peste nas sau a scoate (cuiva ceva) pe (ori prin, pe sub) nas, a(-i) trece (cuiva ceva) pe sub nas, a-i trage una (ori un ibrişm) pe la nas 1. A face pe cineva să simtă că nu s-a purtat cum se cuvine. 2. A-i face cuiva aluzii răutăcioase. 3. A-i reproşa cuiva ceva (cu răutate). (Exp. vb.) A (nu)(-i) da nas (cuiva) A (nu) permite cuiva să fie prea familiar, prea îndrăzneţ sau obraznic. (Exp. vb.) A-şi lua nasul la purtare sau a(-şi) lua nas, a-şi iungi nasul 1. A deveni prea îndrăzneţ.
(P. ex.) A se obrăznici.
(Exp. vb.) A umbla (sau a fi, a se ţine, a merge) cu nasul pe sus (sau în vânt) sau a-şi ţine nasul (pe sau în) sus 1. A fi îngâmfat. 2. A fî obraznic. 3* A fi sfidător.
(Exp. vb.) A pune (sau a lăsa) nasul în jos (sau în Pa*nânt) 1. A se ruşina. 2. A se simţi vinovat.
(Loc. av.) Cu nasul (lăsat) în jos 1. Ruşinat. 2. Umilit.
(Exp. vb.) A(-şi) pleca nasul A se umili.
(Exp. vb.) A (nu) avea nas 1. A (nu) îndrăzni. 2. A (nu) avea autoritate, trecere, credit.
(Exp. vb.; reg.) A avea (sau a fi cu) nas de câine
A fi fără ruşine.
(Exp. vb.) A tăia (sau a frânge, a rupe, a scurta, reg. a tâmpi) (cuiva) nasul 1. Apune pe cineva la locul lui. 2. (P. ex.) A umili pe cineva. 3. A pedepsi pe cineva.
(Exp. vb.) Să-mi tai nasul dacă... 1. E adevărat ce spun! 2. Garantez că se va întâmpla aşa.
(Exp. vb.) A-i creşte (cuiva) nasul cel tăiat A se
obrăznici din nou (după ce a fost mustrat, pedepsit). (Exp. vb.; fam.) A-i cădea (sau a-i pica, rar a i se muia cuiva) nasul 1. A-şi pierde mândria. 2. A-şi pierde îndrăzneala. 3. A rămâne ruşinat. 4. A rămâne umilit.
(Exp. vb.; fam.) Nu-ţi pică sau nu-ţi cade nasul ori nu-ţi ia din nas 1. Nu ţi se întâmplă nimic. 2. Nu-ţi pierzi din demnitate.
(Exp. vb.) A nu-i ajunge (cuiva) cu prăjina (sau cu strămurarea) la nas A fi foarte îngâmfat.
(Exp. vb.; rar) A-şi face nasul mătură A-şi pierde omenia.
(Exp. vb.) A (nu) fi (sau face) de nasul (cuiva) sau a (nu)-i fi de nas A (nu) fi (destul de bun) pentru cineva.
(Loc. vb.) A-i fi (ruşine) pe la nas A se ruşina. (Loc. vb.) A da nasul (să...) A îndrăzni.
(Exp. vb.) A-i râde (cuiva) în nas A-i râde cuiva în faţă, bătându-şi joc de el.
(Exp. vb.; exp. av.) (A se întâlni) nas în nas (cu cineva) (A se întâlni) faţă în faţă cu cineva.
(Exp. vb.; reg.) A-şi duce nasul undeva 1. A răspunde de ceva. 2. A păţi ruşine pentru ceva.
(Exp. vb.) A-i întoarce (cuiva) nasul 1. A ignora în mod voit şi ostentativ prezenţa cuiva. 2. A manifesta dispreţ faţă de cineva.
(Exp. vb.) A-i da (cuiva) cu ardei pe la nas 1. A supăra pe cineva. 2. A întărâta (pe cineva).
(Exp. vb.) A stoarce cuiva ceapa (sau lămâia) în nas sau a-i freca cuiva ridichea la nas A înfrunta vehement pe cineva.
(Exp. vb.) A-şi umfla nasul sau a-i tremura (ori a-i fumega) cuiva nasul, a-i veni (cuiva) muştarul (ori musca, ţâfna) la nas, a-i da (cuiva) dracul cu coada pe la nas 1. A se supăra. 2. A se înfuria.
(Exp. vb.) A-i sări (cuiva ceva) în nas A se simţi jignit.
(Exp. vb.) A cădea cu nasu-n terci sau a-şi turti nasul, a lua în nas (ruşinea) 1. A-şi pierde reputaţia. 2. A păţi ceva ruşinos.
(Exp. vb.) A-i da (sau a-i ajunge, a-i mirosi cuiva)
pe sub nas A se simţi jignit.
(Exp. vb.) A-i sta (cuiva) ca piperu-n nas A nu-i fi pe plac (cuiva).
(Exp. vb.) A fi cu nasul de ceară 1. A se supăra uşor şi din nimic. 2. A fi mofturos. 3. A fi timid, ruşinos.
(Exp. vb.) A-i da (sau a-i ieşi cuiva) ceva pe nas sau (înv.) a vărsa ceva pe nas A o păţi.
(Loc. vb.; rar) A-i da (cuiva) cu luleaua în nas
1.	A nesocoti. 2. A dispreţui.
(Exp. vb.; reg.) A prinde (pe cineva) de nas Amitui (pe cineva).
(Exp. vb.) A-i pune (cineva) belciug(ul) în nas sau (reg.) a-i atârna (cuiva) cinghelul (sau iaba-şaua) de nas 1. A conduce pe cineva după voie. 2. A obliga (pe cineva) la o acţiune, mituindu-1.
(Exp. vb.) A duce (sau a purta, a târî, a ţine pe cineva) de nas 1. A stăpâni pe cineva determinân-du-1 să acţioneze într-un anumit fel. 2. A purta pe cineva cu vorba, a amăgi. 3. A înşela pe cineva. (Exp. vb.; reg.) A duce (sau a trage) pe cineva cu nasul la teică A da în judecată pe cineva.
(Exp. vb.) A-i trânti (sau a-i închide, a-i da cuiva cu) uşa-n nas 1. A refuza să primească pe cineva.
2.	A goni pe cineva cu dispreţ. 3. A pleca supărat, trântind uşa.
(Loc. vb.) A-i da (cuiva) cu cădelniţa pe la nas
A linguşi (pe cineva).
(Exp. vb.) A da (sau a trece cuiva ceva) pe la (sau pe lângă) nas 1. A tenta. 2. A amăgi.
(Exp. vb.) A umbla (sau a fi) cu plosca (ori cu ţuica) la (sau în) nas sau a-i ieşi cuiva vinul în
nas A fî beţiv.
(Exp. vb.; ir.) îi curge untura (sau îi dă grosul) pe nas (D. oameni) E foarte slab.
(Exp. vb.) Cu nasu-n şold, cu mâna-n vânt E ceva nepotrivit.
(Loc. vb.) A scoate panglici pe nas 1. A exagera.
2.	A minţi.
(Exp. vb.) A se întoarce (de undeva) cu nasul în
jos A se întoarce ruşinat.
(Exp. vb.; fam.) Să-ţi fie de nas! Ar trebui să-ţi fie ruşine.
(Exp. vb.) A-i trece (cuiva) pe la (sau pe lângă) nas 1. A-i trece pe dinaintea ochilor. 2. A pierde un prilej favorabil.
(Exp. vb.) A se împiedica de nas A avea nasul excesiv de lung.
(Exp. vb.; fam.) A arunca ceva cuiva în nas A-i
spune cuiva ceva în faţă fară menajamente.
(Exp. vb.) Nu miroase a nas de om Nu e faptă de om vrednic.
NAŞ, ~Ăm. f (Sint.; reg.) Naşul Domnului (sau al lui Iisus Christos) sau nănaşul lui Dumnezeu Ioan Botezătorul.
(Sint.; Ast.; reg.) Drumu’naşului Calea lactee. (Exp. vb.) A-şi găsi naşul sau a da de (sau peste) naşul (D. copii neastâmpăraţi) 1. A întâlni omul energic care ştie să-i potolească. 2. (P. ex.) A întâlni pe cineva care ştie să pună la punct pe cel vizat. (Exp. vb.) A-i fi (cuiva) naşul (sau naşa) 1. A găsi mijlocul de a potoli, de a cuminţi, de a face inofensiv pe cineva. 2. A-i veni (cuiva) de hac. 3. A pune la punct pe cineva. 4. (P. ex.) A bate pe cineva. (Sint.; reg.) Cântecul naşului Cântec cântat în timpul mesei de după cununie, în momentul când naşul, ridicându-se de la masă, le permite mesenilor să plece acasă.
NAŞTE vb.
(Loc. vb.) A naşte o întrebare A se întreba. NAŞTERE s.f.
(Sint.; înv.) Casă de (sau pentru) naşteri Maternitate.
(Sint.; înv.) Nume de naştere Nume de familie. (Sint.) Act (sau certificat, buletin) de naştere Document oficial prin care se constată că o persoană s-a născut.
(Sint.; reg.) Loc de naştere sau locul naşterii, casa de naştere Placentă.
(Sint.) Zi de naştere sau ziua naşterii Dată când s-a născut cineva.
(Loc. a.; loc. av.) Din naştere Congenital.
(Loc. av.) Prin naştere Prin structura naturală, priu înclinaţiile fireşti.
(Loc. s.; Bis.) A doua naştere 1. înnoire a fiinţei individului, produsă prin taina botezului. 2. înviere din morţi şi viaţă veşnică a celor buni, după judecata din urmă.
(Sint.) Naşterea Domnului (Iisus Christos) sau naş-terea lui Christos Crăciun.
(Loc. av.) înainte (sau mai nainte) de naşterea lui Christos înaintea erei noastre.
259
NĂDEJDE
(Loc. av.) De la (sau după) naşterea lui Christos
în era noastră.
(Loc. av.) De naştere sau de naşterea sa 1. De loc
din... 2. De naţionalitate.
(Loc. vb.) A da naştere 1. A naşte. 2. A crea. 3. A produce. 4. A provoca.
(Loc. vb.) A lua naştere 1. A apărea. 2. A se forma.
3.	A se produce.
NATRĂ s.f.
(Loc. vb.; reg.) Nu stă natra într-un fir Nu e mare pagubă.
(Loc. vb.; reg.) A(-şi) da natrele (sau natra) (cu cineva) A se certa groaznic cu cineva.
(Loc. vb.; reg.) A da (pe cineva) natra A trage cuiva o bătaie.
NATURAL, ~Ă a., av.
(Sint.) Gaz natural 1. Gaz format în natură, fară intervenţia omului, folosit drept combustibil. 2. (Spec.) Gaz metan.
(Sint.) Economie naturală Formă de economie în care bunurile materiale se produc pentru satisfacerea nevoilor proprii, fiind consumate în cadrul gospodăriei producătoare.
(Sint.; Mat.) Număr natural Fiecare dintre numerele întregi pozitive.
(Sint.) Moarte naturală Moarte survenită în chip firesc (din cauza bătrâneţii).
(Sint.) Mărime naturală Mărime reală a reproducerii, în artele plastice şi fotografie.
(Sint.; Gram.) Gen natural Gen al substantivelor care corespunde sexului fiinţelor sau distincţiei dintre fiinţe şi lucruri.
(Sint.) Alăptare naturală Hrănire a unui sugaci cu lapte matern sau de doică.
(Sint.) Părinţi naturali Părinţi adevăraţi ai unui copil. (Sint.) Bogăţie naturală Bogăţie necultivată a solului sau a subsolului.
(Sint.) Graniţă naturală, hotar natural sau limită naturală Graniţă marcată de elemente ale naturii fizice (ape, munţi, văi).
^tura s.f.
(Sint.) Ştiinţele naturii Ştiinţe care au ca obiect studierea naturii.
(Sint.) Natură moartă sau statică Grup de obiecte (fructe, flori, vânat etc.) folosite ca model de pictori. (Loc. av.; loc. a.) După natură (într-un mod) care *a ca model obiecte din realitate.
(Loc . av.) în natură 1. în realitate, aievea. 2. (P. ex.) Iu persoană.
(Loc. av.; înv.) Din natură 1. în mod firesc. 2. Pe cale naturală.
(Loc. a.; loc. av.) în natură (Care constă) în obiecte sau în produse.
(Sint.) A doua natură Ansamblu de însuşiri dobândite, care au căpătat forţa şi importanţa celor înnăscute.
(Loc. a.; loc. av.) Din (sau de la) natură înnăscut. (Loc. vb.; reg.) A avea (sau a fi cu) natură 1. A fi violent. 2. A fi periculos. 3. A fi arţăgos.
(Loc. a.) De natură să... Capabil să...
NAŢIE s.f
(Loc. a.; înv.) De naţie De origine socială modestă. (Exp. vb.; înv.) A fi de naţie spurcată (sau rea, a dracului) 1. A fi răutăcios. 2. A fi cu năravuri rele. (Exp. vb.; înv.) A fi naţie blagoslovită A fi om bun, blând.
NAV£TĂ f.
(Loc. vb.) A face naveta A se deplasa regulat între două localităţi apropiate.
NAZ 5. n.
(Loc. vb.) A face nazuri (sau, rar, naz) 1. A se răsfăţa, a se fandosi. 2. A refuza.
NAZAR s. n.
(Exp. vb.) A avea (pe cineva) la nazar 1. A acorda cuiva protecţie. 2. A avea pe cineva în graţie.
(Exp. vb.) A ajunge la nazarul cuiva A obţine bunăvoinţa cuiva.
(Exp. vb.) A scoate (pe cineva) de la nazar A dizgraţia pe cineva.
NĂBĂDAIE s.f.
(Loc. vb.) A băga în năbădăi 1. A speria. 2. A face pe cineva să-şi piardă calmul, stăpânirea de sine, a înnebuni, a zăpăci.
(Loc. a.) Cu năbădăi Temperamental.
NĂDEJDE s.f (Loc. vb.) Atrage nădejde (de la cineva) sau (rar) a se da nădejdii A spera.
(Exp. vb.) A trage nădejde (de cineva) sau a-i trage (cuiva) nădejde 1. A spera să revadă o fiinţă iubită. 2. A spera să aibă aproape pe cineva. 3. (Spec.) A spera să ia în căsătorie o fiinţă iubită. 4. A spera să aibă copii.
(Exp. vb.; reg.) E nădejde să... (sau de...) Este posibil.
(Loc. av.; rar) în nădejdea... 1. în speranţa... 2. (Rar) Bazându-se pe...
(Exp. vb.) A fi slabă nădejde sau, înv., nădejde slabă să... A avea prea puţină încredere sau speranţă în ceva.
NĂD/
260
(Loc. av.) Slabă nădejde 1. Puţin probabil. 2. Nesigur. (Exp. vb.) A(-şi) lua nădejdea (de... sau de la..., reg. despre...) 1. A nu mai avea nicio speranţă. 2. A renunţa.
(Loc. a.) De nădejde în care poţi avea toată încrederea.
(Loc. av.) De (sau cu) nădejde 1. Aşa cum trebuie.
2.	Foarte bine. 3. Solid. 4. Temeinic.
(Exp. vb.) A avea nădejde (sau a-şi pune nădejdea) în... 1. A se bizui pe cineva sau pe ceva. 2. A se încrede în...
(Exp. vb.) A se lăsa în nădejdea cuiva A se bizui pe...
NĂD/ vb.
(Exp. vb.; îrg.) A nădi din tei curmei 1. A fi foarte sărac. 2. A o duce foarte greu.
NĂDRAG s. m.
(Loc. vb.; pop.) A-i scutura (cuiva) nădragul de praf A bate.
NĂDUF s. n.
(Exp. vb.) A-şi vărsa năduful (pe cineva) A-şi manifesta supărarea faţă de cineva.
NĂDUŞE^LĂ s.f.
(Exp. vb.) A-l trece (a-l cuprinde) (toate) nădu-şelile 1. A transpira abundent de căldură, de emoţie, de spaimă etc. 2. (P. ex.) A depune mari eforturi.
3.	(P. ex.) A avea mari emoţii.
NĂFRAMĂ s.f.
(Loc. vb.) A-şi pune năframă A se mărita.
(Sint.; reg.) Năframă de credinţă Batistă pe care o dă fata logodnicului ei.
(Sint.; reg.) Năframa mirelui Batistă pe care o primeşte mirele de la soacra mică.
NĂLUCĂ s.f.
(Exp. vb.) A-şi face nălucă sau (reg.) a-şi lua năluca 1. A fi cuprins de panică. 2. A se speria. 3. A se amăgi singur. 4. A i se părea că vede sau aude ceva. NĂMOL s. n.
(Exp. vb.) A face (băi de) nămol A-şi acoperi corpul cu un strat de nămol cu proprietăţi radioactive, în scopuri curative.
(Sint.; reg.) Nămol de carne Fiinţă exagerat de grasă. NĂPASTĂ s.f.
(Loc. av.; reg.) Cu năpastă Pe nedrept.
(Exp. vb.) A grăi cu năpaste A spune neadevăruri, nedreptăţind pe cineva.
(Exp. vb.) A cădea (sau a pica) năpasta 1. A provoca cuiva neplăceri, necazuri, nenorociri. 2. A nedreptăţi. 3. A persecuta.
(Exp. vb.) A-i sta năpastă A provoca cuiva o nenorocire.
NĂPĂDIvb.
(Exp. vb.) A-l năpădi sudorile A-şi da osteneală, a se trudi.
NĂPiRCĂ s.f.
(Exp. vb.; rar) A-l muşca (pe cineva) năpârci A simţi o durere acută.
NĂPUST,-Ăs. n.f (Exp. vb.) A fî năpust de păduchi A avea păduchi mulţi.
(Exp. vb.) A veni năpustă A năvăli peste cineva. (Loc. vb.; îrg.) A lăsa (ceva) în năpust sau a închina năpustului sau a lăsa năpust A abandona.
NĂPUST/ vb.
(Exp. vb.) A se năpusti în vorbă A se avânta într-o discuţie.
NĂR^V 5. n.
(Loc. av.) întru (sau pre, din) nărav Conform obiceiului.
(Loc. vb.; înv.) A umbla pe nărav de... 1. A se
comporta ca... 2. A imita pe...
(Exp. vb.) A (se) învăţa cu nărav A (se) obişnui să pretindă ceva ca pe un drept al său.
(Exp. vb.) A fi cu nărav (D. oameni) 1. A fi capricios, dificil. 2. A fi încăpăţânat.
NĂSC4RE s. f.
(Loc. a.) De născare 1. Cu care s-a născut cineva.
2.	Originar.
(Loc. av.) Din născare De la începutul existenţei. (Loc. vb.; rar) A da născare 1. A naşte. 2. A produce.
3.	A cauza.
NĂSCUT, ~Ă a.
(Loc. a.; loc. s.) (Copil) nou născut 1. (Copil) care abia s-a născut. 2. (Copil) sugar.
(Sint.) întâiul (sau primul, cel dintâi) născut 1. Cel dintâi dintre copiii unei familii.
(Sint.; înv.) Unul sau (singur) născut 1. Copil unic. 2. (Spec.; Bis.) Iisus Christos.
(Sint.) Născut, iar nu făcut Ale cărui însuşiri sunt înnăscute, nu dobândite, autentic, veritabil.
(Loc. a.; rar) Bine născut 1. De familie bună. 2. De neam.
NĂST^VĂ s.f.
(Exp. vb.; reg.) A avea năstavă la cap A fi deştept, priceput.
NĂSTR4P 5. m.
(Loc. vb.) A lăsa năstrapi A asuda.
261
NEASTiMPĂR
NĂVALĂ ,s\ f (Loc. vb.) A da năvală, (înv.) a face năvală 1. A se năpusti. 2. A năvăli. 3. (Rar) A copleşi. 4. (Mii.; înv.) A ataca.
(Loc. av.; înv.) Cu năvală în mod impetuos.
(Sint.; îvp.) Ceas de năvală 1. împrejurare grea. 2. Ceas de cumpănă.
NĂVALNIC, ~Ă s. a.
(Exp. vb.; reg.) A avea năvalnic 1. A fi iubit, simpatizat de lume. 2. (D. o prăvălie) A avea mulţi muşterii.
NĂVOD s. n.
(Loc. vb.) A trage (sau a da) cu năvodul sau a trage la năvod A prinde peşte.
(Exp. vb.; reg.) A se duce la năvod A se duce la pescuit.
NIL4GĂs.f. sg.
(Sint.) Neaga rea 1. Om plicticos, pisălog, încăpăţânat, care se ţine scai de cineva, belea, cobe, piază-rea. 2. (Euf.) Drac.
(Exp. vb.) A şedea ca neaga reaua pe capul cuiva sau a se ţine ca neaga reaua de cineva 1. A se ţine morţiş de cineva. 2. A nu slăbi pe cineva.
(Exp. vb.) A fugi de cineva ca de neaga rea A fugi de cineva ca de dracul.
(Exp. vb.; exp. a.) (A fi) gol neagă (A fî) complet dezbrăcat.
NEAJt/NS, ~Ă a.
(Sint .; înv.) Neajuns cu mintea Neînţeles.
(Loc. a.; înv.) Neajuns de minte, neajuns la minte, neajuns de cap Imatur.
neam s. n.
(Loc. av.) De neam (până) în neam sau (înv.) de neam şi neam, din neam, din răsneam 1. Din generaţie în generaţie. 2. în veci.
(Loc. p.; loc. av.) Neam de (ori, rar, din) neamul meu (sau tău, lui etc.) sau neam de neam 1. Toţi ascendenţii sau (rar) descendenţii (cuiva). 2. Din generaţie în generaţie. 3. De când se ştie. 4. (Neg.) Niciunul dintre ascendenţii sau (rar) descendenţii (cuiva).
(Exp. vb.) Neam după (sau de pe) Adam sau neam
după (sau de) a noua spiţă 1. Rudă foarte îndepărtată. 2. Pretinsă rudă.
(Loc. a.) De neam (bun sau mare, ales, de sus)
sau (înv.) de bun neam 1. Dintr-o familie nobilă.
2.	Dintr-o familie de oameni cumsecade.
(Exp. vb.) A avea neamuri (bune) A fî dintr-o familie bogată, aleasă şi influentă.
(Exp. vb.; exp. a.) (A fi) de un neam (cu)... (A fi)
din aceeaşi familie (cu)...
(Loc. a.) De un neam (cu)... Din aceeaşi familie cu...
(Exp. vb.) A fi (sau a se face) neam (cu...) A avea sau a intra în legături de rudenie cu cineva.
(Loc. a.) De neam (sau de neamul lui) sau neam
de De naţionalitate.
(Exp. vb.) A fi de neam de... sau a-şi trage neamul din... A fi de origine...
(Sint.; înv.) Neam bun Persoană nobilă, distinsă. (Sint.; pop.; ir.) Neam de traistă sau, fam., neam prost
1.	Om necioplit, bădăran. 2. Om lipsit de caracter. (Loc. a.) De neam 1. De familie bună. 2. Dintr-o specie superioară.
(Loc. a.) De tot neamul sau de toate neamurile
1.	De toate naţionalităţile. 2. De toate felurile, felurit, variat.
(Loc. a.) De la nouă neamuri De toate felurile, felurit, variat.
(Loc. av.) Neam de... 1. De niciun fel. 2. Niciun pic de...
NEAMŢ s. m.
(Exp. vb.) A se face (sau a fi) neamţ A se preface că nu înţelege.
(Exp. vb.; rar) A merge (sau a umbla) drept ca neamţul A fi beat şi a merge clătinându-se.
(Exp. vb.; rar) A spune drept ca neamţul A spune lucrurilor pe nume.
(Exp. vb.; rar) A tăcea ca neamţul A fî foarte tăcut şi închis, a tăcea chitic.
(Exp. vb.; fam.) A lua (sau a fura) luleaua neamţului A se îmbăta.
(Exp. av.) De când nemţii cu coadă De mult. (Sint.; reg.) Vânt de la nemţi Vânt care bate dinspre apus.
NEAPĂRAT, ~Ă a., av.
(Exp. vb.) A fi neapărat (necesar), a avea neapărată nevoie A trebui.
(Loc. vb.; rar) A fi de-a neapărat A fi absolut necesar.
(Exp. vb.) A fi de (sau a avea) neapărată nevoie
sau trebuinţă A fi sau a avea absolută nevoie. NEASTiMPĂR s. n. sg.
(Exp. a.) în neastâmpăr 1. Care se află în continuă mişcare. 2. (P. ex.) Agitat.
(Loc. av.) Cu neastâmpăr 1. Fără răbdare. 2. Cu nervozitate.
NE^ZĂ
262
NE^ZĂ s. f
(Exp. vb.) A-i fi (cuiva) nează 1. A simţi groază, oroare. 2. A-i fi cuiva silă, greaţă.
NEBĂGARE s. f.
(Loc. s.) Nebăgare în seamă Desconsiderare a cuiva, dispreţ.
(Loc. s.) Nebăgare de seamă 1. Neatenţie. 2. Distracţie. 3. Neglijenţă. 4. Imprudenţă.
NEBĂGAT, ~Ă a. ’
(Loc. a.) Nebăgat în seamă 1. Care nu este luat în considerare, ignorat. 2. Care nu a fost observat. NEBĂGĂTOR, OARE a.
(Loc. a.; îvp.) Nebăgător de (sau în) seamă 1. Indiferent. 2. Dispreţuitor. 3. Care poate fi trecut cu vederea. 4. Imperceptibil. 5. Neatent la cele din jur. 6. Imprudent.
NEBUN, ~Ă s. m.fi, a.
(Exp. vb.) A prinde şarpele cu mâna nebunului A scăpa dintr-o primejdie, băgând pe altul mai prost în ea.
(Exp. vb.; fam.) Eşti nebun? 1. Nu e acceptabil ce faci. 2. E uimitor, e surprinzător ce spui.
(Exp. vb.; fam.) A (o) face pe nebunul 1. A-şi acorda o importanţă exagerată. 2. A fi mereu cu nasul pe sus. 3. A fi nemulţumit. 4. A se preface că nu ştie nimic.
(Exp. vb.) A umbla (sau a fi) nebun după cineva (sau după ceva) 1. A fi îndrăgostit foarte tare de cineva. 2. A-i plăcea foarte mult cineva sau ceva.
(Exp. vb.) A fi nebun de carte A fi învăţat foarte mult.
NEBUNEALĂ s.f (Exp. vb.) A băga în nebuneli 1. A face pe cineva să-şi piardă dreapta judecată. 2. A zăpăci pe cineva.
3.	A scoate pe cineva din minţi.
NEBUN/ vb.
(Exp. vb.; fam.) Nu mă nebuni! Exprimă (mirarea sau) neîncrederea faţă de cele auzite.
(Exp. vb.; fam.) A se nebuni după cineva (sau după ceva) A-i plăcea foarte mult cineva sau ceva. NEBUN/E^./
(Loc. av.) La nebunie sau, rar, până la nebunie Foarte mult, enorm.
(Exp. a.) O nebunie! (D. un lucru, o întâmplare, o situaţie) Excepţional!
(Exp. vb.; fam.) A-i veni cuiva nebunia (sau, rar, nebunie) 1. A-şi pierde stăpânirea de sine. 2. A-şi ieşi din fire.
NEC4Z 5. n.
(Loc. pp.) De necazul... 1. Din pricina... 2. De răul. (Exp. vb.) A se vedea deasupra necazului A învinge o greutate, fară a se mai sinchisi de cei care l-au ajutat.
(Exp. vb.) A-i da necazul de nod 1. A avea de înfruntat mari greutăţi. 2. A fi foarte nenorocit.
(Exp. vb.) A da de ziua necazului A ajunge în împrejurări neplăcute.
(Exp. vb.) A scoate din necaz 1. A ajuta pe cineva la o mare nevoie. 2. A creşte copii sau pui de animale până la o vârstă când nu mai necesită îngrijiri.
(Exp. vb.; exp. a.; reg.) (A fi) necazul oamenilor
(A fi) plăpând, neajutorat.
(Loc. av.; loc. a.) Cu necaz 1. Dificil. 2. Dureros. (Loc. pp.) în necazul (cuiva) 1. Cu intenţia de a face în ciudă cuiva. 2. Pentru a se răzbuna pe cineva. (Exp. vb.) A se tăia în necazul nevestei A dori să le facă altora în ciudă şi a-şi face lui însuşi rău. (Loc. pp.) De necaz 1. Ca ripostă la o nemulţumire. 2. Pentru a-şi vărsa ciuda, mânia.
(Loc. av.) în (sau într-)un necaz 1. Sub impulsul enervării. 2. (P. ex.) De disperare.
(Exp. vb.) A-i fi (cuiva) necaz sau a avea necaz (de ceva) 1. A-i fi ciudă. 2. A-i părea rău.
(Exp. vb.) A-i fi (sau a avea, a purta) necaz pe cineva 1. A fi supărat pe cineva. 2. A purta pică, ranchiună cuiva.
(Exp. vb.) A(-i) face (în) necaz 1. A supăra pe cineva în mod intenţionat. 2. A căuta să întărâte pe cineva. 3. A face cuiva în ciudă.
(Exp. vb.) A-şi vărsa (sau, reg., a-şi scoate) necazul pe cineva A-şi descărca mânia asupra cuiva. (Exp. vb.; reg.) A-l ajunge (pe cineva) Ia necaz A supăra pe cineva peste măsură.
(Loc. av.) La necaz 1. într-un moment de supărare. 2. într-un moment critic. 3. La primejdie. NECĂD/NŢĂ s.f.
(Loc. vb.; îvp.) A fi cu necădinţă A nu se cuveni. NECESAR, ~Ă a.
(Sint.) Muncă necesară Parte a muncii depuse de lucrător în procesul de producţie, prin care se creează produsul folosit pentru întreţinerea lui şi a familiei sale.
(Exp. vb.) A fi necesar A trebui.
(Exp. av.) în mod necesar Obligatoriu.
(Sint.) Strictul necesari. Cantitate minimă din ceva, indispensabilă pentru un anumit scop. 2. (Spec.)
263
N£GRU
Cantitate de alimente, îmbrăcăminte indispensabile pentru un trai decent.
NECESITATE s.f (Loc. a.; loc. av.) Fără (nicio) necesitate Inutil. (Loc. a.; loc. av.) De primă necesitate sau de (cea mai) mare necesitate 1. Absolut necesar. 2. Indispensabil traiului.
(Loc. av.) Cu necesitate 1. în mod necesar. 2. Obligatoriu.
NEC7NSTE s.f.
(Loc. vb.) A face necinste A dezonora. NECONSOLAT, ~Ă a.
(Exp. vb.) Sunt neconsolat! Formulă prin care cineva îşi exprimă regretul, consternarea faţă de o întâmplare neplăcută (de care se simte răspunzător). NECUM av.
(Loc. cj.) Necum că... 1. Numai că. 2. Cu toate că... 3. (Cumulativ) în afară de faptul că...
(Loc. cj.) Necum să... 1. Nu numai că... 2. Nici vorbă să...
(Loc. cj.) Necum nici Şi cu atât mai puţin. NEDREPT, -EAPTĂ a.
(Sint.; înv.) Mărturie nedreaptă Martor mincinos, sperjur.
(Sint.) Război nedrept Război purtat pentru anexiuni, pentru cotropirea, jefuirea şi subjugarea altor popoare.
(Loc. av.) Pe (sau, înv., cu) nedrept sau (pop.) pe (sau cu) nedreptul 1. în mod silnic, samavolnic. 2. în mod subiectiv, nedreptăţind pe alţii. 3. în mod neîntemeiat.
(Sint.; Gram.; înv.) Complement nedrept Complement indirect.
NEGÂND/r, ~Ă a.
(Loc. av.) Pe negândite în mod neaşteptat, deodată, prin surprindere.
NEGH/NĂ s.f.
(Exp. vb.) A alege neghina din grâu 1. A alege binele de rău. 2. A despărţi pe cei buni de cei răi. (Exp. vb.) A semăna neghină (în urechile cuiva) A produce discordie, ceartă.
NEGLIJ£U s. n.
(Exp. vb.) A fi în neglijeu 1. A fî îmbrăcat sumar. A fi cu toaleta neterminată.
NEGRĂJT, ~Ă a.
(Sint.; Mit.; pop.) Apă negrăită Apă adusă de la izvor sau de la fântână de către cineva care în tot topul acestei acţiuni nu vorbeşte, (reg.) apă
mută.
NEGRU, NEAGRĂ a.
(Sint.) Pâine neagră Pâine preparată din faină integrală de grâu, secară etc.
(Sint.) Pământ negru 1. Cernoziom. 2. (Reg.) Pârloagă. (Sint.; reg.) Drum negru Drum de căruţă, peste câmp.
(Sint.) Vin negru Vin de culoare roşu-închis.
(Sint.) Cutie neagră 1. Aparatură în avioane, care înregistrează parametrii de zbor. 2. Sistem a cărui structură este necunoscută, dar pentru care se ştie ce intră şi ce rezultă din el.
(Sint.) Principiul cutiei negre Renunţare la cunoaşterea structurii interne a unui sistem, stabilind doar corelaţiile între ieşiri şi intrări, pentru a descrie comportamentul sistemului faţă de exterior.
(Exp. vb.) Ba e albă, ba e neagră Este o persoană nehotărâtă, se contrazice.
(Exp. av.) Nici albă, nici neagră Nici aşa, nici aşa. (Exp. vb.) Albă, neagră, asta este Un fapt împlinit nu mai poate fi schimbat.
(Exp. vb.; îrg.) A nu-i zice (sau spune, scrie cuiva) negri ţi-s ochii 1. A nu face nicio imputare cuiva. 2. A nu mustra pe cineva. 3. A nu supăra cu nimic pe cineva. 4. A nu lua în seamă pe cineva.
(Sint.) Continentul negru Africa.
(Sint.; pop.) Negrul ochiului Pupilă.
(Exp. av.) în negru sau (înv.) în negre 1. în haine de culoare neagră. 2. în doliu.
(Exp. vb.) A se îmbrăca în negru 1. A se îmbrăca în haine negre. 2. A fi în doliu.
(Loc. av.) Negru pe alb 1. Clar. 2. în scris.
(Exp. vb.) A face albul negru 1. A denatura spre rău adevărul despre ceva sau despre cineva. 2. A dovedi că un lucru este altfel decât în realitate. (Exp. vb.) A deosebi albul de negru A deosebi binele de rău.
(Loc. av.) Cât e negru bobului Foarte puţin.
(Exp. vb.) A i se face (cuiva) negru înaintea (sau dinaintea) ochilor A se enerva foarte rău.
(Loc. av.) (Nici) cât negru sub unghie 1. Deloc. 2. Extrem de puţin.
(Sint.) Bursă (sau piaţă) neagră Comerţ clandestin. (Sint.) Preţ negru Preţ de speculă, suprapreţ.
(Loc. av.) La negru Care se vinde ilegal, ieftin, fară plata taxelor vamale şi accizelor.
(Sint.) Listă neagră Listă pe care sunt înscrise numele unor persoane împotriva cărora o organizaţie, un grup sau un individ urmează a întreprinde represiuni.
NEGUSTOR
264
(Sint.; Mit. pop.) Lumea neagră Lumea morţilor, aflată sub pământ.
(Exp. vb.) A avea sau a-i fi (cuiva) inima neagră
A fî foarte trist.
(Exp. vb.) A face (cuiva) zile negre A supăra pe cineva foarte rău şi frecvent.
(Exp. vb.) A vedea (sau a zugrăvi) (toate) în negru
A fi pesimist.
(Exp. vb.; reg.) A avea suflet negru sau a fi negru la suflet (sau la inimă) ori a fi negru în cerul-gurii
A fi rău, neîndurător.
(Sint.; reg.) Vântul negru Vânt de apus, care aduce uscăciune, sărăcilă.
(Sint.; reg.) Tuse neagră Tuse convulsivă.
(Sint.; reg.) Limbă neagră Limbă încărcată.
(Sint.; reg.) Bubă neagră Cancer.
(Sint.; Mit. pop.) Săptămâna negrilor A doua săptămână după Paşti, când se crede că morţii cei răi ajung în iad.
(Sint.) Post negru Post complet, fară mâncare şi băutură, ajunare.
(Sint.; reg.) Săptămâna neagră Săptămână dinaintea Paştilor, începând de miercuri.
(Sint.; reg.) Vineri negre Zile de vineri din timpul anului în care se ţine post negru.
(Sint.) Magie neagră Magie prin care unele persoane încearcă să săvârşească fapte miraculoase invocând forţe demonice.
NEGUSTOR, -OARE 5. m.f (Exp. vb.) Negustor greu ca fulgul de apă (sau cu marfă de un leu) sau negustor de piei de cloşcă (sau de ploşniţă, de purici) Negustor care face comerţ cu mărfuri mărunte, lipsite de valoare. NEÎNCHIPU/T, ~Ă a.
(Loc. a.; loc. av.) De neînchipuit 1. Care întrece orice imaginaţie. 2. Extrem de...
NEÎNTORS, -OARSĂ a.
(Exp. vb.) A se duce (sau a merge) pe drum neîn-tors (sau pe cale neîntoarsă) A muri.
(Exp. vb.) A dormi somn neîntors A dormi adânc, liniştit.
(Sint.) Somn neîntors Somn adânc. NEÎNTURNAT, ~Ă a.
(Loc. vb.; pop.) A se duce (sau, rar, a se lua pe) drum neînturnat sau pe cale neînturnată A muri. NEJUDECATĂ s.f.
(Loc. av.) Cu nejudecată 1. Fără a fi fost judecat. 2. Fără o sentinţă de condamnare. 3. în mod samavolnic.
NELEAPCĂ s.f.
(Loc. vb.) A făta (de) neleapcă A lepăda fătul a avorta.
NELUCRAREA /
(Exp. vb.; înv.) A rămâne în nelucrare, a ţine în nelucrare A nu fi aplicat, folosit, exploatat.
(Exp. vb.; Jur.; înv.) A lăsa în nelucrare A nu da curs unei acţiuni judiciare.
NEMILOSTIV/RE s /
(Loc. av.) Cu nemilostivire Fără cruţare. NEMILU/T, ~Ă a.
(Loc. av.) Cu nemiluita în cantitate foarte mare. NEMINCINOS, -OASĂ a.
(Loc. av.) Pe nemincinos 1. Fără exagerare. 2. într-adevăr.
NEMŢESC, -EASCĂ a.
(Sint.; Gmţ.) Cald nemţesc Frig.
(Sint.; reg.) Plug nemţesc Plug de fier. NEMŢEŞTE av.
(Exp. vb.; i. uz.) A se îmbrăca nemţeşte 1. Ase îmbrăca după moda occidentală. 2. (Pop.) A se îmbrăca orăşeneşte.
(Exp. vb.; fam.) A plăti nemţeşte A plăti părţi egale din preţul unor bunuri de care s-a beneficiat în comun.
N EMU R/RE s.f.
(Loc. av.; fam.) La nemurire 1. Fără sfârşit. 2. Veşnic. 3. Extrem de mult. 4. Extrem de tare. 5. Extrem de intens.
(Exp. vb.) A trece în sau la nemurire A face să devină nemuritor, a imortaliza.
NEOM s. m.
(Loc. a.) Ca neoamenii 1. Altfel de cum este un om normal, obişnuit. 2. Altfel de cum trebuie. 3. Altfel de cum se cuvine între oameni, (pop.) pidosnic. (Exp. vb.) A (se) face (sau a ajunge) (din om) neom 1. A-şi pierde însuşirile de om normal. 2. Anu mai fi el însuşi. 3. (P. ex.) A (se) distruge. NEORÂNDUIALĂ s.f.
(Loc. av.; înv.) Cu neorânduială în dezordine. (Loc. a.; loc. av.) în neorânduială Dezordonat. NEPĂSARE s.f (Loc. av.; pop.) în nepăsare 1. Nepăsător. 2. Vesel. NEPREGET n.
(Loc. av.) Cu nepreget 1. Fără întârziere. 2. Fara şovăire.
NEPC7S, ~Ă a.
(Loc. av) Pe (sau cu) nepusă masă ori cu nepus m masă 1. Fără întârziere. 2. Prin surprindere.
265
NEVOIE
NEPUT7N TĂs.f (Exp. vb.; fam.) A-l apuca (sau a-l găsi, a-l trece) pe cineva neputinţa A se scăpa pe el.
(Loc. a.; loc. av.) Cu neputinţă 1. Imposibil. 2. Irealizabil. 3. Imaginar. 4. Ireal.
NERĂBDARE s.f.
(Loc. av.; loc. a.) Cu (sau, înv., în) nerăbdare
1.	Nerăbdător. 2. Tensionat.
NERV 5. m.
(Sint.; înv.) Nevre de bou Parte groasă a ligamentului cervical posterior al boului sau al calului care, uscată, este folosită ca instrument de lovire.
(Sint.) Boală de nervi Nevropatie.
(Sint.) Bolnav de nervi Persoană care suferă de o boală nervoasă.
(Exp. vb.) A avea nervi A fî enervat.
(Exp. vb.) A-l apuca nervii A avea un acces de furie.
(Exp. vb.) A fi în nervi 1. A fi nervos. 2. A fi în starea de spirit necesară pentru ceva.
(Exp. vb.) A avea nervi slabi 1. A fî uşor de enervat. 2. A fi uşor impresionabil.
(Sint.) Stare de nervi (Stare de) enervare. NESPĂLAT, ~Ă a. m. fi, a.
(Exp. vb.) A fi nespălat la gură A vorbi în termeni necuviincioşi, injurioşi, obsceni.
(Sint.) Gură nespălată Persoană care vorbeşte vrute şi nevrute.
(Exp. vb.; gmţ.) A mâncat-o nespălată A suferit o neplăcere, un afront la care nu a putut riposta. NEST7NS, ~Ă a.
(Sint.) Focul (cel) nestins Iad.
(Sint.) Var nestins Var în forma în care iese din cuptorul de calcinat.
NEŞTUNŢĂ s,fi.
(Sint.) Neştiinţă de carte Analfabetism.
NEŞT7RE s.fi (Loc. av.) în neştire 1. Fără a-şi da seama. 2. Fără a Şti cum... 3. La întâmplare. 4. Distrat. 5. (P. ex.) Involuntar. 6. Fără măsură. 7. Fără rost, inutil. 8. Fără sens.
(Loc. av.; rar) Din neştire 1. Din neatenţie. 2. (Rar) ^voluntar.
Neştiutor, -cmre m. /, a.
(Sint.) Neştiutor de carte Analfabet.
N£TED, ~ă a.
(Sint.) Muşchi neted sau fibră (musculoasă) netedă Muşchi sau fibră care nu prezintă striaţii.
(Exp. vb.) A-i fi (sau a-i veni) neted A-i fi uşor, comod să facă ceva.
(Exp. vb.) A merge (ceva) neted A decurge normal, fară complicaţii sau dificultăţi.
NEUTRU, ~Ă a.
(Sint.) Gen (sau, înv., fel) neutru (Gen gramatical) caracteristic numelor de obiecte, ambigen.
(Sint.) Zonă neutră sau teritoriu neutru Teritoriu pe care nu staţionează forţe armate, situat între graniţele a două ţări.
NEVĂZUT, ~Ă a.
(Loc. av.) Nevăzut, neauzit 1. Cu totul necunoscut. 2. Extraordinar.
(Exp. vb.) A se face (sau, înv., a fi) nevăzut 1. A pleca brusc. 2. A dispărea dintr-odată (şi în taină) de undeva.
(Loc. av.) în nevăzut 1. Fără un obiectiv precis. 2. în gol.
NEVOIE s.fi (Loc. a.; loc. av.) De (sau, înv., cu) nevoie Strict necesar.
(Loc. av.) Fără nicio (trebuinţă şi) nevoie sau (înv.) fără de nevoie în mod (absolut) inutil, gratuit.
(Loc. av.) La nevoie 1. Când este necesar. 2. Dacă împrejurările vor cere.
(Exp. vb.; rar) La ultimă nevoie în ultimă instanţă. (Exp. vb.) A avea (sau a fi) nevoie de cineva (sau de ceva) A fi necesar cineva sau ceva.
(Exp. vb.) A avea (sau a fi) nevoie să... A trebui să...
(Exp. vb.; înv.) A(-i) fi cuiva (de) nevoie 1. A fi
obligat să... 2. A fi necesar să...
(Loc. av.; pfm.) Zor nevoie 1. Cu orice preţ, neapărat. 2. Numaidecât.
(Exp. vb.) A-şi face (sau, înv., a i se uşura) nevoile
A defeca sau a urina.
(Exp. vb.) A-şi căuta de nevoie A se îngriji de propriile sale interese şi obligaţii, fară a se amesteca în lucruri care nu-1 privesc.
(Exp. vb.; pop.) A încăleca pe nevoie A scăpa de lipsuri, de sărăcie.
(Exp. vb.; înv.) A-şi prinde nevoile A face faţă pentru un timp lipsurilor materiale.
(Sint.) Om de nevoie Om de nimic.
(Loc. a.) De nevoie Care provoacă neplăceri, neajunsuri, buclucaş, dificil.
(Loc. av.) La nevoie sau la vreme (sau zi, loc etc.) de nevoie într-un moment dificil.
NEVO/NŢĂ
266
(Exp. vb.; îvp.) A fî la (mare) nevoie A fi într-o situaţie grea, la ananghie.
(Exp. vb.; înv.) A avea nevoie (de către, despre cineva sau ceva) 1. A avea neplăceri, dificultăţi.
2.	A avea de suferit din partea cuiva sau a ceva. (Exp. vb.; înv.) A nu avea (nicio) nevoie (de cineva sau de ceva) 1. A nu avea nicio grijă. 2. A nu-i păsa de cineva sau de ceva. 3. (Reg.) A nu avea habar de nimic.
(Exp. vb.; reg.) Mai e nevoie Mai e de îndurat până...
(Exp. vb.; reg.) A-şi băga viaţa în nevoi sau a băga (pe cineva) la (mare sau grea) nevoie 1. A intra sau a băga pe cineva într-o mare încurcătură. 2. (Reg.) A intra sau a băga pe cineva într-o situaţie foarte dificilă, primejdioasă.
(Exp. vb.; reg.) A da de nevoi A ajunge într-o situaţie neplăcută, dificilă.
(Exp. vb.; înv.) A se da în nevoi A avea de îndurat
o	nenorocire, a se nenoroci.
(Exp. vb.; îrg.) A face (cuiva) nevoi 1. A provoca cuiva neajunsuri, necazuri. 2. A chinui pe cineva. (Exp. vb.; reg.) A scăpa (sau a ieşi) deasupra nevoii A scăpa de griji.
(Exp. vb.; înv.) A păţi (sau a pătimi) nevoi A suferi. (Loc. vb.; înv.) A pune la nevoi 1. A pedepsi. 2. A amenda.
(Loc. a.; loc. av.) Cu (mare sau multă) nevoie sau (rar) cu nevoi Care se face foarte greu.
(Loc. av.; reg.) Cu vai nevoie Cu mare greutate. (Loc. av.; înv.) Cu nevoie Primejdios.
(Exp. vb.; înv.) A fi (sau a sta) în nevoi A se afla în pericol.
(Exp. vb.; reg.) A fi nevoie de cap A fi în pericol de moarte.
(Loc. vb.; înv.) A lua nevoie A se expune unui pericol.
(Loc. av.) De (sau, rar, din) nevoie 1. în mod silit, fiind constrâns de cineva sau de împrejurări. 2. (R ex.) Prin forţa împrejurărilor.
(Exp. vb.; înv.) De nevoia (cuiva sau a ceva) Din
cauza cuiva sau a ceva.
(Loc. av.) De voie, (ori) de nevoie sau (înv.) au de voie, au de nevoie Mai mult silit decât de bunăvoie. (Loc. av.) Nevoie mare sau (rar) nevoie de cap Grozav de...
(Sint.; reg.) Aflat la nevoie Epileptic.
(Exp. vb.; pop.) A-l călca (pe cineva) nevoia (sau nevoile) 1. A se îmbolnăvi de epilepsie. 2. A avea crize de epilepsie.
NEVOTNŢĂ s.f.
(Loc. av.) Cu multă nevoinţă Cu greu.
(Loc. av.; loc. a.) Cu nevoinţă 1. Fără milă. 2. Aspru
3.	Zelos. 4. Stăruitor.
(Loc. av.) în nevoinţă 1. Chinuit. 2. Torturat. (Loc. av.) Cu (multă sau mare, bună) nevoinţă sau cu toată nevoinţă 1. Cu tragere de inimă. 2. în mod insistent.
(Loc. av.) Cu (sau prin) nevoinţă cuiva 1. Prin munca asiduă a cuiva. 2. Datorită eforturilor depuse de cineva.
(Exp. vb.) Apune (sau, rar, a face, a avea) (multă) nevoinţă (sau toată nevoinţă) A depune eforturi deosebite.
(Loc. vb.; înv.) A pune nevoinţă la... A insista pe lângă cineva.
NEVRALGIC, ~Ă a.
(Sint.) Punct (sau centru) nevralgic 1. Parte a corpului în care este localizată o nevralgie. 2. Punct sensibil, dureros. 3. (Fig.) Parte dificilă, greu de rezolvat a unei situaţii, a unei discuţii, a unei probleme. NICI cj.
(Exp. vb.) Nici îl ninge, nici îl plouă (D. bărbaţi) Se află sub ocrotirea unei femei.
(Exp. vb.) Nici tu..., nici tu... Lipsesc mai multe lucruri.
(Exp. av.) Nici cât negru sub unghie Absolut nimic.
(Exp. vb.) Nici atâta 1. în şi mai mică măsură. 2. Şi mai puţin (decât...).
(Loc. av.; reg.) Nici încotro 1. în nicio parte. 2. Iu toate părţile, fară o ţintă precisă.
(Loc. av.) De niciunele Nimic.
(Loc. av.) Nici că... Deloc nu...
NICIODATĂ av.
(Exp. vb.) A fost (odată) ca niciodată Acţiunea se petrece într-un timp ireal, nedeterminat, în basme. (Loc. av.) Ca niciodată Cum nu s-a mai întâmplat. NICOVALĂ s.f.
(Exp. vb.) A fi (sau a se afla etc.) între ciocan (sau baros) şi nicovală 1. A fi într-o situaţie dificilă, dm care nu există ieşire. 2. A se afla între două persoane sau între două părţi în conflict.
NIMARĂ s./
(Loc. a.; îrg.) Cu nimară Incert.
(Loc. av.) într-o nimară I. Cu o ocazie oarecare. 2. O dată.
(Loc. av.) Cu nimară 1. La întâmplare. 2. (Reg.) I*1 grabă. 3. (Reg.) Pe nimerite.
267
NIZNAI
jfiMENI /?. rceg.
(Sint.) Copil al nimănui Orfan.
(Exp. vb.) A fî ca nimeni de pe lume A fi ciudat, cu comportări neobişnuite.
(Exp. vb.) A nu fî cununat cu nimeni 1. A nu avea nicio obligaţie faţă de cineva. 2. A nu depinde de cineva.
(Sint.; reg.) Nimea (sau nima) oamenilor (sau a lumii) Om prăpădit, de nimic.
(Sint.; reg.) Nime~n drum Om fară adăpost. NIMEREALĂ 5. /
(Loc. av.; înv.) Cu nimereală 1. în mod potrivit, judicios. 2. Cu succes.
(Loc. av.) La nimereală 1. Fără a socoti, aproximativ. 2. La întâmplare.
NIMER/ vb.
(Exp. vb.) A (o) nimeri bine (sau rău) 1. A raţiona corect (sau incorect). 2. A proceda aşa cum trebuie (sau cum nu trebuie).
(Exp. vb.; fam.) A o nimeri (bine) 1. A spune lucrurilor pe nume. 2. A ghici.
(Exp. vb.) A (o) nimeri ca Irimia (sau ca Ivan, ca Stan) cu oiştea-n gard sau a (o) nimeri ca ţiganul la împărat, a (o) nimeri ca nuca-n perete 1. A proceda exact cum nu trebuie. 2. A-şi face o socoteală greşită, nepotrivită.
(Exp. vb.) A (o) nimeri (ca ţiganul) miercurea (sau vinerea) la stână A ajunge undeva într-un moment nepotrivit.
NIM/C p. neg.
(Loc. vb.) A nu avea nimic a face A nu avea nicio legătură cu ceva.
(Loc. a.) De (sau, înv., întru) nimic 1. Fără nicio valoare, fără importanţă, mărunt. 2. (D. oameni) Lipsit de orice merit. 3. (D. oameni) Lipsit de caracter. (Loc. a.; înv.) Drept nimică Care nu trebuie luat în seamă.
(Loc. av.) Cu (sau, înv., întru) nimic sau (înv.) de nimică în niciun fel.
(Loc. av.) Pe nimic 1. Fără contravaloarea corespunzătoare. 2. (Aproape) gratuit.
(Loc. av.) Alt(a) nimic(ă) sau nimic(ă) alt(a) Niciun alt lucru.
(Loc. av.; reg.) Pe (o) nimică pe ceas (sau într-o mimică) într-o clipă, repede.
(Loc. av.) Nimica toată De foarte mică importanţă sau valoare.
N/NGE vb.
(Exp. av.) Pe când ningea pe mirişte sau de când ningea în căruţă Demult.
(Exp. vb.) Ningă, plouă 1. în orice împrejurare. 2. Orice s-ar întâmpla.
(Exp. vb.) A-i ninge în barbă (sau pe cap) A încărunţi.
(Exp. vb.) (Parcă) îi ninge şi (îi) plouă sau (parcă)
îi plouă şi (îi) ninge E mereu supărat, posomorât, fară chef.
(Exp. vb.) Nici nu-i ninge, nici nu-i plouă Este închis, posac, indiferent faţă de tot ce se întâmplă. (Exp. vb.) Nici îl ninge, nici îl plouă Nu are nicio grijă.
(Exp. vb.) E nins în luna lui mai A încărunţit devreme.
NINS, N7NSĂ a.
(Exp. a.; fig.) Nins de ani sau de vreme (D. oameni)
1.	Bătrân. 2. Cărunt.
NIS7P 5. n.
(Exp. av.) (Ca stelele cerului şi) ca sau (cât) nisipul mării 1. în număr foarte mare. 2. Foarte mult. (Exp. vb.) A clădi (sau a face, a funda ceva) pe nisip A întreprinde o acţiune fară a avea o bază care să o susţină, fară sorţi de izbândă.
(Exp. vb.) A pune (sau a arunca etc. cuiva) nisip în ochi 1. A face pe cineva să nu vadă lucrurile aşa cum sunt. 2. A înşela pe cineva.
NIŢEL, ~/CĂ a. neh.
(Loc. av.) Niţel câte niţel 1. încetul cu încetul, treptat. 2. Puţin câte puţin.
NIVEL, -Ă s. n.f (Sint.) Nivelă cu bulă (sau, înv., cu băşică, cu băşi-cuţe) de aer, nivel(ă) cu (sau, rar, de) apă Instrument sau dispozitiv pentru determinarea poziţiei orizontale a suprafeţelor.
(Sint.) Nivelul mării Punct situat la înălţimea mijlocie a mărilor şi a oceanelor, în raport cu care se măsoară toate altitudinile.
(Sint.) Curbă (sau linie) de nivel Linie care uneşte, pe o hartă, punctele suprafeţei terestre cu aceeaşi altitudine.
(Loc. pp.) La nivelul... 1. în regiunea... 2. în dreptul...
(Sint.) Nivel de trai Grad de satisfacere a nevoilor materiale şi spirituale ale populaţiei unei ţări, ale unor clase sau ale unor persoane.
(Sint.) Pasaj de nivel Loc unde se încrucişează, la aceeaşi altitudine, o cale ferată cu o şosea. NIZNAI j. n.
(Exp. vb.) A face pe niznai (sau pe niznaiul) 1. A se preface că nu este la curent cu evenimentul petrecut. 2. A pretinde că nu ştie nimic despre ceva.
NOAPTE
268
NOAPTE s.f (Sint.) Noapte bună! 1. Urare făcută cuiva înainte de culcare. 2. Formulă de salut folosită la despărţirea de cineva în cursul serii.
(Exp. a.; exp. av.) De noapte 1. (Care acţionează, lucrează etc.) în timpul nopţii. 2. (Care începe) din timpul nopţii. 3. (D. animale, insecte) Cu organele vizuale şi auditive adaptate pentru viaţa din timpul nopţii, nocturn. 4. Care îşi desfăşoară activitatea în cursul nopţii şi doarme ziua.
(Loc. av.) Azi (sau astă) noapte în timpul nopţii care a trecut.
(Loc. av.) La noapte 1. în timpul nopţii următoare. 2. Când va începe noaptea următoare.
(Loc. av.) Peste (sau pe) noapte ori (rar) asupra nopţii 1. în timpul nopţii, noaptea. 2. Pe neaşteptate. 3. Foarte repede.
(Loc. av.) Noapte de noapte sau noapte după noapte în fiecare noapte.
(Loc. av.) (Şi) zi, şi noapte sau (şi) ziua, (şi) noapte(a), zi, noapte, zile, nopţi, toată ziua (şi) toată noaptea, din zori până-n noapte, noaptea şi ziua, nopţi şi zile, (înv.) din zi pănă-n noapte, din zi, din noapte, (reg.) (cu) zi, cu noapte Continuu. (Loc. av.) Din noapte-n noapte 1. De la o noapte la alta. 2. Mereu.
(Loc. av.) Nici zi(ua), (şi) nici noapte(a) Niciodată. (Loc. av.) De (cu) noaptea sau (reg.) din (ori în, cu) noapte 1. înainte de răsăritul soarelui. 2. Foarte devreme.
NOCTURN, ~Ă a.
(Loc. a.; loc. av.) în nocturnă (D. competiţii sportive) (Care se desfăşoară) în timpul nopţii.
NOD 5. n.
(Loc. a.) în noduri încâlcit.
(Exp. vb.) A lega paraua cu zece noduri A fi foarte zgârcit.
(Exp. vb.) A lega pe cineva nod A lega pe cineva foarte strâns.
(Exp. vb.) A da în noduri (D. cereale) A creşte. (Exp. vb.) A căuta (sau a găsi cuiva) nod (sau, rar, noduri) în papură 1. (A căuta sau) a găsi cu orice preţ greşeli, cusururi acolo unde ele nu sunt. 2. A căuta (sau a găsi) cuiva pricină de învinuire pe nedrept.
(Sint.; Anat.) Nod vital Punct situat pe al patrulea ventricul cerebral, de care depind mişcările respiratorii şi a cărui rupere are ca urmare moartea imediată. (Sint.; Anat.) Nodul gâtului (sau gâtlejului, beregatei, grumazului, de la grumaz) Mărul lui Adam.
(Sint.; fîg.) Nod în gât (sau în gâtlej) Senzaţie de sufocare, de greutate în respiraţie.
(Exp. vb.) A înghiţi cu noduri (sau a înghiţi nodul)
1.	(Fig.) A suporta cu greu un necaz, o amărăciune,
0	umilinţă, fară a spune nimic. 2. A înghiţi mâncarea cu mare greutate din cauza unei neplăceri, a unei supărări etc.
(Exp. vb.) A merge sau a se duce, a aluneca (pe gât) cu noduri (D. mâncare) A aluneca foarte greu pe gât din cauza unei supărări, a unei emoţii etc.
(Exp. vb.; reg.) A trăi cu noduri fripte 1. A nu
avea ce mânca. 2. (Reg.; p. ex.) A muri de foame. (Exp. vb.) A-i sta nod sau ghem (în capul pieptului) A se scârbi de o mâncare, de oameni etc. (Sint.) Nod de cale ferată Punct de intersecţie a cel puţin 3 linii principale de cale ferată.
(Sint.) Nod gordian Problemă, încurcătură, dificultate mare, greu sau cu neputinţă de rezolvat. (Exp. vb.) A tăia nodul gordian A recurge la un mijloc extrem în rezolvarea unei situaţii, căreia nu
1	se poate găsi altă soluţie.
(Exp. vb.; reg.) A da de nod A se afla la un moment dat în faţa unei mari dificultăţi.
(Exp. vb.; reg.) A-i da (cuiva) necazul de nod A-l copleşi (pe cineva) necazurile.
NOI1 p. pers.
(Loc. av.) (Pe) la noi 1. Acasă. 2. în casa, în gospodăria noastră. 3. în familia noastră. 4. în satul sau în oraşul, în părţile noastre. 5. în ţara noastră. (Loc. av.; reg.) Ca pe la noi 1. Aşa cum trebuie.
2.	Straşnic.
(Loc. av.) Noi între noi sau (reg.) noi în de noi
între ai noştri, între oameni cunoscuţi, apropiaţi. NOI2 s.
(Sint.; sprs.) Noi de pădure sau noi cu leac Cenuşa, cărbuni, bucăţi de frunză care intră, de obicei m număr de nouă, în compoziţia unor leacuri.
(Sint.) Noi de apă Rouă.
(Exp. vb.; sprs.) A lua noi A aduna apă neînceputa pentru a o folosi în descântece şi la leacuri.
(Exp. vb.; reg.) A fi luat noi 1. A tăcea chitic. 2. A se îmbolnăvi de reumatism.
NOIAN 5. n.
(Loc. av.) în noian 1. în largul mării. 2. în largul oceanului.
(Sint.; înv.) Noianul mării (sau de apă) Imensitate. NOIMĂ s.f.
(Loc. a.; loc. av.) Cu noimă 1. Cu înţeles. 2. Cu judecată, cuminte, înţelept.
269
NOROC
(Loc. a.; loc. av.) Fără (nicio) noimă 1. Fără sens. 2. Fără judecată. 3. (în mod) prostesc, absurd.
(Exp. vb.) A nu avea (nicio) noimă 1. A nu avea niciun înţeles. 2. A nu avea nicio explicaţie.
(Loc. av.; loc. a.) Cu noimă (în mod) semnificativ. (Loc. vb.; rar) A găsi noima 1. A găsi o soluţie la o problemă. 2. A-i veni cuiva de hac.
NOJ/ vb.
(Exp. vb.; reg.) A nu noji două într-un tei A nu
reuşi să agonisească nimic.
NOJiŢĂ s. f.
(Exp. av.; reg.) Cât ţi-ai lega nojiţa sau nojiţele (la un picior) Foarte repede.
NOMINAL, ~Ă a.
(Sint.) Valoare nominală 1. Valoare înscrisă pe un titlu de credit, obligaţie, cec etc., plătibilă de obicei la prezentarea lui. 2. Valoare a parametrilor unui sistem tehnic, pentru care sistemul e construit să funcţioneze în regim normal.
(Sint.) Salariu nominal Sumă de bani pe care o primeşte un salariat pentru munca prestată.
(Sint.) Putere nominală Putere pentru care a fost conceput un anumit sistem tehnic, indicată pe plăcuţa indicatoare.
(Sint.) Flexiune nominală Declinare.
(Sint.; Gram.) Predicat nominal (sau, rar, construcţie nominală) Predicat alcătuit dintr-un verb copulativ la un mod personal şi un nume predicativ.
nor 5. m.
(Loc. a.; loc. av.) Până la (sau în) nor(i) 1. Foarte sus. 2. Foarte înalt. 3. (înv.) Pretutindeni.
(Exp. vb.; exp. a.) (A fî sau a trăi) cu capul în nori 1* (A trăi) izolat de realitatea înconjurătoare, într-o lume fantezistă. 2. (A fi) distrat.
(Exp. vb.) Parcă ar fi căzut din nori E străin de cele ce se petrec în jurul lui.
(Exp. vb.) A bate cu fruntea-n nori 1. A fî foarte înalt. 2. A fî mândru.
(Exp. vb.; reg.) A purta (pe cineva) prin nouri
A bate pe cineva foarte tare.
(Exp. vb.) A fi nor (sau nori) A fi timp înnorat. (Sint.; Geol.) Nor arzător Masă de gaze şi de cenuşă vulcanică, cu temperatura de cca 700° C, care este expulzată în atmosferă în timpul unei erupţii vulcanice.
(Sint.; Ast.) Nor de stele Grupare de stele, cu limite neregulate, aflată în diverse galaxii.
noră 5./
(Exp. vb.) A intrat nora-n blide (D. femei) E neîndemânatică la treburile gospodăreşti.
NORMAL, ~Ă a.
(Sint.) Linie normală 1. Dreaptă perpendiculară pe planul tangent la o suprafaţă convexă, în punctul de contact. 2. Dreaptă perpendiculară pe tangenta la o curbă, în punctul de contact.
(Sint.) Plan normal Plan perpendicular pe tangenta dusă într-un punct al unei curbe.
(Sint.) Literă normală Literă care indică mărimea pe care o are floarea literelor dintr-un corp sau dintr-un caracter de litere.
(Sint.; înv.) Şcoală normală 1. Şcoală primară. 2. Şcoală de învăţământ mediu în care se pregăteau învăţătorii şi institutorii, (înv.) preparandie. NORMĂ 5. /
(Sint.) Normă morală (sau etică) Regulă privitoare la modul de comportare a omului în societate, la obligaţiile sale faţă de ceilalţi oameni şi faţă de societate.
(Sint.) Normă juridică Regulă de conduită cu caracter general şi impersonal, emisă de organele de stat competente.
(Sint.) Normă de producţie (sau normă de muncă) Cantitate de muncă ce trebuie să fie efectuată de cineva (sau produse realizate) într-o unitate de timp.
(Sint.) Normă tehnică Normă stabilită prin mijloace ştiinţifice, pe baza unor condiţii tehnice date, pentru îndeplinirea unui proces tehnologic.
(Sint.) Normă de consum Cantitate de material, de combustibil etc. necesară pentru efectuarea unui proces de producţie şi care nu trebuie depăşită.
(Sint.) Normă de hrană Necesar de substanţe nutritive al unui animal pe timp de 24 de ore.
NOROC n.
(Exp. av.) La cât mi (ţi-, i- etc.)-a sta norocul în ce măsură este cineva favorizat de soartă.
(Exp. vb.) A-i fi scris în noroc să... A-i fi sortit să...
(Sint.) Joc de (sau, înv., la) noroc Joc de cărţi, de zaruri etc., în care câştigul depinde de întâmplare. (Sint.; reg.) Norocul copiilor Primul ou roşu.
(Exp. a.; înv.) De norocul (cuiva) Care este potrivit cu soarta cuiva.
(Exp. a.; exp. av.) Cu noroc I. Cu succes. 2. în avantajul cuiva. 3. în mod fericit.
(Exp. a.; exp. av.) Fără (de) noroc 1. Fără succes.
2.	în dezavantajul cuiva. 3. în mod nefericit.
(Exp. a.) Cu (sau fără) (de) noroc 1. Care exprimă, prevesteşte (ne)fericire. 2. Care exprimă, prevesteşte (in)succes.
NOROCIRE
270
(Exp. a.; exp. av.) De noroc 1. De bun augur. 2. Care este făcut pentru a-i merge bine. 3. Făcut pentru a avea succes.
(Loc. av.) într-un (sau la) noroc La întâmplare. (Exp. av.; reg.) Cum (sau ce) a (sau o) da târgul şi norocul La întâmplare, indiferent de rezultat.
(Exp. vb.; înv.) A-i fî (cuiva) scris în noroc să... A-i fi cuiva sortit să...
(Exp. vb.) A(-şi) încerca (sau cerca, căuta, înv., ispiti) norocul A întreprinde o acţiune fară a fi sigur că va reuşi.
(Exp. vb.) A avea noroc Ia... A avea succes la... (Exp. vb.) A avea noroc porcesc (sau orb, chior, cu carul) sau a-i curge (cuiva) norocul gârlă A
obţine întotdeauna succese foarte mari în acţiunile riscante întreprinse.
(Exp. vb.) A fî plin de noroc ca broasca de păr sau (înv.) a-i sta norocul tot împotrivă A nu reuşi în acţiunile întreprinse, a fi ghinionist.
(Exp. vb.) A-i mânca norocul (cuiva) 1. A fî vinovat de nereuşita cuiva. 2. A nenoroci pe cineva. (Exp. vb.; sprs.) A fi cu noroc A aduce împrejurări favorabile.
(Loc. vb.) A-şi face de noroc A face descântece, vrăji pentru succesul în acţiunile întreprinse.
(Exp. vb.; d. păsări) A-i cânta (cuiva) de noroc A-i prevesti cuiva succesul în acţiunile întreprinse. (Exp. vb.) A avea noroc (sau norocul) să... A i se ivi prilejul favorabil pentru...
(Exp. vb.) A avea noroc de (sau cu..., reg. pe...)
1.	A avea avantajul de a întâlni pe cineva sau ceva folositor. 2. A se sluji cu folos de cineva sau de ceva.
(Exp. vb.) A avea noroc (sau norocul) că... sau noroc de la Dumnezeu (sau din cer până în pământ) că... A avea şansa să...
(Loc. av.) Noroc că... 1. Bine că... 2. Din fericire... (Exp. vb.) Unde-i norocul să... Ce bine ar fi să...
(Exp. vb.) A da noroc 1. A da mâna cu cineva. 2. (P. ex.) A saluta. 3. A ciocni paharul de băutură cu cineva.
(Exp. vb.) Noroc! Formulă de salut sau de urare. NOROC/RE s.f.
(Sint.; reg.) Norocire slabă Ghinion.
(Loc. av.) Din norocire 1. Printr-o întâmplare favorabilă. 2. Din fericire.
(Loc. av.) Cu norocire Cu bine.
(Exp. vb.) Norocire că... Bine că...
NOROI s. n.
(Exp. vb.; fîg.) A împroşca (pe cineva) cu noroi sau a zvârli cu noroi (în cineva) A calomnia pe cineva.
NOSTIMADĂ s.f.
(Loc. a.) De toată nostimada Foarte nostim. NOTĂ s.f.
(Exp. vb.) A lua notă (de ceva) 1. A afla ceva. 2. A reţine ceva. 3. A ţine seama de ceva.
(Sint.) Notă de plată Document prin care se dispune plata unei sume de către o persoană fizică sau juridică, în numerar sau prin virament.
(Sint.) Notă de comandă Document emis de client către furnizor, prin care se cere livrarea unei anumite mărfi, prestarea unui anumit serviciu sau executarea unei lucrări determinate.
(Sint.) Notă contabilă Document folosit pentru înregistrarea operaţiilor economice în conturi. (Sint.) Notă discordantă (sau falsă) Afirmaţie, atitudine, element etc. care nu se potriveşte într-un caz dat, în ansamblu, care face o impresie neplăcută, care şochează.
(Exp. vb.) A face notă discordantă 1. A avea o atitudine care nu se potriveşte într-un caz dat. 2. A avea o părere sau o atitudine diferită faţă de a altora.
(Exp. vb.) A fî în notă A se potrivi unei situaţii. (Exp. vb.) A forţa (sau a exagera) nota A trece dincolo de limitele obişnuite (în atitudini, comportări etc).
(Exp. vb.) A fî în notă A fî în concordanţă cu situaţia.
(Loc. av.; fam.) Ca pe note Aşa cum trebuie. NOTiŢĂ s.f.
(Exp. vb.; rar) A lua notiţă (de ceva) 1. A înregistra. 2. A reţine.
NOTORIETATE j. fi (Exp. vb.) A fî (sau a deveni, a ajunge etc.) de notorietate publică A fi sau a deveni, a ajunge cunoscut de toată lumea.
NOU, NOUĂ a.
(Sint.) Lună nouă, crai nou Fază a lunii când aceasta este în conjuncţie şi când faţa dinspre pământ, ne-fiind luminată, este invizibilă.
(Sint.; înv.) Lumea nouă Continentul America. (Sint.) Nou născut Copil care abia s-a născut. (Loc. av.; înv.) Din (sau de) nou De curând.
(Exp. vb.) Ce mai e nou? Ce s-a întâmplat în ultima vreme?
271
NOMĂR
(Loc. a.; loc. av.) Nou-nouţ Foarte recent.
(Loc. a.) Nou-nouţ 1. Care nu a fost încă folosit. 2. (P. ex.) în foarte bună stare.
(Loc. av.) Din (sau, rar, de) nou 1. De la început.
2.	încă o dată, iar, iarăşi.
(Sint.) An (sau anul) nou sau noul an Anul calendaristic care începe să se desfăşoare.
(Sint.; Bis.) Legea sau învăţătura (cea) nouă sau noua lege Religie creştină (în raport cu religia mozaică). (Sint.; Bis.) Noul Testament sau, înv., Scriptura (sau sfânta Scriptură) cea nouă Parte a Bibliei cuprinzând Evangheliile şi alte scrieri religioase de după naşterea lui Christos.
NOUĂ nr. card.
(Exp. vb.) A avea (sau a-şi pune) nouă băieri la punga A fi foarte zgârcit.
(Exp. vb.) A merge pe nouă cărări A fi foarte beat.
(Exp. vb.) A avea nouă suflete (sau vieţi) 1. A fi foarte rezistent. 2. A fi foarte viteaz.
(Exp. av.) (Peste) nouă ţări şi nouă mări sau (peste) nouă mări şi nouă ţări Foarte departe. (Exp. vb.) A mânca din nouă cuptoare (D. oameni) A fi umblat mult şi a fi văzut multe. NOUĂLEA, NOUA nr. ord.
(Exp. vb.) A fi în al nouălea cer A fi foarte fericit. (Exp. av.) Pe planul al nouălea Neimportant, lăsat la o parte.
NOOŢ, ~Ă a.
(Loc. av.) Nou-nouţ 1. Foarte recent. 2. Care nu a fost folosit. 3. (P. ex.) Aproape nefolosit.
NU av.
(Exp. av.) Da, cum (să sau de) nu sau (reg.) (păi) dacă nu (cum)? 1. Sigur că da. 2. Altfel nu se poate.
3.	(Ir.) Nu prea cred.
(Exp. av.) Nu altceva, nu glumă sau (reg.) nu ceva, nu şagă 1. Sigur. 2. Foarte, extrem de... (Loc. av.) Nu mai departe 1. Chiar în cazul...
2.	Chiar în ceea ce priveşte pe...
(Loc. av.) Nu o (singură) dată De multe ori, adesea.
(Exp. av.) Nu şi nu 1. Categoric nu. 2. E inutil să încerci.
(Exp. cj.) De (sau dacă) nu... în caz contrar... (Loc. vb.) A zice nu 1. A nega. 2. (P. ex.) A se opune. 3* (P. ex.) A refuza.
Nt/CĂ s.f.
(Exp. av.) Când o face plopul nuci şi răchita mere dulci Niciodată.
(Exp. vb.) A se potrivi sau a se nimeri, (pop. a se lovi, a se lipi) ca nuca în perete (sau, rar, în gard) A nu se potrivi deloc.
NUL4 s.f.
(Sint.; reg.) Gard de nuia Gard viu.
(Sint.; reg.) Nuiaua boabelor Par pe care se atârnă porumbul la uscat pentru iarnă.
(Loc. vb.; rar) A pleca pe nuia 1. A pleca de undeva pe neaşteptate şi numai cu hainele cu care este îmbrăcat. 2. A face ceva de nevoie.
NUL, ~Ă a.
(Exp. vb.; Jur.) A declara nul A anula.
(Exp. vb.; Arg.) A fi nul la... Anu şti absolut nimic într-un domeniu.
N L/MAI av.
(Loc. av.) Numai aşa sau aşa numai 1. Fără complicaţii, simplu. 2. Fără motiv. 3. Fără scop. 4. Fără rost. 5. Dezinteresat. 6. (Pe) degeaba.
(Loc. cj.) Numai să... (sau de..., dacă...) Doar dacă...
(Loc. cj.) Nu numai..., ci şi (sau ci încă, ori dar încă şi, ci ) Şi..., şi.
(Loc. cj.) Nu numai că..., dar... în afară de faptul că...
(Loc. av.; loc. cj.; îrg.) Numai cât (sau, reg., ce)
1.	(De) abia. 2. îndată ce...
(Loc. av.; pop.) Numai ce (sau numai iacă, numai uite, numai iacă ce) 1. Pe neaşteptate. 2. (îrg.) Imediat.
(Loc. cj.) Numai (atâta) că... sau (reg.) numai cât Atâta doar că...
NC7MĂR 5. n.
(Sint.) Număr atomic Număr de ordine pe care îl poartă elementele chimice aşezate în ordinea tabloului lui Mendeleev şi care exprimă cantitatea de protoni din atomul respectiv.
(Sint.; înv.) Numărul cel mic Scăzător.
(Sint.; înv.) Numărul cel mare Descăzut.
(Sint.; reg.) Bani de număr Bani numerar.
(Loc. a.) Fără (de) număr 1. Care este în număr atât de mare, încât nu poate fi numărat. 2. (P. ex.) Imens.
(Loc. a.) Cu număr 1. Socotit. 2. (P. ex.) Limitat.
3.	(P. ex.) Puţin numeros.
(Loc. av.) în număr 1. Cu socoteală. 2. (P. ex.) Complet. 3. (P. ex.) Exact.
(Loc. pp.) în (sau din) numărul... 1. Printre.
2.	Dintre.
NUMĂRA
272
(Exp. vb.) A nu (mai) avea număr A fi peste măsură de numeros.
(Loc. p.) Un număr de... Câţiva.
(Loc. p.) Un mare număr de... (Foarte) mulţi. (Loc. p.) La număr sau în număr de... în total. (Loc. vb.; arg.) A face numărul cinci A fura. NUMĂRA vb.
(Exp. vb.) A (putea) număra (ceva) pe degete (sau pe o mână) A fi un număr foarte mic de obiecte sau de fiinţe.
(Exp. vb.) A număra (cuiva) îmbucăturile (sau înghiţiturile) 1. A ţine cuiva socoteală de cât mănâncă. 2. A da cuiva mâncare cu zgârcenie, cu părere de rău.
(Exp. vb.; exp. a.) (A fî) slab (sau, ir., gras) de-i numeri coastele (A fi) foarte slab.
(Exp. vb.; rar) A număra paşii cuiva A supraveghea pe cineva de aproape.
(Exp. vb.) A număra pietrele (sau pavelele) A umbla fară treabă, fără rost.
(Exp. vb. fam.) Până numeri (la) trei într-o clipă. (Exp. vb.) A nu număra zile multe sau (rar) a număra puţin A mai avea puţin de trăit. NUMĂRAT, ~Ă a.
(Loc. av.) Bani număraţi 1. în bani peşin. 2. în sumă exactă.
(Loc. av.) Bob numărat 1. Cu exactitate. 2. în cele mai mici amănunte.
NUMĂRĂTOARE 5 /
(Exp. vb.; reg.) A face numărătoare A număra câte oi are stâna.
(Sint.) Numărătoarea banilor Plată.
(Sint.; înv.) Bani (în) numărătoare Bani lichizi. (Sint.) Numărătoare inversă Program de operaţii prevăzut a se desfăşură în intervalul de timp ce desparte momentul curent de momentul lansării unei nave spaţiale.
NZ7ME s. n.
(Sint.) Nume de (sau, reg., din) botez sau nume mic Nume care se dă unei persoane la naştere, prenume.
(Sint.) Ziua numelui sau (rar) zi de nume Zi în care se sărbătoresc cei ce poartă numele sfântului prăznuit în acea zi de biserică, onomastică.
(Sint.) Nume de familie, nume patronimic (sau, reg., după naştere) Nume pe care îl poartă toţi membrii unei familii şi care se transmite de la părinţi la copii. (Sint.; î. o. c. poreclă) Nume bun Nume adevărat al cuiva.
(Sint.) Nume topic (sau de loc) Toponimie.
(Loc. a.) Fără (de) nume 1. Care nu este cunoscut identificat. 2. (P. ex.) Lipsit de importanţă, obscur (Loc. a.) Pe nume 1. Adresându-se cu numele 2. Direct.
(Loc. av.) în (sau, înv., drept, cu, pe) numele cuiva (sau a ceva) 1. Invocând numele unei divinităţi, ca simbol al unei credinţe. 2. în cinstea cuiva. 3. (P. ex.) Prinos adus cuiva, în special unei divinităţi. 4. Din partea cuiva. 5. Invocând autoritatea, puterea cuiva.
6.	în locul cuiva.
(Exp. vb.) A spune (sau a zice cuiva, a chema, pop., a striga pe cineva) pe nume 1. A rosti (cu voce tare) numele cuiva, a numi. 2. (P. ex.) A spune răspicat, fară ocolişuri.
(Exp. vb.) Zi-i pe nume! 1. Spune-mi numele lui, de care momentan nu-mi amintesc. 2. Nu-mi amintesc pe moment denumirea exactă a unui obiect. (Exp. vb.) Să nu-mi (mai) zici (sau spui) pe nume dacă... 1. Să nu mă mai recunoşti dacă... 2. Garantez că...
(Exp. vb.) A (nu) lua (cuiva ceva) în nume de rău
1.	A (nu) interpreta greşit sau cu rea-voinţă vorbele cuiva. 2. (P. ex.) A (nu) se supăra.
(Exp. vb.) A (nu) lua sau (rar) a (nu) avea (pe cineva) în nume de bine (sau de rău) A (nu) aprecia pe cineva.
(Exp. vb.; fam.) A lovi (sau a păli, a-i trage cuiva una) în (sau la) numele tatălui A lovi pe cineva drept în frunte.
(Exp. vb.) Pentru numele lui Dumnezeu (sau al cerului)! 1. Exclamaţie care subliniază, întărind, o rugăminte. 2. Exclamaţie care exprimă indignare, nedumerire, exasperare.
(Loc. av.) Pe numele (cuiva) 1. (D. o proprietate, un act etc.) înscris ca proprietate legală a cuiva.
2.	(Fiind numit) cu numele cuiva.
(Loc. av.) Cu numele... sau cu nume de... Având numele de..., numit.
(Exp. vb.) A cunoaşte (ceva) numai din (sau după) nume A cunoaşte ceva din auzite, fară să-l fi văzut vreodată.
(Exp. vb.; rar) A nu cunoaşte (ceva) nici de nume
A nu fi auzit despre ceva.
(Exp. vb.) A auzi de numele cuiva A cunoaşte dm auzite, din reputaţie.
(Exp. vb.) A nu (mai) şti (sau auzi) cuiva de nume sau a nu (mai) şti (sau auzi) de numele cuiva 1. A nu
mai şti nimic despre cineva plecat departe. 2. ( Imper.)
273
NUTR£Ţ
îndemn adresat cuiva de a pleca şi de a nu se mai întoarce niciodată.
(Exp. vb.) Veniţi-ar sau pieriţi-ar numele sau să nu-ţi mai aud de nume, nu ţi-aş mai auzi de nume, acolo să-ţi rămână numele 1. Eşti o persoană insuportabilă. 2. Nu vreau să te mai revăd niciodată. 3. De-ai muri!
(Loc. av.) Cu (sau sub) nume de... (sau că... sau, rar, cu numele să...) 1. Cu titlul de... 2. Sub formă de... 3. Sub pretext că... 4. Pe motiv că....
(Exp. vb.) Sub niciun fel de nume în niciun caz. (Loc. av.) (Numai) cu numele 1. De formă, fară să corespundă realităţii. 2. (P. ex.) în aparenţă.
(Loc. av.; înv.) (în) nume de... 1. Socotind că...
2.	Recunoscând drept... 3. Ca şi... 4. Având reputaţie (bună sau) rea, faimă, renume.
(Exp. vb.) A scoate (sau a scorni, a face, a-i ieşi cuiva) nume (rău) 1. A (se) vorbi de rău despre cineva. 2. A se afla sau a pune pe cineva într-o lumină defavorabilă.
(Exp. vb.) A-şi face (un) nume 1. A ajunge cunoscut, vestit, prin acţiuni pozitive. 2. A-şi face o carieră. (Exp. vb.) A-i merge (cuiva) numele că... A i se duce cuiva vestea că...
NUM/ vb.
(Loc. vb.) A numi-o sus A se socoti superior.
(Exp. vb.; reg.) Numindu-se pă sine Făcându-şi faimă, nume.
(Loc. vb.; reg.) A-i numi cuiva rău A prevesti cuiva ceva rău.
NUM/RE s./
(Loc. av.; înv.) Cu numire (sau numiri) de... sau cu numire că... 1. Cu titlu de... 2. (P. ex.) Sub pretextul... 3. Ca şi cum...
(Loc. av.; înv.) Cu numire a cuiva Cu invocarea cuiva, în special a unei divinităţi.
(Exp. vb.; înv.) A întoarce într-o numire A aduce două sau mai multe fracţii la acelaşi numitor. NUM/T, ~Ă a.
(Exp. vb.; rar) A fî numit din botez A fî nebun. NUMITOR, -OARE s. m., a.
(Exp. vb.) A aduce la acelaşi numitor 1. (Mat.) A transforma două sau mai multe fracţii care au numitorul diferit în fracţii echivalente care au numitorul identic. 2. (Fig.) A egaliza în mod forţat, a plafona.
3.	(Fig.) A judeca nediferenţiat două sau mai multe aspecte. 4. (Fig.) Apune de acord puncte de vedere diferite. 5. (Fig.) A uniformiza fară temei păreri, tendinţe sau concepţii diferite.
(Sint.) Numitor comun Numitor care aparţine mai multor fracţii.
N£/NTĂ s.f.
(Sint.) Nuntă de argint Aniversare a douăzeci şi cinci de ani de la căsătorie.
(Sint.) Nuntă de aur Aniversare a cincizeci de ani de la căsătorie.
(Exp. vb.; rar) A da (cuiva) de nuntă A bate tare pe cineva.
(Exp. vb.; fig.) A pleca cu nunta (D. câini) A se ţine haită după o căţea.
(Exp. vb.; reg.) A fi nuntă (D. oameni) A fi în număr mare.
(Sint.) Altă nuntă Aceasta e cu totul altceva. NUTREŢ 5. n.
(Exp. vb.; reg.) A-i pune (cuiva) nutreţ pe darac
A căuta să faci rău cuiva, prefacându-te că-i vrei binele.
o
O AC A i.
(Exp. vb.) Se dă de-a oaca înoată cu capul afară (ca broasca).
OAIE s.f.
(Exp. av.) Ca oile (D. oameni) 1. Cu grămada. 2. în dezordine. 3. Fără discernământ.
(Exp. vb.) A se lua, ca oile, unul după altul A imita în mod mecanic pe cineva.
(Exp. vb.) A fî oaie între lupi A fi bun, blând, moale între oameni răi.
(Exp. vb.; ir.) E deştept (sau şiret) ca oaia (cu jug sau pe zăduf) E naiv, prostănac.
(Loc. vb.) A o face de oaie 1. A greşi grav. 2. A gafa, a o face boacănă.
(Exp. vb.) Prea e de oaie E cu totul nepotrivit. (Exp. vb.) A suge (de) la două oi A trage concomitent foloase din două părţi.
(Exp. vb.) A umbla să iei (sau să scoţi) două piei de pe o oaie A urmări un câştig exagerat.
(Exp. vb.) Te trezeşti la oi? Eşti lipsit de bun simţ. (Exp. vb.) A da oile în paza lupului A lăsa ceva în grija unei persoane care nu e de încredere.
(Exp. vb.) A se ţine (sau a se agăţa) de cineva ca scaiul de oaie A nu se dezlipi de cineva niciun moment.
(Exp. vb.) A băga oile în lapte A începe mulsul oilor după înţărcarea mieilor.
OALĂ s.f.
(Exp. vb.) Cât o oală de praznic (mare) Foarte mare.
(Exp. vb.) A fî goală ca o oală (Despre case) A fî sărăcăcioasă.
(Exp. vb.) A se feri (sau a se teme) ca de oala
mălaiului A se feri cu multă grijă (să facă ceva).
(Exp. vb.) Aprinde (sau a lua, a ridica pe cineva) ca din oală 1. A prinde pe cineva fară nicio greutate. 2. A lua pe cineva prin surprindere.
(Exp. vb.) Sună a oală 1. E grav bolnav, e pe moarte. 2. Sună a gol.
(Exp. vb.) A se face (sau a fî) oale şi ulcele (sau ulcioare) sau a se face pământ (sau lut) de oale
A fi mort de mult.
(Exp. vb.) A pune (pe cineva) în oală A întrece (pe cineva).
(Exp. vb.) A pune (toate) în aceeaşi oală A amesteca lucruri, probleme etc. diferite şi a produce astfel neînţelegeri, confuzii.
(Exp. vb.) A-i fierbe oala (fără foc) A-i merge bine.
(Exp. vb.) A-i fierbe două oale, una seacă şi una goală A-i merge foarte rău.
(Exp. vb.) A fierbe (pe cineva) în oală seacă A-i face cuiva multe neplăceri.
(Exp. vb.) A mâncat din oală sau a gustat la oala cu chişleag (D. fete tinere) Şi-a pierdut fecioria. (Exp. vb.) A plăti oalele sparte (de altul) A plăti paguba făcută de altul.
(Exp. vb.) A-i pune (cuiva) oala A fermeca (pe cineva).
(Exp. vb.) A sufla (sau a se uita) în fundul oalei
1.	A bea zdravăn. 2. A se îmbăta.
(Exp. vb.) A fi bolnav de oală A fi beţiv.
(Exp. vb.) învăţată să ţină oala de toartă (D. femei) îi place să fie stăpână în gospodăria ei. (Exp. vb.) A trage jar (sau foc) la oala sa A se îngriji de interesele sale, în dauna altuia.
(Exp. vb.) Mustăţile îi caută (sau îi trag) a oala (sau spre fundul oalei) sau i-a crescut mustaţa în
275
OBLU
oală sau i-s mustăţile făcute pe oală (D. oameni) îi place să bea.
(Exp. a.) (Făcute) pe (sau aduse a, date după)
oală (D. mustăţi) Lungi şi cu capetele lăsate în jos. (Exp. a.; reg.) Tuns pe oală 1. Cu părul lung până pe gât şi retezat rotund. 2. (P. ex.) Tuns rău.
(Exp. vb.) A-i da oala în foc A se supăra.
(Exp. vb.) A se amesteca (sau a-şi băga nasul unde nu-i fierbe oala) A se băga unde nu are ce căuta. OARĂ s.f.
(Loc. av.; înv.) întru (sau din) acea oară 1. In (sau din) vremea aceea. 2. în (sau din) acel moment. (Loc. av.; înv.) (De) altă oară 1. Odinioară. 2. Altă dată.
(Loc. av.; înv.) Astă oară Acum.
(Loc. av.; reg.) De-a doua oară De-al doilea, de-a doua.
(Sint.) Maică de-a doua oară Mamă vitregă.
(Loc. av.) De multe (sau nenumărate, îrg. bogate etc.) ori, înv., de ori multe sau (excl.) de câte ori! Adesea.
(Loc. av.) De puţine ori Rar.
(Loc. av.) De câte ori... (de atâtea ori...) De
fiecare dată.
(Loc. av.; înv.) De toate orile (sau ori) Totdeauna. (Loc. cj.) (Ori) de câte ori... De fiecare dată.
(Loc. vb.; reg.) A fi în ori (bune) A fi bine dispus. (Loc. vb.; reg.) A scoate (pe cineva) din ori A-şi pierde (sau a face pe cineva să-şi piardă) cumpătul. (Loc. vb.; reg.) A-şi veni în (sau la) ori (sau, rar, în ori) 1. A-şi veni în fire. 2. A se reface.
(Loc. vb.; reg.) A-i veni (cuiva ceva) în ori A-i veni (cuiva ceva) în gând.
OARBA s. f art.
(Exp. vb.) A da cuiva cu oarba A pune la punct pe cineva.
OARECE p. neh.
(Exp. vb.) A avea oarece (pe cineva) A fî supărat (pe cineva).
OARECWM av.
(Loc. av.; înv.) Nu oarecum să... în niciun caz... (Loc. vb.) A-i fi oarecum 1. A-i fi greu, neplăcut.
2.	A se jena.
OARZĂN, -Ă a.
(Exp. vb.; reg.) A spune una oarzănă A spune o minciună mare, gogonată.
(Exp. vb.; reg.) A-i spune (sau a i-o spune) cuiva oarzăn(ă) (în faţă) A-i spune cuiva de-a dreptul.
OASTE s.f.
(Exp. vb.) A face oastea A executa serviciul militar.
(Exp. vb.; rar) A pune oşti tătărăşti A mânca exagerat de mult.
(Sint.; fam.; gmţ.; dep.) Oastea lui Papuc Colectiv neorganizat, nedisciplinat.
(Exp. vb.; reg.) De-a oastea Joc de copii în care unul dintre jucători caută să prindă cu o frânghie pe un altul.
OBADĂ f (Exp. vb.; reg) A se face obadă (D. cai) A-şi îndoi spinarea opintindu-se la tras, a se cocoşa.
(Exp. vb.) A-i sări obada A se înfuria.
(Exp. vb.) A pune (în) obezi A subjuga.
OBL4LĂ s.f.
(Exp. vb.) A întinde (pe cineva) ca pe o obială A bate (pe cineva).
(Exp. vb.) A-l arde obielele A se afla într-o situaţie dificilă, a fi strâmtorat.
(Exp. vb.) A-i curge (cuiva) obielele de pe (sau după) cineva A fi sărac şi rău îmbrăcat, a fi zdrenţăros.
(Exp. vb.) A scoate pe cineva din obiele A ajuta pe cineva să ajungă la o situaţie mai bună.
(Exp. vb.) A-şi căuta de obiele A-şi vedea de propriile sale interese.
(Exp. vb.) A dormi obiele A dormi profund. OBICEI s. n.
(Loc. av.) De obicei De regulă.
(Loc. vb.) A avea obicei (sau obiceiul, pop. de obicei) A obişnui.
(Sint.) Obiceiul locului (sau pământului, pământesc) 1. Lege nescrisă stabilită de practica îndelungată a vieţii. 2. Drept sau obligaţie statornicite prin tradiţie.
(Loc. vb.; înv.) A pune limbii obicei A se reţine de la vorbă, a-şi pune frâu.
OBIŞNU7NŢĂ s.f.
(Loc. av.) Din (sau după, prin) obişnuinţă Potrivit obiceiului.
(Loc. av.; înv.) Peste obişnuinţă Contrar obiceiului. OBLU, OABLĂ a.
(Exp. vb.; reg.) A (nu) spune (sau zice, grăi) oblu A (nu) vorbi deschis, a (nu) se exprima direct, fară ocolişuri.
(Exp. vb.; îrg.) A (nu)-i merge cuiva oblu A (nu)-i merge bine.
OBOROC
276
OBOROC s. n.
(Loc. vb.; reg.) A pune (sau a ţine, a ascunde) ceva sub oboroc A feri ceva de văzul lumii, a tăinui. (Loc. vb.; reg.) A sta (sau a zăbovi) sub oboroc A
rămâne necunoscut.
(Loc. vb.; reg.) A coase la oboroace A sforăi. OBRv4Z 5. n., m.
(Exp. vb.; pop.) A închide cuiva uşa în obraz A
nu primi pe cineva undeva.
(Loc. vb.; pfm.) A nu (mai) avea obraz să... 1. A-i fî ruşine să... 2. A nu (mai) îndrăzni să...
(Exp. vb.; pop.) Cu ce obraz? Cu ce îndrăzneală? (Exp. vb.; pfm.) A-i spune (sau a-i zice) cuiva ceva de la (sau în) obraz A-i spune cuiva ceva direct, fară menajamente.
(Exp. vb.; pop.) A ieşi (sau a scăpa, a o scoate la capăt) cu obrazul curat A ieşi cu reputaţia nepătată dintr-o situaţie dificilă.
(Exp. vb.; pop.) A-şi pune obrazul pentru cineva A garanta pentru cineva cu propria reputaţie.
(Exp. vb.; pop.) A orbi sau a prosti pe cineva de la obraz 1. A spune minciuni vădite. 2. A încerca în mod neîndemânatic să înşele.
(Exp. vb.; pop.) A-şi scoate obrazul în lume (sau printre oameni) A se arăta în societate.
(Exp. vb.; reg.) A da cuiva obraz A-i permite prea multe, facându-1 să se obrăznicească.
(Loc. vb.; reg.) A-şi face obraz 1. A se pune bine cu cineva. 2. A se preface.
(Exp. vb.; îrg.) A fi cu două obraze A fi prefăcut. (Loc. av.; pop.) Cu obraz curat 1. Cu conştiinţa curată. 2. Cu reputaţia nepătată.
(Exp. vb.; înv.) A-şi curăţi obrazul A se dezvinovăţi.
(Loc. vb.; înv.) A face obraz la cineva A ţine piept. (Loc. vb.; înv.) A nu da obraz A nu se prezenta în faţa cuiva.
(Exp. vb.; reg.) A căuta cuiva la (sau în) obraz A ţine seama de autoritatea cuiva.
(Exp. vb.; reg.) A face cuiva pe obraz A se răzbuna pe cineva.
(Exp. vb.; reg.) Parcă i-a luat pânza de pe obraz
Este palid ca un mort.
(Exp. av.; îrg.) Pre obraz (sau după obrazul cuiva)
La fel cu cineva.
(Exp. vb.; îrg.) Să-ţi fie ruşine obrazului sau să-ţi fie în obraz! Ai săvârşit ceva necuviincios.
(Exp. vb.; pop.) A-i crăpa (sau a-i plesni) cuiva obrazul de ruşine A-i fi foate ruşine.
(Exp. vb.) A avea atâta obraz A avea bun-simţ (Exp. vb.) A avea obraz subţire sau a fi subţire de obraz A fi bine crescut.
(Exp. vb.) A avea obraz gros (de scoarţă) sau a fi gros de obraz A fi prost crescut.
(Exp. vb.; exp. a.) (A fi) fără obraz (A fi) necuviincios.
(Exp. vb.; înv.) A apuca (sau a prinde) pe cineva de obraz A dovedi pe cineva drept mincinos.
(Exp. vb.; reg.) A lua (sau a prinde, a dobândi) obraz A deveni obraznic sau îndrăzneţ.
(Exp. vb.; pop.) A îngroşa din obraz sau a-şi îngroşa obrazul A deveni îndrăzneţ.
(Exp. vb.; reg.) A-i da sau a-i pune cuiva o pupăză în obraz A ofensa pe cineva.
(Exp. vb.; reg.) A-şi tăvăli obrazul A se face de ruşine.
(Exp. vb.; reg.) A-i bate cuiva obrazul A imputa cuiva o faptă neruşinată.
(Exp. vb.; pop.) A-i ieşi (sau a i se ridica, a i se urca) cuiva sângele în obraz 1. A se înroşi de furie. 2. A se emoţiona.
(Loc. av.) De la obraz în mod direct.
(Loc. vb.; înv.) A ieşi (sau a scoate pe cineva) la obraze 1. A deveni sau a face să devină bogat. 2. A ieşi sau a scoate în înalta societate.
(Exp. vb.; îrg.) A deveni obraz A ajunge demnitar. OBŞTE s.f.
(Sint.; îrg.) Şcoală de obşte Şcoală publică primară. (Sint.; înv.) Doftor al obştii Medic al oraşului. (Loc. a.) De obşte 1. Care interesează, priveşte pe toţi. 2. Care aparţine obştii, obştesc. 3. Care se referă la popor. 4. Obişnuit.
(Loc. av.; înv.) De obşte 1. Pretutindeni. 2. Impre-ună. 3. în mod obişnuit. 4. Deopotrivă.
(Exp. vb.; îvp.) A plăti (sau a da) datoria cea de obşte A muri.
OBŞTESC, -E^SCĂ adj.
(Sint.; înv.) Obşteasca adunare Organ legislativ suprem în ţările româneşti.
(Sint.; înv.) Casă obştească Consiliu comunal. (Sint.; înv.) Sfat obştesc Adunare.
(Exp. vb.; îvp.) A-şi da obştescul sfârşit A muri. OCA s.f
(Exp. vb.; pop.) A prinde pe cineva cu ocă (sau cu ocaua) mică 1. A prinde pe cineva că înşala la cântar. 2. (Fig.) A prinde pe cineva în flagrant-
3.	(Fig.) A prinde pe cineva cu o minciună sau cu o faptă necinstită.
OCHI
vb.; pop ) A umbla cu ocaua mică A înşela, vb.; înv.) A da (ceva) cu ocaua lui Cuza
A da cu generozitate.
(Exp. vb.; reg.) A duce cu ocaua plină (sau rasă)
. pp cai) A merge repede şi uşor, fară să zdruncine.
OCARĂ s.f (Loc. av.; înv.) Cu ocară în mod jignitor.
(Loc. a.) De ocară Compromiţător, înjositor.
(Exp. vb.; pop.) A ajunge (sau a se face) de râs şi
de ocară A ajunge (sau a se face) demn de dispreţ, de batjocură.
* (Loc. vb.; înv.) A ridica ocară pe cineva A defăima. (Loc. vb.; înv.) A da de ocară cu... A se face de râs.
' (Sint.; pop.) Ocara lumii Persoană demnă de dispreţ. 0G4ZIE s.f
(Loc. a.) De ocazie Potrivit cu o anumită împrejurare.
(Loc. a.; loc. av.) De ocazie 1. întâmplător. 2. Cumpărat sau vândut din întâmplare, în mod avantajos. (Loc. vb.) A da ocazie la... (sau de...) A prilejui. OCHELARI s. m. pl.
(Exp. vb.; rar) A mânca ca grecul, cu ochelari A fi zgârcit la mâncare.
(Exp. vb.; pfm.) A avea ochelari de cal (D. oameni) A nu avea o perspectivă largă asupra lucrurilor. OCHI 5. m.
(Sint; pop.) Albul ochiului Sclerotică.
(Sint.; reg.) Ochiul ochiului Pupilă.
(Loc. av.; pop.) Văzând cu ochii Foarte repede. (Loc. av.) Cu ochii închişi 1. Orbeşte. 2. Pe de rost. (Exp. vb.) A arăta (cuiva ceva) din ochi A semnala în mod discret, prin mimică.
(Exp. vb.; pop.) A iubi pe cineva sau a-i fî drag cuiva ca (sau mai mult decât) ochii din cap A iubi sau a fî iubit din tot sufletul.
(Exp. vb.) A (nu) lua pe cineva la ochi buni sau a (nu) vedea pe cineva cu ochi buni A (nu) simpatiza pe cineva.
(Exp. vb.; pop.) A deschide ochii pe cineva A se mdrăgosti pentru prima oară.
(Exp. vb.; pop.) A păzi (sau a îngriji) ceva ori pe cineva ca pe ochii din cap A păzi sau a îngriji pe cineva cu cea mai mare atenţie.
(Exp. vb.; pfm.) A avea ochi la spate A vedea totul. (Exp. vb.; pfm.) A fî numai ochi şi urechi A fi f°arte atent.
(Exp. vb.; pfm.) A deschide (sau a face) ochii mari
^ se mira foarte tare de ceva.
(Exp. vb.) A da (sau a arunca) cuiva praf ori colb în ochi A înşela pe cineva ascunzându-i realitatea. (Exp. vb.; reg.) A i se întoarce cuiva ochii în cap (sau pe dos) A fi în agonie.
(Exp. vb.) A-şi da ochii peste cap 1. A fî în agonie.
2.	A cocheta. 3. A face mofturi.
(Exp. vb.; pop.) A face ochii mici A i se face somn. (Exp. vb.) A dormi numai cu un ochi A dormi superficial.
(Exp. vb.) A nu vedea lumea înaintea ochilor 1.
A fî foarte supărat. 2. A avea multe treburi.
(Exp. vb.) A nu avea ochi să vezi pe cineva A fi
foarte supărat pe cineva.
(Exp. vb.; pfm.) A se uita pe sub ochi A se uita urât.
(Exp. vb.; pop.) A-i crăpa (sau a-i plesni, a-i pocni) cuiva ochii (de ruşine, de foame, de oboseală) A nu mai putea de ruşine, de foame, de oboseală.
(Exp. vb.; pop.) Munceşte, lucrează de-i sar ochii (sau de-şi scoate ochii) Munceşte foarte mult. (Exp. av.) încotro vede cu ochii sau unde îl duc ochii Indiferent unde.
(Exp. vb.) A vedea cu ochii altuia A judeca prin prisma altcuiva.
(Exp. vb.) A (nu) le fî dat ochilor să vadă ceva
A (nu) avea ocazia să vadă ceva deosebit.
(Loc. av.) Cât te-ai şterge la ochi sau cât ai clipi din ochi Foarte repede.
(Exp. vb.) A-şi scoate ochii cu ceva A-şi strica vederea cu un lucru migălos.
(Exp. vb.) A cheltui ca din ochii lui A fi foarte zgârcit.
(Exp. vb.; pfm.) A cheltui (sau a-l costa şi ochii din cap) A fi foarte scump, a cheltui foarte mult. (Exp. vb.; fig.) A fi om cu patru ochi 1. A purta ochelari. 2. A fi om învăţat.
(Exp. vb.) A nu-i sta cuiva bine ochii în cap A avea privirea jucăuşă.
(Exp. vb.) A se uita cu un ochi la slănină şi cu altul la făină A avea strabism.
(Exp. av.) Sub ochii noştri Aici, acum.
(Exp. av.) De ochii lumii Formal.
(Exp. av.) în ochii cuiva După părerea cuiva. (Exp. av.) Cu ochii pierduţi Privind în gol.
(Exp. vb.; pop.) A pierde din ochi pe cineva 1. Anu mai vedea pe cineva care se îndepărtează. 2. A nu se mai sătura privind pe cineva drag.
OCH/RE
278
(Exp. vb.) A i se prinde cuiva ochii de cineva sau de ceva A alege ceva din priviri.
(Exp. vb.) A nu avea ochi decât pentru cineva A fi atras numai de o anumită persoană.
(Exp. vb.) Ai se scurge ochii după cineva sau ceva A se uita cu mult drag la cineva sau la ceva. (Exp. vb.) A mânca (sau a înghiţi, a sorbi) din ochi pe cineva (de drag) A iubi foarte mult pe cineva. (Exp. vb.) A-i fugi sau a-i aluneca ochii după cineva A privi insistent, cu admiraţie.
(Exp. vb.) A da cu ochii de cineva sau de ceva A observa ceva sau pe cineva întâlnit întâmplător. (Exp. vb.) A da ochii cu cineva A întâlni pe cineva (din întâmplare).
(Exp. vb.) A-i râde cuiva ochii A fî bucuros.
(Exp. vb.) A lua ceva sau pe cineva la ochi 1. Aţinti cu puşca. 2. A avea bănuieli asupra cuiva.
(Exp. vb.) A ţine pe cineva sub ochi sau a fi cu ochii pe cineva A supraveghea pe cineva îndeaproape.
(Exp. vb.) Cât poate cuprinde ochiul sau cât vezi cu ochii Până la orizont.
(Exp. vb.) A pune ochii în grindă sau a fi cu ochii stâlpiţi după uşă A fi pe moarte.
(Exp. vb.) A mânca sau a înghiţi ceva şi cu ochii
A-i plăcea mult o mâncare.
(Exp. vb.) A avea ochi A fi priceput la ceva.
(Exp. vb.) A măsura (sau a cântări, a judeca) din ochi A examina cu privirea.
(Exp. vb.) A vinde (sau a da, a cumpăra) pe ochi A vinde, a da, a cumpăra apreciind cu privirea. (Loc. av.) De sau din ochi sau verde în ochi Cu îndrăzneală.
(Sint.) Ochi de pisică Dispozitiv de semnalizare din sticlă reflectorizantă.
(Sint.) Ochi magic Beculeţ de semnalizare a funcţionării la aparatele electronice.
OCH/RE s.f.
(Exp. vb.; îrg.) A face (sau a întoarce) ochirea roată
A se uita în jur.
(Exp. vb.) A arunca o privire A privi rapid.
(Loc. av.) Dintr-o privire sau cu o singură privire ori de la prima privire Foarte rapid.
OCNĂ s.f.
(Loc. av.; fam.) Sărat ocnă Foarte sărat.
OCOL 5. n.
(Loc. a.) De ocol Indirect.
(Loc. vb.) A da cuiva (sau la ceva) ocol (sau ocoale) A înconjura.
(Exp. vb.; pop.) A da ocol cu ochii A privi în jur (Exp. vb.; pop.) A da ocol ţării (sau pământului) A umbla foarte mult.
(Exp. vb.) Fără ocol sau ocoluri Direct, fară menajamente.
OCOL/T 5. n.
(Loc. av.) Pe ocolite (sau ocolitele) în mod indirect. OCULAR, -Ă a.
(Sint.) Martor ocular Persoană care a văzut cum s-a petrecut un fapt.
OCUP^ vb.
(Exp. vb.; reg.) A ocupa loc 1. A se aşeza. 2. A şedea. OCUPAŢIE s.f.
(Loc. a.) De ocupaţie (D. o forţă armată) Care ocupă temporar un teritoriu, o localitate străină, ocupant.
OD^IE s.f.
(Sint.; pop.) Odaia (mai) mare, dinainte, curată, cea gătită Cameră în care se primesc oaspeţii.
(Loc. av.; reg.) Prin (sau în) odăi 1. Prin străini.
2.	Pe la vecini. 3. Pe la uşile altora.
ODv4TĂ av.
(Loc. av.) Odată şi odată 1. De foarte multă vreme, cândva. 2. într-o bună zi.
ODĂ JDII s.f.pl (Exp. vb.) A-şi pune odăjdiile A se preoţi.
(Exp. vb.; reg.) A-şi da odăjdiile A-şi da sufletul, a muri.
OD/HNĂ s.f.
(Exp. a.; exp. av.) Fără odihnă 1. (D. fiinţe) Neastâmpărat. 2. Mereu. 3. (D. mişcare) Continuu. (Exp. vb.; înv.) A pune (cuiva) odihnă sau a lăsa (ceva) în odihnă 1. A înceta de a mai utiliza un obiect. 2. A întrerupe (o acţiune).
(Loc. av.; reg.) Pe hodină 1. Pe îndelete. 2. Comod.
3.	în linişte.
(Loc. vb.; îrg.) Fii pe (sau în) odihnă Fii fară grija, fii pe pace.
ODIHN/ vb.
(Exp. vb.) A odihni bucatele (sau mâncarea) A se culca după masa de la amiază, a-şi face siesta. (Exp. vb.) Domnul (sau Dumnezeu să) îl (o, îi) odihnească (în pace) Dumnezeu să se îndure de cei morţi.
ODIHNiT j. n.
(Loc. av.) Pe odihnite sau pe odihnit 1. Fără zor. 2. în linişte.
OF i.
(Exp. vb.; arg.) A da pe of A da pe gratis.
119
CML4LTĂ
OF/CIU s. n.
(Loc. av.) Din oficiu în conformitate cu o dispoziţie dată de o autoritate.
(Sint.; înv.) Sfântul oficiu Tribunalul inchiziţiei. OFIŢER s. m.
(Sint.) Ofiţer de serviciu 1. Ofiţer însărcinat cu asigurarea ordinii interioare într-o unitate militară.
2.	(P. ex.; în instituţii şi întreprinderi) Angajat însărcinat, în anumite ocazii, cu paza şi ordinea interioară.
(Sint.) Ofiţer în rezervă Ofiţer inactiv care poate fi rechemat sub arme la nevoie.
(Sint.) Ofiţer al stării civile Persoană însărcinată cu încheierea actelor de stare civilă şi cu oficierea căsătoriei civile.
OFT^ vb.
(Exp. vb.) A ofta după cineva (sau după ceva)
1.	A regreta mult pierderea cuiva (sau a ceva). 2. A dori din tot sufletul pe cineva (sau ceva).
OFTICĂ s.fi.
(Exp. vb.; fam.) A avea oftică (pe cineva) A-i fi necaz (pe cineva).
(Exp. vb.) A-i fi oftică (de cineva sau de ceva) sau a-i face (cuiva) oftică A-i face cuiva (în) ciudă. OFTICOS, -CMSĂ a.
(Exp. vb.) A-i fi punga ofticoasă A fi lipsit de bani.
OG^4R s. m.
(Sint.) (De-a) ogarul şi iepurele Joc de copii în care unul, numit ogar, încearcă să-l prindă pe celălalt, numit iepure.
(Exp. vb.) Nici câine (sau, rar, copoi), nici ogar Nu
aparţine în mod clar unei specii sau unei grupări, unei tagme.
(Exp. vb.) (Slab) ca un ogar Foarte slab (şi lipsit de vlagă).
OGHEAL s. n.
(Exp. vb.) A se ascunde sub ogheal A disimula. (Exp. vb.) A privi de sub ogheal A privi cu indiferenţă.
OGLiNDĂ s.fi
(Sint.) Oglinda laptelui sau oglinda ugerului Porţiune de piele, netedă şi lucioasă, de sub perineu şi de pe fese la bovine şi alte animale de lapte.
(Sint.; Geol.) Oglindă de falie (sau de fricţiune, de alunecare) Suprafaţă lustruită în roci, care ia naştere prin frecarea acestora sub acţiunea mişcărilor tectonice.
(Sint.; Min.; i. uz.) Oglinda măgarului Antimoniu.
OGOD, -CMDĂ 5. n.
(Exp. vb.) A fi pre ogoadă (sau pre ogoada) cuiva
A fi pe placul cuiva.
(Exp. vb.; reg.) A fi în ogodul tău (al său etc.) A fi în largul tău (al său etc.).
(Loc. av.) Cu ogoadă Plăcut.
(Loc. a.; reg.) Cu ogodul sau pre ogod Pe îndelete, încet.
(Exp. vb.) A-i căuta (cuiva) ogodul A căuta să-i faci pe plac (cuiva).
OGOD/ vb.
(Exp. vb.) A nu ogodi pe cineva A nu se arăta mulţumit de cineva.
OGR/NJI s. m. pl.
(Exp. vb.; reg.) Nu lăsa ogrinji Spune sincer, pe faţă.
(Exp. vb.) A face ogrinji A face mofturi.
OIŞTE s.fi
(Exp. vb.) A (o) nimeri (sau a o potrivi, a da ca Irimia sau ca Ivan, ca neică Stan) cu oiştea-n gard A spune sau a face o prostie mare.
O/TĂ s.fi
(Sint.) Oiţă îmbrobodită Cinteză de iarnă.
(Sint.) Oiţă sălbatică Dediţel de pădure.
OIAC s.
(Loc. a.; înv.) De olac 1. Care aparţinea poştei sau poştalionului. 2. Care era folosit pentru necesităţile transportului călătorilor şi al corespondenţei. 3. (D. cai) Datorat de săteni trimişilor domneşti în ţară (ca prestaţie temporară).
(Loc. a.) De olac Iute.
(Loc. av.) De olac Deajuns, destul.
(Sint.) Cal de olac 1. Cal de corvoadă. 2. Om pus să muncească peste măsură.
(Exp. av.) în cai de olac 1. Prin poştă. 2. (P. ex.) Urgent.
(Exp. vb.) A lua (pe cineva) de olac A grăbi (pe cineva).
OL/ÎLTĂ av.
(Loc. av.; îvp.) între olaltă 1. Unul cu altul. 2. Unul pe altul.
(Loc. av.) După olaltă 1. Unul după altul. 2. Fără întrerupere.
(Loc. av.) De olaltă I. Fără alegere. 2. Unul pe celălalt. (Loc. av.) De la olaltă împreună.
(Loc. av.) Pe (sau peste) olaltă Unul peste altul. (Loc. av.) (Pe) lângă olaltă 1. Unul (pe) lângă altul.
2.	Alături.
(Loc. av.) înspre olaltă Unul către altul.
OL/4R
280
OLAR s. m.
(Sint.) Neam de olar Epitet dat unui om care inven-tează repede minciunile.
(Sint.) Roata olarului Dispozitiv care roteşte obiectul modelat.
(Exp. vb.) A râde râsul olarului A râde silit OLAT s. n.
(Exp. vb.) A da (sau a face) cuiva olat A ceda (de obicei unei puteri din afara ţării) un teritoriu, o re-giune etc.
OLECUŢĂ av.
(Loc. av.) Nieiolecuţă Niciun pic.
(Loc. av.) Olecuţă de... Un pic de...
OLOG, -OAGĂ a.
(Loc. vb.) A lăsa (pe cineva) olog A ologi
OLOVFNIEs f (Exp. vb.; reg.) A nu (mai) avea olovenie A nu mai
avea astâmpăr, stare, odihnă.
(Exp. vb.; reg.) A-şi face de olovenie A face după bunul plac, a-şi face de cap.
OLO VINĂ s.f (Exp. vb.) A face olovina pisicii A plânge.
OM .s. m.
(Loc. s.) Om politic Politician.
(Loc. s.) Omul legii 1. Poliţist. 2. Jurist.
(Sint.) Omul datoriei Om care îşi face mereu
datoria.
(Loc. s.) Om de ştiinţă Cercetător.
(Loc. s.) Om de artă 1. Artist. 2. Critic de artă. (Loc. s.) Om de litere 1. Scriitor. 2. Critic literar (Loc. s.) Om de afaceri Afacerist.
(Sint.) Fiul omului Iisus Christos.
(Sint.; înv.) Om bun (şi bătrân) Martor (la
proces).
(Sint.; înv.) Om ucigătoriu Ucigaş.
(Sint. Mit.; pop.) Omul de flori Personaj pozitiv în basme, alcătuit din flori.
(Sint.; Mit.; pop.) Oameni de apă Fiinţe imaginare, cu însuşiri fizicc omeneşti, care sunt lipsite de grai.
(Sint.; Mit.; pop.) Omul (cel) alb 1. Fiinţă imaginară care păzeşte comorile. 2. înger.
(Sint.; Mit.; pop.) Om lup Vârcolac.
(Loc. av.) Ca de la om la om în mod sincer deschis, prieteneşte.
(Exp. a.) Om ca (toţi) oamenii Om obişnuit, care nu se deosebeşte prin nimic esenţial de alţii.
(Loc. av.) Ca omul sau (rar) ca toţi oamenii 1. Cum se întâmplă oricui. 2. în mod obişnuit.
(Loc. av.) Ca oamenii 1. Omeneşte. 2. Cum se cuvine.
(Loc. av.) La mintea omului De înţeles.
(Loc. av.) De către (sau dinspre) om (D. animale de tracţiune) Care se află în partea stângă a carului căruţei, plugului etc.
(Sint.) Om bun! Răspuns dat de către cel care bate la poartă.
(Sint.) Oameni buni! Formulă de adresare.
(Exp. vb.) A face (pe cineva) om A instrui (pe cineva) dezvoltându-i însuşirile umane caracteristice, a educa.
(Loc. a.) Om pe sine Stăpân pe voinţa şi pe acţiunile sale.
(Sint.) Om de casă Casnic.
(Sint.) Om de serviciu Servitor.
(Exp. vb.) (A fî) omul (sau om al) lui Dumnezeu A fi om bun, cinstit.
(Exp. vb.) (A fi) omul (sau om al) dracului A fi
om rău, necinstit.
(Exp. vb.) A fi om (fecior) din (sau de) oameni A
descinde din părinţi cu stare sau de neam.
(Exp. vb.) A se face om sau (rar) a ieşi la oameni A ajunge în rândul oamenilor înstăriţi, a se îmbogăţi. (Exp. vb.) A face (pe cineva) om A crea cuiva o situaţie avantajoasă din punct de vedere material şi social.
(Exp. vb.; înv.) Suflete ome! Formulă de adresare utilizată în stilul retoric.
01VL4T s. m. n.
(Loc. vb.) A da omătul A începe să ningă. OM£GA n. sg.
(Exp. vb.) (A fi) alfa şi omega A fî începutul şi sfârşitul, a fi totul.
(Loc. av.) De la alfa la omega De la început până la sfârşit, de la un capăt la altul.
(Exp. vb.; rar) Hai..., drumul şi omega! Şterge-o cât mai repede.
OMEN/E s.f.
(Exp. vb.; rar) A scoate (pe cineva) din omenie A degrada (pe cineva) fizic sau moral.
(Loc. a.) De omenie 1. Bun. 2. Ospitalier.
(Loc. a.) Fără (de) omenie Lipsit de onestitate. (Loc. av.) Cu omenie Cu bunăvoinţă, binevoitor, afabil, cinstit, corect.
(Exp. vb.) Pe omenia mea Pe cuvântul meu de onoare.
(Exp. vb.) A da (cuiva) omenie A manifesta respect faţă de cineva, a cinsti, a onora.
381
OPTIC
(Exp. vb.) A da pe omenie A da pe încredere.
(Exp. vb.; înv.) A face omenie (cu cineva) A se arata blând şi înţelegător (faţă de cineva).
(Exp. vb.) A şti (la) omenie sau a şti ce-i omenia A cunoaşte bunele moravuri.
(Exp. vb.) A învăţa (pe cineva) omenie A pedepsi sau a certa (pe cineva) pentru a-l cuminţi.
(Exp. vb.) A-şi mânca omenia A-şi pierde buna reputaţie.
(Exp. vb.) A merge (sau a se duce etc.) pe omenie A merge (sau a se duce) ca oaspete, de obicei la o rudenie.
OMORÎ vb.
(Exp. vb.) A omorî pe cineva cu zile 1. A pricinui moartea cuiva înainte de vreme. 2. A-i învenina cuiva viaţa.
(Exp. vb.) A omorî (pe cineva) în bătaie A bate zdravăn.
(Exp. vb.; fam.) Nu mă omorî! Exclamaţie care exprimă uimirea, surprinderea, neîncrederea, nu mă înnebuni!
(Exp. vb.) A omorî păduchele (sau puricele) pe
burtă A fi sătul peste măsură.
(Exp. vb.) Parcă am omorât pe tata (pe mama etc.) sau doar n-am omorât pe nimeni (în viaţa mea) Nu am nicio vină pentru care să plătesc cu asemenea necazuri.
(Exp. vb.) A-şi omorî foamea A-şi potoli foamea. (Exp. vb.) A(-şi) omorî vremea (sau timpul) cu ceva A(-şi) petrece timpul cu ocupaţii fară importanţă, ca să-i treacă de urât.
(Exp. vb.) A se omorî de râs A râde foarte tare. (Exp. vb.) A se omorî cu firea A face mari eforturi pentru a realiza ceva.
ON^NIE s. f.
(Exp. vb.) Ei, onanie! Exclamaţie care exprimă surpriză sau nemulţumire.
(Exp. vb.) A spune onanii A spune minciuni.
(Exp. vb.) A fi opincă hârzobată A fî om de nimic.
(Loc. a.) C-un pantof şi c-o opincă Luat prin surprindere, nepregătit.
(Exp. vb.) A-l strânge (pe cineva) opinca A avea un necaz.
(Exp. vb.) A călca (pe cineva) pe opinci A atinge Pe cineva cu vorba, a jigni.
(Exp. vb.) A întinde (pe cineva) ca pe o opincă scurtă A bate (pe cineva) foarte tare.
(Exp. vb.) A pune cuiva (sau a-i da cu) opinca (în obraz) 1. A trage pe sfoară pe cineva, a păcăli. 2. A face de ruşine.
(Exp. vb.) A sparge dracul opincile A nu-i merge cuiva, a i se înfunda.
(Exp. vb.) A umbla cu opinci de fier sau a rupe trei perechi de opinci de fier A umbla mult.
(Exp. vb.) Pe unde şi-a spart dracul opincile
Departe.
(Exp. p.) De la vlădică până la opincă Din toate clasele sociale, toată lumea.
(Exp. vb.) A fi din opincă A fi de origine ţărănească.
OP7NIE s.f.
(Sint.) Opinie (sau opiniune) publică Opinie predominantă în societate.
(Exp. vb.) A face opinie separată A susţine o părere deosebită de cea a majorităţii.
OPOR^. n.
(Loc. av.) Până la (sau în) opor Până la refuz, total, complet.
(Loc. vb.) A pune opor 1. (D. cai) A fi cu nărav.
2.	(D. oameni) A opune rezistenţă, a se împotrivi. OPOZ7ŢIE 5. /
(Loc. av.) în opoziţie cu... Spre deosebire de... (Loc. vb.) A face opoziţie A se opune.
OPRE^LĂ s.f.
(Exp. vb.) A scoate (pe cineva) din oprele A face (pe cineva) să-şi piardă cumpătul.
OPRI vb.
(Exp. vb.) Minte de se opresc apele în loc Spune minciuni foarte mari.
(Exp. vb.) A opri (cuiva) calea sau (înv.) a-i fi oprită calea 1. A sta în calea cuiva. 2. A împiedica pe cineva (din drum).
OPR/RE s.f.
(Loc. av.) Fără oprire Neîntrerupt.
OPROVENIE s.f.
(Exp. vb.; reg.) A nu fi de oprovenie A nu fi de niciun folos.
OPT n. card.
(Exp. vb.) A se duce opt (cu a brânzei sau cu a brânzei nouă) A se duce departe, cât vede cu ochii.
OPTIC, -Ă a.
(Sint.) Centru optic Punct de pe axa unei lentile, către care tind punctele principale şi cele nodale ale ei şi prin care raza de lumină trece fară să-şi schimbe direcţia.
OFUS
282
(Sint.) Nerv optic Nerv care transmite senzaţiile vizuale de la ochi la centrul nervos respectiv al creierului.
OPt/S, -Ă a.
(Sint.) Unghiuri opuse Unghiuri care au acelaşi vârf, laturile unuia fiind în prelungirea laturilor celuilalt. (Loc. av.) în direcţie opusă în sens invers. ORACOL n.
(Exp. vb.) A vorbi ca un oracol A se exprima sentenţios şi neînţeles.
OR^R, -Ă a.
(Sint.) Diferenţă orară Diferenţă de timp marcată de două ceasornice situate pe longitudini diferite ale pământului.
(Sint.; înv.) Cerc orar Meridian ceresc.
OR^Ş s. n.
(Sint.) Haine de oraş 1. Haine mai bune decât cele de lucru. 2. Haine croite după moda de la oraş. (Sint.) Oraş deschis Oraş în care este permis să se stabilească cetăţeni din alte localităţi.
(Sint.) Mierţa oraşului Persoană guralivă şi bârfi -toare.
(Sint.; reg.) De-a oraşul Oină.
(Loc. av.) De oraş 1. Care provine din oraş. 2. Care are caracteristicile oraşului.
(Exp. vb.) A trăi ca viţelul la oraş A trăi foarte rău. ORĂ s.f
(Loc. a.; loc. av.) Cu ora (Angajat şi plătit) după un tarif orar.
(Loc. av.) Pe oră 1. în decurs de un ceas. 2. La fiecare ceas.
(Loc. av.) Cu orele Timp îndelungat.
(Loc. av.) Din oră în oră La intervale regulate de un ceas.
(Loc. av.) Oră de oră sau (tot) pe oră, pe ceas
Foarte des, mereu, întruna.
(Loc. av.) La ore mici După miezul nopţii, târziu. (Loc. a.) De ultimă oră Foarte actual.
(Loc. av.) La ora actuală în prezent.
(Loc. av.) La ora asta în această clipă.
ORÂNDU Ivb.
(Loc. vb.; înv.) A orândui pe cineva de moarte A condamna la moarte.
ORÂNDUL4LĂ s.f.
(Sint.; înv.) Orânduiala de trei Regula de trei simplă. (Loc. a.; înv.) Fără de orânduială Lipsit de o bază reală, neîntemeiat.
(Loc. a.; înv.) Strămutat din orânduiele 1. Neobişnuit. 2. Exagerat.
(Loc. av.) Cu orânduială în mod organizat.
(Loc. av.; înv.) Fără bună orânduială La întâmplare, alandala.
(Loc. av.; înv.) Peste orânduială Peste măsură. (Loc. av.; înv.) Afară de orânduială Din
cale-afară.
(Loc. vb.) A pune în (bună) orânduială sau a pune orânduială A orândui.
(Loc. a.; înv.) Din toată orânduiala De diferite categorii.
ORB, O/fRBĂ s. m. f, a.
(Sint.) De-a baba oarba (sau de-a mâţa oarbă, de-a oarba, de-a orbul) Joc de copii în care unul dintre jucători, legat la ochi, încearcă să-i prindă pe ceilalţi, iar cel prins trece în locul lui.
(Sint.; reg.) Calea orbilor sau orbii cerului Calea lactee.
(Sint.; sprs.) Oarbele şchioapele Nume dat zilei de luni dinaintea rusaliilor.
(Exp. vb.) A se ţine ca orbul de gard A susţine ceva cu încăpăţânare.
(Exp. vb.) A se lega (de cineva) ca orbul de gard
A se ţine scai (de cineva).
(Exp. vb.) A se bate ca orbii (la târguri) A se bate foarte tare.
(Exp. vb.) A umbla de-a oarba 1. A umbla fără rost. 2. A o lua razna.
(Exp. a.; reg.) Orb de foame Foarte flămând. (Exp. a.; reg.) Orb de gras Foarte gras.
(Exp. vb.) A fi orb de minte A fi prost.
(Exp. vb.) A fî orb de inimă A fi nesimţitor. (Sint.) Cartuş orb Cartuş fară proiectil, folosit la exerciţii, la parade, la demonstraţii etc.
(Sint.) Puşcătură oarbă sau foc orb împuşcătură sau foc de armă tras cu cartuş orb.
(Sint.) Ţeavă oarbă Sul de fire textile în formă de ţeavă fară suport.
(Sint.; reg.) Coş orb Coş de nuiele, fară fund, care serveşte la pescuit.
(Sint.) Puţ orb Puţ de mină, care nu are ieşire directă la suprafaţă şi care serveşte pentru a face legătura între orizonturi.
(Sint.) Duşumea oarbă Duşumea de scânduri brute, aşezate distanţat, pe care se montează parchetul.
(Sint.) Cameră oarbă Cameră fară ferestre, destinată unor scopuri speciale (în fizică, în fotografie etc.)
(Sint.) Fereastră oarbă sau geam orb Firidă.
283
ORGHIDĂN/E
(Sint.) Sobă oarbă 1. Motiv ornamental de forma unei sobe. 2. Sobă de cărămidă, construită în perete, având deschiderea în altă cameră.
(Sint.) Zid orb Zid fară ferestre.
(Sint.) Lanternă oarbă sau felinar orb Lanternă sau felinar care luminează numai înainte, lăsând purtătorul în întuneric.
(Sint.; reg.) Drum orb Drum care se înfundă în pădure sau în ţarină.
(Sint.; reg.) Pădure oarbă Pădure mare, din care nu s-a tăiat niciun copac.
(Sint.; reg.) Brazdă oarbă Fâşie îngustă de pământ rămasă nearată, greş.
(Sint.; reg.) Mănuşă oarbă Mănuşă cu un singur deget.
ORBEŢE s. m.
(Sint.) Orbetele pământului Specie de mamifer rozător, cu ochii ascunşi sub piele, care duce o viaţă subterană, căţelul-pământului, ţâncul-pământului. ORB/ vb.
(Exp. av.) Nici cât (sau nici măcar) să orbeşti un şoarece (chior) 1. Foarte puţin. 2. Deloc.
(Exp. vb.) A orbi (pe cineva) de la obraz A spune minciuni evidente.
ORCHESTRĂ s.f.
(Sint.) Fosa orchestrei Parte a unui teatru, situată între scenă şi primele scaune, de obicei sub nivelul parterului, destinată orchestrei.
(Sint.) Fotoliu de orchestră 1. Loc în primele rânduri (din apropierea orchestrei). 2. (P. ex.) Loc în primele rânduri (din apropierea orchestrei) în orice sală de spectacol.
ORDIN n.
(Exp. av.) La ordinele cuiva La dispoziţia cuiva, gata a-i îndeplini comenzile.
(Exp. av.) Sub ordinele cuiva Sub comanda cuiva. (Exp. vb.) La ordin! Vă stau la dispoziţie.
(Sint.) Ordin de front Dispoziţie dată de comandantul unei unităţi militare, referitoare la organizarea activităţii în unitatea respectivă.
(Sint .; înv.) Ordin de zi Act prin care comandantul se adresează întregii unităţi în anumite ocazii. (Sint.) Ordin de chemare Dispoziţie scrisă prin care un militar în rezervă este chemat la unitate.
(Sint.) Ordin de serviciu Act prin care cineva priceşte o însărcinare oficială, delegaţie.
(Sint.) Ordin de plată Dispoziţie dată către o bancă de a plăti o sumă în numerar sau în cont de virament unei persoane fizice sau juridice.
(Loc. av.) De prim (sau de primul) ordin De cea
mai mare importanţă.
(Loc. av.; loc. pp.) De ordin(ul)... De natură... (de natura...)
ORDLSL4R, ~Ă 5. n., a.
(Sint.) Sesiune ordinară Sesiune convocată conform regulamentului de funcţionare.
(Sint.) Fracţie ordinară Raport a două numere întregi.
(Sint.; i. uz.) Elev ordinar Elev care urma cursurile de zi ale unei şcoli.
(Loc. av.; înv.) De ordinar De obicei.
(Exp. vb.; Mii.; înv.) A trece (sau a înscrie) (pe cineva) la ordinar A înscrie (pe cineva) în registrul de evidenţă a soldei şi a raţiei alimentare. ORDINE s.f.
(Sint.; înv.) Ordine de bătaie Dispozitiv de luptă. (Sint.) Ordine de zi sau ordinea zilei Program cu chestiunile care urmează a fi discutate într-o şedinţă. (Loc. av.) La ordinea zilei 1. De actualitate. 2. Pe primul plan.
(Sint.) Oameni de ordine Persoane care au sarcina să vegheze la păstrarea disciplinei în timpul manifestărilor.
(Loc. av.) în ordine Aşa cum se cuvine, în regulă. (Exp. vb.) A chema (pe cineva) la ordine A soma (pe cineva) să respecte anumite reguli de conduită pe care le-a încălcat.
(Loc. pp.; înv.) De ordinea... De natura... ORDONANŢĂ s.f.
(Sint.) Ordonanţă prezidenţială Măsură cu caracter urgent şi provizoriu pe care preşedintele unei instanţe judecătoreşti o poate lua, în cazuri excepţionale, pentru prevenirea unei pagube.
(Sint.) Ordonanţă de plată Ordin de plată a unei sume.
(I. uz.) Ofiţer de ordonanţă Ofiţer detaşat pe lângă marile comandamente, cu misiunea specială de a transmite ordinele.
(Sint.; înv.) Soldat de ordonanţă Soldat ataşat pe lângă un ofiţer pentru servicii personale. ORGANIC, -Ă a.
(Loc. av.) în mod organic 1. Inseparabil. 2. Integral.
3.	Fundamental.
ORGHID^N s. m., a.
(Sint.; reg.) Prunc orghidan 1. Tânăr. 2. Holtei. ORGHIDĂN/E s. /
(Exp. vb.; reg.) A se duce în orghidănie (D. feciori) A merge în alt sat la joc.
ORICE
284
ORICE p. neh.
(Loc. av.) In orice caz Independent de situaţie. (Loc. av.) Cu orice chip Indiferent de piedici. (Loc. av.) Cu orice preţ 1. Indiferent cât ar costa.
2.	Cu orice sacrificii.
ORIGINAL, ~Ă a.
(Loc. av.) In original 1. în forma primitivă, necopiat. 2. în limba în care a fost scris. OR/GINE s.f.
(Loc. a.) De origine 1. De provenienţă. 2. De natură.
4.	Originar.
(Loc. vb.; înv.) A da origine A da naştere, a crea, a produce.
(Loc. a.) De origine 1. De obârşie. 2. De neam. 3. De naţionalitate.
ORX4TELE s. pl. art.
(Exp. vb.; reg.) A merge (sau a umbla) de-a orja-tele A merge cu nepăsare, fară grijă. ORNAMENT n.
(Loc. a.) De ornament Decorativ.
ORT s. m.
(Loc. vb.; fam.) A-(şi) da ortul popii A muri. (Exp. vb.) Tot doi bani (sau lei) şi un ort 1. (Lucru) la fel de neînsemnat ca altul. 2. Tot atâta. ORTĂCiE s.f.
(Loc. av.) în (sau de, pe) ortăcie în tovărăşie, împreună.
ORZs
(Exp. vb.) A dat orzul în copt A sosit momentul (spre a face un lucru oarecare).
(Exp. vb.) A-l împunge (sau a-l înţepa) pe cineva
orzul A nu avea astâmpăr.
(Exp. vb.) A strica (sau a pierde) orzul pe gâşte
A dărui lucruri bune cuiva care nu ştie sau nu poate să le preţuiască.
(Exp. vb.) A face orz din grâu A schimba un lucru mai bun cu altul mai rău.
OS 5. n.
(Sint.; reg.) Osul umărului (sau al pieptului) Claviculă.
(Sint.; reg.) Osul pieptului Stern.
(Sint.; reg.) Osul grumazului Greabăn.
(Sint.; reg.) Os mort 1. Umflătură a unui os la picioarele de dinapoi ale calului, care provine dintr-o lovitură. 2. Cocoaşă.
(Sint.) Os moale Cartilaj de la nas.
(Exp. vb.) A sta (sau a se scula, a şedea, a se ridica etc.) în capul oaselor A sta în şezut.
(Exp. vb.) A rupe (sau a frânge, a muia) cuiva oasele A snopi în bătăi pe cineva.
(Exp. vb.) A(-i) ajunge (cuiva) cuţitul la os 1. Anu mai putea îndura ceva. 2. A-şi pierde răbdarea. (Exp. vb.) A căpăta (sau a dobândi, a prinde etc.) un os (de ros) A obţine un profit (de obicei neînsemnat).
(Exp. vb.) A fi numai piele şi oase sau a fi numai oase înşirate, a-i fluiera (cuiva) oasele, a avea numai sufletul în oase, a-i curge oasele A fi foarte slab.
(Exp. vb.) A(-i) îngheţa (sau a-i degera cuiva) măduva-n oase (sau în ciolane etc.) (de frig) A-i
fi foarte frig.
(Exp. vb.) A băga sau a(-i) intra (cuiva) frica (sau spaima, groaza, fiorii) în oase A (se) speria. (Exp. vb.) A(-i) rămâne (cuiva) oasele (sau ciolanele) pe undeva A muri departe de casă.
(Exp. vb.) A(-i) trece (cuiva) os prin os A fi extrem de obosit.
(Exp. vb.) A lăsa (cuiva) numai pielea şi oasele A face pe cineva să slăbească peste măsură.
(Exp. vb.) A fi copt la os 1. A fî bătrân. 2. A fi trecut prin multe.
(Exp. vb.) A fi cu oasele pestriţe A fî om rău. (Exp. av.) Până la oase (sau la os) sau până la măduva oaselor în tot trupul.
(Exp. av.) în carne şi (în) oase în persoană.
(Exp. av.) Pentru os în folosul personal.
(Exp. vb.) A-i da (cuiva) de os A-i veni cuiva de hac.
(Exp. vb.) A şti ce-i poate sau cât îi plăteşte (cuiva)
osul A şti de ce e capabil, ce putere are cineva. (Exp. vb.) A pune osul A munci din greu.
(Exp. vb.) La oase! Expresie folosită pentru a huidui pe cineva.
(Exp. vb.) Cu oasele goale Gol de tot, dezbrăcat, despuiat.
(Exp. vb.) (A fi) (din) os sfânt sau din oase sfinte
A fi din neam domnesc.
OSiNDĂ s.f.
(Loc. av.; loc. a.; înv.) Fără (de) osândă 1. Fara vină. 2. (în mod) nevinovat.
(Loc. vb.; înv.) A face (cuiva pre) osândă A pe" depsi (pe cineva).
(Exp. vb.) A-şi face osânda A executa pedeapsa la care este condamnat.
(Loc. vb.; înv.) A-şi face osânda cu cineva A chinui pe cineva.
285
OUŞOR
(Exp. vb.; îvp.) A nu scrie (pe cineva) în osândă
1.	Anu pedepsi. 2. A ierta (pe cineva).
OSiNZĂ /
(Exp. vb.) A avea (sau a fi cu) osânză (la pântece) (A fi) bogat.
OSEB/RE 5. f
(Sint.; înv.) Semnul osebirei Paranteză.
(Loc. av.) Fără osebire La fel, întocmai, identic. (Loc. av.) Cu osebire 1. în special. 2. Mult.
(Exp. vb.) A (nu) avea osebire A (nu) fî diferit (unul de altul).
0SEB7T, -Ă a.
(Loc. pp.) 1. Osebit de... (sau, rar, dintre...) în afară de... 2. Diferit de...
OSIE s.f.
(Loc. vb.) A unge osia A mitui.
OSPiŢ s. n.
(Sint.; reg.) Ospăţul feciorilor Petrecere (cu mâncare şi băutură) făcută în trecut de tinerii necăsătoriţi de la ţară.
(Sint.; reg.) Ospăţul turcei Petrecere la care flăcăii satului invită fetele din casele unde au colindat.
(Sint.; reg.) Uspăţul mortului Praznic după înmormântare, pomană.
(Loc. vb.; înv.) A pune ospăţ A da de mâncare şi de băut, a ospăta.
(Exp. vb.; reg.) A se pune la ospăţ 1. A se aşeza la masă. 2. A mânca.
(Exp. vb.) A merge pe (sau în) ospăţ A merge într-o vizită în care este ospătat.
OSTENEALĂ s.f (Loc. av.) Pe osteneală Fiind obosit.
(Exp. vb.; loc. a.) (A fî) rupt (sau frânt) de osteneală (A fi) peste măsură de obosit.
°TiNC s. n.
(Exp. vb.; reg.) A pune otânc (D. cai) A se împotrivi. (Exp. vb.; reg.) A avea otânc pe cineva A avea pică pe cineva.
OTP£/ST 5. n.
(Loc. vb.) A da (cuiva) otpustul A ucide (pe cineva). (Loc. vb.) A-şi da otpustul A muri ^TRE^PA s. f.
(Exp. vb.) A ajunge otreapă de vase A deveni om de nimic, fară caracter.
OTTJIL4C 5. n.
(Exp. vb.) A şedea oturac A face popas. ^TUZBiR, ~Ă n.9 a.
(Loc. av.) Cu otuzbirul Cu forţa.
(Exp. vb.) A lua pe cineva cu otuzbirul A trata cu asprime.
OŢEL 5. n.
(Loc. a.) De oţel Asemenea oţelului (ca tărie, rezistenţă sau culoare).
(Exp. vb.) îi taie gura în fier şi în oţel E foarte limbut, spune răutăţi.
(Exp. vb.) A se duce (sau a ajunge, a se trezi) în oţelele puştii A ieşi sau a ajunge în bătaia puştii. (Exp. vb.) A fi iute (sau slab) de oţele A fi iute (sau
OitiUj ClIXX XJULV.
OŢET s. n.
(Loc. vb.) A face (sau a spăla) pe cineva cu ou şi (cu) oţet A dojeni (pe cineva), a certa, a ocărî. (Exp. vb.) A da oţet mâţii A fi zgârcit.
(Exp. vb.) Nu mai bea (sau nu mai mănâncă) mâţa (sau pisica) oţet Nu se mai lasă înşelat.
OU n.
(Exp. a.) Ca oul Fragil.
(Exp. vb.) A sta pe ouă A cloci.
(Exp. vb.) A nu fi nici de zeama ouălor (sau oului) A nu fi bun de nimic.
(Exp. vb.) Umblă parcă are (sau ca cu) ouă în poală sau parcă calcă pe ouă Umblă încet, cu atenţie, cu grijă exagerată.
(Exp. vb.) A fura oul de sub cloşcă sau cloşca de
pe ouă A fi un hoţ foarte abil.
(Exp. vb.) A umbla cu cineva (sau cu ceva) ca cu un ou (moale) A umbla foarte atent cu cineva (sau cu ceva).
(Exp. vb.) Stă ca oul în cui E ceva ce nu se potriveşte deloc.
(Exp. vb.) Oul lui Columb Problemă pe care cineva o rezolvă în mod foarte simplu, deşi anterior nu i se găsise soluţia.
(Sint.) Oul inului Plantă erbacee din familia cruci-ferelor, cu flori şi seminţe galbene, (reg.) lubiţ, gălbenuş, gălbenuşul inului.
(Sint.) Oul nagâţului Mică plantă erbacee din familia liliaceelor, cu frunze lineare, cu flori pestriţe, (reg.) bibilică.
(Sint.) Ouăle găinilor (sau găinii) Păpădie.
OU.4 vi.
(Exp. av.) Lung de-ţi ouă găina în traistă (D. un
drum) Foarte lung.
(Exp. vb.) I-a ouat găina în căciulă Are mult noroc.
OUŞOR s n.
(Loc. vb.) A-i cădea (cuiva) ouşorul A răguşi.
286
(Sint.; reg.) Fasole ouşoare Soi de fasole oloagă cu bobul rotund.
OUT s. n.
(Sint.; reg.) Ouţe galbene Bureţi comestibili galbeni.
(Sint.; reg.) Ouţu piciorului 1. Rotulă. 2. Maleolă.
OViZ 5.
(Sint.) Fulgi de ovăz Cereale măcinate şi deshidratate, pentru micul dejun.
(Sint.; reg.) Pere de ovăz Pere cu coaja groasă, maronie, pere murgi.
(Exp. vb.) Nu-i ovăzul pentru gâşte Nu e pentru cine nu ştie să aprecieze un lucru bun.
Pi CE s.f.
(Loc. av.) Cu (bună) pace Fără vărsare de sânge, liniştit, paşnic.
(Sint.) Sol de pace Trimis al uneia dintre părţile beligerante pentru a cere sau a duce tratative în vederea încetării războiului.
(Sint.) Lada păcii Ladă în care, în templele evreieşti, se păstrau tabelele cu legile lui Moise şi toiagul lui Aron, chivotul legii.
(Sint.) Judecătorie de pace Primă treaptă în ierarhia judiciară din trecut, cu atribuţii limitate.
(Sint.) Judecător de pace Magistrat care conducea o judecătorie de pace.
(Loc. vb.) A se (sau a-şi) face (bună) pace (cu cineva) A se împăca.
(Exp. vb.) A cădea (sau, înv., a veni) la pace A ajunge la o înţelegere, a cădea la învoială, a se învoi.
(Exp. vb.) A strica pacea (cu cineva) A rupe relaţiile de prietenie cu cineva.
(Exp. vb.) O mie de ani pace Formulă familiară de salut.
(Sint.) Eterna pace 1. Totală nemişcare. 2. Odihnă după moarte.
(Exp. av.) în (sau, rar, cu) (bună) pace în linişte. (Exp. vb.) A da (cuiva) (bună) pace sau a lăsa (pe cineva) în pace (sau în pacea lui) A nu deranja pe cineva.
(Exp. vb.) Dă-i pace! 1. Nu te sinchisi. 2. Asta e! (Exp. vb.; reg.) A nu avea pace de la cineva A fi chinuit de cineva.
(Loc. vb.; reg.) A sta pe pace A sta nemişcat.
(Exp. vb.) Mergi sau du-te, umblă, rămâi în (sau cu) pace (Mergi sau) rămâi cu bine.
(Loc. vb.) A se da la pace A se linişti.
(Exp. vb.) Fii pe (sau, rar, în) pace Fii liniştit, căci totul se va rezolva.
(Exp. vb.; reg.) Pace bună! Formulă de salut folosită la despărţire.
(Exp. vb.; Bis.) Pace vouă! Formulă de salut sau de binecuvântare.
(Loc. av.; pop.) Pace bună 1. Deloc. 2. Nimic. (Exp. vb.) (E) pace de (sau, rar, cu) cineva (sau ceva) S-a terminat cu cineva sau ceva.
(Loc. av.; pop.) Şi pace bună! Gata!
PACOSTE s.f.
(Exp. vb.) A lăsa (pe cineva sau ceva) în pacoste A nu se mai ocupa de cineva sau de ceva.
(Loc. av.; înv.) Cu pacoste în mod nedrept.
(Exp. vb.) Este pacoste Nu se cuvine.
PACT s. n.
(Sint.; Jur.; rar) Pact fundamental Constituţie a unui stat.
(Sint.; Jur.; rar) Pact constituţional înţelegere dintre cetăţenii unei ţări de a respecta stipulaţiile constituţiei.
(Sint.; Jur.) Pact succesoral înţelegere prin care una dintre părţi se obligă să cedeze celeilalte o parte din drepturile sale de moştenire.
PAF i.
(Exp. vb.; fam.) A rămâne paf A rămâne uimit peste măsură.
(Exp. vb.; fam.) A face paf (pe cineva) A uimi pe cineva.
PAGINĂ s.f.
(Loc. av.) A pune în pagină A pagina.
PAGUBĂ s.f.
(Exp. vb.) Pagubă-n ciuperci! Nu este o pierdere importantă.
PAEL4R
288
(Exp. vb.) Atâta pagubă! Nu e o pagubă mare şi să sperăm că va fi singura.
(Loc. av.) în pagubă Fără folos material, în pierdere.
(Loc. av.; reg.) Pe paguba lui Riscând.
(Loc. av.) A da (pe cineva) de pagubă A păgubi pe cineva.
(Exp. vb.) A fluiera, a vorbi, a sufla etc. a pagubă A fluiera, a vorbi etc. manifestându-şi părerea de rău, surprinderea pentru o pierdere suferită sau nedumerirea în faţa unei anumite situaţii.
(Exp. vb.; sprs.) E rău de pagubă E semn rău. (Exp. vb.) A scoate, a plăti, a întoarce paguba A plăti preţul pierderii suferite de cineva sau pricinuite cuiva.
(Loc. pp.) în paguba... (cuiva sau a ceva) Ştirbind calitatea, prestigiul, autoritatea etc. cuiva sau a ceva.
(Exp. vb.; reg.) E pagubă că... (sau de...) E păcat că s-a întâmplat ceva.
PAHL4R s. n.
(Reg; î.) A bea dintr-un pahar (cu cineva) 1. A fî
intim cu cineva. 2. A fi prieten cu cineva. 3. A fi de aceeaşi teapă cu cineva.
(Sint.; reg.) Pahar dulce (sau de dar) 1. Pahar de vin sau de ţuică, de obicei îndulcit cu miere, care se oferă oaspeţilor la nuntă, când aceştia dăruiesc bani mirilor. 2. (P. ex.) Obicei de a oferi un pahar.
(Loc. av.) La un pahar de (sau cu) vin 1. în timp ce se bea împreună cu alţii. 2. (P. ex.) La chef. (Sint.; fîg.) Paharul morţii (sau, rar, mortal) Moarte. (Exp. vb.; fig.) A bea (sau a primi) paharul morţii (ori de moarte) A muri.
PAHARNIC, ~Ă 5. m.f (Sint.; înv.) Vel (sau mare) paharnic ori paharnicul cel mare Dregător de curte cu atribuţii speciale la ospeţele domneşti, şeful paharnicilor.
PAI s. n.
(Sint.; rar) Ţigară cu pai Ţigară cu filtru.
(Loc. av.; pop.) în paie (D. grâu) Care nu a fost secerat sau treierat.
(Exp. vb.) A da în pai (D. cereale) A începe să le crească tulpina.
(Exp. vb.) A-şi aprinde paie-n cap 1. (înv.) A participa la o răscoală, demonstraţie cu rogojini aprinse pe cap. 2. A-şi atrage fară să vrea represalii sau nemulţumirea cuiva.
(Exp. vb.) A pune paie pe (sau peste) foc sau a
stinge focul cu paie 1. A aţâţa pe cineva deja nervos. 2. A înrăutăţi o situaţie deja dificilă.
(Exp. vb.; fîg.) Arde focu-n paie ude (D. sentimente) A mocni fară a se manifesta.
(Sint.) Foc de paie Entuziasm sau pasiune trecătoare.
(Exp. vb.) A întemeia (ceva) pe paie A clădi ceva pe temelii nesigure.
(Exp. vb.) A nu ridica un pai de jos A nu face absolut nimic.
(Exp. vb.) A nu putea să împartă un pai la doi
boi A avea insuficientă mâncare sau alte bunuri pentru mai mulţi.
(Exp. vb.) A nu şti să încurce două paie, a fi bun de paie (D. oameni) A nu fî bun de nimic.
(Sint.) Om (sau, rar, soţ, tată etc.) de paie Persoană lipsită de personalitate, de valoare, de caracter pe care cineva o foloseşte drept paravan, pentru a-şi atinge scopul.
(Sint.; fam.) Văduvă sau (rar) văduv de paie Persoană care a rămas de puţin timp fară soţ, respectiv fară soţie.
(Exp. vb.; reg.) A fugi ca tăunul cu paiul A fugi foarte repede.
(Exp. vb.; reg.) Fân ori paie? Bine sau rău?
(Exp. vb.) Ăl cu paie, ăl cu fân! (D. soldaţi) (Pare că) nu ştie care este piciorul drept şi care cel stâng. (Exp. vb.) La paie! 1. Strigăt cu care se gonesc câinii. 2. (P. ex.) Strigăt pentru speriat oamenii care cască sau chicotesc.
(Sint.) Pai de chibrit Băţ de chibrit.
(Sint.; reg.) De-a paiul Joc de copii în care jucătorii stau aşezaţi în cerc şi aşteaptă cu mâinile la spate paiul pe care unul dintre ei îl poartă pe la fiecare. (Sint.; Ast.; reg.) Paiele ţiganului (sau lui nănaşu) sau cărarea, calea, drumul de paie ori calea (sau drumul) ţiganului cu paie Calea lactee.
(Sint.; reg.) Pai lung Plantă din familia pirului. PAJURĂ s.f (Exp. vb.; înv.) A merge înainte ca pajura nemţească A înainta fară întrerupere. piLMĂ s.f.
(Loc. a.; loc. av.) Ca în palmă 1. Fără asperităţi, ne' ted. 2. (D. capul omului) Chel. 3. Deloc. 4. Nicăieri.
5.	Foarte bine. 6. în cele mai mici amănunte. 7. Cu mare uşurinţă. 8. Clar.
(Loc. av.; rar) Ca din palmă Pe nevăzute.
(Exp. av.) Bătând din palme sau cât ai bate din (ori în) palme 1. Foarte repede. 2. (Rar) Uşor. (Exp. vb.) A bate din (sau în) palme A aplauda. (Exp. vb.) A ţine sau a duce, a purta pe cineva ca pe (sau ca în) palme l.A îngriji foarte bine pe cineva.
2.	A răsfăţa pe cineva.
PANORAMIC
(Exp. vb.) A bate palma cu cineva 1. A da mâna cu cineva. 2. A ajunge la o înţelegere cu cineva. (Exp. vb.) A avea (pe cineva sau ceva) în (sau ca |n) palme A avea pe cineva sau ceva la discreţia sa. (Exp. vb.) A cădea în palma cuiva A ajunge în puterea cuiva.
(Exp. vb.) A juca (pe cineva) pe palme A dispune de cineva după bunul plac.
(Exp. vb.; rar) A fi în palmă A fi la îndemână. (Loc. av.) Cu palma sau cu palmele Cu braţele, manual.
(Exp. vb.) A fi greu la palmă sau a avea palmă grea A bate rău pe cineva.
(Exp. vb.) A fi cu sufletul sau cu zilele în palmă (sau în palme) 1. A fi în mare primejdie. 2. A fi pe moarte.
(Exp. vb.; reg.) A(-i) pune palma (în spate cuiva)
1.	A părtini pe cineva. 2. A ocroti pe cineva. 3. Arăz-gâia pe cineva.
(Exp. vb.; rar) A face palma bici A bate pe cineva cu palmele.
(Exp. vb.) Când va creşte păr în palmă Niciodată. (Exp. vb.) A se bate cu palma peste gură A regreta cele spuse.
(Exp. vb.) A-l mânca (pe cineva) palma (sau palmele) A simţi dorinţa nestăvilită să bată pe cineva. (Sint.; sprs.) îl mănâncă palma dreaptă Simte o senzaţie de mâncărime în palma dreaptă, semn că va trebui să dea o sumă de bani.
(Exp. vb.) îl mănâncă palma stângă Simte o senzaţie de mâncărime în palma stângă, semn că va primi o sumă de bani.
(Exp. vb.; rar) A căuta peri în palmă A-şi pierde vremea în zadar.
(Exp. vb.; reg.) A vedea pe Sfântul Gheorghe în
palmă A scăpa de iarnă.
(Loc. vb.) A lua (pe cineva) în (sau la) palme A bate pe cineva cu lovituri de palmă.
(Exp. vb.) A duce sau a purta (pe cineva) în pâlnie A bate întruna pe cineva în timpul mersului. (Sint.) Palmă îngenuncheată (sau domnească) Veche unitate de măsură pentru lungime, mai mare cu aproximativ 3 cm decât palma obişnuită.
(Exp. vb.) A scurta de o palmă (pe cineva) A tăia capul cuiva.
(Exp. vb.; reg.) A fi de şapte palme în piept A fi
°ni voinic.
(Exp. vb.; reg.) A fi de şapte palme în frunte A fi
foarte deştept.
PANAGH/E s.f.
(Exp. vb.) A ridica (cuiva) palma 1. A ucide (pe cineva). 2. A înjura.
P^NĂ1 s.f.
(Exp. vb.; rar) Uşor în pene 1. îmbrăcat subţire.
2.	Prost îmbrăcat.
(Exp. vb.; rar) Smuls de pene Ruşinat.
(Exp. vb.; rar) A lua (pe cineva) în (sau prin) pene
A muştrului.
(Exp. vb.) A se umfla în pene A se lăuda.
(Exp. vb.; reg.) A umbla cu pălăria (sau cu căciula) pană 1. A ţine pălăria sau căciula pe vârful capului.
2.	(Ir.) A se fuduli.
(Exp. vb.; reg.) A scăpa ca prin pene A scăpa cu greu dintr-o situaţie complicată, dintr-o primejdie etc.
(Loc. vb.; reg.) A scăpa din pene rele sau a-i da (cuiva) penele cele bune 1. A ajunge să-şi câştige singur existenţa. 2. A se însănătoşi.
(Loc. vb.; reg.) A scoate pene A ajunge într-o situaţie bună, a se îmbogăţi.
(Exp. vb.; rar) A avea pană (frumoasă) A avea scris frumos.
(Sint.; Spt.) Categoria pană Categorie în care intră boxerii având greutatea corpului între 54 şi 57 kg.
(Sint.) Pana căpăstrului sau Pană de căpăstru (Ştreang sau) curea cu care se priponeşte calul. (Exp. vb.) A tăia-n pană (ceva) A despica în curmeziş, oblic, ascuţit, în formă de pană.
(Sint.) Pană de somn Bucată de came de somn de la burtă sau de la coadă, de obicei sărată.
(Loc. a.; reg.) Plin pană Umplut până la refuz, doldora, ticsit.
P^NĂ2 s.f.
(Loc. vb.; fam.) A lăsa în pană A pune pe cineva în încurcătură.
(Loc. vb.) A fi (sau a rămâne) în pană 1. A se afla într-o situaţie materială neplăcută. 2. A duce lipsă de ceva. 3. A nu mai avea bani.
PANGLICĂ s.f.
(Exp. vb.) A scoate panglici pe nas 1. A inventa.
2.	A păcăli cu trucuri neobişnuite.
PANORAMĂ s.f (Exp. vb.; fam.) A (se) face de panoramă A (se) face de râs.
PANORAMIC, ~Ă a.
(Sint.) Fotografie panoramică Fotografie luată, de obicei, din avion, care cuprinde un peisaj extins.
PANTAHL/ZĂ
290
(Sint.) Ecran panoramic Ecran de cinematograf de formă semicirculară, cu lăţimea mult mai mare în raport cu înălţimea.
PANTAHUZA s.f (Exp. vb.) A umbla (sau a pleca) cu pantahuza
1.	A umbla cu o listă de subscripţie, pentru a strânge fonduri. 2. (Dep.) A umbla din loc în loc purtând vorbe, minciuni.
P^NTĂ s.f.
(Loc. a.; loc. av.) în pantă înclinat.
(Exp. vb.) A cădea (sau a aluneca) pe (o) pantă
1.	A se lăsa antrenat (într-o activitate nerecomandabilă). 2. A se îndrepta într-o direcţie greşită. PANTOF m.
(Exp. vb.; înv.) A sta sub pantoful cuiva A fi sub autoritatea cuiva, a fi sub papuc.
PANTOM/M, ~Ă a.
(Exp. vb.; pop.) A i se întâmpla (cuiva) o panto-mimă A avea ghinion.
P^OS n.
(Exp. vb.) A-i mânca (cuiva) paosul A-i mânca pomana cuiva.
(Loc. av.) A face paos A jertfi.
(Exp. vb.) A-i face paosul (cuiva) A îndeplini ritualul de stropire a mortului cu vin, cu untdelemn sfinţit sau cu agheasmă.
PAPAGAL m.
(Exp. vb.; fam.) A avea papagal A vorbi mult (şi convingător).
PAPAINOG s. n.
(Loc. av.) în papainoage în echilibru nestabil. (Exp. vb.; reg.) A merge (sau a călca, a umbla) în papainoage A merge ca şi când ar avea catalige. (Exp. vb.; reg.) A călca (sau a umbla) în papainoage A-şi da aere.
(Exp. vb.; reg.) A vorbi în papainoage A vorbi cu aroganţă, de sus.
PAPARĂ s.f.
(Loc. vb.) A mânca sau a înghiţi (o) papară sau papara (cuiva) 1. A fî bătut. 2. A fî învins. 3. A fî aspru certat.
(Exp. vb.) A trage cuiva o papară (ca aceea sau ca acele) A bate pe cineva.
(Exp. vb.) A face (pe cineva sau din ceva) papară
1.	A bate pe cineva sau ceva. 2. A învinge pe cineva sau ceva. 3. A distruge pe cineva sau ceva.
(Exp. vb.; reg.) A (i se) găti sau face (cuiva) o papară sau a (i se) fierbe (cuiva) papară 1. A i se întinde cuiva o cursă. 2. A i se pregăti o mustrare.
(Exp. vb.) A şti păpara cuiva A cunoaşte foarte bine firea aspră a cuiva.
PAP UC s. m.
(Exp. vb.) A fi sub papuc(ul cuiva) A se lăsa condus de cineva.
(Exp. vb.) A ţine (sau a pune pe cineva) sub papuc
A ţine sau a pune sub ascultare pe cineva.
(Loc. vb.) A o lua (sau a o şterge) la papuc A pleca repede de undeva.
(Exp. vb.) A-i da (sau a i se da cuiva) papucii
(A da pe cineva afară sau) a fî dat afară.
(Exp. vb.) A călca (pe cineva) pe papuci A supăra pe cineva.
(Exp. vb.) A-şi pierde papucii A muri.
(Exp. vb.) A lăsa (pe cineva) la papuci A sărăci complet pe cineva.
(Exp. vb.) A fi cu papuci galbeni A se găsi foarte rar.
(Exp. vb.) A bate (sau a toca) la papuci A cheltui mulţi bani în jocuri şi petreceri.
PAPURĂ s.f (Exp. vb.) A căuta (sau a găsi cuiva) nod în papură
A căuta cuiva defecte cu orice preţ.
(Exp. av.; reg.) Cât papură în baltă în cantitate foarte mare.
(Exp. vb.; reg.) A avea dinţi de papură A ameninţa, fară a fî în stare să treacă la fapte.
PAR s. m.
(Sint.; sprs.; reg.) Legatul parilor Obicei după care fata, în ajunul Crăciunului, leagă cu fir roşu unul dintre parii din curte, pentru ca, după forma lui, să afle cum va arăta persoana cu care se va mărita. (Loc. a.; reg.) Pus pe par 1. Criminal. 2. Tâlhar. 3. Ocnaş. 4. Bătăuş.
(Exp. av.) Cu parul Cu forţa.
(Exp. av.) Cât cioara în par (şi apa în ciur) Forate puţin timp.
(Exp. vb.) A sta (sau a şedea, a se simţi) ca cioara
în par (şi găina în lemne) A se afla într-o situaţie foarte neplăcută.
(Exp. vb.; reg.) A sta par (în calea sau în drumul, înaintea cuiva) A sta neclintit, încurcând pe cineva.
(Exp. vb.; reg.) A(-i) pune (cuiva) parul în (sau la) uşă 1. A împiedica pe cineva să iasă din casa.
2.	A pune cuiva sechestru pe avere. 3. (P. ex.) A săraci pe cineva.
(Exp. vb.; reg.) A pune parul în uşă şi mărăcin1 la fereastră A părăsi locuinţa.
291
PARANTEZĂ
(Exp. vb.; îrg.) A bate par(ul) într-un loc A se stabili într-un anumit loc.
(Exp. vb.; reg.) A pune potcapul în par A fugi de la mănăstire.
(Exp. vb.; reg.) A umbla cu parul pe sus (sau în spinare) A se ţine numai de certuri.
(Exp. vb.) A-i da (cuiva) cu parul în cap 1. Abate foarte tare pe cineva. 2. (P. ex.) A omorî pe cineva în bătaie. 3. (P. ex.) A împiedica în mod brutal pe cineva să promoveze, să acţioneze etc.
(Exp. vb.) Parcă mi-a (sau ţi-a, i-a etc.) dat cu parul în cap Cineva a primit, pe neaşteptate, o veste neplăcută sau a fost insultat grav.
(Exp. vb.) A lua (la goană) cu parul (pe cineva) A alunga pe cineva.
(Exp. vb.) Parcă a stat (sau s-a ţinut numai) cu
parul la drum îi merg rău treburile.
(Sint.; spec.; reg.) Par de vie Arac.
(Exp. vb.) A (i) se apropia (sau a i se strânge) (cuiva) funia la (sau de) par 1. A îmbătrâni şi a se apropia de moarte. 2. A se apropia termenul fixat pentru îndeplinirea unei activităţi.
(Exp. vb.; reg.) A dezlega funia de la par A găsi soluţia cea mai potrivită pentru rezolvarea unei situaţii foarte dificile.
(Sint.; rar) Par de telegraf Stâlp de telegraf.
(Sint.; reg.) Par de oale Copac tânăr, cu crăcile tăiate aproape de tulpină, astfel ca să se obţină cră-cane de care se atârnă diferite obiecte casnice, oale, (pop.) prepeleac.
(Sint.; pop.) Par de legat Bucată de lemn cu care se răsuceşte funia trecută peste o sarcină de fân, de lemne etc., pentru a o strânge, (reg.) ceatlău.
PARAs.f (Sint .; pop.) La o para cinci Ruletă.
(Loc. av.) Până într-o para sau până la (o) para Până la ultimul ban.
(Exp. vb.) A nu avea (nicio) para (chioară sau frântă ori de ac) l.A nu avea bani. 2. A fi sărac. (Exp. vb.) A şti câte parale face (cineva) A şti că
cineva nu preţuieşte prea mult.
(Exp. vb.; reg.) A nu şti (sau a nu vedea) câte parale face sfanţul A nu preţui ceva sau pe cineva la timpul potrivit.
(Exp. vb.) A nu(-i mai) face (pielea nici) două Parale (sau nicio para chioară) ori (reg.) a fi trei de o para A nu avea nicio valoare.
(Exp. vb.) A lega paraua cu zece noduri A fi
zgârcit.
(Exp. vb.; fam.) A lua (sau, reg., a apuca) la trei parale (pe cineva) A-i cere socoteală cuiva pentru ceea ce a făcut.
(Exp. vb.) A lua la (sau în) trei parale (pe cineva)
A-şi bate joc de cineva.
(Exp. vb.) A face (pe cineva) de trei (sau de două) parale A certa aspru pe cineva.
(Exp. vb.; fam.) Ca o para Fără discuţie.
(Exp. vb.) Parale bune Bani mulţi.
(Exp. vb.; fam.) A face parale A fi de preţ. PARADĂ s.f.
(Loc. a.) De paradă 1. Care participă la o paradă.
2.	Festiv.
(Loc. av.) De paradă (Care se face) de formă. (Loc. av.) Cu paradă (în mod) ostentativ.
(Loc. vb.) A (se) face paradă (de sau cu ceva) 1. A (se) face ceva ostentativ, a parada. 2. A (se) face caz de ceva sau de cineva.
PARAD/S 5. n.
(Exp. a.) De paradis Splendid.
PARALEL, ~Ă a., s.f.
(Sint.) Paralelă terestră (sau pământească, de latitudine) Fiecare dintre cercurile imaginare care unesc punctele de aceeaşi latitudine de pe suprafaţa pământului şi care rezultă din intersectarea pământului cu un plan paralel cu planul ecuatorului.
(Sint.; Ast.) Paralelă cerească Cerc al sferei cereşti descris de o stea în mişcarea ei diurnă.
(Sint.) Legătură (electrică) în paralel Ansamblu de două sau mai multe conductoare electrice, acumulatoare, pile etc. care sunt legate prin intermediul altui conductor, fară a comunica între ele.
(Exp. vb.) A (se) pune în paralelă (sau în paralel) A (se) compara.
PARALEU s. m.
(Exp. vb.) A se face (sau a face pe cineva) leu paraleu A (se) înfuria peste măsură. PARANTEZĂ s. f (Sint.) Paranteză rotundă Semn de punctuaţie care constă din două arcuri de cerc dispuse cu deschiderea spre textul intercalat, care reprezintă un adaos, o completare, o explicare, o precizare făcută tot de autor.
(Sint.) Paranteză dreaptă Semn de punctuaţie care constă din două dreptunghiuri cărora le lipseşte latura lungă situată spre textul intercalat, care reprezintă de obicei un adaos citat în text.
P^RĂ1
292
(Sint.) Paranteză acoladă Paranteză în formă de acoladă folosită în expresiile algebrice, care include parantezele drepte şi rotunde.
(Loc. av.) în paranteză în treacăt.
P^RĂ1 s. f.
(Loc. a.) De (sau în) pară 1. Arzător. 2. Roşu aprins, ca para focului.
(Loc. a.; loc. av.) (Cu) foc şi pară 1. înverşunat.
2.	îndârjit. 3. Furios. 4. (Reg.) Sprinten.
(Exp. vb.) A trece (sau a sări) prin foc şi pară A înfrunta orice primejdie pentru atingerea unui scop. (Loc. vb.) A se face foc şi pară (de mânie) A se supăra, a se înfuria, a se mânia.
(Sint.; Asr.) Roşu pară Foarte intens.
P^RĂ2 s.f.
(Exp. vb.; reg.) A-i bate (cuiva) perele A-i arăta cu de-amănuntul ce să facă.
(Exp. vb.) A-i pica (sau a-i cădea cuiva) para (mălăiaţă) în gură A obţine ceva fără efort.
(Exp. vb.) Nu plăteşte (nici) o pară putredă Nu
face nici doi bani.
(Exp. vb.; reg.) A face (averea) pere-mere A risipi. (Exp. vb.) A mânca şi pere pădureţe A mânca orice, de foame mare.
PARCt/RS s. n.
(Loc. pp.) Pe parcursul... 1. în timpul... 2. în limitele. .. 3. în decursul...
(Loc. av.) Pe parcurs 1. între timp. 2. în acest interval.
PARDAF s. n.
(Exp. vb.) A-i merge pardaful sau a (se) face pardaf A (se) distruge.
(Exp. vb.) A face (pe cineva) pardaf 1. A certa cu asprime pe cineva. 2. A bate.
(Sint.) Pardaf de bătaie Bătaie straşnică.
(Sint.) Pardaf de somn Somn adânc.
PARDON n.
(Exp. vb.; înv.) A cere (sau a da, a avea) pardon A cere iertare, absolvire de o pedeapsă sau de o obligaţie.
(Exp. vb.; fam.; gmţ.) Pardon cu capul spart Degeaba îţi ceri scuze după ce m-ai lovit zdravăn. PAROLĂ s.f (Loc. a.) De parolă (D. oameni) Care se ţine de cuvânt, punctual.
(Exp. vb.) A(-i) da (sau a-şi da) (parola de onoare)
sau (înv.) a(-i) da (ori a pune) parolă A se angaja în mod solemn, a făgădui, a promite.
(Exp. vb.; reg.) A bate parola A cădea la învoială.
(Exp. vb.) A se ţine de parolă sau a(-şi) ţine (ori înv., a-şi păzi) parola A se ţine de cuvânt.
(Exp. vb.) A sta la o parolă 1. A sta de vorbă. 2. A flecări.
(Loc. vb.) A da parola (sau parolă) 1. A ordona.
2.	A stabili cuvântul secret de recunoaştere. 3. A comunica celor în drept acest cuvânt. 4. A rosti cuvântul secret, de recunoaştere.
P^RTE s.f.
(Loc. a.; înv.) în parte Personal.
(Loc. av.) în parte 1. Separat. 2. Pe rând. 3. în special. 4. Parţial. 5. Reciproc. 6. Şi de-o parte, şi de alta. (Exp. vb.) A vorbi în parte A vorbi făcând abstracţie de unii dintre cei de faţă, aparte, confidenţial.
(Loc. av.) în (cea mai) mare parte sau (îvp.) spre cea mai multă parte în foarte mare măsură..
(Loc. a.) (Cea mai) mare parte dintre... Cei mai mulţi dintre...
(Exp. vb.; pop.) A (se) face (în) părţi 1. A (se) rupe în bucăţi. 2. A (se) împărţi. 3. A (se) risipi.
(Loc. vb.) A lua parte la ceva 1. A participa la ceva. 2. A contribui la ceva.
(Loc. vb.) A face parte din... (sau dintre...) 1. A fî unul dintre elementele componente şi principale ale unui tot. 2. A fî membru al unei grupări, al unei organizaţii etc.
(Exp. vb.) A(-i) face (cuiva) parte (de... sau
din...) 1. A-i da cuiva ceva ce îi revine de drept.
2.	A-i face rost cuiva de ceva. 3. A avea în vedere pe cineva cu... 4. A hărăzi.
(Exp. vb.) A (nu) avea parte 1. A (nu) avea dreptul la... 2. A (nu) primi. 3. A nu avea noroc.
(Exp. vb.) A-şi face parte (din...) A lua în mod abuziv ceva.
(Exp. vb.; reg.) A căpăta parte (din...) A moşteni. (Exp. vb.) A-i cuveni (cuiva) partea A-i da dreptate cuiva.
(Exp. vb.) A(-i) fi (sau a-i veni) (cuiva) partea
(sau, rar, parte) A-i reveni cuiva ceva.
(Exp. vb.) A lua partea leului (sau, rar, a lupului)
1.	A lua cea mai mare cantitate dintr-un bun, aro-gată de cel mai puternic în calitate de stăpân. 2. A lua prin abuz cel mai de seamă folos sau câştig din-tr-o afacere, dintr-o acţiune realizată în comun. (Sint.; înv.) Partea sufletului 1. Mulţumire sufletească. 2. (Pop.) Ceea ce pune cineva deoparte, cu scopul de a fi folosit la îndeplinirea ritualurilor de înmormântare.
293
P^RTE
(Sint.; i. uz.) Partea apei (sau a proprietăţii) Cotă sau sumă realizată prin vânzarea peştelui pescuit de o echipă de pescari, care îi revenea proprietarului bălţii din care s-a scos peştele.
(Sint.) Partea năvodului Cotă din suma realizată prin vânzarea peştelui pescuit de o echipă de pescari, care îi revenea proprietarului uneltelor de pescuit. (Sint.) Partea muncii Cotă din suma realizată din vânzarea peştelui pescuit de o echipă de pescari, care le revenea membrilor echipei respective.
(Sint.; i. uz.) Parte socială Contribuţie în bani, în unelte etc. pe care o aducea fiecare membru cooperator la intrarea în cooperativa agricolă de producţie. (Loc. a.; loc. av.) în parte 1. (în mod) proporţional.
2.	(în sistemul de arendare a pământurilor) în dijmă. (Loc. a.; loc. av.) La parte (în sistemul de retribuire a angajaţilor la un patron) Care este angajat cu plata într-o anumită cotă din beneficiul realizat, mai mare decât cel mai ridicat salariu fix.
(Sint.) Parte şi parte Contribuţie egală în bani sau în muncă la o întreprindere, dând drept la cotă egală de beneficiu.
(Exp. vb.; pfm.) A (nu) avea parte de (sau, înv., cu) cineva 1. A (nu) se bucura de ajutorul, de prietenia, de tovărăşia sau de existenţa cuiva. 2. A (nu) avea fericirea să convieţuiască cu cineva drag. (Loc. a.) Din (sau de prin) partea (sau, rar, părţile) locului 1. Care provine din regiunea despre care se vorbeşte, băştinaş, originar. 2. Care e situat în regiunea despre care se vorbeşte.
(Loc. av.) în (sau din, prin) toate părţile 1. (De) pretutindeni. 2. în sau din toate direcţiile.
(Loc. av.) în altă parte Altundeva.
(Loc. av.) (Pe) de o parte..., (pe) de altă parte
1.	într-un loc..., în altul. 2. (Pe) aici..., (pe) dincolo. (Loc. av.) într-o (sau la o) parte Pieziş.
(Loc. av.) La o (sau într-o) parte 1. La oarecare distanţă. 2. Deoparte. 3. Izolat.
(Exp. vb.) A se da la o (sau într-o, de-o) parte 1. A se da în lături. 2. A se retrage din calea cuiva. 3. (P. ex.) A se eschiva.
(Exp. vb.) La o parte! 1. Fă loc! 2. Fereşte-te! (Exp. vb.) A da la o parte 1. A deplasa în lături pe cineva sau ceva. 2. (Fig.) A priva pe cineva de un avantaj sau de un drept.
(Exp. vb.) A lăsa la o parte 1. A nu mai face un lucru. 2. A abandona. 3. A nu mai vorbi despre... (Exp. vb.) A pune la (sau de) o parte 1. A economisi. 2. A strânge.
(Exp. vb.; reg.) A da într-o parte A ocoli.
(Exp. vb.; reg.; fam.) A pune mai (sau prea) mult într-o (sau de o, pe o) parte sau a fi nea-ntr-o parte 1. A se îmbăta foarte rău. 2. A fî nebun.
(Exp. vb.; pop.) A se pune (sau a o apuca) într-o parte (ca Uca) A nu asculta, a fî încăpăţânat, a o lua razna.
(Sint.) Partea aceea sau ceea parte 1. Mal. 2. Ţărm. (Loc. av.) (Pe) de o parte... (sau, îvp., pe o parte...), (pe) de altă parte într-o privinţă..., în altă privinţă...
(Sint.) Din (sau dinspre, îvp. despre) partea (cuiva sau a ceva) 1. în ceea ce priveşte (pe cineva sau ceva). 2. Sub aspectul...
(Loc. a.) Din (sau dinspre) partea mamei (sau a tatălui) Care face parte din familia mamei sau a tatălui.
(Loc. av.) Din (sau, înv., despre) partea (cuiva)
1.	în numele cuiva. 2. Trimis de cineva. 3. De către cineva.
(Exp. vb.) A fi (sau a se declara) de partea cuiva
A fî alături de cineva, susţinându-1.
(Exp. vb.) A avea de partea sa, ta, lui etc. A fi susţinut de...
(Exp. vb.; îvp.) A trage (pe cineva) în (sau spre) partea sa A face să adere la...
(Exp. vb.) A-i lua sau a(-i) ţine cuiva partea (sau parte) 1. A apăra pe cineva. 2. A susţine. 3. A favoriza.
(Exp. vb.; pop.) A se arunca (sau a se da) în partea cuiva A semăna cu cineva.
(Loc. a.; pop.) Parte(a) bărbătească 1. (Fiinţă) de sex masculin. 2. Totalitatea bărbaţilor.
(Loc. a.; pop.) Parte(a) femeiască (sau, îrg., muie-rească) 1. (Fiinţă) de sex feminin. 2. Totalitatea femeilor.
(Sint.; Jur.) Partea adversă (sau în proces, litigiantă) Fiecare (dintre persoanele sau) dintre grupurile de persoane care participă la un proces.
(Sint.; Jur.) Parte civilă Persoană care, în cadrul procesului penal, exercită acţiunea civilă.
(Sint.; Jur.) Parte responsabilă civilmente Persoană care răspunde de pagubele pricinuite prin infracţiunea săvârşită de o altă persoană, aflată sub tutela sa.
(Sint.; Jur.) Parte vătămată Persoană căreia, prin săvârşirea unei infracţiuni, i s-a cauzat o vătămare, pe care încearcă să o recupereze printr-un proces penal.
PARTICULAR
294
(Sint.; Jur.) Parte contractantă Fiecare dintre persoanele sau dintre grupurile, statele etc. între care a fost încheiat un contract.
PARTICULAR, ~Ă a.
(Loc. av.) în particular 1. în mod deosebit. 2. De către fiecare individ în parte. 3. într-un grup restrâs, separat. 4. în aşa fel încât să nu devină public, oficial. 5. Confidenţial.
(Sint.) Viaţă particulară Viaţă intimă, de familie. (Sint.) Lecţie (sau oră) particulară Lecţie pe care un profesor o predă unui elev în afara şcolii, în schimbul unei remuneraţii.
(Sint.) Profesor particular Profesor care predă cuiva lecţii în afara şcolii.
(Sint.) Elev particular Elev care se pregăteşte fară a frecventa cursurile unei şcoli şi apoi susţine examene.
PART/D s. n.
(Sint.) Partide muncitoreşti Partide care reprezintă interesele clasei muncitoare.
(Sint.) Membru de partid Persoană care face parte dintr-un partid.
(Sint.) Partide istorice Partide care s-au succedat la conducerea ţării noastre până în anul 1945.
(Loc. a.; i. uz) Fără de partid (D. oameni; în ţările comuniste) Care nu face parte din partidul unic, comunist, aflat la putere.
PART/DĂ s.f.
(Exp. vb.; fam.) A pierde partida 1. A nu reuşi într-o acţiune sau într-o întreprindere. 2. A nu mai avea nicio şansă.
(Sint.) Spirit (sau, înv., duh) de partidă 1. Atitudine părtinitoare faţă de un anumit grup. 2. Solidaritate cu concepţiile unei grupări.
(Exp. vb.; înv.) A fî de partida cuiva A aparţine unui grup.
(Exp. vb.; înv.) A lua partida cuiva A fi de partea cuiva.
(Sint.; Ctb.) Partidă dublă înregistrare în două conturi a unei operaţii economice, care constă în trecerea aceleiaşi sume atât în debitul unui cont, cât şi în creditul altui cont.
(Sint.; Ctb.) Partidă simplă înregistrare a unei operaţii economice într-un singur cont.
(Sint.) A face o partidă A reuşi o căsătorie din interes.
PAS s. n.
(Sint.; fîg.) Pas înainte Progres.
(Sint.; fîg.) Pas înapoi Regres.
(Loc. av.) Pas cu (sau, rar, de) pas (în legătură cu verbe de mişcare) 1. încetul cu încetul. 2. Din aproape în aproape. 3. Rând pe rând. 4. Mereu.
(Loc. av.) La tot pasul sau la fiecare pas 1. La orice mişcare. 2. Pretutindeni. 3. Necontenit.
(Loc. av.) Nici (un sau, pop., de-un) pas Deloc. (Loc. vb.; îrg.) A da pas (sau pasul) A merge. (Loc. vb.) (A face) primul (sau cel dintâi, cel întâi) pas A începe.
(Sint.) Primul pas 1. Iniţiativă. 2. început.
(Loc. vb.; înv.) A (nu) da (cuiva) pas A (nu)-i da cuiva posibilitatea să facă ceva, a (nu) permite, a (nu) îngădui.
(Loc. vb.) A (nu) avea pas A (nu) avea posibilitatea să facă ceva.
(Loc. vb.) A da (sau a ceda) pasul A se lăsa depăşit de cineva în mers, într-o acţiune etc.
(Sint.; Mii.) Pas alergător Mers în fugă.
(Sint.; Mii.) Pas de front (sau de defilare) Mers de paradă, cu cadenţă bine marcată, cu piciorul ridicat la 45°.
(Loc. a.; înv.) Bun de paşi Care merge repede. (Loc. av.) La pas sau (rar) în pas (ori paşi) sau în pasul calului 1. în ritm de mers obişnuit. 2. Domol. (Loc. av.) în paşi în etape.
(Exp. vb.) A se ţine de pasul cuiva A urmări pe cineva. (Exp. vb.) A ţine pasul (sau pas) cu cineva ori a fî, a merge etc. în pas cu cineva 1. A avea acelaşi mers, ritm, cadenţă etc. cu cineva. 2. A se menţine pe acelaşi plan, la acelaşi nivel cu cineva sau cu ceva.
(Exp. vb.) A da pas sau a-i da drumul (ori vânt, brânci etc.) pasului (sau la pas) A se grăbi.
(Exp. vb.) A-şi iuţi (sau lua) pasul A fugi.
(Exp. vb.; înv.) A călca (sau a urma, a merge) pe paşii (sau păsurile) cuiva A urma exemplul cuiva. (Sint.) Pas de filet sau pasul fîletului Distanţă dintre laturile paralele a două spire consecutive ale fîletului.
PASAJ 5. n.
(Sint.) Pasaj de nivel (sau pasaj denivelat) încrucişare între o cale ferată şi o cale de circulaţie rutiera, amenajată la acelaşi nivel sau la nivele diferite. (Loc. a.; Biol.) De pasaj (D. păsări) în trecere prin ţara noastră, în perioada migraţiilor.
(Sint.; Teh.) Pasaj de laminare Trecere a metalelor, a fibrelor textile etc. printre doi sau mai mulţi cilindri metalici, care sunt aşezaţi în laminor la distanţa reglabilă.
295
PAT
?ASĂs.f
(Exp. vb.) A avea (sau a fî în) pasă bună (sau proastă) 1. A trece prin împrejurări favorabile (sau nefavorabile). 2. A-i reuşi (sau a nu-i reuşi) cuiva ceea ce întreprinde într-o anumită perioadă. 3. A avea noroc (sau nenoroc).
PASĂRE 5. f (Sint.; Mit.; pop.) Pasăre măiastră Pasăre fermecată.
(Sint.; Mit.; pop.) Pasăre cu cioc de fier 1. Fiinţă fabuloasă din basme. 2. (Reg.; dep.) Om lacom şi hrăpăreţ.
(Sint.) Pasăre rară Ceva deosebit de rar şi greu de găsit.
(Sint.; spec.) Pasărea casei,pasăre de casă,pasăre de curte, pasăre de poiată, pasăre domestică) Pasăre crescută pe lângă casa omului, în scop economic, orătanie, (reg.) cobaie, cojbăliţă, galiţă. PASC ALTE 5. fi (Loc. vb.) A-şi pierde pascalia (sau pascaliile)
1.	A face erori de calcul. 2. A pierde socoteala. PASIENŢĂ s.fi (Exp. vb.; fam.) A (nu)-i ieşi pasienţa 1. A (nu) obţine rezultatul dorit. 2. A (nu) reuşi într-o acţiune. PASK/NE s.fi (Exp. av.) Cu pasiune 1. Entuziast. 2. Intens.
(Exp. vb.) A face (o) pasiune (pentru cineva sau pentru ceva) A se simţi atras în mod deosebit de cineva sau de ceva, a se pasiona.
PAS7V, ~Ă a., 5. n.
(Sint.) Vocabular (sau, lexic, fond) pasiv (al limbii) Parte a vocabularului care nu este folosită în mod frecvent în vorbire, deşi este cunoscută de vorbitor. (Sint.) Drept electoral pasiv Drept de a fî ales în diverse organe legislative.
(Sint.) Apărare pasivă Formă de apărare a populaţiei civile de atacurile aeriene inamice.
Pastă s.f.
(Sint.) Paste făinoase Produse alimentare de diferite forme şi dimensiuni obţinute prin uscarea unui aluat nedospit din faină de grâu.
PASTRAMĂ s.fi (Exp. vb.; fam.) A face (pe cineva) pastramă Abate foarte tare.
(Exp. vb.; reg.) A ţine (pe cineva) la pastramă A
ţine pe cineva închis.
(Exp. vb.) A se face (sau a fi) pastramă A slăbi foarte tare.
PAŞAPORT s n.
(Exp. vb.; fam.) A-i da (cuiva) paşaportul 1. A
alunga pe cineva. 2. (P. ex.) A da afară din serviciu pe cineva, (reg.) a-i da (cuiva) păşuşul.
PAŞTE vb.
(Exp. vb.; înv.) A paşte cinstea (cuiva) A dezonora pe cineva.
(Exp. vb.) A paşte bobocii (sau muştele) A pierde vremea.
(Exp. vb.; fam.) A paşte mingea 1. A pasa mult mingea. 2. (La unele jocuri) A fi la prinsul mingii. (Exp. vb.; fam.) N-am păscut porcii (sau gâştele, bobocii etc.) împreună (sau cu tine, cu el etc.) îţi permiţi prea multe.
(Exp. vb.; rar) A paşte (pe cineva) cu prăjina A-l
pândi pentru a-l bate.
(Loc. vb.; înv.) A paşte cinstea cuiva l.A respecta pe cineva. 2. A se îngriji de bunul renume al cuiva. (Loc. a.; pfm.) Paşte vânt Pierde vară.
(Exp. vb.; rar) A-şi paşte privirea A se sătura privind. (Loc. vb.) Să nu te pască păcatul să... Să nu cumva să...
(Exp. vb.; fam.) Ce paşteti (aici sau acolo)? 1. De
ce nu eşti atent? 2. Ce urmăreşti? 3. Ce faci? 4. Ce păzeşti aici?
(Exp. vb.; înv.) A(-şi) paşte prilejul (sau vremea) A pândi momentul potrivit.
(Exp. vb.) A paşte sâmbetele (cuiva) A duşmăni pe cineva.
PAŞTI 5. n.
(Sint.; reg.) Paştile (alea) mici sau Paştile blajinilor 1. Sărbătoare prăznuită de credincioşi în duminica Tomii. 2. Sărbătoare prăznuită de credincioşi în prima luni de după duminica Tomii.
(Sint.; reg.) Paştile rohmanilor (sau rogmanilor)
1.	Sărbătoare prăznuită în miercurea a patra de la Paşti. 2. înălţarea Domnului.
(Loc. av.) Din an (sau din joi, din Paşti) în Paşti sau din Paşti în Crăciun Foarte rar.
(Loc. av.) La Paştile cailor (sau calului) Niciodată. (Exp. vb., exp. a.) (A fi) dat în Paşte (sau în Paş-tele mă-sii) (A fi) foarte şmecher.
PAŞT/CĂ s.fi (Loc. av.; gmţ.) Din florică în paştică Foarte des. PAT s. n.
(Exp. vb.) A cădea la pat A se îmbolnăvi grav. (Exp. vb.) A sta în pat A nu se putea deplasa. (Exp. vb.) A părăsi patul A se însănătoşi.
PATARAMĂ
296
(Exp. vb.) (A fi) pe patul de moarte sau pe patul morţii A fi gata să moară.
(Exp. vb.; rar) A da pat A adăposti peste noapte. (Exp. vb.; înv.) Vremea patului Timp de culcare. (Loc. s.; înv.) Despărţire de pat Divorţ.
(Loc. s.; înv.) Muiere de pat 1. Amantă. 2. (Fig.) Femeie. 3. (Fig.) Nevastă.
(Loc. s.; pop.) Pat mortuar Năsălie.
(Exp. vb.; rar) A împuşca cu pat de puşcă grecesc A bate cu băţul.
PATARAMĂ s.f.
(Exp. vb.) A da (sau a cădea) în (sau a ajunge, a gusta) patarama cuiva A o păţi la fel cu altcineva. (Exp. vb.) A şti patarama cuiva A cunoaşte firea, obiceiurile, cusururile cuiva, (reg.) a şti moarea cuiva.
PATĂ s.f.
(Sint.) Pată de culoare Porţiune pe o pictură, colorată diferit de cele înconjurătoare.
(Exp. vb.) A căuta pete-n soare A căuta cu orice preţ defecte acolo unde nu sunt.
(Loc. av.) Fără (de) pată 1. Curat. 2. (Fig.) Inocent. PATIMĂ s.f.
(Sint.; Bis.; la pl.) Săptămâna patimilor Chinuri îndurate de Iisus Christos în săptămâna premergătoare răstignirii Sale.
(Sint.; înv.) Patimile mării Rău de mare.
(Exp. av.) Cu patimă Pătimaş.
(Exp. vb.) A cădea în patima băuturii (sau a alcoolului, a jocului etc.) A bea, a juca jocuri de noroc etc. în mod excesiv.
PATRIE s.f.
(Sint.) Patrie mumă (sau mamă) Ţară din care s-a desprins o altă ţară, o provincie etc., legate de ea prin unitate de limbă, cultură etc.
PATRON, -OANĂ s. m. f.
(Exp. vb.) A face patron A-şi serba ziua numelui. PATRU nr. card.
(Sint.; înv.) Patru clase 1. învăţământ elementar.
2.	Curs inferior al liceului, gimnaziu.
(Loc. s.) Patru scânduri Sicriu.
(Loc. av.) între patru ochi (sau pereţi) Confidenţial, tăinuit.
(Loc. av.) în cele patru zări (sau colţuri, vânturi etc.) 1. Spre toate punctele cardinale principale. 2. în toate părţile, pretutindeni. 3. (P. ex.) Fără urmă.
(Loc. a.; reg.) în patru iţe Beat.
(Loc. a.) Cu patru picioare sau în patru picioare
Patruped.
(Sint.; reg.) Patru popi Capră cu care se ridică piatra unei mori.
(Loc. av.) în patru împărţit în patru părţi egale, în sferturi.
(Exp. vb.) A(-şi) deschide (sau a-şi face, a avea etc.) ochii (şi urechile sau, rar, urechile în) patru sau (a fi) (cu) ochii (în) patru 1. A fi foarte atent.
2.	A proceda cu mare băgare de seamă.
(Exp. vb.) A despica (sau a tăia) firul (de păr sau, rar, un fir de păr, părul) în patru A cerceta în mod amănunţit, mai mult decât este necesar (Exp. vb.; pop.) A face pe dracul în patru A-şi da toată silinţa, a depune toate eforturile, a utiliza toate posibilităţile pentru a izbândi într-o acţiune. (Exp. vb.; reg.) A se face în patru A munci din greu, a se strădui, a depune eforturi mari.
(Exp. av.) Cât patru Foarte mult, depăşind limitele obişnuite.
PATRC/LĂ s.f.
(Exp. vb.) A face de patrulă A păzi.
(Exp. vb.) A merge în patrulă A cerceta, a iscodi. PATRUZECI nr. card.
(Exp. vb.) A aştepta (pe cineva) cu patruzeci de ochi A aştepta pe cineva cu mare nerăbdare.
(Exp. vb.) A fi cu patruzeci de inimi A fi foarte atent, a fi numai ochi şi urechi.
(Sint.) (Cei) patruzeci de sfinţi (sau de mucenici) Sărbătoare religioasă celebrată la 9 martie.
(Sint.; înv.) Postulpatruzecilor Postul Paştilor. (Exp. vb.; rar; î. impr.) Patruzecile mâne-sa Desconsiderare a celor sfinte ale celui apostrofat.
PAUZĂ s.f.
(Exp. av.) Fără pauză Fără încetare, continuu, neîntrerupt.
(Sint.) Bară (sau linie de) pauză Semn de punctuaţie în formă de linie orizontală, care marchează o enunţare incidenţă, diferite valori stilistice etc. VAZĂ s.f.
(Sint.; sprs.; reg.) Paza usturoiului Petrecere tradiţională din noaptea Sfântului Andrei, la care fiecare mesean păzeşte o căpăţână de usturoi, ca să nu i-o fure strigoii.
(Sint.; rar) Pază de sine Stăpânire de sine, reţinere, tact, rezervă.
(Loc. av.; loc. a.) De pază 1. Care păzeşte. 2. (într-un mod) care ocroteşte.
PĂCAT n.
(Sint.; înv.) Cădere în păcat Pierdere a virtuţilor prin slabă rezistenţă la tentaţii vinovate.
(Sint.) Păcat greu (sau capital, de moarte) Crimă.
297
PĂLĂNG/
(Sint.; fig-) Păcat negru Abatere gravă de la morala creştină care este asociată cu ideea de pedepsire după moarte prin căderea în infern.
(Sint.; Bis.) Păcat strămoşesc (sau originar, rar omenesc) Greşeală săvârşită faţă de Dumnezeu de primul om, Adam, şi care apasă asupra omenirii. (Loc. av.; loc. a.) Cu păcat 1. (în mod) vinovat.
2.	(în mod) nedrept.
(Loc. av.; loc. a.) Fără de (sau leac de) păcat (în mod) nevinovat.
(Exp. vb.) (E) păcat de... sau să... ori (e) păcat de Dumnezeu, (e) mai mare păcatul 1. (E) o încălcare a preceptelor bisericeşti, morale etc. 2. (E) regretabil.
(Exp. vb.) A-şi face păcat (sau păcate) cu cineva
A comite o faptă rea în dauna cuiva, a nedreptăţi, a oropsi.
(Exp. vb.) A vorbi (sau grăi) cu păcat A se face vinovat spunând lucruri (neadevărate sau) nedrepte şi prejudiciind astfel pe cineva.
(Exp. vb.) A intra (sau a cădea) în (ori, înv., întru) păcat sau (rar) a da de păcat A face ceva condamnabil, a comite o greşeală.
(Exp. vb.) A vârî pe cineva în păcat A determina pe cineva să comită o faptă condamnabilă.
(Exp. vb.) A trage păcatul (sau păcatele) cuiva A suporta consecinţele greşelii altuia.
(Exp. vb.) A-şi lua păcatele pe cineva A bănui pe cineva, a avea suspiciuni asupra cuiva.
(Exp. vb.) A împinge (sau a îndemna, a duce) pe cineva păcatul (sau păcatele să... sau de...) A simţi un imbold spre ceva oprit.
(Sint.; pop.) Păcatul copiilor Epilepsie.
(Loc. av.) Din păcate 1. Spre regretul cuiva. 2. Din nenorocire. 3. (Reg.) Din întâmplare.
(Exp. vb.) (Vai de) păcatele mele (sau tale, noastre etc.) sau păcatele mele cele (sau, reg., ale) grele! Exclamaţie care exprimă supărarea, regretul, nemulţumirea sau neputinţa cuiva.
(Exp. av.) Ce păcat! Cât îmi pare de rău!
(Exp. vb.) Mai ştii păcatul? Se prea poate.
(Exp. vb.; reg.) Păcate amărâte (sau încrosniate) Exprimă compătimirea şi regretul în legătură cu o nenorocire prin care trece cineva.
(Exp. vb.; reg.) Atâta păcat de... O cantitate mult prea mare de...
(Loc. av.) Al păcatelor (de)... Straşnic de...
(Exp. vb.) Ce păcatul (sau păcatele)? Atât mai trebuia!
PĂDt/CHE s. m.
(Sint.) Păduche de cap Insectă care trăieşte în părul omului, depunând ouă, numite lindini, care se lipesc de firele de păr.
(Sint.) Păduche de cămaşă (sau de corp, de haine) Insectă care trăieşte şi îşi depune ouăle în încreţiturile hainelor omului.
(Exp. vb.) Are păduchi în loc de bani Este complet lipsit de mijloace de trai.
(Exp. vb.) Az, buche şi-un păduche Nu ştie carte. (Exp. vb.) A ieşi ca păduchele (in frunte sau înainte) 1. A căuta să se pună în evidenţă. 2. A apărea la timpul şi la momentul nepotrivit, a stingheri. (Loc. s.) Păduche leşinat 1. Om lacom, apucător.
2.	Om foarte slab şi lihnit de foame. 3. Om care îi parazitează pe alţii.
PĂDL/RE s.f.
(Sint.; reg.) Pădure neagră Pădure de brad.
(Loc. a.) De (la) pădure 1. (D. plante şi animale) Sălbatic. 2. (P. ex.) Deprins cu pădurea. 3. (D. oameni) Fără maniere civilizate.
(Loc. av.) La pădure! La dreapta!
(Exp. vb.) (A fî) butuc de pădure sau parcă ar fi născut (sau crescut) în pădure A avea o comportare care denotă lipsă de educaţie, de maniere alese. (Sint.) Ciuhă, buhă, din pădure Femeie neîngrijită. (Exp. vb.) A fura ca în (sau într-o) pădure sau a fura ca în pădurea Vlăsiei A fura mult şi cu îndrăzneală, fără nicio teamă, a fura ca în codru, a jefui, a prăda.
(Exp. vb.) A căra lemne în pădure A face un lucru de prisos.
PĂDUREŢ, ~EAŢĂ a.
(Exp. vb.) A mânca şi mere (sau pere) pădureţe
1.	A fi foarte flămând. 2. A accepta să facă orice. (Exp. vb.) A se sătura (de ceva sau de cineva) ca de mere pădureţe A fi foarte plictisit de ceva sau de cineva.
(Exp. vb.) A alege ca în pere pădureţe A nu prea avea de unde alege.
(Sint.) Cireşe pădureţe Cireşe amare.
PĂGUBAŞ, ~Ă s. m.f, a.
(Exp. vb.) A se lăsa păgubaş (de ceva sau de cineva) A renunţa la ceva sau la cineva.
PĂHĂREL s. n.
(Exp. vb.) A bea un păhărel A obişnui să bea băuturi alcoolice, (fam.) a trage la măsea.
PĂLĂNG/ vb.
(Exp. vb.) Fură de pălăngeşte Fură mult şi fară teamă, (fam.)fură de stinge, fură de zvântă.
PĂLĂR/E
298
PĂLĂR/E s.f.
(Exp. vb.; fam.) A lovi (sau a pocni, a plesni) pe cineva în pălărie sau a-i turti (cuiva) pălăria 1. A
nimeri punctul slab al cuiva. 2. A atinge pe cineva cu o vorbă ofensatoare. 3. A da cuiva o veste neaşteptată.
(Exp. vb.; reg.) A azvârli cu pălăria după lună
A acţiona necugetat.
(Exp. vb.) A purta pălăria (D. femei) A fi mai mare în casă, a porunci.
(Exp. vb.; reg.) A umbla cu flori la pălărie A nu-i păsa de nimic, a umbla fară nicio grijă.
(Exp. vb.; reg.) A avea casa sub pălărie A fi foarte sărac.
PĂL/ vb.
(Sint.) A păli la pământ 1. A doborî. 2. (Rar) A omorî. PĂL/Ş, ~Ă a., av.
(Loc. vb.) A o lua păliş (sau în păliş) A o lua de-a dreptul, a o lua (în) pieptiş.
(Exp. vb.) A lua păliş (sau în păliş) (pe cineva)
1.	A-i vorbi cuiva răstit, a certa, a dojeni. 2. A se uita chiorâş, neprietenos sau ironic la cineva.
(Exp. vb.) A se întinde (sau a se da, a se lăsa) în pălişul soarelui 1. A se prăji la soare. 2. (P ex.) A lenevi.
PĂLTINEL s m.
(Exp. vb.; reg.) A umbla de(-a) frunza păltine-lului 1. A umbla fară rost. 2. A fî haimana. PĂMÂNT 5. n.
(Exp. vb.; î. impr.) înghiţi-te-ar pământul! Mân-cate-ar pământul! De-ai muri!
(Exp. vb.) Cum te (îl, vă etc.) rabdă (sau ţine) pământul? Exprimă indignarea faţă de lipsa de omenie a cuiva.
(Loc. av.) Pământ îngăurit Epitet pentru un om leneş.
(Loc. av.) Din pământ De jos.
(Loc. av.) De la pământ De jos.
(Exp. vb.) A uita ca pământul A uita cu desăvârşire, de tot.
(Exp. vb.) A dormi ca pământul A dormi profund. (Exp. vb.) A nu şti ca pământul A nu şti deloc. (Loc. av.) Din pământ (din iarbă verde) sau din fundul pământului Cu orice preţ, prin orice mijloace.
(Exp. vb.) A se înclina până la (sau în) pământ A
se înclina foarte adânc, cu politeţe exagerată.
(Loc. av.) în (sau la) pământ Aplecat până jos (de teamă, de emoţie, de modestie etc.).
(Exp. vb.) A pune sau a băga (ceva) în pământ
1.	A însămânţa. 2. A planta.
(Exp. vb.) A băga (pe cineva) în pământ L A înmormânta. 2. A omorî. 3. A intimida, a speria pe cineva.
(Exp. vb.) A cădea la pământ (în faţa cuiva) 1. a
se prosterna, a îngenunchea cu faţa la pământ. 2. A se umili în faţa cuiva.
(Exp. vb.) A lăsa totul (sau toate) la pământ A abandona totul, a lăsa baltă.
(Exp. vb.) Nu-1 încape pământul E o persoană lacomă, îngâmfată sau foarte fericită.
(Exp. vb.) A nu-1 (mai) ţine (pe cineva) pământul (de bucurie) A fi foarte bucuros.
(Exp. vb.) A nu mai călca pe pământ A fi foarte fericit.
(Exp. vb.) A nu atinge pământul sau a nu se (mai) simţi pe pământ (de bucurie) A fi foarte fericit.
(Exp. vb.) A nu avea nici cer, nici pământ A nu
avea niciun adăpost.
(Exp. vb.) A (nu) fi (cu picioarele) pe pământ l.A
(nu) avea simţul realităţii. 2. A fi foarte distant. (Exp. vb.) A tăcea (sau a fi mut) ca pământul A nu spune niciun cuvânt.
(Exp. vb.) A face (sau a ţine) umbră pământului (degeaba) 1. A trăi degeaba. 2. A nu fi bun de nimic.
(Exp. vb.) A nu(-l) şti sau a nu(-l) afla, a nu(-l) auzi, a nu(-l) simţi etc. nici pământul A nu-1 şti, a nu-1 afla etc. absolut nimeni.
(Exp. vb.) A aşterne (sau a trânti, a culca, a da etc.) la pământ (sau, rar, pământului) 1. A doborî.
2.	(P. ex.) A omorî.
(Exp. vb.) (Nu) se dărâmă pământul Eşti îngrijorat sau zorit, în mod nejustificat.
(Exp. vb.) A ieşi (sau a răsări, a se ivi, a apa-rea etc. ca) din pământ (din iarbă verde) A
apărea pe neaşteptate (şi fără să fî fost observat înainte).
(Exp. vb.; reg.) A pune faţa la pământ A muri. (Exp. vb.) Plânge de udă pământul Plânge mult. (Exp. vb. reg.) A sta cu burta la pământ A trândăvi.
(Exp. vb.) A-i fugi cuiva pământul de sub picioare 1. A-şi pierde echilibrul din cauza unei proaste stări fizice sau din cauza unui pas greşit. 2. A fi Pe punctul de a pierde o anumită situaţie materiala, socială etc.
(Exp. av.) Cu o falcă în cer (şi) cu una (sau alta) în pământ Cu mare mânie, cu mare supărare. (Exp. vb.) A-i veni cuiva să intre în pământ A se
simţi foarte stânjenit.
299
PĂMiNT
(Exp. vb.) A intra în pământ de frică (sau de ruşine) A avea un puternic sentiment de frică (sau de ruşine).
(Exp. vb.) Parcă a intrat în pământ sau parcă l-a înghiţit pământul A dispărut fară urmă, nu poate fi găsit cu niciun preţ.
(Exp. vb.; reg.) A răsturna pământul într-o dungă
A realiza lucruri extraordinare.
(Loc. a.) La pământ 1. Nimicit. 2. (D. oameni) Distrus sufleteşte, într-o situaţie disperată. 3. (D. boxeri) Knock out. 4= (Ca formulă de comandă) Culcat! (Exp. vb.) A duce la pământ A face să eşueze. (Exp. vb.) Plânge pământul sub el (sau ea etc.) E foarte supărat.
(Exp. vb.; rar) Geme pământul sub cineva Se
vaită şi geme întruna.
(Exp. vb.; rar) Doarme şi pământul sub om Este mare linişte, domneşte calmul.
(Exp. vb.; reg.) Cu inima pe pământ Foarte trist. (Exp. vb.; reg.) A-i crăpa (cuiva) pământul (undeva) A muri undeva.
(Exp. vb.) A frământa (sau a pisa etc.) pământul A juca, a dansa cu pasiune.
(Exp. vb.) A mânca (sau a pupa) pământul A atinge pământul în treacăt, din zbor.
(Exp. vb.; rar) A lua pământ (D. avioane) A atinge pământul cu roţile, la aterizare.
(Exp. vb.; Spt.) Mingea a mâncat pământ Mingea a depăşit linia de marcaţie reglementară.
(Exp. vb.) A nu(-l) primi pe cineva (nici) pământul Este un om foarte păcătos.
(Exp. vb.) A-i fi greu (şi) pământului (cu cineva) Este un om rău.
(Exp. vb.; reg.) A da (sau a răsturna etc.) pământul cu curul (sau cu dosul, cu fundul) în sus
1.	A căuta, a scotoci peste tot pentru a găsi un lucru.
2.	A fî foarte harnic.
(Exp. vb.; reg.) Ce pământ? Ce Dumnezeu?
(Exp. vb.; reg.) Pământe, răsufli? Nu ai scos nicio vorbă.
(Loc. av.) La (sau de la, până la, din) capătul (sau marginea) pământului sau peste pământ De foarte departe.
(Exp. vb.) A curma pământul A colinda toată lumea.
(Loc. av.) De când (lumea şi) pământul 1. Dintot-deauna. 2. Niciodată.
(Exp. vb.; reg.) Când s-or roade furnicile pământului Niciodată.
(Loc. a.) Vechi ca pământul Foarte vechi.
(Exp. vb.) Nu e peste pământ Nu e departe de aici.
(Exp. av.) Ca de la cer la pământ sau (rar) cât cerul de pământ, ca între cer şi pământ Sunt două fiinţe, două lucruri, două fenomene foarte deosebite.
(Exp. vb.) A (se) jura cu cerul, cu pământul A (se) jura cu multă convingere invocând atât forţele de pe pământ, cât şi pe cele cereşti.
(Exp. vb.) A făgădui, a cere, a căuta, a se ruga sau a jurui cerul şi pământul 1. A făgădui, a cere, a căuta mult sau totul. 2. A făgădui, a căuta lucruri nerealizabile, imposibilul, a cere marea cu sarea. (Exp. vb.) A şterge (sau a rade, a stinge etc,) de pe (sau din) faţa pământului 1. A distruge. 2. A ucide.
(Exp. vb.; reg.) A veni sau a se duce cu pământul
A veni sau a se duce în număr mare, cu tot neamul, cu căţel şi cu purcel.
(Loc. av.) De stinge (sau zvântă, rar sfârşeşte etc.) pământul Foarte mult, peste măsură, exagerat. (Sint.) Buricul pământului Persoană care se crede foarte importantă.
(Exp. vb.) A fi urechea pământului A fi foarte atent. (Exp. vb.; î. impr.) Taci, astupa-ţi-ar pământul gura De-ai muri.
(Exp. vb.) Pământ negru (sau, reg., mare) Cernoziom.
(Sint.) Pământ roşu Pământ ars.
(Exp. vb.) Pământ de turnătorie Amestec format din nisip de turnătorie şi din alte substanţe.
(Exp. vb.) A face lut sau tot o apă şi un pământ sau una cu pământul A distruge.
(Exp. vb.) A fî (toţi) o apă şi un pământ A fi deopotrivă, la fel.
(Exp. vb.) A fi (sau a se face) negru pământ (ori negru ca pământul) A fi foarte mâhnit sau mânios. (Exp. vb.) A se face pământ la faţă sau a i se face faţa ca pământul A slăbi.
(Exp. vb.) E a pământ Prevesteşte moarte.
(Exp. vb.) Trage a pământ Este aproape de moarte, cu un picior în groapă.
(Exp. vb.) A duce pământ din deal în vale A face o muncă inutilă.
(Loc. a.) Cu inima ca pământul Foarte supărat. (Sint.; spec.) Pământ galben Argilă.
(Sint.; rar) Pământ de porţelan Caolin.
(Sint.) Pământ stabilizat Pământ argilos amestecat cu gudroane, rezistent la apă şi folosit la fundaţii. (Sint.) Pământ activ (sau decolorant) Material natural asemănător argilei, format din hidrosilicaţi de aluminiu, calciu şi fier şi având proprietatea de a absorbi şi a reţine substanţe colorante din uleiuri animale, vegetale şi minerale.
PiNURĂ
300
(Sint.) Pământ amar Oxid de magneziu.
(Sint.) Pământuri rare Grup de oxizi ai unor metale rare, cu anumite proprietăţi chimice comune.
(Sint.) Pământuri metalice Oxizi de aluminiu, bor, galiu, indiu şi taliu.
(Loc. a.) Sărac sau calic lipit pământului Foarte sărac.
(Sint.) Pământulfăgăduinţei (saufăgăduit) 1. Nume biblic dat Palestinei. 2. (P. ex.) Ţinut bogat, fericit.
3.	(Fig.) Situaţie de care cineva leagă mari speranţe. (Exp. vb.) A trăi ca în pământul făgăduinţei A trăi foarte bine, a trăi ca în sânul lui Avram.
(Sint.) Obiceiul pământului 1. Totalitate a normelor de viaţă nescrise, stabilite între membrii unei comunităţi şi transmise din generaţie în generaţie.
2.	(P. ex.) Obicei specific al unei ţări, al unei regiuni etc. păstrat din vechime.
(Loc. a.; înv.) De pământ Pământean.
(Loc. s.) Pământ tare, pământ statornic sau pământ uscat Ţărm.
PiNURĂ s.f (Exp. vb.) A fî (tot) de-o pănură (cu cineva) A fi la fel, a fî de aceeaşi categorie cu cineva.
PĂPA vb.
(Exp. vb.) Apăpa bătaie l.A mânca bătaie. 2. (P. ex.) A suferi alte pedepse. 3. A fi învins.
(Loc. s., loc. a.) Papă lapte (Persoană) lipsită de energie şi de iniţiativă.
(Loc. s.) Papă tot Mâncău.
PĂPUŞĂ s.f.
(Exp. vb.) A fî păpuşa cuiva 1. A se lăsa dirijat de cineva. 2. A fi lipsit de voinţă.
(Exp. vb.) A şti de păpuşă (unui lucru) 1. A şti rostul unui lucru. 2. A fî complice cuiva într-o afacere necinstită.
(Exp. vb.; pop.) A juca păpuşile 1. A da un spectacol, o reprezentaţie cu păpuşi. 2. (Fig.) A spune minciuni, a înşela pe cineva.
(Sint.) Teatru de păpuşi sau, înv., jocul păpuşilor Gen de spectacol popular, realizat de către un păpuşar prin manevrarea păpuşilor.
PĂPUŞOI m.
(Sint.) Păpuşoi de papură Inflorescenţă a papurii. (Sint.) Păpuşoi de brad Con de brad.
(Exp. vb.) A-i lua (cuiva) păpuşoiul de pe foc
1.	A-i răsturna cuiva planurile. 2. A lovi cu putere. (Exp. vb.; fam.) A se face mort (sau a face pe mortul) în păpuşoi 1. A se ascunde. 2. (Fam.) A nu recunoaşte ce a făcut.
(Exp. vb.; fam.) A o lăsa moartă în păpuşoi A
renunţa.
(Exp. vb.) A scăpa boii în păpuşoi A-şi pierde autoritatea sau controlul asupra cuiva.
PĂR s. m.
(Sint.; reg.) Fată în păr Fată care a rămas nemăritată, fată bătrână.
(Sint.; reg.) Părul pintenului Smoc de fire de păr lungi şi aspre care cresc pe pintenul calului.
(Sint.; reg.) Părul pământului Plante cultivate, semănături.
(Exp. a.; pop.) în doi peri 1. (D. animale) Care are părul în amestec de două culori, sur. 2. (D. oameni) Cămnt. 3. (P. ex.) Care este între două vârste. (Loc. a.; loc. av.; reg.) în doi peri 1. Ameţit de băutură, cherchelit, afumat. 2. Neprecizat. 3. Nehotărât. 4. îndoielnic.
(Exp. av.) Pe păr sau pe părul calului (D. călărit) Fără şa, pe deşelate.
(Loc. av.; reg.) în păr 1. în sensul direcţiei normale de creştere a firelor de păr. 2. Cu toţii prezenţi, fară să lipsească vreunul.
(Loc. av.) Din (sau de-a) fir în (ori a) păr sau (reg.) până într-un păr (D. povestire) De la un capăt la altul şi cu lux de amănunte, în întregime şi cu multe detalii.
(Exp. vb.) A atârna de un fir de păr 1. A depinde de foarte puţin. 2. A avea o poziţie primejdioasă. (Exp. vb.) A se lua cu mâinile (ori, rar, a se smulge) de păr sau a-şi smulge părul din cap A fi foarte supărat, cuprins de disperare.
(Exp. vb.) A se lua (sau a se prinde) (cu cineva) de păr A se lua la bătaie, a se încăiera.
(Exp. vb.) A i se ridica (sau a i se sui) (tot) părul în cap sau a i se face părul măciucă (sau vâlvoi) A fi cuprins de o spaimă puternică, a se îngrozi, a se înspăimânta.
(Exp. vb.) A despica (sau a tăia) părul (sau firul de păr, un fir de păr) în patru A cerceta ceva în mod amănunţit, a se ocupa de ceva cu minuţiozitate exagerată, mai mult decât este necesar.
(Exp. vb.) (Nici) un păr (mai mult) sau nici cât e un fir de păr (Nici) oricât de puţin.
(Exp. vb.) Cât s-ar (ori ai) rupe un păr (din cap) Foarte puţin.
(Exp. av.) N-am păr în cap (sau în barbă) sau
cât păr în cap în număr sau în cantitate foarte mare.
(Exp. vb.; reg.) Cât păr (sau câţi peri) în palma (ori pe broască) Deloc.
(Loc. a.) Tras de păr 1. (D. o afirmaţie) Exagerat, care denaturează adevărul. 2. (D. un lucru) Nefiresc, silit.
301
PĂRTIN7RE
(Exp. vb.; reg.) A-i lua (cuiva) părul foc A intra în mari încurcături sau primejdii, a da de belea.
(Exp. vb.) A scoate (cuiva) peri albi 1. A pricinui cuiva multe necazuri şi supărări. 2. A sâcâi pe cineva. (Exp. vb.) A-i ieşi (cuiva) peri albi 1. A îmbătrâni înainte de vreme din cauza necazurilor. 2. A fî hărţuit şi tracasat de ceva.
(Exp. vb.) A-i ieşi (sau a-i trece) cuiva părul prin
căciulă A face eforturi deosebite trecând peste multe greutăţi, a ajunge la limita răbdării, fiind silit să suporte multe neajunsuri.
(Exp. vb.; reg.) A întoarce părul pe dos A se mânia.
(Exp. vb.; reg.) A se ţine în păr A arăta bine, a se menţine tânăr, sănătos.
(Loc. a.; reg.) Cu păr pe limbă Lipsit de educaţie. (Exp. vb.; pop.) A-şi da părul pe mâna altuia sau a fi cu părul în mâna altuia A-şi încredinţa soarta cuiva, a fila discreţia cuiva.
(Exp. vb.; reg.) A ţine (sau a apuca) pe cineva de păr 1. A avea influenţă asupra cuiva. 2. A depinde cu totul de cineva.
(Exp. vb.; pop.) A se da (sau a se lăsa) după păr A accepta să se comporte aşa cum i se cere, să facă ceea ce i se cere, a se acomoda, a se conforma. (Exp. vb.) Cu mari peri Cu deosebit efort.
(Loc. s.; fam.) Păr de câine Om de nimic.
(Exp. vb.) Are peri de lup Este un om rău, hain la inimă.
(Sint.; îvp.) Părul purcelei Capac al lăzii.
(Loc. av.) Păr pe (sau în) păr (D. un schimb între lucruri) Echivalent, în proporţii egale. PĂRĂLt/TĂ s. f (Exp. vb.) A face părăluţe A agonisi avere cu încetul.
PĂRĂS/v6.
(Exp. vb.) A părăsi lumea A muri.
(Exp. vb.) A părăsi patul 1. A se scula din pat după o boală mai lungă. 2. (P. ex.) A se însănătoşi.
(Exp. vb.; reg.) A părăsi uliţa A nu mai bate drumurile.
PĂRASZRE f.
(Loc. a.) în părăsire 1. Uitat. 2. Izolat PĂRiNGĂ s.f.
(Exp. vb.) A căra, a duce sau a purta în părângă 1* A căra pe umerii a două persoane, cu ajutorul unei parângi. 2. (D. o persoană) A căra cu greutatea dispusă în mod egal pe piept şi pe spate.
(Exp. vb.) Legat în părângă Joc în care un copil legat este purtat de alţi doi pe umeri cu ajutorul unei prăjini.
(Exp. vb.) A se pune în părângă cu cineva 1. A se
împotrivi cuiva. 2. A-şi măsura forţele cu cineva. PĂREA vb.
(Loc. vb.) A-i părea (cuiva) bine A se bucura. (Loc. vb.) A-i părea (cuiva) rău sau (fam.; gmţ.) a-i părea cu regret A regreta.
(Loc. vb.; rar) A-i părea rău pe cineva A avea necaz pe cineva.
(Loc. av.) Pare că... Parcă.
(Exp. vb.) Pe cât (se) pare sau (îvp.) de câte să par După aparenţe, după cum se observă.
(Loc. vb.; îrg.) A-i (sau a i se) părea cu ruşine (sau, rar, ruşinare) A se ruşina.
PĂRERE s.f.
(Loc. av.) La părere 1. în aparenţă. 2. La prima vedere.
(Loc. cj.) Cu părere că... 1. Sub pretext că... 2. Pe motiv că...
(Loc. a.; înv.) Fără (de) părere Neîndoielnic.
(Loc. av.) într-o părere 1. într-o doară. 2. Insistent. (Loc. av.) Pe părere 1. Pe bază de simple impresii.
2.	Din auzite.
(Loc. av.) O părere de... O cantitate infimă, abia perceptibilă din ceva.
(Loc. vb.; reg.) A-şi ieşi din păreri A se convinge că nu avea dreptate.
(Loc. vb.) A fi de (sau, înv., întru) părere A crede. (Loc. vb.) A(-şi) da (cu) părerea (ori câte o părere) A opina.
(Exp. vb.) A fi de aceeaşi părere (cu cineva) sau a
fi de (sau, reg., la) părerea cuiva A fi de acord cu cineva.
(Exp. vb.) A fi de altă părere 1. A crede altceva.
2.	A considera altfel un anumit lucru. 3. A nu fi de acord cu cineva.
(Loc. s.) Părere de bine sau (îrg.) părere bună
Sentiment de satisfacţie, de bucurie.
(Loc. s.) Părere de rău sau (îrg.) părere rea 1. Sentiment de regret sau de remuşcare. 2. Sentiment de supărare,
PĂR/NTE 5. m.
(Loc. a.) Sărac de părinţi Orfan.
(Sint.; pfm.) Ultimul la părinţi Ultima rezervă de bani.
(Exp. av.) De când te-au făcut doi părinţi Niciodată.
PĂRTIN/RE 5. /
(Loc. av.) Fără părtinire 1. în mod obiectiv. 2. Fără excepţie.
(Loc. av.) Cu părtinire în mod subiectiv, favorizând pe cineva în dauna altcuiva.
PĂS
302
PĂS s. n.
(Loc. a.; înv.) Păs pământului Nenumărat, mult. (Loc. av.) Fără păs Nepăsător, indiferent.
(Exp. vb.) A nu avea păs de... A nu se sinchisi de, a nu-i păsa de...
(Exp. vb.; reg.) A avea păs pe cineva A fi supărat pe cineva.
PĂSAT sg.
(Exp. vb.) A face (pe cineva) păsat A nimici, a zdrobi pe cineva, a face pilaf.
(Exp. vb.) A-i curge (sau a-i cădea, a-i pica etc.) (cuiva) lapte (sau miere) în păsat 1, A avea un noroc neaşteptat. 2. A-i merge foarte bine.
(Exp. vb.) A vărsa laptele în păsatul cuiva A face un bine cuiva, a-l ajuta.
(Exp. vb.) A-i cădea păsat în guşă A-i veni cuiva ceva de-a gata, fară muncă şi cam pe neaşteptate. (Exp. vb.) A fî lapte cu păsat sau a fi păsat dulce A fi lucru bun şi plăcut, de mare folos pentru cineva.
PĂSĂREŞTE av.
(Exp. vb.) A vorbi (sau a zice, a grăi etc.) păsă-reşte (sau pe păsăreşte) 1. A vorbi într-o limbă care nu se poate înţelege. 2. A vorbi în argou sau în jargon.
(Exp. vb.) A învăţa păsăreşte A învăţa pe dinafară fară a înţelege, a învăţa papagaliceşte. PĂSĂR/CĂ s. f.
(Exp. vb.) A avea (o) păsărică (sau păsărele) la cap (sau sub pălărie) 1. A fi nebun. 2. A fi excentric. PĂSTOR 5. m.
(Sint.; Ast.; pop.) Păstorul cu oile Cloşca cu pui. (Sint.; Bis.; fig.) Păstor sufletesc sau de suflet 1. Preot.
2.	(P. ex.; fig.) Conducător.
PĂSTOR/ vb.
(Exp. vb.) L-am păstorit eu! 1. îl cunosc bine! 2. Ştiu la ce te poţi aştepta de la el!
PĂSTRA vb.
(Loc. av.) A păstra tăcere(a) 1. A nu vorbi. 2. A nu se destăinui.
(Exp. vb.) A păstra amintirea sau a păstra (pe cineva sau ceva) în amintire (sau în inimă, în minte, în suflet etc.) A nu uita niciodată pe cineva sau ceva.
(Exp. vb.) A(-şi) păstra cumpătul (sau calmul ori sângele rece) A rămâne calm, a nu se enerva. (Exp. vb.) A păstra în viaţă A lăsa să trăiască. PĂSTRARE s. f.
(Loc. av.) La (sau în, spre) păstrare (ori bună păstrare) 1. La loc sigur, în siguranţă. 2. La adăpost.
3.	Sub paza. 4. (Fam.; ir.) La închisoare.
PĂSTRĂV s m.
(Sint.; Iht.) Păstrăv ier aş Păstrăv femelă în perioada de reproducere.
(Sint.; Iht.) Păstrăv lăptos Păstrăv mascul în perioada de reproducere.
(Exp. vb.) Doar n-am mâncat păstrăvi N-am înnebunit.
PĂŞ/ vb.
(Exp. vb.; înv.) A păşi pe cineva din urmă 1. A
urma foarte de aproape pe cineva, a merge imediat după cineva. 2. A se lua după cineva, a urmări. PĂŞ/RE 5. fi (Sint.; fig.; rar) Păşire înainte Progres.
(Sint.; fig.; rar) Păşire înapoi Regres.
PĂTRAR, ~Ă s. n., a.
(Sint.) Pătrar de lună sau al lunii Fiecare dintre cele două faze ale lunii când aceasta, aflându-se în creştere sau în descreştere, apare luminată numai pe jumătate.
PĂTRARE s.fi (Loc. av.; reg.) De-o pătrare în vârstă de patru ani. PĂTRAT, ~Ă s. n., a.
(Sint.; înv.) Pătrat lunguieţ Dreptunghi.
(Sint.) Pătrat logic Schemă construită în cadrul unui pătrat, destinată reprezentării şi memorizării raporturilor dintre judecăţile de contrarietate, de subcon-trarietate, de contradicţie şi de subaltemare.
(Sint.) Metru (sau centimetru, kilometru, milă, stânjen etc.) pătrat Unitate de măsură pentru suprafeţe, echivalentă cu aria unui pătrat cu latura de un metru, sau de un centimetru, de un kilometru etc.
(Sint.; fam.) Cap pătrat Om mărginit, cu vederi înguste.
(Sint.; Mat.) Pătrat perfect (sau, înv., complet) Număr întreg şi pozitiv, a cărui rădăcină pătrată este tot un număr întreg.
(Sint.; Mat.) Rădăcină pătrată (a unui număr) Expresie algebrică sau număr care, prin ridicare la puterea a doua, reproduce expresia algebrică data sau numărul dat.
PĂTRUNJEL s m.
(Exp. vb.; fam.) Vinde pătrunjel (D. fete) Nefiiud invitată la dans, stă şi priveşte.
PĂTt/L 5. n.
(Exp. vb.; reg.) A face pătul A sta la pândă. PĂTUL/ vb.
(Exp. vb.) Cum mai pătuleşti? Cum o mai duci? PĂTURĂ s.fi (Sint.) Pătură vie Totalitate a plantelor de dimeîV siuni mici (arbuşti, ierburi, muşchi) care cresc într-o pădure.
303
PAINE
(Sint.) Pătură moartă Strat format din resturile vegetale descompuse care acoperă suprafaţa solului în pădure sau sub o vegetaţie bogată de fâneaţă, litieră.
(Sint.) Pătură cu seminţe Cotiledon.
(Loc. vb.; reg.) A lua cu pătura (pe cineva) 1. A
certa pe cineva. 2. A goni.
P kllvb.
(Loc. vb.) A o păţi (bună) 1. A avea neplăceri, a intra într-un bucluc, într-o încurcătură mare. 2. A da peste belea, a i se înfunda.
(Exp. vb.) A o păţi cu cineva 1. A întâlni pe cineva care îţi poate produce mari neplăceri, încurcături.
2.	A suferi mari neplăceri din cauza cuiva, a-şi găsi beleaua cu cineva.
(Exp. vb.) Ce-ai păţit? 1. Ce ţi s-a întâmplat?
2.	Cum se explică? 3. Ce te-a apucat?
PĂT7T, -Ă m.f., a.
(Loc. av.) Din păţite Din proprie experienţă, trecând prin multe încercări.
(Exp. vb.) A fî Stan păţitul A fi om cu experienţa vieţii, încercat.
PĂt/N s. m.
(Exp. vb.; fig.) A se îmbrăca (sau a se împodobi)
ca un păun 1. A se împodobi prea mult, fară gust.
2.	A se lăuda cu meritele altora, a se împăuna. PĂUNA Ş s. m.
(Sint.) Păunaşul codrilor Haiduc tânăr, frumos, voinic.
PĂZEALĂ s.f (Exp. vb.; reg.) A-i fi (cuiva) de păzeală A fi grăbit. PĂZ/vZ?.
(Exp. vb.; fam.) Ce păzeşti (aici)? 1. Ce urmăreşti?
2.	Cu ce-ţi pierzi timpul? 3. Ce ai în gând?
(Exp. vb.) A(-şi) păzi gura (sau, înv., limba) 1. A vorbi cu prudenţă. 2. A nu spune ce nu trebuie. 3. A tăcea.
(Exp. vb.; fam.) A-şi păzi cojocul (sau pielea) 1. A
se teme de bătaie. 2. A se feri, din prudenţă, să facă un anumit lucru.
(Exp. vb.; Bis.) Doamne păzeşte (şi apără) sau păzească (ori păzit-a) sfântul! 1. Dumnezeu să ne ferească de rău! 2. Vai de mine!
(Exp. vb.; fam.) A lua (pe cineva) la trei păzeşte A certa pe cineva, a lua la zor, a lua la trei parale. (Loc. vb.; fam.) A o lua la trei păzeşte A o lua la fogă.
(Exp. vb.; fam.) Să te păzeşti, Pârleo! Acum e acum! (Exp. vb.) A păzi (sau a ţine) calea (sau drumul) cuiva 1. A aştepta trecerea cuiva pentru a i se adresa,
pentru a-l ataca, pentru a-l prinde etc. 2. A ieşi în calea cuiva.
(Exp. vb.; înv.) A păzi vreme A aştepta momentul prielnic pentru a acţiona.
(Exp. vb.) A-şi păzi treaba 1. A nu se amesteca în treburile altora, a-şi vedea de treabă. 2. A fi prudent, rezervat.
(Exp. vb.) A-şi păzi calea (sau drumul) A-şi continua neabătut drumul.
(Loc. av.) A păzi tăcerea 1. A tăcea. 2. A trece sub
tăcere, a nu pomeni.
PAINE s.f.
(Exp. vb.) A avea (sau a ţine, a fi cu) pâinea şi cuţitul (în mână) 1. A avea la îndemână toată puterea şi toate mijloacele. 2. A dispune de ceva sau de cineva cum doreşte. 3. A avea cele necesare traiului. (Exp. vb.) (A fi) bun ca pâinea (sau ca o pâine) caldă sau ca pâinea cea de grâu ori pâinea lui Dumnezeu sau pâinea cea bună A fi om foarte bun, blând, darnic.
(Exp. vb.) (A avea) o bucată (sau un codru de)
pâine 1. A avea un minim de existenţă. 2. A avea resurse modeste de trai.
(Exp. vb.) A lua (cuiva) pâinea de la gură A lipsi pe cineva de posibilitatea de a-şi câştiga existenţa. (Exp. vb.) A mânca pâine şi sare (de pe un talger) cu cineva (sau împreună) A convieţui cu cineva.
(Exp. vb.) A împărţi pâinea cu cineva A trăi împreună.
(Exp. vb.) A umbla cu pâinea după cineva A căuta să ajute pe cineva.
(Exp. vb.) A mânca pâinea (şi sarea) cuiva A fi
întreţinut de cineva.
(Exp. vb.) A mânca pâinea degeaba A se întreţine de pe urma cuiva fară a-i aduce un folos.
(Exp. vb.) A nu gusta nici sare cu pâine A fi
foarte zgârcit.
(Sint.; spec.; înv.) Pâine nedospită Azimă folosită la săvârşirea unor ritualuri religioase.
(Sint.) Pâine de vamă Colac din faină de grâu care se împarte în amintirea unui mort.
(Sint.) Pâinea uitaţilor Turtă făcută din faină de grâu, care se dă de pomană pentru morţii fără rude în viaţă.
(Sint.; rar) Pâine de mălai Mămăligă.
(Exp. vb.) A pune sau a băga (pe cineva) în pâine A angaja pe cineva într-un serviciu.
(Exp. vb.) A scoate (pe cineva) din pâine A da pe
cineva afară dintr-un serviciu, a concedia.
PÂLNIE
304
(Exp. vb.) A-şi pierde pâinea A fî dat afară dintr-un serviciu.
(Sint.) Pâine albă (sau mărunţică, mică) Cereale cu excepţia porumbului.
PiLNIE s.f.
(Exp. vb.) A face (burta butie şi) gura pâlnie 1. A
bea mult. 2. A se îmbăta.
(Exp. vb.) A(-şi) face (sau a-şi duce) palmele (sau palma) pâlnie la gură (sau la ureche) A pune mâinile ca o pâlnie în dreptul gurii sau al urechii pentru a fi auzit sau pentru a auzi mai bine.
(Sint.) Pâlnia telefonului sau receptorului Parte a receptorului telefonic folosită pentru a capta sau pentru a amplifica sunetele.
PANĂ pp.
(Loc. av.) De sus până jos, de jos până sus Pe
toată înălţimea.
(Loc. cj.) Până unde... Ajungând la o limită spaţială.
(Loc. pp.) Până la... Ajungând la o limită spaţială, temporală, cantitativă.
(Loc. av.) Până la sfârşit, până la capăt 1. Până la terminarea acţiunii. 2. Până se ajunge undeva. (Loc. pp.) Până în în interior.
(Loc. pp.) Până peste, până dincolo de... Arată depăşirea unui reper spaţial.
(Loc. pp.) Până spre..., până înspre..., până către... Exprimă apropierea.
(Loc. pp.) Până deasupra, până sub Exprimă limitele spaţiale pe verticală.
(Loc. pp.) Până aproape de, până alături de, până lângă... 1. în vecinătatea. 2. înainte de un anumit moment.
(Loc. cj.) Până când, până ce... Ajungând la un reper temporal.
(Loc. av.) Până una, alta în momentul actual. (Loc. cj.) Până şi..., până chiar... Introduce un element neaşteptat, excepţional.
(Loc. av.) Până la urma urmelor La limita decisivă.
(Loc. av.) Până la un punct Cu valabilitate limitată.
(Loc. av.) De la mână până la gură 1. Foarte aproape. 2. Foarte scurt.
(Loc. av.) Până într-atât(a), până în aşa măsură
Neaşteptat de mult.
(Loc. pp.) Până peste... Atingând maximumul intensităţii unei stări, depăşirea limitei de supor-tabilitate.
(Loc. av.) Până e lumea 1. Mereu. 2. Veşnic. 3. întotdeauna.
(Loc. av.) Până peste cap, până peste măsură
Peste posibilităţi.
PÂNDAR^. m.
(Exp. vb.; ir.) A se băga pândar în cimitir A muri PÂNDĂ s. /
(Loc. vb.) A sta (sau a şedea, a se pune) la pândă A pândi, pentru a prinde, a ataca pe cineva sau ceva, a iscodi, a observa, a pândi, a spiona.
(Sint.) Vânătoare la pândă Vânătoare care se face aşteptând trecerea animalului.
PÂND/ vb.
(Loc. vb.; rar) A pândi cu urechea A trage cu urechea.
(Exp. vb.; rar) A-i pândi (cuiva) calea (sau drumul) A aştepta ocazia de a ieşi în calea cuiva. (Exp. vb.; reg.) A pândi vreme (cu prilej) A aştepta ocazia favorabilă.
(Exp. vb.; reg.) A-i pândi (cuiva) zilele A aştepta momentul prielnic pentru a-i face cuiva un rău, pentru a-l omorî.
PÂNGĂRIvb.
(Exp. vb.) A pângări aşternutul cuiva A înşela în căsnicie.
PÂNTECE s.n.
(Exp. vb.; pop.) A-i face (cuiva) pântecele cobză A bate pe cineva foarte tare.
(Exp. vb.; pop.) A lua (sau a avea, a purta) ciolane în pântece A rămâne sau a fi însărcinată. (Exp. vb.; fam.) (Parcă) are oase în pântece Se apleacă greu.
(Exp. vb.; îvp.) A cădea pântece 1. A cădea lat la pământ. 2. A cădea brusc.
(Exp. a.; pop.) Cu pântecele lipit de coaste (sau de spate) Foarte slab.
(Exp. vb.; rar) A pune lume în pântece (A mânca sau) a bea cu lăcomie.
(Exp. vb.) (A şti, a-i păsa etc.) (de) (cele) ale
pântecelui 1. A fi interesat numai de hrană. 2. A fî preocupat de asigurarea celor necesare vieţii.
(Exp. vb.; reg.) A face (gâtul leică şi) pântecele balercă A fi beţiv.
(Loc. av.) Din pântecele mamei încă dinainte de a se naşte.
(Loc. a.; pfm.) Cu pântecele la gură (D. femei) însărcinată în stadiu avansat.
(Exp. vb.; pfm.) A trăi (sau a fî, a se simţi) ca îfl pântecele mamei (sau maicii) A trăi bine, în belşug şi în siguranţă.
PÂNZĂ s. /
(Sint.) Pânză de casă (sau ţărănească) Pânză ţesuta manual la război.
305
PÂRJOL
(Sint.; reg.) Pânză goală (sau de tramă) Ţesătură de fuior.
(Sint.; reg.) Pânză-nvălită Ţesătură ţărănească cu urzeală de bumabc şi cu băteală de fuior.
(Sint.; înv.) Pânză de masă sau pânza mesei Faţă de masă.
(Sint.; înv.) Pânză de piele (sau de ceară, cernită) Muşama.
(Sint.; înv.) Pânză de calc Hârtie de calc.
(Sint.; înv.) Pânză de cort Foaie de cort.
(Loc. av.) Până în pânzele albe 1. Fără încetare.
2.	La infinit. 3. Până la capăt.
(Loc. vb.; pop.) A pune pânză A ţese.
(Exp. vb.; pop.) Ţine-te (sau să te ţii) pânză (să nu te rupi) Este vorba de o încercare grea şi de lungă durată pentru cineva.
(Loc. vb.; rar) A ţese pânzele A face intrigi, a complota.
(Exp. vb.; rar) A (i) se încurca (cuiva) pânza (D.
o situaţie, o împrejurare, o afacere) A lua o întorsătură neprevăzută şi neplăcută.
(Exp. vb.) A i se ridica (sau a-i cădea cuiva) o pânză de pe ochi A începe să înţeleagă clar lucrurile, revenindu-şi din confuzie.
(Exp. vb.; înv.) Aînălbit pânza S-a făcut ziuă. (Exp. vb.; reg.) A fi pânză (D. mai multe persoane) A fi extrem de uniţi.
(Exp. vb.; reg.) A fî tot de pânza cuiva A avea aceleaşi vederi cu cineva.
(Exp. vb.; reg.) A da pânză pe fuioare A schimba un lucru bun pe altul mai prost.
(Exp. vb.; reg.) A da pânză de groasă A vinde ceva repede şi pe un preţ de nimic.
(Sint.; reg.) Pânză înălbită 1. Pânză de casă din bumbac, albită prin spălare repetată în apa de râu, bătută cu maiul şi uscată la soare. 2. (P. ex.) Lucru foarte curat.
(Exp. vb.; reg.) A veni pânză A veni drept, întins. (Exp. vb.) A curge pânză (D. ploaie, ape etc.) A curge continuu şi în mare cantitate.
(Sint.; p. an.) Pânză de păianjen Ansamblu de fire cu aspect de pânză produse de glandele sericigene ale păianjenului, plasă.
(Exp. vb.; pop.) Parcă i-a luat (sau îi luase) pânza
de pe obraz (ori de pe ochi) E foarte palid, ca un mort.
PiRĂs.y:
(Loc. vb.; îrg.) A avea pâră (cu cineva) sau a se băga în pâri A se judeca.
(Exp. vb.; îvp.) A face (o) pâră (asupra cuiva) sau a pune, a băga pâră (după cineva) A da în judecată pe cineva.
(Sint.; îvp.) Carte de pâră Plângere făcută împotriva cuiva.
(Loc. vb.; pop.) A aduce (sau a ridica, a face, a porni) pâră A acuza.
PÂRAI vb.
(Exp. vb.) îi pârâie fălcile Cască cu zgomot, deschizând la maximum gura.
(Exp. vb.) Merge (sau fuge) de-i pârâie călcâiele Merge sau fuge foarte repede.
PÂRÂŞ,~Ăs. m.f (Sint.; Jur.; înv.) Pârâşul mare, pârâşul de sus Reclamant.
(Sint.; Jur.; îrg.) Pârâşul mic, pârâşul de jos împricinat.
PÂRÂŞ£ŞTE av.
(Exp. vb.; îvp.) A sta (cuiva) pârâşeşte A sta cuiva împotrivă ca pârâş, a se împotrivi.
PÂRCI m.
(Exp. vb.; pop.) A da (cuiva) pârciul babei A îmbrânci pe cineva.
(Exp. vb.; reg.) A umbla pârei (D. copii) A umbla de-a buşelea.
(Sint.; reg.) Pere de pârei (Soi de) pară foarte gustoasă.
PiRGĂ s.f.
(Exp. vb.; înv.) A aduce (pe cineva sau ceva) pâr-gă A aduce pe cineva sau ceva ca prinos, ca ofrandă. (Exp. vb., loc. a.) (A fi) în pârgă 1. (D. fructe) (A fi) gata să se coacă. 2. (P. ex.) (A fi) aproape de timpul potrivit.
(Loc. vb.) A da în pârgă A începe să se coacă, a se pârgui.
(Sint.; reg.) Pârgă de caş Caş preparat din cel dintâi lapte muls de la oi.
PÂRJCMLĂ s.f.
(Exp. vb.) A-i şterge (cuiva) pârjoala de pe foc
1.	A priva pe cineva de un lucru dorit. 2. A-i lua cuiva orice posibilitate de a realiza ceva.
PÂRJOL 5. n.
(Loc. av.) Cu pârjol sau cu (mare) foc şi cu pârjol Foarte repede şi cu mare intensitate.
(Loc. av.) Foc şi pârjol Cu înverşunare, aprig, aprins, îndârjit, înverşunat.
(Loc. vb.) A da (sau, înv., a lăsa, a slobozi) pârjol A aprinde un foc, a pârjoli, a incendia.
(Exp. vb.; reg.) A lua pârjol A se aprinde.
PiRLEA
306
(Exp. vb.; pfm.) A face pârjol 1. A distruge totul (prin foc). 2. (P. ex.) A face prăpăd.
(Exp. vb.) A i se aprinde (cuiva) pârjol înaintea ochilor sau (reg.) a se face foc şi pârjol A se înfuria foarte tare, a se face foc şi pară.
(Exp. vb.) A plânge cu foc şi cu pârjol A plânge în hohote.
(Exp. vb.) A purta fierul şi pârjolul A distruge cu forţa armată.
PiRLEA s. m. art.
(Exp. vb.) Ţine-te (sau să te ţii, să te păzeşti) Pârleoî
1= Bagă de seamă, aleargă cât te ţin puterile (sa n-o păţeşti)! 2. Ţine-te bine! 3. Ia-o la fugă! 4. Pe aici ţi-e drumul!
(Exp. vb.) întinde-o (la drum) (sau tunde-o), Pârleo! Pleacă imediat, ia-o din loc! Pe aici ţi-e drumul! Tule-o!
(Exp. vb.) A se duce pârlii 1. A pleca departe fară gând sau posibilitate de întoarcere. 2. A pleca încotro îl duc paşii, în lumea largă. 3. A dispărea fară urmă. PÂRLIT L/RĂ 5. /
(Exp. vb.) A da pe (sau prin) pârlitură 1. A necăji pe cineva. 2. A face cuiva zile fripte. 3. A demasca.
4.	A lua ceva în râs, a ironiza.
(Sint.; Silv.) Pârlitură scoarţei Uscare a scoarţei copacilor, cauzată de căldura prea puternică a soarelui. PÂRPĂLEALĂ s.f.
(Loc. a.; reg.) De pârpăleală (D. came) Expus la acţiunea rapidă a focului, fript numai pe deasupra. (Loc. av.; reg.) La pârpăleală La repezeală, rapid. (Exp. vb.; reg.) A-i trage (sau a-i da) o pârpăleală (bună) A acţiona cu mare grabă, a-i da zor. PÂRPĂL/ vb.
(Exp. vb.) A se pârpăli de râs A râde cu mare poftă.
(Exp. vb.) A se pârpăli de ceasul morţii A depune eforturi disperate pentru a realiza ceva, a se da de ceasul morţii.
PiRPOR, ~Ă s. m. n. f.
(Exp. vb.) A trece prin (sau printr-o) pârporă A trece prin împrejurări grele, prin emoţii.
(Exp. vb.) îşi dă (sau îşi face) pârporul Este foarte schimbător.
PÂRŞ s. m.
(Loc. s.) Pârş roşu Animal cu înfăţişare de maimuţă, cu blana de culoare galbenă-roşcată, cu coada lungă, care trăieşte în păduri, căţărat în copaci şi se hrăneşte cu alune.
(Loc. av.; reg.) Ca pârşu Pe furiş.
PiRTIE s.f.
(Exp. vb.) A deschide (sau a rupe, a croi, a tăia etc.) pârtie 1. A merge primul dintr-un şir prin zăpadă neatinsă, înaintând greu şi facându-le celorlalţi mersul mai uşor. 2. (Fig.) A face ceva pentru prima dată.
3.	(Fig.) A începe ceva, luptând cu dificultăţile.
4.	(Fig.) A-şi croi singur un drum în viaţă.
(Exp. vb.; reg.) A-i da (cuiva) în pârtie 1. A descoperi însuşirile, intenţiile sau faptele tainice ale cuiva. 2. A identifica pe cineva.
(Exp. vb.; reg.) A-şi da în pârtie A deveni om de treabă.
PÂRŢ i.
(Exp. vb.; reg.) Hârţ pârţ Ai făcut o gafa.
(Exp. vb.) A umbla hârţa pârţa (D. oameni) A pierde vremea, a umbla creanga.
PÂS i.
(Exp. vb.) A nu zice (nici) pâs A nu spune nimic. PiSLĂ s.f.
(Exp. a.) Obraz de pâslă (D. oameni) Fără de ruşine, îndrăzneţ sau necuviincios, obraz de toval. (Exp. vb.) Pâslă minerală Material termoizolant, fabricat din fibre minerale, vată de sticlă şi o cantitate mică de bitum, folosit în construcţii.
PE pp.
(Loc. pp.) Pe lângă, pe aproape, pe deasupra, pe alături Prin apropierea...
(Loc. av.) Pe atunci, pe vremuri într-un trecut (îndepărtat) nedeterminat.
(Loc. av.) Pe drum, pe cale în timpul deplasării. (Loc. av.) Pe viitor De acum încolo.
(Loc. av.) Pe urmă După aceea.
(Loc. cj.) Pe când în timp ce...
(Loc. av.) Pe dată, pe loc Brusc, chiar atunci. (Loc. pp.) Pe seama..., pe socoteala... Pe răspunderea cuiva, în contul cuiva.
(Loc. cj.) Pe cât..., pe atât sau tot atât... pe cât (de)... Exprimă o corelaţie între două fenomene de importanţă egală.
(Loc. pp.) Pe lângă... (şi) pe deasupra Exprimă adăugarea cumulativă la un tot.
(Loc. av.) Pe cuvânt Garantez că e adevărat.
(Loc. av.) (Rând) pe rând Unul după altul, în ordine.
(Loc. cj.) Pe motiv că... Din cauză că...
PECETE s.f.
(Loc. a.) închis (sau ferecat) cu şapte peceţi 1. Ascuns cu desăvârşire, tăinuit. 2. Interzis.
307
PERDEA
(Loc. vb.) A pune sub peceţi 1. A sigila. 2. (P. ex.) A tăinui. 3. (P. ex.) A interzice.
PECiNGINE s.f.
(Exp. vb.) A se întinde (sau a se răspândi, a cuprinde etc.) ca pecinginea A se propaga foarte mult, nestăvilit, pretutindeni.
(Sint.) Pecingine rea Pelagră.
PEDALĂ s. f.
(Exp. vb.) A pune pedala A insista asupra unui lucru. PENAL, ~Ă a.
(Sint.) Drept penal Ramură a ştiinţei dreptului care se ocupă de normele juridice cu caracter represiv. (Sint.) Cod penal sau (înv.) condică penală Ansamblu al principalelor norme juridice care definesc infracţiunile şi stabilesc sancţionarea lor. (Sint.) Fapt penal Infracţiune.
(Sint.) Sancţiune (sau pedeapsă) penală Pedeapsă prevăzută de codul penal.
(Sint.) Clauză penală Clauză prin care părţile unui contract evaluează, anticipat, daunele ce se cuvin creditorului, în caz de neexecutare a obligaţiilor contractului, penalitate.
PENDt/L j. n.
(Sint.) Pendul matematic (sau ideal, simplu) Punct material greu, atârnat la unul dintre capetele unui fir, care, sub acţiunea propriei sale greutăţi, oscilează în jurul celuilalt capăt fix al firului.
(Sint.) Pendul fizic (sau compus, real) Pendul considerat ca fiind compus dintr-o infinitate de pendule simple de lungimi diferite.
(Sint.) Pendul electric Pendul care este folosit ca electroscop.
(Sint.) Pendul compensator Pendul matematic astfel construit încât să păstreze, la orice temperatură, aceeaşi lungime.
PENITENŢĂ s.f.
(Sint.; rar) Haine (sau straie) de penitenţă Haine negre din ţesătură groasă, purtate de călugării asceţi. (Exp. vb.) A face penitenţă A executa canonul impus de preotul confesor pentru ispăşirea păcatelor. PEN/TĂ s.f.
(Sint.) Desen în peniţă Procedeu de a executa un desen, de obicei în tuş negru, folosind o peniţă. (Loc. a.) în peniţă 1. Lucrat cu peniţa. 2. Tăiat în formă ascuţită.
P£NSIE s.f.
(Sint.) Pensie de întreţinere (sau alimentară) Sumă de bani pe care cineva trebuie să o plătească unei persoane pe care justiţia îl obligă să o întreţină. (Loc. a.) La pensie Pensionar.
(Loc. vb.) A ieşi (sau a se retrage) la pensie A se pensiona.
(Loc. vb.; înv.) A pune în pensie (pe cineva) A
pensiona pe cineva.
(Loc. vb.) A scoate (pe cineva) la pensie 1. A pensiona pe cineva. 2. (Arg.) A bate pe cineva rău. PENSULĂ s.f.
(Exp. vb.; liv.) A mânui pensula A picta. P£NTRU pp.
(Exp. vb.) Nu (e) pentru alta, ci... Nu (e) din altă
Ca'uZa.
(Exp. vb.) Pentru puţin (sau nimic, ori nu ai pentru ce) Formulă de politeţe cu care se răspunde când cineva mulţumeşte.
(Exp. av.) Pentru nimic în lume 1. Cu niciun preţ.
2.	în niciun caz.
(Exp. vb.) Pentru (numele Iui) Dumnezeu! 1. Exclamaţie care însoţeşte o cerere sau o rugăminte.
2.	Exclamaţie care exprimă uimirea sau indignarea cuiva.
(Exp. vb.) Pentru unii mumă, pentru alţii ciumă
Părtinitor cu unii şi persecutor cu alţii.
(Loc. av.) Pentru moment 1. Momentan. 2. Deocamdată.
(Loc. cj.) Pentru ca să în scopul să.
(Loc. cj.) Pentru că 1. Fiindcă. 2. De vreme ce.
3.	întrucât.
(Loc. cj.) Pentru ce De ce.
(Loc. av.) Pentru aceasta (sau pentru aceea)
1.	Aşadar. 2. De aceea. 3. Drept care. 4. Din care cauză.
P£PENE m.
(Exp. a.) (Gras sau învelit) ca pepenele ori ca un pepene de gras Foarte gras.
(Exp. vb.) A scoate (pe cineva) din pepeni (afară)
1.	A face pe cineva să-şi piardă răbdarea. 2. A enerva pe cineva.
(Exp. vb.) A-şi ieşi din pepeni (afară) 1. A-şi pierde răbdarea. 2. A se enerva.
(Exp. vb.) A ieşi (sau a ajunge, a o scoate) la
pepeni 1. A face o afacere proastă, a avea pagubă mare într-o acţiune. 2. A sărăci.
(Exp. vb.) A vinde pepeni la grădinar 1. A vinde cuiva ceva de care nu are nevoie. 2. A încerca să păcăleşti pe cineva mai şmecher decât tine. PERDEA s.f.
(Exp. a.; exp. av.) (Mai) cu perdea (Care este exprimat, spus, făcut) indirect, prin aluzii, discret, cu bună-cuviinţă.
PERECHE
308
(Exp. a.; exp. av.) Fără perdea 1. (Care este exprimat, spus, făcut) pe faţă, fară înconjur, fară sfială.
2.	Necuviincios, trivial.
(Exp. vb.) A avea perdea la ochi A nu pricepe clar un lucru.
(Exp. vb.) A(-i) pune (cuiva) perdea (sau perdele) la ochi 1. A împiedica pe cineva să vadă lucrurile aşa cum sunt. 2. A înşela pe cineva.
(Exp. vb.) A i se lua (sau a i se ridica) cuiva o perdea de pe ochi A înţelege deodată ceva sau a face pe cineva să vadă clar, să priceapă ceva.
(Exp. vb.) A se da după perdea 1. A se ascunde, lucrând din umbră. 2. A se sustrage de la ceva. (Exp. vb.) A ridica perdeaua 1. A arăta care este adevărul. 2. A da lucrurile pe faţă. 3. A spune fară ocolişuri.
(Exp. vb.) A nu avea nicio perdea 1. A nu avea nicio ruşine. 2. A depăşi măsura.
(Exp. vb.; rar) A da cuiva o perdea A certa foarte tare pe cineva.
(Exp. vb.) A avea ceva după perdea 1. A ţine un secret. 2. A ascunde ceva.
(Sint.; Mii.) Perdea de fum Nor artificial de ceaţă sau de fum, creat pentru a împiedica observarea de către inamic.
(Exp. vb.; reg.) A lua (pe cineva) cu o perdea mai
sus 1. A lua repede cu vorba pe cineva. 2. A i-o lua înainte. 3. A-i tăia avantajele.
PERECHE s.f (Sint.) Pereche de palme Două lovituri succesive aplicate cuiva cu ambele palme.
(Sint.; Mat.; înv.) Număr fără pereche Număr impar. (Sint.; Mat.; înv.) Număr pereche Număr par.
(Exp. a.) Fără pereche 1. Care nu se poate compara cu nimic prin dimensiune, calitate, intensitate etc. 2. Unic. 3. Extraordinar.
(Exp. vb.) A nu (mai) avea (sau a nu-şi afla) pereche 1. A poseda anumite însuşiri într-un grad foarte înalt. 2. A nu se putea compara cu nimic prin însuşirile pe care le posedă. 3. A nu-şi găsi asemănare.
(Sint.) Pereche de case Corp, rând de case care formează o unitate.
(Sint.) Pereche de haine Rând de haine.
(Sint.) Pereche de cărţi (de joc) Pachet care cuprinde toate cărţile necesare la anumite jocuri de cărţi. PERETE s. m.
(Loc. a.) De perete Conceput pentru a fi fixat pe perete.
(Loc. a.; loc. av.) Perete în perete 1. Construit cu unul din pereţi lipit de o construcţie vecină. 2. (R ex) Cu locuinţa, cu sediul etc. în imediata vecinătate a cuiva.
(Loc. av.) Sub perete 1. Foarte aproape de casă.
2.	Lângă casă.
(Exp. vb.) A da (sau a deschide, a lăsa, a izbi, a trânti) uşa (sau poarta, fereastra etc.) de (sau la) perete 1. A deschide larg. 2. A deschide la maximum. 3. A trânti uşa sau poarta, fereastra cu putere. (Exp. vb.) A se da (sau a se izbi, a se bate) cu capul de pereţi (sau de toţi pereţii) 1. A fi disperat, deznădăjduit. 2. A regreta foarte mult o greşeală făcută.
(Exp. vb.; rar) A bate cu buretele piron în pereţi
A face ceva nepotrivit şi fară efect.
(Exp. vb.) A supune, a înşira, a îndruga etc. cai verzi pe pereţi A spune fantezii fară rost sau minciuni.
(Exp. vb.; reg.) A avea patru pereţi A avea o gospodărie bine închegată.
(Exp. vb.) A ridica (sau a face) patru pereţi A-şi face o casă sau un adăpost.
(Exp. vb.) A vorbi cu pereţii (sau pereţilor) sau a spune la pereţi 1. A nu avea cu cine să vorbească.
2.	A fi cu totul singur. 3, A-i vorbi cuiva în zadar, fară niciun efect.
(Exp. vb.; rar) (A avea) casă în doi pereţi sau a-i fî casa în trei pereţi şi uşa prin pod A avea o căsnicie nereuşită.
(Exp. vb.; Mit.; pop.) De (pe) când scria musca pe perete De demult.
PERFECT, ~Ă a.
(Sint.) Gaz perfect Gaz ale cărui molecule nu exercită forţe de atracţie una asupra alteia şi care verifică, la orice temperatură, legile gazelor.
(Sint.; Gram.) Perfect compus Timp verbal trecut, format cu auxiliar, care exprimă acţiuni terminate. (Sint.; Gram.) Perfect simplu Timp verbal trecut, format cu sufix, care exprimă acţiuni terminate de curând.
(Sint.; Gram.) Mai mult ca perfect Timp al verbului care exprimă o acţiune încheiată în trecut înaintea altei acţiuni încheiate tot în trecut.
PERFORAT, ~Ă a.
(Sint.; Med.) Apendicită perforată Complicaţie a unei apendicite acute, constând din găurirea peretelui apendicelui şi pătrunderea conţinutului său în cavitatea peritoneală.
309
PESCU/
(Sint.; Med.) Ulcer (gastric) perforat Ulcer gastric deschis în cavitatea peritoneală.
PERGHLEL s. n.
(Loc. av.) în perghel Circular.
(Loc. vb.) A da perghel(uri) 1. A înconjura. 2. A da târcoale.
(Loc. vb.) A lua la perghel A certa foarte tare. PERIE j./
(Exp. a.) în perie Des ca o perie.
(Exp. vb.; fam.) A trage cu peria A linguşi.
(Sint.; reg.) Pene de uns sau de var, de văruit Bidinea.
(Sint.; reg.) Perie mică sau de-ale mici, de fărbuit, de tras brâie Pensulă.
PERIFER/E s.f (Loc. a.) De periferie 1. Provincial. 2. Periferic.
3.	(Fig.) De mică importanţă. 4. (Fig.) De calitate scăzută. 6. (Fig.) De mâna a doua.
PERILIPSIS 5. n.
(Loc. av.) în perilipsis Pe scurt.
PERIODIC, ~Ă a.
(Sint.) Vânturi periodice Vânturi care-şi schimbă direcţia după un anumit interval de timp.
(Sint.) Ploi periodice Ploi care cad la intervale regulate de timp sau care cad într-o anumită perioadă a anului.
(Sint.) Vulcani periodici Vulcani care devin activi la anumite perioade de timp.
(Sint.) Sistemul periodic al elementelor Sistem de clasificare a elementelor chimice după proprietăţile lor, greutate atomică, număr de ordine etc.
(Sint.) Tabloul periodic al elementelor Tabel care cuprinde elementele chimice, dispuse potrivit sistemului periodic.
(Sint.; Mat.) Fracţie zecimală periodică Fracţie zecimală în care, începând de la un anumit punct, aceleaşi cifre se repetă la infinit în aceeaşi ordine. PERIPLIZON n.
(Loc. vb.; fam.; rar) A lua (pe cineva sau ceva) în periplizon A-şi bate joc de cineva sau de ceva. (Loc. vb.; fam.) A vorbi periplizoane A face aluzii muşcătoare.
PERMANENŢĂ s.f.
(Sint.; înv.) Carte de permanenţă Act prin care se aprobă stabilirea cuiva într-o localitate.
(Loc. av.) De permanenţă 1. De serviciu. 2. în exerciţiul funcţiunii.
(Loc. av.) în permanenţă 1. Mereu. 2. Fără întrerupere, continuu.
PERNĂ s.f.
(Exp. vb.) A muri fără pernă la cap A muri singur şi în mare sărăcie.
(Exp. vb.; reg.) A-i cădea (cuiva) perna 1. A pierde un avantaj. 2. A-i merge cuiva mai puţin bine.
(Sint.; reg.) Pernă mare sau de cele mari, de fulgi Pilotă.
(Sint.) Pernă electrică Dispozitiv în formă de pernă, în care se găsesc rezistenţe electrice şi releuri de protecţie şi care serveşte la încălzirea unei regiuni a corpului.
PERNICIOS, -OASĂ a.
(Sint.; Med.) Anemie pernicioasă Formă gravă de anemie, în care numărul globulelor roşii scade foarte mult şi care poate provoca moartea.
(Sint.) Febră pernicioasă sau (înv.) friguri pernicioase Formă gravă a paludismului.
PERSOANĂ s.f (Loc. av.) în persoană sau (înv.) în persoana sa
1.	Personal, fară intermediul cuiva. 2. Personificat. (Sint.) Persoană fizică Om considerat ca subiect de drepturi şi obligaţii şi care participă la raporturile juridice civile.
(Sint.) Persoană juridică (sau morală) Organizaţie care are o alcătuire de sine stătătoare şi un patrimoniu propriu în vederea îndeplinirii unui anume scop admis de lege.
PERSONAL, ~Ă a., s. n.
(Sint.) Legături personale Legături de prietenie. (Sint.) Răspundere personală Răspundere care îi revine cuiva sau pe care şi-o asumă cineva individual.
(Sint.) Fişă personală Fişă care conţine informaţii despre o persoană.
(Sint.) Tren personal Tren pentru persoane care are viteza mai mică decât acceleratul şi care opreşte în toate staţiile.
(Sint.) Pronume personal Pronume care substituie numele persoanelor după locul sau funcţiunea lor în vorbire.
(Sint.) Mod personal Mod al verbului ale cărui forme se modifică după cele trei persoane.
(Sint.) Verb personal Verb care poate fi conjugat la toate persoanele.
PESCU/ vb.
(Exp. vb.) A pescui în (apă) tulbure A profita de
o	situaţie încordată sau neclară pentru a trage foloase personale.
PESCUITOR
310
(Exp. vb.) A tulbura apa ca să pescuiască A provoca neînţelegeri pentru a trage foloase personale din ele.
PESCUITOR, -OARE * m.f (Exp. vb.) Pescuitor în apă tulbure Persoană care profită de situaţiile neclare pentru a trage foloase personale.
PESTE pp.
(Loc. a.) Unul peste altul sau una peste alta, unii peste alţii, unele peste altele 1. (D. obiecte) Aglomerate, stivuite, înghesuite. 2. (D. idei) Aglomerate. (Loc. av) Peste drum Faţă în faţă, de o parte şi de alta a unui drum.
(Loc. av.) Peste vară sau peste zi, peste noapte Pe
parcursul unui interval de timp.
(Loc. av.) Peste curând în curând, în viitor.
(Exp. vb.) A privi peste umăr A privi cu indiferenţă sau dispreţ.
(Loc. vb.) A lua peste picior A persifla.
(Loc. av.) Peste rând Stricând ordinea, sărind o etapă. (Loc. av.) Peste tot Acoperind tot spaţiul.
(Loc. av.) Claie peste grămadă Aglomerat, în dezordine.
(Exp. vb.) A da peste cineva sau ceva A se confrunta pe neaşteptate cu ceva întâlnit accidental. PESTEALĂ s.f.
(Loc. av.) Fără (de) pesteală Imediat.
PEST/v6.
(Exp. vb.; reg.) Cât pesteşte apa pe streaşină (sau în ciur) Foarte puţin timp.
PĂSTRĂ s.f.
(Exp. vb.) A ţine în pestră (pe cineva) 1. A întreţine pe cineva. 2. A susţine pe cineva.
PESTR/T, ~Ă a.
(Sint.; reg.) Şarpe pestriţ Viperă.
(Sint.; reg.) Şopârlă de apă pestriţă Salamandră. (Exp. vb.; pfm.) A fi pestriţ la maţe sau pe cerul gurii ori (a fî) cu maţe (sau, rar, cu oase) pestriţe sau a avea maţe pestriţe 1. A fi rău la suflet. 2. A fi zgârcit.
PEŞCHEŞ s. n.
(Exp. vb.; fam.) A da (sau a duce) pe cineva peşcheş (cuiva) 1. A preda sau a duce pe cineva prins, legat. 2. A preda pe cineva duşmanului.
(Loc. vb.) A da ceva peşcheş 1. A da un bir. 2. A da mită.
PEŞTE 5. m.
(Sint.) Peşte alb Peşte comestibil cu carnea albă. (Sint.) Peşti albi Albitură.
(Sint.) Untură de peşte Grăsime de peşte, foarte bogată în vitamina D, folosită în combaterea rahitismului.
(Loc. av.) La peşte La pescuit.
(Loc. vb.) A prinde (sau a da la) peşte A pescui. (Loc. av.) Cât ai zice peşte 1. Foarte repede.
2.	într-o clipă. 3. Imediat.
(Exp. vb.) A tăcea ca peştele (sau ca un peşte) A nu spune nimic, a tăcea chitic.
(Exp. vb.) A trăi (a o duce, a se simţi etc.) ca peştele în apă 1. A trăi bine, 2, A se simţi bine. 3. A se simţi la largul lui.
(Exp. vb.) A trăi (sau a o duce, a se zbate) ca peştele pe uscat 1. A duce o viaţă grea. 2. A face eforturi zadarnice.
(Exp. vb.; fam.; gmţ.) A da (mâncare) la peşti A
vomita.
(Exp. av.) Când o prinde mâţa peşte Niciodată. (Exp. vb.; rar) A vâna peşte în apă tulbure A obţine avantaje personale datorită unei situaţii incerte.
(Exp. vb.) Asta-i altă mâncare de peşte Asta-i altceva.
(Exp. vb.) A fi tot o mâncare de peşte A fi acelaşi lucru.
PETIC 5. n.
(Exp. vb.; fam.) A-şi da în petic 1. A-şi da pe faţă, a-şi arăta, fară voie, anumite cusururi, vicii. 2. A-şi trăda lipsa de valoare.
(Exp. vb.; rar) A-şi cunoaşte peticul 1. A şti ceea ce i se cuvine. 2. A-şi cunoaşte slăbiciunile, defectele.
(Exp. vb.; reg.) A face (pe cineva) petic 1. A certa rău. 2. A insulta pe cineva. 3. A istovi pe cineva prin muncă.
(Exp. vb.; reg.) A coase petic la petic A fi foarte zgârcit.
(Exp. vb.; dep.; ir.) A-şi găsi (sau, înv., a-şi nimeri) sacul petecul A se potrivi doi oameni, două lucruri etc. cu defecte.
(Sint.) Petec de pământ (sau de loc, de moşie etc.) Suprafaţă mică de teren cultivabil.
PETIC/ vb.
(Exp. vb.; fam.) A-i petici cojocul (cuiva) A bate foarte tare pe cineva.
PET/ŢIE s.f.
(Sint.) Petiţie de ereditare Acţiune în justiţie prin care urmaşul direct îşi revendică succesiunea contra altor pretinşi moştenitori.
311
PIATRĂ
(Sint.; Log.) Petiţie de principiu Sofism prin care se consideră, de la început, ca adevărat tocmai ceea ce trebuie să fie demonstrat.
PETREC 5. n.
(Loc. vb.) A-i face (cuiva) de petrec a-i face capului petrec A omorî pe cineva.
(Loc. vb.) A-şi face capului petrec A-şi face singur necazuri, dificultăţi, neplăceri, a şi-o face cu mâna lui.
(Loc. vb.) A face petrec A conduce o plută în trei oameni, m loc de doi.
(Loc. vb.) A-şi face petrecul A trăi. PETRECANIE s.f (Exp. vb.; fam.) A-i face de petrecanie (cuiva)
1.	A omorî pe cineva. 2. A risipi, a strica, a distruge un bun, un obiect. 3. A cheltui tot.
(Exp. vb.) A-şi face de petrecanie A se sinucide. (Exp. vb.) A i se face (cuiva) de petrecanie 1. A-şi căuta moartea. 2. A căuta singur primejdia. PETRECE vb.
(Exp. vb.) A petrece ceva din mână în mână A trece ceva de la unul la altul.
(Exp. vb.) A-şi petrece ochii A-şi plimba privirea asupra unor lucruri, fiinţe etc.
(Exp. vb.; fig.; îvp.) A se petrece din viaţă, a se petrece din lume A muri.
(Exp. vb.) A petrece (pe cineva sau ceva) cu ochii sau cu privirea 1. A urmări cu privirea pe cineva care pleacă, trece, se îndepărtează de ceva. 2. A observa.
(Exp. vb.) A(-şi) petrece (ceva) în (ori prin) minte
(sau, rar, în amintire) 1. A(-şi) reconstitui în minte trecutul. 2. A depăna în gând firul amintirilor, a(-şi) aduce aminte.
(Exp. vb.; rar) A petrece ca găina la moară 1. A trăi bine. 2. A avea un trai îmbelşugat.
(Exp. vb.; rar) A petrece ca câinele în car A trăi rău.
PETRECERE s.f.
(Sint.; înv.) Bilet de liberă petrecere Paşaport. (Exp. vb.) Petrecere frumoasă! Formulă prin care
i	se urează cuiva să petreacă în mod plăcut un anumit timp.
(Exp. vb.; înv.) A face de petrecere cuiva A face pe cineva să se distreze, să se înveselească.
(Exp. vb.) A fi om de petrecere A fi vesel, amuzant, antrenant în societate.
(Exp. vb.; reg.; ir.) A pica în petrecere A da de o
mare neplăcere, de un necaz etc.
PETREC LT, ~Ă a.
(Loc. a.; reg.) Petrecut de minte sau de simţiri
1.	Fără cunoştinţă, ameţit, leşinat. 2. Care delirează.
3.	Distrat, neatent la cele din jur, zăpăcit. PEŢITOR, -OARE s. m.f.
(Exp. vb.) Să ne şadă peţitorii Formulă glumeaţă cu care un musafir este invitat de o gazdă care are fete să ia loc sau să mai stea.
PIATRĂ s.f.
(Sint.) Piatră de încercare (sau piatră de încercat, de probă, de cercare, de probat) i. Rocă foarte dură, folosită în trecut la verificarea purităţii metalelor preţioase. 2. (Fig.) Mijloc de verificare a capacităţii, a valorii, a sentimentelor cuiva sau a ceva, dovadă.
(Sint.) Piatră de temelie sau (înv.) piatra temeliei
1.	Prima piatră a fundaţiei unei clădiri, care este pusă cu prilejul unei solemnităţi. 2. (Fig.) Element sau principiu de bază.
(Sint.) Piatră unghiulară (sau, înv., în margine de unghi) 1. Piatră aşezată în colţul fundaţiei unei clădiri. 2. (Fig.) Element de bază, fundamental.
(Sint.; reg.) Piatră sclipitoare Cuarţ.
(Loc. a.) De piatră 1. Neclintit. 2. Greu.
(Exp. vb.) A avea (sau a i se pune, a-i sta cuiva ca) o piatră pe inimă 1. A avea un mare necaz. 2. A fi foarte îngrijorat.
(Exp. vb.) Ai se lua sau a i se ridica (cuiva) o piatră (de moară) de pe inimă 1. A se simţi eliberat de o grijă sau de o teamă. 2. A găsi o soluţie care pune capăt unei situaţii dificile.
(Exp. vb.) A-şi pune carul în pietre 1. A lua o hotărâre nestrămutată. 2. A se încăpăţâna.
(Exp. vb.) A aduce (sau a scoate ceva) (şi) din piatră seacă A realiza ceva cu orice preţ, depu-nând toate eforturile, trecând peste toate greutăţile. (Exp. vb.) A călca (sau a umbla) din piatră-n piatră A face orice pentru a obţine ceva.
(Exp. vb.) A călca în piatră seacă 1. A se osteni zadarnic. 2. A avea ghinion.
(Exp. vb.) A număra pietrele A umbla fară treabă, fară rost.
(Exp. vb.) A pune cea dintâi piatră A începe o acţiune, o lucrare etc.
(Exp. vb.) A nu (mai) rămâne sau a nu se mai ţine (nici) piatră pe piatră (din ceva) A se distruge complet, a nu mai rămâne nimic din ceva sau din cineva.
PL4ŢĂ
312
(Loc. vb.) A nu mai lăsa nici piatră peste piatră
A nimici.
(Exp. vb.) A arunca (cu) piatra (sau pietre) (în cineva) A defaima pe cineva.
(Exp. vb.) A arunca (eu) piatra (sau pietre) în grădina cuiva (sau vecinului) A ataca pe cineva indirect, prin aluzii.
(Exp. vb.) A arunca prima piatră sau a arunca primul piatra 1. A acuza pe cineva de un mare păcat. 2. A nu se gândi la propriile păcate.
(Exp. vb.) (E frig sau ger de) crapă pietrele E ger foarte mare.
(Exp. vb.) (A fi) tare (sau sănătos) ca piatra A fi
foarte sănătos şi rezistent.
(Exp. vb.) A sparge piatra în palmă A fi foarte puternic.
(Exp. vb.; rar) Piatră de scandal Motiv de conflict. (Exp. vb.) (A fi) piatră (de moară) în casă sau moara din casă A fi fată bătrână, nemăritată, considerată ca o povară la casa părinţilor.
(Exp. vb.) A sta piatră pe capul cuiva A constitui o povară pentru cineva, in casa cuiva.
(Exp. vb.) A ridica (sau a duce) pietre de moară A face lucruri foarte grele, care depăşesc puterile unui om.
(Exp. vb.; reg.) A face (pe cineva) să mănânce pietre A supăra foarte tare pe cineva.
(Sint.) Zbârnâială cu piatra Joc de copii în care se aruncă o piatră care trebuie să zbârnâie prin aer. (Sint.) Epoca pietrei Cea dintâi şi cea mai lungă perioadă din istoria omenirii, care a durat sute de mii de ani, începând odată cu desprinderea omului din lumea animală.
(Sint.) Piatră Jîlosofală Substanţă imaginară, despre care alchimiştii credeau că poate transforma orice metal în aur şi poate da viţă veşnică.
(Sint.) Piatră preţioasă (sau scumpă, semipreţioasă) Mineral cristalizat cu aspect frumos, de culori variate, cu duritate mare.
(Loc. s.; reg.) Piatră de foc (sau de trăsnet) Trăsnet. PL4ŢĂ s.f
(Sint.) Trăsură (sau maşină) de piaţă Trăsură sau maşină care transportă, contra cost, persoane, bagaje etc., birjă, taxi.
(Exp. vb.) A face piaţa A cumpăra alimentele necesare pentru hrana zilnică.
(Exp. vb.; fam.) Se ceartă ca la piaţă Se ceartă folosind cuvinte vulgare, grosolane.
(Sint.) Piaţă liberă Totalitate a relaţiilor de schimb desfăşurate pe baza unor preţuri care oscilează în funcţie de cerere şi ofertă.
PL4ZĂ s.f.
(Loc. av.) în piază (sau, rar, în piezi) 1. Oblic.
2.	Cruciş.
(Exp. vb.) A merge (sau a se duce) în piază A
colinda de Crăciun.
(Exp. vb.) A se uita în piază A avea strabism, (Exp. vb.) A vorbi (a grăi) în (sau peste) piază
1.	A vorbi cu două înţelesuri. 2. A lua în bătaie de joc, în derâdere.
(Sint.; sprs.) Piază rea (sau bună) Semn care prevesteşte (răul sau) binele, augur, prevestire.
PIC s. n.
(Exp. vb.; reg.) A-i cădea cuiva pic A-i fi drag, a se îndrăgosti brusc de cineva.
(Exp. vb.) A fi sau a se face pic de apă (sau de năduşeală) A fi foarte asudat.
(Loc. av.) Fără (un sau niciun) pic de... Cu totul lipsit de ceva.
(Loc. av.) Un pic Puţin.
(Loc. av.) Niciun pic sau (nici) pic de... Deloc. (Loc. av.) Pic cu pic 1. Puţin câte puţin. 2. încetul cu încetul.
YICA vb.
(Exp. vb.; reg.) A-i pica (cuiva) sânge din obraz
A fi rumen la faţă.
(Exp. vb.) A nu-i fi picat mucul (sau mucii) de la nas (sau caşul de la gură) A fi foarte tânăr şi lipsit de experienţă.
(Exp. vb.) A-i pica (cuiva) mucul (sau mucii) după cineva A-i plăcea cuiva mult cineva, a fi îndrăgostit de cineva.
(Exp. vb.) A-i pica (cuiva) mucul sau mucii undeva ori la cineva A se duce într-un loc mai des decât s-ar cuveni sau a zăbovi prea mult.
(Exp. vb.) A-i pica (cuiva) mierea-n păsat A i se ameliora situaţia în mod neaşteptat şi nemeritat. (Exp. vb.) A-i pica (cuiva) steaua 1. A-i merge cuiva rău, a decădea. 2. A muri.
(Exp. vb.; fam.) A pica (sau a fi picat) (ca) din cer (ori din lună, din nori, din stele etc.) 1. A veni pe neaşteptate. 2. (Reg.) A fi singur pe lume, a nu avea rude. 3. A fi dezorientat, a nu şti ce să facă.
(Exp. vb.; pfm.) A pica cerul pe cineva 1. (Reg ) A se supăra foarte rău. 2. A rămâne uimit. 3. A se simţi ruşinat.
313
PICIOR
(Exp. vb.; reg.) Pică de coaptă Lucru din cale afară de exagerat, minciună prea evidentă.
(Exp. vb.) A pica în genunchi (înaintea cuiva) A cădea în genunchi pentru a se ruga.
(Exp. vb.) A pica de somn (sau de oboseală, de beat) A fi foarte obosit sau beat.
(Loc. av.) Frumos (sau frumuşel) de pică Foarte frumos.
(Exp. av.) (Nici) să-l (sau să mă, să ne etc.) pici cu ceară (sau cu lumânarea) Cu niciun chip, pentru nimic în lume.
(Exp. vb.; înv.; fam.) A-i pica (cuiva) ceva în (sau sub) mână A ajunge în posesia sau la îndemâna cuiva.
(Exp. vb.; reg.) A-i pica (cuiva) cineva în mână (sau palmă) sau a pica cineva în (sau pe) mâna cuiva 1. A ajunge la discreţia sau în puterea cuiva.
2.	A prinde pe cineva.
(Loc. vb.; reg.) A cădea la învoială A se învoi. (Loc. vb.; reg.) A-i pica (cineva cuiva) drag A se
îndrăgosti de cineva.
(Exp. vb.; reg.) A-i pica (cuiva) carte (sau hârtie) A primi o scrisoare, o adresă etc.
(Exp. vb.) A-i pica (cuiva) năpastă A avea un necaz neaşteptat.
(Exp. vb.) A-i pica (cuiva) greu (sau rău) (la stomac) ceva 1. A avea o indigestie. 2. A avea dificultăţi. 3. A nu-i conveni ceva.
(Loc. vb.; fam.) A-i pica (cuiva) bine (ceva) 1. A-i folosi. 2. A-i plăcea. 3. A-i prii.
(Loc. vb.; reg.) A-i pica (cuiva ceva) prin minte L A-i veni o idee. 2. A fi cuprins de...
(Loc. vb.; îrg.) A pica pe cugete A cădea pe gânduri. PIC4T, ~Ă a.
(Loc. a.; reg.) Picat din cer (sau soare) Foarte frumos. WCAs.f
(Loc. pp.; reg.) în pica... (cuiva) 1. Pentru a necăji pe cineva. 2. Pentru a-i crea neplăceri. 3. Pentru a se răzbuna pe cineva.
PICĂTURA s f (Loc. av.) Printre picături 1. Din când în când.
2.	(P. ex.) în timpul liber. 3. (P. ex.) Pe apucate. (Loc . av.) Picătură cu picătură 1. Puţin câte puţin.
2.	încetul cu încetul. 3. Pe îndelete. 4. Până la epuizare.
(Loc. av.) Cu picătura în cantitate mică.
(Loc. av.) Până la o picătură Tot.
(Exp. vb.; reg.) A sta în picătură (D. caşul pus la scurs) A picura.
(Exp. vb.) A semăna (cu cineva) ca două picături
de apă A se asemăna perfect cu cineva, a fi leit. (Exp. vb.) A se strecura (sau a scăpa) ca printre picături 1. A ieşi cu mare greutate dintr-o situaţie neplăcută. 2. A scăpa greu dintr-o primejdie.
(Exp. av.) Până la ultima picătură de sânge Până la moarte, până la ultima suflare.
(Exp. vb.; înv.) A lua (cuiva) picătura A uzurpa bunurile cuiva.
(Sint.; înv.) Jumătate de picătură Virgulă.
X nr ITT a „ r
(Loc. a.; reg.) în picăţele Care are pete mici.
(Loc. a.; reg.) Cu picăţele (D. ouă) încondeiat. (Exp. vb.; fam.; gmţ.) (Nostim şi) cu picăţele (D. oameni) Plin de haz, atrăgător, picant.
PICIOR s. n.
(Sint.; rar) Picior de câine Nod marinăresc.
(Exp. a.; înv.) Cu patru picioare (D. animale) Patruped.
(Loc. a.) Bun (sau iute) de picior 1. Care merge repede. 2. Sprinten.
(Loc. a.) în trei picioare 1. (D. animale patrupede) Şchiop. 2. (D. oameni; gmţ.) Cu baston.
(Loc. a.; loc. av.) La picior 1. (D. vânători) Care vânează animale în timp ce acestea se odihnesc, mănâncă etc. 2. (D. câini) Lipit de piciorul stăpânului. (Loc. av.) în (sau pe) picioare sau (fam.) de-a-n picioarele în poziţie verticală.
(Exp. vb.) A sări (drept sau ars) în picioare A se ridica brusc din locul în care se află aşezat.
(Exp. vb.) A fi (sau a sta, a veghea) în picioare
1.	A sta de pază. 2. A fi gata oricând de acţiune. (Exp. vb.) A scula (sau a ridica, a pune) în picioare 1. A mobiliza. 2. A instiga la răscoală.
(Loc. a.; loc. av.) Pe picioare sau de-a-n picioarele 1. Neîntârziat. 2. Sănătos, puternic. 3. Fără local.
4.	Ambulatoriu.
(Loc. av.) în vârful picioarelor (Cu verbele de mişcare) 1. Cu corpul sprijinit numai pe vârful degetelor. 2. (P. ex.) Fără zgomot, tiptil.
(Loc. av.) Cu piciorul (sau picioarele) ori pe picioare Fără vreun mijloc de locomoţie, pe jos. (Loc. av.) Din cap până în (sau la) picioare 1. în întregime, de sus şi până jos, din creştet până în tălpi. 2. Cu desăvârşire.
(Loc. av.) Pe picior greşit 1. (La unele jocuri sportive) Nepregătit pentru a para acţiunea adversarului sau pentru a colabora cu partenerul într-o acţiune.
2.	(P. gn.) Nepregătit.
PICIOR
314
(Exp. vb.) Apune piciorul (undeva) 1. A păşi. 2. (P. ex.) A pătrunde undeva pentru prima oară. 3. (P. ex.) A frecventa pe cineva sau ceva.
(Exp. vb.) A se duce unde-1 duc picioarele A pleca oriunde, cât mai departe.
(Loc. vb.) A o lua (sau a o apuca) la picior sau a-şi lua picioarele la spinare, (reg.) a lua drumul la picior 1. A începe să fugă din toate puterile, a o tuli. 2. A se grăbi foarte tare. 3. A încerca să se facă nevăzut prin fugă.
(Exp. vb.) A-i lua cuiva drumul din picioare A
urmări de aproape pe cineva.
(Exp. vb.; reg.) A-şi face picioarele fuse A merge repede, grăbindu-se.
(Exp. vb.) A-şi bate (sau a-şi rupe) picioarele 1. A
umbla mult. 2. A obosi de prea multă alergătură. (Exp. vb.; înv.) Unde îţi (sau îmi, îi) stau picioarele, îţi (sau îmi, îi) va sta şi capul Ţi (sau mi, i) se va tăia capul.
(Exp. vb.) A nu-i (mai sta cuiva) picioarele sau (reg.) a nu-şi strânge picioarele 1. A nu sta potolit, liniştit. 2. A alerga de colo-colo. 3. A nu se odihni. (Exp. vb.; reg.) Mi-au trecut picioarele prin mine
Sunt foarte obosit.
(Exp. vb.) A fi (sau a sta) pe picior de plecare (ori de ducă) 1. A fi pe punctul de a pleca. 2. A fi pregătit de plecare.
(Exp. vb.; pop.) A prinde (undeva) picior A se
stabili undeva.
(Exp. vb.) A pune (pe cineva) pe (sau în) picioare
1.	A îngriji un bolnav şi a-l însănătoşi. 2. A iniţia, a organiza, a face să funcţioneze bine ceva. 3. A scoate pe cineva din impas. 4. A ridica o construcţie. (Exp. vb.) A se pune (sau a fi) pe picioare 1. A se însănătoşi după o boală lungă şi grea. 2. A se reface din punct de vedere material.
(Exp. vb.) A vedea (pe cineva) pe (sau în) picioare A vedea pe cineva sănătos.
(Exp. a.) Cu coada între picioare 1. Ruşinat.
2.	Umilit. 3. Speriat.
(Exp. vb.) A se topi (sau a se usca, a zăcea, a pieri, a se pierde) pe picioare 1. A slăbi progresiv.
2.	A se prăpădi cu încetul, din pricina unor suferinţe fizice sau morale.
(Exp. vb.) A duce boala pe picioare A fi bolnav fară a zăcea în pat.
(Exp. vb.; loc. av.) (A sta, a şedea etc.) picior peste
picior 1. (A şedea) cu gamba unui picior ridicată peste genunchiul celuilalt. 2. (A sta) degeaba, sfidător. 3. (A fi) fară nicio grijă.
(Exp. vb.) A sta cu picioarele pe pereţi A sta
degeaba.
(Exp. vb.) A fi cu un picior în groapă (şi cu unul afară) 1. A fi foarte bătrân. 2. A fi foarte bolnav
3.	A fi aproape de moarte.
(Exp. vb.) A scoate (pe cineva) cu picioarele înainte A scoate pe năsălie un mort pentru a-l înmormânta.
(Exp. vb.) A vedea (pe cineva) cu picioarele înainte
A vedea mort pe cineva.
(Exp. vb.) A ieşi cu picioarele înainte A fi mort. (Exp. vb.; fam.) A-i rămâne cuiva picioarele (pe undeva) A-şi pierde viaţa, a-i rămâne oasele. (Exp. vb.) A sta (sau a rămâne, a fi) în picioare
1.	A continua să existe. 2. (D. teorii, ipoteze, planuri) A nu fi infirmat de realitate. 3. A continua să fie valabil, aplicabil. 4. (D. construcţii) A fi, a rămâne intact. 5. (D. copaci, păduri) A rămâne în poziţie verticală, a dăinui.
(Exp. vb.) A i se înmuia (sau a i se tăia) cuiva picioarele I. A avea o senzaţie de slăbiciune fizică.
2.	A nu putea sta în picioare de spaimă, de durere. (Exp. vb.) A-i lua (cuiva) gura şi picioarele A(-l) paraliza.
(Loc. p.) Nici picior (de)... 1. Nimeni, nici ţipenie. 2. Nici urmă de... 3. (P. ex.) Nimic.
(Loc. vb.) A lua pe cineva peste picior A-şi bate joc de cineva, a ironiza.
(Exp. vb.; reg.) Apune ceva sub picior A desconsidera, a nu ţine seama de ceva.
(Exp. vb.) A călca (pe cineva) pe picior 1. A-i face semne cuiva să nu facă sau să nu spună ceva. 2. A face sau a spune cuiva ceva supărător.
(Exp. vb.) A sări într-un picior A se bucura tare, a nu mai putea de bucurie.
(Exp. vb.) A bate din picior 1. A se răsti. 2. A se impune. 3. A comanda.
(Exp. vb.) A-i pune cuiva piciorul în prag 1. A lua
o atitudine hotărâtă. 2. A se opune în mod energic. (Exp. vb.) Alega pe cineva de mâini şi de picioare A aduce în stare de a nu putea face nimic.
(Exp. vb.) A da din mâini şi din picioare A face eforturi disperate.
(Loc. vb.) A călca (pe cineva sau ceva) în picioare
1.	A zdrobi. 2. A înăbuşi. 3. A umili.
(Loc. vb.) A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul
1.	A respinge pe cineva sau ceva. 2. A sfida pe cineva sau ceva. 3. A rata ceva. 4. A refuza un avantaj. (Loc. vb.) A trăi pe picior mare 1. A duce un trai costisitor, îmbelşugat. 2. A cheltui mult, a risipi.
315
PIELE
(Loc. vb.; loc. av.) (A fi, a se afla) pe picior de pace (sau de război) (A fi, a se afla) în stare de pace (sau de război).
(Loc. vb.; loc. av.) (A fî sau a se pune, a se afla) pe picior de egalitate sau pe acelaşi picior cu cineva 1. (A fi) egal în drepturi cu cineva. 2. (A fi) egal în valoare, în merite cu cineva.
(Exp. vb.) Parcă (l-)a prins (sau apucat) pe Dumnezeu de (un) picior A fi foarte bucuros.
(Exp. vb.) A fi (cineva) în picioare sau din cap până în picioare (A semăna) leit cu...
(Exp. vb.) A-şi tăia (sau a-i tăia cuiva) craca de sub picioare 1. A face pe cineva să piardă sau a pierde din vină proprie un mare avantaj. 2. A periclita cuiva sau a-şi periclita singur situaţia.
(Exp. vb.; reg.) A-i pune (cuiva) capul sub picior A distruge pe cineva.
(Exp. vb.; reg.) A se pune în cap şi în picioare
1.	A depune toate eforturile posibile pentru a izbuti.
2.	A încerca prin toate mijloacele să obţină ceva. (Exp. vb.) A merge pe picioarele altuia A fi protejat sau ajutat de cineva.
(Exp. vb.; pfm.) A vorbi (sau a grăi, a scrie etc.) cu picioarele A vorbi sau a scrie greşit din punct de vedere gramatical sau logic.
(Loc. av.) Fără cap şi fără picioare 1. Fără logică.
2.	Lipsit de sens.
(Exp. vb.) A dormi (sau a sta, a se culca) de-a
picioare(le) (D. două persoane) A se culca fiecare la câte un capăt al patului, cu picioarele întinse în sens invers.
(Loc. av.; rar) Cât de apucă piciorul Foarte repede. (Loc. av.) Cât te-ai întoarce (sau învârti) într-un picior într-o clipă.
(Exp. vb.; fam.) A sta cu picioarele în apă rece
A se gândi profund.
(Exp. vb.) A sta (sau a fî) în picioarele cuiva A
încurca, a împiedica pe cineva.
(Exp. vb.; înv.) A sta pe picior mare (sau bun) 1* A fi în siguranţă. 2. A se găsi într-o situaţie favorabilă. 3. A avea o situaţie materială bună, a fi bogat. (Exp. vb.) A călca cu piciorul stâng A începe Prost o activitate.
(Exp. vb.) A călca cu piciorul drept A începe bine ° activitate.
(Exp. vb.) A(-i) pune (sau aşterne, închina, supune etc. ceva) la picioare (sau, înv., picioarele) cuiva A oferi cuiva ceva în semn de omagiu, de Preţuire, de supunere etc.
(Exp. vb.) A cădea (sau a se arunca) la picioarele cuiva sau a săruta picioarele cuiva 1. A se prosterna în faţa cuva, implorând iertare, milă sau în semn de respect. 2. A implora pe cineva. 3. A se umili înaintea cuiva.
(Exp. vb.; reg.) A fi într-un picior (D. timp) A fi schimbător.
(Exp. vb.; fam.) (D. obiecte, bunuri) A face (sau a căpăta) picioare A dispărea.
(Sint.; arg.) Picior de porc Pistol.
(Sint.; arg.) Picior de porc de mare Puşcă.
(Sint.) Picior de lemn Proteză a unui picior, la oameni.
(Sint.; reg.) Picioare de lemn Catalige.
(Sint.; reg.) Picioare de fier sau de oală Pirostrii. PICN Ivb.
(Exp. vb.; înv.) A picni (pe cineva) la coada işli-cului 1. A supăra pe cineva cu vorba. 2. (Fig.) A atinge pe cineva unde îl doare mai tare, din punct de vedere moral. 3. A jigni.
PICURA vb.
(Exp. vb.; pfm.) Nici să-l (sau să mă, să ne etc.) picuri cu ceară (sau cu lumânarea) Cu niciun chip, pentru nimic în lume, nicidecum.
(Exp. vb.; îrg.) A picura de somn (sau din picioare) A moţăi.
PIEDICĂ s.fi.
(Exp. vb.) A (se) pune (sau a întinde, înv. a sta, a face o piedică sau piedici) A (se) crea dificultăţi, a (se) opune la realizarea unui lucru.
(Exp. vb.; înv.) A fi piedică pentru cineva 1. A sta în calea cuiva. 2. A fi certat cu cineva.
(Exp. vb.) A-i pune (cuiva) (o) piedică (sau, rar, piedici) 1. A pune cuiva un obstacol, pentru a-l face să se împiedice şi să cadă. 2. A face pe cineva să nu-şi atingă scopul.
(Exp. vb.) A slăbi piedica A da mai multă libertate cuiva.
PIETRE s.fi.
(Loc. av.; îrg.) în pieire Cu niciun chip.
(Sint.; reg.) Pieire cu nevoie Asociere a mai multor oameni de aceeaşi teapă.
(Sint.; înv.) Pieirea soarelui Eclipsă de soare. PIE/ŞTE s. fi (Loc. vb.) A trage a pieişte A prevesti o nenorocire. (Loc. a.; reg.) De pieişte (D. fiinţe) Prăpădit. PIELE s.fi (Sint.; Anat.; înv.) Pielea oului Corion.
(Sint.; Anat.; înv.) Pielea oaselor Periost.
(Sint.; Anat.; înv.) Pielea fioalelui Diafragmă.
PIELIŢĂ
316
(Sint.; reg.) Piele groasă Bătătură în talpa piciorului.
(Loc. a.; loc. av.) In (sau cu) pielea goală sau (îrg.) în piele ori cu pielea Complet dezbrăcat, gol, nud. (Loc. av.) (Până) la piele în întregime, de tot, complet, cu desăvârşire, total.
(Loc. av.) Cât îl încape (pe cineva) pielea sau cât îi încape (cuiva) în piele 1. Cât poate îndura cineva. 2. Cât îi este cu putinţă, mult.
(Exp. vb.) A şti (sau a vedea) cât îi (sau ce-i) poate (sau îi face, îi plăteşte) pielea cuiva 1. A şti sau a vedea de ce este în stare cineva. 2. A cunoaşte cât valorează cineva.
(Exp. vb.) A nu-i face (cuiva) pielea (nici) doi bani (sau nici două parale, nicio ceapă degerată)
1.	A nu fi bun de nimic. 2. A nu avea nicio valoare. (Exp. vb.) A nu(-şi) mai încăpea în piele 1. A fi
foarte bucuros, fericit etc. 2. A nu şti ce să mai facă de prea mult bine. 3. A fi extrem de îngâmfat, a fi plin de ifose, de pretenţii.
(Exp. vb.) A-i intra (sau a i se băga) cuiva (pe) sub piele ori a intra (sau a se băga) (pe) sub pielea cuiva A reuşi prin insistenţe, servicii, linguşire etc. să câştige încrederea sau simpatia cuiva. (Exp. vb.) A(-i) lua (cuiva) (şi) pielea (de pe el) sau a jupui şapte (sau nouă) piei (de pe cineva)
1.	(Rar) A omorî, a distruge pe cineva. 2. A pretinde de la cineva mai mult decât poate da. 3. (Spec.) A estorca de bani.
(Exp. vb.; exp. a.) (A fi) numai piele(a) şi os(ul)
(A fi) foarte slab.
(Exp. vb.) A fi (sau, rar, a se pune) în pielea cuiva
A fi, a se pune în aceeaşi situaţie cu altcineva. (Exp. vb.) A-i face (cuiva) pielea tobă (sau burduf) A bate pe cineva tare, a-l stâlci în bătaie. (Exp. vb.; exp. av.) (A fi) vai (şi amar) de pielea cuiva A-i fi rău cuiva, (a fi) vai de capul lui.
(Exp. vb.) A-i da (sau a-i ieşi cuiva ceva) prin piele 1. A suferi consecinţele unui lucru, a o păţi, a-i ieşi pe nas. 2. A-i fi ca învăţătură de minte. (Exp. vb.) A-l mânca pielea (pe cineva) 1. A simţi nevoia să se scarpine. 2. (Fig.) A căuta să ia bătaie. (Exp. vb.) A i se face (cuiva) pielea (ca) de găină
1.	A i se încreţi cuiva pielea de frică, de frig. 2. (P. ex.) A-i fi foarte frică, frig etc.
(Exp. vb.) A face ceva pe pielea altuia 1. A face ceva în dauna cuiva, obligându-1 să suporte greutăţile şi neajunsurile. 2. A-şi crea avantaje pe spinarea altuia.
(Exp. vb.) A-şi pune pielea în (sau la) saramură pentru cineva (sau pentru ceva) 1. A se expune unui risc pentru cineva sau pentru ceva. 2. A-şi impune anumite restricţii. 3. A face sacrificii mari. (Exp. vb.; fam.) A(-şi) pune pielea pe băţ (sau pe ciomag) 1. A (se) distruge. 2. A (se) omorî.
(Exp. vb.; fam.) A da pielea popii sau a-şi lăsa pielea pe undeva A plăti ceva cu viaţa.
(Exp. vb.; reg.) A răbda în piele A răbda cât poate de mult.
(Exp. vb.; reg.) A plăti cu pielea 1. A fi ucis. 2. A suporta o pedeapsă corporală, o bătaie.
(Exp. vb.) A-i frige (cuiva) pielea 1. A chinui pe cineva, a-i face zile fripte. 2. A pedepsi foarte aspra.
3.	A se răzbuna pe cineva.
(Exp. vb.) A-şi vinde (sau a-şi cheltui) (şi) pielea de pe el 1. A vinde tot ce are, pentru a scăpa de o anumită situaţie sau pentru a realiza un anumit lucru. 2. A nu-i mai rămâne nimic.
(Exp. vb.) A-şi vinde scump pielea A lupta cu înverşunare, provocând neajunsuri mari adversarului, a-l face pe adversar să plătească scump victoria. (Exp. vb.; îrg.) A i-o face cuiva pe piele 1. A contrazice pe cineva. 2. A se opune cuiva. 3. A-i face rău, a se răzbuna pe cineva.
(Exp. vb.) A fi gros la piele sau a avea pielea groasă A fi lipsit de bun simţ, a fi neobrăzat.
(Exp. vb.; reg.) A întări din piele A se preface că nu înţelege o aluzie.
(Sint.; pop.) Piei roşii Amerindieni.
(Sint.; reg.; dep.) Piele lungă Om foarte slab, căruia îi atârnă pielea.
(Sint.; reg.) Piele largă Pelagră.
(Exp. vb.; fam.) A umbla după piei de cloşca
1.	A-şi pierde vremea. 2. A fi fară ocupaţie.
(Exp. vb.; reg.) A semăna pe piele A semăna direct pe mirişte, înainte de a ara.
(Sint.) Piele de drac 1. Ţesătură deasă de bumbac, foarte rezistentă, cu o parte pufoasă, imitând antilopa, diftină. 2. (Fig.; ir.) Om foarte rezistent. (Sint.) Pielea dracului Ţesătură uşoară de bumbac, cu lustru, utilizată de obicei la căptuşeala hainelor. PIELIŢĂ s.f.
(Exp. vb.; reg.) A-şi trage pieliţele 1. A fi pe moarte.
2.	A trage să moară.
(Sint.; Anat.; înv.) Pieliţă vânoasă Corion.
(Sint.; Anat.; înv.) Pieliţa apei Amnios.
(Loc. vb.; Bis.; înv.) A lua (sau a primi) pieliţa (sau pieliţe) A se întrupa.
317
PIERDE
PIELM n.
(Exp. vb.) A rămâne în sapă de lemn şi în casă fără pielm A sărăci de tot.
PIELUŞ/CĂ s.f (Exp. vb.) A fi vai de pieluşica cuiva A fi vai de pielea cuiva.
PIEPT 5. n. m.
(Sint.) Capul pieptului Partea de sus a pieptului. (Sint.) Furca pieptului Adâncitură unde se termină coastele şi sternul.
(Sint.) Coşul pieptului Cuşcă toracică.
(Sint.; înv.) Anghina de piept Anghină pectorală. (Loc. a.; loc. av.) Piept la piept (D. lupte) (Care se desfăşoară) corp la corp, pieptiş.
(Loc. a.; loc. av.) Piept în piept (Care stau) faţă în faţă, nas în nas, (rar) pieptiş.
(Loc. av.) Cu pieptul deschis 1. Fără teamă. 2. Fără sfială. 3. Făţiş.
(Loc. av.) (Cu) capul (sau cu fruntea ori, rar, cu barba) în piept Cu capul plecat, sprijinind bărbia în piept, de ruşine, de supărare etc.
(Loc. av.) Cu mâinile încrucişate (sau, înv., strânse) la (sau pe) piept 1. Cu braţele încrucişate, în inactivitate. 2. (înv.) Cu mâinile împreunate în faţă în semn de închinare, smerenie, respect. 3. Mort. (Loc. vb.) A strânge (pe cineva) la piept A îmbrăţişa. (Loc. vb.) A(-i) ţine piept 1. A rezista pe poziţie. 2. A nu se da bătut. 3. A se împotrivi cuiva. 4. A înfrunta pe cineva sau ceva. 5. A face faţă. 5. (P. ex.) A concura cu succes. 6. (P. ex.) A rivaliza cu cineva sau ceva.
(Loc. vb.) A da piept cu cineva (sau cu ceva) 1. A
se lua la luptă cu cineva. 2. A se împotrivi cuiva sau la ceva.
(Exp. vb.) A se bate cu pumnii în piept A exprima căinţă, remuşcare, suferinţă morală.
(Exp. vb.) A(-i) pune cuiva mâna în piept Aprinde pe cineva şi a-l opri de la o acţiune nepermisă.
(Exp. vb.) A pune (sau a încrucişa, a împreuna) mâinile la piept A muri.
(Loc. vb.) A lua (ceva) în piept 1. A se strădui din toate puterile pentru a învinge sau a cuceri ceva. 2* A înfrunta direct o greutate, o primejdie, un obstacol, străduindu-se să le învingă.
(Loc. vb.; reg.) A lua în piepturi (sau cu pieptul) A lua pe cineva sau ceva cu forţa, silnic.
(Exp. vb.) A(-şi) pune pieptul (pentru cineva sau ceva) 1. A veni în ajutor. 2. A proteja pe cineva.
(Exp. vb.) A-şi sparge pieptul (vorbind, strigând)
1.	A vorbi sau a striga inutil, fară a fi ascultat. 2. A obosi vorbind tare şi neprimind răspuns.
(Exp. vb.; exp. a.) (A fi) slab la piept (A fi) debil pulmonar, predispus la tuberculoză.
(Loc. vb.; înv.) A face piept (bărbătesc) 1. A avea curaj. 2. A da dovadă de bărbăţie.
(Sint.) Boală de piept Tuberculoză pulmonară. (Sint.) Copil de piept Sugaci.
(Sint.) Cămaşă cu piepţi Cămaşă bărbătească cu plastron.
(Exp. vb.) A apuca (sau a lua, a înhăţa pe cineva) de piept 1. A apuca sau a înhăţa etc. pe cineva de partea din faţă a hainei, pentru a-i cere socoteală.
2.	(P. ex.) A lua pe cineva la bătaie.
(Exp. vb.) A se prinde (sau a se apuca, a se lua de piept cu cineva) 1. A se certa sau a începe să se bată cu cineva. 2. A înfrunta pe cineva.
(Loc. av.; înv.) Piept la... De-a dreptul la...
(Loc. a.; loc. av.) Cu piept (D. vase) Umplut peste limită, cu vârf PIEPTENE s. m.
(Exp. vb.; reg.; gmţ.) A bate din (sau în) piepteni ori a face din pieptene A clănţăni din dinţi de frig, de frică, din cauza unei emoţii etc.
PIERDE vb.
(Exp. vb.) A pierde pe cineva (din ochi) (de drag)
1.	A se uita cu mult drag la cineva. 2. A manifesta o afecţiune puternică pentru cineva.
(Exp. vb.) A pierde pe cineva (sau ceva) din vedere A omite.
(Exp. vb.) A-şi pierde pâinea A fi concediat.
(Exp. vb.) A pierde (pe cineva sau ceva) din mână A scăpa de sub influenţă.
(Loc. vb.) A pierde teren A rămâne în urmă.
(Exp. vb.) A pierde pământul de sub picioare
1.	A-şi pierde echilibrul din cauza unei proaste stări fizice sau din cauza unui pas greşit. 2. A fi pe punctul de a pierde o anumită situaţie materială, socială. 3. A nu mai fi sigur de poziţia sa.
(Loc. vb.) A-şi pierde viaţa (ori, rar, zilele) 1. A muri.
2.	A fi omorât.
(Loc. vb.; înv.) A pierde viaţa cuiva A omorî pe cineva.
(Exp. vb.) A-şi pierde sufletul 1. (Reg.) A muri.
2.	(Bis.) A-şi atrage, prin păcate, osânda la chinurile iadului. 3. (Bis.) A nu mai avea dreptul la viaţa veşnică. 4. (Bis.) A nu se mai putea mântui.
PIERDERE
318
(Exp. vb.) A pierde sufletul cuiva 1. (înv.) A omorî pe cineva. 2. (Bis.; d. Dumnezeu) A osândi pe cineva la chinurile iadului pentru păcatele săvârşite. (Loc. vb.) A(-şi) pierde cunoştinţa (sau simţirea) A fi inconştient, a leşina.
(Loc. vb.) A-şi pierde firea sau a se pierde cu firea A se zăpăci.
(Exp. vb.) A-şi pierde piuitul A nu mai avea replică. (Loc. vb.) A-şi pierde sărita A se enerva.
(Exp. vb.) A(-şi) pierde cumpătul (sau răbdarea) 1. A nu-şi mai păstra calmul, stăpânirea de sine, a se enerva, a-şi ieşi din fire. 2. A deveni nerăbdător.
(Exp. vb.) A-şi pierde capul A se zăpăci.
(Exp. vb.; reg.) A perde cheia A se emoţiona. (Exp. vb.) A(-şi) pierde mintea sau minţile A
înnebuni.
(Exp. vb.) A pierde sânge A avea hemoragie, a sângera.
(Exp. vb.) A pierde laptele (sau, reg., rodul) (D.
femele) A le scădea sau a le înceta complet lactaţia. (Loc. av.) Fără a (mai) pierde vreme(a) Repede, imediat, neîntârziat.
(Sint.; fam.) Pierde vară sau (reg.) pierde vremea
1.	Persoană care îşi iroseşte timpul degeaba. 2. Om fară căpătâi, golan, haimana, vagabond.
(Exp. vb.) A-şi pierde busola A se rătăci.
(Exp. vb.) A-şi pierde calendarul (sau şirul zilelor) 1. A fi dezorientat în privinţa timpului calendaristic în care se află. 2. A nu mai şti data exactă.
3.	(R ex.) A se încurca în socoteli.
(Exp. vb.) A-şi pierde şirul (vorbelor) 1. Anu mai avea continuitate. 2. A se încurca. 3. A se zăpăci în expunere. 4. A se întrerupe din vorbit.
(Exp. vb.) A-şi pierde papucii A fugi repede. (Exp. vb.) A(-i) pierde urma (ori, reg., de ştire cuiva sau la ceva) 1. A nu mai şti unde a dispărut, unde se află cineva sau ceva. 2. A nu mai avea nicio informaţie despre cineva sau despre ceva.
(Exp. vb.) A-şi pierde (sau a i se pierde) urma (ori urmele sau, reg., de urmă) A se face nevăzut, a se ascunde, a dispărea.
(Exp. vb.) A-şi pierde minţile A înnebuni.
(Exp. vb.) A pierde nădejdea A deznădăidui. PIERDERE s.f.
(Loc. av.) în pierdere 1. Fără câştig. 2. în pagubă.
3.	în deficit.
(Sint.; înv.) Pierderea capului 1. Pedeapsă cu moartea. 2. Ameţeală.
(Sint.; pop.) Pierdere de copil Avort.
(Sint.) Pierdere de vreme (sau de timp) Ocupare a timpului altfel decât este util, necesar.
(Loc. av.; înv.) Fără pierdere de vreme în foarte scurt timp, imediat.
PIERD C/T, ~Ă a (Exp. vb.; fam.) A face (ceva) pierdut A se preface că nu ştie unde se află un lucru, pentru a şi-l putea însuşi.
PIER/ vb.
(Exp. vb.; pop.) A pieri după (sau pentru) cineva A fî foarte îndrăgostit de cineva, a-i plăcea foarte mult.
(Exp. vb.; reg.) A pieri pe lângă cineva A-şi pierde vremea în zadar alături de cineva.
(Exp. vb.) Nu piere lumea (sau târgul etc.) Realizarea unei acţiuni nu este foarte importantă sau urgentă. (Exp. vb.) A(-i) pieri (cuiva) graiul (sau glasul) ori a-i pieri (cuiva) cuvintele (de) pe buze 1. Anu mai putea spune un cuvânt, de emoţie, de uimire etc. 2. A nu mai avea argumente. 3. A fi pus în încurcătură. 4. A fi redus la tăcere. 5. (Reg.) A-i pieri (cuiva) graiul (sau limba) A muri.
(Exp. vb.; reg.) A-i pieri de dinaintea ochilor Afi om foarte avar, căruia i se pare că este mereu jefuit. (Exp. vb.; euf.) Piei Iuda! Exclamaţie pentru a alunga diavolul.
PIERICIL/NE s.f.
(Sint.) Loculpiericiunii Loc de execuţie a pedepsei capitale.
(Loc. vb.; reg.) A da (pe cineva) piericiunii 1. A
ucide, a omorî. 2. A condamna la moarte. PIER/T, ~Ă a.
(Loc. av.) După pierit După un frate născut mort. PIERIT OR, -04RE a.
(Sint.; exp. a.) Pieritor de foame 1. (Om) foarte sărac. 2. (Om) care nu are ce mânca.
PIERSIC m.
(Exp. vb.; pop.) A da (ceva) după piersic A ascunde ceva, a dosi.
(Exp. vb.; pfm.) A o lua (sau a o aduce) dupa
piersic 1. A spune ceva pe ocolite, a evita să spună lucrurilor pe nume. 2. A căuta un subterfugiu, a se eschiva.
(Exp. vb.) A bate piersic (pe cineva) A bate foarte tare pe cineva, a bate măr.
PIERZARE s.f.
(Sint.; îvp.) Locul (cel) de pierzare Loc de execuţie a pedepsei capitale.
319
P/NTEN
(Loc. vb.; îvp.) A da pierzării (sau la pierzare) ori, (reg.), a scoate la pierzare A ucide.
(Exp. vb.; înv.) A-şi pune viaţa întru pierzare
1.	A garanta cu preţul vieţii. 2. A-şi pune capul. (Sint.; reg.) Marhă de pierzare Vită de pripas.
(Loc. a.; pop.) De pierzare 1. (D. unităţi de timp) Care este risipit în zadar, irosit. 2. (D. obiecte) Care este de desconsiderat, de neluat în seamă, de lepădat. 3. (D. activităţi sau locul unde se desfăşoară) în care îţi pierzi averea sau sufletul.
PIETROI s. n.
(Exp. vb.; reg.) A-i lua (cuiva) pietroiul de pe varză A scăpa pe cineva de sărăcie.
(Exp. vb.; reg.) Coace un pietroi Cineva stă mult pe unde se duce.
PIEZ/Ş, ~Ă a., av.
(Loc. av.) în pieziş şi-n curmeziş în toate părţile, în lung şi în lat, cruciş şi curmeziş, pretutindeni. (Exp. vb.) A zâmbi pieziş A zâmbi din colţul gurii cu ironie, cu răutate, cu amărăciune etc.
(Exp. vb.) A vedea (ceva) pieziş A aprecia ceva în mod subiectiv, greşit, denaturat.
PIFT7E s. f
(Exp. vb.; reg.) A avea carnea piftie A fi foarte obosit.
(Exp. vb.) A face piftie pe (sau din) cineva sau a-i face (cuiva) pielea piftii 1. A bate foarte tare pe cineva. 2. A zdrobi în bătaie pe cineva.
PIL4F s. n.
(Exp. vb.) A face (pe cineva) pilaf 1. A bate foarte tare. 2. A zdrobi pe cineva în bătaie. 3. A nimici pe cineva.
(Exp. vb.) A făgădui (cuiva) munţi de pilaf A promite cuiva foarte mult.
PftA1 s.f.
(Loc. vb.; reg.) A linge pila 1. A îndura neajunsuri.
2.	A duce lipsa unui lucru. 3. A se face de ruşine.
4.	A o scrânti.
(Exp. vb.; reg.) A umbla cu pila-n tureatcă A fi oricând gata să comită fapte rele.
^LĂ2 s.f.
(Sint.) Pilă atomică Ansamblu de instalaţii care serveşte la producerea reglabilă a fisiunii nucleare în lanţ.
(Exp. vb.; fam.) A pune (sau a băga) o pilă (sau pile) (pentru cineva sau cuiva) 1. A interveni în mod abuziv în favoarea cuiva sau pentru sine. 2. A solicita o protecţie ilegală pentru cineva sau pentru sine. (Exp. vb.; fam.) A avea pile A fi protejatul cuiva.
P/LDĂ s.f (Loc. av.; îvp.) în pildă Sub pretext, chipurile. (Loc. pp.; înv.) în pilda... Cu aluzie la...
(Loc. vb.; reg.) A bate pilduri A insinua ceva. (Exp. vb.; reg.) Pildă plăcintă Formulă ironică folosită de cineva pentru a arăta că a înţeles şi se simte atins de o aluzie a interlocutorului.
(Exp. vb.) A lua pildă (sau a urma pilda) A lua exemplu, imitând ceva sau pe cineva.
(Exp. vb.) A da pildă 1. A oferi exemplu ce poate servi cuiva drept învăţătură, model de urmat, drept termen de comparaţie. 2. A oferi un model ce poate servi ca obiect de imitaţie sau inspiraţie în privinţa formei, aspectului, alcătuirii.
(Loc. av.) De o (sau, înv., spre, pentru, într-o) pildă
1.	De exemplu. 2. Cum ar fi, bunăoară, să zicem. (Loc. pp.) în pilda (cuiva) Pentru a face cuiva în necaz.
VILUGs n.
(Exp. vb.; fam.) A tunde (sau a rade) (pe cineva) pilug A tunde sau a rade pe cineva până la piele. (Exp. vb.) A rămâne (sau a fi) (gol) pilug 1. A rămâne sau a fi complet dezbrăcat. 2. (P. ex.) A rămâne sau a fi extrem de sărac.
PILt/LĂ s.f.
(Exp. vb.) A înghiţi o pilulă (sau pilula) 1. A fi nevoit să suporte un lucru neplăcut. 2. (P. ex.) A fi păcălit. (Exp. vb.) A face (pe cineva) să înghită o pilulă (sau pilula) 1. A pune pe cineva într-o situaţie neplăcută, jenantă. 2. A păcăli pe cineva.
PINGEA s.f (Sint.; reg.) Pingeaua casei Cap al familiei.
(Loc. vb.; fam.) A-i pune (cuiva) pingeaua A înşela pe cineva, a amăgi, a păcăli.
(Exp. vb.; rar) A ţine (la cineva) ca la pingele A nu ţine deloc la cineva.
(Loc. vb.; rar) A bate la pingea 1. A risipi banii la jocuri şi petreceri.
(Loc. vb.; rar) A-i da (cuiva) pingeaua 1. A respinge rugămintea sau cererea cuiva. 2. A repezi pe cineva.
PING/CĂ s.f.
(Exp. vb.; reg.) A aduce (pe cineva) la o pingică
1.	A pricinui cuiva pagube însemnate. 2. A sărăci pe cineva.
P7NTEN 5. m.
(Exp. vb.) A bate din pinteni (sau pintenii) A lovi călcâiele unul de altul şi a lua poziţia de drepţi.
320
(Exp. vb.) A da (sau a bate) în pinteni (de bucurie) A se bucura foarte tare, manifestându-se în mod zgomotos.
(Exp. vb.) A da pinteni (cuiva) sau (rar) a strânge în pinteni (pe cineva) 1. A îmboldi un animal de călărie, pentru a-l face să meargă mai repede. 2. (P. ex.) A grăbi pe cineva, a zori.
(Exp. vb.; reg.) A lua (în) pinteni (pe cineva) A-şi bate joc de cineva.
(Exp. vb.; reg.) A primi pinteni (de la cineva) A
primi veşti de la cineva.
(Sint.; reg.) Pintenul piciorului (La om) Os rotund, proeminent, care uneşte laba piciorului cu partea de jos a fluierului, (reg.) oul piciorului.
P/PĂ s.fi
(Exp. vb.; reg.) A face pipe 1. (D. oameni) A moţăi. 2. (D. cai) A da din cap în sus şi în jos, din cauza căldurii.
PI VAIvb.
(Exp. vb.; reg.) A pipăi vorba cu băţul A căuta ceartă. PIPER s. m.
(Loc. a.; fig.) Cu piper (D. glume, anecdote) 1. Distractiv, apreciat de ascultători. 2. Cu aluzii indecente. (Exp. vb.) A avea piper pe limbă sau a fi cu piper pe limbă A fi ironic.
(Exp. vb.) A-i sta (cuiva) ca piperu-n-nas A
enerva pe cineva.
(Exp. vb.) A face (pe cineva) cu sare şi cu piper
A certa aspru pe cineva, a face cu ou şi cu oţet. (Exp. vb.) A-i da (cuiva) cu piper (pe) la nas 1. A-i face cuiva o neplăcere. 2. A întărâta pe cineva. (Exp. vb.) A i se sui (sau a-i veni cuiva) piperul la nas sau a-şi lua piper în nări A-i sări cuiva muştarul, a se înfuria.
(Exp. vb.; rar) A presăra piper între două persoane A aţâţa ceartă.
PIPER4T, ~Ă a.
(Exp. vb.; reg.) A avea mâini piperate A fi hoţ. (Loc. a.) Sărat şi pipărat 1. (Reg.; d. oameni) Rău.
2.	(D. glume, anecdote) Cu aluzii indecente. P/POTĂ s. fi (Exp. vb.; reg.) A i se umfla (cuiva) pipota A se înfuria.
(Exp. vb.; reg.) A avea (sau a fi cu) pipota plină (sau umflată) A fi înfuriat.
(Exp. vb.; reg.) A-i crăpa (cuiva) pipota de nerăbdare A fi foarte nerăbdător.
(Exp. vb.; reg.) A-şi umple (sau a-şi îneca) pipota A se îmbăta.
(Exp. vb.; reg.) A avea (sau a face, a fi cu) pipotă
(mare) A deveni îngâmfat.
(Exp. vb.; nob.) A fi rău de pipotă A fi afemeiat (Exp. vb.; arg.) A-i bâţâi (cuiva) pipota A-i fi cuiva frică.
PIR m. sg.
(Exp. vb.) A se întinde ca pirul A fi obraznic. PIRAMIDAL, ~Ă a.
(Sint.; Anat.) Celulă piramidală sau neuron piramidal Celulă nervoasă mare în formă de piramidă aflată pe scoarţa cerebrală, în ariile motorii.
(Sint.; Anat.) Muşchi piramidal Muşchi de formă triunghiulară situat la mijlocul bazinului.
(Sint.; Anat.) Os piramidal Unul dintre cele opt oscioare care formează laba piciorului la om.
PI RAM/DĂ s.fi.
(Exp. vb.) A ajunge (sau a fi, a se afla etc.) în vârful piramidei A ajunge sau a fi, a se afla etc. pe treapta cea mai înaltă a unei ierarhii sociale, politice, ştiinţifice etc.
(Sint.; Mii.; i. uz) Piramidă de arme, de puşti sau de carabine Grup de puşti sau de alte arme de foc aşezate cu talpa patului pe pământ şi sprijnite una de alta la vârful ţevii.
PIRON s. n.
(Exp. vb.; fam.) A face (la) piroane (şi la cuie) A tremura de frig, a dârdâi.
(Exp. vb.; fam.) A tăia (sau a da) (la) piroane A spune minciuni.
(Exp. vb.; rar.) A bate cu buretele piron în perete
A face o acţiune absurdă şi inutilă.
(Exp. vb.; rar) A sta piron A fi piedica în calea cuiva. PIRON/ vb.
(Exp. vb.) A pironi locului A imobiliza ca şi când ar fi bătut in cuie.
PIROSTR/E s.fi (Sint.) De-a pirostriile Joc de copii în care participanţii îşi dispută unul altuia un băţ de lemn înfipt în pământ.
(Exp. vb.) A(-şi) pune pirostriile (pe sau în cap)
A (se) căsători.
VISAT a
(Exp. vb.; pop.) Cu oasele pisate Extenuat din cauza zdruncinăturilor unui vehicul, unui cal în mers. PISĂLOG, ~OAGÂ s. m.f., a.
(Exp. vb.; reg.) A-i sta (cuiva) pisălog pe cap A insista, a presa pe cineva.
PIS/CĂ s.f.
(Sint.; Zool.) Pisică sălbatică Animal de prada cu corpul lung de cca. 70 cm, cu blană deasă, de culoare cenuşie-gălbuie, cu vârful cozii negru precedat de două inele negre.
321
vitiguş
(Sint.) Ochi de pisică Far mic sau bucată triunghiulară de material reflectorizant pus la spatele unor vehicule, pentru semnalizarea poziţiei.
(Exp. a.) De pisică 1. Specific pisicii. 2. în felul pisicii, viclean, prefăcut.
(Exp. vb.) A fi pisică blândă A fi prefăcut, ipocrit. (Exp. vb.) A trăi (sau a se înţelege, a se iubi etc.) ca câinele (sau ca şoarecele) cu pisica 1. A fi în
relaţii foarte rele unii cu alţii. 2. (D. soţi) A se certa tot timpul, a nu se înţelege bine.
(Exp. vb.) A umbla cu pisica-n traistă A încerca să înşele pe cineva.
(Exp. vb.) A cumpăra pisica în traistă A nu putea să cunoşti un lucru înainte de a intra în posesia lui. (Exp. vb.) A avea ochi de pisică 1. A avea privirea ageră. 2. A fi viclean.
(Fam; îe) A face rachiu pisicii A plânge fără rost. (Exp. vb.) A avea nouă suflete, ca pisica 1. A fi rezistent. 2. A avea o mare vitalitate. 3. A avea noroc, a scăpa din mari primejdii.
(Exp. vb.) A cădea în picioare ca pisica A ieşi cu bine din orice încurcătură.
(Exp. vb.) A fl pisică plouată 1. A fi tară chef, abătut, descurajat. 2. A arăta prost. 3. A avea o ţinută necorespunzătoare. 4. A fi umilit.
(Exp. vb.) A spăla (sau a mătura) ca pisica 1. A face o curăţenie superficială. 2. A fi neglijent şi murdar. (Exp. vb.; reg.) A rupe pisica (de la început) 1. A fi energic. 2. A şti să-şi impună voinţa.
(Exp. vb.; reg.) A trage pisica de coadă (pe rogojină) A o duce greu, din cauza sărăciei, a fî sărac, a fi strâmtorat.
(Exp. vb.; reg.) A da apă (sau ţuică) la pisici A
pierde vremea degeaba.
(Exp. vb.; fam.) A fi (sau a face rost de) pisică pe
orez A fi (sau a face rost de) ceva bun, a se învârti. (Sint.; Iht.) Pisică de mare Peşte mare cu corpul turtit, lipsit de solzi, de formă romboidală, cu coadă în formă de bici, prevăzută cu un spin lung şi ascuţit care conţine otravă. pistol s. n.
(Exp. vb.; reg.) Gol (ca un) pistol sau îmbrăcat Pistol 1. Gol puşcă. 2. (P. ex.) Sărac.
(Exp. vb.; reg.) Sărac (sau golan) pistol Foarte sărac. vb.
(Exp. vb.; reg.) A nu şti pe unde se pişă găina A
fi încă neştiutor, fară experienţă.
(Exp. vb.; reg.) A se pişa împotriva vântului 1. A
se răzvrăti. 2. A-şi cauza singur un neajuns, voind sa lovească în alţii.
(Exp. vb.; reg.) A pişa tot butuci A fi obraznic şi prost. (Exp. vb.; pop.) A-şi pişa ochii A plânge repede, uşor, degeaba.
PIŞ^T n.
(Loc. av.) Drept ca pişatul boului Strâmb.
PIŞCA vb.
(Exp. vb.; reg.) A pişcă boul de corn A-şi atrage o neplăcere.
(Loc. av.) Ca (şi) cum (sau, reg., cât) te-ar pişcă
un purice 1. Foarte puţin. 2. Aproape imperceptibil.
3.	Extrem de uşor.
PIŞC4RE s.f.
(Sint.; fig.; reg.) Pişcarea lunii Fază în care conturul lunii începe să descrească.
PIŞC4T, ~Ă a.
(Fam.; pop.) A fî pişcat la limbă (sau la vorbă) A fi uşor beat.
P JTA s.f
(Exp. vb.) A fî la cineva pita şi cuţitul sau a avea (ori a fi cu) pita şi cuţitul în mână A avea la îndemână toată puterea, toate mijloacele.
(Exp. vb.) A fî mâncat pită din multe cuptoare
A fi bătrân şi a avea multă experienţă de viaţă. (Exp. vb.) A mânca pită şi sare (la o masă) cu cineva 1. A trăi împreună cu cineva, a convieţui.
2.	A se afla în raporturi de strânsă prietenie cu cineva. (Exp. vb.) A fî bun ca pita caldă sau pită de om A fi un om foarte bun.
(Exp. vb.) A mânca pita cuiva A fi întreţinut de cineva.
(Exp. vb.) A lua (cuiva) pita (de la gură) A lua
cuiva posibilitatea de a-şi câştiga existenţa.
(Exp. vb.) A mânca pita lui vodă A fî salariat al statului.
(Exp. vb.) A pune (sau a băga) în pită (pe cineva)
1.	A-i găsi cuiva o slujbă. 2. (Ir.) A face cuiva o neplăcere la serviciu. 3. (Ir.) A face să fie dus la închisoare cineva.
PIŢĂRiU s. m.
(Loc. vb.) A merge (sau a umbla etc.) în piţărăi (sau cu piţărăii) A colinda.
PIŢIGOI 5. m.
(Exp. vb.; reg.) A-i veni (cuiva) un piţigoi A-i veni cuiva o nebunie, o toană, o trăsnaie.
(Loc. vb.) A(-i) pune (cuiva) piţigoiul A încuia pe cineva undeva.
PIŢIG UŞ s. m.
(Exp. vb.) A avea (sau a părăsi) piţiguşi la cap A avea idei bizare.
P/UĂ
322
P/UĂ s.f
(Exp. vb.) A bate (sau a pisa) apa în piuă (să se aleagă unt) A vorbi mult şi fară rost plictisind pe cei din jur.
(Exp. vb.; pop.) A se pune (în) piuă (sau a piua)
1.	A se apleca ghemuindu-se pentru ca cineva să se poată înălţa pe spinarea lui. 2. A sprijini pe cineva într-o acţiune.
PIU/ vb.
(Exp. vb.) A-i piui (cuiva) urechea (sau urechile) A-i ţiui cuiva urechea sau urechile.
PIU/T n.
(Exp. vb.; fam.) A-i lua (sau, rar, a-i tăia, a-i curma) (cuiva) piuitul (sau, rar, piuita) 1. A face pe cineva să nu mai poată scoate niciun cuvânt de uimire, de spaimă etc. 2. (Reg.) A istovi, a slăbi, a muia pe cineva. 3. A face pe cineva să nu mai aibă ce zice, să nu mai aibă nicio replică într-o discuţie. 4. A omorî pe cineva.
(Exp. vb.; fam.) A-i pieri (cuiva) piuitul (sau piuita)
1.	A-i pieri cuiva pofta de vorbă. 2. A-şi pierde curajul. 3. (Reg.) A fi pe moarte. 4. (Reg.) A muri. P/VNIŢĂ s.f.
(Sint.; Mar.; înv.) Pivniţa mărfurilor Cală.
(Exp. vb.; rar) A ieşi (sau a se auzi) ca dintr-o pivniţă (D. voce) A ieşi sau a se auzi de departe sau cu timbrul scăzut, profund, grav.
(Exp. vb.) A vorbi (ca) din pivniţă A vorbi cu ton scăzut, profund, grav.
P/ZMĂ s.f.
(Loc. vb.; îrg.) A-şi pune în pizmă sau (înv.) a pune pizmă A se supăra pe cineva.
(Loc. pp.) în pizma (cuiva) 1. Cu intenţia de a supăra pe cineva, de a face cuiva în necaz. 2. în pofida cuiva.
(Loc. vb.) A se lua (sau a se pune) în pizmă (cu cineva) 1. A face in ciudă cuiva. 2. A se lua la ceartă cu cineva.
PLAC n.
(Loc. av.; loc. pp.) Pe (sau după, rar în) plac (sau placul...) 1. Potrivit cu gustul, cu voia, cu dorinţa cuiva. 2. După capriciul cuiva.
(Loc. vb.; rar) A intra în placul cuiva 1. A fi cuiva plăcut, agreabil. 2. A satisface gustul, preferinţa cuiva. (Loc. vb.; rar.) A fi la placul cuiva A fi la discreţia, la cheremul cuiva.
P IACĂ s.f.
(Sint.) Placă fotografică Bucată de sticlă pe care este depus un strat dintr-o substanţă sensibilă la acţiunea luminii, care este folosită pentru obţinerea imaginilor fotografice negative sau pozitive.
(Sint.) Placă aglomerată Placă fabricată prin aglomerarea cu lianţi a aşchiilor de lemn din deşeuri. (Sint.) Placă turnantă (sau învârtitoare) Disc de oţel sau de fontă, care se poate învârti în plan orizontal în jurul axei sale verticale şi care serveşte la întoarcerea vehiculelor de cale ferată, la trecerea lor de pe o linie pe alta.
(Exp. vb.; fam.) A schimba placa 1. A schimba subiectul unei discuţii (care a ajuns să plictisească).
2.	A schimba atitudinea faţă de cineva.
(Exp. vb.) A pune placa A vorbi mult şi a repeta mereu aceleaşi lucruri.
(Sint.; Med.) Placă dentară Proteză dentară mobilă. (Sint.) Placă funerară Placă de metal sau de marmură, fixată pe o piatră de mormânt pe care este scris numele persoanei decedate, anii de viaţă, un epitaf.
PLAI s. n.
(Loc. av.; pop.) Prin (sau în) plaiurea 1. Prin (sau în) toate părţile, pretutindeni. 2. în lung şi în lat. PL^INIC, ~Ă a.
(Exp. vb.) A se da plainic A înceta să mai lupte, a ceda.
VlLA5As.fi
(Exp. vb.) A face plajă A-şi expune corpul la acţiunea soarelui.
PLAN, ~Ă s. n.
(Exp. vb.; reg.) A face plan de inginer chior A spune ceva, dorind să se înţeleagă altceva.
(Exp. vb.) A face planul ca ţiganul A-şi propune lucruri, fapte etc. nerealizabile.
(Exp. vb.; reg.) A se da la plan (cu cineva) A se pune de acord cu cineva, a se înţelege.
(Sint.) Plan de simetrie Plan al unei figuri în raport cu care punctele figurii se află de o parte şi de alta, la depărtare egală.
(Sint.) Unghi plan Porţiune dintr-un plan cuprinsa între două semidrepte (cu aceeaşi origine) ale planului.
(Sint.) Geometrie plană Ramură a geometriei care studiază figurile ale căror elemente sunt situate m acelaşi plan, planimetrie.
(Sint.) Plan de proiecţie Plan pe care, prin metoda proiecţiilor, se pot obţine imaginile obiectelor dm spaţiu.
(Sint.) Plan orizontal Plan perpendicular pe verticala locului.
(Sint.) Plan înclinat 1. Dispozitiv simplu alcătuit dintr-o suprafaţă dreaptă care formează un unghi cu planul orizontal şi care uşurează deplasarea obiectelor. 2. Galerie de mină cu axa longitudinala
323
PLATNIC
înclinată faţă de orizontală, care face legătura între două niveluri.
(Sint.; Ast.) Plan meridian Plan definit de verticala locului şi de axa lumii.
(Exp. vb.; înv.) A ieşi pe plan A ieşi în evidenţă. (Sint.) Primul sau întâiul plan 1. Partea cea mai apropiată de public a unei scene. 2. Parte a unui tablou care dă impresia a fî cea mai apropiată de privitori. (Loc. av.; loc. pp.) Pe plan (sau pe planul...) 1. în domeniul... 2. în ceea ce priveşte... 3. Din punctul de vedere al...
(Exp. vb.) A fi (sau a sta, a pune etc.) pe primul plan A avea (sau a considera) ceva de importanţă primordială.
(Exp. vb.) A fi pe al doilea, pe ultimul plan A fi
(sau a considera că este) de o imporatanţă secundară, minimă.
(Sint.; Cin.) Prim plan Plan care cuprinde bustul până la umeri.
(Sint.; Cin.) Gros plan Reprezentare pe peliculă a capului unui personaj.
(Sint.; Cin.) Plan semigeneral Plan care încadrează personajul în toată înălţimea.
(Sint.; Cin.) Plan american Plan care încadrează personajul până la genunchi.
(Sint.) Plan de aripă Suprafaţa de susţinere a unui avion.
PLANETAR, ~Ă a.
(Sint.) Sistem planetar Totalitatea planetelor care se mişcă în jurul soarelui sau al unei stele.
(Sint.; Teh.) Mecanism planetar Mecanism cu roţi dinţate format din cel puţin trei elemente mobile, în care axa uneia dintre roţi se roteşte în jurul celeilalte roţi.
(Sint.; Teh.) Arbore sau ax planetar (ori axă planetară) Arbore asamblat cu roata centrală a unui diferenţial, prin intermediul căreia se transmite mişcarea la roata motoare a unui automobil.
(Sint.; Fiz.) Model planetar Model al structurii atomului asemănător cu sistemul planetar.
PLANTA vb,
(Exp. vb.) A se planta în faţa cuiva A se opri inoportun sau ostentativ în faţa cuiva.
PLANTON 5. n.
(Loc. a.; loc. av.) De planton (Care face) de pază. PLAPUMĂ s.f (Exp. vb.; rar) A trage plapuma A lua partea cea mai bună din ceva.
(Exp. vb.; pfm.) A se întinde cât îi e (sau cât îi ajunge, cât îl ţine) plapuma A nu acţiona decât în limitele posibilităţilor.
(Exp. vb.; fam.) A-şi lua o plapumă 1. A se pune la adăpost de răspunderi. 2. A-şi lua măsuri de prevedere.
FhASA s.f.
(Loc. vb.) Aprinde (pe cineva) în plasă 1. A înşela.
2.	A ademeni. 3. A seduce.
(Exp. vb.) A cădea în plasă 1. A intra într-o încurcătură. 2, A cădea în cursă. 3. A fi înşelat.
(Exp. vb.) A lua plasă sau o plasă A fi înşelat. (Exp. vb.) A se afla în plasa cuiva (La unele jocuri sportive) A se afla imediat în spatele unui adversar (aşteptând momentul prielnic pentru a ataca şi a-1 depăşi).
FÎjATA s.f.
(Exp. vb.) A fi bun (sau rău) de plată A (nu)-şi onora la timp datoriile.
(Exp. vb.; îrg.) A-şi face sau a i se face cuiva plată
A se despăgubi sau a fi despăgubit.
(Loc. vb.; înv.) A face plată 1. A răsplăti. 2. (înv.) A pedepsi.
(Loc. vb.) A-şi lua plata (sau plată) A fi pedepsit. (Exp. vb.) A lăsa (sau, rar, a da, a părăsi pe cineva) în plata Domnului (sau a lui Dumnezeu, a sfântului) A nu se mai ocupa de cineva, lăsându-1 în voia soartei.
(Exp. vb.) A se duce (sau a pleca, a merge etc.) în plata Domnului (sau a lui Dumnezeu) A se duce (sau a pleca, a merge etc.) unde-i place sau unde vrea.
PLATCĂ s.f.
(Loc. vb.; înv.) Apune (sau a face pe cineva) platcă
1.	A face (pe cineva) să piardă la jocul de cărţi.
2.	A păcăli pe cineva.
(Loc. vb.) A pune (pe cineva) platcă peste platcă
1.	A înşela. 2. A distruge.
(Loc. vb.) A intra (sau a fi) platcă A pierde la jocul de cărţi.
(Loc. vb.) A intra în platcă (sau a fi de platcă)
1.	A fi obligat să plătească o datorie. 2. A rămâne dator.
(Loc. vb.) A rămâne platcă 1. A rămâne de ruşine.
2.	A se face de râs.
PLATNIC, ~Ă a.
(Loc. vb.) A da (pe cineva) platnic 1. A obliga (pe cineva) să plătească o datorie. 2. A declara dator. (Loc. vb.) A se da platnic 1. A se recunoaşte dator.
2.	A fi de acord să plătească o datorie.
(Sint.) Bun (sau rău) platnic Persoană fizică sau juridică ce îşi plăteşte uşor şi la timp (sau greu şi cu întârziere) obligaţiile băneşti.
PLAVIE
324
PL/4VIE s.f.
(Exp. vb.; reg.) A (se) lăsa sau a (se) lungi plavie
1.	A (se) întinde (la pământ). 2. A (se) lungi pe toată suprafaţa.
(Exp. vb.) A face (pe cineva sau ceva) plavie
A doborî pe cineva la pământ.
(Exp. vb.) A pluti (sau a merge) plavie A aluneca pe suprafaţa unei ape.
PLĂCEA vb.
(Exp. vb.) Ştii că-mi placi? sau Ştii că mi-ai plăcut? ori Asta-mi place! Exprimă mirarea şi dezaprobarea în faţa unei propuneri, a unei afirmaţii etc. cu care vorbitorul nu este de acord.
(Exp. vb.) îmi place să cred că... Sper că... PLĂCERE s.f.
(Loc. a.; înv.) Plin de plăcere Satisfăcut, încântat. (Loc. av.) Cu plăcere 1. (în formulele de politeţe) Bucuros! 2. Formulă de răspuns la mulţumirile exprimate de cineva pentru un serviciu. 3. încântat. (Loc. av.) Fără plăcere 1. Fără voie. 2. (P. ex.) în silă.
(Exp. vb.) Fă-mi o plăcere... (în formule de politeţe) Te rog, fii bun...
(Sint.) Călătorie (sau navigaţie etc.) de plăcere Călătorie, navigaţie etc. care se face în scop recreativ. (Sint.; i. uz.) Tren de plăcere Tren special pentru excursii.
(Loc. vb.; înv.) A avea (pe cineva) la plăcere 1. A agrea. 2. A aprecia.
(Loc. av.) După (sau de) plăcere 1. După voie.
2.	După gust.
PLĂC7NTĂ s.f.
(Sint.; reg.) La plăcinte Ospăţ care are loc la casa mirelui, a doua zi după cununie.
(Exp. vb.) A găsi plăcinta gata 1. A se folosi de munca altuia. 2. A-i veni totul de-a gata.
(Exp. vb.) A aştepta (pe cineva) cu plăcinte calde A aştepta (pe cineva) cu mari pregătiri şi cu deosebită plăcere.
(Exp. vb.) A se vinde (sau a se căuta) ca plăcinta
caldă A se vinde repede, fiind foarte căutat.
(Exp. vb.) A-i veni (sau a-i pregăti) o plăcintă A(-i) veni sau a(-i) pregăti (cuiva) o surpriză neplăcută, un necaz etc.
(Exp. vb.) A se pune (sau a se trânti, a se aşeza etc.) ca o plăcintă (ţigănească) A se tolăni, a se lungi cât e de mare.
(Exp. vb.) A număra foile la plăcintă 1. A pierde vremea inutil. 2. A-şi face prea multe socoteli. 3. A despica firul în patru.
(Exp. vb.) A socoti câte foi intră în (sau într-o) plăcintă A ţine prea mult seama de toate amănuntele.
(Exp. vb.) A sta ca o plăcintă 1. A fi pasiv, comod.
2.	A fi nesimţit.
(Exp. vb.) Ce-i plăcintă, să-mi placă? Replică glumeaţă dată cuiva care întreabă dacă îţi place cineva.
(Exp. vb.) A face plăcinte A face cerculeţe pe suprafaţa apei, aruncând în ea pietricele plate. PLĂMĂD/ vb.
(Exp. vb.; pop.) A plămădi inima cuiva 1. A face cuiva descântece pentru a-l vindeca de o boală. (Exp. vb.; pop.) A i se plămădi inima cuiva A se îmbolnăvi de inimă. 2. A se vindeca (prin descântece).
(Exp. vb.; reg.) A plămădi curechi Apune varza la acrit.
PLĂ1VL4N 5. m.
(Sint.) Plămân de oţel Aparat folosit pentru respiraţie artificială.
PLĂPiND, ~Ă a.
(Loc. av.; înv.) Plăpând de zile Tânăr.
PLĂSEJ s.f.
(Loc. vb.; rar) A i se mişca (cuiva) plăselele A muri. PLĂT/ vb.
(Exp. vb.) A plăti cu capul (sau cu viaţa) A fi
omorât pentru o greşeală, o îndrăzneală, o faptă necugetată.
(Loc. vb.) A plăti cu aceeaşi monedă sau cu dobândă A se răzbuna.
(Exp. vb.) A nu plăti (nici)o ceapă (degerată) sau (nici) două parale (ori doi bani, un ban, doi creiţari) A nu avea nicio valoare.
PLĂV/T, ~Ă a.
(Sint.; reg.) Viţă plăviţă Varietate de viţă de vie care face struguri cu boabe de culoare foarte deschisă.
(Exp. vb.) A fi de viţă plăviţă A se pretinde de neam mare.
PLiNGE vb.
(Loc. vb.) A-şi plânge păcatele A regreta.
(Exp. vb.) A-i plânge (cuiva) de milă A-i părea foarte rău de durerea, nenorocirea cuiva. PLiNGERE s.f.
(Sint.) Valea plângerii sau (înv.) vale de plângere
1.	Lumea, pământul (considerat ca loc de suferinţa)-
2.	(în basme) Loc al suferinţelor, unde domneşte plânsul.
(Exp. vb.) A depune (o) plângere A reclama.
325
PLIN
PLÂNS sn.
(Exp. a.) De plâns Vrednic de milă, jalnic, lamentabil
(Sint.; fam.) Plânsul crocodilului Plâns ipocrit, fară lacrimi.
PUNSET 5. n.
(Exp. vb.; reg.) A-şi plânge plânsetul A-şi destăinui păsurile, necazurile.
PLE^SNĂ s.f.
(Loc. vb.) A lua (pe cineva) în pleasnă (sau în pleasna biciului ) 1. A biciui. 2. (Fig.) A satiriza.
3.	(Fig.) A ironiza.
PLEAŞCĂ s.f.
(Loc. vb.) A face pleaşcă A jefui.
(Exp. vb.) A umbla în (sau după) pleaşcă ori a căuta pleaşcă A umbla după situaţii avantajoase. PUL4TĂ s.f.
(Exp. vb.; reg.) A se da (sau a umbla) cu pletele în vânt I. A căuta ceva cu înfrigurare. 2. A se agita. PLEAVĂ s.f.
(Exp. vb.; reg.) A vorbi (sau a spune, a grăi, a vorovi) pleve 1. A spune fleacuri, prostii. 2. A spune minciuni.
PLEC4 vb.
(Loc. vb.) A-şi pleca genunchii A îngenunchea. (Exp. vb.) A(-şi) pleca capul (sau fruntea, grumazul, genunchiul sau, înv., cerebicea) 1. A (se) supune. 2. A (se) umili. 3. A renunţa sau a face pe cineva să renunţe.
(Exp. vb.) A(-şi) sau a nu-şi pleca capul sau a (nu) avea unde să(-şi) plece capul (sau trupul, oasele)
1.	A (nu) se odihni. 2. A (nu) se putea odihni. 3. A (nu) avea unde să se odihnească. 4. A (nu) avea unde să se adăpostească.
(Exp. vb.) A(-şi) pleca inima 1. A (se) dedica. 2. A (se) închina. 3. A se lăsa convins. 4. A arăta înţelegere. 5. (P. ex) A (se) înduioşa. 6. A arăta smerenie, evlavie faţă de cineva. 7. A da ascultare suferinţelor cuiva.
(Exp. vb.) A(-şi) pleca urechea (sau urechile) 1. A
asculta cu atenţie. 2. A lua în considerare. 3. (P. ex.) A se îndura. 4. A da crezare vorbelor de nimic, calomniilor, bârfelilor etc.
PLECARE s.f.
(Exp. vb.) A fî (sau a-i veni) în plecare A fi gata să...
(Sint.) Punct de plecare început al unei acţiuni. (Loc. av.) La plecare 1. Pe punctul de a pomi. 2. în momentul pornirii.
(Loc. av.) Gata de plecare Pe punctul de a pomi.
(Exp. vb.; reg.) A duce (oile) în plecare A duce (oile) la păşunat.
PLESNIvb.
(Loc. av.) Cât ai plesni în (ori din) palme (sau reg.) în pălmi (sau, reg., cât plesneşti în pălmi)
ori cât ai plesni din bici Foarte repede, imediat. (Loc. vb.) A plesni pe cineva în pălărie A ironiza. (Exp. vb.) Unde-o plesneşti şi unde crapă 1. Spusele lui nu au nicio legătură cu discuţia purtată.
2.	A înţeles pe dos spusele cuiva. 3. Rezultatele sunt cu totul altele decât cele aşteptate.
(Exp. vb.) A o plesni (bine) A spune ceva foarte potrivit într-o anumită situaţie, într-un anumit moment.
(Loc. vb.; pop.) A-i plesni (ceva) în (sau prin) cap (sau în minte, prin gând) 1. A se gândi (pe neaşteptate) la ceva. 2. A avea (pe neaşteptate) intenţia să...
3.	(Rar) A simţi (deodată) atracţie pentru cineva de sex opus.
(Exp. vb.; fam.) Cum îi plesneşte în (sau prin) cap 1. Cum crede. 2. Cum se pricepe. 3. Cum ştie. (Exp. vb.; fam.) A plesni de... 1. A nu mai putea de... 2. A(-i) fi foarte... 3. (Fam.) A fi plin de... (Exp. vb.) A-i plesni cuiva obrazul de ruşine A-i fi cuiva foarte mşine.
PLOŞNIŢĂ s.f (Exp. vb.; reg.) A sta pleşniţă A sta degeaba. PLETER 5. n.
(Loc. vb.) A se uita prin pleter(e) 1. A cerceta. 2. A spiona.
PLIMBA vb.
(Exp. vb.) A se plimba ca vodă prin lobodă A umbla prin toate părţile fară nicio piedică.
(Exp. vb.; fam.) Du-te de te plimbă Ocupă-te de treburile personale, nu te amesteca în treburile altuia.
(Exp. vb.; fam.) Plimbă ursul Du-te şi vezi-ţi de treabă!
(Exp. vb.; pop.) A-şi plimba urechea A-şi încorda auzul pentru a prinde zgomotele uşoare, vorbele şoptite.
PLIMBARE s.f (Exp. vb.; fam.) A trimite pe cineva la plimbare
1.	A nu vrea să stea la discuţie (cu cineva). 2. A da afară. 3. A concedia. 4. A se descotorosi de cineva.
PLIN, ~Ă a.
(Loc. av.) Plin ochi Umplut până la limita capacităţii.
(Loc. av.) Cu gura plină 1. Cu mâncare în gură.
2.	(înv.) Cu satisfacţie răutăcioasă.
PLISC
326
(Exp. vb.) A fi plin de sine (însuşi sau de el etc.)
1.	A fi încrezut. 2. A fi sigur de capacitatea, de forţele sale.
(Loc. av.) Plin de el (sau de sine) 1. Arogant. 2. Sigur pe el.
(Exp. vb.) A-i fi (cuiva) paharul plin A fi suferit mult, a fi îndurat multe necazuri şi a nu le mai putea suporta.
(Sint.) Profesor plin Profesor universitar titular, beneficiind de toate drepturile prevăzute de lege. (Sint.) Catedră plină Catedră care are numărul complet de ore prevăzut de regulament.
(Loc. av.) în (sau, rar, la, din) plin... 1. (înv.) în (sau din) mijlocul... 2. în toiul...
(Exp. vb.; înv.) A fi plin de neam A face parte dintr-o familie nobilă, bogată.
(Sint.) Plinul conductei Cantitate de fluid care rămâne în permanenţă într-o conductă de transport. (Loc. av.) Din plin 1. Din abundenţă. 2. Cu intensitate maximă.
(Loc. av.) în plin 1. (D. lovituri) Exact în ţintă.
2.	(D. lovituri) Drept în corpul, în masa cuiva sau a ceva.
(Exp. vb.) A lovi, a ţinti în plin 1. A lovi drept la ţinta vizată. 2. A-şi atinge scopul.
(Loc. pp.) în plinul... în mijlocul... 2. în toiul... (Exp. vb.) A-i merge cuiva în (sau din) plin 1. A-i
merge cuiva bine. 2. A reuşi în (tot) ceea ce întreprinde.
(Exp. vb.; sprs.) A ieşi cuiva cu plin(ul) A ieşi înaintea cuiva, cu un vas plin, fapt care este considerat semn prielnic.
(Loc. av.) Cu plin Cu rezultate pozitive.
(Loc. vb.) A face plinul A umple rezervorul unei maşini.
PLISC n.
(Exp. vb.; reg.) A fi bun de plisc A fi bun de gură. PLOAIE s.f (Exp. vb.) După ploaie, manta E prea târziu, nu mai este de folos.
(Exp. vb.) A-şi întoarce umbrela dincotro vine ploaia A-şi îndrepta atenţia în direcţia de unde vine o primejdie, o nenorocire.
(Sint.; reg.) Ploaie mocănească Ploaie măruntă, de lungă durată.
(Exp. av.) Pe ploaie în timp ce plouă.
(Exp. av.) în (sau sub) ploaie în bătaia ploii. (Sint.; fam.) Apă de ploaie Ceva lipsit de conţinut, de valoare sau de seriozitate.
(Exp. vb.; fam.) A(-şi) sau a-i aranja (cuiva) ploile 1. A(-şi) crea condiţii favorabile spre a obţine
(fară să merite) ceva. 2. A(-şi) rezolva treburile afacerile (pe căi lăturalnice).
(Exp. vb.; reg.) A căsca (sau a face) a ploaie A fi cuprins de moleşeală, de lene, a picoti.
(Exp. vb.; fam.) A lăsa (pe cineva) în ploile lui A lăsa (pe cineva) în voia lui, în apele lui.
(Exp. vb.) A se lumina a ploaie (D. cer, văzduh) A căpăta o lumină difuză care anunţă venirea ploii. (Sint.; Ast.) Ploaie de stele Apariţie a unui mare număr de stele căzătoare venind din aceeaşi regiune a bolţii cereşti într-un mic interval de timp. PLOCON 5. n.
(Exp. vb.) A duce (sau a aduce) pe cineva plocon (cuiva) 1. A duce, a aduce pe cineva cuiva (în semn de omagiu, de supunere etc.). 2. (P. gn.) A (se) preda.
3.	(Ir.) A transmite cuiva o grijă în plus.
(Exp. vb.) A-i pica plocon A-i veni cuiva pe neaşteptate ceva sau cineva (nesuferit).
PLOD s. n.
(Exp. a.; înv.) Fără plod Sterp.
(Exp. vb.; reg.) Ţine-ţi plodu! Taci din gură! PLOP 5. m.
(Sint.) Plop alb, plop argintiu, reg. plop bălan Arbore cu scoarţă netedă şi albicioasă, cu frunze acoperite pe dos cu un puf argintiu.
(Sint.) Plop tremurător, (reg.) plop tremuriu Arbore de mărime mijlocie, cu scoarţa netedă de culoare albă-verzuie, ale cărui frunze tremură uşor în bătaia vântului.
(Sint.) Plop negru, plop algerian, rar plop de lunca Arbore cu flori roşietice, cu scoarţa crăpată, de culoare închisă, folosită la tăbăcitul pieilor.
(Sint.) Plop negru hibrid, plop canadian Arbore cu tulpina cilindrică neramificată, cu scoarţa cenuşie, cu coroana largă.
(Sint.) Plop de munte, plop cenuşiu Arbore cu frunzele acoperite pe faţa inferioară cu un puf cenuşiu. (Loc. a.; reg.) De plop (D. rude, grade de rudenie) îndepărtat.
(Exp. av.) Când va face plopul pere şi răchita micşunele Niciodată.
(Exp. vb.; arg.) A fi în plop (D. elevi, studenţi) Anu şti nimic la o lucrare, la un examen.
PLOSCĂ s.f.
(Sint.) Spălătură de ploscă Băutură alcoolică slabă, contrafăcută.
(Exp. vb.; pop.) Boală de ploscă Beţie.
(Exp. vb.) A umbla (de colo până colo) cu (sau a purta) plosca (minciunilor sau cu minciuni) A
umbla cu vorbe, cu minciuni, cu bârfeli de la unu la alţii.
327
PCMLĂ
(Exp. vb.) A umbla cu plosca la nas A fi beţiv. (Exp. vb.; reg.) Ai noştri de la gura ploştii Formulă de salut, între beţivi.
(Exp. vb.) A se duce (sau a veni etc.) cu plosca A se duce (sau a veni etc.) în peţit.
(Exp. vb.) S-a băut plosca S-a încheiat o logodnă. (Loc. vb.; arg.) A scăpa laba-n ploscă A fura. PLOŞNIŢĂ s.f (Exp,) I-au fătat ploşniţele Deşi este lipsit de mijloace materiale, face risipă de bani.
(Exp. vb.) A sta ploşniţă (sau ca ploşniţa) A sta degeaba.
PLOU4 vb.
(Exp.) A ploua cu găleata (sau ca din cofă) A ploua foarte tare cu picături mari şi repezi.
(Exp. vb.) Plouă de varsă A ploua torenţial.
(Exp. vb.) A ploua ca prin sită A ploua mărunt şi des, a bura, a cerne.
(Exp. vb.) Parcă tot îi ninge şi îi plouă Este o persoană posomorâtă şi mereu nemulţumită.
(Exp. vb.) A se face că plouă A vrea să pară indiferent.
PLOIL4T, ~Ă a.
(Exp. vb.; gmţ.) (A fi sau a sta, a umbla) ca o curcă (sau ca o găină, rar ca o mâţă) plouată sau ca un câine plouat (D. oameni) A fi trist, abătut.
PLUG 5. n.
(Exp. vb.) A fi de la coarnele plugului A fi de la ţară. (Loc. av.) De la coarnele plugului (D. oameni) De la ţară.
(Exp. vb.) A-i merge sau a-i umbla (cuiva) plugul (bine) 1. A-i merge (cuiva) bine treaba. 2. A avea succes. 3. A fi bine dispus (din cauza reuşitei unei acţiuni).
(Exp. vb.) A-i merge plugul în grădina altuia
A munci la altul, a slugări.
(Exp. vb.) A-i sta plugul A nu mai avea niciun folos de nicăieri.
(Exp. vb.) A nu-i fi plugul pe brazdă A nu fi
cumsecade.
(Exp. vb.) A băga sau a-şi pune (boii, vitele etc.) în plug cu cineva sau a se pune în plug cu altul, a pune amândoi în plug A face un lucru împreună cu cineva, a se asocia, a se întovărăşi.
(Exp. vb.; reg.) (A avea) un plug de copii A avea copii foarte mulţi.
(Exp. vb.; reg.) Acesta (sau acela) mi-i plugul
Aceasta este ocupaţia, profesia cuiva.
(Sint.) Plug de zăpadă Vehicul sau dispozitiv ataşat la un vehicul, folosit pentru înlăturarea zăpezii de pe căile de comunicaţie.
PLUMB s. n. sg.
(Exp. a.) De plumb 1. De culoarea plumbului.
2.	întunecat. 3. Care dă o puternică senzaţie de greutate, de apăsare, apăsător. 4. (Fig.; p. ex.) Profund.
5.	(Fig.) Prin care nu se poate pătrunde, impenetrabil. (Loc. a.) Ca plumbul Greu.
(Sint.) Apă de plumb Soluţie bazică de acetat de plumb, cu gust dulce, folosită în medicină, în industria textilă.
(Sint.) Plumb de garanţie Disc mic de plumb, rotund, cu care se sigilează vagoane, colete, saci etc. (Sint.) Fir cu plumb Dispozitiv pentru determinarea direcţiei verticale, format dintr-o sfoară sau un cablu subţire având atârnată la un capăt o greutate metalică de plumb.
PLUS 5. n.
(Sint.) Plus infinit Simbol matematic care arată creşterea nelimitată a numerelor pozitive.
(Loc. a.; loc. av.) In plus 1. Peste ceea ce există în mod obişnuit, pe deasupra. 2. Mai mult decât atât. (Loc. av.; fam.) Plus de asta 1. în afară de asta.
2.	Pe deasupra.
(Loc. cj.) Plus că... 1. Pe lângă că... 2. în afară de faptul că...
PLt/TĂ s.f.
(Exp. vb.) A face pluta (D. oameni) A se menţine la suprafaţa apei plutind pe spate.
(Exp. vb.; reg.) A ieşi plută (D. peşti) A ieşi la suprafaţa apei, plutind.
(Exp. vb.; reg.) A cădea de-a pluta A cădea întins la pământ.
PLUTIvb.
(Exp. vb.; fig.) A pluti în aer (D. un fenomen, un eveniment) A fi gata să se dezlănţuie.
VOALA s.f.
(Sint.) Poalele muntelui, poalele dealului Baza unei pante, a unui versant.
(Exp. av.; înv.) La poala (sau poalele) cuiva 1. înaintea cuiva. 2. La voia, la bunul plac al cuiva. 3. Sub autoritatea cuiva.
(Exp. vb.) A-şi da poalele peste cap sau a-şi lua (ori a-şi pune) poalele în cap 1. A nu mai ţine cont de nimic. 2. A depăşi orice limită (a bunei-cuviinţe).
3.	A da pe faţă un caracter josnic, imoral.
(Exp. vb.) A-l trage (pe cineva) copiii de poale
1.	A avea mulţi copii. 2. A fi copleşit, strâmtorat de greutăţi familiale.
(Exp. vb.; d. copii mici) A se ţine de poala (sau poalele) mamei 1. A se prinde de hainele mamei.
2.	(Fig.; d. copiii mici) A sta necontenit în preajma,
P(X4MĂ
328
sub ocrotirea mamei. 3. (Fig.) A urmări cu insistenţă pe cineva. 4. (Fig.) A nu da pace cuiva.
(Exp. vb.; fam.) A ţine pe cineva legat de poalele (sau poala) ei (D. femei) 1. A dispune de cineva după bunul plac. 2. A nu lăsa cuiva prea multă libertate de acţiune.
(Exp. vb.; înv.) A săruta poala (sau poalele) (cuiva)
1.	A săruta partea de jos a hainei unui suveran, a unui cleric sau a unei personalităţi, în semn de supunere şi respect. 2. (Fig.; p. ex.) A se prosterna în faţa cuiva.
(Exp. vb.; înv.) A purta poale L A avea fire de femeie. 2. A fi slab din fire, influenţabil.
(Exp. vb.; înv.) A fi vrednic de poala cuiva A fi pe
măsura cuiva.
(Exp. vb.; înv.) A-şi aprinde poalele A se supăra foarte tare.
(Sint.) (Plăcintă cu) poale (saupoalele)-n brâu Plăcintă (cu brânză) făcută dintr-o foaie de aluat ale cărei colţuri se aduc peste umplutură, formând un fel de plic.
(Exp. av.) Cu poala în cantitate mare, mult.
(Exp. vb.; înv.) A fi în poala cuiva 1. A depinde de cineva. 2. (înv.) A fi la bunul plac, la cheremul cuiva.
(Exp. vb.; înv.) A-şi lua capul în poală 1. A pomi (orbeşte) la fugă. 2. A se preface că nu vede sau nu aude nimic.
(Loc. vb.; rar) A duce pe cineva în poală 1. A ocroti.
2.	(Rar) A favoriza.
(Sint.) Poala lui Avram, poala lui Dumnezeu 1. Rai.
2.	(P. ex.) Loc plin de desfătări.
(Sint.) Pe sub poale de dugheană Dans popular executat de perechi de dansatori care se prind de capetele unei basmale şi se învârtesc pe sub ea. PCMMĂ s.f.
(Sint.; îrg.; col.) Poamă de struguri,poamă din vie, poamă de vie 1. Strugure. 2. Stafidă.
(Sint.; Anat.; reg.) Poama lui Adam,poama grumazului Mărul lui Adam.
(Sint.; Anat.; reg.) Poama obrazului Pomeţi. PCMRĂs/
(Loc. av.; îrg.) în poară 1. împotrivă. 2. în ciudă.
3.	Invers decât trebuie, decât este normal.
(Loc. vb.; îrg.) A se pune (în) poară (sau în pori) cu cineva 1. A se împotrivi cuiva. 2. A se contrazice cu cineva. 3. A se lua la harţă, a se certa.
(Loc. vb.; îrg.) A (se) pune poară (D. animale) A nu mai vrea (sau a nu mai putea) să tragă.
(Loc. vb.; înv.) A pune poară A se strădui.
POARCĂ s.f.
(Exp. vb.) A bate poarca 1. A juca poarca.
2.	(Arg.) A trage chiulul de la şcoală.
POARTĂ s.f.
(Loc. av.) Poartă-n-poartă Faţă în faţă, vizavi. (Loc. av.) Din poartă-n-poartă sau (rar) de la poartă la poartă 1. De la unul la altul. 2. Dintr-un loc într-altul. 3. Din casă în casă.
(Exp. vb.) A sta (sau a se uita, a rămâne) ca viţelul (sau ca vaca, boul) la poarta nouă 1. A sta (sau a se uita, a rămâne) uimit, nedumerit, dezorientat, perplex. 2. A nu putea să reacţioneze în niciun fel în faţa unei situaţii neaşteptate.
(Sint.) Poartă de scăpare Mijloc de a ieşi dintr-o situaţie dificilă.
(Exp. vb.) A bate la porţile cuiva (sau la toate porţile) 1. A solicita sprijinul sau concursul cuiva (într-o împrejurare grea). 2. (P. ex.) A se adresa tuturor, cerând sprijin.
(Exp. vb.; reg.) A se pune poartă (D. lemne, la transportul pe apă) A se aşeza de-a curmezişul apei împiedicând astfel alunecarea lor la vale.
(Loc. av.) Cu porţile închise în secret. POCAL4NIE s. f.
(Loc. av.; reg.) A-şi face de pocaianie A se sinucide. POCAiNŢĂ s.f.
(Loc. vb.) A face pocăinţă A se pocăi. POCEALĂ s f (Exp. vb.; arg.) A lua la poceală pe cineva A bate foarte tare pe cineva (desfigurându-1). POCE^NCĂ s.f.
(Exp. vb.) A da poceanca cu cineva A bate palma cu cineva (la o tranzacţie).
POCINOG s. n.
(Loc. a.; reg.) Bun de (sau la) pocinog 1. Care este aducător de noroc. 2. Bun de saftea.
(Loc. av.; reg.) A-i face (cuiva) pocinogul A omorî. POCiT, ~Ă a.
(Exp. vb.; fam.) A avea gură pocită (sau a fi pocit la gură) A prevesti lucruri neplăcute.
POCILMB m.
(Exp. vb.; reg.) A sta pociumb A nu face nimic. POCNET 5. n.
(Loc. av.; reg.) într-un pocnet într-o clipă, imediat, îndată, numaidecât.
(Exp. vb.; reg.) A-i lua (cuiva) pocnetul 1. A obliga (pe cineva) să tacă. 2. (P. ex.) A face să cadă grav bolnav, pe moarte. 3. (P. ex.) A face pe cineva sa moară.
(Exp. vb.) A se duce pocnetului (sau Ia, în pocnetul) A se duce dracului.
329
POF7DĂ
(Loc. vb.; reg.) A da în pocnetul 1. A părăsi. 2. A , renunţa (la cineva sau ceva). pOCN/ vb.
(Exp. vb.; rar) A-i pocni fălcile A-i trosni fălcile. (Exp. vb.) A pocni de necaz (sau de ciudă) A-i fi extrem de ciudă.
(Exp. vb.; fam.; fig.) A-i pocni (cuiva ceva) în cap A-i trece cuiva (ceva) prin minte.
(Exp. vb.) A-i pocni (cuiva) obrazul de ruşine A-i fi foarte ruşine.
POCOL/ vb.
(Exp. vb.; pop.) A nu putea (sau a nu avea a) poci ui 1. A nu avea linişte. 2. A nu avea astâmpăr. POCSilE s.f.
(Exp. vb.; reg.) A(-şi) pune pocsâie (pe ceva) 1. A hotărî. 2. A-i fi ciudă.
POD s. n.
(Loc. a.; rar) Din pod până în pivniţă în întregime, complet.
(Exp. vb.; pfm.) A călca (sau a se uita etc.) (ca) din pod A fi un om plin de sine, îngâmfat, încrezut. (Exp. vb.; pfm.) A călca ca din pod A merge greu şi cu paşi nesiguri.
(Exp. vb.; pfm.) A cădea ca din pod A rămâne surprins, uimit, dezorientat (într-o situaţie neaşteptată).
(Exp. vb.; reg.; gmţ.) A-i face (cuiva) treabă până-n
pod 1. A nu-i face cuiva nicio treabă. 2. A păcăli pe cineva.
(Sint.; reg.) Podul popii Joc de copii în care jucătorii îşi pun pumnii unii peste alţii.
(Sint.; reg.) Podul gurii Cerul gurii.
(Sint.) Podul mâinii Dosul mâinii.
(Sint.) Podul palmei Partea inferioară a palmei, de la încheietura cu antebraţul până la degete.
(Sint.) Pod carstic Porţiune a tavanului unei peşteri rămasă suspendată după prăbuşirea acestuia.
(Sint.) Pod de gheaţă Strat continuu de gheaţă care acoperă în întregime suprafaţa unui râu, a unui lac. (Exp. vb.; rar) A face pod cu palma A(-şi) pune mâna streaşină la ochi pentru a putea vedea mai bine.
(Exp. vb.; Spt.) A face podul A executa o figură caracteristică de gimnastică prin îndoirea corpului Pe spate în semicerc, cu sprijin pe mâini şi pe picioare.
(Sint.) Pod de vase, pod de vase stătător, pod de luntri Pod demontabil format dintr-o platformă aşezată peste un lanţ de bărci, de plute etc.
(Sint.) Pod umblător, pod mişcător, pod plutitor Platformă plutitoare care serveşte la transportul fiinţelor sau obiectelor de pe un mal pe celălalt al unei ape, bac.
(Sint.) Pod rulant Macara mobilă cu o platformă metalică ce se mişcă la înălţime deasupra solului, folosită pentru ridicarea sarcinilor şi deplasarea lor pe direcţie orizontală.
(Sint.) Podul sondei Platformă folosită ca rampă pentru materialul tubular care se introduce sau se extrage din sondă.
(Sint.) Pod de siguranţă Platformă montată în puţul de mină, spre a reţine o rocă desprinsă din pereţi sau pentru a opri căderea unei persoane care ar aluneca pe scări.
(Sint.) Pod basculant Pod metalic mobil, destinat circulaţiei vagonetelor între rampele puţurilor de mină şi colivia de extracţie.
(Exp. av.) Pe poduri 1. Ca un cerşetor. 2. (P. ex.) Sărac. 3. (P. ex.) Fără adăpost.
(Loc. vb.) A bate podurile (şi prundurile) A hoinări.
(Exp. vb.; fam.) Treci podu’ şi-nghiţi nodu’ Eşti nevoit să suporţi o situaţie neplăcută.
PODOABĂ s.f.
(Loc. pp.; înv.) Cu podoaba (sau în podoaba)
Asemenea.
(Loc. av.; înv.) Cu (sau pre) podoabă 1. După cum se cuvine. 2. în mod corespunzător.
(Loc. av.; înv.) Podoabă vreme Timp potrivit, oportunitate, prilej.
PODOBIE s.f.
(Loc. av.; înv.) Cu (sau pre) podobie 1. După cum se cuvine. 2. în mod corespunzător.
(Loc. vb.; reg.) A vorbi pre podobie A vorbi ales, distins.
PODVv4L j. n.
(Exp. vb.; reg.) A aşeza nunta pe podvale A începe pregătirile de nuntă.
POD VOLNIC, ~Ă a.
(Exp. vb.; reg.) A rămâne (sau a lăsa) podvolnic
1.	A rămâne sau a lăsa pe cineva pe dinafară. 2. A fi concediat (sau a concedia pe cineva).
POF/DĂ s.f (Loc. pp.) în pofida... (cuiva sau a ceva) 1. Cu intenţia de a se supăra pe cineva. 2. înfruntând împotrivirea cuiva (sau a ceva). 3. Nesocotind dorinţa cuiva. (Loc. vb.) A lua (pe cineva sau ceva) în pofidă A ironiza. 2. A batjocori.
POFTĂ
330
POFTĂ s.f.
(Loc. av.) După (sau pe, rar de) poftă (sau pofta inimii, ori sufletului) 1. Conform cu dorinţa cuiva.
2.	Pe placul cuiva. 3. După gustul cuiva. 4. Pentru plăcerea proprie. 5. Spre mulţumirea cuiva. 6. Fără nicio obligaţie.
(Exp. vb.) A-şi (mai) pune pofta în cui A fi nevoit să renunţe la un lucru mult dorit.
(Exp. vb.) A-i face pe poftă (sau a-i face poftele) (cuiva) A satisface voile, dorinţele, capriciile, toanele (cuiva).
(Exp. vb.) A-i tăia pofta (cuiva) 1. A face (pe cineva) să nu mai dorească (ceva). 2. A pune la punct pe cineva.
(Exp. vb.; fam.) A-i trece (cuiva) pofta A nu mai avea curajul sau dispoziţia să facă ceva.
(Exp. vb.) N-am poftă Nu vreau.
(Loc. av.) Numai sau doar, măcar, nici de poftă sau cât să-şi prindă pofta 1. (D. produse comestibile) în cantitate foarte mică, numai cât să guste.
2.	Deloc.
(Exp. vb.) Poftă bună (sau mare) Urare adresată unei persoane care mănâncă sau urmează să mănânce.
(Loc. vb.; fam.) A-i trece (cuiva) pofta de mâncare A muri.
POFT/ vb.
(Exp. vb.; fam.) Du-te unde pofteşti Pleacă unde vrei, mi-e indiferent unde mergi.
POFTiM vb.
(Exp. vb.; reg.) S-a dus luna (sau vremea) lui poftim 1. A trecut toamna, cu belşugul de produse.
2.	A trecut copilăria, când toate sunt de-a gata. POG^CE s.f. „turtă”.
(Exp. vb.; reg.) E pace de pogace Nu se poate face cu niciun chip un lucru.
POGHL4Z n. „incursiune”.
(Exp. vb.) A umbla în (sau la) poghiazuri A umbla haimana (pe la petreceri), a hoinări.
POGH/RC, ~Ă a. „nedezvoltat”.
(Exp. vb.; reg.) Parcă-i poghirc Este om nepriceput, rămas în urma celorlalţi.
POHOL4LĂ 5. f. „cataractă”.
(Exp. vb.; pop.) A avea (sau a i se pune cuiva) po-hoiele (ori pohoielele) pe ochi A fi lipsit de spirit de observaţie, de perspicacitate.
(Exp. vb.; pop.) A-i lua (cuiva) pohoiele de pe ochi A face pe cineva să înţeleagă sau să vadă un lucru, a lămuri.
POL4NĂ s.f.
(Exp. vb.; reg.) A face crângu’ poiană A fugi foarte repede.
(Exp. vb.; pop.) A ieşi (sau a merge, a se duce) în (sau la) poiană A-şi face nevoile fiziologice. POIMÂINE av.
(Exp. av.; pop.) Poimâinea ailaltă (sau cealaltă) Răspoimâine.
(Exp. av.) Ca mâine, poimâine în curând. POX4R s. n.
(Loc. vb.; înv.) A da pojar A incendia.
POL 5. m.
(Sint.) Polul Pământului, pol geografic, pol terestru Fiecare dintre cele două puncte situate la capetele axei de rotaţie a Pământului.
(Sint.) Polul nord (sau pol arctic) Punctul extrem nordic al Pământului.
(Sint.) Polul sud (sau pol antarctic) Punctul extrem sudic al Pământului.
(Sint.; Fiz.) Pol electric pozitiv (sau negativ) Fiecare dintre cele două regiuni ale unui corp polarizat electric, de la care converg liniile de câmp ale inducţiei magnetice.
POLITEŢE s.f.
(Sint.) Pronume personal de politeţe Pronume care se foloseşte în vorbirea cu sau despre o persoană căreia i se cuvine respect.
(Loc. a.) De politeţe 1. Care exprimă politeţe, amabil, politicos. 2. Protocolar.
(Loc. av.) Din (sau de, rar pentru) politeţe 1. Obligat de anumite cerinţe de conduită, de etichetă. 2. Formal. POLiTIC, ~Ă a.
(Sint.) Politică externă Ansamblu de metode şi mijloace folosite de un stat pentru atingerea obiectivelor pe plan internaţional.
(Sint.) Politică economică Domeniu al politicii constând în măsuri pentru realizarea anumitor obiective în economie.
(Exp. vb.) A face politică A lua parte în mod activ la discutarea şi la rezolvarea treburilor interne şi externe ale statului.
(Exp. vb.; pfm.) A se lua cu politica pe lângă cineva
A proceda cu tact în relaţiile cu cineva, pentru a-i câştiga favoarea, adeziunea, încrederea.
(Sint.) Drepturi politice Drepturi de participare ale cetăţenilor la conducerea treburilor statului.
(Sint.) Nivel politic 1. Grad de pregătire a cuiva m probleme de politică. 2. Orientare justă a cuiva m probleme de politică.
POMEN/
(Sint.) Ştiinţă politică Disciplină care se ocupă cu analiza formelor de putere exercitate în state şi instituţii.
(Sint.) Filosofie politică Disciplină care se ocupă cu studiul comparativ al formelor de putere şi al formelor de guvernământ.
POLIŢĂ s.f
(Sint.) Poliţă în alb Poliţă pe care nu figurează numele beneficiarului.
(Exp. vb.; fam.) A plăti (cuiva) poliţa (sau o poliţă) A se răzbuna.
(Exp. vb.; rar) A face (pe cineva) poliţă A trimite (pe cineva) de la unul la altul.
(Sint.) Poliţă de încărcare Document care însoţeşte transportul mărfurilor pe apă.
(Sint.) Poliţă de asigurare Document al unei instituţii de asigurare prin care aceasta certifică condiţiile asigurării vieţii sau bunurilor cuiva.
POL/ŢIE s.f.
(Sint.) Poliţie judiciară Secţie a poliţiei care urmăreşte infractorii de drept penal spre a-i deferi instanţelor judecătoreşti.
(Sint.) Poliţie sanitară Instituţie care supraveghează aplicarea metodelor de ocrotire a sănătăţii oamenilor şi animalelor domestice.
(Loc. vb.) A face poliţie A menţine ordinea într-un mod sever şi autoritar.
POLOG n.
(Exp. vb.; reg.) A sta polog (sau a zăcea) A sta culcat la pământ.
(Exp. vb.; reg.) A cădea polog A cădea grămadă. (Loc. vb.; reg.) A pune polog 1. A doborî. 2. A omorî. POLON/C 5 n.
(Exp. vb.) A da cu polonicul A oferi din abundenţă. POM s. m.
(Exp. vb.; fam.) A fi în pom 1. A fi fară bani. 2. A fî într-o situaţie dificilă, fară ieşire.
(Sint.) Pom de Crăciun sau pom de iarnă Brad împodobit cu bomboane, jucării, lumânări, beteală etc., cu care se decorează casa cu ocazia Crăciunului şi a Anului Nou.
POMANĂ s.f.
(Loc. av.; reg.) Nici pomană Nici urmă de..., deloc. (Loc. av.) Din pomană De demult.
(Loc. vb.; reg.) A ridica o pomană A organiza masa Şi ceremonialul împărţirii bucatelor şi a obiectelor pentru sufletul unui mort.
(Exp. vb.; reg.) Mânca-ţi-aş la pomană! De-ai muri!
(Loc. a.; reg.) Lung (sau mare) cât pomana (sau o pomană) ţigănească Foarte lung în timp (sau spaţiu).
(Exp. vb.; reg.) Nu mai e (sau s-a dus) pomana aia
S-a schimbat o situaţie favorabilă cu una nefavorabilă.
(Exp. av.; reg.) Ca la pomană în număr foarte mare. (Exp. vb.; reg.) A da (pe cineva) dracului pomană A renunţa (la cineva).
(Sint.; reg.) Pomană fără lumânare Chilipir.
(Exp. vb,; reg.) Unde e (sau unde dă Dumnezeu) pomana aia Ar fi o afacere rentabilă, un câştig, un chilipir, un noroc.
(Exp. vb.; reg.) Nu te mai întâlneşti cu pomana asta Ai scăpat sau eşti gata să scapi o ocazie favorabilă.
(Loc. av.; loc. a.) De pomană 1. (în mod) gratuit.
2.	La un preţ foarte scăzut. 3. (în mod) inutil. 4. Pe nedrept.
(Exp. vb.) A da (cuiva) (de) pomană A face (cuiva) o milostenie (pentru iertarea păcatelor, mântuirea sufletului, ca act caritabil etc.), (rar) a pomănui. (Exp. vb.; reg.; ir.) A dat prea mult de pomană îi tremură mâinile, de bătrân şi zgârcit ce e.
(Exp. vb.; pfm.) A trăi din pomana (cuiva) A trăi din mila cuiva.
(Exp. vb.; pfm.) A-şi face (milă şi) pomană sau a-şi face o pomană (cu cineva) A face (cuiva) un bine.
(Exp. vb.) A cere de pomană A cerşi.
(Exp. vb.; reg.) A mânca cuiva pomana 1. A supravieţui cuiva. 2. A omorî (pe cineva).
(Exp. vb.) A umbla după pomană A umbla după avantaje materiale nemeritate.
POMENEALĂ s.f (Loc. av.) Nici pomeneală (de... sau să...) 1. Nici urmă de... 2. Nici vorbă (despre una ca asta). 3. Nimic. (Loc. vb.; reg.) A-şi da în pomeneală despre... A aduce ceva în discuţie.
POMEN/ vb.
(Exp. vb.; reg.) A pomeni (de) rău A cobi.
(Exp. vb.) Nici că se pomeneşte! (sau unde se pomeneşte?) 1. N-a existat şi nu există aşa ceva. 2. Nu are precedent. 3. Nu este conform cu morala, obiceiurile.
(Exp. vb.; reg.) A pomeni mortul A da de pomană pentru un mort.
(Exp. vb.) Te pomeneşti că... 1. Se poate întâmpla să... 2. Nu cumva... .
POMEN/RE
332
(Exp. vb.; reg.) M-am pomenit nicăieri Eram inconştient (de beţie, de boală etc).
POMENiRE s. f (Exp. vb.; înv.) A se stinge (sau a pieri) pomenirea (cuiva) cu sunet 1. A dispărea din atenţie.
2.	(înv.) A fi dat uitării.
(Sint.) Veşnica (lor sau lui, ei) pomenire Cântare bisericească de încheiere a slujbei de înmormântare sau de parastas.
POMINĂ s.f.
(Loc. a.) De pomină 1. Care se păstreză multă vreme în amintire. 2. (P. ex.) Care nu se poate uita.
3.	Renumit. 4. Extraordinar.
(Loc. av.; rar) Nici pomină Deloc.
(Exp. vb.) A (i) se duce sau a(-i) merge (cuiva) pomina 1. A se răspândi pretutindeni faima (despre cineva sau ceva). 2. A (i) se duce vestea ca de ceva neobişnuit sau extraordinar.
(Exp. vb.; fam.) A ajunge (sau a se face) de pomină (sau pomina lumii) 1. A se compromite în faţa tuturor. 2. A se face de râs. 3. A intra în gura lumii. (Exp. vb.; reg.) A fi de pomină A fi surprinzător, uimitor.
POMP^ vb.
(Exp. vb.) A pompa (de undeva) bani A obţine (de undeva) bani fară încetare (prin presiuni, insistenţe etc.).
POMPĂ1 s.f.
(Sint.) Pompă de incendiu Pompă cu care se aruncă apa la distanţă pentru a stinge incendiile.
(Sint.) Pompă de lapte Obiect din sticlă de forma unei ventuze, prevăzut cu o pară de cauciuc, folosit pentru aspirarea laptelui din sânul matern. POMPĂ2 s.f.
(Exp. vb.; înv.) A face pompă de ceva A da prea mare importanţă unui lucru.
(Sint.) Pompe funebre Instituţie care se ocupă cu pregătirea şi cu efectuarea înmormântărilor.
(Loc. av.) Cu mare pompă Fastuos.
PONC, PO^NCĂ m.f, a.
(Loc. a.; loc. av.) în poancă 1. Oblic. 2. Chiorâş. (Loc. av.) De-a poanca La întâmplare, fară o ţintă precisă.
(Loc. av.) în ponce în contradictoriu.
(Exp. vb.; reg.) A da poanca A-i merge rău. PONC/Ş, ~Ă a., av. „abrupt”.
(Loc. vb.) A se pune ponciş sau a sta în ponciş, a sta de-a poncişul A se opune.
(Loc. vb.) A spune (sau a vorbi) ponciş A se exprima direct, fară a menaja pe interlocutor.
(Exp. vb.; reg.) A da (cuiva) ponciş A înghionti
(pe cineva).
(Exp. vb.) A se uita, a privi ponciş 1. A avea strabism. 2. A privi cu răutate, cu duşmănie.
PONOS s. n. „calomnie”.
(Loc. vb.; înv.) Apune (cuiva) ponos sau a pune (pe cineva) în (sau întru) ponos A acuza (pe cineva). (Loc. vb.) A-i purta (cuiva) ponos A duşmăni. (Loc. vb.) A-şi face ponos cu cineva A avea neplăceri cu cineva.
(Loc. vb.; reg.) A se arăta cu ponos A fi supărat PONOSLU s. n. „plângere”.
(Loc. vb.; reg.) A merge (sau a se duce ori a veni la cineva) pe ponoslu A se prezenta (înaintea cuiva) cu o plângere, o raclamaţie, a se jelui.
(Loc. vb.; înv.) A pune (pe cineva) în ponoslu A învinui (pe cineva).
PONT 5. n. „aluzie”.
(Exp. vb.; fam.) A vorbi în ponturi 1. A da să se înţeleagă, a sugera. 2. A vorbi în pilde.
(Loc. vb.; fam.) A bate (cuiva) pontul I. A face cuiva aluzie la ceva. 2. A-i da cuiva să înţeleagă ceva.
(Exp. vb.; fam.) A vinde cuiva pontul A dezvălui cuiva un secret prin care poate obţine un avantaj, un profit.
(Loc. av.; fam.) La pont La momentul potrivit. (Loc. vb.; fam.) A pune pont A fixa locul potrivit pentru ceva.
(Loc. av.; reg.) Pe pont Aşa cum trebuie.
(Loc. av.; înv.) Ponturi, ponturi în mod amănunţit. (Exp. vb.; pop.) A avea ponturi A începe bine o treabă.
(Loc. vb.; pop.) A-i face (cuiva) pontul 1. A-i crea cuiva o situaţie favorabilă. 2. A păcăli pe cineva. (Exp. vb.; reg.) A grăi pe ponturi A vorbi afectat. PONT^ vb.
(Exp. vb.) A ponta pe mâna cuiva A miza (pe cartea altuia) fară a participa efectiv la joc. POP^S 5. n.
(Sint.; înv.) Popasul cel veşnic Moarte.
(Loc. av.) Fără popas (sau popasuri) Neîncetat. (Loc. av.) în popasuri 1. Agale. 2. (Rar) Cu întreruperi.
(Exp. vb.) A nu avea (nicăieri) popas sau (popasuri) A nu avea (nicăieri) astâmpăr, linişte.
POPĂ 5. m.
(Exp. vb.; pfm.) A plăti ca popa A plăti sigur (Ş1 până la ultimul ban).
(Loc. av.; pop.) Ca fuiorul popii Inutil.
333
PORC
(Loc. vb.; pop.) A da ortul (sau pielea, reg. hâşti-oaga) popii ori (reg.) a-i zice popa la cap A muri. (Exp. vb.; pop.) A-i şedea popa la cap A fi pe moarte.
(Exp. vb.; pfm.) A (i) se duce (sau a-i merge cuiva) vestea (reg. buhul) ca de popă tuns 1. A se face sau a produce mare zarvă (în jurul cuiva sau a ceva).
2.	A stârni mare vâlvă cu o faptă neobişnuită.
(Exp. vb.; pfm.) A-i fî (cuiva) popă 1. A domina (pe cineva). 2. A tempera pe cineva. 3. A face pe cineva inofensiv. 4. A învăţa minte (pe cineva). 5. A rezolva o situaţie dificilă.
(Exp. vb.; pfm.) A-şi găsi popa A-şi găsi naşul. (Exp. vb.) A călca a popă 1. A da semne de seriozitate, ispirând încredere. 2. A face pe grozavul. (Exp. vb.; pfm.) A se uita (la cineva) ca dracul la popă A se uita urât la cineva.
(Exp. vb.; pfm.) A se ţine după cineva ca dracul după (sau de) popă A se ţine pretutindeni după cineva.
(Exp. vb.; pfm.) A fugi ca de popă tuns A nu voi să aibă de-a face cu cineva.
(Exp.; pfm.) A trăi ca dracul cu popa A nu se
înţelege (cu cineva).
(Exp. vb.; reg.) A fi botezat de un popă beat A fi nebun.
(Exp. vb.; pfm.) A avea burtă de popă 1. A fi (foarte) gras. 2. A mânca foarte mult.
(Exp. vb.; reg.) Vorbă de popă ostenit Flecăreală. (Exp. vb.; pfm.) A umbla cu uite popa, nu e popa
1.	A umbla cu şmecherii. 2. A fi foarte inconsecvent. (Loc. a.; reg.) De popă 1. (D. alimente) De post.
2.	(D. zile, perioade) în care se posteşte. POPÂNDĂU m.
(Exp. vb.; pop.) A sta popândău A sta în picioare, drept şi nemişcat, în faţa cuiva.
POPEŞTE av (Exp. vb.; pfm.) A călca popeşte 1. A fi mândru (fară motiv). 2. A face pe grozavul.
(Exp. vb.; pfm.) A dormi (sau a mânca) popeşte A dormi (sau a mânca) mult.
^OVlEs.f
(Exp. vb.; reg.) A se lăsa de popia (cuiva) 1. A
renunţa la serviciile unui preot. 2. (Reg.) A refuza de a mai face parte din parohia unui preot. poponeţ * m.
(Exp. vb.) A sta sau a se aşeza, a şedea poponeţ 1* A sta sau a rămâne în picioare, ţeapăn, nemişcat.
2.	(P. ex.) A sta provocator în faţa cuiva. 3. A sta izolat de alţii.
POPOR s. n.
(Sint.) Poporul ales (sau lui Dumnezeu) Evreii. (Exp. vb.; pop.) A umbla în popor (D. preoţi) A merge din casă-n casă cu botezul, în ajunul Bobotezei.
(Loc. a.) Din popor 1. Care face parte din grosul populaţiei. 2. (P. ex.) De origine socială modestă. POPRE^LĂ s.f.
(Exp. vb.; îvp.) A pune (la) popreală (pe cineva)
1.	A aresta. 2. A ţine închis. 3. A ţine în arest la domiciliu.
PORC s. m.
(Sint.) Porc mistreţ (sau sălbatic), (pop.) {de pădure) Mamifer sălbatic, cu corpul masiv, cu greabănul înalt, capul mare, botul alungit, cu caninii puternici şi părul aspru şi gros, de culoare sură-neagră.
(Exp. vb.) A trăi ca câinii cu porcii A trăi foarte rău unii cu alţii.
(Exp. vb.; fam.) A tăcea ca porcul în păpuşoi (sau în cucuruz) 1. A păstra tăcere desăvârşită asupra unui lucru, când se simte vinovat. 2. A tăcea prefa-cându-se preocupat de ceva foarte important, spre a nu răspunde la aluzii sau la învinuiri directe. (Exp. vb.; pfm.) A da năvală ca porcul 1. A fi foarte îndrăzneţ. 2. A fi foarte nesimţit. 3. A fi obraznic. (Exp. vb.; pfm.) Doar n-am păscut (sau n-am păzit) porcii cu tine (sau împreună etc.) îţi permiţi prea multe.
(Exp. vb.; pfm.) A mâna (sau, reg., a întoarce) porcii (de) Ia jir (sau acasă) A sforăi în somn.
(Exp. vb.; pfm.) A face (pe cineva) albie (sau troacă) de porci A certa (pe cineva) foarte aspru. (Exp. vb.; reg.) A nu fi în porcii lui (sau în toţi porcii) 1. A fi fară chef. 2. A fi trist.
(Exp. vb.; reg.; gm t.) Jurământul porcului Promisiune mincinoasă a cuiva că renunţă la o deprindere rea.
(Exp. vb.; reg.) (A avea) norocul porcului 1. (A
avea) noroc mare (şi nemeritat). 2. (A avea) succes foarte mare în acţiunile întreprinse.
(Exp. vb.) A îngrăşa porcul în ajun A încerca (zadarnic) să recupereze în ultimul moment timpul pierdut.
(Sint.; reg.) Porcii în coteţ Model pe ouăle încondeiate, cu un fond roşu cu motive florale albe. (Sint.; pfm.) Porc de câine Om de nimic, nemernic, ticălos.
(Sint.; Ast.; pop.) Luceafărul porcilor (sau porcului) ori steaua porcului Steaua Aldebaran, (pop.) porcarul.
PORCESC
334
(Exp. vb.; fam.) A fi născut în zodia porcului A fi
extrem de norocos.
PORCESC, ~EASCĂ a.
(Sint.; reg.) Ploaie porcească Ploaie măruntă care ţine vreme îndelungată.
(Exp. vb.; înv.) A face pe cineva (ca pe o) albie porcească A certa pe cineva foarte aspru şi cu vorbe injurioase.
(Exp. vb.; înv.) (A avea) noroc porcesc (A avea) noroc mare, neaşteptat şi adesea nemeritat. PORNEALĂ s.f.
(Loc. vb.; pop.) A o lua la porneală Apleca la drum. (Exp. vb.; pop.) A fi plecat la porneală A fî plecat (de) undeva.
(Exp. vb.; reg.) A merge (sau a pleca, a ieşi, a duce etc.) în (ori la) porneală A merge cu oile sau cu alte animale domestice 1a. păscut.
(Exp. vb.; reg.) A da (sau a lua) oile (sau, rar, vitele) în porneală A da (sau a lua) oile sau vitele în pază spre a le duce la păscut.
PORN/ vb.
(Exp. vb.) A o porni de jos A ajunge la o situaţie (materială sau socială) bună, prin muncă, merite şi cu forţe proprii.
(Exp. vb.) A porni cu stângul A nu începe bine şi a nu avea succes într-o acţiune.
(Exp. vb.) A porni cu dreptul A începe bine şi a avea succes într-o acţiune iniţiată.
(Loc. vb.; pop.) A porni pâră (sau jalbă, rar hârtie)
1.	A reclama. 2. (Pop.) A revendica ceva (printr-un act scris).
(Loc. vb.; înv.) A porni pâră de vinovăţie (sau de învinovăţire) A acuza în faţa justiţiei (printr-un act scris).
(Exp. vb.; pfm.) A porni hârtiile A înainta actele pentru căsătorie.
(Exp. vb.; înv.) A porni pâră mincinoasă A calomnia (printr-un act adresat unei persoane oficiale). (Exp. vb.; fam.) (A fi) pornit (sau a porni) pe... A căuta (cu tot dinadinsul) să...
(Exp. vb.; pop.) A porni grea (sau, înv., într-adevăr) (D. femei) A rămâne însărcinată.
(Exp. vb.; reg.) A-i porni (cuiva) capul la ceva
1.	A-şi propune să facă ceva. 2. A fi neclintit în hotărârea luată.
(Loc. vb.) A o porni la sănătoasa A fugi, a o lua la sănătoasa.
PORT n.
(Exp. vb.; reg.) A-i purta portul (cuiva) 1. A se
adapta la felul (dificil) de a fî al cuiva (suportându-i
toanele, curiozităţile). 2. A fî la fel cu cineva. 3 \ se potrivi cu cineva.
PORŢIE s.f.
(Exp. vb.) A-şi lua porţia A fi certat sau bătut (după cum se cuvine).
PORL/MB, ~Ă a.
(Exp. vb.; reg.) A-i lua (cuiva) porumbul de pe foc 1. A zădărnici planurile (cuiva). 2. A juca (cuiva) o festă.
PORUMBEL j. m.
(Exp. vb.) A trăi (sau a se iubi, a se giugiuli) ca porumbeii (sau ca doi) porumbei A trăi în dragoste şi bună înţelegere unii cu alţii.
(Sint.) Porumbel sălbatic sau (reg.) porumbelul lui Noe Pasăre înrudită cu porumbelul, cu penele de pe spate cenuşii-roşcate, cu pete negre, tivite cu alb pe laturile gâtului, cu gâtul scurt şi coada lungă, turturea. (Sint.; Om.; rar) Porumbel turcesc sau porumbel râzător Guguştiuc.
POR L/NCĂ s.f.
(Exp. av.; reg.) De poruncă 1. Prin constrângere.
2.	în silă.
(Exp. vb.; înv.) A avea (pe cineva) sub (sau la) porunca sa 1. A avea (pe cineva) la dispoziţia sa.
2.	A putea dispune după plac de cineva.
(Exp. vb.; fam.) Care-i porunca? Ce doriţi? PORUNCEALĂ s. f.
(Loc. a.; loc. av.) De (sau pe, după, reg. în) porun-ceală 1. Făcut după indicaţiile, dorinţele, etc. cuiva.
2.	Făcut sau acceptat la ordin. 3. Impus cu forţa.
4.	Făcut în silă.
POSiBIL, ~Ă a.
(Exp. vb.) A face tot posibilul (şi imposibilul) 1. A face tot ce se poate într-o împrejurare. 2. A încerca totul pentru a ajunge la rezultatul dorit. POSIBILITATE s. f (Loc. vb.) în măsura (sau în limita) posibilităţilor Atât cât (se) va putea sau cât (se) poate. POST1 n.
(Exp. vb.; fam.) A fi pe post de... A executa în mod temporar (în locul altcuiva) rolul de...
(Exp. av.) La post (sau la postul meu, al tău etc.) Prezent la datorie pentru îndeplinirea obligaţiil°r de serviciu.
POST2 s. n.
(Exp. a.; exp. av.) De post 1. (D. mâncare) Gătit fara came, lapte, ouă şi fară grăsime animală. 2. (D. zile, perioade) în care se recomandă postul.
(Exp. a.) Cât o zi de post 1. Care dă impresia că tu* se mai termină (atât de lung, de înalt, de mare etc. este). 2. Foarte mare.
§35
POTECĂ
(Exp. vb.) A fi mare (sau lung) cât o zi de post A
. fi foarte mare (sau lung).
(Loc. vb.) A ţine sau a mânca (de) post A posti. (Sint.; îvp.) Post limpede Regim.
(Sint.) Postul (cel) mare Postul care precedă sărbătoarea Paştilor.
(Exp. vb.) Martie din post nu (mai) lipseşte Cineva nu lipseşte niciodată de la ceva care îi poate aduce un profit.
(Exp. av.) Ca nunta în post Necugetat, nepotrivit pentru o anumită împrejurare.
POSTOMOL 5. n.
(Loc. av.) Cu postomolul 1. în număr mare. 2. Cu grămada, mult.
(Loc. av.) De-a postomolul De-a rostogolul. POŞTĂ s.f.
(Exp. a.) De poştă Poştal.
(Sint.) Căruţă de poştă Poştalion (pentru corespondenţă).
(Exp. av.) (Cale) de-o poştă sau de la o poştă
1.	(De) la o distanţă relativ mare. 2. De (sau până) departe.
(Exp. vb.; reg.) A se duce cu poşta nemţească
A merge pe jos.
(Sint.) Cal de poştă Cal destinat exclusiv serviciului de transport cu poştalionul sau călare şi schimbat la fiecare popas.
(Loc. av.; înv.) în cai de poştă Cu ajutorul poştalionului sau cu ajutorul cailor schimbaţi la flecare popas.
(Exp. vb.) A fi (sau a ajunge etc.) cal de poştă (D. oameni) 1. A fi sau a ajunge extrem de solicitat, de hărţuit. 2. A fl obligat să alerge mereu într-o parte şi în alta pentru treburi mărunte.
(Exp. vb.; reg.) A tăia poşta cuiva A împiedica pe cineva de la o acţiune începută ori plănuită.
(Exp. vb.) A umbla cu poşta sau a aduce (ori a purta) poşta 1. A face public un secret. 2. A răspândi zvonuri, ştiri, păreri de la o persoană la alta.
3.	A face intrigi.
(Exp. av.) Cu prima poştă sau cu poşta următoare (sau viitoare) Cu prima corespondenţă care urmează să vină sau să plece.
POTiNG, ~Ă n.
(Exp. a.; reg.) Ca potângul 1. (D. came) Foarte tare, aţos. 2. (D. oameni) Vânjos.
(Exp. av.; reg.) Negru ca potângul Foarte negru. pOTÂRN/CHE s.f (Exp. vb.; exp. av.) (A fugi, a se împrăştia, a se risipi) ca potârnichile sau ca (pe) puii de potârniche (A fogi, a se împrăştia) în toate direcţiile.
(Loc. av.; înv.) Ca puii de potârniche în număr foarte mare.
POTC4P s. m.
(Loc. vb.; rar) A pune potcapul în cap A se
călugări.
(Exp. vb.; rar) Apune potcapul în par 1. A fugi de la mănăstire. 2. A părăsi viaţa monahală.
POTCĂ s.f (Loc. a.; pop.) De potcă (D. oameni) Arţăgos. (Loc. vb.; pop.) A da de potcă 1. A avea de suportat necazuri. 2. A i se întâmpla ceva neplăcut. POTCOAVĂ s.f.
(Loc. av.) în potcoavă în formă de semicerc.
(Exp. vb.; pfm.) A umbla după (sau a căuta) potcoave de cai morţi sau cai morţi să le iei potcoavele A-şi pierde vremea cu lucruri fară rost, fară importanţă sau imposibil de găsit.
(Sint.) Potcoave de cai morţi 1. Lucruri fară valoare. 2. Himeră.
(Exp. vb.; pfm.) A-şi lepăda potcoavele sau a sta să-i pice cuiva potcoavele 1. A fi pe moarte. 2. A muri.
(Exp. vb.; reg.) A-i rămâne cuiva potcoavele A
sărăci cu totul.
(Exp. vb.; rar) A se duce de nu-i mai vezi potcoavele A pleca foarte repede.
(Loc. a.; înv.) Cu potcoave (D. scris) Chirilic. POTCOV/ vb.
(Exp. av.; pop.) De (sau pe) când se potcovea puricele (la un picior cu nouăzeci şi nouă de oca de fier) 1. Foarte demult. 2. Niciodată. POTCOV/T, ~Ă a.
(Exp. vb.; rar) A merge ca un purice potcovit A merge foarte încet.
POTEA s. sg. art.
(Loc. av.; reg.) De-a potea Pe degeaba, gratis. (Exp. vb.; reg.) A umbla de-a potea A-şi pierde vremea degeaba.
POTECĂ s.f.
(Exp. av.) Pe toate potecile Peste tot, pretutindeni. (Exp. vb.; îrg.) A păzi (sau a aţine) poteca cuiva A pândi pe cineva (pentru a-i face un rău).
(Exp. vb.; reg.) A şti toate potecile A şti foarte bine (un lucru).
(Exp. vb.; reg.) A-i şti potecile A cunoaşte secretele cuiva.
(Exp. vb.; reg.) A aduce pe cineva la potecă A
convinge pe cineva să nu mai greşească, să se îndrepte.
(Exp. vb.) A merge (sau a umbla) pe două (sau pe zece) poteci A fi beat.
POTECEA
336
(Exp. vb.; reg.) A nu-şi vedea poteca A fi foarte supărat.
(Exp. vb.; reg.) A i se scurta cuiva poteca A nu-i mai lăsa cuiva libertatea să facă orice.
(Exp. vb.; reg.) A se strânge de pe poteci sau a i se strânge potecile A nu mai umbla fară rost. (Exp. vb.; reg.) A umbla ca pe o potecă A umbla cu sfială, cu teamă sau cu greutate.
(Exp. vb.; reg.) A-şi căuta poteca 1. A se duce acolo unde are treabă. 2. A-şi vedea de drum. 3. A fugi. (Loc. vb.; reg.) A-şi lua poteca A pleca.
(Exp vb.; reg.) I-a adunat Dumnezeu potecile A murit.
POTECEA s.f.
(Exp. vb.; reg.) A lua poteceaua înapoi A se întoarce de unde a venit.
POTECt/ŢĂ s.f.
(Exp. vb.; reg.) A-şi lua potecuţa (casei) A se întoarce acasă.
POTENŢIAL, ~Ă s. n., a.
(Sint.; Fiz.) Potenţial electric Mărime a cărei variaţie caracterizează câmpul electric.
(Sint.; Fiz.; Chim.) Potenţial de ionizare Diferenţă de potenţial necesară accelerării unui electron, încât, prin ciocnirea cu un atom sau cu o moleculă, să provoace ionizarea acestuia.
(Sint.; Ast.) Potenţial terestru Geopotenţial.
(Sint.; Biol.) Potenţial de înmulţire Capacitate a unor organisme vegetale sau animale de a fi (foarte) prolifice.
(Sint.) Potenţial de război Capacitate militară a unui stat.
(Sint.) Energie potenţială Energie pe care o poate dezvolta un corp aflat în mişcare liberă din poziţia în care se află până la un nivel de referinţă. POTERĂ s. f.
(Exp. vb.; reg.) A face o poteră (sau a pleca în poteră) A face cercetări pentru prinderea hoţilor. (Sint.; reg.) De-a hoţii şi potera Joc de copii în care unii, numiţi hoţi, se ascund, iar ceilalţi, numiţi potera, trebuie să-i prindă.
POTLOG 5. n.
(Exp. vb.; înv.) A-i pune (cuiva) potlog pe nas
1.	A dojeni pe cineva. 2. A face de ruşine pe cineva. (Exp. vb.; reg.) A nu avea potlog pe nas 1. A nu avea ruşine. 2. A-şi permite prea mult.
(Exp. vb.; reg.) A-şi pune plotog pe gură A-şi impune să tacă.
POTOL/ vb.
(Exp. vb.) A(-şi) potoli foamea (sau setea) A mânca sau a bea (puţin) cât să nu-i mai fie foame sau sete.
POTOL/T, ~Ă a.
(Exp. vb.; rar) A fî cărbune potolit A-şi ascunde gândurile, secretele.
POTOP s. n.
(Loc. av.; reg.) Din alte potoape Din vremuri străvechi.
(Exp. vb.) După noi potopul Nu ne pasă de ceea ce se va întâmpla după ce vom pleca.
(Loc. av.; înv.; fig.) Cu foc şi cu potop 1. Fierbinte. 2. Disperat.
POTR/VĂ s.f, a.
(Exp. vb.; înv.) A-şi găsi potrivă 1. A-şi găsi perechea. 2. A-şi găsi un seamăn.
(Loc. a.; loc. av.) Pe (sau, înv., de, într-o) potrivă
1.	Identic ori asemănător cu cineva sau cu ceva.
2.	Adecvat.
(Loc. av.; înv.) într-o potrivă în egală măsură, deopotrivă.
(Loc. pp.) De (sau pe, la) potriva 1. La fel cu...
2.	Asemenea. 3. Egal cu... 4. Corespunzător cu...
5.	Pe măsura... (dintr-un anumit punct de vedere). (Loc. pp.; înv.) După potriva Conform cu... (ceea ce vrea cineva, ceea ce trebuie etc.).
(Exp. vb.; reg.) A-şi găsi potriva 1. (D. piese care se asamblează) A se potrivi cu alta. 2. (Ir.; d. oameni) A întâlni omul energic care ştie să-l stăpânească, să-l conducă.
(Sint.; îrg.) Loc potrivă Loc şes (pe deal). POTRIVEALĂ s.f (Loc. av.; reg.) La (sau cu) potriveală Corespunzător.
(Exp. vb.; rar) A fî pe potriveala cuiva A fi indicat, potrivit cuiva.
POTRIV/ vb.
(Exp. vb.; rar) Ce se potriveşte! 1. Ce are a face!.'
2.	Nu-i logic. 3. N-ai dreptate.
(Exp. vb.; fam.) Ce te potriveşti? De ce crezi ceea ce ţi se spune?
(Exp. vb.) A se potrivi ca nuca-n perete (sau ca musca-n lapte) A fi nepotrivit, deplasat. POTROZ s. m.
(Loc. vb.) în potrozul (cuiva sau a ceva) sau m potroz de..., după potrozul... în felul (cuiva sau a ceva), asemănător.
POVARĂ s.f.
(Exp. a.) De povară 1. (D. animale) Care este folosit pentru cărat greutăţi (mari). 2. (D. vehicule) Des-tinat transportului (de mărfuri).
(Exp. vb.) A-şi duce povara A fi obligat să îndure greutăţile vieţii de fiecare zi.
337
FRAF
(Loc. vb.; reg.) A-şi face povară A se sătura.
(Exp. vb.; reg.) A tăia povara A tăia trunchiul de copac după o anumită măsură (atât cât poate fi cărat de boi).
POV^ŢĂ s.f.
(Exp. a.) De povaţă Care serveşte cuiva ca îndrumare, ca sfat, ca îndemn.
(Exp. vb.; reg.) A pune (pe cineva) la povaţă A
îndemna (pe cineva) la rău.
(Exp. vb.; reg.) A avea povaţă bună A fi cumpătat, chibzuit.
POVESTE s.f.
(Exp. a.; înv.) De poveste 1. Care serveşte ca mărturie că aşa s-au petrecut faptele. 2. (D. o persoană) Rămas în viaţă ca să relateze un fapt.
3.	Niciunul.
(Exp. vb.; pfm.) A sta (sau a se apuca) de poveşti)
sau a se pune la poveşti 1. A sta de vorbă (îndelung ori prea mult) cu cineva. 2. A vorbi cu cineva despre lucruri mărunte, personale.
(Exp. vb.; pfm.) A ajunge (sau a fî, a se face, a rămâne etc) de poveste 1. A ajunge (sau a fi, a deveni etc.) cunoscut, renumit, vestit (prin fapte reprobabile). 2. A se face de râs.
(Exp. vb.; pop.) A-i merge (sau i se duce cuiva) vestea şi povestea A deveni foarte cunoscut prin-tr-un fapt sau printr-o păţanie.
(Exp. vb.; înv.) A fi de veste şi de poveste 1. A fi demn de povestit. 2. A fî renumit.
(Exp. av.; fam.) Nici poveste 1. Nici vorbă. 2. Nu e adevărat.
(Exp. vb.; înv.) A nu zice nici vorbă, nici poveste
A nu spune nimic, niciun cuvânt.
(Exp. vb.; pfm.) Ce (mai) veste poveste? sau (rar) Ce veste? Ce poveste? Ce (mai) e nou?
(Exp. vb.; pfm.) Aşa e (sau ţi-e, ţi-a fost) povestea Aşa stau lucrurile.
(Exp. a.) Ca din (sau în, de) poveste 1. Foarte frumos, minunat. 2. Miraculos.
POVESTIvb.
(Exp. vb.; pop.) A povesti pe la spate (pe cineva) A bârfi.
pOViLĂ f. „curea de ham”.
(Exp. vb.) A-i pune (cuiva) pofila (sau pofilul) în
nas 1. A nu permite (cuiva) să facă tot ce doreşte.
2.	A stăpâni pe cineva, a înfrâna. pOVOD s. n. „căpăstru”.
(Loc. a.; reg.) în (sau, rar, de) povod (D. cai) 1. Dus de căpăstru. 2. Care este prins (la căruţă) alături de calul de la oişte, lăturaş.
(Exp. vb.) A lua vitele-n pohod A mâna vitele de dinapoi, ducându-le de frânghie.
(Loc. vb.) A lua (pe cineva) în pohod A-şi bate joc (de cineva).
POZĂ s.f
(Exp. vb.; fam.) A-şi lua o poză A adopta o atitudine afectată pentru a produce impresie.
POZ7ŢIE s.f (Sint.; Mii.) Poziţie de tragere Loc (special amenajat) de unde o subunitate militară execută tragerile. 2. Fel în care stă trăgătorul în timpul (sau în vederea) tragerii. 3. Fel în care trăgătorul îşi orientează gura de foc.
(Loc. vb.) A lua poziţie 1. A se instala într-un loc considerat potrivit din punct de vedere strategic.
2.	(D. oameni) A manifesta o atitudine (fermă, hotărâtă) într-o problemă. 3. (D. oameni) A-şi exprima punctul de vedere în legătură cu o problemă. (Exp. vb.; exp. a.; pop.) (A fi) în poziţie (D. femei) (A fi) însărcinată.
(Exp. vb.) A sta (sau a rămâne, a se menţine etc.) pe poziţie A-şi menţine (cu fermitate) părerile, opinia formulată.
(Exp. vb.; exp. av.) (A se situa, a fi etc.) pe poziţii opuse (A fi) de păreri diferite sau contrare.
(Exp. vb.) A se situa (sau a fi) pe aceeaşi poziţie
A fi de aceeaşi părere.
(Exp. av.) Pe aceeaşi poziţie (D. oameni) De aceeşi părere.
POZNĂ s.f.
(Loc. vb.; reg.) A da de poznă (cu cineva) A o
păţi.
(Loc. av.; reg.) A pozna De-a-ndoaselea.
(Loc. vb.; reg.) A face poznă 1. A face o impresie deosebită. 2. A face senzaţie.
PRACTICĂ s.f (Loc. av.) în practică 1. în mod efectiv. 2. în realitate.
(Loc. vb.; înv.) A se lua la practică A se folosi. (Loc. vb.) A (se) pune în practică A (se) aplica. PR^DĂ s.f (Loc. vb.; înv.) A da în (foc şi) pradă A prăda. (Loc. av.) Pradă (sau prada, în prada) cuiva (sau a ceva) 1. Sub dominaţia, în stăpânirea cuiva. 2. (Fig.) Sub dominaţia unui sentiment, a unei idei etc. 3. La bunul plac al cuiva sau a ceva.
PR^(F n.
(Exp. vb.; fam.) A face (pe cineva sau ceva) praf (şi pulbere) sau scrum, cenuşă, fărâme 1. A distruge complet pe cineva sau ceva, a nimici. 2. (D. bunuri
PRAFTORIŢĂ
338
materiale) A risipi în totalitate, a irosi. 3. (Fig.) A învinge pe cineva într-o discuţie în contradictoriu, anulându-i toate argumentele. 4. (Fig.) A impresiona profund pe cineva prin cele spuse sau făcute, a epata.
(Exp. vb.) A se alege praful (sau praful şl pulberea, praful şi ţărâna) de cineva sau de ceva sau a nu se (mai) alege nici praful (şi pulberea) 1. A fi
complet distrus, nimicit. 2. A fi ucis. 3. A fi complet irosit, risipit.
(Exp. vb.) A (se) face praf şi pulbere sau a (se) preface în praf A (se) distruge complet.
(Exp. vb.) A da (sau a arunca cuiva cu) praf în ochi A induce în eroare, a înşela pe cineva, dându-i iluzia că lucrurile sunt altfel decât în realitate. (Exp. vb.; reg.) A se face praf pentru cineva 1. A-i purta cuiva mare grijă. 2. A face tot posibilul pentru a ajuta pe cineva.
(Loc. vb.; fam.; fig.) A face praf (D. oameni) 1. A minţi. 2. A combate. 3. A anula, a desfiinţa. 4. A uimi pe cineva, a epata.
(Sint; fam.) Praful de pe tobă Nimic.
(Loc. vb.; rar) A trage un praf (cuiva) 1. A mustra.
2.	A critica.
(Loc. vb.; fam.) A o face praf 1. A nu realiza nimic. 2. A suferi un eşec.
(Sint.) Praf de bronz Pulbere metalică de culori variate, fabricată din metale simple sau din aliaje care, în amestec cu lacuri, formează vopsele ce imită metalul.
(Sint.) Praf de spumă (sau spumant) Amestec de pulberi de bicarbonat de sodiu şi de sulfat de aluminiu, care în contact cu apa produce o spumă folosită pentru stingerea incendiilor.
(Sint.) Praf de strănutat (sau, înv., strănutător) Substanţă pulverulentă iritantă care provoacă strănutul. (Sint.) Praf de copt Preparat chimic sub formă de pulbere, care în contact cu umezeala şi căldura degajă bioxid de carbon şi este folosit pentru a face să crească aluatul.
(Sint.) Praf de mătase Substanţă cu aspect lucios, preparată din mică pisată, folosită la zugrăveli. (Sint.) Praf de lipit Material pulverulent format dintr-o anumită substanţă sau dintr-un amestec, folosit la lipituri.
(Sint.) Praf hidrofob Pulbere neinflamabilă, obţinută din cenuşa de la termocentrale mici cu un adaos de păcură, folosită pentru hidroizolări.
(Sint.) Lapte ptaf Lapte sub formă de pulbere, obţinut prin eliminarea apei din componenţa lui.
(Sint.) Praf de puşcă, (înv.) praf de tun Substantă pulverulentă folosită ca explozibil, la armele de foc (Exp. vb.) Miroase a praf de puşcă Se simte atmosfera de război, de lupte armate.
PRAFTORIŢĂ s.f.
(Exp. vb.; fam.) A da cu praftoriţa (pe la nas)
1.	A vorbi mult. 2. A supăra pe cineva prin aluzii jignitoare.
PRAFTURĂ 5. fi „pămătuf’.
(Exp. vb.; fam.) A face (pe cineva) praftură sau a-i face ori a-i da, a-i trage (cuiva) o praftură
1.	A face pe cineva de râs. 2. A batjocori pe cineva.
3.	A certa aspru pe cineva.
PRAG s. n.
(Sint.) Pragul de sus Partea de sus, orizontală, a tocului uşii.
(Exp. vb.) A(-i) păşi ori a(-i) trece, a(-i) călca etc. pragul (cuiva sau a ceva) 1. A intra la cineva sau undeva. 2. A ieşi de la cineva sau de undeva. 3. (P. ex.) A vizita pe cineva.
(Exp. vb.) A (se) da (sau a se lovi, a se izbi etc.) cu capul de pragul de sus 1. A se convinge de unele adevăruri în urma unei experienţe personale neplăcute. 2. A trage învăţătură dintr-o întâmplare neplăcută. 3. A câştiga experienţă în urma unui insucces.
(Exp. vb.) A(-i) pune piciorul (sau, rar, picioarele)
în (sau, rar, pe) prag 1. A lua o atitudine hotărâtă.
2.	A se opune în mod energic. 3. A obliga pe cineva să facă ceva.
(Loc. vb.; rar) A se pune prag 1. A se aşeza în calea cuiva, pentru a-l împiedica să treacă. 2. (Fig.) A împiedica acţiunile cuiva.
(Exp. vb.; reg.) A trăi la praguri 1. A trăi din mila altora. 2. A cerşi.
(Exp. vb.; pop.) A fî pragul casei A fi sprijinul, susţinătorul familiei.
(Exp. vb.; fam.) A bate pragurile 1. A umbla de colo-colo fară rost. 2. A fi haimana.
(Loc. av.) Din prag în prag Din casă în casă. (Sint.) Prag suboceanic Treaptă mai înaltă care separă două depresiuni oceanice.
(Sint.) Prag glaciar Proeminenţă a unei văi glaciare, care separă o treaptă glaciară superioară de alta inferioară.
(Sint.; înv.) Pragul mării Litoral.
PRAEL4IŢĂ s.f.
(Exp. vb.; reg.) A nu se alege nici pârhaiţa (de ceva) 1. A se sfărâma foarte tare. 2. A se distruge în întregime. 3. A nu se alege nimic din ceva.
339
PRĂSiLĂ
PR4ŞTIE s.f
(Loc. av.) Ca din praştie 1. Cu mare viteză. 2. Cu putere. 3. în mod violent. 4. în dezordine, împrăştiat, răsfirat.
(Exp. vb.; fam.) A fi lovit cu praştia (sau de praştie)
A fi cam nebun.
(Exp. vb.; fam.) A da cu praştia în (sau prin) ceva
1.	A se repezi la ceva. 2. (P. ex.) A încerca să fure.
3.	(P. ex.) A fura.
(Exp. vb.; rar) A da cu praştia (pe) undeva A
merge pe undeva foarte rar, din când în când.
(Exp. vb.; rar) A învăţa carte cu praştia A învăţa puţin şi pe apucate.
(Exp. vb.; rar) A păzi casa cu praştia 1. A sta puţin pe acasă. 2. A nu fi aproape niciodată acasă. (Exp. vb.) A păzi treaba cu praştia A lucra foarte puţin.
(Exp. vb.; rar) A-şi face praştia 1. A face cum doreşte. 2. A face cum e normal. 3. A-şi face voia, gustul, plăcerea.
(Loc. av.) Ca de o praştie sau cât dai cu praştia
1.	La mică distanţă, aproape. 2. Puţin.
(Sint.; pop.) Cal de praştie Cal lăturaş.
(Exp. vb.; rar) A-şi lua praştia şi hamul (sau hamul şi praştia) 1. A-şi căuta de lucru. 2. A-şi găsi un rost. 3. A se apuca cu hotărâre de o treabă. (Exp. vb.) A da un cal la praştie A dresa un cal ţinându-1 legat cu o funie şi facându-1 să alerge în cerc, împrejurul celui care îl dresează.
PR^VĂŢ s n.
(Loc. vb.; îrg.) A bate pravăţul A ţine calea unei femei.
(Loc. av.; înv.) în pravăţul vântului în direcţia vântului.
PRAVILĂ s.f.
(Loc. a.; loc. av.; înv.) După (sau pe, ca pe) pravilă 1. Conform legii. 2. (P. ex.) Just, drept.
(Loc. a.; loc. av.; înv.) Peste pravilă (în mod) nedrept, ilegal.
(Loc. av.) în pravilă în poziţie de tragere.
(Exp. vb.) A bate în (sau la) pravilă A trage la ţintă. PRAZ s. m.
(Exp. vb.; fam.) (Adio şi-)un praz verde Nu-mi pasă că pleci!
(Exp. vb.; fam.) A mânca praz A spune minciuni. PRAZNIC s. n.
(Loc. av.; înv.) De praznic 1. (D. îmbrăcăminte) Care se poartă în zile de sărbătoare. 2. De galfestiv. (Loc. av.; fam.) La dracu-n praznic Undeva foarte departe.
PRĂJIvb.
(Loc. vb.; rar) A i-o prăji 1. A încerca să facă un rău cuiva. 2. A pune cuiva gând rău.
(Exp. vb.) A-şi prăji burta la soare A nu face nimic, a lenevi.
PRĂJ7NĂ s.f (Exp. vb.) A lua cu prăjina A alunga pe cineva. (Exp. vb.; gmţ.; ir.) A încăleca prăjina Apleca. (Sint.; îvp.) Călare pe prăjină Om fară căpătâi. (Sint.; îrg.) Prăjină fălcească, stânjenească (sau mare, domnească, legiuită) Veche unitate de măsură pentru lungimi, echivalentă cu circa 5-7 metri. (Sint.; îrg.) Prăjină pătrată fălcească, prăjină pogo-nească, prăjina vânzării Veche unitate de măsură pentru suprafeţe, egală cu circa 180-210 metri pătraţi. (Exp. vb.; fam.) A nu-i (mai) ajunge (nici) cu prăjina la nas A fi foarte încrezut.
(Exp. vb.; fam.) A paşte (pe cineva) cu prăjina A urmări pe cineva pentru a-i face rău.
PRĂPASTIE s.f (Exp. vb.) A fi (sau a se afla, a ajunge etc.) pe (ori la) marginea prăpastiei A se afla într-o situaţie extrem de critică.
(Exp. vb.) A duce (sau a împinge, a băga pe cineva) în prăpastie 1. A pricinui cuiva mari neajunsuri.
2.	A distruge.
(Exp. vb.; fig.) A spune (sau a vorbi) prăpăstii
1.	A spune lucruri care înspăimântă. 2. A spune lucruri lipsite de raţiune.
PRĂPĂD 5. n.
(Loc. av.) Prăpădul pământului (sau Domnului, lui Dumnezeu) Insuportabil, copleşitor.
PRĂPĂD Ivb.
(Exp. vb.) A prăpădi (pe cineva) în bătaie (sau cu bătaia) A bate foarte tare pe cineva.
(Exp. vb.) A se prăpădi după (sau, rar, de) ceva sau cineva 1. A-i plăcea foarte mult ceva sau cineva. 2. A iubi foarte mult pe cineva sau ceva. (Exp. vb.) A se prăpădi cu firea 1. A se agita foarte mult. 2. A-şi face prea multe griji, a se consuma. (Exp. vb.; înv.) A-şi prăpădi călcâiele A fugi foarte repede.
(Exp. vb.; reg.) A prăpădi (pe cineva) din ochi A
iubi pe cineva nespus de mult.
(Exp. vb.; fam.) A se prăpădi de râs (sau de plâns, de ruşine) A râde sau a plânge, a-i fi foarte ruşine. (Exp. vb.; fam.) A se prăpădi de dorul cuiva sau a ceva A dori foarte mult.
PRĂS7LĂ j. f.
(Loc. a.) De prăsilă (D. animale domestice) Selecţionat pentru reproducere.
PRĂŞT7NĂ
340
PRĂŞTiNĂs /
(Loc. vb.) A-i cădea (cuiva) prăştina A înceta, silit de împrejurări, să mai fie încrezut.
(Loc. vb.) A-i da (cuiva) cu prăştină pe la nas
A-şi bate joc de cineva.
PRAVUL 5. n.
(Loc. av.) De-a prăvala De-a dura.
(Loc. vb.) A da prăval (sau prăvala) pe cineva
A doborî pe cineva.
PRĂVĂL/E s. f.
(Sint.; fig.; îrg.) Prăvălie drăcească (sau a diavolului) Persoană despre carc se crede că este stăpânită de diavol.
(Sint.; i. uz) Băiat de prăvălie 1. Tânăr care învăţa negustoria servind într-un magazin. 2. Tânăr angajat ca om de serviciu într-un magazin.
PRÂNZ 5. n.
(Loc. vb.; înv.) A şedea la prânz A prânzi.
(Exp. vb.; gmţ.) A fi (cam) după prânz A fi ameţit de băutură.
(Exp. vb.) A(-i) pune (cuiva) prânzurile A-i face cuiva pomană.
(Sint.; pop.) Prânzul (cel) mic Primă masă care se ia în cursul dimineţii, în prima pauză de muncă, variind după ora de începere a activităţii.
(Exp. av.) După prânz, reg. din prânz înainte în a doua parte a zilei, între amiază şi seară, după-a-miază, după-masă.
(Loc. av.) După prânzurile în fiecare după-amiază. (Loc. av.; rar) Din zori în prânz Toată dimineaţa. (Loc. av.) Din prânz până-n cină Toată ziua. (Sint.; reg.) Prânz de pământ Bucată de pământ pe care o poate lucra un om până la prânz.
PRÂSNEL s. n.
(Exp. vb.; reg.) A-i umbla (cuiva) iute prâsnelul A fi foarte vioi, iute şi harnic.
PREA av.
(Exp. vb.) A fi prea de tot (sau prea din cale afară ori prea-prea) A se depăşi o limită permisă. (Exp. av.) Nu prea Nu chiar, nu tocmai atât de... (Exp. av.) Nici prea-prea 1. Nu peste măsură de.
2.	Nu ieşit din comun.
(Exp. av.; pfm.) Nici prea-prea, nici foarte-foarte
Aşa şi aşa, potrivit.
PREAJMĂ s.f.
(Loc. a.) Din (sau de prin) preajmă Care se află în (sau prin) jur.
(Loc. av.) în (din sau prin) preajmă în (din sau prin) jur.
(Loc. pp.) în (din sau prin) preajma... 1. în, din
sau prin jurul... 2. în, din sau prin faţa... 3. Puţin înainte de... 4. în jurul datei de... 5. în ajunul... (Exp. vb.; pop.) A umbla în (sau prin) preajma cuiva A se ţine după cineva.
PREC7ZIE s.f.
(Loc. a.) De precizie (D. aparate, instrumente de măsură) 1. Care funcţionează cu cea mai mare exactitate, exact. 2. (P. ex.) De calitate, bun. PRECL/M cj.
(Loc. a.; loc. av.) Precum se cade Cum trebuie să fie. (Loc. cj.) Precum şi Ca şi.
(Exp. vb.; fam.) Precum vezi Asta-i situaţia.
(Exp. vb.; fam.) Precum urmează Ca în următoarea enumerare, completare, lămurire.
(Loc. cj.; pop.) Precum ca să în scopul de a..., pentru ca să.
PRED^ vb.
(Exp. vb.; Spt.) A preda ştafeta A înceta activitatea competiţională sperând să aibă continuatori. PREDIC4 vb.
(Exp. vb.) A predica în pustiu (sau în deşert) 1. A da sfaturi pe care nimeni nu le urmează. 2. A vorbi în zadar.
PREDILECŢIE s.f.
(Loc. a.) De predilecţie 1. Preferat. 3. Frecvent. (Loc. a.) Cu (sau de) predilecţie La care se pricepe cineva cel mai bine.
PREFACE vb.
(Exp. vb.) A se preface că nu ştie A ascunde. (Exp. vb.) A se preface mut A tăcea.
(Exp. vb.) A se preface că plouă A se comporta ca şi cum nu s-a întâmplat sau nu a văzut nimic deosebit. PREFĂC4NIE s.f.
(Loc. vb.) A trage la prefăcanie (D. ţuică) A distila. PREFER/NŢĂs/
(Loc. av.) De (sau, înv., cu) preferinţă îndeosebi. (Sint.; Jur.) Drept de preferinţă Drept recunoscut creditorilor titulari ai unei ipoteci de a fi despăgubiţi din vânzarea silită mai înaintea altor creditori. PREGĂT/ vb.
(Exp. vb.) A pregăti terenul 1. A crea condiţii prielnice pentru ceva. 2. A încerca să vadă, să tato-neze dacă o acţiune pe care vrea s-o iniţieze are sorţi de izbândă.
PREL6NG, ~Ă a.
(Loc. av.; reg.) în prelung 1. în pantă domoală, lină. 2. Puţin abrupt. 3. Progresiv, pe măsură ce înaintează spre capăt.
341
PREŢ
pREOŢ/E ,s\ /
(Exp. vb.; înv.) A lepăda din (sau de) preoţie A răspopi.
PREPELEAC s. n.
(Exp. vb.; reg.) A fî gol prepeleac A fi foarte sărac. PREPELIŢĂ s.f.
(Exp. vb.; reg.) A se înţelege ca gâscă cu prepeliţa A nu se înţelege deloc.
(Exp. vb.; reg.) A prins prepeliţa de coadă Este foarte beat.
(Exp. vb.; reg.; fig.) A căuta coada prepeliţei A căuta un lucru inexistent.
PRESĂ s.f
(Loc. vb.) Apune sub presă 1. A presa. 2. A tipări. (Exp. vb.) A avea presă bună (sau proastă) A se bucura de apreciere bună (sau rea) în presă. PRESCHIMBA vb.
(Loc. vb.; înv.) A preschimba cuvinte A sta de vorbă cu cineva, a conversa, a vorbi.
(Loc. vb.; înv.) A preschimba glume A-şi spune glume unii altora, a glumi.
PRESItTNE s.f.
(Sint.) Presiune atmosferică (sau a atmosferei) Presiune pe care o exercită atmosfera asupra suprafeţei pământului, care variază în funcţie de condiţiile atmosferice.
(Sint.) Presiune radiculară Presiune care apare în celulele vii ale rădăcinii unei plante şi determină împingerea apei în sus.
(Sint.) Presiune arterială (sau sangvină, presiunea sângelui) Forţă elastică reactivă a pereţilor arterelor faţă de presiunea sângelui impulsionat de inimă, tensiune.
(Loc. av.) Sub presiune 1. (D. motoare) Gata de a se pune în funcţiune. 2. (Fig.; d. oameni) în condiţii de stres.
PRESTA vb.
(Exp. vb.) A presta un jurământ A depune un jurământ în condiţiile prevăzute de lege sau de uz. (Exp. vb.; înv.; spec.) A presta omagiu (sau jurământ de credinţă) (D. vasali) A depune jurământul de credinţă şi supunere către suzeranul său. PREST/GIU s. n.
(Loc. a.) De prestigiu 1. Prestigios. 2. Care onorează. 3. Care aduce glorie, consideraţie. 4. Important. 5. Valoros.
PREŞ j. n.
(Exp. vb.; fam.) A duce (pe cineva) cu preşul 1. A
induce în eroare, a păcăli, a înşela. 2. A amâna la nesfârşit împlinirea unei promisiuni.
(Exp. vb.; arg.) A bate preş (pe cineva) Abate măr pe cineva.
PRETCĂ s. f „beţişor”.
(Exp. vb.; reg.) L-o da el dracu-n pretcă O va păţi el odată şi-odată.
(Exp. vb.; reg.) A băut de a trecut peste pretcă A
băut peste măsură.
PRETENŢIE s.f (Loc. a.; loc. av.) Cu pretenţii 1. Cu aere de superioritate, de infatuare. 2. Cu o falsă aparenţă de rafinament
(Loc. a.) Fără pretenţie (sau fără pretenţii) 1. Natural, neafectat. 2. Foarte modest.
(Loc. a.) Cu pretenţie de... 1. Care vrea să pară...
2.	Care ar vrea să fie...
PRETEXT 5. n.
(Loc. cj.) Sub pretext(ul) că... 1. Invocând drept motiv că... 2. Pretinzând că...
PREŢ 5. n.
(Loc. a., loc. av.) Fără (de) preţ 1. (Care se vinde) mult sub valoarea reală, ieftin. 2. Imposibil de evaluat în bani, nepreţuit, valoros.
(Loc. a.; îrg.) Cu (sau de) (mare, înv., mult) preţ Foarte valoros.
(Loc. av.) Cu orice preţ în orice condiţii, neapărat. (Loc. av.) Cu niciun preţ în niciun caz, deloc. (Loc. av.; pop.) Preţ (ca) de... 1. Reprezentând contravaloarea a..., egal cu... 2. Aproximativ...
3.	Un interval de timp de circa...
(Exp. vb.) A pune preţ pe ceva (sau pe cineva)
1.	A considera că ceva sau cineva este foarte important sau necesar. 2. A ţine mult la ceva sau la cineva. (Exp. vb.) A avea preţ 1. (D. mărfuri) A se vinde bine, cu preţ ridicat. 2. A valora mult sub aspect material.
(Exp. vb.) A ajunge la preţ A fi căutat, apreciat. (Exp. vb.) A se învoi (sau, reg., a veni) la (sau din) preţ sau (reg.) a se ajunge din preţ A încheia o tranzacţie comercială, înţelegându-se asupra sumei de plată.
(Exp. vb.) A ţine la preţ, (înv.) a se ţine greu la
preţ A nu reduce nimic din suma cerută la o vânzare. (Sint.; înv.) Preţ de sânge Pedeapsă cu moartea. (Sint.; înv.) Preţul sângelui Legea talionului.
(Loc. pp.) Cu preţul... 1. în schimbul contravalorii materiale. 2. (Fig.) Cu sacrificiul... 3. (Fig.) Cu efortul...
(Exp. av.) în preţ Drept compensaţie a unei datorii. (Exp. a.) Fără (de) preţ Foarte important, nepreţuit. (Loc. a.; îvp.) Pre preţ De mare însemnătate.
PREŢUI
342
PREŢU/ vb.
(Exp. vb.) A şti cât preţuieşte ceva (sau cineva)
1.	A cunoaşte defectele cuiva sau a ceva. 2. A şti dinainte că nu trebuie să contezi pe ceva sau pe cineva.
PREVEDERE s.f.
(Sint.) Prevederi sociale Sistem de măsuri privitoare la acordarea de asistenţă socială persoanelor care şi-au pierdut capacitatea de muncă ori celor rămaşi fară venituri.
(Loc. a.; loc. av.) De (sau ca) prevedere Pentru a preveni un lucru primejdios care s-ar putea întâmpla.
(Loc. av.; rar) Cu prevedere Cu atenţie şi prudenţă.
PREVENT/V, ~Ă a.
(Sint.) Medicină preventivă Ramură a medicinii care se ocupă cu mijloacele de combatere a condiţiilor care favorizează apariţia bolilor.
(Sint.) Arest preventiv, detenţie preventivă, (rar) închisoare preventivă Privare de libertate în cursul unui proces penal, pentru a preveni dispariţia infractorului ori influenţarea martorilor.
PREVIZIUNE s.f.
(Loc. pp.; rar.) în previziunea... 1. Având în vedere... 2. în cazul... 3. Cu condiţia... PREZENT, ~Ă s. n., a.
(Loc. av.) în prezent 1. în momentul de faţă. 2. în zilele noastre, acum, azi.
(Sint.; Gram.) Prezent istoric Prezent cu valoare de perfect, folosit în naraţiuni, pentru a da operei forţă de evocare.
(Sint.; Gram.) Prezent gnomic Prezent care arată că o acţiune se îndeplineşte indiferent de timp. PREZENTA vb.
(Exp. vb.) A prezenta arma A mânui arma după anumite reguli militare, fixând-o într-o poziţie stabilită, pentru a da onorul unui superior, unei personalităţi la o ceremonie etc.
(Exp. vb.) A prezenta importanţă A fi important pentru cineva.
(Exp. vb.) A prezenta interes A fi interesant, incitant pentru cineva.
PREZENŢĂ s.f.
(Sint.) Condică (sau caiet, listă etc.) de prezenţă Registru, caiet, listă etc. în care semnează cei care se află la serviciu, la un curs, la o şedinţă etc.
(Loc. pp.) în prezenţa (cuiva) în faţa cuiva.
(Exp. vb.) A avea prezenţă de spirit A avea operativitate în împrejurări dificile şi neprevăzute.
PREZ/UĂ s.f.
(Loc. pp.) în (sau din) preziua... 1. în ajunul. 2. (£ ex.) Cu puţin timp înainte de...
PR/CE s. f.
(Loc. a.; înv.) De price 1. Care constituie prilej de neînţelegere. 2. Care este potrivnic.
(Loc. av.; înv.) Fără de price Cu supunere.
(Loc. vb.; înv.) A se pune în (sau de, cu) price A contrazice pe cineva.
(Loc. vb.; înv.) A face cu pricea A trişa. PRICEPE vb.
(Loc. vb.; reg.) A se pricepe de inimă A se lumina. (Loc. vb.) A nu pricepe boabă (D. o limbă străină) A nu înţelege, a nu şti.
PR/CIN A s.fi (Loc. av.) Fără (nicio sau, înv., de) pricină Fără justificare, nemotivat.
(Loc. cj.) Din pricină că Deoarece.
(Loc. pp.) Din pricina... sau (rar) din pricină de... Ca urmare a...
(Loc. vb.) A(-i) căuta (cuiva) pricină A căuta motiv de ceartă cu cineva.
(Loc. vb.) A(-i) găsi (cuiva) pricină 1. A găsi motiv de ceartă cu cineva. 2. (P. ex.) A reproşa cuiva ceva pe nedrept.
(Loc. vb.; îrg.) A se pune de (sau în) pricină 1. A
se certa. 2. A se împotrivi.
(Loc. vb.; înv.) A avea (sau a fî în) pricină (cu
cineva) 1. A fi certat cu cineva. 2. (înv.; spec.) A se judeca cu cineva.
(Loc. vb.; înv.) A sta (de) pricină A se împotrivi. (Loc. vb.; reg.) A da la pricină A începe sa se certe.
(Loc. vb.; înv.) A pune pricină (că...) A motiva. (Loc. a.; înv.) De (sau cu) pricină ori cu pricini
Vinovat.
(Loc. vb.; înv.) A-i da pricină A acuza.
(Loc. a.) Cu pricina Despre care este sau a fost vorba, respectiv.
PRICOPSEALĂ s.fi (Exp. vb.; înv.) A lua (sau a da, a avea) pe cineva pe (sau spre, de) pricopseală A lua (sau a da) pe cineva ca ucenic, ca elev.
PRIETEN, ~Ă a.
(Exp. vb.; reg.) A se face prieteni A se întovărăşi-PRIETEN/E s. fi.
(Exp. av.) Cu prietenie în mod amabil, binevoitor, prietenos, afabil, afectuos.
(Exp. av.) Fără prietenie Lipsit de amabilitate, ostil, rece.
343
PRIMEJDIE
PRIGON 5. n.
(Loc. a.) Din (sau în, de la, la) prigon (D. animale de tracţiune) 1. înhămat. 2. înhămat la mijloc.
(Loc. vb.) A pune (un animal) la prigon A înhăma la mijloc, între alte animale într-un atelaj. PRIGOREALĂ s.f (Loc. vb.) A face (sau a se da) prigoreală A face plajă.
PRIHANĂ s.f.
(Loc. vb.; i. uz.) A-i arunca (sau a-i zice) prihană
1.	A învinui. 2. A reproşa.
(Loc. a.) Fără (de) prihană 1. Nevinovat. 2. Cast. PRI/NŢĂ s.f (Loc. a.; loc. av.; înv.) Cu (mare) priinţă Cu multă bunăvoinţă.
(Loc. av.; îvp.) Fără de priinţă în mod obiectiv. (Loc. av.; îrg.) Cu priinţă Devotat.
(Loc. a.; loc. av.; înv.) De (sau cu) priinţă (în mod) util.
PRILEJ s. n.
(Loc. av.; înv.) La prilej în faţa situaţiei.
(Sint.; îrg.) Vreme cu prilej Moment potrivit, favorabil. (Loc. vb.; înv.) A-şi face prilej cu... A se îndeletnici cu...
(Loc. vb.; înv.) A lua (de) (sau a-şi afla) prilej
A invoca un pretext.
(Loc. av.; i. uz) Cu prilej Mult.
(Loc. a.; reg.; sprs.) Cu prilej Aducător de rele. PRILEJIvb.
(Loc. vb.; înv.) A i se prileji moarte(a) A muri. PRIM, ~Ă fl.
(Sint.) Primă audiţie Executare pentru prima oară a unei compoziţii muzicale.
(Loc. a.; loc. av.) în primă audiţie (Care se execută) pentru prima oară în faţa publicului.
(Sint.) Prim plan Imagine în cinematografie care prezintă detaliile unor obiecte, ale unor personaje filmate de aproape.
(Sint.) June prim sau prim amorez Actor sau cântăreţ care interpretează rolul principal de îndrăgostit la teatru sau la operă.
(Sint.) Prim secretar, prim dirijor, primă balerină Persoană care ocupă gradul cel mai înalt în ierarhia acestor funcţii.
(Sint.; Mat.) Număr prim Număr care este divizibil numai cu unitatea şi cu el însuşi.
(Loc. av.) în primul rând (sau, rar, loc) înainte de toate.
(Sint.) Materie primă Material prin a cărui prelucrare se obţin produse finite.
PRIMAR, -Ă1 a.
(Sint.; reg.) Cale primară Primă vizită pe care o fac tinerii căsătoriţi şi părinţii mirelui părinţilor miresei, la câteva zile după nuntă.
(Sint.) Văr primar (sau vară primară) Grad de rudenie între copiii mai multor fraţi şi surori.
(Sint.; înv.) Fraţi primari Fraţi născuţi care au în comun ambii părinţi.
PRIMAR, ~Ă2 a.
(Sint.) Medic primar Grad în ierarhia cadrelor medicale, superior medicului specialist, care se obţine în urma unui concurs.
(Sint.) învăţământ primar Prim ciclu de patru clase al învăţământului obligatoriu.
(Exp. vb.; reg.) A face (pe cineva) primar A bate. PR/MĂ s. f. sg.
(Loc. a.; loc. av.; înv.) De(-a) prima, din prima
1.	De la început. 2. (Care s-a făcut) de timpuriu, devreme. 3. înainte de orice, primordial.
(Loc. a.; loc. av.; reg.) în primă 1. înainte de vreme.
2.	Prematur.
PR/MĂVARĂ s.f
(Exp. a.) De primăvară 1. Care creşte în timpul primăverii, primăvăratic. 2. (D. plante) Care se seamănă sau răsar în timpul primăverii. 3. Care are loc în timpul primăverii. 4. (D. haine) Potrivit pentru primăvară.
(Exp. av.) în primăvară 1. în timpul primăverii.
2.	în fiecare primăvară. 3. în cursul sau la sosirea primăverii viitoare.
(Exp. av.) La primăvară 1. în cursul primăverii viitoare. 2. La sosirea primăverii.
(Exp. av.) Astă primăvară în cursul primăverii trecute.
(Exp. av.) Spre (sau, îrg., despre) primăvară Când se apropie primăvara.
(Exp. vb.) A bate (un) vânt de primăvară (peste ceva) A risipi.
(Sint.; fig.) Primăvara vieţii Tinereţe. PRIMEJDIE s.f (Loc. a.) De (mare) primejdie 1. Primejdios. 2. Care vesteşte un pericol. 3. (Gmţ.) Extraordinar.
(Exp. a.; exp. av.; pop.; sprs.) Cu primejdie De rău augur.
(Exp. vb.) A-şi pune viaţa (ori capul) în primejdie A-şi risca viaţa.
(Exp. vb.; înv.) A se pune (ori a se băga, a cădea) la (sau în) primejdie A se expune pericolului. (Exp. vb.) A-i fi capul în primejdie A se afla în mare pericol.
PRIMEN/
344
(Loc. vb.; îrg.) A da de (sau a veni la) primejdie cu cineva A avea o supărare cu cineva.
(Exp. vb.; înv.) A da (pe cineva) de primejdie ori a băga (sau a pune pe cineva) în primejdie 1. A pricinui cuiva un rău. 2. A băga pe cineva într-un necaz.
PRIMEN/ vb.
(Loc. vb.; îrg.) A primeni gazda, a se primeni din... A se muta din...
(Loc. vb.) A se primeni din lumea aceasta, a primeni viaţa A muri.
(Loc. vb.; înv.) A primeni (pe cineva) din viaţă A ucide.
PRIM/ vb.
(Exp. vb.; înv.) A primi în sine A rămâne însărcinată.
(Exp. vb.; înv.) A primi de... A considera ca... sau drept...
PRIM/RE 5. f.
(Loc. vb.) A-şi lua (ceva) în primire A prelua un lucru, un post, o sarcină etc.
(Loc. vb.) A lua (pe cineva în) primire 1. A ţine pe cineva sub supraveghere, în evidenţă. 2. A purta de grijă pentru cineva. 3. (Fig.) A certa pe cineva.
4.	(Fig.) A-şi bate joc de cineva.
(Loc. vb.) A da (pe cineva sau ceva) în primire
1.	Predare a cuiva sau a ceva. 2. încredinţare a cuiva sau a ceva unei alte persoane.
(Loc. vb.; gmţ.) A da în primire A muri.
(Loc. vb.) A avea (ceva) în primire A răspunde de ceva.
(Exp. a.) De primire 1. (D. încăperi) Care este destinat oaspeţilor, vizitatorilor sau solicitanţilor. 2. (D. zile, ore) Când se primesc oaspeţi, vizitatori sau solicitanţi. 3. (D. încăperi) în care este permis accesul vizitatorilor.
PRIMPREJUR av.,pp.
(Loc. a.) De primprejur I. Care se află în jur.
2.	înconjurător. 3. învecinat.
PRIN pp.
(Loc. av.) Prin excelenţă Indică dezvoltarea maximă a intensităţii de manifestare a cuiva.
(Loc. pp.) Prin intermediul..., prin mijlocirea...
Prin medierea...
PRINCIPAL, ~Ă a.
(Sint.; Gram.) Propoziţie principală Propoziţie independentă dintr-o frază, de care depind propoziţiile subordonate.
(Sint.) Fond lexical principal sau fondul principal (de cuvinte) Parte esenţială a vocabularului unei
limbi, care cuprinde cuvintele utilizate cel mai frecvent de toţi vorbitorii.
(Loc. av.) în principal 1. în primul rând. 2. Cu precădere. 3. în linii mari.
PRINC/PIU n.
(Loc. a.) De principiu (sau principii) Care are caracter teoretic, general şi preliminar.
(Loc. av.) în principiu 1. Din punct de vedere teoretic. 2. în linii generale.
(Loc. av.) Din principiu Conform unui punct de vedere general, hotărât o dată pentru totdeauna. (Loc. a.) Cu (sau fără) principii (D. oameni) Cu (sau fără) convingeri sau norme de conduită precise. PR/NDE vb.
(Loc. vb.; reg.) A prinde un sărutat (sau o sărutare) A săruta.
(Exp. vb.) A prinde foc cu gura A face tot posibilul pentru a reuşi.
(Exp. vb.) A prinde oala de toartă A deveni obraznic şi încrezut.
(Loc. vb.; îrg.) A-şi prinde capul (sau capetele) A se pune la adăpost de primejdii.
(Exp. vb.) A se prinde cu dinţii de carte A se
apuca serios de învăţătură.
(Exp. vb.) A prinde de urechi (pe cineva) A urechea. (Loc. vb.; reg.) A-şi prinde de gură A se abţine să spună ceva, a tăcea.
(Exp. vb.; reg.; d. vin) A prinde de limbă A pişcă (pe cineva).
(Exp. vb.; înv.) A prinde (un) lucru A lucra.
(Exp. vb.; reg.) A-l prinde (pe cineva) sau a-i prinde (cuiva) mâna (la ceva) A se pricepe la ceva, dovedindu-se îndemânatic.
(Exp. vb.; înv.) Aprinde arme (sau armele) A porni o acţiune militară împotriva cuiva.
(Exp. vb.) A se prinde (cu cineva) de păr (sau de piept) A se încăiera cu cineva.
(Exp. vb.; reg.) A se prinde în horă (sau în joc)
1.	A participa pentru prima dată la horă. 2. (D. tineri) A ajunge la vârsta când poate ieşi la horă, la dans etc. în sat. 3. A se lăsa antrenat într-o acţiune, atras de mersul evenimentelor.
(Exp. vb.) A prinde (pe cineva) la joc (sau în hora etc.) A invita sau a lua pe cineva la joc, în horă etc. (Loc. vb.; rar) A prinde obicei A se obişnui.
(Loc. vb.; înv.) A prinde nărav A se nărăvi.
(Loc. vb.) A prinde de veste (ori, rar, de ştire) sau (îrg.) a prinde veste 1. A afla. 2. A-şi da seama. (Exp. vb.) A (se) prinde în cursă (sau în capcana, în laţ) 1. A face să intre într-o încurcătură mare,
345
PR/NDE
periculoasă, din care nu se poate ieşi. 2. A (se) înşela.
3.	A (se) da de gol.
(Exp. vb.; îvp.) A prinde (pe cineva) la oaste (sau, reg., Ia catane) A duce pe cineva cu forţa în armată. (Exp. vb.; îvp.) A-i prinde ochii (cuiva) sau a-1 prinde (pe cineva) de ochi A atrage privirile cuiva, datorită aspectului armonios sau ieşit din comun, a frapa.
(Exp. vb.) A prinde (pe cineva) la mână (sau la, în mâna lui) A ajunge să dispună de soarta, de viaţa etc. cuiva (care a comis ceva).
(Exp. vb.) A prinde şarpele cu mâna altuia A rezolva o situaţie dificilă folosindu-se de efortul altcuiva, dar atribuindu-şi meritele.
(Exp. vb.; gmţ.) A prinde vulpea de coadă A fugi pentru a scăpa de ceva sau de cineva.
(Exp. vb.) A prinde prepeliţa (ori ciocârlanul sau purceaua etc.) de coadă A se îmbăta.
(Exp. vb.) A prinde peşte 1. A pescui. 2. (Arg.) A copia la teză.
(Loc. vb.; reg.) A prinde (cuiva) o nevoie A ajuta pe cineva aflat într-o situaţie materială dificilă. (Loc. vb.; pop.) A-şi prinde o (sau vreo) nevoie (sau nevoile cu ceva) A face faţă unei nevoi materiale. (Exp. vb.; reg.) A se prinde ca nuca (sau ca mazărea) în (sau de) perete A fi total nepotrivit pentru o anumită împrejurare.
(Exp. vb.) A nu se prinde somnul de cineva A nu
putea dormi.
(Exp. vb.; îrg.) A i se prinde (cuiva) privirile (sau ochii ori ochiul) de (ori pe) cineva (sau de ceva)
1.	A se opri cu privirea pe cineva sau pe ceva. 2. A alege cu privirea pe cineva sau ceva.
(Loc. vb.; înv.) A i se prinde mintea după ceva A fi de acord cu cineva sau cu ceva.
(Loc. vb.) A-i prinde rău (bine) A-i face un (de)ser-viciu sau a-i cauza un rău (un bine).
(Loc. vb.) A-şi prinde foamea, setea, pofta 1. A-şi potoli foamea, setea, pofta. 2. A lua foarte puţin din ceva, a-şi amăgi foamea, setea, pofta.
(Loc. vb.) A-1 prinde rău (bine) (pe cineva) A (nu)-i sta bine cu ceva, a (nu)-l avantaja.
(Loc. vb.) A prinde putere (ori puteri sau forţă) sau (reg.) a prinde la putere 1. (D. fiinţe) A începe sa capete sau a căpăta mai multă forţă, vitalitate, a se întări. 2. (D. fenomene fizice etc.) A-şi intensifica activitatea.
(Loc. vb.) A prinde rădăcini (sau rădăcină) (D.
oameni) 1. A căpăta stabilitate într-un anumit loc, a se fixa, a se stabili. 2. (D. acţiuni, deprinderi ale
oamenilor) A începe să găsească un mediu prielnic pentru a se manifesta.
(Loc. vb.) A prinde carne (moale sau burtă ori seu etc.) ori a se prinde carnea (pe cineva) A se
îngrăşa.
(Loc. vb.) A prinde limbă (sau glas) ori (pop.) a prinde la limbă 1. A se încuraja. 2. A începe să vorbească. 3. (D. copii; rar) A începe să vorbească. (Loc. vb.; înv.) Aprinde (o) limbă A găsi un informator, un spion.
n nn 1 A nrinHp viata «an /rpo 'l a nrinrlp lî»
\^^~-L~ r*------------	’ ‘—ţr**	—	£----—----
viaţă 1. A se înviora. 2. A se însănătoşi.
(Loc. vb.; pop.) Aprinde inimă ori (reg.) a-şi prinde inima sau a (mai) prinde la inimă 1. A începe să capete curaj, a se îmbărbăta. 2. A-şi veni în fire.
3.	A-şi reface forţele.
(Loc. vb.) A prinde fiinţă (sau viaţă) 1. A se naşte.
2.	A se contura vizual sau în minte.
(Loc. vb.) A prinde nas sau (reg.) a prinde la nas
A deveni arogant sau obraznic, a se obrăznici. (Loc. vb.) A prinde faţă 1. (D. oameni) A începe să arate bine, căpătând culoare, un aspect frumos, sănătos. 2. (D. alimente) A se rumeni sub acţiunea focului.
(Exp. vb.) A prinde un fir 1. A avea un punct de plecare pentru a afla ceva. 2. A obţine firul liber la telefon, pentru a putea avea o convorbire.
(Loc. vb.; îvp.) A prinde temei A căpăta stabilitate, a se statornici, a se stabili.
(Loc. vb.; îvp.) A prinde foc A se înflăcăra.
(Loc. vb.) A prinde minte (ori, reg., la minte, la cuminţie) 1. A câştiga experienţă, devenind mai înţelept. 2. A se face om de treabă.
(Loc. vb.) A prinde chef (sau, rar, la chef, la voie bună) 1. A începe să se înveselească.
(Loc. vb.; înv.) A prinde partea (cuiva) 1. A lua cuiva apărarea. 2. A se situa pe aceeaşi poziţie cu cineva.
(Exp. vb.; înv.) A(-şi) prinde gazdă A poposi la o anumită gazdă.
(Loc. vb.; reg.) A prinde la zile 1. A se maturiza.
2.	A îmbătrâni.
(Loc. vb.; pfm.) A prinde seu (la rărunchi) A se
îmbogăţi.
(Loc. vb.; reg.) A prinde urechi 1. A auzi. 2. A înţelege. (Loc. vb..; reg.) A prinde în cap A se îmbăta. (Loc. vb.; reg.) A prinde zburător A se transforma în strigoi.
(Loc. vb.) A(-l) prinde mirarea sau, îvp., mirare, minune, minuni (pe cineva) A se mira tare.
PRINS
346
(Loc. vb.; înv.) A-l prinde otrava A se otrăvi. (Exp. vb.; rar) Ce te-a (sau l-a, v-a etc.) prins? E de mirare această atitudine, acţiune etc. neaşteptată, anormală.
(Loc. vb.; reg.) A-l prinde minţile (pe cineva) 1. A
şti. 2. A pricepe.
(Loc. vb.) A prinde beţia (pe cineva) A (se) îmbăta. (Loc. vb.) A-l prinde (pe cineva) friguri (sau friguri de moarte) A simţi un fior de spaimă, de furie etc. (Exp. vb.; reg.) A prinde (pe cineva) cu coada între uşă A surprinde pe cineva minţind.
(Loc. vb.; înv.) A prinde cu chirie A închiria. (Loc. vb.; înv.) A prinde loc 1. A se bucura de consideraţie. 2. A fî util. 3. A ţine loc de...
(Loc. vb.) A nu-1 prinde locul (sau starea) pe cineva A nu avea astâmpăr, neputând sta locului sau negăsindu-şi locul.
(Exp. vb.; înv.) A-i prinde calea cuiva A pândi trecerea cuiva, stând în drumul lui.
(Exp. vb.; rar) A prinde (pe cineva) cu măsura (sau cu litra ori cu ocaua) mică A descoperi minciuna sau înşelătoria practicate de cineva.
(Exp. vb.; reg.) A prinde în piuă (sau cu piuliţa) A da pe cineva de gol.
(Exp. vb.; rar) A nu-1 prinde (pe cineva) vremea
în loc A fi extrem de ocupat.
(Loc. vb.; înv.) A se prinde chezaş (sau cu chezăşie) A garanta pentru sine sau pentru altul.
(Loc. vb.; înv.) Cum s-ar prinde Cum s-ar zice. (Exp. vb.) A (se) prinde la (sau în) vorbă (sau, reg., în cuvinte) cu cineva 1. A începe să discute cu cineva. 2. (Reg.) A se înţelege.
(Loc. vb.) A (o) prinde la fugă sau a prinde fuga A o lua la fugă.
(Exp. vb.; pop.) Aprinde (pe cineva) de muşteriu
A face pe cineva să devină client.
(Loc. vb.; reg.) A prinde post A posti.
(Loc. vb.; reg.) A se prinde în câini (cu cineva)
1.	A încerca să enerveze pe cineva. 2. (Reg.) A provoca pe cineva.
(Loc. vb.; reg.) A-şi prinde mintea (cu cineva)
A lua în serios spusele cuiva.
(Loc. vb.; reg.) A-şi prinde treabă (sau vadul cu cineva) A o păţi.
(Loc. vb.) A se prinde în sâmbră sau a prinde în ortăcie (ori în, de sâmbră) sau a prinde tovărăşie
A se întovărăşi.
(Loc. vb.) A prinde cheag 1. (D. oameni) A se îmbogăţi. 2. (D. conversaţii) A se înfiripa.
(Loc. vb.) A nu i se prinde (cuiva) colacii A nu reuşi ceea ce şi-a propus.
(Exp. vb.; fam.) A prinde (pe cineva) cu mâta-n sac A demasca un înşelător.
PRINS, ~Ă a.
(Exp. vb.; rar) A fi prins de cap şi de picioare A nu putea acţiona liber.
(Exp. vb.; reg.) A-i fi (cuiva) graiul prins A nu
putea vorbi, a fi mut.
(Exp. vb.; pop.) A fi cu braţele prinse (D. o femeie) A avea copil mic.
(Exp. vb.; îvp.) A fi prins de limbă A fi ameţit de băutură.
PRINSOARE s.f.
(Loc. vb.) A face prinsoare A paria.
(Loc. a.; reg.) Cu prinsoare (D. oameni) Bogat. PR/NTRE pp.
(Exp. vb.) A-i scăpa printre degete A nu putea reţine, a nu putea prinde ceva important.
(Loc. av.) Printre picături în mod discontinuu, sporadic.
(Exp. vb.) A vorbi printre dinţi sau (rar) printre buze 1. A vorbi neclar, pentru a nu fî auzit bine.
2.	A-şi stăpâni cu greu furia.
(Exp. vb.) A citi printre rânduri A descifra aluziile dintr-un text.
PRIPAS n.
(Loc. a.; fam.) De pripas 1. (D. animale domestice) Care este sau a rămas fară stăpân. 2. (D. copii) Care a fost abandonat de părinţi. 3. (P. ex.; d. copii) Nelegitim. 4. (Dep.; d. oameni) Venetic.
(Exp. vb.; rar) A lăsa pe cineva de pripas A abandona pe cineva într-un moment dificil.
(Exp. vb.) A lua, a prinde, a cădea de pripas (D. vite) A fi folosit drept zălog până la răscumpărarea de către stăpân a pagubelor cauzate m semănături.
PR/PĂ s.f.
(Loc. av.) In (sau, îrg., de, cu) pripă în grabă mare, (pop.) de zor.
(Loc. a.; înv.) De pripă 1. Care se face sau are loc repede. 2. Care trebuie făcut repede.
(Loc. av.; pop.) Fără pripă Pe îndelete.
PRIPON 5. n.
(Exp. vb.) A lega (sau a sta, a pune, a lăsa) i*1 pripon A (se) priponi.
PR/SMĂ s.f.
(Loc. pp.) Prin (sau, rar, sub) prisma... 1* Dm punctul de vedere al... 2. Potrivit cu...
347
PROASPĂT
FRISOS s. n.
(Loc. a.; loc. av.) De (sau în de) prisos 1. Din belşug.
2.	în plus. 3. (P. ex.) Inutil. 4. Mai mult decât trebuie. (Loc. a.; loc. vb.; înv.) Cu prisos (într-o măsură) care depăşeşte obişnuitul, normalul, cerinţele, aşteptările etc., excesiv.
(Loc. av.; înv.) La prisos Pus deoparte (ca rezervă sau) ca economie.
PRISOS7NŢĂ s.f.
(Loc. av.) Cu (sau, înv., de, din) prisosinţă 1. Mai mult decât trebuie. 2. (P. ex.) Din plin. 3. (P. ex.) îndeosebi.
PRISOS7RE 5. /
(Loc. av.) Cu prisosire 1. Mai mult decât trebuie.
2.	(P. ex.) Din plin.
PRITOC/ vb.
(Exp. vb.; reg.) A pitroci limba (sau vorbele) în gură 1. A vorbi încurcat sau nedesluşit. 2. (P. gn.) A trăncăni. 3. (P. gn.) A nu fî ascultat.
PRIVEALĂ s.f.
(Loc. pp.; îvp.) în priveala... 1. în văzul cuiva
2.	în prezenţa cuiva.
(Loc. vb.; înv.) A ieşi (sau a se afla) în priveală sau a face priveală 1. A privi. 2. A asista.
(Exp. vb.; înv.) A fi în priveală A inspecta. PRIVEGHERE s.f
(Loc. a.; loc. av.) în priveghere în grija cuiva. (Loc. a.; loc. av.) Cu priveghere Cu grijă. PRIVELIŞTE sf (Loc. av.; înv.) în (înv., spre) privelişte 1. în văzul tuturor. 2. Ca să vadă oricine. 3. în prezenţa cuiva sau a tuturor.
(Loc. pp.; înv.) în priveliştea... 1. în văzul cuiva.
2.	In prezenţa cuiva.
(Exp. vb.; înv.) A se face (de) privelişte A se da în spectacol în fata cuiva.
PRTV7 vb.
(Exp. vb.) A privi spre (sau către) ceva (D. clădiri) A fi cu faţada spre ceva.
(Loc. pp.) în (ceea) ce (sau cât, înv. întrucât, încât) priveşte... (ori, rar, privea...) 1. Referitor la... 2. Din punctul de vedere al...
PRlViNŢĂ s.f.
(Loc. av.) în această (sau, pop., astă) privinţă (sau într-o privinţă) 1. în ceea ce priveşte. 2. Din acest punct de vedere.
(Loc. av.) într-o (oarecare) privinţă Dintr-un anumit punct de vedere.
(Loc. av.) în unele privinţe Din unele puncte de vedere.
(Loc. av.) în multe privinţe Din multe puncte de vedere.
(Loc. pp.) în privinţa... (înv. cu privinţă la...)
1.	Referitor la... 2. Sub aspectul... 3. Sub raportul... (Loc. vb.; înv.) A lua în privinţă A lua în consideraţie.
PRIV7RE s. f.
(Loc. av.) Dintr-o privire 1. Imediat ce s-a uitat.
2.	Cât a putut vedea uitându-se repede.
(Loc. pp.; înv.) în (sau la) privirea (cuiva) în văzul cuiva.
(Loc. av.; înv.) în această privire Din acest punct de vedere.
(Loc. av.; înv.) într-o (oarecare) privire Dintr-un anumit punct de vedere.
(Loc. av.; înv.) în unele priviri Din unele puncte de vedere.
(Loc. av.; înv.) în multe priviri Din multe puncte de vedere.
(Loc. av.; înv.) în toate privirile Din toate punctele de vedere.
(Loc. pp.) Cu privire la... Referitor la...
(Loc. pp.) în (sau din) privirea... în privinţa... PRIVITOR, -OARE s. m.f, a.
(Loc. pp.) Privitor la... Referitor la...
PR7ZĂ s.f.
(Exp. vb.) A fî (sau a se afla) în priză (D. o piesă de şah) A fi în pericol de a fi capturată.
(Sint.; Teh.) Priză electrică,priză de curent Dispozitiv cu ajutorul căruia se realizează conectarea la
o	reţea electrică a unui aparat prin intermediul unei fişe de curent.
(Sint.) Priză de pământ Dispozitiv cu ajutorul căruia se realizează o legătură electrică conductoare directă cu pământul a unei reţele electrice, pentru asigurarea protecţiei contra pericolului de electrocutare.
(Sint.) Priză aeriană (de curent) Priză prin care se realizează legătura dintre o reţea electrică aeriană şi un tramvai, un troleibuz, o locomotivă electrică. (Exp. vb.; fam.) A fî (sau a băga pe cineva) în priză 1. A fi sau a face ca cineva să fie în contact direct cu ceva. 2. A fi sau a face ca cineva să fie foarte activ.
(Loc. vb.) A avea priză la... A trezi interesul cuiva. PROASPĂT, ~Ă a.
(Loc. vb.; reg.) A face proaspăt A tăia porcul. (Loc. av.; pop.) Din (sau, înv., de) proaspăt De curând.
(Loc. av.; îvp.) în proaspătă vreme Imediat.
PROAŞCĂ
348
PROAŞCĂ s.f.
(Exp. vb.; pop.) A face (sau a da) proaşcă sau proaşca (în, între, prin, printre sau împrejurul...) A năvăli în, între, prin, printre sau împrejurul a ceva, a se năpusti, a da iama.
PROBABIL, ~Ă a.
(Sint.) Timp probabil Condiţii meteorologice care se prevăd pentru zilele care urmează.
(Exp. vb.) Este (sau e) probabil că... Este posibil să...
PROBABILITATE s.f.
(Loc. av.) Cu probabilitate 1. în mod probabil. (Loc. av.) După toate probabilităţile (sau, înv., după toată probabilitatea) După cât se pare, probabil, poate, posibil, (pfm.) pesemne, (înv.) proba-bilmente.
(Sint.; Mat.) Calculul (sau teoria) probabilităţilor (sau probabilităţii) 1. Calcul care permite să se aprecieze dacă un eveniment se va întâmpla sau nu, în funcţie de evenimente mai simple, presupus cunoscute. 2. Capitol al matematicii care studiază proprietăţile claselor de mulţimi şi ale variabilelor aleatorii.
PROBĂ s.f.
(Sint.; Jur.) Probă cu martori Dovedire cu martori a unei afirmaţii, a unei situaţii etc. în faţa instanţelor de judecată.
(Loc. vb.) A da probă (sau probe) de... A dovedi, a demonstra, a proba.
(Loc. a.) De (sau, pop., de o) probă Care serveşte ca încercare.
(Loc. av.) De (sau, pop., de o) probă De verificare. (Sint.) Corp de probă Eşantion.
(Sint.) Arbore de probă Arbore ales după anumite criterii, apoi tăiat şi stivuit, astfel ca din volumul obţinut să se poată deduce volumul unei specii de arbori.
(Exp. vb.; reg.) A-i trage (cuiva) o probă de bătaie
A bate zdravăn pe cineva.
PROCES .s. n.
(Exp. vb.; Jur.) A face (sau a intenta) cuiva (sau, înv., asupra cuiva) proces A chema pe cineva în faţa instanţelor de judecată.
(Exp. vb.) A face procesul (cuiva sau a ceva) A ataca în cuvinte pe cineva sau ceva, a critica.
(Exp. vb.) A-i face cuiva proces de intenţii (sau intenţie) A învinui pe cineva pentru intenţii reprobabile pe care nu poţi dovedi că le-a avut.
(Exp. vb.) A-şi face proces(e) de conştiinţă A-şi reproşa anumite atitudini sau acţiuni, a regreta.
(Sint.) Proces de producţie 1. (Econ.) Activitate socială în cadrul căreia oamenii acţionează, cu ajutorul uneltelor de producţie, asupra obiectului muncii pentru a crea bunuri materiale. 2. (Teh.) Totalitate a procedeelor folosite pentru transformarea materiilor prime şi a semifabricatelor în produse finite. PROCH/MEN j. n.
(Loc. vb.) A veni (iar sau iarăşi) la prochimen
1.	A reveni la subiectul în chestiune, după o digresiune. 2. (Reg.) A se potrivi.
(Loc. vb.) A aduce (pe cineva) la prochimen A aduce pe cineva pe calea cea bună. PRODUCŢIE s.f.
(Sint.; Econ.) Producţie de mărfuri Formă de organizare a economiei sociale în care produsele muncii sunt create de către diferiţi producători independenţi.
(Sint.; Econ.) Mica producţie de mărfuri Formă de economie bazată pe proprietatea privată şi munca personală a proprietarului mijloacelor de producţie.
(Sint.; Econ.) Mod de producţie Mod istoriceşte determinat în care oamenii produc bunurile necesare existenţei lor, caracterizând o orânduire socială. (Sint.; Econ.) Relaţii de producţie Raporturi economice care se stabilesc între oameni în procesul de producţie.
(Sint.; Econ.) Mijloace de producţie Totalitate a obiectelor muncii şi a mijloacelor de muncă pe care oamenii le folosesc în procesul de producere a bunurilor materiale.
(Sint.; Econ.) Forţă de producţie însumare între mijloacele de producţie şi forţa de muncă a oamenilor implicaţi în producţie.
(Exp. vb.) A fi (sau a se afla, a intra etc.) în producţie A fi sau a intra într-un serviciu care produce ceva pentru schimbul de mărfuri.
PRODUS n.
(Sint.; Econ.) Produs brut Material obţinut dintr-o exploatare, înainte de sortare sau de prelucrarea finită.
(Sint.; Econ.) Produs finit Produs cu procesul de fabricaţie încheiat, care corespunde întocmai condiţiilor tehnice stabilite.
(Sint.; Econ.) Produs de schimb Marfa.
(Sint.; Econ.) Produs necesar Parte a produsului creat care este necesară pentru asigurarea reproducerii forţei de muncă.
(Sint.; Econ.) Produs global Totalitate a bunurilor materiale create într-o ramură din sfera productiva.
349
PRUDENŢĂ
(S^t.; Econ.) Produs net 1. Parte a produsului global care reprezintă valoarea nou creată. 2. (P. ex.) Venit naţional.
(Sint.; Econ.) Produs social total 1. Totalitate a bunurilor materiale create în decursul unei perioade de timp. 2. Sumă a produsului global din toate ramu-, rile economiei, într-o perioadă dată.
(Sint.; Econ.) Produs intern brut Valoare monetară - la preţurile pieţei a bunurilor şi serviciilor produse de o economie în decursul unei perioade, de regulă un an.
PROERESIS s. sg.
(Loc. vb.; înv.) Din (sau cu) bun proeresis ori de bun proeresisul (cuiva) De bună voie.
(Loc. vb.; înv.) A lăsa la (bun) proeresisul (cuiva) A da cuiva libertatea să procedeze cum doreşte. PROF7L s. n.
(Loc. a.) Din (sau în) profil Dintr-o parte a feţei sau a corpului.
(Sint.) Profil geologic Reprezentare grafică, în plan vertical, a structurii geologice a unei porţiuni din scoarţa terestră.
(Loc. a.) De profil Care aparţine unei anumite specialităţi.
PROF7T s.’n.
(Loc. pp.) în profitul... (cuiva) în interesul material sau spiritual al cuiva.
(Loc. av.; fam.) Un ce profit Un oarecare beneficiu. (Sint.; Econ.) Profit mijlociu Parte a plusvalorii creată în societate care revine fiecărui capitalist proporţional cu mărimea capitalului avansat.
(Sint.; Econ.) Profit comercial Parte a plusvalorii creată în sfera productivă.
PROHAB s. n. „şliţ”.
(Exp. vb.; rar) A descoase (pe cineva) din toate prohaburile A încerca cu orice preţ să afli secretele cuiva.
PROOR s. n.
(Exp. vb.) A da oile în proor A duce oile la păşune înainte de mulsul de dimineaţă.
PROPRIU, ~IE a.
(Loc. a.; loc. av.) Propriu zis 1. în sensul strict al cuvântului. 2. La drept vorbind.
(Loc. av.) La propriu 1. în mod real. 2. Concret.
3.	Obiectiv.
(Sint.) Amor propriu Sentiment al propriei demnităţi.
PROPTĂ s.f.
(Exp. vb.; îrg.) A sta proptă gardului A sta degeaba. (Loc. pp.; reg.) în proptă In contra.
(Exp. vb.; reg.) A se pune (în) proptă (cu cineva)
sau a sta în propta cuiva A se împotrivi cuiva. PROST, PROASTĂ a.
(Sint.) Soldat prost Militar fară grade.
(Sint.; pfm.) Neam prost Persoană lipsită de bunele maniere.
(Exp. vb.) A se simţi prost A fi stânjenit.
(Sint.; înv.) Palmă proastă Veche unitate de măsură pentru lungime, mai mică decât palma obişnuită. (Exp. vb.; pfm.) A pica prost A sosi într-un moment nepotrivit
(Sint.) Glumă proastă Glumă nepotrivită, care jigneşte.
(Loc. a.) De prost gust Deplasat.
(Loc. av.; reg.) A proasta sau a (ori de-a) prostul în zadar.
(Exp. vb.; pfm.) A-şi găsi prostul A găsi omul pe care să-l poată înşela uşor.
(Exp. vb.; pfm.) A face pe prostul (sau, reg., a se face prost) A simula prostia.
(Exp. vb.) A fi un prost şi jumătate sau a fi prost ca noaptea A fi foarte prost.
(Exp. vb.; reg.) A fi prost în dungi A fi foarte prost.
PROSTEŞTE av (Exp. vb.; pfm.) A râde (sau a zâmbi) prosteşte A râde sau a zâmbi fară niciun motiv şi atunci când nu trebuie.
PROST/E s /
(Loc. av.; pfm.) în prostie Fără măsură.
PROŢAP 5. n.
(Exp. vb.; pop.) A umbla (sau a veni, a purta, a se înfăţişa etc.) cu jalba (sau, rar, cu hârtia) în proţap 1. A umbla cu o jalbă în vârful unei prăjini pentru a se face remarcat din mulţime şi a putea înmâna plângerea unui demnitar. 2. (P. ex.; fam.) A cere ceva cu insistenţă. 3. (P. ex.; fam.) A protesta.
(Exp. vb.; fam.) A sta proţap A sta drept, nemişcat. (Sint.; reg.) Proţapul nunţii sau proţapul soacrei Petrecere care se face luni, după nuntă, când soacra primeşte daruri.
PROVERB s. n.
(Exp. vb.; reg.) A fi (sau a se face) de proverb A fi (sau a se face) de râs.
(Sint.; rar) Proverb dramatic Operă dramatică, de proporţii reduse, care ilustrează un proverb. PROWNCIE s.f (Loc. a.) De provincie Situat în provincie. PRUDENŢĂ s.f.
(Loc. a.; loc. av.) Cu prudenţă (în mod) precaut.
PRUN
350
PRUN m.
(Exp. vb.; reg.) A umbla cu mintea prin pruni
A nu avea minte.
(Sint.; reg.) Prun gogoneţ Goldan.
(Sint.; reg.) Prun sălbatic Mălin.
PRUNĂ s.f.
(Exp. vb.; pop.) A fi cu pruna în gură A fi prost. (Exp. vb.; pfm.) A vorbi (sau a răspunde) de parcă are (sau este cu) prune (sau cu o prună ori cu pruna în gură) A vorbi (sau a răspunde) neinteligibil.
(Sint.: fam.) Rahat cu prune Rahat.
(Exp. vb.; fam.) A nu fî nici de zeama prunelor A nu fi bun de nimic.
PRUNC 5. m.
(Exp. vb.) A avea minte de prunc A fi lipsit de maturitate.
(Sint.; reg.) Prunc tânăr sau om prunc Băiat de însurat.
PUBLIC, ~Ă 5. n.,a.
(Sint.) Marele public sau (rar) publicul cel mare Mase largi ale populaţiei considerate în raport cu participarea la un eveniment social, cultural, artistic etc. (Loc. a.; loc. av.; înv.) în public în văzul lumii. (Exp. vb.; înv.) A da (ceva) în public A aduce ceva la cunoştinţa unei colectivităţi.
(Exp. vb.; reg.) A da (pe cineva) în public A demasca pe cineva.
(Sint.; înv.) Drept public Subîmpărţire a dreptului care trata despre relaţiile persoanelor, ca indivizi particulari, cu statul.
(Sint.; înv.) Minister public Minister.
(Sint.; i. uz) învăţământ public sau instrucţie (ori instrucţiune, şcoală) publică învăţământ de stat. (Sint.; i. uz) Forţă publică Poliţie.
(Sint.) Viaţă publică 1. Activitate politico-admi-nistrativă a unui stat. 2. Activitate a cuiva în legătură cu funcţiile de stat pe care le ocupă.
(Sint.) Datorie publică Suma totală datorată la un moment dat de către un stat în baza unor împrumuturi interne şi externe.
(Sint.) Om public (sau persoană publică) Persoană care joacă, prin funcţia sa, un rol important în viaţa politică şi socială a unei ţări.
(Sint.) Grădină publică Parc.
PUBLICITATE s.f.
(Sint.; înv.) Organ de publicitate (sau al publicităţii) sau organul publicităţii Publicaţie periodică. (Sint.; i. uz) Publicitatea judecăţii sau principiul publicităţii Principiu al dreptului procesual socia-
list potrivit căruia soluţionarea litigiilor se face de regulă în şedinţă publică.
(Sint.) Mica publicitate Rubrică în care se publica contra plată, cereri şi oferte de serviciu, înştiinţări cu caracter personal etc.
(Sint.) Agent de publicitate Persoană angajată de o firmă comercială pentru a face reclamă mărfurilor ei.
(Loc. vb.) A da publicităţii (sau, rar, în publicitate) A publica.
PUCHINOS, -OASĂ a.
(Exp. vb.; reg.) A se uita puchinos A miji ochii. PUF 5 n.
(Exp. vb.; pfm.) A creşte (sau a trăi, a ţine etc.) în (sau pe) puf (sau, rar, pufuri) sau în perini de puf
A creşte, a trăi etc. în confort, neducând lipsă de nimic.
(Sint.) Puf de piersică sau puful piersicii Păr fm şi moale care creşte la oameni pe obraz şi pe ceafa. (Sint.) Bumbac puf Bumbac brut obţinut la cules. PUFN Ivb.
(Exp. vb.) A-l pufni pe cineva râsul sau a pufni
în râs A începe să râdă (brusc şi zgomotos).
(Exp. vb.) A-l pufni pe cineva plânsul sau a pufni în plâns A începe să plângă (brusc şi zgomotos). PUI s. m.
(Sint.) Pui de cuc Bastard.
(Exp. vb.; reg.) A vorbi pui şi ouă A spune nimicuri, a flecări.
(Exp. vb.; reg.) A sta (sau a trăi) ca puiul în găoace 1. A sta sau a trăi izolat. 2. A fi resemnat. (Exp. vb.; pfm.) A muri ca puiul de găină A muri repede, fără chinuri.
(Sint.; pop.) (De-a) puia-gaia Joc de copii în care unul dintre jucători are rolul cloştii sau păsării care îşi apără puii de atacul găii, (pop.) (de-a) cloşca cu pui, (de-a) uliul şi porumbeii.
(Sint.; reg.) Pui de leu Om viteaz.
(Sint.) Pui de viperă (sau de năpârcă) Om rău, viclean.
(Sint.; fam.) Pui de lele (sau de bogdaproste) 1. Copil din flori. 2. (P. ex.) Om şmecher. 3. Bărbat afemeiat. 4. Femeie de moravuri uşoare.
(Sint.; fam.) Pui de drac Copil sau om neastâmpărat.
(Sint.; fam.) Puiul dracului Om nesupus.
(Sint.; reg.) Pui de giol Potlogar.
(Loc. vb.; reg.) A da pui de giol A înşela.
(Exp. vb.; pop.) A nu fî nici pui de... A nu fi nimeni sau nimic.
351
PUMN
(Loc. a.) Ca un pui de bogdaproste 1. Prăpădit.
2.	Necăjit.
(Sint.; reg.) Puiul târgului Obiect deosebit.
(Sint.; reg.) Puiul şurii Pod de deasupra şurii, în care se păstrează nutreţul.
(Sint.; reg.;) Pui de fereastră Ochi mic de fereastră. PUL4 vb.
(Exp. vb.; reg.) A puia capul (sau urechile) cuiva
A nu lăsa în pace pe cineva, repetându-i mereu o idee.
?UICA s.f.
(Exp. vb.; pop.) A face mâna (sau degetele) puică
A apropia vârfurile degetelor de la mână.
(Loc. vb.; rar) A se lăsa puică sau a şedea (ori a se da etc.) puica A se lăsa pe vine.
(Exp. vb.; reg.) A i se face (cuiva) părul puică
A i se face cuiva părul măciucă.
(Exp. vb.; reg.) A fi cu inima puică A fi extrem de înfricoşat.
(Sint.; reg.) Puică de curechi Sarma.
PUIOS, -04SĂ a.
(Sint.; reg.) Fagure puios Fagure din care ies puii de albine.
(Sint.; reg.) Bubă puioasă Boală de piele care se manifestă prin ieşirea unor bube mărunte, pe faţă. PUIŞOR s. m.
(Exp. vb.; rar) A fi puişor cu caş la gură 1. A fi copil, încă nematurizat. 2. (P. ex.) A fi lipsit total de experienţă.
P U1JA s.f
(Loc. a.) în puiţă (D. femelele unor animale) Care este în călduri.
Pt/JlJU/
(Exp. vb.; reg.) A umbla ca o pujlă A umbla de colo-colo fară niciun rost.
PUJL4U s. m.
(Exp. vb.; reg.) A umbla pujlău A umbla de colo-colo fară niciun rost.
PULBERE s.f.
(Exp. vb.; pop.) A se ţine norocul sau sărăcia (după cineva) ca pulberea după câini 1. A nu reuşi. 2. A fi sărac.
(Exp. vb.; pop.) A (se) face sau a (se) preface în (praf şi) pulbere ori pulbere şi cenuşă (din cineva sau ceva) 1. A fi zdrobit, nimicit. 2. (D. obiecte, bani, bunuri materiale) A nu mai rămâne nimic. (Exp. vb.; înv.) A pune (ceva) în foc şi pulbere A distruge.
(Exp. vb.) A arunca pulbere în ochi(i) (cuiva)
A da cuiva impresia că lucrurile sunt altfel decât în realitate.
(Exp. vb.; rar) A-şi scutura pulberea de pe picioare A se lepăda cu totul de un lucru.
(Exp. vb.; rar) A se ridica (sau a se scula) din pulbere sau din pulberi 1. A evolua. 2. (Rar) A parveni.
(Exp. vb.; rar) A ridica (sau a ardica) capul din pulbere A se emancipa.
(Exp. vb.) A scoate (sau a ridica) din pulbere (pe cineva) A scoate din anonimat pe cineva.
(Loc. av.) Cu fruntea în pulbere (D. oameni) Umilit.
(Loc. av.; reg) Câtă pulbere şi spuză Numeros. (Exp. vb.; ir.) A face pulberea praf A nu face nicio ispravă.
(Sint.) Pulbere neagră Substanţă pulverulentă folosită ca explozibil, îndeosebi la armele de foc, (pop.) iarbă, (înv.) praf de puşcă.
(Sint.) Pulbere fără fum Exploziv pe bază de nitroceluloză, care conţine un absorbant de vapori. (Sint.; pop.; fig.) Drum fără pulbere Transport fluvial. PULPANĂ s.f.
(Exp. vb.; pop.) A se ţine de pulpana cuiva A urmări cu insistenţă pe cineva.
(Exp. vb.; pfm.) A trage de pulpană (pe cineva) A stărui pe lângă cineva pentru a obţine ceva.
(Exp. vb.; pfm.) A lua pe cineva sub pulpană A proteja.
PULPĂ s.f.
(Sint.; pop.) Pulpa mâinii,pulpa de la mână,pulpa de la brâncă Biceps.
(Sint.; reg.) Pulpa mâinii Antebraţ.
(Sint.) Pulpă de fructe Fructe închise ermetic în butoaie parafinate şi păstrate cu ajutorul unui conser-vant pentru industrializare.
PULS n.
(Exp. vb.) A(-şi) lua pulsul A număra (cuiva) pulsaţiile inimii.
(Exp. vb.; fig.) A simţi (sau a prinde) pulsul A
înţelege sau a intui exact o situaţie, o stare de lucruri.
(Exp. vb.; fig.) A pipăi pulsul A căuta să-şi dea seama de intenţiile cuiva, de o stare de spirit existentă etc.
PUMN s. m.
(Exp. a.) Cât pumnul sau cât un pumn 1. Extrem de mic. 2. (D. obiecte mici) Extrem de mare.
(Exp. vb.) A sta cu capul (sau cu tâmpla) în
pumni A medita, proptindu-şi capul sau tâmpla cu pumnii.
(Exp. vb.) A arăta pumnul (cuiva) A face un semn de ameninţare cu pumnul spre cineva.
PUNCT
352
(Exp. vb.; rar) A rămâne cu pumnul în gură A
rămâne păcălit.
(Exp. vb.; pfm.) A(-i) pune (sau vârî) (cuiva) pumnul în gură A împiedica pe cineva, cu mijloace dure, să vorbească sau să acţioneze.
(Exp. vb.; pop.) A-şi da cu pumnii în cap 1. A nu mai putea de necaz. 2. A regreta extrem de mult. (Exp. vb.; pfm.) A-şi plânge în pumni 1. A plânge pe ascuns, de necaz sau de durere. 2. A regreta greşeala făcută.
(Exp. vb.; pfm.) A râde în pumni A râde pe ascuns.
(Exp. vb.; reg.) A(-i) bate (cuiva) în (sau din) pumni
sau (rar) a juca pumnii A necăji sau a lua în râs pe cineva, lovindu-şi pumnii unul de altul şi zicând „sâc”.
(Exp. vb.) A-şi rupe pumnii şi picioarele pe cineva A bate foarte tare pe cineva.
(Exp. vb.; reg.) A cânta în pumni A fî supărat. (Exp. vb.; reg.) A lăsa pe cineva cu (un) pumn la inimă A lăsa pe cineva adânc îndurerat.
(Exp. vb.) A da, a trage un pumn A da cuiva o lovitură cu pumnul.
(Exp. a.; rar) Iute de pumn Care este gata să se ia la bătaie, bătăuş.
(Exp. vb.; pop.) A lua (pe cineva) în (sau la) pumni A lua pe cineva la bătaie cu pumnii.
(Exp. av.) Cu pumnul (sau pumnii) în mare cantitate, fară număr, cu ghiotura, cu toptanul.
PUNCT n.
(Loc. av.) Din punct în punct sau punct cu punct
1.	Unul după altul. 2. (P. ex.) Detaliat.
(Exp. vb.) A pune (ceva) la punct 1. A regla un aparat sau un sistem tehnic. 2. A aranja lucrurile aşa cum trebuie, fară a neglija niciun amănunt. 3. A restabili cu fermitate adevărul.
(Exp. vb.; pfm.) A fi pus la punct A fi bine şi îngrijit îmbrăcat.
(Exp. vb.; pfm.) A pune (pe cineva) la punct A
interveni în mod ferm, ca o ripostă la manifestarea necontrolată a cuiva.
(Sint.) Punct de onoare Problemă care angajează prestigiul cuiva.
(Sint.) Punct de plecare (sau de pornire, înv. de pur-cedere) început al unei acţiuni.
(Loc. av.) La punct La momentul oportun, la timp, (fam.) la ţanc.
(Loc. av.) Până la un punct 1. Până la un moment dat. 2. într-o anumită măsură.
(Loc. av.) Până la ce punct în ce măsură.
(Exp. vb.) A fi (sau a se găsi etc.) pe punctul de
a... A fi gata să...
(Exp. vb.) A ajunge (sau a se găsi, a se afla)
într-un punct mort A ajunge (sau a se găsi, a se afla) într-un impas.
(Sint.) Două puncte Semn de punctuaţie format din două puncte aşezate vertical, care arată că urmează vorbire directă, o enumerare, o explicaţie, o concluzie etc.
(Sint.) Punct şi virgulă Semn de punctuaţie format dintr-un punct şi o virgulă aşezate vertical, desparte propoziţii sau grupuri de propoziţii relativ independente într-o frază.
(Sint.) Puncte de suspensie sau puncte-puncte Semn de punctuaţie format din trei puncte aşezate în linie orizontală, folosit pentru a marca o pauză mare în cursul vorbirii, o întrerupere în şirul gândirii sau al acţiunii ori o omisiune voluntară într-un text reprodus.
(Exp. vb.) A pune punctul (sau, rar, punctele) pe
i	A preciza ce este esenţial într-o chestiune.
(Sint.; rar) Punct de întrebare sau, înv., punt întrebător Semnul întrebării.
(Sint.) Punct al mirării sau punct de mirare (ori de exclamaţie) Semnul exclamării.
(Sint.; pop.) Punct negru Comedon.
(Sint.) Punct de topire, de fierbere etc. Temperatură fixă, caracteristică, la care se petrece un anumit fenomen fîzico-chimic.
(Loc. a.; loc. av.) Pe puncte 1. Cumpărat, procurat, raţionalizat în baza dreptului conferit de cartelă.
2.	(Pfm.; d. obiecte) De proastă calitate. 3. (Pfm.; d. oameni) Fără pregătire corespunzătoare funcţiei pe care o ocupă sau titlului pe care îl deţine. (Sint.) Punct de ochire Loc din ţintă în care trăgătorul potriveşte precis linia de ochire.
(Sint.) Punct de articulare Loc pe bolta palatului unde se emite un sunet cu ajutorul organelor de vorbire.
(Sint.; rar) Puncte de foc Procedeu terapeutic folosit în anumite afecţiuni şi constând din cauten-zări locale.
(Sint.) Punct material Abstractizare folosită m mecanică, cu masă, dar cu dimensiunile reduse la zero.
(Sint.) Punct de sprijin (sau de reazem) 1. Punct fix pe care se sprijină o pârghie pentru a ridica ceva.
2.	Proptea. 3. (Fig.) Sprijin.
(Sint.) Punct medical (sau sanitar) Serviciu medical organizat cât mai aproape de locul de muncă.
353
PC/NE
(Sint.) Punct de vedere (sau de privire) 1. (înv.) Loc de unde se poate privi ceva din unghiul cel mai bun cu putinţă. 2. (înv.) Loc de unde se vede o privelişte frumoasă. 3. (Fig.) Mod de a gândi. (Sint.) Punct de plecare Loc de unde pleacă cineva sau ceva.
(Loc. pp.) Din punct de vedere... sau din punctul de vedere al... în privinţa...
(Loc. pp.) Din punctul de vedere al cuiva După felul în care concepe sau în care priveşte cineva ceva sau pe cineva.
Pl/NE vb.
(Exp. vb.) A pune mâna 1. A lua ceva în mână, a apuca, a prinde. 2. (P. ex.) A se apuca de lucru, a acţiona. 3. A-şi însuşi ceva prin abuz, a fura, a jefui, a prăda, a sustrage. 4. A captura. 5. (P. ex) A lua prizonier. 6. A dobândi un lucru interesant. 7. (P. ex.) A găsi în mod întâmplător ceva sau pe cineva interesant, deosebit.
(Exp. vb.; peior.) A pune laba 1. A aresta. 2. A se atinge de ceva ce nu-i aparţine.
(Exp. vb.; înv.) A pune mâna pe pâine şi pe cuţit
1.	A obţine putere deplină. 2. A obţine puterea de a se întreţine singur.
(Exp. vb.; înv.) A pune mâna asupra cuiva 1. A
ameninţa pe cineva cu bătaia. 2. (P. ex.) A bate. (Loc. vb.; înv.) A pune la mână pe cineva A face ca cineva să fie la discreţia cuiva.
(Exp. vb.) A pune piciorul (undeva, la cineva)
1.	A pătrunde undeva. 2. A păşi undeva. 3. A se duce la cineva.
(Exp. vb.; rar) A pune piciorul (sau picioarele) la pământ (ori pe uscat, jos etc.) A coborî dintr-un vehicul. (Loc. vb.; înv.) A pune în ajutor sau a pune mână de ajutor (cuiva) A veni în ajutorul cuiva.
(Exp. vb.) A pune umărul sau (reg.) a pune piept (pentru cineva) 1. A împinge cu umărul. 2. A veni cuiva în ajutor. 3. A contribui cu munca sa.
(Exp. vb.; fam.) A pune osul A participa la o muncă grea.
(Exp. vb.) A pune gura (pe ceva) A mânca.
(Exp. vb.) A pune ochii (sau, rar, ochiul) (pe cineva sau pe ceva) A se opri cu interes asupra cuiva sau a ceva, dorind să şi-l apropie, să-l obţină.
(Exp. vb.) Apune degetul pe rană (deschisă), rar, unde ar trebui A atinge o problemă dureroasă, dificilă sau delicată.
(Exp. vb.) Apune ochii (sau capul, nasul, privirea) în pământ A avea o atitudine modestă, ruşinoasă, vinovată etc., plecându-şi privirea.
(Loc. vb.) Apune problema... A aduce în discuţie o anumită chestiune teoretică sau practică importantă care cere o rezolvare, a ridica problema. (Loc. vb.) A pune probleme A crea o situaţie dificilă care trebuie rezolvată.
(Exp. vb.) A pune înainte(a) (cuiva) sau a pune (cuiva) dinainte 1. A pune masa pentru cineva şi a servi. 2. A prezenta. 3. A propune. 4. (înv.) A aduce sau a invoca drept argument.
(Loc. vb.) A pune (ceva) în evidenţă A sublinia ceva.
(Loc. vb.) A pune în lumină (ceva) 1. A da la
iveală. 2. (P. ex.) A evidenţia.
(Loc. vb.) A pune la foc (D. alimente) A fierbe sau a frige.
(Loc. vb.) A(-i) pune (cuiva) la dispoziţie (sau la îndemână) A oferi cuiva ceva.
(Exp. vb.; reg.) A pune buza A lăsa colţul buzelor în jos, fiind gata de plâns.
(Exp. vb.; înv.) A-şi pune sufletul (sau avuţia, capul, sănătatea, viaţa) (pentru cineva) A fî în stare de orice sacrificiu pentru cineva.
(Loc. vb.; înv.) A-şi pune capul 1. A-şi risca viaţa.
2.	(P. ex.) A garanta cu viaţa.
(Loc. vb.; reg.) Apune (cuiva) capul (sau sufletul)
1.	A zăpăci. 2. (P. ex.) A nenoroci pe cineva.
(Loc. vb.; reg.) A pune zilele (cuiva) A omorî. (Loc. vb.) A pune în ordine (sau în bună orân-duială) A ordona.
(Exp. vb.) A pune Ia un Ioc (sau, reg., laolaltă, înv. depreună) 1. A grupa, a aduna. 2. A unifica. (Exp. vb.) A pune deoparte, a pune bine sau la păstrare 1. A sorta. 2. A păstra. 3. A ascunde. 4. A economisi.
(Exp. vb.) A pune pânză (sau pânza) A pregăti urzeala pentru ţesut la război.
(Exp. vb.; pop.) A pune fuiorul în două (sau în trei, în patru etc.) A împleti firul sau fuiorul în două, în trei etc. pentru a obţine un fir mai trainic.
(Exp. vb.) A pune (pe) sul A înfăşură urzeala pe sulul de dinapoi, la războiul de ţesut manual.
(Exp. vb.) A pune (pe) ghem (sau pe răşchitor) A depăna firele toarse pe ghem sau pe răşchitor. (Exp. vb.; îrg.) A-şi pune marama A se mărita. (Exp. vb.; arg.) A se pune în fustă (sau în fuste) (D. bărbaţi) A plânge cu uşurinţă.
(Exp. vb.) A-şi pune cenuşă în cap 1. A se pocăi.
2.	(P. ex.) A se spovedi, a-şi recunoaşte vina sau greşeala în mod public.
PUNE
354
(Exp. vb.) A pune iscălitură (sau semnătură)
A iscăli.
(Exp. vb.) A pune pe note (sau, rar, pe muzică)
A compune muzica adecvată unui text, unei poezii. (Exp. vb.) A pune pe curat A transcrie.
(Exp. vb.) A pune aprobarea A aproba un document scris, prin semnătură proprie.
(Exp. vb.) A pune accent(ul) (sau un accent deosebit) pe ceva A scoate în evidenţă un anumit lucru. (Exp. vb.; înv.) A pune lipsă pe cineva sau (pop.) a pune lipsă cuiva A nota absenta cuiva de la cursuri, de la o şedinţă etc.
(Exp. vb.; Jur.) A pune pe numele cuiva (D. o
avere imobiliară) A înscrie cu drept de proprietate pe numele altcuiva.
(Exp. vb.; Jur.) A pune pe rol (D. un proces) A înscrie pe lista tribunalului în vederea judecării efective la o anumită dată.
(Exp. vb.) A(-i) pune (cuiva) lingura (sau lingurile) de gât (sau de brâu) 1. A lăsa pe cineva nemâncat fiindcă a venit târziu la masă. 2. (Reg.; fîg.) A pierde ocazia favorabilă pentru a realiza sau a dobândi ceva.
(Exp. vb.; reg.) A-şi pune lingura de brâu A termina de mâncat.
(Exp. vb.; reg.) A pune cuiva ştreangul de gât
1. A spânzura pe cineva. 2. (Fig.) A forţa pe cineva să facă un lucru neplăcut.
(Exp. vb.; reg.) Apune cuiva funia-n coarne 1. A
înşela pe cineva. 2. A dispune de cineva după bunul plac.
(Exp. vb.; reg.) A pune (cuiva) ghiocei la ureche
A înşela pe cineva.
(Exp. vb.; reg.) A(-l) pune (pe cineva) în sus A spânzura pe cineva.
(Exp. vb.; reg.) A pune coadă la oală A găsi un motiv pentru a-şi justifica refuzul.
(Loc. vb.) A pune în scenă 1. A regiza un spectacol. 2. A înscena.
(Loc. vb.; înv.) A pune cuiva iacana A ruga cu stăruinţă pe cineva.
(Exp. vb.; îvp.) A-i pune (cuiva) pingeaua A păcăli pe cineva.
(Exp. vb.; arg.) A pune guler A nu plăti datoria. (Loc. vb.) A pune şaua (pe cal) A înşeua.
(Exp. vb.) A pune şaua (pe cineva) 1. (D. copii) A face să devină ascultător. 2. (R ex.; d. oameni maturi) A constrânge să muncească orbeşte.
(Exp. vb.) A pune frâul (unui cal) A înfrâna.
(Exp. vb.) Apune frâu (la ceva) 1. (D. sentimente pasiuni) A reuşi să domine. 2. (D. o acţiune în desfăşurare) A face să înceteze brusc.
(Exp. vb.) A-şi pune frâu limbii (sau gurii) ori a-şi pune frâu la limbă A vorbi cumpătat, cu prudenţă.
(Exp. vb.; pop.) A-şi pune lacăt la gură A-şi impune tăcere, discreţie.
(Loc. vb.) A pune în groapă (sau în mormânt)
1. A îngropa. 2. A omorî.
(Loc. vb.) A pune un chiuiaf A înşela pe cineva. (Exp. vb.; reg.) A-şi pune lingura unde nu-i fierbe oala A se amesteca unde nu e treaba lui.
(Loc. vb.) A-şi pune burta la cale sau a se pune (bine) la cale A mânca pe săturate.
(Loc. vb.) A (se) pune la adăpost A (se) adăposti. (Loc. vb.) A pune barbă (sau bărbi) A minţi. (Exp. vb.) A-şi pune ceva în gând (sau în cap) 1. A lua hotărârea să... 2. (înv.) A ţine minte. 3. A se gândi la un lucru dorit, cu speranţa că el se va îndeplini.
(Exp. vb.) A nu avea nici ce pune în gură (sau, reg., în căldare) A fi lipsit de orice mijloc de existenţă.
(Exp. vb.) A pune beţe-n roate A sabota.
(Exp. vb.) A nu pune ţigară în gură A nu fuma. (Exp. vb.) A pune în gura cuiva (D. expresii, cuvinte) A introduce în vorbirea cuiva ca element specific.
(Loc. vb.) A-şi pune (ceva) în cap A se hotărî. (Loc. vb.) Apune capac 1. A face o boacănă. 2. (Arg.) A condamna la închisoare pe viaţă.
(Loc. vb.) Apune pe cineva sub călcâi(e) 1. (D. ţăn, popoare) A supune. 2. (Rar; d. oameni) A desconsidera.
(Exp. vb.) A pune pe toţi într-o ciorbă A trata un grup de oameni la fel, fară a face deosebire între ei după merite, după valoare etc.
(Exp. vb.) A pune cuiva pumnul în gură A împiedica pe cineva să vorbească.
(Exp. vb.; fam.) A pune (pe cineva) în cofă A întrece pe cineva prin pricepere, viclenie, isteţime.
(Exp. vb.; gmţ.) A-şi pune capul sub comanac A se călugări.
(Loc. vb.) A pune (cuiva) calupul A înşela pe cineva. (Loc. vb.) A (se) pune la curent A (se) informa. (Exp. vb.; înv.) A pune (pe cineva) sub sabie sau a pune capul cuiva sub picior A ucide.
(Exp. vb.) A pune (ceva) sub picior A neglija.
355
VUNE
(Exp. vb.; reg.) A pune lumea în pântece A mânca sau a bea cu lăcomie.
(Exp. vb.) Apune benzină (sau gaz) pe foc A agrava o situaţie şi aşa neplăcută.
(Exp. vb.; reg.) A pune plumb topit în capul cuiva
A domoli pe cineva.
(Exp. vb.) A pune la (sau în) închisoare sau în puşcărie, (arg.) la gros (D. oameni) A închide. (Exp. vb.) A pune (pe cineva) în lanţuri (sau în lanţ, în fiare, în obezi, în butuc, în cătuşe, arg. tumurluc, hediece) A imobiliza pe cineva prin legare în lanţuri, în cătuşe, în butuc, în obezi.
(Loc. vb.) A pune la ciochină (sau la Cucuiata, în cui) A părăsi pe cineva, a-1 da uitării.
(Exp. vb.) A pune un glonţ în piept A împuşca pe cineva.
(Exp. vb.) A-i pune (cuiva) cuţitul (sau cuţitele) A omorî.
(Exp. vb.) A pune (cuiva) sula în coastă (sau cuţitul în ori la gât) A constrânge pe cineva să facă un lucru neplăcut şi greu pentru el.
(Exp. vb.) A pune (carne) în frigare A înfige carnea în frigare pentru a se frige la jăratic.
(Exp. vb.) A pune (pe cineva) în ţeapă A trage pe cineva în ţeapă.
(Exp. vb.) A (i se) pune (cuiva) un ghimpe (sau un cuţit) la inimă (sau, rar, la stomac) (A face să fie sau) a fi cuprins de anxietăţi sau de supărare. (Exp. vb.) A-şi pune gheara-n gât A se încăiera. (Exp. vb.; reg.) A pune acul (D. albine, viespi) A înţepa.
(Exp. vb.) A se pune pe capul cuiva sau a se pune cu rugăminte pe lângă cineva A stărui fară încetare pe lângă cineva pentru realizarea unor dorinţe, pentru obţinerea a ceva etc.
(Exp. vb.) A pune Ia colţ (D. copii) A obliga să stea în genunchi într-un colţ al camerei, cu faţa la perete, drept pedeapsă.
(Exp. vb.) A pune (pe cineva) la zid 1. A împuşca în urma unei sentinţe de condamnare. 2. (Fig.) A blama.
(Exp. vb.) A pune pe (sau în) picoare 1. (D. bolnavi) A reda sănătatea cuiva prin îngrijire medicală adecvată. 2. (Reg.; d. oameni) A scoate dintr-o încurcătură. 3. (D. lucrări, acţiuni, afaceri, construcţii) A crea condiţii necesare pentru a începe, a se desfăşură etc.
(Exp. vb.) A se pune pe (sau în) picioare 1. A se
însănătoşi. 2. A se reface din punct de vedere material.
(Exp. vb.) A se pune (în) piuă (sau piua) A se apleca ghemuindu-se la pământ, de obicei prin sprijinire în mâini (pentru ca cineva să se poată sui pe spinarea lui).
(Exp. vb.) A se pune luntre (sau, rar, cruce) şi punte ori (pop.) a se pune în ruptul capului, şi(-n) cruciş, şi(-n) curmeziş A se strădui din răsputeri pentru a obţine, a realiza ceva.
(Exp. vb.) A (i) se pune în curmeziş (sau de-a curmezişul) A împiedica pe cineva în acţiunile sale. (Exp. vb.) A pune jos (pe cineva sau ceva) A trânti la pământ.
(Exp. vb.) A i se pune (cuiva) în cale (sau în drum) ori a se pune în calea cuiva A bara drumul cuiva.
(Loc. vb.) A se pune împotrivă (sau împotriva...)
sau (înv.) a se pune înainte (sau tare) A se împotrivi.
(Exp. vb.; rar) A se pune cu capul A se opune din răsputeri, cu preţul vieţii.
(Exp. vb.) A (i) se pune soarele drept inimă (D.
oameni) A-i fi foame.
(Exp. vb.; îrg.) A se pune de pricină (sau în poară, în pizmă, de sau la price) 1. A fi în conflict cu cineva. 2. A se împotrivi.
(Exp. vb.) A se pune în situaţia (sau în locul, în postura, în pielea) cuiva A-şi imagina că se află în situaţia în care se găseşte cineva, pentru a înţelege modul acestuia de a gândi.
(Exp. vb.) A se pune în postura... A se manifesta ca...
(Loc. vb.) A pune (pe cineva sau ceva) la probă (sau la încercare) A proba.
(Loc. vb.; Tip.) A pune în pagină A pagina.
(Exp. vb.) A pune (pe cineva) la chinuri (sau la cazne, la torturi, îvp. la munci) A chinui, a tortura etc. pe cineva.
(Exp. vb.; înv.) A pune în socoteală că... A băga de seamă că...
(Exp. vb.) A pune (ceva) Ia socoteală A avea în vedere ceva.
(Loc. vb.) A pune temei A avea încredere.
(Loc. vb.) A(-i) pune nume (sau poreclă, rar porecliri) 1. A numi. 2. A porecli.
(Loc. vb.) A pune întrebări (sau o întrebare) A
întreba.
(Exp. vb.; reg.) A pune pace A încheia pace.
(Exp. vb.; reg.) A pune tăcere A impune tăcere. (Exp. vb.) A(-şi) pune pomană A face pomană.
PUNERE
356
PUNERE s.f.
(Sint.; Fiz.) Punere la pământ Legare a unui circuit electric cu pământul sau cu o masă metalică în contact cu pământul.
(Loc. s.) Punere la cale Plănuire a unei acţiuni. (Loc. s.) Punere în libertate Eliberare din detenţie. (Loc. s..) Punere în scenă 1. Regizare a unui spectacol. 2. (Fig.) înscenare.
(Loc. s.; Tip.) Punere în pagină Paginaţie. PUNGĂ s.f.
(Exp. vb.; pfm.) A(-şi) strânge (sau a face, a i se face, a avea) gura (sau buzele) pungă 1. A-şi contracta buzele din cauza unui aliment astringent, acru etc. 2. A strânge buzele în semn de nemulţumire, de amărăciune etc.
(Exp. vb.) A sufla în pungă sau a-i sufla vântul în pungă ori a avea pe dracu-n pungă sau a-i fî punga ofticoasă sau a da de fundul pungii A nu
mai avea bani.
(Exp. vb.; reg.) A i se întoarce (cuiva) punga pe
dos A-şi cheltui toţi banii.
(Exp. vb.; reg.) A-l mânca (pe cineva) în pungă
A simţi nevoia să facă cheltuieli de prisos.
(Exp. vb.; reg.) A-l ustura (pe cineva) în (sau la) pungă A plăti un lucru cât nu face.
(Exp. vb.; reg.) A sta cu mâna în pungă A cheltui mereu.
(Exp. vb.; reg.) A-l scurma paralele în pungă A fi
cheltuitor.
(Sint.) Pungă goală Om fară bani.
(Exp. vb.; reg.) A-i face punga păienjeni la gură
A fi foarte zgârcit.
(Exp. vb.; reg.) A umbla cu doi bani în trei pungi
A se purta necinstit.
(Exp. vb.; reg.) A fî ca un ban în două pungi A fi
sărac, dar fudul.
(Exp. vb.; reg.) A trăi ca banul în punga săracului A trăi liniştit.
(Exp. vb.; reg.) A bate pe cineva în pungă A produce cuiva o pagubă.
(Exp. vb.) A fi gros (sau, rar, cald) la (ori de) pungă A fi foarte bogat.
(Exp. vb.; reg.) A avea cheag la pungă A avea bani. (Exp. vb.; reg.) A sta cu punga în drum A fi datornic. (Exp. vb.) A-şi dezlega (sau a-şi desface) punga (ori băierile pungii) 1. A da cuiva bani. 2. (P. ex.) A fi darnic.
(Exp. vb.; reg.) A-l avea (sau a-l băga) în (sau la) pungă (pe cineva) A dispune de cineva.
(Exp. vb.; reg.) A-şi căuta în pungă A fi foarte bolnav.
(Exp. vb.; reg.) A-l băga (popa) în pungă (pe cineva) A muri.
(Sint.; fam.) Punga statului Bugetul statului. (Sint.; spec.) Pungă de bani Săculeţ cuprinzând 500 de galbeni, cu care se faceau unele plăţi înainte de sec. al XlX-lea.
PUNTE s.f.
(Sint.) Punte de scăpare Mijloc de a ieşi dintr-un impas.
(Exp. vb.; pfm.) A se face (sau a se pune) luntre
(sau, rar, munte) şi punte A-şi da toată silinţa în vederea realizării unui scop.
(Exp. vb.; pop.) A trece puntea A scăpa de o primejdie.
(Exp. vb.; pfm.) A face punte A nu merge la serviciu într-o zi de lucru care se află între două sărbători legale.
(Sint.; Anat.; reg.) Puntea umărului Claviculă. (Sint.; Anat.; reg.) Puntea nasului Cartilaj care desparte fosele nazale.
PUP n.
(Exp. vb.; reg.) A sări tot pupuri A face sărituri scurte şi dese, de bucurie.
PUPA vb.
(Exp. vb.; pfm.) A pupa (pe cineva) în bot A se da bine pe lângă cineva.
(Exp. vb.; pfm.) A se pupa în bot (sau, rar, în gură) cu cineva A fi în relaţii extrem de strânse cu cineva.
(Exp. vb.) A-l pupa (pe cineva) (mă-sa) rece (In
imprecaţii) A vedea pe cineva mort.
(Exp. vb.) A pupa luleaua neamţului (sau a se pupa cu clondirul) A se îmbăta.
(Exp. vb.) A-l pupa (pe cineva) cucul armenesc
A se scula târziu, după ce a lenevit în pat. PUPĂZĂ s.f (Sint.) Cuib de pupăză 1. Loc murdar. 2. (P. ex.) Locuinţă murdară, urât mirositoare.
(Sint.; reg.) Brânză de pupăză Mâncare proastă. (Exp. vb.; reg.) A-l spurca (pe cineva) pupăza A auzi pupăza cântând pentru prima oară într-un an, ceea ce aduce ghinion.
(Exp. vb.; reg.) A aduce tot pui (sau ouă) de pupăză sau a-i cânta pupăza A-i merge totul rău, m pagubă.
(Exp. vb.; reg.) A-i merge (cuiva) gura ca pupăza A vorbi mult.
357
PURTARE
(Exp. vb.; reg.) A-şi umple cuibul ca pupăza (sau ca o pupăză) 1. A fî murdar. 2. A avea obiceiuri proaste.
(Exp. vb.; reg.) A-i lua (cuiva) dracul din pupeze
1. A-şi pierde răbdarea. 2. A fî nebun.
(Exp. vb.; reg.) A-i pune (sau a-i da) (cuiva) o pupăză în obraz A batjocori.
(Exp. vb.; pfm.) A bate din pupăză A vorbi mult. (Exp. vb.) Colac peste pupăză sau (rar) pupăză peste colac Supărare, pagubă care se adaugă peste o altă nenorocire, supărare.
(Sint.; rar) Pupăză pe colac Lucru excepţional. PUPJTRU s. n.
(Exp. av.) La pupitru La conducerea unei orchestre în calitate de dirijor.
(Sint.; Teh.) Pupitru de comandă Instalaţie de unde se execută comanda, măsurarea şi controlul operaţiilor unui proces tehnologic sau de altă natură. PUR, ~Ă a.
(Loc. av.) Pur şi simplu Nimic altceva decât.
(Loc. av.; reg.) De pur ce... Extrem de,..., foarte. PURCEA s.f (Exp. vb.; fam.) A lua purceaua de coadă (sau de nas) A se îmbăta.
(Exp. vb.; reg.) A pune cuiva purceaua A necăji pe cineva.
(Sint.) De-a purceaua, de-a purcica Joc de copii în care unul împinge cu un baston o bilă spre o groapă care se află în mijlocul unui cerc, în timp ce ceilalţi jucători încearcă să-l împiedice, de-a poarca.
(Exp. vb.) Râdem, şi purceaua-i moartă-n coteţ 1. Facem haz de necaz. 2. Ignorăm o mare pacoste.
(Exp. vb.; reg.) A se juca de-a purceaua în ceafa (sau pe spinarea) cuiva A trage cuiva o bătaie. PURCEDE vb.
(Exp. vb.; înv.) A purcede în (sau spre) risipă 1. A se împrăştia. 2. A decurge în mod nefavorabil. (Exp. vb.; înv.) A purcede către Domnul (sau dintru această viaţă) A muri.
(Loc. vb.; reg.) A purcede de veste A afla, a prinde de veste.
(Exp. vb.; îvp.) A purcede grea (sau îngreunată, groasă) A rămâne însărcinată.
PURCEL 5 m.
(Sint.; reg.) Purcel sălbatic (sau de pădure, de gligan) Pui (mic) de sex bărbătesc al porcului mistreţ. (Loc. av.) Cu căţel, cu (sau şi) purcel 1. Cu tot ce are. 2. Cu toată familia. 3. (P. ex.) Cu toţii.
P£/RICE s. m.
(Exp. vb.; fam.) A nu (mai) face (mulţi sau prea mulţi) purici 1. A pleca repede de undeva sau de la cineva. 2. A nu rezolva nimic acolo unde se duce. (Exp. vb.; fam.) A i se face inima cât un purice sau a fi cu inima cât un purice A se speria foarte tare de o primejdie iminentă.
(Exp. vb.; reg.) A avea purici pe limbă A avea mâncărime pe limbă.
(Exp. vb.; pop.) A avea purici A nu avea astâmpăr. (Exp. vb.; reg.) A face purici A fî nerăbdător.
(Loc. vb.; pop.) A scutura (pe cineva) de purici A bate.
(Exp. vb.; reg.) A-şi scutura puricii A scăpa de sărăcie.
(Exp. av.; rar) Nici cât (ai chiorî) un purice Deloc. (Exp. vb.; pop.) A fi plin de parale ca câinele de purici A avea mulţi bani.
(Exp. av.; pop.) De când (sau pe când) se potcovea puricele 1. De demult. 2. Niciodată.
(Exp. vb.; reg.) A i se cerni (cuiva) puricii A nu-i păsa.
PURTA vb.
(Exp. vb.; pfm.) A purta (pe cineva) pe degete
1.	A dispune de cineva după bunul plac. 2. (P. ex.) A înşela.
(Loc. vb.; reg.) A purta poşta A flecări.
(Exp. vb.; reg.) A purta sufletul în traistă A nu se
ţine de cuvânt, a minţi.
(Exp. vb.; rar) A-i purta (cuiva) de cheltuială
A suporta toate cheltuielile cuiva.
(Exp. vb.) A purta (pe cineva) cu vorba (sau cu vorbe ori, înv., cu voroave) A face promisiuni fară a-şi ţine cuvântul, pentru a obţine răgaz.
(Exp. vb.; înv.) A i se purta numele A ajunge să fie cunoscut de toţi.
(Exp. vb.) A purta (pe cineva) prin judecăţi A da
pe cineva în judecată, târându-1 mereu pe drumuri. (Exp. vb.) A purta doliu A se îmbrăca în negru sau a avea aplicată o fâşie neagră pe haine, în semn de doliu.
(Loc. vb.) A purta (de) grijă (sau grija) cuiva sau
de (ori, înv., despre) ceva A se îngriji de cineva sau de ceva.
(Loc. vb.; fam.) A-i purta cuiva un dinte A urmări să se răzbune pe cineva.
PURTARE s /
(Exp. vb.) A lua (un lucru) la purtare A începe să foloseacă un lucru foarte des, aproape zilnic.
PURTĂTOR
358
(Pfm; îe) A-şi lua nasul la purtare A deveni obraznic.
PURTĂTOR, -OARE s m. f (Sint.) Purtător de cuvânt Persoană abilitată să difuzeze în ţară şi în străinătate ştiri şi textele documentelor oficiale sau ale unor organizaţii, instituţii etc. (Sint.; rar) Purtător de condei Scriitor.
(Sint.) Undă purtătoare Undă de înaltă frecvenţă care, fiind modulată de un semnal de mesaj, serveşte la transmiterea acestuia.
(Sint.) Purtător de germeni Organism uman sau animal care adăpoşteşte microbi patogeni, de obicei într-una din cavităţile naturale ale corpului, constituind o sursă permanentă de infecţie.
(Loc. a.; loc. av.) La purtător (Care poate fi plătit, achitat, folosit etc.) fară a avea indicat numele titularului.
(Sint.; înv.) Purtător de Dumnezeu, de dumnezeire
1.	(Om) care crede în Dumnezeu şi practică ori propagă religia creştină. 2. (P. ex.) Sfânt.
(Sint.; înv.) Purtător de grijă Persoană care se ocupă de cineva sau de ceva.
PUŞTI/ vb.
(Exp. vb.; reg.) A se pustii în ha lume A deceda. PUST/U, ~ZE j. n.
(Loc. av.) în pustiu sau (pop.) în pustie Zadarnic. (Loc. av.) A pustiu Prevestind moartea sau o altă mare nenorocire, a jale, a moarte.
(Exp. vb.) A fluiera în (sau a) pustiu A fluiera în semn de pagubă.
(Exp. vb.; reg.) A puţi a pustiu A fi gol.
(Exp. vb.; reg.) A vorbi pustiu (sau pustii) 1. A vorbi prostii, lucruri neadevărate. 2. (P. ex.) A aiura. 3. A vorbi obscen.
(Exp. vb.; reg.) A arunca (pe cineva) în pustie
A distruge pe cineva.
(Exp. vb.; înv.) A lua munţii şi pustiile-n cap
A pleca fară nicio ţintă precisă.
(Exp. vb.; pfm.) Ducă-se (sau duce-te-ai, duce-s-ar etc.) pe (sau Ia ori în) pustii sau pustiu, pustia
1.	Să nu mai ştim, să nu mai auzim de el, de ea etc.
2.	Să-l ia naiba (pe cineva).
(Exp. vb.; pfm.) A lăsa (la) pustia sau la pustii, pustiei, în pustie A nu se mai interesa de cineva sau de ceva.
PUŞCA vb.
(Exp. vb.; reg.) A puşca în lună A nu fi conştient de realitate.
(Exp. vb.; reg.) A puşca cu biciul A pocni din bici.
(Exp. vb.; reg.) A puşca în palmă A bate palma la încheierea unui târg.
PUŞCĂ s.f.
(Sint.) Puşcă antitanc Puşcă mare, folosită pentru trageri împotriva tancurilor.
(Sint.; înv.) Puşcă împărătească Puşcă veche militară care era pusă la primărie ca simbol al autorităţii.
(Sint.; reg.) Puşcă de soc Puşcă cu apă, puşcoci. (Exp. a.; loc. av.) Gol puşcă (înv. îmbrăcat puşcă)
1.	Complet dezbrăcat. 2, Foarte sărac.
(Exp. vb.; loc. av.) A ieşi (sau a scăpa, a fugi, a pleca, a se duce) ca din puşcă (A se duce) în cea mai mare grabă.
(Exp. vb.; reg.) A sta drept ca puşca sau oblu ca ţeava puştii A sta foarte drept.
(Exp. vb.; fam.) A da cu puşca-n Dumnezeu A nu-i fî teamă de nimic.
PUŞCĂR/E s.f.
(Exp. vb.; reg.) A fi puşcărie (de fum) A fî mult fum.
PUŞCHEA s.f.
(Exp. vb.; fam.) Puşchea pe limbă(-ţi) Ferească sfântul să nu se întâmple lucrul neplăcut despre care ai vorbit!
PUŞCOCI, ~OACE m.f (Exp. vb.; pop.) A fi o puşcoace sau cât puşcoacea A fî mic de tot.
PUT/sA vb.
(Exp. vb.; pfm.) Cât (sau ce) îi poate capul (sau pielea, mâna etc.) sau ce poate osul (cuiva) 1. Cât
sau ce este în stare să facă cineva. 2. Câtă rezistenţa are cineva.
(Exp. vb.; pfm.) A nu (mai) putea de... A fi cuprins de un sentiment, de o senzaţie extrem de puternica sau insuportabilă.
(Exp. vb.; pfm.) De nu mai pot (sau poţi, poate etc.) ori nu mai pot (sau poţi, poate etc.) de... (Sunt sau eşti, este etc.) foarte mult, intens etc., extrem de...
(Exp. vb.; pfm.) A nu mai putea după... L A-i
plăcea foarte mult. 2. A ţine foarte mult la cineva.
3.	A regreta foarte mult ceva pierdut.
(Exp. vb.; pfm.) A nu (mai) putea fără... A avea absolută nevoie de...
(Exp. av.; pfm.) Cât (sau ce) poate (sau pot, putem) Din răsputeri.
(Exp. av.; pfm.) Cum poate (sau poţi, putem etc.) în limita posibilităţilor cuiva.
359
PUT/NŢĂ
(Exp. vb.; fam.) A nu mai putea (de...)! A nu se sinchisi de cineva, de ceva.
(Exp. av.) Cât se poate (de... sau mai...) ori (cum) nu se poate mai... sau (pop.) de nu se mai poate
1.	în cel mai înalt grad, din cale-afară.
(Exp. vb.) Se prea poate Este foarte posibil.
(Loc. vb.; reg.) A i se putea A se supăra.
(Loc. vb.; înv.) Poate fi (că... sau de...) Probabil că...
(Loc. av.; pop.) Peste poate 1. Cu neputinţă. 2. Foarte mult.
(Loc. av.; pop.) Fără doar şi poate Cu siguranţă. PUTERE /
(Sint.) Putere de muncă Forţă de muncă.
(Sint.) Puterea vârstei Perioadă din viaţa unui om când acesta se află în deplinătatea capacităţilor fizice şi intelectuale.
(Sint.) (Vin) puterea ursului 1. Sortiment de vin negru sau roşu. 2. (P. gn.) Vin foarte bun.
(Loc. a.; loc. av.; înv.) în putere 1. Prin forţă armată. 2. (Pop.) în toi. 3. în plină dezvoltare, maturizare, înfloritor.
(Exp. vb.; loc. a.) (A fi) în toată puterea vârstei
(sau, reg., vieţii) (A fi) în plină vigoare, fizic şi intelectual.
(Loc. av.) Din (sau cu) toate puterile ori din (sau cu) toată puterea ori cu (sau, înv., din) putere
1.	Extrem de mult, de intens etc. 2. Cu toată voinţa. (Loc. av.; înv.) Cu (de-a) puterea Cu forţa.
(Loc. av.) Peste puterea (sau puterile) cuiva Depăşind posibilităţile cuiva.
(Loc. av.; înv.) Cu putere Temeinic.
(Loc. av.; înv.) în toată puterea Pe deplin.
(Loc. av.; înv.) în puterea calului în goana calului. (Loc. av.; reg.) Cu puterea De-a valma.
(Loc. pp.; înv.) în putere de în ceea ce priveşte... (Exp. vb.) A fi (sau a sta) în puterea cuiva sau a-i sta (cuiva) în putere (sau în puteri) A depinde de cineva rezolvarea unui lucru.
(Exp. vb.; reg.) A-şi prinde (sau a-şi apuca) pe putere 1. (D. plante) A se înrădăcina, a se întări.
2.	(D. oameni) A se îmbogăţi.
(Loc. a.; loc. av.) în (toată) puterea cuvântului în înţelesul adevărat.
(Loc. a.; rar) în putere (sau puteri) Care dispune de autoritate.
(Loc. av.; înv.) De puterea sa De sine stătător. (Loc. pp.; rar) în (sau, înv., după) puterea... în baza...
(Exp. vb.) A fi (sau a rămâne) în puterea cuiva A
fi sau a rămâne la dispoziţia cuiva.
(Sint.) Putere de stat Conducere a unei ţări, a unui teritoriu etc. prin organele reprezentative.
(Sint.) Putere populară Regim în care conducerea politică aparţine partidului unic al clasei muncitoare. (Sint.) Puterea legislativă Organ care votează legile ţării.
(Sint.) Puterea executivă Formă de organizare prin care statul îşi exercită conducerea, guvern.
(Sint.) Puterile centrale In primul război mondial, Germania şi Austro-Ungaria.
(Sint.) Mare putere Stat care dispune de mari forţe economice, militare, politice etc.
(Loc. av.) Cu de la sine putere sau (înv.) cu puterea sa (ori a iui, a ei etc.) Din proprie iniţiativă şi în mod abuziv.
(Exp. vb.) A avea puteri depline A avea dreptul nelimitat şi necondiţionat de a acţiona în numele cuiva.
(Sint.) Putere de cumpărare (a banilor) Cantitate de mărfuri şi de servicii care poate fi obţinută în schimbul unei anumite sume de bani.
(Loc. pp.; înv.) în puterea... în schimbul...
(Loc. av.; rar) Din putere Tare.
(Loc. a.; loc. av.) Cu putere Eficient.
(Sint.; pop.) Puterea nopţii Miezul nopţii.
(Sint.; reg.) Puterea apei Loc adânc în mijlocul unei ape curgătoare.
(Sint.; Mat.) Ridicare la putere Operaţie prin care se obţine puterea unui număr.
(Sint.; Teh.) Putere nominală Putere pentru care a fost construit un sistem tehnic.
(Sint.; Teh.) Putere instalată Mărime egală cu puterea dezvoltată de un sistem tehnologic în anumite condiţii.
P6TINĂ s. f (Loc. av.) De-a putina De-a rostogolul.
(Exp. vb.; pfm.) A spăla (sau a şterge, a rade) putina A fugi, a pleca pe furiş din faţa unui pericol sau a unei situaţii neplăcute.
PUTINEI 5. n.
(Exp. vb.; reg.) Abate caîntr-un putinei deocheat A încerca în zadar să facă ceva.
(Exp. vb.; reg.) A fi trântit de un putinei A fî gras. PUT/NŢĂ s.f (Loc. a.; loc. av.) Peste putinţă sau peste putinţa cuiva 1. Mai presus de puterile sau posibilităţile (de realizare ale) cuiva. 2. Foarte tare.
PUTRED
360
(Loc. a.; loc. av.) Cu putinţă Posibil.
(Loc. av.) Pe cât cu putinţă Pe cât este posibil. (Loc. vb.) A(-i) fi cu putinţă sau (înv.) a(-i) fi (la, prin) putinţă A (se) putea.
(Exp. vb.) A(-i) sta cuiva în (sau, înv., prin) putinţă ori a fi în putinţa cuiva A depinde (numai) de cineva.
(Exp. vb.) A face tot ce-i stă în (sau, înv., prin) putinţă A face tot posibilul.
(Loc. a.) Cel mai cu putinţă Extrem de...
(Exp. vb.; înv.) A fi fără putinţă A nu mai avea nicio posibilitate de a realiza ceva.
(Exp. vb.; rar) A fi în putinţa de a... A fi în situaţia de a...
(Exp. vb.; înv.) Pe (sau prin) cât îi va fi cuiva (sau îl iartă pe cineva) putinţa în măsura în care (îi) este posibil.
(Loc. a.) Cu putinţă sau cu putinţi înstărit. PUTRED, 4 a.
(Exp. vb.) A fi ceva putred la mijloc (sau în Danemarca) Există ceva suspect la mijloc.
(Exp. a.) Putred de bogat Foarte bogat.
(Exp. a.) Putred de copt Foarte copt, răscopt. PUTREZ/ vb.
(Exp. vb.) A-i putrezi (cuiva) ciolanele (sau oasele, oscioarele) 1. A fi mort. 2. (P. ex.) A muri.
PUŢ 5. n.
(Sint.; rar) Puţ artezian Fântână arteziană.
(Sint.) Puţ absorbant Groapă făcută până la un strat de pământ permeabil, prin care se introduc apele uzate din canale.
(Exp. vb.) A căra apă la puţ A întreprinde acţiuni zadarnice.
(Exp. vb.; pfm.) A cădea (sau a sări) din lac în puţ A da de un rău mai mare, fugind de alt rău.
(Exp. vb.; loc. av.; rar) (A se simţi) ca câinele în puţ
(A se simţi) prost.
(Exp. vb.; rar) A cădea ca pisica în puţ A ajunge într-un loc sau într-o situaţie rea, nepotrivită, în care nu te-ai fi aşteptat să ajungi.
(Sint.; reg.) Puţ părăsit Persoană care consumă băuturi alcoolice fară să se îmbete.
PUŢ/ vb.
(Exp. vb.) A puţi locul (sub cineva) (de lene) sau a-i puţi cuiva şi urma (de lene) A-i fî cuiva foarte lene.
(Exp. vb.) Nici nu pute, nici nu miroase Nu-i nici bun, nici rău, e aşa şi aşa.
(Exp. vb.; pfm.) A(-i) puţi (cuiva) gura A fi
mincinos.
(Exp. vb.; reg.) A puţi a pustiu A fi gol (Exp. vb.; rar) Parcă tot îi pute ceva A nu-i plăcea cuiva nimic, a fi mereu nemulţumit.
PUŢ/N, ~Ă a.
(Exp. av.) De puţine ori Rareori.
(Exp. av.) în puţine zile (sau, rar, ceasuri) Peste câteva zile sau ceasuri.
(Loc. a.; rar) Puţin la minte 1. Prost. 2. Naiv. (Loc. a.; înv.) Puţin la simţire Nesimţitor.
(Loc. av.) Mai puţin în afară de.
(Loc. av.) Cel puţin sau pe puţin într-o măsură minimă acceptată ca necesară, posibilă, măcar. (Loc. av.) Cât de puţin în foarte mică măsură. (Loc. av.) Câtuşi de puţin Niciun pic, deloc.
(Loc. av.) (Puţin) câte puţin sau (câte) puţin, puţin 1. Gradual. 2. Pe rând.
(Loc. av.) Pe puţin Cu un preţ scăzut.
(Exp. av.) în (sau peste) puţină vreme ori în (sau peste) puţin timp Curând.
(Exp. av.) Peste (sau, înv., în) puţin în curând. (Loc. av.) Cu atât (sau, înv., atâta) mai puţin într-o măsură şi mai mică, determinată de împrejurarea respectivă.
(Loc. av.) Nu mai puţin... Deopotrivă. PUŢINUL, ~EA a.
(Exp. av.; înv.) Cât de puţinei în cât de mică măsură.
(Exp. av.; înv.) Câte puţinei încetul cu încetul. PUZDERIE s. f.
(Exp. vb.; pop.) A (se) face puzderie A (se) sfărâma.
R
RAB^T s. n.
(Sint.) Rabat comercial Diferenţă care există între preţul cu ridicata şi preţul de desfacere cu amănuntul.
RABA s.f.
(Sint.; reg.) Slabă rabă Slabă afacere.
RAC s. m.
(Exp. vb.) A da (sau a merge) înapoi sau îndărăt ca racul (sau ca racii) sau a-i spori ca la rac A-i
merge rău, a regresa.
(Sint.) Gât de rac Lucru foarte bun.
(Exp. av.) Iute ca racul încet.
(Exp. vb.) I se bate inima ca la un rac mort Este foarte speriat.
(Exp. vb.) Fierbe sângele ca într-o coajă de rac (mort) Este lipsit cu totul de energie, fară vlgă. (Sint.) Tropicul racului (sau cancerului) Paralelă la 23° 27’ latitudine la nord de ecuator, care limitează zona tropicală de cea boreală.
(Sint.; Med .; pop.) Boală de rac Cancer.
RACH/U n.
(Sint.) Rachiu nemţesc (sau de venin) Produs farma-ceutic folosit ca purgativ.
(Sint.; reg.) Rachiul miresei Rachiu care se serveşte nuntaşilor în casa noilor căsătoriţi, a doua zi după nuntă.
(Loc. vb.) A face rachiu pisicii A plânge. Racorda vb.
(Exp. vb.) A se racorda cu ceva A se potrivi.
(Exp. vb.; fîg.) A se racorda la ceva A ajunge la acelaşi stadiu (cu ceva).
R4DE vb.
(Exp. vb.) A rade putina sau a o rade (la sau de fugă) A fugi din faţa unui pericol sau a unei situaţii neplăcute, a spăla putina.
(Exp. vb.) A-i rade cuiva o mustaţă A-şi bate joc de cineva.
(Exp. vb.) Să-mi razi (sau să-mi radă, să-mi radeţi) mustaţa (sau mustăţile) (dacă nu...) Sigur e adevărat ceea ce afirm.
(Exp. vb.; fam.) A rade (cuiva) o palmă A da cuiva o palmă.
(Exp. vb.; înv.) A rade faţa cuiva A nimici, a ucide. (Exp. vb.) A rade pe cineva fără săpun A critica aspru pe cineva.
RADIC4L, ~Ă a.
(Exp. vb.) A vorbi (pe) radical A vorbi în termeni aleşi, folosind neologisme.
Ry4GE vb.
(Exp. vb.) Nici nu-mi rage, nici nu-mi plânge Nu
mă interesează.
RAHL4T s. n.
(Sint.; fam.) Rahat cu apă rece Lucru lipsit de valoare sau de importanţă.
RAHIDL4N, ~Ă a.
(Sint.) Canal rahidian Canal format din vertebre, care conţine măduva spinării.
(Sint.) Anestezie rahidiană Rahianestezie.
(Sint.) Bulb rahidian Segment inferior al creierului, în forma unei umflături, care face legătura cu măduva spinării.
RAI s. n.
(Exp. vb.) Bătaia (sau frica, răbdarea) e (ruptă)
din rai E bun, util, eficace.
(Sint.) Gură de rai Colţ încântător de natură. R^ITĂj./
(Exp. vb.) Cu raita în sus Cu partea de jos în sus, răsturnat, dat peste cap.
RAMAZAN 5. n.
(Loc. vb.; fam.) A face (un) ramazan A răbda de foame.
RAMĂ
362
(Loc. vb.; fam.) A-l tăia pe cineva ramazamul A-i
fi foame.
RAMĂ s.f
(Exp. vb.; ir.) Bun de pus în ramă Rău, neplăcut, urât, necorespunzător.
RAMPĂ s.f.
(Exp. vb.) A chema la rampă A cere, prin aplauze, ca artiştii să reapară pe scenă.
(Exp. vb.) A vedea lumina rampei (D. piese de teatru) A intra în repertoriul unui teatru, a fi jucat în faţa publicului.
(Sint.) Rampă de lansare Platformă prevăzută cu dispozitive de orientare şi ghidare, folosită pentru lansarea avioanelor sau rachetelor.
RANĂ s. f
(Loc. a.) Bun de pus (sau de legat) la rană (D.
oameni) Foarte bun.
(Exp. vb.) A pune (sau a turna) sare (sau oţet etc.) pe rană A întărâta pe cineva, a pune paie pe foc. (Exp. vb.) A pune degetul pe rană A arăta în mod lămurit pricina unei stări de lucruri supărătoare. (Exp. vb.) A prinde vulpea la rană A se sclifosi, a face mofturi.
RANG 5 n.
(Loc. a.) De rangul întâi (sau de primul, al doilea etc.) rang De calitatea, de gradul întâi (sau al doilea etc.).
(Sint.) Lojă de rangul întâi (sau al doilea) Lojă din rândul situat imediat deasupra parterului (sau din rândul al doilea).
(Sint.; Mat.) Unitate de rangul întâi Unime. RANIŢĂ s.f.
(Exp. vb.; reg.) A-şi lua concediu de la raniţă A-şi acorda un răgaz de odihnă.
RAPANGELEL s. n.
(Exp. vb.; pop.) A lua (pe cineva) la rapanghel sau a da (pe cineva) la rapanghel 1. A lua (pe cineva) la rost, a certa. 2. A lua (pe cineva) la bătaie. RAPĂN s. n.
(Exp. vb.) A se umple de rapăn A nu se alege cu nimic, a nu trage niciun folos.
(Exp. vb.) A fî plin de noroc ca porcul de rapăn A fî foarte norocos.
RAPORT s. n.
(Loc. vb.) A da sau a-(şi) face raport(ul) A raporta. (Exp. vb.) A-i face cuiva raport A comunica unui şef ierarhic o greşeală săvârşită de un subaltern. (Exp. vb.) A se prezenta (sau a ieşi, a fi scos etc.) la (un) raport A se prezenta (sau a fi chemat) în
faţa unui superior pentru a-şi susţine o doleanţă sau pentru a răspunde de o greşeală.
(Loc. pp.) Sub raportul... Din acest punct de vedere.
(Loc. av.) Sub toate raporturile Din toate punctele de vedere, sub toate aspectele.
(Loc. vb.; înv.) A (nu) avea raport A (nu) avea legătură, a (nu) se potrivi.
(Loc. vb.; înv.) A avea raport A se referi.
(Sint.; i. uz.) Raport aritmetic Diferenţa dintre două mărimi.
(Sint.) Raport geometric Câtul dintre două mărimi. (Sint.) Casă (sau imobil) de raport Casă sau imobil care aduce venit proprietarului prin închiriere. RAPORTA vb.
(Exp. vb.) A se raporta la ceva A se subordona. RAPTĂ s.f.
(Exp. vb.) A o spune cuiva raptă (în ochi) A spune (cuiva) în faţă, fără înconjur, deschis.
(Exp. vb.) A-şi pierde sau a-şi lua raptă (de la viaţă) A se resemna.
(Exp. vb.) A-şi lua rapta şi mândaşul A-şi lua gândul de la ceva.
(Exp. vb.) A fi rapta (cu cineva) A fi chit.
(Exp. vb.) A da rapta (pe cineva) Abate (pe cineva). RAS 5. n.
(Loc. av.; reg.) în ras Până la nivelul gurii sau nasului.
(Exp. vb.) La ras Total, complet.
(Exp. vb.) A ieşi ras pe ras 1. A fi exact. 2. A fi distrus, nimicit, lefter.
RAS, ~Ă a.
(Exp. a.) Ba (că) e tunsă, ba (că) e rasă sau C-o fi tunsă, c-o fi rasă Exprimă nehotărârea, ezitarea. (Exp. av.) Ori tunsă, ori rasă într-un fel sau altul. (Exp. av.) Ras, neras Indiferent cum, în orice feh oricum.
(Exp. av.) Nici tuns, nici ras în niciun chip, nicicum.
(Exp. vb.) Tu zici rasă, el zice tunsă sau Unul zice tunsă, altul rasă Nu se potrivesc în păreri, nu sunt niciodată de acord.
(Exp. vb.) A scăpa ras A ieşi bătut.
(Sint.) Rase, tunse Certuri, cuvinte de ocară. RASĂ s.f.
(Loc. a.) De rasă 1. Superior, ales. 2. De soi bun. RASOL s. n.
(Loc. vb.; fam.) A da rasol 1. A se grăbi. 2. A lucra de mântuială, a rasoli.
RACN/
r/ta s. f
v(Exp. a.; exp. av.) în rate Cu plata eşalonată în părţi (egale).
(Sint.; Econ.) Rata plusvalorii Raport dintre plusva-loare şi capitalul variabil.
(Sint.; Econ.) Rata profitului Raport dintre plusva-; loare şi întregul capital avansat.
(Sint.) Rată medie a profitului Profitul mijlociu pe care îl dau întreprinderile.
R4ŢĂ s.f
(Exp. vb.; pop.) A-i intra (cuiva) raţa în traistă
A i se face frică, a se speria.
(Exp. vb.; pop.) A prinde (pe cineva) cu raţa în traistă A prinde pe cineva asupra faptului.
(Exp. vb.; pop.) îi mănâncă raţele din traistă (sau din buzunar) Este om prea cumsecade sau bleg. (Exp. vb.; pop.) A face mâna raţă A aşeza degetul arătător peste cel mare, mijlociul peste arătător etc. RAŢIONAL, ~Ă a.
(Sint.; Mat.) Număr raţional Nume dat unei clase de numere din care fac parte numerele întregi şi fracţionare, pozitive sau negative.
RAŢIWVE s.f.
(Sint.) Raţiune de stat Interes general, de stat. (Sint.) Raţiune de a fi (sau de a exista, de existenţă) Scop al existenţei (unei persoane, unui lucru, unui fenomen etc.).
RAZACH/E s.f (Exp. vb.) A o lua pe coarda razachie A o lua cu binişorul.
R4ZĂ s.f
(Loc. vb.; înv.) A da rază A descinde, a fi originar din...
(Sint.) Raze cosmice Radiaţii ionizate cu mare putere de pătrundere, care străbat atmosfera în direcţie aproape verticală.
(Sint.) Raze infraroşii Radiaţii electromagnetice invizibile, cu efect termic pronunţat, situate în spectru intre lumina roşie şi microundele radioelectrice. (Sint.) Raze ultraviolete Raze situate dincolo de Marginea violetă a spectrului luminii.
(Sint.) Raze X (sau Roentgen) Unde electromagnetice cu lungimi mult mai mici decât acelea ale luminii.
^ZNA av.
(Loc. vb.) A o lua razna 1. A divaga, a bate câmpii, a exagera. 2. A înnebuni.
(Exp. vb.) A se ţine, a sta razna de... A sta la o
Parte, la oarecare distanţă, izolat, deoparte.
RABD^ vb.
(Exp. vb.) A răbda în piele A îndura mult, fară a se plânge.
(Exp. vb.; fig.) A nu răbda vremea (pe cineva)
A fi presat de timp.
(Exp. vb.) A (nu) răbda pe cineva inima (să...)
A (nu) se putea stăpâni (să...), a nu suporta (să...), a (nu) se îndura (să...)
(Exp. vb.) A (nu)-l mai răbda (pe cineva) puterile să... A părăsi (pe cineva) puterile, a nu mai putea (să...)
(Exp. vb.) A nu-1 (mai) răbda pământul A fi foarte rău, plin de păcate.
RĂBD/ÎRE s.f (Exp. vb.; gmţ.) A mânca (sau a înghiţi, a se hrăni, a trăi cu) răbdări prăjite A nu mânca nimic, a răbda de foame.
(Exp. vb.) A avea răbdare A nu se grăbi, a nu se impacienta.
(Exp. vb.) A-(şi) ieşi sau a scoate (pe cineva) din răbdare (sau din răbdări, din toate răbdările)
A (se) supăra, a (se) enerva (foarte tare).
(Exp. av.; gmţ.) Răbdare şi tutun Multă vreme de aşteptat.
RĂBOJ n.
(Exp. vb.) A însemna la răboj A număra, a socoti, a ţine în evidenţă.
(Exp. vb.) A şterge de pe răboj A da uitării.
(Exp. vb.) A lua (sau a da) pe răboj A lua (sau a da) pe datorie.
(Exp. vb.) A trăi pe răboj A trăi pe datorie, din împrumuturi.
(Exp. vb.) Ca pe (sau după) răboj întocmai, exact, cuvânt de cuvânt, ca din carte.
(Exp. vb.) A i se uita cuiva răbojul A i se uita cuiva numărul anilor, a-l uita moartea.
(Exp. vb.) A scoate (pe cineva) din răboj (afară) A(-şi) pierde (sau a face pe cineva să-şi piardă) răbdarea, a se supăra.
RACI vb.
(Exp. vb.) A-şi răci gura degeaba sau în zadar, de pomană, de-(a) surda A vorbi fară folos, a insista zadarnic.
(Exp. vb.) A i se (sau a-i) răci (cuiva) inima A (se) speria, a (se) înspăimânta.
RĂCN Ivb.
(Exp. vb.) A răcni ca din gură de şarpe A ţipa foarte tare (ca muşcat de un şarpe).
RĂCOARE
364
RĂCCMRE s.f
(Exp. vb.) A se lăsa (cu) răcoare 1. A se face frig.
2.	(Fig.) A se înspăimânta.
(Exp. vb.; fam.) A sta (a băga etc.) la răcoare A băga la închisoare.
(Exp. vb.) A-l lua (pe cineva) cu răcori A i se face frig. 2. (Fig.) A se înspăimânta.
(Exp. vb.) A (se) băga în răcori (sau în toate ră-corile) sau a-l trece (toate) răcorile A (se) speria tare, a (se) înspăimânta, a (se) îngrozi.
(Exp. vb.; reg.) A-şi lua răcorile A scăpa de grijă. RĂDĂC7NĂ s.f.
(Loc. av.) A tăia, a rupe, a curma etc. din rădăcină (sau din rădăcini) A distruge în întregime, cu totul, definitiv, din temelie.
(Exp. vb.) A prinde rădăcini (sau rădăcină) A se stabili undeva.
(Exp. vb.) A rupe rădăcinile A se hotărî să plece, a pleca.
(Sint.; reg.) Rădăcina plastii Căpiţă de fân.
(Exp. vb.; loc. av.) (A surpa, a slăbi) din rădăcini
A surpa, a slăbi din temelie, cu totul.
(Loc. a.; înv.) De rădăcină De bază,fundamental, esenţial.
(Sint.) Rădăcina mâinii Carp.
(Sint.) Rădăcină pătrată (înv. pătratică) (a unui număr sau a unei expresii algebrice) Număr (sau expresie algebrică) care, înmulţit cu sine însuşi, reproduce numărul dat (sau expresia algebrică dată). RĂFUL4LĂ s.f.
(Exp.) A-i trage (sau a-i da) cuiva o răfuială A mustra, a certa, a bate pe cineva.
(Exp. vb.) A lua (pe cineva) la răfuială A mustra (pe cineva) cu asprime, a cere cuiva socoteală, a lua la rost.
RĂG^Z n.
(Loc. av.) Fără (de) răgaz Necontenit, continuu. (Loc. av.) Cu răgaz Fără grabă, pe îndelete.
(Loc. av.) în răgaz în tihnă, liniştit.
RĂ/ME s.f.
(Loc. vb.) A avea o răime A se necăji, a se înfuria, a avea toane.
RĂIVL4S1 5. n.
(Exp. av.) Rămas bun sau bun rămas Formulă de salut adresată de cel care pleacă celor care rămân. (Exp. vb.) A-şi lua rămas bun sau a-şi lua bun (sau bunul) rămas 1. A face urări de bine la despărţire.
2.	(P. ex.) A se despărţi de cineva.
(Exp. av.) De ajuns şi de rămas Din plin, din belşug, cu prisosinţă.
RĂMAS2, ~Ă a.
(Loc. vb.; îvp.) A da rămas pe cineva sau a da rămas din judecată 1. A declara pe cineva învins
2.	A se da bătut.
RĂMiNE vb.
(Exp. vb.) A-i rămâne cuiva inima (sau ochii) la ceva (sau la cineva) ori a-i rămâne cuiva ceva (sau cineva) la inimă A-i plăcea foarte mult un lucru sau o persoană, a ţine foarte mult la ceva sau la cineva.
(Exp. vb.) Să rămână între noi Să păstrăm ceva în secret.
(Exp. vb.) A-i rămâne cuiva gândul la ceva Anu
putea să se gândească la altceva, a fi obsedat de ceva.
(Exp. vb.) A rămâne de cineva sau de ceva 1. Ase
răzleţi de o ceată, de tovărăşie. 2. A nu face la timp un lucru. 3.. A lăsa moştenire.
(Exp. vb.) A rămâne de căruţă 1. A fi întrecut de alţii. 2. A nu reuşi.
(Exp. vb.; fam.) A-i rămâne cuiva oasele (sau ciolanele, zilele) pe undeva A muri în locuri străine. (Exp. vb.) A rămas înţeles sau rămânem înţeleşi
S-a ajuns la un acord.
(Exp. vb.) Cum rămâne (cu)...? 1. Ce se întâmplă (cu)?... 2. Ce hotărâre s-a luat?
(Exp. vb.) A rămâne morţiş la ceva 1. A ţine cu orice preţ la ceva. 2. A se hotărî pentru ceva. 3. A pretinde ceva.
(Exp. vb.) A rămâne pe lângă (sau la) ale mele (tale, sale etc.) A fî neclintit într-o hotărâre luată. (Exp. vb.) A rămâne lipcă la ceva A fi neclintit. (Exp. vb.) A rămâne cu gura căscată A fi foarte uimit.
(Exp. vb.) A rămâne tablou A fi paralizat de mirare, de emoţie.
(Exp. vb.) A rămâne pe drumuri 1. A nu mai avea locuinţă. 2. A nu mai avea loc de muncă.
(Exp. vb.) A-i rămâne (cuiva ceva) de cap A fî blestemat pentru o faptă rea.
(Exp. vb.) A rămâne tot pe a cuiva A se impune într-o discuţie punctul de vedere al cuiva.
(Exp. vb.) A nu rămâne piatră pe piatră A se surpa, a se dărâma.
(Exp. vb.) A rămâne pentru (sau pe) altă data (sau pe săptămână etc.) A se amâna pentru o data ulterioară.
(Exp. vb.) Mai rămâne vorba despre... (sau de..*) Urmează să mai fie discutat.
.365
RĂSĂR/T
(Exp. vb.) A rămâne (numai) să... Urmează (doar) % să...
; (Exp. vb.) Asta mai rămâne Aceasta mai este de făcut.
(Exp. vb.) Tot ce mai rămâne Tot ce se mai poate face.
(Exp. vb.) A nu-i (mai) rămâne cuiva (alta) decât
să... A nu se găsi pentru cineva altă soluţie decât... (Exp. vb.) A rămâne (ceva) la (sau întru, până la) alta sau a rămâne (ceva) numai la... A mai fi de
făcut atâta, a mai lipsi numai atâta, a ajunge lucrul până la un punct.
(Loc. vb.; îvp.) A rămâne pe cineva A bate, a învinge pe cineva într-o judecată, într-o prinsoare, la un concurs etc.
(Loc. vb.) A rămâne de (sau din) judecată A pierde un proces.
RĂP Alvb.
(Exp. vb.; reg.) A-i răpăi cuiva tălpile A fugi foarte repede izbind cu putere pământul.
RĂPĂNOS, -04SĂ a.
(Exp. vb.; exp. a.) (A fi) broască râioasă (A fi) orgolios fară temei, care nu-şi vede propriile defecte. (Exp. a.) Piele răpănoasă Copil murdar şi neastâmpărat.
RĂP/ vb.
(Exp. vb.; fig.) Moartea l-a (i-a, le-a etc.) răpit dintre noi Moartea l-a despărţit de noi.
(Exp. vb.; fig.) A-i răpi (cuiva) sufletul, viaţa, zilele 1. A distruge, a nimici. 2. A ucide.
(Exp. vb.) A răpi (cuiva) inima A fermeca.
Răpune vb.
(Loc. vb.; înv.) A răpune (ceva) din vedere A nu mai şti unde se află (ceva), a pierde din vedere. (Loc. vb.; înv.) A se răpune din ochii cuiva A nu mai putea fî văzut, a dispărea.
(Exp. vb.) A-şi răpune capul (sau viaţa, zilele) A-i lua cuiva viaţa, a omorî.
(Exp. vb.) A răpune (pe cineva) de zile A omorî. (Exp. vb.; înv.) A rămâne (cuiva) sufletul (în credinţe religioase) A face pe cineva să intre în păcat, să-şi piardă sufletul, să se ticăloşească. RĂPUNEREs /
(Loc. av., înv.) Pe răpunere Care mai de care, pe întrecute.
RĂPUŞ/Es /
(Loc. vb.; îrg.) Cu răpuşia în mod forţat, cu forţa. (Loc. vb.) A veni (sau a merge) pe (sau cu) răpu-Şie A veni (sau a merge) la cineva cu intenţia de a
se certa, de a provoca duşmănie, sau cu scopul de a se răzbuna.
RARI vb.
(Exp. vb.) A (o) mai rări (cu ceva) A da, a oferi, a face un lucru la intervale mai mari (sau în cantitate mai mică) decât de obicei.
(Exp. vb.) A o (mai sau cam) rări de (pe) undeva
1.	A se duce undeva din ce în ce mai rar. 2. A pleca de undeva, a o şterge.
RĂRUNCHI s. m. n.
(Exp. vb.) A avea (sau a fi cu, a prinde) seu la rărunchi A fî om înstărit, cu avere.
(Loc. av.) Din rărunchi sau din (sau până în) fundul rărunchilor Din toate puterile, foarte tare, intens, puternic.
(Exp. vb.) A i se rupe cuiva rărunchii de milă (sau de mâhnire) A-i fi foarte milă de cineva, a i se rupe inima.
RĂSĂRIvb.
(Exp. vb.; dep.) A răsări ca ciupercile sau ca ciuperca (după ploaie sau din gunoi) A apărea în număr mare, cu mare repeziciune, a se înmulţi peste măsură. (Exp. vb.; gmţ.) Seamănă, dar nu răsare Nu există nicio asemănare între...
(Exp. vb.) A-i răsări (cuiva) luna-n cap A cheli. (Exp. vb.) A răsări ca din pământ (din iarbă verde) sau parcă a răsărit din pământ A apărut pe neaşteptate, nu se ştie de unde.
(Exp. vb.) A răsări la lumină (sau la lumina zilei) A-şi face apariţia.
(Exp. vb.; gmţ.) Răsare unde nu-1 semeni Se iveşte acolo unde nu te aştepţi.
(Exp. vb.) A i (se) răsări sau a se răsări (cuiva)
(în sau pe gât) A se îneca (cu mâncare sau cu băutură).
(Exp. vb.) Unde baţi (sau dai) şi unde răsare Se produc cu totul alte efecte decât cele aşteptate. RĂSĂR/T s. n.
(Exp. a.; exp. av.) Cu un ochi la răsărit şi cu altul la apus Cu strabism.
(Exp. vb.) A vorbi una de la răsărit şi alta de la apus A spune lucruri fără legătură.
(Exp. a.; reg.) Una la răsărit şi alta la asfinţit
împrăştiate, în dezordine.
(Exp. vb.) A sta cu un picior la răsărit şi cu altul la apus A nu avea domiciliul stabil, a fi nestatornic.
(Loc. av.; înv.) Cât stau răsăritele de apuse Foarte departe.
RĂSCOALĂ
366
(Exp. a.) (De) la răsărit(ul soarelui) şi (de) la apus
(Din) toată lumea, de pretutindeni.
RĂSCOALĂ s.f.
(Loc. vb.; înv.) A da răscoală A răscoli.
RĂSCOL m.
(Loc. vb.) A trece (sau a da) peste răscoale 1. (D. lichide) A ieşi afară din vas, a se vărsa peste margini.
2.	A merge prea departe, a se întrece cu firea, cu gluma, cu îndrăzneala.
(Loc. vb.) A lega (pe cineva) în răscol A-i prinde unui condamnat gâtul sau piciorele între două lemne legate la capete.
(Loc. vb.; înv.) A întinde la răscol A tortura (pe cineva), a căzni.
(Loc. vb.) A da oile în răscol A scula oile culcate şi a le sili să se mişte, ca să nu se îmbolnăvească de splină.
(Loc. vb.) A face (pe cineva sau ceva) răscol A risipi. RĂSCOL/ vb.
(Exp. vb.) A răscoli cerul şi pământul A face tot posibilul (pentru a găsi un lucru pierdut). RĂSCRĂCARA vb.
(Exp. vb.) A se răscrăcăra de ziuă A se lumina de ziuă, a se face ziuă, a se crăpa de ziuă. RĂSCRUCE s.f (Loc. av.) în răscruce în formă de cruce, cruciş. (Loc. av; fîg.) La răscruce în momentul unei decizii importante.
RĂSFIRA vb.
(Exp. vb.; înv.) A-şi răsfira năcazul (pe cineva) A-şi descărca nervii asupra cuiva.
RASFUGs. n.
(Loc. vb.) A dat răsfugu-n el Cineva se agită fară motiv.
RĂSPiR 5 m.
(Loc. av.) în răspăr 1. împotriva direcţiei fireşti în care creşte părul. 2. împotriva direcţiei de mişcare a unui curs de apă, a unui agent fizic etc. 3. (Fig.) Contrar, ostil.
(Loc. pp.; înv.) în răspărul... 1. împotriva..., în contra... 2. în ciuda..., în pofida...
(Loc. vb.) A lua (pe cineva) în (sau la) răspăr
1.	A-şi bate joc (de cineva), a lua în râs, a ironiza.
2.	A dojeni aspru, a brusca.
(Loc. vb.; rar) A-i merge cuiva în răspăr A-i merge cuiva rău, a întâmpina greutăţi.
RĂSPÂND/ vb.
(Exp. vb.) A se răspândi ca potârnichile (sau ca puii de potârniche) A fugi speriaţi în toate direcţiile.
RĂSPÂNTIE s.f.
(Exp. vb.) A şedea ca lupul în (sau la) răspântii A pândi.
(Exp. vb.) A fi la răspântie A fi într-un moment hotărâtor în viaţa unui om, în istoria unui popor etc. RĂSPLATĂ s. /
(Exp. vb.) A-i veni cuiva zi de plată şi răsplată A sosi momentul răfuielilor.
RĂSPUNDE vb.
(Exp. vb.) A răspunde monosilabic (sau cu mono-silabe) 1= A răspunde cu da şi nu, cu minimum de cuvinte. 2. A nu părea încântat.
(Exp. vb.) A răspunde de-a băţul A răspunde răstit.
RĂSPONDERE s.f.
(Loc. vb.) A trage (sau a chema) (pe cineva) la
răspundere A obliga pe cineva să dea socoteală de faptele sale.
(Exp. vb.) A (nu) avea, a-i trezi, a-i lipsi simţ de răspundere sau simţul răspunderii A (nu) avea, a-i trezi, a-i lipsi conştiinţa importanţei sarcinilor asumate sau primite, seriozitatea.
(Exp. av.) Pe răspunderea mea (sau ta, sa etc.) Pe garanţia mea (sau ta, sa etc.).
(Exp. vb.) A-şi lua răspunderea A garanta pentru ceva.
RĂSP£/NS s. n.
(Exp. a.) Fără de răspuns Care nu poate fi combătut, fară replică, definitiv.
(Exp. vb.) A aduce, a duce, a lua, a trimite răspuns
A face să circule o veste, o informaţie. RĂSPUTERE s.f.
(Loc. a.) Din răsputeri (sau, rar, din răsputere, din toată răsputerea, din toate răsputerile) Din toate puterile, cu toate forţele, foarte tare.
RĂSTEA s.f.
(Loc. vb.) A lua (pe cineva) cu răsteaua A certa (pe cineva) cu asprime.
RĂSTE^LĂ s.f.
(Loc. av.) Cu răsteală Aspru, ameninţător, răstit. RĂST/MP 5. n.
(Loc. av.) în (sau, rar, la, pe la, prin) răstimpuri sau din răstimp în răstimp sau (înv.) răstimpuri Din când în când, câteodată.
(Loc. av.) într-un răstimp 1. De la o vreme. 2. La un moment dat.
(Loc. vb.) în răstimp în acest timp, în răgazul avut, între timp.
367
RĂU
(Loc. av.) Fără de (niciun) răstimp Necontenit,
, neîntrerupt, continuu. rĂST/REv/
(Loc. av.) Cu răstire Aspru, răstit.
RĂST/T 5. n.
(Loc. av.; îrg.) Cu răstit(ul) (sau cu răstită) 1. Aspru, tare. 2. Cu mânie, nervos.
RĂSTURNA vb.
(Exp. vb.) A răsturna brazda, pămîntul etc. A tăia brazde cu plugul, a ara.
(Exp. vb.) A răsturna casa (cu susu-n jos) A produce dezordine, a întoarce casa pe dos.
(Exp. vb.; reg.) A i se răsturna (cuiva) rânza A i se face greaţă, a i se întoarce (cuiva) stomacul pe dos. (Exp. vb.) A răsturna o băutură (pe gât) A bea repede, pe nerăsuflate.
RĂSUC/ vb.
(Loc. vb.; rar) A o răsuci A-şi schimba atitudinea spre a ieşi dintr-o încurcătură, a o întoarce.
(Exp. vb.) A suci şi a răsuci (pe cineva) A hărţui (pe cineva) cu întrebări, pentru a obţine mărturisiri. (Exp. vb.) A răsuci capul cuiva A zăpăci pe cineva, a-l face să-şi piardă dreapta judecată.
(Exp. vb.) A răsuci cuiva gâtul A omorî, a ucide (pe cineva).
(Exp. vb.) A i se răsuci (cuiva) rău A i se face greaţă (din cauza mâncării).
Răsufla vb.
(Exp. vb.) A răsufla în fundul sticlei (cofei etc. de vin) A bea pe nerăsuflate, a da (de) duşcă.
(Exp. vb.) A-şi răsufla veninul asupra cuiva A-şi manifesta mânia, furia asupra cuiva.
(Exp. vb.) A nu răsufla de nicăieri A nu apărea de nicăieri.
Răsuflare s.f.
(Exp. a.) Fără răsuflare Mort.
(Exp. av.) Dintr-o (singură) răsuflare Din-tr-odată, repede, pe nerăsuflate.
(Exp. vb.) A-şi ţine (sau a-şi opri, a-şi stăpâni) răsuflarea A se sili să nu respire sau să respire uşor, fară zgomot.
(Exp. vb.) A i se curma (sau a i se tăia, a i se opri, a-i pieri etc. cuiva) răsuflarea sau (a fi) cu răsuflarea oprită, tăiată etc. A fî copleşit de o senzaţie sau de o emoţie puternică.
(Loc. vb.; înv.) A lua (sau a apuca) răsuflarea
A respira liniştit, a se odihni.
(Loc. av.) Cu răsuflarea la gură Tensionat, speriat. (Loc. vb.) A-şi da răsuflarea (de pe urmă) A muri.
RĂS£/NET 5. n.
(Exp. vb.) A avea (sau a găsi) răsunet A trezi interes, a face impresie.
RĂTĂC/ vb.
(Exp. vb.) A i (se) rătăci cuiva mintea (sau minţile) A-şi pierde sau a face pe cineva să-şi piardă raţiunea. RĂTĂC/T, ~Ă a.
(Loc. av.; reg.) De-a rătăcita Fără o ţintă precisă, razna.
(Sint.; reg.) Drumul rătăciţilor sau calea rătăcită Calea lactee.
RĂŢ015. m.
(Loc. a.) (în) coada răţoiului (sau coadă de răţoi) (D. şuviţe de păr, mustăţi) Cu capetele răsucite în spirală.
RĂU, REA a.
(Exp. a.) Rău la mânie Care se înfurie repede. (Exp. a.) Rău la (sau de) suflet (sau, reg., la credinţă) 1. Fără milă, răutăcios, înrăit. 2. Lipsit de omenie.
(Exp. vb.) A fi rău de gură (sau gură rea) 1. A spune multe răutăţi, injurii, necuviinţe. 2. A prevesti lucruri rele care se îndeplinesc.
(Exp. vb.) A fi rău la maţe 1. A fi rău la suflet. 2. A fi zgârcit. 3. A fi arţăgos.
(Exp. vb.) A da răului (sau răilor) (pe cineva)
1.	A ocărî, a blestema pe cineva. 2. A abandona, a părăsi.
(Exp. vb.) A duce casă rea (cu cineva) A nu se
înţelege, a nu se împăca, a trăi rău (cu cineva). (Exp. vb.) (A-şi) face sânge rău (sau inimă, voie rea) A (se) necăji, a (se) mâhni, a (se) întrista. (Loc. a.) Cu inimă rea întristat.
(Loc. a.) Cu voie rea Supărat.
(Exp. a.) Rău la auz (văz etc.) (D. fiinţe) Care nu aude (vede etc.) bine.
(Exp. a.) Rău de frig (de căldură) Sensibil la frig (la căldură).
(Exp. a.) Rău de carne Care se vindecă greu la o rană.
(Loc. a.) Rea (sau, rar, rău) de muscă 1. (D. vite, cai) Care suferă din pricina muştelor. 2. (D. oameni) Desfrânat.
(Exp. a.) Rău de pagubă (D. oameni) Care se necăjeşte foarte mult când suferă o pagubă.
(Exp. a.) Rău de lucru (sau de mână) Căruia nu-i place să muncească, leneş.
(Exp. vb.) (A fi) rău de... A fi neprielnic, nefast. (Exp. vb.) A fi rău de moarte (sau de boală) A aduce moarte (sau boală), a fî pericol, primejdie de moarte (sau de boală).
RĂUTATE
368
(Exp. vb.) A fi rău de (sau la) ochi sau a avea ochi
răi A deochea.
(Sint.) Ceas rău Moment nefast, ghinion.
(Sint.) Semn rău Prevestire a unui necaz.
(Exp. vb.) A fi de rău augur A prevesti un necaz. (Exp. vb.) A-i fi (sau a-i merge) (cuiva) rău 1. A avea o viaţă grea, a trece prin momente grele, a o duce greu. 2. A nu-i prii.
(Exp. vb.) A ajunge rău A fî sărac, vicios, fară locuinţă etc.
(Exp. vb.) A sta rău A nu avea cele necesare, a nu avea bani, a fi sărac.
(Exp. vb.) A sta rău de... (sau cu...) A fi în criză de ceva, a fi lipsit de ceva.
(Exp. vb.) A-i fi (cuiva) rău (sau a se simţi rău)
A fî (sau a se simţi) bolnav, a-1 durea ceva.
(Exp. vb.) A fi rău (D. un bolnav) A fi în stare gravă.
(Exp. vb.) A se simţi rău 1. A încerca un sentiment de apăsare, de stinghereală. 2. A fi bolnav.
(Exp. vb.) A fi (sau a părea) rău dispus A fi fară chef sau irascibil.
(Exp. vb.) A-i cădea (cuiva) rău 1. A nu-i prii mâncarea. 2. A nu-i conveni.
(Exp. vb.) A-i părea (cuiva) rău (de sau după...)
A regreta (ceva sau pe cineva).
(Exp. vb.) A se avea rău cu cineva A nu se înţelege, a se duşmăni.
(Exp. vb.; reg.) A fi rău de... A fi criză de...
(Exp. vb.) A călca (sau a umbla) rău 1. A nu avea niciun rezultat, a nu-i merge bine. 2. A face o afacere proastă, a ieşi în dezavantaj.
(Exp. vb.) A-i şedea (sau a-i sta, a-i veni) rău
1.	(D. o haină, o podoabă etc.) A nu i se potrivi, a nu-i sta bine, a-l dezavantaja. 2. A nu i se cădea (să facă sau să spună ceva).
(Exp. vb.) A arăta rău A avea o figura obosită sau a se vedea că e bolnav.
(Exp. vb.) A-i mirosi (cuiva) rău A bănui că ceva nu e în regulă.
(Exp. vb.; fam.) Nu-i rău! E încurajator.
(Loc. av.) Bine, rău Cum o fi.
(Exp. vb.; reg.) A umbla rău A avea o purtare dezmăţată, a-şi face de cap.
(Loc. av.; înv.) De rău 1. Duşmănos. 2. Supărător.
3.	Vătămător.
(Loc. av.) Cu părere de rău Cu regret.
(Exp. vb.) A vrea (sau a voi, a dori, înv. a cugeta, a cere) (cuiva) răul A dori să i se întâmple cuiva lucruri neplăcute, a duşmăni.
(Exp. vb.) A avea rău (pe cineva) A duşmăni, a uri (Loc. vb.) A vorbi (sau, rar, a grăi, a povesti) (pe cineva) de rău 1. A bârfi. 2. A calomnia.
(Exp. vb.) A ţine (de) rău pe cineva (sau, rar, ceva)
1.	A face pe cineva răspunzător, a reproşa. 2. A fi supărat pe cineva.
(Exp. vb.) A băga (pe cineva) la rău A provoca cuiva necazuri, nemulţumiri.
(Exp. vb.) A lăsa (pe cineva) răului A părăsi pe cineva aflat într-o situaţie dificilă.
(Exp. vb.) E de rău! Vă previn că urmează ceva neplăcut, grav.
(Exp. av.) Atâta rău! 1. Nu-mi pasă! 2. Nu-i nimic. (Exp. vb.) A meni a rău (sau, rar, a rele) 1. A prevesti răul. 2. A dori cuiva răul.
(Loc. vb.) De bine, de rău Măcar, cel puţin.
(Exp. vb.) A lua (pe cineva) cu răul A fî prea sever cu cineva.
(Exp. vb.; gmţ.) Uita-te-ar relele! îţi urez noroc şi fericire.
(Loc. a.; loc. av.) Din rău în mai rău Dintr-o nenorocire în alta, dintr-o situaţie grea în una şi mai grea.
(Exp. vb.) A i se face (sau a-i veni) (cuiva) rău A
simţi deodată ameţeală, dureri, senzaţie de greaţă etc. (Exp. vb.) A-i face (cuiva) rău A produce cuiva o senzaţie neplăcută.
(Exp. vb.) (A fî) învechit în rele A avea antecedente rele.
(Loc. pp.) De (rar pentru) răul... (cuiva) Din cauza răutăţii cuiva.
RĂUTATE s.f (Exp. av.) Cu răutate (în mod) răutăcios.
RĂV^Ş 5. n.
(Sint.) Răvaş de drum (sau de străji) Legitimaţie de călătorie, paşaport.
(Exp. vb.; fam.) A-i face (cuiva) răvaşul sau a-i da (cuiva) răvaş (de drum) A îndepărta (pe cineva), a izgoni, a da paşaportul.
RĂVĂRZ vb.
(Exp. vb.) A răvări pe cineva A lua pe cineva la rost.
RĂZBATE vb.
(Exp. vb.) A răzbate cu urechea A-şi încorda auzul, a asculta cu atenţie.
RĂZB Ivb.
(Exp. vb.) A răzbi (pe cineva) cu bătaia (sau m bătaie, în bătăi) A bate rău pe cineva, a bate mar-(Exp. vb.) A răzbi (pe cineva) în palme A lua pe
cineva la palme, a pălmui.
369
RÂND
(Exp. vb.; înv.) A răzbi (cuiva) ochii (cu ceva)
A face pe cineva să se minuneze, să admire.
(Exp. vb.) A răzbi în viaţă A reuşi să ajungă într-o situaţie materială sau socială bună.
(Loc. vb.; îrg.) A o răzbi în... A trece la..., a se apuca de...
RĂZBOI s. n.
(Exp. vb.) A declara război A începe ostilităţile. (Exp. vb.) A fî (sau a se pune) pe picior de război A fi într-o continuă luptă, stare de ostilitate cu cineva sau cu ceva.
(Exp. vb.; înv.) A face (sau a sta cu) război asupra cuiva A se lua la luptă, a ataca pe cineva. RĂZBUNA vb.
(Loc. vb.) A răzbuna pe cineva la inimă sau a i se răzbuna cuiva inima 1. A (se) înveseli, a (se) îmbuna. 2. A-i prii (cuiva), a-i face bine.
(Exp. vb.) A se răzbuna vremea 1. A se îmbunătăţi. 2. A se lumina, a se însenina.
RĂZGHIOS, -04SĂ a.
(Exp. vb.) A lua (pe cineva) în răzghios A lua (pe cineva) repede şi pe neaşteptate.
RĂZNIvb.
(Loc. vb.; îrg.) A o răzni spre cineva sau ceva
A se năpusti, a tăbărî asupra cuiva sau a ceva.
(Loc. vb.) A o răzni la fugă A o lua (a o rupe) la fugă.
(Loc. vb.; reg.) A răzni vorba 1. A pierde firul ideilor. 2. A face digresiuni.
RĂZU/ vb.
(Exp. vb.) A-l răzui (pe cineva) la inimă A umple de nelinişte, de supărare, a chinui.
(Exp. vb.) A-l răzui la ficaţi A se căi, a regreta. (Exp. vb.; reg) A te răzui cu cineva în gură A te
ciorovăi cu cineva.
(Exp. vb.) A răzui cuiva pragul A vizita pe cineva prea des, prea stăruitor.
RicĂ s.f.
(Exp. vb.) A căuta (cuiva) râcă A căuta (cuiva) prilej de ceartă cu orice preţ.
(Exp. vb.) A purta (cuiva) râcă A purta (cuiva) duşmănie.
(Exp. vb.) A se pune în râcă (cu cineva) A se
împotrivi (cuiva) luându-se la ceartă.
(Exp. vb.) A băga râcă A învrăjbi.
RÂCĂ/ vb.
(Exp. vb.) A-i râcâi (cuiva) inima A chinui pe cineva un gând, un sentiment etc.
(Exp. vb.) A(-l) râcâi (pe cineva) la inimă A nelinişti.
R4DE vb.
(Exp. vb.) A râde galben A râde fals.
(Exp. vb.) A râde (cuiva) în nas (sau în faţă, în obraz) A sfida pe cineva.
(Exp. vb.; pop.) A (se) zâmbi (sau, înv., zâmbire) a râde A surâde.
(Exp. vb.) A râde şi câinii (sau curcile, ciorile, papagalii) (de cineva) A se face de râs.
(Exp. vb.) A râde (sau, rar, a-şi râde) în barbă
(sau pe sub mustaţă) A râde reţinut.
RilE 5. f
(Sint.) Râie căprească (sau, înv., sălbatică) Formă gravă de râie, frecventă la animale.
(Exp. vb.) Se ţine ca râia de om Nu mai poţi să scapi de el (ea).
(Exp. vb.; reg.) A(-i) face (cuiva) râie pe inimă
1.	A fi invidios pentru ceva. 2. (Reg.) A necăji. RÂIOS,~CMSĂ m.f., a.
(Exp. vb.; fam.) A face pe râiosul 1. A fi înfumurat fară motiv. 2. A fi arogant.
RÂ1VL4 vb.
(Exp. vb.) A-l râma (un gând) pe cineva la (sau în, prin) inimă A chinui (un gând) pe cineva. RiNĂ s.f.
(Loc. av. loc. a.) într-o (sau pe o) rână (D. oameni) Culcat (sau aplecat) pe o parte, cu partea de sus a corpului sprijinită într-un cot.
(Loc. av.) într-o (sau pe o) rână (D. obiecte) înclinat într-o parte, strâmb, şoldiu, pieziş.
RÂND 5. n.
(Loc. av.) La rând în şir.
(Loc. av.) De-a rândul, (înv.) de-a rând, (înv.) de rând 1. Unul după altul. 2. Fără întrerupere, continuu. 3. De la un capăt la altul.
(Loc. av.) Pe (sau, înv., pre) rând 1. Succesiv. 2. De la unul la altul. 3. Alternativ. 4. (înv.) în şir. 5. Treptat. (Loc. av.) Rând pe rând (sau rânduri-rânduri, înv. rând-rând) Unul după altul.
(Loc. av.) în primul rând înainte de toate.
(Loc. av.) în rând în mod egal.
(Loc. av.; reg.) (Pe) (tot) de-a rândul sau (pe) de-a rând, d-a rânda, (înv.) de (sau în) rând De la un capăt la altul.
(Loc. pp.; reg.) D-a rând cu... Alături de...
(Exp. vb.) A fî în primele rânduri 1. A ocupa un loc de frunte într-un şir. 2. (Fig.) A fî în fruntea unei activităţi.
(Exp. vb.) Haină încheiată la două rânduri
Haină bărbătească cu două şiruri de nasturi.
(Loc. av.) Rând cu rând în mod amănunţit.
RÂNDUL4LĂ
370
(Exp. vb.) A citi printre rânduri A înţelege (sau a încerca să înţeleagă) şi ceea ce nu se spune explicit într-un text scris.
(Loc. av.) La rând Potrivit ordinii stabilite (sau momentului indicat).
(Loc. av.) Cu rândul Alternativ.
(Loc. pp.) După rândul... în ordinea...
(Loc. vb.) A trage rândul pe cineva A fi cazul. (Exp. vb.) A lua (pe cineva) la (sau după) rând A se ocupa de cineva conform ordinii stabilite (sau cuvenite).
(Exp. vb.) A ţine (sau a păstra) rândul A respecta locul stabilit (sau ordinea stabilită).
(Exp. vb.) A ţine (cuiva) rândul A păstra un loc pentru cineva într-un şir.
(Exp. vb.) A lăsa (sau a ceda) (cuiva) rândul A se
retrage dintr-un loc (sau dintr-o activitate) pentru a permite altcuiva să ocupe locul sau să acţioneze. (Exp. vb.) A intra Ia rând A începe să acţioneze la momentul potrivit (sau după ordinea stabilită) în urma altora.
(Exp. vb.) A veni (sau a 11) rândul (cuiva sau pentru ceva) sau a veni la rând A sosi momentul pentru a face ceva.
(Exp. vb.) La (sau, înv., pre) rândul meu (tău etc.)
1.	Atunci când este potrivit pentru mine (tine etc.).
2.	în urma altora într-un şir. 3. Din partea mea (a ta etc.).
(Loc. vb.) A nu-şi da rând 1. A lucra de zor. 2. A se îmbulzi la treabă (sau la vorbă).
(Loc. vb.; pop.) A nu-şi putea da rând (cu cineva)
A nu o putea scoate la capăt cu cineva.
(Loc. vb.; pop.) A da rând la... A ţine seama. (Loc. vb.; pop.) Fără de rând Fără seamă.
(Exp. vb.; reg.) A-şi face rândul A-şi face datoria potrivit ordinii stabilite.
(Loc. vb.; înv.) A nu da (cuiva) rând 1. A nu da cuiva răgaz. 2. A nu permite.
(Loc. vb.; înv.) A nu-şi (putea) da rând cu (sau la) ceva A nu prididi.
(Exp. vb.; reg.) A avea rând A avea timp.
(Exp. vb.; reg.) A-şi face rând A-şi face timp. (Exp. vb.; reg.) A-şi afla de rând A-şi face timp. (Loc. av.) într-un rând La un moment dat.
(Loc. av.; înv.) De la un rând de vreme De la un timp încoace.
(Loc. av.; reg.) (Ca şi) de la rând (Ca şi) data trecută. (Loc. av.; reg.) De-un rând Deocamdată.
(Sint.) Rând de case Corp de case.
(Loc. a.) De rând 1. De serviciu. 2. Alături. 3. Din popor. 4. (P. ex.) Obişnuit.
(Exp. av.) în rând cu cineva (sau cu ceva) în categoria cuiva.
(Exp. av.) în (sau de) rândul cuiva La acelaşi nivel.
(Loc. pp.) De (sau din) rândul... în privinţa.
(Loc. av.; înv.) Fără (de) rând Fără seamă.
(Loc. a.; reg.) Afară de rând Neobişnuit.
(Exp. vb.; reg.) Cum e rândul? 1. Cum se face că...? 2. Cum stau lucrurile?
(Exp. vb.; înv.) A umbla (sau a căuta, a vedea) de (sau în) rândul cuiva A purta grijă cuiva.
(Exp. vb.; înv.) A căuta de rând cu cineva A se interesa de cineva.
(Exp. vb.; reg.) A-i umbla de rând A-i merge cuiva bine (sau rău).
(Exp. vb.; reg.) A nu avea (sau a nu fi) rând de...
A nu avea posibilitatea să...
(Loc. a.; îrg.) La rând 1. într-o situaţie materială bună. 2. Bine văzut.
(Exp. vb.; reg.) A pune la (sau în) rând 1. A organiza. 2. A crea o situaţe materială bună.
(Exp. vb.; reg.) A-i face (cuiva) rând de ceva A-i
face (cuiva) rost de ceva.
(Exp. vb.) A şti rândul A cunoaşte mersul lucrurilor. RÂNDUL4LĂ s.f (Loc. vb.) A pune în (bună rânduială sau a pune cu, îvp. la) rânduială A rândui.
(Loc. a.; loc. av.) Cu (bună sau multă) rânduială sau cu (după) toată rânduiala 1. în ordine, ordonat, organizat, disciplinat. 2. Cum se cuvine, cum se cere, după toate regulile. 3. Cu chibzuială.
(Loc. a.) Cu rânduială la cap (Despre persoane) Chibzuit.
(Loc, a.; loc. av.; înv.) Afară din rânduială Neobişnuit, exagerat.
(Loc. a.; loc. av.; înv.) Fără rânduială 1. Exagerat, excesiv, fără măsură, fără socoteală, nechibzuit.
2.	Neorganizat, în dezordine.
(Loc. av.; înv.) Cu această sau (reg.) cu astă rân-duială în acest mod, astfel.
(Exp. vb.; pop.) A-i purta (cuiva) rânduiala (sau rânduielile) sau a purta rânduiala înmormântării A-i face cuiva înmormîntarea şi slujbele religioase de pomenire conform tradiţiei.
RÂNJ / vb.
(Exp. vb.) A-i rânji cuiva în (sau sub) nas A-şi bate joc de cineva care e prezent, a-i râde cuiva în nas.
371
REL4L
(Exp. vb.) A rânji în sine A-şi bate joc în sinea sa. (Exp. vb.) A rânji la stele A nu avea ce mânca, a răbda de foame.
RiNZĂs./
(Exp. vb.) A se împăca cu rânza 1. A mânca. 2. A se sătura.
(Exp. vb.) A i se întoarce (cuiva) rânza pe dos
1.	A i se face greaţă, a i se întoarce stomacul pe dos. 2. A se enerva.
(Exp. vb.) A avea rânză domnească A fi bolnav de stomac.
(Exp. vb.) A crăpa sau a plesni (în cineva sau a-i crăpa cuiva) rânza (de ciudă, de necaz etc.) 1. A fi foarte necăjit. 2. A fi furios.
(Exp. vb.) A avea rânza fierbinte A se înfuria uşor, a fi iute.
(Exp. vb.) A fi cu rânza mare sau a avea rânza prea mare 1. A fî necăjit. 2. A fi mânios.
(Exp. vb.) A nu mai încăpea rânza în cineva A fî
nervos, iritabil, rău.
(Exp. vb.) A-1 mânca (pe cineva) rânza (sau o rânză) A fi furios.
(Exp. vb.) A-i slăbi (cuiva) rânza A sărăci.
(Exp. vb.) A fi în rânza părinţilor 1. A trăi pe seama părinţilor. 2. A moşteni avere de la părinţi. RiPĂs./
(Loc. vb.) A merge de râpă A se rostogoli pe un povîmiş, a se prăvăli.
(Exp. vb.) A se duce de râpă sau (rar) a ajunge la
malul râpei 1. A se distruge, a se nimici. 2. A eşua. (Exp. vb.; pop.) A da de râpă A distruge, a nimici, a prăpădi.
(Loc. vb.) A (se) da de (sau, rar, pe, la) râpă 1. A (se) omorî. 2. (Rar) A (se) înşela.
(Exp. vb.; rar) A da cu nasul de râpă A fi silit să se opresacă.
(Exp. vb.; reg.) A merge (sau a veni, a fugi) în râpă
(sau în râpele ăle mari) A merge repede, a alerga, a goni.
RÂS s. n.
(Loc. a.) De râs 1. Care provoacă râsul, hazliu, vesel.
2.	Fără valoare, fară importanţă. 3. Compromiţător, ruşinos, de ocară.
(Exp. vb.) A se porni pe râs sau a pufni (a bufni) de (sau în) râs sau a-1 pufni (a-1 bufni, a-1 umfla etc.) râsul (pe cineva) A nu-şi putea stăpîni râsul, a izbucni în râs.
(Exp. vb.) A leşina (sau a se strica, a se prăpădi
etc.) de râs A râde foarte tare.
(Exp. vb.; reg.) A-i da (cuiva) râsul prin piele 1. A
mânca bătaie. 2. A da de necaz, a (o) păţi.
(Loc. a.; înv.) Luător în râs Batjocoritor, jignitor. (Loc. av.; reg.) Pe râs Gratis.
(Exp. vb.) A fi (sau a se face, a ajunge, a rămâne etc.) de râs (şi de ocară) sau a fi (sau a se face, a ajunge etc.) (de) râsul lumii (satului, curcilor, câinilor etc.) A fi (sau a se face, a ajunge etc.) de batjocură, de ocară, a se compromite.
(Exp. vb.) A face (pe cineva) de râs (şi de ocară) sau a face pe cineva de râsul satului A face (pe cineva) de batjocură, de ocară, a batjocori, a compromite.
(Exp. vb.) A-şi face (sau a-şi bate) râs de (sau, înv., după) cineva (sau ceva) sau (înv.) a-şi face râs
A-şi bate joc (de cineva sau ceva), a batjocori. (Sint.) Râsul pământului Om de nimic.
RÂT s. n.
(Exp. vb.) A face rât 1. A se obrăznici. 2. A face nazuri.
(Exp. vb.) A avea (sau a fi cu) rât A fi obraznic. (Exp. vb.) A da (cuiva) peste rât A dojeni aspru, a pune la respect.
RiVNĂ s.f.
(Loc. a.) De râvnă De dorit.
(Loc. vb.; reg.) A face râvne A pofti, a jindui. REACŢIE s.f.
(Sint.) Reacţie în lanţ Reacţie care, producându-se într-un anumit punct al unui corp, se propagă în toată masa lui, dând naştere unei succesiuni de reacţii elementare.
(Sint.) Reacţie nucleară Interacţiune între două sau mai multe nuclee atomice (ori constituenţi ai lor), care dezvoltă o mare cantitate de energie.
(Sint.; Fiz.) Forţă de reacţiune Forţă care se opune unei acţiuni, fiind egală şi de sens contrar cu aceasta. (Sint.) Avion cu reacţie Avion a cărui propulsie este asigurată de reactoare.
(Sint.) Motor cu reacţie Reactor.
(Sint.; Ast.) Reacţie gravitaţională Modificare a direcţiei şi a modulului vectorului de viteză caracteristice unei nave spaţiale care trece prin apropierea unui corp ceresc, datorită câmpului gravitaţional al acestuia.
RE/1L a.
(Sint.; fîg.) Imagine reală Imagine a unui obiect dată de un instrument optic (aparat de proiecţie, aparat fotografic etc.) care poate fi prinsă la un ecran, pe o peliculă etc.
REALITATE
372
(Sint.) Capital real Capital care funcţionează efectiv în procesul producţiei şi care are o valoare proprie. (Sint.) Salariu real Cantitate de bunuri şi de servicii care pot fî obţinute cu salariul nominal.
(Sint.; Jur.) Drept real Drept (de proprietate, de uzufruct etc.) pe care o persoană îl are asupra unui lucru. (Sint.) Număr real Număr care poate fi exprimat ca limită a unui şir convergent de numere raţionale. (Sint.; i. uz.) Ştiinţe reale Ştiinţe exacte.
(Sint.; i. uz) Secţie reală, liceu real sau şcoală reală Secţie, liceu sau şcoală în care se pune accentul pe ştiinţele exacte.
REALITATE s.f (Loc. av.) în realitate De fapt, efectiv, în adevăr. (Exp. vb.) A aduce (sau a chema, a readuce pe cineva) la realitate A face (pe cineva) să înţeleagă o anumită situaţie, să vadă un lucru sub aspectul lui real. (Exp. vb.) A reveni la realitate A se trezi din somn sau din visare, din iluzii.
REALIZA vb.
(Exp. vb.; rar) A-şi realiza viaţa A reuşi în viaţă. REBLT s. n.
(Exp. vb.) A da (sau a cădea etc.) la rebut A declara că un produs este rebut.
RECE a., av.
(Sint.) Război rece Stare de tensiune în relaţiile internaţionale, provocată de politica de pe poziţii de forţă a unor state.
(Sint.) Abces rece Abces fară caracter inflamator. (Exp. vb.) A îmbăta (pe cineva) cu apă rece A face pe cineva să aibă iluzii nefundamentate.
(Sint.) Rahat cu apă rece Lucru fară valoare.
(Exp. vb.) A-i trece (cuiva) un şarpe rece prin sân (sau prin inimă) A se îngrozi, a se înspăimânta. (Exp. vb.) A se întrece în apă rece A se obrăznici. (Loc. av.) La rece 1. La o temperatură scăzută.
2.	La temperatura normală, fară a încălzi. 3. (Fig.) Neinfluenţat de sentimente, de pasiuni etc., în mod obiectiv.
(Exp. vb.; fig.) A nu-i fi (cuiva) nici cald, nici rece sau a nu-i face (cuiva) nici cald, nici rece sau a nu-i ţine (cuiva) nici de cald, nici de rece A-i fi
(cuiva) indiferent, a nu-1 impresiona.
(Exp. vb.) A-i trece (cuiva) rece prin inimă (sau prin spate) A se înflora, a se înspăimânta.
(Exp. vb.) A scoate (sau a sufla, a-i ieşi) din gură când cald, (şi) când rece A susţine când una, când alta, a acţiona când într-un fel, când într-altul. A o întoarce în toate felurile, a o scălda.
(Sint.) Hrană rece Hrană care se ia în excursii, în călătorii, în deplasări.
(Loc. a.; loc. av.) Cu sânge rece Cu calm, cu prezenţă de spirit.
(Loc. av.) Cu gura rece Fără a mânca sau a bea ceva. (Exp. vb.) A(-i) fi (cuiva) inima rece A-i fi mereu teamă, a fî mereu înspăimântat.
(Exp. vb.) A lăsa (pe cineva) rece A lăsa indiferent. RECORD 5. m.
(Exp. vb.) A bate recordul (în ceva) A atinge treapta cea mai înaltă în ceva.
(Exp. vb.) A ţine (sau a deţine) recordul (sau un record) A păstra un record stabilit, a fi neîntrecut în...
RECURSsn (Exp. vb.; Jur.; înv.) A avea recurs A avea dreptul de a cere instanţei superioare anularea unei hotărâri judecătoreşti anterioare.
(Exp. vb.) A avea recurs la... A avea acces la..., a recurge la...
REDUCE vb.
(Exp. vb.) A reduce la un singur (sau la acelaşi) numitor A face ca nişte fracţii să aibă acelaşi numitor. (Exp. vb.) A reduce (pe cineva) la tăcere A face pe cineva să tacă.
REF£C n.
(Loc. vb.) A lua (pe cineva) la refec sau (rar) a trage cuiva un refec 1. A mustra (pe cineva). 2. A critica. 3. A cere socoteală, a lua din scurt. REFENEA s. f.
(Loc. vb.; reg.) A lua (pe cineva) la refenea A cere (cuiva) socoteală, a lua din scurt, a lua la rost. (Loc. vb.) A trage (cuiva) o refenea A lua în râs. REFL£X, ~Ă s. n., a.
(Sint.) Act reflex Reacţie inconştientă a organismului animal sau uman la o modificare a mediului extern sau intern.
(Sint.) Reflex necondiţionat Act reflex înnăscut. (Sint.) Reflex condiţionat Act reflex dobândit în cursul vieţii.
REFORMĂ s.f.
(Sint.) Reformă agrară Schimbare a formelor de stăpânire şi folosire a pământului.
(Sint.) Reformă monetară (sau bănească) Operaţie financiară prin care se înlocuieşte moneda unei ţări cu o monedă nouă, având un curs diferit faţă de prima.
(Loc. a.) De reformă Scos din uz.
(Loc. vb.) A da (ceva) la reformă A reforma.
373
RESPECT
j$FUZ s. n.
(Loc. av.) Pînă la refuz Atât încât nu mai încape nimic, până la maximum.
(Loc. vb.; fam.) A trata cu refuz A refuza. fflGIEs .f
(Sint.) Cheltuieli de regie 1. Totalitatea cheltuielilor unei unităţi economice, care privesc asigurarea continuării activităţii. 2. (P. ex.) Cheltuieli de întreţinere ale unei locuinţe (încălzire, lumină etc.). (Exp. av.) în regie (proprie) (D. construcţii, reparaţii etc.) Cu propria finanţare.
(Sint.) Regie artistică Artă regizorală.
(Sint.) Regie tehnică Conducere tehnică a realizării unui spectacol.
REGRES 5. n.
(Loc. a.; loc. av.) în regres (Care evoluează) către o stare inferioară.
REGRET 5. n.
(Loc. av.) Cu regret sau cu tot regretul Cu (multă) părere de rău, regretând (mult).
REGULĂ s.f (Loc. av.) De regulă în mod obişnuit, de obicei. (Loc. a.; loc. av.) în sau (înv.) la (bună, perfectă) regulă sau în toată regula în ordine, aşa cum se cuvine.
(Loc. a.; înv.) Cu regulă Ordonat, rânduit.
RE LAT/V, ~Ă a.
(Loc. pp.) Relativ la... 1. în legătură cu... 2. Referitor la... 3. Cu privire la... 4. Faţă de... 5. în raport cu... RELIEF s. n.
(Exp. vb.) A ieşi (sau a scoate, a pune, a reieşi) în relief A (se) evidenţia, a (se) remarca, a (se) sublinia, a (se) releva.
RELUARE s.f.
(Exp. vb.) Reluare în primire Primire din nou a unui obiect, cu asumarea răspunderii pentru buna păstrare. REMORCĂ s.f.
(Loc. a.) La remorcă Fiind remorcat sau remorcând un alt vehicul.
(Exp. vb.) A fi sau a sta, a (se) pune etc. la remorca (cuiva sau a ceva) A fi sau a deveni condus, dominat, dependent de cineva sau de ceva.
RENGHI 5. n.
(Loc. vb.) A(-i) juca (cuiva) (un) renghi (sau renghiul, renghiuri) sau (rar) a-i trage (cuiva) renghiul A-i face cuiva o farsă, a păcăli.
REPAUS n.
(Loc. a.; loc. av.) Fără repaus Neîntrerupt, continuu, neîncetat.
REPEDE av., a.
(Loc. vb.) A o lua repede A se grăbi într-o acţiune fară a judeca rezultatele, a se pripi.
(Exp. vb.) A lua (pe cineva) repede sau cu repedea A lua (pe cineva) pe nepregătite, prin surprindere. (Loc. av.) Repede repejor Fără întârziere, îndată. (Loc. av.) Cu paşi repezi în ritm rapid, grabnic. REPEJl/NE s.f (Loc. av.) Cu (sau în) repejune Repede, iute. REPETAT, ~Ă a.
(Loc. av.) în repetate rânduri sau de repetate ori De multe ori, adesea.
REPET/ŢIE s.f.
(Sint.) Armă cu repetiţie Armă automată.
(Loc. av.) Cu repetiţie De mai multe ori, mereu. REPEZEALĂ s.f (Loc. av.) La repezeală Foarte repede, cu mare iuţeală, în grabă.
REPEZ/ vb.
(Loc. vb.; înv.) A repezi veste A aduce la cunoştinţă, a vesti.
REPLICĂ s.f.
(Exp. vb.) A da (sau a vorbi în) replică A răspunde (în cursul unor dezbateri) combătând afirmaţiile şi atacurile părţii adverse.
(Loc. a.) Fără replică La care nu se mai poate răspunde, definitiv.
(Loc. vb.) A da (o) replică (sau replica) A replica, a răspunde.
(Exp. vb.) A fi tare în replici A găsi prompt răspunsul cel mai potrivit într-o discuţie.
REPR/ZĂ 5. /
(Loc. av.) în reprize Pe rând, în etape.
REPL/NE vb.
(Exp. vb ) A repune pe cineva sau ceva în drepturi (sau, rar, în drept) A-i reda cuiva drepturile. (Exp. vb.) A repune piciorul 1. A sosi din nou (undeva). 2. A pătrunde din nou.
RESORT 5. n.
(Sint.) Autoritate (sau organ etc.) de resort Autoritate (sau organ etc.) sub a cărei jurisdicţie intră o problemă şi care are competenţa de a o rezolva. (Exp. vb.) (A fi) de resortul (cuiva) 1. (A ţine) de competenţa, de specialitatea cuiva. 2. A intra în atribuţiile cuiva.
RESPEGT n.
(Exp. vb.) A ţine (pe cineva) la (sau în) respect
1.	A ţine pe cineva la distanţă. 2. A nu lăsa pe cineva să devină familiar.
RESPIRA
374
(Exp. vb.) A pune (pe cineva) la respect 1. A impune cuiva o atitudine respectuoasă. 2. A pune pe cineva la punct.
(Sint.) Respectele mele Formulă de salut.
(Loc. av.) în tot respectul (sau în toate respectele) Din toate punctele de vedere, întru totul.
(Loc. pp.) în respectul... (cuiva sau a ceva) sau cu respect la... în ceea ce priveşte..., în privinţa..., faţă de...
RESPIR I vb.
(Exp. vb.) A-şi respira sufletul A muri. RESPIRAŢIE s.f.
(Loc. a.) De largă (sau scurtă) respiraţie De amploare mare (sau redusă).
REST n.
(Loc. av.) în rest în afară de obiectul în discuţie. RESTANŢĂ s. f.
(Loc. a.) în restanţă 1. (D. studenţi) Restanţier.
2.	(D. plăţi) întârziat.
RESTMJ n.
(Exp. vb.) A lua (pe cineva) cu resteul A se purta (cu cineva) aspru, a(-l) ameninţa.
(Exp. vb.) A fi cu resteul la brâu sau a umbla cu resteul A fi cicălitor, sâcâitor, arţăgos.
(Exp. vb.) A ajunge la resteul de alun A sărăci de tot. REŞED7NŢĂ s.f.
(Loc. a.) De reşedinţă 1. Care serveşte drept sediu unei autorităţi sau unei persoane oficiale. 2. (D. oraşe) în care se află sediul organelor puterii de stat sau organele de conducere ale unei unităţi teritoriale, rezidenţial.
RETEVEI s n.
(Exp. vb.) A lua (pe cineva) cu reteveiul 1. A bate.
2.	A trata cu asprime.
RETEZ s. n.
(Exp. vb.; pop.) La retezul părului în locul unde se taie, se retează părul, la ceafa.
RETEZA vb.
(Exp. vb.) A-i reteza (cuiva) unghiile A face pe cineva inofensiv, a pune la punct.
(Exp. vb.) A-i reteza (cuiva) firul vieţii A ucide pe cineva.
(Loc. vb.) A o reteza A o lua de-a dreptul pentru a scurta drumul.
(Loc. vb.) A o reteza de (sau la) fugă A începe să alerge, a o lua la fugă.
(Loc. vb.) A-l reteza (pe cineva) scurt sau a (i-)o reteza 1. A-i limita cuiva pretenţiile, a pune pe cineva la locul lui. 2. A pune brusc capăt discuţiei.
(Loc. vb.) A o reteza cu cineva (sau cu ceva) A întrerupe brusc relaţiile cu cineva sau a renunţa brusc la un lucru.
RETEZAT, ~Ă a.
(Loc. av.) Cuvânt retezat Scurt, fară multă vorbă fară a admite replică.
REVANŞĂ s.f.
(Sint.) Spirit de revanşă Dorinţă de răzbunare. (Loc. vb.) A-şi lua (sau a da cuiva) revanşa A se revanşa.
REVĂRSA vb.
(Loc. vb.) A se revărsa zorile (sau zori de ziuă) sau a se revărsa de ziuă (sau de zori) A se ivi zorile, a se lumina de ziuă.
REVEDERE /
(Exp. vb.) La revedere Formulă de salut la despărţire.
(Exp. vb.) A-şi lua la revedere A se despărţi de cineva, salutându-1.
REVELAŢIE s.f.
(Exp. vb.) A fi o revelaţie A depăşi aşteptările prin calităţi, a surprinde, a uimi.
REVENIvb.
(Exp. vb.) A-i reveni (cuiva) graiul A se linişti după o surpriză, după o emoţie, putând vorbi din nou. (Exp. vb.) A reveni la viaţă A scăpa dintr-o boală grea, a se însănătoşi.
(Exp. vb.) A reveni la realitate A fi conştient din nou de starea de lucruri înconjurătoare.
(Exp. vb.) A reveni la sentimente mai bune A deveni mai înţelegător, mai binevoitor.
REV/STĂ s.f.
(Loc. vb.) A trece în revistă 1. (D. un comandant) A trece de-a lungul frontului unei formaţii militare care dă onorul. 2. (D. un comandant) A inspecta trupele adunate în acest scop într-o anumită formaţie. 3. (Fig.) A examina pe rând, succesiv.
(Loc. vb.; înv.) A face revista A cutreiera, a vizita. REZEMA vb.
(Exp. vb.) A rezema pereţii (sau peretele) A sta degeaba, a pierde vremea.
(Exp. vb.; fîg.) Nu te răzima de stâlp putred Nu
te baza pe un om care nu e de nădejde.
(Loc. vb.) A o rezema la... 1. A merge spre... 2. A ajunge într-un anumit loc.
(Exp. vb.) A se rezema în contra cuiva A se apara de cineva sau de ceva.
REZEMAT, ~Ă a.
(Exp. vb.) A sta rezemat în bâtă A se baza pe forţa-
375
RIDIC4
jjEZERV^ vb.
(Exp. vb.) A-şi rezerva dreptul de a... A-şi păstra pentru sine dreptul de a...
REZERVĂ s.f.
(Sint.) Rezervă succesorală (sau legală) Parte dintr-o avere succesorală de care testatorul nu poate dispune liber, pentru că este rezervată moştenitorilor de drept.
(Sint.) Rezervă de pădure Porţiune de pădure în care nu se păşunează.
(Loc. a.) De rezerva 1 . Destinat sa mlocuiasca la ne voie o piesă tehnică, un obiect, o persoană. 2. (Spt.; spec.) Jucător care înlocuieşte, la nevoie, pe unul dintre jucătorii titulari angajaţi în competiţie. 3. Păstrat pentru a fî folosit în anumite condiţii.
(Loc. av., loc. a.) în rezervă 1. La dispoziţie pentru a fi utilizat la nevoie. 2. (D. militari) Care nu activează în cadrul armatei.
(Sint.) Rezerve interne Posibilităţi de creştere a capacităţii de producţie a unei întreprinderi prin reducerea consumului, prin mai buna organizare etc.
(Loc. av.) Fără rezerve Fără reticenţe.
(Loc. av.) Sub toate rezervele Fără nicio garanţie. (Loc. av.) Cu (multă) rezervă Cu îndoială.
(Loc. pp.) Sub rezerva... Cu condiţia...
(Loc. vb.) A face rezerve A-şi exprima îndoielile. (Sint.; Econ.) Rezerve de stat Cantitate de bunuri materiale acumulate de un stat cu scopul de a asigura necesităţile de producţie şi consum în situaţii dificile neprevăzute.
(Sint.; Fin.) Rezervă de aur Cantitate de aur pe care o păstrează băncile ca garanţie pentru biletele de bancă puse în circulaţie şi pentru lichidarea datoriilor către alte ţări, în cazul când acestea nu pot fi achitate prin livrări de mărfuri obişnuite.
(Sint.; Fin.) Rezervă lichidă Totalitatea mijloacelor băneşti disponibile la o bancă, la o întreprindere etc.
(Sint.; Fin.) Rezervă bugetară Parte dintr-un buget constituită ca rezervă în scopul acoperirii unor cheltuieli neprevăzute sau în cazul nerealizării integrale a veniturilor.
REZOL UTIE s.f.
(Loc. av.) Cu rezoluţie Ferm.
(Loc. vb.; înv.) A face rezoluţiune A (se) hotărî.
Rezon 5.».
(Exp. vb.) A pune (pe cineva) la rezon A învăţa minte (pe cineva).
(Exp. vb.; înv.) A-şi ieşi din rezon A-şi ieşi din minţi. (Exp. vb.) A avea rezon A avea dreptate. REZULTAT 5. n.
(Exp. vb.) A da rezultat(e) A produce efectul dorit. (Loc. av.) Fără rezultat Inutil.
RIDIC4 vb.
(Exp. vb.) A ridica mănuşa A primi o provocare (la duel).
(Loc. vb. înv.) A ridica (ceva) cu sufletul A susţine ceva fară a avea dovezi.
(Loc. a.; înv.) De ridicat la cer Vrednic de laudă. (Exp. vb.) A ridica (pe cineva) în slavă (sau în slava cerului) A lăuda exagerat.
(Loc. vb.; înv.) A ridica jalbă 1. A înainta unei autorităţi o reclamaţie. 2. A se revolta, a veni cu jalba în proţap.
(Exp. vb.) A ridica armele (sau arma, sabia) contra (sau, înv., asupra) cuiva 1. A ataca (pe cineva).
2.	A pomi război (împotriva unui popor).
(Exp. vb.) A ridica paharul (sau un pahar, un pocal, o cupă, toast, un toast etc.) A închina în cinstea cuiva.
(Exp. vb.) A-i ridica (cuiva) panaghia (sau praznic, parastas, paos) 1. (Bis.; înv.) A face slujbă pentru pomenirea unui mort. 2. A omorî. 3. (Ir.) A înjura pe cineva.
(Loc. vb.) A ridica în scaun A înscăuna.
(Exp. vb.; înv.) A ridica pe (sau spre) cruce A răstigni. (Exp. vb.; înv.) A ridica (pe cineva) în furci A spânzura (pe cineva) în furci.
(Exp. vb.) A(-şi) ridica fruntea (sau capul) 1. A (se) arăta dârz. 2. A deveni ameninţător. 3. A (se) răzvrăti. (Exp. vb.) A(-şi) ridica ochii (sau privirea) 1. A privi în sus. 2. A nu mai fî sfios.
(Exp. vb.; Bis.) A(-şi) ridica ochii (sau sufletul) către Dumnezeu 1. A(-şi) îndrepta gândul spre Dumnezeu. 2. A (se) ruga.
(Exp. vb.) A ridica mâinile (sau, rar, mâna) (către cineva) A implora (pe cineva).
(Exp. vb.; înv.) A(-şi) ridica mâna de pe cineva A înceta ostilităţile împotriva cuiva.
(Exp. vb.) A ridica mâna (sau două degete) A cere cuvântul.
(Exp. vb.) A ridica un deget (sau braţul) A acţiona. (Exp. vb.) A ridica pumnul la cineva A ameninţa (pe cineva) cu bătaia.
(Exp. vb.) A ridica ochii (sau nasul, fruntea) din (sau de pe) (lucrarea, cartea etc. din faţă) A întrerupe lucrul, lectura etc.
RIDICA
376
(Exp. vb.; înv.) A ridica cornul A se mândri.
(Exp. vb.) A (i se) ridica (cuiva) pieptul A (i se) umfla pieptul atunci când trage aer în piept.
(Exp. vb.) A-şi ridica pălăria (sau căciula etc.)
1.	A-şi descoperi capul în semn de respect sau de salut. 2. A saluta.
(Exp. vb.) A (se) ridica şedinţa A (se) declara şedinţa terminată.
(Exp. vb.; înv.) A (se) ridica Divanul A (se) încheia lucrările divanului.
(Exp. vb.) A ridica (cuiva) viaţa (sau zilele) A omorî (pe cineva).
(Exp. vb.) A-şi ridica viaţa A se sinucide.
(Exp. vb.) A ridica tabăra (sau taberele, înv. lagărul) A desface corturile unei tabere şi a se muta în altă parte.
(Exp. vb.) A ridica stâna A desface stâna toamna şi a coborî cu turma şi cu toate uneltele păstoreşti de la munte.
(Exp. vb.) A ridica masa A strânge vesela şi tacâmurile de pe masă după ce s-a terminat de mâncat. (Exp. vb.) A se ridica în (sau pe) coate A părăsi poziţia de culcat, sprijinindu-şi trunchiul în coate. (Exp. vb.) A se ridica în capul oaselor A se scula şi a sta aşezat pe locul unde mai înainte fusese aşezat.
(Exp. vb.) A se ridica pe vârfuri (sau pe vârful degetelor) A sălta de la pământ călcâiele, sprijinind corpul numai pe vârfurile picioarelor.
(Exp. vb.) A se ridica pe călcâie A sălta de la pământ vârfurile picioarelor, sprijinind corpul pe călcâie. (Exp. vb.) A se ridica în scări A se scula în şa, sprijinind picioarele în scări.
(Exp. vb.) A se ridica din cenuşă A-şi crea o situaţie bună, pornind de la una foarte rea.
(Exp. vb.) A ridica (pe cineva) din pulbere (sau din gunoi, din pământ) A ajuta (pe cineva) să iasă dintr-o situaţe proastă.
(Exp. vb.) A (se) ridica din (sau dintru) morţi
1.	A învia. 2. (Fig.) A (se) însănătoşi.
(Exp. vb.; înv.) A se ridica spre lumină A se clarifica.
(Exp. vb.) A ridica casa în slavă A face tărăboi. (Exp. vb.) A (se) ridica mai (pre) sus A (se) înnobila (din punct de vedere moral).
(Exp. vb.) A (nu) se ridica până la... A (nu) reuşi să fie egalul cuiva, să fie demn de el.
(Exp. vb.) A se ridica în şa (sau în scară) A încăleca.
(Exp. vb.) A se ridica pe umerii (sau pe umărul) cuiva A ajunge la o situaţie prin cineva.
(Exp. vb.) A (se) ridica în ochii cuiva A câştiga sau a face (pe cineva) să câştige mai multă apreciere din partea cuiva.
(Exp. vb.) A se ridica mai presus de orice critică
A atinge un nivel foarte înalt.
(Exp. vb.) A ridica preţul A scumpi (o marfa). (Exp. vb.; Mat.) A ridica un număr la (o) putere (sau, înv., la o potenţă) A înmulţi un număr cu el însuşi de câte ori arată exponentul.
(Exp. vb.; Mat.) A ridica un număr Ia pătrat A înmulţi un număr cu el însuşi.
(Exp. vb.; Mat.) A ridica un număr la cub A înmulţi pătratul unui număr cu numărul simplu. (Exp. vb.) A ridica din cenuşă (sau din ruine) A reconstrui (din temelii).
(Exp. vb.; Top.) A ridica un plan A determina prin măsurători poziţia punctelor dintr-o regiune şi a le reprezenta pe un plan.
(Loc. vb.; pop.) A ridica nuntă A nunti.
(Loc. vb.; pop.) A ridica danţuri A dansa.
(Loc. vb.; înv.) A ridica negustorie A negustori. (Loc. vb.; înv.) A ridica făgăduinţă A făgădui. (Loc. vb.; înv.) A ridica gonire A goni.
(Loc. vb.; înv.) A ridica izbândă A izbândi.
(Loc. vb.; înv.) A ridica ocară A ocărî.
(Loc. vb.; înv.) A ridica pâră A pârî.
(Loc. vb.; înv.) A ridica împotrivire A se împotrivi. (Loc. vb.; înv.) A ridica sfadă A certa.
(Loc. vb.; înv.) A ridica vrajbă A învrăjbi.
(Loc. vb.) A ridica o acuzaţie A acuza.
(Loc. vb.) A ridica o învinuire A învinui.
(Loc. vb.) A ridica obiecţii A obiecta.
(Loc. vb.) A ridica pretenţie (sau pretenţii) A pretinde, a revendica un lucru.
(Loc. vb.; înv.) A ridica cuvinte rele (sau viclene etc.) (asupra cuiva) A vorbi (pe cineva) de rău. (Exp. vb.; înv.) A ridica gând asupra gândului (cuiva) A contrazice (pe cineva).
(Loc. vb.; înv.) A ridica război 1. A pomi război. 2. A purta război. 3. A se război.
(Exp. vb.) A ridica o problemă (sau o chestiune)
1.	A crea o situaţie nouă care trebuie rezolvată.
2.	A pune în discuţie o problemă.
(Exp. vb.; înv.) A(-şi) ridica glasul (sau glas, graiul) A vorbi.
(Exp. vb.) A ridica glasul (sau glas, tonul) 1. A vorbi tare. 2. A vorbi cu îndrăzneală. 3. (P. ex.) A protesta.
YJ1
ROATĂ
(Exp. vb.; fam.) A nu ridica pliscul A tăcea.
(Exp. vb.) A ridica glasul (la cineva) A se plânge (cuiva).
(Exp. vb.) A-şi ridica glasul în favoarea (sau împotriva) cuiva (sau a ceva) A lua atitudine în favoarea (sau împotriva) cuiva (sau a ceva).
(Exp. vb.) A se ridica (cu vorbe) asupra cuiva
l.	A se răsti la cineva. 2. A-şi vărsa mânia (sau necazul) pe cineva.
(Exp. vb.; înv.) A se ridica cu pâră (asupra cuiva)
1.	A obiecta. 2. A pârî (pe cineva).
(Exp. vb.; înv.) A se ridica cu oaste pre cineva (sau cu sabie asupra cuiva) A pomi război împotriva cuiva.
(Exp. vb.; îvp.) A ridica oaste (sau oşti, oştire, ostaşi) A înarma.
(Exp. vb.; înv.) A ridica pe cineva la arme A înarma.
(Exp. vb.) A ridica în picioare (sau în sus) 1. A mobiliza. 2. A pomi la luptă.
(Exp. vb.; înv.) A ridica mâinile (către cineva)
A se preda.
(Loc. vb.) A(-şi) ridica capul 1. A se arăta dârz.
2.	A se răzvrăti. 3. A-şi reveni dintr-o situaţie proastă, a se redresa.
(Exp. vb.) A(-şi) ridica nasul (sus sau mai sus decât se cuvine) 1. A fi înfumurat. 2. A deveni obraznic. (Exp. vb.) A ridica din sprâncene A face ochii mari de mirare.
(Exp. vb.) A ridica din umeri A-şi arăta nedumerirea (sau indiferenţa) faţă de ceva (sau de cineva). (Exp. vb.) A (i) se ridica părul măciucă A se speria foarte tare.
RID/CHE s.f.
(Exp. vb.; fam.) A freca (cuiva) ridichea (la nas) L A bate rău (pe cineva). 2. A-i face cuiva greutăţi.
3.	A certa aspm pe cineva.
(Exp. vb.) A freca ridichea (pe cineva) A bate rău pe cineva.
(Exp. vb.) A tunde ridichea A tunde la piele. Rigoare s.f.
(Loc. a.) De rigoare 1. Cerut de o anumită împre-jurare (sau de o anumită etichetă). 2. Indispensabil. (Loc. av.) La rigoare în caz de extremă necesitate. (Exp. vb.) A suferi (sau a-i aplica cuiva) rigorile legii A fi pedepsit conform legii.
Rindea s.f, a.
(Loc. vb.) A da (sau a trage ceva) la rindea A rin-delui.
(Exp. vb.) A da (pe cineva) la rindea A bate pe cineva.
(Exp. vb.; pop.) A nu fi dat la rindea (D. oameni) A fi grosolan.
RISC s. n.
(Loc. av.) Cu orice risc Cu orice preţ.
(Exp. vb.; înv.) A pune în risc A pune în primejdie. RIS/PĂ s.f.
(Loc. a.; loc. av.) în risipă 1. în dezordine. 2. Care se sfărâmă. 3. Care este în ruină.
(Loc. a.) In risipa 1. Care se darama. 2. în ruina. (Loc. vb.; înv.) A purcede în risipă A se risipi. RIVAL, ~Ă m.f.
(Loc. a.; loc. av.) Fără (de) risipă Fără asemănare. ROATĂ s.f.
(Exp. vb.) A pune pe roate A organiza o lucrare, o acţiune, în aşa fel încât să se realizeze fară piedici. (Exp. vb.) A merge (sau a fi) ca pe roate A se realiza fară piedici, a fi activ.
(Exp. vb.) A-i fi (cuiva) carul într-o roată A avea o stare materială rea, precară.
(Exp. vb.) A-i lua (cuiva) roatele de la sanie 1. A fi
foarte sărac, a nu avea ce lua de la el. 2. A nu putea să-i faci niciun rău.
(Exp. vb.) A se întoarce roata 1. A se schimba situaţia (în defavoarea cuiva). 2. A se întoarce norocul (de partea altcuiva).
(Exp. vb.; rar) A fi pe roată (D. o situaţie, o stare) A fî schimbător.
(Exp. vb.) A veni roata la ştirbină (şi drăguş la căuş) A fi nevoit să ceri ajutorul cuiva care nu ţi-e binevoitor, care te are la mână.
(Exp. vb.) A da (sau a împinge) la roată pe cineva sau a pune umărul la ceva A ajuta (pe cineva). (Exp. vb.) A trage (sau a fi, a împinge) la roată A duce greul.
(Exp. vb.) Du-te (sau să te duci) unde a dus surdul roata şi mutul iapa Pleacă şi să nu te mai
întorci!
(Exp. vb.) (A fi) cât roata carului (A fi) foarte mare. (Loc. vb.) A-şi face roată 1. A-şi face loc. 2. A-şi croi o situaţie.
(Exp. vb.) A trage la roată A juca la roata norocului. (Loc. av.; rar) Roate, roate în cercuri concentrice. (Exp. vb.) A (se) face roate (în jurul sau împrejurul cuiva sau a ceva) A înconjura, a încercui. (Loc. av.) De-a roata De-a rostogolul.
(Loc. vb.) A da (o) roată sau (rar) roate A merge de jur împrejur, a da ocol.
ROB
378
(Loc. vb.) A face (o) roată sau a da o roată (sau roata) A alerga, a da o fugă, a da o raită.
(Exp. vb.) A fi la roată (Reg.; d. una din cele două echipe, la jocul cu mingea) A fî la bătaie.
ROB, RO^BĂ m.f (Sint.) Calea (sau drumul) robilor Calea lactee. ROD s. n.
(Loc. a.) De (sau pe) rod 1. Roditor. 2. (D. pomi) Fructifer. 3. (D. pomi) încărcat de roade.
(Loc. vb.; pop.) A da în rod sau a se da pe rod, (reg.) a lega rod (sau roadă) A începe să rodească. ROGOJ/NĂ s.f (Exp. vb.; înv.) A aprinde rogojini în cap A se răs-cula, a ieşi cu plângeri în faţa domnitorului.
(Exp. vb.; reg.) A-i trage (cuiva) rogojina de sub picioare A învinge pe cineva.
(Exp. vb.; reg.) A i se sparge (cuiva) rogojini în cap A i se întâmpla (cuiva) ceva rău, a o păţi. ROGOZ s. m. sg.
(Exp. vb.; gmţ.; reg.) A se duce la rogoz A muri. (Sint.; reg.) Rogoz negru, iarbă de rogoz, rogoz de pe râu Papură.
(Sint.; reg.) Rogoz de grădină Narcisă.
ROI s. n.
(Loc. vb.; Arg.) A face roiul A pleca în grabă, a o şterge.
(Loc. av.) In roiuri In grupuri.
RO/ vb.
(Exp. vb.; reg.) A roit stupul popii A murit cineva. ROML4N, -Ă s. m. fi, a.
(Sint.) Mintea românului, cea de pe urmă înţelepciune dobândită prin experienţă.
(Exp. vb.) L-am făcut rumân L-am creştinat. ROMÂNEŞTE av.
(Exp. vb.) Ce, nu ştii româneşte? Nu înţelegi ce-ţi spun?
(Exp. vb.) A spune româneşte, în ochi sau a spune verde, româneşte A spune adevărul în faţă, fară menajamente.
ROND, ~Ă a.
(Sint.) Ofiţer de rond Ofiţer care patrulează şi inspectează un teritoriu.
(Exp. vb.) A fi de rond A fi însărcinat cu inspecţia. (Exp. vb.) A face rondul 1. A face un control. 2. A da o raită.
(Sint.) Scriere rondă Scriere cu litere rotunde, groase şi drepte.
(Sint.) Peniţă rondă Peniţă specială cu vârful lat, pentru scrierea rondă.
ROPOT n.
(Loc. av.) în ropot sau într-un ropot (sau într-o ropotă) într-o fugă.
(Loc. vb.; rar) A da un ropot (sau o ropotă) A da o fugă.
(Loc. vb.) A pune ropot A trage să moară.
ROST s. n.
(Loc. vb.) A-i fi (cuiva) rostul de aur (sau aurit) A prevesti lucruri bune.
(Loc. av.) în rost 1. Prin viu grai, verbal. 2. Inventat, închipuit. 3. Din propria iniţiativă, neîndemnat, de la sine.
(Loc. av.) Pe de rost (sau de-a rostul, înv. de rost)
1.	Din memorie,dinafară. 2. Foarte bine ştiut. (Exp. vb.) A învăţa pe de rost (sau, îrg., de rost, de-a
rostul) A învăţa un text, pentru a-1 putea reproduce din memorie.
(Loc. vb.; reg.) A pune rostul A rosti.
(Loc. a.; loc. av.) Cu rost Ordonat, metodic, cu rânduială.
(Loc. a.; loc. av.) Fără rost Dezordonat, nemetodic, fără rânduială.
(Loc. vb.) A şti (sau a învăţa, a cunoaşte, a înţelege rostul (sau rosturile) A şti (sau a cunoaşte, a înţelege) mersul unui lucru, a fi familiarizat.
(Loc. vb.) A face rost (de ceva) A obţine, a procura, a realiza, a găsi.
(Loc. vb.) A fi (sau, rar, a simţi) rost (de ceva)
A exista o posibilitate sau o ocazie favorabila pentru ceva.
(Loc. vb.) A-şi pierde rostul (sau rosturile) A se
zăpăci, a-şi pierde cumpătul
(Loc. vb.) A (nu) şti de rostul cuiva A (nu) şti ce
face şi unde se află cineva.
(Loc. vb.) A nu-şi afla rostul A nu avea linişte, a nu-şi găsi astâmpăr.
(Loc. vb.) A lua sau a trage (pe cineva) la rost
A mustra, a-i cere socoteală.
(Loc. av.; reg.) De rost în mod neîntrerupt.
(Loc. av.) Fără (de) rost Zadarnic, inutil, de prisos. (Loc. vb.) A da de rost A descifra, a înţelege, a desluşi, a găsi soluţia.
ROSTOGOL n.
(Loc. av.) De-a rostogolul Rostogolindu-se, de-a tumba, de-a dura, de-a berbeleacul.
(Loc. vb.; reg.) A se duce rostogolul peste cap A se rostogoli.
(Sint.; Ast.; înv.) Mişcare a rostogolului Mişcai de rotaţie a unui corp ceresc în jurul axei sale.
m
RUDA
ROSTOGOL/ vb.
(Exp. vb.) A-şi rostogoli ochii (sau privirea) 1. A-şi muta ochii, privirea dintr-un punct în altul. 2. A mişca ochii foarte repede (datorită unei anumite stări sufleteşti^
ROS£/RĂ s. f.
(Loc. vb.) A fi pe rosură A-i merge bine, a se pune pe trai.
(Loc. vb.) A nu mai avea de rosură A nu mai avea cu ce trăi.
(Sint.) Rosura urechilor Sâcâiaiă, cicăleală.
(Loc. vb.) A fi la rosură A fi la tocmeală, la intrigă, la contră, care pe care.
ROŞEAŢĂ s.f.
(Exp. vb.; reg.) A-i mânca roşeata faţă A fi gras şi sănătos.
ROŞU, ~IE a.
(Sint.) Ouă roşii Ouă vopsite (cu roşu, p. ex. cu altă culoare) tradiţionale la creştini de Paşte.
(Exp. vb.; reg.) A umbla (cu ceva) ca cu oul (cel) roşu A trata cu foarte multă grijă.
(Sint.; înv.) Ban roşu 1. Ban de aramă. 2. (P. ex.) Monedă cu valoare foarte mică.
(Sint.) Galben roşu Galben unguresc de aur.
(Sint.) Florin roşu Florin de aur.
(Sint.; reg.) Vărsat roşu (mărunt sau de copii) Pojar, rujeolă.
(Exp. vb.) A se duce (sau a merge) până la mărul roşu A se duce foarte departe.
(Exp. vb.) A fi cu ciubote roşii 1. A fi rar. 2. A fi scump.
(Exp. vb.) A plăti ciubote roşii A plăti mult.
(Exp. vb.) A umbla (sau a se duce) cu ciubote roşii
1* A umbla desculţ. 2. A fi foarte sărac.
(Sint.; reg.) Roşu de pică (sau de râde) Roşu aprins.
(Sint.) Roşu cardinal Roşu închis.
(Loc. a.; loc. av.) în (sau din) roşu (D. clădiri) Cu zidăria de cărămidă terminată, dar netencuită.
(Loc. a.) Până la roşu (D. metale înfierbântate) Până la incandescenţă.
(Loc. vb.) A vedea (sau a i se face) (cuiva) roşu (înaintea ochilor) A se înfuria.
(Exp. vb.; arg.) A-i face (cuiva) roşu la muştuc
A lovi pe cineva până îi curge sângele pe nas.
(Sint .; înv.) Fir roşu Direcţie călăuzitoare.
Rotaţie s.f
(Loc. av.) Prin rotaţie (D. persoane) Pe rând.
ROTI vb.
(Exp. vb.) A-şi roti ochii (sau privirea, căutătura)
A-şi plimba privirea în toate părţile, a cerceta cu privirea.
ROT7ŢĂ s.f.
(Loc. vb.; fig.) A-i sări (cuiva) o rotiţă A înnebuni, a se sminti.
ROTOCOL s n.
(Loc. av.) în rotocol sau în rotocoale 1. în formă de cerc sau în spirală. 2. De jur împrejur.
(Loc. av.) Dc a rotocolul Pvostogolindu-se.
(Loc. vb.) A da rotocoale (sau rotocol) cuiva (sau la ceva) A înconjura (ceva sau pe cineva). ROTUNJ/ vb.
(Loc. vb.; reg.) A o rotunji cu cineva A hotărî ceva (cu cineva).
(Loc. vb.; reg.) A i-o rotunji (cuiva) A-i vorbi deschis, a spune verde.
ROUĂ s. f.
(Sint.) Rouă dulce Nectarul florilor.
(Sint.) Rouă îngheţată Promoroacă.
(Loc. av.) Pe rouă (nescuturată) De dimineaţă. (Sint.; reg.) Domn de rouă Om cu pretenţii.
ROZĂ s.f.
(Exp. vb.) A nu sta pe roze A fi într-o situaţie dificilă.
RLDĂ s.f.
(Exp. vb.; înv.) De (sau, rar, pre) rudă sau rude De origine, de obârşie, de naţionalitate.
(Exp. vb.; înv.) A se trage rudă A proveni de la... (Exp. av.; înv.) Din rudă în rudă sau de rudă şi rudă, în rudă şi (în) rudă, în rudă de rudă Din generaţie în generaţie, din neam în neam.
(Loc. a.; înv.) De rudă bună (sau mare, bogată etc.). Dintre cei bogaţi, nobili.
(Loc. a.; înv.) De rudă rea (sau mică) De origine modestă.
(Sint.; înv.) Rudă începătoriu Strămoş.
(Exp. vb.) A fi rudă (sau rude) cu cineva A fi din aceeaşi familie, a fi înrudit.
(Exp. vb.) A se ţine rudă (cu cineva) A se socoti din aceeaşi familie.
(Exp. vb.) A avea rude la Ierusalim.A fi protejat de persoane influente, a avea proptele.
(Loc. a.; loc. av.; pop.) De rudă De prăsilă, de reproducţie.
(Loc. av.) Fără rudă de păcat. Fără milă.
(Loc. vb.) A prinde ruda A obţine un alt soi de animale, de pomi.
RUFĂ
380
(Loc. av.) Pe rudă şi pe sămânţă sau, rar, de pe rudă, de pe sămânţă 1. Pe toţi, fară excepţie, până la unul. 2. Fără mila,, fără cruţare. 3. Peste tot. RUFA s. f.
(Exp. vb.) A-şi usca rufele la un soare (sau la acelaşi soare) cu cineva 1. A fi intim cu cineva. 2. A avea aceleaşi interese.
RU04 vb.
(Exp. vb.) A ruga (pe cineva) (sau a se ruga cuiva) pe toţi Dumnezeii (sau cu Dumnezeu, cu cerul şi pământul) A cere foarte insistent.
(Exp. vb.) A-şi ruga moartea A-şi dori moartea. (Exp. vb.) A-i ruga (cuiva) moartea (sau paharul morţii) A dori (cuiva) moartea.
(Exp. vb.; îrg.) A-i ruga (cuiva) de sănătate A face rugăciune pentru sănătatea cuiva.
(Loc. av.) Mă rog (Ca element incidental, fară legătură cu restul frazei) Poate, probabil.
RUGks.f.
(Exp. vb.; reg.) A se duce rugă A se duce vestea. RUGĂCU7NE s.f.
(Exp. vb.) A face (înv. a da, a aduce) rugăciune (sau rugăciuni) sau a-şi face rugăciunea, a fi în rugăciune, a sta la rugăciune A se ruga.
RU7NĂ s.f.
(Loc. a.) în ruină (sau ruine) Ruinat, dărăpănat, stricat.
RUPE vb.
(Exp. vb.) A rupe lanţul (sclaviei sau de robie) A
se elibera din robie. 2. (P. ex.) A (se) elibera dintr-o constrângere, a (se) dezrobi, a (se) descătuşa. (Exp. vb.) A rupe cuiva inima (sau sufletul) 1. A-i provoca cuiva multă milă, durere, deznădejde. 2. (P. ex.) A provoca o emoţie puternică.
(Exp. vb.) A i se rupe (cuiva) inima (sau sufletul, reg. rărunchii etc.) (de milă, de durere, de jale etc.) 1. A-i fi cuiva milă. 2. A simţi o dezjnădejde sau o mare durere sufletească. 3. (P. ex.) A simţi o emoţie puternică.
(Exp. vb.) A-şi rupe gâtul (sau grumajii) 1. A muri. 2. A-şi pierde averea, situaţia. 3. (P. ex.) A o păţi. (Exp. vb.) A-şi rupe mâinile A face gesturi care exprimă deznădejdea.
(Exp. vb.; înv.) A se rupe în coş 1. A se extenua. 2. (Fig.) A se întrista, a se mâhni, a se îndurera. (Exp. vb.) A rupe frontul (sau tabăra) A străpunge linia de apărare a inamicului.
(Loc. vb.; îrg.) A rupe ţelina (sau ţelinile) A desţeleni. (Exp. vb.; reg.) A rupe căruţa A da de belea.
(Exp. vb.) A rupe pe cineva în coş A bate zdravăn.
(Exp. vb.; reg.) A rupe cazanul A desface capacul cazanului de ţuică pentru a opri distilarea.
(Loc. vb.) A (o) rupe cu ceva (sau cu cineva) A pune capăt unui obicei, unui sistem, unei atitudini sau unei legături.
(Exp. vb.) A rupe cartea A învăţa mult (pentru a şti pe de rost).
(Exp. vb.; reg.) A-şi rupe din ochi (sau din suflet, din inimă) A da ceva cu mare greutate (de nevoie). (Exp. vb.) A (se) rupe tuşea A expectora.
(Exp. vb.) A-1 rupe (sau a se rupe) la foaie (sau în jos, la coş etc.) A avea diaree.
(Exp. vb.) A(-şi) rupe (ceva) de la gură A se lipsi de strictul necesar pentru a da altcuiva.
(Exp. vb.) A-i rupe (cuiva) urechile 1. A pedepsi, trăgând (tare) de urechi. 2. A bate zdravăn.
(Loc. vb.) Cât ai rupe un (fir de) păr din cap Foarte repede şi uşor.
(Exp. vb.) A fi rupt din soare (sau din rai) (A fi) foarte frumos.
(Exp. vb.) A (se) rupe rândurile A (se) strica ordinea unui şir aliniat.
(Loc. vb.) A o rupe la (ori de) fugă (ori la goană, la sănătoasa, la picior) sau (reg.) a o rupe de-a fuga A o lua la fugă.
(Loc. vb.; reg.) A o rupe din loc 1. A începe o acţiune. 2. A fugi, a o şterge.
(Loc. vb.) A o rupe de plâns 1. A se pomi pe plâns. 2. A plânge în hohote.
(Loc. vb.; îrg.) A rupe preţul (sau preţurile,
târgul, tocmeala etc.) A cădea de acord asupra preţului.
(Loc. vb.; înv.) A rupe sfat (sau sfatul) A lua o hotărâre în urma unor discuţii, a se înţelege, ci hotărî.
(Loc. vb.; îrg.) A rupe judecata (sau legea) A da o sentinţă.
RUPT 5. n.
(Loc. vb.) A veni (sau a se duce) în (sau de-a) ruptul capului (sau sufletului) A veni sau a se duce foarte repede.
(Loc. av.) Cu ruptul sau cu rupta (reg. în rupt sau la rupt) (D. modul de remunerare a muncii) 1* In raport cu o cantitate de muncă dinainte stabilita, indiferent de durata executării ei, în acord. 2. (D. o cantitate de muncă) Dinainte stabilit, impus.
(Loc. av.; reg.) Cu ruptul Cu ziua.
381
RUŞ7NE
(Loc. vb.) Pe rupte sau pe ruptele(a) Cu mare intensitate, din răsputeri.
(Sint.; reg.) Ruptul oilor (sau al sterpelor, al mieilor) 1. Separarea oilor fără lapte şi a mieilor de oile de lapte. 2. Ziua când se face ruptul.
(Loc. av.; reg.) în ruptul de zi La revărsatul zorilor.
(Loc. av.) Cu ruptul sau cu rupta, (reg.) într-un rupt 1. Cu ridicata, cu toptanul, în cantităţi mari. 2. în total, global.
RUŞ7NE s.f (Exp. vb.) A-i fi (sau a i se face, a avea) ruşine, înv. a-i fi (sau a-i veni) cu (o) sau a-l prinde ruşinea A se ruşina, a se jena.
(Exp. vb.) N-ai (n-are etc.) ruşine sau nu-ţi (nu-i etc.) e ruşine (obrazului)? Exprimă o atenţionare pentru un obraznic sau un nesimţit.
(Exp. vb.) Să-ţi fie ruşine obrazului! Exprimă do-jană, reprobare.
(Loc. a.) De ruşine (D. cuvinte, expresii) Indecent, trivial.
(Loc. a.; loc. av.) Fără (de sau nicio) ruşine Fără jenă, cu obrăznicie, neruşinat.
(Exp. vb.) A (se) face sau a fi (a rămâne, a se da etc.) de ruşine sau (de) ruşinea lumii, a satului
A (se) face de râs.
(Exp. vb.; reg.) A spăla obrazul de ruşine A ieşi cu faţa curată, a (se) reabilita.
(Exp. vb.; reg.) A lua ruşinea în nas 1. A înfrunta o situaţie neplăcută. 2. A îndrăzni.
(Sint.) Ruşinea pământului Calificativ dat unui om de nimic, lepădătură, scârbă.
(Loc. a.; înv.) Cu (sau plin de) ruşine Compromis, dezonorat.
(Loc. a.; loc. av.) De sau cu (mare sau multă) ruşine
1.	(într-un mod foarte) umilitor. 2. Rezonabil, blamabil.
(Exp. vb.) A păţi (o sau vreo) ruşine A ajunge de batjocură.
(Exp. vb.) Este (sau, reg., şade, stă) ruşine sau e mare ruşine, mai mare ruşinea 1. E nepotrivit.
2.	E umilitor.
(Exp. vb.) A fi ruşinea cuiva A fi un om de nimic, de ale cărui fapte cineva se ruşinează.
(Sint.) Ruşinea fetelor, fetei Plantă erbacee cu multe flori mici albe în umbele, în mijlocul cărora se află o floricică de un roşu închis.
s
S^BIE s.f
(Exp. a.; înv.) De sabie (D. bărbaţi) Capabil să poarte sabia.
(Exp. av.; înv.) Cât capul sub sabia gealatului
Foarte puţin timp.
(Exp. vb.) A avea sabia lui Damocle(s) deasupra capului A fi într-un mare pericol.
(Sint.; îrg.) Sabia lui Dumnezeu Nenorocire suportată (dar meritată) de cineva.
(Exp. vb.) A trece (sau a lua, a trage, înv. a pune) în (sau sub, prin) sabie sau săbii (pe cineva) sau a trece (pe cineva) prin ascuţişul săbiei 1. A ucide cu ajutorul săbiei. 2. (P. ex.) A ucide cu ajutorul unor arme. 3. (P. gn.) A ucide cu ajutorul unor mijloace violente.
(Exp. vb.) A trece prin foc şi (prin) sabie sau, înv., a călca cu foc şi sabie 1. A nimici. 2. A distruge prin incendiere şi masacrare.
(Exp. vb.) A pune mâna pe sabie sau pe săbii (ori, înv., a se scula cu sabie A pomi la luptă (înarmat cu o sabie).
(Exp. vb.) A scoate (sau a trage) sabia 1. A se pregăti de luptă, de atac. 2. A începe o agresiune (folosind sabia).
(Exp. vb.) A stăpâni cu sabia în mână A stăpâni folosind forţa (armată).
(Exp. vb.; rar) A avea gura ca o sabie sau a(-i) tăia gura în săbii (D. oameni) 1. A fi flecar. 2. A fi cicălitor. 3. A fi sarcastic.
(Exp. vb.) A-şi pune capul (teafăr sau teafăr şi nevinovat, sănătos) sub sabie A-şi cauza singur un necaz, o nenorocire.
(Sint.) Sabie cu două tăişuri Situaţie care prezintă, în acelaşi timp, avantaje şi dezavantaje pentru cineva sau pentru ceva.
(Exp. vb.) (A fi) cu cumpăna într-o mână şi cu sabia în altă mână A fi fals, făţarnic.
(Exp. vb.) A fi foc şi sabie (D. oameni) 1. A fi furios.
2.	A fi violent.
SAC s. m.
(Exp. vb.; exp. a.) (A fi) sac fără fund (sau sac spart)
1.	(A fi) om lacom, nesăţios. 2. (Spec.) (A fi) om mân-căcios. 3. (A fi) om foarte risipitor.
(Exp. vb.) A-şi umple sacul 1. A realiza un câştig mare. 2. (Rar) A mânca foarte mult.
(Exp. vb.; reg.) A se vedea cu sacii-n car (sau în căruţă) 1. A fi ferit de primejdii, de surprize neplăcute. 2. A se asigura.
(Exp. vb.; reg.) A găsi sac de bucate A-i reuşi toate. (Exp. a.; exp. av.) Cu sacul în cantitate (foarte) mare, din abundenţă.
(Exp. vb.; pfm.) A da de fundul sacului A sărăci. (Exp. vb.; exp. a.) (A fi) sacul şi petecul 1. (A fi)
potriviţi în viciu. 2. (A fi) la fel de lipsiţi de valoare.
(Exp. vb.) A-şi dezlega sacul 1. A începe să vorbească. 2. A spune tot ceea ce ştie, a se destăinui.
3.	(Reg.) A fata.
(Exp. vb.) A duce (sau a căra) sacul (sau sacii) la moară A munci din greu.
(Exp. vb.; rar) A-şi pune sacii în car A-şi rezolva treburile.
(Sint.; pop.; spec.) Sac de călcat, sac de struguri, sac pentru călcat poama, sac de pus poamă, sac de vie, sac de zdrobit struguri Sac în care se zdrobesc strugurii.
(Sint.) Sac de călătorie (sau sac de drum, sac de voiaj) Geantă mare de pânză, de piele etc., în care se pun lucrurile necesare pentru o călătorie.
(Sint.; p. an.) Sac de spate, sac de spinare Rucsac.
383
SALON
(Sint.; p. an.) Sac de lucru Pungă în care femeile îşi tin cele necesare pentru lucrul de mână.
(Sint.; p. an.) Rochie sac Rochie largă şi dreaptă. (Sint.; reg.) Sac de (sau de pe) perină 1. Faţă de pernă. 2. Dos de pernă.
(Sint.; p. an.) Sac de dormit Aşternut în formă de sac căptuşit, cu fermoar şi cu glugă, folosit de excursionişti.
(Sint.; p. an.) Sac de peşte Instrument de pescuit în formă de sac, confecţionat dintr-o ţesătură rară sau din plasă, cu gura deschisă printr-un arc de lemn. (Loc. vb.; p. an.; reg.) A da cu sacul A pescui. (Sint.; Anat.) Sac aerian Prelungire extrapulmona-ră a bronhiilor păsărilor, care are rolul de a umple cu aer diversele organe, pentru a asigura plutirea în timpul zborului.
(Sint.; Anat.) Sac lacrimal sau (înv.) sacul lacrămi-lor Porţiune superioară a canalului nazal şi lacrimal. (Sint.; Anat.) Sac pericardic (sau al pericardului) Pericard.
(Sint.; Anat.) Sac embrionar Parte constituentă a unui ovul, în care se află între şapte şi câteva zeci de celule, dintre care una este oosfera.
(Sint.; Anat.) Sac uterin Vezică ombilicală.
(Sint.; Anat.) Sac limfatic Terminaţie lărgită, bulbi-formă, a unui vas limfatic.
(Sint.; Anat.) Sac olfactiv Fiecare dintre cavităţile olfactive, întinse de la nările embrionare până la membranele buconazale.
SACA s. f
(Sint.) Dop de saca Om scund şi îndesat, om bondoc. (Exp. vb.) A-l călca (pe cineva) sacaua 1. A păţi un necaz. 2. A fi slab, plăpând.
sad .s. n.
(Exp. vb.) A avea (sau a fi cu) sad (bun) la vorbă
1* A vorbi cu rost, cu seriozitate. 2. A avea chef de vorbă.
SAFTIAN s. n.
(Exp. vb.; rar; fam.) A avea urechi de saftian A fi surd.
SALATĂ s.f (Exp. vb.; fam.) A-i face (cuiva) o salată A mustra (pe cineva).
(Exp. vb.) A mânca o salată 1. A suferi o mustrare. 2. A fi zdrobit în bătaie.
(Exp. vb.; fam.) A face (pe cineva) salată A-i trage (cuiva) o bătaie zdravănă.
(Sint.) Salată de fructe Desert preparat din diferite feluri de fructe, la care se adaugă zahăr şi rom, coniac, vin alb etc.
SALĂ s.f.
(Sint.) Sală de arme sau sala armelor 1. încăpere într-un muzeu în care sunt păstrate armele, trofeele, veşmintele de luptă etc. 2. încăpere special amenajată în care se dau lecţii de scrimă.
(Sint.) Sală de baie Cameră de baie.
(Sint.) Sală de mâncare (sau de mese, înv. de ospeţe) Sufragerie.
(Exp. vb.) A face sală plină (goală) sau săli pline (goale) (D. spectacole) 1. A (nu) avea public mult. 2. (P. ex.) A (nu) avea succes.
SALBĂ s.f.
(Sint.; pop.) Salba dracului Persoană agasantă, de care nu te poţi debarasa.
(Exp. vb.; reg.) A lăsa (pe cineva) în salba lui 1. A
lăsa pe cineva aşa cum este, cu proastele lui obiceiuri. 2. A lăsa (pe cineva) în banii lui.
SALCAM m.
(Exp. vb.; rar) A umbla cu vorbe pe după salcâm
A vorbi pe ocolite.
(Exp. vb.; reg.) A vorbi (mai) salcâm A vorbi mieros, cu amabilitate exagerată şi falsă.
SALCE s.f.
(Sint.; Med.; pop.) Salce mare (saupăzită) Leac preparat din salce fiartă în apă şi apoi turnată într-un vas cu rachiu, uscată, pisată şi cernută.
(Sint.; Med.; pop.) Salce mică (saupurtătoare, umblătoare) Leac preparat din salce nefiartă, ţinută în rachiu, la căldură, cu zahăr candel, stafide, roşcove etc.
(Exp. vb.; reg.) A se pune la salce A urma un tratament cu salce.
(Exp. vb.; reg.) A intra în (sau a ieşi din) salce
A începe (sau a termina) un tratament cu ceaiuri de salce.
SALCIE s.f.
(Exp. vb.; fam.) A umbla pe după salcie A vorbi pe ocolite.
(Sint.; reg.) Tată de salcie Tată vitreg.
(Sint.) Frate de salcie Frate vitreg.
(Sint.; reg.) Copil de salcie Copil vitreg.
SALON 5. n.
(Sint.; înv.) Salon de aşteptare Sală în care solicitatorii aşteaptă să fie primiţi de cineva.
(Exp. a.; peior.) De salon 1. Specific lumii mondene.
2.	Care se produce într-un salon.
(Exp. vb.; arg.) Fii salon! 1. Ţine-te de cuvânt. 2. Nu fî mojic!
(Exp. vb.; arg.) A fi salon 1. A fi de calitate foarte bună. 2. (D. oameni) A fi distins.
SALTEA
384
SALTEA s.f.
(Exp. vb.) A sta (sau a şedea) pe saltea 1. A nu
face nimic, din comoditate. 2. A fi fară nicio grijă.
3.	A fî bogat.
(Exp. vb.) Apune (sau a avea) sub saltea A-şi face sau a avea economii.
(Exp. vb.) (De) pe saltea 1. Fără a se obosi, fară a face ceva. 2. Fără să-l coste ceva.
(Exp. vb.) A se întinde cât ţine salteaua A pretinde doar atât cât este posibil.
SAMAR s. n.
(Exp. vb.; reg.) A-şi lega samarul A deveni bogat. SANIE a./
(Exp. vb.; reg.) A lua cuiva roatele de la sanie
A nu avea ce să iei de la cineva (atât e de sărac).
SAPĂ s.f
(Loc. a.) De sapă (D. oameni) Capabil să lucreze cu sapa.
(Exp. vb.) A ajunge (sau a se vedea, a aduce, a lăsa etc.) la (sau în) sapă de lemn A (se) ruina.
(Sint.) Sapa şi lopata Moarte.
SARCINĂ s.f.
(Loc. av.) In sarcină 1. în seamă. 2. împotrivă. (Loc. pp.) în (sau, înv., pe) sarcina... 1. în atribuţia... 2. în legătură cu... 3. Pe seama... 4. Asupra.
5.	împotriva.
(Exp. vb.) A pune în sarcină (D. sisteme fizice ori tehnice producătoare de energie) A pune în funcţiune. (Sint.) Sarcină electrică Mărime fizică ce caracterizează starea de încărcare electrică a unui corp. (Sint.) Sarcină magnetică Mărime fizică ce caracterizează starea de magnetism a unui corp.
SARE s.f
(Sint.) Sare şi piper Aspect al unor stofe cu ţesătura în două culori.
(Exp. av.) La sare 1. în saramură. 2. (înv.; d. oameni) La muncă silnică în saline.
(Exp. vb.) A da (sau a pune) sare A săra.
(Exp. vb.) A pune (ceva) la sare A mura.
(Exp. a.; exp. av.) Cât sarea şi marea Foarte mult. (Exp. vb.; reg.) A avea chef să facă ceva cum îi este câinelui a linge sare A nu avea chef de (a face) un lucru (necesar).
(Exp. vb.) A 11 ca sarea-n bucate 1. A fi potrivit, adecvat. 2. A fi neapărat necesar.
(Exp. vb.) A-i fi (sau, reg., a-i avea, a-i sta etc.) cuiva (drag) ca sarea-n ochi A-i fi cuiva antipatic, nesuferit.
(Exp. vb.) A primi pe cineva (sau a ieşi înaintea cuiva) cu pâine şi cu sare A primi pe cineva cu mare cinste.
(Exp. vb.) A pune (sau a turna) sare pe rană A provoca (cuiva) o durere sufletească sau iritare, reactualizând o problemă delicată, insistând asupra ei etc (Exp. vb.) A-i pune (sau parcă i-a pus) sare pe coadă A se enerva (ori a fi enervat).
(Exp. vb.) A se amesteca în toate ca sarea-n bucate A se amesteca în numeroase probleme, treburi etc. care nu îl privesc.
(Sint.) Sarea pământului (sau, rar, a lumii, a poporului etc.) 1. Element esenţial (al unei comunităti sociale). 2. Ceea ce este mai preţios.
(Exp. vb.; reg.) A(-i) fî cu mâna (sau mâinile) de sare A avea ghinion.
(Sint.) Sare amară Sare de magneziu a acidului sulfuric, sub formă de praf alb, cristalizat, solubil în apă, care se utilizează în industrie şi în medicină (ca purgativ).
(Sint.) Sare de lămâie Acid citric.
(Sint.; reg.) Sare acră (sau amară) Alaun (de aluminiu şi de potasiu).
(Sint.; pop.) Sarea pisicii (sau mâţei) Sulfură de antimoniu.
(Sint.; înv.) Sare de cenuşă (sau de leşie) Carbonat de potasiu.
SAT 5. n.
(Sint.) Sat fără câini ori satul lui Cremene 1. Loc
fară pază, unde poate intra şi ieşi oricine şi oricând. 2. (P. ex.) Loc în care lipseşte ordinea, organizarea. (Exp. vb.; pop.) A (nu) face sat (undeva sau cu cineva) A (nu) rămâne mult (undeva sau cu cineva). (Sint.) Sat olimpic, sat de vacanţă etc. Grup de locuinţe cu caracter nepermanent, destinate unui anumit scop (sportiv, distractiv, etc.).
(Exp. vb.) A se supăra (sau a se mânia etc.) (ca) văcarul pe sat A se supăra în mod nejustificat pe cineva.
SATISFACE vb.
(Exp. vb.) A(-şi) satisface serviciul militar (D. militari în termen) A-şi îndeplini obligaţia legală de a se instrui în armată.
SATISFACŢIE s.f (Loc. vb.) A da satisfacţie A satisface.
(Exp. vb.) A cere (sau a da) satisfacţie A provoca (sau a accepta o provocare) la duel.
SAŢ 5. m.
(Loc. a.; înv.) De (sau cu) saţ(iu) Săţios.
(Loc. a.; loc. av.; înv.) Fără (de) saţ 1. Lacom. 2. (P-ex.) Nepotolit.
(Loc. av.) Până la saţ(iu) sau (înv.) de (ori în sau întru) saţ(iu) în mare cantitate, de ajuns, din belşug.
385
SĂPTĂMÂNĂ
,(Loc. av.; rar) Peste saţ 1. Foarte mult. 2. Exagerat, peste măsură de mult.
(Loc. vb.) A (nu) avea sau (îvp.) a (nu) afla, a (nu)
vedea saţ 1. A (nu) se putea sătura (niciodată). 2. (P. ex.) A (nu) fi mulţumit cu ce are.
(Exp. vb.; îvp.) A ţine (de) saţ sau a fi cu (sau de) saţ (D. alimente) A sătura repede (şi pentru mai multă vreme), a potoli foamea, a fi hrănitor, săţios. (Exp. vb.; reg.) A avea saţ la (sau de) vorbă A vorbi mult şi cu miez.
(Loc. av.; înv.) Cu saţiu îndelung, mult timp, SAXANAs.fi (Sint.) Saxana briceag Om nevoiaş, prost îmbrăcat. (Exp. vb.; loc. a.; reg.) (A fi) saxana de bani (A fî) plin de bani.
(Loc. a.) Gol saxana Complet dezbrăcat, gol puşcă. (Loc. vb.; reg.) A-şi găsi saxana cu cineva A avea neplăceri.
SĂGETA vb.
(Exp. vb.) A săgeta cu privirea sau eu privirile
1.	(D. oameni) A privi cu insistenţă, a aţinti pe cineva cu priviri pătrunzătoare, sfredelitoare (şi adesea aspre, dezaprobatoare). 2. (Sprs.; pop.) A deochea. SĂLAŞ s. n.
(Sint.) Sălaş de veci Mormânt.
(Loc. vb.; înv.) A se afla în sălaş sau a-şi găsi sălaşul A sălăşlui.
SĂLTA vb.
(Exp. vb.) A sălta de bucurie sau a-i sălta (cuiva) inima sau sufletul (de bucurie) 1. A simţi o mare bucurie. 2. A fi cuprins de o mare emoţie.
(Exp. vb.) A se sălta în vârfuri (D. fiinţe) A-şi desprinde călcâile de la pământ, sprijinindu-şi corpul numai pe vârfurile picioarelor.
SĂMÂNŢĂ s.fi (Loc. av.) Nici de sămânţă Absolut nimic.
(Loc. a.) Bun de sămânţă (D. fiinţe) Prolific.
(Loc. a.; reg.) Fără sămânţă Steril.
(Loc. a.; loc. av.) De (sau pentru) sămânţă Selecţionat pentru reproducere, de prăsilă.
(Exp. vb.; fig.) A avea sămânţă de vorbă 1. A avea prilej de a începe vorba. 2. Poftă de a vorbi, de a flecări.
(Loc. vb.; pop.) (A nu fi) (nici) sămânţă de... (Anu fi) (absolut) deloc.
SĂNĂTATE s.f.
(Sint.) Casă de sănătate Instituţie medicală pentru tratarea unor boli cronice sau pentru convalescenţă Şi recuperare, sanatoriu.
(Loc. av.) Cu sănătate în condiţii bune, fară necazuri, cu bine.
(Exp. av.) în (sau, înv., pentru) sănătatea (cuiva)
1.	Urare făcută în cinstea cuiva atunci când se închină un pahar cu băutură. 2. Pentru a onora, a preamări pe cineva, în cinstea...
(Exp. vb.) A închina (sau a bea) în (ori pentru sau, reg., de) sănătatea (cuiva) A închina băutura sau a bea în cinstea cuiva, urându-i să fie sănătos, fericit, să aibă noroc etc.
(Exp. vb.; reg.) A scoate pe cineva din sănătate
A scoate pe cineva din minţi.
(Exp. vb.; pfm.) Sănătate (bună)! L S-a sfârşit, nu mai e nimic de făcut. 2. Mi-e indiferent, nu-mi pasă. 3. Absolut nimic.
(Exp. vb.; reg.) A lăsa sănătate A muri.
(Exp. vb.; reg.) Parcă mănânci sănătate Mănânci o mâncare foarte bună, foarte gustoasă. SĂNĂTOS, ~OASĂ a.
(Loc. vb.) A (se) face sănătos A (se) însănătoşi. (Exp. vb.; pop.) A se lega (de cineva) ca boala (sau a se agăţa ca moartea) de om(ul) sănătos l.A aduce cuiva învinuiri (nejustificate). 2. A căuta (cuiva) prilej de ceartă.
(Exp. vb.; fam.) A nu fi sănătos dacă... 1. A nu se
putea abţine sau reţine de la ceva (rău). 2. A nu se simţi bine până nu face sau nu spune ceva (rău). (Exp. vb.; reg.) Nu-i boala sănătoasă Este o boală gravă.
(Loc. vb.) A o lua (sau, înv., a se apuca de, ori, fam., a o apuca la, a o rupe la) sănătoasa A fugi în mare grabă (şi pe furiş) de undeva, a o rupe la fugă. (Sint.) Râs sănătos Râs puternic, din toată inima. (Exp. vb.) A râde sănătos A râde cu poftă, din toată inima.
SĂNI£/Ş j. n.
(Loc. av.) De-a săniuşul Alunecând (pe gheaţă). SĂPA vb.
(Exp. vb.) A săpa groapa (sau mormântul) (cuiva sau a ceva) 1. A încerca să facă sau a face un mare rău, a pricinui mari necazuri. 2. A întreprinde ceva care provoacă moartea cuiva sau sfârşitul a ceva. SĂPTĂMÂNĂ s.f.
(Loc. a.; loc. av.) Cu săptămâna (Pe) timp de o săptămână.
(Loc. a.; loc. av.; reg.) De săptămână De serviciu pe timp de o săptămână.
(Loc. av.) Pe săptămână în fiecare (sau în interval de o) săptămână, săptămânal.
(Loc. av.) Din săptămână în săptămână sau săptămână de săptămână Săptămânal.
(Loc. av.) Cu săptămânile 1. Timp de mai multe săptămâni. 2. (P. ex.) Timp (relativ) îndelungat.
SĂPUN
386
(Exp. vb.; pfm.) A fi (sau a intra) în săptămâna oarbă (sau chioară) A nu-şi da seama de realitate, a acţiona pripit (din cauza unei pasiuni).
SĂP£/N n.
(Exp. vb.; reg.) A face (pe cineva) cu săpun şi cu apă rece sau a trage (cuiva) un săpun A certa aspru (pe cineva).
(Exp. vb.; reg.) A striga la săpun A striga tare. (Sint.; îvp.) Frânghie şi săpun Pregătiri pentru spânzurătoare.
SĂPUNEALĂ s.f.
(Loc. vb.) A-i trage (sau a-i da) o săpuneală (cuiva)
1.	A certa aspru (pe cineva). 2. (Rar) Abate pe cineva. (Exp. vb.) A primi (sau a încasa, a mânca) (o) săpuneală A fi (aspru) dojenit, certat, criticat.
SĂRA vb.
(Exp. vb.; fig.) A-şi săra inima (sau sufletul) A simţi
o	satisfacţie deosebită (în urma unei răzbunări). (Exp. vb.; reg.) A-şi săra sufletul cu ceva 1. A face un rău cuiva. 2. A avea pe cineva pe conştiinţă. (Exp. vb.; reg.) A săra (pe cineva) să nu se împu-tă A bate rău pe cineva.
SĂRAC, ~Ă a.
(Exp. vb.; înv.) A rămâne sărac de (cineva) A pierde o fiinţă dragă (care a decedat).
(Exp. av.) Sărac cu duhul sau (rar) sărac de duh
1.	(D. oameni) Prost. 2. (D. manifestările oamenilor) Care denotă prostie.
(Exp. vb.; înv.) Sărac de viaţă Plăpând şi bolnăvicios.
(Exp. vb.) Sărac să fie de păcate (D. oameni decedaţi) Să fie absolvit de păcate.
SĂRAT, ~Ă a.
(Loc. a.; reg.) Sărat şi piperat 1. (D. oameni) Rău.
2.	(D. glume) Cu haz. 3. (D. glume) Indecent. (Exp. vb.; reg.) A mânca sărat A trăi bine.
(Exp. vb.) A nu lua sare pe limbă A nu mânca nimic.
SĂRĂC7E s.f.
(Exp. vb.; pop.) A trage sărăcia de coadă A trage mâţa de coadă.
(Exp. vb.) A-şi vedea (sau căuta) de sărăcie A nu
se amesteca în treburile altuia.
(Sint.) Sărăcie de duh (ori cu duhul sau, rar, de minte, mintală) Lipsă de inteligenţă, prostie. SĂRBĂTOARE s /
(Exp. a.) De sărbătoare sau de sărbători 1. (D. zile) In care se sărbătoreşte ceva sau cineva. 2. (D. zile) în care (oficial) nu se lucrează, de odihnă. 3. (Ca) pentru o sărbătoare, festiv.
(Exp. a.; reg.) De sărbătoare (D. cai) Care este folosit de sărbători sau în ocazii deosebite.
(Exp. vb.; reg.) împarte sărbătorile (pe drum) îşi pierde vremea, umblă fară rost.
SĂRIvb.
(Exp. vb.; reg.) A sări într-un călcâi A fi vrednic iute la treabă.
(Exp. vb.) A sări din lac în puţ A intra dintr-o nenorocire în alta, a fugi de un necaz şi a găsi altul mai mare.
(Exp. vb.; rar) A sări în pod A fi foarte bucuros, fericit.
(Exp. vb.) A sări peste cal A exagera în manifestările, în acţiunile sale.
(Exp. vb.; pop.) A sări groapa A scăpa (cu greutate) de moarte sau de o boală extrem de gravă. (Exp. vb.; pfm.) A sări pârleazul A avea purtări uşuratice, imorale.
(Exp. vb.; pop.) A sări garduri (ori gardul sau
peste garduri) A umbla după sau a avea aventuri amoroase.
(Loc. vb.) A sări în aer 1. A se preface în bucăţi (în urma unei explozii). 2. A se desfiinţa.
(Exp. vb.) A sări în ţăndări A se sparge sau a se rupe în mai multe fragmente ca urmare a unei violenţe exterioare.
(Exp. vb.) Plânge (sau râde) de sare cămaşa de pe el Plânge (sau râde) foarte tare, în hohote.
(Exp. vb.) A(-i) sări inima (din loc) A simţi în mod brusc o mare frică sau o emoţie intensă.
(Loc. vb.) A-şi sări din minţi (sau, pop., din fire) A înnebuni.
(Loc. vb.; fam.) A-i sări (cuiva) ţandăra (sau aşchia, ţâfna, muştarul, bâzdâcul, arţagul) A se enerva. (Exp. vb.; fam.) A-şi sări din ţâţâni (sau din balamale, din nituri) ori (reg.) a sări de pe ţăncuş A
nu mai avea răbdare, a nu mai putea suporta, a-şi pierde cumpătul, a se enerva.
(Exp. vb.; reg.) A-i sări cheful 1. A se supăra. 2. A-i trece timpul potrivit, favorabil, optim.
(Loc. s.; reg.) Sai că-1 înghit Papanaş.
(Exp. vb.) A-i sări (cineva) înainte A alerga m întâmpinarea cuiva cu mare grabă.
(Exp. vb.) A-i sări (cuiva) (de sau în) gât 1. A îmbrăţişa pe cineva (cuprinzându-1 cu braţele pe dupa gât). 2. (P. ex.) A arăta cuiva o dragoste exagerata sau impudică, senzuală.
(Exp. vb.) A sări cu gura (mare) sau cu vorba la (sau pe) cineva (sau asupra cuiva) A face cuiva reproşuri în mod vehement, cu tonul ridicat.
387
SÂMBĂTĂ
(Exp. vb.) A sări în capul cuiva sau a-i sări cuiva
în cap A se repezi la cineva cu vorbe aspre, violente, critice etc.
(Exp. vb.; reg.) A sări în coada cucoanei 1. A se obrăznici. 2. A apărea pe neaşteptate, brusc (în salturi).
(Loc. vb.) A(-i) sări în ochi 1. A(-i) apărea cu evidenţă. 2. (Fig.; rar) A se distinge, a şoca, a se evidenţia.
$ÂRTY1s. n.
(Loc. vb.; rar) A scoate pe cmeva din sânte A enerva peste măsură.
(Sint.; reg.) De-a sărita Şotron.
(Sint.; reg.) De-a săritele, de-a săritul 1. Joc în care un copil stă aplecat cu mâinile sprijinite pe genunchi, iar ceilalţi sar peste el, de-a capra. 2. Dans popular care se execută în formaţie de horă, cu paşi bătuţi pe loc.
(Loc. a.; reg.) De-a sărita (D. paşi) Care saltă. SĂR/T2, ~Ă a.
(Exp. vb.) A fi (sau a aştepta, a sta etc.) cu inima sărită A fî (sau a aştepta, a sta etc.) extrem de emoţionat, de speriat.
(Exp. vb.) A fi sărit din minte (sau, fam., din ţâţâni) A fi nebun.
(Exp. vb.) A-şi ieşi din sărite (sau, pop., a-şi pierde sărita) A se enerva tare, pierzându-şi cumpătul. (Exp. vb.) A scoate (pe cineva) din sărite A înfuria (pe cineva).
(Exp. vb.) A-i sări săritele A se speria.
SĂRITOR, -OARE a.
(Loc. av.) Săritor în ochi Absolut evident, frapant. SĂRITf/RĂ s. f (Sint.; reg.) Sărituri de inimă Palpitaţii.
(Exp. vb.; rar) A da o săritură A merge undeva în grabă.
SĂRUTA vb.
(Exp. vb.) Sărut mâna (sau mâinile, mânuşiţa etc.) Formulă de salut adresată femeilor şi persoanelor în vârstă.
(Exp. vb.) Sărutăm dreapta Formulă de salut sau de mulţumire adresată preoţilor, domnitorilor, boierilor, stăpânilor.
(Exp. vb.; reg.) A-i săruta (cuiva) cununiile A asista la cununia cuiva, a ajunge să vadă pe cineva căsătorit.
SĂRUTARE s /
(Exp. vb.; înv.) A da lumii veşnica sărutare A muri. SĂTt/L, ~Ă a.
(Loc. av.; îrg.) Până la (sau din) sătul Pe săturate.
(Loc. av.; reg.) Pe sătule 1. Cu stomacul plin. 2. (Reg.) După-masă.
(Loc. vb.; reg.) A da de sătul 1. A se sătura. 2. A ajunge la o situaţie bună, prosperă.
SĂTURA a.
(Loc. av.) Pe săturate 1. Până la atingerea senzaţiei de saţietate. 2. (P. ex.) Foarte mult.
(Exp. vb.) A se sătura (de ceva sau cineva) ca de mere acre (sau pădureţe) sau a se sătura până în gât A ajunge să nu mai poată suporta ceva.
(Exp. vb.; înv.) A se satura de viaţa sau (reg., ir.) de toate A muri.
(Exp. vb.; rar) A se sătura cu binele A i se urî cu binele.
SĂU, SA p. pos.
(Exp. vb.) A se ţine de ale sale A-şi vedea de treabă. (Loc. av.) După fiinţa sa în esenţă, în fond.
SĂ VAI av.
(Loc. p.; înv.) Săvai cine Oricine.
(Loc. p.; înv.) Săvai ce Orice.
(Loc. av.; înv.) Săvai unde Oriunde.
(Loc. p.; înv.) Săvai care Oricare.
(Loc. av.; înv.) Săvai de câte ori Ori de câte ori. (Loc. av.; înv.) Săvai cât Oricât.
(Loc. cj.) Săvai să (sau de) Chiar dacă.
(Loc. ci.) Săvai că (sau şi) Cu toate că.
SĂVÂR Şlvb.
(Loc. vb.; înv.) A se săvârşi din viaţă (D. oameni) A muri.
SĂVÂRŞ/RE s.f.
(Loc. av.) Fără de săvârşire Continuu, perpetuu, veşnic.
(Loc. vb.) A lua săvârşire A se sfârşi.
(Loc. vb.; înv.) A aduce la (sau în, întru) săvârşire A săvârşi.
(Loc. vb.; înv.) A pune la săvârşire A pune în practică.
SĂVÂRŞ/T n.
(Loc. a.; înv.) Fără săvârşit Etern.
(Loc. vb.; înv.) A ieşi la săvârşit A reuşi să termine. (Loc. vb.; înv.) A aduce la săvârşit A săvârşi. SÂMBĂTĂ s.f.
(Sint.; Bis.; pop.) Sâmbăta mare sau sâmbăta Paştilor (ori Paştelui) Sâmbăta din ajunul duminicii Paştilor.
(Sint.; Bis.; pop.) Sâmbăta morţilor (sau moşilor) Nume dat anumitor sâmbete din an, în care se fac slujbe şi pomeni pentru morţi.
(Sint.; pop.) Sâmbăta brânzei Ultima sâmbătă dinaintea postului mare, în care se lasă sec de Paşti.
SiMBRĂ
388
(Sint.) Sâmbăta părinţilor (sau plăcintelor) Sâmbăta precedentă începutului postului mare, în care se fac slujbe pentru morţi.
(Sint.) Sâmbăta pietrii Sâmbăta de după Rusalii, sărbătorită pentru a feri culturile de ploaie cu piatră. (Sint.; sprs.) Apa sâmbetei Apă de sub pământ, care curge spre lumea celor morţi.
(Exp. vb.) A se duce pe apa sâmbetei A se pierde. (Exp. vb.; pop.) A purta (sau, rar, a paşte, a ţine, a păzi, a păstra) (cuiva) sâmbetele 1. A face pomană în fiecare sâmbătă până la 40 de zile după moartea cuiva. 2. A urmări pe cineva cu gând rău. 3. A duşmăni pe cineva.
(Exp. vb.; reg.) A-i lipsi cuiva o sâmbătă sau a nu fi în toate sâmbetele A fi nebun.
SiMBRĂ s.f.
(Loc. av.; reg.) De sâmbră 1. în tovărăşie. 2. împreună.
(Exp. vb.; reg.) A prinde (sau a face) sâmbră A face tovărăşie.
(Sint.; înv.; spec.) Sâmbră în plug întovărăşire în vederea aratului sau a alcătuirii unei stâne de vară, (reg.) simbrie.
(Sint.; reg.) Sâmbra oilor Sărbătoarea începerii mulsului vitelor (la munte).
SiMBURE 5. m.
(Exp. vb.; reg.) A fi două inimi într-un sâmbure A fi trup şi suflet cu cineva.
(Loc. av.) în sâmbure în embrion.
SÂN s. m.
(Exp. vb.) A sta (sau a şedea, a rămânea, a fi) cu
mâinile în sân 1. A nu întreprinde nimic, a sta inactiv. 2. A nu lucra.
(Exp. vb.) A fi (sau a umbla) cu frica (sau cu gheaţa, cu moartea) în sân A se teme foarte tare de ceva.
(Exp. vb.; sprs.) A-şi scuipa (sau, reg., a-şi stupi) în sân A face gestul de a scuipa în sân, pentru a preîntâmpina un rău sau a înlătura frica.
(Exp. vb.) A creşte (sau a încălzi, a ţine) şarpele în (sau la) sân sau a vârî pe dracu-n sân A ajuta, a ocroti pe un nerecunoscător.
(Exp. vb.) A-i trece (sau a-i intra) un şarpe (rece) prin (sau în) sân A se înfiora de spaimă.
(Exp. vb.) A umbla (sau a fi) cu crucea-n sân
1.	A fi bun, cucernic, evlavios. 2. A fi faţamic, ipocrit.
(Exp. vb.) A fi (sau a se afla, a trăi etc. ca) în sânul lui Avram (sau, rar, al lui Dumnezeu ori ca în sân de rai) A trăi bine, fericit.
(Exp. vb.; înv.) A avea (sau a ţine) pe cineva în (sau la) sân 1. A ajuta pe cineva. 2. A menaja pe cineva (Exp. vb.; reg.) A lăsa pe cineva cu mâinile-n sân
A sărăci pe cineva.
(Exp. vb.; reg.) A băga (pe cineva) în sân A arăta (cuiva) dragoste mare.
(Exp. vb.; reg.) Te-aş (ori l-aş) băga (sau vârî) în sân, dacă ai (ori ar) încăpea (sau dar nu încapi ori nu încape) de urechi Nu te pot suferi.
(Exp. vb.; rar) A muri cu zile în sân A muri prematur.
(Exp. vb.) A strânge pe cineva la sân A îmbrăţişa pe cineva.
(Exp. a.) De sân (D. copii) Sugar.
(Loc. vb.) A da sân A alăpta copilul.
(Exp. vb.) A fi bun ca sânul mamei A fi foarte bun. (Loc. pp.) Din sânul... Dintre, din mijlocul...
(Loc. pp.) în sânul... 1. între. 2. în interiorul.. SiNGE s. n.
(Sint.; rar) Sânge de iepure Vin roşu.
(Sint.; fam.) Sânge de prună Ţuică.
(Sint.; pop.) Sângele Domnului Vin (roşu).
(Exp. a.) De sânge 1. Roşu (aprins). 2. (D. lacrimi) De mare durere. 3. Sângeros. 4. Crud.
(Exp. a.; exp. av.) în sânge 1. (D. cărnuri fripte) Care nu este prea fript, care a rămas crud în interior. 2. Ca sângele curgând. 4. Plin de sânge. 5. în mod sângeros.
(Exp. av.) (Până) la sânge 1. Până când ţâşneşte sângele. 2. (P. ex.) Foarte tare, foarte mult. 3. Extrem de aspru. 4. Până la distrugere.
(Exp. vb.) A lua (sau a-i lăsa, a slobozi cuiva) sânge A scoate cuiva o anumită cantitate de sânge (în scop terapeutic).
(Exp. vb.) A da sânge A consimţi să i se scoată o cantitate oarecare de sânge pentru a fi folosit la transfuzii.
(Exp. vb.) A-i îngheţa (cuiva) sângele în vine sau a îngheţa sângele (în cineva) A fi cuprins de groază. (Exp. vb.) A i se urca (sau a face să i se urce ori a
i	se sui, a-i năvăli, a-i da, a-i ieşi etc.) sângele m obraz ori la cap, în faţă 1. A se înroşi sau a face să se înroşească din cauza unui sentiment, a unei emoţii puternice etc. 2. (P. ex.) A se înfuria.
(Exp. vb.) A-şi face (sau a-i face cuiva) sânge râu, sau, reg., a-şi pune (ori a pune cuiva) sânge rau la inimă 1. A (se) supăra foarte tare. 2. A (se) enerva. (Exp. vb.) A(-i) fierbe (sau a-i clocoti, dogorî) sângele (în cineva) A se înfierbânta din cauza mâniei, a unei supărări etc.
389
SCARĂ
(Exp. vb.) A avea sânge în vine A fi plin de energie şi de vigoare.
(Exp. vb.) A-şi vărsa (sau a-şi da, a-şi jertfi) sângele (pentru cineva sau ceva) 1. A se sacrifica pentru cineva. 2. A-şi da viaţa (pentru cineva sau ceva).
(Exp. vb.) A avea (sau a fi cu) mâinile pătate de sânge A fi vinovat de crimă.
(Sint.; înv.) Sânge amestecat sau amestecare de sânge 1. Căsătorie între rude apropiate. 2. (P. ex.) Incest. 3. (P. ex.) Corcire.
(Sint.) Legături de sânge înrudire (apropiată). (Sint.) Rudenie de sânge sau înrudire de sânge Legătură de consagvinitate între membrii aceleiaşi familii. (Sint.) Rudă de sânge Persoană dintr-o familie, cu care ai legături de consangvinitate.
(Sint.) Frate de sânge 1. Frate care provine de la aceeaşi mamă şi de la acelaşi tat^ frate bun. 2. Popor care aparţine aceleiaşi ginţi.
(Sint.) Frăţie de sânge Legătură de rudenie între fraţi buni.
(Sint.) Glasul sau (rar) vocea sângelui Dragoste firească, înnăscută, dintre membrii aceleiaşi familii. (Loc. a.) Cu (sau de) sânge albastru De familie nobilă.
(Exp. vb.) A fi sângele cuiva A fi copilul cuiva. (Exp. vb.) A avea ceva în sânge 1. A fi obişnuit, familiarizat cu ceva. 2. A avea ceva înnăscut. (Sint.) Pur sânge Rasă pură de animale, în special de cai.
(Loc. a.) Sânge rece 1. Echilibru sufletesc. 2. Curaj. SÂRG s. n.
(Loc. av.; îvp.) Cu (sau de, în, înv., în de) sârg 1. în grabă. 2. (P. ex.) Curând.
SÂRMĂ s. f.
(Sint.) Sârmă ghimpată (sau, rar, cu ghimpi) Fir dublu obţinut prin răsucirea a două fire de oţel moale (galvanizat) pe care sunt fixate din loc în loc noduri cu ghimpi metalici.
(Sint.) Sârmă de parchet (ori de frecat parchetul) împletitură din fire de oţel, folosită la curăţarea parchetului prin răzuire.
(Exp. vb.; fam.; gmţ.) A veni (ceva) prin sârmă A fi transmis (ceva) prin telegraf (Exp. vb.; gmţ.) A vorbi (cu cineva) pe sârmă A vorbi (cu cineva) la telefon.
(Loc. vb.; gmţ.) A băga (cuiva) o sârmă A telefona (cuiva).
(Exp. a.; reg.) Sârmă de om Om de neam bun şi înzestrat cu multe calităţi.
(Exp. vb.) A juca pe sârmă A se acomoda cu împrejurările, a şti să se descurce în orice situaţie. SCAI s. m.
(Exp. vb.) A se ţine (sau a se lega, a se agăţa etc. de cineva sau de ceva) ca scaiul (de oaie) 1. A însoţi (pe cineva) pretutindeni. 2. A manifesta o insistenţă exagerată, adesea inoportună (faţă de cineva sau, rar, de ceva).
(Exp. vb.; reg.) A-şi aprinde scai în cap A-şi aprinde paie-n cap.
(Exp. vb.; reg.) Apune (cuiva) scaiul la uşă A sărăci (pe cineva).
SCALDĂ s.f.
(Exp. vb.; reg.) A da (pe cineva) în scai A provoca (cuiva) un mare neajuns.
SCANDAL 5. n.
(Loc. vb.; reg.) A-i fi scandal A fi contrariat de ceva, părându-i-se ciudat.
SCARAOŢCHI s m.
(Exp. vb.; reg.) L-a înţărcat scaraoţchi Este şiret, viclean.
(Exp. vb.; reg.) A avea pe Scaraoţchi într-însul A
fi viclean.
SCARĂ s.f.
(Sint.) Scara mâţei (sau pisicii) ori scară de pisică
1.	Scară flexibilă formată din două parâme vegetale sau de sârmă între şuviţele cărora se fixează trepte cilindrice de lemn, folosită în navigaţie. 2. (P. ex.; rar) Mod de a pătrunde într-o casă prin căţărare, fară a se folosi de intrarea obişnuită.
(Exp. vb.; reg.) A se face scară şi punte A face posibilul şi imposibilul.
(Exp. vb.; reg.) A-i pune (cuiva) o scară bună
A ajuta (pe cineva).
(Exp. vb.; reg.) A tăia (cuiva) scara A împiedica (pe cineva) să facă ceva.
(Exp. vb.; înv.) A pune (sau a întinde, a aşterne, a aşeza etc.) pe cineva la scară 1. A întinde (pe cineva) pe jos, de obicei în faţa intrării casei, pentru a-l bate (cu biciul). 2. (P. ex.) A bate cu biciul. (Exp. vb.) A tunde în scări A tunde părul unei persoane cu firele retezate la nivele diferite, mai mic spre ceafa şi mai mare spre creştet.
(Exp. vb.; rar) A da scări A îndemna calul lovin-du-1 cu scările sau cu pintenii.
(Exp. vb.; rar) A nu-1 ţine bine scările 1. A avea o poziţie (socială) nesigură, instabilă. 2. A fi gârbovit de ani, de griji şi de nevoi.
(Exp. vb.; rar) A se duce (sau a ajunge) până în (ori la) scara murgului A stărui până la izbândă.
SCART
390
(Exp. vb.) A pune piciorul în scări A adopta o atitudine fermă într-o problemă, spre a o rezolva (operativ).
(Exp. av.; rar) Cu piciorul în scara murgului Făcut în grabă.
(Exp. av.; rar) La scara murgului 1. Repede. 2. Niciodată.
SCART s. n.
(Loc. vb.) A pune la scart A da de-o parte.
(Loc. vb.) A fî scart A nu mai avea în mână cărţi de joc de o anumită culoare.
SG4UN 5. n.
(Exp. vb.; reg.) A şedea (cu fundul) între două scaune A fi nehotărât.
(Exp. vb.; reg.) A fi în scaun (D. soare) A fi la asfinţit.
(Sint.; reg.) Scaunul diacului Strana dascălului. (Exp. vb.) A (se) pune sau a (se) aşeza, a (se) urca, a (se) ridica în scaun A (se) înscăuna.
(Loc. vb.) A scoate (sau a arunca, a izgoni etc.) din scaun A detrona.
(Sint.) Sfântul scaun sau scaunul apostolic (ori pontifical) Papalitate.
(Loc. a.) De scaun (D. aşezări) Care constituia reşedinţa monarhului sau a cârmuirii, de reşedinţă. (Sint.; reg.) Scaunul cel mare Curtea de casaţie. (Loc. a.; fam.; rar) Cu scaun la cap 1. Temeinic.
2.	înţelept.
(Exp. vb.) A băga (sau a da) scaun (D. cereale) A prinde rod, a lega.
SCĂDEA vb.
(Exp. vb.; înv.) A scădea din mărire A se ruşina. (Exp. vb.) A-i scădea cuiva ceva A prejudicia. SCĂDERE s.f.
(Exp. vb.; înv.) A umbla cu scădere (D. bani) A avea cursul depreciat.
SCĂLDA vb.
(Exp. vb.) A(-şi) scălda ochii în lacrimi sau a fi cu ochii scăldaţi în lacrimi A avea ochii plini de lacrimi.
(Exp. vb.) A scălda (pe cineva) în lapte (dulce) şi în miere 1. A oferi (cuiva) ceva din abundenţă, tot ce-i trebuie, ce doreşte. 2. (Rar) A fi plăcut, amabil.
(Exp. vb.; reg.) L-a scăldat mă-sa în gâscă albă
Este un om norocos.
(Exp. vb.) A scălda în sânge A provoca un măcel sau un omor (sângeros).
(Exp. vb.) Se scaldă în averi (sau în parale, în
aur etc.) Este foarte bogat.
(Exp. vb.; rar) A (nu) se scălda în apele saie
A (nu) se simţi bine.
(Exp. vb.; rar) Are unde să se scalde Are pe ce să se bizuie.
(Exp. vb.; rar) în ce ape se scaldă? 1. Ce fel de om este? 2. Ce păreri sau intenţii are? 3. în ce dispoziţie sufletească se află?
(Exp. vb.) A se scălda în sânge 1. A pierde mult sânge (în urma unui act de violenţă comis). 2. (P. ex.) A muri de o moarte sângeroasă. 3. Este om violent care provoacă măceluri sau omoruri.
(Exp. vb.; pfm.) A o scălda (în două ape) 1. A avea o atitudine lipsită de fermitate, şovăitoare. 2. A răspunde evaziv, pe ocolite.
SCĂLDAT, ~Ă a.
(Exp. vb.; rar) A fi scăldat în lapte dulce A fi alb la faţă.
SCĂLDĂTOR, -04RE s.f.
(Exp. vb.; reg.) S-a căcat în scăldătoare Este un om norocos.
SCĂP^ vb.
(Exp. vb.; reg.) A scăpa ca din gheara ursului (cu părul vâlvoi) A ieşi cu greu şi bătut dintr-o situaţie primejdioasă.
(Exp. vb.; reg.) A scăpa chel (sau tuns) A ieşi bătut. (Exp. vb.; reg.) A scăpa ciut sau scurt (de coadă)
A ieşi dintr-o situaţie primejdioasă cu greutate şi cu oarecare pagubă.
(Exp. vb.) A nu scăpa (pe cineva) din ochi (sau din priviri, din vedere) A ţine (pe cineva) sub continuă ori strictă supraveghere.
(Exp. vb.) A scăpa (pe cineva) din ochi (sau din priviri, din vedere) A nu mai reuşi să vadă, să supravegheze (pe cineva).
(Exp. vb.) A(-i) scăpa din mână 1. A pierde o ocazie avantajoasă. 2. A pierde de sub control, a nu mai putea domina ceva sau pe cineva.
SCĂPARE s.f.
(Loc. av.; reg.) Printre scăpări Printre picături. (Loc. vb.; pop.) A-i fi (de-)a scăpare ori a face ceva de-a scăpării 1. A dori ori a face tot posibilul să scape de cineva sau de ceva. 2. A face ceva în mod superficial, de mântuială.
SCĂPĂRI vb.
(Loc. av.) Cât ai scăpăra din amnar (într)-o clipa* (Exp. vb.; rar) A-i scăpăra fălcile A mânca foarte lacom.
(Exp. vb.) Fuge (sau aleargă) de (îi) scapără picioa-rele (sau călcâiele, potcoavele etc.) Fuge foarte re-pede, din toate puterile.
391
SCENĂ
(Exp. vb.; îrg.) A-i scăpăra (cuiva) picioarele (sau călcâiele) sau a scăpăra din picioare 1. A azvârli, a lovi din picioare. 2. A bate din picioare de neastâmpăr, de nerăbdare. 3. A fi extrem de nerăbdător. (Exp. a.; reg.) (De) scaperi în piatră 1. (D. un teren) Pietros, nisipos, neproductiv. 2. (D. un om) Foarte sărac.
(Exp. vb.) A-i scăpăra buza (de ceva) A dori, a avea nevoie foarte mult de ceva.
(Exp. vb.; rar) A-i scăpăra gura A avea o senzaţie de usturime intensă.
(Exp. vb.) A scăpăra din ochi (D. oameni) A avea o privire strălucitoare, vie, care trădează un sentiment puternic, a privi pătrunzător.
SCĂRMĂNA vb.
(Exp. vb.; reg.) A se scărmăna de cap A-şi smulge părul de pe cap (de necaz, de durere, de deznădejde).
(Exp. vb.) A-i scărmăna punga cuiva A-i lua cuiva toţi banii.
SCĂRPIN/CI ,s. in.
(Exp. vb.) A avea scărpinici A avea o comportare neastâmpărată (care cere bătaie).
(Exp. vb.) A avea (sau a prinde) scărpinici la limbă A avea chef de vorbă, a vorbi vrute şi nevrute, a trăncăni.
SCĂZĂMiNT n.
(Loc. av.; înv.) Cu scăzământ în mod incomplet. SCÂNDURĂ s.f.
(Exp. vb.) Scândură de scăpare (sau de salvare) Mijloc oferit sau găsit, folosit de cineva pentru a se salva dintr-o situaţie desperată.
(Loc. av.; rar) Din scândură în scândură Din scoarţă în scoarţă.
(Exp. vb.; exp. a.; fam.) (D. oameni) (Ase usca sau a slăbi, a se face, a rămâne, a fi) uscat ori slab ca o scândură sau ca scândura (A deveni, a fi etc.) extrem de slab, numai pielea şi oasele.
(Exp. vb.; rar) A-i lua (cuiva) scândura de sub picioare A-i strica (cuiva) rostul, a-i lua locul. (Exp. vb.) A lăsa pe cineva pe scândură (sau ca scândura, pe scândura goală) A lăsa pe cineva complet sărac.
(Exp. vb.; rar) A călca pe scândura putredă A merge pe căi greşite.
(Exp. vb.; rar) Văd eu ce scândură calcă Vicleniile lui (ei) îmi sunt cunoscute.
(Sint.; pop.) Scândură de brad (sau, fam., patru scânduri, ir. pardesiu de scânduri) Sicriu.
(Exp. vb.) A-i suna (sau a-i bate) cuiva scândura
A sosi momentul morţii cuiva.
(Exp. vb.; reg.) A fi pe scândură A fi mort (în sicriu). (Exp. vb.) A rămâne pe scândura goală A deveni complet sărac.
SCÂNTEIE s.f.
(Exp. vb.) A i se face (cuiva) scântei (pe dinaintea ochilor) A primi o lovitură puternică şi a avea senzaţia că vede scântei.
(Exp. vb.; reg.) A vedea scântei verzi A vedea stele verzi.
(Exp. vb.) A se învăţa (sau a se deprinde) ca ţiganul (sau, rar, ca făurarul) cu scânteia (ori cu scânteile) A se obişnui cu ceva (neplăcut, rău).
SCÂRBĂ s.f.
(Loc. vb.; reg.) A se da scârbei A se lăsa copleşit de suferinţă, de necazuri.
(Exp. vb.; reg.) A fi rău de scârbă A trăi cu (prea multă) intensitate o durere, o neplăcere.
(Exp. vb.; înv.) A-i fi (cineva) cu scârbă A-i fi (cineva) duşman, potrivnic.
(Loc. a.; loc. av.; înv.) De (sau cu) scârbă 1. Care produce supărare, necaz. 2. împotriva voinţei sale, forţat. (Exp. vb.) A-i fi (sau a face ori a i se face cuiva) scârbă (sau o scârbă) ori a-l prinde (sau a-l cuprinde etc. pe cineva) scârba A se dezgusta. SCÂRBOS, -OASĂ a.
(Exp. vb.) (A fi) scârbos la gură sau a avea gură scârboasă A vorbi indecent, trivial.
SCiRNAV, ~Ă a.
(Exp. vb.) A avea gură scârnavă A vorbi obscenităţi.
SCÂRŢ i.
(Sint.; dep.) Scârţa scârţa (pe hârtie) 1. Funcţionar. 2. Scriitor. 3. Ziarist.
SCÂRŢÂ/ vb.
(Exp. vb.) A unge osia ca să nu scârţâie (carul)
A câştiga bunăvoinţa, favoarea etc. cuiva cu daruri sau cu bani, a mitui.
(Exp. vb.; fam.; rar) A scârţâi uşa cuiva A stărui pe lângă cineva cu insistenţe plictisitoare.
SCENĂ s.f.
(Loc. av.) La (sau, rar, în) scenă deschisă 1. în timpul spectacolului, la vedere. 2. (Fig.) în văzul lumii.
(Exp. vb.) A urca (sau a intra) în (sau pe) scenă
1.	A începe să joace teatru. 2. A începe să-şi debiteze rolul repartizat într-un spectacol. 3. (P. gn.) A-şi începe activitatea într-un domeniu oarecare.
SCHEMBE^
392
(Exp. vb.) A părăsi scena 1. A părăsi profesiunea de actor, a se retrage din teatru. 2. (P. gn.) A se retrage dintr-o activitate oarecare sau din viaţa socială. (Exp. vb.) A-i face cuiva o scenă (sau scene) A aduce cuiva reproşuri cu vorbe violente, ameninţări, plâns (în public).
SCHEMBE^ s.f.
(Exp. vb.; reg.) A mâncat schembeaua S-a păcălit într-o afacere.
SCH£PSIS 5. n.
(Loc. a., loc. av.; fam.) Cu schepsis 1. Bine socotit, chibzuit, gândit. 2. Cu un anumit scop (a scuns).
3.	(P. ex.) Cu şiretenie. 4. (Rar) In mod hazliu. SCH/MĂ s.f.
(Exp. vb.) A lua (sau a îmbrăca) schima călugărească (sau monahală ori monahicească) ori a se îmbrăca în schima îngerească A se călugări. (Exp. vb.) A dezbrăca (pe cineva) de schima călugărească A face să renunţe la călugărie. SCHIMB s. n.
(Sint.; Teh.) Piesă de schimb Piesă dintr-un mecanism care se fabrică separat şi este menită să înlocuiască altă piesă uzată.
(Sint.; Fiziol.) Schimb de materii Totalitatea proceselor care se produc în organism odată cu asimilarea hranei.
(Sint.; Fiziol.) Schimburi respiratorii Totalitatea proceselor care au loc în organism în timpul introducerii oxigenului în sânge şi al eliminării dioxidu-lui de carbon.
(Sint.) Liber schimb Comerţ exterior neîngrădit de taxe vamale sau de restricţii de import şi de export. (Sint.) Schimb de experienţă împărtăşire reciprocă de către persoane sau colective a cunoştinţelor şi deprinderilor dobândite, care serveşte la ridicarea calificării profesionale.
(Loc. a.; loc. av.) Cu schimbul (Care apare, intervine, are loc) când unul, când altul, rând pe rând, alternativ.
(Sint.; Mii.; înv.) Trupă cu schimbul Trupă, unitate militară (de călăraşi sau de dorobanţi) în care soldaţii erau chemaţi periodic să facă serviciul militar. (Sint.; Mii.; înv.) Soldat (sau ostaş, călăraş, dorobanţ etc.) cu schimbul Soldat (sau ostaş, călăraş, dorobanţ etc.) care facea parte din trupă cu schimbul. (Loc. av.) în schimb 1. în loc de... 2. Drept compensaţie.
(Exp. vb.; reg.) A da schimb(urile) A se logodi. (Sint.) Bancă (sau casă) de schimb Instituţie financiară care se ocupă cu schimbarea banilor, a valorilor, a metalelor preţioase etc.
(Sint.) Scrisoare de schimb Act prin care semnatarul cere unei alte persoane să plătească o anumită sumă de bani celui indicat în act.
(Sint.) Agent de schimb Intermediar care are rolul de a negocia în mod oficial, obligaţii de stat şi alte efecte.
(Sint.) Forţă de schimb Forţă de legătură între două sisteme cuantice care se realizează prin schimb reciproc şi permanent de fotoni, de mezoni etc. SCHIMBA vb.
(Loc. vb.; reg.) A schimba inelele A (se) logodi. (Exp. vb.) A schimba priviri (sau o privire, ochiri) A se privi unul pe altul (fugitiv, în mod semnificativ, cu subînţeles).
(Exp. vb.) A schimba o vorbă, doua vorbe, un cuvânt etc. A vorbi, a discuta (puţin) cu cineva sau unul cu altul.
(Exp. vb.; reg.) A schimba urechile (înapoi) sau a schimba din urechi (D. cai) A ciuli urechile.
(Exp. vb.; înv.) A se schimba din viaţă (în ne viaţă) sau din viaţa aceasta lumească A muri.
(Exp. vb.) (D. oameni) A schimba feţe-feţe (sau, îrg., fel de fel de feţe sau la feţe) A se înroşi la faţă şi apoi a deveni palid din cauza unei emoţii puternice.
(Exp. vb.) Se schimbă vorba (sau socoteala, chestiunea etc.) Se modifică o situaţie existentă, prevăzută.
(Exp. vb.; îrg.) A-şi schimba cuvântul A se răzgândi. SCHIMBARE s.f (Loc. av.; înv.) Fără schimbare Fără întrerupere. (Loc. vb.; îvp.) A lua schimbare A schimba. (Sint.; Bis.) Schimbarea la faţă (a Domnului) Sărbătoare în amintirea momentului când Iisus s-a arătat ucenicilor cu faţa plină de strălucire.
(Exp. vb.) A face o schimbare A schimba. SCLIP/vZ?.
(Exp. vb.; reg.) A-i sclipi (cuiva) ochii după cineva (sau după ceva) A dori foarte mult pe cineva (sau ceva).
SCOABĂ s.f.
(Exp. vb.; reg.) A se face sau a fi (făcut) scoabă
1.	A slăbi foarte tare sau a fi extrem de slab. 2. (Rar; d. fiinţe) A se strânge, a se ghemui.
SCOARŢĂ s.f.
(Sint.; îrg.) Scoarţă dulce (sau aromatică) Scorţişoară.
(Loc. a.; reg.) De scoarţă (D. părinţi, fraţi, surori) Vitreg.
(Loc. a.) Obraz de scoarţă (D. oameni) Fără ruşine, lipsit de bună-cuviinţă, neobrăzat.
393
SCOATE
(Exp. vb.) A se face (sau a căpăta) scoarţă A se îngroşa întărindu-se.
(Loc. av.) Din scoarţă în (sau până în) scoarţă
(D. cărţi) De la prima până la ultima pagină, de la început până la sfârşitul unui text, în întregime. SCOATE vb.
(Exp. vb.; reg.) A scoate (vinul) de pe drojdii A
pritoci.
(Exp. vb.; reg.) A scoate (cuiva) sânge A face să curgă (din corpul cuiva), printr-o incizie, o cantitate de sânge, în scop curativ, (pop.) a lăsa sânge. (Exp. vb.) A scoate (ceva sau pe cineva) din pământ (din iarbă verde) ori de unde-o şti sau (reg.) din fundul pământului A găsi (ceva sau pe cineva) oricare ar fi greutăţile de întâmpinat sau mijloacele de folosit în acest scop, a găsi, a face rost. (Exp. vb.; Mat.; rar) A scoate (un factor) de sub radical sau rădăcina pătrată (ori cubică) A extrage (un factor) de sub radical sau rădăcina pătrată (ori cubică).
(Exp. vb.) A scoate efecte (sau un efect) A reuşi să creeze o anumită impresie (artistică).
(Exp. vb.) A-şi scoate pâinea (sau, reg., mămăliga) A-şi asigura prin muncă traiul (modest, umil) zilnic. (Exp. vb.) A-şi scoate ochiii (cu ceva) 1. A-şi strica vederea cu un lucru migălos sau din cauza condiţiilor rele de vizibilitate. 2. A depune mari eforturi pentru a vedea ceva.
(Exp. vb.) A-şi scoate ochii unul altuia 1. A se certa. 2. A se bate.
(Exp. vb.; rar) A-şi scoate ochii (pentru cineva) A
fi în stare de orice sacrificiu (pentru cineva).
(Exp. vb.) A-i scoate (cuiva) ochii (cu ceva) 1. A-i
aduce (cuiva) mereu aminte, cu răutate ori fară tact, fară menajamente, cu reproş, de anumite fapte necorespunzătoare, de un serviciu sau de un bine care i-a fost făcut, a reproşa. 2. A ademeni. 3. A înşela.
(Exp. vb.; înv.) A-i scoate (cuiva) sufletul 1. A ucide (pe cineva), a omorî. 2. A obosi foarte tare (pe cineva).
(Exp. vb.) A-şi scoate sufletul A se obosi prea mult într-o acţiune, a se extenua.
(Exp. vb.) A scoate corecturile A îndrepta greşelile indicate în corecturile de tipar.
(Exp. vb.; fam.) A scoate (pe cineva) din circulaţie 1. A îndepărta (pe cineva) din activitate silindu-1 să stea în umbră, a înlătura. 2. A obosi (pe cineva) până la epuizare, a extenua.
(Exp. vb.; Jur.) A scoate din cauză A hotărî încetarea unei acţiuni judiciare împotriva cuiva.
(Exp. vb.; rar) A scoate din joc 1. A renunţa să mai acuze, să mai folosească etc. 2. (P. ex.) A desfiinţa. (Exp. vb.; rar) A scoate luleaua de la ciubuc A se enerva (procedând în consecinţă).
(Exp. vb.; fam.) A scoate (pe cineva) din balamale (sau din ţâţâni) A enerva peste măsură (pe cineva). (Exp. vb.; reg.) A scoate boii (din jug sau din plug) fără coarne A termina rău o treabă.
(Exp. vb.) A scoate arma (sau sabia) (din teacă) A începe ostilităţile, războiul, răscoala etc.
(Exp. vb.) A scoate castane(le) (sau, rar, cărbunele, cărbunii) (din foc sau din spuză) cu mâna altuia A se folosi de cineva pentru a rezolva o problemă dificilă sau pentru o acţiune periculoasă, riscantă.
(Exp. vb.; îrg.) A(-şi) scoate capul (din... sau de
la...) A(-şi) salva viaţa.
(Loc. vb.) A scoate (pe cineva) din fire (sau, reg., din fire afară) ori din minţi (sau, rar, din minte)
ori (rar) din simţiri 1. A face (pe cineva) să nu mai raţioneze, a zăpăci. 2. A face (pe cineva) să-şi piardă calmul, a enerva.
(Exp. vb.) A scoate (pe cineva) din sărite (sau, rar, din sărit) A supăra foarte tare (pe cineva), a înfuria.
(Exp. vb.) A scoate (cuiva) peri albi 1. A pricinui (cuiva) mari necazuri. 2. A sâcâi mereu pe cineva. (Exp. vb.; reg.) A scoate (pe cineva) din viaţă (sau dintre cei vii) A ucide.
(Exp. vb.) A (nu avea cu ce) scăpa (pe cineva) din iarnă A (nu putea) da (cuiva) hrană şi adăpost ca să poată ieşi cu bine din iarnă.
(Exp. vb.) A scoate (cu bine) (ceva) sau a o scoate (cu bine) la capăt ori la cale, la căpătâi, la cap, la sfârşit, la un fel 1. A duce la bun sfârşit (un lucru, o acţiune etc.), a se descurca, a duce, a rezolva, a termina. 2. (P. ex.) A ajunge la un rezultat bun, a scăpa.
(Exp. vb.) A scoate (pe cineva) în lume A-l conduce la o petrecere, la un spectacol.
(Exp. vb.) A scoate om din cineva 1. A face pe cineva să devină om de valoare, a educa, a şlefui. 2. A face ca cineva să obţină o situaţie mai bună, a promova.
(Exp. vb.) A scoate din circuit 1. A face să nu mai funcţioneze, întrerupând legăturile cu circuitul. 2. A retrage din circulaţie.
SCOB/
394
(Loc. vb.) A scoate la lumină 1. A descoperi. 2. (P. ex.) A face cunoscut, a arăta. 3. (Spec.) A da publicităţii, a publica.
(Exp. vb.) A scoate la iveală (sau, înv., la arătare)
A face să fie văzut, cunoscut, descoperit, identificat în mod public.
(Loc. vb.) A scoate în vileag A demasca.
(Loc. vb.) A scoate în evidenţă (sau în relief)
A evidenţia, a dezvălui, a sublinia.
(Exp. vb.) A scoate (ceva sau, rar, pe cineva) la (sau în ori, înv., de) vânzare 1. A oferi spre vânzare (ceva sau, rar, pe cineva), a expune, a prezenta. 2. (Spec.) A oferi la licitaţie, la mezat.
(Exp. vb.) A scoate (ceva) la licitaţie (ori la mezat) A oferi (un bun) spre vânzare prin licitaţie.
(Exp. vb.; rar) A scoate pe piaţă A valorifica prin (şi pentru) vânzare.
(Exp. vb.) A scoate (pe cineva) la covrigi A ruina (sau a păgubi) pe cineva.
(Exp. vb.) A(-i) scoate limba (cuiva, la cineva etc.)
1.	A-şi manifesta dispreţul, batjocura, dezaprobarea etc. cu o strâmbătură. 2. A face (cuiva) în ciudă prin arătarea limbii.
(Exp. vb.) A munci (a lucra, a alerga, a fugi etc.) până-şi scoate ochii A munci, a lucra, a alerga etc. din răsputeri.
(Exp. vb.) A-şi scoate limba de-un cot (muncind, lucrând, alergând etc.) A munci, a lucra, a alerga etc. din răsputeri.
(Exp. vb.) A-şi scoate sufletul (din el) (muncind, lucrând, alergând etc.) A munci, a lucra, a alerga etc. din răsputeri.
(Exp. vb.; rar) A scoate aburi pe gură A vorbi zadarnic.
(Exp. vb.) A scoate scântei A face un lucru cu foarte multă convingere, în mod extrem de eficient. (Exp. vb.) A(-i) scoate (cuiva) vorbe (rele) sau, reg., nume (rău) A relata (despre cineva) în mod defavorabil, de obicei pe nedrept, a bârfi, a calomnia, a cleveti, a defăima, a denigra, a huli, a ponegri. (Exp. vb.) A(-i) scoate vorbă (sau vorbe ori, pop., veste, înv. cuvânt) (că...) A face să se răspândească ştirea (defavorabilă, inoportună, inexactă etc.) că... (Exp. vb.; înv.) A scoate afară o proclamaţie A face publică o proclamaţie.
SCOB Ivb.
(Exp. av.) Cât te-ai scobi în măsea ori cât te scobeşti sau până scobeşti în(tr-un) dinte (Foarte) repede.
(Exp. vb.) A-şi scoate dinţii cu cineva A vorbi pe cineva de rău.
SCOK4LĂs.f. sg.
(Exp. vb.; rar) A nu avea (sau a nu face) nicio sco fală 1. A nu avea nicio şansă de izbândă. 2. (Rar) A nu izbuti nimic. 3. A nu avea niciun succes. SCOICĂ s.f.
(Exp. vb.; pop.) A mânca numai zeamă de scoici (D. oameni) A fi foarte slab.
(Exp. vb.; pop.) A se arde cu zeamă de scoici (D. oameni) A se supăra din nimic.
(Exp. vb.; pop.) A ajunge ca o scoică (D. oameni) A deveni extrem de slab.
SCOP s. n.
(Loc. pp.) în (sau cu) scopul... Pentru... SCORBURĂ s.f.
(Exp. vb.; reg.) A avea scorbură la inimă A fi foarte supărat.
SCORMON/ vb.
(Exp. vb.; reg.) A scormoni (pe cineva) la inimă
1.	A tulbura. 2. A nemulţumi.
SCORPIE 5. /
(Exp. vb.; pop.) A bea (sau a mânca) ca o scorpie A bea (sau a mânca) foarte mult, cu lăcomie. SCORUŞĂ s.f (Exp. vb.; reg.) A înghiţi scoruşe 1. (D. femei nemăritate) A rămâne însărcinată. 2. A muri. SCRÂNCIOB s n.
(Exp. vb.; reg.) A şti scrânciobul cuiva A cunoaşte şiretlicul cuiva.
(Sint.; reg.) Scrânciob mic, scrânciob între stâlpi Leagăn (în care se balansează cineva).
(Sint.) Lucru scrânciob Situaţie nesigură, neclară, complicată.
SCRÂNTEALĂ s.f.
(Loc. vb.; rar) A da de scrânteală A i se întâmpla ceva rău.
(Sint.; fig.) Scrânteală la cap Tulburare a minţii, sminteală, nebunie, ţicneală.
SCRÂNT Ivb.
(Loc. vb.) A o scrânti 1. A comite o eroare, a greşi-
2.	A face o gafa.
SCREME vb.
(Exp. vb.) A se screme să... A fi pe punctul de a... (fară a reuşi).
SCREMt/Ş 5. n.
(Exp. vb.) A intra la (sau a da de) scremuş A întâmpina (foarte) mari greutăţi.
SCR/E vb.
(Loc. vb.; înv.) A scrie împrejur A descrie.
595
SCRUPUL
(Exp. vb.; pop.) A scrie (ceva) pe numele cuiva A-i face cuiva acte de proprietate.
(Exp. vb.) A scrie pe apă (sau pe nisip, rar pe lumânare, pe mucul lumânării) 1. A uita uşor. 2. A nu lua în serios ceva.
(Exp. vb.) A se scrie în partea cuiva A semăna (cu cineva).
(Exp. vb.) A(-i) fi scris (cuiva sau, rar, pentru cineva) A-i fi sortit.
SCR/PCĂ s.f
(Sint.) Scripcă mare Contrabas.
(Sint.) Scripcă de hluj Jucărie făcută dintr-un cocean de porumb, asemănătoare cu o vioară.
(Exp. vb.) A fi gol scripcă A fi dezbrăcat. SCR/PETE s. m.
(Loc. a.; reg.) în scripete (D. ţesături) Care a fost ţesut în patru iţe, având o singură faţă.
(Exp. vb.; reg.) A bate în scripeţi A fi foarte supărat. (Exp. vb.; reg.) A sări în scripeţi A sări de pe loc peste un obstacol ţinând picioarele lipite. SCRIPTURĂ s.f.
(Sint.; rar) Scriptură de mână Manuscris.
(Exp. vb.) A arăta cu (sau a pune în) scriptură A scrie.
(Sint.; Bis.) Sfânta scriptură, înv. scriptura sfântă Carte sacră a mozaismului (şi a creştinismului), Vechiul Testament (şi Noul Testament pentru creştini), Biblie.
(Sint.; Bis.; înv.) Scriptura cea veche sau vechea scriptură Vechiul Testament.
(Sint.; Bis.; înv.) Scriptura cea nouă Noul testament. (Loc. av.) A treia zi după scripturi Prea târziu. SCRIS1 5 n.
(Exp. a.) De scris Cu (sau pe) care se scrie.
(Exp. av.) în scris 1. Efectuat prin intermediul unui text scris. 2. Pe hârtie.
(Exp. av.) Cu scrisul Prin cuvinte scrise.
SCRIS2, ~Ă a.
(Sint.) Limbă scrisă Aspect scris al limbii naţionale.
(Sint.) Lucrare scrisă Text scris de elevi la sfârşitul unei perioade de studii, pentru verificarea cunoştinţelor dobândite, teză.
(Exp. vb.) A rămâne (ca) scris pe perete A încremeni.
(Exp. vb.; exp. a.) (A fi) ca (sau parcă) scris (sau scris de frumos) (A fi) foarte frumos.
(Sint.) Maşină de scris Maşină pentru dactilografierea textelor.
SCRISOARE 5. /
(Loc. av.) Cu scrisoare în scris.
(Loc. a.; înv.) Pre scrisoare (D. armate) Regulat. (Sint.; Fin.) Scrisoare de credit (sau, înv., de schimb) Document (la purtător) prin care o bancă cere altei bănci să pună la dispoziţia titularului acestui document suma menţionată în el.
(Sint.) Scrisoare de trăsură Contract de transport pe căile ferate în care se menţionează mărfurile, expeditorul şi destinatarul, staţia de destinaţie, taxele de transport.
(Sint.) Scrisoare de transport Contract de transport rutier în care se menţionează mărfurile, expeditorul şi destinatarul, taxele de transport.
(Sint.) Scrisori de acreditare Document prin care se atestă calitatea unui ambasador de a reprezenta un stat în relaţiile cu un alt stat.
(Sint.; înv.) Scrisoare împrejur Relatare scrisă. (Sint.; înv.) Scrisoarea locului sau împrejur scrisoarea locurilor Topografie.
(Sint.; înv.) Scrisoarea pământului Geografie. (Sint.; înv.) Scrisoarea vânturilor Anemografie. (Sint.) Scrisoare deschisă (sau, înv., publică) Articol de ziar redactat în formă de scrisoare (având un caracter polemic).
SCRIVEALĂ s.f.
(Loc. vb.) A-şi sări din scriveli A nu mai putea răbda.
SCROAFĂ s.f.
(Exp. vb.) A se sui (sau a se urca) scroafa în copac (sau, reg., în salcie) 1. A parveni. 2. A fi îngâmfat. (Exp. vb.; rar) A fi născut în zodia scroafei A fi foarte norocos.
(Sint.) Scroafă sălbatică sau mistreaţă, de gligan, de pădure Femela porcului mistreţ.
SCROB n.
(Sint.; reg.) Scrob de făină Mălai muiat pentru pui. (Exp. vb.; reg.) A se face scrob 1. A se usca foarte tare. 2. (D. rufe) A se întări din cauza gerului. SCRUM s. n.
(Exp. vb.; pop.) A (se) face scrum (şi cenuşă) A arde complet.
(Exp. vb.; pop.) A se alege (numai) scrumul (şi fumul sau şi cenuşa) sau (numai) (fum şi) scrum de ceva ori de (sau din) cineva A se distruge în întregime.
(Sint.; reg) Foc şi scrum Durere (foarte mare). SCRUPUL n.
(Exp. a.) Fără (niciun) scrupul sau lipsit de scrupule Care îşi urmăreşte scopurile fară a ţine seamă de niciun considerent moral.
(Exp. vb.) A-şi face scrupule A se frământa (în legătură cu moralitatea, cu legitimitatea a ceva).
SCUF/E
396
SCUF7E 5. /
(Exp. vb.) A se naşte cu scufie (în cap) (D. oameni) A fi foarte norocos.
SCUFUNDA vb.
(Exp. vb.) A nu se scufunda pământul A nu se întâmpla niciun rău (dacă nu se va realiza ceva). SCUFUND/Ş 5. n.
(Loc. vb.; reg.) A se da de-a scufundişul A se scufunda.
SCUIPA vb.
(Exp. vb.; reg.) A scuipa de sus (sau departe) (D.
oameni) A fî îngâmfat,
(Exp. vb.) A linge unde a scuipat (D. oameni) A-şi retrage vorbele (răuvoitoare).
(Exp. vb.; pfm.) A-şi scuipa plămânii (sau, reg., bojocii) 1. (D. bolnavii de tuberculoză) A tuşi şi a expectora sânge. 2. (D. oameni) A depune eforturi mari pentru a realiza ceva.
(Exp. vb.; pop.) A scuipa sânge A avea o hemoptizie. SCUIPAT s. n.
(Exp. vb.; reg.) A i se topi (cuiva) scuipatul în gură A fi pofticios.
(Exp. vb.; reg.) A nu mai avea scuipat în gură
A vorbi mult.
(Exp. vb.; reg.) A-şi cântări scuipatul A nu face nimic.
(Exp; reg.) A-i veni (cuiva) scuipat la furcă A avea chef de vorbă.
SCULA vb.
(Exp. vb.) A se scula pe piciorul stâng (sau cu dosul în sus, cu faţa la pernă ori Ia cearşaf) A fi
prost dispus.
(Exp. vb.; îrg.) A se scula din morţi, din mormânt
etc. A reveni la viaţă după ce a murit, a învia, (înv.) a se deştepta, a se ridica.
(Exp. vb.; fam.) A i se scula (cuiva) să... (sau de...) A se hotărî (brusc) (sau a dori) (pe moment) să obţină, să întreprindă ceva, a i se năzări.
(Exp. vb.; pop.) A i se scula (cuiva) (ceva) A-i veni (cuiva) o idee (ciudată).
SCULĂ s.f.
(Exp. vb.; reg.) A pune sculele în cui (D. persoane în vârstă) A avea puterile slăbite.
(Sint.; reg.) Sculă de văduvă Lucru vechi şi uzat. SCUMP, ~Ă a.
(Exp. vb.; loc. a.) (A fi) scump la tărâţe şi ieftin la făină A fî nechibzuit.
(Exp. vb.) A fi scump la vorbă (sau, rar, la vorbire, la grai) A fî tăcut.
(Exp. vb.) A fi scump la vedere 1. A trăi retras 2. A fi greu de găsit.
(Exp. vb.) A fi scump la râs (sau, rar, de zâmbet) A fi posac.
(Exp. vb.; rar) A fi scump de mână A fi zgârcit. (Exp. vb.; înv.) A(-i) cădea (ceva) scump (cuiva)
A fi dezagreabil.
(Exp. vb.; rar) A ţine (ceva) scump (pe cineva)
A plăti mult.
(Exp. vb.; exp. a.; reg.) (A fi) scump la secure (D.
lemn) (A fi) greu de fasonat.
(Sint.) Metal scump Metal preţios.
(Exp. vb.; reg.) A purta nume scumpe A avea origine nobilă sau notorietate.
(Sint.) Cuvinte scumpe Cuvinte pline de tâlc.
(Exp. vb.; înv.) A avea scump (pe cineva) A stima (pe cineva).
SCUMPĂRA vb.
(Exp. vb.; înv.) A-şi scumpăra mânia A se răzbuna. SCUMPĂTATE s.f (Loc. av.; înv.) Cu scumpătate Cu plăcere. SCUMPETE s.f (Loc. av.; reg.) Cu scumpete Cu plăcere. SCURGE vb.
(Exp. vb.) A-şi scurge (sau a i se scurge) ochii (de lacrimi sau, înv., în lacrimi) A plânge până la secarea lacrimilor (sau până la slăbirea vederii).
(Exp. vb.) Ai se scurge ochii (sau, reg., inima) (după cineva sau după ceva) 1. A se uita cu plăcere (sau cu dragoste) la cineva sau la ceva. 2. A ţine mult la cineva sau la ceva. 3. A dori cu pasiune ceva sau pe cineva.
SCURMA vb.
(Exp. vb.; reg.) A scurma (pe cineva) şerpii la burtă A-i fi (foarte) foame.
(Exp. vb.; îrg.) A scurma (pe cineva) la inima A tulbura.
(Exp. vb.; reg.) A scurma (pe cineva) paralele în pungă A fi risipitor.
SCURT, ~Ă a.
(Loc. vb.; pop.) A scăpa scurt (de coadă) A scăpa cu greu şi dezavantajat, păgubit etc. dintr-o situaţie dificilă.
(Exp. a.) Scurt la minte 1. Uituc. 2. Prost.
(Exp. vb.) A avea memorie (sau memoria) scurta
1.	A nu putea (sau a nu vrea) să ţină minte ceva.
2.	A uita repede ceva.
(Exp. vb.; înv.) A face (pe cineva) mai scurt de (câte) o palmă (sau cu un cap) A decapita.
(Sint.) Vedere scurtă Miopie.
SCUZĂ
(Exp. vb.) A fi scurt de (sau în, la) vedere A fi miop. (Loc. av.; rar) Din scurt De aproape.
(Exp. vb.; fam.) A lua (sau, înv., a apuca) (pe cineva) din (sau de) scurt A trage la răspundere (pe cineva).
(Exp. vb.) A ţine (pe cineva) din (sau de) scurt
1.	A controla îndeaproape sau cu severitate comportarea (cuiva). 2. A supune (pe cineva) unei discipline severe. 3. A trata (pe cineva) cu asprime. (Loc. vb.; pop.) A trage scurta A suporta consecinţe (neplăcute).
(Sint.) Infinitiv scurt Formă de infinitiv a verbelor în limba română, care poartă caracteristica conjugării. (Loc. av.) Pe (sau în) scurt Fără multe cuvinte, concis, concentrat, succint, sumar, scurt.
(Loc. av.; înv.) în (sau pe) scurtă vorbă (sau, rar, voroavă) sau în scurte cuvinte Scurt.
(Exp. vb.; exp. a.) (A fi) scurt la (sau în) vorbă (sau, rar, la cuvânt, la grai) (A fi) puţin comunicativ. (Exp. vb.) A fi scurt A spune ceva în puţine cuvinte. (Exp. av.) Scurt şi cuprinzător Fără multă vorbă, concis, concentrat, succint, sumar, scurt.
(Loc. av.; fam.) Scurt pe doi Fără nicio discuţie în plus.
(Exp. vb.) A (o sau a i-o, a-l) tăia (sau reteza) scurt
A întrerupe cu hotărâre sau cu bruscheţe din vorbă (pe cineva).
(Exp. vb.; fam.; ir.) A (nu) face scurtă la mână
A (nu) face un efort manual deosebit (şi de durată). (Exp. vb.; fam.; ir.) A face scurtă la limbă A trăncăni prea mult.
(Exp. av.) în (sau, rar, la) scurtă vreme (sau scurt timp) Intr-un interval (relativ) mic, curând.
(Exp. av.) După (sau în, peste) scurtă vreme, scurt timp, scurte zile După un interval (relativ) mic, curând.
(Loc. av.) Scurt timp (sau scurtă vreme) înainte
de... într-un interval (relativ) mic, situat în raport de anterioritate imediată.
(Loc. av.) (La) scurtă vreme (sau scurt timp) după
ce... într-un interval (relativ) mic situat în raport de posterioritate imediată, curând după...
(Loc. av.; înv.) Scurt după Imediat după.
(Exp. vb.) într-un timp mai lung sau mai scurt La o dată oarecare, odată şi odată, mai curând sau mai târziu.
SCURTA vb.
(Exp. vb.) A scurta (cuiva) ghearele 1. A limita puterea cuiva. 2. A pune pe cineva în imposibilitate de a face rău.
(Exp. vb.; reg.) A i se scurta pasul A agoniza. (Exp. vb.; reg.) A-i scurta (cuiva) potecile (sau cărările, drumurile) 1. A împiedica activitatea cuiva. 2. A pune cuiva viaţa în primejdie.
(Exp. vb.; rar) A-i scurta (cuiva) drumul (sau calea) A-i ieşi (cuiva) în întâmpinare.
(Exp. vb.; rar) A scurta (cuiva) vorba (sau a i-o scurta) A împiedica (pe cineva) să vorbească. (Exp. vb.; îrg.) A-i scurta (cuiva) viaţa A omorî. (Exp. vb.; înv.) A-l scurta vremea (pe cineva) A zon.
SCURTĂTURĂ f.
(Exp. vb.; înv.) A măsura cu o scurtătură (pe cineva) A bate.
SCUT 5. n.
(Loc. vb.; reg.) A se pune la scut A se adăposti. SCUTEALĂ s.f.
(Exp. vb.; reg.) A pune pe cineva la scuteală 1. A
ocroti. 2. (P. ex.) A părtini pe cineva.
(Loc. vb.) A (se) ţine (sau a (se) pune, a (se) băga) la scuteală A (se) adăposti.
(Sint.; înv.) Om de scuteală Ţăran care era scutit de plata birului domnesc în schimbul unor obligaţii suplimentare, (înv.) scutnic, scutelnic.
(Sint.; înv.) Ostaş de scuteală Soldat recrutat din rândul scutelnicilor.
SCUT/ vb.
(Exp. vb.; înv.) A(-şi) scuti viaţa (sau a se scuti cu viaţă) A scăpa cu viaţă dintr-o mare primejdie. SCUTURA vb.
(Exp. vb.; pop.) A scutura blana (sau cojocul, nădragii cuiva) A bate.
(Exp. vb.; înv.) A scutura de pureci (pe cineva) A
bate.
(Exp. vb.) A scutura mâna (cuiva) A saluta pe cineva luându-i mâna, strângându-i-o şi mişcându-i-o repetat în sus şi în jos.
(Exp. vb.; reg.) A se scutura la foaie A se îmbolnăvi de hernie.
(Exp. vb.) A-l scutura (pe cineva) frigurile 1. A
avea frisoane. 2. A fi bolnav de malarie.
SCUŢ s. m.
(Exp. vb.; reg.) A se face (sau a îngheţa) scuţ A
îngheţa foarte tare (transformându-se într-un sloi de gheaţă).
SCUZA s.f.
(Exp. vb.) A primi (sau a accepta, a admite) scuzele (cuiva) A scuza.
(Exp. vb.) (Mii de) scuze! (sau scuzele mele!)
Formulă de politeţe prin care cineva îşi cere iertare
SE
398
pentru o greşeală, pentru o stângăcie etc., iertaţi-mă/, scuzaţi/, pardonî SE, SINE p. re/7.
(Loc. a.; reg.) De sine Morocănos.
(Loc. av.) De (la sau, înv., din, dintre) sine (sau, înv., sineşi, şinele) sau, înv., singur de (sau de la, din, dintru) sine (sau însuşi) sau de sine singur (ori însuşi) 1. Făcut din iniţiativă proprie. 2. Realizat cu (sau prin) mijloace, prin resurse proprii. 3. Independent (de cineva sau de ceva).
(Loc. av.; îrg.) Fără sine 1. în mod neechilibrat.
2.	(Ca) nebun.
(Loc. a.) De sine stătător Care se poate menţine prin puterile sale, prin însuşirile care îl caracterizează, nedepinzând de nimeni.
(Loc. av.) In sine (sau, înv., pentru sine, de sineşi)
1.	(Care există) prin (sau în) ceea ce are esenţial sau specific. 2. (Care există) în (sau prin) el însuşi. (Loc. a.; înv.) în sine Nefalsifîcat.
(Exp. vb.) A fi de la sine înţeles (sau a se înţelege de la sine) 1. A se subînţelege. 2. A fi evident. (Loc. av.) în (sau, înv., întru) sine (sau sine-mi, sine-ţi, sine-şi etc.) sau în sinea mea (sau ta, lui etc.) în gândul cuiva (fară a fî exteriorizat).
(Loc. vb.; înv.) A-şi veni în sine A-şi reveni (dintr-o stare proastă, anormală etc.).
(Loc. vb.; înv.) A-şi ieşi din sine A nu se mai comporta normal.
(Exp. vb.; înv.) A se afla afară din sineşi A fi bolnav psihic.
SEAMĂ s.f (Loc. a.; loc. av.) Fără seamă (de...) sau (rar) fără de seamă sau (reg.) fără chip (sau număr, rost) şi (fără) seamă 1. Nemăsurat. 2. Exagerat (de mult, de mare etc.). 3. Fără asemănare.
(Loc. a.; loc. av.; înv.) Din seamă afară Ieşit din comun.
(Loc. a.; loc. av.) Peste seamă Exagerat, excesiv, extraordinar.
(Loc. a.) De-o seamă (cu cineva) 1. De (aproximativ) aceeaşi vârstă, generaţie (cu cineva). 2. la fel (ca aspect, manifestare, situaţie etc.).
(Exp. vb.; rar) A fî de-o seamă cu timpul A fi foarte bătrân.
(Loc. pp.) Pe (sau în) seama... (cuiva) 1. în obligaţia cuiva. 2. în posesia cuiva. 3. La dispoziţia cuiva.
4.	în grija cuiva.
(Loc. pp.) Pe (sau în, reg. pentru) seama... (cuiva)
în favoarea (cuiva sau a ceva).
(Loc. vb.; înv.) A băga (sau a prinde, reg. a-i da) (în) seamă sau a(-şi) lua seama 1. A calcula. 2. A număra.
(Loc. vb.; înv.) A băga seama cu cineva A se înţelege cu cineva asupra unei datorii, unei obligaţii etc. a se socoti.
(Loc. vb.; înv.) A da seamă 1. A (se) justifica. 2. A suporta consecinţele pentru cele făcute. 3. A declara. (Exp. vb.) A(-i) ţine seama (sau seamă) sau a ţine în seamă (de ceva) A ţine în evidenţă pentru un anumit scop, a ţine cont.
(Loc. vb.; îrg.) A(-i) cere (sau a lua) (cuiva) seamă (sau seama) A pretinde ca cineva să se justifice pentru cele făcute.
(Loc. vb.; reg.) A-şi da toate sămile A relata tot ce ştie (pentru a se justifica).
(Loc. vb.; reg) A-şi căuta de seamă A se preocupa numai de treburile personale.
(Loc. vb.; reg.) A-şi face de seamă A se îngrijora. (Loc. vb.; pop.) A(-i) face seama (sau, înv., o sau, rar, de seamă) (cuiva) A omorî.
(Loc. vb.; pop.) A(-şi) face (singur sau, înv., singur sieşi, sieşi) seama (sau seamă) A se sinucide. (Loc. vb.; reg.) A-şi face seama A se sătura (de mâncare, de băutură).
(Loc. vb.; înv.) A-şi trage seama 1. A se acomoda.
2.	(Reg.) A se simţi.
(Loc. av.; înv.) Cu seamă Cu rost.
(Loc. av.) Fără de (sau nicio) seamă (sau, reg., în seamă de nimică) Fără rost.
(Exp. vb.; pop.) A şti (sau a cunoaşte) seama (sau seamă) (a ceva sau a cuiva) A fî familiarizat (cu ceva sau cu cineva).
(Loc. vb.; pop.) A nu şti de seama (cuiva) A nu
avea cunoştinţă despre ce face, unde se află etc. cineva.
(Loc. pp.; îvp.) De seama... 1. La fel cu... 2. Din temperamentul...
(Exp. vb.; pop.) A nu-şi afla seama (sau a nu avea seamă) în (sau pe) lume A nu avea pereche.
(Loc. a.) De seamă 1. Cu însuşiri deosebite. 2. Cu mari merite într-un anumit domeniu. 3. Cu mare importanţă în ierarhia socială. 4. Cu o mare însemnătate.
(Loc. s.) Băgare de seamă 1. Atenţie. 2. Consideraţie. 3. Observaţie. 4. Examinare. 5. (înv.) Studiu.
6.	(înv.) Precept. 7. (înv.) Ascultare.
(Loc. s.; înv.) Luare de seamă îndrumare.
(Loc. av.) Cu băgare de seamă Cu grijă.
399
SEC
(Loc. vb.) A băga (sau a lua, înv. a ţine) în seamă
A considera.
(Loc. vb.) A lua (sau, înv., a băga) seamă sau a(-i, -şi) lua seama l.A (se) supraveghea. 2. (P. ex.) A spiona. (Loc. vb.; înv.) A(-i) lua seama (cuiva) sau (reg.) a băga în seamă (ceva) A înţelege.
(Loc. vb.; pop.) A-şi lua seama (sau de seamă) sau (reg.) a trage de seamă A se răzgândi. 2. A se hotărî. (Loc. vb.; reg.) A-şi lua seama la vorbă A vorbi cuviincios.
(Loc. vb.; reg.) A nu-şi lua seama A uita.
(Loc. vb.) A-şi da seama (sau seamă) sau (reg.) a-şi trage (sau lua) seama A fi conştient, a realiza. (Loc. av.; pop.) De (sau, îrg., cu, de-a) bună seamă
1.	Cu adevărat 2. Cu certitudine, desigur, negreşit.
3.	(Reg.) în mod special, anume.
(Loc. av.) Mai cu seamă îndeosebi.
(Loc. av.; nob.) Chip şi seamă întru totul.
(Loc. av.; înv.) Nici într-o seamă de chip în niciun caz, nicidecum.
SEAMĂN, ~Ă m.f (Loc. a.; loc. av.) Fără (de) seamăn Incomparabil, inegalabil, neasemănat. 2. (P. ex.) Extraordinar, nemaiauzit, nemaiîntâlnit, nemaipomenit.
(Exp. vb.) A nu(-şi) (mai) avea (sau a nu-şi afla) seamăn (pe sau, rar, în lume) A nu se putea compara cu nimic datorită însuşirilor pe care le posedă, a fi unic.
SEARĂ s.f.
(Exp. av.) Bună seara sau seară bună Formulă de salut la întâlnire sau la despărţire, folosită în cursul serii.
(Exp. vb.) A da (cuiva) bună seara (sau, pop., seara bună) A saluta (pe cineva) în cursul serii. (Exp. vb.) A-şi lua (de la cineva) bună seara (sau, pop., seara bună) A saluta pe cineva, la despărţire, în cursul serii.
(Loc. a.) De seară 1. Care se face, se produce sau acţionează în timpul serii sau în prima parte a nopţii, de cu seară. 1. (D. obiecte de îmbrăcăminte) Care se poartă în timpul serii sau al nopţii, la anumite ocazii.
(Loc. a.) Astă-seară sau (reg.) ia-seară 1. în timpul serii precedente, aseară, ieri-seara. 2. (P. restr.) Deseară.
(Loc. av.) Ieri seară Aseară.
(Loc. av.) Alaltăieri seară în timpul serii de alată-ieri, alaltăseară.
(Loc. av.) Mâine seară în timpul serii de mâine. (Loc. av.) Poimâine seară în timpul serii de poimâine.
(Loc. av.) Pe (sau către, spre, înspre) seară Aproape de sau în momentul când începe seara, pe înserate, în amurg.
(Loc. av.) în (sau, înv., la) seară Seara.
(Loc. av.) De dimineaţă (sau din zori) (şi) până în (sau la) seară 1. Pe întreaga durată a unei zile. 2. în fiecare zi, zilnic. 3. (P. ex.) Tot timpul, mereu.
(Loc. av.) Din seară până-n zori sau (înv.) de cu seară până în ziuă 1. Pe întreaga durată a nopţii.
2.	în fiecare noapte. 3. Seara.
(Loc. av.) Seara de (sau, rar, cu) seara sau (înv.) din seară în seară în toate serile.
(Loc. av.) De cu seară 1. (încă) din (sau în) timpul serii care precedă un eveniment. 2. Seara devreme.
3.	Din (sau în) prima parte a nopţii.
(Loc. vb.) A se lăsa (sau a se pogorî, a se aşterne, a cădea) seara sau a se face seară A se însera. (Loc. av.) în toată seara Seara.
(Loc. av.; înv.) Şi dimineaţa şi seara (şi într-amia-zăzi) Tot timpul.
SEC, SEACĂ a., s. n.
(Sint.) Regim sec Regim de interdicţie a băuturilor alcoolice impus unor bolnavi.
(Sint.; înv.) Legume seci Nume generic pentru legume (fasole, mazăre, linte etc.) uscate.
(Sint.; înv.) Timbru (sau sigiliu) sec Ştampilă în relief, fară tuş, care se imprimă pe anumite acte cu o maşină specială.
(Sint.) Spălare la sec Tratare a unor materiale sau a unor fibre cu solvenţi chimici, fără apă.
(Sint.) Tuse seacă Tuse fară expectoraţie.
(Sint.; reg.) Boala a seacă Tuberculoză (pulmonară). (Loc. av.) în sec 1. Sunând a gol. 2. (P. ex.) Forţat. (Exp. vb.) A tuşi sec A tuşi fară expectoraţie.
(Exp. vb.) A avea mână seacă A avea insucces în tot ceea ce întreprinde.
(Loc. a.; loc. av.; pop.) De sec 1. De post. 2. (D. zile, săptămâni, luni) în care se fac rugăciuni şi se ţine un regim alimentar strict. 3. Pentru post.
(Sint.; reg.) Lună seacă Lună nouă.
(Loc. av.; îrg.) în sec 1. Degeaba. 2. în lipsă. 3. Fără succes.
(Exp. vb.; reg.) A sări, a călca, a (se) arunca în sec
A sări, a se arunca în gol, în prăpastie.
(Exp. vb.) A suna, a răsuna a sec A scoate un sunet de lucru gol.
(Exp. vb.) A înghiţi în sec 1. A înghiţi fară a avea ceva în gură, ca manifestare a poftei de a mânca.
2.	(P. ex.) A fi nevoit să-şi înfrâneze (sau a-şi înfrâna) o dorinţă.
SECA
400
(Exp. vb.; pop.; sprs.) A(-i) ieşi cuiva cu sec A ieşi înaintea cuiva cu un vas gol, prevestind prin aceasta un insucces, o pagubă.
(Exp. vb.; reg.) A-i merge (cuiva) în sec A avea (permanent) insuccese.
(Exp. vb.; reg.) A da tot în sec A lovi în gol.
(Exp. vb.; rar) A juca în sec (La jocul de cărţi) A juca de unul singur, fară partener.
(Exp. vb.; rar) A plăti sec (La jocul de cărţi) A achita potul fară a mai cere în plus.
(Exp. vb.; reg.) A fulgera în sec A fulgera când este timp senin.
(Sint.; reg.) Gură seacă Persoană care vorbeşte mult.
(Exp. vb.; reg.; sprs.) A-i fi cuiva (sau a avea) gura
seacă A se împlini lucrurile nefavorabile pe care le-a prevestit.
(Sint.) Umor sec Mod de relatare într-o manieră care nu sugerează ideea de umor, a cărei înţelegere implică timp.
SECA vb.
(Loc. vb.) A-1 seca (pe cineva) la inimă (sau a-i seca cuiva) inima A regreta.
SEC4RE 5. f.
(Loc. av.; rar) Pe secare 1. în cantitate mare. 2. (Rar) Până la ultima picătură.
SECHESTRU s. n.
(Sint.) Sechestru convenţional Stabilirea sechestrului.
(Sint.; Jur.) Sechestru judiciar 1. Stabilire a sechestrului de către justiţie. 2. Persoană căreia îi sunt date spre păstrare lucrurile sechestrate până la rezolvarea litigiului.
(Sint.; Jur.) Sechestru penal (asigurător) Măsură juridică de asigurare, care constă în sigilarea unui bun, pentru a se preveni înstrăinarea acestuia înainte de executarea silită.
(Loc. vb.) A(-i) pune (sau aplica) (cuiva) (un) sechestru (pe ceva) sau a pune sub sechestru (ceva)
A sechestra.
SECRET, ~Ă a., 5. n.
(Sint.) Secretul lui Polichinelle Fals secret, cunoscut deja de toţi.
(Loc. av.) în secret 1. Fără martori. 2. într-un grup restrâns. 3. în aşa fel încât să nu devină public.
4.	în particular. 5. în taină, pe ascuns, tainic.
(Exp. vb.; rar) A fi în secretele zeilor 1. A fi la curent cu fapte cunoscute numai de persoane importante. 2. (Rar) A se afla în relaţii apropiate cu persoane importante.
(Sint.) Agent secret 1. Persoană cu misiune secretă de informare în domeniul politic, economic, militar etc. 2. (Spec.) Detectiv.
(Sint.) Poliţie secretă Serviciu naţional de spionaj, de care depind toate serviciile de poliţie din unele tări. (Sint.) Societate (sau organizaţie, asociaţie) secretă Societate (sau organizaţie, asociaţie) cu caracter conspirativ, constituită în mod ilegal.
(Sint.) Fond secret Sumă de bani de care poate să dispună o formă de guvernământ fară să dea socoteală de întrebuinţarea ei.
(Sint.) Testament secret Testament depus în timpul vieţii la tribunal, închis şi sigilat.
(Sint.) Secret de stat Informaţii, date, documente etc. a căror divulgare afectează interesul naţional (fiind pedepsită de lege).
(Loc. av.) La secret Fără martori.
(Exp. vb.; rar) A pune (sau a băga) la secret A aresta.
SECRETAR, ~Ă s. m.f.
(Sint.; înv.) Vel secretar Secretar şef.
(Loc. av.; înv.) în secretar în secret.
(Sint.) Secretar de stat (sau, înv., al statului, de ţară) ori (înv.) secretarul statului 1. (înv.) Locţiitor al marelui postelnic. 2. Ministru de externe. 3. împuternicit guvernamental sau diplomatic.
(Sint.) Ministru secretar de stat Membru al unui guvern, între un ministru adjunct şi un ministru plin. (Sint.) Secretar general 1. Funcţionar superior care conduce activitatea unui minister, a unui departament. 2. (P. ex.) Ministru adjunct. 3. Coordonator al secretariatului unei organizaţii internaţionale. 4. Coordonator al activităţii secretariatului unui partid. (Sint.) Secretar de ambasadă (sau al ambasadei, de legaţie, al legaţiei) Reprezentant al unei misiuni diplomatice.
(Sint.) Secretar de redacţie Persoană din redacţia unei publicaţii periodice însărcinată cu centralizarea materialului.
SEC £/ND, ~Ă s. m.f, a.
(Loc. vb.; înv.) A ţine secunda A acompania. SECUNDAR, ~Ă a.
(Sint.) Medic secundar Grad în ierarhia medicala care urmează imediat după medicul stagiar.
(Loc. av.) în secundar în al doilea rând.
(Sint.; Muz.) Ton secundar Ton armonic superior şi de combinaţie.
(Sint.) învăţământ secundar Treaptă a învăţământului public care continuă învăţământul primar, învăţământ mediu.
401
SEMN
(Sint.; i. uz.) Şcoală secundară (sau curs secundar) Şcoală de învăţământ secundar, gimnaziu, liceu, şcoală medie.
(Sint.; i. uz.) Curs secundar Ciclu de cursuri care se predau în învăţământul secundar.
(Sint.; i. uz.) Studii (sau, înv., învăţături) secundare Studii făcute într-o şcoală secundară.
(Sint.; i. uz.) Profesor (de cursul) secundar Profesor care predă în învăţământul secundar.
(Sint.) Raze secundare Raze X care sunt emise de un corp bombardat cu raze X primare.
(Sint.) Eră secundară A doua eră geologică, caracterizată prin mişcări importante ale scoarţei pământeşti, mezozoic.
(Sint.) Fenomen secundar Fenomen patologic puţin important care apare în cursul unei boli ca efect al fenomenelor ei caracteristice şi care nu influenţează cursul bolii.
SECUNDĂ s.f.
(Loc. av.) Din secundă în secundă La intervale foarte scurte, mereu.
(Loc. av.) Secundă după (ori de) secundă 1. în fiecare moment. 2. Fără să se oprească, continuu, întruna, mereu, necontenit, neîncetat.
(Loc. av.) în toată secunda Tot timpul.
(Loc. av.) într-o secundă (sau în două, rar în trei, m patru etc. secunde) 1. într-un interval de timp extrem de scurt, curând, imediat, îndată, numaidecât, repede. 2. Fără să treacă sau fară să întârzie mult timp.
(Loc. av.) Dintr-o secundă într-alta Peste puţin timp.
(Loc. av.) De la o secundă la alta Foarte frecvent. (Loc. av.; rar) La secundă Imediat.
(Loc. av.) (Numai) pentru o secundă (Numai) pentru puţin timp, (numai) pentru o clipă, pentru un moment.
(Loc. av.) (Chiar) în această secundă sau (chiar) în secunda aceasta în momentul în care ne aflăm, (chiar) acum, (chiar) în această clipă, în acest moment. (Loc. av.) (Chiar) în secunda aceea sau (chiar) în acea secundă (sau în acele secunde) în momentul acela, (chiar) atunci, (chiar) în clipa aceea.
(Loc. av.) Pe secundă 1. în fiecare secundă. 2. în timp de o secundă.
(Loc. av.) (Chiar) din această secundă sau (chiar) din secunda aceasta începând cu momentul în care ne aflăm, de acum (înainte), (chiar) din această clipă, din acest moment.
(Loc. av.) (Chiar) din secunda aceea sau (chiar) din acea secundă începând cu momentul despre care este vorba, de atunci, din clipa aceea, din momentul acela.
(Loc. av.) (Chiar) din prima secundă (Chiar) de la început, din prima clipă, din primul moment. (Loc. av.) (Chiar) în ultima secundă (Chiar) în ultima clipă, în ultimul moment.
(Loc. av.) (în) nicio secundă 1. Nici (măcar) într-un interval de timp care durează extrem de puţin. 2. (P. ex.) Nici măcar într-o cantitate, într-o modalitate, într-o măsură etc. cât de mica, defel, deloc, nicicum, nicidecum.
(Exp. vb.) O secundă! Aşteaptă un moment.
(Sint.; Muz.; înv.) Secundă mică (sau minoră) Semiton.
(Sint.; Muz.; înv.) Secundă mare (sau majoră) Ton. SECURE s.f.
(Exp. vb.; reg.) A fi cioplit numai cu securea (D.
oameni) A fi necioplit.
(Exp. av.; reg.) Cât oi arunca cu securea Foarte aproape.
(Exp. vb.; îrg.) A da cu securea în Dumnezeu A fi temerar.
SELAMET .sg.
(Exp. vb.; înv.) A ieşi (sau a o scoate) la selamet
1.	A (se) rezolva în mod favorabil o problemă, o situaţie etc. 2. A scăpa dintr-o primejdie.
(Loc. vb.; îrg.) A scoate (sau a duce la) selamet (pe cineva) A ruina.
(Loc. vb.; îrg.) A ieşi (sau a ajunge) la selamet A se ruina.
(Exp. vb.; reg.) A ieşi (sau a scoate) la selamet (pe
cineva) A ieşi (însoţit de cineva) în societate. SEMN j. n.
(Sint.; pop.) Semn de (sau, înv., în) hotar Piatră, stâlp etc. care marchează un hotar sau linia de demarcaţie a unui teren, a unui teritoriu etc.
(Sint.) Semn de carte Fâşie îngustă de mătase, de carton, de piele etc. pusă între paginile unei cărţi pentru a indica o anumită pagină.
(Exp. vb.; reg.; sprs.) A lăsa semn A pune pe pieptul sau la căpătâiul unui copil nou-născut un fir roşu ca să-i ocrotească somnul.
(Sint.) Semn zodiacal (sau semnele zodiacului) Fiecare dintre figurile simbolice ale zodiacului, reprezentând cele douăsprezece zodii.
(Sint.) Semnul crucii (sau semnul sfintei cruci) Reprezentare grafică, prin gest etc. a crucii pe care a fost răstignit Christos.
(Loc. vb.) A-şi face semnul crucii A se închina. (Exp. vb.) A avea semne (sau a i se face cuiva semn) A avea indicii în legătură cu o întâmplare viitoare.
(Loc. vb.) A da semn (sau semne) de viaţă 1. A se
manifesta. 2. A vesti despre sine.
(Sint.) Semn grafic Simbol (literă, cifră etc.) folosit în scrierea curentă a unei limbi.
(Sint.) Semn de punctuaţie Fiecare dintre semnele convenţionale (punct, virgulă etc.) care au rolul de a marca în scris pauzele, intonaţia etc.
(Sint.) Semnul întrebării (sau semn de întrebare) Semn folosit pentru a marca intonaţia propoziţiilor sau a frazelor interogative, (rar) punct de întrebare. (Exp. vb.) A pune sub semnul întrebării 1. A se îndoi de adevărul unor fapte sau al unor afirmaţii. 2. A pune sub observaţie. 3. A suspecta. 4. (Rar) A compromite.
(Sint.) Semnul exclamării (sau mirării) ori semn de exclamaţie Semn de punctuaţie care marchează natura exclamativă a comunicării.
(Sint.; înv.) Semnele citării Ghilimele.
(Sint.) Semne matematice Semne care indică operaţiile matematice.
(Sint.) Semne convenţionale Figuri simbolice cu care se marchează elementele reale pe hărţi, planşe etc. (Sint.) Semn diacritic Semn grafic format din punct, virgulă, accent etc., adăugat unei litere (deasupra, dedesubt sau în lateral), pentru a reda un sunet diferit de cel notat prin litera respectivă.
(Sint.) Semn moale Literă a alfabetului chirilic care marchează caracterul palatal al consoanei precedente.
(Sint.) Semn tare Literă a alfabetului chirilic care marchează caracterul dur al consoanei precedente. (Sint.) Semn de circulaţie Simbol utilizat pentru a indica viteza, sensul, parcarea, staţionarea etc. (Sint.) Semn monetar Inscripţionare de pe o monedă. (Sint.) Semn lingvistic Relaţie convenţională dintre un sens şi un complex sonor.
(Exp. vb.) A da (un) semn (sau, rar, semne) de viaţă 1. A-şi manifesta prezenţa, a se manifesta.
2.	A comunica din depărtare cu cineva.
(Loc. vb.; înv.) A da (de) semn A vesti.
(Sint.) Semn caracteristic, semn distinctiv, rar semn deosebitor Trăsătură caracteristică prin care o persoană, un lucru etc. se deosebeşte de altele.
(Loc. av.) In (sau ca) semn de... (sau că...) 1. Pentru a dovedi (sau a întări) (că)... 2. Ca dovadă (că)...
3.	Ca expresie a...
(Exp. vb.) Sub (sau, rar, în) semnul (cuiva sau a ceva) 1. Sub conducerea cuiva. 2. Sub protecţia cuiva > (Loc. av.; pop.) Pe semne Probabil.
SEMNA vb.
(Exp. vb.; înv.) A semna (pe cineva) la nas A pedepsi cu stigmatizarea la nas.
SEMNAL s. n.
(Sint.) Semnal de alarmă Instalaţie auxiliară de comandă a frânării automate a unui tren, a unui metrou etc., care poate fî acţionată prin intermediul unui dispozitiv montat în fiecare compartiment sau vagon. (Sint.) Sistem electronic cu declanşare automată care împiedică spargerea locuinţelor, a automobilelor, a băncilor, a caselor de bani, a muzeelor etc. (Exp. vb.) A trage semnalul de alarmă 1. A atrage atenţia asupra necesităţii de a opri sau de a modifica desfăşurarea unei activităţi sortite eşecului. 2. A avertiza asupra unui pericol.
(Loc. vb.) A da semnal(ul) 1. A produce un semnal.
2.	A comanda începutul şi sfârşitul unei acţiuni.
3.	A începe, luând iniţiativa.
(Sint.) Semnal topografic Baliză.
(Sint.) Semnal luminos (sau electric) Dispozitiv folosit pentru dirijarea circulaţiei în oraşe, pe calea ferată etc.
(Sint.) Semnal de cale ferată Semnal acustic, optic etc. prin care se transmite un ordin sau o comandă pentru circulaţia pe căile ferate.
(Sint.) Semnal rutier Indicator de circulaţie. SEMNALIZARE s.f (Sint.; Fiziol.) Sistem de semnalizare Totalitate a semnalelor prin care organismul se pune în legătură cu mediul înconjurător, prin intermediul scoarţei cerebrale.
(Sint.; Fiziol.) Primul sistem de semnalizare Activitate de semnalizare legată de însuşirile optice, acustice, olfactive etc. ale obiectelor din realitate. (Sint.) Al doilea sistem de semnalizare Activitate de semnalizare specifică oamenilor, legată de cuvinte. SEMNĂTt/RĂ s. fi (Exp. vb.) A purta semnătura (cuiva) A avea drept autor (pe...).
(Exp. vb.) A fi sub semnătura (cuiva) A avea drept autor (pe...).
SEMUYRE 5. fi (Loc. av.) După semuire în raport cu...
(Loc. av.) Pe sămuire După cât se pare.
SEN/N, ~Ă a., s. n.
(Loc. av.) (Ca) din (bun) (sau, rar, chiar) senin Pe neşteptate (sau fară motiv).
(Exp. vb.; reg.) A face tun pe senin A nu face nimic.
403
SERV/CIU
SENS s. n.
(Sint.) Sens lexical Ansamblul reprezentărilor sugerate de un cuvânt în cursul utilizării lui în comunicare.
(Sint.) Sens gramatical Relaţie între o formă flexionară şi sensul unor categorii sau raporturi gramaticale.
(Sint.) Sens figurat Transpunere cu efecte expresive a imaginii sugerate de un cuvânt dintr-un domeniu de reprezentare în altul.
(Loc. av.) In adevăratul sens a! cuvântului sau în sensul cel mai adevărat (ori înalt, exact, pur etc.)
1.	Cu adevărat. 2. Precis.
(Loc. av.) în sensul că... 1. Şi anume. 2. Cu alte cuvinte, adică.
(Loc. pp.) în sensul... în ceea ce priveşte...
(Loc. a.; loc. av.) Fără (de sau niciun) sens 1. La întâmplare. 2. Fără rost.
(Sint.) Sens unic Sistem de circulaţie a vehiculelor într-o singură direcţie pe arterele cu mare afluenţă. (Sint.) Sens giratoriu Sens obligatoriu pe care trebuie să-l urmeze autovehiculele în jurul unui rond situat la o intersecţie.
(Loc. av.) într-un anumit sens Privind lucrurile dintr-un anumit punct de vedere.
(Loc. av.) în sensul cuiva Potrivit părerilor cuiva. (Loc. av.) în acest sens Cu privire la... (sau care se referă la problema în discuţie).
(Loc. pp.) în sensul... în direcţia...
(Loc. a.; loc. av.) în sensul Potrivit părerilor cuiva. SENTIMENT 5. n.
(Loc. av.; fam.; peior..) Cu sentiment Cu pasiune. (Loc. av.; fam.; peior.) Fără sentiment Cu indiferenţă, indiferent, rece.
SENZAŢIE s.f.
(Exp. a.) De (mare) senzaţie Senzaţional.
(Exp. vb.) A avea senzaţia că... A i se părea.
(Exp. vb.) A face senzaţie A produce o impresie foarte puternică.
SEPARAŢIE s.f.
(Sint.; Jur.) Separaţie de bunuri Regim matrimonial potrivit căruia fiecare dintre soţi îşi păstrează libera dispunere de bunurile sale aduse în căsătorie. (Sint.) Separaţia puterilor Principiu potrivit căruia există trei puteri (legiuitoare, executivă şi judecătorească), exercitate de organe diferite, având o anumită interdependenţă şi dreptul de control reciproc. (Sint.; Jur.) Separaţie de domiciliu Dispensă, premergătoare divorţului, prin care se acordă soţilor dreptul de a avea domicilii legale diferite.
SERs. n.
(Sint.) Ser sangvin Partea lichidă a sângelui.
(Sint.) Ser specific Ser sangvin provenit de la un animal injectat cu un virus şi care conţine anticorpii formaţi sub influenţa directă a acestuia, antiser. (Sint.) Ser fiziologic Soluţie apropiată de compoziţia serului sangvin, folosită pentru a înlocui pierderile mari de lichide sau de sânge în diferite boli, pentru dizolvarea unor antibiotice etc.
SERGENT s. m.
(Sint.; i. uz.) Sergent de stradă (sau de noapte) Poliţist care asigura paza într-un oraş, gardian. SERIE s.f.
(Sint.; spec.) Legătură în serie Conexiune a elementelor dintr-un circuit străbătute de acelaşi curent electric, astfel ca tensiunile de la bornele lor să se adune.
(Loc. a.) De serie 1. (D. mărfuri, obiecte) Confecţionat după acelaşi tip (sau tipar). 2. (P. ex.) Obişnuit. (Loc. av.) în serie în multe exemplare după acelaşi tip sau tipar.
(Sint.) Serie zero Prime cantităţi dintr-un produs nou, executate de o întreprindere în timpul însuşirii fabricaţiei produsului respectiv.
SERIOS, ~OASĂ a.
(Loc. av.; rar) Cu (tot) seriosul Fără glumă.
(Loc. vb.) A lua (pe cineva sau ceva) în serios A acorda (unei persoane sau unui lucru) toată atenţia. SERIOZITATE 5. f.
(Loc. av.) Cu (mare sau toată) seriozitate(a) Fără glumă.
(Loc. av.) Cu (toată) seriozitate(a) Cu mare atenţie, conştiincios, temeinic.
SERV/CIU s. n.
(Sint.) Serviciu comandat Misiune specială încredinţată cuiva spre îndeplinire.
(Loc. a.; înv.) în serviciu Actual.
(Loc. a.; loc. av.) De serviciu 1. în tură de lucru la serviciu. 2. în folosinţa curentă, efectivă (şi zilnică). 3. Care se referă la serviciu.
(Sint.) Om (sau femeie) de serviciu Persoană angajată pentru a efectua diverse munci de curăţenie, de întreţinere etc.
(Sint.) Scară de serviciu Scară secundară într-un imobil, pentru acces la dependinţe.
(Sint.) Poartă (sau uşă) de serviciu Poartă (secundară) a unei întreprinderi, fabrici etc. pentru transportul materialelor, mărfurilor etc.
(Sint.) Cameră de serviciu Cameră într-un imobil (sau într-o instituţie), destinată persoanelor angajate pentru muncile de curăţenie, de întreţinere etc.
SERVUS
404
(Sint.) Serviciu militar Obligaţie prevăzută de lege pentru cetăţenii unor state de a se instrui din punct de vedere militar în cadrul forţelor armate.
(Loc. pp.) în serviciul... (cuiva sau a ceva) 1. La dispoziţia... (cuiva sau a ceva). 2. Pentru a susţine... (pe cineva sau ceva).
(Exp. vb.) A face un prost (sau rău) serviciu cuiva
A face cuiva (fară voie) un rău.
SERVUS i.
(Exp. vb.) A da servus A da mâna la întâlnire sau la despărţire.
SETE 5. fi sg.
(Loc. av.) Cu (sau, reg, în) sete 1. Cu înverşunare, violent. 2. Cu pasiune, stăruitor. 3. Cu lăcomie. (Exp. vb.) A-i fi cuiva sete de ceva (sau de cineva) A fi cuprins de o dorinţă puternică.
SEU s.n.	’
(Exp. vb.) A pune (sau a prinde) seu 1. A se îngră-şa. 2. A se îmbogăţi.
(Exp. vb.; reg.) A nu-şi încăpea în seul său A fi
extrem de gras.
(Exp. a.; reg.) Cu seu Cu prestigiu.
(Exp. vb.; reg.) A pierde seu 1. A slăbi. 2. A sărăci. (Exp. vb.; reg.) A avea seu la rărunchi A fî bogat.
(Exp. vb.; reg.) A înota în seu A fi foarte bogat. (Exp. vb.; reg.) A trăi în (sau din) seul său (sau lui) A trăi numai din ceea ce a agonisit.
(Exp. vb.; reg.) A trăi în seul cuiva A trăi din munca altuia, a trândăvi.
(Exp. vb.; reg.) A fi crescut în seul său A fî ferit de griji.
(Exp. vb.; reg.) A avea său rău (pe cineva) A fi
supărat (pe cineva).
SEX 5. n.
(Sint.; col.) Sexul tare (sau, rar, urât, viril) Totalitatea bărbaţilor.
(Sint.; col.) Sexul (cel) slab (sau frumos, rar plin de graţii) Totalitatea femeilor.
SEZON n.
(Sint.) Sezon mort Perioadă de timp în care încetează (sau scade foarte mult) activitatea desfăşurată într-un anumit domeniu.
(Sint.) Sezon oprit (sau interzis) Perioadă de timp în care sunt interzise vânătoarea şi pescuitul.
(Exp. a.) De sezon 1. Care se desfăşoară sau este potrivit într-o anumită perioadă de timp (într-un anumit anotimp). 2. Specific unui sezon. 3. De actualitate.
SF^DĂ s.f.
(Loc. vb.) A se lua la (sau, pop., a avea, a face, a se pune, a fi în) sfadă (cu cineva) A se certa. (Loc. vb.; înv.) A face sfadă între... A învrăjbi. SFANŢ m.
(Exp. av.) Până la ultimul sfanţ Tot.
(Exp. vb.; pop.) A nu avea (nici sau niciun) sfanţ
1.	A fi lipsit de bani. 2. (P. ex.) A fî sărac.
(Exp. vb.; reg.) A vedea câte parale face sfanţul A constata valoarea unui lucru atunci când i se simte lipsa,
(Exp. vb.; reg.) A nu şti câte parale face sfanţul
A nu şti să aprecieze la timp ceva sau pe cineva. (Exp. vb.; reg.) A-i arăta (cuiva) câte parale face sfanţul A-i dovedi (cuiva) valoarea unui lucru. SFARĂ s.f.
(Loc. vb.) A da sfară în ţară (Rar) A semnaliza un pericol sau a vesti ceva prin aprindere de focuri în anumite locuri.
(Loc. vb.; pop.) A da sfară în ţară (sau în sat, în mahala etc.) A anunţa.
SFAT s. m.
(Loc. vb.; rar) A duce sfat A bârfi.
(Sint.; înv.) Sfatul profesorilor Consiliu pedagogic. (Sint.; i. uz.) Sfat popular Primărie.
SFĂRÂMA vb.
(Exp. vb.) A-şi sfărâma capul (sau mintea) 1. A depune eforturi intelectuale (foarte) mari pentru însuşirea unor cunoştinţe. 2. A se gândi intens şi continuu la găsirea celei mai potrivite soluţii pentru o anumită situaţie.
(Exp. vb.) A sfărâma piatra (sau pietrele) A fi foarte voinic.
(Exp. vb.) A sfărâma (cuiva) măselele A bate (pe cineva) cu violenţă (peste maxilare).
SFĂTUIvb.
(Exp. vb.; înv.) A (se) sfătui (cu el sau cu sine) însuşi sau a (se) sfătui cu gândul (sau cu capul) (său) A medita.
SFÂNT, ~Ă a.
(Loc. av.; pfm.) Ferească (sau ferit-a) sfântul Nicidecum.
(Exp. vb.; pfm.) A-1 vedea sfântul (pe cineva) 1. A o păţi. 2. A da de un noroc neaşteptat sau de un chilipir.
(Exp. vb.; pfm.) A-1 uita (pe cineva) sfântul A zăbovi prea mult (şi fară treabă) într-un anumit loc. (Exp. vb.; înv.) Ajura (cineva) pe sfântul Ajura pe tot ce are mai de preţ.
405
SFÂRŞ7RE
(Exp. vb.; fam.) A duce (pe cineva) sfântul A îndrăzni să...
(Loc. a.; reg.) Tare de sfânt Incoruptibil.
(Sint.; pfm.) Sfântul Nicolae (din cui sau de pe coardă) Băţ sau bici cu care erau bătuţi copiii.
(Exp. vb.; pfm.) A ieşi (cuiva) un sfânt din gură A da o soluţie neaşteptat de bună într-o anumită situaţie.
(Exp. vb.; fam.) A avea sfinţi (sau sfinţii lui) (la
Ierusalim) 1. A se bucura de protecţia cuiva. 2. (Fam.) A cunoaşte persoane influente şi a beneficia de anumite favoruri.
(Exp. vb.; înv.) A nu avea (nici) sfânt (nici Dumnezeu) A fi lipsit de sens.
(Exp. vb.; rar) A fi sfântul zilei A se bucura de consideraţie.
(Exp. vb.; fam.) A se ruga de toţi sfinţii (sau a se închina la sfinţi) A apela la cei puternici cu solicitări şi rugăminţi.
(Exp. vb.; reg.) A fura (sau a lua) sfântul (sau sfinţii) (pe cineva) 1. A adormi (repede). 2. A păţi ceva neplăcut. 3. A fi moleşit de somn sau de beţie.
4.	A se îmbolnăvi. 5. A muri.
(Exp. vb.; reg.) A lua sfinţii (ceva) A se distruge. (Exp. vb.; reg.) A nu mai fi de niciun sfânt 1. A nu mai fi bun de nimic. 2. A nu mai exista nicio speranţă.
(Exp. vb.; fam.) A nu şti la ce sfânt să se mai
închine A epuiza toate posibilităţile de a găsi sprijin sau protecţie.
(Exp. vb.; fam.) A dezbrăca un sfânt şi a îmbrăca pe altul A face datorii noi pentru a le plăti pe cele vechi.
(Exp. vb.; înv.) A-şi găsi (cineva) sfântul 1. A găsi pe cineva care să-l controleze. 2. A găsi un protector puternic.
(Exp. vb.; pfm.) A sta (ca un) sfânt (sau ca nişte sfinţi) A sta nemişcat.
(Exp. vb.; reg.) A purta (pe cineva) în gură ca pe un sfânt A lăuda (pe cineva) foarte mult.
(Exp. vb.; reg.) A mânca sfântul (cuiva) A cuminţi pe cineva dându-i o bătaie.
(Exp. vb.; reg.) A fi ca sfintele A fi foarte slabă. (Sint.) Sfânta slujbă Liturghie.
(Sint.) Lemn sfânt Lemn care se crede că ar proveni din crucea pe care a fost răstignit Iisus Christos şi care e purtat ca talisman.
(Sint.) Sfânta oaste Armată de cruciaţi.
(Sint.) Război sfânt Cruciadă.
(Sint.; înv.) Os sfânt Sacrum.
(Sint.; reg.) Boală sfântă 1. Dizenterie. 2. Epilepsie. (Sint.) Locurile sfinte (sau ţara sfântă) Ţinuturile menţionate în textele religioase ca fiind acelea unde a trăit, a propovăduit şi a fost îngropat Iisus Christos. (Sint.) Oraşul sfânt Oraşul Ierusalim.
(Sint.) Locul sfânt Oraşul Mecca (spre care se întorc cu faţa mahomedanii când se roagă).
(Sint.) Sfânta sfintelor Sanctuarul vechiului templu evreiesc de la Ierusalim, în care se ţine chivotul legii şi în care marele preot intră o singură dată pe an.
SF ARAIvb.
(Exp. vb.; pfm.) A-i sfârâi (cuiva) călcâiele (sau, rar, picioarele, picioruşele) A fugi sau a merge foarte repede.
(Exp. vb.; pop.) A-i sfârâi (cuiva) inima (sau călcâiele) (după cineva) 1. A-i fi foarte dor de cineva. 2. A fi îndrăgostit de cineva.
(Exp. vb.; pop.) A-i sfârâi (cuiva) inima de dorul (a ceva) A dori foarte mult un anumit lucru.
(Exp. vb.; pop.) A-i sfârâi (cuiva) coliva în piept A fi pe moarte.
(Exp. vb.; fam.) A-i sfârâi (cuiva) inima (sau sufletul) A avea o stare de emoţie, de nelinişte, de teamă. SFÂRLĂ s.f (Exp. vb.) A-i merge (cuiva) norocu-n sfârlă A avea ghinion.
(Exp. vb.) A-i da (cuiva) peste sfârlă A face observaţii cuiva care exagerează, care devine obraznic etc. SFÂRNĂR/E s.f.
(Exp. vb.; reg.) A umbla în sfârnărie A merge pe la diverse târguri pentru a face negoţ cu vite. SFÂRŞ£NIE s.f.
(Exp. vb.) A lua sfârşenie de... A fi ucis de... SFÂR Şlvb.
(Exp. vb.; reg.) A sfârşi de cheltuială (sau din chelciug) A rămâne fară bani.
(Exp. vb.) A o sfârşi cu viaţa A se sinucide.
(Exp. vb.; înv.) A-şi sfârşi suflarea A fi în agonie. (Exp. vb.) A (o) sfârşi cu cineva A rupe relaţiile cu cineva.
(Exp. vb.) A i se sfârşi (cuiva) inima 1. A fi îndurerat. 2. A se lăsa cuprins de tristeţe.
(Exp. vb.) A se sfârşi (cineva) de la inimă (sau pe picioare) A-i veni cuiva rău, a leşina.
(Exp. vb.; rar) A se sfârşi de ceva (sau de cineva) A depune eforturi pentru ceva sau pentru cineva. SFÂRŞ7RE s. f.
(Loc. av.) Fără sfârşire Fără încetare, mereu, necontenit.
SFÂRŞiT
406
SFÂRŞ/T 5. n.
(Loc. a.) Fără (de) sfârşit 1. Care nu ajunge sau pare că nu va ajunge niciodată la limita temporală, veşnic, etern. 2. Care nu ajunge sau pare că nu va ajunge niciodată la limita spaţială, nesfârşit, nelimitat. 3. Care nu ajunge sau pare că nu va ajunge niciodată la ultima cifră, nemăsurat, nenumărat, infinit.
(Sint.) Şurub fară sfârşit Sistem de şuruburi care transformă o mişcare de rotaţie în altă mişcare de rotaţie.
(Loc. av) Pe sfârşite Pe punctul dc a se termina. (Loc. av.) în sfârşit în cele din urmă.
(Exp. av.) (Până) la sfârşit (Până) în ultimul stadiu. (Loc. vb.) A lua sfârşit A se termina.
(Exp. vb.) A face (sau a pune) sfârşit A face să înceteze.
(Sint.; pop.) Luna la sfârşit (sau luna pe sfârşite, sfârşitul luminii) Ultimul pătrar al lunii.
(Loc. vb.) A-şi da sfârşitul A deceda.
(Loc. vb.; reg.) A-i face (cuiva) sfârşitul A omorî pe cineva.
SFÂŞL4 vb.
(Exp. vb.) Ai se sfâşia (cuiva) inima (sau sufletul, înv. rărunchii etc.) 1. A-i fî cuiva milă de cineva sau de ceva. 2. A simţi o mare deznădejde, o durere sufletească adâncă. 3. (P. ex.) A simţi o emoţie puternică.
SFERĂ15. f.
(Exp. vb.; nob.) A se întoarce sfera A te lovi de o situaţie (neplăcută) asemănătoare cu una prin care a mai trecut şi altcineva.
(Sint.; fig.) Sferă cerească sau, înv., cereasca sferă întregul spaţiu cosmic imaginat ca o sferă cu raza infinită, pe care se proiectează, aparent, corpurile cereşti.
(Sint.; înv.) Sferă paralelă Aspect al sferei cereşti în mişcare diurnă.
(Sint.; înv.) Sferă dreaptă Aspect al mişcării diurne pentru toate punctele situate pe ecuatorul terestru. (Sint.; i. uz.) Sferă armilară Model miniatural al sistemului nostru solar, cu pământul plasat în centrul întregii construcţii, folosit de vechii astronomi. (Sint.) Sfera producţiei materiale Totalitate a ramurilor unei economii în care se creează bunuri materiale.
(Sint.) Sferă neproductivă Totalitate a sectoarelor dintr-o economie (naţională) în care nu se creează bunuri materiale.
SFERIC, ~Ă a.
(Sint.; înv.) Trigonometrie sferică Ramură a trigonometrici care se ocupă cu relaţiile dintre elementele unui triunghi descris pe o sferă de arcele de cerc mari.
(Sint.) Calotă sferică Parte din suprafaţa sferei cuprinsă între două planuri paralele, unul secant şi altul tangent.
(Sint.) Suprafaţă sferică Suprafaţă care se obţine prin rotirea unui semicerc în jurul diametrului său. (Sint.) Zonă sferică Porţiune din suprafaţa sferei cuprinsă între două planuri paralele.
(Sint.) Sector sferic Mulţime a punctelor interioare unei sfere, situate în interiorul conului, având ca bază un cerc mic al sferei.
(Sint.) Compas sferic Compas cu ajutorul căruia se desenează cercuri pe o sferă.
SFERT n.
(Sint.; înv.) Sfert de cerc Sextant.
(Sint.; Spt.) Sferturi de finală Fază de joc, în cadrul unei competiţii sportive, care are loc înaintea semifinalelor.
(Sint.; Ast.; înv.) Sferturi de lună (sau sfertul lunii) Pătrar (de lună).
(Sint.; Muz.; înv.) (Tactul) trei sferturi Măsura de trei pătrimi.
(Loc. a.) Trei sferturi (D. haine sau mâneci) Care are o lungime echivalentă cu trei pătrimi din lungimea maximă.
(Loc. av.) Pe (un) sfert 1. (Cam) cât a patra parte dintr-un întreg, dintr-o unitate (de măsură), dintr-o cantitate. 2. (P. ex.) în cantitate (foarte) mică.
(Loc. av.) Din trei sferturi Dintr-o sau într-o poziţie (a capului sau a corpului) intermediară între poziţia din faţă şi cea din profil.
(Loc. av.) Pe trei sferturi 1. (Cam) cât trei părţi din cele patru părţi egale dintr-un întreg. 2. (P. ex.) în cantitate sau în măsură (foarte) mare. 3. (P. ex.) Aproape în întregime.
(Loc. av.; rar) Pe sfert de sfert într-o cantitate extrem de mică.
(Loc. av.) Din sfert în sfert de oră (sau din sfert de oră în sfert de oră) 1. La intervale regulate de 15 minute. 2. (P. ex.) Foarte des.
SFEŞNIC s. n.
(Exp. vb.) A sta sfeşnic A sta în picioare.
SFET Ivb.
(Exp. vb.) A se sfeti pe tobă (D. oameni) A se lua la bătaie.
(Exp. vb.; îrg.) A i se sfeti A izbuti.
407
SIGURANŢĂ
SFL4LĂ s.f.
(Exp. av.) Cu sfială Temător.
(Exp. vb.) Fără (de sau nicio, de nicio) sfială 1. (In mod) curajos. 2. (In mod) neruşinat.
(Loc. vb.; reg.) A-i fi (cuiva) sfială A se sfii.
SFI/ vb.
(Loc. vb.; înv.) A-şi sfii cuvântul A se teme să spună în mod deschis ceea ce gândeşte.
(Loc. vb.; înv.) A-şi sfii inima A se simţi ruşinat. SFINŢENIE s.f (Loc. av.) Cu (mare) (sau cea mai mare) sfinţenie
1.	în mod cucernic, cu evlavie. 2. Cu respect. 3. în mod corect, cu exactitate, cu rigurozitate. 4. Cu mare atenţie.
SFOARĂ s.f.
(Loc. a.; pop.) în sfoară (D. ornamente) în formă de şnur sau de linie ieşită în relief.
(Loc. vb.; fam.) A trage (pe cineva) pe sfoară A înşela (pe cineva).
(Loc. vb.) A trage (sau a învârti) sforile A unelti în ascuns, cu abilitate.
(Loc. vb.; rar) Aţine (ceva) sfoară A continua (ceva). (Loc. vb.) A întinde sfoara (prea tare sau prea mult) 1. A fi obraznic. 2. A exagera.
(Loc. vb.) A ţine în mână sforile 1. A stăpâni. 2. A domina.
(Loc. vb.) A da sfoară (în ţară, rar în târg, în mahala, în sat etc.) A răspândi o veste.
(Exp. vb.; reg.) A lega (pe cineva) sfoară A lega foarte strâns.
(Loc. vb.) A trage (sau a aşeza) cu sfoara A alinia. SFREDEL s. m.
(Exp. vb.; rar) A-i scoate cuiva cuvântul cu
sfredelul A insista pentru a face pe cineva să vorbească.
(Exp. vb.) A (se) da sfredel unei buţi A (se) începe un butoi (de vin) înfundat.
(Loc. av.) Ca un sfredel 1. în formă de spirală.
2.	(Fig.; d. dureri) Chinuitor.
SlCN/vZ?.
(Loc. vb.) A-i sicni burta (sau maţele) (cuiva) A-i
fi foame.
(Loc. vb.) A-i sicni inima (cuiva) A avea o mare supărare.
(Loc. vb.) A(-l) sicni la inimă (pe cineva) A necăji pe cineva.
SICT7R i.
(Exp. vb.) A da (cuiva cu sau un ori cu hai) sictir sau a lua (pe cineva) la (sau cu) sictir A înjura pe cineva.
(Sint.; reg.) Vremea lui sictir împrejurare nefavorabilă.
(Sint.; reg.; ir.) Sictir paşa Persoană care se crede importantă.
(Exp. vb.) A da mâna cu sictir paşa A sărăci. SICTIREALĂ s.f.
(Loc. vb.) A lua (pe cineva) la sictireală A înjura în mod trivial.
SIDERAL, ~Ă a.
(Sint.) Zi siderală Interval de timp (de 23 de ore, 56 de minute şi 4 secunde) între două treceri consecutive ale oricărei stele la acelaşi meridian. (Sint.) Oră siderală A 24-a parte dintr-o zi siderală. (Sint.) Minut sideral A 60-a parte dintr-o oră siderală.
(Sint.) Secundă siderală A 60-a parte dintr-un minut sideral.
(Sint.) Revoluţie (sau perioadă, înv. rotire) siderală Interval de timp în care un astru revine la punctul din care a plecat.
(Sint.) Timp sideral Timp a cărui unitate de măsură este ziua siderală.
SIFON 5. n.
(Exp. vb.; fam.) A-i veni (cuiva) cu sifon A se
supăra.
S/GUR, ~Ă a.
(Loc. av.; fam.) La sigur într-un mod sigur.
(Exp. vb.; fam.) A lua (pe cineva) la sigur A ataca (pe cineva) cu dovezi evidente, fară a-i lăsa posibilitatea să se eschiveze.
(Exp. vb.; reg.) A fi la sigur (de ceva) A avea certitudinea unui lucru.
(Loc. av.; îrg.) Pe (sau la) sigur Cu exactitate. (Exp. vb.) A merge (sau a se duce) la sigur A se îndrepta către ţintă, fără risc, a nu da greş.
(Exp. vb.) A fi sigur de cineva ori de (sau pe) ceva A avea deplină încredere, a se baza (pe cineva sau pe ceva).
(Exp. vb.) A fi sigur de (sau pe) sine (ori pe el, pe dânsul) 1. A se comporta şi a acţiona în mod neşovăielnic. 2. A fi conştient de valoarea proprie. (Exp. vb.) A pune (pe cineva sau ceva) la loc sigur A pune într-un loc unde nu poate fi găsit, a ascunde. SIGURANŢĂ s.f.
(Loc. av.) Cu siguranţă 1. Cu încredere deplină în realitatea sau în rezolvarea a ceva, indiscutabil, neapărat, negreşit, precis, sigur. 2. Fără condiţii sau alternative. 3. în mod hotărât, ferm.
(Sint.) Ac de siguranţă Ac prevăzut cu o închizătoare care îi acoperă vârful pentru evitarea înţepăturii sau a desprinderii lui din locul unde este înfipt.
SIHĂSTR/E
408
(Sint.) Siguranţă de funcţionare 1. Calitatea unui sistem tehnic de a funcţiona fară defecţiuni şi abateri esenţiale. 2. Fiabilitate.
(Sint.) Siguranţă electrică Aparat de protecţie pentru întreruperea automată a circuitului electric, când acesta depăşeşte valoarea normală.
(Sint.) Siguranţa statului Organ represiv de stat cu atribuţia de a apăra ordinea în statul comunist şi de a reprima orice încercări de schimbare a acesteia. SIHĂSTR/E s.f (Loc. vb.; reg.) A se duce în (ori, înv., a se deda pre) sihăstrie A se sihăstri.
SILABIC, ~Ă a.
(Sint.) Semn silabic Semn grafic care notează o silabă.
(Sint.) Scriere silabică (sau caracter silabic) Scriere care utilizează semnele silabice.
(Sint.) Principiu silabic Principiu care stă la baza scrierii silabice.
(Sint.) Ritm silabic Ritm caracterizat de alternanţa dintre silabele accentuate şi cele neaccentuate. (Sint.) Vers silabic Vers în care măsura este determinată de numărul silabelor.
(Sint.) Versificaţie silabică Versificaţie bazată pe numărul silabelor, independent de locul accentelor. (Sint.) Versificaţie silabo-tonică Versificaţie bazată pe numărul silabelor dintr-un vers şi pe repartizarea accentelor
(Sint.) Cânt silabic Bucată muzicală în care unui ton îi corespunde o singură silabă.
S/LĂ s.f
(Loc. av.; înv.) Cu (mare sau atâta) silă sau în (sau a) silă 1. Cu toată puterea. 2. Cu greutate. (Loc. av.) Cu (de-a) sila sau (în ori cu) silă Făcut prin abuz, forţat, cu forţa, fără voie, în silnicie. (Loc. av.; reg.) în silă în ciudă.
(Loc. vb.; îvp.) A face (cuiva) silă 1. A sili. 2. A săvârşi (împotriva cuiva) abuzuri, constrângeri. 3. A face greutăţi. 4. (P. ex.) A persecuta. 5. A silui. (Loc. vb.) A(-şi) face silă A se sili.
(Loc. av.) în (sau cu ori, înv., de) silă 1. Fără interes. 2. Fără plăcere. 3. De nevoie. 4. Din obligaţie. (Loc. av.; reg.) în (sau a) silă încet.
(Exp. vb.) A-i fi (sau a face ori a i se face sau a produce cuiva) silă A (se) scârbi.
(Exp. vb.; rar.) A avea silă A fi dezgustat, a se scârbi.
(Exp. vb.; reg.) A-i fi silă (cuiva) de zile (sau şi de cămaşa de pe el) A fi indispus, plictisit.
SILIvb.
(Exp. vb.; înv.) A (se) sili la drum A merge repede SIL7NŢĂ fi (Exp. vb.; reg.) A face (asupra-şi) silinţe (sau o silinţă) A se reţine.
(Loc. vb.) A-şi da (toată) silinţa ori toate silinţele, (înv.) a avea (mare) silinţă, a face (multă) silinţă, a(-şi) pune (toată) silinţa A face tot posibilul, a se strădui.
S7LIŞTE s.f.
(Exp. vb.; reg.) A fi mâncat (cineva) de silişti pustii A fi sătul de necazuri şi nevoi.
(Exp. vb.; reg.) A lăsa silişte (pe cineva) A sărăci (pe cineva).
S/LNIC, ~Ă a.
(Sint.) Muncă silnică Pedeapsă judiciară grea, care se aplică pentru fapte penale grave, constând în închisoare şi muncă forţată.
(Sint.) Moarte silnică Moarte violentă.
(Sint.; reg.) Loc silnic Teren tare, bolovănos şi greu de lucrat.
(Loc. a.; pop.) Silnic la vorbă (sau de vorbă) Taciturn.
SILNIC/E s.f.
(Loc. av.; înv.) în (cu sau prin) silnicie Cu sila. SIMBR/E s.f.
(Exp. vb.) A fi (sau a intra, a se tocmi) slugă fără simbrie A munci din greu pentru cineva fără niciun profit material.
SIMPATIC, ~Ă a.
(Sint.) Cerneală simpatică Cerneală incoloră folosită în scrierea mesajelor secrete, care, după scriere, nu devine vizibilă decât în urma tratării cu anumite substanţe chimice sau cu ajutorul căldurii.
(Sint.; înv.) Pulbere simpatică Substanţă sub formă de pulbere din care se face cerneala simpatică. (Sint.; Anat.) Sistem (nervos) simpatic, (rar) nervul mare simpatic, marele simpatic Parte a sistemului nervos central, cu rolul de reglare a funcţiilor vegetative.
(Sint.; Anat.) Ganglioni (sau nervi) simpatici Ganglioni (sau nervi) care aparţin sistemului nervos simpatic.
S/MPLU, ~Ă a.
(Sint.; Gram.) Timp simplu Formă verbală temporală alcătuită dintr-un singur cuvânt, neînsoţită de un auxiliar sau de alte unelte gramaticale.
(Sint.; Gram.) Perfect simplu Timp verbal simplu al modului indicativ, care exprimă o acţiune trecută, terminată de curând.
409
SISTEM
(Sint.; Bot.) Floare simplă Floare a cărei corolă este compusă dintr-un singur rând de petale şi un rând de stamine.
(Sint.; Bot.) Frunză simplă Frunză alcătuită dintr-un singur limb.
(Sint.; înv.) Număr simplu 1. Număr natural. 2. Număr prim.
SIMŢ s. n.
(Sint.) Organe de simţ Organe periferice ale percepţiei senzoriale.
(Sint.) Simţ moral Facultate de a deosebi binele de rău.
(Sint.) Simţ practic 1. îndemânare în rezolvarea diferitelor activităţi practice. 2. Pricepere în afaceri, în câştigarea banilor.
(Sint.) Simţ de răspundere Conştiinciozitate în împlinirea sarcinilor primite sau asumate.
(Sint.; rar) Simţ comun Bun simţ.
SIMŢ/ vb.
(Loc. vb.; pop.) A se simţi de ziuă A începe să se facă ziuă.
(Exp. vb.) A simţi lipsa (cuiva sau a ceva) 1. A
suferi din cauză că ceva sau cineva lipseşte. 2. A fi stăpânit de tendinţa lăuntrică de a face, de a avea, de a dobândi ceva, a dori, a voi, a vrea.
(Exp. vb.) A se simţi în stare (de ceva) A se crede capabil de ceva sau să facă ceva.
(Exp. vb.) A se simţi (ca) acasă sau (ca) la el acasă ori (ca) acasă la el, a se simţi în (sau la) largul lui ori, rar, în toate ale lui 1. A avea sentimentul că se află într-un mediu familiar, înconjurat de lucruri şi persoane cunoscute. 2. A fi familiarizat cu ceva. (Exp. vb.) A se simţi (ca) la mama (acasă) sau a se simţi (ca) acasă la mama 1. A nu fi stânjenit de nimic. 2. A-i fi (foarte) bine undeva sau la cineva. SIMŢ/RE s /
(Loc. av.) Fără simţire (sau simţiri) Lipsit de cunoştinţă, leşinat.
(Loc. vb.) A-şi pierde simţirea (sau simţirile)
A leşina.
(Loc. vb.) A-şi veni (sau a-şi reveni, a aduce) în simţire (sau simţiri), a veni în simţirile sale 1. A-şi recăpăta cunoştinţa, a-şi veni în fire. 2. A reveni la realitate (dintr-o stare patologică, din somn, din reverie etc.). 3. A-şi recăpăta stăpânirea de sine. SiNCHIŞ n. sg.
(Exp. vb.; reg.) A lua (pe cineva) la sinchiş 1. A lua în răspăr. 2. A ocărî.
(Exp. vb.) A-i da (cuiva) cu sinchiş 1. A-i da cu
tifla. 2. A lua la goană.
S/NGUR, ~Ă a.
(Loc. av.) De unul singur Fără să fie însoţit sau asistat de (alt)cineva.
(Loc. av.) De sine singur De la sine.
SINOD 5. n.
(Sint.) Sinod ecumenic Adunare la care participau toţi episcopii bisericii creştine, în vremea când aceasta nu era divizată pe confesiuni.
SINODIC, ~Ă a.
(Sint.; Ast.) Perioadă sinodică, (înv.) an sinodic Interval de timp între două conjuncţii succesive ale lunii sau ale altei planete cu soarele.
(Sint.; Ast.) Lună sinodică Perioadă de timp existentă între două luni noi consecutive, lunaţie. (Sint.; Ast.; i. uz) Revoluţiune sinodică a lunii Mişcare a lunii efectuată într-o lună sinodică.
(Sint.; Ast.) Ocol sinodic Mişcare a lunii efectuată într-o lună sinodică.
SINOPTIC, ~Ă a.
(Sint.) Hartă sinoptică Hartă cu date meteorologice culese simultan în diferite localităţi, servind la stabilirea timpului probabil pentru următoarele ore ale zilei.
SINTETIC, ~Ă a.
(Sint.) Spirit sintetic Spirit care operează mai mult prin sinteză decât prin analiză.
(Sint.; Lin.) Limbă sintetică Limbă în care raporturile gramaticale se exprimă, de obicei, prin adăugarea de afixe la tema cuvintelor.
SISTEM 5. n.
(Sint.) Sistem social Totalitatea raporturilor stabilite între oameni în societate.
(Sint.) Sistem economic Mod de organizare a producţiei şi a repartiţiei bunurilor materiale într-o societate.
(Sint.; Ast.) Sistemul lumii (ori lumesc), (înv.) Sistemă a lumei Mod în care se credea, în trecut, că sunt dispuse planetele şi stelele în univers.
(Sint.; Ast.) Sistem solar (ori soarelui sau de sori) Ansamblu de corpuri cereşti format din soare, din sateliţii lui, precum şi din alte corpuri meteoritice şi pulberi interplanetare.
(Sint.; Ast.) Sistem stelar Fiecare dintre grupurile de stele constituite în roiuri şi în galaxii.
(Sint.; Bot.; înv.) Sistem radicular Totalitatea ramificaţiilor rădăcinii unei plante.
(Sint.; Bot.) Sistem vascular Totalitatea vaselor prin care circulă seva în plante.
(Sint.) Sistem geologic Totalitatea depozitelor formate în timpul unei perioade geologice.
S/TĂ
410
(Sint.; Mat.) Sistem de ecuaţii Ansamblu de ecuaţii cu mai multe necunoscute ale cărui soluţii trebuie să verifice simultan toate ecuaţiile ansamblului. (Sint.) Sistem electoral Totalitatea normelor prin care se reglementează alegerea deputaţilor în organe reprezentative, precum şi raporturile dintre deputaţi şi alegătorii lor.
(Sint.) Sistem monetar Totalitatea monedelor existente la un moment dat într-un stat şi a raporturilor stabilite între valorile lor.
(Sint.) Sistem informaţional Ansamblu de procedee şi de mijloace de prelucrare şi transmitere a informaţiei necesare procesului de conducere. (Sint.; Mat.) Sistem de numeraţie Complex de reguli pentru exprimarea (orală sau scrisă) a numerelor întregi.
(Sint.) Sistem Braille Metodă de scriere pentru nevăzători, cu litere tipografice speciale scoase în relief. (Loc. vb.) Fără (niciun) sistem Incoerent.
(Loc. av.) Cu sistem Ordonat, metodic.
(Sint.) Sistem audio Combină muzicală.
S/TĂ s.f.
(Loc. av.) Ca prin sită 1. (D. ploaie) Mărunt şi continuu. 2. (D. vedere) Printre gene. 3. Neclar.
(Loc. av.; înv.) Ca la sită, ca la sita cumetrii Mereu. (Exp. vb.) A trece (pe cineva sau ceva) prin sită
A analiza (pe cineva sau ceva) temeinic, minuţios şi critic.
(Exp. vb.; pop.) A da (sau, rar, a căuta) (bobi) cu sita, a trage în bobi pe sită (sau pe fundul sitei)
1.	A ghici viitorul cuiva. 2. A face prevestiri.
(Exp. vb.; pop.) A strica sita cu cineva A rupe relaţiile de prietenie cu cineva.
(Exp. vb.; reg.) A bate în sită (şi) în covată A face orice pentru realizarea unui scop.
(Sint.) Sită de incandescenţă, sităAuer Manşon din fire textile impregnate cu o soluţie chimică, aplicat deasupra flăcării la lămpile cu gaz aerian, pentru a se obţine o lumină mai vie.
(Sint.) Sită fotografică Dispozitiv optic dintr-o placă de sticlă pe care sunt trasate combinaţii de linii foarte subţiri sau de puncte şi care se aşază, la fotorepro-ducere, în faţa plăcii fotografice pentru divizarea imaginii în puncte de aceeaşi densitate, raster. (Sint.) Sită moleculară Silicat natural sau sintetic cu proprietatea de a reţine în golurile reţelei cristaline diferite molecule organice cu dimensiuni mai mici decât o anumită dimensiune dată.
(Sint.) Os cu sită Bucată de os de vită cu aspect poros.
SITUAŢIE s.f.
(Exp. vb.) A fi la înălţimea situaţiei 1. A avea o comportare adecvată în anumite condiţii date. 2. A corespunde pe deplin unei misiuni încredinţate. (Sint.) Comic de situaţie Efect comic rezultat din întâmplările (neaşteptate şi hazlii) prin care trec eroii unei piese de teatru, ai unui film etc.
(Exp. vb.) A fi (sau a se găsi, a se afla, a se vedea) în situaţia cuiva 1. A se afla în condiţii identice sau similare cu cele ale altcuiva. 2. A fi comparabil cu cineva.
(Exp. vb.) A fi (sau a se găsi, a ajunge) în situaţia
(sau, rar, situaţie) de a... 1. A avea posibilitatea de a face, de a reuşi ceva. 2. A fî în măsură (să...). (Exp. vb.) A fi (pus) (sau a pune pe cineva) în situaţia de a... (sau să...) A fi constrâns (sau a obliga pe cineva) să...
(Exp. vb.) A se pune în situaţia cuiva A încerca să înţeleagă împrejurările în care se află altul, pentru a-şi da seama de modul lui de a gândi sau de a reacţiona.
(Exp. vb.) A se pune în situaţia de a... A se comporta în aşa fel încât...
(Exp. vb.) A fi (sau a rămâne) stăpân (sau călare) pe situaţie 1. A domina o situaţie în momente critice. 2. A fi sigur pe reuşita unei acţiuni. 3. A şti să se descurce în împrejurări dificile.
(Sint.) Situaţie limită Situaţie excepţională, la extremă, aparent fară ieşire, care impune luarea fara întârziere a unei hotărâri radicale.
(Loc. a.) Cu situaţie Care are o stare materială sau socială bună.
(Exp. vb.) A-i face cuiva o situaţie A înlesni cuiva să ajungă într-o poziţie materială sau socială bună. SLAB, SLABA a.
(Loc. a.; reg.) Slab de gură Bârfîtor.
(Exp. vb.; înv.) A lăsa (ceva) (mai) în slab 1. A lăsa (ceva) să se desfăşoare de la sine, fară a interveni pentru a grăbi ritmul desfăşurării. 2. A acţiona insuficient de energic pentru a încetini sau a opri definitiv desfăşurarea a ceva.
(Loc. a.; rar; spec.) Slab de minte (D. oameni) Prost. (Loc. a.; înv.) Slab de rod Neroditor.
(Loc. a.) Slab de înger 1. Fricos. 2. Uşor influenţabil. (Loc. a.; rar) Slab de duh Emotiv.
(Exp. vb.; pfm.) Slabă nădejde! Un lucru de dorit este puţin probabil.
SLAVĂ s.f.
(Loc. vb.) A da slavă sau a aduce slavă (şi cinste ori şi închinare) (cuiva) A slăvi.
411
SLOBOZ/
(Exp. vb.) Slavă (sau slava) Domnului (sau, rar, lui Dumnezeu, Maicii Domnului), slavă ţie, Doamne!
Formula prin care cineva îşi exprimă satisfacţia şi mulţumirea pentru reuşita unei acţiuni, pentru depăşirea unei dificultăţi etc.
(Loc. vb.; înv.) A face slavă (cuiva) A primi (pe cineva) cu toate onorurile şi cu toată cinstea cuvenită. (Loc. av.) în slavă Către cer, în sus.
(Exp. vb.) A ridica casa în slavă A face gălăgie foarte mare.
SLABîvb.
(Exp. vb.) A (nu) slăbi (ceva) din mână 1. A nu
lăsa din mână ceva. 2. A avea o grijă deosebită (de ceva).
(Exp. vb.) A nu (mai) slăbi (pe cineva sau ceva) din ochi (sau din priviri, din privit, din vedere)
1.	A urmări insistent cu privirea. 2. A nu pierde din vedere (pe cineva).
(Exp. vb.) A nu (mai) slăbi (pe cineva) (din pas, din fugă, din goană sau o clipă) 1. A urmări îndeaproape pe cineva. 2. A continua cu insistenţă să meargă sau să alerge după cineva. 3. A nu se îndepărta de cineva. 4. A nu da cuiva răgaz nicio clipă. (Exp. vb.) A nu (mai) slăbi (pe cineva) (cu... sau din...) 1. A nu înceta cu întrebările, cu insistenţele, cu atenţiile, cu repetarea unui lucru. 2. A nu lăsa în pace.
(Exp. vb.) A slăbi (pe cineva) (cu... sau din...)
1.	A nu mai plictisi pe cineva. 2. A nu mai supăra pe cineva.
SLĂN/NĂ s.f.
(Sint.; reg.; dep.) Slănină cu ochi Om foarte gras. SLE/ vb.
(Exp. vb.; reg.) Minte de le sleieşte Este foarte mincinos şi lăudăros.
(Exp. vb.; fam.) A slei puţurile A fi beţiv.
(Exp. vb.; îvp.) A (se) slei creierii (cuiva) A omorî sau a muri prin zdrobirea craniului.
(Exp. vb.) A (i se sau a-şi) slei (toată) puterea (sau puterile ori toate puterile sau de puteri ori de vlagă) A pierde (toată) forţa fizică sau morală. (Exp. vb.; rar) A-şi slei creierii A depune eforturi deosebite pentru a face, a obţine etc. ceva, (fam.) a se screme.
SLOBOD, ~Ă a.
(Exp. vb.; reg.) A paşte sloboda (D. animale) A paşte liber, nelegat.
(Exp. vb.; pop.) Gura lumii (e) slobodă Nu îmi
pasă ce vorbeşte lumea.
(Sint.; înv.) Pornire slobodă Mişcare de balansare.
(Sint.; înv.) Meşteşuguri slobode Arte şi meserii. (Sint.; înv.) învăţături slobode Arte liberale.
(Loc. av.; înv.) Sub cerul slobod Fără acoperiş. (Exp. vb.; exp. av.; rar) (A vedea) cu ochiul slobod sau cu ochii slobozi (A vedea) fără ochelari.
(Exp. vb.; exp. a.; pop.) (A avea) mână slobodă, (înv.) (a fi) slobod la mână 1. (A fi) darnic. 2. (P. ex.) (A fi) risipitor.
(Exp. a.; exp. av.; rar) Cu inima (de tot) slobodă
(Foarte) liniştit.
(Exp. vb.; pop.; rar) A rămâne pe voia slobodă (a cuiva sau a ceva) A fi la discreţia cuiva sau a ceva. (Exp. vb.; rar) A traduce slobod A face o traducere liberă.
(Exp. vb.; pop.) A vorbi slobod 1. A susţine, în mod curent, fluent, o conversaţie într-o limbă străină.
2.	A exprima o părere în mod deschis, fară rezerve.
3.	A fi sincer. 4. A ţine un discurs fără a citi.
(Exp. vb.; pop.) A(-i) fi (cuiva) slobod (să... sau, înv., a...) A(-i) fi (cuiva) permis (să...).
(Exp. vb.; pop.) (A fi sau, rar, a se face) slobod la (ori de) gură (sau, rar, la limbă ori în cuvinte), a avea gura slobodă A vorbi prea mult, fără sfială şi depăşind limitele bunei-cuviinţe.
(Exp. vb.; pop.) A da (sau a lăsa) frâu (mai) slobod (cuiva sau la ceva) A permite libertate de acţiune. (Loc. av.; reg.) Cu sloboda 1. Fără bagaj. 2. Fără încărcătură.
SLOBOZENIE s.f.
(Loc. vb.; îvp.) A cere, a da, a avea slobozenie A cere, a da, a avea permisiunea.
(Loc. av.; îvp.) Cu slobozenie în mod liber.
(Sint.; înv.) Carte domnească de slobozenie Autorizaţie.
(Loc. av.; înv.) Cu slobozenie, cu toată slobozenia
1.	Cu îndrăzneală. 2. Cu sinceritate.
(Exp. vb.; înv.) A-şi da (sau a-şi lua) slobozenie A-şi permite.
SLOBOZ/ vb.
(Loc. vb.) A slobozi în pensie A pensiona.
(Loc. vb.; reg.) A slobozi în casă A (se) logodi. (Exp. vb.; reg.) A slobozi casa (lehuzei) 1. A sfinţi casa în care s-a născut un copil. 2. A ridica interdicţia de a fi vizitată casa lehuzei.
(Exp. vb.; reg.) A slobozi masa (sau pomana) (D. preoţi) A oficia rugăciunile de ritual prin care se începe un praznic făcut după o înmormântare sau după un parastas.
(Exp. vb.; îvp.) A nu-1 slobozi (pe cineva) inima
să... A nu se îndura să facă un lucru.
SLOI
412
(Exp. vb.; îrg.) A (se) slobozi de sub secfestru (sau secfestruiri) A scoate sau a fî scos de sub sechestru. (Loc. vb.; înv.) A slobozi pojar A aprinde un foc. (Exp. vb.; îvp.) A slobozi (cuiva) sânge A lăsa (cuiva) să curgă sânge.
(Exp. vb.; pop.; sprs.) A slobozi apa (sau apele) mortului 1. A duce apă vecinilor timp de 40 de zile de la moartea cuiva. 2. A lăsa să plutească pe apă două lumânări aprinse.
(Exp. vb.; reg.) A-şi slobozi limba A-şi da drumul la vorbă (mai mult decât trebuie).
SLOI n.
(Exp. vb.) A-i trece (cuiva) un sloi (sau sloiuri) de gheaţă prin inimă (sau prin spinare, rar peste obraz) A-1 trece pe cineva fiorii de spaimă.
(Exp. vb.) A fî sloi de gheaţă, a îngheţa sloi 1. A-i
fî cuiva foarte frig. 2. A îngheţa foarte tare.
(Exp. vb.; rar) A fi sloi (D. apă) A fi foarte rece. (Sint.; fig.) Sloi de gheaţă Om lipsit de sensibilitate şi căldură sufletească.
SLOVĂ s.f.
(Exp. vb.; rar) A citi din slovă în slovă A citi totul, fară a pierde nimic din vedere.
SLt/GĂ s.f., (îrg.) m.
(Exp. vb.; înv.) Sluga (dumitale sau dumneavoastră)! Formulă de salut sau de răspuns la un salut către o persoană apropiată, cunoscută.
SLUJ i.
(Exp. vb.) A face (sau a sta) sluj 1. (D. câini dresaţi) A lua poziţie verticală, cu labele de dinainte ridicate şi îndoite în faţa pieptului. 2. (Fig.; d. oameni) A avea o atitudine slugarnică. 3. (Fig.; d. oameni) A se înjosi.
SLUJBĂ s.f.
(Exp. vb.) A fi (sau a se pune) în slujba cuiva (sau a ceva) 1. A fî sau a se pune la dispoziţia cuiva (sau a ceva). 2. A susţine pe cineva (ori ceva) sau interesele cuiva. 3. A fî în folosul cuiva sau a ceva. (Exp. vb.; înv.) A fi cuiva de slujbă A fi cuiva de folos.
SLUJ/vă.
(Exp.; îvp.) A (nu)-i sluji (cuiva) norocul (sau norocirea) 1. A (nu)-i merge bine. 2. A (nu) avea succes, a (nu) reuşi.
SLUT, SL UT A a.,s. m.f.
(Exp. vb.; reg.) A se uita slut A încrunta sprâncenele.
(Exp. vb.; reg.) A umbla de râsul slutei A se compromite.
SMÂNTiNĂ s.f.
(Sint.; reg.) Smântână acră Lapte prins folosit pentru acrit supa sau pentru închegat laptele.
(Exp. vb.; reg.) A turna iaurt peste smântână (D. femei) A nu fi bună gospodină.
SMÂRC I vb.
(Exp. vb.) A o smârci A i se întâmpla cuiva un lucru neplăcut, neaşteptat.
(Exp. vb.) A smârci din nas A face mofturi. SMINTEALĂ s.f.
(Loc. a.; înv.) De sminteală Dăunător.
(Loc. vb.; îvp.) A da (pe cineva) de sminteală, a face (cuiva) sminteală 1. A face pe cineva de râs (prin nerespectarea unei promisiuni). 2. A da de gol. (Loc. av.; îrg.) Fără (de) sminteală Negreşit. (Loc. a.; îrg.) De sminteală 1. Care influenţează în rău. 2. Care corupe.
SMOALĂ s.f.
(Sint.; rar) înger de smoală Drac.
(Loc. a.) De smoală Foarte negru.
(Exp. vb.; rar) Să-l (sau să mă, să ne etc.) pici cu smoală Orice i-ai (sau mi-ai, ne-ai etc.) face. SMUC/ vb.
(Loc. av.) Pe smucite în mod brusc, precipitat. (Exp. vb.; reg.) A smuci vorba A vorbi repezit şi împiedicat.
SMt/LGE vb.
(Exp. vb.) A-şi smulge părul (sau perii, barba) (din cap) 1. A-şi manifesta puternic durerea sau disperarea. 2. A fi foarte supărat.
(Exp. vb.; reg.) A smulge barba cuiva A batjocori pe cineva.
(Exp. vb.; înv.) A smulge o pană (cuiva) A da (cuiva) o palmă.
(Exp. vb.; reg.) Smulge-o! Pleacă!
SNAGĂs.f. sg.
(Exp. vb.; reg.) A lua snaga cuiva A-i lua cuiva toată averea.
SNOP s. m.
(Exp. vb.; reg.) A adormi snop A adormi brusc. (Exp. vb.) A lega snop A lega foarte strâns.
(Sint.; spec.) Snop de gloanţe, snop de schije Totalitatea gloanţelor, a alicelor sau a schijelor trase deodată cu o armă.
SOACRĂ s.f.
(Sint.) Soacră mare Mama mirelui.
(Sint.) Soacră mică Mama miresei.
(Exp. vb.; pop.) Asta (cuiva) soacră pe cap Acicali (pe cineva).
413
SOCOTEALĂ
(Exp. vb.; reg.) A se pune (sau a se face) soacră A-şi căsători fiul sau fiica.
SOARE -s. m.
(Loc. a., loc. av.) (Pe sau de) sub soare 1. în lume.
2.	în univers.
(Exp. vb.) A se uita (la cineva) ca la soare 1. A se
uita la cineva cu foarte mare dragoste. 2. (P. ex.) A avea o dragoste foarte mare pentru cineva.
(Exp. vb.) La soare te puteai uita, dar (sau iar) la dânsa (sau la dânsul) ba (în basme) Era foarte fru-mosă (frumos).
(Exp. vb.) A fî rupt din soare A fi frumos, deştept, plin de calităţi.
(Exp. vb.; reg.) A se vedea (sau a se întâlni) ca
luna cu soarele (D. persoane) 1. A se întâlni foarte rar. 2. (Rar) A se evita.
(Exp. vb.; pop.) A i se pune (cuiva) soare drept la
inimă A i se face foame.
(Loc. av.; pop.) La soare scapătă, (înv.) la soare petrece (sau soare apune) La vest.
(Sint.; pop.) Soare (de) sec, soare în cap Insolaţie. (Loc. av.; pop.) La soare răsare La est.
(Loc. av.) Cu soare 1. Cât mai este încă zi. 2. (P. ex.) Pe lumină. 3. (P. ex.) Pe înserate.
(Exp. vb.; rar) A arăta la soare A expune public. (Exp. vb.; pop.) A lua soarele A zvânta.
(Exp. vb.; pop.) A-şi usca cămaşa (sau cămăşile, rufele) la un (sau la acelaşi) soare 1. A se înrudi.
2.	A avea interese comune. 3. A duce acelaşi mod de viaţă.
SOARTĂ s /
(Exp. vb.; rar) A se împăca (sau a fi împăcat) cu soarta (sa) A se resemna.
(Exp. vb.) Atrage la sorţi, (înv.) a trage la soartă, a trage sorţi, (îvp.) a-şi arunca sorţii A hotărî aleatoriu prin diverse procedee o alegere, o împărţire, o desemnare etc.
(Exp. vb.; pop.) A trage la sorţi, a cădea (sau a ieşi) cineva la sorţi, (rar) a trage sorţii sau sorţul ori sorţ, (înv.) a ieşi sorţul pentru cineva A recruta în mod aleatoriu pentru îndeplinirea serviciului militar. (Exp. vb.; pop.) A trage cu sorţii A prezice prin sorţi. (Exp. vb.; pop.) A cădea (sau a ieşi) cineva la sorţi, a cădea soarta pe cineva, (pop.) a pica sorţul pe cineva, (înv.) a ieşi sorţul cuiva, a-i cădea cuiva sorţii sau soarta A fi ales, desemnat etc. prin sistemul sorţilor.
(Exp. vb.) A se alege sorţii A se ajunge la un deznodământ.
(Exp. vb.; pop.) A fi plin (sau a se face ori a se
umple) sorţii A se uda foarte tare, până la piele. SOBĂ s.f
(Exp. vb.; reg.) A fi cu sufletul pe sobă A fi pe moarte.
(Exp. vb.; reg.) A trăi cu capul în sobă 1. A sta tot
timpul în casă. 2. Anu cunoaşte nimic din cele care se petrec în jur.
SOCIETATE s.f.
(Exp. vb.) în societate între oameni.
(Sint.) Societate (anonimă) pe acţiuni Formă de organizare a unei întreprinderi al cărei capital este împărţit în acţiuni, acţionarii nerăspunzând de datorii decât în limita sumelor subscrise.
(Sint.) Societate în nume colectiv Organizare a unei întreprinderi pentru obligaţiile căreia membrii săi răspund solidar şi nelimitat, cu întregul patrimoniu. SOCOATĂ s.f.
(Loc. vb.) A-şi da cu socoata 1. A crede. 2. A presupune.
SOCOTEALĂ s.f.
(Loc. pp.; înv.) în (sau pe) socoteala (cuiva) 1. Pe cheltuiala (cuiva). 2. (Rar) în sarcina (cuiva). 3. în (de)favoarea cuiva sau a ceva. 4. Pe seama cuiva. 5. (Rar) Pe răspunderea cuiva.
(Exp. vb.; pfm.) A da (sau a face) cuiva socoteala
1.	A plăti cuiva ceea ce i se cuvine pentru serviciile aduse. 2. (P. ex.) A concedia.
(Exp. vb.; rar) A încheia socotelile (sau o socoteală) (cu cineva) 1. A rezolva. 2. A se răfui.
(Exp. vb.; pfm.) A-şi încheia socotelile cu viaţa A muri.
(Exp. vb.) A-şi greşi socotelile A se înşela în aşteptări.
(Loc. vb.; fam.) A (nu) ieşi la socoteală (cu cineva sau cu ceva) 1. A (nu) avea un rezultat final bun.
2.	A (nu) duce ceva până la capăt.
(Exp. vb.) A ţine socoteală (sau, înv., socoteala) (de ceva sau de cineva) A ţine cont de ceva sau de cineva.
(Exp. vb.) A pune (ceva) în socoteala cuiva 1. A
obliga pe cineva să plătească ceva. 2. (P. ex.) A imputa cuiva ceva.
(Exp. vb.; pop.) S-a mântuit socoteala, scurtă socoteală Scurtă vorbă.
(Loc. a.; loc. av.) Cu (sau fără nicio) socoteală, (reg.) cu socoteală bună (sau rea, proastă) (în mod) (ne)chibzuit.
(Loc. vb.) A sta la (sau în) socoteală A şovăi.
SOCOT7NŢĂ
414
(Exp. vb.; reg.) A avea socoteala (bună) (sau socoteli bune) A fi chibzuit.
(Loc. vb.) A-şi veni în socoteală A deveni mai înţelept.
(Loc. vb.) A-i veni în socoteală A se gândi (la ceva). (Loc. vb.) A-i veni (cuiva ceva) la socoteală A-i
conveni.
(Loc. vb.) A avea în socoteală A intenţiona.
(Loc. vb.; îvp.) A(-şi) da cu socoteala (sau socoteală) (cum) că...., a-şi face (sau a pune în ori la) socoteală (că)... 1. A crede. 2. A presupune.
3.	(Rar) A-şi da seama.
(Exp. vb.) A-i cere (cuiva) socoteală, (înv.) a lua socoteala A pretinde de la cineva explicaţii, satisfacţie etc., a trage la răspundere, (îrg.) a(-i) cere (cuiva) seamă.
SOCOTiNŢĂ s.f.
(Loc. vb.) A-i face (cuiva) socotinţă A preţui. (Loc. vb.) A lua (sau a se pune) în (sau întru) socotinţă A lua în considerare.
(Loc. pp.; înv.) Cu socotinţa... Cu ştirea...
(Loc. av.) Cu (sau fără de) socotinţă (Ne)chibzuit. (Loc. vb.; înv.) A face socotinţă A judeca.
(Loc. av.) Cu (sau fără nicio) socotinţă 1. Cu (sau fară) rost. 2. Cu (sau fară) alegere.
(Loc. vb.; înv.) A fi de socotinţă A socoti.
(Loc. vb.; rar) A avea altă socotinţă A fi de altă părere.
SOCRU 5. m.
(Sint.; pop.) Drac socru Lucru neobişnuit.
(Sint.) Socru mic Tatăl miresei.
(Sint.) Socru mare Tatăl mirelui.
(Exp. vb.; reg.) A se pune socru A-şi căsători fiul sau fiica, devenind socru.
(Sint.) Hora socrilor Hora mare, în timpul căreia se împart darurile la nuntă.
SOI s. n.
(Loc. a.) De tot soiul Variat.
(Loc. p.) Un soi de... Ceva asemănător cu... Ceva care pare să fie...
(Sint.) Soiul frumos Sexul slab.
(Loc. a.) De soi 1. Care are calităţi deosebite. 2. De rasă. 2. (Rar) De seamă.
(Sint.) Soi rău (sau bun) Persoană cu obiceiuri, comportări etc. rele (sau bune).
SOL1 m.
(Exp. vb.; reg.) A da sol A comunica.
SOL2 n.
(Sint.; rar) Sol natal Loc natal.
(Sint.) Exerciţiu la sol Probă de gimnastică artişti-că sau sportivă în cadrul unei competiţii, constând dintr-un număr de exerciţii pe suprafaţa sălii. SOLAR, ~Ă a.
(Sint.) An solar Interval de timp de 365 de zile, 6 ore 9 minute şi 9 secunde în care pământul efectuează
o	revoluţie completă în jurul soarelui, an sideral (Sint.) Zi solară Interval de timp dintre două treceri succesive ale soarelui la meridian, zi siderală. (Sint.; înv.) Microscop solar Telescop.
SOLDĂ s.f (Loc. pp.) în (sau din ori, rar, la) solda... (cuiva sau a ceva) 1. La dispoziţia cuiva (sau a ceva).
2.	Pentru a susţine pe cineva (sau ceva) ori interesele acestora. 3. în avantajul cuiva (sau a ceva). (Exp. vb.) A fi în solda cuiva A susţine cauza cuiva din interes material.
SOLEMNITATE s.f (Loc. a.) De solemnitate (D. îmbrăcăminte) 1. De mare ţinută. 2. De sărbătoare.
(Loc. av.) Cu solemnitate, cu toată solemnitatea Cu gravitate.
SOL/E .s. /
(Exp. vb.) A-şi da solia 1. A expune obiectul misiunii de sol. 2. A-şi îndeplini însărcinarea de sol.
3.	A da socoteală de misiunea avută.
(Exp. vb.; înv.) A ajunge în solii A fi în tratative. SOLNIŢĂ s.f (Exp. vb.; înv.) A întinge mâna într-o solniţă cu cineva 1. A fi intim cu cineva. 2. A fi omul de încredere al cuiva.
SOLZs. m.
(Loc. av.) în solzi Aşezat ca solzii, acoperindu-se în parte unii pe alţii.
(Exp. vb.) A-i cădea cuiva (sau a-i face să-i cada cuiva) solzii de pe ochi A deveni (sau a face pe cineva să devină) dintr-odată conştient de realitate. (Sint.) Solz de peşte Instrument muzical popular, format dintr-un solz de peşte, maleabil.
SOMN j. n.
(Loc. av.) Fără somn în stare de veghe, treaz. (Loc. av.) în (sau prin, înv. din) somn în timpul somnului, (p. ex.) în vis.
(Exp. av.) Ca prin somn în mod confuz.
(Exp. vb.) A nu avea somn, a nu-şi găsi somnul a nu (i) se lipi (ori atinge) somnul de pleoape A nu putea dormi.
(Exp. vb.) A-şi face cineva somnul 1. A dornu
2.	A se odihni suficient.
* 415
SOITE
(Exp. vb.; rar) A fi pe marginea somnului A fî pe punctul de a adormi.
(Loc. vb.) A trage un somn (sau soamne sau un pui de somn) A dormi (adânc).
(Exp. vb.) A dormi somnul iepurelui A dormi uşor. (Exp. vb.) A-l fura pe cineva somnul A aţipi. (Exp. vb.) A-l păli (sau a-l toropi pe cineva) somnul, a pica (sau a nu mai putea) de somn A nu mai putea rezista nevoii de a dormi.
(Exp. vb.) Somn uşor (sau bun)! Urare adresată unei persoane care se culcă.
(Sint.) Somn de iarnă (ori hibernal), somnul iernii Stare de amorţire in care petrec iama unele vieţuitoare.
(Sint.) Somnul plantelor Poziţie specială pe care o iau unele părţi ale plantelor în timpul nopţii.
(Exp. a.) Greu de somn Somnoros.
(Exp. a.) Cârpiţi sau lipiţi de somn (D. ochi) Somnoroşi.
(Exp. av.) Cu somnul (greu) în (sau pe) gene
Somnoros.
(Exp. vb.) A-i veni cuiva somnul A simţi nevoia de a dormi.
(Sint.; fig.) Somnul morţii, somnul mormântului, somnul de veci, somnul veşnic, somnul cel veşnic, somnul veşniciei, ultimul somn Moarte.
SORA s. f
(Sint.) Soră bună (dulce sau dreaptă) Soră care are ambii părinţi comuni cu fraţii săi.
(Sint.) Soră de lapte Fată care a supt în aceeaşi perioadă cu alt copil de la aceeaşi femeie.
(Sint.) Soră vitregă, (reg.) soră de lingură, soră de scoarţă 1. Fată care are în comun cu cineva numai unul dintre părinţi. 2. Fiică din altă căsătorie a unuia dintre părinţi. 3. Fiică nelegitimă considerată în raport cu copiii legitimi ai aceluiaşi părinte.
(Sint.; pop.) Soră de cruce Prietenă nedespărţită a cuiva, de care acesta este legat prin jurământ până la moarte.
(Sint.) Soră de mire (sau de ginere ori de mireasă) Fată care însoţeşte mirele sau mireasa la cununie, (reg.) druşcă.
(Loc. a.) Soră cu moartea Straşnică.
(Exp. vb.; reg.) A se face soră cu drumul A umbla mult.
SORB/ vb.
(Exp. vb.) A sorbi (pe cineva) într-o lingură sau cu lingura (sau într-un pahar) cu apă 1. A nu
putea suferi pe cineva. 2. A îndrăgi pe cineva. (Exp. vb.) A-i sorbi cuiva zilele A ucide pe cineva.
(Exp. vb.) A sorbi cuvintele (sau vorbele, scrisul
etc.) cuiva A asculta sau a citi cu mare interes şi plăcere pe cineva sau ceva.
SORCOVĂ s.f.
(Exp. av.) Ca o sorcovă Impopoţonat.
(Exp. vb.) A merge sau a umbla, a se duce cu sorcova 1. A merge la colindat cu o sorcovă. 2. (Gmţ.) A umbla fară rost, a hoinări.
SORGĂ ,s. f. „urgenţă”.
(Exp. vb.) A-i fi (cuiva) sorgă A se grăbi.
(Exp. vb.) A-i fi (sau a avea) sorgă de ceva A avea nevoie de ceva.
SOROC n.
(Loc. av.) (Pe) la soroace 1. Din când în când. 2. La zile mari.
(Exp. vb.) A i se împlini (cuiva sau Ia ceva) sorocul 1. A ajunge la sfârşitul existenţei. 2. A muri. (Exp. vb.) A sfinţi sorocul A respecta cu stricteţe un termen de plată.
SOS/ vb.
(Loc. av.) Pe sosite Pe punctul de a ajunge undeva. (Exp. vb.) A-i sosi cuiva ceasul (sau, îvp., velea-tul) 1. A fi aproape de moarte. 2. A-i veni cuiva timpul să moară.
SOTNIC, ~Ă a.
(Loc. vb.; reg.) A fi sotnic 1. A fi fară grijă. 2. A corespunde. 3. A sosi la timp.
(Loc. vb.; reg.) A rămâne sotnic A sta nemişcat. (Loc. vb.; reg.) A sta sotnic (lângă cineva sau pe capul ori la uşa cuiva) 1. A insista pe lângă cineva pentru a-l determina să acţioneze. 2. A se ţine de capul cuiva.
SOŢ 5. m.
(Loc. a.; loc. av.) Cu (sau fără) (de) soţ (D. obiecte, fiinţe etc.) în număr pereche (sau nepereche). (Loc. a.) Cu (sau fără) (de) soţ (D. numere) Care (nu) este divizibil cu doi.
(Exp. vb.) A nu avea (sau, înv., a nu fi, a nu se da cuiva) soţ (ori soţi mulţi) A nu avea pereche. SOŢ/E /
(Exp. vb.; reg.) A nu avea soţie A nu avea pereche. (Exp. vb.; reg.) A fi de-o soţie (cu cineva) A fi
deopotrivă (cu cineva).
(Loc. vb.; reg.) A face soţie (cu cineva) A se întovărăşi (cu cineva).
(Exp. vb.; înv.) A avea soţ (cu cineva) A împărtăşi aceleaşi gânduri, aceleaşi sentimente (cu cineva).
(Loc. av.; îrg.) în sau într-o soţie ori de-o soţie îm-
I	preună.
SP^DĂ
416
SP^DĂ s.f.
(Sint.) Film de capă şi spadă Film de aventuri eroice şi cavalereşti a cărui acţiune se plasează în epoca medievală.
(Sint.; înv.; liv.) Spada lui Damocles Ameninţare. SPAIMĂ s. fi (Exp. a.) De spaimă 1. Care produce spaimă, crâncen, cumplit, cutremurător, groaznic, grozav, înfiorător, înfricoşător, îngrozitor, înspăimântător, năprasnic. 2. Care produce uimire, extraordinar, fenomenal, formidabil, teribil, uimitor, uluitor. (Exp. vb.) A bă ga (oi i a da, a vârî) spaimă în cineva, a(-l) băga pe cineva (ori pe toţi) în spaime, în toate spaimele, a-i trage cuiva o spaimă A face să fie cuprins de spaimă, a cutremura, a încrâncena, a înfiora, a înfricoşa, a înspăimânta, (îvp) a spăimân-ta, a îngrozi, (îrg.) a spăima.
(Exp. vb.) A-şi face singur spaimă, a intra (ori a da) spaima în cineva, a-1 trece pe cineva toate spaimele A fi cuprins de spaimă, a se cutremura, a se încrâncena, a se înfiora, a se înfricoşa, a se îngrozi, a se înspăimânta.
(Exp. vb.; înv.) A (se) face (mare) spaimă 1. A (se) produce panică. 2. A (se) da alarma.
(Exp. vb.) A trăi cu spaima în sân A fi continuu stăpânit de o mare frică.
(Exp. vb.) A trage o spaimă A trece printr-o sperietură puternică.
SVANGAs.f.
(Loc. av.; rar) Cu spanga Cu forţa.
(Exp. vb.) A lua (sau a aduce etc. pe cineva) în(tre) spăngi (sau în spangă) 1. A lua (sau a aduce pe cineva) cu forţa. 2. A brutaliza (pe cineva).
(Exp. vb.; înv.) Alăsa (pe cineva) în spangă A sărăci. SPARGE vb.
(Exp. vb.) A se sparge în capul cuiva A suporta consecinţele neplăcute ale unei fapte, situaţii etc. de care nu este vinovat, (pfm.) a trage ponoasele (cuiva), (pop.) a trage păcatele (cuiva).
(Exp. vb.; pfm.) A(-i) sparge casa (sau casele, liv. menajul, înv. căscioara, reg. căsnicia) (cuiva) A strica buna înţelegere dintr-o căsnicie, a contribui la destrămarea căsniciei cuiva.
(Exp. vb.) A sparge norma A depăşi cantitatea de lucru prevăzută pentru o unitate de timp.
(Exp. vb.) A sparge banca A câştiga dintr-odată toţi banii puşi în joc de bancher în cadrul jocurilor de noroc.
(Exp. a.) S-o (sau să-l) spargi cu limba (D. ţesături) Foarte subţire.
(Exp. av.; pop.) Pe unde şi-a spart dracul opinci-
le Undeva foarte departe, (fam.) la dracu-npraznic (Exp. vb.) A se sparge buba (sau buboiul) A se da totul pe faţă.
(Exp. vb.) A(-i) sparge urechile (sau timpanul, timpanele, rar timpanul urechilor, capul) cuiva
1.	A produce zgomote stridente, supărătoare. 2. A vorbi foarte tare, a răcni, a striga, a ţipa, a urla, a vocifera, a zbiera.
(Exp. vb.; reg.) A sparge gura (cuiva) 1. (D. alimente, băuturi alcoolice sau fermentate) A avea o concentraţie foarte mare. 2. (D. alimente) A fî foarte condimentat.
(Exp. vb.) A sparge frontul A pătrunde forţat în liniile inamicului.
(Exp. vb.; înv.) A-şi sparge drum (sau cale) A-şi face loc de trecere.
SPART1 s n.
(Exp. vb.) La (sau, rar, către, în) spartul târgului (ori, rar, bâlciului, iarmarocului, oborului) 1. în ultimul moment. 2. La sfârşit. 3. Prea târziu. SPART2, ~Ă a.
(Exp. vb.; exp. a.; reg.; fam.) (A fi) cu norocul spart în fund (A fî) lipsit de noroc.
(Exp. vb.; exp. a.) (Afi) mână spartă (Afi) risipitor. (Exp. vb.) A mânca de parc-ar fî spart A mânca foarte mult şi cu lăcomie.
SP^TĂ s.f.
(Exp. a.; înv.) Lat (sau larg) în spete Voinic. (Exp. a.; înv.) Adus de spete Ghebos.
(Exp. av.; înv.) în spete în urmă.
(Exp. vb.; înv.) A pune spete A întoarce spatele. (Exp. vb.; înv.) A da la spete A desconsidera. SP^TE 5. n.
(Exp. pp.; înv.) în spatele cuiva înapoia cuiva. (Exp. a.) Lat în spate Cu umeri largi, voinic, spătos. (Loc. av.) Din (sau de la, de după) spate Din(spre) partea opusă feţei cuiva, dindărăt, dinapoi, din urma. (Loc. av.; loc. pp.) în, la sau pe la spate(le)... 1* partea opusă feţei, înapoi(a), îndărăt(ul). 2. La o oarecare distanţă în urma cuiva.
(Exp. vb.; exp. av.) (A lua, a aduce, a purta) w spate (D. purtarea poverilor) (A lua, a duce, a purta) sprijinit pe umeri sau pe spinare, (pop-) in cârcă.
(Loc. av.) Pe la spate 1. Prin partea opusă feţei-
2.	(Fig.) Fără să fie de faţă. 3. (Fig.) Pe ascuns. (Loc. av.) Pe spate 1. Spre partea dinapoi a corpului? înapoi, îndărăt. 2. Către ceafa, înapoi, îndărăt. (Loc. av.) Pe spate (întins) cu faţa în sus.
f : 417
SPĂLĂT URA
(Exp. vb.) A pune, a ţine, a sta, a se plimba etc. cu mâinile la spate A medita, a se relaxa cu mâinile încrucişate pe porţiunea lombară a spatelui.
(Loc. av.; loc. pp.) în (sau pe) spate(le) (cuiva)
1.	în obligaţivitate(a)... 2. în atenţia... 3. în sarcina... 4. în grija... 5. în socoteala...
(Loc. pp.) Din spatele Din urma...
(Exp. vb.) A întoarce (sau a arăta) spatele, (înv.) a da spatele 1. A pleca brusc de undeva. 2. A se îndepărta în mod ostentativ şi nepoliticos de lângă cineva. 3. A nu mai vrea să ştie (de cmeva sau de ceva).
(Exp. vb.; înv.) A pune (sau a da, a aşeza) la spate
1.	A nesocoti. 2. A uita.
(Exp. vb.; pop.) A fi cu frica (sau cu gheaţa) în spate
1.	A fi înspăimântat de ceva. 2. A-i fî frică de ceva. (Exp. vb.; pop.) A nu şti (sau a nu visa) nici cu spatele 1. A nu şti nimic. 2. A fi cu totul străin de ceva. (Exp. vb.; reg.) A da pe spate (D. vase cu băutură) A bea cu lăcomie, ţinând capul adus spre spate. (Exp. vb.) A se da pe spate A se da tumba.
(Exp. vb.; fam.) A da pe spate (pe cineva) A impresiona foarte tare (pe cineva).
(Exp. av.) Din spate 1. Posterior. 2. Din urmă. (Loc. av.) Pe spate Spre partea posterioră, înapoi. (Exp. vb.; rar) A vorbi (cuiva) ca din spatele calului A vorbi (cuiva) cu aroganţă.
(Loc. av.; loc. pp.) în (sau la) spate(le)... în partea opusă orientării unui lucru, îndărăt(ul).
(Loc. av.; loc. pp.) Din sau de la spate(le)... Din direcţia opusă feţei sau orientării unui lucru, dina-poi(a)..., dindărăt(ul)...
(Loc. pp.) Prin (sau pe la) spatele... Prin partea opusă feţei sau a orientării unui lucru.
(Sint.) Spatele frontului 1. Totalitatea unităţilor şi formaţiilor care se ocupă cu asigurarea materială a armatei. 2. (P. ex.) întreg teritoriul care se află înapoia frontului, cu toate resursele umane şi materiale. (Loc. pp.) în (sau la, pe la) spatele... înapoia. SPAŢIU 5. n.
(Sint.) Geometrie în spaţiu Ramură a geometriei care se ocupă cu studiul figurilor ale căror elemente nu sunt situate în acelaşi plan.
(Sint.) Spaţiu locativ 1. Suprafaţă a încăperilor destinate ca locuinţă unei persoane sau unei familii.
2.	întreprindere care se ocupă cu administrarea imobilelor.
(Sint.) Spaţiu aerian Porţiune din atmosferă care se află deasupra teritoriului unui stat şi care este supusa suveranităţii lui.
(Sint.) Spaţiu cosmic întindere nemărginită situată dincolo de atmosfera Pământului.
(Sint.) Spaţiu verde Suprafaţă acoperită de vegetaţie naturală sau cultivată din perimetrul unei aşezări.
(Sint.) Spaţiu vital Teritoriu revendicat de o ţară sub pretextul de a-şi satisface expansiunea demografică şi necesităţile economice.
(Sint.) Spaţiu mioritic 1. Spaţiu geografic românesc, cu dealuri, munţi şi văi, prielnic păstoritului. 2. în concepţia poetului Lucian Blaga, univers spiritual românesc în relaţie cu relieful ondulat.
(Sint.; Tip.) Spaţiu alb 1. Interval alb lăsat între cuvintele sau rândurile culese. 2. (P. ex.) Mică lamă metalică folosită de tipografi pentru separarea cuvintelor sau a literelor culese.
SPĂLA vb.
(Exp. vb.) A spăla (pe cineva) pe cap sau (cuiva) capul (cumsecade) A certa rău pe cineva, a ocărî. (Exp. vb.) A-şi spăla obrazul 1. A face faţă unei situaţii. 2. A scăpa de ruşine.
(Exp. vb.; pop.) A spăla cuţitul (ori paloşul sau braţul) în cineva (sau în sângele cuiva) A lovi pe cineva cu cuţitul (pentru a scăpa de o ruşine).
(Exp. vb.) A spăla în sânge A răzbuna pe cineva. (Exp. vb.; reg.) A-şi spăla gura A-şi aduce insulte unul altuia.
(Exp. vb.; reg.) A fi spălat cu zahăr în gură 1. A
vorbi frumos. 2. A fi plăcut la vorbă.
(Exp. vb.; reg.) A-şi spăla gâtul (sau beregata) A consuma o băutură alcoolică.
(Exp. vb.; reg.) A spăla multe A vorbi despre lucruri fără importanţă, a spune verzi şi uscate.
(Exp. vb.; reg.) A spăla de păcate (pe cineva) A omorî.
(Exp. vb.; înv.) A se spăla pe mâini (sau pe bot, rar pe buze, pe dinţi) de ceva 1. A scăpa de cineva. 2. A pierde o situaţie favorabilă. 3. A-şi pierde speranţa de a recăpăta un lucru.
(Exp. vb.; fam.) Spală-te (sau spălaţi-vă, să se spele) pe cap Descurcă-te (sau descurcaţi-vă sau să se descurce) cu propriile puteri.
SPĂLAT n.
(Exp. vb.; fam.; gmţ.) Iese la spălat (D. mici neplăceri) Trece repede.
SPĂLĂT URĂ 5 /
(Exp. vb.; rar) Atrage cuiva o spălătură (zdravănă) A mustra tare pe cineva, a ocărî.
(Sint.; reg.) Spălătură de ploscă (sau de butoi) Băutură alcoolică amestecată cu apă, poşircă.
SPĂTAR
418
SPĂTAR1 5. m.
(Sint.) Mare spătar, spătar mare, spătarul cel mare
1.	Comandant superior al armatei în lipsa domnitorului. 2. General de cavalerie în Principatele Române. SPĂTAR2 n.
(Exp. vb.; reg.) A tăia ploşpările şi a cârpi spătarele A fi foarte sărac.
SPÂN, ~Ă a.
(Exp. vb.) A trage nădejde ca spânul de barbă A spera în împlinirea unor dorinţe nerealizabile. (Exp. av.) Când va face spânul barbă Niciodată. SPÂNZURA vb.
(Exp. vb.) A-i spânzura (cuiva) maţele de foame A fi foarte flămând.
(Exp. vb.; pop.) A spânzura (cuiva) lingurile de (sau la) brâu (sau gât) A nu da mâncare (celui care vine târziu la masă).
(Exp. vb.) A tăia şi a spânzura A abuza de puterea sau de autoritatea sa.
(Exp. vb.; fam.) A spânzura banii A cheltui fară rost. SPECTACOL 5. n.
(Loc. av.; înv.) în spectacol în văzul lumii.
(Exp. vb.) A (se) da (în) spectacol 1. A atrage atenţia, printr-o purtare nepotrivită. 2. A se face de râs. SPECTR4L, ~Ă a.
(Sint.) Analiză spectrală Metodă cu care se stabileşte precis compoziţia unui corp, analizându-se spectrul emis de acel corp.
(Sint.) Linie spectrală 1. Imagine a fantei de intrare a unui spectroscop, care apare sub forma unei dungi de o anumită culoare. 2. Radiaţie electromagnetică, de o anumită lungime de undă, produsă printr-o tranziţie între două niveluri energetice diferite. (Sint.) Instrument spectral Instrument optic folosit pentru a obţine descompunerea unei radiaţii electromagnetice compuse în radiaţiile monocromatice componente.
SPECTRU s. n.
(Sint.; înv.) Spectru prismatic Imagine a spectrului care se formează pe peretele unei camere obscure, pe o hârtie albă etc.
(Sint.) Spectru {de raze sau de radiaţie) X Spectru al radiaţiilor electromagnetice cu frecvenţe mai înalte decât cele ale radiaţiilor ultraviolete.
(Sint.) Spectru atomic Spectru caracteristic unei anumite specii atomice care se obţine prin tranziţii ale atomilor în atomii elementelor.
(Sint.) Spectru molecular Spectru creat prin tranziţii între nivelurile energetice ale moleculelor care se află în stare liberă.
(Sint.) Spectru acustic, spectru sonor Ansamblu al amplitudinilor componentelor armonice ale unui sunet.
(Sint.; Geol.) Spectru floristic, spectru biologic Raport cantitativ, exprimat în procente, dintre familiile de plante care alcătuiesc flora unui teritoriu oarecare. SP£LCĂ s.f (Exp. vb.) A (se) găti spelcă A (se) dichisi în mod deosebit.
(Exp. vb.; rar) A luci spelcă A fi dichisit. SPER//NŢĂ s. fi (Loc. pp.) în (sau cu) speranţa (de sau a..., întru..., a ceva...) în (sau cu) credinţa într-o reuşită.
(Exp. vb.) A avea speranţe (sau speranţă că...), a trage speranţă că... A spera (că...).
(Exp. vb.) A da speranţă (sau speranţe), (înv.) a ridica toată speranţa (cuiva) A face să spere. (Exp. vb.) A(-şi) pune (toată) speranţa sau speranţele ori (mari) speranţe în (cineva sau ceva) A spera în sprijin, în ajutor de la..., a se încrede în..., a se bizui (pe cineva sau ceva).
(Exp. vb.) în (ori cu) speranţa (sau speranţă) că... Sperând că...
SPER^RE 5. /
(Exp. vb.; înv.) în sperarea de... în speranţa că... (Exp. vb.) A păstra sperarea de... A spera.
(Exp. vb.) A da (cuiva) sperări A face (pe cineva) să spere.
(Exp. vb.) A(-şi) pune sperările în (cineva sau ceva) A spera.
SPERL4 vb.
(Exp. vb.) A-şi speria sau a(-i) speria (cuiva)
somnul A rămâne (sau a face să rămână) treaz. (Exp. vb.; reg.) A-şi speria foamea A mânca puţin pentru a-şi astâmpăra foamea.
(Exp. vb.; sprs.) A speria boalele A îndepărta prin descântece bolile.
(Exp. a.; pop.) De speriat Ieşit din comun, nemaipomenit.
(Exp. vb.; înv.) A (se) speria mintea ori minţile sau ochii cuiva A (se) minuna.
SPERL4T1 j. n.
(Loc. vb.) A (se) umple de speriat (ori de sperieţi)
A (se) îngrozi.
(Loc. vb.) A băga (sau a vârî pe cineva) în sperieţi (sau în toţi sperieţii ori în speriate) A speria rău (pe cineva).
(Loc. a.; sprs.) De speriat 1. Care produce frica bolnăvicioasă. 2. (D. descântece) Care vindecă sperietura.
419
SPIŢERiE
SPERIAT2, ~Ă a.
(Exp. a.) Speriat de bombe Foarte speriat. SPERIETURĂ s/
(Exp. vb.) A trage o sperietură A fi cuprins de spaimă.
SPET7T s. n.
(Loc. av.) Pe spetite Din răsputeri.
SPEŢĂ j./
(Loc. a.; loc. av.) în speţă 1. Despre care e vorba.
2.	în cazul de faţă.
SPEZE s.fpl (Loc. pp.) Pe spezele (cuiva) 1. Pe cheltuiala cuiva.
2.	în sarcina cuiva.
SPIC s. n.
(Loc. a.; reg.) în spic 1. (D. graminee) Care a format spice. 2. (P. ex.) Aflat în plină dezvoltare, înspicat.
3.	Cu formă de spic.
(Loc. vb.) A da (în) spic, a face (ori a scoate, reg. a ieşi, a slobozi) spic(ul) (D. graminee) A se înspica. SPIN 5. m.
(Exp. vb.) A sta (sau a şedea, rar a aştepta) (ca) pe
(nişte) spini 1. A fi foarte neliniştit, a sta ca pe ace.
2.	A nu mai avea răbdare, a sta ca pe ace. 3. A fi grăbit (să plece).
(Exp. vb.) A fî (sau a sta) ca un spin în ochii sau în inima, rar în coasta cuiva 1. A nu (mai) fi pe placul cuiva. 2. A constitui o prezenţă neplăcută pentru cineva. 3. A incomoda pe cineva.
(Exp. vb.) A scoate spinul din uşă A scăpa de o mare grijă.
(Exp. vb.) A aduce (cuiva) spin în coastă A aduce pe cineva care constituie o prezenţă neplăcută. (Exp. vb.; rar) A călca (ca) pe spini A păşi încet şi nesigur.
(Exp. vb.; reg.) A-i scoate (cuiva) spinul din picior (sau din călcâi) A scăpa (pe cineva) de un necaz. (Exp. vb.; reg.) A afla spini în coleşă A căuta defecte unde nu sunt.
SPINARE s.f.
(Exp. vb.) A lua, a purta, a căra etc., în (sau la) spinare, cu spinarea A lua, a purta, a căra pe spate. (Loc. av.; loc. pp.) în spinare(a) (cuiva) 1. în obligativitate^) (cuiva). 2. (înv.) în atenţie(a) (cuiva).
3.	în responsabilitate(a) (cuiva). 4. în (de)favoarea.
5.	Pe seama.
(Exp. vb.; exp. pp.) (A trăi) pe (sau în) spinarea
cuiva 1. (A trăi) din mijloace băneşti provenite de la..., pe cheltuiala cuiva, pe seama cuiva, pe socoteala cuiva.
(Exp.; înv.) A avea pe cineva la spinare A avea sprijin foarte puternic.
(Exp. vb.; fam.) A sta în spinare(a) (cuiva), a avea (sau a purta) pe cineva în spinare A deranja pe cineva cu prezenţa.
(Exp. vb.; pop.) A duce (sau a purta) pe cineva în spinare A întreţine pe cineva.
(Exp. vb.; pfm.) A(-i) duce (cuiva) ceva în spinare A munci foarte mult (pentru cineva) făcând totul singur.
(Exp. vb.; fam.) A-şi îndoi spinarea 1. A nu avea personalitate. 2. A fi servil. 3. A fi laş.
(Exp. vb.; pfm.) A(-şi) lua picioarele (tălpile, călcâiele sau, reg., drumul) la spinare A pomi la drum. (Exp. vb.; pfm.) A(-şi) pune coada pe (sau la) spinare 1. A pleca pe neaşteptate. 2. A lăsa ceva neterminat.
(Loc. vb.; pfm.) A pune spinarea A ajuta.
(Exp. vb.; reg.) A face (cuiva) spinarea tobă Abate (pe cineva).
(Loc. vb.; înv.) A da spinare A se întoarce cu spatele.
(Exp. vb.; pfm.) A fi cu (sau a avea) casa în spinare ca melcul 1. A nu avea domiciliu stabil. 2. A se muta mereu.
SP/RIT s. n.
(Sint.; Bis.) Sfântul spirit, (îrg.) spiritul sfânt Una dintre ipostazele trinităţii divine creştine, Sfântul Duh. (Sint.; Bis.) Spirit ceresc (sau bun, sfânt) înger. (Sint.; Bis.) Spirit necurat (sau rău, al răului, al întunericului, împieliţat) Diavol.
(Loc. vb.; înv.) A-şi da spiritul A muri.
(Loc. a.) De (sau, înv., cu) spirit 1. (D. oameni) Spiritual, glumeţ. 2. (D. cuvinte) Care exprimă inteligenţă şi umor.
(Sint.) Spirit de clasă Conştiinţă a apartenenţei la o anumită clasă socială.
(Sint.) Spirit de echipă (sau de grup, de castă, de tabără, de turmă etc.) Tendinţă de a acţiona conform cu principiile şi interesele unui grup din care faci parte.
(Loc. av.) în (acest sau acelaşi) spirit 1. în (acest sau acelaşi) mod. 2. Ţinând seama de...
(Loc. pp.) în spiritul... (cuiva sau a ceva) După concepţiile, regulile etc. cuiva sau a ceva. SPIŢER/E s.f.
(Exp. vb.; reg.) A vinde ca la spiţărie 1. A vinde foarte scump. 2. A vinde fară tocmeală. 3. A vinde în cantităţi foarte mici, măsurate atent.
SPL7NĂ
420
SPL7NĂ s.f
(Loc. a.; pop.) Fără splină 1. (D. animale) Care este rezistent la fugă. 2. Care nu oboseşte.
(Exp. vb.; pop.) Ai se pune (cuiva) splina A simţi dureri acute în regiunea splinei, de obicei din cauza unui efort fizic.
SPONCĂ s.f (Exp. vb.; pop.) A sta (ca) pe sponci 1. A fi grăbit.
2.	A fi nerăbdător.
(Loc. a.; loc. av.; pfm.) Pe sponci 1. în cantitate mică, puţin. 2. Pe terminate.
(Exp. vb.; pfm.) A trăi pe sponci A se mulţumi cu puţin.
SPOR s. n.
(Loc. a.; loc. av.) Cu spor 1. Cu mare randament.
2.	Rapid.
(Loc. a.; loc. av.) Fără spor 1. Fără randament.
2.	încet. 3. Puţin. 4. (P. ex.) Fără un rezultat favorabil. (Loc. av.; înv.) In spor Progresiv.
(Exp. vb.) A avea spor A realiza mult în timp scurt. (Exp. vb.) A lua (cuiva) sporul 1. A împiedica pe cineva să progreseze. 2. A aduce (cuiva) ghinion. (Exp. vb.; sprs.) A lua sporul vacilor A provoca sterilitate la vaci, prin vrăji.
(Exp. vb.) A face (sau a da) spor 1. A progresa.
2.	A prospera.
(Exp. vb.; pop.) A avea (sau a da ori a prinde etc.) spor la vorbă (sau la limbă) 1. A vorbi mult, afle-cări. 2. (Pop.) A fi bine dispus.
SPORNIC, ~Ă a.
(Exp. vb.; îrg.) Spornic la vorbă (sau la cuvânt, ori cu limbă spornică) Vorbăreţ.
SPRÂNCEANĂ s.f.
(Exp. vb.; loc. av.) A se uita, a pândi etc. pe sub sprâncene 1. (A se uita) pe furiş. 2. (A se uita) cu neîncredere.
(Exp. vb.; exp. av.) (A aşeza, a purta, a pune) pe (o) sprânceană (D. şepci, pălării) (A pune) pe o parte a capului, ştrengăreşte.
(Exp. vb.) A alege pe (sau după) sprânceană A alege ce este mai bun, mai preţios etc.
(Exp. vb.) A fî cu ochi şi (cu) sprâncene A fi prea evident pentru a fi negat. 2. (Spec.; d. boala unei fete) (Este) însărcinată.
(Exp. vb.; reg.) A face cu sprânceana A face semn cuiva ridicând sprânceana.
SPRÂNCENAT, ~Ă a.
(Exp. vb.; gmţ.) Călătorie sprâncenată! Urare prin care se exprimă lipsa de regret la plecarea cuiva.
SPR/JIN 5 n.
(Loc. av.; înv.) în sprijin Ca argument.
(Loc. pp.) în sprijinul... Pentru susţinerea, argumentarea etc. unui fapt.
(Exp. vb.) A da sprijinul, a veni în sprijinul cuiva
A sprijini.
SPR7NTEN, ~Ă a., av.
(Exp. vb.; fam.) A fi sprinten la minte (sau a avea minte sprintenă) A fi inteligent.
SPRINŢAR, ~Ă a.
(Exp. vb.; fam.) A avea minte sprinţară 1. A fi inteligent. 2. A fi pus pe glume.
SPt/LBER s. n.
(Exp. vb.; rar) A merge în spulber A merge spre distrugere.
SPUMA s.f.
(Exp. vb.) A face spume la gură 1. (D. oameni, animale) A saliva abundent (de poftă, de boală, de furie etc.), a spumega, (reg.) a face spumar la gură.
2.	(Fig.; d. oameni, mulţimi etc.) A se înfuria peste măsură, a se dezlănţui.
SPUNE vb.
(Exp. vb.) Ce să spun...! 1. Nu sunt de acord. 2. Nu prea cred! 3. Mare lucru!
(Exp. vb.; fam.) Nu mai spune! (sau ce spui!) 1. E
de mirare! 2. Nu prea cred!
(Exp. vb.; fam.) Mai spune ceva! Cele relatate nu pot fi răsturnate de niciun argument.
(Exp. vb.; pop.) A spune din (sau de la) inimă, de la ficaţi A se exprima cu multă participare şi amărăciune.
(Exp. vb.; pop.) A spune drept ca funia în sac
A minţi.
(Exp. vb.; pop.) A-i spune cuiva inima A presimţi-(Exp. vb.) A-şi spune cuvântul 1. A-şi exprima părerea în legătură cu ceva. 2. A-şi arăta efectele.
3.	A avea un anumit rezultat.
(Exp. vb.) A-i spune cuiva una şi bună 1. A-i c0" munica cuiva ceva surprinzător. 2. A-i repeta mereu acelaşi lucru.
(Exp. vb.) A-i spune (cuiva) una 1. A-i spune cuiva cu curaj un adevăr neplăcut. 2. A certa pe cineva. (Exp. vb.; pfm.) A spune (câte) verzi şi uscate (sau moşi pe groşi, vrute şi nevrute, gogoşi, braşoave, cai verzi pe pereţi, câte şi mai multe) 1. A vrăgi. 2. A minţi.
(Exp. vb.; pfm.) A (o) spune şi morţilor (sau şi morţi) A trece printr-o spaimă foarte mare, printr-0 situaţie foarte dificilă.
421
STA
(Exp. vb.) A spune lucrurilor pe nume A se exprima direct, fară menajamente.
(Exp. vb.; pfm.) Să nu-mi mai spui (pe nume)
dacă... 1. Garantez pentru adevărul celor afirmate.
2.	Garantez că îmi voi ţine promisiunea.
SPURCA vb.
(Exp. vb.; înv.) A spurca patul A avea relaţii sexuale cu rude apropiate.
(Exp. vb.) Spurcă miercuri 1. Nu ţine post. 2. Este păgân.
(Exp. vb.; pop.) Nici nu spurcă pe lângăs== Nici nu seamănă cu...
(Loc. vb.) A o spurca 1. A eşua într-o acţiune. 2. A fugi.
SPURCAT1 ^ n.
(Loc. vb.) A-l trece pe cineva spurcatul A face pe el. SPURCAT2, ~Ă a.
(Exp. vb.; exp. a.; pop.) (A fi) fiere spurcată (A fi) om rău.
(Exp. vb.) A vorbi curate şi spurcate A pălăvrăgi. (Sint.; reg.) Spurcatul ăl mic Lupul.
(Sint.; reg.) Spurcatul ăl mare Ursul.
(Exp. vb.) A fi spurcat la gură, a avea o gură spurcată A vorbi trivial.
(Exp. vb.; îvp.) A fi liftă spurcată (sau de naţie spurcată) 1. A fî de altă religie decât cea ortodoxă.
2.	A fi om rău.
SPC7ZĂ s.f.
(Exp. vb.; înv.) A-şi băga mâinile în spuză A risca. (Exp. vb.; reg.) A da cu spuză (ori cu cenuşă) după cineva A scăpa de cineva antipatic.
(Exp. vb.) Tras prin spuză Foarte slab.
(Exp. vb.) A fi cu spuza-n buză A fî sărac.
(Exp. vb.) Parcă a dat cu capul prin spuză Este neîngrijit sau trist.
(Exp. vb.) A da cu spuză şi a lua cenuşă A da un
lucru de valoare pe un lucru lipsit de valoare.
STA vb.
(Exp. vb.) Stai, că trag! Formulă prin care cineva este somat să rămână pe loc.
(Exp. vb.) A-i sta (cuiva) în gât 1. (D. alimente) A-i rămâne blocat în gât, putând provoca moartea.
2.	(Fig.) A nu se putea bucura de ceva. 3. (Fig.) A constitui un obstacol în calea cuiva zădămicindu-i proiectele. 4. (P. ex.) A deranja.
(Exp. vb.; reg.) A sta în Ioc (de cineva) A fi împiedicat de la o acţiune.
(Exp. vb.; fam.) Ia (sau, reg., ian, apoi) stai oleacă (sau puţin, puţintel, un pic, cu binişorul), stai, frate (sau frăţioare, bre, mă) Nu te grăbi.
(Exp. vb.) Stai (sau staţi) să-ţi (sau să vă) explic (sau să vezi, să vedeţi, ori să-ţi, să vă spun) Lasă (lăsaţi-mă) să-ţi (să vă) explic.
(Exp. vb.) A-i sta (cuiva) sângele în vine A încremeni de frică.
(Exp. vb.) A nu-i mai sta (cuiva) gura 1. A vorbi întruna. 2. A plânge întruna.
(Loc. vb.) A sta pe loc A stagna, a nu progresa. (Exp. vb.; fam.) A nu (putea) sta locului (sau la un loc, pe loc, reg. în loc) 1. A alerga încoace şi încolo. 2. A nu avea astâmpăr.
(Exp. vb.) A sta cu cineva, a sta laolaltă (ori, înv., la un loc) (cu cineva) A convieţui.
(Exp. vb.; pop.) A sta fără (de) lege (sau necununaţi) împreună A trăi în concubinaj.
(Exp. vb.; pop.) Ce stai tu de vorbeşti? (sau spui?) E de necrezut!
(Exp. vb.; înv.; pfm.) A sta de cineva, a sta de
capul cuiva 1. A fi foarte insistent. 2. A nu lăsa pe cineva în pace până nu...
(Exp. vb.) A sta a... (sau, înv., de..., pe...) (D. vreme, anotimpuri) A da semne de...
(Loc. vb.; înv.) A sta frunte 1. A înfrunta. 2. A conduce.
(Loc, vb.) A sta grămadă (sau roi) (la un loc) A se
îngrămădi.
(Exp. vb.) A sta piatră (sau ţeapăn, înfipt în pământ) A se ţine drept, nemişcat şi cu înfăţişare provocatoare.
(Exp. vb.) A sta cu mâna (sau cu mâinile, cu braţele) în sân (ori în şolduri, în brâu, legate) sau cu braţele încrucişate (sau cruciş) (la piept) 1. A fî
inactiv. 2. A nu lua nicio măsură.
(Exp. vb.) A sta cu sabia în mână A fi gata de atac sau de apărare.
(Exp. vb.) De-abia stă de... (somn, oboseală etc.) Nu mai poate de... (somn, oboseală etc.).
(Loc. vb.) A sta călare (sau pe cal, pe cămilă etc. călare) A călări.
(Loc. vb.) A sta în (sau la) pat A zăcea, a boli. (Exp. vb.) A sta (ca) pe ace (sau cărbuni, cuţite, cuie, ghimpi, jar, foc, spini etc.) 1. A nu mai avea răbdare. 2. A se nelinişti. 3. A se chinui.
(Exp. vb.; pfm.) A sta (cu curul sau cu fundul) în două luntri (ori pe două, între scaune) 1. A nu se putea hotărî. 2. A fi duplicitar.
(Exp. vb.) A sta pe tron sau în scaun A domni. (Loc. vb.) A sta (de) faţă 1. A asista. 2. (Jur.; înv.) A confrunta cu cineva. 3. A adeveri.
STA
422
(Loc. vb.) A sta la baza (sau la temelia) a ceva
A constitui fundamentul a ceva.
(Loc. vb.) A sta alături A se compara.
(Exp. vb.) A sta în faţa cuiva (D. obiective, sarcini) A trebui să fie realizat de cineva în viitorul apropiat.
(Loc. vb.) A-i sta cuiva ceva pe (sau la) inimă (ori suflet), a-i sta ceva în (ori, reg, de) cap (D. gânduri, preocupări) 1. A obseda. 2. A nelinişti.
(Exp. vb.; pop.) A-i sta (cuiva) pe limbă 1. A fî pe
punctul de a spune ceva (ce nu trebuie). 2. A nu găsi cuvântul potrivit.
(Exp. vb.; pop.) A-i sta (cuiva) în minte A fi clar (pentru cineva), a înţelege.
(Exp. vb.) A sta înainte(a) (cuiva) (sau a-i sta cuiva în faţă) 1. A se afla la mică distanţă în faţa cuiva, privindu-1, vorbindu-i etc. 2. (înv.) A servi.
3.	(înv.) A avea întâietate în... 4. A înfrunta pe cineva. 5. (înv.) A avea în atenţie. 6. (Pop.) A urma să i se întâmple.
(Exp. vb.) A-i sta înaintea ochilor A-şi aminti cu precizie, ca şi când ar vedea aievea.
(Exp. vb.; pop.) A-i (mai) sta (cuiva) capul pe umeri (sau sus) A rămâne în viaţă.
(Exp. vb.; pop.) A-i sta (cuiva) capul unde-i stau picioarele (sau tălpile) A fi decapitat.
(Exp. vb.; pop.) A sta pe ouă (D. păsări) A cloci. (Loc. vb.) A-i sta (cuiva) împotrivă (sau, înv., înainte), (înv.) a sta faţă asupra (cuiva) 1. A se împotrivi. 2. A lupta împotriva...
(Loc. vb.) A sta în umbră 1. A fî modest. 2. A se ascunde.
(Loc. vb.) A sta alăturea de (sau, reg., cu) cineva ori ceva, (înv.) a sta lângă (ori cu, spre, pentru) cineva sau ceva 1. A sprijini pe cineva sau ceva.
2.	A fi partizanul cuiva.
(Loc. vb.) A-i sta (cuiva) aproape A-i fi apropiat. (Loc. vb.) A sta deoparte (sau departe, la o parte)
1.	A se ţine în rezervă. 2. A nu interveni. 3. A se complăcea în izolare.
(Loc. vb.; fam.) A sta pe (sau la, în) locul său 1. A se găsi la locul obişnuit, stabilit. 2. A păstra măsura. (Loc. vb.; fam.) A-i sta cuiva pe cap 1. A incomoda pe cineva prin prezenţa sau prin purtarea sa.
2.	A plictisi pe cineva cu insistenţele.
(Loc. vb.; înv.) A-1 sta (pe cineva) înaintea (cuiva) A aduce pe cineva înaintea cuiva.
(Exp. vb.; înv.) A sta la un loc cu cineva A convieţui.
(Exp. vb.; pop.) A sta sub căciula cuiva A nu avea locuinţă.
(Loc. vb.) A sta în extaz A se extazia.
(Exp. vb.) A sta la (sau, pop., de) pândă (ori, pop., în priveghere) A pândi.
(Exp. vb.) A sta de pază (sau de strajă, de planton), (înv.) a sta strajă A păzi.
(Exp. vb.) A sta la (sau, reg., de) sfat 1. A se sfătui.
2.	(P. gn.) A vorbi.
(Exp. vb.) A sta la taifas A tăifasui.
(Loc. vb.) A sta în cumpănă (sau, înv., în frângere)
1.	A ezita. 2. A se cumpăni.
(Loc. vb.) A sta la îndoială A se îndoi.
(Loc. vb.) A sta mărturie A mărturisi.
(Loc. vb.) A sta chezăşie A garanta.
(Loc. vb.) A sta la (bună) învoială A se învoi. (Loc. vb.) A sta pavăză A apăra.
(Loc. vb.; pop.) A sta în petrecere A petrece. (Loc. vb.; reg.) A sta la (sau în) priveghi A priveghea.
(Loc. vb.; înv.) A sta cu capul A insista.
(Loc. vb.; înv.) A sta cu război asupra cuiva
A ataca (pe cineva).
(Loc. vb.; înv.) A sta în pieliţă A se întrupa.
(Loc. vb.; înv.) A sta întru el A se concentra. (Loc. vb.; înv.) A-şi sta în simţiri A-şi reveni (din leşin).
(Exp. vb.) A sta (mai, foarte etc.) bine (sau frumos ori rău, prost etc.) A se afla într-o situaţie bună (sau rea).
(Exp. vb.) A sta bine (sau rău) cu cineva A fi în
relaţii bune (sau rele) cu cineva.
(Exp. vb.) Cum stai (cu...)? în ce situaţie eşti (cu...)?
(Loc. vb.) A-i sta cuiva în fire (să...), a sta în firea cuiva să... A fî caracteristic pentru cineva (să...)-(Exp. vb.) A sta (dus sau pierdut, rar ca) pe on, pop., la, înv., în gânduri (sau, reg., în gând) A fî preocupat de gânduri.
(Exp. vb.; pop.) A sta pe cugete 1. A se frământa neştiind ce hotătâre să ia. 2. (P. ex.) A ezita.
(Exp. vb.; pop.) A sta din belşug A fi îndestulat. (Exp. vb.; fam.) A-i sta capul (sau firea, gândul, gândurile) la ceva (sau la cineva) A se gândi m mod insistent numai la ceva, la cineva.
(Exp. vb.; înv.) A sta la cuvânt(ul) dat A se ţine de cuvânt.
(Exp. vb.; înv.) A sta tare (sau, înv., vârtos) pentru ceva (sau cineva) A fi neclintit.
423
STAŢIE
(Exp. vb.) A(-i) sta (cuiva) bine (sau frumos, admirabil ori rău, prost etc.) 1. A (nu) i se potrivi ceva. 2. A (nu) fi aşa cum se cuvine.
STABIL/ vb.
(Exp. vb.) A stabili legătura (sau legături) cu cineva A comunica cu cineva.
STAMBĂ s.f.
(Loc. vb.; înv.) A da în (sau, pop., prin, înv. pe, la) stambă A face cunoscut, a populariza.
(Loc. vb.; pfm.) A (se) da în stambă A (se) face de râs.
STAMBOALĂ s.f.
(Loc. av.; îrg.) Cu stamboala Din belşug. STAMPĂ s.f.
(Exp. vb.; fam.) A fi la fel cu stampa A fi conform modelului.
STANĂ s.f.
(Exp. vb.) A fi (sau a sta, a rămâne) ca (ori ca o) stană (de piatră) A fi (sau a sta, a rămâne) neclintit, încremenit (ca urmare a unei emoţii puternice). STARE s.f.
(Loc. av.; înv.) Fără (de) stare Neîncetat.
(Sint.; Med.) Perioadă de stare Fază în care o boală, declarată cu câtva timp înainte, îşi opreşte evoluţia. (Exp. vb.) A nu mai avea stare (îrg. şi alinare sau, reg., şi aşezare) sau, reg., a nu-1 mai prinde starea ori a nu-şi afla stare (şi alinare) A nu avea astâmpăr, linişte.
(Loc. av.; înv.) A fi în stare sau (înv.) a veni în stare (ca) să... A fi capabil să...
(Exp. vb.) A aduce (sau a pune) în stare (ca) să...
1.	A face capabil să... 2. A determina să...
(Loc. vb.) A se pune în stare (de) a... A se pregăti în vederea...
(Exp. vb.; reg.) A fi în stare (binecuvântată) (sau în starea darului) (D. femei) A fi gravidă.
(Sint.) Stare de spirit 1. Dispoziţie sufletească. 2. (P. ex.) Mentalitate.
(Sint.) Stare materială Situaţie materială.
(Loc. a.) Cu (sau, reg., în) stare (bună) (ori, reg., frumoasă) 1. (D. oameni) Care are o situaţie materială bună. 2. (P. ex.) Bogat.
START 5. n.
(Sint.) Stare de start Totalitatea manifestărilor (tahicardie, hipertensiune, emoţii etc.) datorate excitaţiei neurofuncţionale condiţionate de începerea unei probe sportive.
(Exp. vb.) A da startul A da semnalul de plecare (într-o întrecere sportivă).
(Exp. vb.) A lua startul 1. A pomi într-o întrecere sportivă. 2. A pomi într-o acţiune (cu un anumit scop). (Exp. vb.) A se prezenta la start A lua parte la o întrecere sportivă.
STAT1 5. n.
(Sint.) Examen de start Examen după absolvirea unei instituţii de învăţământ superior, în vederea obţinerii diplomei, examen de licenţă.
(Loc. a.) De stat Oficial.
(Sint.) Stat de funcţii (sau de organizare, de perso-naP) Tabel în care sunt menţionate posturile necesare unei întreprinderi, unei instituţii etc.
(Sint.) Stat de plată (sau de salarii, înv. de lefi) Tabel în care sunt înscrise drepturile băneşti pe care o întreprindere, o instituţie etc. le achită angajaţilor sau colaboratorilor.
STAT2 5. n.
(Loc. vb.; pop.) A-i ieşi (cuiva) cu statul A i se
împlini (cuiva termenul).
(Loc. vb.; înv.) A sosi la vârsta de stat A ajunge la maturitate.
(Loc. vb.; înv.) A fi în stat A fi în stare.
(Loc. vb.; înv.) A pune în stat A aduce în stare. STATIVE s.f.pl.
(Exp. vb.) A pune pânza în stative (cu cineva) A se asocia (cu cineva).
STATORNIC, ~Ă a.
(Exp. vb.) A fi statornic la vorbă A se ţine de cuvânt.
STATUIE s.f.
(Exp. vb.; fam.) A ridica (cuiva) (o) statuie 1. A arăta recunoştinţă faţă de cineva. 2. A aduce cuiva laude exagerate.
(Exp. vb.; fam.; ir.) Meriţi (merită, meritaţi) (o) statuie Merită o recompensă sau laude.
STATURA s.f.
(Loc. a.; înv.) în toată statura Din cap până în picioare, în întregime.
STAŢIE s.f.
(Loc. vb.) A face (sau, înv., a ţine) staţie A staţiona. (Sint.) Staţie de distribuţie (sau de benzină) Loc special amenajat unde se desfac produse petroliere. (Sint.) Staţie automată (interplanetară) Dispozitiv releu pentru zborurile cosmice pe care navele ar putea să aterizeze, ca apoi să-şi reia zborul după anumite pregătiri şi aprovizionări prealabile.
(Sint.) Staţie de radiocomunicaţie (sau emisie-re-cepţie) Ansamblu de echipamente necesare funcţionării unui post de radiocomunicaţii.
STAUL
424
(Sint.) Staţie electrică Ansamblu de instalaţii aparţinând unui sistem energetic, care asigură modificarea unor parametri, corespunzător condiţiilor de transport şi de utilizare a energiei electrice.
(Sint.) Staţie hidrometrică Unitate de efectuare a observaţiilor şi de prelucrare a datelor hidrologice. (Sint.) Staţie meteorologică Unitate în care se fac observaţii directe asupra fenomenelor şi elementelor meteorologice.
(Sint.) Staţie spaţială (sau cosmică) Satelit artificial care se plasează pe o orbită geostaţionară şi care poate fî utilizat ca laborator şi observator sau ca rampă de lansare.
STAUL 5. n.
(Exp. vb.) A închide lupul în staulul oilor A încredinţa cuiva o treabă în care poate face mult rău. (Exp. vb.) A da în staul A mâna oile la muls.
STA VĂR 5. n.
(Loc. av.) De stavăr Temeinic.
(Exp. vb.) A fl om de stavăr 1. A fi om pe care te poţi bizui. 2. A fi om cumsecade.
STAVILĂ s.f.
(Exp. vb.) Fără stavilă Nestăvilit.
(Exp. vb.) A (se) pune (sau a face, a se face, a ridica) (o) stavilă A stăvili.
(Exp. vb.) A pune stavilă gurii 1. A-şi impune tăcere. 2. A se abţine să spună ceva.
STĂPÂN, ~Ă 5. m.f.
(Exp. vb.) A fî sau a da, a intra, a (se) băga la stăpân 1. A (se) angaja în slujba cuiva. 2. A-şi crea obligaţii, a ajunge (fară să vrea) la bunul plac al cuiva. (Exp. vb.) A se face stăpân (pe cineva) A lua ceva în posesiune (în mod abuziv).
(Exp. vb.) A lăsa (pe cineva) stăpân (pe ceva) A ceda sau a dărui (cuiva ceva).
(Exp. vb.; reg.) A fî stăpân să... A avea voie. (Exp. vb.) A fi stăpân în casa lui (sau la el în casă ori la el acasă) 1. A face tot ceea ce doreşte în propria gospodărie sau familie. 2. A avea toate drepturile, a proceda după bunul plac.
(Exp. vb.) A fî stăpân pe sine (sau pe mine, pe tine, pe el etc.) A fi în stare să-şi înfrâneze pornirile, sentimentele etc.
STĂPÂN/RE f.
(Exp. vb.) A pune sau a lua, rar a prinde în (ori, înv., întru) stăpânire ceva sau pe cineva 1. A deveni proprietar, stăpân (prin mijloace abuzive). 2. A supune unei influenţe, unei presiuni etc. 3. A ţine sub puterea sa, a poseda, a stăpâni, a subjuga.
(Loc. vb.) A lua în stăpânire A ocupa.
STĂROSTiE s.f.
(Exp. vb.; loc. av.) A merge, a se duce etc. în stă-rostie A se duce în peţit.
STĂRU/NŢĂ 5. /
(Loc. av.) Cu stăruinţă Perseverent. STĂTĂTOR, -OARE a.
(Sint.; înv.) Stătător înainte Conducător.
(Sint.) Piatră stătătoare Piatra de jos a morii, deasupra căreia se roteşte alergătoarea.
(Sint.; reg.) Stătător bun Girant.
(Sint. reg.) Vinchi, stătător Colţar (la tâmplărie). (Loc. a.; înv.) Stătător la cuvânt Care îşi ţine cuvântul dat.
STÂLP m.
(Sint.) Stâlp de telegraf (sau de telefon, electric etc.) Fiecare dintre stâlpii aşezaţi la o anumită distanţă unul de altul, de care sunt fixate firele telegrafice, telefonice, electrice etc.
(Sint.) Stâlp de cafenea (sau de cabaret) Persoană care-şi iroseşte viaţa în localuri.
(Sint.; reg.) Stâlp de strugur Ciorchine de strugure. (Exp. vb.) A fi (ori a sta sau a rămâne) stâlp (de cremene ori de piatră) A fi (ori a sta sau a rămâne) pironit, împietrit (de spaimă, de mirare etc.)
(Sint.; reg.) Stâlp pentru găleţi Prepeleac la stână. (Sint.) Stâlpul casei (sau al familiei) Capul familiei. (Sint.; înv.) Stâlpul dughenei Proprietar al unei du-ghene.
STÂLPARE s.f.
(Exp. vb.; înv.) A(-i) da (cuiva) stâlparea A(-i) acorda (cuiva) locul cuvenit.
STANĂ s.f.
(Loc. av.; reg.) La spartul stânii 1. La sfârşitul activităţii. 2. La sfârşitul negocierii unui acord. (Exp. vb.) A închide lupul în stână A-şi aduce duşmanii în casă.
(Sint.; reg.) Stâna foilor (sau a brânzii) încăpere la stână în care se păstrează laptele şi preparatele din lapte.
(Exp. vb.) A avea o stână de copii A avea mulţi copii.
(Exp. vb.) A da stâna pe una (sau pe o oaie) A face un schimb neavantajos.
STÂNCĂ s.f (Loc. a.) De stâncă 1. Puternic. 2. Indiferent. 3. Rece. (Exp. vb.) A face (sau a sta) stâncă A împietri. (Exp. vb.) A merge, a sări, a urca etc. din stânca în stâncă A merge, a sări etc. dintr-un loc (înalt) m altul.
425
STERP
STÂNG, ~Ă a.
(Exp. vb.) Să nu ştie stânga ce face dreapta Să se
păstreze discreţie absolută.
(Exp. vb.; sprs.) A călca (sau a intra, a păşi, a porni etc.) cu stângul A începe (sau a face) ceva prost, fară succes, cu ghinion.
(Loc. av.; loc. pp.) Din, în, la, pe, spre, de la (sau, îvp., de-a, înv. din a) stânga 1. Din (sau în) partea mâinii stângi. 2. Din (sau în) direcţia mâinii stângi. (Exp. vb.) A-i cânta (cuiva) cucul în stânga A-i
merge cuiva rău.
(Loc. vb.) A apuca (sau a o lua, a face) la stânga
A se îndrepta în direcţia mâinii stângi.
(Loc. vb.; arg.) A trage sau a da la stânga A ascunde. (Loc. vb.; arg.) A trage sau a da la stânga A fura. (Exp. vb.) A ţine stânga A merge pe partea stângă a unui drum.
(Exp. vb.; înv.) A fî de-a stânga A păcătui.
(Loc. a.) De stânga (D. grupări, persoane) 1. Care susţine progresul, progresist. 2. Care este apropiat de mişcarea muncitorească.
STÂRC Ivb.
(Exp. vb.; reg.) A se stârci ca un arici A fî nesociabil, morocănos.
(Exp. vb.) A i se stârci cuiva inima (de durere)
A simţi o emoţie puternică, o supărare mare etc. (Exp. vb.; reg.) A stârci (pe cineva) în bătaie A bate rău.
STÂRM/NĂ s.f.
(Exp. vb.; reg.) A avea stârmină la cineva A avea gând rău cu cineva.
STEA s.f.
(Sint.) Stea cu coadă (sau cu coamă) Cometă. (Sint.) Stea căzătoare Meteorit.
(Sint.) Steaua ciobanului Luceafărul de seară. (Sint.) Steaua serii Planeta Venus.
(Sint.) Steaua păstorilor (sau dimineţii) Luceafărul de dimineaţă.
(Sint.) Steaua porcului Aldebaran.
(Exp. vb.) A vedea stele verzi A simţi o durere insuportabilă în urma unei lovituri puternice.
(Exp. vb.) A-i sări cuiva stelele verzi A fî foarte obosit.
(Exp. vb.) A fî ca picat din stele 1. Exprimă admiraţia pentru frumuseţea unui om. 2. A fi distrat, neatent, aerian.
(Exp. vb.) A sta (a şedea, a rămâne) cu dinţii la stele Exprimă starea oamenilor leneşi (care rabdă de foame).
(Exp. vb.) A crede în steaua sa A fi optimist.
(Exp. vb.) A se naşte sub o stea norocoasă (sau rea) A (nu) avea noroc.
(Exp. vb.) Vai de steaua mea (sau a ta, a lui etc.)
1.	Am dat de belea! 2. Sunt foarte nefericit, neno-rocos.
(Sint.) Cântec de stea Colind de origine creştină cântat din prima seară a Crăciunului până în ziua de Bobotează.
(Exp. vb.) A umbla (sau a se duce etc.) cu steaua A colinda cu steaua.
(Exp. vb.) A fi (sau a avea) stea în frunte A fi (sau a se considera) superior altora prin însuşiri fizice, morale, intelectuale etc. deosebite.
STEAG 5. n.
(Exp. vb.) A duce (sau a purta) steagul A fi în fruntea unei acţiuni, a conduce, a comanda.
(Exp. vb.) A i se înălţa cuiva steagul A dobândi stimă, consideraţie, respect.
(Exp. vb.) Aînchina (sau a coborî) steagul 1. A renunţa la luptă, la acţiune etc., a capitula. 2. (Rar) A se supune. 3. (Reg.) A moţăi. 4. (Pop.) A muri. (Exp. vb.) A ridica (sau a scoate) steag alb 1. A se preda. 2. A cere pace.
(Exp. vb.) A ridica steagul revoltei (sau răscoalei) ori (rar) steag de răzvrătire A pomi o revoltă (sau o revoluţie, o luptă etc.).
(Exp. vb.) A ţine sus (sau a ridica) steagul 1. A lupta cu dârzenie. 2. (Rar) A menţine.
STEAJĂR j. n.
(Exp. vb.) A-i ajunge (sau a i se apropia sau a i se scurta) cuiva funia la (sau de) steajăr 1. A fi într-o situaţie foarte grea. 2. A fi aproape de moarte. STEAMET s. n.
(Loc. cj.) Sub steamătul că... Sub pretext că... STEMĂ s.f.
(Exp. vb.) A fî cu (sau a avea) stemă în frunte
1.	A fi norocos. 2. (Ir.) A fi de neam mare. 3. A avea calităţi deosebite.
ST£NTOR m.
(Sint.) Voce (sau glas) de stentor Voce bărbătească puternică, răsunătoare.
STERP, -EARPĂ a.
(Exp. vb.; reg.) A da (sau a călca, a aluneca, a cădea) pe sterp 1. A cădea (păşind greşit sau alunecând). 2. A intra într-o încurcătură, a o păţi.
(Exp. vb.) A călca (sau a nimeri) cu sterpul A-i merge rău, a porni cu stângul.
(Exp. vb.) A fulgera pe sterp A fulgera când este senin.
ST/CHIU
426
ST/CHIU s. sg.
(Exp. vb.; reg.) A pune stichiu 1. A ascunde un lucru.
2.	A înceta de a-1 mai folosi.
(Exp. vb.) A se pune cu stichiu (pe cineva) A stărui mult pe lângă cineva pentru a-1 determina să acţioneze într-un anumit fel.
ST/CLĂ s.f.
(Sint.) Sticlă de lampă Obiect de sticlă având partea inferioară de formă sferică şi cea superioară de formă cilindrică, alungită, folosit pentru protejarea flăcării la lămpile cu petrol.
(Exp. vb.) Nu eşti de sticlă sau ce, eşti de sticlă? împiedici vizibilitatea.
(Loc. a.) Prieten cu sticla Beţiv.
STICLITE m.
(Exp. vb.; pop.) A avea (sau a fi cu) sticleţi în (sau la) cap sau a-i cânta (cuiva) sticleţii (în cap) A avea idei extravagante, bizare, a fi nebun, a avea gărgăuni. (Exp. vb.) A-i scoate (cuiva) sticleţii din cap A face pe cineva să renunţe la ideile extravagante, bizare.
(Exp. vb.; reg.) A-şi pune colivia cu sticleţi pe
cap A se căsători.
STICL/ vb.
(Exp. vb.) A-i sticli ochii (pe undeva) A se afla undeva (departe).
(Exp. vb.) A-i sticli ochii (în cap) A fi deştept, vioi. STIGMAT s. n.
(Exp. vb.; înv.) A cădea în stigmat A fî dezonorat. STIL 5 n.
(Exp. vb.) A face stil A vorbi figurat.
(Loc. a.) De stil Care reia moda unei anumite epoci din trecut.
(Loc. a.; loc. av.) în stil mare 1. De proporţii. 2. De mare rafinament.
(Sint.) Stil vechi Socotire a timpului calendaristic după calendarul iulian, cu două săptămâni întârziat faţă de stilul nou.
(Sint.) Stil nou (sau actual) Socotire a timpului calendaristic după calendarul gregorian.
STINDARD s. n.
(Exp. vb.) A ridica stindardul revoltei (sau naţional, luptei etc.) A pomi, a declanşa o revoltă (sau
o	revoluţie, o luptă etc.).
ST7NGE vb.
(Exp. vb.; îrg.) A stinge viaţa, zilele A omorî. (Exp. vb.; îrg.) A-i stinge cuiva lumina (sau becul) A-1 ucide.
(Exp. vb.) A stinge var A turna apă peste piatra de var arsă pentru a obţine var stins.
(Exp. vb.; sprs.) A stinge cărbuni A arunca în apâ cărbunii aprinşi (rostind descântece pentru a alunga deochiul).
STIV Â s.f (Exp. vb.) A face stivă A stivui.
STOARCE vb.
(Exp. vb.; înv.) A stoarce (cuiva) ceapa (sau lămâia) în nas A înfrunta (pe cineva).
(Exp. vb.) A-şi stoarce viaţa sau a stoarce (pe cineva) de puteri (ori de vlagă) 1. A munci sau a face pe cineva să muncească din greu. 2. A depune eforturi deosebite.
(Exp. vb.; fam.) A-şi stoarce creierii (sau creierul, mintea) A se gândi intens pentru a ieşi dintr-o situaţie grea, pentru a rezolva ceva dificil etc. (Exp. vb.) A(-i) stoarce (cuiva) (un râu de, câteva) lacrimi (sau, rar, o lacrimă, plâns) A face (pe cineva) să plângă.
(Exp. vb.) A stoarce untul (sau măduva) din cineva A scoate untul (sau măduva) din cineva.
STOC s. n.
(Sint.) Stoc de siguranţă Stoc suplimentar menit să asigure alimentarea producţiei în cazul unor dereglări de aprovizionare.
(Loc. a.) în stoc 1. (D. bunuri materiale) Care este păstrat ca rezervă undeva. 2. în depozit.
(Exp. vb.) A produce pe stoc A produce fară a avea comenzi, mărfuri care riscă să nu fie cumpărate şi să rămână în depozit.
STOFĂ s.f.
(Exp. vb.) A avea stofă (de...) A avea calităţi deosebite (într-un anumit domeniu).
STOMAC <>. n.
(Exp. vb.) Pe stomacul gol înainte de a fi mâncat ceva.
(Exp. vb.; fam.) A nu avea (pe cineva) (sau a nu-i fi cineva) la stomac A nu suporta pe cineva sau ceva.
(Exp. vb.) A avea stomac de struţ A avea stomac foarte sănătos şi rezistent.
(Exp. vb.) A avea stomacul deranjat A avea diaree. (Exp. vb.) A-şi pune stomacul la cale A mânca (pe săturate).
STOP n.
(Exp. vb.; fam.) A se lăsa (sau a se pune) stopul A se opri circulaţia într-un sens prin apariţia luminii roşii la semafor.
(Exp. vb.; fam.) A fi pe stop (D. femei) A fi la ciclu-STOR/ vb.
(Exp. vb.; reg.) A i se storî cu cineva A i se uri-
427
STRĂMUTA
STRACHINĂ s.f.
(Exp. vb.; fam.) A mânca dintr-o strachină (cu cineva) A fi de aceeaşi vârstă sau de aceeaşi condiţie socială (cu cineva).
(Exp. vb.) A lua (sau a prinde, a ridica pe cineva) (ca) din strachină 1. Aprinde pe cineva uşor, fară dificultate. 2. (P. ex.) A lua pe cineva prin surprindere.
(Exp. vb.) A călca în străchini (verzi), a umbla după străchini verzi 1. A umbla după aventuri amoroase. 2. A umbla neatent, cu stângăcie.
(Exp. vb.; rar) A-i mânca cuiva din strachină A profita de ajutorul material al cuiva.
(Exp. vb.) A vedea alb în strachină A spera într-o reuşită materială, într-o îmbogăţire.
(Exp. vb.; reg.) A cădea ca musca-n strachină
1.	A nimeri undeva într-un moment nepotrivit.
2.	(P. ex.) A o păţi.
(Exp. vb.; reg.) A-i pica mucul în strachina cuiva
1.	A plictisi pe cineva cu prezenţa. 2. A cădea pe capul cuiva.
STRADĂ s.f.
(Loc. a.) De stradă 1. (D. acţiuni, manifestări, evenimente etc.) Care are loc, care se petrece pe stradă. 2. (D. îmbrăcăminte) Care se poartă pe stradă.
3.	(înv.; d. politică, d. politicieni, oratori) De calitate proastă, ieftin. 4. (D. femei) De moravuri uşoare.
5.	(D. acţiuni, manifestări, evenimente) Care antrenează o întreagă colectivitate.
(Exp. vb.) A arunca (sau a azvârli) pe cineva în stradă 1. A da pe cineva afară din (propria lui) casă. 2. (P. ex.) A lua cuiva tot ce are, a sărăci. (Exp. vb.) A bate străzile 1. A umbla în neştire.
2.	(P. ex.) A pierde timpul.
STRAJĂ s.f.
(Loc. a.) De strajă Care păzeşte.
(Loc. vb.) A fi (sau a sta, a rămâne, pop., a se pune) de strajă ori a ţine (sau a face) strajă 1. A păzi. 2. (P. ex.) A pândi.
(Exp. vb.; pop.) A(-şi) pune strajă gurii 1. A vorbi cu măsură şi prudenţă. 2. A-şi controla sau a determina pe cineva să-şi controleze vorbele. 3. (Pop.) A(-şi) pune frâu limbii.
(Exp. vb.) A-şi pune strajă ochilor 1. A-şi înfrâna dorinţa de a privi ceva. 2. A renunţa să mai privească ceva ce îi place.
(Loc. vb.; reg.) A-i fi cuiva strajă 1. A-i fi cuiva teamă, groază să facă ceva. 2. (Reg.) A nu-1 trage mima să facă un lucru greu.
(Sint .; reg.) Casa strajei Jandarmerie.
STRAMĂ 5. f.
(Exp. vb.) A nu avea stramă (pe el) A fi sărac. STRANĂ s.f.
(Sint.) Strana mare Strana din dreapta iconostasului în care stau, de obicei, cântăreţul prim şi o parte din cor.
(Loc. a.) De strană 1. (D. oameni) Care cântă sau citeşte la strană. 2. (D. cărţi) Care se citesc sau după care se cântă la strană. 3. (D. cântece, muzică) Care se cântă la strană.
(Sint.) Strană arhiereasca (sau domneasca) Jilţ in biserică, sculptat şi bogat ornamentat, în care stăteau domnitorii.
STRAT 5. n.
(Sint.; reg.) Stratul bătrân (sau căşii) Vatra casei. (Loc. vb.; îrg.) (A fi, a pune) în (sau la) stratul de moarte (ori, înv., în stratul morţii) (A fi) în agonie.
(Loc. vb.; reg.) A-l lua (pe cineva) din strat 1. A
scula (pe cineva) foarte devreme. 2. (Reg.) A-l lua (pe cineva) prin surprindere.
(Exp. vb.; reg.) A-şi face strat A-şi încropi gospodărie.
(Exp. vb.; reg.) A avea strat (bun) A moşteni avere (bună) de la părinţi.
(Exp. vb.; reg.) A-şi schimba stratul (D. femei) A se recăsători.
(Exp. vb.; reg.) A cădea pe strat (D. femei) A naşte. (Sint.; reg.) Strat de copii Placentă.
(Sint.; reg.) Strat de răsad sau de gunoi, cald Răsadniţă.
(Sint.) Strat vegetal Ansamblu natural de specii vegetale care aparţin aceluiaşi grup de forme biologice. (Sint.) Strat arabil (sau, rar, roditor) Strat de pământ care se ară şi în care plantele cultivate îşi răspândesc majoritatea rădăcinilor.
STRĂGĂL/Es /
(Exp. vb.; reg.) A-şi face picioarele străgălie şi a
o	întinde A se găti şi a pleca repede.
STRĂIN, ~Ă a., s. m.f.
(Exp. a.) Prin (sau printre, în, între) străini Departe de casă, între oameni necunoscuţi.
(Exp. a.; înv.) Străin de minte Nebun. STRĂMUTA vb.
(Exp. vb.; fam.) A i (se) strămuta (cuiva) fălcile (sau falca ori căpriorii) A lovi sau a fi lovit puternic peste obraz (scoţându-i ori ieşindu-i maxilarul din articulaţie).
(Exp. vb.) A-şi strămuta fălcile A căsca mult, tare,
I	mereu.
STRĂPL/NGE
428
STRÂPt/NGE vb.
(Exp. vb.) A străpunge frontul (sau prima linie)
A distruge într-un anumit loc linia de apărare a inamicului.
STRĂVĂL/Ş n.
(Loc. av.; reg.) De-a stăvălişul De-a rostogolul. STRÂMB, ~Ă a.
(Exp. vb.) A avea gura strâmbă A spune minciuni. (Exp. vb.) A sta (sau, reg., a şedea) strâmb şi a judeca (sau, înv., a grăi, a vorbi) drept A recunoaşte adevărul.
(Exp. vb.) A râde (sau a surâde, a zâmbi) strâmb
A râde (sau a surâde, a zâmbi) forţat, în silă, nesincer.
(Exp. vb.) A privi (sau a se uita) strâmb 1. A privi (sau a se uita) cu ciudă, urât, duşmănos. 2. (P. ex.) A nu privi cu ochi buni.
(Exp. vb.) A călca strâmb 1. A avea o comportare incorectă. 2. A aluneca pe o cale greşită.
(Loc. av.; înv.) Cu (sau, rar, pe) strâmbul 1. în mod fals. 2. Pe nedrept.
(Exp. vb.; reg.) A călca cu strâmbul A nu avea succes, a avea ghinion.
(Exp. vb.; înv.) A lua cu strâmbul A lua prin înşelătorie sau cu forţa.
(Exp. vb.; reg.) A trăi cu strâmbul A face nedreptăţi.
STRÂMBA vb.
(Exp. vb.) A-şi strâmba gâtul sau a i se strâmba cuiva gâtul A privi insistent într-o parte sau înapoi după cineva, întorcând îndelung capul.
(Exp. vb.) A strâmba cuiva gâtul A omorî pe cineva.
(Exp. vb.; reg.) A strâmba cuiva fălcile A bate pe cineva foarte tare, lovindu-1 peste obraz.
(Exp. vb.) A vorbi până i se strâmbă gura la ceafă A vorbi mult şi fară rost.
(Exp. vb.; pop.) A strâmba limba (sau gura) (la cineva) A scoate limba la cineva.
(Exp. vb.) A se strâmba de râs 1. A face mare haz.
2.	(Fam.) A se prăpădi de râs.
(Exp. vb.; reg.) A se strâmba moartea (la cineva)
1.	A fi în primejdie de moarte. 2. A muri. STRÂMT, ~Ă a.
(Loc. av.; înv.) Cu strâmt Cu (mare) greutate. (Exp. vb.) A fi strâmt la minte sau a avea mintea strâmtă A fî lipsit de inteligenţă.
(Exp. vb.; reg.) A fi prea strâmt la maţe 1. A fi pus pe ceartă. 2. A fi arţăgos.
(Exp. vb.; fam.) A prinde (pe cineva) la strâmt
1.	A profita de faptul că cineva se află în (mare) dificultate. 2. A profita de ocazie.
(Exp. vb.) A fi (sau, înv., a aduce) la largul cuiva şi la strâmtul altcuiva A se găsi (sau a ajunge) într-o situaţie avantajoasă, profitând de situaţia dezavantajoasă în care se află (sau în care a ajuns) altcineva.
STRÂMTA vb.
(Exp. vb.) A strâmta chinga pentru cineva sau a
i	se strâmta hamul (cuiva) A ţine (sau a ajunge să fie ţinut) în frâu.
STRÂNGE vb.
(Loc. vb.; pfm.) A strânge (pe cineva) cu uşa (sau în balamale, în cleşte, în chingi, în frâu etc.) 1. A strâmtora. 2. A sili.
(Exp. vb.) A strânge (pe cineva) în spate (sau de, între umeri) (de frică ori de frig) A se înfiora de frig sau de frică.
(Exp. vb.; pop.) A-1 strânge (pe cineva) opinca (sau carâmbul, cureaua etc.) A avea un (mare) necaz.
(Exp. vb.; rar) A strânge din toate părţile A încolţi. (Exp. vb.; înv.) A strânge de bani (pe cineva)
A stoarce.
(Exp. vb.) A(-i) strânge (cuiva) mâna (ori mâinile) sau a se strânge de mână A (se) prinde (puternic) (de) mâini, în semn de salut, de afecţiune, de prietenie, de recunoştinţă etc.
(Exp. vb.; înv.; fam.) A strânge (pe cineva) de gât
1.	A (se) sugruma. 2, A pedepsi pe cineva.
(Exp. vb.; pfm.) A strânge cureaua A răbda de foame. 2. A economisi.
(Exp. vb.) A strânge baierele pungii 1. A face economii. 2. A trăi modest. 3. A fi zgârcit.
(Exp. vb.) A strânge cercul în jurul cuiva A înconjura pe cineva (limitându-i libertatea de acţiune). (Exp. vb.; pfm.) A-şi strânge gura 1. A se reţine (să vorbească). 2. A tăcea din gură.
(Exp. vb.) Cât ai strânge din ochi Imediat.
(Exp. vb.) A strânge din umeri A-şi exprima nedu-merirea, nepăsarea, dispreţul, etc., prin mişcări ale umerilor.
(Exp. vb.; fam.) Mai strânge-ţi coada Nu te ames' teca în treburi care nu te privesc.
(Exp. vb.; reg.) A strânge genunchii de inima
A se restrânge material.
(Loc. vb.) A-şi strânge rândurile 1. A se repha*
2.	(P. ex.) A se uni, întărindu-şi forţele.
429
STRIGA
(Exp. vb.) A se strânge în sine sau, rar, în pielea lui A deveni puţin comunicativ.
(Exp. vb.) A i se strânge (sau a-i strânge cuiva)
inima (sau, rar, sufletul) A simţi nelinişte, îngrijorare, emoţie etc.
(Exp. vb.) A strânge şurubul A folosi mijloace (abuzive) de constrângere.
(Loc. vb.) A strânge (într-un) mănunchi ceva
A înmănunchea.
(Exp. vb.) A strânge patul (sau aşternutul) A pune în ordine aşternutul, a face patul.
(Exp. vb.) A strânge bani albi pentru zile negre A fi (foarte) chibzuit şi econom.
(Exp. vb.) A se strânge ca (săracii) la mort (sau la pomană) sau ca lupii la hoit A alerga după un câştig nemuncit.
(Exp. vb.) A (se) strânge de pe drumuri sau (pe) acasă 1. A nu mai fi hoinar, stabilindu-se într-un loc. 2. A sta acasă. 3. A (se) face om aşezat.
(Exp. vb.) A nu-şi (mai) strânge picioarele (de pe drumuri) A umbla foarte mult.
(Exp. vb.) A-şi strânge lioarba (sau buzişoarele) acasă A tăcea.
(Exp. vb.) A se strânge laolaltă A se căsători. (Exp. vb.) A (se) strânge în jurul cuiva A (se) mobiliza la ceva.
(Exp. vb.) A strânge (cineva) oaste (sau oştire, armată etc.) (asupra cuiva) A (se) mobiliza.
(Exp. vb.) A-l strânge Dumnezeu (sau moartea) pe cineva A muri.
STRÂNS, ~Ă a.
(Exp. vb.) (A fi) cu mâna strânsă sau strâns la mână (ori la chimir) sau mână strânsă 1. (A fi) socotit la bani, econom. 2. (P. ex.) A fi zgârcit. (Exp. vb.; loc. a.) (A fi) cu inima strânsă (sau cu sufletul strâns) (A fî) stăpânit de o emoţie puternică, de o stare de tensiune nervoasă, de nelinişte etc. (Loc. vb.) A face strânsa (cu cineva) A convieţui (cu cineva) într-o căsnicie.
(Exp. vb.; înv.) (A fi) strâns la vorbe (A fi) zgârcit la vorbă.
STRÂNSO/IRE 5 /
(Exp. vb.; reg.) A lua la strânsori pe cineva A lua
pe cineva din scurt.
(Sint.) Strânsoare de mână Salut.
(Sint.; rar) Stânsoare de inimă Nelinişte. STREAŞINĂ s.f.
(Exp. vb.) A-şi pune sau a(-şi) duce mâna (sau palma) streaşină la ochi A-şi pune mâna ca o apărătoare împotriva soarelui, pentru a vedea mai bine.
(Exp. vb.; reg.) A-i curge (cuiva) streşinile A-i curge nasul.
STRECHE s.f.
(Exp. vb.) A da (sau a lovi) strechea în cineva sau a fugi ca (apucat) de streche 1. (D. animale) A fi atacat de streche. 2. (D. oameni) A da semne de nelinişte. 3. (Spec.) A fugi orbeşte, fară motiv aparent.
STREPETE s. m.
(Loc. vb.; reg.) A merge (sau a lucra) în strepete (sau în strepeţi) A merge (sau a lucra) foarte repede, a-i da zor.
STRICA vb.
(Exp. vb.; fam.) A strica căruţa (sau sita, calimera cu cineva) A rupe relaţiile de prietenie sau de colaborare.
(Exp. vb.) A se strica căruţa la mijlocul drumului A întâmpina piedici când eşti încă departe de ţintă.
(Exp. vb.) A strica (sau a împuţi) brânza (cu cineva) A rupe prietenia (cu cineva).
(Exp. vb.) A se strica de râs A râde foarte tare, a face mare haz de cineva sau de ceva.
(Exp. vb.) A i (se) strica cuiva mintea sau a (se) strica la cap A-şi pierde judecata.
(Exp. vb.; pop.) A se (sau a o) strica la ceafă (sau la gât cu cineva) 1. A întrerupe bunele relaţii (cu cineva). 2. A pierde creditul (în faţa cuiva).
(Exp. vb.; reg.) A strica cuiva firea (sau sufletul) A produce cuiva nelinişte, supărare.
(Loc. vb.; reg.) A se strica de copii, a-şi strica pruncii (D. femei) A-şi provoca avort.
(Loc. vb.; înv.) Nu strică nimic Nu-i nimic.
(Exp. vb.; pop.) A strica cumetria (cu cineva) A se certa.
STRICAT, ~Ă a.
(Exp. vb.; înv.) A fi stricat (cu cineva) A fi certat (cu cineva).
STRICĂCIL/NE s.f.
(Exp. vb.; înv.) A(-i) fi de (sau spre) stricăciune (cuiva) A fî dăunător, a face rău (cuiva).
(Sint.; înv.) Stricăciune albă Lepră.
STRIGA vb.
(Exp. vb.; reg.) A striga oarba cuiva A alunga pe cineva huiduind.
(Exp. vb.) A stiga catalogul A face apelul nominal al elevilor.
(Exp. vb.; înv.) A striga la arme A mobiliza pentru luptă.
STRIGARE
430
STRIGARE s.f.
(Exp. vb.; înv.) A face strigare A se plânge împotriva cuiva sau a ceva, a protesta.
(Exp. vb.) Să nu fie de strigare Să nu fie de deochi. STRIGĂTOR, -OARE a.
(Exp. vb.) Strigător la cer (sau la ceruri) Care frapează şi revoltă (prin gravitate, importanţă etc.) impunând să fie neapărat luat în seamă. STRINGENŢĂ s.f.
(Loc. av.) Cu (tot mai multă) stringenţă Cu necesitate.
STR/ŞTE s.f.
(Loc. pp.; reg.) în striştea... 1. în ciuda cuiva. 2. Pe seama cuiva.
STRTV7 vb.
(Exp. vb.; rar) A strivi în picioare A călca în picioare.
STROI s. n.
(Exp. vb.; înv.) A bate (pe cineva) la stroi sau a purta (pe cineva) în stroi 1. A pedepsi prin trecerea condamnatului (gol) printre două rânduri de soldaţi care îl loveau unul după altul cu nuiaua.
2.	(P. ex.) A bate foarte tare.
STROP m.
(Loc. av.) Strop cu (sau, rar, de, reg. după) strop în cantităţi foarte mici care se succed încet, continuu., picătură cu picătură, până la ultima picătură, (puţin) câte puţin.
(Exp. vb.) Până la un strop sau până la ultimul strop Până nu mai rămâne nimic.
(Loc. av.) Un strop de... Puţin.
STROP/ vb.
(Exp. vb.) A stropi masa (mâncarea etc.) A bea în timpul mesei vin sau alte băuturi (alcoolice).
(Exp. vb.; fam.) A-şi stropi măseaua A bea băuturi alcoolice.
(Exp. vb.) A nu avea (nici) cu ce-şi stropi mă-şeaua A fi sărac.
(Exp. vb.) A stropi (ceva) cu sudoare A munci din greu.
STROP/T, ~Ă a.
(Exp. vb.) A fî stropit la cap (sau la minte) A fi prost sau nebun.
STRUNĂ s.f.
(Exp. vb.) A-i cânta (sau a-i bate) cuiva în strună ori a cânta (sau a bate) în struna cuiva A-şi exprima făţiş aprobarea pentru tot ceea ce spune sau face cineva, a flata, a linguşi, a măguli, (fam.) a peria, a tămâia.
(Exp. vb.) A zice din (sau pe o) strună A cânta la vioară sau la cobză.
(Exp. vb.; fam.) A-şi drege struna A-şi drege glasul. (Exp. vb.; rar) A face cuiva spatele strună Abate zdravăn pe cineva.
(Exp. vb.) A merge strună (D. acţiuni, activităţi) A merge foarte bine, perfect.
(Exp. vb.; reg.) Apleca strună Apleca grăbit, zorit. (Loc. vb.) A o ţine strună A continua.
(Loc. vb.; rar) A pune strună A potoli.
STRUN/ vb.
(Exp. vb.; rar) A-şi struni limba A tăcea.
STRUŢ s. m.
(Exp. vb.; fam.) A avea stomac de struţ A avea stomac rezistent, care digeră bine orice.
STUDIU 5 n.
(Exp. vb.) A pune o piesă în studiu A începe repetiţiile la o piesă de teatru.
STUP m.
(Exp. vb.; reg.) Să ne şadă stupii Formulă glumeaţă cu care un oaspete este invitat de gazdă să ia loc sau să (mai) stea.
(Sint.; reg.) Stup neretezat 1. Avere. 2. Moştenire. STUP Ivb.
(Exp. vb.; fig.) A linge unde (sau ceea ce) a stupit
A retracta jignirile aduse cuiva, linguşindu-1.
(Exp. vb.) A-şi stupi (tot) sufletul (cu cineva) 1. A
o duce foarte rău. 2. A se chinui cu ceva sau cu un om nepriceput, nesupus, îndărătnic.
(Exp. vb.) A stupi sânge A avea o hemoptizie, (pop-) a scuipa sânge.
(Exp. vb.; fig.) A stupi foc şi pară A se mânia foarte tare.
STUR m.
(Exp. vb.; înv.) A se alege stur şi praf (de cineva)
A fî complet distrus.
(Exp. vb.) A se face stur A se usca foarte tare. SUBIECT n.
(Loc. av.) La subiect Fără divagaţii inutile, direct. (Loc. pp.; înv.) Pe subiectul Pe seama...
(Sint.; Lgv.) Subiect vorbitor Informator (într-o anchetă dialectală).
(Sint.; Gram.) Subiect gramatical Parte principala de propoziţie care arată cine săvârşeşte sau suferă acţiunea exprimată de predicat ori cui i se atribuie o însuşire exprimată prin numele predicativ.
(Sint.; Log.) Subiect logic Termen al judecăţii reprezentând noţiunea despre care se afirmă sau se neaga însuşirea exprimată de predicat.
431
SUCEALĂ
(Sint.; Jur.) Subiect de drepturi Persoană care, în cadrul raporturilor juridice, are drepturi.
(Sint.; Fin.) Subiect impozabil Persoană fizică sau juridică obligată, prin lege, să plătească impozit. SUBÎNŢELES j. n.
(Loc. av.) Cu subînţeles 1. Semnificativ. 2. Cu anumite aluzii. 3. Pe ocolite.
SUBPREFECT URA s. f (Exp. vb.; reg.) A bate (sau a înjura pe cineva) ca la subprefectură A bate (sau a înjura pe cineva) într-un mod brutal, grosolan, săbatic.
SUBSIDIAR, ~Ă a.
(Loc. av.) în subsidiar 1. în al doilea rând. 2. Pe lângă aceasta. 5. Implicit.
SUBSTANŢĂ s.f.
(Loc. av.) (Rar) în substanţă într-un cuvânt.
(Loc. vb.; rar) A prinde substanţă 1. A lua fiinţă.
2.	A se consolida.
(Sint.) Substanţă de contrast Substanţă chimică opacă la razele rontgen, utilizată în examenele radio-logice.
(Sint.) Substanţă (nervoasă) cenuşie Parte a sistemului nervos central formată din corpul celulelor nervoase, situată la suprafaţa creierului şi în interiorul măduvei, materie cenuşie.
(Sint.) Substanţă (nervoasă) albă Parte a sistemului nervos central formată din fibrele celulelor nervoase.
SUBSUOARĂ s.f.
(Loc. av.) La (sau sub, rar de-a, pe, în) subsuoară (D. obiecte) Ţinut între braţ şi partea laterală a toracelui, la subraţ.
(Exp. vb.) A lua (sau a ţine, a duce, a apuca, a prinde etc. pe cineva) de subsuori 1. A cuprinde pe cineva cu amândouă mâinile, ţinându-1 de subsuori, a-l ridica, a-l purta pe sus sau a-l îmbrăţişa. 2. A duce pe cineva de braţ.
(Exp. vb.) A sta (sau a şedea) cu mâinile subsuori A sta degeaba, a sta cu mâinile-n sân.
(Exp. av.; pop.) Din tălpi (sau din brâu) până-n subsuori 1. Prin tot trupul. 2. Peste tot trupul. SUBTEXT s. n.
(Loc. av.) în subtext Fără a fi exprimat explicit (în text), implicit, (rar) subtextual.
SUBTILITATE s.f.
(Loc. av.) Cu subtilitate în mod discret. SUBŢ7RE a., av.
(Loc. a.) Subţire la (sau în) pungă 1. Sărac.
2.	Zgârcit.
(Sint.) Intestin subţire Prima porţiune a intestinului, care începe de la stomac şi se termină la intestinul gros.
(Sint.; fîg.) Nas subţire (D. oameni) 1. Cizelat, rafinat. 2. Perfid.
(Loc. a.; rar) De sânge subţire Nobil.
(Exp. vb.; reg.) A vorbi (sau a grăi, a spune pe)
subţire 1. A vorbi cu cuvinte alese, savante. 2. A vorbi afectat.
(Loc. a.; reg.) Pe subţire Adevărat.
(Loc. av.; reg.) Cu subţirele 1. Cu zgârcenie.
2.	Foarte puţin.
(Loc. av.; reg.) Pe subţire Cu pasiune.
(Loc. av.) Cu un plan (sau, rar, cu un sul, ori, înv., cu meşteşug, cu un mijloc, reg. cu un cuvânt) subţire 1. După un calcul fin. 2. Pe ocolite,departe.
3.	Cu şiretenie.
(Loc. vb.; reg.) A lua (pe cineva) subţire A se purta cu şiretenie, cu dibăcie (cu cineva).
SUBŢIREL, ~EA, ~/CĂ a.
(Exp. vb.; pop.) A da gură subţirică sau a săruta subţirel A săruta uşor, delicat, din vârful buzelor. (Exp. vb.) A lua (pe cineva) subţirel A se purta (cu cineva) cu şiretenie, cu abilitate.
SUCALĂ s.f.
(Loc. av.; reg.) în sucală 1. în cercuri. 2. în spirală. (Loc. vb.; reg.) A-i merge sucala (cuiva) A avea succes în afaceri.
(Exp. vb.; reg.; ir.) A-i face (cuiva) capul sucală
A sâcâi.
SC/CĂ s.f
(Exp. vb.) A-şi face sucă A-şi face un prost obicei. SUCĂLEALĂ s.f.
(Exp. vb.) A lua la sucăleală (pe cineva) 1. A certa.
2.	A cicăli.
SUCCES 5. n.
(Exp. av.) Cu succes Cu cele mai bune rezultate, foarte bine.
(Loc. a.) De succes 1. Care place publicului. 2. Care are mare căutare.
SUCCESIUNE s.f.
(Exp. vb.; Jur.) A (se) deschide o succesiune A (se) începe formalităţile pentru atribuirea unei moşteniri.
SUCEALĂ s.f.
(Exp,; reg.) A-i da suceală (şi-nvârteală) 1. A lucra foarte repede. 2. A-i da zor.
(Exp. vb.) A lua (pe cineva) la suceală A lua la
rost.
suc /
432
SUC/ vb.
(Exp. vb.) A suci (cuiva) şurubul A umbla cu viclenii.
(Exp. vb.; reg.) A suci (pe cineva) în ciur fără văcă-
lie A purta (pe cineva) cu vorba după bunul plac. (Exp. vb.) A(-i) suci (cuiva) capul (ori mintea sau minţile) A face pe cineva să nu mai judece normal, a prosti, a zăpăci.
(Exp. vb.) A suci vorba sau a o suci 1. A da alt curs sau alt înţeles conversaţiei. 2. A devia în mod conştient de la subiect pentru a ocoli adevărul.
SUC/T, ~Ă a.
(Exp. vb.; reg.) (Că-i) sucită, (că)-nvârtită Ai găsit diverse pretexte neconvingătoare ca să te eschivezi de la ceva.
SUDOARE s.f.
(Sint.; înv.) Baie de sudoare Baie de abur.
(Exp. av.; pfm.) în (sau cu, ori din, sau, (înv.) întru) sudoarea frunţii Cu preţul unor mari eforturi. (Exp. av.; îrg.) Cu sudoare 1. Pasionat. 2. Cu zel. (Exp. vb.) A-1 trece (sau a-1 cuprinde) sudori reci sau sudorile 1. A transpira abundent din cauza emoţiei, a spaimei etc. 2. (P. ex.) A avea mari emoţii. (Exp. vb.; pop.) Sudori de moarte sau sudrile morţii 1. Sudoarea care acoperă corpul înaintea morţii.
2.	(P. ex.) Sudoare provocată de o emoţie puternică, de spaimă ori de o oboseală mare.
SUFER/vZ?.
(Exp. vb.) A nu suferi comparaţie A nu (se) putea compara.
SUFER/NŢĂ s.f.
(Loc. a.) în suferinţă în suspensie.
(Exp. vb.) A fi în suferinţă A-i lipsi cuiva ceva. SUFLA vb.
(Exp. vb.; pop.) Suflă vântu-n paie ude E o situaţie în care nu se mai poate face nimic.
(Exp. vb.; reg.) A sufla vântul în urechile cuiva
A nu auzi.
(Exp. vb.) A-şi întoarce chepeneagul după cum suflă vântul 1. A fî uşor influenţabil. 2. (Reg.) A-şi schimba atitudinea după împrejurări.
(Exp. vb.) îl suflă vântul E foarte slab.
(Exp. vb.; fam.) A sufla cuiva ceva (de sau, rar, pe sub nas) 1. A lua ceea ce i se cuvine de drept altuia. 2. (P. ex.) A fura ceva (profitând de neatenţia, de naivitatea sau de încrederea cuiva).
(Exp. vb.) A nu (mai) sufla 1. A fî mort. 2. A muri.
3.	A rămâne nemişcat (dând impresia că i s-a oprit respiraţia). 4. A nu scoate nicio vorbă, a nu protesta.
(Exp. vb.) A(-l) sufla să cadă A fî foarte slab. (Exp. vb.; pop.; fam.) A (nu) sufla (cuiva) în borş (sau în borşul, în ciorba) cuiva 1. A (nu) se amesteca nechemat în treburile cuiva. 2. (Reg.) A (nu) răsfaţa. 3. (Reg.) A prevesti lucruri rele. 4. (Reg.) A (nu) sforăi.
(Exp. vb.; pop.) A-i sufla în fund 1. A goli paharul, carafa etc. cu băutură foarte repede sau dintr-odată. 2. (P. ex.) A se îmbăta. 3. (Reg.) A alinta pe cineva. 4. (Reg.; p. ex.) A menaja.
(Exp. vb.; reg.) A sufla în foc A se îmbăta.
(Exp. vb.; reg.) A sufla în (sau din) buze Exprimă supărarea în cazul când se pierde ceva sau nu se dobândeşte ceea ce s-a sperat.
(Exp. vb.; pop.) A sufla a pagubă A-şi manifesta părerea de rău pentru o pierdere suferită sau nedumerirea în faţa unei anumite situaţii.
(Exp. vb.; reg.) A(-i) sufla în lumânare (cuiva) A încurca afacerile cuiva, a-i pune piedici.
(Exp. vb.; reg.) A-1 sufla în vânt 1. A fi pier-de-vară. 2. A fi de o slăbiciune exagerată (Loc. vb.; îrg.) îi suflă-n pungă E om sărac. SUFLARE s. /
(Loc. a.; loc. av.) Fără (de) suflare sau cu suflarea tăiată (rar stinsă) (D. fiinţe) 1. Cu respiraţia oprită brusc (ca urmare a unei emoţii foarte puternice).
2.	(P. ex.) Speriat. 3. Mort.
(Loc a.) Cu suflare (D. fiinţe) Viu.
(Loc. av.) Dintr-o (sau într-o) suflare 1. Foarte repede. 2. Pe nerăsuflate. 3. Continuu.
(Exp. vb.) A-şi da suflarea (de pe urmă) (sau ultima suflare) A muri.
(Exp. vb.) A (i se) tăia (cuiva) suflarea A respira foarte greu (din cauza unui efort mare, a unei emoţii puternice etc.).
SUFLECA vb.
(Exp. vb.) A-şi sufleca mânecile A se apuca de treaba. (Exp. vb.; reg.) A-şi suflica mucii A se smiorcai. SUFLET n.
(Loc. av.) (Tot) într-un suflet 1. Foarte repede.
2.	Pe nerăsuflate. 3. Dintr-o suflare. 4. Continuu.
5.	Fără oprire.
(Loc. av.; înv.) Cu un suflet 1. în acelaşi timp-
2.	Deodată.
(Exp. vb.) A(-şi) trage sufletul 1. A respira. 2. A inspira. 3. A se odihni. 4. A se linişti.
(Exp. vb.) A-i veni sufletul la loc 1. A-şi potoli respiraţia. 2. (P. ex.) A-şi reveni dintr-o sperietura, o emoţie etc.
433
SUFLET
(Exp. vb.) A se umple de suflet 1. A nu mai putea respira normal din cauza unui efort fizic prea mare.
2.	A-şi pierde răsuflarea. 3. (P. ex.) A gâfâi.
(Exp. vb.) A-şi lua (sau a prinde la) suflet 1. A trage adânc aer în piept, pentru a-şi recăpăta puterile.
2.	(P. ex.) A-şi recăpăta puterile.
(Loc. a.) Plin de suflet 1. Vioi. 2. Energic. 3. Vesel. (Loc. av.) Cu (sau fără) suflet Cu (sau fără) însufleţire, cu (sau fară) elan.
(Exp. vb.; pfm.) Vai de sufletul tău (sau său, lui etc.) Exprimă compasiunea pentru cineva care o duce greu, care se află într-o situaţie grea sau este foarte necăjit.
(Exp. vb.; îvp.) A scăpa (sau a rămâne) numai cu sufletul (ori cu sufletele) A sărăci.
(Exp. vb.) A avea şapte (sau nouă) suflete sau (reg.) a avea suflet cu crăci 1. A avea o mare rezistenţă fizică. 2. A trăi mult.
(Exp. vb.; reg.) A rămâne cu sufletul în oase A rămâne în viaţă.
(Exp. vb.; pop.) A-şi da sufletul (din oase) 1. A muri.
2.	A se sacrifica.
(Exp. vb.; reg.) A avea sufletul în oase A fi foarte slab.
(Exp. vb.; reg.) A avea ceva la (sau după) sufletul
său (ori pe suflet) A poseda ceva.
(Exp. a.; înv.; pfm.) Sufletul meu Dragul meu. (Sint.; reg.) Partea sufletului Parte din avere pe care şi-o rezervă părinţii pentru întreţinerea şi pomenirea lor, când împart averea la copii.
(Loc. a.) Cu sufletul în palmă Care nu-şi ascunde sentimentele.
(Exp. av.; fam.) Cu sufletul la gură (sau pe buze)
1.	Abia mai putând respira din cauza oboselii, a emoţiei etc. 2. Cu nerăbdare. 3. Interesat. 4. în agonie. (Exp. vb.) (A fi) suflet călător sau (reg.) a i se bate sufletul în tindă A nu mai avea mult de trăit, a se afla în pragul morţii.
(Exp. vb.; pfm.) A-şi da sau a-i ieşi cuiva sufletul ori (reg.) a-şi stupi sufletul, a-i pieri (cuiva) sufletul A muri.
(Exp. vb.; pfm.) A-şi da sufletul, (pop.) a-şi stupi
sufletul 1. A obosi prea mult într-o acţiune. 2. A se extenua muncind. 2. (Pfm.) A fi la capătul puterilor. (Exp. vb.; înv.; fam.) A-i scoate cuiva sufletul sau a-i lua cuiva sufletul 1. A nu lăsa (pe cineva) în pace. 2. A necăji.
(Exp. vb.; pop.) A-şi scuipa sau, reg., a-şi stupi sufletul cu cineva 1. A se obosi în mod exagerat.
2.	A se chinui (pentru a determina pe cineva să facă un anumit lucru). 3. (P. ex.) A se supăra foarte tare. (Exp. vb.; exp. av.; Bis.) (Aîmpărţi, a căuta, a face) de (sau pentru) sufletul cuiva (D. morţi) (A fi, a da, a împărţi, a face cele necesare) pentru absolvirea de păcate şi pentru odihna lor.
(Exp. vb.; Bis.) (Să) fie de sufletul cuiva! Dumnezeu să ierte păcatele celui pomenit.
(Exp. vb.; Bis.) A(-şi) căuta (sau a-şi vedea, a-şi griji) de suflet 1. A trăi conform normelor bisericeşti (cu posturi şi rugăciuni). 2. (P. ex.) A se pocăi. (Exp. vb.; înv.) A da (sau a lăsa) drept suflet A da sau a lăsa o parte din avere cuiva în vederea pomenirii după moarte.
(Exp. vb.; înv.) A fi un suflet în două trupuri (sau o mână şi un suflet) 1. A se potrivi din toate punctele de vedere cu cineva. 2. A fî în armonie perfectă cu cineva. 3. A fi nedespărţit de cineva.
(Exp. vb.) A-şi vinde (sau a-şi da) sufletul pentru ceva ori a fi vândut cu trup şi suflet cuiva A fi lipsit de scrupule, făcând orice pentru (cel care îi oferă) avantaje personale.
(Exp. vb.; reg.) A da sufletului cu de toate 1. A se
hrăni cu tot felul de bunătăţi. 2. A nu se abţine de la nimic.
(Loc. av.) în adâncul (sau în fundul) sufletului
1.	în intimitatea fiinţei umane. 2. în sinea mea, ta etc. (Loc. a.) De suflet 1. Afectiv. 2. Preferat.
(Sint.; înv.) Copil (saufiu, fiică, fecior etc.) de suflet Copil (fiu, fiică, fecior etc.) adoptiv.
(Exp. vb.) A lua (sau a creşte, a ţine) de suflet pe cineva A înfia.
(Exp. vb.; d. copii) A da de suflet A-şi ceda copilul cuiva care îl înfiază.
(Loc. av.) Din suflet sau din (ori cu) tot sufletul, din adâncul (sau din fundul) sufletului 1. Cu participare totală, din toată inima. 2. Cu toată convingerea, sinceritatea, cu tot devotamentul. 3. Foarte mult sau foarte tare.
(Exp. vb.; fam.) A intra (sau a se băga) în sufletul cuiva, a se vârî în sufletul cuiva 1. A fi foarte insistent faţă de cineva. 2. A plictisi cu prezenţa, cu insistenţele etc. pe cineva. 3. A nu-i da pace. 4. A deveni drag cuiva.
(Exp. vb.; pfm.) A-i arde (cuiva) sufletul de (sau după) ceva A dori foarte mult ceva.
(Exp. vb.) A arde la suflet A chinui.
(Exp. vb.; fam.) A-l durea (sau a i se rupe) sufletul ori a-l durea în suflet (de cineva sau de ceva) 1. A
SUFLEŢEL
434
suferi mult în legătură cu cineva sau cu ceva. 2. A-şi exprima compătimirea, regretul etc. pentru cineva sau pentru ceva. 3. A-i părea rău după cineva sau după ceva.
(Exp. vb.; pop.) A-i arde (sau a i se frige) cuiva sufletul de sete A fi foarte însetat.
(Exp. vb.; pfm.) A nu avea (pe cineva) la suflet
A nu suferi pe cineva.
(Exp. vb.) A-i sta cuiva pe suflet (cineva sau ceva)
1.	A incomoda pe cineva. 2. A fî chinuit de o remuşcare.
(Exp. vb.; pfm.) A-i pofti cuiva sufletul ceva 1. A
dori foarte mult un lucru. 2. A avea chef de ceva. (Exp. vb.; reg.; fam.) A-şi săra sufletul sau a i se săra sufletul 1. A se bucura de o izbândă. 2. A se răzbuna.
(Exp. vb.; reg.) A i se lua dinspre suflet 1. A i se
tăia pofta de mâncare. 2. (P. ex.) A-i fi greaţă. (Exp. vb.; rar) A strânge pe cineva la suflet A strânge la piept.
(Loc. a.; reg.) Lăsat (sau lepădat) de suflet 1. (D.
oameni) Nelegiuit. 2. Criminal.
(Loc. pp.; înv.) în sufletul... în numele cuiva. (Exp. vb.; înv.) (Jur) pe sufletul meu Dacă nu e adevărat ce spun, să îmi pierd sufletul.
(Exp. vb.) A avea (sau a-i sta cuiva, reg. strâmb) (ceva) pe suflet 1. A fi preocupat, chinuit, apăsat de ceva. 2. (R ex.) A se simţi vinovat de ceva. 3. A avea conştiinţa încărcată.
(Exp. vb.; înv.) A(-şi) lua ceva pe sufletul (sau asupra sufletului) cuiva A-şi asuma întreaga răspundere.
(Exp. vb.) A i se lua (ceva) de pe suflet A se elibera de o mare răspundere, de o vină, de un necaz etc. SUFLEŢEL a.
(Exp. vb.; fam.) Vai de sufleţelul tău (sau său, lui etc.) Exprimă compasiunea pewntru cineva.
(Exp. vb.; pop.) A fî tot un trup şi un sufleţel 1. A se potrivi din toate punctele de vedere cu cineva.
2.	A fi în armonie perfectă cu cineva. 3. A fi nedespărţit de cineva. 4. (R ex.) A se iubi foarte mult.
SUFLEŢTEs./
(Exp. vb.; reg.) A da (cuiva) de sufleţie A da de pomană.
SUGE vb.
(Exp. vb.) A-i da (cuiva) să sugă A alăpta.
(Exp. vb.) A suge (ceva) împreună (sau odată) cu laptele mamei (ori de la mamă) A dobândi anumite cunoştinţe, deprinderi din fragedă copilărie.
(Exp. vb.) A spune şi laptele (pe care l-a) supt (de la mamă sau de la mămica) 1. A face, prin constrângere, mărturisiri, declaraţii complete asupra unui fapt petrecut. 2. (R ex.) A spune tot.
(Exp. vb.; înv.) A suge (ceva) din degete A născoci. (Exp. vb.; pfm.) A suge sângele (rar şi sudoarea) cuiva (sau din cineva) 1. A exploata nemilos pe cineva. 2. A chinui. 3. A asupri.
(Exp. vb.; pfm.) A-şi suge de sub unghie (sau unghii)
1.	A fî foarte zgârcit. 2. A fî foarte econom.
(Exp. vb.; pop.) A suge pe cineva până ia măduvă
1.	A sărăci pe cineva. 2. A lăsa pe cineva fară nimic. SUIvb.
(Exp. vb.) A (se) sui călare (sau pe cal, în şa etc.) A încăleca.
(Exp. vb.) A se sui pe scena teatrului (D. actori) A interpreta un rol.
(Exp. vb.) A se sui în scaun (sau pe tron) A ajunge sau a face, a pune pe cineva domn sau (înalt) demnitar (bisericesc).
(Exp. vb.) A (i) se sui (cuiva) în cap (sau, rar, în spate) 1. A abuza de bunătatea, de răbdarea etc. cuiva. 2. A pune stăpânire pe cineva.
(Exp. vb.) A sui scările cuiva A solicita cuiva un serviciu (umilindu-se).
(Exp. vb.) A (i) se sui (cuiva) sângele în obraz (sau în obraji, în ochi, la cap) 1. A se congestiona (de mânie, de ruşine etc.). 2. (R ex.) A se ruşina sau a se mânia (înroşindu-se la faţă).
(Exp. vb.; pfm.) A (i) se sui (cuiva) băutura, vinul etc. la (sau în) cap (ori la creier) 1. A se ameţi de băutură. 2. A se îmbăta.
(Loc. vb.) A i se sui la cap A deveni îngâmfat, plin de sine.
(Exp. vb.) A se sui la cer A muri (mergând în rai).
(Loc. vb.) A sui (pe cineva sau ceva) în (ori, înv., întru) slavă (sau slăvi) ori (până) la ceruri A slăvi. (Loc. vb.; înv.) A se sui zorile A se lumina de ziuă. SUIRE s.f
(Sint.) Suire pe (sau, înv., la, în) tron (ori, înv., m scaun) încoronare.
(Sint.; înv.) Suire a sângelui spre (sau la) cap Con-gestionare.
SUL 5. n.
(Exp. vb.; fam.) Cu (sau prin) un sul subţire 1. ?e ocolite. 2. Cu abilitate, cu isteţime sau cu şiretenie. (Exp. vb.) A face (sau a strânge etc. ceva) sul (ori suluri) A înfăşură (ceva) în formă de cilindru.
435
SURD
SULks.f.
(Exp. vb.; pfm.) A pune (sau a-i băga) cuiva sula în coastă (sau în coaste) A sili.
(Exp. vb.; pop.) Sula şi căciula sau (reg.) domn cu sula-n traistă 1. Este extrem de sărac. 2. (Reg.; prt.) Este nesimţit, nepăsător.
(Exp. vb.; reg.) A-i intra (cuiva) sula 1. A fi îngrijorat. 2. A o păţi.
(Exp. vb.; pfm.) Ce are a face sula cu prefectura? N-are nicio legătură.
SULIŢĂ s.f.
(Exp. vb.) A pune (cuiva) suliţă în coaste 1. A sili. (Exp. av.) Cât ajungi cu suliţa sau la o azvârlitu-ră de suliţă Foarte aproape.
SUMĂ s.f
(Sint.) Sumă aritmetică Rezultat al adunării unui şir de numere luate în valoare absolută.
(Sint.) Sumă algebrică Rezultat al adunării unor cantităţi de acelaşi fel, ţinând seama de semnul lor. (Sint.) Sumă a doi vectori (care au aceeaşi origine) Vector care are origine comună cu cei doi vectori şi care este diagonala paralelogramului format de aceştia. (Exp. vb.; fam.) A-şi face suma 1. A agonisi atât cât crede că îi este necesar. 2. A se sătura.
(Loc. av.; pop.) Cu suma (sau cu sume) In cantitate (mare), din belşug.
SUNA vb.
(Exp. vb.; îrg.) A(-i) suna (cuiva) cojocul (sau cocoaşa sau doagele) A bate tare (pe cineva).
(Exp. vb.; pop.) A-i suna doagele 1. A fi un obiect foarte uzat. 2. A fi un om sleit de puteri. 3. A fi aproape de sfârşitul vieţii.
(Exp. vb.; pop.) A-i suna (cuiva) scândura (sau potcoavele ori coliva) în piept 1. A(-i) sosi cuiva ceasul să moară. 2. A fi grav bolnav.
(Exp. vb.) A (nu)-i suna (cuiva) bine la ureche
A-i produce o impresie auditivă ne(plăcută), (dezagreabilă.
(Exp. vb.) A(-i) mai suna (cuiva) (încă) la (sau în) urechi (sau în auz, în minte) A-şi aminti obsesiv de ceva auzit cândva.
(Exp. vb.) A-i suna ceasul (sau, rar, vremea, ora,
clipa) (să...) A(-i) sosi (cuiva) momentul să (i) se întâmple ceva.
(Exp. vb.; pfm.) A-i suna (cuiva) ceasul (morţii sau pieirii) 1. A-i sosi (cuiva) momentul să moară.
2.	A muri.
(Loc. vb.) A suna a... A corespunde cu..., a aduce cu..., a sugera că...
SUPĂRA vb.
(Exp. vb.) A se supăra pe cineva ca văcarul pe
sat A-şi manifesta nemulţumirea, mânia fară temei împotriva cuiva.
SUPĂRARE s.f (Exp. av.) Fără supărare 1. Nestingherit. 2. Formulă de politeţe prin care se arată că nu trebuie să se considere nimeni jignit de ceva.
(Loc. vb.; înv.) A da în supărare A vătăma. SUPĂRAT, ~Ă a.
(Exp. vb.) A face pe supăratul A lăsa impresia sau a se preface că este iritat, mânios, nemulţumit. (Exp. vb.) A fi supărat foc (pe cineva sau pe ceva) A fi revoltat împotriva cuiva.
SUPERLAT/V, ~Ă a.
(Loc. a.; loc. av.) La superlativ 1. Foarte bun. 2. In cel mai înalt grad.
SUPRAFAŢĂ s.f.
(Sint.) Suprafaţă specifică Arie totală a suprafeţei granulelor din unitatea de volum sau de masă a unui material pulvulent sau granular.
(Exp. a. ; exp. av.) De suprafaţă Superficial.
(Exp. vb.) A ieşi (sau a scoate) la suprafaţă A depăşi o situaţie, o încurcătură etc.
SUPUNE vb.
(Exp. vb.; reg.) A se supune din toate puterile sau a-şi supune toate puterile A se încorda din răsputeri.
SUPUNERE s.f.
(Loc. vb.; înv.) A lua în supunere A înrobi. SUPUS, ~Ă a.
(Loc. vb.; pop.) A se da supus A se preda.
SUR, SURĂ a.
(Exp. vb.) A scoate (cuiva) peri suri (în cap) A produce multă îngrijorare şi necazuri.
SURÂDE vb.
(Exp. vb.) A-i surâde norocul A avea noroc. SURCEA vb.
(Exp. vb.; pop.) A face sânge pe o surcea A se lăuda că face mai mult decât e în stare să facă. (Exp. vb.; reg.) A lua (pe cineva) la trei surcele A lua repede (pe cineva).
SURD, SURDĂ a.,s. m.f.
(Exp. vb.) S-a pornit ca surda-n joc S-a apucat de ceva la timp şi în loc nepotrivit.
(Exp. vb.) Râde ca mirele cel surd Râde fară să ştie despre ce este vorba.
(Exp. vb.) Parcă întâlneşte tot surzi şi muţi
Nimeni nu-i răspunde mulţumitor la întrebări.
SURD7NĂ
436
(Sint.) A face pe surdul, (înv.) a face ureche surdă
A se face că n-a auzit.
(Exp. vb.; reg.) A merge ca surdu-n oaste A merge orbeşte.
(Sint.; înv.) Pădure surdă Pădure deasă.
(Sint.) Strat surd Strat de pământ pentru cultivarea legumelor într-o seră.
(Loc. av.) De-a surda Zadarnic.
SURD/NĂ s.f.
(Loc. av.) în surdină 1. Cu tonalitate foarte scăzută.
2.	(P. ex.) Fără zgomot.
SURGHIUN, ~Ă 5. n.
(Loc. av.; înv.) A trimite (sau a duce, a pune) surghiun (pe cineva) A exila.
(Loc. vb.; înv.) A merge sau a se duce surghiun A pribegi.
(Exp. vb.; reg.) A da surgun 1. A da drumul cuiva.
2.	A goni.
SURLĂ s.f.
(Sint.; reg.) Surlă de fum Trâmbă de fum.
(Loc. av.; ir.) Cu surle (şi tobe sau trâmbiţe, chimvale, trompete etc.) 1. Cu mare pompă, cu zgomot.
2.	Cu scandal.
SURPRiNDERE s.f.
(Exp. av.) Prin surprindere Pe neaşteptate, pe neprevăzute, fără veste.
(Exp. vb.) A lua pe cineva prin surprindere A nu-i da timp să se dezmeticescă.
SUS av.
(Loc. av.) Până sus în locul cel mai înalt, raportat la un punct de plecare.
(Loc. av., loc. pp.) în sus(ul...) 1. în sens(ul) contrar cursului unei ape, în amonte. 2. Spre un loc (mai) înalt, (în)spre vârf la deal. 3. (P. ex.) Spre nord. (Exp. vb.; pfm.) A sări (drept) în sus 1. A face o mişcare bruscă (de bucurie, de spaimă, de mânie).
2.	A izbucni. 3. A replica prompt (şi violent).
(Exp. vb.; nrc.) A ridica în sus pe cineva 1. Apune într-o stare de agitaţie. 2. (P. ex.) A da alarma. (Loc. vb.; reg.) A se da în sus A se sustrage.
(Exp. vb.; reg.) A pune sus (ceva) 1. A pune un lucru la locul lui. 2. A pune bine. 3. (P. ex.) A păstra. (Exp. av.) De sus 1. Din partea mai înaltă. 2. Din partea superioară, de deasupra. 3. Care emană de la organele de conducere.
(Loc. a.; loc. av.; pfm.) Cu fundul (sau cu dosul, cu curul) în sus (cu susul în jos) 1. în poziţie inversă decât cea normală, obişnuită. 2. în neorânduială.
(Exp. vb.; pfm.) A răsturna (sau a întoarce) ceva cu fundul (ori cu dosul, cu curul) în sus (ori cu susul în jos) A răvăşi.
(Exp. vb.; fam.) A fi (sau a se scula) cu fundul (ori cu dosul, cu curul) în sus (cu susul în jos) A fi
îmbufnat.
(Exp. vb.; pfm.) A-i merge (cuiva) cu susu-n jos
A-i ieşi (toate) pe dos.
(Loc. av.; loc. pp.) Din sus(ul...) 1. Din(spre) partea mai ridicată, mai înaltă. 2. De la izvor, din amonte.
3.	Din(spre) nord.
(Loc. av.) (Drept) în sus în poziţie verticală.
(Loc. av.) Pe sus 1. Transportat în cârcă, pe braţe, cu un vehicul aerian. 2. La înălţime, prin aer. 3. în zbor.
(Exp. vb.; înv.) A fî purtat pe sus 1. A fi răsfăţat.
2.	A fi dus cu sila.
(Loc. pp.) Mai (sau din, în) sus de... 1. Pe un loc mai ridicat, mai înalt decât... 2. Pe la nord de...
3.	Deasupra. 4. Mai departe de...
(Loc. av.) De (nob. din) sus în (sau până) jos 1. în direcţie verticală descendentă. 2. De la vârful unei societăţi, al unei organizaţii etc. (până) la baza ei.
3.	Din partea superioară până la bază. 4. (P. ex.) In întregime. 5. Din toate clasele sociale, (rar) de la stăpânii casei până la servitori.
(Loc. av.) De jos în (sau până) sus 1. în direcţie verticală ascendentă. 2. De la baza unei societăţi, a unei organizaţii etc. (până) în vârful ei.
(Exp. vb.) A măsura pe cineva (cu privirea sau cu ochii) de sus până jos (şi de jos până sus) ori a privi pe cineva de sus până jos A examina pe cineva cu atenţie, apreciativ sau depreciativ, cu neîncredere, cu dispreţ.
(Loc. av.) (Şi) în sus, şi în jos, şi sus, şi jos 1. încoace şi încolo. 2. (P. ex.) Peste tot.
(Loc. av.) Cu faţa în sus Culcat pe spate.
(Loc. av.) Cu fruntea (sau cu capul) sus 1. Cu o atitudine fermă, dârză. 2. (P. ex.) Mândru.
(Exp. vb.; pop.) A-i sta (cuiva) capul sus A trăi. (Exp. vb.) A umbla (pop. a se ţine, a fî) cu nasul pe sus, (pop.) a umbla cu capul în (ori pe) sus, (fam.) a(-şi) ridica nasul mai sus decât se cuvine
1.	A fî îngâmfat. 2. (P. ex.) A avea pretenţii prea mart. (Exp. vb.; pop.) A avea nasul (ridicat sau întors, strâmb, cârnit) în sus A fi câm.
(Exp. vb. pop.) A sta în sus 1. A sta în picioare. 2. (P ex.) A sta drept.
(Loc. vb.; înv.) A fi sus la preţ 1. A fî scump.
437
SUVEICĂ
(Sint.; reg.) Casa din sus Cameră rezervată oaspeţilor, la etaj.
(Sint.; înv.) Camera (sau casa) de sus Camera lorzilor. (Loc. a.; loc. av.) De sus 1. (D. etaje sau d. camere) Care se află în partea superioară a unei construcţii.
2.	(D. personalul de serviciu) Care serveşte în apartamentele de deasupra ale stăpânului. 3. Din cer.
4.	(P. ex.) De la divinitate. 5. Care face parte din clasele privilegiate. 6. (D. o categorie) Care se află în vârful ierarhiei sociale. 7. (D. manifestările oamenilor) Care aparţine persoanelor din vârful ierarhiei sociale.
(Loc. pp.) Din susul... 1. Dintr-un loc (sau punct) mai ridicat sau (mai) înalt decât... 2. (P. ex.) Mai departe de... 3. (P. ex.) Din afara... 4. (P. ex.) Din(spre) nordul...
(Loc. av.; loc. pp.; înv.) De (sau mai) din sus(ul...)
1.	Din partea de deasupra, superioară, a... 2. Din(spre) direcţia izvorului unei ape, din amonte. 3. In(spre) partea superioară a..., deasupra. 4. Printr-un loc sau printr-o regiune situată (mai) la nord de...
(Loc. av.; reg.) A da (cu cineva sau cu ceva) de-a-n susul (sau suselea) A arunca (pe cineva sau ceva) în aer sau la (mare) înălţime.
(Loc. av.; înv.) în sus(ul) 1. Spre cer. 2. Slăvit. (Exp. vb.) A lua (sau a privi) pe cineva ori a se uita la cineva (cam) de sus A trata (pe cineva) ca pe un inferior.
(Exp. vb.) A vorbi (cuiva sau cu cineva) de sus
A vorbi (cu cineva) în mod arogant, obraznic. (Exp. vb.; rar) A pune cel mai sus A preţui în mod deosebit.
(Exp. vb.; înv.) A merge (în) sus A se adresa unor persoane influente.
(Loc. a.; înv.) Din sus (D. rude) Ascendent.
(Loc. a.) De mai sus, mai de sus, înv. mai în sus) Anterior.
(Loc. pp.; fig.; înv.) Mai pre sus, înv. pre mai sus
Mai valoros decât...
(Loc. av.) Cu un cap mai sus Cu mult mai mult.
(Loc. a.; Muz.) De sus (D. note) (Cel mai) înalt. (Loc. av.) Sus şi tare 1. (După verbe de declaraţie) în auzul tuturor. 2. (P. ex.) Energic, ferm. SUSPENSIE s.f.
(Loc. a.; loc. av.) în suspensie 1. întrerupt. 2. (P. ex.) Amânat. 3. (Chim.) Dispersat într-un fluid. SUSP/N 5. n.
(Exp. vb.) A-şi da ultimul suspin A muri. SUSPINA vb.
(Exp. vb.) A suspina după cineva (sau după ceva)
1.	A-şi manifesta regretul pentru pierderea cuiva (sau a ceva). 2. (P. ex.) A-i fi dor de cineva sau de ceva.
SUS17NE vb.
(Exp. vb.) A susţine privirea (sau căutătura) cuiva 1. A privi drept în ochii cuiva. 2. A înfrunta privirea cuiva.
SUTĂ s.f., nr. card.
(Exp. vb.; reg.) A-i da (cuiva) o sută înainte A fî favorit într-o întrecere.
(Exp. vb.) La (sau, înv., din) sută (D. dobânzi, procente) Proporţional cu o cantitate de o sută de unităţi.
(Loc. vb.) Sută la (sau în) sută 1. în întregime. 2. (P. ex.) Sigur.
(Exp. vb.; fam.) Unde s-a dus (sau a mers) mia ducă-se (sau meargă) şi suta După o pierdere mai mare, una mai mică nu contează.
SUVEICĂ s.f.
(Exp. vb.) A umbla cu suveica 1. A umbla cu vicleşuguri. 2. (P. ex.) A unelti.
(Exp. vb.; rar) A merge rostul cuiva cu suveica
altuia A fi de aceeaşi părere cu cineva.
ş
ŞA s.f
(Exp. vb.) A fî cal de şa A munci pentru alţii. (Exp. vb.) A bate şaua (ca) să (se) priceapă (sau înţeleagă) iapa (sau calul) A face aluzie la ceva, a face apropouri.
(Exp. vb.) A vorbi din şa 1. A vorbi de sus. 2. A fi sigur (de sine). 3. A fi arogant.
(Exp. vb.) A pune şaua (pe cineva) sau a-i pune (cuiva) şaua A stăpâni (pe cineva), a exploata. (Exp. vb.) A scoate (pe cineva) din şa 1. A lipsi (pe cineva) de un avantaj. 2. A deposeda (pe cineva) de un bun.
(Exp. vb.) Ia şaua la spinare! Pleacă (numaidecât)! Şterge-o!
(Exp. vb.) A lua şaua de pe cal A lua o hotărâre. (Exp. vb.) A i se lipi (cuiva) buricul (sau burta) de şale A fi foarte slab.
ŞAGA-MAGA s. f.
(Exp. vb.) Nu şaga-maga Nu glumă.
(Exp. vb.) A umbla cu şaga-maga A induce în eroare, a înşela, a păcăli.
ŞAGĂ s. f.
(Loc. av.) în (sau de) şagă 1. Fără seriozitate. 2. Cu intenţia de a glumi. 3. într-o doară, la întâmplare. (Loc. vb.) A-i fi (cuiva) în şagă A lua lucrurile în glumă.
(Loc. vb.) A face şagă (cu cineva) A glumi (cu cineva).
(Exp. av.) Nu şagă 1. Nu glumă, serios. 2. Mult. (Exp. vb.) A lăsa şaga (la o parte sau de o parte) sau a-i ajunge (cuiva) de şagă A renunţa la glume. (Exp. vb.) A (nu) fi sau a (nu)-i părea cuiva (lucru
de) şagă A (nu) fi sau a (nu)-i părea cuiva ceva neserios, fară importanţă.
(Exp. vb.) A se întrece cu şaga A merge prea departe cu gluma.
(Exp. vb.) A trece (pe cineva) cu şaga A lua (pe
cineva) în râs.
(Exp. vb.) A se trece de şagă sau a se îngroşa şaga
A se agrava situaţia.
ŞAH s n.
(Exp. vb.) Aţine (pe cineva) în şah Apune pe cineva în dificultate, luându-i posibilitatea de a acţiona, de a lua o hotărâre.
(Exp. vb.) A face (pe cineva) şah şi mat A pune (pe cineva) în situaţia de a se recunoaşte învins (într-o luptă, într-o dispută etc.).
ŞANŢ1 s. n.
(Exp. vb.; înv.) A osândi (pe cineva) la şanţ A pedepsi (pe cineva) la muncă silnică.
(Exp. vb.; pop.) A se duce la şanţ A se risipi, a se distruge.
ŞANŢ2 5. n. „ciudăţenie”.
(Exp. vb.) A-i fi sau a-i părea (cuiva) de şanţ 1. A-i părea (cuiva) ciudat sau amuzant. 2. A se jena, a-i fi ruşine.
(Exp. vb.) A-i ţine (cuiva) şanţul A-i face (cuiva) pe plac.
ŞAPTE nr. card.
(Exp. vb.) A (nu) avea cei şapte ani de acasă A (nu) fi fost (bine) educat în copilărie.
(Exp. vb.) A trage din şapte una A primi mai puţin decât trebuie.
(Exp. vb.) A umbla pe şapte cărări A merge împte' ticindu-se (din cauza beţiei).
(Exp. vb.) A lua (sau a scoate) şapte piei (de pe cineva) 1. A jecmăni (pe cineva). 2. A sili (pe cineva) să muncească peste puterile sale.
439
ŞEDE^
(Loc. av.) Peste şapte mări şi (şapte) ţări sau peste şapte ţări şi (şapte) mări Foarte departe.
(Loc. av.) Şapte poşte şi un popas Distanţă foarte mare.
(Exp. vb.) A umbla şapte hotare A umbla mult timp, pe distanţe mari.
(Exp. vb.) A da şapte boi şi şapte vaci A da mult. (Exp. vb.) A fî de şapte palme în frunte A fi foarte deştept.
(Exp. vb.) A fî de şapte palme în piept A fi foarte puternic.
(Loc. av.) Cât şapte Foarte mult.
(Exp. vb.) A nu (se) da pe şapte A (se) considera un om cu însuşiri deosebite, superior altora.
(Exp. vb.) Două şi cu trei fac şapte Este lucru nepotrivit.
(Exp. vb.) A nu şti nici şapte, nici opt A nu şti nimic. ŞAPTELEA, ŞAPTEA nr. ord.
(Sint.; rar) A şaptea artă Cinematografia.
(Loc. av.) Pe glasul al şaptelea Cu voce ascuţită. (Exp. vb.) A fi (sau a se crede) în al şaptelea cer A fî (sau a se crede) foarte fericit.
ŞARADĂ s.f.
(Exp. vb.) A vorbi în şarade A vorbi aluziv. Ş^RPE m.
(Exp. vb.) A striga, a ţipa ca din (sau în) gură de şarpe A striga foarte tare, ca şi cum ar fi muşcat de şarpe.
(Exp. vb.) A (se) ascunde în gaură de şarpe sau, reg., în borta şarpelui A se ascunde într-un loc care poate fi aflat cu multă greutate.
(Exp. vb.) A sări ca muşcat de şarpe 1. A sări brusc. 2. A sări cu violenţă (fiind foarte speriat). (Exp. vb.) A sări ca muşcat de şarpe 1. A se înfuria. 2. A-şi ieşi din fire.
(Exp. vb.) A-i trece (cuiva) un şarpe rece prin sân (sau prin inimă) A se înfiora (de spaimă, de dezgust etc.).
(Exp. vb.) A încălzi (sau a creşte) şarpele la (sau în) sân A arăta dragoste şi bunăvoinţă unui om nerecunoscător.
(Exp. vb.) A strivi (pe cineva) ca pe un (pui de) şarpe A distruge (pe cineva) cu uşurinţă şi fară remuşcări.
(Exp. vb.) A călca şarpele pe coadă 1. A atinge un punct nevralgic. 2. A insulta un om iute la mânie. (Exp. vb.; rar) (A fi) gol ca şarpele (care şi-a lepădat pielea) 1. (A fi) dezbrăcat. 2. (A fi) lipsit de mijloace de întreţinere, sărac.
(Exp. vb.) A fuma ca un şarpe A fuma mult, cu nesaţ.
(Exp. vb.) A umbla ca şarpele după vitejii 1. A se
expune singur primejdiei. 2. A căuta ceartă.
(Exp. vb.) A-i frige (cuiva) şerpi pe burtă A-i face (cuiva) rău.
(Exp. vb.) A pune mâna pe şerpi A se îmbogăţi dintr-odată.
(Exp. vb.) A-i intra (cuiva) şarpele în pungă A nu
avea bani.
(Exp. vb.; reg.) A-i băga (cuiva) un şarpe în sân
A înfricoşa (pe cineva).
(Exp. vb.; reg.) A-i frige (dracul) şerpi pe inimă (cuiva) 1. A fî nervos. 2. A fi foarte zgârcit.
(Exp. a.) Pui de şarpe (D. oameni) Rău, viclean, perfid, nemilos.
(Exp. vb.) Limbă de şarpe Persoană bârfitoare. (Exp. vb.) A-1 muşca (sau, rar, a-1 fura) (pe cineva) şarpele de inimă (sau de limbă) A se simţi ispitit să facă sau să spună ceea ce nu ar trebui. (Exp. vb.) A-1 muşca (pe cineva) şarpele invidiei (sau vanităţii, îndoielii etc.) A fi cuprins de invidie (sau de vanitate, de îndoială etc.).
Ş^TRĂ s.f.
(Loc. a.) De şatră 1. Ţigănesc. 2. Grosolan, vulgar. (Exp. av.; fam.) Ca la şatră în mare dezordine şi murdărie.
(Exp. vb.; fam.) A umbla (sau a se muta) cu şatra
A se muta (deseori, pe neaşteptate) cu toate lucrurile. (Exp. vb.; fam.) A face şatră A se instala undeva ca acasă.
(Exp. vb.; reg.) A azvârli cu piatra în şatră A face aluzie la ceva.
ŞCHIOP, ŞCHIOAPĂ a.
(Loc. a.; fam.) De-o şchioapă 1. (D. copii) (Foarte) mic. 2. (Deja) mare. 3. (D. materii, substanţe) Foarte mult.
(Loc. av.; fam.) La o şchioapă (Foarte) aproape. (Exp. vb.; fam.) A-i creşte (cuiva) inima de-o şchioapă 1. A fi bucuros (de ceva), a fi încântat. 2. A se îmbărbăta.
ŞCOALĂ s.f (Loc. a.) De înaltă şcoală Care dovedeşte o pregătire excelentă, o măiestrie desăvârşită.
(Exp. vb.; reg.) A face şcoală (cu cineva) 1. A învăţa minte (pe cineva). 2. A sfătui. 3. A aţâţa. 4. A avea un număr mare de adepţi sau de imitatori.
ŞEDE.4 vb.
(Exp. vb.) A şedea în capul oaselor A sta aşezat.
ŞEDERE
440
(Exp. vb.) A şedea greceşte sau călare în inima (cuiva) A şti tot ceea ce gândeşte cineva.
(Exp. vb.) A şedea turceşte (sau armeneşte) A şedea cu picioarele îndoite şi încrucişate.
(Exp. vb.) A şedea în colacul picioarelor A şedea cu picioarele încolăcite.
(Exp. vb.; pop.) A şedea cu curul în cenuşă A fi leneş.
(Exp. vb.; pop) A şedea (cu curul) în două luntri
1.	A evita o opţiune fermă (pentru a nu pierde un profit). 2. A da dovadă de duplicitate.
(Exp. vb.) A şedea la masă A mânca.
(Exp. vb.) A şedea pe capul (cuiva) 1. A fi întreţinut de cineva. 2. A plictisi (pe cineva) cu insistenţa.
(Exp. vb.) A şedea pe urechile (sau pe spinarea) (cuiva) A fi întreţinut.
(Exp. vb.) A şedea (ca) pe ghimpi (sau pe spini, pe foc, pe ace, pe sponci) 1. A fi îngrijorat. 2. A fi grăbit să plece.
(Exp. vb.) A şedea (ca dracu) pe comoară A fi bogat şi zgârcit.
(Exp. vb.) A şedea pe bani A fi bogat.
(Exp. vb.) A şedea pe saltea A trăi fară griji, a nu face nimic.
(Exp. vb.) A şedea strâmb şi a judeca (sau a vorbi, a grăi etc.) drept 1. A discuta cu francheţe. 2. A recunoaşte adevărul.
(Exp. vb.; înv.) A şedea asupra (cuiva) A incomoda (pe cineva) cu prezenţa, cu pretenţii exagerate. (Exp. vb.) A şedea călare A călări.
(Exp. vb.) A şedea pe ouă A cloci.
(Exp. vb.) A şedea jos A se aşeza.
(Exp. vb.; înv.) A şedea în (sau la) scaun A se întrona. (Exp. vb.) A şedea smirnă A sta nemişcat, speriat. (Exp. vb.) A şedea cu braţele încrucişate sau cu mâinile în sân A nu face nimic.
(Exp. vb.; îrg.) A şedea cu capul pe tipsie 1. A se căi de o faptă reprobabilă. 2. A avea o atitudine smerită.
(Exp. vb.) A şedea cu dinţii la stele (sau la soare) A nu avea ce mânca.
(Exp. vb.; pop.) A şedea în pat (sau în casă) A zăcea. (Exp. vb.; reg.) A şedea în picioare (sau drept) (D. cereale) A avea paiul vertical.
(Loc. vb.; înv.) A şedea împotrivă A se opune, a rezista.
(Loc. vb.; reg.) A-i şedea cu greu A fi într-o situaţie neplăcută.
(Exp. vb.; pop.) A şedea ruşine Este ruşinos să... (Exp. vb.; fam.) A-i şedea (ceva) la inimă A fi preocupat de ceva.
(Exp. vb.; pop.) A şedea la (sau în, înv. cu) cinste A avea, a căpăta toată consideraţia.
(Exp. vb.; fam.) A şedea la răcoare (sau, arg., la zdup) A fî întemniţat.
(Exp. vb.) A şedea între două hotare (sau între două scaune) A fi nehotărât.
(Exp. vb.) A şedea de faţă A fî prezent.
(Exp. vb.; pop.) A şedea laolaltă (sau necuramaţi) A trăi în concubinaj.
(Exp. vb.) A şedea ca o fată mare A fi timid. (Exp. vb.) A şedea ca o mireasă A nu face nimic. (Exp. vb.) Â şedea parcă i-a murit mireasa (sau parcă nu-i place mirele, parcă i-a căzut iapa din ham) A fî supărat, posac.
(Exp. vb.) A şedea ca câinele nimănui A fi lipsit de sprijin (moral sau material).
(Exp. vb.; reg.) A şedea ca dracu-n spini (sau pe mărăcini, în cânepă) A fi într-o situaţie neplăcută. (Exp. vb.) A şedea ca cioara-n par A fi foarte grăbit.
(Exp. vb.) A şedea cloşcă A sta degeaba.
(Exp. vb.; reg.) A şedea ca găina în lemne A fi posac, tăcut.
(Exp. vb.) A şedea molcom A sta liniştit.
(Exp. vb.) A şedea moartă (D. o afacere) Anu progresa.
(Exp. vb.) A şedea lipcă A nu se dezlipi de ceva, a nu slăbi pe cineva.
(Loc. vb.; îrg.) A şedea în nădejdea (cuiva) A conta pe...
(Exp. vb.) A şedea (dus) pe (sau la) gânduri A fi îngândurat.
(Loc. vb.) A şedea după (cineva) A aştepta pe cineva. (Exp. vb.) A şedea de (sau la) vorbă, la conversaţie (sau, înv., la voroavă) A vorbi, a conversa. (Exp. vb.) A şedea la sfat A se sfătui.
(Exp. vb.) A şedea la rugăciune A se ruga.
(Exp. vb.) A şedea în priveghi A priveghea.
(Loc. vb.; înv.) A şedea la judecată (sau la giudeţ, Ia divan) sau a şedea spre giudecare A judeca pe cineva.
ŞEDERE s.f.
(Exp. vb.; ir.) A se ocupa cu şederea A nu face nimlC-(Loc. vb.; reg.) A se da la şedere A sta la taifas. (Loc. av.; reg.) în chip de şedere într-o doară, pentru a-şi face de lucru, pentru a nu sta degeaba.
441
ŞCMRECE
ŞEF, -Ă s. m.f.
(Sint.) Şef de şcoală Persoană care a adus contribuţii valoroase într-un anumit domeniu de activitate, fiind considerată drept îndrumător, creator al unei şcoli. (Sint.) Şef de lucrări Grad didactic în învăţământul superior, intermediar între cel de asistent şi cel de conferenţiar.
(Sint.) Şef de catedră Cadru didactic care coordonează activitatea profesorilor care au aceeaşi specialitate cu a sa.
ŞERB, ŞE/1RBA s. m. fi (Exp. vb.) Sunt şerbul dumneavoastră (sau al dumitale) Vă salut cu respect.
ŞERPARs n.
(Exp. vb.) A fî cu şerpar de aţă A fi sărac. ŞERPOAICĂ s.f (Exp. vb.; reg.) A fuma ca o şerpoaică A fuma mult, cu nesaţ.
ŞEZUT s. n.
(Loc. av.) Pe şezute în poziţia aşezat.
ŞFICHI s. n.
(Exp. vb., reg.) A-i sări (cuiva) şflichiul A-şi ieşi din fire.
(Exp. vb.) A trage (cuiva) un şfîchi A certa.
(Exp. vb.) A lua (pe cineva) în şfîchi A ironiza, a persifla.
Ş/BA i.
(Exp. vb.; îrg.) A da (sau a lua) şiba A împinge târâş butucii.
(Exp. vb.; reg.) A se duce şiba A aluneca.
ŞILBOC n.
(Exp. vb.) A sta (la sau în) şilboc sau a fi de şelboc A sta de santinelă.
Ş/PCĂ s.f
(Exp. vb.; reg.) A scoate (pe cineva) din şipci A scoate (pe cineva) din fire.
ŞIR 5. n.
(Loc. av.; loc. a.) în şir 1. Unul după (sau lângă) altul. 2. Succesiv. 3. Necontenit.
(Loc. av.; înv.) De-a(-n) şirul 1. în coloană. 2. Neîntrerupt, necontenit. 3. Minuţios, amănunţit.
(Loc. av.; înv.) într-un şir Imediat, numaidecât. (Loc. av.) Fără şir Incoerent.
(Exp. vb.; reg.) A ţine şir (de... sau la...) sau a-şi ţine şirul A avea continuitate, coerenţă logică (în ceea ce priveşte...).
(Sint.; Biol.; rar) Şir filogenetic Serie constituită din totalitatea categoriilor de fiinţe, ordonate după gradul lor de evoluţie.
ŞIR4G s. n.
(Exp. vb.; înv.) A da prin şirag Apune pe un delincvent să treacă printre două rânduri de soldaţi însărcinaţi să-l lovească cu vergi.
(Loc. av.) în (sau, rar, la) şirag Unul după (sau lângă) altul.
(Exp. vb.; reg.) A pune (pe cineva) pe şirag A sili (pe cineva) să facă un lucru.
(Sint.) Şirag de mătănii Mătănii.
ŞIRET, -IL4TĂ a.
(Exp. vb.; ir.) E şiret ca oaia (cu jug sau pe zăduf) (D. oameni) Este prost.
ŞIRETL/C 5 n.
(Loc. vb.) A o întoarce la şiretlic A păcăli pe cineva. ŞLEAU 5. n.
(Loc. vb.; înv.) A ţine şleaul (cuiva) A pândi venirea cuiva spre a-1 opri, a-1 ataca etc.
(Exp. vb.; reg.) A da (pe cineva) pe şleau A aduce (pe cineva) pe calea cea bună.
(Loc. vb.; reg.) A merge (pe) şleau 1. A reuşi. 2. A avea spor. 3. A se desfăşură curgător.
(Loc. av.) Pe şleau De-a dreptul, fără înconjur. ŞMAG 5. n.
(Loc. vb.) A strica (cuiva) şmagul A indispune. (Exp. vb.; reg.) A scoate smagul (din cineva) A face (pe cineva) să se astâmpere, a domoli, a potoli, a linişti.
ŞNUR s. n.
(Sint.; reg.) Şnurul apei Partea din mijloc a unui curs de apă.
(Sint.; reg.) Şnurul şoselei Partea din mijloc a unei şosele.
(Exp. vb.; fam.) A merge şnur 1. A se desfăşură foarte bine. 2. A fi în ordine.
Ş(MLDĂ s.f.
(Exp. vb.; fam.) A umbla (sau, rar, a face) cu şoal-da A recurge la vicleşuguri, la subterfugii, la minciuni.
ŞCMPTĂ s.f.
(Loc. av.) în şoaptă 1. (Foarte) încet. 2. Cu voce scăzută.
ŞCMRECE s. m.
(Exp. vb.) A trăi (sau a se iubi, a se avea etc.) ca şoarecele cu pisica (sau cu mâţa) A fi în relaţii foarte rele (unii cu alţii).
(Exp. vb.) A se juca (sau a glumi) (cu cineva) ca mâţa (sau ca pisica) cu şoarecele A-şi bate joc de cineva ţinându-1 într-o situaţie incertă.
(Exp. a.; reg) Ud (sau murat) ca un şoarece Foarte ud.
şoc
442
(Exp. vb.) A intra în gaură (sau, reg., în bortă) de şoarece A intra într-un loc ascuns, a nu putea fi găsit. (Exp. a.; reg.) Sătul ca şoarecele în biserică Foarte flămând.
(Exp. a.) Calic (sau sărac) ca şoarecele bisericii (sau în biserică) Foarte sărac.
(Exp. av.) (Nici) cât să chiorăşti un şoarece sau cât să orbeşti un şoarece chior Foarte puţin.
(Exp. av.) Când se va împrieteni şoarecele cu pisica Niciodată.
ŞOC j. n.
(Loc. a.) De şoc (D. unităţi militare) Care are de îndeplinit o misiune importantă şi dificilă în lupta ofensivă.
ŞOF7LĂ s.f.
(Exp. vb.; reg.) A face şofilă A distruge.
ŞOUVL4N, -Ă a:
(Exp. vb.; reg.) A fî luat de şoimane 1. A fi lovit de apoplexie. 2. A înnebuni.
(Exp. vb.; reg.) A cânta ca şoimanele A cânta frumos. ŞOLD n.
(Loc. av.; loc. a.) La (sau, rar, în) şold, reg., de-a şoldul Agăţat de centură în partea laterală.
(Loc. a.; loc. av.; reg.) într-un şold 1. Aplecat într-o rână. 2. Strâmb. 3. (Culcat) pe o parte, pe o coastă. (Exp. av.) Cu mâinile în şolduri 1. Fără nicio grijă, fără bătaie de cap. 2. în voie.
(Exp. vb.) A sta cu mâinile în şolduri 1. A nu face nimic, a fi inactiv. 2. A rămâne indiferent.
(Exp. vb.; reg.) A se uita pe şolduri 1. A fi spilcuit. 2. A fi mândru.
(Exp. vb.) A da cu şoldul 1. A băga zâzanie între doi oameni. 2. A aţâţa o ceartă.
(Exp. vb.; reg.) A ameninţa din şold A şchiopăta. (Exp. vb.; reg.) A merge pe doi şolzi 1. A merge legănat. 2. A se fandosi.
ŞOPiRLĂ s.f.
(Exp. vb.) A înghiţi şopârla (sau o şopârlă) A suporta o neplăcere fară să crâcnească.
(Exp. vb.) A strecura (sau a băga) o şopârlă A face o aluzie tendenţioasă.
(Exp. vb.; reg.) A se vârî ca o şopârlă A se amesteca cu subtilitate în treburile altora.
ŞOPT Ivb.
(Exp. vb.) A şopti în barbă A vorbi încet.
ŞOPTiT s. n.
(Loc. av.) Pe şoptite (sau, rar, pe şoptitele) 1. (Foarte) încet, cu voce scăzută. 2. în şoaptă.
ŞOR/CI s. n.
(Exp. vb.; reg) A fi oaie cu şorici A fi prost şi obraznic.
ŞOŞOŞO i.
(Exp. vb.; reg.) A duce (sau a lua pe cineva) cu şo-şoşo sau a umbla cu şoşoşo A spune (cuiva) vorbe amăgitoare, linguşitoare.
ŞOŞOT n.
(Exp. vb.) A umbla în şoşot 1.A cleveti. 2. A unelti. (Exp. vb.; reg.) A lua (pe cineva) la şoşote A cicăli (pe cineva).
ŞO VĂ/ vb.
(Exp. vb., reg.) A umbla şovăind A recurge la şiretlicuri.
ŞPERLĂ s.f.
(Loc. vb.) A da (pe cineva) prin şperlă 1. Apune (pe cineva) într-o situaţie penibilă (facându-1 de râs, batjocorindu-1). 2. A trata (pe cineva) cu asprime (ocărându-1, bătându-1).
(Exp. vb.) A arunca (sau a azvârli cuiva) (cu) şperlă în ochi sau în ochii lumii 1. A căuta să inducă în eroare (pe cineva sau pe toată lumea). 2. A denatura realitatea.
(Exp. vb.) A se face (tot) şperlă 1. A se distruge. 2. A înceta să mai existe.
(Loc. vb.) A o da prin şperlă A o păţi.
ŞPIŢ n.
(Exp. vb.) A lua (sau a da) la şpiţ A rostogoli buştenii cu ţapinele.
(Loc. vb.; fam.) A pune (sau a fi pus) la şpiţ A (se) dichisi.
ŞPOR m.
(Exp. vb.; reg.) A atinge (pe cineva) cu şporii A
spune (cuiva) cuvinte înţepătoare.
ŞTAB s. m.
(Sint.; înv.) Ştab major (Marele) stat major.
(Sint.) Ştabul oştirii sau ştabul domnesc (sau împărătesc), ştab general Comandantul suprem al forţelor armate ale unei ţări, al unei armate.
(Sint.; înv.) Ştab ofiţer 1. Ofiţer care facea parte dintr-un stat major. 2. Ofiţer superior.
(Sint.) Ştab doctor Medic militar superior.
ŞTAIF n.
(Exp. vb.; fam.) A se pune la ştaif A se găti, a se dichisi.
ŞTEAMĂT, -Ă n.f.
(Loc. av.; reg.) Cu de-a şteamătul Tiptil.
(Loc. vb.; reg.) A-şi face şteamătă 1. A se preface că are treabă. 2. A-şi face de lucru.
(Loc. vb.) A face şteamăt (sau o şteamătă) A da de veste.
443
ŞTI
ŞTERGE vb.
(Loc. vb.; fam.) A şterge putina sau a o şterge (la fugă sau la picior, la sănătoasa, englezeşte) Apleca repede (şi pe neobservate).
(Exp. vb.; rar) A-şi şterge nasul cu mâneca A fi copil, a fi fară experienţă.
(Exp. vb.; rar) A-şi şterge mâinile A-şi declina răspunderea.
(Loc. av.) Cât te-ai şters (sau cât să te ştergi) la
(un) ochi într-o clipă.
(Exp. vb.; fam.; ir.) A se şterge pe bot (sau pe gură, rar pe buze, pe guriţă) de... 1. A-şi lua gândul de la ceva. 2. A fi nevoit să renunţe la ceva. (Exp. vb.; reg) Şterge-ţi balele Taci!
(Exp. vb.; fam.) Şterge-ţi mucii Eşti prea mic. (Exp. vb.) A şterge (ceva) cu buretele 1. A da uitării (o greşeală a cuiva). 2. A nu mai ţine seamă de ce s-a întâmplat.
(Exp. vb.) A şterge (ceva sau pe cineva) de pe răboj
1.	A da uitării. 2. A scăpa de o datorie.
(Exp. vb.; reg.) A se şterge de datorie A-şi achita o datorie.
(Exp. vb.) Ai se şterge (cuiva) lăscaia (sau, rar, turama) A-şi pierde renumele, consideraţia, autoritatea etc.
(Loc. vb.) A şterge (pe cineva) de pe faţa pământului A omorî (pe cineva).
(Exp. vb.) A se şterge de la inima (cuiva) A pierde bunăvoinţa, prietenia, afecţiunea cuiva.
(Exp. vb.; fam.) A-i şterge (cuiva) o palmă (sau, rar, un pumn, palme) A(-i) trage cuiva o palmă (sau un pumn, palme).
ŞTERS, ŞTEARSĂ a.
(Loc. vb.; reg.) A da o ştearsă A-şi face drum (pe undeva sau pe la cineva), a se abate.
ŞTERŢ 5. n.
(Exp. vb.; reg.) A fi ca şterţul (D. îmbrăcăminte) A fi murdar.
ŞTI vb.
(Exp. vb.) Ştii (sau ştiţi) cine (sau ce) Persoană (sau lucru) de care interlocutorii au cunoştinţă.
(Exp. vb.) Precum (sau cum, după cum) (bine) ştii (sau ştiţi) 1. Interlocutorii cunosc în ce fel. 2. Interlocutorii pot fi siguri că e aşa.
(Exp. vb.) După (sau pe) cât (sau câte) ştiu (eu) (sau Ştii tu etc.) Având în vedere informaţiile cunoscute. (Exp. vb.) Ştiu eu ce ştiu (sau ştii tu ce ştii etc.) Am eu suficiente temeiuri (nemărturisite) pentru a adopta o anumită atitudine.
(Exp. vb.) Lasă că ştiu eu (ce ştiu) Cunosc bine situaţia şi nu pot fi indus în eroare.
(Exp. vb.) Mai ştiu eu... (sau, rar, mai ştim noi...)
1.	Nu sunt sigur. 2. Nu mă prea interesează.
(Exp. vb.) Ştii (sau ştiţi) ce? (sau Ştii ceva? Ştii una?) Fiţi atenţi, am o idee.
(Exp. vb.) Ce ştii... (cine, cum etc.) Nu se ştie. (Exp. vb.) Cine ştie (ce, unde, când etc.) E imposibil a preciza, a aprecia, a evalua.
(Exp. av.) Nu cine ştie ce (sau cât) Nu prea bine, nu prea mult, neglijabil.
(Exp. vb.) Numai (unul) Dumnezeu ştie sau ştie Dumnezeu (sau Domnul) 1. E aşa cum spun. 2. Nu ştiu, nu pot preciza.
(Exp. vb.) A şti una (şi bună) A avea o părere hotărâtă, pe care nu o poate zdruncina nimeni. (Exp. vb.) Tu ştii una, eu ştiu mai multe Cunosc mai bine decât tine situaţia, am motive temeinice să procedez într-un anumit fel.
(Exp. vb.) (Nici) nu ştiu, (nici) n-am văzut (nici pe-acolo n-am trecut) Nu vreau să dau mărturie. (Exp. vb.) Doina ştie, doina cântă Face sau spune numai ce ştie.
(Exp. vb.) A şti în ce apă (sau ape) se scaldă A cunoaşte bine obiceiurile sau dispoziţiile cuiva. (Exp. vb.) A şti patarama sau papara (cuiva) A cunoaşte slăbiciunile cuiva.
(Exp. vb.) A şti câte parale face (cineva) A şti care este valoarea cuiva.
(Exp. vb.) A şti ce-i (sau cât îi) face (sau plăteşte, poate) pielea A cunoaşte de ce este în stare cineva. (Exp. vb.) A-i şti (cuiva) meleagul A şti de unde provine cineva.
(Exp. vb.) A şti moarea (cuiva) A şti ce gusturi, ce dispoziţii are (cineva).
(Exp. vb.) A şti seama (a ceva) A se pricepe la ceva. (Exp. vb.) Fiecare ştie unde-1 doare Fiecare cu necazurile lui.
(Exp. vb.) A şti ce-i poate sau cât îi plăteşte (cuiva)
osul A şti de ce este capabil cineva.
(Exp. vb.) A şti ce-i omenia A fi om cumsecade. (Exp. vb.) A nu-1 şti nici pământul A fi foarte discret.
(Exp. vb.) A nu şti nici cu spatele A nu fi la curent cu ce se întâmplă.
(Exp. vb.) A nu şti ce urlă-n tobă (sau ce-i în tobă)
A nu bănui ce îl aşteaptă.
(Exp. vb.) A nu şti câte parale face sfanţul A fi
naiv, uşor de păcălit.
ŞTI
444
(Exp. vb.) A nu şti în ştirea sa nimic A fi dezinformat.
(Exp. vb.) Precum (sau după cum) se ştie sau după cum ştim După cum este notoriu.
(Exp. vb.) După câte se ştie Conform informaţiilor existente.
(Exp. vb.) A nu şti de căpătâiul (cuiva) A fi pierdut legătura cu cineva.
(Exp. vb.) A şti de seama (cuiva) A şti cum să învingă pe cineva.
(Exp. vb.) A şti de urma (cuiva) sau a i (se) şti (cuiva) de urmă A (se) şti unde s-a dus, unde se află cineva.
(Exp. vb.) A se şti cu musca pe căciulă A avea conştiinţa încărcată.
(Exp. vb.) A se şti cu cuiul la inimă A avea un necaz ascuns.
(Exp. vb.) A nu se şti cu nimic la suflet sau a nu şti nimic la sufletul său A fi inocent.
(Exp. vb.; reg.) Nu mă ştiu (sau nu te ştii etc.) cu el (sau cu ea)! Nu cunosc persoana.
(Exp. vb.) Aşa să ştii (sau să ştiţi)! Ăsta e adevărul, nu vă mai îndoiţi!
(Exp. vb.) A şti ce şi cum 1. A se pricepe la ceva. 2. A avea experienţă.
(Exp. vb.) A nu-1 şti nici pământul A fi foarte discret.
(Exp. vb.) A nu (mai) şti (cuiva) de nume sau a nu (mai) şti de numele (cuiva) A pierde urma cuiva. (Exp. vb.) A şti de ştirea (cuiva) sau a-i şti (cuiva) de ştire A şti unde se află, ce face (cineva).
(Exp. vb.) Să ştiu (bine sau de bine) că... sau de-aş şti că... Chiar dacă.
(Exp. vb.) (Doar) ştiu (bine) că... Bineînţeles că, fireşte că.
(Exp. vb.) Să ştiu (sau să ştii etc.) că este (şi) miere
(şi tot nu...) In niciun caz nu m-aş lăsa ispitit să... (Exp. vb.) Nu ştiu ce (şi, rar, nu ştiu cum) 1. Este indefinit, inexprimabil, inexplicabil. 2. Nu are nicio importanţă, valoare.
(Exp. vb.) A fi nu ştiu cum (D. oameni) A avea ceva inexplicabil, ciudat.
(Exp. vb.) A-i fi (cuiva) nu ştiu cum să... A-i fi
(cuiva) greu sau penibil să...
(Exp. vb.) El (sau ea) ştie (sau ei ştiu cum..., ce...) Acţiunile lui (ei, lor) sunt neobinşnuite sau inexplicabile.
(Exp. vb.) (Mai) ştiu (şi) eu?... Nu sunt sigur, mă întreb dacă e aşa.
(Exp. vb.) Mai ştii? 1. E greu de precizat, de apreciat. 2. Se prea poate.
(Exp. vb.) A nu şti ce vrea A nu putea lua o hotărâre, a şovăi.
(Exp. vb.) Nu (prea) ştie multe Acţionează energic, trece repede la fapte, fară să cântărească urmările acţiunilor sale.
(Exp. vb.) A nu (mai) şti unde îi este (sau stă) capul sau a nu-şi mai şti capului (de)... A nu mai
prididi, a fi copleşit (de...).
(Exp. vb.) A şti dincotro bate vântul A vedea care sunt tendinţele actuale.
(Exp. vb.) A nu şti ce să creadă A fi nedumerit. (Exp. vb.) A nu şti pe ce lume este 1. A fi naiv. 2. A fi dezorientat.
(Exp. vb.) A (nu)-şi şti lungul nasului A fi înfumurat.
(Exp. vb.) Ştii că eşti (sau că e) bine? Nu sunt de acord cu ce spui, faci etc.
(Exp. vb.; ir.) Ştii că ai (sau că are) haz? (sau ştii că-mi placi?) Nu sunt(em) de acord cu ce spui.
(Exp. vb.; reg.) A nu (mai) şti de sine (sau, reg., a nu şti de lume) 1. A-şi pierde cunoştinţa. 2. A nu fi conştient (de...). 3. A se zăpăci.
(Exp. vb.) Ştii, colea E ceva demn de admirat. (Exp. vb.) Mai ştii minunea (sau păcatul) Se prea poate.
(Exp. vb.) A nu şti la ce margine (îi) va ieşi (ceva)
A nu şti la ce să se aştepte.
(Exp. vb.) A nu şti de unde să ia (pe cineva) A avea amintiri vagi despre cineva.
(Exp. vb.) A i se şti (cuiva sau la ceva) numai
numele A fi rămas o amintire vagă (despre cineva sau ceva).
(Exp. vb.) A şti carte 1. A avea noţiuni (elementare) de scriere şi citire. 2. (P ex.) A avea cunoştinţe temeinice (într-un anumit domeniu). 3. (P. ex.) A fi (foarte) învăţat.
(Exp. vb.) A şti lecţia (sau rolul) 1. A vorbi sau a acţiona după cum a fost învăţat de către altcineva.
2.	A se comporta în mod corespunzător într-o anumită împrejurare.
(Exp. vb.) A şti (ceva) pe de rost (sau pe dinafa-ră, ca pe apă, ca pe Tatăl nostru) A putea repr°' duce (ceva) întocmai, din memorie.
(Exp. vb.) A şti şi toaca din (sau în) cer A fi la
curent cu tot ce se petrece.
(Exp. vb.) A şti (ceva) pe degete A şti foarte bine.
445
ŞTREANG
(Exp. vb.) A nu şti (nicio) buche (sau boabă, boacă, iotă) A fi analfabet.
(Exp. vb.) Nu ştii româneşte Eşti neînţelegător, neascultător, îndărătnic.
(Exp. vb.) A nu (mai) şti ce să (se) (mai) facă
A nu (mai) găsi nicio soluţie pentru a ieşi dintr-o încurcătură.
(Exp. vb.) A nu mai şti ce să facă de... A fi copleşit de...
(Exp. vb.; reg.) Ce să ştiu (sau să ştii etc.) face? Cum să mă descurc (sau să te descurci etc.)?
(Exp. vb.) A nu şti pe unde să scoată cămaşa A nu şti cum să iasă dintr-o încurcătură.
(Exp. vb.) A nu şti ce-şi face capului A ignora consecinţele faptei sale.
(Exp. vb.) A nu şti ce e frica A fi foarte curajos. (Exp. vb.) A şti de frică (sau de frica cuiva) sau, reg., a şti frică A se teme (de cineva).
(Exp. vb.) A nu şti de glumă 1. A nu înţelege glumele. 2. A nu glumi niciodată. 3. A fî supărăcios. (Exp. vb.) A nu (mai) şti (nici) de casă, (nici) de masă A nu avea tihnă.
(Exp. vb.; reg.) A nu i se mai şti (cuiva) de masă (sau de mâncare) A nu avea tihnă.
(Exp. vb.; înv.) A nu şti de bărbat A fi necăsătorită.
(Exp. vb.) A nu vrea (sau a nu voi) să ştie (nimic)
(de...) 1. A nu lua în consideraţie. 2. A nu ţine seama (de...).
(Exp. vb.) A nu vrea să ştie de... A refuza să recunoască autoritatea cuiva.
(Exp. vb.) A şti de dragul (cuiva) 1. A face pe placul cuiva. 2. A iubi pe cineva.
ŞTIUT s. n.
(Loc. av.) Pe ştiute în cunoştinţă de cauză.
(Loc. av.) Pe neştiute (sau, îrg., neştiut, neştiută)
1.	Fără să-şi dea seama. 2. în necunoştinţă de cauză.
3.	Fără a se face remarcat. 4. Tiptil, pe furiş, pe ascuns, în taină. 5. Pe neaşteptate.
ŞTIC s. n.
(Exp. vb.) A pune şticul (pe cineva) A bate (pe cineva).
ŞTIFT 5. n.
(Exp. vb.) A nu avea toate ştifturile (Despre oameni) A nu fi teafar.
ŞTUNŢĂ s.f (Sint.) Pomul ştiinţei (binelui şi răului) Pom din Eden, din ale cărui fructe, interzise de Dumnezeu, Adam şi Eva au mâncat.
(Loc. av.) Cu (sau, rar, întru, prin) ştiinţă sau fără ştiinţă 1. (Ne)ştiind ceva. 2. (Ne)fiind conştient. 3. Cu (sau fară) voie.
(Loc. av.) Cu ştiinţă de cauză 1. Cunoscând bine problemele despre care este vorba. 2. Fiind bine documentat.
(Loc. av.) Cu bună ştiinţă în mod conştient.
(Loc. av.) Cu (sau fără) ştiinţa (cuiva) 1. Cu (sau fară) ca cineva să fie la curent. 2. Cu (sau fară) asentimentul (cuiva).
(Loc. av.) Spre ştiinţă Pentru a şti.
(Loc. a.; rar) Cu ştiinţă învăţat, instruit, erudit. (Loc. a.) Fără (de) ştiinţă Incult, ignorant.
(Sint.) Om de ştiinţă Persoană specializată într-un domeniu al ştiinţei, care desfăşoară o activitate menită să contribuie la progresul domeniului. ŞT/RE s. f.
(Loc. av.) Cu ştire Pe ştiute.
(Loc. av.) Fără (de) ştire 1. Pe neaşteptate. 2. Fără să (se) cunoască.
(Loc. av.) Cu (înv. prin) (sau fără) ştirea (cuiva)
1.	Cu (sau fară) cunoştinţa (cuiva). 2. Cu (sau fară) învoirea cuiva.
(Exp. vb.; reg.) A nu şti în ştirea sa nimic A nu
avea nimic pe conştiinţă.
(Loc. vb.) A da de ştire A vesti, a informa.
(Exp. vb.) A (nu) şti (sau afla) de ştirea (cuiva) sau a (nu)-i şti (cuiva) de ştire 1. A (nu) avea informaţii în legătură cu cineva. 2. A (nu) avea în vedere (pe cineva).
(Exp. vb.; înv. şi pop.) A avea (cuiva) de ştire A supraveghea (pe cineva).
(Exp. vb.; exp. av.) (A lăsa pe cineva sau a se duce, a pleca, a porni etc.) în ştirea lui Dumnezeu sau Domnului, Celui de Sus (A lăsa pe cineva, sau a se duce, a pleca, a pomi etc.) la voia întâmplării. ŞTIUCĂ s.f.
(Exp. vb.; pop.) Când o cânta ştiuca în baltă Niciodată.
(Exp. vb.; reg.) A se face ştiucă (D. cai) A slăbi din cauza lipsei de hrană.
ŞTRAF s. n.
(Exp. vb.; reg.) A umbla ca un ştreaf A hoinări. ŞTRAPAT 5. n.
(Loc. a.) De ştrapat 1. (D. oameni) De corvoadă.
2.	(D. îmbrăcăminte sau încălţăminte) De dârvală. ŞTREANG s. n.
(Exp. vb.) A-şi pune (sau a pune cuiva) ştreangul de (sau în, la) gât A (se) spânzura.
ŞTREMELE^G
446
(Exp. vb.) A-şi pune singur ştreangul de gât A se
pune într-o situaţie dificilă, fară ieşire.
(Exp. vb.) A nu avea (nici) para de ştreang A nu avea niciun ban.
ŞTREMELE^G s. n.
(Exp. vb.; reg.) A fî (sau a rămâne) ştrempeleag
1.	(D. oameni) A fi (sau a rămâne) dezbrăcat, gol.
2.	A fi (sau a rămâne) sărac.
ŞUETĂ s.f.
(Exp. vb.) A trage, a da o şuetă A avea o conversaţie uşoară, spirituală, între prieteni.
(Exp. vb.) A sta la şuetă A discuta.
ŞUGUB7NĂ s.f.
(Exp. vb.) A da de şugubină 1. A i se întâmpla o neplăcere, un necaz, o nenorocire. 2. A se face de râs, a se face de ocară.
(Exp. vb.) A fi de şugubină A fi de ocară. ŞUGU/T 5. n.
(Exp. vb.; înv.) A nu fi de şuguit cu... A trebui să fie luat în serios.
ŞUIERA vb.
(Exp. vb.) A şuiera în biserică A comite fapte care şochează, care contravin unei ordini stabilite.
(Exp. vb.; reg.) Tu erai care şuierai? 1. Am înţeles ce vrei. 2. Ţi-am aflat ţelul.
ŞULE^NDRĂ s.f (Exp. vb.; reg.) A umbla (de-a) şuleandra 1. A avea o ţinută neglijentă, dezordonată. 2. A umbla fară rost.
ŞL/PĂ s.f
(Exp. vb.) A lua (pe cineva) (ca) cu şupa A lua (pe
cineva) repede şi prin constrângere.
ŞURA s.f.
(Exp. vb.) A avea o gură cât o şură A vorbi prea tare sau prea mult.
ŞURLIG^IE 5. /
(Exp. vb., reg.) A face ca toate şurligăile A face hărmălaie.
ŞURUB s. n.
(Exp. vb.; reg.) A merge (ca) pe şurup 1. (D. acţiuni, activităţi) A merge strună. 2. (D. oameni; ir.) A se fandosi.
(Exp. vb.) A întoarce (sau a învârti) şuruburi A recurge la şiretlicuri.
(Exp. vb.) A-i întoarce (cuiva) un şurub (sau şurubul) A înşela (pe cineva).
(Exp. vb.) A o întoarce la şurub A-şi schimba purtarea, atitudinea faţă de cineva sau de ceva.
(Exp. vb.) A-i face (cuiva) un şurub (sau şuruburi) în (sau prin) cap A-i răsuci (cuiva) şuviţe de păr din cap trăgând de ele.
(Exp. vb.) A strânge şurubul A folosi mijloace de constrângere faţă de cineva.
(Exp. vb.; rar) A rămâne cu un şurub lipsă A se sminti.
ŞUŞLETE 5. m.
(Exp. vb.; reg.) A măsura pe şuşlete A evalua cu aproximaţie.
ŞUT n. ’
(Exp. vb.; reg.) A face şut 1. A termina norma care revine unui schimb. 2. A face pauză, a se odihni. ŞUVOI 5. n.
(Loc. av.) In şuvoi (D. ape) Vijelios.
(Sint.) Şuvoiul apei Porţiune din curentul unei ape curgătore, în care apa are viteza cea mai mare.
T
TABAC n.
(Exp. vb.; arg.) A fî prost tabac A fi foarte prost. TABĂRĂ s.f (Loc. av.; pop.) La (sau în) tabăra La război.
(Exp. vb.; reg.) A fi (sau a lăsa) totul (sau toate) tabătă A fi (sau a lăsa) totul vraişte.
TABIET 5. n.
(Loc. a.) Cu tabieturi 1. Cu deprinderi precise şi fixe. 2. (P. ex.) Cu atitudini şi apucături boiereşti. (Loc. av.) Cu tabiet 1. Cu multă grijă pentru comoditatea proprie, comod, confortabil. 2. După un anumit ritual. 3. Cu o anumită pedanterie.
(Exp. vb.; înv.) A-şi face tabietul A-şi satisface un gust care a devenit obicei zilnic.
(Exp. vb.; înv.) A-i strica (cuiva) tabietul 1. A strica cuiva cheful. 2. A deranja pe cineva de la satisfacerea unui tabiet.
(Exp. vb.; îrg.) A-i fi cuiva la tabet A fi la porunca, la dispoziţia cuiva.
tablă s.f
(Sint.; Bis.) Tablele (rar, tabla) legii Cele zece porunci. (Exp. vb.) A scoate la tablă A chema (un elev) la lecţie.
(Sint.; Mat.) Table trigonometrice Tabele cu valorile trigonometrice.
(Sint.; Mat.) Tablă de logaritmi Tabel de logaritmi. (Sint.; înv.) Tablă de materii Sumar.
tablou j. n.
(Sint.; Chim.) Tabloul periodic al elementelor Tabel în care elementele chimice sunt aşezate în ordinea masei lor atomice, punând în evidenţă periodicitatea proprietăţilor lor.
(Exp. vb.; fam.) A rămâne tablou A rămâne uluit, încremenit (de surpriză).
TACT s n.
(Exp. vb.; Muz.) A da sau a ţine tactul 1. A bate tactul unei melodii. 2. A marca, prin mişcări regulate (făcute cu mâna, cu piciorul sau cu o baghetă), accentele unui text scandat.
TAFTA s.f.
(Exp. vb.; reg.) A fi curat tafta A fi foarte curat. (Exp. vb.; reg.) A fi vindecat tafta A fi vindecat cu desăvârşire.
(Exp. vb.; reg.) A veni tafta la cot A se potrivi. TAGĂ s.f.
(Loc. av.; înv.) Fără (de) tagă 1. Fără îndoială, incontestabil. 2. Fără şovăire.
(Loc. av.; îrg.) A da tagă (sau taga), (înv.) a avea (sau a prinde, a-i fi) tagă (de...) A nega.
(Loc. vb.; reg.) A pune tagă 1. (D. oameni) A nu mai voi să facă un lucru. 2. (D. animale de tracţiune) A nu voi să tragă.
(Loc. vb.; reg.) A se pune taga A se ambiţiona. TAICĂ m. sg.
(Exp. vb.; pfm.) N-are taica, că ţi-ar da Aş vrea să te ajut, dar nu am cu ce.
TAIER s. n.
(Exp. vb.; reg.) Joacă (ca) pe taier Dansează bine. (Exp. vb.; reg.) Să dai cu taierul peste... Sunt de aceeaşi înălţime.
TAIFAS s. n.
(Exp. vb.) A sta (sau a şedea) la taifas A sta de vorbă.
TAINĂ s.f.
(Exp. vb.; reg.) E taină până... E mult de tot până...
(Sint.; Bis.) Cele şapte taine Cele şapte acte de cult (botezul, căsătoria, hirotonia, miruirea, spovedania,
TALANGĂ
448
împărtăşania, maslul), cărora religia creştină le atribuie puterea mistică de a transmite credincioşilor harul divin.
(Loc. a.) De taină 1. Ascuns. 2. Misterios. 3. (D. oameni; înv.) Foarte apropiat, intim. 4. (Pfm.) Care are loc într-un cadru restrâns, intim.
(Sint.; i. uz.) Boier de taină Consilier intim al domnitorului.
(Sint.; i. uz.) Logofăt de taină (sau domnesc) Secretar particular al domnitorului.
(Sint.; Bis.) Cina cea de taină Masă luată de Christos împreună cu apostolii săi, în seara dinaintea răstignirii, la care a instituit taina împărtăşaniei.
(Loc. av.) în (sau, rar, cu, înv. întru, la, pe, prin) taină 1. Pe ascuns. 2. Discret. 3. (Reg.) Lent. 4. (Reg.) Zadarnic.
(Loc. vb.; reg.) A sta de (sau la) taină A pălăvrăgi. (Exp. vb.; îrg.) A-şi face taină (de cineva) 1. A batjocori pe cineva. 2. A face glume pe socoteala cuiva. TALANGĂ s. fi (Exp. vb.; reg.) A fi talanga târgului A răspândi zvonuri.
TALENT <r. n.
(Loc. a.) De talent 1. (D. persoane) Talentat. 2. (D. creaţii) Produs al talentului.
(Loc. vb.) A-şi da (a face) talente A fi înfumurat. TALER s. n.
(Exp. vb.; pfm.) A se înfrupta din talerul (cuiva) A trăi din munca altuia.
(Exp. vb.; pop.) A mânca pâine şi sare dintr-un
(sau, rar, pe un) taler cu (cineva) 1. A trăi împreună cu cineva. 2. A împărţi binele şi răul cu cineva. (Exp. vb.) A umbla cu talerul A umbla pentru a strânge bani.
(Exp. vb.; fam.) A îngropa (pe cineva) cu talerul
A înmormânta pe cineva cu fonduri strânse prin colectă publică.
(Exp. vb.; pop.) A cere cu talerul A cerşi.
TALIE s.f.
(Loc. a.) De talie De valoare.
(Loc. a.) Pe talia Pe măsura...
(Exp. vb.) A fi de talia (cuiva) A avea aceeaşi valoare, pricepere, iscusinţă, talent etc. ca şi altcineva. (Loc. av.) Pe talie (D. haine) Strâmtat în dreptul mijlocului, evidenţiind talia.
(Exp. vb.) A (nu) avea talie A (nu) avea siluetă. (Loc. a.) Fără talie (D. haine) Care cade drept, fară să marcheze talia.
(Loc. av.) în (sau la) talie îmbrăcat numai în haină sau în rochie (fară pardesiu sau palton).
TALION 5. n.
(Exp. vb.; înv.) A trage la talion (pe cineva) A se răzbuna pe cineva.
TALMEŞ-BALMEŞ s. n.
(Exp. vb.) A face talmeş-balmeş (pe cineva) Abate zdravăn.
TALPĂ s.f.
(Loc. av.) Din talpă sau de sus (ori din vârf) şi până în talpă sau din (ori de la) creştet până în tălpi sau din tălpi până în subsuori ori până în
cap în întregime.
(Loc. av.; pop.) în tălpi 1. în picioare. 2. (P. ex.) Vertical.
(Exp. vb.; pop.) A fi (sau a scula) (pe cineva) în
tălpi 1. A (se) scula din pat. 2. A (se) pune în mişcare, în acţiune.
(Exp. vb.; pfm.; înv.) A-i sta (cuiva) capul unde-i stau tălpile A i se tăia cuiva capul.
(Exp. vb.; pop.) Parcă îi arde jăratec (sau foc) sub tălpi sau la tălpile picioarelor Este ameninţat de o primejdie care se apropie şi de care trebuie să fugă.
(Exp. vb.; pfm.) A-l frige pământul sub tălpi A fi
neliniştit, nerăbdător (să facă ceva, să plece undeva). (Exp. vb.; pfm.) A fi în tălpi (cu cineva) A fi aidoma cu...
(Loc. vb.; pop.) A o apuca (sau a o lua) la tălpi ori a-şi lua tălpile în spinare A pleca repede (de undeva).
(Exp. vb.; pfm.) A cunoaşte (pe cineva sau ceva)
din tălpi A cunoaşte (pe cineva sau ceva) foarte bine.
(Exp. vb.; pop.) A ieşi cu tălpile înainte A muri. (Sint.; reg.; dep.) Talpă lată 1. Om cu tălpi mari. 2. Om cu mersul greoi şi apăsat.
(Exp. vb.; pop.) A bate talpa (la pământ) A călca apăsat.
(Exp. vb.; reg.) A călca pe talpă putredă A se înşela. (Exp. vb.; pfm.) A pune sub talpă 1. A pune sub autoritatea sa. 2. A nu ţine seama de ceva.
(Exp. vb.; reg.) A o ţine talpă A nu ceda nimic. (Sint.) Talpa ţării (sau a casei) Ţărănimea considerată în trecut ca temelie a ţării şi obligată să supor' te tot greul îndatoririlor.
(Sint.) Talpa casei Capul familiei.
(Sint.; pfm.) Talpa iadului sau talpă la (ori de) fad
1.	Temelia iadului. 2. Mama căpeteniei dracii or, tălpoi. 3. Om foarte rău sau foarte păcătos. 4. Baba rea. 5. Vrăjitoare.
' 449
T^TĂ
TA1VL4N av.
(Exp. vb.; reg.) A fî taman pe taman A fi egal. TAMB^C n.
(Exp. vb.) A pune tambacul (pe cineva) 1. A bănui pe cineva că e implicat într-o afacere necinstită. 2. A stărui pentru ceva, a insista, a persevera. TJMBĂ s. fi
(Exp. vb.) E o tambă de om Este vrednic de dispreţ. TANDl/Rs. n.
(Exp. vb.; îvp.) A sta pe tandur A sta degeaba. TANGENT, ~Ă fi (Loc. av.) în (sau prin) tangentă Tangenţial.
(Exp. vb.; fam.) A scăpa prin tangentă 1. A se eschiva de la un lucru, prinzând momentul potrivit. 2. A scăpa cu greu dintr-o situaţie dificilă. TARABĂ s.f.
(Loc. a.; fam.; dep.) De tarabă 1. Mahalagesc. 2. De calitate proastă.
L4RE a., av
(Exp. vb.; exp. a.; pop.) (A fi) tare de sau la cap
1.	(A fi) prost. 2. (A fi) răbdător. 3. (A fi) încăpăţânat. (Exp. vb.; reg.) A fi tare de boacă sau a avea rânză tare A fi rezistent la băutură.
(Exp. vb.; pop.) A fi tare de(-o) ureche (sau de urechi) 1. A nu auzi bine. 2. A se preface că este surd. (Exp. vb.; pop.; rar) A fi tare de ochi 1. A nu vedea bine. 2. A se preface că nu vede bine.
(Exp. vb.; pop.) A fi tare în coş (sau de chică, de vână, de vârtute) 1. A fi voinic. 2. A fi sănătos. (Exp. vb.; pop.) A fi tare la (sau în, de) cerbice ori rânză, fălci 1. A fi neînduplecat. 2. A fi dârz.
(Exp. vb.; reg.) A fi tare în ceafă A fi obraznic. (Exp. vb.; îvp.) A fi tare de ceafă (sau chică) sau a fi tare în brăcinar A fi bogat.
(Exp. vb.; pop.) A fi tare ca cetatea (D. clădiri; grădini etc.) A fi greu de pătruns înăuntru.
(Sint.) Pânză tare Pânză (cu ţesătură rară) foarte apretată, folosită în croitorie.
(Sint.; Fon.) Palat tare Cerul gurii.
(Loc. a.; îvp.) Tare în gură (D. cai) Care nu se lasă uşor strunit.
(Exp. vb.; pfm.) A fi tare în gură A fi certăreţ. (Loc. a.; înv.) Tare de spirit Inteligent.
(Exp. vb.; exp. a.; pfm.) (A fi) tare de înger sau de inimă, de fire ori (a fi) tare la inimă 1. (A fi) rezistent. 2. (Pfm.) (A fi) curajos. 3. (A fi) crud.
(Exp. vb.; înv.) A sta (sau a se pune) tare (pentru cineva) A apăra (pe cineva) cu energie, cu hotărâre.
(Exp. vb.; pfm.) A fi mare (şi) tare sau tare şi mare
A fi puternic.
(Exp. vb.; înv.) A fi tare a... A avea dreptul să... (Loc. av.; îrg.) Mai tare 1. Mai degrabă. 2. Mai ales. (Sint.; Chim.) Apă tare Acid azotic.
(Sint.) Băutură tare Băutură spirtoasă.
T^RGĂ s.f (Exp. vb.) A trage targa pe uscat A o duce greu din punct de vedere material.
TAS 5. n.
(Exp. vb.; pop.) A umbla cu tasul A cerşi.
T^ŞCĂ s.f
(Exp. vb.) A avea (pe cineva) la taşcă A avea (pe cineva) la mână.
T^fTĂ s. m.
(Sint.; reg.) Tată de salcă Amant al unei femei considerat în raport cu copiii acesteia.
(Loc. a.) Dinspre (sau, înv., despre) tată în linie paternă.
(Loc. av.) Din tată în fiu (sau prunc) ori, reg., de la tată la fiu, de pe tată pe fiu Din generaţie în generaţie.
(Exp. vb.; pfm.) A fi bucăţică ruptă tată-său sau
tată-său în picioare (D. copii) A semăna leit cu tatăl său.
(Exp. vb.; pfm.) A călca pe (sau în) urmele lui
tată-său A semăna cu tatăl său în apucături şi obiceiuri.
(Exp. vb.; pop.) A dormi somnul tatii A dormi somnul de veci.
(Exp. vb.; pop.) A trimite (pe cineva) de la dracul la tată-său A trimite pe cineva de colo-colo.
(Exp. vb.; pfm.) A căuta pe dracul şi a găsi pe tată-său sau a scăpa de dracul şi a da peste tată-său A intra într-un pericol mare.
(Exp. vb.; pfm.) A cere cât dracul pe tată-său sau a cere pe dracul şi pe tată-său A cere o sumă exorbitantă la o tranzacţie comercială.
(Exp. vb.; pop.) Să fie de sufletul tatii Nu-i nimic că am suferit o pagubă.
(Sint.; reg.) Tată de paie Bărbat care nu se impune în familie.
(Sint.) Tată bun Tată adevărat.
(Sint.) Tată vitreg, tată de al doilea sau, reg., tată maşter, de scoarţă, fiastru Soţul mamei considerat în raport cu copiii ei dintr-o căsătorie anterioară. (Sint.; fam.) Tată socru Socru.
(Loc. av., reg.) De când tata moşu De foarte multă vreme.
TAUR
450
(Sint.; Bis.) Tatăl nostru Rugăciune creştină.
(Exp. vb.; exp. av.; pfm.) (A şti) ca (pe) tatăl nostru 1. (A şti) foarte bine. 2. (A şti) pe de rost.
(Exp. vb.; pfm.) A lovi (sau a păli, a-i trage cuiva una) în (sau la) numele tatălui A-i trage cuiva una drept în frunte.
(Sint.; reg.) Tatăl dracilor 1. Scaraoţchi. 2. Capul răutăţilor.
(Exp. vb.; pfm.) Se leapădă şi de tată-său sau vinde şi pe tată-său Este un om lipsit de scrupule.
(Sint.; fam.) Măi tată! Exclamaţie de uimire (sau de satisfacţie).
TAURs. m.
(Loc. vb.; pfm.) A lua (sau a prinde) taurul de coarne A se încuraja, a îndrăzni.
TAVAN 5. n.
(Exp. vb.; pfm.) A sta (sau a rămâne etc.) cu ochii (sau privirea) în tavan sau a avea privirea în tavan 1. A sta degeaba. 2. A fi cu gândul aiurea.
TAVĂ s.f.
(Exp. vb.; fam.) A servi pe cineva (ca) pe tavă sau a-i aduce (ori a-i da etc.) cuiva (ca) pe tavă 1. A servi pe cineva foarte bine, cu tot dichisul. 2. (Fam.) A-i aduce cuiva totul de-a gata.
(Loc. av.) La tavă Gătit în tavă, la cuptor.
(Loc. vb.; reg.) A da pe cineva tavă (sau tava) 1. A tăvăli. 2. A bate pe cineva.
(Loc. vb.; reg.) A face tavă A face scandal. TAX/M n.
(Exp. vb.; îrg.) A trage un taxim A plânge cu hohot. TĂBĂCEALĂ s.f.
(Exp. vb.; îvp.) A da (pe cineva) prin tăbăceală A da cuiva o bătaie zdravănă.
TĂCEA vb.
(Exp. vb.; pop.) A tăcea ca un mut sau ca pământul, ca zidul, ca peretele, ca un lemn şi (reg.) a tăcea pitic (ori chitic) sau ca piticul (în baltă) ori ca peştele, ca melcul sau mâlc, molcom, ca porcul în păpuşoi (sau în cucuruz) A tăcea cu desăvârşire.
(Exp. vb.; pop.) Tac mă cheamă 1. Nu spun o vorbă.
2.	Ştiu să ţin un secret.
(Exp. vb.; pfm.) Tace şi face îşi vede liniştit de treabă. (Exp. vb.; pfm.) Tace şi coace Unelteşte în ascuns. (Exp. vb.; pop.) Ia (sau ian) taci! Exprimă bucuria (sau neîncrederea) în spusele cuiva.
(Exp. vb.) Taci din gură sau tacă-ţi gura! (ori guriţa, fam. pupăza) Nu mai vorbi!
(Exp. vb.; pfm.) A nu (mai) tăcea din gură sau a nu-i tăcea gura A vorbi mult, întruna.
TĂCERE s.f.
(Loc. av.) în (sau, înv., întru, cu) tăcere 1. Fără a vorbi. 2. (R ex.) Fără a se destăinui. 3. în linişte
4.	Pe neobservate.
(Loc. av.; înv.) Fără tăcere Fără încetare, neîntrerupt.
(Exp. vb.) A sta în tăcere (sau, înv., a păzi tăcerea) A nu scoate o vorbă.
(Exp. vb.; fam.) A sparge (sau a rupe) tăcerea
A întrerupe o perioadă de linişte.
(Exp. vb.; înv ) A face tăcere A impune să se facă linişte, să nu se vorbească.
(Loc. vb.) A păstra tăcere(a) A nu divulga un secret.
(Loc. vb.) A trece sub tăcere (sau, înv., a trece cu tăcerea) 1. A trece cu vederea ceva. 2. A rămâne neobservat, neluat în seamă. 3. A (se) ascunde. TĂCIUNE m.
(Exp. vb.; reg.) A sta la un tăciune (D. doi soţi) A convieţui.
(Exp. vb.; reg.) A se întâlni doi proşti la un tăciune 1. A se căsători doi nevoiaşi. 2. A se întovărăşi doi nevoiaşi.
(Exp. vb.; reg.) A rămâne în coadele tăciunilor
A o duce greu.
(Exp. vb.; reg.) A lăsa (pe cineva) pe coada tăciunilor A permite ca cineva să trăiască în mizerie. (Exp. vb.; pop.) A nu avea (sau a nu-i arde) nici tăciune în vatră A fi foarte sărac.
(Exp. vb.; pop.) A înveli tăciunele A fugi pe neobservate.
TĂGADĂ s.f.
(Loc. av.) Fără (de) tăgadă în mod sigur, incontestabil, neîndoios.
(Loc. av.; reg.) Pe (sau cu) tăgadă Pe ascuns. TĂIA vb.
(Exp. vb.) A tăia nodul gordian A găsi soluţia unei probleme grele.
(Exp. vb.; pfm.) Poţi să tai lemne pe cineva Doarme foarte adânc şi nu se deşteaptă uşor.
(Exp. vb.; reg.) A tăia cu ferăstrăul A sforăi. (Exp. vb.; înv.) A tăia împrejur A face circumcizie. (Exp. vb.; reg.) A tăia buricul (cuiva) A potrivi un lucru cum trebuie.
(Loc. vb.; pfm.) A tăia piroane 1. A tremura de frig. 2. A spune minciuni.
(Exp. vb.; pop.) A tăia (cuiva) nasul 1. A pune la punct pe cineva. 2. A pedepsi.
(Exp. vb.; înv.) A-şi tăia lanţurile A se elibera.
451
TĂRĂNT£/C
(Exp. vb.; reg.) A-i tăia de unghişoară 1. A pune la punct pe cineva. 2. A omorî.
(Loc. vb.; reg.) A fi tăiat... A semăna leit cu cineva. (Exp. vb.; pfm.) A tăia frunză câinilor (sau la câini) A nu lucra nimic.
(Exp. vb.; pfm.) A-şi tăia craca (sau creanga) de
sub picioare A-şi primejdui situaţia printr-o acţiune negândită.
(Exp. vb.; pfm.) A-şi tăia drum (sau cale, cărare)
A-şi face loc, îndepărtând obstacolele care-i stau în cale.
(Exp. vb.; înv.) A tăia bani A emite monedă.
(Loc. vb.) A o tăia la fuga A fugi.
(Exp. vb.; pfm.) A tăia drumul (sau calea, ieşirea)
(cuiva) A ieşi înaintea cuiva pentru a-1 împiedica să înainteze.
(Loc. vb.; pfm.) A-1 tăia (pe cineva) capul 1. A-1 ajuta mintea ca să înţeleagă, a înţelege, a pricepe. 2. A crede. 3. (Reg.) A-i veni cuiva o idee neaşteptată în minte.
(Loc. vb.; pfm.) A-i (sau a-1) tăia prin cap (sau prin gând) A-i veni prin minte.
(Exp. vb.; reg.) A-i tăia (cuiva) cuţitul A face ce vrea el.
(Exp. vb.; reg.) A tăia ca dinţii babei (D. unelte) A fi tocit.
(Exp. vb.; reg.) A tăia în grindă A nu face nimic. (Exp. vb.; pfm.) A tăia şi a spânzura A proceda arbitrar şi abuziv.
(Loc. vb.; pfm.) A i-o tăia (cuiva) 1. A întrerupe şirul vorbirii cuiva. 2. A brusca pe cineva.
(Exp. vb.; pop.) Ai se tăia (cuiva) drumul (sau drumurile, cărările) A se afla în încurcătură.
(Loc. vb.; pfm.) A tăia de piroteală A face să-i treacă cuiva somnul.
(Loc. vb.; pfm.) A-i tăia (sau a i se tăia) (toată)
pofta (sau gustul) (de ceva) A-i trece cheful, curajul de a (mai) face ceva.
(Loc. vb.; pfm.) A-i tăia (sau a i se tăia) pofta de
mâncare A-i trece pofta de mâncare.
(Loc. vb.; pfm.) Ai se tăia (cuiva) (mâinile şi) picioarele (sau genunchii) A i se muia cuiva (mâinile şi) picioarele, a slăbi.
(Exp. vb.; pfm.) A tăia pe cineva A întrece pe cineva.
(Exp. vb.) A tăia cu atu (La jocurile de cărţi) Abate cu atuul.
(Exp. vb.; fam.) A tăia răul de la rădăcină A lua
măsuri energice pentru a stârpi un rău.
(Exp. vb.; pfm.) A-i tăia (cuiva) cuvântul A descuraja (pe cineva).
(Exp. vb.; pfm.) A spune ce-1 taie capul A spune vrute şi ne vrute.
TĂINU/ vb.
(Exp. vb.; reg.) Rău am mai tăinuit-o Rău au ieşit lucrurile.
TĂINUIRE s.f.
(Loc. av.; pop.) Cu tăinuire Tainic.
TĂ/Ş n.
(Exp. vb.; înv.) A trece (ceva) sub tăişul săbiei
1.	A ucide. 2. A distruge.
TĂMĂDU/ vb.
(Loc. vb.; reg.) A tămădui lumină A clarifica ceva (într-o afacere).
(Loc. vb.; reg.) A se tămădui la ceva A-şi face rost de ceva.
TĂMilE s.f (Exp. vb.; pfm.) A fugi (sau a se feri) de ceva sau de cineva ca dracul de tămâie A se feri cu cea mai mare grijă de ceva sau de cineva.
(Exp. vb.; reg.) A umbla cu tămâie pe lângă cineva A linguşi.
(Exp. vb.; reg.) A arde dracului tămâie A linguşi pe un om rău.
(Exp. vb.; reg.) A da dracului tămâie A munci în zadar.
(Exp. vb.; pfm.) A fi tămâie 1. A nu avea niciun ban.
2.	A nu şti nimic.
(Exp. vb.; loc. a.; pfm.) (E) neam tămâie (E) o persoană ignorantă.
TĂRĂBCMNŢĂ s.f.
(Exp. vb.; reg.) A lua pe cineva în tărăboanţă A lua pe cineva peste picior.
TĂRĂBOŢĂ s.f.
(Exp. vb.; pfm.) A-şi lua tărăbuţele 1. A-şi lua catrafusele. 2. A pleca pe furiş.
(Exp. vb.; pfm.) Nici în car, nici în căruţă, nici în tărăbuţă Nu-i convine nimic.
TĂRĂGĂNA vb.
(Loc. vb.; pfm.) A tărăgăna la vreme A amâna de pe o zi pe alta ceva, a întârzia, a temporiza, a tergiversa.
(Loc. vb.; pfm.) A tărăgăna o viaţă sau a-şi tărăgăna traiul A o duce greu.
(Loc. vb.; reg.) A tărăgăna cu ochii A trage cu ochiul.
TĂRĂNTC/C, ~Ă 5. m.f, a.
(Exp. vb.; reg.) A umbla tărăntuc A vagabonda.
TĂRĂR4IE
452
TĂRĂR4IE s.f (Exp. vb.) A o ţine tărărâie (lungă) A lungi fară rost (o discuţie, o lucrare etc.).
TĂR/4M 5. n.
(Loc. av.; pfm.) De când tărâmul De când lumea. (Exp. vb.; înv.) A câştiga tărâm 1. A progresa puţin câte puţin într-o acţiune. 2. A câştiga teren.
(Sint.) Tărâmul celălalt sau alt tărâm, tărâmul de jos (In basme) Regiune îndepărtată (subpământeană), unde fiinţele şi natura sunt cu totul deosebite de cele cunoscute,
TĂRiNGĂ s.f (Exp. vb.; reg.) A duce pe cineva în tărângă A lua pe cineva de subsuori, ajutându-1 să meargă. TĂR^ŢĂ s.f.
(Exp. vb.; înv.) A fi scump la tărâţe şi ieftin la făină A fi zgârcit la cheltuieli mărunte, dar risipitor când nu trebuie, a fî nechibzuit.
(Exp. vb.; reg.) A se dedulci ca calul la tărâţe A se deprinde cu binele.
(Exp. vb.; reg.) A nu se alege făina din tărâţe A nu putea deosebi câştigul de pagubă.
(Exp. vb.; reg.) A se tulbura (sau a se întărâta, a se încinge) tărâţa în cineva sau a i se iuţi (cuiva) tărâţele în borş A se înfuria.
(Exp. vb.; reg.) A face (pe cineva) tărâţe A rupe în bucăţi.
TĂRBACĂ s.f.
(Exp. vb.; înv.) A da (sau a lua) în (sau la, prin) tărbacă 1. A chinui câinii cu tărbaca. 2. (îrg.; p. ex.) Abate tare pe cineva. 3. (îrg.) A-şi bate joc de cineva, a batjocori.
(Exp. vb.; reg.) A pune tărbaca pe cineva 1. A suspecta pe cineva.
(Exp. vb.; reg.) A cădea în tărbacă A cădea în laţ. (Exp. vb.; reg.) A-i pune (cuiva) tărbaca Aţine din scurt (pe cineva), a constrânge.
(Exp. vb.; reg.) A sparge tărbaca 1. A ajunge la o înţelegere. 2. A se termina un ospăţ, o petrecere.
3.	A rupe relaţiile, prietenia cu cineva. TĂRBĂCE^LĂ s.f (Exp. vb.; înv.) A da (sau a lua) în (sau la, prin) tărbăceală 1. A chinui câinii cu tărbaca. 2. (îrg.) A-şi bate joc (de cineva). 3. (îrg.; p. ex.) A bate tare pe cineva.
TĂR/E s.f.
(Sint.; înv.) Tărie de cap (sau de cerbice) încăpăţânare. (Loc. av.; înv.) întru tărie în siguranţă.
(Loc. a.; pop.) Cu tărie Puternic.
(Sint.) Tărie de suflet, tărie de caracter Forţă morală (Loc. av.) Cu (mare, multă etc.) tărie sau cu toată tăria 1. Cu intensitate. 2. (Pfm.) în mod convingător, categoric, curajos, ferm, hotărât, energic. 3. (Pfm.) în mod hotărât, neclintit. 4. (Mii.) Dârz, viteaz. (Loc. a.; pfm.) Cu tărie de cuvânt (D. persoane) Cu putere de convingere.
(Loc. a.; înv.) Cu tărie Cu împuternicire legală, valabil.
(Loc. av.; înv.) în tăria mea (a ta etc.) Cu de la sine putere.
(Loc. av.; înv.) Cu (sau în) tărie sau, reg., cu (de-a) tăria Cu forţa.
(Loc. vb.; înv.) A veni în tărie A fi stăpân.
(Loc. pp.; înv.) Prin (sau din) tăria... Ca urmare a... (Sint.; înv.; fig.) Tăria cerului, tăria văzduhului, tăria cerească Boltă cerească.
TĂT^R, ~Ă a.
(Exp. vb.; pfm.) Doar nu vin (sau dau) tătarii Se grăbeşte sau fuge fară un motiv serios.
(Exp. vb.; pfm.) Parcă-1 alungă tătarii (din urmă) Se grăbeşte foarte tare.
TĂU, TA p. pos.
(Exp. vb.; fam.) A rămâne (sau a fi) pe-a ta A fi după dorinţa sau părerea ta.
(Exp. vb.; pop.; î. impr.) Ai tău e dracul! Te ia dracul! TĂUN s. m.
(Exp. vb.; pop.) A fugi ca tăunul cu paiul A fugi foarte repede.
(Exp. vb.; reg.) A-i da (cuiva) tăunii A-i ieşi (cuiva) firele în barbă.
TĂVĂLEALĂ s.f (Loc. a.; pfm.) De tăvăleală (D. haine) De purtat la lucru.
(Exp. vb.; pfm.) A (o) duce (sau ţine) la tăvăleală
1.	(D. oameni) A fi rezistent la eforturi fizice. 2. (D. lucruri) A fi rezistent (la purtare, la folosire zilnică). TĂVĂLI vb.
(Exp. vb.; pfm.) A se tăvăli de râs A râde cu mare poftă.
(Exp. vb.; pfm.) A se tăvăli de bucurie A se bucura foarte mult.
TĂVĂLt/G s. n.
(Loc. vb.; pfm.) A (se) da sau a (se) duce de-a tăvălugul A (se) rostogoli.
TÂLC 5. n.
(Loc. av.; pop.) Cu tâlc 1. Cu subînţeles. 2. Cu rost. (Exp. vb.; pfm.) A vorbi (sau a răspunde) în tâlcuri A vorbi (sau a răspunde) figurat, alegoric.
453
TÂRŞÂiT
(Exp. vb.; reg.) A fî om cu tâlcuri 1. A fi om şiret, rafinat. 2. A vorbi cu subînţelesuri.
(Exp. vb.; reg.) A se pune la tâlc A pălăvrăgi. TÂLHĂREŞTE av.
(Exp. vb.; înv.) A frige un miel tâlhăreşte A frige mielul întreg, în pielea lui, în jar.
TÂLV, ~Ă s.n.f, a.
(Exp. vb.; reg.) A fi cu buzele pe tâlv A avea viciul beţiei.
(Exp. vb.; reg.) A mirosi a tâlv A mirosi a vin. (Exp. vb.) A fi beat tâlv A fi foarte beat.
(Exp. vb.) Se duce făcut tâlv Se duce glonţ. TÂMP, ~Ă a.
(Exp. vb.; îrg.) A fi tâmp la vedere A nu vedea bine.
TÂMPINARE s.f.
(Exp. vb.; înv.) A ieşi (sau a merge) în (sau întru, la) tâmpinare cuiva sau (rar) a ieşi la tâmpinare
A ieşi în calea cuiva (rar a ceva) pentru a-l primi. TiNGĂ s.f.
(Exp. vb.; reg.) A-i fi cuiva tângă după ceva A-i
părea rău după ceva.
TÂNJALĂ s.f.
(Exp. vb.; pop.) A se lăsa pe tânjală 1. (D. animale de tracţiune) A trage foarte încet, sprijinindu-se pe tânjală. 2. (D. oameni) A lucra încet, cu lene.
3.	(D. oameni) A neglija lucrul.
(Exp. vb.; pop.) A mâna pe tânjală A mâna încet.
(Exp. vb.; reg.) A pune umărul la tânjală A se
pune serios pe muncă.
TÂRÂ/ vb.
(Exp. vb.; reg.) A târî vorba A vorbi tărăgănat. TÂRÂŞ av.
(Exp. vb.; pop.) A o duce târâş A-i merge cuiva mai mult rău decât bine.
(Loc. av.; reg.) Pe târâş Trăgând pe jos (după sine). (Loc. av.; reg.) De-a târşul Târându-se pe jos. (Loc. av.; reg.) Cu târâşul Cu totul.
târât, ~ă a.
(Loc. av.; pop.) De-a târâta Târâş.
TÂRCOL 5. n.
(Loc. av.; reg.) în târcol în cerc.
(Loc. pp.; reg.) în (sau la) târcolul... în jurul. (Loc. vb.; pfm.) A da târcoale sau, rar, a da, a face (un) târcol 1. A se învârti în preajma cuiva sau a ceva (cu un anumit scop). 2. A umbla pe lângă o femeie, căutând să-i câştige simpatia.
(Exp. vb.; pop.; rar) A face un târcol A da o raită.
TÂRG n.
(Loc. av.; pop.) La (sau pe) spartul târgului 1. La
sfârşit de tot. 2. Prea târziu.
(Exp. vb.; pfm.) A bea ca în târg A bea mult de unul singur, fară să îmbie şi pe alţii.
(Exp. vb.; pfm.) A fi în târg şi la moară A fî peste tot.
(Exp. vb.; îrg.) A se ajunge (sau, rar, a ajunge pe cineva) cu târgul A cădea de acord asupra preţului.
(Exp. vb.; reg.) Cum umblă târgul (sau târgurile)? Cum se desfăşoară vânzarea şi care este preţul mărfurilor la târg?
(Exp. vb.; pfm.) A face (sau a încheia) târg(ul) cu cineva A încheia cu cineva o tranzacţie comercială. (Exp. vb.; îvp.) A-1 da prin târg (cu nasul tăiat) (sau cu capul ras) sau a-l da târgului A pedepsi pe cineva, purtându-1 prin târg cu nasul tăiat sau cu capul ras.
(Exp. vb.; îvp.) A afla şi târgul şi ţara A afla toată lumea.
(Loc. vb.; îvp.) A (o) da târgului (sau prin târg)
1.	A divulga. 2. A vesti. 3. A bârfi.
(Exp. vb.; îvp.) A fi dat prin târg A cunoaşte lumea. (Exp. vb.; îvp.) Credeai că s-a aprins târgul Se
aude gălăgie mare, zgomot puternic.
TÂR/ vb.
(Exp. vb.; pop.) A-şi târî viaţa (zilele etc.) A trăi lipsit de demnitate.
(Exp. vb.; pfm.) A târî barca pe uscat A trăi greu. (Exp. vb.; pfm.) A târî (pe cineva) în noroi 1. A
dezonora pe cineva. 2. A îndemna (pe cineva) la o faptă josnică.
(Exp. vb.; reg.) A târî piciorul 1. A şchiopăta. 2. A face o faptă pe care o vor imita şi alţii.
TÂRŞ s. m.
(Exp. vb.; reg.) A umbla cu târşul după el A fi urmat pas cu pas de cineva.
(Exp. vb.; reg.) A se ţine târş (sau cu târşul) după cineva A se ţine scai de cineva.
(Exp. vb.; reg.) A-i pune (cuiva) târşul de coadă A alunga pe cineva.
(Exp. vb.; reg.) A tăia (un copac) târşuri A tăia în bucăţi (un copac).
TÂRŞAG s. n.
(Exp. vb.; reg.) Aţine târşagul A ţine hangul cuiva. TÂRŞÂ/T n.
(Loc. av.) Pe târşâite sau de-a târşâitele Astfel încât să se frece de ceva.
TARTIŢĂ
454
TiRTIŢĂ s.f.
(Exp. vb.; pfm.) A-i tremura (cuiva) târtiţa A-i fi
(cuiva) foarte frică.
(Exp. vb.; pfm.) A-i sfârâi târtiţa după băieţi (D.
fete) A umbla după băieţi.
TARŢA i.
(Exp. av.; reg.) Târţa-pârţa (şi nimica sau mai nimic) Lipsit de însemnătate sau de valoare, un fleac, un nimic.
(Exp. vb.; reg.) Târţa-pârţa cu cocârţa Vorbeşti în zadar, spunând lucruri fară însemnătate. TÂRZ/U, ~/E a., av.
(Loc. av.; îvp.) Nu (după) târzie vreme Nu după mult timp, curând.
(Loc. av.) într-o (sau în) târzie vreme sau într-un târziu (sau, înv., în târziu) După mult timp.
(Loc. av.; îrg.) Târzie vreme Vreme multă, îndelungată.
(Exp. vb.; reg.) A fî târziu Ia frig A suporta mult timp frigul.
(Loc. av.) (Mai) curând (ori mai devreme) sau mai târziu sau târziu ori mai curând Cândva (dar neîndoielnic).
(Loc. av.) Cel (mai) târziu într-un timp socotit ca ultim termen.
(Loc. av.) Nu târziu după... Nu mult timp după... (Loc. a.) De mai târziu Dintr-o perioadă mai mai recentă în raport cu una mai îndepărtată.
(Loc. av.) Pentru mai târziu Pentru timpul care va veni.
TEACĂ s.f.
(Exp. vb.; reg.) A se face teacă de pământ A se face nevăzut, a se ascunde.
(Exp. vb.; reg.) (Ba) că(-i) teacă, (ba) că(-i) pungă
Se codeşte să facă un lucru, invocând tot felul de pretexte.
(Exp. vb.; pop.) A asculta teaca de pământ A asculta într-o tăcere desăvârşită.
(Exp. vb.; pfm.) A rămâne teacă A rămâne gol. (Sint.; reg.) Teaca ochilor Pleoapă.
TEAPĂ s.f.
(Exp. vb.; reg.) A se pune la teapă pentru ceva
A se supăra pentru ceva.
TEASC 5. n.
(Loc. vb.; înv.) A ieşi (înv. a scăpa) de sub teasc (D. tipărituri) A apărea.
(Exp. vb.; înv.) A pune sub teasc A tipări. TEATRU s. n.
(Sint.) Teatru de operaţii sau teatrul operaţiilor Câmp de luptă.
(Loc. a.) De teatru 1. Care se prezintă pe scenă
2.	Care se utilizează în spectacol. 3. Care se ocupă cu literatura dramatică.
(Exp. vb.) A face (sau a juca) teatru A se preface. TEBELEU s. n.
(Exp. vb.) Am tras-o la tebeleu Am câştigat ceva cu greu.
TEHNIC, -As.f, a.
(Sint.) Termen tehnic Termen de specialitate, caracteristic unui domeniu de activitate.
(Sint.) Desen tehnic Desen care reprezintă la o anumită scară un obiect, cu înscrierea dimensiunilor lui, care este folosit la construirea obiectului în spaţiu. (Sint.; Mii.) Tehnică de luptă Totalitatea mijloacelor de luptă (armament, avioane, tancuri) şi auxiliare (materiale de transmisiuni, de geniu etc.) cu care sunt înzestrate forţele armate.
TEI s. m.
(Loc. vb.; pfm.) A lega două în tei A reuşi să adune ceva avere.
(Loc. vb.; pfm.) A găsi (sau a lega) tei de curmei
1.	A găsi pretexte. 2. A înşira vorbe fară rost. 3. A fi sărac.
(Exp. vb.; pfm.) A nădi (sau a face) din tei curmei
A încerca toate mijloacele.
(Exp. vb.; reg.) A fî (sau a se face) beat tei A se îmbăta foarte tare.
(Exp. vb.; reg.) A fî pus (sau a juca) pe tei belit
A fi pus pe stricăciuni, pe rele.
(Sint.; reg.) Cui de tei Lucru în care nu te poţi încrede.
(Exp. vb.; reg.) A se scurta teiele A fi timp puţin. (Exp. vb.; reg.) A mai lungi cuiva teiele 1. A amâna executarea unui lucru. 2. A păsui pe cineva.
(Exp. vb.; reg.) A nu-1 ţine (pe cineva) teiele Anu avea curaj.
(Exp. vb.; reg.) A lega într-un tei (D. lucruri sau fiinţe) A le considera la fel de lipsite de valoare. TEICĂ s. f.
(Exp. vb.; reg.) A face pe cineva teică de porci
A insulta pe cineva cu vorbe grele.
TEJGHEA s.f (Exp. vb.; pfm.) A da pe sub tei A vinde la supra-preţ un produs prohibit sau rar, pe furiş. TELEFON s. n.
(Exp. vb.) A da (sau a primi) un telefon A transmite (sau a primi) un mesaj prin telefon. TELEGU/ vb.
(Exp. vb.; reg.) A se telegui cu cineva A se ajuta cu cineva.
455
TERMEN
TELELEU, ~EA s. m. f (Exp. vb.; pfm.) A umbla teleleu (Tănase) A umbla de colo până colo, fară rost.
(Exp. vb.; reg.) A se ţine teleleu-bărărău (D. fiinţe) A se ţine cârd.
(Exp. vb.; reg.) A fî teleleu Tănase 1. A fi zăpăcit.
2.	A fi prost.
(Exp. vb.; reg.) A rămâne teleleu (D. pomi) A rămâne fară crengi.
(Exp. vb.; reg.) A se sui în vârful teleleului A sărăci. (Exp. vb.; reg.) A lăsa (pe cineva) teleleu A jefui pe cineva de tot ce are.
(Exp. vb.; reg.) A rămâne teleleu 1. A rămâne singur. 2. A rămâne sărac.
(Sint.; reg.; ir.) Teleleu Tănase Om sărac.
TEME vb.
(Exp. vb.; fam.) Mă tem că... Mi se pare că...
(Exp. vb.; pfm.) Nu te teme Este sigur adevărat. TEMEI n.
(Loc. av.; pop.) Din temei (sau temeiuri) In întregime.
(Loc. a.; loc. av.; pop.) Cu temei 1. Trainic, solid, temeinic. 2. Sprijinit pe argumente solide, întemeiat. 3. Cu socoteală, chibzuit, cumpătat. 4. Serios.
5.	(Reg.) în toi.
(Exp. vb.; înv.) A fî cu temei A fi potrivit.
(Loc. a.; pop.) De temei 1. De bază, fundamental, principal. 2. (R ex.) Greu. 3. De încredere, sigur. (Loc. a.; loc. av.; pop.) Fără (de) (niciun) temei sau lipsit de temei Lipsit de argumente solide, neîntemeiat.
(Loc. av.; pop.) De (sau cu, rar, din) temei De-a binelea.
(Loc. av.; înv.) Mai de temei Mai cu seamă.
(Loc. pp.; pop.) Pe (sau în) temeiul... Bazat pe... (Loc. cj.; pop.) Pe temei că... Pe motiv că...
(Sint.; reg.) Temeiul târgului Mijlocul zilei, când târgul e în toi.
(Loc. av.; loc. a.; reg.) La (sau cu) temei 1. în cantitate mare. 2. Extraordinar.
ÎEMEL/Es /
(Loc. a.; pop.) De temelie 1. Principal. 2. (Reg.) Băştinaş.
(Loc. a.; înv.) Fără nicio temelie Lipsit de bază reală, neîntemeiat.
(Loc. av.; pfm.) Din temelie (sau temelii) 1. în întregime, radical. 2. (D. trăiri sufleteşti) în profunzime.
3.	(D. trăiri sufleteşti) Cu putere.
(Loc. av.; înv.) Cu temelie Cu sârguinţă.
(Exp. vb.; pfm.) A pune temelie A pune bazele, a fonda, a întemeia.
(Sint.; înv.) Piatră temelia unghiului Piatră unghiulară.
(Loc. av.) La temelie Formând elementul principal, fundamental.
TEOR/E s.f (Sint.) Teoria numerelor Ramură a matematicii care studiază proprietăţile aritmetice ale numerelor. (Loc. av.) în teorie 1. Fără a afecta activitatea practica. 2. Nevalidat de practica.
(Exp. vb.; fam.) A-i face (cuiva) teorie sau a-i face (cuiva) teoria chibritului A-i face cuiva morală. TERCI s. n.
(Exp. vb.; pfm.) A face (pe cineva sau ceva) terci A nimici.
(Exp. vb.; pfm.) A cădea cu nasul în terci A-şi pierde omenia, cinstea.
(Exp. vb.; reg.) S-a întărit terciul Nu-i de glumă. (Exp. vb.; reg.) A face terciul praf 1. A nu face nimic. 2. A rămâne de ruşine.
(Exp. vb.; reg.) A se băga în terciul cuiva A se amesteca în treburile altuia.
(Exp. vb.; reg.) A (nu mai) răscoli terciul A (nu mai) aminti de lucruri neplăcute.
(Exp. vb.; reg.) A fî moale terci (D. oameni) A fi bleg. TEREN n.
(Exp. vb.) A sonda (sau a tatona, rar a pipăi) terenul A examina cu atenţie situaţia, împrejurările înainte de a întreprinde ceva, a se informa.
(Exp. vb.; fam.) A pregăti terenul A crea condiţii prielnice.
(Exp. vb.) A câştiga teren 1. A înainta (în luptă), împingând pe duşman înapoi. 2. A se răspândi. 3. A-şi consolida poziţia. 4. A dobândi importanţă.
(Exp. vb.) A pierde teren 1. A pierde tot mai mult şansele de succes. 2. A pierde din importanţă.
(Exp. vb.; fam.) A pierde terenul de sub picioare A-şi pierde siguranţa, încrederea.
(Exp. av.) Pe teren 1. La locul de producţie. 2. La faţa locului.
(Exp. vb.) A părăsi terenul 1. A părăsi un câmp de activitate. 2. (Fam.) A ceda.
(Exp. vb.) A face teren A efectua o muncă în deplasare.
(Loc. av.; loc. pp.) Pe teren(ul...) în cadrul... TERMEN m.
(Exp. vb.; înv.) A pune (sau a da) termen (D. situaţii) A face să înceteze, a termina.
TERMIC
456
(Loc. av.) în (sau la) termen La data prevăzută. (Loc. av.) în termen de... în timp de...
(Sint.) Soldat în termen Soldat care execută serviciul militar.
(Exp. vb.; fam.) A-şi măsura termenii A vorbi ale-gându-şi cuvintele cu prudenţă pentru a nu supăra pe cineva.
(Exp. vb.; fam.) A vorbi (de cineva) în termeni buni (sau răi) A vorbi pe cineva de bine (sau de rău). (Exp. vb.; fam.) A fi în termeni buni (sau răi) (cu cineva) A fi în relaţii bune (sau rele) cu cineva. (Sint.; Mat.) Termenii unui polinom Fiecare din monoamele unui polinom.
(Sint; Mat.) Termeni asemenea Monoame care au aceeaşi parte literală.
(Sint.; Mat.) Termen liber Termenul unui polinom care nu conţine necunoscute.
(Exp. vb.; Mat.) Termen al unei fracţii Numărătorul (sau numitorul) unei fracţii.
(Sint.; Mat.) Termenii unei progresii Fiecare dintre cantităţile care formează o progresie.
TERMIC, ~Ă a.
(Sint.) Centrală termică Termocentrală.
(Sint.) Radiaţie termică Radiaţie de natură electromagnetică pe care o emit toate corpurile a căror temperatură este superioară lui zero absolut.
(Sint.) Disociaţie termică Disociaţie provocată de încălzire.
(Sint.) Conductibilitate termică Proprietate a unor corpuri de a fi străbătute de un flux de căldură sub acţiunea unei diferenţe de temperatură.
(Sint.) Ecuator termic Linie sinuoasă care uneşte punctele de pe glob cu cea mai mare temperatură medie anuală.
(Sint.) Agent termic Substanţă (apă caldă, abur etc.) care produce sau transferă căldură într-o instalaţie termică.
TERMINA vb.
(Exp. vb.; pfm.) A se termina cu cineva A nu mai avea nicio şansă de scăpare.
(Exp. vb.; pfm.) A termina cu cineva A rupe relaţiile cu cineva.
TESL7M s. n.
(Loc. vb.; înv.) A face teslim 1. A preda. 2. A livra.
3.	A înmâna.
(Loc. vb.; înv.) A trece teslim A fi predat. TESTAMENT n.
(Sint.) Vechiul testament sau Testamentul (cel) Vechi Prima parte a Bibliei, cuprinzând credinţele religioase şi viaţa poporului evreu.
(Sint.) Noul testament sau Testamentul cel Nou A doua parte a Bibliei, cuprinzând evangheliile (posterioare naşterii lui Christos).
TEŞA s. m.
(Exp. p.) Ce mi-e teşa, ce mi-e piesa 1. Ori una ori alta. 2. Tot acelaşi lucru.
TEŞCHEREA s. f (Loc. vb.; reg.) A-şi lua teşchereaua 1. Apleca repede. 2. A nu mai avea nicio speranţă.
(Loc. vb.) A da (cuiva) teşchereaua A alunga pe cineva.
TEŞ/ vb.
(Loc. vb.; pfm.) A (nici) nu se teşi de ceva A nu-i păsa de ceva.
TEŞ/LĂ s.f.
(Loc. av.; reg.) Cu gândul (cam) pe teşilă Şovăitor. TETE s. m. sg.
(Loc. av.; reg.) De când tetea flăcău De demult. (Exp. vb.; reg.) N-are tetea, că ţi-ar da Te-aş ajuta, dacă aş putea.
TEZĂ s.f.
(Loc. av.; înv.) în teză generală în general.
(Sint.) Teză de doctorat (sau de masterat, de licenţă) Lucrare ştiinţifică prezentată de un candidat pentru obţinerea titlului de doctor (sau de maşter, de licenţiat).
TIBIŞ7R 5. n.
(Exp. vb.) A ajunge la tibişir 1. A rămâne fără bani (la jocul de cărţi). 2. A ajunge să joace pe datorie. TICHIE s f (Sint.; pop.) Cel cu tichia Diavol.
(Exp. vb.; pop.) S-a născut cu tichia-n cap Este norocos.
TICLUI vb.
(Exp. vb.) A o (sau a le) ticlui (bine) A-şi potrivi spusele pentru a da aparenţa de adevăr.
T/FLĂ s.f.
(Exp. vb.) A(-i) da (cuiva) cu tifla (sau o tiflă) sau (rar) a arunca (cuiva) o tiflă 1. A arăta cuiva tifla.
2.	(Fig.) A-şi arăta dispreţui. 3. (Fig.) A batjocori pe cineva. 4. (Fig.) A face în ciudă, a sfida. 5. (Fig-) A renunţa cu dispreţ la ceva.
(Exp. vb.; fam.) A cădea (sau a da) tifla peste cineva A da în mod neaşteptat norocul peste cineva. TIGAIE s.f.
(Exp. vb.; pfm.) A se uita ca pisica în tigaie A se uita cu jind.
(Exp. vb.; reg.) A fî cu un ochi la gaie şi cu altul la tigaie 1. A se uita cruciş. 2. A avea gândurile împrăştiate.
457
TIMP
(Loc. av.; reg.) Din tigaie pe foc Din rău în mai rău. (Loc. vb.; îvp.) A fi puşcă cu tigaie 1. A fi om de nimic. 2. A fi prost.
TIGHEL s. n.
(Exp. vb.; reg.) A-i trage (cuiva) un tighel sau (rar) a lua (pe cineva) cu tighel 1. A mustra pe cineva cu asprime. 2. A păcăli pe cineva.
(Loc. a.; reg.) Cu tighel (D. persoane) îmbrăcat elegant.
T/GVĂ s.f.
vb * reg) A sta ca tigva peste gard 1. A fi nehotărât. 2. A fi gata de ducă.
(Exp. vb.; reg.) A fi alb ca floarea de tigvă A fi alb ca zăpada.
(Sint.; pfm.) Cap de tigvă sau tigvă goală (ori seacă) Om prost.
(Exp. vb.; reg.) A nu avea cap, ci tigvă A fi prost. (Exp. vb.; reg.) Şi-a găsit hârbul capacul, tigva dopul şi lelea bărbatul Se asociază două persoane care au aceleaşi defecte.
(Exp. vb.; reg.) A umbla cu tigva cu minciuni
A fi mincinos, intrigant.
(Exp. vb.; reg.) S-a umplut tigva (D. două persoane) Nu mai sunt în relaţii bune.
(Sint.) Tigva capului Craniu (de om sau de animal). TiHNĂ s.f (Loc. a.; înv.) Cu tihnă în linişte.
(Loc. a.; înv.) De tihnă 1. Folositor. 2. Potrivit. (Loc. av.; pop.) în tihnă sau (reg.) în toată tihna In linişte, liniştit, nestingherit, netulburat.
(Loc. av.; reg.) Fără tihnă Neîncetat.
(Loc. av.; reg.) Pe ticnă Pe îndelete.
(Exp. vb.; pop.) A (nu) lăsa în tihnă A (nu) lăsa în pace.
(Loc. a.; înv.) Cu (sau în) tihnă (D. viaţă, trai) 1. Plăcut. 2. Lipsit de griji, uşor. 3. îndestulat. 4. Comod. (Exp. vb.; înv.) A nu-i fi (cuiva) în ticnă A nu-i cădea bine.
TIHNEALĂ s.f (Loc. av.; îvp.) Cu ticneală 1. în linişte. 2. Cu mul-ţumire. 3. Comod. 4. îndestulat.
(Loc. a.; loc. av.; îvp.) Cu ticneală 1. Prielnic.
2.	Potrivit.
(Loc. av.; îvp.) Pe ticneală în voie.
(Loc. a.; înv.) Fără ticneală 1. Obositor. 2. Incomod. TILEHMŞ ,s\ n.
(Loc. vb.) A se da de-a tilehuşu A se da pe gheaţă. TILIL/C, ~Ă a.
(Exp. vb.) A tunde (pe cineva) tililic A tunde pe cineva pilug.
(Exp. vb.) A rămâne tililic A rămâne înşelat şi dezamăgit.
(Exp. vb.) A sta de tililic A-şi pierde vremea vorbind şi glumind, (pfm.) a pălăvrăgi.
T/MBRU s n.
(Sint.) Timbru fiscal Imprimat de dimensiuni mici, emis de stat, care se lipeşte pe anumite acte oficiale, costul lui reprezentând o taxă.
(Sint.) Timbru poştal Imprimat aplicat pe o scrisoare şi reprezentând taxa de transport.
(Sint.) Timbru comemorativ Timbru tipărit ocazional, pentru comemorarea unui eveniment şi folosit în locul timbrelor obişnuite.
(Sint.) Timbru sec Ştampilă în relief, fară tuş, imprimată pe anumite acte, cu o maşină specială. (Sint.) Taxă de timbru Taxă reprezentând valoarea unui timbru, plătită direct, în numerar, unei administraţii publice.
TIMP s. n. m.
(Loc. av.) în (sau, înv., într-)acelaşi timp 1. Simultan. 2. De asemenea.
(Loc. av.) Tot timpul sau (înv.) în tot timpul Fără întrerupere, mereu, neîncetat.
(Loc. av.) Din timp în timp 1. La anumite intervale. 2. Uneori.
(Loc. av.) între timp (sau, înv., timpuri) în acest interval de timp.
(Loc. av.) De la un timp sau (înv.) dintr-un timp
începând de la un moment dat.
(Loc. av.; reg.) într-un timp La un moment dat. (Loc. av.; reg.) La un timp La un moment oarecare. (Loc. cj.) în timp ce... în vremea în care...
(Loc. pp.) în timpul... 1. Simultan cu... 2. Pe durata... (Loc. cj.) Cât timp... în toată perioada în care... (Loc. av.) Un timp Temporar.
(Loc. av.) La timp în momentul potrivit.
(Loc. av.) Din timp 1. înainte de a fi prea târziu.
2.	înainte de data sau de momentul aşteptat sau prevăzut.
(Loc. av.) La timpul său (sau Iui, lor) La momentul oportun.
(Loc. av.) înainte de timp 1. Prea devreme. 2. înainte de termen, prematur.
(Loc. av.; înv.) Cu fără timp 1. Cu întârziere.
2.	Intr-un moment nefavorabil.
(Exp. vb.) A (nu) fi timpul (sau, rar, timp) (să... sau de...) A (nu) fi momentul potrivit pentru... (Exp. vb.; pfm.) A-i fi (sau a-i sosi, a-i veni) timpul (cuiva sau la ceva) A-i sosi (cuiva sau la ceva) momentul favorabil, aşteptat.
TIMPUR/U
458
(Exp. vb.) Era şi timpul 1. E puţin înainte de a fi prea târziu. 2. Am aşteptat suficient de mult.
(Exp. vb.) A (nu) avea timp (pentru ceva) A (nu) găsi răgazul necesar (pentru a face ceva).
(Exp. vb.) A avea tot timpul să... A dispune de o perioadă suficientă de vreme pentru ceva.
(Exp. vb.) A nu avea timp de cineva 1. A nu putea sta de vorbă cu cineva. 2. A nu se putea ocupa de cineva.
(Exp. vb.; înv.) A-şi lua timpul (pentru ceva) A-şi găsi răgaz (pentru ceva).
(Exp vb.; reg.) A nu-i mai ajunge timp ui pe cineva
A fi foarte ocupat.
(Exp. vb.; arg.) A nu avea timp A nu putea.
(Loc. av.) Cu timpul Pe măsură ce trece vremea. (Loc. av.; înv.) în noaptea timpurilor în vremuri imemorabile.
(Exp. vb.; plin.) A fî de pe timpul lui Pazvante (chiorul) A fi foarte vechi.
(Loc. av.; pfm.) Pe timpuri Mai demult, cândva. (Loc. av.; pfm.) Din toate timpurile De totdeauna. (Loc. av.) Din alte timpuri De demult.
(Loc. av.; înv.) în toţi timpii Mereu.
(Loc. av.; înv.) în alţi timpi Altădată.
(Loc. av.; înv.) în trei timpuri sau în doi timpi şi trei mişcări Foarte repede.
(Sint.; Gram.) Timp absolut Timp care exprimă o acţiune raportată numai la momentul vorbirii. TIMPUR/U, ~/E a.
(Loc. av.; pfm.) De timpuriu Din timp.
TINĂ s.f.
(Exp. vb.; reg.) A scoate pe cineva din tină A ajuta pe cineva să iasă din starea de mizerie.
(Loc. av.; reg.) Nici cât tină sub o unghie 1. Foarte puţin. 2. Deloc.
(Exp. vb.; reg.) Şi-ar mânca (şi) tina de sub unghie
Este foarte zgârcit.
T/NDĂ s.f
(Exp. vb.; reg.; ir.) Feciori de ghindă fătaţi în tindă
Pretind că sunt de neam mare.
(Exp. vb.; pop.) A se duce (sau a merge, a face treaba) până în tindă A începe un lucru fară a-1 termina.
(Exp. vb.; pop.) A sluji (pe cineva) până în tindă
A face treaba prost.
T/NDE vb.
(Exp. vb.; înv.) A tinde (cuiva) cursa (sau laţul)
1.	A aşeza cursa (sau laţul) pentru a prinde un animal. 2. (Fig.) A se folosi de mijloace perfide faţă de cineva.
(Exp. vb.; înv.) A tinde undiţa 1. A lăsa undita în apă. 2. (Fig.) A atrage.
(Exp. vb.; înv.) A tinde (cuiva) mâna (sau, înv. mână bună, mână tare) A sprijini pe cineva. (Exp. vb.; îvp.) A tinde dreapta (pentru ceva)
1.	A sprijini pe cineva. 2. A interveni pentru ceva. (Exp. vb.; înv.) A tinde pe cruce A răstigni.
(Exp. vb.; înv.) A tinde masa A pune masa. TINEREŢE s.f.
(Exp. vb.; pfm.) A fi în floarea tinereţii A fi tânăr. (Loc. av.; îrg.) De cu (sau, înv., din) tinereţe De tânăr. (Sint.) Prima tinereţe sau tinereţea dintâi Perioadă a tinereţii care urmează imediat copilăriei.
(Exp. a.; reg.; ir.) Tinereţe-n două beţe (D. oameni) Bătrân şi ramolit.
(Exp. av.; pop.) Cu tinereţe 1. Tinereşte. 2. Viguros. TINGH/LĂ s. f.
(Loc. av.; reg.) în (sau pe) tinghilă Culcat pe o parte. TINICHEA s. f (Exp. vb.; reg.) A fi (sau a rămâne, a ajunge la sau a lăsa pe cineva) tinichea A fi (sau a rămâne, a ajunge, a lăsa) lipsit de orice bun material.
(Exp. vb.; pfm.) A ajunge la tinichea A se îmbăta. (Exp. vb.; reg.) A-i pune (sau a-i lega) (cuiva) tinicheaua de coadă 1. A-i cauza (cuiva) un prejudiciu moral. 2. A-i distruge buna reputaţie.
(Exp. vb.; reg.) A fi (sau a umbla) cu tinicheaua după el A se ţine scai de cineva o persoană care incomodează.
TIP^R 5 n.
(Loc. vb.) A da (ceva) la tipar sau, îrg., a da (sau a bate, a pune, a scoate) în (sau sub) tipar A tipări. (Loc. vb.) A fi (sau a se afla) sub tipar 1. A fi (sau a se afla) în curs de tipărire. 2. A fi (sau a se afla) în curs de apariţie.
(Exp. vb.) A vedea lumina tiparului sau a ieşi (înv. a scăpa) de sub tipar (D. texte, scrieri) A apărea. (Exp. vb.; înv.) A da (pe cineva) în tipar A vorbi în presă despre cineva.
(Exp. vb.; înv.) A scoate în tipar A scoate la iveală ceva.
(Exp. vb.; reg.) A fi ca de tipar sau parcă-i de tipar
(D. scris, zugrăveală) A fi frumos.
(Sint.; înv.) Libertatea tiparului Libertatea presei. (Exp. vb.; pop.) Parcă-s ieşiţi (toţi) dintr-un (sau după un) tipar (D. obiecte sau fiinţe) Seamănă perfect.
TIP/C n.
(Exp. vb.; pop.) Vorbeşte după tipic Vorbeşte cu rânduială, chibzuit.
459
TOAMNĂ
(Loc. vb.; reg.) A-i găsi tipicul A-i găsi pricina. (Loc. vb.; reg.) A-i sosi (sau a-i veni) tipicul (la ceva) A sosi momentul potrivit (pentru ceva).
(Exp. vb.; reg.) A nimeri la tipic A veni la momentul potrivit.
TIPSIE s.f (Loc. av.; reg.) Ca de pe tipsie Pe nemuncite.
(Exp. vb.; reg.) Parcă joacă pe tipsie Este foarte sprinten.
(Exp. vb.; reg.) A şedea cu capul pe tipsie A sta retras.
TIRAJ n.
(Loc. a.) De (sau cu) (mare) tiraj (D. publicaţii) Care apare într-un număr mare de exemplare.
T/TLU s. n.
(Sint.) Titlu de glorie Merit.
(Sint.; Tip.) Titlu fals Prima pagină a unei cărţi, conţinând indicarea subiectului şi a numărului volumului (în cazul că are mai multe volume).
(Loc. a.; loc. av.) Cu titlu de... Cu caracter de... (Sint.; Tip.) Titlu curent Indicaţie pe fiecare pagină a unor cărţi, cuprinzând titlul sau o parte a acestuia. (Loc. cj.; înv.) Cu titlu că... Cu scopul să...
(Sint.; Jur.) Titlu executor Hotărâre judecătorească sau orice alt înscris prevăzut de lege care permite executarea silită.
(Sint.; Jur.) Titlu de proprietate Document care stabileşte dreptul de proprietate al cuiva asupra unui obiect.
(Loc. a.) Cu titlu oneros (D. contracte, convenţii, acte) Prin care se urmăreşte ca în schimbul unei prestaţii să se obţină o contraprestaţie.
(Sint.; Fin.) Titlu de valoare înscris a cărui proprietate conferă un drept de asociere sau de creanţă. (Sint.; Fin.) Titlu de rentă Acţiune prin care statul se obligă să plătească o rentă anuală purtătorului. (Sint.; fin.) Titlu de credit Document scris consacrat prin acte normative şi reprezentând o obligaţie de rambursare la scadenţă a unei anumite sume de bani. TILTIUz , a.
(Exp. vb.; reg.) A fi tiutiu 1. A fi ţicnit. 2. A fi foarte beat.
(Loc. vb.; îrg.) A o lua tiutiu A o lua la fugă. TIV/C n.
(Exp. vb.; reg.) A da (pe cineva) în tivic 1. A bate zdravăn (pe cineva). 2. A demasca.
toacă s.f.
(Sint.; reg.; sprs.) Toaca în (sau din) cer Toaca pe care Dumnezeu o bate în cer şi după care cocoşii îşi potrivesc cântecul.
(Sint.; reg.) Toacă la guşă Jug mic triunghiular, pus la gâtul porcilor şi al altor animale spre a le împiedica să treacă prin garduri, jujeu.
(Exp. vb.; pfm.) A bate toaca A se lăuda.
(Exp. vb.; pfm.) A bate toaca la urechile surdului A vorbi cuiva degeaba.
(Exp. vb.; reg.) A(-şi) face urechea toacă A se preface că nu aude sau că nu înţelege.
(Exp. vb.; reg.) A şti şi toaca în (sau din) cer 1. A şti multe lucruri. 2. (Dep.) A face pe înţeleptul.
(Exp vb ; pfm.) A-i merge (cuiva) gura ca toaca A vorbi mult şi fară rost.
(Exp. vb.; pfm.) A fi uscat toacă (ori ca toaca) A fi foarte slab.
(Exp. vb.; reg.) A da cu toaca (peste cineva) A surprinde (pe cineva) asupra unui fapt.
(Exp. vb.; reg.) A-şi da în toacă A face aluzie la... (Exp. vb.; reg.) A bate toaca pe vătrai 1. A sta degeaba. 2. A o duce greu (din cauza sărăciei). (Exp. vb.; reg.) A rămâne (cineva) toacă A pierde toată averea, a sărăci.
(Exp. vb.; reg.) A lăsa toacă (pe cineva) A toca toată averea cuiva.
(Exp. vb.; pfm.; î. impr.) Ucigă-1 (sau bată-1) toaca!
Lua-l-ar dracul!
(Exp. vb.; reg.) A fi la (sau pe la) toacă 1. A fi seară.
2.	(D. soare) A se afla aproape de apus. TOALETĂ s.f.
(Sint.; i. uz.) Cabinet de toaletă încăpere destinată pregătirii toaletei.
(Loc. a.) De (sau pentru) toaletă Care serveşte la curăţarea şi la îngrijirea corpului.
(Exp. vb.) A-şi face toaleta A se aranja (spălân-du-se, pieptănându-se şi îmbrăcându-se).
(Exp. vb.) A face toaleta (unui bolnav) A pregăti un bolnav pentru operaţie.
(Exp. vb.; înv.) A face toaleta (unui condamnat)
A pregăti un condamnat pentru execuţie. TOAMNĂ s.f.
(Loc. a.) De toamnă Care se face sau se întâmplă toamna.
(Loc. av.; pop.) Astă-toamnă în toamna trecută. (Loc. av.) La toamnă 1. Când va veni toamna. 2. în timpul toamnei.
(Loc. av.) în (sau, pop., pe) toamnă 1. în timpul toamnei. 2. Când va sosi toamna.
(Loc. av.) Spre toamnă Spre începutul toamnei. (Loc. av.; pop.) De cu toamnă sau (înv.) de toamnă Fiind încă toamnă.
(Loc. av.) Până la toamnă Până la începutul toamnei.
TCX4NĂ1
460
TOANA1 s.f.
(Loc. a.; pfm.) Cu toane 1. Capricios. 2. (Reg.) Răsfăţat.
(Exp. vb.; pfm.) A-i veni (cuiva) (o) toană (sau toana, toanele) 1. A-1 apuca (pe cineva) furiile, a se enerva, a se înfuria. 2. A-i veni (pe neaşteptate) cheful să facă ceva.
(Exp. vb.; pfm.) A fi într-o toană A fi nervos (pe moment).
(Exp. vb.; pfm.) A trage o toană de plâns A plânge în hohote.
(Sint.; pfm.) Toană de plâns Izbucnire de plâns, ropot, val.
(Loc. av.; pop.) într-o toană 1. De la o vreme. 2. La un moment dat.
TOANĂ2 s.f (Exp. vb.) A da (sau a trage) toana (sau o toană) A arunca (sau a scoate) năvodul.
(Exp. vb.) A întinde toana A desfăşura larg năvodul. (Exp. vb.) A închide toana A strânge năvodul cu peşte.
TOARCE vb.
(Exp. vb.; reg.) A toarce în furcă 1. A-şi câştiga existenţa torcând pentru alţii. 2. A munci din greu. (Exp. vb.; reg.) A-şi toarce pe limbă A se gândi înainte de a vorbi.
(Exp. vb.; reg.) A nu-i toarce (cuiva) (mama sau mamă-sa) pe limbă 1. A vorbi cu uşurinţă. 2. A riposta deschis şi curajos.
(Exp. vb.; reg.) A da (cuiva) caier de tors A da
(cuiva) de lucru.
(Exp. vb.; reg.) N-am tors pe el (sau pe ei etc.) sau că n-oi fi tors pe el Nu am muncit sau nu am cheltuit pentru el.
(Exp. vb.; îrg.) A toarce pisicii A divulga un secret. TOBĂ s.f.
(Exp. vb.; reg.) A bate toba 1. (înv.) A face o comunicare de interes obştesc, după ce s-a bătut toba pentru a se aduna lumea. 2. (înv.) A da un semnal bătând toba. 3. (Pfm.) A bate ritmic cu degetele într-un obiect. 4. (Reg.) A tuşi. 5. (Pfm.) A divulga un secret. 6. (Pfm.) A lansa tot felul de zvonuri. 7. (Pfm.) A face vâlvă. 8. (Pfm.) A lăuda (prea) zgomotos (pe cineva).
(Exp. vb.; pop.) A bate toba la urechea surdului
1.	A sfătui pe cineva zadarnic. 2. A nu fi ascultat. (Exp. vb.; îrg.) A-(i) vinde (cuiva) (averea) cu toba (ori la tobă) sau a-i bate (cuiva) toba A vinde lucrurile sau averea (cuiva) la licitaţie publică.
(Exp. vb.; reg.) A face (pe cineva) tobă de bătaie sau a-i face (cuiva) spinarea (sau pielea, capul pântecele) tobă A bate foarte tare (pe cineva). (Loc. vb.; pfm.) A fi tobă de carte (sau de învăţătură) A fi foarte învăţat.
(Loc. vb.; pfm.) A fi tobă de... A fi plin de... (Exp. vb.; pfm.) A se face tobă sau a face (sau a i se face) burta tobă A mânca peste măsură (pop.) a se ghiftui, a se îndopa.
(Loc. a.; reg.; ir.) Gras tobă Slab.
(Exp. vb.; îvp.) A tunde pe tobă A tunde până la piele.
(Exp. vb.; reg.) A avea avere cât praful de pe tobă
A nu avea nimic.
(Sint.; Anat.; înv.) Toba urechii Timpan.
(Sint.; p. an.) Tobă de eşapament Piesă montată la ţeava de eşapament a unui motor, care amortizează zgomotul produs la evacuarea gazelor de ardere. TOC s n.
(Exp. vb.; reg.) A-i da (sau a-i trage) (cuiva) un toc de bătaie A-i da (cuiva) o bătaie groaznică. TOC4 vb.
(Exp. av.; reg.) Unde popa nu toacă Foarte departe. (Exp. vb.; pfm.) A toca din gură sau a-i toca (cuiva) gura ca o moară (sau ca meliţa, ca râşniţa) A vorbi întruna, a flecări, a sporovăi.
(Exp. vb.; pop.) A toca (Ia) verzi şi uscate sau câte-n lună şi-n soare A spune nimicuri.
(Exp. vb.; pop.) A-i toca (cuiva) la ureche ori a toca (pe cineva) la (sau în) cap A sâcâi pe cineva cu acelaşi lucru.
(Exp. vb.; reg.) A toca pe vătrai 1. A sta degeaba.
2.	A sărăci.
(Exp. vb.; reg.) A toca pe vatră A duce viaţă grea, plină de lipsuri.
(Exp. vb.; reg.) A-i toca gura bureţi A vorbi repede, spunând lucruri neînsemnate.
(Exp. vb.; reg.) A toca la bureţi (sau la castraveţi, la varză) A tremura foarte tare (de frig).
(Exp. vb.; reg.; fig.) A (o) toca la papuc A risipi averea (la petreceri şi la jocuri de noroc).
TOC4T, ~Ă a.
(Exp. vb.; reg.) A fi tocat la cap 1. A fi zăpăcit (de beţie). 2. A fi cu judecată.
TOCI vb.
(Exp. vb.; pop.) A-şi toci gura (în zadar) A vorbi fără rost şi fară folos.
(Exp. vb.; reg.) A-I toci pe cineva sângele A-i curge cuiva sânge din nas.
461
TOPOR
T0CMAI av.
(Loc. av.; pfm.) Tocmai pe tocmai întocmai.
(Exp. vb.; reg.; fam.) A fî tocmai (pe) tocmai A fi chit. T0CMĂ 5. f.
(Loc. a.) Pe tocmă (D. obiecte de îmbrăcăminte) Făcut la comandă.
(Loc. vb.) A fi în tocmă A duce tratative de logodnă. TOCMEALĂ s.f.
(Loc. a.; loc. av.; pop.) De tocmeală 1. Care este stabilit printr-o înţelegere. 2. (D. îmbrăcăminte) Făcut la comandă. 3. De mântuială. 4. Zdravăn. (Loc. vb.; reg.) A intra în (sau la) tocmeală A accepta condiţiile cerute.
(Loc. vb.; înv.) A-şi ţine tocmeala sau a se ţine de
tocmeală A respecta o învoială, o hotărâre luată de comun acord.
(Loc. vb.; pfm.) Nu încape tocmeală Este sigur că...
(Loc. vb.; îvp.) A se duce pe tocmeală A merge în peţit.
(Loc. vb.; înv.) A lega tocmeală A face un legământ. (Loc. vb.; reg.) A sta (sau a se lua, a intra) la tocmeală A se tocmi.
(Loc. vb.; pfm.) A merge pe tocmeală A se face pe baza unei negocieri, a unei târguieli.
(Loc. vb.; înv.) A strica tocmeala A nu respecta rânduiala, ordinea.
(Loc. av.; înv.) Din tocmeală De la natură, din fire. TOI n.
(Loc. vb.; reg.) A avea toi (cu cineva sau cu ceva)
A avea bătaie de cap, necaz.
(Loc. vb.; reg.) A sta de toiul cuiva A îngriji (insistent) de cineva.
(Loc. vb.; reg.) A sta de-un toi A sta numai şi numai pe un lucru.
(Loc. vb.; pop.) A fi în (sau după) toiul cuiva A fî după firea cuiva.
(Loc. av.; pop.) în toiul... în mijlocul...
TOL4G 5. n.
(Exp. vb.; exp. a.; pfm.) (A fi) toiagul bătrâneţilor (A fî) sprijin.
(Exp. vb.; reg.) A fi toiag A fi ţeapăn (de frig). (Sint.; înv.) Toiagul puterii, stăpânirii etc. Baston (de diferite forme) purtat ca semn distinctiv sau ca simbol al unei anumite demnităţi sau autorităţi. TOIEG Ivb.
(Exp. vb.; reg.) A o toiegi 1. A pomi. 3. A o tuli.
tolbă s.f.
(Exp. vb.; pop.) A fî cu tolba-n spinare A fi cocoşat.
TOLERANŢĂ s.f.
(Sint.) Casă de toleranţă Stabiliment în care se practică prostituţia.
TON 5. n.
(Exp. vb.) A da tonul 1. A intona notele de început ale unei compoziţii muzicale. 2. A fi iniţiatorul unei acţiuni, al unui anumit fel de a gândi, al unei mode etc. (Loc. av.; înv.) Cu ton Cu glas tare.
(Exp. vb.; înv.) A-şi da tonul A-şi da aere.
(Exp. vb.) A schimba tonul A-şi schimba atitudinea. TONAJ 5. n.
(Loc. a.) De mare tonaj (D. vehicule) Care are o mare capacitate de încărcare.
TONT, TOANTĂ a.
(Exp. vb.; reg.) A vorbi tont A vorbi pe nas. TONTOROI s n.
(Exp. vb.; reg.) A juca (sau a sări) tontoroi A sălta, făcând mişcări dezordonate şi bruşte, (pfm.) a ţopăi. (Exp. vb.) A juca (pe cineva) tontoroiul A obliga pe cineva să se supună capriciilor sale.
(Exp. vb.; pfm.) A umbla tontoroiul A umbla haihui. TOP1 j. n.
(Exp. vb.; pfm.) A trage (sau a da cuiva) un top
de bătaie A da cuiva o bătaie groaznică.
TOP2 s. n.
(Loc. a.) De top Competitiv,
TOPENIE s.f.
(Loc. vb.; reg.) A fi topenie de cineva A fi vai de cineva.
(Loc. vb.; loc. av.; pop.) (A fi) topenia pământului 1. (A fi) din cale afară de... 2. (A fi) îngrozitor de rău. 3. (A fi) caniculă.
(Loc. vb.; reg.) A nu avea topenie A nu avea moarte. TOPI vb.
(Exp. vb.; pfm.) M-am (sau ne-am) topit! Am
păţit-o.
(Exp. vb.; pfm.) A se topi după cineva A iubi cu patimă pe cineva.
(Exp. vb.; pfm.) A se topi de râs A râde cu mare poftă.
TOP/T, ~Ă a.
(Exp. vb.; pfm.) A fi topit după cineva A iubi pe cineva foarte mult.
TOPOR 5. n.
(Sint.; înv.) Coadă de topor Persoană care serveşte ca ajutor în săvârşirea unei fapte rele împotriva celor de-o seamă cu el.
(Sint.) Topor de piatră Unealtă primitivă formată dintr-o piatră legată de o coadă de lemn.
TOPOR7ŞTE
462
(Loc. a.; loc. av.; fam.) Din topor Lipsit de fineţe, grosolan, necioplit.
(Exp. vb.; pfm.) A 11 tare de topor 1. A avea de îndurat greutăţi mari. 2. A fi cal de bătaie.
(Exp. vb.; pfm.) A face (cuiva) un topor (sau toporul) 1. A păcăli. 2. A face cuiva rău.
(Exp. vb.; pfm.) A-i face (cuiva) chica topor A bate zdravăn (pe cineva).
(Exp. vb.; pfm.) A scăpa cu chica topor A scăpa îngrozit.
(Exp. vb.; pfm.) A sta cu toporul la brâu A fi întotdeauna gata de ceartă, de bătaie.
TOPOR/ŞTE s.f.
(Loc. vb.; reg.) A o pune în toporâşte (D. o acţiune) A pune la cale, a iniţia, a plănui.
(Exp. av.; reg.) Din secure (sau din topor), toporâşte Din rău în mai rău.
TOPTAN s. n.
(Loc. a.; loc. av.) Cu toptanul sau (înv.) în toptan
1.	în cantitate mare. 2. (P. ex.) Foarte mult. TOPUL s. n.
(Loc. av.; pop.) Cu topuzul 1. Cu sila. 2. Cu brutalitate.
TORENT s. n.
(Loc. a.) în torente Foarte mare, torenţial.
(Loc. av.) în torent Din belşug.
TOROC4LĂ s.f (Exp. vb.) A-i umbla (cuiva) gura ca o torocală A nu mai conteni să vorbească.
TORT s. n.
(Loc. a.; reg.) Tort în tort (D. pânză) Ţesut numai din fire de cânepă sau de in.
(Exp. vb.; reg.) A avea gâtul ca tortul A fi foarte slab. (Exp. vb.; reg.) A i se face (cuiva) gâtul ca tortul A slăbi foarte tare.
(Exp. vb.; reg.) Parcă-i un fir de tort E foarte slab. (Exp. vb.; reg.) A fierbe (pe cineva) ca pe tort A bate tare pe cineva.
TOT, TOATĂ p. neh., a. neh.
(Loc. pp.) Cu tot (sau toată, toţi, toate)... ori cu toate acestea în pofida...
(Loc. av.; pfm.) De tot... sau de toată... Cum nu
se poate mai mult.
(Loc. av.) în toată libertatea Neconstrâns.
(Loc. av.) Din toate părţile De pretutindeni.
(Loc. av.) în toate părţile (sau, înv., locurile) ori peste (sau prin) tot locul sau peste tot Pretutindeni. (Exp. vb.; pop.) A asculta cu toate urechile A asculta cu mare atenţie.
(Exp. vb.; pfm.) A râde cu toţi dinţii 1. A râde astfel încât să i se vadă dinţii. 2. A râde foarte tare (Exp. vb.; pop.) A vârî (sau a băga) pe cineva în toţi sperieţii (sau în toate boalele, groazele morţii) A înfricoşa pe cineva foarte tare.
(Loc a.) De toată ziua (sau de toate zilele) De fiecare zi, cotidian.
(Loc. p.; pfm.) Tot soiul de... Felurite...
(Loc. a.; pfm.) De tot soiul sau (reg.) în toată forma
Fel de fel, variat.
(Loc. av.; înv.) în (sau, rar, pe) toată vremea ori în toate vremile în fiecare clipă, mereu, necontenit. (Loc. av.) înainte (sau mai întâi) de toate în primul rând.
(Loc. p., loc. a.) De toate (Lucruri) de diferite feluri. (Exp. vb.; pfm.) Toate ca toate (sau, rar, toatele), dar... Celelalte armai merge, dar...
(Loc. av.) De tot (sau cu, în, întru) totul, (pop.) cu (sau întru) totului tot, (înv.) cu totul 1. în întregime. 2. Foarte.
(Loc. av.) De toţi (sau de toate) ori cu totul sau (pop.) în totului tot, (înv.) în tot în total.
(Loc. av.; pop.) în tot sau în totului tot într-un cuvânt.
(Loc. av.) De tot Pentru totdeauna, definitiv.
(Loc. pp.) Cu tot cu... (cineva sau ceva), cu cineva cu tot împreună cu...
(Exp. vb.) Asta-i tot sau atâta (sau atâta-i) tot
Doar atât (şi nimic mai mult).
(Exp. vb.; pfm.) A nu fî în toate ale mele (ale tale,
ale ei etc.) 1. A nu fi în deplinătatea facultăţilor mintale. 2. A fi abătut.
(Sint.) Femeie la toate Femeie (de serviciu) care îndeplineşte singură toate treburile dintr-o casă. (Sint.) Om bun la toate Persoană care se pricepe la toate.
(Loc. cj.) Cu toate că... Deşi...
(Exp. vb.; pop.) Aici e totul Asta explică lucrurile. (Exp. vb.) Să tot aibă... Ar putea să aibă (cel mult)...
(Exp. vb.; reg.) Să tot fie... sau să tot fi fost... Ar
putea să fie (cel mult).
(Exp. vb.; pfm.) Mi-e tot atâta Mi-e perfect egal. (Loc. a.; pop.) Tot unul şi unul De frunte, ales. TOTAL, ~Ă a., 5. n., av.
(Loc. av.) în total 1. Una peste alta. 2. Pe de-a-n-tregul.
TOTALITATE s.f (Loc. av.) în totalitate(a lui sau ei) în întregime-
463
TRAGE
fOTDEAt/NA av.
(Loc. av.) Pentru totdeauna Definitiv.
(Loc. av.) Din (sau de) totdeauna 1. De la început.
2.	Mereu. 3. Obişnuit.
TOTt/NA av.
(Exp. vb.) A(-i) fi (cuiva) totuna sau (rar) totuna face (pentru cineva) A nu da preferinţă niciuneia dintre alternative, a-i fi indiferent.
TOVĂRĂŞ/E s.f (Loc. pp.; pop.) în tovărăşia (cuiva) împreună cu... (Exp. vb.; pop.) A ţine (cuiva) tovărăşie A sta cu cineva pentru a nu-1 lăsa singur.
(Exp. vb.; pop.) A merge, a porni în tovărăşie A pomi împreună.
(Loc. av.) în tovărăşie în asociere cu cineva. TRACT/R n.
(Exp. vb.; înv.) A sta în tractir A se ţine de petreceri. (Exp. vb.; reg.) A se certa ca la tractir A se certa fară jenă.
TRADt/CE vb.
(Exp. vb.; fig.) A traduce în viaţă A pune în aplicare (un principiu, un plan), a înfăptui, a realiza. (Exp. vb.; i. uz) A traduce pe cineva în faţa justiţiei A deferi justiţiei.
TRAGĂ s.f
(Exp. vb.; reg.) A merge în tragă A merge la pescuit cu sacul.
TRAGE vb.
(Loc. vb.; pfm.) A trage (pe cineva) pe sfoară (sau de nas) ori, arg., a-i trage (cuiva) o ţeapă A păcăli. (Exp. vb.; pfm.) A trage iţele (sau sforile) A unelti. (Exp. vb.; pop.) A trage plapuma (reg. ţolul) sau a trage spuza pe turta sa A căuta să obţină foloasele numai pentru sine.
(Loc. av.; reg.) A trage muşamaua sau a trage lucrul muşama A încerca să ascundă ceva, a muşa-maliza.
(Exp. vb.; pfm.) A nu avea de ce-1 trage câinii A fi
foarte sărac.
(Exp. vb.; pfm.) A trage (pe cineva) de mânecă
1.	A-i face (cuiva) semn, atrăgându-i atenţia spre ceva. 2. A îndemna.
(Exp. vb.; reg.) A trage ţărână (pe cineva) A înmormânta.
(Exp. vb.; fam.) A trage cortina 1. A dezvălui ceva.
2.	A ascunde ceva. 3. A începe sau a termina spectacolul de teatru.
(Loc. vb.; fam.) A trage de timp A tergiversa. (Loc. vb.; reg.) A trage cu piciorul A dori şi altcuiva aceeaşi fericire ca a sa.
(Exp. vb.; reg.) A se trage în degete sau în deget (cu cineva) sau a trage degetul sau deget (cu cineva) A se măsura cu cineva.
(Loc. vb.; fam.) A trage (pe cineva) la (sau a) somn A simţi nevoia să doarmă.
(Loc. vb.; înv.) A trage pâră asupra cuiva A pârî. (Loc. vb.; înv.) A trage luare aminte (sau de seamă) sau a trage băgare de seamă A atenţiona. (Exp. vb.; reg.) A trage (greu) în (sau la) cumpănă A avea importanţă (deosebită).
(Exp. vb.; pfm.) A trage verde pe albastru A trăi greu.
(Loc. vb.; pfm.) A trage un picior (sau piciorul) A
şchiopăta.
(Loc. vb.; înv.) A trage la (sau spre, către, în) judecată sau la lege, la divan A da în judecată.
(Loc. vb.) A trage la răspundere A cere cuiva să dea socoteală pentru faptele sale.
(Loc. vb.; reg.) A-şi trage măsurile A-şi chibzui faptele sau vorbele.
(Loc. vb.; reg.) Atrage la îndoială A se îndoi de ceva. (Loc. vb.; reg.) A-şi trage glasul (sau ghersul) A-şi potrivi glasul.
(Loc. vb.) A trage consecinţele A ispăşi.
(Loc. vb.) A trage un profit A profita.
(Exp. vb.; reg.) A trage carul la uscat A scăpa de un necaz, de un rău.
(Exp. vb.; fam.) A trage la dreapta sau la stânga
A face un vehicul să cotească la dreapta sau la stânga.
(Exp. vb.) A trage pe dreapta sau pe stânga 1. A
parca un vehicul aproape de marginea din dreapta sau din stânga a dmmului. 2. (Gmţ.) A se culca (pentru a se odihni).
(Exp. vb.) A trage la fund 1. (D. ambarcaţiuni) A începe să se scufunde. 2. A pune (pe cineva) într-o situaţie grea. 3. A antrena (pe cineva) într-o afacere dezavantajoasă, sortită eşecului.
(Loc. vb.; înv.) A se trage (sau a trage) la divan A se prezenta în faţa divanului (cu o cerere, cu o re-clamaţie).
(Loc. vb.; pfm.) A se trage în partea... (sau după...) sau a trage pe... l.A semăna cu... 2. A evolua spre... (Loc. vb..; reg.) A trage de ziuă A se face ziuă. (Loc. vb.; reg.) A trage la traistă A căuta de unde se pot obţine foloase.
(Loc. vb.; reg.) A i se trage de ceva A fi curios de ceva.
(Loc. vb.; reg.) A trage cu casa A fi credincios în căsnicie.
TRAGE
464
(Loc. vb.; reg.) Mustăţile îi trag (sau mustaţa îi trage) a oală (D. oameni) îi place să bea.
(Loc. vb.; reg.) Trage a pământ (sau a groapă) Este aproape de moarte.
(Loc. vb.; reg.) A trage rău A cobi.
(Exp. vb.; pop.) A-şi trage mâna de deasupra cuiva A înceta de a mai ocroti pe cineva.
(Exp. vb.; reg.) A-şi trage vorba A reveni asupra celor afirmate anterior.
(Exp. vb.; reg.) A se trage de ceva 1. A se jena.
2.	A-i păsa de ceva.
(Loc. vb.) A se trage la faţă sau la obraji, la chip
(D. persoane) A slăbi.
(Loc. vb.; înv.) A-şi trage viaţa (sau veacul) A trăi. (Loc. vb.; înv.) A trage război A purta război vreme îndelungată.
(Exp. vb.; reg.) A-i trage (cuiva) un ghimpe din picior A scăpa pe cineva de un necaz.
(Exp. vb.; reg.) Au tras straiul de sub el A murit. (Loc. vb.; pop.) A trage în cărţi A ghici viitorul cu ajutorul cărţilor de joc.
(Loc. vb.; fam.) Atrage concluzia (că...) A conchide. (Loc. vb.; Mat.; înv.) A trage rădăcina pătrată (sau cvadrată) A extrage rădăcina pătrată.
(Exp. vb.) A trage vinul de pe drojdie (sau de pe drojdii) A scoate vinul limpezit din vasul în care s-a depus drojdia.
(Exp. vb.; reg.) A-şi trage sufletul (sau răsuflarea) 1. A introduce aer în plămâni prin inspiraţie, a inspira, a inhala. 2. A respira greu din cauza oboselii. 3. A se odihni (puţin) după un efort greu. (Exp. vb.; reg.) A trage să moară sau (rar) să-şi dea răsuflarea cea de pre urmă, (reg.) a trage de (sau pe) moarte A fi pe moarte.
(Exp. vb.; înv.) A-şi trage mucii (sau nasul) A reţine secreţia nazală, inspirând puternic, a smiorcăi. (Loc. vb.; reg.) A trage pe nări (sau pe nas) A sforăi. (Loc. vb..; pfm.) Atrage la măsea (sau Ia mustaţă) A fi beţiv.
(Exp. vb.) A trage igrasie (D. pereţi) A absorbi umezeală.
(Loc. vb.; pfm.) A trage cu urechea 1. A asculta (o discuţie secretă). 2. A se informa discret, a iscodi. (Loc. vb.; pfm.) A trage cu ochiul (sau cu ochii, cu coada ochiului) A spiona.
(Loc. vb.; înv.) A trage cu ocheanul A privi prin ochean.
(Loc. vb.) A trage brazdă (sau la plug sau, îvr., răzoare) A ara.
(Loc. vb.; înv.) A trage o poliţă asupra cuiva
A emite o poliţă (asupra cuiva).
(Loc. vb.) A trage pe nicovală A prelucra bătând pe nicovală.
(Loc. vb.) A trage o piele A prelucra o piele. (Exp. vb.) A trage pe (sau la) calapod A întinde pe calapod.
(Loc. vb.; îrg.) A trage cânepa A meliţa.
(Loc. vb.; reg.) A trage în piepteni A dărăci. (Exp. vb.; reg.) A trage la piuă A supune o ţesătură unei operaţii mecanice, pentru a o face mai deasă. (Loc. vb.; reg.) A trage pe roată 1. (D. lut) A modela. 2. (D. condamnaţi; înv.) A tortura.
(Loc. vb.) A trage la rindea A rindelui.
(Loc. vb.; înv.) Atrage (pe cineva) la munci A tortura.
(Loc. vb.; reg.) A trage cu acul A coase.
(Loc. vb.) A trage la maşină A coase la maşină. (Loc. vb.; pfm.; gmţ.) A trage în dinţi sau a-i trage fălci A mesteca.
(Loc. vb.; reg.; gmţ.) A trage pe sub nas A mânca. (Loc. vb.; înv.) A trage la cântar 1. A cântări. 2. A fura la cântar.
(Loc. vb.; înv.) A trage cu funia (sau cu sfoara)
A măsura.
(Exp. vb.; reg.) A trage raful (sau fierul, panta) pe roată A pune şina pe roată.
(Loc. vb.) A trage cu coasa (sau în, la coasă) A cosi. (Loc. vb.) A trage cu secera A secera.
(Loc. vb.) A trage din vâsle sau, pop., Ia rame ori la (din) lopată (ori la lopeţi, cu lopeţile), la opa-cină (sau la opăcini) A vâsli.
(Loc. vb.; îrg.) A trage din fuior (sau din caier, din furcă) A toarce.
(Exp. vb.) A trage mătasea (sau borangic, gogo-şile) A depăna mătasea de pe gogoşi.
(Exp. vb.; înv.) A trage pânza A întinde pânza, netezind-o astfel după ce a fost înălbită.
(Loc. vb.) A trage (cu) năvodul, cu undiţa sau cu volocul A pescui.
(Loc. vb.) A trage la tipar A tipări.
(Loc. vb.) A trage cu puşca (sau pistolul, tunul, mitraliera) A împuşca.
(Loc. vb.) A trage la şapirograf A şapirografia. (Loc. vb.) A trage o copie (sau copii) A copia. (Loc. vb.; pfm.) A (se) trage în poză (sau, înv., i*1 chip, în tablou) A (se) fotografia.
(Loc. vb.) A trage pe piatră (sau pe amnar, pe curea) sau cu gresia, cu cutea A ascuţi.
465
TRAI
(Loc. vb.) A trage un chibrit (sau chibritul) A freca un chibrit pentru a-l aprinde.
(Loc. vb.) A trage cu mătura A mătura.
(Loc. vb.) A trage cu aspiratorul A aspira praful, murdăria etc. dintr-o încăpere.
(Loc. vb.; pfm.) A trage cu buretele (sau cu condeiul) peste ceva 1. A şterge. 2. A ignora.
(Exp. vb.; pfm.; sprs.) A trage banul (sau gologanul) prin barbă A freca de barbă un ban câştigat, pentru a atrage un câştig ulterior.
(Loc. vb.; pfm.) A-şi trage banul sau a-şi trage osânza (dintr-o afacere) A dobândi un câştig important (pe căi ilegale).
(Loc. vb.; înv.) Atrage sub ascuţitul săbiei A ucide. (Loc. vb.; pfm.) A trage un pui de somn sau a trage la soamne (ori la aghioase) A dormi adânc. (Loc. vb.; pfm.) A trage o spaimă A se speria. (Loc. vb.; pfm.) A trage o cântare A cânta.
(Loc. vb.; pfm.) A trage un chef (sau o petrecere, o beţie) A face o petrecere cu mult alcool.
(Loc. vb.; reg.) A trage din ochi ori cu geana, cu mustaţa) A face (cuiva) un semn discret cu ochiul sau cu mustaţa.
(Loc. vb.; reg.) A trage (cu cineva sau cu ceva) de
pământ A izbi de pământ.
(Loc. vb.; reg.) A-i trage (cuiva) un şfichi A spune cuiva vorbe usturătoare, a certa.
(Loc. vb.) A trage la ţintă (sau la semn) A face exerciţii de lovire a unei ţinte cu săgeţi, gloanţe etc. (Loc. vb.) A trage la tir A face exerciţii de lovire a unei ţinte, de tragere la ţintă, cu o armă de foc. (Loc. vb.) A trage în vânt (sau în sec) sau a trage greş A nu nimeri ţinta.
(Loc. vb.; reg.) A trage (pe cineva) de gâlci A-i
cauza cuiva neplăceri.
(Loc. vb.; pop.) A trage (sau a-i trage cuiva) vânt
(sau, rar, boare) A pune în mişcare aerul, pentru a-i face cuiva răcoare.
(Loc. vb.; pfm.) Atrage un vânt (sau vânturi, pop. o băşină, un pârţ) A elimina gaz intestinal prin anus, (pfm.) a se băşi.
(Loc. vb.; înv.) A-şi trage începutul din... A proveni din...
(Loc. vb.; înv.) A-şi trage originea (sau obârşia) din... A proveni de la...
(Exp. vb.; pfm.) A-şi trage peste mâini (sau peste picioare) A-şi provoca singur eşecul.
(Exp. vb.; pfm.) A (nu) se trage de şireturi (sau de brăcinar) (cu cineva) 1. A (nu) fî de aceeaşi vârstă. 2. A (nu) fi în relaţii familiare cu cineva.
(Exp. vb.; pfm.) A trage de cineva I. A încerca să convingi pe cineva să facă un anumit lucru. 2. A încerca să-i câştigi simpatia unei persoane dragi. (Exp. vb.) A trage de fir (sau de un fir) 1. A deşira un obiect de îmbrăcăminte tricotat sau croşetat.
2.	(Fam., fig.) A începe investigaţiile într-o situaţie. (Loc. vb.; pfm.) A trage douăzeci şi cinci la fundul altuia A pune pe altcineva să facă un efort foarte mare.
(Loc. vb.; pfm.) A trage tare (pe ultima sută de metri) 1. (Spt.) A alerga cu viteză mare înainte de sosire. 2. A învăţa foarte mult înainte de un examen. 3. A munci foarte mult în apropierea termenului de finalizare al unei lucrări.
(Exp. vb.; pfm.) A (o) trage înainte cu trăiască regele A o ţine una şi bună.
(Loc. vb.; pfm.) A trage o fugă până la... A se duce în viteză undeva.
(Loc. vb.; i. uz.) A trage Ia galere 1. A ispăşi o condamnare pe o galeră. 2. A munci foarte mult şi greu.
TRAGED/E s.f.
(Exp. vb.; fam.) A face tragedie (din ceva) A exagera latura neplăcută a unei întâmplări.
(Exp. vb.; fam.; rar) A lua ceva în tragedie A lua în tragic.
TRAGERE s.f.
(Loc. s.; pfm.) Tragere de inimă (sau, rar, a inimii)
1.	Atracţie. 2. Zel.
(Loc. av.; pfm.) Cu tragere de inimă 1. Cu zel. 2. Cu dragoste.
(Loc. s.; înv.) Tragere la (sau în) judecată Acţiune în justiţie.
(Loc. s.) Tragere la sorţi 1. Hotărâre prin sorţi a unei împărţeli, a unui câştig. 2. Participare ca parte interesată la o alegere prin sorţi.
(Loc. s.; înv.) Tragere cu cumpăna Cântărire. (Loc. s.) Tragere la ţintă Ţintire.
(Sint.) Câmp de tragere 1. Teren pentru executarea exerciţiilor militare cu trageri. 2. Teren pe care se poate face o tragere.
(Sint.) Unghi de tragere Unghi pe care îl formeză axa ţevii unei arme de foc cu proiecţia ei pe suprafaţa orizontală a terenului.
TRAGIC, ~Ă a., s. n.
(Exp. vb.; fam.) A (o) lua în tragic A da prea multă importanţă laturii neplăcute a unui fapt.
TRAI s. n.
(Exp. vb.; înv.) A nu mai fi de trai 1. A fi foarte bătrân şi bolnav. 2. A fi pe moarte.
TRAISTĂ
466
(Exp. vb.; pop.) A nu (mai) avea trai (de cineva sau de ceva) A nu mai putea trăi (din cauza cuiva sau a ceva).
(Exp. vb.; pfm.) A nu mai fî de trai 1. A nu mai fi de vieţuit. 2. A nu mai fi de suportat.
(Loc. vb.; înv.) A-şi ţine traiul 1. A face faţă cu greu cheltuielilor necesare vieţii. 2. A se întreţine. (Exp. vb.; înv.) A-şi pune traiul (în cineva) A-şi încredinţa viaţa în mâinile cuiva.
(Exp. vb.; pop.) A duce trai pe vătrai A duce o viaţă grea, plină de lipsuri.
(Exp. vb.: reg.) A fi pus pe trai A duce o viaţă de chefuri şi petreceri.
(Loc. vb.; înv.) A-şi afla trai A-şi procura cele necesare vieţii.
(Loc. vb.; înv.) Pe trai Pe timpul vieţii cuiva.
(Exp. vb.; reg.) A trăi un trai şi cu al morţii două
1.	A trăi rău. 2. A fi zgârcit.
(Exp. vb.; reg.) A trăi un trai şi jumătate A trăi bine. (Loc. av.; reg.) în viaţă şi-n trai Niciodată.
(Exp. vb.; reg.) A avea (sau a duce) trai bun (cu cineva) A trăi în bună înţelegere cu cineva.
(Exp. vb.; reg.) A avea (sau a duce) trai rău (cu cineva) A trăi în neînţelegere, în ceartă cu cineva. (Exp. vb.; reg.) A nu avea trai (cu cineva) A nu mai putea trăi în bună înţelegere cu cineva.
(Sint.; reg.) Trai cu vătrai sau un trai şi un vătrai Viaţă de certuri şi neînţelegeri.
(Sint.; reg.) Trai pe vătrai Viaţă bună, uşoară. TRAISTĂ 5. fi (Sint.; reg.) Traistă goală 1. Om foarte sărac, calic.
2.	(Gmţ.) Peţitor.
(Sint. reg.) Traistă uşoară Sărăcie.
(Loc. vb.; pop.) A umbla cu traista A cerşi.
(Loc. a.; reg.) Cu traista-n băţ 1. Sărac. 2. Cerşetor.
3.	Rătăcitor.
(Exp. vb.; reg.) A-i bate (cuiva) vântul în traistă A fi sărac lipit pământului.
(Exp. vb.; pfm.) A umbla (sau a fi) cu capul în traistă A fi neatent, distrat.
(Exp. vb.; reg.) A-i trece (cuiva) făina prin traistă A ajunge la capătul vieţii.
(Exp. vb.; reg.) A întoarce traista pe dos A da de nevoi, de lipsuri.
(Exp. vb.; reg.) A şi-o lua (sau a şi-o pune) în traistă A o păţi.
(Exp. vb.; pop.) A-şi lua inima în dinţi şi funia (sau lumea) în traistă A-şi face curaj.
(Exp. vb.; pop.) A-şi lua lumea în traistă A pleca supărat.
(Exp. vb.; pop.) A se duce cu nepus în traistă
A pleca pe neaşteptate.
(Exp. vb.; pop.) A-şi băga minţile-n traistă A se
cuminţi.
(Exp. vb.; reg.) A arunca în traista dinapoi A trece cu vederea.
(Exp. vb.; îrg.) A umbla cu traista cu minciuni
A umbla cu vorbe.
(Loc. vb.; reg.) A scoate vorbe din traistă A minţi. (Loc. vb.; pop.) A pune (sau a băga pe cineva) în traistă 1. A înfrânge. 2. A înşela.
(Exp. vb.; reg.) A băga mâna în straiţa cuiva A profita de agoniseala cuiva.
(Exp. vb.; reg.) Fală goală, traistă uşoară 1. Cineva se laudă fară temei. 2. E un om fudul şi leneş.
(Exp. vb.; reg.) Asta-i altă gâscă-n ceea (sau în altă) traistă Asta-i cu totul altceva.
(Exp. vb.; reg.) A-i mânca (cuiva) câinii din traistă A fi prostănac.
(Sint.; reg.) Luna lui traistă-n băţ Luna martie, când începe lucrul la câmp.
(Exp. vb.; reg.) A trage la traistă A trage acolo unde-i rost de câştig.
(Exp. vb.; reg.) A pierde traista cu grăunţe A pierde slujba sau foloasele pe care le ai de undeva. TRALALAi.
(Exp. vb.) A fi cam tralala 1. A fi cam zăpăcit. 2. A fi cam nebun.
TRAMBUL/NĂ s.f.
(Exp. vb.; fam.) A servi (cuiva) de trambulină A ajuta pe cineva să parvină.
TRAMPĂ s.f.
(Exp. vb.; reg.) A-i face (cuiva) trampa 1. A ajuta pe cineva în realizarea unui scop. 2. A-i mijloci cuiva o întâlnire, o afacere, o relaţie. TRANDAF/R m.
(Sint.) Apă de trandafir Esenţă de trandafir.
(Sint.) Lemn de trandafir Lemn al unui arbore din America de Sud, din care se fac mobile de lux. (Loc. a.) De trandafir Asemenea trandafirului. (Exp. vb.; fam.) A şedea pe trandafiri A duce o viaţă comodă, fară neplăceri şi eforturi.
TRANŢE s.fipl (Exp. vb.; reg.) A umbla cu tranţele în spinare A se muta des.
TRANZIT s. n.
(Sint.) Bilet de tranzit Document pe baza căruia sunt scutite de vamă unele mărfuri la trecerea lor printr-o ţară.
(Loc. a.) în tranzit în trecere.
467
TRĂSURĂ
(Sint.; Fiziol.) Tranzit digestiv Drum parcurs de alimente prin tubul digestiv până la eliminarea resturilor. (Sint.) Drum de tranzit Drum public care ocoleşte localităţile.
(Sint.) Viză de tranzit Aprobare de trecere pe teritoriul unui stat în drum spre cel de destinaţie. TRAS, ~Ă a.
(Exp. vb.; reg.) A fi tras cu sfoara A fi drept, aliniat.
(Exp. vb.; reg.) Parcă-i tras (ca) prin (sau printr-un) ineî sau (prin verigă, rar prin mărgea) E subţire, mlădios, graţios.
(Exp. vb.; pfm.) A fi tras de păr 1. A fî relatat în mod exagerat, forţat, tendenţios. 2. (D. traduceri) A fi forţată. 3. (D. rezultatul unei probleme) A fi relativ.
4.	(D. filme, cărţi) A avea un final neverosimil, artificial.
TRATA vb.
(Loc. vb.; fam.; gmţ.) A trata cu refuz A refuza. (Loc. vb.; fam.) A trata amor (cu cineva) A fi în
relaţie de dragoste cu cineva.
TRĂI vb.
(Exp. vb.; pop.) A trăi cât lumea (sau cât zidul Goliei, cât pământul, cât un veac de om) A trăi mult timp.
(Exp. vb.; pop.) A trăi de la mână până la gură
A se gândi numai la ceea ce îi trebuie azi, fară a se preocupa de ziua de mâine.
(Exp. vb.; pop.) Aşa să trăiesc! (sau aşa să trăieşti!)
1.	Să nu mai trăiesc dacă nu e adevărat ce spun.
2.	Să ai (aveţi) viaţă lungă!
(Exp. vb.) Să trăieşti! 1. Mulţumesc. 2. Să ai (aibă) viaţă lungă!
(Exp. vb.; îvp.) Trăi-te-ar (sau trăiască-te, trăias-că-1, trăiasc-o) Dumnezeu (sau Domnul, cerul) Să
ai (aibă) viaţă lungă!
(Exp. vb.) Să trăiţi! (în armată) Am înţeles ordinul. (Loc. av.) Din trăite Din experienţă proprie, câştigată în viaţă.
(Exp. vb.; pop.) A-şi trăi traiul (sau viaţa) 1. A profita (din plin) de viaţă. 2. (Pop.) A duce un trai bun, fară griji.
(Exp. vb. A trăi zile albe (sau, pop., dalbe) A duce o viaţă liniştită, fericită.
(Exp. vb.; pop.) A trăi ca cucu-n frunze A o duce foarte bine.
(Exp. vb.; pop.) A trăi ca un trântor A duce o viaţă de leneş şi de parazit.
(Exp. vb.; pop.) A trăi o viaţă cârpită cu aţă
A duce o viaţă plină de necazuri şi de lipsuri.
(Exp. vb.; pop.) A trăi ca banul (sau ca paraua) în punga săracului (sau a ţăranului) A avea o viaţă grea.
(Exp. vb.; reg.) A trăi cu capu-n sobă 1. A nu ieşi în lume. 2. A nu şti ce se petrece în jur.
(Exp. vb.) A trăi (cu cineva) viaţă bună (sau dulce) ori a trăi bine cu cineva A se înţelege bine cu cineva (convieţuind).
(Exp. vb.) A trăi rău cu cineva A nu se împăca cu cineva.
(Exp. vb.; pop.) A trăi ca dracul cu popa A se duşmăni.
(Exp. vb.; fig,) A trăi din nou A-şi aminti cu intensitate.
TRĂ/RE s.f.
(Loc. a.; reg.) (D. oameni) De-a trăirea Vrednic. TRĂSĂTURA s.f.
(Sint.; i. uz.) Trăsătură de unire Liniuţă de unire, cratimă.
(Loc. av.) Dintr-o trăsătură (de condei) Dintr-odată, fară a sta mult pe gânduri.
TRĂSNET n.
(Exp. vb.; pfm.) A rămâne ca lovit de trăsnet
A încremeni (de spaimă, de uimire etc.).
(Exp. vb.; pfm.) A veni ca o lovitură de trăsnet
(D. nenorociri) A veni pe neaşteptate.
(Sint.) Lovitură de trăsnet întâmplare nefericită venită pe neaşteptate.
(Exp. vb.; reg.) A da (sau lăsa) ceva în trăsnet A se lipsi de ceva.
TRĂSN Ivb.
(Exp. vb.; pfm.) A-i trăsni (cuiva ceva) prin (sau în) cap (sau minte, gând etc.) A-i veni (cuiva) o idee neaşteptată, ciudată, nesăbuită.
(Exp. vb.; pfm.) A trăsni (pe cineva) (ca) din senin A lovi (pe cineva) pe neaşteptate.
(Sint.; reg.; euf.) Trăsnească-l Dumnezeu Dracul. TRĂSNiT, ~Ă a.
(Exp. vb.; pfm.) A rămâne trăsnit A fî consternat în faţa unei situaţii neaşteptate.
TRĂSURĂs fi (Loc. vb.; reg.) A face trăsură A butăşi.
(Sint.; înv.) Trăsură oarbă Măsurătoare suplimentară.
(Loc. vb.; îrg.) A avea trăsură 1. A avea treabă.
2.	A avea neplăceri. 3. (D. pereţi) A fi umed.
(Loc. a.; înv.) Fără trăsură 1. Fără bătaie de cap.
2.	Fără urmări neplăcute.
(Sint.; i. uz) Trăsură de unire Liniuţă de unire, cratimă.
TRÂMBĂ
468
(Loc. av.; îrg.) în trăsuri generale în general. (Loc. av.; înv.) Trăsură cu trăsură în toate detaliile. (Sint.; înv.) Trăsură cu aburi Tren.
(Loc. av.; pfm.) Cu trăsura de la mă-sa Pe jos. TRiMBĂ s.f (Loc. av.) în trâmbă (sau în trâmbe) în rând, unul după altul.
TRÂNTEALĂ s.f.
(Exp. vb.) A lua pe cineva la trânteală A bate pe cineva zdravăn.
TRÂNT/ vb.
(Exp. vb.) A trânti (pe cineva) de (sau la) pământ A doborî (pe cineva).
(Exp. vb.; pop.) A trânti (pe cineva) la dubă (sau la gros, la temniţă) A băga (pe cineva) la închisoare.
(Exp. vb.; pop.) A i-o (sau a i le) trânti (cuiva) în obraz (sau în nas) sau a i-o trânti (cuiva) A spune cuiva ceva fară menajamente, în faţă.
TRÂNT/T, ~Ă a.
(Exp. vb.; fam.) A fi trântit la pat A fî bolnav. (Loc. vb.; reg.) A se da de-a trântita A se trânti. TREABĂ s.f (Exp. vb.; fam.) A avea treabă A fi ocupat.
(Exp. vb.; pfm.) A (nu) avea (nicio) treabă cu cineva (sau cu ceva, undeva) 1. A (nu)-l interesa cineva sau ceva. 2. A (nu) avea de rezolvat cu cineva (sau undeva) (anumite chestiuni). 3. A (nu) se ocupa de...
(Exp. vb.; pfm.) A (nu) fi treaba mea (sau a ta, a lui etc.) ori a nu avea treabă A (nu) mă (sau te, îl etc.) interesa.
(Exp. vb.; fam.) (E) treaba mea! (sau a ta, a lui etc.) Este problema mea (sau a ta, a lui etc.).
(Exp. vb.; fam.) Cine are treabă? sau Cine ce treabă are? Pe cine interesează?
(Exp. vb.; fam.) Ce treabă am (sau ai, are etc.) (cu...)? 1. Ce mă (sau te, îl etc.) interesează? 2. Ce legătură am (sau ai, are etc.) cu...?
(Exp. vb.; reg.) A nu-i avea treaba (cuiva) A nu purta grija cuiva.
(Exp. vb.; fam.) A-şi face treaba (sau trebile) A-şi face interesele sau munca cuvenită.
(Exp. vb.; reg.) A-i umbla (cuiva) în treabă A se
ocupa de interesele cuiva.
(Exp. vb.; înv.) A-i merge pe treaba (cuiva) A se
desfăşura lucrurile conform intereselor cuiva.
(Exp. vb.; reg.) A se face pe treaba sau a-i face cuiva pe treabă A (se) face după interesele sau după placul cuiva.
(Loc. a.; îrg.) De treabă 1. Priceput. 2. (Fam.) Cumsecade.
(Exp. vb.; fam.) A face treabă sau (reg.) a o face pe treabă A face ceva bine.
(Exp. vb.; fam.) A fi treabă A fi mult de lucru. (Exp. vb.; pfm.) A avea de treabă A avea multe de făcut.
(Exp. vb.; pfm.) A se pune pe treabă A se apuca serios de ceva.
(Exp. vb.; pop.) A se da la treabă A se apuca de lucru. (Exp. vb.; pfm.) A se lua cu treaba A fi absorbit de muncă (uitând de ceva sau de cineva).
(Exp. vb.; înv.) A avea treabă să... A trebui să... (Exp. vb.; înv.) A nu avea treabă să... A nu avea voie să...
(Exp. vb.; fam.) A-şi vedea (ori a-şi căuta) de treabă sau (înv.) a-şi căuta (a-şi păzi) treaba l.A
lucra conştiincios, cu sârguinţă. 2. A-şi vedea de ale sale, fară a se amesteca în problemele altora. (Exp. vb.; pfm.) A se duce (ori a merge, a pleca) în treabă-şi (sau în treaba, în treburile lui, ei etc.) A se duce să-şi rezolve propriile interese. (Exp. vb.; pop.) A-şi face treaba (cu...) 1. A se servi de... 2. (Euf.) A urina sau a defeca.
(Exp. vb.; fam.) A se afla (ori a fi) în treabă (cu...) sau a-şi face (ori a avea) treabă (cu...) 1. A fi ocupat (cu...). 2. A-şi face de lucru fară a fi nevoie, pentru a-şi da importanţă.
(Exp. vb.; reg.) A se face cu treabă sau a umbla
a treabă A se preface că are de lucru.
(Exp. vb.; reg.) A-şi face (sau, rar, a-şi prinde) treaba cu cineva A intra în relaţii cu o persoană. (Exp. vb.; reg.) A avea (sau a-şi face) treabă cu cineva A avea relaţii de dragoste cu cineva.
(Exp. vb.; fam.; ir.) Mare treabă! Mare lucru! (Loc. av.; pop.) Cu treabă (bună) Cu socoteală, cu măsură, cu rânduială.
(Exp. vb.; fam.) A fi (sau a sta) treaba aşa (sau astfel) A fi lucrurile, situaţia aşa.
(Exp.; reg.) Aşa ţi-e treaba sau ţi-e treaba de aşa sau asta-i treaba Aşa stau lucrurile.
(Exp. vb.; pfm.) Se vede treaba (că...) Se pare (că...).
(Exp. vb.; pop.) A merge treaba A se desfăşura evenimentele (într-un anumit fel).
(Exp. vb.; reg.) A fi treaba pe... A se ajunge la... (Exp. vb.; reg.) A fi treaba pe ciomag A se ajunge la bătaie.
(Exp. vb.; reg.) Nu e treaba Nu-i speranţă să se întâmple ceva bun.
469
TRECE
(Loc. a.; loc. av.; înv.) Fără (de) treabă 1. Fără temei, nefondat, nejustificat. 2. Inutil.
(Loc. a.; loc. av.; reg.) De treabă sau (înv.) cu (bună) bună 1. Cum trebuie, bine. 2. (D. oameni) Cum se cade, bun.
(Exp. vb.; pop.) A nu (mai) fi de treabă (ori de nicio treabă) sau a (nu mai) fi nici de o treabă
1.	(D. fiinţe) A fi foarte slăbit (din cauza oboselii, a unei boli etc). 2. (D. obiecte) A fi inutil.
(Exp. vb.; înv.) A se face de nicio treabă A deveni nefolositor.
(Exp. vb.; reg.) A-l lăsa nici de o treabă A face (pe cineva) să devină neputincios, nefolositor.
(Exp. vb.; îrg.) A fi de treabă A fî necesar.
(Exp. vb.; reg.) De ce treabă? Din ce cauză? (Sint.; pfm.; euf.) Treabă mare Excremente.
(Sint..; pfm.; euf.) Treabă mică Urină.
(Exp. vb.; fam.) A (nu)-i merge cuiva treaba (sau treburile) 1. A (nu) avea un profit important dintr-o afacere. 2. A (nu) avea rezultate bune într-o activitate.
TREACĂT n.
(Loc. av.) în treacăt 1. în trecere. 2. (Pop.) Vremelnic.
(Loc. av.) Din treacăt Fugitiv.
TREAPĂD 5. n.
(Exp. vb.; reg.) A umbla (sau a fugi, a da) în trea-
păd (sau în trepete) 1. A umbla repede. 2. A fugi. (Exp. vb.; reg.) A lua în (sau la) trepete (pe cineva) A certa aspru (pe cineva).
TREAPTĂ s.f.
(Loc. a.; loc. av.) în trepte în formă de scară. (Sint.; Gig.) Treaptă geotermică Adâncime în metri la care temperatura creşte cu 1°C.
TREBU/v6
(Exp. vb.; pfm.) Atâta i-a trebuit (ca să...) Asta a aşteptat (ca să...).
(Exp. vb.; fam.) Atâta-ţi (sau îi etc.) trebuie! Asta mai lipsea (să faci, să facă etc.) ca să fie rău de tine (sau de el etc.).
(Exp. vb.; pfm.) Aşa-ţi (sau îi etc.) trebuie! Aşa-ţi (sau i) se cuvine.
(Loc. av.) Cum trebuie Cum se cuvine, bine. (Exp. vb.; pfm.) Atât mai trebuie! Asta mai lipsea ca să fie rău.
TREBU/NŢĂ s.f (Loc. a.; loc. av.; înv.) De (nicio) trebuinţă
1.	(Ne)folositor, (in)util. 2. (Ne)potrivit.
(Loc. a.; reg.) De bună trebuinţă De mare folos. (Loc. av.; înv.) Cu trebuinţă în mod necesar.
(Loc. vb.; înv.) A face trebuinţă (să...) sau a fi (de) trebuinţă A trebui.
(Loc. av.; înv.) în trebuinţa (cuiva) Pentru necesităţile cuiva.
(Exp. vb.) A nu (mai) fi (de) nicio trebuinţă A fi
cu totul inutil.
TRECĂTOR, -OARE a.
(Sint.; reg.) Pod trecător Bac.
(Exp. vb.; reg.) A fi trecător cu vederea A fi îngăduitor, iertător.
(Exp. vb.; înv.) A-i da (cuiva) trecătoare A lăsa (pe cineva) să treacă.
TRECE vb.
(Exp. vb.; pop.) Darea trece marea Cu bani se poate face orice.
(Exp. vb.; pfm.) A trece hopul (sau gârla) A scăpa de o greutate, de o primejdie.
(Exp. vb.; rar) A trece mările negre A pleca departe, fară intenţia de a se mai întoarce.
(Exp. vb.; reg.) A trece (pe cineva) Oltul (sau Du nărea) A certa (pe cineva) foarte rău.
(Exp. vb.; pop.) A trece orice hotare A depăşi orice limite.
(Exp. vb.; fam.) A trece pragul casei sau a-i trece (cuiva) pragul A intra în casa cuiva.
(Exp. vb.) A trece peste... A nu da atenţie, a desconsidera, a ignora.
(Exp. vb.) A trece peste cadavre A fi lipsit de scrupule în atingerea scopului.
(Exp. vb.) A trece la (sau, înv., cu) cineva sau în rândurile cuiva (sau a ceva) ori de (sau, înv., în) partea cuiva A se alătura cuiva (sau la ceva).
(Exp. vb.) A trece la inamic (sau la duşman) sau (înv.) a trece în partea vrăjmaşului A se coaliza cu duşmanul.
(Exp. vb.) A trece pe planul al doilea A fî considerat ca având o importanţă secundară.
(Exp. vb.) A trece (ceva) pe curat A copia ceva, fară greşeli sau corecturi, pe altă foaie sau pe alt caiet, a transcrie.
(Exp. vb.) A trece din mână în mână A ajunge pe rând de la unul la altul.
(Exp. vb.) A-i trece (cuiva) prin mână (sau prin mâini) 1. (D. bani, fonduri) A administra. 2. (D. probleme, afaceri, treburi) A fi de competenţa cuiva. (Exp. vb.) îi trec mulţi bani prin mâini Risipeşte bani mulţi.
(Exp. vb.) A trece din generaţie în generaţie (sau din tată în fiu) A se transmite din generaţie în generaţie sau din tată în fiu.
TRECE
470
(Exp. vb.; pfm.) A trece din gură în gură A se transmite prin tradiţie orală, de la om la om.
(Exp. vb.; pfm.) A trece din ureche în ureche A se transmite de la unul la altul prin viu grai.
(Exp. vb.; pop.) A trece (pe cineva) din gură în gură ca câinii prin tărbăceală A fi bârfit, ponegrit, pe rând, de mai multe persoane.
(Exp. vb.) A trece la acţiune (sau la fapte sau de la vorbe la fapte) A întreprinde o acţiune, o faptă, a acţiona.
(Exp. vb.) A trece la ordinea zilei (sau pe ordinea
de zi) A lua în discuţie problemele înscrise pe ordinea de zi a unei adunări.
(Exp. vb.) A trece în rezervă A integra (pe cineva) în cadrele de rezervă ale armatei.
(Loc. vb.) A trece cu vederea A nu lua ceva în nume de rău, a ierta, a uita.
(Loc. vb.; înv.) A trece cu ochii A nu lua în seamă (pe cineva sau ceva), a desconsidera, a nesocoti. (Loc. vb.) A trece (pe cineva sau ceva) sub tăcere (sau, înv., cu tăcerea) 1. A lăsa la o parte cu intenţie. 2. A nu spune ceva cuiva.
(Loc. vb.; înv.) A trece cu condeiul A nu pomeni în scris.
(Loc. vb.; înv.) A trece cu pomenirea A nu menţiona. (Loc. vb.; înv.) A trece cu uitarea A uita.
(Loc. vb.; înv.) A trece cu auzirea (sau cu auzul) A nu asculta.
(Loc. vb.; înv.) A-i trece (cuiva ceva) din vedere
A-i scăpa cuiva ceva din vedere, a omite.
(Loc. vb.) A trece în (sau, înv., la) cont ori, pop., a trece la (sau în) socoteală (sau, pfm., catastif) 1. A înscrie la rubrica datoriilor. 2. A introduce în nota de plată suma pentru o altă consumaţie. 3. (Fam.; fig.) A ţine minte faptele cuiva în vederea unei răzbunări, a unei pedepse etc.
(Exp. vb.; pop.) Trece ca pe lângă o moară pustie
Cineva trece pe lângă o casă cunoscută, fară să intre sau pe lângă o persoană cunoscută, fară să o salute. (Exp. vb.; pfm.) Trece sau a trecut baba cu colacii (rar, colacul) Este prea încet, este prea târziu, momentul oportun fiind pierdut.
(Exp. vb.) A trece neobservat A nu fi remarcat. (Exp. vb.) A trece la (reg., în) treabă A-şi vedea de treabă.
(Exp. vb.; pfm.) A nu-i trece (cuiva) pe dinainte
A avea mare respect sau consideraţie faţă de cineva. (Exp. vb.; pfm.) Nu-i trece nimeni pe dinainte
1.	Nu se lasă întrecut, depăşit. 2. Este sever faţă de inferiorii săi.
(Exp. vb.; pfm.) A trece înainte 1. A continua ceva.
2.	A aborda alt subiect.
(Exp. vb.; pfm.) A-i trece (cuiva) pe la (sau pe lângă) nas A scăpa ocazia.
(Exp. vb.; pop.) A trecut de mult pe-acolo Are
multă experienţă.
(Loc. vb.) A trece în revistă 1. A lua în consideraţie fapte, evenimente în succesiunea şi în desfăşurarea lor. 2. A inspecta trupele adunate în acest scop. (Exp. vb.; pfm.) Are să (sau trebuie să) (mai) treacă (multă) apă pe gârlă (sau pe Dunăre, pe vale etc.) Se va scurge (sau va trebui să se scurgă) mult timp.
(Exp. vb.) A-i trece (cuiva) înainte 1. A ocupa locul, rândul înaintea altcuiva. 2. A depăşi pe altul în merite, demnităţi, ranguri.
(Exp. vb.; fam.) A trece marginile sau măsura
(ori, înv., măsurile) 1. A exagera. 2. A depăşi limitele bunei cuviinţe.
(Exp. vb.; pfm.) Treacă de la mine (sau de la tine etc.)! Pot (poţi etc.) face o concesie.
(Exp. vb.; pop.) A-1 trece sau a se trece cu şaga (ori cu gluma, cu deochiul, cu dedeochiul) A exagera cu gluma, a se obrăznici.
(Loc. vb.; înv.) A-1 trece (pe cineva) cu bătaia A bate pe cineva foarte tare.
(Loc. vb.; îvp.) Prea te treci! întreci măsura! Exagerezi (cu obrăznicia)!
(Loc. vb.; pfm.) A se trece cu firea A lua lucrurile prea în serios.
(Loc. vb.; pop.) A se trece cu lenea A exagera cu lenea.
(Loc. vb.; pop.) A se trece de şagă (sau de glumă)
1.	A începe să fie un lucru serios. 2. A se merge prea departe cu gluma.
(Exp. vb.; pfm.) A trece cu buretele (peste ceva)
A da uitării.
(Loc. vb.) A trece (pe cineva) prin (sau sub) sabie (sau prin, sub tăişul ori ascuţişul săbiei) sau a trece (pe cineva) pe sub paloş (ori sabie) A omorî. (Exp. vb.) A trece prin foc şi sabie (D. un oraş, o ţară etc.) A distruge cu forţa armată sau prin incendiu.
(Exp. vb.; pfm.) A-i trece (cuiva ceva) printre degete
A lăsa să-i scape ceva, a pierde.
(Exp. vb.; reg.) A trece prin el (sau ea, ele, ei) A avea diaree.
(Exp. vb.; pfm.) A trece (pe cineva sau ceva) prin
sită (sau prin ciur) A examina (pe cineva sau ceva) în mod temeinic, amănunţit.
471
TRECERE
(Exp. vb.; pop.) A nu trece prin sită A fi nefolositor, rău.
(Exp. vb.; pfm.) A trece (şi) prin ciur, şi prin dâr-mon (ori prin sită) sau a trece prin foc şi prin
apă 1. A răzbate prin multe greutăţi. 2. A fî om încercat, cu experienţă.
(Exp. vb.; pop.) A trece pe sub foc şi sabie A avea de înfruntat multe pericole (în timp de război). (Exp. vb.; reg.) A trece prin vămile cucului A
merge clandestin dintr-o ţară în alta.
(Exp. vb.; reg.) A trece sub furcile (sau sub furci) caudine A suporta condiţii umilitoare.
(Exp. vb.) A trece (ceva) prin foc A dezinfecta prin intermediul focului.
(Exp. vb.; fam.) A-i trece (cuiva ceva) prin cap (sau prin gând, prin minte, prin creieri) 1. A se
gândi la ceva, a chibzui, a reflecta. 2. A avea de gând, a intenţiona.
(Exp. vb.; pfm.) A nu-i trece (cuiva ceva) nici prin vis sau nici prin cap, nici prin minte (D. întâmplări, situaţii) A depăşi orice putere de închipuire. (Exp. vb.; pfm.) A trece ca un câine (sau ca câinele sau, rar, ca gâscă) prin apă A nu se alege cu nicio învăţătură (din şcoală).
(Exp. vb.; pfm.) A trece (pe cineva) prin toate apele A calomnia pe cineva, a ponegri.
(Exp. vb.; reg.) A trece (ceva) cu gândul A depăna în gând, a-şi aminti, a rememora.
(Loc. vb.; pfm.) A-l trece (toate) năduşelile (sau sudorile) ori a-l trece o mie de năduşeli (reci şi calde) sau năduşelile morţii 1. A transpira abundent (din cauza căldurii, a efortului fizic, a emoţiei, a spaimei etc.). 2. A depune mari eforturi.
(Loc. vb.; pfm.) A-l trece cu rece şi cu cald A fi zguduit de o emoţie puternică.
(Loc. vb.; pfm.) A-l trece (toate) răcorile (sau căldurile) A se speria tare, a se îngrozi, a se înspăimânta.
(Loc. vb.; reg.) A-l trece apa A transpira.
(Loc. vb.; reg.) Mă (te etc.) trece apa pe sub limbă
Este foarte frig.
(Loc. vb.; pfm.) (Mai) trece ce (sau cât) (mai) trece După un timp (nu prea lung).
(Exp. vb.; pfm.) Pe zi ce trece Pe măsură ce se scurge timpul.
(Exp. vb.; înv.) A fi ceasul trecut A fi târziu.
(Exp. vb.) Nu e timpul (sau vremea) trecut(ă) Nu
e prea târziu.
(Exp. vb.; pfm.) A-i trece (cuiva) vremea sau a trece vremea (cuiva) sau a-i fi (cuiva) vremea
trecută 1. A scăpa momentul, ocazia favorabilă pentru a face ceva. 2. A îmbătrâni.
(Loc. vb.; înv.) A trece de zile A îmbătrâni.
(Loc. vb.; rar) A trece din modă A ieşi din modă, a se demoda.
(Loc. vb.; reg.) A-i trece (cuiva) de pe inimă A se
răzbuna.
(Loc. vb.; fam.) A-i trece (cuiva) pofta de mâncare 1. A nu mai avea senzaţia de foame. 2. (Pop.; gmţ.) A muri.
(Loc. vb.; pfm.) A-şi trece viaţa în izlaş A duce o viaţă îmbelşugată.
(Loc. vb.; pfm.) A-şi trece vremea A-şi irosi timpul. (Loc. vb.) A-şi trece din vreme A face să treacă timpul mai uşor, mai repede.
(Loc. vb.; pfm.) A se trece ca pâinea caldă A se vinde repede, uşor.
(Loc. vb.; pfm.) Treacă (şi) meargă sau, rar, meargă, treacă sau treacă! Se poate admite cu indulgenţă. (Loc. vb.; pfm.) A se trece din pahare (sau din băut) A bea prea mult.
(Loc. vb.; pop.) A se trece cu firea A se emoţiona. (Exp. vb.; spt.) A trece pe banca de rezerve A ţine un jucător ca rezervă în timpul unui meci.
(Exp. vb.; fam.) A trece pe linia moartă (pe cineva) A-i conferi cuiva nişte sarcini neimportante.
(Exp. vb.) A trece în neant sau în nefiinţă sau la Domnul sau la cele veşnice A muri.
(Exp. vb.; pfm.) A trece prin ceva ca prin brânză A pătrunde cu uşurinţă în ceva.
TRECERE s.f.
(Sint.) Trecere de pietoni Loc pe unde se poate traversa.
(Sint.) Trecere subterană Pasaj.
(Sint.) Trecere de nivel Loc de intersecţie la acelaşi nivel între o cale ferată şi o şosea.
(Sint.) Trecere din viaţă (sau în nefiinţă, la Domnul, la cele veşnice sau, rar, în moarte) Moarte.
(Sint.) Trecere în rezervă Pensionare a unui militar. (Loc. s.) Trecere cu vederea Neluare în seamă a ceva sau a cuiva, nesocotire.
(Exp. a.; exp. av.) în trecere 1. Mergând printr-un loc fară a se opri, în treacăt. 2. (Pfm.) La repezeală. 3. In câteva cuvinte,pe scurt, superficial. 4. (P. ex.) Fugar.
(Exp. vb.) A fi în trecere prin... A merge printr-o localitate fară a se opri (mult timp).
(Sint.; rar) Trecere pe sub soare Vieţuire.
(Loc. a.; reg.) De trecere De prisos.
(Sint.; reg.) Trecere de măsură Exagerare
TRECUT
472
(Sint.; pop.) Trecere prin sită Selectare.
(Loc. vb.; fam.) A avea trecere 1. A fi luat în seamă. 2. (D. mărfuri) A avea căutare. 3. (înv.) A se bucura de îngăduinţă, de iertare.
TRECUT s. n.
(Loc. vb.; pop.; rar) A fi fără de trecut A fi fară de sfârşit.
(Loc. a.; loc. av.) Din trecut De demult.
(Loc. av.) în trecut Altădată.
(Loc. vb.; fam.) A o rupe cu trecutul A pune capăt unei situaţii de care se mai simte încă legat.
TREI nr. card.
(Exp. vb.; pop.) A se rezema în scaun cu trei picioare A se baza pe cineva care nu este serios. (Exp. a.; pfm.) De trei parale De calitate proastă. (Exp. vb.; pfm.) A fi cu trei roate la car A fi nebun. (Exp. vb.; pfm.) A lua pe cineva la trei păzeşte A certa pe cineva.
TREMUR s n.
(Loc. a.; înv.) în tremur înfiorat.
(Loc. av.; înv.) Cu tremur Cu fiori.
TREMURA vb.
(Exp. vb.; pfm.) A-i tremura cuiva dinţii în gură sau (reg.) a tremura în dinţi A clănţăni.
(Exp. vb.; reg.) A tremura după bani A fi lacom de bani.
(Exp. vb.; reg.) A-i tremura cuiva mâna A fi zgârcit. (Exp. vb.) A-i tremura cuiva sufletul sau a tremura sufletul în cineva A-i fi teamă.
(Exp. vb.; pfm.) A-i tremura cuiva pantalonii (sau a tremura ca piftia) A-i fi foarte frică. TREN 5 n.
(Sint.) Tren subteran Metrou.
(Exp. vb.; fam.) A scăpa (sau a pierde) trenul A pierde o ocazie favorabilă, un prilej, o şansă. (Sint.) Tren de aterizare Ansamblu de piese care asigură deplasarea pe sol a unui avion.
(Sint.) Tren de amerizare (sau de amerizaj) Ansamblul organelor care asigură deplasarea pe apă a unui hidroavion la decolare sau amerizare.
(Sint.) Tren anterior sau tren posterior Partea de dinainte sau de dinapoi a corpului unui animal (de tracţiune).
TRENĂ s.f.
(Exp. vb.; fam.) A duce trena (cuiva) A urmări pretutindeni (adulând) pe cineva.
TRESTIE s.f.
(Exp. vb.; fam.) A fi subţire ca o trestie A fi suplu, zvelt.
TREZ/ vb.
(Exp. vb.; pop.) Unde te trezeşti? Eşti prea îndrăzneţ, te comporţi nepotrivit.
(Exp. vb.; pop.) A se trezi vorbind A vorbi vrute şi nevrute fără să-şi dea seama ce spune.
TREZV7E s. f.
(Loc. av.; reg.) Pe trezvie Pe nemâncate. TRIBt/T n.
(Exp. vb.; îrg.) A plăti tributul morţii (sau naturii) A muri.
(Exp. vb.; fam.) A-şi da (sau a-şi aduce) tributul A contribui la ceva.
TRIM7TE vb.
(Exp. vb.; pfm.) A trimite (pe cineva) pe (sau în) cealaltă lume (sau în rai) A omorî.
(Exp. vb.; pfm.) A trimite (pe cineva) de la coasă la secere A scăpa (pe cineva) de un rău şi a-1 face să dea de altul.
(Exp. vb.; i. uz.) A trimite (cuiva) martori A provoca (pe cineva) la duel.
(Exp. vb.; pfm.) A fi (cineva) bun să-l trimiţi (sau de trimis) după moarte A fi leneş sau încet la treabă. (Exp. vb.) A trimite (pe cineva) în judecată A intenta (cuiva) proces.
(Exp. vb.) A trimite (pe cineva) la închisoare sau, pop, la temniţă, la ocnă, la sare A pedepsi (pe cineva) cu închisoarea.
(Exp. vb.; pop.) A trimite izmene pe călător A expedia un lucru printr-o persoană nesigură.
(Exp. vb.) A trimite (cuiva) sănătate Aura (cuiva) sănătate prin intermediul altcuiva.
TRINC is. n.
(Exp. vb.) A da trinc (ori trenc, tranc, trenchi, trenchia) sau a face trenchi A închina ciocnind paharele.
TRiPLU, ~Ă a.
(Sint.) Triplă legătură Legătură chimică covalenta, compusă din trei legături de valenţă simplă.
(Loc. av.) în triplu exemplar în trei exemplare. TRK/MF s n.
(Loc. av.; înv.) în (sau cu) triumf Glorios, însoţit de manifestări entuziaste.
(Exp. vb.) A duce (sau a purta) pe cineva în triumf A ridica pe cineva pe sus (purtându-1 pe braţe sau pe un tron) în cadrul unui cortegiu solemn sau vesel.
TROACĂ s.f (Exp. vb.; reg.) Casa (sau vadra) e troacă Casa e goală, nu are nimic.
473
TRUP
(Exp. vb.; reg.) A fi alb ca floarea de troacă A fi foarte alb.
TROL4N 5. n.
(Loc. av.) în troiene în straturi mari.
TROMPĂ f.
(Sint.; Anat.) Trompa lui Eustache (sau Eustah), ori (rar) trompa urechii Canal interior al urechii, care face legătura între timpan şi faringe.
(Sint.; Anat.) Trompă uterină Canal prin care se elimină ovulele formate în ovar.
TROMPETĂ s. f (Loc. av.; fam.) Cu surle şi trompete Cu multă zarvă. (Sint.; înv.) Trompeta mătricei Oviduct.
(Sint.; înv.) Trompeta lui Eustache Trompa lui Eustache.
TRON 5. n.
(Exp. vb.) A (se) urca sau a (se) sui, a (se) ridica, a (se) înălţa pe tron A fi încoronat ca monarh. TRONC s. n.
(Loc. vb.) A-i cădea (sau a-i pica) (cuiva) (cu) tronc
(la inimă) A-i deveni cuiva drag dintr-odată, pe neaşteptate.
(Exp. vb.) Tronc, Mărico (sau Marghioalo)! Ai
făcut ceva nepotrivit, o gafa.
TROSC i.
(Exp. vb.; pfm.) Trosc cu bâta-n baltă! Ai făcut o boacănă.
TROS Cklvb.
(Exp. vb.; pfm.) A troscăi din gură A vorbi verzi şi uscate.
(Exp. vb.; pfm.) A troscăi pe cineva A mustra pe cineva.
TROSCOT s sg.
(Exp. vb.; reg.) A mânca troscot A mânca mâncare sărăcăcioasă.
(Exp. vb.; pop.) A fi uscat troscot A fi foarte uscat. TROSN/v6
(Exp. vb.; pfm.) A bea de-i (sau până-i) trosnesc (ori să-i trosnească) urechile (sau fălcile) A bea foarte mult.
(Exp. vb.; pfm.) A-i zice (sau a-i trage) (cuiva) câteva să-i trosnească urechile (sau fălcile) 1. A
vorbi cuiva aspru, fară menajamente. 2. Apălmui. (Exp. vb.; pfm.) A-i trosni (cuiva) fălcile 1. A mânca cu lăcomie şi cu zgomot. 2. A căsca cu poftă. TRUDĂ s.f (Loc. av.; pop.) Cu trudă Cu greutate.
(Loc. vb.; înv.) A face trudă A (se) trudi.
(Loc. vb.; pop.) A-şi da (toată) truda A depune toată silinţa, strădania, a se strădui.
(Loc. a.; înv.) Fără de trudă Neobosit.
TRUD îvb.
(Exp. vb.; reg.) Se trudeşte de ploaie Se pregăteşte îndelung de ploaie.
(Exp. vb.; pop.) A se trudi de facere (sau de naştere) A fi în durerile naşterii.
TRUF/E s.f.
(Loc. av.) Cu trufie în mod trufaş.
(Loc. av.; înv.) în (sau spre) trufie 1. Pentru a se mândri. 2. Pentru a fi lăudat.
(Loc. vb.; înv.) A se da întru trufii A se deda unor fapte urâte.
TRUNCHI 5. n.
(Sint.; reg.) Trunchi sălbatic sau trunchiul pădureţului Portaltoi.
(Sint.; Anat.) Trunchi cerebral Porţiunea nevraxu-lui alcătuită din măduva prelungită, punte şi mezencefal.
(Exp. vb.; înv.) A cădea trunchi la stomac (D. o
mâncare) A se mistui greu.
(Sint.; Geom.) Trunchi de piramidă (sau de con, de prismă) Corp geometric obţinut prin secţionarea unei piramide (sau a unui con etc.).
TRUP 5. n.
(Loc. a.; înv.) De trup sau de un trup (cu cineva)
1.	Care este născut din... 2. Care este din aceiaşi părinţi cu cineva.
(Loc. a.; înv.) După trup După origine, trupesc. (Loc. av.; înv.) Pre trup în ce priveşte trupul, trupeşte. (Loc. av.; pop.; fîg.) Trup la trup 1. în luptă dreaptă. 2. (P. ex.) înverşunat.
(Loc. av.; pop.; fig.) (Cu) trup şi suflet sau (rar) cu trupul şi cu sufletul Fără rezervă.
(Loc. av.; îrg.) Numai cu trupul Numai cu ce are pe el.
(Exp. vb.; pop.) A fî (sau a se simţi) trup din trupul cuiva (sau a ceva) 1. A fî (sau a se simţi) descendent al cuiva. 2. (Fig.) A face parte integrantă din ceva.
(Exp. vb.; pop.) A fi (sau a se face) trup şi suflet cu cineva 1. A se identifica cu aspiraţiile cuiva. 2. A fi foarte strâns legat de cineva.
(Exp. vb.; pop.) A fi (sau a se face) un trup A se
uni cu cineva sau cu ceva, a se contopi.
(Exp. vb.; înv.) A fi trupul cuiva A fi rudă de sânge cu cineva.
(Loc. vb.; înv.) A se face trup A lua fiinţă, (îvp.) a se întrupa.
(Exp. a.; reg.) Trup de om Frumos, bine făcut. (Exp. vb.; pfm.) A trece (sau a călca) peste trupul cuiva A folosi orice mijloace pentru a-şi atinge scopul.
(Sint.; înv.) Trup ceresc Corp ceresc.
(Sint.; înv.; fig.) Trup străin Corp străin, impuritate. TUp. pers.
(Exp. vb.; fam.) Te fac o tablă (sau o carte etc.) Joc cu tine table (sau cărţi).
(Exp. vb.; arg.) Te fac un film Te duc la un film. (Loc. av.; înv.) în tine în sinea ta.
(Exp. vb.; pfm.) Nici tu..., nici tu sau (rar) fără tu..., fără tu sau nu tu..., nu tu Nimic din ceea ce ar trebui sau te-ai aştepta să fie.
TUFĂ s.f.
(Exp. vb.; pop.) A se da după tufă A se ascunde. (Sint.; reg.) Copil de tufă Copil nelegitim, bastard. (Loc. a.; loc. av.; pop.) Tufă de Veneţia 1. Fără valoare. 2. Deloc. 3. Nimic.
(Sint.; pop.) Tufă-n pungă sau tufa-n buzunar Persoană fară bani, (pop.) calic.
(Exp. vb.; pop.) A fi tufă de parale A fi lipsit de bani. (Sint.; înv.) Trup de om Persoană fară importanţă. TUFL/ vb.
(Exp. vb.; pop.) A tufli căciula pe urechi A se preface că nu ştie nimic despre un anumit lucru de care este vinovat.
TUL Ivb.
(Exp. vb.; pfm.) A o tuli (la sau de fugă, la sănătoasa, la deal, mâncând pământul) A fugi repede şi pe furiş, a o şterge, a o şterpeli.
(Exp. vb.; reg.) Tule-o! (sau tulea!) Pleacă imediat (şi repede)! Fugi!
TL/MBĂ s.f.
(Exp. vb.) A-1 da (pe cineva) tumbă (sau tumba peste cap) A face (pe cineva) să se rostogolească, dându-se peste cap.
(Loc. av.) De-a tumba De-a rostogolul.
TUN n.
(Exp. vb.; reg.) A face (sau a obţine) ceva din tun
după senin A face (sau a obţine) ceva din nimic. (Exp. vb.; reg.) A (nu) face (niciun) tun pe senin A se lăuda fară să fi făcut vreo ispravă.
(Exp. vb.; reg.) E tun E vreme grea.
(Exp. vb.; pfm.) (Poţi) să dai (sau să tragi) cu tunul
1.	Cineva doarme adânc şi nu se trezeşte uşor.
2.	(D. un loc) Unde nu se află nicio fiinţă vie. (Exp. vb.; pfm.) A scăpa ca din tun (sau ca din gura tunului) A reuşi să fugă, scăpând de o situaţie neplăcută.
(Exp. vb.; fam.) A pune gândurile pe tun A pune gând rău cuiva.
(Exp. vb.; fam.) Nu e bun de-un tun Nu e bun de nimic.
(Exp. vb.; pfm.) A face (pe cineva) tun A îmbăta (pe cineva) foarte tare.
(Exp. vb.; pfm.) A fi beat tun A fi foarte beat. (Exp. vb.; pfm.) A fi sănătos tun A fi foarte sănătos. (Exp. vb.; pfm.) A îngheţa tun A îngheţa tare. (Exp.; arg.) A trage (sau a da) un tun A fura (o sumă mare de bani, obiecte valoroase etc.).
(Exp. vb.; arg.) A da (sau a trage cu tunul) A elimina gaze prin orificiul anal.
TUNA vb.
(Exp, vb.; pfm.) A tunat şi ia adunat Se întovărăşesc fiindcă au aceleaşi defecte.
(Exp. vb.; pop.) Unde dai, şi unde tună sau unde tună, şi unde fulgeră 1. Gândeşti într-un fel şi vorbeşti altfel. 2. Una spui şi alta se înţelege. 3. Ce spui are alt efect decât cel scontat.
(Exp. vb.; fam.) A tuna (şi a fulgera) împotriva (sau contra) cuiva (sau a ceva) A vorbi cu multă vehemenţă împotriva cuiva (sau a ceva).
(Exp. vb.; fam.) A tuna şi a fulgera 1. A fi furios.
2.	A face scandal.
(Exp. vb.) A-i tuna cuiva (ceva) în minte (sau în cap) A-i veni (cuiva) o idee neaşteptată, ciudată, nesăbuită.
(Exp. vb.; reg.) A-(i) tuna cuiva soarele în cap A-1
durea capul pe cineva.
(Loc. vb.; reg.) A tuna în gălbenare A se îmbolnăvi de gălbenare.
(Exp. vb.; reg.) A tuna în groapă A muri. TUNDE vb.
(Exp. vb.; Bis.) A (se) tunde (de) călugăr (sau de monah) 1. A(-şi) tăia părul de pe cap înainte de a (se) călugări. 2. A (se) face călugăr.
(Exp. vb.; pfm.) A (se) tunde pilug (sau zero sau, reg., brebenel, cocean, ridiche) A(-şi) rade părul de pe cap până la piele.
(Exp. vb.; pop.) A tunde (pe cineva) bine A bate (pe cineva) foarte tare.
(Exp. vb.; pop.) A-i tunde (cuiva) botul A întrerupe pe cineva din vorbă.
(Exp. vb.; reg.) A tunde stupii A tăia fagurii dintr-un stup pentru a recolta mierea.
(Exp. vb.; reg.) A tunde spuma A lua spuma de pe zerul care fierbe (când se face urda).
(Exp. vb.; pfm.) A o tunde (la sănătoasa sau ia fugă ori pe-aici încolo) A fugi (pe furiş).
(Exp. vb.; pfm.) A tunde pe cineva A-i cere cuiva o sumă mare de bani în schimbul unui serviciu. (Exp. vb.; pfm.) A o tunde A pleca repede.
475
TURN
TUNET .s. n.
(Loc. a.) De tunet Puternic.
TUNS, ~Ă a.
(Exp. vb.; reg.) Doar nu-s tuns, nici ras pe cap
Refuz să fac ceva ce nu-mi convine.
(Exp. vb.; reg.) Tunsă, rasă, asta e! 1. Nu mai are rost să discutăm. 2. Nu mai este nimic de făcut. (Exp. vb.; reg.) Ba (că) (e) tunsă, ba (că) (e) rasă sau c-o fi tunsă, c-o fi rasă 1. Ba că-i una, ba că-i alta. 2. în sfârşit, după multă vorbă.
(Exp. vb.; reg.) A scăpa tuns A ieşi bătut.
(Exp. vb.; pop.) A i se duce (sau a-i merge) (cuiva) vestea ca de popă tuns 1. A stârni vâlvă cu o faptă neobişnuită. 2. A se răspândi foarte repede o veste rea despre cineva.
(Exp. vb.; pop.) A fugi (sau a se păzi) (de cineva) ca de popă tuns A evita pe cineva.
(Exp. vb.; pop.) A nu mai fi decât trei tunşi şi un chel
Anu mai fi decât prea puţini şi de mică însemnătate. TUR1 5. n.
(Sint.) Tur de orizont 1. Observare succesivă, cu un instrument optic sau cu ochiul liber, a unei regiuni, revenind la poziţia de vizare de la care s-a pornit.
2.	(Fig.) Privire de ansamblu asupra unei probleme. (Loc. a.; loc. av.) Tur (şi) retur Dus şi întors. (Sint.) Tur de forţă 1. Acţiune care cere efort, perseverenţă, îndemânare. 2. (P. ex.) întreprindere îndrăzneaţă.
(Exp. vb.) A trage primul tur de manivelă A începe turnarea unui film.
(Sint.) Tur de pistă Zbor executat în jurul aerodromului.
TUR2 5. n.
(Exp. vb.; reg.) A se ţine după turul cuiva 1. A
căuta protecţia cuiva. 2. A se ţine tot timpul după cineva. 3. A se linguşi.
(Exp. vb.; reg.) A-i ţâţâi (sau a-i pârâi) turul 1. A fi
îngrijorat. 2. A tremura de frică.
(Exp. vb.; reg.) A sta-n tur 1. A sta gata să răbufnească. 2. A fi pus pe ceartă. 3. A fi supărat. TURBA vb.
(Exp. vb.; reg.) A se turba la cap (D. oi) A căpia. (Exp. vb.; fam.) A turba după ceva (sau după cineva) sau a turba să... A-i plăcea ceva (sau cineva) foarte mult.
TURBAT, ~Ă a.
(Exp. vb.; fam.) A fi turbat după ceva (sau după cineva) sau a fi turbat să... A fi foarte pasionat după ceva (sau cineva).
(Sint.; pop.) Vânt turbat Vânt foarte puternic, din straturile cele mai înalte ale atmosferei.
TURC, ~Ă a.
(Sint.; reg.) Vânt de la turc Vânt care bate dinspre sud. (Sint.; reg.) Boala turcilor Ciumă.
(Exp. vb.; fam.) (Doar) nu dau (sau nu vin) turcii sau Ce, au năvălit turcii? Nu e nevoie să ne grăbim. (Exp. vb.; pfm.) Parcă-1 aleargă (ori gonesc) turcii, parcă dau turcii şi tătarii Este foarte grăbit. (Exp. vb.; pfm.) A fi turc (sau ca turcul) A fi foarte încăpăţânat,
(Exp. vb.; pfm.) (Parcă) se bat turcii la gura lui
1.	Mănâncă prea lacom. 2. Vorbeşte foarte repede. (Exp. vb.; reg.) Eu văd turcul ce gândeşte Eu ştiu ce vrei.
(Exp. vb.; reg.) A tăia turcul (D. copii, la scăldat) A-şi astupa nările şi a se scufunda în apă.
(Exp. vb.; pfm.) Turcul plăteşte Cineva este nevoit să plătească paguba sau cheltuiala făcută de alţii. TURCEŞTE av.
(Exp. vb.) A sta (sau a şedea, a se aşeza) turceşte A sta jos cu picioarele încrucişate sub corp, ca orientalii.
(Exp. vb.; fam.) A vorbi (sau a grăi, a bolborosi)
turceşte 1. A vorbi o limbă neînţeleasă. 2. A rosti cuvintele neclar (din cauza băuturii).
TUREATCĂ s.f.
(Loc. vb.; pfm.) A călca pe tureatcă A greşi din cauza lipsei de experienţă, de prudenţă etc.
(Loc. vb.; pfm.) A fi tureatcă (D. elevi) A fi nepregătit la lecţie.
(Exp. vb.; pfm.) A umbla cu pila în tureatcă A fi
viclean.
(Loc. vb.; pfm.) A fi Ia tureatcă A fi deznădăjduit. (Exp. vb.; pop.) A lua foc în turetci A fi înşelat într-o afacere.
(Loc. vb.; reg.) A o ţine tureatcă A vorbi mult şi cu insistenţă pentru a susţine un punct de vedere. (Loc. vb.; reg.) A se face tureatcă A se îmbăta. TURLAC, ~Ă m.f, a.
(Exp. vb.) Nici turc, nici turlac (ia, un fleac) Nu aparţine în mod clar unei specii, unei grupări, unei tagme. TURN n.
(Sint.) Turn de apă Rezervor la înălţime.
(Sint.) Turn de răcire Construcţie folosită la răcirea apei care circulă în circuit închis într-o instalaţie, pentru a putea fi folosită din nou.
(Sint.) Turn de sondă (sau al sondei) Turlă.
(Sint.) Turn de extracţie (sau de săpare) Instalaţie de suprafaţă, montată în vederea săpării unui puţ de mină.
TURNA
476
(Sint.; fig.) Turn de fildeş (sau de ivoriu) Izolare de viaţă, de realităţile înconjurătoare a unui artist, scriitor, om de ştiinţă.
(Exp. vb.; fam.) A fi ca în turnul Babilonului (sau Turnul lui Babei) A nu se înţelege, având fiecare altă părere.
(Exp. vb.; pop.) A fura (sau a vinde) turnul Colţei
A i se aduce cuiva o învinuire imposibil de crezut. TURNA vb.
(Exp. vb.; pfm.) A turna gaz (sau ulei, untdelemn, spirt) peste (sau în) foc A întărâta pe cineva care este deja înfuriat.
(Exp. vb.; pfm.) A turna ulei pe rană A alina necazurile cuiva, vorbindu-i cu înţelegere şi compasiune. (Exp. vb.; pfm.) A turna în el sau a turna ca într-un vas (sau sac) spart A bea (sau a mânca) foarte mult. (Exp. vb.; reg.) A turna bobocilor 1. A nu avea de lucru. 2. A vorbi cu nesocotinţă.
(Exp. vb.; reg.) A turna pe cămăşi A opări rufele. (Exp. vb.; pfm.) A turna (la) copii (sau plozi) A naşte mulţi copii.
(Exp. vb.; pfm.; reg.) A turna propele la fălci
A trage cuiva pumni.
(Loc. vb.; pfm.) A turna gogoşi (sau verzi şi uscate) A minţi.
(Exp. vb.; pfm.) A-i (sau a i le) turna A vorbi cuiva deschis, a spune pe şleau.
(Exp. vb.; arg.) A turna (pe cineva) în ghips Abate foarte tare.
TURTĂ s.f
(Sint.; reg.) Turta furnicilor Turtă care se dă copiilor s-o mănânce departe de casă, pentru a îndepărta furnicile.
(Sint.; reg.) Turte rupte Bucăţi de turtă presărate cu nucă şi zahăr, care se împart în ajunul Crăciunului vecinilor şi rudelor, pentru sufletul celor morţi. (Exp. vb.; pfm.) A sta pe loc ca turta-n foc l.A sta nemişcat. 2. (P. ex.) A nu acţiona.
(Exp. vb.; reg.) (A-i) rupe (sau a frânge cuiva) turta (pe cap) A sărbători, cu un anumit ritual, împlinirea unui an de la naşterea unei fetiţe.
(Exp. vb.; pfm.) A(-şi) trage spuza (sau cenuşa, rar jarul) pe (sau la) turta sa A se îngriji de interesele proprii, neglijându-le pe ale altora.
(Exp. vb.; pop.) A-i lua (cuiva) turta de pe spuză A înşela pe cineva.
(Exp. vb.; reg.) A da turta zilei A face pomană în ziua când a scăpat dintr-o mare primejdie.
(Loc. a.; loc. av.; îrg.) Pe turtă (D. servitori) Fără simbrie.
(Exp. vb.; reg.) A cădea turtă A veni pe neaşteptate.
(Exp. vb.; pfm.) A face turtă 1. A strivi. 2. A bate pe cineva foarte tare.
(Exp. vb.; pfm.) A se face turtă pe jos A se întinde la pământ.
(Exp. vb.; pfm.) A fi (beat) turtă A fi foarte beat. (Exp. vb.; pfm.) A se îmbăta (sau a se face, a se cocli) turtă A se îmbăta foarte tare.
(Sint.) Turtă dulce Produs de patiserie (crocant) făcut din făină de grâu şi miere.
TUSE s.f.
(Sint.; reg.) Tuse coaptă Tuberculoză.
(Sint.; reg.; sprs.) Tuse din sfinte Tuse provocată de iele, pe care o capătă cel ce bea apă noaptea din baltă sau din pâraie.
(Exp. vb.; reg.) A se întâlni tuşea cu junghiul Ase
întâlni doi oameni care se potrivesc prin trăsăturile negative.
(Exp. vb.; reg.) A băga (pe cineva) în turtă A speria pe cineva.
T UŞĂ s. fi
(Loc. av.; Spt.) In tuşă Dincolo de margine.
(Exp. vb.; Spt.) A sta (sau a fi, a rămâne ori a fi pus) pe tuşă 1. A fi obligat să nu participe la joc.
2.	(P. ex.) A trebui să stea inactiv.
TUŞ/ vb.
(Exp. vb.; reg.) A tuşi măgăreşte (sau sec) A avea tuse convulsivă.
TUTELCĂ s.f (Loc. vb.; reg.) A-şi lua (sau a o lua) tutelca Apleca pe neaşteptate.
(Exp. vb.; reg.) A umbla tutelca de colo-colo A face intrigi, a unelti.
(Exp. vb.; reg.) A se face tutelcă A se ghiftui. TUTELCUŢĂ s.f.
(Exp. vb.) A-şi lua tutelcuţa A pleca pe neaşteptate. TUT UN s. sg.
(Exp. vb.) Răbdare şi tutun! Ai răbdare, nu te grăbi! TUTUR/GĂ s. f.
(Exp. vb.; reg.) A (se) da sau a (se) duce de-a tutu-riga A (se) da de-a rostogolul.
T
ŢAC i., s. n.
(Exp. vb.) A ajunge la ţac A ajunge la momentul oportun.
ŢAGLĂ s.f (Exp. av.) Cu ochii ţaglă Cu privirea aţintită.
(Exp. vb.) A se uita ţaglă A se uita fix, atent.
(Exp. vb.) A rămâne ţaglă 1. A rămâne cu privirea aţintită la ceva. 2. A rămâne nemişcat.
(Exp. vb.; reg.) A sta cu ochii ţaglă (pe ceva sau pe cineva) 1. A nu slăbi din ochi. 2. A urmări de aproape (ceva sau pe cineva).
(Exp. vb.; reg.) A sta ţaglă (pe cineva) 1. A cicăli pe cineva. 2. A certa pe cineva.
ŢANC n.
(Loc. av.; fam.) La (sau, rar, pe) ţanc La momentul potrivit.
(Loc. av.; fam.) Pe (sau în) ţanc Exact.
(Exp. vb.; îrg.) A lua (sau a da) ţanc (sau ţancul) la un vas A măsura cu ţancul cantitatea de lichid dintr-un vas.
(Exp. vb.; reg.) A vorbi cu ţanc 1. A vorbi prin semne. 2. A vorbi fără şir.
(Exp.; reg.) A da ţanc la pepene A tăia şi a scoate
o	bucată dintr-un pepene pentru a gusta dacă e bun. ŢANDĂRĂ s.f.
(Exp. vb.) A-i sări (cuiva) ţandăra A se înfuria. (Exp. vb.; rar) A avea o ţandără în cap A fi indispus.
ţap s. m.
(Exp. vb.; loc. a.; fam.) (A fi) ca un ţap logodit
1.	(A fi) nemişcat. 2. (A fi) aiurit. 3. (A fi) dus pe gânduri, visător. 4. (A fi) supărat fară motiv.
(Exp. vb.) Parcă eşti un ţap logodit Eşti îngâmfat şi prost.
(Exp. vb.; fam.) A jupui (sau a beli) ţapul (sau ţapii)
1.	A voma la beţie. 2. A se juli într-o căzătură, la beţie. (Exp. vb.; fam.) A ţine ţapul de coarne A voma la beţie.
ŢARĂ s.f.
(Sint.; îrg.) Drum de ţară sau drumul ţării Şosea naţională.
(Sint.) Ţara lui Cremene (sau a lui Han-Tătar, a lui Papură-Vodă) Loc fară stăpân, unde fiecare face ce vrea, fară să dea nimănui socoteală.
(Sint.) Ţara lui Papură-Vodă Loc în care e sărăcie mare.
(Sint.) Ţara lui Papuc Loc în care domneşte hoţia şi jaful.
(Exp. vb.) Ţara e largă! 1. Eşti liber să faci ce-ţi place, dar nu aici. 2. Pleacă de aici! 3. Du-te unde vrei (dacă nu-ţi convine).
(Exp. av.) La colţ (sau la capăt) de ţară şi la mijloc de masă într-un loc prielnic, comod şi ferit de primejdii.
(Exp. av.) Peste nouă (sau şapte) mări (şi) peste nouă (sau şapte) ţări Foarte departe.
(Exp. vb.) A pune ţara la cale 1. A conduce o ţară.
2.	(P. ex.) A îndruma o afacere. 3. (Gmţ.) A face politică fară a avea competenţa necesară. 4. (Gmţ.; p. ex.) A sporovăi.
(Exp. vb.) A ajunge (sau a se face, a rămâne) de poveste în ţară A i se duce cuiva vestea, a ajunge de pomină.
(Exp. vb.) A plăti (cât) un colţ (sau, reg., un corn) de ţară A valora foarte mult.
(Exp. vb.; fam.) Te joci cu ţara-n bumbi? 1. Greşeşti atunci când subestimezi o persoană sau o problemă. 2. (Ir.) Degeaba îţi dai importanţă.
ŢARC
478
(Exp. vb.) A nu mai avea ţară cu (cineva) A nu
mai avea trai liniştit cu cineva.
(Exp. vb.) A sta prost (sau rău) cu ţara A nu avea bani.
(Exp. vb.; pop.) A se duce (sau a pleca)-n ţară (sau în ţări, în lume şi în ţări) A se duce în lumea largă. (Exp. vb.) A cutreiera ţara în lung şi-n lat A călători foarte mult.
(Exp. vb.) Atâta pagubă în ţara Moldovei! Este un fapt lipsit de importanţă.
(Sint.) Ţară mamă Ţara din care s-a desprins o altă ţară (o provincie etc.), care este legată de prima prin unitate naţională, de limbă, de cultură etc., patrie mamă.
(Loc. a.; înv.) De ţară 1. (D. oameni, animale, bunuri etc.) Indigen. 2. De la sat.
(Exp. vb.) A afla târgul şi ţara A afla toată lumea. (Loc. vb.) A se pune cu ţara A intra în conflict cu toată lumea.
(Exp. vb.) Nu e ţară caldă Nu e un om vrednic, de încredere.
(Loc. a.) De la ţară 1. Care trăieşte sau care se află la sat. 2. Specific satului.
(Sint.) Drum de ţară Cale de importanţă locală care leagă mai multe comune sau sate.
ŢARC n.
(Exp. vb.) A vinde (merele) cu ţarcul A vinde (merele) măsurând după cantitatea care încape într-un ţarc. (Sint.; reg.) De-a ţarcul Şotron.
ŢARCĂ s. f.
(Exp. vb.) A-i umbla (cuiva) gura ca la (o) ţarcă sau a vorbi ca o ţarcă A vorbi mult şi fară rost. (Exp. vb.) A sta ca ţar ca în par A fi gata de plecare.
(Exp. vb.) Sare cu ţarca din par în par N-are astâmpăr.
(Sint.) Cap de ţarcă Om prost.
ŢARINĂ s.f.
(Exp. vb.) N-are a face banul birului cu gardul ţarinei Nu există nicio legătură, n-are a face una cu alta.
(Sint.; reg.) Gard de ţarină Gard care desparte locul cu arături de păşuni.
(Loc. a.) De ţarină (D. pământ) Care se cultivă. (Exp. vb.; reg.) A deschide (sau a închide) ţarina
A permite (sau a interzice) păşunatul pe terenul de fâneaţă sau pe cel cultivabil din apropierea satului. (Exp. vb.) A face ţarină A interzice păşunatul animalelor pe întreg teritoriul unei localităţi.
ŢĂCALĂ s.f (Exp. vb.) A-i sta (cuiva) ţăcală pe cap A cicăli întruna pe cineva, a plictisi.
ŢĂCĂN/ vb.
(Exp. vb.; reg.) A ţăcăni după (sau de) ceva A căuta ceva cu mare interes.
(Exp. vb.) A ţăcăni (pe cineva) (la cap) A plictisi pe cineva cu vorba, a bate la cap, a cicăli. ŢĂLAN 5. n.
(Loc. vb.) A se ţine ţălan A merge unul după altul, în şir.
ŢĂNCUŞĂ s.f (Exp. vb.; reg.) A trage ţăncuşă (sau ţâncuşa) sau a face ţăncuşă A hotărî o împărţeală prin tragere la sorţi.
(Exp. vb.; reg.) A sări de pe ţăncuşă 1. A-şi pierde cumpătul, a se enerva. 2. A nu mai avea răbdare. (Exp. vb.; reg.) A da ţăncuşă la... A face gaură la ceva.
(Sint.; reg.) De-a ţăncuşă Ţintar.
(Exp. vb.; reg.) A da ţăncuşă A arunca zarurile. ŢĂPOI 5. n.
(Exp. vb.) A fi pus (sau azvârlit) cu ţăpoiul (sau din ţăpoi) A fi aruncat la întâmplare.
ŢĂRÂNĂ s.f.
(Loc. a.) Cu ţărâna în gură Mort.
(Exp. vb.) Praf şi ţărână Nimic.
(Exp. vb.; reg.) A-1 face ţărână (pe cineva) A ucide pe cineva, a nimici.
(Exp. vb.) A-şi închina fruntea în ţărână A muri. (Exp. vb.) A muşca din ţărână 1. A cădea la pământ rănit. 2. (P. ex.) A muri.
(Loc. vb.) A se aşterne ţărânii A se culca pe pământ. (Exp. vb.) A ridica (pe cineva) din ţărână A ajuta (pe cineva) să-şi creeze o situaţie mai bună.
(Exp. vb.) A da cu ţărână în ochii cuiva A înşela pe cineva, dându-i iluzia că lucrurile sunt altfel decât în realitate.
(Exp. vb.) A face ţărâna praf 1. A nu face nimic.
2.	A se lăuda.
(Exp. vb.; reg.) Se laudă (sau minte) de cura ţărâna din pod Este foarte lăudăros sau mincinos. (Exp. vb.; reg.) Blestemă de pică ţărâna Blestema foarte tare.
(Exp. vb.) Fie-i (sau să-i fie) ţărâna uşoară! (D.UÎ1
mort) Să se odihnească în pace.
(Exp. vb.) A sta cu ţerna în gură A fi mort fara a
i	se fi împlinit obiceiurile cuvenite.
(Sint.) Cap de ţărână Colac (mai mare) care se face pentru ceremonia înmormântării.
479
ŢiŢĂ
(Exp. vb.) A face (cuiva) pomana de ţărână sau a(-i) face (la) ţărână A face mortului pomană în ziua înmormântării.
ŢĂRM n.
(Loc. a.) Fără de ţărmuri Fără margini, neţărmurit, nemărginit.
ŢĂRt/Ş s. m.
(Exp. vb.) A bate ţăruş 1. A-şi întinde cortul. 2. A-şi face tabără. 3. A se stabili undeva.
(Exp. vb.) A-şi strânge funia de ţăruş 1. A îmbătrâni. 2. A-şi aştepta moartea.
ŢiCĂ s.f.
(Loc. a.; reg.) O ţâcă (sau un ţâc) de... (Foarte) mic.
(Loc. av.) Pe ţâcă, pe nimică Foarte des.
ŢiFNĂ s.f.
(Loc. a.; reg.) Cu ţâfna pe limbă Gata de ceartă, arţăgos.
(Loc. vb.) A-i sări (cuiva) ţâfna, (reg.) a i se pune ţâfna A se înfuria.
(Loc. vb.; rar) A scoate (cuiva) ţâfna A face (pe cineva) să renunţe la ceartă.
(Exp. vb.) A umbla (sau a fi) cu ţâfna în (sau la) nas 1. A fi mereu pus pe ceartă. 2. A se înfuria repede. 3. A fi îngâmfat.
(Exp. vb.) A sta (sau a fi) cu ţâfna umflată (sau în sus) A fi pus pe ceartă.
JÂHINAs.f.
(Exp. vb.) A se duce (undeva) cu ţâhina 1. A se
duce (undeva) pentru a sta mult timp. 2. A zăbovi mult timp într-un loc.
ŢÂNC s. m.
(Exp. vb.; reg.) A asculta ţâncul pământului 1. A
sta culcat cu urechea la pământ. 2. A dormi adânc.
3.	A fi mort.
(Exp. vb.; reg.) A umbla când doarme ţâncul pământului A umbla în toiul nopţii. ŢiNDRĂ-MiNDRĂ f.
(Exp. av.) Ţândră-mândră şi flămândă Mândru, deşi nu are motiv, e sărac.
ţânţar * m.
(Exp. vb.; pop.) Ţânţarul cu armăsarul (sau cu măgarul) Se asociază două persoane sau se îmbină două lucruri total diferite.
(Exp. vb.; pop.; gmţ.) Unge-te cu untură de ţânţar trăsnit Degeaba te vaiţi, n-ai nimic, ai o boală uşoară. (Loc. vb.) A face din ţânţar armăsar A exagera. (Exp. vb.) A avea puterea ţânţarului A fî slab, fără putere fizică.
(Exp. vb.) A fi (gras) ca un ţânţar A fi slab.
(Exp. vb.) A ţine (pe cineva) cu untură (sau cu maţe) de ţânţar A hrăni rău (pe cineva).
(Sint.; gmţ.) Untură de ţânţar Om prea slab.
(Exp. vb.; reg.) A intra (sau a veni) ţânţarii în casă, a intra un car de ţânţari A intra frigul pe uşă. ŢiRĂ s. f.
(Loc. a.; loc. av.) O ţâră Puţin.
(Loc. a.) Nici ţâră de... Niciun fel de...
(Loc. av.) Cu ţâra Câte puţin.
(Loc. av.) Nicio ţâră Deloc.
(Loc. a.; loc. av.; reg.) Tot (sau toată) ţâra Găurit peste tot, ciuruit.
(Exp. vb.; reg.) A (se) face (tot) ţâră (sau ţâre) 1. A
(se) găuri în multe locuri, a (se) ciurui, a (se) zdren-ţui. 2. A (se) face bucăţi, a se rupe, a se sfărâma. 3. A se frământa foarte tare. 4. A se teme. 5. A se ghemui de frică.
(Exp. vb.; reg.) A face ţâră şi fărină (sau praf şi ţâră), a se face ţâră şi nemică A se face praf şi pulbere, a se sfărâma.
ŢÂRÂiT n.
(Loc. av.) Cu ţârâita Puţin câte puţin.
ŢÂR/CĂ 5. / sg.
(Loc. av.) O ţârică Puţin.
(Loc. av.) Nicio ţârică Deloc.
ŢÂRLÂ/ vb.
(Exp. vb.; reg.) A-i ţârlâi (cuiva) urechea A-i ţiui (cuiva) urechea.
ŢiŢĂ s.f.
(Loc. a.; loc. av.; pop.) (D. copii) De (sau, reg., la, de la) ţâţă (sau ţâţe) 1. Sugar. 2. La piept.
(Loc. a.; pop.) Cu ţâţă (D. o femeie) Care alăptează. (Loc. vb.; pop.) A da ţâţă A alăpta.
(Loc. a.; pop.) A avea ţâţă (D. o femeie) A avea suficient lapte pentru a-şi alăpta copilul.
(Loc. a.; pop.) A-i pieri ţâţa (D. o femeie) Anu mai putea alăpta.
(Loc. vb.; pop.) A-i fî de ţâţă (D. copii) A dori să sugă.
(Exp. vb.; pop.) A secat ţâţa caprei A se termina cu foloasele uşor obţinute.
(Exp. vb.; pop.) A fi cum îi ţâţa A fî bun.
(Exp. vb.; exp. a.; pop.) (A fi) ca copilul cu două ţâţe (A trăi) în răsfăţ, în belşug.
(Exp. vb.; loc. a.; pop.) (A fi) ca un copil cu ţâţa în gură (sau ca un copil la ţâţă) (A fî) fericit. (Exp.; pop.) Parcă tot suge la ţâţă Este prost, fară judecată.
ŢÂŢĂ/
480
(Exp. vb.; exp. a.; pop.; sprs.) (A fi) întors de la ţâţă (D. un copil) (A fi) înţărcat, apoi alăptat din nou, devenind, de aceea, piază rea.
ŢÂŢÂ/V&
(Exp. vb.) A-i ţâţâi (cuiva) inima (sau, fam., curul, brăcinarul) A tremura de frică.
(Exp. vb.) A-i ţâţâi (cuiva) măseaua A avea mare poftă de băutură.
ŢÂŢÂNĂ s.f.
(Exp. vb.; fam.) A scoate (pe cineva) afară din ţâţâni A face pe cineva să-şi piardă cumpătul, a înfuria. (Exp. vb.; fam.) A-şi ieşi (sau a-şi sări) din ţâţâni A-şi pierde cumpătul, a se înfuria.
(Exp. vb.; exp. a.; reg.) (A fi) sărit (sau ieşit) din ţâţâni (A fi) smintit, nebun.
(Exp. vb.; reg.) A strânge (pe cineva) în ţâţâni A sili pe cineva să facă ceva, a strânge cu uşa.
(Exp. vb.; exp. a.; reg.) (A fî) slab de ţâţâni (A fi) lipsit de putere.
ŢEAPĂ s.f.
(Exp. vb.) A trage (sau a înfige, a împlânta, a sui) în ţeapă A omorî pe cineva străpungându-1 cu o ţepuşă fixată în pământ.
(Exp. vb.; reg.) Doar nu e (chiar) ţeapa Nu e
(chiar) urgent.
(Exp. vb.; reg.) A avea ţepi pe limbă A fi maliţios, ironic.
ŢEAPĂN, ~Ă a.
(Exp. vb.; înv.) A avea cerbice ţeapănă A avea o atitudine de neclintit.
ŢEASTĂ s.f.
(Exp. vb.) A-i veni (cuiva ceva) prin ţeastă 1. A se gândi (la ceva). 2. A-şi imagina ceva.
ŢEAVĂ s.f
(Sint.) Ţeavă de eşapament Tub prin care gazele de ardere ies din toba de eşapament a unui motor cu ardere internă.
(Sint.) Ţeavă de extracţie Tub de oţel cu diametrul relativ mic, utilizat în sondele de extracţie a petrolului în vederea formării unei conducte prin care fluidul iese la suprafaţă.
(Exp. vb.; fam.) A-i trage (cuiva) o ţeavă de bătaie
A bate foarte tare pe cineva.
(Sint.; Anat.; îrg.) Ţeava mâncării (sau, reg., a gâtului,, a grumazului) Esofag.
(Sint.; Anat.; îrg.) Ţeava lui Eustache Trompa lui Eustache.
(Sint.; Anat.; îrg.) Ţeava udului Uretră.
(Sint.; Anat.; îrg.) Ţevile mitrei Trompele uterine.
(Sint.; Anat.; îrg.) Ţevi semicirculare Canale semicirculare.
(Sint.; Anat.; reg.) Ţevile nasului Nări.
(Sint.; Anat.; reg.) Ţevile plămânilor Bronhii. (Sint.; Anat.; reg.) Ţeava piciorului, ţeavă de picior Fluierul piciorului.
ŢEFT n.
(Loc. av.; pop.) La ţeft La momentul potrivit. (Exp. vb.; pop.) A ieşi (sau a scoate) la ţeft A da în vileag.
(Exp, vb.; înv.) A fi la ţeft A se afla într-o pozitie-cheie, de care depinde totul.
ŢEL n.
(Loc. av.) în ţel sau în ţelul puştii în bătaia puştii. (Exp. vb.; reg.) A lua ţelul (ori pe ţel) sau a ţine ţelul (ori la ţel) sau a se uita (ori a căuta) pe ţel A ochi cu puşca.
ŢELINĂ s.f.
(Loc. av.) în ţelină 1. Necultivat. 2. Părăginit. (Exp. vb.) A sparge (sau a tăia, a strica, a desfunda) ţelina A desţeleni.
ŢENCHI 5 n.
(Loc. vb.; înv.) A umbla din ţenchi în ţenchi A umbla din loc în loc după ceva.
(Loc. vb.; înv.) A umbla în ţenchi după (ceva sau cineva) A căuta cu orice preţ să obţină ceva de care e mare nevoie.
(Loc. vb.; reg.) A da din ţenchi în ţenchi A se
zbate pentru a ieşi dintr-o situaţie dificilă, a nu găsi o soluţie, a da din colţ în colţ.
(Loc. vb.) A pune ţenchi (sau ţenchiul) (unui lucru, unei situaţii) A face să înceteze.
(Exp. vb.; îrg.) A lua ţenchi de la un vas A măsura cu ţenchiul cantitatea de lichid dintr-un vas. (Loc. vb.; reg.) A da în ţenchi A închina cu paharul, ciocnind.
ŢEPUR, ~Ă a., s. n.
(Exp. vb.) A-şi face urechile ţepuri (D. cai) A-şi ciuli urechile.
ŢEPUŞĂ s.f (Exp. a.; exp. av.) La (sau pe) ţepuşă Fript în ţepuşă deasupra jăraticului.
ŢESALĂ s.f.
(Loc. vb.; fig.; fam.) A-i trage (sau a-i da) (cuiva) o ţesală A bate zdravăn pe cineva.
(Loc. vb.; reg.) A mânca ţesală A primi bătaie. ŢESE vb.
(Exp. vb.) Şi-a găsit vremea a ţese pânza! Face un lucru într-un moment nepotrivit.
481
Ţ/NE
(Exp. av.) Când s-o ţese pânza-n drum fără iţe, fără drug Niciodată.
(Exp. vb.; rar) A ţese iute din picioare A merge repede.
(Loc. vb.; rar) A ţese drumul A umbla des pe acelaşi drum.
(Exp. vb.; rar) A-i ţese cuiva iţele A unelti împotriva cuiva.
(Exp. vb.; reg.) A ţese vorba A aduce vorba despre ceva.
ŢEST n.
(Exp. vb.) îi dă zestre două ţeste E o fată lăudă-roasă, care n-are zestre.
(Exp. vb.) A fî ca ţestul A fi vrednic.
(Exp. vb.) A pune (cuiva) ţestul în cap 1. A prosti (pe cineva). 2. A supune. 3. A înşela.
(Exp. vb.) A fî cu ţestul în cap 1. A fi retras de ceilalţi oameni. 2. A fi prost. 3. A fi leneş. 4. A se lăsa condus de femei.
(Exp. vb.) A fi cu ţestul în spate A fi cocoşat. (Exp. vb.) Umblă tot cu ţestul aprins (D. femei) E bârfitoare şi până la urmă o păţeşte.
(Exp. vb.) A umbla cât ţine ţestul A umbla foarte mult.
(Exp. vb.; loc. av.) (A se muta) ca ţestul, din vatră în vatră (A se muta) des.
(Exp. vb.) A face un ţest (sau la ţeste) A cădea în fund.
ŢIGAN, CAs. m.f.
(Exp. vb.) A arunca moartea în ţigani A arunca vina pe altul, şi nu pe adevăratul vinovat.
(Exp. vb.) Povestea (sau vorba) ţiganului Formulă cu care se introduce o expresie, o zicătoare, un proverb, cum se zice, vorba ceea, vorba ăluia, povestea cântecului.
(Exp. vb.) A se îneca ca ţiganul la mal A eşua într-o acţiune tocmai când era pe punctul de a o duce la bun sfârşit.
(Exp. vb.) A se duce unde a dus mutul iapa şi ţiganul cârlanul A se duce foarte departe.
(Exp. vb.) A nimeri (sau a brodi) ca ţiganul miercurea la stână A nimeri într-un loc în momentul cel mai neprielnic.
(Exp. vb.) A se îndesa ca ţiganul la praznic A se
înghesui unde e rost de mâncare şi de băutură fără plată.
(Exp. vb.) A se muta (sau a umbla) ca ţiganul cu
cortul (în spinare) 1. A se muta, a umbla din loc în loc. 2. A fî nestatornic.
(Exp. vb.) A-şi da în petic ca ţiganul A-şi da pe faţă, fără voie, anumite cusururi, vicii.
(Exp. vb.) A fi deprins (cu nevoile) ca ţiganul cu scânteile (sau cu ciocanul) (D. oameni) A înfrunta în viaţă multe greutăţi şi necazuri.
(Exp. vb.) A-i fi milă ca ţiganului de pilă A nu avea milă deloc.
ŢIGARĂ s.f.
(Exp. vb.) A suci (sau a răsuci) o ţigară A pregăti o ţigară, umplând cu tutun foiţa făcută sul.
(Exp. av.; reg.) Cât ai sfârşi (sau ai bea) o ţigară Foarte repede.
(Exp. vb.; reg.) A trage (din) ţigară A fuma. ŢIGĂNESC, -EASCĂ a.
(Exp. vb.) A împrumuta (sau a lua) bani ţigăneşti
A face rost de bani cu orice preţ.
(Exp. vb.) A sta ca o pomană ţigănească A nu face nimic.
ŢIGĂNEŞTE av.
(Exp. vb.) A cere ţigăneşte A cere cu stăruinţă. (Exp. vb.) A cinsti ţigăneşte A se cinsti la o petrecere, unul pe altul, la nesfârşit.
(Exp. vb.) A mâna caii ţigăneşte A mâna caii în galop scurt.
ŢI/Ş 5. n.
(Loc. av.; înv.) De(-a) ţiiş(ul) Ţinând cu mâna ceva. (Loc. a.; reg.) De ţiiş Stabil.
(Sint.; înv.) Zi de ţiiş Zi care trebuie sărbătorită (prin odihnă, post, rugăciune etc.).
ŢIM/R s. n. m.
(Exp. vb.; înv.) A se face ţimir la lume A se face de râs.
Ţ/NDĂR s. sg.
(Exp. vb.; reg.) A nu avea ţindăr I. A nu avea voie.
2.	A nu avea trecere (la cineva sau undeva).
Ţ/NE vb.
(Exp. vb.) A-i ţine (cuiva) lumânarea (sau, reg., lumina) 1. A-i fi naş (cuiva) la cununie sau la botez.
2.	A veghea pe cineva când moare, cu o lumânare aprinsă în mână.
(Exp. vb.) A-i ţine (cuiva) cununa A-i fi naş (cuiva) la cununie.
(Exp. vb.) A ţine frânele ţării (sau ale împărăţiei)
A conduce.
(Exp. vb.) A ţine pâinea şi cuţitul A fi stăpân pe situaţie.
(Exp. vb.) A ţine doi pepeni într-o mână A căuta să obţină profituri din două părţi.
(Exp. vb.) A ţine în (sau, înv., supt) mână (sau mâini) (pe cineva sau ceva) A avea pe cineva (sau ceva) în puterea sa.
TINE
482
(Exp. vb.) A ţine împrejurările în mână A stăpâni situaţia, a dispune, a hotărî.
(Exp. vb.) A ţine (cuiva) ursita A fî stăpân pe viaţa cuiva şi a dispune de ea după bunul său plac.
(Exp. vb.; reg.) A-i ţine (cuiva) foc la spate A-i fi naş cuiva la cununie.
(Exp. vb.) Aţine clanţ (sau fuior) (cu cineva) 1. A
participa la o dispută, o conversaţie etc. 2. A nu se lăsa intimidat de cineva. 3. A nu se da bătut.
(Exp. vb.) A ţine (pe cineva) în cleşte 1. A aduce pe cineva în situaţia de a nu mai putea scăpa. 2. A foiţa pe cineva să cedeze.
(Exp. vb.) A (se) ţine cu dinţii să... (sau de ceva)
1.	A dori foarte mult să... 2. A face totul pentru a...
3.	A nu ceda cu niciun preţ, a persevera.
(Exp. vb.) A-şi ţine sufletul în buze A fi pe
moarte.
(Exp. vb.) A-şi ţine inima în dinţi (sau cu dinţii)
A se stăpâni, nelăsându-se cuprins de o emoţie puternică.
(Exp. vb.) A ţine (pe cineva) de chică A prinde cu putere pe cineva de păr.
(Exp. vb.) A ţine pe dracul de coadă 1. A intra într-o încurcătură şi a nu mai putea ieşi din ea. 2. A decădea din punct de vedere material, a trage pisica de coadă.
(Exp. vb.) A ţine lupul de ureche A fî un om slab, care vrea să se opună unuia mai puternic.
(Exp. vb.; reg.) A ţine (pe cineva) de mână Apune pe cineva ca martor.
(Exp. vb.) A se ţine de brâu (sau de gât) (cu cineva) A fi prieten foarte bun (cu cineva).
(Exp. vb.) Parcă-1 ţin în spinare (D. oameni) Este nedorit, greu de suportat.
(Exp. vb.) A ţine (pe cineva) (numai) pe (sau în) palme (sau pe braţe, pe mâini sau, reg., pe mână) A avea o grijă deosebită faţă de cineva.
(Loc. av.) Cât îl ţin picioarele (sau puterile) Cu
toată forţa.
(Loc. vb.) A nu-1 mai ţine şalele A nu mai fi în stare să continue o activitate.
(Loc. vb.) A nu-1 mai ţine spatele A abandona o activitate.
(Loc. vb.) A-1 ţine părul A fi capabil să facă un lucru.
(Loc. vb.) A (nu)-l ţine puterile A (nu mai) avea putere, a (nu mai) rezista.
(Exp. vb.; înv.) A (nu)-l mai ţine (pe cineva) inima
să... A (nu) se putea stăpâni să...
(Exp. vb.) A nu-1 mai ţine balamalele 1. A-şi pierde vigoarea. 2. A îmbătrâni.
(Exp. vb.) A nu-1 ţine proptelele A fi gârbov şi neputincios.
(Exp. vb.; pop.; ir.) Ţine-mă, Ghincule! Te lauzi că vei face ceva peste puterile tale.
(Exp. vb.; pop.) A nu-1 mai ţine pielea 1. A fi foarte gras. 2. A nu-şi mai putea stăpâni bucuria. 3. A fi foarte îngâmfat.
(Exp. vb.; pop.) A nu-1 mai ţine cămaşa 1. A fi foarte nerăbdător. 2. A fi foarte ocupat.
(Exp. vb.) A nu-1 mai ţine pământul 1. A nu mai
avea loc pe pământ. 2. A nu fi tolerat din cauza răutăţilor făcute.
(Exp. vb.) A nu-1 (mai) ţine locul (sau pământul) A fi neliniştit.
(Exp. vb.) A nu-1 ţine drumurile A nu mai putea merge pe drum din cauza beţiei.
(Exp. vb.) A se ţine cu poalele (sau pulpana, fustele) (cuiva) A căuta să fie mereu în preajma cuiva, insistând pentru a-i cere ceva.
(Exp. vb.) A se ţine (numai) în aţă (sau într-un fir de aţă) 1. (D. ţesături) A fi pe punctul de a se rupe.
2.	(D. viaţă) A fi oricând gata să se curme.
(Exp. vb.) A nu se ţine nădragii pe (cineva) A fi foarte sărac.
(Exp. vb.) A nu se ţine petec de petec (sau zdreanţă de zdreanţă), a nu se ţine pe (sau în) spate
1.	(D. îmbrăcăminte) A fi foarte uzat. 2. A se rupe. (Exp. vb.) A se ţine cârd A urma unul după altul, a se înşirui.
(Exp. vb.) A se ţine tot (de) una (sau unul) A fi
unul lângă altul, formând un tot.
(Exp. vb.) A se ţine ca râia de om 1. A fi nelipsit de lângă cineva. 2. A urmări pe cineva pretutindeni. (Exp. vb.) A se ţine droaie (după cineva) 1. A urma în număr mare pe cineva. 2. A acţiona păstrând ritmul impus de cineva sau de ceva.
(Exp. vb.) A o ţine spre... A merge spre...
(Exp. vb.) A se ţine aţă de un drum	(de o	cărare
etc.) A nu se abate de la un drum.
(Exp. vb.) Aţine dreapta (ori la dreapta sau stânga, reg. hăisa) A merge pe partea dreaptă (sau stângă) a unui drum.
(Exp. vb.) A ţine marginea A înainta pe (sau aproape de) marginea unui drum, a unei suprafeţe.
(Exp. vb.; înv.) A ţine marea, a ţine spre plina mare A naviga în (sau spre) larg.
(Exp. vb.; reg.) A ţine ţel (sau ţelul),	a	ţine la	ţel
A ochi cu puşca.
483
Ţ/NE
(Exp. vb.; pop.) Aţine drumul A-şi continua drumul. (Exp. vb.; pop.) Nu-şi ţine drumul, ci apucă de pe lături Nu-şi vede de treabă.
(Exp. vb.) A se ţine de ale sale A-şi vedea de treabă. (Exp. vb.) A ţine la (cineva) ca la pingele A nu avea pentru cineva decât foarte puţină afecţiune.
(Exp. vb.; înv.) A ţine la un cuvânt A avea toţi aceeaşi opinie.
(Exp. vb.; reg.) A (se) ţine la un loc A (se) coaliza. (Exp. vb.; înv.) A fl ţinut să... A fî obligat să... (Exp. vb.) A-şi ţine gura (cusută sau strânsă) (sau a-şi ţine limba, dep. pliscul, reg. fălcile etc., de gură) 1. A-şi impune tăcere. 2. A păstra un secret. (Loc. vb.) A ţine piept (la ceva sau cuiva) A se împotrivi cuiva sau la ceva.
(Exp. vb.) A ţine urechea la (cineva) A fi atent la ceea ce spune cineva.
(Exp. vb.) A ţine mâna căpătâi A pune mâna sub cap drept pernă.
(Exp. vb.) A ţine ochii (sau privirea) la... ori a ţine (pe cineva) sub ochi 1. A se uita cu insistenţă la cineva sau la ceva. 2. A supraveghea pe cineva. (Exp. vb.) A-şi ţine cumpăna A sta în echilibru. (Exp. vb.) A se ţine cu capul sus 1. A fi orgolios.
2.	A fî îngâmfat.
(Exp. vb.) A ţine (ceva sau pe cineva) la distanţă (sau departe) A se arăta distant faţă de cineva. (Exp. vb.) A se ţine la o parte (sau deoparte, la distanţă, în rezervă) A nu lua parte la ceva.
(Exp. vb.) A se ţine departe de apă curgătoare A se feri de primejdii.
(Exp. vb.) A ţine în gazdă A găzdui.
(Exp. vb.) A ţine (pe cineva) pe lângă sine A face pe cineva să trăiască aproape de sine.
(Exp. vb.) A-i ţine (cuiva) calea (sau drumul, rar drumurile) 1. A opri pe cineva din drumul său, împiedicându-1 să treacă mai departe. 2. A sta în calea cuiva (pentru a-i adresa o rugăminte, pentru a-i pune o întrebare etc.). 3. A urmări pe cineva în mod insistent pentru a-i câştiga bunăvoinţa, dragostea etc. 4. A opri pe cineva din drum pentru a-l jefui sau a-l ucide.
(Exp. vb.) A ţine (pe cineva) de vorbă (sau, înv., cu cuvinte) A vorbi cu cineva întrerupându-i o acţiune.
(Exp. vb.) Aţine (pe cineva) cu vorba (sau cu minciuna, înv. cu cuvinte) A duce pe cineva cu vorba. (Exp. vb.) A ţine (pe cineva) sub picior (sau sub papuc) A avea pe cineva sub autoritatea sa, a domina.
(Exp. vb.) A-i ţine (cuiva) uşa A ajuta pe cineva să săvârşească o faptă rea.
(Exp. vb.; Spt.) A ţine mingea (La volei, polo pe apă etc.) A opri mingea mai mult timp decât este regulamentar, înainte de a o pasa.
(Exp. vb.) A ţine (pe cineva) în (sau din) frâu (sau în nouă frâne, în hăţuri, în strună, din sau de scurt) sau, înv., a ţine (pe cineva) scurt 1. Anu lăsa cuiva libertatea de acţiune sau de mişcare. 2. A supraveghea îndeaproape şi cu severitate (pe cineva). (Exp. vb.) A ţine (pe cineva) de aproape A controla pe cineva cu stricteţe, permanent.
(Exp. vb.) A ţine (pe cineva) în evidenţă A înregistra pe cineva în actele unei instituţii, pentru a-l avea sub supraveghere.
(Exp. vb.) A ţine (ceva) în loc A împiedica să evolueze.
(Exp. vb.) A-şi ţine răsuflarea (sau răsuflul, suflarea, sufletul, respiraţia) 1. A se sili să respire uşor, fară zgomot. 2. A-şi opri respiraţia.
(Exp. vb.; înv.) A-şi ţine mâinile de către (sau despre) (cineva, ceva) 1. A se stăpâni de a ucide pe cineva. 2. A se abţine de la ceva.
(Exp. vb.; îrg.) A ţine fumul de pe urma (cuiva) A trage tot folosul de pe urma cuiva.
(Loc. vb.) A ţine negustorie A face comerţ.
(Loc. vb.) A ţine loc de... A fi folosit ca...
(Loc. vb.) A ţine locul (cuiva sau a ceva) A înlocui pe cineva sau ceva.
(Loc. vb.) Aţine socoteala (sau socotelile, seama, răboj) 1. A avea în grijă evidenţa banilor (venituri şi cheltuieli). 2. A păstra evidenţa unor date, a unor întâmplări etc.
(Loc. vb.) A (se) ţine socoteală (sau seamă, seama)
(de sau că...) 1. A (se) avea în vedere. 2. A (se) respecta întocmai.
(Loc. vb.) A nu (se) ţine în seamă (sau nici într-o seamă ori la nicio seamă) 1. A nu (se) lua în consideraţie. 2. A nu (se) recunoaşte.
(Exp. vb.) A-i ţine (cuiva) toate în seamă A avea evidenţa faptelor cuiva.
(Loc. vb.) A ţine casa 1. A fi casier. 2. A administra.
(Loc. vb.) A ţine contabilitatea A fi contabil. (Loc. vb.) A ţine registrele (sau catastifele, listele
etc.) A avea evidenţa registrelor, listelor etc.
(Loc. vb.) A ţine jurnal A însemna evenimentele zilnice.
(Loc. vb.; înv.) A ţine foaie de... A face listă cu...
T7NE
484
(Loc. vb.) A ţine evidenţa A înregistra situaţia bunurilor, lucrărilor şi persoanelor legate de o anumită activitate.
(Exp. vb.) Aţine (registrele, dosarele etc.) la zi A însemna cu regularitate, zilnic, cheltuieli, venituri, situaţia într-un registru, într-un dosar etc.
(Exp. vb.; pop.) A ţine dragoste cu (cineva) A fi în
dragoste cu cineva.
(Exp. vb.; reg.) A ţine în el (sau în mine, în tine etc.)
1.	A fi un om tăcut, care nu-şi exteriorizează sentimentele. 2. A fi discret, a păstra un secret.
(Loc. vb.) A (se) ţine minte (sau, rar, în minţi, în minte) 1. A-şi întipări în memorie. 2. A-şi aminti. (Loc. av.) (De) să mă ţii (sau ţină) minte (D. acţiuni sau manifestări) Foarte violent, foarte tare.
(Exp. vb.; reg.) A da pe ţine minte A da pe datorie. (Exp. vb.) Aţine mânie (sau pizmă, supărare, alean, rar, urgie, duşmănie) (asupra cuiva sau, reg., pe cineva) A păstra sentimente de ură, de mânie faţă de cineva.
(Exp. vb.) A-i ţine credinţă (cuiva) A fî credincios cuiva.
(Exp. vb.) A-şi ţine rangul A duce un fel de viaţă potrivit cu rangul pe care-1 ocupă în societate. (Exp. vb.) A-şi ţine gândul (la ceva) A se gândi permanent la ceva.
(Exp. vb.; înv.) A ţine păcatele (cuiva) A nu ierta păcatele cuiva.
(Exp. vb.; pop.) A-şi ţine lucrul (său) A-şi păstra neschimbate obiceiurile.
(Exp. vb.; rar) A ţine (la mână) 1., 2., 3.,... 9 (în
operaţia de adunare) A nu se scrie o cifră sub linia de adunare şi a se reţine în memorie pentru operaţia următoare.
(Loc. vb.) A-i ţine (cuiva) de cald 1. A încălzi pe cineva. 2. (Fig.) A-i fi de folos cuiva.
(Loc. vb.) A-i ţine (cuiva) de frig A apăra pe cineva de frig.
(Loc. vb.) A-i ţine (cuiva) de rece A răcori (pe cineva).
(Loc. vb.; îvp.) A ţine cumpăt (la ceva) A manifesta moderaţie în legătură cu ceva.
(Loc. vb.) A(-i) ţine de foame (cuiva) A sătura pe cineva pentru un timp mai îndelungat.
(Loc. vb.; reg.) (D. o mâncare) A ţine bine la rânză A sătura.
(Loc. vb.) A-i ţine (cuiva) de urât A sta împreună cu cineva, vorbindu-i, distrându-1, pentru a-i alunga plictiseala.
(Exp. vb.) Aţine companie (sau tovărăşie) (cuiva)
1.	A nu lăsa pe cineva singur. 2. A fi mereu în preajma cuiva.
(Loc. vb.) A ţine post A posti.
(Exp. vb.) A(-şi) ţine cuvântul (sau vorba, pop. vorbele) A îndeplini o promisiune făcută.
(Exp. vb.) A ţine pas cu vremea (sau pasul vremii) A fi la modă.
(Exp. vb.; Bis.; pop.) A ţine miercurea, vinerea, vinerile, sărbătorile A posti şi a nu lucra în anumite zile.
(Exp. vb.; pop.; sprs.) A-i ţine (cuiva) sâmbăta (sau sâmbetele, soroacele, lunile, joile, vinerile) 1. A
posti şi a se ruga pentru a evita o nenorocire sau pentru a atrage asupra cuiva o nenorocire. 2. A urî pe cineva.
(Exp. vb.) Aţine creştineşte (sau jidoveşte, elineş-te, păgâneşte) A respecta preceptele religiei creştine (sau ale celei ebraice, greceşti, păgâne etc.). (Loc. vb.) A ţine tactul A marca prin mişcări regulate accentele unei melodii sau unui text.
(Loc. vb.) A ţine măsura A respecta măsura unei piese muzicale.
(Exp. vb.) A se ţine de cuvânt (sau de vorbă, de parolă, de jurământ) 1. A îndeplini o promisiune.
2.	A respecta un angajament.
(Exp. vb.) A ţine la vorba sa A rămâne nestrămutat într-o hotărâre.
(Exp. vb.) A ţine (pe cineva) pe mâncare şi pe băutură (sau pe mâcate şi pe băute) 1. A oferi cuiva mâncare şi băutură. 2. A asigura cuiva hrana zilnică.
(Exp. vb.) A ţine casă mare 1. A duce un trai bogat şi luxos. 2. A avea multe persoane de întreţinut. (Exp. vb.) A ţine casă (sau masă) deschisă sau masă întinsă A primi bucuros şi adesea oaspeţi (la masă).
(Exp. vb.) Aţine casă (cu cineva) (sau, reg., târla împreună) 1. A fî căsătorit cu cineva. 2. A trăi m aceeaşi casă, formând o singură familie.
(Exp. vb.; reg.) Cât ţine Dumnezeu lumea La nes-fârşit.
(Exp. vb.; pop.) A (nu-)l ţine (pe cineva) punga (sau buzunarele) A (nu) face faţă la cheltuieli. (Exp. vb.) A (nu) se (mai) ţine sufletul (sau suflet de om) (în cineva) A (nu) mai trăi.
(Exp. vb.) A se ţine abanos (sau a se ţine bine)
1.	A se păstra foarte bine. 2. A arăta mai tânăr decât vârsta pe care o are.
485
Ţ/NERE
(Exp. vb.) A-şi ţine sufletul (sau inima) 1. A mânca atât cât să-i treacă foamea. 2. A se hrăni numai cât să-şi întreţină viaţa.
(Exp. vb.; fam.) Nu ţine figura 1. Nu are sorţi de izbândă. 2. Nu mă păcăleşti tu pe mine.
(Loc. vb.; fam.) Cât îi ţine (cuiva) gura, cât (sau ce) îl ţine gura (sau, rar, gâtlejul, capul) Până la epuizare.
(Exp. vb.) A(-i) ţine (cuiva) isonul (sau, reg., hangul, bâzoiul) 1. A acompania o melodie. 2. A aproba vorbele şi faptele cuiva, pentru a-i fi pe piac. 3. A se comporta la fel ca cineva pentru a-i face pe plac. (Exp. vb.) A (nu) ţine supărare A se împăca greu (sau uşor) cu cineva cu care s-a supărat.
(Loc. vb.) A (o) ţine una (şi bună), a ţine întruna (sau morţiş), a o ţine (coardă sau sfoară) înainte (sau, fam., ca prostul înainte) 1. A susţine cu insistenţă ceva. 2. A vorbi fară întrerupere, repetând acelaşi lucru.
(Loc. vb.) A o ţine pe-a mea (sau pe a ta, pe a lui
etc.) 1. A nu-şi schimba atitudinea. 2. A nu vrea să admită că altul ar putea avea dreptate.
(Loc. vb.) A o ţine aşa (ca gaia maţul), a o ţine în... (sau într-un... ori tot într-o...), a ţine maţ A
persista în aceeaşi atitudine.
(Loc. vb.; reg.) A o ţine sfoară (sau aţă) A merge fară oprire.
(Loc. vb.) A o ţine (tot una cu...) A face fară întrerupere ceva.
(Loc. vb.; pop.) A o ţine într-o copce, a o ţine tot într-un suflet sau (numai) o fugă A fugi fără oprire. (Loc. vb.) A ţine tot un plâns (sau numai o gură)
1.	A plânge fară întrerupere. 2. A face gălăgie. (Loc. vb.) A o ţine într-un cântec A cânta fară întrerupere.
(Exp. vb.) A o ţine forfota A se agita multă vreme. (Exp. vb.) A o ţine una, a ţine strună A continua în acelaşi ritm, neîntrerupt.
(Exp. vb.) A ţine (pe cineva) (tot sau numai) în...
Anu slăbi pe cineva cu...
(Exp. vb.; înv.) A ţine tot un glas A vorbi monoton. (Exp. vb.) A ţine o vorbire (sau o cuvântare, un cuvânt, un discurs, o oraţie, un toast) A vorbi în faţa unui auditoriu (la ocazii festive etc.).
(Exp. vb.) A ţine o conferinţă (o prelegere, un curs) A prezenta o prelegere, un curs etc. în faţa unui auditoriu.
(Loc. vb.) A ţine convorbire cu... A discuta cu (cineva).
(Loc. vb.) A ţine judecată (sau judeţ) A prezida un consiliu de judecată.
(Loc. vb.) A ţine divan 1. A se întruni în divan.
2.	(P. ex.) A sta de vorbă.
(Loc. vb.) A ţine (o) adunare (sau şedinţă, consiliu, sobor etc.) A se întruni (într-o adunare, şedinţă etc.).
(Loc. vb.) A ţine sfat A delibera.
(Loc. vb.) A ţine război (sau luptă, bătălie, reg. foc) (cu cineva sau împotriva cuiva) A se război (cu cineva).
(Loc. vb.) A ţine strajă A veghea.
(Loc. vb.) A ţine predică 1. A predica în faţa unui auditoriu. 2. A sfătui (pe cineva).
(Loc. vb.) A (se) ţine slujbă (sau liturghie) A (se) oficia slujba religioasă.
(Loc. vb.) A (se) ţine iertăciune A (se) rosti o cuvântare în cadrul înmormântării cuiva, prin care se amintesc faptele bune din viaţa decedatului. (Loc. vb.) A ţine corespondenţă A coresponda cu cineva.
(Loc. vb.; înv.) A ţine vrăji A face vrăji.
(Loc. vb.) Aţine (de) rău (pe cineva, rar ceva) 1. A
face pe cineva răspunzător. 2. A fi supărat pe cineva.
3.	A interzice cuiva ceva.
(Loc. vb.) A (nu) ţine (cuiva ceva) în nume de rău
1.	A (nu) se supăra. 2. A (nu) atribui cuiva o intenţie răuvoitoare.
(Loc. vb.) A-şi ţine de datorie (sau de datorinţă)
să... A se considera obligat să...
(Loc. vb.; înv.) A-l ţine (pe cineva sau ceva) în (sau Ia) (mare, multă) cinste, în mare preţuire 1. A da cuiva o consideraţie deosebită. 2. A socoti pe cineva sau ceva demn de stimă.
(Loc. vb.; înv.) A nu-1 ţine (pe cineva) întru nimica (sau într-o nemică), a nu-1 ţine (pe cineva) nice într-o cinste 1. A desconsidera pe cineva. 2. A nu lua în serios pe cineva.
(Loc. vb.; reg.) A nu-1 ţine (pe cineva) nici în două beţe A dispreţui pe cineva.
(Loc. vb.) A-şi ţine (de cineva) A suspecta pe cineva. (Exp. vb.) A ţine seama de ceva A lua în consideraţie.
Ţ/NERE s.f.
(Sint.; înv.) Ţinerea registrelor (sau a catastihelor) Efectuare a operaţiilor de evidenţă în registre. (Loc. s.; înv.) Ţinere de seamă Consideraţie.
(Loc. s.) Ţinere de minte (înv. ţinere aminte) 1. Memorie. 2. Imagine păstrată în memorie, amintire.
3.	(Psih.) Memorizare.
Ţ/NTĂ
486
(Loc. vb.; reg.) A-şi pune ţinere, a se da în ţinere
A se încredinţa cuiva pentru a fî întreţinut.
Ţ/NTĂ s.f.
(Loc. a.; reg.) în ţinte (sau în ţintă) (D. porumb) Cu boabele destul de dezvoltate pentru a fî bune de mâncat.
(Loc. vb.; reg.) A face ţinte, a da în ţinte (D. porumb) A începe să se coacă.
(Sint.; înv.) In ţinte Joc de zaruri.
(Loc. vb.) A trage la ţintă A ochi un punct cu o armă de foc, cu o săgeată.
(Loc. av.) Cu ochii (sau eu privirea) ţintă (la... sau pe... etc.) Cu ochii fixaţi la... sau pe...
(Exp. vb.) A privi (sau a se uita, a căta etc.) ţintă, a ţine ochii ţintă A privi fix, într-un anumit loc. (Exp. vb.; loc. av.) (A privi sau a se uita) fără de ţintă (A privi) în gol.
(Loc. vb.) A sta ţintă 1. A sta nemişcat. 2. (D. ochi) A avea privirea fixă.
(Loc. av.) Cu urechea ţintă Cu auzul încordat. (Sint.) Limbă ţintă Limba în care se face o traducere (dintr-o limbă sursă).
(Sint.) Public ţintă Segment din publicul receptor, căruia îi este destinat un act creativ, un produs (comercial) etc.
(Loc. av.) Fără ţintă în neştire, razna.
ŢINTU/ vb.
(Exp. vb.) A ţintui (pe cineva) la stâlp (sau la stâlpul infamiei) A supune (pe cineva) oprobriului public, a blama, a înfiera.
ŢINUT 5. n.
(Loc. s.; înv.) Ţinut minte 1. Memorizare. 2. Amintire.
(Exp. vb.) A dărui (cuiva) ţinutul Câinenilor şi satul Corbenilor A ucide (pe cineva).
ŢINUTĂ s.f.
(Sint.) Mare ţinută 1. Uniformă a militarilor, uneori a elevilor din liceele militare, purtată la parade sau cu ocazia altor solemnităţi. 2. (P. ex.) îmbrăcăminte festivă.
(Sint.) Mică ţinută Uniformă de serviciu a militarilor sau, mai rar, a elevilor din liceele militare. (Sint.) Ţinută de campanie Uniformă purtată de soldaţi în timpul acţiunilor militare.
(Sint.) Ţinută de gală (sau de ceremonie, de seară) îmbrăcăminte elegantă, în culori sobre, care se poartă la ocazii festive.
ŢIPA1 vb.
(Exp. vb.; pop.) A ţipa fiul (sau pruncul) în sânul maicii A fi jale mare.
(Exp. vb.; reg.) A-i ţipa (cuiva) măseaua A fi la
mare strâmtoare.
ŢIPA2 vb.
(Loc. vb.; reg.) A-i ţipa (cuiva) o palmă Apălmui. (Loc. vb.; reg.) A ţipa ochii A privi repede, în treacăt, a-şi arunca ochii.
(Loc. vb.; reg.) A-i ţipa (cuiva) în nări (ceva) A
reproşa.
(Loc. vb.; reg.) A i-o ţipa în pupăză A nu şti să
păstreze un secret.
(Loc. vb.; reg.) A ţipa fapt (sau ură) (pe cineva sau cuiva) A face vrăji cuiva.
(Loc. vb.) A ţipa la vale A coborî.
Ţ/PĂT 5. n.
(Exp. vb.; reg.) A nu (se) auzi nici ţipătul A nu (se) auzi nimic.
(Exp. p.; reg.) (Nici) ţipătul (de om) Nimeni. (Exp. vb.; reg.) N-are ţipăt de... Este lipsit cu totul de...
ŢIPAU 5. m.
(Exp. vb.; reg.) A fi cu ţipăul în spate A fî cocoşat. ŢIŢEI s. sg.
(Exp. vb.; reg.) Acru ca ţiţeiul (sau acru ţiţei) Foarte acru.
ŢIU/ vb.
(Exp. vb.) A-i ţiui (cuiva) urechile (sau urechea, creierii, capul etc.) ori în urechi (sau în cap, în creieri etc.) A avea senzaţia de zgomot continuu şi ascuţit în urechi sau în cap.
(Exp. vb.) A-i ţiui (cuiva ceva) în ureche (sau în urechi), a ţiui (ceva) în capul (sau în creierii) (cuiva) A da impresia că se mai aude, deşi vibraţiile au încetat, a răsuna.
ŢOAITĂ 5. /
(Exp. vb.; reg.) A fugi tot într-o ţoaită A fugi repede. ŢOL s. n.
(Exp. vb.) A bate (pe cineva) ţol A bate (pe cineva) foarte tare.
(Exp. vb.) A se întinde mai mult decât îi ajunge ţolul 1. A încerca să realizeze ceva peste puterile sale. 2. A avea pretenţii mai mari decât îşi poate permite.
(Exp. vb.; rar) A trage ţolul A-şi asigura toate foloasele.
(Sint.) Obraz ca ţolul Om lipsit de ruşine.
Ţ0P s. m.
(Exp. vb.; pop.; reg.) A avea (sau a fi cu) ţopi Afî mai grozav decât ceilalţi.
(Exp. vb.; reg.) A avea ţop la limbă 1. A pălăvrăgi-
2.	A fi ironic.
487
ŢUŢUR£/G
Ţ[/G 5. n.
(Exp. vb.; gmţ.) A avea ţug la băutură A-i plăcea sa bea.
ŢLTCĂ s.f.
(Sint.) Cazan de ţuică Alambic.
(Sint.; reg.) Ţuică de vin Băutură alcoolică obţinută prin distilarea vinului acrit sau din tescovină.
(Exp. a.) Cu ţuică-n nas 1. Ameţit. 2. Beat. ŢULÎ7C n.
(Exp. vb.; reg.) A se ţine ţurluc A sta grămadă, unul lângă altul.
ŢLNDRĂ s.f.
(Exp. vb.; reg.) A fi lovit cu mâneca ţundrei A fi prostănac.
TURCA s.f.
(Exp. vb.) Crezi că mă joc de-a ţurca cu tine? Nu glumesc.
ŢURLOI s. n.
(Exp. vb.; pop.) A avea draci pe ţurloaie 1. A fi nestâmpărat. 2. A fi nervos.
(Exp. vb.; reg.) Joacă dracu pe ţurloaie Se petrec lucruri ciudate, suspecte.
JURJVRs. n.
(Exp. vb.) A face ţurţuri A îngheţa de frig.
(Exp. a.; exp. av.) Ţorţol de... (D. pomi fructiferi) Foarte încărcat de...
ŢUŢ n.
(Exp. vb.; reg.) A sta ţuţ (D. arşice) A sta vertical. (Exp. vb.; reg.) A lăsa (pe cineva) ţuţ 1. A înşela pe cineva în aşteptări. 2. A lăsa pe cineva uluit.
3.	A-i lua cuiva totul, sărăcindu-1.
(Exp. vb.; reg.) A rămâne ţuţ 1. A rămâne foarte mirat. 2. A rămâne foarte sărac. 3. A rămâne foarte singur.
Ţ6TU i.
(Exp. vb.; reg.) A da (pe cineva) ţuţu A legăna pe cineva.
ŢUŢ£/I n.
(Exp. vb.; reg.) A sta spânzurat (ca dracu) pe ţuţuie A sta pe vârfuri.
ŢUŢUROI s. n.
(Exp. vb.; reg.) A ploua cu ţuţuroi A ploua foarte tare. ŢUŢUR£/G sg.
(Exp. vb.; reg.) A sta (sau a se ridica) ţuţurug A
sta (sau a se ridica) drept în sus.
u
UC/DE vb.
(Loc. s.; reg.) Ucigă-1 tămâia (ori fumul tămâii sau ucigă-1 pietrile (ori bolovanii) sau ucigă-1 vederea (ori mânia, focul, întunerecul) sau ucigă-1 Maica Precista Diavol.
(Exp. vb.) A ucide timpul A pierde timpul. UC/DERE s.f.
(Sint.) Uciderea timpului 1. Petrecere a timpului cu ocupaţii fară importanţă. 2. Risipire a timpului fară niciun folos.
UD, ~A a., s. n.
(Exp. vb.) A ieşi (sau a se scăpa) cu udul ori a-şi face udul A urina.
(Exp. vb.) A se încuia la ud A nu putea urina. (Sint.; înv.) Aparatul udului Aparatul urinar.
(Sint.; pop.) Băşica udului Vezica urinară.
(Sint.; înv.) Piatra udului Calcul în vezica urinară. UD/ vb.
(Exp. vb.; îrg.) Udiţi cu sănătate Formulă de salut. (Exp. vb.) A udi cu gura friptă A rămâne înşelat, dezamăgit în aşteptările sale, a rămâne cu buzele umflate.
UIB 5 n.
(Loc. av.) în uibul locului 1. Pretutindeni. 2. La întâmplare. 3. Pe toată întinderea.
(Loc. av.) în uibul lumii în lumea largă.
(Loc. vb.) A fi în uibul locului (sau cuiva) 1. A se
comporta după firea şi obiceiurile locului sau ale cuiva. 2. A fi pe placul cuiva. 3. A se acomoda. (Loc. pp.; reg.) în uibul... 1. în ciuda... 2. De urâtul cuiva. 3. Sub pretextul...
UIEGOS, -OASĂ a.
(Sint.; Anat.; înv.) Trup uiegos Corp vitros.
(Sint.; Anat.; înv.) Umezeală uiegoasă Umoare vitroasă.
(Sint.; reg.) Cireaşă uiegoasă Cireaşă albă.
UITA1 vb.
(Exp. vb.) A uita (ceva) ca pământul A nu-şi mai aminti deloc.
(Exp. vb.) Asta (a rămâne, a şedea undeva) până îl uită Dumnezeu A sta (a rămâne, a şedea undeva) foarte multă vreme.
(Exp. vb.) A-l uita (pe cineva) moartea sau a-şi uita anii sau a fi uitat de moarte (sau de Dumnezeu sau de moarte şi de Dumnezeu) A fi foarte bătrân.
(Exp. vb.) A învăţa ce au uitat alţii A nu şti sau a
nu învăţa nimic.
(Exp. vb.) A şti cât au uitat alţii 1. A nu şti nimic. (Exp. vb.; fam.) A face (ceva) uitat A se preface că nu-şi aminteşte (ceva).
(Exp. vb.) A-şi înghiţi limba şi a-şi uita morţii
A mânca cu mare poftă.
(Exp. vb.; reg.) Mă uit a dormi (sau a durmire)
1.	Dorm mai mult decât aveam intenţia. 2. Adorm. (Exp. vb.) A nu-i uita (cuiva ceva) 1. A duşmani (pe cineva). 2. A avea gânduri de răzbunare (împotriva cuiva).
UITA2 vb.
(Exp. vb.) Te uiţi la dânsul şi parcă tot prin străchini goale umblă I. Este un om nevoiaş. 2. Este greoi sau olog.
(Exp. vb.) S-a uitat pe gura cămeşii îi merge rău.
(Exp. vb.) A se uita (la cineva sau la ceva) ca la un cireş copt 1. A privi pe cineva (sau ceva) cu
489
ULEI
admiraţie şi cu drag. 2. A privi cu jind, a dori, a râvni.
(Exp. vb.) A se uita (la cineva sau la ceva) ca la soare A privi cu mare admiraţie şi dragoste.
(Exp. vb.) A se uita (la cineva) ca la urs A privi pe cineva cu mare curiozitate, cu mirare.
(Exp. vb.) A nu se uita la cineva 1. A nu ţine la cineva. 2. A manifesta indiferenţă faţă de cineva.
3.	A refuza orice relaţii cu cineva.
(Exp. vb.) A se uita (la cineva) ca dracu la popa A privi cu neplăcere, cu duşmănie.
(Exp. vb.; rar) A se uita (la ceva) printre degete A fî prea indulgent cu faptele cuiva.
(Exp. vb.) A se uita (la cineva) pe sub sprâncene (sau, rar, sprânceană sau pe sub gene) sau a se uita cu genele A privi pe cineva pe furiş. 3. A privi cu neîncredere. 4. A privi încruntat, cu asprime sau cu mânie.
(Exp. vb.) A se uita (la cineva) cu coada (sau, reg., geana) ochiului sau (reg.) a se uita (la cineva) hoţiş (sau hoţeşte, pe furiş, pe de-a furişu) sau
a se uita cu albuşul A privi pieziş, pe furiş, pentru a observa ceva sau a face un semn cuiva.
(Exp. vb.) A se uita în şapte (sau în douăzeci şi patru de) blide A fi saşiu.
(Exp. vb.) A se uita (la cineva) chiorâş (sau cruciş, pieziş, costiş, chiondorâş, ghioldiş, (în) coardă, cordaş, chiorţiu, chiorţur, (în) poancă, împoncat, ponchiu, ponciu, ponciur, ponciş, ponceşte, pon-ciuros, ca Bazaoache) 1. A privi (pe cineva) urât, cu dispreţ, cu răutate, cu duşmănie. 2. A privi cu coada ochiului, pe furiş.
(Exp. vb.) A se uita (la cineva) cu albul ochilor
A privi cu mânie.
(Loc. vb.) A nu se uita cu ochi buni 1. (D. oameni) A duşmăni. 2. (D. acţiuni) A dezaproba.
(Exp. vb.) A se uita (la cineva) de sus (sau peste umăr) A dispreţui (pe cineva), a desconsidera, a dispreţui.
(Exp. vb.) A se uita unul la altul 1. A se înţelege din priviri. 2. A-şi face semne din ochi. 3. A se privi cu surprindere.
(Exp. vb.) Mai bine te-ai uita în oglindă A nu-şi recunoaşte propriile defecte sau greşeli, ci a le vedea numai pe ale altora.
(Exp. vb.) A se uita în gura cuiva 1. A fi foarte atent la ceea ce spune cineva. 2. A crede tot ce spune cineva. 3. A da ascultare sfaturilor cuiva.
(Exp. vb.) A se uita în coarnele cuiva 1. A face pe placul cuiva. 2. A asculta cu supunere.
(Exp. vb.) A se uita în pământ 1. A fî timid, ruşinat. 2. A fî trist.
(Exp. vb.) A se uita în gol A privi fix.
(Exp. vb.) A se uita ţintă (sau, înv., aţintat) A privi atent într-un anumit loc.
(Exp. vb.) A se uita bine (la ceva) A fi atent (la ceva).
(Exp. vb.; rar) A se uita (la cineva) ca în strachină A fi (foarte) aproape de cineva.
(Exp. vb.) A se uita cam lacom în fundul paharului A bea prea mult.
(Exp. vb.) Uite care-i treaba! sau uite ce este! Fii
atent la ce-ţi spun.
UITARE s /
(Sint.) Uitare de sine 1. Visare. 2. Neglijare a intereselor proprii.
(Loc. vb.) A (se) da (sau a lăsa) uitării (sau în uitare) (pe cineva sau ceva) sau (înv.) a pune la uitare 1. A nu se mai preocupa de ceva. 2. A se sili să uite.
(Loc. vb.; reg.) A-şi face de uitare 1. A-şi scoate din minte. 2. A neglija.
UITAT, ~Ă a.
(Sint.) Uitatul de Dumnezeu 1. Cel foarte sărac.
2.	Cel nenorocit.
(Exp. vb.) A şedea (undeva) uitat A sta undeva foarte multă vreme.
(Exp. vb.; reg.) A fi bătrân uitat A fi foarte bătrân. (Sint.) Vreme uitată Foarte mult timp.
(Exp. av.) Din vremi uitate sau de ani uitaţi Demult.
ULCEA 5. /
(Exp. vb.) A pune toarta la ulcea A găsi răspunsul potrivit.
(Exp. vb.; reg.) A trage la ulcele sau a trage la măsea A bea mult alcool.
(Exp. vb.) A fi scos din ulcea A fi beat.
(Exp. vb.) A-i face cuiva (de dragoste) cu ulcica sau a-i pune (cuiva) ulcica 1. A face farmece cuiva.
2.	A-i descânta cuiva de dragoste.
ULEI s. n.
(Sint.; înv.) Ulei de lemn Untdelemn.
(Sint.; îrg.) Ulei de piatră Petrol.
(Sint.; Chim.) Ulei mineral Ulei obţinut prin distilarea ţiţeiului, utilizat ca lubrifiant, insecticid etc.
OLIŢĂ
490
(Sint.; Chim.) Ulei sicativ Ulei care se usucă repede, pentru industria lacurilor şi vopselelor.
(Sint.; Chim.) Ulei eteric Substanţă volatilă cu aspect uleios, extrasă din plante şi folosită în parfumerie, în medicină etc.
(Exp. a.) în ulei I. (D. vopsele) Preparat cu ulei sicativ. 2. (D. tablouri) Făcut cu vopsele cu ulei. (Exp. vb.) A ieşi deasupra ca uleiul 1. (D. adevăr, dreptate) A se afla sau a se confirma (cu toate dificultăţile). 2. (D. persoane) A învinge.
(Exp. vb.) A turna ulei pe rană A alina durerile cuiva, tratându-1 cu înţelegere şi compasiune. (Sint.; pop.) Ulei de lampă Petrol lampant.
OLIŢĂ s.f.
(Loc. vb.) A bate uliţele A umbla fară rost, a umbla teleleu.
(Exp. vb.) A rămâne pe uliţe A rămâne sărac, fară sprijin.
(Exp. vb.; reg.) A se duce pe uliţa mică sau pe uliţa strâmbă sau pe uliţa ţiganilor A se îneca (cu mâncare sau cu băutură), (pop.) a-i sta (cuiva ceva) în gât.
(Exp. vb.; înv.) A da (pe cineva) pe uliţă 1. A purta (pe cineva) pe străzi, drept pedeapsă. 2. A face cunoscut, a da în vileag. t/LTIM, ~Ă a.
(Sint.) Ultimul ceas sau ultimul moment sau ultimele momente (sau clipe) Clipe dinainte de moarte. (Exp. vb.) A avea ultimul cuvânt A avea cuvântul hotărâtor.
(Loc. av.) în ultimă instanţă în cele din urmă. (Loc. av.) în ultimă analiză în sfârşit.
(Exp. vb.) A încerca ultima carte A încerca cel din urmă mijloc pentru a rezolva ceva.
(Loc. av.) în ultimul grad în stadiul cel mai avansat.
(Sint.) Ultima oră Rubrică în ziare, în care se publică cele mai noi ştiri.
ULTRAJ s. n.
(Sint.) Ultraj contra bunelor moravuri Infracţiune constând în săvârşirea în public a unor acte sau gesturi reprobabile ori în rostirea de cuvinte sau expresii indecente.
UL UC s. n.
(Exp. vb.; rar) A face gura uluc A apropia buzele, în formă de jgheab. t/MĂR s. m.
(Loc. av.) La umăr sau între umeri, (reg.) de-a umăr (sau de-a umărul, de-a umeri, de-a umere-
le), (îrg.) în umeri (sau umărul) Sprijinit, aşezat pe umăr.
(Loc. av.) Umăr la umăr 1. Unul lângă altul, alături. 2. (P. ex.) împreună.
(Loc. av.; reg.) La umere cu... La fel cu...
(Exp. vb.) A da (sau a ridica, a înhăţa, a strânge, reg. a sălta, a face, a clătina) din umeri (sau din umăr) A înălţa umerii, exprimând nepăsare, neştiinţă, nepricepere, mirare, nedumerire sau dispreţ, (Exp. vb.) Apune umărul (sau, rar, umerii) 1. A împinge cu umărul. 2= A sprijini cu umărul. 3. A contribui la îndeplinirea unei acţiuni. 4. A ajuta pe cineva.
(Exp. vb.) A se uita la cineva (sau a privi pe cineva, a răspunde cuiva) peste umăr A se uita sau a răspunde batjocoritor.
(Loc. vb.) A-şi lua picioarele (sau călcâiele) de-a umeri (sau pe umeri, la umăr) 1. A o lua la fugă, a-şi lua picioarele la spinare.
(Exp. vb.) A fî cu capul pe umeri 1. A fl teafăr.
2.	A fi cumpănit. 3. A avea simţul realităţii.
(Exp. vb.) A se ridica pe umerii (sau pe umărul) cuiva A se servi de cineva pentru a dobândi o situaţie, o poziţie avantajoasă.
(Exp. vb.) Apune (cuiva) pe umeri sau a pune pe umerii cuiva 1. A încărca pe cineva cu o sarcină apăsătoare. 2. A arunca vina asupra cuiva.
(Exp. vb.) Pare că după umeri aruncă 1. Mănâncă ceva ce nu-i place. 2. Mănâncă mult fară să se sature. (Exp. vb.) A lua arma la umăr A lua puşca susţinând-o jos cu palma şi sprijinind-o cu ţeava de umăr. (Loc. av.; Mii.) La umăr (arm’)! în poziţie de tragere!
(Exp. av.; reg.) Cât ai da din umăr Foarte repede. (Loc. vb.; reg.) A-i veni (cuiva) peste umăr l.A nu-i conveni. 2. A nu-i veni (cuiva) la socoteală.
(Exp. vb.; reg.) A umbla cu conteşul pe umere 1. A hoinări. 2. A pierde vremea. 3. A se codi de la treaba. (Exp. vb.; reg.) A se uita peste umeri A fi Pe moarte.
(Loc. vb.; reg.) A o da (sau a o muta) de pe un umăr pe celălalt A se amăgi singur.
(Sint.; Anat.; p. an.) Umărul obrazului ori umărul feţei, (reg.) umărul de la ochi Pomete.
(Sint.; Anat.; p. an.) Umărul genunchiului Rotulă. (Sint.; Anat.; reg. p. an.) Umărul mâinii ori umărul palmii ori umerile de la degetul cel mare încheietura degetului mare al mâinii.
(Sint.; reg.; p. an.) Umerelepiciorului Maleole.
491
UMBLA
(Sint.; pop.) Umărul gâtului Partea gâtului vitelor pe care se aşază jugul, greabăn.
UMBLA vb.
(Exp. vb.) A umbla ca orbeţii A avea un mers nesigur.
(Exp. vb.) Umblă (sau să umbli) sănătos (sau bine, cu bine, cu Dumnezeu)! Să călătoreşti bine! (Exp. vb.; înv.) A umbla cu Dumnezeu (sau în slujba lui Dumnezeu) sau înaintea Domnului A trăi respectând preceptele şi morala creştină.
(Exp. vb.) A umbla după cineva (sau, rar, după ceva) 1. A merge în urma cuiva (sau a ceva). 2. A încerca să înceapă o relaţie de dragoste cu cineva. (Exp. vb.) A umbla pe două (sau pe şapte) cărări (sau pe trei drumuri, pe două sau pe zece poteci) A fl beat.
(Exp. vb.) A umbla apostoliceşte A umbla pe jos (ca apostolii).
(Exp. vb.) A umbla ca pe o potecă 1. A umbla cu precauţie. 2. A umbla cu teamă. 3. A umbla cu sfială. 4. A umbla cu greutate.
(Exp. vb.) A umbla gură cască 1. A hoinări hol-bându-se la ceea ce vede în jur. 2. A pierde vremea în zadar. 3. A nu avea ocupaţie (statornică). 4. (P. ex.) A fî prostănac.
(Exp. vb.) A umbla pe drum, nu pe potecă A fi
sincer.
(Exp. vb.) A umbla tot pe calea bătută A folosi un procedeu încercat şi de alţii într-o acţiune, într-o întreprindere etc.
(Exp. vb.) A umbla cu nasul (sau cu capul) pe
(sau în) sus A fi îngâmfat şi obraznic.
(Exp. vb.) Umblă ca câinele surd la vânat Se străduieşte zadarnic să realizeze ceva.
(Exp. vb.) A-i umbla (cuiva) mintea (sau gândul, gândurile) (la... sau pe la...) 1. A se gândi (la...).
2.	A fi preocupat (de...).
(Exp. vb.) A-i umbla cuiva (ceva) prin (sau în) cap A se gândi la ceva.
(Exp. vb.; reg.) A umbla în picioare (D. minciuni) A fi bine potrivite, credibile.
(Exp. vb.; reg.) A umbla prin sat (D. miri) A merge prin sat şi a invita oamenii la nuntă.
(Exp. vb.; reg.) A umbla în Dorohoi A fi beat. (Exp. vb.; reg.) A umbla nimic A nu lucra nimic, a trândăvi, a lenevi.
(Exp. vb.) A umbla cu cineva A întreţine relaţii de dragoste cu cineva, a se ţine cu cineva.
(Exp. vb.) A umbla de colo până (din)colo (ori de colo-colo, de ici-colo, încoace şi încolo, de-a-n câtelea) 1. A se mişca din loc în loc, agitându-se foarte mult. 2. A se frământa. 3. A nu avea astâmpăr.
(Exp. vb.) A umbla (mort sau morţiş) după cineva
A încerca cu insistenţă să-i câştige cuiva bunăvoinţa, simpatia sau dragostea.
(Exp. vb.) A-i umbla cuiva în (sau pe) cale 1. A ieşi mereu în drumul cuiva. 2. A se ţine peste tot după cineva, urmărindu-1.
(Exp. vb.) A umbla în pâră (sau prin judecăţi)
1.	A intenta proces. 2. A se judeca.
(Exp. vb.) A umbla lumea (sau ţara ori în lume) (şi) (în) cruciş, şi (în) curmeziş 1. A străbate în lung şi în lat. 2. A merge peste tot, pretutindeni.
(Exp. vb.) A umbla şapte (sau nouă) hotare 1. A
străbate un drum foarte lung. 2. A umbla mult şi fără răgaz.
(Exp. vb.; înv.) Umblă ca un roi fără matcă Umblă pe drumuri fară niciun scop.
(Exp. vb.; reg.) A umbla de-a lorum-florum sau (de-a) lela A hoinări.
(Exp. vb.; reg.) A umbla mânz după iapă A bate drumurile fără rost.
(Exp. vb.; reg.) A umbla Teleleu şi Trifon încolo şi încoace A pierde timpul în zadar.
(Exp. vb.) Umblă ca carul neferecat Umblă fără niciun rost, fără nicio ţintă, pierzând vremea.
(Exp. vb.) A umbla nearat, nesemănat A umbla de colo până colo fără niciun rost.
(Exp. vb.) A umbla prin odăi A umbla fară vreun rost.
(Exp. vb.) A umbla din câşlă-n câşlă A se muta din loc în loc.
(Exp. vb.) A umblă gonind vânturile şi măsurând câmpurile A fi leneş, bătând drumurile fără niciun rost.
(Exp. vb.; reg.) A umbla la fete (sau la neveste)
A avea întâlniri de dragoste cu fete (sau cu neveste).
(Exp. vb.) A umbla să-i ia (cuiva) pielea de
viu A pretinde de la cineva mai mult decât poate da.
(Exp. vb.) A umbla să prindă şarpele cu mâna altuia A încerca să iasă dintr-o situaţie primejdioasă punând pe altul în acea situaţie.
UMBLET
492
(Exp. vb.) A umbla să învie (sau să dezgroape)
morţii A încerca să facă lucruri care nu se mai pot împlini şi care nu mai sunt de actualitate.
(Exp. vb.; reg.) Nu umbla! 1. Nu pune mâna! 2. Stai cuminte, astâmpără-te!
(Exp. vb.) A umbla cu piele de oaie A fi prefăcut. (Exp. vb.; reg.) A umbla cu (sau pe lângă) cineva ca cu (sau ca pe lângă) o bubă coaptă 1. A se purta cu cineva cu o grijă deosebită. 2. A menaja pe cineva.
(Exp. vb.) A umbla cu Satana în sân A fi necinstit, imoral.
(Loc. vb.; înv.) A-i umbla (cuiva) vremea (într-un fel) A avea condiţii (bune, rele, prielnice etc.). (Loc. vb.; înv.) A-i umbla (cuiva) norocul (într-un fel) A-i merge cuiva treburile (bine, rău etc.).
(Loc. vb.; înv.) A umbla în... (sau întru...) (D. oameni) A se apropia de împlinirea unei vârste. (Loc. vb.) A-i umbla mintea 1. A fi ager la minte.
2.	(înv.) A se gândi intens la ceva.
(Loc. vb.; reg.) A-i umbla (cuiva) burta A avea diaree.
(Loc. vb.; îrg.) Nu-ţi umble (sau să nu-ţi umble) gura (sau meliţa etc.)! Taci! (sau Tăceţi!).
(Exp. vb.; reg.) A-i umbla cuiva (ceva) A i se oferi cuiva ceva, a primi, a obţine, a căpăta.
(Loc. vb.; reg.) A-i umbla (cuiva) legea A se judeca procesul cuiva.
(Exp. vb.) A umbla cu bumbu A spune minciuni. (Exp. vb.) A umbla cu cureaua A căuta să înşeli pe cineva.
(Exp. vb.) A umbla cu şurupuri A se folosi de înşelătorii.
(Exp. vb.; fam.) A umbla cu bancuri (sau cu minciuni, cu poante, cu scheme, cu tromboane)
A spune minciuni pentru a înşela pe cineva. UMBLET s. n.
(Exp. vb.; reg.) A se alege cu umbletul (sau cu umbletele) A nu se alege cu nimic din toată osteneala.
(Loc. av.; reg.) La umblet (sau la umblete) în
buiestru.
(Sint.; reg.) Umbletul mănzărilor Poala muntelui. (Sint.; reg.) Umbletul mioarelor Coasta muntelui. (Sint.; reg.) Umbletul cârlanilor Vârful muntelui. UMBRĂ s.f (Sint.) Copil de la umbră (sau de la umbra gardului). 1. Copil din afara căsătoriei. 2. Copil din flori. (Loc. a.) Din umbră Care acţionează pe furiş.
(Loc. av.) Din (sau în) umbră Fără a se arăta pe faţă, pe neştiute, pe ascuns.
(Exp. vb.) A face (sau a ţine) (doar) umbră pământului (degeaba) 1. A trăi (degeaba). 2. A nu fi bun de nimic. 3. A fi un pierde vară.
(Exp. vb.) A sta (sau a fi, a rămâne etc.) în (sau la) umbră 1. A sta (sau a fi, a rămâne etc.) ascuns, retras, neştiut. 2. A sta (sau a rămâne etc.) deoparte. 3. A fi modest.
(Exp. vb.) A pune (sau a lăsa) în umbră pe cineva sau ceva 1. A lăsa (intenţionat) neobservat, neştiut (ceva sau pe cineva), a estompa, a eclipsa. 2. A se dovedi mai bun.
(Exp. vb.) A scoate din umbră ceva sau pe cineva
1.	A face cunoscut. 2. A dezvălui amănunte (despre cineva sau ceva), a da în vileag.
(Exp. vb.) A face umbră cuiva 1. A întuneca renu-mele cuiva. 2. A face cuiva necazuri.
(Exp. vb.) A băga (sau a pune, a turna) pe cineva la umbră 1. A aresta. 2. A băga pe cineva la închisoare, a întemniţa.
(Sint.; Bis., înv.) Umbra morţii întunericul care însoţeşte moartea.
(Loc. a.) Fără umbră Desăvârşit.
(Exp. vb.) A se teme (sau a se speria, a-i fi frică) (şi) de (o) umbră (sau şi de umbra lui) A fi foarte fricos.
(Exp. vb.) A fî (ca o umbră sau a rămâne numai umbra de cineva sau parcă i-a luat umbra sau n-are umbră Este foarte slab şi fară vlagă (din cauza unei boli îndelungate).
(Exp. vb.) A fî umbra cuiva sau a se ţine (după cineva) ca umbra după om 1. A fi mereu în preajma cuiva. 2. A imita întru totul pe cineva.
(Exp. vb.; pop.; sprs.) A lua (sau a fura) umbra cuiva A măsura lungimea umbrei cuiva cu un băţ sau cu o trestie, care apoi e pusă la temelia construcţiei ce se clădeşte, pentru a fi mai rezistentă.
(Exp. vb.) Fi-i-ar (sau fie-i) umbra (sau umbrele) îi doresc viaţă îndelungată.
UMBR/vZ?
(Exp. vb.; înv.) A umbri ochii cuiva A scăpa de supravegherea cuiva.
UMEZI vb.
(Exp. vb.) Umezeşte a râde sau umezază a râde,
a umezat a râde Schiţează un zâmbet, surâde, zâmbeşte.
(Exp. vb.) A se umezi de ziuă A se crăpa de ziuă.
493
OMPLE
UMFLA vb.
(Exp. vb.) A umfla (pe cineva) râsul (sau un râs) sau plânsul ori a se umfla de râs (sau de plâns) A nu-şi putea stăpâni râsul (sau plânsul).
(Exp. vb.) A se umfla de somn (sau de dormit)
A se sătura de somn, a dormi foarte mult.
(Exp. vb.) A i se umfla inima în piept A-i creşte inima în piept, a simţi o mare bucurie, mulţumire. (Loc. vb.) Mă umflă în coş să... Simt un imbold fierbinte de a...
(Exp. vb.) Ase umfla burduf A mânca foarte mult. (Loc. vb.) A se umfla (în piele, în pene) de trufie, de satisfacţie etc. A se îngâmfa.
(Loc. vb.) A umfla din umeri A ridica din umeri în semn de nedumerire, de neştiinţă sau de nepăsare. (Exp. vb.) A-i umfla (cuiva) fălcile de potârnogi A bate pe cineva rău.
(Exp. vb.) Se umflă în sprâncene ca curcanul în pene Se fuduleşte.
(Loc. vb.) A umfla (pe cineva) grija A cuprinde (pe cineva) îngrijorarea, teama.
(Loc. vb.; arg.) A umfla barosanul A lua nota maximă.
UMFLAT, ~Ă a.
(Loc. a.) Umflat în pene (D. oameni) Fudul. UMOARE s.f.
(Sint.; Anat.; înv.) Umoare apoasă Lichid transparent care se află în camera anterioară a ochiului. (Sint.; Anat.; înv.) Umoare vitroasă (sau sticloasă) Masă gelatinoasă transparentă care se găseşte între cristalin şi fundul ochiului.
(Sint.; Psih.; înv.) Bună umoare Dispoziţie spre veselie, spre optimism.
(Sint.; Psih.; înv.) Rea umoare Dispoziţie spre tristeţe, iritare, mânie.
UMOR n.
(Exp. vb.) A (nu) avea simţul umorului sau a (nu) fi lipsit de umor A (nu) înţelege de glumă. OMPLE vb.
(Exp. vb.) Umple ciubărul şi-i dă cu piciorul îşi
bate joc de propria muncă.
(Exp. vb.) A umple ras (sau ochi) A umple până la refuz, până la limită.
(Exp. vb.) A-şi umple burta (sau pântecele)
A mânca sau a bea mult.
(Exp. vb.) A umple burta (cuiva) A hrăni, a sătura (pe cineva).
(Exp. vb.) A-şi umple buzunarele 1. A câştiga bani mulţi. 2. A se îmbogăţi.
(Exp. vb.) A umple paharul A pricinui un ultim neajuns care întrece puterea de a suporta, a pune vârf.
(Exp. vb.) A umple (cuiva) ochii de lacrimi A face (pe cineva) să aibă ochii umezi, să plângă.
(Exp. vb.) A umple capul (cuiva) 1. A face să intre în minte o idee, insistând asupra ei. 2. A ameţi cu vorbărie, a împuia capul.
(Exp. vb.) A umple (cuiva) gura A face (pe cineva) să nu mai spună sau să ceară nimic, a astupa gura.
(Loc. vb.; pop.) A umple borş A pune la fermentat tărâţe cu apă, pentru a obţine borş.
(Loc. vb.; reg.) A umple varză A pune varza la acrit în butoi, în apă cu sare.
(Loc. vb.; reg.) A umple flori A pune la macerat în apă caldă flori sau frunze, pentru a prepara vopsele vegetale.
(Exp. vb.; îrg.) A umple puşcăria (sau ocna etc.) A fi închis.
(Exp. vb.) A i se umple (cuiva) ochii de lacrimi
(sau, gmţ., de zamă) A i se umezi (cuiva) ochii. (Exp. vb.; rar) A i se umple (cuiva) ochii de văpaie
A se însufleţi.
(Exp. vb.; rar) A i se umple (cuiva) capul de sânge
A se înfuria foarte tare.
(Exp. vb.; reg.) A i se umple (cuiva) sacul 1. A câştiga bani mulţi. 2. A se îmbogăţi.
(Loc. vb.) A se umple de suflet 1. A gâfâi. 2. A se însufleţi după o cădere fizică sau materială.
(Loc. vb.) A umple (pe cineva) de sperieţi (sau de groază) A îngrozi.
(Loc. vb.) A umple (pe cineva) lacrimile (sau plânsul) A podidi (pe cineva) plânsul.
(Exp. vb.; i. uz) A umple o chitanţă (sau o hârtie, o poliţă) A completa o chitanţă (hârtie, poliţă) cu datele necesare.
(Loc. vb.) A umple satul (sau locul, lumea, rar urechile lumii etc.) A răspândi (un zvon, o ştire etc.). (Loc. vb.; înv.) A umple urechile (cuiva) A face să intre în mintea cuiva o idee, insistând asupra ei, a împuia urechile.
(Exp. vb.; fîg.) îşi umple cuibul ca o pupăză (D.
oameni) îşi face nume rău.
(Loc. vb.) A umple (pe cineva) de noroi A calomnia. (Loc. vb.) A umple (pe cineva) de sânge (sau, gmţ., de borş) 1. A lovi până îl podideşte sângele. 2. (Fig.) A reduce la tăcere. 3. (Fig.) A face de ruşine.
UNCROP
494
(Exp. vb.; reg.) A-1 umple (pe cineva) sângele pe nas sau a-1 umple borşul (cel roş) A-1 năpădi (pe cineva) sângele pe nas.
(Exp. vb.; reg.) A umple (pe cineva) zădugul A fi
plin de sudoare.
(Exp. vb.) A umple (pe cineva) de bogdaproste
1.	A certa (pe cineva). 2. A înfrunta cu vorba. 3. A cicăli.
(Loc. vb.) A umple (pe cineva) de bogdaproste (sau de pricopseală, de brânză, de borş, de Filipeşti, de Bucureşti etc.) A nu trage niciun folos, a nu se alege cu nimic.
(Loc. vb.) A umple (pe cineva) de ruşine A compromite.
(Loc. vb.; rar) A se umple de păcat A face ceva condamnabil, a intra în păcat.
(Loc. vb.; înv.) A i se umple (cuiva) sama A ajunge la scadenţă.
UNCROP 5. n.
(Loc. vb.) A da uncrop A începe să fiarbă, a da în clocot.
(Loc. vb.; reg.) A ieşi cu uncropul (D. nuntaşi) A se ridica de la masă la casa mirelui a doua zi după nuntă, părăsind petrecerea cu sticlele pline în mână.
UNDĂ s.f.
(Loc. vb.) A ieşi în undă sau a scoate (pe cineva) în undă 1. A ieşi sau a face să iasă la suprafaţă.
2.	(Fig.) A se afirma sau a face să se afirme.
(Loc. vb.) A da în undă 1. A spăla. 2. A clăti. 3. (D. apă) A clocoti.
(Exp. vb.; reg.) A-i veni cuiva undele cele rele A-i
veni (cuiva) toanele, nebuniile, istericalele, hachiţele.
(Exp. vb.; reg.) într-o undă într-un acces de mânie. (Sint.) Lungime de undă Distanţa dintre două puncte succesive ale unei unde aflate în aceeaşi fază de oscilaţie.
(Sint.) Undă electromagnetică Undă în care mărimile ce se propagă sunt intensităţile unui câmp electric şi ale unui câmp magnetic, depinzând unele de celelalte.
(Sint.) Unde radio Undă electromagnetică a cărei frecvenţă se situează în domeniul radiofrecvenţe-lor.
(Sint.) Undă sonoră Undă care corespunde propagării unei mişcări oscilatorii elastice şi care transmite sunete a căror înălţime e cu atât mai mare cu cât frecvenţa e mai înaltă.
(Sint.) Undă seismică Fenomen de propagare din aproape în aproape a unui cutremur de pământ din epicentru în toate direcţiile.
UNDE av. int. rel.
(Exp. vb.) Unde dai, şi unde crapă sau unde gândeşti, şi unde nimereşti sau unde o doare, şi unde o leagă ori unde chiorăşte şi unde loveşte
1.	Rezultatul unei acţiuni e altul decât cel propus.
2.	Nu înţelege ce-i spui.
(Exp. vb.) De unde vii? De acasă. Unde te duci? Acasă. Eşti veşnic pe dramuri.
(Loc. cj.; înv.) De unde Prin urmare.
(Exp. vb.) Ia, dacă ai de unde sau ia(-l) de unde
nu-i Nu este de găsit.
(Exp. vb.) A bea vin de unde cântă broasca A bea apă.
(Exp. vb.) Pe unde scoţi cămaşa? Te afli într-o încurcătură, nu ştiu cum o să ieşi din ea.
(Exp. av.) De unde (şi) până unde? 1. în ce împrejurări, în ce fel? 2. Din ce motive?
(Exp. vb.) De unde, de neunde! sau De unde ai, de unde n-ai (ori de unde e, de unde nu e) Trebuie să ne descurcăm cu ce avem, cum, necum.
(Exp. vb.) A aduna unde n-a risipit A câştiga mult prin mijloace necinstite.
(Loc. av.) Când şi unde în unele locuri, din loc în loc, ici şi colo.
(Exp. vb.; reg.) Pe unde locuri Prin unele locuri, în alte părţi (depărtate).
(Exp. vb.) Da (sau dar) de unde Nu se poate! (Exp. vb.; pop.) (De) unde să nu fie aşa! Fireşte!
(Exp. vb.; pop.) Unde se pomeneşte (sau se află)? Imposibil!
(Exp. vb.) A (nu) avea de unde (să...) A (nu) fi în stare să...
(Loc. cj.) De unde nu Dacă nu, în caz contrar. UNDEVA av.
(Loc. av.) Pe undeva 1. într-un loc necunoscut.
2.	Posibil, într-un mod neprecizat.
UNDEVAŞI av.
(Loc. av.) Câte undevaşi Pe alocuri.
UNDIŢĂ s. fi (Sint.) Undiţă de mână Undiţă fară varga, folosita la pescuitul în mare.
(Exp. vb.) A se prinde în undiţă 1. A intra într-o mare încurcătură. 2. A se lăsa ademenit, surprins de o capcană.
495
ONGHIE
UNDREA s. f (Sint.; Anat.; pop.) Undreaua grumazului, undrea-ua gâtului, undreaua pieptului, undreaua mâinii Claviculă.
(Sint.; Anat.; pop.) Undrelele gâtului (sau grumazului) Venele gâtului.
UNDRELisŞTE av (Exp. vb.) A coase undreleşte 1. A coase cu undreaua. 2. (Dep.) A coase rău.
UNEALĂ s.f.
(Exp. vb.) A fî de-o uneală 1. A fî de acord, a se învoi, a se înţelege. 2. A fî solidari.
UNGE vb.
(Exp. vb.) A unge (cuiva) ochii 1. A împiedica să vadă (limpede). 2. A înşela pe cineva sau încrederea cuiva. 3. A ispiti pe cineva dându-i puţin faţă de ceea ce se aşteaptă sau merită.
(Exp. vb.) Are cu ce să-ţi ungă ochii E bogat, poate mitui pe oricine.
(Exp. vb.) A unge (pe cineva) cu miere sau a unge (pe cineva) pe (la) bot ori a unge (cuiva) mâinile
A mitui.
(Exp. vb.) A unge (pe cineva) la (sau pe) inimă (ori la suflet) (cu miere) (sau cu unt) A produce (cuiva) o mare bucurie sau plăcere.
(Exp. vb.) A-şi unge gâtul, a se unge pe gât A bea băuturi spirtoase.
(Exp. vb.) A unge (pe cineva) cu vorba (ori cu vorbe) sau a unge cu gura (ori din gură) A măguli. (Exp. vb.; fam.) A unge pe coaste (sau pe spinare) A bate zdravăn.
(Exp. vb.; fîg.) A unge uşa să nu scârţâie sau a unge osia şi paşii A mitui.
UNGH£R s. n.
(Exp. vb.) A strânge (pe cineva) la ungher A forţa pe cineva să facă ceva, a strânge cu uşa. UNGHCT s. n.
(Exp. vb.) E umblat ca ţăstu, de la ungheţe la foc şi iarăşi la ungheţe Nu a văzut multe şi nu ştie aproape nimic. t/NGHI s. n.
(Sint.; înv.) Piatră din (sau în, la) marginea unghiului sau piatră din unghi (sau în margine de unghi) sau capul unghiului 1. Piatră pe care se sprijină toată construcţia, piatră unghiulară. 2. (Fig.) Concept de bază al unei teorii.
(Exp. av.) în (sau prin, din) toate unghiurile (De) pretutindeni.
(Exp. vb.; înv.) A umbla prin unghiuri A umbla de colo-colo (fară rost).
(Exp. vb.; înv.) în (sau întru) unghi în taină, pe ascuns.
(Sint.; înv.) Unghi de mare Golf.
(Sint.; Geom.; înv.) Unghi bont Unghi obtuz.
(Sint.; Geom.) Unghi exterior (sau extern) Unghi format de o latură a unui triunghi cu prelungirea altei laturi.
(Sint.; Geom.) Unghi interior Unghiul dintre două laturi ale unei figuri geometrice, în interiorul acesteia.
(Sint.; Geom.) Unghi înscris Unghi care are vârful pe un cerc, iar ca laturi două coarde ale cercului. (Sint.; Geom.) Unghi la centru Unghi cu centrul în vârful cercului.
(Sint.; Geom.) Unghi solid Unghi poliedru.
(Sint.; Ast.) Unghi orar Unghi servind la stabilirea poziţiei unui astru pe sfera cerească.
(Sint.; Fiz.; Teh.) Unghi de reflexie Unghi pe care îl face raza de lumină reflectată pe suprafaţa de separaţie a două medii, cu normala la suprafaţă în punctul de incidenţă.
(Sint,; Fiz.) Unghi de refracţie Unghi pe care îl face o rază de lumină ce s-a refractat străbătând suprafaţa de separaţie a două medii, cu normala în punctul de incidenţă la acea suprafaţă.
(Sint.; Fiz.) Unghi de frecare Unghiul dintre suprafeţele a două corpuri, sub care are loc frecarea. (Sint.; Mii.) Unghi mort Zonă de teren din faţa unui obstacol unde nu pot ajunge proiectilele trase din spatele acestuia.
(Sint.) Unghi vizual Câmp vizual.
(Sint.; Anat.) Unghi facial Unghi format din unirea liniei care trece prin incisivii superiori şi punctul cel mai proeminent al frunţii cu linia care uneşte conductul auditiv cu aceiaşi dinţi.
ONGHIEs/
(Loc. a.) De un deget în turtă şi de o unghie în brânză (D. oameni) Foarte zgârcit.
(Exp. vb.) O bate cu muchia ş-o scoate cu unghia (D. o treabă) Nu e făcută cum trebuie.
(Loc. av.; înv.) Din unghii tinere De mic, din fragedă pruncie.
(Exp. vb.) A fî (prieten) unghie şi carne cu cineva A fi prieten intim cu cineva.
(Exp. vb.) A-şi pune unghia în carne (pentru cineva) A fi gata de orice pentru cineva.
UNGHIŞOARĂ
496
(Exp. vb.) A lua (sau a apuca) pe cineva în unghii (ori unghie) 1. A lua la bătaie, a sfâşia în bucăţi.
2.	(Fig.) A pune într-o situaţie dificilă.
(Exp. vb.) A avea unghiile lungi sau a fi lung la unghii 1. A fura. 2. A fi necinstit.
(Exp. vb.) A-şi pune unghia în gât A fi foarte zgârcit.
(Exp. vb.) A-şi pune (sau a-şi băga) unghia (sau gheara) în gât (ca piţigoiul) 1. A fi foarte supărat şi furios. 2. A se sinucide.
(Exp. vb.) A-şi pune unghia în gât sau a se pune în unghii A-şi da toată silinţa pentru a face ceva, a se face luntre şi punte.
(Exp. vb.) A nu-şi tăia nicio unghie (sau unghiile) (pentru cineva) A fî egoist şi zgârcit.
(Loc. vb.) A prinde la unghie (sau unghii) A dobândi putere, avuţie, bunăstare, influenţă.
(Exp. vb.) A-şi arăta unghiile 1. A se supăra şi a arăta că este puternic. 2. A ameninţa.
(Loc. vb.; reg.) A da (ger) după unghii (sau unghie) A degera.
(Exp. vb.; înv.) A nu lăsa unghe (de)... A nu lăsa nici urmă de...
UNGHIŞOARĂ s.f.
(Exp. vb.) A(-i) tăia cuiva din (sau, reg., de) unghişoară 1. A dezvăţa pe cineva de un obicei.
2.	A-i tăia cuiva din pretenţii. 3. A înfrâna obrăznicia, îndrăzneala cuiva, a(-i) tăia din unghioare.
3.	A vindeca vitele de boala unghiilor printr-o incizie în umflătură şi prin curăţarea unghiilor.
UNIvb.
(Loc. vb.; reg.) A se uni din preţ A ajunge la învoială, a se înţelege.
UNIRE s.f (Exp. vb.; reg.) A fi toţi la o unire A fi uniţi.
(Loc. vb.; reg.) A fi de unire 1. A se înţelege unul cu altul. 2. A se obişnui unul cu altul.
(Loc. vb.) Intr-o unire (sau în unire) De comun acord, împreună.
UNISON n.
(Loc. av.; Muz.) La (sau în) unison Pe (sau pentru) o singură voce.
(Loc. av.) în (sau într-un) unison în înţelegere deplină, în acord, în concordanţă.
UNITATE s.f.
(Sint.) Unitate de măsură Mărime fizică scalară în funcţie de care se exprimă toate mărimile de acelaşi fel.
(Sint.) Unitate astronomică Unitate de măsură pentru distanţe, egală cu semiaxa mare a orbitei pământului.
(Sint.) Regula celor trei unităţi Regulă din teatrul clasic, după care opera dramatică trebuie să aibă o acţiune unică, desfăşurată în acelaşi loc şi într-un interval de 24 de ore.
(Sint.; Lin.) Unitate frazeologică îmbinare de cuvinte cu caracter stabil, proprie unei limbi.
UNS, ~Ă a.
(Exp. a.) Uns cu unsoare de drac Viclean, înclinat să facă rău.
(Sint.; reg.) Mere unse Nume dat unui soi de mere de culoare galben-roşie, cu gust sălciu.
(Exp. vb.) A fi uns cu toate unsorile (sau alifiile)
1.	A avea o bogată experienţă, a şti multe. 2., A nu putea fî păcălit.
(Exp. vb.) (Ca) uns cu miere 1. Plin de încântare, de mulţumire. 2. Care arată o amabilitate falsă şi exagerată.
(Exp. vb.) A merge (ca) uns A funcţiona perfect. (Exp. vb.) A avea bătrâneţele unse A trăi la bătrâneţe tihnit şi fară griji.
(Sint.; înv.) Unsul lui Dumnezeu, unsul Domnului Monarh sau preot considerat, în urma unei ceremonii religioase speciale, ca reprezentant al lui Dumnezeu pe pământ.
UNSEALĂ s.f.
(Loc. vb.) A-i da cu unseală 1. A mânca bine, a se pune pe trai bun. 2. A da de trai bun, de belşug, a se pricopsi.
UNSPREZECELEA, -ZECEA nr. ord (Loc. av.) In ceasul al unsprezecelea sau (înv.) în (ori, rar, la) al unsprezecelea ceas Aproape de clipa în care nu mai e nimic de făcut, foarte târziu. UNT 5. n.
(Loc. a.) De unt 1. Moale. 2. Fin.
(Loc. av.) Ca untul Fără efort, uşor.
(Exp. vb.) A scoate untul (din cineva) A stoarce pe cineva de puteri, a vlăgui.
(Exp. vb.) A bate (pe cineva) de-i iese (sau sa-i iasă untul ori până se alege untul din el) A bate pe cineva foarte tare.
(Exp. vb.; reg.) A-i ieşi cuiva untul din piele
A ajunge într-o situaţie grea, dificilă.
(Exp. vb.) A bate apa (în piuă) să se aleagă (sau să se facă) unt A munci (din greu) fără niciun spor, fără rost.
497
UNU(L)
(Loc. a.) Parcă-i uns cu unt (D. oameni) Frumos, gras, dolofan.
(Exp. vb.; reg.) A-şi mânca untul de pe pieptene
A fi foarte zgârcit.
UNTDELEMN 5. n.
(Exp. vb.) A ieşi deasupra (apei) ca untdelemnul
(D. adevăr, dreptate) A se impune (cu toate dificultăţile).
UNTURĂ s.f.
(Exp. vb.; reg) A bizui untura pe câine A încredinţa pazirea unui lucru tocmai celui mai risipitor. (Sint.) Untură de peşte Ulei extras din ficatul proaspăt al unor specii de peşti, bogat în vitaminele A şi D, utilizat în tratamentul debilităţii fizice.
C7NU(L), UNA nr. card.,p. neh.
(Loc. a.; înv.) Tot ca unul Identici.
(Loc. av.; reg.) Ca unul 1. (D aprecieri cantitative) Cu siguranţă, precis, exact. 2. Identic.
(Loc. a.) Unul şi acelaşi 1. Unic. 2. Identic.
(Loc. av.) De unul singur Neînsoţit de nimeni, fară participarea altcuiva, singur, izolat.
(Exp. p.) (Toţi) până la unul (sau, rar, într-unul) Toţi, fară excepţie.
(Loc. av.; reg.) Una la una în mod egal, deopotrivă. (Loc. av.; rar) Până la una Până la ultima, de tot, complet.
(Loc. av.) La una Până la ultima, de tot.
(Exp. vb.) Una şi cu una fac două 1. Fără vorbă multă, scurt, concis. 2. Limpede.
(Exp. vb.) Una-i una şi două-s mai multe 1. Fără multă vorbă. 2. Pe scurt.
(Exp. vb.) Din două una sau una din două Ori..., ori...
(Exp. vb.; reg.) A da toate pe una 1. A fi dominat de o singură preocupare, de un singur sentiment.
2.	A risca (şi a eşua) într-o acţiune.
(Loc. av.; reg.) Una ca o mie Hotărât, categoric afirmativ.
(Loc. av.) Una, două Repede.
(Loc. av.) Nici una, nici două 1. Fără multă vorbă, imediat, repede. 2. Pe neaşteptate, brusc.
(Loc. av.) Cu una (sau, înv., unul), cu două 1. Fără dificultate, uşor. 2. Repede.
(Loc. a.) (Tot) unul şi (sau, rar, ca) unul (D. mai multe persoane sau obiecte) Care excelează prin-tr-o calitate, într-un domeniu, care mai de care, extraordinar.
(Loc. av.; înv.) De una dată în acelaşi timp, deodată. (Exp. vb.) A fî toţi o apă A fi toţi la fel, egali.
(Exp. vb.) A (se) face (tot) o apă (şi un pământ)
A (se) distruge.
(Loc. a.) Totuna La fel, neschimbat.
(Exp. vb.) A fî totuna de... A fi egali dintr-un anumit punct de vedere, a fi la fel de...
(Exp. vb.) A(-i) fi (cuiva) tot (pop. de) una A(-i) fi indiferent.
(Loc. a.; loc. av.; înv.) întru una sau într-una La
un loc, împreună.
(Loc. a.; loc. av.; reg.) (Tot) la una La un loc,
împreună
(Loc. pp.) Una cu... împreună cu..., alături de... (Loc. pp.; reg.) La una cu... împreună cu...
(Loc. vb.) A face una cu pământul A distruge. (Loc. vb.) A (se) face (sau a fi, a sta, a (se) ţine etc.) una cu... A (se) uni, a (se) contopi.
(Loc. vb.; reg.) A se ţine tot (de) una sau (înv.) unul A forma un tot.
(Exp. vb.) A fi (sau a se face) (tot)un(a) (de)...
A fi acoperit în întregime cu...
(Loc. vb.) A fi (sau a se face) tot o apă A transpira. (Loc. av.; reg.) Una-ntruna Mereu.
(Loc. av.; reg.) în una sau de una 1. Continuu.
2.	Imediat.
(Loc. vb.) A o ţine sau, înv., a o duce una cu...
1. A continua fară întrerupere cu... 2. A dura fară întrerupere. 3. A vorbi întruna, repetând acelaşi lucru.
(Exp. vb.; înv.) A se ţine una după... A merge în urma cuiva stându-i foarte aproape.
(Loc. av.) Nu o dată De multe ori, adesea.
(Exp. vb.) A fi om (sau băiat, fată etc.) o dată A fi
om (sau băiat, fată etc.) cu calităţi deosebite, desăvârşit.
(Exp. vb.) A fi om (sau bărbat etc.) o dată şi jumătate A fi foarte bun.
(Loc. p.) Câte unul sau (reg.) câte unii 1. Câte ceva, câte cineva. 2. (înv.) Fiecare în parte, fiecare pe rând.
(Loc. a.; fam.) Numărul unu sau clasa una Cel mai bun.
(Exp. vb.) Acela (sau acesta) încă-i unul (una)
Este neobişnuit, de mirare.
(Loc. p.) Nici de unele Niciun lucru, nimic.
(Exp. vb.) A nu avea nici de unele A nu avea cele necesare, a fi sărac.
(Loc. vb.; înv.) A fi tot de unii sau a se face tot de
unii A fi sau a deveni uniţi, având aceleaşi idei, ţeluri, sentimente etc.
URAT
498
(Loc. av.) Unul ca unul La fel, identic.
(Exp. p.) Unul ca... (sau, îrg., de) acesta (sau acela, pfm. ăsta, cela etc.) 1. Un asemenea om, o astfel de persoană. 2. Un om neobişnuit.
(Loc. av.; reg.) De una într-un fel, dintr-un punct de vedere.
(Exp. p.) Una ca (rar de) aceasta (sau aceea, pfm. asta etc.) 1. Un astfel de lucru, aşa ceva. 2. Un lucru neobişnuit, neaşteptat etc.
(Exp. vb.) Ştii (sau ştiţi) una? Fii (fiţi) atent (atenţi) că se va comunica ceva deosebit.
(Exp. vb.) A(-i) face (cuiva) una (şi bună) sau (înv.) a face una cu cineva A-i pricinui cuiva un neajuns, o neplăcere, a face un rău.
(Exp. vb.) Asta-i încă una sau asta încă-i una
1.	E de mirare, incredibil. 2. E neplăcut şi neaşteptat. (Exp. vb.) A-i juca (cuiva) una (şi bună) A-i face cuiva o farsă, a păcăli.
(Exp. vb.) A avea una A avea o ciudăţenie.
(Exp. p.) Unul-altul sau unul şi (ori, rar, sau) altul Diferite persoane.
(Exp. p.) Una-alta (ori, îrg., ună-altă) sau una şi
alta Diferite lucruri, vorbe, motive etc.
(Exp. vb.) Ce mai una (şi) alta? Nu mai au rost cuvintele, motivările, explicaţiile.
(Exp. av.) Unul una, altul alta Fiecare cu ale lui, separat.
(Loc. a.; loc. av.) (Tot) unul ca altul (sau, înv., alt, alalt) (de...) La fel (de...), deopotrivă (de...).
(Loc. a.) Unul mai... decât (sau, înv., de) altul (sau, înv., alalt) Fiecare având într-un grad înalt o anumită calitate.
(Loc. av.) Unul peste altul 1. în dezordine, de-a valma. 2. în total.
(Loc. av.; fam.) Una peste alta sau (cu) una, cu
alta Toate la un loc, în totalitate, în întregime (bune şi rele compensându-se).
(Exp. av.) Unul după altul în mod succesiv (şi repede sau în număr mare).
(Loc. av.; îrg.) Unul într-altul (sau, înv., alalt) Foarte aproape unul de altul, lipiţi.
(Loc. av.; îrg.) Una într-alta (sau în alta) Continuu. (Loc. av.) Din una în alta sau dintr-una într-alta
1.	Din vorbă în vorbă. 2. Continuu.
(Exp. av.) Una pentru alta Ca revanşă.
(Loc. av.; înv.) Une date Uneori.
(Exp. vb.) Pe unele (sau, înv., une) locuri Pe alocuri, ici şi colo.
(Loc. a.; înv.) Une şi alte Diferite, diverse.
(Loc. p.; reg.) Una lume Anumite persoane, o parte din oameni, unii.
URAT s. n.
(Loc. av.; reg.) De-a uratului La urat.
URA s.f
(Loc. vb.; înv.) A se face de ură cu cineva A se urî. (Loc. vb.; îrg.) A pune (sau a lua, a avea în) ură pe cineva A urî.
(Loc. vb.; înv.) A veni (sau a duce) (pe cineva) în (sau întru) ură la (cineva) sau a face (cuiva) ură
A ajunge (sau a face pe cineva) să fîe urât de altcineva.
URAT1 n.
(Loc. vb.; pop.) A-i fi (cuiva) urât (de cineva)
A nu simpatiza pe cineva.
(Loc. vb.; înv.) A-i fi cuiva (cu) urât a... (sau să...) A nu-i plăcea să...
(Loc. vb.; înv.) A cădea (ceva) cu urât (cuiva) A-i
displăcea.
(Loc. vb.; reg.) A-şi face de urât (cu cineva) A se
purta rău (cu cineva).
(Loc. vb.; sprs.) A fi rău de urât A fi neprielnic cuiva, facându-1 să nu fie iubit.
(Loc. vb.; reg.) Nu ţi-e urât?! Ai făcut un lucru nepermis, reprobabil, lipsit de cuviinţă.
(Loc. vb.) A-şi face de urât A-şi alunga plictiseala, a se distra.
URAT2, ~Ă s. m. /, a., av.
(Loc. vb.; reg.) A(-i) fi (sau, pop., a-i cădea) (cuiva) urât (cineva sau ceva) A provoca dezgustul sau antipatia cuiva.
(Exp. vb.) A-i face (cuiva) zile urâte A supăra foarte tare (şi în permanenţă) pe cineva.
(Exp. vb.) A se uita urât (la cineva sau la ceva)
A privi pe cineva sau ceva cu neplăcere.
(Exp. vb.) A o păţi urât 1. A avea neplăceri mari.
2.	A intra într-o încurcătură.
(Loc. vb.) A face urât 1. (D. oameni) A se comporta agresiv, violent. 2. A nu se potrivi cu ansamblul sau cu restul, a distona.
URCA vb.
(Exp. vb.) A urca Dealul Mitropoliei A cere desfacerea căsătoriei.
(Exp. vb.) A se urca pe cal A încăleca.
(Exp. vb.) A (se) urca pe tron sau pe (sau în) scaunul împărăţiei ori a urca treptele tronului (sau scaunului domnesc) A veni la domnie, a fi încoronat.
4 99
URZsCHE
(Exp. vb.) A se urca în capul (sau în părul) (cuiva)
1.	A abuza de bunătatea cuiva. 2. A pune stăpânire.
3.	A se obrăznici faţă de cineva.
(Exp. vb.; reg.) A i se urca (cuiva) pe chelie A supăra pe cineva cu o glumă nepotrivită sau cu o insultă.
(Exp. vb.; rar) A se urca pe butuc A izbuti într-o întreprindere.
(Exp. vb.; înv.) A urca pe cineva în furci A spânzura pe cineva.
(Exp. vb.) A (i) se urca (cuiva) părul măciucă A i
se ridica părul măciucă (de groază, de enervare). (Exp. vb.; reg.) A urca ochii în sus 1. A privi în sus. 2. A-şi ridica privirea sau ochii.
(Exp. vb.) A i se urca (cuiva) sângele în obraz (sau în, la cap) 1. A se înroşi din cauza unei emoţii puternice, a mâniei etc. 2. (P. ex.) A se înfuria. (Loc. vb.) A i se urca (cuiva) la cap 1. A se ameţi cu o băutură alcoolică, a se îmbăta. 2. A deveni înfumurat.
(Exp. vb.) A se urca preţul (sau preţurile) sau (rar) a urca în preţ A (se) scumpi (o marfa). URCIOR s. n.
(Exp. vb.) A fî urcior fără mănuşă (D. oameni) A fi deştept şi abil.
(Exp. vb.; pop.) Se uită ca cânele-n urcior Se uită chiorâş.
(Exp. vb.; pop.) El e Stan al lui fecior, care face mămăliga-n urcior 1. E prost. 2. E nevoiaş.
(Exp. vb.) A se face (sau a fi) oale şi urcioare sau a fi urcior A fi mort de mult.
(Exp. vb.; reg.) S-a dus făcând urcioare A plecat foarte necăjit, văitându-se, tânguindu-se.
URDĂ s.f.
(Exp. vb.; pop.) S-alege urdă din zăr Se alege binele de rău sau adevărul de neadevăr.
(Sint.; pop.) Urdă de curcă Lucru inexistent, imposibil.
URECHE s.f.
(Exp. vb.) Mai credincioşi ochii decât urechile Trebuie acordată mai multă crezare celor văzute decât celor auzite.
(Exp. vb.) Surdului să-i scoţi bumbacul din urechi
Cineva nu vrea să asculte ce i se spune şi nu vrea să urmeze poveţele.
(Exp. vb.) Şoaptele voastre în urechile noastre în
zadar se încearcă păstrarea unei taine, ea tot se va răspândi.
(Exp. vb.) Ce e în gura beatului e în urechea treazului Din gura celui beat afli multe taine şi adevăruri.
(Exp. vb.) îi caută puricele în ureche Nu se poate odihni de supărare.
(Exp. vb.) A fi numai urechi (sau o ureche) A asculta foarte atent.
(Exp. vb.) A se face (numai sau tot) urechi sau a asculta cu toate urechile A fi foarte interesat de ce aude.
(Exp. vb.; înv.) A avea urechi deschise despre...
A fi foarte atent la ce face cineva.
(Exp. vb.) A asculta numai c-o ureche A asculta distrat.
(Exp. vb.) A nu avea urechi pentru ceva 1. A nu
voi să asculte ce i se spune. 2. A nu da importanţă celor relatate.
(Exp. vb.) A auzi cu urechile lui A auzi el însuşi. (Exp. vb.) A ajunge sau (îvp.) a(-i) veni, a(-i) intra, (rar) a suna la (sau în) urechile (urechea) (cuiva) (D. veşti, zvonuri, ştiri etc.) A se afla.
(Exp. vb.) A prinde (ceva) cu urechea A afla. (Exp. vb.; reg.) A face (sau a prinde) urechi A pricepe.
(Exp. vb.) A fi ochii şi urechile (sau urechea) cuiva
1.	A fi informatorul cuiva. 2. A fi omul de încredere al cuiva.
(Exp. vb.) A-i trece (sau a-i zbârnâi) (ceva) pe la ureche A auzi ceva în treacăt.
(Exp. vb.; exp. a.) (A fi) urechea târgului (sau a satului, a pământului) (A fî) atotştiutor.
(Exp. vb.) A(-şi) ţine sau a(-şi) apleca, a pune urechea (la...) A asculta cu atenţie.
(Exp. vb.; reg.) A(-şi) băga (bine) (ceva) pe (sau la) ureche (ori urechi) 1. A asculta cu atenţie. 2. A înţelege. 3. A-şi închipui.
(Exp. vb.; reg.) A băga (pe cineva) în urechile (cuiva) A pârî pe cineva.
(Exp. vb.) A-i şopti (sau a-i spune, a-i zice, a-i vorbi etc.) (cuiva) la (sau în) ureche A-i vorbi cuiva cu glas scăzut (pentru a nu fi auzit sau a da impresia de mister).
(Exp. vb.) A bate toaca la urechile (sau urechea) surdului A vorbi cuiva degeaba, fară a fî ascultat. (Exp. vb.) A fi tare (sau fudul, greu) de urechi
A nu auzi bine, a fi surd.
(Exp. vb.) Este tare de urechi, că n-are două perechi 1. Nu aude bine. 2. Se preface că nu aude.
URECHE
500
(Exp. vb.) A avea urechi de cârpă (sau de saftian) A nu auzi bine.
(Exp. vb.) A sufla vântul în urechile cuiva A nu
auzi.
(Exp. vb.) A avea apă în urechi (D. oameni) 1. A nu auzi bine. 2. A fi cam prostănac.
(Exp. vb.) A se face într-o ureche 1. A se preface că nu aude ce i se spune. 2. A se preface că nu înţelege ce i se spune. 3. A se preface nebun.
(Exp. vb.; loc. a.) (A fî) (cam) într-o (reg. pe-o) ureche (A fi) (cam) nebun.
(Exp. vb.) A-i intra cuiva (ceva) pe o ureche şi a-i ieşi pe alta (sau pe cealaltă) 1. A nu reţine ceea ce i se spune. 2. A nu asculta sau a rămâne nepăsător la sfaturi.
(Exp. vb.) A-i trece cuiva (ceva) prin urechi (D.
glas, zgomot etc.) A-i răsuna în urechi din cauza intensităţii sunetului.
(Exp. vb.) A-i ieşi (cuiva) sufletul pe urechi A-i fi
foarte frică.
(Exp. vb.; înv.) A-i băga (cuiva) bumbacul în urechi
A bate pe cineva ca să nu mai spună ce trebuia tăinuit.
(Exp. vb.; înv.) Să-şi bage bumbac în urechi! Avertisment dat unei persoane ce a comis o faptă rea. (Exp. vb.) A-i desfunda (cuiva) urechile A-i trage (cuiva) o palmă.
(Loc. vb.; reg.) A-şi plăti urechea A se achita superficial de o obligaţie, a face ceva de mântuială. (Loc. av.; reg.) Să-ţi mântui urechea (D. îndeplinirea unei obligaţii) De formă, de mântuială.
(Exp. vb.) A avea urechea târgului (sau a cuiva) A fi ascultat cu plăcere şi încredere (de cei din jur).
(Exp. vb.; îrg.) A da (cuiva) urechea A asculta cu atenţie şi plăcere pe cineva.
(Exp. vb.) A avea urechi de lup 1. A auzi foarte bine. 2. A fi deştept.
(Exp. vb.) A fi urechea lui Dumnezeu 1. A fi om bun. (Exp. vb.) A fi urechea dracului A fî om rău. (Exp. a.) Stăpânit ca iepurele şi ciuleşte urechile
(D. oameni) Foarte fricos.
(Exp. vb.) A ţine lupul de urechi A fî om slab şi a încerca să înfrunte pe unul puternic.
(Exp. vb.) Urechi să fie, că spate destul Cel neascultător sau vinovat îşi va primi pedeapsa.
(Exp. vb.) Te-aş vârî în sân, dac-ai încăpea (sau dar nu încapi) de urechi 1. Eşti o persoană pe care nu o agreez. 2. M-ai supărat.
(Exp. vb.) A-şi pune capul între urechi şi a se duce A pomi pe drumuri fară rost.
(Exp. vb.) A-şi pune capu-ntre urechi şi a nu se mai uita în lături A fi foarte încăpăţânat.
(Loc. vb.) A nu i se duce de după ureche A fi tânăr şi foarte încrezut.
(Exp. av.) Până peste (sau în, între) urechi Foarte mult.
(Exp. vb.) A se culca pe o ureche (sau pe urechea aia) 1. A rămâne nepăsător, a nu se sinchisi. 2. A se baza pe ceva nesigur. 3. A aştepta în zadar să se îndeplinească ceva.
(Exp. vb.) Culcă-te pe urechea aia (sau pe cea ureche) E în zadar să mai ai vreo speranţă.
(Exp. vb.) A se lăsa pe o ureche A neglija o treabă începută (văzând că nu iese cum ar fî dorit).
(Exp. vb.) A râde cu gura până la urechi sau până i se duce gura la ureche (ori la urechi) A râde cu mare poftă.
(Exp. vb.) A sta (sau a şedea, a cădea) pe urechile cuiva A sta pe lângă cineva (creându-i neplăceri, plictisindu-1 etc.).
(Exp. vb.) A-şi ascuţi (sau a-şi ciuli, a-şi aţinti) urechile (sau urechea) A asculta cu atenţie sporită, a-şi încorda auzul.
(Exp. vb.; reg.) A se face ureche şuta 1. A se
preface că nu aude ceva. 2. A se preface că nu ştie ceva.
(Exp. vb.) A-i da (cuiva) peste urechi 1. A mustra pe cineva. 2. A pedepsi pe cineva.
(Loc. vb.) A(-i) roade sau a(-i) mânca (cuiva) (şi) urechile 1. (D. persoane întreţinute de cineva) A mânca foarte mult. 2. A păgubi pe cineva.
(Exp. vb.) A(-i) fi (cuiva) urechile roase de... 1. A fî plictisit de... 2. A cunoaşte ceva prea bine.
(Exp. vb.) A pune (pe cineva) la ureche A menaja pe cineva.
(Exp. vb.) A umbla cu flori (sau cu floare) la urechi (sau la ureche) A nu avea nicio grijă.
(Exp. vb.) A pune (cuiva) flori (sau ghiocei) după (sau la) urechi (sau ureche) 1. A-şi bate joc de cineva. 2. A înşela pe cineva.
(Exp. vb.) A pune (ceva) cercel la ureche A trata (ceva) cu indiferenţă.
(Exp. vb.) A purta căciula pe-o ureche sau a umbla cu cuşma pe-o ureche 1. A nu-i păsa de nimeni şi de nimic. 2. A-şi bate joc de orice.
(Exp. vb.) A îndesa (sau a tufli) căciula pe urechi
1.	A se preface că nu ştie. 2. A nu-i păsa de nimic.
501
URLAT
(Exp. vb.; reg.) A se pune (sau a se porni) pe-o ureche 1. A face ceva cu îndârjire. 2. A nu se lăsa până nu realizează ce şi-a propus.
(Exp. vb.) A avea urechi lungi (ca de măgar) 1. A
fi neinstruit. 2. A fî prost.
(Exp. vb.) A-i creşte (cuiva) urechile 1. A se zăpăci. 2. A se prosti.
(Exp. vb.) A pune mult pe-o ureche A se îmbăta straşnic.
(Exp. vb.) A nu (o) duce la ureche A bea foarte mult.
(Exp. vb.) Nu duce nimenea la ureche Toată lumea bea, dar nu ca tine (ca voi).
(Exp. vb.) A cerca vinu pe-o ureche 1. A face pe prostul. 2. A fi prost.
(Exp. vb.) A avea ureche muzicală A avea facultatea de a percepe just (şi de a reproduce în mod exact) sunetele muzicale.
(Exp. vb.; loc. av.) (A cânta) după ureche (A reproduce o melodie) după auz, fară partitură.
(Exp. vb.; loc. av.) (A face ceva) după ureche
1.	(A face ceva) în mod improvizat. 2. (A face ceva) fară a fî specialist, fară a avea pregătirea necesară.
(Exp. vb.) A avea urechea bună 1. A avea auzul fin. 2. A cânta corect fară partitură.
(Exp. vb.) A scăpa ca prin urechile acului A scăpa cu mare greutate (sau în ultimul moment) dintr-o situaţie dificilă.
(Sint.; Mar.) Ureche de ghidare Piesă de lemn sau de metal fixată pe punte sau pe copastie, pentru ghidarea parâmelor.
(Sint.) Urechea cormanei Prelungire a cormanei plugului în partea de sus, în spate, cormana mică. (Sint.; reg.) Urechea coasei Parte metalică a coasei fixată de toporişte.
(Exp. vb.; înv.) A trage clopotele într-o ureche
A trage clopotul într-o dungă.
(Exp. vb.) A fî într-o ureche A nu fi în deplinătatea facultăţilor mintale.
(Sint.) Urechi de măgar Colţuri îndoite din neglijenţă la filele unei cărţi, ale unui caiet etc. URGENŢĂ s.f.
(Loc. av.; loc. a.) De urgenţă 1. Repede. 2. Urgent. URGIE s fi
(Loc. av.; înv.) Cu urgie Cu cruzime, năprasnic, aprig, înverşunat.
(Loc. vb.) A pune (pe cineva) la urgie 1. A se supăra pe cineva. 2. A persecuta pe cineva.
(Exp. vb.) A cădea (sau a pica, a intra, a fi) în (sau la, sub) urgie 1. A ajunge în dizgraţie. 2. A fi dispreţuit. 3. A fi urât.
(Exp. vb.; înv.) A-i fi (cuiva) cu urgie sau a ţine (ori a prinde, a lua) urgie (pe cineva) 1. A urî. 2. (Pop.) A pizmui.
(Sint.; rar) Ziua urgiei Ziua judecăţii de apoi.
(Loc. a.) De urgie 1. Care aduce nenorociri şi greutăţi. 2. Care produce rău.
URIC 5. n.
(Sint.; înv.) Uricul îngrupăciuniei (sau uric de îngropăciune ori de îngropare) Loc de veci.
(Loc. a.; loc. av.; înv.) De uric 1. Moştenit. 2. De veci, veşnic. 3. Pe vecie. 4. (Reg.) Permanent. 5. (Reg.) Dintotdeauna.
(Exp. vb.) Pre uric de vecie Ca proprietate veşnică. (Exp. vb.) Cât uricul pământului 1. Veşnic. 2. Foarte mult.
(Sint.; îrg.) Uricul târgului Act prin care se recunoştea un privilegiu acordat comunelor libere. URIOC n.
(Exp. vb.) A ajunge la urioc A termina o treabă. UR/ vb.
(Exp. vb.; reg.) A-şi urî zilele A-şi dori moartea. (Exp. vb.) A-l urî pereţii (D. un bolnav) A zăcea de prea mult timp.
(Exp. vb.) A i se urî (cuiva) cu viaţa (sau cu zilele) sau (reg.) a i se urî de zile A se sătura de viaţă, a-şi dori moartea.
URLA vb.
(Exp. vb.) A(-i) urla (cuiva) lupii în casă (sau pe cuptor, în vatră) 1. A avea casa părăsită. 2. (P. ex.) A fi înşelat de soţie.
(Exp. vb.) Tu cânţi ca cucu, eu urlu ca lupu Ţie
îţi merge bine, mie îmi merge prost.
(Exp. vb.) Stai cu lupii, urli ca ei Trebuie să te acomodezi cu o situaţie neplăcută şi nedorită.
(Loc. vb.; reg.) A urla pe cineva 1. A cicăli pe cineva. 2. A ruga insistent (pe cineva). 3. A bate foarte tare (pe cineva).
(Exp. vb.) A-i urla (cuiva) capul (sau urechile, auzul) A-i vâjâi (cuiva) capul sau urechile.
(Exp. vb.; reg.) A-i urla (cuiva ceva) prin (sau în) cap A-i trece cuiva ceva prin minte, (îrg.) a-i tuna în cap.
URLAT, ~Ă a.
(Loc. vb.; reg.) A se duce pe urlaţi 1. A fugi (ţipând sau urlând de durere). 2. A se duce foarte departe şi pentru totdeauna.
URLET
502
URLET s. n.
(Exp. vb.; reg.) A se alege cu urletul morii A nu se alege cu nimic.
URMA vb.
(Loc. vb.) A-şi urma drumul, calea A merge pe un anumit traseu, a ţine drumul, a păstra direcţia. (Loc. vb.; înv.) A urma trebuinţa A trebui. URMARE s. f.
(Loc. vb.) A da urmare (D. un ordin, o dispoziţie etc.) A pune în aplicare.
(Loc. cj.) Prin (sau drept, înv. în) urmare în consecinţă, în concluzie, aşadar, deci.
(Loc. pp.) în urmarea... în urma.
URMĂ s.f.
(Exp. vb.; pop.) A călca de două ori într-o urmă
(D. oameni) 1. A merge prea încet. 2. A lucra încet, fară spor.
(Exp. vb.; pop.) îi pute şi urma Este un om foarte leneş.
(Exp. vb.; pop.) Parcă-i sunt urmele pe bani sau
îi e urma şi banu Este un om leneş.
(Sint.; înv.) Urmă de om Generaţie.
(Sint.; sprs.) Urmă rea (sau slabă) Loc vrăjit despre care se crede că aduce boală, nenorocire.
(Loc. a.; pop.) Tot pe aceeaşi (sau aceea) urmă La fel.
(Loc. vb.) A se lua pe (sau în, după) urma (sau după urmele) sau a lua urma (cuiva sau a ceva)
A urmări pe cineva sau ceva (pentru a-1 prinde, a-1 găsi etc.).
(Loc. vb.) A fi pe urma (sau pe urmele) cuiva
A urmări pe cineva.
(Exp. vb.) A adulmeca din urmă în urmă A căuta peste tot pe cineva.
(Exp. vb.) A căuta urma (cuiva) A se strădui să găsească (pe cineva).
(Loc. vb.) A goni (sau a lua) (pe cineva)
după urmă A urmări fără oprire (pe cineva), a hărţui.
(Exp. vb.) A se ţine pe urma (sau pe urmele) (cuiva) A nu lăsa pe cineva să-i scape din vedere. (Loc. vb.) A ţine din urmă (pe cineva) A supraveghea pe cineva.
(Exp. vb.) A călca urma sau în, pe urmele (cuiva)
A pomi în urmărirea cuiva.
(Exp. vb.; înv.) A-i umbla (cuiva) în umbră A urmări asiduu pe cineva.
(Exp. vb.) A şti (de) urma (cuiva) sau a nu i se şti de urmă (cuiva) A (nu) şti unde se află cineva.
(Loc. vb.) A (nu) (mai) da de urma (cuiva sau a ceva) A (nu) descoperi.
(Loc. vb.) A (nu) găsi, a (nu) prinde urma sau a (nu) da de o urmă (a cuiva sau a ceva) A (nu) găsi (un indiciu, un semn care să ajute cercetarea). (Exp. vb.) A (i se) pierde (cuiva) urma (sau urmele) ori a-şi pierde, a-şi şterge urma (sau urmele) A face să se piardă orice ştire despre cineva.
(Exp. vb.) A(-i) pierde urma (cuiva) A nu mai şti unde se află cineva sau ceva.
(Loc. vb.) A-şi pierde (sau a-şi uita) din urmă
1.	A se duce departe. 2. A nu mai da semn de viaţă. (Exp. vb.) A-i tăia (cuiva) urma A înlătura pe cineva. (Exp. vb.) A merge (sau a călca, a umbla, a se duce etc.) pe (înv. pre) (sau în, după) urma (ori urmele) (cuiva sau a ceva), (înv.) a merge (sau a umbla) după urmă sau după urma cuiva 1. A semăna cu cineva (în comportare). 2. A imita pe cineva. 3. A se conduce după... 4. A continua activitatea cuiva. (Loc. vb.; înv.) A umbla într-o urmă cu... A urma aceeaşi învăţătură, aceeaşi credinţă cu...
(Exp. vb.; reg.) A călca din urmă în urmă 1. A păşi în acelaşi fel cu cel din faţă. 2. A imita îndeaproape pe un om de merit.
(Exp. vb.; pop.) A călca într-o urmă A merge unul după altul.
(Exp. vb.; reg.) A-i călca (cuiva) în urmă A asculta întocmai (pe cineva).
(Exp. vb.; înv.) A trage (sau a întoarce) (pe cineva) pre urma sa A câştiga pe cineva ca adept la credinţa sa.
(Exp. vb.) A nu face urmă A nu se urni din loc. (Exp. vb.; pop.) A plânge urma (sau urmele, urmu-liţele) (cuiva) 1. A simţi lipsa cuiva. 2. A regreta plecarea sau dispariţia cuiva.
(Exp. vb.; sprs.) A lua (cuiva) din urmă sau, rar, a lua urma (cuiva) A lua cuiva ţărână din urma pasului pentru a-1 vrăji, a-1 fermeca.
(Exp. vb.; reg.) A sări urma (cuiva) în ciomag A evita (un om nesuferit, rău).
(Exp. vb.) A duce (sau a mâna, a goni) urma (D. câini) A adulmeca vânatul şi a pomi după el.
(Loc. av.) Din urmă până-n creştet Din talpă în creştet.
(Sint.) Urmă cerbească Semn lăsat de cerb pe trunchiurile copacilor prin frecarea coamelor.
(Loc. av.) Fără urmă (de...) Fără niciun pic (de...)* (Loc. av.; reg.) Fără (de) urmă (sau urme) Pe de-a-ntregul.
503
URS
(Loc. pp.) (De) pe (înv. pre) (sau după) urma (cuiva sau a ceva) 1. Din cauza cuiva sau a ceva. 2. Datorită cuiva sau a ceva. 3. Obţinut de la cineva sau după cineva.
(Loc. a.) (Cel sau cel mai) de pe (sau din, după)
urmă sau cel de la urmă Ultimul (într-o succesiune). (Sint.) Ceasul cel (sau orele, minutele cele) (mai) de pe (sau din) urmă Momentul de dinainte de moarte. (Sint.; Bis.) Judecata (cea) din urmă sau (înv.) divanul cel după urmă Judecată divină la care Dumnezeu îi va chema pe toţi oamenii, la sfârşitul lumii, pentru a le hotărî soarta (fericirea sau osânda veşnică).
(Loc. a.) (Cel sau cel mai) de pe (sau din) urmă sau cel de la urmă 1. Anterior faţă de momentul exprimării, recent. 2. Imediat următor. 3. Degradant. (Loc. av.) în urmă 1. în spate. 2. După aceea. 3. La sfârşit. 4. în definitiv. 5. După moartea cuiva.
(Loc. av.) în urmă cu... înainte de momentul prezent cu...
(Loc. av.) Acum în urmă De curând.
(Loc. av.) Din urmă 1. Dinapoi. 2. De la locul unde a rămas.
(Loc. av.) Pe urmă 1. în spate. 2. Mai târziu. 3. în ultimul moment. 4. Ultima dată. 5. în ultimul timp. 6. în ultimă analiză. 7. După cineva.
(Loc. av.) La urmă 1. în spate, la sfârşit. 2. Mai târziu. 3. în ultimul moment. 4. în concluzie.
(Loc. av.) (Până) la (rar în) urma urmei (sau urmelor) 1. La sfârşit de tot. 2. La o adică.
(Loc. av.) Până la (rar în) urmă sau în cele din (sau de pe ori mai de pe) urmă 1. După ce s-a terminat tot. 2. în definitiv.
(Exp. vb.; reg.) La urmă vreme La sfârşit de tot. (Loc. pp.) în (sau pe) urma (ori urmele) (cuiva sau a ceva) 1. înapoia cuiva sau a ceva. 2. După cineva sau ceva (pentru a-l ajunge, a-l prinde, a-l găsi etc.). 3. Mai târziu. 4. Ca o consecinţă a... (Exp. vb.; pop.) A se întoarce în urma... 1. A se întoarce la cineva sau la ceva. 2. Către cineva sau ceva.
(Loc. av.) De pe (sau după) urma (cuiva) 1. îndărătul cuiva. 2. Dindărătul cuiva.
(Exp. vb.; înv.) Pe urma tuturor în comparaţie cu toţi.
(Loc. pp.; reg.) La (sau în) urma... (cuiva sau a ceva) După... (cineva sau ceva).
(Exp. vb.) A rămâne (sau a fi) în urmă 1. A se afla la sfârşitul unui şir, al unei succesiuni. 2. A fî depă-
şit de cineva sau de ceva. 3. A fi întrecut de alţii în muncă, în activitate etc. 4. A fî dator cu ceva. 5. (D. ceas) A marca timpul cu întârziere.
(Exp. vb.) A lăsa (pe cineva sau ceva) în urmă 1. A depăşi pe cineva sau ceva. 2. A uita.
(Exp. vb.; înv.) A fi mai pe urmă 1. A fi ultimul dintr-o succesiune, dintr-un şir. 2. A avea o importanţă secundară.
(Exp. vb.) A trimite (pe cineva) la urmă (sau la urma lui) A trimite pe cineva la locul de origine, uneori escortat de forţa publică.
URN/ vb.
(Loc. vb.) A o urni A ieşi din impas, a se descurca. (Exp. vb.) A (nu) se da urnit A (nu) se hotărî să plece.
URS s. m.
(Sint.; pop.) Ziua ursului Sărbătoare populară în ziua de 2 februarie în care, după credinţa populară, ursul iese din bârlogul unde a hibernat.
(Sint.; sprs.) Sâmbăta ursului Sărbătoare populară care se ţine cu opt zile înainte de Florii, respectată pentru a feri vitele de fiarele sălbatice.
(Exp. vb.) A se aduna (sau a se strânge, a se uita) ca la urs A se aduna în număr foarte mare şi a privi cu o deosebită curiozitate.
(Exp. vb.) A se ţine (după cineva) ca după urs
A merge în urma cuiva în număr foarte mare.
(Exp. vb.) A trage nădejde ca ursul de coadă A nădăjdui lucruri imposibil de realizat.
(Exp. vb.) A vinde pielea ursului din pădure sau a vinde pielea ursului în târg şi ursu-i în pădure ori tocmeala-i în târg şi ursul în crâng A conta pe un lucru înainte de a fi sigur că îl poţi obţine.
(Exp. vb.) A juca ca ursul, nu de voie, ci de nevoie A face ce nu-i place, fiind silit de împrejurări.
(Exp. vb.) A iubi (pe cineva) ca ursul pe lup A nu
iubi deloc pe cineva.
(Exp. vb.) A se juca cu coada ursului A se pune în primejdie, atacând pe cei puternici.
(Exp. vb.) A scăpa ca din gheara ursului, cu părul vâlvoi A ieşi cu mare greutate dintr-un pericol, dintr-o situaţie gravă.
(Exp. vb.) A fugi (de cineva) ca de urs A-i fî foarte frică, a se feri de cineva.
(Exp. vb.) A trăi ca ursul (în bârlog ori ca în bârlogul ursului) sau a fi urs de bârlog A trăi retras de lume.
URSĂREŞTE
504
(Exp. av.; pop.) De când se băteau urşii în coadă
1.	Foarte de demult. 2. (în basme) în lumea imaginară, ireală.
(Exp. vb.) Când o prinde mâţa peşte şi coada la urs o creşte sau când o face ursul coadă şi prepeliţa noadă ori când se va vedea ursul cu cercei umblând după miei ori când oi vedea ursul în doi craci, văcar după vaci Niciodată.
(Exp. vb.; reg.) Mi-a adus urşii din pădure Nu mi-a fost de niciun ajutor.
URSĂREŞTE av.
(Exp. vb.) A umbla ursăreşte A rătăci din loc în loc, a peregrina.
URS / vb.
(Loc. vb.) A ursi a rău (sau a bine) A prezice lucruri (ne)favorabile.
URS/T, ~Ă a.
(Loc. vb.; sprs.) A face (cuiva) (pe sau de) ursită
1.	A folosi vrăji pentru a afla cu cine se va căsători cineva. 2. A folosi vrăji pentru a provoca boala sau moartea cuiva. 3. A face cuiva farmece pentru a-i merge rău.
(Loc. vb.) A desface de ursit A dezlega o vrajă care a provocat cuiva o boală, o nenorocire, o suferinţă.
URSITOR, -OARE 5. m.f, a.
(Exp. vb.; reg.) A-şi face ursitoarele A-i veni (cuiva) vremea (sau ceasul).
(Exp. vb.; reg.) Parcă sunt nişte ursitoare (D. femei) Sunt bătrâne şi rău îmbrăcate.
URŞIN/C n.
(Exp. a.) Născut în urşinic 1. De origine nobilă.
2.	De neam împărătesc.
VRZlvb.
(Exp. av.) De când a urzit Dumnezeu pământul
De totdeauna.
URZ/CĂ s.f.
(Exp. vb.; reg.) A fî ca urzicile 1. A fi des, abundent. 2. A apărea peste tot.
(Exp. vb.; reg.) A prăji urzicile cu zama mămăligii A fi sărac.
(Exp. vb.; reg.) Râmneşte Vlada la urzici Doreşte un lucru de nimic, fară nicio valoare.
URZiT1 s n.
(Exp. vb.; loc. av.; înv.) (A umbla) de-a urzitele (A umbla) de colo până colo.
(Exp. vb.; reg.) A fî în urzit (D. cereale) A fi în perioada formării bobului.
URZ/T2, ~Ă a.
(Exp. vb.; reg.) A fî (cineva) (abia) urzit A fi foarte slab.
USCA vb.
(Exp. vb.) A se usca de sete A avea o senzaţie puternică de sete.
(Exp. vb.) Sunt rude pentru că au uscat cămăşile la un soare Sunt rude foarte îndepărtate sau pretinse.
(Exp. vb.) A i se usca gura (sau gâtul) A avea o puternică senzaţie dc sete.
(Exp. vb.) Bea de usucă sau usucă pe unde trece Bea foarte mult.
(Exp. vb.) A usca (pe cineva) în bătaie (sau în bătăi) A bate pe cineva foarte tare.
(Exp. vb.) L-a bătut de l-a uscat la maţe L-a bătut foarte tare.
USCAT, ~Ă a.
(Sint.) Ger uscat 1. Ger fară zăpadă. 2. Frig mare, năprasnic.
(Loc. av.; reg.) In uscat Practicând altoirea primăvara devreme, înainte de a începe vegetaţia copacilor.
(Loc. vb.) A trage vetrela (sau, pop., verde) pe uscat 1. A munci fară spor. 2. A duce o viaţă grea. (Exp. a.) Uscat la stomac Constipat.
(Exp. vb.) A trage carul pe uscat A scăpa de belea. (Exp. vb.) A trage targa pe uscat A nu reuşi. (Exp. vb.) A fi dracul pe uscat 1. A fi şiret. 2. A fi rău. 3. A fi urât.
USNA s.f
(Exp. vb.; îrg.) A suna (sau a bate) clopotul într-o usnă A trage clopotul izbind limba numai într-o parte (de mort, de primejdie etc.), a bate clopotul într-o dungă.
USTURA vb.
(Exp. vb.) A-I ustura (pe cineva) inima (sau sufletul) A simţi o durere puternică, fizică sau morală. (Exp. vb.; gmţ.) A-1 ustura (pe cineva) spatele A merita o bătaie.
(Exp. vb.; reg.) A-1 ustura (pe cineva) călcâiele
A avea dor de ducă.
(Exp. vb.; fam.) Are să-l usture O s-o păţească, va plăti scump.
USTUROI, -OAIE m. a.
(Sint.; Bot.) Bureţi usturoi Bureţi iuţi.
(Sint.; sprs.) Usturoi păzit Căpăţână de usturoi pe care flăcăii o păzesc în noaptea de Sf. Andrei pentru a se feri de vampiri sau iele.
505
UŞA
(Exp. vb.) (Parcă) nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase (sau nu-i pute) 1. Se face că nu ştie nimic despre ceva la care a participat. 2. Nu se ruşinează de o faptă a sa.
(Exp. vb.; rar) îi pute gura a usturoi Spune minciuni.
UŞA s.f.
(Sint.) Uşă domnească sau uşi (ori uşile) împărăteşti sau uşile altarului Intrare principală în altar, de care se serveşte numai preotul, în anumite momente ale slujbei.
(Sint.) Uşă batantă Uşă care, la deschidere, execută o mişcare de rotaţie în jurul unei margini.
(Sint.) Uşă glisantă sau Uşă rulantă Uşă care se închide şi se deschide prin alunecarea laterală a canaturilor de-a lungul unor şine.
(Sint.) Uşă pliantă Uşă formată din segmente legate între ele cu balamale care se închid şi se deschid ca un evantai.
(Sint.) Uşa căţelului Uşă mică, secretă.
(Exp. a.; exp. av.) Cu uşile închise 1. (în) secret. 2. Fără ca publicul să fie admis.
(Exp. av.) La (sau, înv., dintre, între, lângă) uşă Foarte aproape (de...).
(Loc. a.; loc. av.) Uşă în uşă (sau, înv., de) uşă
1.	Foarte aproape. 2. Faţă în faţă. 3. Vecini.
(Loc. av.) în uşă în cadrul uşii.
(Loc. av.) Din uşă în uşă 1. De la unul la altul.
2.	Dintr-un loc într-altul. 3. Din casă în casă, din poartă în poartă.
(Loc. av.) Ca Ia uşa oborului Necivilizat.
(Exp. vb.) A da sau a trânti uşa de perete A intra prin surprindere.
(Exp. vb.) A bate la uşă (D. evenimente, termene etc.) 1. A fi foarte aproape. 2. A fi iminent.
(Exp. vb.) A avea uşile deschise A permite accesul oricui.
(Exp. vb.) A (nu) avea uşa deschisă A (nu) avea acces la...
(Exp. vb.) A (nu) deschide uşa (cuiva) A (nu) vizita pe cineva.
(Exp. vb.) A deschide (cuiva) amândouă uşile A primi pe cineva cu bucurie, cu braţele deschise.
(Exp. vb.) A intra cu uşa în casă A spune lucrurile pe şleau.
(Exp. vb.) N-ai (sau n-are) uşă la bordei Nu
închizi (închide) uşa după tine (el).
(Exp. vb.) îmbracă uşa! sau uşa, (Panaite)! 1. Ieşi afară din casă! 2. Fugi!
(Exp. vb.) închide uşa pe dinafară Ieşi!
(Exp. vb.) A-i rupe (cuiva) călcâiele cu uşa A alunga pe cineva.
(Exp. vb.) A bate (sau a umbla) pe la toate uşile
sau (înv.) a umbla pe la alte uşi 1.A solicita sprijinul cuiva (într-o împrejurare grea). 2. A se adresa tuturor cerând sprijin.
(Exp. vb.) A strânge (pe cineva) cu uşa A forţa (pe cineva) să facă sau să recunoasca ccva.
(Exp. vb.) A pune (cuiva) foc la uşă A produce discordie.
(Exp. vb.) A ţine uşa (cuiva) A fi complice cu cineva.
(Exp. vb.) A-i pune (cuiva) parul (sau scaiul, spicul) la (sau în) uşă 1. A-i pune cuiva sechestru. 2. A sărăci pe cineva. 3. A distruge pe cineva.
(Exp. vb.) A pune paru-n uşă şi mărăcini în fereastră A-şi părăsi locul, casa, a pleca.
(Exp. vb.) A cere cât n-are (cineva) la uşa casei A cere prea mult.
(Exp. vb.) A ţine (pe cineva) (de) odor la uşa casei 1. A ţine de pomană pe cineva. 2. A nu avea niciun folos de pe urma cuiva.
(Exp. vb.) A sta după uşă 1. A fi nebăgat în seamă. 2. A sta deoparte.
(Exp. vb.) A lăsa (pe cineva) după uşă 1. A nu
acorda nicio atenţie cuiva. 2. A neglija pe cineva. (Exp. vb.) A primi (pe cineva) între două uşi
A sta cu cineva de vorbă în fugă.
(Exp. vb.) A închide (cuiva) uşa 1. Anu (mai) primi pe cineva.
(Exp. vb.) A arăta (cuiva) uşa sau uşile A da (pe cineva) afară, a goni.
(Exp. vb.) A lua uşa-n spate A pleca.
(Exp. vb.) (A ajunge, a bate, a cere, a creşte, a rămâne etc.) pe la (sau prin) uşile oamenilor (sau pe la uşile străine) A trăi din mila altora.
(Exp. vb.) A trăi (sau a umbla) din uşă în uşă
1.	A o duce greu. 2. A trăi din mila altora, a cerşi.
(Exp. vb.) A lăsa (pe cineva) pe la uşile oamenilor 1. A părăsi pe cineva. 2. A se dezinteresa de cineva.
(Exp. vb.) A bate uşile A umbla din loc în loc. (Exp. vb.) A bate pe la uşile oamenilor A cere de pomană.
UŞCH/
506
(Exp. vb.) A fî cu ochii stâlpiţi după uşă A fi pe
moarte.
(Exp. vb.; reg.) A acira (sau a sta) (pe) la uşile altora A trăi din munca altora.
(Exp. a.) Câine de două (sau de nouă, de multe)
uşi (sau de uşi multe) (D. oameni) Fără căpătâi, care trăieşte pe socoteala altora.
(Exp. a.) Femeie de uşi multe Femeie care ponegreşte, bârfitoare.
(Exp. vb.; înv.) A se vedea (sau a se apropia la)
(sau de) uşa mormântului A fi foarte aproape de moarte.
(Exp. vb.; reg.) A băga oile la uşă A strânge la un loc oile ca să se odihnească.
UŞCH/ vb.
(Loc. vb.) A o uşchi l.Ao şterge. 2. (Arg.) A trage chiulul, a chiuli.
UŞOR, -OARĂ a., av., s. sg.
(Sint.) Industrie uşoară Industrie care produce textile, confecţii, încălţăminte, sticlă, materiale plastice etc.
(Sint.) Categorie uşoară Categorie de box, haltere şi lupte, care cuprinde sportivii cu greutatea corpului între 57 şi 61 de kg.
(Exp. vb.) Fie-i ţărâna uşoară sau uşoară să-i fie ţărâna (D. morţi) Să se odihnească în pace.
(Exp. vb.; exp. a.) (A fi) cu inima uşoară 1. (A fi) bine dispus. 2. (A fi) liniştit.
(Exp. vb.; înv.) A fi uşor din bir A fi scutit de bir. (Exp. vb.) A rămâne pe uşor 1. A rămâne fară bani. 2. A ajunge lefter.
(Exp. vb.; loc. a.; pop.) (A fi) uşor de (sau la) cap (sau minte) sau a avea cap uşor (A fi)
deştept.
(Exp. vb.; loc. a.) (A fi) uşor de picior (A fi) sprinten la mers.
(Exp. vb.) A fi uşor la fugă A fugi repede.
(Exp. vb.; reg.) A fi uşor de gură A fi vorbăreţ. (Exp. vb., loc. a.; înv.) (A fi) uşor Ia... (A fi) îndemânatic la...
(Loc. av.; îrg.) Pe (sau cu, din) uşor sau cu uşorul Cu uşurinţă, lesne, comod.
(Loc. av.; înv.) Mai cu uşor Mai degrabă,preferabil. (Loc. av.; reg.) Din uşor Cu grijă, încetişor.
(Exp. vb.; reg.) A lăsa (pe cineva) (mai) pe uşure A acorda (cuiva) condiţii (mai) convenabile.
(Exp. vb.; reg.) A lua (pe cineva) pe uşure A lua (pe cineva) pe ocolite.
(Sint.) Femeie de moravuri uşoare sau (i. uz.) femeie uşoară Femeie cu o atitudine care contravine moralei.
(Loc. a.) Uşor de (sau la) minte Lipsit de judecată, superficial, fluştur atic.
(Exp. vb.) (Mai) uşor, (mai) uşor! 1. Nu trebuie să te pripeşti. 2. Linişteşte-te.
(Exp. vb.) Stai uşor! Stai puţin.
(Exp. vb.; pop.) A (nu)-i fi (cuiva) uşor A (nu) o duce bine.
(Exp. vb.; pop.) A (nu) se lăsa uşor A (nu) ceda fară împotrivire.
(Exp. vb.; înv.) A-1 lăsa (pe cineva) uşor 1. A-1 solicita puţin. 2. A fi indulgent cu cineva.
(Exp. vb.) A se îmbrăca uşor A se îmbrăca cu haine puţine, subţiri.
(Exp. vb.) A lua uşor un lucru sau a trece uşor peste un lucru A nu da importanţa cuvenită unui lucru.
(Exp. vb.) A lua viaţa uşor 1. A trece cu nepăsare peste orice. 2. A nu-şi face griji.
UŞURA vb.
(Exp. vb.) A uşura punga (cuiva) A lua banii cuiva (prin mijloace necinstite).
(Exp. vb.; fam.) A uşura (pe cineva) de bani 1. A
face pe cineva să-şi piardă banii (la un joc de noroc). 2. A lua cuiva banii (prin mijloace necinstite).
(Exp. vb.) A-şi uşura inima (sau pieptul) A-şi alina prin confesiuni o suferinţă psihică sau o îngrijorare, a se destăinui, a-şi vărsa focul.
(Exp. vb.) A se uşura de bani A cheltui o mare sumă de bani sau toţi banii.
UŞURĂTATE s.f (Loc. av.; îvp.) Cu uşurătate Fără efort, uşor, cu uşurinţă.
UŞUREL, -EA a.
(Exp. vb., loc. a.; reg.) (A fi) uşurel de cap (sau la minte) 1. (A fi) ager la minte. 2. (A fi) prostuţ, lip* sit de experienţă.
(Exp. vb.) (Mai) uşurel 1. Nu trebuie să te pripeşti. 2. Linişteşte-te.
(Exp. vb.) A lua (pe cineva) cu uşurelul A proceda cu blândeţe, cu răbdare, cu tact, a lua cu binişorul (Loc. av.; fam.) Pe uşurel 1. Pe puţin. 2. în cel mai bun caz.
(Exp. vb.) A fi îmbrăcat uşurel A fi îmbrăcat subţire. UT/L, —Ă a.
(Loc. av.) în timp util 1. Până nu e prea târziu. 2. La timp.
UZ 5. n.
(Loc. a.) Scos (sau ieşit) din uz Care nu mai circulă. (Exp. vb.) A fi în uz 1. A fi în serviciu. 2. A se obişnui să se facă, a se practica.
(Exp. vb.) A face uz de... A uza de..., a utiliza. (Exp. vb.) Pentru uzul (sau pentru uz...) ori de uz... Destinat să fie folosit într-un anumit fel, într-un anumit mediu.
(Loc. a.) Ieşit din uz 1. Care nu se mai utilizează. 2. (D. elemente de limbă) Intrat în vocabularul pasiv.
(Loc. a.; înv.) Afară din uz Care nu se conformează unui fel obişnuit de a se comporta în societate, excentric.
UZAJ s. n.
(Exp. a.) De uzaj Destinat să se practice, să circule într-un anumit fel, într-un anumit mediu.
UZA s.f.
(Exp. vb.; reg.) A umbla cu uza-pantahuza A umbla din loc în loc purtând vorbe, minciuni.
V
VACANŢĂ s.f.
(Exp. vb.; fam,) A fi (sau a arăta) (ca) moartea în vacanţă 1. A arăta rău. 2. A fi urât (şi slab). VACĂ s.f.
(Exp. vb.; pop.; ir.) S-a dus bou şi a venit (sau s-a întors) vacă (D. oameni) A plecat să se instruiască sau să se lămurească într-o problemă şi s-a întors mai puţin instruit sau lămurit decât plecase.
(Exp. vb.; pfm.) (A fi) vacă (bună) de muls (A fi) persoana de care cineva abuzează pentru a trage foloase materiale.
(Exp. vb.; pfm.) A rămâne ca vaca la poartă nouă
A rămâne mirat, dezorientat, perplex în faţa unei situaţii (noi sau neaşteptate).
(Loc. a.; pop.; ir.) (Get-beget) (de la) coada vacii
1.	Autentic românesc şi înapoiat. 2. De origine rurală.
(Exp. vb.; pfm.) A veni (sau a pleca) de la coada
vacii 1. A proveni din mediul rural. 2. A fi necivilizat.
(Exp. vb.; reg.) A cere lapte de Ia o vacă stearpă
A cere cuiva imposibilul.
(Exp. vb.; reg.) A nu-i fi (cuiva) vacile acasă A fi
indispus.
(Exp. vb.; reg.) A mulge (sau a suge) (lapte de Ia) două vaci A obţine foloase (materiale) concomitent din două părţi.
VACCINAT, ~Ă a.
(Exp. vb.; fam.; fig.) A fi vaccinat (contra ceva) A trece uşor peste un necaz, o neplăcere, fiindcă a mai trecut prin ceva asemănător.
(Exp. vb.; fam.) A fi major şi vaccinat A fi capabil să-şi asume responsabilităţi.
VAD s. n.
(Exp. vb.; pop.) A încerca (sau a prinde) vadul cu
nebunul (sau cu nerodul) A se încrede în omul prost sau necugetat.
(Loc. vb.; pop.) A(-şi) face vad 1. A(-şi) face loc de trecere. 2. A pătrunde. 3. (Fig.) A (se) răspândi.
4.	(Fig.) A (se) face cunoscut. 5. (Fig.) A căuta un pretext, o ocazie pentru a merge undeva, a-şi face cale.
(Exp. vb.; pop.) A (nu) avea vad 1. A nu avea scăpare. 2. (D. magazine) A (nu) avea mulţi clienţi. (Sint.) Vad comercial Poziţie care asigură o clientelă numeroasă.
VADRĂ s.f.
(Exp. vb.; reg.) A face o vadră de venin A se supăra foarte tare.
(Sint.; înv.) Vadră domnească Dare (în natură) percepută de domnie de la producătorii de vinuri. VAG, ~Ă a., s. n.
(Sint.; Anat.) Nerv vag Nerv mixt, senzitivo-motor şi parasimpatic, din cea de a zecea pereche de nervi cranieni, nerv pneumogastric.
(Sint.; înv.) An vag An cu 365 de zile.
(Loc. av.) în vag (D. privire) în gol.
(Exp. vb.) A se pierde în vag A face consideraţii generale.
VAGON 5. n.
(Sint.) Vagon de dormit Vagon pentru transportul persoanelor pe distanţe mari, cu cabine cu paturi pentru dormit.
(Sint.) Vagon de bagaje Vagon ataşat la un tren de călători, pentru bagajele mari.
(Sint.) Vagon de poştă Vagon ataşat la un tren de călători pentru transportul coletelor, al scrisorilor etc.
509
VALE
(Sint.) Vagon de marfa Vagon pentru transportul mărfurilor.
(Sint.) Casă (sistem) vagon Casă cu încăperi care se înşiră una după alta, ca vagoanele unui tren. (Loc. a.; arg.) Suit în vagon (D. oameni) Mândru. VAI i.
(Loc. i.) Vai de mine! 1. Sunt consternat! 2. Exprimă un protest politicos, pentru a înlătura o îndoială, o rezervă a interlocutorului.
(Loc. av.) Cu chiu, cu vai sau cu (mare) chiu şi vai, (rar) cu vai, cu chiu, cu vai-nevoie Cu mari eforturi.
(Loc. s.) Chiu şi vai 1. Suferinţă. 2. Osteneală, caznă, trudă. 3. Sărăcie.
(Loc. vb.; reg.) A fi de chiu şi vai A duce o viaţă împovărată de lipsuri şi de boală.
(Loc. vb.; reg.) A nu avea vai de... A nu avea neplăceri din partea...
(Exp. i.; pop.) Vai de păcatele mele (sau noastre)! Exprimă necazul, nemulţumirea pentru o situaţie neplăcută.
(Loc. a.; loc. av.) Ca vai de el (sau de ea, de dânsul, de dânsa etc.) sau ca vai de capul (cuiva) Vrednic de compătimire.
(Loc. a.; loc. av.) Ca vai de mama ori de zilele cuiva sau ca vai de om sau de lume, de Dumnezeu
1.	într-o situaţie foarte grea. 2. Foarte prost.
(Exp. i.; pop.) Vai de... sau vai şi amar (de...), vai (şi amar) de capul (sau de zilele, de mama, de sufletul, de sufleţelul) (cuiva) Exprimă (auto)com-pătimirea.
(Exp. vb.; exp. i.; exp. a.; pop.) (A fi) vai şi amar (de...), (a fi) vai (şi amar) de capul (sau de pielea, de steaua, de zilele, de viaţa, de cojocul, de sufletul) (cuiva), vai de lume (sau de om, reg., de mumă), îrg., vai şi mişel (de...) (A fî) într-o situaţie foarte grea.
VAL n.
(Loc. av.) în valuri sau valuri-valuri 1. Succesiv.
2.	în cantitate mare. 3. Din abundenţă.
(Loc. av.; reg.) De-a-n valul De-a valma.
(Exp. av.; Pese.) în valul apei împotriva curentului. (Exp. vb.) A înota în contra valurilor A se opune părerilor majorităţii.
(Loc. vb.; înv.) A da valuri A da în clocot.
(Exp. vb.) A (se) lăsa dus de val sau a (se) lăsa în voia valurilor, a lua (sau a duce) valul (pe cineva)
A (se) lăsa la voia întâmplării sau influenţat de ceva. (Loc. av.) Val-vârtej 1. în mare grabă. 2. Vijelios.
(Sint.) Valurile vieţii (sau lumii, lumeşti) Dificultăţi inerente vieţii.
(Sint.) Valurile tinereţii (sau tinereţilor) întâmplări (neplăcute) cauzate de lipsa de experienţă a tinereţii.
(Sint.) Valul (sau valurile) vremii Trecere a vremii (cu toate evenimentele ei).
(Loc. vb.; înv.) A avea val (sau valuri) (cu sau, înv., de, despre cineva sau ceva) 1. A avea neplăceri cauzate de cineva. 2. A fi incomodat (de cineva sau dc ceva).
(Loc. vb.; înv.) A face (cuiva) val (sau, reg., de val) A-i face (cuiva) un rău.
(Loc. vb.; înv.) A fi în val (sau în valuri, la val)
1.	A fi în impas. 2. A fi tulburat.
(Loc. vb.; Mii.; înv.) A da val 1. A năvăli. 2. A ataca. (Sint.) Noul val 1. Orientare artistică, literară etc. a generaţiei tinere în raport cu generaţiile anterioare.
2.	Grupare de persoane care reprezintă noul val. (Sint.; Met.) Val de frig (sau de căldură) Aflux de mase de aer rece sau cald.
(Sint.; reg.) Val de tei Sul făcut din şuviţe lungi de coajă de tei, utilizate ca sfoară de legat.
(Exp. vb.; înv.) A purta (pe cineva) (de) val A tracasa (pe cineva).
VALE 5. fi
(Sint.; Bis.) Valea plângerii (sau valea lacrimilor, valea plângerilor, înv. valea de plângere) 1. Pământul (considerat ca loc al suferinţelor şi al durerii).
2.	(în basme) Loc al suferinţelor unde domneşte plânsul şi jalea.
(Sint.; Bis.; înv.) Valea judecăţii Locul judecăţii de apoi.
(Sint.; Mit.; pop.) Ceea vale Viaţa de după moarte. (Loc. av.) La vale (sau, reg., în vale) 1. în sensul coborârii. 2. în jos. 3. în direcţia curgerii apei. 4. Spre pământ.
(Loc. av.; înv.) Mai la vale în continuare (într-un text).
(Loc. a.) De la vale (sau din vale) 1. Dintr-o regiune joasă. 2. Situat mai departe (în sensul coborârii). (Loc. a.; reg.) Din vale Din partea de jos.
(Loc. a.; înv.) De mai la vale Care urmează (într-un text).
(Exp. vb.; fam.) A lua (pe cineva sau, rar, ceva) la vale A ironiza.
(Exp. vb.; pop.; rar) A merge la vale A decădea. (Exp. vb.; pfm.) Dă la deal, dă la vale încearcă toate posibilităţile.
VAL/ZĂ
510
(Exp. vb.; pop.) Ce mai la deal, la vale (sau, rar, ce tot la deal, Ia vale) 1. Este inutil a mai discuta, ce mai încoace, încolo. 2. Să vorbim deschis, fară ocolişuri.
(Loc. pp.; îvp.) La (sau de) vale de... sau de la (ori de din) vale de... 1. Mai jos de... 2. Mai departe de... (Loc. vb.; fam.) A(-şi) lua valea 1. Apleca (în fugă) (de undeva). 2. A-şi lua câmpii.
(Loc. av.; pfm.) Calea-valea 1. Cu indulgenţă, treacă-meargă. 2. Mulţumitor.
(Exp. av.; pop.) Ce mai calea-valea? Ce mai încolo şi încoace t
(Loc. av.; reg.) Şi pe deal, şi pe vale Indiferent cum. (Loc. av.; reg.) Până-n deal, în vale Până una-alta. (Loc. vb.; înv.; sprs.) A trage (pe cineva) în vale A uda (pe cineva) într-o apă curgătoare de Paşti (sau de Bobotează), ca ritual de fertilitate sau de purificare.
(Loc. vb.; pop.) A fî vale A f! rece.
VAL/ZĂ s.f.
(Exp. vb.; fam.) A-şi da foc la valiză 1. A-şi provoca singur neplăceri. 2. A-şi periclita situaţia.
(Sint.) Valiză diplomatică Geamantan, geantă, pachet etc. în care se transportă acte diplomatice în altă ţară. VALMĂ s. f.
(Loc. av.) De-a valma sau (înv.) cu (ori în) de-a valma 1. împreună. 2. Cu toţii, fără deosebire.
3.	Claie peste grămadă. 4. în dezordine.
(Loc. av.; înv.) Cu de-a valma Unanim.
(Loc. pp.) De-a valma cu... 1. împreună cu... 2. Deodată cu...	^
(Loc. a.; loc. av.; înv.; Jur.) (în) de-a valma în comun. (Loc. pp.; înv.) A valma cu... în devălmăşie cu... (Exp. vb.; pop.) A da valma A se năpusti. VALOARE s.f.
(Sint.) Scara valorilor sau scară de valori Ierarhie stabilită între principiile morale, estetice etc., scară valorică.
(Sint.) Judecată de valoare Judecată (normativă) care enunţă o apreciere.
(Sint.; Fii.) Teoria valorilor Axiologie.
(Sint.; Log.) Valoare de adevăr Proprietate a unei funcţii propoziţionale de a fi adevărată sau falsă. (Loc. a.) De valoare 1. Important într-un anumit domeniu. 2. Cu un preţ ridicat, preţios, scump, valoros. 3. (D. oameni) Merituos.
(Exp. vb.) A(-şi) pune (sau a scoate) (ceva) în valoare A(-şi) arăta calităţile esenţiale, a evidenţia, a releva, a sublinia.
(Sint.; Com.; Fin.) Valoare comercială (sau de circulaţie) Echivalent în bani al unui bun sau al unei mărfi pe piaţă.
(Sint.; Fin.) Valoare intrinsecă Valoare pe care o are un lucru prin el însuşi, indiferent de convenţie. (Sint.; Fin.) Valoare extrinsecă Valoare atribuită în mod convenţional unui lucru.
(Loc. a.) în valoare de... Valorând...
(Loc. vb.) A pune în valoare A valorifica.
(Loc. s.) Punere în valoare Valorificare.
(Sint.) Valoare mobiliară înscris reprezentând un drept asupra unor bunuri mobiliare (marfa, bani etc.). (Sint.) Valoare imobiliară înscris reprezentând un drept asupra unor bunuri imobiliare (clădiri, pământ etc.).
(Sint.; Econ.) Analiza valorii Analiză care pune în relaţie utilitatea şi costul unui produs pentru a-i determina valoarea.
(Sint.; Econ.) Valoare adăugată Diferenţa dintre preţul unei mărfi pe piaţă şi preţul materiilor prime şi al muncii utilizate pentru producerea sa.
(Sint.; Econ.) Valoare de întrebuinţare Proprietate a unui lucru de a satisface o anumită necesitate individuală sau socială.
(Sint.; Econ.) Valoare de schimb Raport în care o cantitate de marfa de un anumit fel se schimbă cu o cantitate de marfa de alt fel.
(Sint.; Mat.) Valoare absolută Valoarea unei expresii matematice când nu se ţine seamă de semnul (+ sau -) pe care îl are.
VALOS s. n.
(Loc. vb.; reg.) A-şi da valosul 1. A-şi descărca sufletul. 2. A se destăinui. 3. A-şi da arama pe faţa. (Loc. vb.; reg.) A-şi arăta valosul (D. oameni) 1. A-şi arăta puterea. 2. A da recolte mari.
VAL-VÂRTEJ	n.
(Exp. vb.) A face (ceva) val-vârtej A învălmăşi. (Exp. vb.) A se face (sau a sta) val-vârtej A depune toate eforturile pentru a reuşi într-o acţiune. VAMĂ /
(Sint.; înv.) Vamă domnească Impozit (în bani sau în produse) care se percepea pentru intrarea într-o ţară, într-un oraş, pentru folosirea unui pod, a unui drum (care constituia unul dintre veniturile domnitorului).
(Sint.; înv.) Vama pământului Impozit (pe mărfuri sau pe produse).
(Exp. vb.) A pune vamă 1. A fixa taxa care trebuie plătită pentru ca o marfa sau un anumit produs sa
511
V/itA
treacă dintr-o ţară în alta, a vămui. 2. (Pop.; fig.) A fura.
(Exp. a.) De vamă 1. Care are loc la vamă. 2. Care se aplică la vamă.
(Exp. vb.; reg.) A căta vama cucului A căuta un lucru care nu există.
(Sint.; reg.) A duce (ceva) prin vama cucului A trece
o	marfa sau un anumit bun prin contrabandă.
(Exp. vb.; reg.) A trece (sau a se strecura) prin vămile (sau vama) cucului A trece clandestin peste graniţă.
(Exp. vb.) A trece prin toate vămile A fi supus tuturor probelor, încercărilor.
(Exp. vb.; înv.) A-i plăti Dumnezeu (cuiva) vămile A-i ierta (cuiva) păcatele.
VANDRĂ s.f (Loc. vb.; reg.) A umbla (sau a se duce) în vandră ori a apuca vandra, a umbla vandra A vagabonda. VANGĂ s.f.
(Exp. vb.; reg.) A lua (pe cineva) pe vangă 1. A descoase (pe cineva). 2. A intra în amănunte.
VARĂ s.f.
(Sint.; pop.) Vara Sfântului Martin sau (pop.) Vara Sfinţilor Arhangheli Perioadă de încălzire care se înregistrează, uneori, în prima jumătate a lunii noiembrie.
(Exp. a.) De vară 1. (D. plante) Care ajunge la maturitate şi rodeşte în timpul verii. 2. (D. fructe) Care se coace vara (de timpuriu), văratic. 3. (D. activităţi) Care se efectuează în timpul verii. 4. (D. sporturi) Care se practică vara. 5. (D. obiecte de îmbrăcăminte) Care se poartă vara. 6. (D. locuinţe) Folosit în timpul verii. 7. (D. localuri publice) Care se deschide vara.
(Loc. av.) Astă-vară în timpul verii trecute.
(Loc. av.; pop.) An’ vară în timpul verii anului precedent.
(Loc. a.) De astă-vară Din vara precedentă.
(Exp. vb.; pop.) Plânge râsul de astă-vară 1. După ce s-a bucurat urmează să sufere. 2. Regretă ceva prea târziu.
(Loc. av.) La vară în timpul verii următoare.
(Loc. av.; pop.) De cu vară (sau vara) încă din timpul verii.
(Loc. av.) Peste (sau pe) vară 1. în timpul verii. 2. Pe toată durata verii.
(Loc. av.; reg.) La vara cailor în perioada de mijloc a verii, când caii sunt loviţi de streche.
(Loc. av.; reg.) La vara calului Niciodată.
VARGĂ s.f.
(Exp. vb.) A tremura ca varga (sau a tremura vargă) A tremura foarte tare (de frică sau de frig). (Loc. vb.; reg.) A bate satu-n vergi A cerşi.
(Exp. vb.; loc. a.) (A fî) varga lui Dumnezeu 1. (D. oameni) (A fi) foarte rău. 2. (D. împrejurări, situaţii) (A fî) urgie.
(Loc. av.) Varga lui Dumnezeu Foarte tare.
(Loc. vb.; reg.) A-i duce (cuiva) vergile 1. A fi foarte îngrijorat de soarta cuiva. 2. A compătimi (pe cineva).
(Sint.; înv.) Vargă magică Baghetă de care se folosesc magicienii în practicile lor.
VARZĂ s.f.
(Exp. vb.) A fi ca o varză învelită (D. oameni) A fi închis în sine.
(Exp. vb.) A se înfoia (sau a creşte în lături) ca varza A se îngâmfa.
(Exp. vb.) A împăca (şi) capra, şi varza sau a împăca capra cu varza 1. A mulţumi şi pe unul, şi pe altul. 2. A împăca două interese opuse.
(Exp. vb.; reg.) A se împăca ca capra cu varza
1.	A fî în relaţii proaste. 2. A nu se putea înţelege unul cu altul.
(Exp. vb.) A face varză (ceva sau pe cineva) 1. A
tăia în bucăţele. 2. A bate zdravăn. 3. A reduce (pe cineva) la tăcere. 4. A răvăşi.
(Exp. vb.; fam.) A (se) face (sau a ajunge, a fi) varză (D. cărţi, caiete etc.) A (se) deteriora.
(Exp. vb.; fam.) A o face varză sau a face o varză A suporta un eşec.
(Loc. vb.; reg.) A o da (dracului) de la varză 1. A
încurca lucrurile din capul locului. 2. A abandona o lucrare înainte de a pomi.
(Exp. vb.; reg.) A fi bun de făcut cu varză 1. (D.
oameni) A fi prost. 2. (D. obiecte) A fi de proastă calitate.
(Exp. vb.; reg.) E murat în varză acră A fost bătut zdravăn.
VAS 5. n.
(Sint.; rar) Vas de noapte Oală de noapte.
(Sint.; Anat.; înv.) Vasele seminţii Vase seminifere. (Sint.; Bot.; înv.) Vase de pulbere sau vasele pulberii (ori pulberoase) Stamine.
VATALĂ s.f.
(Loc. vb.; reg.) A fi (sau a intra) la va tale A îndeplini cea mai anevoioasă muncă.
VATĂ s.f.
(Exp. vb.; rar) (A fi) crescut în vată A fi crescut cu
o	grijă exagerată.
VATRĂ
512
(Sint.) Vată de hârtie Material obţinut din celuloza de lemn, asemănător cu vata.
(Sint.) Vată de sticlă Masă de fibre scurte de sticlă, folosită ca izolant termic şi acustic sau ca filtru pentru lichidele corosive.
(Sint.) Vată de zgură Material obţinut din zgura topită, folosit ca izolant termic şi acustic, lână de zgură.
(Sint.) Vată de zahăr Produs alimentar dulce, asemănător cu vata, care se obţine, prin centrifugare, dintr-o soluţie de zahăr.
VATRĂ s.f. '
(Exp. vb.) A nu avea nici (sau decât) cenuşă în vatră sau a nu-i arde (cuiva) nici focul în vatră, a nu-i fierbe (cuiva) oala în vatră A fi foate sărac. (Exp. vb.) A nu-i mai rămâne (cuiva) nici cenuşă în vatră A sărăci.
(Exp. vb.) A-i lua (sau a-i vinde) (cuiva) şi cenuşa din vatră ori a nu-i lăsa (cuiva) nici cenuşă în vatră 1. A-i lua cuiva tot ce are. 2. A aduce pe cineva în stare de sărăcie.
(Exp. vb.) A sta (sau a cloci) pe vatră ori a zăcea
la gura vetrei 1. A lenevi. 2. A rămâne pasiv (la ceea ce se petrece înjur).
(Exp. vb.; reg.) A fi (sau a sta) pe vatră (D. femei) A fi lăuză.
(Exp. vb.; reg.) A da (sau a cădea) pe vatră (D. femei) A naşte.
(Exp. vb.; reg.) A se da cu capul de vatră A se da
cu capul de pereţi.
(Exp. vb.; reg.) A se prinde cu mânele de vatră
A-şi înjgheba o gospodărie, un cămin.
(Exp. vb.; reg.) A cădea cuiva în vatră 1. A veni în vizită la cineva pe neaşteptate sau nepoftit. 2. (D. tinere necăsătorite) A se stabili în casa bărbatului de la care urmează să aibă un copil.
(Exp. vb.) A îmbătrâni în vatră A rămâne fată bătrână.
(Loc. vb.) A lăsa la vatră A elibera un recrut după terminarea stagiului militar.
(Exp. vb.; reg.) A rămâne cu sluta în vatră A nu-şi putea mărita fata.
(Sint.; pop.) Ţigan de vatră Ţigan stabil.
(Exp. vb.) A pune (sau a aşeza) vatra satului A întemeia un sat.
(Loc. av.; reg.) La (sau în, pe) vatră 1. Jos, pe pământ. 2. Pe jos.
(Loc. vb.) A trânti (ori a da) (pe cineva) de vatră sau a da (cuiva) a trântitură de vatră A doborî la pământ (pe cineva).
VAVILOANE s.f. pl.
(Loc. vb.) A fi în ăle vaviloane A fi dezorientat. (Loc. vb.) A vorbi în ăle vaviloane A vorbi aiurea (Loc. vb.) A veni (sau a se pomeni) în ăle vaviloane 1. A apărea brusc undeva, uluit şi mânios. 2. A intra brusc într-o agitaţie mare.
VAZĂ s.f.
(Loc. a.; înv.) Cu (sau de, rar în) (mare) vază (D. oameni) 1. Care deţine o poziţie socială importantă. 2. Care se bucură de recunoaşterea publică a importanţei, a puterii sale. 3. Care are i n fluenţa. VĂCAR s. m.
(Exp. vb.) A se supăra ca văcarul pe sat A se supăra nejustificat.
(Exp. vb.) A da măciuca în mâna văcarului A încredinţa conducerea unui om necruţător şi prost. VĂCĂL7E f.
(Exp. vb.; reg.) A juca (sau a suci) (pe cineva) în
ciur fără văcălie A duce pe cineva de nas.
(Sint.; reg.) Văcălia capului Cutia craniană.
VĂL s. m.
(Exp. vb.; rar) A lua (sau a pune, a îmbrăca) vălul
(D. femei) A se călugări.
(Exp. vb.; rar) A avea un văl pe ochi A avea o percepţie greşită asupra realităţii.
(Exp. vb.; rar) A i se pune (cuiva) un văl pe ochi A înceta să mai judece clar, obiectiv.
(Exp. vb.) A(-i) cădea (cuiva) vălul (de pe ochi) sau a i se lua (cuiva) un văl de pe ochi (sau, rar, de pe frunte) A i se revela cuiva adevărul.
(Exp. vb.) A ridica (sau a rupe, a sfâşia) vălul A face cunoscut ceva care era ascuns, tăinuit sau neştiut.
(Exp. vb.) A arunca un văl (ori vălul uitării) peste... (sau asupra...) sau a acoperi (ceva) cu vălul uitării, a se aşterne vălul uitării peste... 1. A nu lăsa să se ştie ceva, a ascunde, a tăinui. 2. A da uitării (în mod intenţionat).
VĂLĂTUC s. m.
(Loc. a.) în vălătuci (D. păr) Ondulat.
(Loc. av.) De-a vălătucul 1. De-a rostogolul. 2. Foarte repede şi cu mişcări dezordonate.
(Exp. vb.) A se face vălătuc (D. fiinţe) A se ghemui. (Sint.; înv.) Lucru cu vălătuci Lucru prost făcut. VĂRATIC, ~Ă a.
(Exp. vb.; reg.) A fi văratec de gură A fi vorbăreţ. VĂRSA vb.
(Exp. vb.; reg.) A vărsa putina cu huştii A spune tot ce ştii.
513
VÂJÂIALĂ
(Exp. vb.) A vărsa laptele în păsatul cuiva A ajuta pe cineva.
(Exp. vb.) A vărsa lacrimi (fierbinţi ori, pop., de sânge) sau a vărsa şiroaie de lacrimi A plânge (cu durere, cu jale).
(Loc. vb.; înv.) A se vărsa în lacrimi A plânge (cu durere, cu jale).
(Exp. vb.) A vărsa sânge (nevinovat ori omenesc, înv. de om) sau, înv., a vărsa sângele cuiva A ucide pe cineva.
(Exp. vb.) A-şi vărsa sângele (pentru cineva sau ceva) A-şi sacrifica viaţa (pentru cineva sau ceva). (Exp. vb.; îvp.) A vărsa (multe) sudori (sau nădu-şeli) sau a vărsa sudori de moarte 1. A face mari eforturi pentru a realiza ceva. 2. A fi în agonie. (Exp. vb.; pop.) A-i vărsa (cuiva) maţele 1. A spinteca (pe cineva). 2. A ucide (pe cineva).
(Exp. vb.; îrg.) (D. faţă) A vărsa sânge (sau rume-neală) A se înroşi.
(Exp. vb.; pop.) Plouă de varsă Plouă torenţial. (Loc. vb.) A-şi vărsa (şi) maţele (sau măruntaiele) 1. A vomita. 2. A se dezgusta.
(Loc. vb.; înv.) A vărsa ceva pe nas A o păţi.
(Loc. vb.; înv.) A-şi vărsa sufletul A muri.
(Exp. vb.) A vărsa foc (D. cai) A fi iuţi şi puternici. (Loc. vb.; pop.) A se vărsa zorile (sau de ziuă) A se lumina de ziuă.
VĂRSAT 5. n.
(Sint.; înv.) 1. Vărsatul sângelui (meu sau tău, său etc.) Moarte. 2. (înv.) Jertfire de sine.
(Loc. av.; pop.) La (sau în) vărsatul zorilor (sau zilei, de zori) Dimineaţa devreme.
(Sint.; Med.; pop.) Vărsat mare Variolă.
(Sint.; Med.; pop.) Vărsat negru Variolă hemoragiei (Sint.; Med.; pop.) Vărsat de vânt Varicelă.
(Sint.; Med. pop.) Vărsat mic, înv. pătat, reg. mărunt, roşu, spuzit Rujeolă.
(Sint.; Med. pop.; îrg.) Vărsatspuzos, reg. spoit, alb, porcesc, pietros, în cruci Scarlatină.
VĂRU/T, ~Ă a.
(Exp. vb.; Bis.; înv.) (A fi) mormânt (sau perete) văruit A produce o impresie favorabilă, sub care se ascund multe defecte, păcate.
VĂTĂMAN m.
(Exp. vb.; reg.) A şedea (uitată) ca fata vătăma-nului A-şi irosi timpul, uitând de griji, de obligaţii. VĂTRAI vb.
(Sint.; pop.) Trai cu vătrai sau (reg.) un trai şi un vătrai Viaţă grea, cu permanente neînţelegeri şi certuri.
(Sint.; reg.) Trai pe vătrai 1. Viaţă foarte grea. 2. (Pfm.) Viaţă lipsită de griji.
(Sint.; reg.) A toca (sau a bate toaca) pe vătrai
1.	A trăi în mare sărăcie. 2. A pierde timpul.
(Exp. vb.; reg.; ir.) A fi crai pe vătrai 1. A fi un tânăr fară căpătâi. 2. A fi foarte sărac.
(Exp. vb.; reg.) A-i lua (cuiva) vătraiul ţestului A nu avea ce lua de la cineva.
(Exp. vb.; reg.) A pleca cu vătrai şi cu cociorvă A pleca cu tot avutul.
(Exp. vb.; reg.) A lua (pe cineva) la vătraie A goni (pe cineva).
VĂZ 5. n. sg.
(Loc. av.; înv.) în (sau, rar, la) văz 1. în faţă. 2. Sub privirile tuturor. 3. în mod evident.
(Loc. pp.) în (sau, înv., la) văzul... (cuiva) 1. în faţa... 2. Faţă de... 3. De faţă cu...
(Exp. vb.; reg.) A i se scurta (sau a i se pupăza) (cuiva) văzul A nu mai vedea bine.
(Exp. vb.; reg.) A avea văz de lup (sau văzul popii) A vedea foarte bine.
(Loc. av.; înv.) Cu văz bun 1. Cu plăcere. 2. Cu simpatie.
VĂZDl/H s. n.
(Exp. vb.; reg.) A vorbi în văzduh 1. A vorbi fară a fi luat în seamă. 2. A vorbi fără. sens, inconştient, a aiura.
VÂGĂL/ vb.
(Loc. vb.; reg.) A vâgăli cu capul A da din cap (ca aprobare sau ca negare).
(Exp. vb.; reg.) A vâgăli (pe cineva) cu brâncile
A pălmui.
VÂJ 5. n.
(Exp. vb.; reg.) A se duce (sau a ieşi) vâj A pleca repede.
(Exp. vb.; reg.) A face un vâj A efectua o acţiune în mare grabă.
VĂ JÂ/ vb.
(Exp. vb.) A-i vâjâi cuiva capul (sau urechile, tâmplele, creierul, auzul) ori a vâjâi în ureche
1.	A avea falsa senzaţie de zgomot continuu şi obsedant, a ţiui. 2. A fi zăpăcit.
(Exp. vb.) A-i vâjâi (cuiva ceva) prin cap A-i trece (ceva) prin minte.
(Exp. vb.) A vâjâi daraua A marca ritmul cu dai-reaua.
VÂJÂIALĂ s.f.
(Exp. vb.; reg.) A lua în vâjâială (pe cineva) 1. A
certa. 2. A repezi pe cineva.
ViLVĂ
514
ViLVĂ s.f
(Exp. vb.; pop.) Se bat vâlvele Este timp urât, plouă şi fulgeră.
(Sint.; Mit.; pop.) Vâlva băii sau băilor Zână care stăpâneşte, veghează şi semnalează unor aleşi comorile dintr-o mină de aur.
(Sint.; Mit.; pop.) Vâlva pădurii sau codrilor Muma pădurii.
(Exp. vb.) A face vâlvă A deveni faimos. VÂLVĂT^IE s.f.
(Loc. a.) De vâlvătaie (sau vâlvătăi) 1. Dogoritor.
2.	Roşu aprins (ca focul).
(Loc. av.) în vâlvătăi Cu flăcări mari şi dogoritoare.
VÂLVCMRE s.f.
(Loc. a.) De vâlvoare 1. Roşu aprins. 2. (Fig.) înflăcărat.
(Loc. a.) în vâlvoare sau (vâlvori) 1. Aprins. 2. (Fig.) înfierbântat.
VÂLVOI a. in.
(Loc. a.; loc. av.) Cu părul (sau barba) vâlvoi Cuprins de o spaimă puternică, de un şoc psihic sau de furie.
(Exp. vb.) A i se ridica (sau a i se face) părul vâlvoi A fi cuprins de o spaimă puternică.
VÂLVORI vb.
(Loc. vb.; reg.) A-i vâlvora (cuiva) ceafa (sau obrajii) A pălmui pe cineva.
(Loc. vb.) A-i vâlvora văzul A reda cuiva vederea (clară).
VÂN^4 vb.
(Exp. vb.; înv.) A vâna viaţa (cuiva) sau a vâna cu
moarte (pe cineva) A urmări (pe cineva) cu scopul de a-l ucide.
(Exp. vb.; înv.) A vâna peşte în apă tulbure A face afaceri necurate profitând de instabilitatea vremurilor, a pescui în ape tulburi.
VÂ1NL4T n.
(Loc. vb.; rar) A face vânat A vâna.
(Loc. a.) De vânat 1. (D. păsări sau animale) Care poate fi vânat. 2. (D. obiecte de îmbrăcăminte) Care este folosit (exclusiv) la vânătoare.
(Sint.) Puşcă de vânat Puşcă de vânătoare.
ViNĂ s.f.
(Sint.; înv.) Vâna poartă Vena portă.
(Sint.; înv.) Vâna cavă (sau goală) sau vâna cea găunoasă Venă cavă.
(Sint.; înv.) Vână limfatică (sau sugătoare) Vas prin care circulă limfa.
(Exp. vb.) A-i îngheţa (sau a-i sta, a i se răci cuiva) sîngele în vine A încremeni de spaimă.
(Exp. vb.) A nu avea (picătură de) sânge în vine sau (rar) a avea bragă în vine 1. A fî lipsit de energie. 2. A fi lipsit de curaj.
(Exp. vb.) A avea sânge în vine, nu bragă 1. A fi
stăpân pe sine. 2. A-şi păstra prezenţa de spirit într-o anumită situaţie.
(Exp. vb.) A(-i) clocoti (sau a-i fierbe, a-i dogori) sângele în vine A fi surescitat (din cauza mâniei, a nerăbdării etc ),
(Exp. vb.; reg.) A avea o vână de nebunie (sau de ţâcneală) A fi nebun.
(Exp. vb.; reg.) A avea o vână de prostie A fi lipsit de inteligenţă.
(Exp. vb.) A-şi tăia (sau a-şi deschide) vinele A se
sinucide prin tăierea venelor de la mâini.
(Sint.) Vână de bou (sau, înv., de dobitoc) 1. Cra-vaşă făcută din ligamentul cervical posterior al boului. 2. (P. ex.) Baston scurt de cauciuc, folosit de cei care menţin ordinea publică.
(Loc. a.; loc. av.) în (sau, rar, pe) vine Căzut în jos de talie, spre genunchi.
(Loc. av.) Pe (sau, rar, în) vine Cu genunchii îndoiţi, cu greutatea corpului pe gambe.
(Exp. vb.; exp. a.) (A fi) tare (sau bun) de vine, (reg.) a fi vârtos (sau tare) la vână, (a fi) gros la vână, a avea vână, a avea vine tari, (a fi) numai vână (de-a bună, de-a dracului) (A fi) viguros. 2. (A fi) plin de energie.
(Exp. vb.; exp. a.; reg.) (A fi) iute de vână (A fî) agil.
(Exp. vb.; loc. a.; reg.) (A fi) slab de vână 1. (A fi) lipsit de vigoare. 2. A fi lipsit de energie.
(Loc. av.) Cu coada între vine 1. Umilit. 2. Ruşinat. (Exp. vb.; înv.) A pipăi la vână A încerca sa cunoşti pe cineva.
(Exp. vb.; Anat.; reg.) Vână de la mână, vinele mâi-nilor Biceps.
ViNĂT, ~Ă a.
(Sint.; înv.) Hârtie vânătă Hârtie inferioară calitativ celei veline.
(Sint.; reg.) Strugure vânăt Soi de struguri cu boabele de culoare vânăt închis, bun pentru vin.
(Sint.; reg.) Humă vânătă Varietete de humă folosită, în loc de var, la spoitul caselor.
(Sint.; reg.) Bubă vânătă 1. Excrescenţă care apare mai ales la încheietura degetelor de la picioare şiin podul palmei. 2. Cancer.
515
VÂNT
(Loc. vb.; reg.) A fi în focul vânăt (D. mărfuri) A fi foarte scump.
VÂNĂTOARE s.f.
(Sint.) Vânătoare închisă Perioadă în care este interzis vânatul anumitor păsări sau animale sălbatice. (Sint.) Vânătoare deschisă Perioadă de timp, stabilită prin lege, când se admite vânatul.
(Sint.) Avion (sau aparat) de vânătoare Avion foarte rapid care are misiunea de a intercepta şi de a împiedica acţiunile aeriene ale inamicului.
(Sint.) Corp de vânătoare Unitate militară care cuprinde mai multe divizii de aviaţie.
(Sint.) Corn de vânătoare Instrument de suflat, făcut dintr-un corn de bou, folosit de vânători pentru chemări, semnalizări etc. sau pentru păstrarea prafului de puşcă.
(Sint.) Puşcă (sau armă) de vânătoare Armă de foc portativă şi individuală pentru vânat.
(Loc. a.) De vânătoare 1. Vânătoresc. 2. (D. obiecte de îmbrăcăminte) Folosit în special sau exclusiv la vânătoare.
(Loc. vb.; înv.) A face vânătoare A vâna. VÂNĂTOR 5. m.
(Loc. a.) (D. obiecte de îmbrăcăminte şi accesorii) De vânător Folosit în special sau exclusiv la vânătoare.
(Sint.) Vânător de peşte Pescar.
(Sint.; Bis.; înv.; fig.) Vânător de oameni Persoană care propovăduieşte conceptele religiei creştine. (Sint.) Vânător de munte Ostaş infanterist special instruit şi echipat pentru a lupta în regiuni muntoase. (Sint.; peior.) Vânător de zestre Bărbat care urmăreşte să se căsătorească din interes.
(Sint.) Vânător de submarine Navă special amenajată pentru căutarea şi distrugerea submarinelor. VÂNDĂLAC vb.
(Loc. av.; reg.) De-a vândălacul De-a rostogolul. VÂNT n.
(Sint.) Vânt dominant Vântul cel mai frecvent într-o regiune dată, în decursul unui an.
(Sint.; înv.) Sfârlează de vânt Giruetă.
(Sint.; reg.) Fuior de vânt Vârtej de vânt.
(Sint.; Mit.; pop.) Vânt(ul) turbat 1. Vânt care suflă cu putere la o mare înălţime şi face să turbeze păsările care ajung acolo. 2. (Reg.) Durere de cap. (Sint.; Mit.; pop.) Vânt rău (ori turbat) Vânt (cu vârtej), însoţit de duhuri rele, care produce îmbolnăviri.
(Sint.; pop.) Vânturile cele rele Hemiplegie.
(Exp. vb.; reg.) A fi lovit de vânt rău A fî atins de apoplexie.
(Sint.; reg.) Boală de vânt 1. Paralizie. 2. Apoplexie.
3.	(La cai) Inflamare reumatică a picioarelor, de la genunchi în jos.
(Sint.; reg.) Din vânt Blenoragie.
(Loc. a.; pop.) (D. oameni) Luat de vânt (ori din vânt) sau stricat de vânt(uri) 1. Apoplectic. 2. Paralitic.
(Loc. a.; reg.) Luat din (sau de) vânt (D. oameni)
1.	Smintit. 2. Care are dureri de cap, însoţite de frisoane. 3. Căruia îi apar băşicuţe la gură şi la nas.
(Loc. a.) De vânt 1. (D. făclii, felinare) Care poate fi folosit în timp ce bate vântul, fară a se stinge.
2.	(D. mori, morişti) Care foloseşte ca forţă motrice vântul.
(Exp. vb.; fam.) De (sau în) culoarea vântului turbat Care are o culoare nedefinită.
(Exp. vb.; fam.) A se da în vânt (după... sau pentru...) 1. A desfăşură o activitate febrilă pentru a duce la bun sfârşit ceva. 2. A face eforturi insistente pentru atingerea unui scop. 3. A simţi o atracţie puternică faţă de cineva sau de ceva.
(Loc. av.) Din (cele) patru vânturi sau în (cele) patru vânturi Din (sau în) cele mai diferite direcţii.
(Exp. vb.) A avea (parte de) odihna (sau tihna) vântului A avea o existenţă zbuciumată.
(Exp. vb.) A zvârli (sau a arunca) banii (sau cu banii, galbenii etc.) în vânt A cheltui banii fară chibzuială.
(Exp. vb.) A vorbi (sau, pop., a grăi) în vânt sau a-i rămâne (cuiva) vorba în vânt, a-şi bate gura-n vânt A vorbi fară a fi luat în seamă.
(Sint.) Vorbă (spusă sau aruncată) în vânt 1. Vorbă lipsită de importanţă. 2. Vorbă neluată în seamă. (Exp. vb.; reg.) A măcina vânt 1. A vorbi mult şi fară rost. 2. A vorbi aiurea, a divaga.
(Exp. vb.) A arunca (sau a da, a sufla, a zvârli) în vânt sau a arunca în cele patru vânturi 1. A împrăştia. 2. A spulbera.
(Exp. vb.) A se risipi (sau a se spulbera, a se împrăştia) în vânt sau a se risipi în vânturi, a se duce pe vânturi, a se pustii în patru vânturi 1. A-şi pierde consistenţa. 2. A pieri fară urmă.
(Loc. a.) Plin de (sau cu) vânt 1. Care nu conţine nimic înăuntru, deşert, gol. 2. (Fig.) Lipsit de substanţă, de profunzime.
VÂNTOS
516
(Exp. vb.) A-i sufla (sau a-i bate, rar a-i fluiera cuiva) vântul în (prin) buzunare (ori în buzunar, în pungă) 1. A fi foarte sărac. 2. A rămâne fară bani. (Exp. vb.; înv.) A-i bate vântul sau a fi luat de vânt
(D. bani) A fi risipiţi.
(Exp. vb.; înv.) A paşte (sau a goni) vânturile sau
a paşte vânt A-şi irosi timpul în activităţi lipsite de sens.
(Exp. vb.; pop.) A-şi da zilele în vânt A-şi pierde timpul în zadar.
(Loc. a.) Adus de vânt (sau de vânturi) (D. oameni) Pripăşit, venetic,
(Exp. vb.; pop.) Din vânt a venit, în vânt s-a dus
Ceea ce se obţine fară muncă, se pierde.
(Exp. vb.; rar) A prinde din vânt A afla din întâmplare (ceea ce vorbeşte lumea).
(Loc. vb.; pop.) A despica vântul A fugi.
(Exp. vb.; reg.) A mânea vântul A fugi cu o viteză foarte mare.
(Exp. vb.) Ce vânt (sau vânturi) te (sau vă) aduce (sau te-a adus, v-a adus, reg., te-a abătut) pe la noi? întrebare adresată cuiva care a venit pe neaşteptate.
(Exp. vb.) A rămâne în vânt A rămâne fară avere, fară mijloace de subzistenţă.
(Loc. av.; înv.) în voia vânturilor La voia întâmplării.
(Loc. av.) încotro (sau dincotro) (îţi) bate vântul sau din ce parte bate vântul, cum bate vântul La
întâmplare, la noroc.
(Exp. vb.) A vedea (sau a simţi, a mirosi) dincotro bate vântul A-şi da seama de o situaţie, înainte să se clarifice.
(Exp. vb.) A bătut (sau bătu) vântul (sau vânt de vară, de primăvară) (peste...) S-a terminat, n-a mai rămas nimic.
(Exp. vb.) A nu-1 bate (pe cineva) niciun vânt sau a nu-1 bate (pe cineva) vânt de vară (reg.), a nu-1 ajunge (pe cineva) nici vânt rece A fi scutit de necazuri.
(Exp. vb.) A-1 bate (sau a-1 sufla pe cineva) vântul sau a-1 da vântul jos, a-i fluiera (cuiva) vântul prin oase, a fî slab de-1 dă vântul la pământ 1. A
fi foarte slab. 2. A fi lipsit de putere.
(Exp. vb.; reg.) A se hrăni cu vânt sau a mânca
vânt A nu avea ce mânca.
(Exp. vb.) A se da (sau, rar, a se mlădia) după vânt (sau după cum bate vântul), a-şi întoarce şuba (sau mantaua) după cum suflă vântul 1. A se
adapta împrejurărilor. 2. A fi oportunist.
(Exp. vb.; înv.) A fi tras din vânt (D. ştiri) A fi fals contrafăcut.
(Exp. vb.) A nu-1 şti nici vântul, nici pământul
A nu şti absolut nimeni nimic despre cineva.
(Exp. vb.; reg.) Te arde ca vântul Te înşală fară scrupule.
(Exp. vb.; reg.) A se rezema de vânt A se încrede în duşman.
(Exp. vb.; reg.) A-i sufla vântul cenuşa A-i merge rău.
(Loc. vb.; reg.) A lua vântul (D. rufe) A zvânta. (Exp. vb.) A(-şi) face sau, reg., a(-şi) trage vânt A produce o mişcare a aerului prin agitarea unui obiect. (Loc. vb.; pop.) A lua vânt (în nas) 1. A respira. 2. (D. sugari) A înghiţi aer.
(Loc. a.; loc. av.) în vânt 1. în bătaia vântului. 2. (P. ex.) în aer. 3. în zadar. 4. Răvăşit de vânt. 5. în dezordine. 6. Fără a-şi atinge ţinta.
(Exp. vb.) A merge (sau a fi) cu nasul în vânt A fi îngâmfat.
(Loc. vb.; pop.) A-i face vânt 1. (Fam.) A îndepărta pe cineva (izbindu-1, îmbrâncindu-1), a izgoni, a expedia. 2. (Rar) A înălţa în rang.
(Loc. vb.; pop.) A da vânt A stimula.
(Exp. vb.) A da (sau a face) vânt (sau un vânt) cailor A face să meargă caii cât mai repede (îndemnân-du-i cu biciul).
(Loc. vb.; pop.) A-şi lua vânt, (pop.) a-şi da vânt
1.	A se încorda pentru a sări, pentru a pomi cu iuţeală. 2. A pomi cu repeziciune într-o direcţie. 3. A fi pe punctul de a trece la o acţiune. 4. A deveni încrezut. 5. A (se) balansa.
(Exp. vb.; pop.) A-şi da vânt gurii A vorbi vrute şi nevrute.
(Sint.; Muz.; înv.) Instrument de vânt Instrument de suflat.
(Loc. vb.; înv.) A lua vântul A determina, cu ajutorul câinilor de vânătoare, locul în care se afla vânatul.
VÂNTOS, -04SĂ j. /, a.
(Exp. vb.; reg.) Ce vântoasă te aduce? Cu ce ocazie ai venit pe neaşteptate?
(Sint.; Mit. pop.; reg.) Sărbătorile vântoaselor Sărbătoare consacrată unor divinităţi feminine ale vântului, în cele 9 joi de după Paşti.
VÂNTURA vb.
(Exp. vb.; înv.; fig.) A vântura vântul A-şi pierde timpul.
(Loc. s.; pop.) Vântură vânt Haimana, pierde vara. (Loc. s.; pop.) Vântură cenuşă Golan.
517
VÂRF
(Loc. s.; pop.) Vântură vorbe (sau vorbă) Palavragiu.
(Loc. s.) Vântură lume (sau ţară) 1. Hoinar. 2. Aventurier.
VÂNTURĂTOR, -04RE s m.f., a.
(Exp. a.) Vânturător de fraze (goale) 1. Palavragiu. 2. Demagog.
VĂNZARE s.f (Sint.; Jur.) Vânzare silită Vânzare ordonată de autoritatea judiciară pentru datorii neachitate.
(Sint.; Jur.) Act (sau contract, înv. zapis) de vânzare Document oficial prin care se consemnează că un bun a fost vândut.
(Loc. a.) De vânzare 1. Destinat să fie comercializat. 2. Oferit spre vânzare.
(Loc. vb.) A scoate (sau a pune) în (sau Ia, pop. de) vânzare A vinde.
(Exp. vb.) Vânzare bună Urare adresată unui negustor.
VÂNZĂTOR, -OARE s. m. f.
(Sint.; îr.) Vânzător de piei de cloşcă Negustor fară marfa şi fară capital.
(Loc. vb.; îvp.) A face (sau a scoate) vânzător (un bun imobil) A vinde.
VÂNZOL/ vb.
(Loc. vb.; reg.) Cum mai vânzoleşti cu lumea?
Cum o mai duci?
VÂRiT, ~Ă a.
(Exp. vb.) Vârât până în gât în... 1. Absorbit cu totul de... 2. Copleşit de...
ViRCĂ s.f.
(Exp. vb.; reg.) A se ţine vârcă (după cineva) A însoţi (pe cineva) pretutindeni.
VÂRCOL n.
(Exp. vb.; reg.) A face vârcoale 1. A învălmăşi. 2. (Fig.) A se eschiva.
(Exp. vb.; reg.) A umbla vârcol (după ceva sau după cineva) A umbla insistent (după ceva sau după cineva).
VÂRD^ICAs.f. art.
(Exp. vb.; reg.) A umbla (sau a duce) (pe cineva) cu vârdaica A promite mereu (ceva cuiva) fară a se ţine de cuvânt, a duce cu vorba.
VÂRF n.
(Sint.; înv.) Vârful cerului înaltul cerului, zenit. (Exp. av.) Cu vârf 1. Foarte mult. 2. Mai mult decât este necesar. 3. (D. stil; înv.) Bombastic.
(Exp. av.) Cu vârf şi îndesat 1. Din belşug. 2. Cu prisosinţă.
(Exp. av.) Până în vârf 1. Până sus. 2. Foarte tare. (Loc. vb.; înv.) A pune vârf A termina.
(Exp. vb.) A pune (sau a face) vârf (sau vârful) (la ceva) 1. A întrece orice limită. 2. A depăşi orice aşteptare.
(Exp. av.; înv.) Din talpă (sau de la bază) până în (sau Ia) vârf în întregime.
(Exp. vb.) A fi cu vârf sau a avea vârf A avea o prelungire (conică).
(Sint.) Vârf vegetativ Extremitate a unei tulpini, formată uin ţesut tânăr, din carc se dezvoltă treptat tulpina şi ramurile.
(Sint.; pop.) Vârful laptelui Smântână.
(Loc. a.) De vârf 1. Cu gradul cel mai înalt (din punctul de vedere al valorii, al importanţei). 2. (D. unităţi de timp) Care reprezintă momentul manifestării la intensitate maximă. 3. (D. specialişti într-o profesie, artişti) De prim rang.
(Loc. vb.; înv.) A lua vârf A-şi asuma puteri nelimitate.
(Sint.) Ore de vârf 1. (D. servicii publice) Ore de afluenţă maximă, de mare aglomeraţie şi de solicitare intensă. 2. (D. surse de apă, de energie electrică, de gaze) Ore în care consumul este foarte intens. (Sint.) Vârf de consum Cantitate maximă de energie electrică necesară la anumite ore din zi sau în anumite perioade ale anului.
(Sint.; Med.) Vârf endemic Moment de maximă extindere în evoluţia unei epidemii.
(Loc. a.) La vârf (D. întruniri, convorbiri) 1. Cu participarea şefilor de state. 2. La cel mai înalt nivel. (Loc. vb.) A pune vârf în vârf A pune cap la cap. (Loc. av.) (Nici) cât un vârf (sau, rar, vârful) de ac sau nici cât vârful acului 1. Foarte puţin. 2. Aproape deloc.
(Sint.; Spt.) Vârf de atac Jucător de fotbal care se află în centrul liniei de înaintare, când jocul se desfăşoară în terenul echipei adverse.
(Sint.; fig.) Vârf de lance Elementul cel mai eficient într-un domeniu.
(Sint.) Vârful capului (sau, înv., părului, de păr) Partea superioară a capului, creştet.
(Sint.; reg.) Vârful pieptului Furca pieptului.
(Sint.; reg.) Vârful spetei (sau spetelor) Greabăn. (Exp. av.) Până în vârful capului 1. Peste tot (corpul). 2. Peste măsură.
(Exp. vb.) A i se sui (cuiva) tot sângele în vârful
capului A se aprinde la faţă din cauza furiei, a ruşinii etc.
VÂR/
518
(Exp. vb.) A i se sui (sau a i se face) (cuiva) părul măciucă în vârful capului A fî cuprins de o spaimă puternică.
(Exp. av.) In (sau pe) vârful (ori vârfurile) degetelor (sau picioarelor) ori pe vârfuri 1. Folosind numai extremitatea degetelor de la picioare (pentru a se deplasa sau a se înălţa). 2. Fără zgomot. 3. Cu grijă. 4. Pe furiş.
(Exp. av.) Din (sau, rar, în) vârful buzelor (sau limbii) 1. în mod formal. 2. Cu afectare. 3. Fără convingere. 4. Ironic. 5. Sfidător.
(Exp= av.) Nici ia vârful degetului Absolut deloc. (Exp. av.) Până în vârful degetelor (sau unghiilor) în totalitate.
(Exp. vb.) A vorbi din (sau în) vârful limbii (sau buzelor) A pronunţa defectuos, a fi peltic.
(Exp. av.) Până în vârful urechilor 1. Foarte tare. 2. De tot.
(Sint.) Vârful cuţitului Motiv decorativ al ţesăturilor populare româneşti, caracterizat printr-o succesiune (regulată) de linii frânte.
(Sint.) Un vârf de cuţit O cantitate foarte mică dintr-o substanţă.
VÂR/ vb.
(Exp. vb.) A-şi vârî (ceva) în cap 1. A învăţa. 2. A-şi forma o prejudecată (despre ceva sau cineva). (Exp. vb.) A vârî (cuiva ceva) în cap 1. A face (pe cineva) să înţeleagă bine (ceva). 2. A convinge pe cineva de adevărul unui fapt (eronat). 3. A sugera cuiva ceva.
(Exp. vb.) A vârî (cuiva ceva) pe gât A forţa pe cineva să accepte ceva împotriva voinţei proprii. (Exp. vb.; fam.) A-şi vârî coada (în ceva) A interveni în chestiuni care nu-1 privesc.
(Exp. vb.; pfm.) A-şi vârî dracul (necuratul, naiba etc.) coada A se ivi neînţelegeri sau complicaţii neaşteptate.
(Exp. vb.) A-şi vârî (sau a-i vârî cuiva) minţile (sau, rar, mintea) în cap 1. A-şi da bine seama (sau a face să-şi dea seama) de urmările faptelor sale. 2. A se cuminţi sau a face să se cuminţească.
(Exp. vb.) A vârî pe dracu în sân (sau, reg., în cămaşă) A arăta dragoste şi bunăvoinţă unui om nerecunoscător.
(Exp. vb.) A vârî banii în buzunar A-şi însuşi în mod ilicit o sumă de bani (care revine de drept altcuiva).
(Exp. vb.) A-şi vârî mâna până-n cot în banul
public sau în banii cuiva A sustrage o sumă de bani din avutul public sau al cuiva.
(Exp. vb.) A vârî (cuiva ceva) sub (sau în) nas A prezenta (ceva cuiva) cu insistenţă.
(Exp. vb.; rar.) A vârî răspuns A-şi exprima părerea. (Exp. vb.; reg.) A-şi vârî capul în gard A nu şti unde să se ascundă de ruşine.
(Exp. vb.; reg.) A vârî (cuiva) o raţă-n traistă A pricinui (cuiva) nelinişte, îngrijorare.
(Exp. vb.; fam.) A o vârî pe mânecă A se speria de consecinţele faptelor sale, a o sfecli, a o băga pe mânecă.
(Exp. vb.) A-şi vârî capul (la cineva sau, reg., pe ceva) A se angaja (la cineva).
(Exp. vb.; înv.) A o vârî cu oiştea în gard A face o gafa.
(Loc. vb.; fam.) A vârî un fitil (sau fitiluri) A ţese intrigi, provocând discordie.
(Exp. vb.; reg.) A (nu)-şi vârî capu-n roată A (nu) se expune pericolului.
(Exp. vb.; rar) A-i vârî (cuiva) un cuţit în suflet
A-i pricinui (cuiva) nelinişte, supărare.
(Exp. vb.) A-şi vârî nasul A cerceta cu indiscreţie, a iscodi.
(Exp. vb.) A-şi vârî nasul în toate (sau pretutindeni, unde nu-i fierbe oala) A se amesteca (inoportun) în chestiuni care nu-1 privesc.
(Exp. vb.) A vârî (pe cineva) la (sau în) puşcărie (sau la închisoare, în temniţă, în ocnă) A face să fie închis, întemniţat.
(Exp. vb.) A vârî (pe cineva) (de viu) în groapă (sau în mormânt, în pământ) 1. A omorî (pe cineva). 2. A pricinui (cuiva) supărări foarte mari. (Exp. vb.) A se vârî sub pielea (cuiva) A câştiga (prin mijloace nepermise) încrederea, protecţia sau dragostea (cuiva).
(Exp. vb.) A se vârî în dragoste (la cineva) A căuta să câştige încrederea (cuiva).
(Exp. vb.; înv.) A se vârî sub aripile (cuiva) A obţine protecţia (cuiva).
(Exp. vb.) A se vârî în sufletul (cuiva) A plictisi (pe cineva), manifestând un interes sau o simpatie prea insistentă, agasantă.
(Exp. vb.) A se vârî în ochii (sau, rar, în auzul cuiva) A agasa (pe cineva).
(Exp. vb.) A se vârî ca musca (în curul calului sau în băligar) A se amesteca cu insistenţă, nepoftit, în treburile altuia.
ViRSTĂ s.f.
(Sint.) Preşedinte de vârstă Preşedinte al unei adunări ales în persoana celui mai în etate dintre membri.
519
VÂRTUTE
(Sint.) Decan de vârstă Persoană care a împlinit numărul cel mai mare de ani (în asociaţii, colegii, instituţii).
(Exp. a.) De aceeaşi vârstă (cu...) sau de-o vârstă (cu...), de vârsta (cuiva), (înv.) într-o vârstă Care are acelaşi număr de ani (sau de luni, de zile) (cu...). (Loc. a.) Fără vârstă 1. Care are un număr de ani. 2. (D. oameni; înv.) Minor.
(Loc. a.; îrg.) De (sau în vârstă) (D. oameni) 1. Care prin numărul anilor împliniţi poate fi considerat apt pentm ceva. 2, (Spec.) Major.
(Loc. a.) In (sau, îrg., de) vârstă sau (înv.) în toată vârsta (D. oameni) 1. Matur. 2. (Spec.) Bătrân. (Loc. a.) Mai în (sau, înv., de) vârstă (D. oameni)
1.	Care a împlinit un număr mai mare de ani (decât altcineva). 2. Care aparţine unei generaţii trecute de anii tinereţii.
(Exp. vb.; înv.) A veni la măsura vârstei sau a sosi (ori a aduce) la măsură de vârstă, a fî de măsura vârstei A depăşi (sau a face să depăşească) perioada adolescenţei, devenind matur.
(Exp. vb.; înv.) A avea vârstă A fi matur.
(Loc. av.) (Odată) cu vârsta Pe măsura cumulării anilor trăiţi.
(Sint.) Vârsta critică Fiecare dintre perioadele de tranziţie ale vieţii omeneşti, caracterizate prin procese fiziologice şi psihice complexe.
(Sint.) Vârsta a treia Perioadă a vieţii omeneşti care corespunde bătrâneţii şi care începe după pensionare. (Loc. a.; d. oameni) între două vârste Care nu este nici prea bătrân, nici prea tânăr.
(Sint.; înv.; fîg.) Floarea vârstei Tinereţe.
(Loc. a.; loc. av.) în floarea (sau, înv., în primăvara) vârstei în plină tinereţe.
(Loc. a.; loc. av.) în (toată) puterea vârstei sau (înv.) în vârsta puterii, (reg.) în vârsta vieţii 1. în etatea deplinelor capacităţi fizice (şi intelectuale).
2.	(P. ex.) în plină vigoare.
(Sint.; înv.) Vârsta de mijloc Evul mediu.
(Sint.; Mit.) Vârsta de aur 1. Perioadă de înflorire şi strălucire a vieţii materiale şi spirituale. 2. (Fig.) Perioada cea mai fericită, cea mai prosperă din viaţa cuiva.
(Sint.; înv.) Vârstă de vreme Perioadă de timp. (Sint.) Vârstă geologică Cea mai mică subdiviziune a timpului geologic, în decursul căreia s-a format un complex de straturi grupate într-un etaj geologic.
(Sint.; Ast.) Vârsta lunii Număr de zile trecute de la faza de lună nouă.
ViRŞĂ s.f.
(Loc. vb.; reg.) A intra în vârşă A intra în încurcătură.
(Sint.; reg.) Vârşă de plasă, vârşă cu ochiuri Unealtă de pescuit, în formă de sac, alcătuită dintr-o plasă întinsă pe mai multe cercuri şi cu gura răsfrântă înăuntru.
VÂRTOS, -0.4SĂ a.
(Exp. vb.) A fi vârtos la cap A fi încăpăţânat.
(Exp. vb.; înv.) A fi cu cerbice vârtoasă sau a fi vârtos la cerbice A fi ferm, încăpăţânat, a fi tare la cerbice.
(Loc. vb.; înv.) A se face vârtos A se împotrivi (cuiva).
(Loc. vb.; înv.) A sta vârtos A interveni cu energie.
(Loc. av.; îvp.) Cu atât(a) (sau, înv., cât) mai vârtos Cu atât mai mult.
(Loc. av.; înv.) (Cu mult) mai vârtos 1. (Cu mult) mai mult. 2. într-o măsură foarte mare.
(Loc. cj.; înv.) Mai vârtos că... Mai ales că...
(Loc. av.; înv.) Cât mai vârtos de bine Cât se poate de bine.
(Exp. vb.; înv.) A face vârtos A face să devină dens, consistent, a întări.
VÂRTUTE s.f.
(Sint.; înv.) Vârtutea vieţii Vitalitate.
(Loc. a.; înv.) începător de vârtute învingător. (Loc. a.; înv.) în (sau întru, cu) vârtute sau tare de (sau la, în) vârtute Plin de vigoare.
(Loc. a.; înv.) într-o vârtute Care are aceeaşi vigoare cu...
(Loc. a.; înv.) în vârsta vârtuţii sau în vârtutea vieţei (sau a anilor) în plină vigoare.
(Loc. a.; înv.) Obosit de vârtute Extenuat.
(Loc. vb.; înv.) A prinde la vârtute (D. fiinţe) A prinde putere.
(Loc. vb.; înv.) A face vârtute A învinge.
(Loc. vb.; înv.) A sta la vârtute A susţine pe cineva, a-i fî alături.
(Loc. av.; înv.) Din (sau cu) toată vârtutea Cu
toată strădania.
(Loc. a.; im.) Cu vârtute Capabil.
(Loc. pp.; înv.) în vârtutea... 1. în baza... 2. în conformitate cu... 3. Ca urmare a...
(Loc. a.) în vârtute (D. boabe de porumb sau de grâu) Care devine consistent, dens (când începe să se coacă).
(Sint.; înv.) Vârtutea cerului Boltă cerească.
ViSLĂ
520
ViSLĂ s.f.
(Loc. vb.) A trage la vâsle A vâsli.
(Loc. vb.; înv.) A umbla cu vâsla A naviga. VÂŞCAYYUW s.f\pl (Exp. vb.; reg.) A umbla cu vâşcâituri A recurge la subterfugii.
VEAC s. n.
(Loc. av.; pop.) (De) un veac de om (De) mult timp. (Loc. a.; loc. av.; pop.) Pe (ori de) veci sau pe veac
1.	Pe viaţă. 2. Pentru totdeauna.
(Loc. vb.; pop.) A-şi face (sau a-şi duce, a-şi petrece, a-şi trece) veacul A-şi petrece viaţa într-un anumit fel.
(Exp. vb.; pop.) A-i trece (cuiva) veacul A nu mai
fi în floarea vârstei.
(Exp. vb.; pop.) A-şi fi trăit (sau a-şi fi făcut) veacul 1. (D. oameni) A fi bătrân şi a nu mai aştepta nimic de la viaţă. 2. (D. obiecte) A se demoda, a se perima.
(Loc. vb.; înv.) A tăia (cuiva) veacul A ucide pe cineva.
(Loc. vb.; înv.) A trage veacul după... A supravieţui cuiva.
(Loc. av.; reg.) De când veacul 1. De mult timp.
2.	Dintotdeauna.
(Loc. av.; reg.) Cât (e) veacul sau până e veacul
1.	(Pentru) foarte mult timp. 2. Pentru totdeauna.
3.	Niciodată.
(Loc. av.; Bis.) Mai înainte de toţi vecii sau (înv.) mai înainte (ori mai dinainte, mai întâi) de veci
(sau de veac) ori de toate veacurile Mai înainte de facerea lumii.
(Loc. av.; reg.) în veci 1. Până la sfârşitul lumii.
2.	Veşnic.
(Loc. a.; Bis.) De veci Care nu va avea sfârşit, etern, veşnic.
(Loc. s.; Bis.) Lumină de veci Lumânare (sau candelă) care se aprinde în ziua de Vovedenie.
(Sint.) Lăcaş de veci Mormânt.
(Sint.) Loc de veci Teren într-un cimitir aflat în proprietatea cuiva şi destinat unui mormânt sau unui cavou.
(Loc. av.) In (ori, înv., întru) veci sau în veci de veci, (până) în vecii vecilor, (înv.) în (sau întru) toţi vecii, în (sau întru) vecii de veci 1. Tot timpul. 2. în eternitate.
(Loc. av.; Jur.; înv.) în (ori de) veci sau în veci de veci, (până) în veac (Valabil) pe termen nelimitat.
(Loc. av.) Pe veci sau (rar) pentru vecii vecilor, pentru veci, (reg.) de veci Pentru totdeauna.
(Exp. vb.) A adormi (somnul cel) de veci sau a adormi pe veci, a închide ochii de veci 1. A muri.
2.	A fi mort.
(Sint.; sprs.) Veacul de apoi sau veacul ce va să vie Ultima perioadă de existenţă a lumii.
(Sint.; Mit.; înv.) Veacul de aur (sau aurit) Perioadă istorică de maximă înflorire a vieţii materiale şi culturale, vârsta de aur.
(Sint.; înv.) Veacul de bronz Epoca bronzului. (Sint.; înv.) Veacul de (sau din) mijloc Evul Mediu. (Loc. a.; loc. av.) Din veac (ori veci) sau de veac
1.	Din cele mai vechi timpuri. 2. Din moşi strămoşi. (Sint.; înv.) Obiceiul de veac Obiceiul pământului. (Loc. av.) Cu veacurile Cu trecerea timpului. (Sint.; Met.; reg.) Veac bun (sau rău) Timp frumos (sau urât).
(Sint.; reg.) Veac de cremene Timp senin.
V£CHI, V£CHE a.
(Sint.; Bis.) Cel vechi de zile Dumnezeu.
(Loc. av.) Din vechi Din moşi-strămoşi.
(Sint.) Vorbă (ori, înv., zisă) veche sau (înv.) vechi cuvânt 1. Proverb. 2. Maximă.
(Sint.; reg.) Lună veche Ultima fază a lunii, când se vede o mică porţiune din suprafaţa sa în forma unei seceri subţiri.
(Exp. vb.; reg.) A se întoarce pe vechi (D. lună) A începe să descrească.
(Sint.; Bis.) Vechiul Testament sau Legea (cea) veche, Vechea scriptură, Cartea cea veche Prima parte a Bibliei, cuprinzând textele sfinte şi istoria poporului evreu.
(Sint.) Lumea veche 1. Societate dispărută. 2. Antichitate. 3. Popoare din Antichitate. 4. Nume dat Eurasiei şi Africii, după descoperirea Americii. (Sint.) Anul (cel) vechi Anul (calendaristic) care s-a încheiat.
(Sint.) Stil vechi sau (înv.) calendar (de stilul) vechi Calendarul iulian, cu două săptămâni întârziat faţa de cel actual.
(Loc. av.) Pe vechi Conform stilului vechi.
(Sint.; îvp.) Literă (sau slovă, buche) veche Litera chirilică.
(Sint.; rar) Crai de Curtea veche Haimana.
(Sint.) Istoria veche Preistoria şi Antichitatea. VEC7E s.f.
(Loc. a.; Bis.) De vecie Care nu va avea sfârşit, etern, veşnic.
521
VEDEA
(Loc. av.; Bis.) în (ori până în, înv., preste) vecie sau (înv.) în vecia veacului (ori, înv., în vecie de vecie) 1. în tot timpul. 2. în eternitate.
(Loc. av.; îrg.) în (sau pe, înv., până în) vecie 1. Pe termen nelimitat. 2. Pe viaţă. 3. Niciodată.
(Loc. av.) Pe (sau pentru) vecie Pentru totdeauna. (Loc. vb.) A închide ochii pe (sau pentru) vecie A muri.
(Exp. vb.) A dormi (sau a zăcea, a fi dus) pe (sau pentru) vecie A fî mort.
(Loc. a.; Bis.) Dc vecie Etern.
(Loc. av.) Din vecie 1. Dintotdeauna. 2. Niciodată. VEC7N,~Ăs. m.f, a.
(Sint.; reg.; înv.) Tată de vecini 1. Primar. 2. Şef al unei vecinii.
(Loc. a.) Din (sau de prin) vecini Din (sau de prin) apropiere.
(Loc. av.) în (sau prin) vecini în (sau prin) apropiere.
VECINĂTATE s.f.
(Loc. av.) Din (sau de prin) vecinătate în (sau prin) apropiere.
(Loc. av.) în (sau prin) vecinătate în (sau prin) apropiere.
(Loc. pp.) în vecinătate 1. în apropierea (cuiva sau a ceva). 2. (înv.) Puţin înainte de...
(Loc. pp.) Din vecinătatea... Din apropierea... (Sint.; înv.) Tatăl vecinătăţii Şef al unei vecinătăţi. VECTOR, -OARE s m., a.
(Sint.; Fiz.; Mat.) Vector unitate (sau unitar) Versor. (Sint.; Mat.) Rază vectoare 1. Segment de dreaptă orientat care uneşte originea unui sistem de coordonate polare cu un punct. 2. (Mat.) Dreaptă (imaginară) care uneşte focarul unei elipse, al unei parabole sau al unei hiperbole cu un punct oarecare al curbei.
VECU/ vb.
(Loc. av.; îrg.) Cât o vecui pământul 1. Foarte mult timp. 2. Veşnic.
VECU/T, ~Ă a.
(Loc. a.; reg.) Vecuit de bătrân Foarte bătrân. VEDEA vb.
(Exp. vb.) A vedea negru înaintea ochilor A i se
face negru înaintea ochilor.
(Exp. vb.) A vedea binişor în pungă A fi bogat. (Exp. av.) Cât vezi (sau văd etc.) cu ochii sau cât poţi vedea cu ochii, (reg.) cu doi ochi, cât vede
ochiul Pe o distanţă foarte mare (de jur împrejur), pretutindeni.
(Exp. vb.) De când nu vedea cu ochii De când era foarte mic.
(Loc. vb.; reg.) A se vedea de ziuă A se lumina de ziuă.
(Exp. vb.; înv.) A vedea bucuros (pe cineva sau ceva) A se bucura (de cineva sau ceva).
(Exp. vb.) A nu-şi vedea lungul nasului A fi obraznic, a nu-şi cunoaşte lungul nasului.
(Exp. av.) Când mi-oi (sau ţi-oi etc.) vedea ceafa Niciodată.
(Loc. av.; reg.) Când mi-oi vedea palma (sau mâinile) 1. Foarte des. 2. întotdeauna.
(Loc. av.) Pe (sau, înv., prin) văzute 1. în faţa tuturor. 2. în mod deschis. 3. Având în faţa ochilor (ceva).
(Loc. av.) Pe (sau, înv., pre) nevăzute 1. Fără a se şti sau a se observa. 2. în mod ascuns.
(Loc. av.) Vezi bine Bineînţeles.
(Exp. vb.; pfm.) Vezi Doamne După cum pretinde..., chipurile, cică.
(Loc. av.) Vezi că... 1. Probabil. 2. într-adevăr. (Exp. vb.) A vedea lumina (zilei) (sau a vedea soarele), (reg.) a vedea lumea în ochi A se naşte. (Exp. vb.) A vedea lumina tiparului (D. publicaţii) A apărea.
(Exp. vb.) A (nu) mai vedea soarele (sau lumina) (cu ochii) sau a (nu) mai ajunge să vadă ziua de mâine A (nu) mai trăi.
(Exp. vb.) A vedea (pe cineva sau ceva) ca prin (sau ca în, ca într-un) vis 1. A întrezări. 2. A-şi aminti vag.
(Exp. vb.) Parcă (sau, înv., pare că) văd (sau vezi etc.) (pe cineva sau ceva) Ca şi când ar fi aievea în faţa ochilor.
(Exp. vb.) Ce să vezi (sau să vedeţi, să vadă etc.) sau ce văd (ori văzui, vedea etc ), ce-mi (ori ce-ţi, ce-i etc.) văd (ori văzură etc.) ochii? Exprimă surpriza, uimirea.
(Loc. av.; fam.) Cum te văd şi (cum) mă vezi sau precum te văd (şi mă vezi) 1. în mod evident.
2.	(Fam.) Sigur.
(Exp. vb.) Parcă (te) văd (cu ochii) (că... sau cum...)
1.	Nu ced că e cum spui. 2. Te avertizez că s-ar putea să...
(Exp. vb.) Să fî văzut (pe cineva sau ceva) 1. Era de mirare. 2. Era de admirat.
(Exp. vb.) (Ia) (acuma) să te văd (sau să te vedem, să-i văd etc.)! Arată de ce eşti capabil!
(Loc. av.; fam.) Cât (sau până) te văd! Imediat.
VEDEALĂ
522
(Exp. a.; fam.) Ce n-a văzut Parisul Ieşit din comun, excepţional, fară egal.
(Exp. av.; pop.) De nu te văd sau nu te văd de..., (reg.) nu văd în lături de... (D. o senzaţie, o durere) De intensitate maximă, copleşitor.
(Exp. vb., loc. a.; fam.) (A fî atât sau aşa de) slab că se vede printr-însul (ori printr-însa etc.) (A fi) exagerat de slab.
(Exp. av.; fam.) De (să) nu te vezi (într-o ameninţare) Foarte rău.
(Exp. vb.; fam.) Ei, vezi! Ai ajuns la vorba mea. (Exp. vb.; îrg.) A vedea moartea (sau moarte, înv. pieire) sau (reg.) a nu mai vedea lumina, a nu mai ajunge să vadă ziua de mâine A muri.
(Exp. vb.; reg.) Abia a-1 vedea (sau a nu-1 vedea bine) de drag A-i fi foarte drag.
(Exp. vb.; reg.) A vedea alb (sau albul, albe) în căpistere (ori în strachină) A-şi atinge scopul (obţinând un profit).
(Exp. vb.) A nu-i vedea (cuiva) picioarele sau a nu
i	se vedea (cuiva) picioarele A fugi foarte repede. (Exp. vb.) A nu putea vedea (sau să vadă) (pe
cineva) 1. A antipatiza (pe cineva). 2. A fi mânios (pe cineva).
(Exp. vb.) Să ne vedem sănătoşi (sau cu bine, rar cu sănătate)! Formulă de salut la despărţire.
(Exp. vb.) Cine (dracu) (sau naiba) a mai văzut
1.	E ceva imposibil. 2. E de râsul lumii.
(Exp. vb.) (După sau aşa, înv. pe) cum (sau precum) vom vedea (mai la vale sau mai jos, mai pe urmă etc.) Voi argumenta, voi demonstra pe larg în continuare ceea ce afirm.
(Exp. vb.) (După sau aşa, înv. pe) cum (sau precum) am văzut (mai sus) sau, înv., precum văzurăm, după cum (sau precum) s-a văzut Am argumentat, am demonstrat pe larg mai înainte, mai sus, ceea ce afirm.
(Exp. vb.) A se vedea (mai sus sau mai jos) (în
discursul ştiinţific) A se consulta un pasaj aflat în cuprinsul aceleiaşi lucrări.
(Exp. vb.) A se vedea... (în discursul ştiinţific) A se consulta o anumită lucrare sau un anumit autor.
(Exp. vb.; pop.) A-şi vedea de... 1. A continua o acţiune (întreruptă, neglijată). 2. A se preocupa numai de propriile probleme (fară a se interesa de ale altora).
(Exp. vb.; pfm.) Vezi(-ţi) (sau vedeţi-vă) de treabă!
1.	Nu-ţi face griji! 2. Nu te amesteca, nu te priveşte!
(Exp. vb.; pfm.) Ia vezi! 1. Gândeşte-te la consecinţe. 2. Vei fi pedepsit.
(Exp. vb.; pfm.) Vezi să nu! Nu cred.
(Exp. vb.; pop.) A-1 vedea (pe cineva) Dumnezeu sau Sfântul 1. A o păţi. 2. A da peste un noroc neaşteptat.
(Loc. vb.; Arg.) A vedea ceva A avea bani.
(Loc. vb.; reg.) A vedea (pe cineva) cu ceva A ajuta, a răsplăti pe cineva (oferindu-i în dar ceva).
(Exp. vb.) Precum (sau cum, după cum, după cât, precât, pe cât. înv. pe cum) (bine) se vede sau după (sau pe) cât (ori câte) văd (eu) (ori vezi, vedem etc.) 1. Se constată cu uşurinţă. 2. Este ceva considerat notoriu.
(Exp. vb.; pfm.) Văd şi eu sau văd eu (ce văd) ori, reg., văzui ce văzui Cunosc bine situaţia (şi nu pot fi indus în eroare).
(Exp. vb.; pfm.) Vezi cum eşti? Exprimă un reproş adresat interlocutorului.
(Exp. vb.) Vom vedea noi (sau, pop., o să vedem)
1.	Mă îndoiesc. 2. Nu sunt de acord. 3. O să o păţeşti. (Exp. vb.) Vezi aşa Sunt mulţumit de a constata realizarea unei dorinţe.
(Exp. vb.) Vezi tu (sau dumneata) ori vedeţi voi
(sau dumneavoastră) 1. Sigur că da. 2. Gândeşte-te mai bine.
(Exp. vb.) (Ei sau uite, apoi) vezi (sau vedeţi) (că...) Recunoaşte că ai greşit, că am dreptate.
(Exp. vb.) (Stai) să vezi sau să vedeţi Fii atent la ce voi relata, voi explica.
(Exp. vb.) (Ia) să văd sau să vedem Să examinăm acest fapt, această situaţie etc.
(Exp. vb.) Ca să vezi! E de necrezut, surprinzător faţă de evenimente petrecute anterior.
(Exp. vb.) A fî bine văzut A fi apreciat pentru calităţile sale (profesionale).
(Exp. vb.) A fî rău văzut A fi desconsiderat.
(Exp. vb.; pfm.) Se vede (treaba sau lucrul) că...
1.	(E) probabil că... 2. Se pare că...
VEDEALĂ s.f.
(Loc. av.; îrg.) în (sau la) vedeală 1. Astfel încât să poată fi văzut. 2. în mod public.
(Loc. pp.; îrg.) în vedeala (cuiva) în faţa cuiva. (Exp. vb.; îrg.) A scoate în vedeală A da la iveală. VEDENIE s.f.
(Exp. vb.; reg.) A băga (pe cineva) în vedenii A îngrozi pe cineva.
VEDERE s.f.
(Sint.; rar) Câmp de vedere Câmp vizual.
523
VELIŞTE
(Sint.; Met.; înv.) Vederea vânturilor Anemoscop. (Loc. av.) Din (sau, înv., pre) vedere 1. (Numai) privind. 2. (Numai) după înfăţişare, fară a-l fi cunoscut personal.
(Loc. av.) Din vedere 1. La repezeală. 2. în mod superficial.
(Loc. av.) La (sau, înv., în, întru, pre, spre, într-a) vedere ori, înv., a vedere (sau vederea), în (sau întru) vederi 1. în faţă. 2. în văzul tuturor. 3. în mod evident.
(Loc. pp.) în vederea... (sau, înv., la, prin, pre, de Ia vederea... ori în vederile...) 1. în faţa cuiva. 2. în scopul... 3. (Rar) Datorită... 4. (Rar) Privitor la... (Loc. pp.) Având (sau, înv., luând) în vedere...
1.	Mulţumită... 2. Din cauza...
(Loc. cj.) Având (sau, înv., luând) în vedere că... Deoarece.
(Loc. pp.) Din punctul (sau din unghiul) de vedere... 1. în privinţa... 2. Sub raportul...
(Exp. vb.) A avea (sau, înv., a lua) (pe cineva) în vedere 1. A se interesa îndeaproape de cineva. 2. A ţine în evidenţă pentru un anumit scop.
(Exp. vb.) A avea (pe cineva) în vedere (sau, reg., a nu avea în vedere bună pe cineva) A urî pe cineva.
(Exp. vb.) A avea (sau, înv., a ţine, a lua) (ceva) în vedere 1. A urmări realizarea unui scop, a intenţiona, a-şi propune, a plănui. 2. A include în sfera de interes, a lua în consideraţie, a ţine seama, a ţine cont, a viza.
(Exp. vb.) A scoate ceva la vedere A expune privirii, a etala.
(Exp. vb.) A pune în vedere (sau a pune ceva în vederea cuiva, a scoate ceva la vedere) 1. A atrage atenţia (cuiva). 2. A da la iveală. 3. A scoate în evidenţă.
(Loc. vb.) A pierde (sau a scăpa, înv. a slăbi) pe cineva (sau ceva) din vedere 1. A neglija. 2. A uita. (Loc. s.) Scăpare din vedere 1. Neglijare. 2. Uitare. (Loc. vb.) A trece cu vederea 1.A ignora. 2. A neglija. 3. A omite. 4. A scuza.
(Loc. s.) Trecere cu vederea 1. Neglijare. 2. Ignorare. 3. Omitere. 4. Scuzare.
(Sint.) Punct (sau unghi) de vedere 1. Aspect sub care cineva priveşte o problemă. 2. Atitudine. 3. Opinie. (Loc. av.) (De) la prima (sau de la întâia) vedere
1.	După un prim contact vizual. 2. în aparenţă. 3. După
o	primă impresie, neinfluenţată de alte elemente.
4.	După o examinare superficială.
(Exp. vb.; rar) A veni în vedere 1. A fi luat în consideraţie. 2. A ţine seama de...
(Exp. vb.; reg.) A nu-şi întinde vederile mai departe decât lungul nasului A fi mărginit.
(Loc. a.; loc. av.) La vedere 1. (D. restituirea banilor) La prezentarea libretului de economii, a cecului etc. 2. (D. dobânzi) Aplicat sumelor depuse într-o instituţie bancară fară un termen fix de depozitare. (Sint.; înv.) Vedere scurtă Miopie.
(Exp. vb.) A avea vederea scurtă sau a fi scurt de vedere A fi miop.
(Exp. vb.; reg.) A lăsa (pe cineva) fără vederi sau a fura (cuiva) vederile A orbi (pe cineva).
(Sint.; înv.) Aparat de luat vederi Aparat de fotografiat.
(Loc. vb.) A lua vederi A fotografia.
(Exp. vb.; îrg.) La bună vedere! La revedere! (Exp. vb.; reg.) A merge pe vedere 1. A merge să cunoască familia unei fete cu care urmează să se căsătorească un tânăr. 2. (D. tineri căsătoriţi) A merge în vizită la părinţii miresei într-a şasea duminică de la cununie.
(Sint.) Schimb de vederi împărtăşire reciprocă de către şefi de guverne a opiniilor referitoare la anumite probleme (litigioase).
(Loc. vb.) A intra în vederile cuiva A fi obiectul preocupării cuiva.
VEGHE s.f.
(Loc. vb.) A sta de veghe A veghea.
(Loc. a.) De veghe 1. Care veghează. 2. Care serveşte pentru pază.
(Sint.) Lampă de veghe Lampă cu lumină slabă care rămâne aprinsă în timpul nopţii.
VEGHEA vb.
(Loc. vb.; înv.) A(-i) (se) veghea voia (sau voie) (cuiva) 1. A favoriza (pe cineva). 2. A părtini. VELEAT 5. n.
(Loc. vb.; pop.) A ne (vă etc.) ieşi veleatul A se produce omoruri sau bătăi între rude.
(Sint.; pop.) Veleatul de apoi Sfârşitul lumii.
(Loc. vb.; pop.) A face (cuiva) veleatul A omorî. (Loc. vb.; pop.) A-i ieşi veleatul A se învechi. (Loc. a.; loc. av.; reg.) Ca-n veleat Ca într-o perioadă de mare belşug.
(Loc. vb.; pop.) A-şi arăta veleatul (D. oameni) A-şi da arama pe faţă.
VELIŞTE s.f (Loc. a.; reg.) De velişte De origine.
(Loc. a.; loc. av.; reg.) Din velişte Din moşi-strămoşi. (Loc. av.; reg.) De veliştea lui Din fire.
VENĂ
524
VENĂ s.f.
(Sint.; Anat.) Venă portă (sau, înv., poartă ori porţii) Venă scurtă şi groasă care colectează sângele de la organele digestive şi îl transportă la ficat, (înv.) vână poartă.
(Sint.; Anat.) Venă cavă Fiecare dintre cele două vene (inferioară şi superioară) care transportă sângele la inimă, (înv.) vână cavă.
VEN/ vb.
(Exp. vb.) A se întoarce (sau a se duce, a pleca
etc.) cum a venit A se întoarce fară a-şi fi realizat scopul.
(Exp. vb.) A se duce cum (sau precum) a (sau au) venit (D. bani obţinuţi fară efort) A fi cheltuiţi cu uşurinţă, fară a realiza ceva.
(Exp. vb.; pfm.) A avea pe vino-ncoace (sau vino-ncoa) A avea farmec senzual, a avea sex appeal. (Exp. vb.; pfm.) Aşa (sau acum) mai vii de-acasă
1.	Ai revenit asupra unei hotărâri necugetate, ai devenit mai înţelept. 2. Ai reuşit să-ţi precizezi punctul de vedere.
(Exp. vb.; pop.) A veni de-acasă A se lămuri asupra unui lucru.
(Exp. vb.) Mergi (sau mergeţi, să mergi etc.) ori du-te, pleacă (sau plecaţi etc.) de unde ai (sau aţi etc.) venit 1. Pleacă (sau plecaţi etc.) de aici!
2.	Lasă-mă (sau lăsaţi-mă etc.) în pace!
(Loc. vb.) A-i veni (cuiva) în (ori întru) întâmpinare sau a-i veni (cuiva) înainte (ori, înv., în cale) A întâmpina (pe cineva).
(Exp. vb.) A veni în întâmpinarea a ceva A anticipa o idee, o teorie etc.
(Exp. cj.) De aici vine (apoi) (aceea) că... sau de unde vine că... 1. Datorită acestui fapt. 2. Din această cauză.
(Exp. vb.) A-i veni (cuiva) iapa la hăţ A se schimba împrejurările în favoarea cuiva.
(Loc. vb.) A veni pe (sau în) lume, (înv.) a veni la viaţă (D. fiinţe) A se naşte.
(Loc. vb.; Bis.) (D. Iisus) A veni în lume sau a veni cu trup A se întrupa.
(Exp. vb.; pop.) A veni alba în sat A se lumina de ziuă.
(Exp. vb.) A(-i) veni la ţanc (sau, rar, la pont) A sosi la momentul oportun.
(Loc. vb.; înv.) A veni la mijloc A interveni.
(Exp. vb.; înv.) A veni fără vistavoi A sosi (undeva) pe neaşteptate.
(Exp. vb.; pop.) A(-i) veni (cuiva) drăguş la căuş (sau, reg., roaga, murga la traistă, ăl nan la găvan sura la măsură) A-i veni cuiva o situaţie favorabilă (spre a se răzbuna).
(Exp. vb.) A-i veni (cuiva) (Moş) Ene pe la gene
A i se face somn.
(Exp. vb.) A-i veni (cuiva) mucul la deget (sau cuţitul la gât) 1. A ajunge într-o situaţie grea. 2. A fi în primejdie. 3. A ajunge la limita răbdării.
(Loc. vb.) A(-i) veni (cuiva) în (sau, înv., întru, spre) ajutor (ori sprijin, reg. ajutorare) 1. A ajuta pe cineva. 2. A fi de folos cuiva.
(Exp. vb.) A veni în sprijinul sau ajutorul (a ceva ori cuiva) A aduce argumente în favoarea (susţinătorului) unui anumit punct de vedere.
(Loc. vb.) A(-i) veni de hac (sau, înv., a veni la hac)
1.	A pedepsi pe cineva. 2. A face inofensiv pe cineva. 3. A ucide. 4. A depăşi o dificultate, un obstacol etc.
(Loc. vb.; înv.) A veni deasupra A învinge.
(Exp. vb.; înv.) A(-i) veni (cuiva) la (ori în) mână sau a veni pe (ori în, la, sub, a) mâna (ori mâinile) cuiva 1. A ajunge la dispoziţia cuiva. 2. A ajunge în posesia cuiva.
(Exp. vb.; înv.) A veni la bani 1. A câştiga bani.
2.	A obţine bani.
(Exp. vb.) A-i veni (cuiva) cărţile A trage sau a-i cădea cărţi potrivite pentru a câştiga la joc.
(Loc. vb.; înv.) A-i veni mazilie (sau mazilia) A fi înlăturat de la domnie.
(Exp. vb.; pop.) A veni la (sau în, înv., prin) urechile (sau cunoştinţa, înv. auz, auzul) (cuiva)
(D. ştiri, zvonuri, fapte) A ajunge la cunoştinţa cuiva.
(Exp. vb.) Doar nu vin turcii (sau tătarii) ori doar nu vin turcii, nici tătarii! 1. Eşti prea grăbit.
2.	Eşti înfricoşat fară motiv.
(Exp. vb.) A veni pe capul cuiva A cauza cuiva suferinţe, necazuri etc.
(Exp. vb.) Bine ai (sau aţi) venit (sănătos, sănătoşi) Formulă cu care este întâmpinat un oaspete. (Exp. vb.; reg.) A veni la uşa (sau la pragul) (cuiva) sau a-i veni (cuiva) la uşă A se prezenta la cineva pentru a-i cere ospitalitate, ajutor, bunăvoinţă.
(Exp. vb.; reg.) A veni ca la borş A se arăta undeva şi a pleca în grabă.
(Exp. vb.; pop.) A veni (undeva) după (cineva sau ceva) A căuta (pe cineva sau ceva) în locul unde se află, unde se ascunde etc.
525
YEN/
(Exp. vb.) A veni în numele (sau din partea) cuiva
1.	A se prezenta (undeva) ca reprezentant al cuiva.
2.	(înv.) A se prezenta (undeva) dându-se drept altcineva, prin înşelăciune.
(Exp. vb.; înv.) A veni înainte 1. A se întâlni (pe parcursul unei relatări, al unei expuneri). 2. (D. fapte, întâmplări) A se petrece.
(Exp. vb.; reg.) A veni în vale (D. porţiuni de teren) A se prăbuşi.
(Exp. vb.) A veni de sus A proveni de la o autoritate superioară.
(Exp. vb.; reg.) A(-i) veni jos 1. (D. piele) A i se desprinde de pe corp. 2. A cădea.
(Exp. vb.; înv.) A veni la iveală (sau la aieve, Ia arătare) A fî dezvăluit.
(Exp. vb.; reg.; ir.) A veni de la biserică A se
întoarce beat acasă.
(Exp. vb.; pop.) A-i veni (cuiva) numai numele
A muri undeva, departe de domiciliu.
(Loc. vb.) A veni la loc (D. obiecte, părţi ale lor etc.) A-şi recăpăta poziţia iniţială.
(Loc. vb.) A-şi veni în chef A-şi recăpăta buna dispoziţie.
(Loc. vb.; pop.) A-şi veni în fire (sau în simţire, în simţiri, în sine, reg. la fire, în ori, în oară, în minte, în horatic, în formă, în putere, răsuflu) 1. A-şi recăpăta cunoştinţa în urma unui leşin, a unei crize etc. 2. A-şi recăpăta calmul, stăpânirea de sine (după un moment de spaimă, furie, descumpănire etc.).
3.	A-şi recăpăta forţele, vigoarea (după o stare de slăbiciune, de depresie etc.), a se restabili.
(Loc. vb.) A-şi veni în cunoştinţă (sau, înv., în minte, în socoteală, în socotinţă, întru sine-şi, reg., în ori, în minţi) 1. A-şi redobândi capacitatea de judecată, de discernământ. 2. A se lămuri (în legătură cu o situaţie).
(Loc. vb.; pop.) A-i veni (cuiva) inima (sau sufletul) la loc A-şi recăpăta calmul, buna dispoziţie, curajul după un moment de emoţie, de spaimă, de descurajare etc.
(Loc. vb.; rar) A-i veni (cuiva) faţa (la loc) A-şi recăpăta expresia, înfăţişarea firească, revenindu-şi după o emoţie, după o boală etc.
(Loc. vb.; pop.) A-i veni (cuiva) inimă (sau suflet) A căpăta curaj.
(Loc. vb.; înv.) A veni în viaţă A reînvia.
(Exp. vb.; înv.) A veni mare (D. ape) A-şi spori debitul (revărsându-se).
(Exp. vb.) A-i veni (cuiva) apa (sau apă) la moară sau a veni apă (sau apa) (şi) la (sau pe) moara cuiva
A se schimba împrejurările în favoarea cuiva.
(Exp. vb.; pop.) A veni la matcă (sau la vad) A reintra în albie după revărsare.
(Exp. vb.) A nu-i veni (cuiva) nici la degetul cel mic A nu se putea compara cu cineva (din cauza inferiorităţii în care se află).
(Exp. vb.; pop.) A-i veni (cuiva) apa Ia gură (sau Ia gât) 1. A se afla într-o situaţie foarte dificilă.
2.	A fi în mare pericol. 3. A ajunge la limita suportabilului.
(Loc. vb.) A veni la măsură A ajunge la mărimea prestabilită sau normală.
(Loc. vb.; pop.) A veni cotul la măsură sau tafta
la cot A se potrivi.
(Loc. vb.; înv.) A veni la (sau pe) sută A fi în procent de...
(Loc. vb.; pop.) A(-i) veni cuiva (ceva) la (sau, pop., de, cu) îndemână (sau, pop., dindămână) 1. A fi
suficient de aproape (de cineva) pentru a fi uşor de atins, de mânuit. 2. (P. ex.) A-i fi cuiva uşor, comod (de făcut).
(Loc. vb.) A-i veni cuiva peste mână (ceva) 1. A
fi prea departe pentru a fî uşor de atins, de luat, de mânuit de cineva. 2. (P. ex.) A-i fi cuiva greu, incomod (să facă) ceva.
(Loc. vb.) A veni în (sau la) scaun (sau pe tron) A fi întronat.
(Loc. vb.) A veni la putere (sau la guvern) (D. formaţiuni politice, guverne) A prelua puterea (politică) într-o ţară.
(Exp. vb.) A veni în serviciul cuiva A se pune în serviciul cuiva.
(Loc. vb.; reg.) A veni la păscare (La unele jocuri cu mingea) A prelua însărcinarea de a prinde mingea.
(Loc. vb.; pop.) A veni după cineva 1. A se însoţi cu cineva (căsătorindu-se). 2. A urma pe cineva în vederea căsătoriei.
(Exp. vb.) Nu ştii cum vine păcatul 1. Se pot ivi
întâmplări neplăcute în viitor. 2. E nevoie de prudenţă.
(Loc. vb.) A veni vorba (sau vorbă, înv. cuvântul) de(spre)... 1. A ajunge în discuţie. 2. A se atinge (printre altele şi) subiectul...
(Loc. vb.) Aşa (sau cum) vine vorba (sau, rar, vorbirea) ori, reg., vine vorba ceea Aşa se spune.
YEN/
526
(Loc. vb.) A înţelege (sau a pricepe, a vedea) cum vine vorba cuiva (sau vorba asta) A sesiza intenţia, aluzia din spusele cuiva.
(Exp. vb.) A(-i) veni (cuiva sau la ceva) vremea (sau vremurile, timpul) A sosi pentru cineva sau pentru ceva momentul favorabil aşteptat.
(Exp. vb.) Vine (sau, pop., a veni) (ea) şi vremea aceea In timp, se vor satisface anumite aşteptări. (Exp. vb.; înv.) A veni împlinirea vremii A se împlini timpul stabilit.
(Exp. vb.) Nu ştii (sau mai ştii) cum vine vremea ori aşa vine vremea Este imprevizibil sau accidental ce se va întâmpla.
(Exp. vb.) A veni (şi) vremea (sau ceasul, ziua) cuiva
1.	A sosi momentul aprecierii, recompensării cuiva.
2.	A sosi momentul pedepsirii cuiva.
(Exp. vb.) A(-i) veni (cuiva) ceasul (sau vremea)
1.	A ajunge la capătul zilelor. 2. A-i sosi timpul să se căsătorească. 3. A-i sosi timpul să nască.
(Exp. vb.; pop.) A(-i) veni vremea, dar a nu(-i) veni ceasul 1. (D. o femeie însărcinată) A aştepta declanşarea naşterii. 2. (D. o fată de măritat) A nu-şi fi găsit încă pretendent.
(Exp. vb.) A-i veni (cuiva) lacrimile (sau lacrimi) (în ochi) (A fi pe punctul de) a plânge.
(Exp. vb.) A(-i) veni (cuiva) pe buze (sau pe limbă) (ceva) A avea pornirea de a spune ceva.
(Exp. vb.) A spune (sau a zice, a grăi) (tot) ce îi vine (sau câte îi vin) la (sau în) gură A vorbi cu cineva fară a alege cuvintele (sub impulsul unei stări emoţionale).
(Loc. vb.) A ocărî (sau a batjocori, a blestema etc.) cum (sau oricum) îi vine la gură A-şi exprima furia, dispreţul fară a ţine cont de reguli de politeţe, de bună creştere.
(Loc. vb.; pop.) A-i veni (cuiva) acru A nu mai suporta ceva.
(Loc. vb.; pop.) A-i veni (cuiva) o nebuneală (sau toanele, pandaliile) să... A i se năzări să...
(Loc. vb.) A-i veni (cuiva) nebunie (sau pandalii-le) A se înfuria.
(Exp. vb.) Era (sau mai) să-i vină dambla (sau damblaua, nebunie) 1. Era gata să aibă un atac de apoplexie. 2. Era pe punctul de a-şi pierde raţiunea. (Loc. vb.) A-i veni (cuiva) (toţi) dracii 1. A deveni îndărătnic, nereceptiv. 2. A se înfuria.
(Loc. vb.; pop.) A-i veni cuiva pe cineva A se mânia pe cineva.
(Loc. vb.; pop.) A-i veni (cuiva) bine (sau la socoteală) (să..., ca să..., de..., de a..., a...) 1. A-i conveni (să...). 2. A găsi momentul favorabil (să...).
3.	A-i produce mulţumire (că...).
(Loc. vb.; pop.) A-i veni (cuiva) uşor (sau lesne, pop., neted, înv., cu uşurare, cu înlesnire, cu les-nire) (să..., a..., de a...) A-i fi uşor (să...).
(Loc. vb.) A(-i) veni (cuiva) (cu) greu (să,.., a..., de...) sau a nu-i veni (cuiva) să... 1. A-i fi greu (să...).
2.	A i se părea dezagreabil (să...). 2. A-i fi imposibil (să...). 3. A nu-i conveni.
(Loc. vb.) A-i veni (cuiva) în (sau prin) minte (sau în cap, în gând) A se gândi dintr-odată la ceva. (Loc. vb.) A(-i) veni (cuiva) în minte (sau în cap, în amintire, în memorie, pop., în gând, înv., aminte)
1.	A-şi aminti (de ceva). 2. A-şi da seama de... (Loc. av.) Cum îi vine în (sau la) minte (ori în gând) 1. După bunul plac. 2. La întâmplare.
(Loc. vb.; pop.) A nu-i veni (cuiva) nici (măcar) în (sau prin) minte (ceva) A considera ceva de neconceput, irealizabil.
(Loc. vb.; pop.) (Nu ştiu) ce-mi (sau ce-i, ce ne etc.) vine (sau veni) (mie sau lui, nouă etc.) (în minte, în gând, ispita) (de...) E surprinzător ce am (ai etc.) gândit sau făcut.
(Exp. vb.; fam.) Ce-ţi (sau ce-i etc.) veni? ori Ce ţi=a (sau i-a etc.) venit? 1. Mă surprind afirmaţiile, atitudinea sau faptele (tale, lui etc.) neobişnuite, nepotrivite. 2. Nu ai făcut bine.
(Loc. vb.) A veni în contact (sau în atingere) (cu...)
1.	A se atinge (cu...). 2. A avea relaţii datorită vecinătăţii cu... 3. A stabili o legătură cu... 4. A face cunoştinţă cu...
(Loc. vb.) A veni în contradicţie (sau în conflict, în opoziţie) cu... 1. A fi în dezacord cu... 2. A fi contrar...
(Loc. vb.; reg.) A veni pe rod (D. vie) A începe să rodească.
(Loc. vb.; înv.) A(-şi) veni la (sau în) vârstă (sau deplină vârstă, vârsta legiuită, măsura vârstei, vârsta anilor) A deveni major.
(Loc. vb.; îvp.) A veni în vârstă (sau la vreme) de (adânci) bătrâneţe sau (înv.) a veni mai la vârsta A îmbătrâni (foarte tare).
(Loc. vb.; înv.) A veni pe... (Cu determinări numerice) A fi aproape să împlineşti vârsta de...
(Loc. vb.; îrg.) A veni în pofta cuiva (sau la voie) A face cuiva pe plac.
527
VERDE
(Exp. vb.; înv.) A veni la tocmeală (sau la împă-căciune, Ia consens etc.) (cu...) A cădea de acord (cu...).
(Loc. vb.) A veni rudă (cu...) sau a-i veni (cuiva)
rudă A se înrudi (cu...).
(Loc. vb.) Cum vine (şi) (vorba sau treaba) asta?
1.	Mă mir de asta, cum este posibil? 2. Pretind o explicaţie pentru cele întâmplate, pentru această afirmaţie.
VENiN s. n.
(Exp. vb.) A turna venin în cineva (sau în sângele cuiva) A produce cuiva o suferinţă morală.
(Exp. vb.; pop.) A(-i) face (cuiva) venin (de moarte) sau a(-i) pune (cuiva) venin la inimă A (se) supăra foarte tare.
(Exp. vb.) A fierbe de venin A fi foarte furios. (Exp. vb.; înv.) A-şi sparge (sau a-şi răcori) veninul A se linişti.
(Exp. vb.) A-şi vărsa veninul 1. A-şi destăinui necazurile. 2. A-şi manifesta furia.
VENINOS, -04SĂ a.
(Sint.; înv.) Temperament veninos Temperament coleric.
(Sint.; Med.; pop.) Friguri veninoase Stare febrilă şi toxică datorată unor tulburări biliare şi digestive sau unor infecţii.
(Sint.; reg.) Limbă veninoasă Limbă încărcată. VEN/RE s. f (Sint.) Bună venire Formulă prin care este întâmpinat un oaspete.
(Loc. s.) Venire pe (sau în) lume Naştere.
(Loc. s.) Venire în ajutor Ajutorare.
(Loc. s.; Bis.) Venire pe lume, venirea întâi întrupare a Fiului lui Dumnezeu.
(Loc. a.; Bis.) A doua venire 1. Sfârşitul lumii.
2.	Judecata de apoi.
(Loc. s.) Venire în fire Revenire (după un leşin). (Loc. s.; înv.) Venire la domnie înscăunare, întronare. (Loc. s.) Venire la putere Preluare a conducerii unui stat.
VEN/T n.
(Sint.) Bun venit Formulă de salut prin care se exprimă mulţumirea în legătură cu sosirea cuiva. (Sint.; Bis.; înv.) întâiul venit întruparea Fiului lui Dumnezeu.
(Sint.; Bis.; înv.) Venitul al doilea 1. Sfârşitul lumii.
2.	Judecata de apoi.
(Sint.) Venit naţional Parte a produsului economiei naţionale dintr-o perioadă de timp, care rămâne după scăderea cheltuielilor de producţie.
(Exp. vb.) A juca pe venite (La jocul de cărţi) A juca în contul banilor care vor fi aduşi ulterior. VERB £7NC n.
(Exp. vb.; loc. av.; reg.) (A merge, a pleca) în ver-bunci 1. (A merge, a pleca) în stagiu militar. 2. (P. ex.) (A pleca) în lumea largă.
(Exp. vb.; reg.) A juca verbuncul 1. A sări de durere. 2. (Reg.) A avea aventuri amoroase.
VERDE vb.
(Sint.) Aur verde 1. Vegetaţie. 2. (P. restr.) Pădure. (Sint.; Zool.; reg.) Broască (sau broscuţă) verde Brotac.
(Sint.; Ent.; reg.) Fluture verde Libelulă.
(Sint.; Ent.; reg.) Gândac verde 1. Ileană. 2. Can-taridă.
(Exp. vb.) A vedea stele verzi A resimţi violenţa unei lovituri neaşteptate.
(Exp. vb.) A-i sări cuiva stele verzi din ochi A îndura o suferinţă fizică ajunsă la paroxism.
(Sint.) Cai verzi (pepereţi) I. Nimicuri. 2. Fantezii. (Sint.) Gard verde Gard viu.
(Loc. av.) La iarbă verde în mijlocul naturii.
(Exp. vb.) A ajunge la creangă verde I. A reuşi în acţiunile întreprinse. 2. A avea noroc.
(Exp. vb.) Ai să scapi la iarbă verde! Ai răbdare, vei izbuti!
(Loc. vb.; reg.) A tăia frunza verde şi lafuri şi ta-lafuri A pălăvrăgi.
(Exp. vb.; pop.) A spune, a îndruga, a vorbi, a trăncăni la (sau câte) verzi şi uscate, (reg.) verzi şi mărunte A spune nimicuri.
(Sint.) Zonă verde Porţiune de teren cultivată cu iarbă, pomi, flori etc.
(Sint.; Bis.) verde A noua joi după Paşti (când, la catolici, se face o procesiune în natură).
(Sint.; înv.) Piaţă verde Piaţă de legume proaspete. (Exp. vb.; reg.) A visa codri verzi A dori lucruri imposibil de realizat.
(Exp. vb.; pop.) De verde şi-a mâncat rodul Şi-a irosit averea de când era foarte tânăr.
(Exp. vb.; pop.) (A fi) verde pe la urechi (D. copii) A căpăta seriozitatea omului matur.
(Exp. vb.; pop.) De când (era) cu buricul verde De când era copil mic.
(Exp. vb.; reg.) A semăna în verde A semăna pe arătura încă proaspătă.
(Exp. vb.; reg.) A ara în verde A ara un pământ care este încă jilav.
(Exp. vb.; reg.) Aluat verde Mălai muiat pentru pui.
VERESIE
528
(Exp. vb.) A avea inimă verde 1. A fi vesel. 2. A fi viteaz.
(Exp. vb.; reg.) A munci verde A munci din greu. (Exp. vb.; îvp.) Cum (sau de) o (sau mă, îl etc.) vezi cu ochii verzi Aşa cum este (sunt etc.) în realitate. (Exp. vb.; pop.) A(-i) spune (cuiva) verde (în ochi ori în faţă), (rar) a spune verde, româneşte A(-i) spune (cuiva) adevărul direct, în faţă.
(Exp. vb.; pop.) A i se face (cuiva) verde înaintea ochilor, (reg.) a vedea verde A i se face (cuiva) rău (de mânie, de supărare etc.).
(Sint.) Verde de Paris Cristale mixte de arsenit de cupru şi acetat de cupru, foarte toxice, folosite ca insecticid.
(Sint.) Verde malahit (sau de China) Materie colorantă bazică ce dă coloraţii verzi, cu nuanţe albastre puţin rezistente.
(Sint.) Verde chinezesc Colorant textil, extras din coaja de pe ramurile şi de pe rădăcinile unor plante care cresc în China.
(Loc. a.) De verde 1. (D. cărţile de joc) De pică, de inimă neagră. 2. (D. persoane) Care are ochii verzi (şi părul negru).
(Sint.; rar) Verde antic Matostat.
VERESIE s.f.
(Loc. av.; fam.) Pe (sau, îrg., în) veresie 1. Pe datorie. 2. (P. ex.) Gratis.
VERGEA s. fi (Exp. vb.) A căuta paie şi vergele A face tot posibilul.
VERTGĂ s.f.
(Loc. a.; îrg.) Tras prin verigă Tras prin inel. (Exp. vb.; reg.) A da de verigă A termina definitiv un lucru.
(Sint.; pop.) Verigă de logodnă Verighetă.
(Exp. vb.) A ţine veriga (cuiva) A mijloci o relaţie de dragoste.
(Sint.) Verigă de rod Cuplu format dintr-o coardă de rod şi un cep, care se lasă la tăierea viţei de vie. VERVĂ s. fi (Loc. av.) în (sau cu) vervă Cu entuziasm.
(Exp. vb.) A fî (sau, rar, a se afla, a se simţi) în (sau, rar, cu) vervă 1. A fi însufleţit, volubil. 2. (D. sportivi, artişti etc.) A manifesta o formă deosebit de bună.
VESEL/E s.f.
(Loc. a.; înv.) De veselie Care glorifică.
(Loc. av.; înv.) în (ori întru) veselie sau întru toată veselia 1. Cu voie bună. 2. (înv.) Cu bucurie deplină.
(Loc. vb.; înv.) A-i face (cuiva) veselie sau a-şi face veselie 1. A (se) înveseli. 2. A (se) bucura. (Exp. vb.; înv.) A-i fi (cuiva) de veselie A-i prilejui (cuiva) mulţumire sufletească.
(Exp. vb.; înv.) A avea veselie întru... A avea mulţumire deplină de la...
VESTĂ s.f.
(Exp. vb.) A avea (sau a ţine pe cineva sau ceva) în buzunarul de la vestă A avea în puterea sa (pe cineva sau ceva).
VESTE s. fi (Loc. a.) De veste 1. Vestitor. 2. Recent.
(Loc. a.; loc. av.) Fără (de) veste Pe neaşteptate, brusc, subit.
(Loc. av.; înv.) Cu vestea (cuiva) Cu învoirea (cuiva). (Loc. av.; înv.) în veste Anunţând anticipat.
(Loc. vb.) A(-i) da (cuiva) (de) veste, (îrg.) a(-i) face (cuiva) veste A înştiinţa.
(Loc. vb.) Aprinde (ori, înv., a lua, reg. a purcede) de veste sau (înv.) veste 1. A afla. 2. A-şi da seama. (Loc. vb.) A-i prinde (cuiva) de veste 1. A remarca (la momentul oportun) prezenţa cuiva într-un anumit loc. 2. A-şi da seama de situaţia, sentimentele, intenţiile cuiva.
(Loc. vb.; înv.) A-i fi (cuiva ceva) în (sau la) veste
1.	A fi conştient (de...). 2. A fi în cunoştinţă de cauză, a înţelege, a pricepe, a şti.
(Exp. vb.; rar) A nu i se auzi (cuiva) de veste A nu avea informaţii în legătură cu cineva.
(Exp. vb.; reg.) A-i scoate (cuiva) veşti slabe A-i scoate (cuiva) vorbe (rele).
(Exp. vb.; pfm.) Ce (mai) veste? sau ce (mai) veste-poveste? Ce (mai) e nou?
(Loc. av.; înv.) Fără veste Prin surprindere.
(Loc. a.; înv.) De (sau cu) veste 1. Bine-cunoscut.
2.	Renumit.
(Exp. vb.) A se duce (sau a merge, a se lăţi, îrg. a
i	se ridica, a ieşi) vestea (cuiva, a ceva, de ceva) sau a-i merge (sau a i se duce cuiva) vestea şi povestea A deveni faimos.
VEST / vb.
(Loc. vb.; rar) A vesti a bine A prezice lucruri favorabile.
VEST/RE s. f.
(Loc. vb.) A da (sau, înv., a face) vestire 1. A comunica o informaţie. 2. A face cunoscut.
(Loc. vb.; înv.) A lua vestire A obţine informaţii (că...).
(Loc. a.; pop.) De vestire Renumit.
529
VL4ŢĂ
(Loc. vb.; înv.) A ieşi vestirea (cuiva) A deveni (bine)-cunoscut.
VEŞCĂ s.f.
(Loc. vb.; loc. a.) (A fi) trecut (şi) prin ciur şi (prin) veşcă sau cernut în ciur şi în veşcă (A fi)
trecut prin multe.
(Loc. vb.; reg.) A nu fi nici în ciur, nici în veşcă
A fi nehotărât.
(Sint.; reg.) Veşca capului Cutie craniană. VEŞMÂNT 5. n.
(Exp. vb.; rar) A se îmbrăca cu veşmântul lui Christos A se călugări.
VEŞNIC, ~Ă a.
(Sint.; Bis.; înv.) împăratul (ori Stăpânul) (Cel) Vecinic sau Vecinicul Părinte, înv. Vecinica Mărire Dumnezeu.
(Sint.; Bis.) Cele veşnice Existenţă de după moarte a credincioşilor.
(Exp. vb.) A se muta (sau a trece, a se duce) la cele veşnice (D. oameni) A muri.
(Sint.) Somnul cel veşnic, veşnicul somn (ori repaus), veşnica odihnă Moarte.
(Exp. vb.; înv.) A dormi (sau a zăcea) de somnul cel veşnic A fi mort.
(Sint.; Bis.) Veşnica (lui sau ei, lor)pomenire 1. Rugăciune (cântare) prin care Dumnezeu este implorat să nu-i uite pe cei morţi la judecata de apoi.
2.	(Fam.; gmţ.; ir.) Este definitiv pierdut.
(Sint.) Locaş veşnic Mormânt.
(Exp. vb.; înv.) A stăpâni în vecinică (sau vecinica) vreme (D. proprietari) A avea dreptul de a stăpâni pentru totdeauna.
(Loc. av.; înv.) în vecinică vreme 1. Niciodată.
2.	Mereu.
(Exp. vb.; reg.) A fi vecinic cu căciula pe cap A fi
mândru.
VEŞNIC/E s.f (Sint.) Locaş de veşnicie Mormânt.
(Loc. av.) Pe (sau pentru, în, de) veşnicie Pentru totdeauna.
(Exp. vb.; pop.) A dormi pentru veşnicie sau a dormi (ori a petrece) somnul veşniciei A fi mort.
(Exp. vb.; înv.) A adormi de somnul veşniciei
A muri.
VETRELĂ s.f (Loc. vb.; îvp.) A trage vetrela pe uscat A o duce greu (din cauza sărăciei).
VL4 vb.
(Loc. vb.; înv.) A via bine (sau în pace) cu... A fi
în relaţii bune cu cineva.
VL4RB(Ă) 5. n.,s.f (Exp. vb.; pop.) A (nu) fi în (toate) vierbele (lui
ori, reg., noastre) A (nu) fî bine dispus.
(Exp. vb.; reg.) A băga (pe cineva) în vierburi
A sili pe cineva să acţioneze repede.
VIAŢĂ s.f
(Sint.) Asigurare pe viaţă Poliţă de asigurare în care se prevede plata unei sume de bani în cazul accidentării sau decesului asiguratului.
(Sint.; înv.) Certarea (saupedeapsa) vieţii Pedeapsa capitală.
(Sint.; înv.) Cumpănă de viaţă Pericol de moarte. (Exp. a.) în (sau, înv., cu) viaţă (încă) viu.
(Exp. a.) Fără viaţă Mort.
(Loc. a.) De viaţă şi de moarte 1. Capital. 2. Absolut. (Loc. av.) Pe viaţă şi pe moarte 1. Disperat. 2. Din toate puterile. 3. Fără a ţine cont de riscuri.
(Loc. av.) Cu preţul vieţii Cu orice risc.
(Exp. vb.) A fi (sau a se afla, a rămâne) în (sau, înv., cu) viaţă 1. A trăi. 2. A supravieţui.
(Loc. vb.) A da viaţă (cuiva sau la ceva) 1. A înfiinţa. 2. A naşte. 3. A reînvia. 4. A însufleţi.
(Loc. vb.) A lua (sau a căpăta, a prinde) viaţă
1.	A apărea. 2. A se naşte. 3. A se înfiinţa.
(Exp. vb.) A (se) ţine în (sau cu) viaţă sau (înv.) a ţine (cuiva) viaţa A (se) menţine viu.
(Loc. vb.) A lăsa (ori a cruţa, a ierta, a dărui cuiva) viaţa, sau, îvp., a ierta (pe cineva) cu viaţă A-i permite (cuiva) să (mai) trăiască (după ce îi fusese hotărâtă moartea).
(Exp. vb.) A scăpa cu viaţă A se salva de la moarte. (Exp. vb.; fig.) A i se ţine (sau a-i sta, a-i atârna) viaţa într-o aţă sau într-un fir de aţă (ori de păr)
1.	A fi (mereu) într-o situaţie nesigură. 2. A fi în mare primejdie.
(Exp. vb.) A înceta (sau a se stinge, a se săvârşi, înv. a conteni) din viaţă ori a-şi sfârşi (sau, înv., a-şi săvârşi, a-şi mântui) viaţa, a i se sfârşi (sau, îvp., a i se stinge, a i se săvârşi) viaţa (cuiva) A muri. (Loc. s.) încetare (sau stingere, rar săvârşire) din viaţă Moarte.
(Loc. vb.) A-i lua (sau, îvp., a-i răpi, înv. a-i stinge, a-i sfârşi, reg. a-i strânge cuiva) viaţa ori (pop.) a găti (sau, înv., a lipsi) (pe cineva) de viaţă A ucide. (Exp. vb.) A-şi lua (sau, înv., a-şi răpi) viaţa A se sinucide.
(Exp. vb.) A-şi da viaţa 1. A se jertfi (din devotament faţă de o persoană, pentru o cauză etc.). 2. (Reg.) A prefera moartea.
VL4ŢĂ
530
(Exp. vb.) A-şi pune viaţa în joc (sau, pop., la mijloc) sau a se juca cu viaţa A risca foarte mult. (Exp. vb.; fam.) Pe viaţa mea sau să n-am parte de viaţa mea! Jurământ pentru a întări o afirmaţie. (Loc. a.) Fără (de) viaţă sau fără (un) pic de viaţă
1.	(D. oameni sau părţi ale corpului) Cu funcţiile vitale parţial pierdute, inert, paralizat. 2. (D. vieţuitoare) Lipsit de energie, apatic. 3. (D. ochi) Cu privirea fixă, fară ţintă. 4. (D. obiecte) Artificial. 5. (D. abstracte) Neviabil.
(Exp. vb.) A aduce (sau, înv., a întoarce, a trezi pe cineva) la viaţă 1. A face (pe cineva) să-şi revină în simţiri. 2. A însănătoşi (pe cineva).
(Exp. vb.) A avea şapte vieţi 1. A avea o mare rezistenţă fizică (şi morală). 2. A trăi mult.
(Loc. a.) Plin de viaţă (D. oameni) 1. Viguros.
2.	Energic. 3. Exuberant.
(Loc. a.) De viaţă (D. oameni) 1. Petrecăreţ. 2. Sociabil.
(Loc. av.) Cu viaţă Cu putere.
(Exp. vb.) Când ţi-e viaţa mai dragă Când nici nu te gândeşti la rău.
(Exp. vb.) A izbuti (sau a răzbi) în viaţă A reuşi să ajungă într-o situaţie materială sau socială bună (în ciuda vicisitudinilor, a greutăţilor inerente). (Exp. vb.) A intra (sau a păşi) în viaţă (D. oameni) A începe să se confrunte cu realitatea.
(Exp. vb.; rar) A prinde viaţă A începe să funcţioneze.
(Exp. vb.) A (se) trece (sau, îvp., a se petrece, a se muta, a se strămuta, a ieşi, a se duce) din (această) viaţă A muri.
(Exp. vb.; înv.) A muta (sau a izgoni) (pe cineva) din (această) viaţă A omorî (pe cineva).
(Loc. s.; înv.) Mutare dintru această viaţă Moarte. (Sint.; Bis.) Viaţa veşnică sau de veci, de veac, viaţa veacului, vecilor, de vecie, fericită, cerească, fără de sfârşit 1. Fericire veşnică de care se vor bucura drept-credincioşii. 2. Stare de mântuire.
(Sint.; Bis.) Viaţa de apoi (sau viitoare, cealaltă) Existenţa de după moarte, lumea cealaltă, vremea de apoi.
(Exp. vb.) A-şi îngropa (sau a-şi închide) viaţa (undeva) A duce o existenţă lipsită de satisfacţii. (Exp. vb.) A-şi reface viaţa A se recăsători.
(Sint.; pop.) Viaţă cusută (sau legată, cârpită) cu aţă Existenţă grea, plină de necazuri şi lipsuri. (Sint.) Viaţă de câine Existenţă grea, plină de umilinţe.
(Exp. vb.; fam.) Un trai şi-o viaţă A se bucura de o existenţă îmbelşugată, fară muncă şi fară griji.
(Exp. vb.; fam.) Altă viaţă! A surveni o schimbare benefică în existenţa cuiva.
(Exp. vb.; rar) A-şi face viaţa (D. femei) A duce o existenţă imorală.
(Exp. vb.; reg.) Viaţă bună! Formulă de salut. (Exp. vb.; reg.) Ţine-ţi viaţa! Păstrează-ţi calmul! (Loc. a.; reg.) Lăsat de viaţă (D. oameni) Nelegiuit. (Exp. vb.; pop.) A-şi petrece (sau a-şi trăi, a-şi duce, a-şi trece, reg. a-şi face, a-şi mânca) viaţa cu... A convieţui cu...
(Exp. vb.; înv.) A se da în viaţă cu... 1. A face voia (cuiva). 2. (Pfm.) A stabili relaţii de dragoste cu...
(Exp. vb.; înv.) A avea (sau a trăi) viaţă bună (sau dulce) (cu...) A se înţelege bine (cu...).
(Exp. vb.; rar) A-şi desface viaţa (D. soţi) A se despărţi.
(Exp. vb.) A-şi ţine (sau, înv., a-şi sprijini) viaţa
(cu...) A face faţă cheltuielilor necesare traiului, a se întreţine (cu...).
(Exp. vb.; pop.) A-şi ţine viaţa de azi pe mâine
A fi foarte sărac, trăind la limita subzistenţei.
(Exp. av.; exp. a.) în viaţă 1. Niciodată (pe parcursul vieţii). 2. încă din timpul cât e viu (cineva). 3. Viu. (Exp. av.) în (toată) viaţa mea (sau ta, lui etc.)
1.	Niciodată. 2. Nicidecum.
(Loc. av.; înv.) După viaţa (cuiva) După moartea (cuiva).
(Loc. vb.) A-i tăia (sau a-i curma cuiva) firul (ori aţa) vieţii sau a-i tăia (ori a-i curma, a-i ciunti) (cuiva) viaţa, a pune capăt vieţii (cuiva) A ucide (pe cineva).
(Loc. av.) A i se rupe (sau a i se frânge) viaţa A muri.
(Loc. vb.) A-şi pune capăt vieţii sau a-şi curma viaţa A se sinucide.
(Exp. vb.; înv.) A(-şi) împlini zilele vieţii sau a-şi plini viaţa A ajunge la sfârşitul vieţii.
(Exp. vb.; pop.) Ţi s-a împlinit cu viaţa! Te aşteaptă moartea!
(Exp. av.) De-o viaţă sau (de-)o viaţă de om (De) foarte mult timp.
(Loc. a.; loc. vb.) Pe viaţă (Care durează) până la moartea cuiva.
(Exp. av.) Pe viaţă (şi) pe moarte 1. Pentru totdeauna. 2. (D. lupte) Până când cineva este ucis.
531
VIITOR
(Sint.) Cartea (sau, rar, cărţile) vieţii (în credinţa creştină) Carte în care sunt înscrise numele, naşterea, moartea şi faptele tuturor, după care vor fi judecaţi la ziua de apoi.
(Exp. vb.) A(-i) fî scris (cuiva) în cartea vieţii
A(-i) fi sortit (cuiva).
(Exp. vb.) A şterge (pe cineva) din cartea vieţii
A ucide.
VIBRAŢIE s.f
(Loc. a.) De vibraţie Vibratoriu.
(Exp, vb.) A pune în vibraţie A face să vibreze. V/CIU 5. n.
(Sint.) Viciu de conformaţie 1. Dispoziţie anormală a unor părţi sau organe ale corpului. 2. Diformitate fizică.
(Sint.) Viciu al lucrului, viciu ascuns Defect de calitate al unui obiect, care îi micşorează valoarea de întrebuinţare.
(Sint.) Viciu de consimţământ (sau de voinţă) împrejurare de ordin fizic sau psihologic care alterează voinţa juridică a părţilor în momentul încheierii unui act juridic.
(Sint.; Jur.) Viciu de formă Imperfecţiune în redactarea unui act, prin neîndeplinirea unor condiţii legale, care duc la anularea lui.
VICLEŞ£/G 5. n.
(Loc. av.) Cu (sau, rar, prin) vicleşug 1. Cu perfidie. 2. Cu şiretenie. 3. Prin înşelătorie.
(Loc. av.) Cu (sau prin) vicleşug 1. Lipsit de loialitate. 2. Lipsit de onoare.
VID, ~Ă a.
(Sint.; Mat.) Mulţime vidă Mulţime care nu conţine niciun element.
(Sint.) Vid barometric Vid din spaţiul de deasupra mercurului într-un barometru cu mercur.
(Exp. vb.) A face vid în jurul său A îndepărta pe oricine din preajma sa.
(Exp. vb.) A face vid în sinea lui A nu se mai gândi la nimic.
(Loc. av.) în vid 1. Suspendat în aer. 2. (D. privire) Fără ţintă. 3. în zadar.
(Sint.) Vid de putere Absenţă a unor partide politice capabile să facă ordine în stat, să deţină controlul.
VIERME m.
(Sint.; reg.; sprs.) Marţea (smziua) viermilor Sărbătoare populară care se ţine în marţea din prima săptămână a postului Paştelui, pentru a se înlătura pericolul viermilor în recolte.
(Exp. vb.) A trăi (sau a fi deprins) ca viermele în hrean (sau la rădăcina hreanului) A fî deprins cu viaţa grea.
(Exp. vb.) A-l mânca (pe cineva) viermii de viu
A fî foarte leneş (şi murdar).
(Exp. vb.) A avea (sau a-l roade pe cineva) un vierme la inimă 1. A fi apăsat de griji. 2. A fî neliniştit.
(Exp. vb.) A avea viermi la limbă A fi limbut. (Exp. vb.) A avea viermi (neadormiţi) sau a avea viermi în cur (D. copii) A fi neastâmpărat.
VIERS n.
(Loc. av.; înv.) Cu viers viu Prin viu grai.
VIESPE s.f.
(Exp. vb.) A fi ca viespea (sau ca o viespe) A fi nestăpânit (şi agresiv).
(Exp. vb.) A înţepa ca viespea (sau ca o viespe) 1. A face glume răutăcioase. 2. A fi rău de gură.
(Exp. vb.; reg.) A cânta ca viespea A cânta cu voce ascuţită.
(Sint.) Cuib de viespi Colectivitate de oameni ostili unii faţă de alţii.
VIEŢU/ vb.
(Exp. vb.) A vieţui bine (sau în pace) (cu cineva)
A fi în relaţii bune (cu cineva).
VIEZURE 5. m.
(Exp. vb.; reg.) A-i roade (cuiva) viezurele minţile A ajunge într-o stare de confuzie. VIGOARE s.f sg.
(Loc. vb.; loc. a.) (A fî, a rămâne) în vigoare (D. legi, dispoziţii etc.) 1. (A fi) valabil. 2. (A fi) în curs de aplicare.
(Loc. vb.; Jur.) A intra în vigoare (D. legi, dispoziţii etc.) A începe să se aplice.
(Loc. vb.; Jur.) A pune în vigoare (D. legi, dispoziţii etc.) A pune în aplicare.
VIGONIE s.f.
(Exp. vb.) A băga în vigonii (pe cineva) 1. A speria (pe cineva). 2. A uimi (pe cineva).
VIITOR, -OARE 5. n., a.
(Sint.) Judecata (cea) viitoare sau viitoarea judecată Judecata supremă la care Dumnezeu îi cheamă, la sfârşitul lumii, pe toţi oamenii vii şi morţi pentru a le hotărî fericirea sau osânda veşnică. (Loc. a.) De viitor Care se va realiza, se va produce etc. într-o perioadă de timp ulterioară momentului prezent.
(Loc. av.) Pe (sau în, pentru) viitor De acum înainte.
V/JLĂ
532
(Loc. a.) (Plin) de (mare) viitor sau cu viitor (mare)
1.	Care are toate condiţiile pentru a ajunge pe treapta cea mai înaltă a unei ierarhii. 2. Cu perspective mari de a se dezvolta.
(Loc. a.) Fără viitor Care nu are perspective de a se dezvolta.
(Exp. vb.) A (nu) avea viitor 1. A (nu) avea şanse de succes într-o acţiune. 2. A (nu) avea perspective de a progresa, de a se dezvolta.
V/JLĂ s.f.
(Exp. vb.; reg.; aep.) A umbla ca o vijîă A se comporta ca o femeie neserioasă.
VILEAG 5. n.
(Loc. av.; îvp.) în vileag sau (înv.) în vileagul obştii în public.
(Loc. vb.) A da în vileag (ori, rar, vileagului) sau (rar) a scoate în vileag, (înv.) a da în vileagul obştii A divulga în public.
(Loc. vb.) A se da în vileag A-şi trăda sentimentele, intenţiile ascunse.
(Loc. vb.; înv.) A se da în vileagul publicităţii
A face să devină cunoscut publicului.
(Loc. vb.; înv.) A ieşi la vileag A ajunge la cunoştinţa publică.
(Exp. vb.; reg.) A rămâne de râsul vileagului A se
face de râs.
(Loc. av.; reg.) Câtu-i (sau până-i) lume şi vileag sau câtu-i (ori până-i) lumea şi vileagul 1. Totdeauna. 2. (Reg.) Niciodată.
(Loc. vb.; reg.) A ţine vileag A sta treaz (în timpul nopţii).
(Loc. vb.; reg.) în vileagul vântului în bătaia vântului.
VILOS, -OASĂ a.
(Sint.; Anat.) Membrană viloasă Membrană acoperită cu vilozităţi.
VIN s. n.
(Sint.; reg.) Vin prăfript Ţuică făcută din vin.
(Exp. vb.; reg.) A vărsa vinul mârtanului (D. copiii mici) A plânge.
(Exp. vb.; reg.) A-i ieşi (cuiva) vinul în nas A fi beţiv. (Exp. vb.; pfm.) A (i) se sui (sau a i se urca cuiva)
vinul la (sau în) cap A se ameţi de băutură.
(Exp. vb.; reg.) A lua drumul vinului A cădea în patima beţiei.
(Exp. vb.; rar) A pune (sau a-şi turna) apă în vin
A-şi tempera pornirile.
(Exp.; reg.) A bea vin de unde cântă broasca
A bea apă.
(Sint.; reg.) Vin călcat de broaşte Apă.
V/NĂ s.f.
(Loc. a.) Fără (de) (nicio) vină 1. Care nu poate fi făcut răspunzător pentru vreo faptă reprobabilă.
2.	Căruia nu i se poate imputa ceva. 3. Care are o conduită ireproşabilă. 4. Impecabil. 5. (înv.) Fără prihană.
(Loc. av.) Fără (de) (nicio) vină sau (înv.) pentru nicio vină Fără vreun temei care să justifice o acuzaţie.
(Loc. a.; loc. av.; înv.) Cu vină 1. Culpabil. 2. Cu făţărnicie.
(Exp. vb.) A avea o (sau vreo) vină sau (înv.) a avea vină A purta o (anumită) răspundere pentru un act condamnabil.
(Exp. vb.) A fi vina (cuiva) sau a purta vina A-i
reveni (cuiva) (în mod exclusiv) responsabilitatea unei situaţii sau a unui fapt.
(Exp. av.) Din (sau, îrg., de, pentru, reg., pe) vina (cuiva sau a ceva) Din cauza atitudinii, a comportării etc. (cuiva).
(Exp. vb.) A găsi (sau a afla cuiva) vină 1. A stabili culpabilitatea (cuiva). 2. A atribui (cuiva) o faptă reprobabilă.
(Loc. vb.) A cădea (sau a pica) în vină A comite o faptă reprobabilă.
(Loc. av.; înv.) Pe vina (cuiva) sau pe vină în conformitate cu culpabilitatea (cuiva).
(Exp. vb.) A face (cuiva) o vină din... (sau pentru...) 1. A considera o manifestare a cuiva drept reprobabilă. 2. A face (pe cineva) răspunzător (pentru...).
(Exp. vb.; pfm.) Bată-1 (sau bat-o, bată-i etc.) vina Exprimă o dojană îngăduitoare, cu o nuanţă de simpatie.
(Loc. vb.; înv.) A da (sau a pune, a aduce, îrg. a băga, a-i băga cuiva) vină (sau vina) sau (înv.) a băga (pe cineva) în vină A învinui (pe cineva).
(Loc. s.; înv.) Băgare de vină învinovăţire.
(Exp. vb.) A da (sau a arunca, îrg. a pune) (toată) vina pe... (sau asupra, reg. la...) A indica (pe cineva sau ceva) drept (singurul) răspunzător, drept (singurul) făptaş (cu scopul de a-i sustrage pe alţii unei acuzaţii).
(Exp. vb.) A cădea (toată) vina pe... (sau asupra..., în capul cuiva) 1. A deveni victima unei acuzaţii. 2. A fi făcut răspunzător pentru ceva. (Exp. vb.; loc. a.) (A fi) de vină 1. (A fi) vinovat.
2.	(A fi) cauza (unui rău).
533
VIRTDTE
VZNDE vb.
(Exp. vb.) A vinde castraveţi (sau pepeni, flori, apă, gogoşi) la grădinar (sau la sacagiu, la gogo-şar) 1. A da cuiva un lucru din care are din belşug.
2.	A încerca să înşeli sau să dai lecţii cuiva care este mai şiret sau mai învăţat decât tine.
(Exp. vb.) A vinde pielea ursului din pădure (sau peştele din baltă) 1. A promite un lucru pe care nu-1 ai. 2. A face planuri în legătură cu un lucru care este nesigur.
(Exp. vb.) Cum (sau aşa, precum, înv. în cât) am cumpărat(-o), aşa (o) vând O spun aşa cum am
auzit-o (fară să garantez că e adevărat).
(Exp. vb.) A vinde (cuiva) gogoşi (sau braşoave) A spune (cuiva) minciuni.
(Exp. vb.) A vinde moşi pe groşi A face o afacere necinstită sau neconvenabilă.
(Exp. vb.) Te vinde fără bani E un om rău, şiret. (Exp. vb.) A-şi vinde (şi) pielea (sau cămaşa) de pe el (sau de pe sine) 1. A da tot (pentru a scăpa de ceva sau pentru a realiza un anumit lucru). 2. A nu mai rămâne cu nimic.
(Exp. vb.) A-şi vinde scump viaţa (sau pielea)
1.	A se lupta cu deosebită vitejie. 2. A-l face pe adversar să plătească cu mari pierderi victoria. (Exp. vb.; îvp.) A vinde vânt A vorbi degeaba (pentru cineva care nu ascultă).
(Exp. vb.; Bis.) A-şi vinde sufletul (diavolului)
1.	A pactiza cu diavolul, trădând credinţa creştină.
2.	A face orice compromis pentru a obţine ceva.
3.	(P. ex.) A fi total lipsit de scrupule.
V7NDEC 5. n.
(Loc. a.; îrg.) Fără (de) vindec Incurabil.
(Loc. vb.; reg.) A nu-şi vedea vindecul 1. A înceta să mai spere în vindecarea unei boli îndelungate.
2.	A nu se mai vindeca. 3. A nu se mai restabili moralmente.
VINDECA vb.
(Exp. vb.; reg.) A se vindeca cu zamă de clopot A fî muribund.
V/NFRI s.f.
(Sint.; Bis.) Vinerea Mare, vinerea Patimilor, vinerea Seacă, vinerea Paştilor, reg. vinerea Paştelui, vinerea Neagră Ziua de vineri din ajunul Paştelui, în care se comemorează răstignirea lui Christos. (Exp. vb.; pop.) A îndruga de Vinerea Mare A vorbi foarte mult.
(Sint.; reg.) Vinerea Mare (sau, reg., Vinerea celor 12 vineri, Vinerea oilor) Sfânta Parascheva, sărbătoare ortodoxă, la 14 octombrie.
(Sint.; reg.) Vinerea Tămăduirii (sau Izvorului) Sărbătoare ortodoxă în vinerea dinainte de Duminica Tomii.
(Sint.; reg.) Vinerea strâmbă Prima vineri de după Crăciun.
VINOVAT, ~Ă a.
(Loc. vb.) A se face vinovat de... 1. A comite...
2.	A avea o atitudine reprobabilă, manifestată prin... (Exp. vb.; înv.) A nu fî vinovat 1. A fî fară păcat.
2.	A fi desăvârşit.
(Loc. vb.; îrg.) A da vinovat (morţii) (pe cineva)
sau a se da vinovat 1. A (se) denunţa. 2. A (se) osândi (la moarte).
VIOARĂ a.
(Loc. a.; pop.) Limpede vioară sau limpede ca (ori cum e) vioara, curată ca vioara (D. apă) Foarte limpede.
VIOLENŢĂ s.f (Loc. av.) Cu violenţă 1. Extrem de furios. 2. In mod grosolan.
(Sint.) Violenţe verbale, violenţe de limbaj Invective. VIPT s. n.
(Loc. vb., loc. av.; îrg.) (A fi, a lua, a ţine) în vipt
(A ţine) în gazdă, a găzdui.
V7RA1 i., av.
(Loc. vb.; reg.) A da (sau a trage) vira A ridica năvodul din apă.
(Exp. vb.; înv.) A se lua la vira (D. negustori) A-şi face concurenţă.
VIRA2 vb.
(Exp. vb.; Nav.) A vira (de) bord A schimba direcţia de mers pentru a primi vântul din bordul opus. V7RGULĂ s.f (Exp. vb.) A nu modifica sau a nu schimba o virgulă A reproduce un text cu cea mai mare exactitate. (Exp. av.) Fără a modifica (sau a schimba) o virgulă (D. reproducerea unui text) în mod fidel. (Sint.; Mat.) Virgulă zecimală Semn folosit pentru a separa, într-un număr zecimal, partea întreagă de partea fracţionară.
VIRTLTE s.f (Sint.; Fii.) Virtuţi cardinale Cele patru virtuţi considerate fundamentale de filozofii antici: înţelepciunea, curajul, dreptatea, cumpătarea.
(Sint.) Virtuţi teologale (sau teologice) Cele trei virtuţi considerate supreme în morala creştină: credinţa (în Dumnezeu), nădejdea (în mântuirea sufletului) şi iubirea (pentru Dumnezeu şi pentru aproapele nostru).
VIS
534
(Loc. pp.) In virtutea... 1. în baza... 2. în conformitate cu... 3. Ca urmare a...
VIS s. n.
(Sint.) Carte de vise sau cheia viselor Carte care relevă semnificaţia profetică a viselor.
(Sint.; înv.) Văzător de vise sau (înv.) visuitor de vise 1. Persoană care are vise premonitorii. 2. Persoană care dă anumite interpretări viselor.
(Sint.; înv.) Tălmăcitor (sau ghicitor) de vise Persoană care prezice viitorul pe baza interpretării viselor. (Loc. a.) De vis Care este propriu visului, ireal.
2.	(Fig.) Neverosimil de frumos, minunat.
(Exp. av.) Ca prin (sau ca în, ca într-un) vis Neclar.
(Exp. vb.) Visuri (sau vise) plăcute! Urare adresată unei persoane care urmează să se culce.
(Exp. vb.) A nu-i trece (cuiva ceva) nici (măcar) prin vis sau a nu-şi închipui (cineva ceva) nici prin vis 1. (D. situaţii, întâmplări) A provoca o mare uimire cuiva. 2. A constitui o surpriză extrem de plăcută pentru cineva.
(Exp. vb.) A-şi vedea visul cu ochii 1. A-şi (sau a
i	se) îndeplini o mare dorinţă. 2. A (i se) realiza tot ceea ce şi-a propus.
(Exp. vb.; exp. a.; reg.) (A fî) de vise rele sau (a fi) urât ca toate visele (A fi) foarte urât.
(Exp. vb.; reg.) A nu fî de vise rele 1. A merita să fie luat în seamă. 2. A avea preţ.
(Exp. vb.; pfm.) A face ca toate visele A se schimonosi.
VISA vb.
(Exp. vb.; reg.) A visa codri verzi A fi foarte flămând.
(Exp. vb.; reg.) A visa icre verzi A dori lucruri imposibil de realizat.
(Loc. a.; reg.) Urât, să (nu)-l visezi Foarte urât. (Exp. vb.) Nici în vis n-ai visat 1. Pare neverosimil. 2. Este de neimaginat.
(Exp. vb.) Unde te visezi? Unde crezi că te afli? (Exp. vb.) A visa cu ochii deschişi (sau, înv., deştept) 1. A fi într-o stare de reverie. 2. A avea halucinaţii.
(Loc. av.) Când nici nu visezi (sau visează etc.) sau când cu gândul nu visezi (ori visează etc.) Pe neaşteptate.
VITEZĂ s.f.
(Loc. av.) In (plină) viteză sau cu toată viteza Foarte repede.
(Loc. vb.; reg.) A-şi face (o) viteză A-şi lua elan.
(Sint.; Spt.) Patinaj viteză Probă de patinaj pe distanţe scurte care vizează rapiditatea deplasării. (Sint.) Epoca (sau secolul) vitezei Ultimele decenii ale sec. XX, caracterizate printr-un ritm de viaţă foarte alert şi printr-o dinamizare a activităţii în toate domeniile.
(Exp. vb.; fam.) A băga pe cineva în viteză A determina pe cineva să iasă din starea de comoditate şi să acţioneze mai repede decât era obişnuit.
(Exp. vb.; fam.) Dă-i viteză! 1. Porneşte în grabă!
2.	Mergi mai repede! 3. Acţionează energic!
(Sint.; Spt.) Pistol viteză Probă de tir care se execută prin trageri automate asupra unor ţinte mişcătoare.
(Sint.) Pierdere de viteză 1. Situaţie în care viteza unei aeronave devine inferioară celei necesare sus-tenanţei. 2. (Fig.) Diminuare a performanţelor. (Sint.; înv.) Mică (sau mare) viteză Serviciu de transport al mărfurilor cu trenuri obişnuite (sau rapide). (Sint.) Viteză comercială Raport dintre distanţa parcursă de un vehicul şi timpul total de parcurs, inclusiv opririle.
(Sint.) Viteză liniară Spaţiu parcurs de un mobil în unitatea de timp.
(Sint.) Viteză cosmică Viteză cuprinsă între 7,912 şi 16,6 km./sec. imprimată navelor cosmice până la părăsirea sistemului solar.
(Sint.) Viteză de rotaţie Turaţie.
(Sint.) Viteză unghiulară Unghi parcurs de o rază vectoare în unitatea de timp.
(Sint.; Chim.) Viteză de reacţie Raport dintre cantitatea unei substanţe transformată în cursul unei reacţii şi timpul cât a durat transformarea ei.
(Sint.; Med.) Viteză de sedimentare Interval de timp în care se depun hematiile în sângele necoagulat, pe baza căruia se determină evoluţia unui proces infecţios.
V/TĂ s.f
(Exp. vb.; fam.) A lucra (pe cineva) în foi de viţa
A unelti cu abilitate (împotriva cuiva).
(Sint.; fam.) Lucrătură în foi de viţă Intrigă abilă. (Loc. av.; înv.) La viţă în şirag.
(Loc. av.; fig.) Viţă de viţa lor Din generaţie în generaţie.
(Exp. a.; fig.) De viţă veche De obârşie nobila foarte veche.
(Sint.; înv.; fig.) Viţă omenească Omenire.
(Exp. p.; fig.) Pe viţă, pe sămânţă Tuturor, fâră excepţie.
535
VIZAV/
(Exp. vb.; reg.; fig.) A căuta pe viţă, pe sămânţă
A căuta cu multă atenţie ceva pierdut.
(Loc. a.; fig.) De viţă 1. (D. oameni) Nobil. 2. (D. animale) De rasă. 3. De calitate superioară.
(Loc. a.; pop.; fig.) Din viţă De familie bună. VIŢEL s. m.
(Exp. vb.) A trăi ca viţelul la oraş A duce un trai plin de lipsuri şi greutăţi.
(Exp. vb.; reg.) A trăi ca viţelul la curtea boierească A duce un trai îmbelşugat.
(Exp. vb.; Liv.) A înjunghia (sau a tăia) viţelul cel gras A da o petrecere îmbelşugată în familie (în cinstea întoarcerii cuiva).
(Sint.; Liv.) Viţelul de aur Cultul bogăţiei, al banului. (Sint.; fam.; gmţ.) Viţel mânzat Bărbat necăsătorit. V/U, V/E a.
(Exp. vb., Loc. a.; reg.) (A fi) mort de viu 1. (D.
oameni) (A fi) foarte slab, epuizat din punct de vedere fizic. 2. (A fî) foarte bolnav. 3. (D. oameni) (A fi) lipsit de fermitate morală. 4. (D. ţesături) (A fi) putred sau rărit (din cauza vechimii).
(Exp. vb.) A (se) băga (sau a duce) (pe cineva) de viu în mormânt (sau în pământ) 1. A (se) omorî.
2.	(P. ex.) A necăji foarte tare pe cineva.
(Exp. vb.) A-i lua (cuiva) pielea (sau a jupui pe cineva) de viu 1. A pedepsi aspru pe cineva. 2. A fî fară milă faţă de cineva. 3. A pretinde de la cineva mai mult decât poate da. 4. A-i lua cuiva tot ce are, a jecmăni, a jefui.
(Exp. vb.) A (se) îngropa (sau înmormânta) de
viu 1. A (se) retrage într-un loc anume, întrerupând legăturile obişnuite cu lumea. 2. A nimici. 3. (Arg.) A băga în buzunar ceva furat.
(Exp. vb.) A mânca (pe cineva) de viu A omorî. (Exp. vb.; Bis.; înv.) A face viu A învia.
(Exp. vb., loc. a.) (A fî) mai mult mort decât viu (A fi) într-o stare de epuizare maximă (din cauza bolii, a fricii etc.).
(Loc. av.) Viu sau mort sau ori viu, ori mort 1. In
orice stare s-ar afla. 2. Cu orice preţ.
(Loc. a.; pop.) Viu viuţ (sau viuleţ) 1. în viaţă.
2.	Nevătămat.
(Exp. vb.) A naşte (sau a făta) pui vii (D. animale) A se înmulţi în modul caracteristic mamiferelor. (Sint.) Pământ viu Pământ care nu a fost lucrat niciodată sau care a fost lăsat multă vreme nelucrat, paragină, pârloagă, ţelină.
(Loc. a.) între vii (D. acte juridice) Care are valabilitate numai în timpul vieţii părţilor contractante.
(Loc. a.; loc. av.) Pe viu 1. Direct. 2. (D. picturi) După natură. 3. (D. emisiuni) în direct. 4. (Med.) Fără anestezie.
(Exp. vb.) Morţii cu morţii (şi) viii cu viii 1. Nu
trebuie să regretăm prea mult moartea unei rude, a unui prieten. 2. Nu trebuie să ne petrecem viaţa plângând după cineva, ci bucurându-ne.
(Exp. vb.) Nici cu viii, nici cu morţii (D. bolnavi) Nici nu moare, nici nu se însănătoşeşte.
(Exp. vb.) A lua (şi) de pe (sau de la) viu (ori vii) şi de pe (ori de la) mort (ori morţi) A fi lacom. (Loc. vb.; înv.) A şterge (sau a rade) (pe cineva) dintre vii (ori din cartea viilor) sau a se cura de cărţile viilor A omorî.
(Loc. vb.; înv.) A ieşi (sau a pieri, a se duce) dintre
(ori, pop., de printre) vii A muri.
(Exp. vb.; loc. a.) (A fi sau a rămâne) mort între
vii (A fi sau a rămâne) ca şi mort.
(Sint.) Carne (sau rană, plagă) vie 1. Came a unui organism în viaţă, de pe care s-a jupuit pielea. 2. Plagă care sângerează. 3. Came crudă. 4. Animale destinate sacrificării pentru consumul alimentar. 5. Persoane care practică prostituţia. 6. (Fig.) Om în viaţă. (Exp. vb.) A tăia (sau a trage etc.) în (sau din) carne vie (ori, pop., în cărnuri vii) 1. A tăia (sau a trage etc.) în plin, în fiinţe vii. 2. (Fig.) A încerca să elimine răul prin măsuri radicale.
(Sint.) Inventar viu Totalitatea vitelor şi a păsărilor care aparţin unei gospodării sau unei crescătorii. (Loc. av.) Prin (sau, rar, din, cu) viu grai (sau, rar, glas) ori, rar, prin grai viu, cu glas viu, înv. prin voce vie Oral.
(Loc. a.) în viu (D. came) Care aparţine unui animal încă nesacrificat pentru consumul alimentar. (Loc. vb.; înv.) A da în viu (D. păsări, insecte etc.) A ieşi din învelişul protector la capătul dezvoltării embrionare.
(Sint.; reg.) Viul nopţii Miezul nopţii.
(Sint.; reg.) Viul codrului (sau pădurii) Mijloc al unui codm (sau al unei păduri).
(Sint.; reg.) Viul apei (sau de apă) 1. Albia unei ape curgătoare. 2. Loc în albia unui râu unde apa este adâncă şi repede.
(Sint.; reg.) Viul focului Porţiune a focului unde acesta arde mai intens.
(Sint.; reg.) Viul târgului Parte a unei aşezări unde este concentrată activitatea comercială.
VIZAVI av.
(Exp. a.) De vizavi 1. Situat în punctul opus. 2. De peste drum.
V/ZITĂ
536
(Loc. pp.) Vizavi de... 1. înaintea... (cuiva sau a ceva). 2. Peste drum de... 3. Opus cu... 4. în raport cu... 5. în ceea ce priveşte...
(Loc. vb.; fam.) A(-şi) face vizavi 1. A sta în poziţii opuse. 2. A forma o pereche la dans.
V/ZITĂ s.f.
(Sint.) Carte (sau, înv., cartă) de vizită Bucată mică de carton pe care este scris numele unei persoane, profesiunea, titlurile, adresa etc., pentru a fi înmânată sau trimisă (cunoscuţilor).
(Exp. vb.) A fî în vizită (cu cineva) 1. A avea relaţii de prietenie cu cineva. 2. A se vizita reciproc. (Sint.) Vizită medicală Control medical periodic, obligatoriu, în anumite sectoare de activitate. (Sint.) Vizită oficială Deplasare efectuată de persoane cu funcţii de conducere, în scopul realizării unor acorduri politice, economice, culturale etc. VIZUAL, ~Ă a.
(Sint.) Rază (sau linie) vizuală Linie dreaptă, imaginară, care uneşte ochiul observatorului cu obiectul observat.
(Sint.) Câmp (sau, rar, spaţiu, orizont) vizual 1. Porţiune de spaţiu pe care o poate cuprinde cineva, la un moment dat, cu privirea. 2. Spaţiu delimitat care se poate observa printr-un instrument optic.
(Sint.) Unghi vizual Unghi format de liniile imaginare care unesc ochiul observatorului cu extremităţile, delimitând porţiunea din spaţiu cuprinsă, la un moment dat, cu privirea.
(Sint.) Tip vizual Persoană care are o acuitate deosebită a percepţiilor vizuale.
(Sint.) Memorie vizuală Memorie care reţine imaginile văzute.
VLAGĂ s. /
(Loc. a.; loc. av.) Fără vlagă Fără energie. VLĂD/CĂ m.
(Exp. av.; exp. p.) De la vlădică până la opincă
1.	Din toate clasele sociale. 2. Toţi, fară nicio deosebire.
VOCABULAR n.
(Sint.) Vocabular de bază (sau fundamental) Fond principal de cuvinte.
(Sint.) Vocabular secundar Masa vocabularului. (Sint.) Vocabular pasiv Totalitatea cuvintelor unei limbi, pe care vorbitorii le înţeleg, dar nu le folosesc decât accidental.
(Loc. a.) De vocabular Propriu lexicului, lexical. VOCE s.f.
(Loc. av.) Cu jumătate (de) voce 1. în şoaptă. 2. în taină. 3. Cu ton nesigur, ezitant.
(Loc. av.; înv.) Prin voce vie sau prin via voce Oral. (Loc. av.) într-o voce 1. (Toţi) deodată. 2. în unanimitate.
(Exp. vb.) A ridica vocea 1. A vorbi, a răspunde cu un ton ridicat, răstit. 2. A protesta.
(Loc. a.) Din voce Cântat din gură.
(Exp. vb.) A fi în voce A fi în bună formă vocală. (Sint.) Voce caldă Voce în care predomină componentele de frecvenţă joasă.
(Sint.) Voce metalică Voce dură, aspră, în care predomină componentele de frecvenţă înaltă.
(Sint.) Voce profesională Voce specifică actorilor, cântăreţilor, crainicilor.
(Sint.) Voce robot Voce lipsită de inflexiunile specifice vocii umane.
(Sint.) Voce sintetică Voce produsă prin intermediul unui sintetizator de vorbire.
(Sint.; fig.) Vocea sângelui Ataşament obscur, independent de raţiune, între membrii aceleiaşi familii. VODĂ m.
(Exp. vb.) A nu-i păsa nici de vodă A nu se teme de nimeni.
(Exp. vb.; ir.) Parcă eşti vodă Te consideri prea important.
(Exp. vb.; exp. a.) (A se plimba sau a umbla) ca
vodă prin lobodă (A umbla) fară grijă, dându-şi importanţă.
(Exp. vb.) A mânca (din) pita lui vodă A fi slujbaş la stat.
(Exp. vb.) A pune pe vodă în scaun (D. femei) A vorbi mult despre lucruri lipsite de importanţă, a flecări, a bârfi.
VOI1 p. pers.
(Loc. av.) (Pe) la voi 1. în casa voastră. 2. în familia voastră. 3. în localitatea voastră. 4. în părţile voastre. 5. în ţara voastră.
VOl2 vb.
(Exp. vb.) A voi (cuiva) binele 1. A dori să i se întâmple cuiva lucruri plăcute. 2. A ajuta pe cineva.
3.	A fî binevoitor faţă de cineva.
(Loc. vb.; înv.) A voi în feţe A fi părtinitor.
(Exp. vb.) A voi cuiva răul (sau, îvp., rău ori rele)
1.	A dori să i se întâmple cuiva lucruri neplăcute.
2.	A duşmăni pe cineva.
(Exp. vb.) A nu voi să audă (de...) A respinge categoric.
(Exp. vb.) A nu (mai) voi să audă (sau să ştie) de cineva A rupe relaţiile cu cineva.
(Loc. vb.; înv.) A-i voi (cuiva) dreptul A acorda (cuiva) dreptul la...
537
VOIE
(Exp. vb.) A nu voi să ştie (sau, înv., să cunoască pe cineva) de... A refuza să recunoască autoritatea cuiva.
VOIE s.f (Sint.; înv.) Voie plecată Smerenie.
(Loc. av.) Peste voia cuiva sau peste voie împotriva voinţei (cuiva).
(Loc. av.) Cu voie sau cu voia (cuiva), (reg.) cu de-a voia sau de voie 1. Intenţionat. 2. Din proprie iniţiativă.
(Loc. av.) Fără (de) voie sau fără voia mea (sau ta, sa etc.) i. învoiuniar. 2. (Rar) Inconştient.
(Loc. vb.; înv.) A-i fi cu voie A vrea.
(Exp. vb.; Bis.) Fie voia ta sau facă-se voia ta Să se îndeplinească hotărârea ta.
(Loc. vb.; reg.) A fî pe o voie cu cineva A fi de acord cu cineva.
(Sint.; înv.) Voie vegheată, (înv.) voie de om, voie vicleană 1. Protecţie acordată cuiva. 2. Favoare. (Sint.; înv.) Carte de voie vegheată Bilet de liberă trecere.
(Loc. vb.; înv.) A veghea voia (cuiva) 1. A favoriza (pe cineva). 2. A proteja (pe cineva).
(Loc. vb., loc. av.) (A se lăsa, a fî, a umbla) în (sau la) voia cuiva (ori a ceva) sau (rar) la buna-voia cuiva, în voile cuiva 1. (A fi) la dispoziţia	cuiva.
2.	(A fi) supus puterii abuzive, capriciilor cuiva. (Loc. av.) La (sau în) voia întâmplării (sau a soartei) 1. După cum este predestinat. 2. în mod hazardat.
(Loc. av.) în (sau, rar, la) voie, în toată voia, în voie bună, în bună voie, (pop.) în voia cea (mai) bună, (reg.) în dragă voie 1. După bunul plac.
2.	Fără niciun impediment.
(Loc. av.) De (bună) voie, de (bună) voia cuiva, (înv.) cu (bună) voie, cu voie bună, (rar) din bună voia cuiva, (reg.) de-a voia-şi 1. Fără constrângere. 2. Din proprie iniţiativă.
(Loc. av.; reg.) De voie 1. Cu uşurinţă. 2. Nesilit.
3.	Fără ajutorul cuiva. 4. (Mii.; d. mers) Fără cadenţă. (Loc. av.; îrg.) Cu toată voia 1. Insistent. 2. Cu toată bunăvoinţa.
(Loc. av.; înv.) Până la voie După dorinţă.
(Loc. av.; înv.) Din voia inimii Cu mare şi sinceră plăcere, din toată inima.
(Loc. vb.) A-i fî (cuiva) voia (să...) A-i plăcea (să...). (Loc. vb.) A avea voie 1. A avea permisiunea.
2.	(Reg.) A dori.
(Loc. av.) De voie, de nevoie, cu voie (ori) fără voie, cu sau fără (de) voia cuiva, (înv.) de voie ori de silă 1. Mai mult silit decât de bunăvoie, vrând-nevrând. 2. (P. ex.) Neapărat.
(Loc. av.) După (pe) voie, după (pe) voia cuiva, pe voia inimii, (înv.) după plac şi voie, după pofta voii 1. Conform cu dorinţa cuiva. 2. Fără nicio constrângere.
(Loc. vb.) A face (pe sau în) voia (sau voile) cuiva sau a-i face cuiva voile (sau pe voie) 1. A satisface dorinţa, plăcerea cuiva. 2. (înv.) A îndeplini hotărârea. porunca cuiva.
(Exp. vb.) A-i fi cuiva pe voie sau a fi pe voia cuiva 1. A fi pe placul, pe gustul cuiva. 2. A fi aşa cum doreşte cineva.
(Exp. vb.) A împlini voia (sau voile) cuiva A îndeplini dorinţele, poruncile cuiva.
(Exp. vb.) Voia la tine (la dumnealui) ca la banul Ghica Ţi (i) se acordă libertatea de a acţiona conform voinţei proprii.
(Exp. vb.) A(-i) intra cuiva în voie, (rar) a intra în voile cuiva, (înv.) a umbla cuiva în voie A-i satisface cuiva (toate) gusturile.
(Exp. vb.) A nu(-i) ieşi cuiva din voie 1. A îndeplini dorinţa, gustul cuiva. 2. A nu se abate de la cuvântul cuiva.
(Exp. vb.; pop.) A-i fi cu voia să... A dori să... (Loc. av.; pop.) în voia cea bună 1. Fără teama de a greşi. 2. Cu certitudine.
(Loc. vb.; pop.) A-şi face (sau, înv., a-şi umple) voia 1. A-şi satisface dorinţele, capriciile. 2. (Reg.) A se răzbuna (pe cineva).
(Loc. vb.; reg.) A-i fi voia de cineva 1. A se îndura de cineva. 2. A fi binevoitor cu cineva.
(Loc. vb.; reg.) A-şi alege (sau a-şi afla) voia ochilor A-şi alege ce preferă.
(Loc. vb.; înv.) A nu-i fi cu voie (sau în voie) A nu-i conveni.
(Loc. vb.; înv.) A duce (pe cineva) la voile cuiva
A supune (pe cineva) dorinţei, plăcerii cuiva. (Sint.) Voie bună, (rar) voia cea bună 1. Bună dispoziţie. 2. Veselie. 3. Satisfacţie.
(Exp. vb.; pop.) Nu-i ştii (sau nu-i înţelegi) nici voia, nici nevoia Nu are o conduită fermă.
(Exp. vb.) A nu-i şti nici voia, nici nevoia cuiva A nu cunoaşte gândurile, sentimentele, intenţiile etc. cuiva, pentru că acesta nu le comunică.
(Exp. vb.; pop.) Voie bună! Formulă de urare şi de salut.
VOIN/C
538
(Sint.; înv.) Dulce voie 1. Mulţumire (sufletească).
2.	Bunăvoinţă.
(Sint.; înv.) Voi şi nevoi Bunăstare, belşug, alternând cu lipsuri, sărăcie.
(Loc. a.) Cu voie (bună) Bine dispus.
(Exp. vb.) A(-şi) face voie bună 1. A (se) înveseli.
2,	A (se) distra.
(Exp. vb.) A face voie de nevoie şi haz de necaz
A manifesta bună dispoziţie, deşi este silit să facă (să suporte) ceva neplăcut.
(Exp. vb.) A-i strica cuiva voia, (înv.) a i (se) strica (cuiva) voia, a-şi strica voia 1. A (se) indispune. 2. A (se) întrista.
(Exp. vb.; rar) A sta în voie bună A fi bucuros. (Sint.; înv.) Voie rea 1. Indispoziţie. 2. Tristeţe. 3. Suferinţă morală.
(Loc. a.; înv.) Cu voie (sau cu voia) rea 1. Indispus.
2.	Trist. 3. îndurerat.
(Exp. vb.; înv.) A(-şi) face voie (sau, înv., voia) rea ori (înv.) a face rea voie 1. A (se) întrista. 2. A (se) enerva.
(Exp. vb.; înv.) A-i fi voia rea (sau amară) 1. A fi trist. 2. A fi îndurerat.
(Sint.; înv.) Bună voie înţelegere (între părţi). (Sint.) Bilet (sau, înv., răvaş) de voie Hârtie prin care se acordă soldaţilor, elevilor interni etc. permisiunea de a ieşi din cazarmă, din şcoală etc. (Loc. av.) Cu voia cuiva 1. Cu permisiunea cuiva.
2.	(înv.) Cu ajutorul cuiva.
(Loc. av.) Fără (de) voie sau fără (de) voia cuiva
1.	Fără permisiunea cuiva. 2. împotriva voinţei cuiva. 3. Prin constrângere.
(Exp. vb.; loc. a.) (A lăsa) în voia lui 1. (A lăsa) liber. 2. (A lăsa) nesupravegheat.
(Exp. vb.) Nu-i voie E interzis.
(Exp. vb.; înv.) A-i sta cuiva în voie A-i fi permis. (Exp. vb.; înv.) A încăpea în voia cuiva A-i fi îngăduit cuiva ceva.
(Exp. vb.; înv.) A avea voie bună cu cineva A fi în
relaţii bune cu cineva.
(Sint.; înv.) Bună voie sau voie bună 1. Bunăvoinţă.
2.	îngăduinţă.
(Exp. vb.; înv.) A intra în voia cuiva sau a afla voie la cineva A obţine bunăvoinţa cuiva.
VOIN/C n.
(Sint.; pop.) Voinic de codru, voinicul codrului Haiduc.
(Sint.; pop.) Voinic de drumul mare Tâlhar de drumul mare.
VO/NŢĂ s.f.
(Sint.) Voinţă liberă 1. Libertate. 2. Hotărâre, determinare a cuiva, a unei colectivităţi de a realiza ceva, voie, vrere, (înv.) voire.
(Loc. s.; înv.) într-adins voinţă Intenţie.
(Exp. av.) Fără voinţă 1. Involuntar. 2. inconştient. (Exp. av.; rar) Cu voinţă sau după voinţa ta, sa etc. 1. Din proprie iniţiativă. 2. Nesilit de nimeni. (Sint.) Voinţa cea (mai) de pe (sau din) urmă, cea de pe urmă voinţă, ultima voinţă a cuiva sau ultimele voinţe ale cuiva Ceea ce doreşte cineva să se facă după moartea sa.
(Exp. av.) După voinţă, după voinţa cuiva sau (înv.) de pre voinţă 1. Conform cu dorinţa cuiva. 2. Pe placul cuiva. 3. La libera alegere a cuiva.
(Exp. vb.; înv.) A fi (sau a lăsa, a rămâne) în (sau, rar, întru ori la) voinţa cuiva 1. A fi (sau a lăsa, a rămâne) la dispoziţia cuiva. 2. A fi (sau a lăsa, a rămâne) la latitudinea cuiva. 3. A fi (sau a lăsa, a rămâne) supus puterii abuzive a cuiva.
(Exp. av.; înv.) Cu voinţa cuiva Cu ajutorul cuiva. (Exp. vb.) A face voinţa cuiva A satisface dorinţele cuiva.
(Exp. av.; înv.) Din bună voinţa cuiva, din (cu) buna voinţă a cuiva ori de bună voinţă 1. Fără constrângere. 2. De bună voie.
(Exp. av.) împotriva voinţei sau fără voinţa (cuiva)
Fără permisiune.
(Sint.; înv.) împreună voinţă Acord (între părţi). VO/RE s.f
(Sint.; înv.) Bună voire, voire de bine sau, rar, bine voire 1. Bunăvoinţă. 2. Intenţie de a face bine cuiva.
3.	Satisfacţie.
(Sint.; înv.) Voire de rău Rea-voinţă.
(Loc. av.; înv.) Prin bună voire Cu acordul cuiva. VOITOR, -OARE m.f, a.
(Loc. a.; înv.) Voitor de bine, (înv.) voitor bun
1.	Binevoitor. 2. Binefăcător.
(Loc. a.; înv.) Voitor de rău 1. Răuvoitor. 2. (Reg.) Invidios.
(Loc. a.; înv.) Voitor de milă, (înv.). Voitorul milii (sau milostiei) Milostiv.
(Sint.; Lgv.; înv.) Mod voitor Modul conjunctiv. VOLNIC, ~Ă a.
(Loc. av.; îvp.) Din volnică voie Din proprie iniţiativă.
VOLNIC/E s.f.
(Sint.; ccr.) Carte de volnicie sau de volnicii, ucaz de volnicie (sau de volnicii) Act scris prin care se acordă un drept, o împuternicire, autorizaţie.
539
VORBĂ
VOLTA av., s.f.
(Exp. vb.) A da volta A rostogoli sau a răsturna spre a fi rostogolit un buştean cu ajutorul ţapinelor. (Loc. av.) De-a volta De-a rostogolul.
(Exp. vb.) A face volta A pleca repede (învârtin-du-se) dintr-un loc.
(Exp. vb.) A-şi face voltă A-şi lua vânt înainte de a sări sau de a alerga.
VOLTĂ s.f.
(Sint.; Mar.) Voltă în vânt Manevră pentru schimbarea direcţiei vasului împotriva vântului.
(Sint.; Mar.) Voltă sub vânt Manevră pentru schimbarea direcţiei vasului în sensul vântului.
VOLUM 5. n.
(Sint.; Fiz.; Chim.) Volum specific (sau masic) Volum ocupat de unitatea de masă dintr-o substanţă. (Sint.; Fiz.; Chim.) Volum critic Volum ocupat de un gram dintr-o substanţă la temperatura critică şi sub presiunea critică.
(Sint.; Fiz.; Chim.) Volum atomic 1. Raport dintre greutatea atomică a unui element şi densitatea acestuia. 2. Volumul ocupat de un atom-gram din elementul respectiv.
(Sint.; Fiz.; Chim.) Volum molecular Volum ocupat de o moleculă gram a unei substanţe gazoase. (Sint.; Fiz.; Chim.) Volum redus Raport dintre volumul şi volumul critic al unei substanţe.
(Exp. vb.) A fî tipărit (ori publicat) în volum A fî adunate într-un volum scrieri de dimensiuni reduse apărute în diverse publicaţii periodice.
VOP s. m.
(Loc. vb.) A fi adus cu vopii A fi un om de nimic. VOPSEA s.f.
(Exp. vb.; fam.) A (nu) ieşi (bine) la vopsea A (nu) duce ceva la bun sfârşit.
(Exp. vb.; îrg.) A ieşi altfel la vopsea A obţine un rezultat diferit faţă de cel aşteptat.
(Exp. vb.; reg.) A scoate (pe cineva) la văpsea
A scoate (pe cineva) dintr-o încurcătură.
VORBĂ s.f (Sint.) Vorbă goală (sau seacă) 1. Vorbă lipsită de sens, de temei (într-un context). 2. Vorbă lipsită de importanţă.
(Sint.) Vorbă de clacă Vorbă fară rost, flecăreală. (Sint.) Vorbă în doi peri Vorbă cu sens ambiguu. (Sint.) Vorbă bună 1. Vorbă amabilă. 2. Intervenţie în favoarea cuiva, recomandare.
(Sint.) Vorbă de duh (sau de spirit, rar sărată) Replică inteligentă, spirituală.
(Sint.; ir.) Vorbă adâncă Remarcă înţeleaptă.
(Sint.) Vorbă dulce 1. Vorbă care alină, care încântă, care ademeneşte. 2. (Ir.) Vorbă aspră, jignitoare. (Sint.) Vorbă rea (sau de rău) 1. Dojană neîntemeiată. 2. Vorbă supărătoare. 3. Calomnie.
(Sint.) Vorbă piperată 1. Vorbă sarcastică. 2. Vorbă indecentă.
(Sint.) Vorbă nesărată 1. Vorbă nepotrivită. 2. Vorbă anostă, fară haz.
(Sint.) Vorbe grele 1. Mustrare. 2. Injurie.
(Sint.; pop.) Vorbă proastă 1. Vorbă jignitoare. 2. (P. ex.) Vorbă fară sens.
(Sint.) Vorbă de taină (sau, reg., ferită) Secret. (Sint.) Vorbă de pace Propunere de pace.
(Sint.; reg.) Vorbă încornorată Minciună.
(Sint.) Vorbă subţire 1. Vorbă greu de înţeles. 2. (P. ex.) Şiretlic. 3. Vorbă rafinată.
(Sint.) Vorbă groasă Vorbă grosolană, mitocănie. (Sint.) Vorbă (spusă sau aruncată) în vânt Vorbă lipsită de importanţă, care nu trebuie luată în seamă. (Exp. av.) Din (sau, rar, în) două vorbe sau dintr-o vorbă 1. Repede. 2. Succint.
(Exp. av.) Fără nicio vorbă sau fără (multă) vorbă
1.	Fără (multe) comentarii. 2. Pe neaşteptate.
(Exp. av.; înv.) în scurte vorbe Pe scurt.
(Exp. av.) Vorbă cu vorbă 1. Cuvânt cu cuvânt.
2.	Fără nicio modificare.
(Exp. vb.) Vorba vine (sau, rar, merge) 1. Adevărul celor afirmate e îndoielnic.
(Exp. vb.) Vorbă să fie! Nu cred aşa ceva, nici gând! Nici pomeneală!
(Exp. vb.) (I-)auzi vorbă! 1. E surprinzător, incredibil ce spui. 2. E revoltător.
(Exp. vb.) Cum vine vorba asta? sau Ce vorbă e asta? 1. Ce vrei să spui? 2. Cum e posibil aşa ceva? (Exp. vb.) A înţelege (sau a pricepe) unde bate vorba cuiva A înţelege la ce face aluzie sau pe cine vizează cineva.
(Exp. vb.; rar) A bate cu vorba pe departe A face aluzii (vagi).
(Exp. vb.; înv.) A-şi deschide vorbele către cineva A încredinţa (cuiva) un secret.
(Exp. vb.; rar) A ieşi cu vorba înaintea cuiva
A contrazice pe cineva.
(Exp. vb.) A-i scoate (cuiva) vorba cu cleştele (din gură) A determina cu greu pe cineva să vorbească.
(Exp. vb.) A(-şi) cântări (sau măsura) vorbele
1.	A(-şi) alege cu grijă cuvintele. 2. A vorbi adecvat.
VORBĂ
540
(Exp. vb.) Măsoară-ţi vorbele! Fii atent cum vorbeşti (cu mine)!
(Exp. vb.; fam.) Nicio vorbă! Linişte!
(Exp. vb.) A lua (cuiva) vorba din gură 1. A spune tocmai ceea ce voia să zică altul în momentul respectiv. 2. A întrerupe pe cineva când vorbeşte. (Exp. vb.) Cu alte vorbe, (rar) cu o vorbă sau în puţine vorbe 1. Exprimând acelaşi lucru altfel. 2. în rezumat. 3. Prin urmare.
(Exp. vb.) A arunca (cuiva) (câte) o vorbă (sau două vorbe) A spune (cuiva) ceva în treacăt.
(Exp. vb.) Vorba e vorbă 1. Cele spuse sunt semnificative. 2. Cele spuse rămân valabile.
(Exp. vb.) A pune o vorbă (bună) la... (sau pentru...) A interveni în favoarea cuiva.
(Exp. vb.; reg.) A nu-i putea întâlni vorba A fi un om nesincer.
(Sint.; înv.) Vorbă ajutătoare Verb auxiliar.
(Exp. vb.) A-şi lua vorba înapoi A retracta.
(Exp. vb.; înv.) A lua vorba (sau vorbă) A lua cuvântul.
(Exp. vb.; înv.) A cere vorba A cere cuvântul. (Exp. vb.; înv.) A avea vorba A avea cuvântul. (Exp. vb.; pop.) (Ştii) vorba ceea (sau aia) Expresie care introduce un proverb, o expresie consacrată.
(Exp. vb.) (Cum e) vorba cântecului Cum se spune din bătrâni (într-un cântec vechi).
(Exp. vb.; loc. p.) (A fi) altă vorbă (A fi) altceva. (Exp. vb.) A înţelege (sau a pricepe, a vedea etc.) despre ce este vorba A înţelege care este realitatea. (Exp. vb.) Dacă (sau fiindcă) (ţi-)e vorba (de- sau pe-)aşa sau dacă aşa ţi-i vorba Dacă situaţia se prezintă astfel.
(Exp. vb.) Dacă e vorba, (reg.) când e vorba 1. La
drept vorbind. 2. De fapt.
(Exp. vb.; fam.) Aşa ţi-i vorba Ăsta mi-eşti?
(Exp. vb.) Cu vorbă (sau cu vorba) că... Zicând că...
(Exp. vb.) A veni (sau a ajunge) la vorba cuiva
A recunoaşte că cineva a avut dreptate.
(Exp. vb.) A nu ieşi din vorba (sau, rar, din vorbele) cuiva 1. A îndeplini întocmai ordinul, hotărârea cuiva. 2. A se supune dorinţei cuiva.
(Exp. vb.) A călca vorba cuiva A nu respecta sfatul, dispoziţia, ordinul cuiva.
(Exp. vb.) A înţelege (sau a pricepe, a asculta) de vorbă (bună) A se conforma îndemnului, ordinului cuiva, fară nicio constrângere.
(Exp. vb.) A nu asuda de vorba cuiva A nu ţine seama de părerile cuiva.
(Exp. vb.; îrg.) A fi pe (sau la) o vorbă (cu cineva) 1. A fi de aceeaşi părere cu cineva. 2. A fi în înţelegere cu cineva.
(Exp. vb.; reg.) A-i vorbi în vorbă (cuiva) sau a-i da ajutor la vorbă (cuiva) 1. A aproba pe cineva.
2.	A măguli pe cineva.
(Exp. vb.; reg.) A nu se potrivi la vorbă A avea păreri diferite.
(Exp. vb.; reg.) A se prinde cu vorba A promite. (Exp. vb.; înv.) A sta la vorbele lui (lor etc.) A se ţine de cuvânt.
(Exp. vb.) A purta (sau a duce, a ţine, a duce) (pe cineva) cu vorba (sau, înv., cu vorbele) A înşela pe cineva, prin amânarea la nesfârşit a îndeplinirii unor promisiuni.
(Exp. vb.; pop.) A zice (sau a spune) vorbă mare
(ori, rar, vorbe mari) 1. A-şi lua un angajament.
2.	A vorbi demagogic.
(Exp. vb.) Vorba-i vorbă Cuvântul dat trebuie respectat.
(Loc. av.; reg.) Pe vorbă Conform înţelegerii. (Exp. vb.) Aşa (ne-)a fost vorba? Nu ai respectat înţelegerea noastră.
(Exp. vb.; îrg.) A se ajunge (sau a se afla) în vorbe
cu cineva A cădea de acord cu cineva.
(Exp. vb.) A fi în vorbă (cu cineva) A fi în tratative pentru încheierea unui acord (de căsătorie, de afaceri etc).
(Exp. vb.; pop.) A intra (sau, reg., a se da) în vorbă cu cineva A lega relaţii de prietenie, de dragoste cu o persoană de sex opus.
(Loc. vb.; pop.) A-i face (cuiva) vorbă (sau vorba) (cu cineva) A mijloci cuiva o întâlnire, o relaţie cu o persoană de sex opus.
(Loc. vb.; îrg.) A face vorba (sau vorbe ori vorbele (cu cineva) 1. A se înţelege cu cineva în vederea căsătoriei. 2. (P. ex.) A se logodi.
(Loc. vb.; reg.) A face vorbele (sau a pune vorbe) ori a băga vorbele la părinţi A peţi.
(Exp. vb.) Umblă vorba (sau, rar, vorbe, vorbele) ori merge vorba că... Se zvoneşte că...
(Loc. vb.; pop.) A face (ori a da) vorba sau (reg.) a lăţi vorba A răspândi un zvon.
(Loc. vb.; reg.) A da cu vorba de cineva A înştiinţa pe cineva (de ceva).
(Exp. vb.) A trimite (cu) vorba (sau, rar, vorbe) A transmite un mesaj.
541
VORBĂ
(Exp. vb.) A lăsa vorbă 1. A lăsa un mesaj. 2. A anunţa ceva înainte de a pleca undeva.
(Exp. vb.) A purta (sau a duce) vorba (sau vorbe ori vorbele) A colporta ştiri false, calomnioase. (Loc. vb.; îvp.) A (se) face de vorbă A (se) face de râs.
(Exp. vb.) A(-i) ieşi (cuiva) vorbă (sau vorba ori vorbe) A deveni subiect de bârfe.
(Exp. vb.) A-şi auzi vorbe A-i ajunge cuiva la cunoştinţă lucruri neplăcute, bârfe, pe care le spun alţii despre el.
(Sint.; înv.) împreunare (sau comunicare) de vorbă Discuţie.
(Loc. av.) Din vorbă în vorbă Dintr-un subiect de discuţie în altul.
(Exp. vb.) A fî vorba (sau vorbă) de... (sau despre..., înv. pentru) 1. A forma obiectul discuţiei.
2.	A se pune problema.
(Exp. vb.) Nu poate fi vorba (ori vorbă) de... Nu
este plauzibil (să se vorbească despre...).
(Exp. vb.; îrg.) A avea vorbă asupra (sau pentru, de) ceva (sau cineva) 1. A discuta despre cineva sau ceva. 2. A aminti de cineva sau ceva.
(Exp. vb.) A fi vorba să... (sau de a...) 1. A se lua hotărârea să... 2. A se impune să...
(Exp. vb.) Nu-i (sau nu e) vorbă (sau vorba) ori nu (mai) încape (sau poate încăpea) vorbă 1. E de la sine înţeles. 2. Fără îndoială. 3. E garantat adevărat. (Exp. vb.) Ce vorbă! 1. Se înţelege de la sine.
2.	Bine spui.
(Exp. vb.) Nici vorbă (nu-i) (că...) Desigur.
(Exp. vb.) Mai e (sau încape) vorbă! în mod sigur. (Exp. vb.) Nici vorbă (despre..., de... ori să...) sau nici vorbă nu (mai) poate fi (ca... ori de...,
să..., a...) 1. Nici pomeneală (despre aşa ceva).
2.	Nicidecum. 3. în niciun caz.
(Exp. vb.) (Să) fie vorba între noi (sau între noi fie vorba) E confidenţial.
(Exp. vb.) A deschide vorba (despre sau de ceva)
A aborda un subiect de discuţie.
(Exp. vb.) A sta (sau a şedea) de (ori, îrg., la, înv. în) vorbă (cu cineva) sau (înv.) a se împreuna la vorbă 1. A discuta (cu cineva). 2. (P. ex.) A petrece un timp discutând cu cineva, a tăifasui.
(Exp. vb.) A sta la un pahar de vorbă A bea şi a tăifasui.
(Exp. vb.) A intra în vorbă (cu cineva) sau (reg.) a se da în (sau la) vorbă ori a se lua în (ori la) vorbă (cu cineva) A începe o conversaţie cu cineva.
(Exp. vb.) A lungi vorba (sau, înv., cu vorba) ori a se lungi la vorbă, a se întinde la vorbă (sau cu vorba), a întinde vorbă (lungă), a întinde vorba
(sau vorbe), a o întinde la vorbă A prelungi inutil o discuţie.
(Exp. vb.) A se pune la (sau pe) vorbă 1. A se apuca de vorbit. 2. A zăbovi cu cineva la discuţie. (Exp. vb.) A avea o (sau de) vorbă (cu cineva)
1.	A avea de comunicat cuiva ceva (secret). 2. A fi necesar să se lămurească cu cineva într-o problemă. (Exp. vb.) A-şi face de vorbă (cu cineva) A căuta prilej de discuţie (cu cineva).
(Exp. vb.; pop.) A da (cuiva) pricină de vorbă A da cuiva prilej de discuţie.
(Exp. vb.) Ce mai atâta pricină? Să terminăm discuţia!
(Exp. vb.) A se amesteca (sau a intra) (nepoftit sau nechemat) în vorbă (sau în vorba altora)
A interveni (în mod inoportun) într-o discuţie. (Exp. vb.) A lua (pe cineva) cu vorba (înainte) A
distrage atenţia (cuiva).
(Exp. vb.) A lua (pe cineva) cu vorba pe departe
A aduce indirect un subiect în discuţie.
(Exp. vb.) A se lua cu vorba A se antrena într-o conversaţie, uitând de treburi.
(Exp. vb.) A aduce vorba despre... (ori de...) sau (pop.) a lua (cu cineva) vorba (despre ceva), a se lua de vorbă (cu cineva) (despre ceva) 1. A îndrepta discuţia asupra cuiva sau a ceva. 2. A aborda un subiect anume. 3. A face aluzie la...
(Exp. vb.) A veni vorba (despre... sau de..., că..., înv. pentru..., rar la...) 1. A ajunge cu discuţia la un anumit subiect. 2. A discuta (în continuare).
(Exp. vb.) A schimba o vorbă(-două) sau a schimba două(-trei) ori câteva vorbe 1. A discuta (puţin) cu cineva. 2. A dicuta în grabă.
(Sint.) Schimb (sau schimburi) de vorbe 1. Discuţie sumară. 2. (Spec.) Schimb violent de replici.
(Exp. vb.) Să nu am vorbe Să nu apară discuţii neplăcute, motiv de ceartă.
(Exp. vb., reg.) A se mâna în vorbe sau a se mânca din vorbe A se ciorovăi.
(Loc. vb.; îrg.) A întoarce (sau a înturna) (cuiva) vorba 1. A riposta. 2. A contrazice.
(Exp. vb.) A schimba (sau a-şi întoarce) vorba ori a lua (sau, rar, a intra în) altă vorbă A schimba subiectul discuţiei.	,
(Exp. vb.) A se depărta cu vorba A se abate de la subiectul discuţiei.
VORBl
542
(Exp. vb.) Să venim (sau să ne întoarcem) la vorba
noastră Să revenim la subiectul discuţiei.
(Exp. vb.; fam.) Să nu-ţi uiţi vorba! Formulă prin care cineva intervine într-o discuţie, pentru a-şi întrerupe interlocutorul.
(Exp. vb.; fam.) Să nu-mi uit vorba! Mi-am amintit ce voiam să spun.
(Loc. av.) Cu (sau, înv., prin, reg. din) vorbă Prin viu grai, oral.
(Loc. vb.) A face vorbă 1. A vorbi. 2. A discuta. (Exp. vb.) A tăia (sau a curma cuiva) vorba A întrerupe discursul cuiva.
(Exp. vb.; pop.) A (nu) da cuiva pas la (sau, înv., de) vorbă A (nu) permite cuiva să vorbească. (Exp. vb.) (Lasă) vorba! Tăcere!
(Exp. vb.) A se întrece cu vorba sau a se înnădi la vorbă A vorbi prea mult şi fară rost.
(Exp. vb.) A(-i) da cu vorba 1. A vorbi întruna. 2. A certa (pe cineva).
(Exp. vb.; reg.) A-i ţine calea cu vorba A îngâna (pe cineva).
(Exp. vb.; reg.) A aduce vorba cu băţul 1. A vorbi răstit, nepoliticos. 2. A vorbi batjocoritor.
(Exp. vb.) (A fi) scump (sau zgârcit, scurt, reg. strâns, rar împuţinat) la vorbă A fi necomunicativ.
(Exp. vb.) A fi lung la vorbă sau (reg.) a fi cu multă vorbă A fi comunicativ.
(Sint.) Vorbă lungă Palavragiu.
VORBIvb.
(Exp. vb.) A vorbi în barbă A vorbi încet, pentru sine, a mormăi.
(Exp. vb.; îvp.) A vorbi lat 1. A vorbi tărăgănat.
2.	A vorbi afectat.
(Exp. vb.) A vorbi cu sufletul la gură A vorbi cu vocea întretăiată (de emoţie sau de oboseală).
(Exp. vb.; rar) A vorbi din burtă A fi ventriloc. (Exp. vb.; reg.) A vorbi de-a băţul (sau în resteu)
A vorbi cu ton răstit.
(Exp. vb.) A vorbi chinezeşte (sau turceşte, greceşte, nemţeşte) 1. A nu se exprima pe înţeles. 2. A rosti cuvintele neclar (din cauza băuturii). 3. (P. ex.) A fi beat.
(Exp. vb.) A vorbi cu jumătate de gură (sau de glas) sau a vorbi cu gura (pe) jumătate (ori cu gura altuia) 1. A vorbi fără convingere. 2. A vorbi evaziv. (Exp. vb.) (A fi) un fel (sau un mod) de a vorbi
1.	(A fî) un fel de a se exprima. 2. A fî o chestiune interpretabilă.
(Exp. vb.; pop.) A vorbi cu două guri 1. A lăuda şi a defăima pe cineva în acelaşi timp. 2. A fî duplicitar. 3. A fi părtinitor.
(Exp. vb.; reg.) A vorbi din prag A se exprima ambiguu.
(Exp. vb.) A vorbi (într-un ceas) rău (sau a rău, reg. de rău) A cobi.
(Exp. vb.) A vorbi ca papagalul (sau ca un papagal) A reproduce mecanic spusele altuia.
(Exp. vb.; reg.) A vorbi ca baba chioara (sau ca baba oarba) A spune fară menajamente.
(Exp. vb.; reg.) A vorbi răzămiş A spune lucruri întemeiate.
(Exp. vb.; fam.) A vorbi din burtă A spune lucruri negândite.
(Exp. vb.) A vorbi din (sau de la) inimă ori a vorbi
din (sau cu) suflet A vorbi cu convingere deplină. (Loc. vb.; pop.) A vorbi în dorul lelii A vorbi fară rost. (Loc. vb.; pop.) A vorbi de clacă A flecări.
(Exp. vb.; pop.) A vorbi de pe ceea lume A spune lucruri neverosimile.
(Loc. vb.; reg.) A vorbi încolo (sau în neştire, zăbunit) A delira.
(Exp. vb.; fam.) Mai vorbeşti (sau vorbiţi)? Cu
siguranţă.
(Exp. vb.) A vorbi în numele cuiva 1. A spune ceva în locul sau din partea cuiva. 2. A comunica ceva invocând autoritatea cuiva.
(Exp. vb.) A vorbi (câte) vrute şi nevrute (sau câte-n lună şi-n stele ori câte şi mai câte) sau a vorbi (la sau şi) verzi şi uscate A flecări.
(Exp. vb.; reg.) Mare ai (mai) vorbit-o! Ai spus un lucru important, adevărat, bine zici!
(Exp. vb.) Ce vorbeşti? 1. Mă surprinde ce ai spus.
2.	Este incredibil ce spui. 3. Nu sunt de acord cu ce spui.
(Exp. vb.) Ce tot vorbesc (vorbeşti etc.) sau ce să mai vorbesc (sau vorbim)? Vorbim inutil.
(Exp. vb.; reg.) A vorbi vorbă de pildă A exemplifica printr-o pildă.
(Exp. vb.) A vorbi liber A vorbi fară a avea un text scris în faţă.
(Exp. vb.) A vorbi de funie în casa spânzuratului
A spune ceva care poate supăra pe cineva, fiind interpretat ca o aluzie răutăcioasă.
(Exp. vb.) A vorbi pe (sau de) cineva de rău (sau, înv., rău) 1. A denigra. 2. A calomnia.
(Exp. vb.) A vorbi pe cineva (de) bine 1. A lăuda pe cineva.
543
VREA
(Exp. vb.) La drept (sau, înv., la dreptul) vorbind
1.	De fapt. 2. Efectiv. 3. A aprecia ca fiind real (posibil, adecvat etc.). 4. A lua drept...
(Exp. vb.) A vorbi drept (sau adevărat) 1. A spune adevărul. 2. A fî deschis, sincer.
(Loc. vb.) A vorbi (cuiva) la ureche A şopti.
(Exp. vb.) A vorbi să priceapă nora A face aluzie la o terţă persoană prezentă, care nu participă la discuţie.
(Exp. vb.) A vorbi la lampă (sau la bec) A se adresa cuiva care nu ascultă, nu reacţionează.
(Exp. vb.) (Mai) vorbim noi! 1. Exprimă un avertisment. 2. Exprimă o ameninţare.
(Exp. vb.) A(-şi) vorbi (de unul singur) (sau cu sine însuşi) A monologa.
(Exp. vb.) A vobi cu duşii (sau duşilor) A spune lucruri fară sens.
VORBUL/TĂ s.f.
(Exp. vb.) Apune o vorbuliţă A pune o vorbă bună. VOROAVĂ s.f (Loc. vb.; înv.) A apuca voroava A lua cuvântul. (Loc. vb.; înv.) A lega voroava (cu cineva) A stabili o înţelegere cu cineva.
(Loc. vb.; înv.) A fî voroavă pentru... 1. A forma obiectul discuţiei. 2. A se pune problema. 3. A se isca ceartă.
(Exp. vb.; înv.) A sta (sau a şedea) la voroavă (cu
cineva) 1. A discuta (cu cineva). 2. (P. ex.) A petrece un timp discutând cu cineva, a tăifasui.
(Exp. vb.; înv.) A întinde voroava A prelungi inutil o discuţie, întrerupându-şi interlocutorul.
(Sint.; înv.) Părţile voroavei Părţile de vorbire. (Loc. a.; înv.) Bun de voroavă Volubil.
(Sint.; înv.) Organe de voroavă Organe articulatorii. VORO VI vb.
(Loc. vb.; îrg.) A vorovi pe (sau de) cineva de rău
1.	A denigra. 2. A calomnia.
(Exp. vb.; înv.) A se vorovi cu sine A medita. VOT s. n.
(Sint.) Drept de vot Drept al alegătorilor de a-şi exprima voinţa.
(Sint.) Vot de (ne)încredere Vot prin care un parlament (nu) aprobă politica guvernului.
(Sint.) Vot de blam Sancţiune prin care o colectivitate organizată îşi manifestă dezacordul faţă de o acţiune, de o atitudine etc. a unui membru al ei. VR4BIE s.f.
(Exp. vb.) A avea minte de vrabie A fî lipsit de judecată.
VRAC s. n.
(Loc. a.; loc. av.) în vrac Depozitat sau vândut fară a fi ambalat, în grămezi neordonate.
VRAJĂ s.f (Loc. a.; rar) în vrajă Care încântă.
VRAJBĂ s.f.
(Exp. vb.) A face (sau a băga, pop. a vârî) vrajbă
1.	A provoca discordie. 2. A urzi intrigi.
VRĂJ/ vb.
(Exp. vb.) A fi vrăjit A fî predestinat.
(Exp. vb.; fam.) A vrăji cu cineva A discuta pe un ton galant cu o persoană de sex opus.
VRĂJITOR, -OARE 5. m. f.
(Sint.; Ist.) Vânătoare de vrăjitoare 1. Campanie anticomunistă iniţiată în 1950 în SUA. 2. (P. ex.) Urmărire şi eliminare sistematică a opozanţilor politici. 3. (P. gn.) Eliminare a membrilor indezirabili dintr-un grup.
VREA vb.
(Loc. cj.) (Care) va (sau, înv., vrea ori vra) să zică
1.	Prin urmare. 2. Adică.
(Exp. vb.) Va (sau, îvp., vra) să zică Are semnificaţia de..., înseamnă, semnifică.
(Exp. vb.) Vreau să zic (ori să spun) sau (înv.) vrem a zice Adică.
(Loc. av.) Fără să vrea 1. Involuntar. 2. Inconştient. (Loc. av.) Vrând-nevrând, vrând şi (ori sau) ne-vrând 1. Indiferent dacă doreşti sau nu. 2. Constrâns.
3.	Mai mult silit decât de bunăvoie. 4. (P. ex.) Neapărat.
(Loc. av.) Vrei, nu vrei, (înv.) vei, nu vei sau veri, neveri 1. Independent de voinţa ta. 2. împotriva voinţei tale. 3. Inevitabil. 4. Obligatoriu.
(Exp. vb.) A face (tot) ce vrea din (sau cu) cineva
1.	A avea mare influenţă asupra cuiva. 2. A dispune de cineva după bunul plac. 3. A manevra pe cineva.
(Exp. vb.) Dacă vrei (sau vreţi) Vorbitorul ţine seama de punctul de vedere al interlocutorului.
(Exp. vb.) Cum vrei (sau vreţi) 1. După (sau la) aprecierea ta. 2. Cum crezi. 3. Cum îţi place.
(Exp. vb.) A vrea (cuiva) binele (sau, înv., bine)
1.	A dori să i se întâmple cuiva lucruri plăcute.
2.	A ajuta pe cineva. 3. A fi binevoitor cu cineva. (Exp. vb.) A vrea (cuiva) răul (sau, înv., rău ori rele) 1. A dori să i se întâmple cuiva lucruri neplăcute. 2. A duşmăni pe cineva.
(Exp. vb.) Aşa te vreau Sunt satisfăcut de comportamentul tău.
VREDNIC
544
(Exp. vb.) Dacă vrei să ştii Cred că nu ai această informaţie esenţială, află că...
(Exp. vb.) A nu vrea să audă (de...) A respinge categoric.
(Exp. vb.) A nu (mai) vrea să audă (sau să ştie) de cineva A rupe relaţiile cu cineva.
(Exp. vb.; fam.) A nu vrea să ştie (sau, înv., să cunoască pe cineva) de... A refuza să recunoască autoritatea cuiva.
(Exp. vb.; reg.) Mai v(re)a 1. Mai trebuie să aştepţi.
2.	Mai este (mult) până acolo. 3. Mai trece vreme până atunci.
(Exp. vb.) V(re)a să fiu (sau să fii etc.) Trebuie să fiu (sau să fii etc.).
(Exp. cj.) Care v(re)a să zică... 1. Adică... 2. Deci... VREDNIC, ~Ă a.
(Exp. vb.) A fî vrednic de... sau să... 1. A merita să... 2. A fî justificat să...
(Exp. vb.; îrg.) A fi vrednic A valora.
VREJ s. n.
(Exp. vb.; reg.) A lua (sau a căta) (pe cineva) pe vrej A-i cerceta cuiva cu de-amănuntul originea, trecutul, viaţa.
VREME s.f (Exp. vb.) A nu-1 prinde pe cineva vremea în loc A fi mereu activ.
(Exp. vb.) N-a intrat vremea în sac! Este timp suficient.
(Exp. vb.; reg.) A fi vremea între rotile A avea foarte puţin timp la dispoziţie.
(Loc. av.) în (sau, înv., pe) toată vremea ori, înv., în toată vremea, în toate vremi Tot timpul.
(Loc. av.) Cu vremea 1. Treptat. 2. După un timp oarecare. 3. Odată şi odată.
(Loc. av.) Din vreme sau (îrg.) de (ori din) cu (bună) vreme 1. De timpuriu. 2. înainte de a fî prea târziu. (Loc. av.) Din vreme în vreme sau, înv., din vremuri în vremuri 1. Din când în când, uneori. 2. La anumite intervale (regulate).
(Loc. av.) într-o vreme într-o perioadă neprecizată din trecut, cândva, odată.
(Loc. av.) în (sau, înv., într-)aceeaşi vreme Concomitent.
(Loc. av.) Pe vremea când Atunci când.
(Loc. av.) în ultima vreme sau în vremea din urmă în intervalul de timp care precedă momentul de faţă.
(Loc. av.; înv.) Curândă vreme sau într-o mică de vreme în scurt timp, imediat.
(Loc. av.; înv.) în (sau prin) multe vremi Adesea. (Loc. av.) Pe o vreme Pentru un timp limitat. (Loc. av.; înv.) în vreme de veac Niciodată.
(Loc. cj.) în vreme ce sau, înv., în vreme când, în vreme că, în vremea ce în timp ce.
(Loc. cj.) De vreme ce sau, înv., de vreme că Deoarece.
(Loc. cj.) în vreme ce sau, înv., în vreme că, în vreme când 1. (Pe) când. 2. Dacă.
(Loc. cj.) Câtă vreme 1. Cât timp... 2. Dacă.
3.	Deoarece.
(Loc. cj.) Pe (sau, înv., în) câtă vreme Cât timp. (Loc. cj.) Pe câtă vreme în timp ce.
(Loc. cj.) Atâta vreme cât... Cât timp.
(Loc. av.) O vreme O perioadă (nedeterminată) de timp.
(Exp. vb.) A(-şi) pierde (sau, fam., a prăpădi, înv. a cheltui) vremea sau (înv.) a pierde vreme A lăsa să treacă timpul fară a face nimic util.
(Exp. vb.) A-şi petrece (sau a-şi trece, a-şi omorî, a omorî) vremea (cu ceva) A-şi ocupa timpul într-un anumit fel (pentru a avea senzaţia că trece mai repede).
(Loc. av.) Fără a (mai) pierde vremea (sau vreme) Imediat.
(Exp. vb.; pop.) A încurca vremea A stânjeni pe cei din jur.
(Exp. vb.; reg.) (A muri) cu vremea înainte (A muri) în floarea vârstei.
(Exp. vb.; reg.) Nu-i vreme de numărare Nu este timp de pierdut.
(Exp. vb.) A avea vreme 1. A avea timp liber. 2. A avea un răgaz.
(Sint.; Bis.) Vremea (sau vremile) de apoi, (îvp.) vremea cea de apoi (Perioadă de timp în care va avea loc) Judecata de Apoi.
(Loc. a.; reg.) în vreme (D. oameni) 1. Tânăr.
2.	Sprinten.
(Exp. av.) (în sau la, pe) vremea mea (sau ta, lui etc.) 1. (în) tinereţe. 2. (într-o) perioadă optimă din viaţa cuiva.
(Exp. vb.) Acum mi-i (sau ţi-i) vremea Aceasta este vârsta când trebuie să mă bucur (sau să te bucuri) de viaţă.
(Exp. vb.) A-i trece cuiva vremea 1. A depăşi vârsta potrivită pentru ceva. 2. A îmbătrâni.
(Loc. av.) Pe la o (sau cu bună) vreme Pe la apusul soarelui.
(Loc. av.; reg.) La orice vreme La miezul nopţii.
545
VRERE
(Loc. av.; loc. a.) La (sau în) vreme 1. La momentul potrivit. 2. In timp util.
(Loc. av.; reg.) La (sau, îrg., în) vreme 1. Se poate întâmpla să... 2. Nu cumva...
(Loc. av.; reg.) în vreme Devreme.
(Loc. av.) Fără (de) vreme sau înainte de vreme, (înv.) înainte vreme, ainte de vreme 1. înainte de termen. 2. La timp nepotrivit.
(Loc. a.; îrg.) Fără (de) vreme 1. Prematur. 2. Inoportun. 3. (D. ouă) Fără găoace.
(Loc. vb.; loc. a.; înv.) Fără (de) vreme (Care se produce) continuu.
(Loc. av.) De (la) o vreme încoace sau dintr-o vreme
De câtva timp.
(Loc. av.) Până la o vreme Până la un moment dat. (Loc. av.) La vremea asta într-un moment nepotrivit al zilei, al nopţii sau al anului.
(Loc. av.) La o vreme 1. La un moment dat.
2.	într-un târziu.
(Loc. cj.) De vreme ce (sau, înv., că) 1. Deoarece.
2.	Dacă.
(Loc. cj.; înv.) Dacă vreme ce Din moment ce. (Exp. vb.) La (sau, înv., în) vremea sa (sau ei, lui, lor) La momentul potrivit.
(Exp. vb.) A apuca (sau a prinde) pe cineva lumina
A se găsi într-o situaţie oarecare la un moment dat. (Exp. vb.) Era şi vremea încă nu e prea târziu să se întâmple un eveniment favorabil, aşteptat.
(Sint.; îrg.) Vreme cu prilej Ocazie favorabilă. (Exp. vb.) A fî în vreme A fi în siuaţia corespunzătoare pentru...
(Exp. vb.; reg.) La vremea vremii Când va fi momentul potrivit.
(Exp. vb.) Vine vremea că... Poate că...
(Sint.; înv.) Vreme cu soroc 1. Interval de timp în cuprinsul sau la sfârşitul căruia se săvârşeşte o acţiune (planificată). 2. Termen fixat pentru săvârşirea unei acţiuni sau pentru îndeplinirea unei obligaţii. (Sint.) Vremea trecută (ori veche) sau vremurile (ori vremile) vechi (sau trecute) Trecutul (îndepărtat). (Sint.) Vremea (sau vremurile) de acum Epoca contemporană vorbitorului.
(Sint.) Vremea (sau vremurile) viitoare, (înv.) vremile cele viitoare Viitorul.
(Loc. av.) Pe (sau, rar, în) vremuri (ori, îrg., vremi) Odinioară.
(Loc. av.) (Mai) înainte (sau de înainte, dinainte, îrg. nainte) vreme (sau, reg., înainte vremuri) (Care a fost) cândva.
(Loc. av.) Pe vremea aceea sau pe acea vreme, pe acele vremuri, (înv.) pe vremile acelea, (reg.) pe vremea aia, pe vremurile alea într-o perioadă anterioară de care este vorba, pe atunci.
(Loc. vb.) în (sau din) vremurile (ori vremi, reg., vremea, vremile) de demult sau (înv.) în vremile de apoi în (sau din) trecutul îndepărtat.
(Loc. av.) După vremuri (sau, îrg., vremi) în cursul timpului.
(Loc. av.; loc. a.) De pe (sau din) vremuri (şi, înv., de pe vremi) Care a existat în trecutul îndepărtat. (Sint.; reg.) Vreme mare Zloată.
(Sint.; reg.) Vremuri mari Furtună.
(Sint. reg.) Vreme seacă Secetă.
(Sint.) Manta de vreme (sau vremea) rea Persoană care este luată în seamă numai când este nevoie de ea. (Exp. vb.; pop.) Bună vreme (sau vremea)! Formulă de salut, folosită la întâlnire sau la despărţire. (Exp. vb.; reg.) A se face vreme rea (D. oamneni) A se înfuria.
(Exp. vb.; reg.) A fi vreme grea (sau rea) (D. oameni) A fi voinic şi viteaz.
(Exp. vb.; reg.) A trage a vreme (rea) A fi semne care prevestesc schimbarea stării atmosferice.
(Exp. vb.; reg.) A se aşterne (sau a se pune, a se aşeza) pe vreme A se face vreme urâtă.
VRERE s.f.
(Loc. s.; înv.) Vrere întoarsă Ostilitate.
(Loc. av.) Fără (de) vrere Involuntar.
(Loc. av.) Cu vrere 1. Intenţionat. 2. Din proprie iniţiativă.
(Loc. av.; înv.) Cu vrere curată 1. Cu bună intenţie. 2. Cu dăruire.
(Exp. vb.; înv.) A-i fi vrerea vegheată A se folosi de situaţii favorabile.
(Loc. av.; înv.) De (sau din, cu) (bună) vrerea cuiva
sau cu (bună) vrerea 1. Din proprie dorinţă sau iniţiativă. 2. Fără constrângere.
(Exp. vb.) A face pe vrere A-şi satisface dorinţa, plăcerea.
(Sint.; înv.) Vrerea cea de pe urmă a cuiva Ultima dorinţă a unui muribund.
(Loc. s.; înv.) Bună vrere 1. Bunăvoinţă. 2. Intenţie de a face bine.
(Loc. s.; înv.) Dulce vrere 1. Bunăvoinţă. 2. (P. ex.) Ajutor acordat cuiva.
(Loc. av.; înv.) Cu vrere sau cu (îvr. prin) vrerea
cuiva 1. Cu aprobarea cuiva. 2. Cu ajutorul sau cu ocrotirea cuiva. 3. Din iniţiativa cuiva.
VREUN
546
VREUN, VREO av.
(Exp. vb.) A spune (sau a trânti) cuiva vreo două
A spune cuiva cuvinte neplăcute.
VRUT n.
(Loc. a.; loc. av.) Vrute şi nevrute 1. (D. vorbe) Lipsit de temei sau de seriozitate, fleacuri, nimicuri, palavre. 2. Minciuni. 3. La întâmplare.
(Loc. av.) Pe vrute 1. Pe plac. 2. Cu intenţie.
(Loc. av.) Pe vrute, pe nevrute în mod silit, de voie, de nevoie.
VUIvb.
(Exp. vb.) A-i vui (cuiva) capul (sau urechile, rar tâmplele) A avea o senzaţie de zgomot continuu şi obsedant provocată de tulburări fiziologice, de oboseală, de emoţii etc.
(Exp. vb.) A-i vui (cuiva) în cap (sau în urechi) A
rămâne cu o senzaţie acustică obsedantă provocată de cuvinte (supărătoare), de cântece etc.
VLTET sn.
(Exp. vb.; reg.) A se duce vuietul A se duce vestea. VULCAN m.
(Sint.) Vulcan activ Vulcan ale cărui procese eruptive sunt în plină desfăşurare sau care a erupt într-o perioadă apropiată.
(Sint.) Vulcan stins Vulcan care şi-a încetat activitatea cu milenii în urmă.
(Sint.) Vulcan adormit Vulcan activ care nu erupe o perioadă de timp.
(Sint.) Vulcan noroios (sau, pop., glodos) Ridicătură de formă conică, formată prin erupţia la suprafaţa pământului a gazelor degajate dintr-un zăcământ de hidrocarburi care au antrenat ape subterane şi noroi.
(Exp. vb.) A sta (sau a dansa) (ca) pe (un) vulcan
A fi ameninţat de un pericol gata oricând să se dezlănţuie.
VULPE s.f.
(Exp. vb.) A avea ochi de vulpe A avea o privire vicleană.
(Exp. vb.) A tocmi vulpea din pădure A negocia un lucru pe care nu îl ai (la îndemână).
(Exp. vb.) A umbla cu vulpea în sac A recurge la procedee incorecte.
(Exp. vb.) A-i intra vulpea în sac 1. A nu mai şti
ce să facă pentru a scăpa dintr-o încurcătură.
2.	A-şi pierde cumpătul.
VUP i., av.
(Loc. vb.) A veni vup A veni repede.
X
XEROX 5. n.
(Loc. vb.) A trage la xerox A xeroxa.
(Loc. a.) Tras la xerox Identic.
z
ZA s.f.
(Exp. vb.; pop.) A nu plăti nicio za (pe cineva sau ceva) A nu avea valoare.
(Exp. vb.; pop.) A fura (sau a lua) luleaua neamţului (cu zale cu tot) A se îmbăta (foarte tare). (Loc. vb.; reg.) A fi în zaua lui A se simţi în putere. (Sint.; reg.) Zale cu chei Piesă decorativă din metal caracteristică costumului femeiesc din zona pădu-renilor, compusă dintr-un lanţ la care sunt prinse 35 de cheiţe.
(Exp. vb.; reg.) N-are zale la dovlete A nu fi în deplinătatea facultăţilor mintale.
ZABĂRs. n.
(Loc. vb.) A apucat-o zabărul naşterii A-i veni durerile naşterii (în loc şi la timp nepotrivit).
(Loc. av.) Zabăr de lume Foarte aglomerat. ZABR4C 5 n.
(Loc. vb.) A trage (sau a da) un zabrac (cuiva) A certa pe cineva.
ZADA s.f
(Exp. vb.; pop.) A fi (uscat) zadă (D. tulpini de plante, diverse obiecte etc.) A fi foarte uscat.
ZAHĂR 5. n.
(Sint.) Zahăr candel (sau, îrg., galben, de gheaţă, reg. de candilă) Zahăr cristalizat în prisme transparente mari.
(Sint.) Zahăr invertit Amestec de glucoză şi fructo-ză rezultat din hidroliza zaharozei, care se prezintă sub formă de produs siropos, cu gust dulce, solubil în apă.
(Sint.) Zahăr de cartofi (sau de amidon) Glucoză solidă obţinută prin hidroliza amidonului de cartofi şi aromatizată cu diferite esenţe alimentare, glucoză aromată.
(Sint.) Zahăr de struguri Glucoză.
(Sint.) Zahăr de lapte Lactoză.
(Sint.) Zahăr de malţ Maltoză.
(Sint.) Zahăr negru (sau, reg.., de urs, de tuse neagră) Bomboane (medicinale) de culoare neagră, (reg.) miere-neagră.
(Sint.) Zahăr de plumb (sau al lui Saturn) Compus al plumbului cu acid, solubil în apă, foarte toxic, folosit în vopsitorie, imprimerie şi medicină, acetat de plumb.
(Sint.) Zahăr ars Zahăr topit şi descompus, parţial, prin încălzire, până capătă o culoare maronie, folosit la prepararea unor prăjituri, creme, sosuri, băuturi.
(Loc. a.; fam.) De zahăr (D. oameni) 1. Generos.
2.	Simpatic.
(Sint.; Bis.; înv.) Cântare de zahăr Cântare bisericească melodioasă.
(Sint.) Boală de zahăr Exces de glucoză în sânge şi în urină, diabet (zaharat).
ZAHEREA s.f (Loc. vb.; îrg.) A fi în zaharea 1. A avea nevoie de provizii. 2. A căuta provizii.
ZAI1 5. n.
(Loc. vb.; reg.) A umbla în zaiul cuiva A urmări pe cineva.
(Exp. vb.; reg.; peior.) A umbla în zaiul unei
femei A curta o femeie.
(Exp. vb.; reg.) A sta de zaiul unui lucru A fi foarte preocupat de un anumit lucru.
(Loc. av.; reg.) Nici zai de Nici urmă (de...).
ZAI2 s. m.
(Exp. vb.; reg.) A face apa zai A se umfla cu sloiuri, primăvara.
549
ZĂPADĂ
ZALHANA fi.
(Exp. vb.; reg.) A face zalhana A măcelări. ZAMB7LĂ s.fi (Exp. vb.; înv.) Trei lulele în două zambile Mai nimic.
ZANGARA s.f.
(Exp. vb.; reg.) A pica într-o zangara (a naibii) A avea un necaz (mare).
ZAPC/U 5. m.
(Exp. vb.; îrg.) A sta zapciu A supraveghea şi a grăbi pe cineva.
ZAPT s. n.
(Loc. vb.) A face zapt 1. A prăda. 2. A sechestra. ZAR s. n.
(Sint.) Zar de învârtit Ruletă.
(Exp. vb.) Zarurile au fost aruncate O decizie (riscantă) a fost luată.
(Sint.; fam.) A juca zaruri A juca un joc de noroc, a juca barbut.
ZARAR 5. n.
(Exp. vb.) Zarar ioc (sau n-are zarar) Nu e nicio pagubă.
ZARE s.f.
(Exp. av.; rar) Cale de o zare Pe (sau la) o distanţă mare.
(Exp. vb.) A se uita (sau a privi) în zare (la ceva)
A privi un obiect (transparent) aşezându-1 în dreptul unei surse de lumină, pentru a-l vedea mai bine. (Loc. p.; pop.) (O) zare de... O cantitate mică de..., puţin...
(Loc. av.; pop.) Zare de... (sau de zare) Deloc. (Loc. av.) în zare (sau, rar, în zări) 1. La orizont.
2.	(P. ex.) Departe.
(Loc. av.) în zarea zărilor (sau zărilor zării, zări de zări) Foarte departe.
(Loc. av.) Din zarea (depărtată) (sau din zări) Din depărtări.
(Sint.) Patru zări Cele patru puncte cardinale. ZAVERĂ s. fi (Loc. av.) De când cu zavera De demult. ZĂBAVĂ s. fi (Loc. av.) Fără (sau de, nicio) zăbavă Imediat. (Loc. av.) Cu (multă) zăbavă Lent.
(Exp. vb.; fam.) Un bob (de) zăbavă Puţină răbdare. (Loc. av.; îrg.) Nu (sau fără) zăbavă (vreme) Curând.
(Exp. vb.; înv.) A(-şi) face zăbavă A întârzia. ZĂBAVNIC, ~Ă a.
(Exp. vb.) Zăbavnic la limbă Bâlbâit.
ZĂBREA s. fi (Exp. vb.; reg.) A ţine (pe cineva) în zăbrea A asigura (cuiva) un trai bun.
(Exp. vb.; loc. av.) (A închide sau a azvârli, a se afla etc.) după zăbrele (sau în dosul zăbrelelor)
(A băga, a sta) la închisoare.
ZĂBUN/ vb.
(Exp. vb.; reg.) A se zăbuni de cap A (se) zăpăci. ZĂCARE s.fi (Exp. vb.; înv.) A cădea (sau a pune) în (sau la) zăcare A se îmbolnăvi grav.
ZĂCEA vb.
(Exp. vb.; reg.) A zăcea pe picioare A fi bolnav (continuându-şi activitatea) fară să stea în pat. (Exp. vb.) A zăcea la (sau în) temniţă (ori închisoare, puşcărie, gros etc.) A fî la închisoare. ZĂCERE s. fi.
(Loc. vb.) A cădea (sau a se aşeza) la zăcere A se îmbolnăvi grav.
ZĂGAZ 5. n.
(Exp. vb.) A se rupe (sau a se deschide, a se descuia) zăgazurile cerului A ploua torenţial. ZĂGNEATĂ s.fi (Loc. vb.; îrg.) A da (o) zăgneată (focului sau la foc) A aţâţa (sau a înteţi) focul.
ZĂHĂREL 5. n.
(Exp. vb.; pfm.) A duce (sau a purta) (pe cineva) (sau a se lăsa dus ori adus) cu zăhărelul A înşela (pe cineva) (sau a se lăsa înşelat) cu promisiuni, cu vorbe amăgitoare.
ZĂIT/N s. n.
(Loc. vb.; înv.) A fî zăitin pe apă 1. A fi învingător. 2. A fî nevinovat.
ZĂLOG s. n.
(Loc. vb.; îvp.) A pune, a da, a lăsa zălog 1. A garanta. 2. A amaneta, a zălogi.
(Loc. vb.; îvp.) A lua, a ţine zălog 1. A împrumuta bani cu amanet. 2. A priva de libertate pe cineva.
(Exp. vb.; rar) A-şi lăsa pielea (sau pieile) zălog
1.	A cădea în mâinile duşmanului. 2. (Rar) A-şi pierde viaţa.
ZĂPADĂ s.f.
(Exp. a.) De zăpadă Alb.
(Sint.; reg.) Apă de zăpadă Apă (rece) provenită din topirea zăpezii.
(Sint.; Chim.) Zăpadă carbonică (sau de bioxid de carbon ori uscată) Bioxid de carbon în stare solidă, gheaţă uscată.
ZĂPOR
550
ZĂPOR j. n.
(Loc. vb.; reg.) A pune zăpor 1. (D. cai) A nu voi să tragă, a se împotrivi. 2. (D. oameni) A refuza să facă ceva.
(Loc. vb.; rar) A pune zăpor gurii (D. oameni) A-şi impune tăcere.
(Loc. vb.; reg.) A sta la zăpor A rezista în faţa dificultăţilor, înfruntându-le.
(Loc. vb.; reg.) A fi cu zăpor la luătură (D. cai) A pomi greu.
ZĂR/ vb.
(Exp. vb.) A zări ca prin sită (sau ca prin ciur, ca printr-o pânză) A vedea neclar.
(Exp. vb.; pop.) A se zări de ziuă A se face ziuă. (Exp. vb.; pop.) A se zări de lună A ieşi luna. ZĂU i.
(Loc. vb.) A zice zău A (se) jura.
(Exp. vb.) Ba (nu) zău (sau nu zău) 1. Dimpotrivă.
2.	Te asigur (că...). 3. Vorbesc serios.
(Exp. vb.) Nu ştiu, zău..., dar zău..., nu, zău... Mă întreb (dacă)...
ZÂMBAC n.
(Loc. vb.) A-i veni (cuiva) zâmbâcul A se supăra. ZÂMB Ivb.
(Exp. vb.; îvp.) A (se) zâmbi a râde (sau de râs)
1.	A începe să râdă. 2. A surâde reţinut.
ZÂMBRE s. f. pl.
(Loc. vb.; pfm.) A face zâmbre A dori ceva foarte mult, a jindui, a râvni, a pofti.
(Exp. vb.; reg.) A-i tăia (cuiva) de zâmbre 1. A nu satisface (cuiva) dorinţele, poftele. 2. (P. ex.) A sancţiona pe cineva (cu intenţia de a-1 corecta).
ZBATE vb.
(Loc. av.) Cât ai zbate din amnar Imediat.
(Exp. vb.) A se zbate ca peştele pe uscat (sau ca musca în pânza păianjenului) A face eforturi disperate pentru a ieşi dintr-un impas.
(Exp. vb.) A se zbate de moarte 1. A se zvârcoli foarte tare. 2. (D. oameni grav bolnavi) A face eforturi pentru a rămâne în viaţă.
(Exp. vb.; reg.) A se zbate ca apa de maluri A depune eforturi zadarnice.
ZBÂRC Ivb.
(Exp. vb.; fam.) A zbârci din nas A-şi exprima nemulţumirea printr-o grimasă.
(Exp. vb.; fam.) A-şi zbârci sprâncenele A se încrunta.
ZBÂRCIOG, -OAGĂ a.
(Loc. av.; fam.) Cu nasul zbârciog Cu dispreţ, neplăcere, superioritate etc.
ZBÂRNÂ/ vb.
(Exp. vb.; reg.) A-i zbârnâi	(cuiva)	a	ceva A-i	fi	|
(cuiva) gândul la ceva.	j
ZBÂRNÂ/T s. n.
(Loc. av.) De-a zbârnâitelea	Cu	mare	viteză	\
(vibrând).	;
ZBORs. n.	I
(Exp. av.) (Ca) în (sau din, rar într-un) zbor 1. în timpul zborului, în zburare. 2. (P. ex.) Foarte repe-	}
de. 3. (P. ex.) Pe loc. 4. (P. ex.) Dintr-odată, (reg.) din	\
zburate. 5. (P. ex.) în treacăt.	■
(Loc. vb.; reg.) A da zbor (sau zborul) (cuiva)
A da drumul, a elibera.
(Loc. vb.; reg.) A face un zbor A zbura.
(Loc. vb.) A-şi lua zborul 1. A se înălţa în aer. 2. A începe să alerge repede. 3. A pleca. 4. (P. restr.)
A evada. 5. A dispărea. 6. (Rar) A se dezvolta.	i
(Sint.) Aparat de zbor Aeronavă.
(Sint.) Platformă de zbor Platformă pe un aerodrom sau pe puntea unui vapor, de pe care decolează (sau pe care aterizează) avioanele.
(Loc. av.) Din zbor 1. în timpul zborului. 2. (P. ex.)
Foarte repede.
ZBRANCA z., s.f.
(Exp. vb.) A face zbranca (sau zbrancă) prin (ori printre)... A năvăli distrugând totul în cale.
(Exp. vb.) A(-i) da (cuiva) zbranca (în...) A izgoni.
ZBURA vb.
(Loc. vb.; înv.) A zbura cu nădejdea A nădăjdui.
(Exp. vb.) A zbura cu gândul (sau cu mintea) ori a-i zbura (cuiva) gândul (sau gândurile, mintea, inima) la (ori către etc.) (cineva sau ceva) 1. A se
gândi la cineva (sau la ceva). 2. A avea în vedere pe cineva (sau ceva).
(Exp. vb.; reg.) A-1 zbura vântul (pe cineva) Aprinde frigul pe cineva din cauza vântului.
(Exp. vb.) A(-i) zbura (cuiva) capul A decapita.
(Exp. vb.) A-şi zbura creierii A se sinucide prin împuşcare în cap.
(Exp. vb.; fam.) A zbura (sau a face să zboare) (pe cineva) de undeva A da pe cineva afară dintr-un post etc., a concedia, a demite.
(Exp. vb.; fam.) A zbura de undeva A fi forţat să părăsească un loc, un post etc.
(Exp. vb.; pop.) A zbura laptele Apune puţin lapte acru în lapte dulce fierbinte pentru a se brânzi.
ZBURARE s.f.
(Exp. av.; înv.) Din zburare Din zbor.
(Loc. vb.; înv.) A face o zburare A zbura.
551
ZEMU/
ZBURAT1 s. n.
(Exp. av.; înv.) Din zburat (sau, reg., zburate) Din zbor, instantaneu.
(Loc. av.; reg.) De-a zburatele(a) 1. (D. însămân-ţare) Cu o mişcare amplă a braţului, aruncând seminţele. 2. în zbor.
ZBURAT2, ~Ă a.
(Loc. av.) într-o zburată în zbor.
(Sint.; pop.) Brânză zburată Brânză făcută din lapte dulce înfierbântat amestecat cu lapte acru. ZBURDA vb.
(Exp. vb.; pop.) A-i zburda (cuiva) inima 1. A fi foarte vesel. 2. A avea chef de petreceri.
ZDELCĂ s.f.
(Sint.) Zdelcă întărită Act (de vânzare) autentificat. ZDRAVIŢE s.f.pl.
(Loc. vb.) A lua la zdraviţe (pe cineva) A certa (pe cineva) cu asprime.
(Loc. vb.) A băga în zdraviţe (pe cineva) A grăbi (pe cineva).
ZDREANŢĂ s.f.
(Exp. a.) în zdrenţe (D. oameni) îmbrăcat sărăcăcios, modest (cu haine rupte).
ZDRELEA s. m. sg.
(Exp. vb.) A vedea pe (sau a da de) zdrelea A trece printr-o situaţie limită, a o păţi, a da de dracul. ZDR(9B,~OABĂ s. n.f (Loc. vb.; pop.) A (se) face (sau a cădea) zdrob A se zdrobi.
ZDROBOLEALĂ s.f.
(Exp. vb.) A lua Ia (sau a-i trage o) zdroboleală
1.	A întoarce cu furca paiele treierate de cai, pentru a le scutura de boabe. 2. A întoarce cu lopata stratul de grâu rămas după treierat (pentru a scutura şi spicele rămase netreierate). 3. A grăbi. 4. A certa.
5.	A cicăli.
ZDRUNCINEALĂ s.f (Exp. vb.) A lua la zdruncineală 1. A treiera. 2. (Fig.) A cere (cuiva) socoteală. 3. (Fig.; p. ex.) A dojeni. ZEAMĂ s.f.
(Sint.; pfm.) Zeamă de vorbe 1. Flecăreală. 2. (P. ex.) Flecar.
(Loc. a.) Tot de-o zeamă La fel.
(Sint.) Zeamă de vorbe Vorbe goale.
(Sint.; pfm.) Zeamă de prune 1. Ţuică (de calitate inferioară). 2. (Reg.) Fleac. 3. (Reg.) Prostănac. (Sint.; reg.) Zeamă de amnar (sau de ştir, chioară, lungă) 1. Supă, ciorbă etc. cu prea multă apă.
2.	Băutură contrafăcută, poşircă.
(Sint.; pfm.) Zeamă de struguri 1. Must. 2. Vin. (Exp. vb.; pop.) A nu fî de nicio zeamă (sau a nu fî nici de zeama oului ori a ouălor, a prunelor)
A nu fî bun de nimic.
(Exp. vb.; loc. a.; pop.) (A fî) tot de-o zeamă cu...
(A fi) la fel cu...
(Sint.) Zeamă de varză, zeamă de curechi, zeamă acră Lichid fermentat, cu gust acrişor, în care s-a murat varza, (reg.) moare de curechi.
(Exp. vb.; reg.) A fi botezat cu zeamă de varză (D. oameni) A fî rău din fire.
(Sint.; Chim.) Zeamă bordeleză Suspensie de culoare albastră de sulfat bazic de cupru în apă, utilizat ca fungicid.
(Exp. vb.; reg.) A lăsa (pe cineva) în zama lui
1.	A lăsa (pe cineva) în pace. 2. A nu-1 mai necăji, plictisi etc.
(Exp. vb.; pop.) A fierbe în zama lui A se necăji. (Sint.; rar) Zeamă roşie Sânge.
(Sint.) Ou cu zeamă Ou fiert puţin, care are albuşul incomplet coagulat.
(Loc. s.; pop.; gmţ.) Zeamă de clopot (sau de hâr-leţ) Moarte.
(Exp. vb.; pop.) A bea zeama clopotului A muri. (Sint.; arg.; pop.) Zeamă de franci Bănet.
ZECE nr. card.
(Loc. a.; loc. av.) Cu zece urechi Foarte atent. (Exp. vb.) A avea zece vieţi A scăpa cu viaţă din situaţii primejdioase.
(Loc. av.) în zece 1. în zece părţi. 2. în multe părţi.
(Exp. vb.; pop.) A face pe dracul în zece A depune toate eforturile pentru a izbândi într-o acţiune. (Exp. vb.; reg.) A(-i) da cuiva (cu) zece înainte (sau a-i da cuiva înainte cu zece) 1. A considera un om inteligent, superior. 2. A întrece cu mult (pe cineva).
(Exp. a.; exp. av.) Cu zecile în cantitate sau în număr (foarte) mare.
ZEFLEMEA s. f.
(Loc. a.; înv.) De zeflemea Batjocoritor.
(Loc. av.) în zeflemea în glumă.
(Loc. vb.) A lua (pe cineva sau ceva) în zeflemea A zeflemisi.
ZEL 5. n.
(Exp. vb.) A face exces de zel A exagera (inutil) în îndeplinirea unei sarcini, unei misiuni.
ZEMU/ vb.
(Exp. vb.) A zămui (pe cineva) la cap A pisa.
ZER
552
ZER s. n.
(Exp. vb.; pop.) A se alege brânza (sau urda) din zer A separa binele de rău.
(Exp. vb.; rar) A stoarce din piatră zer A realiza ceva care iniţial părea imposibil.
ZERO nr. card.
(Sint.; Lgv.) Desinenţă (sau sufix) zero Absenţă a unui afix gramatical la o formă flexionară care este marcată, faţă de alte forme cu afixe exprimate, tocmai prin lipsa unei mărci formale propriu-zise. (Sint.) Tuns (numărul) zero Tuns cât mai scurt posibil.
(Loc. av.; fam.) Zero lei (sau bani) Nimic.
(Sint.) Zero absolut Temperatură de minus 273,18 grade Celsius, considerată ca cea mai joasă temperatură posibilă, la care mişcarea moleculară care produce căldura încetează.
(Sint.) Zero fiziologic Temperatura la care un corp încetează orice reacţie de răspuns la un stimul termic.
(Exp. vb.) A (se) reduce la zero 1. A (se) reduce total importanţa unui lucru, a unei acţiuni etc. 2. A (se) transforma în nimic.
ZESTRE s.f
(Sint.) Foaie (sau foi, înv., foiţă) de zestre Act care consemnează zestrea miresei sau a unei femei căsătorite.
(Sint.) Ladă de zestre Ladă folosită la păstrarea zestrei.
(Exp. a.; exp. av.) De zestre Primit ca zestre.
ZEU s. in.
(Exp. vb.; liv.) A fî (iniţiat) în secretele zeilor
A afla lucruri importante cunoscute numai de conducători.
ZGAIBĂ s.f (Exp. vb.; reg.) A se ţine zgaibă (sau ca zgaiba)
(de cineva) A nu se despărţi nicio clipă, a se ţine scai.
(Exp. vb.; reg.) A umbla cu zgaiba A căuta ceartă. ZGARDĂ s.f.
(Sint.) Zgardă de forţă Zgardă care are pe partea interioară cuie, folosită la dresarea câinilor.
(Exp. a.) Cu (sau fără) zgardă Cu (sau fară) dependenţă (politică).
(Exp. vb.; înv.) A fi cu zgardă (sau a-şi pune gâtul în zgardă) A fî (sau a se pune) la dispoziţia cuiva.
(Exp. vb.; rar) A pune (sau a lega cu) zgardă (cuiva sau pe cineva) A răpi (cuiva) libertatea.
ZGÂU 5. n.
(Exp. av.; pop.) Din zgău (sau zgăul mamei, maicii, mumei etc.) 1, Dinainte de a se naşte. 2. Din naştere.
(Exp. vb.; pop.) A prinde (sau a lua) în zgău A rămâne însărcinată.
ZGARŢĂ s.f.
(Loc. av.) Cu (mare) zgârţă Anevoie.
ZGOMOT s. n.
(Sint.) Zgomot de fond 1. Perturbaţie sonoră (de mică intensitate) care apare în orice mediu de transmisie a semnalelor. 2. Ansamblu de zgomote care se suprapun unui dialog.
(Loc. av.) Fără (mult) zgomot 1. Fără să se audă.
2.	Discret.
(Exp. vb.) A face zgomot A produce senzaţie. (Exp. vb.; liv.) Mult zgomot pentru nimic Agitaţie pentru o cauză fară importanţă.
zi s.f.
(Exp. av.) (Până) la (sau înspre, spre, către, pop. despre, reg. în, de cu) ziuă 1. Puţin înainte de a se lumina, dis-de-dimineaţă. 2. Spre dimineaţă.
(Exp. av.; reg.) Cu ziua-n cap Foarte devreme. (Exp. av.; reg.) La ziuă în zori.
(Exp. vb.; pop.) (A se face) ziua albă A se lumina complet.
(Sint.) Zi lumină Timp care se scurge de la răsăritul la apusul soarelui.
(Sint.) Zi de muncă Durata timpului în care lucrătorul prestează zilnic muncă.
(Sint.; Agr.; i. uz) Zi pereche animale Unitate de măsură care exprima volumul de lucru efectuat timp de zece ore de către un atelaj cu două animale. (Sint.; înv.) Zi de arătură Unitate de măsură a unui teren arabil, în cadrul obştilor.
(Sint.) Zi de lucru (sau lucrătoare) 1. Perioadă de timp în care se efectuează un program de lucru obişnuit. 2. (P. ex.) Perioadă de timp în care se efectua corvoada obligatorie în folosul boierului sau al statului.
(Sint.) Zi scurtă Zi lucrătoare cu program redus. (Exp. av.) Ziua jumătate Amiază.
(Sint.; înv.) Jumătate de cale (sau de drum, de marş etc.) Distanţă care se poate străbate într-o zi de mers pe jos.
(Exp. a.; exp. av.) Cu ziua (sau, îvp., pe zi) 1. (Care lucrează) fară angajament permanent. 2. Temporar.
3.	(Plătit) după un tarif socotit pe munca prestată în timpul unei zile.
553
ZI
(Exp. vb.; pop.) A face zile de muncă A lucra temporar, ca zilier.
(Sint.) Zi şi noapte Prăjitură cu cacao (în care alternează culoarea albă cu cea maro închis).
(Exp. a.) De zi 1. Care acţionează, lucrează, se efectuează în timpul unei zile. 2. Din decursul unei zile.
(Exp. av.) Nici zi, nici noapte (sau nici ziua, nici noaptea) 1. Niciodată. 2. Deloc.
(Exp. av.) Zi şi noapte ori (şi) ziua, şi noapte(a), zi, noapte sau zile şi nopţi, toată ziua (şi) toată noaptea, noaptea şi ziua, nopţi şi zile, (înv) din zi (şi) până-n noapte (sau seară), din (de, în) zi din (de, în) noapte, (reg.) (cu) zi, (cu) noapte (Aproape) continuu.
(Exp. av.) Toată ziua (bună ziua) sau ziua toată
Mereu.
(Exp. vb.) A face ziua (sau din zi) noapte şi noaptea (sau din noapte) zi 1. A lucra sau a petrece noaptea şi a dormi ziua. 2. (P. ex.) A duce o viaţă dezordonată.
(Reg) A lua ziua de căpătâi A-şi începe activitatea la o oră matinală.
(Loc. a.) De (sau, înv., din) toate zilele sau de toată
ziua Care are loc în fiecare zi, cotidian, diurn, zilnic.
(Loc. a.; loc. av.) De zi cu zi 1. în flecare zi, cotidian., diurn. 2. (P. ex.) în mod regulat, curent, obişnuit, permanent.
(Loc. av.) Din zi în zi 1. La o dată apropiată (care se schimbă mereu). 2. (P. ex.) La infinit. 3. Pe măsură ce trece timpul. 4. încetul cu încetul (şi continuu), progresiv.
(Loc. av.) Zi de (sau cu, înv. pe, din, dintru) zi
1.	Zilnic. 2. Din ce în ce. 3. Treptat.
(Exp. av.) De la o zi la alta 1. Zilnic. 2. (P. ex.) Repede. 3. (P. ex.) Progresiv.
(Exp. av.) în (sau, înv., prin) toate zilele sau (îrg.) în toată ziua ori în toate zilele Foarte des, mereu. (Exp. av.) într-o (bună) zi (rar ziuă) sau într-una
din (ori, înv., de) zile La un moment dat, deodată. (Loc. av.) Pe (sau cu) fiecare (sau fiece) zi Din ce în ce mai mult, progresiv.
(Exp. vb.) A trăi (sau a o duce) de pe o zi pe alta
A duce un trai nesigur, precar.
(Exp. vb.) Bună ziua sau (îrg.) ziua bună Formulă de salut la întâlnire sau la despărţire, în timpul zilei. (Exp. vb.) A da (sau a dori, reg. a pofti etc.) cuiva bună ziua (sau, îvp., ziua bună) A saluta pe cineva.
(Exp. vb.; fam.) A-şi lua bună ziua (sau ziua bună) (de la cineva sau de la ceva) 1. A-şi lua rămas bun.
2.	A renunţa (la ceva) definitiv. 3. A socoti (ceva) drept pierdut.
(Exp. vb.; fam.) A lăsa loc de bună ziua A păstra relaţii bune cu cineva.
(Sint.) Zi întâi Prima zi a fiecărei luni sau a unui an.
(Loc. av.; pop.) Cât toate zilele de mare Foarte mare.
(Exp. av.; pop.) într-o (bună) zi sau într-una din zile Cândva.
(Exp. a.; pop.) Limpede (sau clar) ca lumina zilei Foarte clar.
(Exp. av.) în (sau la) zilele lui în perioada de maximă eficienţă.
(Sint.) Zi aniversară (sau ziua naşterii, zi de naştere) Aniversare a unui eveniment.
(Sint.) Ziua numelui, zi de nume Onomastică.
(Loc. a.; loc. av.) La zi 1. La termenul stabilit (fară întârziere). 2. Pus la punct cu ultimele noutăţi.
3.	Zilnic. 4. Care trebuie să fie pregătit pentru ziua respectivă.
(Exp. vb.; pop.) A da zi după zi A amâna de la o zi la alta.
(Loc. av.; pop.) La zile mari 1. La ocazii deosebite 2. (P. ex.) Foarte rar.
(Sint.) Ziua de mâine Viitorul (apropiat).
(Sint.) Ziua de astăzi (sau de azi, înv. de acuma), zilele noastre 1. Prezent. 2. (P. ex.) Perioadă modernă.
(Sint.) Ziua de ieri Trecut.
(Loc. av.) De zile 1. De mult timp. 2. De puţină vreme.
(Sint.; Bis.) Ziua de apoi Moment în care viii şi morţii vor fi chemaţi la judecata lui Dumnezeu.
(Loc. a.; reg.) Fără zile Mort.
(Loc. av.) Cu zile Cu viaţă, sănătos.
(Exp. vb.) în (sau, reg., de) zilele mele (tale, sale etc.) 1. în toată viaţa mea (ta, sa etc.). 2. (P. ex.) Niciodată.
(Exp. vb.) A i se isprăvi (cuiva) zilele A muri. (Exp. vb.) A-şi urî zilele sau a i se urî (cuiva) cu
zilele A se sătura de viaţă.
(Loc. vb.) A-şi pune capăt zilelor sau a-şi curma zilele A se sinucide.
(Exp. vb.) A (nu mai) avea zile (multe) A (nu) mai avea mult de trăit.
(Exp. vb.) A avea zile cu carul A avea viaţă lungă.
Z/CE
554
(Loc. a.; pop.) Cu zilele în mână 1. La un pas de moarte. 2. înfricoşat.
(Exp. vb.; exp. a.; pop.) (A fi) învechit în zile rele
(A fi) înrăit.
(Exp. vb.) A avea (sau, înv., a vedea) zi bună ori zile multe şi bune, zi albă (cu cineva) A avea trai tihnit, linişte (din partea cuiva).
(Exp. vb.; exp. a.) (A fi) vechi de (sau în) zile (ori înaintat în zile) (A fî) bătrân sau foarte bătrân. (Exp. vb.; exp. a.) (A fi) veşnic de zile (A fi) nemuritor.
(Exp. vb.; exp. a.) (A fi) mic de zile i. (A fi) tânăr.
2.	(A fi) lipsit de valoare.
(Exp. vb.) A(-şi) număra zilele 1. A nu mai avea mult de trăit. 2. A nu mai avea multă răbdare. 3. A fî pe punctul de a scăpa de ceva neplăcut.
(Exp. vb.) A trăi cu zile A trăi în mizerie.
(Exp. vb.) A face zile amare (sau grele, negre, fripte) A necăji (pe cineva).
(Exp. vb.) A se face ziuă A se lumina.
(Sint.) Omor de zile Muncă grea.
Z/CE vb.
(Exp. vb.; pfm.) A-i zice (cuiva) una A se exprima dezagreabil faţă de cineva.
(Exp. vb.; pop.) A zice zău A se jura.
(Exp. vb.; pop.) Cât ai zice peşte îndată.
(Loc. vb.; pop.) A zice da A consimţi.
(Exp. vb.; pop.) A zice nu (sau ba) 1. A refuza.
2.	A se opune.
(Exp. vb.) Mai bine zis (sau a zice ori zicând) Mai precis.
(Exp. vb.) Ca să zic aşa Dacă îmi este permis să mă exprim astfel.
(Exp. vb.) în treacăt fie zis 1. Fără a insista. 2. Că veni vorba, tangenţial.
(Exp. vb.) Să nu zic (sau nu zi) vorbă mare Să nu te miri.
(Exp. vb.) A nu zice vorbă mare A nu exagera. (Loc. av.) între noi fie zis în mod confidenţial. (Exp. vb.; pop.) Asta vrea să zică Asta înseamnă. (Exp. vb.; înv.; pfm.) Cum s-ar zice (sau ce se zice)
1.	Adică. 2. De exemplu.
(Exp. vb.) A zice (cuiva) pe nume A tutui.
(Exp. vb.) Să zicem... 1. Să presupunem. 2. Poate. (Exp. vb.) Cum s-ar (mai) zice Cum s-ar exprima (cu alte cuvinte).
(Exp. vb.; pop.) (Că) bine zici! 1. Bună idee! 2. Aşa este.
(Exp. vb.; pop.) Ce-am zis eu? Vezi că am avut dreptate?
Z/CERE s.f.
(Loc. av.; îvp.) Zicere de zicere 1. Cuvânt cu cuvânt.
2.	Exact.
(Sint.; îvp.) Zicere de zicere Zicătoare.
ZID 5. n.
(Sint.) Zidul morţii Spaţiu special amenajat în formă tronconică, cu deschidere mai largă în partea superioară, pe care evoluează motociclişti acrobaţi. (Sint.) Zidul chinezesc 1. Zid uriaş de apărare, ridicat la graniţele Chinei începând din antichitate.
2.	(Fig.) Stavilă (pusă în calea influenţelor inovatoare din afară).
(Sint.) De-a zidul Joc de copii în care partenerii se ţin de mână, formând un lanţ care trece apoi pe sub braţele fiecărui jucător.
(Exp. a.; pop.) De zid Construit din cărămidă şi mortar.
(Exp. av.) în (sau între) (cele patru) ziduri în
interiorul unei clădiri.
(Exp. vb.) A face zid împrejurul cuiva A înconjura pe cineva din toate părţile pentru a-1 apăra, a proteja.
Z/LNIC, ~Ă a.
(Sint.) Pâine zilnică 1. Hrană. 2. (P. ex.) Existenţă de toate zilele.
ZIUL/CĂ s.f.
(Exp. av.) Toată ziulica, ziulica toată (sau întreagă) 1. De dimineaţa până seara. 2. Fără oprire. (Exp. av.) Cât e ziulica de mare 1. Cât ţine ziua.
2.	(P. ex.) Tot timpul.
ZLAMAC 5. n.
(Exp. vb.) A face (pe cineva) zlamac Abate foarte tare (pe cineva).
(Exp. vb.) A cădea zlamac A cădea frânt de oboseală.
ZLOATĂ s.f.
(Exp. vb.) A da din zloată în zloată A deveni tot mai prosper.
ZLOT s. m.
(Exp. vb.) A nu plăti niciun zlot (rău) în ochii cuiva 1. A nu avea nicio valoare pentru cineva.
2.	A nu da nicio consideraţie cuiva.
ZMEU 5. m. n.
(Sint.) Zmeul zmeilor Căpetenia zmeilor.
(Exp. vb.; fam.) A se lupta ca un zmeu A se lupta vitejeşte.
(Exp. vb.; reg.) A fi de-al zmeului (sau al zmeilor)
A fi neobişnuit de puternic.
(Loc. vb.; pop.) A prinde zmeu A se îmbolnăvi de zburător.
555
ZULEALĂ
(Sint.; reg.) Zmeu turcaleţ Jucărie rudimentară confecţionată din hârtie şi sfoară.
(Sint.; spec.) Zmeu meteorologic Dispozitiv din sârmă, hârtie (sau scândurele, pânză, material plastic etc.) legat şi manevrat de o sfoară, folosit în observaţiile atmosferice.
ZOB 5. n.
(Loc. vb.; pop.) A (se) face zob A (se) sparge în bucăţi mici.
ZODL4C s. n.
(Sint.) Semnele zodiacului Figuri simbolice ale zodiacului reprezentând cele douăsprezece constelaţii, zodier.
ZODIE s.f
(Exp. vb.; reg.) A se naşte (sau a se afla) în zodia porcului (ori a scroafei) 1. A fî foarte norocos.
2.	A fi foarte mâncăcios.
(Exp. vb.) A se naşte în zodia raţelor A fi mereu însetat.
(Exp. vb.) A citi (ori a da) în zodii (sau a căuta la zodii) A prezice (cuiva) soarta, viitorul după poziţia stelelor.
(Sint.; îvp.) Carte de zodii Zodiac.
ZOICĂ s.f.
(Exp. vb.) A umbla zoica (sau zoica beată) A umbla fară rost pierzând vremea.
ZONĂ s.f.
(Sint.) Zona zoster Boală infecţioasă virotică, localizată în ganglionii spinali şi caracterizată prin dureri şi prin erupţii veziculare dispuse pe traiectul nervilor senzoriali, herpes zoster, (reg.) foc viu. (Sint.) Zonă de influenţă Spaţiu sau domeniu în cadrul căruia se exercită influenţa cuiva sau a ceva. (Sint.) Zonă liberă Parte din teritoriul unui stat, de obicei situată în porturi, care nu este supusă aplicării legilor vamale.
(Sint.; Geom.; înv.) Zonă sferică Parte din suprafaţa unei sfere cuprinsă între două planuri paralele. ZORs. n.
(Sint.) Dor de zor Dragoste cu sila.
(Loc. av.) Cu zorul (sau de zor) Forţat.
(Loc. vb.; reg.) A lua la zor (pe cineva) 1. A cere socoteală. 2. A mustra.
(Exp. vb.; înv.) A face (cuiva) (mare) zor de bani
A cere (insistent) o datorie.
(Loc. vb.; înv.) A lua cu zorul (pe cineva) A constrânge.
(Loc. av.) Cu zor (sau cu tot zorul) ori zor, zor în
grabă, repede.
(Loc. av.) De zor 1. Din toate puterile. 2. Cu elan. (Loc. vb.; pop.) A avea (sau, reg., a-i fi) zor A se grăbi.
(Loc. vb.) A(-i) sau a(-şi) da zor 1. (Pop.) A (se) zori. 2. (Reg.) A năvăli.
(Loc. vb.; înv.) A da zor A acţiona cu mare grabă. (Loc. vb.; îvp.) A(-i) da zor (înainte) cu..., (sau că..., să...) A nu mai înceta cu ceva, a insista.
(Loc. vb.; rar) A-şi face mâniei zor A se enerva. (Sint.; reg.) Cal de zor Cal foarte rapid.
(Loc. vb.; înv.) A vedea zorul 1. A fi silit să... 2. A nu (mai) avea nicio posibilitate.
(Loc. vb..) A nu avea zor să... A nu avea interes să...
(Loc. vb.; înv.) A avea zor de... A avea (mare) nevoie de... 2. (Rar) A-i păsa de...
ZORAL/U, ~7E 5. /, a.
(Exp. vb.) A făcut-o zoralie A făcut ceva foarte nepotrivit, prostesc.
ZORI s. m. pl.
(Exp. av.) în zori de zi (sau de ziuă) sau până în zori (sau în zorii zilei, în zorii zorilor) sau în (sau la) revărsatul zorilor sau odată cu zorile Dis-de-dimineaţă.
(Exp. av.; pfm.) Din zori în zori sau din zori (şi până) în seară (ori noapte) sau din seară până-n zori (Aproape) tot timpul, mereu, totdeauna.
(Exp. vb.) A se (re)vărsa (sau a se crăpa, a se ivi, a se zări, a miji) zorile (sau zorii, zori de zi, zori de ziuă) sau a da în fapt (sau a se crăpa, a se anunţa) de zori A începe să se lumineze.
(Exp. vb.; i. uz.) A suna (sau a bate) zorile A da semnalul de deşteptare dimineaţa, în cazărmi.
(Exp. vb.; înv.) A cânta de zori A face o serenadă tinerilor căsătoriţi.
(Exp. vb.; îvp.) A cânta ca de zori A cânta plăcut, agreabil.
(Sint.; îrg.) Zori de seară Amurg.
(Sint.; reg.) Cântecul zorilor, strigătul sau strigarea zorilor, zorile mortului, zorile de groapă) Cântec ceremonial de înmormântare din dimineaţa dinaintea îngropării.
ZOR/T s. n.
(Loc. av.) La zoritul zorilor La revărsatul zorilor. TĂILk s.f.
(Loc. vb.) A face zulă 1. A-şi înşela tovarăşul de hoţie la împărţirea prăzii. 2. A fura.
ZULEALĂ s.f.
(Loc. vb.) A face zuleală A fura.
ZURBA
556
ZURBA s.f.
(Loc. vb.; reg.) A lua cu zurbaua 1. A lua cu forţa şi pe nedrept. 2. A trata pe cineva fară înţelegere, fară bunăvoinţă.
ZURBALAC 5. n.
(Loc. vb.; înv.) A ridica zurbalâc A începe răzvrătirea. ZUZ, ~Ă a.
(Loc. vb.) A fî în zuză cu... A se afla într-o stare încordată cu cineva dintr-o anumită cauză.
(Exp. vb.; reg.) A trage o zuză 1. A-i fî frică. 2. A fi frământat de o grijă.
(Exp. vb.; reg.) A fi luat de zuze A fi fermecat, înnebunit de iele.
ZVÂCN/ vb.
(Exp. vb.; reg.) A zvâcni o scânteie la cineva A primi o veste.
ZVÂNTA vb.
(Exp. vb.) A zvânta (pe cineva) în bătaie (sau în bătăi) A bate zdravăn.
ZVÂRL/ vb.
(Exp. vb.) A zvârli (pe cineva) pe drumuri (sau pe drum) 1. A lăsa (pe cineva) fără adăpost. 2. (P. ex.) A lăsa (pe cineva) fară mijloace de trai.
(Exp. vb.) A zvârli banii pe fereastră A risipi. (Exp. vb.) A zvârli (şi) cu barda în Dumnezeu
A fi recalcitrant sau nebun.
(Exp. vb.) A zvârli praf în ochii lumii A căuta să epateze, să înşele prin aparenţe.
ZVÂRL/T s.n.
(Loc. av.) De-a zvârlitelea Prin zvârlire.
(Loc. vb.; reg.) A da de-a zvârlită (sau zvârlitea) A arunca.
ZVÂRLITURĂ s /
(Exp. vb.; fam.) La (sau ca de) o zvârlitură (ori două, trei etc.) zvârlituri de băţ (sau de piatră) La o distanţă relativ mică, aproape.
ZVÂRLUGĂs .fi (Exp. av.) (La) o zvârlugă de băţ La o distanţă mică. (Sint.) Zvârlugă de fată Fată vioaie.
ZVOANĂ s.f.
(Loc. vb.; reg.) A se face zvoană A se zvoni.
(Loc. vb.; pop.) A da zvoană în ţară A înştiinţa.
ZVON s. n.
(Loc. vb.; înv.) A (se) face zvon A (se) zvoni. (Loc. vb.; pop.) A da zvon A înştiinţa.
Bibliografie
Bidu-Vrânceanu, Angela, Călăraşu, Cristina, Ionescu-Ruxăndoiu, Liliana, Mancaş, Mihaela, Pană-Dindelegan, Gabriela, Dicţionar general de ştiinţe ale limbii, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1997.
Breban, Vasile, Bulgăr, Gh., Grecu, Doina, Neiescu, Ileana, Rusu, Grigore şi Stan, Aurelia, Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti, Bucureşti, 1969.
Breban, Vasile, Dicţionar general al limbii române, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1987.
Candrea, I. A., Adamescu, Gh., Dicţionarul enciclopedic ilustrat, Partea I: Dicţionarul limbii române din trecut şi de astăzi de I. A. Candrea, Partea a Il-a: Dicţionarul istoric şi geografic universal de Gh. Adamescu, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1926-1931.
Căpăţână, Cecilia, Elemente de frazeologie, Crai ova, Editura Universitaria, 2007.
Ciobanu, Fulvia, „Valorile prepoziţiilor în conjuncţie cu adverbele”, în Studii de Gramatică, voi. III, 1961.
Coteanu, Ion, Gramatica de bază a limbii române, Bucureşti, Editura Albatros, 1982.
DA, Dicţionarul limbii române, tomul I, partea I, A-B, Bucureşti, Socec, 1913, tomul I, partea a Il-a, C, Bucureşti, Universul, 1940, tomul I, partea a IlI-a, D-de, Bucureşti, Universul, 1949, tomul II, partea I, F-I, Bucureşti, Imprimeria Naţională, 1934, tomul II, partea a Il-a, J-lacustru, Bucureşti, Universul, 1937, tomul
II,	partea a IlI-a, ladă-lojniţă, [fară an].
DEX2, Dicţionarul explicativ al limbii române, ediţia a Il-a, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 1998.
DL, Dicţionarul limbii române literare contemporane, Bucureşti, Editura Academiei, voi. I, A-C, 1955, voi. II, D-L, 1956, voi. III, M-R, 1957, voi. IV, S-Z, 1958.
DLR, Dicţionarul limbii române, serie nouă, Bucureşti, Editura Academiei, tomul VI, M, 1965-1968, tomul VII, partea I, N, 1971, tomul VII, partea a Il-a, O, 1969, tomul VIII, P, 1972-1984, tomul IX, R, 1975, tomul X,
S,	tomul XI, partea I, £, 1978, tomul XI, partea a Il-a, T, 1982-1983, tomul XII, partea I, Ţ, 1994, tomul XII, partea a Il-a, U, 2002, tomul XIII, partea I şi a Il-a, V şi W, X, Y, 1997-2005, tomul XIV, Z, 2000, tomul I, partea a IlI-a, D, 2006-2009.
Dimitrescu, Florica, Locuţiunile verbale în limba română, Bucureşti, Editura Academiei, 1958.
Dimitrescu, Florica, Dicţionar de cuvinte recente, ediţia a Il-a, Bucureşti, Editura Logos, 1997.
DOOM2, Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ed. a Il-a, revăzută şi adăugită, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 2005.
DREV, Dicţionarul limbii române pentru elevi, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1983.
Duda, Gabriela, Gugui, Aglaia, Wojcicki, Mărie Jeanne, Dicţionar de expresii şi locuţiuni ale limbii române, Bucureşti, Editura Albatros, 1985.
Dumistrăcel, Stelian, Până-n pânzele albe. Expresii româneşti. Biografii. Motivaţii, Iaşi, Institutul European, 2001.
Elemente de lingvistică structurală, coordonator Ion Coteanu, Bucureşti, 1967.
Formarea cuvintelor în limba română, voi. I, Compunerea, voi. II, Derivarea cu prefixe, voi. III, Sufixele verbale, Bucureşti, Editura Academiei, 1970-1989.
Gramatica limbii române, voi. I, Morfologia, voi. II, Sintaxa, Bucureşti, Editura Academiei, 1966.
558
Gramatica limbii române, voi. I, Cuvântul, voi. II, Enunţul, Bucureşti, Editura Academiei, 2005.
Graur, AL, Studii de lingvistică generală, Bucureşti, Editura Academiei, 1960.
Hristea, Theodor, Probleme de etimologie, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1968.
Mărănduc, Cătălina, Familia de cuvinte, Bucureşti, Editura Lucman, 2007.
Micul dicţionar academic, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, voi. I, A-C, 2001, voi. II, D-H, 2002, voi. III, /-Pr, 2003, voi. IV, Pr-Z, 2003.
NDU, Ioan Oprea, Carmen-Gabriela Pamfil, Rodica Radu, Victoria Zăstroiu, Noul dicţionar universal al limbii române, Bucureşti-Chişinău, Editura Litera Internaţional, 2006.
Scriban, August, Dicţionarul limbii româneşti (Etimologii, înţelesuri, exemple, citaţiuni, arhaisme, neologisme, provincialisme), Iaşi, Institutul de Arte Grafice Presa Bună, 1939.
Sinteze de limba română, coordonator Theodor Hristea, ed. a IlI-a, Bucureşti, Editura Albatros, 1984.
Sistemele limbii, coordonatori I. Coteanu şi Lucia Wald, Bucureşti, Editura Academiei, 1970.
Sorin Stati, Cuvinte româneşti. O poveste a vorbelor, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1964.
Vasiliu, Emanuel, „Sens şi definiţie lexicografică”, în SCL, XXXI, 1980, nr. 5, p. 631-635.
Vasiliu, Emanuel, „Adevăr analitic şi definiţie lexicografică”, în Analele ştiinţifice ale Universităţii „Al. I. Cuza ” din Iaşi, secţiunea a IlI-a, Lingvistică, XXVIII-XXIX, 1982-1983, p. 183-186.
Vasiliu, Emanuel, Elemente de filosofie a limbajului, Bucureşti, Editura Academiei, 1995.
Zanne, Iuliu A., Proverbele românilor, voi. I-X., Bucureşti, Editura Librăriei Socec, 1895-1912.
Zugun, Petru, Cuvântul - Studiu gramatical, ed. a Il-a, Iaşi, Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, 2003.
Pentru comenzi şi informaţii, adresaţi-vă la:
Editura CORINT Difuzare şi Clubul Cărţii:
Calea Plevnei nr. 145, sector 6, cod poştal 060012, Bucureşti Tel.: 021.319.88.22, 021.319.88.33, 021.319.88.77. Fax: 021.319.88.66 E-mail: vanzari@edituracorint.ro Magazin virtual: www.edituracorint.ro
Redacţia si administraţia:
9	9	9
Str. Mihai Eminescu nr. 54 A, sector 1, Bucureşti Tel.: 021.319.47.97; tel./fax: 021.319.48.20
Format: 16/70x100 Coli tipo: 35
Tipărit la Radin Prinţ, prin reprezentantul pentru România 4 Colours Advertising, www.4colours.ro
BRadin prinţ	C(j| Colours
Advertisinq