FLORIN MARCU * CONSTANT MANECA DICŢIONAR DE NEOLOGISME PREFAŢĂ Termenul neologism, după cum se ştie, are cel puţin două înţelesuri diferite: Intr-un sens mai larg, se numesc neologisme toate cuvintele noi, indiferent dacă sînt formate din materialul limbii in care apar, sau au fost împrumutate dintr-altă limbă. în acest sens, numim neologism şi cuvîntul iar o v i za, împrumutat recent din ruseşte, şi cuvîntul socotitor, format de curînd din elemente ale limbii noastre. Intr-un sens mai strimt, se numesc neologisme numai cuvintele împrumutate dintr-o limbă străină la o dată nu prea depărtată. Această din urmă definiţie a fost adoptată de autorii lucrării de faţăy pe drept cuvînt, căci dacă se simte nevoia de a aduna şi de a explica cuvintele împrumutate din limbi străine, cele formate din elementele limbii noastre numai rareori prezintă greutăţi pentru vorbitori. Pot afirma liniştit aceasta, chiar dacă nu m-aş bizui decît pe faptul că ascultătorii posturilor de radio cer explicaţii asupra pronunţării şi mai ales a înţelesului a zeci şi zeci de cuvinte de împrumut şi numai în cazuri excepţionale pun în discuţie cuvintele formate în romîneşte. Prin urmare dicţionarul cuprinde numai cuvintele împrumutate recent. Dar ce înseamnă recent? Este ştiut că toate limbile împrumută în permanenţă cuvinte străine. Astfel, dacă ne referim la limba noastră numai din momentul cînd a încetat de a mai putea fi socotită latină şi trebuie numită romînă, s-au împrumutat cuvinte din toate limbile slave vecine (bulgară , sîrbă1 ucraineană, polonă, rusă), din limbile maghiară, greacă, turcă, germană, italiană, franceză, engleză şi aşa mai departe. Le vom socoti pe toate acestea neologisme? Desigur, nu, şi aceasta din cauză că împrumuturile vechi nu mai sînt simţite ca atare, nu numai pentru că au fost încorporate in limba noastră, au fost adaptate la flexiunea romînească, şi au format derivate etc., ci mai ales pentru că adesea au suferit şi modificări fonetice care le-au dat o nouă înfăţişare, romînească. Astfel cuvîntul german Mundstiick numai cu greu mai este recunoscut de un german care-l aude sub forma romînească muştiuc. Ne vom opri deci numai la cuvintele mai noi. De la ce dată însă? S-a luat obiceiul, şi nu fără dreptate, să se considere neologisme cuvintele internaţionale care au pătruns la noi începînd de pe la sfîrşitul secolului al XVIII-lea. în marea lor majoritate e vorba de cuvinte de origine greacă şi latină, împrumutate cîteodată direct din aceste limbi, dar de cele mai multe ori preluate din diverse limbi moderne (în ordine aproximativ Qrono- logică, din greacă nouă, din rusă, italiană, franceză, engleză) şi chiar de multe ori fabricate, din elementele vechi, intr-o limbă modernă (de exemplu automobil e format in secolul al XX-lea dintr-un prim element vechi grecesc şi un al doilea element latinesc). De aici unii au ajuns la ideea că neologisme sînt cuvintele provenite din limbile clasice sau apusene. Această idee este falsă: pedestru este împrumutat, direct sau indirect, din latinul pedester, dar nu mai poate fi socotit neologism, deoarece il avem de cel puţin trei sute de ani şi în unele regiuni a ajuns să fie întrebuinţat cu înţelesuri mult deosebite de cel primitiv. In schimb un cuvînt ca g a o l e a n nu vine din apus, ci din China, şi totuşi trebuie socotit neologism, deoarece este cu totul recent la noi. De ce insă trebuie să stabilim ca punct de pornire sfirşitul secolului al XVIII-lea? Pentru că este un moment de prefacere a societăţii şi mai ales a limbii noastre. Este momentul cînd burghezia începe să se dezvolte şi să se organizeze în vederea cuceririi puterii, mai întîi a puterii economice , apoi şi a celei politice. Acest lucru se oglindeşte în limbă şi în primul rînd în vocabular. încep să apară termeni internaţionali din domeniul economiei, al politicii, al ştiinţelor, al artelor şi ei devin din ce în ce mai numeroşi, astfel încît într-un interval relativ scurt vocabularul nostru îşi schimbă literalmente aspectul. Este oare necesar să se împrumute cuvinte din limbi străine? Desigur că oricine introduce un asemenea cuvînt o face cu un motiv, numai că motivele nu sînt totdeauna la fel de serioase. Unii ţin cu orice preţ să folosească un limbaj cu care semenii lor nu sînt obişnuiţi. De exemplu în loc de pasăre zic volatilă, în loc de smalţ zic c u-v e r t a, în cel mai bun caz, e m a i l. Unele publicaţii sînt astfel ca şi interzise unei mari părţi a publicului, din cauza vocabularului lor ermetic. Apoi neologismele mai au încă cel puţin un mare cusur: în locul derivatelor de la cuvinte romineşti, care ar consolida în primul rînd elementele din fondul principal lexical şi ar da stabilitate limbii in general, se introduc derivate gata făcute în limbi străine, care nu se leagă de o familie de cuvinte existentă mai înainte şi sporesc astfel masa vocabularului, partea cea mai nestatornică a limbii. De exemplu, dacă zicem o r ă ş e a n, acest cuvînt este bine încetăţenit în limbă datorită legăturii lui cu oraş şi cu sufixul -e a n, pe care le ajută, la rindul său, să-şi întărească poziţia în limbă. Dacă însă, aşa cum fac unii fără motive serioase, zicem în loc de orăşean citadin, acest din urmă cuvînt rămîne răzleţ în limbă, nu este ajutat dar nu ajută nici el vreun alt cuvînt şi constituie un balast pentru memorie. ' In cea de-a doua jumătate a secolului al XlX-lea, paralel cu mişcarea „latinistă^, care încerca să excludă din limbă cuvintele vechi, dar de origine nelatinăt şi să introducă In loc neologisme din latineşte, s-a dezvoltat miş• 7 carea contrarie, a „puriştilor11, care încercau să excludă oricc cuvînt nou> folosind în loc fie arhaisme, fie perifraze greoaie, ca celebrele d e-g î t-legau pentru cravată şv d e-p ărete-frecătoriu pentru c h i-b r i t. Sub un aspect atenuat, această din urmă mişcare a continuat şi după eliminarea latiniştilor şi a făcut ravagii pînă la eliberarea ţării noastre. Neadmiţînd nici o deosebire între neologismele inutile şi cele fără care limba nu poate progresa, unii publicişti fără nici o pregătire de specialitate, tunau şi fulgerau, în ziare, în reviste şi broşuri, contra oricărei inovaţii în limbă. A rămas de pomină o îndelungată campanie în ziare contra cuvîn-tului incendiu, pe care ni se cerea să-l înlocuim cu foc mare, fără a se ţine seama că nu orice foc mare este un incendiu şi că nu toate incendiile sînt mari. Se înţelege că nici ziarele care duceau campania nu se puteau totdeauna conforma ideilor pe care le proclamau cu atîta gălăgie. Şi astfel citeam titlul: Foc mare în Lipscani, urmat de textul: aseară la orele nouă, la magazinul cutare din st r. Lipscani s-a declarat un violent incendiu. Intr-adevăr, dacă multe neologisme ar putea foarte bine să fie evitate, pentru că nu răspund unei nevoi a întregii colectivităţi lingvisticei sînt altele absolut indispensabile. In această privinţă trebuie să ne referim în primul rînd la cuvintele tehnice. în fiecare zi apar noi instrumente sau îmbunătăţiri ale unora vechi. Cum să le numim? Cel mai potrivit este să le primim împreună cu numele lor de acolo de unde au fost create, ţinînd seama în primul rînd de faptul că cele mai multe limbi adoptă acdiaşi termeni, formaţi în general pe bază greco-latină, din elemente pe care de multe ori, sub formă nouă sau veche, le avem dinainte în limba noastră. Să luăm un cuvînt ca funicular, derivat de la latinescul f u n i s, care a fost moştenit la noi sub forma funie. Am putea, bine înţeles, să-i zicem f u n i e r, sau frînghier, dar n-ar fi bine, pentru că cel de-al doilea are alt înţeles („cel care face frînghii“), iar cel dinţii ar putea uşor fi înţeles în acelaşi fel; pe de altă parte, funie ularul nu funcţionează nici cu funii nici cu frînghii şi deci numele fabricate de mine ar provoca confuzii, şi în sfirşit, nu este rău să avem acelaşi cuvînt pe care îl au multe alte limbi europene. Vom zice astfel avion şi nu p ă s ă r a r sau zburător, tren şi nu trăgător, solidaritate şi nu tărie şi aşa mai departe. I Prin cuvinte tehnice nu înţeleg însă numai pe cele care se referă la maşini, ci tehnic este tot ce se referă la o anumită specialitate, fie ea construcţie de aparate, agricultură, medicină sau psihologie, istorie ori lingvistică. Specialiştii au în permanenţă nevoie de termeni noi, pentru a denumi noile lor cuceriri, concrete său abstracte. Astfel pentru arheolog este termen tehnic t u m u l us, după cum pentru lingvist este termen tehnic metateză — „intervertirea a două sunete". T u m u l u s nU este tot una cu movilă, pentru că nu e orice movilă, ci numai una construită de mina omului cu un anumit scop. Juristul care zice interogator şi nu întrebare ţine să marcheze că este vorba de un anumit fel de întrebare necesară justiţiei şi nu de o întrebare oarecare. Constatăm astfel că este nevoie adesea de termeni noi pentru a prelua o parte din înţelesul difuz al unor termeni vechi. Ascultarea poate fi şi fără voie; pentru a se marca faptul că este intenţionată şi organizată, se introduce alături neologismul audiere. Totuşi cele mai numeroase neologisme, care se pot număra cu miile şi poate chiar cu zecile de mii nu sînt acestea, ci numele de aparate, de părţi de maşini şi mai ales de produse industriale. Fiecare fabrică îşi modifică în permanenţă producţia, trece la sorturi noi sau le perfecţionează pe cele vechi şi de fiecare dată apar noi nume, necesare tocmai pentru a marca faptul că e vorba de ceva nou. Cum se face că sub această avalanşă de neologisme nu se sufocă elementele vechi ale limbii? Motivul este că în imensa lor majoritate neologismele pleacă aşa cum au venit şi chiar după scurtă vreme. Introducerea unui nume nou pentru un produs perfecţionat înseamnă eliminarea numelui mai vechi al aceluiaşi produs. De cele mai multe ori cuvintele de acest fel nici nu ajung să fie introduse în dicţionare care, în mod fatal, sînt într-un decalaj mai mare sau mai mic faţă de viaţă. Cuvinte ca v i m „praf de curăţat11, flit „otravă pentru muşte", s i d o l „ulei pentru frecat metalele11, urodonal „medicament pentru rinichi“ ( ?), f e n a c o d, veropirin, nume de antinevralgice, motor „tren electriccracauăr, debreţin (varietăţi de cîrnaţi), cearleston „un anumit dans" şi „o anumită croială de pantaloni", tiribombă „idee năstruşnică“ (după numele unui cîntec italian), malagambist „persoană cu îmbrăcăminte şi coafură excentrică“ şi sute sau chiar mii de alte asemenea cuvinte n-au izbutit să pătrundă in dicţionarele curente, deşi unele au fost mult întrebuinţate în ultimele decenii, iar altele se mai întrebuinţează şi azi. Partea stabilă a vocabularului se modifică anevoie. Şi acum, întrebarea capitală: de ce este necesar un nou dicţionar, consacrat special neologismelor? Nu sînt suficiente dicţionarele normative publicate de Institutul de lingvistică din Bucureşti al Academiei R.P.R. şi Lexiconul tehnic? Desigur, nu. Atît dicţionarele Academiei, cit şi Lexiconul tehnic au în primul plan altă preocupare decît aceea de a explica neologismele. Ele nici nu cuprind multe dintre cuvintele inserate în lucrarea de faţă} iar Lexiconul tehnic, care în ce priveşte termenii tehnici este mai o dezvoltat decit dicţionarele Academiei, tratează problemele mai mult din punctul de vedere al tehnicii decît din al limbii. Un loc important in prezentul dicţionar este ocupat de etimologie. Lucru justificat, nu numai pentru că marele public vrea să ştie de unde vin cuvintele străine, mai curind decit cele indigene (care-i sint în general mai la Indemînă), ci şi pentru că adesea} dacă nu cunoaştem originea neologismelor, sîntem expuşi să le folosim greşit, căci extragem dintr-o frază luată global un înţeles care eventual se potriveşte în acea frază, dar nu se potriveşte de loc în alte fraze. Cuvîntul dilemă înseamnă „situaţie cu două ieşiri, ambele defavorabile'1. De exemplu este în dilemă cineva căruia i se pune alternativa: punga sau viaţa! De aici unii înţeleg că dilemă înseamnă „situaţie proastă“, „încurcătură11. Astfel citim în telegramele publicate în ziare că omenirea este în dilemă, pentru că sau va izbuti, cu sforţări mari, să consolideze pacea, sau vor muri sute de milioane de oameni. Aceasta însă nu este o dilemă, deoarece numai ultima din cele două ieşiri este defavorabilă. Mergînd mai departe pe linia greşită, cineva spunea deunăzi că se află î n t r - o mare dilemă de bani. Cunoaşterea etimologiei ne ajută adesea să ne ferim de greşeli. Am auzit pe cineva spunînd că are r i n i t ă la nas. Dacă ar fi ştiut că termenul r i n i t ă e format cu sufixul - i t ă, care denumeşte bolile cu inflamaţii, de la grecescul rhis, genitiv rhinos „nas“, şi-ar fi dat seama că r i n i t a nu poate fi în altă parte decît la nas şi deci era suficient să spună că are r i n i t ă. Cine ştie că a reclama e format din prefixul r e- şi verbul latinesc clamare „a striga“ nu va spune greşit lăcrămaţi e. De obicei etimologia se mulţumeşte cu arătarea formei dintr-altă limbă (eventual din aceeaşi limbă), care a stat la baza cuvîntului discutat. In materie de neologisme, acest lucru nu este totdeauna suficient. Dacă am spune pur şi simplu că r i n i t ă vine din francezul r i n i t e, cuvîntul n-ar fi explicat, pentru că nici în franţuzeşte formaţia lui nu e clară. Deci trebuie să mergem mai departe şi să arătăm originea ultimă, adică grecească, Pe Ungă aceasta, neologismele sînt adesea cuvinte internaţionale, şi forma lor, în diversele limbi, este destul de asemănătoare. De exemplu r i n i t ă se zice r h i n i t e în franţuzeşte, rhinitis în nemţeşte, r i n i t e în italieneşte. De unde a venit la noi? Uneori răspunsul e uşor de dat, de exemplu adjectiv vine sigur din franţuzeşte, pentru că nici o altă limbă nu-l pronunţă cu j. Dar subiect poate veni tot atît de bine din nemţeşte, din ruseşte, direct din latineşte, eventual dintr-alte limbi, însă în nici un caz din franţuzeşte, unde se zice sujet. Ciieodală ne ajută înţelesul, alteori condiţiile istorice, rfe exemplu ştim că adm i-nistraţie vine din ruseşte, şi nw dintr-altă limbă, pentru că a fost introdus la noi în timpul Regulamentului Organic. Rămin foarte multe cazuri unde nu avem nici un mijloc de a alege. rau apem- altceva de făcut decît să cităm diversele limbi de unde ar putea veni cuvîntul nostru. Aşa a lucrat dicţionarul de faţă şi bine a făcut1. E de aşteptoA ca publicul romînesc să-i facă o bună primire. Acad. AL. GRAUR i Din păcate, nu destul de consecvent: în unele cazuri s-a lăsat tîrît de atitudinea tradiţională la noi, aceea de a explica totul prin limba franceză. DIN PARTEA AUTORILOR Pentru a pune la îndemîna marelui public un instrument practic de lucru, capabil să lămurească sensurile cuvintelor noi, s-a căutat ca definiţiile cuvintelor din dicţionarul de faţă să fie redate intr-o formă cit mai simplă, accesibilă marilor mase de cititori. Cuvintele cu conţinut ideologic sau politic au fost definite după Dicţionarul filozofic de M. Rozental şi P. Iudin (trad. rom. Bucureşti, 1956), după Dicţionarul politic (Bucureşti, 1958) şi după Dicţionarul limbii r o mi n e moderne (Bucureşti, 1958). Dintre termenii tehnici de strictă specialitate, au fost trataţi doar cei folosiţi în mod curent în limbă şi frecvenţi în literatura de specialitate. Au fost explicate unele cuvinte care se referă la antichitatea greacă sau romană, chiar dacă ele se întîlnesc mai rar în literatură, precum şi o serie de cuvinte care deşi nu mai corespund realităţilor actuale din ţara noastră, au existat pină de curînd sau mai sînt folosite şi astăzi în alte ţâri, ca: bacalaureat, comandită, companie (co- mercială), licenţă, primar, poliţie etc. Dintre numele de popoare şi de locuitori nu au fost introduse decît cele care au căpătat şi un sens special (de exemplu cuvîntul spartan). Dintre abstractele verbale au fost tratate numai cele care sînt substantive cu sens de sine stătător ca: admonestare, comunicarey condiţionare etc. După aceleaşi principii au fost selectate diversele variante fonetice şi lexicale, participiile etc. Expresiile frazeologice au fost tratate la cuvîntul de bază atunci cînd acesta a fost uşor de relevat, sau la cuvîntul care reprezintă cel mai bine sensul expresiei. Expresiile la care nu a fost posibil să se determine elementul cel mai important din punct de vedere semantic, au fost aranjate fie pe baza cuvîntului predominant din punct de vedere gramatical, fie alfabetic pe baza primului cuvînt. Cuvintele au fost înregistrate, în general, la o singură formă, şi anume la aceea indicată în Dicţionarul limbii r o m î n e moderne şi în îndreptarul ortografic, ortoepic §i de punctuaţie al Academiei R.P.R. Fiecare cuvînt a fost definit într-un articol separat. Omonimele au ÎQSt tratate după principiul etimologic, ţinîndu-se însă seama şi de criteriul semantic, Dintre sinonime au fost explicate numai cele mai răspîndite, la celelalte făcîndu-se numai referiri şi trimiteri. Au fost tratate sub acelaşi cuvînt-titlu substantivele şi adjectivele care au forme comune ca de exemplu: aboliţionist, dadaist, futurist etc. La toate cuvintele s-a notat accentul, iar la acelea care prezintă greutăţi in pronunţare s-a indicat, intr-o paranteză care urmează după titlu, şi pronunţarea corectă. La fiecare cuvint s-au dat categoriile gramaticale corespunzătoare; pentru a nu se mări volumul dicţionarului, nu s-au dat formele de plural ale substantivelor, femininul adjectivelor şi indicativul prezent al verbelor. La unele cuvinte sau sensuri, unde a fost necesar, au fost indicate între paranteze, domeniul de circulaţie şi, în limita posibilităţilor, epoca în care a circulat termenul respectiv. Pentru gruparea şi numerotarea sensurilor cuvintelor, s-au folosit următoarele semne grafice: — cifre romane pentru grupările principale de sensuri ale cuvîntului; — cifre arabe, pentru sensurile principale ale cuvîntului; — litere mici, pentru mai multe sensuri ale aceleiaşi expresii; — cerc gol, pentru separarea expresiilor frazeologice şi a funcţiilor gramaticale (adjectival, adverbial etc.) care ţin de aceeaşi definiţie; — cerc plin, pentru separarea unei nuanţe de sens; — două bare, pentru separarea adjectivului de substantiv sau a substantivului masculin de cel neutru etc., cînd acestea sînt tratate sub acelaşi cuvînt-titlu şi au etimologie comună. Etimologia s-a dat în paranteze la sfîrşitul fiecărui cuvînt. în toate cazurile în care s-a considerat că avem de-a face cu o etimologie multiplă s-au făcut trimiterile necesare care indică etimologii posibile iar acolo unde nu s-a putut găsi o explicaţie satisfăcătoare s-au făcut numai conferiri sau s-a indicat modelul străin după care s-a format cuvîntul in limba romînă. La cuvintele unde nu s-a putut găsi o explicaţie mulţumitoare nu s-a indicat etimologia. Pentru a uşura înţelegerea etimoanelor, au fost transcrise cu caractere latine cuvintele din limbile care folosesc alte alfabete. Pentru limba greacă şi limba rusă s-a adoptat transcrierea recomandată de îndreptarul ortografic, ortoepic şi de punctuaţie al Academiei R.P.R., iar pentru toate celelalte limbi (arabă, persană, turcă etc.), transcrierea găsită în dicţionarele limbilor respective. 13 Ţinem să mulţumim şi pe această cale tovarăşului academician Al. Graur, ale cărui sfaturi ne-au călăuzit la redactarea lucrării, tovarăşilor academicieni Iorgu Iordan şi Tudor Vianu, tovarăşului profesor D. Macrea şi tov. V. Breban de la Institutul de lingvistică din Cluj care ne-au sprijinit şi îndrumat cu cea mai mare bunăvoinţă. De asemenea, mulţumim Editurii Ştiinţifice, care a luat hotărirea să publice acest prim Dicţionar de neologisme. Cu toate lacunele inerente unei lucrări de asemenea proporţii sperăm totuşi că el va constitui un instrument de lucru util. LISTA UE ABREVIERI adj. = adjectiv, adjectival adv. = adverb, adverbial a/r. = africană agr. = agricultură, agronomic americ. = americană anat. = anatomie ant. = antichitate ar. = arabă arh. = arhaic arheo l. = arheologie arhit. = arhitectură astr. = astronomie av. = aviaţie biol. = biologie bis. = bisericesc bot. = botanică brat. = braziliană bulg. = bulgară caraib. = caraibă celt. = celtică cf. = confer chim. = chimie col. = colectiv corn. = comerţ concr. = concret constr. = construcţii cont. = contabilitate cors. = corsicană depr. = depreciativ ebr. = ebraică ec. = economie electr. = electricitate engl. = engleză expr. = expresie fam. = familiar ferov. = feroviar fig• = figurat JiL = filozofie filol. = filologie fin. = finanţe fiz. = fizică fiziol. = fiziologie flam. = flamandă fon. = fonetică fot. --- fotografie fr. = franceză geogr. = geografie geol. = geologie geom. = geometrie germ. = germană gr. = greacă gr. biz. = greacă bizantină gr. med. = greacă medie gram. = gramatică hind. = hindusă hidr. = hidrografie impr. = impropriu ind. = industrie in terj. = interjecţie intr. = intranzitiv invar. = invariabil ist. = istorie it. = italiană înv. = învechit jap. = japoneză jur. *= juridic lat. = latină lat. bis. = latină bisericească lat. med. = latină medievală lat. pop. = latină populară lat. sc. = latină scolastică lat. t. = latină tîrzie lingv. = lingvistică liv. = livresc loc. adj. = locuţiune adjectivală^ loc. adv. = locuţiune adverbială log. = logică mag. = maghiară malaiez. = malaieză mar. = marină mat. = matematică mec. = mecanică med. = medicină met. = meteorologie metal. = metalurgie metr. = metrică mii. = militar min. = mineralogie mit. = mitologie rus. = rusă muz. = muzică scand. = limbile scandinave ngr. = neogreacă s.f. = substantiv feminin n.p. = nume propriu sg. = singular norv. = norvegiană silv. = silvicultură num. col. = numeral colectiv sir. = siriană num. ord. = numeral ordinal skr. = sîrbo-croată ol. = olandeză s.m. = substantiv masculin op. = în opoziţie cu s.n. = substantiv neutru pal. = paleontologie sp. = spaniolă peior = peiorativ spec. = în special pers. = persană subst. = substantivat peruv. = peruviană sud-americ. *= sud-american petr. = petrografie sued. = suedeză p. ext. = prin extensiune tc. = turcă pict. = pictură tehn. = tehnică pl. = plural text. = textile poet. = poetic tib. = tibetană pol. = poloneză topogr. = topografie poligr. = poligrafie tr. = tranzitiv polinez. = polineziană vcr. = ucraineană pop. = popular V. = vezi prep. = prepoziţie vb. = verb p. restr. = prin restricţie vet. = veterinar port. = portugheză v.fr. = vechea franceză pron. = pronunţat prov. = provensală v. germ. = vechea germană psih. = psihologie vsl. = vechea slavă refl. = reflexiv zend. = zendă ret. = retorică zool. = zoologie om. = romînă zoot. = zootehnie