Copyright O Editura Academiei Române: 2000. Toate drepturile asupra acestei ediţii sunt rezervate editurii. Adresa: EDITURA ACADEMIEI ROMÂNE Calea 13 Septembrie nr. 13, sector 5 P.O. Box 5-42, RO -76117 Bucureşti, România Tel. 401-411 90 08, 401-410 32 00 Fax 401-410 39 83 e-mail: edacad@ear.ro Internet: www.ear.ro EDITAT CU SPRIJINUL MINISTERULUI CULTURII Redactor: MARIANA FOTA Tehnoredactor: SILVIA DEOCLETIAN Corectori: ELENA SUCIU, ELENA ANDREI, SULTANA RAICEA, GEORGETA PETRESCU Bun de tipar: 14.11.2000. Format: 8/60x90. Coli tipar: 52. C.Z. pentru biblioteci mari f 459-3 = 59 C. Z. pentru biblioteci mici *• 4R-3 = R 973-27-0726-7 ISBN ------------------- 973-27-0165-X DICŢIONARUL LIMBII ROMÂNE SE ELABOREAZĂ DE INSTITUTUL DE LINGVISTICĂ „IORGU IORDAN“ DIN BUCUREŞTI, DE INSTITUTUL DE LINGVISTICĂ ŞI ISTORIE LITERARĂ „SEXTIL PUŞCARIU“ DIN CLUJ-NAPOCA ŞI DE INSTITUTUL DE FILOLOGIE ROMÂNĂ DIN IAŞI „ALEXANDRU PHILIPPIDE“ Imprimat în România Tipografía: UNIVERSUL S.A. ACADEMIA ROMÂNĂ DICŢIONARUL LIMBII ROMÂNE (DLR) SERIE NOUĂ TOMUL XIV LITERA Z 2000 EDITURA ACADEMIEI ROMÂNE Bucureşti, Calea 13 Septembrie nr. 13 IM H HP* MARIUS SALA Membru corespondent al Academiei Române Tomul al XlV-lea a fost de Lingvistică „Iorgu Iordan“ Alexandra BURNEI Cercetător ştiinţific Eugenia GUŢULESCU Cercetător ştiinţific Valentina HRISTEA Cercetător ştiinţific principal Zorela CREŢ A Cercetător ştiinţific principal CristinaGHERMAN Cercetător ştiinţific principal Serie nouă întemeiată de: IORGU IORDAN Membru al Academiei Române ALEXANDRU GRAUR Membru al Academiei Române ION COTEANU Membru al Academiei Române Redactori responsabili: GHEORGHE MIHĂILĂ Membru corespondent al Academiei Române elaborat în cadrul Sectorului de lexicologie şi lexicografie al Institutului din Bucureşti de următorul colectiv: Redactori: Georgeta MITRAN Cercetător ştiinţific principal Zizi ŞTEFĂNESCU-GOANGĂ Cercetător ştiinţific Eleonora POPA Cercetător ştiinţific principal Revizori: Revizie finală: Lucreţia MAREŞH Filofteia TĂNĂSESCU Cercetător ştiinţific Nicoleta TIUGAN Cercetător ştiinţific Cercetător ştiinţific principal Doctor în filologie Georgeta MITRAN Cercetător ştiinţific principal Tatiana ŢUGULEA Cercetător ştiinţific principal Lucreţia MAREŞ Cercetător ştiinţific principal Doctor în filologie Eleonora POPA Cercetător ştiinţific principal Zizi ŞTEFĂNESCU-GOANGĂ Cercetător ştiinţific Au fost consultaţi pentru etimologiile din acest tom: Vasile ARVINTE, doctor în filologie, profesor, Universitatea din Iaşi; Grigore BRÂNCUŞ, doctor în filologie, profesor, Universitatea din Bucureşti; Vladimir DRIMBA, doctor în filologie, profesor, Universitatea din Bucureşti; Theodor HRISTEA, doctor în filologie, profesor, Universitatea din Bucureşti; Gheorghe MIHĂILĂ, membru corespondent al Academiei Române; Ladislau MURÂDIN, doctor în filologie, cercetător ştiinţific principal, Institutul de Lingvistică şi Istorie Literară „Sextil Puşcariu“ din Cluj-Napoca; Nicolae URSU, doctor în filologie, cercetător ştiinţific principal, Institutul de Filologie Română „Alexandru Philippide“ din Iaşi; Lucia WALD, doctor în filologie, profesor, Universitatea din Bucureşti. , Pentru cuvintele cu răspândire regională au fost consultaţi: Doina GRECU, cercetător ştiinţific principal, Institutul de Lingvistică şi Istorie Literară „Sextil Puşcariu“ din Cluj-Napoca; Ion MĂRII, doctor în filologie, cercetător ştiinţific principal, Institutul de Lingvistică şi Istorie Literară „Sextil Puşcariu“ din Cluj-Napoca. Corelaţii: - Cristina GHERMAN Cercetător ştiinţific principal Au colaborat la editarea volumului: Melania BĂDIC, Rodica BOGDAN, Anca BOLDEA, Viorel DELIU, Mihaela MARIN, Cătălina MĂRĂNDUC, Nicoleta MIHAI, Mihaela POPESCU, Carolina POPUŞOI, Doina SPARIONOAPTE, Florin STERIAN, Ariadna ŞTEFĂNESCU, Florin VASILESCU. Redactori responsabili ai tomului al XlV-lea: ION COTEANU MARIUS SALA Membru al Academiei Române Membru corespondent al Academiei Române ION DĂNĂILĂ Cercetător ştiinţific principal, şeful Sectorului de lexicologie şi lexicografie de la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan“ din Bucureşti z Z s. m. invar. A treizeci şi una, respectiv ultima literă a alfabetului limbii române, şi sunetul corespunzător (consoană fricativă, dentală, sonoră). Cf. ddrf, şăineanu2, resmeriţĂ, d., cade. Sunt risipiţi ...pe toată întinderea alfabetului, de la „a“până la „zed“. vinea, l. i, 137, cf. dl, dm, der. A fost dezolat într-o zi când i se atrăsese atenţia despre o altă literă că este „zet românia literară, 1970, nr. 72, 18/3, cf. m. d. enc., dex. ^ Loc. adj. şi a d v. De la A la Z(ed) (care este) de la un capăt la altul. Cf. dex. - Pronunţat: ze şi (în expresii) zet, (ieşit din uz) zed. ZA1 prep. (învechit) De; despre; la. Dau ştire Domniei tale za lucrul turcilor (a. 1521). hurmuzachi, xi, 843. Ştefan Cantacuzino ...za lefegii şi frăţ[i]ne-său (a. 1714). iorga, s. d. v, 313. S-au scris hrisovul ...de la Gheorghie Vrabie logofăt za taină (a. 1741). uricariul, v, 38/4. Facem ştire ... pentru ... biv vel capitan za darabani (a. 1793). ib. x, 236. Să oprească cu totul şipă clucer za arie Constandin Eliiat (a. 1818). doc. ec. 189. Eu, Silvestru, logăfăt za Divan, martor (a. 1826). ib. 358. Ştim după zisele diacului za Divan Neculai Mustea, odobescu, s. ii, 511, cf. tdrg, cade, scriban, d., dl, dm, dex. - Din slavonul 3a. ZA2 s. f. 1. Fiecare dintre elementele unui lanţ; inel, verigă (învechit şi regional) rătez1 (3), (regional) ochi (B I 3, 4); p. ext. lanţ. O cădelniţă şi trei candele, „ cu zalile lor “ (a. 1673). iorga, s. d. v, 484, cf. lb, polizu, pontbriant, d., cihac, ii, 712, lm, ddrf. Tânjala ... se leagă de un lanţ ce se numeşte cârcea de fier sau zale. dame, t. 13, cf. barcianu, alexi, w., şăineanu2, tdrg. Tânjala ... la celălalt capăt are o cârceie, zale ... alcătuită din mai multe inele, pamfile, a. r. 44. La praznic e foarte bine a pune la uşa grajdului zale (lanţ), gorovei, cr. 358, cf. resmeriţă, d., severin, s. 147, cade, scriban, d. [Lanţurile] sunt formate dintr-un număr mare de piese identice, numite zale. soare, maş. 124. Spânzură ghiuleaua greu Legată cu-n maţ de zale. paraschivescu, c. ţ. 108, cf. dl, dm, m. d. enc. La podu cu zalele Răsărit-a soarele, teodorescu, p. p. 483. Lanţurile cad rupte zală cu zală. reteganul, p. v, 33, cf. şez. i, 291, mat. folk. 807, păsculescu, l. p. 54, CIAUŞANU, GL., ALR I 1 888, ALR Il/l MN 152, 3 948, ALRM ii/i h 416, ALR SN i h 18, 24, 25, alrm sn i h 18. De la noi şi până la voi, Tot în zele şi-n măsele Şi-n parale mărunţele (Cântarul), gorovei, c. 61, cf. pascu, c. 26. ^ Fig. Jandarmii, această ultimă zală din lanţul autorităţii ..., rămân ... indiferenţi, atila, p. 9. Văzduhu-i face parte din avut Cu-al zalelor de stele aşternut, arghezi, vers. 98. Mare ..., Dă-mi zalele De sfoară Ale trudei mele. jebeleanu, s. h. 24. Fiecare za a lanţului ...de volume era aruncată în uitare, contemp. 1970, nr. 1 256, 1/6. ^ Expr. (Popular) A nu plăti nici o zală (pe cineva sau pe ceva) = a fi fară valoare. Împăratul ... picându-i în mână ... o carte sfârticată, de nu plătea nici o zală, află pe împăratul Craiu. rev. crit. v, 47. A fura (sau a lua) luleaua neamţului cu zale cu tot = a se îmbăta foarte tare. Se zice astăzi A luat luleaua neamţului şi, când este mai matosit, adăugăm: „cu zale cu tot“, ispirescu, u. 103. A furat luleaua neamţului, cu zale cu tot. zanne, p. iii, 210. + (Regional) Inel. La capetele ... loitrei observăm câte o verigă numită zală. pribeagul, p. r. 86. + Lucrătură în formă de lănţişor din metal. Doo lanţure den curat aur, carele ...să aibă ... zalele una alaltă să fie prinse, po 271/17. 1 păreche brăţări de aur cu zale. odobescu, s. I, 421. Mijlocul le era coprins de o cingătoare de curea cu ţinte cu zale aurite de care atârna sabia. ispirescu, m. v. 44, cf. scriban, d., dl, dm. Pipăia ... răţelele de argint aurit şi zalele unei ferecaturi evanghelice, barbu, princ. 102. Mă mai poartă la brâu cu paftale ... Paftale cu zale Lăsate pe şale. teodorescu, p. p. 80. Vor trece ... Să prade Pistru De zale, de inele, De copile frumuşele, marian, nu. 681. Lelea cu brâu şi cu zale Şi la gură cu zăbele. reteganul, tr. 168. La Grădişte ... s-o găsit un lanţ de aur ... or fost douăsprezece zale. densusianu, ţ. h. 157. De aici până la munte Numai zale de aur mărunte (Stelele), gorovei, c. 356. + (Prin Bucov. şi prin nordul Mold.) „Verigă la cioflânc în care se învârte cuiul de fier numit fîrgău“. arvinte, term. 175. 2. (De obicei la sg.) împletitură făcută din inele mici de fier, legate între ele; (de obicei la pl.) inelele mici din care este făcută împletitura; (de obicei la pl.) p. e x t. armură în formă de cămaşă executată din această împletitură şi care era folosită de către războinici în antichitate şi în evul mediu pentru a-i apăra de loviturile duşmanilor, (învechit, rar) z e 1 ă u. Avea dzeale ca dzealele de fier şi sunetul arepilor lor era ca sunetul carălor ... curund spre războiu. n. test. (1648), 3107 14. Era lângă Ştefan-Vodă un mârzac ..., om sprinten, cu dzea îmbrăcat şi cu cojoc. m. costin, o. 173. Zeaoa aceasta iaste un lucru la care lovind săgeţile, să întorc înapoi, aethiopica, 57719. Gâdea cum ar face ... Coiful, zaoa şi paveza să îmbrace, budai-deleanu, t. v. 38, cf. lb. Ziua vine să lucească ... asupra zalelor şi coifurilor sfărâmate, heliade, l. b. i, 147/4. Spre apărarea de duşmani se întrebuinţa zeaoa de fier, pieptariul şi coifuri, asachi, i. i, 209/28. O cămeşă de fier, din zale deodată aşa de plecăcioase, fine şi dese, cât seamănă cu o ţesătură de fier. fm (1845), 132/29. Pintre bumbii dulămii se zărea o zea de sârmă, negruzzi, s. i, 148, cf. polizu. Căpitani, ostaşi cu zale şi cu platoşe de fier, Pe-ai lor cai sirepi stau mândri, alecsandri, t. i, 32, cf. cihac, ii, 712, lm. S-a-mbrăcat în zale lucii cavalerii de la Malta, eminescu, o. i, 146, cf. ddrf. Armele de apărare erau scuturile, zeaua şi coifurile, xenopol, i. r. iv, 158. Sălbaticul vodă e-n zale şi-n fier. coşbuc, p. i, 206, cf. barcianu, alexi, w., şăineanu2. îşi scutură în faţa porţii vestmântul împletit din zale. goga, poezii, 232, cf. tdrg. Afurisită za ... Numai curea şi oţele. delavrancea, o. ii, 171, cf. resmeriţă, d., cade. Crai pribeag, ... Părul lui e numai aur, poartă zale peste strai, eftimiu, î. 30. Nu se satură să-l îmbrace când în pelerina dealurilor, când în zalea ... cruciaţilor. teodoreanu, m. u. 221. Cu toate puştile, lăncile şi zalele noastre, nu a fost chip să răzbim, sadoveanu, o. xvi, 243, cf. scriban, d. Arde-n armură, sub zea, cavalerul. blaga, poezii, 297. Pământul se afundă sub greutatea 3 - 2 - ZABĂR zalelor de fier şi-a minunatelor arme ce le poartă soldaţii, v. rom. aprilie 1954, 98, cf. dl, dm. Oştenii ... au doar cămăşi de zale şi coif de fler. stoicescu, c. s. 303. Mormintele de cavaleri în zale şi cu suliţe ale stăpânitorilor veniţi din afară, panaitescu, o. ţ. 23. S-au găsit fragmente dintr-o cămaşă de zale. H. daicoviciu, d. 84. Am luat în mâini ... zaua ţesută din inele alungite de aramă roşie, românia literară, 1970, nr. 36, 30/2. Şi-am cătat galbini tăieţi Să fac zale la băieţi, alecsandri, p. p. 255. Şi-mi scoate el buzdugan Care-mi trage la cântar Cu măciucă şi cu zale Peste cinci mii de ocale, teodorescu, p. p. 580. Unde-mi văz badea pe cale Mi-l cunosc numai pe zale. reteganul, tr. 123. Câtă oaste îmi avea Toată mi-o-mbrăca în za. folc. olt.-munt. ii, 119. Ce-s zale peste cale? (Furnicile), alexici, l. p. 214. ^ Fig. Să vă îmbrăcaţi cu zaoa dereptăţiei. Coresi, pr. 433/10. Cel ce are minte curată... se îmbracă în dragostea lui Hristos, ca într-o za. neagoe, înv. 171/25. Să ne îmbrăcăm în zaoa dreptăţii, antim, p. 135. Ziua ninge, noaptea ninge ... Cu o zale argintie se îmbracă mândra ţară. alecsandri, poezii, 9. Haide, suflete, ridică-ţi leghioanele de gânduri Şi-mbrăcate-n za eternă, întocmeşte-le în rânduri. vlahuţă, p. 83. Zaua inimii lui de hoţ se rupse. galaction, o. a. ii, 143. Pentru a înţelege ... metafizica bergsoniană, trebuie necontenit să ieşi din zalele cuvintelor, blaga, z. 127. în mantie de zăpadă, cu zalele ei de ghiaţă, iarna păşea. v. rom. martie 1954, 170. Oceanul scânteie de zale. jebeleanu, s. h. 85, cf. dl. Noaptea un înger trecu ... Avea zale de ploaie. îsanos, ţ. L. 23, cf. dm. Se-ntorc bărbaţii pierdutelor războaie Călări pe cai de ceaţă în zale de tăgadă, românia literară, 1970, nr. 31, 7/2. ^ (Regional) Expr. A fi în zaua lui = a se simţi în putere. Cf. plopşor, v. o. 16, conv. lit. liv, 371. + R anal. Pielea unor animale acoperite cu solzi, plăci osoase etc. Crocodilul este acoperit cu o solzoasă zea atât de vârtoasă, încât gloanţele hu o străbat, ar (1829), 202/18. Trupul lui este acoperit cu zale de bucăţi osoase, j. cihac, i. n. 160/10. Domnea semeţ în zale de solzi peste nisip. voiculescu, poezii, i, 204. A fulgerat lumina ... şi-i luceau zalele solzilor, sadoveanu, o. xvii, 415. 3. Cusătură în forma de lănţişor executată în broderie. Cf. tdrg, dl, dm, m. d. enc., dex. Kiro, Kirolină, ... Ţi-oi cumpăra Rochiţă cu zale, Lăsată pe şale. alecsandri, p. p. 116. + (Şi în sintagma zale cu chei, m. d. enc.) Piesă decorativă a costumului femeiesc din zona Pădurenilor, compusă dintr-un lanţ de metal la care sunt prinse 35 de chei mici tot din metal. Pe sub balţ se-ncinge şi cu „zale“ de aramă de care atârnă „cei“ (chei) lătăreţe făcute tot din aramă, vuia, p. 27, cf. m. d. enc. 4. (Regional; la pl.) Seminţe de cucurbitacee care se întind pe o suprafaţă netedă şi care, uscându-se, rămân în formă de felie. Cf. ciauşanu, gl. ^ Expr. N-are zale la dovlete, se spune despre un om prost. Cf. mat. dialect, i, 238. + Pulpă de dovleac, pepene etc. în care sunt prinse seminţele. Cf. gl. olt. Zale de dovlete. ib. 5. (Regional) Unealtă de ciobănie nedefinită mai de aproape (Brehueşti - Botoşani). Cf. h i 23. 6. (Prin Transilv.; mai ales în construcţia de-a zala) Joc de copii care se joacă aruncând nasturi într-o gaură mare şi în alte cinci mai mici; (regional) în perete, în nasturi (v. năsturel)./« Ardeal, jocul acesta se numeşte de-a zala sau în părete, pamfile, j. iii, 4, cf. păcală, m. r. 204. Parcă numai ieri mă jucam cu copiii de-a zala-n nisip, bănuţ, t. p. 128. Zala e o gaură făcută în pământ ..., copiii fac ... alte cinci găuri mai mici ... aruncă cu nasturi în aceste găuri şi câştigă. paşca, gl. 64, cf. alr sn v h 1 285/130, alrm sn iii h 1 092/157. - PL: zale şi (învechit şi regional) zăli. - Şi: zâlă (pl. zale alr i 1 998, alr ii/i mn, 152, 3 948, alrm ii/i h 416 şi zele alr ii/i mn 152, 3 148/4, 8, 29, 36, 47, alrm ii/i h 416/2, 29, 36, zăluri alr ii/i mn 152, 3948/ 723, alrm ii/i h 416/784), (învechit) zale, (învechit şi regional) zâuă (alr i 1998/578, pl. zele ib.), zea (pl. zeale şi zele) s. f. - Din ngr. Cfifya. ZAANA s. f. v. zalhana. ZAAR s. n. v. zahăr. ZAARA s. f. v. zaherea. ZAĂR s. n. v. zahăr. ZABAIDOC s. n. v. zavaidoc. ZABALÂN, -Ă adj. (Regional) 1. Bălos. Com. din straja - rădăuţi. 2. P. e x t. Prost (B IV 1). Com. din straja - RĂDĂUŢI. - PL: zabalani, -e. - Zăbală + suf. -an. ZABALÂU s. m. (Regional) Prost (B IV 1). Com. din STRAJA - RĂDĂUŢI. - PL: zabalăi. - Zăbală + suf. -ău. ZABARDÂCĂ s. f. (Regional) Lapte acru. Com. din STRAJA - RĂDĂUŢI. - Cf. ucr. 3 a 6 a p k a . ZABATE vb. III. T r a n z. (Regional; complementul indică spaţiile goale dintr-o cusătură) „A umple“ (Rădăuţi) lexic reg. 111. - Prez. ind.: zabât. - De la bate (după ucr. 3a6nm). ZÂBĂR s. n. (Olt., prin Munt. şi prin Mold.) 1. Zor (3). Dacă l-o apuca zabărul după urmă, să fie mai aproape de scăpău. plopşor, c. 96. Mă ajunse zoborul şi prin satul Dvs! coman, gl. 85. M-a pus zabăru ieri, de-am venit pă jos dă la Slatina, arh. olt. xxii, 288, cf. lexic reg. 32. + Nevoie naturală urgentă. Cf. scriban, d. ^ Expr. A apucat-o zabărul naşterii = a-i veni durerile naşterii (în loc şi la timp nepotrivit). Cf. i. cr. viii, 186. 2. Agitaţie mare (cu învălmăşeală). Cf. lexic reg. 47. S-au făcut zabăr toate, s-au strâns toate o dată: secere, 13 ZABĂRĂ - 3 - ZABRAC coasă, arie. udrescu, gl. ^ (Atribuie calitatea ca un adjectiv) E piaţa zabăr de lume. id. ib. 3. Timp nefavorabil caracterizat prin vreme rea, ninsoare etc. sau prin căldură excesivă. Cf. scriban, d. El seceră pe zabărul de foc! ciauşanu, v. 211, cf. lexic reg. 39. - PI.: ? - Şi: zâbără (lexic reg. 39) s. f., zabăr (coman, gl.), zobor s. n. - Etimologia necunoscută. ZÂBĂRĂ s. f. v. zabăr. ZABET1 adv. (Regional) înadins. Com. din straja - RĂDĂUŢI. - Etimologia necunoscută. ZABET2 s. m. v. zabit. ZABETLÂC s. n. v. zabitlâc. ZABIÂUĂ s. f. v. zăbală. ZABÎC s. n. v. zăbic. ZABÎG s. n. v. zăbic. ZABÎT s. m. 1. (învechit şi regional) Guvernator; administrator; cârmuitor; p. e x t. putere (II 1). Dobre a Vladii, fiind dârvar al beşleagăi ... să află şi el în curtea zabitului (a. 1790). iorga, s. d. ii, 239. Neguţătorii să-şi ia teşcherele de voie de la zabiţii lor (a. 1802). id. ib. xxi, 39. Să se facă tezlimat prin zabiţii creştini, dionisie, c. 231. Era Iusuf Kihae bei om sâlnic, dar bun zabet. beldiman, e. 47/34. Prin zabitul judeţului, să îndatoreze pă numiţii neguţători a plăti dreptul vămii (a. 1822). doc. ec. 256. Zabetul judecătoriei ... o va face cunoscută îndată pârâtului. reg. org. 163/24. O să te leg bine ... şi mâne o să te dau pe mâna zabetului. filimon, o. i, 139. Trecu pe dinaintea cortului unde era autoritatea (zabetul), un ispravnic grec. i. ionescu, m. 248, cf. cihac, ii, 628, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE, BRĂESCU, M. B. 73, scriban, d. Straşnice porunci au fost trimise ... să facă străjuirile necesare, să dubleze efectivele beşliilor fiecărui zabit şi să împrăştie pe răzvrătitori, oţetea, t. v. 159, dl, DM. Au venit ... să se giudece cu dânşii, căci la zabet al împărăţiei sale au fost şi ... dreptate nu şi-au aflat. şez. ii, 119. + Comandant militar; şeful poliţiei; (învechit, rar) zabitan, zabitaş. Poarta otomănească au publicit cătră prietenii săi ... poruncind zabiţilor ei, carii se afla cu pază la hotară, ca nu cumva să dea pricina măcar câtuşi de mică. dumitrache, 74. S-au dat această a mea împărătească poruncă, ca voi ..., veziri, molale, zabiţii ienicerilor ... să nu socotiţi cu cale de a lăsa să treacă şi să intre în Ţara Rumânească nimeni, id. 118. Să li se dea brutarilor tot ajutorul de către zabiţii poliţiei (a. 1826). doc. ec. 376. 2. (Prin Maram. şi prin Mold.; în forma zaviţ) Şeful unei lucrări de exploatare forestieră, al unei echipe de lucrători la pădure. Cf. arvinte, term. Şeful de echipă, zaviţul, dădea comenzile, sadoveanu, o. xiv, 554, cf. cv 1951, nr. 3-4, 44. - PI.: zabiţi. - Şi: zabet, zaviţ s. m. - Din tc. zabit. ZABITÂN s. m. (învechit, rar) Zabit (1). în grabă ieşi şi ienicer-aga cu toţi zabitanii săi. văcărescul, ist. 276, cf. şio n2, 129. - PI.: zabit ani. - Din tc. zâbitân. ZABITAŞ s. m. (învechit, rar) Zabit (1). Către zabitid ienicerilor şi către alţi zabitaşi şi agale (a. 1793). şio n2, 129. - PI.: zabit aşi. - Zabit + suf. -aş. ZABITLÂC s. n. (învechit) Slujba zabitului (1); guvern. Zabetlâcul lui [Chihaia-bei] cel straşnic, acesta îi înlesnea, beldiman, e. 61/19, cf. zeitschrift, xix, 417, scriban, d. - PI.: zabitlicuri. - Şi: zabetlâc s. n. - Din tc. zabitlik. ZABLÂIC s. n. (Prin sudul Olt.) Cauc mare cu coadă lungă cu care se ia tescovina din cazan. Cf. i. cr. viii, 90, lexic reg. 32. - PI.: zablaice şi zablaicuri. - Etimologia necunoscută. ZABLÂUĂ s. f. v. zăbală. ZABLAUD, -Ă adj. v. zăbăuc. ZABLÂU1 s. n. 1. (Prin nordul Mold.) Sacul prins la oiştea căruţei, în care se pune nutreţ la cai. glosar reg. 2. (Regional) Instrument de prins peşte (Crucea -Vatra Dornei). glosar reg. - PI.: zablăie. - Din magh. dial. zablo. ZABLÂU2 s. n. v. zăblău1. ZABLÂU3 s. m. v. zăblău2. ZABLUDNIC, -Ă adj. (Regional) Zăpăcit. Com. din STRAJA - RĂDĂUŢI - PI.: zabludnici, -ce. - Din ucr. 3a6jiyAHHK. ZABLUZÎ vb. IV. Refl. (Prin Maram.) A se zăpăci (1). M-am zabluzit. l. rom. 1961, cf. graur, e. 160. - Prez. ind.: zabluzesc. - Din ucr. 3a6jiy/jHTHCH. ZABON s. n. v. zăbun1. ZABRAC, -Ă s. n., adj. 1. S. n. (învechit şi regional) Mustrare aspră; (familiar) săpuneală (3). V. perdaf. Cf. DDRF, gheţie, r. m., BARCIANU, ALEXI, w., şăineanu2, cade, scriban, d., dl, dm, dex. ^ E x p r. A trage (sau a da) un zavrac (cuiva) = a certa pe cineva. I-a tras 34 ZABRAN - 4 - ZACLINANIE un zavrac. resmeriţă, d. Ne amintim ...de cheful nostru cel de pomină şi de zavracul tras de la cei de acasă! al lupului, p. g. 131. Dacă am văzut că nu-i mai tace gura, i-am dat şi eu un zavrac să mă ţină minte. Com. din PIATRA-NEAMŢ. 2. S. n. (învechit) Primejdie (1). Hrana i-o va aduce o pasăre ..., va întâmpina un zabrac ... din care va scăpa cu faţa curată, ispirescu, l. 389, cf. tdrg, dl. 3. S. n. (regional) Harababură (Săpata de Sus -Piteşti). Cf. udrescu, gl. 4. Adj. (Prin Transilv.) Care umblă prost îmbrăcat. Da zabrac mai poate fi, amărâtul de el! viciu, gl. Ce umbli aşa de zăbrac? Com. din lupşa - abrud. - Şi: zavrac s. n., zăbrac, -ă adj. - Etimologia necunoscută. ZABRÂN s. n. v. zăbran. ZÂBRĂ s. f. (Bot.) Numele mai multor plante erbacee din familia labiatelor: a) plantă cu frunze ascuţite, ovale, cu flori liliachii sau roz, cu pete purpurii, care creşte prin locuri umede în păduri, în tufişuri sau prin grădini; (regional) urzică moartă (Galeopsis pubescens). Cf. borza, d. 73; b) (regional) cânepiţă (Galeopsis speciosa). Cf. id. ib.; c) (regional) tapoşnic (a) (Galeopsis laudanum). Cf. conv. lit. xxiii, 1 063, brândza, fl. 394, grecescu, fl. 470, panţu, pl., MORARIU, PL. 466, ENC. AGR. V, 637, BORZA, d. 73; d) (regional în formele zeabră, zebre, zebrea) lungurică (Galeopsis tetrahit). Cf. panţu, pl., borza, d. 73; e) (regional; în forma zebrea) gălbiniţă (Lamium galeob-dolon). Cf. borza, d. 73. - Pl.: zabre. - Şi: (regional) zèbre (borza, d. 73, com. din zagra - năsăud), zebrea (borza, d. 73), zeâbre (conv. lit. xxiii, 1063, brândză, fl. 394, grecescu, fl. 470, panţu, pl., ENC. agr. v, 637), zeabră (morariu, pl. 466, borza, d. 73). - Etimologia necunoscută. ZABRE s. f. v. zăbrea1. ZABRÉLNIC s. n. v. zăbrelnic. ZABRÔI s. n. v. zăbroaie. ZÂBRU s m. (în sintagma) Zabru cocoşat (sau ghebos) = insectă mică, cu trupul bombat, de culoare neagră şi care este dăunătoare pentru păioase, mâncând boabele spicelor tinere (Zabrus gibbus). Cf. simionescu, f. 286, h i 381. - Pl.: zabri. - Din Zabrus [gibbus], numele ştiinţific al insectei. ZABÛN s. n. v. zăbun1. ZACAR s. n. v. zahăr. ZACÂRE s. f. v. zăcare. ZACARISÎT, -Ă adj. v. zaharisit. ZACAŞ, -Ă adj. v. zăcaş. ZÂCĂR s. n. v. zahăr. ZÂCĂŞ, -Ă adj. v. zăcaş. ZÂCĂTĂ s. f. (Regional) Ogradă (II 3). Cf. viciu, gl. 90 Pe ce vreme aţi scos vitele din zacătă? id. ib., cf. pascu, s. 34. - PL: zacăte. - De la zăcea. ZACE vb. III v. zăcea. ZACEÂLĂ s. f. (învechit) Capitol; p. r e s t r. subdiviziune a capitolelor evanghelice (care se citeşte în biserică). V. p e r i c o p ă. Rămaseră cu mare ocară biruiţi turcii ..., scrie cronicarul Ioan ... carte 20, zac[eala] 3 (a. 1650-1675). gcr i, 192/12, cf. m. costin, o. 43. Din faptele apostolilor citenie ... zacealo 1 (a. 1683). gcr i, 261/19. Lăsăm pre cititori să caute la capul de Dachiia 18: zac[zala] 2. cantemir, hr. 65. Evanghelia cetim supt zaceal[ă], minerjl (1776), 166v2/12. A prefăcut această carte sfântă din orânduirea pe capitole ... în aceea pe „zaceale“, cum se zicea, pe cetiri, iorga, l. r. 203, cf. tdrg, şăineanu, d. u., cade, scrib an, d. Cercetând ... cele două texte ... nu s-a atras atenţia asupra notelor tipiconale şi a aşa-numi-telor zaceale. scl 1960, 452. - PL: zaceale. - Şi: zăceâlă s. f. şăineanu, d. u. - Din slavonul rus. 3amaao. ZACEÂTIE s. f. v. zacetie. ZĂCERE s. f. v. zăcere. ZACETIE s. f. (învechit) Sarcină (4); p. ext. zămislire. Zacetia Sfentei Annei (a. 1645). Ap. tdrg. într-această lună ... îngrecarea, zaceţia Sv\i\ntei Annei. dosoftei, v. s. decembrie 204733, cf. scrib an, d. - PL: zacetii. - Şi: zaceâtie s. f. - Din slavonul 3AM6ThK, 3amathK. ZACHERLÎNĂ s. f. (Ieşit din uz) Denumire comercială pentru un insecticid folosit în trecut. Cf. şăineanu2, resmeriţă, d. N-am nici gaz în lampă, nici praf de zacherlină. topîrceanu, p. o. 15, cf. scriban, D., DL, DM, DEX. - De la n. pr. Zackerl + suf. -ină. ZACHEZĂ s. f. v. zăvează. ZACINGUÎ vb. IV. T r a n z. (învechit, rar) A strânge (7). Au trimis numai un polcovnic cu vro sută şi mai bine de cifedzi ..., să zacinguiascăi oaste din Ţara Leşască. neculce, l. 189. - Prez. ind.: zacinguiesc. - Din pol. zaciayac. ZÂCIŞ, -Ă adj. v. zăcaş. ZACIU s. m. v. zapciu. ZACIUIĂLĂ s. f. v. zeciuială. ZACLINÂNIE s. f. (învechit, rar) Jurământ; blestem. Cf. dosoftei, mol. 88. - Din slavonul 3AKAMhanhK. 60 ZACOM - 5 - ZADAR2 ZACOM s. m. (Bot.; regional) Leandru (Nerium oleander) (Văcăreni - Măcin). h xiv 463. - PI.: zacomi. - Etimologia necunoscută. ZACON1 s. n. (învechit şi regional) (Capitol de) lege; p. ext. poruncă. Cum dzice cartea cea veache la vtorii zacon, 17 capete: „cela ce nu să va pleca ... cu moarte voiu să moară“, prav. 275. Au aşedzat şi au scos zaconului sau leagei nemţeşti întărire. M. costin, ap. gâdei. Să înmulţiia bolniţăle şi acel zacon sau lege a crijecilor. n. costin, l. 202, cf. scriban, d., gămulescu, e. 202, viciu, s. gl. 16. Frunzişoară lobodă, Toată lumea slobodă; Numa ieu la-nchisoari Pentr-on zacon di scrisoari. arh. folk. ii, 118, 180 alr ii 3 229/36. + (Regional) Oră fixă. Copiii n-au zacon la mâncare. Corn. din turnu-măgurele. + (Regional) Sfârşit1 (1). Corn. din straja - rădăuţi. + (Regional) „Chin“. Cf. PAMFILE, J. II, 173. - PI.: zacoane şi (regional) zăconuri (alr ii 3 229/ 36). - Şi: zăcon (gămulescu, e. 202), zeicon (viciu, s. gl. 16) s. n. - Din slavonul 3akont». ZACON2 s. n. (Ban. şi Transilv.) Datină; obicei (1). Fost-au aşezat şi altă orânduială zaconului acest mistru a bolniţii ... Măriei, n. costin, l. 203. Pe sac umplut cu paie, după zaconul lor, dormeau (preoţii), ap. cade, cf. anon. car., scriban, d., gămulescu, E. 202, H XVIII 315, corn. liuba. Pe la noi aşa-i zăconul! viciu, gl. 90, cf. corn. din Banat, corn. din oraviţa. „Tot satu cu zănatu (zăcon, obicei, datină ...)“. densusianu, ţ. h. 234, novacoviciu, c. b. i, 23. Aşa-i zăconul pe la noi. todoran, gl., cf. chest. ii 489/3. - PI.: zacoane. - Şi: zăcon, zecon (h xviii 315), zocon (densusianu, ţ. h. 27, 340) s. n. - Din ser. zacon. ZACON3 s. n. (învechit) Ordin militar de călugări; organizaţie de cavaleri sau similară cavalerilor. La acest zacon pre urmă foarte mulţi den cneji, den domni şi nemeşi... se adăogea. N. costin, let. i a, 11/10, cf. TDRG, SCRIBAN, D. - PI.: zacoane. - Şi: zăcon, zecon (h xviii 315). - Din pol. zakon. ZACONÎ vb. IV. Tranz. (Prin Mold. şi prin Basarabia) A chinui; a pedepsi (2). Cf. pamfilie, j. ii, 173. O vinit în sat şi-o pârât-o ... ş-o zaconit-o. arh. folk. ii, 173, 180. - Prez. ind.: zaconesc. - De la zacon1. ZACONIC s. m. (învechit, rar) Legiuitor. Iară Zinon aesta-i legiuitorul, zaconicul, ce[-]l pomeniaşte Sv[&]ntul Pavel. dosoftei, v. s. septembrie 34r/l. - PI.: zaconici. - Din slavonul 3<\K0NHKrL. ZACUSCĂ s. f. (Astăzi rar) Gustare; s p e c. aperitiv; (sens curent) preparat culinar făcut din vinete, gogoşari, ceapă, roşii etc. ori din peşte cu garnitură de legume coapte sau prăjite în ulei, apoi fierte (steril) şi ambalate etanş în recipiente de sticlă spre conservare. [Grecii] orice fac cu făţărie, mie mi-au mărturisit, Că câţiva după zacuscă s-au împărtăşit, beldiman, e. 15/6. M-ar costisî odaia 200 taleri şi mâncarea cu zacuscă şi altele iar 200 taleri, kogălniceanu, s. 102. Ce mănânci zacusca cucoanei? pr. dram. 321, cf. polizu, pont-briant, d. Ai păpat zacuscă astăzi? alecsandri, t. 517, cf. CIHAC, II, 467, LM, DDRF, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, PASCU, S. 231, RESMERIŢĂ, D., CADE, BRĂESCU, A. 84. Zacusca ne fu prezentată de bătrânel pe o tabla enormă, sadoveanu, o. x, 577, cf. scriban, d., dl, dm. Zacusca de peşte se poate păstra mai multă vreme. s. marin, c. b. 83. Zacuscă de vinete şi gogoşari. id. ib. 24, cf. DEX. - Din rus. 3aicycKa. ZACUŢII s. f. pl. (învechit, rar) Posturi de pază; străji (3). Mai pe urmă, au pus şi zacuţii la caimacam, vădzând că nu pot plini banii poclonului ş-a mesâi lui Meneh. neculce, l. 374. - Din rus. 3aicyTa. ZAD s. m. v. zadă. ZADAR1 s. n. (Prin Bucov. şi prin nord-vestul Mold.) Ultima tablă a plutei. Cf. arvinte, term. ^ Zadarul întâi = a patra tablă dintr-o plută. id. ib. Zadarul doi = a cincea tablă dintr-o plută. id. ib. - Pl.: zadare şi zadaruri. - Cf. ucr. 3 a a b a. ZADAR2, -Ă adv., s. n., adj. 1. Adv. (învechit; şi, curent, substantivat, n., în loc. adv. în zadar) Zadarnic1 (2). Tot în zadar vor fi şi nici de o folosinţă nu-ţi vor fi. neagoe, înv. 162/25. De vreame ce treace ca o umbră rară, zădar să trudeaşte [omul] de zî până-n sară. dosoftei, ps. 130/4. Eghiptenii în deşert şi în zadar vor folosi voao. biblia (1688), 4702/25. Căci firea ceva în zădar şi în deşert nu face. cantemir, i. 1.1, 114. Ispiteaşte în zadar ajutoarele, cel capchelbaş (a. 1694). fn 26. Alţii îl batjocurea ca pre un nebun ce umbla în zadar, aethiopica, 1775. în zadar au cercat toate cealalalte. carte treb. i, 130/6. Care project, până acum, în zadar au zăcut ascuns (a. 1811). doc. ec. 109. El în zadar se lupta cu această patimă, heliade, l. b. i, 18/3. Intr-aceste ziduri nenorocite-n zadar Am aprins atâtea focuri, pogor, henr. 163/1. Oricâte rele-n lume, asupră-m[i] le văz toate şi să mă lupt cu ele zadar mă-nvoiesc. fm (1843), 792/8. în zădar pizma rodea dinţii, ib. 335V11. Săvârşeşte o robie ... Zedar, maică milostivă, Că vei priimi a i-o da. conachi, p. 16, cf. polizu. în zadar ar culege bucatele cele mai îmbelşugate. i. ionescu, b. c. 307/19, cf. pontbriant d., cihac, ii, 90, lm. Când mori să vezi că-n lume vieţuit-ai în zadar: O astfel de moarte-i iadul, eminescu, o. i, 53. Interesul şi câştigul stăpânind acest pământ, In zadar aş cerca-n versuri mintea mea să o frământ, beldi-ceanu, p. 124, cf. ddrf. Acum e tânguirea mai mult ca de-n zadar, coşbuc, s. 69, cf. alexi, w., şăineanu2. Şi cearcă în zadar uitare, iosif, patr. 85, cf. tdrg. Femeia 71 ZADARNIC1 - 6 - ZADARNIC2 înţelese c-a vorbit în zădar, agârbiceanu, a. 226. In zădar căutarăm minunata floare albastră, hogaş, dr. i, 20, cf. resmeriţă, d. în zadar puse şi pe Tudorache să-i ajute, bassarabescu, v. 195, cf. cade. Nu ni-e frică nouă nici de armată, în zadar ne batjocoreşti! rebreanu, r. ii, 232. în zadar de mii de veacuri, tu cu raze împrumutate, Fermecat-ai. topîrceanu, p. o. 127. în zadar strigam, că nu mă auzea nimeni, vlasiu, a. p. 27. în zadar ne-au fost toate străduinţele, bart, s. m. 46, cf. scriban, D. Deportaţii aşteptară în zadar să li se dea ceva de mâncare, călinescu, s. 575. Când am văzut că-n zadar cuvintele ... mi le-am rostit ... am ieşit, blaga, poezii, 396, cf. dl. Vorbeşti în zadar, preda, m. s. 21, cf. dm, MiHĂiLĂ, î. 215. în zadar îmi storceam creierii să găsesc o ieşire, românia literară, 1970, nr. 73, 17/2. Boii pasc la iarbă verde Mirele-n zădar nu şede, El cu mâna flori adună, marian, nu. 300, cf. alr sn iii h 775, alrm'sn ii h 592. Toată vara m-am rugat De bogaţii cei din sat Să-i dea plugul ca să ar ... Mi-a fost ruga în zadar. ant. lit. pop. i, 510. In zadar că m-am rugat, Că-n samă nu m-o băgat. folc. olt. -munt. i, 238. De-a fost dragostea ca gheaţa, în zadar îmi trăiesc viaţa. folc. mold. ii, 195. 2. Adj. (învechit) Zadarnic (1). Şi s-ar fi gândit ..., De nu-i sărea în cap că treaba zăbavă Nu sufere, şi, mai târziu, zădară Poate că i-ar fi toată a lui ispravă. budai-deleanu, t. v. 117. Orânduielile la iad sunt cu grăbire, Nu este ca la noi zadară prelungire, donici, f. ii, 58, cf. pontbriant, d., tdrg. - Şi: zădar, (învechit) zedâr s. n. - Din slavonul 3. Cf. tdrg, scriban, d., dl, dm. Macavei că rămânea, La Bucureşti că să ducea, Armăşia cumpăra. Unde lua armăşia, Parcă lua zapcieria! păsculescu, l. p. 275. 2. Sediul zapciului (1). Cf. scriban, d. 3. Sediul zapciului (3). Cf. scriban, d. - Pronunţat: -ci-e. - PL: zapcierii. - Zapciu + suf. -ărie. ZAPCIESC, -EĂSCĂ adj. (învechit) 1. De zapciu (1). Cf. SCRIBAN, D. 2. De zapciu (3). Cf. scriban, d. 3. F i g. Sumar (II 2). Cf. scriban, d. + Aspru. Cf. SCRIBAN, D. - Pronunţat: -ci-esc. - PL: zapcieşti. - Zapciu + suf. -esc. ZAPCIEŞTE adv. (învechit) 1. Ca zapciii (1). Cf. SCRIBAN, D. 2. Ca zapciii (3). Cf. scriban, d. - Pronunţat: -ci-eş-. - Zapciu + suf. -eşte. ZAPCII vb. IV. 1. Tranz. (învechit; complementul indică persoane) A executa pentru neplata dărilor şi datoriilor. Ghenărariul să zapciiască pe boieri de bani. neculce, l. 373. Acei carii nu să supun ... să fie zapciiţi aicea în oraşul Eşii prin vornicia de aprozi, ar (1832), 249 V23. Să micşureze dăjdiile! - Să nu ne zapciască! - Să nu ne mai împlinească! negruzzi, s. i, 154, cf. cihac, ii, 628, ddrf, şio ii1? 384, alexi, w., tdrg, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM. 270 ZAPCIITURĂ - 22 - ZAPCIU 2. Intranz. 1-2. (Rar) „A trăi ca zapciu“ (1-3). Cf. SCRIB AN, D. - Prez. ind.: zapciesc. - Şi: (învechit) zăpcii (şio iil5 384) vb. IV, zăpciâ (alexi, w.) vb. I, zăpci (ddrf, RESMERIŢĂ, D.) vb. IV. - De la zapciu. ZAPCIITURĂ s. f. (învechit) Zapcilâc (2). [Duca Vodă] multă strâns oare făcea ... mărgând cu oastea, tot zapciituri era. neculce, l. 71, cf. şio iij, 384, tdrg, CADE, SCRIBAN, D. - PI.: zapciituri. - Zapcii + suf. -tură. ZAPCILÂC s. n. 1. Funcţia de zapciu (1); (învechit) zapcierie (1), zapciret. S-au făcut judecata ... când atunci era lipsit de zapciarlâc (a. 1819). bul. com. ist., iv, 156, cf. polizu. S-a hotărât să intre la tocmeală, ... doar l-o împăca cu un zapcilâc, o vătăşie de plai. ghica, s. viii. Făcu o mulţime de ispravnici şi judecători ..., fără a mai numi zapcilâcurile, polcovniciile de poteră, filimon, o. i, 208, cf. ddrf, şio ii1? 385, tdrg, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM. 2. încasare a dărilor sau a datoriilor făcând uz de forţă; (învechit) zapcială, zapciitură. Şi drept aceea dară, poruncă dăm şi acelora ce vor îmbla cu zapci-lâcuri pentru vreo trebuinţă (a. 1741). uricariul, x, 59. Cu zapcilâcul vostru să o ducă ... după obiceai (a. 1742). iorga, s. d. vi, 245. Să facă zapcilâc ispravnicii locuitorilor, ca numaidecât să-şi îngrădească ţarina (a. 1794). uricariul, iv, 51. Au mers la căşărie şi ... au făcut zapcilâc, povăţuind pe căşeri (a. 1810). uricariul, xiv, 239. Găsim cu cale ... ca, prin zapcialâcul dumnealui ..., să să pedepsească aceşti măcelari (a. 1827). doc. ec. 388. Dialog între un om al trebii care să chiverniseşte cu zapcilâcuri şi altele şi între autor. cr. (1829), 107l/22. Cine v-a scăpat pe voi de zapcilâc, de bir ... ? gane, n. i, 189, cf. şio n1, 385, resmeriţă, D., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM. - PL: zapcilâcuri. - Şi: zapcilic (tdrg, cade, scri-ban, d.), zapcialâc, zapciarlâc, zapcirlâc (şio nl5 385) s. n. - Zapciu + suf. -lâc. ZAPCILÎC s. m. v. zapcilâc. ZAPCIRET s. n. (învechit, rar) Zapcilâc (1). Să lipsească şi din treaba zapciretului de acum înainte cu tot (a. 1795). şio iil5 385. - PL: zapcireturi. - De la zapciu. ZAPCIRLÂC s. n. v. zapcilâc. ZAPCIU s. m. 1. (în evul mediu, în Ţara Românească) Conducător al unei plase care strângea dările sau datoriile; persoană care era zapciu (1); p. ext. subprefect (1). Au dus multă somă şi mare lemnu şi greu ... cu mare grabă şi cu mulţi zapcii. neculce, l. 179. Pus-au îndată bani mulţi pre boieri de au dat împrumut, cu zapcii strângători de bani (începutul sec. XVIII), mag. ist. iii, 333/3. Vornicul Ion cu zapciu de la domnie, ca să plătiască datoriia (a. 1737). bul. com. ist. iv, 70, cf. gheorgachi, cer. (1762), 227. Orânduitul zapciu să se sârguiască a lua, fără de zăbavă, anaforaoa. prav. cond. (1780), 48. Zapciii să nu închi-ză pe cinevaşi fără de otărâre şi fără carte de judecată (a. 1796). şio nl5 384. Vă poruncim ..., prin zacii plăşilor, să faceţi cunoscută aceasta lăcuitorilor (a. 1813). doc. ec. 149. Zapci[i] s-au orânduit şi, cât pleacă în plasă, i prind panduri şi-i dezbracă (a. 1821). iorga, s. d. viii, 145, cf. polizu. Văd îndat-o copiliţă ..., Cum o bate un zapciu. bolliac, o. 196. Tractau pe domnii noştri ca pe nişte zapcii, le trimiteau ordine. ghica, s. vi. Zapciul ne jupoaie, filimon, o. i, 162. Ispravnicii şi, mai cu seamă, zapciii şi cinovnicii, ... găsiră ocaziune a jefui poporul, i. ionescu, m. 253, cf. pontbriant, d., lm. Iacă zapciul cu mai mulţi inşi şi cu patru dorobanţi călări, caragiale, o. i, 139, cf. ddrf, barcianu. Fac roată în jurul zapciului şi mai ales a d-lui prefect, delavrancea, h. t. 212, cf. alexi, w., şăi-neanu2, tdrg. Primarul ... vine cu consilierii şi cu zapciul. petică, o. 228, cf. resmeriţă, d., cade. Zapciii şi pomojnicii ... nu puteau să-i înfrâneze, galaction, o. a. ii, 274, cf. scriban, d. Un călător englez ... a fost martor la dezbaterea unui proces înaintea zapciului. oţetea, t. v. 47. Cumpărau, cu ajutorul zapciului, la preţuri hotărâte silnic ..., toată bruma de bucate, ca-mil petrescu, o. i, 19. îmi adusei aminte de zapciul Alistar Mânzu. stancu, r. a. i, 184, cf. dl, dm. Zapciii de plasă au strâns ţara. barbu, princ. 272, cf. der, m. d. enc. Dar el, de frica birului Şi de groaza zapciului, El că se băjinărea. h ii 40. Ispravnicu-mi scria Volnicii Pe la zapcii. teodorescu, p. p. 601. M-a făcut maica frumoasă Cu chipul de jupâneasă ... Se iubesc zapcii din plasă. şez. i, 287. Tot parale turalii, Luate de la beşlii, Socotite de zapcii. păsculescu, l. p. 234. De frica zapciului Şi de groaza birului, Uitai drumul satului. ant. lit. pop. i, 60. La zapciu, pântru dreptate, Geaba mă dusei, măi, frate, balade, ii, 311. Eu, de frica birului, De groaza zapciului, Treceam apa Prutului. folc. olt. - munt. ii, 234. M-a făcut mama fru-moasî: Mă iubesc zapcii din plasî. folc. mold. ii, 305, cf. zanne, p. vi, 204. E x p r. (învechit şi regional) A sta zapciu = a supraveghea şi a zori pe cineva; a sta pe capul cuiva. Era un capegi-başe în Ieşi, pentru banii birului, de sta zapciu. neculce, l. 190, cf. cade, i. cr. vii, 312. + (Rar) Primar2 (III I). Cf. iordan, l. r. a, 511. + (Regional) îngrijitor de drum (Pârteştii de Jos - Gura Humorului). Cf. lexic reg. ii, 118. 2. (învechit) Grad în armată echivalent cu cel de căpitan; persoană care avea acest grad. Inicerii au început a să sfădi cu zapciii lor şi a striga că nu mai pot să de năvală, neculce, l. 246. Cei ce au semnele lor, care se chiamă şi zapcii, merg la biserică, mergând înaintea domnului, gheorgachi, ap. şio nt, 384. De la 12 zapcii de la 4 steaguri ai seimenilor din curte ..., câte 3 zapcii la un steag (a. 1776). şio iij, 384. Vel-căpitan de dorobanţi cu zapciii săi şi cu câţiva din bras la armenească, filimon, o. i, 362, cf. tdrg. Zapciul trecuse, ... ştirea comandantului grănicerilor. chiriţescu, gr„ 7, cf. dl, dm. La 1739 existau 8 steaguri de saragele şi 12 zapcii. stoicescu, c. s. 135. 276 1 ZAPES - 23 - 3. (învechit) Funcţionar poliţienesc în subordine; agent de poliţie; persoană care avea acest grad; p. e x t. jandarm; sergent de stradă (v. sergent); paznic2 (1). Străjile pe la răspântii să le rânduiască vel-aga, cu slujitori de ajuns, şi cu zapcii de credinţă, ca să străjuiască neadormit (a. 1776). şio ii1s 384. Zapcii, cei cari sunt de pedepsesc pe la răspântii şi la capătul podurilor (a. 1794). id. ib. Zapciii spătăresci şi agesci ce sunt paznici la margine pe la uliţele şi drumurile ce intră în poliţie (a. 1802). id. ib. Căci care parte nu va urma a veni la soroc, se va aduce cu zapciu (a. 1821). uricariul, x, 269. Am făcut slujbe statului ..., am fost zapciu, călăuză, pr. dram. 238. La toate răspântenile câte un zapciu al agiei oprea carele, negruzzi, s. i, 29, cf. tdrg, resmeriţă, d., cade. Zapciii sunt stăpâni. Generalii guvernează, cocea, s. ii, 560, cf. scriban, d., dl, dm. [Răzeşii] sunt aduşi la picioarele lui Duca de către zapciii domniei, sclf 1960, nr. 4, 601. + (Familiar) „Câine“. Cf. baronzi, l. 150. - PI.: zapcii. - Şi: (învechit) zaciu, zăpciu (pont-BRIANT, D.) S. m. - Din tc. *zapt£i. Cf. bg. 3 a n h h a. ZÂPES s. n. v. zapis. ZÂPIS s. n. (învechit şi popular) Dovadă scrisă; act; document. Rada, fata lui Vinti[lă] de Beleţ, scris-am zabisul (sic) meu la măna unchi-meu Pătru şi la văru-meu Tatul (a. 1600). cuv. d. bătr. i, 100/30. Zapisul Gălinei ... prin care vinde partea ei de moşie (a. 1607). cat. man i, 55. Să să ştie ... peceat oraş pri aceasto zapis şi mari mărtorie ci s-au tâmplat (a. 1609). gcr i, 43/28. Cu un zapis de mărturie făcut de Trifan (a. 1620). id. ib. 62/19. Am dat zapisul care am avut de la Irimia-Vodă pe acea parte (a. 1638). panaitescu, o. ţ. 203, cf. prav. gov. 30731. El au apucat catastişile şi zapisile între care au fost şi direase hrisoave de domnie, simion dasc., ap. gcr i, 144/35. Şi rupsă zapisul cel de robie ce robisă sv[i]nţii. dosoftei, v. s. septembrie 29711. De s-or apuca boierii să facă zapis la mâna vizirului, cum că n-or vini poghiazuri să strice ţara. neculce, l. 56. Şi-i vor face zapis, cum că nu va avea nici o nevoe (a. 1716). gcr ii, 18/35. Acest zapis ... l-au dat fără dă ştirea feciorilor lui (a. 1779). ior-ga, s. d. vii, 42. Au închinat Crâmul ... la împărăţia Roşiei cu zapis şi contract, văcărescul, ist. 291. Condică di pe zapisă şi ispisoace (a. 1799). bul. com. ist. iv, 183. Zapisul s-au făcut luna dinainte (a. 1807). doc. ec. 75. Zapisul ce arată jăluitoriul de datorie iaste drept al său. pravila (1814) 12/7. Noi ... dat-am bun şi credincios zapisul nostru la mână unul către altul (a. 1826). doc. ec. 378, cf. lb. După aşăzarea birului ..., să înfăţoşeze zapisile (înscrisurile) de învoială. ar (1832), 197V27. Ştiu după zapisul mieu, că m-ai împrumutat cu zece mii lei. tîmpeanul, g. 43/7. Nu sunt zapise prin care se dau bani împrumut? russo, s. 159. în două, trei vorbe, zapisu-ntăriră. pann, p. v. i, 26/10, cf. polizu. Astfel îţi păzeşti domnia ta legăturile zapisului de arenduire. filimon, o. i, 164, cf. pont-briant, d. După ce m-oi însura, prifac zapisu cum ţi-a plăce. ALECSANDRI, T. I, 333, cf. CIHAC, II, 150, LM, DDRF, ZAPISCĂ barcianu, alexi, w., şăineanu2. La soborul vostru mintea mea culege Taine din zapise, rosturi din hrisoave. GOGA, POEZII, 216, cf. TDRG, PAMFILE, J. II, 173. Ce să citesc? - Zapisu-ăsta. delavrancea, o. ii, 343, cf. resmeriţă, d., severin, s. 152. Se aşterne la picioarele ei covor şi îi se vinde rob cu zapis ca la osmanlăi. m. I. CARAGIALE, C. 139, cf. CADE. întâiul SOSÎt ...a fost d. Iordache Păun, pensionar, cercetător de documente istorice, urice şi zapise. c. petrescu, o. p. i, 159. Breasla ... a izbutit, înfăţişând zapise, scrisori şi mărturii ... să-şi însuşească moşiile, sadoveanu, o. xv, 231, cf. scriban, d. Nu putu dovedi că el e proprietarul locului, căci nu avea nici un fel de zapis. camil petrescu, o. ii, 89. Dionisie Eclesiarhul copiase în tinereţe zapise. ist. lit. rom. îi, 123, cf. dl, dm. Marele logofăt încasa apoi gloabă (amendă) de la cei care prezentau zapise mincinoase, stoicescu, s. d. 182. în ultimul deceniu al veacului al XVI-lea, creşte brusc numărul zapiselor. panaitescu, o. ţ. 248, cf. scl 1965, 803, românia literară, 1970, nr. 72, 5/1 h ix 89. Aducându-l înainte împăratului, i-au dat parte după zapisul că didesă doă sute cincizăci de toegi. şez. ii, 120. Disagii cu galbenii, Traista cu zapis iii, Ca să scoţ moşiili. mateescu, b. 126, cf. păsculescu, l. p. 387. Norocul însă face să se fi aflat ... un teanc de vreo şaptezeci de zapise şi hrisoave, arh. olt. ii, 8. Ce mai voinicel fusei, Parte-n lume n-avusei: Zapise şi mii de lei! ciauşanu, v. 68. Aşe că o dat Dumn'ezău un contract, un zapist. o. bîrlea, a. p. i, 149, cf. zanne, p. ii, 777. ^ F i g. întru tine cu adevărat s-au spart zapisul păcatului. antim, p. 40. Pe zapisele lumii s-a şters sub lacrimi scrisul, voiculescu, poezii, ii, 71. ^ (învechit) Zapis de frăţie = contract. Şi am văzut Domnia mea zapisul de frăţie (a.. 1628). panaitescu, o. ţ. 181. + (învechit, rar) Testament (1). De va lăsa cineva bucatele şi ocinile sale cu zapis vreunui om. prav. 339. - Accentuat şi: zapis. - PI.: zapise şi zapisuri. - Şi: (învechit) zâpisă s. f., zapes (varlaam - ioasaf, 1667 26), (regional) zápist s. n. - Din slavon, sârmei*. ZÂPISĂ s. f. v. zapis. ZAPISCĂ s. f. (învechit şi regional) Act; certificat. Cf. pann, în contribuţii, i, 24. Banul e cea mai bună zapis că, a răspuns ... hangiul, sadoveanu, o. xviii, 362, cf. dl, dm, l. rom. 1959, nr. 2, 39. îşi mută ... epicentrul în Capitală, cu zapiscă în buzunar şi cheltuieli decontabile. rl 1968, nr. 7 510, 1/3. + (învechit) Certificat de deces. Boteji oameni fără certificat de la primărie şi îngropi pe morţi fără zapiscă de la d-nu doftor, ap. tdrg, cf. scriban, d. + (învechit) Bilet, notă; raport, scl 1962, 485. + (învechit, rar) Citaţie. Cei ce nu se vor supune ...se vor împlini prin zapişti domneşti (a. 1816). uricariul, v, 205/17. + (Regional) Recipisă pentru bani; p. e x t. fiţuică. Uite ici zapisca de la percitor, vezi? udrescu, gl. + (Regional) „Act fară prea mare importanţă“, lexic reg. 112. - Pi.: zapişte şi (rar) zapişti. - Şi: (regional) ţâpuşcă (lexic, reg. 111), ţipişcă (ib. II, 122) s. f. - Din rus. 3aimcKa. 280 ZAPIST - 24 - ZAPT ZAPIST s. n. v. zapis. ZAPLÂGIU s. n. v. zăplaz. ZAPLAJ s. n., s. m. v. zăplaz. ZAPLÂN adj., s. m. v. zăplan. ZAPLÂŢ s. n. v. zăplaz. ZAPLÂZ s. n. v. zăplaz. ZAPLĂT s. n. 1. (Prin vestul Olt.) Scândură care intră în asamblarea fundului de butoi. Un fund de butoi se compune din: stinghie, chingă, pop, calafat, zaplăt, stâlp, damé, t. 89. + (Prin nord-vestul Olt.) „Gaură pătrată făcută în fundul butoiului, astupată cu tinichea prinsă cu şuruburi44, paşca, gl. 2. (Prin vestul Olt.) „Capac ce se pune la gura buţii, după ce a fiert vinul“ boceanu, gl. 3. (Regional) Capac (ce acoperă deschizătura prin care se pătrunde în pod) (Varodia - Strehia). Cf. chest. ii 215/22. - Pl.: zaplături. - Şi: zaplét s. n. paşca, gl. - Etimologia necunoscută. ZÂPLET s. n. v. zaplăt. ZAPON subst. Colorant organic solubil, utilizat pentru colorarea lacurilor de nitroceluloză, a baiţurilor, a lacurilor de coloranţi etc. Cf. dc. - Denumire comercială. ZAPONLAC subst. Lac de nitroceluloză colorat cu zapon în diferite nuanţe şi care este folosit la acoperirea metalelor. Cf. mdt 469. - Zapon + lac. ZAPÔR1 s. n. v. zăpor1. ZAPÔR2 s. n. v. zăpor2. ZAPORÔJ, -Ă s. f., s. m. (Rar) 1. S. f. Loc de baştină al zaporojenilor. Am aflat noi acolo, la zapo-roja noastră, cine-i comisul Manole. sadoveanu, o. xiii, 234. 2. S. m. Zaporojean. Cf. chiriţescu, gr. 256. ^ (Adjectival) Apollinaire a descris ura cazacilor zaporoji, ură pe care o purtau în sufletele lor răzvrătite, românia literară, 1970, nr. 31, 7/1. - Pl.: zaporoji, -e. - Derivat regresiv de la Zaporojie (n. pr.). ZAPOROJEAN s m. Cazac care facea parte dintr-o organizaţie autonomă ucraineană cu caracter militar, aşezată în aval de pragurile Niprului, între secolele al XVI-lea şi al XVIII-lea; (rar) zaporoj (2). V. cazac. S-o ştii că e un curat zaporoj an. heliade, o. ii, 3 65. Au venit zaporojenii să mă dezlege, sadoveanu, o. xvi, 248, cf. scriban, d., dl, dm. între zaporojeni şi moldoveni a existat o strânsă colaborare, der, cf. dex. ^ (Adjectival) Apoi o au dat la nişte căzaci zaporojeni de o au mâncat-o. n. costin, let. ii, 128/16, cf. t. papa- hagi, c. L. Cazacii zaporojeni aduceau între săbii alţi prinşi, sadoveanu, o. xvi, 245. + Fig. (Prin Mold.) Vlăjgan, scriban, d. - PI.: zaporojeni. - Zaporojie (n. pr.) + suf. -ean. ZAPOROJEÂNCĂ s. f. 1. Femeie originară din Zaporojie. sfc ii, 221. 2. (De obicei art.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. Cf. varone, d. 156. - PI.: zaporojence. - Zaporojean + suf. -că. ZAPOSTÎRE s. f. v. zăpostire. ZAPOSTÎT s. n. v. zăpostit. ZAPOVEÂDĂ s. f. (învechit) Poruncă (1). Care egumen sau stareţ sau altucineva din călugări ... de va călca zapoveada ceştii scrisori a noastre ...să fie procleat şi tricleat (a. 1626). i. bianu d. r. 131, cf. t. PAPAHAGI, C. L. 51. - PI.: zapovezi. - Din sl. 3AnoBTfev!Vb. ZAPRÂŞCĂ s. f. (Prin Bucov.) Rântaş. lexic reg. 112. - Din ucr. 3anpa»£Ka. ZAPREŞTENIE s. f. (învechit, rar) Mustrare (1). Cf. psalt. 151. De zapreştenia ta zeul lu Iacov adur-mitară încălecând cai. coresi, ps. 201/12, cf. dhlr ii, 536, sfc ii, 102. - PI.: zapreştenii. - Din slavon. 3anpTfeLjieNHK. ZAPSÎ vb. IV v. zăpsi. ZAPT s. n. (învechit) Administraţie; autoritate; posesie. Am dat această adeverinţă la mâna i/^m[nealui] postelnicului] Gheorghiţ[?i\ Bal[otă], ca să se ştie precum că s-au dat supt zaptul c/[u]m[nealu]z (a. 1771). iorga, s. d. vii, 39. Veni ... cu o seamă de oaste, şi aşa se mângâie ţara, apărând-o despre făcătorii de rele cu bun zapt. dumitrache, 26. Peste câteva zile au şi început beşleaga a apuca pe acei oameni şi a lua sub zaptul său cele ce s-au aflat pe la dânşii (a. 1790). iorga, s. d. i, 239. Zestrea mănăstirii, le-am priimit în zaptu mieu şi am iscălit (a. 1802). doc. ec. 72. Vine ... să se ia cetatea supt zaptul împărăţiei de la un hoţ şi hain. dionisie, c. 190. Pentru că sunt şi streini ..., să se dea în zaptu zapciului dă streini (a. 1819). doc. ec. 218, cf. cihac, ii, 629, ddrf, şio nl5 385, tdrg, scriban, d. ^ Expr. A face (ceva) zapt = a) a acapara; a sechestra (i); a confisca. Pre turcii balgii din ţară foarte-i înfrânasă şi să teme de dânsul, de nu pute face zapt oamenilor întru nimica, neculce, l. 320. Pentru aceia care nu s-ar supune a-şi da venitul moşiei după obicei, să le faci zapt, ... împlinind de la dânşii tot venitul moşiei (a. 1760). uricariul, xx, 95. Răpe-zind şi pe spatarul ..., ca să facă zapt toate (sfârşitul 302 ZAPT-FERIMAN - 25 - ZAR2 sec. xvm). let. iii, 241/38. Domnul Constantin Vodă Mavrocordat ... se coboară la Galaţi, iar trămişii făcură scaunul zapt. dumitrache, 20. Turcii se rumpea din ordie ... şi sarascherul nu putea să le facă zapt. dionisie, c. 175. Cu poruncă împărătească au venit de au făcut şi această ţară zapt, numindu-se domn. zilot, cron. 65. Au făcut zapt sarea cea tăiată şi gătită (a. 1822). doc. ec. 246. Toată păcura ... s-ar fi făcut zapt de către dumneavoastră, ca să să ia în trebuinţa oştirilor (a. 1828). ib. 405. Toate rămasurile unchiului nostru ... le-am făcut zapt împreună cu frate-su (a. 1835). bul. com. ist. v, 304, cf. cihac, ii, 629, ddrf, şio IIj, 385, ALEXI, W., TDRG, RESEMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, d., dl, dm, dex: b) a opri (1); a disciplina. Oştile Roşiei, care sunt rânduite asupra francezilor cu război, le va porni ... şi va face zapt turcilor, dionisie, c. 203, cf. scriban, d.; c) a jefui. Făcându-se zapt la cămara domnească, se va scoate [marfa] din ţara Domniei mele (a. 1794). ap. filimon, o. i, 217. După petrecaniia sa s-a făcut zapt la miriia împărătească (a. 1799). iorga, s. d. v, 204. [Arcul de triumf] atâta namilă de marmură ... cum oare să o facă zapt cineva, fie măcar acela şi un borfaş încoronat? odobescu, s. iii, 71, cf. şio iij, 385, tdrg. Vânzarea de „lucruri ce pricinuesc cheltuială zadarnică şi stingere de obşte “, făcute zapt la camara domnească, c. petrescu, c. v. 79. - PI.: zapturi. - Din tc. zapt. ZAPT-FERIMÂN s. n. v. zapt-ferman. ZAPT-FERMÂN s. n. (Turcism învechit) Decret de numire; ordin (1). Lui Grigorie Voivod îi venise un zapt-ferman împărătesc, carte de la vizirul, porun-cindu-i întru acest chip. canta, let. iii, 186/16. Domnul ... şi cu călăraşii ... vin la Moldova cu zapt-ferman şi cu cărţile domnului, gheorgachi, cer. (1762), 264. Au adus zapt-ferman, blana şi armăsariul Şakir-Bei (a. 1822). şio iil5 cf. lobel, c. 262. tdrg, zeitschrift, xix, 417. - Şi: zâpt-ferimân s. n. - Din tc. zapt fermam. ZAPŢ s. m. v. zap2. ZAPŢUÎ vb. IV. Tranz. (Prin Bucov.; complementul indică persoane) A necăji (4). Cf. lexic reg. 112. - Prez. ind.: zapţuiesc. - Zapţ 4- suf. -ui. ZAPUR s. n. v. zăpor. ZAR1 s. n. Cub mic ( de os, de lemn, de plastic etc.) pe faţetele căruia sunt imprimate puncte de la unu la şase şi care se foloseşte la anumite jocuri de noroc, prin aruncare; (rar) prăval (7), (învechit) coţcă, (regional) prăvălie, (învechit, rar) prăvăliei, (argotic) baba-ros; p. e x t. (la pl.) joc de noroc cu aceste cuburi. Am găsit două zaruri de chihlimbar, bolliac, o. 280, cf. cihac, ii, 629. Teut ... ar fi născocit, mai întâi num erile ..., ba şi şahul, zarul şi încă şi scrisoarea, odobescu, s. i, 188, cf. ddrf. Se pricepe să-nvârtească cercul cel grecesc la joc, Şi ce lesne scoate-n faţă tocmai zarul cu noroc! ollănescu, h. o. 252, cf. barcianu, şio iil5 385. Saşa întinse tablele ... şi-i arătă ... cum se aruncă zarul. d. zamfirescu, v. ţ. 85, cf. alexi, w. Aruncă-mi zaruri Să-mi aducă daruri, Să pot câştiga! gorun, f. 104, cf. tdrg, resmeriţă, d., cade. Localul dormita ... cu liniştea subliniată de sunetul monoton al zarurilor. c. petrescu, o. p. i, 147. Ne trăgea ... atâtea0nuiele la palmă câte cădeau din zarurile lui de os. I. botez, şc. 35. Zaruri nu le dă voie deloc să joace, sadoveanu, o. xiii, 696, cf. scriban, d. Zarurile începură din nou să cadă. călinescu, e. o. i, 22. Se aude numai zgomotul sec al zarurilor, v. rom. octombrie 1954, 43, cf. dl, dm. La urma-urmelor, pe un zar Ne-am pus destinu-n joc drept miză. vulpescu, p. 117. îşi încerca norocul la zaruri şi am văzut: pierduse, românia literară, 1970, nr. 77, 21/3. ^ (Ca termen de comparaţie) Se zăreau locuinţe risipite ca nişte zaruri de var. vinea, l. ii, 106. ^ Fig. Talentul ... vine jos sau sus, din zarul sorţii. lovinescu, c. v, 146. Pe nedrept nu-mi pot auzi zarul cuvintelor Când le arunc să ardă în focul ameţitor. românia literară, 1970, nr. 33, 7/9. > Zar de învârtit = ruletă (2). Cf. barcianu, alexi, w. ^ E x p r. Zarurile au fost aruncate, se spune atunci când a fost luată o decizie irevocabilă, după îndelungi ezitări. Dar zarurile fuseseră aruncate, vinea, l. i, 415. Partida continua tot atât de prost cum începuse. Zarurile, de altfel, fuseseră aruncate de mult. v. rom. 1961, nr. 1, 56, cf. românia literară, 1970, nr. 76, 13/1. (Fig.; cu parafrazarea expresiei) Câteva mâini debile aruncau zarul sorţii şi jucau ...destinele patriei, cocea, s. ii, 536. Pe suflet tot arunc cernite zaruri, labiş, p. 235. Minutarul Timpului atotputernic zvârle zarul, pillat, p. 57. (Fam.) A juca zaruri = a juca barbut. Joacă zaruri prin parcuri. + Piesă cubică de metal care face parte din elementele războiului de ţesut. Săniuţa are în partea dinapoi un zar, care, dacă bătătura lipseşte în rost ... izbeşte pârghia, ionescu-muscel, ţes. 587. - PL: zaruri şi (rar, m.) zari (tdrg), zări (ddrf). - Din tc. zar. ZAR2 s. n. 1. (Popular) Broască (de la uşă). Cf. lb. într-acest îndoit fund, încuiat cu un zar ascuns, se află mai multe învăluitori pecetluite, fm (1845), 16Vl. Se auzi întorcându-se cheia-n zarul uşii. conv. lit. iii. 159, cf. cihac, ii, 539, lm. Vârâră cheia cea ruginită în zar (broască), f (1889), 399, cf. şăineanu2, tdrg, cade, dl, dm. Ducem lăzile goale ... Că ladă-i numa zaru Şi la rudă-i numa paru. mîndrescu, l. p. 169. Şi vârâră cheia cea ruginită în zar (broască) şi suciră ... şi de abia putură deschide uşa aceea, reteganul, p.ii, 5, cf. alr ii/i h 249, h 250, h 251, alr ii/i mn 120, 3 809/102, 157, 228, 310, 349, 362, 833, cv 1950, nr. 5, 32. + Zăvor. Sandu ... îşi acăţă pălăria în zarul uşii. conv. LIT. XXVI, 807, cf. DDRF, TDRG, PAMFILE, A. R. 265, SCRIBAN, d. Ascunde-mă, maică, bine, Că turcii îs după mine. - Du-te-n lăduţa cu zar, Să nu-ţi mai fie de-amar. MÎNDRESCU, L. P. 183, cf. VAIDA, ŞEZ. II, 44, CABA, SĂL. 102. Pe uşa de cătă deal, Pusă-i lăcată şi zar. bîrlea, l. p. M. i, 68, cf. chest. ii 304/2, 227. Tot pe uşa de la 309 ZAR3 - 26 - ZARAR dial, Pus-o lăcată şi zar, Să nu-ţi văd al tău amar. balade, iii, 334. + Lanţ cu lacăt. Cf. ddrf. 2. (Prin sud-vestul Transilv. şi prin Maram.) Clanţă (de la uşă). Careva o întreabă zmâncind de zarul uşii. luc. ii, 37, cf. chest. ii 164/2, alr ii/i h 250. + Limbă (la clanţa uşii). Cf. alr ii/i mn 120, 3 809/53, 353, 365, alrm ii/i h 289/53, 353. 3. (Prin Transilv.) Sistem de bârne dispuse într-un anumit fel, care se foloseşte la oprirea plutelor lungi. Cf. viciu, gl. 102. - PI.: zaruri. - Şi: (regional) zară s. f. cv 1950, nr. 5, 32. - Din magh. zer. ZAR3 s. n. v. zahăr. ZARAF s. m. (învechit şi popular) 1. Casier al vistieriei. Tănase, zaraf la Piteşti, buţi 2 (a. 1727). iorga, s. d. x, 415. Şease sarafi de vistierie (a. 1813). şio n1, 386. Banii adunaţi i-au oprit boierii ispravnici şi cu zarafii lor. dionisie, c. 197. Hagi Ioniţă, proin săraf al visteriei (a. 1815). cat. man. i, 601. Mulţi din sarafii poliţii[i] ... fac saraflâc cu parale (a. 1825). doc. ec. 349. Este sărdarul Gheorghe, zaraful vistieriei, fili-mon, o, i, 268, cf. cihac, ii, 629, tdrg. Alţi trei taleri de cap se vor plăti ... de către Iacob Lubiş, zaraful Măriei Sale. sadoveanu, o. xvm, 439, cf. dl, dm. Zarafii s-au pribegit, Nu mai ne vine dijmărit. mat. folk. 97, cf. balade, iii, 120. Zaraful, cu banul, te despoaie pe nesimţite, i. golescu, ap. zanne, p. viii, 217. + (Glumeţ) Nume dat unuia dintre colindători, care strânge banii. Moş Ţuţuianu, desfăcându-şi punga ..., pune un franc în mâna zarafului, ap. pamfile, cr. 42. 2. Bancher; cămătar. Zărafu Răducanu Voinescu, acel cu tabacherea, n-a vrut să-mi dea ban[ii] care am dat eu (a. 1807). iorga, s. d. xii, 164. Să pohteşte a îndatora pă sudiţii sarafi ce vor fi metahirisind acest fel de spiculaţie, ca să să părăsească (a. 1825). doc. ec. 349, cf. heliade, o. ii, 347. Ucigătorii zarafului jidov s-au descoperit, ar (1830), 1212/16. Mulţi din sarafi, neguţători şi alţi speculanţi ... au găsit părlej a întrebuinţa ...felurimi de cumpene (a. 1834). doc. ec. 549, cf. iser, 188, polizu. Eu aş putea să ridic bani de la zarafi, pelimon, i, 206/28, cf. ghica, s. xiv. Am văzut zarafi fără capital, fanfaroni şi maloneşti. filimon, o. i, 93, cf. pontbriant, d. Doi zarafi cunoscuţi au venit ... şi mi-au închinat această besactea. alecsandri, t. 1 394, cf. cihac, ii, 610, lm. Safteaua mi-a făcut-o un zaraf din gura pieţii. vlahuţă, s. a. ii, 313, cf. ddrf, BARCIANU, ŞIO IIb 386, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, resmeriţă, d., cade. Pavel din Tars e-acum zaraf sărac Şi Chrisostom băiat de prăvălie, arghezi, v. 75. Singura moştenire ... au fost procesele cu tot soiul de zarafi. c. petrescu, o. p. i, 229, cf. nom. prof. 55. Bătrânul Gad, zaraful, plângând cu dinadins, îşi cerceta comoara. voiculescu, poezii, i, 165. Găzduise, în ... uliţa zarafilor, la casa egiptenilor, sadoveanu, o. xii, 29, cf. scriban, d. Unul era Silivestru, zarafii din Udricani. călinescu, o. i, 234. A luat pe Hagi Curţi, giuvaergiul şi zaraful vestit, împreună cu Dobrovici. camil petrescu, o. i, 642. [Icuşarii] i-a schimbat pe rând la zaraful din târg, stancu, d. 8, cf. dl, dm, dex. F i g. Zaraf de sânge, ucigaşul din Zoroa ... Se-nchină stelelor unui drapel, boureanu, s. p. 8. + (Prin sud-vestul Munt. şi prin nordul Dobr.) Giuvaergiu. Cf. alr sn ii h 571, ALRM SN I h 385. - PI.: zarafi. - Şi: zărâf, sarâf, sărâf s. m. - Din tc. sarraf. ZARAFIR s.n. (Popular) Fir de aur; p. ext. brocart. Cf. şio iij, 386, scriban, d., dl, dm, dex. Măiculiţa Corbii ..., La cuvinte Propiată Şi-n zarafir îmbrăcată. teodorescu, p. p. 518. Corabia la mal a plecat, Şi-n corabie ce marfă era. Firuri, zaraflruri, Tăfţi domneşti, Cu negoaţe adămeşti. sevastos, n. 131. - PI.: zarafiruri. - Din tc. seraser „brocart“, influenţat de fir. ZARAFÎŢĂ s. f. (Popular) Soţia zarafului (2). Cf. dm, dex. Nu te ia ca să-i fii roabă, Şi te ia ca să-i fii doamnă, ... Stăpâna argaţilor, zarafîţa banilor, şez. xiii, 117. - PI.: zarafiţe. - Zaraf + suf. -iţă. ZARAFLAC s. n. v. zaraflâc. ZARAFLÂC s. n. (învechit) Zărăfie (2). Mulţi din sarafii politii[i] ... fac saraflâc cu parale (a. 1825). doc. ec. 349. Avându-şi negoţul cu saraflâc atât aici ..., cât şi pe afară (a. 1826). ib. 363. Nu era de suferit ca să îngădui fără stavilă neîncuviinţările zaraflăcului monedii. ar (1835), 31l/45. Penile să întrebuinţează ca zaraflic şi sunt articole de negoţ. J. cihac, i. n. 108/1. Când comerciul ... se transformă în agiotagiu (zara-flâcu), el este mai mult un joc ..., decât o operaţie prevăzătoare, brezoianu, a. 640/4, cf. polizu. Operaţiunile băncilor erau ceea ce ... să numesc şi astăzi zaraflâc, schimb, adică schimbau monedele, ghica, c. e. i, 107, cf. pontbriant, d., lm, ddrf, zeitschrift xix, 418, şio n1? 386, alexi, w. Cele mai vechi îndeletniciri ale evreilor sunt vânzarea de mărunţişuri ..., samsar-lâcul şi zaraflâcul. n. a. bogdan, c. m. 180, cf. cade, scriban, d. + Câştigul zarafului (2). Cf. resmeriţă, d. + Bagatelă. Cf. polizu. - PI.: zaraflâcuri. - Şi: saraflâc, zaraflâc, zaraflic, zărăflac (alexi, w.) s. n. - Din tc. sarraflyk. ZARAFLIC s. n. v. zaraflâc. ZARAPHANE s. f. v. tarapana. ZARÂR s. n. (învechit şi regional) Pagubă (1). Cf. coman, gl. ^ Expr. Zarar ioc (sau n-are zarar) = nu e nici o stricăciune, nici o pagubă. Ucidere, zugru-mare, era glume, era joc, Privea zugrumând pe unul, altul ziceai: zarar iok. beldiman, let2. iii, 376. Mulţi răniţi din întâmplare, alţii căzuţi morţi pe loc, De făceai vro arătare, răspunsul era: zarar ioc. id. ib. 412, cf. zeitschrift, xix, 418, coman, gl. - Din tc. zarar. - Zarar ioc < tc. zararu yok. 318 ZARATIT - 27 - ZARE ZARATÍT s. n. Carbonat bazic de nichel natural, de culoare verde. Cf. ltr2. - PI.: zaratituri. - Etimologia necunoscută. ZĂRĂ1 s. f. (Popular) 1. Lichid albicios şi acrişor care rămâne după ce s-a scos untul; (regional) zăborică (1). Cf. zer (1). Cf. anon. car., lb. După ce s-a rădicat bolnavul, să se păzească încă o vreme de mâncări grase, de poame, lapte acru, zară, castraveţi, fm (1843), 3432/13, cf. polizu, lm, barcianu. Mâncarăm cu lapte, zară şi cu brânză, luc. ii, 355, cf. alexi, w., tdrg. începe să se formeze, în smântână, beşicuţe mici de unt ..., zerul albicios care rămâne se numeşte zară. pamfile, i. c. 23, cf. resmeriţă, d. Ceea ce rămâne pe urma untului ales se numeşte zară, cu care se acresc mâncărurile, precup, p. 20, cf. cade. Mâneam ... fasole fiartă în zară. brăescu, a. 96, cf. scriban, d., giuglea, u, 20, dl, dm, l. rom. 1959, nr. 6, 85, scl 1962, 114, DEX, h III 109, x 289, 356, 425, 538, xn 288, 327, 462, xiv 376. M-o uns mama cu zară, Să fiu plăcut la o ţară. marian, na. 114, cf. bran, s. Şi m-a scăldat mama-n zară, Să fiu plăcut la o ţară. bud, p. p. 51. Zara e lichidul ce rămâne sub unt, după ce s-a ales. ŞEZ. VII, 98, cf. BÎRLEA, L. P. M. II, 253, CHEST. V 5, 84, 87, 107, 110, 113, 115, 118, 119, alr i 1 068, 1 820, alr ii 5 430. + Zer (mai gros) ce rămâne după ce s-a ales urda. Cf. alr i/186, 347, 850, 1 820/28, 77, 116, 136, 174, 588, 782, alr ii 5 430/27, alr sn ii h 420. 2. Lapte acru sau bătut. I se servi zară (lapte bătut) cu mămăligă caldă, codru-drăguşanu, c. 162, cf. ddrf, şăineanu2, lungianu, cl. 239, varone, gl., enc. agr. i, 495, h v 418, ix 18, xvii 368. Zara nu-i bună dacă-i prea acră. boceanu, gl., cf. cv 1949, nr. 5, 25, chest. v, 5, 115, alr i 1 820/1, 65, 85, 178, 180, 190, 200, 798, 835, 842, alr ii 5 430/2, 182, 605, 836, 842, 5 579/27, 836, lexic reg. 51. Pentru un urcior de zară, Pune pisica în fiare, se spune atunci când se pedepseşte cineva pentru un fleac. Cf. zanne, p. iv, 192. 3. (Prin Mold.) Brânzeturi. Cf. h x 5, xvi 296. - PI.: zare. - Şi: (regional) dzâră (anon. car., chest. v 119/8, 92), dzârî (chest. v 115/88, 119/88), zeâră (h xiv 376, chest. v 119/39) s. f. - Cf. z e r. ZÂRĂ2 s. f. v. zar2. ZÂRĂ3 s. f. v. zare. ZARBÁ s. f. v. zarpa. ZARBÁH s. m. v. zarpa. ZĂRBĂ s. f. v. zarvă. ZARCANADÉLE s. f. pl. v. zarnacadea. ZARCANADÎCĂ s. f. v. zarnacadea. ZÁRDALEA s. f. v. zarzără. ZARDAVÁ s. f. v. zerdavă. ZARDÎŢĂ s. f. v. zgărdiţă. ZÂRE s. f. 1. (învechit şi popular; adesea urmat de determinări care arată felul) Rază (1); strălucire (1). Soarele ... luminează cu căldura zareei lui şi udătura pământului numai ce usucă, coresi, ev. 440. Cât răsare soarele zarea şi lumina lui, înainte loveaşte şi munţii cei mari, turnurile şi copacii cei înalţi luminează (a. 1645). gcr i, 114/21. Sufletul aceluia va îl lumina Dumnezeu şi-l va străluci mai vârtos decât zările soarelui. neagoe, înv. 268/19. Tu ai tocmit luna de dă zare Şi soarelui i-ai dat de răsare, dosoftei, ps. 247/5. Zarea soarelui din noapte spre dzuî revărsându-să, ochii ... a zări încep, cantemir, i. i. i, 205, cf. lb, polizu, ba-ronzi, l. 124. în dumbrava cea vecină, ... Vezi cea zare de lumină? alecsandri, o. 65, cf. cihac, ii, 469, lm. O zare de lumină s-arată-n răsărit, eminescu, o. i, 98. De va vedea undeva vreo zare de lumină, să se ducă şi să ceară niţel foc. ispirescu, l. 200. Vrăjitoarele ... văzând lumina sau zarea de foc, încep a vrăji, marian, na. 359, cf. ddrf. în zarea lunii, vezi pe mal Un tânăr călăreţ? coşbuc, p. i, 284, cf. barcianu, alexi, w., şăineanu2. E părere, ori e zare De lumină-n geamul ei? cerna, p. 142, cf. tdrg, resmeriţă, d., cade. Prin ceaţă - obosite, roşii, fără zare - ard ... triste felinare, ba-covia, p. 26. In zarea lumânării chipul lui se desluşea energic, galaction, o. a. ii, 264, cf. scriban, d. Cuvintele ... mi le-am încercat şi-n zarea soarelui, arghezi, s. vii, 7. în zarea puţină a unui lămpaş de vânt se vedea neagră, v. rom. ianuarie 1956, 39, cf. dl, dm. Stătea în zarea lămpaşului, gârbovit şi îngândurat. lăncrănjan, c. ii, 79. Şi n-ar muri ..., Dacă ar avea ... O zare de lumină, românia literară, 1970, nr. 74, 30/4, cf. m. d. enc., dex. Sub poale de codru verde O zare de foc se vede. alecsandri, p. p. 262. Sub zare De soare, în ostrov de mare, Născut-a, Crescut-a. teodo-rescu, p. p. 50. Au zărit printre copaci o zare de foc. sbiera, p. 34. Lanţu-n foc că mi-l băga, Sus în zarea focului, în fundul cuptoriului. reteganul, tr. 41. Poate văd încotrova vreo zare de foc! rădulescu-codin, î. 36. Străluceau toate şi mai şi decât zarea soarelui în zi de vară. mera, l. b. 40. Lumină să nu faci, Că bărbatu-i plin de draci, Zarea el o va vedea Şi după ea s-a lua. balade, iii, 171, cf. alr sn iii h 784, alrm sn ii h 611, folc. mold. i, 138. ^ Fig. Hristos ... să lumineze cu zarea dumnezâirei sale celora ce şedea în-tunerec. varlaam, c. 83. Acea zare de fericire, ce ... se iveşte, nenorocirile ce vin negreşit după ea mai amară o fac. arhiva r. i, 143. Anii aceştia de osteniri fără zare, ... Vor ţine până la urmă, ca un vânt ce mă-mbracă. blaga, poezii, 162. ^ (Rar) Cale de o zare = distanţă mare. Toţi carii ştiu de dânsul spun multe, dar şoptind, Şi cale de o zare îl ocolesc grăbind. alescandri, o. 210. ^ E x p r. A se uita (sau a privi) în zare (la ceva) = a privi un obiect (transparent) aşezându-1 în dreptul unei surse de lumină, pentru a-1 vedea mai bine. Străinul ... luă paharul, îl privi în zare. sadoveanu, p. 145, cf. tdrg. Se uită în zare la culoarea de chihlimbar, c. petrescu, a. 373, cf. dex. Loc. adv. (în construcţii negative) Zare de ... (sau de zare) = deloc; nici urmă de ... Pe la cele mai multe 331 ZARE - 28 - ZARE locuri, nu era nici zare de doctor, c. vîrnav, h. 26/27. Nu-i nici stăpânul casei, nici femeia lui, nici măcar o slugă de zare. gane, n. ii, 169. Zare de stea nu se vedea deasupra, vlahuţă, s. a. ii, 14, cf. ddrf. Se oprea să admire grădiniţa ..., fără zare de buruiană. brătescu-voineşti, p. 175, cf. cade. Praful ... răsucit în vârtejuri peste câmpuri dogorite, fără zare de umbră. c. petrescu, î. i, 4, cf. scriban, d. N-au rămas voinic de zare. sevastos, p. 271. + P. anal. Privire (1). Eşti demon copilă, că numai c-o zare Din genele-ţi lunge, din ochiul tău mare Făcuşi pe-al meu înger ... să zboare, eminescu, o. i, 41. Noaptea Morţii şi-a silnicii sorţii i-acopere zarea vederii, murnu, i. 80. Aştept să îmi apună ziua şi zarea mea pleoapa să-şi închidă. blaga, poezii, 15. D-o fi [deochiat] de soare, Să iasă prin zare [a ochiului], teodorescu, p. p. 368. i P. ext. (Popular) Zori de ziuă. De ce să cadă crinul în zarea dimineţii? alecsandri, p. ii, 114. Zarea de ziuă zbucni-se în înaltul răsăritului, sadoveanu, o. xv, 123, cf. dl. Nu mai vine zarea, tot mai noapte-i noaptea, isac, o. 64, cf. dm, dex. Şi la zări de ziuă a mai făcut un copil şi l-a numit Zărilă. şez. ii, 49. 2. (Popular) Orizont (1). Pe cea câmpie lungă a cărei tristă Zare ... departe, misterios dispare, alecsandri, poezii, 89. Fuge departe, dincolo de nestatornica zare a nemărginitei câmpii, odobescu, s. iii, 17. Trec în stoluri rândunele ... Zarea lumii-ntunecând. eminescu, o. i, 214. Toată zarea depărtării e un viu mărgăritar, macedonski, o. i, 163. Zarea se deschide. vlahuţă, r. p. 7, cf. ddrf, şăineanu2. în drum mi se desfac prăpăstii Şi-n negură se-mbracă zarea, goga, poezii, 3, cf. tdrg. Pe dealurile care închid zarea, vii cu răzoare de viţă. brătescu-voineşti, p. 56. Şirul de coame care închide zarea în faţă. rebreanu, p. s. 140, cf. resmeriţă, d., cade. Mărgeaua universului se umflă din nou, îndepărtând zările, lovinescu, c. iv, 25. Eu vin din lumea creată dincolo de zare, Din lumea-n care n-a fost nimeni din voi. minulescu, vers. 6. Zarea părea că-şi îndepărtase hotarul, teodoreanu, m. u. 100. Aurul apusului s-a dărâmat şi zarea s-a umplut de înserare, sadoveanu, o. xx, 350, cf. scriban, d. Roşeaţa de focuri îndepărtate pe linia zării prevestea zorile. călinescu, o. i. 22. Soarele scăpătase căzând dincolo de zare. camil petrescu, o. i, 461. Luna nouă sta pe zare O lebădă plutitoare, paraschivescu, c. ţ. 160, cf. dl. Nu se mai vedea decât zarea, câmpia întinsă şi verde, preda, r. 351, cf. dm. Se întinde de aici şi până în zare. sorescu, u. 18. Studia cu atenţie topografia, ... examinând locurile şi scrutând zările, românia literară, 1970, nr. 105, 5/1, cf. dex. Pe zarele câmpiei Răsărit-au florile O dată cu zorile? alecsandri, p. p. 54. Nu e nor ce se zăreşte Şi zarea o înnegreşte, folc. mold. ii, 654. ^ F i g. Locuri unde văzui zarea vieţii copilăreşti, dacia lit. 142/2. Inima mi-e amărâtă, Zarea vieţii înnegrită, alecsandri, o. 161. Pierdut e totu-n zarea tinereţii Şi mută-i gura dulce-a altor vremuri. eminescu, o. i, 201. Zarea-şi picură argintul Pe oveze-le de aur. goga, poezii, 43. în zarea anilor, pâlpâie luceafărul dezlegării şi al biruinţei tale. galaction, o. a. i, 333. Pescarul ... îşi clatină capul ... îi murmură zarea de ape-n urechi, lesnea, i. 86. Clipeşte molcom zarea Şi nu mai ştii ce-i oare. voiculescu, poezii, 89. Nu ştiu unde să-şi plece fruntea ..., căci zările păcii se află încă închise, sadoveanu, o. xx, 321. Gânduri ... îmi fulgerară ... prin zările creierului, mihăescu, d. a. 28. Zarea din vis, visul din zare Creşte, isanos, p. 333. Doi ochi ... îşi legănau somnul sub zarea frunţii, românia literară, 1970, nr. 71, 18/3. ^ Loc. adv. în zare (sau, rar, în zări) = la orizont (1); p. ext. departe. Ochilor spuneţi! Ce priveam atunci în zare? conachi, p. 102. Priveşte colo-n faţă, în zarea luminată Apare-n ochii voştri Moldova, alecsandri, t. ii, 65. Privea în zare, cum pe mări Răsare şi străluce. eminescu, o. i, 167. De ce, luceafăr, te-afunzi în zare. vlahuţă, s. a. i, 49, cf. ddrf. Văzutu-s-a crescând în zări Rădvan cu mire, cu nănaşi. coşbuc, p. i, 56. Şi-n zarea neagră-plum-burie Urla un lup flămând, goga, poezii, 319, cf. tdrg. In zare, departe, cerul se îmbrăţişa cu pământul, agâr-biceanu, a. 42. Amândouă încremeniră, cu ochii în zare. bassarabescu, v. 13. Hotărnicea în zare albia acoperită de ceaţă a unei ape mari. galaction, o. a. ii, 263. Un convoi s-arată-n zare ... topîrceanu, p. o. 35. II încântau piscurile ... pierdute în zarea infinită, cocea, s. ii, 120. Primăvara ... parcă se opreşte neliniştită şi friguroasă în zări. sadoveanu, o. vi, 231. Ar voi sufletul ... să se risipească în zări, ca un parfum, ar-ghezi, c. j. 207. Se urca deasupra râpei într-un nuc ... şi tot privea în zare. camil petrescu, o. i, 56, cf. dl. Pierdut în zare ca un punct negru, se vedea un om. preda, r. 352, cf. dm. Câmpul ... nemărginit era, Dar eu nu-l vedeam decât până în zare. românia literară, 1970, nr. 78, 3/3, cf. dex. Şi-n zare dacă-ajungea, El din zare se ştergea, alecsandri, p. p. 146. Mergeau tupilaş spre oi, dar se vedeau în zare. şez. i, 282. Ochii negri-şi arunca, Lung în zare se uita, Pe cel drumşor părăsit, balade, i, 343. Ia ies pan-afară, Dze tse uită-n zare. folc. olt. - munt. i, 258. în zarea zărilor (sau zărilor zării, în zări de zări) = foarte departe. Manolache ... zicea într-un glas duios de strune ..., înfiorându-se ... până-n zări de zări de chiuitul Honcului. mironescu, s. 73. Au pornit şi-n zarea zărilor s-au dus. labiş, p. 153. Simte, în vântul venit ..., Toată floarea pădurii, ascunsă în văluri ..., în plutirea zărilor zării, Vestindu-i pământul, românia literară, 1969, nr. 18, 13/3. Din zare (depărtată) (sau din zări) = din depărtare. Din zare depărtată, răsar-un stol de corbi, eminescu, o. i, 128. Din zări, un tânăr călător Sosind pe-acolo, s-a rugat Să bea. coşbuc, p. i, 281. Munţii-nalţi privesc din zare Şi drumul parcă urcă-n cer. anghel - iosif, c. m. 14. Mângâioasa stea din zare Tremurând încet visa. petică, o. 49. Pulberea din zări se întinde şi asupra întregii privelişti, sadoveanu, o. xvi, 10. Oamenii ... se ivesc, pe fondul albastru al munţilor din zare. bogza, c. o. 280. + P. ext. Văzduh; cer. Tunetul urlă prin cer şi se zguduie zarea de fulger. coşbuc, ae. 13. Să-l înfrăţesc cu vulturul din zare Şi să-l cunun cu doina din dumbravă, goga, poezii, 80. Zările erau învăluite de ceaţa ... primăverilor prielni- ce. sadoveanu, o. vi, 188. Tâlcul frunzei nu e umbra, ... Tâlcul zărilor e norul, Ducăuşul, călătorul, blaga, poezii, 347. îmi azvârlu buzduganu-n zări. beniuc, v. 20, cf. dl. Erau atât de mulţi, că-ntunecau Zarea zilei 331 ZARF - 29 - ZARIFLÂC de vară. isanos, v. 157. Era cald ... Tremurau numai zările străvezii, t. popovici, s. 136, cf. dm. Zarea e limpede ca o amiază de vară. brad, o. 8. S-a ogoit furtuna. Zarea S-a limpezit în dimineaţa Când aţipi în valuri marea, românia literară, 1970, nr. 73, 4/1. + (Determinat prin „patru“) Cele patru puncte cardinale. Voi cerca să mă limpezesc în toate cele patru zări, boltindu-mă din nou asupra trecutului, teodoreanu, m. u. 55. Caravanele au pornit în patru zări după material, sadoveanu, o. xix, 260. Duceţi-vă în cele patru vânturi, în cele patru zări, araţi şi semănaţi. românia literară, 1970, nr. 32, 29/1. + Margine (I 1); limită. Privirile ostenesc căutând ... un punct de sprijin dincolo de zările apei. vlahuţă, r. p. 16. Tomşa ... se sălta în şaua adâncă şi cerceta zarea malurilor Prutului, sadoveanu, o. vii, 7. în zarea Iaşilor se găseşte o localitate care se cheamă Bârnova. id. ib. xx, 19. M-am gândit adesea la apele care-au împrospătat zările continentelor, românia literară, 1970, nr. 78, 22/2. Taurii calcă pământul de la o zare la alta. ib. 1971, nr. 128, 4/1. 3. (învechit şi popular) Culme. Am purces ...pe din sus, tot alăturea cu Petia, şi tot zarea vâlcelei, până în hotarul Folticenilor (a. 1711). uricariul, xvii, 193. Se împreună ... cu hotarul Putnei şi cu zarea dealului în jos (a. 1755). ib. xi, 228. în zare[a] dealului sunt ţarinile târgoveţilor (a. 1790). iorga, s. d. vii, 248. [Hotarul apucă] drept în gios, în zarea dealului şi de acolo apucă zarea dealului drept în deal (a. 1819). ştefanelli, d. c. 371. După o jumătate de ceas ne suirăm noi înşine pe zarea muntelui, gane, n. iii, 113. Pe deal stă zarea de brânduşi albită, vlahuţă, o. a. i, 35. Locul ceala din vale şi până în zarea dealului, n. rev. r. i, 32, cf. şăineanu2, tdrg. De pe zarea lustruită a creştetului său pleşuv, ochiul luneca în văzduh, hogaş, m. n. 32, cf. resmeriţă, d., cade. Se repede pe zarea dealului, unde ară plugurile, sadoveanu, o. xix, 26, cf. scriban, d. în acest peisaj neînsufleţit, în zarea dealului, în capătul şleahului apare un călăreţ, ralea, s. t. i, 11, cf. dl, dm. In cazul întâlnirii cu hotarul altei obşti, trebuie să aibă loc o înţelegere ... pe aspectul topografic ..., cumpăna apelor, zarea dealului, panai-tescu, o.ţ. 99. Limba ta maternă ... e undeva ... pe malul unui fluviu sau lângă zarea unor munţi, con-temp. 1975, nr. 1 508, 4/4, cf. dex. Colo-n zarea celor culmi, La groapa cu cinci ulmi ..., Şedea Toma Ali-moş. alecsandri, p. p. 72. 4. (învechit) Vedenie. Păru-le că zare fu. coresi, TETR. 85, cf. TDRG, CADE. 5. Compus: (Bot.; învechit; în forma zara) zara-soarelui = floarea-soarelui (Helianthus annus). Pe unde şi unde câteva fire de busuioc şi zara-soarelui înfipte prin grindă, cr (1833), 218V19. - PI.: zări şi (regional) zare alr sn iii h 784/102, 705. Gen.-dat. şi: (învechit; art.) zareei. - Şi: (rar) zară ddrf, şăineanu2, resmeriţă, d., alr sn iii h 784/705, alrm sn ii h 611/705 s. f. - Din v. sl. 3<\pia. ZARF s. n. (învechit) Suport metalic lucrat în filigran, în care se punea felegeanul sau paharul de ceai. Izvod de zăstre ... 1 tavă de argint, 12 felegene, 12 zarfuri (a. 1765). iorga, s. d. vii, 223. O tavă de argint cu 8 zarfur\i] (a. 1777). id. ib. vii, 153. 12 zarfuri de argint cu filigeni (a. 1780). uricariul, xi, 249. 19 linguri, 1 lingură mare, 24 zarfuri (a. 1792). iorga, s. d. viii, 22. 6 linguri, 6 părechi cuţite, 6 zalfuri, 1 tavă de felegene (a. 1798). id. ib. xn, 123. 2 zarfuri proaste sadea, de tumbac (a. 1802). doc. ec. 68. 6 zarfuri de argint, cu feligenele lor (a. 1809). uricariul, x, 254, cf. polizu. Se vedeau o mulţime de feligene pentru cafea cu zarfurile lor de argint, filimon, o. i, 102. Doi arnăuţi aduc cafele în felegene cu zarfuri. alecsandri, t. 1 337, cf. cihac, ii, 630. Lăzi ... cu felegene de smalţ, cu zarfuri de sârmă, odobescu, s. i, 134, cf. ddrf, barcia- NU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE. înlătură ciubucul ..., dar primi cafeaua, în filigean cu zarf de aur. sadoveanu, o. x, 296, cf. scriban, d., dl, dm, dex. încărcate de covoare Cu postavuri Ungureşti Cu zarfuri Talieneşti. teodorescu, p. p. 654. Ceşte cu zarfuri de filigramă ... din care beau tutun. şez. xii, 15. ^ Loc. adv. în zarfuri = în relief (2). Cf. şio nl5 387. Lacom, pipăia acum rămăţelele de argint aurit şi zalele unei ferecături evanghelice, scobită în zarfuri şi cu lănţuguri de sârmă, barbu, princ. 102. + Vas în formă de cupă. Purta un zarf de aur plin de fel de fel de poame (a. 1895). şio nl5 387, cf. tdrg. - PI.: zarfuri. — Şi: zalf s. n. - Din tc. zarf. ZÂRFĂ1 s. f. v. zalfă. ZÂRFĂ2 s. f. v. zarvă. ZARGAN s. m. v. zărgan. ZARIF, -Ă adj. (învechit) Frumos; elegant; nostim (2); delicat. Nişte păftăluţe ... Vreo modă mai zarifă (a. 1801). iorga, s. d. viii, 38. Pentru darul unui ceasornic, „şi un lănţuş dă aur, zarif supţire“ (a. 1802). id. ib. Un meşteşug foarte sigur şi pre zarif de pradat. beldiman, e. 84/18, cf. lb. O colonadă ... ci încun-giură un locşor, în carele se leagănă două sau trii elegante (zarife) barce. ar (1832), 232V8. Aleea cea lungă era acoperită de trăsuri elegante (zarife). ib. (1835), 18l/19, cf. valian, v. I-a poftit ... la un bal mare care avea să se sfârşească cu un banc de cele mai zarife. negruzzi, s. i, 87, cf. polizu, pontbriant, d., CIHAC, II, 630, LM, DDRF, GHEŢIE, R. M. 498, BARCIANU, ŞIO IIJ, 387, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., dl, dm, dex. ^ (Adverbial) Doa sobe de her ..., să ias\a] fumu într-alt coş, numai să hie zarif făcute (a. 1791). iorga, s. d. viii, 21. Umblase cam zarif Şi era puţin zaif pann, p. v. iii, ll2/5. - PI.: zarifi, -e. - Din tc. zarif. ZARIFIOR, -OARĂ adj. v. zărifior. ZARIFLÂC s. n. (învechit) Frumuseţe; eleganţă; cochetărie; graţie; (concretizat) podoabă (I 1). Balurile date de noblesă ... se diosebea prin aleasă eleganţie (zariflic), bună rânduială. ar (1832), 68V40. Se va 338 ZARIFLIC - 30 - ZARPA face ... vânzarea cu mezat a mărfurilor precum: bijuterii (zariflicuri de aur), porţelane, cristaluri, ib. (1833), 4V41. Să ai ... cu ce cumpăra, pentru cucoana dumitale, zariflicuri de la Miculi. dacia lit. 35/1, cf. VALIAN, V., POLIZU, PONTBRIANT, D., CIHAC, II, 630, LM, ddrf. Se vând prin magazinuri cele mai frumoase zariflicuri şi odoare, şio nl5 387, cf. tdrg, scrib an, d., graur, e. 98. - PI.: zariflicuri. - Şi: (învechit) zariflic s. n. - Din tc. zariflik. ZARIFLÎC s. n. v. zariflâc. ZÂRIŞTE s. f. 1. (Popular) Orizont (1). întinse ogoare de porumb înverzesc zariştea. vlahuţă, s. a. iii, 206, cf. gheţie, r. m. 498, tdrg, resmeriţă, d., cade. Pe zariştea de piscuri se înfipsese luna. voiculescu, POEZII, I, 186, cf. SCRIBAN, D., DL, DM, DEX. ^ F i g. I-a adus, pe toţi, o nădejde de îmbogăţire, ... de o alinare a traiului lor aspru şi fără zarişte. c. petrescu, r. dr. 147. E vorba de raportul dintre mine şi domnul Georges ..., în zariştea cugetului ascuns, ce nutresc în casa lui. mihăescu, D. a. 81. O fată frumoasă e Mirajul din zarişte, Aurul graiului, Lacrima raiului, blaga, p. 95, cf. dl. + Văzduh; cer. O pulbere măruntă de aur pluteşte sub cer albastru, în zariştea-necată de soare. vlahuţă, ap. tdrg. Pe uşa podului deschisă, se vedea zarişte. agârbiceanu, s. 232. Piere zvon subt zarişte, falanga în rarişte. blaga, poezii, 397. + F i g. Margine a i). A înţeles că, peste tot ..., îi iese în cale o sabie de foc şi că nu-i [e] dat lui să ajungă la nici o zarişte şi la nici un liman, popa, v. 309. 2. (Prin Bucov.) Poiană (1). lexic reg. 118. 3. (Prin Bucov.) Pădure rară. lexic reg. 118. 4. (învechit; în forma zerişte; rar; în forma zărişte) Ruină (1). Cf. pogor, henr. 228, barcianu, alexi, w. - PI.: zarişti. - Şi: (rar) zărişte (barcianu, alexi, w.), (învechit) zerişte (pogor, henr. 228) s. f. - Zare + suf. -işte. ZARMACLÎU s. m. (învechit) Monedă în valoare de cinci lei. La 1769 erau următoarele monezi: zin-ghirliul cu valoarea de 2 lei; ... zarmacliul cu valoarea de 5 lei. furnică, i. c. xxix, cf. t. papahagi, c. l. - PI.: zarmaclii. - Etimologia necunoscută. ZARMACUP s. m. (învechit) Monedă de aur. Cf. i. BRĂESCU, M. 80, SCRIBAN, D. - PI.: zarmacupi. - Din tc. zeri mahbub. ZARNACADE s. f. (Bot.) 1. Numele a două plante erbacee din familia amaryllidaceae: a) plantă erbacee, cu bulb ovoidal, cu tulpină comprimată, cu frunze lineare, obtuze şi cu flori mari, galbene, solitare, la vârful tulpinei, (regional) burţ, coprină, ghiocel, ghiocel-de-grădină, narcisă, nar-cis-galben (Narcissus pseudonarcissus); b) plantă erbacee, din familia amaryllidaceae, cu bulb ovoidal, tunicat, cu tulpină comprimată, cu frunze lineare, obtuze, cu flori mari, solitare la vârful tulpinii, plăcut mirositoare, (regional) coprină, ghiocel, ghiocei-de-grădină (Narcissus tazetta). Chiriţa (bucuroasă): - O acade? O zarnacade? alec-SANDRI, T. 511, Cf. CONV. LIT. XXIII, 1 062, CONTEMPORANUL, VII, 25, DDRF, GHEŢIE, R. M. 498, BRANDZA, FL. 451, BARCIANU, GRECESCU, FL. 554, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, BIA-nu, D. s., tdrg. Zarnacadelelor le rămăsese doar tulpinile. GÂRLEANU, L. 33, cf. RESMERIŢĂ, D., PANŢU, PL., cade, simionescu, fl. 392. La cotituri, buchete de zarna-cadele se înălţau albe ca zăpada, sadoveanu, o. iv, 18, cf. scriban, D. Ochiul dacă îmi cădea Pe câte-o zarna-cadea, Pe iasomii şi iacinţi. călinescu, o. ii, 171, cf. dl, dm, borza, d. 115. Făceau zaiafeturi ... înconjuraţi de kereduduci sulemenite care ţineau câte o zarnaca-dea în mână. sclf 1959, nr. 3-4, 469, cf. dex, h x 141, xvi 103. (Ca termen de comparaţie, cu aluzie la frumuseţea florii) Acea damă era văduvă şi îmbobocită ca o zarnacadea. alecsandri, t. 810. Răspuns nu vrea să dea, Deşi stăpânul o iubeşte Ca pe o zarnacadea. i. negruzzi, s. iv, 550. 2. (Regional) Coprină (Narcissus poeticus), borza, d. 115, alr sn iii h 640, alrm sn ii h 447. 3. (Regional) Coprină (Narcissus stellaris). Cf. borza, d. 115. 4. (Regional) Lalea (Tulipa biebersteiniana). Cf. borza, d. 173. - PI.: zarnacadele. - Şi: (regional) sarcadeâ (alr sn iii h 640/537, alrm sn ii h 447/537) s. f., zarnacadei (alr sn iii h 640/414, alrm sn ii h 447/414) s. m. pl., zarcanadele (alr sn iii h 640/531, alrm sn ii h 447/ 531) s. f. pl., zarcanadică (alr sn iii 640/531) s. f. - Din tc. zerinkadeh. - Zarcanadică: cu schimbare de suf. ZARNACADEI s. m. pl. v. zarnacadea. ZÂRNĂ s. f. (Prin nord-vestul Olt.) 1. Persoană invidioasă, răutăcioasă; om de nimic. Cf. cv 1949, nr. 9, 33, lexic reg. 47. + (Adverbial) „Haihui”. Umblă zarna pe uliţă, vîrcol, m. 88. 2. Sărac. Cf. viciu, gl. 90, pascu, c. 199. - PL: zarne. - Etimologia necunoscută. ZARPA s. f. 1. (învechit şi popular) Brocard; p. e x t. haină confecţionată din această stofa. Doi abai zerbap cosut (a. 1579). hem, 65. 1 otgheal de zarba de la stolnicul Constandin (a. 1588). cuv. d. bătr. i, 213. 2 poale de zărba (a. 1690). iorga, d. b. 88. Fie-n zarpale de aur, Nu este decât un taur. pann, p. v. iii, 39, cf. ddrf. Se îmbrăca numai în zarpale şi haine scumpe şi arătoase (a. 1895). şio ii1? 387, cf. barcianu, şăinea-nu2, tdrg, dhlr ii, 552, resmeriţă, d., cade, scriban, d., dl, dm, dex. Nu m-apasă Nici şaua, Nici zaua, Nici dalbe zarpale, Nici scumpele arme. teodorescu, p. p. 497, cf. bogdan, gl. Unchiaşul se stolisise şi el împreună cu baba şi se îmbrăcase cu nişte haine împărăteşti, cu fel de fel zarpale, mai mândreţea. pop, ap. şio iij, 387, cf. zanne, p. i, 668. 346 ZARPAH - 31 - ZARVĂT 2. (Regional; la pl.) Zorzoane. Cf. ciauşanu, gl. - PL: zarpale. - Şi: zarbâ s. f., zarbâh (cuv. d. bătr. i, 257, bogdan, gl.), zarpâh (bogdan, gl.) s. n., zărbâ s. f., zerbân (dhlr ii, 552), zerbâp s. n. - Din tc. zerbaf. ZARPÂH s. n. v. zarpa. ZARPALÂTEC, -Ă adj., s. m. şi f. v. zărpălatic. ZARŢÂLE s. f. pl. (Prin Olt. şi Munt.) Ochelari a i). Cf. cade, scriban, d., vîrcol, m. Nu văd fără zârţi. Com. din oraviţa. Dă-mi zârţele. cv 1949, nr. 5, 25, cf. alrm i/i h 23, lexic reg. 51, ib. ii, 38. - Şi: (regional) zărţâle (cade), zarzâle (scriban, d., lexic reg. 51), zărzâle (arh. olt. vii, 521), zarţi (lexic reg. ii, 38), zirţi (ib.) s. f. pl. - Din bg. 3i>puajia. ZÂRVĂ s. f. 1. Amestec confuz de glasuri, de sunete (puternice); p. ext. scandal (7); balamuc, gălăgie, hărmălaie, huiet, larmă, tărăboi, tevatură, tumult1 (1), vacarm, vuiet, zgomot (2), (livresc) turbulenţă, (rar) larmăt, strigare, (învechit şi popular) toi3 (1), (popular şi familiar) chiloman, (învechit) zurbalâc, (învechit şi regional) zăhăială (3), zurba (3), (învechit) zărvuire (1), calabalâc, dandana, dănănaie, dăndănaie, gâlcea-vă, (regional) haraiman, hălăbaie, hărhălaie, holcă, lolotă, toiet, toloboată (1), tololoi1 (1), zarvăt, (familiar) tămbălău, (argotic) năsulie (v. n a s u 1 i u 1). Dacă vădzu giudeţul că nemică nu poate face, nice-l mai poate întoarce, ce mai zarvă să face, giudecă să piar-dză svântul. varlaam, c. 432. Atâta să va certa, pre câtă zarvă şi greşală va fi făcut. prav. 316. Nu fu mult şi făcură o zarvă aice, în Iaşi, mare, între sine slujitorii. m. costin, ap. gâdei, 633, cf. budai-deleanu, lex. Numai cât venişi în casa aceasta, apoi faci atâta strigare şi zarvă, ţichindeal, f. 293/19. Câte necazuri şi câte primejdii pricinuieşte zarva şi răscoala cea fără de cale. bărac, ap. gcr ii, 236/3, cf. lb. Ca să potolească zarva şi primejdia, scoase punga din sân şi o jărtfi cu mare galantomie. cr (1833), 2182/44, cf. po-lizu, cihac, ii, 470, lm. Ce viaţă, ce zarvă trebuie să fi fost odinioară pe uliţele acestea, vlahuţă, r. p. 10, cf. ddrf. S-a stins lumânărica. Zarvă-ntre femei, coşbuc, p. ii, 56, cf. barcianu. Zarva şi strigătele erau la culme. d. zamfirescu, r. 70, cf. alexi, w. Haide urma-acu să ne dispară! Auzi ce zgomot şi ce zarvă-mi fac. gorun, f. 169, cf. ŞĂINEANU2. în urma lor, puii de curcă umplu aerul cu zarva lor de zurgălăi, anghel - iosif, c. l. 118, cf. tdrg, resmeriţă, d. Era la ceasul cinci zarvă mare. m. i. caragiale, c. 45, cf. cade, rebreanu, r. i, 160. Ciorile umplură creştetul nucului, treierându-l cu zarvă, galaction, o. a. i, 228. Discutau. Pălăvrăgeau ... Zarva creştea, cocea, s. ii, 254, cf. teodoreanu, m. i, 7. Le-a dat colăcei şi nuci şi le-a spus să nu mai facă zar\>ă, căci „bătrânul“ e bolnav, sadoveanu, o. xx, 283, cf. scriban, d. Ia măsuri ca presa să facă zarvă multă, stancu, r. a. iv, 215. în toiul zarvei, apăru, pe uliţa dinspre gară, un grup de muncitori, vornic, p. 213, cf. dl. Se auzea însă de undeva zarvă de copii. preda, r. 238, cf. dm. O zarvă veselă se auzea de departe, barbu, g. 85. Fotbalul ăsta, cu toată zarva, e un fel „de-a baba oarba“, sorescu, u. 17. Câteva zile, folclorul irumpe în sate şi oraşe, aducând zarva chitarelor. contemp. 1970, nr. 1 248, 10/1, cf. m. d. enc., dex. Foaie verde foi ca bobu, Ce zarvă s-aude-n codru? folc. olt.-munt. iii, 483. + Mişcare intensă încoace şi încolo de oameni, de vehicule etc.; agitaţie, frământare, vâlvă, (regional) zarvură. Dup-aceste zarve, cât s-au făcut vară, s-au gătit împărăţia turcului şi au purces cu oşti. neculce, l. 41. Pentru turburarea şi zarfa ce au fost între tătari, în anul acesta (a. 1729). cat. man. i, 226. îl duseră de îl pitiră în casa lui Aii ..., până trecu zarva şi tulburarea de a-l mai căuta. gorjan, h. ii, 160/29. Să-i povestească-l pofti Zarva cea înfricoşată ce pă Franţa năpusti, pogor, henr. 18/2. Am fugit să scăpăm cu zile până s-o potoli zarva. petică, o. 234. La curtea caselor lui conu Mişu, e zarvă mare. brătescu-voineşti, î. 19. Tătarii să fi intrat în sat n-ar fi putut face zarvă mai mare. vlasiu, a. p. 131. Fecioara-n mare zarvă nu se miră Că şi-a pierdut condurii, blaga, poezii, 171. Dorobanţii aveau poruncă să nu tragă, ca să nu stârnească zarvă, camil petrescu, o. ii, 132. S-a iscat o zarvă în mahalaua voastră, pas, z. i, 120. îl scoală un haraiman de oameni. Mare zarvă văd împrejurul palatului domnesc. rădulescu-codin, i. 114. 2. Schimb de cuvinte (aspre) între două sau mai multe persoane; ceartă, discuţie, scandal (7), vorbă, (popular) gâlceavă, sfadă. După multă zarvă şi gâlceavă, nemică bun n-au isprăvit, ureche, let. i, 106/5. Având mare zearvă şi price cu papistaşii. m. costin, let.2 i, 256. Mai mare era dihonia şi zarva carea între dân-sele să făcea, cantemir, i. i. i, 42, cf. anon. car. în ţara leşească, era multe zarve şi împăreeheri pentru craiul lor. muşte, let. iii, 36/8, ţichindeal, f. 455/22. A fost mare zarvă, zilot, cron. 67, cf. lb. Urzi-ca-mprejuru-i pe câţi îi atinse, Şi dintr-asta mare zarvă se aprinse, pann, p. v. i, 126/2, cf. lm. Din toată nunta, nu se alese decât o zarvă şi o ceartă, ispirescu, u. 7, cf. ddrf, tdrg, cade. Mai bine orice sărăcie, decât necontenită zarvă şi sfadă şi inimă grea. rebreanu, r. i, 150. Aud zarvă şi răcnete peste zaplaz şi ies grăbit afară, sadoveanu, o. xvii, 104, cf. scriban, d., dl, dm, m. d. enc., dex. Mare zarvă se făcea, Lumea că se-nfuria Şi pe Dinu-l blestema, folc. olt. - munt. iii, 463. Zadie băgată-n casă Multă zarvă-n casă lasă, se spune despre o noră rea care întreţine vrajba în casă. zanne, p. iii, 432. - PL: zarve şi (rar) zărvi (polizu). - Şi: (învechit) zârbă (m. costin, ap. gâdei, 633), zârfă, zearvă (tdrg) s. f. - Cf. ucr. 3 ap Ba „ruptură“, 3apBaTHca „a se rupe; a începe gâlceava“. ZÂRVĂT s. n. (Regional) Zarvă (1). Zvonul zburdălniciei de sărbătoare ... i se pare un zarvăt de năvală. luc. vii, 475, cf. pamfile, a. r. 265, pascu, s. 34. Ce atâta zarvăt acolo? udrescu, gl. - PL: zarvete. - Zarvik + suf. -et. 351 ZARVURĂ - 32 - ZARZAVELA ZARVURĂ s. f. (Regional) Zarvă (1) (Glodeanu Siliştea - Urziceni). Cf. graiul, i, 224. Turcii în zar-vura aia a uitat tot. ib. - PL: zarvure. - Zarvă + suf. -ură. ZARZACHÎE s. f. (Regional) Loc plantat cu zarzări. Cf. păsculescu, l. p. 160. Cine s-o găsi ... Mie ca să-mi facă, Sus, vie pe mare ... Jur prejur de vie, Gutui şi lămâie Şi cu zarzachie, Cum îmi place mie. id. ib., cf. DL, DM. - PL: zarzachii. - De la zarzăr. ZÂRZALĂ s. f. v. zarzără. ZARZÂLE s. f. pi. v. zarţale. ZARZALÎNĂ s. f. v. zărzălină. ZARZÂM s. n. v. sărsam. ZĂRZAN s. m. v. zarzăr. ZARZAN s. f. v. zorzoană. ZÂRZAR1 s. m. v. zarzăr. ZÂRZAR2 s. m. v. zarzără. ZÂRZARĂ s. f. v. zarzără. ZARZAVAGIOÂICĂ s. f. (Familiar) Negustoreasă de zarzavat. Cf. resmeriţă. d. Care Maria? - Zarzava-gioaica batalionului, brăescu, v. a. 42, cf. rosetti, l. r. i, 122, scriban, d., dl, dm, m. d. enc., dex. - PL: zarzavagioaice. - Zarzavagiu + suf. -oaică. ZARZAVAGIU s. m. Negustor de zarzavat; grădinar care cultivă zarzavaturi; (turcism învechit) bacce-van, (regional) sârvian. Mumă-mea ... era lăptăreasă şi tata zarzavagiu, pr. dram. 257, cf. polizu, pont-briant, d., cihac, ii, 630, lm. Se plimba prin hală, pe la pescari şi printre zarzavagii, slavici, n. i, 253, cf. ddrf, barcianu. Nea Niţă, neam de neamul lui, fusese zarzavagiu, şio n1? 388, cf. alexi, w., şăineanu2, tdrg, resmeriţă, d., cade. Nu ştiu ... decât atât cât înţeleg din strigătele zarzavagiilor ce trec pe stradă, lovines-cu, c. iv, 97, cf. nom. prof. 13, 56. Pot să ţi-i arăt şi după nume cine sunt: ... Hakraşat, zarzavagiu, sado-veanu, o. xvi, 281, cf. scriban, d. Un zarzavagiu ... face profesional cu ochiul la domnul Costică, prezent. câlinescu, c. o. 67, cf. dl. Spre piaţa mare ..., încă pustie de lume, dar forfotind de zarzarvagii, care îşi pregăteau tarabele, preda, m. s. 146, cf. dm, m. d. enc., dex, alr ii 6 003/605, 791, 836, 876, alr sn i h 185. - PL: zarzavagii. - Din tc. zarzavatul. Cf. bg. 3 a p 3 a b a t h h h . ZARZAVÂT s. n. (De obicei, cu sens colectiv) Plante comestibile, cultivate în grădini, sere, loturi specializate etc., de la care se consumă mai ales frunzele sau rădăcinile, verdeţuri. P. e x t. (şi în sintagma zarzavat de supă) rădăcină de morcov, pătrunjel, păstâmac, ţelină etc. (pentru supă). Şi grădinile hanului îşi punea caimacam legumi şi zarzavaturi (a. 1792). iorga, s. d. xiv, 133. Bucate ... fierte cu apă ..., cărnuri şi zarzavaturi. piscupescu, o. 195. Moşia Bereasca ..., cu grădini de felurimi de zarzavaturi şi cu alte multe îmbunătăţiri, este de vânzare, cr (1833), 128/12. Această întinsă coprindere de loc să părea ... ca un amfiteatru ..., cuprinzând zarzavaturi, livejuri mici. buznea, p. v. 49/8. Să să oprească grădinarii de a ecsporta peste graniţă zarzavaturi (a. 1845). doc. ec. 864, cf. polizu. Mulţime de ţărani români ... vând cai, boi, oi, ... zarzavaturi. GHICA, C. E. III, 43, cf. PONTBRIANT, D. GavHlo ..., Cel CU grădina de zarzavaturi, alecsandri, t. 1 604, cf. cihac, ii, 630, lm. Numai cu cereale şi cu zarzavaturi şi cu petrol, nu se poate pune o ţară faţă cu cultura europeană. caragiale, o. ii, 177, cf. ddrf. Un gospodar s-apucase să-şi facă un beci în pământ, pentru ţinut zarzavaturi, şez. i, 286, cf. barcianu, grecescu, fl. 80, şio nl5 388. Sătenii fac tot mai multe grădini de zarzavat. mehedinţi, p. 44, cf. alexi, w., bianu, d. s. Grădini de zarzavaturi se balansează grele, anghel - iosif, c. m. i, 146, cf. tdrg. Când veneam, găseam în grădină tot felul de zarzavat, brătescu-voineşti, p. 83, cf. resmeriţă, d., severin, s. 154, nica, l. vam. 272. Zarzavatul aştepta afară, la răcoare, bassarabescu, v. 44, cf. cade. Un gard ... desparte bătătura de grădina cea mare, unde cresc zarzavaturile, galaction, o. a. ii, 397, cf. simionescu, fl. 345. E un fel de regim numai din fructe, legume şi zarzavaturi, voiculescu, l. 115. Fac zarzavaturi şi fructe de care nici habar n-avem. sado-veanu, o. xv, 281. Larvele ... sunt foarte vorace şi primejdioase pentru cereale şi zarzavaturi, enc. agr. i, 96, cf. scriban, d. Pusese şi zarzavat şi ducea legume proaspete pe la case. arghezi, s. viii, 237. Trebuie ... să treacă trei braşovence încărcate cu zarzavat rămas nevândut, camil petrescu, o. ii, 453. Astfel de soluri ... sunt proprii pentru ... grădini de zarzavat, agrotehnica, i, 309. Se permit făinoasele, zarzavaturile şi fructele. belea, p. a. 250, cf. dl. înconjurată de o bogată grădină cu pomi şi straturi de zarzavat şi flori, se afla casa parohului, preda, m. 214, cf. dm. Cât cuprinzi cu ochii ...Să vezi doar o grădină de flori şi zarzavaturi. horea, c. 28. Se pregăteşte zarzavatul, tăind ca fideaua morcovi, pătrunjel, ţelină, varză. s. marin, c. b. 335. Nările îi fură izbite de mirosurile amestecate ale zarzavaturilor, românia literară, 1971, nr. 122, 19/2, cf. m. d. enc., dex, alr sn i h 186, ib. h 187, alrm sn i h 127. + (Ironic) Garnitură de flori artificiale cu care se împodobesc uneori pălăriile femeieşti. Cf. resmeriţă, d. Ai văzut ce rău îi venea pălăria? Ce era zarzavatul ăla? bassarabescu, v. 9. - PL: zarzavaturi şi (regional) zarzavate. - Şi: (învechit) zerzavât (şio ii1? 388), (regional) zărzăvât (alr sn i h 186/2, 235, 547, 682, 848, ib. h 187/848) s. n. - Din tc., bg. zarzavat, zerzevat. ZARZAVELA s. m. (învechit şi familiar) Diavol. Cf. şăineanu2, dr. iii, 816, scriban, d. - Din ngr. ţapţapovXi]^. 366 ZARZĂL - 33 - ZARZĂREL ZÂRZĂL s. m. v. zarzăr. ZÂRZĂLĂ1 s. f. v. zarzără. ZÂRZĂLĂ2 s. f. v. zarzără. ZARZALÍE s. f. v. zarzără. ZÁRZAN s. m. v. zarzăr. ZÂRZĂNĂ s. f. v. zarzără. ZARZĂR s. m. 1. Pom fructifer din familia roza-ceelor, asemănător cu caisul, cu frunze lat-ovale, cu flori mici, albe, cu fructe sferice, mici, de culoare galbenă-portocalie sau roşie pătată, cu gust dulce-acrişor şi cu sâmburii amari; cais, (regional) abricoz, inghirel, piersic (3), piersic de vară (v. p i e r s i c 3), zordolini (Armeniaca vulgaris). Caişii, zarzării, piersicii sunt prin toate grădinile, genilie, g. 186/19, cf. polizu. Piersicii şi zarzarii să întârzie până ce încep bobocii lor a înflori. i. ionescu, b. c. 124/29, cf. pontbriant, d. în clima temperată ..., cresc: mărul, părul, ... zarzărul, cireşul. DRĂGHICEANU, C. 116, cf. BARONZI, L. 147, CIHAC, ii, 630, lm. La Bellevue e vad de lume. Flori de zarzăr. Cer de mai. macedonski, o. i, 202. Punea masa subt un zarzăr înflorit, vlahuţă, s. a. iii, 180, cf. ddrf, conv. lit. xxiii, 1 063, barcianu. Vântul ...legăna spuma albă a zarzărilor înfloriţi, săm. i, 353, cf. alexi, w., şăinea-nu2. Vor deveni ce-au fost de-apururi: caişii, zarzării şi prunii, Banalii pomi din faţa casei, anghel, p. 18, cf. tdrg. In zeama obţinută se punea ... puţin clei de cireş sau zarzăr, pamfile - lupescu, cr. 211, cf. resmeriţă, d. Nu pot uita acea ... noapte de april ..., uşor îmbălsămată de zarzării înfloriţi, m. i. caragiale, c. 89, cf. panţu, pl. Se duceau să prindă arniciul în zarzăr, tot pentru noroc, bassarabescu, v. 6, cf. cade. Un zarzăr mic ... Şi-a răsfirat crenguţele, topîrceanu, p. 116, cf. simionescu, fl. 332. Dacă zarzării erau înfloriţi, făceam jaf voiculescu, poezii, i, 221, cf. ds. Se opreşte la curtea de la Zid Negru, sub zarzări înfloriţi, sadoveanu, o. xviii, 313, cf. scriban, d. Te-am strigat de afară, de subt zarzărul din fereastră, arghe-zi, s. viii, 15. An cu an, voinicul acesta sădise ba ici un zarzăr, ba dincolo un gutui, camil petrescu, o. i, 616. Au o arie lungă plină cu zarzări, stancu, d. 88, cf. ltr2, dl, dm, borza, d. 23. Zarzărul se cultivă sporadic în grădini, der. Peste drum ..., se legăna un zarzăr alb. românia literară, 1971, nr. 126, 19/1, cf. m. d. enc., dex, h ii 11, iv 52, ix 281, xii 18, xvi 40. Nu te grăbi cu logoditul Ca un zarzăr cu înfloritul, marian, nu 815. Noi am fost potriviţi Ca doi zarzări înfloriţi. sevastos, c. 80. Izvoarele au sacat, Zarzarii că s-au uscat. şez. iii, 59, cf. zeitschrift, xix, 418. Cum se plămădeşte ... Mânzu-n iapă, Zarzăna-n zarzăn, Piersica-n piersic, mat. folk. 632, cf. boceanu, gl., alr ii 6071. Hai să scuturăm zarzănul din poartă, udrescu, gl. La zarzănu dzintră vii, leu ţ-am spus puică să vii. folc. olt. - munt. i, 110. Am doi zarzari înfloriţi, Scumpii mei, iubiţi părinţi, La mine sî vă gândiţi, folc. mold. ii, 193. (Ca termen de comparaţie) îi arunc un zâmbet şi copilul Ca un zarzăr a-nflorit sub cer. beniuc, v. 59. + (Prin Mold., Munt. şi Olt.) Cais (Armeniaca vulgaris). Cf. alr sn i h 204, alrm sn i h 143. 2. (Prin Transilv. şi Olt.) Corcoduş (Prunus cerasi-fera). Cf. şăineanu2, resmeriţă, d., panţu, pl., cade, şandru - brînzeu, jina, scriban, d., ltr2, DL, DM, borza, d. 138, dex, gr. s. vi, 246, alr ii 6 071/784. - Pl.: zarzări. - Şi: (învechit) zârzer (lm), (regional) zârzan (h ix 281), zârzar, zârzăl (tdrg, dr. i, 225, scriban, d., hristea, p. e. 80), zarzăn, zârzun (alr ii 6 071/605) s. m. - Derivat regresiv de la zarzără. ZÂRZĂRA s. f. 1. (Şi, învechit, în sintagma zarzără timpurie) Fructul zarzărului (1); caisă, (regional) apri-coază, caisină, garzoană, georgealană, jordolină, măgdălană, măndulă, tinghirea, zarzălie. Caişii au zar-zare verzi, mâncările, 118/1. Chipul de a face dulceţuri deosebite fără ajutorul focului, mai ales din zarzari. ar (1832), 2322/33. Printre speţiile de caise cele mai căutate ..., zarzăra timpurie, mică, mai rotundă. brezoianu, a. 326/29. Cele mai bune din poame sunt cireşele, ... zarzarile, perile. cornea, e. ii, 192/21, cf. polizu, pontbriant, d. [Cuibul] nu are o mărime mai mare decât o jumătate de zarzără, contemporanul, i, 143, cf. lm, ddrf. Caise, zarzăre, după cum sunt mai mari, gustoase şi cu sâmburii dulci, sau mici, cu sâmburii amari, grecescu, fl. 194, cf. alexi, w., şăineanu2, tdrg. Magiunul ...se face din prune şi perje coapte, prin unele locuri, chiar din zarzăre şi gutui. PAMFILE, I. C. 234, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE, IORDAN, L. R. a. 22, scriban, d. Ai mâncat cinci zarzăre, stancu, d. 58, cf. dl, dm, borza, d. 23. într-o zi însorită de iunie, pe când zarzărele se pârguiau ..., cobora în halta Z. românia literară, 1971, nr. 121, 18/1, cf. m. d. enc., dex, boceanu, gl., alr îi 6 072, udrescu, gl. Cum s-a plămădit Merili-n măr, Perili-n păr, Zarzarili-n zarzar, Poama-n butucu di vii. folc. mold. ii, 87. Fig. Când împărăţie preslăvita gutui ..., zarzăra era stolnic mare (a. 1773), gcr ii, 97/24. Fac ştiri împărăţia tale, că vine zarzăra de la India cu acul ascuţit, id. ib. 98/29. + (Prin Mold., Munt. şi Olt.) Caisă. Cf. alr sn i h 144, alrm sn i h 144. 2. (Prin Transilv. şi Olt.) Corcoduşă. Cf. şăineanu2, resmeriţă, d., cade, scriban, d., dl, dm, borza, d. 138, dex. Sunt zarzine şi roşii, viciu, gl., cf. alr ii 6 172/784. - PL: zarzăre şi (regional) zarzări alr ii 6 072/886, alr sn i 205/682. - Şi: (rar) zârzar s. m., (învechit) zârzeră (lm), (învechit şi regional) zârzălă (tdrg, scl 1965, 271, hristea, p. e. 80), zarzălie (borza, d. 23, hristea, p. e. 80), zârzănă (tdrg, cade, alr ii 6 072/ 520, 537, pl. şi zarzone, udrescu, gl.), zarzăre (alr ii 6 072/723, 987, alr sn i h 205/723, pl. şi zarzări alr ii 6 072/723, alr sn i h 205/723), zârzălă (scl 1965, 271), zârzară, zărzină, zârdalea (pl. zardalei borza, d. 23), zărzălie (tdrg, pamfile, duşm. 310, cade, scriban, D., SCL 1965, 271, BOCEANU, GL.) S. f. - Din bg. 3ap3ajia. ZÂRZĂRE s. f. v. zarzără. ZARZĂREL s. m. v. zărzărel. 376 ZARZER - 34 - ZATOR ZÂRZER s. m. v. zarzăr. ZÂRZERĂ s. f. v. zarzără. ZÂRZINĂ s. f. v. zarzără. ZARZUELĂ s. f. Gen al operetei spaniole, asemănător operei comice franceze, caracterizat prin introducerea unor interludii muzicale în cadrul unei piese de teatru. Primul compozitor de zarzuelâ a fost Riso. der. Cf. M. D. ENC. - PI. zarzuele. - Din sp. zarzuela. ZÂRZUN s. m. v. zarzăr. ZAS s. n. v. zaţ. ZASC s. n. 1. (In dicţionarele din secolul trecut) Stelaj. Cf. lb, polizu, cihac, ii, 539, lm, ddrf. 2. (Transilv. şi prin Munt.) Fiecare dintre bucăţile de lemn pe care se pun butoaiele în pivniţă, ca să nu le putrezească fundul sau să se clatine; (regional) căpătâi, podval2 (2). Buţile ... se aşazâ în pivniţă pe zascuri. economia, 165/5, cf. lb, polizu, pontbriant, d., cihac, II, 539, LM, DDRF, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W., şăineanu2. Pe zascurile aşezate pe pământ şi destinate ... pentru buţile de vin ..., se mai aşază câte o cadă cu varză, păcală, m. r. 426, cf. resmeriţă, d., cade, scri-ban, d., dl, com. din Sibiu, paşca, gl. 3. (Prin sudul Transilv.) Bârnă pe care se sprijină podeaua unei case. Cf. gr. s. vi, 246, chest. ii, 201/56. - PI.: zascuri. - Şi: zaţc s. n. Com din sălişte -sibiu. - Din magh. ăszok (dial. zăszok). ZASCHÎU s. m. v. saschiu. ZASÎTE s. f. pl. v. zăsite. ZASLAU1 s. n. (Crişana) Steag la nuntă. Cf. alr ii/i mn 2 691/279, 310, 316, alr ii/i h 209. + P. ext. (Regional) Steag la armată (Ceica - Beiuş). Cf. alr i 1 424/305. - Pl.: zaslauă. alr i 1 424/305. - Şi: (regional) zaz-lâu (alr ii/i mn 82, 2 691/310, 316, alrm ii/i h 209/ 279), zăslau (teaha, c. n. 282), lazlau (alr ii/i mn 82, 2 691/310, 316, alrm ii/i h 209/310, 316) s. n. - Din magh. zâszlo. ZASLAU2 subst. (Regional) Lavină. Com. din maramureş. - Pl.: ? - Etimologia necunoscută. ZASTÂL s. n. v. zăstal. ZASTÂLNIŢĂ s. f. v. zăstalniţă. ZASTÂVĂ s. f. (Rusism învechit) Barieră. Să se lasă pentru intrare şi ieşire din târg slobode numai patru zastave. ar (1831), 902/13. Slobozindu-mă expe-duirea sării din prinţipat prin adastă zastavă la Ba- sarabie (a. 1840). ap. t. papahagi, c. l., cf. cihac, ii, 470, DR. II, 879, SCRIBAN, D. - PL: zastave. - Din rus. 3acTaea. ZASTÂMP s. n. v. zăstimp. ZASTÜP s. n. (Regional) Hârleţ mare folosit pentru a săpa în plaurul de pe fundul bălţii. Cf. antipa, p. 551. Adunaţi zastupuri, cârlige, hârleţe. davidoglu, o. 85, cf. dl, dm, dex. - PL: zastupuri. - Din rus., ucr. 3acTyn. ZAT s. n. v. zaţ. ZAtAnG s. n. (Regional; cu sens neprecizat, probabil) Ciomag. Să nu mai aud vorbindu-se de ei, că iau zatângul, înţălesu-m-ai? agârbiceanu, s. 371. - PL: zatânguri. - Cf. otânc, o tine. ZÂTCĂ s. f. 1. (Popular; la războiul de ţesut) Vergea de lemn, care se introduce într-unul din capetele sulului dinapoi, pentru a-1 putea învârti, astfel ca urzeala să stea întinsă tot timpul; (popular) slobozitor (I 7). V. opritoare (III). Uneltele de ţesut se numesc: război, brâgle, spată, iţe, arţari, zatcă, scripeţi. HEM 1 758/2, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., H V 17, 150, 339, 375, vi 22, ix 61, xvi 49, xvn 98, xvm 34, 46, 307, vîrcol, m. 88, gr. băn., BOCEANU, gl., com. din BANAT, I. CR. VIII, 90, CIAUŞANU, V., NOVACOVICIU, C. B. 24, alr sn ii h 477, alrm sn i h 308, lexic reg. 39, gl. olt. 126. 2. (Prin Ban. şi prin nordul Olt.) „Unealtă de tors“ h ix 19, xvi 22. 3. (Regional) Bucată de lemn cu care poţi azvârli. S-a luat cu zatca după el. Com. din oraviţa. 4. (Familiar; în forma zâtcă) Nas. I-a făcut boiangerie la zâtcă. bul. fil. ii, 207. - PL: zatce (scriban, d.) şi (regional) zătei (id. ib.). - Şi: zâdcă (gl. olt. 126), zâpcă (ddrf, tdrg, resmeriţă, D., CADE, SCRIBAN, d., h V 339, XVI 49, I. CR VIII 90, ALRM sn i h 308/812, 876), zâtea, zétcà (damé, t. 136) s. f. - Din bg. 3aÆKa. ZATICNÎ vb. IV v. zăticni. ZATOCÉNIE s. f. (Rusism învechit) Exil. Trimit la zatocenii, adecă, în urgie, la Sibir. m. costin, o. 248. Pre părintele vlădica-l scoaseră din scaun ... şi-l tri-miseră la zatocenie (sfârşitul sec. XVIII), mag. ist. v, 12, cf. CADE, SCRIBAN, D. - PL: zatocenii. - Din rus. 3aTOHeHHe. ZATÔN s. n. v. zăton. ZATONÎ vb. IV v. zătoni. ZÂTOR s. n. v. zător. 400 ZAŢ - 35 - ZAVERĂ ZAŢ s. n. 1. Text cules cu iitere de plumb şi aşezat în rânduri şi în forme de dimensiunile paginilor, gata pentru tipărit; p. ext. tipar (2). Cf. ddrf, mîndrescu, i. g. 102, gheţie, r. m., barcianu. Culegătorii harnici culeg material nou, înşirând literă lângă literă în „zaţuri“, luc. vii, 322, cf. şăineanu2. Cât m-ar costa hârtia, zaţul şi tiparul? tdrg. Fac corectura în zaţ pentru tot tirajul, ibrăileanu, s. 229, cf. v. molin, v. t. 85, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., LTR2, DL, DM, DER. Trebuiau deci tipărite paginile, apoi desfăcut zaţul, iar literele clasate, românia literară, 1970, nr. 34, 16/3. O echipă de agenţi a năvălit în mica tipografie ... a stricat complet zaţul, pentru a nu se mai putea trage tirajul, ib. 1971, nr. 127, 6/4, cf. m. d. enc., dex. ^ (Urmat de determinări care indică organizarea, forma etc.) Zaţ de accidente, v. molin, v. t. 85. Zaţ amestecat. id. ib. Zaţ de compoziţie, id. ib. 86. Zaţ de inserţii. id. ib. Zaţ de vers. id. ib. 2. Strat gros, consistent (de obicei de cafea), care se depune pe fundul unui vas, prin limpezirea unui lichid; drojdie, (învechit) telvea. Zaţ de cafea, mîndrescu, I. G. 102, cf. ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE. A clătinat rotund şi mult ceaşca de cafea cu zaţ gros şi a dat pe gât ... drojdia, popa, b. 92, cf. scriban, d. Sorbi zaţul gros şi dulce al cafelei, stancu, r. a. v, 49. Peste fotoliile şi canapeaua de piele, de culoarea zaţului de cafea, plutea o mireasmă dulceagă, vinea, l. i, 345, cf. dl, dm. Se mai uită în ceaşca de cafea, sorbi ultimul zaţ. barbu, i. 9. O ceaşcă grea de zaţ întoarsă Rânjitor Cleios, românia literară, 1970, nr. 103, 11/2, cf. m. d. enc., dex. Averea ta şi cu a mea S-o mănânci cu lingura Şi de zaţ că nu i-oi da. mat. folk. 146. Zasul de mere. chest. viii 9/16. + (Neobişnuit) R ext. Sediment, depunere. Nările încărcate cu zaţul tabacului tras din plin. klopştock, f. 211. - PI.: zaţuri. - Şi: (regional) zas, zat s. n. - Din germ. Satz. ZÂŢBRET subst. (Tipogr.; rar) Fundament. Cf. v. MOLIN, V. T. 86, CADE. - PI.: ? - Din germ. Satzbrett. ZAŢC s. n. v. zasc. ZÂUĂ s. f. v. za2. ZÂUCĂ s. f. (Prin Olt.) Pripon1 (2). Cf. gl. olt. Zaucă ieste o sfoară dintr-aia lungă, c-un băicon la cap şi cu ace pe ia. ib. 127. - PI.: zauci. - Etimologia necunoscută. ZAUŞNIŢĂ s. f. (învechit şi regional) Brâncă. De brâncă sau zauşniţă. şez. x, 115. - Din ucr. 3ayiummH. ZAVAIDOC s. n. (Prin vestul Munt. şi Olt.; mai ales la pl.) Năbădăi (1). Cf. scriban, d. Expr. A băga în zavaidoace = a înfiora. Cf. chiriţescu, gr. 256. + Pumni (2); ghionturi (2). Lasă-l aşa, până l-oi apuca bine şi mi ţi l-oi băga eu într-o serie de zavaidoace. udrescu, gl. - PL: zavaidoace. - Şi: zabaidoc s. n. scriban, d. - Etimologia necunoscută. ZAVAIDOCEA s. m. art. (Regional) Scandalagiu (Săpata de Sus - Piteşti), udrescu, gl. - Zavaidoc + suf. -ea. ZAVÂL s. n. (Regional) 1. Prăval (1). [Adânciturile] devin aparente numai când apele sunt cu totul scăzute; aceste adâncituri pe nisip se numesc zavale. anti-pa, p. 193, cf. 794, scriban, d. Zavalul se prezintă sub forma unei mici depresiuni, ltr2. 2. înlănţuire de mai multe bălţi mici care comunică între ele. Mai multe japşe care comunică între ele formează un zaval. antipa, p. 794. Zavalul Lopatna de la Hârşova. id. ib.,-cf. scriban, d., ltr2. - PL: zavale. - Din rus. 3aeaji. ZAVALÂŞ adj. m. (Prin Dobr. şi estul Munt.) Sărman (8). Tudor, Tudoraş, Tudor zavalaşl şio iil5 388, cf. t. papahagi, c. L. Hei, Tudore, hei Zăvalaş Tudore, ... Eu te dăruiesc Şi te miluiesc. păsculescu, l. p. 304. - Şi: zăvalaş, zăvălâş (t. papahagi, c. l.) adj. m. - Cf. tc. z a v a 1 h. ZAVÂRCĂ s. f. (Regional) Femeie beţivă, proastă. Com. din vidra - panciu. - PL: ? - Etimologia necunoscută. ZAVĂTRĂ s. f. v. zăvează. ZAVEÂDĂ s. f. v. zăvează. ZAVEÂSĂ s. f. v. zăvează. ZAVEÂZDĂ s. f. v. zveazdă. ZAVELCĂ s. f. v. zăvelcă. ZAVERĂ s. f. (învechit şi popular) Mişcarea revoluţionară de la 1821 împotriva stăpânirii turceşti (cu ramificaţie şi în ţările noastre); p. gener. revoltă (1). Acest zid ..., din întâmplare fi zaverei ce au fost la 1821, au rămas păn-la 1828 (a. 1830). iorga, s. d. xv, 25. Din vremea revoluţiei sau de atunci de când străinii cu numele de lege sau zavera ne spărgea oalele şi capetele şi ne lua banii, caii şi armele, pr. dram. 170, cf. polizu. Paharnicu Stoian, amic intim din zaveră cu un avocat, ghica, c. e. ii, 602. S-au adunat o mulţime din toate părţile şi se vorbeşte de zaveră, sion, p. 214, cf. pontbriant, d. 217. Striga şi prin somn c-o venit zavera, alecsandri, t. 476, cf. cihac, ii, 471. Pe acest deal, Smarandă, am fugit în vremea zaverei ...de frica unei cete de turci, creangă, a. 20. St! parcă s-a mai depărtat zavera! caragiale, o. vi, 70, cf. lm. O luase cu şirul vorbii iar de la zaveră şi de pe vremea buni- 417 ZAVERGISI - 36 - ZAVISTIE cilor. vlahuţă, s. a. ii, 10. Unii ziceau că la zavera lui Tudor ..., să fi pus ... mâna pe nişte punguşoare. rev. CRIT. I, 75, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2. Intrase sabie în ţară ... Zaveră ... ciumă ... jaf şi pară! iosif, patr. 5, cf. tdrg. Zavera, cu toate grozăviile ei, trecea ca un pârău de sânge prin mintea mea. hogaş, dr. i, 28, cf. resmeriţă, d., cade. E un prematur unchiaş sfătos, ... cu poveşti de pe timpul zaverii şi al turcilor, lovinescu, s. i, 62. Am ascultat şi eu ... crâncenele povestiri despre zaveră, galaction, o. a. ii, 255. El trece „cu hainele morţii-mbrăcat“ S-abată din ţară zăporul zaverii. voiculescu, poezii, i, 189. Părinţii tatălui meu au fost pribegi olteni, veniţi la Iaşi îndată după zavera din 1821. sadoveanu, o. xvi, 390, cf. scriban, d. întâmplarea ... a avut loc înainte de zaveră. STANCU, D. 8, Cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX, TEODORES- cu, p. p. 486. In urma zaverei mulţi voinici se arată. zanne, p. iv, 690. ^ F i g. Nu vezi dumneata că e zavera curată în limbă? heliade, o. ii, 365. Asta este o zaveră tainică împotriva vieţii noastre, filimon, o. i, 274. 4- Expr. De când cu zavera = de mult. Cf. zanne, p. iv, 690. + (Familiar) Agitaţie; gălăgie. Mai ales în săptămâna Paştilor, e zaveră mare. bassara-bescu, v. 96. îs sătul de zavera asta, ca de foc. vornic, p. 100. Printre picioare amuşinau câinii de casă, zaveră făcând, barbu, princ. 20. Ce zaveră s-a încins, mă, acolo, parcă se bat turcii! udrescu, gl. ^ F i g. După ce copiii şi-au făcut baia, ieşind din clăbuceala şi zavera ei ... încep rugăciunea, teodoreanu, m. u. 281. - PI.: zavere. - Şi zeaveră s. f. pontbriant, d. 217. - Din bg. 3aBepa. ZAVERGISÎ vb. IV. Refl. (învechit) A se răzvrăti (2). Deşi m-am abonarisit la masa paraponisiţilor, nu vra să zică că ... m-am zavergisit. alecsandri, t. 92, Cf. ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, SFC III, 109, DEX. - Prez. ind.: zavergisesc. - Zavergiu + suf. -isi. ZAVERGIU s. m. (Popular) Eterist; p. gener. revoltat (1). Să-mi dea şi mie o sumă bună, ca să-mi pui. la loc ... şî celelalte vite, ce mi le-au luat păgânii de turci şî hoţii de zavergii. i. golescu, în pr. dram. 63. [I]// aduci aminte ce făcea zavergiii: cum scotocea prin toate alea. heliade, o. ii, 365. Au ştiut mijloci ca refugiaţii, ... zavergiii să fie lăsaţi în pace până la 1823. bariţiu, p. a. i, 575, cf. polizu. Le spunea sacrificiile cu care se susţineau drepturile ce le mai rămăsese ţării ..., jafurile zavergiilor. ghica, c. e. ii, 574, cf. pontbriant, d. 217, cihac, ii, 471, lm, ddrf, gheţie, r. m. 499, barcianu, alexi, w., şăineanu2. Zavergii, cum se mai numeau eteriştii. ap. tdrg, cf. resmeriţă, d., cade. Turcii au intrat în ţară ca să cureţe pe zavergii. galaction, o. a. ii, 174. Toţi cei doisprezece zavergii primejdioşi de la Galata şi-au aflat astfel osândă, sadoveanu, o. xvi, 467, cf. scriban, d. A dat o hotărâre prin care ... sunt autorizaţi să tragă în toţi zavergiii care ar fi intrat în vreo casă. oţetea, t. v. 249. Descrie ... risipirea zavergiilor de către turci. ist. lit. rom. ii, 135, cf. dl, dm, dex. Mândrii zavergii prin munţi Ză- ceau d-o palmă mai scurţi, teodorescu, p. p. 487, cf. zanne, p. iv, 690. ^ (Adjectival) Vezi hoţii zavergii cum pârlesc şi ard pre biata ţară. zilot, cron, 344. în Bucureşti, înscrierea arnăuţilor zavergii se făcea ziua în amiaza mare. ghica, s. 98. + (învechit şi popular; prin confuzie cu zavragiu) Scandalagiu. Cf. şăineanu2, resmeriţă, d., scriban, d. - PI.: zavergii. - Zaveră + suf. -giu. ZAVERÎME s. f. (învechit) Mulţime de zavergii; totalitatea zavergiilor. Fugiră ... Şi cu-cesta ei scăpară ..., Căci, de prindea boierimea Urgesită zaverimea, Aşa s-auz-al lor sfat, La arme să ne silească, zilot, cron. 344, cf. sfc iii, 56. - Zaveră + suf. -ime. ZAVESCĂ s. f. (în evul mediu din Moldova) Taxă specială plătită vistieriei, pentru redeschiderea unui proces. Cf. scriban, d., der, dex, m. d. enc2. - PI.: ? - Etimologia necunoscută. ZAVEZĂ s. f. v. zăvează. ZAVÎSLIV, -Ă adj. v. zavistliv. ZAVISNIC, -Ă adj., s. m. şi f. v. zavlstnic. ZAVÎST s. n. v. zavistie. ZAVISTÎ vb. IV v. zavistui. ZAVÎSTIC, -Ă adj., s. m. şi f. v. zavistnic. ZAVÎSTIE s. f. 1. (învechit şi popular) Invidie; gelozie; ură. Părrăsiţi amu totu rreul şi totu hicleşigul şi făţăriia şi zavistui şi toate clevetele. cod. vor2. 72713. Io suntu zavisture şi rrăzboaie acie. ib. 6375. Şi cle-vetescu şi mântu unii cătră alţii cu furtuşagure şi cu curvie şi cu zavistii (sec. XVI), gcr i, 2/7, cf. coresi, tetr. 108. Unii cătră alalţi avea zavistie, cod. tod. 211, cf. cuv. d. bătr. ii, 418/12. Pentr-acea zavistia iaste mai rea decât toate răutăţile diavolului, varlaam, c. 315. De pizmă şi zavistie topindu-să neşte elini, do-softei, v. s. septembrie 8/21. Pentru zavistia stăpâni-torilor celor tirani, să chema şi ei feciori de domn cu alt nume. biblia (1688), [prefaţă] 7/32, cf. n. costin, l. 52. Năcazul lipsii la unul scorneşte zavistiia prisosea-lii la altul, cantemir, i. i. i, 68. Zavistia şi răutatea mai mult îl roade pre acela carele o poartă în sân. ţichindeal, f. 248/22, cf. lb, heliade, o. ii, 347. Zavistia, pâra şi vicleşugul au năvălit asupră-mi. marcovici, c. 85/5. Gheorghie privea cu zavistie şi cu răutate. asachi, i. i, 61/4. Aceste, dar, nepotriviri ale oamenilor fac să izvorască mii de răutăţi, cum: ură, vrajbă, zavistie, pizmă, neunire, fm (1842), 1062/12. Nimică nu stârneşte boala mai uşor decât tulburarea ... din vrajbă, din zavistie, c. vîrnav, h. 87/17. Apără-ţi ochii de invidieri sau zavistii, pann, a. 15/7. Zavistia munceşte pe cei ce, râvnind locu-i, voiesc a-l răsturna, negruzzi, s. ii, 246, cf. polizu, pontbriant, d. Pizma, ura, zavistia, vrăjmăşia Şi nici-un pai de răsplată pentru toată 428 ZAVISTIE - 37 - ZAVISTNIC vitejia, hasdeu, r. v. 87, cf. cihac, ii, 471, lm. Obosit, dezgustat de deşartăciunile, de vicleşugurile, de zavistiile lumeşti, ... poetul român îşi aduce cu drag aminte de dulcea viaţă de la ţară. odobescu, s. iii, 152. Dezbracă-te degrabă de orice deşertăciuni, Mândrii, - cruzimi, - zavistii, macedonski, o. i, 167, cf. ddrf, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, PAMFILE, D. 7, PAS- cu, s. 248, resmeriţă, d., cade. Nu ştiu ce este zavistia şi ochiul poftitor la norocul vecinului, galaction, o. a. i, 341. Din zavistie, ori din alte răutăţi ale inimii, ar pune la cale să tulbure desfătarea care pornise la Iaşi. sadoveanu, o. x, 352. îţi doresc, prietine Panaite, cele două dropii şi-ţi declar că nu voi cădea în păcatul zavistiei, id. ib. xvi, 65, cf. scriban, d. Stroe Leordea-nu, clevetitor şi ros de zavistie, care o şi pus la cale sugrumarea la Snagov. camil petrescu, o. i, 437. Ioan Cantacuzino ... combate ambiţiile ariviste, ... zavistia, clevetirea, ist. lit. rom. ii, 182, cf. dl. S-a adunat zavistie multă în inime şi, dacă ne-am conduce după legea zavistiei, multe vom pătimi, t. popovici, se. 145, cf. dm, dex. O, Iroade împărate. Te-a umplut De răutate Zădărnicia Lumească Şi zavistia Domnească, teo-dorescu, p. p. 103. Pofte trupeşti, lăcomie, ură, zavistie, mândrie, iubire de sine. sbiera, p. 305. Când or face ei [dracii] zavisti[i] dă or răscoli nori, ş-or face viforniţî, atunci să-i săgeteze, şez. iii, 78, com. din straja - rădăuţi, cf. zanne, p. i, 417. Zavistia pricini găseşte şi la cel nevinovat, id. ib. viii, 213. Unde averea lipseşte, zavistie nu se găseşte, id. ib. Zavistia te împunge ca acul albinei, id. ib. ix, 60. ^ F i g. De ochiul zavistiii supt scutul umilinţii aciuându-mă. cantemir, i. i. i, 4. Că zavistiia este jiganie cu multe capete şi cu toatele înghit pizmă. id. ib. 68. Ţinem bălaurul cel cu 7 capete, zavistiia, încuibat în inimile noastre, antim, o. 95. Deci iată demonul zavistiei ...: are coadă şi ghiare. sadoveanu, o. ix, 55. + Intrigă; p. e x t. uneltire. Atâta zavistie lucrul au atâţat. ureche, l. 72. Aţi dat voi pricină prin zavistiile noastre luminatului prinţului Vlad Vodă. şincai, hr. ii, 33/3. Spre oamenii cei mari, adeseori se ridică zavistie mare. ţichindeal, f. 162/19. Ai văzut ticălosul de Stoian cum face zavistii? pr. dram. 256. Boierii noştri trăiesc în desfrânări şi se ţin numai de zavistii (intrigi), filimon, o. ii, 193. Boierii de toate părţile umblau cu zavistii. ODOBESCU, S. I, 70, cf. POLIZU, DDRF, ALEXI, W., TDRG, resmeriţă, D., cade. Zavistia nu-şi are nicăieri un sălaj mai trainic decât la mănăstire, stănoiu, c. i. 91. In ghetto-ul care se poate vedea şi astăzi ..., el a introdus o teribilă zavistie, ralea, s. t. i, 269, cf. dl, dm, dex, zanne, p. ii, 375. ^ F i g. Zavistia cu aripi de libelulă zburase de la ureche la ureche, galaction, o. a. ii, 90. + Ceartă; p. e x t. discordie. Era în zavistia celor de casă. ureche, let. i, 139/33. Toate faceţi fără zavistii şi fără îndoituri, n. test. (1648), 265v/17. O logodnă să trăctăluiaşte, dacă zavistia o tulbură (a. 1703). fn 135. Zavistia noroadelor nu te sloboade să iei acum cetatea Ţarigradului. văcărescul, ist. 253. Nu dădea prea multă luare-aminte zavistiilor satului, galaction, o. a. ii, 91. Dinspre hipodrom veneau zvonurile zavistiei amestecate cu pulberile, sadoveanu, o. xii, 49. F i g. Zavistia semăna sămânţa gâlcevelor ... din casă. BĂLCESCU, M. V. 571. 2. (Regional; mai ales la pl.) Poznă (4). (Săpata de Sus - Piteşti). Cf. udrescu, gl. E plin de zavistii diavolul ăsta de copil; e numai zavistii (în el), id. ib. - Pronunţat: -ti-e. - Pl.: zavistii. - Şi: zavist, zavis-tru (cod. vor2 63713), zavistu (ib. 6474; pl. zavistu-re) s. n. - Din slavon. 3ABHCTh. ZAVISTIOS, -OASĂ adj. 1. (învechit şi regional; adesea substantivat) Invidios; intrigant. Cf. heliade, o. II, 347, POLIZU, PONTBRIANT, D., DDRF, BARCIANU. Nişte zavistioşi de boieri bagă în inima împăratului frica. ISPIRESCU, L. 319, cf. ALEXI, W., ŞĂINEANU2, PAMFILE, J. III, 96, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DEX. Za-vistiosul dă drac ... numai dă rele bun, a mirosit el că Noe trebuie să aibă un gând. şez. ii, 106, com. din staja - rădăuţi. + (Despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) Care exprimă, trădează invidie, duşmănie. Cei ce sunt cu cuget zavistios ... după pohtă să-şi izvodească meşteşug şi osteneala altora să nu o răpească, eustatievici, gr. rum. 875. Poetul ... ne-a făcut să vedem ... toate aplecările lacome, slugarnice şi zavistioase ale boierilor, odobescu, s. ii, 533. 2. (Prin nord-estul Olt. şi prin vestul Munt.) Isteţ; poznaş (2). Cf. lexic reg. ii, 18. Aşa e el, zavistios. UDRESCU, GL. - Pronunţat: -ti-os. - PL: zavistioşi, -oase. - Şi: zăvistios, -oâsă adj. ddrf. - Zavistie + suf. -os. ZAVISTLIV, -A adj. (învechit; despre oameni) Invidios; intrigant. Un călugăr ..., om zavistliv, pururea făcându-i scârbă [sfintei] şi ocărând-o. dosoftei, v. s. octombrie 93712. Cine n-are gând ca acest dătătoriu şi iubitoriu de cuconi, acela nu-i om bun, ce-i zavisliv. id. ib. decembrie 192713, cf. tdrg, scriban, d. - PL: zavistlivi, -e. - Şi: zavisliv, -ă adj. - Din slavon. SABHCTbAHBT*. ZAVÎSTNIC, -Ă adj., s. m. şi f. 1. Adj., s. m. şi f. (învechit şi regional) Invidios; intrigant. Necredincioşii şi zavistnicii jidovi în multe chipuri meşteşugiră să ascundză învierea lui. varlaam, c. 362. Vacul tău n-are pace, zavistnice oame (a. 1670-1675). gcr i, 206/16. Doao boale întru sine zavistnicul are: Una cându pe-treace rău, a doao ... Cându priveaşte pre altul că petreace bine. m. costin, o. 218. Pentru aceea ar fi aflat zavistnicii jidovi să facă mare tulburare (a. 1699). gcr i, 331/2. Această piatră se cuvine să o ridice zavistnicul. antim, p. 171. Oamenii cari se nasc într-această planită sunt muncitori, lacomi, zavistnici, vicleni la vorbă (a. 1733). gcr i, 26/9. Să înceteaze uciderea cea zavistnică a necredinciosului, mineiul (1776), 132rl/5. Pentru aceste patru moşii a fost toată patima zavist-nicilor (a. 1780). iorga, s. d. vii, 231. Acesta, zavistnic fund de a lui putere, n-au vrut a împlini scoposul lui. ist. am. 88716, cf. lb. Pravilile noastre cele crimina-liceşti sunt întocmite mai mult pe o răsplătire zavistnică decât cu scoposul legiuit de a împedeca răul. cr 431 ZAVISTNICIE - 38 - ZAVOD1 (1830), 380/15. Oameni cu răutate, zavistnici judecători, De huliţi fără ruşine pre oamenii trăitori, cona-chi, p. 54, cf. polizu, pontbriant, d. Vecinii mei sunt... nişte bătrâni ursuzi şi zavistnici. caragiale, o. ii, 260. Oare oamenii drepţi, plini de bun simţ trebuie să asculte nişte zavistnici? contemporanul, ii, 323, cf. ddrf, barcianu, alexi, w., tdrg. Povestirea... trebuie să se găsească în literaturile tuturor naţiunilor, cari... cred într-un zavistnic. pamfile, d. 10. Oamenii erau buni şi drepţi, nu ca astăzi zavistnici, pizmătariţi, clevetitori. hogaş, m. n. 143, cf. cade. Să nu mai fie primejdia... când mercenarii zavistnicului Lanonodracon au năvălit în sfânta biserică, sadoveanu, o. xii, 44, cf. scriban, d., dl, dm, dex, com. din straja - rădăuţi. Zavistnicul nici în groapă odihnă bună are. zanne, p. viii, 214. + (Despre ochi sau privire) Care exprimă, presupune invidie, răutate. Căuta cu ochi zavistnici. ţichindeal, f. 104/5. Aţintat străbate, ochiu-i zavistnic cată, Ocheşte şi alege al luminării loc. heliade, o. i, 162. Aruncându-şi zavistnica ochire Văzu că megieşul îşi face o căsuţă. negruzz\ s. ii, 210. -f (învechit) Rival. Zavisnicii l-au clevetit, ţichindeal, f. 162/19. Aflân-du-să în aleanţie, uneori, cu veniţianii, iar alteori cu rivalii (zavistnicii) lor ghenuezii. ar (1832), 208V42. ^ (Prin analogie) Trotuşul, ca tot ce este mare şi frumos, are şi el zavistnicii săi? ... Slănicul şi Vălcica. NEGRUZZI, S. I, 316. 2. Adj. (Prin nordul Mold.) Care face şotii (1); (regional) şotelnic. Cf. lexic reg. ii, 122. - PI.: zavistnici, -ce. - Şi: (învechit) zavistie, -ă, zavistru, -ă (iorga, l. r. 30), zavistuvnic, -ă (gcr i, 137/33) adj., zavisnic, -ă adj., s. m. şi f., zăvisnic, -ă (ddrf), zăvistnic, -ă (id. ib.) adj. - Din slavon, babhctlhhkt». ZAVISTNICÎE s. f. (învechit) Invidie; gelozie; ură. Galbenii i-a luat, însă a aflat tot satul, că păreţii şi au urechi, d-apoi zaviştnicia oamenilor! furtună, v. 55, cf. 93, CADE, DL, DM, DEX. - PI.: zavistnicii. - Şi: zaviştnicie s. f. - Zavistnic + suf. -ie. ZAVÎSTRU* s. n. v. zavistie. ZAVÎSTRU2, -Ă adj. v. zavistnic. ZAVÎSTU s. n. v. zavistie. ZAVISTUÎ vb. IV. Tr anz. (Folosit şi ab s o 1.) (învechit şi regional) A invidia; a urî. Văzând iară Rahii-la cum nu naşte lui Iacov, zavistiia pre soru-sa şi zise lui Iacov. po 99/25. Pre nime să nu urăşti, pre nime să nu zavistuieşti, nemărui rău să nu gândeşti, varlaam, c. 422, cf. dosoftei, mol. 89. Zavistuiră pre dânsul filistinii, biblia 6 (1688), 18v 2/23. Au zavistuit Cain că jărtvele ce jărtvîia Avei ...le priimiia Dumnezău. N. costin, l. 52. Nu se cuvine să cerc altă răsplătire împrotiva cealuia ce te zavistuiaşte (a. 1713). gcr ii, 6/17. Aceşti doi erau atunci pe care le zavistuia craiul Pers iei şi al Egipetului. văcărescul, ist. 259. Nu za-vistuiesc nicidecum, beldiman, n. p. i, 79/9. Tu socoteşti pre toate neamurile de frate, Dar ele totdeauna ţi-au zavistii cununa, zilot, cron. 66, cf. lb. Polonia însă mult zavistuia alianţa a trei prinţipaturi. f. aaron, i. ii, 204/15. Cu toată această a sa înălţime, el a început a zavistui pe Minih. asachi, i. 321/29. Toată Italia ... zavistueşte pe aceşti padoveni. negruzzi, s. iii, 399, cf. polizu, pontbriant, d., ddrf, gheţie, r. m., barcianu. Au fost buni, milostivi şi n-au râvnit la ale altuia şi n-au zavistiit. delavrancea, h. t. 8, cf. alexi, w., şăi-neanu2, tdrg, DHLR II, 314, resmeriţă, d., cade, scriban, d., dl, dm, scl 1969, 87, dex. [Dracii] zavistuesc oamenii şi îi învaţă cum să facă rele. şez. iii, 79. ^ Refl. recipr. Noi ne pismuiam, ne zavistuiam, ne pohtim răul unul altuia, antim, p. 22. Sunt cele dintăiu începuturi de vrăjmăşie ... între Ţara Rumânească şi Moldovia, care nu încetară a se zavistui. f. aaron, i. i, 132/7. Intranz. Cu cât ar avea neştine mai mult, cu atâta zavistuiaşte la averea altuia. N. costin, l. 252. Zavistuind laudelor şi slăvilor lui Traian. can-temir, hr. 196. O, câtu-ţi zavistuiesc! (au strigat Cri-tili). critil 11/32. + Tr an z . şi i n tr a n z. A unelti; p. e x t. a (se) compromite. Adu-ţi aminte de stăpânul ... cât a fost de zavistuit de cei fără de lege. antim, ap. tdrg. Pentru care, zavistuind jidovii, îl omorâră. mi-neiul (1776), 185v/l5, cf. polizu. Cu Ferdinand ţineau parte câţiva, de zavistuiau pre Ioan Zapolie. ap. tdrg. Acel care nu face alta decât să samene ura şi vrajba, zavistuind şi calomniind, nu este bun român, ghica, s. 201, cf. ddrf, cade, dl, dm, dex. - Prez. ind.: zavistuiesc. - Şi: zavisti, zăvistui (ddrf) vb. IV. - Zavistie + suf. -ui. ZAVISTUÎRE s. f. (învechit) Faptul de a zavistui; p. ext. invidie; ură. Cf. heliade, o. ii, 347, polizu, pontbriant, d., lm. + Uneltire; compromitere. Aceste toate sunt numai zavistuiri a duşmanilor bisericii şi nu se pot crede. i. negruzzi, s. i, 17, cf. ddrf. - PI.: zavistuiri. - V. zavistui. ZAVISTUITOR, -OARE adj., s. m. şi f. (învechit) Invidios; intrigant. Sau singur [Simion] din capul său a scornit-o, sau de la ... zavistuitoriul au aflat-o. can-temir, hr. 138. Căpitan zavistuit, de zavistuitoriu mai mult slăvit vine (a. 1701). fn 99. Ş-o ştii că e ... za-vistuitor în limba ta cea română, heliade, o. ii, 365. Pârât fiind de zavistuitori, împrotiva voinţii şi planurilor lui Petru-August, l-au dat în mâna lui Carlu. asachi, i. 266/7. Vai nouă, că răutatea lumei zavistui-toare, Poreclind fără-de-legea a noastră împreunare. conachi, p. 245, cf. dl, dm, dex. - PL: zavistuitori, -oare. - Zavistui + suf. -tor. ZAVÎSTUVNIC -Ă adj. v. zavistnic. ZAVIŞTNICÎE s. f. v. zaviştnicie. ZAVÎŢ s. m. v. zabit. ZAVOD1 s. m. v. zăvod1. 442 ZAVOD2 - 39 - ZĂBALĂ ZAVOD2 s. n. v. zăvod2. ZĂVOI s. m. v. zăvod1. ZĂVOR s. n. v. zăvor. ZAVRĂC s. n. v. zabrac. ZAVRAGÎ vb. IV. Refl. (învechit, rar) A se răzvrăti (2). JAHRESBER. VII, 101. - Prez. ind.: zavragesc. - De la zavragiu. ZAVRAGIOĂICĂ s. f. 1. Ţigancă nomadă (din grupul ţiganilor ursari sau căldărari); soţie de zavragiu (1). - Cine, tu? - Eu, Zinca, zavragioaica. conv. lit. xliv, i, 207. Zavragioaica sluţită, ... o zvârli în vânt. chiriţescu, gr. 67, cf. dl, dm, dex. Zavragioaicele sunt cărturărese vestite, de se zice că ghicesc totul. şez. iii, 36. + (Regional: de obicei art.) Horă ţigănească; melodie după care se execută această horă (Corabia de Sus - Găieşti) Cf. h iv 90. 2. Scandalagioaică. Acestea sunt coborâri de moravuri, care se trag de la zavragioaica de Oteteleşanca. PAS, L. I, 105, Cf. DL, DM, DEX. - PI.: zavragioaice. - Zavragiu + suf. -oaică. ZAVRAGIU s. m. (Popular) 1. Ţigan nomad (ursar sau căldărar). Cf. filimon, o. ii, 368. Ţiganul (ursarul sau zavragiul), când vede că acela ce-l milueşte dă cu piciorul în pământ, refuză a lua din mână. marian, i. 376, cf. şăineanu2, muscel, 110. Ticălos a fost zavragiul ce te-a zămislit aşa de frumoasă, conv. lit. XLivb 208, cf. scriban, d. Un sălaş mare de zavragii se încuibase în inima pădurii, galaction, o. a. ii, 274. E la fel de soios şi zdrenţăros ca zavragiii cu care s-a-ncârdăşit. voiculescu, p. ii, 59, cf. dl, dm, dex. «Zavragiii», ţâganii căldurari, care au şi tipare de bani, sunt ţâganii cei mai bogaţi, şez. iii, 36. ^ (Adjectival) Chiosea a studiat bine maniera şi limba ţiganilor zavragii, filimon, o. ii, 341. Trecea ... câte-o hoardă de ţigani zavragii, cu căruţe cu coviltir, galaction, o. A. I, 8. 2. (învechit şi popular; prin confuzie cu zavergiu) Eterist; p. g e n e r. revoltat (1). Cf. polizu, cihac, ii, 471, ddrf, gheţie, r. m., barcianu, tdrg. Atunci, românii dădură iureş. Zavragii, ipac. Ţipete, ... urlete se auziră, chiriţescu, gr. 67. După ce au tăiat pe Vladi-mirescu, rămăseseră prin părţile astea ... alţi zavragii. RĂDULESCU-CODIN, L. TR. 100, cf. CADE, ZANNE, P. IV, 690. + Scandalagiu. Soro! soro! auzi dumneata? Zavragiii vin încoace, caragiale, o. vi, 69, cf. ddrf, şăineanu2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., SCRIBAN, D., DL, DM, DEX, ZANNE, P. IV, 690. - PI.: zavragii. - Cf. zarvă. ZAZLĂU1 s. m. (Regional) „Om cu buze groase, care vorbeşte mult“ (Liteni - Fălticeni), cv 1951, nr. 6, 29. - Accentul necunoscut. - PI.: zazlăi. - Etimologia necunoscută. ZAZLÂU2 s. n. v. zaslău. ZĂĂR s. n. v. zahăr. ZĂB s. f. v. zăbală. ZĂBÂBĂ s. f. v. zăbavă. ZĂBÂLĂ s. f. 1. Piesă a frâului sau a căpeţelei formată dintr-o bară sau două bare (unite la mijloc) de metal, care se introduc(e) în gura calului, înapoia ultimilor incisivi, pentru a-1 struni şi pentru a-1 conduce; (regional) muştiuc (4), păstrungă1, zăbăluţă (1). Cu zăbala şi cu frâul fălcilor lor înfrâna-veri. psalt. hur. 26720. Amu cailoru zăbalele în gură lă băgămu. cod. vor2. 61v/13. Nu fireţi ca calul şi mujdeiul cei ce n-au mente; cu zăbale şi cu frâu fălcile lor tragi, psalt. 55, cf. n. test. (1648), 178714. Voi pune undiţă în marea ta şi zăbale în gura ta. neagoe, înv. 67/20. Rumpându-şi zăbala, calul stegariului ... l-au băgat ... în desimea turcilor, m. costin, o. 80. Şi aşa, ca cum calul fără zăbală pinteni ar da, răutăţii Hameleonului voie şi slobodzenie dederă. cantemir, i. i. ii, 29, cf. anon. car. Umblăm ca nişte cai înverşunaţi, fără zăbală, antim, p. 130. I zăbală veche dă telegari (a. 1802). doc. ec. 68. Rămâi, şi calu-mi ţine de zăbele. budai-deleanu, t. v. 57, cf. lb, heliade, l. b. i, 240/24. Doi cai negri ce rod a lor zăbale, negruzzi, s. ii, 81, cf. polizu, pontbriant, d. Caii muşc-a lor zăbale, surugiul e călare, alecsan-dri, o. 169, cf. lm. Fiul craiului, punându-i zăbala în gură, încălecă. creangă, p. 196. Tânărul îndeamnă calul ţinând scurt zăbala, caragiale, o. i, 220, cf. ddrf. Sânge roş ce picura Din strânsele zăbale, coşbuc, p. i, 195, cf. barcianu. îndată ce i-ai slăbit zăbala, se joacă cu tine ca harmăsarul înnărăvit. adam, r. 163, cf. alexi, w., şăineanu2, tdrg. In jurul zăbalei, răsuflarea i se făcuse chiciură, chiriţescu, gr. 32. Calul suia din greu, ... zăbala îi ardea gura. gîrleanu, l. 29, cf. resmeriţă, d., nica, l. vam. 272, cade. Ii conduse printr-o sală cu hamuri noi atârnate în perete ... şi zăbăli nichelate, c. petrescu, î. (/ii, 104. Nu ştia să le pună o zăbală în gură. cocea, s. ii, 9, cf. pribeagul, p. r. 66. Nicoară ... a strâns zăbala murgului, sadoveanu, o. xviii, 216. La cal, măgar şi catâr, aparatul de conducere — hăţurile, căpăstru şi zăbala - se aşază pe cap. enc. agr. i, 348, cf. scriban, d. Calul bătu pe loc, ... muşcându-şi cu furie zăbala ce-l oprea să zboare, v. rom. august 1954, 72, cf. ltr2, dl. Lovea mereu cu călcâiul în burta calului, iar animalul se învârtea ..., cu dinţii rânjiţi în zăbală, preda, m. 92, cf. dm. Nimeni n-ar fi gândit să le arunce căpăstrul pe cap, nici să le pregătească ... zăbala, românia literară, 1970, nr. 107, 11/2, cf. dex. Murgule, murguţul meu, Ce nechezi aşa de greu? Ori de frâuţi cu zăbele Ori de scări cu şurub ele. şez. i, 77. Stau rând caii priponiţi Cu funii de grea mătasă Şi cu zăbale alese, hodoş, p. p. 201. Tot nouă ne zugrăveşte Zalele, zăbalele, păsculescu, l. p. 54, cf. gr. băn., caba, săl. 102, com. din tărcăiţa - beiuş, alr i 1126. De flămând Potcoavele-mi mâne, In loc de zob Zăbale-mi rod, în loc de apă Bale-mi beau! balade, ii, 222. Măi voinice-voinicele, Strânge-ţi murgul de zăbrele, Stânge-l tare şi nu prea Că eu sunt drăguţa ta! ib. iii, 254. 455 ZĂBALĂ - 40 - ZĂBAVĂ Fie-n zabale de aur, Nu este decât un taur. zanne, p. i, 669. ^ F i g. Vor frânge zăbalele ascultării aceale noroade (a. 1703). fn 122. Nerodul fără zebală, celor mari rob ticăit, Slujea pe tirani orbeşte, pogor, henr. 3/15. Aşa, n-avem zăbală să-nduplece pornirea, i. văcă-rescul, p. 54. Pui patimei zăbală şi frâu închipuirii. VOICULESCU, POEZII, II, 40. 2. Bubuliţă albicioasă, molipsitoare (uneori, crăpată şi întinsă), care apare la oameni (în special la copii) la colţurile gurii, şi la animale, pe buze; zăbăluţă (2). V. r a g a d ă (1). Cf. lb, polizu, lm, ddrf, mîndrescu, ung. 190, n. leon, med. 154. Zabale la gură. şez. ix, 146. Omul face zăbale la gură când bea apă din ciutură după urma calului, grigoriu-rigo, m. p. i, 194. Vita bolnavă de zăbale face un fel de bubuliţe pe buze. id. ib. ii, 26, cf. şăineanu2. Ceara din urechi e întrebuinţată ca leac ... pentru tămăduirea zăbalelor, candrea, f. 52. Vom opri copiii cu zăbale ca să sărute pe alţii. bianu, d. s., cf. tdrg. Dacă are cineva zăbale în gură, apoi e bine a le şterge cu mâneca cămeşii, gorovei, CR. 382, cf. PĂCĂLĂ, M. R. 272, resmeriţă, d., cade, VOICULESCU, L. 37, SCRIBAN, D., DL, DM, DEX. Dacă muşti din pânea din care au mâncat şoarecii, faci puşchele şi zăbale, pamfile, b. 56, cf. bîrlea, c. p. 228, dr. ix, 427, alr i/i h. 27. ^ (Prin lărgirea sensului) [Viermu-leţilor de mătase nu li se dă mult de mâncare] ca să nu capete zăbeale. economia, 218/6. + (Prin vestul Tran-silv.) Umflătură a gingiilor la cai: (regional) zâmbre. Cf. alr i 1 128/180, 298, teaha, c. n. 281. 3. (Transilv.; la pl.) Bale. Cf. dl, dm, dex. Ţipă lele zalele Şi şterge zăbalele, reteganul, tr. 168, cf. şez., xii, 151, alr ii/i mn 83, 6 899/53, ib. 6 900/47, alrm ii/i h 55/53, ib. h 56/47, alr ii 6 094/102. 4. (Mai ales la pl.) Colţurile cărnoase, umflate, uneori albicioase ale ciocului unor pui de păsări. Zăbelele, tâmplele, guşa ... [ciocănitoarei sunt] albe-ntunecate. marian, o. i, 78, cf. tdrg, dl, dm. Eu iubesc păsările ... Şi coada cenuşie, Şi ciocul cu zăbale galbene, horea, C. 128, cf. DEX. - Pl.: zăbale şi (învechit şi regional) zăbele, (regional) zăbăli, zăbeli (arl i 1 126/295, 320), zebele (alr i/i h 27/289, alr i 1 126/280). - Şi: (învechit) zebâlă, (regional) zăbâ (alr i/i h 27/85, 381, 596, 684, 934, alr i 1 126/594, 595, 596, 684, 695, 700, 815, 874, 932, 980), zăbâuă (refăcut după forma articulată, alr i/i h 27/61, 290, alr i 1 126/61, 63, 194), zăbeâ (alr i/i h 27, alr i 1 126/249, 251, 255, 270, 273, 283, 285, 385, 542), zăbeâlă (alr i/i h 27/87, 96, 103, 107, alr i 1 126/85, 87, 302), zăbeâuă (refăcut după forma articulată, com. din tărcăiţa - beiuş, alr i/i h 27/63, 285), zăbilă (n. rev. r. viii, nr. 6, 88, sfc ii, 171, alr i/i h 27/109, 112, 118, 831, alr i 1 126/9, 109, 112, 116, 118, 865), zăbreâ (rădulescu-codin l., com. din tărcăiţa - beiuş, alr i 1 126/148, 290), zăbrflă (alr i/i h 27/835, alr i 1 126/835), zămbilă (alr i/i h 27/9, 8 257), zăvâlă (ib. h. 27/782), zabiâuă (teaha, c. n. 281), zabiâuă (id. ib.), zâbeăuă (alr i/i h 27/80, teaha, c. n. 283), zoăba (pl. zoabe teaha, c. n. 234), zobâlă (alr i/i h 27/45, 77, 159, alr i 1 126/28), zobeâlă (alr i/i 27/75, 79, alr i 1 126/75, 77), zubá (alr i/i h 27/40), zubâlă (ib. h 27/35), zubă (ib. h 27/26), zubeâlă (ib. h 27/69) s. f. - Din magh. zabola. ZĂBÂUĂ s. f. v. zăbală. ZĂBÂV s. n. v. zăbavă. ZĂBÂVĂ s. f. 1. Lipsă de rapiditate în ceea ce face, mocoşeală (1), m o c o ş i r e , moşmondeală, moşmondire (1), m o ş m on e a 1 ă, moşmo-n i r e, (rar) mocăială, mocăire, pregetare, (rar) preget (1), (învechit) p e s t e a 1 ă, (regional) moşogăire, muşinare, pregetătură, târşoneală, (învechit, rar) zăbăvnicie; trecere la efectuarea unui lucru, la săvârşirea unei acţiuni într-o perioadă ulterioară celei stabilite, amânare, tărăgănare (1), tărăgăneală (1), temp or izare , tergiversare, trenare, (învechit, în Transilv.) tămândare; lipsă de grabă, încetineală, încetinire, întârziere, lungire, tărăgănare (1), tărăgăneală, temporizare, tergiversare, trenare; (regional) zăboveală. Cf. zăbovi (1). Lucrare cu leane, cu zăbavă, st. lex. 173v/2. Şi nici o zăbavă la mijloc puind, împreună să ne sculăm, cantemir, i. i. i, 123, cf. anon. car. Multe se pot întâmpla dintr-acea zăbavă, c. cantacuzino, cm i, 15. [Postelnicul] chemat de vezirul, ca să-l întrebe de zăbava haraciului (sfârşitul sec. XVII), mag. ist. iv, 357. Nu cumva să-mi pricinuiască zăbava vreo greşală. aethiopica, 3r/6. Ce era la mijloc ... de-i atâta zăbavă cu triimeterea răspunsului (sfârşitul sec. XVIII), let. iii, 272/29, cf. budai-deleanu, lex. Până a se aduce [pânză] şi până a să face saci, va fi o mare zăbavă (a. 1809). doc. ec. 80, cf. lb. Conrad se-aruncă în cea dintâi şalupă, şi ... e supărat pe zăbava vâslelor, he-liade, l. b. i, 85/6. De multe ori pentru nişte întârzieri şi zăbave de acestea, să sărăcesc, teampe, o. s. 108/ 11. Nu a fost ascultat din pricina fricii de zăbavă, cr (1834), 3102/5, cf. pogor, henr. 60/6. Văzând atâta zăbavă, zise gazdei: moşnege, nu ţi-ai putut căuta de suflet de un veac de când nu ne-am întâlnit? negruzzi, s. i, 91. Poate să se supere împăratul ce m-a trimes de atâta zăbavă, ispirescu, l. 325, cf. ddrf. Fata mai culege-o mână, Că e fată de ispravă. Iar acum le dă cu număr, Iar la numărat, zăbavă, păun-pincio, p. 62, cf. barcianu, alexi, w., şăineanu2, tdrg. Porunca cea crăiască Nu sufere zăbavă, petică, o. 122, cf. resmeriţă, d., severin, s. 147, cade, scrîban, d. După atâta suferinţă şi zăbavă, Asta vă fuse marea-vă ispravă? arghezi, s. iii, 186. Mi-i timpul scurt şi orişice zăbavă E-o pierdere ce nu se mai repară, beniuc, v. 15. Frân-cu are o singură groază: zăbava, h. lovinescu, t. 360, cf. DL, DM, mihăilă, î, 170, dex. Vântule, du-te de-i spune Că zăbavele nu-s bune, Că Leicuţa-i duce dorul. ALECSANDRI, P. P. 284, cf. TEODORESCU, P. P. 320, bran, s., gr. băn. Ce ţi-am fost eu vinovat, De m-ai dat la turci legat? Nici zăbavă nu era, Frumos capul că-i tăia. balade, ii, 440. Jianu iarăş strigând Şi zăbava lui văzând, Să mai aştepte nevrând Dete drept prin Olt. folc. olt. - munt. ii, 222. S-a întâlnit graba cu 458 1 ZĂBAVA - 41 - ZĂBAVĂ zăbava, gane, n. ii, 204. M-am pornit cu graba şi m-am pomenit cu zăbava, creangă, p. 44, cf. ddrf. Văzu că fata lui s-a dus cu graba şi s-a întâlnit cu zăbava. săm. v, 128. Am apucat pe un drum cotit al văii ... ca să nu mă întâlnesc iar cu zăbava, sadoveanu, o. xvii, 603, cf. dl. Măriuţa graba, Stă cu zăbava Şi vine cu graba (Albina), pamfile, c. 15. ^ L o c. a d v. Fără (de sau nici o) zăbavă = imediat. Te rog pre Măriia ta de cel râs să mi-l dai, că ... ban ţi-oi trimite făr\&\ zăbavă (a. 1620 ?), rosetti, b. 90, cf. 105. Fără zăbavă de la frati-său, Ştefan-Vodă, au venit soli cu daruri, ureche, l. 75. Vrea să-l ia degrab şi, făr-de zăbavă, să-l ducă la împăratul, neagoe, înv. 133/24. Mihai Vodă ..., fără zăbavă, au strânsu oastea Ţării Munteneşti. m. costin, o. 49. Te-oi vedea-te fără zăbavă, dosoftei, ps. 48/20. Fără nici o z&bavă, asupră-i să repedzi. cantemir, i. i. i, 98. Orânduitul zapciu să se sârguias-că a lua, fără de zăbavă, anaforaua (a. 1780). gcr ii, 125/18. Ieşiră fără zăbavă la război, maior, ist. 120/ 34. Şi făr-dă zăbav să să teslimatisească (a. 1811). doc. ec. 102. Ei se pleacă şi se trag înapoi fără zaba-vă ca să meargă la isnoavă. heliade, l. b. i, 19/27. Siliră pe Sigismund Batori ca, fără zăbavă, să-şi împlinească făgăduielile, f. aaron, i. ii, 231/19. Fără zăbavă, ori să cumpere cu rădicata, sau asemenea să-şi vânză marfa lor în târg şi să iasă din prinţipat îndată. fm (1842), 125V5. Cei mai mulţi bolnavi de holeră se îndreaptă şi aceasta fără zăbavă, c. vîrnav, h. 26/14. Fără zăbavă plăteşti cu prisos făgăduielile tale. bol-liac, M. 28/2. I-a spus să-i găsească, fără zăbavă, o pereche de case frumoase, caragiale, o. ii, 219, cf. ddrf. Fără zăbavă, mă scol din calde-aşternuturi. coşbuc, ae. 54, cf. barcianu, alexi, w. în urma lor, încet, fără zăbavă, ... Venea stăpânul gliei, goga, poezii, 79, cf. tdrg. Fără zăbavă, se urcă pe prispe. chiriţescu, gr. 15. îl poftii ... să-mi caute, şi fără zăbavă, ceva zimţi. m. i. caragiale, c. 88. Le va pune, fără zăbavă, în legătură cu un avocat, rebreanu, r. i, 231. Sosi fără zăbavă maica Eraida. stănoiu, c. i. 217. I-a şi poruncit să plece fără zăbavă la cetatea Caşmirului. sadoveanu, o. xv, 374, cf. scriban, d. încheie socoteala pe loc, fără zăbavă, arghezi, s. v. 147. îi era teamă să spere că vor ajunge fără zăbavă şi necazuri, camil petrescu, o. ii, 148. Marea hotărâre trebuie înfăptuită fără zăbavă, vinea, l. i, 19, cf. dl. întinse monarhului fermanul de a porni fără zăbavă. barbu, princ. 237. Săgeţile ... Din zeci de arcuri bat fără zăbavă, românia literară, 1971, nr. 123, 11/2, cf. dex. Baba se întoarse fără zăbavă acasă, popescu, b. iii, 30. Cu (multă) zăbavă = lent. Trei lucruri, au curând, au cu zăbavă mijlocesc stricăciunea omului. antim, ap. gcr ii, 6/22. Cine-mi vine cu zăbavă? Cine-şi curmă mijlocelul? cerna, p. 140. După ce-şi potrivi pe cap, cu multă zăbavă, işlicul ...se sui în trăsura cea mare. mironescu, s. 222. Bate surul din potcoavă ... Calcă rar şi cu zăbavă Lunecuşuri de pripor. topîr-ceanu, o. a. i, 12. Aceştia au ajuns ... în paradis, tot aşa, cu zăbavă, vinea, l. i, 394. Unele lucrări mai complexe, ce se descifrează cu zăbavă, interesează oamenii prin amploarea ideilor, v. rom. ianuarie 1963, 129. (Familiar) Un bob (de) zăbavă = un pic de răbdare. Doctoriţa face un simplu duş şi iese. Un bob de zăbavă. vinea, l. i, 69, cf. dl, dm, dex. Mai am numai un bob de zăbavă, coman, gl. (învechit şi regional) Nu (sau fără) zăbavă (vreme) = Curând. Petru Vodă ... au zidit mănăstirea Galata în vale, care fără zăbavă vreme, s-au risipit. N. costin, l. 552. Le-au scris să nu poarte nice o grije, că, fără zăbavă vreme, le va vini veste că le-u pus Poarta domnu. neculce, l. 192. De nu iaste masă mare, fără zăbavă vreme iase mitropolitul. gheorgachi, cer. (1762), 286, cf. scriban, d. Nu zăbavă vreme, şi iată că soseşte buzduganul, sbiera, p. 53. Nu zăbavă, vine şi alt podariu. ap. tdrg, cf. cade. ^ Expr. (învechit) A(-şi) face zăbavă = a întârzia. Venise mari apele Şiretului, pentru care au căutat oştilor câteva zile a facere zăbavă, m. costin, ap. tdrg. Nu este bine să facă zăbavă a nu pune domn. ist. ţ. r. 4, cf. ddrf. [Aeneas] nu-şi face zăbavă din umblet, Cată la păsări, ... ce drum au s-apuce, coşbuc, ae. 110, cf. dm, dex. (Cu schimbarea construcţiei) Numai patima vânătorii ... îl scotea, câteodată, de acasă, dar şi atunci multă zăbavă nu-şi făcea, gane, n. ii, 3. + (în superstiţii) Aşteptare. Pragul are multă zăbavă aici, fiind patru bobi în dreapta; trebuie să treacă deci multă vreme. şez. iii, 233, cf. 234. + (Regional; în forma zăbavă) Leneş (Săpata de Sus - Piteşti). Cf. udrescu, gl. Zăbavă, tot zăbavă, Nici tu brânză, nici tu bragă. id. ib. + (învechit, rar) Gângăvie. Isop auziia şi nu putea grăi nice într-un chip pentru zăbava limbii (cca 1705). gcr i, 351/29. 2. (învechit şi popular) Odihnă (5). Meargă d[o]mnul mieu înaintea slugii lui şi eu mă voi întări în calea după zăbavă meargerii cei înaintea mea. biblia (1688), 25V25. Că nu mai puţin zăbava prin lenivire stâlpii monarhiii, decât ofartana mădularele trupului scutură. cantemir, i. i. i, 123. în câteva zile au fost zăbava Paştii aici, mehterhaneaoa Domnului ... n-au bătut. gheorgachi, let. iii, 327/7. Nemaiputând suferi lenea şi zăbava episcopului ..., l-am izbit, heliade, l. b. ii, 19/1. Nu-i prea bună zăbava, fie locul cât de sfânt. hasdeu, r. v. 18. Repede, vrednici bărbaţi! Ce zăbava târzie vă face Leneşi, coşbuc, ae. 39, cf. tdrg, cade. De lene toropite, trec ceasuri cu zăbavă, voiculescu, poezii, i, 104. Că doar, dup-o muncă atât de grozavă, Oamenii au tot dreptul la o mică zăbavă, deşliu, g. 42, cf. dm, dex. Văzând ... că zăbava se lungea, împăratul dete poruncă ... să se pregătească pentru o şedere îndelungată, popescu, b. iii, 75. 3. (învechit şi popular) Distracţie. Să aibi vreame şi cu cetitul cărţilor a face iscusită zăbavă, m. costin, let. i, 5/24. Una din cele mai veselitoare zăbăvi a vieţii, critil, 22/8. Cartea ce se numeşte zăbava fan-dasiei (a. 1802). gcr ii, 195/20. îş împărţeşte vremea cu petrecerile vânatului, a meselor şi a altor zăbăvi. ar (1829), 1592/6. Zăbava lui mi-a procurat o conversaţie, o petrecere pe care ... nu o voi uita. voinescu ii, m. 51/12. Să aib o masă bună, prielnice zăbăvi. negruzzi, 458 ZĂBAVNIC - 42 - ZĂBĂLUŢĂ s. ii, 251. Din partea mea mâncarea-i numai o zăbavă; băuturica mai este ce este. creangă, p. 258. Gustaţi din bunătăţi ciobăneşti ..., să ai de zăbavă până la gătitul cinei. săm. iii, 122, cf. barcianu, şăineanu2. Nu le citesc, neavând nici gust de cetit, care este zăbava cea mai desfătată şi mai folositoare ce poate avea omul. iorga, l. i, 547, cf. tdrg, cade. Zăbăvile cu plosca la cumetrii, lesnea, vers. 3. Măria sa se alege cu zăbava şi eu cu galbinii. sadoveanu, o. xv, 407, cf. scri-ban, d., dl, dm, dex. îi ia [pe feciori] ... şi se duce cu ei prin pădure, aşa, de o zăbavă, sevastos, p. 44, cf. ZANNE, P. III, 476. - PI.: zăbave şi (învechit) zăbăvi. - Şi: (învechit) zăbâv s. n., (regional) zăbâbă, zâbâvă, zâboâvă (udres-cu, gl.) s. f. - Din slavon. 3aeaba. ZĂBAVNIC, -Ă adj. Care zăboveşte (1); (în dicţionare) zăbovitor. Săhastrii ... mai zăbavnică şi mai trudnică mâcenicie a ştiinţii luptară, dosoftei, v. s. nv/19. Fără lucru şădeţi, zăbavnici sunteţi, pentru aceaia, ziceţi să mergem să jărtvim. biblia (1688), 422/6. Turcii ... văzând pe nemţi negrigiulivi şi zăbavnici la război, ei s-au gătit să-i lovească, dionisie, c. 180. Minutul acel zăbavnic, în care să-mi răsplătesc, Fă să vie mai în grabă, beldiman, o. 62/12. Vremea şi-a schimbat zăbavnica sa coasă într-o sabie, heliade, l. b. ii, 108/10. Dorobanţul ... va trage la casa birnicului zăbavnic. reg. org. 41/1. Corespondenţii sunt ... cam leneşi şi cam zăbavnici. voinescu ii, m. 138/11. Surorile-mi iubite, şi însuşi, şi chiar tu Aţi fost în astă noapte zăbavnice prea mult. c. a. rosetti, c. 80/10, cf. polizu. Cu moartea,în zadar m-ameninţă în al lui zăbavnic curs. bolliac, m. 43/13, cf. pontbriant, d., lm, ddrf. Va geme de flăcări pământul, Dacă zăbavnic pe tine găsi-te-vor zorile-n prunduri, coşbuc, ae. 82, cf. gheţie, r. m., barcianu, alexi, w., şăineanu2. Dar-mi-te noi, ce pe aici zăbavnici stăm vreme de nouă Ani roditori. murnu, i. 33, cf. resmeriţĂ, d., cade. Omul trebuie să fie bun, îngăduitor ..., zăbavnic la mânie. galaction, o. a. i, 351, cf. scriban, d. Lângă crucea scrijelată, mai opritu-m-am o dată, că-s de felul meu zăbavnic. v. rom. ianuarie 1954, 72, cf. dl, dm, sclf 1958, nr. 3-4, 356. Am fost zăbavnic şi acum praznicul s-a sfârşit, românia literară, 1969, nr. 63, 2/5, cf. dex. Om zăbavnic. Femeie zăbavnică. udrescu, gl. ^ F i g. Deodată, se-aduce zgomotul cel zăbavnic al mustrării cugetului care strigă, heliade, l. b. i, 48/11. (Substantivat) Nemica nu e mai de muncă, decât a avea lucru cu cel zăbavnic. ţichindeal, f. 182. Să cuvine să păzească ... hotarul, să se poată împreuna cu bătrânul, cu zăbavnicul şi flegmaticul Cras. pann, e. i, vii/5. Şi paşii unui zăbavnic răsunau prelung pe strada pustie, chiriţescu, gr. 371. ^ (Adverbial) Zăbavnic caţi la semne şi păsări totodată, voiculescu, poezii, i, 266. Şedeai ... Istorisind zăbavnic cum vorba îţi venea. PiLLAT, p. 98. (Mai ales despre mers, paşi etc.) încet; greoi. Mersul ei nu era o alergare uşoară ... ci zăbavnic şi plin de gânduri, heliade, l. b. i, 203/20. Vedeţi feţele tuturor cum sunt de galbene ..., păsurile zăbavnice şi şovăitoare, fm (1843), 78V35, cf. polizu, ddrf, gheţie, r. m., barcianu, alexi, w., şăineanu2, resmeriţĂ, D., cade, scriban, d. Urcuşurile făcute pe măgari, zăbavnice, se înlocuiesc ... cu automobilul. perpessicius, m. c. iii, 246. La ora bufniţei cu pas zăbavnic ...a ieşit, blaga, poezii, 425, cf. dl, dm, dex. ^ (învechit) Zăbavnic la limbă — bâlbâit. Supţire la glas şi zăbavnic la limbă sunt eu. biblia (1688), 412/7. Un lucru era mai rău la dânsul, fiind zăbavnic la limbă şi la grai netocmit (cca 1705). gcr i, 351/1. Domnul ... puind grai în gura celor gângavi şi zăbavnici la limbă, şi alta mai mare vom da la lumină (a. 1856). cat. mat. i, 161. *❖* Fig. Dar ele propăşesc şi una şi alta cu pas cam şchiop, adesea zăbavnic. brezoianu, a. 9/15. - Pl.: zăbavnici, -ce. - Şi: (învechit) zăbavnic, -ă (pontbriant, d.), zăbovnic, -ă (gheţie, r. m.), (regional) zâbâvnic, -ă adj. - Din slavon. SABABbNi*. ZĂBĂCÎ vb. IV v. zăpăci. ZĂBĂDÂICĂ s. f. (Regional) Mâncare făcută din sâmburi de bostan (Vaşcău). rev. crit. iv, 147. - Etimologia necunoscută. ZĂBĂDÎ vb. IV v. zăbovi. ZĂBĂLOS, -OĂSĂ adj. (Popular; despre gură, buze, p. ext. despre oameni) Cu zăbale (2); bălos; murdar. Românii ... îndătinează de-a porecli pruncii cei mici, cari nu se şterg la gură, cari sunt băloşi şi zăbăloşi, zaici. MARIAN, O. II, 76, cf. REV. CRIT. III, 173, ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DEX. Ura din ce se face? Din degete ruşinoase Şi din buze zăbăloase. jahresber. vi, 43. Din picioare umbla rău Din gură miroase greu Şi la gură-i zăbăloasă. bîrlea, l. p. m. ii, 183. Gura ... ţi-e tare zăbăloasă. com. sat. iv, 98, cf. alr i/i h 27. (Substantivat) De ele [zăbele] te umpli de la un zăbălos, când bei apă ori mănânci dintr-o lingură cu el. şez. ii, 130. Ce te uiţi la un zăbălos ca acela. ib. ix, 146, alr ii/i mn 13, 901/33. - Pl.: zăbăloşi, -oase. - Şi: (regional) zăbelos, -oâsă (alr i/i h 27/80), zobilos, -oâsă adj. cade. - Zăbală + suf. -os. ZĂBĂLUŢĂ s. f. 1. Piesă a frâului sau a căpeţelei formată dintr-o bară ori din două bare (unite la mijloc) de metal, care se introduce în gura calului, înapoia ultimilor incisivi, pentru a-1 smuci şi pentru a-1 conduce; (regional) muştuc (4), postrungă1, zăbală (1). Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., LM, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., scriban, d. O să găsească oamenii ... zăbăluţă şi pentru gura ta. h. lovinescu, t. 356, cf. ltr2, dl. Mitu se repezi şi-l prinse de zăbăluţă. mihale, o. 69. A vrut să prindă calul de zăbăluţă. lăncrănjan, c. i, 211, cf. dm, dex. Să mă văz scăpat ... De cai albi îmbuşumând, De zăbăluţă frecând, folc. olt. - munt. iii, 309. + (Popular) Strună1 (I 5). Cf. şăineanu2, resmeriţĂ, d., cade, alr i 1 126. 464 ZĂBĂR - 43 - ZĂBLĂU1 2. Bubuliţă albicioasă, molipsitoare (uneori crăpată şi întinsă), care apare la oameni (în special la copii), la colţurile gurii, şi la animale, pe buze; zăbală (2). V. ragadă (1). Cf. abc săn., d. med., dex. - PI.: zăbăluţe şi (regional) zăbăluţi (alr i 1 126/ 582, 675, 730). - Şi: (regional) zăbeluţă s. f. alr i 1 126/266. - Zăbală + suf. -uţă. ZABĂR s. n. v. zabăr. ZĂBĂUC, -Ă adj., s. n. 1. Adj. (Popular; despre oameni) Zăpăcit (1). Cf. ddrf, alexi, w., şăineanu2, PAMFILE, J. II, 172, PASCU, S. 418, RESMERIŢĂ, D. Mi-O face afurisitul de moşneag, că-i cam zăbăuc, al lupului, p. g. 55, cf. cade, scriban, d. Poemul ... se închega în mintea mea zăbăucă, stancu, r. a. v, 128, cf. dl, dm, dex, n. rev. r. viii, nr. 7, 88, ciauşanu, gl., paşca, gl., tomescu, gl. (Substantivat) Ce-i cu tine? Mă, zăbăucule, n-auzi? contemp. 1948, nr. 112, 6/3. Tunde-o dă fugă, că vine zăbăucul/ c. petrescu, a. r. 61. Prefectul a dat ordin jandarmilor să-i aresteze pe zăbăuci. stancu, d. 442. + (Regional) „Om mare ce umblă fară rost“ (Chetreşti - Vaslui) coman, gl. 2. S. n. (Prin vestul Olt.) Basamac. Cf. n. rev. r. viii, nr. 7, 88. - PI.: zăbăuci, -ce. Şi: (regional) zăbăug, -ă (pamfi-le, j. îi, 172), zăblău (id. ib.), zăblăud, -ă (id. ib.), zăblăug, -ă (pascu, s. 418, coman, gl.), zablaud, -ă (lexic reg. 111) adj. - Contaminare între zăpăcit şi hăbăuc. ZĂBĂUCÎ vb. IV. Intranz. şi refl. (Prin nord-estul Olt.; despre oameni) A (se) zăpăci (1). Cf. CIAUŞANU, GL. - Prez. ind.: zăbăucesc. - Din zăbăuc. ZĂBĂUG, -Ă adj. v. zăbăuc. ZĂBĂVÎ vb. IV v. zăbovi. ZĂBĂVÎCI s. n. (Regional; glumeţ) „Elasticul, şnurul de la chiloţi“ (Râmnicul Vâlcea) lexic reg. 88. - PI.: zăbăviciuri. - Etimologia nesigură. Cf. zăbavă. ZĂBĂVÎRE s. f. v. zăbovire. ZĂBĂVÎT, -Ă adj. v. zăbovit. ZĂBĂVITOR, -OARE adj. v. zăbovitor. ZĂBÂVNIC, -Ă adj. v. zăbavnic. ZĂBĂVNICÎE s. f. (învechit, rar) Zăbavă (1). Greşalele înţălegerii, precum tâmpiia minţii, slăbiciunea ţinerii de minte, zăbăvnicia ... nu trebuie să să pedepsească, carte treb. i, 132/16. - PI.: zăbăvnicii. - Zăbavnic + suf. -ie. ZĂBE s. f. v. zăbală. ZĂBEĂLĂ s. f. v. zăbală. ZĂBEÂUĂ s. f. v. zăbală. ZĂBELOS, -OÂSĂ v. zăbălos. ZĂBELUŢĂ s. f. v. zăbăluţă. ZĂBEREÂLĂ s. f. v. zebereală. ZĂBERÎRE s. f. (învechit) Sechestrare (2). Cf. z e b e r i (2). Măriile voastre vă bateţi gioc de oamenii noştri. Ameninţă cu „zăberire“ (cca 1635-1645). ior-ga, d. b. 57. Zăberire de către un rus a unui om al hatmanului ce-l judecase (a. 1742). id. s. d. vi, 251. - PI.: zăberiri. - V. zeberi. ZĂBIC s. n. (Olt. şi Ban.) Turtă de mălai sau mămăligă fărâmată şi prăjită în untură (uneori coaptă în ţest). Cf. şăineanu2, resmeriţă, d. Împărţeam ... zăbicul pe care mi-l da mama să-l mănânc, al lupului, p. g. 26, cf. cade, scriban, d. Aş vrea să ne faci niţel zăbic. BOCEANU, GL., cf. CIAUŞANU, 211, PAŞCA, GL., L. ROM. 1960, nr. 5, 36. - PI.: zăbicuri. - Şi: (regional) zăbig (cade, scriban, d.), zăpig (scriban, d.), zabic (şăineanu2, resmeriţă, d., scriban, d.), zabig, zibic (scriban, d., plopşor, v. o. 10, LEXIC REG. 27) s. n. - Etimologia necunoscută. ZĂBÎG s. n. v. zăbic. ZĂBÎLĂ s. f. v. zăbală. ZĂBLÂICĂ s. f. (învechit şi regional) Fată a cărei vârstă este între doisprezece şi cincisprezece ani. De 4 ani, în toţi, o au cerut-o de când era zăblaică (a. 1817). IORGA, S. D. XII, 207, Cf. BREBENEL, GR. P. - PI.: zăblaice. - Zăblău2 + suf. -aică. ZĂBLĂICUŢĂ s. f. (Prin Olt.) Diminutiv al lui zăb lai că; (regional) zăbrăluică. Când eram d-o zăblăicuţă, îmi băga mâna-n sân la ţâţă. RĂDULESCU-CODIN, î. 366. - PI.: zăblăicuţe. - Zăblaică + suf. -uţă. ZĂBLĂU1 s. n. (învechit şi popular) Pânză (groasă) din câlţi sau din păr de capră pe care se strâng boabele de cereale când se vântură sau se dau prin ciur, care se aşterne (pe ceva) sau se înveleşte cu ea etc.; p. gener. pătură (II). Să îmbrăcă în nişte zăblaie. neagoe, înv. 54/20. Dezbrăcându-să din hainele-mpărăteşti şi-mbră-cându-se cu zăblău se culcă pre gios. dosoftei, v. s. octombrie 76v/8. E eu căndu ei dodeia-mi, înveştia-ne în sacu (saci h, zăblău d.). psalt. 63. Pentru zăblău de învălitul postavului, neaflându-să aici, am poruncit iar de la Cămpina să trimiţă (a. 1705). iorga, s. d. x, 66. Că avem acolo bani de pe un brâu ..., de pe zăblău (a. 1759). id. ib. 337. 2 zăbaie dă câlţi: unul bun 488 ZĂBLĂU2 - 44 - ZĂBOVI şi altul spart (a. 1802). doc. ec. 69, cf. polizu, pont-briant, d., cihac, ii, 467, lm. O laviţă învelită cu rogojini şi cu zăblaie. odobescu, s. i, 127, cf. ddrf, gheţie, r. m., barcianu. Grâul ... se făcea vraf pe zăblaie curate, de unde-l încărcau argaţii, sandu-aldea, ap. cade, cf. şăineanu2. îşi ia fata pânza şi un zăblău să puie pe lângă ea când i-o fi frig. pamfile, duşm. 219, cf. chiriţescu, gr. 256, pascu, s. 418, resmeriţă, d., cade, scriban, d., ltr2, dl, dm, dex, h i 86, 156, ii 254, iv 87, 312, vii 265, xi 356. Dar dragostea de flăcău? Ca porumbul sub zăblău. teodorescu, p. p. 338, cf. rădulescu-codin, î. 366. Carul a-i aşeza tânjala, a-i îmbrăca „ scoarţele “ cu zăblăul „ cel mare conv. lit. xliv2, 79. Nevastă c-a mea frumoasă Nu e-n sat la d[mrmQd]voastră! Când îi pomeneşti de furcă Ia zăblău şi să culcă. şez. xii, 78, alrm sn i h 320/494. - PI.: zăblaie şi (învechit, rar) zăbaie. - Şi: (învechit) zăblou (lm, ddrf), (regional) zablau (scriban, d., h iv 87), zâblău (h ii 254) s. n. - Din bg. 3t>6jio. ZĂBLÂU2 s. m. 1. (Mold. şi Transilv.) Vlăjgan; p. r e s t r. copilandru. Flecău se zice pe une locuri ca şi pe alte zăblău, cotâng. budai-deleanu, ţ. 117, cf. lb, polizu, lm, gheţie, r. m., barcianu. Slujai ţara răgulat, nu ca zăblăii ăştia, şase săptămâni, bănuţ, t. p. 36, cf. cade, scriban, d. Zăblăul lui Darie se zbătea ... între viaţă şi moarte, camilar, n. ii, 430, cf. dl, dm, l. rom. 1959, nr. 5, 83, dex. Penele din coada cocoşului le smulg zăblăii (băieţi de 15-18 ani), brebenel, gr. p., cf. i. cr. vi, 314, lexic reg. ii, 47. + (învechit) Vagabond. Aici, vor fi în Bucureşti 3 400 de vagabonzi (zăblăi?) (a. 1801). iorga, s. d. xii, 134. 2. (Bucov.) Câine mare (ciobănesc). Cf. ddrf, resmeriţă, d., cade, scriban, d., dl, dm, l. rom. 1959, nr. 5, 83, dex. Când au văzut-o boierul că vine, a dat drumul tuturor zăblăilor, ca s-o rupă. sbiera, p. 223, cf. i. cr. vi, 314, corn. din straja - rădăuţi, coman, gl. - PI.: zăblăi. - Şi: zăblău s. m. - Din magh. zabâlo. ZĂBLAU3 adj. m. v. zăbăuc. ZĂBLĂUD, -Ă adj. v. zăbăuc. ZĂBLĂUG, -Ă adj. v. zăbăuc. ZĂBLEAC s. m. (Regional) „Prunc micuţ, nevinovat“ (Vaşcău). rev. crit. iv, 147. - PI.: zăbleaci. - Zăblău2: cu schimbare de sufix. ZĂBLEÂLĂ s. f. v. zăbrea1. ZĂBLOU s. n. v. zăblău1. ZĂBOÂICĂ s. f. v. zăboică. ZĂBOICĂ s. f. (Prin Dolj) Groapă rotundă în care se ţin varza acră, zarzavaturi etc. în timpul iernii; p. e x t. încăpere în care se ţin proviziile pentru iarnă. Cf. h i 479, conv. lit. xliv, 371. [Cotoşman] fugi încoa, fugi încolo; îl încuţitară în zăboică. plopşor, c. 44. - PI.: zăboaice. - Şi: zăboâică s. f. plopşor, v. o. 16. - Etimologia necunoscută. ZĂB0N s. n. v. zăbun1. ZĂB0R s. n. v. zăpor1. ZĂBORÎNĂ s. f. 1. (Prin sudul Olt.) Lichid albi-cios şi acrişor care rămâne după ce s-a scos untul; (popular) zară1 (1). Cf. i. cr. ii, 21, lexic reg. 32. 2. (Regional) Borhot de prune (Stăneşti - Curtea de Argeş). Cf. l. rom. 1959, nr. 3, 68. - PI.: zăborine. - Etimologia necunoscută. ZĂBOVEĂLĂ s. f. (Prin Mold. şi prin vestul Munt.) Zăbavă (1). Cf. polizu. Ce atâta zăboveală? udrescu, gl. Şi-a-njugat boii la tânjală Că nu era vreme de zăboveală. folc. mold. i, 275. - PL: zăboveli. - Şi: (regional) zâboveălă s. f. - Zăbovi + suf. -eală. ZĂBOVÎ vb. IV. 1. Intranz. A lucra (prea) încet (şi neîndemânatic), ase moc ăi (1), a se mocoşi (1), a se moşmondi (1), a se moş moni (1), a pregeta (1), (regional) a se moşincia, a se moşogăi, a se moş oi3, a se moşorogi, a se moşteni2, a se muşina (2); a trece la efectuarea unui lucru, la săvârşirea unei acţiuni într-un moment ulterior celui stabilit, a amâna, a tărăgăna (1), a temporiza, a tergiversa, a trena (1), (învechit, în Transilv.) a tămânda; anu se grăbi, a încetini, a întârzia, a lungi, a tărăgăna (1), a temporiza, a tergiversa, a trena (1). Pentru aceaia nu zăbăvi, ce de sârg să faci întrebare, varlaam, c. 453, cf. anon. car., lb. Nu vom zăbovi cu venirea într-acolo (a. 1723). iorga, s. d. xii, 22. Braţul său ... face să descrie un cerc cu al său paloş, ale căruia lovituri pun cu dobândă la loc vremea întru care el zăbovise de a lovi. heliade, l. b. i, 42/6. Mă rog dumitale nu zăbovi, ca să-mi pierz viiaţa (a. 1834). doc. ec. 546. Păşeşte cu sială, dar fără a zăbovi, conachi, p. 18, cf. polizu. Bucătăreasa o certă că prea zăbovise, ispirescu, l. 310, cf. ddrf. Să plecăm, frumoasă fată, Să plecăm, că zăbovim, coşbuc, p. i, 168, cf. BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, CADE. Zăboveau ... uitându-se unii la alţii, galaction, o. a. ii, 170. Iute strânge-n juru-i armia română, Şi ..., făr să zăbovească, Sfarmă şi respinge armia turcească, topîrceanu, p. o. 31. Haidaţi, măi, oameni buni, nu zăboviţi, că se întinde focul! vlasiu, a. p. 36. Isprăvindu-le aicea toate, nu mai am de ce zăbovi, sadoveanu, o. xvii, 564, cf. scriban, d. Cu linguri de lemn zăbovim lângă blide, Lungi zile pierduţi şi străini, blaga, poezii, 161. Zăboveai cu descheiatul nasturilor, pas, z. i, 68, cf. dl. Scoală-te, nu zăbovi, isanos, v. 230, cf. dm. Nu-i nevoie de nici un must ...nu zăbovim prea mult. românia literară, 1970, nr. 77, 16/3, cf. dex, h iv 62. Mult, prea mult n-a zăbăvit. teodorescu, p. p. 116. Mult n-a stat, n-a zăbăvit Şi ceriul l-a-mpodobit. marian, nu. 579. Unde-ai fost de-ai zăbovit Şi la mine n-ai venit? 502 ZĂBOVI - 45 - ZĂBOVI hodoş, p. p. 65. Puţinei că zăbovea, Cu cadiu se întâlnea. păsculescu, l. p. 258. Mândruţ, de mi-i zăbovi, Cum m-ai lăsat mi-i găsi. bîrlea, c. p. 125, cf. nova-coviciu, c. b. 24. Mult însă nu zăbovea, Drept în sus el se scula. ant. lit. pop. i, 369, cf. alr ii 2387/272, ib. 2395. Mult tu să nu zăboveşti, Cu naşu-tău să te în-treci. folc. olt. - munt. iii, 27. De vei zăbovi o lunî, M-ei găsi pe câmp nebunî. folc. mold. ii, 268, cf. zanne, p. i, 423. F i g. O, suflete întristate!pentru ce mai zăboveşti Şi nu ieşi într-o clipeală din pieptul ce lăcuieşti? conachi, p. 55. Luceafărul menit ca să-mi răsară Atât a zăbovit, voiculescu, poezii, i, 65. ^ Tr a n z. De câte ori greşa lui Dumnezeu se scula ... şi nimic nu zăbovea şi aşa întorcea pre Dumnezeu spre sine iarăşi, neagoe, înv. 34/13. Dumitraşco Vodă, văzând că de la Poatră îl zăbăvesc cu răspunsul pentru Brâncovanul, au început a gândire, neculce, let. ii, 335/31. Aşa au fost crescut, ... de a da asemănea creaştere ucenicilor săi, zăbovindu-i cu prelungiri şi făcându-le învăţăture otărătă. carte treb. i, 72/2. Din această pricină, zăbovea a trimite ajutorul ce făgăduise. fm (1842), 1352/14. Scrise soru-si jurând-o să mai zăbovească nunta încă câteva ceasuri în numele fericirii ei. heliade, l. b. i, 211/8. Potlogarii pândeau pe nesocotitul pedestru care zăbovise a se întoarce acasă. negruzzi, s. i, 16. Refl. Silindu-i eghipteanii să iasă şi nu să putură zăbovi cum să poată găti ceva hrană pre cale. po 219. Iară neştine de s-au zăbăvit şi păn’la ale nouăle ceas, să vie şi să se apropie (a. 1661). gcr i, 180/19. Mi-au zis să sârguiesc şi, de m-oi zăbăvi, s-a scârbi, dosoftei, v. s. noiembrie 1067 4. Să nu să zăbovească, fără numai îndată să puneţi a încărca varul (a. 1813). doc. ec. 155. întârzierea s-a cunoscut că din aceasta curge pentru că te zăboveşti tocmindu-te osebit cu fîeştecarele (a. 1819). iorga, b. d. v, 165. Viteazul să zăboveşte câtăva vreme lângă fecioara d’Estrea. pogor, henr. 165/5. Cât ne zăbovim noi, alţii nu să vor zăbovi pre noi. alexandria, 25/20. Văzând că parte din slugile lui se zăbăvesc, porneşte cu grăbire, creangă, p. 303, cf. tdrg, cade. Vino aicea ..., dar să nu te zăboveşti mai mult d-un ceas. stănoiu, c. i. 161, cf. dl. Busuiocul l-aş plivi, Mă tem că m-oi zebovi. alecsandri, p. p. 49. [Badea Petrea] că-i dus în ţarină, dară nu s-a zăbăvi mult. sbiera, p. 268. Podaru să zăbăvea, Să făcea că să gândea, Poteri[i] voind să-l dea. vîrcol, m. 24. Podarul sta, privea, Şi se tot cam zăbovea, folc. olt. - munt. ii, 222. (Prin lărgirea sensului) Durerile începătoare sunt totdauna mici, moi, scurte şi zăbovesc una după alta. meşt. moş. 34/ 10. + (Regional) A sta pe loc, aşteptând şi dând răgaz cuiva să facă ceva. Turcilor, Grabnicilor, Prea tare nu vă grăbiţi, Ci fiţi buni şi zăboviţi, Pe palme să mă spăl. jarnîk - bîrseanu, d. 495, cf. dl. + S p e c. (învechit, rar) A întârzia. Măselele din urmă sau dinţii înţelepciunii zăbovesc a se ivi până la vreo 18 ani. kretzulescu, a. 117/2. + Tranz. fact. (Complementul indică oameni) A împiedica să săvârşească la timp o acţiune, a face ca ceva să nu se împlinească la timp, reţinând, oprind, silind să aştepte. Bogdan Vodă n-au vrut să le dea război, socotind să-i bage la strim-tori şi„ zăbovindu-i, să-i flămânzească, ureche, l. 80. Cela ce va ţinea pre neştine cu cuvinte şi-l va zăbovi pentru să vie mai curund vrăjmaşul lui, să-l ucigî, să se cearte ca şi ucigătoriul. prav. 310. Romanii cu acest chip zăbovesc pe nepriiatenii lor, până când Numa ... au trecut, beldiman, n. p. i, 142/2. Cu măsuratul păcu-rii i-au zăbovit, făcându-i-se pagubă multă (a. 1822). doc. ec. 256. Iartă-mă ... fiindcă te zăbovii vreo câteva ceasuri cu venirea mea. gorjan, n. iv, 194. Au putut să afle duşman vrednic d-a lui vitejii Şi, în loc să-l zăbovească, rana sa îl zădărî. pogor, henr. 157/20. Crâşmăriţa ...se roagă să n-o zăbovim, că mai are şi alţi muşterii, creangă, a. 97. Dar ce tot plângi zăbovind pe troieni de la luptă? coşbuc, ae. 211, cf. tdrg. Nu ne mai zăbovi-n drum, că doar noi avem de mărs, nu de plimbat, ca tine. hogaş, dr. i, 303, cf. dl. Care tot mereu vorbeşte, El treaba şi-o zăboveşte, zanne, p. ii, 838. Nici nu mişcă, Nici nu urneşte, Numai cât îmi blorcoteşte, Pe pescar mi-l zăbăveşte (Apa), gorovei, c. 16. 2. Intranz. A rămâne, a sta mai mult timp decât este necesar sau prevăzut; a întârzia; (învechit şi regional) a peşti1 (1), (regional), a băciui, a îngădui, (familiar) a se încurca. Zăbăvi domnul ... în singurătate şi în rugă. VARLAAM, c. 198. Ghica Vodă ... n-au cutezat să mai zăbăvească la Lăpuşna. m. costin, o. 190. [Milescu] au zăbovit la Chitai vreo doi tri ani. necul- ce, let. ii, 210/16. Zăbovi numai trei zile în Ţarigrad. văcărescul, ist. 262. Revărsându-se ... în Dachia, până zăbovea acolo şi, de acolo, purta războiu asupra altor ţări. maior, ist. 63/1, cf. lb. Se va plăti ... pe câtă vreme vor zăbovi în capitală, reg. org. 27/3. Căpitanul având a mai zăbovi încă câteva zile acolo, drăghici, r. 29/12. Cu toţii ne îngrijim, neştiind care putea să fie pricina că au zăbovit atâta vreme în drum. kogăl-niceanu, s. 58. Priimi ... a mai zăbovi încă puţină vreme la bal. fm (1843), 3682/24. Mă înturnasem din Rusia, unde zăbovisem câteva luni. negruzzi, s. i, 208. A fi trecut la mijloc vreo jumătate de ceas cât a zăbovit mama acolo, creangă, a. 66, cf. ddrf. Zăbovea trudit pe-o scară, coşbuc, p. ii, 45, cf. barcianu, alexi, w., şăineanu2. Oamenii ... zăboveau cu drag la moara fermecată, anghel - iosif, c. l. 25, cf. tdrg. Să mai fi zăbovit dumneavoastră câteva zile la noi. hogaş, dr. i, 258. Bătrânul mai zăbovi prin curte, rebreanu, i. 19, cf. resmeriţă, d. Mai zăbovea apoi pe uliţi întru aşteptarea zorilor, m. i. caragiale, c. 35, cf. cade. Sunet de tălăngi se-ngână ..., Zăboveşte-n deal la stână Baciul Toma. topîrceanu, p. 21. Am zăbovit în zmeurişuri. voiculescu, p. ii, 89. Boierii cei mari hotărâseră ... să nu mai zăbovească de-a surda la Cucu-teni. sadoveanu, o. vii, 130, cf. scriban, d. Zăboveşte prin rostul grădinilor pajul blaga, poezii, 124. Va trece întâi munţii şi va zăbovi cât trebuie în Ardeal, camil petrescu, o. ii, 715. Acum ... zăboveşte seara la cârciumă. pas, z. i, 222. Trebuiră să mai zăbovească la Viena. vornic, p. 125, cf. dl, dm. Scriitorul ... zăvoveşte fugar în acest spaţiu, sclf 1960, nr. 1, 149. îi plăcea liniştea ..., totuşi nu zăbovi prea mult la fereastră. românia literară, 1971, nr. 133, 16/1, cf. dex. Leleo, ce tot zăboveşti Prin lunca de la Mirceşti? alecsandri, 502 ZĂBOVI - 46 - ZĂBOVIT p. p. 398. Dară eu, în Cernăuţi, Poate că voi zăbăvi, Că poate linguri n-or fi. marian, nu. 180. Tu te duci la Bucureşti, Mă rog să nu zăboveşti, şez. i, 14. Doamne, Ştefan, ... Mai zăboveşte colea, păsculescu, l. p. 238. De-i lua-o la Bucureşti, Mă rog să nu zăboveşti. folc. olt. - munt. ii, 549. Cine se grăbeşte Mai mult zăboveşte Că îndată oboseşte Şi nimic nu foloseşte. zanne, p. viii, 115. F i g. N-au zăbovit după acel sfat prea mult Şerban Vodă şi au şi murit, neculce, let. ii, 260/19. Eu nu mai sunt Nimic, eu zăbovesc fără plăcere pe pământ, românia literară, 1970, nr. 76, 20/3. Tranz. Mă rog Domilor voastre să nu mai zăbăviţ aici, ce să mă scoteţ (a. 1600). rosetti, b. 52. I-au ţinut, zăbovindu-i acolo cinci zile (a. 1819). doc. ec. 198. ^ (în imprecaţii) Nu l-ar mai zăbovi D [umnt]zeu! h ii 132. ^ Refl. Oamenii denafară să mira de zăbava lui ce să zăbăvea în besearecă. varlaam, c. 461. Că loc de a să zăbovi nu era. ureche, l. 145. Solul dacă-ş va da solia şi-i vor face răspunsul ..., de nu va pur-ceade, ce va zăbăvi într-acel loc, de-l sudui ..., nu să va certa. prav. 72. Gândi Pavel să treacă Efesul, ca să nu-i fie lui a zăbăvi în Asiia. n. test. (1648), 16277. Părintele nostru Luca ... cu minte înţeleaptă să zăbovea în casele lui D[u]mnezeu (a. 1809). gcr ii, 203/12. In toate cetăţile pe unde zăbovise, tinerii nu se mai arăta, heliade, l. b, i, 186/26. [Sălbaticii] fără a se zăbovi mai mult, se întorc înapoi, drăghici, r. 163, cf. tdrg, dl. ^ (Prin lărgirea sensului) Hârtiile de la piept mai puteau zăbovi, c. petrescu, a. r. 17. Privirile lui Turcu zăboviră mai mult asupra construcţiei şcolii. mihale, o. 119. 3. Re f 1. A-şi petrece (II 2) (plăcut) timpul (cu ceva sau cu cineva). Şi când elu se zăboviia, prinseră îngerii mâna lui. po 61. Fericitul Luca ... pururea să zăbăviia la sv[k]nta besiarică. dosoftei, v. s., ap. gcr i, 252/32. îndemnând pre cititorul nostru ... să să zăbăvească şi în foile altora, cantemir, hr. 60. Nişte stăpâniri ca aceastea ... să vor zăbovi mai mult spre a îndrepta petrecerile (a. 1773). gcr ii, 87/7. Nu este trebuinţă a ne zăbovi cu tălmăciri, carte treb. i, 39/8. Cercetând ... fără să se îngreuneze cât de puţin a se zăbăvi spre ascultarea şi cercetarea jalbelor (a. 1818). uricariul, i, 252/3, cf. lb. Mai plăcut le este a petrece vremea şi a să zăbovi întru defăimări şi bârfeli zadarnice. mumuleanu, c. 15. Autorul ... s-ar fi zăbovit prin vorbe, cr (1834), 311l/18. Socotiţi ... că am venit aici să plâng pe vreun om ... ce în toată viaţa lui după măriri deşarte s-au zăbovit? arhiva, i, 39, cf. ddrf, TDRG, CADE, SCRIB AN, D., DL, DM, DEX. Cu tine mă zăbăvesc Şi lucrul nu-l mai gătesc, marian, na. 435, cf. sevastos, n. 93. Galben cu fârta să-m iei, Şi la turci ... să-i arunci Ca să mai zăbăvească, Din bătaie să slăbească, alexici, l. p. 29. Tranz. Apoi îşi tăie o fărâmiţă de carne ..., o dete zmeului să-i zăbăvească vremea, şez. i, 68. - Prez. ind.: zăbovesc. - Şi: zăbăvi, (regional) zăbădi (caba, săl, 94, lexic reg. 10, 23), zebovi, zăbovi (udrescu, gl.), săbăvi (alr ii 2 387/272, ib, 2 395/272) vb. IV. - Din slavon. 3akbhth. ZĂBOVÎRE s. f. Acţiunea de a z ă b o v i şi rezultatul ei. 1. Lipsă de rapiditate în ceea ce face, mocoşeală (1), mocoşire, moşmondeai ă, moşmondire (1), moşmoneală, moşmonire, (rar) m o c ă i a -lă, mocăire, pregetare, (rar) preget (1), (învechit) p e s t e a 1 ă, (regional) moşogăire, m u -şinare, pregetătură, târşoneală,(învechit,rar) z ă b ă v n i c i e; trecerea la efectuarea unui lucru, la săvârşirea unei acţiuni într-un moment ulterior celui stabilit, amânare, tărăgănare (1), tărăgănea- 1 ă (1), temporizare, tergiversare, trena-re, (învechit, în Transilv.) tămândare; lipsă de grabă, încetineală, încetinire, întârziere, lungire, tărăgănare (1), tărăgăneală (1), temporizare, tergiversare, trenare; zăbavă (1), (regional) zăboveai ă, Cf. zăbovi (1). Zăbovirea olăcariului ameastecă hotărârea unui ghiu-luş (a. 1694). fn 32, cf. lb, heliade, o. ii 347, lm, ddrf, gheţie, r. m. 497, barcianu, alexi, w. Haideţi, sau totu-i pierdut! Ce zăboviri nesfârşite! Caii-mi bat din copite. GORUN, F. 210, cf. RESMERIŢĂ, D., cf. DEX. 2. Rămânere mai mult timp decât este necesar sau prevăzut; întârziere, (învechit) pesteală, pestire, (familiar) încurcare. Cf. zăbovi (2). V. zăbavă. (2). Plenipotenţii, după o zăbovire de două luni în Ţara Rumenească, se întoarseră în Transilvania, f. aaron, i. ii, 246/12. Cuprinde amănuntele următoare asupra zăbovirei ... împăratului în această capitală, cr (1834), 2862/10. Arhiduca Rainer, după o zăbovire a sa aproape de trei luni, a pornit cu câteva zile mai nainte ... de la Veneţia la Milan. ib. (1836), 105V48. Zăbovirea noastră cea mai lungă în oraş deşteaptă ... simţiminte bănuitoare, fm (1846), 98V31, cf. polizu, ddrf, gheţie, r. m. 497. Calci suav un drum cu zăboviri, voiculescu, poezii, ii, 30, cf. DEX. 3. Petrecere (II 2) (plăcută) a timpului. V. zăbavă (3). Cf. zăbovi (3). Se fap aici toate pregătirile spre a le face zăbovirea lor mai plăcută pe cât se va putea. cr (1836), 134V4. Dan, în vremea zăbovirei sale în Ungaria, n-a lăsat nimic neîntrebuinţat, t. aaron, i. i, 77/26. Această zăbovire este explicabilă într-o anumită perioadă prin faptul că poate se regăseşte cu bucurie ca pe o fiinţă nouă. contemp. 1949, nr. 164, 4/1, cf. DL, DM. DEX. - PL.: zăboviri. - Şi: (învechit) zăbăvire s. f. lb, PONTBRIANT, D., LM, BARCIANU, ALEXI, W. - V. zăbovi. ZĂBOVIT, -Ă adj. (învechit şi regional) Amânat; întârziat. Cf. zăbovi (1). Cf. pontbirant, d. La 1811 ..., ieşea şi ediţia mult timp zăbovită din Buda. iorga, L. II, 328, cf. DL, DM, DEX, NOVACOVICIU, C. B. 24. ^ (Adverbial) Craiul leşăsc vine zăbovit, cu nădejde de puţin lucru (a. 1693). fn 10. [Mândro] nu mă ţinea zăbovit, Ca pe un cal legat la birt. hodoş, p. p. 98. + (Regional; în sintagma) Roi zăbovit = roi rămas în stup după prima roire (Răcăşdia - Oraviţa). Cf. chest. vi 136/21. - PL: zăboviţi, -te. - Şi: zăbăvit, -ă adj. pontrbriant, d. - V. zăbovi. 504 ZĂBOVITOR - 47 - ZĂBRĂNIT ZĂBOVITOR, -OĂRE adj. (în dicţionare) Zăbav- nÎC. Cf. POLIZU, BARCIANU, ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, d., cade, dl, dm, dex. (Substantivat) Cf. lb, pont- BRIANT, D., DDRF, RESMERIŢĂ, D. - PL: zăbovitori, -oare. - Şi: (învechit) zăbăvitor, -oare adj. lb, pontbriant, d., lm, barcianu, alexi, w. - Zăbovi + suf. -tor, ZĂBOVNIC, -Ă adj. v. zăbavnic. ZĂBRÂC, -Ă adj. v. zabrac. ZĂBRÂN s. n. 1. (Ban.) Pădurice rară; dumbravă. Cf. RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIB AN, D., GĂMULESCU, E. S. 202, h xviii 137, 294, 301, gr. băn., corn. din oraviţa, chest. iv 104/20. 2. (Ban.) Gard. Cf. l. costin, gr. băn. 217. Am făcut un zăbran nou. id. ib. 3. (Prin estul Ban. şi prin sud-estul Transilv.) Insulă. Cf scriban, d., viciu, gl. -PL: zăbrane. - Şi: (regional) zabrân s. n. scriban, D., GĂMULESCU, E. S. 202, H XVIII 301, VICIU, GL. - Din ser. zabran. ZĂBRÂNIC s. n. Ţesătură subţire, uşor încreţită, din fire de mătase, de borangic sau de lână, mai ales de culoare închisă; văl făcut dintr-o asemenea ţesătură. 4 ii, 2 cămăşi, ..., 5 ştergare, ... 2 zăbranice (a. 1760). iorga, s. d. x, 224. Văzui un zăbranic ...foarte supţire şi frumos, mineiul (1776), 138d/12. 1 zăbranic negru, cu fluturi (a. 1812). iorga, s. d. vii, 356. Un zăbranic foarte uşor acopere sânul ei. heliade, l. b. i, 235/26. Făcu un strat nuou şi-l acoperi îndată cu un zăbranic (tifon). FACTOR, M. 20/11, cf. POLIZU, PONTBIANT, D., CI-hac, îi, 26, lm. Baiadere îmbrăcate ... cu ii de borangic şi de zăbranic bogat ţesute, odobescu, s. i, 292. Fâlfâia în fel de fel de ape zăbranicul vioriu ... cu care era învăluită, caragiale, o. ii, 251. Pe sofa se rostogolea o femeie ... îmbrăcată în zăbranic uşor şi străveziu, delavrancea, ap. tdrg, cf. barcianu, alexi, w., şăineanu2. Se închegă ... ca pânza de zăbranic, străvezie şi totuşi destul de deasă, rebreanu, p. s. 317, cf. cade. Cu zăbranic de borangic ..., Frusine pişcă inima tuturor bărbaţilor, galaction, o. a. ii, 80. Ochii lui întunecaţi au zărit pe Zebila ... prin zăbranicu-i fumuriu. sadoveanu, o. xvi, 179, cf. dl, dm, m. d. enc.*, dex, h ii 118, iv 119, xi 390, xii 578. M-a trimes doamna de jos La cea de sus, Să-mi spele un zăbranic In apă rece (Ceara), gorovei, c. 68. ^ F i g. Nici o poezie nu-mi place ca poezia latină, luminoasă, ... fără zăbranicul misticismului, macedonski, o. iv, 72. Ninsoarea întinde zăbranic alb între noi şi părinţi, adam, r. 175. Soarele îşi acoperise faţa cu un zăbranic de aburi. hogaş, dr. i, 270. O văd şi acum în zăbranicul pocăinţei, lovinescu, c. vii, 92. Asfinţea soarele după un zăbranic roşu de fum şi pulberi, sadoveanu, o. xix, 199. Luminile cerului s-au cernit cu zăbranic de sânge. arghezi, s. viii, 17. Au secat toate răsunetele şi s-au stins visele. Ce grele zăbranice au căzut peste lună? românia literară, 1970, nr. 83, 6/1. + Spec. Văl de doliu; pânză neagră care se pune la casa unui mort sau la uşa bisericii când mortul este depus acolo. A nu se îmbrăca cu haine nouă de jale şi de a întrebuinţa numai zăbranic şi panglici negre, cr (1836), 50l/37, cf. polizu. Oştirea ... cu steagurile în zăbranic negru, ghica, s. 654. Zări o femeie zăcând înfăşurată într-o lungă maramă de zăbranic negru, odobescu, s. i, 112, cf. ddrf, barcianu, alexi, w., tdrg. La şase case, zăbranicul negru flutura în poartă, ardeleanu, v. p. 133, cf. resmeriţă, d., cade. O clădire mare ... mi-a atras privirea prin zăbranicul lung. lovinescu, c. viii, 141. Vedea mortul ... în coşciugul alb, acoperit cu zăbranicul aspru, rebreanu, n. 52. Roxana, de-abia vizibilă sub zăbranic, stătea lângă sicriu, galaction, 0. a. i, 246, cf. scriban, d. A intrat în bucătărie, neras şi cu un zăbranic la căciulă, arghezi, s. viii, 237, cf. dl. Parcă mi-ar fi fluturat cineva un zăbranic negru înaintea ochilor, preda, i. 251, cf. dm, m. d. enc., dex. ^ (Ca termen de comparaţie) Cui nu i-ar fi plăcut acea seară de vară, întinsă ca un zăbranic fumuriu peste toată aria nemărginită a câmpiilor? delavrancea, t. 259. Puterea nopţii se aşază Ca un zăbranic pe pământ, vlahuţă, o. a. 30. Sara .vine, întunericul se lasă ca un zăbranic negru, sadoveanu, o. vii, 334. Şi astfel se ivesc, în lungul Oltului, marile tragedii, a căror dureroasă amintire pluteşte o viaţă întreagă deasupra oamenilor, ca un zăbranic de doliu, bogza, c. o. 197. ^ Fig. Al nopţii zăbranic înnegrit Pe ceruri se destinde, macedonski, o. i, 265. Umbrele nopţii, ca pânze de doliu în preajmă pe dealuri, zăbranicu-şi lasă. săm. iv, 385. Pe urmă, noaptea pune zăbranice la geam, De parcă-i câte-o moarte în fiecare casă. lesnea, 1. 123. Zările erau închise de pretutindeni în zăbranic. sadoveanu, o. vii, 80. Sunetul lugubru al sirenei care le vesteşte, fluturând ... zăbranicul morţii, bogza, v. j. 180. Apoi somnul ... a aruncat din nou asupră-i zăbranicul lui negru, ca pe o plasă, vinea, l. ii, 74. Peste toată zarea s-a întins Un zăbranic nesfârşit de doliu. românia literară, 1971, nr. 130, 4/3. + Spec. (Regional) Văl de mireasă. Deodată intră vornicelul, jucând hohotul (zăbranic, savon, ... învelitoare). sevas-tos, n. 268. - PL: zăbranice. - Şi: (rar) zăbrâvnic s. n. barcianu, ALEXI, W. - Din bg. 3a6paAHHK. ZĂBRÂVNIC s. n. v. zăbranic. ZĂBRĂLUICĂ s. f. (Regional) Diminutiv al lui z ă b 1 a i c ă; (regional) zăblăicuţă (Zărand - Arad). Io am fost mică zăbrăluică, Focu-n faţă mi-a sărit Şi faţa mi-a rumenit! viciu, col. 132, cf. sfc vi, 99. - PL: zăbrăluici. - De la zăblaică. ZĂBRĂNI vb. IV. Tranz. (Prin Ban.; complementul indică păduri) A rări (1). l. costin, gr. băn. ii, 210, Cf. GĂMULESCU, E. S. 202. - Prez. ind.: zăbrănesc. - De la zăbran. ZĂBRĂNIT, -Ă adj. (Rar) Care este acoperit, învăluit în zăbranic (1). (F i g.) Pe fruntea-i naltă, brăzda- 513 ZĂBREA1 - 48 - ZĂBREA1 tă de cute, în colţul gurii, în scânteierea privirii nu se putea ceti nimic alt, decât, poate, stăpânirea de sine şi râvna de pradă. Totul la el era zăbrănit. conv. lit. xlv, 608. — PI.: zăbrăniţi, -te. - V. zăbranic. ZĂBREA1 s. f. 1. (Mai ales la pl.) Fiecare dintre vergelele metalice care se aşază (paralel) la oarecare distanţă între ele, orizontal, vertical sau oblic în tocul (sau în faţa) ferestrelor, vitrinelor, uşilor etc., alcătuind, în totalitate, un ansamblu fix sau semimobil şi care serveşte ca măsură de siguranţă, de apărare sau ca motiv arhitectonic; gratie, (regional) roştei (1). [Pătru Vodă] cartea a slobozit-o pe zăbrele[le] cetăţii, pe ferestre (începutul sec. XVIII), mag. ist. i, 173/16. Pe copiii tufigii I-au luat la cafigii ... Ca să-i cinstiască Cu ciubuci, cu cafele Ca să nu ste pe la zăbrele (a. MII). gcr îi, 115/34, cf. lb. Pântre zăbrele luceşte fulgerul. heliade, l. b. i, 72/11. Se pusese într-o despărţire a temniţei ... în care aerul petrecea printr-o ferăstruie strimtă cu zăbrele de fier. cr (1833), 1902/30. Vezi cu ce iscusinţă stau împleticite ipomeile (rochiţa-rându-nelei) de zăbrelele acestei ferestre? negruzzi, s. i, 322, cf. polizu. Prin dese, prin negre zăbrele de fier, O rază pierdută îmi spune fiinţa Cerescului soare, alexan-drescu, a. 39, cf. pontbriant, d. [Linda Raia] vine-n chioşc ..., priveşte prin zăbrele, alecsandri, p. iii, 77, cf. lm, ddrf, barcianu, alexi, w., şăineanu2. în temniţi, prin zăbrele, Străbate raza-ndepărtatei stele, cerna, p. 67, cf. tdrg. La gratia unei odăi ..., un ţigan lăieţ scoate capul prin zăbrele, petică, o. 217, cf. resmeriţă, d. Pe dinafară, fereastra este apărată des de o zăbrea-lă făcută din beţe de lemn. vuia, ţ. h. 110, cf. cade. Rama ferestrei ... cu zăbrele strâmbe şi vechi de fier forjat, minulescu, vers. 220. Din ferestrele cu zăbrele dese ..., coconii şi argăţimea împuşcară în tătari. galaction, o. a. ii, 38. Pe fereastra cu zăbrele, lumina lunii intră ca un fum. sadoveanu, o. vii, 28, cf. scri-ban, d. Rămâi ... Coco, în colivia ta cu zăbrele, ar-ghezi, c. J. 131. Toate ferestrele erau întărite cu zăbrele de fier. camil petrescu, o. i, 147. Se uita ... la ferestrele cu zăbrele baroce ale faţadei, vinea, l. i, 167. Cristina privea umbra zăbrelelor de pe zid. deme-trius, a. 150. cf. dl, dm. Puiul de vultur ... lovea cu ciocul zăbrelele coliviei, românia literară, 1970, nr. 107, 17/1, cf. m. d. enc., dex. Floricică din zebrea Răsărită-n calea mea! alecsandri, p. p. 106. Baba cruce că-şi făcea, La zăbrele se ducea, De temniţă se lipea, teodorescu, p. p. 532. [Lupul şi ursul] maţele le puseră-nşirate între zăbrelele ferestrii. fundescu, l. p. 106. Să mă pui ... La zăbrele de fereastră Să mă vezi cu drag din casă. rădulescu-codin, î. 108. La căsuţa mititică, ... Ferestrele Cu zăbrele, balade, ii, 113. La temniţă se ducea, Pe zăbrele se urca. folc. olt. - munt. iii, 429. ^ (Ca termen de comparaţie) Şuviţele îi cădeau ca nişte zăbrele peste pleoapele zugrăvite cu ivoriu. românia literară, 1971, nr. 126, 16/2. F i g. Şi încă, aceşti sfinţi, iubitori de cinstea lui Dumnezeu, zăbrea-la blagocestiei, ... biruiră înşelăciunile (a. 1652). bv i, 194. Şi pentru lună - alcătuind zăbrele Au toată iarna încolţiri febrile, călinescu, o. ii, 193. Aripa mea se izbeşte mereu de zăbrelele nemărginirii, labiş, p. 331. Pe cline tot mai rotunde, Ţipătul zării pătrunde, Când de sub strâmbe zăbrele Crângul îi pune perdele, românia literară, 1971, nr. 124, 3/3. Să măsoară pământu ... Peste munţii cei înalţi, Cu zăbrele răzâmaţi. bîrlea, l. p. m. i, 165. ^ E x p r. (Regional) A ţine ( pe cineva) în zăbrea = a asigura (cuiva) un trai bun. Com. din zagra — năsăud, chest. vin 54/27. + (învechit şi popular) Fereastră (cu gratii). Şi şedea lângă o zăbleală. cod. vor.28v/2, cf. dr. ii, 780, cade, rosetti, l. r. vi, 258, scriban, d. împăratul ... a zărit, la o zăbrea, o femeie prea frumoasă, sadoveanu, d. p. 38, cf. scl 1960, 604. Deschidea o zăbrea sau zăvora o uşă. lăncrănjan, c. ii, 396. Nepoata sultanului ... iată că-l zărea Din sarai, de la zebrea Şi din gură-aşa grăia. alecsandri, p. p. 106. Mă uitai într-o zăbrea, Văzui şi pe puica mea. marian, sa. 12. în zăbreaua mică Şi mai frumuşică, Cine că-mi şedea? f (1889), 162. Pe perete am tras, mamă, Pe zăbrea m-am uitat, mamă. păscu-LESCU, L. P. 54, cf. BÎRLEA, L. P. M. I, 117, BALADE, II, 183. + P. ext. închisoare. Pare că vin din istorii Pălălăi dănţuind pe castele ... Peste cei ce-au trimis numai plumb în piept proletar, Numai plumb peste visuri, numai nopţi şi zăbrele, brad, o. 12. Expr. (A închide, a zvârli, a se afla etc.) după zăbrele sau în dosul zăbrelelor = (a sta) la închisoare. Când l-au închis după zăbrele Şi paznicii l-au petrecut, L-au despuiat de toate cele. goga, poezii, 211. Displă-căndu-mi captivitatea chiar şi la animale, nevrând să-mi amintesc de gratii ..., îmi refuz să mă aflu ... în dosul zăbrelelor, contemp. 1969, nr. 1 181, 2/7. Nebunul regelui eram! Şi rob zvârlit după zăbrele, Cu suliţi paznice la geam. românia literară, 1971, nr. 118, 11/3. + (Rar) Colivie. [Ciorile] au rămas să vămuiască ..., după socotinţa lor, Soarta zburătoarelor ... Şi să-nchidă-ntre zăbrele împletite din nuiele Călătoarele rebele, minulescu, vers. 312. + (învechit) Plasă1 (I 1). Pasvandoglu au gătit un armăsar ..., învăluindu-l cu zabrea de ibrişin peste tot. dionisie, c. 191. + (Regional) „Aţă de sucit“ ciupală, t. 239. 2. Fiecare dintre barele de fier, de lemn etc. sau dintre şipcile unui gard sau ale unui grilaj; leaţ, ostreţ (1), ştachetă (2), ulucă. Cf. lb. Aceste coloane sunt oase lungi ... ce alcătuiesc un fel de zăbrele, kretzu-lescu, a. 62/9, cf. polizu. Vânătoarea de cerbi şi de lei se petrecu în păduri îngrădite cu zăbrele, odobescu, s. iii, cf. ddrf, barcianu. Mormântul lui Comăneşteanu era înconjurat cu zăbrele de fier. d. zamfirescu, v. ţ. 52, cf. alexi, w., tdrg, resmeriţă, d., severin, s. 147. începu să fluiere, să numere zăbrelele de pe la uluci. ardeleanu, d. 36. De la poartă, printre zăbrelele grilajului, poţi citi. bassarabescu, v. 118, cf. cade. Băiatul a întins mâna printre zăbrele, cazimir, gr. 52. Dărâmând zidul şi înlocuindu-l cu un grilaj de fier, cu vârfurile zăbrelelor ascuţite, c. petrescu, r. dr. 94, cf scriban, d. Copiii stau ..., fiecare, în patul lui alb, împrejmuit cu zăbrele, arghezi, s. vii, 35. Se vedea oprindu-se în faţa unei portiţe oloage cu zăbrele roşii. călinescu, o. i, 17. Nu departe ..., era o poartă înaltă 514 ZĂBREA2 - 49 - ZĂBRILĂ de zăbrele, camil petrescu, o. iii, 236. [Ofiţerii 1 trecură la caii legaţi dinapoi de zăbrelele gardului, pas. z. iii, 53, cf. dl, dm. Se vedea gărliciul ... pivniţii cu portiţele-i de zăbrele, sclf 1958, nr. 3-4, 357, cf. m. d. enc., dex. [Oprişan] în curte au intrat, De zăbrea au aninat Un cârlig de împărat, Cu pietre scumpe lucrat. alecsandri, p. p. 203. Frunzuliţă trei smicele ... Leagă calul de zăbrele, Intră-n casă, nu te teme. teodorescu, p. p. 321, cf. sevastos, c. 23, vasiliu, c. 103, păscules-CU, L. P. 19, ALR Il/l H 268, FOLC. OLT. - MUNT. II, 522. Ionică Făt-Frumos .... Leagă calu de zăbrele Ş-i dă fân cu floricele, folc. mold. ii, 21. 3. Fiecare dintre barele unei grinzi formate dintr-o reţea de bare îmbinate la capete. Cf. ltr2. Totalitatea zăbrelelor unei grinzi cu zăbrele formează un sistem de zăbrele, ib. viii, 686, cf. dl, dm, m. d. enc., dex. 4. (învechit) Meterez (2). Pătru Vodă o au slobozit-o pre o zăbrea din cetate de sus şi ău căzut jos. ureche, l. 148. [Pizmaşii] să nu mai îmbie să leşuiască, pre supt zebriale să căpuiască. dosoftei, ps. 180/10. Cătră mine chiamă de la Sur: Păziţi zăbrele, biblia (1688), ap. tdrg. Iustinian ... i-au tot spânzurat pe zabrealele cetăţii. CANTEMIR, HR. 341, cf. CADE. 5. (Regional) Deschidere în peretele şurii care comunică cu grajdul şi prin care se dă mâncare vitelor. Tata ... a deschis zăbreaua, a dat ceva la vite. lăn-crănjan, c. i, 94, cf. chest. ii, 422/399. 6. (Regional) Grătar din piatră sau din fier care se pune pe vatră sub lemnele care ard. (Jupa - Caransebeş). Cf. chest. ii 336/7. - PI.: zăbrele. - Şi: zebreâ, (învechit şi popular) zăbreâlă, zăbriâlă, (învechit) zăbleâlă, zabreâ, (regional) zăbreâuă s. f. - Din slavon. 3AE?pAA0. ZĂBREĂ2 s. f. v. zăbală. ZĂBREÂLĂ s. f. v. zăbrea1. ZĂBREÂUĂ s. f. v. zăbrea1. ZĂBRELÂR s. m. (în dicţionarele din trecut) Persoană care facea sau vindea zăbrele (1, 2). Cf. pont- BRIANT, D., LM. - PI.: zăbrelari. - Zăbreli 4- suf. -ar. ZĂBRELÂT, -Ă, adj. v. zăbrelit. ZĂBRELE s. f. pl. v. zâmbre. ZĂBRELÎ vb. IV. Tranz. A pune zăbrele1 (1). Cf. IORDAN, L. R. A. 239, SCRIBAN, D., DL, DM, M. D. ENC., dex. ^ F i g. Prin ferestruicile de mansardă ale podului - zăbrelite de ploaie pe dinafară ... - lumina intră ca un val. teodoreanu, m. i, 282. Încet-încet, cerul roş al asfinţitului, zăbrelit de vârfurile codrilor, se întunecă. sadoveanu, o. i, 50. Prin neguri zăbrelite de lumină Bat clopote, blajine, în surdină, pillat, p. 50. La casa amintirii cu-obloane şi pridvor, Păianjeni zăbreliră şi poartă, şi zăvor. id. ib. 88. Era o poartă veche ..., se răsucea jalnic în afară, zăbrelind trotua- rul cu umbre ciudate, galan, b. i, 23. Şi, tandrul de mine, Am amurgit, Norii m-au împânzit, Ploaia m-a zăbrelit, românia literară, 1970, nr. 94, 3/2. - Prez. ind.: zăbrelesc. - Din zăbrele. ZĂBRELÎT, -Ă adj. (Despre ferestre, uşi etc.) Care are zăbrele1 (1); închis cu zăbrele1. L-au închis într-o colivie zăbrelită, caragiale, o. ii, 273. Eu am văzut viaţa prin geamurile zăbrelite, anghel - iosif, c. l. 210, cf. cade. înţelepţii din divan asistă la reprezentaţii dintr-o cuşcă de aur zăbrelită, lovinescu, c. viii, 147. în spatele prăvăliilor erau ... ganguri cu porţi zăbrelite. galaction, o. a. i, 156. Ne despărţeam de centru ..., rătăcindu-ne ... printre prăvăliile zăbrelite, joase. brăescu, a. 213. Crâşmă cu zid adânc, ferestre zăbrelite, păreţi afumaţi, teodoreanu, m. u. 64. Coborî trepte de piatră ..., între uşi de stejar cu ferestruici zăbrelite. sadoveanu. o. xi, 83. Deasupra solului ..., vegheau, din adânc, geamurile zăbrelite ale subsolului, mihăes-cu, d. a. 27. Apărea, în ferestruica zăbrelită a uşii, un cap de soldat, stancu, r. a. ii, 422. Inimile lor au cântat ... în celulele zăbrelite ale închisorii, v. rom. martie 1954, 156. La ferestrele zăbrelite se legănau ... chipurile portocalii şi mate ale tufelor de flori târzii. vinea, l. i, 50, cf. dl, dm. Se înserează prin fereastra zăbrelită, românia literară, 1971, nr. 118, 19/1, cf. dex. La mândruţa sprâncenată, Cu căsuţa zăbrelată, Cu uşiţa descuiată, Să mi-o văd cum stă culcată, udres-CU, GL. - Pl.: zăbreliţi, -te. - Şi: (rar) zebrelit, -ă, (regional) zăbreiat, -ă adj. - V. zăbreli. ZĂBRELNIC s. n. (Prin Bucov.) Prosop cusut cu flori din lână. Cf. ddrf. şez. ii, 44. - PL: zăbrelnice. - Şi: zabrelnic s. n. ddrf. - De la zăbranic. ZĂBRELUICĂ s. f. (Regional) Zăbreluţă (1). Cf. sfc vi, 101. Roagă-t’e, mai roagă, D’e noo zâdari Ţâie să-ţ zâd’ească Şî ţâie să-ţ lasă Noo zăvreluişi. densuşianu, ţ, h. 97. O plecat on om mare Cu o săcure mare Intr-o pădure mare, Cu nouă fereşti, ... Cu nouă zăbrele, Cu nouă zăbreluici, Cu nouă uşi. com. sat. iv, 76, cf. gr. s. vi, 154. - PL: zăbreluici. - Zăbrele (pl. lui zăbrea1) + suf. -uieă. ZĂBRELUŢĂ s. f. 1. (Prin Transilv.) Diminutiv al lui zăbrea1 (1); (regional) zăbreluică, zăbruică. Cf. lm. 2. Fiecare dintre bucăţile scurte care servesc la solidarizarea pieselor principale, longitudinale ale unei bare compuse. Cf. ltr2. Deoarece zăbreluţele sunt elemente solicitate puţin, se admite să fie alcătuite nesimetric. ib. - PL: zăbreluţe. - Şi: (regional) zăvreluţă s. f. - Zăbrele (pl. lui zăbrea1) + suf. -uţă. ZĂBRIÂLĂ s. f. v. zăbrea1. ZĂBRÎLĂ s. f. v. zăbală. 527 ZĂBROAIE - 50 - ZĂBUN2 ZĂBROAIE s. f. (Prin Ban.) 1. Plasă de pescuit. Cf. cade, viciu, gl., com. din timişoara, l. costin, gr. băn., 217, alr i 1 734/35, 49, 77, alr sn iii h 741, alrm sn ii h 559, lexic reg. ii, 38. 2. Plasă în care se prind prepeliţe1 (Comloşu Mare - Jimbolia). lexic reg. ii, 43. 3. (Regional) Targă dintr-o reţea de sârmă fixată pe două bare de lemn, cu care este transportată pleava de la batoză la locul unde va fi adunată grămadă; (regional) trailă (Chizătău - Lugoj), alr ii/76. - PL: (1) zăbroaie şi (2) zăbroi. - Şi: zăbroi (lexic reg. ii, 38), zăbroi (viciu, gl.) s. n. - Zăbrea1 + suf. -oaie. ZĂBROI s. n. v. zăbroaie. ZÂBRUICĂ s. f. (Prin vestul Transil.) Zăbreluţă (1). Cf. tdrg, sfc vi, 101. /n grădina soarelui, Joacă-un june calul bun ..., Nime-n lume nu-l vedea, Făr'o dalbă-mpărăteasă Pe-o jebruică din fereastră. viciu, col. 121. Ea la noi s-o cugetat, Pe zâbruică s-o uitat Şi ochii i-o străgintat. frâncu - candrea, m. 197. - PL: zăbruici. - Şi: zâbruică, jebruică s. f. - Zăbrea1 + suf. -uieă. ZĂBULÎCĂ s. f. (Regional) Haină scurtă şi necăl-duroasă (Piatra Neamţ), coman, gl. - PL: zăbulice. - Etimologia nesigură. Cf. zăbun1. ZĂBUN1 s. n. 1. (învechit) Haină (de obicei, lungă) fară mâneci, confecţionată din stofa scumpă, pe care o purtau, în trecut, boierii. Un zăbun scurt (a. 1679). iorga, s. d. v. 528. I-am mai făcut un zăbun de atlaz albastru (a. 1713). id. ib. vii, 9. 2 zaboane, 4 fote, 4 părechi ciubote (a. 1738). bul. com. ist. iv, 74. Zăbun muieresc, negru, de bogaciu (a. 1752). iorga, s. d. xii, 63, cf. lb. Peste zobonul de stofă aurită, purta un benişel de felendreş. negruzzi, s. i, 145, cf. polizu, pontbriant, d., baronzi, l. 95, cihac, ii, 581. Zăbun de sandal de Veneţia, cu feţe. odobescu, s. i. 421. Rochie de mătase, ... zăbun de mătase, pitiş, şch. 106, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, M. D. ENC., DEX. Cum era îmbrăcat? Tot zăbunul de mătase, Cizmele de capră. PĂSCULESCU, L. P. 270. 2. Anteriu lung şi larg purtat de preoţi şi de călugări. Popei Ştefan celui bătrân i-a făgăduit un zăbun (a. 1726). iorga, s. d. xiv, 34. Au cheltuit cu un zăbon lui Damaschin călugăr (a. 1742). bul. com. ist. i, 225. 2 lei pe un zăbon unui preot de bisărică. ib. 235. Anteriu sau zeban. hem 1 231. Poartă plete, barbă lungă, rasă neagră şi zăbun (a. 1875). şio iij, 380. Anteriul preotului se mai numeşte şi zăbun. manolescu, i. 180, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. 3. Haină groasă, de iarnă, confecţionată din lână sau din bumbac, de obicei lungă, cu sau fară mâneci, împodobită cu cusături şi care este purtată mai ales de ţărani. Pe slujnice le îmbracă cu zăbunele lor cele bărbăteşti. filimon, o. i, 409, cf. lm. Are hinu pe el ... zăbun, iţari, glugă, jipescu, o. 80. Pulpanele zăbunului bănănăie în voia întâmplării, delavrancea, s. 33. Unele femei poartă un zăbun lung până peste genunchi, manolescu, i. 182, cf. crăiniceanu, ig. 164, barcianu. Chiru se mustăci şi se foi în zăbun. d. zamfirescu, v. ţ. 178, cf. alexi, w., şăineanu2, tdrg. Mai făcură niţel alişveriş cu câte un brăcaciu, ...un zăbun, un funt de lumânări. CHIRIŢESCU, GR. 190, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Un Suru-giu ţigan, îmbrăcat cu zăbun albastru, sadoveanu, z. c. 181. E gătit ... cămaşă de tort pe el, zăbun de dimie pe deasupra, iovescu, n. 31, cf. scriban, d. Ştia nişte prăvălii ... pânzării, abagerii cu zăbune. camil petres-cu, o. ii, 451. Se înfăşoară în zăbun şi adoarme, stan-cu, d. 141. Bunicul meu a fost haiduc, Purta şerpar pe sub zăbun. v. rom. mai 1954, 317, cf. ltr2, dl, dm, der. Frig a fost la Podu-Nalt, Sânge însă curse cald, Că zăbun aveau, nu zale, Oamenii Măriei-sale. românia literară, 1970, nr. 83, 15/1, cf. m. d. enc., dex, h i 86, 121, 171, 386, ii 63, 89, 147, 208, 214, 255, 262, iv 158, vii 171, 359, 507, x 112, xi 179, 429, xii 8, 118, 220, xiv 66, 107, 187, 399. Şi-ncă mă mai poartă Cu zăbune ... de bumbac, teodorescu, p. p. 79. Dar, de când m-am măritat, Bate vântu-n zăbun lat Şi port frică de bărbat, jarnîk - bîrseanu, d. 177. [Nevestele] La târg au plecat ..., să târguiască Fir şi ibrişin Să-şi coase zăbun. bibicescu, p. p. 385. Ia bumbac netors (vată) din zăbunul bărbatului sau al amantului, mat. folk. 668, cf. rădulescu-codin. Dară cel turc cam bătrân, Cu scurteică, cu zăbun, împletea o sfoară de mătasă. păsculescu, l. p. 260, cf. coman, gl., chest. v, 24, 165, lexic reg. ii, 79. înfăşoară, taică, mâna, Bag-o-n sân pe sub zăbun, Scoate-mi şarpele din sân. balade, iii, 183. Şi ea ce mi-şi ţasă: Fir şi ibrişin, Borangic d-ăl bun, Lui Soare zăbun. folc. olt. - munt. ii, 81. Acolo să târguiască ... Şi bumbac de cel mai bun, Să-i fie lui de zăbun. folc. mold. ii, 674. ^ F i g. Duc tei adânci miresme în zăbune. voiculescu, poezii, ii, 23. îşi spală cerul de-ntuneric faţa Şi câmpu-mbracă înflorit zăbun. beniuc, s. 42. Eu vă blestem ... Când peste nepăsarea gropii voastre Uitarea-şi va aşterne sur zăbun. labiş, p. i, 25. + Vestă, jiletcă. Cf. klein, d. 447. Se găteşte cu cioareci noi, cămaşă nouă, peste cămaşă cu zăbun şi laibăr. moldovan, ţ. n. 244, cf. crăiniceanu, ig. 164, zeitschrift, xix, 417. Ostaşii ... rămăseseră mai toţi cu hainele lor de vară, zăbun, şalvari şi iminei. galaction, o. a. i, 274, cf. pribeagul, pr. 58, h ii 290, arh. folk. vii, 122. 4. (Prin Bucov.; în forma zobon) „Cârpă din stofa de proastă calitate“ lexic reg. 112. - PL: zăbune şi (regional) zăbunuri. - Şi: (învechit şi regional) zăbon, zabun (klein, d. 447, h i 386, vii 171), zeban, zobon, zabon, (regional) zăpun (h xi 179), zăvun (arh. folk. vii, 122), zebon (h ii 262), zobun (ib. vii 171, x 122), zubân (coman, gl.), zubau (lexic reg. ii, 79; pi. zubane ib.), zubon (caba, sĂl. 102) s. n. - Din bg. 3a6yH. ZĂBUN2, -Ă adj. (Prin Ban.) Zăpăcit (1). Com. din timişoara. - PL: zăbuni, -e. - Postverbal de la zăbuni. 533 ZĂBUNAR - 51 - ZĂCARE ZĂBUNAR s. m. Persoană care confecţionează sau vinde zăbune1 (1-3). Rufetul zăbunarilor pământeni din Bucuresci (a. 1785). şio ii1? 380. Zăbunarii au a face numai cu haine de bumbac (a. 1793). id. ib., cf. pontbriant, d., lm, ddrf, tdrg. Petreceau cu lăutari vreo 10 negustori ... cârciumari, cojocari şi zăbunari. ga-laction, o. a. ii. 153, cf. scriban, d. Te sfătuiesc să intri la un cizmar; la un zăbunar, la un cojocar, ucenic. STANCU, D. 330, Cf. DL, DM, DEX. - PI: zăbunari. - Zăbun + suf. -ar. ZĂBUNÂŞ s. n. Diminutiv al lui zăbun1; zăbunel. 1. Cf. zăbun1 (1). Cf. ddrf, cade, dl, dm, dex. 2. Cf. zăbun1 (2). Cf. şio iil5 380, cade, dl, dm, m. D. ENC., DEX. 3. Cf. zăbun1 (3). Cf. cade, dl, dm, m. d. enc., dex. Când iubeam un ciobănaş, Atunci purtam zobonaş, Zo-bonaş cu flori cusut, sevastos, c. 129. îmbracă ea dintr-o mie Zăbunaş de caftanie. păsculescu, l. p. 283. - PI.: zăbunaşe. - Şi: (regional) zobonaş s. n. - Zăbun1 + suf. -aş. ZĂBUNĂRÎE1 s. f. Meseria zăbunarului. Meşteşugul zăbunăriei (a. 1785). şio iils 380. A prisosit şi trebuinţa de lucru zăbunăriei (a. 1800). id. ib., cf. scriban, d. - PI.: zăbunării. - Zăbunar + suf. -ie. ZĂBUNĂRÎE2 s. f. Atelierul sau prăvălia în care se fac sau se vând zăbune 1 (1-3); p. g e n e r. obiecte confecţionate de zăbunar. Să vândă marfă de zăbu-nărie, adică anterie şi zăbune femeieşti şi copilăreşti (a. 1785). şio. iiţ, 380. Au deschis prăvălie de zăbu-nărie (a. 1800). id. ib., cf. tdrg, scriban, d. - PI.: zăbunării. - Zăbun1 + suf. -ărie. ZĂBUNEĂLĂ s. f. (învechit şi regional) Zăpăceală (1). Se aieptă la părete şi, în stupidă zăbuneală, se mira împregiur de sine. fm (1844), 1892/6, cf. gămu-lescu, e. s. 202, alr ii/i mn 54, 4 167/36, 76. - PI.: zăbuneli. - Zăbuni + suf. -eală. ZĂBUNEL s. n. Diminutiv al lui zăbun1; zăbunaş. 1. Cf. zăbun1 (1). Cf. tdrg, dex. 2. Cf. zăbun1 (2). Cf. tdrg, dex. 3. Cf. zăbun1 (3). Ginerile se-mbrăca cu ilic şi peste el cu zăbunel, iar de era iarnă ..., mergea cu gheba. pitiş, sch. 109, cf. şio iij, 380, tdrg, dl, dm, dex. Cu piele, cu cojocele, Pe d-asupra zăbunele, Peste ele ipingele. rădulescu-codin, ap. şio iil5 380. 4. (Prin nordul Munt.; la pl.) „Flanele în cârlige, de purtat pe sub cămaşă“ rădulescu-codin, l. 131. Peste-a voastră dalbă piele, îmbrăcaţi nouă zăbunele; Peste nouă zăbunele, îmbrăcaţi nouă cămăşele. id. ib. 94. - Pl.: zăbunele. - Zăbun1 + suf. -el. ZĂBUNÎ vb. IV. 1. Intranz., tranz. şi refl. (Ban. şi prin sudul Transilv.; şi în expresia a se zăbuni de cap) A (se) zăpăci (1). Beat pe jumătate şi zăbunit de celea numai acum văzute şi auzite, intră ... în cârciumă, fm (1844), 1742/20. Cine să bănuiască ce nebunie mai plănuise ..., să-i cutremure pre toţi şi să-i zăbunească de cap. barbu, princ. 323, cf. l. rom. 1966, 139, com. din timişoara, com. beniuc, com din fădi-mac - lugoj. S-o zubunit de cap. alr i/i h 142/40, cf. ib. 135. + Tranz. (Complementul indică oameni) A cicăli. Nu mă zăbuni. cv 1951, nr. 5, 28. 2. T r a n z. şi r e f 1. (învechit şi regional) A (se) ameţi. însă, după ce dânsul era zăbunit de încordarea nerve-lor sale şi de tainica mea purtare, căzu în ameţeală. f. m. (1845), 106/V19, cf. gămulescu, e. s. 202. - Prez. ind.: zăbunesc. - Şi: zubuni vb. IV, gămulescu, e. s. 202, alr i/i h 142/40. - Din ser. zabuniti(se). ZĂBUNÎT, -Ă adj. (Prin Ban.) Zăpăcit (1). Cf. zăbuni (1). Cf. pribeagul, p. r. 58, gămulescu, e. s. 205, alr i/i h 134, ib. h 135/49, alrm i/i h 193/49, alr ii/i h 108, alr sn v h 1 241, lexic reg. ii, 38. ^ (Adverbial) Vorbeşte zubunit. alr ii/i h 108/36. - Pl.: zăbuniţi, -te. - Şi: zubunit, -ă adj. gămulescu, e. s. 205, alr i/i h 134/40. - V. zăbuni. ZĂBUŞEĂLĂ s. f. v. zăpuşeală. ZĂBUŞÎT, -Ă adj. v. zăpuşit. ZĂBZEC, -EĂCĂ adj. v. zevzec. ZĂCÂRE s. f. (învechit şi popular) Zăcere (2). Troil s-au războlit cu grea zăcare spre moarte, dosoftei, v. s. noiembrie 120v/ll. Pentru o diată ce au făcut nepotul meu ... la o dzăcare a mea, care eu n-am ştiut nimic (a. 1692). iorga, s. d. xi, 280. Cuvântul mân-gâios la întristare iaste ca numele doftorului la zăcare. cantemir, i. i. ii, 87. Poate veni răpciugă adese la cai din zăcare de buba mânzului. cuparencu, v. 22, cf. cihac, i, 322, ddrf, barcianu. Turnătură vine din blestem, bube, zăcare, troahnă. n. leon. med. 150, cf. alexi, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., dl, dm, dex, zanne, p. ii, 533. ^ E x p r. A cădea (ori a pune) în (sau la) zăcare = a se îmbolnăvi greu. Tămăduit-au şi o femeie căzută ... în zăcare cumplită. dosoftei, v. s. noiembrie 116v/20. A doua zi, au căzut în zăcare de boală, din care ... au şi murit. n. costin, let. ii, 84/25. Aş fi făcut parte, ... di n-aş fi căzut la zăcare (a. 1809). ştefanelli, d. c. 344. împăratul acela, aproape de bătrâneţe, căzând în zăcare, a scris carte frăţâne-său. creangă, p. 184. Persoana ... îndată cade la zacare, îndată se bolnăveşte, f. (1883), 42. Şi, din drum, scârba mă-ntoarce, Şi mă duc la oftare, Şi mă pune la zăcare. beldiceanu, p. 110, cf. ddrf, barcianu, tdrg, dl, dm, dex. Cân a ci sî cad la o dzacari, cini sî mă cati? şez. v, 175. Rupt ... de mulţimea anilor împliniţi, moşneagul a căzut la zăcai'e şi slăbea văzând cu ochii, mera, l. b. 75. ^ (Cu schim- 545 ZĂCAŞ - 52 - ZĂCĂNI barea construcţiei) Tată-meu, de jeale mare ...A căzut la grea zăcare. teodorescu, p. p. 117. Peste puţin timp, au căzut maică-sa iarăşi la zăcare şi s-au făcut bolnavă. sbiera, p. 29. + (învechit; despre apă) Stagnare (1). Nimică nu-i este atâta de primejdios decât zăca-rea apei pe lan. i. ionescu, c. 193, cf. cihac, i, 322, TDRG. - Pl.: zăcări. - Şi: (învechit) zacâre s. f. - Zac (prez. ind. al lui zăcea) + suf. -are. ZĂCAŞ, -Ă adj. (Popular) 1. (Despre oameni) Zăcă-tor (1). Cf. STAMATI, D., POLIZU, PONTBRIANT, D., CIHAC, I, 322, DDRF, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, PAS-cu, s. 282, resmeriţă, d., cade. Acum, zăcaş pe piatră, nerăcorit de-o boare, Aştept să mă sloboadă trimisu-ţi la osândă, voiculescu, poezii, i, 127, cf. dl, dm. Mereu flămând, şi puhav de-atâta trândăvie, Mereu scrârbit de sine şi pururea zăcaş, Coconul lor doar noaptea ... îşi lunecă pe frunte surâsul lui de caş. românia literară, 1970, nr. 92, 11/2, cf. dex, şez. v, 175, pamfile, c. 55 (Substantivat) Când mă-i vidé la căpătâiul zăcaşului, să nu ti apuci să-l tămădui, c-acila moare. şez. xxiii, 54. + (învechit; despre copaci) Doborât. Acolo unde este lemn zacaş, să hotărască, după numărul podarilor săi, nescaiva părţi de pădure de această trebuinţă, cod. silv. 8. 2. F i g. (Despre oameni) Răutăcios; invidios; răzbunător. Tată-său, moşu-său, ... toţi ciocoi zăcaşi şi răi, slugi plecate a tuturor puternicilor, ghica, s. 90, cf. cihac, i, 322. Cânlic mai era şi om zăcaş, care vrea să ţii la oamenii la care ţine şi el. slavici, n. i. 281. Acest om era pizmătareţ şi zăcaş la inimă, ispirescu, l. 105. Grija lui cea mare era ca să nu crează acel împărat că el este zăcaş şi se îndărătniceşte a-i trimite vreun fiu. F. (1887), 313, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂI-neanu“, resmeriţă, D. Braşoveanca zăcaşă şi făţarnică ... [înveninase] mai mult acel sânge. m. i. caragiale, c. 51. Temut, zăcaş, colţos hărţuitor în ziaristică. CIAUŞANU, R. SCUT. 43, cf. CADE, SCRIB AN, D., DL, DM, sclf 1958, nr. 1, 35, dex. (Substantivat, m.) Zăcaşul de Joe să făgădui că o să-i dea o cutie, ispirescu, u. 92. Creştea carnea pe el de mulţumire, ...că freacă ridichea bicisnicului de zăcaş. id. l. 108. 3. (Mold.; la pl.; în forma zăcăşi) Nume ce se dădea în trecut soldaţilor străini care treceau prin ţară şi, fiind încartiruiţi, nu aveau nici o activitate. Cf. resmeriţă, d. - Pl.: zăcaşi, -e. - Şi: (învechit) zacaş, -ă (stamati, d.), (regional) zăcăş, -ă (resmeriţă, d.), zâcăş, -ă (cade, pamfile, c. 55), zâciş, -ă (şez. v, 175) adj. - Zac (prez. ind. al lui zăcea) + suf. -aş. ZĂCĂl vb. IV. Intranz. (Prin sudul Transilv.) A zăcea (1). Com. din sălişte - sibiu. Uite la el cum zăcăie lângă foc. Com. din loman - sebeş. - Prez. ind.: zăcăiesc. - Zac (prez. ind. al lui zăcea) + suf. -ăi. ZĂCĂLĂU s. n. (Regional) Zăcătoare, v. zăcător (II 3). Cf. sfc vi, 119, alr sn ii h 318/362, alrm sn i h 210/362. - Pl.: zăcălaie. - Zac (prez. ind. al lui zăcea) + suf. -ălău. ZĂCĂLI vb. IV. I n t r a n z. (prin Transilv.) A zăcea (2). Cf. coman, gl. De tri zile zăcăiesc aici în casă, doară, doară mi-a trece boala. mat. dialect, i, 103. - Prez, ind.: zăcăiesc. - Zăcea + suf. -ăli. ZĂCĂMÂNT s. n. (Adesea cu determinări care arată felul) Acumulare naturală de substanţe minerale utile, cu forme şi dimensiuni variate, care prezintă interes economic prin extragerea unuia sau a mai multor metale sau minerale. Cunoaştem lucrările ... şi studiile sale în chestiunea zăcămintelor petrolifere din România. MURGOCI - LUDWIG, M. 295, cf. ŞĂINEANU2, TDRG. O societate pe acţii ... s-a apucat să exploateze zăcămintele ce conţin aur. păcală, m. r. 9, cf. resmeriţă, d. Alexe urmăreşte... să vadă care este situaţia zăcămintelor de cărbuni, ardeleanu, v. p. 298, cf. gologan, c. r. 126, cade. Zăcămintele străbătute de galerii iau denumirea de mine. ioanovici, tehn. 17. Inginerul [cercetă] semnele unor neatinse zăcăminte, despre care ... n-are cunoştinţă, c. petrescu, r. dr. 35, cf. enc. agr. i, 141, scriban, d., cantuniari, l. m. 171. Materia primă va fi furnizată de zăcămintele de pirite cuprifere de la Al-tân Tepe. leg. ec. pl. 433. Mai mulţi dibuie cu sondele vâna de ţiţei, dar unul nimereşte în plin zăcământul călinescu, c. o. 141. S-a început scoaterea ... zăcămintelor carbonifere, bogza, v. j. 183. Azotul din acest zăcământ este... de origine atmosferică, agrotehnica, i. 177, cf. ltr2, dl, dm. Exploatarea zăcămintelor de cărbune pare a aduce o uşurare, sclf 1959, nr. 1-2, 63, cf. l. rom. 1959, nr. 6, 85. Formele zăcămintelor sunt variate şi depind de condiţiile de formare ale substanţei minerale, der. Studiul zăcămintelor de minereuri şi exploatarea lor. geologia, 4. Zăcămintele de turbă se cunosc ... în raionul Dorohoi. ib. 34. S-ar putea crede că dacii n-au mai exploatat zăcămintele aurifere, h. daicoviciu, d. 152. Toate uzinele, toate minele şi toate zăcămintele de minereu ... erau în zona britanică, românia literară, 1971, nr. 120, 30/3, cf. M. d. enc. Zambia îşi trage numele ... de la centura zăcămintelor de aramă, scânteia, 1975, nr. 10 319, cf. dex. F i g. Bunătatea din ochii blajinului bătrânel ... răscoli un zăcământ de remuşcare. c. petrescu o. p. i, 245. Spune-i ce zăcăminte ne dorm sub dezastre. voiculescu, poezii, i. 218. Au avut ca urmare ... punerea în valoare a zăcămintelor folclorice ale ţării sale. ll i, 16. Dostoievski găseşte bogate zăcăminte sufleteşti. sclf 1960, nr. 2, 379. Câtă frumuseţe poate omul să înveţe dintr-un flutur, aintr-un nai ... dară câtă din femeie, zăcământ de aur greu. românia literară, 1970, nr. 30, 11/1. Am înţeles ... esenţa superioară a inteligenţei dumitale, hrănite cu zăcămintele unui lirism întunecat, ib. 1970, nr. 84, 12/2. - PL: zăcăminte. - Zac (prez. ind. al lui zăcea) + suf. -ămănt. - ZĂCĂNI vb. IV. Tranz. (Regional) A lovi; a hurduca (Bont - Gherla), coman, gl. - Prez, ind.: zăcănesc. - Cf. bocăni. 551 ZĂCĂREALĂ - 53 - ZĂCĂTOR - ZĂCĂREALĂ s. f. (Prin nord-vestul Olt.) Zăcă-toare, v. zăcător (II 3). La amiaz, când îi zăcăreala oilor, Ilie, ciobanu, se bagă-n ogaş şi se scaldă, cv 1950, nr. 2, 31. - PL: zăcăreli. - Zăcări + suf. -eală. ZĂCĂREŢ, -EĂŢĂ adj. (în dicţionarele din trecut; despre oameni) 1. Zăcaş (1), zăcător (1). Cf. polizu, cihac, i, 322. 2. F i g. Răutăcios; invidios; răzbunător. Cf. cihac, i, 322. - PL: zăcăreţi, -te. - Zac (prez. ind. al lui zăcea) + suf. -ăreţ. ZĂCĂRÎ vb. IV. Intranz. 1. (Prin Transilv.) A zăcea (1). Mulţi din cei ce zăcăreau prin cafenele nu-i semănau lui Mărculeţ. agârbiceanu, l. t. 78, cf. scri-ban, d., dex. + (Regional; despre vite) A sta la zăcă-toare (v. z ă c ă t o r II 3); (regional) a zăcători (Peştişani - Târgu-Jiu). Cf. alr ii 5668/836. 2. (Prin Transilv.) A zăcea (2). Trei săptămâni am tot zăcut, apoi am zăcărit vreo zece zile. mat. dialect, i, 28. - Prez. ind.: zăcăresc. - Zac (prez. ind. al lui zăcea) + suf. -ări. ZĂCĂRÎŞTE s. f. (învechit) Locul pe care zace cineva (mort). Tu singur te-ai mântuit pre tine dintr-această tăietură ş-ai făcut ştirbă livadă de zăcăriştea ta. dosoftei, v. s. decembrie 236726, cf. TDRG, SCRIBAN, D. - PL: zăcărişti. - Zăcări + suf. -işte. ZĂCĂRÎT s. n. sg. (Regional) Zăcătoare, v. zăcător (II 3) (Feneş - Alba-Iulia). Cf. alrt ii, 64. Când [oilor] li-i cald, le punem la zăcărit. ib. - V. zăcări. ZĂCĂŞ, -Ă adj. v. zăcaş. ZĂCĂŞEĂLĂ s. f. (Popular) 1. Boală; inerţie. Cf. BARCIANU, ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., DL, DM, DEX. 2. Răutate (I 1); invidie; răzbunare (1). Sunt gata şi eu a te lua de soţie, mai cu seamă acum, că nu mi-a rămas la inimă nici o zăcăşeală. ispirescu, l. 283, cf. ddrf. Ei mă roagă prea cucernic Să-ţi înduplec zăcăşala şi cu dânşii să te-mpac. săm, i, 205, cf. barcianu. Ţi-a dat acea povaţă să respingi un ajutor Care-ndrumă zăcăşeala spre trădare şi omor. davila, v. v. 145, cf. ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DEX. - PL: zăcăşeli. - Zăcaş + suf. -eală. ZĂCĂŞÎE s. f. (Popular) 1. Boală; inerţie. Cf. sta- MATI, D., DDRF, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., DL, DM. 2. Răutate, invidie; răzbunare (1). Sunt oameni... care se hrănesc cu o nepregetată ciudă, c-o adâncă zăcăşie care în veci le ţine mintea vegheată, odobescu, S. I, 118, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, resmeriţă, D., cade. Mi-a turburat ani întregi şi proaspeţi cu o zăcăşie de prisos, popa, b. 169, cf. iordan, l. r. a. 178, dl, dm, sclf 1958, nr. 3-4, 356, dex. - PL: zăcăşii. - Zăcaş + suf. -ie. ZĂCĂTOR, -OARE adj., s. f. I. (în dicţionare) Adj. 1. (Despre oameni) Care stă culcat, întins pe pat, pe pământ etc., fiind bolnav, fară putere din cauza obose- lii, a lipsei de ocupaţie; p. e x t. leneş; (popular) zăcaş (1), (învechit) zăcăreţ (1). Cf. polizu, cihac, i, 322, lm, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DEX. (Substantivat) Cu pilda amu mai aiavea şi mai curată învăţătură face şi leneşii şi zăcătorii rădică-i spre... ascultare, coresi, ev. 316. 2. (în dicţionare) Bolnav la pat. Cf. alexi, w., şăi-neanu2, resmeriţă, d., scriban, d. (Prin lărgirea sensului) Precum floarea zăcătoare Făr’de rouă pe pământ, Se veştejeşte sub soare, conachi, p. 89. 3. (învechit) Mort (1); îngropat (în mormânt). Multe trupuri zăcătoare le rădică din mormânturi. varlaam - ioasaf, 15175. Cât fu de greu ... depărtarea mortăciunilor zăcătoare în multe părţi ale oraşului, fm (1844), 378l/10. Uliţa [era] ticsită de trupuri zăcătoare. negruzzi, s. ii, 229. + (învechit, rar; despre seminţe) Acoperit cu pământ. Că supt picioarele tuturor [sămânţă] zăcătoare iaste. coresi, ev. 357. 4. (învechit, rar) Aflat, de multă vreme, într-o stare de relativă stagnare. Din adâncile bulboane ieşind mâlul zăcător în faţa undelor fierbe, pogor, henr. 76/11. ^ (învechit, rar; în sintagma) Apă zăcătoare = mlaştină; baltă. Este de mare pagubă pentru el apa zăcătoare. litinschi, m. 78/18. Ierburi înflorite... sunt de stricăciune precum şi apa zăcătoare cu miros greu. id. ib. 134/15. + (Rar) Ascuns. Am intrat în lume ca într-un beci cu averi zăcătoare. arghezi, s. vi, 86. II. S. f. 1. Numele mai multor recipiente care au diverse întrebuinţări: a) Vas mare (din doage) în care este păstrat vinul sau rachiul şi care se umple mereu din alte butoaie; budană; cadă. Cf. polizu, cihac, i, 322, ddrf, barcianu, alexi, w., şăineanu2, tdrg. O cadă mai mare ... se numeşte zăcătoare, din pricină că este condamnată să rămână veşnic nemutată, pamfile, i. c. 219, cf. pascu, s. 129. înmulţea mereu zăcătorile şi cazanele de ţuică. lungianu, c. 76, cf. resmeriţă, d. severin, s. 37. [Galbenii] îi mutase din chimir pe cuptor, din fundul unei zăcători deasupra uşii. ap. cade. Cu vinul stăm cât se poate de prost,... la o zăcătoare au plesnit două cercuri, stănoiu, c. i. 85, cf. scriban, d. O fostă cramă, altădată cu zăcători imense, arghezi, b. 129, cf. ltr2, dl, DM, DEX, H IV 246, XII 225, 19, rădulescu-codin, 366, CIAUŞANU, GL. b) Vas mare cu gura largă (îngropat în pământ), în care se pun strugurii (zdrobiţi) pentru a fi lăsaţi să fermenteze; cadă, lin, (învechit şi popular) tocitoare (1), (regional) putină (4 d). Iar când soseşte toamna şi-n vii culegătorii Adună poama dulce şi-o pun în 560 ZĂCĂTOR - 54 - ZĂCEA zăcători, Priviţi cum fierbe mustul i. negruzzi, s. ii, 104, cf. BARONZI, L. 124, TDRG, RESMERIŢĂ, D. Numai vinul nou mai cântă, spumegând prin zăcători. pillat, p. 85. Nu tot astfel este în cazul apei de spălare a linurilor, zăcătorilor, conductelor, enc. agr. i, 329, cf. dl, dm, dex. + R ext. (Regional) Cramă (Vlăsineşti - Botoşani). Corn. furtună. c) Vas mare de lemn căptuşit cu tinichea, în care se pun la dospit pieile pentru tăbăcit; (regional) putină (5). Zăcători de mii de vedre, îngropate în pământ, se umple cu var stins, în care zac pieile, ardeleanu, d. 102, cf. DL, DM, DEX. d) Vas în care se depozitează, provizoriu, peştele la cherhana. Cf. dl, dm, dex. e) Cazan de fontă sau de tinichea groasă în care se înfierbântă catranul pentru asfalt. Jos, la poalele zăcă-toarei de fontă, plină cu catran, în fiecare după-amiază ... se înfiripa legendarul complet al Flămândei. KLOPŞTOCK, F. 219. f) (Prin nord-vestul Mold.) Putina (1) în care se ţine zerul sau smântână acră rămasă de la urdă ori de la caşul moale. Cf. glosar reg. 2. (Şi, adjectival, în sintagma piatră zăcătoare) Piatra de jos a morii, care stă pe loc şi deasupra căreia se învârteşte alergătoarea; (regional) piatră şezătoare, v. şezător (3). Pietrele de moară... se plătesc cu 9 galbeni amândouă, zăcătoarea şi alergătoarea. i. io-NESCU, M. 562, cf. ALR SN I H 167, ALRM SN I H 113. Piatra alergătoare se află d-asupra pietrei şezătoare sau zăcătoare. hem 838, cf. ddrf. Piatra zăcătoare are la mijloc o gaură... prin care trece fusul de fier al prâsnelului. id., t. 153, cf. şĂineanu2. tdrg, resmeriţă, D., CADE, ENC. AGR. IV, 64, LTR2, DL, DM, DEX, H IV 156, ix 310, x 539, xi 350, 390, 506. Dar morarul, meşter mare, Şedea pe un fund de zăcătoare. şez. xiii, 131. 3. Loc (răcoros sau ferit) situat mai ales în pădure, înaintea strungii sau lângă o apă, unde se odihnesc, vara, în timpul amiezii ori al nopţii, vitele, oile, caii etc.; (popular) s t a n i ş t e (1), bătătură, bornis-tar, meariză, merizătoare, melizişte, merizea, stavă (2), ţarină (1), ţărişte (1); timpul cât se odihnesc vitele şi oile; (regional) zăcălău, zăcăreală, zăcărit (1), zăcătură1 (2). Cf. lb. A hotărât... a se da sătenilor, pe lângă scăzământ, adăpătoarele şi zăcătoarele (locurile unde stau vitele la amiază), io-nescu, m. 527. Ele în cete se duc la zăcătoare ..., ca să mulgă oile. f (1891), 411, cf. tdrg, cade. Şi-a adăpat oile şi le-a lăsat în zăcătoare. vlasiu, a. p. 190, cf. scriban, d., dl, dm, dex. Te culci seara cu soare Şi te scoli în prânzu mare, Cându-i ciurida-n zăcătoare Şi soarele pe răzoare, jarnîk - bîrseanu, d. 422. Pre când oile erau în zăcătoare lângă o apă curgătoare, vede el venind ... o ladă. cătană, p. b. iii, 14, cf. n. rev. r. xiv, nr. 22, 349, com din oraviţa, chest. v 49/37, 85, alr ii 5 668/105, 310, alr sn ii h 318, alrm sn i h 210. + (Regional) Locul unde a fost o stână (Sebiş - Vaşcău). chest. iv 119/62. 4. (Regional) Odgon de sârmă foarte gros. Com. din piatra-neamţ. 5. (Regional; la jocul de oină; în forma zăcătoare) Loc marcat spre care trebuie să fugă jucătorul care bate mingea (Dobra - Deva). Cf. alr sn v h 1 295/105. - PL: zăcători, -oare. - Şi: (regional) zăcătoare s. f. alr sn v h 1 295/105. - Zac (prez. ind. al lui zăcea) + suf. -ător. ZĂCĂTORÎ vb. IV Intranz. (Regional; despre vite) A sta la zăcătoare (v. z ă c ă t o r II 3); (regional) a zăcări (1) (Dobra - Deva). - Prez. ind. pers. 3: zăcătoreşte. - V. zăcătoare. ZĂCĂTUÎ vb. IV. T r a n z. (învechit, rar) A închide ermetic (cu un capac) Şi dacă va fi stupina şi la frunte de tot închisă şi zăcătuită, să se sloboade prin niscaiva ferestrii ... aer curat la albini. tomici, c. a. 155/3. - Prez. ind.: zăcătuiesc. - Cf. ser. zakapuciti. ZĂCĂTURĂ1 s. f. 1. (în dicţionarele din trecut) Zăcere (2). Cf. polizu, cihac, i, 322, barcianu, alexi, w. 2. (Prin Olt. şi prin Transilv.) Zăcătoare, v. zăcâtor (II 3). Cf. T. PAPAHAGI, C. L., DL, DM, DEX. Duceţi-vă-n păşciunea oilor, în râmătura porcilor, în zăcătură vacilor, mat. folk. 1589. Ieşi [bubă] ... Şi te du în zăcăturile vacilor Şi în râmăturile porcilor, ib., cf. GR. S. VI, 158, ALR SN II h 318/141, ALRM SN I h 210/ 141. 3. (Prin nord-vestul Mold.) Rachiu sau vin (depozitat într-o zăcătoare, v. zăcător II 1 a). Cf. dl, dm, dex. Hai, saleacă zăcătură, Cum o ieu fetele-n gură, Nevestile-n prânzătură, Duc acasă voie bună. şez. viii, 63. - PI .: zăcături. - Zac (prez. ind. al lui zăcea) + suf. -ătură. ZĂCĂTURĂ2 s. f. v. zicătură. ZĂCĂUŞ, -Ă adj. (Prin Olt. şi prin Mold.) Zăcaş (1). Cf. PAMFILE, J. II, 172, PASCU, S. 364, SFC II, 206, lexic reg. ii, 33. - PL: zăcăuşi, -e. - Zac (prez. ind. al lui zăcea) + suf. -uş(ă). W / W /V ZACAND, -A adv., adj. (învechit, regional) 1. Adv. Fără să se poată ridica din pat, de pe jos etc. Cf. zăcea a). Luară piatra unde era mortul zăcând, coresi, ev. 96. O tânără slujnică se afla zăcând în deznădăjduire. DRĂGHICI, R. 26/16. 2. Adj. (Despre ape stătătoare) Care stagnează (1). Cf. zăcea (5). Priviţi, acum, în vale, un lac posomorât, în apele-i zăcânde cu toate grozăvia... Aci el fu târât, fm (1866) 96 1/19. - PL: zăcânzi, -nde. - V. zăcea. ZĂCEA vb. II. I n t r a n z. 1. A sta culcat pe pat, pe pământ etc. de boală, de slăbiciune, de oboseală etc., a boli, a lâncezi, a piroti (2), a tânji (2), (popular) a gogi, (regional) a târdui (1); a-şi petrece timpul nefacând nimic şi stând pe pat, a lenevi; 567 ZĂCEA - 55 - ZĂCEA a se tolăni, a trândăvi, (regional) a zăcăi, a zăeări (1). V. cloci, şedea (III 6). Să nu ne lenim, nici să zăcem, ca de aceaste reale ... să ne izbăvim, coresi, ev. 214. Coconul zăcea pre mirişte şi veniia un vultur de-l umbriia. moxa, ap. gcr i, 61/3, cf. anon. car., lex. mars. 214. Oastea lui... zăcea în câmp. maior, ist. 121/2. Zace până îl dor coastele şi ... aşteaptă să-i treacă zioa. ţichindeal, f. 164/19, cf. lb. Scrisoarea ... îi deşteptă din ameţeala în care zăcea. f. aaron, i. i, 202/10. Până noi aducem găteji şi apă ca să le facem de cină, ei zac trântiţi pe rogojini, fm (1843), 2132/5. Am văzut pre Tilu Buhoglindă pre iarbă zăcând, bărac, t. 60. Ii povestiră slujbaşii cum că toată ziua zac [lenevoşii]. pann, p. v. i, 109/10, cf. polizu, pontbriant, d., cihac, i, 321. Zăcea pe prispă la soare, caragiale, o. i, 33, cf. ddrf, barcianu, alexi, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, IORDAN, L. R. a. 488, scriban, d. îndrăgostitul zace sub un ulm, vizitat de oierii din munte, călinescu, i. 191. De ce mă-nvinge cu aripi moi atâta pace, Când zac în umbra ta şi mă dezmierzi cu frunza-ţi jucăuşă? blaga, poezii, 7. Făcea vid în sinea lui şi zăcea voluptos pe un stog de fân sau pe suprafaţa unui heleşteu. vinea, l. i, 55. Dumneata zaci la gura vetrei, h. lovinescu, t. 99, cf. dl. Porni nepăsător spre prispa casei unde zăcea Paraschiv. preda, m. 10, cf. dm. Am dezlegat misterul tristeţii ... cu care mă privea, pe când zăceam tolănit pe canapea, românia literară, 1970, nr. 73, 17/4, cf. dex. Plugurile intră-n sat, Nevestele zac în pat. alec-sandri, p. p. 310. Lasă-mă, maică, să zac Pe perină de bumbac, Pe braţele cui mi-i drag. jarnîk - bîrseanu, d. 96, cf. zanne, p. v, 589. Am un bou roşu, unde zace, Iarbă nu se face. (Focul), gorovei, c. 151. ^ (Ironic) Iancu Vodă ... zăcuse neruşinat trei ani şi şapte luni pe tronul Moldovei, bălcescu, m. v. 58. ^ Fig. întu-nearec zăcea deasupra prăpăştii[i\. dosoftei, ap. gcr i, 264/36. Intunerec dzăcea deasupra prăpăstiii preste cel fără fund. biblia (1688), lV6. Neagra luncă de pe vale zace-n amorţire, alecsandri, poezii, 11. [Izvoarele] sar în bulgării fluizi ... In cuibar rotind de ape peste care luna zace. eminescu, o. i, 85. (Prin lărgirea sensului) Nu e bine ca animalele mai mici să zacă sub vatră, păcală, m. r. 254. + (învechit) A avea relaţii sexuale cu cineva. De va fi cumva vro muiare logodită tătâne-mieu, apoi şi se n-are fi dzăcut cu nusa, nu poci a me însura cu nusa. prav. lucaci, 169. Sluga sau feciorul cel de suflet n-au puteare să ucigă pre stăpânu-său, măcar de l-are găsi gol într-un aşternut zăcându-i cu muiarea. prav. 105. + (Despre copaci) A fi doborât. Părule cu vârfu-n nouri pe pământ astăzi ce zaci? conachi, p. 204. Pădurile împrejmuitoare zăceau doborâte la pământ, hogaş, dr. i, 268, cf. resmeriţă, d., dm, dex. + (învechit şi regional) A cloci. Struţocamilul ... nu zace pre oaă ca alte pasări, nea-goe, ÎNV. 195/11, cf. alr i 997/45, 77, alr ii 5 715/36, 47, 76. + (învechit, rar) A se culca. Şi calul nicidecum nu zace. calendariu (1814), 164/9. 2. (Despre fiinţe, mai ales despre oameni sau despre organe ori părţi ale corpului lor; de obicei urmat de determinări care indică natura bolii sau organul bol- nav) A suferi de o boală (lungă sau cronică); a sta (mai) mult timp culcat (în pat) din cauza unei boli (grele); a fi bolnav (timp îndelungat);-a boli, a lâncezi, a piroti (2), a tânji (2), (popular) a gogi, (regional) a târomi (1), a zăcăli, a zăcări (2). Ome, ... erai aruncat în pat, zăceai bolnav, coresi, ev. 146. în casa lui Pă-tru, văzu pre soacra lui zăcând în pat de> friguri. N. test. (1648), 10v/7. Tămădui pre un fulgerat ce zăcusă 12 ai. dosoftei, v. s. septembrie 29729, cf. biblia (1688), 54V44. Tatarii auziră că zace Filip şi se sculară cu împăratul lor. alexandria (1794), 31/16. Aţi văzut cândva un om pre carele de multă vreame să-l fî tirănit o rea şi cumplită boală, cum zace în aşternut. molnar, ret. 53/18. O femeie ... ar fî zăcut de vărsatul cel mare (a. *1812). iorga, s. d. xii, 202. Lupoaia s-au bolnăvit şi zăcea în ticăloasă stare, ţichindeal, f. 185/ 13, cf. lb. Un biet bolnav zace pe tristul său pat. buznea, f. 21/2. La unii oameni ..., care au zăcut de friguri, splina poate trage zece oca. kretzulescu, a. 306/13. însuşi poetul ce zace într-o stare ticăloasă, fericit se socoteşte când face stihuri frumoasă, conachi, p. 287. Slugile, în braţile cărora zăcea şi murea bolnavii de această epidemie, au rămas neatinşi de boală. c. vîrnav, h. 39/3. Pe patul lui de odihnă, Sion zăcea sângerat, sion, poezii, 207/21, cf. pontbriant, d., cihac, i, 321. Zace palidă vergină cu lungi gene, voce blândă, eminescu, o. i, 32, cf. ddrf. Anton al Anei zace De patru luni, şi-i slab şi tras. coşbuc, p. ii, 58, cf. barcianu, alexi, w., şăineanu2. Dacă cineva care zace greu bolnav s-a întors cu faţa la perete e semn că va muri. candrea, f. 228, cf. tdrg. Când zaci şi-ţi ies stârlici pe trup, e semn de moarte, gorovei, cr. 196. Jos, lângă fereastră, zace copilul fără cunoştinţă, bră-tescu-voineşti, p. 28, cf. resmeriţă, d., cade. Avea acasă trei copii şi o nevastă care zăcea de astă-toamnă. re-breanu, r. i, 236. Păi nu ştii, mă, că de o boală zaci şi te scoli, mironescu, s. 18. Jap căzu într-un şanţ ... şi zăcu în el trei zile. galaction, o. i, 311. Unde zace un bolnav, aerul ... trebuie primenit, voiculescu, l. 46. Domnul Negură ... a zăcut în spital trei săptămâni. sadoveanu, o. xvi, 110. Ar fî trebuit să zacă până în sară, în ţărâna în care îşi trântise partea mai grea a trupului, id. ib. 58, cf. scriban, d. Se îmbolnăvi şi, de şapte zile, zăcea la pat. camil petrescu, o. ii, 14. Fulga fusese rănit la cap şi a zăcut luni de zile într-un spital. vinea, l. ii, 83. în timpul comei, bolnavul zace fără să ştie de el. belea, p. a. 178, cf. dl. Ea începu să zacă cu adevărat, mânca puţin şi dormea tot timpul, preda, r. 13, cf. dm. Zăcuse prin spitale, văzuse moartea cu ochii, barbu, G. 148. Bolnavul este foarte obosit, zace la pat, fără a fî capabil de nici un efort, abc săn. 355. N-a zăcut mult, a purtat boala, se zice, pe picioare. românia literară, 1970, nr. 103, 19/1. Omul ... zăcea în şanţ leşinat, ib. nr. 109, 17/1, cf. dex. Sub cel păr mare din sat, Zace Donciul pe un pat Nouă ani şi jumătate, alecsandri, p. p. 152, cf. h ii 122. - Cum dai ulcica? ... Pe-o lingură de păsat, Să nu mai zacă de vărsat, teodorescu, p. p. 196. Zac toţi boii de boală şi bădiţa pe picioare, jarnîk - bîrseanu, d. 127. La fagul cel mai mare, Zace-un voinic de lungoare. marian, î. 37. Când omul e gălbăgios la faţă ..., atunci zace de 567 ZĂCEA - 56 - ZĂCEA gălbanare. şez. ii, 19. Numai vitele bovine zac de ar-murar. ib. iii, 145. De multe ori, vitele se umflă grozav în partea dreaptă; atunci vita zace de splină, ib. 203. Găinele zac deseori de cobe. ib. 204. Buba-mânzului e o boală de care zac caii tineri, ib. iv, 123. Decât, maică, m-ai făcut, Mai bine ai fî zăcut, Că zăceai şi te sculai, Pe mine nu mă făceai, bibicescu, p. p. 203. Zaci, puicuţă, ori te scoală, Ori îmi dă şi mie-o boală. mat. folk. 819. Fost-am betiag de murit, Nici o mândră n-a venit, Să-mi pună mâna la cap, Să mă-ntrebe de ce jac. bîrlea, l. p. m. ii, 26, cf. alr ii/i h 109, alr ii/i mn 54, 4 169/53, 105, 260, 833, 836. Şi voinic găsea, La cei dragi înalţi, ... Acolo zăcând, Dân luptă rănit. balade, i, 422. De friguri zaci şi te scoli, De dragoste zaci şi mori. folc. olt. - munt. ii, 456, cf: zanne, p. ii, 496. Femeii bărbatu-i zace, Şi ea face ce îi place, se spune despre femeile rele şi desfrânate, id. ib. iv 254. Astăzi joacă, mâne zace. ib. id. 410. ^ Expr. (Regional) A zăcea pe picioare = a fi bolnav (uşor) fară a sta în pat; a duce boala pe picioare, v. picior (I 1). Galbanarea ... la unia ţine ani întregi şi omul zace pe picioare, şez. ii, 20. Salcea umblătoare ori purtătoare o beu toţi cei ce-s slabi, toţi ce zac pe picioare de vreo boală. ib. iii, 183. ^ Tranz. Păcurarii să îngrijească conştiincios şi bine oile ..., să le abată pe la izvoare, să nu le zacă şi să nu le bolnăvească, precup, p. 9. Două luni de zile şi-a zăcut boala în jeţ. galaction, o. 247, cf. dl. Eu zac boală nebolită, jarnîk - bîrseanu, d. 208. Decât iubire să faci, Mai bine-o boală să zaci. sevastos, c. 58. Aşa nouă ne-a fost dată Să plec cale-ndepărtată, Să zac boală ne-ncetată. şez. iii, 155. Decât amoraş să-ţi faci, Mai bine boala să zaci. folc. mold. i, 116. + Fig. A suferi din dragoste, din cauză că iubeşte (şi nu este iubit), că îi este dor de persoana iubită; p. e x t. a duce dorul cuiva sau a ceva. De când m-am întors la oaste, Multe fete zac pe coaste, Zac mereu de dorul meu. alecsandri, p. i, 222. Domnişoara Popescu, de mai multe săptămâni, zăcuse într-o stare de melancolie şi de abatere sufletească, caragiale, o. ii, 118. Frunza-n codru cât se ţine, Toţi voinicii trăiesc bine, Iară frunza dacă-l lasă, Toţi voinicii merg pe-acasă Şi, la para focului, Zac de dorul codrului. alecsandri, p. p. 287. Nu zac de nici un rău, Ci, bade, de dorul tău. jarnîk - bîrseanu, d. 104. Sărută-mă, puiuţ drag, Că de nu mă săruţi, zac! reteganul, ch. 154. De trei ori am fost să zac După poale de bumbac. doine, 29. Pe-amândoi ne arde-o pară Şi-om zăcea pe prispă-afară. şez. i, 106, cf. iii, 22. Mândruţo, de dorul tău, Zac în pat şi nu mi-i rău. hodoş, p. p. 34, cf. 32. 3. (Despre fiinţe) A fi întins, culcat, fară viaţă sau îngropat (în mormânt). Luară piatra unde era mortul zăcând, coresi, ev. 96. Străvurile-n câmpuri zăcând aruncate, Să strângă troiane de vicol suflate, dosoftei, ps. 55/7. Murind mulţi oameni de foame, ca de ciumă zăcând pe uliţe ... se învăţase lupii de mânca acele trupuri moarte, n. costin, let. ii, 39/7. Fiind locul îndemână de privit şi a vedea ... cea de demult zăcută moartă, Teodora, mineiul (1776), ap, gcr i, 319/29. Veade ... şarpele mort, zăcând lângă căpătâiul copilu- lui (a. 1802). gcr ii, 189/37, cf. lb. Mii de oameni ... ar fî pierit şi ar zăce acum în mormânt. veisa, i. 32/6. Mormântul ... în care zace trupul lui ... se păstrează pănă în zilele noastre. asachi, i. i, 22/15. 47 de trupuri zăceau pe parchet, negruzzi, s. i. 152, cf. po-lizu, pontbriant, d. Tu ce stingi ... Candela de pe mormânt Unde zac moaşte de sfânt, alecsandri, p. i, 10, cf. cihac, i, 321. O mulţime de oameni şi de sălbăticiuni zac fără suflare în pădurea lui. creangă, p. 217, cf. ddrf. Zace sub poale de munţi, în pământul italic, coşbuc, ae. 142, cf. barcianu, alexi, w., şăinea-nu2, tdrg. Acolo zăcea pădurarul, cu capul sfărâmat. agârbiceanu, s. p. 126. La dreapta ..., zăcea cadavrul unui om. rebreanu, p. s. 104, cf. resmeriţă, d. [Lumina] o aprinsese la căpătâiul unei moarte de zăcea cuviincioasă pe o rogojină, m. i. caragiale, c. 159, cf. cade. Lângă uzina electrică, zace un hoit. galaction, o. a. i, 310. Acum Fabre zace în sânul pământului. sadoveanu, o. xix, 115, cf. scriban, d. Acoperit de frunze veştede pe-o stâncă, Zace Pan. blaga, poezii, 45. Arghir zace neînsufleţit ..., într-un sicriu, vinea, l. 11, 144, cf. dl, dm. Ai fost nădejdea vieţii noastre, acum această piatră arată locul unde zaci. ap. panâitescu, c. r. 57. Zac împuşcaţi toţi impiegaţii, vulpescu, p. 79. In locul adăpostului, se căsca o imensă groapă în care ar fi zăcut acum cu toţii, românia literară, 1971, nr. 122, 16/3, cf. dex. La fântâna cu cel fag, Se-ntâlneşte dor cu drag, Se iubesc până ce zac. şez. iii, 153. între furcă şi-ntre puţ, Zace-un tinerel voinic, Cu capul la răsărit, balade, i, 334, cf. zanne, p. iv, 254. ^ F i g. [In pământ] zace îngropată trufia omenească, genilie, g. 7/23. Roua pică, poate, pentru frunze ce zac moarte? macedonski, o. i, 95. Delta zăcea moartă, fără nici o adiere de vânt. sadoveanu, o. ix, 481. încremeniţi zac codrii, labiş, p. 210. (In construcţia) Aici zace ... = inscripţie pe unele cruci de morminte, urmată de numele celui înmormântat acolo. Aici zace şi să face Tilu Buhoglindă praf. bărac, t. 76/12, cf. cade. -f (învechit, rar) A ţine moaştele (1) într-o biserică, mănăstire etc., de obicei, într-un sicriu de metal, în faţa căruia se închină credincioşii creştini. îl slăveşte [pe Sfântul Ioan cel Nou] toată ţara noastră în Suceava, unde dzac moştiile la Mitropolie, ureche, l. 69. 4. F i g. (Despre sentimente, calităţi, defecte, deprinderi etc.) A sta ascuns; a fi în stare latentă. întru adâncul realelor zăcând, cu credinţă multă ..., să ne spo-dobim. coresi, ev. 231. M/ sunt tainele credinţii noastre ca ale efesineanilor să zacă ascunse şi închise, biblia (1688), [prefaţă] 5/3. Slăbiciunea, puterea, viţiul şi virtutea zac într-o asemenea goliciune, heliade, l. b. i, 127/9. Aşadar, nefericirea ar fî zăcut multă vreme asupra Daciei, f. aaron, i. i, 12/6. Totdeauna au zăcut la inima mea focul iubirei frăţeşti a-l putea arăta. antrop. V/2. In duhul în care sunt scrise, zace, poate, toată taina pricinilor acelui război, fm (1844), 1702/9. De mii de ani în sânu-i dormind, zace aruncată singurătatea mută. alecsandri, poezii, 90. Să te prinzi în joc lâng-o fată care ţi-o plăcea ..., apoi ţi-oi spune eu ce zace într-însa. creangă, p. 163. In astfel de unire zace puterea, sbiera, f. s. 314. Şi noaptea tot mai cade 567 ZĂCEA - 57 - ZĂCEALĂ bruma, Şi-n suflet tot mai zac dureri, iosif, patr. 80. La bazele apatiei lor, de regulă, zace vreun defect sufletesc. agârbiceanu, l. t. 86, cf. cade. Nu bănuise ce putere Zăcuse-n pieptu-i mut o viaţă, voiculescu, poezii, i. 86. [în popor] zac atâtea mari valori, sadovea-nu, o. xx, 352, cf. scriban, d. Nici nu te gândeşti câte haruri zac în dovleacul tău. arghezi, s. viii, 258. In Flaubert zace un gust al enormităţilor şi al paradoxurilor. călinescu, c. o. 155, cf.. dl. In fiecare femeie, mai mult decât într-un bărbat, zace o istorie, preda, i. 43, cf. dm. Când regele-i pe gânduri privindu-ne posac, E semn că-n capul lui intenţii negre zac. t iulie 1964, 34, cf. dex. Doru-n sufletul meu zace Ş-ini-mioara-mi nu mai tace! alecsandri, p. p. 225, cf. zan-ne, p. i, 491, id. ii, 568. + (Despre minereuri, mine etc.) A nu fi încă descoperit; a nu i se cunoaşte încă existenţa; a nu fi exploatat. Fundul pământului clocoteşte ..., acolo este cuibul cutremurilor şi înlăun-tru-i zac nesfârşite vine de aur. genilie, g. 106/9. In pântecele acestor munţi zac comorile minerale cele mai bogate şi mai felurite din Europa, bălcescu, m. v. 308. Bogăţiile miniere ... zac încă neexploatate în subsol. PĂCALĂ, M. R. 9, cf. DL. 5. A sta, a se afla într-o stare de nemişcare, de părăsire etc. de multă vreme. Amu şi săcurea lângă rădăcinile lemnului zace. coresi, tetr. 4. Văzui un zăbranic zăcând jos. mineiul (1776), 138rl/ll. Aceste şi altele asemene politii au zăcut în pământ uitate, ar (1832), 1562/11. Politia Pompea ... au zăcut sub pământ ascunsă păn-n 1748. ib. (1835), 46V47. Piatra preţioasă rămâne nobilă de va şi zăcea în praf. fm (1846), 1522/ 27. Cea mai mare parte din zidirile sfinţite zac în ruine (a. 1855). uricariul, iv, 433. Plugul zace-n lan pe coaste. alecsandri, o. 177. Toate acele producţiuni literare zăceau uitate, caragiale, o. iv, 419. Moara ta zăcea-ntr-o vale liniştită, macedonski, o. i, 74. într-un ciob zăcuse banul, în firidă, la o parte, goga, poezii, 46. Pistolul zăcea în omăt. chiriţescu, gr. 40. Blidele ..., spălate, zăceau în vrafuri mari. agârbiceanu, s. 136. Pe măsuţă, plicurile nedesfăcute zăceau teanc. c. petrescu, c. v. 292. Strivită de grijitură, casa bunicilor zăcea mută. teodoreanu, m. u. 137. Camioanele ... zăceau sfârtecate în bucăţi, sadoveanu, o. xvii, 265. Pe o masă joasă ..., zac pungi cu bani şi aur. camil petrescu, o. i, 260. Papucii brodaţi îi zăceau pe covor. vinea, L. i, 64. Fabricile zac demontate, h. lovinescu, t. 284, cf. dl. Tablourile zăceau prin toate colţurile. preda, m. s. 101. în penumbra coloanelor, zăceau ... modelele pentru lecţiile de desen. t. popovici, s. 5, cf. dm. Toamna ..., fructele pe care nu ajungeai să le culegi, zăceau pe jos ca o clisă de aur putred, românia literară, 1971, nr. 125, 4/2, cf. dex, zanne, p. v, 589. Am o raţă: Fulgii îi zac în pădure Şi ea şeade pe baltă. (Luntrea), gorovei, c. 214. ^ F i g. însă geniile acele, demne chiar de nemurire, Zac uitate, asachi, s. l. i, 164. Esecutarea unui caz de drept ... a cărei hotărâre zace la instanţia mai înaltă în Constantino-poli (a. 1855). uricariul, v, 194. Sunt o frunză care zace pe al vieţii negru lut. macedonski, o. i, 95. ^ Expr. A zăcea la (sau în) temniţă (ori închisoare, puşcărie, gros etc.) = a fi închis în închisoare. Zece ani am zăcut în puşcărie, h. lovinescu, t. 225, cf. dl, dm, dex. Cât eşti, codre, de frunzos, Iarna putrezeşti tu gios Şi voinicii zac la gros. alecsandri, p. p. 263. Corbu zace la-nchisoare De trei ani lipsit de soare. id. ib. 141, cf. balade, ii, 180. (Cu schimbarea construcţiei) Povestea ... întâmplări de la ocnă, unde tăiase sare un an şi mai bine şi cunoscuse câţiva haiduci care zăceau acolo cu butuci de picioare, camil petrescu, o. iii, 309. + (Rar; despre fructe, boabe) A ţine mai mult timp într-un lichid (alcoolizat) pentru a se îmbiba cu acesta. Le dedea boabe de porumb zăcute în rom. caragiale, o. iii, 196. + (Despre continente, ţări, aşezări etc.) A fi situat undeva; a se afla, a exista. A mers în Schitia cea mică ..., care zace între Bulgaria şi Marea Neagră, şincai, hr. i, 56/27. Europa zace între 36° -72° lăţime, genilie, g. 153/17. Fără a zăbovi aci mai mult, merserăm la Celei, un loc care zace aproape la 4 miliare departe de la gura Oltului, fm (1846), 1062/ 38. Sibiul zace aproape de graniţă, nu departe de Turnu-Roşu. f. (1867), 193. Iată-ne-ajunşi cu bine pe-naltele hotare, Ce zac între Moldova şi ţările maghiare. alecsandri, t. ii, 65. Zace-nfundată-ntre stânci o limbă de loc, cu piezişe Coaste menit-a fi port. coşbuc, ae. 15. Aici se face o scobitură aproape rotundă, în mijlocul căreia zace o stâncă lată. hogaş, dr. i, 19. Satul cu pricina ... zace peste Argeş, lovinescu, c. viii, 178, cf. dex. ^ (Prin lărgirea sensului) De dreapta stomahului, subt coastele cele scurte, zace ficatul, petrovici, p. 218/13. + (învechit, rar) A se ascunde. [Leul] au aflat numai locul unde zăcuse [iepurele]. ţichindeal, f. 27/14. + (Regional) A nu lăsa să iasă; a ţine bine. Sub călcâiul cizmei mele, Zace dracul şi-o muiere, doine, 129. + (învechit; despre popoare, naţiuni etc.) A fi; a ţine sau a se afla. Pricinui ... acel întunearec şi neştiinţă întru carea astăzi zace Moldova, maior, ist. 252/35. Avură noroc de a scăpa de o împrejurare care de atunci i-ar fi făcut să-şi piarză slobozenia şi să zacă sub jugul roman. f. aaron, i. i, 3/15. Ştiinţele ... înflorea în India ..., când ţările ... din lumea veche zăcea în ... întunerec. rus, i. iii, 93/ 31. Românii, dintre celelalte naţii a Europei, zac spre osândă, mai adânc sub nestrăbătutul coperământ al întunecimei. fm (1843), 329V20. Românul ... ajunse în acea demoralizaţie şi ignoranţă în care şi acum zace. negruzzi, s. i, 200. [Bulgarii] zăcea în sclăvia grecilor. hasdeu, i. c. 11. Numai tu, popor român, să zaci ve-cinic în orbire? alecsandri, p. ii, 6. + (învechit şi regional; despre vite şi oi) A sta la zăcătoare (II 3). Locul unde au zăcut vitele, să cuvine a să curaţi, ar (1829), ll2/24. Este o boală ... şi se naşte mai cu seamă când oile, după muls, sau şi noaptea, zac în locuri băligoase. brezoianu, a. 581/9, cf. chest. v 48/ 37. + (învechit; despre ape stătătoare) A stagna (1). Când apa zace pe faţa pământului, atunci este mlăştinos, i. ionescu, b. c. 430/25. Se dă drumul apei, ca să nu zacă pe ogoare, id. ib. 346/5. - Prez. ind.: zac. - Şi: zace vb. III, jăceâ vb. II. - Lat. iacere. ZĂCEĂLĂ s. f. v. zaceală. 568 ZĂCEARE - 58 - ZĂCREŢI ZĂCEARE s. f. v. zăcere. ZĂCERE s. f. Faptul de a zăcea. 1. Faptul de a sta culcat pe pat, pe pământ etc. de boală, de slăbiciune, de oboseală etc., boli re, lâncezeală, lăncezire, tânjeală (2), tânjire (2), (popular) gogeală, gogire, (regional) t â r o -m e a 1 ă; faptul de a-şi petrece timpul nefacând nimic şi stând în pat, leneveai ă, lenevire, tolănea- 1 ă, (rar) tolănire, trândăveai ă, trândăvie, trândăvire. Cf. zăcea (1). Cf. lb. Omul, ca o fiinţă organică ..., nu este plăzmuit pentru lenevire şi nemişcată zecere precum un neînsufleţit, săulescu, hr. i, 36/11. Şi zăcerea multă în aşternut strică somnul, fm (1843), 258V10, cf. polizu, barcianu, alexi, w., resmeriţĂ, d., scriban, d. Epicur ... suportă deci pedeapsa zăcerii într-un sicriu deschis, vianu, l. u. 33. îşi aminti deodată de Laura în zăcerea ei suavă şi tristă, vinea, l. ii, 175. + (învechit, rar; şi în sintagma zăceare de sămânţă) Relaţie sexuală nepermisă, întreţinută cu cineva. De va greşi muiarea lui ... şi va dormi cineva cu ea zăceare de sămânţă, biblia (1688), 972/30. Vreame au pus dobitoacelor şi ştiu rânduiala zăcerii întru toate. ib. 379V14. 2. Boală grea şi de lungă durată; lâncezeală, zăcut1, (învechit şi popular) zăcare, (învechit) zăcătură1 (1). Cf. zăcea (2). Cele mai multe [vite] stau întru zăcere la pământ (a. 1809). doc. ec. 79. Nici au vrut să se depărteze de lângă dânsul în toată vremea zăcerii sale. ţichindeal, f. 215/20, cf. lb. Ce de-ntristări s-abate, ... care se sfârşesc în mare agonie sau în zăceri, topiri, c. a. rosetti, c. 72/10. Apele sărate se întrebuinţează ... la slăbiciunea generală pricinuită de zăcerea îndelungată, fătu, d. 112. Polidor ..., întorcându-se-n cetate, la zăcere s-a culcat, pann, e. iv, 65, cf. polizu, cihac, i, 322. După o zăcere de câteva luni, când se întoarse la stăpân, locul lui era ocupat. CARAGIALE, O. I, 54, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂI-neanu2. Patul i se părea de fier, oricât îndrepta paiele sub cearşaf ca un bolnav ostenit de zăcere, rebreanu, i. 190, cf. resmeriţĂ, d. Câţiva morţi, după zăceri lungi şi sleite ..., au luat drumul cimitirului, c. petrescu, o. p. ii, 157. Au venit zăcerile îndelungate, cu cataplasme. klopştok, f. 334. O mâncare stricată, o băutură prea rece au pricinuit zăcere îndelungată, voiculescu, l. 150, cf. scriban, d. Monseniorul, venind s-o consoleze la patul ei de zăcere, socoti că avea un prilej de a salva o oaie rătăcită, călinescu, s. 23. Acest soi de femei ... se prăpădeau în câteva zile de zăcere, camil petrescu, o. ii, 83. I se părea că patru ani de zăcere au trecut-o în rândul bătrânilor, vinea, l. ii, 279, cf. dl, dm. îi văzu ochii ... şi toată faţa lui răvăşită, ca după o zăcere lungă. v. rom. ianuarie 1965, 64. N-aş vrea să vă găsească gălbejiţi de zăcere Şi-n pielea goală, românia literară, 1970, nr. 72, 3/1, cf. dex, alr i/i h 109/723. Mi-e neică la zăcere La zăcere, La durere, folc. olt. - munt. ii, 570. La un pat de mângâiere, La o boală de zăcere! folc. mold. i, 134. ^ Expr. A cădea (sau a se aşeza) la zăcere = a se îmbolnăvi greu. Constandin Filipescu ... s-a aşăzat la zăcere, şi până la şasă zile s-au pristăvit în D[o]mnul (a. 1817). iorga, s. d. xv2, 260. Bietul om a căzut la zăcere de inimă rea şi a simţit că moare, sadoveanu, o. xv, 410, cf. dl, dm, dex. într-o bună zi, biata mătuşă a căzut la zăcere şi, în urmă, a murit. i. cr. iv, 124. + (învechit; despre ape curgătoare) Stagnare (1). Când le închide cineva [apele] şi le sileşte a pune nămol prin zăcere, brezoianu, a. 32/12, cf. cihac, i, 322, barcianu. 3. (învechit) Suprafaţă de ogor lăsată necultivată între două culturi, pentru repaus. Aceasta este teoria sistemului rotaţiei recoltelor care... s-a hotărât a se pune în locul zăcerilor, brezoianu, a. 86/1. 4. (învechit, rar) Ascunziş; vizuină. Şi intrară hiară supt acoperemânt şi odihnirăpre zăceare. biblia (1688), 379V46. Leii se tem în zăcerile lor, şăd în păduri, păzind într-ascunsul. ib. 308Vl0. - PI.: zăceri. - Şi: zăcere, (învechit) zăceare, zecere s. f. - V. zăcea. ZĂCÎN s. n. sg. 1. (Prin vestul Transilv.) Untdelemn. Cf. pribeagul, p. r. 58. 2. (Regional; în forma zaicin) „Un fel de ulei din sămânţă de in“ (Răcăşdia - Oraviţa) coman, gl. 85. - Şi: (regional) zaicin s. n. sg. coman, gl. 85. - Etimologia necunoscută. ZĂCÎNĂ s. f. v. zecime. ZĂCIOS adj. m. (Regional; despre grâu) Care este impur, cu neghină. Com. din zagra - năsăud. - Cf. z ă c i t ă. ZĂCITĂ s. f. (învechit, rar) Murdărie găsită în grâu; tărâţă (1), pleavă (I 1). Cf. ddrf. - Etimologia necunoscută. ZĂCLOP s. n. (Regional) Dop. Com. liuba. - PL: zăclopuri. - Din ser. zaklop. ZĂCLOPOT s. n. (Regional) Capac de lulea (Văl-cani - Sânnicolau Mare). Cf. scl 1967, 569, gămules-cu, e. s. 202, alr sn iv 1 147/47, alrm sn iii 967/47. - Din ser. zaklopak. ZĂCNĂTĂ s. f. v. zăgneată. ZĂCNEÂTĂ s. f. v. zăgneată. ZĂCON1 s. n. v. zacon1. ZĂCON2 s. n. v. zacon2. ZĂCON3 s. n. v. zacon3. ZĂCREST s. n. v. sechestru. ZĂCREŢÎ vb. IV. T r a n z. (Regional) „A înghesui“ (Bocşa) lex. reg. ii, 38. - Prez. ind.: zăcreţesc. - Din ser. zakretati. 583 ZĂCUT1 - 59 - ZĂDĂRÎ ZĂCUT1 s. n. Boală grea şi de lungă durată; lâncezeală, zăcere (2), (învechit şi popular) zăcare, (învechit) zăcătură1 (1). Cf. zăcea (2). Cf. ddrf, barcianu, alexi, w., şăineanu2. De zăcutul îndelungat bolnavului i se rănise tot spatele, agârbiceanu, a. 531, cf. resmeriţă, d., cade, scriban, d., dl, dm, SFC iv, 292, DEX. - PL: ? - V. zăcea. ZĂCUT2, -Ă adj. (Popular) 1. (Despre obiecte) Care a stat mult timp într-un loc (închis). Cf. zăcea (5). Cocioaba în care locuia îl înăbuşea ... cu duhnetul de ţaoale zăcute de prin lăzile depozitate, p. constant, r. 73, cf. dl, dm. ^ F i g. Aerul era moleşitor, fierbinte, zăcut sub coroanele copacilor, barbu, princ. 125. + (Despre apă sau despre ape stătătoare) Stătut2 (4); clocit. II loveşte din prag un miros dospit şi închis, de parfum prost, ... de apă zăcută, c. petrescu, î. ii, 195. în apele zăcute ale Mogoşoaiei începuse a sări peştele viu. barbu, princ. 161, cf. dex, h x 534. Ca vătămătoare sănătăţii [sătencele] privesc pe cele din lacuri, bălţi şi fântâni părăsite, cărora le zic ape zăcute, şez. iii, 104. + (Despre lemne, vreascuri etc.) Putred (1). Frunză moartă, lemn zăcut, Floricelul ce-am avut, în pământ s-a desfăcut, beldiceanu, p. 93. Bată-le focul vreascuri, că zăcute-s. contemporanul, vi1? 490, cf. DL, DM, DEX. 2. (Despre oameni) Care a fost bolnav (greu); care are urme de vărsat. Acum de 12 ani sunt zăcută şi oloagă atât cât şi din pat nu mă pot pogorî (a. 1809). ştefanelli, d. c. 344, cf. ddrf. Veni doctorul, însoţit de o soră de caritate drăguţă şi zăcută de vărsat, rebrea-NU, P. S. 114, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE, DL, DM, DEX. - PL: zăcuţi, -te. - V. zăcea. ZĂDĂR1 s. n. v. zadar2. ZĂDĂR2 s. m. v. zadă. ZĂDÂRNIC, -Ă adj. v. zadarnic2. ZĂDĂRNICI vb. IV v. zădărnici. ZĂDARNICÎRE s. f. v. zădărnicire. ZĂDARNICÎT, -Ă adj. zădărnicit. ZĂDĂRARE s. f. (învechit) Provocare (1); sâcâire (1). Cf. zădărî (1). Cf. polizu, pontbriant, d., ddrf, dl, dm, dex. ^ (Prin analogie) Zădărârea tuturor patimilor este mâncarea cea preste sătul, neagoe, înv. 156/3. - PL: zădărâri. - Şi: zădărire s. f. pontbriant, d. - V. zădărî. ZĂDĂRÂT, -Ă adj. 1. (învechit şi regional; despre fiinţe) Provocat; sâcâit (1). Cf. pontbriant, d., lm, ddrf. M-am întors ruşinat, înfuriat ca un berbec zădărit. brăescu, a. 127. S-a răsucit mânios, rânjind cu colţi ascuţiţi şi galbeni, ca un cotoi zădărât. galan, z. r. 195. Omul zădărit se da înfrânt şi o lua în braţe. v. rom. februarie 1956, 33. Nu mai găsesc cercul pedepsei La chemarea smulsă de câini zădărâţi. românia literară, 1971, nr. 127, 7/3, cf. dl, dm, dex. 2. (Prin nord-estul Olt.; despre răni) Zgândărit. Cf. CIAUŞANU, V. 210. - PL: zădărâţi, -te. - Şi: zădărit, -ă adj. - V. zădărî. ZĂDĂRÂT OR, -OÂRE adj., s. m. şi f. (învechit) 1. Adj., s. m. şi f. Provocator (1); sâcâitor. Au trimis cărţi zădăritoare la unguri, şincai, hr. iii, 209/32, cf. POLIZU, pontbriant, d., lm, barcianu, alexi, w. 2. Adj. (Despre substanţe) Tonic (1). Materiile de sare lasă totdeauna după ele un depozit zădărâtoriu. veisa, i. 19/6. Puterea apelor feroase este zădărâtoare şi întăritoare, fătu, d. 91/5. - PL: zădărâtori, -oare. - Şi: zădăritor, -oare, adj., s. m. şi f. - Zădărî + suf. -tor. ZĂDĂREÂLĂ s. f. 1. (Rar) Provocare (1); sâcâială. Cf. zădărî (1). O zădăra şi răspundea la zădăreli. C. PETRESCU, O. P. I, 231. 2. (Prin nord-estul Olt.) Zgândărire (2). Cf. zădărî (2). Cf. CIAUŞANU, v. 210. - PL: zădăreli - Zădări + suf. -eală. ZĂDĂRÎ vb. IV v. zădărî. ZĂDĂRÎRE s. f. v. zădărâre. ZĂDĂRÎT, -Ă adj. v. zădărât. ZĂDĂRITOR, -OÂRE adj., s. m. şi f. v. zădărâ-tor. ZĂDĂRIT URĂ s. f. (învechit, rar) Provocare (1); sâcâire. Cf. lm. - PL: zădărituri. - Zădări + suf. -itură. ZĂDĂRÎ vb. IV. Tranz. 1. (învechit şi regional; complementul indică fiinţe) A provoca (1); a sâcâi (1). Ei mâniară-me (mă zădărâră D) nu în Dzeul, mâni-ară-me în idolii săi. psalt. 315. Mai apoi, socotiră să nu cumva zădărască pre Ştefan Vodă, să le fie a strica pacea, ureche, l. 109. Noi ne temem că ... numai vom zădărî şarpele (a. 1658). mag. ist. iv, 347, cf. m. cos-tin, ap. gâdei, 192. Şi zise D[o]mnul cătră Moisi: Până când mă zădăraşte norodul acesta? biblia (1688), 1052/ 34. Ce trebuie ei să zădărască musca, măcar că nu muşcă ca cânele, ţichindeal, f. 220/11. Aceştia, zederâţi din zilele [lui] Carol ... până la începutul cruciatei se văd în istorie cu ale lor barce plutind în gios ţermurile. săulescu, hr. i, 111/5, cf. polizu. Aşteaptă, marţafoiule, să te-nvăţ eu a zădări fetele, alecsandri, t. 964. Animalul, zădărit de haita primenită, îşi ia inima în dinţi şi se apără cu disperare, odobescu, s. iii, 135. Toţi întinseră mâinile spre dânsul ... prinseră să-l zădăreas-că ..., începură să-i cânte, gane, m. ii, 27, cf. cihac, ii, 601 ZĂDĂRÎ - 60 - ZĂDĂRNICI 147, lm. Vasăzică trebuie să zădărească cineva viermişorul, ca să scoată dintr-însul o scânteie de spirit. I. NEGRUZZI, S. V, 390, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., tdrg, resmeriţă, d., cade. Slugile ... nu-l mai zădar au ca pe-un câine printre gratii, c. petrescu, î. ii, 226. Maiorul, flăcău tomnatic ..., înghiţea cu noduri, zădărât de cucoane, care nu-l slăbeau o clipă. brăes-cu, m. b. 36. Nu vedeţi cum umblă printre noi strigoii ... Zădărănd strigoiul cuibărit în noi? lesnea, i. 67. Odată, îl necăjeau pe Ilie muştele ... şi oamenii s-au pus să-l zădărască. teodoreanu, m. u. 106, cf. dl. Doamna a chemat lângă ea pe slujitor, zădărându-l şi împungându-l cu glume, sadoveanu, o. xv, 428, cf. dm, m. d. enc., dex. Dar păcatul mi-l păştea, Pe Stoian îl zădărea. alecsandri, p. p. 98. N-am auzit nici un cuvânt rău din gura lui, măcar că uneori îl zădărea ea prea tare. sbiera, p. 151. Noi avem, dragi fărtaţi, Scrisoarea împărătească ... Nime ca să nu-ndrăznească Pe noi să ne zădărească. marian, nu. 462, cf. şez. v, 172, ix, 150, com. din straja - rădăuţi şi din vicovu de sus - rădăuţi, alr i 11 550/164, 180, 227, 1 433/ 122, 164, 231, 412, 1 572/554, 588. Nu-l mai zidărîpe om, vezi că-i supărat, mat. dialect, i, 199. (Absol.) în om două sunt stăpâne puteri împărăţitoare: una ca să zădărească, alta povăţuitoare. conachi, p. 276. Tâl-haru ăla ... s-ar putea să zădărască din umbră. lăncrănjan, c. ii, 390. (Refl.) Este un animal foarte înţălept şi lesne de învăţat ... dar zădărându-să, apoi răsplătitori şi primejdios, j. cihac, i. n. 60/23. ^ F i g. Foamea tot mă zădăreşte, rânjindu-se holbat la mine. contemporanul, v2, 267. (Prin analogie) Craiul nu socoti altă, fără cât că Pătru Vodă zădăreşte loc de price. M. costin, l. 358. împreunarea aceea a lui Ni-colai Vodă cu vezirul ... au zădărit zavistia domnilor şi celor ce erau mazili în Ţarigrad. let. ii, 134/8. Groaza mergea înainte-i şi moartea îl urmărea Când şi Eumon cel sprânţaric mânia lui zădărea. pogor, henr. 156/23. Patima ... orice împotrivire mai tare o zădăreşte. conachi, p. 282. Trece ... în urechea dreaptă a inimii şi o irită (zădăreşte). cornea, e. i, 179/3. Ştia să tragă arcuşul, când mângâind, când zădărând strunele, sadoveanu, o. xviii, 96. Nu se arăta prudent să zădărască, fără noimă, cine ştie ce bănuielnică vrăjmăşie, c. petrescu, a. r. 17. (Refl. impers.) într-acest an, zădărându-se şi aţâţându-se zavistie între Bengligherei ... şi între frate-său, au mazâlit împărăţia pre Adilgherei sultanul (a. 1728). mag. ist. iv, 154/7. + F i g. A nelinişti. Comandamentele recomandaseră prudenţă pentru a zădări spiritele, brăescu, a. 138. Tainic, iubirea de sine ... purure în clătire, purure ne zădăreşte. conachi, p. 277, cf. dm, m. d. enc., dex. ^ (Prin analogie) Robinson, a căruia soartă venise într-un punct de hotărâre zădărându-i toată ticna, nu putea să se astâmpere la un loc. drăghici, r. 297. + (Rar; despre corpuri de armată) A hărţui. [Turcii] ne zădărâ-se, ei bântuind tare târguleţul nostru, Bechetul. odo-bescu, s. iii, 568, cf. dl, dm. + (într-o poezie populară; cu sens neprecizat, probabil) A nimici (1). Radu ...pe război că se chitea, Trei zile că mi-i tăia Şi-i tăia, de-i zădărea. pop., ap. odobescu, s. ii, 431. 2. (Olt.; complementul indică răni, bube etc.) A zgândări (2). Cf. cade, ciauşanu, v. 210. A zădărât-o mai rău. arh. olt. xxi, 278. ^ (Prin analogie) Scăldă-torile răcori ... potolesc nervele zădărite prin fierbinţeala aerului, fătu, d. 19/9. ^ Fig. Societatea oamenilor ... căuta mai mult încă să zădărească durerea, încât singurătatea e bine venită, i. negruzzi, s. iii, 250. ^ (Prin analogie) Cel perit ... e de-ajuns să-l zădăreşti cu mâncări iuţi, prea sărate, cu acrituri etc. şi el iesă. şez. i. 16, cf. n. leon, med. 124. 3. (Rar; complementul indică foc, flăcări etc.) A aţâţa. A rupt un mănunchi de stuf uscat, zădărând flăcările deocamdată leneşe, sadoveanu, o. xvii, 438, cf. dl, dm, m. d. enc., dex. - Prez. ind.: zădărăsc şi (regional) zâdăr (alr i 1 150/ 227, 1 433/122, 1 572/554, 588), jâdăr (ib. 1 433/164, 1 150/164). - Şi: (învechit şi regional) zădări, (învechit) zederî, (regional) zidărî, zidărî, zâdărî, jidări (alr i 1 433/231; prez. ind. jîdăr ib. 1 158/180) vb. IV. - Din v. sl. 3AAbp. Cf. bg. 3 a r a 3 h, „a se scufunda (în apă)“, ser. gaz „vad“. ZĂGÂZDĂ s. f. (Regional) Pană1 (II 1) (Crişcior -Brad). Cf. paşca, gl. 61. - PL: zăgazde. - Etimologia necunoscută. ZĂGĂJÎ vb. IV v. zăgăzi. ZĂGĂLAU s. n. sg. 1. (Regional) Noroi1 (1) (Răşinari - Cisnădie). Cf. păcală, m. r. 525. + „Zeamă de gunoi sau murdărie apoasă“, lexic. reg. ii, 64. 2. (Prin sud-vestul Transilv.) Alimente terciuite. Cf. păcală, m. r. 525, com. din sălişte - sibiu. - De la zăgălui. ZĂGĂLUÎ vb. IV. (Atestat prima dată la anon. car.) 1. Tranz. (Ban.) A enerva. Cf. cade. 2. Refl. (Prin sud-vestul Transilv.; despre alimente) A se zdrobi (II 1). S-a zăgăluit de tot, atâta a fiert tocana. Com. din sălişte - sibiu. S-or zăgăluit afinele. lexic. reg. ii, 64. 3. Refl. (Regional) A se murdări (Sibiel - Sibiu). lexic. reg. ii, 64. • - Prez. ind.: zăgăluiesc. - Etimologia necunoscută. ZĂGĂNUŢĂ s. f. (Regional) Dimunitiv al lui z ă -n o a g ă. 1. Cf. zănoagă (2). Cf. scriban, d. 640 ZĂGĂRA - 65 - ZĂGÂRNĂ 2. Cf. z ă n o a g ă (3) (Jorăşti - Tecuci), i. cr. iii, 346. - PI.: zăgănuţe. - Zănoagă (prin metateză) + suf. -uţă. ZĂGĂRA s. f. v. zagara. ZĂGĂRĂIE s. f. (Regional) Zagara. Are bundiţă cu zăgăraie. Com. din frata - turda. - PI.: zăgărăi. - Zagara + suf. -aie. ZĂGĂRĂU s. m. (învechit şi regional) Smoc sau ciucure de blană care ornamentează unele obiecte de îmbrăcăminte. Tănase din Valea-Rea Cu o căciulă creaţă zăgăra, Zăgărăii băteau călcăile Şi ereţii umerii. PAMFILE, A. R. 31. - PI.: zăgărăi. - Zagara + suf. -ău. ZĂGĂRE s. f. v. zagara. ZĂGĂREL s. n. (învechit) Diminutiv al lui z ă g ă -rău. Cf. şio iils 381. Cere zece dintr-un berbec, Laţi-n coadă de trei palme Şi la coadă cu zăgărele. id. ib. - PI.: zăgărele. - Zagara + suf. -el. ZĂGĂŞÎ vb. IV. Tranz. (Prin nordul Munt.; complementul indică fiinţe) 1. A prinde (III 1). Cf. rădu-lescu-codin. Niţă voinicel S-a luat după ele Şi le-a zăgăşit Sub verde molif. id. ib. 2. (Despre boli) A doborî. Cf. rădulescu-codin. Mi-e că, până la primăvară, mă zăgăşeşte. id. ib. - Prez. ind.: zăgăşesc. - Cf. suguşa. ZĂGĂU s. n. v. zgău. ZĂGĂZÂRE s. f. (învechit, rar) Zăgăzuire. Zăgă-zarea constă a închide, prin stavilari gros lucraţi, un loc supus înecăciunilor. brezoianu, a. 31/24. - De la zăgaz. ZĂGĂZDÎ vb. IV. Tranz. (Regional; complementul indică lemne) A despica cu o pană1 (II1); a înţepeni cu o pană1 (Crişcior - Brad). Cf. paşca, gl. 61. - Prez. ind.: zăgăzdesc. - V. zăgazdă. ZĂGĂZI vb. IV. Tranz. (Rar) 1. A zăgăzui (1). Cf. RESMERIŢĂ, D. 2. F i g. A zăgăzui (2). Cf. resmeriţă, d. - Prez. ind.: zăgăzesc. - Şi: zăgăji vb. IV. resmeriţă, d. - De la zăgaz. ZĂGĂZUÎ vb. IV. Tranz. 1. (Complementul indică ape curgătoare, albii etc.) A pune, a construi un stăvilar (1); a bara, a stăvili (1), (rar) a zăgăzi, (regional) a hăti. Nişte lunecări de straturi or fi închis şi zăgăzuit albia, la ieşirea Bicazului spre chei. sadovea-nu, o. xv, 245, cf. scriban, d. Mi-aţi oprit viaţa în loc ca şi cum ai zăgăzui o apă. v. rom. septembrie 1954, 45. Se mai nădăjduia că terasamentul feroviar, înalt de câţiva metri ...va zăgăzui cu totul invazia lichidă. contemp. 1970, nr. 1 228, 10/1. ^ (Prin analogie) Am privit spre cerul zăgăzuit de nouri la asfinţit, sadovea-nu, o. xvii, 493. Soldaţii ... au încrucişat puştile pentru a zăgăzui intrarea, pas. z. iii, 157, cf. dl, dm, m. d. enc., dex. F i g. S-au deschis larg căile spre cultură şi artă - căi zăgăzuite în trecut, scânteia, 1953, nr. 2839. 2. F i g. A opri (1). Grigore încearcă să-i zăgăzuiască destăinuirile, rebreanu, r. i, 254. In sufletele lor fierbe revolta, dar ani de zile de umilinţi au zăgăzuit-o. contemp. 1951, nr. 158, 11/6. Goethe ... s-a străduit totdeauna să-şi zăgăzuiască elementul demonic, bla-ga, z. 230, cf. dl, dm. Evocările acestea nu formează un flux continuu, deşi nici un obstacol nu vine să le zăgăzuiască, românia literară, 1970, nr. 107, 10/3, cf. m. d. enc., dex. Stă în puterea noastră ... să zăgăzuim politica de război, rl 1980, nr. 11 073. - Prez. ind.: zăgăzuiesc. - Zăgaz + suf. -ui. ZĂGĂZUÎRE s. f. Acţiunea de a z ă g ă z u i (1) şi rezultatul ei; (învechit, rar) zăgăzare. Mistreţii ... dau buluc la vale ..., ca o apă furioasă ce-şi face loc talazurilor printr-o spărtură a zăgăzuirii, adam, r. 266, cf. dl; dm. Prin zăgăzuirea fluviului Krishna, sute de mii de acri de pământ vor avea asigurată umiditatea. scânteia, 1969, nr. 8 214, cf. dex. F i g. O înclinaţie structurală către frust şi vitalitatea elementară, chemată să compenseze zăgăzuirile şi siluirile civilizaţiei pripite şi abuzive, românia literară, nr. 109, 3/3. - PI.: zăgăzuiri. - V. zăgăzui. ZĂGĂZUIT, -Ă adj. (Despre ape curgătoare, albii etc.) Care este stăvilit cu un zăgaz (1). Topica directă acumulează, ca o apă zăgăzuită, toate sensurile, valorile subiectelor, cl 1957, 232, cf. dl, dm, dex. - PI.: zăgăzuiţi, -te. - V. zăgăzui. ZĂGÂLNĂ s. f. v. zăgârnă. ZĂGÂNĂ s. f. v. zăgârnă. ZĂGÂRNĂ s. f. (Popular) Sedilă2. Cf. tdrg. Mai întotdeauna însă, această strecurătoare este mai mică şi ia numele de zăgârnă în Ardeal, pamfile, i. c. 34. Turna într-o zăgârnă pântecoasă jântiţa caldă dintr-un ceaun negru, hogaş, dr. i, 285. Caşul făcut din laptele închegat se pune într-o învălitoare (numită „zăgârnă “ ori altfel, după regiuni) făcută dintr-o ţesătură rară. dr. iii, 573. Zăgâlnă e o „traistî(i, un săculeţ făcut din pânză de cânepă sau de altceva şi servind la jănţuitul caşului şi la facerea urdei. diaconu, p. 25, cf. cade. Găsim, în fierbătoare ..., zăgâlnă, un săculeţ de pânză pentru strângerea urdei, ... pungile cu cheag. enc. agr. IV, 498. Fierbea zerul ..., curăţind urda ...cu lingura lată de lemn şi punând-o în zăgârnă să se scurgă. moroianu, s. 67, cf. scriban, d. Zeru-l fierbe şi scoate urdă, urda o pune în zăgârnă. H i 120, cf. ib. 139, 252, 367, 384, 419, ii 80, 82, 207, m 71, 153, 195, 401, 656 ZĂGÂRNEAŢĂ -66- ZĂGRĂI 463, vii, 154, 389, 422, x 32. După ce se încheagă laptele, se alege caşul şi se pune în strecurătoare, numită şi zăgârnă. ib. 45. Zerul se scurge şi rămâne urda pe care o pune în zăgârnă (traistă) de se scurge. ib. xi 275. + Unealtă pentru muls a ciobanilor. Cf. h xii 7, cf. 29, 96, 117, 139, 172, 239, 386, xm 174, 207, 347, xiv 353, xv 437, viciu, gl. 90. Nu-i lapti la pu-tinî, Dar nici urda la zăgârnî. vasiliu, c. 16. Şi umbla din stână-n stână, S-aleagă brânza de-a bună, Şi urdă, mări, din zăghirlă. păsculescu, l. p. 276, cf. conv. lit. xliv2, 268, corn. din vicovu de sus - rădăuţi. E dulci la mâncări urda din zagârnî, Mămăliguţa din oalî. gr. s. iii, 346, cf. stoian, păst. vi, 51, chest, v 61/2, 19, 38, 75, 82, 8/82, 84/20, 40, 73, 86, 90, 102/20, 133/20, 44, 83, 89, 90, alr i 1 061/476, alr ii 5 420/605, 705, 723, 987, alr sn îi h 412/723, alrm sn i h 272/723. Laptele închegat ... îl strângem şi-l punem în zăgârnă. alrt ii 232, cf. folc. olt. - munt. ii, 231. + (Prin Mold. şi Bucov.) Săculeţ (I 1). Cf. scriban, d. Peştele îl strângi în zăgâlnă, în coş tei, ori în ce ai. s. c. şt. (iaşi), 1958, nr. 1-2, 149, cf. şez. v, 172, i. cr. iv, 27, vi, 313, chest. v s 22, alr ii/imn'152, 3 946/705, alrm ii/i h 414/386, lexic reg. iii, glosar reg. + (Regional) Boccea. Iuga (iată) un om cu o zăgâlnă (= legătură) în spate. conv. lit. xliv2, 267, cf. lexic. reg. 111, glosar REG. - PL: zăgârne. - Şi: (regional) zăgâlnă, zăgană (chest. v. 136/89, glosar reg.), zăgâlnă (chest. v. 84/ 20), zăghirlă s.f. - Etimologia necunoscută. ZĂGÂRNEÂŢĂ s. f. (Regional) „Traistă rea“. Corn, din udeşti - fălticeni. - PL: zăgârneţe. - Zăgârnă + suf. -eaţă. ZĂGHÎRLĂ s. f. v. zăgârnă. ZĂGNÂDĂ s. f. v. zăgneată. ZĂGNÂT s. n. v. zăgneată. ZĂGNÂTĂ s. f. v. zăgneată. ZĂGNEATĂ s. f. 1. (învechit şi regional) Surcea sau vreasc pentru foc. Cf. scriban, d., rev. crit. iv, 87. Pune nişte zăgnete pe foc, să se aprindă mai iute. i. cr. iv, 26. Nu pot aprinde focul că n-am ce pune zăgneată. Corn. din bilca - rădăuţi. în plăcinte n-ai pus brânză, Nici zăgnată să se prindă, bîrlea, l. p. m. ii, 207, cf. paşca, gl. 61. M-am dus în pădure Şi-am făcut o poiată Şi o zăgnată Şi-a mai rămas o bucată (Opinca), gorovei, c. 258. *$■ F i g. Să gătiia pre ei-şi zăgneată focului veacinic. dosoftei, v. s. februarie 74v/ 26. Expr. A da (o) zăgneată (focului sau la foc) = a aţâţa focul. Daţi zăgneată focului, ca să ospătăm pe Măria Sa. sadoveanu, o. xviii, 177, cf. scriban, d. Uite covata şi dă zăgneata la foc. contemp. 1955, nr. 467, 2/4, cf. dl, dm, dex, şez. iii, 92. (Fig.) Acolo gata fii cu săgeata Şi cumu-i data să-i dai zăgneata. budai-DELEANU, Ţ. 307, cf. CREANGĂ, GL., TDRG, SCRIBAN, D., şez. iii, 92, ix, 148. De nu-i da cumătră zăgnată, el tăcea ca un modoroi. i. cr. iii, 287. 2. (învechit şi regional) Scânteie (I 1). Cf. cihac, ii, 336, ddrf. Când se aprinde ceva, se zice: abia se vede 0 ţâră de zăgneaţă. todoran, gl. 23. 3. (Popular; la sg.) (Foc de) surcele sau vreascuri puse să ardă la gura cuptorului, ca să se rumenească produsul pus la copt. V. zătulă (3). Cf. creangă, gl., tdrg, cade, gl, dm, dex. Zmăul iute mi-l prindea, Pe săgnată mi-l punea, Şi-l lăsa de se frigea. bugnariu, n. 262/102. Şi baba s-o dat Şi-o frământat. Şi i-o trebuit lemne de zăgneată. marian, nu. 770. Plăcinta nu-i nici făţată, Ai avut slabă zăgnată. reteganul, tr. 179, cf. BRAN, S., VAIDA, REV. CRIT. IV, 87, ŞEZ. XIX, 14, I. CR. III, 287, caba, săl. 94, com. din bălăceana - gura humorului, cf. PAŞCA, GL. 61, TODORAN, GL. 23, MAT. DIALECT, i, 218. ^ (în legătură cu verbele „a da“, „a face“) împăratul dzîsă să dea zăgneată căldării să i să topească oasele, dosoftei, v. s. septembrie 7731, com. din zagra - năsăud. ♦ (Regional, mai ales în Tran-silv.) Jar (de la gura cuptorului). Cf. scriban, d., rev. crit. iv, 147, frâncu - candrea, m. 107, alr sn iv h 1 061/605. în zămnata de pe vatră se frig cartofii, lexic, reg. ii, 91. 4. (Regional) „Gustare de dimineaţă“ (Bogdăneşti -Fălticeni) coman, gl. - PL: zăgnete. - Şi: (regional) zăgneaţă, zăgnâtă s. f., zăgnât (pi. zăgnaturi scriban, d.) s. n., zăgnâdă (alr sn iv h 1 061/362, alrm sn iii h 867/987), zăcnâtă (scriban, d.), zăcneâtă (alr sn iv h 1 061, alrm sn iii h 867), zămneâtă (alr sn iv h 1 061/102, alrm sn iii h 867/102), zăinâtă (alr sn iv h 1 061/272, alrm sn iii h 867/272), zămnată, zamnâtă (teaha, c. n.-73), zec-netă (alr sn iv h 1 061/102) s. f., jacnât (ib. h 1 061/ 605, alrm sn iii h 867/605) s. n., jăgneâtă (alr sn iv h 1 061, alrm sn iii h 867), jăgneâlă (alr sn iv h 1 061/769, alrm sn iii h 867/769), jâgneâţă (alr sn iv h 1 061/172, alrm sn iii 4 867/789), jegneâtă (scriban, d., alr sn iv h 1 061/987), jegnâtă (id. ib.), săgnâtă, segnetă (resmeriţă, d.) s. f. - Din ucr. 3arHHT, rus. 3ameTa, cf. j a r, j e r. ZĂGNEÂŢĂ s. f. v. zăgneată. ZĂGNÎ vb. IV. T r a n z. (Regional) A aprinde (focul). Com. din scheia - suceava. - Prez. ind.: zăgnesc. - De la zăgneată. ZĂGNIÂT subst. sg. (Ban.) Rest, rămăşiţă de alimente; resturi menajere. Cf. novacoviciu, c. b. i, 23, 24. - PL: ? - Etimologia necunoscută. ZĂGONÎ vb. IV v. zogoni. ZĂGONÎT, -Ă adj. (Prin Ban.) Care este îndepărtat din serviciu, concediat. Cf. zogoni (2). Cf. novacoviciu, c. b. i, 23. - PL: zăgoniţi, -te. - V. zăgoni. ZĂGRĂÎ vb. IV. 1.1 n t r a n z. (Regional) A pălăvrăgi. Cf. DR. iv2, 1 557, DL, DM, SFC IV, 33, DEX. 668 1 ZAGRAIALA - 67 - ZĂHĂI 2. Refl. (Bueov. şi prin Transilv.). A spune altceva decât trebuie; p. ext. a se zăpăci (2). La „Academie “ ..., ne mai zăgrăim faţă de ceilalţi, beniuc, m. c. i, 88, cf. sfc iv, 33, com. din frata - turda şi din bilca - RĂDĂUŢI, din STRAJA - RĂDĂUŢI, PAŞCA, GL. 61, LEXIC reg. 111, II, 122. Dacă o pui să numere peste sută, se zăgrăieşte. mat. dialect, i. 3. Refl. (Prin Bucov.) A se înşela (Cf. lexic. reg. ii, 122). 4. Tranz. (Regional) „A deranja“ (Ciubăncuţa -Dej). COMAN, GL. - Prez. ind.: zăgrăiesc. - Pref. ză- 4- grăi. ZĂGRĂIÂLĂ s. f. (Prin Transilv. şi prin Bucov.) Faptul de a spune altceva decât trebuie; p. ext. zăpăceală (2). Cf. zăgrăi (2). Cf. sfc iv, 33, i. cr. iv, 187, com. din frata - turda, paşca, gl. 61. - PI.: zăgrăieli. - Zăgrăi + suf. -eală. ZĂGRĂNÎ vb. IV. T r a n z. şi r e f 1. (Regional; uneori în imprecaţii şi în formule injurioase) A îndesa (într-un spaţiu mic). Cf. şez. vii, 185, teaha, c. n. 281. - Prez. ind.: zăgrănesc. - Şi: (regional) zagrani vb. IV. teaha, c. n. 281. - Etimologia necunoscută. ZĂHÂI s. n. (Prin Bucov.) Stinghereală (2). Cf. z ă h ă i (2). Com. din zahareşti - suceava. Nu-mi face zăhai. Com. din bilca - rădăuţi. - PI.: ? - Postverbal de la zăhăi. ZĂHÂLĂ s. f. (Regional) Piedică (3). (Pătrăuţi -Suceava). Cf. marian, v. 30. Adă-mi-l iute în zbor, Peste drumuri făr-opreală, Peste, gard, fără zăhală. id. ib. - PI.: zăhale. - Cf. z ă h a t ă. ZĂHĂR1 s. n. v. zărar3. ZĂHÂR2 s. n. v. zahăr. ZĂHÂRNIŢĂ s. f. v. zaharniţă. ZĂHÂT s. n. v. zăhată. ZĂHÂTĂ s. f. 1. (Mold. şi Bucov.) îngrăditură de nuiele, stuf, ogrinji etc. folosită ca adăpost (de vreme rea) pentru păsări şi animale domestice. Cf. tdrg, cade, scrib an, d., chest. v 39/49. Mi-am tăiat o nuia lungă ... şi mi-am făcut o zăhată şi-o poiată şi mi-au mai rămas o bucată (Aţele de la opinci), sbiera, p. 321, cf. şez. i, 27. Nuieluşă lungă, Lungă ca s-ajungă, Mi-am făcut din ea zăhată. şez. xix. 148, cf. gorovei, c. 18, vasiliu, c. 151, pascu, c. 221. + (Regional) Cămăruţă în prelungirea din spate a casei. Cf. scriban, d. + (Prin Bucov.; în forma zahatră) Ascunzătoare. Cf. lexic reg. 112. + (Prin Mold.; în forma zăhat) „Apărătoare de vreascuri şi spini deasupra unui gard de nuiele“, scriban, d. 2. (Prin nordul Mold., prin Bucov. şi prin Maram.) îngrămădire de vreascuri, de buşteni, de pământ care formează un obstacol pe o apă curgătoare. Cf. chest. iv, 59/362, arvinte, term. 175, glosar reg. + (Prin Bucov.) Stăvilar de nuiele. Cf. rev. crit. i, 144. + (Regional) întăritură la marginea unei ape curgătoare; dig (Udeşti - Suceava). Cf. chest. iv 41/377. + (Prin Bucov.; în forma zahatră) Loc unde se depozitează buştenii pentru a fi stivuiţi. Cf. lexic reg. 112. + P. ext. (Regional) Stivă de buşteni. Com. din straja -rădăuţi. 3. (Transilv.) Drum îngust; ulicioară. Cf. scriban, d. Casa ... era pe o zăhată strâmtă, reteganul, ap. cade. A mers pe zăhata morii. rev. crit. i, 472, cf. viciu, gl. 90. + (Regional) Fundătură. Cf. gheţie, r. m., alexi, w. - PI.: zăhate. - Şi: (regional) zăhăt (scriban, d.) s. n., zahatră (lexic reg. 112), zagnâtă (pascu, c. 220) s. f. - Din ucr. 3araTa. ZĂHĂI vb. IV. Tranz. 1. (învechit; complementul indică duşmani) A hărţui (cu atacuri repetate). Hanul tătărăsc ... tot zăhăia câte o aripă moschicească, de nu se pute lăţi. neculce, l. 342. Varvarii nu zăhăiesc pre fraţii lor cei de la şesuri. maior, ist. 35/8, cf. tdrg. 4“ P. ext. A prăda (1). Toate ţinuturile până la mare le-au zăhăit, adecă le prăda, maior, ist. 171/13. 2. (învechit şi regional; complementul indică persoane) A stingheri (1); p. ext. a sâcâi (1). Nu cumva mulţimea [stupilor] ... să zăhăiască pe megieşi, cante-mir, ap. cihac, ii, 468. Rudele meale să n-aibă treabă a zăhăi pre Gheorghe ..., nici cu cosit, nici cu păscut (a. 1699). ştefanelli, d. c. 19. Nici ne zăhăiaşte pre noi aceia ce scrie notar iul la cap. 25. maior, ist. 95/ 18, cf. CREANGĂ, GL., DDRF, GHEŢIE, R. M. Motanul toarce ... aşa de liniştit, că nu-l zăhăieşte nici ţârâitul greierului. jun. lit. I, 50, cf. şăineanu2. Femeia care boieşte să fie liniştită şi să n-o zăhăiască copiii, pamfile -LUPESCU, CROM. 9, cf. CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DEX. Aşa om scăpa de dânsul, nu ne-a zăhăi mai mult. sbiera, p. 236. Mă duc sar a s-o iubesc, Copiii mă zăhăiesc. mîndrescu, l. p. 113. Boii nu mă zăhăiesc. MARIAN, NU. 518, Cf. ŞEZ. III, 91, REV. CRIT. I, 472, ŞEZ. ix, 156, viciu, gl. 90, com. din frata - turda şi din ZAGRA - NĂSĂUD, din ZAHAREŞTI - SUCEAVA, din BILCA - rădăuţi, din straja - rădăuţi. Să am glas ca şî cucu, Nu m-ar zăhăi lucru, Nici m-aş lupta cu doru. t. pa-pahagi, m. 48, cf. lexic reg. 17. ^ I n t r a n z. (învechit) Şi nime din rudele noastre să n-aibă. a să amesteca sau a zăhăi pentru aceste moşii de bună voie de noi vândute, arhiva, i, 501. 4* (Prin Maram.; complementul indică locuinţe) A deranja. Largă-i căsuca, N-are pe nime-ntr-însa cine s-o zăhăia(scă). bîrlea, l. p. m. i, 188. + (învechit; complementul indică acţiuni) A opri (4). Pentru paza de foc, cât şi a nu zăhăi creşterea pădurii tinere, cod. silv. 39, cf. ib. 56. 3. (învechit şi regional; complementul indică obiecte) A arunca în dezordine; p. ext. a rătăci (3). Piep-tenu era pin casă zăhăit, Şi el ţâpa, răcnea, acela să-i găsească! donici, f. i, 35/19. Omul meu, ca să mă îmbune, zicea că l-am zăhăit eu aşa prin celelelte lucruri. adam, r. 159. Căiţi, buci şi alte lucruri, zăhăite prin cele poliţi şi colţare. creangă, a. 97. O furcă ... 678 ZĂHĂIAL - 68 - ZĂHĂRI stă zăhăită pe horn de când gazda este bolnavă, marian, NA. 138, Cf. BARCIANU, TDRG, CADE, SCRIBAN, D., DL, dm, dex. Nu ştiu cum mi-am zăhăit tocul cu ochelari. Com. din piatra-neamţ. Când soarele răsăreşte, Ea cu ţolu se-nvăleşte, Cerga nu o zăhăieşte. bîrlea, l. p. m. ii, 218. + (Rar; complementul indică lucruri) A îngrămădi. Cf. resmeriţă, d. (Prin lărgirea sensului) Casa plină de gunoi, Şi pe lăiţi zăhăit. folc. mold. i, 155. + (învechit, rar; complementul indică timpul, vremea) A pierde (II 6). Pân-să scoală boierul, se dădu într-un desiş să mai zăhăie vremea ... ş-adormi. n. rev. r. ii, 228. - Prez. ind.: zăhăiesc şi (învechit, rar) zăhăi. - Din ucr. 3araiTH. ZĂHĂIÂLĂ s. f. Faptul de a z ă h ă i. 1. (învechit, rar) Hărţuială. Cf. zăhăi (1). Nu trece ceie la ceştie, nice ceştie la ceielalţi, nice face zăhăială, nemică. neculce, l. 235. 2. (învechit şi regional) Stinghereală (2). Cf. zăhăi (2). Fiind într-atâta zăhăială la suflet, i s-au arătat ... chipul Sv[i]ntei cruci, dosoftei, v. s. septembrie 177 24, cf. TDRG, CADE, DL, DM, DEX. 3. (învechit şi regional) Dezordine; zarvă (1). Cf. zăhăi (3). Dobitoacele mai multă zăhăială făciia turcilor decât cazacilor, că de trăsnite fugiia înapoi, ureche, l. 196. Mai multă zăhăială era turcilor de dobitoace. M. COSTIN, ap. GÂDEI, 232, cf. DDRF, SCRIBAN, D., PAMFILE, C. 55. 4. (Regional) Adăpost pentru oi şi capre (Sic -Gherla). Cf. chest. iv 429/343. - PI.: zăhăieli. - Zăhăi + suf. -eală. ZĂHĂÎT, -Ă adj. 1. (Mold. şi Bucov.; despre persoane) Stingherit (2). Cf. zăhăi (2). Cf. cade. 2. (Mold. şi Bucov.; despre obiecte, încăperi etc.) Dezordonat; rătăcit (3). Cf. zăhăi (3). Cf. cade. Ţi-aş primni în gazdî, da ... tari mni-i zăhăit în casî. şez. v, 172. ^ (Prin Bucov. şi prin Transilv.; prin analogie) Ne-am mutat ieri şi acum suntem tare zăhăiţi. rev. crit. i, 472. + (Despre obiecte) îngrămădit (în dezordine). Cf. zăhăi (3). Cf. RESMERIŢĂ, D., ŞEZ. XIX, 14. 3. (Mold.) „Uitat, părăsit“, şăineanu2. - PI.: zăhăiţi, -te. - V. zăhăi. ZĂHĂIŢ vb. I. Tranz. (Regional) A înclina (Oteşani - Băile Govora), gl. olt. 127. Leagă stâlpi ăea, o prinde [casa] ca să nu se balanseazî, s-o zăhăiţe. ib. - Prez. ind.: zăhăiţ. - Cf. h u i ţ a. ZĂHĂNÎ vb. I. I n t r a n z. (Regional) A lătra (Bu-joreni - Râmnicu-Vâlcea). Cf. gl. olt. 127. Acolo unde zăhăne câinii mulţi laolaltă, ib. - Prez. ind. pers. 3: zăhăne. - Cf. h ă m ă i. ZĂHĂNÎT s. n. (Regional) Lătrat (Bujoreni - Râmnicu-Vâlcea). Cf. gl. olt. 127. Zăhănitu câinilor ... făca uo larmă dă gândeai că-i trâmbiţa, ib. - PI.: zăhănituri. - V. zăhăni. ZĂHĂR vb. I. Tranz. 1. (Rar) A îndulci (prea mult) cu zahăr (1); (învechit şi popular) a zaharisi (1). Cf. SCRIBAN, D. 2. (Prin Bucov.) A presăra cu zahăr; (învechit şi popular) a zaharisi (1), (învechit şi regional) a zăhări (1). Un colac de grâu frumos ... Cu zahăr zăhărat. SEVASTOS, N. 106, cf. TDRG. - Prez. ind.: zăhărez. - V. zahăr. ZĂHĂRAT, -Ă adj. v. zăhărit. ZĂHĂREĂ s. f. v. zaherea. ZĂHĂREL s. n. Diminutiv al lui zahăr. 1. Cf. zahăr (1). Să-i dea mama băieţelului zăhărel? CARAGIALE, O. II, 96, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. La crâşm-o alergat, Vin în ploscă o luat ... Şi păniţa-n cea trăistuţă, Zăhărel în cea mânuţă, Ia mă duc pân la puicuţa, şez. xx, 157. Că vre mândră să-i fiu rob; ... Tot pe braţe să mi-o ţiu, Să-i dau zăhărel din brâu. folc. mold. i, 45. Expr. (Popular şi familiar) A duce, a purta (pe cineva) (sau a se lăsa dus ori adus) cu zăhărelul = a înşela (pe cineva) (sau a se lăsa înşelat) cu promisiuni, cu vorbe amăgitoare; a duce (pe cineva) cu preşul, v. p r e ş1 (1). M-ai purtat şase luni cu zăhărelul. m. i. caragiale, c. 130. încă nu s-a lăsat adusă cu zăhărelul? c. petrescu, r. dr. 221, cf. dl. Crezi că dacă îţi schimbi scrisul, ai să mă duci cu zăhărelul, t. popovici, s. 200, cf. dm. Nu mă duci tu pe mine cu zăhărelul, lăncrănjan, c. ii, 391, cf. m. d. enc., dex. (Cu schimbarea construcţiei) Ce-nşelător instinct ne-a-rată ţelul, Ducându-ne viclean cu zăhărelul! beniuc, c. p. 34. 2. (Prin Mold.; la pl.) Zaharicale, v. z ah ar ic a. în unele sate ... bradul acesta ...se împodobeşte cu fel de fel de zăhărele, marian, i. 98, cf. alr i 1 608/370, 378. 3. (Bot.; regional) Gheaţă (Begonia semperflorens). Cf. borza, d. 29. - Pl.: zăhărele. - Şi (regional) zăhărel s. n. - Zahăr + suf. -el. ZĂHĂRET s. n. (Regional; de obicei la pl.) Zaha-rica. Cf. tdrg. Dar al nostru împărat, ... Ce-a fost mai bun de luat ... Colaci cu zăhăreturi, Ţeancuri de dia-manturi. marian, nu. 827. - PL: zăhăreturi. - Zahăr + suf. -et. ZĂHĂRÎ vb. IV. 1. Tr a nz. (învechit şi regional) A presăra cu zahăr; (învechit şi popular) a zaharisi (1), (regional) a zăhăra (2). Cf. polizu, cade, dl, dm. A făcut un colăcel, ... Cu miere mi-l ungea, Cu zahăr îl zăhărea. teodorescu, p. p. 153. Cu zahăr îl zăhărea, în cuptori că mi-l punea Şi el mândru se cocea, marian, ap. dl. 2. Refl. (1). (Rar; despre dulceţuri, miere etc.) A (se) zaharisi (2). îmi găsi pricină ... de la un rod-de- 689 ZĂHĂRICĂ - 69 - ZĂLAMÂZDR zahăr care se zăhărise. gane, n. ii, 164, cf. tdrg, cade, SCRIB AN, D., GRAUR, E. 161. - Prez, ind.: zăhăresc. - Şi: zahări vb. IV polizu. - V. zahăr. ZĂHĂRÎCĂ s. f. (Bot.; prin Bucov.) Cătină de garduri (Lycium halimifolium). Cf. tdrg, panţu, pl., cade, ENC. AGR. I, 712, BORZA, D. 102. - Zahăr + suf. -ică. ZĂHĂRÎRE s. f. (învechit, rar) Presărare (cu zahăr). Cf. zăhări (1). Cf. polizu. - PL: zăhăriri. - Şi: zahărire polizu, zaheríre id. ib. s. f. - V. zăhări. ZĂHĂRÎT, -Ă adj. (Mold.) 1. Zaharos (1). Cf. zăhări (1). Un feli de hurmal, ale cărora rod îi plin de o zamă zăhărită şi mirositoare, buznea, p. v. 47/10. Ea să-ţi aducă ... cafeaua cu lapte fierbinte, zăhărită. alecsandri, t. 1208. Le puse într-un vas cu apă zăhărâ-tă. contemporanul, iii, 636, cf. dl, dm, dex. 2. Zaharisit (1). Cf. zăhări (2). Stupii cei slabi sau cari fac miere zăhărită. ap. tdrg, cf. dl, dm, dex. 3. (Despre fructe) Glasat. Se aflau pregătite ... cutia de biscuiţi şi coşul de castane zaharite. c. petrescu, c. v. 266. S-a înfăţişat c-un coşuleţ de aur plin cu na-ramze şi caise zăhărâte. sadoveanu, o. xvii, 144, cf. dl, dm, dex. 4. F i g. Zaharat2 (2). Se apropiau sărbătorile ... Strălucitoare nouă la fereastra fiecărei dimineţi ... creanga zăhărâtă a zarzărului trandafiriu pe cer albastru. teodoreanu, m. u. 137. - PL: zăhăriţi, -te. - Şi: zăhărat, -ă adj. - V. zăhări. ZĂHĂR0S, -OÂSĂ adj. v. zaharos. ZĂHĂRUÎ vb. IV. Tranz. (Prin Mold.) A presăra cu zahăr; a zaharisi (1). Poftim la pahar dulce, Cu zahăr zăhăruit, Cu miere îndulcit, folc. mold. i, 428. - Prez, ind.: zăhăruiesc. - V. zahăr. ZĂHĂTI vb. IV. (Prin Bucov.) Refl. (Despre buşteni, vreascuri etc.) A se îngrămădi pe o apă curgătoare din cauza unui obstacol. Cf. rev. crit. i, 144. + Tranz. (Complementul indică opinci) A fixa pe picior (cu nojiţele). Cf. rev. crit. i, 144. Acea parte de aţă de lână de la opincă ... opreşte căderea opincei, o zăhăteşte la talpă şi împregiurul căputei piciorului, ib. - Prez, ind.: zăhătesc. - V. zăhată. ZĂHĂTUf1 vb. IV. 1. Refl. (Prin Bucov. şi prin nordul Mold.; despre ape curgătoare) A se astupa cu crengi. Cf. arvinte, term. 175, lexic. reg. 112. 2. Tranz. (Prin Bucov.; complementul indică buşteni) A ascunde. Cf. lexic reg. 112. - Prez, ind.: zăhătuiesc. - Zăhată + suf. -ui. ZĂHĂTUÎ2 vb. IV. 1. T r a n z. (Regional; complementul indică oameni) A sâcâi (1) (Vânători Neamţ -Târgu-Neamţ). Cf. i. cr. ii, 80. Ci l-a mai zăhătuit! ib. 2. Refl. (Prin Bucov.; despre persoane) „A se prăpădi“, i. cr. ii, 302. Pe unde s-a zăhătuit? ib. - Prez. ind.: zăhătuiesc. - Zăhăi + suf. -ătui. ZĂHIZÎ vb. IV. Tranz. (Prin Mold.) A zăpăci (1). Dă fi-ţi-a ... că m-ai zăhizit ... Că, voi femei, atâta ştiţi ... să vă scurgeţi ochii. n. rev. r. ii, nr. 18, 227. - Prez. ind.: zăhizesc. - Etimologia necunoscută. Cf. zăhăi. ZĂHOI s. n. v. zăvod1. ZĂHURDEÂLĂ s. f. v. zăurdeală. ZĂI vb. IV. Tranz. şi refl. (Regional) „A (se) vesti“ (Comloşu Mare - Jimbolia). lexic reg. ii, 43. - Prez. ind.: zăiesc. - V. zai. ZĂIBEG s. m. v. zeibeg. ZĂICĂNÂR s. m. (Regional) Vietate care prinde gaiţe. Zăicănar cu părul creţ Fură raţa din coteţ, doine, 157. - PL: zăicănari. - Zaică + suf. -ănar. ZĂICOI s. m. (Omit.; prin Transilv.) Bărbătuşul zaicii (1). Cf. marian, o, ii, 69, dombrowski, p. 71, BĂCESCU, PĂS. 178, DL, DM, DEX. - PL: zăicoi. - Şi: zaicoi s. m. marian, o. ii, 69, dl, DM, DEX. - Zaică + suf. -oi. ZĂIFET s. n. v. zaiafet. ZĂINÂTĂ s. f. v. zăgneată. ZĂIT, -Ă adj. (Regional) „Vestit, celebru“ (Comloşu Mare - Jimbolia). lexic reg. ii, 43. - PL: zăiţi, -te. - V. zăi. ZĂITÎN s. n. (Ban.) Untdelemn. Cf. cade, scriban, d., dl, dm, dex. Şi-n chilie c-o băga, Şi-n pămuca o-nvăluia, Cu zăitin că o ungea, Pe urmă foc îi dădea. rev. crit. ii, 336. Dovlecei ...fripţi în zăitin. zeitschrift, xix, 417, cf. viciu, gl. 90, com. din timişoara, com. PETROVICI, CHEST. II 362/9, LEXIC. REG. II, 38. E x p r. (învechit) A fi zăitin pe apă = a fi învingător; a fi nevinovat. Să nu poftiţi să fteţi pretutindenea zăitin pre apă. ţichindeal, f. 266/11, cf. dl, dm, dex, zanne, p. iv. 163. + (Regional) Ulei de ricin (Pecinişca -Băile Herculane). Cf. alrm ii/i h 179/2. + (Regional) Ulei de in (Răcăşdia - Oraviţa). Cf. coman, gl. - Şi: zeitin s. n. gămulescu, e. s. 203. - Din ser. zejtin. ZĂLAMÂZDRĂ s. f. v. salamandră. 709 ZĂLAN - 70 - ZĂLEŢI ZĂLÂN s. n. (Olt.) Neînţelegere. Cf. lexic reg. ii, 33. - PL: zălane. - Etimologia necunoscută. ZĂLÂR s. m. 1. (Prin Olt. şi Ban.) Lanţ de care se atârnă ceaunul de mămăligă. De [partea] cea de sus [a vetrei] e bătută o clioambă (un cârling), de care e legat zălariul liuba - iana, m. 124, cf. h ix 83, coman, gl., cv 1950, nr. 2, 31, chest. ii 70/15, 489/20. Avem zalari ...de coş ... şi punam ţăstu şi faşam malai. gl. olt. + Cujbă de care se leagă sau se atârnă zălarul (1). Cf. DL, DM, DEX, GR. BĂN., N. REV. R.VIII, nr. 6, 88, NALR - o iv h 772/946. 2. (Regional) Za2 (1) (Brădişorul de Jos - Oraviţa). Cf. h xvm 142. 3. (Popular) Za2 (2). Cf. barcianu, şăineanu2, tdrg, cade, scriban, d., dm. Ciobanul se schimba, ... Şi de-odată se-arăta Cu zelar, cu buzdugan, Cu haine de căpitan, alecsandri, p. p. 208. 4. (Regional) Meseriaş care face zale, v. z a2 (1). Cf. DM, DEX, com. IORDAN. - PL: zălari. - Şi: zalâr, (regional) zelâr s. m. - Zale (pi. lui za2) + suf. -ar. ZĂLAZÎT, -Ă adj. v. zălezit2. ZĂLĂMÂZDRĂ s. f. v. salamandră. ZĂLĂMÂZDRĂ s. f. v. salamandră. ZĂLĂUZÎ vb. IV v. zăluzi. ZĂLĂVÂT s. n. (Ban.) Stânjenire (1); p. exi neplăcere (2). Văd că-ţi fac zălăvat, dar iartă-mă. Com. din oraviţa, cf. novacoviciu. c. b. i, 23. S-a făcut mult zălăvat la nunta lui cutare, chest. v, S/61. - PL: ? - Etimologia necunoscută. ZĂLĂZÂT, -Ă adj. v. zălezit2. ZĂLĂZÎT, -Ă adj. v. zălezit2. ZĂLÂNG, -Ă adj., s. m. şi f. (Prin nord-vestul Munt.) 1. Adj. (Despre oameni) Murdar (1). Cf. udrescu, gl. Ce om zălăng! Ce muiere zălângă, cură zoaiele de pe ea! id. ib. 2. S. f. Murdărie (1). Cf. rădulescu-codin. 3. S. f. Lucru făcut de mântuială şi fară tragere de inimă; (regional) zălgânceală. Cf. rădulescu-codin. 4. S. m. şi f. Epitet pentru un om vorbăreţ şi leneş. Cf. udrescu, gl. Să faci cum îi şti şi pe zălânga aia să nu mi-o mai aduci la lucru. id. ib. - PL: zălângi, -ge. - Etimologia necunoscută. Cf. z o a 1 ă2 (variantă a lui zoaie). ZĂLÂNGEÂLĂ s. f. (Prin nord-vestul Munt.) Lucru făcut de mântuială şi fară tragere de inimă, (regional) zălângă (3); p. ext. tărăgănare (1). Cf. zălângi (1). Cf. udrescu, gl. Ce atâta zălângeală? id. ib. - PL: ? - Zălângi + suf. -eală. ZĂLÂNGÎ vb. IV. I n t r a n z. (Regional) 1. A lucra de mântuială şi fară tragere de inimă (Săpata de Sus -Piteşti). Cf. udrescu, gl. ^ Expr. A o zălângi = a tărăgăna (2). id. ib. 2. A pălăvrăgi. Cf. udrescu, gl. - Prez. ind.: zălângesc. - V. zălâng. ZĂLÂNGÎT, -Ă adj. (Regional; despre oameni) Care lucrează de mântuială şi fară tragere de inimă. Cf. z ă 1 â n g i (1) (Săpata de Sus - Piteşti). Cf. udrescu, gl. - PL: zălângiţi, -te. - V. zălângi. ZĂLEJÎ vb. IV v. zălezi. ZĂLETÎ vb. IV. Intranz. 1. (Prin Ban.; despre fiinţe) A merge săltând. înger zăletea, Scări îmi cobora. marian, î. 490. + (Despre obiecte sau părţi de obiecte) A sări2 (5). Cf dm, novacoviciu, c. b. i, 23. ♦ (Olt.) A tresări (1). Uite cum zeleteşte (din somn). boceanu, gl. Lupul zeleti din gânduri şi văzu luna sus. plopşor, c. 12, cf. cv 1952, nr. 2, 38, gl. olt. + Refl. (Prin vestul Olt.) A se speria (1). Cf. paşca, gl. 61. Caii se zăleţiră. l. rom. 1960, nr. 5, 36. 2. (Olt. şi prin Ban.; despre fiinţe) A rămâne în urmă, rătăcit de ceilalţi; a rămâne rătăcit pe undeva. Cf. scriban, d. Nu ştiu cum a zeletit aici. boceanu, gl. A venit din lume şi a zălitit printre noi. Com din banat. + (Regional) A nu se dezvolta bine sau a rămâne pe loc; p. e x t. a întârzia (Boureni - Băileşti). Cf. lexic reg. 33. + (Olt.) A nu reuşi să se afirme, să se realizeze pe plan material, social etc.; a nu-şi face un rost în viaţă; p. e x t. a regresa (2). Cum a zelitit omu ăsta! Com. din oraviţa. Acest flăcău a zăletit (a rămas neînsurat). scriban, d., cf. lexic reg. 47. + Tranz. (Olt.; complementul indică obiecte) A pierde (III 1). Cf. scriban, d. Nu ştiu cum a zăletit acest lucru în pod. id. ib. 3. (Regional; despre sânge) A ţâşni (1) (Vaşcău). Cf. dl, dm, dex. Cu suliţa neagră ... Tare-mi-mpungea Sânge-n zăletea. arh. folk. vii, 90. + (Prin Ban.) A aluneca într-o parte, a derapa. Cf. lexic reg. ii, 38. + (Regional) A izbuti. Com. din fădimac - lugoj. Vaca s-a chinuit mult să fete, de la vreme o zălecit. ib. - Prez. ind.: zăletesc. - Şi: (regional) zăleţi, zăliti, zeleti, zeliti vb. IV. - Cf ser. zaletjeti, za lut a ti, bulg. 3 ane ta c e. ZĂLETÎT1, -Ă adj. 1. (Ban.) Sărit2 (5). Cf. z ă 1 e t i (1). Cf. novacoviciu, c. b. i, 24. 2. (Olt.) „Speriat, leşinat“, scriban, d. 3. (Regional) Care a scăpat dintr-o situaţie dificilă, de un necaz mare. (Neguleşti - Adjud). Cf. h xviii 315. - PL: zăletiţi, -te. - V. zăleti. ZĂLETÎT2, -Ă adj. v. zălezit2. ZĂLEŢI vb. IV v. zăleti. 727 ZĂLEZÂT - 71 - ZĂLOG1 ZĂLEZÂT, -Ă adj. v. zăîezit2. ZĂLEZEÂLĂ s. f. (Regional) 1. Oboseală (I 2). Cf. zălezi. Cf. dl, dex. Luat-au zălezeala, Luat-au ameţeala, gr. s. vi, 113. 2. Plictiseală (1). Cf. pamfile, j. ii, 173, dm. - PI.: zălezeli. - Zălezi 4- suf. -eală. ZĂLEZI vb. IV. Intranz. (Regional, mai ales în Mold.) A obosi. Cf. bul. fil. iii, 78. Zălezit de drum şi chinuit de străji. scriban, d., cf. dl, dm, dex, gr. s. vi, 158. - Prez. ind. zălezesc. - Şi: zăleji (gr. s. vi, 158), zilizi (scriban, d.) vb. IV. - Etimologia necunoscută. ZĂLEZÎT1 s. n. (Mold.) Atrepsie. Cf. n. leon, med. 147. Copiii se îmbolnăvesc de zilizit din cauza mâncării prea multă sau a spurcăciunii, grigoriu - rigo, m. p. i, 184. De zilizit se descântă în Moldova, id. ib., Cf. ŞĂINEANU2, BIANU, D. S., RESMERIŢĂ, D., SCRIBAN, D. - PI.: zălezituri. - Şi: zilizit s. n. - V. zălezi. ZĂLEZÎT2, -Ă adj. (Transilv. şi prin Mold.) Obosit; p. ext. bolnăvicios. Cf. zălezi (1). Cf. dl, dm, dex, h xviii 315, bugnariu, n. 265/291. Când copilul mic, din pricina unei racile înlăuntru, e slab, nu creşte, ci veşnic tânjeşte şi boleşte, este bolnav de boală cănească, este zălezit. pamfile, b. 14, corn. din zagra -năsăud, paşca, gl. 61. (Fig.) Cum nu m-aş cânta ... Că ieu an dat ... în ură de căţea, în ură zălăzâtă. arh. folk. i, 208. (Olt. şi Maram.; în descântece) Soare clocit, Soare zăletit, Soare împuţit, candrea, f. 428, cf. t. papahagi, G. l. 51. Fugi bubă-mpuţită, Bubă clocită, Bubă zălezâtă. mat. folk. 1587. + (Prin vestul Transilv.) Somnoros (1). Cf. teaha, c. n. 282. + (Prin Ban.) Buimăcit. Cf. lexic reg. ii, 38. - PI.: zăleziţi, -te. - Şi: zăletit, -ă, zălazit, -ă (teaha, c. n. 282), zălăzât, -ă, zălăzit -ă, zălezât, -ă, zelezit, -ă (h. xviii 315) adj. - V. zălezi. ZĂLEZITURĂ s. f. (Regional) Oboseală. Cf. z ă 1 e -z i (Câlnicu - Târgu-Jiu). Cf. dl, dm, dex. Friguri cu deocheturi, Friguri cu zălezituri. \. cr. iv, 83, cf. gr. s. iv, 158. - PI.: zălezituri. - Şi: zălezitură s. f. - Zălezi + suf. -itură. ZĂLFOS, -OÂSĂ adj. (Prin Maram. şi prin Transilv.; despre oameni) Răcit2 (2). Cf. alr u/i h 107, LEXIC. REG. 25. - PI.: zălfoşi, -oase. - Zalfă + suf. -os. ZĂLFUI vb. IV. Intranz (Regional; despre oameni şi animale) A avea guturai (3) (Scărişoara - Abrud). Cf. ALR ii/i h 107/95. - Prez. ind.: zălfuiesc. - V. zalfă. ZĂLIMÂNT s m. (sg.) (Regional) Numele unei plante nedefinite mai de aproape (Tătăruşi - Paşcani). Ş-a sî creasc-un zălimânt, Un rug mândru şi-nflorit. VASILIU, C. 98, Cf. T. PAPAHAGI, C. L. 20. - Etimologia necunoscută. ZĂLIŞOÂRĂ s. f. (Rar) Diminutiv al lui za2 (2). S-a uitat cu băgare de seamă la monedă înainte de-a o vârî în punga de zălişoare cu inel la mijloc, săm. ii, 758. - PI.: zălişoare. - Zală (variantă a lui za1) + suf. -işoară. ZĂLÎŞTE s. f. (Regional) Bătaie (a vântului) (Balcani - Buhuşi). Şi-o făcut ... o arie mare în capul pământului, în zăliştea vântului, mat. folk. 1470. - PL: ? - Etimologia necunoscută. ZĂLITÎ vb. IV v. zăleti. ZĂLOÂGĂ1 s. f. (Popular) Semn de carte, v. semn (14). Deschide cu mare evlavie sfânta carte la zăloa-ga a treia, alcătuită ... din o tasma îngustă de lână neagră, hogaş, dr. ii, 114, cf. resmeriţă, d. Se-nchide înserarea ca o carte Şi sufletul în foi, ca o zăloagă. arghezi, v. 17. Tot ce-am mai putut să fac a fost să aşez flori, zăloagă, în cartea sfântă, galaction, o. 349. Schimbă pe furiş zăloaga de la octoihul mare. stă-noiu, c. i. 199. în cartea aceasta ... stă şi azi, ca o zăloagă sfântă, un mac cules într-un amurg. i. botez, b. i, 203. Ia cu smerenie cartea din strană, în care a pus „zăloaga “ de tricolor românesc la textul apostolului. pribeagul, p. r., cf. scriban, d. O mulţime de zăloage chibzuite de hârtie arătau locuri de interes. călinescu, e. o. i, 64. Pe o măsuţă, erau versurile lui Lamartine, cu zăloaga de mătase cam pe la mijloc. CAMIL PETRESCU, O. I, 539, cf. DL, DM, DEX. - PL: zăloage. - Din rus. 3ajiora. ZĂLOÂGĂ2 s. f. v. zălog2. ZĂLOC s. n. v. zălog1. ZĂLOD, -Ă adj., s. m. şi f. v. zălud. ZĂLOG1 s. n. (învechit şi popular, de obicei în legătură cu verbe ca „a pune“, „a da“, „a lua“, „a lăsa“, „a ţine“ etc.) Garanţie (pentru plata unei datorii); p. ext. obiect sau persoană lăsată drept garanţie. Zălogul săracului cine nu-l întoarce, urât iaste de Dumnezeu. coresi, ev. 344. Să vei lua veşmântul vecinului tău zălog, iară să i-l dai lui, ainte de ce ară apune soarele. po 253/21. 1 uric pusu zălog derep 3 aspri (a. 1588). cuv. d. bătr. i 204/5. Pus-au zălog la Alixandru Vodă Sneatinul şi Colomăia ... şi au luat 1 000 de ruble de argint, ureche, l. 73. De-i va lua vreun lucru ca-n chip de zălog, nu să va certa. prav. 57. Sunt viile i acest stânjin de ocină zălog la Stoica (a. 1654). bul. com. ist. v, 198. O sălişte întreagă, anume Rugineşti, pus(ă) zălog de la Talpă, dirept 216 lei (cca 1670). ib. iv, 23. Având eu la dânşii o copilă de ţigan zălog (a. I 1672). gcr i, 207/30. Feciorul meu la curtea ta zălog 744 ZĂLOG1 - 72 - ZĂLOGI oi pune. m. costin, o. 128. 140 lei am plătit ... o datoria lui Vasile logăfătul, de i-am scos nişte brăţări ci au fost zălog (a. 1678). iorga, s. d. vii, 176. Fiul nostru ... nu ascultă glasul nostru, făcând zăloage beţiveaşte. biblia (1688), 1412/50. A dat zălog pentru suma împrumutată. severin, s. 149. Au lăsat zălog Duca Vodă pentru bani pe doi boiari (începutul sec. XVIII). MAG. IST. III, 44/12, cf. ANON. CAR., LEX. MARS. 130. Un rând de odăjdii ... sunt zălog în Sibiu (a. 1707). iorga, s. d. xvm, 96. M[i]-a luat 100 de lei bani vechi de la un turcu ... şi eu i-am pus dumisale zălog moşia den Zorleni (a. 1725). id. ib. xvi, 210. Să fie şi casa zălog (a. 1759). id. ib. xn, 70. Ungurii ... ar fi dat tomna sânta cuminecătură zălog lui Amurat II. şincai, hr. ii, 5/34. Viniturile ci si vor lua din lucru ce esti pus zălog şi hotărăsc asupra datorii[i] (a. 1813). bul. com. ist. iv, 96. Gravitatea zălogului celui ce vi s-au încredinţat să vă îndeamne la bărbăţie, petrovici, p. 76/18. Strân-gătorii acestui venit volnici să fie a lua zăloage de la cărăuşi (a. 1823). uricariul, v, 63/7, cf. lb. Una dintr-aceste condici va fi rânduită pentru trecerea tuturor datoriilor cu zălog de lucruri mişcătoare, reg. org. 183/1. 2 zloţi în argint în zălog (a. 1848). iorga, s. d. xvii, 57, cf. polizu, cihac, ii, 468, lm, ddrf. La Liov, zălog şi-a pus Spada cea cu steme duble. Pentr-un pol şi două rublei coş buc, p. i, 330, cf. barcianu. Orice împrumut luat pe gaj sau amanet (zălog) se numeşte avans pe gaj. i. panţu, pr. 54, cf. alexi, w., tdrg, cade. O goarnă ... mi-a luat-o perceptoriu zălog ..., pentru un rest de parale, mironescu, s. a. 29. A strigat deznădăjduit după bădia, să nu-l lase zălog. c. petres-cu, o. p. ii, 110. Au apucat pe-un prunc al unui om şi l-au dus cu ei zălog pentru boul lipsă, sadoveanu, o. xviii, 162, cf. scriban, d. M-au ţinut zălog în biserică până s-a dus tata şi s-a împrumutat cu doi lei. stancu, d. 336, cf. dl, dm, m. d. enc., dex. Ziceau că le ţin ei zălog până le număra banii, vornic, p. 98. Lasă-mă să pot greşi Cu capul pus zălog pe prag, în dreptul stelelor ucigătoare, românia literară, 1970, nr. 103, 11/1. Pă prunca, Măria Ta, zălog mie să mi-o dai. alexici, l. p. 47. Du-te ..., de ia de la tine o sută cincizeci de galbeni ..., că eu rămâi aici zălog, rădulescu-codin, î. 268, cf. caba, sĂl. 102, com. din banat şi din straja - rădăuţi, alr i 1 449, 1450. Doru meu nu ţi l-oi da, Până tu că mi-i lăsa Tot zălog guriţa ta. bîrlea, l. p. m. ii, 41. Pune-ţi zălog moşia, Şi-ţi vinde herghelia. folc. olt. - munt. iii, 62. Dobânda zălogului, primejdia lui. zanne, p. viii, 220. -$■ Expr. (Rar) A lăsa pielea (sau pieile) zălog = a cădea în mâinile duşmanului; a-şi pierde viaţa. La goană mare, crezi d-ta că puţini lupi dau cinstea pe ruşine lăsându-şi pieile zălog? creangă, p. 121, cf. dl, dm, m. d. enc., dex. ^ F i g. Pentru viaţa pe care ai stins-o, iau zălog viaţa ta. galaction, o. a. i, 331. Moartea nu s-a mulţumit cu aceste zăloguri, c. petrescu, o. p. ii, 301. Lăsa dorul zălog, oriunde-i călca pasul, voiculescu, poezii, i, 245. Ţi-ai lăsat zălog inima la apa Moldovei? sadoveanu, o. xviii, 274. Jeliţi-mă Că-n vămile aducerii aminte, Las bucuriile zălog, românia literară, 1970, nr. 80, 30/4. + Ostatic. îi era feciorul la Poartă zălog. neculce, l. 98. Pentru credinţa (precum scrie Sigon), Theodomir ... au dat zălog împăratului pre feciorul său. cantemir, hr. 291. Se mai afla trimişi acolo zălog trei boieri, văcărescul, ist. 295. Hanul trămise ... doi din cei mai însemnaţi tătari, ca zăloage. bălcescu, m. v. 229. Viteze Tomşa, iată copilul tău iubit! Am respectat zălogul, odor nepreţuit, alecsandri, t. ii, 190, cf. DDRF, TDRG, CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DEX. Vărul meu ... stă zălog la Stambulpentru mine. barbu, princ. 55. + Sechestru (3). Suntem una: azi covorul este frate cu ţolinca; De zălog şi de bătaie a scăpat acum opinca. beldiceanu, p. 118. Nimeni să nu poată pune zălog (sechestru) pe marfa târgoveţilor, n. a. bogdan, c. m. 25, Cf. DL, DM, DEX. - PI.: zăloage şi (regional) zăloguri, (m.) zălogi (alr i 1 449/700). - Şi: (învechit şi regional) zaloc (pl. za-loage alr i 1 449, 1 450), (regional) zăloc (pl. zăloage ib. 1 449/251, 348, 361, 746), zolog (ib. 1449/138, 140, 144, 148, 229, 243, 247, 283, 285, 290, 295, 298, 302, 320, 337, 339, 1 450/290; pl. zoloage ib.), zoloc (ib. 1 449/231; pl. zoloace ib.) s. n. - Din slavonul 3<\Aorb. ZĂLOG2 s. m. Arbust din familia salicaceelor, înalt până la cinci metri, cu frunze lanceolate şi lujeri cenuşii-verzui; (regional) iovă, lază, nădriţă (1 g), salcie1 (1 k), salcie cenuşie (v. salcie (1 k), salcie sălbatică (v. salcie 1 k) (Salix cinerea). Cf. panţu, pl., der, borza, d. 153, m. d. enc., dex, h xi 325. - Pl.: zălogi. - Şi: (regional) zăloăgă borza, d. 153 s. f. - Etimologia necunoscută. ZĂLOGÂŞ s. m. (învechit) Persoană care deţinea un zălog1 (1); (învechit) zălogitor. Iară de nu să vor da seneturile, atuncea să să protimisească cel dintâi, după cursul vremii, zălogaş. caragea, l. 33/4. Creditorul ipotecar, zălogaş sau privilegiat (a. 1840). ap. TDRG, cf. CADE, SCRIBAN, D. - Pl.: zălogaşi. - Zălog. + suf. -aş. ZĂLOGÎ vb. IV. T r a n z. (învechit şi popular; complementul indică obiecte sau bunuri imobile). A amaneta; a ipoteca. Leşii ... şi odoarăle le zălojăscu la niguţători. ureche, l. 114. Giumătate de sat de Tode-reni, cumpărătură lui Gavril Hatmanul, ce-au fost zălojită de Radu Stolnicul ... derept 30 lei (cca. 1670). bul. com. ist. iv, 30. Să-şi răscumpere moşiile care le-au fost zălogit pentru Despot, m. costin, ap. gâdei, 213. Să nu zălojeşti moara, nici pârpăriţa morii, biblia (1688), 1432/16. Nu să mai pute plăti ... nice cu odoarăli cele zălojâe pre la neguţitori. neculce, l. 70, cf. anon. car. M-am sculat şi am jelojit lui Gheorghe sin Mircăşoie drept triizăci de lei bătuţi să-i fie lui Gheorghe dreaptă moşie (a. 1699). ştefanelli, d. c. 19. Mi-[a]u zălojit Gheorghe Dodul ... Vale Sacă dre[p]tu noazăci de lei (a. 1715). id. ib. 26. O ar fi zălogit numitului Măritului Tomei ... pentru 100 de florinţi de aur. şincai, hr. i, 320/22, cf. lb. Numitulu proegumen, cu zapisile lui, a făcut datorii, a vândut veniturile de moşăi, a zălojăt munţi de ai mănăstirii în 141 ZĂLOGIE - 73 - ZĂLOŞAG ani îndelungaţi (a. 1783). îorga, s. d. xiv, 112. I-am fost trimes 3 ceasornice să le dreagă şi el le-a fost zălogit (a. 1800). id. ib. xn, 130. Mulţi dintre lăcuitori au zălogit vii şi moşii (a. 1813). doc. ec. 161. Se îndatorează a plăti mai pe urmă banii ce el va lua împrumut zălojind averea lui. bălcescu, m. v. 272. Mobilele ... sunt zălogite. negruzzi, s. iii, 156, cf. polizu, LM, CIHAC, II, 468, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., Ş\INEANU2, tdrg, resmeriţă, d. Printre ele zărisem paftalele ce i le dasem în ajun lui nenea Scarlat să le zălogească. m. i. caragiale, c. 91, cf. cade. Acel pământ al lui Mitrea e zălogit la boier, sadoveanu, o. xvii, 286, cf. scriban, d., dl, dm, m. d. enc., dex. Vezi câţi datornici şi-au zălogit vitele la bancă, vornic, p. 174. Şăpte mori ici pe pământ Pe toate le-au zălogit. sevastos, c. 160, com. din straja - rădăuţi, tomescu, gl. Moşia şi-o zălogea, Herghelia şi-o vindea, folc. olt. - munt. iii, 62. (Ab s o 1.) Aceluia ce au zălogit pentru ca să răscumpere, să nu i se ţie în samă (a. 1785). uricariul, iv, 37/26. El se certa cu juraţii satului care veneau să zălogească pentru dare. agârbiceanu, s. 478. Eu mi-am vândut Şi mi-am zălogit. mat. folk. 24, cf. alr i 1 499/ 526, 556, 1 450. F i g. Cu banii rămaşi, iarăşi face 0 zi bună şi lumea iarăşi zălogeşte. fm (1845), 228 V 16. Sterpei fericiri e zălogită Inima poetului nebună. lesnea, p. e. 74. Voi da de la mine tot şi mi-oi zălogi şi cuvântul, ca să-i facem toate cele de cuviinţă după datină, sadoveanu, o. xv, 45. Nu zălogesc la nici un zaraf Sufletul meu în maldăr, în vraf. tulbure, v. r. 46, cf. dl. + (Complementul indică persoane) A sechestra (2). Cela ce zice: Luat-am, nu voi zăloji! biblia (1688), 378V31. îi ţine ... zălogiţi cu chezăşia ce au dată pentru dânsul (a. 1824). doc. ec. 339. Sunt popriţi şi zălojiţi a stărui pe acolo în zadar (a. 1837). ib. 683. Dacă nu i-a plăcea, să mă zălogească pentru o sută de galbini. sadoveanu, o. xv, 484, cf. dl, dm. Feciorul împăratului Verde fură fata împăratului Galben, zălogită ca şi el la un zmeu. sclf 1958, nr. 1, 36, cf. m. d. enc., dex. + (învechit, rar; complementul indică o locuinţă) A închiria. Cela ce-ş va zăloji casa, pentru să să facă acolo sânge amestecat ..., pre acesta să-l omoare, prav. 175. - Prez. ind.: zălogesc. - Şi: (popular) zalogi (alr i 1450), zologi (ib.), (învechit) zăloji vb. IV, zălojâ vb. I, jeloji, (regional) zeloci (ib. 1 450/595), jălogi (ib. 1 450/540) vb. IV. - V. zălog. ZĂLOGÎE s. f. (Regional) Amanet; ipotecă (Voi-neasa - Călimăneşti). Cf. alr i 1 450/798. Mi-am pus averea la zălogie. ib. - PI.: zălogii. - Zălog1 + suf. -ie. ZĂLOGIRE s. f. (învechit) Amanetare; ipotecare. Cf. zălogi. Va minţi către aproapele-ş întru zălojire sau pentru sortiire sau pentru jale sau au făcut vreo strâmbătate vecinului, biblia (1688), 73 V6. Mărturii trebuie să fie chemaţi înadins de către cei ce vor să facă zapis sau diiată sau vânzare sau zălojire. prav. cond. (1780), 124. Şi ce vor fi luat vii şi moşii ... supt zălogire pentru împrumuturi dă bani, să-ş pue bani cu dobândă (a. 1813). doc. ec. 161. Creditoriul ... să dovedească că lucrul iaste supus la dânsul prin zălogire. pravila (1814), 54/6. Zălojire să zice cea după tocmeală dare a zălogului, caragea, l. 32/21, cf. lb. Marele logofăt va avea în despărţirile canţelari[t]i sale o masă pentru trecerea în condică a zălogirilor. reg. org. 182/19, cf. polizu, lm, barcianu, alexi, w., dl, dm. în arhiva Caracaşilor, au rămas hârtii ... privitoare la o afacere de zălogire. sclf 1958, nr. 3-4, 343, cf. dex. + Luare de ostateci. S-au tâmplat la noi, la Sparţi, mai nainte cu trei neamuri, pentru zălogirea aceasta, herodot2, cf. dl, dm, dex. - PI: zălogiri. - Şi: (învechit) zălojire s. f. - V. zălogi. ZĂLOGÎT, -Ă adj. (învechit; despre obiecte sau bunuri imobile) Amanetat; ipotecat. Cf. zălogi .Să aibă pre mâna lui niscare ocine zălogite. prav. 81, cf. anon. car., lb, polizu, lm, ddrf. + (Popular; despre persoane) Sechestrat (2). Făt-Frumos zălogit. retega-nul, p. i, 30. ^ (Glumeţ) Desfă, mândro, ce-ai făcut Şi-mi dă drumul să mă duc, Nu mă ţine zălogit. rădu-lescu-codin, î. 366. - PI: zălogiţi, -te. - Şi: (învechit) zălojit, -ă adj. - V. zălogi. ZĂLOGITOR s. m. (învechit) Persoană care deţinea un zălog1 (1); (învechit) zălogaş. Toate hrisoavele de acest fel au obicinuit a se scrie îndoite, dintre care un ecsemplar remâne la zălogitoriu. şincai, hr. i, 377/18. Ele aşteaptă în linişte pe zălogitori şi nu silesc pe nimenea spre primirea grelelor sale condiţii, fm (1845), 228V31. - PL: zălogitori. - Zălogi + suf. -tor. ZĂLOGITURĂ s. f. (învechit) Amanetare; ipotecare. Cf. zălogi. Ţine acele vii de zălogitură (a. 1621). ap. t. papahagi, c. l. 51. Pentru o zălojiturî ce a fostu la Cârpoaâi ..., jură (a. 1672). iorga, s. d. v, 89. Za-pisul cel de zălojitură ... la Lupul Vornic (a. 1765). uricariul, v. 338/13. Obştescul hrisov s-a făcut de în-tăritură ... pentru rânduiala daniilor de moşii, de vii, vânzări, ... i zălogituri (a. 1817). cat. man. ii, 1, cf. lb, POLIZU, LM, DDRF. - PL: zălogituri. - Şi: zălojitură s. f. - Zălogi + suf. -itură. ZĂLOJ vb. I v. zălogi. ZĂLOJÂG s. n. v. zăloşag. ZĂLOJI vb. IV. v. zălogi. ZĂLOJIRE s. f. v. zălogire. ZĂLOJÎT, -Ă adj. v. zălogit. ZĂLOJITURĂ s. f. v. zălogitură. ZĂLOŞÂG s. n. (învechit) 1. Garanţie (pentru plata unei datorii). Am luat pe un loc zăloşag a ei 10 florinţi 759 ZĂLUD - 74 - ZĂLUZEALĂ (cca 1700). iorga, s. d. v, 384. Mi-au întornatu zălo-jagul înapoi1715). ştefanelli, d. c. 26. 2. Amanetare; ipotecare. I-[a]m dat loc în Peceşte după de[a]l ... pentru zălojag drept 3 lei bătuţi (a. 1611). ştefanelli, d. c. 1. Zapisul de zălojag (a. 1822). id. ib. 379. - PL: zăloşaguri. - Şi: zălojag s. n. - Zălog + suf. -şag. ZĂLUD, -Ă adj. (învechit şi popular) 1. (Adesea cu sens atenuat; adesea substantivat) Naiv (2); prost (IV 1). Cf. mardarie, l. 95. Moarte au priimit pentru noi zăludzii, ca să dezleage întâia osândă, dosoftei, v. s. noiembrie 166r/3. Mihai Vodă îţi părea că este un om zălud, neculce, l. 171. Pe mulţi au stricat cu totul, mai ales dintre românii noştri carii erau mai zăluzi. şincai, hr. iii, 232/2, cf. lb, lm, gheţie, r. m. Unde erau crâşmari zăluzi nu se mai putea afla nimic, nu-şi mai aduceau aminte, sadoveanu, o. x, 601. Mintea mea de prunc, zăludă Mă îndemna balaurul să-l cat. beniuc, m. 34, cf. dl, dm. Zălude, stranii ... renegate de familia mea, toate trei constituie un buchet, de care mă simt legat cu amintiri cu tot. românia literară, 1970, nr. 89, 18/1, cf. m. d. enc., dex, şez. iii, 92, xix, 14, corn. din straja - rădăuţi, alr i/i h 64. + (Popular; adesea substantivat) Neserios; uşuratic. Un fel de cumnat ...o ţinea pe sora Haricleiei, mai tânără, zăludă, neînfrânată, barbu, princ. 110. Dar ei nu s-au priceput Ca nişte tineri zăluzi, şez. i, 38. Astâmpă-raţi-vă, fiicelor! ... Nu fiţi zălude, ib. viii, 74. Două fete, Două zălude, Două şopârlaiţi. ib. xxm, 26, corn. din FRATA - TURDA, T. PAPAHAGI, M. 237. 2. Nebun (I 4). Pizmaşilor, până când veţi îmbla zăluzi. De veţi lega-vă de ani veninaţi şi cruzi? dosoftei, ps. 199/1. Hameleonul ... ca cum de primejdia fără veste mintea şi-ar fi pierdut ... cătră toţi chip de zălod şi faţă de lovit arată, cantemir, i. i. ii 309. Aşa curând, lucrurile lui Gavriil Bathori celui zălud, el tot nu înceta de la blestemăţii, şincai, hr. II, 329/23, cf. VALIAN, V., CIHAC, II, 178, CREANGĂ, GL. Să-i aducă ... trei oameni ... Fi-vor teferi ori nebuni, Ori zăluzi şi căscăuni. contemporanul, II, 730, cf. ddrf, gheţie, r. m., alexi, şăineanu2, tdrg. Mulţi din cei pedepsiţi astfel rămâneau din această pricină zăluzi sau smintiţi pe toată viaţa. n. a. bogdan, c. m. 141, cf. cade. A venit aşa deodată, Toamna cea întunecată. Lungă, slabă şi zăludă, topîrceanu, b. 53. Puteam să cred că mă socoteşti şi pe mine un caraghios, cum socoate lumea pe dânsa o nebună zăludă, c. petrescu, o. p. i, 227, cf. scriban, d. Ai mâncat ceapa-ciorii, zăludule! v. rom. noiembrie 1953, 96, cf. dl, dm. Bărbat frumos ... cunoscut pentru curajul de a fi cu cea mai urâtă femeie din Bucuresci: una zăludă, troală, cu un cap de cal barbu, princ. 140, cf. m. d. enc., dex, i. cr. ii, 24, t. papahagi, M. 237. Udmă, saludă, încalecă pe drugă Şi te du la Marea Roşie. i. cr. iv. 82. Da ci, eşti zălud ori ai căpichiet? Cum să Ieşi copchilul necreştinat! şez. xxm, 52 com. din straja - rădăuţi şi din timişoara, gr. s. v, 52, lexic reg. ii, 93. (Substantivat; ca epitet, pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de“) Salomia ... nu s-a întins la vorbă cu zăluda aceea de Măriuca. lăncrănjan, c. i, 51. ^ (Substantivat; ca termen de comparaţie) Ca o zăludă, într-a dragostei beţie îmi părea a fi nimică lumea afară de tine. conachi, p. 246. întâi m-o vinit să mă râdz, ca un zălud! bănuţ, t. p. 54. Greşeala cea mai mare e, când ai văzut flacăra, să te repezi ca un zălud la ea. c. petrescu, r. dr, 140. în zădar am alergat ca un zălud şi-am plâns Pe la toţi domnii care-aveau putere şi bani. vintilă, o. 31. Cum vine moşneagu de la lucru, baba, ca o zăludă, îi iese înainte şi-i arată băietul, şez. ii, 200. Şi eu, de grija viţelului şi a stăpânului, am uitat şi, ca o zăludă, pe câmp am umblat, i. cr. iv. 86. ♦ Tulburat (3); năuc (2). Amândoi zăluzi de grija, din pornirea ce-au avut, Că vor scăpa cu viaţă, niciodată n-au crezut, beldiman, e. 31/21. Desculţă şi despletită, Fuge, vine, se-nvârteşte ca o desnădăjduită, Zăludă ca vai de dânsa pe pământ şi la ceri cată. conachi, p. 87, cf. GHEŢIE, R. M., BARCIANU, PAMFILE, J. II, 173, DL, dm, dex. Albinele, când le-a pierit matca, umblă zălude. chest. vi 54/3. - PL: zăluzi, -de. - Şi: (învechit) zălod, -ă adj., s. m. şi f., zoi ud, -ă (t. papahagi, m. 237), salud, -ă adj. - Din si. *zaludTt», cf. bg. 3aJiy^eH, 3ajiy^o „prost“. ZĂLUDENIE s. f. (Rar) Nebunie (4). Eu aşa fel de spaimă n-am mai văzut, fiindcă, aşa slabă cum sunt, mă iubesc până la zăludenie. românia literară, 1970, nr. 89, 17/2. - PL: zăludenii. - De la zălud. ZĂLUF s. m. v. zuluf. ZĂLUG s. m. (Regional) Lanţ împletit din metal (Orlea - Corabia). Cf. dl, dm, dex. Dar în mijloc de vie, Frate, ce să fie? D-o lină fântână, Cu zălugi de sârmă, Ciutură de sticlă, Inima-mi despică, păscules-cu, l. p. 160. - PL: zălugi. - Zale + suf. -ug. ZĂLUŢĂ s. f. Cusătură de flori în formă de lănţişor, care se face pe ie sau pe catrinţă. Cf. ddrf. Zăluţe cu optişoru[\] la mijloc, păcală, m. r. 518, cf cade, dl, dm, sfc iii, 95, dex. Iată vine-a mea drăguţă, Cu catrinţa cu zăluţă. jarnîk - bîrseanu, d. 360, cf. gr. s. vi, 235. - PL: zăluţe. - Zală + suf. -uţă. ZĂLUZÂNIE s. f. (Bucov.) Nebunie (4). Cf. pascu, s. 225, sfc ii, 105, şez. iii, 92. - PL: zăluzanii. - Zăluzi + suf. -anie. ZĂLUZEÂLĂ s. f. (Mold.) Nebunie (4). Cf. cade, dl, dm, dex. A pălit-o [pe găină] zăluzală de clocit, adecă nebuneală, şez. vii, 184. - PL: zăluzeli. - Zăluzi + suf. -eală. 766 ZĂLUZENIE - 75 - ZĂMINTI ZĂLUZENIE s. f. (Mold.) Nebunie (4); p. ext. zăpăceală (1). Cf. scriban, d., sfc ii, 105. - PI.: zăluzenii. - Zăluzi + suf. -enie. ZĂLUZÎ vb. IV. Tranz., refl. şi intranz. (învechit şi regional) A se sminti (1). Cf. ddrf. V-o spun aci, menirea cu mândria v-a-ncetat ... Vouă, ieri cumetrii morţii, zăluziţi acum de-un gâde. davila, v. v. 114, cf. TDRG, CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DEX. Atâta S-a spâriat el de rău, că a fost mai să-şi sară din minte, a fost mai să zăluzască. şez. n, 102. Mulţi creştini i-a izbăvit ..., pe cei ce se zăluzise la minte, din diferite păcate, ib. xvm, 198, com de bilca - rădăuţi. (Prin analogie) Mintea-n cap mni-o zăludzăsc Şi tot la tini gândesc, vasiliu, c. 118. + (Rar; în forma zălăuzi) A năuci (1). Nici nu zălăuzeşte la cap maşina, iordan, l. r. a. 511. - Prez. ind.: zăluzesc. - Şi: (rar) zălăuzi vb. IV. - V. zălud. ZĂLUZÎE s. f. 1. (învechit şi regional) Prostie (4). Probrădzând huleniia lor şi zăludzaia şi nepriceperea. dosoftei, v. s. noiembrie 14877, cf. graur, e. 161. ^ (Prin analogie) Chiar ca lăcusta ce prin câmpie Vra să tot salte, din zăluzie, De lângă floare-o vezi deodată Prin buruiene des încurcată, ap. tdrg. 2. (Mold.) Nebunie (4); p. ext. zăpăceală (1). Cf. SCRIBAN, D., DL, DM, DEX. - PL: zăluzii. - Zălud + suf. -ie. ZĂLUZÎT, -Ă adj. (Regional) Năucit (Tătăruşi -Paşcani). Dar Niţă nu era mort, Numai cât era-mbeţit Şi la minte zăluzii, balade, iii, 231. - PL: zăluziţi, -te. - V. zăluzi. ZĂMÂLŢ s. n. v. smalţ. ZĂMĂLTUÎT, -Ă adj. v. smălţuit2. ZĂMĂRÎE s. f. v. zemărie. ZĂMĂTÎŞĂ s. f. v. sămăchişă. ZĂMÂRCĂ s. f. v. zemurcă. ZĂMÂRCEA s. m. (Regional) Epitet depreciativ pentru un om care trăieşte din cerşit (Săpata de Sus -Piteşti), udrescu, gl. + Epitet depreciativ pentru un beţiv (Săpata de Sus - Piteşti), udrescu, gl. Cum s-a pornit cazanul, ţac şi zămârcea. id. ib. - PL: ? - Zămârcă (variantă a lui zemurcă) + suf. -ea. ZĂMÂRCEÂLĂ s. f. (Prin nord-vestul Munt.) 1. Supă, ciorbă etc. cu multă apă; p. ext. mâncare de proastă calitate, cu prea mult sos. Cf. udrescu, gl. + Poşircă (2). Cf. udrescu, gl. 2. F i g. Pălăvrăgeală. Cf. udrescu, gl. - PL: zămârceli. - Zămârci + suf. -eală. ZĂMÂRCÎ vb. IV. (Prin nord-vestul Munt.) 1. Re fi. (Despre fructe) A se muia (4); p. ext. a se strivi (4). S-au zămârcit prunele de căldură, trebuie culese, udrescu, gl. 2. Tranz. (Complementul indică băuturi alcoolice) A dilua. A zămârcit-o de tot; asta nu mai e ţuică! udrescu, gl. 3. Intranz. Fig. (Despre oameni) A pălăvrăgi. Zămârceşte pe la cazane, doar i-o da cineva ceva. udrescu, gl. - Prez. ind.: zămârcesc. - V. zămârcă. ZĂMÂRCÎT, -Ă adj. (Prin nord-vestul Munt.) 1. (Despre fructe) Strivit (3). Cf. z ă m i s t i (1). Cf. udrescu, gl. 2. (Despre băuturi) Diluat. Cf. zămârci (2). Ţuică zămârcită. udrescu, gl. 3. F i g. (Şi substantivat; despre oameni) Palavragiu; p. ext. beţiv. Cf. zămisli (3). Cf. udrescu, gl. Cu zămârcitu-ăla ţi-ai găsit să-ţi bagi în cârd? id. ib. - PL: zămârciţi, -te. - V. zămârci. ZĂMÂRSÎ vb. IV. Refl. (Regional; despre unt) A se acri (Tulburea - Strehaia). gl. olt. 127. [Untul] să zămârsăşte, capătă puţână acreală, ib. - Prez. ind. pers. 3: zămârseşte. - Din bg. 3aivn>pcH. ZĂMBĂLUÎ vb. IV. Tranz. (Prin Mold.) A găuri (cu potricala1 1); (învechit şi regional) a potricăli (1). Cf. SCRIBAN, D. - Prez. ind.: zămbăluiesc. - De la zamba. ZĂMBÎL s. n. v. zimbil. ZĂMBÎLĂ1 s. f. v. zambilă. ZĂMBÎLĂ2 s. f. v. zăbală. ZĂMCULÎŢĂ s. f. (învechit) Diminutiv al lui zamcă (1). Aşijdere era o zămculiţă de laturi de cetate, neculce, l. 357, cf. tdrg. - PL: zămculiţe. - Zamcă + suf. -uliţă. ZĂMENTI vb. IV v. zăminti. ZĂMICÎCĂ s. f. v. zemicică. ZĂMINTEÂLĂ s. f. (învechit) învălmăşeală. Cf. zăminti (2). Intr-atâta de numere şi de neamuri zăminteală, cum s-ar putea singură a dachilor stăpânire dintr-altora a să despărţi, cantemir, hr. 76, cf. TDRG, CADE. - PL: zăminteli. - Zăminti + suf. -eală. ZĂMINTÎ vb. IV. 1. Tranz. şi refl. (învechit, rar; în forma ziminti) A (se) nelinişti; p. ext. a (se) 789 ZĂMINTITURĂ - 76 - ZĂMISLI agita. Alţii ... vă zimintesc voi răzvrătind sufletele voastre, coresi, ap. dhlr ii, 537. Zimintiră-se năroade-le. id., ap. id. ib. 2. Tranz. (învechit) A învălmăşi. Cursul vremilor acelea ... de la scriitorii mai denainte fără nici o bună orânduială amestecate şi zămentite era. cantemir, hr. 59, cf. tdrg, cade, scriban, d. (Fig.). Făţarnica lighioaie, în oala fărădelegii, zama nedumnăzierii, cu lingura vrăjmăşiei, zămintind şi vânturând, cantemir, i. i. i, 225. Refl. După intrarea lui Enias cu oamenii săi în ţara latinilor ..., cu amestecarea cela de loc zămintindu-să de la strălucirea sa cea din naştere au căzut şi s-au mai întunecat, id. hr., 102. - Prez. ind.: zămintesc. - Şi: zămenti, ziminti vb. IV. - Din v. sl. *za-motiti, cf. v. sl. ZĂMINTITURĂ s. f. (învechit) învălmăşeală. Pre singură Italia atâta zămintitură şi amestecătură de varvari au cuprins-o. cantemir, hr. 11, cf. cade. - PI.: zămintituri. - Zăminti + suf. -itură. ZĂMISLEÂLĂ s. f. (învechit, rar) 1. Procreare. Cf. zămisli (1). Cf. DDRF. 2. Naştere (I 1). Cf. zămisli (2). Cf. ddrf. - PI.: zămisleli. - Zămisli + suf. -eală. ZĂMISLÎ vb. IV. 1. Tranz. (Folosit şi absol.; învechit şi regional) A procrea. Adam cunoscu pre Eva ... şi zămislind născu pre Cain. biblia (1688), 32/2. Din părinţii săi, oaie zămislit şi născut era. cantemir, i. i. i, 232. Fără sămânţă ai zămislit, mineiul (1776), 199r2/9. Fiii şi featele ... împreună să cuprinde [cu] fiul ce iaste zămislit în pântecele maicei sale carele să va naşte după moartea tatălui său. pravila (1814), 156/24. Storc laptele atâta timp cât poate muierea zămisli, antrop. 249/10. Firea toată pentru mine ... naşte şi zămisleşte, conachi, p. 265. Se formează idro-pica aceasta ... din lucrurile ce pun moaşele înlăun-trul mătricei pentru ca să zămislească (concepteze). cornea, e. i, 159/13. Pre tine Mnemosina te-a zămislit în sânu-i. negruzzi, s. ii, 215, cf. cihac, ii, 468. împreună dar între dânşii câinii de acelaşi soi ... şi află că părinţii cari zămislesc tineri pruncii lor, îţi vor da căni Metagonţi enormi, odobescu, s. iii, 65. Pe urmaşul meu ... nu-l voi zămisli până n-ei fi pregătit să domneşti în locul luiî delavrancea, o. ii, 93. Omul e zămislit de doi părinţi şi, în nouă luni, în pântecele mamei, ajunge la deplina lui dezvoltare organică, gherea, st. cr. ii, 16. Bărbatul este tatăl copilului conceput (zămislit) în timpul căsătoriei, hamangiu, c. c. 76. Când ai băut apa, ai luat-o în două înghiţituri, şi-ai zămislit doi feciori în loc de unu. adam, r. 221, cf. şăineanu2, tdrg. Copilul zămislit spre o sărbătoare iese ghebos, goro-vei, cr. 138, cf. cade, scriban, d. Silă şi frică trebuie să-i fi fost Sultanei de el, ... de aşternutul lui, poate acelaşi în care fusese şi ea zămislită, demetrius, a. 7, cf. dl, dm, m. d. enc., dex. Se va naşte Cristos ... Din sămânţa lui David, Din Duhul Sfânt zămislit, teodo- rescu, p. p. 107. Şi-i puse numele Pipăruş Petru, căci dintr-un fir de piper era zămislit, reteganul, p. v, 7. Eu eram zămuşlit în pântece la mama de trei zile. vasiliu, p. l. 183, cf. folc. mold. i, 260. (F i g.) Pofta începând (zămisleaşte biblia 1688) naşte-sepăcat. cod. vor-. 56v/12. Zemislesc şi prea multe lucruri în toate zilele nasc. ţichindeal, f. 42/20. -❖* Refl. Cămila ... în pântece să zămisleşte şi în vremea cădzută fireşte să fată. cantemir, i. i. i, 110. ^ Refl. pas. întâi au făcut giudecată curgerii vieţii omeneşti din ceasul ce să zămisleaşte în pântecele maicii (a. 1794). gcr ii, 150/22. Bănuia încă, dar nu era încredinţată că s-ar fi zămislit în ea prunc, sadoveanu, o. xvii, 311. 2. (învechit) Tranz. A naşte (I 1). întorcăndu-mă, voi veni cătră tine, la vreamea aceasta în ceasuri, şi va zămisli fecior Sarra. biblia (1688), ll2/43. Orest ... s-au născut ca să omoară pre cea ce l-au zămislit. beldiman, o. 56/16, cf. lb, polizu, ddrf, barcianu, alexi, w., şăineanu2, tdrg. Taică-so ...fusese răpus de o sur-pătură de mal, pe când el era d-abia zămislit, chiri-ţescu, gr. 191. Fusese poate zămislit de vro ursoaică. hogaş, dr. i, 17, cf. cade, dm, dex. Pentru asta fuseseră zămisliţi din pântecele născător al mamelor lor. barbu, princ. 269. Duce în apele lui durerea maicii Teofana care l-a zămislit pe Mihai Viteazu. românia literară, 1971, nr. 125, 32/3. ^ F i g. Bucuria vrea să zămislească prunci Care să-i semene, jebeleanu, s. h. 21. Suferinţa, în loc de lacrimi, zămisleşte flori, românia literară, 1970, nr. 80, 16Vl. 3. R e f 1. (învechit) A se naşte (I 2). Apoi, din cenuşa aceia zămislindu-să, să face iarăşi cum au fost şi cu vârsta înnoită (a. 1826). gcr ii, 254/23. Au doară credeţi că, fără voinţa celui atotputernic ..., poate ... un prunc să se zămislească? marcovici, d. 452/4. Parveniţi fără ruşine ... Este o satiră-ntreagă faptul că v-aţi zămislit, macedonski, o. i, 97/8, cf. tdrg, cade. întru fărădelegi m-am zămislit, galaction, o. a. i, 229. De când mă zămislisem, pornise c-o solie, voiculescu, poezii, i, 70. Din ţărână te-ai zămislit şi-n ţărână te-ai întors, românia literară, 1969, nr. 62, 16/4. ^ F i g. Se întâmplase ... Luna să se zămislească, pann, e. iii, 25/21. Atunci, înfricoşata arătare pe care maica Rahi-la o aştepta, se zămisli sub larga undire a dimineţii. GALACTION, O. 322. 4. Refl. Fig. (învechit) A se naşte (II 2). Pentru dânsul urâta socotinţă se zemisleaşte. ţichindeal, f. 394/9. Pururea întâi să zămisleaşte limba fără canoane. i. golescu, ap. ddrf. Simţeam toată grozăvia deznădăjduirii pentru chinuri ce se zămislesc împreună cu noi. marcovici, c. 7/11. Vecinicia ... Se zămis-leşte-n toată clipa printr-o zidire neîncetată, macedons-ki, o. i, 230, cf. ddrf. Foarte multe leacuri întrebuinţate de popor sunt rămăşiţe străvechi din timpurile foarte îndepărtate, când se zămislise omenirea, candrea, f. 276. Pe strunele neputincioase S-ar zămisli cântarea sfântă, goga, poezii, 35. De sub picioarele Pahomiei se zămisleşte un pârâu, galaction, o. a. ii, 204, Basmul tinereţii fără bătrâneţă şi al vieţii fără moarte într-acele locuri trebuie să se fi zămislit, sadoveanu, o. xvi, 413, cf. DL, DM, M. D. ENC, DEX. 792 ZĂMISLICIUNE - 77 - ZĂMISTI 5. T r a n z. F i g. (învechit) A naşte (II 1). Ei, prin pierzătoare clică care în Paris urzea, Puterii lui cei slăbite o avalmă zemislea. pogor, henr. 3/14. Omule, ... ai voi viitorimea să-ţi spuie ce zămisleşti, conachi, p. 261. Cizelator rar al formei [...], Iosif în cele mai semnificative bucăţi lirice pe care le-a zămislit, e un poet desăvârşit, constantinescu, s. iii 262. Dintr-un început, cultura noastră e zămislită astfel, încât orice noţiune şi orice evaluare sunt definite prin contrast. ralea, s. t. iii, 11, cf. dl, dm. în tine să îţi zămisleşti cu trudă imaginea acestui viaduct, labiş, p. 128. Atât rămâne după noi, Chipul cioplit al capului nostru Şi ceea ce-a zămislit el. românia literară, 1970, nr. 87, 11/2, cf. m. d. enc., dex. ^ Intranz. Prevede vrajba, neunirea ... zemislind în inimile lor. negruzzi, s. i, 272. Pururi zămislesc numai cu mintea, voiculescu, poezii, ii, 51. - Prez. ind.: zămislesc. - Şi: (învechit) zemisli, (regional) zămuşli vb. IV. - Din slavonul 3AMhCAHTH, v. sl. 3ammcahth „a concepe“. ZĂMISLICÎUNE s. f. (învechit, rar) Procreare. Cf. zămisli (1). S-au născut de noaă luni deplin ... din zămisliciune ... de bărbătească sămânţă, dosoftei, v. s. decembrie 208v/20, cf. pascu, s. 22. - PI.: zămisliciuni. - Şi: zimisliciune s. f. dosoftei, v. s. noiembrie 251720. - Zămisli + suf. -ciune. ZĂMISLÎRE s. f. (învechit şi regional) Acţiunea de a (se) zămisli şi rezultatul ei. 1. Procreare. Cf. z ă m i s 1 i (1). în toate faptele sale minunat au fost, minunată zemislirea lui, minunată şi naşterea, minunată şi vieaţa. antim, p. 101. Zămislirea pruncului cea dinnaintea ivirii firii fămeieşti. piscupes-cu, o. 140/8. Din aceste gârciuri pre la 7 sau a 8 săptămână a zemislirei încep a se arăta oasele, an-trop. 18/25, cf. polizu, ddrf. La caz de răpire, când epoca răpirei va corespunde cu cea a zămislirei copilului, răpitorul va fi declarat ... de părinte al copilului. HAMANGIU, C. C. 80, cf. BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEA-NU2, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIB AN, D., DL, DM, DEX. O cătat nişte crengi, o pus frunze peste ele ... Şi i-a pus băietului numele „Frunză“, că din frunză i-o fost zămuşlirea. vasiliu, p. l. 133. 2. Naştere (I 1). Cf. zămisli (2). Zimislirea Sv[â]ntului slăvit ... Botedzătoriu Ioan. dosoftei, v. s. septembrie 25717. Oaâle ohendrii ... spre zămislire clătire a face începură, cantemir, i. i. i, 70. Un pui de pasăre care, făcând nenumărate învârcoliri, în mic-şoara sferă a zămislirii sale, în cea de pe urmă să sparge gheoacea ei şi iese puiul la lumină (a. 1826). gcr ii, 254/13. Aceste băşicuţe se îngroşează după zămislire, se rup şi lasă de iese dintr-însele un ouşor mic. kretzulescu, a. 340/6. Dobitoacele toate de acest libov pornite, Cătră zămisliri şi creşteri se văd din fire silite, conachi, p. 295. Eu nu te-am rugat a-mi da fiinţă; pă mine nu m-ai întrebat la hotărârea ce ai făcut pentru zămislirea mea. bolliac, m. 34/22. Zemislirea ta a fost ruşinea unei mame. contemporanul, v2, 505, cf. şăi- NEANU2, CADE, DL, DM, DEX. 3. F i g. Naştere (III); creaţie. Cf. zămisli (4, 5). Veacuri întregi a ţinut zămislirea poporului nostru, până a ajuns a avea limba sa, datinele şi năravurile sale. i. negruzzi, s. i, 449. Când capitalismul iese din perioada de zămislire şi intră în faza normală de acumulare de profit, ... atunci întreaga viaţă economico-socială ia un caracter de rigidă ordine şi morală, enc. agr. i, 58. Erau zămisliri ale imaginaţiei sale, nu puteam decât a-i deplânge starea mintală ca şi pe cea morală, ghica, a. 646. Natura, în iuţeala zămislirii, se zăpăceşte şi ea câteodată, hogaş, dr. i, 207. Creaţiile folclorice se supun unor legi de zămislire colectivă. beniuc, p. 6. încă de atunci s-a putut conchide, logic, că Amalie nu putea provoca zămislirea acestor poezii. românia literară, 1970, nr. 73, 32/2. - PI.: zămisliri. - Şi: (învechit) zemislire, zimislire, (regional) zămuşlire, zemuşlire s. f. - V. zămisli. ZĂMISLÎT s. m. 1. (învechit, rar) Persoană care este destinată unui anumit scop. Pe supuşi să şi-i iubească, pentru de a fi iubit, învaţă-1 că, pentru dânşii, este crai şi zămislit, pogor, henr. 138/5. 2. (Regional) Persoană lacomă, pofticioasă (Băuţar - Caransebeş). Cf. todoran, gl. 23. -PI.: zămisliţi. - V. zămisli. ZĂMISLITOR, -OARE adj. 1. (Rar) Care zămisleşte (1). Te-nghite iar oceanul zămislitor la loc. voiculescu, poezii, i, 270. 2. F i g. Care zămisleşte (4). Din poeziile dragostei nu respiră viaţa, ea însăşi zămislitoare de viaţă, ci melancolie, durere, gherea, st. cr. iii, 99, cf. resmeriţă, d. N-ajung ...Să culeagă-naltele azururi, Ochi zămis-litori de orizont, voiculescu, poezii, ii, 12. Viaţa e privită ca un produs accidental al materiei despoiate de orice intenţie zămislitoare. blaga, z. 105. Fii ... îndemn de luptă zămislitoare de alte fapte drepte care clădesc întocmirea largă, înaltă, luminoasă a lumii. pas. z. i, 11, cf. dl, dm. Opera de artă ... pare să fie indiferentă şi rece faţă de valorile civilizaţiei zămislitoare. românia literară, 1970, nr. 79, 21/3, cf. m. d. enc., dex. ^ (Substantivat) Zămislitor sunt Al unei alte lumi, Cu pâlnii fără fund Şi oameni mai puţini. jebeleanu, s. h. 43. Litera-mamă ... este zeul, creatorul, zămislitorul auditiv al tuturor celorlalte sunete omeneşti, românia literară, 1970, nr. 76, 4/3. - PI.: zămislitori, -oare. - Zămisli + suf. -tor. ZĂMISTÎ vb. IV. T r a n z. (Regional; complementul indică mămăliga) A încerca în timpul fierberii dacă are mălai cât trebuie (Ţepu - Tecuci), cv 1950, nr. 4, 45. Vezi de zămisteşte mămăliga ceea, să n-o mai faci iar vârtoasă. ib. - Prez. ind.: zămistesc. - Din ucr. 3aivincHTn „a amesteca“. 797 ZĂMNEATĂ - 78 - ZĂNAT ZĂMNEATĂ s. f. v. zăgneată. ZĂMOĂICĂ s. f. v. zemoaică. ZĂMOCURI s. f. pl. v. zemocuri. ZĂMONIŢĂ s. f. v. zomoniţă. ZĂMORÎ vb. IV v. zămorî. ZĂMORÎ vb. IV. 1. Tranz. (învechit şi regional) A istovi; p. ext. a mortifica. Tată-său l-au băgat în temniţă şi l-au zămorât cu foamea, dosoftei, v. s. octombrie 70v/27. Ştefan ..., cu posturi lungi şi sece, îşi zămora trupul şi-şi curăţea sufletul (cca. 1740). arhiva r. i, 69/4, cf. cihac, ii, 227, şăineanu2, tdrg, cade, SCRIBAN, D., DL, DM, DEX, H XVIII 315. ^ Refl. Şi-mfăşura fier pregiur trupul său ca să să zămorască. dosoftei, v. s. decembrie 211722, cf. barcianu, alexi, w., resmeriţă, d. (Cu sens atenuat) Zice femeii să mai facă un cuptor de pâne ... de ce să se zămorască de foame? sevastos, ap. tdrg. 2. Refl. (Mold., prin Ban. şi prin Bucov.) A-şi astâmpăra, în oarecare măsură, foamea sau setea; a mânca sau a bea numai atât cât să-şi ţină zilele. Moartea ... începe când a roade la copaci tineri, când a forfeca smicele şi nuiele ... Se zămorea şi ea, sărmana, cum putea. creangă, p. 316. Nică nu mâncase de dimineaţă şi, atunci, numai se zămorise cu te mieri ce. CONTEMPORANUL, V, 390, cf. DDRF, ŞĂINEANU2, CADE, SCRIBAN, d., dl, dm, dex. Adă-mi vadra tu de vin ... Să beau să mă zămoresc. cocea, b. 64, cf. şez. v, 173. + (Regional) A se scârbi de mâncare (Sibiel - Sibiu). Cf. LEXIC REG. II, 64. - Prez. ind.: zămorăsc. - Şi: (învechit şi regional) zămori vb. IV. - Din slavonul 3AMopnTh „a omorî“. ZĂMORÂT, -Ă adj. 1. (învechit şi regional) Care şi-a astâmpărat, în oarecare măsură, foamea sau setea; care mănâncă sau bea numai atât cât să-şi ţină zilele. Cf. zămorî (2). Stăi, părinte, ... unde te-ai pornit, Ce mă laşi ... numai zămorât? Dă-mi împărtăşeală ... Ce mi-ai dat? O ţâră!, Numai m-ai spurcat, contemporanul, iii, 508, cf. şez. ix, 152. + Fig. Amăgitor. Cumpără cu patimă ticăloşiile pipărate sau nimicurile zămorăte ce se fac în Paris anume pentru noi şi care prind vitrina librăriilor. SĂM. v, 202. 2. (Regional) Istovit. Cf. zămorî (1). (Jupalnic -Orşova). Cf. alr i/i h 102/1. Cum mi-s de zămorât. ib. - PL: zămorăţi, -te. - V. zămorî. ZĂMORÂTURĂ s. f. (învechit, rar) Mortificare. Cf. zămorî (1). Ceale 2 roabe ... o mira în ce chip cu atâta zămorâtură de post putea de-şi împlea pravila. dosoftei, v. s. ianuarie 40728. - PL: zămorâturi. - Zămorî + suf. -itură. ZĂMOS, -OÂSĂ adj., s. m. v. zemos. ZĂMOŞÂ vb. I v. zemoşi. ZĂMOŞÂRE s. f. v. zemoşire. ZĂMOŞEL s. m. v. zemoşel. ZĂMOŞÎ vb. IV v. zemoşi. ZĂMOŞÎT, -Ă adj. v. zemoşit. ZĂMOŞIŢĂ s. f. Numele a două plante erbacee din familia malvaceelor: a) (şi în sintagma zămoşiţă beşicoasă, borza, d. 84) plantă cu tulpina ramificată de la bază, acoperită cu peri rigizi, cu flori mari de culoare gălbuie, cu mijlocul purpuriu şi catifelat şi cu fructul o capsulă; (regional) bamie beşicoasă, bombă beşicoasă, bombă de câmp, brâncă, cavan, ciulină, curcubeţică măruntă, floarea ursului, lubenicioară, macul cioarei (v. mac3 3), nalbă mare (Hibiscus trio-num). Cf. LM, DDRF, CONV. LIT. XXIII, 1062, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, alexi, w., tdrg, PANŢU, pl., CADE, DL, DM, borza, d. 84, 303, m. d. enc., dex; b) (regional) bame (Hibiscus esculentus). Cf. cihac, ii, 712, tdrg, borza, d. 84. - PL: zămoşiţe. - Şi: (regional) zemoşiţă s. f. borza, d. 84. - Zămos (variantă a lui zemos) + suf. -iţă. ZĂMOZ s. m. v. zemos. ZĂMUÎ vb. IV v. zemui. ZĂMUIÂLĂ s. f. v. zemuială. ZĂMUICĂ s. f. v. zemuică. ZĂMUÎT, -Ă adj. v. zemuit. ZĂMURĂSTRU s. m. v. samuraslă (1). Cf. novaco-viciu, c. b. ii, 8. ZĂMURCĂ s. f. v. zemurcă. ZĂMUŞLÎ vb. IV v. zămisli. ZĂMUŞLIRE s. f. v. zămislire. ZĂMUŞOÂRĂ s. f. v. zemuşoară. ZĂMUŢĂ s. f. v. zemuţă. ZĂMUZ s. m. v. zemos. ZĂNÂG, -Ă adj. (Regional) Zănatic. Mă, da zănag mai eşti! Com. din lupşa - abrud. - PL: zănagi, -ge. - De la zănatic. ZĂNÂT s. n. (Atestat prima dată la anon. car.) 1. (învechit şi regional) Meşteşug (I 1). Nu este mai ... de ruşine zănat, decât în zădar pierzătorul de tâmp. ţichindeal, F. 332/5. Să le spuneţi ceva şi despre manufacturi sau măiestrii (înţăleage aicea meşteşuguri, adecă zănaturi). petrovici, p. 336/22. Aş vrea şi eu să 826 ZĂNATEC - 79 - ZĂNGĂITURĂ mai scap de zănat, urmă el, să mai odihnesc, slavici, o. ii, 213. Cu glas domol, spuse ... la cine a învăţat zănatul şi câtă vreme a lucrat, popovici-bănăţeanu, v. M. 40, cf. PHILIPPIDE, P. 17, TDRG, CADE, SCRIBAN, D., DL, dm, scl 1969, 393, dex. Dă copilul la un zănat, nu-l ţinea acasă! viciu, s. gl., com. din oraviţa, dr. iii, 740. Dacă fata ridică farfuria de pe foarfeci, atunci bărbatul îi va fi „om cu zănatarh. folk. iii, 41. Dau copilu la zăneat. alr i 1 678/28. Nu-i zănat Fără halat, se spune despre cineva care se apucă de un lucru fară a dispune de mijloacele necesare, zanne, p. v, 660. + P. ext. (Prin Ban. şi Transilv.) Măiestrie1 (4). Aşa mi-i portul, aşa mi-i zenatul. h xvm 315, cf. rev. crit. iv, 147. 2. (Ban., Transilv. şi prin vestul Olt.) Obicei (1); datină. Cf. scriban, d., scl 1969, 393. îi zănat, să-l cânte pe mort după îngropare în tri demineţi. viciu, gl. 90. Tot satu cu zănatu. n. rev. r. viii, 88. 3. Obicei (2). îi cunosc eu zănatu! lexic reg. ii, 43, Cf. DENSUSIANU, Ţ. H. 234, ARH. FOLK. VII, 53. - PI.: zănaturi şi (regional) zănate (arh. folk. iii, 117). - Şi: (regional) zănatie (accentul necunoscut, scl 1969, 393) s. f., zăneat (alr i 1 678/28), zanât (arhiva, xxv, 134), zenât s. n. - Din ser. zanat. ZĂNÂTEC, -Ă adj. v. zănatic. ZĂNATIC, -Ă adj. (Despre oameni) Care se comportă ca şi cum şi-ar fi pierdut judecata normală; aiurea, aiurit, bezmetic, descreierat, nebun (I 2), smintit2 (1), zăpăcit (4), zurliu, (rar) dezmetic, turluliu, (popular) deşucheat, pălăvatic (2), silhui1 (2), (învechit şi regional) prilestit (2), zălud (1), (regional) paliu, păcănit2, şucheat (1), tui6, tuiac, tuieş, zănag, zărghit, (familiar) sanchiu (2), smucit2 (3), trăsnit3 (2), ţăcănit2 (2), ţicnit2 (2). Zănatică-mi e vecina ... Via, moşia-şi dă spre vânzare, i. văcărescul, p. 349/6, cf. cihac, ii, 713. Cuteza-voi printre d-voastră a-i numi oameni fără căpătâi, pierde-vară şi zănatici? odobescu, s. iii, 21. Vedeţi d-voastră, zănatic, zănatic, dară la drăcii îl tăia capul, ispirescu, u. 113, cf. ddrf. De cum am văzut-o, am zis că-i zănatecă rău. sandu-aldea, a. m. 184, cf. tdrg, pamfile, j. ii, 173. Da ce, socotiţi că eu sunt zănatec? petică, o. 213. Zănatică n-o ştiam şi, prin urmare, nu-mi puteam da cu socoteala ce se întâmplase cu dânsa, hogaş, dr. i, 217, cf. resmeriţă, d. Am văzut perindându-se tot ce Bucureştii avea mai năbădăios, mai zănatic, m. i. caragiale, c. 57, cf. cade. După boala de care a zăcut el, te scoli slăbănog şi zănatic, galaction, o. a. i, 313. Toată lumea mă socoteşte cam zănatec şi are dreptate, c. petrescu, o. p. i, 314, cf. scriban, d., dl, dm, m. d. enc., dex. Dare-ar D-zeu să te văd zănatec. h ii, 32, com. din piatra-neamţ, ciauşanu, v. 211. ^ Fig. îşi joacă Bărăganul talazu-i de câmpie, Cu iezere de ierburi zănatice în vânt. voi-culescu, poezii, i, 241. îi era acum în grijă să nu se înteţească şi să crească în mulţime roiul zănatic al minciunilor, sadoveanu, o. x, 365. Parisul este altruist, cosmopolit, deschis, zănatec, eterogen, contemp. 1970, nr. 1232, 3/1. ^ (Adverbial) Vagonul slobozit zănatec pe şine. c. petrescu, î. ii, 158. (Substantivat) E nebună, lunatică, Umblă ca o zănatică, pann, p. v. ii, 142/28, cf. ddrf. Sări jos ca un zănatec, alergă spre locul unde îi fusese casa. conv. lit. xlii, 457. Doctorul Taifun e un zănatic, galaction, o. a. i, 60. Şi s-ar fi dus, ca un zănatec, ... dacă nu s-ar fi simţit legat ... de nevastă, cocea, s. ii, 12. Dumitale ţi-ar trebui o femeie blândă, ... nu o zănatecă. călinescu, e. o. i, 51. îşi lăsase nevasta, pe Stanca, ca un zănatec, şi se luase după panduri, camil petrescu, o. i, 106. (Ca epitet, pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de“). Vin la mămica şi nu te mai ţinea după zănatecul de Costică! rebreanu, r. ii, 30. - PI.: zănatici, -ce. - Şi: zănatec, -ă, (învechit) zănatic, -ă, (regional) zânătec, -ă (pamfile, j. ii, 173) adj. - Lat. *dianaticus (de la Diana). ZĂNÂTIE s. f. v. zănat. ZĂNĂTĂR s. m., adj. 1. S. m. (Ban.) Meseriaş. Cf. cade, scriban, d., alr sn ii h 499/29, alrm sn i h 323/29. 2. Adj. (Regional; despre oameni) Măiestru (1) (Brădişorul de Jos - Oraviţa), Cf. h/xviii 144. -PI.: zănătari. - Zănat + suf. -ar. ZĂNĂTECÎ vb. IV v. zănătici. ZĂNĂTICÎ vb. IV. Tranz. şi refl. (învechit şi regional) A (se) zăpăci (1). De vârtute slăbesc, De duh mă zănăticesc. mumuleanu, r. 47/10, cf. barcianu, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., SCRIBAN, D., MAT. DIALECT. I, 238. - Prez. ind.: zănăticesc. - Şi: (regional) zănăteci Vb. IV. MAT. DIALECT. I, 238. - V. zănatic. ZĂNCĂLĂU s. n. v. zâncălău. ZĂNEÂDĂ s. f. (Regional) Locuinţă ciobănească pentru iarnă (Poiana - Slobozia), h vii 406. - PI: ? - Etimologia necunoscută. ZĂNEÂT s. n. v. zănat. ZĂNET s. n. v. zenit. ZĂNGÂLĂ s. f. v. zângală. ZĂNGĂÎ vb. IV. I n t r a n z. (învechit; despre obiecte confecţionate din metal, din sticlă etc. sau despre părţi componente ale unor astfel de obiecte) A zăngăni. Cf. pontbriant, d. Zăngăie scuturi şi geme de tropot şi plânge pământul, coşbuc, ae. 146, cf. sfc iv, 225. - Prez. ind. pers. 3: zăngăie. - Şi: zângăi (sfc iv 225), zângâi (ib. 228) vb. IV. - Zang + suf. -ăi. ZĂNGĂIETURĂ s. f. v. zăngăitură. ZĂNGĂITURĂ s. f. (învechit) Zăngănitură. Cf. z ă n g ă i. Se auzi o zăngăietură înfundată de cătuşe şi de lanţuri, odobescu, s. i, 67, cf. ddrf. 840 ZĂNGĂLĂU - 80 - ZĂNGĂNIT - PL: zăngăituri. - Şi: (învechit) zăngăietură s. f. ddrf. - Zăngăi + suf. -etură. ZĂNGĂLĂU s. n. v. zângălău. ZĂNGĂLÎ1 vb. IV v. zingăli. ZĂNGĂLÎ2 vb. IV v. zângăli1. ZĂNGĂLÎT, -Ă adj. v. zângălit. ZĂNGĂLOS, -OÂSĂ adj. (Prin Transilv.) Murdar (1). Măcar că şi desculţi, poartă pinteni, sunt atât de zăngăloşi, încât ţi-e greaţă a te uita la dânşii, codru-DRĂGUŞANU, C. 29. - PL: zăngăloşi, -oase. - Zăngăli + suf. -os. ZĂNGĂNEÂLĂ s. f. Faptul deazăngăni; sunet vibrator (şi supărător) produs, de obicei, de obiecte confecţionate din metal, din sticlă, prin mişcare, ciocnire, lovire; zăngăt, (astăzi rar) zornet, (învechit şi regional) z u r a i2 (1), (regional) z u r ă t; zăngănire, zăngănit, zăngănitură, zdrăngănire, zdrăngănit (1), zdrăngănitură (1), zomăială, zomăire, zornăit, zomăi-tură, zuruit (1), (astăzi rar) zdrăngăneală (1), (învechit) zuruire (1), zuruitură (1), (regional) zuruială. Cf. z ă n -găni. Cf. DDRF, RESMERIŢĂ, D., DL, DM, SFC III, 161, M. d. enc., dex. F i g. Ce-a fost a mea viaţă: zingănea-la luptei crunte, Viaţa-mi fără de odihnă, contemporanul, i, 241. - PL: zăngăneli. - Şi: (rar) zurgăneâlă s. f. - Zăngăni + suf. -eală. ZĂNGĂNÎ vb. IV. Intranz. (De obicei, despre obiecte confecţionate din metal, din sticlă etc. sau despre părţi componente ale unor astfel de obiecte) A produce un sunet caracteristic când se mişcă, se ciocneşte de ceva sau când este lovit cu ceva; p. ext. a produce zgomote (supărătoare); a zdrăngăni (I 1), a zomăi (1), a zurui (1), (învechit) a zăngăi, (regional) a zingări, a zorzoi, a zorzoni. Cf. polizu. Coasele sub teaca udă zinghenesc răsunător, alecsandri, poezii, 69, cf. cihac, ii, 540. Clopoţeii de la capre zăngănesc voios în cale. macedonski, o. i, 86. Din toate părţile se aud paharele zingănind. marian, nu, 504, cf. ddrf, barcia-nu. Uşa se bătea în ţâţâni, iar geamurile vântuite zăngăneau de să sară din cercevele. adam, r. 192, cf. alexi, w., şăineanu2. Lung zingăniră pe umăr săgeţile. murnu, i. 5. Tânjelele cu cârceie de fier ... zăngăneau cu răsunet înalt pe paveaua de lespezi a mănăstirii. hogaş, dr. ii, 39, cf. cade. Aristide scoase atunci un urlet de zăngăniră geamurile, rebreanu, r. ii, 132. în celelalte odăi, se auzeau chei zăngănind şi sertare trântite, c. petrescu, c: v. 293. Râdea de-i zăngăneau decoraţiile şi eghileţii pe piept, cocea, s. ii, 185, cf. scriban, d. Lanţurile zăngăniră stins. v. rom. mai 1953, 94, cf. dl. Izbucni o bubuitură de tun şi geamurile zăngăniră, preda, r. 219. Aud zăngănind o fantastică luptă navală, labiş, p. 245, cf. dm. Vasul zăngăni puternic, cu toate metalele lui căutătoare, barbu, princ. 51. Râdeau în hohote când, prin zidul de omăt, lopeţile se încrucişau zăngănind ca spadele, românia literară, 1970, nr. 79, 6/1, cf. m. d. enc., dex. Piua răsuna şi zingănea. sbiera, p. 183. Bate neică la fereastră, Fereastra să zăngănească, Mândra să se pomenească. folc. mold. ii, 563. + Tranz. fact. (Despre fiinţe) A face să producă un sunet metalic vibrator. Turmele trecând Zăngăneau vrun clopot, coşbuc, p. i, 249. Când îi deschise uşa, zingăneşte sabia, îşi scutură pintenii şi intră mândru ca un stejar, adam, r. 211. îngenunchiaţii de ieri s-au ridicat năpraznici azi ... zângănindu-şi armele, sandu-aldea, d. p. 9, cf. scriban, d., dl, dm. El mă ţinteşte cu ochii lui ficşi în ochi, în timp ce zăn-găne în mâna dreaptă o monedă, românia literară, 1970, nr. 100, 11/4, cf. dex. Codrenaş dacă videa, Paloşul şi-l zinghenea Şi deodată chiuia, alecsandri, p. p. 91. Meşterul că se găteşte Şi potcoave zăngăneşte. teodorescu, p. p. 434, cf. şez. v, 175. începea ... Harţa cea din fuga mare Paloşele zăngănind, Suliţele învârtind. ANT. lit. pop. i, 540. - Prez. ind.: zăngănesc şi (rar) zăngăn. — Şi: zin-găni, zăngăni, (rar) zărgăni (alexi, w., sfc iv, 228), zinghini (sfc iv, 228), (învechit şi regional) zingheni, (învechit, rar) zângâni vb. IV. - Zang + suf. -ăni. ZĂNGĂNÎRE s. f. Faptul de a zăngăni; sunet vibrator (şi supărător), produs, de obicei, de obiecte confecţionate din metal, din sticlă, prin mişcare, ciocnire, lovire; zăngăt, (astăzi rar) zornet, (învechit şi regional) z u r a i2 (1), (regional) z u r ă t; zăngănea-lă, zăngănit, zăngănitură, zdrăngănire, zdrăngănit (1), zdrăngănitură (1), zomăială, zornăire, zornăit, zomăi-tură (1), (învechit) zuruire (1), zuruitură (1), (regional) zuruială. Cf. zăngăni. Paloşele albe^ ciocnindu-se-n loviri, Dau foc, dau moarte cruntă, dau aspre zinghe-niri. alecsandri, p. iii, 33, cf. ddrf. Pe drum se-nşiră-o oaste ... Nici zăngăniri de arme, nici sarbada fanfară. păun-pincio, p. 93, cf. barcianu, alexi, w. I se părea că peniţa lui avea zânghiniri de oţele. săm. vi, 450. Zăngăniri de multă fierărie, hogaş, dr. ii, 39, cf. bacovia, o. 92. Curând însă, se aud zăngăniri de arme: Anglia se îmbracă în zale. vianu, l. u. 59, cf. dl, dm, dex. ^ (Prin analogie) Să urmăreşti izbânda cea cinstită! Nu zăngănirea vorbelor deşartă, gorun, f. 26. - PL: zăngăniri. - Şi: (rar) zărgănire (alexi, w.), zânghinire, (învechit) zinghenire, zingănfre (alexi, w., bacovia, o. 92), zângănire (barcianu) s. f. - V. zăngăni. ZĂNGĂNÎT s. n. Faptul deazăngăni; zăngăt, zornet, (învechit şi regional) zurăr2 (1), (regional) zurăt; zăngăneală, zăngănire, zăngănitură, zăngăt, zdrăngănire, zdrăngănit, zdrăngănitură (1), zomăială, zornăire, zornăit, zomăitură (1), (astăzi rar) zdrăngăneală (1), (învechit) zuruire (1), zuruitură (1), (regional) zuruială. Cf. z ă n g ă n i. Sunet vibrator (şi supărător) produs, de obicei, de obiecte din metal sau din sticlă, prin mişcare, ciocnire, lovire. Zgomotul de afară se adaogă ... Zăngănit de arme; împuşcări, negruzzi, s. iii, 366. Ori de osteneală cât ţipase, ori de zăngănitul armelor ..., copilul a adormit, caragiale, o. i, 118. Zăngănitul 849 ZĂNGĂNITOR - 81 - ZĂNOAGĂ unei furculiţi ce-i scăpa din mână îi rămânea în urechi. vlahuţă, o. a. i, 109, cf. ddrf, barcianu. De departe, auzim de la ţigani zăngănit de cobză. adam, r. 137, cf. alexi, w., şăineanu2. Doi spadasini ..., Un zăngănit, un jalnic glas. anghel - iosif, c. m. ii, 42. Punea în mişcare nişte pirostreie şi terezii, ce scoteau un zăngănit subţire ca de zurgălăi, chiriţescu, gr. 61, cf. resmeriţĂ, d., ivela, d. m. Singurul zgomot neobişnuit ... era ... zăngănitul fiarelor de la caii de pe vale. galaction, o. a. ii, 158. Colonelul întinse picioarele pe sub masă, cu un zăngănit de pinteni, c. petrescu, î. i, 8. Viaţa ostăşească ... şi-o imaginează toţi copiii plină de strălucirea fireturilor de aur, de zăngănitul armelor. cocea, s. ii, 81. [Vaporul] se mişcă încet, trăgându-şi pe nară, c-un zăngănit fioros, lanţul ancorei. bart, s. m. 14, cf. scriban, d. Mai e zăngănitul de geamuri şi uruitul de fierărie veche, bogza, a. î. 246, cf. dl. De la parter răzbătea, înnebunitor, zăngănitul bezmetic al clopoţelului, t. popovici, s. 20, cf. dm. Se limitau la a transcrie zăngănitul fierului şi vuietul maşinilor, sclf 1959, 542. Nu mai auzea nimic altceva decât ropotul cailor, zăngănitul armelor şi chemările goarnelor, românia literară, 1970, nr. 98, 10/4, cf. dex. Aberanta proliferare a armelor n-a rămas fără repercusiuni, zăngănitul lor tulburând foarte des liniştea şi pacea a numeroase popoare, rl 1980, nr. 11 060. - PI.: zăngănituri. - Şi: (rar) zărgănit (alexi, w.), zingănft (id. ib.), (învechit) zăngănit s. n. - V. zăngăni. ZĂNGĂNITOR, -OÂRE adj. (Despre obiecte confecţionate, de obicei, din metal, din sticlă etc.) Care produce prin mişcare, ciocnire, lovire etc. un sunet metalic, vibrator; zdrăngănitor (1), zornăitor, zuruitor. Cf. zăngăni. Bătaia zăngănitoare a cobzei părea că n-ajunge până la urechile ei. adam, r. 138. Dănuţ se retrase pe lângă zid într-un colţ, târând săbiuţa ruginită şi zăngănitoare. teodoreanu, m. i, 174, cf. dl, dm, m. d. enc., dex. lan să vezi ... Ce glăsuţ zinghenitor Scoate [sabia] când o prinde dor. alecsandri, p. p. 114. ^ (Prin analogie) M-me Policrat îi zicea, cu nume zăngănitor ca o sabie, Zizi. cĂlinescu, o. i, 240. - PI.: zăngănitori, -oare. - Şi: (rar) zăngănitor, -oare, (regional) zinghenitor, -oare adj. - Zăngăni + suf. -tor. ZĂNGĂNITURĂ s. f. Faptul deazăngăni; sunet vibrator (şi supărător) produs, de obicei, de obiecte confecţionate din metal, din sticlă, prin mişcare, ciocnire, lovire; z ă n g ă t, (astăzi rar), z o r n e t, (învechit şi regional) zur ai2 (1), (regional) zurăt; zăngănea-lă, zăngănire, zăngănit, zdrăngănire, zdrăngănit (1), zdrăngănitură (1), zomăială, zomăire, zornăit, zomăi-tură (1), (astăzi rar) zdrăngăneală (1), (învechit) zurui-re (i), zuruitură, (regional) zuruială. Cf. zăngăni. Cf. ddrf, şăineanu2. La fitece zăngănitură a clopotului conductorului, sufletul lui tresălta. conv. lit. xlv, 361, Cf. RESMERIŢĂ, D., CADE, DL, DM, M. D. ENC., DEX. - PL: zăngănituri. - Şi: zăngănitură, (regional) zin-gănitură (cade) s. f. - Zăngăni + suf. -itură. ZĂNGĂT s. n. Sunet vibrator (şi supărător) produs, de obicei, de obiecte confecţionate din metal, din sticlă, prin mişcare, ciocnire, lovire; zăngăneală, zăngănit, zăngănitură, zdrăngănire, zdrăngănit (1), zdrăngănitură (1), zomăială, zomăire, zornăit, zomăitură (1), (astăzi rar) zdrăngăneală, zomet, (învechit şi regional) zurai2 (1), (învechit) zuruire (1), zuruitură (1), (regional) zurăt, zuruială. Zinghetul ...se schimbă încet într-o zuruire slabă, alecsandri, o. p. 42. Un zingăt, o scârţâitură cât de mică şi scăpa tot din mână. con-temp. v2, 487. Zăngăt însă n-are-arama Când se bate scut de scut. coşbuc, p. ii, 71, cf. barcianu, alexi, w., şăineanu2, cade. Expresul dinspre Bucureşti, cu ferestre luminate, trecu furtunos cu zăngăt de fiare. c. petrescu, c. v. 37, cf. dl, dm, dex. Zăngăt de geamuri. udrescu, gl. - PL: zăngăte. - Şi: zinghet, zăngăt (sfc iii, 160, dex), zănghet (ib.), (regional) zăngăt (sfc iii, 160, udrescu, gl.), (învechit, rar) zingăt s. n. - Zâng + suf. -ăt. ZĂNGLOÂBĂ s. f. (Prin Munt. şi prin Olt.) 1. Vorbă de haz, glumă. Cf. i. cr. ix, 186, tomescu gl. 2. Prăpădit (2). Fugi, zăngloabo, de aci! boceanu, gl. Un prăpădit umblă ca o zângloavă, degeaba, co-man, gl. 86. + (Regional; în forma zangloavă; la pi.) Mărunţişuri, v. mărunţiş (III 1) (Stăneşti - Curtea de Argeş), l. rom. 1959, nr. 3, 68. - PL: zăngloabe. - Şi: zângloâbă (i. cr. ix, 186), zangloavă (tomescu, gl., l. rom. 1959, nr. 3, 68), zân-gloâvă s. f. - Etimologia necunoscută. Cf. gloabă. ZĂNOÂGĂ s. f. 1. Poiană sau coastă de deal (pentru agricultură). Şi de-acolo, tot în gios ..., peste ză-noaga ce să trage spre siliştea Ilişăştilor, supt o moviliţă, am mai pus o piatră cam supt deal (a. 1667). uricariul, xxv, 67. Apucă răzuru păntre cordini ... şi trece râul, şi apucă rănd[ul] dă sălcii ..., până în colnic[ul] brăniştii, ... muchea zănoagelor (a. 1750). iorga, s. d. vii 38, cf. pamfile, j. ii, 173, cade, dl, dm, dex. Sus, pe plai în sus, Şi mai pe din sus, în cea zănoagă verde, Unde iarba-mi creşte, Creşte, mi-otrăveşte. rădulescu-codin, com. din straja - rădăuţi. 2. Depresiune glaciară circulară, cu versante prăpăstioase, în zona munţilor înalţi; caldeiră, căldare, circ, (regional) scofaină1. Au rămas, pe zănoagele de la Găuri, turme de stânci albe, rotunjite de trecerea apelor. vlahuţă, r. p. 88. Zănoage găunoase cu ochiuri de zăpadă ... îşi apără comoara, voiculescu, poezii, i, 119, cf. scriban, d. Colo sus, la Toroioagă, Numai piatră şi zănoagă Şi steiuri de stâncă seacă, deşliu, m. 5, cf. ltr2, dl, dm, m. d. enc., dex, cf. alr ii 2 492/2, 130, 228, 272, 520, 833, 836. 3. Vale adâncă. Cf. şăineanu2, resmeriţĂ, d., cade, h ix 3, boceanu, gl. 4. Ochi larg de apă adâncă, format pe cursul unei ape, mai jos de un stăvilar; vâltoare. Cf. dl, dm, dex, paşca, gl. 61, chest. iv 39/132. + (Regional) Locul unde se despart apele. In câte un loc, la zănoage, viitura 854 ZĂNOGUŢĂ - 82 - ZĂPADĂ gârlei se despărţea, ocolea prundişul ... lăsând să răsară, pe el, anini mărunţi şi deşi. lungeanu, cl. 207. + (Prin nord-vestul Transilv.) Groapă mlăştinoasă. Cf. alr ii 2 492/260, 279, 346, 365. ♦ (Prin nordul Transilv. şi prin nordul Mold.) Albie de torent. Cf. alr ii 2 942/349, 414. - PI.: zănoage şi (regional) zănogi alr ii 2 492/272, 349, 365, 833. - Şi: (regional) zărnoâgă (alr ii 2 492/ 279; pl. zărnoage, ib.). - Din v. sl. *zanoga. Cf. bg., rus. 3aHora. ZĂNOGUŢĂ s. f. (Regional) Diminutiv al lui ză-noagă (2) (Bocşa - Zalău), alr ii 2 492/130. - Pl.: zănoguţe. - Zănoagă + suf. -uţă. ZĂNOSÂT, -Ă adj. (Prin. Ban.; despre oameni) Somnoros (1). Cf. novacoviciu, c. b. i, 23. - Pl.: zănosăţi, -te. - Cf. ser. z a n o s i t „delirat“. ZĂNOTÎ vb. IV. (Regional) A delira (Slivileşti -Strehaia). nalr - o i h 134/951. - Prez. ind.: zănoteşte. - Cf. z ă n o s â t. ZĂNT adj. v. prezent2. ZĂORÎ vb. IV v. zori3. ZĂOTÎ vb. IV. Intranz. (Olt.; despre câini) A lătra. Cf. lexic reg. 43, ib. ii, 18. - Prez. ind. pers. 3: zăoteşte. - Etimologia necunoscută. ZĂOZ s. m. v. zăvod1. ZĂP subst. (Regional; în e x p r.) A da de zăp = a epuiza (un bun material). Averea mea şi a ta S-o mănânci cu lingura Şi de zăp să nu-i mai dai. şez. ii, 77. - Pl. : ? - Etimologia necunoscută. ZĂPÂDĂ s. f. 1. Precipitaţie atmosferică în formă de fulgi albi, compuşi din cristale de gheaţă; strat provenit din acumularea acestor fulgi, când temperatura solului este sub 0°C; ninsoare (2), (popular) omăt1, (învechit şi regional) nea2 (a). Blagosloviţi brumele şi neile (zăpezile d). psalt. 331. Mulţime de zăpadă la munte (a. 1693). fn 14, cf. lex. mars. 230. Iarna la început ploaie, la mijloc de măsură, fără nădeajde zăpadă multă (a. 1733). gcr ii, 26/23. Zăpada să pogoară din nori (a. 1750). id. ib. 64/32. Au doară ai venit la visteriile zăpezii şi visteriile grindinei văzu-tu-le-ai? (a. 1795). id. ib. 159/2. A ieşit satul de a curăţit cu lopăţ[i] zăpada (a. 1808). iorga, s. d. xiii, 172. Iepurele ... pre zăpadă sare ca turbat, ţichindeal, f. 210/2. Şi năpădindu-i viforu cu zăpadă, le-au murit toţi boii (a. 1828). doc. ec. 424. Pe vârful munţilor Delfilor luceşte o zăpadă pe care căldura verilor se sfieşte să o atingă, heliade, l. b. i, 230/1. Zăpada cea nencetată ... încă mai temperează acest întunerec lung. genilie, g. 94/23. Chiar damele s-au duşat când era zăpadă, descr. a şez. 59/10. Şi pe zăpezi aicea ... n-a atins Picior uman. c. a rosetti, c. 75/8. Zăpada este o adăpostitură ca şi vericare alta. brezoianu, a. 413/3. Osian cânta între zăpezile Nordului, sub un cer bru-mos. negruzzi, s. i, 197. îndată au căst zăpadă (a. 1858). iorga, s. d. xiii, 74. Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă, alecsandri, poezii, 9, cf. cihac, ii, 211, lm. Ah! E-atăt de albă noaptea parc-ar fi căzut zăpada, eminescu, o. i, 154. Era ... ploaie, zăpadă, măzărică şi vânt vrăjmaş, caragiale, o. i, 175. Pe văi căzu Zăpadă iernii, coşbuc, p. i, 282, cf. barcianu. Chiar şi în formă de zăpadă şi de gheaţă, apa ia parte la sculptarea scoarţei pământului, mehedinţi, g. f. 89, cf. alexi, w., şăineanu2. Cu păşirea ta tiptilă nu laşi urme pe zăpadă, goga, poezii, 225. Dacă e lună plină de *S/[ântul] Dumitru, va fi zăpadă mare peste iarnă. pamfile, cer. 85. Sub soarele cu dinţi, zăpada strălucea de-ţi lua vederile, agârbiceanu, s. 243. Zăpada nu se menţine de la un an la altul ... în munţii Răşinarului. păcală, m. r. 10. Era un rău trecător, o zăpadă plăpândă, adusă de cine ştie ce vânt abătut în toiul primăverii. bassarabescu, v. 83, cf. cade. în zilele friguroase ... zăpada ne alunga, lovinescu, c. v, 123. Primăria ... ridicase zăpada de pe străzile centrale. cocea, s. ii, 222. Vănătorile se fac ... mai ales după căderea primelor zăpezi, sadoveanu, o. xx, 80, cf. scriban, d. Fulgi de zăpadă zboară-n sus şi-n jos. bla-ga, poezii, 287. înainte de căderea zăpezilor, au poposit în Secara trei chervane. stancu, d. 11. Cel mai bun acoperământ pentru sol, iarna ..., este zăpada, agrotehnica, i, 93, cf. dl. Sufla crivăţul, spulberând trâmbe de zăpadă, t. popovici, s. 222, cf. dm. Lupii spulberau scântei din zăpadă, labiş, p. 22. Afară creştea zăpada strat peste strat, barbu, princ. 61. Dacă n-ar fi venit avalanşa de zăpadă din iarna aceea ..., poate că, niciodată, nu s-ar fi împrietenit cu noii ei vecini. românia literară, 1970, nr. 79, 6/1, cf. m. d. enc., dex. Să colindăm P-astă noapte-ntunecată Şi zăpadă necălcată. jarnîk - bîrseanu, d. 512. Primăvara-i mama noastră Ie zăpadă de pe coastă Şi bruma de pe fereastră. marian, nu. 302. Vânturile mă bat, Ploile mă plouă, Zăpezile mă ning. folc. olt. -munt. iii, 571. (Ca termen de comparaţie) Veşmintele lui fură luminate foarte ca zăpada, coresi, tetr. 91. Să ne dezbrăcăm de omul cel vechiu, ca să ne arătăm mai albi de zăpada (a. 1633). gcr i, 85/41. Veşmentele albe ca o zăpadă, varlaam, c. 104. Va rămâne alb ca zăpada şi curat ca stecla (a. 1815). gcr ii, 219/4. Acele mâni ca zăpada, conachi, p. 87. Două iepe albe ca zăpada şi iuţi ca focul se sprijineau ...de oiştea căruţei, creangă, p. 106. Puse pe o masă ... nişte pâine albă ca zăpada, ispirescu, l. 101. O masă aşternută cu măsariţă albă ca zăpada ... îi aştepta sub prunii bătrâni, agârbiceanu, s. 535. Cearşafurile de la paturi, albe ca zăpada, cocea, s. ii, 67, cf. dl, alr sn iv h 1 213* alrm sn iii h 1031. ^ F i g. Se vor aşterne peste noi ... Zăpezile uitării, beniuc, v. 32, cf. dl. ^ Zăpada berzelor v. barză. Zăpada cucilor v. cuc. Zăpada mieilor v. miel. ^ Loc. adj. De zăpadă = alb. Şi-nlănţuindu-mi gâtul cu braţe de zăpadă, îmi întindeai o gură deschisă pentru sfadă, eminescu, o. i, 92. Lola, devenită de zăpadă, îşi luneca uşor mâna. călinescu, o. i, 153. 863 ZĂPĂCEALĂ - 83 - ZĂPĂCI Arbori de baladă ... l-au chemat pe nume Sărutându-i tâmpla cu flori de zăpadă, românia literară, 1970, nr. 73, 3/2. ^ E x p r. (Regional) Apă de zăpadă = apă de ploaie (1). Cf. udrescu, gl. 2. (Chim.; în sintagmele) Zăpadă carbonică (sau zăpadă de bioxid de carbon sau zăpadă uscată) = bioxid de carbon în stare solidă; gheaţă uscată. Bioxidul de carbon, ... prin evaporare bruscă, se solidifică şi dă zăpadă de C02 zăpadă uscată, macarovici, CH. 326, cf. LTR2, DER, DC, D. MED., M. D. ENC., DEX. 3. (Bot.; rar) Numele unei plante de apartament, cu petale albe, nedefinite mai îndeaproape. Cf. săghines-cu, s. 44. - PI.: zăpezi. - Postverbal de la zăpădi. ZĂPĂCEÂLĂ s. f. Faptul de a (se) zăpăci. 1. Starea celui care şi-a pierdut (temporar) judecata limpede, normală în faţa unei situaţii neaşteptate, dificile, confuze, din cauza unei emoţii, a unei boli etc., buimăceală, confuzie, dezorientare, năuceală (1), tulburare (2), (învechit şi regional) zăbuneală, (regional), zăluzenie, zăluie (2), zărgheală (1), (regional) z ă t i c n e a 1 ă (4); p. e x t. situaţie confuză, babilonie, debandadă, dezorganizare, dezordine, haos, harababură, încurcătură, (învechit) vavi 1 onie, (regional) calaman-dros, (familiar) brambureală, neorânduială (2), (rar) neordine. Cf zăpăci (1). Mai în scurt, într-această zăpăceală ce ne aflăm, fiind şi în mijlocul iernii, ce putem a face? (a. 1832). doc. ec. 496. Păstrează-mi zăpăceala, cu care v-aşi mărturisi întru cât de mult sunt absorbită pentru d[umnea]ta. fm (1843), 63l/35, cf. polizu, pontbriant, d., lm. Când se deşteptă din zăpăceala lui, pipăi pungile să vază nu e vrun vis. ispirescu, l. 261. Era o zăpăceală întreagă: unora li se părea că a sunat alarma, altora că s-a făcut ziuă. BACALBAŞA, S. A. I, 106, cf. DDRF, BARCIANU, alexi, w., şăineanu2, tdrg. în zăpăceala mişcărilor mele, privirea mi se îngroapă în lipsa neagră a unei scânduri din susul păretelui. hogaş, m. n. 88, cf. resmerită, d., cade. Pantelimon ... îşi muşcase limba în zăpăceala pumnilor, rebreanu, r. i, 115. Trântiră în ele tot ce spaima şi zăpăceala le mai putea îngădui. galaction, o. a. ii, 163. Ceilalţi, într-o zăpăceală de nedescris ..., alergau şi strigau, cocea, s. ii, 215, cf. scriban, d. Până la urmă, se văzu că zăpăceala lui venea din disperarea că e văzut aşa. camil petrescu, o. i, 449. Să termini cu zăpăceala şi dezordinea vieţii tale. vinea, l. i, 375. Ce zăpăceală e în minţile oamenilor! h. lovinescu, t. 159, cf. dl. M-a întrebat odată tata ceva care m-a zăpăcit atât de tare, încât şi acum simt zăpăceala de atunci, preda, r. 204, cf dm. Zăpăceala din casa vecinului nu ne poate consola de cea din propria noastră casă. românia literară, 1970, nr. 77, 4/2, cf dex. 2. (Familiar) Hărmălaie. Cf dl, dm. Miron uită de durerile sale şi ascultă zăpăceala înţepată de stridenţe în care a oprit trenul, românia literară, 1969, nr. 40, 16/1, cf dex. - PI.: zăpăceli. - Zăpăci + suf. -eală. ZĂPĂCENIE s. f. (Familiar) 1. Om zăpăcit (1). Cf. udrescu, gl. Am scăpat de un zăpăcilă şi am dat de o zăpăcenie şi mai şi. id. ib. ^ (Ca epitet, pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de“) E o zăpăcenie de fată ce n-ai văzut, umblă aiurea, id. ib. 2. Lucru făcut de mântuială. Cf udrescu, gl. Ce sunt zăpăceniile astea, mă copile? id. ib. 3. Originalitate (2). Cf. udrescu, gl. Ea, tot cu zăpăceniile ei, cum o ştii. id. ib. - PI.: zăpăcenii. - Zăpăci + suf. -enie. ZĂPĂCÎ vb. IV. 1. Tranz. (folosit şi absol.) şi refl. A-şi pierde sau a face să piardă (temporar) judecata limpede, normală, în faţa unei situaţii neaşteptate, dificile, confuze, din cauza unei emoţii, a unei boli etc.; a (se) buimăci, a (se) dezorienta, a (se) năuci (1), a (se) tulbura (3), (învechit şi regional) a (se) zănătici, a se zăticni (4), (regional) a se zabluzi, a (se) zăbăuci, a (se) zăbruni (1), a zăhizi, a se zărghi. Niciodată nu s-au sculat dovezi mai grozave ca să zăpăcească pe un trădător, heliade, l. b. ii, 143/11, cf. polizu, pontbriant, d. Strălucirea hainelor ... orbise şi zăpăcise pe vrăjmaş. ispirescu, l. 156. Câteva zile, la început, îl cam zăpăcise oraşul acesta mare. vlahuţă, o. a. i, 86. Critica estetică nu poate să folosească mai nimica ..., însă poate să zăpăcească rău. gherea, st. cr. ii, 34, cf. ddrf, resmerită, d. Ne temeam să nu ne bată Că prea l-am zăpăcit de tot. coşbuc, p. i, 273. Tacâmurile scumpe i-au luat ochii şi bogăţia din jur l-a zăpăcit, adam, r. 209, cf. şăineanu2. Aşa cum sucea el treburile ..., cum îi prostea şi-i zăpăcea de la mic la mare ..., era o minune, m. i. caragiale, c. 59, cf. cade. Se abonase, mai cu seamă fiindcă-i zăpăcise un agent, la un ziar românesc, rebreanu, nuv. 296. Să fie vineri, vorba dumitale ... m-am zăpăcit de tot. sebastian, t. 82. Ne zăpăceşte zbuciumarea asta a valurilor, bart, s. m. 19, cf. scriban, d. II zăpăcesc femeile numaidecât, căli-nescu, o. i, 127. Aleargă, într-o învălmăşeală care zăpăceşte, unii către alţii, camil petrescu, o. ii, 189. Chibzuiesc din timp cum să înfăţişez chestiunea ca să-l zăpăcesc pe judecător, să ne achite, stancu, d. 264. O să le zăpăcească minţile bărbaţilor, h. lovinescu, t. 363, cf. dl. Mai rău o să ne zăpăcim la cap. preda, r. 210, cf dm. Am uitat toate numele, piesa m-a zăpăcit de tot. t. iulie 1964, 65. Cu metoda esteto-fone-tică m-aţi zăpăcit şi pe mine. românia literară, 1970, nr. 75, 13/4, cf m. d. enc., dex. Rău de omul zăpăcit, Rău de omul îndrăgit, Neveste-l zăpăcesc, Fetele mi-l chinuiesc, şez. viii, 24. Atât zăpăceşte banul mintea bietului om. ib. xii, 110. ^ F i g. Ivită, stă de-abia, Zăpăcind cărarea mea. coşbuc, p. i, 106. ^ (Prin lărgirea sensului) Să zăpăcise şi calu-i, picioarele nu-l ţinea, pann, e. ii, 99/20. [Babele] îmi zăpăceau numărătoarea. teodoreanu, m. u. 119. 2. Refl. A-şi pierde cumpătul în faţa unei situaţii neaşteptate; a se fâstâci, a se intimida, a se încurca, 866 ZĂPĂCILĂ - 84 - ZĂPĂCIT (regional) a se îngăimăci, a se rătuli (1), a se teşmani (1), a se ului, a se zăgrăi (2). Se făcu roşu ca sfecla, se zăpăci până într-atâta, de nu ştiu ... să zică nici două boabe legănate, ispirescu, l. 387. Şi ea, mergând spre Viorel, De mână când a prins-o el, Roşind, s-a zăpăcit de drag. coşbuc, p. i, 147, cf. resmeriţă, d. Luat din scurt pe neaşteptate de glasul şi ochii Olguţei, Dănuţ se zăpăcise, teodoreanu, m. i, 98, cf. scriban, d. Auzind întrebarea tatălui, flăcăul se zăpăci de mirare şi nu răspunse nimic. v. rom. iunie 1955, 39, cf. dl, dm. Şi-a ascuns mâinile la spate - ca fripte ..., s-a înroşit, ... s-a zăpăcit, ib. ianuarie 1966, 60, cf. m. d. enc., DEX. 3. Tranz. (Familiar; complementul indică obiecte) A răvăşi (3). Cf. resmeriţă, d., scriban, d. Ce ţi-a venit ... să-mi zăpăceşti hârtiile? baranga, i. 162, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. - Prez. ind.: zăpăcesc. - Şi: (învechit, rar) zăbăci vb. IV DDRF. - Din v. sl. *za-paciti, cf. ser. p a c i t i „a înnora“, slovenă p a c i t i „a denatura, a desfigura“, zăpăciţi „a face grimase“. ZĂPĂCILĂ s. m. sg. (Familiar) Om zăpăcit. Cf. sfc iv, 188. Und-ţi-i capul, zăpăcilă, ce-ai făcut aici? UDRESCU, GL. - Zăpăci + suf. -ilă. ZĂPĂCIRE s. f. Acţiunea de a (se) z ă p ă c i şi rezultatul ei. 1. Pierdere (temporară) a judecăţii normale în faţa unei situaţii neaşteptate, dificile, confuze, din cauza unei emoţii, a unei boli etc.; buimăcire, dezorientare, năucire, tulburare (2). Cf. zăpăci (1). Adeseori mai multe zile, el se afla într-o stare de zăpăcire din care nimic nu putea să-l scoată, heliade, l. b. i, 208/6, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., LM, DDRF, RESMERIŢĂ, D., DL, DM, DEX. 2. (învechit) Intimidare. Cf. zăpăci (2). După ce veni, cu ce zăpăcire îl pofti să şează pe un taburet ce sta lângă patul pe care se aşeză ea. fm (1843), 622/26, cf. DEX. 3. (învechit; rar) Extravaganţă. Eu o iubesc pe o muiere ce trăia pe vremea lui Solomon, uite ce zăpăcire mare! gorjan, h. iv, 83/25. - PI.: zăpăciri. - V. zăpăci. ZĂPĂCIT, -Ă adj., s. m. şi f. 1. Adj. (Despre oameni) Care şi-a pierdut (temporar) judecata limpede, normală în faţa unei situaţii neaşteptate, dificile, confuze, din cauza unei emoţii, a unei boli etc.; buimăcit, confuz, dezorientat, împrăştiat, năuc (2), năucit, tulburat2 (3), (popular) zăbăuc (1), (regional) buimatic, tehui2, za-bludnic, zăbun2, zărgluit (1), zăticnit. Cf. pontbriant, d., lm. O slujnică urâtă şi lălâie ... ieşi zăpăcită, ca-RAGIALE, O. I, 44, Cf. DDRF, ALEXI, W., ŞĂINEANU2. De zăpăcită, nu mai ştia unde ţinea cheia de obicei, agâr-biceanu, s. 543, cf. resmeriţă, d., cade. Ollmp Stavrat îşi mângâia zăpăcit bărbuţa, rebreanu, r. ii, 55. O bătrână ... număra zăpăcită cănile, brăescu, a. 90. începe să se îmbrace zăpăcit şi stângaci, sebastian, t. 329. Goneau înfriguraţi pe coridoare, congestionaţi şi zăpăciţi, gesticulau mânioşi, teodorescu, m. u. 334. Fata a umblat bolnavă şi zăpăcită, nemaiaflăndu-şi locul, sadoveanu, o. xvii, 300, cf. scriban, d. Acesta apăru palid şi zăpăcit la geam. călinescu, o. i, 296. Răspunsul fu găsit plin de haz şi ..., o clipă zăpăcit, începu şi el să râdă alături de ceilalţi, camil petrescu, 0. i, 587. Sunt şi eu uluit, zăpăcit, dar odată şi odată, tot era firesc să ne întâlnim, h. lovinescu, t. 330, cf. dl. începu să joace un rol grotesc de copil naiv, neajutorat şi zăpăcit, t. popovici, s. 230, cf. dm. M-am oprit în uşă, în prag, cam zăpăcit şi cam descumpănit. lăncrănjan, c. iii, 488. Bătrâna se uită zăpăcită şi urgisită, neştiind ce să facă. v. rom. august 1966, 12, cf. M. D. ENC., DEX, ALR i/l h 64, ALR SN V h 1 241. Sunt mic şi zăpicit, Nu le poci face nimic. folc. olt. - munt. ii, 527, cf. nalr - o i h 126/971. ^ (Substantivat) Feciorul de împărat rămase ca un zăpăcit, ispirescu, 1. 186. Un zăpăcit cu capu-n stele E ca un cal ce-ntruna să-nvărteşte Pe lutul gol, purtat parcă de iele. gorun, f. 76. Alergând ca un zăpăcit prin casă, într-o stare de agitaţie indescriptibilă, începu să tremure şi să ţipe. călinescu, s. 254, cf. dl, dm, m. d. enc., dex. ^ (Prin analogie) Stoluri zăpăcite de grauri, odobescu, s. iii, 34. 2. Adj. (Despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) Care exprimă sau denotă zăpăceală (1). Eu însă, cu faţa zăpăcită, mă făcui că mă uit la nori. fm (1843), 2822/16. Se uită la noi, măsurăndu-ne, cu privirea-i zăpăcită, de sus până jos. hogaş, dr. i, 2. Un soldat cu mişcări zăpăcite se chinuie să înţepenească la loc capacul coşciugului, sahia, n. 120. Un tânăr cam aiurit, care spune numai lucruri zăpăcite, românia literară, 1970, nr. 71/ 24/3. 3. Adj. Intimidat. Atât era de zăpăcit, încât nu ştia în care mână să ţie cuţitul şi în care furculiţa, slavici, o. i, 106. Pe dup-un stâlp, s-ascunde, Galbenă de zăpăcită, coşbuc, p. i, 96. Fata i-a zâmbit uşor, fără să-i arate dinţii, doar mirată, însă deloc zăpăcită, camil petrescu, o. ii, 71. Lucu, zăpăcit şi stângaci, revarsă troianul ruginiu al crizantemelor la picioarele călătoarei. VINEA, L. I, 12, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. 4. S. m. şi f. Persoană nesocotită, nebunatică, aiurea, aiurit, bezmetic, descreierat, nebun (2), smintit2 (1), trăsnit3 (2), ţicnit (2), zănatic, zurliu, (rar) dezmetic, turbuliu, (popular) deşuchiat, pălăvatic (2), s i 1 h u i1 (2), (învechit şi regional) pritastet (2), (regional) p a -liu3, păcănist2, şuchiat, tui6, tuieş, zănag, zărghit, (familiar) sar chiu (2), smucit2 (3), trăsnit3 (2), ţăcănit2 (2), ţicnit2 (2); p. ext. persoană uşuratică. Boierul ..., de unde nici căta la femei, s-a dat în dragoste cu o zăpăcită, alecsandri, t. 1728. E un zăpăcit şi un desfrânat, care se ignoră, un incapabil de a se administra, călinescu, c. o. 176, cf. dl, dm, m. d. enc., dex. ^ (Ca epitet, pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de“) Să-l văd pe Felix al dumitale ... s-o ia pe zăpăcita de Otilia. călinescu, e. o. ii, 56. - PI.: zăpăciţi, -te. - Şi: (regional) zăpicit, -ă adj. - V. zăpăci. 869 ZĂPĂCITOR - 85 - ZĂPÂRSTE ZĂPĂCITOR, -OĂRE adj. (Rar) Care zăpăceşte (1); ameţitor, năucitor, uluitor. Tânărul nostru, într-o vreme relativ scurtă, a putut să-şi scape memoria de acest material zăpăcitor, uitându-L gherea, st. cr. ii, 341, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. - PI.: zăpăcitori, -oare. - Zăpăci + suf. -tor. ZĂPĂDÂR subst. (Regional) Munte cu zăpezi permanente. Cf. coman, gl. - PI.: ? - Zăpadă + suf. -ar. ZĂPĂDÎ vb. IV. Tranz. şi refl. (învechit şi regional) A (se) acoperi cu zăpadă; a (se) înzăpezi. Cându împarte de ceriu împăraţii spr-insu, înneao-se (zăpă-deaşte-se c, o m e {i s e - v a c2) în Selmon. psalt. 127, cf. TDRG, CADE, SCRIBAN, D., MIHĂILĂ, î. 240. F i g. Sufletul, de nu se va înălbi mainte şi să se zăpădească cu scârbele ..., nu se poate înfluri. coresi, ev. 87. - Prez. ind.: zăpădesc. - Din. v. sl. *za-pasti, *za-pado, cf. ser. z a p a s t i „a cădea“ (despre ploaie, zăpadă). ZĂPĂDOC s. n. (Rar) Cantitate mare de zăpadă. Roaba lui Dumnezeu, da nu vezi ce zăpădoc epe drum? v. rom. decembrie 1964, 38. - PI.: ? - Zăpadă + suf. -oc. ZĂPĂDOS, -OĂSĂ adj. (Mai ales în dicţionare) Cu multă zăpadă; plin de zăpadă. Cf. pontbriant, d., ci-hac, ii, 211. Luna ianuarie trecu cu nopţile ei zăpădoa-se. demetrescu, ap. tdrg, cf. cade, scriban, d., dl, dm, dex. ^ F i g. Candoare zăpezoasă. călinescu, ap. iordan, l. R. a. 192. - PI.: zăpădoşi, -oase. - Şi: (învechit, rar) zăpedos, -oâsă (pontbriant, d.), zăpezos, -oăsă adj. - Zăpadă + suf. -os. ZĂPĂf vb. IV. In tranz. 1. (Prin Mold. şi prin Bucov.; despre câini) A lătra. Doi câini mari se repeziră din întuneric, la mine, zăpăind. săm. iii, 6, cf. tdrg, pamfile, a. r.,264. Un glas mai gros de câine a zăpăit clonţos, popa, v. 267. Câinele ciobănesc a zăpăit o dată, ca şi cum ar fi dat anume înştiinţare, sadovea-nu, o. xvi, 145, cf. scriban, d. Văzându-l, dulăii prinseră a zăpăi sălbatic, camilar, n. ii, 118, cf. dl, dm, dex. Câinele zăpăieşte. h x 356, cf. id. xn 386. 2. (Prin Munt.) A tropăi. Zăpăie ăla cu bocancii lui, că se-aude de la o poştă, udrescu, gl. 3. (Prin Munt.) A foşni răscolind frunzele. S-aude zăpăind prin pădure, umblă jigania. udrescu, gl. - Prez. ind.: zăpăi şi zăpăiesc. - Zap + suf. -ăi. ZĂPĂIÂLĂ s. f. (Regional) 1. Tropăit (Săpata -Piteşti), udrescu, gl. 2. Foşnet (de frunze) (Săpata - Piteşti), udrescu, gl. - PL: zăpăieli. - Zăpăi + suf. -eală. ZĂPĂÎT s. n. Faptul de a z ă p ă i. 1. (Mold.) Lătrat. Cf. cade. Un zăpăit furios de câine izbucni îndată după aceea, sadoveanu, o. ix, 176. 2. (Regional) Tropăit (Săpata - Piteşti), udrescu, gl. 3. (Regional) Foşnet (de frunze) (Săpata - Piteşti). udrescu, gl. - PL: zăpăi tur i. - V. zăpăi. ZĂPĂITURĂ s. f. 1. (Mold.) Lătrat. Cf. tdrg. Trei câini năvăliră cu zăpăituri supărate, sadoveanu, o. x, 619. 2. (Regional) Tropăitură (Poiana Lacului - Piteşti). UDRESCU, GL. 3. (Regional) Foşnet (de frunze) (Poiana Lacului -Piteşti). UDRESCU, GL. - PL: zăpăituri. - Zăpăi + suf. -itură. ZĂPĂTĂCÎT, -Ă adj. v. zăpiticit. ZĂPĂTÎT, -Ă adj. v. zăpitit. ZĂPĂTUI vb. IV. (Regional; complementul indică clădiri) A încuia (Zgribeşti - Lugoj), l. costin, gr. băn. ii, 211. Casă bine zăpătuită. id. ib. - Prez. ind.: zăpătuiesc. - Din ser. zaptiti. ZĂPĂTUÎT adv. (Regional) Mocnit (1) (Vălcani -Sânnicolau Mare), alr ii/i h 282/47, alrm ii/i h 395/47. Arde zăpătuit. ib. - V. zăpătui. ZĂPĂUC, -Ă s. m. şi f. (Regional) Zăpăcit (4). Ce dracu o fi având...? Parcă e zăpăuc... Săracul conv. lit. xlv, 376, cf. scriban, d. 1 431. Ce e, mă, zăpăucu-le, unde-ai adormit? preda, î. 47. - PL: zăpăuci, -e. - Contaminare între zăpăcit şi năuc. ZĂPĂZUICĂ s. f. sg. (Regional) Zăpadă puţină; (regional) zăpăzuie (Măţău - Câmpulung). Cf. coman, gl., sfc vi 98. - Zăpadă +suf. -uică. ZĂPĂZUIE s. f. sg. (Regional) Zăpadă puţină; (regional) zăpăzuică (Măţău - Câmpulung). Cf. coman, gl., sfc vi, 98. - Zăpadă + suf. -uie. ZĂPÂRSTE s. m. sg. 1. (Olt. şi Transilv.; mai ales art.) Mezin (1). Cf. lm. Lăsa pe cel mijlociu să-şi urmeze chemarea..., iar pe cel mai mic, pe zăpârstea..., a! de el nu se despărţea, macedonski, o. iii, 23, cf. GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ŞĂINEANU2, PĂCALĂ, M. R. 142, resmeriţă, d. Intre trei băieţi, eu eram zăpârtea. CIAUŞANU, R. SCUT. 13, cf. CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, dex, i. cr. xiii, 82. Numai lui zăpârstea îi era frică să-ntingă. plopşor, c. 44, cf. ciauş\nu, v. 211, alr ii/i mn 66, 2 626/172, 812, lexic reg. 27. 2. (Prin Munt. şi prin Transilv.) Fiinţă mică, slabă şi prost dezvoltată. Cf. păcală, m. r. 142, cade, paşca, ZĂPÂRŞTE - 86 - ZĂPLAN gl. 61, i. cr. xiii, 82, com. din loman - sebeş, udrescu, gl. + (Regional; art.) Om fară însemnătate (Săpata -Piteşti). UDRESCU, GL. 3. (Regional; eufemistic; art.) Diavol (Săpata -Piteşti). UDRESCU, GL. - Şi: zăpârşte (păcală, m. r. 142, com. din loman -sebeş), zăpârţă (alexi, w.), zăpâşte (paşca, gl. 61) s. m. sg. - Cf. bg. 3ant p tik. ZĂPÂRŞTE s. m. sg. v. zăpârşte. ZĂPÂRŢĂ1 s. f. v. zapartă. ZĂPÂRŢĂ2 s. f. sg. v. zăpârşte. ZĂPÂSTRĂ s. f. (Regional) Paroi1 (1). (Turnu-Măgurele). Cf. nalr o iv h 705/998. - PL: zâpâstre. - Etimologia necunoscută. ZĂPÂŞTE s. m. sg. v. zăpârşte. ZĂPCE s. f. v. zapcială. ZĂPCÎ vb. IV v. zapcii. ZĂPCÎA1 s. f. v. zapcie. ZĂPCIÂ2 vb. I v. zapcii. ZĂPCIÂLĂ s. f. v. zapcială. ZĂPCIÎ vb. IV v. zapcii. ZĂPCÎU s. m. v. zapciu. ZĂPECÎT, -Ă adj. v. zăpitit. ZĂPEDOS, -OÂSĂ adj. v. zăpădos. ZĂPEJIOÂRE s. f. pl. (Bot.; regional) Lilicele (Ibe-ris amara) (Breaza), borza, d. 86. - Zăpadă + suf. -ioară. ZĂPERCĂ ş. f. (Regional) Copil mic. (Suseni -Târgu-Jiu). lexic reg. 47. - PL: ? - Etimologia necunoscută. ZĂPETICÎ vb. IV. Intranz. (Regional) 1. (Despre fiinţe) A slăbi (1). Com. din straja - rădăuţi. 2. (Despre fiinţe, plante; în forma zepetici) A se pipernici. (Roşia - Beiuş). alr ii/i h 81/310. - Prez. ind.: zăpeticesc. - Şi: (2, regional) zepetici ALR ii/i h 81/310, vb. IV. - Pref. zâ- + pitici. ZĂPEZOS, -OÂSĂ adj. v. zăpădos. ZĂPICI vb. IV. (Regional; despre fiinţe, plante) A se pipernici (Secăşeni - Oraviţa). alr ii/i h 81/29. - Prez. ind.: zăpicesc. - Pref. ză- + pici. ZĂPICÎT, -Ă adj. v. zăpăcit. ZĂPÎG s. n. v. zăbic. ZĂPISUÎ vb. IV. Tranz. (învechit, în Mold.) A adeveri prin zapis. însămi pre mine zăpisuiescu cu cest zapis al mieu cum am venit înaintea dumisale vornicu Gavrilaş (sec. XVII), iorga, s. d. xxii, 208, cf. sfc iv, 142. - Prez. ind.: zăpisuiesc. - Zapis + suf. -ui. ZĂPITICÎT, -Ă adj. (Transilv.; despre fiinţe, plante etc.) Plăpând (1, 2); pipernicit. Purceii ... se mănâncă sau se vând, mai vârtos cei zăpiticiţi. economia, 98/19, cf. rev. crit. iii, 173, viciu, gl. 90, alr ii/i h 81, lexic reg. ii, 87. - PL: zăpiticiţi, -te. - Şi: (regional), zăpătăcit, -ă, (viciu, gl. 90), zepeticit, -ă (rev. crit. iii, 173), zipi-ticft, -ă (lexic reg. ii, 87) adj. - Pref. ză- 4- piticit. ZĂPITIT, -Ă adj. (Ban., vestul Transilv. şi prin Olt.; despre fiinţe, plante etc.) Plăpând (1, 2); pipernicit. Cf. ciauşanu, gl., com. din oraviţa, novacoviciu, c. b. i, 23, ALR ii/i h 81/833, h 82/334, h 84/53, alr sn i h 113/27, MAT. DIALECT. I, 238, LEXIC REG. II, 87. - PL: zăpitiţi, -te. - Şi: (regional) zăpecit, -ă (alr sn i h 113/27), zăpătit, -ă (alr ii/i h 82/334), zâpicit, -ă (ib./i h 84/53), zipicit, -ă (ciauşanu, gl., mat. dialect, i, 238, lexic reg. ii, 87) adj. - Pref. ză- 4- pitit. ZĂPLÂJ s. n., s. m. v. zăplaz. ZĂPLÂN adj., s. m. (Familiar) (Băiat, bărbat) voinic, înalt, corpolent. Cf. polizu. Câţiva zăplani de împuşcă-n lună intră în odaia lui, îl trântesc la pământ. GHICA, s. 386, cf. PONTBRIANT, D., CIHAC, II, 260. Un zaplan cu mâinile pline de zeamă dulce şi de praf îşi umple mereu teascul, caragiale, o. iv, 119. Doi sergenţi de noapte zaplani. conv. lit. xix, 125, cf. ddrf. Tejghetarul, un japlan cât toate zilele, în silă, Se ridică şi, fără milă, Zbieră, demetrescu, o. 40, cf. gheţie, R. M., BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D. Omul lung şi deşirat ..., numit zaplan ..., e, după concepţia poporului, tot atât de prost, pe cât e de lung. candrea, f. 16, cf. tdrg. începu să urle din pieptu-i de zăplan, cântectul lui. chiriţescu, gr. 132, resmeriţă, d., cade. Pretutindeni întâlneau cete-cete de zăplani, tot oameni hotărâţi şi aspri, galaction, o. a. ii, 100. Trimisul providenţei din fundurile Zalhanalei era un zăplan înalt căt muntele, c. petrescu, a. r. 19. Plutonierul un zăplan roşcovan, spănatic, răspunde, pas, z. 118. îl chemase ... un zaplan zurliu, paznic de noapte, galan, B. II, 172, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX, COm. din MUNTENIA. ^ (Ca epitet, pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de“) Zări venind de peste pod pe negustorul lui ... cu zaplanul de rob după el. caragiale, o. ii, 275. Nea Gheorghe, un coşcogea zăplan de om voinic, ap. tdrg. Burtan, un zăplan de flăcău, ZĂPLÂG s. n. v. zăplaz. 913 ZĂPLAZ - 87 - ZĂPODIE m-a trecut în luntre pe celălalt mal. galaction, o. a. ii, 47. Ţărănci cherchelite ... cochetează cu nişte zăplani de frânări, botez, b. i, 196. - PI.: zăplani. - Şi: zaplân adj., s. m., japlân s. m. - Etimologia necunoscută. ZĂPLAZ s. n. (Popular) Gard (de scânduri); p. e xt. îngrăditură. Vinde casele din Iaşi cu locul „pre unde a fost cu zăpladzi îngrădit “ (a. 1677). iorga, s. d. v, 91. Ş-au pus dumnealui vel-paharnic zăplazii ograzei du-misale drept pe hotar (a. 1755). uricariul, vii, 24. Au stins mai bine de 80 de muieri ..., ţiindu-le multă vreme acolo, de murea de foame, strigând la zăplagii bisericei oamenii de pe drum, să le dea milostenie. (sfârşitul sec. XVIII), let. iii, 221/25. Cuprinsul lor este încungiurat în parte cu zid, cu zaplaz şi gard. ar (1832), 1602/15. Izvorul acesta este despărţit de grădină prin un zaplaj de scânduri (a. 1859). uricariul, v, 172/3. Zăplajii, răzlogii, gardurile de nuiele, cu cât mai mult se învechesc, cu atât mai mult se tot strică. i. ionescu, b. c. 58/22. In toată lungimea grădinei de şes, ... s-au durat, pe lângă zăplazul de îngrăditură, şurile de vite (a. 1865). n. a. bogdan, c. m. 145. Când aud o păsărică ciripind pe vreun zaplaz, Mi se pare ciripirea că, zău, n-are nici un haz. hasdeu, r. v. 117, cf. baronzi, l. 159. Se furişa pe sub zăplazu curţii boiereşti, alecsandri, t. 702, cf. cihac, ii, 261. [Cimitirul] era îngrădit cu zăplaz de bârne, streşinit cu şindrilă. creangă, a. 20. Şi aceiaşi pomi în floare Crengi întind peste zaplaz. eminescu, o. i, 112. Peste zaplazul înalt, se vedea uşa odăii deschisă, caragiale, o. i, 143. Nu văd decât zaplazuri înalte şi porţi închise, vlahuţă, s. a. iii, 230. Ar fi ca un fel de zaplazuri sau garduri înalte, marian, î. 452, cf. ddrf. Pe-o piatră-n drum, sub un zăplaz, S-a pus. coşbuc, p. i, 102, cf. barcianu. Pe sub umbra acestor şiraguri de zaplaz, am semănat curpănaşi de gheaţă, adam, r. 30, cf. alexi, w., şăinea-nu2. Am întâlnit pe Romano pe sub zaplazul lui Tudo-ran. hogaş, dr. ii, 161. Când s-a pornit încet la vale, Noi ne uitam de la zaplaz. goga, poezii, 120, cf. tdrg, resmeriţĂ, d., cade. De fierbinţeală vibrau ... peste trandafirii spânzuraţi pe zaplaz. galaction, o. a. ii, 30. Caişii întindeau, peste zaplazuri, florile albe şi roze. c. petrescu, c. v. 215. Crengile copacilor atârnau peste zaplazuri. cocea, s. ii, 64. Cu dinţii ştirbi, zăplazu stă-n jurul vechii case. lesnea, vers. 179. Se atârnau pe zaplazuri, se îmbulzeau la poartă, sado-veanu, o. xii, 174, cf. scriban, d. Vom strânge-ntre zăplaze fazani şi căprioare, arghezi, c. o. 58. Să nu crezi că mi-am trecut şi copilăria Sărind pe vremuri zăplazul. blaga, poezii, 216, cf. dl, dm. Casa ...se află în mijlocul unei grădini pustii, cu zăplazurile năruite. v. rom. ianuarie 1965, cf. m. d. enc., dex. Ioniţă ... floricele aduna Şi-un struţuşor îi făcea, La zăplaz mi se ducea, marian, ap. gcr ii, 296. Trebuia să trec pe sub gardul ţinterimului, un zăplaz de scânduri nalt şi tare. şez. i, 147, cf. chest. ii 403/29, 98, 108, alr ii/i h 267, 268, alrm ii/i h 359, 360. Tu rămâi plângând la poartă ..., Răzimată de zăplaz. folc. olt. - munt. iii, 214. + (Bucov.) Pârleaz (1). Mai văzut-aţi, mai văzut, Gard înalt fără zaplaz? şez. iii, 63, cf. chest. ii 413/ 244, iv 19/371, corn. din straja - rădăuţi. + (Tran-silv.) Peretele colibei ciobanului. Pereţii [colibei] ... se numesc zaplazuri. precup, p. 11. + (Regional) Tavanul pivniţei (Bozioru - Buzău). Cf. chest. ii 284/100. - PI.: zăplazuri şi (rar) zăplaze, (învechit, rar m.) zăplazi. - Şi: (rar) zăprâz (alexi, w.), (popular) za-plâz, (regional) zaplâţ (chest. ii 413/244), (învechit, rar) zaplaj (pl. şi m. zăplaji), zăplâg s. n., zăplâj s. n., s. m. - Din v. sl. *za-plaz, cf. p 1 a z. ZĂPLĂIC subst. (Regional) Căuş pentru borhotul de prune (Godineşti - Motru). gr. s. v, 124. - Pl.: ? - Cf. pleu. ZĂPLĂJOR s. n. (Mold.) Diminutiv al lui z ă p 1 a z. Cf. tdrg. - Pl.: zăplăjoare. - Zăplaz + suf. -ior. ZĂPOÂDĂ s. f. v. zăpodie. ZĂPOĂRĂ s. f. v. zăpor1. ZĂPOD s. n. v. zăpodie. ZĂPODE s. f. v. zăpodie. ZĂPODIE s. f. 1. (învechit şi popular) Vale largă sau platou adăpostit de înălţimi; p. ext. şes puţin scufundat faţă de regiunea înconjurătoare. în zăpodia plâgeriei iou au pus. psalt. hur. 71v/13. înveştiră-se berbecii oilor, şi zăpodiile (văile cc, ş e ş u r i 1 e h) înmulţiră grău. psalt. 122. La zăpodiia stăjarilor ..., zidi un oltariu Domnului, palia (1581), 52/17. Eriho-nul iaste cetate zidită gios, pre zăpodiia Iordanului. varlaam, c. 302. Pământuri ... în zepodie la prisaca dumisale visternicului (a. 1661). uricariul, xxv, 55. Ieşim la o zăpodie ierboasă, cu pajişte frumoasă. dosoftei, v. s. octombrie 46731. Ceată de streini de fealiu au tăbărât la zăpodiia lui Rafail. biblia (1688), 239V52. Puţintei stejari şi toatî branişte din zăpodie (a. 1730). iorga, s. d. vii, 114. Să rădicasă zăpodiile şi se aşezasă dealurile (a. 1752). id. ib. xvii, 65. Am pus piatră hotar într-o zăpodie cam costişă (a. 1759). uricariul, viii, 7. Zăpodiia vlădicăi (a. 1813). ştefa-nelli, d. c. 441, cf. lb. Zăpodie este o faţă întinsă pe deal mare sau mic (a. 1832). uricariul, i, 391, cf. polizu. Satul Crucea de Jos, situat pe podişul (zăpo-dul) format de malul Sinşieţii. i. ionescu, p. 311, cf. CIHAC, II, 270, LM, DDRF, GHEŢIE, R. M., ENC. ROM., ŞĂI-neanu2. Dintre şesuri, cele mai mănoase sunt zăpodiile, nume ce-l poartă micile şesuri puţin scufundate faţă de vecinătate, pamfile, a. r. 18, cf. tdrg, resmeriţă, D., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, M. D. ENC., DEX, H XI 334. In dealul Cănănăului, ... în zăpodia rugului, în heliştea vântului. MAT. FOLK., cf. RĂDULESCU-CODIN, FRÎNCU - CAN- drea, m. 107, chest. iv 87/362/1, alr ii 5 058/182, 228, 349. 353. Boii sunt la munte, pe nişte zăpodii. mat. dialect, i. + (Transilv. şi prin Olt.) Poiană (1). O! voi, lucruri de odihnă şi zăpode de lumină! (a. 1820). pop., 921 ZĂPODINĂ - 88 - ZĂPOR2 ap. gcr ii, 231/31, cf. ddrf, com. din poiana-vaşcău, alr sn ii h 587/95, alrm sn i 398/95. + (Prin. Munt.) Coastă abruptă de deal. Cf. l. rom. 1961, nr. 1, 24. 2. (Munt.) Sloi1 (I 1). Curg, oarbe din adâncuri, a beznelor zăpodii. voiculescu, poezii, i, 52, cf. h ix 435. + (Regional) Lapoviţă (Ştefaneşti - Drăgăşani). arh. olt. vii, 158. - PI.: zăpodii. - Şi: (învechit şi regional) zăpod s. n., zăpoâdă (ddrf), zăpode, zepodie s. f., (regional) zăpoz s. n. - Din v. sl. *zapodije, bg. 3anori>e, 3anor, 3aiiOKb, „loc umbrit“. ZĂPODINĂ s. f. 1. (Prin Olt.) Padină (I 1), pe o coastă de deal. V. zăpod ie (1). Cf. plopşor, v. o., cade. 2. (Regional) Parte superioară a jilipului, unde se adună buştenii înainte de a fi coborâţi la vale (Cârliba-ba - Gura Humorului), arvinte, term. 175. - PI.: zăpodine. - Contaminare între zăpodie şi podină. Cf. ser. z a -p o d i n a. ZĂPOIÂT, -Ă adj. (Prin Munt.; despre fiinţe) Neastâmpărat (1). Oi zăpoiate. chest. v 76/6. -❖* (Substantivat) Cumnata, zăpoiata (Scânteia), georgescu-TISTU. B. 27. - PI.: zăpoiaţi, -te. - Etimologia necunoscută. ZĂPOR1 s. n. 1. (învechit; în Mold.) Poprire (1); p. ext. sechestru (I 3). S-au făcut lăgătură să nu-ş facă zăboară, ... să înblăm unii la alţii (cca 1650). iorga, d. b. i, 99. Are „datorie la nişte jidovi în cea parte“ şi cere „să fac[ă] zăbor“ (a. 1741). id., s. d. vi, 221. Cuvântul „oprire“ sau „poprire“ ... se întrebuinţa singur în Ţara Românească, pe când moldovenii întrebuinţau mai ales cuvântul slavon „zăbor“. id. b. r. 144. 2. (Regional) Baraj a cărui manevrare permite pornirea plutelor sau funcţionarea morilor de apă; p. ext. apa oprită de baraj. Cf. pamfile, j. ii, 173, scriban, d., dr. x, 432, dl, dm, dex. Moara cu zăpor. şez. ix, 152. 3. îngrămădire de sloiuri de gheaţă care se formează primăvara într-un punct al unui râu, îndeosebi la coturi sau pe secţiuni de scurgere mai înguste, datorită căreia se produc creşteri de nivel şi inundaţii; p. ext. revărsare (1). în vremea ploilor şi când s-au vărsat apele, pă dânşii i-au apucat zăporu între Argeş şi între Sabar (a. 1837). doc. ec. 690, cf. polizu, pontbriant, d., ci-hac, ii, 229, ddrf, gheţie, r. m., barcianu, alexi, w., şăineanu2. Aceste creşteri numite zăpoare produc ... revărsări mari ... ducând cu ele sloiuri enorme, anti-pa, p. 189. Zăporul porneşte din munte, anghel - iosif, c. m. ii, 101. Gheaţa ... se rupsese şi zăporul îşi tăiase cale. chiriţescu, gr. 6. [Lostriţele] nu mai pot avea liniştea şi siguranţa locurilor de reproducţie şi de refugiu în timpul tulburelilor şi zăpoarelor. atila, p. 204, cf. resmeriţă, d. Era mai primejdios zăporul, căci revărsarea se făcea foarte repede, dragomir, o. m. 41, cf. cade. Poate are să întârzie ... până ce se va mântui zăporul şi se vor scurge puhoaiele, sadoveanu, o. x, 622, cf. scriban, d. Zăpoarele se formează în special în perioadele de curgere a sloiurilor, primăvara, ltr2, cf. dl, dm. Trecusem Mureşul pe la pornirea zăpoarelor, pe pod umblător şi lunecau gheţarii ca insule plutitoare. gl 1961, nr. 10, 1/2, cf. der. Dunărea nu s-a dezgheţat bine ..., ne prinde zăporul pe drum. bănu-lescu, i. 15. La această nelinişte, contribuie ... necurmatul şi sălbaticul dinamism al unei naturi ostile, aducătoare de zăpoare catastrofale sau de secetă cumplită. românia literară, 1971, nr. 125, 29/2, cf. m. d. enc., dex. Porneşte zoporul. viciu, gl., cf. i. cr. ix, 186, ARVINTE, TERM. 175, UDRESCU, GL. F i g. Sufletul ei curat, oropsit, s-a rupt de zăporul îngrozitor al deznădejdei. săm. iv, 105. El trece „cu hainele morţii-mbrăcat“ S-abată din ţară zăporul zaverii. voiculescu, POEZII, i, 189. Să pornească, în sfârşit, şi zăporul lor, ca ploaia aceasta uşurătoare. c. petrescu, a. r. 46. Ai înfruntat al vremilor zăpor, Găsind în tine steaua ce-apăra. românia literară, 1970, nr. 88, 11/1. ^ E x p r. (regional) A pune zăpor = a) (mai ales prin Olt.; despre cai) a nu voi să tragă; a se împotrivi. Caii ..., la jumătatea dealului - tranc! puseră zăpor. mace-donski, o. iii, 105, cf. cade, scriban, d. Caii pun zăpor la coastă, în deal. plopşor, v. o. Caii — de la o trăsură -pun zăpor. ciauşanu, v. 211; b) (despre oameni) a refuza să facă ceva (Săpata - Piteşti). Cf. udrescu, gl. Ce, puiule, ai pus zopor? Nu mai vrei să înveţi? id. ib. (Rar; despre oameni) A-şi pune zăpor gurii = a-şi impune tăcere. Păcătosule, mai pune-ţi zăpor gurii. p. constant, r. 66. (Transilv.) A sta la zăpor = a rezista în faţa dificultăţilor, înfruntându-le. Cf. mîndrescu, ung. 191, scriban, d. (Regional; despre cai) A fi cu zopor la luătură = a pomi greu. damé, t. 51. Calul ... nu ia din loc sau e cu zopor la luătură. id. ib. + (Prin Ban. şi prin Transilv.) Ploaie torenţială; furtună. Cf. vaida, caba, săl. 102. în curând, va veni zăporul. cv. 1951, nr. 5, 28. - Accentuat şi: (învechit, rar) zapor (alexi, w.). -Pl.: zăpoare. - Şi: zápur (klein, d. 447, alr i/i 116/ 131), (învechit) zăpoâră (polizu, cihac, ii, 229) s. f., zăbor, (regional) zapór (accentuat şi zăpor alr i/i h 115, h 116, h 131, glosar reg.; pl. şi zaporuri lexic reg. 23), zopór, jâpor (alr i/i h 116/229) s. n. - Din v. si. 3AfiopT», cf. bg. *3 a n o p. ZĂPOR2 s. n. 1. Numele mai multor boli contagioase eruptive: a) (Transilv., Maram. şi prin Ban.) rujeolă. Cf. lb, pontbriant, d., lm, cihac, ii, 229, ddrf, mîndrescu, ung. 191, BiANU, d. s., lexic reg. 23. Copilul s-a umplut de zapor. lexic reg. ii, 103, cf. 82, mat. dialect, i, 103; b) (Transilv.) scarlatină (1). Cf. bul. fil. xi-xii, 343, alr i/i h 116, alrm i/i h 161; c) (Transilv.) Variolă. Cf. gheţie, r. m. 498, vaida, teaha, c. n. 281. + (Prin Transilv.) Pată sau pustulă pe piele, caracteristică unor boli eruptive; erupţie pe piele datorată febrei. Com. din tărcăiţa - beiuş, mat. dialect, i, 272. 2. (Transilv.) Numele mai multor boli (de piele) la animale. Cf. gheţie, r. m., h xvii 22, dr. v. 105, alr i/i h 115, alrm i/i h 160. Porcii au zăpor. mat. dialect, i, 198. 925 ZĂPORA - 89 - ZĂPRETIRE 3. (Transilv.; în forma zapor) Jeg. Cf. bul. fil. xi-XII, 343, ALR i/l h 131, ALRM i/l h 1 84, MAT. DIALECT. I, 290. - PI.: zăpoare. - Şi: (învechit şi regional) zapor s. n. - Cf. z ă p u c. ZĂPORA vb. I v. zăporî1. ZĂPORÂT1, -Ă adj. (învechit, rar; despre ape) Care s-a revărsat. Cf. zăporî1. Cf. pontbriant, d. - PI.: zăporâţi, -te. - Şi: (învechit) zăporit, -ă adj. pontbriant, d. - V. zăporî1. ZĂPORÂT2, -Ă adj. 1. (Regional; despre fiinţe) Murdar (1); bubos. Cf. z ă p o r î2 (Sibiel - Sibiu), lexic, reg. ii, 64. 2. (Regional; despre fiinţe) Pipernicit (Orlat - Sibiu). h xvii 176. + Slăbit (1); bolnăvicios (Sibiel -Sibiu), lexic. reg. ii, 64. + (Prin sudul Transilv.) Bătrân. cv 1950, nr. 4, 36. N-aveam mai-nainte făr’o vacă zăporâtă. ib. - PI.: zăporâţi, -te. - Şi: (regional) zăporit, -ă adj. h xvii 176. - V. zăporî2. ZĂPORÎ vb. IV v. zăporî1. ZĂPORÎRE s. f. (învechit) Acţiunea de a (se) zăporî (1) şi rezultatul ei. Cf. polizu, pontbriant, d. - V. zăpori. ZĂPORÎT1, -Ă adj. v. zăporât1. ZĂPORÎT2, -Ă adj. v. zăporât2. ZĂPORÎ1 vb. IV. Tranz., refl. şi intranz. (Despre ape) A (se) bloca în timpul dezgheţului; a (se) revărsa în timpul dezgheţului. Cf. polizu, pontbriant, d., cihac, ii, 229, ddrf, barcianu, alexi, w. Spărgându-se gheaţa de pe Dunăre, se zăpora „ undeva mai la vale “ ... şi, nemaiputând curge în jos, se întorcea în sus şi se revărsa măturând totul, dragomir, o. m. 41, cf. scri- BAN, D., DL, DM, DEX. - Prez. ind. pers. 3: zăporăşte. - Şi: zăpora vb. I, zăporî (polizu, pontbriant, d., cihac, ii, 229, ddrf, BARCIANU, ALEXI, W.) vb. IV. - V. zăpor1. ZĂPORÎ2 vb. IV. 1. Refl. (Regional; despre fiinţe) A se umple de murdărie şi de bube (Sibiel - Sibiu). LEXIC. REG. ii, 64. 2. Ref 1. (Regional; despre fiinţe) A slăbi (1) (Sibiel - Sibiu), lexic reg. ii, 64. S-o zăporât de tot. ib. - Prez. ind.: zăporăsc. - V. zăpor2. ZĂPOST s. n. sg. (Prin Ban.; în practicile religiei creştine; adesea urmat de determinări care arată felul) Lăsatul-secului (v. lăsat). Cf. alr i 606/4577. + (Regional) Lăsatul de came (v. lăsat) (Beba Veche -Sânnicolau Mare). Cf. alr i 605/490, alr ii/i h 193. 47. + (Prin Ban.) Lăsatul de brânză (v. lăsat). Cf. alr ii/i h 193/76. - Şi: (regional) zapost s. n. Cf. alr i 606/77. - Din ser. zapost. ZĂPOSTÎRE s. f. (Prin Transilv.; în practicile religiei creştine; adesea urmat de determinări care arată felul) Lăsatul-secului (v. lăsa t). Era tocmai la zăpos-tirea Paştilor, f (1884), 378, cf. alr i 606/61, 63, 69, 87, alr ii/i h 193/55, 64. cv 1950, nr. 11-12, 39. - Şi: zapostire s. f. cv 1950, nr. 11-12, 39. - Cf. ser. z a p o s t i t i „a începe postul“. ZĂPOSTÎT s. n. sg. (Ban.; în practicile religiei creştine; adesea urmat de determinări care arată felul) Lăsatul-secului (v. lăsa t.) La zăpostitul de Paşti sau la lăsatul de brânză se face în unul sau mai multe locuri foc. hem 875. în duminica lăsatului de brânză, numit zăpostitul mare, se face, seara, priveghi, marian, sr. i, 272, cf. ii, 16, gr. băn., com. din oravita, arh. folk. iii 157, alr i 605/18, 606/9, 18, 28, 30, alr ii/i h 113/2, 29, cv 1951, nr. 5, 28. Dâăm dă pomană, la o săptămână năincea lu dzâpostât. alrt ii 11. - Şi: zapostit, zâpostit s. n. - V. zăposti. ZĂPOZ s. n. v. zăpodie. ZĂPRĂZ s. m. v. zăplaz. ZĂPREĂLĂ s. f. (învechit şi regional) Retenţie (2) de urină; dificultate la urinare; anurie; (învechit şi regional) zăprire (1). Cf polizu, pontbriant, d., cihac, ii, 229. Pesemne - amoniacu Făcu efect, lua-l-ar dracu! Că ne trecu uluiala Ş-am rămas doar cu zăpreala. CARAGIALE, O. IV, 314, cf. DDRF, barcianu, alexi, w., ŞĂINEANU2, CANDREA, F. 222, CADE, SCRIBAN, D., CIAUŞANU, gl. + (Regional) Retenţie a lichidului spermatic în actul sexual. Cf. n. leon, med. 154. - PI.: zăpreli. - Zăpri + suf. -eală. ZĂPREAŞTENIE s. f. (învechit, rar) Teamă mare; poruncă (1) (ameninţătoare), (învechit) zăpretit, (învechit, rar) zăpretire. De zapreaştenia ta, d-zeul lui Ia-cov, Adurmitară încălecând cai. coresi, ps. 201/12, cf TDRG, DHLR II, 536, SCRIBAN, D., SFC II, 102. - PI.: zăpreaştenii. - Din slavon. 3<\nprfeipeHiK. ZĂPRETÎ vb. IV. Intranz. (învechit; construit cu dativul) A inspira teamă; a porunci (1) (ameninţător). Zăpreti (opri c2 ’n g r o z i d) măriei neagre şi secă. PSALT. 223, Cf 130, TDRG, DHLR II, 536, ROSETTI, L. R. VI, 258, scriban, d. + Tranz. (învechit, rar) A certa; a dojeni. Mihail voievodul ..., când să priciia cu diavolul ..., nu cutez să aduc judeţ de ocară, ce zise: ca să te dzăpretească D[u]mnezău (cca 1600). gcr i 49/31. - Prez. ind.: zăpretesc. - Din slavon. 3AnpTfeTHTH. ZĂPRETÎRE s. f. (învechit, rar) Acţiunea de a zăpreti şi rezultatul ei; teamă mare; poruncă (1) ameninţătoare; (învechit) zăpretit, (învechit, rar) 943 ZĂPRETIT - 90 - ZĂPSI zăpreaştenie. Cu zăpretire (îngrozire d) micşuraşi pământul şi cu mânie plecaşi limbile, psalt. 322, cf. DHLR II, 307, SCRIBAN, D., SCL 1960, 604. - PL: zăpretiri. - V. zăpreti. ZĂPRETÎT s. n. (învechit) Faptul de a zăpreti; teamă mare; poruncă (1) (ameninţătoare); (învechit; rar) zăpreaştenie, zăpretire. Ars cu foc şi săpat de zăpreti-tul (zepretitul sopritul c2 îngrozirea d) feaţeei tale peri-vor. psalt. 167, cf. 151, dhlr ii, 302, scl 1960, 606. - PL: zăpretituri. - Şi: (învechit) zepretit s. n. - V. zăpreti. ZĂPRÎ vb. IV. 1. Refl. (învechit şi regional) A se constipa. Cf. anon. car., alr i 1647/3, 10. 2. Refl. (învechit şi regional) A avea retenţie de urină; a nu putea urina; a avea anurie. Cf. polizu, pont-briant, d., cihac, ii, 229, lm, ddrf, gheţie, r. m., bar- CIANU, ALEXI, W., TDRG, CADE, BL VI, 54, SCRIBAN, D., vîrcol, m. i., cr. xiii, 82. Caii atunci s-au zăprit. ciauşanu, gl. Asupra vântului cine se urinează se zăpreşte. pamfile, văzd. 59, cf. gorovei, cr. 334. + P. e x t. (Rar; despre ugerul animalelor) A înceta să mai dea lapte; (popular) a (se) stârpi (4). întoarce-te la vacile vădane, Că nu ne mai dau lapte nici o ceaşcă Şi se zăpresc şi ugerele, arghezi, vers. 490. + (Regional; despre bărbaţi) A avea tulburări de ejaculare. Când un bărbat ... nu se poate ejacula când îi vine, se cheamă că s-a zăprit. n. leon, med. 154. + (Regional) A se îmbolnăvi de blenoragie (Reviga - Slobozia). Cf. BUL. FIL. V, 175. 3. T r a n z. (Regional; în forma zepreti, într-un descântec, cu sens neprecizat, probabil) A îmbolnăvi (Pri-boieni - Topoloveni). Cf. mat. folk. 1 145. Trupu i-a cletinat, In zeprituri L-a zeprit. ib. - Prez. ind.: zăpresc. - Şi: (regional) zepri vb. IV. - Din v. si. sanp’feTH. ZĂPRÎRE s. f. 1. (Regional) Constipaţie (Brădişorul de Jos - Oraviţa). Com. liuba. 2. (învechit şi regional) Retenţie de urină; dificultate la urinare; anurie; (învechit şi regional) zăpreală. Cf. POLIZU, BARCIANU, GHEŢIE, R. M., PONTBRIANT, D., ALEXI, w., h xiv 380, xvm 161, com. liuba. - PL: zăpriri. - V. zăpri. ZĂPRÎT1 s. n. 1. (învechit) Constipaţie. Cf. anon. car. 2. (Regional) Boală la vite nedefinită mai îndeaproape (Unirea - Calafat), h v, 396. - V. zăpri. ZĂPRÎT2, -Ă adj. 1. (Regional) Constipat. Cf. no- vacoviciu, c. b. i, 24, alr i 1 647/24, 30, 352, 772, 857, 859, nalr - b, i, h 114. 2. (învechit şi regional; şi substantivat) (Persoană) care are dificultăţi la urinare. Cf. pontbriant, d., lm, h xviii 161, rădulescu-codin. Bolnavul se află în stări care se exprimă prin aceste cuvinte ... zăprit, zdrunci- nat. şez. xx, 20, com. din turnu-mâgurele. Dii, zăpri-ta naibii! dr. v, 240, cf. ciauşanu, gl., nalr - b, i, h 114. - PL: zăpriţi, -te. - V. zăpri. ZĂPRITURĂ s. f. (învechit, rar) Constipaţie. Cf. ANON. CAR. 2. (Regional; în forma zepritură; într-un descântec, cu sens neprecizat, probabil) Boală (Priboieni - Piteşti). Cf. T. papahagi, c. l. Trupu i-a cletinat în zeprituri L-a zeprit. mat. folk. 1 145, cf. gr. s. vi, 159. - PL: zăprituri. - Şi: (regional) zepritură s. f. - Zăpri + suf. -itură. ZĂPSÎ vb. IV. T r a n z. (Atestat prima dată la anon. car.) 1. (Regional) A sili (1) (Gălăneşti - Rădăuţi). Cf. glosar reg. + (Rar) A fura. Se-nvoiră toţi ceilalţi tovarăşi. Zăpsiră-ndată boii cei mai falnici, murnu, o. 212. 2. (Popular; complementul indică persoane) A surprinde (1). Cf. pontbriant, d., lm. Trăsnea ... avea o mare ciudă pe mine, de când mă zăpsise în grădina lui la furat mere domneşti, creangă, a. 68. Se uita mereu în drumul din care sosise, dar se uita pe furişate, hoţeşte, ca nu cumva să-l zăpsească Şofron. slavici, o. i, 226. Afară stă păzitoriul care îl cheamă cum se zăreşte de ziuă, ca să nu poată fi zăpsit. contemporanul, iv, 726. Sfetnicii aşteaptă până ce-nnoptează bine, Ca nu cumva din tâmplare, să-i zăpsească oarecine. COŞBUC, P. II, 130, cf. BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2. Să te fi păzit sfăntu, să te zăpsească stând de vorbă cu vro femeie ceva mai tânără, hogaş, dr. ii, 134, cf. resmeriţă, d., cade. Să iei seama să nu te zăpsească cumva jăndarii, că te leagă cobză şi te poartă prin judecăţi, mironescu, s. 107. Cum făcea, cum dregea acea fiară, nimene n-o putea zăpsi şi prinde, sadovea-NU, O. XVI, 95, cf. SCRIBAN, D., DL, DM, DEX. M-a zăpsit mâncând frupt. frîncu - candrea, m. 107. Noi, în luncî ni-om tâlni, Nimnica n-om folosî, Cî duşmani(i) ni-or zăpsi. VASiLiu, c. 117. Un talhar de câne adulmecă după carne şi numai ce se apropie ..., Dumnezeu l-a şi zăpsit. i. cr. iv, 108, com. din oraviţa. 3. (învechit şi regional) A afla; a observa (2). Ştefan a zăpsit hicleşugul craiului leşesc, săm. iii, 101, cf. dl, dm, dex, l. rom. 1961, nr. 1, 22. ^ Intranz. (Regional; construit cu prep. „de“) De bănetul acesta a zăpsit unul. şez. xviii, 197. Boul a zăpsit de asta, că doar era năzdrăvan, i. cr. iv, 103. + (Regional) A descoperi (Crişcior - Brad). Com paşca. I-or zăpsit ei, că-s pe hudă (mină), id. 4. (Transilv.; despre câini) A adulmeca; a simţi (1). Cf. resmeriţă, d., cade. Câinii nu au zăpsit apropierea copiilor, pesemne erau plecaţi cu pădurarul, beniuc, m. c. i, 75. îl zăpseşte cânele, îl simţeşte. Com. din feldru - năsăud. Cât ce zăpşeşte pe hoţi, cânele latră. Com. din roşia - abrud. + (Regional) A întrezări (Sălicea - Cluj). Cf. lexic reg. ii, 79. 5. (Prin estul Olt.; în forma zăpsî) A ticsi. Văzui la cutare portofelul zăpsât de bani. i. cr. v, 375. + A îmbâcsi. Ia pieptenile zăpsăt de păduchi, i. cr. v, 375. 950 ZĂPSIT - 91 - ZĂPUŞEALĂ - Prez. ind.: zăpsesc. - Şi: (învechit) zăpşi (pont-briant, d.), (regional) zăpsî, zapsî (l. rom. 1961, nr. 1, 22) vb. IV. - Etimologia necunoscută. ZĂPSIT s. n. sg. (Regional) Numele unei boli de vite nedefinite mai îndeaproape (Unirea - Calafat), h v 396. - Etimologia necunoscută. ZĂPSÎ TE s. f. pl. v. zăsite. ZĂPSÎ vb. IV v. zăpsi. ZĂPSUI vb. IV. Tranz. (Regional) A sili (1) (Gălăneşti - Rădăuţi), glosar reg. - Prez. ind.: zăpsuiesc. - Zăpsi + suf. -ui. ZĂPŞÎ vb. IV v. zăpsi. ZĂPŞÎRE s. f. (învechit, rar) Surprindere (1). Cf. PONTBRIANT, D. - PL: zăpşiri. - V. zăpşi. ZĂPUC1 s. m. 1. (Bucov.) Fiinţă pipernicită. Cf GLOSAR REG. 2. (Prin Transilv., prin nordul Mold. şi prin Bucov.) Purcelul cel mai mic al unei scroafe. Cf. glosar reg., SFC V, 14. - PL: zăpuci. - Etimologia necunoscută. ZĂPUC2 s. n. (Popular) Zăpuşeală. Ţi-au rămas doar duh Şi goale picioare Pe ger şi zăpuh. zilot, cron. 346, cf. hem 1746. Nu te supune nici ghiforul, nici zăpucu. jipescu, o. 77, cf ddrf, gheţie, r. m., barcianu, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRI- ban, d., dl, dm. Eraţi plini de sudoare din cauza ză-pucului. v. rom. noiembrie 1964, 49, cf. dex. Vara se zice: zăpuc, zăpuşală. h iv 151, cf. v 3, 9. Nu mai putem de sete şi de zăpuc. şez. xii, 112. Dete odată Dumnezeu un zăpuc mare, de pleznea omu-n drum de căldură, şez. xiii, 167, cf viciu, gl., i. cr. i, 122. Curgea năduşeala pe ei ... mai rău ca pe zăpucul al mare din luna lui cuptor, plopşor, c. 44, cf. ciauşanu, v. 211, com. sat. iii, 52, novacovîciu, c. b. i, 23. Nu mai pot de zăpug. cv 1950, nr. 4, 37, cf mat., dialect, i, 238. Să-mi dai un cojoc lăţos, De mi-l porţi vara pe dos, Să mi-l laşi tot cam pe şale. Când e zăpucu mai mare. FOLC. OLT. - MUNT. II, 202. - PL: zăpucuri. - Şi: (învechit) zăpuh, (regional) zăpug s. n. - Cf. ser. z a p u h a t i „a sufla“. ZĂPUCEÂLĂ s. f. v. zăpuşeală. ZĂPUG s. n. v. zăpuc2. ZĂPUH s. n. v. zăpuc2. ZĂPUN s. n. v. zăbun1. ZĂPUROS, -OĂSĂ adj. (Regional; despre cai) Care este bolnav de zăpor2 (2). Cf. dr. v, 105. - PL: zăpuroşi, -oase. - Zăpor + suf. -os. ZĂPUŞĂLĂ s. f. v. zăpuşeală. ZĂPUŞEÂLĂ s. f. Căldură mare, înăbuşitoare; arşiţă, caniculă, cuptor, dogoare, dogoreală, fierbinţeală, jar, năbuşeală (2), năduşeală (2), pârjol (I 3), pojar (2 b), toropeală (3), zăduf (1), (livresc) torpoare, (popular) arsură, năduf (2), vipie, zăpuc2, (învechit şi regional) pripeală1 (II), (învechit) ars, pripec (1), (regional) ar-soare, buhoare, cocăt, crăpăt, friptoare, japşă, năplăia-lă, pâclă (3), prigoare (1), pripeală, puhăială1, prepăt. Cf. anon. car. De nu puteţi suferi nicidecum zăpuşeala aicea în părţile noastre, duceţi-vă către miazănoapte. PETROVICI, P. 242/7, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., LM. Mul-tă zăbuşală, o dogoreală de soare îngrozitoare şi, mai ales, praf, mult praf. caragiale, o. iv, 119. Nu ştii tu oare că eu pot să las o zăpuşeală şi o arşiţă de să fiarbă maţele în tine? ispirescu, l. 130. E cald - aerul fierbe de zăpuşeală, vlahuţă, s. a. iii, 217, cf. ddrf, barcianu. Era pe la o amiază, cald ca-n cuptor ş-o zăpuşeală de să te dai cu capul în gârlă, adam, r. 214. Zăpuşeala începea să învăluie câmpul în adierile sale fierbinţi, d. zamfirescu, v. ţ. 30, cf. alexi, w. Ce zăpuşeală ca de foc ... Ş-afară nu e cald deloc, gorun, f. 122, cf. şăineanu2, tdrg. Putea să citească până se va însera şi se va mai potoli zăpuşeala, rebreanu, i. 65, cf. resmeriţă, d. Nu-şi găsea odihnă din cauza zăpuşelii ce se lăsase, ardeleanu, d. 124. Am intrat pe brânci aproape în zăpuşeala chiţimiilor scunde, m. i. caragiale, c. 61, cf. cade. Caişii ... Se sprijiniră-n zaplazuri, sfârşiţi de zăpuşeală, voiculescu, poezii, i. 104. Sfătuiau subt un şopru, în zăpuşala soarelui de amiază, sadoveanu, o. xvii, 285, cf. scriban, d. E un calm ca la noi în zăpuşeala de iulie, ralea, s. t. i, 257. Se simţea zăpuşeala şi subt umbrarul de frunze, camil petrescu, o. ii, 165. Huruiau surd, dintr-acolo, în lânceda zăpuşeală de cireşar, cele dintâi tunete, c. petrescu, a. r. 5. Din pricina zăpuşelii, oamenii scăldaţi în sudoare abia se mişcau, stancu, r. a. iii, 31. Plutea în aer o zăpuşeală grea care se lăsa pe suflete, v. rom. august 1955, 42, cf. dl. Câmpia ... şi imensul parc din apropiere purificau aerul cu zăpuşeală, preda, r. 283. In tranşeea săpată de premilitari, era zăpuşeală, t. popovici, s. 22, cf. dm. Zăpuşala verii şi-a furtunii mira pe toată lumea, barbu, princ. 80. Deschideţi un geam ... E o zăpuşeală de iad. t mai 1964, 34. In casă, era fum şi zăpuşeală, lăncrănjan, c. ii, 71. O noapte surescitată de zăpuşeală, contemp. 1970, nr. 1 225, 9/1, cf. m. d. enc., dex, h vii 384, xviii 294, com. din oraviţa. Se întâmplase să fîe o căldură nespusă, încât zăpuşeala sili pe împărătiţa să iasă din casă. popescu, b. iii, 30. Blânda se iveşte pe trup la unii ... mai des pe vreme de zăpuşală. pamfile, b. 14, cf. ciauşanu, v. 211, alr sn v, 1 502. ^ Fig. Ar mai uşura zăpuşeala deznă-dăjduirei ce-i umflă vinele tâmplelor, delavrancea, s. 38. 965 ZĂPUŞI - 92 - ZĂRĂFIE - PL: zăpuşeli. - Şi: (popular) zăpuşâlă, (regional) zăpuceălă (alr sn v h 1 502/130), (învechit, rar) zăbuşeală s. f. - Zăpuşi + suf. -eală. ZĂPUŞI vb. IV. Tr a n z. şi r e f 1. (învechit şi regional) A (se) înfierbânta; p. ext. a (se) sufoca (1). Cf. ANON. CAR., POLIZU, PONTBRIANT, D., CIHAC, II, 296, IM. Soarele ... scânteia pe cerul fără pic de nori, ameninţând să zăpuşească oraşul cu arşiţa sa. delavrancea, t. 124, cf. ddrf, barcianu, alexi, w., şăineanu2, tdrg, resmeriţă, d. Oile trebuie lăsate să se mişte libere, să nu stea înghesuite, fiindcă se „zăpuşesc“. dr. v, 552, cf. cade, scriban, d., dl, dm, m. d. enc., dex, alr ii/i i mn 23, 6 952/47. - Prez. ind.: zăpuşesc. - Din bg. 3anyuia „a afuma“, ser. zapusiti. ZĂPUŞÎRE s. f. (învechit şi regional) Acţiunea de a (se) zăpuşi şi rezultatul ei; înfierbântare; p. ext. sufocare (1). Cf. polizu, pontbriant, d., ddrf. - PL: zăpuşiri. - V. zăpuşi. ZĂPUŞIT, -Ă adj. (învechit şi regional; despre fiinţe, mai ales despre oameni) 1. înfierbântat; p. ext. sufocat (1). Cf. pontbriant, d., lm. Umbrar răcoritor al turmelor zăpuşite, adăpost binecuvântat al călătorului obosit, odobescu, s. i., 166, cf ddrf, dl, dm, dex. 2. (Despre aerul din atmosferă, dintr-o încăpere etc.) Sufocant (1). Năduhul greu şi zăpuşit al dormitoarelor. delavrancea, ap. tdrg. Dinăuntru, îl izbi în faţă un aer greu, zăpuşit. rebreanu, i. 399, cf dl, dm, dex. - PL zăpuşiţi, -te. - Şi: (învechit, rar) zăbuşit, -ă adj. - V. zăpuşi. ZĂPUŞITOR, -OÂRE adj. (învechit şi regional; despre aerul din atmosferă, dintr-o încăpere) Sufocant (1). Cf. pontbriant, d., lm. Dacă uscatul ar fi fost precumpănitor, planeta noastră ar fi avut ierni mult mai grele şi veri mult mai zăpuşitoare. mehedinţi, g. f. 58, cf. cade, dl. Dimineaţa era zăpuşitoare. i popovici, s. 302, cf. dm. (Adverbial) Era zăpuşitor, fierbinte, sta să cadă o furtună, barbu, princ. 296, cf. m. d. enc., dex. - PL: zăpuşitori, -oare. - Zăpuşi + suf -tor. ZĂR1 s. n. Monedă care circula în Moldova în sec. al XVIII-lea - al XlX-lea. Lei ... 5 pol, adică doi zări de tot hrisovul de întăritură de moşie (a. 1820). iorga, s. d. xxii, 31. ^ (Adjectival) 5 lei, 60 bani, adecă 2 galbeni zări (a. 1776). uricariul, xix, 337. - PL: zări. - Etimologia necunoscută. ZĂR2 s. n. v. zer. ZĂRĂF s. m. v. zaraf. ZĂRAND subst. (Regional; în construcţii negative; în loc. adv.) De zărand = deloc (Bistriţa), paşca, gl. Aveţi prune, bade? N-avem nici una de zărand. id. ib. - PL: ? - Cf. z ă r a n i e. ZĂRĂNIE s. f. sg. 1. (învechit, rar; în construcţii negative; în loc. adv.) De zăranie - deloc. Când caut în pungă ... tufă! ... nici macar o păra de zăranie. F. (1885), 448. 2. (Transilv.; mai ales în construcţii negative; în 1 o c. adv.) (Nici) zăranie de ... = (nici) ţipenie de ... Mi-au murit toate găinile, aşa că azi nu mai am zăranie de pasere în curte, pamfile, a. r. 265, cf. pascu, s. 225, scriban, d. Se duce prin codri ... fără să dea de vreo urmă omenească, de cum să întâlnească zăranie de om. mera, ap. cade. - Zare + suf. -anie. ZĂRÂR1 s. m., s. n. (Popular) I. S. m. Cioban care mulge oile; persoană care face sau vinde zer. Cf. barcianu. La stânile unde sunt oi multe, în afară de ciobani, mai sunt şi câţiva mulgători care se numesc zărari. diaconu, p. 17. Pleacă Costea la Galaţi, Să ia sare La mioare ... Şi glugi mari la cei zărari, Şi opinci la cei voinici, alecsandri, p. p. 54. Mă duc la zărar, să-mi cumpăr o bărbânţă de zăr. chest, V./99, cf. 3, 13, 26, 82. II. S. n. (Regional) 1. Ciubăr (pentru zer). Cf. chest. v/15, 16, 54, 66, 94, 99. 2. Un lemn crestat la mijloc, care se fixează între toartele căldării când se pune să fiarbă la stână (Cer-nădia - Târgu-Jiu). Cf. chest. v/l7. - PI-: (I) zărari, (ii) zărare. - Zăr2 + suf. -ar. ZĂRÂR2 s. m. (Prin Transilv.) Persoană care confecţionează sau repară zaruri2 (1). Cf. chest. v 65, ib. supl. 43. - PL: zărari. - Zar1 + suf -ar. ZĂRÂR3 s. n. (Prin Transilv. şi prin Ban.) Broască (de la uşă). Cf chest. v supl. 35, lexic reg. ii, 64. - PL: zărare. - Şi: zăhăr s. n. lexic reg. ii, 64. - Zar2 + suf. -ar. ZĂRATIC s. n. (Regional) 1. „Zăr care se scurge ulterior, când caşul e în strecură ori în şaitău“ (Runcu-Salvei - Năsăud). chest. v 112/66. 2. Mâncare slabă şi fară nici un gust (Bonţ - Gherla). paşca, gl., coman, gl. - PL: ? - Şi: zărătic s. n. chest v 112/66, paşca, gl. - Zăr + suf. -atic. ZĂRĂCÎŢĂ s. f. (Bot.; învechit, rar) Ghimber (Zin-giber officinale). Cf. cihac, ii, 630. - PL: zărăciţe. - Etimologia necunoscută. ZĂRĂFIE s. f. (învechit şi popular) 1. Casieria vistieriei. Ioniţă Logofătu din sărăfiia judeţului Prahova (a. 1799). cat. man. i, 617. De la sărăfiia judeţului mă pliroforisii că a anului trecut orânduială au fost numai 200 000 ocă (a. 1815). doc. ec. 172. Vei sta 980 ZĂRĂFLÂC - 93 - ZĂREAŢĂ napristan ..., îngrijind pentru primirea banilor dă la sărăfiie către domneasca visteriie (a. 1819). ib. 204. [Banii] să-i aducă ... la sărăfia ispravnicatului (a. 1826). ib. 366. Nişte dughene cu totul fără formă şi gust ..., băcănie, zărăfie şi lipscănie ... alcătuieşte acel şir al pieţei, fm (1844), 2302/ll, cf. polizu. Tocmai în noaptea aceea se spărsese o zărăfie. f (1888), 170, cf. DDRF, ŞIO Ilj, 386, ALEXI, W., TDRG, RESMERIŢĂ, d., cade. In casa Domnului meu, am găsit zărăfie. sa-doveanu, o. xii, 224, cf. scriban, d. Oamenii lui Tudor ... l-au întâlnit ducând la zărăfia judeţului Vâlcea două mii şi mai bine de galbeni, oţetea, t. v. 141. Zărzărel ..., fost condicar la zărăfie şi, în cele din urmă, vătaf de aprozi, călinescu, s. c. l. 69, cf. dl, dm, dex. Ca mătasa-n prăvălie, Şi banii-n zarafie. mat. folk. 673. Fie-ţi, frate, dăruite Şapte sate neprădate, Nici cu bani la zărăfie, Nici clacă la-mpărăţăie! balade, iii, 176. 2. Faptul de a da bani cu camătă; p. e x t. ocupaţia zarafului (2); cămătărie, (învechit) zaraflâc. Cf. polizu, barcianu, şio iil5 386, tdrg. învârtea şi un mic negoţ de zărăfie. chiriţescu, gr. 198. Se gândea la cu totul altceva decât la afaceri şi zărăfii. sadoveanu, o. xviii, 251. Te-ai apucat de zărăfie. camil petrescu, o. ii, 96. Te-ai apucat de zărăfie, dai bani cu camătă, v. rom. decembrie 1954, 81, cf. dl, dm, dex. F i g. Ca puţini dintre doctorii timpurilor noastre, el nu făcuse în inima sa o zărăfie, ci un altar. săm. iv, 67. - PL: zărăfii. - Şi: sărăfie s. f. - Zaraf + suf. -ie. ZĂRĂFLÂC s. n. v. zaraflâc. ZĂRĂNCÎT, -Ă adj. v. zărnicit. ZĂRĂNDÂN s. n. (Regional) Vânt care bate prin vestul Transilvaniei (Galşa - Lipova). chest. iv 85/70. - Zarand (n. pr.) + suf. -an. ZĂRĂSTÎ vb. IV. Refl. (Transilv.) 1. A se rătăci (1) (de cineva). Cf. scriban, d., dl, dm, dex. S-a fost zărăstit de ieri de cătră olaltă şi nu mai dăduse unul de altul, reteganul, ap. cade. + T r a n z. şi r e f 1. (Regional) A (se) răspândi (1) (Vâlcele - Turda), mat. dialect, i, 103. Măi, copile, nu zărăsti găinile de la mâncare! ib. 2. A dispărea. Cf. cade, scriban, d., paşca, gl. - Prez. ind.: zărăstesc. - Cf. ser. z a r a s t i „a acoperi“. ZĂRĂSTIT, -Ă adj. (Prin Transilv.) Pripăşit. Cf. PRIBEAGUL, P. R. 58. - PL: zărăsti ţi, -te. - V. zărăsti. ZĂRĂTÎC s. n. v. zăratic. ZĂRAZOS, -OÂSĂ adj. (Regional; despre oameni; într-un descântec, cu sens neprecizat, probabil) Plăcut (1). Cf. gr. s. vi, 152. Frumos şi zărăzos. ib. Să fiu zărăzoasă. ib. - PL: zărăzoşi, -oase. - Zărează2 + suf. -os. w / w ZÂRALD s. f. (Regional; în e x p r.) A lua în zărâl-dă = a-şi bate joc (Piatra Neamţ), coman, gl. - Etimologia necunoscută. ZĂRÂNCÎ vb. IV v. zărnici. ZĂRÂNCÎRE s. f. (Prin Munt.) Pipemicire. Cf. rev. crit. iv, 86. - PI .: zărănciri. - V. zărânci. ZĂRĂNCÎT, -Ă adj. v. zărnicit. ZĂRÂTĂ adj. (Regional; despre oi) Care dă lapte stricat (Ieud - Vişeu de Sus), papahagi, m. 219. Pentru a le reveni laptele, oile dzărâte se mulg peste lemnele carbonizate provenite din aprinderea focului-viu. id. ib. - PL: zărăte. - De la zară1. ZĂRB s. f. v. zarpa. ZĂRCĂLÂU s. m. v. zurgălău. ZĂRCULĂ s. f. (învechit) Căciulă brodată cu fir. O chitie ce au în loc de zărculă (a. 1715). ap. şio nl5 386. Un buluc de turci purtând căciule şi zărcule. dumitra-che, ap. tdrg. Pavel, apostolul, tânăr, făr’ de barbă, purtând zărculă, şade păzindu-le hainele ostaşilor (a. 1805). grecu, p. 276, cf. scriban, d. - PL: zărcule. - Din tc. zerculâh, ngr. ^EpKov^a. ZĂRDICE s. f. v. zerdiceaf. ZĂRDICEÂFĂ s. f. v. zerdiceaf. ZĂRDÎT, -Ă adj. v. zărghit. ZĂRDUIÂLĂ s. f. (Regional) „Zeamă lungă“ (Mărăşeni - Vaslui), lexic reg. 64. - PL: ? - Etimologia necunoscută. ZĂRE s. f. (Prin Transilv.) Diminutiv al lui zare (1). Sub poale de codru verde O zărea de foc se vede. şez. viii, 178. - PL: zărele. - Zare + suf. -ea. ZĂREÂDĂ s. f. (Regional) Covor mare (Râmnicu-Vâlcea). lexic reg. 88. - PL: zăreade. - Etimologia necunoscută. ZĂREÂŢĂ s. f. sg. 1. (Olt. şi Munt.) înfăţişare bună, sănătoasă; p. e x t. vigoare. Cf. scriban, d. Nu mai are zăreaţă-n el de slab ce e. i. cr. vii, 312, cf. ib. ix, 186, com. din turnu-măgurele, lexic reg. ii, 33. Băieţaşul ăsta e aşa ofilit, veşted! N-are nici o zăreaţă-n el. udrescu, gl. 2. (învechit şi regional) Prestigiu (1). Cf. lb, lm. Gangia are multă zărează. frâncu-candrea, m. 107. 1002 ZĂREAZĂ1 - 94 - ZĂRI1 - Şi: zăreâză s. f. - Zare + suf. -eaţă. ZĂREÂZĂ1 s. f. (în dicţionarele din trecut) Zare (1). Cf. ALEXI, W. - PL: ? - Zare + suf. -ează. ZĂREÂZĂ2 s. f. v. zăreaţă. ZĂREL s. n. (Regional) Diminutiv al lui zare (1). Sub zărel de soare. t. papahagi, c. 1. 51. - PL: ? - Zare + suf. -el. ZĂRELNIC, -Ă adj. (Rar; cu sens neprecizat, probabil) Care se zăreşte1 (4). Cf. c. petrescu, ap. iordan, l. r. a. 170, hristea, p. e. 40. - Zări + suf. -elnic. ZĂREŢ, -EÂŢĂ adj. (Regional; despre oameni) Care are înfăţişare bună, sănătoasă; rumen (Broşteni -Piteşti), udrescu, gl. Am dobândit un copil zăreţ, ţi-i mai mare dragul să te uiţi la el! id. ib. - PL: zăreţi, -eţe. - Zare 4- suf. -eţ. ZĂRGÂN s. m. Peşte marin, răpitor, cu corpul de 50-80 cm, alungit, subţire, aproape cilindric, acoperit cu solzi mici, cu maxilare prelungite într-un cioc car-tilaginos lung, cu oasele colorate în verde; ştiucă de mare (v. ştiucă1 1), ţipar-de-mare (v. ţipar1 1) (Be-lone belone euxini). Cf. antipa, p. 273, atila, p. 392, CADE, SCRIBAN, D., LTR2, DER, M. D. ENC., DEX. - PL: zărgani. - Şi: zargăn s. m. antipa, p. 273, ATILA, P. 392, CADE, SCRIBAN, D. - Din ngr. Şapy&va, tc. zarghana. ZĂRGĂNE s. f. (Regional) Clopoţel. Cf. alexi, w. - PL: zărgănele. - Zărgăni + suf. -ea. ZĂRGĂNÎ vb. IV v. zăngăni. ZĂRGĂNÎRE s. f. v. zăngănire. ZĂRGĂNÎT s. n. v. zăngănit. ZĂRGE s. f. (învechit, rar; cu sens neprecizat) Fote zărgele, părechea 20 bani (a. 1726-1733). n. a. BOGDAN, C. M. 161. - PL: zărgele. - Etimologia necunoscută. ZĂRGHEÂLĂ s. f. (Regional) Sminteală (1); (cu sens atenuat) zăpăceală (1). Nu m-aş mira să-i văd venind să-ţi ceară socoteală când şi-or da seama de zărgheala lor. c. petrescu, r. dr. 144, cf. dl, dm, dex. - PL: zărgheli. - Zărghi + suf. -eală. ZĂRGHENIE s. f. (Regional) Nebunie (2). [Risipeşte] agoniseala răposatului ... cum îl taie capul şi-l îndeamnă zărghenia. c. petrescu, r. dr, 242, cf. dl, dm, sfc ii, 103, 105, dex. - PL: zărghenii. - Zărghi + suf. -enie. ZĂRGHÎ vb. IV. Re fi. (Regional) A se sminti (1); (cu sens atenuat) a se zăpăci (1). Cf. resmeriţă, d. Dumbravă rămăsese înmărmurit. - Da ci, bre, voi v-aţi zărghit? călinescu, e. c. ii, 9, cf. dl, dm, dex. - Prez. ind.: zărghesc. - Derivat regresiv de la zărghit. ZĂRGHIET, -Ă adj. v. zărghit. ZĂRGHÎT, -Ă adj. (Regional, mai ales Mold.) Smintit2 (1); (cu sens atenuat) zăpăcit (1). Cf. şăinea-NU2, TDRG, PAMFILE, J. II, 173, RESMERIŢĂ, D., DR. III, 433, cade. Flăcăul porni în fugă zărghită să ducă vestea la curte, mironescu, s. 224, cf. scriban, d. Cum ai să mori, majur Ialampie? Eşti zărdit? camilar, n. i, 404. Simioane, vezi-ţi de treabă! Eşti zărghit, mă! h. lovi-nescu, t. 372. Nu-i balamuc deloc ... nimeni nu-i zărghit. BARANGA - MORARU, F. 3 1, cf. DL, DM, DEX, ŞEZ. VIII, 161, ix, 149. (Cu determinări complemente de relaţie) Pesemne, măi băiete, eşti cam zărbgit de minte, ori nu ţi-i dragă vieaţa. vasiliu, p. l. 89. -v- (Substantivat) Ian ascultaţi, fă, zărghitelor ..., v-aţi îngrijit voi pentru gură? că nu-s colea Bucureştii, sp. popescu, m. g. 24. De ce, zărghite, unelteşti omorul lui Telemah? murnu, o. 281. Pe neaşteptate, Gligor a Hahăului începu să rădă ca un zărghit. popovici, se. 484, cf. i. cr iii, 377. (Ca epitet, pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de“) Zărghitul de Trăsnea dormea pe hat, cu gramatica sub nas. creangă, a. 92. De nu se ducea, sigur lua pe zărghita de Ilincă. contemporanul, vi2, 108, cf. TDRG. - PL: zărghiţi, -te. - Şi: zărghiet, -ă (pamfile, j. ii, 173), zărdit, -ă adj. - Etimologia necunoscută. ZĂRÎ1 vb. IV. 1. Tranz. (Folosit şi absol.); (învechit şi regional) A privi1 (1); p. ext. a vedea. Neputând zări de ■strălucoare şi de lumină, lepădară ... armele, dosoftei, v. s. noiembrie 129v/28. întinz a mea vedere ca să zăresc locul ce mi s-a hotărât de lăcaş nou. marcovici, c. 10/17. Cu neclipit ochiu am zărit pre soarele cel tăinuit (a. 1798). gcr ii, 163/26. Contele, nemaiputând zări acea mască, părăsi salonul şi mearsă trist acasă, fm (1845), 99V30. Acela voi să n-aibă nici gură a vorbi, Nici ochi ca să zărească. bolintineanu, o. 209. Să mă uit în lumea toată, Să zăresc şi-n ţeara mea Şi să văd pe maica mea. jarnîk - bîrseanu, d. 199. Refl. rec ipr. Cu ochii să vă zăriţi Dar să fiţi tot despărţiţi, alecsandri, p. p. 29. 2. Tranz. A vedea slab, vag, nedesluşit (din cauza depărtării, a întunericului etc.); a desluşi, a distinge, a întrezări. înoţi pre mare şi între valurile ceale sălbatece niciodată nu zăreşti limanul, molnar, ret. 78/1. I se păru că zăreşte, la umbra serii, pe grozăvosul acela necunoscut cu fracul negru, cr (1833), 1072/4. Din univers, abia zărim nişte puncturi lucinde. genilie, g. 1019 ZĂRI1 - 95 - ZĂRI1 6/7. N-au putut ca să zărească, în viforul turburat, Fulgerile îndreptate spre al său cap îngrelat. pogor, henr. 44/4. Un mormânt se dezveleşte, O fanto-mă-ncoronată din el iese ..., o zăresc, alexandrescu, m. 14. Dragă corbe corbişor, Vezi în calea depărtată, Nu-i zări vr-un călător? alecsandri, o. 67, cf. lm. Zăresc, în depărtare, un sul de raze scânteietoare, care venea înspre dânşii, creangă, p. 228. Cămara de joc, mare şi largă, de abia puteai să-i zăreşti căpătâiul. ispirescu, l. 237. Lumina-l ajută şi calu-şi zăreşte. macedonski, o. i, 15. Acolo, mamă, te zăresc Pe tine-ntr-o căscioară, coşbuc, f. 5. Zăream în cale licuricii, cum luminau în şanţ otava, goga, poezii, 116. După un pătrar de oră, zărirăm o lumină, hogaş, dr. i, 55, cf. cade. Boier Stoicea îşi simţi inima în piept, când zări departe ... pe jupăneasa Tecla îmbrăţi-şăndu-şi coconaşii. galaction, o. 53. Zăresc în mâna ta divină Mijind ca o sfioasă, albă, roată de lumină. voiculescu, poezii, i, 97. Sus de tot, zăresc câteva capre agăţate pe peretele de piatră dezgolită, bart, s. m. 54. Am auzit glasuri şi am zărit umbre prin fumegare. sadoveanbu, o. xvi, 49, cf. scriban, d. Pe Condrat şi pe diacon îi zări tremuraţi prin ceaţa ploii şi prin albeaţa zăpezii, bănulescu, i. 20. Prin mijlocul câmpului, El zărea, mări, vedea O clonţată ce râdea, alecsandri, p. p. 38. Colo, departe, zări el un cal păscând şi trase într-acolo. reteganul, p. v. 39. Puica şedea şi-l privea, De lacrămi abia-l zărea. şez. i, 9. Di di-parti mni-i zăre. vasiliu, c. 23. Sosea tătărimea Ca frunza şi ca iarba ... De nu le zăreşti marginea, păs-culescu, l. p. 222. Pare-mi-se, pare, că zăresc pe mare Mică şeiculiţă De talaji stropită, balade, i, 431. Pe sub poala codrului, Zăresc zarea focului, folc. mold. i, 138. (F ig.) Misterioasă putere, ce vii a-m deschide drumul, prin care sufletul meu zăreşte pe-al său creator. bolliac, m. 49/3. Sufletul atunci s-ar fi cunoscut, încântat de a zări, în sfârşit, scopul dorinţelor lui. negulici, e. i, 15/6. Zăresc şi acum, în depărtarea amintirilor, prezenţa la masă a unui profesor, românia literară, 1970, nr. 102, 13/3. ^ (Expr.) A zări ca prin sită (sau ca prin ciur sau ca printr-o pânză) = a vedea neclar, difuz. Se unse cu dânsul la ochi ... şi cu marea sa mirare simţi că parcă începuse a zări ca prin sită. ispirescu, l. 158. Nu mai văd, abia zăresc ca printr-o pânză, vlahuţă, ap. tdrg 1116. Buni-ca-ngăndurată zăreşte, ca prin sită, Trecând pe dinainte-i o viaţă de ruină, iosif, patr. 12, cf. tdrg, zanne, p. v, 189, 599. ^ Refl. pas. şi impers. La 7 april 1828, la 10 ceasuri dimineaţă, s-au zărit o insulă mică asemeniea unui nour alb. ar (1832), 128/ 35. În câtăva depărtare, se zăreşte un foc. drâghici, r. 19/21. Se zărea, prin fulgerile cele dese, multe şiruri de nori groşi întunecaţ[\]. buznea, p. v. 169/15. De te uiţi tu către stele Ce departe se zăresc, Ţi se pare că acele Fără număr strălucesc, fm (1843), 2962/9. Mici băşicuţe ce se zăresc în grosimea sticlei, brezoianu, a. 151/33. O întunerecime cât un grăunte se zăreşte despre răsărit, russo. s. 136. Umbrele nopţii acoperiseră pământul, şi copacii se zăreau ca fantasme din altă lume. alecsandri, o. p. 283. Nişte curţi mari ... de-abia se zărea înaintea lui, pe culmea unui deal. creangă, p. 301. Grădinile şi acoperişurile caselor abia se mai zăreau albăstrii-neguroase. delavrancea, h. t. 146. Uneori, în timpuri liniştite, se zărea de pe corabie o clipire albă pe luciul mării, bassarabescu, v. 140, cf. cade. Porniră cele trei corăbii Şi-abia se mai zăresc. minulescu, v. 29. Varietate de struguri foarte timpurii, cu pieliţa străvezie, prin care se zăresc sâmburii, enc. agr. i, 104, cf. scriban, d. Partea de răsărit a acestui istoric ţinut ... se poate zări din depărtare, bogza, c. o. 10. Se zăreau în depărtare parcul şi bulevardele oraşului, preda, r. 94. Se zăreau avioanele mici de vânătoare de pe aerodrom, barbu, ş. n. ii, 166. Din vale, unde se zăreau albind pomii înfloriţi, venea miresme de salcâm, contemp. 1970, nr. 1 226, 1/3. Corbul ... Aripele-şi întindea Şi pe cer el se zărea, întâi ca un porumbaş, Apoi ca un lăstunaş. alecsandri, p. p. 146. Pe luciul Dunării, De departe se zăreşte ... Un caic înzăvonit. balade, ii, 86. (F i g.) Ai trăit o viaţă întreagă şi nici o faptă bună nu se zăreşte pe drumul ce ai bătut, marcovici, c. 61/26. îndărătul operei d-nei H. P-B. se zăreşte o siluetă feminină de după zăbrelele unei ferestre, lovinescu, c. 30. în domeniul acestei ştiinţe, se zăresc începuturile oricărei idei de unitate organică, ralea, s. t. ii, 85. ^ Intranz. Cf. tdrg, cade. Ca să zărească puţin, ea trebuie să caute pieziş. arghezi, c. j. 249. Mândru trece călăreşte, De lacrămi abia zăreşte, De suspin abia grăieşte, balade, iii, 193. Femeia vede chiar unde bărbatul abia zăreşte, zanne, p. ii, 154. ^ Refl. M-am zărit atuncea sub bolţile de vii. pillat, p. 82. Ne-am aruncat în apele care fugeau Plăpânde şi numai ne-am zărit Ca două lumânări în lac. românia literară, 1970, nr. 73, 15/1. + A vedea numai în treacăt, în fugă, dintr-o aruncătură de ochi; a descoperi în mod brusc. Am alergat la celălalt capăt al galeriei, unde zărisem o capelă roză. negruzzi, s. i, 38, cf. lm. Pe dracu l-au zărit oamini ca o nălucă, ba ca o mogăldeaţă, ba că era cu coarne, jipescu, ap. gcr ii, 261. După gratii de fereastră o copilă el zări. emi-nescu, o. i, 144. Pe care l-a zărit, nu mai scapă cu viaţă, creangă, p. 217. Ea zărise, de pe fereastră, pe neguţătorul, ispirescu, l. 24, cf. cade. Eroul Nu mai zărise de-atunci dulce obraz de femeie, topîrceanu, p. o. 9. L-am cunoscut de cum l-am zărit, voiculescu, poezii, i, 136. Am zărit-o, o secundă numai, pe domnişoara Cireaşa. sadoveanu, o. v, 139. Zărea, din fuga trenului, clădirile uzinii. arghezi, s. xi, 85. Frumoasa mea, cum te zării Mi-ai fost atât de dragă. paraschivescu, c. ţ. 151. Uneori, luam figura imprecisă a unora din semnele zărite de băieţel în cărţile acelea multe, românia literară, 1970, nr. 72, 18/4. Când o zi nu te zăresc, La inimă mă sfârşesc, jarnîk - bîrseanu, d. 96. Mândrele, când l-au zărit, în drum iute i-au ieşit, balade, iii, 175. Trăcui asară calare Pi la poarta dumitale Tse zării la lumânar ’e. folc. olt. — munt. i, 90. ^ Refl. pas. Un fiacru ... trecea ca săgeata şi lăsa să se zărească nişte bonete femeieşti. negruzzi, s. i, 15. 4 Refl. impers. A se vedea. De la Măria ta, se zărea la el şi de la el, la Măria ta. delavrancea, o. ii, 124. 3. T r a n z. A constata, a descoperi (şi a înţelege) existenţa a ceva; a observa (2), a percepe (1), a remar- 1019 ZĂRI1 - 96 - ZĂRITOR ca, a surprinde (3), (învechit) a privi (3). De o lăture, iacă zăreşte Venind împotriva lui vrăjmaş, Pe cal înteţit, un călăraş, budai-deleanu, ţ. 182. Caută să nu-ţi zărească lacrămile pe obraz, beldiman, o. 30/8, cf. lb. După puţin, am zărit un brig. ar (1829), 52/10. In sfârşit, barca unui biet pescar, ce am zărit-o în vremea nopţii, îmi dete nădejdea, heliade, l. b. i, 38/16. Au zărit ...pe năsip, nişte găunoace de stridii, drăghici, r. 43/5. Daca cineva zăreşte că foile îngălbinesc, pricina este că rădăcina este atacată de larva găinuşei. brezoianu, a. 109/24. Zăreşte cineva că, trecând câ-tăva vreme, peluşina vindecării refuză a se forma pe rana remasă. man. sănăt. 293/1. Şi, pe loc, cât îl zărea, Făr’ de voie se oprea, alecsandri, o. 105. îşi mai aruncă ochii ... şi, zărind într-un colţ un cal răpciugos ..., se duse la dânsul, ispirescu, l. 3, cf. tdrg. Cum îl zăriseră, se luaseră după el. chiriţescu, gr. 180, cf. cade. Marioara pe unde-o fi, mamă, că n-am zărit-o printre fete? rebreanu, r. i, 140. îl zăresc şi pe Conu Mihai ieşind dintr-un alt chioşc, cu doi turci după el. teodoreanu, m. u. 178. Când ... ne-a zărit, copilul s-a luminat zâmbind, sadoveanu, o. xvii, 110. Dacă îl zăreşti pe bărbatu-meu, iuţeşte pasul, stancu, d. 31. Aruncă o privire asupra gării şi zări, afişată pe rămăşiţele de ziduri, o hârtie mare. t popovici, s. 33. Vei zări, cu coada ochiului, câteva figuri prea bine cunoscute, aşezate tacticos pe rama joasă a gardurilor. românia literară, 1970, nr. 78, 18/1. Tu te fă bolnavă când îi zări că vine fecioru-tău acasă, sbie-rea, p. 24. Merge-o zână cam bătrână, Cu leacurile a mână. Şi Ileana o-a zărit, marian, î. 502. Iată, mări, că-ntr-un nor, El zărea un corbuşor. balade, ii, 180. ^ F i g. Banul bani unde zăreşte, Colo se rostogoleşte. zanne, p. v, 44. ^ R e f 1. pas. îndată ce se vor zări că încolţesc, le plantăm într-o adâncime de trei degite. BREZOIANU, A. 320/2. 4. Ref 1. pas. A fi sau a deveni vizibil la un moment dat sau într-un anumit loc; a apărea, a se ivi, a se vedea, (italienism învechit) a spunta. Nemaizărin-du-se vreun contenent, marinerii se revoltară asupra lui Columbus. săulescu, hr. ii, 253/1. îndată ce orezul a încolţit ..., şi îndată ce vârfu-i se zăreşte d-asupra apei, îl stropesc cu apă de var. brezoianu, a. 100/4. Fusta ei ... de sub care se zărea un picioruş gras şi mic ... ar fi înflăcărat pe Xenocrat. negruzzi, s. i, 17. Trăsăturile feţei sale luară un aspect straniu ce lăsa să se zărească uneori expresia unei nespuse bucurii. filimon, o. i, 126. Ce se zăreşte acolo ca un boţ de aur? alecsandri, t. ii, 28, cf. tdrg. Stingându-se lampa din cameră, se zăreşte lumina din dulap, lovines-cu, c. vii, 45. Din dreapta şi din stânga, se zăreau înaintând celelalte patru grupe. v. rom. noiembrie 1953, 155, cf. dl, dm. Se uită în jur, nu se zărea nimeni. românia literară, 1970, nr. 75, 16/3, cf. dex. Şi-ncepu Marcu-a juca Şi căte-o hain-a ţâpa, Pân ’ se zări sabia. jarnîk - bîrseanu, d. 490. (Refl. recipr.) Femeile mai cu seamă, care unde se zăreau, născoceau amănunte noi. rebreanu, i. 59. ^ E x p r. (Popular) A se zări de ziuă = a se face ziuă; a se lumina de ziuă. Când s-a zări de ziuă, sunt aici. creangă, p. 132. Se zăreşte de ziuă, când se mijeşte de zi. marian, s. r. i, 108, cf. tdrg. Unii dintre ţărani ... porniră îndată după ce se zări de ziuă. agârbiceanu, a. 542, cf. cade. Când s-a zărit de ziuă, au intrat sub poala pădurii. sadoveanu, o. xiii, 715, cf. bl xvi, 113. Se zăreşte de ziuă ... rosti un glas. camilar, n. i, 120. După ce s-au zărit de ziuă, au luat Pepelea traista cu merinde, sbie-rea, p. 16. Până s-a zări de ziuă tot să fie gata. rete-ganul, p. ii, 50. (Cu schimbarea construcţiei) Când de zâuă se zărea, Clopotile le trăgeau, mîndrescu, l. p. 179. (Rar) A se zări de lună = a apărea, a ieşi luna. Se zărea de lună. Cânele-a lătrat La străin, coşbuc, f. 107. 5. Intranz. (învechit şi regional) A străluci2 (1). Cf. tdrg, scriban, d. Casele lui Dobrişean Nu-s case ca casele, Ci zăresc ca soarele, teodorescu, p. p. 473. ^ R e f 1. p a s. în mijlocul lor, fiul de împărat s-a zărit Ca luceafărul de zioă când iese la răsărit, pann, e. ii, 26/11. - Prez. ind.: zăresc. - Din v. sl. sbpHmi. ZĂRI2 vb. IV v. zeri. ZĂRÎCĂ s. f. (Regional) Diminutiv al lui zară1 (1). Com. marian. - PL: ? - Zară1 + suf. -ică. ZĂRIFIOR, -OÂRĂ adj. (învechit) Diminutiv al lui z a r i f. într-un copaci zarifior, Un şoim prins în lănţişor Strigă amar, ciripind. vâcĂrescul, ap. odo-BESCU, S. I, 289, cf. DDRF, BL III, 19. - PL: zărifiori, -oare. - Şi: zarifior, -oară adj. - Zarif + suf. -ior. ZĂRÎME s. f. (Regional; glumeţ) Lapte (Făureşti -Drăgăşani). ciauşanu, v. 117. A zis ţiganul, căruia naşu-său, ca să râdă de el, i-a dat întâi lapte (zări-mea) şi-apoi friptură de purcel (porcelimea). id. ib. - Zăr2 (variantă a lui zer) + suf. -ime. ZĂRINCÎT, -Ă adj. v. zărnicit. ZĂRÎRE s. f. (Rar) Acţiunea de a z ă r i şi rezultatul ei. 1. întrezărire. Cf. zări (2). Cf. pontbriant, d., ddrf, RESMERIŢĂ, D. 2. Observare (2). Cf. zări (3). Cf. polizu, pontbriant, D., BARCIANU, ALEXI, W. 3. Faptul de a deveni vizibil. Cf. zări (4). Cf. polizu, RESMERIŢĂ, D. - PL: zăriri. - V. zări. ZÂRIŞTE s. f. v. zarişte. ZĂRITOR s. m. (învechit; în textele religioase) Fiinţă înzestrată cu puteri nelimitate, care vede şi înţelege tot. Mai vârtos şi rănindu-se ca zăritori. co-resi, ap. dhlr ii, 340. Departe săgetătoriule, lucoare de viaţă, putearnicule, tot zăritoriule. dosoftei, v. s. noiembrie 165732. 1027 ZĂRMĂDĂLUIT - 97 - ZĂRVĂI - PL: zăritori. - Zări + suf. -tor. ZĂRMĂDĂLUÎT, -Ă adj. (Regional) 1. îngreţoşat (Sibiel - Sibiu), lexic. reg. ii, 64. 2. (Despre alimente) Zdrobit2 (II 1) (Sibiel - Sibiu). LEXIC. REG. ii, 64. - PL: zărmădăluiţi, -te. - De la zărmădit, cu schimbare de suf. ZĂRMĂDÎ vb. IV. Refl. (Regional) 1. A se îngreţoşa de mâncare (Sibiel - Sibiu), lexic. reg. ii, 64. 2. (Despre mâncare sau despre fructe) A se zdrobi (II 1) (Sibiel - Sibiu), lexic reg. ii, 64. - Prez. ind.: zârmădesc. - Etimologia necunoscută. ZĂRMĂDÎT, -Ă adj. (Regional) 1. îngreţoşat (Sibiel - Sibiu). LEXIC REG. II, 64. 2. (Despre alimente sau fructe) Zdrobit2 (II 1) (Sibiel - Sibiu). LEXIC REG. II, 64. - PL: zărmădiţi, -te. - V. zărmădi. ZÂRNĂ s. f. v. zârnă1. ZĂRNĂÎ vb. IV v. zornăi. ZĂRNĂÎT s. n. v. zornăit. ZĂRNĂTICÎ vb. IV v. zărnici. ZĂRNĂTICIT, -Ă adj. v. zărnicit. ZĂRNÂf vb. IV v. zornăi. ZĂRNÎ vb. IV v. zârni. ZĂRNICEÂLĂ s. f. (Regional) Pipemicire (Sămara - Piteşti). UDRESCU, GL. - PL: ? - Zărnici + suf. -eală. ZĂRNICI vb. IV. Refl. (Munt. şi prin Transilv.; despre fiinţe) A se pipernici. Cf. rădulescu-codin. S-a zărnicit bietul copil, udrescu, gl. - Prez. ind.: zărnicesc. - Şi: zărnătici (scriban, d.), zărânci (id. ib.) vb. IV. - Cf. zărni. ZĂRNICÎT, -Ă adj. (Munt.; despre fiinţe) Pipernicit. Cf. chest. v 6/76. N-am văzut copii zărniciţi ca la muierea asta. udrescu, gl. ^ (Substantivat) Ce tot cârcăi, măi, zărincitule? şez. ix, 69, cf. coman, gl. - PL: zărniciţi, -te. Şi: (regional) zărăncit, -ă (alr ii/i h 81/784), zărincit, -ă, zărâncit, -ă (coman, gl., alr ii/i h 81/182, 726), zărnăticit, -ă (alr ii/i h 81/723) adj. - V. zărnici. ZĂRNÎ RE s. f v. zârnire. ZĂRNÎT, -Ă adj. v. zârnit. ZĂRNOĂGĂ s. f. v. zănoagă. ZĂROĂICĂ s. f. (regional) Zer (1) (Sălătrucel -Călimăneşti) chest. v 119/68. - PL: ? - Zăr (variantă a lui zer) + suf. -oaică. ZĂROBÎ vb. IV. Tranz. (Prin nordul Maram.) A câştiga (muncind). Cf. lexic reg. 13. - Prez. ind.: ? - Din ucr. 3apo6HTH. ZĂROS, -OÂSĂ adj. v. zeros. ZĂROŞ, -OÂŞĂ adj. v. zeros. ZĂRPĂLÂTIC, -Ă adj., s. m. şi f. (Munt. şi prin Olt.) (Om) care este neserios şi fluşturatic. Cf. tdrg, CADE, ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., SCRIBAN, D., DM, CIAU- şanu, gl. (Ca epitet, pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de“). Zărpălatecul de fiu-meu ... de-o vreme încoace umblă craun. delavrancea, s. 57. - PL: zărpălatici, -ce. - Şi: zarpalâtec, -ă adj., s. m. şi f. ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., SCRIBAN, D. - Etimologia necunoscută. ZĂRŢĂLE s. f. pi. v. zarţale. ZĂRUÎ vb. IV. 1. Tranz. şi refl. (Mold. şi Transilv.; despre lapte) A deveni sau a face să devină zeros, să se subţieze. Cf. alexi, w., sfc iv, 142. + A se coagula. Laptele ţi-l voi înmulţi şi nu se va mai zărui. i. cr. iv, 87, cf. chest. v 82/26. 2. (Tranz.; complementul indică laptele prins) A separa, prin încălzire, zerul, pentru a prepara brânza de vaci. teaha, c. n. 282. + Refl. pas. A se îndepărta zerul în procesul de preparare a caşului. După ce s-a închegat, laptele se zăruieşte cu o lingură de lemn. chest. v 82/1. 3. Refl. (Regional; depre faguri) A se umezi (Se-cuieni - Bacău), chest. vi 95/26. Când larvele albinelor produc umezeală la clocire, fagurii se zăruiesc. ib. - Prez. ind. pers. 3: zăruieşte. - Zăr + suf. -ui. ZĂRUŢ1 s. n. (Prin Maram.) Diminutiv al lui zer (1). Cu săracii ţi-ai lucrat Şi plata nu i le-ai dat: Fără ... zăruţu laptelui, Dedesuptu caşului, bîrlea, b. 105. - PL: ? - Zăr + suf. -uţ. ZĂRUŢ2 s. n. (Transilv.) Zăvoraş (1). Cf. mat. dialect. I, 272, TEAHA, C. N. 281. - PL: zăruţe. - Zar2 + suf. -uţ. ZĂRVĂI vb. IV. I n t r a n z. (Familiar) A face zarvă (1); (învechit şi regional) a zărvui (1). Cf. pontbriant, d. Căpitanul mormăia ca un urs; cocoanele zărvăiau. delavrancea, s. 150. Negustorii începuseră a zărvăi şi a-şi răndui marfa. id. ap. cade, cf. ddrf, tdrg, cade, DL, DM, DEX. - Prez. ind.: zărvăiesc. - Zarvă + suf. -ăi. 1053 ZĂRVĂIRE - 98 - ZĂSITE ZĂRVĂÎRE s. f. (învechit, rar) Acţiunea de a z ă r -văi şi rezultatul ei; zarvă (1). Cf. pontbriant, d. - PL: zărvăiri. - V. zărvăi. ZĂRVĂÎT, -Ă s. m. şi f., adj. (învechit, rar) (Persoană) care face zarvă (1). V. zărvăitor, zărvui-tor (1). Cf. zărvăi. Cf. pontbriant. d. - PL: zărvăiţi, -te. - V. zărvăi. ZĂRVĂITOR s. m. (învechit, rar) Persoană care face sau care provoacă zarvă (1). V. z ă r v ă i t, z ă r -văitor (1). Cf. zărvăi. Cf. pontbriant, d. - PL \ zărvăitori. - Zărvăi + suf. -tor. ZĂRVUI vb. IV. Intranz. 1. (învechit şi regional) A face zarvă (1); (familiar) a zărvăi. Cf. lb. Aşa zăr-vuind, au sărit doi din ei ... şi l-au luat de păr (a. 1835). doc. ec. 571, cf. polizu, pontbriant, d., lm, DDRF, ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., SCRIBAN, D. 2. (învechit, rar) A se certa. Cf. lm. - Prez. ind.: zărvuiesc. - Zarvă + suf. -ui. ZĂRVUIRE s. f. (învechit) Acţiunea de a z ă r v u i şi rezultatul ei. 1, Zarvă (1). Cf. polizu, ddrf. 2. învrăjbire. De vătămătura nu va a iubitului, decât ce ne-ară vrea zărvuirea vrăjmaşului, coresi, ev. 343, cf. dhlr ii, 308. - PL: zărvuiri. - V. zărvui. ZĂRVUITOR, -OĂRE adj., s. m. şi f. (învechit, rar) 1. S. m. şi f. Persoană care face sau care provoacă zarvă (D- V. zărvăit, zărvăitor. Cf. zărvui (1). Cf. DDRF. 2. Adj., s. m. şi f. Certăreţ. Cf. zărvui (2). Cf. lm. 3. S. m. şi f. învrăjbitor. Cf. lb. - PL: zărvuitori, -oare. - Zărvui + suf. -tor. ZĂRZÂLE s. f. v. zarţale. ZĂRZĂIEL s. m. v. zărzărel. ZĂRZĂLÎE s. f. v. zarzără. ZÂRZĂLIN s. m. (Regional) 1. Diminutiv al lui zarzăr (1); (popular) zărzărel, (regional) zărzăraş (Pecinişca - Băile Herculane). alr ii 6 071/2. 2. Cais (Pecinişca - Băile Herculane). alr sn i h 204/2, alrm sn i h 143/2. - Accentuat şi: (regional) zărzălin. alr sn i h 204/2. - PL: zărzălini. - Derivat regresiv de la zărzălină. ZĂRZĂLÎNĂ s. f. (Regional) 1. Diminutiv al lui zarzără; (popular) zărzărică. Cf. alr ii 6 022/2, borza, d. 23. 2. Caisă (Pecinişca - Băile Herculane). alr sn i h 205/2, alrm sn i h 144/2. - PL: zărzăline. - Şi: zarzalină s. f. borza, d. 23. - De la zarzăr. ZĂRZĂLUI s. m. (Regional) Zarzăr (1) (Cujmir -Calafat), boceanu, gl., tdrg, scriban, d. - PL: zărzălii. - Zarzăr + suf. -ui. ZĂRZĂNE s. f. v. zărzărică. ZĂRZĂNEL s. m. v. zărzărel. ZĂRZĂNÎCĂ s. f. v. zărzărică. ZĂRZĂREL s. m. (Popular) Diminutiv al lui zarzăr (1); (regional) zărzălin, zărzăraş. Cf. tdrg, dl, dm, borza, d. 23, dex. Foaie verde zărzărel, Când eram mai mititel, Unde mă culcam, dormeam, şez. i, 75. Frunză verde zărzăiel, Ariciu e mititel, Mor fetele după el. pîrvescu, c. 15. Au umplut coasta de zărzănei. UDRESCU, GL. - PL: zărzărei. - Şi: (regional) zărzăiel, zărzănei, zarzărei (borza, d. 23) s. m. - Zarzăr + suf. -el. ZĂRZĂRÎCĂ s. f. (Popular) Diminutiv al lui zarzără (1). Cf. dl, dm, dex. Am umplut putina de zărzănele. udrescu, gl. - PL: zărzărele şi zărzărici. - Şi: (regional) zărzăneâ (cu schimbare de suf.; udrescu, gl.), zărzănică s. f. - Zarzără + suf. -ică. - Zărzăneâ: cu schimbare de suf. ZĂRZĂRÎU, -ÎE adj. (Regional) De zarzăr (1); al zarzărului (1). Jur-prejur de vie, Smochini şi lămâie Şi pomi zărzării. folc. olt. - munt. iii, 19. - PI .: zărzării. - Zarzăr + suf. -iu. ZĂRZĂŢE s. f. (Bot.; în dicţionare) Ghimber (Zingiber officinale). Cf. cihac, ii, 630, ddrf, gheţie, r. m., barcianu, alexi, w. - PL: zărzăţele. - Etimologia necunoscută. ZĂRZĂVĂT s. n. v. zarzavat. ZĂRZOÂNĂ s. f. (Regional) Stup1 (1) (Ucea de Sus - Victoria), chest. vi 110/30. - PI .: zărzoane. - Formaţie onomatopeică. ZĂSÂTE s. f. pi. v. zăsite. ZĂSITE s. f. pi. 1. (învechit, rar) Ceea ce a rămas după ce a fost trecut prin sită. [Ipsosul] scoate-l şi-l pisează pe lespede şi-l cerne prin sită deasă şi zăsitele pisează-le şi de-al doilea, până se va face ipsosul foarte mărunt (sfârşitul sec. XVIII), grecu, p. 390. 2. (învechit şi regional) Făină amestecată cu tărâţe, rămasă după ce acestea au fost cernute pentru a doua 1076 ZĂSITII - 99 - ZĂSTRAŞ oară. [Pâinea] lucrată bine, din făină albă, iar nu amestecată cu zăsite (a. 1825). doc. ec. 356, cf. lb, POLIZU, CIHAC, II, 345, BARCIANU, ALEXI, W., TDRG. - Şi: (învechit) zăsitii (grecu, p. 390), zăsâte (polizu), zăpsite (tdrg), zasite (lb, lm, tdrg) s. f. pl. - Cf. sită. ZĂSÎTII s. f. pl. v. zăsite. ZĂSLÂU s. n. v. zaslău1. ZĂSLĂUŞ s. m. (Prin vestul Transilv.) Stegar (2). Com. din fostul judeţ bihor, cf. paşca, gl. alr ii/i mn 82, 2691/310. - PL: zăslăuşi. - Şi: (regional) lăzglăuş s. m. alr ii/i mn 82, 2 691/310. - Din magh. zâszlos. ZĂSLON s. m. (Prin nordul Bucov.) „Lemn de grosime potrivită, folosit ca dereg (la casă sau la scară)“. GLOSAR REG. - PL: zăsloni. - Din ucr. 3acjiOHa. ZĂSPÂD s m. (prin nordul Transilv.) „Munte rotund“. Cf. paşca, gl. + Graniţă de ţară. Cf. paşca, gl. - PL: ? - Etimologia necunoscută. ZĂSTÂL s. n., s. f. 1. S. n. (prin Munt.) Pălimar1 (2). Drag i-a fost voinicului Adâncul colnicului ... Să dea apă calului, La poalele zăstalului. udrescu, gl. 2. S. f. (Prin Transilv.; în forma zăstală) Fiecare dintre părţile laterale ale patului1 (1); (regional) zăstainiţă (2). Cf. viciu, gl. - PL: zăstale şi zăstaluri. - Şi: zăstală s. f., zastâl (udrescu, gl.) s. n. - Derivat regresiv de la zăstainiţă. ZĂSTALĂ s. f. v. zăstal. ZĂSTÂLNIŢĂ s. f. 1. (Regional) Pălimar1 (2). (Săpata - Piteşti). Cf. udrescu, gl. 2. (Munt.) Fiecare dintre părţile laterale ale patului1 (1); (regional) zăstal (2). Cf. tdrg, h iii 95. Un pat încheiat Cu scânduri de brad, Zăstălniţi de fag. păscu-LESCU, L. P. 45. - PL: zăstălniţi. - Şi: zastâlniţă s. f. tdrg, scriban, d. - Din ser. zastavnica. ZĂSTĂLÎT, -Ă adj. v. zăstănit. ZĂSTÂMP s. n. v. zăstimp. ZĂSTĂNÎT, -Ă adj. (Regional) 1. (Despre cursul unei ape curgătoare) Care este îngustat din loc în loc (Ţăndărei). păsculescu, l. p. [Râul] repezit şi zăstănit. id. ib. 2. (în forma zăstălit) îngrămădit; p. e x t. ticsit (1) (Zorleni - Bârlad), i. cr. viii, 91. - PL: zăstăniţi, -te. - Şi: zăstălit, -ă adj. i. cr. viii, 91. - Cf. z ă s t ă v i. ZĂSTĂVÎ vb. IV. Tranz. (învechit) A stăvili (1). Deşchise marea şi trecu ei puse (opri h zăstăvi c2) apele ca foaie, psalt. 156, cf. dhlr ii, 536, scriban, d. - Prez. ind.: zăstăvesc. - Din slavon. 3actKN;ftTH. ZĂTICNÎRE s. f. (învechit) acţiunea de a (se) z ă -ticni (1) şi rezultatul ei; piedică (3); p. ext. neajuns1 (2). Multe zăticniri şi piedici acolo li s-au prins (începutul sec. XVIII), mag. ist. ii, 130/24. Cu rânduieli de cară şi cu alte havaleli, ... li să pricinuieşte zăticnire şi mare stricăciune (a. 1779). iorga, s. d. vii, 128. Văz că i s-a mai făcut zăticnire, nu ştiu până când (a. 1787). id. ib. VIII, 15. Au căzut mulţi boi dă la cară şi au rămas pă drumuri, dăndu-să o mare zăticnire la căratul zaherelii (a. 1809). doc. ec. 81. Zăticnirile la cele trebuinţe să nu să deie (a. 1814). uricariul, i, 205. în loc de folos poate să aducă zăticnire la hotărârea dreptei judecăţi, prav. (1814), x/4. [Baia] nu pricinuieşte nici o zătignire la celelalte băi unde merg oamenii de să spală (a. 1825). doc. ec. 347. O samă din condeiele budgelii Eforiei ... s-au mărginit simţitor, fără a să face zăticnire trebuinţelor obşteşti, ar (1835), 28Vl 7. însuşi acea zăticnire le ţine mai mult legate [regulile], conachi, p. 265. Frecarea măciuliei [la plug] produce o zăticnire şi risipeşte puterea tragerii cailor. brezoianu, a. 56/24. Nu-şi întinde galant mâna A-i ridica zăticnirea Şi-a înlesni tipărirea, pann, e. i, 1/16, cf. polizu. Călărimea nesupusă trăsnitoarei zăticniri ... Pe monarc îl urmăreşte, macedonski, o. i, 105, cf. ddrf, barcianu, alexi, w. Am intrat în viaţa expresiei cu zăticnire şi cu certitudinea că scrisul e mai mult şi altceva decât a pune condeiul pe vârf şi a-l lăsa să colinde hârtia, arghezi," t. c. 116. Orice zăticnire spre bine să-nţelege. zanne, p. viii, 220. - Pl.: zăticniri. - Şi: (învechit) zătignire s. f. - V. zăticni. ZĂTICNÎT, -Ă adj. (Regional; despre oameni) Zăpăcit (1) (Săpata - Piteşti), udrescu, gl. E cam zăticnit, nu e-ntr-ale lui. id. ib. - Pl.: zăticniţi, -te. - Şi: zătignit, -ă, adj. udrescu, gl. - V. zăticni. ZĂTICNIT0R, -OÁRE adj. (învechit) Care zăticneşte (1); care provoacă zăticneală (1). Oarecare pricini zăticnitoare (a. 1767). iorga, s. d. v, 329. ^ (Substantivat) Ce dară zătignitoriul făloşilor lăudăroşi, Dumnezău nu l-au lăsat să-şi plinească lauda (sfârşitul sec. XVII), rev. crit. i, 385. - Pl.: zăticnitori, -oare. - Şi: (învechit) zătignitor, -oâre adj. - Zăticni + suf. -tor. ZATIE s. f. v. zitie. ZĂTIGNEÂLĂ s. f. v. zăticneală. ZĂTIGNÎ vb. IV v. zăticni. ZĂTIGNÎRE s. f. zăticnire. ZĂTIGNÎT, -Ă adj. v. zăticnit. ZĂTIGNITOR, -OÂRE adj. v. zăticnitor. ZĂTIHNÎ vb. IV v. zăticni. ZĂTINOÂGĂ s. f. (Prin nordul Munt.) Femeie decăzută. Toate zătinoagele Şi-aşteaptă dragostele, Da o măndreţe ca mine Să n-am dragoste pe lume! RĂDULESCU-CODIN. - Pl.: zătinoage. - Etimologia necunoscută. ZĂTOÂCĂ s. f. (Regional) Braţ de fluviu format între malul unei ape şi al unui ostrov. Ostroavele cresc şi se lungesc şi, dacă sunt lângă mal, formează între ele câte un braţ lung de Dunăre, cu o adâncime mai mică, numită zătoacă. antipa, p. 192. Ţiganul ... se întrebuinţează pentru a pescui japşe, prin zătoace, pe malurile Dunării, id. ib. 454, cf. scriban, d. - Pl .: zătoace. - Din ucr. 3aTOKa. ZĂTOCÎ vb. IV. Tranz. (Regional; complementul este un curs de apă) A transforma în zătoacă. Cf. scriban, d. - Prez. ind. pers. 3: zătoceşte. - V. zătoacă. ZĂTON s. n. 1. Porţiune de braţ de râu sau canal (între ostroave) înfundat de nisipuri la un capăt. Dacă potmolirea ... unui braţ format între 2 ostroave merge mai departe, aşa că el se astupă la unul din capetele sale, atunci se formează un zăton. antipa, p. 192. Când braţul se potmoleşte ca un cap, de obicei, din pricina nisipurilor aduse de ape, atunci el ia denumirea de zăton. enc. agr. 329. N-am băgat de seamă unde se făceau mai multe gârle şi am vârât pluta într-un zăton. Com. din piatra-neamţ. + Scobitură în malul unui râu unde apa este lină şi unde se adună peştii iama. Şalăul ... preferă, în general, apele mai adânci, cu fundul nisipos şi cu apă puţin sălcie (lagune, zătoa-ne). antipa, p. 217. Locurile ... unde crapul ... [stă] iarna pe sub gheaţă se numesc zătoane. id. ib. 560, cf. cv 1949, nr. 7, 33, dl, dm, dex. + Porţiune dintr-o apă curgătoare în care apa este lină şi adâncă (şi unde pot ierna vasele plutitoare). Cf. dl, dm, dex, arh. olt. xxi, 278. + Lac lung şi îngust pe litoralul mării, despărţit de acesta printr-o limbă îngustă de pământ. Prin zătoane se înţeleg nişte lacuri litorale foarte lungi şi înguste, aşezate în lungul coastei şi separate de mare numai printr-o îngustă limbă de nisip, antipa, p. 264, cf. dl, dm, dex. + (Ban., prin Olt. şi prin Transilv.) Porţiune mai adâncă a unui râu în faţa morii de apă sau canal în care se acumulează apa în scopul alimentării uniforme a roţii de moară. Lângă moară se face un zătoniu ... să conduce apa la buduroniu. liuba-iana, m. 103, 1121 ZĂTONAR - 102 - ZĂTORCI cf. pamfile, văzd. 180, h xviii 143, com. din agriş-arad, ALR i 1 842/9, 30, 820, ALR ii 6 721/836, 6 722/ 848, lexic reg. ii, 38. + (Prin Transilv.; în forma zoton) Torent format de ploaie. Cf. lexic reg. ii, 103. + (Regional; în forma zoton) Puhoi1 (2) (Săpata - Piteşti). udrescu, gl. A venit un zoton de ploaie amestecată cu grindină, id. ib. 2. S p e c. îngrăditură din stuf sau din nuiele care se aşază pe ape curgătoare pentru îngrădirea şi prinderea peştelui; p. ext. locul astfel îngrădit. Zătoanele ... închid, mai întâi, peştele, înconjurându-l acolo unde el se grămădeşte, antipa, p. 53. Zatoanele se fac totdeauna în timpul iernii, id. f. i, 113. Pescuitul bibanului ... în mare şi bogat însă e numai cu năvodul, plasa ... zătoanele şi vintirele. atila, p. 317. Vânduse ... nişte brădet unei societăţi ... care-şi avea zătoanele în pârâul Cocorului, al lupului, p. g. 133, cf. scriban, d. Se năcăjeau, după ce-l trăseseră la mal dintr-un zăton, c-un somn pe care-l avuseseră priponit acolo, sadoveanu, o. xviii, 231. Pescuitul ... se face cu năvodul, plasa, leasa,, zătoanele. enc. agr. i, 449. Te-am învăţat să foloseşti sculele de goană şi cele de zătoane după timp. DAVIDOGLU, O. 25, cf. DL, DM, DEX, H III 309, todoran, gl., gl. olt. + P. gener. Totalitatea instalaţiilor de garduri şi coteţe, precum şi celelalte instrumente auxiliare folosite de pescari. Cf. antipa, p. 561. Pescuitul la zăton e practicat, în general, la crap şi la plătică. ltr2. + (Regional) Zăgaz făcut spre a abate sau a opri apa din cursul ei. Cf. dl, dm, dex. + (Regional) Gard făcut pentru consolidarea ţărmului unei ape. Com. din agriş - arad. + (Regional) îngrăditură solidă făcută pentru a apăra podul plutitor de curenţi. (Someş Guruslău - Zalău), mat. dialect, i, 218. + (Prin Ban. şi prin nord-estul Olt.) Stăvilar natural format prin îngrămădirea lemnelor, vreascurilor etc. la cotitura unui râu. Cf. arh. olt. xxi, 278, chest. iv 59/29. 3. (Regional) „Trecătoare, vad“, bud, p. p. 84. Merge hâda la zăton Cu o cute de şopron, id. ib. 55. 4. (Prin nord-estul Olt. şi prin nord-vestul Munt.) Puhoi1 (3). Porumbii erau zăton. ciauşanu, v. Fânul era zătun. id. ib. Stau prunele zoton pe jos. udrescu, gl. - PL: zătoane şi (regional) zătonuri. - Şi: (regional) zătoni (alr i 1 842/30), zătoniu, zătun, zaton, zeton (h iii 309, şez. xviii, 168), zoton s. n. - Din v. si. *zatom>, cf. bg. 3 a t o h, ser. zaton, rus. 3 a t o h, magh. z â t o n y. ZĂTONAR s. m. Pescar specializat în pescuitul la zătoane (2). Pescarii din Gropeni sunt specialişti pentru închisorile cu garduri şi leasă, cei din Folteşti sunt zătonari. antipa, p. 26, cf. scriban, d., dl, dm, dex. - PL: zătonari. - Zăton + suf. -ar. ZĂTONI1 s. n. v. zăton. ZĂTONÎ2 vb. IV. 1. Tranz. (Regional) A stăvili (1). Cf. alr i 1 842/9, dl, dm, dex. + A înţepeni în mal. Cf. scriban, d. + (Prin Mold., Munt. şi Olt.) A transforma în zăton (1). Cf. scriban, d. 2. Tranz. F i g. A stăvili (2). Când s-au ivit cetele ungureşti ..., boiari[i] lui Vodă i-au zătonit calea Severinului. al lupului, p. g. 197. Viaţa curge mereu, nu stă pe loc. Drumul ei nu poate fi zătonit. agârbi-CEANU, s. 303. 3. Re fi. (Despre peşti) A se aduna la un zăton (1). Se găsesc, în bălţi, locuri unde crapul se zătuneşte în cantităţi mari, în gropile de pe fundul lor. antipa, p. 407. 4. Tranz. (învechit şi regional) A îngrămădi (până la refuz). Intre Posada Veche şi Orăţii, stau zătonite peste 50 cară cu marfa, neputând ca să treacă (a. 1838). doc. ec. 708. Când vine Oltul mare, cu fel de fel de lemne ..., lemnele se grămădesc unele peste altele şi stau zătonite. arh. olt. xxi, 278. Cincizeci cositori tocmia ... Şi mult fân că zotonia. mat. folk. 146, cf. coman, gl., lexic reg. ii, 43, 103. + F i g. A prinde la strâmtoare. Cf. lexic reg. ii, 65. 5. Tranz. (Bucov.) A ascunde (pentru a nu fi găsit). Cf. scriban, d. Unde ai zătonit straiele? com. din bilca - rădăuţi. Unde aţi zătonit foarfecele? com. din VICOVU DE SUS - RĂDĂUŢI, cf. LEXIC REG., GLOSAR REG. 6. Tranz. (Regional; în forma zotoni) A obosi (Săpata - Piteşti). Cf. udrescu, gl. Au zotonit-o, biata scroafă; doisprezece purcei, id. ib. 7. Tranz. (Prin Munt. şi prin Transilv.; în forma zotoni) A prăpădi (1). Cf. lexic reg., 95. Grindina a zotonit tot pe unde-a trecut, udrescu, gl. - Prez. ind.: zătonesc. - Şi: (regional) zătoni, zotoni, zătuni vb. IV. - De la zăton. ZĂTONÎ RE s. f. (Regional) Acţiunea de a (se) zătoni2 (3). Adunarea peştelui la un zăton (1). Locurile ... unde crapul ... [stă] iarna sub gheaţă se numesc zătoane şi se vorbeşte de zătonirea crapului. antipa, p. 560. - PL: zătoniri. - V. zătoni. ZĂTONIU s. n. v. zăton. ZĂTOR s. n. (învechit şi regional) Mamelă (la scroafa). Cf. lb, cihac, ii, 470, lm. Avea nişte zătoare pănă la genunche, ţifloaie de lapte, contemporanul, III, 347, cf. DDRF, barcianu, alexi, w., cade, i. cr. v, 183, caba, săl., arh. olt. xxi, 278, com. din frata - TURDA, CIAUŞANU, V. 211, PAŞCA, GL., COMAN, GL., CV 1950, nr. 11-12, 39, lexic. reg. ii, 103, mat. dialect, i, 104, udrescu, gl. + P. r e s t r. (Regional; în forma zotor) Mamelon (1). Cf. lexic reg. ii, 55. E o şerpoaică mare Cu nouă pui, Cu nouă zotoare. folc. olt-munt. iii, 756. Are zotoanele ţăpuri căpriţa noastră. udrescu, gl, cf. ciauşanu, v. - PL: zătoare. - Şi: (învechit) zâtor (lm, barcianu, alexi, w.) s. n., (regional) zotoâne (udrescu, gl.) s. f. pi., zătorci (i. cr. iv, 183) subst. pi., zotoâră (lexic reg. ii, 33) s. f., zotor s. n. - Din ser. zator. ZĂTORCI subst. pi. v. zător. 1128 ZĂTREALĂ - 103 - ZĂU1 ZĂTREĂLĂ s. f. (prin Ban.) Pierdere de vreme; p. ext. zăbavă. Com. din oraviţa, novacoviciu, c. b. ii, 8, COMAN, GL. - PL: zătreli. - Zătri + suf. -eală. ZĂTREĂNCA s. f. art. (Regional) Numele unui dans popular nedefinit mai îndeaproape; melodie după care se execută acest dans. Cf. varone, d. 156. - De la n. pr. Zătreana + suf. -că. ZĂTRÎ vb. IV. Tranz. 1. (învechit şi regional) A nimici (1). Piste o sută de mii au fost zătriţi de către a lor compatrioţi, pogor, henr. v/l 15, cf. vm/14, 78/ 24, scriban, d. Când oi da în tine te zătăr. boceanu, gl. Până seara a fost prăpăd, i-a zătărăt. plopşor, c. 84, cf. l. rom. 1959, nr. 1, 64, lexic reg. 43. Ş-în cazan să-i opărieşc ... tu pră iei să-i zătrieşâ. arh. folk. vi, 353. ^ (Prin lărgirea sensului) Am băut o cinzăcuţă de rachiu şi m-am zătărăt. cv 1951, nr. 12, 37. 2. (Ban.) A face să întârzie; p. e x t. a împiedica. Cf. h xviii 315, com. din oraviţa, alr ii 2 395/2, arh. folk. iii, 157, LEXIC REG. II, 38. - Prez. ind.: zătresc. - Şi: (regional) zătărî (prez. ind. şi zătăr, lexic reg. 43), zâtărî (prez. ind. şi zătăr) vb. IV. - Din bg. 3aTpHH, ser. zatreti. ZĂTRÎRE s. f. (învechit) Acţiunea de a zătri (1) şi rezultatul ei. Nimicire (1). Au făcut acea zătrire din singură socotinţa că ascultă pe Dumnezeu, pogor, henr. x/9, cf. 88/2. - PL: zătriri. - Şi: zetrire s. f. pogor, henr. iv/12. - V. zătri. ZĂTRITOR s m. (învechit) Persoană care nimiceşte (1). Pe Hanri al III-lea l-au socotit zătritorul apărătorilor religiei, iar nu ca un crai ce osândise pe vinovaţii săi supuşi, pogor, henr. ix/3, cf 95/4. - PL: zătritori. - Zătri + suf. -tor. ZĂTULĂ s. f. 1. (Mold. şi prin Olt.) Capac de tablă folosit la gura cuptorului pentru a opri fumul sau căldura. Cf. scriban, d., tomescu, gl., chest. ii 323/103, 206, 239, lexic reg. ii, 124. 2. (Mold.) Zăgaz făcut pe o apă spre a-i abate cursul. Cf. scriban, d. + Şanţ făcut spre a abate direcţia unui şuvoi de apă. scriban, în arhiva, xxiv, 41. + Scobitură făcută în pământ, pentru a face focul sub o căldare. scriban, în arhiva, xxiv, 41. + îngrăditură făcută pe locul unde se dă mâncare puilor, pentru a putea despărţi puii mici de cei mari. scriban, în arhiva, xxiv, 41. 3. (Prin nordul Mold.) Foc mic, aprins la gura cuptorului. V. zăgneată (3). Cf. alr sn iv h 1 061/260, alrm sn iii h 867/260, lexic reg. ii, 124. - PL: zătule. - Şi: (regional) zatulă s. f. alr i 1 842/54. - Cf. bg. 3aTyjiKa. ZĂTUN s. n. v. zăton. ZĂTUNÎ vb. IV v. zătoni. ZĂŢ s. n. (Tipogr.) „Lamă între rânduri pentru a înlesni culegerea şi a ţine literele“, mîndrescu, i. g. 102. - PL: zăţuri. - Din germ. Setzen. ZĂŢÂRIU s. m. v. zeţar. ZĂŢUÎ vb. IV v. zeţui. ZĂU1 interj. 1. (întăreşte o afirmaţie sau o negaţie) Jur (că ...); pe legea mea; într-adevăr; (regional) zăuc. N-ai neci lăsat să sărut feciorii şi featele meale, dzău, nebuneaşte ai făcut, palia (1581), 126/4. Zău, zic voo: că cine va creade în mine şi în cuvintele meale, nu va muri în veaci (a. 1600-1650). gcr i, 139/24. Eu, dzău, numai doi cai am avut acum, de încălecam eu pre dănşii (a. 1657). iorga, s. d. iv, 54. N-aş fi gândit, Staico, că văz una ca aceasta, zău, n-aş fî gândit în viaţa mea. ist. ţ. r. 42. Zânele mie nici fruntea-şi încreţe, D'acă au minte şi l[i]-e viaţa dragă, Că zieu! arma mea nu precepe şagă. budai-deleanu, t. v. 52, cf. lb. De nu se vor păstra cu acest fel de merinde, zău, eu n-aş vrea să fiu răspunzător, că prostul îi va face să moară de foame, heliade, l. b. iii, 42/2. încât pentru operatul lui Beischlag declară că, zieu, pe acela i l-a cerut curtea imperială, bariţiu, p. a. i, 536. Doamna mea! îi zise, să nu-ţi mai scape din gură astfel de vorbe nebune, că, zău, nu ştiu ce se poate întâmpla. negruzzi, s. i, 146, cf. polizu. Măi tătare, lasă malul, Nu cerca a trece râul Că, pe crucea sfintei lege, De voi doi peste hotare, Nimic, zău, nu s-a alege, alecsandri, p. i, 74. Oraţiu însă se arată şi mai entuziast în privinţa turdilor şi, zeu, nu se miră că unii şi mănâncă averea dumicând la turdi graşi, odobescu, s. iii, 25. Zău! Te iubesc! contemporanul, i, 24. De-ar fi-n lume-un stat de mâţe, zău! că-n el te-aş pune vornic. eminescu, o. i, 48. Sper că articolele mele să placă; eu, cel puţin, îmi dau toată osteneala să le fac cât pot mai bine, şi mai bine, zău, n-aş putea să le fac. cara-giale, o. vii, 339. Mamă! zău că este tata. ispirescu, l. 217. Uite, zău, acum iau seama Că-mi stă bine-n cap năframa, coşbuc, p. i, 103. Nu, mamă dragă, nu pot, zău, nu pot. săm. i, 292, cf. barcianu. E de necrezut! zău, e de necrezut, săm. ii, 356, cf. alexi, w. Nu mai pot, Ionică ..., zău, nu mai pot. rebreanu, i. 16, cf. resmeriţă, d., scriban, d., cade. Stai şi te uită dumneata Cât îs de minunate răchiţile acestea Zău, mai mare dragul să treci pe subt ele. mironescu, s. a. 136. Zău că nu era acum momentul pentru o revoltă ostăşească. camil petrescu, o. iii, 194. Zău! Să moară care minte. paraschivescu, c. ţ. 170, cf. dl. Zău că n-am dormit! Am stat aşa în pat. preda, d. 99. Sunt mort de foame. Zău, mi-e atât de foame. t. popovici, s. 37, cf dm, m. d. enc., dex. Bade, nu te supăra, Că, zău, nu e vina mea, Ci-i vina măicuţa-mea. jarnîk - bîrseanu, d. 18. Hai, mândră, să ne luăm, Pe luni să ne cununăm! De n-or voi părinţii, Zău, noi, mândră, vom fugi. marian, nu. 153. Răspunsurile servitoarei o încredinţară că, zău, copiii trăiesc, reteganul, p. ii, 36. Că Corbea al meu zău, moare, în temniţă în Temişoară. păsculescu, l. p. 229, cf. caba, săl. 94, gorovei, cr. 158, alr i 594, 1140 ZĂU1 - 104 - ZĂU1 595, alr ii/i h 183. Nu mă duc, zoaia. Că amu o trecut ale vremuri, mat. dialect, i, 103. Ian luaţi, băieţi, aminte, Cum e murgul dinainte, Că murgul cel de la roate, Zău, neică, nu se mai poate! folc. mold. i, 63. (întărit prin „aşa“, „că da“, „că nu“, „aceea“, „lui Dumnezeu“, „cruce“, „asta“ etc.) Ridică cu curiozitate din sprâncene. - Ce dragoste? ... spune-mi şi mie ... zău aşa! eminescu, g. p. 106. Doamne, parcă l-am învăţat eu, zice mama cu părere de bine, am să-l cinstesc, zău aşa, când l-oi întâlni, creangă, a. 46. Am să-ţi dăruiesc ceva să nu mă mai uiţi ... Zău aşa! delavrancea, o. ii, 320, cf. ddrf. Spun drept, îs mare păcătos ... beţiv şi stricat, cum nu se mai pomeneşte în şapte sate, zău cruce! rebreanu, i. 25, cf. cade. Zo aşa - întărea alta - nici ochi-n cap nu-i stau ca la copii, vlasiu, a. p. 11 .Pe câte-un zdrob de aur tot mai puneţi voi mâna şi-l vindeţi pe ascuns. „ Ba nu punem, zo aceea!” răspunse minerul, beniuc, m. c. i, 67, cf. dl, dm. Zău lui Dumnezeu, dacă vă mint ...Eu nici nu ştiam despre ce-i vorba, lăncrănjan, ci. i, 19. De unde aţi mai născocit şi prejudecata asta cu frica de moarte? Păi, zău aşa! românia literară, 1970, nr. 76, 19/4. De vândut ţi-i nevasta? - De vândut îi, zo asta. - Cât îi preţu pe dânsa? - Cinci sute şi cinci de lei. mîndres-cu, l. p. 180. Zău de nu! Com. din rădăuţi, cf. alr i 594, 595. Zău că nu! alr ii/i h 183/537. Zo lui Dum-nezo. mat. dialect, i, 103. (Cu sens atenuat) Lasă la dracul pe cele fecioare Pribege şi împilostite zâne, Căci în urmă, zieu, nu vom păţi bine! budai-deleanu, t. v. 130. Ce căldură mare! ... zău! eu nu mai poci suferi! ... şi mă tot mir ce plăcere poate găsi cineva de a veni la bal? fm (1843), 3672/15. Nu sunt negru, nu io, zău, Ci e negru - duhul tău. ib (1844), 882/12. Astă sărmană garoafă se vede foarte suferindă, şi, zău! eu, de aş fi în locul dumitale, aş căuta să o mângâi, ne-gruzzi, s. i. 45. Dac-ai sta să faci voie rea din toate, zeu, ar trebui de la o vreme s-apuci câmpii, creangă, a. 60. Că şi dumneata, zău, vii c-o falcă-n cer şi cu una-n pământ, parcă eu aş sta toată ziua cu mâinile-n sân! rebreanu, i. 55. Zău că, de când a luat pe mutu-lică al ei, parcă s-a mai prostit, bassarabescu, v. 9. Mie, zău, drept să-ţi spun, mi-i scârbă de paţachinele astea, mironescu, s. 140. Iartă-mă că-ţi spun ce cuget, Moş Crăciun, Dar eu - zău - nu văd de ce mai vii! minulescu, vers. 322. Fugi de-aici, madam Farfara, cu psihologia dumitale. Nu, zău că ai haz. călinescu, s. 133. Nu, zău, George, e amuzant. Ce secrete atât de mari presupui că am eu? românia literară, 1970, nr. 74, 19/1. Zău, aş fi preferat să aud răspunsul copilăresc. contemp. 1975, nr. 1 501, 5/4. Că drăguţii ochişori Frumuşei şi negrişori Or fi de lacrimi izvor Şi drăguţul obrăjel, Rumenior şi frumuşel O fi, dzău, ca vai de el! jarnîk - bîrseanu, d. 311. Şi, zău, mult că nu era Pe voinic mai ajungea, pop., ap. gcr ii, 296. Zău mândruţă, nu-i pe drept Să porţi tu banii pe piept. doine, 18. Mai la vale de cerdac, Mi-e d-un molift, zău, plecat Tot de arme mi-e-ncărcat. păsculescu, l. p. 278. De când nu te-am văzut, tu mare ai mai crescut. - Mare, zo. mat. dialect, i, 103. Zău, puiule, te-aş lăsa, Da ţi-i mândra tinerea, folc. mold. ii, 263. ^ E x p r. (Popular) A zice zău = a (se) jura. Cf. ddrf, CIHAC, I, 323, ŞĂINEANU2, DL, DM, M. D. ENC., DEX. Poţi tu mândră zice zău Că nu te-am sărutat eu? jarnîk -bîrseanu, d. 56. Spune-mi bade ... Pare-ţi după mine rău? - Zic zău, măndro, că nu-mi pare, Numai inima mă doare. id. ib. 155. Eu zic zeu că am muere! Şi cu tine tot aş mere! marian, sa. 52. Spuni mâni-ta cu drag, Sî sămine mac în prag, C-am dzăs dzău cî nu i-l calc. mat. folk. i, 349. Zâc zău înaintea lu Dumnezău. alr ii/i h 183/605. Eu zic zău, pe legea mea, Că nu sunt cu cineva, Să-ţi răpunem viaţa. folc. olt. - munt. ii, 200. N-ai văzut on frate-a meu? — Ba zic zău că l-am văzut, Da nu ţi l-am cunoscut, folc. mold. i, 41. Ba (nu) zău sau nu zău = dimpotrivă; te asigur că ..., vorbesc serios. Ce grăiţi nebunie? Iară featele strigară: Ba zău! iată, stă afară, bărac, a. 75/18. Ştii una, vere Lăcustă? ... - Ba zău, nici două. alecsandri, t. i, 467. Putea-l-om ajunge? ... Nu zău, răspunse calul, pentru c-a încălecat pe un frate al meu care are şapte inimi, eminescu, p. l. 21. Ba zeu, încă mă mir c-am avut răbdare, să ţin casă cu baba, pân-acum. creangă, p. 118, cf. ddrf, dl, dm, dex. Cât de mare-i pămân-tu, Ce-i mai rău ca urâtu? Ba zău, mai rea-i dragostea, Care uscă pajiştea, jarnîk - bîrseanu, d. 9. + (Rar; în corelaţie cu ba) Da. Câţi voinici mă întâlnesc Cu toţii mă jeluiesc Către mine-aşa grăiesc: Cari tu pietre, zău, ori ba? jarnîk - bîrseanu, d. 177. 2. (Mai ales în formule fixe ca: „nu ştiu, zău“, „da zău“, „nu zău“ exprimă o nedumerire, o îndoială, o uimire) Mă mir; mă întreb (dacă ...); mă minunez. Nu ştiu, zău, cum ar trăi bieţii creştini adăpaţi cu apă din Dâmboviţa. ghica, c. e. ii, 421. Nu ştiu, zău, cum a sta şi asta, îmi plezneşte obrazul de ruşine, creangă, p. 172, cf. ddrf. Am atâtea trebi pe capul meu, că nu ştiu, zău, când am să le termin, iordan, stil. 291. Ei, nu zău, cine dracu mai poate crede azi, după bomba cu hidrogen, în demnitatea omului, h. lovinescu, t. 156. Zău, măi frate Haralamb, de ce nu mergi şi tu? tudoran, p. 144. Taci şi matale, acolo, zău, Tanti, ăsta nu-i un cuvânt, românia literară, 1971, nr. 118, 17/3. De la noi până la Cluj, Viorele şi lemnuş; Da acelea cin-le-o pus? ... Da bădiţa când s-a dus, Da zău, cine le-o cosi? Bădiţa când o veni. jarnîk - bîrseanu, d. 305. C-aici mult de-oi zăbovi, Nu ştiu, zău, cum mi-a mai fi! balade, iii, 176, cf. zanne, p. v, 153. (Cu „ă“ repetat) Spusese că are un preparat strein foarte bun ... îl va aduce bolnavei ... Totul amical, fireşte. — Zăău?, îl tachinase Nory. ap. iordan, stil. 62. 3. (însoţeşte şi întăreşte o rugăminte, un îndemn) Te rog. Ideea nu e rea! Ai, zău, s-o facem! ghica, c. e. iii, 8. Ce-ai zice tu dacă ..., dar te rog să nu spui nimănui ... dacă ... dar zău, să nu spui. eminescu, p. l. 70. Serenissime, nici o mişcare ... - Zău. delavrancea, o. ii. 36. Dă-mi drumul, Ionică ... zău, dă-mi drumul! rebreanu, I. 17, cf. cade. Hai, zău, cu mine la oraş, că noaptea-i frumoasă şi nu-i frig. vlasiu, a. p. 94, cf. dl, dm, m. d. enc., dex. Strigă-l, strigă-l, zău, măicuţă, C-apucă pe potecuţă, Să-şi caute altă mândruţă, jarnîk - bîrseanu, d. 98. Spune-mi bade, spune-mi, zău, Pare-ţi după mine rău? id. ib. 155. 1140 ZĂU2 - 105 - ZĂURDI - Şi: (învechit şi regional) zeu, (regional) zo, zoâia, zoála (mat. dialect, i, 103), zóio (ib.) interj. - Cf. zeu1. ZĂU2 s. m. v. zeu. ZĂUĂŞ s. m. v. ziuaş. ZAUĂ s. f. v. zi. ZĂUĂT subst. (Prin nord-estul Olt. în e x p r.) Câinii pun zăuăt = câinii latră întruna. Cf. ciauşanu, v. 211. - Pl.: ? - Şi: zâot subst. - Etimologia nesigură. Cf. z ă p ă i. ZĂÎJC interj. (Prin Maram.; într-un bocet) Zău1 (1). Cf. sfc vi, 96. Draga mamii, zăuc, da, Că nu vrei a m-asculta. gr. s. vii, 26, cf. 80. - Cf. zău1. ZĂUÎ vb. IV. Refl. (Regional; despre gheaţa plutitoare de pe ape în timpul primăverii) „A se strânge grămadă, zăgăzuind, uneori, apa“ (Vâlcele - Turda). MAT. DIALECT. I, 103. - Prez. ind. pers. 3: zăuieşte. - De la zai. ZĂUITĂ1 vb. I. Tranz. (învechit şi regional) A uita. In ascunsul inimei închide-te în secriol ei, cum să nu te pociu zăuita, în veci să te pociu lăuda (a. 1600-1650). gcr i, 137/6, cf. anon. car. în acea curte mândră, măiastră, Voinicii zăuităndu-şi de toate, Bea, mânca, juca. budai-deleanu, ţ. 167. Cine din cei vii poate zeuita aceasta? ţichindeal, f. 141/20, cf. lb. Nu zăuita îndurarea frăţească, antrop. v/10. Har mare şi de vecie dăm Sfinţiei tale, unde nu te-ai zăuitat nice despre noi. CCR 126/8, Cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., TDRG. D-altă parte să nu ... zăuiţi. bănuţ, t. p. 54, cf. cade, scriban, d., dm, scl, 1967, 569. Măndruliţă de demult, Stau cu ochii şi mă uit Şi mă uit Şi nu pot să te zăuit. hodoş, p. p. 87. Am zăuitat să vă spun că era cam frig. alexici, l. p. 239. Hei, tu, măndruluţule, Ce mi-ai dat cu mâna ta, De nu te pot zăuita? ţiplea, p. p. 56. Se face zăuitat de banii pentru negoţ, densusianu, ţ. h. 341. Mândra mea cea de demult, N-am inimă s-o zăuit. l. costin, GR. BĂN. 222, cf. ALR i/l h 64, ALRM SN III h 1 243, ALR ii 3 115, 53, 64, 105. Dze mine ţ-ai zăuitat. folc. olt. - munt. i, 151. ^ Refl. pas. Zăuintăndu-se cu vremea numele Dacii ceii novă. maior, ist. 118/25. Că-i apă ... [ce], Să zăuită dă lumea toată. arh. folk. iii, 108. ^ Refl. Cf. alr i/i h 64/5, 116, alr sn v h 1 394/2, 27, 29, 36, 76, 105, alrm sn iii h 1 243 12, 29, 36, 105, alr ii 3 115/2, 27, 29, 36, 76. Refl. impers. Atunci mai rău să ruşinează cineva când se zăuită cine e el. ţichindeal, f. 115/3. - Prez, ind.: zămt. - Şi: (învechit şi regional) zeui-tá, zuitá (cade, alr sn v h 1 394/2, 29, 36, 53), (regional) zoitá (alr sn v h 1 394/27, 76, 105) vb. I. - Pref. ză- + uita. ZĂUITĂ2 vb. I. Tranz. şi refl. (Prin Olt. şi prin Ban.) A ... (se) uita. S-a zăuitat femeia, Când a fost grea, la vre-o dihanie, lungianu, ap. cade. D-altă parte, să nu te zăuiţi. bănuţ, t. p. 54. După el să zăuita, îl vedea unde cotia, mat. folk. 1 078, cf. 1 076. Ia zăuită-te, mă, să vede ceva? graiul, i, 88, cf. dr. xi, 159. Nu te zăuita la niminea pe fereastră! alr ii 3 190/ 872, cf. alrm ii/i h 13/872. - Prez, ind.: zăâit. - Pref. ză- + uita. ZĂUITĂRE s. f. (învechit şi regional) Faptul de a zăuita1; zăuitat. Cf. lb, lm, barcianu, alexi, w., com. din TIMIŞOARA. - Pl.: zăuitări. - V. zăuita1. ZĂUITĂT s. n. (învechit şi regional) Faptul de a zăuita1; zăuitare. Cf. anon. car., ddrf, com. din TIMIŞOARA. - V. zăuita1. ZĂUITĂT0R, -OÁRE adj. (învechit) Care uită cu uşurinţă. Cf. anon. car., lb, barcianu. - Pl.: zăuitători, -oare. - Zăuita1 + suf. -tor. ZĂUITĂTIJRĂ s. f. (învechit, rar) Uitare1. Cf. anon. car. - Pl .: zăuitături. - Zăuita1 4- suf. -ătură. ZĂUITÎJC adj. (Regional) Uituc. Cf. alr i/i h 64. - PL: zăuituci. - Şi: zuitúc adj. alr i/i h 64/35. - Zăuita1 + suf. -uc. ZĂURĂ vb. I. In tranz. (Regional) A merge cu colindul de Anul Nou sau a doua zi de Crăciun. Cf. t. papahagi, c. 51. Zăuresc feciorii la Vasilii. viciu, gl. 90. Mă duc la ¿/[omnul] Părinte (popa) la zăurit. id. ib., cf. sfc iv, 33. - Prez, ind.: zăuresc. - Şi: zăuri vb. IV. - Pref. ză- + ura. - Zăuri, cu schimbare de suf. ZĂURDĂCĂ s. f. v. zăvârdacă. ZĂURDEĂLĂ s. f. 1. (Prin Munt.) Lapte stricat. Cf. LEXIC REG. II, 72, UDRESCU, GL. 2. (Regional) Brânză dulce. Com. din vişeul de jos - maramureş. + (Regional; în forma zăhurdeală) Zer amestecat cu urdă (Mirceşti - Iaşi). Cf. cv 1951, nr. 9-10, 47. 3. (Prin Munt. şi prin Mold.) Mâncare de proastă calitate, prost gătită. Cf. cv 1951, nr. 9-10, 47, udrescu, gl. - PL: zăurdeli. - Şi: zăhurdeâlă s. f. - Zăurdi 4- suf. -eală. ZĂURDÎ vb. IV. 1. Refl. (Popular; despre lapte, p. ext., despre ciorbe) A se tăia (I 10) (la fiert). Cf. drăganu, rom. 46, com. din straja-rădăuţi, ciauş anu, GL., TOMESCU, GL., CHEST. V 108/36, 60, 38/12, LEXIC reg. 44. Laptele vechi se zăurdeşte când îl fierbi, ib. II 72, cf. GLOSAR REG., UDRESCU, GL. 1157 ZĂURDIT - 106 - ZĂVÂRF 2. T r a n z. (Regional) „A face urdă”. Com. din straja - RĂDĂUŢI. - Şi: (regional) zăurzi vb. IV lexic reg. ii, 38. - Pref. ză- + urdi. ZĂURDÎT, -Ă adj. 1. (Popular; despre lapte, p. e x t., despre ciorbe) Care s-a tăiat (I 10). Cf. ddrf, ciau$\nu, gl., chest. v 108/49, 61, 78, glosar reg. Am găsit laptele zăurdii. udrescu, gl. A ieşit ciorba zăurdită. id. ib. 2. (Regional; în sintagma) Brânză zăurdită — brânză nesărată, făcută din lapte acru (Stăneşti - Târgu-Jiu). chest. v 97/86. - PL: zăurdiţi, -te. - V. zăurdi. ZĂURÎ vb. IV v. zăura. ZĂURZÎ vb. IV v. zăurdi. ZĂUŞ adv. (Regional) „Ţârâş” (Vânju-Mare - Stre-haia). lexic reg. 51. - Etimologia necunoscută. ZĂUŞÂLĂ s. f. (învechit, rar) Zăpăceală. Mă rog să mi să trimiţă înapoi acea cvintaţie, pentru să nu să facă cumva zăuşală mai nainte de primirea banilor (a. 1821). iorga, s. D. XII, 179. - PL: ? - Zăuşi + suf. -eală. ZĂUŞAT adv. (învechit, rar) Pe neaşteptate. Şi, la moarte, lovindu-l lăngoarea, zăuşăt au muritu şi nu m-au împărtăşăt cu nimică (a. 1801). iorga, s.d.v, 556, - Cf. z ă u ş i. ZĂUŞÎ vb. IV Tranz. (Regional) A zăpăci (1). Mă zăuşeşte atâta vorbă: pamfile, j. ii, 173. - Prez. ind.: zăuşesc. - Etimologia necunoscută. ZĂUTOC adj. (Regional) Uituc. Cf alr i/i h 64. (Substantivat; în forma zuitoc). Cf. novacoviciu, c. b. II, 8, COMAN, GL. - PL: zăutoci. - Şi: (regional) zoitoc (alr i/i h 64/49, 79), zuitoc (ib. h 64/1, 28, 40, 69) adj. - Zăuita1 4- suf -oc. ZĂVÂDĂ1 s. f. (Prin Ban., prin Olt. şi prin Transilv.) Lumină dată de foc. Fă zăvadă ca să vezi. chest. v/l7, cf. ib. 12, alr sn iv h 1 061/130, alrm sn iii h 867/130. - PL: ? - Cf v e d e a. ZĂVÂDĂ2 s. f. v. zăvează. ZĂVÂLAŞ adj. m. v. zavalaş. ZĂVÂLĂ s. f. v. zăbală. ZĂVÂR s. n. (Regional) 1. „Lingură de mestecat“ (Şimon - Braşov), chest v 61/82. 2. Parte a războiului de ţesut, nedefinită mai îndeaproape (Voievoda - Alexandria). Cf. h xiv 309. - PL: zăvare. - Din magh. zâvâr. ZĂVÂSĂ s. f. v. zăvează. ZĂVÂSTĂ s. f. v. zăvează. ZĂVÂSTRĂ s. f. v. zăvează. ZĂVÂT s. n. (Prin Ban.) Loc adăpostit de vânt. Unii plântează arbori în jurul colibilor (casei) de câmp, ca să facă zăvat (scuteală), adăpost de vânt. liuba -IANA, M. 91, Cf. CADE, SCRIBAN, D. - PL: ? - Din bg. 3aeaT „loc adăpostit de vânt“. ZĂVÂTRĂ s. f. v. zăvează. ZĂVĂCUST s. n. v. zăvăcustă. ZĂVĂCUSTĂ s. f. Nume dat mai multor plante erbacee folosite în medicina populară: a) Astragalus dasyanthus. Cf. borza, d. 26; b) luntricică (Oxytropis pilsa). şez. xiv, 135; c) tătăneasă (1) (Symphitum offi-cinale). Cf scriban, d. De vătămătură. Să cauţi buruiana zăvăcustă şi să pui într-un vas, într-o ulcică să fiarbă cu vin alb. şez. xxiv, 73, cf. h vi 104. - PL: zăvăcuste. - Şi: zăvăcust s. n. scriban, d., şez. xiv, 135, h vi 104. - Din ucr. dial. miBOKyeT. ZĂVĂDÂR subst. v. zăvodar1. ZĂVĂLÂŞ adj. m. v. zavalaş. ZĂVĂLEÂNCA s. f. art. (Regional) Numele unui dans popular nedefinit mai îndeaproape; melodie după care se execută acest dans. Cf. varone, d. 156. - De la n. pr. Zăval. ZĂVÂRDÂCĂ s. f. 1. (Prin Transilv. şi prin Mold.) Lapte stricat. Cf i. cr. v, 346. S-a făcut laptele zăvâr-dacă. chest. v/108. 2. (Transilv.) Brânză dulce. Câteodată [păstorii] mănâncă ... balmoş, cocârţă, zăvârdacă şi papă. pre-cup, p. 17. Cu jintiţă acră se face zăvârdacă. chest v/81, cf. v/97, vin 39/27, a iii 18. 3. (Regional) Supă sau ciorbă de proastă calitate. Mi-ai adus zăvârdacă ... (cioarbă rea). Com. din bonţ - gherla. 4. (Regional) „Un fel de ciur cu care se strânge urda din zerul fiert“. Com. din stăneşti - târgu-jiu. - PL: ? - Şi: zăvârdoâcă, zăurdâcă (i. cr. v, 346), săvărdoâcă (a iii 18) s. f. - Cf. z ă u r d e a 1 ă. ZĂVÂRDOÂCĂ s. f. v. zăvârdacă. ZĂVÂRF s. n. (Prin Olt.) „Dincolo de vârf \ plopşor, v. o. Dacă suiai coasta şi-ajungeai în zăvârf de-acolo vedeai ... ochiul de apă ca argintul, id. c. 60. - PL: zăvârfuri. - Pref. za- + vârf. 1183 ZĂVÂRGHIE - 107 - ZĂVEAZDĂ1 ZĂVĂRGHIE s. f. (Prin sudul Olt.) Povârniş. Cf. PLOPŞOR, V. O. - Pl.: zăvârghii. - Cf. povârghie. ZĂVÂRNEÂLĂ s. f. (Regional) înclinare (a unui obiect într-o parte) (Domneşti - Curtea de Argeş). udrescu, gl. Ai încărcat căruţa ... dar cam are o zăvâr-neală spre dreapta; de nu s-ar răsturna! id. ib. - PL: zăvărneli. - Zăvârni + suf. -eală. ZĂVÂRNÎ vb. IV. 1. Intranz. (Olt. şi prin Ban.; despre fiinţe) A trece dincolo de vârful unui deal. Cf. sfc iv, 32. Nici nu zăvărnise în deal. conv. lit. xliv1? 372, ARH. OLT. xviii, 116, H IX 91, PLOPŞOR, v. o. 16. El zăvărnise peste pisc. ciauşanu, v., cf. cv 1951, nr. 1, 37. + (Despre soare) A coborî pe bolta cerească. Zăvărneşte soarele de la amiaz. vîrcol, v. Soarele zăvărnise. ciauşanu, v. 2. Refl. (Prin Munt.; despre obiecte) A se înclina (într-o parte). S-a zăvărnit o claie cu fân, trebuie proptită. udrescu, gl. S-a zăvârnit coşarea vacilor, au putrezit furcile, id. ib. 3. Refl. (Prin Munt.; despre oameni) A se gârbovi (de bătrâneţe). Cf. udrescu, gl. 4. Intranz. (Prin nord-vestul Munt.) A se apropia (de un anumit număr de ani). Sunt opt ani şi jumătate Zăvărnea la nouă, frate, udrescu, gl. Acolo Corbea şedea Nouă ani şi jumătate Până-mi zăvărnea la zece Şi de zece nu mai trece. folc. olt. - munt. ii, 185. - Prez, ind.: zăvărnesc. - Şi: zăvorni vb. IV coman, GL. - Din bg. 3aBT»pHa, ser. zavrnuti. ZĂVÂRNÎRE s. f. (Regional) Coborârea soarelui spre apus. Cf. zăvârni (1) (Vânju Mare - Strehaia). H ix 130. La zăvârnirea soarelui, ib. - PL: zăvârniri. - V. zăvârni. ZĂVÂRNÎT, -Ă adj. (Prin Munt.; despre obiecte) Care este (foarte) înclinat (într-o parte). Cf. zăvârni (2 ).E o claie zăvărnită. udrescu, gl. Coşarea vacilor e zăvărnită mult... trebuie proptită, id. ib. - PL: zăvărniţi, -te. - V. zăvârni. ZAVDRU subst. (învechit, rar) Parte a războiului de ţesut, nedefinită mai îndeaproape. Pânza în stative ... se ţine în loc cu zăvdrul. i. ionescu, b. c. 480/28. - Etimologia necunoscută. ZĂVEÂDĂ s. f. v. zăvează. ZĂVEĂZĂ s. f. 1. (învechit) Draperie (la uşa unei biserici); p. ext. perdea. Zăveasele deci desfăcu, co-resi, ev. 36. Zăvesă de taftă (a. 1588). cuv. d. bătr. i, 199/2. Zăveasă de pânză. prav. gov., ap. tdrg. Să despică zaveasa bisericii în doă. neagoe, înv. 151/17. Maximi lian ... au pus zaveasă polog pre denainte-şi de au grăit de după zaveasă cu sfântul, dosoftei, ap. cade. Aşternuturi cum se cade ... 1 zăvas[&] dă sandal dă Veneţia (a. 1740). iorga, s. d. xi, 266. Ţarcuri îngrădite cu taraci, de care stau atârnate zăveze ori perdele, spre a încinge tot ocolul unde se petrece vânătoarea. odobescu, s. iii, 109, cf. barcianu, tdrg. Zavese sau perdele de uşă, păstrate în mănăstirea Slatina, pamfi-LE, I. C. 255, cf. DHLR II, 536, CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DEX. 2. (Munt. şi prin Mold.) Scoarţă (II1) (pentru pereţi). Păreţii sunt acoperiţi cu zaveze. slavici, n. i, 96, cf. tdrg. Pe la ferestre sunt atârnate, drept perdele, ştergare ..., câte o zaveadă. lungianu, ap. cade. Pe pereţii caselor, în dreptul paturilor, sătencele întind un ţol subţiat zis scoarţă, iar în alte părţi peritare ori zăvas-tă. rădulescu-codin, m. n. 60, cf. scriban, d., dl, dm, dex, h iv 87, 139, ix 144, 342, 439, 511, xi 517, udrescu, gl. + (Prin nord-vestul Munt.; în forma zăvadă) Fotă. Cf. UDRESCU, GL. 3. (Rar; în forma zavaz) „Haină femeiască“. Cf. şăi- NEANU2, SCRIBAN, D. 4. (Rar; în forma zavaz) Faţa de la haină, resmeriţă, d. 5. (învechit şi popular) Apărătoare (la stână sau la câmp) contra vântului, făcută în formă de gard, din trestie legată pe pari orizontali. Cf. cihac, ii, 470, ddrf, alexi, w., şăineanu2, resmeriţă, d. Aşa-numitele „zăvezi‘\ care erau nişte garduri de trestie în formă de ic, aşezate în faţa vântului, pentru ca să nu se stingă focul şi să nu-i bată vântul, dragomir, o. m. 48, cf. cade. Dosul stânei e locul de odihnă a cârlanilor, dacă nu li s-a făcut, mai departe, o mică perdea numită „zăvadî“. STOIAN, PĂST. 49, cf. DL, DM, H II 117, VII 75, 95, 358, 389, ix 496, xvii 263, 422, 506. As-noapte a intrat luchi'n zăvadă ş-a mâncat v-o trei oi. pop., ap. hem 1794, cf. chest. ii 39/124, 429/96, v 36/49, 82. ♦ (Regional) Adăpost (la câmp) (Izbiceni - Corabia) alr ii/i h 258/886, h 270/886, ib. ii/i mn 127, 3 845/886, alrm ii/i h 333/886, h 367/886. + (Prin Bucov., în forma zavatră) Locul unde se adună seara lucrătorii din pădure. Cf. lexic reg. 112. + (Prin Munt. şi prin Mold.) Colibă a ciobanului la stână. Cf. h i 269, ii 145, vii 484, xii 148, glosar reg. + (Prin Munt., în forma zăvoadă) Agăţătoare în care ciobanii pun hainele şi rufele la uscat; (regional) zăvodar1 (3). Cf. resmeriţă, d., şăineanu2. Zăvoadă sau atârnătoare unde atârnă ciobanii obielele şi celelalte haine spre a le zvănta. hem 2065. - PL: zăvezi şi zăveze. - Şi: (rar) zavaz (şăineanu2, scriban, d.) s. n., (învechit) zăvâsă, zacheză (ddrf), zaveasă, zaveză, (regional) zăveâdă (chest. v 39/65), zăveâzdă, zaveâzdă (şăineanu2, scriban, d.), zăvadă (resmeriţă, d., udrescu, gl.), zăvâstă, zăvâstră (scriban, d., cade), zăvâtră (glosar reg.), zavatră (com. MARIAN şi din STRAJA-RĂDĂUŢI, CHEST. v/15, LEXIC REG. 112), zăvoadă, zăveâdă, zaveză, săvâdă (chest. v 39/ 79), azăvâdă (alr ii/i h 258/886, h 270/886, ib. mn 127, 3 845/886, alr ii/i h 333/886, h 367/886) s. f. - Din V. si. 3ABrfeCA. ZĂVEÂZDĂ1 s. f. v. zăvează. 1192 ZĂVEAZDĂ2 - 108 - ZĂVODAR1 ZĂVEÂZDĂ2 s. f. v. zveazdă. ZĂVELCĂ s. f. 1. Fiecare dintre cele două fote dreptunghiulare brodate cu flori sau în dungi, care se poartă una în faţă şi alta în spate, ca fustă la costumul naţional. Cf. polizu, pontbriant, d. Hora cea cu sălbi de aur şi zevelci muiate-n fluturi, macedonski, o. i, 10. De-a lungul prispelor atârnă, pe culmi, velinţi vărgate, cămăşi înflorite, scurteici şi zăvelci cusute cu fluturi. VLAHUŢĂ, R. P. 79, cf. RESMERIŢĂ, D., SCRIBAN, D. Fetişcane ... înfaţişate-n lungi zăvelci. i. barbu, j. s. 41. Le ieşi înainte ... o femeie durdulie, îmbrăcată cu iie şi zăvelcă. camil petrescu, o. ii, 176. După el [venea] gâfâind, jelind, Ioana, nevastă-sa, cu zăvelcile ridicate. stancu, d. 224, cf. dl, dm, m. d. enc., dex, h i 385, ii 323, v 572, vi 31, ix 9, 19, 56, 474. C-a pierdut sârba zuvelca, I-arde inima ca sfecla. teodorescu, p. p. 334. Zuvelcă mi-oi lănţui, Cămaşa mi-oi firui Şi cu neicuţa mi-oi fi! mat. folk. 314, cf. viciu, gl., bocea-nu, gl., ciauşanu, v. Aş da şi zavelca ... să-l mai văd pe neică. Com. furtună. + (Regional) „Ţesătură ţărănească“ (Năvodari - Tumu-Măgurele). h xiv 66. + (Regional) Bucată de pânză de sac cu care băciţele îşi înfăşoară picioarele atunci când mulg oile (Jina -Sebeş), şandru-brînzeu, jina, 246. 2. (în forma zuvelcă) Numele unei melodii populare nedefinite mai îndeaproape. Cf. varone, d. - PL: zăvelci. - Şi (regional) zăvelcă (cade, dl, dm), zevelcă, zivelcă (filimon, o. ii, 355, h iv 12, 75, mat. folk. 442), zâvelcă (udrescu, gl.), zovelcă (dl, dm), zuvelcă, suveică (ddrf) s. f. - Cf. bg. 3aeHBKa. ZĂVELCUŢĂ s. f. Diminutiv al lui z ă v e 1 c ă (1). Şi, suspinând din suflet, ştergând cu zăvelcuţa Şiroaiele de lacrimi..., îi şopti, bolliac, o. 98, cf. dl, dm, dex. Nici cămaşa nu-i a ta, Zevelcuţa tot aşa. folc. olt.-munt. iii, 179, cf. ii, 603. - PL: zăvelcuţe. - Şi: (regional) zevelcuţă s. f. - Zăvelcă + suf. -uţă. ZĂVIDÎ vb. IV. I n t r a n z. (învechit, rar) A duşmăni. Soţ cu soţ zăvidindu. ap. dhlr ii, 536. - Prez. ind.: zăvidesc. - Din slavon sabh^th. ZĂVISNIC, -Ă adj. v. zavistnic. ZĂVISTIOS, -OASĂ adj. v. zavistios. ZĂVÎSTNIC, -Ă adj. v. zavistnic. ZĂVISTUI vb. IV v. zavistui. ZĂVOÂDĂ s. f. v. zăvează. ZĂVOD1 s. m. Câine mare (ciobănesc, de vânătoare etc.); dulău. Zăvodul să nu mai fie altul ... învăţat la vite (a. 1784). iorga, s. d. viii, 10. Zăvodul ... şi cânele. ţichindeal, f. 197/1, cf. lb. Ticăloşii tăi tovarăşi au pierit de moartea zăvozilor şi a lupilor, heliade, l. b. ii, 161/19. Am văzut ... ispanioli tăind mâini ... numai din capricie, dresând ogari şi zăvozi, de-i sfâşie. genilie, g. 33/25, cf. polizu. Hârâie boeru ca zăvodu cel din lanţuh. alecsandri, t. i, 336, cf. cihac, ii, 471. în mijlocul acestei cete se apăra Ştefăniţă Vodă ca un zăvod. gane, n. ii, 87. Porunci să dea drumul la doi zăvoi ce-i ţinea la curte în lanţ. ispirescu, l. 179. Ş-auzi bătând pe dealuri zăvozii de la stâni. macedonski, o. i, 116, cf. ddrf. Pe deal ..., Un bucium repetat Da sunet şi lătrau zăvozi. coşbuc, p. ii, 222, cf. alexi, w. Zăvozii o rupeau de fugă îngroziţi, hogaş, dr. i, 283. S-au repezit asupra căruţei noastre zăvozi cu ragilă la gât. sadoveanu, o. xvi, 26. De ce ai dezlegat din lanţ zăvozii? tulbure, v. r. 13. 11 mârâi un zăvod fumuriu de stână. c. petrescu, a. r. 7. Alături, un zăvod mare, negru, cu dinţii albi, ascuţiţi, stancu, d. 62. cf. dl, dm, m. d. enc., dex, h i 262, ii 79, iv 9, 33, vii 28, 149, 476, ix 244, 339, x 535. Hop, hop, hop la popa-n pod După ouă de zăvod. mîndrescu, l. p.. 149. Că umblă noaptea prin sat Ca zevozii cei turbaţi, şez. i, 212. Voinicu... cu patru cân'ca patru zăoz placă la-mpăratu. alexici, l. p. i, 266, cf. alr ii 2 485/192. Nu sunt dulăi ca dulăii, Ci sunt zăvozi ca zăvozii. folc. olt.-munt. ii, 286. ^ F i g. Duşmanii ... au asmuţit, în coloanele ziarelor patriotice, câţiva zăvozi profesionişti, galac-tion, o. a. i, 140. Să latre la tine ... Zăvozii furtunii cu coada vulvoi, topîrceanu, p. o. 156. Intrau tineri în noaptea pădurii, Ca să se-ntoarcă la bătrâneţe In spaima zăvozilor nopţii, brad, o. 12. - PL: zăvozi. - Şi: (regional) zăo, zăhoi (h ii 80), závod, zavód (tdrg), zavói (id. ib.), zăoz, zăvoi, ze-vód, zovói (id. ib.) s. m. - Etimologia necunoscută. ZĂVOD2 s. n. (Munt. şi Dobr.) Aşezare temporară de pescari, organizată în vederea pescuitului; totalitate a instalaţiilor şi a uneltelor acestei aşezări. Acuma s-au întors luntrele de la zăvod, trebuie să fie peşte proaspăt. contemporanul, iv, 141, cf. ddrf. Se numeşte aci un zăvod totalitatea instalaţiunilor, uneltelor şi personalului necesar pentru a pescui cu 300 de perimete de carmace. antipa, p. 344. De o săptămână pregăteşte el zăvodul ..., ciocăneşte la mantace şi pripoane. CHIRIŢESCU, gr. 129. 3 perimete la un loc formează un cheag, iar 100 cheaguri fac un zăvod. atila, p. 427, cf. resmeriţă, d., scriban, d. Oi căuta vreun ostrov, ... un zăvod părăsit, davidoglu, o. 81. La zăvodul complex lucrează 12 pescari, ltr2, cf. dl. Tocmindu-se la un stăpân care are zavoduri de peşte pe mare ..., capătă arvună, sclf 1958, nr. 1-2, 206, cf. dm, dex. - PL: zăvoduri şi zăvoade. - Şi: zavód s. n. - Din rus. 3aBOA. ZĂVODĂR1 s. m. 1. (Popular) Par sprijinit între două furci sau între două bârne, folosit la stână pentru a atârna ceaunul (deasupra focului). Focul se face jos, la mijloc fiind aci o vatră şi ceaoanele atârnându-se ... de zăvodari. diaconu, p. 20. Ceaunul se atârnă de un par de fag numit zăvodar, care se sprijină cu un capăt între bârne, iar cu celălalt pe o furcă de fag. enc. agr. iv, 498, cf. gr. s. vi, 51, H iv 155, chest. v 59/23, 58, 98, 101, alr ii 5 381/182, 192, com. din braşov. 1204 ZĂVODAR2 - 109 - ZĂVOR 2. (Prin sudul Transilv.) Bucată de lemn crestat, folosită de ciobani pentru a frământa caşul. Cf. scriban, d., com. din runcu salvei - năsăud. 3. (Regional) Agăţătoare în care ciobanii pun hainele şi rufele la uscat, (regional) zăvoadă, v. zăvează (5) (Runcu - Pucioasa), h iv 223. 4. (Regional) încuietoare de lemn la uşa stânii. Com. din PÂRÂUL CÂRJEI - VATRA DORNEI. - PL: ? - Şi: (regional) zăvădâr (chest. v 59/23, alr ii 5 381/182, 192), zevedâr (ib. 5 381/192) s. m. - Zăvoadă + suf. -ar. ZĂVODĂR2 s. m. (Regional) 1. Stăpânul sau îngrijitorul câinilor unei stâne. Com. din sălÂtrucel - CĂLIMĂNEŞTI. 2. „Cioban care are în posesiune mai mult de 100 de cheaguri“. Com. din cărpinet - vaşcău. - PL: zăvodari. - Zăvod1 + suf. -ar. ZĂVODOĂICĂ s. f. Femela zăvodului1. Cf. ddrf, tdrg. - PL: zăvodoaice. - Zăvod1 + suf. -oaică. ZĂVOI1 s. n. Pădure de mică întindere la marginea unei ape, formată din diverse specii de salcie, plop, arin, răchită etc.; loc (inundabil) pe care creşte această pădure; luncă. Că ei, nefiind tocmiţi de război, nimica de arme nu s-au apucatu, ci de fugă ... în toate părţile rătăciia, de-i vâna ţăranii în zăvoaie, ureche, l. 85. Carii scăpa ..., în toate părţile rătăcea de-i vâna ţăranii în zăvoaie prin munţi, simion dasc., let. 47, cf. anon. car. Zăvoi de ţintirimul besearicii (a. 1725). iorga, s. d. xvii, 45, cf. polizu. 25 fălci de pădure cu zăvoaie cu tot. i. ionescu, d. 428. Peste zăvoaiele de plopi şi sălcii de pe malul Dunării, se întinde câmpia, vlahuţă, r. p. 13. Un iepure ... sare şi aleargă spre zăvoi, beldicea-nu, p. 64. Voi ... care-mi făcurăţi drum ... La livezi şi la zăvoaie, coşbuc, p. ii, 167. Un zăvoi e o pădure de baltă, antipa, p. 195, cf. tdrg, resmeriţă, d. Craiul dumbrăvilor şi al crângurilor, voievodul zăvoaielor. ciauşanu, R. scut. 11. Dar nici zăvoiul, nici aria ... nu înfăţişau destulă siguranţă, galaction, o. a. ii, 87. Apa curgea lin printre zăvoaie, sadoveanu, o. vii, 24, cf. scriban, d. Zlătarii, nomazi care, poposind cu corturile în zăvoaie, improvizează ... ateliere printre copaci. arghezi, b. 42. Alt drumeag ... ieşea spre zăvoaiele Argeşului, camil petrescu, o. i, 15. Zăvoaiele erau verzi şi le ştiam răcoroase, stancu, r. a. i, 13, cf. dl, dm. Vegetaţia luncilor este formată din câteva specii lemnoase caracteristice, care alcătuiesc păduri numite zăvoaie, botanica, 183. Zăvoaiele de la ţărmurile Murăşului. lăncrănjan, c. iii, 525, cf. m. d. enc., dex. Alelei! pui de ciocoi! De te-aşi prinde la zăvoi, Să-ţi dau măciuci, să te moi. alecsandri, p. p. 250, cf. h iv 71, x 534. Nu mai pot trece de voi, Nici prin crâng, nici prin zăvoi, teodorescu, p. p. 320. Prin cel rât, prin cel zăvoi Merge-un car cu şase boi. marian, î. 531, cf. frâncu-candrea, m. 107, chest. iv 65/62, 104/542, alr ii 2 485. Ciobănaş cu lance Dă-ţi oile-ncoace, La verde zăvoi Că-i iarba de noi Şi umbra de voi. ant. lit. pop. i, 234. Ia puşca şi doi copoi Şi vino jos la zăvoi. folc. mold. ii, 259. + (Regional) Pământ nisipos amestecat cu humă, adus de ape. Com. din gârbovăţ - moldova nouă. ♦ (Regional) Pietriş îngrămădit de ape într-o parte a albiei unui râu. Com. din petros - haţeg. + (Regional) Zăgaz natural la cotitura unui râu, format din lemne, butuci, crengi etc. aduse de ape (Baia - Lipova). chest. iv 59/68. O vinit az noapce valea tare mare, c-o adus o grămădoacă gi lemne, butuci ... gi-o făcut un zăvoiu cătui mai mare. ib. + (Prin Olt. şi prin Transilv.; mai ales la pl.) Mici insule pline de vegetaţie de pe cursul unui râu. Cf. şăineanu2, com. din câmpu lui neag. - PL: zăvoaie şi zăvoiuri (grecescu, fl. 22). - Din v. si. 3aboh „întoarcere, cotitură“. ZĂVOI2 s. n. (Prin Maram. şi Transilv.) Mâncare rece făcută din lapte (dulce sau acru) amestecat cu smântână şi cu caş zdrobit (sau cu brânză de vaci). Cf. T. PAPAHAGI, C. L., VICIU, GL., CHEST. V 92/99, VIII 21/27. Groşt’or ..., brânză de vacă scoptă ..., lapte dulce şi îl punem laolaltă. La noi să camă zăvoi, alrt ii, 122, cf. 95, cv 1951, nr. 3-4, 44, glosar reg. - PL: ? - Etimologia necunoscută. ZĂVOI3 vb. IV. Refl. (Regional) A se murdări (Sibiel - Sibiu), lexic reg. ii, 64. S-o zăvoit pe obraz. ib. - Prez. ind.: zăvoiesc. - Etimologia necunoscută. ZĂVOÎ4 vb. IV. Refl. (Regional) „A deschide loc nou“ (Bonţ - Gherla), coman. gl. - Prez. ind.: zăvoiesc. - Cf. zăvoi1. ZĂVOI5 s. m. v. zăvod1. ZĂVOÎT, -Ă adj. (Regional) Murdar (1). (Răşinari - Cisnădie). paşca, gl. - PL: zăvoiţi, -te. - V. zăvoi. ZĂVON s. n. v. sovon. ZĂVONÎT, -Ă adj. v. sovonit. ZĂVOR s. n. 1. încuietoare la uşi sau la porţi (rar la ferestre), constând dintr-o bară mobilă care intră într-o ureche fixată în toc; ivăr, încuietoare, (popular) rătez1 (1), drug, (regional) reză, rigle2 (1), zar2. Că frănse uşile de arame şi verigile (zăvoară d) de fieru frănse. psalt. 229. Răsăpiţi zăvoară şi-ncuitori tare Să între-mpăratul. dosoftei, ps. 74/16. Pusu-am ei şi hotară, puind pregiur dănsă zăvoară şi porţ. id. ap. gcr i, 267/22. Făcu zăvoară de leamne neputrede ... la stâlpi, de o parte a cortului, biblia (1688), 662/2. Sosirăm la a doao poartă de aramă, ce era închisă cu un zăvor de argint (a. 1783). gcr ii, 130/12. O broască mare pentru magazin, numai cu zăvoară, făcută pă mâna stângă (a. 1807). iorga, s. d. viii, 42. Aude a ţipa sgomotosul zăvor şi a se întoarce cheia cu văeto- 1215 ZĂVOR - 110 - ZĂVORÎ sul sunet. heliade, l. b. i, 72/23. încuind uşa cu zăvo-ru, a[u] dat năvală ..., ca să spargă uşa (a. 1834). doc. ec. 545. încuie amândouă uşile cu zăvorul, ne-gruzzi, s. iii, 493. Iezii închid uşa după dânsa şi trag zăvorul, creangă, p. 20. Am închis uşa la tindă Cu zăvorul, coşbuc, p. i, 102. Singură de-aş fi..., N-aş încuia nici un zăvor, gorun, f. 159. Adesea se face încuierea uşii cu ajutorul zăvorului, pe care o cheie... îl împinge înainte sau îndărăt, păcală, m. r. 410, cf. resmeriţă, d. Puse la uşă zăvorul de lemn. galaction, 0. 149. De-o fi zăvor la uşă, Intru pe fereastră, topîr-ceanu, b. 76. Trebuie ...să descalece la casele lor ... când zăvoarele nu sunt încă puse. sadoveanu, o. xvi, 109, cf. scriban, d., dl. Se zărea ... uşa unei gherete cu zăvoarele trase, preda, r. 357, cf. dm. Desfăcu zăvoarele şi deschise larg fereastra, românia literară, 1970, nr. 107, 19/1, cf. m. d. enc., dex. Au intrat în tindă, ... au încuiat uşa cu zăvorul, sbiera, p. 313. Şi-om sparge zăvoarele Şi vor intra oştile. marian, nu. 470, com. liuba. întăreşte strejile Şi bate zăvoarele, păsculescu, 1. p. 225, cf. chest. ii, 304/155, 311, alr ii/i h 251, 252, ib. mn 121, 3 812/192, 219, 386, 414, 537, 723. ^ F i g. Iubirea mea-i scumpă comoară ..., Mi-o ţine inima-n zăvoară. goga, poezii, 242. Toate-au încetat, murind sub zăvor, blaga, poezii, 90. Noaptea a lăsat zăvoarele la porţi, românia literară, 1979, nr. 71, 30/4. 2. (Bucov., Mold., Transilv., la pl.) Poartă la strunga oilor, alcătuită din doi stâlpi găuriţi numiţi amnare, în care se vâră mai mulţi pari, care, prin manevrarea lor, permit închiderea sau deschiderea strungii. Poarta strungii se numeşte zăvoare (numai la plural) ..., e făcută din două lemne bătute în pământ şi găurite (dăltuite) la o distanţă potrivită, numite amnare. Prin găurile amnarilor se bagă pari. precup, p. 13. Aceste zăvoare se deschid şi se dă drumul la oi. chest. v 51/ 45, cf. 51/68, 71, 114, 120. + (Regional) Lemn folosit de ciobani la stână, pentru a susţine ceaunul la fiert. Com. din saraiu - hârşova. + (Regional) Lemn folosit de ciobani pentru a pune rufele la uscat. Com. din cărpinet - vaşcău. + (învechit şi regional; la pl.) Garduri rudimentare la ţară. Această moşie purcede în gios ... până în zăvoarele lui Ghiorg (a. 1785). ştefanelli, d. c. 155. Hotar dintru întăi să începi de la zăvoarele vechi (a. 1825). id. ib. 385. + (Prin Transilv.) „Trecătoare prin gard sau peste gard“, chest. ii 413/307, 308, 309, 311. + (Prin Mold. şi prin Transilv.) Fiecare dintre lemnele care se aşază transversal între două garduri, formând o poartă rudimentară. Cf viciu, gl., com. din crăcăoani - piatra-neamţ. 3. Dispozitiv care serveşte la blocarea unui organ mobil dintr-un sistem tehnic, putându-1 fixa într-o anumită poziţie; clichet, opritor (III), piedică (4), pinten (II 3 c). Piesa care efectuează blocarea poate fi o lamă, o tijă, o pârghie etc. numite zăvor, clichet, opritor, piedică, pinten, pârghie etc. de blocaj, ltr2, cf. dl, dm, m. d. enc., dex. + (Popular) Parte a războiului de ţesut alcătuită dintr-un lemn în care intră lopăţica, cu ajutorul căreia se fixează sulul pe care se află urzeala; (popular) amnar, amnăruş, cârcei, întindeică, întinză-tor, întorcător. Cf dame, t. 136, ş\ineanu2. Dacă pânza s-a ţesut ... trebuieşte învălită pe sulul de dinainte ... Această învălire se face cu ajutorul amnarului. Amnarul, numit şi amânar, amnăruş, întinzător, şi întorcător în Dolj, apoi încă cârceiu, cârcea, măiuc, tindeiche, întorcătoare, jug, jugşor, întindeaică sau zăvor, are forma unei lopăţele al cărei capăt intră în gaura sulului. pamfile, i. c. 274, cf. tdrg, scriban, d. Pentru ca înălţimea rostului să fie mai mare ..., zăvorul să intre în ciocul mijlociu al platinelor, ionescu-muscel, ţ. 348, cf. h ii 50, 51, 147, 244, ix 466, x 82, 395, 506, 508, 512, xiv 133, 309, viciu, gl., lexic reg. ii, 55. + (Regional, în forma zevor) Unealtă de tors nedefinită mai îndeaproape (Dolhasca - Fălticeni) Cf h xii 497. + (Regional) Răzlog1 (1). Cf tdrg, cade, dl, dm, dex. ♦ (Prin Olt. şi prin Munt.) Fiecare dintre penele de lemn care se bat la capătul grindeiului la plug, pentru a face să se ţină fierul în linie dreaptă şi pentru a stabili adâncimea brazdei. Zăvoare mai sunt: 3 la fierul lung, unul dinainte şi două de lături, pamfile, a. r. 34, cf. h ii 88, vii 358, 390, xiv 152. + (Regional) Lemn în formă de triunghi, care se aşază între acoperiş şi căpriorii casei, pentru a înălţa streaşina. Com. din căcu-ciu - reghin. + (Regional) Parte a morii nedefinită mai îndeaproape (Garvăn - Măcin). h xiv 351. 4. (Popular; la pl.) Cătuşe; fiare. Cf dl, dm, m. d. enc., dex. Acum e legat mai tare Şi de mâini şi de picioare, Cu lanţuri şi cu zăvoare. jarnîk - bîrseanu, D. 287, cf. FOLC. OLT. - MUNT. II, 390. 5. S p e c. Cârlig din oţel călit, aşezat la ţeava puştii. Cf. stoica, vân. 29. - Pl.: zăvoare. - Şi: (învechit şi regional) zăvor (lm), (învechit) zovor (i. golescu, c., polizu, scriban, d.), (regional) zevor (h xii 497) s. n. - Din v. sl. 3ABopTt. ZĂVORÂŞ s. n. Diminutiv al lui zăvor. 1. Cf z ă v o r (1). Cf DL, DM, DEX, CHEST. II 304/187, ALR ii/i h 251/399, 605. 2. (Regional) Cf z ă v o r (2) (Galşa - Lipova). chest. v 51/34. - Pl.: zăvoraşe. - Zăvor 4- suf. -aş. ZĂVORÎ vb. IV. Tranz. 1. (Complementul indică uşi, porţi sau rar, ferestre) A încuia cu zăvorul (1). Cf. barcianu, alexi, w., şăineanu2. O rupea de fugă înapoi, intra în chilie, zăvora uşa pe dinlăuntru, hogaş, dr. ii, 61, cf. resmeriţă, d., cade. Baba Slamna zăvorî uşa după sergent, galaction, o. a. i, 283. Zăvor au, de groaza ei, porţile castelelor lor crenelate, cocea, s. ii, 372. Fraţii monahi... se aflau zăvorâţi înlăuntru. sadoveanu, o. xii, 34, cf scriban, d., dl, dm. Uşile fură zăvorâte cu grije. barbu, princ. 45. Am tresărit şi-am zăvorât imediat portiţa, lăncrănjan, c. iii, 512. Am vrut să văd casa în care-am crescut, Poarta a rămas zăvorâtă, contemp. 1970, nr. 1 248, 1/4, cf m. d. enc., dex. Zăvoreşte-ţi Porţile Şi-ndoieşte-ţi Strejile. teodo-rescu, p. p. 535. Toţi închidea porţile Şi zăvoria uşile. păsculescu, L. p. 216. Zăvorăşte-ţ porţâli Cu h’iarâli plugului, diaconu, vr. 201. De ţi-e frică c-oi scăpa, 1217 ZĂVORÂRE - 111 - ZÂMBAT Zăvoreşte-ţi Curţile Şi închide-ţi Porţile, ant. lit. pop. i, 284. Porţile le zăvora Tot cu ferul plugului, folc. olt. - munt. ii, 131. ^ Fig. Dureri aţi zăvorât sub glie. goga, poezii, 112. Mai ştia între dânşii încă o pricină care le zăvorea sufletul, c. petrescu, î. i, 21. Iubirea ... Am zăvorât-o în mine. labiş, p. 204. Strânse mâinile, zăvorând astfel presupusele taine, românia literară, 1970, nr. 97, 16/1. ^ Tranz. şi refl. (Despre oameni) El ştia că le ţine [pe fete] ... încuiate şi zăvorâte cu nouă uşi de fier. ispirescu, l. 232. S-au zăvorât pe dinăuntru, stancu, d. 134. S-a zăvorât în odaia lui. pas, z. i, 31. (Fig.) Stătea acolo ... tăcut, pasiv, indiferent ... zăvorât în el. teodoreanu, m. u. 324. 2. T r a n z. A bloca intenţionat, cu ajutorul unui zăvor (3), deplasarea unui organ mobil dintr-un sistem tehnic, fixându-1 într-o anumită poziţie. Cf. m. d. enc., dex. 3. A întemniţa. Putea ... să-i lipsească pe muncitori de hrană. Să-i zăvorască iarăşi ... în carcerile negre. PAS, Z. IV, 128, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. + (Popular) A lega cu zăvor (4). Cf. dl, dm, m. d. enc., .dex. în temniţă mi-e legat, Cu mâini în butuc băgat, La picioare zăvorât Şi cu lanţul pus de gât. teodorescu, p. p. 527. 4. (Popular) A fixa sulul războiului de ţesut cu ajutorul zăvorului (3). Ciocul care, în funcţionarea normală, stă zăvorât, se eliberează, ionescu-muscel, ţes. 155. - Prez. ind.: zăvorăsc. - Şi: zăvori vb. IV. - V. zăvor. ZĂVORÂRE s. f. Acţiunea de a (se) zăvorî şi rezultatul ei. 1. încuiere cu zăvorul (1). Cf. zăvorî (1). Cf. polizu, lm, ddrf, dl, dm, dex. F i g. Invocarea artistică a acestor zăvorâri interioare, românia literară, 1971, nr. 132, 10/3. 2. (Popular) Fixarea sulului de la războiul de ţesut cu ajutorul zăvorului (3). Cf. zăvorî (4). Coroana de zăvorâre întrece agăţătorul şi astfel începe să se desfăşoare nestingherit, ionescu-muscel, fil. 458. - PI.: zăvorâri. - Şi: (învechit) zovorire s. f. polizu. - V. zăvorî. ZĂVORÂT, -Ă adj. (Despre uşi, porţi, spaţii) Care este închis cu zăvorul (1); (despre persoane) care se află într-un spaţiu închis cu zăvorul. Cf. z ă v o r î. Vine mirele... şi află poarta închisă şi zăvorâtă, marian, nu. 494, cf. ddrf, resmeriţă, d. în zăvorâta sa locuinţă ..., el ţinea, ascunsă ..., o femeie, m. i. caragiale, c. 65. Fiecare era în camera lui zăvorâtă, singur şi duşmănos. c. petrescu, c. v. 100. Se temea de hoţi şi stătea zăvorâtă. sadoveanu, o. xvii, 305. Stinşi sunt luceferii, crâşmele Zăvorâte sunt pe vecie, românia literară, 1971, nr. 120, 4/1. ^ Fig. La această sărbătoare se mai văd, în acest timp de orientalism bănuitor, zăvorât, soţia şi fetele, iorga, c. î. i, 161. Dorm zăvo-răte-ndemnurile firii, goga, poezii, 97. Viitorul lui i se părea zăvorât ca o poartă de fier. rebreanu, p. s. 154. - PI.: zăvorâţi, -te. - V. zăvorî. ZĂVORÎ vb. IV v. zăvorî. ZĂVORNÎ vb. IV v. zăvârni. ZĂVRELUŢĂ s. f. v. zăbreluţă. ZĂVRÎ vb. IV. Intranz. (învechit şi regional) A vorbi mult şi fară rost. Cf. anon. car., zanne, p. iv, 691. - Prez. ind.: zăvresc. - Cf. zărvăi, zărvui. ZĂVT s. n. (Regional) Smoală (1) (Ciupercenii Vechi - Calafat), gl. olt. - PI.: ? - Etimologia necunoscută. ZĂVUN s. n. v. zăbun1. ZÂBÂVĂ s. f. v. zăbavă. ZÂBÂVNIC, -Ă adj. v. zăbavnic. ZÂBEÂUĂ s. f. v. zăbală. ZÂBLÂU s. n. v. zăblău1. ZÂBOÂVĂ s. f. v. zăbavă. ZÂBOVEÂLĂ s. f. v. zăboveală. ZÂBOVÎ vb. IV v. zăbovi. ZÂBRUICĂ s. f. v. zăbruică. ZÂBZÂC s. n. v. zigzag. ZÂCĂTOÂRE s. f. v. zăcătoare. ZÂD s. n. v. zid. ZÂDĂRÎ vb. IV v. zădărî. ZÂGHERÎ vb. IV. Refl. (Regional). A se ascunde bine (Sibiel - Sibiu), lexic reg. ii, 65. + A intra într-un cotlon (şi a nu mai putea ieşi) (Sibiel - Sibiu), lexic reg. ii, 65. S-or zâgherit toţi puii de frica uliului, ib. - Prez. ind.: zâgheresc. - Din germ. sichern. ZÂGHIRÎ vb. IV. Refl. (Prin Mold.) A se zăpăci (2). Vezi că se zighireşte, că nu ştie cum să iasă din încurcătură, ap. scriban, d. Ce te-ai zăghirit aşa, de parcă n-ai mai văzut oameni? cv 1954, nr. 9-10, cf. lexic reg. 64. - Prez. ind.: zăghiresc. - Şi: zighiri vb. IV. scriban, D. - Etimologia nesigură. Cf. zărghi, zgâi. ZĂHĂREL s. n. v. zăhărel. ZÂLEZITURĂ s. f. v. zălezitură. ZÂMB vb. I v. jimba. ZÂMBÂC s. m. zambac. ZÂMBÂT, -Ă adj. v. jimbat. 1244 ZÂMBĂREŢ - 112 - ZÂMBI ZÂMBĂREŢ, -EÂŢĂ adj. (Despre oameni; p. r e s t r. despre faţa, fizionomia acestora). Care zâmbeşte (1) (prea) des, (prea) mult; p. ext. vesel; prietenos (i); surâzător, zâmbitor, surâzând. Cf. iordan, l. r. a. 167. Faţa vărului ... deveni zâmbăreaţă, stancu, r. a. ii, 122, cf. dl. Rămâneau senini şi zâmbăreţi, preda, r. 256, cf. dm. Un fructar zâmbăreţ ... Arătându-şi dinţii de aur. românia literară, 1970, nr. 81, 22/2, cf. dex. - PI.: zâmbăreţi, -e. - Zâmbi + suf. -ăreţ. ZÂMBĂTIJRĂ s. f. (Regional) Persoană care are dinţii crescuţi neregulat, ieşiţi în afară (Săpata - Piteşti). Cf. udrescu, gl. Iote-te la ea, cum se mai fandoseşte, zămbătura iadului! id. ib. - PI.: zămbături. - Zâmba (variantă a lui jimba) + suf. -ătură. ZÂMBÂC s. n. (Regional) Capriciu, toană. Capriciu poate fi înlocuit cu toane, dar corespondentele băzdâc, hachiţă, pănţag sau zâmbâc nu se potrivesc în gura unui om bine crescut, puşcariu, l. r. i, 393. ^ Expr. A-i veni (cuiva) zâmbâcul = a se supăra. I-a venit zâmbâcul? Face pe supărata! udrescu, gl. - PI.: zâmbâcuri. - Cf. b â z d â c. ZÂMBEÂLĂ s. f. (Prin nord-estul Olt.) Zâmbet. Numa să-mi samene mie La vorbă şi la mersură Şi la zămbeală din gură! vîrcol, v. 102. - PI.: zămbeli. - Zâmbi + suf. -eală. ZÂMBET s. n. (Adesea urmat de determinări care exprimă natura, felul etc.) Faptul de a zâmbi (1); mişcare uşoară, de alungire a buzelor, însoţită de o expresie specifică a feţei, pentru a exprima, de obicei, bucurie, satisfacţie etc.; expresie a feţei care zâmbeşte (1); surâs, zâmbire, (învechit) surâdere, zâmbitură, (regional) zâmbeală, (învechit, rar) zâmbire a râde, v. zâmbire. Cf. maior, d. 114/27. Rutven tace, dar zâmbetul buzelor sale esprima ironia, heliade, l. b. i, 189/ 16. Ii sărută mâna c-un zâmbet batjocoritor, cr (1833), 115V17. Virtute necinstitu[\] şi raiul vinovatu[\]. Femei! să dobândească c-un zâmbet aţi făcut! c. a. ro-setti, c. 147/9. II va încuraja totdeauna prin zâmbetul ei. fm (1843), 3592/36. Un zâmbet plin de încredere în sine. negruzzi, s. i, 7. Un zâmbet dulce apărea pe buzele sale pălite, filimon, o. i, 105. Zburat-am din braţele sale C-un zâmbet virginal, alecsandri, poezii, 116, cf. lm. Iar pe buze-i trece un zâmbet înnecat, fermecător. eminescu, o. i, 67. Zâmbea cu acelaşi zâmbet neuitat. caragiale, o. i, 46. Faţa i se lumină într-un zâmbet ce părea că anunţă o glumă, vlahuţă, o. a. iii, 31. Şi zâmbetul şi gestul, totul e calculat şi e stângaci, an-ghel - iosif, c. m. i, 21. E fericit. Se vede după zâmbetul care licăreşte în ochii lui mici. brătescu-voineşti, p. 63. Un zâmbet amar îmi trecu pe buze. hogaş, m. n. 19. Zâmbetul ei din unele momente, amestec încântător de duioşie şi ironie, nu-mi lasă nici o îndoială. ibrăileanu, a. 56, cf. resmeriţă, d. în zâmbetul cu care îşi luă rămas bun ..., fu, parcă, durerea unei despărţiri. M. i. caragiale, c. 21. Vorbea cu un zâmbet ciudat care pe Titu îl supăra, rebreanu, r. ii, 23. Cine le pricepuse zâmbetul fugar? topîrceanu, p. o. 53. Doamna răspunse cu un zâmbet absent, c. petrescu, o. p. ii, 121. Un zâmbet plin de înţelesuri ..., un vis de-o clipă şi toate dispar, brăescu, o. a. 9. Buzele ei subţiri nu mai erau trase spre colţuri de-un zâmbet acru. cocea, s. ii, 111. Buzele i se strângeau într-un zâmbet amar. vlasiu, a. p. 146. Aş dori să văd un zâmbet, să aud o vorbă afabilă, sadoveanu, o. xvii, 249, cf. scriban, d. Ca prin vis, îi văd zâmbetul, îi aud glasul, stancu, d. 494. Poartă, acum, pe faţă, o melancolie senină, care nu împiedică zâmbetul, h. lovinescu, t. 405. în colţul buzelor avea un zâmbet fin, ironic, vornic, p. 145, cf. dl, dm. Nu ne putem înfrâna zâmbetul asistând la zbaterile lor caraghioase, sclf 1959, nr. 3-^4, 490. Şi-n zâmbetul ei era ceva bun şi trist, lăncrănjan, c. i, 44. Asculta cu un zâmbet sfios şi bun. v. rom. ianuarie 1966, 59. Nu i-a răspuns la zâmbetul ăsta despre care nu puteai şti precis dacă exprimă compătimire sau ... ironie, românia literară, 1970, nr. 107, 16/1, cf. m. d. enc., dex. Paşnica armă a zâmbetului ... este una dintre cele mai redutabile, contemp. 1975, nr. 1 507, 4/9. Domnul asculta Şi zâmbet zâmbea, teodorescu, p. p. 25. ^ Fig. Juca un zâmbet de lumină pe fruntea lui brăzdată-n creţe, goga, poezii, 89. Sub forma unui zâmbet suveran ..., [risipitorul] apare în opera lui Molière, ca şi în întreaga literatură universală, semănând dezastre, lovinescu, c. vii, 40. Aţi adus totul cu voi în valiză: manii, regrete, zâmbete, amoruri. sebastian, J. 41. Primăria... vă întâmpină cu zâmbete ademenitoare, sadoveanu, o. xix, 499. Arta lui Creangă păstra acel zâmbet hâtru al poporului, id. ib. xx, 501. Zile cu obraz de moarte Şi cu zâmbetul fugar. pillât, p. 225. Ritma noul rest. Şi se-acoperea de zâmbet Faţa câmpului goală, brad, o. 120. - Pl.: zâmbete şi (învechit) zâmbituri (maior, d. 114/ 27). - Şi: (învechit) zâmbit (heliade, o. i, 150), zim-bet, (regional) zamzât (ddrf, şez. ii, 44) s. n. - Zâmbi + suf. -et. ZÂMBÎ vb. IV. Intranz. 1. (Despre oameni) A schiţa o mişcare uşoară, de alungire a buzelor, însoţită de o expresie specifică a feţei, pentru a exprima, de obicei, bucurie, satisfacţie etc.; a surâde (1). Cf. anon. car., budai-deleanu, lex. începu a-i drege, zâmbind, neorânduiala părului şi a hainelor, cr (1833), 1192/ 24. Am văzut-o l-ale lumii prejudiţii cum zâmbea, c. a. rosetti, c. 237/6. Cu ochi strălucitori de amor zâmbea cătră dânsul oftând, fm (1844), 110V20. Femeile zâmbesc dulce la pruncii lor. russo, s. 129. Ca mâine, cine ştie? Nu vă voi vedea zimbind! sion, poezii, 131/25. O! farmec al prunciei ... Când ne zâmbesc copiii, fug norii de pe cer. alecsandri, t. ii, 346. O căsuţă drăgălaşă, cu ferestrele lucind, Unde dulcea ospeţie îl întâmpină zâmbind, id. p. iii, 14. Ce e oare traiul dacă e robit? Sărbătoare-n care nimeni n-a zâmbit? bolin-tineanu, o. 58. Zâmbiră între dânşii bătrânii tăi prieteni. eminescu, o. i, 91. Cu dragoste amestecată cu 1250 ZÂMBI - 113 - ZÂMBÎ puţină mândrie, zâmbeşte, caragiale, o. i, 24. Şi în farmecul acela Mi-ai zâmbit cu bunătate, păun-pincio, p. 81. De deznădejdi de mai nainte, Acuma să zâmbiţi vă vine. cerna, p. 15. Lângă pat, zâmbind, stă mama, Adormindu-şi copilaşii, goga, poezii, 56. E îmbrăcat curat şi cuviincios, dar nu-l poţi privi fără să-ţi vie să zâmbeşti, brătescu-voineşti, p. 258. Se sili să zâmbească. agârbiceanu, s. 492. George zâmbea şi se uita cu coada ochiului la Ana. rebreanu, i. 115. Zâmbindu-i galeş ..., el ridica paharul, m. i. caragiale, c. 18. De câte ori îl întrebai ce însemnează atâta dragoste după o floare, da din umeri şi răspundea zâmbind, bassara-bescu, v. 53. Atanasie ...a zâmbit funebru, galaction, o. a. i, 205. Aplecându-şi trupul plin de graţii, Zâmbind, i-a smuls un fir de păr, Dalila. topîrceanu, p. o. 94. Ma gândeam că am să te văd zâmbind, c. petrescu, o. p. i, 69. Maică-sa îi zâmbea printre genele umede. cocea, s. ii, 97. Cu faţa în aburii tutunului, zâmbea privind ferestrele, teodoreanu, m. u. 85. Bolnava zâmbea..., îi înfloriseră obrajii, sadoveanu, o. xv, 39. Sunt sora şi sunt mama Ce va veni zâmbind să-ţi şteargă plânsul, pillat, p. 36. De ce zâmbiţi şi vă uitaţi aşa? arghezi, s. v, 127. Stă rezervat, potolit..., zâmbind. cĂlinescu, c. o. 105. Azi toate astea-mi trec pe dinainte şi zâmbesc, blaga, poezii, 28. Zâmbea din când în când. stancu, r. a. i, 59. Zâmbea vag. h. lovinescu, t. 98. înţelepciune este ... după lacrimi să zâmbeşti, isa-nos, v. 429. Se sili să zâmbească încurajator, t. popo-vici, s. 187. Ea-ncearcă în poză să zâmbească parcă. brad, o. 79. Putem zâmbi în faţa acestei naivităţi. H. daicoviciu, d. 166. Ea mai dormea, zâmbind mirat. românia literară, 1970, nr. 71, 15/1. Mândra cu drag îi zâmbeşte, doine, 8. Atunci mândra, de vedea, Să-i zâmbească începea, balade, iii, 276. Când lelea tot zâmbeşte, umblă după căpătuit, se spune despre o femeie uşuratică. Cf. zanne, p. ii, 848. ^ (Cu pronumele în dativ) Paşii li se fac mai înceţi ..., merg mai departe, zâmbindu-şi numai. v. rom. martie, 1954, 97. Tinerele femei îşi zâmbesc una alteia, camil petrescu, o. i, 449, cf. alr ii/i mn 52, 2305 bis. ^ (Cu complement intern) Domnul asculta şi zâmbet zâmbea, teo-dorescu, p. p. 25. Mitu zâmbet că-mi zâmbea, id. ib. 27. ^ F i g. Pârjolul aprins se-ntindea în toate părţile şi înjungherea zâmbea la orice jertfă nouă. heliade, l. b. i, 142/18. Tot era pentru mine frumos ... natura întreagă îmi zâmbea, marcovici, c. 15/15. Tânăra ta vârstă zâmbeşte înflorită, alexandrescu, o. i, 154. Ea-şi potriveşte floarea-n păr Şi-i înflorea zâmbind obrajii Cei albi ca florile de măr. coşbuc, b. 202. El trăia, ... ca 'un om căruia îi zâmbeşte mulţămirea în faţă. săm. v, 270. Atâtea farmece uitate zâmbeau din graiul lor cuminte, goga, poezii, 90. în orice colţ zâmbească veselia! cerna, p. 52. Fericirea fără seamăn care zâmbea pe toată faţa copilului. brĂtescu-voineşti, p. 24. La fereastra ta-mi zâmbiră Toate florile din glastră. topîrceanu, b. 57. Zâmbeşte toamna uneori ca un strigoi al primăverii, voiculescu, poezii, ii, 31. Vijelioase ploi ... saltă zâmbind, isanos v. 53. Nu mi-au zâmbit poeme şi păsări, vulpescu, p. 19. O glastră în care zâmbesc trist ... câteva flori, parcă ar fi margarete. românia literară, 1970, nr. 87, 2/2. -❖* E x p r. A zâmbi pe sub mustaţă v. mustaţă (I). (învechit şi popular) A (se) zâmbi a râde (sau de râs) = a începe să surâdă (i); a surâde (1) reţinut. Au început a i se închina şi a-l îmbrăca cu haine domneşti ... el s-au zâmbit a râde şi au dzis că „de mult aşteptam eu una ca asta“. neculce, L. 13. ^4 zâmbit a râde şi a intrat în altă vorbă, văcărescul, ist. 249. îndată au zâmbit a râde către prunc, şincai, hr. i, 363/1. Şi Esop, jimbind a râde, zice: nu vorbi aşa lezne de el, o, împărate! (a. 1818). gcr ii, 209/18. Pasvandu, dacă a luat pitacul, cetindu-l, a zâmbit a râde puţintel, dionisie, c. 189. Mamalul zâmbi de râs la această întrebare, gorjan, h. i, 90/10. Dacă Pavel plângea apoi îi arăta pe Virghi-nia şi zâmbindu-să de râs să liniştea, buznea, p. v. 18/2. Când am dat eu să ies pe poartă, a zâmbit a râde ... c-un fel de înţeles, mironescu, s. 219. După aceea ..., a zâmbit a râde, bătându-mă pe spate, sadoveanu, o. xm, 313, cf. scriban, d. Ştefan, auzind aceste cuvinte ..., zâmbi mai întâi a râde. marian, t. 108. Ion s-o zânghit di râs. graiul, i, 341, com. din zagra - năsăud. O jâmbit o ţâr a râde. alr ii/i mn 52, 2 305 bis/47. 4-Refl. La acestea cu toţii întâi să zâmbiră, apoi râsă. cantemir, i. i. i, 50. [Ea] căută lui Numa zimbindu-să. beldiman, n. p. i, 55. Amorul întămpinându-l cu cruzime, se zimbi. pogor, henr. 171/17. De vă zâmbiţi, Viaţă dăruiţi Celor ce-i iubiţi, conachi, p. 74. + (Despre ochi, privire) A exprima voioşie, veselie. Neascultând decât şoptirea singuraticei păduri ..., zâmbea a ta privire, bacovia, o. 107. Doi ochi negri şireţi ... îi zâmbeau printre sticlele unor ochelari, vinea, l. i, 23. Privirile lui Barbu zâmbiră de după ochelari, id. ii, 71. 2. F i g. A fi (cuiva) favorabil. Pacea, izgonită de multă vreme din Grecia, începea a zâmbi acestor locuri nenorocite, heliade, l. b. i, 224/22. O întâmplare se înfăţişă şi aceasta făcu să-i zâmbească norocirea, f. aaron, i. i, 67/3. O viitorime de nădejdi îmbelşugate îi zâmbeşte lui. cr (1835), 27V15. De-a zâmbit vreodată norocul pentru mine, A fost al amăgirei pahar plin de venin, fm (1843), 792/21. Aceşti oameni căror soarta vecinic pare a le zâmbi. ib. (1844), 152/13. Ticăloasa stare a aproapelui său nevoiaş, căreia soarta nu-i zâmbeşte, c. vîrnav, v. h. 76/1. Norocul ne zâmbeşte, ne odihnim în sânul lui. marcovici, c. 26/14. Abia îmi zâmbeşte un minut de fericire ... şi se stinge ca un vis. bolintineanu, o. 404. în aceeaşi zi, pentru întăiaşi dată, i-a zâmbit şi lui norocul, cocea, s. ii, 12, cf. dl, dm, dex. 4* A fi pe plac; a conveni (cuiva). Propunerea aceasta zâmbi bătrânului, negruzzi, s. i, 245. Cele şaptezeci de volume ..., dacă le-aţi fi cetit, atunci aţi fi zâmbit propunerii, sadoveanu, o. xx, 125, cf. dl, dm, dex. 3. (Despre aştri sau surse de lumină) A lumina; a se ivi. Peste puţine ceasuri, îţi vor zâmbi ziorile. marcovici, d. 14/24. încă nici nu-i zâmbea zioa care luminarea pentru dânsul aducea, pogor, henr, 14/12. începuse să zâmbească ale zilii frumoşi zori. id. ib. 140/6. Ca şi-atunci ... Şi-n cer zâmbeşte aceeaşi lună. macedonski, o. i, 181. Acum, târziu, te-ntreb, iubito, Când 1250 ZÂMBIL1 - 114 - ZÂMBITOR nu mai ne zâmbeşte luna. petică, o. 93. Zâmbea un soare bătrânesc de toamnă, rebreanu, i. 120. Nava vieţii Mi s-a frânt ... Nu-mi zâmbeşte de departe Nici un far. isac, o. 41. ^ Tranz. Lumină lină aurora zâmbeşte, fm (1843), 17l/6. -❖* Refl. Dimineaţa să zăreşte zâmbindu-să din boboc, pogor, henr. 49/1. - Prez, ind.: zâmbesc. - Şi: (învechit) zimbi, (regional) gimbi (alr ii/i mn 52, 2 305/646), zâmţî (ib. 2 305/ 235), zâmzî(ib.), jimbi, jâmbi (ib. 2 305/455) vb. IV. - Din v. sl. *zobiti sş. Cf. bg. 3i6ace „a se rânji“. ZÂMBÎL1 s. m. v. zambilă. ZÂMBÎL2 s. n. v. zimbil. ZÂMBÎND, - adj. (Astăzi rar) Zâmbitor. Mămiţa stă zâmbindă; ... căutând să ghicească ce vrea îngeraşul, săm. ii, 196, cf. sfc iv, 161. -❖* F i g. Un ceas e de când anul trecu ... Mi-aduc aminte cu Ce nădejdi zămbinde, ce dulce a-nceput. alexandrescu, o. i, 109. - PI.: zămbinzi, -de. - V. zâmbi. ZÂMBÎRE s. f. (Adesea urmat de determinări care exprimă natura, felul etc.) Faptul de a zâmbi (1); mişcare uşoară, de alungire a buzelor, însoţită de o expresie specifică a feţei, pentru a exprima, de obicei, bucurie, satisfacţie etc.; surâs, zâmbet, (învechit) su-râdere, zâmbitură, (regional) zâmbeală. Trista ta buză vreo zâmbire Sau bucurie n-a cunoscut, heliade, o. i, 151. Craiul au liniştit-o zicând cu zâmbire cum că nu este vătămat, ar (1832), 2112/22. Ochii tăi e seninul, Buza ta e zâmbirea Faţa ta e blândeţea, cr (1833), 2302/2. Zâmbirea unui împărat este o amăgire de care nu poate scăpa, marco viei, c. 41/23. Zămbirile ei sunt mai cu gust decât o grădină cu trandafiri, buznea, f. 21 /2b. Să sui în căruţă dând mâna lui ... c-o zâmbire de protecţie, tîmpeanul, g. 58/10. Prea deasa zâmbire uneori detrage frumuseţei femeilor, fm (1844), 792/15. Binele ades vine pe urmele mâhnirii Şi o zâmbire dulce dup-un amar suspin, alexandrescu, p. 77. Tu le zâmbeşti Cu zămbiri cereşti, alecsandri, poezii, 127. Să mângâi junia mea bogată Cu-a ta zâmbire dulce şi curată, eminescu, o. iv, 78, cf. ddrf. înfiorându-şi faţa de o zâmbire înduioşătoare, îmbrăţişă cuprinsul c-o privire tristă, adam, r. 8, cf. şăineanu2, resmeriţâ, d., cade. Zâmbirea caldă de pe buze. pillat, p. 225. Cutează rar şi sfiicios. îmbujorat de-a ei zâmbire. v. rom. ianuarie 1954, 31, cf. dl, dm, dex. Bâcu, măre De vedea Cu zâmbire Răspundea, balade, ii, 82. Zimbirea cât de mică, semn de dragoste că începe, zanne, p. viii, 219. ^ (învechit, rar) Zimbire a râde = zâmbet, cf. st. lex. 168/2. Fig. Lângă dânsa ... Zembirea, buna voinţă, grijile se văd şăzănd. pogor, henr. 167/8. Să-mbrac sunetele-i dalbe cu a undelor zâmbire. eminescu, o. iv, 116. Stă sfântul soare, cu zâmbire Pe prispă-afară. coşbuc, p. ii, 232. -PI.: zâmbiri. - Şi: (învechit) zimbire s. f. - V. zâmbi. ZÂMBIT1 s. n. v. zâmbet. ZÂMBÎT2, -Ă adj. (învechit) Zâmbitor. Sosind fârşenia lui, priimi cu zimbită ... şi curat veselă faţă pe sfinţii îngeri ce veniră, dosoftei, ap. tdrg, cf. ddrf. - PI.: zâmbiţi, -te. - Şi: zimbit, -ă adj. - V. zâmbi. ZÂMBITOR, -OÂRE adj. (Despre oameni) Care zâmbeşte (1); p. ext. prietenos; vesel; surâzător, (învechit) zâmbit“. Soarta ne era prosperă, şeful trecea zâmbitor, sion, poezii, 205/27. înalt, frumos, elegant şi pururea zâmbitor, vlahuţă, s. a. ii, 147, cf. ddrf, bar-cianu, alexi, w., şăineanu2. Din a fiului mână primi zâmbitoare paharul, murnu, i. 21. Ca un sol din altă lume, Zâmbitor păşea moşneagul, goga, poezii, 122. Chiar sentinţa de moarte a primit-o zâmbitor, rebreanu, p. s. 17. Pe trotuarul plin de soare, Saltă-n mers grăbit părechi De studente zâmbitoare, topîrceanu, o. a. i, 214. Mai împăcat cu sine, mai zâmbitor ... începuse să cânte. G. M. zamfirescu, m. d. ii, 197. Mălina despicase draperiile cu amândouă braţele întinse şi-l primea zâmbitoare, cocea, s. ii, 48. Era ... zâmbitor ca o mireasă, vlasiu, a. p. 359. Ascuţitul la minte şi amar zâmbitorul Topîrceanu a comprimat o nuvelă ... în acest vers. teodoreanu, m. u. 202. Rolul principal era al acestei tinere zâmbitoare, sadoveanu, o. xv, 155. Se aşeză calm şi zâmbitor, predispus spre o mică şuetă. românia literară, 1970, nr. 103, 18/1. ^ Fig. Cât de dimineaţă s-a deşteptat Zămbitoarea auroră! marcovici, c. 32/23. Primăvara se arată veselă şi zâmbitoare. negruzzi, s. i, 106. Luna zâmbitoare ... Cu faţa sa bălaie în el se oglindea, alecsandri, o. 75. Pe faţă i se prelinge şirul De lacrimi zâmbitoare, coşbuc, s. 143. Prieteni ... pe cari-i chema cu bucurie ... în zâmbitoa-rea locuinţă de ţară. săm. iii, 482. într-un galantar cu geamuri ...se răsfăţau zâmbitoare şirurile de galbeni mari. chiriţescu, gr. 197. O lume ... zâmbitoare şi temerară, cum ne fusese copilăria, g. m. zamfirescu, sf. m. n. i, 16. Lângă mărturia acestor ziduri ..., stă acelaşi cer, care însă, altădată, era mai zâmbitor, sadoveanu, o. xv, 262. S-a ridicat soarele pe cer, zâmbitor şi mirat. lăncrÂnjan, c. ii, 407. ^ (Substantivat) Tu, dulce zimbitoare, Te-i face că te mânii, alecsandri, poezii, 38. 4 (Despre manifestările, fizionomia, privirea oamenilor; p. ext. despre ochi) Care denotă sau exprimă veselie; p. ext. care îmbie, este favorabil, exprimă prietenie. Aceia ce voiesc să-şi păstreze capul între umeri, să fi îndrăznit numai a se arăta cu vreo faţă zâmbitoare, heliade, l. b. i, 36/19. Trebuia ... să aibă un aer prietenesc şi zâmbitor, cr (1833), 148V26. Mergeţi şi veţi cunoaşte pacea şi liniştea sufletului său pe în veci a lui zâmbitoare faţă. bolliac, m. 12/18. Dansau cu feţe zâmbitoare Şi-şi făureau un ideal, iosif, patr. 56. Privirea ei zâmbitoare ucidea orice putere de împotrivire, brătescu-voineşti, p. 166. Se văzu între două domnişoare ...cu feţele albe şi zâmbitoare, agâr-biceanu, a. 41. Se nimeri să pice, nechemată, şi mama lui ... cu faţa roşcovană şi zâmbitoare, rebreanu, i. 172. Cu resemnarea zâmbitoare a unui artist silit să biseze, desfăcu geamantanul, teodoreanu, m. i, 333. Tanti Fira avu o tresărire zâmbitoare, călinescu, o. i, 294. S-a îmbătat de privirile ei zâmbitoare, camil 1257 ZÂMBITURĂ - 115 - ZÂMBRI2 petrescu, o. ii, 73. Mă priveşte cu ochi zâmbitori, românia literară, 1971, nr. 120, 7/3. - PI.: zâmbitori, -oare. - Şi: (învechit) zimbitor, -oare adj. - Zâmbi + suf. -tor. ZÂMBITURĂ s. f. (învechit) Zâmbet. Cf. dl, dm, sfc iii, 162, dex. - PIzâmbituri. - Zâmbi + suf. -tură. ZÂMBLĂ s. f. (Bot.; prin Transilv.) Lobodă-de-dru-muri (Artiplex nitens). Cf borza, d. 27. - PI.: zămble. - Etimologia necunoscută. ZÂMBLE s. f. pl. v. zâmbre. ZÂMBOC s. n. 1. (Olt. şi Munt.) Cui mobil al cataramei, care serveşte la fixarea curelei, cordonului etc. Cf. cade, dl, dm. De cătărămi că mi-şi da, Curelile le trăgea, Zâmboacile le scotea, mat. folk. 31 .Cu curele se strângea Şi-n zâmboc că le punea, păsculescu, l. p. 251. Cataramă cu zâmboc. boceanu, gl., cf. ciauşanu, v. Pantofii era nalţi până la genunghe şi să-ncheia cu zâmboc. alr ii 3 352/791, cf. alr sn iv h 1 173. + Cârlig cu copcă cu care se prinde o haină groasă, lungă; p. ext. cheotoare. Cf. coman, gl., udrescu, gl. + Spec. Parte metalică cu care este prevăzută undiţa primitivă. Toate aceste undiţe primitive nu au însă „ ureche“, ... „zâmboc“, „prinsoare“ antipa, p. 91. în Deltă se zice ,,undiţă cu ureche“ ..., în Oltenia, „cu zâmbocid. ib. 298. Cârligele cu limită (cu zâmboc, ureche, cioc), id. ib. 305. 2. (Regional) Laţ de curea aşezat în vârful opincii, care serveşte pentru a o strânge mai bine de picior, cu ajutorul nojiţei (Săpata - Piteşti). Cf udrescu, gl. 3. (Regional) Limba clopotului (Strehaia). alr ii/i h 181/848. 4. (Regional) „Bulgăre“ (Holod - Beiuş). lexic reg. 67. 5. (Prin Olt. şi prin Transilv.) Mamelon (1). Cf. COMAN, GL., ALR Il/l h 60/833. - PL: zâmbocuri şi zâmboace. - Şi: zimboc s. n. ANTIPA, P. 294. - Etimologia necunoscută. Cf. v. si. 3 y e t>. ZÂMBRĂ s. f. v. zimbră. ZÂMBRE s. f. pl. Boală a cailor (mai ales a celor tineri), mai rar, a vitelor, care se manifestă prin apariţia unor ulceraţii dureroase în cerul gurii şi prin inflamarea gingiilor; p. r e s t r. ulceraţiile sau inflamaţiile prin care se manifestă această boală. Cf lb. Pentru zâmbre la cai ..., să se taie cu foarfecile două ţâţâni ce se fac supt limbă şi să se frece cu sare. manolache drăghici, i. 55/13. Zimbre sau zimbri, nişte bube care se formează în gura sau în gâtul cailor şi îi împiedică de a mânca, zanne, p. i, 715, cf. polizu, cihac, ii, 472, bar-cianu, alexi, w. Zâmbre fac vitele, mai cu seamă caii. grigoriu-rigo, m. p. ii, 26. Zâmbrele sunt nişte bubuliţe mici ce se fac în gură. id. ib. Se taie zâmbrele cu foarfecile sau cu cuţitul, păcală, m. r. 272. Zâmbre, umflarea cerului gurii, de nu puteau mânca ..., se vindecau crestându-le. dragomir, o. m. 30, cf cade, VOICULESCU, L. 37, ENC. AGR., DL, DM, DEX, H 3, 17, 19, iv 91, 422, 548, v 423, x 320, xi 236, xn 282, 422, xiv 380, xvi 154. Caii fac zimbri, şez. iii, 202, cf alr i 1128, a iii 3, 17, 19, v 14, vi 16. ^ Expr. (Popular şi familiar) A face zâmbre = a râvni (1); a-i lăsa gura apă. Sunt obligat a face zâmbre, departe de festinul amicilor mei. alecsandri, s. 49. Ştiu eu cum îi treaba nevestelor celor tinere, când nu-s bărbaţii cu dânsele: fac zâmbre şi trag acasă, creangă, o. 281. Făcea zâmbre la tabachera cu potcoavă şi-i pusese gând rău. bacalbaşa, s. a. i, 95, cf. ddrf, BARCiANU. Da ... răspunseră într-un glas ceilalţi ofiţeri, făcând zâmbre, căci domnu{ 1] maior o încheia acum pe cuconiţă în copcile de sub bărbie, mironescu, s. 5, cf. tdrg. Barbu făcea zâmbre. chiriţescu, gr. 178, cf. resmeriţă, d., cade. Au mâncat şi au băut fără altă grijă, pe când eu făceam zâmbre. brăescu, o. a. ii, 130. Fac zâmbre aşteptând să fie poftiţi la masă. camil petrescu, o. ii, 194. Noi ne uităm şi facem zâmbre. pas, z. i, 13, cf dm, dex. El face zâmbre la toate, românia literară, 1971, nr. 124, 8/1 . .Văd că faci zâmbri, dar nu pot să-ţi dau şi ţie. boceanu, gl., cf ciauşanu, gl., tomes-cu, gl. Zâmbrea cam face zâmbre după fata lui Ţurcan. udrescu, gl. (Eliptic) Urmărea ... spanciulea duduca Zinca şi zâmbrele cu care o poftea boierul, mironescu, s. 228. (Regional) A-i tăia (cuiva) de zâmbre = a nu satisface (cuiva) dorinţa, pofta; p. ext. a pune la punct pe cineva. Cf. udrescu, gl. + (învechit, rar) Inflamaţii sau ulceraţii ale membranei nazale a cailor. Zâmbre -curgerea mucozităţii pe nas cu inflamaţie sau ulceraţie a membranei ce îmbracă nările, brezoianu, a. 572/7. + (învechit, rar) Inflamaţii sau ulceraţii pe ugerul vitelor. Aceaste la uger umflătură se cuprinde numai din unele mici sau mari umflate zâmbre sau bubuţe. CALENDARIU (1814), 183/23. - Şi: zimbre s. f. pl., (învechit şi popular) zâmbri (cihac, II, 422, A III 17, CIAUŞANU, GL, ALR I 1 128, s. m. pl.), zimbri s. m. pl., (regional) zâmble (alr i 1 128/ 710, 720, 725, 730, 740, 744, 748, 750, 940, 954, 960), zâmburi (a ii 12), zăbrele (alr i 1128/180) s. f. pl. - Cf. z â m b a, variantă a lui jimba. ZÂMBREA s. m. art. (Regional) Om pofticios (Săpata - Piteşti). Cf. udrescu, gl. Zâmbrea cam face zâmbre după fata lui Ţurcan. id. ib. - Zâmbre + suf -ea. ZÂMBRI1 s. f. pl. v. zâmbre. ZÂMBRÎ2 vb. IV. 1. Tranz. (Regional; complementul este cavitatea bucală a calului) A curăţa de zâmbre; (regional) a zâmbrui (Cerneşti - Botoşani). alr i 1 128/420. 2. Intr anz. (Prin nordul Mold.) A râde dizgraţios, arătând gingiile, asemenea cailor bolnavi de zâmbre. Cf. CADE, sfc iv, 123, şez. v, 175. 3. Tranz. (Prin Mold. şi prin vestul Transilv.) A râvni (1); a-i lăsa gura apă. Cf scriban, d., conv. lit. xx, 1 022, lexic reg. 67. 1266 ZÂMBRIT - 116 - ZÂNĂ - Prez. ind.: zâmbresc. - Şi: zimbri vb. IV. conv. lit. xx, 1022. - V. zâmbre. ZÂMBRÎT, -Ă adj. (Prin Transilv.; despre fiinţe) 1. Pofticios (1); p. ext. lacom. Cf. rev. crit. iv, 147, fd i, 201, teaha, c. n. 283. 2. Uscăţiv. Copilul ăsta-i aşa de zâmbrit. viciu, gl. Câni zâmbrit. alr i 1 156/93. 3. (Regional; despre cai) Cu zâmbre (Mureşenii Bârgăului - Bistriţa), alr i 1 128/218. - Pl.: zâmbriţi, -te. - Şi: zimbrii, -ă adj. rev. crit. iv, 147. - V. zâmbri. ZÂMBROAÎCĂ s. f. (Rar) Femela zimbrului. Şi-n lunca apei uneori îşi aduceau şi zâmbroaicele viţeii la păşunea de toamnă, sadoveanu, o. ix, 7. - Pl.: zâmbroaice. - Zimbru1 + suf. -oaică. ZÂMBROÂIE s. f. (învechit, rar) Femela zimbrului. Slobozâră o zâmbroaie sireapă asupră-le păgânii, de le-au sfărămat şi le-au stropşit, dosoftei, v. s. februarie 50716. - Pl.: zâmbroaie. - Zâmbru (variantă a lui zimbru) + suf. -oaie. ZÂMBRU1 s. m. Arbore alpin din familia pinacee-lor, înalt până la 25 m, cu scoarţa de culoare cenuşie şi cu frunze în formă de ac, grupate câte cinci, cu seminţe comestibile; (regional) livan, pin2, (1 c), zim-brel, zimbrişor (Pinus cembra). Cf. dr. v, 799, panţu, PL., SIMIONESCU, FL. 84, ENC. ALR IV, 620, DL, DM, BORZA, d. 131, der. în partea superioară a zonei coniferelor se întâlnesc zimbrul, lariţa. botanica, 182. Răsar mândri bătrânii copaci uitaţi de vremuri: zâmbrii. vân. pesc. mai 1964, 11, cf. dex. + P. restr. Lemnul acestui arbore rezistent, de calitate superioară, folosit în sculptură. Cf. DER, DEX, M. D. ENC.2. - PL: zâmbri. Şi: zimbru s. m. - Etimologia necunoscută. Cf. zimbru. ZÂMBRU2 s. m. v. zimbru. ZÂMBRUÎ vb. IV. Tranz. (Prin nordul Mold.; complementul este cavitatea bucală a calului) A curăţa de zâmbre; a zâmbri2 (1). Cf. şez. v, 175, alr i 1 128/ 554, 518, GLOSAR REG. - Prez. ind.: zămbruiesc. - Zâmbre + suf. -ui. ZÂMBUC s. n. (Regional) „Capac“ (Holod - Beiuş). LEXIC REG. 67. - PL: ? - Etimologia necunoscută. ZÂMBURI s. f. pl. v. zâmbre. ZÂMIDÂR, -Ă adj. v. smidar. ZÂMNIC s. n. v. zemnic. ZÂMOŞÎŢĂ s. f. v. zămoşiţă. ZÂMŢÎ vb. IV zâmbi. ZÂMZÂT s. n. v. zâmbet. ZÂMZÎ vb. IV v. zâmbi. ZÂN s. m. (învechit) Zeu (I). Acesta svânt mucenic Florentie ... fiind creştin ..., ocărâia şi defăima nain-tea tuturor zânii elinilor, dosoftei, v. s. octombrie 627 32. Zinul Tent sau Tniscan, ci însămnează putere, avea, zic ii, un fiu numit Mana (om), ar (1832), 2202/43. Multe popoară îl cinstesc ca pe un zin. j. cihac, i. n. 112/22. Zioa se numi de eghipteni „ora“ de la zinul Orus, numit de greci Febus. săulescu, hr. i, x/16. Fără îndoială aşa se chema ... cel de frunte zân al popoa-rilor de la nord, închinătoare la idoli, asachi, i. i, vi/ 11. Belisarie ... au fost cu adevărat Bellisaris, adică zinul resboiului şi eroul epohei. fm (1843), 234V7. Du-mă, stea plăcută ..., Unde, noaptea, se sărută Smeii cu murginele, Zânii şi cu zânele, săm. iii, 15, cf. tdrg, CADE, SCRIBAN, D. - PL: zâni. - Şi: zin s. m. - Derivat regresiv de la zână. ZÂNÂTEC, -Ă adj. v. zănatec. ZÂNÂTIC, -Ă adj. v. zănatec. ZÂNĂ s. f. 1. (învechit) Zeiţă; zeitate (1). Idolul Afroditei, Venerii zânei spurcăciunelor şi ruşinii, dosoftei, v. s. septembrie 1871. S-au mai dizgropat o nouă uliţă ..., pe la templul (capiştea) zânei Fortuna. ar (1835), 16V50, cf. 430. Pe acei idoli oamenii îi numeau zei şi zeiţe ori zâne. ispirescu, p. u. 3. închină ... un altar zinei Venerei. xenopol, i. r. i, 126, cf. bar-cianu, tdrg, cade. Să cinăm sub candelabre ... Slujiţi nu de triste sclave Ci de zânele eline, călinescu, o. ii, 221, cf. DL, DM, DEX. 2. Personaj feminin fantastic din basme, imaginat ca o femeie frumoasă şi, de obicei, foarte bună, cu puteri supranaturale şi cu darul nemuririi; (livresc) fee, (popular) măiastră, v. m ă i e s t r u (3 a), crăiasă. Cf. lb. Simţ o dulce murmurare ... Poate-a zâne-mi e ohtare Ce îmi zice: va veni. heliade, o. i, 71. Figura sa poate să fi dat în vechime idei zinelor numite sirene, ar (1832), 1922/47. Să teme ca noaptea fără sfârşit Să nu-i răpească o zină frumoasă desăvârşit, pogor, henr. 180/ 19. Zâna Se preface-n bolovan, asachi, s. l. i, 171. ^4^ vrea ... să-mpărţesc cu zâna acestui loc iubit Cinstirea astor ape. c. a. rosetti, c. 57/13, cf. polizu, pont-briant, d. 222. Nu-s zâne, dar copile, a zânelor surori. alecsandri, poezii, 52. El începu să mulţumească zânei. ispirescu, L. 7. Nu mai cercaţi a-mi vorbi de zânele voastre. vlahuţĂ, s. a. i, 58. Şi dându-i zânele-adă-post Trăia cu ele soră. coşbuc, p. i, 67. Mai bine mă făcea maică-mea muritoare ..., dar nu zână. adam, r. 31, cf. candrea, f. 161. Cadrul povestei este popular, tratând despre ... vrăji, zâne şi feţi-frumoşi. săm. ii, 175. Se zvoneşte c-ai fi în legătură c-o zână din pădure şi ea te învaţă, agârbiceanu, s. p. 48, cf. resmerită, 1284 ZÂNĂ - 117 - ZÂNGĂLĂU D. Zâna ... descânta şi chema din viitor toată această fericire, galaction, o. a. ii, 332. Lacul zânelor din codri, voiculescu, poezii, i, 63. Farmecul trecutului în care joacă un rol zânele, sadoveanu, o. xix, 407. Făcui din unul zmeu, din altul făcui zână. călinescu, l. l. 211. Şi-au mai venit, ţinându-se de mână, Cele mai frumoase iele şi zâni. isanos, v. 214. O pasăre măiastră ... se prefăcu într-o zână fermecătoare, ist. lit. rom ii, 96. în lacra zânei, numai ea mai e dintre odoare. românia literară, 1970, nr. 75, 30/4. Să ştie din ce parte acea zână A venit la fântână, pop., ap. gcr ii, 314, cf. h ii 102, iv 58. Bucură-te, împărate ..., Că urm-aceasta-i de zână. marian, nu. 109. Zinele, că erau zine, dar rămaseră ca mute. reteganul, p. ii, 16, cf. păsculescu, l. p. 68, alr i 1 402. Eşti nevastă, ori eşti fată Or zână din cer picată? balade, iii, 147, cf. folc. olt. - munt. i, 80. Ţi-oi trimite pe fata zână, Cu Sfântul Gheorghe împreună, folc. mold. i, 222. ^ (Ca termen de comparaţie) Regina Zimbia dulce ca zina amorului, fm (1844), 2112/39. Este frumoasă ca o zână. filimon, o. i, 116. Ca zâna legendei, voi arunca o punte nevăzută asupra acestui abis. baronzi, m. 459/8. S-a prefăcut într-o femeie ...frumoasă ca o zână. caragiale, o. ii, 251. Picioruşul ca de zână. ispirescu, l. 20. Sta deoparte ... ademenitoare ca o zână din poveşti. rebreanu, n. 47. Ca zâna din poveşti Nici tu nu ştii cine eşti? minulescu, vers. 359, cf. alr i 1 402. (Cu determinări care indică felul) Acele trii Parce (zânele vieţii) cu ale lor atributuri. ar (1834), 1011/40. Şi zâna florilor şi toate zeităţile ... au trebuit să răsară din înrudirea fermecată dintre floare şi femeie, hogaş, m. n. 46. Zăna florilor, zâna apelor, zâna câmpului. resmeriţă, d. Zâna florilor îl urmează de departe, ef-timiu, î. 108. S-a prezentat Şi anul ăsta zâna primăvară. isanos, v. 271. Copcile Nevei în care zânele apelor învaţă dansuri, românia literară, 1970, nr. 71, 32/4. Munţi, tovarăşii furtunii Azi vă părăsesc păunii Şi cu zânele pădurii, folc. mold. i, 572. (într-un descântec) Şi cum îi buciuma ..., Toate zânele s-or aduna, Tu pe zăne-i întreba: Of, zâne, zâne de câne Ce-aţi făcut cu mine? şez. xxn, 37. ^ Fig. Numeşte moda o nestatornică şi nebună zână. fm (1843), 319V3. Ce să facă el cu femeia asta, care a fost zâna-i cea bună? galaction, o. a. ii, 367. Zâna zânelor = crăiasa zânelor (2). Cf. tdrg. Se-ntălni c-uă fată mare De seamăn pe lume n-are: Era zâna zânelor, teodorescu, p. p. 20. + (Familiar) Femeie foarte frumoasă. îi face bezele, versuri îi citeşte O-nalţă în slavă, zână o numeşte, pann, p. v., ap. tdrg. Acele zâne ce străbat Din timpurile vechi, eminescu, o. i., 192. Tu, printre femei, eşti zână fără de asemănare. vlahuţĂ, s. a. i, 72. Vin crai cu argintate coifuri Şi-n aur zânele bălaie. goga, poezii, 6. Când veni Pintea, fetele erau zâne. rebreanu, i. 139, cf. h iv, 58. + (Regional; la pl.) Iele. Cf. candrea, f. 158, alr i 1 402/984. + (Regional) Ursitoare (Prundu Bârgăului - Bistriţa). Cf. alr i 1 402/ 1 75, 266, 363, alr ii/i mn 74, 2 653/219. Ursitorile îi ursăşte (nişte zâne), ib. - Pl.: zâne şi (popular) zâni. - Şi: (învechit şi popular) zină, (regional) zarnă (alr i 1 402/150, 190) s. f. - Din n. pr. lat. Diana. ZÂNĂÎ vb. IV v. ţinăi. ZÂNĂNĂÎ vb. IV v. zănănăi. ZÂNCĂLĂU s. n. (Regional) 1. Acoperământ din pânză de cânepă, susţinut pe patru stâlpi înălţaţi la un metru (şi jumătate) la ambele capete ale patului, din coridorul deschis al casei ţărăneşti, şi uniţi, în partea de sus, de-a curmezişul, printr-o stinghie. Cf. ddrf, l. rom. 1959, nr. 5, 72, lexic reg. ii, 43, com. din comloşu MARE - JIMBOLIA, din BEBA VECHE - SÂNNICOLAU MARE şi din TOAGER - TIMIŞOARA. 2. = ţingălău (1). Com. din comloşu mare - jimbolia. 3. = ţingălău (2). Com. din comloşu mare - jimbolia. - Pl.: zâncălace. - Şi: (regional) zăncălău (lexic reg. ii, 43), zincălău (l. rom. 1959, nr. 5, 72), ţincălău (ddrf) s. n. - Etimologia necunoscută. ZÂNESC, -EÂSCĂ adj. (învechit, rar) Ieşit din comun prin frumuseţe; ca de zână (2). Mai vorbească-ne apoi de ... Constantinopole şi de zinescul lor Bosfor. fm (1846), 171V20. - PL: zăneşti. - Şi: zinesc, -ească adj. - Zână + suf. -esc. ZÂNEŞTE adv. (învechit) în felul zânelor (2); ca zânele. în urmă aşa lor hotărât grăieşte, Cu bizuinţă şi tocma zâneşte. budai-deleanu, t. v. 70. Prin mine-ţi făgăduieşte ... Goală-n forma ei zâneşte S-o vezi. heliade, o. i, 262. - Zână + suf. -eşte. ZÂNG interj, v. zang. ZÂNGÂLĂ s. f. 1. (Prin Transilv. şi prin Munt.) Femeie murdară, care trăieşte în mizerie sau lucrează murdar. Cf. lexic reg. 95, udrescu, gl. (Ca epitet, pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de“) Ce zângală de muiere! A apucat-o prânzul cu casa nemăturată, udrescu, gl. 2. (Regional) Lucru făcut de mântuială, superficial (Cepari - Curtea de Argeş). Cf. udrescu, gl. Ce zăn-găli sunt astea, mă, băiete? Astea-s desene? id. ib. + (Regional; în forma zăngală; adesea pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de“) Epitet pentru un om guraliv sau care lucrează superficial (Cepari - Curtea de Argeş). Cf. udrescu gl. Urâtă zăngală (de om)! id. ib. 3. (Regional; cu sens colectiv) Obiecte aruncate în dezordine (Cepari - Curtea de Argeş). Cf. udrescu gl. - PL: zăngale şi zăngăli. - Şi: zăngală s. f. - Postverbal de la zângăli2. ZÂNGĂÎ vb. IV v. zăngăi. ZÂNGĂITURĂ s. f. v. zăngănitură. ZÂNGĂLĂU s. n. (Prin Mold. şi prin Bucov.) Clopoţel. Cf. cade, pascu, s. 417, şez. v, 175. Ce ai lele pe la poale? Zăngălăi, părinte-Avrame, i. cr. iv, 155, a i 34. 1294 ZÂNGĂLEALĂ - 118 - ZÂRDICEA - PL: zângălăi. - Şi: zăngălău s. n. - Zâng + suf. -ălău. ZÂNGĂLEALĂ s. f. (Regional) Acţiunea de a z â n g ă 1 i1 şi rezultatul ei (Cepari - Curtea de Argeş). UDRESCU GL. - PL: zângăleli. - Zângăli2 + suf. -eală. ZÂNGĂLÎ1 vb. IV. In tranz. (Prin vestul Transilv.; despre persoane) A zăngăni (cu un obiect metalic). înconjură de trei ori casa, zângăleşte cu clopotu şi zice. arh. folk. vii, 56, cf. ib. 122. - Prez. ind.: zângălesc. - Şi: zăngăli vb. IV. scf iv, 229. - Zâng + suf. -ăli. ZÂNGĂLÎ2 vb. IV v. zingăli. ZÂNGĂLÎRE s. f. v. zingălire. ZÂNGĂLÎT, -Ă adj. (Prin sudul Transilv. şi prin Munt.) Murdar (1). Cf. paşca, gl. 61, alr i 639/129, UDRESCU, GL. - PL: zângăliţi, -te. - Şi: zăngălit, -ă adj. paşca, gl. 61. - V. zângăli2. ZÂNGĂLITURĂ s. f. (Regional) Lucru făcut de mântuială, superficial (Cepari - Curtea de Argeş). UDRESCU, GL. - PL: zângălituri. - Zângăli2 + suf. -tură. ZÂNGĂNÎ vb. IV v. zăngăni. ZÂNGĂNÎRE s. f. v. zăngănire. ZÂNGĂNÎT s. n. v. zăngănit. ZÂNGĂNITOR, -OÂRE adj. v. zăngănitor. ZÂNGĂNITURĂ s. f. v. zăngănitură. ZÂNGĂT s. n. v. zăngăt. ZÂNGAU s. n. v. zugău. ZÂNGÂÎ vb. IV v. zăngăi. ZÂNGÂNÎ vb. IV v. zăngăni. ZÂNGHET s. n. v. zăngăt. ZÂNGHINÎRE s. f. v. zăngănire. ZÂNGLOÂBĂ s. f. v. zăngloabă. ZÂNGLOÂVĂ s. f. v. zăngloabă. ZÂNGOÂRE s. f. (Regional) Zoaie (Şercaia -Făgăraş), lexic reg. ii, 55. - PL: zângori. - Etimologia necunoscută. ZÂNIŞOÂRĂ s. f. 1. Diminutiv al lui z â n ă (2). O teleagă sprintioară, Aurită, dălbioară, Ca un cuib de zânişoară. alecsandri, o. 113, cf. ddrf, cade, dm, dex. O, tu, mândră zânişoară, Stai să-mi fii de soţioară. teodorescu, p. p. 89. Alelei, tu, zânişoară, zânişoară, verişoară, Tatăl tău Cu tatăl meu, Ei au fost doi frăţiori. pop., ap. gcr ii, 295. Zână! zânişoară! dacă-i treaba aşa ..., lasă-mă să-mi jelesc zilele, sbiera, p. 36. Să fie urmă de fiară Ori poate de zânişoară. marian, nu. 109. 2. (Bot.) Plantă erbacee din familia ranunculacee; (regional) floarea-zânelor, floarea-zmeilor (Callianthe-mum coriandri folium). borza, d. 37. - PL: zânişoare. - Şi: (regional) zinişoără s. f. - Zână + suf. -işoară. ZÂNOI s. m. (învechit, rar) Augumentativ al lui zân. Deci popii lui Apolon zânoiului ... merseră de spuseră, dosoftei, v. s. septembrie 30711, cf. scri-ban, d. - PL: zânoi. - Zână + suf. -oi. ZÂNŢ vb. I v. zimţa. ZÂNULÎŢĂ s. f. (Regional) Fată foarte frumoasă (Săpata - Piteşti), udrescu, gl. E o fată mândră, dul- ce, ce să-ţi spui: o zânuliţă. id. ib. - PL: zânuliţe. - Zână + suf. -uliţă. ZÂNZÂNIE1 s. f. (Regional) Copil nedezvoltat, prizărit (Săpata - Piteşti), udrescu, gl. - PL: zânzanii. - Etimologia nesigură. Cf. g â n g a n i e. ZÂNZÂNIE2 s. f. v. zâzanie. ZÂNZÂIENE s. f. pl. v. sânziană. ZÂPICÎT, -Ă adj. v. zăpăcit. ZÂPOSTÎT s. n. v. zapostit. ZÂRĂIE subst. pl. (Prin sud-vestul Transilv.) Bile de lut ars sau pietricele mici care se pun în interiorul vaselor de lut acoperite, care nu se pot spăla, pentru a împiedica formarea unor depuneri. Cf. cv 1952, nr. 2, 37, TEAHA, C. N. 283. - Cf. zârâi. ZÂRÂÎ vb. IV. In tranz. (Prin vestul Transilv.; în e x p r. A-i zârâi urechea) A-i ţiui (1) urechea, v. ţ i u i1. Cf. l. rom. 1959, nr. 3, 71. Zârâieşte urechea, teaha, c. n. 283. - Prez. ind. pers. 3: zârâieşte. - Formaţie onomatopeică. ZÂRBOÂVĂ s. f. v. hârzob. ZÂRBOV s. n. v. hârzob. ZÂRDICEA s. f. v. zerdiceaf. 1328 ZÂRDICIAFĂ - 119 - ZÂT ZÂRDICIÂFĂ s. f. v. zerdiceaf. ZÂRGALI vb. IV. Tranz. (Regional; complementul indică buzunarul) „A scutura“ (Sighiştel - Ştei) teaha, c. n. 283. Zârgaleşt’e buzunaru. id. ib. - Prez. ind.: zârgalesc. - Cf. zăngăni. ZÂRM s. m. v. zârnă1. ZÂRNĂ1 s. f. I. 1. (Bot.) Numele a două plante erbacee otrăvitoare din familia solanaceelor: a) plantă cu frunze dinţate, ovoidale, cu flori albe, dispuse în mici raceme şi cu fructe în formă de bobiţe negre sau verzi, folosită, la ţară, ca plantă medicinală şi colorantă; (regional) bobiţe, buruiană-dulce, lăsnicior, moar-tea-porcilor (v. moarte 8), morea1, paslion, pătlăgea (I 1), poama-câinelui, turbare (II 3), umbra-nopţii, viţa-evreilor, zâmotă (Solanum nigrum). Cf. coteanu, PL. 16, LB, CIHAC, II, 540, LM, BRANDZA, FL. 341, GRECES-CU, FL. 421, BIANU, D. S., RESMERIŢĂ, D., PANŢU, PL., CADE, SIMIONESCU, FL. 206, DM, BORZA, D. 161, DER, M. D. ENC., dex, com. marian; b) (regional) lăsnicior (Solanum dulcamara). Cf. cihac, ii, 540, gheţie, r. m., brandza, FL. 341, DAMÉ, T. 184, GRECESCU, FL. 420, BIANU, D. S., PANŢU, PL., CADE, BUJOREAN, B. L. 397, SCRIBAN, D., BORZA, d. 161, şez. xv, 141. Zârnă, un termen botanic cunoscut pretutindeni în întreaga Dacie, hasdeu, i. c. i, 272. în Transilvania ... [cuvântul] există sub două forme colaterale: zârnă şi zârm. id. ib. 273. Cunună de zirnă. baronzi, l. 125, cf. ddrf, barcianu, alexi, w. Prin grăpare, o sumă de buruieni rădăcinoase precum ar fi ... zerna (zărna) ş. a. se dezrădăcinează, pamfile, a. R. 72. Din frunză şi poamă de zârnă, scoarţă de arin negru ..., se pregăteşte negrul prin judeţul Suceava. pamfile - lupescu, crom. 147. Zărna ... (umbra-nopţii), plantă otrăvitoare, cu boabe negre ori verzi. voiculescu, l. 335. E bine să nu se bea nici un fel de leac făcut cu zârnă. id. ib., cf. l. rom. 1959, nr. 3, 18, h i 48, iii 242, iv 104, x 420, 497, xn 385, xvn 61, 226, com. marian. Cerbu-i tretior ..., Da-n coarnele lui Cunună de zârnă. viciu, col. 118, com. furtună, mat. DIALECT. I, 28. 2. (Bot.; regional; în forma zărnă) Clocotici (Rhinan-thus minor). Cf. borza, d. 147. 3. (Bot.; regional; în forma znirnă) Mutătoare, v. mutător (7 a) (Bryonia dioica). Cf. borza, d. 34. 4. (Bot.; regional) Volbură (Convolvulus arvensis) (Aiud). alr i 1 402/138. II. (Regional) Nume dat oilor care au lâna de culoare neagră. în limbajul mocanilor oiţele negre se numesc zărne. hasdeu, i. c. i, 273. - Pl.: zărne. - Şi: (învechit şi regional) zérnà s. f., zirm s. m., zirnă s. f., (învechit) zârm s. m., dărnă (hasdeu, i. c. i, 273), dârnă (baronzi, l. 132), (regional) zărnă (borza, d. 147), zdârnă (id. ib. 161), zer-neâ (id. ib.), zirne (id. ib. 147), znirnă (id. ib. 34) s. f. - Cuvânt de origine traco-dacă. Cf. v. sl. 3 p h o . ZÂRNĂ2 s. f. v. zână. ZÂRNĂf vb. IV v. zornăi. ZÂRNĂIÂLĂ s. f. v. zornăială. ZÂRNÎ vb. IV Refl. 1. (învechit; despre plante) A se înnegri şi a se micşora prin uscare. Cf. barcianu, ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D. + A Se pipernici. Cf. PONT-BRIANT, D., BARCIANU, SCRIBAN, D. 2. (învechit; despre plante) A se veşteji. Cf. pont-briant, d. Când o plantă se etiolează, românul zice că ea se zărneşte. hasdeu, i. c. i, 273, cf. cihac, ii, 305, LM, DDRF, ALEXI, W. 3. (Neobişnuit; despre ochii oamenilor) A se încercăna. Cf. RESMERIŢĂ, D. - Prez. ind.: zârnesc. - Şi: zărni vb. IV. - V. zârnă. ZÂRNÎ RE s. f. (învechit) Acţiunea de a se zârni (2). Cf. pontbriant, d. Zărnirea corespunde literalmente cu „întunecarea“ plantei, hasdeu, i. c. i, 273, ddrf. - PL: zărniri. - Şi: zărnire s. f. - V. zârni. ZÂRNÎT, -Ă adj. (învechit; despre plante) Pipernicit. Cf. pontbriant, d., lm. + Veştejit. Cf. pontbriant, d., lm. + P. ext. Scuturat. Cf. pontbriant, d., lm. - PL: zârniţi, -te adj. - Şi: (învechit) zărnit, -ă adj. pontbriant, d. - V. zârni. ZÂRNOÂICĂ s. f. (învechit şi regional) Vrăjitoare. Cf. CIHAC, II, 473, DDRF, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, w., şăineanu2, resmeriţă, d. Sub poalele ceriului, La coada Ialpeului, Unde fat zmeoaicele Şi s-adun zer-noaicele Şi s-adap leoaicele, alecsandri, p. p. 77. - PL: zârnoaice. - Şi: zernoâică s. f. - Zârnă2 + suf. -oaică. ZÂRNOTĂ s. f. (Bot.; regional) Zârnă (I 1 a) (Solanum nigrum). Cf. bianu, d. s., borza, d.'161. - PL: zărnote. - Şi: zdârnotă s. f. borza, d. 161. - Zârnă1 + suf. -otă. ZÂRNUŞCĂ s. f. (Regional) Diminutiv al lui z â r -nă (I 1) (Vlăsineşti - Botoşani). Com. furtună. - PL: zărnuşte. - Zârnă1 + suf. -uşcă. ZÂRŢE s. f. pi. v. zarţale. ZÂRŢI s. f. pi. v. zarţale. ZÂRZOÂNE s. f. pi. v. zorzoană. ZÂŞT interj. (Prin Dobr. şi prin Transilv.) Cuvânt cu care se alungă pisicile; (regional) zav, zât. Cf. alr sn iii h 672/192, 987. - Şi: (regional) zâşti interj, alr sn iii h 672/192. - Onomatopee. ZÂŞTI interj, v. zâşt. ZÂT interj. (Munt.) Cuvânt cu care se alungă pisicile; (regional) zam, zâşt. Cf. brăescu, o. a. i, 104. Strigă la el ... zât, că se sperie de matale şi o ia la 1347 ZÂTĂRÎ - 120 - ZÂZÂI fugă. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I, 139, cf. SCRIBAN, D. „Câţ“ e moldovenesc, iar, în Muntenia, se zice mai mult „zât “. scl 1969, 224, cf. coman, gl. - Şi: (regional) zăt interj, alr sn iii h 672/682, 928. - Onomatopee. ZÂTĂRÎ vb. IV v. zătri. ZÂTCĂ s. f. v. zatcă. ZÂTEA s. f. v. zitie. ZÂTIE s. f. v. zitie. ZÂŢÂRUÎ vb. IV. Tranz. (Prin Mold.; complementul indică oameni) A face cu cineva instrucţie militară. Mă duc eu pe capul lui să-l zâţâruiesc eu. i. cr. ii, 40. - Prez. ind.: zâţâruiesc. - Din germ. exerzieren. ZAUAR s. m., adj. v. ziler. ZÂVELCĂ s. f. v. zăvelcă. ZÂZÂNIE s. f. I. (Bot.) 1. (în forma zizanie) Numele a două plante din familia gramineelor: a) plantă erbacee perenă cu frunze liniare, alungite, cu spicul asemănător cu cel al pirului, cultivată ca plantă furajeră şi ornamentală; iarbă-de-ţelină, iarbă-englezească, obsigă (g), raigras, raigras-englezesc, (regional) grâuşor, neghină (2 b), odos (2), pir, sălbăţie (2) (Lolium pe-renne). Cf. barcianu, ddrf, conv. lit. xxiii, 1 063, panţu, pl., scriban, d., nom. min. i, 16, brandza, d. 503, agrotehnica i, 240, LTR2, BORZA, d. 100; b) (regional) sălbăţie (1) (Lolium temulentum). Cf. panţu, pl., borza, d. 100. 2. (Regional; în forma zizanie) Numele a două specii de plante erbacee asemănătoare cu ovăzul: a) obsigă (Bronus arvensis). Cf. borza, d. 33; b) secărea (2 b) (Bronus secalinus). Cf. borza, d. 33. 3. (Regional) Neghină (1) (Agrostemma githago). Cf. LB, BRANDZA, FL., 184, GRECESCU, FL. 113, ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., PANŢU, PL., ENC. AGR. IV, 148, BORZA, D. 13. 4. (Regional; în forma zizanie) Odos (1) (Arvena fatua). Cf. borza, d. 27. 5. (Regional; la pl.) Buruieni. Cf. cade. A ieşit un grâu numai zânzănii în el (neghină, osigă, măzăriche etc.). udrescu, gl. + P. anal. (în forma zânzănii) Grămadă de mărunţişuri nefolositoare, deşeuri, tocă-tură, gunoaie (Săpata - Piteşti). Cf. udrescu, gl. S-a adunat câte zâzănii în casa asta. id. ib. II. (Mai ales în legătură cu verbele „a aduce“, „a aţâţa“, a băga“, „a face“, „a intra“, „a semăna“, „a vârî“ etc.) Neînţelegere, dezbinare, ceartă etc. provocată de nepotrivirea de interese, de păreri etc.; acţiune care foloseşte mijloace nepermise pentru realizarea unui scop; animozitate, ceartă, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuţie, disensiune, dispută, divergenţă, gâlceavă, învrăjbire, litigiu, neînţelegere, ostilitate (i), pornire (III 3), vrajbă, (popular) harţă, pică, sfadă, (popular şi familiar) cârcotă, dihonie, (în- vechit şi regional) pomeală (III 2), price (2), pricină (I 2), toi3 (1), (învechit) dezunire, gâlcevire, râcă, împoncişare, judeţ, neaşezare, neunire, pâră (1), prici-nuire (2), prigoană (2), prigonire (2), zavistie, zurbavă (8), (grecism învechit) filonichie, (regional) bucluc, hâră, poancă, sfadălic, şcort, zoală. Că de când au început cărţile prevosloviei la mâna ereticilor, ei n-au lipsit a nu băga câte ceva zâzanii (a. 1652). gcr i, 158/37, cf. VALiAN, v. In districtul Rodnei, s-a semănat altă zâzanie, precum se va vedea la alt loc. bariţiu, p. a. i, 372, cf. polizu. Să te înveţi minte a nu mai băga zâzănii între dânsa şi postelnicul filimon, o. i, 130. N-au de vorbit decât bârfeli şi răutăţi, ca să vâre fitiluri şi zâzanie, caragiale, o. ii, 260. Unde să scoaţă ea un cuvinţel de pâră sau de zâzanie? ispirescu, l. 309. Gurile rele umblau ele să vâre zizanie. vlahuţă, s. a. ii, 238. Mă ocărăşti pe mine şi ţine la cazacul ... care au adus numai zâzanie în casă. i. negruzzi, s. iv, 57, cf. ddrf. Zizanii vârâte printre dirigenţii culturii naţionale, sbiera, f. s. 194. Anfilohie aţâţa zizanie printre tovarăşii lui călugăriţi, adam, r. 49. Trecând bărbatul, nu femeia peste prag, zizania se vâră între ei şi se ceartă până se despart, n. leon, med. 93. Ştia să-ntinză cărţile, să dea cu bobii ... şi, mai presus de toate, să bage zâzanie între femei, sandu-aldea, d. n. 187. A venit să facă zizanie, conspiraţie împotriva statului, luc. ii, 334, cf. şăineanu2, tdrg. I-o reteză scurt, ca să nu lase sămânţă de zizanie între cei de faţă. chiriţescu, gr. 183, cf. resmeriţă, d. Defăimarea, bărfeala, zâzania ... toate îi păreau deopotrivă bune. m. i. caragiale, c. 20, cf. topîrceanu, o. a. i, 64. N-are altă satisfacţie. Intre toţi bagă zâzanie, c. petrescu, o. p. ii, 276. I-a venit bine ... şi a băgat iar zâzanie între ele. stănoiu, c. i. 202. Viaţa îşi continuă mersul: zgomot, zâzanii, minciuni, cocea, s. ii, 79. Se vede şi de câtă ură, zâzanie, intrigă şi calomnie erau în stare boierii acelor vremuri îndepărtate, sadoveanu, o. xvii, 612, cf. scriban, d. Lumea zice că acum a intrat zâzania în voi. pas, z. iv, 238. Băga zâzanii între ţărani, h. lovinescu, t. 310. E o atmosferă de zâzanie, tudoran, o. 382. S-a iscat sfadă şi zâzanie mare între noi. lăn-crănjan, c. i, 35, cf. novacoviciu, c. b. i, 23, com. din straja - rădăuţi. A intrat zâzania-n ei. udrescu, gl. ^ F i g. Opreşte pre lupul care seamănă zâzaniile între sămânţa ta. antim, ap. tdrg. - Pl.: zâzanii şi (învechit) zâzănii. - Şi: zizanie, (regional) zânzânie, zâzanie (borza, d. 303) s. f. - Din ngr. ^a^dvia. ZÂZĂf vb. IV v. zâzâi. ZÂZĂÎRE s. f. (Rar) Zâzâit. Cf. ddrf. - PL: ? - V. zâzâi. ZÂZĂÎT s. n. v. zâzâit. ZÂZÂI vb. IV. Intranz. (Familiar) 1. (Despre insecte, mai ales despre muşte şi albine) A bâzâi. O mulţime de jigării mici şi urâte ... începură a zâzâi într-un chip scârbos, aşa cum face o mare mulţime de muscoi, de viespi, de tăuni ori de ţânţari, tspirescu, u. 1359 ZÂZÂIT - 121 - ZBANŢ2 100. Se făcu un ţânţar şi ... începu a zâzăi prinpreju-rul palatului, id., ap. cade, cf. ddrf, barcianu, gheţie, R. M., ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., DL, DM, M. D. ENC., DEX. Albinele zâzăie. chest. vi 20/32, alr sn v h 1 463/219, alrm sn iii h 1 194/219. + (Regional; despre trestie) A produce un anumit zgomot sub bătaia vântului (Reteag - Dej). Cf. viciu, s. gl. Ce trece printre trestii şi nu zâzăie? id. ib. 2. (Despre oameni) A pronunţa defectuos anumite sunete, făcând să se audă ca „z“; (regional) a şişcăvi1 (1). Cf. şăineanu2, resmeriţă, d., cade. - Prez. ind.: zâzăi. - Şi: (regional) zâzăi, zizăi (cade), vb. IV. - Formaţie onomatopeică. Cf. b â z â i. ZÂZÂÎT s. n. (Familiar) Faptul de a zâzâi (1); bâzâit. Cf. RESMERIŢĂ, D., CADE, DL, DM, DEX. - Şi: zâzăit s. n. resmeriţă, d., cade. - V. zâzâi. ZÂZOTE subst. (Prin nord-estul Olt.) „Gălăgie amestecată cu muzică de joc, fie instrumentală, fie vocală“. Cf. CIAUŞANU, GL. - Accentul necunoscut. - PL: ? - De la zâzâi. ZBÂCĂ s. f. (Bot.; învechit, rar) Dovleac (Cucurbita pepo). Cf. borza, d. 55. - PL: ? - Cf. lat. baca. ZBALŢ s. n. (Regional) 1. Verigă de metal la joa-găr. Cf. DAME, T. 175, LTR2. 2. Verigă de metal la capătul unei frânghii, care serveşte la fixarea acesteia. Sbalţul calului, şăineanu2, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D. 3. Despicătură la mijlocul desagilor, care serveşte pentru a reuni sforile de legătură ale acestora, în vederea fixării lor (Cepari - Curtea de Argeş), udrescu, gl. - Scris şi: sbalţ. - PL: zbalţuri. - Cf. b a 1 ţ. ZBÂNCĂ1 s. f. (Regional) Bâtă; ciomag (Râmnicu-Vâlcea). lexic reg. 88. - PL: zbănci. - Etimologia necunoscută. ZBÂNCĂ2 s. f. v. zbanţ2. ZBANCIOC s. n. (Regional) Urcior pentru vin. Cf. SCRIBAN, D. - PL: zbancioace. - Din ucr. 36aHHOK. ZBAND vb. I. Refl. (Despre ambarcaţiuni, nave) A se apleca într-o parte, cu tendinţa de a rămâne înclinat; a se canarisi. Cf. abc mar. - Scris şi: sbanda abc mar. - Din it. sbandarsi. ZBANG interj. Cuvânt care redă sunetul produs de o izbitură (metalică); bang, dang (regional) zbranca1, v. zbrancă. - Şi: zbâng interj, mat. dialect, i, 103. - Onomatopee. ZBANGHIÔS, -OÂSĂ adj. 1. (Regional) Fluşturatic (Poiana Lacului - Piteşti), udrescu, gl. 2. (Prin Olt.) Sperios (1). Cf. lexic reg. 39. - PL: zbanghioşi, -oase. - Zbanghiu + suf. -os. ZBANGHÎU, -ÎE adj. (Munt. şi Mold.) 1. (Despre oameni) Saşiu (1). Dragomanul, om mărunt, şpanchiu şi cârn. dunăreanu, ch. 49, cf. şăineanu2. Nu sunt plăcuţi la vedere cei ... chiombi, spanchii. candrea, f. 43, cf. resmeriţă, d., cade, scriban, d. Cevaşilea am învăţat şi de la Bănică zbanghiul. stancu, d. 403, cf. dl, dm, abc săn. 344, dex. Om cu nevasta zbanghie. i. cr. v, 156, cf. a iii 2. + (Despre ochi, privire) Specific omului saşiu (1). Nasul îi cade peste buze, ca un cioc de pasăre. Ochii vicleni, cam zbanghii, stancu, d. 75. Piraţii rămaseră împietriţi, cu chipuri hâde... cu ochi spanchii. tudoran, p. 285, cf. dl, dm. (Adverbial) Tănase îl privi spanchiu. d. zamfirescu, v. ţ. 175, cf. CADE. 2. (Despre oameni) Sprinten (1); neastâmpărat; fluşturatic. Cf. şăineanu2, resmeriţă, d., cade, dl, dm, dex, alr i 1 517/874. Eşti cam zbanghiu ..., ce ţi-a venit? udrescu, gl. ^ (Substantivat) Şi tu, spanchie, cum te hlizeşti cu toţi ţiganii din curte? alecsandri, t. i, 338. Era ceea ce se numeşte un zbanghiu. preda, i. 114. Zbanghiule, nu te mai lega de mine. udrescu, gl. (Prin analogie) Isca, pe înserat, cântece zbanghii, de marinărie uşoară, românia literară, 1971, nr. 127, 16/1. - Scris şi: sbanchiu resmeriţă, d. - PL: zbanghii. - Şi: spanchiu, -ie, şpânchi, -e (scriban, d.), şpanchiu, -ie adj. - Cf. ţig. b a n g o „răsucit, strâmbat“. ZBANŢ1 s. n. (învechit şi regional) 1. Verigă sau bantă de fier cu care se leagă, se strâng sau se fixează două piese între ele (la trăsură, la joagăr, la car etc.). 1 leucă cu fier şi două zbanţuri de căruţă (a. 1802). doc. ec. 69, cf. VALiAN, v. Tăiuşul coasei, vârât în coadă printr-un călcâi, prin mijlocul a doă jumătăţi de sbanţuri carii se strâng unul împotriva altuia, brezoia-nu, a. 67/15. Caleaşca ... mai are nevoie numai ... de câteva sbanţuri şi de mai multe şuruburi, alecsandri, ap. cade. Zbănţurile ... [la joagăr] de sus. damé, t. 175, cf. ŞĂINEANU2, PAMFILE, I. C. 111, RESMERIŢĂ, D. Incordează-ţi, frate, arcul nebuniei, Să troznească-n zbanţuri capetele strunii, voiculescu, poezii, i, 9, cf. scriban, d., dl, dm, dex, com. marian. Mi-i jăli dar di clonţ Că-mi făicem la car un zbanţ. folc. mold. ii, 349. 2. Petic (de piele) folosit de cizmari pentru repararea ghetelor. Cf. şăineanu2, scriban, d., dl, dm, dex. ♦ Cheotoare (la cizme sau la ghete). Cf. resmeriţă, d. - Scris şi: sbanţ. - PL: zbanţuri. - Şi: (regional) zbânţ (scris şi sbănţ) s. n. - Cf. z b a 1 ţ. ZBANŢ2 s. n. (învechit şi regional) Ventuză. Cf. cihac, ii, 5, ddrf, barcianu. Dacă [tumorile] sunt 1372 ZBANŢ3 - 122 - ZBATE dureroase, se pun zbanţuri (ventuze). N. leon, med. 122, cf. şăineanu2, cade, voiculescu, l. 282. Cel care ... îşi pune zbanţuri cu sânge, poate să-şi piardă vederea ochilor. SADOVEANU, O. XVI, 271, cf. SCRIBAN, D., dl, dm, dex. I-am pus zbanţurile aşa de dese, că toată spinarea era mai o carne vie. Com. din piatra-neamţ. ^ Expr. (Regional) A pune zbanţul (cuiva) = a) a reduce la tăcere (pe cineva). Cf. şăineanu2, resmeriţă, d.; b) a păcăli. Cf. şăineanu2. - Scris şi: sbanţ. resmeriţă, d. - Pl.: zbanţuri. - Şi: (învechit şi regional) zbâncă (scris şi sbancă, cihac, ii, 5, DDRF, ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., VOICULESCU, L. 282, scriban, d., cade) s. f., (regional) zbranţ (scriban, d.) s. n. - Din ucr. 6aHbKa, cf. zbanţ1. ZBANŢ3 adj. m. (Regional; despre copii) Neastâmpărat (2) (Răşinari - Cisnădie). paşca, gl. Nu fi aşa de zbanţ, că doară eşti mare acuma. id. ib. - Pl.: zbanţi. - De la zbânţui. ZBARC vb. I. T r a n z. (învechit, rar) A debarca. A doua zi, o şaică se îneca în Dunăre sau zbarca la Rusciuc încă o familie de esilaţi. ghica, c. e. ii, 559. - Prez. ind.: zbarc. - Din it. sbarcare. ZBARCIOÂGĂ s. f. v. zbârciog. ZBÂRDĂ s. f. (Regional) Bardă. Com. din tărcăiţa - beiuş. - PL: zbarde. - Pref. z- + bardă. ZBÂRTIŢĂ s. f. (Bucov.) 1. Strat de mucegai care se formează pe smântână veche. Cf. a v 6, 15, glosar reg. 2. „Un fel de coajă albicioasă care se prinde pe vasul golit de slatină“ glosar reg. 3. Spuma de la supă. Cf. glosar reg. 4. Mâncare pentru păsările de curte, a v 18, glosar reg. - Şi: jbârtiţă s. f. glosar reg. - Pref. z- + bartiţă. ZBAT s. n. Paletă din metal sau din lemn la roţile care propulsează anumite nave pentru ape puţin adânci.. Cf. abc mar., scriban, D. Vaporul vechi, cu zbaturi ..., dormea în cimitirul portului, v. rom. februarie 1956, 27. Roată cu zbaturi, ltr2, cf. m. d. enc. - PL: zbaturi. - Postverbal de la zbate. ZBATE vb. III. 1. Tranz. (Regional) A bate. (Refl. pas.) Paiele ... se iau ... în coarnele furcii, se zbat, se zbătucesc bine şi, când se crede că toate grăunţele s-au scuturat, se răstoarnă, pamfile, a. r. 208. + Intranz. A scăpăra din cremene sau din amnar. (Refl. pas.) Pune aşchii, să zbat în cremene şi s-aprinzi foc, ca să vezi mai bine. sadoveanu, o. xvi, 216. ^ Expr. Cât ai zbate din amnar = imediat. Mă duc şi mă întorc cât ai zbate din amnar, sadoveanu, o. xvi, 216. + Tranz. (învechit şi regional; complementul indică alimente) A bate cu lingura sau alt instrument pentru a amesteca bine. 4 gălbănări de ou zbătute cu vin. mâncările, 94/4. Albuş de ou zbătut în rachiu, şez. i, 81. Vinul fiert zbătut cu un ou. ib. iii, 13. Refl. pas. Pune-le într-un buriu, să nu fie plin, ca să să poată zbate în toate ceasurile, mâncările, 106/ 15. Tranz. A cerne. Cf. anón, car., lb, valían, v. Mi-a dat povăţuire ca să zbat tărâţele şi să capăt, totodată, şi făină pentru hrana oamenilor şi zahara pentru vite. i. ionescu, c. 228/22, cf. polizu, tdrg, alr i 771/223, 227. ^ Fig. Şi orice răspuns ar da, pe acela, în ciurul aleagerii, cu dreapta bunei socoteale să-l zbateţi, cantemir, i. i. i, 76. 2. Refl. (Despre elemente din natură) A se mişca cu putere într-o parte şi într-alta, a se zbuciuma (2); p. ext. (despre ape curgătoare, torente) a curge repede, cu spume (izbindu-se de ceva), a se agita, a clocoti, a se frământa, a fremăta, a se învârteji, a se învolbura, (rar) a se învâl-t o r i, (popular) asevârteji, (învechit şi regional) a se sălta (2), (învechit) a se s ă 1 b ă t i c i (v. sălbătici 5), (regional) a se învoalbe, a se vârtejui. Cf. budai-deleanu, lex. Se zbate-n dulce ropot Apa-n vad. coşbuc, p. i, 48. Prelung se zbate frunza din dumbravă. goga, poezii, 21, cf. tdrg. Lotca ... se zbătea în jurul ţăruşului de care era priponită, chiriţescu, gr. 54. Vezi sub mal ... zbătându-se o şuviţă de apă. ga-laction, o. a. ii, 394. Papura pe lac se zbate Legă-nându-şi săbiile, topîrceanu, b. 47. Flacăra unei lumânări se zbătea în curent, teodoreanu, m. u. 113. Se răsuceau ... adieri neliniştite de vânt, făcând să se zbată frunzişul tânăr, sadoveanu, o. xv, 198. Ce se petrece acum în casă nu putem ghici decât din luminiţa uneia din ferestre, zbătându-se şi alergând prin dreptul tuturor celorlalte geamuri, vianu, a. p. 231. Mă simt şi eu ca Frunza ce se zbate, isanos, v. 178. Se zbat de vânt măslinii, călinescu, o. ii, 114. Pe oameni straiele în vânt se zbat. labiş, p. 125. Se vede, prin uşa ce încă se zbate, o lumină, românia literară, 1970, nr. 72, 21/2. Porni spre apa care se zbătea în şapte timpi. ib., 1971, nr. 120, 17/3. ^ (Tranz.) Se auzea numai ... foşnetul frunzelor zbătute de vânt. c. petrescu, o. p. ii, 258. Apele lacului zbat valuri cu spumă albă, uşoară. stancu, u. R. s. s., 169. ^ F ig. Poezia Elenei Farago este ... un izvor monoton dar fecund, ce se zbate în matcă nemulţumit, lovinescu, c. v, 174. 3. Refl. (Despre fiinţe) A face mişcări bruşte, violente sau convulsive (de durere sau pentru a scăpa, a se elibera), a se perpeli (v. pârpăli II 2), a se zbuciuma (2), a se zvârcoli (1), (regional) a se vânzoli, a se zgudui (1). V. a se zburăi. Setilă sorbea apa de prin bălţi şi iazuri, de se zbăteau peştii pe uscat, creangă, p. 247. Plângea cu adevărat, zbătându-se în braţele mele. caragiale, o. i, 127. Se smâci, fiara sălbatecă, se zbătu, dară toate opintelele îi fură deşarte, ispirescu, u. 40. Tot în ziua de Alexii se sbat şi peştii întâiaşi dată în apă. marian, s. r. ii, 200, cf. ddrf. I se zbăteau doi prunci în pântece, adam, r. 221. Se ivi după colţul 1379 ZBATE - 123 - ZBATERE casei, ţinând ... doi pui care se zbăteau în mâinile lui. hogaş, dr. i, 72. Se zbăteau, se zvârcoleau ... ca din gură de şarpe, cocea, s. i, 43. Scotea la lumină reţeaua în care se zbăteau peştişorii argintii, sadoveanu, o. xvii, 393, cf. dl, dm. Vita mugi iarăşi, zbătăndu-se în nămol, preda, M. s. 414. Calul se zbătea, La mal că ieşia. teodorescu, p. p. 419. Mergând mai înainte întâlneşte un peşte care se sbătea pe uscat. şez. vii, 10, cf. alr sn v h 1 459. ^ F i g. Un vaier amarnic se zbate-n amurg, goga, poezii, 114. Comedia întreagă se mai zbate ... în echivocul timpului, lovinescu, c. iv, 33. Fiara dintru început se zbate încă în om. sadoveanu, o. xx, 256. în gâtlej i se zbătea un plâns sfâşietor. românia literară, 1970, nr. 72, 19/4. ^ Expr. A se zbate ca peştele pe uscat (sau ca musca în pânza păianjenului), se spune despre cel care se sileşte din răsputeri să scape dintr-un impas. Bietul om! se zbate ca musca-n pânza păianjenului, alecsandri, t. 1.541, cf. dl, dm, dex. + Tranz. (învechit şi regional; despre miei) A suge până la ultima picătură de lapte. Cf. lb, barcianu, novacoviciu, c. b. 24. + Refl. (Despre părţi ale corpului vieţuitoarelor) A se mişca (ritmic); a palpita (2). Pleoapele copilăroase ale îngerilor se zbat. teodoreanu, m. u. 340. Simţeam venele cum se zbăteau. românia literară, 1970, nr. 73, 18/1. (Tranz.) Şi-a zbătut aripile şi a trecut fâlfăind spre cuibul său. sadoveanu, o. xvii, 413. ^ (Popular; despre inimă) A pulsa (1); a palpita (1). Eu simţesc cum fermecată în piept inima-mi se zbate, petică, o. 97. Inima ... s-a zbătut să-şi rupă frânele, galaction, o. a. ii, 87. Mi s-a zbătut inima, sadoveanu, o. xv, 213. Şi când aud zicând frate, Inima-n mine se zbate, mîndrescu, l. p. 25, cf. alr i/i h 123, alrm i/i h 169, alr ii/i mn 36, 2 203, alrm ii/i h 117. Sărmană inima mea Cum se zbate şi se-ntoarce Ca puişoru-n ghioace. folc. olt. -munt. iii, 260. ^ (Intranz.) Inima zbate, alr ii/i mn 36, 2 203/192, 273. Cf. alrm ii/i h 117. 4. Refl. Fi g. A depune eforturi deosebite, chinuitoare (în vederea atingerii unui scop); (popular) a se sârgui (2), (învechit) a se îmboldi. Mieii, după vreo câteva zile, să se aleagă de la mumăni, pentru ca să nu se zbată prea tare oile prin suptul mieilor şi să slăbească, economia, 90/7. Vai, cum se zbat s-agonisească pâine, coşbuc, p. i, 312. Plecă mazil la turci, se mai zbătu câţiva ani după domnie şi muri la Constan-tinopol. iorga, c. i. i, 22. Nu era dator Manolaş să se zbată, să lucreze cu deznădejde ca să procure bietei lui familii mai multă bunăstare? galaction, o. a. ii, 314. Ne zbatem de patru ani de zile, fără să putem ieşi din case lipsite de apă şi lumină, cocea, s. ii, 554. De când se zbate acest popor pentru dreptul muncii sale! sadoveanu, o. xx, 95» în zădar vă zbateţi Şi asudă Fruntea voastră galbenă ca ceara, beniuc, v. 80, cf. dl. Se zbat cu o energie şi o inventivitate demne de o cauză mai bună. preda, i. 218, cf. dm, dex. ^ Fig. Vechiul gen istoriografie se zbate să capete forme poetice, ist. lit. rom. ii, 32. ^ Expr. (Regional) A se zbate ca apa de maluri = a depune eforturi zadarnice. Com. din piatra-neamţ. + In tranz. (Regional) A insista. Feciorul n-a încetat, ci au tot zbătut în tată-său ca să-i spuie ce cetate este aceea? sbiera, p. 152. 5. R e f 1. F i g. (Despre oameni) A-şi pierde liniştea; a se chinui, a se frământa, a se nelinişti, a se tulbura (3), a se zbuciuma (1). în mijlocul tragediei în care ne zbăteam, scriitorii aveau o misiune de îndeplinit, lovinescu, c. vii, 183. Sfânta bunicuţă ... s-a zbătut ... până ce m-a văzut absolventă, galaction, o. a. i, 96. Ne zbatem cu măruntele noastre îndeletniciri zilnice. sadoveanu, o. xix, 181. întunericul neştiinţei în care se zbăteau satele, camil petrescu, o. i, 143, cf. dl. Te zbăteai în meschine şi imposibile conflicte cu administraţia. preda, r. 482. Urmările crizei economice în care se zbătea imperiul, panaitescu, c. r. 67. Personajele se zbat între speranţă şi disperare, v. rom. martie 1970, 87, cf. dex. 6. Tranz. (învechit, rar) A chibzui. El mai mult lucru zbătând, voroava adăogănd şi prepus aduce istoria. cantemir, hr. 397, cf. scl 1968, 295. 7. Refl. r e c i p r. (învechit şi regional) A se târgui (3). Cf. valian, v. Fără să ne zbatem, jupâne Ştrul, mi-i da ... un irmilic de aur. creangă, p. 113, cf. barcianu, ALEXI, W., DL, DM, DEX. ^ (Tranz.) Cf. CADE. + Tranz. A reduce din preţ prin târguială. Să-ţi arate o bucată de atlas şi ceva care să dai, să cumperi, să nu zbaţi nimica. bĂrac, ap. tdrg, cf. polizu. - Scris şi: sbate. - Prez. ind.: zbat. - Şi: (învechit şi regional) zbătea vb. II. - Lat. *exbattere. Cf. lat. batere. ZBÂTERE s. f. Acţiunea de a se zbate şi rezultatul ei. 1. Mişcare puternică într-o parte şi într-alta a unor elemente din natură; z b u c i u m a r e (2); p. e x t. curgere rapidă, cu spume, agitare, clocotire, frământare: fremătare, învârt ej ir e, învolburare, (rar) învâltorire, (popular) vârtejire, (regional) vârtej uire, (învechit, rar) zbătătură; p. ext. zvâcnire puternică. Cf. zbate (2). E noapte-n văzduhuri; şi rară e sbaterea apei, când valul Atinge cu aripa-i malul, coşbuc, p. ii, 28. Când ne-apropiem, vedem zbaterea năprasnică a puhoiului, sadoveanu, o. vii, 304. Zbaterea de aripi a focului, id. ib. xvii, 318. Din cine ştie ce vulcanică zbatere S-au înfrăţit, albe, cinci cratere, românia literară, 1970, nr. 72, 15/2. Ar trebui poate să se audă greierii şi zbaterea foii de grâu. ib. nr. 89, 2/3. 2. Mişcare bruscă, violentă sau convulsivă (de durere sau pentru a scăpa, a se elibera; zbuciumare (2), zvârcolire (1), (rar) zvârcol, zbătaie (1), (regional) vânzolire, zvârcoleală, (învechit) zvârcolit1, (învechit, rar) zbătătură, zvârcoală (1), (familiar) zvârcoleală. Cf. zbate (3). Cf. dhlr i, 169. Plasa zvârlită-odată ... O trage acum umflată de-o zbatere de peşti, călinescu, o. ii, 252. Un scâncet aidoma cu al unui prunc căruia i se termină aerul de atâta zbatere, românia literară, 1970, nr. 93, 18/4. + (Rar.) Pulsaţie (1). (F i g.) Orologiul istoriei se aude limpede, ritmând în zbaterile sângelui, românia literară, 1971, nr. 118, 8/4. + (Regional) Palpitaţie. Cf. alr ii/i h 123, alrm i/i h 169. 3. Efort deosebit, chinuitor (în vederea unui scop), luptă, zbuciumare (1), (rar) zbătaie (2). Cf. zb ate (4). 1380 ZBATORI - 124 - ZBĂRNĂI îi fu milă de soarta ... copiilor care se vor naşte aco- lo, să înceapă iarăşi şi iarăşi zbatarea deşartă, c. petrescu, L ii, 158. A avut fericirea să vadă ... o încununare a zbaterilor ş-a străduinţilor lui. sadoveanu, o. xix, 227. Tractate ... tragere, zbaterea cuvintelor. cantemir, i. i. i, 24. 4. F i g. Stare de nelinişte sufletească; frământare, luptă, tulburare (2), zbucium (1), (rar) zbătaie (2). Cf. zbate (5). Cf. dl, dm. Zbaterile epocilor trecute, scl 1959, nr. 1-2, 215. Zbaterea dureroasă a unor cineaşti din lumea occidentală, contemp. 169, nr. 1 208, 5/2. Zbaterea noastră zilnică, românia literară 1970, nr. 34, 27/1. Dramatismul zbaterii izvorâte din setea de cunoaştere a omului, ll, 1972, nr. 3, 444, cf. dex. 5. (învechit) Chibzuinţă; dezbatere. Cf. polizu, bar- CIANU, ALEXI, W. - Scris şi: sbatere. - PL: zbateri. - V. zbate. ZBATORÎ vb. IV. Tranz. (Regional; despre viţei) A lovi sau a frământa ugerul vacii în timpul suptului (VAŞCĂu). TEAHA, C. N. 282. - Prez. ind. pers. 3: zbatoreşte. - Cf. zbate. ZBĂCNÎRE s. f. v. zvâcnire. ZBĂCNITURĂ s. f. v. zvâcnitură. ZBĂGNÎ vb. IV v. zvâcni. ZBĂGUI vb. IV. Refl. (Regional) A se adăposti; a se refugia (Bănia - Orşova), arh. folc. iii, 157. O pieşciră mare dă s-o zbăguit âaminî. ib. 79. - Prez. ind.: zbăguiesc. - Din ser. zbegavatise. ZBĂNÂIE s. f. (Regional) Freamăt (Giuleşti - Si-ghetul Marmaţiei). Nu se putu hodini De tropotul iepelor De zbănaia spicelor, t. papahagi, m. 76. - PL. ? - Formaţie onomatopeică. Cf. zbate. ZBĂNCĂNEÂLĂ s. f. (Prin nord-estul Olt. şi prin vestul Munt.) Faptul de a zbăncăni; zbăncănitură. Cf. CIAUŞANU, V. 212. - PL: zbăncăneli. - Şi: zblencăneâlă s. f. udrescu, gl. - Zbăncăni + suf. -eală. ZBĂNCĂNÎ vb. IV. Tranz. (Prin nord-estul Olt. şi prin vestul Munt.; despre copii şi despre puii de animale) A suge cu lăcomie, până la ultima picătură de lapte, lăsând ugerul moale, flasc. Cf. ciauşanu, v. 212. A zbăncănit viţelul vaca, nu mai are pic de lapte. udrescu, gl. N-aţi avut grijă de viţel şi a zblencănit vaca de tot, nu mai are nici un pic de lapte. id. ib. ^ (A b s o 1.) Toată ziua ar zblencăni copilul, id. ib. - Prez. ind.: zbăncănesc. - Şi: (regional) zblencăni vb. IV. - Formaţie onomatopeică. ZBĂNCĂNÎTĂ adj. f. (Prin nord-estul Olt. şi prin vestul Munt.; despre vaci) Care are ugerul stors de lapte. Cf. ciauşanu, v. 212. Cum de-i aşa zbăncănită vaca? l. rom. 1959, nr. 1, 65. Am găsit vaca zbăncănită. udrescu, gl. - Scris şi: sbăncănită. - PL: zbăncănite. - V. zbăncăni. ZBĂNCĂNITURĂ s. f. (Prin nord-estul Olt. şi prin vestul Munt.) Zbăncăneală. Cf. ciauşanu, v. 212. - PL: zbăncănituri. - Şi: zblencănitură (udrescu, gl. s. f.). - Zbăncăni + suf. -itură. ZBĂNGĂÎ vb. IV v. zbângăi. ZBĂNGĂNÎ vb. IV. Intranz. (Regional) A zbâr-nâi (1) (Sebiş - Vaşcău). Com. beniuc. - Prez. ind.: zbăngănesc. - Şi: zbângăni vb. IV. Com. din ceica - beiuş, cf. alr i 1 697/305. - Zbang + suf. -ani. ZBĂNŢUÎ1 vb. IV. Tranz. A lega cu zbanţuri1 (1). Cf. polizu, ddrf, şăineanu, resmeriţă, d., scriban, d., sfc iv, 142. - Scris şi: sbănţui. - Prez. ind.: zbănţuiesc. - Zbanţ1 + suf. -ui. ZBĂNŢUÎ2 vb. IV v. zbânţui. ZBĂNŢUIÂLĂ s. f. v. zbânţuială. ZBĂNŢUÎRE1 s. f. (învechit) Acţiunea de a zbănţui1. Cf. polizu, ddrf, alexi, w. - Scris şi: sbănţuire polizu. - PL: zbănţuiri. - V. zbănţui1. ZBĂNŢUÎRE2 s. f. v. zbânţuire. ZBĂNŢUÎT1 s. n. (învechit, rar) Faptul de a Zbănţui. Cf. RESMERIŢĂ, D. - Scris şi: sbănţuit. - PL: zbănţuituri. - V. zbănţui. ZBĂNŢUÎT2 s. n. v. zbânţuit1. ZBĂNŢUÎT3, -Ă adj. v. zbânţuit2. ZBĂNŢUITURĂ1 s. f. (învechit) Garnitură, legătură de fier. Cf. ddrf, şăineanu2, resmeriţă, d. - Scris şi: sbănţuitură resmeriţă, d. - Pl.: zbănţuituri. - Zbănţui1 + suf. -itură. ZBĂNŢUITURĂ2 s. f. v. zbânţuitură. ZBĂRDÎNĂ s. f. v. zvârdină. ZBĂRGÂU subst. v. spărgău. ZBĂRGHÎNĂ s. f. (Regional) Cumpăna de la fântână. Com. din sâmboleni - turda. - Scris şi: sbărghină. - Accentul necunoscut: - PL: ? - Etimologia nesigură. Cf. v â r g h i n ă. ZBĂRLUNŢ vb. I v. zbărunţa. ZBĂRNĂÎ vb. IV v. zbârnâi. 1407 ZBĂRNÂI - 125 - ZBÂNGĂ ZBĂRNÂf vb. IV v. zbârnâi. ZBĂRUNŢ vb. I. In tranz. şi refl. (Regional) „A (se) atârna de ceva; a se da huţa“ (Girişu Negru -Salonta) lexic. reg. ii, 87. - Prez. ind.: zbărunţ. - Şi: zbărlunţâ vb. I lexic reg. ii, 87. - Etimologia nesigură. Cf. b i r 1 o n ţ, z b o r 1 o n ţ. ZBĂTAIE s. f. 1. (Rar) Zbatere (2). Nici leşinurile mamei, nici deznădejdea lui, nu au putut-o scoate din sbătăile dintre viaţă şi moarte, brătescu-voineşti, ap. cade. 2. (Rar) Zbatere (4). Grăunţă cu grăunţă ... Ajuns, după atâta scrăşnire şi zbătăi Ca Domnul să mă-mpartă la toţi săracii săi, Aştept, voiculescu, poezii, i, 142, cf. SCRIBAN, D. 3. (învechit) Ciur. Cf. valian, v., lm. - Scris şi: sbătaie. - PI.: zbătăi. - Zbate + bătaie. ZBĂTĂCOS, -OÂSĂ adj. (Prin Munt.; despre oameni) Care se zbate (4), care se străduieşte; p. e x t. bătăios. Cf. LEXIC REG. ii, 18. - PL: zbătăcoşi, -oase. - Zbate + suf. -ăcos. ZBĂTĂLĂU s. n. (Regional) 1. Vas în care se alege untul (Laura - Rădăuţi), glosar reg. 2. Unealtă de sfărâmat bulgării de pământ rămaşi în urma grapei (Laura - Rădăuţi), glosar reg. - PL: ? - Pref. z- + bătălău. ZBĂTĂTOR, -OĂRE adj. (învechit, rar) Care zdruncină (1). Cf. drlu. - PL: zbătători, -oare. - Zbate + suf. -ător. ZBĂTĂTURĂ s. f. (învechit, rar) Zbatere (2). anon. car. - PL: zbătături. - Zbate + suf. -ătură. ZBĂTE vb. II v. zbate. ZBĂTUCÎ vb. IV. Tranz. (Regional) A bătuci. Cf. cade, scriban, d., sfc iv, 43. (R e f 1. p a s.) Paiele ... se zbat, se zbătucesc bine. pamfile, a. r. 208. - Scris şi: sbătuci cade. Prez. ind.: zbătucesc. - Pref. z- + bătuci. ZBĂTUT, -Ă adj. 1. (Regional) Bătut. Cf. zbate (1). A doua brazdă se începe pe porţiunea bb", răsturnându-se paiele sbătute peste golul bb'. pamfile, a. r. 209. + (Substantivat, f. art.) Numele unui dans popular jucat numai de femei, care se prind într-o horă, sărind înainte şi bătând cu putere pământul; melodie după care se execută acest dans. Cf. pamfile, s. v. 56, h xviii, 284. + (Regional) Care a fost bătut cu lingura sau cu alt instrument pentru a fi omogenizat. Cf. zba- te (1). Borşul se drege cu smântână ori cu un ou zbătut, şez., ap. cade. + (învechit) Cernut. Cf. zbate (1). Punem un pumn de tărăţe bine zbătute în căldarea de apă când fierbe, penescu, m. 59. 2. (Despre elemente ale naturii) Care se mişcă sau este mişcat cu putere într-o parte şi într-alta, zbuciumat (2); p. ext. (despre ape curgătoare, torente etc.) Care curge repede, cu spume (izbindu-se de ceva), agitat, clocotit, frământat, fremătat, învârt ejit, învolburat, tumultuos (1). Cf. zbate (2). Cf. BUDAI-DELEANU, LEX., DRLU, DDRF. Şi păduri şi sbătutele-adâncuri Dorm în ocean, coşbuc, ae. 79. Geme apa-n veci zbătută Ca prin vis, sub iaz la moară. id. p. ii, 68. - Scris şi: sbătut, -ă. - PL: zbătuţi, -te. - V. zbate. ZBÂC s. n. (Regional) Enervare. Intră în casă cu zbăc, trăzni uşa cu piciorul, v. rom. septembrie 1940, 66. Ce, ori ţi-a venit zbâcul? udrescu, gl. - PL: ? - Formaţie onomatopeică. ZBÂCĂÎ vb. IV v. zbâcâi. ZBÂCÂÎ vb. IV. Tranz. (Regional) A smuci (1). A zbâcăit băţul din mână. Com. din oraviţa, cf. alr sn ii h 459/784. - Prez. ind.: zbâcâi. - Şi: (regional) zbâcăi vb. IV alr u/i mn 36, 2 2*03/95, alrm ii/i h 117/95 (prez. ind. zbăcăiesc ib.). - Etimologia nesigură. Cf. z v â c â i. ZBÂCLETE s. m. (Omit.; regional) 1. Piţigoi (1) (Parus major). Cf. alr i 1 045/764, băcescu, păs. 151. 2. Sticlete (I 1) (Carduelis carduelis) (Trăisteni -Sinaia), alr i 1 054/764. - Scris şi: sbăclete băcescu, păs. 151. - PL: zbâcleţi. - Cf. ţ i c 1 e t e, sticlete. ZBÂCNÎ vb. IV v. zvâcni. ZBÂGNÎRE s. f. v. zvâcnire. ZBÂLCI s. n. (Prin Munt.) Bâlci. Cf. scriban, d. - PL: zbălciuri. - Pref. z- + bâlci. ZBÂNĂÎ vb. IV v. zbârnâi. ZBÂNCOTÎ vb. IV. Tranz. (Regional) „A scutura; a zdrobi; a snopi“ (Bistriţa) paşca, gl. - Prez. ind.: zbâncotesc. - Cf. zb ângăi. ZBÂNG interj, v. zbang. ZBÂNGĂ s. f. (Regional) 1. Praştie (1) (Ciocmani - Zalău), alr i 1 697/273. 2. Zbârnâitoare, v. z b â r n â i t o r (II 1) (Bocşa -Zalău), alr sn v h 1 304/279. 1428 ZBÂNGĂI - 126 - ZBĂNŢUITURĂ - Pl.: zbângi. - Postverbal de la zbângăi. ZBÂNGĂÎ vb. IV. 1. In tranz. (Prin Maram. şi prin Transilv.; despre pietre, obiecte etc.) A zbâmâi (1). Cf. sfc iv, 225, şez. vii, 185, alr ii 4 381/284, 4 414/260, 272, 279, 346, 349. 2. (Regional) Tranz. A arunca cu putere (făcând să zbârnâie). Zbăngăieşie piatra legată, alr i 1 697/295, cf. ib. 80, MAT. DIALECT. I, 103. 3. (Regional) In tranz. (Despre muşte) A bâzâi. Com. din roşia - beiuş. - Prez. ind. pers. 3: zbângăie şi zbângăieşte. - Şi: (regional) zbăngăi (sfc iv, 225, şez. vii, 185, alr i 1 697/298), zvângăi (alr ii 1 414/349; prez. ind. pers. 3: zvăngăneşte ib.). - Zbang + suf. -ăi. ZBÂNGĂÎT, -Ă adj. (Prin Transilv.; despre gloanţe în zbor) Zbâmâitor (1). Şi aşa veneau gloanţele, Cum vin vara ploile, Nescari gloanţe găurite, Pe la urechi zbângăite. reteganul, tr. 66. - Pl.: zbăngăiţi, -te. - V. zbângăi. ZBÂNGĂITOĂRE s. f. (Transilv.) 1. Praştie (1). Cf. alr i 1 697/138, 251, 270, 295, 302. 2. Zbâmâitoare, v. zbârnâitor ai i). Cf. ALR SN V h 1304. - Pl.: zbângăitori. - Şi: zbângâitoâre (alr sn v h 1 304/310), zvângăitoâre (ib. h 1 304/272, 316, 334, 349) s. f - Zbângăi + suf. -tor. ZBÂNGĂNÎ vb. IV v. zbăngăni. ZBÂNGĂNITOĂRE s. f. (Regional) Praştie (Ceica - Beiuş). alr i 1 697/305. - Pl.: zbângănitori. - Zbângăni + suf. -tor. ZBĂNGÂITOÂRE s. f. v. zbângăitoare. ZBÂNŢ1 s. n. (Prin sudul Munt. şi prin Transilv.) Zbenguială. Eu dau din colţ în colţ şi lui îi arde de zbănţ! cv 1951, nr. 1, 37, cf. dex, com. din turnu-mă-gurele. Toată ziua se ţin numai de şpanţuri. mat. dialect. i, 193. + (Prin vestul Munt.) Petrecere (II 2); horă. Cf. udrescu, gl. Am fost la zbănţ, am petrecut de minune, id. ib. - Pl.: zbânţuri. - Şi: (regional) şpanţ s. n. - Postverbal de la zbânţui. ZBÂNŢ2 s. n. v. zbanţ1. ZBÂNŢUÎ vb. IV. Refl. (Popular) A se zbengui (1). Cf. hem. 2 471. Stam zile-ntregi ... şi mă uitam cu dor la ceilalţi copii cum alergau şi se zbănţuiau pe afară, vlahuţă, o. a. ii, 176, cf. ddrf, şăineanu2, resmeriţă, d. Ziua şi noaptea ... m-am zbânţuit aşa, pe coclaurile bulgăreşti, galaction, o. a. i, 261. Te-ai duce dumneata la horă să te zbănţui şi să chiui? c. petres- cu, r. dr. 241. N-avea să ceară voie de la nimeni pe unde să calce, când să se zbânţuie. cocea, s. ii, 26. îşi lepădau pălărioarele şi cipicii şi ... se zbănţuiau desculţi şi cu capul gol. sadoveanu, o. xix, 305, cf. SCRIBAN, D., DL, DM, DEX, COm. FURTUNĂ, COm. MARIAN, udrescu, gl. & F i g. în loc să se înalţe peste amândouă partizile relighioase ce zbuciuma Franţia, el începu a se zbânţui între dânsele. săulescu, hr. ii, 310/4. + (Mold.) A se agăţa de ceva pentru a se legăna cu picioarele în aer. Cf. cade. + (Prin Munt.) A merge la petrecere, udrescu, gl. - Prez. ind.: zbănţui şi zbânţuiesc. — Şi: zbănţui (scris şi: sbănţui hem. 2 471, resmeriţă, d.) vb. IV. - Formaţie onomatopeică. ZBÂNŢUIÂLĂ s. f. (Popular) Zbenguială. Cf. zbânţui. Cf. scriban, d. Ajunge atâta zbânţuială, spuse mama supărată, v. rom. iulie 1964, 207, cf. dl, dm. + (Neobişnuit) Agitaţie. încă o zi ca asta şi va începe marele chiolhan horticol: zbânţuiala cu narcise, violete îndesate în borcănele. românia literară 1971, nr. 126, 18/3, cf. dex. + (Prin Munt.) Petrecere (II 2). Cf. udrescu, gl. S-a dus la zbânţuială. id. ib. - Pl.: zbânţuieli. - Şi: zbânţuială s. f. scriban, d., com. MARIAN. - Zbânţui -f suf. -eală. ZBĂNŢUÎRE s. f. (Rar) Zbenguială. Cf. z b â n ţ u i. Cf. DL, DM, DEX. - Pl.: zbănţuiri. - Şi: (învechit) zbănţuire s. f. hem 2 471; scris: sbănţuire id. ib. - V. zbânţui. ZBĂNŢUÎT1 s. n. (Popular) Zbenguială. Cf. zbânţui. Cf. hem. 2471. Mă mir că nu s-o săturat de sbânţuit. alecsandri, t. 413, cf. dl, dm, dex. - Scris şi: sbânţuit. - Pl.: zbănţuituri. - Şi: zbănţuit (dl; scris şi sbănţuit resmeriţă, d.) s. n. - V. zbânţui. ZBÂNŢUIT2, -Ă adj. (învechit şi regional) Zburdalnic (1). Cf. RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, dex. Nişte maimuţoi zbănţuiţi şi fără minte s-au dat de-a tumba, românia literară, 1970, nr. 81, 31/3, com. marian ^ (Substantivat, m.) De zbânţuitul ista al dumi-tale, nimica nu scapă, creangă, a. 56, cf. şăineanu2. - PL: zbănţuiţi, -te. - Şi: (regional) zbănţuit, -ă (scris şi: sbănţuit resmeriţă, d.) adj. - V. zbânţui. ZBÂNŢUITORI s. f. pl. (Bot.; regional) Zorele, v. zorea (1) (Pharbitis purpurea). Cf. borza, d. 127. - Zbânţui + suf. -toare. ZBĂNŢUITURĂ s. f. (Regional) Zbenguială; p. ext. desfătare. Cf. hem 2 471. Numai la sbănţuituri ţi-i gândul! alecsândri, t. 938, cf. barcianu, alexi, w., ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DEX, COm. MARIAN. - Scris şi: sbănţuitură resmeriţă, d., cade. - PL: zbănţuituri. - Şi: zbănţuitură (scris şi: sbănţuitură) s. f. - Zbânţui + suf. -itură. 1443 ZBÂR - 127 - ZBÂRCI3 ZBÂR interj. (Adesea pronunţat cu „r“ prelungit) Cuvânt care imită sunetul produs de un corp în mişcare (zborul păsărilor sau al insectelor, vibraţia unei coarde, a unui motor, mişcarea fusului, a sfârlezei etc.). Pupăza, zbrr! pe dugheană, creangă, a. 57. Se făcu o albină ... După ce ajunse acolo, zbărn! în sus, zbărn! în jos. ISPIRESCU, l. 315, cf. ddrf. A tras aer mult în piept, s-a umflat, a suflat cu putere şi ... zbărnî a sărit cât colo trompa-n bucăţi, săm. ii, 715, cf. şăineanu2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, M. D. enc., dex. Musca - zbrrrr! - fugi afară, reteganul, p. iii, 75. Albinii atâta i-a fost şi zbârn! după coş. şez. iii, 26. Paserea, când zboară, face zvăr. Com. liuba. Dimineaţa, zâna ia porumbielul din colivie ... şi să face că-l scapă din mână. Zburrr ... S-a dus. şez. vi, 146. + (Regional; substantivat, n., în forma zbârn) Zbâr-nâit1. Cf. TDRG, SCRIBAN, D., DL, DM, M. D. ENC. Nu mă-ndur a mă mai duce De zbărnul albinelor, De mirosul florilor, păsculescu, l. p. 61. - Scris şi: sbăr cade. - PI.: (s. n.) zbărnuri (scriban, d.) - Şi: (popular) zbârn, (rar) zbr (scris şi: sbr cade), zbur, zvâr interj. - Onomatopee. ZBÂRĂÎ vb. IV v. zbârnâi. ZBÂRÂIRE s. f. v. zbârnâire. ZBÂRÂITURĂ s. f. v. zbârnâitură. ZBÂRCÂR subst. (Regional) Făcăleţ cu care se mestecă mămăliga (Baia de Criş - Brad), h xviii, 306. - PL: ? - Cf. b â r c. ZBÂRCĂf1 vb. IV. T r a n z. 1. (Regional) A scotoci în grabă şi pe furiş. Com. din loman - sebeş. 2. (Regional; în forma zbărcăi) „A lua pe deasupra din ceva“ (Roşiorii de Vede) l. rom. 1961, nr. 1, 24. (Refl. pas.) Iarba măruntă se zbârcâie cu coasa. ib. + (Regional) A cosi (Balta Doamnei - Ploieşti), alr i 939/746. - Prez. ind.: zbărcăi. - Şi: zbârcâi (vb. IV). - Cf. b e r c. ZBÂRCĂI2 vb. IV v. zbârcâi1. ZBÂRCÂI1 vb. IV. Tranz. 1. (Prin nord-estul Munt. şi prin sudul Transilv.; complementul indică animale domestice sau mamelele lor) A mulge sau a suge (greu) până la ultima picătură de lapte; (regional) zbârcoti. Cf. scriban, d. Am zbârcâit-o [vaca] ghine. lexic. reg. ii, 64. In tranz. Oile sunt mulse apucăndu-se, mai întâi, fiecare ţâţă între degetul al mare îndoit şi arătător şi mijlociu şi „să zbârcâi“ de câteva ori. stoian, pĂst. 56. 2. (Prin sudul Transilv.) A mâzgăli (2). gr. s. i, 138. - Prez. ind.: zbârcâi şi zbârcâiesc (alr sn ii h 301/ 537). - Şi: zbârcăi vb. IV. - Pref. z- + bârcâi. ZBÂRCÂÎ2 vb. IV v. zbârcăi1. ZBĂRCE s. m. v. zbârcea. ZBÂRCEA s. m. sg. art. (Prin nord-vestul Munt. şi prin Trans.) Om bătrân, răutăcios, ursuz şi avar. Cf. COMAN, GL., UDRESCU, GL. - Şi: zbárce coman, gl. - Zbârci2 4- suf. -ea. ZBÂRCEÂL s. f. (învechit şi regional; mai ales la pl.) Zbârcitură. Cele coame tot cărunte Le încingi de cununele, Ca s-acopere pe frunte A bătrâneţei zbârce-le. asachi, p. 81/11. Pentru inimi aveam nadă, Nuri, tachituri ..., Şi-acuma am numai zbărcele. alecsandri, t. 942, cf. ddrf, tdrg, cade, scriban, d. Că n-am nici dinţi, nici măsele, Numai gingeni şi sbărcele. marian, sa. 107, cf. alr n/i mn 20, 6 940/728, 928, lexic reg. 116. Avuşi, leii, floriceli, Ş-acu ai zbărceli la peli! FOLC. MOLD. II, 341. - Scris şi: sbărceală. - Pl.: zbărcele. - Zbârci3 4- suf. -eală. ZBÂRCEÂŢ s. f. (învechit, rar) Zbârcitură. Cf. lb. - Scris: sbărceaţă lb. - PL: zbărceţe. - Zbârci1 4- suf. -eaţă. ZBÂRCI1 s. n. (învechit şi regional) Zbârcitură. Cf. lb, valían, v., polizu, lm. Tot cu oca şi cu lelea Păn-ce rămăsei cu pielea, Să rămân numai cu zbârciul, Să seamăn cu pricoliciul, pamfile, c. ţ. 161. E numai zbârcituri şi ştirbituri. udrescu, gl. - Scris şi: sbărci cade. - PL: zbârcituri. - Postverbal de la zbârci3. ZBÂRCI^ s. n., interj. 1. s. n. (Prin Munt.; în jocurile de copii). Greşeală (intenţionată); înşelătorie. Ai procedat cu zbârci, c. v. 1951, nr. 2, 35. Ai jucat cu zbârci, ib. Ai făcut zbârci, nu mai joci, gata! udrescu, gl. 2. Interj. (învechit şi familiar) Cuvânt prin care se exprimă dorinţa ca cineva să nu reuşească ceva, să nu aibă noroc la ceva, (popular) să n-ai parte de ... (v. p arte I 5). Urează ca la arşice, când le zice „zgârci“. GOLESCU, ap. CADE, cf. POLIZU, ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D. - Scris şi: sbârci cade. - PL: zbârcituri. - Şi: (învechit şi familiar) zgârci (scris şi sgărci resmeriţĂ, d.). - Postverbal de la zbârci4. ZBÂRCÎ3 vb. IV. R e f 1. (Despre piele, p. e x t., despre părţi ale corpului) A face zbârcituri, cute (de boală, de bătrâneţe); a se cuta, (popular) a se pomăi, (învechit şi regional) a se zguri (2), a se încreţi, a se rida, (regional) a se pomi, a se pomisi (2), a se zbârciogi (1), (familiar) a se boţi, a se brăzda, a se smochini. Vei vedea cum i se adâncează ochii, cum se zbârcesc feaţele obrazului (a. 1691). gcr i, 292/12. La aşafealiu de cal ... ochii încep a i se îngroşa, a i se zbârci, calendariu (1814) 161/14, cf. budai-deleanu, lex. Văgăuna (vagina) ... are forma unui maţ, însă păreţii ei sunt foarte groşi, ... care, zbărcindu-se, fac multe creţuri, antrop. 245/10, cf. lb, valían, V. Altul iarăş până-n vârstă se zbârceşte de bătrân, pann, h. 71/14, cf. polizu. Vremea 1459 ZBÂRCI4 - 128 - ZBÂRCIRE vremuieşte, feţele se sbârcesc. alecsandri, t. i, 392, cf. şăineanu2, resmeriţă, d. Pleoapele i se zbârciră uşor. camil petrescu, o. ii, 578.1 s-au asprit şi i s-au zbârcit mâinile, stancu, r. a. i, 24. Chipul lui se zbârci ca al unui om foarte bătrân, românia literară, 1970, nr. 72, 19/4, com. din straja - rădăuţi, cf. alr i 2 140/29, 886, alr ii/i mn 3, 6 816/928, 6 817/310, 848, 928. ^ (Intranz.) Ai zbârcit, alr i 2 140/769. ^ (Prin analogie) Unii o lasă să se zbârcească de-abea pe viţe, tăind vârfurile lor. ar (1832), 2682/3. Coaja altoilor se zbârceşte când ei s-au păstrat la un loc prea uscat. enc. agr. i, 158. După moartea lui, avea să treacă o sută de ani ..., pământul avea să se zbârcească şi să îngheţe, călinescu, o. i, 283. Cureluşa se sbârcia Pieptul lui Gheorghe plesnea, păsculescu, l. p. 275. (T r a n z.) Căldura cuptoarelor zbârceşte adesea mătasea şi îi face toarcerea anevoie, brezoianu, a. 569/ 19. N-am găsit nicăieri porumbiţă, Ci numai acest măr ... zbârcit de vechime, marian, nu. 125. ^ E x p r. (Intranz.; familiar) A zbârci din nas = a strâmba din nas, v. nas1 (1). Cf. ddrf. Băiatul mestecă vreo două porumbe şi zbârci din nas. d. zamfirescu, ap. cade. Zbârci din nas, agasată de predicile execrabile ale monseniorului prinţ, călinescu, s. 165. Atunci ea a zbârcit la tine din nas. preda, r. 152, cf. dl, dm. (Tranz.) A (-şi) zbârci sprâncenele = a se încrunta. Boieriul judecător au zbârcit sprâncenile, păzind o tăcere întunecată, golescu, î. 72. Au fost osândit să ia douăzeci de bice; el le-au priimit fără a-şi zbârci sprâncenele. ist. am. (1795), 65v/12, cf. dëx. (Cu parafrazarea expr.) Pisoiul mişcă rotund din coadă şi îşi zbârci căutătura, arghezi, s-. viii, 112. - Scris şi: sbârci polizu, resmeriţă, d. - Prez. ind.: zbârcesc. - Din bg. c6T>pna. ZBÂRCI4 vb. IV. Intranz. (Munt.) A greşi (mai ales în jocurile de copii). Cf. scriban, dl., scl 1956, 277. Ai zbârcit, nu mai joc! udrescu gl. - Prez. ind.: zbârcesc. - Din bg. cô'bpKaM. ZBÂRCIÔC s. m. v. zbârciog. ZBÂRCIÔG, -OÂGĂ s. m., s. f. I. S. m. (Bot.) Ciupercă comestibilă cu pălăria brună sau negricioasă, zbârcită, cărnoasă, cu aspect de ceară, cu piciorul alburiu sau roşietic, scurt şi gros, gol înăuntru (Morchel-la esculenta); (regional) burete, burete de bubă, ciuciulete, popi (v. popă1 III 2). La un domn moldovean, am mâncat nişte bureţi numiţi zbârciogi. f (1886), 187, cf. BARONZI, L. 144, DDRF, DAMÉ, T. 188, ŞĂINEANU2, BIA-nu, D. s. 164. Bureţii ... buni de mâncat sunt: ciupercile, ciobănaşii ..., zbârciogii. pamfile, i. c. 247, cf. CHIRIŢESCU, GR. 256, RESMERIŢĂ, D., PANŢU, PL. 266, SI-mionescu, fl. 77, ds, borza, d. 195. La zbârciog ..., sporii iau naştere în nişte scobituri de la suprafaţa acestei căciuli, botanica, 113. Mâncarea se poate face şi cu zbârciogi uscaţi, s. marin, c. b. 93, cf. h iii 123, 321, iv 71, 84, x 228, 531, xii 397, com. marian. Zbârciogii se fac borş cu smântână, şez. viii, 5, com. din straja - rădăuţi, chest. viii 81/1, 9. ^ Loc. adv. (Familiar) Cu nasul zbârciog = cu dispreţ, neplăcere, superioritate. Coconaşul Guliţă, care-mi vine de la Paris, izmenit, ... cu nasul zbârciog, parcă tot îi pute ceva. vlahuţă, d. 38, cf. dl, dex. ^ Compus: zbârciog-gras = ciupercă mare, comestibilă, cu pălăria ondulată, de culoare alb-gălbuie şi cu picior gros (Gy-romitra esculenta); (regional) burete dulce, ciucălaşi, ciuciuleţi, lăptucă, pâinişoară (II 1 h), pupi (v. pup4 7 a), râşcov (e). Cf. simionescu, fl. 77, dl, dm, borza, d. 194. II. 1. S. m. şi f. (Prin nord-vestul Munt. şi prin Mold.) Persoană bătrână, zbârcită (răutăcioasă şi zgârcită). Com. marian. Cu zbărciogu ăla am vrut şi eu să fac o afacere, udrescu, gl. Vine zbârcioaga cu traista de minciuni, id. ib. 2. S. m. (Regional) Tendon (Miercurea Ciuc). alr i 742/194. - Scris şi: sbârciog resmeriţă, d. - PI.: zbârciogi, -oage. - Şi: zbârcioc (scris şi: sbârcioc, alexi, w., şăineanu, d. u.) s. m., (regional) zbarcioâgă (udrescu, gl.) s. f., zburciog (scris şi: sburciog, h iii 123), zmâr-cioc (scris şi: smârcioc, scriban, d.) s. m. - Zbârci3 + suf. -og. ZBÂRCIOGEA s. m. sg. art. (Regional) Om zgârcit (Poiana Lacului - Piteşti), udrescu, gl. - Zbârciog + suf. -ea. ZBÂRCIOGEÂLĂ s. f. (Regional) 1. Faptul de a se zbârciogi (1); (concretizat) zbârcitură (Săpata - Piteşti). Cf. udrescu, gl. A venit zbârciogeala, adio, tinereţe! id. ib. 2. F i g. Zgârcenie (Săpata - Piteşti), udrescu, gl. - Zbârciogi + suf. -eală. ZBÂRCIOGÎ vb. IV. Refl. (Regional) 1. (Despre piele) A se zbârci3 (Săpata - Piteşti). Cf. udrescu, gl. S-a zbârciogit pielea pe mine când am văzut-o. id. ib. 2. F i g. A se răsti la cineva (Săpata - Piteşti). Cf. udrescu, gl. Nu te mai zbârciogi degeaba la mine! id. ib. - Prez. ind.: zbârciogesc. - De la zbârciog. ZBÂRCIOGÎT, -Ă adj. (Regional; despre oameni) Care este zbârcit; urâcios; zgârcit (1) (Săpata - Piteşti). udrescu, gl. ^ (Despre fructe) Stafidit (1) (Săpata -Piteşti), udrescu, gl. Nişte prune tomnatice stau încă zbârciogite pe vârfuri, până le apucă zăpada, id. ib. - PI.: zbârciogiţi, -te. - V. zbârciogi. ZBÂRCIOGOS, -OÂSĂ s. m., adj. (Regional; despre oameni) Zgârcit (2) (Poiana Lacului - Piteşti). udrescu, gl. - PI.: zbârciogoşi, -oase. - Zbârciog + suf. -os. ZBÂRCIRE s. f. Faptul de a (s e) z b â r c i3; cutare, încreţire, ridare. Cf. valian, v., lm, ddrf, alexi, w., 1468 ZBÂRCIT - 129 - ZBÂRGOI1 resmeriţă. d. Cărunţeala mai accentuată a părului ... şi zbârcirea unui colţ la buză vesteau senilitatea, căli-NESCU, O. I, 35, cf. DL, DM, DEX. - Scris şi: sbărcire resmeriţă. d. - PL: zbărciri. - V. zbârci3. ZBÂRCÎT adj. (Despre piele; p. ext. despre om sau despre părţi ale corpului) Care prezintă zbârcituri, riduri, cute (pe piele); creţ, cutat, încreţit, ridat, (popular) pomăit, (regional) pomisit (2), pornit (1), (învechit, rar) zbârcos, (familiar) boţit, brăzdat, smochinit. Cf. lb. Pielea este peste măsură groasă, noduroasă, zbârcită. J. cihac, i. n. 61/15. Chipul zbârcit al bătrânilor se întinde de bucurie, russo, s. 129, cf. polizu. Cu fruntea ta sbârcită pe carte înclinat, bolintineanu, o. 137. Mâna lui zbârcită, uscată, însă tare. A ţărilor lungi frâuri puternici le ţinea, eminescu, o. iv, 152. Bătură la uşă şi ieşi înaintea lor o babă sbârcită. ispirescu, L. 113, cf. barcianu. De alături răsări şi baba Catinca, adusă de şele ..., cu faţa zbârcită, cu ochii mici şi drăcoşi. dunăreanu, ch. 70. Era o bătrânică cu obrajii zbârciţi şi căzuţi, agârbiceanu, s. 215, cf. cade. Mama Uţa, zbârcită şi sinistră, părea sora îngropăciunii, galaction, o. a. i, 318. Apăru ... şi un fel de secretar zbârcit şi spân. sadoveanu, o. xv, 215. O să îmbătrânim şi eu o să mă fac urâtă şi zbârcită. călinescu, o. i, 202. E zbârcită tare palma mamei. stancu, d. 232. O servitoare bătrână, zbârcită, îi pofti să intre. t. popovici, s. 54. Obrazul lui ... era brăzdat de riduri, zbârcit, românia literară, 1970, nr. 72, 20/1. Eşi o babă zbârcită, Pe seama noastră gătită, teodo-rescu, p. p. 179. Mărita-m-aş, da nu vreu, Că feciorii nu mă ieu, Că-s urâtă şi zbârcită, marian, nu. 17, cf. alrii/i mn 20, 6 940/27, 53, 141, 192, 235, 250, 284, 310, 362, 365, 414, 537, 551, 725, 833, 872, 876, 928. ^ A fi un cheag zbârcit, se spune despre un om bătrân, lipsit de puteri. Eşti un chiag zbârcit, mai ca şi mine. creangă, p. 127, cf. zanne, p. iii, 519. ^ (Prin analogie) Boambele ceale zbârcite ale strugurilor celor mai copţi, economia, 165/19. Vor fi bobiţele tare coapte şi zbârcite, ar (1833), 2682/16. Gândacii ... rămân mici, zbârciţi şi jigăriţi, brezoianu, a. 567/5. Urzica ... sta aici zbârcită, pann, p. v. i, 125/27. Voi acum sunteţi zbârcite, Gârbovite şi zburlite [curcile], alecsandri, p. i 207. Un tărâm undulos, ca o pânză sbârcită de cute. odobescu, s. iii, 581. Jucam, poate, această comedie ... pentru un covrig uscat şi trei măsline zbârcite, hogaş, dr. i, 96. Curtea ... umbrită de un singur măr zbârcit. stancu, r. a. ii, 13. în ele văd ... Gări arse cu scheletice vagoane. Pământ zbârcit, labiş, p. 289. F i g. Raţiunea rece a doctorului rămânea zbârcită şi sar-bădă. sadoveanu, o. xv, 200. ^ (Substantivat) Vezi-o tu colo zbârcita acea palidă şi uscată, cu nasul cel pleoştit, fm (1843), 282V7. - Scris şi: sbârcit, -ă. - PL: zbârciţi, -te. - V. zbârci3. ZBÂRCITURĂ s. f. încreţitură (a pielii), creţ, cută, dungă, încreţitură, rid1, (învechit şi regional) zbârcea-lă, zbârci1, (regional) ranţ (1), zbârciogeală (1), (învechit, rar) zbârceaţă, (familiar) boţitură, brazdă. Cf. budai-deleanu, lex, lb. Vremea ... i-a respectat frumuseţea ..., zbârciturile nu începuseră încă. helia-de, l. b. iii, 47/10. Semănăm cu bucurie nădejdile tinereţelor pe zbârciturile bătrâneţelor. marcovici, c. 63/4, cf. valian, v. Un mijloc ce rumeneşte faţa unui prunc şi şterge zbârciturile unui moşneag, fm (1843), 163V22. Păstreaz-o spre întrebuinţare, ungând zbârciturile şi crepăturile mănilor. cornea, e. ii, 17/31. Fruntea fără nici o sbărcitură arăta că, pentru el, viaţa n-avusese zile negre, negruzzi, s. i, 58. Socoate că cu banii îşi poate întocmi zbârciturile. hogaş, dr. ii, 71. Faţa îi era osoasă, cu zbârcituri multe sub ochii căprui. rebreanu, p. s. 134, cf. resmeriţă, d. Zbârciturile viitoarei bătrâneţi îţi ridică orice poftă, galaction, o. a. ii, 215. Zebila cunoştea acea nemulţumire într-o zbârcitură între ochi. sadoveanu, o. xvi, 148. Autoritatea venea de la numărul anilor şi al zbârciturilor. arghezi, b. 101. Are zbârcituri mărunte pe frunte, stancu, d. 24. Cu faţa brăzdată de zbârcituri, bătrâna s-a apropiat, sclf 1958, nr. 1-2, 250. Bătrânul se îngălbeni şi toată faţa i se umplu parcă de zbârcituri. românia literară, 1970, nr. 81, 16/3. (Prin analogie) Se bagă de seamă la baza lor [a mugurilor de flori] nişte mici îndoituri sau zbârcituri. brezoianu, a. 302/30, cf. POLIZU, ŞĂINEANU, D. U., SCRIBAN, D., DL, DM, DEX. + Epitet depreciativ pentru un om bătrân. Vai de mine, cuconiţă, e o căzătură, o zbârcitură, ş-apoi mofturos! I. NEGRUZZI, S. IV, 13, cf. TDRG, CADE, COm. din STRAJA -RĂDĂUŢI. - Scris şi: sbărcitură resmeriţă, d. - Pl.: zbârcituri s. f. - Zbârci3 + suf. -itură. ZBÂRCOS, -OÂS adj. (învechit, rar; despre piele; p. ext. despre om sau despre părţi ale corpului) Zbârcit. Dinţii sunt înfipţi în gingene şi părţile lor zbărcoase dinăuntru sunt învăscute pe dinafară, cornea, e. i, 197/27. - PL: zbărcoşi, -oase. - Zbârci3 + suf. -os. ZBÂRCOTÎ vb. IV. Tranz. (Prin Mold.; complementul indică animale domestice sau mamelele lor) A mulge sau a suge până la ultima picătură de lapte; a zbârcâi (1). Cf. i. cr. vi, 218. Viţelul zbârcoteşte vaca. ib. vii, 252. - Scris şi: sbârcoti i. cr. vi, 218. - Prez. ind. pers. 3: zbârcoteşte. - Şi: zborcoti vb. IV a vi 26. - Zbârcâi + suf. -oti. ZBÂRDÂICĂ s. f. (Omit.; regional) Verdoaică (Pi-cus viridis) (Cutina - Lugoj), băcescu, păs. 178. - PL: zbârdaice. - Cf. z v â r d a r e. ZBÂRDIGOÂLA s. f. art. (Prin vestul Transilv.; în expr.) De-a sbârdigoala = de-a rostogolul. Cf. cv (1951), nr. 3-4, 46, alr i 367/80. - Scris şi: sbârdigoala. - Etimologia nesigură. Cf. r o s t o g o 1. ZBÂRGOI1 s. n. (Regional) Timp rău; p. ext. vânt puternic. Pănă-n primăvară, trebuie să mai tragă un zbărgoi. SCRIBAN, d., cf. coman, gl. 1475 ZBÂRGOI2 - 130 - ZBÂRLIRE - PL: zbârgoaie. - Postverbal de la zbârgoi2. ZBÂRGOÎ2 vb. IV. Refl. (Regional; despre vreme) A se înrăutăţi. Cf. scriban, d. - Prez. ind. pers. 3: zbârgoieşte. - Cf. zbârli. ZBÂRL adj. m. (Regional; despre fiinţe) Cu părul creţ (şi zbârlit). Cf. alr i/i h 66, alr sn iii h 678, gl. olt. Cal zbârl ib. - PL: zbârli. - Postverbal de la zbârli. ZBÂRLEA s. m. (Prin nord-vestul Munt.) 1. Unul dintre numele dracului. Dai tu de zbârlea! udrescu, gl. 2. Epitet pentru un om fioros. Cf. udrescu, gl. Vezi tu pe zbârlea! id. ib. - Zbârli + suf. -ea. ZBÂRLÎ vb. IV. 1. Refl. (Despre părul oamenilor sau al animalelor, despre penele păsărilor) A se ridica (ori a da impresia că se ridică) în sus, în dezordine (de spaimă, de mânie etc.); a se ciufuli, a se înfoia, a se răsfira, a se umfla, (popular) a se burzului, (învechit şi regional) a se zbori2, (regional) a se arici, a se sperii (1)./ se zbârlise părul, heliade, o. i, 391. Mi se zbârlea părul a intra [în peşteră], gorjan, h. iv, 39/20, cf valian, v., polizu. Aci s-opri voinicul şi perii-i se zburliră. bolliac, o. 105. Asupra frunţei se zburlea ... părul său negru-strălucit. eminescu, g. p. 7. E pierdut! ... părul i se zbârleşte pe coamă, caragiale, o. i, 76, cf ddrf, alexi, w. Părul i se zbârli de groază, chiriţescu, gr. 40, cf cade. I se zbârlise ariciul bărbii, sadoveanu, o. xviii, 9. Ţi s-ar zburli părul măciucă în cap când ţi-aş spune ce ştiu eu. c. petrescu, a. r. 31. Mustăţile lui ... se zburliră, vornic, p. 157. Numaidecât mustaţa, atât de blândă de obicei, i s-a zburlit ca dinţii unui lup. camil petrescu, o. ii, 407. Ei, când ni se repezea, Perciunii ni se zbârlea, marian, sa. 203, cf alr i/i h. 66. Părul i se zburli Coada i se ciunti, Laptele-i pieri. folc. mold. i, 228. ^ (Prin analogie) Solzii frunzelor mărunte S-au zburlit pe-o ramură, to-pîrceanu, b. 45. I s-a zburlit pielea pe şira spinării văzând mânia înfricoşată din acei ochi. sadoveanu, o. xvii, 204. ^ Tranz. Cosiţele ... nu le lăsa a zburli preste cuviinţă din vârfurile ceale supţiri (a. 1773). gcr ii, 91/38. [Armăsarul] zburli unduioasa coamă şi ... ajunse ţinta, negruzzi, ap. tdrg. Un fior îi zbârli toţi perii, călinescu, o. i, 254. îşi zburli bărbiţa castanie. t. popovici, s. 172. Ţipă-un om şi se jeluieşte, Să-l auzi, păru-ţi zbârleşte, folc. olt. - munt. ii, 315. (F i g.) Măresc viteza şi respiraţia lor ne zburleşte sufletul, ca freza, sorescu, u. 63. + (Despre fiinţe). A i se ridica părul, penele (de spaimă, de mânie etc.). Câinele ... înţepenit pe picioarele dinainte, se încovoia şi mârâia zburlindu-se. bart, s. m. 105. Ca motanul se zburleşte, paraschivescu, c. ţ. 120. Un cotoi se sperie ... şi se zbârli din coadă până-n ochi. românia literară, 1971, nr. 141, 17/1. + Tranz. (Regional; complementul este o ţesătură păroasă) A peria sau a pieptăna în răspăr, pentru a face să se ridice firişoarele la suprafaţă. Cf. scriban, d. 2. T r a n z. (Familiar; complementul indică suprafaţa unei ape) A agita. O suflare răcoroasă zbârlea faţa apei. odobescu, s. i, 141. [Vântul] zburlea, în creţuri mărunte, unda supţiată a apei. c. petrescu, a. r. 6. 3. R e f 1. F i g. (Familiar; despre fiinţe) A se înfuria; a se răsti1. Aceşti artişti, în loc să se zburlească în contra criticei, au văzut ce le lipsea, filimon, o. ii, 258. Cutezi a răspunde aşa? s-a zbârlit magistratul Mă supăr, sadoveanu, o. xvii, 321. Când s-a zburlit o dată Vodă Sturza, au şi umplut câmpii ca potârniche-le. c. petrescu, a. r. 24. N-o lua aşa, mă! Şi nu te mai zbârli la mine! lăncrănjan, c. iii, 115. Când m-am zbârlit o dată la el, l-am băgat în pământ! pamfile, c. 51. Atunci să lăsăm casa singură? Aşa se zburlea cloşca cea bătrână, i. cr. ii, 174. (Tranz.) Mizeria aceasta îl strepezea pe Paşadia şi-l zbârlea, m. i. caragiale, c. 134. 4. Refl. F i g. (Familiar; despre vreme) A se înrăutăţi. Vremea s-a zburlit pretimpuriu cu spic de zăpadă în ploaie, c. petrescu, r. dr. 47. Cum a făcut calea întoarsă ..., vremea s-a zbârlit, sadoveanu, o. x, 595, Cf DL, DM, DEX. - Scris şi: sbârli resmeriţă, d. - Prez. ind.: zbârlesc. - Şi: zburli (scris şi sburli resmeriţă, d.), (regional) zbori (alr i/i h 66/812) vb. IV. - Etimologia necunoscută. ZBÂRLIGÂT, -Ă adj. (Rar) îmbârligat. Năvăliră mulţime de diavoli negri, cu coadele sbârligate în sus. VISSARION, B. 245. - Scris şi: sbârligat. - PL: zbârligaţi, -te. - Pref. z- + bârligat. ZBÂRLIGONŢ s. m., s. n. v. zbârlionţ. ZBÂRLIONŢ s. m., s. n. (Prin nord-vestul Munt.) Cârlionţ, udrescu, gl. - PL: (m.) zbârlionţi şi (n.) zbârlioanţe. - Şi: zbârligonţ s. m., s. n., udrescu, gl. - Cf. zbârlit, cârlionţ. ZBÂRLIONŢÂT, -Ă adj. (Prin nord-vestul Munt.) Cârlionţat; p. ext. ciufulit. Cf udrescu, gl. ^ (Substantivat) Zbârlionţata a uitat să-şi ia restul, id. ib. - PL: zbărlionţaţi, -te. - De la zbârlionţ. ZBÂRLIRE s. f. Acţiunea de a (se) z b â r 1 i şi rezultatul ei. 1. Ridicare a părului în sus, în dezordine (de spaimă, de mânie etc.), ciufulire, înfoiere, răsfirare (1), umflare, (popular) burzuluire, (regional) aricire. Cf zbârli (1). Cf polizu, pontbriant, d., ddrf. Cojanu îşi simţi capela uşoară pe cap de zbârlirea părului, sandu-aldea, a. M. 232. Arcul sprâncenelor era lung, dens şi cu o zburlire mefistofelică. teodoreanu, m. ii, 72, cf. dl, dm. ^ (Prin analogie) Unii peşti sunt acoperiţi peste tot corpul, afară de cap, prin solzi mari, care, prin restrângere sau zburlire, le pot da, uneori, impresia schimbărilor de culoare, atila, p. 140. 1484 ZBÂRLIT - 131 - ZBÂRNÂI 2. (Familiar) Supărare. 3. Cf. zbârli (3). Cf. ddrf. - Scris şi: sbârlire resmeriţă, d. - Pl.: zbârliri. - Şi: zburlire s. f. - V. zbârli. ZBÂRLIT, -Ă adj. 1. (Despre păr sau despre pene) Care stă în sus rigid, în dezordine; ciufulit, deranjat, neîngrijit, răsfirat2 (1), umflat, vâlvoi, (livresc) hirsut, (popular) burzuluit, (învechi şi regional) străflocat, (regional) aricit, barz, barzoz, buhaiat, buhoş, dupu-ros, sperlă1, sperlit, vâlvoiat, zbârloiat, zborşit (3), (neobişnuit) zbârlog, (familiar şi depreciativ) neţesălat. Unu-şi lasă zbârlită sa chică împregiurul unui gât. fm (1845), 2152/35. Animalul trist şi dăulat, ... părul sbărlit. brezoianu, a. 577/14. Toţi alergară pe acasă cu părul sburlit, cu grija în suflet, negruzzi, s. i, 78, cf. polizu. Coama aia ce sta rădicată în sus şi zbârlită. ispirescu, l. 17, cf. alexi, w. Deasupra ochilor, avea o tufă de păr totdeauna zbârlit, sadoveanu, o. xii, 662. Are părul ciufulit, zburlit, stancu, d. 85. Femeia aceea plină de viaţă, cu părul scurt, zburlit, t. popovici, s. 213. Ianuş Ungurean, Vechiul hoţoman, Cu barba zburlită, Pănă-n brâu lungită, alecsandri, p. p. 63. Vitele stau cu părul zburlit când tremură de frig. şez. ix, 146, cf. alr i/i h 66. + (Despre fiinţe sau părţi ale corpului acestora) Care are părul sau penele ridicate în sus sau în dezordine; ciufulit, neîngrijit, răsfirat2 (1), umflat, vâlvoi, (livresc) hirsut, (popular) burzuluit, (învechit şi regional) străflocat, (regional) aricit, borz, borzoş, buhosat, buhos, dupulos, sperlă1, sperlaţ, vălvorat, zbârloiat, zborşit (3), (neobişnuit) zbârlog, (familiar şi depreciativ) neţesălat. Grefierul a zărit un cap zburlit, cocea, s. ii, 241. Lupoaica ... este o fiară zburlită şi încordată, de un realism sălbatec, panaites-cu, c. r. 57, cf. h xvi, 226, com. din straja - rădăuţi. (Prin analogie) O funie de păr, a cării vârfuri zbârlite opresc, prin înţeparea lor, omidele. brezoianu, a. 288/18. Această iarbă este un fel de fân zbârlit, galaction, o. a. ii, 250. Snopii stau, în picioare ..., cu perii spicelor zburliţi spre cer. stancu, d. 192. Ar trebui să fim ca planta aceea zbârlită şi amară ... cu ghimpe în vârf. românia literară, 1970, nr. 72, 2/5. 2. F i g. (Despre oameni) Supărat2 (2); morocănos (1). Cf. ddrf, resmeriţă, d. Se mişcau încărcaţi de bagaj, zburliţi de supărare, camil petrescu, o. ii, 150, cf. dl, dm, dex. Să m-aleagă dintre toate celelalte fete ... Iar celelalte fete să şeadă Pe lângă garduri zbârlite. MARIAN, V. 180. 3. (Familiar; despre vreme) Care s-a înrăutăţit. Cf. zburli (4). Pentru asta ai plecat de acasă şi încă pe o vreme aşa de zbârlită? t decembrie 1964, 17. - Scris şi: sbărlit, -ă resmeriţă, d. - Pl.: zbârliţi, -te. - Şi: zburlit, -ă (scris şi sburlit, -ă resmeriţă, d.) adj. - V. zbârli. ZBÂRLITURĂ s. f. (Familiar) 1. Ciufuleală. Cf. zburli (1). Şi când le-am văzut mai bine ... Pletele cu sbârlitura, Bărbile cu-ncălcitura Eu de maluri m-am izbit, coşbuc, f. 113, cf. alexi, w. Vorbeşte moale ... învărtindu-şi palma în zbârlitura părului, sadoveanu, o. xvi, 377. ^ (Ca epitet, precedă termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de“) Umblă c-o zburlitură de ciuf pe vârful capului, udrescu, gl. ^ (Prin analogie) Cele câteva construcţii cazone ... înconjurate de zbârlitura unor salcâmi sălbatici, românia literară, 1971, nr. 128, 7/1. 2. (Regional) Fior de spaimă. (Săpata - Piteşti). Cf. udrescu, gl. Când văzu namila de lup la mijlocul drumului, simţi zbârlituri prin toată carnea, id. ib. - Scris şi: sbărlitură. - Pl.: zbârlituri. - Şi: zburlitură s. f. - Zbârli + suf. -itură. ZBÂRLOG adj. invar. (Neobişnuit) Zbârlit (1). Portretul cu mustăţile zbârlog apare prin toate publicaţiunile ce răzbesc prin Bucureşti, macedonski, O. IV, 109, cf. DL, DM, DEX. - Zbârli + suf. -og. ZBÂRLOIÂT, -Ă adj. (Regional) Zbârlit (1) (Ulmu - Călăraşi), alr i/i h 66/960. - Pl.: zbărloiaţi, -te. - Etimologia nesigură. Cf. zbârlog. ZBÂRN interj, v. zbâr. ZbArNĂ s. f. (Prin sud-vestul Munt.) Scor în jocurile de copii. Cf. cv 1951, nr. 1, 37. - PL: zbărne. - Etimologia necunoscută. ZBÂRNÂCUŢ, -Ă adj. (Prin Bucov.; într-o ghicitoare) Zbâmâitor (I). Am o juncuţă Zbărnăcuţă, La mijloc, Pară de foc. (Puşca), gorovei, c. 311. - PL: zbărnăcuţi, -ţe. - De la zbârnâi. ZBÂRNĂÎ vb. IV v. zbârnâi. ZBÂRNÂIETOÂRE s. f. v. zbârnâitor. ZBÂRNÂÎRE s. f. v. zbârnâire. ZBÂRNĂÎT1 s. n. v. zbârnâit1. ZBÂRNÂÎT2, -Ă adj. v. zbârnâit2. ZBÂRNÂITOR, -OÂRE adj., s. f. v. zbârnâitor. ZBÂRNĂITUR s. f. v. zbânâitură. ZBÂRNÂf vb. IV. I n t r a n z. 1. (Despre insecte) A produce un zgomot vibrant, continuu, caracteristic zborului; a bâzâi, a zâzâi, (rar) a zumbăi (2), (popular) a bombăni, a zuzui, (învechit şi regional) a zuăi1, (regional) a bornăi, a vâjâi, a zbângăi (1), a zbăngăni. Nici muştele ce vor să văziască, sau tăunii ce vor să zbâ-năiască în minte ne vine. cantemir, i. i. i, 215, cf. lb, ISER, POLIZU, PONTBRIANT, D. 651, CIHAC, II, 327. Se făcu o tăcere de se auzea musca zbârnâind. ispirescu, l. 275, Cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, cade. Prin poiată zbărnăiau muşte mari. vlasiu, a. p. 1499 ZBÂRNÂI - 132 - ZBÂRNÂIALĂ 122. Bâzâie mirat o muscă nouă, zbârnâie naiv un gros bondar, teodoreanu, m. u. 160. Pomii sunt înfloriţi, păsările cântă, albinele zbârnâie, sclf 1958, nr. 1-2, 82, cf. dex. ^ F i g. (Sugerează ideea de mare iuţeală, de rapiditate într-o acţiune) Cf. polizu, resmeriţă, d. Cei mai mulţi ... lucrau de zbârnăia de dimineaţă până seara, lăncrănjan, c. i, 131, cf. tomescu, gl. + (Despre obiecte, mai ales despre coarde, fus, motoare etc. aflate în mişcare) A produce, prin vibrare, un sunet caracteristic; (regional) a zbângăi (1), a zbăngăni. Zbârnâie coarda din arcu-i, Fulgeră săgeata-n zbor. alec-sandri, p. i, 34, cf. cihac, ii, 327. Orologiul zbârnăi răguşit a doua oară. eminescu, n. 62, cf. barcianu. Se vedea chipul negru al moşneagului ... zdrăngănind de zbârnăiau strunele, adam, r. 138, cf. alexi, w. Caerul se topeşte şi fusul zbârnie. delavrancea, a. 6. Nasturii săreau zbârnâind. agârbiceanu, a. 476, cf. resmeriţă, d. şăineanu, d. u. Ii auzi ... râzând de zbârnăiau geamurile. rebreanu, nuv. 189. Pufneşte, Zbârnâie, Se-ntoarce Şi lasă-n urma lui pe drum, Miros albastru de benzină, topîrceanu, p. o. 80. La ieşire, zbârnâie motorul unui camion, c. petrescu, a. 341. Zbârnâie ca un arcuş de contrabas un avion, teodoreanu, m. u. 199. Săgeţile zbârnăiau. sadoveanu, o. i, 351. Se auzi zbârnâind telegraful, bart, s. m. 53, cf. scriban, d. Geamurile şi farfuriile din dulap zbârnâiră. călinescu, o. i, 194. Cântă lăutarii, le zbârnâie coardele. stancu, d. 181. Priviţi acum la maşinile care zbârnâie mereu, jebeleanu, s. h. 50, cf. dl, dm. O voce puternică ... făcea să zbârnâie geamurile, românia literară, 1970, nr. 101, 19/1, cf. m. d. enc., dex. Buzduganul vine ... zbârnâind. sbiera, p. 133. Numai ce-mi văzui bicişorul venind de zbărnâia. şez. vii, 53. Nu-i bună deloc dipla lui Panache, mai mult zdârnăie decât cântă. BOCEANU, GL., cf. ALR I 1 697/93, 418, ALR II 4 414. Loc. adv. De-a zbârnâitelea = cu mare iuţeală (facându-1 să vibreze) A inventat ... aruncarea tesacu-lui în scândură de-a zbârnâitelea. bacalbaşa, ap. tdrg. ^ F i g. (Sugerează, de obicei, ideea de superlativ, de efect maxim în desfăşurarea unei acţiuni, a unui proces) Eteria grecească şi revoluţia din 1821 făcuse să zbârnâie în tinerii români coarda vitejiei, ghica, ap. cade. Nu ştiu ce coardă misterioasă a inimei zbârnâie la acea sălbatică armonie! odobescu, s. i, 42. Peruzes-cu, ai cărui nervi artistici zbârnăiau numaidecât ..., se încercă să compuie şi el o cugetare, gane, n. iii, 189. Făcusem să-i zbârnâie în suflet coarda geloziei. M. i. caragiale, c. 147. Am trântit un reportaj pe trei coloane, să zbârnâie, baranga, i. 175. Să faci economie la ban ... să zbârnâie, preda, d. 119. Un copil de muncitor trebuie să zbârnâie la învăţătură, id. delir, 10. + F i g. A răsuna (2). Camera zbârnăia ca pântecul de vioară, ardeleanu, u. d. 73. + S p e c. (Familiar; despre sonerie, telefon) A suna (4). Soneria zbârnâie lung. caragiale, o. ii, 37. în palatul cufundat în tăcere, zbârnâi soneria, galaction, o. a. i, 89. Soneria zbârnâie subţirel şi repezit, cazimir, gr. 57. Telefoanele zbârnâie neîntrerupt, c. petrescu, c. v. 318. Atunci a zbărnăit telefonul, cocea, s. ii, 233. Soneriile şi clopoţelul zbârnâiră în toate colţurile şcoalei. căli-nescu, o. i, 88. Am auzit soneria zbârnâind neobişnuit de lung. stancu, r. a. i, 266. Telefoanele posturilor de comandă zbârnâiră prelung, camilar, n. i, 47. Era forfotă mare în redacţie, zbârnăiau telefoanele, românia literară, 1970, nr. 106, 19/3. 2. F i g. (Despre sunete, cuvinte, cântece, glas) A produce vibraţii monotone (puternice, stridente, neplăcute). Pe sub candida veselie a melodiei, zbârnâie un acompaniament surd. odobescu, s. iii, 100. Un moment mi-a zbârnâit în urechi glasul ei hotărât, adam, r. 239. Pufnea pe nas, spre a ţine isonul, câte un „îmn{i ... ce zbârnăia minute întregi, d. zamfirescu, v. ţ. 81. întrebările, urările, felicitările zbârnăiau în urechile tânărului. rebreanu, i. 437. Oi fi ştiind eu ce să am şi ce să n-am, - zbârnăia glasul bunicei, teodoreanu, m. u. 135. ^ Fig. Prin peretele de scânduri se auzea zbârnâind restul familiei, galaction, o. a. i, 352. în creieri îi zbârnâi întrebarea, rebreanu, p. s. 264. + Tranz. (Complementul indică sunete, cântece) A emite (în mod neplăcut, supărător). Cf. polizu. Poetul ni dă imagini, cântăreţul se mulţumeşte a zbărnăi sunete. hasdeu, i. c. i, 228. Dinaintea mea, un cosaş zbârnâie un cântec monoton, petică, o. 258. Vasile a scos un drâng de la brâu şi a început să zbârnâie un fel de cântec, camil petrescu, o. i, 155, cf. dl. Expr. (Regional) A-i zbârnâi (cuiva) a ceva = a-i fi (cuiva) gândul la ceva, a-i arde de ceva. Cf. dl. Era şi el flăcău de joc acu, şi-i zbârnăia a fete. şez. xxi, 55. + F i g. (Regional) A se răspândi producând neplăcere. O duseră ei cât o duseră, până ce dragostea lor începu să zbârnâie pe la urechile sătenilor, hem. 1 628. Refl. Pe toate potecile se zbârnâie vorba că naţia are destui politici, jipescu, ap. tdrg. 3. F i g. (Regional; despre oameni) A cârti; p. ext. a blestema. Mamele de familii ... începuseră să cam zbârnâie a blestem împotriva birtaşului. D. zamfirescu, ap. tdrg. Cam zbârnâie fata, ... dar am s-o înduplec eu. pamfile, cer. 48, cf. cade. Sunt oameni d’ăia care-ţi fură cuiul de la capul osiei şi te lasă zbârnâind în drum. stănoiu, c. i. 16, cf. dl, dm, dex. - Prez. ind.: zbârnâi şi, regional, zbârnăiesc (alr i 1 697/95); pers. 3: zbârnoaie (arl ii 4 414/53, 95). -Şi: (rar) zbărnăi, (regional) zbârnăi (scris şi sbârnăi resmeriţă, d.), zbârnii, zbârăi, zbărnâi, zdârnăi, zdâr-nâi (udrescu gl, lexic reg. 88), (învechit, rar) zbânăi vb. iv. - Zbârn + suf. -îi. ZBÂRNÂIALĂ s. f. Faptul de a zbârnâi (1); (concretizat) zgomot vibrant, continuu, caracteristic zborului (insectelor); bâzâială, bâzâire, bâzâit, bâzâitură, zâzâială, zâzâire, zâzâit, zâzâitură, zbârn, zbârnăire, zbârnăit1, zbârnâitură, zumzăială, zumzăire, zumzăit, zumzăitură, zumzet (1), (rar) zumbăire (2), zumbăit, zumz, zuzuitură, (popular) bombăneală, bombănire, bombănit, bombănitură, zuzuit (1), zuzet (1), (învechit şi regional) zuzur (1), (regional) bomăire, vâjâire, vâjâit, zbăngăire, zbăngănire. Cf. tdrg, cade, scriban, d., dl, dm, m. d. ENC., DEX. + Faptul de a zbârnâi (1); (concretizat) sunet caracteristic al obiectelor, coardelor, fusului, motoarelor în mişcare (rapidă); (regional) zbăngăire, zbăngănire. Cf. tdrg. Zbărnăială cu piatra. 1500 ZBÂRNÂIERE - 133 - ZBÂRNÂITOR pamfile, j. i, 60. Zbârnâiala motorului. ardeleanu, u. d. 171, cf. cade. Acoperiră cu o trâmbă de zbârnâială uralele din cârciumă, galaction, o. a. i, 269, cf. scri-ban, d., dl, dm, M. d. enc., dex. Serveşte băieţilor mici la zvârlirea pietrelor cu zbârnâială. şez. ix, 134. + (Regional) Forfoteală. Aşteptam să văd zbârnâială ca la şes; când colo, ce să văd? ... de abia câţiva plugăraşi cu clopoţelul, şez. iii, 180. - Pl.: zbârnăieli. - Şi: (regional) zdârnâiâlă s. f. UDRESCU, GL. 297. - Zbârnâi + suf. -eală. ZBÂRNÂIERE s. f. v. zbârnâire. ZBÂRNÂÎRE s. f. Acţiunea de a zb ârnâi (1) şi rezutaltul ei; (concretizat) zgomot vibrant, continuu, caracteristic zborului (insectelor); bâzâială, bâzâire, bâzâit, bâzâitură, zâzâială, zâzâire, zâzâit, zâzâitură, zbârn, zbârnâială, zbârnăit, zbârnăitură, zumzăială, zumzăire, zumzăit, zumzăitură, zumzet (1), (rar) zum-băire (2), zumbăit, zumz, zuzuitură, (popular) bom-băneală, bombănire, bombănit, bombănitură, zuzet (1), zuzuit, (învechit şi regional) zuzur (1), (regional) bor-năire, vâjâire, vâjâit, zbăngăire, zbăngănire. Cf. lb. Roiurile nu ies mai nainte de ... zece ceasuri de dimineaţă şi pornirea lor este precedată de o mare sbârnâire. brezoianu, a. 554/11, cf. iser, polizu, lm. Făcu să tacă zbărnăirea adunăturilor de muşte, mace-donski, o. i, 65, cf. ddrf. Jim se gândea ... în monotona zbârnâire a greierilor, călinescu, o. i, 115, cf. dl, dm, dex, m. d. enc. + Faptul deazbârnâi (1); (concretizat) sunet caracteristic obiectelor, coardelor, fuselor, motoarelor în mişcare (rapidă), zbârnâială, zbâr-nâit1, zbârnâitură (1), zbâr, (regional) zbăngăire, zbăngănire. Cf. lb. Liniştea să se schimbe într-un zumzet de vorbe ca o zbârnâiere de aeroplan, ardeleanu, D. 291, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. - Scris şi: sbârnâire. - Pl.: zbârnăiri. - Şi: (regional) zbârnâiere, zbârnâire, zbârâire (ddrf) s. f. - V. zbârnâi. ZBÂRNÂÎT1 s. n. Faptul deazbârnâi (1); (concretizat) zgomot vibrant, continuu, caracteristic zborului (insectelor); bâzâială, bâzâire, bâzâit, bâzâitură, zâzâială, zâzâire, zâzâit, zâzâitură, zbârn, zbârnâială, zbârnâire, zbârnâitură, zumzăială, zumzăire, zumzăit, zumzăitură, zumzet (1), (rar) zumbăire, zumbăit, zumz, zuzuitură, (popular) bombăneală, bombănire, bombănit, bombănitură, zuzet (1), zuzuit, (învechit şi regional) zuzur, (regional) bornăire, vâjâire, zbângâire, zbângânire. Daca ... populaţia [de albine] este slabă şi proviziile puţin îmbilşugate, sunetul dinăuntru este limpede şi sbărnăitul ascuţit încetează, brezoianu, a. 551/26. Se făcu o tăcere atât de adâncă, încât puteai să auzi zbârnâitul muştelor, contemporanul, iii, 616, cf. ddrf. Se desluşea şi un glas de bărbat, ce părea ca un zbârnăit de bondar, sandu-aldea, a. m. 138, cf. resmeriţă, d., şăineanu, D, u. In grădină se auzea, prin fereastră, un zbârnăit neîntrerupt, bassarabescu, v. 106, cf. CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, M. D. ENC. 1010, CHEST. vi, 19/2. + Faptul de a zbârnâi (1); (concretizat) sunet caracteristic al obiectelor, coardelor, fuselor, motoarelor etc. în mişcare rapidă; zbârnâială, zbârnâire, zbârnâitură (1), (regional) zbăngăire, zbăngănire. Ne tragem ... suflet nou ... din zăngănit de paveze şi zbăr-nâit de săgeţi, vlahuţă, ap. tdrg, cf. ddrf. Ea ascultă huruitul trăsurilor ... zbârnăitul drăcesc al automobilelor. sandu-aldea, a. m. 55. Un zbârnăit strident ... îl făcu să sară. rebreanu, p. s. 89, cf. resmeriţă, d. Nu se mai auzea decât zbârnâitul unei coarde a contrabasului. ARDELEANU, D. 162, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Zbârnăit de cobză, galaction, o. 263. Tresărea la fiecare telegramă, la fiecare zbârnăit de clopoţel, c. pe-trescu, î. i, 116. Un zbârnăit metalic şi vasul se opinteşte reluăndu-şi mersul, bart, s. m. 37, cf. scri-ban, d. în urmă, auzeau ... zbârnâitul greu al schijelor. camilar, n. i, 48, cf. dl, dm. în acest nou complex melodic, intră ... zbârnâitul fuselor, zumzăitul firelor din ţesătorii, sclf 1959, nr. 1-2, 166. Se auzi zbârnâitul unui avion, românia literară, 1970, nr. 75, 16/1, cf. m. d. enc. + S p e c. Sunetul produs de o sonerie sau de telefon atunci când face apel. Apăsă butonul unei sonerii. Se auzi zbârnâitul strident în lungul sălii. sahia, n. 72. Când auzi zbârnâitul telefonului public, tresări, v. rom. august-septembrie, 1952, 181. Zbârnâitul telefonului m-a făcut să-mi opresc ... întrebarea. românia literară, 1970, nr. 98, 10/2. - Scris şi: sbărnăit. - PL: ? - Şi: (regional) zbârnăit (scris şi sbărnăit resmeriţă, d.) s. n. - V. zbârnâi. ZBÂRNÂÎT2, -Ă adj. I. (Rar; despre sonerie) Care sună continuu şi supărător. în câteva minute, redacţia ... fu un infern de sonerii zbârnâite. c. petrescu, c. v. 341, cf. DL. II. (Regional; în forma zbârnăit) „Nebun“ (Bonţ -Gherla), coman, gl. - PL: zbârnăiţi, -te. - Şi: (regional) zbârnăit, -ă adj. coman, gl. - V. zbârnâi. ZBÂRNÂITOR, -OÁRE adj., s. f. I. Adj (Despre insecte) Care produce un zgomot vibrant, continuu, caracteristic zborului; bâzâitor, zumbăitor, (rar) zumzui-tor, zuzuitor (1). Cf. zbârnâi (1). Cf. ddrf, şăineanu2, cade. O dată cu soarele se arată şi musca, intrând zbârnăitoare în colivie, arghezi, s. viii, 61, cf. dl, dm, m. d. enc., dex. + (Despre obiecte, mai ales despre coarde, fus, motoare etc. în mişcare); bâzâitor, (regional) zbângăit, zbâmăcuţ. Cu drag se uită-n aer la un zmeu zbârnâitor. alecsandri, p. iii, 85. Strunele vibrează, sunând zbârnăitoare. id., poezii, 224, cf. resmeriţă, d., cade, dl, dex. ^ F i g. Sensibil (1). Ai atins coarda cea mai zbârnăitoare a inimii mele. alecsandri, t. 1300. II. S. f. Nume dat mai multor obiecte care zbârnâie (1). 1. Jucărie făcută dintr-o scândurică legată cu o sfoară care, învârtită, zbârnâie (1), folosită şi pentru speriat păsările; scârţâitoare (v. s c â r ţ â i t o r II 2), (popular) pârâitoare (v. p â r â i t o r II 1), (regional) moară (8 b), morişcă (3), zbângă (2), zbângăitoare (2), zvârdină (5). Cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI W., ŞĂINEANU2, TDRG. O 1505 ZBÂRNÂITURĂ - 134 - ZBEG1 zbârnâitoare se face dintr-o scăndurice. pamfile, j. i, 78. Zbârnâitoarea e o scăndurice ... prin care trece o sfoară, păcală, m. r. 420, cf. resmeriţă, d. Mama i-a pus, ca la muzică, o zbârnâitoare. arghezi, s. vii, 11, cf. dl, dm, m. d. enc., h xvii, 240, com marian. Nimic mai uşor decât zbârnâitoarea ... Ea zbârnâie şi tonul e cu atât mai înalt, cu cât se învârteşte mai tare. şez ix, 133, cf. alr sn i h 47, ib. v h 1 304. 2. (Şi în sintagma zbârnâitoare de gândac păcală, m. r. 420) Jucărie făcută dintr-un cărăbuş sau dintr-o altă insectă (care face zgomot când zboară), imobilizat cu ajutorul unui ac şi lăsat să zbârnâie în aer prin bătaia aripilor; (regional) moară (8 c), morişcă (3), sfarlează (6) (Răşinari - Cisnădie). Cf. păcală, m. r. 420. 3. Fâşie de hârtie fixată de partea de sus a zmeului care zbârnâie (1) în bătaia vântului; vâjâitoare, (popular) pârâitoare (v. p â r â i t o r II 2), (regional) zbâmel (2), zbârnoi (2), zvârnaică. Un zmeu cu o coadă lungă şi cu zbârnâitoare de tot răsunătoare, donici, ap. tdrg, pamfile, j. ii, 82, cf. resmeriţă, d., cade. Nu mai vorbeşte decât de zbârnâitori, cumpănă, coadă, zmee de una şi de două. c. petrescu, î. ii, 57, cf. scriban, d., dl, dm, M. D. ENC. 4. (Regional) R e x t. Zmeu (II) (Feneş - Alba-Iulia). alr sn v h 1 303/102. 5. (Transilv., prin Mold. şi prin Bucov.) Praştie (I 1). Cf. alr i 1 697/77, 103, 109, 136, 140, 223, 243, 381, 536. III. S. f. (Neobişnuit) Pieliţă care se desprinde din jurul unghiei. Cf. ddrf. - PL: zbârnâitori, -oare. - Şi: (regional) zbârnâie-toâre pamfile, j. i, 350 (scris şi sbârnăietoare ddrf, resmeriţă, d.) s. f., zbârnăitor, -oare ddrf, şăineanu2, dl (scris şi sbârnăitor resmeriţă, d.) adj., s. f., zvânăi-toâre (alr sn v h 1 304/362), zvârnăitoâre (ib. i h 47/ 35, ib. v h 1 304/272, 325) s. f. - Zbârnâi + suf. -tor. ZBÂRNÂITURĂ s. f. 1. Acţiunea de a zbârnâi (1); (concretizat) zgomot vibrant, continuu, caracteristic zborului (insectelor); bâzâială, bâzâire, bâzâit, bâzâi-tură, zâzâială, zâzâire, zâzâit, zâzâitură, zbârn, zbâr-nâială, zbârnâire, zbârnâit1, zumzăială, zumzăire, zumzăit, zumzăitură, zumzet (1), (rar) zumbăire, zum-băit, zumz, zuzuitură, (popular) bombăneală, bombăni-re, bombănit, bombănitură, zuzet (1), zuzuit, (învechit şi regional) zuzuz, (regional) bomăire, vâjâire, zbăngăire, zbăngănire. Cf. lb. Aerul ... răsuna de zbârniitura vietăţilor, ce căuta să-şi stângă setea lor cu sângele oamenilor, buznea, p. v. 79/1, cf. iser, polizu, ddrf, barcianu, alexi, w., şăineanu, d. în gura peşterii ..., s-auzea zbârâituri, fluierături şi zgomote, vissarion, b. 235. Produc atunci când zboară un fel de zbârnâitură, datorită unor corzi situate în orificiile organelor de respiraţie, enc. agr. i, 464, cf. chest vi 19/10. + Acţiunea deazbârnâi (1); (concretizat) sunet caracteristic al obiectelor, coardelor, fusului, motoarelor etc. în mişcare (rapidă); zbâmâială, zbârnâire, zbârnâit, (regional) zbăngăire, zbăngănire. Aha, viteazul meu creştin - zise ..., auzind zbârnâitură pe la ureche, mera, L. B. 171, cf. şăineanu2, resmeriţă, d., cade, scriban, d. Patru zbârnâituri scurte căzură una după alta într-un sfârâit precipitat, călinescu, o. i, 53, cf. dm. Să ştiu mlădierea aceea a degetelor deasupra corzilor, când ... notele au o zbârnâitură tânguită. românia literară, 1970, nr. 93, 19/1, cf. m. d. enc., dex. + S p ec. Sunet produs de o sonerie sau de un telefon atunci când face apel. Se aude, în coridorul din fund, zbârnâitură unei sonerii electrice, caragiale, o. vi, 443. 2. (învechit, rar; în forma zbârniitură) Ţiuitul urechii, v. ţiuit (1). Pătimaşul ... cearcă vâjiiture şi zbâr-niiture în urechi, man. sănăt. 273/15. - PL: zbârnâituri şi (învechit, rar) zbârnâiture. - Şi: (învechit şi regional) zbârâitură, zbârnâitură (scris şi sbărnăitură resmeriţă, d.), (învechit, rar) zbârniitură s. f. - Zbârnâi + suf. -itură. ZBÂRNEL s. n. 1. (Regional) Jucărie confecţionată din tablă, hârtie etc., înfăţişând aripile unei mori de vânt, care se învârtesc în bătaia vântului; morişcă (3) (Ghimpaţi - Bucureşti). Cf. alr ii 4 377/928. 2. (Regional) Prâsnel (I 1). Cf. scriban, d. - PL: zbârnele. - Zbârnâi + suf. -el. ZBÂRNIÎ vb. IV v zbârnâi. ZBÂRNIITURĂ s. f. v. zbârnâitură. ZBÂRNOI, -OÂIE s. m., s. f. (Regional) 1. S. m. (Entom.) Gărgăun (Vespa crabro). Com. din borlove- NII VECHI - BĂILE HERCULANE. 2. S. f. Zbârnâitoare, v. zb ârnâ i tor (II 1) (Scărişoara - Abrud), alr sn v h 1 304/95. 3. S. f. Praştie (I 1) (Fundătura - Gherla), alr i 1 697/255. - PL: zbârnoi. - Zbârn[âi] + suf. -oi. ZBEA vb. II. Tranz. (învechit şi regional) A absorbi. Cf. LB, BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, SCRIBAN, D., Franzela zbea în sine laptele. Com. din Frata - turda. (Refl.) Şi să opri ploaia, ... apa mergând pre pământ să zbea ... după o sută şi 50 de zile. biblia (1688), 52/ 55. Zăpada se muiase, se înegrise, zbându-se apoi în pământ, agârbiceanu, l. t. 202. Apa se zbea în pământ. Com. din frata - turda, cf. alr i 424/129, 131, 148, 231, 243, 285, 290, 298, 320. A plouat ieri, dar toată apa s-o zbeut. mat. dialect, i, 272. ^ F i g. Sbeu-seră în spiritele lor toate ideile revoluţionare ale acelei epoci, bariţiu, p. a. ii, 527. Mă sbea, mă sdrobeşte ucigătoarea dorinţă, popovici-bănăţeanu, v. m. 172. - Scris şi: sbea. - Prez. ind.: zbeau; part.: zbăut (alr i 424/285, 290, 298, 320) şi, regional, zbeut. - Lat. exbibere. ZBEAG s. n v. zbeg1. ZBEG1 s. n. 1. (învechit şi regional) învălmăşeală; forfotă. Cf. klein, d. Şi împinge mulţimea întărâtată 1513 ZBEG2 - 135 - ZBENGUI Sălind să iasă din zbeg Care în mare jurul lui s-adunară, budai-deleanu, ţ. 407, cf. lb, gheţie, r. m., BARCIANU, ALEXI, W., COITl. BENIUC. 2. (învechit şi regional) Tufiş (1). Cf. ddrf, sima, m. 185, cade. Şi cum mergea prin pădure, iacă numai că întâlneşte o căprioară care era împinsă într-un sbeg aşa de ţeapăn de nu putea scăpa nici înainte, nici înapoi, mera, l. b. 17. + (Regional) Loc spinos (Ineu - Arad), alr sn iii 633/64. 3. (Regional) Ploaie torenţială; furtună (Sighiştel -Vaşcău). teaha, c. n. 282. - Scris şi: sbeg. - PL: zbeguri. - Şi: (învehit) sbec (lb), zbeag (ddrf) s. n. - Din ser. zbeg. ZBEG2 s. n. v. zbeng1. ZBEGHÎ vb. IV v. zbengui. ZBEGNITURĂ s. f. v. zvâcnitură. ZBEGOS, -OÂSĂ adj. v. zbenghios. ZBEGUÎ vb. IV v. zbengui. ZBEGUIÂLĂ s. f. v. zbenguială. ZBEGUIÂT, -Ă adj. v. zbenguit2. ZBEGUÎRE s. f. v. zbenguire. ZBELICĂ s. f. (învechit, rar, probabil) Zibelină (1) (Martes zibellina). îi aduse lucruri scumpe, haine cusute cu fir de aur, blane de zbelică. f. aaron, i. ii, 215/23. - Accentul necunoscut. - PL: ? - Cf. z i b e 1 i n ă. ZBENCHI s. n. v. zbenghi. ZBENG1 s. n. (învechit şi regional) Zbenguială; p. ext. distracţie. Cf. valian, v., polizu, cihac, ii, 11, lm. De multe ori n-au chef de zbeng. jipescu, ap. tdrg. Fetelor, mai lăsaţi zbegu! bacalbaşa, s. a. i, 175. Lunecând pe ierbi, s-a dus ... Ei! acum tu zici, mă prind: „ Vezi ce face sbegul!“ coşbuc, p. ii, 278, cf. alexi, w., resmeriţă, d., cade, scriban, d. O tulea prin vecini după zbeng. stancu, d. 485. Bătrânii simţeau nevoie de hodină, şi copiii de sbeghe. pas, l. i, 19. Nici acum nu ştiu s-aleg, Meşteşug a fost ori zbeg? arghezi, c. o. 148, cf. H xviii 181. Mai tot tineretul se ţinea de zben-guri şi de snoave, popescu, b. ii, 6, cf arh. olt. xxi, 274. Cât e tânăr şi voinic, Numai viaţă pe colnic, Numai zburd şi zbeng în el, Cât e tânăr, tinerel (Codrul). udrescu, gl. ^ F i g. Vioara lui despica inima ... Aici doină, aici zbeg de nuntă, aci arşiţă şi patimă. GALACTION, O. A. II, 54. - Scris şi: sbeng. - PL: zbenguri. - Şi: zbeg (scris şi sbeg resmeriţă, d.; pl. şi zbeghe) s. n. - Postverbal de la zbengui. ZBENG2 s. n. v. zbenghi. ZBÉNGA s. m. sg. (art.) (Regional; eufemistic) Unul dintre numele dracului (Ţepu - Tecuci). Cf. cv ii, nr. 4, 44. Te ia sbenga de frig. ib. - Scris şi: sbenga. - Pref. z- + benga. ZBENGHERÍ vb. IV. Refl. (Prin nord-estul Olt.) A se zbengui (1). Cf. ciauşanu, gl. - Scris şi: shengheri ciauşanu, gl. - Prez, ind.: zben-gheresc. - De la zbeng. ZBÉNGHI s. n. (Popular) Semn natural sau artificial pe piele, mai ales pe obraz; p. gener. pată (2); (popular) benghi. îşi punea murse şi zbenghiuri. ghi-CA, S. I. 66, Cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., şăineanu, d. u., scriban, d. Iată o cumătră cu un zbenghi în obraz şi foarte mofturoasă, pas, l. i, 136, cf. scl 1968, 74. + (Popular; în superstiţii) Semn făcut pe fruntea copiilor spre a-i feri de deochi; (popular) benghi. Benghiul sub sbenchiul, un semn ce se face în fruntea copiilor mici, cu funingină sau cu cerneală, ca să nu se deoache. pamfile - lupescu, crom. 201. Spre a nu deochea un copil ..., se face ... zbenghi cu scrobeală albastră, gorovei, cr. 98. Spre a nu se deochea un copil, se ia pământ de sub talpa mă-sei şi i se face zbenghi în frunte cu această tină. şez. iii, 121, cf. alr ii/i h 128. + P. ext. (Rar) Pată (1). Linguri albe, înfrumuseţate cu un zbenghi de arsură ...se înfăţişează ca nişte ghiocuri, arghezi, b. 42. Un zbenghi, un punct, un unghi eu desenez ca un copil. v. rom. iunie 1960, 26. - Scris şi: sbenghi resmeriţă, d. - PL '. zbenghiuri. -Şi: (regional) zbeng (alr ii/i h 128), zbenchi (scris şi sbenchi) s. n. - Pref. z- + benghi. ZBENGHIÓS, -OÂSĂ adj. (Prin Olt.) Iute; neastâmpărat (2). Păstrăvii sunt zbenghioşi. plopşor, v. o. (Substantivat, m.; în forma zbegos) Arză-vă para, zbegoşilor. conv. lit. xliii, 1 096. - PL: zbenghioşi, -oase. - Şi: zbegós, -oâsă adj. - Zbeng + suf. -os. ZBENGUÍ vb. IV. 1. Refl. (Despre copii; p. ext. despre animale) A se juca sărind şi alergând cu voioşie; p. ext. a fi neastâmpărat, (rar) a zburdălnici, (popular) a se zbânţui, (regional) a se zben-gheri, a se zberengui, a se zbihui (2); a zburda (1), a se zburătăci (5), (învechit) a se zglobi. Cf. valían, v., polizu, pontbriant, d. Şedea la taifas ori se zbenguia printre culise, caragiale, o. i, 1. Un copilaş ... alerga, se sbeguia printre flori, ispirescu, l. 216, cf. ddrf, BARCIANU. Prin tufele scailor daţi în copt, se zbenguie scatii şi sticleţi ademenitori la vers. adam, r. 66. O sumedenie de copii ţipau, se zbe-guiau. DELAVRANCEA, H. T. 93, cf. ALEXI, W., TDRG, resmeriţă, d. Niciodată n-ai fi văzut-o întinzăndu-se sau zbenguindu-se. m. i. caragiale, c. 126. în acea grădină ascunsă a liniştii, se sbeguiau ... toate neamurile de 1530 ZBENGUIALĂ - 136 - ZBICEALĂ1 sălbăticiuni aripate, sadoveanu, o. xv, 95. Cele două curţi fuseseră puţin populate, acum se zbenguiau prin ele numeroşi copii, călinescu, s. 205. Lăsă caii să se zbenguie, privindu-i cu barba înflorită de fericire, camil petrescu, o. iii, 389. Ar deschide poarta, s-ar zbengui cu noi. stancu, d. 40. Grupul ucenicilor care se sben-guiau. pas. z. iv, 85, cf. dl, dm. Tata ..., când eram copii şi ne mai zbenguiam în pat, se întorcea către noi şi ne suduia, lăncrănjan, c. i, 29. îi lăsa să se zbenguie pe iarba proaspătă a grădinii, românia literară, 1971, nr. 125, 4/1, cf. m. d. enc., dex. Păsările umpleau văzduhul de cântecele lor, zbenguindu-se prin desişul frunzelor de copaci, popescu, b. i, 91. Numai copiii se zbenguiesc. plopşor, v. o. 14. Dacă râzi, te sbeguieşti, Dacă plângi, nebună eşti. pamfile, c. ţ. 24. F i g. în cojoaca mamei ..., se sbeguesc câteva picături de aur căzute din paharul candelei, klopştock, f. 325. + (Rar) A se hârjoni. Se uita cu jind ... cum alţii se zbeguiau cu fetele, ispirescu, l. 384. Fetele ... se lăsaseră de cules pentru a se zbengui cu băieţii. macedonski, o. iii, 5. în lipsa şefului de atelier, [fetele] se zbenguiau cu vreo trei lucrători, pas, z. i, 101, cf. DL, DM, DEX. 2. Intranz. (Regional) A ploua cu tunete şi fulgere (SIGHIŞTEL - VAŞCĂU). TEAHA, C. N. 282. - Scris şi: sbengui. - Prez. ind.: zbenguiesc şi zbengui. - Şi: (învechit şi popular) zbegui (scris şi sbegui), (învechit) zbeghi (scris şi sbeghi ddrf), (regional) zbigui (scriban, d.) vb. IV. - Etimologia necunoscută. ZBENGUIÂLĂ s. f. Acţiunea de a se zbengui (1); zbenguire, zbenguit1, (rar) zburdare (1), zburdat1, (popular) zbânţuială, zbânţuire, zbânţuit1, zglobior, (regional) zbânţ1, zbânţuitură, zbeng1, zbereng, zbereguia-lă, zburdă. Copiii, aprinşi la faţă de zbenguială, se adunau unul câte unul. delavrancea, s. 265, cf. ddrf, barcianu, tdrg, cade. Obosiţi de drum şi de sbenguia-lă, am căzut pe jumătate adormiţi, brăescu, a. 147. Sbenguiala lui scălămbăiată. klopştock, f. 31, cf. scriban, d. Copiliţă de doi ani abia mergând, fetiţă cu poftă de zbenguială prin curte, la cinci, camil petrescu, o. ii, 83. Ea, după ce ostenise de multă zbenguială, stătea liniştită, tudoran, p. 336, cf. dl, dm, m. d. enc., dex. - Scris şi: sbenguiala. - PI.: zbenguieli. - Şi: zbe-guiâlă (scris şi sbeguială) s. f. - V. zbengui. ZBENGUÎRE s. f. Acţiunea de a se zbengui (1); zbenguială, zbenguit1, (rar) zburdare (1), zburdat1, (popular) zbânţuială, zbânţuire, zbânţuit1, (regional) zbânţ1, zbânţuitură, zbeng1, zbereng, zbereguială, zburdă. Cf. polizu, pontbriant, d., ddrf, barcianu, alexi, w. Raza lunii ne încuraja şi mai mult în zbenguirile noastre, ciauşanu, r. scut. 14, cf. dl, dm, sfc iv, 297, dex. F i g. Pătrunzător spirit de observaţie, unit cu zbenguiri romantice şi cu apucături ironice, codru-drăgu-ŞANU, C. V. - Scris şi: sbenguire. - PI.: zbenguiri. - Şi: zbeguire (scris şi sbeguire, pontbriant, d.) s. f. - V. zbengui. ZBENGUÎT1 s. n. Faptul de a se zbengui (1); zbenguială, zbenguire, (rar) zburdare (1), zburdat1, (popular) zbânţuială, zbânţuire, zbânţuit1, (regional) zbânţ1, zbânţuitură, zbeng1, zbereng, zbereguială, zburdă. Cf. alexi, w. In casă, şi să fi vrut să citeşti nu puteai ..., te împiedicau copiii cu zbenguitul lor. pas. z. i, 254, Cf. DL, DM, DEX. - Scris şi: sbenguit alexi, w. - PL: zbenguituri. - V. zbengui. ZBENGUÎT2, -Ă adj. (Despre fiinţe, mai ales despre copii sau pui de animale) 1. (Popular) Zburdalnic (1). Cf. zbengui (1). Cf pontbriant, d., barcianu, pas-cu, c. 221. Firicel ... chelălăia, zbenguit, pe lângă picioare, de parcă încerca să cânte şi el. popa, v. 298. Tata lungu, mama lata Lelea zbeguiata (Coşul, vatra, uşa), şez. vii, 82. 2. (Regional) P. ext. Vlăguit. Un cârd de boi se lasă încet spre sat, boi slabi, zbenguiţi, de-abia-şi mai duc picioarele după ei. n. rev. r. ii, nr. 18, 224. - Scris şi: sbenguit pontbriant, d. - PL: zbenguiţi, -te. - Şi: zbeguiât, -ă adj. - V. zbengui. ZBENGUITOR, -OÂRE adj. (Rar; despre fiinţe, mai ales despre copii sau pui de animale) Zburdalnic (1). Cf. zbengui (1). O viermuială tărcată, De copii în hărjoană, De codane zbenguitoare. voiculescu, p. ii, 74, cf. DL, dm, dex. - PL: zbenguitori, -oare. - Zbengui + suf -tor, ZBEREGOS, -OASĂ adj. = speregos. Com. din TURNU-MĂGURELE. ZBEREGUIÂLĂ s. f. (Prin Munt.) Zbenguială. Prin jud[&tul] Muscel, în noaptea de către ajun, tineretul se adună la o casă ... şi aici se pun pe sbereguială şi petrecere până la miezul nopţii, pamfile, cr. 9. - Scris şi: sbereguială. - PL: sbereguieli. - Zberengui + suf. -eală. ZBERENG s. n. (Prin Munt.) Zbenguială. Cf cv 1951, nr. 6, 30, udrescu, gl. - PL: zberenguri. - Şi: zberenghi s. n. (cv 1951, nr. 6, 30, scris şi: sberenghi ib.). - Cf zbeng. ZBERENGHI s. n. v. zbereng. ZBERENGUÎ vb. IV. Refl. (Regional) A se zbengui (1) (Frumoasa - Zimnicea). cv 1951, nr. 6, 30. - Scris şi: sberengui. - Prez. ind.: zberenguiesc. - Zbereng + suf. -ui. ZBIÂRĂT s. n. v. zbieret. ZBIC s. n. v. zbici1. ZBICEÂLĂ1 s f. (Rar) Zvântare (1). Cf. cade. - Scris şi: sbiceală cade. - PL: zbiceli. - Zbici3 + suf. -eală. 1543 ZBICEALĂ2 - 137 - ZBICIRE ZBICEALĂ2 s. f. (Prin Munt.) Smucitură. Dintr-o zbiceală calul a rupt şleaurile, udrescu, gl. - PL: zbiceli. - Zbici4 + suf. -eală. ZBICEALĂ3 s. f. (Ban.) Sfichi2 (I 1). Cf. alr i 1 094/28, 30, 40, 45, 77. - PL: zbicele. - Zbici1 + suf. -eală. ZBICER s. n. (Popular) Nume dat căluşarului care pocneşte din bici în timpul jocului. Cf. tdrg. încă şi un sbicer este cel ce, când ceilalţi saltă neîncetat, îi înconjură pocnind cu zbiciul. pamfilie, s. v. 58. Persoanele principale, în afară de vătaf care se mai numeşte şi voivod [la căluşari] ... sunt: ... mutul, numit şi primicerul, blojul, zbicer (Transilv.) ... In mână poartă sabie sau bici cu care loveşte în jurul căluşarilor, dr. ii, 217, cf. scriban, d., dl, dm. - Scris şi: sbicer. - PL: zbiceri. - Zbici1 + suf. -ar. ZBÎCI1 s. n. (învechit şi regional) Bici. Românii din Bucovina au ... următoarele numiri: bici, sbici şi sbicuţ. MARIAN, s. R. I, 24, cf. ALEXI, W., CANDREA, F. 365, tdrg. Bicele de mânat caii, cari se fac din cânepă, ... numindu-se şi biciuşte ... sbiciu. pamfile, i, c. 212, cf. scriban, d., chest. ii 489/1. El ia zbiciul să mă bată. jarnîk - bîrseanu, d. 173, corn. din tÂrcăiţa -BEIUŞ, cf. DENSUSIANU, Ţ. H. 341, GREGORIAN, CL., ALR I, 1 093, alr sn vi h 1 607, alrm sn vi h 1 607, a i 23, vi 3. (în construcţia) De-a zbiciu - numele unui joc de copii, care „se prind mulţi de mână“, alr ii 4 381/325. - Scris şi: sbici. - PL: zbice (arl i 1 093/26, 28, 35, 40, 45, 56, 63, 75, 79, 85, 93, 96, 217, 223) şi (regional) ib. 1 093/26, 49, 51, 61, 63, 65, 98, 100, 118, 148, 150, 227, 229, 243, 247, 249. - Şi: zbic s. n. alr sn vi h 1 607/325, alrm sn iii h 1 217/325, alr i 1 093/ 87, 90, 290, alr ii 4 381/284, lexic reg. ii, 75 (pl.: zbice alr i 1 093/87 şi zbiciuri ib. 1 093/90, 290, ib. 1 697/80). - Pref. z- + bici. ZBÎCI2 s. n. (Regional) 1. Brânci (Poiana Lacului - Piteşti), udrescu, gl. I-am dat un zbici, s-a dus cât colo! id. ib. 2. Obicei (1). Are un zbici urât! udrescu, gl. - PL: zbiciuri. - Postverbal al lui zbici4. ZBICÎ3 vb. IV. T r a n z. şi r e fi. 1. (învechit şi popular) A (se) zvânta (1). Muiarea ... întinse acoperemân-tul preste faţa gropii şi zbiciia preste ea arafoth. biblia (1688), 2332/l. Pialea ... nici aerul de cât era uscată, a o mai zbici putu. cantemir, i. i. i, 234, cf. bu-dai-deleanu, lex. Căldura cea mare ... coace iarba pentru fân şi sbiceaşte căile, petrovici, p. 242/6, cf. lb, VALiAN, v. Roadele de vară să se samene primăvara, îndată ce s-a zbicit şi s-a pregătit câmpul, litins-CHI, M. 31/9, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D. Macul Se seamănă ... îndată ce pământul s-a zbicit, i. ionescu, B. C. 46/2, cf. BARONZI, L. I, 119, CARAGIALE, O. I, 259. Pe faţa lui Radu erau crestături de cuţit pe unde-i plesnise pielea de cravaşă şi sângele de-abia se zbicise. vlahuţă, d. 89, cf. ddrf. [Pânza] după ce s-a zbicit, adică după ce s-a uscat pe jumătate, se dă iar la leşie, pamfile, i. c. 282. Vremea se îndulcise, se încălzea din zi în zi mai mult, pământul se zbicea, agârbi-ceanu, s. 358. Pământul din grădini se zbicea văzând cu ochii, bujor, s. 111. Colodiul ..., zbicindu-se şi întărindu-se îndată pe rană, o împiedică ... de a se infecta, atila, p. 85. Pământul s-a zbicit şi mă tot bate capul să începem aratul, rebreanu, r. ii, 60. Ca să-şi zbicească straiele de pe el, bunicul meu a scăpărat şi a aprins un foc. sadoveanu, o. xv, 434. Pe ici, pe colo, noroiul se zbicise, camil petrescu, o. iii, 345. Soarele toamnei, cu puteri puţine, a sbicit pământul, stancu, d. 53. Vântul rece ... mai zbicea nămeţii, barbu, princ. 245. L-am pus ia acolo, pe stâlpul porţii, să se sbi-cească. sbiera, p. 15. Cî pi un(d)i mer(g)i urătu, Sî zbgiceşti pămăntu. vasiliu, c. 150, com. din straja -rădăuţi. Nu văd ploaie, să mă ploaie, Nici vânturi să mă zbicească, bîrlea, c. p. 294, cf. gregorian, cl. 64. Le-am pus la soare, ca să le sbicesc. tomescu, gl., cf. alr r 424, 644/87, 107, alr ii 3 894/219, 272, 605. Cântă Leana ... Cântă, fânul răscoleşte Şi de ploi multe-l zbiceşte..folc. olt. - munt. iii, 469. 4 P. ana 1. (Prin Mold.; complementul indică conţinutul unui recipient) A goli până la ultima picătură. Petrec din mână în mână câte un ulcior de rachiu, înghiindu-se ... şi tot aşa, pănă-l zghicesc de tot, ca, la cel întâiu popas, să-l împle din nou. şez. iv, 17. 2. Tranz. (Prin vestul Olt.; complementul indică rufe) A limpezi. Sbiceşte cămăşile, să iese lăturile din ele. BOCEANU, GL. - Scris şi: sbici. - Prez, ind.: zbicesc. - Etimologia necunoscută. ZBICÍ4 vb. IV 1. Tranz. (învechit) A biciui. Dintr-înşii, unii zbici-veţi în săboarele voastre Şi goni-i-veţi den oraş în oraş. n. test. (1688) 31r/3, cf. ANON. CAR. 2. Intranz. (Regional) A mişca, a agita în aer. Părintele făcuse semnul crucii, zbicind din busuioc. PREDA, m. 14. 3. Tranz. (Regional) A smuci (1). Soarele d-auzea Mâna ... i-o da. Iană îmi zbicea Şi câteva fugea, pamfile, cer. 144, cf. dl, dm, h v 148. Dară Miu ce făcea? La ciobănaş că mergea De spinare îl lua, Pe potecă îl sbicea. mat. folc. 1 076. Nu mă sbici aşa! boceanu, gl. ^ Intranz. Puşca zbiceşte când tragi, scriban, d. [Pasărea] zbiceşte să scape, alr sn v h 459/812. Cal nărăvaş; când a zbicit o dată a rupt hulubele, udrescu, gl, - Scris şi: sbici. - Prez, ind.: zbicesc. - V. zbici1. ZBICÍRE s. f. (învechit şi popular) Zvântare (1). Cf. zbici3. Un lan ... aflat într-o stare de sbicire potrivită, aduce îndoită roadă. i. ionescu, b. c. 72/17, cf. PONTBRIANT, D., POLIZU, DDRF, BARCIANU. Pământul umed începe a prinde pojghiţă de sbicire. adam, r. 104, cf. alexi, w. La câmp am ieşit o dată cu venirea 1551 ZBICIT1 - 138 - ZBICIUŞCĂ primăverii şi cu cele dintâi zbiciri, sadoveanu, o. ii, 378, cf. dl, dm, dex. (Prin lărgirea sensului) Mân-cărimea trupului vine din ingroşarea sau sbicirea ... sângelui, cornea, e. i, 89/13. - Scris şi: sbicire. - PL: zbiciri. - V. zbici3. ZBICÎT1 s. n. (învechit şi regional) Zvântat1. Cf. zbici3. Cf. resmeriţă, d., com. marian, chest. v 89/94. - Scris şi: sbicit. resmeriţă, d. - PL: zbicituri. - V. zbici3. ZBICÎT2 s. n. (Regional) Capriciu (Moşoaia -Piteşti). UDRESCU, GL. - PL: zbicituri. - V. zbici4. ZBICÎT3, -Ă adj. (învechit şi popular) Zvântat2; p. e x t. uscat. Materia e roşie, zbicită, înfocată şi sărată. petrovici, p. 221/6, cf. lb. Pământul zbicit de astăzi era odinioară fund de mare. săulescu, hr. i, 22/19. Să nu samine până ce pământul nu va fi arhărunţit şi sbicit bine. i. ionescu. c. 48/16, cf. pontbriant, d. [Copilul] să fie în toată vremea curat şi sghicit. marian, na. 274, cf. barcianu, alexi, w. Venea din dud, pe uliţa zbicită, cu pălăria pe ceafă, rebreanu, r. i, 137. Jos ... era locul mai zbicit, galaction, o. a. ii, 262. Văzu, pe o insulă de pământ zbicit, cele dintâi gâze ale primăverii. C. PETRESCU, î. II, 239, cf. DL, DM, ŞEZ. V, 173. Marhă-n ocol nu-i vedea ... Numai ocolul zbicit, bîr-lea, l. p. m. I, 175. Am zece surioare Şi sunt zbicite, Nici de rouă nu-s atinse (Degetele femeii care toarce). PĂSCULESCU, l. p. 80. (Adverbial) Iarna au fost pre bună, cald sbicit ... apoi au înciput a ningi (a. 1809). cat. MAN. I, 522. - Scris şi: sbicit. - PL: zbiciţi, -te. - V. zbici3. ZBICÎT4, -Ă adj. (Prin Munt.; despre oameni sau despre modul de a gândi, caracterul lor) Repezit (2); aiurit. Este cam zbicit la cap băiatu-ăsta. udrescu, gl. - PL: zbiciţi, -te. - V. zbici4. ZBICITOR, -OARE. adj. (învechit, rar) Care zvân- tă (1). Cf. BUDAI-DELEANU, LEX. - PI: zbicitori, -oare. - Zbici3 + suf. -tor. ZBICITURĂ s. f. (învechit, rar) Zvântare (1). Cf. Zbici3. Cf. BUDAI-DELEANU, LEX. - Scris şi: sbicitură budai-deleanu, lex. - PL: Zbicituri. - Zbici3 + suf. -itură. ZBICIUÎ vb. IV. Intranz. (Regional) A biciui. Cf. alexi w., cade, bul. fil. vii-viii, 132. - Prez. ind.: zbiciuiesc. - Pref. z- + biciui. „ ZBICIUITURĂ s. f. (învechit, rar) Biciuială. Cf. ANON. CAR. - PL: zbiciuituri. - Zbiciui + suf. -itură. ZBICIULÁ1 vb. I. 1. Tranz. (învechit şi regional) A biciui. L-au zbiciulatu-l cu vine crude de bou mult ceas. dosoftei, v. s. decembrie, 239722, cf. octombrie, 95v/18, PONTBRIANT, D., ALEXI, W., TDRG, SCRIBAN, D. Cu biciu l-a sbiciula, Cu mătura l-a mătura, pamfile, b. 24, cf. alr îi, 5 978/141, 235, 537, 886. ^ Intranz. (Prin analogie) Caii în râu intrară, Din coadă sbiciu-lară. mat. folk. 1 528. ^ Fig. Starea cea critică ... a acestei mitropolii zbiciulate de toate fortúnele, bariţiu, p. a. i, 212. 2. T r a n z. (învechit şi regional; complementul indică părţile lemnoase ale tulpinii de cânepă topită) A zdrobi (1) (cu meliţa) pentru a alege fuiorul prin înlăturarea puzderiilor. Cf. lb, polizu, cihac, ii, 13, ddrf, barcianu, rev. crit. iii, 168, a vi 9. Pita n-o ştiu frământa ... Nici cânepa sbiciula, Şi totuşi m-aş mărita. ant. LiT. pop. i, 212. ^ (Ca termen de comparaţie) Jos la pământ l-a trântit ... ca pe fuior de cânepă l-a zbiciulat. n. leon, med. 128. în fiere şi inimă Uo vârât, Ca pe-o mănuşă de cânepă l-o sbiciulat. i. cr.-iii, 182. Ca pe-o mănuşă de cânepă l-a sghiţilat. pamfile, b. 43. 3. Intranz. (Despre vânt) A bate cu putere. Cf. polizü, şez. v, 173, com. din şieuţ - bistriţa. La luncile soarelui, Grele ploi că mi-o plouat, Vânt cu soare-o sghiciulat. viciu, col. 169. 4. R e f 1. (Prin nordul Mold.) A se ascunde ghemuin-du-se. Pe furiş s-a zghiciulat subt patul pe care se culcaseră mirii. i. cr. iv, 94. + (Regional) A se apleca la pământ. (Vlăsineşti - Botoşani). Com. furtună. Expr. (Regional) A nu se zbiciula (de ceva) = a nu se sinchisi, a nu-i păsa (de ceva). Cf. i. cr. vi, 253. - Scris şi: sbiciula. - Prez, ind.: zbiciulez şi (regional) zbiciui (alr ii 5 978/886). - Şi: (învechit) zbiciuli (alexi, w., scris şi sbiciuli, id. ib.) vb. IV, (regional) zbiţulâ (scris şi: sbiţula) vb. I. - Zbici4 + suf. -ula. ZBICIULÁ2 vb. I. Tranz. şi refl. (învechit şi regional) A (se) zvânta (1). Cf. lb. Dă-tie la foc şi tie sghiciulă. viciu, gl. 77. Ne-am culcat fără să ne mai zbiciulăm. n. rev. r. viii, nr. 6, 88, cf. alr i, 424/12. [Rufele] le pune să se zbiciule pe gard. alr ii 3 382/ 95, cf. TEAHA, C. N. 282. - Scris şi: sbiciula. - Prez, ind.: zbiciui. - Zbici3 + suf. -ula. ZBICIULÁRE s. f. (Prin Transilv.) Acţiunea de a zbiciula1 (2) şi rezultatul ei. Cf. ddrf. - Scris şi: sbiciulare ddrf. - PL: zbiciulări. - V. zbiciula1. ZBICIULÁT, -Ă adj. (învechit şi regional) Zvântat. Cf. ddrf. [Eu] înnod smâncitura lui N. Să aibă leac. Să fie sbiciulat Cum D-zeu l-a dat. şez. vi, 101. - Scris şi: sbiciulat, -ă. - PL: zbiciulaţi, -te. - V. zbiciula2. ZBICIULÎ vb. IV v. zbiciula1. ZBICIUŞCĂ s. f. (Regional) Biciuşcă. Cf. tdrg. Când ăi trece pe la noi, Să-ţi pui clopote la boi Şi 1565 ZBICUŢ - 139 - ZBIERAT sbiciuşcă de mătase Să mi te-aud eu din casă. pamfile, I. C. 49, cf. CADE, SCRIBAN, D., ALR I 1 093/524. - Scris şi: sbiciuşcă. - Pl.: zbiciuşti. - Pref. z- + biciuşcă. ZBICUŢ s. n. (Prin Bucov. şi Maram.) Diminutiv al lui zbici1. Românii din Bucovina au ... următoarele numiri: bici, sbici şi sbicuţ. marian, s. r. i, 24. Dar n-o bate cum se bate, Ci o bate c-un zbicuţ. mîndrescu, l. p, 168. Fără eu ţi-oi cumpăra On zbicuţu de curele. BÎRLEA, L. P. M. I, 91. - Scris şi: sbicuţ. - Pl.: zbicuţe. - Zbici1 + suf. -uţ. ZBIER s. n. (învechit şi regional) Zbieret (1). Cf. barcianu, t. papahagi, c. l. Mare cârd de oi îmi paşte ... Florile s-au scuturat Oi mai bin ’ s-au săturat, Mare sbier că ş-au sbierat. viciu, col. 166. - Scris şi: sbier. - Pl: ? - Postverbal de la zbiera. ZBIERA vb. I. Intranz. 1. (Despre animale şi păsări) A scoate sunete puternice caracteristice speciei; a rage, a răcni1 (1), a striga (2), a ţipa1 (2), a urla, (învechit şi regional) a răgi, (regional) a ţiuli (1). V. behăi, boncălui, cânta, mugi (1), râncăi, râncălui1. Păsările ceriului zbiera cu glasuri mare. dosoftei, v. s. octombrie, 83722, cf. anon. car., budai-deleanu, lex. Măgariul au început a zvârli cu picioarele şi a fugi prin livadă şi a zbiera, tichindeal, f. 108/1, cf. drlu. [Lamele] au început a-i linge mânu-le sărind şi zbierând, drăghici, r. 116/8. Umblând dar prin locurile ce iubea mai mult Virghinia, zicea caprelor şi ţapilor ce-l urma zbierând ... buznea, p. v. 114/ 13, cf. VALiAN, v. Până soseşte în verde crâng, Fuge, tot fuge Cerbul zbierând, negruzzi, s. ii, 98. Nu vezi tu pe cea câmpie ... Oile ce pasc zbierând, sion, poezii, 92/14. Auzii zbierând o gaie, E nădejde s-avem ploaie. marian, o. i, 169. Oile sbiară şi mieii saltă, beldicea-nu, p. 61. Au zbierat, au făcut larmă, coşbuc, p. ii, 126. Maimuţele şi maimuţoii au început să zbiere isteric, ca din gură de şarpe, românia literară, 1970, nr. 81, 31/3, cf. h ii, 12, 26, 61, 88, 99, 117, 273, 299, xi 196, xviii 296. Sbiară oaie, laie bucălaie în cealaltă parte de mare. mat. folk. 1 534. Oiţile tale zbiară prin ocoale. pamfile, c. ţ. 221. Păcurariu şueră ..., Oaia zgheară. pop. ap. gcr ii, 343, cf. alr i 82/402, 420, 552, alr ii 5 527, a ii 12. Foc era peste tot. Fugeau vacile zbierând. folc. olt. - munt. iii, 458. Oaie zbeară peste mare, Ciobănaşul, dincoace, folc. mold. i, 397. Sbeară taurul între hotare Şi se-aude a noua ţeară [tunetul]. gorovei, c. 371. La o fată mare şi un măgar zbiară la uşă. zanne, p. ii, 125. ^ (în diverse construcţii, cu valoare de superlativ) Oţetul s-a făcut aşa de tare şi acru, că zbiară, arh. olt. xxx, 278. [Castraveţii] sunt acri de zbiară, chest. viii 77/12. S-a acrit varza de zbiară, udrescu, gl. Au îngheţat rufele de zbiară, id. ib. 2. (Despre oameni) A scoate sunete puternice (de pornire sau oprire a unei acţiuni ori de durere, de spaimă, de mânie, de bucurie etc.); a rage, a răcni1 (2), a striga (1), a ţipa1 (1), a urla, (învechit şi popular) a toi4 (1), (învechit) a chema, (regional) a puhăi2, a schiţoi (2), a sparge (II 1), a stricni2, a ţipoti1 (1), a ţipui (1), a ţipuri (2), a ţi vii (2). Cu frică zbieră şi trânti pruncul în pământ, varlaam, c. 53. Zbiera omul cât din gură îi ieşiia. dosoftei, v. s. octombrie, 7475. Strigând şi zbierând ca o vită, muri (a. 1692). gcr i, 296/26. Avem o sumă de negustori ... şi pe podul Craiovii, numai gura lor să audă: zbeară şi beu (a. 1826). iorga, s. d. viii, 92. Când sberi, s-aude în fundul mării, voinescu ii, m. 67/28. Au început toţi cu o glăsuire, strigând şi zberând ca leii (a. 1834). doc. ec. 546. împrejurul patului morţii, sta credincioşii săi ..., răcnind şi zbierând ca fearele sălbatece, fm (1844) 2292/23. Dacă e vorba de zbierete, apoi zbier şi eu. caragiale, o. i, 286. începură să zbiere la cioban, să-şi certe câinii. galaction, o. a. ii, 167. E cam fudul de urechi ..., de asta am zbierat aşa. c. petrescu, o. p. i, 69. Colonelul a zbierat prin telefon la căpitan, stancu, d. 150. Semnă câteva acte, zbieră după un soldat, i le predă. t. popovici, s. 198. Turcilor, muierilor, Ce-aţi umplut ostroavele Şi sbieraţi ca vacije. păsculescu, l. p. 244, cf. alr i 82/9, 192, 268, 998, alr ii/i mn 10, 6 878, alrm ii/i h 37. Copiii ... zbiera, folc. olt. - munt. i, 302. ^ Tranz. Şi bârfeli ... Asupră-mi zbieri şi răcneşti, pann, e. ii, 53/23. Vânzătorii de ziare îşi desfăceau teancurile din fugă zbierând cât îi ţinea gura „demisia guvernului“. M. i. caragiale, c. 100. Ieşi afară din clasă! a zbierat el ca în delir, sadoveanu, o. xvn, 521. In sănătatea mirilor! zbieră Troşca şi toţi închinară. românia literară, 1971, 17/1. 3. (Popular; adesea fig.) A jeli (cu glas tare). Cf. dl, dm. Bocetul le imaginează însă zbierând de jalea stăpânului dispărut, sclf 1959, nr. 3-4, 655, cf. dex. Vai de biata inimioară Ca şi lunca geme, sbiară pentru-o puică bălăioară. alecsandri, p. p. 225. Lunca ţipă, lunca sbiară Pentr-un pui de căprioară, ant. lit. pop. i, 111. ^ Tranz. Numai mă-sa ş-o zbierat, bîrlea, b. 37. + (Regional; despre oameni, mai ales despre copii) A plânge tare (şi cu zgomot). Cf. alr i/ii h 231, alrm i/ii h 312, alr ii/i h 14, ib. mn 4 h 6 829. - Scris şi: sbier a. - Prez. ind.: zbier. - Probabil lat. *exbelare (cf. b el are). ZBIERÂRE s. f. (învechit) 1. Acţiunea de a zbiera (1); (concretizat) zbieret (1). [Ursul] pierzându-şi cumpăna-ş dede Peste cap cu groaznică zberare. budai-deleanu, ţ. 274, cf. drlu. De sberările tigrilor răsuna pustietatea, gorjan, h. ii, 25/26, cf. polizu, ddrf. 2. Acţiunea de a zbiera (2); (concretizat) zbieret (2). Iară de va fi cutremur noaptea, întru toate cetăţile va fi zbierare şi greutăţi şi multe oraşe vor cădea. paraclis (1639), 254. - Scris şi: sbierare. - PL: zbierări. - V. zbiera. ZBIERAT s. n. 1. (învechit şi popular) Faptul de a zbiera (1); (concretizat) zbieret (1). Cf. anon. car., budai-deleanu, lex. Asinul cu zbieratul său au spăi-măntat multe vieţuitoare, ţichindeal, f. 16/8, cf. ddrf, resmeriţă, d., dl, dm, dex. Mocanu o stat din şuierat 1570 ZBIERĂT - 140 - ZBIHUI Şi oaia din sbierat. şez. ii, 89. Cum ciobanii o străgat, Oile o stat din sgherat. mat. folk. 1518. Stătu oaia din sgherat. ib. 1 534. 2. (Familiar) Faptul de a zbiera (2); (concretizat) zbieret (2). Cf. ddrf. Răguşit de atâta zbierat, protopopul de abia mai cârâia, d. zamfirescu, t. s. 68, cf. resmeriţă, d., dl, dm, dn, dex. - Scris şi: sbierat. - PI.: zbieraturi şi (învechit) zbierate (pontbriant, d.). - V. zbiera. ZBIERĂT s. n. v. zbieret. ZBIERĂTOR, -OARE adj. (învechit) 1. (Despre animale şi păsări) Răcnitori (1). Cf. zbiera (1). Cf. anon. car., budai-deleanu, lex., drlu. Sbierătoare oi din stâne Dimineaţa la câmp ies. asachi, p. 75/9, cf. DDRF, RESMERIŢĂ, D., CADE. 2. (Despre oameni) Răcnitor (2). Cf. zbiera (2). Cf. DDRF, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., CADE. (Substanti-vat, m.) Care din oameni au cutezat a vorbi vreodată bărbăteşte ..., fără a fi număraţi între zbierători, nesocotiţi şi răsturnători de constituţie, fm (1845), 3342/ 21, cf. barcianu, alexi, w., cade. + (Despre sunete) Care se aude ca un zbieret (1). Vocea sa ce se împarte ... în note răguşite şi în note zbierătoare. filimon, o. ii, 229. - Scris şi: sbierător. - PL: zbierători, -oare. - Zbiera + suf. -tor. ZBIERĂTURĂ s. f. (învechit şi popular) 1. Acţiunea de a zbiera (1); (concretizat) zbieret (1). Cf. budai-de-leanu, lex., lb. Plăcute zbierături de turme Aerul îl umple tot. i. văcărescul, p. 19/1, cf. polizu, ddrf, barcianu, alexi, w., tdrg, resmeriţă, d., dl, dm, dex. Lătrătura cânelui şi sberătura măgarului nu se aude în cer, se spune despre micile bârfe ce nu ajung la urechile celor de sus. zanne, p. i, 371. 2. Acţiunea de a zbiera (2); (concretizat) zbieret (2). Oastea într-o clipită, cu văiet şi multă zberătură, De tot în răsipă fu pornită, budai-deleanu, ţ. 264, cf. valian, v., cade, dl, dm, dex. Nici nu gătă bine vorba, când auziră o sbierătură în pădure, reteganul, p. iv, 39. - Scris şi: sbierătură. - PL: zbierături. - Zbiera + suf. -ătură. ZBIERET s. n. 1. Sunet puternic, caracteristic speciei, scos de animale şi păsări; răcnet (1), răget, strigăt (2), ţipăt (2), urlet, (rar) strigătură (1), (învechit şi popular) zbierat (1), zbierătură (1), (învechit şi regional) răcnitură, zbier, (învechit) răcnire (1), strigăt (1), urlare, zbierare (1), (învechit, astăzi rar) strigare (2), (învechit, rar) ţipătură (2), urlat, urlătură. V. b e h ă i a -lă, behăire, behăit, behăitură, muget, m u -gire, mugit, mugitură, râncăit. Cf. zbiera (1). Numai sbiarătul turmelor sau ţipetul unor vietăţi ... întrerup tăcerea, ar (1832), 2202/32. [Elefanţii] făcea[u] un zgomot, un sberet şi un tropoit atâta de mare, încât se cutremura pământul, gorjan, h ii, 89/ 35, cf. valian, v., polizu. Deci stăpânii, într-o fugă, toţi aleargă După zbieret, contemporanul, i, 686. Sbie- răt, răget, ţipăt, vaiet ...Se ridică de prin codri, alec-sandri, p. iii, 14. Se aude, prin acele locuri ..., un urlet de câni şi un sbieret de oi multe, marian, s. r. ii, 125, cf. ddrf. Un ied ... taie liniştea amorţită c-o spinteca-re ascuţită de zbierăt deznădăjduit, adam, r. 258, cf. resmeriţă, d. Spui ca sî mă-ngroapi Aisi pi aproapi ... In nizlocu neilor In zgherătul oilor, diaconu, vr. 7. Fără de zbieret merg la înjunghiere, voiculescu, poezii, i, 135, cf. scriban, d., dl, dm, dex. De vânat, el n-a vânat ..., De zbieretul oilor, De răgetul vacilor, teodo-rescu, p. p. 149, cf. alr ii 5 536/899. Toate văile urlau De zbieretul oilor. folc. olt. - munt. ii, 465. 2. Sunet puternic scos de om (pentru a pomi sau a opri o acţiune ori din cauza spaimei, mâniei, bucuriei etc.); răcnet (2), răget, strigat (1), ţipăt (1), urlet, (rar) strigătură (1), (învechit şi popular) zbierat (2), zbierătură (1), (învechit şi regional) răcnitură, (învechit) chemare, răcnire (2), strigăt (1), ţipare1, urlare, (învechit, astăzi rar) strigare (1), (învechit, rar) ţipat1, ţipătură (2), urlat. Cf. zbiera (2). Ce iaste năravul dracului? măriile şi săltăturile şi zbiiarătele (cca. 1600). cuv. d. bătr. ii, 227/11, cf. cod. tod. 224. Aureea căzu cu un zbieret jos. fm (1845), 3212/11. Răscoalele, zbieretele astor nimicite făpturi, bolliac, m. 37/22. Dacă e vorba de zbierete, apoi zbier şi eu. caragiale, o. i, 286. Ceata ...se depărta, cu zbierete şi scălămbăieli de sălbatici. vlahuţă, ap. tdrg. Trăsurile moşierilor coborau spre Turnu, trase de câte patru cai înaintaşi, în zbieretele surugiului, galaction, o. a. i, 360. înspăimântat de moarte, a scăpat din gâtlej un zbierăt răguşit, neomenesc. galan, z. r. 239, cf. dl. Din magazie se auzeau zbieretele unchiului său. t. popovici, s. 77, cf. dm. Asemenea dresorilor de tigri care-şi apără şi-şi ascund vulnerabilitatea prin zbierete şi lovituri de bici, se silea şi ea. românia literară, 1971, nr. 132, 18/2, cf. dex. Biata fată, scotea neşte sberete de gândeai că se prăpădeşte lumea, reteganul, p. i, 51. Sbieretele te arată de bou sau de măgar, zanne, p. viii, 227. - Scris şi: sbieret. - PL: zbierete. - Şi: (învechit şi regional) zbierăt (scris şi sbierăt, resmeriţă, d.), (învechit) zbiârăt (scris şi sbiarăt) s. n. - Zbiera + suf. -et. ZBIGUÎ vb. IV v. zbengui. ZBIHUÎ vb. IV 1. Tranz. (învechit şi regional) A zgâlţâi (2). Cf. cihac, ii, 342. Aşa tremura de tare de parcă-l zbihuia dracul, creangă, p. 240, cf. barcianu, şăineanu2. Zbuciumă, zbihuie, schilodeşte şi poceşte pe cel care ar îndrăzni să lucreze, pamfile, s. v. 3, cf. resmeriţă, d., cade. îşi face samă Necuratu-ntr-însu şi-l zghihuie. mironescu, s. 56, cf. scriban, d., dl, dm. Se tămăduiesc boalele ce zghihuie pe oameni, şez. i, 249. Se trânteşte pe jos şi acolo îl zghihuie. ib. iv, 180. Femeia cari iubeşte Dracii ni-o zghihuieşti. graiul, i, 414, com. din straja - rădăuţi. ^ Refl. Vede el pe moşnegii ceia zghihuindu-se aşa ca nişte ţonţoroi. pop. ap. tdrg. 2. Refl. (Mold.) A se zbengui (1). La joc numai ei s-au zghihuit toată noaptea, furtună, c. 60. Să se astâmpere, să nu se zghihuiască. i. cr. iii, 367. 1576 ZBIHUIALĂ - 141 - ZBIR2 - Scris şi: sbihui resmeriţă, d. - Prez. ind. zbihui şi zbihuiesc. - Etimologia necunoscută. ZBIHUIALĂ s. f. (Mold.) Zgâlţâială (2). Cf. zbihui (1). Cf. cade, scriban, d., dl, dm. Numai vezi că te trezeşti Că te-apucă-o zghihuială de te sfarmă, contemporanul, iii, 887. Boală cu zghihuială. şez. iii, 82. + Epilepsie. Altfel zis, boala-copiilor ... mai având o mulţime de alte numiri poporane precum ... sghihuia-lă. hem 1426, cf. şăineanu2, bianu, d. s., h xii 291, 303. - Scris şi: sbihuială. - PL: zbihuieli. - Zbihui + suf. -eală. ZBIHUÎT, -Ă adj. (Mold.) 1. Zgâlţâit. Cf. resmeriţă, D., DL, DM. 2. (Despre copii) Zburdalnic (1). Cf. şez. ix, 153. ^ (Ca epitet, precedă termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de“) îmi aduci plocon acasă ... un proclet ca sghihuitul ista de Petruţă. c. petrescu, r. dr. 21. - Scris şi: sbihuit. - PL: zbihuiţi, -te. - V. zbihui. ZBIHUITOĂRE s. f. (Mold.; într-un descântec; probabil) Fiinţă care provoacă zgâlţâială (2). A plecat Irod cu Irodeasa Cu izbitoarele Cu zbihuitoarele. gr. s. vi, 153. - PL: zbihuitoare. - Zbihui + suf. -tor. ZBILCI s. n. v. zbilţ. ZBILŢ s. n. 1. Laţ (de sârmă, sfoară, păr de cal etc.) cu care se prind animale şi păsări (sălbatice); (regional) gânj. Vulpea, vicleana, nu mănâncă miericeaua de multe ori, pentru că se prinde-n zbilţ. jipescu, ap. tdrg, cf. cade, scriban, d. Un animal de rasă ... într-o oră fatală căzuse în sbilţul hingherilor, bogza, a. î. 262, cf. dl, dm, dex. Se mai prind oile cu gânju (zghilţ). chest. v 62/29, cf. alr i 1 311/178. 2. Unealtă alcătuită dintr-un cârlig special fixat de o coadă de lemn, cu care se apucă şi se trag peştii mari, după ce au fost prinşi. Când se prinde un morun sau nisetru în cârlige, pescarul îl trage cu carmacele până la faţa apei şi îl apucă de spinare cu un cârlig special cu coadă de lemn numit zbilţ. antipa, p. 331, cf. dl, dm, DEX. - Scris şi: sbilţ. - PL: zbilţuri şi (regional) zbilţe (alr i 1 311/178). - Şi: (regional) zbilci ib. 1 311/735 (pl. zbilciuri ib.) s. n. - Pref z- + bilţ. ZBILŢÂR s. m. Persoană care prinde animale sau păsări cu zbilţul (1). Vin zbilţarii. iordan, l. r. a. 163. - PL: zbilţari. - Zbilţ + suf. -ar. ZBÎLŢĂ s. f. 1. (Olt. şi prin Munt.) Smoc de păr sau de fibre textile. Cf. coman, gl., arh. olt. xxi, 278, alr i 985/750, lexic reg. ii, 33, l. rom. 1961, nr. 1, 24, UDRESCU, GL. 2. (Regional; la pl.) Fire de lână scoase de piuă, la suprafaţa păturii (Ungureni - Băile Govora), gl. olt. 3. (Regional; la pl.) Franjuri (Săpata - Piteşti), udrescu, gl. - Scris şi: sbilţă (coman, gl. 87). - PL: zbilţe. - Şi: zvilţă S. f. COMAN, GL., UDRESCU, GL. 304. - Etimologia necunoscută. ZBILŢION s. n. (Rar) Şuviţă de păr. Pletele ... le atârnau în jos; numai câte un zbilţion era legat de cuie, ca să atârne tot capul, vissarion, b. 173. - Scris şi: sbilţion. - PL: ? - De la zbilţă. ZBILŢOS, -OÂSĂ adj. (Nord-vestul Olt.; despre lână, păr, blană sau obiecte confecţionate din aceste materiale) Miţos. Lepăda cojoc zbilţos. vîrcol, v. 102, cf. ciauşanu, gl. Dă-mi tu şi ăl cojoc zbilţos. folc. olt-munt. iii, 442. + (Despre câini) Care are părul miţOS. Cf. CIAUŞANU, GL. - PL: zbilţoşi, -oase. - Zbilţă + suf. -os. ZBIR1 s. m. Reprezentant crud şi brutal al unei autorităţi (poliţieneşti); p. gener. om brutal, foarte autoritar şi dur. De m-aş fi arătat potrivnic, zbir nu rămânea care să nu-şi aibă ochiul deschis asupra mea. HELIADE, L. B. II, 62/10, cf. VALIAN, V., STAMATI, D., POLIZU. Doamne, un sbir ce iubeşte este foarte mic. negruzzi, a. 59/7. Ei gândesc c-au izbutit Să omoare-in-teligenţa când la zbiri au poruncit, bolliac, o. 109. Ceea ce se vede mai des, sunt ... zbirii poliţieneşti. filimon, o. ii, 39. Poporul a fost maltratat pe stradă de sbirii agiei. alecsandri, t. 1 447. Zbirii însărcinaţi cu corecţiunea cutezătorului au făcut exces de zel. caragiale, o. i, 27. Vai şi-amar de îndrăzneţii ce pe mâini de sbiri încap, beldiceanu, p. 118, cf. ddrf, barcianu, alexi, w., cade. Condamnaţii ..., sub ochii zbirilor poliţiei ţariste, se închideau de bunăvoie sub pământ. sadoveanu, o. xx, 368, cf. scriban, d. Scena ... bătăilor aplicate dădacei de către zbirul poliţienesc, vianu, a. p. 292. Să intri şi tu la muştruluiala căpitanului ... cu metodele lui de zbir. c. petrescu, a. r. 37. Pretutindeni au fost bătuţi de zbiri. pas. z. iv, 238, cf. dl, dm. Zbirii n-au mai avut pe unde să fugă. barbu, g. 305. Răutatea zbirilor ce-i făceau viaţa amară, sclf 1960, nr. 4, 665. în felul acesta, Andronic a putut să dispară de sub nasul zbirilor, românia literară, 1970, nr. 109, 16/3, cf. dex. (în comparaţii) A mea moarte mă hrăpiră ca un zbir, ca un spion, fm (1843), 2562/29. Poartă ... lancea urii, lnfingând-o pururi mai setos ca zbirii, voiculescu, poezii, i, 9. ^ (Adjectival) Reprezentanţii ... apar obtuzi, ridiculi, beţivi, proşti şi zbiri cu cei fără apărare, sclf 1960, nr. 4, 586. + (Prin Munt.) Agent fiscal. Cf. dl, dm, dex. îmi intră în casă zbiru, Văndui vaca, plătii biru. mat. folk. 734, cf. BALADE, II, 311. - Scris şi: sbir. - PL: zbiri. - Din fr. sbire, it. sbirro. ZBIR2 s. n, s. m. 1. S. n. (Tehn.) Inel de parâmă vegetală sau de sârmă folosit în navigaţie pentru prin- 1587 ZBIRIŞOR - 142 - ZBOCOTI derea unui palane de o ancoră, de un scondru etc., sau la macarale. Cf. abc mar. Zbirurile de sârmă se folosesc la confecţionarea zbirurilor de molare, ltr2. 2. S. m. (Tehn.) Bucată de lanţ folosită ca zbir2 (1) pentru parâmele de sârmă. Cf. ltr2. 3. S. m. (Nav.) Macara (1). - PL: zbiruri şi (m.) zbiri (ltr2). - Cf. z b i 1 ţ. ZBIRIŞOR s. n. (Nav.) Inel subţire de parâmă vegetală sau metalică care se aşază sub zbirul unei macarale. La macaralele cu zbir metalic, zbirişorul e înlocuit cu o cheie mică, numită cheiţă. ltr2. - PL: zbirişoare. - Zbir2 + suf. -işor. ZBIRLONŢ subst. (Regional) Leagăn (cu funii sau lanţuri ori cu un stâlp fix) care balansează sau învârteşte; (regional) scrânciob (2). Cf. alr i 1 694/ 295, 1 703/295, alr ii 4 381/316. - Şi: (regional) zbârlonţ (alr ii 4 381/316), zborlonţ (alr i 1 694/295), birlonţ (ib.) subst. - Etimologia necunoscută. ZBÎRŞTINĂ s. f. (învechit, rar) Gloată. Pedestri 170 000 şi călărimi 12 000 afară den zbirştina. biblia (1688), ap. tdrg. - PL: zbirştine. - Din bg. c6npuiTHHa. ZBIŢAŞ, -Ă adj. (Regional; despre lâna oilor; cu sens neprecizat, probabil) Aspru (Comloşu Mare -Jimbolia). h iv 176. Oi bârsane care au lână zbiţaşă. id. ib. - PL: zbiţaşi, -e. - Cf. z b i 1 ţ o s. ZBIŢUL vb. I v. zbiciula1. ZBLEÂNCĂ adj. f. (Regional; despre femei sau despre femele; construit cu verbele „a lăsa“, „a rămâne“) Cu sânul sau cu ugerul moale, după ce a fost supt până la ultima picătură de lapte; (regional) zblencăită (Săpata - Piteşti). M-a lăsat zbleancă copilu ăsta, era mort de foame, udrescu, gl. Aţi uitat viţelul la vacă şi am găsit-o zbleancă. id. ib. - Pref. z- + bleancă. ZBLEHUD, -Ă adj. v. sprehui2. ZBLEHUIÂT, -Ă adj. v. sprehuiat. ZBLENCĂÎ vb. IV. Tranz. şi refl. (Prin nordul Munt.; complementul indică femei, femele sau sânii, ugerul lor) A deveni sau a face să devină moale, prin golire de lapte. Ugerul vacii se înmoaie, se sblencăie, când suge viţelul, coman, gl. Aţi lăsat viţelul cu mă-sa şi a zblencăit-o toată noaptea, udrescu, gl. - Scris şi: sblencăi. - Prez. ind.: zblencăi şi zblen-căiesc. - Cf. zbleancă. ZBLENCĂIÂLĂ s. f. (Prin Munt.) Faptul de a (se) zblencăi; (regional) zblencăit, zblencăitură. Cf. UDRESCU, GL. - PL: zblencăieli. - Zblencăi + suf. -eală. ZBLENCĂÎT s. n. (Regional) Faptul de a zblencăi; (regional) zblencăială; zblencăitură; p. ext. supt2 (1) (Săpata - Piteşti). Cf. udrescu, gl. Are un zblencăit lăcomos. id. ib. - PL: zblencăituri. - V. zblencăi. ZBLENCĂÎTĂ adj. f. (Prin Munt.; despre femei sau despre femele) Cu sânul sau ugerul moale, după ce a fost supt până la ultima picătură de lapte; (regional) zbleancă. Cf. udrescu, gl. - PL: zblencăite. - V. zblencăi. ZBLENCĂITURĂ s. f. (Prin Munt.) Faptul de a zblencăi; (regional) zblencăială, zblencăit. Cf. udrescu, gl. - PL: zblencăituri. - Zblencăi + suf. -itură. ZBLENCĂNEĂLĂ s. f. v. zbăncăneală. ZBLENCĂNÎ vb. IV v. zbăncăni. ZBLENCĂNÎT1 s. n, (Regional) Supt2 (1) (Săpata - Piteşti). Cf. udrescu, gl. Trag lăcomoşii ăia de purcei, de-aici le-auzi zblencănitul. id. ib. - PL: zblencănituri. - V. zblencăni. ZBLENCĂNÎT2, -Ă adj. (Regional; despre sâni sau despre uger) Care este moale, după ce a fost supt până la ultima picătură de lapte (Săpata - Piteşti), udrescu, gl. - PL: zblencăniţi, -te. - V. zblencăni. ZBLENCĂNITURĂ s. f. v. zbăncănitură. ZBOCĂTURĂ s. f. (învechit) Gură (de vărsare a unei ape curgătoare). O parte au mers pe pământ, alta pe Marea Neagră, până la zbocatura Dunărei, şincai, hr. ii, 38/33, cf. ddrf. Trecând şi retrecând răul peste punte, călătoriul agiunge la zbocatura riurelului. calendar (1854), 60/9. - PL: zbocaturi. - Şi: zbocătură (ddrf), zbucatură (şincai, hr. ii, 151/19) s. f. - Din it. sboccatura. ZBOCĂTURĂ s. f. v. zbocătură. ZBOCOTEÂLĂ s. f. (Regional) Zvâcnire (2). Zbo-coteala ochiului, bujorean, b. l. 235. - PL: zbocoteli. - Zbocoti + suf. -eală. ZBOCOTÎ vb. IV. 1. Intranz. (învechit şi regional; despre inimă) A zvâcni (1). După o cină mâncată 1609 ZBOCOTIRE - 143 - ZBOR1 cu inima zbocotind ..., cercară, prin petreceri, a micşora toate florile acestei nopţi, fm (1842), 34l/38. Mama apucă pe scumpii săi în braţe şi, cu inima zbocotind, îi strânse la piept! ib. (1844), 3612/28, cf. gheţie, r. m., alexi, w. Tari îmi zbocot’e inima când trecu lupu pă lângă mini. cv 1951, nr. 3, 46, cf. şez. v, 173, caba, săl. 92. Când a sosit gâfâia şi inima-i zbocotea tare. Com. din vicovu de sus - rădăuţi, cf. coman, gl., alr ii/i, mn 36, 2 203/219, alrm ii/i h 117/219, lexic reg. 116, TEAHA, C. N. 282. 2. Refl. (Regional) A zvâcni (1). După cum joacă (se zbocoteşte) ochiul drept ori stâng, se va întâmpla ceva bun ... ori ceva rău. bujorean, b. l. 236. - Prez. ind. pers. 3: zbocoteşte şi (regional) zbocote. - Şi: (învechit, rar) zvocoti vb. IV iser. - Pref. z- + bocoti. ZBOCOTÎRE s. f. (învechit şi regional) Acţiunea de a zbocoti şi rezultatul ei. 1. Zvâcnire (1); (regional) zbocoteală, zbocotitură. Cf. zbocoti (1). Cf. ISER, ALEXI, W. 2. Zvâcnire (2). Cf. zbocoti (2). Zbocotirea ochiului. BUJOREAN, B. L. 236. - Pl.: zbocotiri. - Şi: zvocotire s. f. lb, lm, ddrf. - V. zbocoti. ZBOCOTITOR, -OARE adj. (învechit, rar) Zvâc-nitor. Cf. zbocoti (1). Sărută piatra cea rece, ca când o inimă zbocotitoare ar avea aceea, fm (1841), 2072/32. - PL: zbocotitori, -oare. - Zbocoti 4- suf. -tor. ZBOCOTITURĂ s. f. (învechit, rar) Zvâcnire (1). Cf. zbocoti (1). Cf. ISER. - PL: zbocotituri. - Şi: zvocotitură s. f. lb. - Zbocoti 4- suf. -itură. ZBOI1 s. n. (Rar) împletitură de papură, de sârmă etc., cu care se leagă ostreţele pescăreşti; (rar) voi. Ostreţele sunt făcute din nuiele de salcie împletite cu trei legături (trei zboiuri) de tei sau de sârmă, antipa, p. 176. - PL: zboiuri. - Pref. z- 4- voi. ZBOÎ2 vb. IV. Intranz. 1. (Prin nordul Mold.). A fermenta. Cf. lexic reg. ii, 127. 2. (Regional; despre lichide în fierbere) A se umfla şi a curge afară din vas. Com. din straja - rădăuţi. - Scris şi: sboi lexic reg. ii, 127. - Prez. ind. pers. 3: zboieşte. - Pref. z- + bui. ZBOIŞTE s. f. (Regional) Loc unde se adună boii, lupii (pentru împerechere). Cf. i. cr. ix, 186. - PL: zboişti. - Pref. z- + boişte. ZBOR1 s n. 1. Mişcare sau deplasare în aer (a unei păsări, a unei insecte etc.) cu ajutorul aripilor; (înve- chit) zburare (1), (regional) zburatic (I 4), (învechit, rar) zburăciune. V. plana1 (1), pluti (2). Zborul cel repede al păşirilor, ar (1832), 152V41, cf. valian, v. Zborul vulturului măreţ, fm (1843), 2642/6. Răndu-nelele rad pământul în zborul lor pentru ca să culeagă vermuşorii ce ies afară. i. ionescu, b. c. 405/8. Un roi de albine se învârtea în zbor deasupra capului, creangă, p. 238. Ce urmă lasă şoimii-n zbor? coşbuc, b. 161, cf. ddrf, barcianu, şăineanu2. Câteva berze flămânde veniră în zbor tiptil, chiriţescu, gr. 134, cf. resmeriţă, d. Pătrundeam ... în verdea întunecime a selbelor Amazonului scăpărănd de zboruri de papagali. m. i. caragiale, c. 40, cf. cade. Goni cu mâna zborul acestor negre libelule, galaction, o. a. i, 79. Deasupra Frumoasei ... se învaţă la zbor puii de lostun. sadoveanu, o. xvi, 357. Un zbor de lăstun iscăleşte peisajul, blaga, poezii, 124. Zboruri de prigorii tăiau aerul de chihlibar. vinea, l. ii, 173, cf. dl. Păsări, obosite de zbor, In cuiburi ascunse coboară, isanos, p. 322, cf. dm. Mai pluteau într-un zbor moale papagalii, mari cât ereţii. barbu, princ. 27. Nu se poate concepe o descriere mai plastică de zbor nupţial al himenop-terelor, ca-n arcuirea celor şapte versuri, v. rom. aprilie 1970, 146, cf. m. d. enc., dex. ^ (Ca termen de comparaţie) Braţele goale, până aproape de umeri, se agitară ca un zbor de pasăre albă. camil petrescu, o. i, 317. Ai un profil pur, ca un zbor încremenit de pasăre. h. lovinescu, t. 390. Sprâncenele circumflexe şi îmbinate ca un zbor de rândunele. vinea, l. i, 107. ^ (Prin metonimie) Un zbor de vrăbii zbucneşte dintr-un gard. pillat, p. 81. ^ F i g. Cu chipul acesta ea da intrigilor mai multă întindere şi egoismului zbor mai înalt. F. aaron, i. i, 174/11. Vrajba îndată, mai iute decât fulgerul prin nor, Văzduhul cel fără margeni îl taie cu al său zbor. pogor, henr. 66/14. Sufletul a pururea deştept, se înalţă în zbor făr ’ de ajutorul simţirilor, marcovici, c. 13/12. Al meu dor, ... când noaptea e senină, Pe plaiul nemurirei se-nalţă c-un lung zbor. alecsandri, p. i, 119. Aveam numai optsprezece ani, vârstă propice ... pentru liberul zbor al fanteziei, contemporanul, i, 29. In zboru-i molatic, plăpândul meu vis M-atinge cu aripa lui. goga, poezii, 237. Geniul său îi imprimă un zbor tot mai sigur şi mai sus, cătră realism şi adevăr. sadoveanu, o. xx. 465. Bruno a închipuit o dată zborul sufletului său titanic prin spaţiile nemărginite, via-nu, l. u. 81. Suflete-n zbor de frunte mi se lovesc, Zbărnăind ca rădăştile-n vară. blaga, poezii, 143. După un astfel de zbor, sufletul, încărcat de atâtea tulburătoare chemări, se va simţi poate mai împăcat, con-temp. 1954, nr. 408, 4/4. Zborul fantastic al gândului. preda, delir. 370. Pamfletul ..., între două zboruri circulare, ciupeşte, zgârie, înţeapă, rupe. sclf 1960, nr. 2, 221. Sclipirile de veselie sunt mai rare, ele subliniază mai ales zborul ironiei, românia literară, 1970, nr. 94, 20/1. ^ Loc. adv. (Ca) în (sau din, rar, într-un) zbor = a) în timpul zborului (1); p. e x t. foarte repede; (învechit) din zburare (v. zburare 1). Hrana lor se alcătuieşte din insecte, pe care din zbor le prind. j. cihac, i. n. 89/18. Vin ca paserea-ntr-un zbor. alecsandri, p. i, 9. A pornit s-alerge-n zbor Acest cuvânt. coşbuc, p. i, 54. S-a dus ca în zbor la naşă-sa. sado- 1616 ZBOR1 - 144 - ZBOR1 veanu, o. xvii, 238. Orbit, asuprit şi aiurit de fantasmagoria prin care am trecut ca-n zbor, mă opresc în faţa hotelului, bart, s. m. 41. îi zvârli carnetul. Silion îl prinse din zbor. vinea, l. ii, 245, cf. dl, dm, m. d. enc, dex. Capitan râmlean îşi răpede calul, De răsună malul, Ş-agiunge-ntr-un zbor La stânca cu dor. alec-sandri, p. p. 15. Către el se duce-n zbor. şez. iii, 163. O maşină-n zbor că vine. folc. mold. ii, 110; b) pe loc; p. ext. dintr-o dată; (regional) din zburate (v. zburat1). Scriu o strofă dulce pe care-o prind din zbor. alecsandri, p. iii, 4. Cum aude Serghe şoapta ..., o prinde în zbor şi strigă cu putere, caragiale, o. i, 12. Mâna se descleştează de pe condei, pentru a prinde din zbor obolul solicitudinii publice, lovinescu, c. viii, 169, cf. m. d. enc., dex. L o c. v b. (Regional) A da zbor (sau zborul) (cuiva) = a) a da drumul; e elibera. Bătrânul preot ... Furtunelor dă zborul, pământul de-l distramă. eminescu, o. i, 98. Va veni vremea când îţi vei da zbor inimii şi vei fi vultur între oameni, gane, n. ii, 62. Femeia ... dăduse zbor unui ţipăt înăbuşit, scurt, de groază, sadoveanu, m. 121; b) a azvârli cu putere. Luai coasa de picior Şi-n văzduh îi detei zbor. alecsandri, p. p. 259. (Regional) A face un zbor = a zbura (I 1). [Pipelca] a făcut un zbor la împărat şi s-a dus şi ia. alrt ii, 247. 2. Deplasare pe calea aerului (a unei aeronave); p. ext. deplasare (a oamenilor) în spaţiul aerian sau extraterestru cu ajutorul aeronavelor sau al navelor spaţiale. Cf. resmeriţă, d. Nu vezi ce iute mă deprind cu zborul? Aeroplanul visurilor mele Vertiginos mă duce către stele, topîrceanu, p. o. 47. Până acum, n-am avut la noi un volum de poezie a zborului, sadoveanu, o. xx, 188. Instructor de zbor de planor, leg. ec. pl. 300. Generaţia energică este în vârstă de trei şi patru ani împliniţi. Imperiul oţelului, al zborului şi al iuţelii s-a manifestat, arghezi, c. j. 213. Fiinţa care se află ... sub zborul acestui avion flexibil trebuie să încerce o teroare amestecată cu voluptate, călinescu, c. o. 289. Organiza zboruri, nu de agrement ..., ci pentru centrul de piloţi şi paraşutişti. barbu i. 139. Credea că era vorba de întâiul zbor al lui Aurel Vlaicu. v. rom. ianuarie 1966, 181. Optimistul nostru e confruntat cu probleme mai aspre, ceva mai puţin simple decât zborul spre Lună. contemp. 1970, nr. 1 215, 1/2. Senzaţionalul zborului cosmic ... aduce la rampa atenţiei mondiale ... o sumă de probleme, românia literară, 1970, nr. 105, 2/2. Una dintre imaginile recepţionate de centrul sovietic de urmărire a zborului staţiei „ Ve-nus-9“ relevă existenţa unui sol acoperit de pietre. scânteia, 1975, nr. 10 319. Vlaicu Aurel ... A venit c-un falnic dor Să cuprindă lumea-n zbor. folc. olt. — munt. iii, 652. ^ Expr. A-şi lua zborul = a) a se înălţa în aer. Cf. dl, dex; b) a începe să alerge repede. Caii repezi, ageri ...La sunete de luptă, pe câmp îşi luau zborul, Ca vulturi ce în aer o pradă ar vedea. alexandrescu, m. 30, cf. dl, dex; c) a pleca; p. restr. a evada, a fugi. Am să te închid în turnul ăsta, de unde n-ai putea să-ţi iei zborul, alecsandri, t. i, 444, cf. dl, dex; d) a dispărea. Zile ce-n vecinicie-şi iau repedele zbor. alexandrescu, m. 4, cf. dex; e) (rar) a se dezvol- ta, a-şi lua avânt. Al meu e Despot! ... planu-mi ia zbor acum mai tare. alecsandri, t. ii, 107. în acest timp, ceasornicăria luase un zbor mare la Geneva, ap. tdrg, cf. dl, dex. ^ Aparat de zbor = aeronavă. Gândirea a rămas totuşi izolată de aparatul de zbor. sadoveanu, o. xx, 188. Platformă de zbor = platformă (pe un portavion) de pe care decolează şi aterizează avioanele. Cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. 3. Trecere rapidă prin aer (a unui obiect azvârlit sau lansat cu putere); menţinere în aer (a unui obiect purtat de vânt, de curenţi etc.); planare1, plutire (2). Zvârli suliţa-n zbor, Ş-o prinse cu uşurinţă în mână. pann, e. ii, 33/9, cf. resmeriţă, d. Prin zborul frunzelor, Agri-pina zări coastele Brăcinelului, masa de stâncă şi poalele verzi de brazi, galaction, o. a. ii, 105, cf. dl, dm. Aripi de vultur în zbor de săgeată Icar şi-a rotit, labiş, p. 331, cf. m d. enc., dex. + Mişcare rapidă, violentă (a vântului). Vine vântul fără milă de pe vârful şurii noastre Smulge-n zbor Câte-o şindrilă, goga, poezii, 66. ^ F i g. Am putea zice că a văzut în zbor de furtună istoria unui mileniu, sadoveanu, o. xix, 127. + (Prin nord-estul Olt.) Vânt puternic şi foarte rece. Cf. CIAUŞANU, V. 212, MAT. DIALECT. I, 234. 4. F i g. Parcurgere cu mare repeziciune a spaţiului (de către un vehicul sau de către un animal etc.), zbu-rare (2); p. ext. goană; (învechit), zburare (2). Stăpâne ..., încălecând, să te ţii bine şi în scări, şi de coama mea; picioarele să le ţii lipite pe lângă supţioara mea, ca să nu mă zăticnăşti în zborul meu. ispirescu, l. 7. Revino, cal năprasnic şi ştiutor de gânduri, Mai du-mă-n zbor pe unde m-ai dus şi-n alte rânduri. vlahuţă, s. a. i, 52. Pe-Ardun al tău, pe Ben-Ardun, N-ai să-l mai vezi în zbor nebun, Pe urma unui şoim uşor. coşbuc, p. i, 111. Stai privind la zborul gondolelor uşoare, luc. ii, 406, cf. cade, dl. Maşinuţa îşi întări zborul, despicând năvala aerului, mihale, o. 501, cf. dm, m. d. enc., dex. *❖* L o c. a d v. Din zbor = în timpul zborului (2); p. e x t. foarte repede. Poalele lungi ale hainei ei albe atingeau în zbor năsipul pustiei. eminescu, n. 26. + F i g. Avânt. întinderea şi zborul ... ce dă câtăva vreme a luat industria germană, pare că adaogă izvoarele capitaliştilor şi fabricanţilor cu cheltuiala şi paguba clasei cei de mijloc a meşterilor, cr (1836), 15V43, cf. valian, v. Agricultura şi-ar lua zborul său, vrednic de pământul acestui Prinţipat (a. 1843). doc. ec. 784. Tacă-ţi pliscul cel de ţarcă, Nu-mi opri geniul de coadă, când el zborul îşi-ncearcă! pr. dram. 362. Notarii din mai multe comune şi-au luat prea mult zbor către neatârnare, i. ionescu, d. 49. Scaldele publice au luat un zbor prea îmbucurător în toate privinţele instituţiunilor. f (1875), 279. Dan nu era poet. Ii lipsea zborul, spontaneitatea, vlahuţă, d. 123. Cu venirea slavilor pare a se fi dat un zbor mai mare lucrărei pământului, xenopol, i. r. ii, 68, cf. barcianu, şăineanu2, cade. Voi nu ştiţi nici măcar si-labisa Zborurile-acestea smulse din inima mea. minu-lescu, vers. 332. Un dor mare ... clocotea şi dădea zbor sufletului lor. sadoveanu, o. i, 271, cf. scriban, d. Dă-i aripă versului, dă-i zbor de lozincă, v. rom. februarie 1954, 146, cf. dl, dm, m. d. enc, dex. + (Rar) 1616 ZBOR2 - 145 - ZBORNIC1 Mărire (IV 3). în a mea poftă de zbor ambiţios ..., Am profanat ... un suflet de femeie, alecsandri. t ii, 186. - Scris şi: sbor resmeriţă, d. - PI.: zboruri. - Postverbal de la zbura. ZBOR2 s. n. 1. (învechit şi regional) Târg (1) anual (organizat pentru hramul unei biserici); p. ext. hram (al unei biserici); p. ext. şezătoare (v. şezător III); horă. Zicea vioara şi alăuta pe la târguri şi pe la zboruri (a. 1652). ap. cade. Nu mearge la zbor şi la jocuri (a. 1652). gcr i, 291/37. Veniţi să neguţătorim până nu să sparge zborul (a. 1746). ap. tdrg, cf. po-lizu. Plosca a nouă de-a cumpărat-o de la zboru de-a fost la Văleni, jipescu, ap. tdrg, cf. alexi, w., resmeriţă, D., ŞĂINEANU, D. U., SCRIBAN, D., DL, DM, DEX. La flori să-mi culeagă ..., Să se-mpodobească, La zbor ca să-m iasă. păsculescu, l. p. 164, cf. n. rev. r. viii, nr. 1, 88, i. CR. VIII, 91, ALR i 572/769, 984, 1 580/764. + (învechit, rar) Piaţă publică. Va fi dus în lumina făcliilor de la turnul Londrei ..., la zborul vechi al oraşului, unde, în vederea tuturor, va fi ruşinat şi tăiat, negruzzi, s. iii, 371, Cf. DL, DM, DEX. 2. (Regional) Taifas (1) (Pecinişca - Băile Hercula-ne). alr sn v h 1 390/2. Şăd la zbor. ib. - PI.: zboruri. - Din ser. zbor, bg. c6op. ZBOR3 s. n. (învechit, rar) Sare fină din salină. Cf. DDRF. - PI.: ? - Etimologia nesigură. Cf. zbor1. ZBOR4 s. n. v. sobor2. ZBOR vb. I v. zbura. ZBORAŞ s. m. v. zborş2. ZBORATCĂ s. f. v. zburatic. ZBORĂTUÎ vb. IV v. zburătui. ZBORÂŞ s. m. v. zborş2. ZBORCOTÎ vb. IV v. zbârcoti. ZBORD s. m. (Prin Ban.) Bulgăre; bolovan. Com. din gherman - reşiţa. Drumul e numai zborzi. cv 1950, nr. 3, 36. - PI.: zborzi. - Pref. z- + bord. ZBORESC, -EÂSCĂ adj. (învechit) Sinodal. A lu Iacovu zborreasca tremeatere. cod. vor2. 61v/6, cf. TDRG, SCRIBAN, D. - PI.: zboreşti. - Zbor4 (variantă a lui sobor) + suf. -esc. ZBORÎ1 vb. IV. v. zbârli. ZBORÎ2 vb. IV v. zborî1. ZBORÎNTE s. m. (Zool.; regional) Chiţcan (Sorex araneus). Cf. conv. lit. xxiii, 343. - PI.: zborinţi. - Etimologia necunoscută. ZBORÎŞ s. m. v. zborş2. ZBORIŞTE s. f. (învechit) Adunare. Urii ... fiindu lui iubiţi, tremeaseră la elu de-lu rrugară să nu-ş dea sinre întru zborrişte, întru batgiocură. cod. vor2 5v/ 12, cf. DDRF, PHILIPPIDE, P. 176, TDRG, DHLR II, 536, RO-SETTI, I. L. R. VI, 258, SCRIBAN, D. - PI.: zborişti. - Din slavonul CT^Eopmjje, CEopmţie. ZBORÎ1 vb. IV. Refl. (învechit şi regional; despre oameni) A se aduna. Să zborără păgânii, Gloate tineri şi bătrânii, De să vorovească cu sfaturi ... Şi sfătuiesc necuraţăi. dosoftei, ps. 13/9, cf. ddrf, tdrg, n. rev. r viii, nr. 6, 88, cade. - Prez. ind.: zborăsc. - Şi: zbori (ddrf). - V. zbor2. ZBORÎ2 vb. IV. Tr anz. (învechit şi regional; complementul indică păr, pene etc.) A zbârli (1). Fraţilor, să ne zborăm părul, să ne facem ciuhaşi şi să alergăm asupră-le. dosoftei, v. s. octombrie 80v/28. Vine lelea de la moară C-o găină-n poală. Ea zburăşte penele. MAT. FOLK. 972, cf. CIAUŞANU, V. 196, SCRIBAN, D. + Refl. Se zboreşte păru pe el. alr sn iii h 678. - Prez.: ind.: zborăsc. - Şi: (regional) zburî vb. IV. CIAUŞANU, v. 196. - V. zbor1. ZBORÎ3 vb. IV Intranz. (Prin Ban.) A tăifasui. Cf. cade. Şăd la zbor, zborăsc. alr sn v h 1 390/2. - Prez. ind.: zborăsc. - Din ser. zboriţi. ZBORÎ4 vb. IV. Tranz. (fact.) (Prin Bucov.; într-un descântec) A vomita. Toate adusăturile Te grăbeşte şi le-adună ... Şi le pune ... In lingura cu scobitură. Te sileşte Şi maţele-i zboreşte. marian, v. 176. - Prez. ind.: zborăsc. - Pref. z- + borî. ZBORJÎT, -Ă adj. v. zborşit2. ZBORLONŢ subst. v. zbirlonţ. ZBORLONŢÎ vb. IV. Refl. (Regional) A se da în leagăn (Vadul Crişului - Oradea), alr i 1 705/295. - Prez. ind.: ? - V. zborlonţ. ZBORNĂ s. f. (Rar) Zarvă (1). Curtea mătuşii ... era toată o zbornă. klopştock, f. 140. Alarma coşului [uzinei] umplea mahalaua de zbornă. id. ib. 157. - PI.: ? - Etimologia necunoscută. ZBORNIC1 s. n. 1. Carte veche bisericească care cuprinde o culegere de texte referitoare la vieţile şi la învăţăturile sfinţilor, comentarii religioase, tâlcuri ale scripturii. Cf. barcianu. încep a se lucra cărţi ca „Evanghelia din Bălgrad“ de la 7087, ca „Zborni-culu, ca „Psaltirea româneascăiorga, c. i. iii, 37, cf. ŞĂINEANU, D. U., RESMERIŢĂ, D., CADE, DL, DM, MI-HĂILĂ, î. 148, DER, M. D. ENC., DEX. 1641 ZBORNIC2 - 146 - ZBORŞIT2 2. Antologie (manuscrisă) care conţine texte istorice vechi, scrieri religioase şi apocrife, literatură populară etc. Cf. alexi, w., i. brăescu, m. 73. Acele zbornice ... cuprind, pe lângă citate mici, şi întregi capitole sau bucăţi alese din autori mai vechi. bul. com. ist. i, 58, Cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE, MIHĂILĂ, î. 148, DER, M. D. ENC., DEX. - Scris şi: sbornic resmeriţă, d. - PL: zbornice. -Şi: (învechit) zvornic s. n. iser, alexi, w. - Din slavonul c^BopNHKh. ZBORNIC2 s. m. (învechit, rar) Orator (1). Cf. iser. - PL: zbornici. - Zbor2 + suf. -nic. ZBORNINCĂ s. f. (Regional) Numele unui dans popular în care jucătorii se prind de brâu formând un semicerc; melodie după care se execută acest dans. Cf. varone, d. Zbornincă se joacă mai mult în ziua de zbor. an. dobr. xi, nr. 1, 38. - De la zbor2. ZBOROŞ s. m. v. zborş2. ZBORŞ1 s. n. (Regional) Mâncare prost preparată (Poiana Lacului - Piteşti), udrescu, gl. - PL: ? - Pref. z- + borş. ZBORŞ2 s. m. Numele mai multor peşti: 1. Plevuşcă-de-baltă, v. plevuşcă1 (1) (Gasteros-teus platygaster). Cf. tdrg. 2. Pălămidă-de-baltă, v. p ă 1 ă m i d ă3 (Pungitius platygaster). Cf. CADE, ŞĂINEANU, D. U., SCRIBAN, D. 3. Ghiborţ (Acerina cernua). Cf. antipa, f. i. 52, scriban, D. Când Acerina este apucată brusc, ea îşi ... întinde brusc aripioarele; de aici: zborâş. băcescu, p. 109. 4. (în formele zborâş şi zboroş) Biban (Perca fluvia-tilis) (Homocea - Adjud). Cf. băcescu, p. 32. - PL: zborşuri (s. n.) şi zborşi (s. m.). - Şi: zboraş (h vi 16, accentul necunoscut), zboriş (scriban, d.), zborâş, zboroş (băcescu, p. 108), zboruş (h iii 227, accentul necunoscut) s. m. - Postverbal de la zborşi1. ZBORŞÎ1 vb. IV Refl. (Regional, mai ales în Mold.; despre unele alimente, mai ales despre lapte) A se altera prin înăcrire (excesivă). Cf. resmeriţă, d., şăineanu, d. u. Laptele pus la prins, dacă e căldura prea mare şi nu se prinde bine, se zborşeşte, se strică. cv 1950, nr. 5, 32, cf. dl, dm, m. d. enc., com. din VLĂSINEŞTI - BOTOŞANI, COMAN, GL. ALR I 1 823/558. - Scris şi: sborşi resmeriţă, d. - Prez. ind. pers. 3: zborşeşte. - Pref. z- + borşi. ZBORŞI2 vb. IV. Refl. 1. (Regional, mai ales în nordul Mold. şi Bucov.; despre animale sau păsări) A-şi zbârli părul sau a-şi umfla penele (de frică, de furie etc.). Cf. cihac, ii, 484. Cloşcă, ce te zborşeşti aşa? vlahuţă, cl. 51, cf. barcianu. Cloşca cârâia zborşindu-se în jurul lor. adam, r. 59, cf. şăineanu2, dl, dm, M. D. enc, dex. Mâţa se zborşeşte la câne. şez. v, 173, cf. alr sn ii h 382, ib. iii h 678. ^ Tranz. [Păsăruica], cum ... se sparie, îndată începe ... a-şi zborşi penele de pe corp ca o buhă. marian, o. i, 89. [Curcanul] zborşeşti coada, alr sn ii h 382/386. + Tranz. (Despre oameni; complementul indică părul capului) A ciufuli. Vătăjiţele ... joacă împrejurul miresei ... îi zborşesc părul şi o strâmbă, marian, nu. 705, cf. CADE, DL, DM, DEX, COm. din STRAJA - RĂDĂUŢI. 2. (Familiar; despre persoane) A se înfuria. Are să se cam zborşească giupânul Arvinte, d-apoi n-am ce-i face. alecsandri, t. 833, cf. cihac, ii, 484. Serjentul de pont încearcă să împingă căruţa mai spre marginea uliţei ... Nastasachi se zborşeşte, îl suduie, contemporanul, iv, 825, cf. ddrf, şăineanu2. Când îi pomenea cineva de Ana, se zborşea şi fulgera, rebreanu, i. 217, cf. resmeriţă, d., cade. Ce te zborşăşti geaba, coană? popa, v. 149. S-a zborşit fără veste şi a bătut din picior. sadoveanu, o. xvii, 178, cf. scriban, d. 189, dl, dm, m. d. enc, dex. Nu te zborşi. şez. ix, 146, com. din straja - rădăuţi. + A se răsti1. Sborşeşte-te o dată la dânsul, la inginer, ... la prefect şi-i vedea. i. negruzzi, s. iv, 236, cf. ddrf. Nu m-ai tocmit tu? se zborşi ţiganul presimţind că va rămâne neplătit, rebreanu, i. 38, cf. resmeriţă, d., şăineanu, d. u. Ia tacă-ţi gura! se zborşesc toţi trei. teodoreanu, m. u. 286. Ii pomeniră fetele noastre de metanie la Ţigăneşti şi se zborşi la ele, le lovi peste gură cu palma, sadoveanu, o. xvii, 290. Se zborşise la cei care făceau gălăgie, camil petrescu, o. i, 76. Să poftească fiscalul să ne mai fure ..., să se zborşească la noi, la neveste şi la copii, pas, l. i, 273. Nu crezi că-ţi dau banii? se zborşi Mitru. t*. popovici, s. 151. M-am zborşit o dată la el. pamfile, j. ii, 164. ^ Fig. Eşti poate măscăriciul la care se zborşeşte şi ariciul? v. rom. septembrie 1954, 107. Zborşindu-se într-o demagogie sunătoare, uite aşa a început să urce. contemp. 1970, nr. 1 240, 2/7. + (Familiar, despre planuri, proiecte etc.) A se strica (3); (familiar) a se borşi. Planul de excursie s-a zborşit. dex. - Scris şi: sborşi. — Prez. ind.: zborşesc. - Etimologia nesigură. Cf. zbârli. ZBORŞÎ T1, -Ă adj. (Mai ales în Mold.; despre unele alimente, mai ales despre lapte) Alterat prin înăcrire (excesivă). Cf. zborşi1. Cf. resmeriţă, d., dl, dm, m. D. ENC. 1 010, ŞEZ. IX, 146, LEXIC REG. II, 47. - Scris şi: sborşit resmeriţă, d. - PL: zborşiţi, -te. - V. zborşi1. ZBORŞÎT2, -Ă adj. 1. (Regional, mai ales în nordul Mold. şi Bucov.; despre părul oamenilor şi al animalelor sau despre penele păsărilor ori despre părţi ale corpului lor) Zbârlit2 (1) sau umflat (de frică, de furie etc.). Cf. zborşi2 (1). Capetele chilug şi mustăţile tufoase şi zborşite. ap. tdrg. Fetele, cari ... îmblă cu capul zborşit, înfoiat şi dupuros, sunt poreclite ... „buhă“. marian, o. i, 213, cf. ddrf. Coama lor tare şi zborşită tremura de opintirile îndârjite, adam, r. 266, cf. alexi, w., cade. Tata, cu capul zborşit, se uita în grădină, camilar, c. 88. O femeie cu părul zborşit. id. 1650 ZBORUŞ - 147 - ZBUCIUM n., 197, cf. dl, dm, m. d. enc. 1010, dex. De multe ori, găinele mor cu droaia ..., nu mănâncă, nu beau, lasă coada-n jos, stau zborşite. şez. iii, 203. Zborşit la cap. ib. ix, 146, cf. alr i/i h 66. 2. (Despre persoane) înfuriat. Cf. z b o r ş i2 (2). Apoi de ce eşti zborşit? negruzzi, s. iii, 7. Cine eşti tu, zise Ivan cam zborşit, de te lauzi că le ştii pe toate? creangă, p. 299, cf. şăineanu, D. u. înapoi, măgarule, ţipă zborşit Cristea. sadoveanu, o. xvii, 361, cf. scriban, d. 189, dl, dm, dex. Din pământ să mi-o scoateţi! răcneşte zborşit şi cu ochii încruntaţi în sânge. i. cr. iv, 203. - Scris şi: sborşit resmeriţă, d. - PI.: zborşiţi, -te. -Şi: (regional) zborjit, -ă adj. alr i/i h 66/542. - V. zborşi2. ZBORUŞ s. m. v. zborş2. ZBR interj, v. zbâr. ZBRÂNCA1 interj., s. f. sg. 1. Interj. (Prin Mold.) Cuvânt care imită zgomotul produs de o izbitură. Uşile beciului de supt casele boiereşti, de unde erau încuiete cu lăcata, deodată, zbranca, se deschiseră în lături. CONTEMPORANUL, III, 286. 2. S. f. sg. (învechit şi regional) Risipă (1). Cf. ci-HAC, II, 153, DDRF, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W., coman, gl. ^ Expr. A face zbranca (sau zbrancă) prin (ori printre) sau a da zbranca în (sau a-i da cuiva zbranca) = a risipi (1). Cf. cihac, ii, 153. Dacă-i copilul meu, sângele meu, cum l-aş trimite la pod [să cerşească]: pânea ceea mi-ar arde gâtul. Asta s-ar chema să-i dau zbranca. contemporanul, v?, 388, cf. ddrf. Şi-o ucis la lifte păgâne ... şi-o făcut zbranca prin ele. c. petrescu, o. p. ii, 117, cf. scriban, d., dl, dm. Când Mihai a intrat în moştenire, repede a dat zbranca în ea. Corn. din piatra neamţ. [Teclele] se serbează „pentru că-i rău de lupi, ce fac zbranca printre dobitoace“. pamfile, s. t. 57. Totdeauna dă zbranca în lucrurile lui! coman, gl. - Şi: (învechit) zbrancă s. f. sg. cihac, ii, 153, ddrf, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W. - Onomatopee. ZBRANCA2 vb. I. Refl. (Mold.; în expr.) A se zbranca în ceva = a se risipi (i). Cf. SCRIBAN, D. - Prez. ind.: ? - De la zbranca1. ZBRĂNCĂ s. f. sg. v. zbranca1. ZBRANŢ1 s. n. (Prin nord-vestul Munt.) Branţ. Cf. UDRESCU, GL. - PI.: zbranţuri. - Pref. z- + branţ. ZBRANŢ2 s. n. v. zbanţ2. ZBRÂNCEÂLĂ s. f. (Regional) îmbrânceală. Con-standin s-a ales cu cojocul nou-nouţ rupt ... - Cine l-a rupt? - Ei, în zbrănceală. vissarion, fl. 182. - PI.: zbrânceli. - Pref. z- 4- [îm]brânceală. ZBRÂNŢĂRÎ vb. IV. Refl. (Regional) A se agita. Zărise ... lume multă robotind şi zbrănţărindu-se încoace şi încolo pe dighiu şi în port. conv. lit. xliii, 928. - Prez. ind.: zbrănţăresc. - Cf. zbânţui, îmbrânci. ZBREDUÎ vb. IV. T r a n z. (învechit, rar) A molipsi. înţelegând că sunt neşte sate zbreduite de cium[ă], nu m-am dus că m-am temut (a. 1795). iorga, s. d. viii, 31. - Prez. ind.: zbreduiesc. - Etimologia necunoscută. Cf. s m r e a d. ZBREGULÎT, -Ă adj. zgribulit. ZBREHUI, -IE adj. v. sprehui2. ZBRIHUIÂT, -Ă adj. v. sprehuiat. ZBROÂTEC subst. v. zburatic. ZBROTĂCÎ vb. IV. Intranz. (Regional) „A cotrobăi“ (Runcu Salvei - Năsăud). chest. v 121/67. - Prez. ind.: zbrotăcesc. - Etimologia necunoscută. ZBROTEC subst. v. zburatic. ZBROTOCÎ vb. IV. v. zburătăci. ZBRUŞ s. m. (Sudul Transilv.) Bulgăre. Cf. chest. ii 86/51, alr i 1 812/56, ib. 1 813/56, ib. 1 814/56, alr sn i h 33/235, alrm sn i h 26/235, lexic reg. ii, 103. Mi-a zvârlit în fereastră cu nişte zbruşi de pământ. MAT. DIALECT. I, 103. - PI.: zbruşi. - Pref. z- + bruş. ZBUCATURĂ s. f. v. zbocatură. ZBUCHI interj, v. zbughi1. ZBUCIM vb. I v. zbuciuma. ZBUCIN vb. I. v. zbuciuma. ZBUCIUM s. n. 1. Stare fară linişte sufletească; agitaţie, chin, frământare, îngrijorare, luptă, neastâmpăr, nelinişte (1), tulburare (2), tulbureală (2), zbatere (4), zbuciumare (1), (livresc) impacienţă, (rar) tulbur, zbătaie (1), (astăzi, rar) zdrucinare (3), (învechit şi regional) marghiol (II), (învechit) neodihnă (2), neodih-nire, nepace, (învechit, rar) tulburăciune, (popular) zdruncin (2). Cf. zbuciuma (1). Şi cum va înceta Al iminii zbucium, Ce dulce-mi va suna Cântarea de bucium! EMINESCU, O. I, 225, cf. DDRF, ALEXI, W., TDRG. Zbuciumul sufletesc al lui Litvinov din aceste două ceasuri îl analizează pe larg. ibrăileanu, s. l. 26, cf. resmeriţă, d. cade. Ceea ce e dincolo de mormânt nu se ştie, aici ne rămâne însă zbuciumul şi regretul. lovinescu, c. v, 123. Ii voi mărturisi zbuciumul şi insomniile mele! galaction, o. a. ii, 65. Şi pare că un 1673 ZBUCIUM - 148 - ZBUCIUMA suflet în zbucium se zbate, voiculescu, poezii, i, 10. Zbuciumul meu moral găsea în calmul lui un reconfort. sadoveanu, o. xv, 183, cf. scriban, d. Atmosfera de sinceritate ... care angajează pe cititor şi-l face să participe la zbuciumul scriitorului, vianu, a. p. 195. Trecut şi zbuciume îmi uit. blaga, poezii, 314. Tablourile sale sunt făcute ... din zbucium interior şi comprimat. ralea, s. t. i, 270. Petrecuseră o noapte albă şi plină de zbucium, fără să închidă ochii, camil petrescu, o. ii, 15. Cum rabdă zbuciumul din inima mea, când ştie că n-am nici o veste? v. rom. septembrie 1954, 24, cf. dl, dm. Cât zbucium pentru un „da “ spus în şoaptă, românia literară, 1970, nr. 95, 3/2, cf. m. d. enc., dex. + Activitate deosebită, intensă şi chinuitoare (în vederea unui scop); chin, caznă, efort, forţare, muncă (2), osteneală (2), silinţă (2), strădanie (2), străduinţă (1), trudă (1), zbatere (3), zbuciumare (4), (rar) strădănuială, străduială, străduire, zbătaie (2), (popular) canoneală, (învechit) căznire, nevoială (1), osteninţă (1), strădănuire, (regional) morânceală (1), straponţ, zoală (1). Cf. zbuciuma. Din zbuciumul eternei lupte să smulgi fulgerătoare versuri, vlahuţă, 0. a. i, 32. O, cruţă-ţi lacrimile! Sunt şi ele Comoară scumpă-n zbuciumul vieţii! densuşianu, l. a. 23. Să profităm de experienţa marilor îndrumători ai politicii noastre externe, al căror zbucium şi sforţări mi-a fost dat mie să le continui, titulescu, d. 712. E trudit ... de atâţia ani de zbucium. Eu nu l-am văzut niciodată dormind, sadoveanu, o. xviii, 264. Cunoaştem trecerea pe pământ a lui Schiller, dacă nu cu zbuciumul ei, cel puţin sub faţa ei anecdotică, blaga, hr. 50. Zbuciumului elaborării îi urmează calmul creaţiei, ralea, s. t. 1, 61. Pe feţele tuturor celor de faţă se putea citi zbuciumul zilei încă neîncheiate, camil petrescu, o. ii, 493. Toate marile adevăruri la care aspirăm sunt extrase cu zbucium din încrengături derutante, contemp. 1969, nr. 1 208, 5/1. 2. Mişcare puternică şi zgomotoasă a elementelor naturii; agitaţie, clocot, frământare, freamăt, învolburare, tălăzuire (1), tumult1 (1), vuiet, zbatere (1), zbuciumare (2). Cf. zbuciuma (2). Vrea să se odihnească, ca după zbuciumul unui năprasnic uragan. caragiale, o. i, 160. Dunărea începe să vâjâie mânioasă - e un zbucium şi un clocot de valuri dintr-un mal în altul, vlahuţă, ap. cade, cf. alexi, w., tdrg. Firea pare toată cuprinsă de un zbucium, petică, o. 178. Ea nu se dădea biruită de zbuciumul apelor, hogaş, dr. i, 308a cf. resmeriţă, d. Se auzea numai ... zbuciumul ploii în geam. c. petrescu, o. p. ii, 258. N-aveau a-i cunoaşte furiile şi zbuciumele. Pentru ele, Marea Neagră era o arie lină. sadoveanu, o. xii, 684. Zbuciumul arborilor l-am ascultat, stancu, r. a. i, 109, cf. dl, dm. Ce linişte adâncă-i în zbuciumul pădurii, labiş, p. 360, cf. m. d. enc., dex. + Mişcare continuă şi grăbită (de oameni), produsă în jurul cuiva sau a ceva; agitaţie, animaţie, colcăială, colcăire, foială, foire, forfotă, forfoteală, frământare, freamăt, furnicare, mişcare, mişunare, roială, roire (3), viermuială, viermuire, (rar) mişuială, mişuire, mişunare, mişună, mişuneală, (regional) fojgăială, fojgăire, fojgăit, vânjoală, (învechit, rar) zbuciumeală, (familiar) fâţâială, fâţâire, fâţâit, vânzoleală, vânzolire, vânzolit. Rar mi s-a întâmplat să văd atâta zbucium în jurul unui copil bolnav, galaction, o. a. i, 55. S-a repezit spre portiţă, fără să bage în samă zbuciumul împotriva lui a căţeluşei, sadoveanu, o. xviii, 120. Zornăiau galbenii când sălta, în zbucium, hora. stancu, d. 7. Se uitase ... la zbuciumul de pe scări, preda, delir, 306. (Prin analogie) La apropierea mea îşi opri zbuciumul braţelor şi rânji spre mine. sadoveanu, o. v, 323. - Scris şi: sbucium resmeriţă, d. - PL: zbuciumuri şi (rar) zbuciume. - Postverbal de la zbuciuma. ZBUCIUMA vb. I. Tranz. şi refl. 1. (Despre oameni) A-şi pierde sau a face să-şi piardă liniştea; a (se) agita, a (se) chinui, a (se) consuma, a (se) frământa, a (se) nelinişti, a (se) tulbura (3), a (se) zbate (5), a (se) zvârcoli (2), (astăzi, rar) a se zdruncina (1), (popular) a (se) bate, (învechit şi regional) a (se) ticăi (2), (învechit) a se neodihni, a se nepăciui, a se volnici, (regional) a (se) cioşmoli, a (se) frăsui, a (se) marghioli (4). Oamenii, văzându-le zbuciumându-se aşa, au început ... să le mângâie, creangă, p. 175. Un scriitor zbuciumat de gânduri, chinuit de pasiuni, e, în mod necesar, individualist, gherea, st. cr. iii, 172, cf. ddrf. De cum te zbuciumi, tu te stângi Şi inima din noi o frângi. coşbuc, p. i, 150, cf. barcianu, alexi, w. Mintea lui se zbuciuma cu întrebări tainice, rebreanu, p. s. 38. Se zbuciumă dar nu ştie ce să facă. teodoreanu, m. u. 187. Doar pentru voi mă zbuciumă şi zbate Cumplitul braţ al deznădăjduirii. voiculescu, poezii, i, 22. Degeaba ne-om tângui, degeaba ne-om zbuciuma ... răspuns nime n-o da. sadoveanu, o. xviii, 408, cf. dl. Eu pot alege: Să tac ori să mă zbucium în deşert, labiş, p. 237, cf. dm. Tereza ... Nu trebuie să te zbuciumi atât. românia literară, 1970, nr. 92, 17/1, cf. m. d. enc., dex. Fără grijă, tu dormi bine, Eu mă zbucium, vai de mine. sevastos, c. 156. ^ Intranz. Şi aşa zbuciumând l-au tâlnit un părinte de l-au priceput şi l-au mângâiat, dosoftei, v. s. ianuarie 43722. ^ F i g. Se zbuciumă sărmana floare şi moare-n patima ei mută. goga, poezii, 235. + Refl. şi (regional) intranz. A depune eforturi deosebite, chinuitoare (în vederea unui scop); a se agita, a se căzni, a se chinui, a se frământa, a se munci (4), a se necăji (2), a-şi da osteneală (v. o s t e n e a 1 ă 2), a se osteni (3), a se sfărâma (2), a se sili (2), a-şi da silinţa (v. s i 1 i n ţ ă 2), a se strădui (2), a (se) trudi (1), a se zbate (4), (învechit şi popular) a se nevoi (4), a se osteni (3), (popular) a se canoni, a se forţa, a se sârgui (2), (învechit) a se învălui, a se năsli (1), a se osârdnici, a se osârdui, a se volnici, (regional) a se verzoli. Cf. resmeriţă, d., şăineanu, d. u. Ianco se zbuciumă să fugă. davidoglu, m. 75. De vânat, el n-a vânat, Orişicât s-a zbuciumat, teodores-cu, p. p. 149. M-am zbuciumat să-l fac om, dar nu se poate. Com. liuba, cf. şez. ix, 153. în vânătoare că-mi pleca ... Toată ziua zbuciuma Şi nimic nu-mi folosea. PĂSCULESCU, L. P. 171. 2. (Complementul sau subiectul indică elemente ale naturii) A face mişcări bruşte, violente sau convulsive 1674 ZBU CIUM ARE - 149 - ZBU CIUM ARE (de durere sau pentru a scăpa, a se elibera); a se perpeli (v. p â r p ă 1 i II 2), a se zvârcoli (1), (regional) a se vânzoli, a se zbate (1). Cf. budai-deleanu, lex. în troznet se frâng ramuri şi pare că se zbucin Nu numai vechii arburi, ci stâncele şi munţii, heliade, o. i, 334. Călătoriul zbuciumat d-a mării val. asachi, p. 8/9. Aşa pe mări o navă, de valuri zbuciumată, De mâna providenţei pe ţărmuri s-a depus, fm (1846), 2242/19. Otrăvitul se zbuciuma în convulsii, negruzzi, s. i, 164. Poştaşul se zbuciuma de râs pe cal. alecsandri, o. p. 258. [Baba] se zbuciumă în piua în care ai încuiat-o tu. eminescu, n. 9. Şi atâta ce a jucat şi s-a zbuciumat, până ce a slăbit cu totul, marian, s. r. ii, cf. ddrf. Corabia aceasta ... Cu valuri furioase austrule-ngri-jeşte, S-o zbuciumi cât mai tare. ollănescu, h. o. 368. Vântul zbuciuma frunzişul, coşbuc, p. i, 317, cf. bar- CIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Copacii ...se zbuciumă în şuierul ghiulelelor, lovines-cu, c. iv, 191. Lighioana se zbuciumă de moarte, ga-laction, o. a. i, 258. Caii opriţi gâfâiau din greu; suflările lor alergau încă, zbuciumăndu-i pe loc. teo-doreanu, m. i, 25, cf. scriban, d. Dacă vântul n-ar fi zbuciumat pomii ..., peisajul ar fi rămas neclintit, stan-cu, R. a. v, 221, cf. dl. Burta muşchiuloasă i se zbuciuma. preda, delir, 363, cf. dm. Li se zbuciumă pieptul sub bundă, labiş, p. 68, cf. m. d., enc, dex. Cum se zbuciumă vitele când fată. şez. xxiii, 27. ^ Refl. pas. „Mariţa“, vas de negoţ românesc, după ce s-au zbuciumat în furtunile Mării Negre, au sosit ferice, ar. (1835), 45V40. Fig. Crudele gândiri ce le însuflă o viaţă zbuciumată de vijălii. heliade, i. b. i, 115/6. înalţii munţii, Din tălpi, la frunţi îi zbucium, mace-donski, o. i, 34. Te zbuciumă vârtejul de viaţă, goga, poezii, 183. Strălucirea de adineaori ... se zbuciuma gâtuită de întuneric, rebreanu, p. s. 25. Meniri necunoscute se zbuciumă în mine. galaction, o. a. ii, 343. A povestit amintiri siberiene ... amintind vijeliile simfonice care zbuciumă orgile marilor catedrale, teodo-reanu, M. u. 81. Hipodromul îşi zbuciuma mădulările de balaur, sadoveanu, o. xii, 93. Se zbuciumă timpul ...cu capul pe perna nopţilor mele. românia literară, 1970, nr. 109, 7/2. + Tranz. A răscoli din temelie; a conturba, a deranja. Partizile relighioase ... zbuciuma Franţia. săulescu, hr. ii, 310/4. Principatul, zbuciumat prin ... războiae lăuntrice, se videa adese nevoit a cunoaşte predomnirea vreuneia din puterile vecine, ist. m. 54/13. De năvăliri păgâne este ţeara zbuciumată, sion, poezii, 261/13. Mii de braţe ... zbuciumau natura, .prefăcăndu-o în templu, conv. lit. ix, 12. ^ Refl. pas. De la 843-981 Franţia se zbuciumă de împărecheri şi împilări, săulescu, hr. i, 98/16. - Scris şi: sbuciuma resmeriţă, d. - Prez, ind.: zbú-cium. - Şi: (învechit) zbucimâ (săulescu, hr. ii, 282/ 7), zbucinâ (prez. ind. pers. 3 şi zbúcin) - Pref. z- + buciuma. ZBUCIUMÁRE s. f. Acţiunea de a se zbuciuma şi rezultatul ei. 1. Stare de nelinişte sufletească; agitaţie, chin, frământare, îngrijorare, luptă, neastâmpăr, nelinişte (1), tulburare (2), tulbureală (2), zbatere (4), zbucium (1), (livresc) impacienţă, (rar) tulbur, zbătaie (1), (învechit şi regional) marghiol (II), (învechit) neodihnă (2), ne-pace, (învechit, rar) tulburăciune. Cf. z b u c i u m a (1). Cf. budai-deleanu, lex. Mirosul ... ar fi adus ... Crierilor zbuciumare şi inimii hămesală. conachi, p. 268. Succesul îi scăpa foarte adesea ... Atunci era o zbuciumare teribilă, caragiale, o. iii, 4, cf. ddrf, barcia-nu, alexi, w. Ascultă-mi glasul zbuciumării Neputincioase şi deşarte, goga, poezii, 75, cf. resmeriţă, d. cade, şăineanu, d. u. Privirile lor se întâlniră şi fiecare citi în faţa celuilalt aceeaşi zbuciumare. rebreanu, i. 412. Ca fata când e cuprinsă de zbuciumări secrete, Mă-ntorc şi stau o clipă cu faţa la părete, topîrceanu, p. o. 15. în aceste zbuciumări ale vieţii interioare, orgoliul neputinţei într-un acces de dezgust îşi poate frânge lira. ralea, s. t. iii, 236. Toderiţă aflase câte ceva din zbuciumările lui Codrea. vornic, p. 30, cf. dl, dm. Era flămând, după frământările şi zbuciumările prin care trecuse, românia literară, 1970, nr. 87, 18/4, cf. m d. enc., 1010. dex. + Efort deosebit, chinuitor (în vederea unui scop); chin, caznă, efort, forţare, muncă (2), osteneală (2), silinţă (2), strădanie (2), străduinţă (1), trudă (1), zbatere (3), zbucium (1), (rar) strădă-nuială, străduială, străduire, zbătaie (2), (popular) canoneală, (învechit) căznire, nevoială (1), osteninţă (1), strădănuinţă, strădănuire, (regional) morânceală (1), ştrapaţ (1), zoală1 (1). Cf. zbuciuma (1). Casa lui, clădită din munca lui, singura avere agonisită în atâţia ani de zbuciumări. rebreanu, i. 84. îndrăznea să vorbească ... fără să înţeleagă nimic din zbuciumările unui popor care-şi pune azi ultima lui speranţă într-însul. cocea, s. ii, 460. Grâul care curge în saci ne costă destulă zbuciumare. vornic, p. 230. Cum de arată ea aşa de bine pe lângă atâta muncă şi zbuciumare! SBIERA, P. 213. 2. Mişcare bruscă, violentă sau convulsivă (de durere sau pentru a scăpa, a se elibera); zbatere (2), zvârcolire (1), (rar) zbătaie (1), (învechit) zvârcolit1, zbu-ciumătură, (regional) vânzolire, (învechit, rar) zbătătură, zvârcoală (1), (familiar) zvârcoleală. Cf. zbuciuma (2). Cf. budai-deleanu, lex. Zbuciumările ceste mai din urmă au răsturnat de istov mai multe zidiri ce cu cutremurul dintâi rămăsese nevătămate, ar (1829), 12L/7. Diabitul vine din ... zbuciumările istericalelor. cornea, e. i, 42/10, cf. ddrf, barcianu. în liniştea caldă a bordeiului, s-asculţi zbuciumările învrăjmăşite de afară, adam, r. 67, cf. alexi, w. Parcă ar fi scăpat dintr-o cameră de tortură şi ... zbuciumările ar fi rămas acolo, rebreanu, p. s. 60, cf. resmeriţă, d. Uluit de zbuciumarea uriaşă pe care o ştii mai largă decât zarea ..., simţi nevoia să-ţi întorci privirea spre ţărmul mărginit şi nemişcat, galaction, o. a. ii, 250. Sub seară, târziu, zbuciumarea s-alină pe-ncet ... Şi gloata se-mprăştie. voiculescu, poezii, i, 30. în zbuciumările ei, bolnava avea un fel de ţipăt răguşit, sadoveanu, o. vi, 523, cf. dl, dm, m. d. enc. 1010, dex. ^ F i g. Altfel ar fi o zbuciumare sterilă de nişte energii oarbe, rebreanu, p. s. 52. Mă-nfierbăntă zbuciumarea pură A separării fierului de zgură, labiş, p. 267. 4 F i g. (Rar) 1675 ZBUCIUMAT - 150 - ZBUCIUMELNIC Luptă (violentă). Se gândea ... la tinereţea pentru totdeauna prăpădită în zbuciumări cu duşmanii, sadoveanu, o. i, 250. - Scris şi: sbuciumare resmeriţă, d. - PL: zbuciumări. - V. zbuciuma. ZBUCIUMAT, -Ă adj. 1. (Despre oameni sau despre facultăţile lor psihice şi intelectuale) Care şi-a pierdut liniştea; agitat, chinuit, consumat, frământat, neliniştit, tulburat2 (3), tulbure (3), (popular) bătut, (învechit) neodihnit, (regional) cioşmolit, frăsuit, (învechit, rar) nepăciuit, zbuciumelnic. Cf. zbuciuma (1). Dară eu şi de vârstă mai bătrân şi de pedepse mai dosedit şi mai ispitit ..., mai asudat şi mai zbuciumat sunt. cantemir, i. i. i, 121, cf. budai-deleanu, lex. Urgisita şi zbuciumata lui soţie scosese acum pe tipsie şi cloşca cu puii de aur. creangă, p. 99. Minţii zbuciumate Câte-un drumeţ îi pleacă de la casă. goga, poezii, 87. Când în inimi zbuciumate Orice dorinţă-ncet se curmă, Zdrobiţi vioara fermecată, petică, o. 54, cf. resmeriţă, d., cade. Şoimaru se-ndreaptă spre ţintirim, tăcut şi cu sufletul zbuciumat, sadoveanu, o. v, 700, cf. dl, dm. Refuzul destinului de a-i acorda zbuciumatului personaj măcar satisfacţia unei înfrângeri apoteozate. românia literară, 1970, nr. 82, 9/3, cf. m. d. enc. 1010, dex. Şi m-a lăsat amărât Zbuciumat şi necăjit, şez. iii, 236. F i g. Pe-o gură de rai, Zbuciumat se plânge fluierul de fag. labiş, p. 298. + (Despre viaţa oamenilor sau despre momente ale existenţei lor) Plin de evenimente, de încercări, de greutăţi, de vicisitudini. Fu o căsnicie zbuciumată şi scurtă, m. i. caragiale, c. 129. In această insulă şi-a petrecut cele mai bune zile ale unei vieţi zbuciumate împăratul Iulian. lovinescu, c. iv, 195. Un episod din amara şi zbuciumata viaţă a marelui nostru Eminescu. sadoveanu, o. xx, 15. Masele ţărănimii răsculate în zbuciumatul an 1907. contemp. 1949, nr. 224, 2/1. Duminica de 6 iunie ... fusese atât de însorită şi atât de zbuciumată în acelaşi timp. camil petrescu, o. ii, 118. Istoria zbuciumată a poporului român. ist. lit. rom. ii, 111. Cu o viaţă aşa de zbuciumată, el a reuşit totuşi să lase un număr mare de lucrări, agrotehnica, i, 37. Zbuciumata existenţă a scriitorului, sclf 1958, nr. 1-2, 197. 2. (Despre elemente ale naturii) Care se mişcă sau este mişcat cu putere, într-o parte şi într-alta; p. ext. (despre ape curgătoare, torente etc.) care curge repede, cu spume (izbindu-se de ceva), agitat, clocotit, frământat, fremătat, învârtej it, învolburat; tumultuos (1). Cf. zbuciuma (2). [Oltule] Zbuciumat tu vii la vale Tulbure mereu, coşbuc, p. ii, 104. Zbuciumaţii arbori par cufundaţi într-o tristă gândire, petică, o. 289. Viforul şuiera ... cu glas ... de codrii zbuciumaţi, hogaş, dr. i, 274. Gondole fericite se pierdeau ... în larguri zbuciumate, galaction, o. 100, cf. dl, dm. Suind pe firul apei zbucuiumate ... Să ne oprim pe creste cu brădet. labiş, p. 94, cf. m. d. enc. 1010, dex. ^ Fig. în faţa unui stil voluntar, concis şi zbuciumat, traducătorul modern rămâne încurcat. lovinescu, c. viii, 47. Cerul zbuciumat şi negru ameninţa cu ploaie, stancu, r. a. iii, 7. Mergeam încet, trudiţi de cale zbuciumată, De soare, de singurătate. v. rom. ianuarie 1957, 6. Este autorul unei proze zbuciumate şi pitoreşti, românia literară, 1970, nr. 71, 19/3. + (Despre oameni sau colectivităţi umane) care se mişcă continuu, grăbit şi precipitat în jurul cuiva sau a ceva; agitat, animat, frământat. Sosirea neaşteptată ... răzvrătise lumea zbuciumată în toiul lucrului pe cheiuri, bart, s. m. 83. (Prin lărgirea sensului) în dimineaţa de marţi, mişcarea pe drumul Giurgiului e mai zbuciumată decât oricând, camil petrescu, o. iii, 208. ^ (Adverbial) [Bricul] „Mircea “ - o jucărie minunată - se rostogoleşte zbuciumat pe întinderea asta neagră ...cu crestele albe de spume, bart, s. m. 15. - Scris şi: sbuciumat resmeriţă, d. - PL: zbuciumaţi, -te. - V. zbuciuma. ZBUCIUMĂTOR, -OÂRE adj., s. f. 1. (învechit) Adj. Chinuitor. Cf. zbuciuma (1). Judecând drept, lucrul e destul de zbuciumătoriu; nesiguranţa dacă sunt ori nu copiii lui a ros şi roade mereu sufletul mai al fiecărui bărbat, contemporanul, v. 23, cf. barcianu, alexi, w., resmeriţă, d., şăineanu, d. u., dl, dm, dex. 2. Adj. (învechit; despre boli, plâns etc.) Convulsiv. Cf. zbuciuma (2). [Epilepsia] se împarte în: ... idio-patetică (însuşită firei) şi în convulsivă (zbuciumătoa-re). cornea, e. i, 58/6. Deodată-n lupta morţii zbuciu-mătoare, El scoate-un gemăt aprig şi tremură şi moare! alecsandri, poezii, 392. Am izbucnit într-un plâns zbu-ciumător. f. (1883), 42. 3. S. f. (Regional; într-un descântec; cu sens neprecizat, probabil) Vâltoare. Mă băga-n râu, Pân’la brâu, Şi mă spăla: Pe faţă, Pe braţă... Pe trupul tot C-o stelbă de busuioc. Iar d-acolo mă scotea, In zbuciu-mătoare mă da, Şi mă curăţea, De fapt, De dat, De uruciuni, De făcături, păsculescu, l. p. 113. - Scris şi: sbuciumător resmeriţă, d. - PL: zbuciu-mători, -toare. - Zbuciuma + suf. -tor. ZBUCIUMĂTURĂ s. f. (învechit) Zbuciumare (2). Cf. zbuciuma (2). După atâtea zbuciumături ale corăbiei, în sfârşit tot au sosit primejdia de care ne temeam, buznea, p. v. 176/19, cf. barcianu, alexi, w., scriban, d. ^ Fig. Ale sale blăstămăţii şi în dăşărt prin ţările streine zbuciumături ... a le acoperi ... gândea, cantemir, hr. 196. După atâtea valuri, intrige şi zbuciumături ... ajunse la Pesta şi rescriptul din 17 februarie 1867. bariţiu, p. a. iii, 396, cf. tdrg. - PL: zbuciumături. - Zbuciuma + suf. -ătură. ZBUCIUMEÂLĂ s. f. (învechit, rar) Forfotă. Mare sgomot şi sbuciumală este prin curţi, russo, s. 103, cf. DL, DM. - Scris şi: sbuciumeală. - PL: zbuciumeli. - Zbuciuma + suf. -eală. ZBUCIUMELNIC, -Ă adj. (învechit, rar) Zbuciumat (1). Robinson ... mai toată noaptea aceea au fost zbuciumelnic de gânduri, drăghici, r. 116/3. 1680 ZBUGHEA - 151 - ZBURA - PL: zbuciumelnici. - Zbucium + suf. -elnic. ZBUGHEA vb. I v. zbughi2. ZBUGHEÂLĂ s. f. 1. (Rar) Săritură (I 1). Cf. zbughi2 (1)./ se zăreşte [iepurelui] codiţa lui bear-că răsărind în sus la fiecare zbugheală. odobescu, ap. TDRG, Cf. SCRIBAN, D. 2. (Regional) Sminteală (1). Cf. zbughi2 (2). (Săpata - Piteşti). Cf. udrescu, gl. Cam are o zbugheală. id. ib. - PI.: zbugheli. - Zbughi2 + suf. -eală. ZBUGHEÂT, -Ă adj. (Prin nord-estul Olt. şi prin nord-vestul Munt.; despre oameni) Smintit2 (1). Cf. zbughi2 (2). Cfv ciauşanu, gl. Ce ţi-e, mă, băiete? Nu ţi-e bine, ori eşti cam zbugheai? udrescu, gl. ^ (Substantivat) Zbugheata aia de fată a lăsat războiul şi a şters-o. id. ib. - PL: zbugheaţi, -te. - V. zbughea. ZBUGHI1 interj. Cuvânt care sugerează o săritură sau o plecare precipitată, o pornire în fugă. Dacă ... miroase [iepurele] că se apropie de dânsul cineva, ... zbughi! şi p-aici i-e drumul! odobescu, ap. tdrg. El, de frica tontoroiului, zbuchi pe uşe-afară! caragiale, n. s. 57. Câteva fetişcane ... fac ce fac şi zbughia unde nu le fierb oala. delavrancea, s. 40. Eu zbughi peste gard, în grădină, id. o. ii, 275, cf. alexi, w., tdrg, şăineanu, d. u., cade, dl, dm, m. d. enc., dex. Când a văzut jandarii, zbughi în pod. brebenel, gr. p. Când să hotărască logodna, diavolul face zbughi! afară. i. cr. iv, 140. - Şi: zbughia, zbuchi interj. - Onomatopee. ZBUGHÎ2 vb. IV. 1. Intranz. (Şi în expr. a o zbughi) A pomi repede, pe neaşteptate, dintr-un loc, a o lua la fugă (v. fugă), a o şterge (la fugă) (v. şterge I 1); a sări brusc, pe neaşteptate, de undeva, a ţâşni (1). Cf. pontbriant, d. 652, cihac, ii, 11. Fugeau înainte, speriindu-se ...de broasca ce sălta în mlaştină, de vătuiul ce zbughea din iarbă, odobescu, s. i, 92. Când îşi aduse aminte că el [voinicul] plecase să aducă mume-sei mere de la mărul roşu, voi să o zbughească, dară zâna îl opri. ispirescu, l. 125, cf. ddrf, 217, cf. alexi, w. Lanţurile-i grele zuruie departe, Şi-o zbughesc prin găuri viperi şi şopărle. săm. vi, 358. Câţiva d-ăia mai fricoşii, o şi zbugheaseră spre pădure, muscel, 39, cf. tdrg. O zbughi ca o săgeată. REBREANU, I. 19, cf. RESMERIŢĂ, d., şăineanu, d. u., cade. O zbughi peste gard şi-ndată ... se opri într-un pripor. mironescu, s. a. 46. Pisicile îi aud gura şi o zbughesc din braţele ucenicului, stănoiu, c. i. 130. O zbughea pe uşă ca piatra scăpată din praştie, cocea, s. ii, 146. Mă chemau livezile şi-o zbugheam cât ai bate din palme. vlasiu, a. p. 12. Un motan ... o zbughi în nişte tufe. sadoveanu, o. viii, 512, cf. scriban, d. O zbughi repede înăuntrul curţii, călinescu, s. 382. Pisica ..., mânioasă foc ..., o zbughi la goană cu coada bârzoi. c. petrescu, a. R. 64. Sare din aşternut, se încalţă gata s-o zbughească, stancu, d. 126. Trebuia să fii cu ochii pe ceas ..., s-o zbugheşti ca să ieşi cel dintâi la poartă. pas, z. i, 269, cf. dl, dm. Sări în picioare şi o zbughi cu paşi uriaşi, românia literară, 1970, nr. 72, 18/2, cf. m. d. enc., dex. înjugă boii la care şi zbughi-o, băiete, la pădure, şez. xii, 111. îi vedeau cei de jos ca pe o veveriţă, zbughind în sus. rădulescu-codin, î. 70. A încălecat ... şi zbughi-o la munţii cu pricina, id. ib. 102. 2. Refl. (Regional; în forma zbughea) A se sminti (1) (Săpata - Piteşti). Cf. udrescu, gl. Parcă s-a cam zbugheai niţel ăl copil; nu mai e în minţile lui. id. ib. 3. T r a n z. (Regional; complementul indică fiinţe) A snopi (2) (Chilia Veche - Tulcea). Cf. i. cr. iv, 187. Am să te zbughesc, ib. - Scris şi: sbughi resmeriţă, d. - Prez, ind.: zbughesc. - Şi: (regional) zbugheá vb. II. - Etimologia necunoscută. ZBÚGHIA interj, v. zbughi1. ZBUGHILĂ s. m. invar. (Prin nord-vestul Munt.) Om repezit. Cf. udrescu, gl. - Zbughi2 + suf. -ilă. ZBUGHÍRE s. f. (Rar) Acţiunea de a zbughi2. Cf. DDRF. - V. zbughi2. ZBUR interj, v. zbâr. ZBURA vb. I. I. 1. Intranz. (Despre vieţuitoare cu aripi) A se mişca, a se deplasa în aer cu ajutorul aripilor; a trece (II 1); (învechit) a face o zburare (v. z b u r a r e (1); (regional) a face un zbor, v. zbor1 (2). V. plana1 (1), pluti (1). Cum zboară acealea [albinele] pre câmpure şi den toate ierbile. coresi, ev. 240. Lasă un porumb a zbura, care nu se înturnase iară înapoi, po 32/26. Vedeţi ... pas erice care zbor în slava ceriului, neagoe, înv. 13/20. Ni s-au luat soarele de desimea muştelor. Cele ce zbura mai sus, ca de trei sau patru suliţe nu era mai sus. m. costin, o. 166. Nu zbura pe sus ca cealanţi vulturi (a. 1692). gcr i 297/15. [Liliacul] ... cu aripile ... zbura, cantemir, i. i. i, 36, cf. anon. car. Să face iar ... pasăre ... şi zboară în Arabia (a. 1777). gcr ii, 109/19. [Corbul] zburând se pusă pre un ram de copaci, maior, ist. 88/19. Patru pui de vultur ... pre copii purtând zbura în sus (a. 1812). gcr ii, 208/37. Sunt aseamene vulturelui, care, zburând, se rădică la înălţime, ţichindeal, f. 453/25. S-au făcut socoteala că uliul zboară cale de un ceas în un minut, ar (1832), 152l/42. Corabia, în plutirea ei, se părea ca o pasere ce zboară, drăghici, r. 9/8. Pe la asfinţitul soarelui să vedea zburând ... ciocârlanul de mare. buznea, p. v. 56/19, cf. valían, v., iser. Vulturul singur putut-a aci să zboare, r. ionescu, c. 30/1. Tu râzi de zburdăciunea unui flutur ce-a zburat, sion, poezii, 47/8, cf. pontbriant, d. Cocostârcul ... în cercuri line zboară, alecsandri, p. iii, 26. în liniştea sării 1690 ZBURA - 152 - ZBURA ... Trec stoluri zburând, eminescu, o. i, 221. Zboară mierlele-n tufiş, coşbuc, b. 7, cf. ddrf, şăineanu2. Şi fluturii sunt mai sfioşi Când zboară-n zări albastre. goga, poezii, 9, cf. resmeriţă, d., cade. Zburau cocorii goniţi de toamnă, teodoreanu, u. c. 20. Deasupra acestor palate ..., zburau stârci şi pajuri, sadoveanu, o. xii, 109. Ca într-un covor oltenesc, pupeze încetinite îi zburau pe aproape, vinea, l. i, 50, cf. dl, dm. Prin aer zburau nişte gândaci cafenii cu aripi lucioase, v. rom. august 1966, 13, cf. m. d. enc., dex, marian, nu. 538. Nu tot ce zboară se mănâncă. Cf. negruzzi, s. i, 251, ISPIRESCU, L. 14, H. LOVINESCU, T. 335, ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 79, 2/5, românul glumeţ, alr ii 3470, ib. 4 366, zanne, p. i, 768. ^ (Regional; în construcţia) De-a pasărea zboară = numele unui joc de copii sau de flăcăi şi fete la şezători, în care aceştia, adunaţi în cerc, cu degetele pe pământ sau pe masă, răspund prin ridicarea mâinii la pronunţarea numelui unei vietăţi sau al unui obiect care zboară şi sunt pedepsiţi când greşesc; (regional) de-a bufna, de-a cioara, de-a zburatu (v. zburat1 1). Cf. pamfile, j. ii, 41, ALR ii 4 353/833. ^ (Prin lărgirea sensului, despre alte fiinţe, mai ales în mitologie, credinţe etc.). [Domnul] sui spre heruvimi şi zbură ... spre arepile vântului, psalt. 25. Foc duhovnicesc izvoreaşte ... serafimii zboară (a. 1691). gcr i, 293/27. Nu ştii tu, înger, oare să zbori, Să laşi pământul? eminescu, o. iv, 47. Calul o dată zboară cu dânsul până la nouri, creangă, p. 196. Cătă către fata de împărat cum zbura cu Galben-de-Soare. ispirescu, l. 30. Să fie adevărată credinţa că duhurile sunt ca nişte trupuri subţiate ce pot zbura? călinescu, c. o. 116. Platón şi Virgil sunt nişte vrăjitori şi pot fi văzuţi zburând prin aer. vianu, l. u. 10. Avu un vis ... cu nişte şerpi blânzi care zburau deasupra lui. il mai 1965, 31. Aripi că-şi croia Şi le potrivea ... Cu ele sălta, cu ele zbura, balade, iii, 33. F i g. [Cu credinţa adevărată şi viaţa bună] poate omul ... să zboare la rai (a.. 1742). gcr ii, 31/24. Sufletul este aproape ... a zbura la picioarele ziditorului său. marcovici, c. 83/14. Şi-nfigând a lor cuţite întru acei adormiţi Preste patul de durere făcea moartea de zbura, pogor, henr. 35/7. Nu simţi că mândria Vra din cercul ei să zboare pân la cereasca tăria? conachi, p. 264. Sufletul nostru Tu lasă-l departe să zboare, goga, poezii, 39. O să-ţi dai seama că moartea zboară prin aer. preda, delir. 392. Nu te mai supune clipei, Las-o-n ceasul lung să zboare. hori a, c. 98. + (Despre vieţuitoare cu aripi) A părăsi locul unde se află, plecând în zbor1 (2); a-şi lua zborul, v. zbor1 (2), a se zburătăci (1). [O păsărică] saltă, cântă, Ne uimeşte, ne încântă Ş-apoi zboară ca un vis. alecsandri, p. ii, 41. Văzând nişte lişiţe pe apă, zvârr! cu toporul într-însele ... Lişiţele, nefiind chioare, nici moarte, au zburat, creangă, p. 46. Când trase cu a treia, fâlfâitul se auzi din nou şi el pricepu că stolul de păsări trebuie să fi zburat, ispirescu, l. 74. La o mişcare nedibace pasărea zbură, brătescu-voi-neşti, p. 24. La apropierea noastră, zburau becaţine. sadoveanu, o. xvii, 391. Trânti poarta aşa de tare, încât raţele zburară măcăind speriate, călinescu, o. i, 43, cf. dl, dm, dex. F i g. Aurul şi slava îţi goni amorul Şi-ţi văzui credinţa că în vânt zbura, fm (1844), 312/4. A zburat în sfârşit surâsul înţelept de pe chipul prietenului, caragiale, o. i, 53. Frunză verde busuioc, Ca o pasăre de foc A zburat al meu noroc, beldiceanu, p. 93. îi zburară din suflet toate bucuriile, rebreanu, p. s. 222. In biroul umed, soarele coboară, Foarfecele cade, fantezia zboară, topîrceanu, p. o. 54. Cum auzeam cucul din livada noastră, declinarea zbura în albul amiezii ca un fluture, sadoveanu, o. xvii, 397. Viaţa căprioarei spre zările târzii Zburase lin. labiş, p. 39. Din cete zburau râsete neruşinate şi voci ce ameninţau. barbu, princ. 344. Multe din cele ce ţi se par azi însemnate ..., mâine a şi zburat, v. rom. ianuarie 1965, 87. Sufleţelul ţi-a zburat Sus în ceriul cel înalt, marian, î. 114. (Tranz. fact.) Scuturase capul, cu un gest de voinţă, să sperie gândurile şi să le zboare de sub frunte, g. m. zamfirescu, m. d. ii, 35. Expr. (Regional) Zboară-n lună, se spune despre un om isteţ, perspicace. Cf. i. cr. vii, 156. + Fig. A pieri (4). lai duhul lor şi pier (s-o r stângeD zbura h) şi în ţerira sa toarnă-se. psalt. 216. Şi bogăţiia, de la ceia ce o au, încă zboară! coresi, ev. 73, cf. resmeriţă, d. Borşul ... nu se întrebuinţează, căci atunci floarea sculelor zboară, adică nu se prinde bine. pamfile - lupescu, crom. 26, cf. cade. Moşiile zboară una câte una, iar ... grecul e sărăcit, lovinescu, c. iv, 8. Cum zboară averile! ... Toate astea erau ale Agripinei şi acum ea stă cu chirie, călinescu, e. o. ii, 87. Şi de-acum a zburat vinul din pahar. folc. mold. i, 239. + Refl. F i g. (Regional; despre boli) A trece (IV 2); (despre bolnavi) a se vindeca. Vărsatul era o boală grea ... Durata lui era cam de şase săptămâni; atunci „se zbura“, dragomir, o. m. 20. A fost cam bolnav, dar acum s-a zburat. Com. din braşov. + Refl. Fig. (Regional; despre copii) A creşte. Când se mai zburase, îl lua la câmp, să-l mai scape de mă-sa. conv. lit. xliii, 916. + Intranz. (Regional; despre lapte) A se umfla la fiert şi a curge afară din vas (Sânmihaiu Almaşului, Zalău), alr ii/i mn 133, 3 884/284, alrm ii/i h 337/284. 2. Intranz. (Despre aparate de zbor) A se deplasa în aer; p. ext. (despre oameni) a călători cu o aeronavă. Cf. cade. Dacă oamenii au început să zboare, el ştia că n-au să se înalţe prea sus? teodoreanu, u. c. 23. Lucrează la o maşină de zburat, sadoveanu, o. vi, 187. Pe deasupra satului, zburau în fiecare zi avioane. stancu, R. a. i, 48. Fenomenul se observă de către aviatori, ori de câte ori zboară la înălţime, agrotehnica, i, 246. Pe aici [avioanele] nu prea zboară de obicei, h. lovinescu, t. 163, cf. dl, dm. Vor scoate şi ei un aparat românesc de zburat, barbu, i. 162. Zburând peste Groenlanda, am văzut, prin hubloul avionului, ... prăpăstii îngheţate, contemp. 1970, nr. 1 216, 2/4, cf. m. d. enc., dex, alr sn v h 1 303/105. Tranz. (Rar) A transporta cu avionul. Numeroşi pasageri pe care i-am zburat, ap. iordan, l. r. a, 350. 3. Intranz. (despre lucruri) A pluti prin aer (purtat de vânt, de curenţi); a străbate aerul cu mare viteză (fiind azvârlit sau lansat cu putere); (regional) a zbură- 1690 ZBURA - 153 - ZBURA turi (3). De sâgeate ce zboară dzua. psalt, 191. O, câte gloanţe iuţi zboară pen văzduh (a. 1703). fn, 149. S-au ivit, de departe, doi nori mari, zburând în văzduh (a. 1783). gcr ii, 129/12. Această izbucnire grozavă ca din praştie făcu să zboare până la ceruri mii de bucăţi fără formă, heliade, l. b. i, 251/12. Mulţimea săgeţilor şi pietrilor ... zbura spre el. bărac, ap. gcr ii, 241/33. Dintr-a armelor ciocniri ... zbor topoarele aruncate, Sbărnăie-arcele-ncordate. alecsandri, p. ii, 16. Peste capul blond al fetei zboară florile şi-o plouă, emines-cu, o. i, 154. Precum zboară şi se depărtează grăunţele aruncate ... să se îndepărteze toate relele de la căsătoria sa. marian, nu 627. Roşii flori prin aer zboară. coşbuc, p. i, 219. Plăcile de aramă de pe acoperiş zburau înroşite, lovinescu, c. iv, 193. Fluşturatici fulgi de nea ... Se ridică iar Şi zboară să-şi găsească cuib pe ramuri, blaga^ poezii, 22. A văzut toporul gata să-i zboare în cap. camil petrescu, o. i, 145, cf. dl, dm. în jurul lor zburau pene galbene, barbu, princ. 27. Către el zboară ... un stol de sticle de bere. sorescu, u. 16, cf. m. d. enc., dex. + (Despre obiecte) A părăsi brusc locul unde se află, pornind să străbată aerul cu viteză. Pălăria îmi zbură de pe cap şi ţigara din gură. fm (1843), 284l/36. Când de jale cântă Laie, zboară cupa pe fereastră, goga, poezii, 51. Dacă clasa îi tulbura cumva inspiraţia, zvrrr! ... zbura în capul vreunui şcolar gheata, i. botez, şc. 39. + (Despre veşminte, plete etc.) A se legăna în vânt; a se agita, a se clătina; (popular) a pălălăi1 (2), (învechit şi regional) a pălăi (2); a fâlfâi, a flutura. îi zbura pe d-asupra capului ... părul ei bălan despletit, caragiale, o. ii, 251. Zburau iile largi din giulgiu foarte fin. agârbiceanu, a 114. Poalele zboară mai tare, dezvelind picioarele goale mai sus de genunchi, rebreanu, i. 13. Pulpanele hainei albe de doc îi zburau, bătute de vânt, înapoia trupului. bănulescu, i. 26. Peteaua-i haină uşoară, Când o suflă văntu, zboară, marian, nu 287. Cum îţi zboară zdrenţele, doine, 59. ^ Tranz. fact. Viscolul mânios îi zbura sumanul ca pe-un steag sfâşiat, săm. i, 69. + (Despre fum, praf, mirosuri etc.) A se înălţa în aer, împrăştiindu-se (în vânt); a pluti (2). Într-un nor de colb ce zbura pe faţa pământului, caii alerga ca şi când ar fî intrat dracul într-înşii. alecsandri, o. p. 259. Fumul ţigaretei zboară în spirală, id. p. iii, 5. Fumul vânăt, pişcător, zbura luat în pale mici de vânt. agârbiceanu, a. 58. Şi-n toată lumea zboară, risipită, Mireasma-i dulce, binefăcătoare, voiculescu, poezii, i, 3. Să zboare miroasele. jarnîk - bîrseanu, d. 94. + F i g. (Despre sunete, cuvinte, glas etc.) A se transmite din aproape în aproape, în spaţiu (şi în timp), cu viteză finită, a se propaga (2); (despre ştiri, idei etc.) A se recomanda şi a se face cunoscut tuturor cu insistenţă (şi pretutindeni), a populariza, a predica (2), a se propaga (3), ase răspândi. Fac a-ţi zbura slava şi numele pretutindenea. molnar, ret. 8/21. Răsplată! pedeapsă! moarte, din gură-în gură zbor. heliade, o. i, 460. Glasul răsunător ... zbura prin norii de tămâie, alecsandri, o. p. 8. Notele zburau când puternic, când încet, abia auzite, eminescu, g. p. 51. De-nduioşare-o şoaptă prin sală lung zbură, mace-donski, o. i, 253, cf. şăineanu, D. u. Vorbe ce zboară rostind, viteazul astfel îi zice. murnu, i, 9. Din mandolină Zboară dulcea serenadă, petică, o. 102. Renume-le minunatei dănţuitoare zburase peste oraşele Ahaei. galaction, o. a. ii, 241. Ştirile zboară mai repede ca păsările, stancu, d. 151. Peste câmpul negru, gol, Zboară ţipetele stol. paraschivescu, c. ţ. 162. Fă să zboare cântecele mele. isanos, v. 227. Vorbele grasului se risipesc ... şi zboară care-ncotro. bănulescu, i. 11. 4. Intranz. F i g. (Despre oameni, animale, vehicule) A străbate un spaţiu cu repeziciunea zborului1 (1). Calul ... Aşa-l duce de uşor şi iute, Cât pare că nu merge, ci zboară, budai-deleanu, ţ. 247, cf. drlu. Corabia zbura minunat şi avu un vânt nenorocit, heliade, l. B. iii, 75/11. Ce dar trebuie să facă corăbie-rul? ... să zboare oriunde cu ajutorul lui este de trebuinţă, să se lupte împotriva vântului, marcovici, d. 14/9. Vasul ... Era gata ca să zboare preste luciul întins, pogor, henr. 8/23. Cât de mândri, senini la faţă ... Au zburat ca o săgeată cătră auritul dar. fm (1843), 104V33. Mi-l puse în mână şi zbură, parcă fu năbădăioasă, pr. dram. 280. Zboară barcă ... Unde farul vezi lucind, r. ionescu, c. 167/3. Puteam zice că mai mult zburam, iar nu mergeam, pelimon, i. 252/21. Luntrea ... Zboară peste apa lată. sion, poezii, 156/15. Caii zboară ca doi zmei. alecsandri, p. iii, 15. Paşii noştri trosneau pe zăpada îngheţată - şi noi zburam alături pe stradele oraşului, eminescu, g. p. 48. Novicii în port coboară, Spre râs şi petrecere zboară, mace-donski, o. i, 153, cf. ddrf. Zboară, murgule, cu mine. coşbuc, p. i, 131, cf. şăineanu2. Zbori cu trenul pe câmpii, goga, poezii, 257, cf. resmeriţă, d., cade. Rădvanul zbura pe cale. galaction, o. 74, cf. dl, dm. Maşina zboară pe pârtia de beton. v. rom. februarie 1964, 69, cf. m. d. enc., dex. Patru telegari punea Şi ca vântul ei zbura. folc. olt. - munt. ii, 277. ^ (Prin lărginea sensului) Intram în creasta viforoasă şi spu-megătoare a apelor ce zburau cu iuţeală de fulger. hogaş, dr. i, 309. M-am întâlnit cu ziarele care zburau ... spre colţurile ţării, galaction, o. a. i, 242. + (Rar) A se repezi (II 1). Trufaş de esemplu eroilor ei ... zboară în bătaie ca să moară sau să rămăie slobod. heliade, l. b. i, 231/25. Se videa Despre îmbe părţi ostaşii că zbura şi năvălea, pogor, henr. 148/4. Zburam, loveam, dam iureş şi-n crunta bătălie Mă zvârcoleam. macedonski, o. i, 252. + (învechit şi regional) A face un salt, trecând repede, cu mare uşurinţă, peste ceva. Şi, apucând un cal din cei ce nu fugisă, [Tea-gheu] zboară preste spatele lui. aethiopica, 8073. Putie-i zbura peste şanţu aesta? vaida, 108. Io zbor păstă gard. alr i 341/280, 815, cf. ib. 1339/290, 305, 320. ^ Tranz, In nerăbdarea mea de-a ajunge mai curând, aş fi voit să zbor depărtarea, gane, n. iii, 47. Daedalos ... Pe-aripi uşoare ... Nendatinatul său drum zbu-răndu-l spre Ursa gheţoasă. coşbuc, ae. 105. Corb din aripi fălfăia ... Şapte ţări el o zburat Şi de Gruia nu o dat. alexici, l. p. 19. + (Despre timp sau despre unităţi de timp) A se scurge cu mare iuţeală, a trece repede. Nu este dar nici un mijloc a te scăpa? Ceasurile zboară şi tu eşti perdut. heliade, l. b. ii, 114/21. Odinioară, îţi părea că zboară ceasurile ca minutele. 1690 ZBURA - 154 - ZBURA negruzzi, s. i, 18. Adunaţi-i mai în pripă! Timpul zboară! hasdeu, r. v. 149, cf. şăineanu2. Anii de învăţătură zburară, bassarabescu, v. 164, cf. cade. Anii tinereţii zburaseră. sadoveanu, o. xix, 105. Prin somnul cristalelor zboară ... anii. blaga, poezii, 140. Timpul zboară cât nu te gândeşti, davidoglu, m. 9, cf. dl, dm. Timpul zboară, tinereţea se duce. românia literară, 1970, nr. 76, 18/3, cf. m. d. enc., dex. + (Despre gânduri, "idei etc.) A evolua în toată libertatea; a se succeda cu repeziciune (în mintea cuiva). Cugetările în care poate că zace vinitori, le lăsăm să zboare, fm (1846), 273V21. Şi privesc ... Codrii de secoli, oceane de popoare Se întorc cu repejune ca gândirile ce zboară, eminescu, o. iv, 111. Creşteam ... şi tot alte gânduri îmi zburau prin cap. creangă, a. 35. Pe când ochii-i erau trişti, închipuirea zbura cu bucurie, caragiale, o. 1, 22. Lui moş Sandu îi zburau prin cap tot felul de gânduri, tot felul de închipuiri, bujor, s. 51, cf. dl. In cap gândurile nu încetau să-i zboare, preda, d. 138, cf. dm, m. d. enc., dex. ^ Loc. vb. (învechit, rar) A zbura cu nădejdea = a nădăjdui (3). Craiul ... au încungiurat cetatea şi, zburând cu nădejdea, gândea că lesne o va lua. şincai, hr. i, 171/33. ^ Expr. A zbura cu gândul (sau cu mintea) ori a-i zbura (cuiva) gândul (sau gândurile, mintea, inima) la (ori către etc. cineva sau ceva) = a se îndrepta (cu gândul) către cineva (sau ceva); a avea în vedere. Racoţi ... zbura cu gândul în toate părţile a-ş face ceva veaste. M. costin, o. 171. Omule, ... De te-nalţi şi zbori cu mintea la tronul dumnezeirei. conachi, p. 109. Inima-mi zboară la raiul vieţei mele. alecsandri, p. iii, 6. Vânătorul ... cu ochii caută vânatul, cu gândul zboară ... către alte doruri, odobescu, s. i, 17. în clipele acelea, îi zbura gândul înapoi, la căsuţa lui. sadoveanu, o. ii, 32. Şi stând aşa pe gânduri, îi zbură mintea la fratele său. contemp. 1953, nr. 344, 4/2. Gândul mi-a zburat ...la noul nostru oraş. preda, i, 138. (Cu parafrazarea expresiei) Ca să nu zboare la iubit, şi-ar lega gândul cu lanţuri, românia literară, 1970, nr. 13. 12/2. + Tranz. (prin Bucov.; cu complementul „mămăligă“) A pregăti în mare grabă. Cf. şez. v, 173. 5. Tranz. Fig. (Despre agenţi fizici, mai ales despre vânt) A desprinde, a smulge de la locul său prăvălind sau antrenând cu sine. Bomba, şuierând pe deasupra capului lui,. îi zboară peanile ce avea în cap. beldiman, n. p. i, 128. Când cade frunza cea-ngălbenită, Vântul de seară suflă, o zboară, ş-a perit. heliade, o. 1, 77. O lovitură de tun ... zboară acelui soldat coiful din mână. bălcescu, m. v. 500. Floricica sus, de pe stâncă, ... In zadar vântul vrea să o zboare Ca s-o arunce cruntului val. alecsandri, p. ii, 45. Ne-om duce ... unde se duc ş-aceste frunze de frasin zburate de vânt. sadoveanu, o. xviii, 11. Acoperişul trebuia reparat în fiece an, că-l cam zburau furtunile din olane. camil petrescu, o. i, 616. Şindrila o zboară mereu vântul, stancu, d. 50, cf. dl, dm, m. d. enc., dex. 4* Intranz. Joseph se ţinea cu amândouă mâinile, să nu zboare în şanţuri, c. petrescu, r. dr. 101. Numai trei dinţi i-au rămas în gură. I se clatină şi aceia, gata să zboare, stancu, d. 123, cf. dl, dm. Expr. (Re- gional) A zbura vântul pe cineva = a-1 pătrunde vântul şi a-1 înfrigura. Se fas măi ţâgan 'e? - Da iacă, m-o zburat vântu. alexici, l. p. 256, cf. ciauşanu, gl., arh. olt. xxi, 278. + Intranz. şi tranz. Fig. (Familiar) A părăsi sau a face pe cineva să părăsească forţat un loc, o slujbă, o funcţie, o situaţie etc. Cf. resmeriţă, d. Destul să fi spus că nu ştii şi zburam din şcoală, c. petrescu, c. v. 106. Sunt sigură că, astă-seară, Bibes-cu sau a semnat ... sau a zburat din scaunul domnesc. camil petrescu, o. ii, 273. într-o săptămână predai tot şi zbori de-aicil galan, b. i., 66, cf. dl. Nu te-am văzut, nu m-ai văzut, că altfel zbori din liceu. t. popovici, s. 104, cf. dm. Directorul simţise ceva ..., dacă ar fi ştiut, Belet ar fi zburat numaidecât, vizuina ar fi fost desfiinţată, cărţile confiscate, românia literară, 1970, nr. 78, 16/1, cf. dex. 6. Tranz. Fig. (învechit, popular; complementul indică o parte a unui obiect sau a corpului unei fiinţe) A reteza (I) brusc, făcând să sară sau să cadă. Dacă aceste ramure nu se pot ajunge cu mâna, le zburăm prin ajutorul omidariului. brezoianu, a. 288/16, cf. ddrf, şăineanu2. Mi-a sburat deştul cu cuţitul, ciauşanu, gl. Expr. A (-i) zbura cuiva capul = a omorî prin decapitare; a ucide. Rădică sabia să îi zboare capul. gorjan, h. 1, 26/2. Ajunge pe Caraiman-paşa, îi zboară capul, izbeşte şi pe alte capete din vrăjmaşi, bălcescu, m. v. 121. Pentru a sbura capul unui domn era destul să vie ... un capugiu cu un gialat. ghica, s. vi. Să potriveşti aşa ca să-i zbori capul dintr-o singură lovitură. creangă, p. 225. Făt-Frumos o săgetă şi îi zbură un cap. ispirescu, l. 6, cf. barcianu, alexi, w., tdrg. Zboară capete până nu mai simte mâna din umăr. de-lavrancea, o. ii, 75, cf. cade. întâi pe el vreau eu să-l judec şi să-i zbor capul, sadoveanu, o. vii, 329. A scos sabia ...A zburat trei, patru capete cu sabia, stancu, d. 23, cf. dl, dm, m. d. enc., dex. El sabia scotea, Capul jos că i-l zbura, bibicescu, p. p. 168. Ia toporul şi zboară-i capul găinii! Com. din vicovu de sus -rădăuţi. Se repezea, Paloşul Că răsucea, Capul Deodată-i zbura, balade, iii, 278. (Cu parafrazarea expresiei) A-şi zbura creierii = a se sinucide prin împuşcare în cap. Cf. ddrf, şăineanu2. Băiatul de familie, de ruşine, şi-a zburat creierii, m. i. caragiale, c. 124, cf. cade, scriban, d. Când n-am să mai pot face faţă, îmi zbor creierii, călinescu, e. o. i, 96. Ameninţase să-şi zboare creierii dacă nu se însoară cu fata sărăn-toacă. vinea, l. 11, 12, cf. dl, dm. De mi-aş zbura creierii în clipa asta, sinuciderea mea ar fi un act gratuit. t septembrie 1966, 45, cf. m. d. enc., dex. . + Intra nz. (Regional; despre membrele corpului) A se scrânti (1) (Ceica - Beiuş). Cf. alr 1/1 h 148/305, alrm 1/1 h 206/305, alr 1 1 642/305. + Tranz. (învechit şi regional) A provoca cuiva o durere foarte mare. Acum, acum mă omoară, Arma dragostei mă zboară, bărac, a. 66/8. Dacă e slabă, atunci nu-i dă nimic de băut, pentru că o zboară la inimă, marian, na. 54. + T r a n z. (Regional) A transpira (1) (Secăşeni - Oraviţa). Cf. alr 11/1 h 94/29. Mă zboară apa. ib. II. Tranz. (Prin Transilv. şi prin Bucov.; complementul este laptele sau brânza) A închega punând maia de lapte acru. Cf. cade, dl, dm, şez. v, 173, com. din 1690 ZBURANDĂ - 155 - ZBURAT2 zagra - năsăud. Zbor laptile cu lapt'e acru. alr i 1 823/229. Am zburat brânză, ib. 1 823/576. -v- Refl. Se adaugă puţină înăcreală (zăr din chişleag înăcrit) sau orice soi de acrituri de se zboară laptele, pamfile, i. c. 27. Se ia lapte dulce, se pune pe foc la fiert şi în el se toarnă puţină înăcreală ... de se zboară laptele. şez. vii, 100, cf. alr î 1 823/266. - Scris şi: sbura. - Prez. ind.: zbor, pers. 6 zboară şi, învechit, zbor, pers. 6 şi (regional) zbor (alr ii 3 470/ 95, 192, 235, 431, 605, 682, 728, 784). - Şi: (regional) zborâ vb. I alr i/ii h 148/305. - Lat.* exvolare. ZBURÂNDĂ s. f. (Regional) Numele unei plante erbacee nedefinite mai de aproape (Războenii de Jos -Târgu-Neamţ). h x 534. - PI: zburande. - Etimologia necunoscută. ZBURÂRE s. f. (învechit) 1. Zbor1 (1). Cf. zbura (I 1). Peanele le-ar cădea ..., putearea aripilor şi a zburării le-ar scădea, cantemir, i. i. i, 59. Le punea la unghiile rit or Hor şi a sălbatecelor pasări ca să le păzească cu armele lor ceale fireşti şi cu zburarea aripilor (a. 1798). gcr ii, 163/38, cf. budai-deleanu, lex. Au început a se întinde, scutura şi căîră zburarea cea de o sută de ani a se găti. ţichîndeal, f. 373/12. Crăiţa, din fire, nu iaste rânduită ca alte alb ini la multă zburare. tomici, c. a. 12/10, cf. drlu, lb. Aicea se ţine şi zburarea ... păsărilor, carea atârnă de la răsuflarea lor cea mai perfectă şi de la goliciunea oaselor, antrop. 195/23. Păsărică mică ... Cine te insuflă, Cine te îndeamnă Ca-n a ia zburare Codrii s-ocoleşti? fm (1844), 56V12, cf iser, polizu. Pe cer un vultur mare Făcând cercuri de zburare Se vedea plutind cu fală. alecsandri, p. ii, 11, cf. ddrf, barcianu, dl, dm, m. d. enc. 1 010. ^ Loc. a d v. (învechit) Din zburare = din zbor, v. zbor1 (1). Ei ucid din zburare cele mai mici păsăruice. ist. am. 9274. Loc. vb. (învechit) A face o zburare = a zbura (I 1). Vulturul va face o zburare peste o turmă de capete rase. fn 25. -v* F i g. E dulce acelui suflet ce-n lina sa zburare ... Să afle-n ochii-ţi tineri uşoara alinare, fm (1843), 240V19. E glasul celor din morminte, E zgomotul zburării lor! coşbuc, f. 47. 2. F i g. Zbor1 (4). Cf z b u r a {I 4), Cf drlu. Aleargă ca să-i ajute; focul ce-l însufleţea Braţul îi făcea mai tare Şi zburarea îi iuţea, pogor, henr. 155/8. Dacă însă priveai ... la repedea zburare a părechilor jocă-loare, atuncea puteai zice' cum că această aleasă adunare ... s-ar ţinea în palatul unei zeiţe, fm (1845), 982/3. - PL: zburări. - V. zbura. ZBURAT1 s. n. Faptul de a zbura (I 1); zbor1 (1). Nu atâta pre pasire peanele şi oatul o face pasire, şi dintr-alte dihănii o deosăbeşte, pre cat o face ... zburatul. cantemir, i. i. i, 62, cf. anon. car., budai-deleanu, lex. Peni le lor sunt prea moi şi pufoase, cum şi zbu- ratul lor lin. j. cihac, i. n. 77/16, cf. ddrf, barcianu, alexi, w., resmeriţă, d., cade. Amândoi ne potrivim ... Ca doi porumbaşi la pene ..., Ca doi porumbi la zburat. jarnîk-bîrseanu, d. 49. ^ Loc. adv. (învechit) Din zburat = din zbor, v. zbor1 (1 a). Apa a bea ca rânduneaua din zburat, zanne, p. iii, 444. (Regional) Din zburate = din zbor, v. z b o r> (1 b). Mândra mea, poale durate, Vin la mine din zburate, hodos, p. p. 166. D-a zburatele(a) = (indică modul de a semăna sămânţa) cu o mişcare amplă a braţului, zvârlind în zbor1 (1 a). împotriva acestei insecte dărăpănătoare nu se află leac cunoscut, afară daca se va semăna d-a zburatelea. brezoianu, a. 109/29. Semănăm în linii sau d-a zburatele, id. ib. 121/9, cf. costinescu. (Regional; în construcţia) De-a zburatu = numele unui joc de copii sau de flăcăi şi fete la şezători, în care aceştia, adunaţi în cerc, cu degetele pe pământ sau pe masă, răspund prin ridicarea mâinii la pronunţarea numelui unei vietăţi sau al unui obiect care zboară şi sunt pedepsiţi când greşesc; (regional) de-a bufna, de-a cioara, de-a pasărea zboară (v. zbura I 1). Cf. alr ii 4 353/219, 537. + Părăsire a locului unde se află plecând în zbor1 (2). In vârful lui, era un cuib de vulturi şi puii aşteptau ceasul zburatului, galaction, o. a. i, 243. - Scris şi: sburat resmeriţă, d. - PL: zburaturi. - V. zbura. ZBURAT2, -Ă adj. I. 1. (Despre lucruri) Care este purtat de vânt, de curenţi; p. e x t. care străbate aerul cu mare viteză (fiind azvârlit sau lansat cu putere). Cf. zbura1 (I 3). Cf. valian, v. Pe aici frig şi zăpadă zburată: nu-i de ieşit, caragiale, o. vii, 85, cf. resmeriţă, d., dl. ^ Fig .îl pun pe cel zburat de sărac alăturea cu cel chiabur, conv. lit. xliVj, 649. ^ (Substantivat; în loc. adv.; învechit) într-o zburată = din zbor1 (1 b). Eu, spuind adevărul, vrui să mă răpez într-o zburată, tocma la vârvul muntelui. budai-deleanu, ţ. 64 2. Fig. (Despre timp sau despre unităţi de timp) Care s-a scurs cu mare iuţeală; trecui2 a i). Cf. zbura (I 4). El a inspirat ... acea nobilă patimă a anticarului, care-l face să cerceteze pretutindeni urmele zilelor zburate, odobescu, s. î, 462, cf. dl, dm, dex. 3. (învechit şi regional; despre oameni) Nebun (I 2). Cf. kleîn, d., lb. Nu te-ndoi de norodul acest baflenc şi zburat, Ce mica nenorocire curajul i-au îngheţat. pogor, henr. 66/7, cf iser. Omul acesta e zburat de minte. Com. marian, cf. udrescu, gl. + (Rar) Absorbit. Cf. zbura (I 4). Ea nu pricepu de ce o priveşte aşa ... zburată în gândurile ei. vissarion, b. 345. + (Prin Mold.; despre miei, mânji etc,) Care se apropie de maturitate. Cf. zbura (i i). Oi cu miei zburaţi. chest v 70/24. -v* (Substantivai) Acum se în ţarcă cu adevărat mănzările, zburatele, diaconii, p. 14. + (Regional; despre oi) Care s-a îmbolnăvit de zburatic (Ii 2). Dacă vita nu-i zburată cu turbăciunea, se vindecă degrabă, marian, o. ii, 59, com. dm şieuţ - bistriţa şi" dm monor - reghin, cf. a v 20. II. (Regional; despre lapte) Prins2 (III 2). Cf. zbura (ÎI). Când laptele e zburat ..., se strecoară prin strecurătoare, de se scurge de zăr. pamfile, i. c. 27, cf. 1694 ZBURATEC - 156 - ZBURĂTĂCI resmeriţă, d., şăineanu, d. u., cade. Când laptele e zburat (corăslit, prefăcut în brânză) se strecoară, şez. vii, 100, cf. chest. viii 38/26. -❖* (Mold.) Brânză zburată = brânză făcută din lapte dulce înfierbântat, la care se adaugă zer, cheag, cuib de lapte acru etc. [Des-facură] legăturile cu merinde: brânza zburată, untul cel proaspăt, caşul, urda. gane, n. iii, 105, cf. şăineanu2, tdrg. Brânză zburată de vaci se capătă luând lapte dulce şi punăndu-l pe foc să fiarbă, pamfile, i. c. 27, cf. resmeriţă, d., cade, scriban, d., dl, dm. Pască cu brânză zburată, s. marin, c. b. 210, cf. h x 428, xn 288, xvi 96. L-am face Din brânză zburată Amestecată Cu unt. Să ţie mai mult! marian, sa. 225. Porunci ... să-i facă vreo câteva mălăieşe dulci de drum, să-i caute o raclă de brânză zburată, id. t. 158. Brânza zburată se face şi din lapte de oi şi din lapte de vaci. şez. vii, 100. Se pune brânza zburată în beşici. Com. furtună, cf. chest v 5/77b, 83/15, 86/39, 94/33, 49, 54, 97/39, 88, 116/66, 94. Fac brânzî-zburatî. alr i 1 823/556, Com. din şieuţ - bistriţa, a v 6. - Scris şi: sburat resmeriţă, d. - PL: zburaţi, -te. - V. zbura. ZBURĂTEC adj., subst. v. zburatic. ZBURĂTIC, -Ă adj., subst. I. 1. Adj. (Prin nord-estul Olt.; despre puii păsărilor) Care poate să zboare (I 1). Puii sunt zburatici. ciauşanu, v. 212. 2. Adj. (Prin sudul Mold.; despre animale) Sprinten (1). Cf. z b u r a (I 4). Cf. tdrg. Iapă zburatică la fugă. pascu, s. 100, cf. dl, dm, dex. Iute-n grajd că alerga Şi pe şarga alegea, Că-i cu coama cam zburlită, De picioare răsucită, Şi zburatecă la fugă. pamfile, c. ţ. 90. 3. Adj. Fig. (Regional; despre oameni şi calităţile lor intelectuale) Uşuratic. Cf. zbura (I 4). Nefăcând lucrurilor şi vremilor chiverniseală ci aşa numai pen nebunateca şi zburateca lui socoteală ..., fără de vreame acea sumă dă oaste dentru ale sale oşti au dăspărţit. r. greceanu, cm ii, 183. Ei sunt uşori la minte, zburateci cu păreri, ist. am. 85v/3. Cel ce [nu] se sileşte la învăţătură şi [e] cu gândurile zburatice, aceluia poţi să-i zici carne cu ochi, iar nu om. filimon, o. i, 241, cf. cade, scriban, d., dl, dm, dex. 4. Subst. (Prin nord-estul Olt.) Zbor1 (1). Cf. ciauşanu, v. 212. Merge ceva-mbuiestrând Din copite foc lăsând, Păsări din zburatec luând. folc. olt. - munt. iii, 41. II. 1. Adj. (Regional; despre oi) Care a fatat de curând (negreşti - piatra-neamţ). chest. v 70/49. 2. Subst. (Prin nordul Mold. şi prin nord-estul Tran-silv.) Boală contagioasă sau provocată de o plantă otrăvitoare a ovinelor şi bovinelor, care se manifestă prin febră mare a ugerului şi secarea laptelui în perioada alăptării; zburătură (III). Atare vacă sau oaie s-a~ zburătăcit, adecă a căpătat boala numită zburatic. marian, ins. 330. Morbul acesta este foarte primejdios, dar şi lipicios, aşa că, dacă o oaie ori o capră capătă zbroatec ..., atunci toată stâna cade victimă acestui morb. bugnariu, n. 1/380. Dă în ele zbroatec. Com. din runcu salvei - năsăud, cf. chest. v 167/66. - PL: zburatici, -ce. - Şi: zburatec, -ă adj., subst., zborâtcă (sfc IV, 39) s. f., zbroatec, zbrotec (chest. v 167/66) subst. - Zbura + suf. -atic. ZBURĂCIUNE s. f. (învechit, rar) Zbor (1). Cf. budai-deleanu, lex. - PL: zburăciuni. - Zbura + suf. -ăciune. ZBURĂf vb. IV. Refl. şi intranz. (Prin Maram.; despre păsări) A se zbate (3). [O pasăre] să zburăieşte să iasă. alr sn v h 1 459/349, cf. ib. h 1 459/353. - Prez. ind. pers. 3: zburăieşte. - Şi: zburcăi vb. IV alr sn v h 1 459/353. - Zbura + suf. -ăi. ZBURĂTĂCI vb. IV. I. 1.1 n t r a n z. şi r e f 1. (Despre păsări şi despre insecte) A face zboruri1 (1) scurte, aproape de pământ; (despre stoluri, roiuri etc.) a se risipi în jur, cu bătăi din aripi şi înălţându-se de la pământ; (regional) a se zburătui (1). Cf. alexi, w. Un roi de muşte zburătăcea primprejur, rebreanu, i. 465. O duzină de găini ... cârâiră cu spaimă la apropierea lor, zburătăcindu-se. sadoveanu, o. xvii, 246, cf. dl, dm, M. D. enc., dex. Zbierau oile, răgeau vacile ... se zburătăceau răţele şi gâştele, şez. i, 240, cf. ib. v, 173. + Refl. (Despre vieţuitoare cu aripi) A părăsi locul unde se află plecând în zbor; a-şi lua zborul (v. z b o r1 2), a zbura (I 1). Cf. ddrf. Cioarele se zburătăceau, speriate de strigătele lui Ion. ap. tdrg, cf. gheţie, r. m. Familia din molid s-a zburătăcit şi eu am rămas cu două gaiţe sănătoase şi dolofane, sadoveanu, o. xvi, 500, cf. DL, DM, DEX. ^ F i g. Cf. RESMERIŢĂ, D. Când s-a făcut fată, Glafira s-a zburătăcit, sadoveanu, o. xvi, 220. Omul trebuie să ia bine seama când zburătăceşte din cuibul părintesc, mat, folk. 720. 2. Intranz. şi refl. (Regional, mai ales în Mold.; despre puii păsărilor) A deveni apt pentru zbor1 (1); p. ext. (despre copii) a se maturiza şi a deveni independent. - Unde-s puişorii lor? -până când se zburătăcesc, şed prin cuiburi, contemporanul, i, 829, cf. cade. De la zece ani, cum începu băiatul a se zburătăci, bătrânul puse pe el neînduplecată stăpânire, sadoveanu, o. i, 30. Nu mai avea copii. Toţi se zburătăciseră şi se înstrăinaseră, id.ib. xvi, 480, cf. dl, dm, m. d. enc. Băieţii îs cu noroc la casă ..., de cum încep a zburătăci, scapă din nevoi; fiecare-şi câştigă pâinea lui. şez. ix, 77. S-or mai zburătăci cochiii o ţâră ... şi oiu veni după aia şi la ei. rădulescu-codin, m. n. 145. + Tranz. (Popular; complementul indică puii păsărilor, p. ext. copii) A creşte. Fiind el cel mai mare ..., trebuie să căutăm a-l zburătăci, căci nu se ştiu zilele omului! creangă, a. 120. S-au bucurat că pot să crească şi ei un suflet venit de peste ape; l-au zburătăcit, l-au făcut frumos, pamfile, s. v. 120, cf. resmeriţă, d., dl, dm, marian, d. 114. Mă-sa o prins a se mişula. Şi a se vaicara, Că n-are cu ce-i hrăni Şi cu ce-i zburătuci. şez. xxiii, 27. 3. T r a n z. (Popular; complementul indică păsări, sau, p. ext., animale, oameni) A alunga dintr-un loc, fa- 1699 ZBURĂTĂCIRE - 157 - ZBURĂTOR când să-şi ia zborul, să plece (zvârlind cu zburaturi I 2); (complementul indică pomi) a lovi cu băţul, cu pietre etc. (pentru a scutura fructele), (regional) a zburătăi; (popular) a zburătui (3), a zburaturi (1). Cf. GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ŞĂINEANU2, TDRG. Pâlcuri de găini ... ciuguleau şi ici şi colo boabele scuturate, ferindu-se mereu, zburătăcite şi înfricate uneori de câte-o pocnitură de bici. agârbiceanu, s. 420, cf. resmeriţă, d., cade. în soldatul ce merge spre frontieră ele ... văd ... un biet pui zburătăcit de mamă. lovinescu, c. iv, 188. Pentru că i-e cald la mâni Cum nu i-a fost de-atâtea săptămâni, Zburătăceşte-n treacăt o găină, cazimir, p. 105. îşi petrecuse copilăria ... zburătăcind vrăbiile cu praştia, c. petrescu, o. p. ii, 76. Petrea nu ştie ce-i cu gâscă «şchioapă ... şi le zburătăceşte cu pietre şi beţe ca să le înveţe minte. SADOVEANU, O. XVI, 352, cf. SCRIBAN, D., DL, DM. No, daţi-i drumul, dragii niei oaspeţi, că i-am zburătăcit pe ăia din ogradă, v. rom. decembrie 1964, 57, cf. m. d. enc. Ce zburătoceşti pasările? Com. marian. Copilul cel străin e ca pomul lângă drum, Câţi trec îl zburătăcesc Şi crenguţe nu-i mai cresc, sevastos, n. 32. Ce măr dulce-n drum! Câţi călători trec Ni-l zburătăcesc, pamfile, c. ţ. 33, com. din loman - sebeş. 4. Tranz., intranz. şi refl. (Popular) A (se) împrăştia. Câte o pâlpără de vânt zburătăcea frunzele cât colo. contemporanul, v, 289. Pe când turcii, pe cari nu era nimeni ca să-i lumineze, zburătăceau în lume, bulgarii rămaseră, săm. iii, 514. în mijlocul acestei lumi feerice ..., a căzut deodată un obuz şi s-au zburătăcit eroii pe o rază de lună. lovinescu, c. IV, 193, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. 5. Intranz. şi refl. (Prin Transilv.) A se zbengui (1). Găinile se scăldau pe sub garduri, în ţărână, vrăbiile se zburătăceau în nişte băltuţe lângă fântână. lăncrănjan, c. ii, 183, cf. sfc iv, 39, com. din zagra -năsăud, coman, gl., a ii 6. + I n t r a n z. (Regional; despre păsări) A se zbate (3), a se zburătăci (II) (Boiu Mare - Baia Mare), alr sn v h 1 459/272. [O pasăre prinsă în mână] zburătăceşte, ib. II. Refl. (prin nord-estul Transilv. şi prin Bucov.; despre ovine şi bovine). A se îmbolnăvi de zburatic (II 2). Atare vacă sau oaie s-a zburătăcit, adecă a căpătat boala numită zburatic. marian, ins. 330. Oile, când bolesc de picioare şi li se strică laptele, se zice că zbrotocesc. precup, p. 56, cf. sfc iv, 39, chest, v 167/66. ^ Intranz. Oile zburătăsiesc. alr i 1 823/217. - Scris şi: sburătăci resmeriţă, d. - Prez. ind.: zburătăcesc. - Şi: zburătocf, zburătuci, zbrotoci vb. IV. - De la zbura. ZBURĂTĂCIRE s. f. (Rar) Zburdălnicie (1). Cf. Zburătăci (I 5). Acum, toate erau rupte şi sparte şi murdare. Şi urâte, din cale-afară. Toate şi peste tot, şi clipocelile apelor şi umbletele şi zburătăcirile oamenilor. lăncrănjan, c. ii, 407. - PL: zburătăciri. - V. zburătăci. ZBURĂTĂCÎT1 s. n. (Regional) Faptul de a zburătăci (I 1). Nu-i plăcea ... nici mirosul spicu- lui dat în pârg, nici bâzâitul albinelor ..., nici zburătă-citul pitpalacului, preda, m. s. 50. - Pl.: ? - V. zburătăci. ZBURĂTĂCÎT2, -Ă adj. I. 1. (Regional; despre copii); Mărişor (2). Cf. zburătăci (I 2). Cei mai zburătăciţi se ţin ... să le cumpere tat-so opinci, pamfile, CR. 2, cf. DM, M. D. ENC., DEX. 2. (Prin nord-vestul Munt.; despre copii) Zvăpăiat (1). Cf. udrescu, gl. ^ (Substantivat) Zburătăcitu-ala de copil, cum a venit de la şcoală, a azvârlit ghiozdanul cât colo şi dus a fost! id. ib. II. (Prin Bucov.; despre ovine şi bovine) Care s-a îmbolnăvit de zburatic (II). Ei oblojesc şi spală ... vita ... zburătăcită la pulpă, marian, ins. 330. - PL: zburătăciţi, -te. - V. zburătăci. ZBURĂTĂI vb. IV. Tranz. (Popular; complementul indică pomi; în forma zburutăi) A lovi cu lemne, cu pietre etc. (pentru a scutura fructele); (popular) a zburătui (3), a zburături (1). Câţi trec îl zburutăiesc Şi de crengi îl sărăcesc, alecsandri, p. p. 250. + In-tranz. (Prin Mold.) A arunca cu pietre în ceva. Ambiţia noastră era de a ochi şi a zburătăi cu pietricele late şi rotunde pe palamarul bisericei. alecsandri, ap. ghica. s. 77. - Prez. ind.: zburătăiesc. - Şi (popular) zburutăi vb. IV. - Zbura 4- suf. -ătui. ZBURĂTĂÎRE s. f. (Prin Mold.) Azvârlire cu pietre. Cf. zburătăi. Nu mai îndrăzneau a trece pe strada casei noastre din cauza zburătăirilor de pietre cu care îi împroşcam. alecsandri, ap. ghica, s. 70. - PL: zburătăiri. - V. zburătăi. ZBURĂTĂÎT, -Ă adj. (Regional; despre oameni şi despre facultăţile lor intelectuale) Superficial (2). O să mă iei drept un cap răsuflat, drept o minte zburătăită care se întoarce după toate vânturile, gane, ap. cade. - PL: zburătăi ţi, -te. - V. zburătăi. ZBURĂTĂRÎ vb. IV v. zburături. ZBURĂTĂŢÎE s. f. (învechit, rar) Superficialitate; nechibzuinţă. Invitându-mă zburătăţia minţii mele încă necoapte când începu războiul cel de pe urmă ..., mă făcui volentiriu. budai-deleanu, t. 65. - PL: ? - De la zburătăci. ZBURĂTOCÎ vb. IV v. zburătăci. ZBURĂTOR, -OARE adj., subst. 1.1. Adj. (Despre vieţuitoare cu aripi) Care se mişcă, se deplasează în aer cu ajutorul aripilor. Cf. z b u r a (I 1). Apele să facă şi să rodească jiganii ... şi pasări zburătoare spre 1709 ZBURĂTOR - 158 - ZBURĂTOR pământ supt tăriia ceriului, po 14/5. Au luat Noe în corabie den toate dobitoacele şi hiarăle pământului şi pasiri zburătoare, n. costin, l. 59. Unde iaste văzduhul ..., sunt acolea toate păsările ceale zburătoare. antim, o. 42. Zgripsorul este pasăre mai mare decât toate păsările cele zburătoare (a. 1777) gcr îi, 111/15. Vulturul bogosloviei cel zburătoriu la înălţime ... ş-au întins aripile cătră ceriu (a. 1789). ib. ii, 163/23, cf. BUDAI-DELEANU, LEX., DRLU, VALIAN, V., ISER. între maluri ..., adăpost găsesc Paseri zburătoare, sion, poezii, 144/12. Păsărică zburătoare, De ce-i tristă doina ta? F. (1872), 91. Să presupunem o insulă populată de insecte zburătoare, contemporanul, i, 37, cf. şăineanu2. Fluturii mici şi albaştri ... se ridică în stoluri zburătoare. HOGAŞ, DR. I, 31, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D. Începe bătaia ciocanelor ..., gonind din cuiburi puii zburători, săm. iv, 545, cf. dl, dm. Cocorul este ... printre puţinii balerini profesionişti de pe scara speciilor zburătoare, românia literară, 1970, nr. 77, 31/2, cf. m. d. enc., dex. Păsărică zburătoare, Und'e ieşt'i tu calatoare? folc. olt. - munt. i, 116. ^ (Prin analogie) Văzând pre prunci rădicaţi sus de vulturi, zisă: de unde ai adus mie oamenii zburători? (a. 1812). gcr ii, 209/32. Uneori, Indra e descris ca un berbece zburătoriu. contemporanul, vt, 231. Femeia zburătoare are un buzdugan şi o sabie năzdrăvane, sclf 1958, nr. 1-2, 88. întregul labirint cu monstrul din fundul lui, cu tatăl zburătorului îcar ... călăuzesc paşii poetului. românia literară, 1970, nr. 84, 6/1. + (Substantivat, f.) Pasăre zburătoare, v. zburător (Í 1). întru cele zburătoare şi întru câni turbare, fl. d. (1693), 7V/15. Liliacul urma ... prin aier ce îmbla, spre ceata zburătoarelor. cantemir, i. i. i, 36. Sus, în văzduh, toate zburătoare, Gios, pre pământ, toate dobitoace, budai-de-leanu, ţ. 131, cf. valían, v. Mare e numărul zburătoarelor rus, i. i, 233/30, cf. iser. N-o să mai auz armonia zburătoarelor, bolliac, m. 35/17. Un prunc ce-n al său joc Priveşte la zburătoare, mureşan, p. 13/9. Privesc sosind prin aer zburători cu mândre pene, Dumbrăvenci, granguri de aur. alecsandri, o. 185. Acesta-i vestitul Păsări-Lăţi-Lungilă ..., ciuma zburătoarelor şi spaima oamenilor, creangă, p. 246, cf. şăineanu2. Ce mi-amin-teşti de vechiul dor; Cernită zburătoare? cerna, p. 42. Foarte anevoioase au fost însă lucrările executate de noi asupra acestei zburătoare, întrucât se ştie că cucul este o pasere vicleană, mironescu, s. 132. Au rămas să vămuiască Cu peeetia domnească, După socotinţa lor; Soarta zburătoarelor, minulescu, vers. 312. Vasile, ca o zburătoare cu aripa frântă ..., cârăie şi şontâcăie. galaction, o. a. i, 259. Broască în carapacele unei existenţe de târâtoare, în care se rătăcise duhul însetat de înalt al unei zburătoare cu cântecul încă nespus. G. m. zamfirescu, sf. m. n. i, 49. Zburătoarele ..., felurit şi măiestrit colorate, zburau cu zgomot mare de aripi, sadoveanu, e. 178, cf. dl, dm, m. d. enc. Ce frumoasă ...e lumea cugetelor, în comparaţie cu lumea pietrelor sau lumea târâtoarelor şi zburătoarelor, românia literară, 1970, nr. 75, 14/2, cf. dex. Peşti zburători — grup de peşti prevăzuţi cu înotătoare foarte dezvoltate şi cu formă aerodinamică, datorită cărora pot plana deasupra apei. Peşti zburători să găsesc numai în mare, şi cu agiutoriul aripioarelor sale până când aceste sunt ude, pot zbura. j. cihac, i. n. 164/21. Balconul cu peşti zburători, românia literară, 1971, nr. 126, 11/3, cf. m. d. enc. 702, dex 683. + (Despre aripi) Destinat zborului. Jiganiile ... ceale prin aier cu peane şi cu aripi zburătoare, cantemir, i. l i, 29, cf. dl, dm, m. d. enc., dex. Meşterii gândea Şi ei îşi făcea Aripi zburătoare De şindrili uşoare, balade, iii, 14. Fă-te şarpe cu nouă colţuri, Cu nouă aripi zburătoare, Cu nouă picioare umblătoare, folc. mold. i, 212. 2. S. m. (în credinţele populare) Personaj fabulos malefic, imaginat ca un tânăr frumos care se furişează noaptea şi tulbuţă somnul fetelor şi al femeilor, trezindu-le fiori de dragoste şi chinuindu-le. Cf. zburător e as ă, zburăturoaică. Ce să fie asta? întreabă pe bunica: O şti vr-un leac ea doară ... o fi vr-un zburător! heliade, o. i, 186. Prin frunzi, când se strecoară Raza zilei ce apune, Zburătorul se aruncă La copila care vine. alecsandri, p. i, 71. Vis frumos avut-am noaptea. A venit un zburător Şi străngăndu-l tare-n braţe, era mai ca să-l omor. eminescu, o. i, 80, cf. luc. ii, 363, şăineanu2. Credinţa cea mai răspândită e că zburătorul e un flăcău, candrea, f. 156, cf. resmeriţă, d., cade. Te pândeşte zburătorul, sadoveanu, o. xviii, 113, cf. scriban, d., dl, dm. Credinţa în zburător este consemnată prima dată de Dimitrie Cantemir. der, cf. m. d. enc., dex. Şi leacul ... să i-l daţi Cu zburător, cu zburăturoaica, Cu moroiul, cu moroaica. pamfile, s. v. 41. La mijlocul drumului, Mi l-o întâlnit ... moroiu cu moroaica, ... sburătoriu cu sburătoroaica. şez. v, 146. Cum nu poate sluji popa sfânta leturghie făr carte şi tămâie, Aşa să nu poată veni zburătorul cu zburăturoaica. mat. folk 648. M-am întâlnit ... cu zburătoru, Şi cu muma pădurii, folc. olt. - munt. i, 313. ^ (Prin analogie) Din roiul curtenilor ei de provincie .... să se aleagă zburătorul nebu-natec, dar bogat şi de neam bun, care să o răpească. vinea, l. ii, 27. + (Popular) Boală (mai ales la fetele şi la femeile care au o dragoste neîmpărtăşită) despre care se crede că este provocată de zburător (I 2) sau de zmeu (I 2) şi care se manifestă prin frisoane, somnolenţă, halucinaţii; (învechit şi popular) zmeu (I 4), (popular) lipitură. Cf. şăineanu2. Băiatul a lăsat-o, iar fata, de focul lui, îl tot visa noaptea şi a căpătat zburător. candrea, f. 156, cf. resmeriţă, d., scriban, d. Cum se sparge târgul, Aşa să se spargă lipitura şi zburătorul. folc. mold. i, 209. 3. S. m. (Livresc) Pilot1 (1). A mai murit un zburător; i s-a dejectat motorul, s-a aprins aparatul, s-a rupt o aripă, sadoveanu, o. xix, 434. Poporul român pierdea pe unul din cei mai buni fii ai săi, pe marele inventator şi constructor, pe zburătorul desăvârşit şi îndrăzneţ, pe Aurel Vlaicu. contemp. 1953, nr. 327, 2/6, cf. DL, DM, DEX. 4. Adj. (despre lucruri) Care pluteşte prin aer purtat de vânt, de curenţi; care străbate aerul cu mare viteză (fiind azvârlit sau lansat cu putere). Cf. zbura (I 3). Ajunse până la ofiţeri hazul cu canapelele umblătoare 1709 ZBURĂTOR - 159 - ZBURĂTUI şi zburătoare din vagonul caporalului, sadoveanu, o. xvii, 242. Paltinii ... îşi împrăştiau sămânţa Zbură-toare-n tot oraşul, blaga, poezii, 336. [Şoimul călător] nu este zvelt, ci un atlet, un adevărat proiectil viu, zburător, linţia, p. ii, 133, cf. dl, dm, dex. + (Despre lucruri) Care se deplasează prin aer asemenea unei nave. Covorul zburător e numai unul. teodoreanu, m. u. 297. Dă-i drumul: farfuriile zburătoare şi celelalte. H. lovinescu, t. 142. Notează că Tunsul avea un covor zburător. sclf 1959, nr. 3-4, 684. O arcă zburătoare trece printre etaje şi hublouri, românia literară, 1971, nr. 132, 7/3. + (Despre nisipuri, rar, despre alte soluri) Care este lipsit de stabilitate şi care poate fi uşor dislocat de vânt. Cf. zbura (I 5). Solurile cu circa 95% nisip fin sunt purtate de vânturi, nisipuri zburătoare şi pot forma dune. enc. agr. iv, 169. Când proporţia de nisip este foarte mare ..., atunci vorbim de nisipuri zburătoare şi nisipuri mobile, agrotehnica, i, 307. Pădurile reduc viteza vântului şi micşorează eroziunea ..., fixează nisipurile zburătoare, ltr2 i, 319. Unde ieste locu potrivit pentru vie, ... nic bun, nic prost, aşa, d-ăl zburător! gl. olt. + (învechit; despre substanţe chimice) Volatil. Cf. drlu. [Mercurul] este cu totul zburători şi să preface în fum măcar şi la căldura năsipului. amfilohie, g. f. 20571. [Unele corpuri] de se trămută în aburi, se cheamă zburătoare, precum arsenicul şi sulfurele. i. nat. 25/8. Pulbere subţire şi volatilă (zburătoare), cornea, e. ii, 18/24. Funinginea coşurilor lucrează ... prin alcali zburători (amoniac), de care e pătrunsă, brezoianu, a. 33/17. Ceea ce mai rămâne din el [camfor] este partea cea mai puţin volatilă (zburătoare), man. sănăt. 98/12. + F i g. (învechit, rar; despre veşti) Răspândit (2). Numai ca prin fugă pomenim acea veste nu de mult lăţită şi zburătoare pentru care mult am dori ca să nu se adeverească. fm (1843), 18V4. 5. S. m. (Rar) Sportiv sau acrobat care execută exerciţii la trapez. Cu ce poate contribui regizorul la executarea triplului salt la trapez? Dacă nu e el însuşi zburător, orice intervenţie a sa e nulă. scânteia, 1966, nr. 7103. Eu sunt zburătorul La ceasul ultimei reprezentaţii ... Acum voi face triplul salt. românia literară, 1971, nr. 124, 4/1. 6. Adj. Fig. (învechit; despre oameni şi facultăţile lor intelectuale) Nestatornic (2)* Mintea zburătoare a copiilor nu poate suferi arătări cu lungă voroavă. carte treb. i, 126/11. Noi încă suntem convinşi, cum că damele cu mult mai puţin ar fi uşoare de minte, dacă bărbaţii nu ar fi aşa zburători, fm (1843), 319V33. Voi, tinerii, sunteţi cu minţile cam zburătoare, filimon, o. i, 199. + Fig. Trecător (III 2). Nişte prinţipi ... aştepta prilejul (care iaste zburătoriu) şi sta de a să întări ca să poată lucra cu acela spre folosul lor (a. 1699). fn 72. Făgăduielile tale presărate într-un spaţiu nemărginit, întocmai ca zburătoarele fantome ale înşălătoarelor vise fug nmaidecât. bolliac, m. 17/17. Somnul pe-un ţărm singur şi iubirea ce moare Fi-vor aceeaşi durere zburătoare, românia literară, 1970, nr. 72, 21/3. 7. S. m., (rar) n. (Nav.) Penultima velă pătrată a unui catarg, situată înaintea rândunicii (III 2 a).; p. ext. vergă care susţine această velă. Apoi vin, pe rând, comenzile de a întinde velele desfăşurate numai ... -A întinde zburătorii! - întindeţi! luc. vii, 248, cf. cade, abc, mar. Un zburător se rupse în două şi pânza sfâşiată ...se zbătea nebună în suflarea vântului, bart, s. m. 51. Arboretul are două vele (zburător şi rândunică). LTR2 VIII, 668, cf. DL, DM, DER, M. D. ENC., DEX. 8. S. f. (Regional) Praştie (I 1). (Borlovenii Vechi -Băile Herculane). alr i 1 697/12. 9. S. f. (Prin Transilv. şi prin Maram.) Zmeu (II). Cf. ALR SN V h 1 305, ALRM SN III h 1 103. 10. Adj. (învechit, rar; în sitagma plug zburător) Plug prevăzut cu cormană mobilă. Mai este încă plugul sămănător la care nu se mişcă cormana, şi plugul zburător, la care se poate schimba cormana. litinschi, m. 27/19. 11. (Bot.) 1. S. f. (Şi în sintagma zburătoare de pădure, borza, d. 45) Plantă erbacee meliferă cu frunze moi, lanceolate şi cu flori mari, roşii-purpurii sau albe; (regional) prisecări, pufuliţă (3), răchiţică (5), ceaiul-lui-Ioan (v. ceai), iarba-Sfântului-Ion (v. iarbă), răscoage (a), răscogea (Chamaenerion angustifo-lium). Cf. panţu, pl. 244, cade, scriban, d., dm, borza, D. 45, DEX. 2. S. f. (Şi în sintagma zburătoare de apă, borza, d. 64) Pufuliţă (1) (Epilobium hirsutum). Cf. resmeriţă, d., cade, dl, borza, d. 64. 3. S. f. (Şi în sintagmele zburătoare bărboasă, borza, d., 104, zburătoare bărbătească, id. ib.) Răchitan (Lythrum salicaria). Cf. cade, borza, d. 104. 4. S. m. Veronica austriaca. Cf. borza, d. 178. 5. S. f. (regional) Sunătoare (1 a) (Hypericum per-foratum) Cf. borza, d. 86. - Scris şi: sburător resmeriţă, d., borza, d. 45. - PL: zburători, -oare. - Zbura + suf. -tor. ZBURĂTOREÂSĂ s. f. (într-un descântec) Zbură-turoaică. Cf. zburător (I 2). Zburătoreasa Cu Mu-ma-păduroaica. gr. s. vi, 115. - PL: zburătorese. - Zburător + suf. -easă. ZBURĂTORI vb. IV v. zburături. ZBURĂTORÎE s. f. (învechit, rar) Lipsă de atenţie şi de concentrare. Când într-acesta chip să nu să poată birui zburătoriia minţii lor, atunci ... poate să-i facă a înţăleage şi prin varga sau prin alte cu socoteală aleasă pedeapse. carte treb. i, 158/16. - PL: ? - Zburător + suf. -ie. ZBURĂTOROĂICĂ s. f. v. zburăturoaică. ZBURĂTUCÎ vb. IV v. zburătăci. ZBURĂTUÎ vb. IV 1. Refl. (Regional; despre păsări şi despre insecte sau despre stoluri, roiuri etc.) 1715 ZBURĂTUIRE - 160 - ZBURĂTURĂ A se zburătăci (11). Toate paserile începură a se zbură-tui care încotro, ap. ddrf. Grauri se zburătuiau prin Stuh. ap. ŞĂINEANU2, Cf. DEX. 2. Tranz. (Prin Mold.; complementul indică puii păsărilor, p. ext. copii) A creşte. Cf. tdrg. După ce mi le-am zburătuit, mi le-a furat, pamfile, j. i, 133. 3. T r a n z. (Popular; complementul indică păsări sau, p. ext., animale, oameni) a alunga dintr-un loc făcând să-şi ia zborul, să plece, (azvârlind cu zburături I 2); (complementul indică pomi) a lovi cu băţul, cu pietre etc. (pentru a scutura fructele); (popular) a zburătăi, a zburătăci (I 3), (regional) a zburături (1). Cf. ddrf. Să nu-ţi calce chiciorul pe ogorul meu, că te zburatuiesc! d. zamfirescu, v. ţ. 98, cf. alexi, w., şăineanu2. N-ar fi ieşit din apă dacă ceilalţi tovarăşi nu l-ar fi zburătuit cu pietre de pe mal i. cr. ii, 324, cf. resmeriţă, d., cade, scriban, d., dl, dm, tdrg, cade. Zborătuieşte paserile. Com. marian. ^ Intranz. Nimeni nu zbură-tuieşte în pomul neroditor, zanne, p. ii, 718. + Refl. (învechit) A se dărâma. într-un moment ... zidurile cât şi zidirile se zburătuiră în aer. ar (1829) 20. + Pas. (învechit; complementul indică gloanţe, proiectile, pietre). A azvârli. Câteva gloanţe de tun zburătuite din bateriile oraşului au trecut pe lângă mine. ar (1829), 63V29. 4. Tranz. Fig. A reteza (1). îşi mişcă braţele ..., simţindu-le parcă voinice, făcute într-adins ca să zbură-tuiască ţeste de duşmani, d. zamfirescu, r. 224, cf. dl, dm, dex. - Scris şi: sburătui alr ii/i mn 42, 2 227/514. - Prez. ind.: zburătuiesc. - Şi: zborătui vb. IV. - Zbura + suf. -ui. ZBURĂTUÎRE s. f. (Popular) Acţiunea de a zbură tui (3) şi rezultatul ei; zvârlire (cu pietre, cu bulgări etc.). Omătul ... aduce copiilor şi alte plăceri ... Baterea cu gogoloaşe (cocoloaşe) de zăpadă sau zbură-tuirea cu omăt. pamfile, j. i, 59, cf. resmeriţă, d., dl, dm, dex. - Scris şi: sburătui resmeriţă, d. - PI.: zburătuiri. - V. zburătui. ZBURĂTUÎT, -Ă adj. (Rar) Care a fost alungat cu pietre, cu bulgări etc. Cf. zburătui (3). Găngăniile zburătuite se iau în goană după nevastă, ca să scape la mâncare, adam, r. 59. - PL: zburătuiţi, -te. - V. zburătui. ZBURĂTURĂTIC, -Ă adj. (Prin nord-vestul Munt.; mai ales despre copii) Neastâmpărat (2); zvânturatic. udrescu, gl. ^ (Substantivat) Zburăturaticu-ala de copil n-a mai venit, unde-o fî apucat? id. ib. - PL: zburăturatici, -ce. - Zburături + suf. -atic. ZBURĂTURĂ s. f. (Atestat prima dată la anon. car.) I. 1. (Popular) Azvârlitură. Cf. budai-deleanu, lex., polizu. Aşa, ca la o zburătură de noi, ţuşti un iepure, vlăhuţă, s. a ii, 238. Ca să ajungă la casa lui, ca la o zburătură de praştie numai, avea să treacă o gârlă (a. 1896). ap. tdrg. Când strigă, glasul lui ... se înalţă ca o zburătură de arc până departe, camil pe-trescu, o. ii, 253, cf. dl, dm, m. d. enc., dex. [Soarele] iacă mai stă ca d-o zburătură. alr sn iii h 765/36. 2. (Popular) Scurtătură (1). Se strănsease târgul cu zburături de leamne, cu pietri pre amână (începutul sec. XVIII), mag. ist. iii, 53/14, cf. lb. începui a da cu pietri şi cu zburături pân crăci, gorjan, h. ii, 64/29, cf. valian, v., iser. Pe nerod la treabă-1 mână Dar s-aibi zburătura-n mână. pann, p. v. i, 93/18, cf. polizu. începură a arunca în corăbii ... care cu bulgări, care cu zburături de lemne, ispirescu, u. 51. Se aşezase ... dincolo de cruci, sub un povârniş de deal ce, doar să dai cu zburătură, şi-l ajungi, macedonski, o. iii, 121, cf. ddrf, barcianu, alexi, w., tdrg, şăineanu, d. u., cade, scriban, d. în clipa aceea, o zburătură de lemn, aruncată nu se ştie de cine ..., îl lovi ... în ceafă, camil petrescu, o. iii, 413, cf. dl, dm. Lovii cu-o zburătură ... abia o buză De scorbură, românia literară, 1969, nr. 19, 5/1, cf. m. d. enc., dex. Copiii cuibu-i fură Ş-o ucid c-o zburătură. teodorescu, p. p. 349. Şi friptură de vânat Din podul casei puşcat Ori prin curte fugărit Cu zburătură plesnit, marian, nu. 665. El află o zburătură de lemn şi zvârli în pasăre, reteganul, p. v, 60. Luai o zburătură şi azvârlii în nuc ca să dărâm câteva nuci. fundescu, l. p. i, 117. Mergea cu săpătura Cât dai cu zburătură. mat. folk. 36. Iar Costea ce mi-şi făcea? Braţul de zburături umplea, Toţi câinii zbură-turea. pamfile, c. ţ. 354, cf. udrescu, gl. + (învechit şi regional) Ţandără (1). în năsipul auriu, se află ... diamanturi şi zburături de albit, ar (1829), 1942/25. De câte ori da, de atâtea ori cădea câte o zburătură de piatră, ispirescu, l. 228, cf. barcianu. Viţelul ... se pleacă după zburăturile ce săreau din lemn. adam, r. 234, cf. tdrg, resmeriţă, d. Un soldat ... cu un braţ rupt de-o zburătură de obuz. mironescu, s. a. 117. Un ulcior cu zburături de aur s-au găsit în movilă, galaction, o. a. ii, 383. Făceau ... încercări, amestecând substanţe în oţelul ghiulelelor, că oricine ar fi rănit ... de cea mai mică zburătură din ele, să fie otrăvit şi să moară, vissarion, b. 299. Dintr-o bucată de criţă cât degetul cel mic şi dintr-o zburătură de cremene neagră, Caraiman a prins o scânteuţă. sadoveanu, o. xviii, 30, cf. dl. Mureşul crescuse, curgea mâlos, acoperit de spume şi zburături de lemn. t. popovici, s. 105, cf. dm, m. d. enc., dex. ^ (Prin analogie) Boalele mitrei ... Efecte ... Scurs ori albe şi adesea roşii, amestecate cu bucăţi de sânge închegat şi adesea cu zburăture de carne. man. sănăt. 217/13. + (învechit) Bucată de plumb, de fier etc. cu care se încărcau armele de foc. Un tunar olandez ... îşi pierduse amândouă braţele şi un ochi prin plesnirea unor zburături de tun. cr (1836), 1031/53, cf. polizu. Şuier ... a trimes două zburături de icosar, una în frunte de urs, cealaltă în frunte de idicliu. delavrancea, s. 166, cf. ddrf, cade. Musai să treacă porcul sălbatic. îl lasă să vie pănă la cinci paşi şi sloboade în el o încărcătură de un sfert de ocă de zburături. sadoveanu, o. xii, 546, cf. scriban, d., dl, dm, m. d. enc. Punea mâna pe durda ... Turna praful cu mâna, Zburături cu chivără, păsculescu, l. p. 278. 1719 ZBURĂTUREALĂ - 161 - ZBURĂŢEL + Parte terminală a ţevii unei guri de foc. Şocurile produse de proiectil şi de gaze în zona gurii ţevii, deci la zburătură, conduc şi la accentuarea vibraţiilor ţevii. ltr2. + (La pl.; prin nordul Mold.) Caia. Cf. a v 16, vi 19, 26. + (învechit) Cicatrice. Cf. lb, iser. Şi-n frunte avea un semn de arsură, o zburătură de glonţ, fioroasă pomenire din ziua atacului, mironescu, s. a. 24. 3. (Regional) Hădărag (Sereca - Orăştie) mat. dialect. i, 272. II. (Prin nordul Mold.) Lapte prins. Cf. a v 16, alr i 1 823/573. III. (Regional) Zburatic (II 2) (Câmpulung Moldovenesc). a v 15. IV. (Regional) Numele unei plante ierboase nedefi- nite mai îndeaproape (Câmpulung Moldovenesc). Cf. A V 15. . - Scris şi: sburătură resmeriţă, d. - Pl.: zburături şi (învechit, rar) zburăture. - Zbura + suf. -ătură. ZBURĂTUREALĂ s. f. (Prin nord-vestul Munt.) Acţiunea de a zburături (1). Mai ia la zburătureli vrăbiile-alea! udrescu, gl. - PL: zburătureli. - Zburături + suf. -eală. ZBURĂTURELNIC, -Ă adj. (Prin Ban. şi prin vestul Olt.; despre copii) Neastâmpărat (2). Cf. gr. băn., n. rev. r. viii, nr. 6, 88. - PL: zburăturelnici, -ce. - Zburături + suf. -elnic. ZBURĂTURI vb. IV. 1. Tranz. (Popular; complementul indică păsări sau, p. e x t., animale, oameni) A alunga dintr-un loc făcând să-şi ia zborul, să plece (zvârlind cu zburături I 2); (complementul indică pomi) a lovi cu băţul, cu pietre etc. (pentru a scutura fructele), (popular) a zburătăi; a zburătăci (I 3), a zburătui (3). Cf. gheţie, r. m., barcianu. Caută să-mi aducă aminte de când eram cât masa şi-i zburătoream merii cei mai frumoşi, luc. ii, 180. Pe un coperiş băgăm paiele dintr-o vară ş-apoi un sat de copii avea ce zburătări la vrăbii verile de-a rândul, ib. vii, 207. Vreun ştrengar de băiat încerca să-i urnească la fugă, îl zburătorea cu pietre, agârbiceanu, s. p. 170, cf. dl, dm, dex. Voinicul străin, Ca mărul din drum: ... Cine se opreşte Mi-l zburătoreşte. teodorescu, p. p. 282, cf. şez. v, 173. Mă-sa mi-l vedea Şi mi-l uşuia Şi-l zbură-turea. mat. folk. 6. Iar Cos tea ce mi-ş făcea? Braţul de zburături umplea, Toţi câinii zburăturea. ib. 117, cf. pamfile, c. ţ. 354, ciauşanu, v. 212. Zburătoreşte pomi. alr ii/i mn 42, 2 227/182, cf. lexic reg. 10, mat. dialect, i, 103. A zburăturit toţi copiii din casă, nebuna! udrescu, gl. Care pe drum trece, Mi-l zburătureşte, Crăcile îi frânge Merele îi curge. folc. olt. - munt. ii, 613. + Intranz.; p. gener. A azvârli în ceva cu scurtături (1), pietre etc. Cf. lb. începui a da cu pietri şi cu zburături pân crăci ... iar maimuţele ..., văzând că zburăturesc, aduna cât putea nucşoarele şi le arunca jos. gorjan, h. ii, 64/31. Vai de voinicul străin! Ca un măr singur la drum ... Câţi drumaşi călătoresc, Toţi în el zburătoresc. marian, o. ii, 351, cf. jarnîk -bîrseanu, d. 204. S-a aininat acolo [o zburătură], n-avem cu ce mai zburături. rădulescu-codin, 6, cf. gr. s. v, 124. ^ Refl. recipr. Când eram nişte copii, Suiam dealu, bine ştii, Ne zburătuream cu glii. şez. xii, 87. 2. Tranz. (Regional; complementul indică puii păsărilor, p. ext. copii) A creşte. Cf. lb, conv. lit. xx, 1 017. Pasărea ... să vaită, Să olăcăieşte, Că n-are cu ce-i zburători, mat. folk. 565. 3. Intranz. (Regional) A zbura (I 3). Călin arcu-ncordează Şi zburătorind, săgeata trece-n lume ca o rază Vâjie-n văzduh cumplită, eminescu, p. 129, cf. DL, DM. 4. T r a n z. (Regional) A reteza (1). Când să dăm pe zid ne cutropiră paloşele duşmane şi mie îmi zburătu-riră mâna dreaptă, luc. ii, 30. - Prez. ind.: zburăturească. - Şi: zburătări, zburători, zburuturi (alr ii/i mn 42, 2 227/2) vb. IV. - De la zbura. ZBURĂTURÎT s. n. (Regional) Faptul de azburături. Cf. z b u r ă t u r i (1) (Săpata - Piteşti). Cf. udrescu, gl. Ia-le la zburăturit păsările alea, că ciugul cânepa. id. ib. - PL: ? - V. zburături. ZBURĂTUROĂICĂ s. f. (în descântece) Personaj fabulos, malefic, imaginat ca o femeie bătrână; zbură-toreasă. Cf. zburător (I 2). Şi leacul ...să i-l daţi, Cu zburător, cu zburăturoaica, ... Cu moroiul, cu mo-roaica. pamfile, s. v. 41. La mijlocul drumului, mi l-o întâlnit ... moroiu cu moroaica, ... sburătoriu cu sbură-toroaica. şez. v, 146. Cum nu poate sluji popa sfânta leturghie Fără cruce şi tămâie, Aşa să nu poată veni zburătorul cu zburătoroaica. mat. folk. 648. Cât va sta zburăturoi cu zburăturoaica în rai. gr. s. vi, 146. - PL: zburăturoaice. - Şi: zburătoroâică (scris şi: sburătoroaică) s. f. - Zburător + suf. -oaică. ZBURĂTUROI s. m. (în descântece) Personaj fabulos, malefic, masculin. Şi leacul ... să i-l daţi Cu zburăturoiul, cu zburăturoaica, Cu zmeul, cu zmeoai-ca. mat. folk. 648. Cât va sta zburăturoiul cu zburăturoaica în rai. gr. s. vi, 146. - PL: zburăturoi. - Zburător + suf. -oi. ZBURĂTUROS, -OÂSĂ adj. (Regional; despre copii) Nestâmpărat (2). (Drăgăneşti de Vede - Roşiori de Vede). Cf. alr i 1 517/896. - PL: zburăturoşi, -oase. - Zburător + suf. -os. ZBURĂŢEL, -EÂ, -ÎCĂ adj. (Prin sudul Mold.; despre copii) Mărişor (2). Cf. cade. Irea oamini ghini făcuţ la trup ..., ţiu minţi ca acu că iream zburăţăl copchil. GRAIUL, ii, 229. - PL: zburăţei, -ele. - Zburat2 + suf. -el. 1727 ZBURĂŢIU - 162 - ZBURDALNIC ZBURĂŢÎU, -ÎE adj., s. f. (învechit, rar) 1. Adj. Superficial (2); nechibzuit. Cf. budai-deleanu, lex. 2. S. f. Fire uşuratică; nechibzuinţă. Cf. budai-de-leanu, lex. - PL: zburaţii. - Şi: zburăţiv, -ă adj. budai-deleanu, lex. - Zburat + suf. -iu. ZBURĂŢÎV, -Ă adj. v. zburăţiu. ZBURÂT, -Ă adj. (prin nord-vestul Olt.; despre vreme) Nefavorabil. Cf. ciauşanu, v. 196. - PL: zburăţi, -te. - V. zburî*. ZBURCĂI vb. IV v. zburăi. ZBURCIOG s. m. v. zbârciog. ZBURD s. n. v. zburdă. ZBURDA vb. 1.1 n t r a n z. 1. (Despre copii, p. e x t. despre animale) A se juca sărind şi alergând cu voioşie (excesivă); p. ext. a fi neastâmpărat; a se zbengui (1), (rar) a zburdălnici, (popular) a se zbânţui, (regional) a se zbengheri, a se zbihui. Cf. anon. car., budai-deleanu, lex. Unii dintre dânşii uneori îngerunchea rădicând mânile spre ... ceriu ... şi ... iarăşi zburda ca copiii, drăghici, r. 21/9. Iaca, puşchiu şi pehlivanul! Abia l-au scos din găoace, ş-îi vine a zburda, pr. dram. 402. Mieii ... fug zburdând, sion, poezii, 92/14, cf. cihac, ii 328. Caii zburdă prin ceairuri. alecsandri, o. 175. Căpriţa, deprinsă cu asemenea dezmierdări, începu a zburda, gane, n. i, 75. Purcelul ..., plin de bucurie, începu a zburda prin bordei, creangă, p. 81, cf. ddrf, şăineanu2, cade. Duţu îşi luă angajamentul solemn să nu zburde ca pe bărăgan, c. petrescu, a. 312. In loc să zburde cu sania pe dărdăuşuri, ei trebuiau să care acasă ... crengi şi vreascuri, voiculescu, p. ii, 246. Copiii începură a zburda pe colnic, sadoveanu, o. xix, 417, cf. scriban, d. Ce le trebuie lor atâta învăţătură? Lasă-le să zburde puţin, camil petrescu, o. i, 251, cf. dl. Zburdai cu puştanul în cârcă, labiş, p. 282, cf. dm. Primăvara, mai ales, îţi vine să zburzi şi să te joci. lăncrănjan, c. ii, 341, cf. m. d. enc., dex. Dar fetili zburdau şi râdeau Şî nimica nu făceau, folc. mold. ii, 30. ^ Refl. Pe la sfinţit de soare, copiii se zburdă printre lume cu chivere albe, roşii, românia literară, 1970, nr. 79, 5/1. ^ F i g. Tu, deşi ai cărunţit, tot îţi zburdă inima mai pe sus decât mintea, alecsandri, t. ii, 13. Mintea începe a-i zburda copilăreşte. rebreanu, nuv. 193. Văd gândul meu cum zburdă-nain-tea mea pe iarbă, lesnea, vers. 141. Şi puii-nchipuirii zburdau peste paragini, voiculescu, poezii, i, 213. Scăpat din frâul strâns al şcoalei, Neagu ... zburdase în primul an, îmbătat de sentimentul libertăţii, bart, e. 135. Sătul de marele amor, începi să zburzi pentru o vreme, vinea, l. i, 175. Vin nori grăbiţi pe şesul tăriilor şi zburdă, v. rom. noiembrie 1954, 55, cf. dl, dm, dex. (Tranz. fact.) Copacii surzi ... Nu lasă gândul să ţi-lzburzi, lesnea, vers. 52. + Refl. (Regional) A se zbuciuma. [Dracul] se necăjeşte, se zburdă, Dar toate-i erau de surdă, Parcă îi venia să crape, Gândind moşia să-şi scape, pamfile, d. 96. 2. (Fig.; învechit) A duce o viaţă de petreceri, de dezmăţ. Şi ponosul de prin toată ţara. Suflete lui ocări ce-i lucrează Bogătaşii ceia ce zburdează. dosoftei, ps. 437/16, cf. budai-deleanu, lex., lb, iser, pontbriant, d., barcianu, alexi, w. Tranz. fact. Şi care ţări să suie prea la mare bivşuguri, zburdează firea omenească peste măsură, m. costin, o. 120. + Impers. (Construit cu dativul) A avea poftă de ..., a fi dispus, înclinat către veselie, petrecere. Cum .../ la bătrâneţe îi mai zburdă [boierului]? alecsandri, ap. tdrg. Parcă tot îţi ninge şi-ţi plouă ... „D’apoi mie nu-mi zburdă ca vouă!“ tdrg, cf. şăineanu2, resmeriţă, d., cade, scriban, d. Busuioc în zadar îi spune că nu-i zburdă lui a veselie, popa nu-i dă răgaz, sevastos, ap. tdrg. + Tranz. (Rar; complementul indică oameni) A înveseli. Vinul fiind tare şi foarte cu putere ... mi se mai veseli inima ... şi atâta mă zburdă, încât nu mai gândeam la nici un necaz, gorjan, h. ii, 62/24. - Prez. ind.: zburd şi (învechit) pers. 3: zburdează. - Probabil lat. *exburdare (cf. lat. b u r d u s „catâr“). ZBURDALNIC, -Ă adj. 1. (Despre fiinţe, mai ales despre copii sau puii de animale) Care este de o vioiciune excesivă şi nu poate fi astâmpărat; (despre oameni sau despre sufletul, firea lor) care este (excesiv de) plin de viaţă, de veselie; drăcos, neastâmpărat (2), nebun (I 3), nebunatic (2), sprinţar (1), vioi, zăpăcit, zglobiu (2), zvăpăiat (1), (rar) zbenguitor, (popular) zbanghiu, (învechit şi regional) zbânţuit2, zburdat2 (2), (învechit) năsărâmb (I 1), năsărâmbos, sprinţaric, zburdatic (1), zburdător, (regional) saitoc (3), sprinţarnic, sprinţaric, sturlubatic, sturluibat (1), şulhetic, zbenguit (1), zburătăcit2 (2), zvârcolici (2), zbihuit (2), (familiar) zurliu, zvânturat, zvânturatic. Cf. zburda (1). Cf. valian, v. Astfel mulţimea zburdalnică a copilaşilor este trasă de către dragoste şi ţinută de către dorinţa de a afla. negulici, e. i, 32/6. Daca aţi avea caracterul zburdalnic, mâna iute ... îndrăzni-veţi cu mulţumire a vă espune la toate necazurile care vă aşteaptă, brezoia-nu, î. 29, cf. polizu, pontbriant, d. Armăsari zburdalnici ... vesel nechezau, alecsandri, poezii, 199. Eu vreau să-mi dai copilul zburdalnic - pe Arald. eminescu, o. i, 91. Mânzul ... se făcuse un cărlănaş zburdalnic de n-avea astâmpăr, ispirescu, l. 161, cf. ddrf, barcianu, alexi, w., şăineanu2. Eram tineri, zburdalnici, bucuroşi de aer liber, de viaţa ce-o trăiam, anghel - iosif, c. L. 46, Cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Un COpil guraliv şi zburdalnic. G. m. zamfirescu, sf. m. n. i, 39. Mielul se făcea tot mai frumos şi zburdalnic, vlasiu, a. p. 266, cf. scriban, d. Tătuţu nu crede în fiinţa greierului zburdalnic, arghezi, c. j. 226. Peste zidurile fără acoperişuri se aşază un moment ciocârlii zburdalnice. ralea, s. t. i, 312, cf. dl, dm. Vorbeşte-mi mai bine despre zburdalnicul tău băiat, barbu, princ. 307, cf m. d. enc., dex. Un bărbat şi o muiere ... aveau o fată 1735 ZBURDALNIC - 163 - ZBURDAT2 mare, tare zburdalnică, cătană, p. b. ii, 122, cf. alr i 1 517/885, 984. ^ Fig. Zburdalnica veselie începe a sări pe uşurele său picior, heliade, l. b. iii, 39/13. Ştii acel insol ce-l înconjoară Un râu zburdalnic, mândru undos. fm (1843), 3352/21. Ai scos o femeie din minţi, o femeie! ochi alunecoşi, inimă zburdalnică! caragia-le, o. vi, 216. Nişte acorduri nalte ..., nişte tonuri zburdalnice şi minunat colorate, contemporanul, iv, 84. Cântecul înaripat şi zburdalnic ... să treacă din gură în gură. anghel, pr. 189. Avea un trandafir alb în piept şi altul în părul de aur răzvrătit în cârlionţi zburdalnici, rebreanu, nuv. 216. ^ (Adverbial) Chiriţa (în costum ridicol de voiagiu, intră zburdalnic), alecsandri, t. i, 309. Şi zburdalnic de pe coaste Gureşe pâraie cad. coşbuc, p. i, 261. Sufletul renăscător al vântului ... despleteşte zburdalnic un joc de apă. anghel, pr. 115. ^ (Substantivat) Posomorârea ochilor lui ţinea pe cei zburdalnici într-o distanţă plină de cinstire departe de dânsul, heliade, l. b. i, 105/26. Mare zburdalnică-i tinereţea, alecsandri, t. 1536. Dragostea, zburdalnica, Mult e grea purdalnica. teodo-reanu, p. p. 302. + (Despre stări sufleteşti sau manifestări ale oamenilor) Plin de elan, de vioiciune, de veselie. Mândrele dealuri de după care-mi zâmbeau zorile în zburdalnica vârstă a tinereţii, creangă, a. 117. îi păruse că aude ... fluier şi chiote zburdalnice. slavici, o. i, 215. Gândul cel mai zburdalnic îşi pleacă înaripatul său genunchi înaintea ... sublimei naturi. hogaş, dr. i, 31. Un dor zburdalnic îmi veni să urc la stână, galaction, o. i, 63. Mă recunoscusem în jocul zburdalnic din zilele cu soare ... liber. g. m. zamfirescu, SF. M. N. I, 16, Cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. 2. F i g. (Despre oameni) Care are preocupări superficiale şi caută plăceri uşoare; (despre manifestări ale oamenilor) care denotă o astfel de conduită; fluşturatic, fluturatic, frivol, neserios, uşuratic, vânturatic, (astăzi rar şi familiar) zvăpăiat (2), (popular) zburatic, (învechit şi regional) zburdat2 (2), (învechit) vânturos, zbur-datic (2), (regional) sprinţar (3), zărpălatic, zbehui. Cf. zburda (2). Duhul uşor şi zburdalnic de orice vânt se clatină, i. golescu, ap. ddrf. Femeile, fiind zburdalnice pentru ca să ne placă, trebuie să ne facem şi noi asemenea ca să le putem adimeni. negulici, e. i, 69/11, cf. polizu. Numai leş ii cei zburdalnici sunt cu turcu înţeleşi, hasdeu, r. v. 153. Paseri, fiare şi lighioane ... se înstrăinase şi se lepădase de al lor zburdalnic stăpân. odobescu, s. iii, 203. Era mereu gătită, mereu voioasă, aproape zburdalnică, doritoare de petreceri şi uşoară, aşa se zicea, slavici, o. ii, 148. Legătură zburdalnică ... - iată cum se înţelege iubirea mai ales în Franţia. contemporanul, v, 346, cf. barcianu, alexi, w. Tragedia sufletească a unei domnişoare părăsită de vreun zburdalnic ofiţer, petică, o. 437, cf. şăineanu, d. u., cade, dl, dm. ^ (Substantivat) Nu-i în acel ceas vreme pentru cele zburdalnice, sadoveanu, o. xvi, 174. - Scris şi: sburdalnic resmeriţă, d. - PI.: zburdalnici, -ce. - Zburda + suf. -alnic. ZBURDÂRE s. f. 1. (Rar) Zbenguire. Cf zburda (1). Jos se îndumesticeşte pământul de umbletul şi zburdarea vitelor, genilie, g. 106/6. Vezeteul în livrea căta să liniştească zburdările iepei. alecsandri, o. p. 137, cf. barcianu, alexi, w., resmeriţă, d., cade, dl, dm, m. d. enc. 1 011, dex. + F i g. (învechit) Pornire (III 2). Ghintele varvare care năvălea în Dachia mai vârtos având zburdare şi datină a face pradă ..., decât a lucra pământul, maior, ist. 34/25. In anii tinereţii, trupul s-avântă mai lesne dupe zburdările inimii, pis-cupescu, o. 13/9, cf. VALIAN, v. Rămâi, tată! grăi repede ..., culegându-şi toate puterile sufleteşti ca să-şi ţie în frâu zburdarea. fm (1845), 299V23. Dibaci ar fi acela care ar esplica zburdările fantaziei. alecsandri, t. îi, 47, cf. şăineanu. 2. Fig. (învechit) Joc; petrecere (II 2); plăcere uşoară. Vremea carea era rânduită pentru trebile acestea [ale ţării], [domnii] o cheltuia la aceste zburdări. cantemir, ap. tdrg. Când e omul tânăr ..., se îmbată de veselia juneţei ..., de plăceri trecătoare, de zburdări amăgitoare, piscupescu, o. 210/7. Poezii pline ... de tablouri descriptive, vesele şi înflorite, ca ... zburdările. ghica, ap. tdrg, cf. pontbriant, d., ddrf, tdrg. + Poftă (3). Zburdarea trupească omorându-ţi cu înfrci-narea şi cu adevărata umilinţă, mineiul (1776), 82lv/35. Fiindcă el nu poate învinge zburdările trupului, este silit a-şi lua altă muiere, şincai, hr. iii, 115/12, cf. lb. Nepreţuită este sinătatea, dar se ţine cu mare curăţenie ... şi cu înfrănarea a zburdărilor trupeşti, gorjan, h. ii/19. Sfinţia lor biruind din tinereţe patimile sufleteşti şi zburdările trupeşti, fm (1844), 206V26, cf. iser. - Scris şi: sburdare resmeriţă, d. - PL: zburdări. - V. zburda. ZBURDAT1 s. n. (Rar) Zbenguire. Cf. z b u r d a (1). Prea multă frumuseţea cerului te-mpinge la zburdat. C. PETRESCU, O. P. II, 145. - PL: ? - V. zburda. ZBURDAT2, -Ă adj. (învechit şi regional; despre fiinţe, mai ales despre copii; p. ext. despre oameni sau despre sufletul, firea lor) 1. Zburdalnic (1). Cf zburda (1). Gabriel, copilandru fiind, zburdat de tinereaţe, cu hihote de râsuri, să mărturisea că pe bătrânul Racoţi cu temere l-au amăgit, m. costin, o. 309, cf budai-deleanu, lex. Era cel mai nestatornic şi mai zburdat dintre toţi ceilalţi prunci, petrovici, p. 130/23, cf cade, dex. Gruiţa, copil zburdat, De mic la rele învăţat, El în seamă nu bagă Ce tatăl său îi spunea. BALADE, II, 8. 2. Fig. Zburdalnic (2). Cf. zburda (2). Potcoave de argint pusesă la o samă de cai, numai câte cu un cui prinse, anume ca să cază pre uliţe, şi alte zburdate cheltuieale. m. costin, o. 88. Văzând la slăbiciune împărăţiia sosită, din rea şi desfrânată cârma împăraţilor răi şi zburdaţi ..., întâi au aşezat împărăţiia. id. ib. 255. Arde şi pre aceştia văpaia dragostii cei necurate şi pofta cea zburdată a spurcatei Afrodite. MOLNAR, RET. 57/17, cf. KLEIN, D., BUDAI-DELEANU, LEX., lb, iser, tdrg, cade. Devenită făloasă şi zburdată, 1738 ZBURDATEC - 164 - ZBURDĂLNICIE având ce-i trebuie, lelea Măria prinde dragoste de un fecior din sat. sclf 1958, nr. 1-2, 68, cf. gr. băn. - PL: zburdaţi, -te. - V. zburda. ZBURDĂTEC, -Ă adj. v. zburdatic. ZBURDĂTIC, -Ă adj. (învechit) 1. (Despre fiinţe, mai ales despre copii sau puii de animale; p. ext. despre oameni sau despre sufletul, firea lor) Zburdalnic (1). Cf. zburda (1). Un cal uşurel la joc Nedăr-molit şi zburdatic. pogor, henr. 147/8. Tânăr eram şi sărutam cu-amor Căpriii ochi zburdatecei Dridri. ne-gruzzi, s. ii, 29. Grier văratec, Grier zburdatec Ce ţipi aşa? sion, poezii, 167/3. Cazaci ... Alerg pe cai zbur-datici. alecsandri, poezii, 269. Alergară zburdaticiprin câmpiile înverzite, ispirescu, l. 381, cf. ddrf, barcianu, alexi, w., tdrg, resmeriţă, d. Avea vreme să fie bucuros şi zburdatic ca leul cel tânăr, sadoveanu, d. p. 22, cf. şăineanu, d. u., cade. Păzea treizeci şi trei de juninci ..., având multe strădanii cu nişte viţele zbur-datice ca acele. v. rom. iulie 1954, 8, cf. dl, dm, dex. ^ F ig. Cugetările ceale zburdatice. beldiman, n. p. i, 167/26. Desfătările zburdatici într-al trândăvirii sin Cu amoraşii cei brudii dezarma pre viteaz lin. pogor, henr. 178/14. înălţară a lor frunte tupilate floricele, Zefirul cel mai zburdatic înfrână a sa aripă, asachi, s. l. i, 148. 2. Fig. (Despre oameni sau despre manifestările lor) Zburdalnic (2). Cf zburda (2). Femeia astă ... veselă, zburdatecă, judecând amorul o trecere de vreme. NEGRUZZI, S. I, 55, Cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., tdrg, resmeriţă, d., şăineanu, D. u., cade. Vânătoarea asta nu-i numai o petrecere zburdatică şi nu-i numai un folos negustoresc, sadoveanu, o. xviii, 304, cf. dl, DM, DEX. - Scris şi: sburdatic resmeriţă, d. - PL: zburdatici, -ce. - Şi: zburdatec, -ă adj. - Zburda + suf. -atic. ZBURDĂ s. f. (Regional) Zbenguire. Cf. zburda (1). Râseră destul de zburda mânzului. agârbiceanu, s. 341, cf. scriban, d. Apa era rece, dar zburda mă încălzise, stancu, d. 388, cf. dl, dm, m. d. enc., dex. Ţi-oi arunca în nijlocu stânii, In zburdu oilor, Şî-n zocu heilor. graiul, i, 298, cf gr. băn. Cât e tânăr şi voinic, Numai viaţă pe colnic, Numai zburd şi zbeng în el, Cât e tânăr, tinerel (Codrul), udrescu, gl. ^ F i g. Dă gerul. Bucuroşi suntem Când zburda iernii o vedem. v. rom. ianuarie 1954, 54. - PL: zburde. - Şi: zburd s. n. - Postverbal de la zburda. ZBURDĂCIUNE s. f. 1. (învechit şi regional) Zburdălnicie (1). Cf. zburda (1). Când face neştine vreo greşalî ..., de vreo fricîsau de vro zburdăciune, atunce vom creade c-au greşit făirî înşelăciune, prav. 252, cf. budai-deleanu, lex. D’Egmont şădea lângă dânsul, d-acea încredere plin ce în tineri o stârneşte a zbur-dăciunii venin, pogor, henr. 147/2. Tu râzi de zburdă-ciunea Unui flutur, sion, poezii, 47/8. Le-a trece lor zburdăciunea, când or fi mai mari şi i-or lua grijile înainte, creangă, a. 97, cf. alexi, w., tdrg. Dintr-un cal moale ..., au făcut un căluţ întinerit, rotund ca un pepene ..., cu gusturi de zburdăciune. sadoveanu, o. VII, 300, cf. SCRIBAN, D., DL, DM, M. D. ENC., DEX. ^ F i g. Stăpâneşte-ţi năravul. Nu-i da drumul în zburdăciune. camilar, n. i, 253. + (Rar) Imprudenţă. Să asculţi de poruncile Măriei sale domnul şi să nu te îndupleci la unele zburdăciuni ale lui Alexăndrel-Vodă. sadoveanu, o. xiii, 58. 2. (învechit şi regional) F i g. Distracţie uşoară; petrecere în mod vesel şi plăcut a timpului. Cf zburda (2). In mare bişug şi zburdăciune-şi petrecea în ţara lor, când ei pe turc în ţara lor nu-l vedea (începutul sec. XVIII), mag. ist. iii, 85/9, cf. budai-deleanu, lex. Defăimând şi eu ca dânsul a curţilor molăciuni, Războiul a fost a mele copilăreşti zburdăciuni. pogor, henr. 25/22. în mijlocul zburdăciunei tinereţei fierbântate ... De adevărul acesta fiind lovit şi zi şi noapte, conachi, p. 289. Unul bea să-şi mărească veselia, bea, cum am zice, de zburdăciune. contemporanul, iii, 454, cf. ddrf, barcianu, şăineanu2, resmeriţă, d., şăineanu, d. u., cade, dl, dm, dex. Se apucă la danţuri, jocuri şi hâr-joane ... şi petrec tot în zburdăciuni, până spre căutători. sbiera, p. 317. + (învechit) Desfrâu. Hotru să cheamî nu numai cela ce îndeamî muierile spre zburdăciune şi spre poftî rea. prav. 172. După moartea lui sultan Murat, au stătut în locul lui ... frate-său, om dat cu toată hirea spre zburdăciuni. M. costin, o. 120, cf. ddrf, tdrg, cade. - Scris şi: sburdăciune resmeriţă, d. - PL: zburdăciuni. - Zburda + suf. -ăciune. ZBURDĂLNICÎ vb. IV. Intranz. (Rar; despre copii, p. ext. despre animale) A zburda (1). Cel mai bun lucru ce trebuia pornit era să-i înfometeze puţin, să le mai astâmpere elanul, că prea zburdălniceau. barbu, princ. 294. - Prez. ind.: zburdălnicesc. - Derivat regresiv de la zburdălnicie. ZBURDĂLNICIE s. f. 1. însuşirea de a fi zburdalnic (1); neastâmpăr, vioiciune, voioşie, (învechit) zglobie, (învechit, rar) zglobenie, zglobiciune, (învechit şi regional) zburdăciune (1). Cf zburdalnic (1). Se uita la dânsul ... ca să bage frica în acele suflete ce zburdălnicia le mântuie de toată grija, heliade, l. b., 181/10, cf. polizu, pontbriant, d. Daca s-au lăsat zburdălniciei lor, şi s-au văzut la câmp ... au întins la drum, zbenguindu-se. ispirescu, l. 162. Educaţia băbească ... veşnic caută să încătuşeze zburdălnicia, veselia, contemporanul, v, 387, cf ddrf, barcianu, alexi, w., şăineanu2. Mi-atât de dragă Zburdălnicia noastră sfântă, goga, poezii, 67, cf tdrg. Era în vârsta când se face trecerea din zburdălnicia copilăriei în adolescenţă, agârbiceanu, s. 152. Veveriţa pusese frâu neobositei sale zburdălnicii şi ... îşi mistuise fiinţa sa în încheietura umbroasă a unei crengi, hogaş, dr. i, 272. Se îmblânzise ca un leu de menajerie; parcă îi 1744 ZBURDĂTOR - 165 - ZDÂRCĂI pierise mult din zburdălnicie, bassarabescu, ap. tdrg. Cum se depărtă puţin, îşi recăpătă zburdălnicia obişnuită, rebreanu, r. ii, 29. Uită necazurile şi aşa-l cuprinse o zburdălnicie, că înhăţă căciula ... şi o ră-pezi în grindă, mironescu, s. 47. Ce însemnează această zburdălnicie în gândurile şi în simţirea mea? galac-tion, o. a. ii, 117, cf. scriban, d., dl. Nu stăpâniţi, prieteni, zburdălnicia voastră, Lăsaţi să sune râsul şi cântecul vioi. labiş, p. 196, cf. dm. Ceea ce pare dezordine în mine este zburdălnicie, v. rom. iunie 1965, 7, cf. m. d. enc., dex. + Manifestare, faptă a celui zburdalnic (1), joacă, joc, zbenguială, zbengui-re, zbenguit, (rar) zburdat1, (învechit) zbur-dare (2), (regional) zbânţ, zbânţuială, zbânţuire, zbânţuit1, zbeng, zbereguială, zburdă; p. ext. (rar) distracţie. Cf. zburda (1). Cf. resmeriţă, d., cade. Ne-am adus noi aminte de toate din vremea noastră ş-am râs de zburdălniciile tinereţii. sadoveanu, o. xix, 205, cf. dl, dm. A aşteptat îndelung asemenea prilejuri de zburdălnicie, istovit de povara seriozităţii sale anoste, t decembrie 1964, 47. Cine erau? O, bieţi cheflii, Nevinovaţi precum sunt pruncii Blânzi în groteşti zburdălnicii, românia literară, 1971, nr. 134, 11/3, cf. m. d. enc., dex. ^ F i g. După câţiva ani de sfioase zburdălnicii, critica noastră ... a început să ducă o viaţă oarecum închisă, românia literară, 1970, nr. 103, 10/1. 2. F i g. (în dicţionarele din trecut) Desfrânare. Cf. polizu, barcianu, alexi, w. - Scris şi: sburdălnicie resmeriţă, d. - PI.: zburdălnicii. - Zburdalnic + suf. -ie. ZBURDĂTOR, -TOARE adj. (învechit) Zburdalnic (1). Cf. zburda (1). Cf. budai-deleanu, lex. Ma-genta în umbră dispare, Cu ranele sale, cu zgomotu-i mare De tunuri, de oaste, de cai zburdători. alecsan-DRI, P. II, 148, cf. BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, resmeriţă, D., dl, dm, dex. ^ F i g. Drăgăstoasă stare a tinereţii lor, este foarte zburdătoare şi plăpândă şi lesne aprinzătoare, piscupescu, o. 148/9. - Scris şi: sburdător resmeriţă, d. - PI: zburdători, -oare. - Zburda + suf. -ător. ZBURDĂTURĂ s. f. (Regional) Salt2 (1). Cf. z b u r - da (1). Cf. dl, dm, m. d. enc., dex. F i g. Cărţile începură apoi să joace şi să sară ca ghioldanii. Zbur-dăturile erau tot mai repezi, şez. ix, 118. - PI.: zburdături. - Zburda + suf. -ătură. ZBURDUCLĂ s. f. (învechit, rar) Numele unui peşte nedefinit mai de aproape. Mulţimea peştilor este nesocotită, din care: ... petalide, zburducle. golescu, î. 81. - PI.: zburducle. - Etimologia necunoscută. ZBURD UN s. n. v. zvârdină. ZBURDUNĂ vb. I. (regional) A se da în scrânciob (1) (Budeşti - Sighetul Marmaţiei). alr i 1 703/350. - Prez. ind.: zburdun. - De la zburdun. ZBURIŞ adv. (Neobişnuit) Repede. Tot mai încet venea dânsa şi tot mai zburiş venea el. slavici, o. ii, 60, cf. DL, dm, dex. - Zbura + suf. -iş. ZBURÎ1 vb. IV. (prin estul Olt.; despre vreme) A se strica (9). Cf. ciauşanu, v. 196. - Prez. ind.: zburăsc. - Cf. zbârli. ZBURÎ2 vb. IV v. zborî2. ZBURLÎ vb. IV v. zbârli. ZBURLÎRE s. f. v. zbârlire. ZBURLÎT, -Ă adj. v. zbârlit. ZBURLITURĂ s. f. v. zbârlitură. ZBURUTĂÎ vb. IV v. zburătăi. ZBURUTURÎ vb. IV v. zburături. ZBUSÎ vb. IV. Refl. (Prin vestul Olt.; despre oi) A se aduna la un loc. Cf. n. rev. r. viii, nr. 6, 88. - Prez. ind. pers. 3: zbuseşte. - Etimologia necunoscută. ZBUSÎT, -Ă adj. (Prin vestul Olt.; despre oi) Care stau grămadă într-un loc. Oi zbusite. n. rev. r. viii, nr. 6, 88. - PI.: zbusiţi, -te. - V. zbusi. ZCORZONERĂ s. f. v. scorţoneră. ZDĂNCĂNÎ vb. IV v. zdrăngăni. ZDĂRÂETURĂ s. f. v. zgârietură. ZDĂRÂI vb. I v. zgâria. ZDĂRI vb. I v. zgâria. ZDĂRIETURĂ s. f. v. zgârietură. ZDĂRLĂ vb. I v. zgâria. ZDÂRNOTĂ s. f. v. zdârnotă1. ZDÂCĂNÎ vb. IV v. zdrăngăni. ZDÂRĂI vb. I v. zgâria. ZDÂRĂITOR s. n. v. zgândărător. ZDÂRCĂÎ vb. IV. T r a n z. (Prin sudul Transilv.) A suge sau a mulge alene, când nu mai este lapte în uger. Cf. REV. crit. iii, 168. 1772 ZDÂRÂIA - 166 - ZDRAHON - Scris: sdârcăi. - Prez. ind.: zdărcăi şi zdârcăiesc. - Etimologia necunoscută. ZDÂRÂIA vb. I v. zgâria. ZDÂRL vb. I v. zgâria. ZDÂRLĂTUR s. f. v. zgârietură. ZDÂRLOG s. m. (Bot.; prin sud-estul Olt.) Ciulin (Carduus nutans). Cf. lexic. reg. 39. - PI: zdârlogi. - Cf. zdârnomete. ZDÂRNĂ s. f. v. zârnă1. ZDÂRNĂÎ vb. IV v. zbârnâi. ZDÂRNÂIUŞ s. n. (Regional) Leagăn (care se balansează) (Piatra-Olt - Slatina), l. rom. 1959, nr. 1, 65. - PI.: zdârnăiuşe. - Etimologia nesigură. Cf. d ă i n u ş. ZDÂRNÂÎ vb. IV v. zbârnâi. ZDÂRNÂIÂLĂ s. f. v. zbârnâială. ZDÂRNECI s. m. (Bot.; prin sud-estul Olt.) Ciulin (Carduus nutans). Cf. lexic. reg. 39. - PI: zdârneci. - Cf. zdârnomete. ZDÂRNOMETE s. m. (Bot.; prin sud-estul Olt.) Ciulin (Carduus nutans). Cf. lexic. reg. 39. - PI.: zdârnomeţi. - Pref. z- + dârnomete. ZDÂRNOTĂ1 s. f. (Bot.; regional) 1. Mutătoare, v. mutător (7 b) (Bryonia alba). Cf. borza, d. 34. 2. Zârnăl(I 1) (Solanum nigrum). Cf. borza, d. 161. - PI.: zdârnote. - Şi: zdârnotă (h ix 122) s. f. - Zdârnă + suf. -otă. ZDÂRNOTĂ2 s. f. v. zârnotă. ZDELCĂ s. f. (învechit) Contract; p. g e n e r. orice înţelegere în scris, chitanţă sau act (oficial). Această zdelcă ... au fost supusă cunoştinţei fostului domn cârmuitoriu (a. 1845). uricariul, iii, 249/24. Cuvântul circumvalaţiune ... a plăcut aşa de mult impiegaţilor, încât nu mai puteam scăpa de dânsul; îl întâlneam în toate zdelcile, în toate otnoşeniile, în toate pisaniile. ghica, s. 563, cf. cihac, ii, 472. Duminecă, la părintele, facem zdelcă, să fiu şi eu faţă. contemporanul, vi?, 13, cf. ddrf, alexi, w., şăineanu2. Ar fi fost mare ocară pe moş Nedu ... să-i ceară „jupân Stama“ zdelcă. conv. lit. xliv2, 76, cf. tdrg, i. brăescu, m. Zdelcele sunt făcute pentru ăi răi de plată, chiriţescu, gr. 147, cf. resmeriţă, d., cade, scriban, d., dl, dm, dex. ^ Zdelcă întărită = act (de vânzare) autentificat. Au cumpărat la leat 1812 o hirtă de loc de la răzăşul Toadir Arbure, pe preţ de-un cal bălan, cu zdelcă întărită. ALECSANDRI, T. 1 358, cf. RESMERIŢĂ, D., DL, DM, DEX. - Scris şi: sdelcă resmeriţă, d. - PI.: zdelci şi zdelce. - Din rus. c/jejiica. ZDEMN s. n. (Italienism, rar) Dispreţ. Se teme şi-l remuşcă în inimă prea crude Ruşine, sdemnul ... şi mai cumplit amorul, heliade o. i, 316. - Scris: sdemn. - Din it. sdegno. ZDERI vb. I v. zgâria. ZDOÂNCĂ s. f. (Prin nord-vestul Munt. şi prin nord-estul Olt.) Termen de dezmierdare folosit de mamă când vorbeşte cu sau despre o fiică. Cf. udrescu, gl. Zdoancele mamii! id. ib. - PL: zdoance. - Etimologia nesigură. Cf. p i z d o a n c ă. ZDOCNÍ vb. IV v. zducni. ZDOHNÍ vb. IV v. zducni. ZDOMB s. n. v. zdrob2. ZDOPĂÎ vb. IV v. zdupăi. ZDOPĂNÎ vb. IV v. zdupăni. ZDOPÍ vb. IV. Refl. (Regional) A se usca. Com. din morăreni - reghin. - Prez, ind.: zdopesc. - Etimologia necunoscută. ZDRĂBIŢĂ s. f. (Regional) 1. Aşchie (Drăgoiasa -Vatra Dornei). glosar reg. 2. Pieptene (1) (Drăgoiasa - Vatra Dornei). a v 18, GLOSAR reg. - PL: zdrabiţe. - Etimologia necunoscută. ZDRAGÓN s. m. v. zdrahon. ZDRAHOÂNĂ s. f. v. zdrahon. ZDRAHOĂNCĂ s. f. (în dicţionarele din trecut) Femeie înaltă, bine dezvoltată, cu multă putere fizică. Cf RESMERIŢĂ, D., SCRIBAN, D. - Scris şi: sdrahoancă resmeriţă, d. - PL: zdra-hoance. - Zdrahon + suf. -că. ZDRAHON s. m. 1. (învechit, rar; în forma zdra-gon) Dragon. Eu sunt zdragon. alecsandri, ap. şăineanu2, cf. dl, dm. + (învechit, rar; în forma zdragon) Zmeu (I 2). Cf. resmeriţă, d., dl, dm. + (învechit, rar; în forma zdragon) Balaur. Cf. resmeriţă, d. 2. P. ext. (Popular şi familiar) Bărbat înalt, bine dezvoltat, cu multă putere fizică. Cei patru zdrahoni ţârâiau o mare matahală de om. dunăreanu, n. 201, cf. resmeriţă, d., cade. Dar omul care vorbise era un zdrahon cu bărbia sprijinită într-o bătă. c. petrescu, c. v. 101. Un zdrahon cât un munte înhăţase de gât pe 1800 ZDRAHUN - 167 - ZDRANG un lăutar ... care-şi strângea înfricoşat capu-ntre umere, sadoveanu, o. iii, 178, cf. scriban, d. Iarna trecută au locuit în ea patru zdrahoni. stancu, r. a. ii, 402. Un zdrahon spătos şi mustăcios m-a şi înhăţat de braţ. contemp. 1953, nr. 374, 4/1. O lespede, să n-o ardice trei zdrahoni ca tine cu pârghiile, v. rom. februarie, 1954, 14. Oameni în pragul bătrâneţii ... erau doborâţi la pământ şi patru zdrahoni le ţineau mâinile şi picioarele, camilar, n. i, 244, cf. dl. Nu cumva te crezi un zdrahon? preda, m. s. 117, cf. dm. Aceia veniră şi stară pitiţi pe la praguri, privind cu curiozitate la zdrahonii Principelui ce nu clipeau, barbu, princ. 233, cf. dex, i. cr. iii, 252. -v- (Ca epitet, pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de“) Un zdrahon de bărbat ... e zvârlit în închisoare pentru activitate revoluţionară, v. rom. februarie 1954, 311. Ce zdrahon de fată s-a făcut! coman, gl. E o zdra-hoană de muiere, bagă-n sperieţi un sat întreg! udrescu, gl. (Adjectival) Ograda tihnită de odinioară gemea în tixeala de ruşi gălăgioşi, zdrahoni şi obraznici. popa, v. 341. Ăştia s-au cununat cu muieri zdra-hoane. barbu, princ. 82. - Scris şi: sdrahon resmeriţă, d. - Pl.: zdrahoni. -Şi: (rar) zdrahoână s. f., (învechit, rar) zdragon s. m. - Pref z- + dragon. ZDRAHUN s. m. (Bot.; regional) Peliniţă (1 b) (Artemisia annua). Cf borza, d. 24. - PL: zdrahuni. - Şi: zdranon (scris sdranon) s. m. borza, d. 24. - Etimologia necunoscută. ZDRAI subst. (Regional) Paie zdrobite mărunt (şi nefolosibile) (Ceanu Mic - Turda). Cf. viciu, gl. - Scris: sdrai. - PL: ? - Etimologia nesigură. Cf. s t r o h. ZDRÂMĂ s. f. (Prin vestul Transilv.) Alică pentru încărcat cartuşe. Cf. alr sn iii h 724/310, teaha, c. n. 282. - PL: zdrame şi zdrămi. - Etimologia necunoscută. ZDRAMBE s. f. (Prin nordul şi prin nord-vestul Munt.; de obicei la pl.; în legătură cu verbul „a apuca“) Năbădaie (i); capriciu. Cf tdrg. L-au apucat zdrambele. rădulescu-codin. -v* Expr. A-î lua zdram-belele (pe cineva) = a o păţi rău. (Cu parafrazarea expresiei) A răcit rău, l-a (mai) luat zdrambelele. udrescu, gl. A-I lua în zdrambele (pe cineva) = a certa (cu asprime). Cf. udrescu, gl. - PL: zdrambele. - Cf z d r â m b ă. ZDRÂMBIŢE s. f. pl. (Prin sudul Olt. şi prin nordul Munt.) Năbădăi (1); capricii. Cf. tdrg. Acu se face ziuă şi fata vine acasă cu pânza ţăsută. Mama vitregă, când o vede, o găsesc sdrambiţele. pamfile, duşm. 221, cf. rădulescu-codin, î. 316. - Scris şi: sdrambiţe. - Cf. z d r â m b ă. ZDRÂMNIŢĂ s. f. v. zdraniţă. ZDRÂMŢĂ s. f. v. zdreanţă. ZDRANC interj, v. zdrang. ZDRANCA1 s. f. (învechit, rar) Castanietă. Aducân-du-mi o pereche de sdrancale, jucai atâta de frumos tot felul de jocuri, gorjan, h. iv, 30/3. - Scris: sdranca. — PL: zdrancale. - De la zdranca2. ZDRÂNCA2 interj, v. zdrang. ZDRANCAN s. f. 1. (Popular; mai ales la pl.) Clopoţel; p. ext. sunetul produs de acesta. Cf. ddrf, gheţie, r. m., şăineanu2, scriban, d. Clopotele poartă numiri diferite după dimensiunile lor: ... clopot sau talanca cele mari, ... zdrâncănă, zurgălău ... cele mici. alexandru, i. m. 32. Am cumpărat zdrâncane la cai. viciu, gl., cf. mat. dialect, i., 272, udrescu, gl. 2. (Prin Transilv. şi prin sud-estul Ban.) Jucărie de metal care, datorită pietricelelor din interiorul ei, produce sunete asemănătoare celor de clopoţei, atunci când este mişcată. Cf. barcianu, alexi, w., resmeriţă, d., lexic reg. 58. Dă zdrâncana aia copilului, să nu mai plângă atâta. mat. dialect, i, 272. + (în dicţionarele din trecut) Castanietă. Cf barcianu, alexi, w. 3. (Prin nord-vestul Munt.; la pl.) Obiecte casnice mărunte, vase de bucătărie etc. (care zdrăngăne). Cf. resmeriţă, d. S-a umplut cămara de câte zdrancanale: cioburi, sticle, cutii, udrescu, gl. + (Regional) Fiare ce produc un zgomot caracteristic (când merge căruţa) (Păuşeşti Otăsău - Băile Govora). Cf. coman, gl. 4. (Prin nord-vestul Munt.; la pl.) Obiecte mărunte care se atârnă de îmbrăcămintea cuiva drept podoabe. Cf. coman, gl. Ia mai lasă zdrancanalele şi mai pune mâna pe furcă şi pe vătale, că d-aici iese îmbrăcămintea. udrescu, gl. 5. (Prin nord-vestul Munt.; la pl.) Vatale. Cf. udrescu, gl. - Scris şi: sdrancana resmeriţă, d. - PL: zdrancanale. - Şi: zdrancână (alexi, w., resmeriţă, d.), zdrăn-cână (gheţie, r. m., lexic reg. 58), zdrâncănă, zdran-cănă s. f. - De la zdranca2. ZDRANCÂNĂ s. f. v. zdrancana. ZDRANG interj. (Şi repetat) Cuvânt care redă zgomotul produs de ciocnirea sau de căderea unor obiecte din metal, de spargerea unor obiecte din sticlă, de trân-tirea unei uşi etc. Discuri mici de tumbac ce le bagă pă după degetele mâinii şi, jucând, sdrăncănesc din ele, sdranc-sdranc-sdranc. gorjan, h. iv, 30/35, cf. ddrf, barcianu, şăineanu2, resmeriţă, d., cade, scriban, d., dl, dm, m. d. enc., dex. Baba mătură casele împărăteşti şi, când strângea gunoiul la uşă, zdrăng, scapă fără veste inelul, conv. lit. xvii, 164. Când a dat peste iarba fiarelor şi această iarbă a atins cătuşile, s-aude deodată: sdranc!, iar calul rămâne despedecat. i. cr. 1813 ZDRANGA - 168 - ZDRAVĂN ii, 239. Amanta lui Marin ... întră la prefect în casă: zdranc cu sălbile pă masă. şez. xiii, 189. + (Prin estul Olt. şi prin vestul Munt.) Dang. Cf. alr i 353/808, 890. - Scris şi: sdrang. - Şi: zdranc (scris şi sdranc resmeriţă, d.), (rar) zdrânga (cade, dl), zdrânca (dl, dm, dex), (popular) zdrănc (scl 1960, 789), zdrăng, zdrâng interj. - Onomatopee. ZDRĂNGA interj, v. zdrang. ZDRĂNIŢĂ s. f. (Prin sud-estul Transilv. şi prin Bucov.) Şiţă pentru acoperişul caselor. Cf. şăineanu2, scriban, d., alr ii/i h 229/192, a v 18. - Scris şi: sdraniţă (şăineanu2). - PL: zdraniţe. - Şi: zdrămniţă s. f. (alr ii/i h 229/192). - Pref. z- + draniţă. ZDRANON s. m. v. zdrahun. ZDRANŢELĂ s. f. v. zdranţelă. ZDRĂNŢĂ s. f. v. zdreanţă. ZDRANŢELĂ s. f. (Rar; peiorativ sau glumeţ) Dantelă ruptă. Cf. dr. iv, 1 558, vii, 108. - PL: zdranţele. - Şi: zdranţelă s. f. dr. iv, 1 558. - Contaminare între zdreanţă şi dantelă. ZDRĂVAN, -Ă adj. v. zdravăn. ZDRÂVĂN, -Ă adj. 1. (Despre oameni sau, rar, despre alte fiinţe; p. ext. despre corpul sau despre părţi ale corpului lor) Care nu este atins de nici o boală sau infirmitate; intact, întreg, neatins, nevătămat (1), sănătos (1), teafar, (livresc) valid, (popular) nestricat (3), (învechit şi regional) nebântuit, (regional) neted (1). Ştie că, daca va scăpa zdravăn şi sănătos ..., tot s-ar vindeca, neagoe, înv. 194/2. Să sculă zdravăn, ca şi când n-ar hi mai bolit, dosoftei, v. s. noiembrie 116V/15, cf lb. Lucrători zdraveni, 438, lucrători secaţi 92 (a. 1830). doc. ec. 455. Tot trupul meu cuprins este De săgeţi înveninate Şi de văpăi necurmate Loc zdravăn nu mi-a rămas, pann, e. iii, 106/8, cf polizu, pont-briant, d., lm, cihac, ii, 335. îi trecea boala şi se ridica-n picioare bun zdravăn, caragiale, o. i, 121. Era ... o scorpie grozavă, care locuieşte în smârcurile de p-acolo, de unde iese şi nimic nu scapă zdravăn din ce întâlneşte, ispirescu, u. 34, cf barcianu, alexi, w., şăineanu2, tdrg. Prepeliţa ... a zburat cu puii zdraveni, pe când cel rănit striga cu deznădejde, brătescu-voi-neşti, p. 229, cf. resmeriţă, d., cade. în două săptămâni, e zdravăn ca mine şi ca dumneata, c. petrescu, c. v. 206, cf. scriban, d. Iată-mă c-am ajuns, prin atâtea ploi de foc, cu picioarele şi mâinile zdravene, mihăes-CU, D. A. 5, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX, ALR SN V h 1 349. Nu ţi-oi da pe Negrul Cât mi-o fi zdravăn capul, balade, iii, 273. + (Despre oameni; de obicei, cu determinările „la cap“, „la minte“; p. ext. despre minte, raţiune etc.) Care reacţionează normal; intact, întreg, sănătos (2), teafar, (popular) nestricat (2). Geografia este asemenea ca o oglindă ... Această oglindă trebuie neapărat să fie alcătuită ... din ideile cele mai zdravene. tîmpeanul, G. i/16. Zdravănă minte şi judecată La puţini oameni vezi că e dată. i. văcărescul, p. 427/9. Era nebun? - Nici zdravăn la minte nu era. stancu, d. 386. Toţi ...au scăpat cu mintea zdravănă de la această încercare, barbu, princ. 327. Nu-i zdravănă, îşi spuse şeful şi îşi prinsese falca în podul palmei, românia literară, 1970, nr. 107, 17/1. (Substantivat, m.) Aflai al vremii preţul; l-arăt la zdraveni! Aşa să-l înţeleagă Să ştie s-o câştige, i. văcărescul, p. 46/18. Parcă prinţesa era vreo zdravănă la cap, cu muzicanţii ei. M. I. CARAGIALE, C. 128. 2. (Despre fiinţe, mai ales despre oameni; p. ext. despre părţi ale corpului lor) Care are o constituţie fizică solidă şi (o mare) putere fizică; legat, masiv (I 2), puternic (I 2), robust, solid2 (5), tare (A II 1), vânjos, viguros, voinic, (popular şi familiar) verde, (popular) ţeapăn (4), vânos, vârtos, (învechit şi regional) puteros (1), (învechit) potent (2), putincios (2), spatoş, (regional) pogan (4), putut. Stătu nemişcat şi nencreţât, ţănăndu-şi mâna zdravănă ca de aramă sau de fier. dosoftei, v. s. noiembrie 13172, cf. lb. La statură sunt de mijloc, zdravăn şi nu gros, de sănătate tare. cr. (1833), 248 V32, cf. valian, v. Ana au născut un prunc zdravăn, sănătos şi putearnic. bărac, t 5/19. Copiii şi părinţii ... slabi în despărţire ... Sunt mai zdraveni şi mai veseli în traiul cel dinpreună. conachi, p. 286. Un berbece zdravăn ajunge ca să regenere o turmă de oi de rând. brezoianu, a. 540/4, cf. iser. Poci cu alt a mă bate Că la mână zdravăn sunt. pann, e. iii, 121/13, cf. polizu, pontbriant, d. Apoi el strânge chinga pe zdravenele-i şale. alecsandri, o. 209, cf. lm. N-aş da o săteancă zdravănă pe trei orăşenci. jipescu, o. 34. Ar fi lucru greu din pricina pumnilor celor zdraveni cu care a înzestrat Dumnezeu pre fata românului. MARIAN, NU. 151, Cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2. A fost însuşi tipul românului întreg, doritor de a şti orice, ... de a primi pe umerii săi zdraveni orice fel de sarcină, iorga, p. a. ii, 94. In pădurea aceea ..., era ascunsul unei cete de hoţi ..., cu un căpitan stravăn ca zmeul şi înalt ca bradul, pamfile, com. 6. Patru mâini tinere şi zdravene n-ar fi putut prididi atâta lucru. brătescu-voineşti, p. 80. Căpătase ... pe cei cinci copii ai săi zdraveni şi sănătoşi, hogaş, dr. i, 47. Seara era frânt de oboseală şi totuşi se simţea mai zdravăn. rebreanu, i. 78, cf. resmeriţă, d. cade. O custură cu care rădea ... un flăcău roşcovan, ... zdravăn, crescut în voie. mironescu, s. 17. Trebuia un om zdravăn ca să poată să biruiască pieptul muntelui, galaction, o. a. ii, 103. Zdravănă ştiucă! sadoveanu, o. ix, 419. Un alt soldat mai zdravăn, bine legat ... se apropiase, bart, s. m. 66, cf. scriban, d. Două picioare zdravene ... e tot ce trebuieşte ca să umbli prin spaţiile de grădini ... ale Bucureştilor, arghezi, b. 88. Avea opt boi zdraveni. camil petrescu, o. i, 44. Era zdravăn ca Foişorul de Foc! vinea, l. i, 267, cf. dl. Un flăcău înalt, zdravăn ..., era în permisie, t. popovici, s. 282, cf dm. Frământa cu picioarele ei mari şi zdravene ... lutul, românia literară 1971, nr. 120, 17/2, cf. m. d. enc., dex, 1821 ZDRAVĂN - 169 - ZDRAVIN alr ii/i h 85, ib. h 86/64 + (Astăzi, rar; despre oameni) Extraordinar. Cf. lb. Nu să primea alţii, fără numai aceia carii erau au foarte de mare talent, au de mare viţă şi bogat neam ...; cu care trei lucruri avea între sine pre cei mai zdraveni oameni, şincai, hr. ii, 306/5. [Oprea] cu statornicie multă ...pe zdravănul sol austriac ..., de a nu putea lua parte la negoţiaţii. fm (1842), 43 1/17. Zdravăna femeie credea, totuşi, că ... nu mărturiseşte adevărul ib. (1844), 1402/27. De ai putea trimite un om zdravăn acolo, ca să ne facă un raport asupra stării morale şi politice, bălcescu, ap. ghica, a. 417. Trebuie să aibă cineva bune dispoziţii şi învăţători zdraveni, brezoianu, î. 20/14. Ne trebuie bărbaţi zdraveni, tot unul şi unul, oameni de bronz, metal curat, ghica, c. e. ii, 329. Zdravănă femeiel ce a făcut, ce a dres ..., s-a plătit de datorii, caragiale, o. i, 139. 3. (Despre lucruri) Cu structură solidă, care rezistă la acţiunea unor forţe din afară, durabil, puternic (1 3), rezistent, solid2 (1), tare (A I 1), trai-nic2 (1); p. ext. care depăşeşte dimensiunile obişnuite, mare1 a i). Tulumbele pentru stingerea focului se află în slujbă, fiind zdravene (a. 1811). doc. ec. 116. Scara odăilor să am a o face bună, zdravănă (a. 1829). ib. 442, cf. polizu. Cei mai groşi stejari din codri, cei mai zdraveni bolovani, alecsandri, o. 199. Cumpără ... două belciuge şi un lăcătoi zdravăn, creangă, p. 321. Luntraşul râdea zgâlţâind drucii cei zdraveni. contemporanul, iv, 303, cf. resmeriţă, d. Făcea zâm-bre şi-şi tot frichinea un ochi deasupra căruia se învedera un cucui zdravăn, m. i. caragiale, c. 122, cf. cade. Bârne zdravene asigură cele patru unghiuri ale construcţiei, galaction, o. a. ii, 390. Directorul ... avea în mână o nuia zdravănă, vlasiu, a. p. 388. Acolo-s dulapurile cele zdravene, teodoreanu, m. u. 196. Hăitaşii se strânseră ... cu bâte zdravene, sadoveanu, o. i, 222. Orzarii aveau ipingele cu glugi zdravene. camil petrescu, o. iii, 179. Se zbate Strâmbă-lemne cumplit în pomul zdravăn, Cu braţe noduroase şi cu atletic trunchi, pillat, p. 70, cf. dl, dm. Grajd cu uşi zdravene, v. rom. ianuarie 1966, 44. Vei şti exact care valiză o vei lua, pe cea verde care pare mai zdravănă. românia literară, 1970, nr. 78, 18/1, cf. dex. 4. Care este în cantitate însemnată; abundent, consistent, îmbelşugat, mare1 (IV 1), mult (1). Năduşeala zdravănă este de mare folos pentru patimaşi de revma-tism. descr. aşez. 123/19, cf. şăineanu2. îşi scotea ta-bacherea, trăgea câte o priză zdravănă, anghel, pr. 140. Smulsei din zmeuriş ... un braţ zdravăn de iarbă. hogaş, dr. i, 269. Trage o duşcă zdravănă şi trece băutura bătrânului, rebreanu, i. 14, cf. scriban, d. Refuzase două partide, care bucuros i-ar fi adus zestre zdravănă, mihăescu, d. a. 47. Cu cucuruzul o să ieşim bine ... şi-o să avem o recoltă zdravănă! lăncrănjan, c. iii, 15 ^ Fig. Mi-am administrat o porţie zdravănă de dispreţ şi de ură. românia literară, 1970, nr. 74, 20/3. + (Adverbial) Din plin; mult (2), vârtos. A tăiet lemne, a încărcat carul zdravăn, creangă, p. 143. La şcoală învăţa zdravăn, contemporanul, iv, 218. Radu mănâncă zdravăn, nu se încurcă, vlahuţă, s. a. ii, 48. La noapte să te odihneşti zdravăn, delavrancea, o. ii, 106. Se ivi o căruţă încărcată zdravăn, rebreanu, p. s. 215. Negoiţă mâncă zdravăn, galaction, o. a. ii, 179. în lipsă de altceva mai inteligent, mâncăm zdravăn, c. petrescu, o. p. i, 64, cf. scriban, d. Soldaţii erau trudiţi, alergaseră şi se frământaseră zdravăn, v. rom. noiembrie 1953, 108, cf. dl, dm. începu să înfulece zdravăn. românia literară, 1970, nr. 77, 17/4, cf. m. d. enc., dex. 5. Care depăşeşte intensitatea obişnuită; bun, cumplit, grozav, mare1 (V), puternic (III), sănătos (8), straşnic (1), tare (A III), (popular) ţeapăn (3), (familiar) teribil (2). Să potriveşti totdeauna să fie foc zdravăn în sobă. creangă, p. 87. I-a ars ... două palme zdravene, săm. iii, 541. Mereu îi fulgera să se repeadă şi cu un pumn zdravăn să-i înăbuşe în gât ocările. rebreanu, i. 29. Cu două palme zdravene ... ţaţa Eliza m-a gonit, brăescu, a. 90. Două scatoalce zdravene îmi trage, stancu, d. 341. A mâncat o bătaie zdravănă. h. lovinescu, t. 127. Februarie miroase a iarnă zdravănă, românia literară, 1970, nr. 72, 32/4. Porunci să facă un foc zdravăn, reteganul, p. iii, 24. + (Adverbial) Cu putere, cu forţă; bine, foarte, iute, puternic (III), tare (B), voiniceşte. îi apucă vârtos mânele, le leagă zdravăn, contemporanul, vii, 9. S-apucă zdravăn cu mâinile de torţile ceriului, creangă, p. 54. Cu baba şi cu fata, de! merge să le mursici mai zdravăn, caragiale, o. i, 155. Napoleon, bătând zdravăn şi ucigând, a burghezit toată Europa. ionescu-rion, s. 145, cf. ddrf. Strânsei zdravăn taftu-rul pe pântecele Pisicuţei. hogaş, dr. i, 308. Uşa slugărească, zdravăn întărită ... nu putea să fie străpunsă de duşmani, galaction, o. a. ii, 38. înşfăcat zdravăn de umeri ..., Nelu se lăsa cât putea mai mult pe spate, cocea, s. ii, 77. Ghearele spânului o ţineau zdravăn, sadoveanu, o. xvii, 474. A strâns zdravăn în mâna-i sănătoasă mâinile lui. galan, z. r. 282. Trebuie să fug zdravăn, h. lovinescu, t. 349, cf. dl. Se aplecă peste birou şi îl bătu zdravăn pe umăr. preda, r. 164, cf. dm. A tras uşa tinzii după ea şi-a zăvorât-o zdravăn, lăncrănjan, c. ii, 81. M-au bătut zdravăn, adică în acel stil groaznic în care bat ei de obicei hoţii de boi sau de cai. românia literară, 1971, nr. 124, 16/3, cf. m. d. enc., dex. Loc. adv. Pe zdreavăn = mult şi bine. Mergeţi acum la horă şi să-mi jucaţi pe zdreavăn. ALECSANDRI, T. 656. - Scris şi: sdravăn resmeriţă, d. - PL: zdraveni, -e. - Şi: (învechit) zrâvăn, -ă (dosoftei, v. s. decembrie 207717, 21879, ţichindeal, f. 146/19), (regional) zdr avan, -ă, zdr aven, -ă (pontbriant, d., alr sn v h 1 439/833), zdravăn, -ă (alecsandri, t. 318, barcianu, alexi, w., alr ii/i h 85), zdreavăn, -ă, strâvăn, -ă (scriban, d.), strâvân, -ă, (învechit, rar) zdrâvin, -ă adj. - Din V. si. 3AP^B6Hrb (< ChApABTiNT*). ZDRĂVĂN, -Ă adj. v. zdravăn. ZDRĂVEN, -Ă adj. v. zdravăn. ZDRAVENÎ vb. IV v. zdrăveni. ZDRAVETE s. m. v. stravete. ZDRĂVIN, -Ă adj. v. zdravăn. 1826 ZDRAVIŢĂ - 170 - ZDRĂNGĂNI ZDRĂVIŢĂ s. f. (Regional) Dar care se duce naşului înainte de botez (Dubova - Orşova). Cf. l. rom. 1974, 154, porţile de fier, 315. - PL: zdraviţe. - Din ser. zdravica. ZDRAVIŢE s. f. pi. (Regional; în expr.) A lua la zdraviţe (pe cineva) = a certa (pe cineva) cu asprime. Cf. udrescu, gl. A băga în zdraviţe (pe cineva) = a grăbi (pe cineva). Cf. id. ib. - Din bg. 3/jpaBHua „noroc!“. ZDRĂB s. n. v. zdrob2. ZDRĂBĂLĂT, -Ă adj. (Regional; despre oameni) Grosolan (Braniştea - Galaţi). Cf. alr ii 3 668/704. - PL: zdrăbălaţi, -te. -Cf. destrăbălat. ZDRĂBIŢ vb. I. Tranz. (Regional; complementul indică lemne) A preface în aşchii (Drăgoiasa - Vatra Dornei). Cf. a v 8. - Prez. ind.: zdrăbiţez. - De la zdrabiţă. ZDRĂBONŢ s. n. v. zgrăbunţă. ZDRĂBUNŢĂ s. f. v. zgrăbunţă. ZDRĂCĂNÎ vb. IV v. zdrăngăni. ZDRĂGNÎ vb. IV v. zdrăvăna. ZDRĂHUÎ vb. IV v. zdrăvăna. ZDRĂMĂTURĂ s. f. (Regional) Grohotiş (Marginea - Rădăuţi). Cf. alr sn iii h 811/386. - PL: zdrămături. - Contaminare între zdrobi şi sfărâmătură. ZDRAMIŢI s. f. pi. (Regional) Fărâmituri (Boureni - Băileşti). lexic reg. 32. - Cf. fărâmiţă. ZDRĂMNÎ vb. IV v. zdrăvăna. ZDRĂMŢÂR s. m. v. zdrenţar. ZDRĂMŢER s. m. v. zdrenţar. ZDRĂMŢOS, -OÂSĂ adj. v. zdrenţos. ZDRĂNC interj, v. zdrang. ZDRĂNGĂNĂ s. f. v. zdrancana. ZDRĂNCĂITURĂ s. f. (Regional) Zdrăncănitură (1). Când a auzit zdrăncăitura vreunui lăcat care s-a descuiat, se opreşte pe loc. i. cr. ii, 239. - PL: zdrăncăituri. - Zdranc + suf. -ăitură. ZDRĂNCĂNEL s. n. v. zdrăngăne!. ZDRĂNGĂNI vb. IV v. zdrăngăni. ZDRĂNCĂNÎT s. n. v. zdrăngănit. ZDRĂNCĂNITURĂ s. f. v. zdrăngănitură. ZDRĂNG interj, v. zdrang. ZDRĂNGÂNIE s. f. v. zdrânganie. ZDRĂNGĂNEA s. f. (Regional) Jucărie (pentru copii mici) care face zgomot. Cf. resmeriţă, d., com. din berzovia - reşiţa. - Scris şi: sdrăngănea resmeriţă, d. - PL: zdrăn-gănele. - De la zdrăngăni. ZDRĂNGĂNEĂLĂ s. f. (Rar) 1. Zdrăngănire (1). Cf. zdrăngăni a i). Cf. SCRIBAN, d. 2. Zdrăngănire (2). Cf. zdrăngăni (I 2). Cf. scriban, d. Un căluş de lemn ... urcă acordul instrumentului cu cvartă, ferind cântatul de „zdrăngăneală“. alexandru, i. m. 117. - PL: zdrăngăneli. - Zdrăngăni + suf. -eală. ZDRĂNGĂNEL s. m., s. n. 1. S. m. şi (rar) n. (Popular; mai ales la pi.) Clopoţel mic şi rotund. Cf. ddrf, gheţie, r. m. Feciori, la zece fete, cinci, Cu zdrăngănea la opinci, Ca-n port de sat. coşbuc, p. i, 57, cf. alexi, w., şăineanu, tdrg. Mulţi pescari ... atârnă zdrăncănele - clopoţei înfundaţi - de diferite mărimi la mlădiţă. atila, p. 51, cf. resmeriţă, d., cade, dl, dm, dex. 2. S. n. (Familiar; la pi.) Podoabe (I 1). Cf. resmeriţă, d. Ţara arde ... şi dumneatale eşti cu găndu numai la distracţii, la zdrăngănele. pas, l i, 228. - Scris şi: sdrăngănel resmeriţă, d. - PL: zdrăin-gănei şi zdrăngănele. - Şi: (popular) zdrăncănel s. n., zdrăngăne! s. m. - De la zdrăngăni (după clopoţel). ZDRĂNGĂNÎ vb. IV. I, I n t r a n z. 1. (Despre obiecte confecţionate din metal, din sticlă etc. sau despre părţi componente ale unor astfel de obiecte ori despre uşi) A produce un zgomot caracteristic când se ciocneşte de ceva, când este lovit cu ceva sau când cade, când se sparge, când se trânteşte; p. ext. a produce zgomote (supărătoare); a zăngăni, a zornăi, a zurui (1), (regional) a zingări, a zorzoh a zorzoni. Cf. lb. Discuri mici de tumbac ce le bagă pă după degefele :1 ' - când, sdrăncănesc din ele, sdranc-sdr7 < 'I'- JAN, H. IV, 30/35, cf. ÎSER, DDRF, 3APCU> Al T tdrg, resmeriţă, d., cade. Maşina ... zo a * c o roată fără ciolane, brâescu, a. 112. cf. scriban. d., dl. Poarta de la drum zdrăngăni, preda, m. 179, cf. dm. Mitru ... a zdrăngănit de vreo câteva ori din clanţă. lăncrănjan, c. i. 148. O fereastră care era deschisă s-ci închis la loc zdrăngănind, id. ib. îi, 167. Am auzit farfuria zdrăngănind pe masă. românia literară, 1969, nr. 63, 18/3, cf. m. d. enc., dex. Cu pinteni la călcâie, Când păşeşte, Zdrăngăneşte, jarnîk - bîrseanu, d. 407. Cu poalele-n vânt bătând, Cu cerceii zdrăncănind, Ea la apă să ducea, bîbicescu, p. p. 263. La apă să duca Cu cărceze străncanind, Cu cizmile tropotind, alexici, 1855 ZDRĂNGĂNI - 171 - ZDRĂNGĂNIT l. p. 70. înfrunzeşte, coadre, bine. Ca mâine-o să intru-n tine, ... Cu săbioara târâş, Zdrăngănind târş în târş. folc. olt. - munt. ii, 393. Cu săbiile zdrăngănind. folc. mold. i, 549. ^ (Prin lărgirea sensului) M-am pomenit zdrăngănind cu pumnii în uşă. rebreanu, nuv. 181. ^ Tranz. fact. Poliţaiul ... s-a suit în fugă pe scară sdrăngănind sabia de toate treptele, ghica, s. 519. Păşea grav şi mândru ..., îşi zdrăngănea sabia. rebreanu, nuv. 296. Eu voi sări, lanţiu voi sdrâncăni. pop., ap. gcr ii, 329. îşi arbora ţanţoş uniforma strălucitoare şi-şi zdrăngănea sabia, sclf 1960, nr. 1, 152. (P. anal.) Apucă omul de fălci ... şi dacă nu e prin preajmă un perete, atunci spre un copac îl împinge şi îi zdrăngăne de el tărtăcuţa. preda, m. s. 183. + (Prin Ban. şi prin vestul Olt.; despre dinţi) A clănţăni. Cf alr i 1 258/825, alr ii/i h 40/27, 76. + S p e c. (Despre clopote, clopoţei) A suna (4). Popa merge tot cetind ..., Clopotele străncănind Şi măicuţa tot plângând. marian, î. 31. Ai auzit cum zdrăncănesc clopoţeii noştri? BOCEANU, GL., cf ALR I 353/30, ALR Il/l MN 8, 6857/130. ^ Tranz. fact. Doi flăcăi din sat pleacă ...cu unul sau mai mulţi clopoţei pe care-i zdrăncăne. şez. i, 186. 2. (Despre oameni sau despre instrumente muzicale; complementul indică coardele unor instrumente muzicale) A face să vibreze (nearmonios); p. ext. a cânta (prost) la un instrument cu coarde; a zgândări (2), (regional) a drângăni. Se vedea chipul negru al moşneagului ... zdrăngănind de zbârnăiau strunele, adam, r. 138. Cânta colinzi pe la ferestre, zdrăngănind din cobză, sadoveanu, ap. tdrg. Salută zdrăngănind din strune, Bătând cadenţa din picior ..., Cobzarul, iosif, patr. 23, cf. cade, scriban, d. S-au aşezat să cânte-o melodie, Au zdrăngănit din strune cât putură Şi n-a ieşit decât harababură, arghezi, s. v, 153. Va dovedi Otiliei că Titi al ei cânta mai bine decât „zdrăngăneşte“ ea. călinescu, e. o. ii, 246. Vasile a scos un drâng de la brâu şi, izbind cârligul liber al cataramei, a început să zbârnâie un fel de cântec. - Mă, ... lasă drăcia aia, că zdrăngăni dân el degeaba, camil petrescu, o. i, 155. Văzui ... un pian care zdrăngănea dezacordat, stancu, r. a. i, 295. Una dintre ele ... zdrăngănea la pian. id. ib. ii, 126. Au început să zdrăngănească şi la urechea noastră doi lăutari, pas, z. i, 237, cf. dl, dm, m. d. enc. Pianul zdrăngăne-n salonul existenţei, românia literară, 1970, nr. 77, 30/4, cf. dex. ^ Tranz. fact. Ghebosul era silit adesea să-şi zdrăngănească mandolina mai tare, ca să deştepte pe Nanina. zamfirescu, ap. tdrg. II. Tranz. şi refl. (Prin Transilv. şi prin Munt.) A (se) zdruncina (1). Cf. iser, alr sn ii h 353, alrm sn i h 236. - Scris şi: sdrăngăni. - Prez. ind.: zdrăngănesc şi (regional) zdrăngăn. - Şi: (învechit şi regional) zdrăn-căni, zdrencăni (cihac, ii, 424), (regional) zdrăcăni (com. liuba), zdrâncăni, zdrăngăni, zdăncăni (viciu, gl.), zdâcăni (alrm sn i h 236/102), străncăni, strân-căni, (învechit, rar) sdrăncănî, zdropcăni (iser) vb. IV. - Zdrang + suf -ăni. ZDRĂNGĂNÎRE s. f. 1. Acţiunea deazdrăngă-ni (I 1) şi rezultatul ei; p. ext. (concretizat) zgomot caracteristic la ciocnirea unor obiecte din metal, din sticlă etc. între ele sau la lovirea, ciocnirea lor (cu altceva); zăngăneală, zăngănire, zăngănit, zdrăngănit (1), zdrăngănitură (1), zomăială, zomăire, zornăit, zor-năitură, zomet, zuruit, (rar) zdrăngăneală (1), zuruitură (1), (învechit) zuruire (I), (regional) zdrăncăitură, zu-ruială (1). Cf. pontbriant, d., lm, ddrf, dex. 2. Vibrare nearmonioasă a coardelor unui instrument muzical; p. ext. interpretare nesatisfacătoare a unei bucăţi muzicale la un instrument cu coarde; p. ext. (concretizat) cântec executat (fară pricepere) la un instrument muzical cu coarde; zdrăngănit (2), zdrăngănitură (2), (rar) zdrăngăneală. Cf zdrăngăni (I 2). Cf. DEX. - Scris şi: sdrăngănire ddrf. - PL: zdrăngăniri. -Şi: (învechit, rar) zdrâncănire s. f. (scris: sdrâncănire pontbriant, d., lm). - V. zdrăngăni. ZDRĂNGĂNÎT s. n., s. f. art. 1. S. n. Faptul de a zdrăngăni (I 1); p. ext. (concretizat) zgomot caracteristic la ciocnirea unor obiecte din metal, din sticlă etc. între ele sau la lovirea, ciocnirea (cu altceva); zăngăneală, zăngănire, zăngănit, zăngănitură, zdrăngă-nire (1), zdrăngănitură (1), zomăială, zomăire, zornăit, zomăitură, zomit, zuruit (1), (rar) zdrăngăneală (1), zuruitură (1), (învechit) zuruire (1), (regional) zdrăncăitură, zuruială (1). Cf. ddrf, şăineanu2. Oamenii începură să povestească potoliţi în zdrâncănitul căruţelor. AGÂRBICEANU, L. T. 242, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Poarta de la stradă scârţâi prelung şi se închise cu un zdrăngănit sec. v. rom., aprilie 1955, 151. Fiece vorbă s-auzea prelungită de zdrăngănitul geamurilor, galan, z. r. 235, cf dl. Circulaţia pe şoseaua asfaltată se scurgea cu zdrăngănit persistent de căruţe, preda, r. 96, cf. dm. Atâta gol veni de-acolo, atâta zdrăngănit de fier. românia literară, 1971, nr. 121, 17/2, cf. m. d. enc. 1011, dex. Mai dă-mi şi sabia Să se înveţe Roşu cu ea, Să înveţe cu sdrăncănitu Să mi se ducă ca vântu. şez. ix, 172. împărăteasa, auzind zdrăngănitul, te-a întreba că ce-ai găsit, dar dumneata ridică iute inelul, mera, l. b. 55. 2. S. n. Vibrare nearmonioasă a coardelor unui instrument muzical; p. ext. interpretare nesatisfacătoare a unei bucăţi muzicale la un instrument cu coarde; p. ext. (concretizat) cântec executat (fară pricepere) la un instrument muzical cu coarde; zdrăngănire (2), zdrăngănitură (2), (rar) zdrăngăneală (2). Cf z d r ă n -găni(I 2). Ţiganul, fără a-şi tăia sdrăngănitul, ridică capul, adam, r. 238. S-auzea la fereastră zdrăngănit de ţambal şi vioară, pas, z. i, 176, cf. dl, dm, dex. 3. S. f. (Prin Transilv.; de obicei art.) Numele unui dans popular care se execută în perechi de jucători, în care fata se învârteşte pe sub mâna băiatului şi apoi, faţă-n faţă, fata, cu mâinile pe umerii băiatului, iar acesta, cu mâinile pe şoldurile fetei, fac doi paşi la dreapta şi doi paşi la stânga; melodie după care se execută acest dans. Zdrăngănită e un joc mocănesc. VARONE, JOC. ROM. N. 53. 1857 ZDRĂNGĂNITOR - 172 - ZDRĂVĂNA - Scris şi: sdrăngănit resmeriţă, d. - PL: (f. art.) zdrângânitele. - Şi: (regional) zdrăncănit, zdrăngănit (ddrf, cade), zdrăncănit, strâncănit (cade) s. n. - V. zdrăngăni. ZDRĂNGĂNITOR, -OÂRE adj. 1. (Despre obiecte sau părţi ale unor obiecte confecţionate din metal, din sticlă etc.: p. ext. despre zgomotele produse de aceste obiecte) Care zdrăngăneşte (I 1); p. ext. (rar) zgomotos (1). Auzi ... după ce se depărtă tramvaiul, huruitul zdrăngănitor al roţilor, românia literară, 1970, nr. 87, 19/4. 2. (Despre instrumente muzicale cu coarde; p. ext. despre sunetele acestor instrumente) Care zdrăngăneşte (I 2). Zarva creşte treptat ca o apropiere zdrăngănitoare de cobză, adam, r. 67. Dacă, până atunci, nu văzusem ţambal, n-am înţeles despre ce scânduri zdrăngănitoare poate fi vorba. v. rom. ianuarie 1966, 48. - PL: zdrăngănitori, -oare. - Zdrăngăni + suf -tor. ZDRĂNGĂNITURĂ s. f. 1. Acţiunea de a zdrăngăni (I 1) şi rezultatul ei; (concretizat) zgomot caracteristic la ciocnirea unor obiecte din metal, din sticlă etc. între ele sau la lovirea, ciocnirea lor (cu altceva); zăngăneală, zăngănire, zăngănit, zdrăngănire (1), zdrăngănit (1), zomăială, zomăire, zornăit, zomăitură, zor-net, zuruit (1), (rar) zdrăngăneală (1), (învechit) zuruire, (regional) sdrăncăitură, zuruială (1); zdrăngănit (1). Cf. lb, pontbriant, d., ddrf, barcianu, alexi, w., dl, DM, M. D. ENC., DEX. 2. Vibrare nearmonioasă a coardelor unui instrument muzical; p. ext. interpretare nesatisfacătoare a unei bucăţi muzicale la un instrument cu coarde; p. ext. (concretizat) cântec executat (fară pricepere) la un instrument muzical cu coarde; zdrăngănire (2), zdrăngănit, (rar) zdrăngăneală (2). Cf zdrăngăni (I 2). Cf DL, dm, m. d. enc., dex. - Scris şi: sdrăngănitură ddrf. - PL: zdrăngănituri. - Şi: (învechit) zdrăncănitură (lb, barcianu, dl), zdrân-cănitură (scris sdrâncănitură pontbriant, d., alexi, w.). - Zdrăngăni + suf. -itură. ZDRĂNŢÂR s. m. v. zdrenţar. ZDRĂNŢER s. m. v. zdrenţar. ZDRĂNŢOS, -OÂSĂ adj. v. zdrenţos. ZDRĂNŢUÎ vb. IV v. zdrenţui. ZDRĂNŢUÎT, -Ă adj. v. zdrenţuit. ZDRĂNŢUNOS, -OÂSĂ adj. v. zdrenţăros. ZDRĂNUT vb. I v. strănuta. ZDRĂVĂLÂU s. n. (Prin nord-vestul Transilv. şi prin Maram.) Meliţă (1). Cf. coman, gl., lexic reg. 17, mat. dialect, i, 218. - PL: zdravălauă mat. dialect, i, 218. - Zdrăb + suf. -ălău. Cf. z d r e v e2. ZDRĂVĂLÎ vb. IV. Tranz. (Regional) A meliţa (1) (Someş Guruslău - Zalău), mat. dialect, i, 218. - Prez. ind.: zdrăvălesc. - De la zdrăvălău. ZDRĂVĂLÎT, -Ă adj. (Prin vestul Transilv.; despre faină, mălai etc.) Cernut prin sită. Com. din tărcăiţa - beiuş. - Scris: sdrăvălit. - PL: zdrăvăliţi, -te. - V. zdrăvăli. ZDRĂVĂN vb. I. 1. Refl. recipr. (învechit; despre oameni) A-şi dori sănătatea; a-şi dori binele. Dumnezeu amu tuturor oamenilor învaţă să se iubească unul cu alalt şi să se zdrăvuiască. coresi, ap. dhlr ii, 536. 2. Intranz. (Ban. şi Transilv.; despre oameni) A strănuta (1). Cf. conv. lit. xx, 1 017, t. papahagi, c. a. 71, cade. Când „zdrăvii“, la priveghi, rupe o ţâr de scamă dintr-o cârpă ... din casa mortului, ca dacă nu, tu mori cel dintâi după el. pribeagul, p. r. 110, cf dr. ix, 434, viciu, gl., com. din beiuş. Vai ce mai zdrămnii una! Com. din lupşa - abrud şi din timişoara, arh. olt. iii, 383, paşca, gl. Am zdramnit. arh. folk. v, 124, cf. alr i/i h 78, alrm i/i h 117, alr ii/i h 21, lexic reg. 73, ib. ii, 75, teaha, c. n. 282. 3. Intranz. (Ban. şi Transilv.; despre cai) A sforăi (2). Cf. alr ii/i mn 7, 6 851, alrm ii/i h 23. - Scris şi: sdrăvăna lb. - Prez. ind. zdr avan; pers. 3 zdravănă alr ii/i h 21, ib. mn 7, 6 831/36, 78, cade, alr i/i h 78; prez. ind. zdrăvnesc alr i h 78. - Şi: (învechit şi regional) zdrăvui (prez. ind. zdrăvuiesc, coresi, ev. 190, alr i/i 78/790 şi zdrâvui ib. h 78/103) vb. IV, (regional) zdrăviâ (prez. ind. zdrăviez ib. 78/ 320 şi zdrâvii pribeagul, p. r. 110, alr ii/i h 21/64, lexic reg. ii, 75, pers. 3 zdrâvie alr ii/i h 21/64) vb. I, zdrăvii (alr i/i h 21/64, alr ii/i mn 7, 6 851/310, 316, teaha, c. n. 282; prez. ind. zdrăviesc alr i/i h 78/315 şi zdrăvii ib. h 78, pers. 3 zdrăvie alr ii/i mn 7, 6 851/310, 316) vb. IV, zdrăvinâ (arh olt. iii, 383, alr i/i h 78, lexic reg. ii, 38; prez. ind. zdravăn alr i/i h 78/45, 69 şi zdrăven ib. h 78/79, zdrăvin ib. 78/28, 30, pers. 3 zdrăvână ib. h 78/47) vb. I, zdrăvni (ib. h 78/107; prez ind. zdravui ib.) vb. IV, zdrăvuiâ (alr ii/i h 21/105, ib. mn 7, 6 851/105, pers. 3 zdravuie alr ii/i h 21/105) vb. I, zdrăgni (alr i/i h 78/100; prez. ind. zdrăgnesc ib.), zdrăhui (ib. h 78/278; prez. ind. zdrăhuiesc ib. h 78/285 şi zdrăhui ib. h 78/278), zdrămni (alr i/i h 78/93; prez. ind. zdrămnesc ib.), zdrămnii (com. din lupşa -turda; prez. ind. zdrămnii com. din lupşa - turda) vb. IV, zdrehunâ (dr. ix, 434, com. din beiuş, alr i/i 78/280, alr ii/i h 21/284; prez. ind. zdrehun alr i/i h 78/280, pers. 3 zdrehună alr ii/i h 21/284) vb. I, zrăvi (paşca, gl., alr ii/i h 21/53; prez. ind. zravie, alr ii/i h 21/53), drămni (alr i/i h 78/98; prez. ind. drămnesc ib.), drăzni (ib. h 78, alr ii/i h 21/200; prez. ind. drăznesc ib., pers. 3 drăzneşte alr ii/i h 21/250) vb. IV, străhunâ (alr ii/i h 21/279; prez. ind. strâhună ib.) vb. I, străvui (alr i/i h 78/298; prez. ind. străvuiesc ib.) vb. IV. - V. zdravăn. Cf. bg. 3 # p a b e h. - Pentru variantele fară -n- cf. ser. zdr a vi ti. 1870 ZDRĂVĂNAT - 173 - ZDRĂNCĂNITURĂ ZDRĂVĂNĂT s. n. (învechit, rar) Strănut1. Strefi-gatu ... sau zdrăvănatu este o insuflare mare, afundă, iute, pre carea o urmează o răsuflare foarte iute şi cu glas. antrop. 116/16. - PL: zdrăvănaturi. - V. zdrăvăna. ZDRĂVENÎ vb. IV. (Popular; despre oameni) 1. Refl. şi tranz. A (se) însănătoşi; a (se) vindeca. Cel nebun sau îndrăcit până a nu se zdreveni să nu se boteze, tdrg, cf. polizu, pontbriant, d., barcianu, alexi, w., şăineanu2, resmeriţă, d., scriban, d., dl. Mama zânii ... l-a bătut pe Alisandru, de l-a lăsat aproape mort; nevasta sa l-a zdrăvenit. şez. vi, 146. Cân dzes-cântsecu a venit, ...Pe miñe m-a zdrăvenit. folc. olt. - munt. i, 302. + F i g. (Rar) A se dezmetici. Ţi-am spus că nu se poate. înţelege-mă şi te zdrăveneşte! vlahuţă, n. 128, cf. dl. 2. Refl. A lua o poziţie rigidă, dârză, ţeapănă. Când dl Chiriac şi dl Vasile văd că vrea să le ducă nevestele la comisie, unde se zdrăvenesc în picioare şi la serjenţi: „Nupune mâna!“ ap. tdrg, cf. şez. v, 173. - Scris şi: sdrăveni resmeriţă, d. - Prez, ind.: zdrăvenesc. - Şi: (învechit şi popular) zdraveni, (învechit) zdreveni vb. IV. - V. zdravăn. ZDRĂVENÎE s. f. (învechit) Calitatea sau starea de a fi zdravăn (1). Dar ... avea o altă zdrăvenie, care pentru un bărbat este mai scumpă decât darul frumuseţii trupeşti, fm (1838), 9/1. îndată sdrevenia, Frumoasa bărbăţie, Se duce, piere, Nu i se mai află urma. i. văcărescul, p. 52/13, cf. pontbriant, d. Pentru voioşia şi zdrăvenia lui era şi vatamanul satului. âp. TDRG, SCRIBAN, D. - Scris şi: sdravenie. - Şi: zdrevenie s. f. - Zdravăn + suf. -ie. ZDRĂVIĂ vb. I v. zdrăvăna. ZDRĂVIÎ vb. IV v. zdrăvăna. ZDRĂVINĂ vb. I v. zdrăvăna. ZDRĂVNÎ vb. IV v. zdrăvăna. ZDRĂVUÎ vb. IV v. zdrăvăna. ZDRĂVUIĂ vb. I v. zdrăvăna. ZDRĂGĂLĂ vb. I v. zgâria. ZDRĂGHIĂ vb. I v. zgâria. ZDRĂJILĂ vb. I v. zgâria. ZDRÂMBĂ s. f. (Prin Transilv.) Fluier pe care şi-l fac copiii din frunze de ceapă, din coajă de salcie etc.; (regional) zdrâmboaie, zdrâmboi (1), zgâmboi1 (3). Cf. cade. + (Regional) Instrument muzical de calitate inferioară (Piteşti). Cf. udrescu, gl. Merge zdrâmba. id. ib. ^ (Ca epitet, pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de“). O zdrâmbă de vioară. id. ib. - Scris şi: sdrâmbă cade. - PL: zdrâmbe. - Pref. z- + drâmbă. ZDRÂMBOÂIE s. f. (Prin vestul Olt. şi prin sud-vestul Transilv.) Fluier pe care şi-l fac copiii din frunze de ceapă, din coajă de salcie etc.; (regional) zdrâmbă, zdrâmboi (1), zgâmboi1 (3). Cf. alr i 1 469/ 118, lexic reg. 51, ib. II, 64, mat. dialect, i, 272. - PL: zdrâmboaie (lexic reg. ii, 64) şi zdrâmboi. lexic reg., mat. dialect, i, 272. - Zdrâmbă + suf. -oaie. ZDRÂMBOI s. n. 1. (Prin Olt.) Fluier pe care şi-l fac copiii din frunze de ceapă, din coajă de salcie etc.; (regional) zdrâmbă, zdrâmboaie. Cf. cade. + (Regional) Cimpoi (Săpata - Piteşti) Cf. udrescu, gl. 2. (Prin nord-estul Olt.) Penis. Cf. ciauşanu, gl. - PL: zdrâmboaie. - Zdrâmbă + suf. -oi. ZDRÂMBOIÂT, -Ă adj. (într-o ghicitoare) „Bosumflat“. t. papahagi, m. 236. Burete, burete, Budză zdrâm-boiete, Nas cârligat, Pâncete vărgat. (Cocoşul), id. ib. 146. - PL: zdrâmboiaţi, -ete. - Pref. z- + drâmboiat. ZDRÂMBUÎ vb. IV. Tranz. (Prin nord-estul Olt.) A fredona. Cf. lexic reg. ii, 33. - Prez. ind.: zdrâmbuiesc. - De la drâmbă. ZDRÂNC s. m. v. zdrâng2. ZDRÂNC vb. I. (Regional) A se da în leagăn; (regional) a se zdrincala (Lăpugiul de Sus - Deva). Cf. ALR i 1 703/65. - Prez. ind.: zdrânc. - Etimologia nesigură. Cf. z d r i n c ă 1. ZDRÂNCÂNĂ s. f. v. zdrancana. ZDRÂNCĂ s. f. (Transilv.; prin nordul Mold. şi prin Bucov.) Scrânciob (1). Cf. tdrg. în Moldova şi Bucovina se numeşte scrânciob şi scrânciobaş, iar în munţii Sucevei, zdrineăl. pamfile, i. c. 469, cf. cade, scriban, d., rev. crit. iv, 146, şez. vi, 188, alr i 1 703/ 80, TEAHA, C. N. 282. - Scris şi: sdrâncă cade. — PL: zdrânci. - Şi: zdrin-căl, zdrincul (teaha, c. n. 282) s. n. - Cf. zdrâng1. ZDRÂNCĂNĂ s. f. v. zdrancana. ZDRÂNCĂNÎ vb. IV v. zdrăngăni. ZDRÂNCĂNÎRE s. f. v. zdrăngănire. ZDRÂNCĂNÎT s. n. v. zdrăngănit. ZDRĂNCĂNITURĂ s. f. v. zdrăngănitură. 1896 ZDRÂNCĂRIT - 174 - ZDREANŢĂ ZDRÂNCĂRÎT, -Ă adj. (Prin Transilv.; despre cântece) Cu ritm vioi, săltăreţ. Să apucară să cânte după ţigani nişte cântece repezi, zdrâneărite. luc. iv, 114. - PL: zdrâncăriţi, -te. - Cf. z d r â n c ă. ZDRÂNCIN s. n. v. zdruncin. ZDRÂNCIN vb. I v. zdruncina. ZDRÂNG1 interj. (Repetat) Cuvânt care imită sunetul cobzei, al clopoţelului etc. Cf. cade. Tustrei beau şpriţuri din pahare mari şi cântau într-un glas: „Hai, zdrâng, zdrâng ... Şi iarăşi zdrâng!“. mironescu, s. 160. Când s-auzea: zdrânga-zdrâng pe uliţă, se ştia că e clacă undeva, udrescu, gl. - Şi: zdrânga, zdrinc (scl 1960, 789), zdring (ib. 790) interj. - Onomatopee. ZDRÂNG2 s. m. (Prin nord-vestul Munt.; glumeţ; folosit ca termen de adresare) Copil sau om mic de statură. Tu erai, mă zdrâng, spaima ciorilor? udrescu, gl. Tu ai desenat astea, mă zdrâng? id. ib. - PL: zdrângi. - Şi: zdrânc s. m. udrescu, gl. - Etimologia necunoscută. ZDRÂNG3 interj, v. zdrang. ZDRÂNGA interj, v. zdrâng. ZDRÂNGÂNIE s. f. (Prin Munt.) Acces de furie. Cf. cv 1950, nr. 4, 38, scl 1969, 396. - PL: zdrăngănii. - Şi: zdrăngânie s. f. sfc ii, 103. - Pref. z- + drânganie. ZDRÂNGĂNEL s. m. v. zdrăngănel. ZDRĂNGĂNI vb. IV v. zdrăngăni. ZDRĂNGĂNIT s. n. v. zdrăngănit. ZDREÂNŢĂ s. f. I. 1. Bucată ruptă dintr-un material (vechi), de obicei textil, sau dintr-un obiect confecţionat din material textil, papură etc., cârpă, petic (I), otreapă (1), (învechit) f e 1 e g ă, (regional) cârţă, cotreanţă, foit, paceaură (1), râză1, şuleandră1 (1); (mai ales la pi.) obiect de îmbrăcăminte uzat, rupt, sărăcăcios, distrus de prea multă întrebuinţare, buleandră, fleandură, jerpeli t u r ă, (învechit şi regional) r a n t i e (2), (regional) rufă (3); p. ext. orice obiect (ţesut, lucrat etc.) vechi, rupt, degradat; ruptură (4), vechitură. Cf. anon. car. Aprindea puţină stramţă făcute de bumbac, ist. am. 45v/14. Mai sunt şi alte mijlociri a direge pământurile ... varul nestins, gipsul ... tot felul de zdranţe, de treaveri. economia, 12/8, cf. lb. Manta asta poate să pricinuiască mila, ca şi zdrenţele unui cerşător. heliade, l. b. ii, 25/7, cf. valian, v. Trenţe, cârpeturi sunt îndestule, dar hârtia ... ne vine din Evropa. tîm-peanul, g. 53/25. Tu te-ai despuiat de eresurile ... tale precum cineva se despoaie de o streanţă. negulici, e. i, 7/3. Am gunoit cu îngrăşături provenite din sdrenţe de lână. brezoianu, a. 331/25. Iobăgiţele trebuie să dea ... (zdramţe, cârpe, râze, petece) pentru morile de papir. bariţiu, p. a. i, 477. Trenţe port, pe paie mă culc. pann, e. v, 63/15, cf. polizu. Văd în haine strălucite Cum câţiva se lăfăiesc, Când în zdrenţe umilite Cei mai mulţi se tăvălesc, sion, poezii, 118/20. Te-am scos din trenţe şi te-am făcut cocoană mare. filimon, o. i, 120, cf. pontbriant, d. Nu sunt mort, nu mă boci, Nici în pânzi nu mă-nveli, Ci în stremţe mă-nveleşte. alecsandri, p. p. 137, cf. costinescu, lm. Nădragii îi erau numai zdrenţe, caragiale, o. i, 172. Copilaşul era mic şi de tot slab, îmvălit în trenţe. contemporanul, iii, 423, cf. ddrf, barcianu, alexi, w., şăineanu2, tdrg, resmeriţă, D. Bătrână şi veştejită, cu capul dez-brobodit şi numai zdrenţe toată ..., părea o făptură a iadului, m. i. caragiale, c. 25, cf. cade. Bejenarii începură să caute ... prin trenţele din căruţă, galaction, o. 288. Să găsească vreo urmă ..., o cuşmă, o zdreanţă, tot ce poate lepăda un om. sadoveanu, o. xvi, 141, cf. scriban, d. De sus, cobora o sfoară ... cu o zdreanţă de cauciuc spânzurată de ea. arghezi, c. j. 72. Lângă vad, se ridică, din pământ, un fel de bordei cu zdrenţe puse pe el la uscat, camil petrescu, o. i, 278. Curg zdrenţele de pe noi ... şi ne aduceţi cu anasâna să muncim via boierului, stancu, d. 66, cf. ltr2, dl. Femeia ...se ştergea pe faţă de sudoare cu o treanţă nu prea curată. preda, m. 174. îmi dădea câte o zdreanţă să am ce îmbrăca, v. rom. iulie 1958, 12, cf. dm. învelit în zdrenţe, Tu plângeai pe-o rogojină, horea, p. 70, cf. mihăilă, î. 66. Vâra în desagă tot ce căpăta de-ale mâncării sau vreo zdreanţă de îmbrăcat, românia literară, 1970, nr. 79, 6/4. Să fie scoase în curte, spre a fi opărite ..., zdrenţele rogojinilor pe care deţinuţii îşi chinuiau somnul, ib., 1971, nr. 128, 7/2, cf. M. D. enc., dex. Mă dusei la soacră-mea, o găsii c-o treanţă rea, P-a mai bună şi-o cârpea, mat. folk. 495, cf. alr ii 6 493, alr sn iv h 1 154. ^ (Ca termen de comparaţie) Cartea ... zăcea la picoarele lui ca o zdreanţă fără preţ. rebreanu, p. s. 190. Am să-l iau de gât, am să-l scutur ca pe o treanţă de praf. ardeleanu, d. 228. Mi-e silă ... de mine mai ales ca de-o zdreanţă de care nu ştii cum să scapi. g. m. zamfirescu, sf. m. n. i, 162. Smulgăndu-ţi, Ca zdrenţe vii, părerile de rău Tu ţi-ai strivit sub talpa mănăstirii Inima, labiş, p. 20. ^ (Popular; ca epitet pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de“) El are fes ea-n Iemen şi-o sdranţă de vestmânt, coşbuc, p. i, 53. Cu ce ... să te-mbraci, că mi-ai adus două zdrenţe de rochii, săm. ii, 243. Şi-au strâns, în nişte trenţi de dăsagi, ce brumă aveau şi ei ... şi au plecat, vissarion, b. 180. Baba l-a învelit c-o treanţă de cojoc, sadoveanu, m. c. 49. Sub fiecare din ele un om înghemuit, pe jumătate gol sau îmbrăcat într-o zdreanţă de cămaşă, bogza, v. j. 151. Mândră nu te mânia Pentru o treanţă de basma. mat. folk. 240. Are o tranţă de chimeşă, Tot o spală şi-o cârpeşte, l. costin, gr. băn. 205. (Atribuie calitatea ca un adjectiv) Haină nu avea ..., Decât o cămaşă zdreanţă, Ruptă de tot. pann, p. v. i, 156/15. Suntem zoioşi, cu straiele zdrenţe, stancu, d. 231. 1908 ZDREANŢĂ - 175 - ZDRELE (F i g.) Cu visurile numai zdrenţe, ... Aş vrea ca-n cimitirul vostru ne-ngrijit Să îmi săpaţi şi mie-o groapă. beniuc, c. p. 72. ^ F i g. Hrizmurile ce sunt în triposu lui Apolon în temiiate pre lesne îm va fi a le fărâma şi în toate stramţile a le străma. cantemir, i. i. i, 58. Sunt nişte aristocraţi ascunşi în stremţele demagogiei. russo, s. 182. Când răsărea dintre stânci bătrâna lună ..., atunci vedea ... câte o sdreanţă uriaşă atârnată de cer. eminescu, p. l. 11. Din haina-i ciuruită curg Drept zdrenţe, aducerile-aminte. goga, poezii, 349. Treceai prin câteva cătune şi pe sub ceva zdrenţe de pădure, până ce ajungeai... în preajma pădurii celei mari. galaction, o. a. i, 321. De trei zile Firmamentul desfăşoară peste noi O imensă zdreanţă udă cu largi pete de noroi, topîrceanu, p. o. 83. Grădina îşi lăsa în jurul lui ramurile frânte, lampioanele stinse, zdrenţe atârnate de copaci, cocea, s. ii, 278. Pe zdreanţa toamnei mari s-au prins Medalii triste de lumină, voiculescu, poezii, ii, 29. Câinele ... şi-a regăsit o voce groasă, tărăgănată, din vechile lui zdrenţe de glasuri, arghezi, s. ix, 82. Urlă-n zdrenţe Liniştea fântânilor, contemp. 1970, nr. 1 256, 3/2. Şi trecu omida Cu mişcările încete Decorând cu zdrenţe Palide schelete, românia literară, 1970, nr. 104. 1/2. (Fig.; adverbial; repetat) Gurile de sălbăticiune se umplu de spumă, pe care o împrăştie, zdrenţe-zdrenţe, în arenă, românia literară, 1970, nr. 74, 31/2. ^ Loc. adj. în zdrenţe = a) (despre oameni) îmbrăcat cu zdrenţe (I 1); rupt2 (4), zdrenţuit (2), (învechit şi popular) zdrenţos (2), (popular) flenduros, (regional) zdrenţar, zdrenţăros. O droaie de copii în zdrenţe Fac roată şi se bat. iosif, patr. 49. E cel mai singur om din acest oraş ... Cel mai flămând, cum nici cerşetorii în zdrenţe nu sunt. c. petrescu, c. v. 120. O lume necăjită, în zdrenţe, se învârte în toate părţile, sadoveanu, o. xix, 22. Oamenii, în zdrenţe greu de desluşit ..., răsuceau o funie pe un mosor gros. camil petrescu, o. ii, 26. Pescarul ... E rege-acestor ape nesfârşite, In zdrenţe şi cu tâmplele cărunte, jebeleanu, s. h. 11.0 plebe în zdrenţe şi cu pântecul gol era masată în faţa cimitirului, românia literară, 1969, nr. 63, 32/2; b) (rar; despre obiecte de îmbrăcăminte sau, rar, despre orice obiect din pânză, stofa etc.) zdrenţuit (1). Spun ruga-n cadenţe ... Verzui pergamente în zdrenţe, contemp. 1970, nr. 1243, 1/1. ^ F i g. Fiinţă decăzută fizic sau moral. Nu mai era ... bărbatul arătos ..., ci doar umbra lui, o zdreanţă, camil petrescu, o. ii, 231. Ai decăzut ca o zdreanţă, vornic, p. 208, cf dl. A fi bine crescut înseamnă a nu permite celui care înşeală să facă din tine o zdreanţă, preda, i. 50, cf dm, m. d. enc., dex. Ţara moare de tătari, Zdroaţa pune lăutari, zanne, p. iv, 417. ^ (Ca epitet, pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de“) Aşa mi-a spus zdrenţea mea de copil, văcarul satului. delavrancea, v. v. 180. Acum, să lipsiţi din ochii mei! Ia-ţi şi zdreanţa de muiere! beniuc, v. c. 78. Nu cumva ai Vro zdreanţă de fată, De măritat? şez. i, 149. + Fig. Lucru fară nici o valoare, fară importanţă. Se renunţă numai la o treanţă, la corp, la mizerabilul instrument, macedonski, o. iv, 131. Mă voi lepăda de treanţa aceasta care se cheamă viaţă, ardeleanu, d. 236. (Ca epitet, pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de“) Ce-mi pasă mie de-o zdreanţă de slujbă? agârbiceanu, a. 215. Ar fi fost nevoie să făptuiesc ceva mai grav decât să nimicesc o zdreanţă de hârtie, m. i. caragiale, c. 93, cf. chest. ii, 50/345. 2. (La pl.; prin Bucov.) Franjuri. Tulpănaşele-s cu zdrenţe Ca să fie de blândeţe, marian, nu. 332. II. (La pl.) Aluat subţire făcut din faină şi ouă, care, turnat în supa care fierbe, ia forme neregulate; frecăţei. Cf. RESMERIŢĂ, D., CADE, DL, DM, M. D. ENC., DEX. III. (Bot.) Numele mai multor plante erbacee acvatice: a) (la pl.; în forma drenţe) mică plantă ale cărei frunze superioare, dispuse într-o rozetă, plutesc la suprafaţa apei; (popular) steluţă (III 2 i), steaua-bălţii, linte-de apă, sterie de bălţi (Callitriche palustris). Cf. BRANDZA, D. 177, GRECESCU, FL. 526, ALEXI, W., PANŢU, pl., borza, d. 38; b) (regional) lintiţă (Lemna gibba). Cf. BRANDZA, D. 463, BARCIANU, GRECESCU, FL. 644, TDRG, cade, borza, d. 97; c) (regional; în forma zdreaţă) lintiţă (Lemna minor). Cf. borza, d. 97; d) (regional; în forma zdreaţă) lintiţă (Lemna tribulea). Cf. id. ib. 98; e) (regional) lintiţă (Spirodela polyrrhiza). Cf. id. ib. 164. In Moldova ... se afumă bolnavul ... şi se scaldă în scăldători de drenţe. grigoriu-rigo, m. p. i, 102, cf. bujorean, b. l. 160, h x 496, 534. Scris şi: sdreanţă cade. - Pl.: zdrenţe. - Şi: (popular) treanţă (pl. trenţe, trenţi şi treanţe alr ii 64/ 812, alr sn iv h 1 154/872), (învechit şi regional) zdrâmţă (pl. zdreamţe alr ii 6 493/95, 192, alr sn iv h 1 154/192 şi zdremţe alr ii 6 493/102, alr sn iv h 1 154/102), zdrânţă (pl. zdranţe alr ii 6 493/130, 141, 157, 172, alr sn iv h 1 154/95, 130, 157, 284 şi zdranţuri alr sn iv h 1 154/349, zdrenţe ib. h 1 154/53, 64, zdrănţi ib. h 1 154/362, zdrănţe alr ii 6 493/64) s. f., zdremţe (alr sn iv h 1 154/64, 182, 531) s. f. pl., dreânţă, strâmţă (pl. strâmţi şi stramţe alr ii 6 493/ 310), streâmţă (pl. stremţe alr sn iv h 1 154/64, 182, 531), streânţă (pl. streanţe alr sn iv h 1 154/762), (regional) zdreaţă (cade, scris şi sdreaţă brandza, d. 463, GRECESCU, FL. 644, TDRG, CADE, BORZA, D. 97), zdroaţă s. f., dreţe s. f. pl. (borza, d. 97), strânţă (cade, alr sn iv h 1 154; pl. stranţe alr ii 6 493/279, 284, alr sn iv h 1 154/279), trâmţă (tdrg, cade), trânţă s. f., trănţe (alr sn iv h 1 154/2) s. f. pl. - Din slavonul * sT^dranhca (cf. v. sl. c P a h t* > -o, -a „rupt“). ZDREANŢĂROS, -OÂSĂ adj. v. zdrenţăros. ZDREANŢOS, -OÂSĂ adj. v. zdrenţos. ZDREÂŢĂ s. f. v. zdreanţă. ZDREÂVĂN, -Ă adj. v. zdravăn. ZDREHUNÂ1 vb. I v. strănuta. ZDREHUNÂ2 vb. I v. zdrăvăna. ZDRELE s. f. pl. (Prin Bucov. şi prin nordul Mold.) Bucăţi; fărâme. Nu se încumetă a se scoborî temându-se ca să nu cadă în vreo prăpastie şi să se facă toată sdrele. marian, s. r. ii, 95. Să nu puneţi mâna pe noi, 1915 ZDRELEA - 176 - ZDREMŢUI că e vai şi amar de capul vostru! Acuş vi-l facem tot sdrele! id. nu. 551. Pe unde găseam poarta legată şi ne alunga cu cânii, le strigam: „La anu’ să găsim bureţi pe păreţi, sdrele pe podelei. cr. iv, 80. - Scris şi: sdrele. - Pref. z- + drele. ZDRELEA s. m. sg. (Regional) Om mare, puternic şi fioros (Săpata - Piteşti), udrescu, gl. ^ E x p r. A vedea pe (sau a da de) zdrelea = a o păţi, v. păţi (2). Vezi tu pe zdrelea, răule! udrescu, gl. Dai tu de zdrelea. id. ib. - Etimologia necunoscută. ZDRELÎ vb. IV. Tranz. (Complementul indică fiinţe sau părţi ale corpului lor, de obicei pielea, carnea) A produce răni (uşoare) cu sfâşiere, prin lovire, frecare, strângere; a juli, a jupui, (popular) a beli, a stropşi (1), (învechit şi regional) a rujdi (1), (regional) a mezdri. Cf. i. golescu, c., polizu, cihac ii, 336, ddrf, barcianu. Eu i-aş fi zdrelit puţin urechile între degete. adam, r. 210, cf. alexi, w., şăineanu2. Numai deasupra de tot zdrelind a bărbatului piele, Repede prinse din rană să-i şirue sângele negru, murnu, i. 72. Al treilea [glonte] îi şuieră ei pe la ureche, zdrelindu-i-o puţintel. ap. tdrg, cf. resmeriţă, d., cade, scriban, d. Minerii atacă straturile ..., trăgând repede scânduri şi lemne, cioplindu-le cu securea, zdrelindu-şi degetele, borza, v. j. 120. într-un şomoiog era o bucată de sârmă şi cu ea şi-a zdrelit toată palma, pas, l. i, 79, cf. dl. Când ... îşi zdrelea coatele în cădere, venea şi arăta mamei zgârietura, preda, r. 269. Muchiile colţurate îi zdreliră pielea, t. popovici, s. 421. Nu plângeam chiar de-mi zdreleam genunchiul, labiş, p. 164, cf. dm. împiedicat de ierburi, zdrelit de spini şi cremeni Urmat de-un soare palid, de umbrele-i subţiri, românia literară, 1970, nr. 98, 29/3, cf. m. d. enc., dex. ^ Re f 1. Mi s-a zdrelit pielea, arh. olt. xxi, 268. ^ F i g. Ţi-a însemnat natura prin trăsnet unde stai zdrelindu-ţi-o, cu flăcări primejdioase, casa. labiş, p. 156. (Prin lărgirea sensului) Cerbii, când le cad coarnele, le vin gust a se scărpina de trunchiul arburilor, căror le zdreleşte scoarţa, brezoianu, a. 286/18. Când curpănul se păleşte îndată ce ar fi călcat, zdrelit (rupt puţin), nimeni să nu intre între castraveţi, pamfile, a. r. 181. -❖•Refl. reci p r. Crengile izbite de vânt întră unele într-altele, zdrelindu-se. bĂnulescu, i. 12. + (Rar) A zdrobi (III 2). I-au zdrelit soldaţii cu patul puştilor, cocea, s. ii, 278. Şi-a zdrelit coasta cu un glonţ de revolver: pas, z. iv, 185. - Scris şi: sdreli resmeriţă, d. - Prez. ind.: zdrelesc. - Şi: (învechit, rar) şdreli vb. IV brezoianu, a. 269/24. - Cf. mezdri. ZDRELÎRE s. f. Rănire (uşoară) cu sfâşierea pielii, rezultată dintr-o lovire, frecare, strângere etc., julire, julit, jupuire, jupuit, (rar) stropşire (1), zdrelit1, (popular) belire. Cf. zdreli. Cf. polizu, pontbriant, d., lm, ddrf. In micile zdreliri, înţepături şi tăieturi, noi preferăm colodiul. atila, p. 85, cf. resmeriţă, d., dl, dm, m. d. enc. 1011, dex. ^ (Prin lărgirea sensului) Mă- surele întrebuinţate pentru transportul fructelor ... n-au altă tintă decât a păstra fructele de şdreliri. brezoianu, a. 317/1. - Scris şi: sdrelire resmeriţă, d. - PL: zdreliri. - Şi: (învechit, rar) şdrelire s. f. - V. zdreli. ZDRELÎT1 s. n. (Rar) Zdrelire. Cf. zdreli. Zdre-litul unui deget. dsr. - V. zdreli. ZDRELÎT2, -Ă adj. (Despre fiinţe sau părţi ale corpului lor, de obicei despre piele, came) Cu răni (uşoare) în urma unor lovituri, frecări, strângeri etc.; julit, jupuit, (rar) stropşit (1), (popular) belit. Cf z d r e -1 i. Cf. pontbriant, d., resmeriţă, d. Genunchiul zdrelit fusese spălat şi badijonat cu iod. teodoreanu, m. i, 234. Mai răcnea şi un băieţaş ... ţinându-şi cu mâna piciorul zdrelit, c. petrescu, a. r. 60, cf. dl, dm. Toţi au o înfăţişare jalnică. Sunt loviţi, zdreliţi, năuci, t august 1964, 75. Năzbâtiile din primele clase elementare, urechile murdare, genunchii zdreliţi au făcut loc unei fiinţe măsurate, românia literară, 1971, nr. 121, 19/1, cf. m. d. enc. 1011, dex. ^ (Prin lărgirea sensului) Merele ... le puneţi la iernat, înlăturând tot ce e zdrelit, comşa, n. z. 53. Legătură de pânză dezinfectată cu spirt denaturat sau cu fenol, cu care se înfăşoară tulpina sau craca zdrelită, enc. agr. i, 402. Fiecare salcâm are coaja zdrelită, stancu, d. 48. + (Rar) Zdrobit2 (III 5). Cf. zdrobi. Pe copil l-au ridicat mort, cu capul zdrelit, delavrancea, h. t. 104, cf. dl, DM, DEX. - Scris şi: sdrelit resmeriţă, d. - PL: zdreliţi, -te. - V. zdreli. ZDRELITURĂ s. f. (Popular) Rană (uşoară) a pielii sau a ţesutului prin lovituri, frecări, strângeri etc.; julitură, jupuitură, (popular) belitură. Cf. zdreli. Apa sedativă ... o pun pe suprafeţele năpădite [de boală], numai să nu fie zgaibe sau zdrelitură. man. sănÂt. 145/15, cf. polizu, pontbriant, d., ddrf. M-aş spăla niţel şi pe faţă, dar zdreliturile astea mă ustură foc/ REV. CRIT. I, 125, cf. BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE, DL, DM, M. D. ENC., DEX. - Scris şi: sdrelitură resmeriţă, d. - PL: zdrelituri şi (învechit) zdreliture. - Zdreli + suf. -itură. ZDREMŢÂR s. n. v. zdrenţar. ZDREMŢĂROS, -OÂSĂ adj. v. zdrenţăros. ZDREMŢÂU s. m. (Regional) Om care poartă hainele zdrenţuite (1) (din cauza neglijenţei). Mă zdremţăule, mai cârpeşte-ţi şi tu hainele, că-ţi şade rău cu ele aşa. Com. din lupşa - abrud. - PL: zdremţăi. - Zdreamţă 4- suf. -ău. ZDREMŢE s. f. pi. v. zdreanţă. ZDREMŢOS, -OÂSĂ adj. v. zdrenţos. ZDREMŢUI vb. IV v. zdrenţui. 1927 ZDRENCĂNI - 177 - ZDRENŢĂROS ZDRENCĂNÎ vb. IV v. zdrăngăni. ZDRENCI s. n. sg. (Regional; de obicei art.) Numele unui dans popular jucat cu ciomegele de patru bărbaţi; melodie după care se execută acest dans (Popânzăleşti - Balş). Cf. l. rom. 1959, nr. 1, 64. - Etimologia necunoscută. ZDRENŢÂR adj., s. m., s. n. 1. Adj. (Prin Transilv.; despre oameni) Zdrenţăros (2). Cf. şez. vii, 183. 2. S. m. (Transilv.) Persoană care adună zdrenţe (I 1); p. ext. telal (2). Cf. conv. lit. xx, 1 017, gheţie, r. m., BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, PASCU, S. 347, CADE, SCRIBAN, D., VAIDA, CABA, SĂL. 94, COm. din TĂRCĂIŢA - BEIUŞ, ALR ii 6 492/53, 95, 102, 130, 157, 279, 284, 310, 316. 3. S. n. (Prin sud-vestul Transilv.) Covor, preş ţesut în casă din zdrenţe (I 1). Cf. a iii, 13, mat. dialect, i, 272. - Scris şi: sdrenţar cade. - Pl.: (1, 2) zdrenţari şi (3) zdrenţare. - Şi: (regional) zdremţâr (mat. dialect, i, 272) s. n., zdrămţăr (alr ii 6 492/102), zdrămţer (ib. 6 492/95), zdrănţâr (conv. lit. xx, 1 017, pascu, s. 347, alr ii 6 492/130, 157), zdrănţer (alr ii 6 492/53), strămţâr (ib. 6 492/310), strănţâr (ib. 6 492/316), strenţâr (vaida), strenţer (alr ii 6 492/284), strânţâr (ib. 6 492/279), trenţâr (gheţie, r. m., barcianu, alexi, W., TDRG, CADE) S. m. - Zdreanţă + suf. -ar. ZDRENŢĂRÂIE s. f. (Prin nord-vestul Munt.) Mulţime de zdrenţe (I 1); (regional) zdrenţărie. Cf. UDRESCU, GL. - PL: zdrenţărăi. - Zdreanţă + suf. -ăraie. ZDRENŢĂRÎE s. f. (Regional) Mulţime de zdrenţe (I 1); (regional) zdrenţăraie (Piteşti). Cf. udrescu, gl. Ce mai faci cu zdrenţăriile astea? id. ib. - PL: zdrenţării. - Zdreanţă + suf. -arie. ZDRENŢĂRÎT, -Ă adj. (Rar) Zdrenţuit (1). Suflă în mâini, să le încălzească şi le vâră în buzunarele pardesiului său zdrenţărit. săm. ii, 84. - PL: zdrenţăriţi, -te. - Cf. zdrenţăros. ZDRENŢĂROS, -OÂSĂ adj. 1. (Despre obiectele de îmbrăcăminte sau, rar, despre orice obiect din pânză, stofa etc.) Prefăcut în zdrenţe (II); găurit, hărtănit, peticit2 (1), rupt2 (4), sfâşiat (2), uzat, zdrenţuit (1), (rar) zdrenţărit, în zdrenţe (v. z d r e a n ţ ă I 1 b), (învechit şi popular) ferfeniţit, ferfeniţos, hărtănit, jerpelit, pirpiriu (2). Cf. valian, v. Punga cât de strem-ţuroasă, Când e plină îţi alină Orice chin sau dor te-apasă. fm (1845), 24V22, cf. polizu. Arabi învăliţi cu burnuze zdrenţăroase ... se furişează prin gloată. alecsandri, o. p. 319. îmbrăcat într-un suman strenţeros. gane, ap. tdrg. Bătrâna se îndrepta cu mândrie sub haina-i roasă, zdrenţuroasă. contemporanul, iv, 596. îşi tăra pretutindeni mizeria care ţipa în hainele zdrenţăroase. bacalbaşa, s. a. i, 173, cf. barcianu, alexi, w., tdrg. îi e faţa întunecoasă, hainele zdrenţeroase, părul încâlcit, bassararescu, v. 61, cf. cade. Stofele cu bătătură de lână artificială se uzează repede la frecat şi devin zdrenţuroase. ionescu - muscel, ţes. 47. O femeie groasă, desculţă, îmbrăcată doar într-o cămaşă trenţăroasă, tăie drumul docarului. v. rom. aprilie 1954, 1980, cf. dl, dm. De sub haina lui de om bogat, apare cămaşa zdrenţuroasă de cânepă, t mai 1964, 73, cf. m. d. enc., dex. Brezaia este un om îmbrăcat în haine trenţăroase, vorbind diferite glume spre petrecere, h. iv, 14. Atuncea scot părinţii înaintea lor o fată urâtă şi bătrână, îmbrăcată cu straie strenţuroase. sevastos, n. 36. Calul îmbracă pe fecior în haine trenţăroase. rădulescu-codin, î. 18. Pe drum trecea o babă grebănoasă, Cu cămaşa fele-goasă, Cu catrinţa zdrenţuroasă. folc. mold. i, 308. 4- (Prin lărgirea sensului) Scoase la iveală o pâne oacheşă ..., cu gingini sdrenţuroase de amândouă părţile şi începută la un capăt, hogaş, dr. i, 235. ^ F ig. Nelipsitul usturoi se arată ... şi el cu căpăţânele lui zdrenţuroase. id. ib. i, 299. Tălpile rănite, zdrenţăroase Sunt numai piei întinse peste oase. voiculescu, poezii, i, 178. (Adverbial) Vorbea atât de zdrenţăros, încât ar fi făcut să se ruşineze ... porcii şi chiar maimuţele. M. i. caragiale, c. 57. Trenul zbură înainte ..., printre ogoarele zdrenţăros şi alb acoperite. GALACTION, O. A. II, 221. 2. (Despre oameni) îmbrăcat cu zdrenţe (I 1), în zdrenţe (v. zdreanţă I 1 a), rupt2 (4), zdrenţuit (2), (învechit şi popular) neavut, zdrenţos (2), (popular) flenduros, (regional) cotrenţos, felegos, rânticos, zdrenţar (1); fig. (rar; depreciativ) sărac (3). Umblă rupt şi trenţeros, Ars de pofte, jindios. mumuleanu, c. 113/5. După o călătorie ca de şapte ceasuri, ajunsăi la acest oraş trenţuros şi zgâriat ca vai de capul meu. gorjan, h. i, 113/16, cf. valian, v. Şi cei mai trenţuroşi nobili deprindea tirania şi răutatea asupra sărmanilor ţărani, bălcescu, m. v. 336. Titulau românii din Muntenia pe turcul cel mai trenţuros „Aga“, bariţiu, p. a. i, 344. Nu-i venea parcă să dea crezămănt Că va fi cârpaciul vreun ghicitor, Trenţeros văzându-l, ca un cerşetor, pann, p. v. i, 35/ 10, cf. polizu. Urmând la pas după un ţigan desculţ şi zdrenţeros, cu o maşala mare pe spinare, ghica, ap. cade. A venit în curtea lui cu picioarele goale şi trenţăros. filimon, o. i, 230, cf. pontbriant, d. Nu am citit încă o carte de călătorie în Orient, în care autorul să nu vorbească de un derviş cu barbă, trenţeros. bolintineanu, o. 284. Izbucni în drumul mare o brişculiţă ... târâtă de trei căluşei de sat ce-i mâna, de pe capră, un ţigan strenţeros şi neţeselat. odobescu, s. i, 384. Nu căuta că mă vezi gârbovă şi stremţuroasă. creangă, p. 190. Un copil zdrenţăros şi murdar ... face caraghioslâcuri, caragiale, o. i, 29. Bărbaţi, femei, copii galbeni, zdrenţuroşi, purtau maşinile, hrăneau focurile, contemporanul, v. 274, cf. ddrf, barcianu. Pe chei, amestecătură de tot felul de lume: negri zdrenţeroşi veniţi din cine ştie ce parte a pământului. săm. ii, 68, cf. alexi, w., şăineanu2. Un vagabond zdrenţăros ... priveşte cu jind ... la blana călduroasă 1934 ZDRENŢEROS - 178 - ZDRENŢUI a parvenitului, anghel-iosif, c. l. 234, cf. tdrg. Domnul Niţă ... s-a pomenit că-i intră în casă zdrenţăros, prăpădit, brătescu-voineşti, p. 144, cf. resmeriţă, d., cade. Mă vedea aşa zdrenţăros şi credea că sunt o haimana, vlasiu, a. p. 449. Sta umilit şi trenţeros pe gloaba lui, împodobit ... cu haina cea mai soioasă a stăpânului său. sadoveanu, o. vii, 82, cf. scriban, d. Eu să te îndemn să laşi pe Olimpia, după ce te-am luat zdrenţăros? călinescu, e. o. ii, 308. Zdrenţăros, cu nădragii peticiţi şi cămaşa ferfeniţă, Chiose avea o asemenea înfăţişare, care te facea să te gândeşti la un ţap bolnav, camil petrescu, o. i, 618, cf: dl, dm, mi-hăilă, î. 66, m. d. enc., dex. Geaba harnic, sănătos, Dac-ai umbla zdrenţăros, bibicescu, p. p. 117, cf. alr ii 2 880/182, 705, 728, 791, 836, 899. ^ (Prin lărgirea sensului) Ar găsi ai noştri cele mai drepte şi întemeiate cuvinte ... de stârpirea strenţărosului vagabondagiu (a. 1869). uricariul, xiv, 146. Codrul tot mai zdrenţăros se despuia domol, voiculescu, poezii, i, 252. (Adverbial) Reclamanta era o femeie bătrână, gârbovită, îmbrăcată zdrenţăros, cocea, s. ii, 291, cf. scriban, d. A găsit o cireadă a cărei păzitori erau trenţeros îmbrăcaţi, şez. v, 150. ^ (Substantivat) A văzut pre un zdrănţunos prinzând peşti cu mreaja, calendariu (1844), 76/8. Tocmai un trenţăros ca tine să o facă? ispirescu, l. 91. Din săliţă şi-a arătat faţa lungă, ciupită de vărsat, un zdrenţăros, stancu, r. a. i, 74. A râs la început, părându-i-se foarte cu haz lupta zdrenţăroşilor. pas, z. iv, 150. Socoteşte trenţăroasa că este jupâneasă. I. GOLESCU, ap. ZANNE, P. IV, 415. - Scris şi: sdrenţăros cade. - PL: zdrenţăroşi, -oase. - Şi: (popular) zdrenţeros, -oâsă (scris şi sdrenţeros resmeriţă, d.), zdrenţuros, -oâsă, zdremţăros, -oâsă (scriban? d.), zdrănţunos, -oâsă, stremţeros, -oâsă (cade), stremţuros, -oâsă, strenţăros, -oâsă, stren-ţeros, -oâsă, strenţuros, -oâsă, tremţăros, -oâsă (cade), tremţeros, -oâsă (id. ib.), tremţuros, -oâsă (id. ib.), trenţăros, -oâsă, (polizu), trenţeros, -oâsă, trenţuros, -oâsă, (învechit) zdreanţăros, -oâsă (pontbriant, d.), (regional) stremţăros, -oâsă (cade, scriban, d.) adj. - Zdreanţă + suf. -ăros. ZDRENŢEROS, -OÂSĂ adj. v. zdrenţăros. ZDRENŢOS, -OÂSĂ adj. (învechit şi popular) 1. (Despre obiecte de îmbrăcăminte sau, rar, despre orice obiect din pânză, stofa, hârtie etc.) Zdrenţăros (1). Văzând o faţă întinată ... şi o haină terfelită şi trenţoasă ... o împingea şi o da înapoi cu cotul mâinii, aethio-pica, 17v/9. N-are decât o haină stremţoasă ce abia îi copere goliciunea trupului, negruzzi, s. i, 253. Că-s pânzele zdrenţoase pe putredul catarg? Le peticeşte cerul cu-albastrul lui în larg. jebeleanu, s. h. 50. Haine zdrămţoasă. alr sn iv h 1 154/105. + Fig. Aşa poftia soarta lor cea zdrănţoasă. şincai, hr. 21/29. 2. (Despre oameni) Zdrenţăros (2); fig. (depreciativ) sărac (3). [Copiii] când mi i-au adus au fost zdrenţoşi şi goli ca napii {di. 1803). iorga, s. d. xii, 145, cf. budai-deleanu, lex. Nu ştiu ce vor să-şi închipuiască de dânşii, ... mai cu seamă dacă li se arată vreunul că e uscat, nepieptănat şi zdrenţos. ţichindeal, f. 346/9. Dintr-o sută şi patruzeci de mii [de soldaţi] au întors scăpaţi şapte mii trenţoşi şi goi. dionisie, c. 225. Umbla tot rupt şi zdrănţos, ca vai de el. petro viei, p. 294/13. Turme de sărăntoci necurăţiţi, zdrănţoşi se află în toate cetăţile, rus, i. i, 256/18, cf. valian, v., polizu. Desculţ, trenţos, urgisit, Dusei cărarea-mi cu greaţă, mureşanu, p. 163/16, cf. pontbriant, d. 664. E zdrenţos, cu capul gol şi cu picioarele goale. f. (1871), 315. Mai slut e [omul] ca iadul, zdrenţos şi pocit, macedonski, o. i, 143, cf. tdrg, cade, scriban, d., dl. Oraşul era aproape pustiu ..., străzile murdare, oamenii speriaţi şi zdrenţoşi. t. popovici, se. 33, cf. dm, mihăilă, î. 66, m. d. enc., dex. Imblă îmbrăcaţi în haine rele, rupte ... cotrenţoşi, zdrenţoşi. marian, d. 159. Văzură o femeie zdrănţoasă. reteganul, p. ii, 19/37, alr ii 2 880/53, 325, 334, a i 24. ^ (Substantivat) Cf. alr ii 2 880/76, 157, 182, 279, 310. (Prin lărgirea sensului) Aeu, diavolul, era trenţos şi alerga în toate părţile, rădu-lescu-codin, î. 205. - PL: zdrenţoşi, -oase. - Şi: (popular) stremţos, -oâsă, strenţos, -oâsă (cade), trenţos, -oâsă, (învechit) zdrănţos, -oâsă, (regional) zdremţos, -oâsă (alr ii 2 280/180, 310, 325), zdrămţos, -oâsă, drenţos, -oâsă (ib. 2 880/334), (învechit, rar) zdreanţos, -oâsă (pontbriant, d.), strămţos, -oâsă (scriban, d.) adj. - Zdreanţă + suf. -os. ZDRENŢUÎ vb. IV. T r a n z. şi r e f 1. (Despre obiecte de îmbrăcăminte sau, rar, despre orice obiect din pânză, stofa, hârtie etc.) A (se) preface în zdrenţe (I 1); a (se) găuri, a (se) rupe (5), a (se) sfâşia (2), a (se) uza, (rar) a (se) petici (2), (popular) a (se) flenduri, a (se) ferfeniţi, a (se) hărtăni, a (se) jerpeli, (regional) a (se) şofili, (familiar) a (se) vărzui. Cf. lb. O furtună cu totul grozavă ... numai într-o clipă sdrenţui toate ve-trelile. gorjan, h. iv, 215/13. la numai priveşte opincile mele, Că se trenţuiră în mici peticele, pann, p. v. i, 53/28, cf. polizu, cihac, ii, 101. Rărite erau rândurile şi steagurile zdremţuite de gloanţe. vlahuţĂ, o. a. iii, 217, cf. ddrf, alexi, w. Fără ca-ntâi zdrenţuind cu lancea pieptarul lui Ector, Pieptu-i de moarte să-mpung. murnu, i. 36, cf. tdrg, resmeriţă, d. Acum îi iese ieftinătatea prin pânză, care s-a zdrenţuit pe ici, pe colo. bassarabescu, v. 137, cf. cade, scriban, d. Straiele mi s-au zdrenţuit, stancu, d. 361, cf. dl, dm. Zdrenţuise cele câteva scrisori pe care le mai avea, înfundându-le prin buzunare, v. rom. august 1954, 34. Şi-atârnă astăzi zmeul de-un fir de telegraf Atât de mort acolo şi zdrenţuit de praf. labiş, p. 153. Cei zece au plecat steagul zdrenţuit de glonţuri pe sicriul marelui bărbat, romănia literară, 1970, nr. 106, 13/3, cf. m. d. enc., dex. ^ Fig. Pe cer câţiva nouri, încă palizi, zdrenţuiţi de soare Se topesc, vlahuţă, s. a. i, 5. Se întoarse ... cu sufletul zdrenţuit de îndoieli, re-breanu, p. s. 37. Se zdrenţuieşte ziua între ramuri. lesnea, a. 98. Zimţi fierbinţi de simţuri misteru-i zdrenţuiesc. voiculescu, poezii, ii, 9. Vântul care se stârnise îi zdrenţuise vorbele şi le risipea în altă parte. sadoveanu, o. viii, 96. Te prăbuşeşti înaltă noapte Zdrenţuită de aceleaşi faruri, românia literară, 1971, 1937 ZDRENŢUIRE - 179 - ZDREVENIRE nr. 118, 7/2. ^ (Prin lărgirea sensului) Zdrenţuind inutil pasărea, vân. pesc. martie 1964, 12. + Refl. (Despre oameni) A-şi rupe hainele, prefacându-le în zdrenţe (I 1). Azi, cum mă vezi săracă, nelăută, M-am zdrenţuit, sunt galbenă şi neagră, goga, poezii, 372. - Scris şi: sdrenţui resmeriţă, d. - Prez. ind.: zdrenţuiesc şi (rar) zdrenţui. - Şi (popular) zdremţui (scriban, d.), zdrănţui (tdrg), stremţui (cade, scriban, d.), strenţui (id. ib.), trănţui (tdrg), tremţui (cade, scriban, d.), trenţui vb. IV. - Zdreanţă + suf. -ui. ZDRENŢUÎRE s. f. Prefacere în zdrenţe (I 1). Cf. zdrenţui. Cf. polizu, ddrf. ^ F i g. Soarele strecurat prin sdrenţuirile ramurilor ne îngâna locul cutremurării de lumină, adam, r. 58. - Scris şi: sdrenţuire. - PL: zdrenţuiri. - V. zdrenţui. ZDRENŢUÎT, -Ă adj. 1. (Despre obiecte de îmbrăcăminte sau, rar, despre orice obiect din pânză, stofa etc.) Prefăcut în zdrenţe (I 1),; găurit, peticit2 (2), rupt3 (4), sfâşiat (2), uzat, zdrenţăros (1), (rar) zdrenţărit, în zdrenţe (v. zdreanţă I 1 b), (învechit şi popular) zdrenţos (1), (popular) ferfeniţit, ferfeniţos, hărtănit, jerpelit, pirpiriu (2). Cf. zdrenţui. în următoarele 6 zile austriacii se ocupară cu repararea monturelor rupte şi trenţuite. bariţiu, p. a. ii, 424. Să ne-ntoarcem la vraful nostru de vechituri zdrenţuite, unde, în câteva foi răzleţe ..., găsim rândurile de mai la vale (scrise, foarte probabil, de un duşman), caragiale, o. iv, 138. Săracul, umilit şi strâns la piept, de sta să-i crape sucmanul cel sdrenţuit de pe dânsul, ispirescu, l. 177. El are fes albastru şi haina sdrănţuită. coşbuc, b. 15. Ea se întoarce cu o călimară veche şi un carnet zdrenţuit, săm. ii, 183. Şi-n noapte înveli-m-oi în manta-mi zdrenţuită, petică, o. 159. Se pomeni în zori de zi ... plină de sânge, cu hainele zdrenţuite, luc. vii, 97. Şedea bătându-şi coasa, întins pe zdrenţuita ze-che. goga, poezii, 100. Abia privi cu coada ochiului rochia zdrenţuită a mame-si. ardeleanu, d. 69. îşi desfăcu sumanul ..., arătându-şi, prin găurile largi ale cămeşii zdrenţuite, un trup negru, mironescu, s. 6. Prin aripi vântul trece cu aceeaşi nepăsare Suverană Ca prin pânza zdrenţuită-a unei nave. minulescu, vers. 115. Considerând cu un ochi înduioşat lavaliera mea trenţuită, mi-a dat o cravată de-a lui. botez, b. i, 41. Avea hlamida ruptă şi-o aripă beteagă Cu sfârcurile boante şi pene zdrenţuite, voiculescu, poezii, i, 71. Să mai umble douăsprezece ceasuri, cu picioarele sângerate ... şi hainele zdrenţuite, sadoveanu, o; xv, 237. Năvăleai\ oamenii în cămăşi şi izmene ude şi zdrenţuite. camil petrescu, o. ii, 449, cf. dl. Palele de fum atârnau ... ca nişte cortine zdrenţuite, t. popovici, s. 34, cf. dm. Nu se aflau acolo decât ... nişte ziare zdrenţuite. lăncrănjan, c. ii, 322. Stindardele lor zdrenţuite se mai flutură doar în mediile periferice, contemp. 1970, nr. 1219, 2/3. întinseră pe tabla neagră o hartă foarte zdrenţuită, t. popovici, s. 166. Cu banii zdrenţuiţi în mână a surprins o strălucire pe faţa mamei lui. românia literară, 1970, nr. 79, 7/1, cf. m. d. enc., dex. ^ (Prin lărgirea sensului) Apa încreţită îşi trimitea undele în lutul malurilor zdrenţuite, ardeleanu, v. p. 10. Ajungeau, în pâlcuri largi, până la noi, carpenii cu frunza zdrenţuită, galaction, o. a. ii, 27. Peste ţarini zdrenţuite A venit aşa, deodată, Toamna cea întunecată. topîrceanu, p. o. 157. ^ Fig. Carpănul îmbătrânit de la deal îşi întinde umbra lui sdrenţuită în chip de ocrotire, adam, r. 18. Trecem podul Moldovei, sub faldurii serii ... zdrenţuiţi şi roşii, spre apus. galaction, o. a. ii, 268. Ce socotesc sub frunte şi-n zdrenţuita zi? lesnea, vers. 198. Balauri suflau în sus neguri zdrenţuite, sadoveanu, o. xii, 112. Regimente cu totul zdrenţuite se retrăgeau în grabă către spatele frontului. camilar, N. i, 246. Când am plecat, mi-a spus cu un surâs rupt, zdrenţuit ca o rană de schijă, vinea, l. ii, 172. 2. (Despre oameni) îmbrăcat cu zdrenţe (I 1); în zdrenţe (v. zdreanţă I 1 a), peticit2 (1), rupt2 (4), zdrenţăros (2), (învechit şi popular) zdrenţos (2), (popular) flenduros, (regional) cotrenţos, felegos, rânticos, zdrenţar (1). Cf. zdrenţui. Cu lunile nepremenit; neras, nespălat, trenţuit şi rătăcit, gorjan, h. iv, 237/ 24. Cea grupă zdrenţuită în cale-i o salută, eminescu, o. i, 61. O fetică zdrenţuită vine să deschiză. caragiale, o. i, 152. Moş Vasile, sdrenţuit ..., trăgea clopotele să le dărâme, adam, r. 44. Pe unde puteau, soldaţi ... zdrenţuiţi ... făceau exerciţii, brăescu, a. 21. La toate răspântiile se aţineau chivuţe ... zdrenţuite, cocea, s. ii, 174. Este un om bărbos şi zdrenţuit, vianu, a. p. 231. Aduse invalizi şi ţărani zdrenţuiţi, pas, z. iv, 158, cf. dl, dm, m. d. enc., dex. îl vede bătut şi zdrănţuit. reteganul, p. iv, 24. (Substantivat) Zdrenţuiţii sunt în afară de legi. sadoveanu, o. xix, 22. - Scris şi: sdrenţuit. - PL: zdrenţuiţi, -te. - Şi: (popular) zdrănţuit, -ă, sdrănţuit, -ă, trenţuit, -ă adj. - V. zdrenţui. ZDRENŢUROS, -OÂSĂ adj. v. zdrenţăros. ZDREVE1 s. f. (Regional) Tescovină (Scărişoara -Abrud), alr sn i h 237/95. - PL: ? - Pref. z- + dreve. ZDREVE2 subst. pl. (Prin vestul Transilv.) Darac. Cf. a i 12, 24. - Pref. z- + dreve (pl. lui dreavă). ZDREVENÎ1 vb. IV. Intranz. (Prin Bucov.; despre oameni) A rebegi (1). com. marian. Tu ai noroc, dar eu tot dezbrăcată am să umblu, zdrevenind de frig. i. cr. iv 73. - Prez. ind.: zdrevenesc. - Etimologia necunoscută. , ZDREVENÎ2 vb. IV v. zdrăveni. ZDREVENÎE s. f. v. zdrăvenie. ZDREVENÎ RE s. f. (învechit, rar) înzdrăvenire. Cf. POLIZU. - Scris: sdrevenire. PL: zdreveniri. - V. zdrăveni. 1946 ZDREVENIT - 180 - ZDROBEALĂ ZDREVENÎT, -Ă adj. (Prin Bucov.; despre oameni) Rebegit (1). Corn. marian. - Scris: sdrevenit. - PL: zdreveniţi, -te. - V. zdreveni1. ZDREVEŢ s. m. (sg.) (Regional) Cătină mică (My-ricaria germanica). Cf. borza, d. 113, a vi 26, viii 11. - PL: zdreveţi, - Şi: zdrevezi (a viii 11) s. m. pi., zdreviţ (borza, d. 113) s. m. sg., zdreviţe (id. ib.) s. f. pl. - Etimologia necunoscută. ZDREVEZI s. m. pl. v. zdreveţ. ZDREVIŢ s. m. sg. v. zdreveţ. ZDREVIŢE s. m. pl. v. zdreveţ. ZDRIG s. n. (Regional) Dricul carului (Boureni -Băileşti). lexic reg. 32. - Pl: zdriguri. - Pref. z- + dric. ZDRIGHI vb. I v. zgâria. ZDRIGOLÎ vb. IV. Refl. (Prin vestul Transilv.; despre porci) A se tăvăli în noroi. Cf. l. rom. 1959, nr. 6, 46, teaha, c. n. 282. - Prez. ind. pers. 3: zdrigoleşte. - Etimologia necunoscută. ZDRIGOLITURĂ s. f. (Prin vestul Transilv.) Tăvăli-tură în noroi. Cf. teaha, c. n. 282. - PL: zdrigolituri. - Zdrigoli + suf. -itură. ZDRIL s. n. (Prin sudul Mold.) Ţesătură deasă; dril. Cf. LEXIC reg. ii, 94. - PL: zdriluri. - Pref. z- + dril. ZDRINC interj, v. zdrâng1. ZDRÎNCĂL s. n. v. zdrâncă. ZDRINCĂL vb. I. (Regional) A se da în leagăn; (regional) a se zdânca (Vaşcău). Cf alr i 1 703/80. - Prez. ind.: zdrăncăl - V. zdrâncă. ZDRÎNCUL s. n. v. zdrâncă. ZDRING interj, v. zdrâng1. ZDROÂIE s. f. (învechit, rar) Droaie. Cf. iser. - Pref. z- + droaie. ZDROÂNŢĂ s. f. v. zdreanţă. ZDROB1 s m. (Omit.; prin Bucov.) DropiorfO^ tarda) Bărbăţelul acestei paseri, după cum mi-au spus mai mulţi romani din Bucovina, se numeşte în unele locuri drob ..., în altele zdrob. marian, o. ii, 278, cf. CADE, băcescu, păs. 153. - Scris şi: sdrob cade. - PL: zdrobi. - Pref. z- + drob. ZDROB2, ZDROÂBĂ s. n., s. f. I. S. n„ s. f. 1. (învechit şi popular) Bucată, bulgăre din ceva; bucată mică rămasă din ceva (după ce s-a spart, s-a sfărâmat etc.); fiecare dintre bucăţelele în care s-a împărţit un obiect (în urma spargerii, sfărâmării etc.). Căzură toţi idolii şi să feaceră zdroburi şi prav. dosoftei, v. s. septembrie 24r/5, lb, iser, cihac, ii, 112, ddrf, barcianu. Ce s-a ales din mine? Ca un zdrob de ceară plămăditu-i trupul meu. săm. ii, 461, cf. alexi, w., resmeriţă, d., cade, scriban, d. Pe câte-un zdrob de aur tot mai puneţi voi mâna şi-l vindeţi pe ascuns. beniuc, m. c. i, 67. M-am uitat cu părere de rău în uliţă, la cioburile şi la zdroburile care rămăseseră acolo, lăncrănjan, c. ii, 18. Aurica s-a împedecat cu tablaua şi când a scăpat-o jos, toate paharele s-au făcut zdrăburi. Com. din piatra-neamţ. Un blid cu fărină şi o zdroabă d'i sare. arh. folk. vii, 70, cf. coman, gl., alr i 768/5, 12, 18, 840, 1 812/51, 1 813/ 51, 61, 65, 80, 90, 131, 140, 148, 150, 160, 315, 320, 1 814/80, 1 989/790, alr sn iv h 1 036/192, a i 35, lexic reg. 67. Zdrob d'e unt. teaha, c. n. 282. ^ Loc. vb. (Popular) A (se) face (sau a cădea) zdrob = a se zdrobi (III 4). I-a izbucnit din ochi Plânsoarea bob de bob, Şi jos, săcată de simţuri, Căzu ea toată zdrob. coşbuc, p. ii, 225. In urma lor se făcea zdrob o liotă de ţigani, cu nişte ceteri şi cu nişte ţambale, lăncrănjan, c. ii, 312. Coasa, secera, aria, Când te-apucă zdrob te fac, cazi la pat. udrescu, gl. + (Regional) Strop (2). N-am nici (un) zdrob de mălai în casă, mă crezi sau nu? udrescu, gl. 2. (Bucov.) Parchet forestier tăiat, exploatat în întregime. Com. din bilca - rădăuţi, chest. iv 99/393, lexic reg. 112. II. S. f. 1. (Transilv., prin Maram. şi prin sudul Olt.) Oboseală; zbucium. Se cutremura, gândindu-se la zdroaba îndelungată, de-o viaţă, ce-aşteaptă pe aceşti copii. luc. vii, 371. Văd numai zdroabă câinească pentru o bucată de pâine. p. constant, r. 71. Cu multă zdroabă a ajuns călare pe luntre, agârbiceanu, p. m. 34. O mamă are destulă zdroabă cu copiii în viaţă, pe lângă tot belşugul id. A 347, cf. scriban, d., dm. Am muncit până seara, când am căzut aproape mort de zdroabă. cv 1950, nr. 4, 34, cf. lexic reg. 25. 2. (Prin sudul Transilv.) Răceală (3). Cf lexic reg. ii, 47, 55. - Scris şi: sdrob, sdroabă resmeriţă, d. - PL: (I 1, 2) zdroburi şi (învechit şi regional, m. I 1) zdrobi (lb, barcianu, alexi, w., lexic reg. 67), (f. I 1, II) zdroabe. - Şi: (regional) zdrăb, zdrub (com. din straja -rădăuţi, chest. iv, 99/393), zdomb (alr i 1 813/315), zrob (ib. 1 813/65, 140) s. n. - Postverbal de la zdrobi. ZDROBALÂU s. n. (Regional) Meliţă (1) (Mănăştur - Dej). COMAN, GL. - PL: ? - Zdrob2 + suf. -alău. ZDROBEALĂ s. f. 1. (Popular) zdrobire (1). Cf. DL, DM. 1967 ZDROBI - 181 - ZDROBI 2. (Prin Mold.) Rană (gravă). Cf. pamfile, b. 61, a ix, 5. 3. (Regional) Oboseală (mare). Com. din arpaşu de jos - victoria. - Scris şi: sdrobeală (pamfile, b. 61). - Pl.: zdrobeli. - Zdrobi + suf. -eală. ZDROBÎ vb. IV. I. 1. Tranz. şi refl. (Complementul indică mai ales obiecte) A (se) preface (cu violenţă) în bucăţi, în părţi (foarte) mici (prin lovire, ciocnire, presare puternică), distrugând(u-se), dărâ-mând(u-se), înprăştiind(u-se) etc.; a (se) distruge, a (se) dărâma, a (se) împrăştia etc. prefacând(u-se) în bucăţi, în părţi (foarte) mici; a (se) fărâmiţă, a (se) sfărâma (1), (rar) a (se) sparge (II 1) prin violenţă, a (se) strivi (1), (popular) a (se) farâma, a (se) zdruci (1), a (se) zdrumica (1), a (se) zobi (1), (învechit şi regional) a (se) risipi (4), (regional) a (se) mleci3, a (se) sfarâmiţi, a (se) sfarmuri, a (se) sfârmica, a zdrobica, a zdroboli (1), a zdruhăi (3), v. mărunţi, mărunţeii, mărunţiş a, mleci3, pisa (1), pisălogi (1), pisăza, pisăgi (1), smicura. Arcul frânge şi-l zdrobeaşte. psalt. hur. 39v/10. Zdrobeşti oglinda-n mici bucăţi, varlaam, c. 37. Deade pre mâna apostolului 12 Bodz idoli de aur ai săi să-i zdrobască şi să dea aurul la săraci, dosoftei, v. s. noiembrie 127725. Vasele ceale de steclă sunt slabe şi pre lesne să zdrobesc şi să sfărâmă, cheia în. 8v/27. Au rădicat stupul şi l-au zdrobit de pământ, ţichindeal, f. 219/1, cf. lb. Era întrebuinţaţi mai mult de 1 000 mineri ...pe toată ziua spre a zdrobi stâncile, ar (1835), 4V25, cf. valian, v. Prin geruri se zdrobesc bulgării şi brazdele se prifac în ţărână, i. ionescu, c. 6/20, cf. iser. Cu o lopată azvârlă pământul asupra acestei gratii, ale căria ochiuri lasă să treacă grunjii ...pe care neştine îi zdrobeşte cu dosul lopeţii. brezoianu, a. 143/13. Chiar lira sa au zdrobit-o sub picioare, alecsandri, o. p. 309. Va bea pân-în fund cupa, pănva vrea s-o zdrobească. eminescu, o. i, 61. Marmura s-ar zdrobi sub această apăsare îngrozitoare, contemporanul, iii, 434, cf. ddrf, POLIZU, PONTBRIANT, D., BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, tdrg, resmeriţă, d., cade. Oasele, pe care le zdrobea sub masă, îi păreau uneori că au în ele măduva putredă. galaction, o. 304, cf. dl, dm. Gospodina scoate câţiva pumni de boabe de grâu ... zdrobindu-le cu o piatră, h. daicoviciu, d. 45, cf. m. d. enc., dex. Pe unde călcau, Pietrele zdrobeau, teodorescu, p. p. 140, alr i 1 989/190, 218, 247, 289, 780, 988, alr ii 6 478/250. (Tranz. fact.) Frigul degeră şi zdrobeşte bulgării. i. ionescu, b. c. 269/26. (R e f 1. p a s.) Paiul să zdrobeşte mai lesne, id., c. 71/28. ^ (Prin lărgirea sensului) F i g. Cu vremea ... necontenitele valuri vor zdrobi stânca ignoranţei, sadoveanu, o. xix, 44. Aş zdrobi sub picioarele mele de stâncă Bieţi sori. blaga, poezii, 62. Contrastul e cu atât mai mare pentru mine, întări Si-lion, cu ochii la ţurţurii de cristal în care se zdrobeau luminile, vinea, l. i, 264. O iluzie muri zdrobindu-se de un ecran, românia literară, 1970, nr. 91, 21/2. + Tranz. (învechit şi popular; complementul indică lacăte, încuietori etc.) A sparge (III 5). Furtuşag mare să cheamă ... când va fi zdrobit lăcăţi şi alte multe ca acestea, prav. 30. Eu nu întrebai nicidecum pentru ce îmi zdrobesc fiarăle. heliade, l. b. iii, 17/9. Pe-aice când va veni Lăcăţile le-a zdrobi, marian, nu. 325. ^ Expr. Tranz. (învechit) A zdrobi lanţurile = a elibera (din robie, din starea de aservire etc.). Moarte, ... tu zdrobeşti lanţurile ce robesc pe om chinurilor, mar-covici, c. 93/3 Cuvinte foarte frumoase ... mulţumiră toată omenirea, dar n-au zdrobit lanţurile nici măcar la un negru, cr (1836), 26l/32. (Refl .; cu schimbarea expresiei) Şi timpuri vor veni Când lanţul tău cel tare De sine s-a zdrobi, mow, poezii, 79/12. 2. Tranz. Spec. (Prin Bucov., prin estul şi prin sud-estul Transilv.; complementul indică lemne tăiate) A sparge (II 9). O ogradă săracă în mijlocul căreia omul ei zdrobeşte lemne la trunchi, camilar, n. ii, 124, cf. alr i 1 988/190, 227. + (Regional; complementul indică ştiuleţi de porumb) A curăţa de boabe; (regional) a zdrumica (I 2), a zobi (1) (Sălciua de Jos -Câmpeni). Cf. alr i 907/98. 3. T r a n z. Spec. (Transilv. şi Maram.; complementul indică seminţe, fructe, alimente etc. cu înveliş tare) A sparge (II 6). Cf. alr sn i h 215, ib. iv h 1 108, alrm sn iii h 919. 4. Refl. (Despre ploaie sau, mai ales, despre picăturile ei) A se împrăştia şi a se desface în cantităţi (şi mai) mici prin cădere, prin scurgere etc., cu un zgomot specific, pe un corp sau pe o suprafaţă tare; (despre valuri de apă) a se desface şi a se împrăştia în stropi prin izbire, cu un zgomot specific, de ţărm, de stânci, de obiecte tari; a se sfărâmă (4), a se sparge (II 8). Valuri mari ..., zdrobindu-se chiar în peptul meu, îmi frângeau şelele şi mă da peste cap. alecsandri, o. p. 274. Oltul se frământă şi se zdrobeşte de stânci, bog-za, c. o. 163. Ploaia ...se zdrobeşte Oarbă, pe păduri, pe cimitire şi lume. românia literară, 1970, nr. 79, 15/3. Tranz. Printre două stânci grozave, ... marea aspumând Vine de-şi zdrobeşte valul, pogor, henr. 8/19. II. Tranz. 1. (Complementul indică legume, fructe, frunze, seminţe etc.) A desface în bucăţi prin apăsare sau prin lovire (puternică), modificând forma şi consistenţa şi transformând într-o pastă (moale), într-un lichid; a bate, a lovi, a sparge (III 2), a strivi (1), a terciui, (popular) a stropşi (1), a zdruci (2), (regional) a fleciui, a meci4, a pistosi, a storcoşi, a toropi2 (2), a toroşti, a zdroboli (2), a zemoşi (1), a zdrumica (II). Din aceste să scoată oloiu, zdrobind seminţele lor. i. ionescu, c. 83/25. Semânţa de trifoi ... trece pintre petrile morei, fără ca să fie sdrobită. id. b. c. 259/24, cf. iser. Pune măslinele subt o piatră de moară ca să le zdrobească, brezoianu, a. 333/17, cf. scriban, d. Ciuta-i printre ruguri De corni zdrobeşte în copite struguri. blaga, poezii, 313, cf. dl, dm. Rupsese o petală » din trandafirul ce-şi scotea capul prin grilaj şi o zdrobise între degete, românia literară, 1970, nr. 66, 16/2. Ceapa ... o zdrobeşte cu pumnul, ib. nr. 83, 8/2, cf. dex, alr ii 6 496/95, 102, 105, 141, 157, 219, 235, 279, 334, 682, 833, alr sn h 232. Copaciul cel mare când cade zdrobeşte ierburile de pe lângă dânsul, sion, ap. zanne, p. i, 148. ^ Refl. pas. Poama culeasă şi 1968 ZDROBI - 182 - ZDROBI pusă în ciubere ... se zdrobeşte în podgoriile noastre cu un băţ. i. ionescu, c. 195/2. Prin Bucovina ..., foile verzi ale acestei plante se zdrobesc .sau cele uscate se înmoaie şi se storc. enc. agr. i, 317, alr sn i h 232/105. ^ (Prin lărgirea sensului) Ca mai toate femeile pe care călcâiul vieţii le zdrobeşte, ea se refugiase într-un vag ideal de blândeţe, cocea, s. ii, 73. Plugarul nostru, eliberat, în sfârşit, de povara care-l zdrobea ..., va fi chemat ... la viaţa Europei de mâne. sadoveanu, o. xx, 326. Au interes să umfle lucrurile, să-mi puie mie în spinare nişte poveri care să mă zdrobească, v. rom. ianuarie 1965, 67. + (Complementul indică unele alimente) A face să devină o pastă omogenă, un lichid sau un amestec omogen; (regional) a (se) zăgălui (2), a zărmădi (2). Laptele închegat este zdrobit cu un jin-tălău. jahresber. xvi, 217. ^ Refl. pas. Se scot gălbenuşurile, se zdrobesc cu furculiţa, s. marin, c. b. 26. + F i g. (Prin Transilv.; complementul indică limbi vorbite) A stâlci (2). Cel ce nu ştia barem cât de cât zdrobi zisa limbă, nu-l ţineau om de treabă şi învăţat. fm (1846), 2662/29. ^ Ab s o 1. împăratul ... cum poate el zdrobi româneşte, zise cătră vâj. reteganul, p. iv. 28. 2. (învechit; complementul indică abcese, furuncule, băşici etc.) A stoarce (3). Alţii zdrobesc beşică de peşte, economia, 170/7. Baba ...cu degetele îi zdrobeşte gâlcile. grigoriu-rigo, m. p. i, 85. III. Tranz. (Complementul indică obiecte concrete, construcţii sau părţi ale acestora, aşezări umane etc.) 1. A face să dispară prin violenţă de pe faţa pământului; a distruge, a nimici (1), a prăpădi (1), a rade (5), a sfărâmă (1), a zvânta (2), (astăzi rar) a sparge (II 3), (popular) a potopi (4), a zdrumica (III 1). Cetăţile-i spărseşi (zdrobişi d, zdrobit-ai h). psalt. 12/29. Să zdrobească idolii ce era acolo, dosoftei, v. s. decembrie 238v/21. Lumea jumătate să prăpădeaşte: nu iaste pământ să nu fie zdrobit, nu iaste ţinut.să nu fie dărâmat (a. 1704). fn 158. Jârtveanicile le-ai zdrobit, apos-tole? mineiul (1776), 36lr/3, cf. lb. Zidul dărâmat zdrobise şi alte case din hanu Filaret. CR: (1838), 9V46. D-a Elisavetii fapte cată a se pildui Zdrobind altarele voastre pre a sale va zidi. pogor, henr^. 45/6. Zidirea căzând zdrobeşte Tronul ce-n clipă va fi cărbune, fm (1843), 1032/12, cf. polizu. O stâncă .... Cade, rumpe şi zdrobeşte Codrii vechi din a sa cale. alecsandri, p. ii, 15, cf. barcianu, alexi, w. Ceasornicul îi un chip de drac; dă-i şi-l zdrobeşte, gorovei, cr. 59. Nu suntem în stare să le zdrobim jucăria, rebreanu, p. s. 58. Valurile lor neostoite, de la goţi până la huni, ... au zdrobit ş-au spurcat aşezările unei civilizaţii luminoase, sadoveanu, o. xv, 262. în întunericul de acolo, e o învălmăşeală tragică de trunchiuri de brad, peste care muntele se lasă zdrobindu-i. bogza, v. j. 110, cf. dl, dm, m. D. enc., dex. Uşele cele de aramă le-oi zdrobi, în casa vinovatului m-oi vârî. marian, î. 17. (Absol.) Numai oamenii varvari nu cruţă pe copil şi pe mamă când bat război ..., zdrobesc şi omoară, sadoveanu, o. xviii, 347. ^ Refl. pas. Zdrobindu-să biserica de cutremurul ce s-a întâmplat ..., s-au rădicat aceasta din temelie (a. 1847). + F i g. (Complementul indică stări, sentimente, relaţii etc.) A face să nu mai existe, să nu se mai producă, să nu se mai manifeste etc. sau a înceta să mai existe, să se mai producă, să se mai manifeste etc.; a desfiinţa, a destrăma, a distruge, a împrăştia, a pierde (I 4), a pieri (4), a prăpădi (1), a risipi (7), a sfărâmă (3), a spulbera (2), (învechit şi popular) a răpune (2), (popular) a farâma, a isprăvi, (grecism învechit) a afanisi. Să zdrobiţii şi să. sfărâmăm obiceiurile şi pohtele noastre, antim, o. 188. Aceste pretenţii cad zdrobite de vitejia românilor, băl^escu, m. v. 8. Zdrobeşte-mi suvenirea, îmi ia portretu-ndată şi îl azvărlă-n foc. sion. poezii, 189/15- Cu t >..< talent ne-a zdrobit orice credinţă fanatică, contemporanul, i, 5. Zdrobiţi orânduiala cea crudă şi nedreaptă, Ce lumea o împarte în mizeri şi bogaţi, emlnescu, o,^ i, 60. Cum să dau eu ochi cu nenea Iancu ... ? ... Mă ia la Ploieşti, îmi zdrobeşte cariera de la percepţie, caragiale, o. vi, 239. El, cel frumos şi frate bun cu. glia, ... Zdrobi-va cartea legilor bătrâne. goga?. poezii, ,81, cf. tdrg. Eu voi zdrobi orice piedecă ce s-ar pune,în calea fericirei ei. agârbiceanu, l. 362, cf. şăineanu, d. u., cade. Zdrobise cerbicia boierului, sadoveanu, q. xvii, 47. La ce-ţi foloseşte atâta minte, dacă ţi-ai zdrobit cariera şi dacă ai ajuns în halul în qare te găseşti. camil petrescu, o. i, 361. Ar fi zdrobit numai- acest plan de căsătorie, vinea, l. ii, 270. Caţayencu ./.> îl are astfel la mână, putându-i zdrobi cariera, românia literară, 1970, nr. 90, 5/1, cf. dex. ^ Re.fl. p $ s>. Jugul puterei s-a zdrobit, ghica, c. e. i, 47. Puterea farmecului se zdrobi, ispirescu, l. 241. Pentru închipuiri copilăreşti nu se poate zdrobi norocul unei, feţe. rebreanu, p. s. 173, cf. dl. Puterea farmecului se zdrobeşte, palatul fermecat piere. sclfJ958, nr. 1-2, 2. (Complementul indică fiinţe, mai ales oameni sau părţi ale corpului lor) A lovi (foarte) puternic, provocând distrugerea ţesuturilor, traumatisme etc.; a /deforma prin apăsare, prin strângere etc. (foarte) puternică, transformând într-o masă informă sau provocând modificarea ori încetarea funcţiilor (vitale)';-a sfărâmă (4), a strivi (2), a turti (1), (rar) a stâlci (l)y a zdreli, (învechit şi popular) a zdruncina (4), (popular) a Stropşi (1), a zdruci (3), a zdrumica (III 2), a zobi (2)T-(învechit şi regional) a răzbi (1), a zdruci (1), a struji (1), (regional) a pistosi (2), a storci (v. stoci 4), a zemoşi (2). Insă Dumnedzeu zdrubi-va capetele vrăjmaşilor. psalt. hur. 56723. Dinţii greşiţilor zdrobit-ai. coresi, ap. gcr i, 10/23. De să va prileji vreun viiar, să. afle în viia lui vreun dobitoc făcând pagubă vrând să-l scoaţă..., de va muri sau [î]/ va zdrobi vreun picior ... acesta să plătească, prav. 16. Braţul dară -trufaşilor zdrobitu-l-ai? dosoftei, ap. gcr i, 267/30. Şi-i zdrobiră fălcile şi fluierele picioarelor (a. 1698).. gcr. i, 320/33. Zdrobeaşte braţul păcătosului ş-a vitleanului (a. 1710). gcr i, 365/12. Şi-i zdrobiră oasele cu pietri. mineiul, (1776), 1912v/22. Plângeroasele lui strigări semăna cu vaietile unui copil sau cu ţipetul unui copoi zdrobit de bătaie, heliade, l. b. i, 252/12. în minutul arestuirii ... umbla ... Să se împuşte, dar numaicât ş-au zdrobit fălcile, ar (1832), 51V22. Le zdrobeau dinţii cu mâ- 1968 ZDROBI - 183 - ZDROBI nunchiul săbiei, genilie, g. 33/18. De pre jălţ, cu strălucire privind a lui biruinţi, Zdrobind capetile mândre celor mai falnici fiinţi. pogor, henr. 168/12, cf. valian, v. L-au bătut de l-au zdrobit, bărac, t. 48/28. Legenda secolilor pe dânsa ne-o arată zdrobind capul şarpelui. ghica, c. e. i, 184. Aci vedeam pe Buzescu zdrobind capul superbului curd cu teribilul său buzdugan, fili-mon, o. ii, 9, cf. pontbriant, d. Bateţi-mă, zdrobiţi-mă, faceţi-mă fărâmi, alecsandri, t. i, 236. Intre multe nenorociri de cari este cuprins omul, este şi aceea când îi se apucă o parte a corpului sau planuri rezistente, cari stâng până ce o strivesc sau zdrobesc, bianu, d. s. 665, cf. tdrg. Căzu pe spate şi îşi zdrobi capul de gheaţa tare ca piatra, agârbiceanu, s. 308. Se uită mereu după ... Vasile Baciu ..., muncit de pornirea de a-l zdrobi. rebreanu, i, 30, cf. cade. îl pisa cu potcoavele pe degete să-i zdrobească bătăturile, mironescu, s. 33. S-a zvârcolit, zdrobindu-şi trupul, sadoveanu, o. xvi, 262, cf. scriban, d. Le zdrobesc tâlharii capetele cu ciomegele la soldaţi, camil petrescu, o. ii, 444. De ciudă că ai încercat să scapi ..., te zdrobeau în ciomege, stancu, d. 254. Minerul care îşi zdrobise degetul, îl dezvelise. bogza, v. j. 137. O să-l zdrobească în pumni. h. lovinescu, t. 355. Se dă de-a tumba, zdrobindu-şi trupul de peretele pavelei, sclf 1958, nr. 3-4, 329. O mobilă ... a fost lăsată să-i cadă peste mână, zdrobindu-i-o. românia literară, 1970, nr. 73, 18/4. Argatului îi dete făgăduinţa că .... are să fie zdrobit în bătaie şi gonit. fundescu, L. p. i, 69. Păgubaşii m-au găsit, M-au bătut, m-au omorât, Oasele mi le-au zdrobit, balade, ii, 436. In cap li săriră, Carnea îi zdrobiră, folc. olt. -munt. i, 297. (Refl. pas.) Deca i să ... zdrobi capul, decii tot trupul lui va rămânea cu dânsul zdrobit şi sfărâmat, neagoe, ap. gcr i, 167/5. Să să zdrobească oasele lor dă la mic până la mare. i. golescu, în pr. dram. 85. Moartea vine întotdeauna când se sdrobeşte capul, pieptul sau pântecele, bianu, d. s. 665. (Refl.) Fereaşte Domnul toate oasele loru, Urul d’inse nu se frânge (se va frânge c s-a zdrobi d se vor zdrubi h). psalt. 60. Tânărul avea buze subţiri şi chipul palid, pesemne că, zdrobindu-se de caldarâm, i se rupsese ceva înăuntru, românia literară, 1970, nr. 75, 16/3. ^ (Prin exagerare; sugerează ideea de intensitate maximă a unei acţiuni) Baterea inimii sale îi zdrobea peptul. alecsandri, o. p. 13. O altă bucurie neaşteptată era să zdrobească mica sa inimă, filimon, o. i, 244. Puica s-a întors în luncă; ea a înfrânt şi a zdrobit inima poetului, odobescu, s. iii, 85. C-o privire umedă şi rugătoare Poţi din nou zdrobi şi frânge apostat-inima mea? eminescu, o. i, 30. Muncim de ne zdrobim oasele, rebreanu, r. ii, 90. (Refl.) Aş be, aş mânca, aş juca, de m-aş zdrobi, marian, nu. 509. + F i g. (Complementul indică persoane sau inima, sufletul lor) A produce o durere sufletească copleşitoare; a distruge sufleteşte. Moartea mea va zdrobi inima ei atât de tânără, heliade, l. b. i, 55/14. Am primit o telegramă din Iaşi care m-a zdrobit, caragiale, o. vii, 421. Găsi pe tată-său zdrobit la inimă de mâhnire. ispirescu, l. 349. Iartă-mă, scumpa mea mamă, că-ţi zdrobesc inima atât de amarnic, vlahuţă, o. a. i, 102, cf. ddrf. Zdrobită de năcazuri stă multă vreme-n plâns. coşbuc, p. ii, 188. Căzu grămadă pe laviţă, zdrobită de un plâns sfâşietor, agârbiceanu, s. 264, cf. resmeriţă, d., şăineanu, d. u., cade. Se întorcea acasă zdrobit de deprimare sufletească, cocea, s. ii, 153. Ce nenorociri te-au zdrobit, ce dureri ţi-au împietrit sufletul? sadoveanu, o. i, 137, cf. scriban, d. Crezuse că Matilda e zdrobită de durere, vinea, l. i, 239. Ai zdrobit inima părinţilor dumitale. t. popovici, s. 81. O lume care pervertea şi usca sentimentele, învolbura şi zdrobea inimile, t decembrie 1964, 41, cf. dex. ^ R e f 1. p a s. Sufletul de necazuri ca de moarte se zdrobeşte, cona-chi, p. 110. Sufletul ce pătimeşte ... de doruri se zdrobeşte, sion, poezii, 160/11. 3. (Complementul indică fiinţe, mai ales oameni) A omorî prin mijloace violente, strivind, mutilând etc.; (popular) a zdrumica (III 3). De va da neştine aproapelui său înjugătoriu au viţel ... au fiece dobitoc să-l păzească şi ... va zdrobi au va muri, ... se va robi: biblia (1688), 55V13. Lovind oraşul acela fără veste, l-au ars şi au omorât şi au zdrobit pre toţi oamenii ... cu mare crudătate (sfârşitul sec. XVIII), mag. ist. ii, 335/28. Intr-a partidei lui sânge mâinile-şi spală ades, Zdrobeşte fără cruţare uneltele ce-au ales. pogor, henr. 4/14. Stâncile prin nouri zbor, Şi din cer, ca să-i zdrobească, ele cad pe capul lor. alecsandri, poezii, 239. Fă tot ce vrei cu mine, zdrobeşte-mă-n picioare. coşbuc, s. 97. Pe cei vicleni îi va zdrobi sub copitele calului său! sadoveanu, o. xvii, 149. Nu este boierul acasă. Dacă l-am fi prins aci, l-am fi zdrobit, stancu, d. 145. Au sărit cu sonda în aer, au ars de vii, au fost zdobiţi în explozii, bogza, a. î. 89. Dacă i s-ar fi ivit, în momentul acela, inamicul în faţă, îl zdrobea ca pe un pui de năpârcă, v. rom. noiembrie 1953, 156. Care pe care ne-om ajunge, Celuia să-i facem cruce ... Să-l zdrobească, Viaţa-i să se sfârşească, balade, i, 344, (A b s o 1.) [Novac] pe urmă a apucat A zdrobi prin Ţăligrad. şez. ii, 39. (Refl. pa s.) Alţii prin Nistru da de se îneca; alţii, pre subt cetate de stâncă, da de se zdrobea şi podul încă s-au rumpt de năvala turcilor. neculce, l. 137. (Refl. recipr.) Prin detunarea aceasta cetile s-aruncă-n vânt, Să zdrobesc, Să sfâşiază, să prăbuşesc în pământ, pogor, henr. 110/13. ^ (Prin lărgirea sensului) [Ca] vas de lut frânge-i (zdrobi-veri ei c). psalt. 3. Cu cuvântul zdrobiia dracii, coresi, ev. 84. Dumnedzău ... nu cumva să se mânie spre mine şi să mă zdrobască (cca 1625). gcr i, 66/28. Şi veţi sfărâma pre pizmaşul nostru, satana, şi-l veţi zdrobi subt picioarele voastre, neagoe, înv. 188/25. De vei fa-ce-ntr-înşii cârduri Şi-i zdrobi ca neşte hârburi, dosof-tei, ps. 15/3. Ca vasele a olariului zdrobi-vei pre dânşii. biblia (1688), ap. gcr i 283/12. + Refl. (Despre oameni) A muri1 (1) (în urma unor grave traumatisme produse prin izbire, prin cădere de la înălţime etc.) Antioh ..., căzând jos, s-au zdrobit, antim, o. 312. Alţii se suiau chiar pe acoperişul caselor, cu riscul de a cădea şi a se zdrobi, filimon, o. i, 299. + Refl. Fig. (învechit şi popular) A se sfărâmă (2). Căndu de pururea zdrobindu-ne şi grijindu-ne de ale trupului? coresi, ev. 222. Şi el numa ’ pentru aia se zdrobea, ca 1968 ZDROBI - 184 - ZDROBIRE să fie dreptate, v. rom. martie 1956, 153, cf. dl, dm, m. d. enc., dex. Să-ntoarce baba pe lângă lac şi să zdrobeşte, dar în zadar, că răţoiul nu-şi scoate capul din apă. reteganul, p. i, 41. 4. F i g. (Complementul indică fiinţe, mai ales oameni) A obosi peste măsură (din cauza eforturilor fizice, a consumului nervos etc.); a epuiza, a extenua, a frânge, a istovi, a seca2 (i), a secătui (1), a se sfârşi (9), a slei2 (9), a stoarce (6), a suge (3), a vlăgui, (popular) a cădea zdrob (v. zdrob2 I 1), a se face zdrob (v. zdrob2 I 1), (învechit şi regional) a trudi (1), (învechit) a zămorî (1), (regional) a dehobi, a stoci (2), a tâhobi (1). Cf. lb. Sunt atât de zdrobit de drum şi am şi răcit, bălcescu, ap. ghica, a. 600, cf. iser. Şi calul şi omul erau zdrobiţi de umblet, caragiale, o. i, 165. Se aşezară, fiind osteniţi şi zdrobiţi de drum. contemporanul, vii, 151, cf. barcianu. Cele auzite şi truda drumului ş-a vânatului mă zdrobiseră cu totul, adam, r. 12, cf. alexi, w. In faţa lor stătea pe gânduri Tovarăşul zdrobit de luptă, goga, poezii, 100. Zdrobitu-s de-atâta oboseală, petică, o. 165. Voia să adoarmă ..., fiindcă, într-adevăr, călătoria îl zdrobise, rebreanu, p. s. 163, cf. resmeriţă, d. Zdrobit de oboseală, am adormit. mironescu, s. 126. Sunt criminal de fericit că mă zdrobeşte ... această povară a tainei mele. galaction, o. a. i, 36. Atâtea nopţi mi-am odihnit trupul zdrobit de osteneala zilei, bart, s. m. 12. Se trezi zdrobit de efort, cu podul palmelor julit. t. popovici, s. 264. Refl. Ii povesti că mama lui se zdrobeşte muncind. t. popovici, s. 206, cf. alr ii/i h 96/250. IV. Tranz. 1. (Complementul indică armate, grupări de oameni înarmaţi, comandanţi de armate, state etc. în conflict armat) A suferi o înfrângere categorică în urma unei acţiuni energice a adversarului, soldate cu mari pierderi; a bate, a birui, a distruge, a învinge, a înfrânge, a nimici (1), a potopi (2), a prăpădi (1), (popular) a zdrumica (IV 1), (învechit şi regional) a stropşi (2). Turcii s-au lăsat la ceealaltă spuză de i-au snopit şi i-au zdrobit, m. costin, let. i, 196/27. De la Moldova, ... unde am fost Zdrobit ..., vin la tine să caut adăpost, alecsandri, t. ii, 134, cf. resmeriţă, d. Dacă ... Franţa ar fi fost zdrobită, oare viaţa nu i-ar fi părut o povară prea grea? lovinescu, c. iv, 171. Se bucurau că vor apuca ... curtea domnească şi scaunul, zdrobind cele douăsprezece sotnii ale lui Potcoavă. sadoveanu, o. xviii, 427. în locul acesta, s-a dat vestita bătălie navală dintre turci şi ruşi, în care flota turcească a fost zdrobită, bart, s. m. 21. Generalul polonez ... a zdrobit pe imperiali ... la Sibiu, camil petrescu, o. iii, 601. Ca şi în strategie: ai învins ori eşti zdrobit, românia literară, 1970, nr. 78, 7/1. 2. F i g. (Complementul indică oameni) A face să nu mai acţioneze din iniţiativă proprie, în urma unor represalii, a unor constrângeri etc.; a distruge din punct de vedere social, profesional; a aduce în stare de totală supunere, ascultare. Subt strălucita tiară vrea pe toţi a îi zdrobi Şi pre Filip acest mândru caută de a-l robi. pogor, henr. 57/12. Ai zburat ca un fulger prin staturile ce voia să-ţi stăvilească măreaţa păşire şi trăzne-tul mâniei tale le-a zdrobit, fm (1844), 3192/21. Dan al lui Vlahuţă e un tânăr cu iluzii ... pe care viaţa îl zdrobeşte repede, lovinescu, c. iv, 10. Atâta meşteşugar am avut şi l-o zdrobit, vlasiu, a. p. Luminatul proprietar ... se gândeşte în gândul lui să zdrobească pe dascălul care vâră-n cap gărgăuni oamenilor, sadoveanu, o. xix, 46. O dată cu Iancu Enache este zdrobit ... şi Trăfulică şi, împreună cu ei, preşedintele sfatului care i-a susţinut, preda, d. 218. Un conflict între un preşedinte de cooperativă ticălos ... şi un tânăr inginer agronom, bine intenţionat, care, până la urmă, e zdrobit, românia literară, 1971, nr. 123, 8/4. ^ Ab-sol. Tot ambiţia pe schipturi şi înalţă şi zdrobeşte. conachi, p. 283. - Scris şi: sdrobi resmeriţă, d. - Prez. ind.: zdrobesc. - Şi: (învechit) zdrubi, zrobi (dosoftei, v. s. decembrie 238713) vb. IV. - Din V. sl. 3AP0EHTH (< CTs^pOEHTH). ZDROBIC vb. I. Tranz. (Prin nord-vestul Olt.) A zdrobi a i). Cf. sterescu, n. 1165. - Scris: sdrobica. - Prez. ind.:? - Contaminare între zdrobi şi dumica. ZDROBICIUNE s. f. (învechit) Remuşcare. Se nu vrea Moysii alesul lui sta în frăngere (zdrobiciune d) într-ănsu. psalt. 225. Mă priimeaşte, milostive, pre curvariu, pre nesăţosul Cu de suflet zdrobiciune, îndată ce ţ[i]-am venritu-ţ[i]. dosoftei, ap. gcr i, 242/32, cf. TDRG, SCRIBAN, D. - PL: zdrobiciuni. - Zdrobi + suf. -iciune. ZDROBÎNŢĂ s. f. v. zgrăbunţă. ZDROBÎRE s. f. Acţiunea de azdrobi şi rezultatul ei. I. Prefacere violentă a unui obiect în bucăţi, în părţi (foarte) mici, distrugându-se, dărâmându-se, împrăş-tiindu-se etc.; distrugere, dărâmare, împrăştiere etc. a unui obiect prin prefacere (violentă) în bucăţi, în părţi (foarte) mici; farâmiţare, sfarâmare (1), sfărâmat1 (1), (rar) strivire (1), (popular) farâmare, spargere (II 1), zdrobeală (1), zdrumicare (1) (învechit şi regional) zdrobitură (i i). V. mărunţire, mărunţişare, p is ar e, p i s atl. Cf. zdrobi (I 1). Cf. heliade, o. ii, 358, valian, v. Ca să se ivească această fermentaţie, cată ca, printr-o zdrobire oarecare, zaharul ... şi glute-nul ... să fi fost puse în atingere, brezoianu, a. 597/24, cf. polizu, pontbriant, d., lm, ddrf, barcianu, alexi, W., RESMERIŢĂ, D., DL, DM, M. D. ENC., DEX. II. (învechit) Stâlcire (2). Cf. zdrobi (II 1). în toată monarhia noastră loc şi .cinste a avea nu pot. De unde, nici la una, nici la alta, uitându-ne mai mult zdrobirea cuvintelor a face nici ne trebuie, cantemir, i. i. i, 261. III. 1. Dispariţie violentă de pe suprafaţa pământului; distrugere, nimicire (1), prăpădire (1), radere (2), sfarâmare (1), (rar) spargere (II 3), zvântare (2), (popular) zdrumicare (2), (învechit) potopire (3). Cf. zdrobi (III 1). După jafurile, prigonirile şi uciderile săvârşite de huligani, după zdrobirea oraşului, a ră- 1972 ZDROBIRE - 185 - ZDROBIT2 mas aicea o populaţie mizeră şi înfricoşată. sadoveanu, o. xvii, 85, cf. dl, dm, dex. ^ F i g. Cu păr cărunt de trude, ca aşti ştejari pârliţi, Zdrobiri d-o iarnă numai, ce n-au nici coji, nici crăci. c. a. rosetti, c. 38/8. 2. Lovire puternică a unui om, a unei fiinţe sau a unei părţi a corpului acestora, care provoacă distrugerea ţesuturilor, traumatisme etc.; deformare a unui om, a unei fiinţe sau a unei părţi a corpului acestora, făcând-o să capete o formă plată şi provocându-i modificarea sau încetarea funcţiilor (vitale); sfărâmare (4), stâlcire (1), strivire (2), (popular) zobire (2), (învechit) stropşire (1), (regional) strujire (1), (învechit, rar) zdru-cire. Cf. zdro bi (III 2). Vedeţi această jiganie cum îşi dă tot trupul spre ucidere şi spre zdrobire, iar capul şi-l păzeşte, neagoe, înv. 194/7. Rănitul cade într-un fel de slăbiciune ... după întinderea zdrobirii şi după cantitatea de sânge care a curs. bianu, d. s, cf. d. med. + F i g. Durere sufletească. Ce farmec avea din nou, chiar în mijlocul zdrobirii lui sufleteşti, numele râului. D. zamfirescu, R. 275. M-a învăluit într-un gest care era şi binecuvântare şi plictiseală ..., şi nobilă zdrobire de ierarh martir, galaction, o. a. i, 144. O nenorocire este o nenorocire. In zdrobirea mea nu-i ceva firesc. E ca un fel de nebunie, sadoveanu, o. vi, 513, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. 3. (învechit) Pocăinţă (1); remuşcare. Oare avut-am toată zdrobirea, toată înfrângerea inimii pentru păcate? maior, p. 14/8. Să dezlegi cele ce se cade a dezlega, după cum vei cunoaşte din ispitire, zdrobirea inimii şi umilinţa fiştecărui (a. 1828). uricariul, x, 270. Se spoveduiră cu multă zdrpbire de inimă şi cu umilinţă. gorjan, h. iv, 223/18. Cu mare părere de rău şi cu zdrobire de inimă îţi fac cunoscut că nu poci să-ţi dau hârtia ce-mi ceri. filimon, o. i, 174, cf. pontbriant, d. Ea se ruga lui Dumnezeu cu zdrobire de rărunchi ca să o scoată la liman bun. ispirescu, l. 121, cf. alexi, W., ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D. 4. (învechit, rar) Omorâre a unor fiinţe prin mijloace violente, strivindu-le, mutilându-le etc. Cf. zdrobi (III 3). Eu murind, te las, Burbone, în vifor, în vijălii Stând pre stânca presurată de zdrobiri şi grozăvii. POGOR, HENR. 96/20. 5. F i g. (Rar) Epuizare. Cf. z d r o b i (III 4). Domniţa ... căzuse iar în zdrobirea unui leşin, de când izbucnise gura săneţei îndreptată asupra ei. sadoveanu, o. v, 537. 6. Fig. (învechit, rar) Sfărâmare (2). Cf. zdrobi (III 3). Câţiva paşi, şi sarascherul au trecut prin ţară, dând pe la toate conacele toate cele trebuitoare, care cu puţină zdrobire trăgeau toţi lăcuitorii (sfârşitul sec. XVIII), let, iii, 193/10. IV. 1. învingere categorică, prin acţiuni energice, a unei armate, a unei grupări de oameni înarmaţi, a unor comandanţi de armate sau a unor state aflate în conflict armat; batere, biruire, distrugere, învingere, înfrângere, nimicire (1), prăpădire (1); (popular) zdrumi-care (3). Cf. zdrobi (IV 1). Oşti, bătăi destule, cu tunurile cât să poate vor da, ... marşu în câmp va face zdrobiri (a. 1695). fn 52, cf. polizu, alexi, w., cf. românia literară, 1970, nr. 83, 4/4. 2. F i g. împiedicare a realizării unei acţiuni prin represalii, constrângeri etc.; distrugere din punct de vedere social, profesional; aducere într-o stare de totală supunere, ascultare. Cf. zdrobi (IV 2). îi recomăndă talentele cu care se sluj aşte spre zdrobirea semeţiei turcilor, f. aaron, i. i, 114/19. Ştiinţa nouă ... a continuat zdrobirea lumii vechi, bălcescu, m. v. 2. Orice mişcare de propăşire s-a făcut prin zdrobirea piedeci-lor puse de cei bătrâni, contemporanul, v, 387, cf. alexi, w. încearcă ... zdrobirea partidului ţărănesc. cocea, s. ii, 562. Am fost umiliţi până la zdrobire, ca oameni, ... de dezlănţuirea feroce a instinctelor barbariei primitive, sadoveanu, o. xx, 372. Există însă forma lui fluvială, procedând ... prin larga integrare a amănuntului ..., până la zdrobirea formelor limitative. vianu, a. p. 322, cf. dl, dm. Aici şi apare cu adevărat drama artistică, zdrobirea reprezentării de către semnificaţie, românia literară, 1970, nr. 106, 28/2, cf. DEX. - Scris şi: sdrobire resmeriţă, d. - Pl.: zdrobiri. - V. zdrobi. ZDROBÎT1 s. n. I. Faptul de a zdrobi. 1. (Rar) Spargere (II 9). Cf. zdrobi (I 2). Când nu păşteam cârlanii şi nu dam oile la strungă, mă punea la treburi grele, cum ar fî zdrobitul butucilor, camilar, c. p. 53. 2. (învechit şi regional) Strivire (1). Cf. zdrobi (II1). Se alege mustul cel mai bun şi mai dulce, adecă care cură numai din zdrobitul strugurilor cu zdrobito-riul. economia, 167/10. în vinificarea strugurilor stricaţi se va trata cu metabisulfit de potasiu ... în timpul zdrobitului, enc. agr. i, 393, cf. alr sn i h 233/47. II. (Prin vestul Transilv.) Guturai. Cf. alr ii/i h 107/310, 316. - Pl.: zdrobituri. - V. zdrobi. ZDROBÎT2, -Ă adj. I. 1. (Mai ales despre obiecte) Care a fost prefăcut (cu violenţă) în bucăţi, în părţi (foarte) mici, (prin lovire, ciocnire, presare puternică), fiind distrus, dărâmat, împrăştiat etc.; care a fost distrus, dărâmat, împrăştiat etc. prin prefacerea (cu violenţă) în bucăţi, în părţi (foarte) mici (la lovire, ciocnire, presare puternică); fărâmiţat, risipit2 (4), sfărâmat2 (1), spart2 (II 1), strivit (1), (popular) farâmat, zdrumicat (1), (regional) mlecit, zdrobolit2 (1), zdru-cit, zobit (2). Cf. zdrobi (I 1). Decii ia untură iară de râmător ..., piper numai zdrobit, mâncările, 100/9, cf. lb. Peştele sluj aşte în loc de pâine, şi o coajă de copaci zdrobită cu lihen ... este în loc de făină, cr (1836), 1141/51. Le plantăm ... căptuşindu-le în tot giurul cu strate suprapuse de scoarţă de stejar zdrobită. brezoianu, a. 213/24, cf. iser, pontbriant, d. Prin marmura zdrobită Crescuse şi-nflorise o mică mărgărită. ALECSANDRI, P. I, 88, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, w, resmeriţă, d. Zgomotul sticlei zdrobite părea o tânguire prelungă, rebreanu, r. ii, 203, cf. dl, dm. Se pun printt'e vişine câteva boabe de cireşe amare, precum şi câţiva sâmburi de vişină zdrobiţi, s. marin, c. b. 321, cf. M. d. enc., dex. 1974 ZDROBIT2 - 186 - ZDROBIT2 2. (Rar; despre ploaie, mai ales despre picăturile ei sau despre valuri) Spart2 (II 5). Cf. zdrobi (I 4). [Rinul] din stânci în stânci ... saltă zdrobit; se risipeşte Precum o-mpărăţie de glorios popor, alecsandri, poezii, 135. II. (Despre legume, fructe, frunze, seminţe etc.) Care este desfăcut în bucăţi prin apăsare sau prin lovire (puternică), modificându-şi forma şi consistenţa şi transformându-se într-o pastă (moale), într-un lichid; bătut, lovit, spart2 (III 2), strivit (1), terciuit, zemuit (2), (învechit) stropşit (1), (regional) fleciuit, mecit, pistosit2, storcoşit, toropit2, zdrobolit2 (2), zemoşit (1). Cf. zdrobi (II 1). Trestie zdrobită nu va frânge şi inul aprins nu va stinge, coresi, tetr. 25, cf. n. test. (1648), 15v/12. Vine o babă ... cu o ceapă zdrobită şi fără de veste i-o dă pe la ochi. marian, nu. 384. ^ F ig. Expira zdrobit sub povara nimicniciei şi măsura cât de puţin merita el sfatul mărinimos, c. petrescu, o. p. i, 120.’ III. 1. (Despre obiecte concrete, construcţii sau părţi ale acestora, aşezări umane etc.) Care a dispărut violent de pe suprafaţa pământului, distrus, nimicit (1), prăpădit (1), sfarâmat2 (1), spart2 (II 1), stricat (1), (rar) zdrumicat (2), (învechit şi popular) stricat2(3), (popular) potopit (2). Cf. zdrobi (III 1). Bine au răbdat focul şi bine s-au apărat acea cetate! Dară pe urmă rămas-au zdrobită, mucenică cumbaralelor (a. 1703). fn 143. Se găsesc ş-acum pe râpe bucăţi de armuri zdrobite, alexandrescu, m. 22. Sărmana luntre ... Zdrobită, se zăreşte, alecsandri, p. i, 195. în port a ancorat un vas ... Cu trei catarguri frânte şi cu prora zdrobită, minulescu, vers. 344, cf. dl, dm. Se înfăţişam morminte zdrobite şi cruci putrezite, barbu, princ. 67, cf. m. d. enc., dex. ^ F i g. Iară noi? noi, epigonii? ... Simţiri reci, harfe zdrobite, eminescu, o. i, 35. 2. (Rar; despre obiecte de îmbrăcăminte) Sfâşiat (2). Au venit apoi păduchii ..., hainele rupte şi încălţările zdrobite, v. rom. decembrie 1966, 62. 3. (Despre fiinţe, mai ales oameni sau părţi ale corpului lor) Care este lovit puternic, cu ţesuturi distruse, cu traumatisme; care este deformat prin apăsare, prin strângere etc. (foarte) puternică şi transformat într-o masă informă cu modificarea sau încetarea funcţiilor (vitale); sfarâmat2 (3), strivit (2), turtit (1), (rar) stâlcit (1), zdrelit2, (învechit) stropşit (1), zdruncinat2 (3), (regional) pistosit2, stocit (1). Cf zdrobi (III 2). Deca i să va zdrobi capul, decii tot trupul lui va rămânea cu dânsul zdrobit şi sfărâmat (a. 1654). gcr i, 167/5. Măsealele zdrobite şi dinţii, dosoftei, v. s. ianuarie 27v/36. Orbul sau zdrobit, au tăiat la limbă, au având negi, au râios ...să nu le aducă aceastea Domnului. biblia (1688), 872/7. Era o grozavă privelişte a vedea ... trupurile morţilor şi ale nenorociţilor zdrobiţi pe jumătate, cr (1836), 172l36. Trupuri moarte şi zdrobite zac pre câmpii sângeraţi, pogor, henr. 109/14. Trii oameni ... cerca ... să scape doi tovarăşi ai lor, prinşi şi zdrobiţi între fiarele acelei cabine, alecsandri, o. p. 208. Cald sângele-a ţâşnit din lovitură - El ... urlând a dus la gură zdrobitul pumn. coşbuc, p. i, 140. Pe jos sunt coifuri, scuturi şi capete zdrobite Şi cai întinşi pe spate cu oameni la un loc. eftimiu, î. 144. Când l-a văzut căzut şi zdrobit, a ţipat ... şi s-a prăbuşit asupra mortului, sadoveanu, o. xvii, 155. Cu oasele zdrobite sunt legaţi ... cu mâinile la spate, stancu, d. 157. Avea capul zdrobit, h. lovinescu, t. 114. Spinarea sa ... era zdrobită şi dumicată în sânge, preda, delir. 50. O fetiţă cu fruntea plină de zgârieturi îşi sugea degetul zdrobit, t. popovici, s. 25. ^ (Substantivat) La spitalul Filantropiei ... a poruncit a se găti două odăi pentru primirea celor zdrobiţi, cr (1838), 93/19. Văzu apoi cum îl duceau pe George şi-şi făcu cruce, mulţumită că cel zdrobit nu era Ion. rebreanu, i. 41. Iau pomenire acestui oştean ..., a rostit părintele Nicodim, punând mâna pe fruntea zdrobitului. sadoveanu, o. xm, 729. + F i g. (Despre oameni şi facultăţile lor psihice) Care este copleşit de durere; care este distrus sufleteşte. Cf. zdrobi (III 2). El se depărtează cu inima zdrobită şi nemângâiată, heliade, l. b. i, 88/8. O nimfă ... Făcu prin măiestria-i ca inima-m[i] zdrobită ... să scape de suspin, fm (1844), 152V25. Nimenea nu ştie Durerea ce consumă al tău suflet zdrobit, r. ionescu, c. 16/2. Să rump-o lume ce sfâşie-n tăcere Zdrobit sufletul meu. eminescu, o. i, 20. Câte suflete zdrobite şi rătăcite n-au trecut prin satul nostru spre mănăstiri? creangă, a. 74. Inima zdrobită-n pieptu-mi tace, mută, amorţită. Nici iluzii, nici credinţă nu mai am. macedonski, o. i, 237. Pleacă-te, suflet zdrobit, durerilor de-aci-nainte! vlahuţă, s. a. i, 59, cf. ddrf. A intrat în odaie atât de zdrobit, încât nevasta a început să se vaiete, crezând că l-au dat afară din slujbă, rebreanu, nuv. 274. Căzuse zdrobită în chilia lui, pentru mari suferinţi ..., cerând alinare, sadoveanu, o. ix, 171. Evantia, zdrobită, stingherită, îşi trăgea broboada pe faţă ca să nu fie recunoscută, bart, e. 237. Zdrobită, la picioare-i, zăcea plângând Maria Şi-adânc zbucnea blestemul din inima-i de mumă. voiculescu, poezii, i, 32, cf. dl, dm. Când Ioanide era zdrobit sufleteşte, pierdea orice interes pentru viaţă. v. rom. noiembrie 1964, 118. Zdrobită e inima mea, iar limba lumânării picură în tăcere, românia literară, 1970, nr. 68, 29/3, cf. m. d. enc., dex. ^ (Substantivat) Vindeca-va zdrobiţii cu înrimile şi balega zdrubituri-lor. psalt. h. 12373. 4. (Despre fiinţe) Care a obosit peste măsură (din cauza eforturilor fizice, a consumului nervos etc.); epuizat, extenuat, frânt, istovit, prăpădit (3), rupt2 (4), secat2 (1), secătuit2 (1), sfârşit2 (4), sleit2 (7), stors2 (5), trudit (1), vlăguit, (învechit) stătut (8), zămorât (2), (regional) batojit, dehobit, stocit (2), tâhobit (1), zdrobolit2 (3). Cf. zdrobi (III 4). Calul ... vrea să se pornească iar, dar cade zdrobit în genunchi, caragiale, o. i, 145, cf. barcianu, alexi, w. Când ajungeau zdrobiţi acasă, Petrea simţea ... o mare trebuinţă de ceartă, agârbiceanu, s. p. 55, cf. dl, dm, m. d. enc., dex. Fiindcă nu mai pot de zdrobit, m-oi duce să mă alin şi vă voi zice: Noapte bună. mera, l. b. 213, mat. dialect, i, 103. 5. (învechit) Pocăit (1). înrimă zdrobită şi smerită. psalt. h 43v/18. Inimă zdrobită şi plecată D[u]w[ne]-dzău nu o depărteadză de la sine (a. 1645). gcr i, 1974 ZDROBITOR - 187 - ZDROBITOR 115/28. Inima zdrobită şi smerită D[u]mn[e]zeu nu o va urgisi, cheia în. 82724, cf. lb, iser, ddrf, barcianu, alexi, w. IV. (Despre armate, grupări de oameni înarmaţi, comandanţi de armate, state etc. în conflict armat) Care suferă o înfrângere categorică, soldată cu mari pierderi în urma unei acţiuni energice din partea adversarului; bătut, biruit, distrus, învins, înfrânt, nimicit (1), potopit (2), (învechit) stropşit (2). Cf. zdrobi (IV 1). Parnasul şi Olimpul cu fală se priviră - Când flotele barbare zdrobite le zăriră, alexandrescu, m. 27. Lupta iar începe ..., duşmanii zdrobiţi Cad ca nişte spice de securi loviţi, bolintineanu, o. 34. Luase un steag de la inamic, într-o încăierare unde ai noştri erau aproape zdrobiţi, caragiale, o. i, 169. Germania este zdrobită. LOVINESCU, C. V., 25, cf. RESMERIŢĂ, d., dl, dex. ^ F i g. Se sting zdrobite clocotele urii. Se frânge visul, goga, poezii, 186. Copilul cel sfios şi palid a biruit ... atacuri în care mulţi viteji ar fi căzut zdrobiţi, galaction, o. 59. + F i g. (Rar) Dezarmat. Ies zdrobit de la lordul Curzan. Mi-a comunicat că guvernul a dat ... instrucţiuni să accepte evacuarea imediată, titulescu, d. 85. Mă simţeam nevoiaş, zdrobit, pierdut, ca într-un fund de prăpastie, galaction, o. a. ii, 265. - Scris şi: sdrobit resmeriţă, d. - PL: zdrobiţi, -te. - V. zdrobi. ZDROBITOR, -OARE adj., subst. I. 1. Adj. Care preface în bucăţi, în părţi (foarte) mici (prin lovire, ciocnire, presare puternică), distrugând, dărâmând, împrăştiind etc.; care distruge, dărâmă, împrăştie etc. prefacând în bucăţi, în părţi (foarte) mici (prin lovire, ciocnire, presare puternică); sfarâmător (1), spărgător (1), strivitor (1), (popular) farâmător. Cf. zdrobi (I 1). Cf. PONTBRIANT, D., DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, d., şăineanu, d. u., cade, scriban, d., dl, dm, m. d. ENC., DEX. 2. S. m. (Prin nord-vestul Transilv.) Persoană care zdrobeşte (I 1) piatra de pavat. Cf. alr ii 6 478/325, 334. II. 1. S. f. Maşină folosită pentru mărunţirea sau separarea prin strivire, rupere, smulgere etc. a unor produse, folosită în industria textilă, în industria alimentară şi în agricultură. Zdrobitoare de boabe, cio-călăi şi turte. nom. min. i, 12, cf. ltr2, m. d. enc., dex. + (Regional) Loc în care se bate porumbul pentru a se scutura de boabe (Brădişorul de Jos - Oraviţa). Cf. CHEST. II, 440/8. 2. S. n. (Prin Transilv.) Piuliţă (1). Cf. alr i 709/ 255, 315. 3. S. n. (învechit) Mustuitor. Se alege mustul cel mai bun şi mai dulce, adecă cură numai din zdrobitul strugurilor cu zdrobitoriul. economia, 167/11. + S. f. (Regional) Maşină manuală utilizată la zdrobitul strugurilor. La vie ..., pe acoperişul hardughiilor cu butoaie goale, teasc şi zdrobitori ... îmi plăcea să mă vâr. mihăescu, d. a. 6. Zdrobitori de struguri, nom. min. i, 106. In lin se toarnă mustuiala din ciubere sau hâr-daie, dar nu direct, ci după ce trece prin zdrobitor, c. GIURESCU, P. O. 114, cf. ALR SN I h 233, LEXIC REG. 64, GL. OLT. 4. S. n. (Transilv.) Meliţă (1). Meliţatul, adecă desfacerea părţii textile de partea lemnoasă, se face cu ajutorul meliţei ..., care, în Ardeal, se numeşte zdrobitor. PAMFILE, I. C. 206, cf. CADE, DL, DM, DEX, VICIU, gl., alr sn i h 257. + (Regional) Instrument din lemn sau cleşte metalic pentru spart alune (Petreştii de Jos - Turda). Cf. alr sn i h 215/250. III. Adj. 1. Care face să dispară prin violenţă de pe suprafaţa pământului; distrugător, nimicitor, (rar) sfarâmător (1). Cf. z d r o b i (III 1). Se crede că grandiosul clocot de granit fierbinte din care s-au ridicat Alpii ar fi alungat până departe ... zdrobitoare valuri de ape şi noroi, contemp. 1970, nr. 1 228, 8/2. ^ (Substantivat) F i g. Dracilor le iaste pierzătoriu şi grecilor zdrobito-riu şi de credinţă puitoriu (cca 1633). gcr i, 84/34. 2. Care loveşte (foarte) puternic, provocând distrugerea ţesuturilor, traumatisme etc.; care deformează prin apăsare, prin strângere etc. (foarte) puternică, transformând într-o masă informă sau provocând modificarea ori încetarea funcţiilor (vitale); strivitor. Cf. zdrobi (III 2). Zbor crierii din tidve, sub ghioaga zdrobitoare. alecsandri, o. 215. Napoi, fiinţe fără săturare, Că vă dobor cu ghioaga zdrobitoare, săm. ii, 446. ^ (Prin exagerare, sugerează ideea de intensitate maximă) Ceilalţi se strâng tot mai aproape, în tensiune, şi îmbrăţişarea devine zdrobitoare, românia literară, 1970, nr. 73, 18/4. + Fig. Care produce o durere sufletească copleşitoare; care distruge sufleteşte. Cf. zdrobi (III 2). Un fel de dezgust mai zdrobitor decât chiar deznădejdea apăsa greu pe amândoi umerii bătrânului. CARAGIALE, O. I, 43. 3. F i g. Care oboseşte peste măsură (din cauza eforturilor fizice, a consumului nervos etc.); epuizant, extenuant, istovitor, storcător (4), (rar) stocit (2), (învechit) secător. Cf. zdrobi (III 4). O osteneală zdrobitoare se lăsă pe cerbicea lui Zibal. caragiale, o. i, 62, cf. m. d. enc., dex. IV. Adj. F i g. Care depăşeşte (cu mult) în măsură, în număr, în forţă, în profunzime, copleşitor, covârşi t o r; care înlătură orice îndoială, incontestabil, indubitabil. Aduce toate dovezile cele mai zdrobitoare că trebuie să nu ţinem samă ... nici de înrâurirea lunei, nici de universul stelar, contemporanul, i, 372. A rămas ... ameţit de logica zdrobitoare a directorului. caragiale, o. i, 10, cf. ddrf. Peste apa stâm-părată a copacilor, apasă muţenia zdrobitoare a pustiului încropit, adam, r. 41. O chemare zace-n ele De-o zdrobitoare nostalgie, petică, o. 134, cf. şăineanu2. O întrebuinţare pricepută şi prudentă a acestui cronicar ... ar fi dat compilaţiei un caracter de zdrobitoare superioritate asupra acelei ce o precedase, iorga, l. i, 91, cf. resmeriţă, d. Superioritatea viţiului e, în adevăr, zdrobitoare, lovinescu, c. v, 165. Aveţi aci de faţă dovezi zdrobitoare, galaction, o. a. i, 94. Comparaţia fu zdrobitoare pentru Stelian Minea. c. petrescu, î. ii, 216. De data asta toate mâinile s-au ridicat. Majoritatea era zdrobitoare, cocea, s. ii, 254. Negustorii ... erau în mod zdrobitor mai distinşi decât cumpărătorii. călinescu, s. 33. Aprecierea mea, timidă prin ton, dar zdrobitoare în sine, era rostită cu siguranţa unei sen- 1975 ZDROBITURĂ - 188 - ZDROBŞER tinţe inapelabile. blaga, h. 106. în secolul al XVII-lea ..., tendinţa de germanizare era zdrobitoare. ist. lit. rom. ii, 27, cf. dl, dm. Influenţa eminesciană este, deocamdată, zdrobitoare, sclf 1959, nr. 3-4, 521. în majoritatea zdrobitoare a cazurilor, scrisul este însoţit de dorinţa ... de a-şi îngriji exprimarea, coteanu, r. l. 16. Infailibilii, ... dispunând de o superioritate zdrobitoare faţă de muritorii obişnuiţi, sunt inexistenţi în viaţă, românia literară, 1970, nr. 75, 9/1. Unde mă va duce zdrobitoarea mea inteligenţă? ib. nr. 79, 19/3, cf m. d. enc., dex. V. Adj. Fig. Care face să nu mai acţioneze din iniţiativă proprie, în urma unor represalii, a unor constrângeri etc.; care aduce în stare de totală supunere. Cf. zdrobi (IV 2). Gemeai sub tirania zdrobitoare, Te chinuiai sub crâncena biciuşcă. v. rom. decembrie 1964, 91. - Scris şi: sdrobitor resmeriţă, d. - Pl.: zdrobitori, -oare. - Zdrobi + suf -tor. ZDROBITURĂ s. f. I. 1. (învechit şi popular) Zdrobire (II); (concretizat) sfarâmătură (1). Cf. z d r o - bi (I 1). Cf. lb. Strângerea nu este destul de tare pentru a izbi zdrobiturele sâmburilor, brezoianu, a. 333/24, cf iser, polizu, pontbriant, d., ddrf, barcianu, alexi, w., tdrg, resmeriţă, d., cade, scriban, d., DM, DEX, ALR I 768/138, TEAHA, C. N. 282. 2. (Prin nordul Mold. şi prin Transilv.; la pl.) „Caşul sfarâmicios care se scoate din zer“, paşca, gl., cf cade. + (Prin nordul Mold.) Fel de mâncare compus din sfarâmături de caş amestecate în j intuit. Com. din şmur - BISTRIŢA, cf. A V 21, 23. II. (învechit, rar) Zdrobire (III 1). Cf zdrobi (III 1). Să ciudiră a minune mare văzând aşa lesne zdro-bitura idolilor săi. dosoftei, v. s. septembrie 21729. III. 1. (învechit şi regional) Rană produsă prin zdrobire (III 2). Cf zdrobi (III 2). Boală de lună chinuiaşte aşa rău feciorul mieu ... şi-i cură spumele, şi-şi scrâşneaşte dinţii lui şi suspină; şi acel rău şi zdrobitură tot rabdă, coresi, ev. 79. Acea zdrobitură şi muncă ce are trupul, sufletului aduce bine şi pocăinţă. varlaam, c. 262. Iară chipul muncilor lui în multe fealiuri rane şi zdrobituri fălcilor, dosoftei, v. s. septembrie 18v/17. Ieşea sângele den zdrobitură până în sânul capului, biblia, (1688), 1/53, cf. valian, v., pontbriant, d., dm, dex, alrm i/i h 187/324. ^ Fig. Scutură-se pământul şi-l smentişi, vindecă zdrobiturile lui că se clăti, psalt. hur. 49v/24. Vindecă frâmţii cu înrema şi leagă frâmturile (zdrubituri h) lor. psalt. 303. Hainele tale să nu fie zdrobitură firei tale, ci să fie arătare şi mărturie minţii tale ... şi sf[in]ţiei (a. 1685). gcr i, 276/14. 2. (învechit) Pocăinţă (1); remuşcare. Cu zdrobitură de cuget şi cu suflet plin de frică Să mănânc de prea curate ale tale s[f\]nte taine, dosoftei, ap. gcr i, 242/9, cf. iser, tdrg. - Scris şi: sdrobitură resmeriţă, d. - PL: zdrobituri şi (învechit) zdrobiture. - Şi: (învechit) zdrubitiiră s. f. - Zdrobi + suf. -itură. ZDROBOLEĂLĂ s. f. (Prin nord-vestul Munt.; în expr.) A lua la (sau a-i trage o) zdroboleală = a) a întoarce cu furca paiele treierate de cai, pentru a le scutura de boabe. Cf. udrescu, gl.; b) a întoarce cu lopata stratul de grâu rămas după treierat (pentru a scutura şi spicele rămase netreierate). Cf. id. ib.; c) a grăbi. Cf. id. ib.; d) a certa; a cicăli. Cf. id. ib.; (regional) a lua la zdrobolit, v. zdrobolit1. - Zdroboli + suf. -eală. ZDROBOLI vb. IV. (Regional) 1. Tranz. A zdrobi (I 1) (Săpata - Piteşti), udrescu, gl. Zdrobole niţică sare, că n-am nici de mămăligă, id. ib. 2. Re f 1. A zdrobi (II 1) (Săpata - Piteşti), udrescu, gl. S-au zdrobolit prunele pe jos, s-au făcut terci. id. ib. - Prez. ind.: zdrobol şi zdrobolesc. - Zdrob2 + suf. -oii. ZDROBOLÎT1 s. n. (Prin nord-vestul Munt.; în expr.) A lua la zdrobolit = a lua la zdroboleală, v. zdroboleală. Cf udrescu, gl. - PL: ? - V. zdroboli. ZDROBOLÎT2, -Ă adj. (Prin nord-vestul Munt.) 1. (Mai ales despre obiecte) Zdrobit2 (I 1). Cf zdroboli (1). Paie zdrobolite. udrescu, gl. Sare zdroboli-tă. id. ib. 2. (Despre legume, fructe, frunze, seminţe etc.) Zdrobit2 (II). Cf. zdroboli (2). Prune zdrobolite. udrescu, gl. 3. (Despre fiinţe) Zdrobit2 (III 4). A venit zdrobolit ... de la coasă, udrescu, gl. - PL: zdroboliţi, -te. - V. zdroboli. ZDROBONEĂŢĂ s. f. v. zdrobonete. ZDROBONET s. m. v. zdrobonete. ZDROBONETE s. m. 1. (Munt. şi sudul Olt.) Co-coloş mic (rămas în lapte, în mămăligă etc.) Cf. scriban, d., lexic. reg. 39. 2. (Regional) Firimitură (de pâine, de mămăligă etc.) (Săpata - Piteşti), udrescu, gl. 3. (Prin sud-estul Olt.) Smoc de lână rămas de la dărăcit. Cf lexic reg. 39. + (Regional) Puzderie (Zim-nicea). alr sn i 259/899. 4. (Prin Munt.) Picătură (1). Cf. scriban, d. -- PL: zdroboneţi. - Şi: zdrobonet (pl. zdroboneci lexic reg. 39) s. m., zdroboneâţă (udrescu, gl.) s. f., zdroboneţ (scriban, d., lexic reg. 39) s. m. - De la zdrob2. ZDROBONEŢ s. m. v. zdrobonete. ZDROBONŢOS, -OĂSĂ adj. v. zdrobunţos. ZDROBŞER s. n. (Regional) Mustuitor (Sereca -Orăştie). mat. dialect, i, 272. - PL: zdrobşere. - Zdrobşi (variantă a lui stropşi) + suf -ar. 1986 ZDROB ŞI - 189 - ZDRONŢ ZDROBŞÎ vb. IV v. stropşi. ZDROBUÎ vb. IV. Tranz. (Prin Bucov.; complementul indică copaci) A tăia complet de pe un parchet forestier. Cf. lexic, reg. 112. - Prez. ind.: zdrobuiesc. - Zdrob2 + suf. -ui. ZDROBULETE subst. (Regional) Cocoloş (Piscu Mare - Băile Olăneşti). gl. olt. Cân ne trebe k'ag, lom un zdrobulete d-acolo şi-l punem într-o sticluţă cu apă. ib. - PL: ? - Zdrob2 + suf. -ulete. ZDROBUNŢOS, -OÂSĂ adj. (Prin Munt.) Zgrunţuros. Cf. SCRIBAN, D., ALR Il/l MN 30, 2 180/899. + Grunjos. Cf. scriban, d. -PL: zdrobunţoşi, -oase. - Şi: (regional) zdrobonţos, -oâsă adj. alr ii/i mn 30, 2 180/899. - Contaminare între zdrobit şi grăunţos. ZDROBURĂ s. f. (Regional) Firimitură (de pâine, de mămăligă etc.). Cf. gr. băn., novacoviciu, c. b. ii, 8, coman, gl. Să nu măturaţi zdroburile, mai bine le adună păsările de pe jos. udrescu, gl. Azi frumos şi făcut bine, Mâine zdrobură de pâine. id. ib. + (PL) Pietriş (3) (Bucium - Făgăraş), chest. iv 94/177 d. - PL: zdroburi. - Sg. refăcut după zdroburi (pl. lui zdrob). ZDROBUROS, -OÂSĂ adj. (Prin Ban.) Sfarâmi- cios. Cf. NOVACOVICIU, C. B. II, 8, COMAN, GL. - PL: zdroburoşi, -oase. - Zdrobură + suf. -os. ZDROCŞÎ vb. IV v. stropşi. ZDROH s. n. v. stroh. ZDROMŞ s. n. (Prin sud-vestul Transilv.) Mustui-tor. Cf. lexic reg. ii, 104, alr sn i h 233/130. - PL: zdromşuri. - Postverbal de la zdromşi (variantă a lui stropşi). ZDROMŞÎ vb. IV v. stropşi. ZDRON s. n. v. stroh. ZDRONC interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită zgomotul produs de izbirea, de ciocnirea sau căderea unor obiecte de lemn, de metal etc. Băiatul s-a ferit repede-n lături şi o dată, bâldâbâe! şi zdrong! caragiale, o. i, 133. Sabia: zdrone-zdrone. stancu, d. 308, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. - Şi: zdronca (dl, dm, dex), zdrong interj. - Onomatopee. ZDRONCA interj, v. zdronc. ZDRONCĂf vb. IV v. zdroncăni. ZDRONCĂIÂLĂ s. f. v. zdroncăneală. ZDRONCĂÎT s. n. v. zdroncănit. ZDRONCĂITURĂ s. f. v. zdroncănitură. ZDRONCĂNEÂLĂ s. f. (Prin nord-vestul Munt.) Zdroncănitură. Cf. zdroncăni (1). S-aud nişte zdron-eăneli în magazie; cine o fi umblând? udrescu, gl. - PL: zdroneăneli. - Şi: zdroncăiâlă s. f. udrescu, gl. - Zdroncăni + suf. -eală. ZDRONCĂNÎ vb. IV. 1. In tranz. (Despre vehicule) A face un zgomot caracteristic de obiecte de metal care se izbesc, se ciocnesc (din cauza zdruncinăturilor). Cf. lb, cihac, ii, 424, scriban, d. Drumul e moale, alb. Carul ţăeăne, zdroneăne. stancu, d. 186, cf. dl. Tramvaiul, plin până la refuz ..., trecu legănându-se şi zdroneănind cu un zgomot de fierărie prost încheiată. t. popovici, s. 374, cf. dm, m. d. enc., dex, udrescu, gl. 2. Tranz. (Prin Munt. şi Bucov.) A zdruncina (1). Com. din straja - rădăuţi, cf. alr sn ii h 353. ^ I n t r a n z. După atâtea ceasuri de mers zdroneănind în căruţă ..., numai de plimbat nu ne arde. preda, delir 62. - Scris şi: sdroncăni (lb). - Prez. ind. pers. 3: zdron-căne. - Şi: (regional) zdroncăi (udrescu, gl.), zdron-coni (sfc iv, 228), zdrucăi (com. din straja - rădăuţi, alr SN II h 353/172) vb. IV. - Zdronc + suf. -ăni. ZDRONCĂNÎT s. n. 1. Faptul de a zdroncăni; (concretizat) zgomot caracteristic produs prin lovirea, ciocnirea unor obiecte mai ales de metal (la zdruncinături); zdroncănitură, (regional) zdroncăneală. Cf. zdroncăni (1). De la un timp, zdroncănitul căruţei nu se mai auzi. t. popovici, se. 19. Se auzea zdroncănitul roţilor pe suprafaţa tare. barbu, ş. n. ii, 281, cf. UDRESCU, GL. 2. (Prin sudul Transilv.) Zdruncinătură (1). Cf. zdroncăni (2). Se scutură de sdroncănitul carului. BREBENEL, GR. P. - Scris şi: sdroncănit. - PL: zdroncănituri. - Şi: (regional) zdroncăit s. n. udrescu, gl. - V. zdroncăni. ZDRONCĂNITURĂ s. f. Acţiunea de a zdroncăni (1); (concretizat) zgomot caracteristic produs prin lovirea, ciocnirea unor obiecte, mai ales de metal (la zdruncinături); zdroncănit (1), (regional) zdroncăneală. Vâslan fu trezit din somn de zdroncăniturile uşii în care cineva bătea cu piciorul, t. popovici, s. 359. S-a auzit o zdroncănitură în pimniţă; cine-o fi umblând acolo? UDRESCU, GL. -PL: zdroncănituri. - Şi: (regional) zdroncăitură s. f. UDRESCU, GL. - Zdroncăni + suf. -itură. ZDRONCIN s. n. v. zdruncin. ZDRONCONÎ vb. IV v. zdroncăni. ZDRONG interj, v. zdronc. ZDRONŢ s. n. 1. (Regional) Bulgăre (de sare) (Cim-brud - Aiud). alr i 1 813/138. 2011 ZDROPCĂNI - 190 - ZDRUINĂ 2. (Prin Maram.) Cartilaj. Cf. lexic reg. 23. - Pl: zdronţuri. - Etimologia nesigură. Cf. g r u n z. ZDROPCĂNÎ vb. IV v. zdrăngăni. ZDROPŞI vb. IV v. stropşi. ZDROPŞITOÂRE s. f. v. stropşitoare. ZDROPUL subst. art. (Prin sud-vestul Olt.) „Numele unui joc de copii”, gl. olt. - Pl.: ? - Etimologia necunoscută. ZDROŞÎ vb. IV v. zdruci. ZDROŞITOÂRE s. f. v. stropşitoare. ZDROŞNÎ vb. IV. I n t r a n z. (Regional; despre cai) A necheza (1) (Negreşti - Piatra Neamţ), h x 357. - Scris: sdroşni h x 357. - Prez. ind. pers. 3: zdroşneşte. - Etimologia necunoscută. ZDRUB s. n. v. zdrob2. ZDRUBÎ vb. IV v. zdrobi. ZDRUBITURĂ s. f. v. zdrobitură. ZDRUCĂÎ1 vb. IV v. zdroncăni. ZDRUCĂf2 vb. IV v. zdruhăi. ZDRUCÎ vb. IV. Tranz. 1. (Popular; complementul indică mai ales obiecte) A zdrobi (I 1). Cf. tdrg, CADE, DL, DM, DENSUSIANU, Ţ. H. 341, LEXIC REG. II, 33. ^ Refl. pas. Pământul ... a fost săpat cu sapa, ca să se sfărâme sau să se sdruşească şi cei mai mărunţi bolovani, pamfile, a. r. 165. 2. (Complementul indică legume, fructe, frunze, seminţe etc.) A zdrobi ai i). Cf. TDRG, CADE, DM, GR. S. V, 124, LEXIC REG. II, 33, GL. OLT. 3. (Complementul indică fiinţe, mai ales oameni sau părţi ale corpului lor) A zdrobi (III 2). Cf. tdrg, cade, dl, dm. Oasele mi le-a sdroşit, Dinţii din gură mi-a rupt. păsculescu, l. p. 242. - Scris şi: sdruci. - Prez. ind.: zdrucesc. - Şi: zdruşi, zdroşi vb. IV. - Cf z d r o b ş i. ZDRUCIN vb. I v. zdruncina. ZDRUCÎRE s. f. (învechit, rar) Zdrobire (III 2). Acesta flaster ... a fi bun şi pentru alte rane proaspetă şi vechi, pentru zdruciri şi ar seturi, fm (1844), 3332/33. - Pl.: zdruciri. - V. zdruci. ZDRUCÎT, -Ă adj. (Prin Ban.) Zdrobit2 (I 1). Cf NOVACOVICIU, C. B. I, 23. - Pl.: zdruciţi, -te. - V. zdruci. ZDRUGĂLÎ vb. IV. T r a n z. (Regional) A freca între degete (Păuşeşti Otăslău - Băile Govora), coman, gl. - Scris şi: sdrugăli coman, gl. - Prez. ind.: zdru-gălesc. - Etimologia necunoscută. ZDRUHĂI vb. IV. 1. Tranz. şi refl. (Prin Transilv. şi prin Bucov.) A (se) zdruncina (1). Cf. lb, polizu, CIHAC, II, 375, DDRF, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, w., şăineanu, d. u. M-a zdruhăit căruţa de mi-or clănţănit dinţii. Com. din sălişte - sibiu, com. din vicovu de sus - rădăuţi, cf. lexic reg. ii, 65. + Intra n z. (Regional) A sălta (1); a ţopăi (Jina - Sebeş) gr. s. vi, 247. 2. Tranz. (Prin sudul Transilv.; complementul indică cereale) A vântura. Ovăzul trebuie zdruhăit înainte de a se da la cai. rev. crit. iii, 168. 3. Tranz. (Regional; complementul indică mai ales obiecte) A zdrobi (I 1). Cf. scriban, d. - Scris şi: sdruhăi. - Prez. ind.: zdruhăiesc. — Şi: zdrucăi (alrm sn i h 236/172) vb. IV. - Din pol. zdrogati. ZDRUHĂIOS, -OÂSĂ adj. (Prin sudul Transilv.; despre oameni) Năvalnic (I 1); repezit (2). Cf lexic reg. ii, 65. ^ (Adverbial) Ionu nost, nume frumos, Numa vii cam zdruhăios. gr. s. vi, 247. - Pl.: zdruhăioşi, -oase. - Zdruhăi + suf -os. ZDRUHĂÎRE s. f. (Transilv.) Zdruncinătură (1). Cf. zdruhăi (1). Cf. lb, lm, ddrf, gheţie, r. m., barcianu, alexi, w., rev. crit. iii, 168. - Scris şi: sdruhăire (lb). - PL: zdruhăiri. - V. zdruhăi. ZDRUHĂÎT, -Ă adj., s. f. (Prin sudul Transilv.) 1. Adj. (Despre pas, mers) Săltat2 (1). Cf. zdruhăi (1). Mers zdruhăit. Com. din sălişte - sibiu. + (Despre dans, muzică) Cu ritm vioi. Un joc zdruhăit. dragomir o. m. 22. 2. S. f. (Mai ales art.) Dans popular românesc cu mişcare vioaie; melodie după care se execută acest dans. Un joc zdruhăit, de unde şi numele de „zdruhăita“, iar, după cum săliştenii şi satele din jur îl numeau: „jocul nebunilor“. dragomir, o. m. 22. - PL: zdruhăiţi, -te. - V. zdruhăi. ZDRUHĂITURĂ s. f. (în dicţionarele din trecut) Zdruncinătură (1). Cf. lb, gheţie, r. m., barcianu, alexi, w. - Scris: sdruhăitură (lb). - PL: zdruhăituri. - Zdruhăi + suf -ătură. ZDRUHOLŢ s. n. (Regional) Sucitor (1) (Câlnic -Sebeş), a ii 12. - PL: ? - Etimologia necunoscută. ZDRUINĂ s. f. (Regional) Femeie de statură înaltă, voinică (Poiana Lacului - Piteşti), udrescu, gl. (Ca 2035 ZDRUIŢA - 191 - ZDRUMICARE epitet, pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de“) E o zdruină de muiere, sparge piatra-n pumni. id. ib. - Pl: zdruine. - Cf. z d r a h o a n ă. ZDRUIŢA vb. I. Refl. (Regional) A se da huţa în leagăn (Vaşcău). Se zdruiţă cu dosea, alr i 1 704/80. - Prez, ind.: zdruiţ. - Etimologia necunoscută. ZDRUMECÁ vb. I v. zdrumica. ZDRUMECĂTÎIRĂ s. f. v. zdrumicătură. ZDRUMICÁ vb. I. Tranz. I. 1. (Popular; complementul indică mai ales obiecte) A zdrobi (11). Şi clădi despicăturile pre jărtvanicul care au zdrumicat. biblia (1688), 260V8, cf. anon. car., lb, ddrf, barcianu. Toba fură snopii de grâu, îi zdrumecă şi-i aruncă-n măruntaiele batozei, săm. ii, 679, cf. alexi, w., tdrg, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DEX. Voi apUCa De-a zdrumica Cel fluier de soc. pop., ap. gcr ii 329, com. LIUBA, FRÂNCU - CANDREA, M. 105, COm. BENIUC, ALR i 1 989/18, 24, 30, 40, 45, 49, 69, 79, 90, 116, 118, 122, 594, 840, alr sn v h 1319. ^ R e f 1. p a s. Se zdrumică Persia în mai multe provinţii, săulescu, hr. ii, 364/7. Refl. Lutul de pre lângă drumuri ... să usucă în bulgări ... Şi călcat fărămându-să în prav şi pulbere zdrumicându-să. cantemir, hr, 170. ^ F i g. Domnii şi boierii neamurilor se rădică ca nişte urieşi şi caută a zdrumica popoarele ..., o luptă mare şi îndelungată se începe între om şi om, popor şi popor. russo, s. 133. A încercat ... evocarea lui Ştefan cel Mare - subiect ce-i depăşea ... puterile de expresie minoră. Ca furnicile, el l-a zdrumicat în fărâmi, lovinescu, s. i, 64. Căluşarii zdrumicau bătuta pe bâte. arghezi, B. 68. (Refl.) Tăcere ... în jurul căreia larma vieţii se zdrumică în pulbere, lovinescu, s. ii, 11. 2. Spec. (Prin sud-vestul Mold.; complementul indică ştiuleţii de porumb) A curăţa de boabe. Cf. alr i 907/592, 594. II. (Regional; complementul indică legume, fructe, frunze, seminţe) A zdrobi (II 1). Cf. scriban, d. Al'eze sămânţă L'e frazeţăştse şî l'e zdrumică. gregorian, cl. 48, cf. alr i 1 809/790, alr sn i h 232, a ii 12, iii 18. III. 1. (Popular; complementul indică obiecte concrete) A zdrobi (III 1). Şi chedrii din Livanul Domnul îi detună, De-i frânge, cu trupină, cu crengi împreună ..., îi zdrumică. dosoftei, ps. 87/11. Se mişcă - şi cutremur pe lume a zdrumicat. c. a. rosetti, c. 82/7, cf. resmeriţă, d., dl, dm, dex. ^ Fig. Opinca ..., hainia duşmanului a zdrumicat-o în mii şi fărâme, fără să-şi puie mintea s-o-ncerce uniori la tăisu săbiii. jipescu, o. 113. Nu sfarmă doar bălauri de piatră: Surpă şi zdrumică ... nevoi şi dureri, deşliu, g. 27. (R e f 1. p a s.) S-au văzut ca lucrurile preaputincioasă şi preavârtoa-să pre lesne a se zdrumica şi a se fărâma, cantemir, ist. i, 249. Libertatea şi legea popoarelor se zdrumică. BĂLCESCU, ap. şăineanu, d. u. 2. (Popular; complementul indică fiinţe, mai ales oameni sau părţi ale corpului lor) A zdrobi (III 2). Săvai sabie să m-are taia, săvai tot trupul în mii de bucăţi să s-ară zdrumica, eu de Hristos nu mă voi lepăda, varlaam, c. 431. Dacă va scăpa capul zdravăn şi sănătos, măcar de i-ar zdrumica şi sfărâma tot trupul, tot s-ar vindeca, neagoe, înv. 194/3. Aşa învârtind roatele, să zdrumica carnea ei. dosoftei, v. s. noiembrie 168v/3. în unghii să-i farmaţi, în colţi să-i zdrumicaţi, în labe să-i spintecaţi, cantemir, i. i. 246. L-a izbit pe-a lui coif, cât oasele capului toate l-a zdrumicat. murnu, i. 251. Pe Şerpe-l lovea, Trupu-i zdrumica Dărabe-l făcea, balade, i, 317. Sus ma radzicară La pământ ma lasară, Toatse oasale mi le zdrumicară. folc. olt. - munt. i, 354. *❖* F i g. Tăiat-ai (Zdrumicat-ai d) cu mirure capetele tarilor, psalt. 322. Trupul mieu cu teama ta-l zdrumică, Că mă ia de giudeţul tău frică, dosoftei, ps. 421/3. ^ Refl. Calul ..., dând de o râpă mare, S-au zdrumicat de tot. donici, f. i, 23/1. Le-am suit în căruţe ..., am plecat în goana turbată a cailor ...de credeam că se zdrumică maţele în ele. al lupului, p. g. 76. + Fig. (învechit; complementul indică persoane sau inima, sufletul lor) A zdrobi (III 2). Acea tăcere dovedea că memoria lui ... era prea afund pironită într-una din acele taine ce zdrumică inima, heliade, l. b. i, 113/1. Mila ... toată m-a zdrumicat. id. o. i, 451. 3. (Popular; complementul indică fiinţe, mai ales oameni) A zdrobi (III 3). L-au zdrumicat pre el întru căi. biblia (1688), 1911/ 19. Aşa urs oştirea întreagă este în stare să o zdrumice. creangă, p. 188. Şi-aicea s-or amestecat ... Lina şi cu ciurda ei de neamuri ... ce i-aş zdrumica. lăncrănjan, c. i, 74. F i g. A putut ... să sufere a vedea un războinic murind în valurile sângelui său şi zdrumicat de arzătoarea sete a agoniei. heliade, l. b. i, 233/14. ^ R e f 1. r e c i p r. [Ţările greceşti] începu a să zdrumica una cu alta. săulescu, hr. ii, 21/10. IV. (Popular; complementul indică armate, grupări de oameni înarmaţi, comandanţi de armate, state etc. în conflict armat) A zdrobi (IV 1). Alcătuiră armie de 90 mii oşteni ... până ce Crasus li sfarmă o parte şi Pom-peiu, venind din Spania, zdrumică pe ceialaltă. săulescu, hr. i, 57/24. Românii îi zdrumicau fără cruţare. ispirescu, m. v. 13. A lui va fi slava la urmă când ei zdrumeca-vor Oastea duşmană, murnu, i. 80. - Scris şi: sdrumica resmeriţă, d. - Prez. ind.: zdru-mic. - Şi: (învechit) zdrumeca vb. I. - Contaminare între zdrobi şi dumica. ZDRUMICÂR s. n. (învechit, prin Transilv.) Zdrumicătură. Cf. LB. - PL: zdrumicare. - De la zdrumica. ZDRUMICÂRE s. f. (Popular) Acţiunea de a z d r u -mica şi rezultatul ei. 1. Zdrobire (I). Cf. zdrumica (1). Cf. ddrf, barcianu, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., DL, DM, DEX. 2. Zdrobire (III 1). Cf. z d r u m i c a (III 1). Cf. ddrf, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., DL, DM, DEX. 2041 ZDRUMICAT - 192 - ZDRUNCINA 3. Zdrobire (IV 1). Cf. zdrumica (IV). Pentru zdrumicarea Spaniei, se alie Elisaveta mai departe cu Enrichle. săulescu, hr. ii, 329/3. Apoi ... împilarea străină, robirea şi zdrumicarea naţiei sub „turcul păgân bălcescu, m. v. 549, cf. ddrf, barcianu, alexi, W., ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., DL, DM, DEX. - Scris şi: sdrumicare resmeriţă, d. — PI.: zdrumi-cări. - V. zdrumica. ZDRUMICÂT, -Ă adj. 1. (Popular) Zdrobit2 (I 1). Cf. zdrumica a i). Să li se dea câte o ţâră de ovăz sau muiat în apă, sau zdrumicat în păsat, economia, 76/10. Păstorul ..., trăgând asupra sa fulgerul, a rămas în loc zdrumicat în nenumărate bucăţi, cr (1833), 121 Vl6. Gheaţa care formează aproape totalitatea gheţariul[m] nu e zdrumicată, ba chiar nici crăpată. contemporanul, iii, 458, cf. BARCIANU, alexi, W., ŞĂINEANU2, resmeriţă, D., dl, dm, dex. Prundişu-i zdrumi-cat ca marna, românia literară, 1970, nr. 80, 15/1. ^ F i g. Prin mândrul întuneric al pădurii de argint Vezi izvoare zdrumicate peste pietre licurind. eminescu, o. i, 85. Auzea scârţâind roata ciuturii de la fântână şi limpezea, clipocind în teică, apa zdrumicată pe mâna şi pe faţa lui Manlache. popa, v. 30. 2. (Rar) Zdrobit2 (III 1). Cf.'zdrumi ca (III 1). Corăbii zdrumicate băteau domol în maluri, voicules-cu, poezii, i, 69. - Scris şi: sdrumicat resmeriţă, d. - PL: zdrumicaţi, -te. - V. zdrumica. ZDRUMICĂTURĂ s. f. (Ban. şi Transilv.) Bucată mică (de pâine); (învechit şi regional) zdrumicar, zdru-micare. Cf. zdrumica a i). Zdrumicăturile şi făr-miturile ceale de faguri încă le culeg, economia, 196/18, cf. lb, dl, dm, dex, alr i 768/30, 45, 49, 69, 75, 77, ib. 1 852/315, ib. ii 4 019/36, 76. - PI.: zdrumicături şi (regional) zdrumicăture (lb). -Şi: (regional) zdrumecătură s. f. alr i 768/69. - Zdrumica + suf. -ătură. ZDRUMICOS adj. (Regional; despre cartofi) Făi-nos (Ghilad - Timişoara), alr sn iv h 1 103/36. - PL: zdrumicoşi. - Zdrumica + suf. -os. ZDRUNCEN s. n. v. zdruncin. ZDRUNCENĂTOR, -OARE adj. v. zdruncinător. ZDRUNCÎ vb. IV v. zdruncina. ZDRUNCIN s. n. I. 1. (Popular) Zdruncinare (1). Cf. zdruncina (1). Cf. cihac, ii, 375. Duduca Balaşa ... nu simţea decât zdruncinul calului ce o sălta cu necontenire pe şa. gane, ap. tdrg, cf. ddrf, resmeriţă, d., şăineanu, d. u., cade. Stând cu genunchii cam sus, se afla destul de apărat de zdruncin, sadoveanu, o. x, 192, cf. SCRIBAN, D., DL, DM, M. D. ENC., DEX. F i g. Lucrurile s-au desfăşurat oarecum lin, fără zdruncinuri. v. rom. februarie 1956, 98. ^ Fig. (Popular) Străda- nie (2). Tot aşa mergând ei ..., cu mare greutate şi zdruncin, au trecut peste nenumărate ţări şi mări. creangă, p. 94. Să-i fi rămas bătrânului, din atâta zdruncen, zece mii de lire. vlahuţă, d. 108. După atâta zdruncin, setea ne dobora. adam, r. 7, cf. resmeriţă, d., cade. Acu, tu zâci că ţî-i zdruncinul pe nedrept. popa, v. 136. II ruinaseră privegherile, umezelile şi zdruncenele neîntrerupte ale vieţii păstoreşti, sadoveanu, o. xvi, 394, cf. dm, m. d. enc., dex. + (Rar) Traumă produsă prin lovituri, zguduiri, zgâlţâiri etc. Cf. RESMERIŢĂ, d. 2. Zbucium (1); p. .ext. durere. Cf. zdruncina (3). Dar un rău mai mare este zdruncenul moral, ... pervertirea chipului normal de a simţi şi de a cugeta. vlahuţă, ap. tdrg. S-a iscat un proces care ... a dat mult zdruncin şaugăilor. arhiva, ii, 605. Cred că nimica nu-mi va mai putea da împăcare sufletului şi-a trupului. Sunt într-un zdruncin de neînchipuit, luc. vii, 505, cf. resmeriţă, d., şăineanu, d. u., cade. Altă noapte de zdruncin, trudă, enervare şi somn neisprăvit, miro-nescu, s. 129. Şi-a crezut ... viaţa încheiată şi traiul prea temeinic hotărât, ca să mai sufere de zdruncin sau de plâns, popa, v. 288. Zdruncinul sufletului s-a potolit în bietul om. sadoveanu, o. xviii, 346, cf. scri- BAN, D., DL, DM, M. D. ENC., DEX. II. (Regional; în forma zdroncin) Băţ subţire, la un capăt cu o rotiţă de lemn cu găurele, cu care se bate laptele prins sau smântână din putinei, ca să se aleagă untul. Com. din Salva - Năsăud. - Scris şi: sdruncin resmeriţă, d. - PL: zdruncinuri. - Şi: zdruncen (pi. şi zdruncene), (învechit şi regional) struncin (cihac, ii, 375, tdrg, scriban, d.), (regional) zdrancin (scriban, d.), zdroncin (com. din Salva - Năsăud), (învechit, rar) strâncen (scriban, d.), strân-ciun (id. ib.), strunciur (id. ib.) s. n. - Postverbal de la zdruncina. ZDRUNCINA vb. I. 1. Tranz. şi refl. (Complementul ori subiectul indică obiecte, construcţii etc. sau părţile lor ori fiinţe, arbori etc. sau părţi ale corpului lor) A (se) scoate din poziţia iniţială, mişcându-se (cu putere) brusc, repetat şi dezordonat, într-o parte şi într-alta, încoace şi încolo, în sus şi în jos etc., producând un zgomot caracteristic; a (se) clătina, a (se) cutremura, a (se) hâţâi, a (se) hodorogi, a (se) hurduca, a (se) hurducăi, a (se) hurui, a (se) scutura (II 1), a (se) zgâlţâi (1), a (se) zgudui (2), (popular) a zgâlţâna (1), (regional) a (se) bălăbăni, a (se) dârgâi, a (se) zdrăngăni (II 2), a (se) zdroncăni (2), a (se) zdruhăi (1), a zducni (1), a (se) zgâcina. Ca un vas de multe valuri şi din multe părţi izbit şi strânciunat. cantemir, i. i. ii, 232, cf. lb, valian, v. înfăşură baza stupilor cu o pânză groasă ... şi-i transpoartă astfel, ferindu-se să nu-i zdruncine, brezoianu, a. 552/4, cf. polizu. Lovi tronişorul cu genunchiul, se cam zdruncină, ispirescu, U. 98, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU2. Munţ înalţ s-or zdrunsina. diaconu, vr. 173, cf. cade, scriban, D. Un şuier cutremurător ne-a oprit graiurile pe buze, zdruncinăndu-ni-se creionul pe carnet. arghezi, b. 138. Vagonul se clătina zdruncinându-se în acelaşi ritm monoton, călinescu, o. i, 19, cf. dl, dm, 2049 ZDRUNCINA - 193 - ZDRUNCINA M. d. enc., dex. Cân mai dă şî din coadî apu-atunci şî struncinî şi şî zgâlţâi di gândeşti tu cî-i prăpăstenia pomântului. şez. ii, 105, com. din straja - rădăuţi, cf. alr sn ii h 353, alrm sn i h 236. ^ R e f 1. p a s. Să nu alerge calare sau să se struncine în căruţe, pentru că ... se porneşte emoragie. cornea, e. i, 150/9. Este obiceiul să se ducă mortul la groapă cu sania, fie vara, fie iarna, pentru ca ... să nu se zdruncine, marian, î. 250 Fig. în inima noastră se zdruncină oceanul galaction, o. a. ii, 336. + Refl. Fig. (Astăzi rar) A se zbuciuma (2). întunecimea se îndeasă şi mai mult ..., tot neamul omenesc se frământă şi se zdruncinează. bălcescu, m. v. 562. încotro te zdruncini, uncheşule? - Spre Focşani. popa, v. 164, cf. dl. +■ In tranz. (învechit, rar) A zdrăngăni (1). Acum începură toţi să zdruncine din săbii iarăşi ca la comandă. bariţiu, p. a. ii, 150. + Tranz. (învechit; complementul indică oameni, armate) A risipi (3). Şi acicea mai nainte struncinaţi fură de însuşi de acesta Hristos (ce să zice că răsipiţi fură prespre tot pământul), coresi, ev. 300. Hatmanul, cu toată a lui oaste, au năvălit asupra rosienilor, au struncinat şirurile lor şi i-au răspins cătră Moscva. asachi, i. 172/14. 2. T r a n z. şi r e f 1. (Complementul indică construcţii, obiecte etc.) A (se) deteriora în urma unor zguduituri, unor lovituri puternice etc. Câteva vase franţeze, aflătoare în apropierea „Anconei“, s-au zdruncina[t] prin o furtună, care ... au ţânnut pân’a doua zi sara. ar (1832), 344V35. Clopotniţa cea mare a catedralii[i] s-au surpat şi câteva biserici şi case foarte s-au zdruncinat, ib. (1834), 108V19. [Biserica episcopiei] fusese rău struncinată de cutremurul întâmplat în anul 1692. tdrg. Să poţi cunoaşte unde e zidul struncinat De straşnica izbire a bombelor aprinse, negruzzi, s. ii, 191. + R ext. (Rar) A (se) cutremura. Seismul a zdruncinat casa din temelii, dsr. 3. Tranz. Fig. A face să-şi piardă trăinicia, forţa etc., a clătina, a slăbi (3), a şubrezi (2); p. ext. a aduce prejudicii, pagube; a (se) zgudui (1). Decăderea francoportului de Cadix ... struncinează negoţul ar (1829), 1362/21. Au ajuns pe Paşa ... şi întru atâta l-au zdruncinat, încât insurecţia se poate socoti de tot curmată, ib. (1831), 622/7. Diviziunea bisericii pe sistema apanajurilor ... au fost zdruncinat rânduiala politicească. ib. (1832), 2082/3. Tulburări dinlăuntru, dizbinări ... struncină şi resturnă califatul. săulescu, hr. i, 124/17. Prin a lor vetejie şi sălbăticiune ..., au struncinat şi, în parte, au dărâmat puterea Romei, asachi, i. m/2. Năvălirile ce făcură după aceasta tatarii spre nord i-au struncinat foarte mult. ist. m. 33/ 10. Judecăţile l-au struncinat într-atât cât el şi astăzi chiar este strâmtorat. i. ionescu, d. 205. Adevărul ziselor noastre nu poate fi zdruncinat, gherea, st. cr. ii, 97. Un proces periculos ameninţa să-i zdruncine averea. tdrg. Sunt aşa întâmplări absurde care-ţi tulbură mintea, îţi zdruncină credinţa, brătescu-voineşti, p. 110, cf. resmeriţă, d., cade. Analiza ... zdruncină şi liberul joc al activităţii emoţionale, lovinescu, c. vii, 34. Aceste evenimente însă nu au zdruncinat ... o reuniune de state ca a noastră, titulescu, d. 379. Răzvrătirea înfiorătoare a tăcerii ... o zdruncină un răstimp cu închinarea lui. mironescu, s. 201. Chiar acest amănunt ... nu izbuti să zdruncine senina încântare a lui. c. petrescu, c. v. 31. Riposta ... zdruncină multe credinţe, brăescu, o. a. i, 109. Coborârea lui de pe piedestal îmi zdruncina echilibrul sufletului, sadoveanu, o. xvii, 509, cf. scriban, d. îl vedea făcând sforţarea cam şcolărească de a-şi aduna ideile, oarecum zdruncinate de discuţie, camil petrescu, o. i, 309. Atitudinea dârză a fetei zdruncină siguranţa de sine a directorului. v. rom. ianuarie 1954, 92. Autorul zdruncina privilegiile marilor boieri, ist. lit. rom. ii, 157, cf. dl, dm. Fiecare să-şi dea ce-i al lui întru odihna şi liniştea lui ce nu trebuiau zdruncinate de tulburări, barbu, princ. 272. Paralelismul dintre stilurile celor două limbi nu dispare, ... deşi atunci el este zdruncinat din temelii. coteanu, r. L. 62. Monotonia ritmică a partiturilor din acele vremi este zdruncinată de nervozitatea dansurilor. românia literară, 1970, nr. 73, 27/1. Undeva, plutea duhul ideilor Veneţiei şi ale Florenţei ..., dar rezistenţa era greu de zdruncinat, contemp. 1971, nr. 1281, 1/2, cf. m. d. enc., dex. Absol. Călcările care au nemulţămit populaţiunele rurale ... au şi struncinat din încrederea în guvern, i. ionescu, m. 182. ^ Refl. pas. împărăţia tare au început a se strunci-na şi din toate părţile a se scutura, cantemir, hr. 334. S-au struncinat libertatea învăţământului, i. ionescu, d. 85. Struncinatu-s-a ceva negoţul? negruzzi, s i, 299. Credinţa epicuriană zdruncinându-i-se, era natural ca el să se întoarcă la părăsitul cult al zeilor, ollănescu, h. o. 108. Concepţia de viaţă ... se zdruncină din temelii. rebrean-u, p. s. 43. + Fig. A tulbura conştiinţa, convingerile etc. cuiva; a şubrezi (2), a zgudui. Cf. polizu, barcianu, alexi, w. Această autoritate suverană ... i-a zdruncinat sufleteşte, alungând instinctele bune din sufletele lor. lovinescu, c. viii, 93. Sufletul lui fusese zdruncinat din temelii, d. zamfirescu, v. ţ. 171. Moartea lui timpurie a zdruncinat-o tare pe mama. preda, delir 281. Adânc mă zdruncină Clonţul toamnei reci. labiş, p. 178. întâmplările altora ... îl zdruncinau tot aşa de tare ca şi când le-ar fii suportat el. românia literară, 1970, nr. 93, 16/1, cf. m. d. enc. 4. Tranz. (învechit şi popular; complementul indică fiinţe, mai ales oameni, sau părţi ale corpului lor) A zdrobi (III 2). Au căzut calul cu dânsul şi i-au struncinat piciorul din genunche în sus. ist. carol xii, 37715. El s-a ridicat zdruncinat de căzătură, caragiale, o. ii, 252, cf. cade. Sta ca cucoşii unul cătră altul şi-şi scotea ochii, îşi spărgea capetele, îşi struncină mânile. sbiera, p. 202. Zmeoaicele tale, Să nu vie ..., Să-l zdrobească, Să-l zdruncinească. pamfile, duşm. 230, com. din straja - rădăuţi. Sapa-i lungă, coada-i groasă, Rău mă zdruncină la oase„ folc. olt. - munt. iii, 532. ^ Refl. Pentru cel ce au căzut după zid şi s-au strănciunat şi Născătoarea de Dumnezeu l-au vindecat (a. 1776). cat. man. i, 418. ^ F i g. Dzeul zdrunciură capetele dracilor săi (struncinî c, strunci-va c2, zdrobi-va d). psalt. 129. A cincea botejune, cu ce se botează Hristos ... ca să struncine capetele şerpilor într-o apă şi ca să sfărâme păcatul, coresi, ev. I 512. 2049 ZDRUNCINARE - 194 - ZDRUNCINAT2 5. T r a n z. (Complementul indică sănătatea, sistemul nervos al oamenilor etc.) A face să-şi piardă rezistenţa şi să devină şubred în urma unor modificări (patologice); a ataca, a distruge, a ruina (1), a strica (7), a vătăma. Istericalele din zi în zi sporind, zdruncină şi darmă sănătatea celui trup nurliu şi frumos, fm (1843), 1642/37. Faţa lui tristă şi nişte ochi care priveau cu atâta jale împrejur arătau că o suferinţă morală zdruncinase pe uriaş, contemporanul, iii, 229. Războiul zdruncină nervii, îndepărtează încrederea în valorile eterne, călinescu, c. o. 41. A văzut atâtea mame de paisprezece ani, ştie cum le zdruncină sănătatea naşterile astea pripite, camil petrescu, o. i, 490. Nervii ei erau zdruncinaţi de scena groaznică a omorului. vinea, L. ii, 90. ^ R e f 1. Sănătatea i s-a zdruncinat cu desăvârşire, contemporanul, vii, 123. Aci mi s-au zdruncinat oasele şi mi s-au clătinat credinţele în bunătatea omenească, ciauşanu, r. scut. 16. în această atmosferă de plumb a condamnaţilor la moarte se zdruncină, sclf 1960, nr. 1, 159. - Scris şi: sdruncina resmeriţă, d. - Prez. ind.: zdrun- cin şi (învechit şi regional) zdruncinez. - Şi: (învechit) străncinâ, strănciunâ, strâncenă (tdrg), strânciunâ (tdrg, scriban, d.) vb. I, strunei vb. IV, struncinâ (prez. ind.: struncin şi struncinez), struciunâ (tdrg), struciurâ vb. I, (regional) zdruncini (prez. ind. zdrunci-nesc), zdrunci (alr sn ii h 353/848, alrm sn i h 236/ 848) vb. IV, zdrunciunâ (com. din straja - rădăuţi), zdrucinâ (alrm sn ii h 626/833), zdrâncinâ (tdrg, scriban, d., alr sn ii h 352/192, alrm sn i h 236/192), strâncinâ (alr i 1 325/378, 385), struncenâ (russo, s. 132, tdrg) vb. I. • - Etimologia necunoscută. ZDRUNCINARE s. f. 1. Scoatere din poziţie iniţială printr-o mişcare (puternică) bruscă, repetată şi dezordonată, într-o parte şi într-alta, încoace şi încolo, în sus şi în jos etc., producând un zgomot caracteristic; clătinare, clătinat, clătinătură, clătineală, hurducare, hurducat, hurducăială, hurducătură, huruială, huruire, huruit1, huruitură, scuturare (II 1), scuturat1 ai i), scuturătură (II 1), zdruncinătură (1), zgâlţâială (1), zgâlţâire, zgâlţâit1, zgâlţâitură (1), zguduială (2), zguduire (2), zguduit1 (1), zguduitură (2), (rar) zdruncinat1, (popular) zdruncin (1), (în dicţionarele din trecut) zdruhăitură, (regional) bălăbăneală, bălăbănire, bălăbănit1, bălăbănitură, dârgâire, dârgâitură, zdrăn-găneală, zdrăngănire, zdrăngănit, zdrăngănitură, zdron-cănit, zdruhăire, zdruncineală (1). Cf. zdruncina (1). Cf. VALiAN, v. Rărunchii dor adese ... din osăbite struncinări şi loviri, cornea, e. i, 135/18, cf. polizu. îşi încarcă căruţa cu călători şi bagaje în număr şi greutate mult mai mare ... în fine, după mai multe zdruncinări ... ajunserăm, filimon, o. iii, 7. îmi vuia capul din pricina zdruncinărilor ce sufeream, alec-sandri, pr. 260. Marea se linişti ca să mă poarte far zdruncinare pe spatele ei departe de ţara ... în care fusesem, i. negruzzi, ap. tdrg, cf. ddrf, barcianu, alexi, w., resmeriţă, d., dl, dm, m. d. enc. 1011. 2. F i g. Pierdere a trăiniciei, a forţei etc., slăbire (2), şubrezire (1); p. ext. (astăzi rar) prejudiciere; pagubă; (învechit) zdruncineală (2). Cf. zdruncina (3). Căci amintrilea, pricina clătirii dându-să, odihna şi liniştea fără turburare şi strânciunare a fi nu poate. cantemir, i. i. I, 39. Spre răsuflarea locuitorilor ţărei aceştia, în locul greutăţilor ce s-au suferit şi a struncinărei ce li s-au pricinuit în curgerea războiului ..., li s-au dăruit ... iertare de bir (a. 1814). uricariul, i, 185. Stolnicul nici întru un chip nu să priimeşti pretenderisind ...a aduci în supărare şi în struncinare ticnitele odihni a vecinicilor stăpâni de drept lucrul lor (a. 1830). iorga, s. d. xxi, 400. în mijlocul acestor cumplite strunchinări a Roşiei, numai singurul Novgo-rod au rămas în întregime, asachi, i. 55/31. înapoierea agriculturei franţeză ..., struncinările războaielor ..., găsiră ... omul ce de mult îl aştepta, fm (1844), 1292/33. Suirea şi pogorirea preţului pânei aduce tare mare struncinare stării ţeranului. i. ionescu, c. 212/28. Punga lui primisă cea mai cumplită struncinare. fm (1846), 189V8, cf. polizu. Voi sfătuiţi-vă acum şi ajutaţi zdruncinărilor ţării! coşbuc, ae. 215, cf. barcianu, alexi, w. Efectul de zdruncinare a eredităţii se observă mai ales ... la generaţia întâi, agrotehnica, i, 225. 3. (Astăzi rar) Zbucium (1); p. ext. durere. Cf. zdruncina (3). Am ucis întru rană ... şi ... struncinare mie. biblia (1688), 4l/7. Nevoit au fost ca, în mijlocul zdruncinării cii pe dinlăuntru, de măhniciune şi diznădăjduire, a se făţarnici cu masca bucuriii. asachi, i. 134/8. Cu destulă struncinare a sufletului său din pricina puţinei îmbrăţoşeri ce are publicul nostru asupra literaturei. fm (1843). 103V7. Cele petrecute ... le tot 'avea înainte şi-i pricinuiau o zdruncinare însoţită de mari suferinţi. contemporanul, iv, 82. In suflet simţi o zdruncinare urmată de o dorinţă vagă de nimicire, rebreanu, p. s. 165. [întrevederea] îmi va fi numai spre clădire, iar nu spre zdruncinare, galac-tion, o. 225. Fantasticul realului poartă în el valenţa trecerii ... la realitate, fără zdruncinări psihice, românia literară, 1970, nr. 75, 8/1. 4. (învechit, rar; în forma struncinare) Zdrobire (IV). Războiul se încheie cu struncinarea şi mărginirea învinşilor spartani la 362. săulescu, hr. i, 33bls/3. - Scris şi: sdruncinare resmeriţă, d. - PL: zdruncinări. - Şi: struncinare, (învechit, rar) strânciunare s. f. - V. zdruncina. ZDRUNCINÂT1 s. n. (Rar) Zdruncinare (1). Cf. zdruncina (1). Cf. ddrf. - V. zdruncina. ZDRUNCINÂT2, -Ă adj. 1. (Despre obiecte, construcţii etc. sau despre părţi ale lor ori despre fiinţe, arbori etc. sau despre părţi ale corpului lor) Care este scos din poziţia iniţială şi mişcat (cu putere) brusc, repetat şi dezordonat, într-o parte şi într-alta, încoace şi încolo, în sus şi în jos etc., producând un zgomot caracteristic; clătinat, hâţâit, hâţânat, hodorogit, hurducat, hurducăit, huruit2, scuturat2 (II 1), zgâlţâit2 (1), zguduit2 (1), (regional) bălăbănit, dârgâit, zdrăngănit (1). Cf. zdruncina (1). Simţii că umbletul trăsurei din lin şi repede se făcu zdruncinat şi hâţâit. ghica, c. 2052 ZDRUNCINAT2 - 195 - ZDRUNCINĂTURĂ E. i, 41. Calul ... mă târăşte în partea ailaltă ... pe când mă ridic zdruncinat, auz foşneală pântre coceni. CARAGIALE, O. I, 145, cf. BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, d., dl, dm, dex. Au picat amândoi jos. Struncinat cum era, abia s-au sculat ţiganul de jos. sbiera, p. 286, cf. alr sn v h 1 367/414. 2. (Despre obiecte) Care s-a deteriorat în urma unor zguduituri, a unor lovituri puternice etc. Cf. z d r u n c i -na (2). Căci o luntre zdruncinată se-au scăpat din ochean Deacă uită privighere va peri şi în liman, asachi, p. 9/3. Omul de piatră stă resemnat ... privind cu duioşie la trăsurile care se luptă cu valurile zdruncinate ale pavajului, ghica, c. e. ii, 320. Ca să ajungi la cele două odăi ale boierului, trebuie să urci o scară strâmbă şi zdruncinată, camil petrescu, o. ii, 661. ^ F i g. Sfadă şi voroavă strânciunată s-ar fi scornit şi mai multă ocară s-ar fi lucrat, de n-ar fi fost Brebul. cantemir, i. i. i, 46. + (Despre oameni) Care nu mai este hotărât. Milescu se uită repede la Mihai şi apoi la sine însuşi. Un moment păru zdruncinat în hotărârea lui. D. ZAMFIRESCU, R. 72, cf. DL, M. D. ENC. 3. (învechit şi regional; despre fiinţe, mai ales despre oameni sau părţi ale corpului lor) Zdrobit2 (III 3). Cf. zdruncina (4). Să vor lovi una de alta, atunce oamenii şi toate dobitoacele vor muri străncenaţ[i] (a. 1815) gcr ii, 217/35. Cu frunţile zdruncite neîmblânziţi coloşi Stătură luptătorii şi se-mpăcară-o leacă. românia literară, 1970, nr. 72, 3/2. 4. (Despre oameni) Care şi-a pierdut trăinicia, forţa etc.; slăbit (3), şubrezit. Cf. zdruncina (5). în zilele acestuie, fiind struncinat la minte ..., se împresură Franţia de două nefericiri, săulescu, hr. i, 200/24. Sănătatea lui, struncinată prin ostenelele răzbelului, din zi în zi se făcu mai părtinitoare, asachi, s. l. ii, 11. Ca nuca pe părete poveţele-i se prind ... în scurt ne dă dovadă de crieri struncinaţi. negruzzi, s. ii, 267, cf. ddrf, barcianu, resmeriţă, d. O bătrână cu mintea zdruncinată de când şi-a pierdut feciorul în lume. c. petrescu, o. p. ii, 199. După o zăcere de friguri şi aiureli, băiatul rămăsese zdruncinat, voiculescu. p. i, 157. Prevenirea diferitelor complicaţii ..., restabilirea funcţiilor zdruncinate ale diferitelor organe, belea, p. a. 194, cf. dl, m. d. enc., dex. Era numai o nălucire de minte bătrână şi zdruncinată, românia literară, 1970, nr. 93, 17/2. ^ (Substantivat) Fig. Au nu oile-ş pasc păstorii? Şi pentru căce ceale rătăcite nu întoarsei şi ceale pierdute nu le căutat şi struncinatele. coresi, ev. 468. + (Astăzi rar, despre oameni) Zbuciumat (1); îndurerat. Rămas-au bieţâi oameni numai cu sufleteli, bătuţi şi struncinaţi, cum era mai rău. neculce, l. 57. Aşa zdruncinat cum eşti, nu te apuca să conduci vreo afacere, caragiale, o. vii, 28, cf. barcianu, alexi, w. Se ivi ... un domn bătrân ... pe care-l văzusem plângând zdruncinat în rândul dintâi al jalnicei adunări. brĂtescu-voineşti, p. 30. Eram prea zdruncinat sufleteşte ca să-mi ardă de învăţătură, h. lovinescu, t. 250, cf. dm. Sufletul său zdruncinat caută să evadeze din realitate, refugiindu-se delirant în trecut, v.. rom. martie 1970, 105. Să fi mers pe un drum greşit şi împotriva vremii mele, că sunt atât de zdruncinat. românia literară, 1971, nr. 120, 11/2, cf. m. d. enc., dex. - Scris şi: struncinat resmeriţă, d. - PL: zdruncinaţi, -te. - Şi: zdruncit, -ă, (învechit şi regional) struncinat, -ă, struncit, -ă, (regional) strânciunât, -ă (alr sn v h 1 367/414), (învechit, rar) străncenât, -ă adj. - V. zdruncina. ZDRUNCINĂTOR, -OĂRE adj. 1. Care scoate din poziţia iniţială mişcând (cu putere) brusc, repetat şi dezordonat, într-o parte şi în alta, încoace şi încolo, în sus şi în jos etc., producând un zgomot caracteristic; clătinător, cutremurător, hâţâitor, hâţânător, hodorogi-tor, hurducăitor, hurducător, huruitor, zguduitor (1). Cf. zdruncina (1). Cf. barcianu, alexi, w., şăineanu2, resmeriţă, d., cade. Cărăuşii găsesc poate mai puţin zdruncinătoare drumurile croite de ei pe pământ neted. SADOVEANU, o. XIX, 17, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. + (învechit, rar) Obositor. L-au împiedicat a se supune acestei călătorii struncinătoare. asachi, s. l. ii, 64. 2. Fig. (învechit) Care face să-şi piardă trăinicia, forţa etc.; p. ext. care aduce prejudicii, pagube. Cf. zdruncina (3). Această desfacere încă este pentru noi sdruncinătoare, ... căci nu este numai nenorocire, dar şi strâmtorie a însuşi vieţii noastre (a. 1815). uricariul, iv, 189/24. Orcare război ... este o lovire zdruncinătoare asupra civilizaţiii. ar (1833), 4142/24. în războiul zdruncenătoriu de 30 de ani păziră numiţii o înţeleaptă neutralitate, săulescu, hr. ii 284/24. Au ieşit cu totul din răbdare, Nemaiputând a suferi Ei pagube struncinătoare. donici, f. i, 44/5. Au vestejit şi cea mai frumoasă floare a ţării şi au aruncat-o dintr-o poziţie ră în alta mai,zdruncinătoare. ist. m. XXVI/5. - Scris şi: struncinător resmeriţă, d. - PL: zdrunci-nători, -oare. - Şi: (învechit) zdruncenător, -oare, struncinător, -oare adj. - Zdruncina + suf. -ător. ZDRUNCINĂTURĂ s. f. 1. Scoatefe din poziţia iniţială printr-o mişcare (puternică), bruscă, repetată şi dezordonată, într-o parte şi în alta, încoace şi încolo, în sus şi în jos etc.; clătinare, clătinat1, clătinătură, clătineală, hurducare, hurducat1, hurducăială, hurducătură, scuturare (II 1), scuturat1 ai i), scuturătură (II 1), zdruncinare (1), zgâlţâială (1), zgâlţâire, zgâlţâit1, zgâlţâitură (1), zguduială (2), zguduire (2), zguduit1 (2), zguduitură (2), (rar) zdruncinat1, (popular) zdruncin (1), (regional) zdruhăire, zdruhăitură, zdruncineală (2). Cf. zdruncina (1). Se află pe o suprafaţă lină alunecând cu o iuţeală nemăsurată, far cea mai mică zdruncinătură, măs. gr. 15/6, cf. valian, v., polizu, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, d., cade. O zdruncinătură a trenului îi aruncă în braţe pălăria de pai. teodoreanu, m. ii, 211, cf. scriban, d. Din nou, Laura se frânse şi se aşeză cu zdruncinătură. vinea, l. ii, 65, cf. dl, dm, m. d. enc. îţi vei da seama abia când vei simţi o durere cumplită în cap, o zdruncinătură a întregului, românia literară, 1970, nr. 78, 18/3, cf. dex. ^ Fig. Peste două zile, când a venit şeful de post, s-au mai întâmplat oarecare zdruncinături, popa, v. 223. 2054 ZDRUNCINEALĂ - 196 - ZDUP 2. F i g. (învechit) Tulburare a ordinii, a echilibrului. Cf. zdruncina (3). Aceasta e leagea preste toată pipăirea stricăciunii şi struncenăturii. biblia (1688), 811/55, cf. D, DL, M. D. ENC., DEX. 3. (învechit, rar) Cicatrice. Cf. zdruncina (4). Se va face, în locul rănii, struncinătură albă. biblia (1688) 782/45. La om de se va face oarecăruia în pialea feaţii lui struncinătură de semnare, ib. 78l/49. + (învechit, rar) Rană1 (2). Cel ce vindecă pre cei zdrobiţi la inimă şi leagă struncinăturile lor (a. 1784). tdrg. + (Prin nordul şi vestul Mold.) Boală la om sau la animale nedefinită mai îndeaproape. Cf. h xii 333, xvi, 228. - Scris şi: struncinătură resmeriţă, d. - PL: zdruncinături. - Şi: (învechit) struncenătură, struncinătură s. f. - Zdruncina + suf. -ătură. ZDRUNCINEĂLĂ s. f. 1. (Prin nord-vestul Munt.) Zdruncinare (1). Cf. zdruncina (1). Cf. udrescu, gl. De când cu drumurile astea, din zdruncinarea căruţii ..., nu-mi mai viu în fire. id. ib. + Zor1 (1). Cf. udrescu, gl. + Amestecare prin frecare (şi prin zdrobire) a unor legume, alimente, fructe etc. Cf. udrescu, gl. Încă o zdruncineală la mămăligă şi gata. id. ib. Ia fasolea la zdruncineală. id. ib. + Treierat1 (1). Cf. udrescu, gl. Ia să le mai dăm o zdruncineală, şi gata. id. ib. ^ E x p r. A lua (pe cineva sau ceva) la zdruncineală = a) a treiera1 (i). Cf. id. ib.; b) a cere (cuiva) socoteală; p. ext. a dojeni. Cf. id. ib. Ia mai ia-l la zdruncineală pe derbedeu-ăla, că umblă fără căpătâi. id. ib. 2. F i g. (învechit) Zdruncinare (2). Cf z d r u n c i -n a (3). Neputând să supuie Cazanul în puterea arinilor, ei i-au adus prin alt chip simţitoare struncineală: oprind pe neguţătorii Roşiii a merge la adunările de negoţ a Cazanului, asachi, i. 104/20. 3. (Prin nord-vestul Munt.) Tulburare (5). Cf udrescu, gl. Am rămas c-o zdruncineală la burtă că nu-mi mai viu în fire. id. ib. A rămas c-o zdruncineală la cap de la bombardamente, bietul om! nu mai e om cât o fi. id. ib. - PL: zdruncineli. - Şi: (învechit) struncineală s. f. - Zdruncina + suf -eală. ZDRUNCINI vb. IV. v. zdruncina. ZDRUNCÎT, -Ă adj. v. zdruncinat2. ZDRUNCIUN vb. I. v. zdruncina. ZDRUŞÎ vb. IV v. zdruci. ZDRUŢ1 s. m. = struţ1 I. 1. (Prin vestul Munt. şi prin nord-estul Olt.) Copil gras şi mare. Cf lexic reg. ii, 18. ZDRUŢ2 s. n. = struţ2 2. (Prin Olt. şi prin Munt.) Arc (cu săgeată). Cf alr i 1 428/792, 810. ZDUBULI vb. IV. T r a n z. (Regional; complementul indică păsări) A jumuli (Someş Guruslău - Zalău). mat. dialect, i, 218. - Prez. ind.: zdubulesc. - Cf. dubi, j umul i. ZDUBUŞ s. n. v. astupuş. ZDUCNÎ vb. IV. 1. Tranz. (Prin Ban.) A zdruncina (1); p. e x t. a izbi cu putere. Cf. cade, novacoviciu, c. b. 24. Te zdăgnesc de vatră, alr i 1 441/87, cf. alr sn ii h 353/76, alrm sn i h 236/76. Nu zducni uşa tare. Com. din oraviţa. (Complementul indică oameni) A brusca; a certa. Nu mă tot zducni! cv 1950, nr. 5, 3. 2. In tranz. (Regional) A cădea. Com. din straja - rădăuţi. + (Regional) A ieşi din locul unde se află (Săpata - Piteşti), udrescu, gl. ^ (Prin exagerare) Când te-oi trânti ..., zducnesc maţele în tine, amărâtule! id. ib. 3. Intranz. (Prin Transilv., prin vestul Munt. şi prin Dobr.; mai ales despre animale) A muri1 (1). Cf. scriban, d. La oameni zic că au murit, iar la dobitoace că ... au zdocnit. h iii, 313, cf. xiv, 347, 359. Sfârcule, [cal bătrân] nici nu mănânci, nici nu zdohneşti. dr. v, 228, cf. UDRESCU, GL. - Prez. ind.: zducnesc. - Şi: (regional) zdugni (cade), zduhni (udrescu, gl.), zdâgni, zdocni, zdohni vb. IV. - Etimologia necunoscută. ZDUFOS, -OÂSĂ adj. v. stufos1. ZDUGNÎ vb. IV v. zducni. ZDUHNÎ vb. IV v. zducni. ZDUIŢ s. n. (Prin vestul Transilv.) Scrânciob (2). Cf. alr i 1 703/98, 100, 103, 140, teaha, c. n. 282. + (Regional) Scrânciob (3) (Sălciua de Jos - Aiud). alr i 1 704/98. - PL: ? - Şi (regional) zguiţ s. n. alr i 1703/98 (pi. zguiţuri ib.) - Prez. z- + duiţ. ZDUMPĂÎ vb. IV v. zdupăi. ZDUP interj., s. n. 1. Interj. (Adesea cu valoare verbală; uneori repetat) Cuvânt care imită zgomotul produs de o cădere precipitată, de o săritură, de o aruncătură cu forţă, de paşi grei, apăsaţi. Cf barcianu, alexi, w., şăineanu2. Numai ce-aud aşa ca un vânt greu în văzduh şi, deodată, zdup! Pe prispă, sadoveanu, ap. tdrg, cf. resmeriţă, d., cade. Când să mă întorc, însă, nu ştiu cum mă răsucesc şi, zdup! cad în apă. vlasiu, a. p. 47. Nu se aude decât zdup-zdup pe scară şi tic-tac în sufragerie, teodoreanu, m. u. 188, cf. scriban, d. Cela, zdup peste gard, Ţirţec după el, până ce căzu în gura unor câini, călinescu, e. o. i, 76. Cum l-ai demascat, zdup cu el în vagon şi hai la Deltă. beniuc, v. cuc. 12, dl, dm. Am aşteptat să se întunece şi zdup, am sărit gardul, românia literară, 1970, nr. 92, 18/2, cf m. d. enc., dex. [Feciorul] luă maţele şi cu zgomot mare „zdup“ cu ele-n foc. cătană, ap. tdrg. Iei zdup! pă fereastă. o. bîrlea, a. p. i, 141. 2. S. n. (Familiar; în legătură cu verbele „a băga“, „a intra“ etc.) închisoare. Or să te bage la zdup, aşa mic 2070 ZDUPAC - 197 - ZDURLUŞ cum eşti! preda, delir. 169. Asta îi în stare să ne bage pe toţi la zdup! lăncrănjan, c. ii, 476. Va fi băgat la zdup. I se va suspenda ziarul, stancu, r. a. iv, 373. Nu vezi că vor să mă bage la zdup? românia literară, 1970, nr. 77, 16/4, cf. m. d. enc., dex., udrescu, gl. 3. S. n. (Regional) Joc de cărţi în care cel care pierde primeşte pumni în spate (Mărăşeni - Vaslui), lexic reg. 64. - Scris şi: sdup resmeriţă, d. - PL: (3) ?. - Onomatopee. ZDUPAC s. m. (Mold.) 1. Pumn (1). Cf. bul. fil. i, 147. 2. Pumn (2). Pare că mi-ar fi venit să-i dau [lui Sava] un zdupac, ştii, ca la minge, tdrg, cf. bul. fil. i, 147, SCRIBAN, D. - PL: zdupaci. - Pref. z- + dupac. ZDUPĂ s. f. I. (Regional) 1. (în loc. vb.) A-i da (o) zdupă = a zori2 (2) (Săpata - Piteşti). Să-i dăm (o) zdupă la arie, cât pripeşte soarele, udrescu, gl. 2. Joc executat în ritm foarte vioi (Săpata - Piteşti). udrescu, gl. (Ca epitet, pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de“) O zdupă de joc. id. ib. 3. Fugă; raită (1) (Săpata - Piteşti). Dă-i o zdupă pe la clăi, să vezi dacă nu le-a stricat vântul, udrescu, gl. II. (Prin nord-vestul Munt. şi prin sudul Olt.) Femeie (mai ales fată) voinică, plină de viaţă. Cf. lexic reg. 39. ^ (Ca epitet, pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de“) E o zdupă de fată. UDRESCU, GL. - PL: zdupe. - Postverbal de la zdupăi. ZDUPĂÎ vb. IV. In tranz. (Popular) 1. (Despre oameni sau despre picioarele lor în mers) A tropăi. A luat-o la goană spre apus, zdupăind prin ogoare ca o namilă, popa, v. 77, cf. dl, dm, dex. Nu ştiu murgu cum fasa, Din pisioare zdupăia. alexici, l. p. 117, cf. arh. olt. xxi, 278. Tranz. Omul dinăuntru a mormăit ceva, a zdupăit apăsat un pas ori doi. galan, z. r. 254. + (Despre oameni) A juca bătând pământul cu picioarele, producând un zgomot caracteristic. Fete mari hore-nvârtind, Nevestele zdopăind. i. cr. iii, 260. 2. (Despre oameni sau despre pumnii lor) A lovi cu putere repetat (şi repede), producând un zgomot caracteristic. Căpităneasa sări în ajutorul copilului ..., se-ncinse acum între soţi o luptă crâncenă ..., pumnii zdupăiră fără cruţare, mironescu, s. 128. Cine zdum-păie la uşă? Com. din oraviţa. Tranz. Ulise ... Sări din loc la Filomelianul ... şi straşnic îl zdupui. murnu, o. 62. 3. (Despre oameni, obiecte etc.) A produce un sunet caracteristic prin cădere, lovire etc. Cf. resmeriţă, d. A zdupăit ceva ca o descălecare, călinescu, l. l. 67. N-o ţinură mult braţele şi căzu zdupăind într-o băltoacă. BENIUC, M. C. I, 135. - Scris şi: sdupăi resmeriţă, d. - Prez. ind.: zdu-păiesc. - Şi: zdupui, zdumpăi, zdopăi vb. IV. - Zdup + suf. -ăi. ZDUPĂIÂLĂ s. f. (Regional) Tropăitură. Cf. zdupăi (1). Cf. DL, DM, DEX. - Pronunţat: -pă-ia-. PL: zdupăieli. - Zdupăi + suf. -eală. ZDUPĂÎT1 s. n. (Popular) Tropăitură. Cf. zdupăi (1). Cf. resmeriţă, d. Auzea încă ... vocea lui Avram, biruind zdupăitul paşilor, galan, b. ii, 222. întâi i-am simţit zdupăitul fugii, apoi i-am auzit lătrătura, lăncrănjan, c. ii, 441. - PL: zdupăituri. - V. zdupăi. ZDUPĂÎT2, -Ă adj. (Despre dansuri populare) Care se joacă bătând pământul cu picioarele, producând un zgomot caracteristic. Cf. zdupăi (1). Câte-un băie-tan pune trişca la gură şi horile-nfierbântate, zdupăite se revarsă-n lumina limpede a soarelui săm. ii, 567. - PL: zdup ăi ţi, -te. - V. zdupăi. ZDUPĂITURĂ s. f. (Popular) Faptul de a zdupăi (3); (concretizat) zgomot caracteristic produs de mersul greoi, apăsat şi repede, de o săritură, de o lovitură etc. In prima somnolenţă, simţi bătându-i în tâmple zdupăitura ritmică a roţilor, călinescu, o. i, 59. S-aud nişte zdupăituri pân pod, cine-o fî? udrescu, gl. - PL: zdupăituri. - Zdupăi + suf. -itură. ZDUPĂNÎ vb. IV. In tranz. (Regional) A tropăi (Segarcea - Băileşti). gl. olt., com. din berzovia - REŞIŢA. - Prez. ind.: zdupănesc. - Şi: zdopăni vb. IV. gl. OLT. - Zdup + suf. -ani. ZDUPĂNITURĂ s. f. (Regional) Tropăitură. Com. din BERZOVIA - REŞIŢA. - PL: zdupănituri. - Zdupăni + suf. -itură. ZDUPEŞ, -Ă adj. (Regional; despre persoane) Burlac. - PL: zdupeşi, -e. - Zdupă + -eş. ZDUPIŢĂ s. f. (Prin sudul Olt.) Diminutiv al lui zdupă (II). Cf. LEXIC REG. 39. -PL: zdupiţe. - Zdupă + suf. -iţă. ZDUPUÎ vb. IV. v. zdupăi. ZDUPUŞ s. n. v. astupuş. ZDURLUŞ s. n. (Prin vestul Transilv.) Loc unde se dau copiii pe gheaţă. Cf. scl 1962, 89, teaha, c. n. 282. 2084 ZDVORI - 198 - ZEAMĂ - PI.: zdurluşuri. - Cf. d e r d e 1 u ş. ZDVORÎ vb. IV. Intranz. (învechit) A sluji (2) la curtea unui domnitor sau a unui boier; a dvori. Cine iubeşte din suflet pre cel din cămară, mare fericire simpte a-i zdvori afară la scară, cantemir, i. i. i, 136, Cf. ZANNE, P. III, 54, SCRIBAN, D. - Prez. ind.: zdvoresc. - Pref. z- + dvori. ZEA s. f. v. za2. ZEÂBRĂ s. f. v. zabră. ZEÂBRE s. f. v. zabră. ZEÂDĂ s. f. v. zadă. ZEAFET s. n. v. zaiafet. ZEÂMĂ s. f. 1. Parte lichidă a unor preparate culinare; apă în care s-au fiert zarzavaturile, carnea, pastele făinoase etc.; p. ext. (învechit şi popular; adesea urmat de determinări care indică felul) nume dat supelor, ciorbelor sau mâncărurilor cu sos mult şi subţire; (regional) zemărie (1), zemoaică. N-au fost ... nici bucăţi de carne, nici zemuri bune, nici fripturi, nea-goe, înv. 113/22. Mânca puţină dzamă de ordz. dosof-tei, v. s. noiembrie 122v/30. Şi în peşteri dorm pentru vise ceia ce mănâncă cărnuri de porc şi zamă jărtve-lor (mâncări spurcate b 1938) pângărite-s toate vasele lor. biblia (1688), 490V24. O făcea după porunca legii, fără de zamă, iară D[o]mnul să veade cum că au întins şi în blid pâinea (a. 1700). gcr i, 331/40. Să o pui în tingire ..., puindu-i zeamă de carne să o acopere de 4,5 deagete. mâncările, ap. gcr ii, 44/24. Atunci întii băgă el de seamă Că e greu a trăi fără zamă. budai-deleanu, ţ. 126. Musca au căzut întru una oală cu zeamă unsuroasă, ţichindeal, f. 140/21, cf. lb. Să întremează în sănătate numai cu o ciorbă de zeamă de puiu de găină, piscupescu, o. 267/8. Udându-le gura cu puţină zamă de carne caldă, drăghici, r. 27/15. Li se dă şi carne cu zeamă şi verdeţuri ce iese din fierberea ei. cr (1836), 68l/21. Bolnavul să nu mănânce nimică, afară de zamă de găină. c. vîrnav, h. 98/22, cf. polizu. îmbunătăţirea zemii de carne în fiertul ei şi alcătuirea sosurilor sunt cele dintâi elemente ale ştiinţei bucătăriei, penescu, m. 29/17. Câte gătesc bucătarii pentru mesele oamenilor, umplând oalele cu fel de fel de zemuri. conv. lit. viii, 248. După aceste din urmă se aduce zeamă cu tocmagi (tăiţei) şi apoi sarmale. marian, nu. 499. O aripă galbenă iese din zeama presărată cu steluţe de grăsime, delavrancea, h. t. 38, cf. alexi, w., şăineanu2, bianu, d. s., tdrg. Era o zamă acruţă de cartofi cu carne de porc afumată, foarte gustoasă, agârbiceanu, s. 409, cf scriban, d., resmeriţă, d. Mălaiul se mănâncă totdeauna cu legume, „fiertură“ ori „dzamă“, care-i indispensabilă în fiecare zi. molin, r. b. 289. Castroanele cu zeamă de găină abureau podelele, vlasiu, a. p. 66. Sorbea molcom zama c-o lingură mare de paltin, sadoveanu, o. xv, 238, cf cade, pribeagul, p. r. 76. înghiţeau lacom ... bucăţile de pâine pe care le lăsaseră să se umfle ca nişte bureţi în zeama din farfurie, călinescu, o. i, 50. Ei vor rotogoale de cocă mici şi subţiri în zeamă îngroşată de nucă, zahăr şi scorţişoară, camil petres-cu, o. i, 184. Haideţi să mâncăm, că se răceşte zama. t. popovici, s. 138. Spărgea câte-un ou în blid şi-l bătea grăbită, să dreagă zeama, lăncrănjan, c. ii, 214. Se toarnă, apoi, zeama peste carnea din farfurii, s. MARIN, c. B. 25, cf M. D. ENC., DEX, H X 261, 480. Iepuraşu-i bun de zamă, Iepuroaica de friptură, jar-nîk—bîrseanu, d. 367. Dragostea de copiliţă, Ca zeama de prepeliţă, marian, nu. 687. Şade jos şi puşcă-n gâşte; De pălea ori nu pălea, Tot a zamă plăzmuia. şez. ii, 218, cf. gr. s. vi, 210, chest. vii 9/27, 31/2, alr i 728, alr ii 3 490, ib. 4 161, alrm sn iii 913. La pământ, cu talpa goală, Să sară zama din oală. folc. mold. i, 157. Găina bătrână face zeama bună. Cf NEGRUZZI, S. I, 251, PAMFILE, J. 173, ZANNE, P. I, 471. Cine se arde cu zeamă suflă şi-n lapte acru. Cf. zanne, p. îi, 557. Dacă te frigi măcar să te frigi cu o zeamă bună. id. ib. 558. Zorilă, până se scoală, Se duce zeama din oală. id. ib. iv, 447. ^ F i g. Făţarnica lighioaie în oala fărălegii dzama nedumnădzăirii cu lingura vrăjmăşiii zămintind şi vânturând, cantemir, i. i. ii, 35. Această streină zamă cu iuţime-nveninată Au vârât în a lui patimi o aprindere turbată, conachi, p. 297. ^ Zeamă lungă = a) (popular şi familiar; şi în forma zeamă de vorbe) flecăreală; p. ext. flecar. Cf. dl, dm, m. d. enc., dex, zanne, p. iv, 194. Organizatorii aveau grijă de obicei să-l aşeze după vreun conferenţiar zeamă lungă, galan, z. r. 75, cf. udrescu, gl, 294; b) (regional) poşircă (2). Cf. ciauşanu, v. 211. Zeamă de prune - a) (popular şi familiar) ţuică1 (1) de calitate inferioară. A băut un pahar de zeamă de prune şi acum e în gărliciul bordeiului, galaction, o. 41, cf. dl, dex. Nu ţuică de a d-voastră, zeamă de prune, teodorescu, p. p. 176; b) (regional) fleac. Lume, lume, zeamă de prune, zanne, p. iv, 216; c) prostănac. Niculai, zamă de mălai. id. ib. vi, 235, cf iii, 603. (Regional) zeamă de amnar (sau de ştir ori chioară sau lungă) = poşircă (2). Cf. cade, ciauşanu, v. 211, l. rom. 1959, nr. 5, 76. Zeamă chioară (sau lungă) = supă, ciorbă etc. slabă, cu multă apă; p. ext. mâncare de proastă calitate, cu prea multă zeamă; (învechit şi regional) zemurcă, (regional) zamârceală (1). Cf. dex, udrescu, gl. 294. (Popular şi familiar) Zeamă de struguri = must (î 1); vin. Cf. dl. ^ E x p r. (Popular) A mânca singur bucatele şi a lăsa altora zeama = a trage singur toate foloasele, lăsând altora foarte puţin sau nimic. Cf. dl, dm, dex. A nu fi de nici o zeamă (sau a nu fi nici de zeama ouîui ori a ouălor, a prunelor) = â nu fi bun de nimic. Sărace, sărace! nu eşti nici de zama ouelor. creangă, a. 92. Nu-i nici de zama oului (de nimic), pamfile, j. ii, 173. Nu e nici de zeama prunelor, zanne, p. iv, 99, cf. 37. (A fi) tot de-o zeamă cu... = (a fi) la fel cu ... Cf cade, dl, dm, m. d. enc. Şi cum se nimeri, nu ştiu, dar şi primarul satului aceluia era tot de-o zamă cu dânsul, furtună, v. 51. 2. (Adesea ijrmat de determinări care arată felul) Lichid pe care îl conţin celulele şi ţesuturile vegetale, 2091 ZEAMĂ - 199 - ZEAMĂ în special fructele, şi care poate fi extras prin presare sau prin stoarcere; suc2 (1 a), (regional) zemărie (2). Cf. anon. car. Pune-i piper, zeamă de năramză acră. mâncările, ap. gcr îi, 43/24. Au lăsat ... o putin[ă] de zeamă de lămâie aicea (a. 1764). iorga, s. d. xii, 76. 12 oca zamă de alămâăie (a. 1792). uricariul, iv, 131/ 19. în vremea cireşilor s-au scris cu zamă de cireşe (a. 1805). iorga, s. d. xiii, 31, cf. lb. Deosebită putere au arătat întru aceaste zeama de alămâie. factor, m. 5/5. Plante nesocotite de om şi de vite, pe care le îmbrâncesc încă pentru zeama arzătoare care curge de sine din lujerii lor. brezoianu, a. 479/29. Ia suc (zeamă) de simburi de chedru seau de ionipere. cornea, e. ii, 41/ 22. Se leapăd alămâia ce zama i s-a stors, negruzzi, s. ii, 240, cf. polizu. Din zeama strujenilor se poate scoate zahar. i. ionescu, b. c. 145/2, cf. cihac, ii, 712. Dete copilului zeama stoarsă din o smochină, ispires-cu, l. 190, cf. resmeriţă, d., cade. li turnau pe gât zeamă de portocale, cocea, s. ii, 274. Are un gust puţintel înecăcios; îmi umple gura de zamă acrişoară. sadoveanu, o. xii, 617. Produce struguri în cantitate mare, de coacere mijlocie, având boabe de culoare neagră, cu zeama roşie. enc. agr. i, 143. Flăcăii, cu cămăşile ude de şiroaie de zeamă de struguri, din pricina fetelor nici nu simţeau greul coşurilor, camil petrescu, o. ii, 297. Zeama cireşei pe faţă, Cu palma ta caldă-mi ştergeai. labiş, p. 51. Cu această pastă se umplu roşiile, scurse de zeama ce-au lăsat. s. marin, c. b. 19. Hârtia poroasă în care fuseseră înveliţi supsese toată zeama, castraveţii aveau gust de hârtie, românia literară, 1970, nr. 78, 16/1, cf. m. d. enc., dex, alr i 957, 959, 960, ib., 968, alr ii 5 154/228, ib. 5 155/228, 784, a iii 16. Roş îi, ou nu-i, Zeama lui pe copaci, Veveriţă nu-i (Strugurele), gorovei, c. 359. + Infuzie sau băutură preparată din plante, seminţe sau din zeamă (2) de fructe (cu adaos de zahăr). Fierturile, decoctu-rile de îndulcirea sângelui: ... zemuri de ierburi şi de orz înfrunzit, piscupescu, o. 221/16. împarte pe la celelalte căpetenii, mai straşnice întru aceasta, zeama boabei de Moca. heliade, l. b. i, 36/27. I se fac scăl-dături cu zama extrasă din coajă de mesteacăn tânăr. păcală, m. r. 253. Zemuri de fructe, cu sau fără zahăr sau alcool, nica, l. vam. 273. Mai bine bei zeamă de salcie, stancu, d. 277. Zeamă de prune Când bei multă Te umflă-n burtă, teodorescu, p. p. 176. Se spală pe faţă cu zeamă de pelin fiert înnăduşit. pamfile, b. 53. + (Şi în sintagmele zeamă de varză, zeamă de curechi, zeamă acră) Lichid fermentat, cu gust acrişor, în care s-a murat varza; (regional) moare (1). Cf. lb. Suntem siliţi să dzicem zeama de vardză în loc de curechiu murat, negruzzi, s. i, 349. Ii plăcea cu deosebire ciorba de ştiucă fiartă în zeamă de varză acră cu hrean, ghica, s. 66. A băut doar două-trei năstrape de zeamă de varză, caragiale, o. i, 173, cf. barcianu, alexi, w. Boiaua se pregăteşte ... înlocuind borşul prin moare sau zeamă de varză murată, pamfile - lupescu, crom. 65, cf. cade, dl, dm. Să nu mă pună pe urmă să i-o plătesc, când o vedea că i se scurge zeama de varză prin ea [prin putină], preda, delir. 7, cf. m. d. enc., dex, alr i 755. Zamă de curechi. ib. 577/218, 268, 360, 831. Zeamă acră. ib. 577/1, 940, cf. alr ii, 4 097/192, 520, 723, 762, 769, 784, 791, 812, 848, 872, 876, 886, 899, 928. Trăgeam zeama prin cep. alr sn iv h 1 106/886, cf. alrm sn ii h 112/886. (Fig.) Acum câteva zile a intrat în vorbă cu mine unul din aceia care plimbă cuvântul cu băţul şi bat zeama de varză ca să se aleagă unt. românia literară, 1970, nr. 109, 8/1. (Expr.; regional; despre oameni) A fi botezat cu zeamă de varză = a fi rău din fire. Cf. zanne, p. vi, 497. 3. (învechit) Lichid care intră în compoziţia celulelor sau a ţesuturilor animale; secreţie produsă de unele celule, glande sau organe. Stomahul care, după ce priimeaşte ... hrana şi o mistuieşte destul, o preface în zamă şi sânge, calendariu (1814), 104/13, cf. lb. Trupurile cu viaţă încep ... a să preface şi a să schimba la starea sănătăţii cu întoarcerea sângelui şi a zemu-rilor trupului din faţa pielii întru cele dinlăuntrul lui. piscupescu, o. 186/15, cf. episcupescu, a. 57/18. Metodul său are drept scop ca să îndepărteze zemurile bolnăvicioase din trup. descr. aşez. 1/5. Această transformaţie se face printr-un licuid ce secretează membrana mucoasă, licuid care se numeşte zeama gastrică, kretzulescu, a. 292/10. Strănuturi dese, urmate de o scurgere din nări de o zeamă limpede şi acră. brezoianu, a. 573/9, cf. 574/3, resmeriţă, d. Am un loc oval, Când eu l-am scărpinat, Zeama i-a picat (Ochiul), gorovei, o. 249. ^ (învechit, rar) Zeamă apoasă = umoare apoasă, v. umoare. Zeama apoasă este un licuid apos transparent, cam în felul albuşului, ce se află în camerile de dinainte şi de dinapoi a ochiului, kretzulescu, a. 467/5. ^ Expr. (Regional) A lăsa (pe cineva) în zama lui = a lăsa (pe cineva) în pace; a nu-1 mai bate la cap. Cf. udrescu, gl. A fierbe-n zama lui = a se necăji (3). id. ib. + (Rar; şi în sintagma zeamă roşie) Sânge (1). Cf. dl, dex. Să nu zugrum javra asta, încât să iasă zamă roşie prin toţi porii? i. negruzzi, s. v 234. Nu ştiu bubă-i ori îi palmă, Că din spate-mi iese zamă. şez. iii, 124. + (Rar) Puroi1. (1). Le ardeau pântecele şi din bube le curgea o zeamă albă, greu mirositoare, barbu, princ. 22. + (Popular) Lacrimi. La darea pe samă Ţi se umple ochii de zamă (= plângi când nu ieşi bine la socoteală). Cf. zanne, p. v, 544. + (Rar) Tinctură (1). Era frecat pe şale cu zeamă de ouă de furnică, topite în spirt, arghezi, b. 117. 4. P. e x t. Nume generic dat lichidelor. Şi-i turnară în sv[â]fli[ul] rost dzămi iuţi amestecate cu oţăt şi păcură, dosoftei, v. s. noiembrie, 128710. îndată ce acel strat se vede îmbuibat de zemuri şi materii scre-mente, se transportă în groapa de îngrăşătură. brezoianu, a. 41/26, cf. 42/12. Plantele ... absorb din pământ nişte sucuri (zemuri) care nu pot servi nimic la folosul animalelor, barasch, m. i, 223/26. I-au fiert şi i-au dat să bea zeamă de pietricele roşii, l-au uns cu seu de câine, galaction, o. a. i, 299. Vinul acriu şi zeapia de lapte se înfruntară în stomacul lui Lucu ca două vârtejuri învrăjmăşite. vinea, l. ii, 309. Zăpada de primăvară, zăpada mieilor, începe să-şi scurgă zeama topită până la canale, românia literară, 1971, nr. 128, 16/2. ^ Ou cu zeamă = ou fiert puţin, cu albuşul 2091 ZEAMIL - 200 - ZEBRĂ necoagulat. Cf. dl, dm, dex. ^ E x p r. (Popular; glumeţ sau eufemistic) Zeamă de clopot (sau de hârleţ) = moarte (1). Numai zeama de hârleţ îl vindecă, cami-lar, n. ii, 430. Leacu-i zamă de clopot, şez. ix, 147, cf zanne, p. vi, 514. A bea zeama clopotului = a muri (1). id. ib. 515. Zeamă de franci = bănet. Cf. ciauşanu, gl. + (Urmat de determinări care precizează felul) Nume dat unor soluţii chimice. Astfel, zemurile sulfo-calcice, aplicate timpuriu în două tratamente ..., s-au arătat eficace, enc. agr. i, 256, cf. 240, macarovici, ch. 384. Se stropesc pomii cu zeamă bordeleză de sulfat de cupru, agrotehnica, i, 211. Zeamă burgundă. ltr2. Zeamă californiană. ib. Zeamă cuprocalcică. ib. Zeama de nicotină se întrebuinţează, uneori, în amestec cu diferite fungicide, ib., cf. dc. Zeamă bordeleză. m. D. ENC., cf DEX. 5. (Regional; în forma zamă) Compus: Zamă-de-holeră = numele unei plante nedefinite mai de aproape, care este folosită, în medicina populară, ca leac împotriva holerei. Cf. şez. ii, 190. 6. (Prin Bucov.) „(Bucată de) carne“ Com. din vico- VU DE SUS - RĂDĂUŢI şi din STRAJA - RĂDĂUŢI. - PI.: zemuri şi zemi. - Şi: (învechit şi popular) zamă s. f. - Lat. zema. ZEAMIL s. n. Produs alimentar dietetic, uşor asimilabil, obţinut prin tratarea chimică a amidonului din porumb cu hidroxid de sodiu. Zeamilul se foloseşte în regimul de alimentaţie al sugarilor şi copiilor, ltr2, cf dc, m. d. enc., dex. - Pronumţat: ze-a-. - PI.: ? - Denumire comercială de la Zea[mais] + n. pr. Mil[upa]. ZEÂRĂ s. f. v. zară1. ZEÂRVĂ s. f. v. zarvă. ZEAT s. m. (invar.) v. zet. ZEAVERĂ s. f. v. zaveră. ZEBĂLĂ s. f. v. zăbală. ZEBÂN s. n. v. zăbun1. ZEBEC s. m. v. zeibeg. ZEBERĂLĂ s. f. v. zebereală. ZEBEREĂLĂ s. f. (învechit; în legătură cu verbul „a face“) Sechestru a i). Ce să socotiţ să întorceţ bocatele cestoi om, a Chiruţi, să no să mai facă zebe-rală (a. 1643). iorga, d. b. i, 102. Nime nu îmblă să facă dumi[i]lor voastre zebereală de la dumn[ea.]voastră (cca 1681). bul. com. ist. ii, 208. Să nu te potriveşti dumneata ca să faci zăbereli oamenilor, pentru ca să nu stricăm prieteşugul, fiind megieşi (sfârşitul sec. XVII), ib. 206. Neplătind banii acestui negustor cine s-a hi dator, apoi s-a dat ştire mării[i] sale lui Vodă şi să face zeberală (a. 1706). iorga, s. n. 89. Netrimiţănd bani, să ştii dumneata că să va face zebereală unora ce or hi drepţi (a. 1744). bul. com. ist. ii, 202, cf. dl, dm, DEX. - Pl.: zebereli. - Şi: zeberală, zăbereâlă s. f. - Zeberi + suf. -eală. ZEBERÎ vb. IV. Tranz. (Jur.; învechit) 1. (Complementul indică bunuri mobile sau imobile aflate în litigiu sau aparţinând unui debitor) A sechestra (1). Iarî de nu-i vor faci plaţi, să zeberiţi şi voi ce veţi putea afla din ceaia parte aicea la noi, pentru paguba lui (a. 1658). iorga, s. d. xxi, 103. Unii dintr-ai noştri vor să se ra[dice] să margă în munţii dumi[\]lor voastre, să zeberească nişte oi (a. 1681). bul. com. ist. ii, 208. Se nu va vre să vie, todăşul să-i i-l dai pre mână. Altfel, va zeberi nişte bucate (începutul sec' XVII), iorga, d. b. i, 22. Pentru pricina unor boi ce au fost zeberit acel rus (a. 1741). id. s. d. vi, 223, cf. dl, dm, dex. 2. (Complementul indică oameni) A sechestra (2). Pentru un rus de la Vasilicău ce au fost zeberit aici pentru pricina unor boi (a. 1741). iorga, s. d. vi, 223. ^ Refl. pas. Şi zeberindu-se rusul la domniia lui Gligore-Vodă, s-au trimis acolo, la pârcălabii de So-roca ..., ca să aşaze pricina aceasta cum s-o cădea cu dreptate (a. 1741). id. ib. - Prez. ind.: zeberesc. - V. zăbor. ZEBÔN s. n. v. zăbun1. ZEBOVÎ vb. IV v. zăbovi. ZEBRĂRE s. f. (Rar) Dungă. Afumaţi mereu, dinţii decad din categoria albului lor ... spre un gălbui tulbure, cu chenare şi zebrări cafenii, teodoreanu, m. u. 191. - Pl.: zebrări. - De la zebră. ZEBRĂT, -Ă adj. (Rar) Cu dungi ca ale zebrei; p. ext. dungat. V. tigrat, bă 1 ţat, tărcat. Cf. enc. agr. 153, cade, scriban, d. Mi-e teamă să nu primeşti tu altfel de cămaşă, una de aia zebrată, adaptată la gratii, beniuc, m. c. i, 193, cf. dl, dm, dn2. (Prin analogie) Pe coasta lină, Cu zăpadă, Zebrată de explozii de obuze şi şrapnele ... Trasăm o linie, camil petrescu, v. 67. + P. anal. Care are marcaj cu benzi albe paralele, specific pasajului (II 2). Era în poză o cucoană, care, păşind pe partea zebrată a străzii, triumfătoare, arbora un fanion, contemp. 1970, nr. 1 232, 2/7. - Pl.: zebraţi, -te. - Zebră + suf. -at. Cf. fr. zébré. ZÉBRÀ s. f. Nume dat mai multor specii de mamifere sălbatice, foarte rapide, din Africa, înrudite şi asemănătoare calului şi măgarului, având corpul acoperit cu păr alb sau cafeniu şi vărgat cu dungi negre sau brune (Equus zebra). Cf. ist. nat. 15. Are zebre, elefanţi, rinoceri ... şi multe alte. ar (1829) 175/45, cf. i. golescu, c. Ţebra ... se găseşte în Africa sudică, are păr alb cu dungi regulate, negricioase, în curme- 2107 ZEBRE - 201 - ZECE ziş. J. cihac, î. n. 56/12, cf. VALiAN, v. 47. Acest animal este ceva mai gros decât ţebra, iară după forma din afară, samănă bine cu ea. ic. lum. (1841), 5/14. Ţebra cea albă şi curmeziş negru dungată, stamati, m. 86/14, cf. POLIZU, PROT. - POP., N. D., CONV. LIT. XXIII, 347, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE, ENC. agr., scriban, d. Au un elefant, au o girafă cu gâtul lung, două zebre dungate şi un leu bătrân, stancu, d. 406, cf. dl, dm, dn2. Zebrele trăiesc în herghelii mici, în savane, der, cf. m. d. enc., dex. ^ F i g. Galere cu sute de vâsle negre ... înghit în pântecul lor vâslaşii în fiare, Bicele zbirilor zebre le suie în spinare, bourea-nu, s. p. 6. Pontif delirului lucid, Schimbam, sub vergi, pe sclavi în zebre: Ştiam, cu artă, să ucid. românia literară, 1971, nr. 118, 11/1. + Fig. Loc marcat cu benzi albe, paralele, la unele intersecţii, pe unde este permisă traversarea pietonilor; pasaj (II 2). Avem toţi aceleaşi gesturi prin panglicile zebrii. românia literară, 1970, nr. 95, 1/2. Zebrele, liniile şi săgeţile ce reglementează circulaţia pe străzi şi şosele necesită din când în când o revopsire. scânteia, 1975, nr. 10 349. - Pl.: zebre - Şi: (învechit) zébru (i. golescu, c. VALIAN, V. 47, POLIZU, DDRF, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, resmeriţă, d., cade, scriban, d.) s. m., (învechit, rar) fébrà s. f. - Din fr. zèbre. - Pentru ţ6bră, cf. germ. Zebra. ZÉBRE s. f. v. zabră. ZEBREÂ1 s. f. v. zăbrea1. ZEBREÂ2 s. f. v. zabră. ZEBRELÎT, -Ă adj. v. zăbrelit. ZEBRIÂLĂ s. f. v. zăbrea1. ZÉBRU1 s. m. v. zebră. ZÉBRU2 s. m. v. zebu. ZÉBU s. m. sg. Mamifer rumegător domesticit din familia bovideelor, asemănător cu boul, caracterizat printr-o cocoaşă de grăsime în regiunea greabănului, care trăieşte în zonele tropicale şi subtropicale (Bos indicus). Cf. pontbriant, d., cade. Dintre vitele cornute, în Arabia se creşte zebul şi, pe o scară mai întinsă, bivolul african, enc. agr. i, 326, cf. ltr2, dl, dm, dn2, DER, M. D. ENC., DEX. - PL: ? - Şi: (rar) zébru (enc. agr.), (învechit) ţăbu (pontbriant, d.; pl. ţebi id. ib.) s. m. - Din fr. zébu. - Pentru ţebu, cf. germ. Zebu. ZEBZÉC, -EÂCĂ adj. v. zevzec. ZECE num. card., s. m. I. Num. card. (Adesea în componenţa unor numerale cardinale compuse) Numărul care, în numărătoare, are locul între nouă şi unsprezece. 1. (Cu valoare adjectivală; de obicei, precedă substantivul determinat; învechit, zecimal 4) Şi lăcui într-unşii mai multe de dzeace zile. cod. vor2. 33714. Ispo-vediţi-vă Domnului în ceteri, în psaltire cu zece maţi cântaţi lui. psalt. 56. Iată aceşti zeace bărbaţi stricaţi ce-i curăţi Dumnezeu, coresi, ap. gcr, i, 27/2. Mear-seră gios ... cei dzeace fraţi a lu Iosif cum în Eghipet să cumpere grâu. palia (1581), 172/18. Cortul iară să-l faci den dzeace pocroave, den răsucită mătase albă. po 264/2. Pre cine şi deade Dumnezeu zeace cuvintele sale afară? (a. 1607). cuv. d. bătr. ii, 100/11. Un om s-au rugat să-i dau un cal să margă călare dzeace mile de pământ, prav. 41. Va trimeate satana unii dintre voi în temniţă, ca să vă ispitiţi; şi veţ[i\ avea scârbă în zeace zile. n. test. (1648), ap. gcr i, 129/25. Şi voiu lua împărăţiea din mâinile fie-său şi voiu da ţie zece steaguri, neagoe, înv. 48/8. în ciateria cia de dziace strune ... Cântaţî-i cu bunî cuvântare. dosoftei, p. s. 108/9. Aceşti 3 copii să nu fie mai mici de zece ani. antim, o. 330. De dzeace pravile ce-au dat. N. costin, ap. gcr ii, 10/17. împărţiră în părţi rătunzala zidului şi zăce stânjini (a. 1773). gcr ii, 92/22. Şi marsără zăce zâle şi agiunsă la loc sănătos (a. 1784). ib. 132/20. Cetăţeanii pusără praf, adecă iarbă de puşcă, şi-l aprinseră şi periră zeace mii de tătari. ALEXANDRIA (1794), 57/2, cf. ŞINCAI, HR. I, 72/15. PoS-tavul de Eclitera bun era cotu 8 lei, mult diece lei. dionisie, c. 166. Eu ... voi merge la cantora engleză, în curgerea celor dintăi zece zile a lunii a patra, ar (1832), 672/44. Un italian ... a aflat, la Milan, un mijloc de preparaţii chimice care dă lemnului secretul de a se face viorile numai din trei bucăţi de lemn, unde până acum se făceau din zece bucăţi, cr (1833), lOOVll. De acolo, au zărit Pavel corabia ce ducea pe Virghinia şi care acum înaintase pe marea peste zăce mile. buznea, p. v. 112/15. într-o litră de apă, pune zăce dramuri de sare pisată, c. vîrnav, h. 110/10. Nu trecuse zece zile de la acea vizită, ghica, c. e. iii, 6. Cât de lesne, cât de iute Se răstoarnă domnii ţării, cel mult, în zece minute! hasdeu, r. v. 157. Lega paraua cu zece noduri şi tremura după ban. creangă, p. 3 .La săptămâna, jucau zece nunţi în Băleşti, zece fete sărmane înzestrate de Badea, adam, r. 188. Pantalonii ... cârpiţi în zece locuri, brătescu-voineşti, p. 24. Să ştiu că zece ani nu scap din temniţă şi tot nu mă las. re-breanu, i. 38. Noua Convenţiune ar fi revizuibilă după zece ani. titulescu, d. 261. Au trecut zece zile şi n-am scris tăbliţele, vlasiu, a. p. 428. Fiecare ţigaretă costa (aproape exorbitant) zece bani. teodoreanu, m. u. 194. Civilizaţia, portul şi datina de acum zece mii de ani subzistă încă. sadoveanu, o. xii, 230. Vai de noi, ce vânt cumplit! Zece zile-a viscolit, zece nopţi ne-a zguduit. arghezi, s. p. 125. Priveşte neclintit spre polican-drul cu zece braţe, camil petrescu, o. ii, 258. Dar iată, sună după zece minute şi trebuie să alergaţi la locurile voastre foarte iute. sorescu, u. 76, cf. m. d. enc., dex. Şi frumos să-i mulţămeşti, Zece galbeni să-i cinsteşti, marian, nu. 554, cf. alr ii 3 162. Masă mare Le-ntindea Zece buţi de vin scotea Şi frumos îi ospăta. balade, iii, 354. într-o coajă de bostan, zece draci stăteau d-un an. folc. mold. i, 265. (învechit; aşezat după substantiv) La ei le iaste o bucată mai dulce şi mai sănătoasă decât la cei bogaţi zeace. ţichindeal, f. 107/9. (Prin exagerare) Joacă fete şi băieţi Hora-n bătătură, - Ah, de ce n-am zece vieţi, Să te cânt, natură! 2117 ZECE - 202 - ZECE iosif, P. 61. A plâns cu zece rânduri de lacrimi, miro-nescu, s. 371. I-ar fi trebuit zece vieţi ca să poată desăvârşi şi duce la sfârşit ce a început, sadoveanu, o. xix, 142. ^ Expr. A asculta cu zece urechi = a asculta foarte atent, cu mult interes. „Vorbiţi“, i-am zis, ascultând cu zece urechi, i. negruzzi, ap. tdrg, cf. dex. A avea zece vieţi, se spune despre cineva care scapă cu viaţă din situaţii primejdioase. Cf. dl, dex. ^ (Cu elipsa substantivului determinat) Vor goni pre o sută şi o sută pre zeace mii, că vrăjmaşii voştri vor pica înaintea ... voastră (a. 1560). gcr i, 4/8. Zise: nu zeace se curăţiră. coresi, ap. id. ib. 27/10. împreună fraţii un cu alalt, 2 spiţe, macar şi mai mulţi fie de dzeace. prav. lucaci, 175. De nu va lucra rum[&]nul să fie banii zeace a doi (a. 1678). iorga, s. d. vii, 36. Cădea-vor de laturea ta mii, şi dzeace mii de-a di-reapta ta, iară de tine nu să va apropia (a. 1689). gcr i, 286/15. Luaţi de la dânsul talantul şi-l daţi celuia ce are dzeace. cantemir, ap. gcr i, 326/34. Asemenea şi pentru dijma porumbului s-au hotărât într-această condică a să lua zece, una. prav. cond. (1780), 156. Shimele meşteşugului ritoricesc sunt multe şi osebite; însă eu însemnez aici ... zeace. molnar, ret. 115/6. îi dă, din roade, la zece, una (a. 1811). doc. ec. 95. Domn va fi dintre aceşti zece acela care va împreuna glăsuri mai multe. reg. org. 13/19. Xenofont, trăgân-du-se cu cele zece mii din Asia în Grecia, aduce înştiinţări de locurile văzute, genilie, g. 14/3. Plecat-am nouă din Vaslui Şi cu sergentul zece. alecsandri, poezii, 436. Ipate, cu un gând să se ducă ... şi cu zece nu. creangă, p. 156. Aceştia zece trebuiau să facă toate formalităţile şi demersurile, sub îndrumările avocatului băncii. agârbiceanu, s. 487. Până acum mi-a mers strună. E drept că muncesc cât zece. cocea, s. ii, 184. Mi-am plecat fruntea şi am răspuns mironosit: „Zece mii!“ vinea, L. i, 367. Azi am fotografiat numai copaci. Zece, o sută, o mie. sorescu, p. 81. Pentr-un turc care cădea, Zece de-afară venea, jarnîk - bîrseanu, d. 494. Nu sunt fată de nouă ani, De nouă ani călcâi pe zece. marian, nu. 264. Băui opt şi plătii zece. folc. olt. - munt. ii, 608. Şi-aşa trec zilele mele: Una bună, zece rele! folc. mold. i, 141. (Loc. adv.) în zece = în zece părţi; în multe părţi. Măi tătare, stăi, nu trece! Măi tătare, nu mă face Să-ţi fărâm capul în zece! alecsandri, o. 70. (Expr.; popular) A face pe dracul în zece = a-şi da toată silinţa, a depune toate eforturile, a utiliza toate posibilităţile pentru a izbândi într-o acţiune; (popular) a face pe dracul în patru, v. patru1 (1). Am să muncesc, am să fac pe dracu în zece şi ţi i-oi da înapoi. T. po-povici, s. 149. (Regional) A-i da cuiva (cu) zece înainte (sau a-i da cuiva înainte cu zece) = a se considera un om inteligent, superior; a întrece cu mult (pe cineva). Cf. ciauşanu, v. 212. (Precedat de „vreo“, indică un număr aproximativ, nedefinit) Iată poarta se descuie ... Ce văd ei? Din cetăţuie, Doi cu doi, vreo zece şchiopi, coşbuc, p. i, 329. La cotitura unei străzi, zări ... un grup de vreo zece ţărani, bujor, s. 142. Or fi vreo zece ani, a-ndrăgit o fată frumoasă, hogaş, dr. ii, 1. Un copil de vreo zece ani sare drept în picioare pe prispă şi strigă, rebreanu, i. 15. Peste câteva zile, vreo zece leandri frumoşi stau înşiraţi dinaintea prăvăliei! bassarabescu, v. 56. Loc fără nimic pe el, lat de vreo zece paşi. preda, delir. 31 .Pe treptele încă fierbinţi de soarele de peste zi, stăteau vreo zece băieţaşi ce se jucaseră până atunci de-a soldaţii, bar-bu, ş. n. ii, 231. + (La pl.; adesea prin exagerare, indică un număr mare, nedeterminat) Peisagiuri şi icoane istorice în sumă nenumărată dovedesc că nu sunt fapta nici a unuia nici a zeciuri de oameni, ci a sute de mâni. cr (1833), 166V-16. Au nu chiar împăraţii romano-germani fură siliţi a plăti mai multe zeci de ani la Poartă un feli de tribut? fm (1843), 1062/13. Erau în şiruri zeci de mii şi mii de sute De femei. coşbuc, p. i, 73. Cunoşti un om de mult, de zeci de ani. ibrăileanu, s. l. 31. Peste zeci de mii de ani omenirea va ajunge poate şi la pacea idilică, lovinescu, c. vii, 184. Prisosurile de grâu ce s-au exportat, atâtea zeci de ani din ţara asta, au fost produse de munca ţărănimii noastre, sadoveanu, o. xx, 324. Plante galbene şi roşii, dar în zeci de feluri galbene şi roşii, către violet, către jar. arghezi, s. viii, 8. O luară la dreapta, pe uliţa cu glodul uscat, printre bordeie, pe subt ramurile zecilor de duzi. camil petrescu, o. ii, 176. O luntre sunt, De oase ...De zeci de mii de ani, Eu stau în valuri, jebe-leanu, s. h. 23. Ca spectacol, trebuie să fi fost grandios: zeci de mii de tone de petrol arzând! tudoran, o. 70. Ceru-m vaci cu coarne lungi, Ceru-m zeciuri de berbeci, Ceru-m sute de oi, sute. pop., ap. gcr ii, 330. (întărit prin repetare) Se puteau vedea pe zeci şi zeci de acoperişuri din jurul focului, ... oameni aproape despuiaţi, camil petrescu, o. ii, 228. Zeci şi zeci de skeciuri, scenete, versuri ca nişte baionete ascuţite sunt îndreptate împotriva chiulangiilor şi leneşilor, contemp. 1954, nr. 389, 1/5. Zilnic ne sosesc zeci şi zeci de veşti din judeţe, aducându-ne ecoul unui nobil freamăt cărturăresc. românia literară, 1970, nr. 71, 2/5. (în legătură cu „sute“) Zeci şi sute de modele şi forme [pentru zeci şi sute de utilizări], arghezi, b. 41. ^ (Cu elipsa substantivului determinat) Câţi sunt toţi ceilalţi ce au scăpat de grozăvia focului? Zeciuri de mii. cr (1833), 652/18. Avea de luat de la direcţia căilor ferate multe zeci de milioane, vinea, l. i, 118. (în legătură cu „sute“) Cursul aşa-zisei mărci se schimba de la o zi la alta, cu diferenţe de zeci şi sute de milioane, v. rom. martie 1970, 47. ^ (Substantivat) Zecile de perechi bat someşana cu atâta pasiune, că potcoavele flăcăilor scapără scântei, rebreanu, i. 12. Zecile de muzee ale ţării ... ne întregesc imaginea unei vieţi de mult dispărute. h. daicoviciu, d. 5. (Loc. adv. şi adj.) Cu zecile = (Care este) în cantitate sau în număr (foarte) mare. A-nceput să bântuie o foamete cumplită, că piereau oamenii cu zecile, caragiale, o. iv, 136. Ii răsări-ră în minte argumentele, cu zecile, rebreanu, p. s. 28. Poporul subt arme murea cu zecile ...pe câmpurile de luptă, sadoveanu, o. xx, 399. + (învechit, rar) Ze-ciuială (1). Să jârtvuiască jârtva zilelor şi rugile lui şi toate zecile pământului lui. biblia (1688), 195!/20. 2. (Numărul abstract corespunzător; învechit, zecime 3, zecişoară) Aceaste şase bunătăţi sunt zecile celor şasezeci. coresi, ev. 360, cf. lex. marş., lb, pont-briant, d., costinescu, ddrf. Zece este considerat ca o nouă unitate, climescu, a. 9, cf. barcianu, alexi, w., 2117 ZECE - 203 - ZECELEA ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., ALR i 221, ALR II 2 313/2, 414, 514, 520, 530, ib/2 314. 3. (Precedat de prep. „de“ şi urmat de „ori“, intră în componenţa numeralului adverbial corespunzător, zecime 4) Simbria mea de zeace ori ai schimbat, po 108/ 14, cf. lex. mars., cf. dex. (Prin exagerare) Pruncii încă nu sunt ascultători ... când aşteaptă ca să li se poruncească un lucru de zeace ... ori. petro viei, p. 5/6. Ecoul, izbindu-se-n dealuri, De zece ori jalnic răspunde, Pustiilor maluri, coşbuc, p. ii, 32. Şi de zece ori se hotărî să-şi calce cuvântul, bassarabescu, v. 237. I-am spus de zece ori şi tot nu înţelege, scriban, d. 4. (Precedat de „câte“, intră în componenţa numeralului distributiv corespunzător) Pionierii mergeau câte zece în rând. (Cu valoare adjectivală) Lungul acestora tuturor de câte zeace coţi şi de-al doilea cot latul. po 302/26. Cu plată de tacsie hotărâtă prin reglement câte zăce lei de fieştecarele paşaport: ar (1832), 22V9. Scoate trei piese de argint, de câte zece bani una, şi cheamă copiii să se apropie, agârbiceanu, s. 197, cf. DEX. 5. (Cu valoare de numeral ordinal) Al zecelea, a zecea. Volumul zece. ^ (Cu elipsa substantivului determinat, de obicei subînţelegându-se „ora“, „ziua“, „data“ etc.) Li s-au trimis şi luminată porunca Mării[i] Tale ... la zece ale trecutului dichemvrie (a. 1824). doc. ec. 340. Deodată cu baterea ceasului zece, horul începu să cânte Cântarea dimineţii după muzica evro-pinească. ar (1832), 297l/32. Am cinste a-ţi face cunoscut că la zece ale acestii luni ..., profesorul dân-du-ne ştire că şcoala naţională cea din nou făcută să deşchide, ne-am adunat în sala acestii şcoli, cr (1833), 273Vl8. La zece ale lunei. polizu. Către zece dimineaţa, se alcătui un mic alai în frunte cu steagul tricolor, camil petrescu, o. ii, 179. In orice seară vrei, nu însă mai devreme de zece. vinea, l. i, 177. E aşteptat azi, la zece, la planificare, baranga, i. 168. Războiul începe întotdeauna duminică dimineaţa la zece. vul-pescu, p. 72, cf. m. d. enc., dex. Acum ceasu bate zece, Pă noi Dunărea ne trece. folc. olt. - munt. iii, 311. 6. (învechit) Zecime (1). Să poată „ lua de-a dzeace din păne şi din făneaţ“ (a. 1741). iorga, s. d. v, 58. II. S. m. (şi rar, n.) 1. Semn grafic care reprezintă numărul zece (I 1); p. ext. desen, figură în forma acestui semn; (regional) zecer (I 1). Cf. cade, dl, dm. Casa-i-naltă, minunată, Pe afară zugrăvită, Pân ’ năun-tru poleită, Poleită, zeciuri scrise, mese-ntinse. şez. xx, 135, cf. coman, gl. 2. Notă (I 5) maximă; (regional) zecer (I 2). Profesorii i-a dat un zece la geometrie, cade. Premiantul întâi la toate - zece la teză, zece la oral. c. petrescu, î. ii, 127, cf. DL. 3. (Ieşit din uz) Bancnotă a cărei valoare este de zece a i) lei. Schimbă-mi un zece în hârtii de 1 leu. + (Ieşit din uz) Monedă care valora a zecea parte dintr-un leu; (sens curent) monedă de zece (II) lei. Dacă arunci un cinci ori un zece, popa te înjură, printre dinţi, după ce te-a blagoslovit, stancu, d. 33. □ Un zece s-a rostogolit sub scaun. 4. Carte de joc marcată cu zece (I 1) puncte; decar, (regional) crăiţă, zecer (I 4), (familiar) zecică, (argotic) grubă. Cf. dr. xi, 144, mat. dialect, i, 103. - Pl: zeci şi (învechit şi regional) zeciuri. - Şi: (învechit, rar) diâce, diece num. card., s. m. - Lat. decern. ZECEAMETRU s. n. v. zecemetru. ZECELEA, ZECEA num. ord. (Cu valoare adjectivală sau substantivală; precedat de art. „al“, „a“) 1. Care se află între al nouălea şi al unsprezecelea. A dzeacea dzi aceştii luni, tot omul căsătoriu ia câte un miel, cine către casa sa. po 214/14. Pricina a dzeacia. prav. 339, cf. anon. car., lex. mars. Cineva să slujaşte cu regulile ce s-au orânduit în capul al zeacelea. carte treb. ii, 152/14. Intru a zecea lună a împărăţiei sale, în vârstă de 17 ani, au murit, şincai, hr. i, 90/25. în al noule şi al zecile vec au domnit în Palestina, Siria şi Eghipetul. ar (1832), 2042/13. Ridică în picioare pe al treilea nobil şi pe al zecilea ţăran. f. arron, i. i, 75/13. Se adăposti parte printre munţii Carvaliei, unde vieţuiră neatârnaţi până-ntr-a zecea sută. săulescu, hr. i, 203/28. Un scriitor vrednic de credinţă, care în suta a zecea după //[risto]s călătorise ... în ţerile acestea, fm (1843), 602/12. A zecea noapte după porunca mai sus arătată, Ignat a bătut cătinel la fereastra odăiei unde dormea Tatiana. ib. (1844), 1032/37, cf. polizu, pontbriant, d., ddrf, cade. Cartierul cel vechi evreiesc ... datează din veacul al zecelea, sadoveanu, o. xx, 436. Limba literară s-a oprit la forma cu „ -a “, potrivit unei norme pe care o aplică şi în cazul numeralelor ordinale (al doilea, al zecelea). iordan, l. r. a. 152. Cel de-al zecelea congres al lingviştilor a consacrat împăcarea între diversele fracţiuni actuale, scl 1969, 111, cf. m. d. enc., dex. Cel de-al zăcelea. alr sn vi h 1 791/130, cf. h 1 791. ^ (Cu amestec de forme): a) (învechit şi regional; forma masculină precedată de art. „a“ sau „al“ este folosită ca num. ord. f.) Ghiceşte cineva pe a zecelea muză după aerul său cavaler, după pasu-i găligan. heliade, o. i, 483. Al zecilea fată. alr sn vi h 1 791/ 769, cf. ib. h 1 791; b) (regional; forma feminină precedată de art. „a“ sau „al“ este folosită ca num. ord. m.) Al d-a zăsea. ib. h. 1 791/235, cf. ib. h 1 791; c) (regional; forma masculină precedată de art. „a“) Acel d-a zăcelea. ib. h 1 791/284, cf. ib. h 1 791; d) (învechit; forma feminină precedată de art. „al“) E apele mergea şi scădea până la al dzeacea lună. po 32/7. ^ (Cu elipsa substantivului determinat) Şi de la Dumnezeu vindecare de vom dobândi, să nu în partea nemulţe-mitorilor celor noao să fim însoţâţi, ce al zeacelui şi celui cu bună înţelepţie să ne închipuim, coresi, ev. 428. A zeacea: să nu pofteşti vecinului tău nece muiare-i, nece fata-i, nece feciorul, nece boul (a. 1607). gcr i, 40/19. De nouă lacuri dacă treci în cel de-al zecelea te-neci. românia literară, 1970, nr. 79, 4/1. După ce îi dă cu dimirlia, apoi mai cere ea a zecea să fie cu vârf, se spune despre o persoană lacomă. Cf. zanne, p. v, 266. 2. (La f.; urmat de „parte“, intră în componenţa numeralului fracţionar corespunzător, indicând o zeci- 2119 ZECEMALĂ - 204 - ZECIMAL me dintr-un tot) Gomerul iară a dzecea parte de efa era. po 235/5. Să fie numiţii îndatoraţi a da totdeauna ... a zecea parte din cărbunii ce vor scoate (a. 1811). doc. ec. 108. Se va da proprietarului a zecea parte, îndestulându-se de către cumpărătorul venitului ocnelor. reg. org. 51/17. Se punea deasupra lor cata-plasme făcute cu miere şi cu a zecea parte de vitriol cornea, e. i, 87/19. Acest stat, care d-abia se poate măsura în întindere cu a zecea parte a principatelor româneşti, a întreprins două linii de fier. măs. gr. 32/9. Vâna de aramă (filonu) era foarte săracă, că nu conţinea nici a zecea parte de mineral de aramă, ghica, c. E. iii, 64. O fi având şi scrisul rostul lui ..., dar într-o ţară păcătoasă, cu douăzeci la sută ştiutori de carte, dintre care nici a zecea parte nu citesc! brătes-Cu-voineşti, p. 19, cf. cade, scriban, d. ^ (învechit; precedat de art. nehot. „o“) Şi cu un miel, o a dzecea parte de măsură de fanină de jimble şi cu a patra parte de hin de uloiu pisat să fie mestecat, po 279/14. Unitatea monetară este o bucată de argint ... coprin-zând o a zecea parte, amestecătură, brezoianu, a. 631/3, cf. 629/9. (învechit; cu elipsa substantivului determinat; şi în sintagma de-a sau de-o zecea) Şi a zecea dau den tot cât câştig, coresi, ev. 11. Obiceiu au turcii în al patrulea an să ia a zecea din copii, parte bărbătească. ureche, l. 121. Râmlenii din toată lumea lua a zecea din oameni tineri, m. costin, o. 259. Au trimis de au luat de-a zecea den boi de pren toată ţara. n. costin, l. 554. Iar alţi oameni, streini, carii vor şede pe moşiile lor să le lucreze câte douăsprezece dzile şi să le de şi de-a dzecea. neculce, l. 382. Şi a zecea de an încă să dea troiţenii (a. 1639). hem. i, 19. Iar dumnealui şi cuconii dumisale şi nepoţii dumisalea vor da de-o dzeacia din an în an (a. 1707). iorga, s. d. xi, 282. Li s-au hotărât atuncea ca să aibă a lucra la stăpânii moşiilor câte 24 dzile într-un an, dând şi de-a dzecea din toate rodurile lor (a. 1775). uricariul, i, 134, cf. cade. (Precedat de art. nehot. „o“) Jidovii den toată avuţiia lor da o a zecea, coresi, ev. 16. 3. (La f.; urmat de „oară“ intră în componenţa numeralului adverbial corespunzător) îi sucea şi-i răsucea în mâini scrisoarea, o recitea poate pentru a zecea oară. cocea, s. ii, 110. - Şi: (învechit şi regional) zecilea num. ord. m. ar (1832), 2042/13, alr sn iv h 1 791. - Zece + -lea. ZECEMALĂ s. f. v. zecimal. ZECEMETRU s. n. (învechit) Decimetru. Numărul 0 m, 394 însamnă o linie care cuprinde 3 zecemetre, 9 sutimetre şi 4 miemetre. asachi, e. iii, 18/15. Zecea-metrul, a căruia lungime se cuprinde de zece ori într-un metru. conv. geom. 9/11, cf. 83/19. Aceste se pun pe grosul arbure roditor ...al căruia trunchiu sau rămuri de altoit au mai mult de un zecemetru. penescu, pr. 56/18. Când pruncul vine în lume, trupul său abia are o talie de cinci zeceametre. brezoianu, î. 109/29. - PI.: zecemetre. - Şi: zeceametru s. n. - Zece + metru. ZECER s. m. I. 1. (Regional) Zece (II 1). Cf. dl, DM, DEX. 2. (Regional) Zece (II 2) (Părhăuţi - Suceava). Cf. lexic reg. ii, 127. 3. (învechit, mai ales în Transilv.) Monedă de argint. V. zece (II 3). Se pune, în prima scăldătoare a acestuia ..., un ban de argint (un zecer sau taler), marian, na. 84. Cf. barcianu. Prin alte părţi din Transilvania, se pune pe masă ... un cot de pânză nouăJ un blid de făină de grâu, sare, pâine, lână şi un zeceriu. pamfile, DUŞM. 4, cf. DL, DEX. 4. (Regional) Zece (II 4). Cf. dl, dm, dex, lexic reg. ii, 127. II. (învechit, rar) Comandant al unui grup de zece oameni. Aleage derept însă dentre toată dihaniia bărbaţi cinstiţi, temători de Domnedzeu ... şi, dentre aceştia, orândeaşte miiari, şutaşi, cindzeceari şi dze-ceari. po 240/5. III. (învechit, rar) Zecime (1). Numerii partitivi ... sunt care arată o parte a unui întreg ... sau a câta parte ... a doua, a treia parte: triariu, pătrariu, zeceriu. bălăşescu, gr. 56/25, cf. 141/10. - PI.: zeceri. - Zece + suf. -ar. ZECERE s. f. v. zăcere. ZECHE s. f. v. zeghe. ZECHELĂ s. f. v. jechilă. ZECHI subst. v. zeghe. ZECHIE s. f. v. zeghe. ZECHILĂ s. f. v. jechilă. ZECHIOI s. n. v. zeghioi. ZECHIUŢĂ s. f. v. zeghiuţă. ZECÎCĂ s. f. (Familiar) Zece (II 4). Cf. dl, dm, dex. - PI.: ? - Zece + suf. -ică. ZECILEA num. ord. m. v. zecelea. ZECIMÂL, -Ă adj., s. f. 1. Adj. Care se bazează pe raporturi ale numărului zece şi ale puterilor lui; (rar) decimal. Se face o scară de măsură zecimală, desen arh. 8/8. Metrul şi a sale subîmpărţiri zecimale nu să întrebuinţează excluzire pentru de a măsura lungimile. asachi, e. iii, 18/21, cf. valian, v. Francezii, totodată cu schimbarea lungimei, au schimbat şi suptîmpărţirile ei, priimind împărţirea din zece în zece sau împărţirea zecimală, măs. gr. 45/23, cf. stamati, d., polizu, pont-briant, d., lm. Tot aşa e şi cu metoda cum gxplică profesorul Morgan calculul zecimal, contemporanul, i, 387, cf. resmeriţă, d., dl, dm, m. d. enc., dex. ^ Număr zecimal = număr a cărui parte fracţionară este exprimată printr-o fracţie zecimală (1). Lungimea unei 2133 ZECIMAL - 205 - ZECIME linii este deci reprezentată prin un număr zecimal asachi, e. iii, 18/12. Numărul zecimal a căruia ţifra cea mai după urmă spre dreapta va fi nulă coprinde făcătorul 10. poenaru, e. a. 33/13. A împărţi doi numeri zecimali unul prin altul, climescu, a. 136. Formarea numerelor zecimale e ilimitată. ltr2 iv, 444. Logaritmul unui număr zecimal are aceeaşi mantisă ca şi logaritmul obţinut lăsând virgula la o parte. algebra ix, 249, cf. m. d. enc., dex. Fracţie (sau, învechit, frângere) zecimală = fracţie al cărei numitor este egal cu o putere întreagă şi pozitivă a numărului zece a i). Este dar prea lesne de a arăta o frângere zecimală, heliade, a. 49/17. A preface o fracţie zăci-mală în fracţie ordinară, asachi, e. i, 93/22. Frângerea zecimală pentru aceea să numeşte aşa, că întregul a căruia ea face parte să împarte în zece părţi. a. teodorescu, a. 53/9. Frângere zecimală se numeşte aceea al căria numitor este puterea numărului 10. poenaru, e. a. 76/12. Să începem de la fracţiile zecimale. g. pop, e. 77/12. Fracciunea zecimală fiind un numer frânt a căruia unimi sunt părţi dintr-o unime întreagă ce se împărţeşte în zece. lazarini, m. 82/5. Vom numi fracţiune zecimală orice fracţiune al cărei numitor este 10 sau o putere de a lui 10. climescu, a. 118, cf. ltr2 vi, 55. în cărţile de aritmetică, se demonstrează că o fracţie ordinară oarecare sau se transformă în fracţie zecimală finită, sau se transformă în fracţie periodică, algebra viii, 118. Cazul fracţiilor zecimale, geometrie ix, 167, cf. m. d. enc., dex. Logaritm zecimal = logaritmul unui număr în sistemul cu baza zece. în practică, se utilizează logaritmi cu baza 10. Ei se numesc logaritmi zecimali, algebra ix, 234. Sistem zecimal = a) sistem de numeraţie cu baza zece; b) sistem de unităţi de măsură în care multiplii şi submultiplii unităţilor principale au valori egale cu puteri întregi, pozitive sau negative, ale numărului zece. Când românul citeşte 20, este foarte consecuent cu sistema zecimală şi zice „doă-zeci“. heliade, paralelism, i, 54/27. Reforma sistemului metric îşi are începutul de la revoluţia noastră: el este o aplicaţie a sistemului zecimal la greutăţi şi măsuri, brezoianu, a. 629/7. Kilogram: o măsură după sistemul zecimal, calendar (1854), 39/29, cf. polizu. Cărţi care ni se dau şi nouă elevilor la premii: tipărituri fără noimă pentru noi, ca sistemul zecimal, teze de licenţă ale unor funcţionari de la ministere, sadoveanu, e. 47, cf. dl, der, m. d. enc., dex. Balanţă zecimală (şi substantivat, n.) = balanţă decimală, v. decimal. Cf. cade. Balanţa zecimală (bascula) ... serveşte la cântărirea corpurilor mari şi grele, cişman, fiz. i, 81, cf. ltr2 ii, 286, dl, der i, 281, dex, chest. v/7, 133, alr i 1 599/588. + Clasificare zecimală = sistem de clasificare care împarte cunoştinţele omeneşti în zece clase principale, fiecare dintre acestea fiind divizată şi subdivizată mai departe în alte zece clase, notate cu cifre de la 0 la 9 şi care serveşte (în cele mai multe ţări) la catalogarea şi aranjarea cărţilor în biblioteci. Cf. dl, der i, 660. Unic funcţionar al serviciului periodicelor, pe care-l conducea, avea şi misiunea de a înlocui catalogul bibliotecii, după sistemul Otto Hartving, cu clasificarea ... zecimală, a lui Dewey. românia literară, 1970, nr. 78, 12/1, cf. m. d. enc., dex. 2. S. f. Fiecare dintre cifrele de la dreapta virgulei unui număr zecimal. Au învăţat ..., din aritmetică, fracţiile şi zăcemalile. ar (1832), 532/10. Precum la numere, pentru calculul exact, aşa şi la calculul lun-gimelor s-au întrebuinţat zecimale, asachi, e. iii, 18/2. A 6-a zecimală, geometria, a. m. 13479. Fără zecimală purcegând de la unimi, merge spre dreapta asemi-ne, în nesfârşire, micşurându-să. lazarini, m. 85/16, cf. cade, ltr2 vi, 55. Valoarea exactă a numărului este dată prin fracţia zecimală ..., având o infinitate de zecimale care nu se succed periodic, algebra viii, 121. Numărul n este iraţional, adică zecimalele sale nu se succed periodic şi nu putem avea valoarea lui decât cu aproximaţie, geometrie ix, 155, cf. 167, der, m. d. enc., dex. (învechit; adjectival) Asemene să poate întâmpla că o expresie numerică să fie alcătuită numai de unimi zăcimale. asachi, e, i, 53/7. Scriu pre numărătoriul dat, pe urmă pun coma aşa feliu, ca atâtea ţifre zecimale să fie în numărătoriu, câte nule vor fi desfăcătoriul. a. teodorescu, a. 54/13. Se vor însemna locurile ţifrelor în sistema decadică prin numere ..., locurile ţifrelor întregi prin numere pozitive, iar locurile ţifrelor zecimale prin numere negative. poenaru, ea. 221/14. + (Rar) Cantitate infimă, neînsemnată. Omul simţea că o fracţiune, o zecimală, i se datoreşte, vine din râvna lui. contemp. 1948, nr. 156, 4/1. - Pl.: zecimali, -le. - Şi: (învechit, rar) zecemâlă. - Din decimal (refăcut după zece). ZECÎME s. f. 1. Număr egal cu a zecea (1) parte dintr-o unitate; fiecare dintre cele zece (II) părţi în care s-a împărţit un întreg, (învechit) z e c e (I 6); s p e c. prima cifră din dreapta virgulei la un număr zecimal, (învechit, rar) zecer (III). Când un total este împărţit în zăce părţi, fieşcare din aceste părţi să numeşte zăcini. asachi, e. i, 51/4. Voiu măsura ... cu apropiere de o zăcină. id. ib. iii, 20/6. Asemenea facem o grămadă de zece zecimi, pe care o numim sutime sau o sută. g. pop, e. 8/3. Numerul ce esprimă sau spune în câte părţi s-au împărţit sau s-au desfăcut unimea întreagă, precum zecimi sau sutimi etc., să zice desfăcătoriu. lazarini, m. 86/15, cf. polizu, pontbriant, d., lm. O secundă, două, ori o zecime de secundă măcar, imaginile poeziei lui Eminescu ne-au trasportat în Veneţia. ionescu-rion, s. 316, cf. ddrf. O zecime ... împărţită în zece părţi egale, climescu, a. 118, cf. barcianu, alexi, W., ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D. Două zecimi din întreaga populaţie a ţării era analfabetă. scânteia, 1954, nr. 2 890, cf. m. d. enc., dex. ^ (Prin exagerare) Va mai avea o distanţă de o zecime de milimetru de parcurs, românia literară, 1971, nr. 118, 18/3. 2. S p e c. (învechit) Zeciuială (1). Acei popi sunt supuşi, din vechime, la mulţime de asupriri cu plătirea zecimelor, nonelor şi alte exacţiuni. bariţiu, p. a. i, 142. Zecimile se luau, fără îndoială, de la toate averile ... ţăranilor, xenopol, i. r. iii, 217. Unii dintre regii Ungariei ... zălogiră saşilor zecimile fiscale! păcală, m. r. 49, cf. resmeriţă, d. Abia mai târziu s-au fixat unele cifre adiţionale, un fel de zecimi ce se 2134 ZECINĂ - 206 - ZECIUIALĂ adăugau la taxele obicinuite, care se distribuiau la plata serviciilor, n. a. bogdan, c. m. 157, cf. cade, dex. + S p e c. (învechit, de obicei, urmat de „de ani“) Decadă. înainte de a trece o zăcime de ani, Odesa va căpăta un grad de fericire, ar (1829), 1902/22. O jumătate de veac e de când s-a deşteptat naţia noastră din acest somn letargic şi mai vârtos în zecimea aceast din urmă se sileşte cu un zel vrednic de toată lauda. fm (1843), 11V35. în Europa civilizată, de o zecime, două de ani încoace, calendarele şi almanacele formă un feli de literatură nu puţin cumpănitoare şi se întrec cu unele foi periodice, ib. (1845), 1952/37. + (învechit) Grup format din zece (I 1) obiecte, specii etc. de acelaşi fel. Un fel de plantă forageră din familia ca-riofililor, coprinzând o zecime de speţii. brezoianu, a. 118/32. O zecină de linguri, lm. 3. (învechit) Zece (I 2). Aicea trebuie să ştii că cea despre mâna dreaptă figură este numărul curat, ce de al doilea despre stânga, zecini. amfilohie, e. 7/15. De vom face deosebi suma unimilor, zecimilor, sutimilor ..., aceste eşituri sau rezultaturi împreunate ne vor da tot acea sumă. heliăde, a. 6/26, cf. romano, b. i, 5/3. Deacă, apoi, strămutând aceste ţifre, s-ar pune una în locul altia încât să se scrie 52, lesne să înţălege că unimile de 5 ar fi zăcimi, iar acele de 2 ar fi numai simple unimi. asachi, e. i, 4/10. Fieştecare ţifră de va fi singură sau în locul cel întâiu, spre dreapta, numai atâta însamnă câte unimi cuprinde în sine, iară de va fi în al doilea loc, spre stânga, va însămna atâtea zecimi, a. teodorescu, a. 2/8, cf. poenaru, e. a. 221/21. Aşa 23 arată două zecimi şi trei unimi. G. pop, e. 8/22, cf. scriban, d. 4. (învechit; la pi.) Zece (I 1). Ceea ce s-ar scrie cu zecimile de ani, se tipăreşte într-o săptămână, helia-de, o. ii, 40. Aceste cifre ...le auzim sunând de zecimi de ani la toate solemnităţile scolastice, ghica, c. e. ii, 398. Astăzi, că au trecut zecimi de ani la mijloc, nu o pot spune fără un pic de înduioşare, gane, n. iii, 28. E Mausoleul lui August, ale cărui subzidiri adânci de zecimi de metri se recunosc la o depărtare de câţiva paşi mai sus. luc. vii, 158, cf. cade. Zecimi de trenuri veneau şi plecau, galaction, o. a. i., 138. + (Precedat de prep. „de“ şi urmat de „ori“, intră în componenţa numeralului adverbial corespunzător) Zece (I 3). Starea ce mai am în ţara mea este mai mică pe lângă stările obişnuite acolo, dar tot poate fi d-o valoare ca de o zecime de ori mai mare decât a acelor lucruri. bolliac, ap. ghica, a. 638. Mi se pare o poveste familiară, auzită de zecimi de ori de la bunica, ştiută în toate amănuntele, galaction, o. a. ii, 266. - PI.: zecimi. - Şi: (învechit) zecină, zăcină s. f. - Zece + suf -ime. ZECINĂ s. f. v. zecime. ZECIPLIC vb. I. Tranz. (Folosit şi absol.) (învechit, rar) A multiplica de zece (I 3) ori. Verburile se compun ... cu numerale: a duplica, a triplica, a zeci-plica. bălăşescu, gr. 154/16. - Prez. ind.: zeciplic. - De la zece, după modelul lui multiplica. ZECIŞOÂRĂ s. f. (învechit) Zece (I 2). Mai nainte numărăm de la unul până la zeace, deci începem iarăşi de la unul numărând întâiu unişoarele ... apoi zăcişoarele, zeace şi unul să zice unsprezeace. aritm. (1805), 14/5. Când vrem să scriem unişoarele, zecişoarele şi sutele precum opt sute cincizeci şi şeasă, atuncea scriem oblu 856. petro viei, p. 236/23. - PL: zecişoare. - Zece + suf. -işoară. ZECIUI vb. IV. Tr anz. 1. A aduna, a lua zeciuială (1); a dijmui. Vai de voi cărtulari şi farisei faţarnici, că zeciuiţi izma şi mărariul şi cimbrul, coresi, tetr. 53. Şi sămânţa voastră şi viele voastre va zeciui şi va da ... robilor lui. biblia (1688), 200V9, cf 137V17. Zăciuind ei un loc, care credeau că este al lor din Soleşti, şi dovedindu-se că nu este al lor şi că erau greşiţi (a. 1731). bul. com. ist. iv, 195, cf. polizu, ddrf, barcianu, şăineanu2, resmeriţă, d., cade, scriban, d., dl, m. d. enc., dex. -y* Absol. Leviţii zeciuind în toate cetăţile robirei noastre, biblia (1688), 3512/25. Dumnealui au răspuns să cumpeare vărul dumisale Spăta-riul, că dumnealui zăciuaşti acol[o] la Soleşti (a. 1713). iorga, s. d. vii, 339. Să fie volnic cu cartea Domniei mele a stăpâni şi a zăciui din ţarini cu pâne, din fâneţe, din grădini cu legume (a. 1763). uricariul, xxii, 244. Nici din grădini să nu-i zeciuiască mănăstirea (a. 1815). ib. ii, 8/4. + P. ext. (Astăzi, rar) A fura. Vătaful de curte al armaşului ... începuse de mult timp a zeciui averile stăpânului'său. filimon, o. i, 128. Mişelul ăsta ne zeciuia şi ne jefuia. lăncrănjan, c. i, 58, cf. m. d. enc., dex. 2. (învechit) A da, a împărţi din zeciuiala (1) primită. Iară eu zeciuesc tot cât am. coresi, ev. 16. Şi de toate câte-mi vei da, a zeacea le voiu zeciui pre iale ţie. biblia (1688), 202/51, cf. 1442/52. 3. (învechit) A decima făcând multe victime. Lui Veelfegor îi jrătviră Idol spurcat de să dzăciuia. do-softei, ps. 370/8. De ar fi zeciuit răul pe oameni după întâmplare, heliade, o. i, 293, cf 86. A fost omorât un general şi un regiment a fost zeciuit. contemporanul, i, 274. Acest popor ... număra 35 000 ... în şirele bravei armate austriece, mai înainte de a fi zeciuită în lupte, bariţiu, p. a. ii, 231. Măsurile ce ar trebui luate pentru a se feri locuitorii de boalele ce-i zeciuiesc. i. ionescu, p. 176, cf scriban, d., dl, dex. ^ Absol. O teribilă ciumă zeciuia prin sate şi prin oraşe, hasdeu, ap. tdrg. - Prez. ind.: zeciuiesc. - Zece + suf. -ui. ZECIUIÂLĂ s. f. 1. Dare (în natură sau bani) care consta din a zecea (2) (rar, a noua sau a opta) parte din produsele principale, percepută de proprietarii feudali (de domn sau de biserică) de la producătorii direcţi; formă de rentă funciară feudală care consta în cedarea de către ţăran, în folosul proprietarului funciar, a unei părţi din producţia obţinută de pe bucata de pământ primită de la acesta spre a fi lucrată; dijmă, (învechit) azeace, azeaciuire, madea, zecime (2), (învechit, rar) zece (1). Şi-i deade lui zeciuială den toate, biblia 2139 ZECIUIALĂ - 207 - ZECIUIT2 (1688), 92/45, cf. 135V44. Iancul-Vodă, de multă lăcomie ce avea, scos-au în ţară zăciuială de boi, care obiceiu ţara n-au suferit, n. costin, l. 554. Dă ... un împrumut de zloţi „ cu dobăndă zeace la doi pe jumătate de an. Dacă nu va plăti „şi să va face vreo cheltuial[â], au zăciuial[ă.], să fie tot de la mine “ (a. 1712). iorga, s. d. viii, 167. Lăcuitoriul are să dea zeciuală la stăpânul pământului pentru toate rodurile ce va face pe moşie. prav. cond. (1780), 84, cf. 136. Să dea această zeciuială ori natură sau dă va voi stăpânirea, bani (a. 1811). doc. ec. 108. Să ia zeciuială de la cărămidă i olane (a. 1823). ib. 267. Să aibă voie întâi stăpânii oilor să-şi aleagă şi să-şi osebească zeciuiala din toată suma (a. 1827). ib. 393. Să iscălească în ace condică de priimirea lor, afară de acii trii lei, zăciuiala, ci rămăn în folosul casei săteşti, ar (1832), 1972/21. Proprietarului i se cuvine zeciuială din productul sării scoasă din moşia sa. reg. org. 51/10. Dacă s-ar hotărî desfiinţarea acestei zeciuele nenorocite, vindecarea ar fi atunci a se stârpi întrebuinţarea rachiului, fm (1846), 2481/3. Zeciuieli din tot felul de producte cum şi din vite s-au luat în toate timpurile. bariţiu, p. a. i, 117, cf. polizu. Taxidarii luau întreită zeciuială pentru oierit, ierbărit, tutunărit şi vinărit. filimon, o. i, 288, cf. pontbriant, d. Venitul cutielor săteşti se alcătuia din zeciuiala birnicilor. i. ionescu, D. 101, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, resmeriţă, D., cade. Populaţiile care plugăreau şi păstoreau au plecat către ei grumazul, ş-au dat zeciuială din toate ale holdelor ş-ale turmelor, dintr-ale pescuitului şi stupilor, sadoveanu, o. x, 427, cf. scriban, d. în afară de clacă, ţăranul e obligat să dea zeciuială din toate rodurile lotului concedat de proprietar. oţetea, t. v. 35. Aţi convenit ca sătenii ... să dea la anul zeciuială din rod. camil petrescu, o. iii, 112. Creşteau, de la o toamnă la alta, zeciuielile boiereşti ..., şi plocoanele zapciilor. v. rom. februarie 1954, 12. Niciodată zeciuiala nu atinsese asemenea culmi, vinea, l. i, 118. Zeciuiala la porci e veche, barbu, princ. 105. Atunci când se dădea dajdia ..., ea se strângea în natură de la stogurile aşezate pe câmp, unde se putea face socoteala zeciuielii. panaitescu, o. ţ. 90, cf. m. d. enc., dex, chest. v/4. Mai sunt încă zeciuieli, Taxe noi şi învoieli, folc. olt. - munt. ii, 353. P. ext. Copiii românilor, zăciuiala păgânilor a fi (precum alte supuse crăii pot), n-au suferit, cantemir, hr. 107. Au rânduit această vreme să fie ca o zeciuială anului, antim, 0. 203. + (Mai ales în Mold.; determinat prin „morii“) Uium care se dădea proprietarului unei mori şi care consta din a zecea (sau, rar, a douăsprezecea) parte din cerealele care se măcinau. Cf. tdrg. Zeciuiala morii este vama, una din zece sau din douăsprezece, parte care se împărţeşte între proprietarii morii, pamfile, 1. c. 180, cf. dr. xi, 126. Troian mult se bucura, Zeciuială morii da, Pe morariu îl dăruia, Apoi călare suia. alecsandri, p. p. 390, cf. chest. v/75. Apa se izbi, Morişca se porni, Badea zeciuială morii da, Şi pe murg se arunca Şi spre casă că pornea, folc. mold. i, 316. + (Regional) A zecea parte din lapte, brânză, lână, miei etc. pe care o ia un cioban ca plată a muncii lui la stână. Procedeul plăţei cu zeciuială e destul de comod, întâi, pentru că şi baciului îi convine mai bine să i dea plată în natură, diaconu, p. 17, cf. stoian, păst. 66. M-am băgat păcurar (baciu) pe zeciuială, pe a zecea parte din toate produsele, chest. v/11, cf. ib. v/40, 73, 82, 86. + (Regional) A zecea parte din produsele unei stâne pe care o ia proprietarul oilor. Cf. chest. v/16, 24, 94. + (Regional) Brânza care se plăteşte pentru sare, ceaun, cântar etc. (Pârâul Cârjei -Piatra Neamţ), chest. v/54. + (Regional) Bir pentru loc, casă etc. care consta în a zecea parte din fiecare produs al gospodăriei (Câmpulung Moldovenesc). CHEST. V/15. 2. P. g e n e r. A zecea parte din produsele obţinute (prin muncă), care se predă cuiva (sau pe care o revendică sau o ia cu forţa cineva) ca răsplata, salariu etc. Auzind aşa, împăratul îi făgădui să-i dea zeciuială din toate felurile de vite, numai să-i facă astă treabă, is-pirescu, u. 42. Aronovici îşi avea partea lui de zeciuială. d. zamfirescu, v. ţ. 180. Atanasie Ceaur va trebui să dea zeciuială din uriaşul lui câştig, galaction, o. a. i, 205. Milionarii îşi lăsau cuvenita zeciuială. cocea, s. ii, 232. Aceşti muncitori aveau obligaţia să dea stăpânului o zeciuială din producţie, sadoveanu, o. xx, 324. S-a răstit iar, zicând că, dacă-i aşa, trebuie să plătească statului zeciuială din câştig, vân. pesc. martie 1964, 14, cf. dex. + (Regional) Bacşiş (Negreşti -Piatra Neamţ), chest. v/49. 3. (învechit) Dobândă. Lei 300 să ... aibă a-i da ... cu zeciuiala lor (a. 1680). iorga, s. d. xii, 3. Să v[ă] strângeţ banii cu zeci[u]ial[3] lor, să-i daţ la boiariul Domnii[i] Meal[e] (a. 1697). id. ib. v, 345. Dat-am zapisul nostru ... să se ştie că fiind eu dator lui Meh-metu Turcul i[a]/[eri] 44, bani 22, însă cu zeciuială (a. 1719). bul. com. ist. v, 235. Iar întâmplăndu-să a să face f-o zeciuial[ă.], să fie tot de la noi (a. 1746). iorga, s. d. xii, 44. - Pronunţat: -ciu-ia. - Pl.: zeciuieli. - Şi: (regional) zăciuială s. f. - Zeciui + suf. -eală. ZECIUIRE s. f. Acţiunea de a z e c i u i şi rezultatul ei. 1. Adunare, luare de zeciuială (1); dijmuială, dij-muire, dijmuit, (în dicţionare) zeciuit1. Cf. zeciui (1). Cf. polizu, pontbriant, d., cihac, i, 322, ddrf, dl, DM, M. D. ENC., DEX. 2. (învechit, rar) Decimare. Cf. z e c i u i (3). Cf. ddrf. - Pl.: zeciuiri. - V. zeciui. ZECIUÎT1 s. n. (în dicţionare) Zeciuire (1). Cf. z e - ciui (1). Cf. DDRF, DL, DM, M. D. ENC., DEX. - PL: zeciuituri. - V. zeciui. ZECIUÎT2, -Ă adj. (în dicţionare) Din care s-a luat zeciuiala (1); dijmuit. Cf. zeciui (1). Cf. pontbriant, D., DDRF, DL, DM, M. D." ENC., DEX. - PL: zeciuiţi, -te. - V. zeciui. 2142 ZECIUITOR - 208 - ZEFIR ZECIUITOR s. m. (în dicţionarele din trecut) Persoană care adună zeciuiala (1); dijmar. Cf. zeciui (1). Cf. POLIZU, BARCIANU. - PI.: zeciuitori. - Zeciui + suf. -tor. ZECNETĂ s. f. v. zăgneată. ZECON1 s. n. v. zacon1. ZECON2 s. n. v. zacon2. ZEDÂR s. n. v. zadar2. ZEDÂRNIC, -Ă adj. v. zadarnic2. ZEDĂRNICÎ vb. IV v. zădărnici. ZEDERÂT, -Ă adj. zădărât. ZEDÎCĂ s. f. (Om.; prin sudul Transilv.) Florinte (Chloris chloris). Cf. băcescu, păs. 178. - PI.: ? - Etimologia necunoscută. ZEDUV s. n. v. zăduf. ZEE s. f. (învechit, astăzi livresc) Zeiţă. Cf. budai-deleanu, ţ. 73. Păgânii slujeau la mulţi zei şi zee. lazăr, p. t. 77/23. Venus era zeea frumuseţii şi muma lui Cupido. pleşoianu, c. 114/1, cf. id. t. ii, 207/7. Atât grecii, cât şi romanii cinstea pe Pace ca pre o mare zee. cr (1829), 77V35. Incorunată de razele ce licu-resc, emblema zeii străluceşte asupra minarelii. helia-de, l. b. i, 63/6. In romanţe, acum vine vorba despre un zeu sau zee. bojincă, a. i, xii/10, cf. i. golescu, c., valian, v., polizu. Se-arată zeea Cipris prinoasele-şi s-adune, bolliac, o. 82. Ai văzut pe Caterina ca o zee inspirată Cum umbla cu coifu-n mână prin oştirea desperată, sion, poezii, 262/9, cf. pontbriant, d. Ea pare zea Venus când a ieşit din unde Ca să arate lumei frumosul ideal, alecsandri, p. iii, 4. Simt prea bine buna zee că e-n zarea depărtată ... E Diana. mace-DONSKI, O. I, 162, cf. DDRF, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, resmeriţă, d., cade, scriban, d. Cer pentru azi ... Un bulgăr cald de pâine şi-un piept viu de femee ... In bucuria că te ştiu aproape, Zee. stancu, c. 30, cf. dm, dn2. Devenea teribilă: ca o zee ce condamnă, cu vocea umflată, cu venele de la gât ca nişte şerpi, românia literară, 1971, nr. 118, 17/3, cf. dex. F i g. La acei ce de-a şicanei viclenii se impilează, Şi pre carii oarba zee ii scârbeşte ne-ncetat. negruzzi, s. ii, 288. - PI.: zee. - Şi: (învechit, rar) zie s. f. budai-delea-NU, Ţ. 73. - Din lat. dea (prin apropiere de zeu1). ZEEFET s. n. v. zaiafet. ZEELÂNDEZ, -Ă s. m. şi f., adj. 1. S. m. şi f. Persoană care face parte din populaţia de bază a provinciei olandeze Zeeland sau este originară de acolo; (la m. pl.) populaţie care locuieşte în Zeeland. Am fost ... să văd cea mai frumoasă catedrală olandeză ... în jurul ei, într-o zi de duminică, umblau zeelandezele cu costumul lor pitoresc, sadoveanu, o. ix, 225. 2. Adj. Care aparţine Zeelandului sau zeelandezilor (1), privitor la Zeeland sau la zeelandezi; originar din Zeeland. Produs zeelandez. - Pl.: zeelandezi, -e. - Zeeland (n. pr.) 4- suf. -ez. ZEFC s. n. v. zefchi. ZEFCHI s. n. (Turcism învechit) Petrecere (2); amuzament. Noi n-am venit aicea să facem zefchiuri, ce să lucrăm, să plinim porunca împăratului, n. costin, let. ii, 60/35. El căuta mai mult zăfurile cu mese mari şi cu mezilea de Ţarigrad, şi noaptea îmbla prin târg cu veselii, canta, let. iii, 180/9. Domnul făcea zăfchiuri cu zicături, cu primblări, cu jocuri (sfârşitul sec. XVIII), let. iii, 235/3. Făcând zefchi ca nişte crai, Lăutarii de cânta, Grijă ţării nu purta (sfârşitul sec. XVIII), ib. 283/51, cf. lb. Bencheturile şi zefcurile s-au început în curţile domneşti (a. 1868). şio nl5 388, cf. CIHAC, II, 630, TDRG, CADE, SCRIBAN, D. - Pl.: zefchiuri. - Şi: zefc, zevechi (ddrf), zăf, zăfchi s. n. - Din tc. zevk. ZEFER s. m. v. zefir. ZEFÎR s. m., s. n. 1. S. m., s. n. Vânt slab, caracteristic regiunilor de câmpie, care bate dinspre apus sau dinspre sud, în jumătatea caldă a anului, (învechit, rar) apuseanul, p. g e n e r. (de obicei la pl., poetic) orice vânt lin, răcoros, plăcut, adiere, boare, (rar) aură. Ca o corabie cu multe veatrele când o îmflă zefirul, de cătră cârmă, dosoftei, v. s. decembrie 19373. Şi când zepfirul, vântul despre apus, aburiia tot feliul de bună şi dulce mirosală de pre flori scorniia. cantemir, i. i. i, 162. Era tocma în miez de primăvară, Când zăfiri cu florile să joacă, Păsărelele vesele zboară, budai-deleanu, ţ. 173. Arşiţa verii acolo iaste totdeauna stămpărată pre zăfirile (sau vânturi răcoroasă). telemahos, 80r/l. Plăcuţii zefiri (vânturi line), măcar că vinea de la soare fierbinţeală, ţinea în locul acesta o desfătată răcoare, maior, t. 7/18. Lasă vie aicea ... unde zefiruri curaţi recoresc pădurea. ţichindeal, f. 467/22. Şi când iaste năduşeală, plinele de răpaos vânturi de cătră apus (zefire) ne răcoresc. cn 129/3, cf. lb. Arşiţa verii todauna e temperată prin zefiri răcoroşi ce domolesc aerul, pleşoianu, t. ii, 64/7. Pre vasul nou ce duce A patriii noastre soarte Lin zefir va s-i-l poarte Spre ţermul cel dorit, ar (1832), 4V30. Zefirul dulce sufla cu blândeţe şi să lupta cu mirositoarele flori, marcovici, v. 29/18. Crevăţul, vântul cel silnic, în fumegării legat Lăsa marea în suflarea zefirului alinat, pogor, henr. 9/1. Priinciosul zefir suflă şi lucesc senine stele, asachi, p. 8/22, cf. valian, v. însă chiar atunci zefirul aduse neşte sunete mai dulci decât şovăitul copacilor, fm (1845), 2822/25, cf. sta-mati, d. Când zeferul cel răcoare pe ea nu o poate stinge, pann, e. i, 19/4. Pe floare cade roua ş-a soarelui cătare, Un zefir, o adiere cu dulcea lui suflare. 2159 ZEFIRAŞ - 209 - ZEFLEMIRE r. ionescu, c. 20/2, cf. polizu. Mă scăldam vara sub caldele adieri a zefirilor, negruzzi, s. i, 332. Suflaţi, o, dulci zefiri! Suflaţi aicea iarăşi, bolliac, m. 57/4. Noaptea domnea în natură Şi zefirii răcoroşi Sufla cu-aceiaşi măsură, sion, poezii, 207/3. Suflaţi, răcoritori zefiri, iubită primăvară, Imprăştie-mi mâhnirea. alexandrescu, e. n. 93/11, cf. filimon, o. ii, 208, an-tonescu, d., prot. - pop., N. d. Orice zefir trece purtând o dulce taină, alecsandri, p. i, 237. Zăpadă ...ce se topeşte subt adierea încropită a zefirului primăvăra-tic. odobescu, s. iii, 41. Şi negrele-i bucle ondoală-n zefire, Sclipesc fluturând, eminescu, o. i, 4, cf. caragiale, O. I, 288, DDRF, BARCIANU, ADAM, R. 245, ALEXI, w., şăineanu2. Pe întinsa faţă a scânteietorului ocean de flori, zefirii obişnuiţi ai locului nu mai săpau nici o undă. hogaş, dr. i, 107, cf. resmeriţă, d., cade. Podişul înalt al mării ... venea, paradoxal ..., în adormirea obştească a zefirului din larg. galaction, o. a. i, 122, cf. scriban, d., călinescu, o. ii, 23. Zefirul care suflă, ziua, de la vale spre munte, iar noaptea, de la munte spre vale. agrotehnica, i, 271, cf. der, dn2. Din tot ce pătrunde pe fereastră nu-i place decât adierea zefirului, contemp. 1969, nr. 1 175, 1/5. Zefirul o legăna ca pe-un felinar, românia literară, 1971, nr. 132, 23/3, cf. m. d. enc., dex. ^ F i g. Atuiice, Mariio, când zefir eram. Când lumea, amoriul, nimică ştiiam. fm (1844), 80]/10. Zefirul, o fiinţă de bine făcătoare Care către cer duce suspinuri omeneşti, alexandrescu, m. 108. Sunt zefiri cu-aripi de fiori, Muiate în miros de flori, eminescu, o. iv, 3. Zefirii cântă-n sistru ori în flaut de rogoz, macedonski, o. i, 162. Lumina candelabrelor ..., veselia generală ... goneau spre creier zefirul unei reverii, galaction, o. 26. ^ (Urmat de determinarea „de apus“) Vânturile au diferite nume ... apusul sau zefirul de apus. genilie, g. 109/4. 2. S. n. Ţesătură subţire de bumbac (mercerizat), utilizată, mai ales, la confecţionarea de cămăşi bărbăteşti; (la pl.) diferite sorturi din această ţesătură. Zefir şi corpoz ..., postavuri de curtea Sultan ... 2 bucăţi de 55 coţi. BULETIN, F. (1843), 189/18, cf. ŞĂINEANU2, cade, scriban, d. Servesc ... la ţesături mercerizate, ca zefi-ruri, indianuri şi batisturi, ionescu-muscel, fil. 305. Ţesături de bumbac cu fire vopsite în urzeală: finet ... aţică ... zefir. nom. min. i, 425, cf. dn2. Părul castaniu, moale, prins într-o panglică de zefir, se oprea cuminte sub bărbia gingaşă. românia literară, 1971, nr. 121, 18/1, cf. ltr2, m. d. enc., dex. - Scris şi: (cu grafie etimologică) zepfir. - Pl.: (1) zefiri şi (învechit, n.) zefire, zefiruri, (2) zefiruri. - Şi: (învechit, rar) zefér, zăfir (pl. zăfiri), (regional) zem-fir (h ix 316) s. m. - Din ngr. ÇétpDpoç, lat. zephyrus, fr. zéphyr. ZEFIRAŞ subst. (învechit, rar) Diminutiv (hipocoristic) al lui zefir (1). Face fluturi mii să zboare ... zefiraş uşor, Albini fac din fioare-n floare Furtişag nestricător, i. văcărescul, p. 20/2, cf. rosetti - cazacu, i. l. r. i, 449. - PL: ? - Zefir + suf. -aş. ZEFÎRIC, -Ă adj. (în dicţionarele din trecut) Răcoritor şi înviorător (ca suflarea zefirului 1). Cf. barcianu, ALEXI, W. - PL: zeflrici, -ce. - Zefir + suf. -ic. ZEFLEMEA s. f. Atitudine ironică faţă de cineva sau de ceva, luare în râs, batjocură, bătaie de j o c, d e r â d e r e, râs2 (2), (livresc) deriziune, (învechit) batjoc, batjocoritură, (familiar) băşcălie; (de obicei la pl.) cuvinte, fraze, expresii cu semnificaţii opuse sensului lor obişnuit, care conţin o ironie la adresa cuiva sau a ceva, ironie, persiflare, (rar) persiflaj, (figurat) împunsătură, înţepătură, pişcătură (6), ş f i c h i (I 2), ş f i -chiu itură (2). Cf. barcianu, şio i1? 388, alexi, w., şăineanu2, tdrg. Cincisprezece avocaţi care erau de faţă întâmpinau cu hotote de râs cinica zeflemea a lui Berlescu. brĂtescu-voineşti, p. 197, cf. resmeriţă, d. Era greu să mă distrugă cu „zeflemeaua“: muşcam eu mai veninos. M. i. caragiale, c. 108. După zeflemele adresate mie, războiul veni firesc în discuţie, brăescu, a. 209. Suporta cu greutate tonul de zeflemea obişnuită la bord. bart, e. 211, cf. scriban, d. Zeflemelile unchiului îl umiliseră, le găsea grosolane, camil petrescu, o. i, 254, cf. iii, 364. Se înţelegeau toţi ... să-l pună pe goană cu tot soiul de născoceli poznaşe şi crude zeflemele. c. petrescu, a. r. 17, cf. dl, dm. Aveau, faţă de literaţii revistei, o atitudine de îngăduitoare zeflemea, considerăndu-i ca pe nişte inşi nerealişti. românia literară, 1970, nr. 108,-6/2. Prin punerea accentului pe valoarea estetică a operei, rar, şi prin geniul zeflemelei, el a fost un autentic urmaş al lui Titu Maiorescu. ib. 1971, nr. 141, 5/3, cf. m. d. enc., dex. ^ Loc. adj. (învechit, rar) De zeflemea = batjocoritor, zeflemitor. Şi poate fi lucru mai de râs decât acesta şi mai de zăflemea? gorjan, h. ii, 111/3. ^ Loc. adv. în zeflemea = în glumă. Nu merge ... să te înscrii, să umbli tot anul după chefuri, să dai examen în zeflemea, ap. tdrg. Domnişoarele studente ...se codesc, dau banul, iau planeta şi o citesc fugar, ca în zeflemea, teodorea-nu, m. u. 224. ^ Loc. vb. A lua (pe cineva sau ceva) în zeflemea = a zeflemisi. Ea avea griji, şi el o lua în zeflemea, slavici, n. i, 265. Râdea şi de bun şi de rău şi pe toţi îi lua în zeflemea, ispirescu, u. 104. Fetele se puse pe râs şi începură să ia în zeflemea ţoalele de petece de scoarţă cu care era sărmănica îmbrăcată (a. 1883). şio iij, 388, cf. ddrf, barcianu, cade. Cei mai mulţi, dacă gâlceava nu era prea mare, îl luau în zeflemea, galaction, o. a. i, 336, 250. Cf. dl, dm. Avea mare dorinţă să scoată o revistă umoristică unde să fie stigmatizate, sau luate în zeflemea, scăderile, viciile şi racilele societăţii burgheze, românia literară, 1970, nr. 103, 13/3, cf. dex. (Cu schimbarea construcţiei) Pe deasupra, ia necontenit totul în zeflemea, camil petrescu, o. i. - PL: zeflemele şi (rar) zeflemeli. - Din tc. zevklenme. ZEFLEMÎRE s. f. (Rar) Zeflemisire. înăbuşindu-şi clocotul indignării scârbite din el, continuă pe-un ton de uşuratică şi amicală zefiemire. c. petrescu, a. r. 40. 2163 ZEFLEMISI - 210 - ZEFLEMITOR - PL: zeflemiri. - De la zeflemea. ZEFLEMISÎ vb. IV. T r a n z. (Folosit şi a b s o 1.) A avea o atitudine ironică faţă de cineva sau de ceva, a batjocori, a lua în derâdere, a ridiculiza, (învechit şi popular) a s p u r c a (3), (învechit şi regional) a măscări1 (1), (regional) a ciufuli; a spune ironii la adresa cuiva, a ironiza, a împunge, a înţepa, a lua peste picior (v. picior I 1), a ş f i c h i u i (2), (livresc) a persifla, (popular şi familiar) a u r z i c a; a lua în zeflemea (v. z e f 1 e m e a), (rar) a zeflemiza. Cf. şio nl5 388, şăineanu2, resmeriţă, d. Să fi voit el, cu darul de a zeflemisi grosolan şi ieftin ..., ar fi să fie numărat printre scriitorii de frunte ai neamului, m. i. caragiale, c. 59, cf. cade. îşi spuse că reprezintă acum tipul desăvârşit al ardeleanului rigid şi solemn, cum îl zeflemiseau caricaturile şi anecdotele timpului, c. petrescu, î. ii, 214. Olguţa când îl neglija complet, când îl zeflemisea. teodoreanu, m. ii, 74, cf. scriban, d. Mihai era zefiemisit cu vorba „poetul14. cĂlinescu, e. 24. Aristofan zeflemiseşte şi batjocoreşte ..., critică şi acuză, instruieşte şi educă. v. rom. septembrie 1954, 211, cf. dl. De câteva ori unchiul George îl zeflemisi, scoţându-i la iveală ignoranţa, t. popovici, s. 91, cf. dm. Satiricul Aristo-fane scrie cronica vremii, zeflemisind pe oameni şi pe cei mai presus de oameni, românia literară, 1970, nr. 96, 3/3, cf. m. d. enc., dex. ^ Refl. Ştia însă şi ea că nu va fi vorba de nimic de genul ăsta şi se zeflemisea singură, preda, i. 237. - Prez. ind.: zefiemisesc. - Zeflemea + suf. -isi. ZEFLEMISÎRE s. f. Acţiunea de a (se) z e f 1 e m i -s i; atitudine ironică faţă de cineva sau de ceva, b a t -jocorire, derâdere, ridiculizare, (învechit şi popular) măscărire, (popular) spurcare (3), (regional) ciufulire; exprimare de ironii la adresa cuiva, ironizare, împungere, înţepare, şfi-c h i u i r e (2), (livresc) persiflare; (rar) z e f 1 e m i r e. Luminiţa vorbise cu un surâs de zefiemisire pentru propriile ei gânduri, c. petrescu, î. ii, 5, cf. dl, dm. Autorul depăşeşte metoda zeflemisirii din istorioarele umoristice, sclf 1960, nr. 3, 514, cf. m. d. enc., dex. - PL: zeflemisiri. - V. zeflemisi. ZEFLEMISITOR, -OÂRE adj. (Rar; despre oameni sau despre manifestări ori creaţii ale lor) Zeflemitor. Pare că e grozav de concentrat la joc. După un timp mută şi adaugă apoi, zâmbind cu privirea oblică, ze-flemisitoare. camil petrescu, o. ii, 335. ^ Era om zeflemisitor de felul lui. ^ (Substantivat) Nu mă sinchisesc de toţi zefiemisitorii mei. - PL: zeflemisitori, -oare. - Zeflemisi + suf. -tor. ZEFLEMISM s. n. (Rar) înclinare, tendinţă de a lua totul în zeflemea. Această răceală a dat naştere „zeflemismului‘( (şi nu spiritul critic, cum voiesc să ne asigure unii), ibrăileanu, sp. cr. 104, cf. dl, dm, dex. - PL: ? - Zeflemea + suf. -ism. ZEFLEMÎST, -Ă adj. (Adesea substantivat) (Persoană) care zeflemiseşte pe cineva sau ceva; batjocoritor, împungător, înţepător, şfichiuitor (2), urzicător, zeflemitor, (rar) ironist, zeflemisitor, (livresc) persiflant, persiflator, (învechit) batjocoros. Cf. ddrf, şio iij, 389, şăineanu2, resmeriţă, d. Fără să mai gândească la ceva, zeflemişti, se agăţau de toate defectele trecătorilor. ardeleanu, d. 118, cf. cade. Coroiu e cel mai mare zeflemist al epocii, vlasiu, d. 74, cf. scriban, d., dl, dm. Există ... un transparent scepticism de intelectual zeflemist care nu ia forma unui manifest dramatic, românia literară, 1970, nr. 77, 11/4. Unchiul ... are mult umor în rolul său de zeflemist al urâciunii hitle-riste. ib. nr. 94, 24/3, cf. m. d. enc., dex. + (Despre creaţii sau manifestări ale omului) Care denotă, care reflectă o atitudine plină de ironie, batjocoritor, (învechit) batjocoros; care conţine ironie, împun-gător, înţepător, şfichiuitor (2), urzicător, (livresc) persiflant, persiflator; zeflemitor, (rar) zeflemisitor, (învechit, rar) de zeflemea (v. zefle-m e a). întoarse ochii spre faţa prietenului să citească un semn de înveselire zeflemistă, c. petrescu, o. p. i, 69. Nu-i plăcu zâmbetul acela superior, zeflemist şi de un scepticism de cafenea, id. ib. ii, 61. Sonetul, ... cu tot tonul lui dezinvolt şi zeflemist, trădează destul de străveziu acest fond şi această atitudine, v. rom. iunie— iulie 1963, 129, cf. m. d. enc., dex. - PL: zeflemişti, -ste. - Zeflemea + suf. -ist. ZEFLEMITOR, -OÂRE adj. (Despre oameni) Care zeflemiseşte pe cineva sau ceva; batjocoritor, împungător, înţepător, şfichiuitor (2), urzicător, zeflemist, (rar) ironist, zeflemisitor, (livresc) persiflant, persiflator, (învechit) batjocoros. Ce să-i propui cititorului îngrijorat, zeflemitor sau descurajat? românia literară, 1970, nr. 81, 21/1, cf m. d. enc., dex. (Adverbial) Deşi ştia că are să-l supere pe bunul său prieten Iancu Ghica ..., el continuă, zeflemitor, camil petrescu, o. i, 511. + (Despre manifestări sau creaţii ale omului) Care denotă, care reflectă o atitudine plină de ironie, batjocoritor, (învechit) batjocoros; care conţine ironie, împungător, înţepător, şfichiuitor (2), urzicător, (livresc) persiflant, persiflator, zeflemist, (rar) zeflemisitor, (învechit, rar) de zeflemea (v. zeflemea). Aci provoca, uneori, surâsuri zeflemitoare. camil petrescu, o. iii, 385. Stilul naraţiunii, puţin autoritar, zeflemitor adesea, ... abandonează, parţial, analiza detaşată, românia literară, 1970, nr. 72, 11/4. Trăiam sperând să fiu o propoziţie zeflemitoare. ib. nr. 91, 3/1. De ce ne înşelaţi ... cu postura asta gravă şi zeflemitoare? ib. 1971, nr. 124, 19/3, cf. m. d. enc., dex. (Adverbial) Vechilul deveni de-a dreptul duşmănos, îl privi pe popă zeflemitor, camil petrescu, o. i, 102. Arăpilă, care băgase de seamă întâmplarea, îi şopti zeflemitor, id. ib. 438. - PL: zeflemitori, -oare. - Zeflemea + suf. -itor. 2169 ZEFLEMIZA - 211 - ZEGHIUŢĂ ZEFLEMIZÁ vb. I. Tranz. (Rar) A zeflemisi. Ei pot să fie celebri, nemuritori, dar n-au cuvânt să ze-flemizeze aşa de mult pe bieţii gregari ai literaturii. luc. ii, 85. - Prez, ind.: zeflemizez. - Zeflemea + suf. -iza. ZEFLÍU, -ÍE adj. (Turcism învechit) Vesel; hazliu; glumeţ. Cf. PONTBRIANT, D., CIHAC, II, 630, DDRF, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ŞIO II1? 389, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DEX. Eşti ze- fliu, jupâne, Şi cu poftă de vorbă, teodorescu, p. p. 126. ^ (Substantivat) Ei au toată filozofia a acelor zeflii cari ... nu se fărâmă cu firea pentru o necredinţă a muierii lor. heliade, l. b. iii, 45/17. - Pl.: zeflii. - Din tc. zevkli. ZEFT subst. (Turcism rar) Smoală (1). Cf. dm, l. rom. 1973, 127, dex, com. din turnu-măgurele. - Din tc. zift. ZEGHE s. f. 1. Haină ţărănească, de obicei, lungă şi largă, făcută dintr-o ţesătură (de lână) groasă (şi ornamentată cu găitane), care se poartă, mai ales, în regiunile de munte, bundă, dulamă, suman, (regional) contăş, ghebă, laibăr, lăibărac, recăl, ţundră (1); haină (lungă), de obicei, fară mâneci, făcută din piele de oaie, pe care o poartă ciobanii, cojoc, ş u b ă. Poartă bobon, zeachie (a. 1600-1630). cuv. d. bătr. i, 311. M-am dus la o ţarină numai în poale, cu zeachea pe umere (a. 1825). iorga, s. d. xii, 211, cf. lb. Fecior de sătean din gura Ghitioarei, în zeghe şi iţari. cr (1833), Ml1 l\l. Hlamida şi zeghea, palatul cel mai măreţ şi coliba, toate acestea sunt nişte împrejurări întâmplătoare, marcovici, d. 215/8. Să te îmbraci cu zeghe scurtă ca să te duci la pădure să tai lemne, gorjan, h. i, 114/11. Zeghia câmpeanului nu am văzut-o zugrăvită nicăiri. fm (1846), 70V27, cf. polizu. Portul bărbătesc este o zeghe de pănură albă până la genunchi, f (1866), 33V4, cf. pontbriant, d., cihac, ii, 540, lm. Are hinu pe el zechie, antiriu, ze-chioi, cojoc cu bumbi, jipescu, o. 80. Un tânăr, purtând zeghia sârbească, ţine mâna pe hangerul de la brâu. odobescu, s. i, 100, cf. barcianu. Atunci, învăluindu-ne în zeche, ne luăm rămas bun de la nenea Dumitru, săm. iii, 825, cf. alexi, w., şăineanu2. întins pe zdrenţuita zeghe, Cu ochii stinşi, părea ţăranul Un mucenic de legea veche, goga, poezii, 100. E târziu acum, în zeghe, Dorm doinaşii din cavale. cerna, p. 141. Sara purpurie-i schimbă Zeghia-n mantă triumfală. IOSIF, V. 98, Cf. LUNGIANU, CL. 239, RESMERIŢĂ, D. Femeile poartă: ... zeghe de lână neagră şi sarică albă. rădulescu-codin, m. n. 59, cf. cade. Prea puţini putuseră să mai apuce câte o zeghe bulgărească sau câte un cojoc, galaction, o. a. i, 274. Cu zeghiile ude se-ntorc domol acasă, lesnea, a. 111. Purta o zeghe lungă de aba înflorată, cu găietan roşu. voiculescu, p. ii, 74. îmbrăcat cu zeghe de dimie ..., părea aspru la prima înfăţişare, sadoveanu, o. xvi, 140, cf. scriban, d. Stropit de licurici, pe muşchi dormi-voi dus, Ca într-o caldă zeghe, călinescu, o. ii, 50. Aruncam, ca pe o zeghe umedă, tristeţea, stancu, d. 503. Nu întâia oară auzea el asemenea întrebări de la oamenii cu mintean ori cu zeghe ţărănească, v. rom. februarie 1954, 100, cf. LTR2, DER, M. D. ENC., DEX, H II, IV, V, VII, ix, xii, xiv, xvii, chest. v 165/17, 46, 58, 65, 66, 73, 82, 86, 94, 97, 98, alr ii 3 330/157, 260, 784, alr sn iv h 1 185/762, alrm sn iii h 1 006/763. O babă bătrână ..., Cu zeghe de miţe, Cusută-n trei iţe. balade, ii, 468. Umblă cu vinele goale Şi cu zeghea fără poale. folc. olt. - munt. ii, 604. F i g. îşi trase iarna zeghea din munţi, de la Tismana, Pe dealuri şi coline spre şesul dunărean, v. rom. martie 1957, 23. Ei, crainici de vremi viitoare, Ucişi, dar rămaşi în picioare, Mutându-şi suflarea în stei, Cu zeghea pădurii pe ei. românia literară, 1970, nr. 109, 7/3. 2. Ţesătură (groasă) de casă, făcută din fire de lână, care se întrebuinţează, mai ales, la confecţionarea hainelor ţărăneşti; aba, pănură (1), (regional) dimie. Străinătatea ... ne trimite lână toarsă, ţesături groase ..., abale, zeghii, dimii, ghica, c. e. iii, 75. Aba, zeghe, dimie (a. 1875). ap. tdrg. 4 zăbune de zeghe (a. 1880). ap. tdrg. Cămaşa ... era lăsată numai până mai sus de ghenunchi, peste cioarecii de zeche albă. pitiş, şch. 110. Postavul acesta este de 2 feluri: din lână ordinară, în calitate mai grea, care se numeşte zechi, şi dimia, din lână ţigaie. gologan, c. r. 162, cf. 53, m. d. enc., dex, h iv 56, xi 277, alr i 2 153/200, 584, 740, 764, 790. 3. (Prin Transilv.) Basma. Ce zeghe frumoasă ai pe cap! cv 1951, nr. 2, 35. 4. P. ext. îmbrăcăminte specială pentru deţinuţi, confecţionată dintr-un postav subţire, cu dungi albe şi gri (sau maro), late şi dispuse vertical, astfel încât cele două culori să alterneze. L-au adus la tribunal în zeghe. - Pl.: zeghi. - Şi: zéghie, (învechit şi regional) zé-che, zéchie s. f., (2) zéchi subst., zechie (alr ii 3 330/ 157), zéiche (h xi 277, 374, xvii 141, chest. v 165/11, 44, lexic reg. ii, 55), zéichi (h xi 277, chest. v 165/44), zeichie (alr ii 3 330/157), zéighie (h ix 285), sèche (pontbriant, d., gheţie, r. m., barcianu, alexi, w.) s. f. - Etimologia necunoscută. ZÉGHIE s. f. v. zeghe. ZEGHIÔI s. n. (Regional, mai ales în Munt.) Augmentativ al lui zeghe (1). Are hinu pe el zechie, antiriu, zechioi, cojoc cu bumbi, jipescu, o. 80. Mintenele muntenilor care sunt, în general, de dimie albă, numite în unele părţi, cum este în Prahova, şi zeghioi. ap. cade, cf. ş\ineanu2, tdrg, resmeriţă, d. Haine la săteni sunt: zeghie ... frânele, zeghioaie. h iv, 75, cf. ib. 45, 155, ix 232, 467, xi 341, 390. - Pl.: zeghioaie. - Şi: zechioi, zeichioi (h xi 277, chest. v 165/98) s. n. - Zeghe + suf. -oi. ZEGHIÎJŢĂ s. f. (Regional) Diminutiv al lui z e - ghe(l). Cf. hem. 1 188. Poartă fotă, ondroc, rochie, fermine, scurteică şi zechiuţă. jipescu, o. 80, cf. ddrf, tdrg, cade. Am rămas ... Pă mâna străinilor, Sluguliţă p-o zeighiuţă. folc. olt. - munt. ii, 275. 2176 ZEGRAS - 212 - ZEIFICAŢIE - PL: zeghiuţe. - Şi: zechiuţă, zeighiuţă s. f. - Zeghe + suf. -uţă. ZEGRAS subst. Frunzele lungi şi uscate ale plantei iarbă-de-mare (Zostera marina), folosite la tapisatul mobilelor, la umplerea saltelelor, ca ambalaj etc.; iarbă-de-mare. Cu capul în perna de Seegrass, aşteaptă, ca Socrate, efectul, vinea, l. ii, 316. Seegras-ul e format din filamente lungi, în formă de panglică, verzi şi lucioase când sunt proaspete şi cenuşii-brune, după uscare, ltr2, xv, 445. într-un colţ al odăii se afla un fotoliu de piele jupuită din care ieşeau fire de zegras. v. rom. decembrie 1958, 17. Paiaţe din care curg ze-grasul şi tărâţa. contemp. 1960, nr. 691, 1/2, cf. dex. ^ F i g. Se întoarse în culcuşul din care tocmai se ridicase, îngropându-se până la bărbie în zegrasul fin, aspru de oseminte de peşte, românia literară, 1971, nr. 127, 16/2. - Scris şi: Seegras(s). - Din germ. Seegrass. ZEHÂR s. n. v. zahăr. ZEHERE s. f. v. zaherea. ZEIBEG s. m. Persoană care facea parte dintr-o organizaţie militară turcă din Asia. [Turcii] trămitea tot zăibegi d-ăia cu cealmalele cât o claie pe cap. ghica, ap. tdrg. Trecând prin nişte locuri stângace şi nesigure pe unde nu întâlneam decât numai zebeci. ARHIVA, IV, 71, Cf. ZEITSCHRIFT, XIX, 418, ŞIO II2, 164, SCRIBAN, D. ^ - PL: zeibegi. - Şi: (învechit) zăibeg, zebec s. m. - Din tc. zeybek. ZEICHI s. f. v. zeghe. ZEICHIE s. f. v. zeghe. ZEICHIOI s. n. v. zeghioi. ZEIESC, -ASCA adj. Care aparţine unei zeităţi (1); care provine de la o zeitate (1); de natura zeilor (I) sau a lui Dumnezeu; (ca) de zeu (I) sau (ca) de Dumnezeu; ceresc, divin, dumnezeiesc, sfânt (5), (învechit, rar) zeit. în aceste desfătări zeeşti veacurile trec la dânşii mai repede decât ceasurile la cei muritori. PLEŞOIANU, T. IV, 9/20, cf. I, 21/16, I. GOLESCU, c. La toate acelea fiinţe ce şi le întipuia oamenii a avea putere zeiască, zei le zice. fm (1846), 23 82/7. Eu sunt baz zeeştii lege, dau bun nume omenirei. pann, p. v. ii, 25/17. Strămoaşa sa zeiască ieşise din spumele vânturate ale mării, filimon, o. i, 117, cf. pontbriant, d. în Olimp, stau ele şi cântă ..., iar cu cântările lor măiestre înveselesc tot soborul zeesc. caragiale, n. s. 78. îşi păştea turmele chiar pe acel munte Ida, fără să aibă habar de ceea ce se întâmplase la acea nuntă zeească. ispirescu, u. 8, cf. ddrf. Ci du-mă spre tăcuta înălţime, Unde-i curatul harului viestmânt, Acolo unde-amor, prietenie, Zeeasca mână inimei ne-mbie. gorun, f. 6. Şi-mprumutându-i făptura Zeiescul trimis îi vorbeşte. murnu, i. 25, cf. tdrg, cade. Prefigurez un gând zeiesc al lumii Ce-şi dibuie pe forme bucuria, voiculescu, poezii, ii, 51. Timpul ... n-a stins ecourile naiului zeesc al lui Pan. sclf 1958, nr. 1-2, 227. Apoi două-trei sunete line, duioase ca un tril de pasăre cântătoare, Gabriel le ascultă uimit, pătruns de frumuseţea lor neobişnuită, aproape zeiască. românia literară, 1970, nr. 72, 19/4, cf. dex. - PL: zeieşti. - Zeu + suf. -esc. ZEreŞTE adv. (învechit, rar) Ca un zeu (I). Cf. PONTBRIANT, D. - Zeu + suf. -eşte. ZEIFÂCERE s. f. (învechit, rar) Zeificare. Cf. sta- MATI, D. - Pronunţat: ze-i-. - PL: ? - Zeu + facere. ZEIFÉT s. n. v. zaiafet. ZEIFICĂ vb. I. T r a n z. A trece pe cineva în rândul zeilor (I); a atribui unei fiinţe sau unui lucru putere de zeu; a considera pe cineva ca divinitate; a deifica, a diviniza, a idolatriza, (învechit) a îndumnezei. Cf. pontbriant, d., alexi, w. ^ F i g. Un chirurg care îmbină, în mod desăvârşit, componentele tehnice şi pe cele etice ale profesiei sale, are şansa să fie zeificat de către bolnavii săi. contemp. 1970, nr. 1 226, 9/4. + Fig. (Rar) A adora. Cf. alexi, w. - Pronunţat: ze-i-. - Prez. ind.: zeific. - Zeu + suf. -ifica. Cf. fr. déifier. ZEIFICÂRE s. f. Acţiunea de a z e i f i c a şi rezultatul ei; trecere a cuiva în rândul zeilor (i), atribuire unei fiinţe sau unui lucru putere de zeu (I); deificare, divinizare, idolatrizare, (învechit) îndumnezeire, zeificaţie, (învechit, rar) zeifacere. Cf. pontbriant, d. (Fig.) Nici un conducător, oricât de proeminent, nu poate fi prezentat drept singur făuritor al evenimentelor istorice, fără ca aceasta să ducă la zeificarea lui. scânteia, 1966, nr. 6 973. - Pronunţat: ze-i-. - PL: zeificări. - V. zeifica. ZEIFICĂT, -Ă adj. Trecut în rândul zeilor (I); considerat ca zeu (i); deificat, divinizat, idolatrizat. Cf. pontbriant, d., alexi, w. Profetul dac zeificat a descins în infern, asemenea lui Orfeu, însă cu alt scop, acela de a revela poporului său sensul imortalităţii. românia literară, 1970, nr. 91, 11/2. ^ F i g. Nu m-am putut alipi de acei zeificaţi şi de acei cari se pun dinaintea poporului ca eroi. ghica, s. 143. + Fig. (Rar) Adorat. Cf. alexi, w. - Pronunţat: ze-i-. - PL: zeificaţi, -te. - V. zeifica. ZEIFICĂŢIE s. f. (învechit) Zeificare. Cf. alexi, w. Omul care n-a greşit în viaţă poate ajunge la zeificaţie. SEVERIN, s. 24, cf. 23. 2191 ZEIFICAŢIUNE - 213 - ZEITATE - Pronunţat: ze-i-. - Pl.: zeificaţii. - Şi: zeificaţiune S. f. ALEXI, W. - Zeifica 4- suf. -ţie. Cf. fr. déification, it. d e i -ficazione. ZEÏFICATTÜNE s. f. v. zeificaţie. ZEIGHIIJŢĂ s. f. v. zeghiuţă. ZEÎME s. f. (învechit) Zeitate (1). [Boul apis] evlavii apoi de eghipteni ca cea mai întăiu a lor zăime. ar (1829), 1992/26. Unul din cele mai căpitenice obiecturi a închinărei lor era şi maica pământului, socotit de ii ca o zeime de la care derază tot binele, ib. (1832), 2162/22. A lor însemnătate zeimi era: Baal - samen, adică domnul ceriului, săulescu, hr. i, 21/14. Aşa faptă patriotă, ce-a zeimei este fiică, Timpu-nfrănă şi cu soarta pe invidia răpune, asachi, s. l. i, 140. - PL: zeimi. - Zeu + suf. -ime. ZEÎNĂ s. f. Proteină care se găseşte în boabele de porumb. Cf. macarovici, ch. 631. Zeina e o proteină incompletă, care nu conţine Uzină, ltr2, cf. dl, dm, dn2, DER, DC, D. MED., M. D. ENC., DEX. - PL: zeine. - Din fr. zéine. ZEÎRE s. f. (învechit) 1. Dumnezeire. E urul iaste Hristos neschimbată dzeire în peliţă. psalt. 336, cf. tdrg, dhlr ii, 303, cade, scriban, d. + Zeitate (1). Dacă Telemah ar fi ştiut că el e povăţuit d-o zeitate, vrednicia sa n-ar fi fost aşa de mare, căci el, atunci, ar fi fost numai de zeire sprijinit, pleşoianu, t. i, 21/27. 2. Zeitate (2). Pasămi-te nici ei [zeii], cu toată zei-rea lor, nu se puteau cotorosi de balele vrajbei, ispi-rescu, u., cf. cade. + Faptă divină. Această înaltă virtute vi se pare vreo zeire streină? Nu. Această jertfire ... este o urmare neapărată a înaltei porunci şi a sfintei datorii a milostivirei. marcovici, d. 251/10. - PL: zeiri. - De la zeu. ZEÎSM s. n. (în dicţionarele din trecut) Deism. Cf. I. GOLESCU, C., VALIAN, V., POLIZU, PONTBRIANT, D. - Din fr. déisme (prin apropiere de zeu). ZEÎST, -Ă adj., s. m. şi f. (în dicţionarele din trecut) (Persoană) care susţine deismul. Cf. valian, v., STAMATI, D. 55, POLIZU, PONTBRIANT, D. - PL: zeişti, -ste. - Din fr. déiste (prin apropiere de zeu). ZEIŞOR s. m. (Rar) Diminutiv al lui zeu (I). (F ig.) Al lumii zeişor [omul], mereu pe aceleaşi căi, E minunat şi azi ca-n ziua cea dintâi, gorun, f. 14. - Pronunţat: ze-i-. - PL: zeişori. - Zeu + suf. -işor. ZEÎT, -Ă adj. (învechit, rar) Zeiesc. (Fig.) Miros anină-n de zefir pene. A dulcei tale suflări zeiţe. i. văcărescul, p. 504/4. - PL: zei ţi, -te. - Zeu 4- suf. -it. ZEITÁTE s. f. 1. Fiinţă imaginară, înzestrată cu atribute şi puteri supranaturale, reprezentată printr-un om sau printr-un animal, pe care o adorau popoarele păgâne, socotind-o capabilă să intervină în destinele oamenilor; divinitate, zeiţă, zeu (I), (învechit) dumne-zeie, dumnezeoaică, zee, zeime, zeire (1), zână (1). Dacă Telemah ar fi ştiut că el e povăţuit d-o zeitate, vrednicia sa n-ar fi fost aşa de mare. pleşoianu, t. i, 21/25, cf. i. golescu, c. Romanii obicinuia să dea zeităţilor streine nume d-ale zeităţilor lor. căpăţineanu, m. r. 158/15, cf. id. m. 18/17, bv iii, 684. Se jura pe dânsul, ba încă cinstea pe vultur ca p-o zeitate, mozaicul (1839), 221/7. Soartă sau zeitate ... Milă ori răutate Dare eşti ori hrănire? fm (1843), 1922/15. Am putea conchide că acest monument s-a pus unei zeităţi drept vot pentru însănătoşarea sau mântuirea impera-toriului. ib. (1846), 1192/22. Decebal se înalţă în zarea trecutului ca o zeitate nevăzută şi neînţeleasă. russo, s. 172. Toată pădurea a avut zeitatea ei, toată dumbrava a avut templul său. barasch, m. iii, 200, cf. negruzzi, s. i, 18, polizu. Populii bătrâni barbari au căzut în absurditate d-a venera ca zeitatea lor nişte fiinţe animale, isis (1859), 522/20, cf. pontbriant, d., costinescu, bolintineanu, c. 27. Strălucitule Apollo ... din pacea mea răpită şi din stinşii ani de mai Cel puţin fă o licoare pentru cupa zeităţii, macedonski, o. I, 162, Cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2. Zâna florilor şi toate zeităţile femeieşti ale apelor şi ale pădurilor ... au trebuit să răsară din înrudirea fermecată dintre floare şi femeie, hogaş, m. n. 46, cf. resmeriţă, d., cade. Germanii ... au stropit altarele zeităţilor lor războinice cu sângele tribunilor, lovinescu, C. IV. 201, cf. SCRIBAN, D., BENIUC,-V. 23, DL, DM, dn2. Zeitatea slavă malefică numită Troian ar fi împăratul roman Traían, sclf 1959, nr. 3-4, 675. Zeul dacilor era Zamolxis, unic ca zeitate, panaitescu, c. r. 43. Nu este nici o deosebire într-o lume populată de spirite şi de zeităţi şi una a imaginaţiei dezlănţuite şi necontrolate. românia literară, 1970, nr. 34, 27/2. ^ F i g. Această tăcută zeitate [somnul] supune subt dulcea sa putere trupul cel amorţit, marcovici, c. 13/10. în fiecare familie se află o zeitate încă necunoscută ..., a căria toată puterea îi vine de la dragoste, negu-lici, e. i, 23/28. Vedeţi că nu sânteţi nimic mai mult decât o jucărie a aceştii cumplite zeităţi [nădejdea]. bolliac, m. 18/19. Mulţimea fermecată de falsa maiestate Se-nchină umilită l-această zeitate [banul], mace-donski, o. i, 45. Mă lăsai la pronia întâmplării, un fel de zeitate oarbă, hogaş, m. n. 158. Fără să facă niciodată caz de această zeitate pe care o întrebuinţa ca pe oricare alta ..., estetica a fost slujită efectiv ... de Ibrăileanu mai mult decât de oricare altul, ralea, s. t. i, 44. De altfel, mai degrabă presimţi zeitatea aceea (necesitatea, planul neschimbătorului) decât să ştii de ea. românia literară, 1970, nr. 71, 14/2. Un astfel de magician, o astfel de zeitate abstractă este Omul-su-net. ib. nr. 72, 11/1. Nu spunem că trebuie să privim cuvintele, sau unele cuvinte privilegiate, drept zeităţi. 2201 ZEITIN - 214 - ZEL ib. 1971, nr. 131, 10/1. + (Rar) Dumnezeu. Biserica lui e inima, religia lui evangheliu, judele lui conştiinţa, representantul zeităţii în om. aricescu, a. r. 4/23. Toată zeitatea şi chiar dreptul creator, de multe ori şi-n multe locuri fu necunoscut, bolliac, m. 54/11. + F i g. Fiinţă sau lucru care reprezintă obiectul unei adoraţii, al unei stime deosebite, al unei mari iubiri etc.; idol. Cu căciulile în mână şi cu gurile căscate, Oamenii salută-n cale pământeasca zeitate, eminescu, o. iv, 362. Tineri care, din femeie, v-aţi făcut o zeitate ... Voi puteţi a mă-nţelege. macedonski, o. i, 96. îşi varsă focul ... învinuind-o pe iubită că nu-i o zeitate, cum a crezut-o el, exagerând în ponegrire, gherea, st. cr. i, 153. De astă dată, cel puţin, ştiu cărei zeităţi să mă închin şi să aduc prinosul meu de mulţumire, hogaş, dr. ii, 138. Fred Astaire, dansând printre scânteierile pocnitorilor de carnaval, e o zeitate a electricităţii. cinema, 1968, nr. 10, 42. 2. Calitatea de zeu (1); natură, esenţă divină; divinitate, dumnezeire, (învechit) zeire (2). Cu a noastră mestecată a fire ce avem ..., Ţărână jumătate şi alta zeităţi, Nevrednici d’o potrivă să mergem jos sau sus. c. A. rosetti, c. 36/5. Ii cere să-i ia nimbul nemurirei, zeitatea lui, tot, numai să-i dea în schimb o oră de iubire, gherea, st. cr. i, 165. - Pronunţat: ze-i-. - PI.: zeităţi. - Zeu + suf. -itate. ZEITÎN s. n. v. zăitin. ZEÎŢĂ s. f. Zeitate (1) de sex feminin; (învechit, astăzi livresc) zee, (învechit) zână (1), (învechit, rar) zeoaie. Tot ce e vrednic de mirare este că a ascuns pe zeiţă subt o figură omenească, pleşoianu, t. i, 21/19, cf. i. golescu, c. Dar în însemnarea apelor pământului nostru, o numea [pe Tetis] muma zeiţelor. căpAţineanu, m. 18/19. [Fortuna] la cei vechi era zeiţa norocului, fl (1838) 922/36, cf. valian, v. Veade fecioara culcată, De Arghir îmbrăţişată, Zeiţă a fi gândeşte, bârac, a. 23/23, cf. STAMATI, D., POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINES-cu. Pe acei idoli oamenii îi numeau zei şi zeiţe ori zâne. ispirescu, u. 3, cf. ddrf. Paris este acela care ... a fost judecătorul arbitru al frumuseţii zeiţelor Juno-na, Minerva şi Venera, ollănescu, h. o. 63, cf. barcia- NU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRI-ban, d. Vezi, de zeiţe omul e sătul. Ele-au cântat destul. arghezi, s. v, 129. Aşa ni-l voiră zeiţele sorţii - Mulaj conservat în materia morţii, blaga, poezii, 226. în această natură animistă, gestul tăietorului de lemn devine sacrilegiu, căci ucide zeiţe, sclf 1958, nr. 1-2, 230. Se pare că dacii adorau o zeiţă a vetrei şi a focului. H. daicoviciu, d. 168. Versurile sunt urmate de o întreagă cavalcadă a amorurilor „păstoreşti“ nutrite de zeii şi zeiţele Olimpului. românia literară, 1970, nr. 73, 22/4. Este un fel de Hecate, zeiţă a vrăjitor negre şi a artelor magice, ib. 1971, nr. 126, 9/3. ^ F i g. Ceva din Savu ...a trecut ca o searbădă catenă ordonată prin castelul pârjolit de zeiţele nebuniei. galaction, o. a. i, 298. Ziarele erau pline doar de atacuri veninoase, personale, calomnii sau ţipetele ultragiate în numele „democraţiei“, zeiţa la modă. t. popovici, se. 103. în locul cultului oficial al împăratului şi al zeiţei Roma, se instaurează ca religie de stat, începând cu veacul IV, religia creştină, panaites-cu, c. r. 96. + F i g. Femeie foarte frumoasă; femeie care reprezintă obiectul unei adoraţii, al unei mari iubiri, al unei stime deosebite etc.; idol. Vai! Ce coconiţă! Zău - doar e o zeiţă, bărac, a. 24/16. Aşa, principesa animei mele! Mă dau d[umi\tale cu totul, vei fi zeiţa mea. negruzzi, în pr. dram. 476, cf. şăineanu2, resmeriţă, d. Breb se opri în partea cealaltă, la picioare, ca să poată privi drept pe zeiţa adormită, sa-doveanu, o. xii, 176, cf. scriban, d. Ei îndurau veseli, luând totul în glumă, despotismul ei de zeiţă locală. camil petrescu, o. iii, 66. Sânul tău, Zeiţa mea, deşi pierdut, e luna. contemp. 1970, nr. 1 248, 1/1, cf. dex. -PI.: zeiţe. - Zeu + suf. -iţă. ZEL s. n. 1. Devotament înflăcărat faţă de o idee, o cauză sau o persoană; dăruire totală, cu ataşament puternic; dragoste; (învechit) zelozitate, zilos (1). Zelul născut al iubirei de învăţătură mă îndatoreşte, iubitorilor de învăţătură cititori, să fiu totdeauna cu îngrijire şi nelenevos. antim, o. 408. Băgător de seamă şi mut, zelul său ghicea toate dorinţele stăpânului său. heliade, l. b. i, 124/1. Prin acest prea mare, necumpătat şi necopt zel către religie, urzi şi căusă bunul acest domn acea varvarie, adecă acel întunerec în sciinţe. bojincă, r. 78/17. Auzind despre zelul cel sfânt a unor asemenea comunităţi, s-ar hotărî a-i ajuta într-un chip sau într-altul. fm (1844), 3922/32, cf. ib. (1845), 612/24. Toată românimea, cu un zel nespus, au priimit asemenea cărţi, însă acum au contenit cu tipărirea, ist. m. xix/10. D-ta, domnule, ai o naţie şi o limbă, d-ta, cu un zel neasemănat, doreşti şi urezi prosperitate ei. fm (1847), 1822/33. Vezi c-am împlinit, cu zelul prieteşugului, dorinţele şi voia ta. negruzzi, s. iii, 172, cf. POLIZU, GHICA, C. E. III, 19, PROT. - POP., N. D., HAS- deu, i. v. 198. Şi cei mai mulţi, pierzând căminul părintesc al patriei, au pierdut, împreună cu el, repaosul, zelul şi gustul pentru lucruri literare, bolintineanu, c. ii/3, cf. caragiale, o. ii, 93, alexi, w. Zelul cu care apără teoria darwinistă a selecţiunii naturale şi aplicarea sa ... au stârnit un interes pătimaş în Anglia. petică, o. 480. în vremea alegerilor ..., ceilalţi alegători ... se sileau care mai de care să-şi dovedească zelul stăpânirii. brĂtescu-voineşti, p. 148. Plin de zelul sublim al omului ce nu se poate hrăni decât din pâinea datoriei împlinite, plutonierul îşi aminti pe dată. lovinescu, c. v, 128. Eram adeseori în preajma lui, cu zelul şi cu inima elevului cucerit de profesor, galaction, o. a. ii, 57. Adevărul este că zelul marilor boieri pentru ridicarea culturală a poporului român este, desigur, sincer, camil petrescu, o. i, 511. Adu-mi nişte mere ... ceru cămăraşului numai plecăciuni şi zel. barbu, princ. 51. Bolnav, această ocrotire i se acordă dintr-un zel de generozitate solidară în faţa morţii. românia literară, 1970, nr. 74, 13/3. + Simţământ care denotă un imbold lăuntric puternic, o dorinţă arzătoare; asiduitate, forţare, insistenţă, perseverenţă, râvnă (1), sârguinţă, sforţare (2), silinţă (2) stăruinţă (3), 2204 ZEL - 215 - ZELETIN strădanie (2), străduinţă, (rar) perseveraţie, (învechit) osârdie. Deaca se va întâlni ... pismuirea şi iubirea de cinste, de aicea ese zelul, poteca, f. 214/12. Arată totdeauna zelul şi energiea cu care ea [naţia] se ocupă în asemenea mari şi divine scopuri, cîmpeanu, gr. rom. ix/2. Astă dată, ea hotărî de a-şi pune toate silinţele spre a-şi cumpăta zelul ei şi de a se arăta cât se poate mai domoală. codrescu, c. ii, 194/10. Aşia şi el, admirând virtutea lui Ercule şi noaptea visa faptele lui şi zioa se deştepta aţâţat de zelul care-i aprindea inima, cugetând să facă şi el ca dânsul, aristia, plut. 7/14. Zelul tău sălbatic, fanateca-ţi silinţă, De graţia robiei pe robi chiar dezgusta, alexandrescu, o. i, 291. 2. însufleţire puternică într-o acţiune, stăruinţă entuziastă pentru înfăptuirea unui ideal, a unui lucru etc.; ardoare, avânt, hărnicie, râvnă (2), sârguinţă, silinţă (2), strădanie (2), străduinţă, tenacitate (2), vrednicie, (rar) nepreget, (popular) sârg (2), (învechit) activitate, nepregetare, osârdie, osârduinţă, osârduire, protimie1, (grecism învechit) zilos (2), (învechit, rar) osârdnicie. Zelul şi îndemânarea sa îl făcură îndată un iscusit marinar, genilie, g. 41/10, cf. asachi, i. i, 15/6. Statul ... să veghieze şi să impuie esploataţiile seculare, cu acelaşi zel cu care particularii îngrijesc recoltele unui an. brezoianu, a. 360/19, cf. stamati, d. Pentru aceea, trebuie a li se deştepta zelul (râvna) artiştilor, însem-nându-le ce drum au a urma spre a câştiga nişte efecte ... sigure, fis. 205/15. El se va grăbi de a mulţumi aceluia a căruia statornică voinţă şi zel (râvnă) au operat (lucrat) în un aşa scurt timp. calendar (1858), 26/14, cf. bălăşescu, gr. vii/10, barcianu, v. Mişcat de-o înaltă şi dulce gândire, Spre-a lui mântuire, Lucrează cu zel! macedonski, o. i, 16, cf. ddrf, şăineanu2. Dăscăliţa însă începu Hora Griviţei, mulcomind astfel zelul fetei, rebreanu, i. 70, cf. resmeriţĂ, d., cade. Zelul educatorilor, de a scoate astfel oameni de treabă din copiii care făceau disperarea familiilor, era explicabil. brăescu, a. 133, cf. scriban, d. Prin trădarea lui şi prin zelul cu care urmărise pe foştii săi camarazi de arme, el spera să obţină graţia şi favoarea lui Che-haia-bei. oţetea, t. v. 309. Profesorul de latină în clasă intra cu zel Cum suna din clopoţel, călinescu, o. ii, 236. Va trebui să muncim toţi cu mult zel, să ne facem datoria ceas cu ceas. camil petrescu, o. i, 305, cf. preda, R. 17. Animată de zelul neobosit al lui Geor-ge Bariţiu, „Foaia pentru minte, inimă şi literatură“ devine, în anii premergători revoluţiei de la 1848, una din publicaţiile cele mai de seamă ale vremii, sclf 1958, nr. 1—2, 161. Documentele sunt frecvent însoţite de comentarii, autorul cărţii punând şi aici zel şi pricepere. v. rom. februarie 1963, 196, cf. dn2. Ateroscle-roza este un produs negativ al civilizaţiei, o boală cu accentuate nuanţe de periculozitate socială ...de care trebuie să ne ocupăm cu acelaşi zel cu care ne-am ocupat şi de alte boli similare, românia literară, 1970, nr. 83, 23/1, cf. contemp. 1975, nr. 1 501, 3/6, dex. ^ Expr. Exces de zel = exagerare (inutilă) în îndeplinirea unei acţiuni. Un înscris foarte păgubitor pentru mine, pe care l-am dat, într-un exces de zel, faţă cu dumnealui, ministru de finanţe, ghica, a. 632. Zbirii însărcinaţi cu corecţiunea cutezătorului au făcut exces de zel. caragiale, o. i, 28. Cât a fost de trufaş, că a avut onoarea să facă parte din Curtea marţială, cum s-a amestecat, din exces de zel, şi cum a dat mână de ajutor la pregătirea execuţiei, rebreanu, p. s. 254. Când excesul de zel are o echivalenţă bugetară, el nu mai poate fi luat în consideraţie, lovinescu, c. v, 52. Vino dimineţile, măcar de trei ori pe săptămână ... - Nu fac exces de zel. vinea, l. i, 45, cf. dex. - PI.: zeluri. - Din lat. zelus, fr. zéle. ZELÁ vb. I. Tranz. şi refl. (Regional) A (se) înşira (Visag - Lugoj), h xviii 314. - Prez, ind.: zelez. - De la zale (pl. lui za1). ZELAN subst. Agent activ de suprafaţă, cationic, care se foloseşte la apretare şi la impermeabilizare în industria textilă. Zelanul e utilizat la ţesăturile celulozice pentru apreturi lavabile şi durabile, ltr2, cf. dc. - Denumire comercială. ZEL AR s. m. v. zălar. ZELATÓR, -OÁRE subst. 1. S. m. şi f. (Ieşit din uz) Persoană care acţionează cu mult zel (1); (învechit, rar) zelot. V. zelos (1). Cf. prot. - pop., n. d., baron-zi, i. l. iii, 224/26, alexi, w., şăineanu2, resmeriţă, d., cade, scriban, d. + (Rar) Admirator al unei persoane ilustre, adept al ideilor, teoriilor răspândite de această persoană. împărăteasa Rusiei este o zelatoare a filozofului, îi cunoaşte toate operele şi se declară discipo-la lui. vianu, l. u. 206. Există ... un pasaj ... în care influenţa lui Herder asupra tânărului zelator al lui Shakespeare, ca şi motivele admiraţiei trezite în sufletul acestuia, sunt expuse cu o deosebită penetraţie, id. ib. 418. 2. S. m. (Rar) Zelot (2). Cf. scriban, d. - PL: zelatori, -oare. - Din fr. zélateur. ZELAU s. n. (învechit, rar) Za2 (2). Cf. alexi, w. - PL: zelaie. - De la za(lă) (var. a lui za2) + suf. -ău. ZELDĂ adj. f. (Prin nordul Munt.; despre femei) Lălâie. Cf. RĂDULESCU-CODIN. - PL: zelde. - Etimologia necunoscută. ZÉLE s. f. pl. v. zi. ZELEMÉT subst. v. selamet. ZÉLER s. m. v. ţeler. ZELETÍ vb. IV v. zăleti. ZELETÍN s. n. (Prin nordul Munt.) Baltă care are un loc de scurgere. Cf. scriban, d. - PL: zeletine. - De la zăleti. 2215 ZELEZIT - 216 - ZELOS ZELEZÎT, -Ă adj. v. zălezit2. ZELITÎ vb. IV v. zăleti. ZELOJ subst. (Bot.; regional) Răchită (Salix) (Văcăreni - Măcin). h xiv 463. -PI.:? - Etimologia necunoscută. ZELOS, -O AS A adj. 1. (Despre oameni) Care e plin de zel (1); care e devotat promovării unei cauze, credincios unui ideal sau unei persoane. Deci boerii cii zeloşi pentru binele public ... au binesocotit pentru acest scăzământ. ar (1829), 522/4. Zeloasa tinerime. ar (1829), ii, 57*6. Acest vrednic şi, pentru naţia sa, foarte zelos bărbat s-au sărguit din tinereţele sale a aduna bani vechi, bojincă, a. ii, 199/6. Zice că românii numai de un timp scurt s-au început a se zice romani, fiind invitaţi printr-unii bărbaţi zeloşi spre aceasta, id. r. 67/33. în iubire e statornic şi zelos, antrop. 229/6. Barbul de Ştirbei, unul din cei mai întâi foşti miniştri zeloşi ai Instrucţiei Publice, genilie, g. iv/6. îi se arătă ... cii mai zeloşi luptători pentru catolicesmu. săules-cu, hr. ii, 263/16. Dacă s-a convenit la vreo naţie vreodată a se mâhni de răposarea vreunui patriot zelos, învăţat, genios ..., atunci pierderea acestui bărbat se poate privi ca o mare pagubă naţională, fm (1843), 2852/35. Se arăta foarte zelos către religia părinţilor săi. ist. M. 161/23. Manuscrisul nu a avut aceeaşi soartă cu banii ce au motivat ilustrarea zelosului Fălcoianu. alecsandri, s. 42, cf. barcianu, v., alexi, w. Reforma religioasă şi-a recrutat, în acest mediu, cei mai zeloşi adepţi şi cei mai numeroşi martiri. oţetea, r. 311. (Substantivat) Tus-trei fraţii Buzeştii, Calomfirescul Radul Şi capul lor Păstorul Eftimie zelosul. heliade, o. i, 221. Zeloşii Chesarie şi Filaret, ca episcopi ai Râmnicului, bălăşescu, gr. xii/17. Iar luna, zeloasa ..., Prinde-va minte-n curând şi alături de mine iubi-va neamul romanic, coşbuc, ae. 17. + (Despre acţiunile omului sau despre rezultatul lor) Care denotă zel (1); făcut cu mult zei. Evlavia îndemna pe fieşcare credincios a vizita Ierusalimul, ca acolo, în locul unde Mântuitorul s-au născut, au vieţuit şi au murit ..., să aducă zeloasele rugăciuni, săulescu, hr. i, 123/14. 2. (Despre oameni) Care are mult zel (2); activ, harnic, muncitor (I 3), neobosit (2), neostenit (2), sâr-guincios, sârguitor, silitor (2), tenace (2), vrednic, (livresc) diligent, laborios, (rar) lucrător, (astăzi, rar) strădalnic, străduitor, (învechit) neadormit (1), nepre-getător (1), nevoitor (1), râvnaci, râvnitor (2), (învechit, astăzi rar) spornic (4), (regional) abătător, baur, robaci, sârnic3. A aşterne măcar eschiza unui atare tablou şi a da îndemn bărbaţilor zeloşi ..., socot că astfel de cercare nu numai că nu ar fi cârtită, dară bine priimită. fm (1845), 56!/5. împotriva acestei boa-le ar pute scrie cărţi întregi, care ar obosi şi pe cel mai zelos sau mai fricos cetitor, calendar (1848), 79/12, cf. stamati, d. Iată ... prepusurile zeloşilor impegaţi carii mi-au deschis porţile închisorii, russo, s. 200, cf. aristia, plut. Ne-a fost chiar ca un părinte, un zelos ocrotitor, sion, poezii, 205/21. Un erou zelos asudă în faţa scenei în agonia ceasurilor din urmă. caragiale, o. v, 260. Tocmai aceste margini mai largi ale nena-turalismului, speciale artei dramatice, au făcut pe realiştii prea zeloşi să predice ori să prezică dispari-ţiimea artei dramatice, gherea, st. cr. ii, 248, cf. ddrf, alexi, w. La studiu su?ît zelos pe cât se poate; Deşi ştiu multe, aş vrea să le ştiu toate, gorun, f. 28, cf. resmeriţă, d., cade. Zelos să repar o pagubă, prici-nuiam alta, repezindu-mă, răsturnând ulcica pornită să dea în foc. brăescu, a. 123, cf. scriban, d. Boala constitutivă, preparată, după cum ne-o spune el însuşi, de strămoşi, zeloşi în a se păstra debili, a oprit dezvoltarea normală, ralea, s. t. iii, 244. Dorobanţul ..., care nu înţelese întrebarea şi voi să se arate zelos, ameninţă, mai întâi, cu harapnicul, dând buzna cu calul peste cei care vorbeau, camil petrescu, o. ii, 541. Zeloşi, îşi căutară martori şi îi rugară să se comporte astfel încât să nu mai iasă încurcături, stancu, r. a. i, 272. Fusese amendat de un funcţionar nou şi zelos. preda, r. 14, cf. dn2. Unii au văzut în Ion Budai De-leanu ... pe susţinătorul zelos al republicii democrati- ce. ist. lit. rom. ii, 76. Odinioară, Bârladul era cunoscut aiurea doar de vreun istoric zelos, indignat de falsul documentar care făcea din aşezarea de pe râul cu apă puţină ... capitala unui principat al brodnici-lor. românia literară, 1970, nr. 75, 2/5. (Glumeţ) în toate locurile, dar în munte mai cu samă, crâşma îşi are ... zeloşii săi închinători, hogaş, dr. i, 41. ^ (Prin metonimie) Asupra poetului şi îndrumătorului cultural ne atrage abia astăzi atenţia pana zeloasă a unui compatriot, lovinescu, c. viii, 112. ^ (Adverbial) Moluscul îngăuritor de petre (Pholos) ... este în stare a îngăuri o peatră considerabilă de giur împregiur în curs de trei sau patru zile, atăta de iute şi de zelos lucrează, isis (1859), 1362/18. + (Despre acţiunile omului sau despre rezultatul lor) Care denotă zel (2); făcut cu mult zel; asiduu, insistent, perseverent, sâr-guincios, sârguitor, silitor (II 1), stăruitor (3), susţinut (3), tenace (2). Mulţimea acestor fealuri de potopenii (osânde) ce să chema judecată zeloasă ... trebuia aorea să slujească urăi, zavistiei sau fanatismului spre pă-ciuire. molnar, i. 120/7. In toată Moldova cei mari îşi mascau faptele lor cele neevangelice prin cea mai zeloasă păzire a posturilor, hasdeu, i. v. 39. Investigaţia d-lui Davidescu atât de zeloasă ... n-a mers şi spre poezia Elenei Far ago. lovinescu, s. i, 397. Parcurgând în cele ce urmează paginile neologic zeloase ale traducătorului, reţin numai informaţia întregitoare faţă de materialul cules. s. c. şt. (iaşi), 1956, ii, 30. în lupta prea zeloasă împotriva „dogmatismului“ şi a „schematismului“ de tot felul, unii ... nici nu observă cum alunecă pe panta unor astfel de simplificări, sclf 1958, nr. 1-2, 140. Şi suiam, suiam calvarul şi cuvintele porniră zeloasa lucrare, românia literară, 1970, nr. 90, 3/3. ^ (Adverbial) Căpitanul Lache Grădina-ru, crezându-se irezistibil ..., bătea zelos din pinteni pe lângă Nadina, rebreanu, r. i, 219. -PI.: zeloşi, -oase. - Şi: (învechit, rar) zeloz, -oază adj. - Zel + suf. -os. 2219 ZELOT - 217 - ZEMISLIRE ZELOT s. m. 1. (învechit, rar) Zelator (1). Asta este cea mai mare nebunie din partea acestor râvnaci (zeloţi) chinuiţi de ale lor năluciri, carii se numesc pe sine naţionalişti şi patrioţi, fm (1842), 151 Vl 8, cf. BARCIANU, ALEXI, W. 2. (Mai ales la pl.) Membru al unei grupări politice din Palestina antică, reprezentând interesele păturilor mijlocii, îndreptată împotriva marii preoţimi iudaice şi a dominaţiei romane; (învechit, rar) zelator (2). Cf. dn2, der, m. d. enc. + (Rar) Conducător spiritual al unui grup de credincioşi în anumite confrerii sau asociaţii religioase. Cf. dn2. 3. (Mai ales la pl.) Membru al unei grupări politice radicale din Tesalonic, aflată în fruntea puternicei răscoale populare care a avut loc în Imperiul Bizantin între 1342 şi 1349. Cf. der, m. d. enc. - Pl.: zeloţi. - Din fr. zelote. ZELOTIPÎE s. f. (învechit) Gelozie; p. ext. invidie, duşmănie. Şi pentru toate, pentru cel sie iubit, negândite prepusuri şi zelotipii îşi scorneşte, cânte -mir, i. i. ii, 80. Zilotipia iaste o covârşire a dragostei. cugetări, i., 74v/4. Zelotipia face această tulburare în inima Kalipsei. maior, t. i, 174/26. Ea crede cum că cocoanele şpanioleşti de curte au luat slujba înlăuntru în odae a Namesnicesii la vreme a bolnăvirii ei, numai însuş asupra a lor din râvnă sau zelotipie. chrest. rom. 26/9. Nu luăm samă ... cum că răcelile, zilotipii-le, mâniile, mâhniciile, strâmbătăţile, că nu răresc nici de prin casile bogaţilor puternicilor, vîrnav, f. m. ii, 78719. Un feliu de pizmă este şi zelotipia sau teame-rea. dietet. 80/13. Dintre, afecturi, unele sunt plăcute ..., altele neplăcute: întristarea, urâtu, zelotipia (tea-merea), frica, antrop. 189/17. E o însuşime de comun a bărbaţilor a se sili după asemenea ceva ce le căşună lor chinuri - astfeli zelotipia vărsă o picătură de venin în sânul cazacului, fm (1846), 127V3, cf. alexi, w. + (învechit, rar) Rivalitate pe teme religioase. împăratul ... vedea că zelotipia oblăduitorilor creştineşti nu-i va îngădui ca să cuprindă şi împărăţia Răsăritului. şincai, hr. iii, 181/10. Catolicismul ... dă destul nutreţ de edificare spirituală de o parte, spre a face să tacă orice petulanţă şi zelotipie contrară. codru-drâguş\nu, c. 41, cf. BARCIANU. - PL: zelotipii. - Şi: zilotipie s. f. - Din lat. zelotypia. - Zilotipie < ngr. ^nXoTurcia. ZELOZ, -OAZĂ adj. v. zelos. ZELOZITÂTE s. f. (învechit) Zel (1). Din îndemnul, voinţa şi-nvăpăiata zelozitate cătră lectura foilor politice şi nepolitice, cum şi a altor cărţi ..., totdeauna mi s-au-ntors prin minte şi cuget de a face oarece băgări de seamă, fm (1844), 2582/ll. Rugăm pre toţi bărbaţii luminaţi în cămpul limbistic ...să binevoias-că a ne da măna, încât ne vor recunoaşte răzimaţi pre basi solide, deară să nu ni o retragă nici acolo unde ne vor vedea pre simplul tărâm ceva abătuţi fie din zelositate, fie din chiar lipsa proprielor puteri, codru- DRĂGUŞANU, R. l/17. - PL: ? - Scris şi: zelositate. - Zelos + suf. -itate. ZEMÂLCI s. n. v. smalţ. ZEMĂLCIUÎ vb. IV v. smălţui. ZEMĂRÎE s. f. (Regional) 1. Zeamă (1) (Zagra -Năsăud). chest. viii 11/7. 2. Zeamă (2) (Călugăreni - Piatra Neamţ), arvinte, term. 3. Mâncare cu zeamă (1) multă. Cf. dm, dex. 4. Cantitate mare de zeamă (1). Cf. dl, dm. - PL: ? - Şi: (regional) zămărie s. f. chest. viii 11/7. - Zeamă + suf. -ărie. ZEMBEREC s. n. v. zimberec. ZEMBERÎCHI s. n. v. zimberec. ZEMBÎL s. n. v. zimbil ZEMENTÎ vb. IV v. sminti. ZEMET s. n. (Prin Ban.) Prundiş (1) adus de ape. Com. din banat. - PL: ? - Etimologia necunoscută. ZEMEURÎCĂ s. f. v. zmeurică. ZEMEZDRÎT, -Ă adj. (Regional; despre oameni) Mic şi subţire; slăbănog (2). V. zepruchit. (Ciu-băncuţa - Dej), coman, gl. - PL: zemezdriţi, -te. - Etimologia nesigură. Cf. mezdrit. ZEMFÎR s. m. v. zefir. ZEMICÎCĂ s. f. (Regional) Franzeluţă; chiflă. Cf. h xviii 144. Pitarul face pâne, zemiciche şi spreti. id. ib., cf. ARH. FOLK. III, 122, ALR SN IV h 1 070. - PL: zemiciche. - Şi: (regional) zămicfcă, jămişcă (cade), jemişcă (id. ib), jemlişcă (alr, sn iv h 1 070/53; pl. jemlişte ib.), jemnişcă (cade), jimişcă (id. ib.), jumişcă (alr sn iv h 1 070/64; pl. jumişti ib.), dimici-că (alrt ii 317, alr sn iv h 1 070/36, 76; pl. dimici-che, alr sn iv h 1 070/2, 27, 36, 76, dimişti, alrt ii 317, alr sn iv h 1 070/2, 271), dimişcă (alr sn iv h 1 070/47; pl. dimişti, ib.) s. f. - Din ser. zemicka. - Variantele cu j < ser. jemicka (variantă a lui zemicka). - Variantele cu d < probabil prin contaminare între zemicică, jemicică şi dimicat, diumicat (variante ale lui dumicat). ZEMIG s. n. (Regional) Pâine muiată în zeamă (1) (Păuşeşti Otăsău - Băile Govora), coman, gl. - PL: ? - Şi: (regional) zămig s. n. - Etimologia nesigură. Cf. z e a m â. ZEMISLÎ vb. IV v. zămisli. ZEMISLÎRE s. f. v. zămislire. 2238 ZEMIŞOARĂ - 218 - ZEMOS ZEMIŞOÂRĂ s. f. v. zemuşoară. ZEMLE subst. invar. Numele literei a noua din alfabetul chirilic, corespunzătoare sunetului „z“. Neglas-nice: Buche, Vede, Glagot, Dobru, Juvete, Zemle. ne- GRUZZI, S. I, 8, Cf. DDRF, CADE. - Şi: zemliâ subst. cade. - Din slavonul 36MAia. ZEMLI subst. v. zemle. ZEMNIC s. n. (învechit şi regional, mai ales în Mold.) Pivniţă (1). Şi de acolo drept în gios, spre apa Vasluiului, pe de la vale de unde au fost un zămnic a mănăstirei Răşcăi (a. 1718). uricariul, xx, 231/10. Au săpat şi o gropiţă în pământ, spre a-i sluji în loc de hrubă (sau zămnic), unde, puind testa cu carnea, au acoperit-o cu crengi. drăghici, r. 88/17. Gospodina ... va smulge aceste rădăcini, le va lăsa căteva ceasuri ca să se svânteze şi apoi le va căra într-un zămnic. i. ionescu, c. 237/27, cf. id. m. 331. Sărmanul copil, se culca unde putea, când într-un coşer, când într-un zămnic părăsit, alecsandri, ap. cade, cf. cihac, ii, 472. Chiar în zemnicul pădurarului, tot se poate urmări pătura cu oale, arme. contemporanul, iv, 589. La casa fiecărui gospodar, ... zemnicul şi podu-i plin ca stupul. sevastos, n. 26. Zemnicul este tot o pivniţă, dar are un caracter provizoriu; se face şi pe un loc neacoperit. pamfile, i. c. 427, cf. resmeriţă, d. Trântea uşile mânioasă, se vântura în ogradă de la zămnic la poieţi, şi de la ocoale la cămară, c. petrescu, r. dr. 242. Chibzuinţă hatmanului zaporojenilor se vedea şi în felul cum ţinea tabăra ..., de la zemnicele cu hrană şi băutură până la stogurile de fân. sadoveanu, o. xviii, 301, cf. SCRIBAN, D., DM, h 38, 132, iv 83, x 86, 466. Intr-o noapte de iarnă, lupul veni la un om din partea lor de sat şi intră într-un zămnic (o pivnicioară în pământ), unde mai fusese alte dăţi. i. cr. iii, 333, cf. chest. ii 70/175, 280/104, alr i 663/394, 418, 420, 424, 530, 536, 538, 540, 542, 550, 552, 558, 590. + Adăpost în pământ în care se ţin stupii; (învechit şi regional) temnic (1). Stupi căţi ori eşi în primăvară din zemnic să fie drept în două (a. 1787). uricariul, xv, 347, cf. ddrf. Zămnicul unde au să se păstreze [albinele] să fie uscat şi călduţ, filipescu, ap. tdrg, chest. v. 123/94. + (Rar) Ascunzătoare sub pământ. Degeaba aţi ascuns vitele în pădure, degeaba le-aţi băgat sub pământ, în zămnicuri. camilar, n. ii, 40. + (Prin vestul Olt. şi nordul Munt.) Bordei. Cf. n. rev. r. xiv, nr. 21, 349. Căpitane Busuioace, Şapte poteri n-au ce-ţi face ..., Dar Opran, ca un voinic, Mi te scoate din zimnic. rădulescu-codin, l 367. + (Prin nordul Munt.) Odăiţă construită la spatele casei; (regional) temnic (5). Şi-i arată strigoiului o fnâglă de bani, într-un zimnic. rădulescu-codin, î. 262. - PL: zemnice şi (regional) zemnici (alr i 663/538); zemnicuri. - Şi: (regional) zimnic, zamnic (cihac, ii, 472, com. din straja - rădăuţi) s. n., zemnică (chest. ii 280/233) s. f. - Din bg. 3eMHHK. ZÉMNICÁ s. f. v. zemnic. ZEMOÂICĂ s. f. (Prin Dobr.) Zeamă (1). Caută el pântre măruntaie, cotrobăi pân zămoaică, răsturnă ciorba-n străchini, inima nu-i. şez ix, 116. - PL: ? - Şi: (regional) zămoâică s. f. - Zeamă + suf. -oaică. ZEMÓCURI s. f. pi. (Regional) Zoaie (rămase de la spălatul rufelor). Cf. viciu, gl. - Şi: (regional) zămâcuri s. f. pi. - Cf. zeamă. ZEMORÍ vb. IV. T r a n z. (Mold.; complementul indică zeama unor fructe, legume, zarzavaturi etc.) A stoarce (1). Cf. resmerîţă, d. - Prez, ind.: zemorăsc. - Şi: (regional) zămorî vb. IV. - Cf. zeamă. $ ZEMÓS, -OÁSA adj., s. m. I. Adj. 1. (Despre mâncăruri) Făcut cu mult sos, cu multă apă; p. r e s t r. (despre fripturi) care nu şi-a pierdut complet sucurile şi sângele în procesul pregătirii. Iară de vei vedea că iaste mâncare zemoasă să-i pui pe dedesuptu fălii de pâine prăjită, mâncările, 1/13. Cele mai bune bucate ... sunt cele fierte cu apă ... şi mai vârtos cele zemoase. piscupescu, o. 195/7. Este o prejudecată a întări cum că oamenilor bătrâni mai bine priesc mâncărurile zămoase. fm (1843), 250V9. Cu toţii pe pajişte-n stoluri Vinului vechi se-nteţesc şi rup din zemoasa friptură, coşbuc, ae. 16, cf. tdrg, dl, dm, m. d. enc., dex. + (Regional; despre oameni) Căruia îi plac supele (Stolna - Turda), lexic reg. ii, 82. 2. (Despre legume, fructe etc.) Care conţine multă zeamă (2); mustos (1), suculent (1). Cf. lb. Este o roadă zămoasă cu mai multe fire de sămânţă, j. cihac, i. n. 261/16. Se seamănă ... napi sau orice fel de plantă zemoasă, brezoianu, a. 36/20, cf. 519/3, cihac, ii, 712, ddrf, cade. Dinţii ei albi străluceau, înfigându-se adânc în pulpa zămoasă. cocea, s. ii, 22, cf. scriban, d. Vreau vară dulce, leneşi cireşii şi bostanii zemoşi. stancu, c. 20, cf. dl, dm. Se întoarce către natură şi senzaţie, cântând ... savoarea răcoroasă a fructelor zemoase şi delicat aromate, sclf 1958, nr. î-2, 234. Se spală şi se şterge o portocală zemoasă, s. marin, c. b. 322, cf. m. d. enc., dex. 3. (Rar; despre ţesuturile animale) Care conţine mult lichid. Aducea cu o vietate întoarsă pe spate, cu burta fragedă, trandafirie şi zemoasă, românia literară, 1970, nr. 93, 18/3. + (învechit, rar; despre oameni) Limfatic. Vântul crivăţul ... priimeaşte pe toată vârsta şi pe toată starea sănătăţii şi mai vârtos pe cei zemoşi şi sângeroşi, fiind de fel uscăţiv, piscupescu, o. 71/2. 4. (învechit, rar; despre unele substanţe) Lichid. Boalele [la plante] descompun o ţesătură în puroaie zemoase, brezoianu, a. 103/29. Viaţa-i lemn, vinu-i zemos din ea. gorun, f. 98. II. S. m. (învechit şi regional, mai ales în Mold.) Numele a trei specii de plante erbacee din familia cucurbitaceelor, cu tulpina târâtoare şi cu fructe comestibile: a) pepene galben, v. pepene (I 1 a) (Cu- 2247 ZEMOŞEL - 219 - ZEMUIT cumis melo). Cf. baronzi, l. 160, cihac, ii, 712, conv. ut. XXIII, 1 062, DDRF, BRANDZA, FL. 154, GRECESCU, FL. 389, N. LEON, MED. 75, ŞĂINEANU2, BIANU, D. S., TDRG, RESMERIŢĂ, d., panţu, pl., cade, ENC. AGR. IV, 535, SCRIBAN, d., borza, d. 54, 303; b) pepene verde v. p e p e -ne (I 1 b) (Citrullus lanatus). Cf. borza, d. 49, 303; c) bostan alb (Cucurbita pepo melopepo). Cf. barcia-nu, borza, d. 55, 303. Miedzul a unei marule îi era în loc de mâncare şi de băut sau puţinei dzămos. dosof-tei, v. s. septembrie 3v/9. Atunce şi d[u]mnezăescul zămos viind şi el mai pe urmă şi de scârbă mare au slăbănogii şi au crăpat (a. 1773). gcr ii, 98/25. Har-bugii şi dzămoşii carii, prin gustul lor cel zăhăros şi răcoritor, sunt atât de iubiţi, i. ionescu, c. 94/7. De poame şi, mai vârtos, crude, de castraveţi, de harbuji şi de zămoşi să ne păzim. c. vîrnav, h. 71/4. Panerul tău ... E plin cu-ndestulare de roze, de zămoşi. ne-gruzzi, s. ii, 37. Cum? furând noaptea harbuji şi zămoşi de prin harbuzării. alecsandri, t. 608, cf. id. ib. 555, lm. Unul spune că Dumnezeu a făcut zămoşii ca să fie mâncaţi în familie, contemporanul, iv, 179. Se numesc pepeni, şi pepeni galbeni sau zămoşi. pamfile, a. r. 174. Mult răspândiţi la noi sunt pepenii galbeni sau zămoşii. simionescu, fl. 351. Vin din ostroavele greceşti, de asemenea fructe dulci, care se cheamă harbuz şi zamuz. sadoveanu, o. xiii, 884. Frunză verde de zămos, Trec soldaţii-n sus şi-n jos. şez. i, 141. Zămosul ... sau pepenele galben se întâlneşte în cântece, ib. xv, 141. Ţa, ţa, ţa pi deal în gios, C-o fălii di zămos. folc. mold. ii, 58. - PL: zemoşi, -oase. - Şi: (învechit şi regional) zămos, -oâsă, (regional) zamoz (scriban, d.), zamuz, zămoz (id. ib.), zămuz (id. ib.) s. m. - Zeamă + suf. -os. ZEMOŞEL s. m. (învechit, rar) Diminutiv al lui z e m o s (II a). Nişte alămâi prea frumoasă care sămă-na chiar ca nişte zămoşăi. drăghici, r. 67/2. - PL: zemoşei. - Şi: (regional) zămoşal s. m. - Zemos 4- suf. -el. ZEMOŞÎ vb. IV. 1. Refl. (Regional) A se zemui (1). Cf. PONTBRIANT, D., CIHAC, II, 712, LM, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., DL, DM, M. D. ENC., DEX, VAIDA. + (Prin nord-vestul Munt.; despre fructe) A se zdrobi (II 1). Cf. UDRESCU, GL. 2. I n t r a n z. (Prin nord-vestul Munt. şi prin sudul Transilv.; despre răni, furuncule etc.) A supura. Cf. LEXIC REG. II, 55, UDRESCU, GL. - Prez. ind. pers. 3: zemoşeşte. - Şi: zămoşâ (bar-CIANU, LEXIC REG. II, 55) vb. I, zămOŞÎ (PONTBRIANT, D., CIHAC, II, 712, LM, DDRF, ALEXI, W., VAIDA, UDRESCU, GL.) vb. IV. - V. zemos. ZEMOŞIRE s. f. (Regional) Acţiunea de a (s e) zemoşi şi rezultatul ei. 1. Zemuire (1). Cf. zemoşi (1). Cf. pontbriant, d., DL, DM, M. D. ENC., DEX. 2. (în forma zămoşire) Supuraţie (Vad - Făgăraş). Cf. zemoşi (2). Cf. lexic reg. ii, 55. - PL: zemoşiri. - Şi: (regional) zămoşâre (pontbriant, d.), zămoşire (lexic, reg. ii, 55) s. f. - V. zemoşi. ZEMOŞÎT, -Ă adj. 1. (Regional) Zemuit (1). Cf. zemoşi (1). Cf. pontbriant, d. + (Prin nord-vestul Munt.; despre fructe) Muiat; zdrobit (I 2). Cf. z e m o ş i (1). Cf. UDRESCU, GL. 2. (Prin nord-vestul Munt.; despre răni, furuncule) Supurant. Cf. zemoşi (2). Cf. udrescu, gl. - PL: zemoşiţi, -te. - Şi: (regional) zămoşit, -ă adj. UDRESCU, GL. - V. zemoşi. ZEMŢ s. m. v. zimţ. ZEMUÎ vb. IV. 1. Refl. A se umple de zeamă (2, 3, 4); a deveni zemos (2, 3); (regional) a se zemoşi (1). Creierul parcă mi s-a zemuit, nervii, de atâta încordare, s-au rupt ca nişte sfori putrede, camil petres-CU, U. N. 361, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. 2. Intranz. (Despre corpuri care conţin sau care absorb lichide) A lăsa să iasă lichidul din interior; a musti (4). Pielea la acest nivel devine roşie ..., suprafaţa ei se zemuieşte uşor. belea, p. a. 563, cf. dl. Ţarina zemuia ca un burete, mihale, o. ii, cf. dm, m. d. enc., dex. + Tranz. (Prin nord-vestul Munt.; complementul indică răni, furuncule etc.) A stoarce (3); a zgândări (2); a supura. Cf. udrescu, gl. Nu mai zămui ăl buboi degeaba, dacă nu e copt. id. ib. 3. Intranz. F i g. (Regional) A lenevi. Dă-i mai repede să gătăm cu săpatul ăsta, ce tot zămuieşti! Com. din lupşa - abrud. + A pălăvrăgi (Cepari - Slatina). udrescu, gl. E x p r. (T r a n z.) A zămui (pe cineva) la cap = a pisa (6). Cf. id. ib. - Prez. ind.: zemuiesc. - Şi: (regional) zămui vb. IV. - V. zeamă. ZEMUIÂLĂ s. f. (Prin nord-vestul Munt.) Faptul de a (se) zemui şi rezultatul lui. 1. Stoarcere (3) a unei răni, a unui furuncul. Cf. zemui (2). Cf. udrescu, gl. 2. Fig. Pălăvrăgeală; pisălogeală. Cf. zemui (3). - PL: zemuieli. - Zemui + suf. -eală. ZEMUICĂ s. f. (Prin. Ban.) Borş (pentru acrit ciorba). Com. din oraviţa, novacoviciu c. b. i, 24, alr sn iv h 1 105/29, alrm sn iii h 911/29. - PL: ? - Zeamă + suf. -uică. ZEMUÎRE s. f. (Rar) Supuraţie. Cf. zemui (2). Când a început zemuirea nu se vor mai întrebuinţa pudrele sau pomezile. belea, p. a. 568. - PL: zemuiri. - V. zemui. ZEMUIT, -Ă adj. 1. (Prin nord-vestul Munt.; despre fructe, alimente etc.) Muiat1 (1), zdrobit2 (I 2). Cf. 2257 ZEMUITOR - 220 - ZENER z e m u i (1). Prune zămuite. udrescu, gl. Ouă zămuite. id. ib. 2. Acoperit de zeamă. Cf. z e m u i (2). O fată costelivă, vineţie, cu obrazul zemuit de coşuri, românia literară, 1971, nr. 126, 19/2. + (Prin nord-vestul Munt.; despre răni, furuncule etc). Supurant. Cf. udrescu, gl. O bubuliţă zămuită. id. ib. 3. F i g. (Regional; despre oameni) Palavragiu; (despre vorbire) lipsită de seriozitate, de consistenţă (Ce-pari - Slatina), udrescu, gl. Om zămuit. id. ib. Discurs zămuit. id. ib. - PL: zemuiţi, -te. - Şi: (regional) zămuit, -ă adj. - V. zemui. ZEMUITOR, -OARE adj. (Rar; despre răni, fructe etc.) Supurant. Cf. zemui (2). Peste rănile ... zemui-toare e bine să se pună vată de-a dreptul, voiculescu, l. 326. - PL: zemuitori, -oare. - Zemui + suf. -tor. ZEMURCĂ s. f. (învechit şi regional) Zeamă chioară, v. zeamă (1). Cf. lb, cihac, ii, 712, lm, ddrf, gheţie, r. m., barcianu, alexi, w., şăineanu2, tdrg, resmeriţă, d., scriban, d., dl, dm. Aşa el că i-a dat: Mâncare să le-ajungă, Mai mult zămurcă lungă, se-vastos, ap. cade, com. din braşov. + F i g. (Prin nord-vestul Munt.) Leneş. Cf. udrescu, gl. ^ (Ca epitet pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de“) O zămârcă de muiere, udrescu, gl. + Poşircă (2). Vin ... împuţit, fără dulceaţă, Muced, fără gust şi faţă, Zămurcilor semănând, i. văcărescul, p. 174/9, cf. cade, ciauşanu, v. 211. - PL: zemurci. - Şi: zămarcă, zămurcă s. f. - Zeamă + suf. -urcă. ZEMUŞOÂRĂ s. f. (Regional) Diminutiv al lui zeamă (1); (regional) zemuţă. Eu te aştept cu masa păn ’ ce s-a răcit zămuşoara. conv. lit. xii, 272, cf tdrg, 1809. Pentr-o bucăţică de mămăligă, De-aseară se trag de chică. Pentru olecuţă de zămuşoară, Se bat tot ghiontiş prin moară. folc. mold. i, 307. - PL: zemuşoare. - Şi: (regional) zemişoâră (tdrg), zămuşoară s. f. - Zeamă + suf. -uşoară. ZEMUŢĂ s. f. (Regional) Diminutiv al lui z e a m ă (1); (regional) zemuşoară. Tot aşa se pregăteşte şi zămuţa, cu deosebire că aci lipseşte carnea, vaida. - PL: zemuţe. - Şi: (regional) zămuţă s. f. - Zeamă + suf. -uţă. ZENANA s. f Ţesătură cu urzeala de mătase şi băteala de bumbac sau de vigonie lucioasă, pe o parte, mată şi pufoasă pe cealaltă, folosită la confecţionarea unor obiecte de îmbrăcăminte pentru femei. Cf. ltr2, DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. - PL: zenanale. - Şi: (popular) zananâ s. f. m. d. ENC., DEX. - Din fr. zenana. ZENÂT s. n. v. zănat. ZENCĂL s. n. (Regional) Fir cu plumb, v. plumb (2 e) (Vatra Domei). glosar, reg. - PL: zenchele. - Din germ. Senkel. ZENCUIRE s. f. 1. Operaţie de executare a unei faţete oblice la muchiile unei piese sau la extremitatea unui aliaj, în scopul uşurării montajului şi al înlăturării marginilor ascuţite ale piesei; adâncire. Zencuirea se poate efectua la strung sau la maşina de burghiat. LTR2, Cf. M. D. ENC. 2. Operaţie în procesul de tăbăcărie vegetală, care constă în menţinerea pieilor aşezate în straturi orizontale, în bazine de beton umplute cu zemuri tanante mai concentrate decât cele folosite la pretăbăcire. La prelucrarea pieilor se folosesc trei feluri de bazine, şi anume: bazine de pretăbăcire, bazine de zencuire şi bazine de presărare, ltr2 ii, 385, cf. m. d. enc., dex. - PL: zencuiri. - După germ. Senkung, rus. 3eHKOBamie. ZEND, -Ă adj., s. m. pi. 1. Adj. (în sintagmele) Limba zendă (şi substantivat f.) = limba vechilor perşi, în care sunt scrise textele din „Avesta“; (rar) limba zendică, v. z e n d i c. Cf antonescu, d., prot. - pop., n. d. In limba frigienilor ... roata se chema „kikle“, cu „k“ la început, ca şi în greceşte, şi nu cu o palatală ca în limbile asiatice, căci în zend se zice „ciakhra“ şi în sanscrit „ciakra“. contemporanul, i, 563, cf. şăineanu2, v. molin, v. t. resmeriţă, d. Limba zende. cade, cf. scriban, D. Zenda este limba unei colecţii de texte a religiei mazdice, întemeiată de Zoroastru. graur, i. l. 196, cf dn2, dex. Alfabet zend = alfabet folosit în textele scrise în zendă. Cf cade. 2. S. m. pi. (Neobişnuit) Popor persan din grupul iranian al indo-europenilor din care au făcut parte filozofii şi preoţii care au scris textele din „Avesta“. Pelasgii şi iberii au învăţat agricultura de la indo-euro-peni, care o învăţase de la popoarele semitice şi cha-mitice din bazinul Eufratului, după ce se despărţise de strămoşii zenzilor, inzilor etc. contemporanul, i, 561. - PL: (2) zenzi. - Din fr. zend. ZENDIC, -Ă adj. (Rar) Care ţine de zendă (1), privitor la zendă. Cf. scriban, d. (Substantivat) El aminteşte de zendicul „ daenâ “, cu înţelesul de cântec. sclf 1960, nr. 2, 314. ^ Limba zendică (şi substantivat f.) = zendă (1). Cf scriban. d. Nu e cazul aici să refacem prodigiosul eşafodaj filologic imaginat de Hasdeu, în maniera lui tipică - cu incursiuni savante în sanscrită, zendică. sclf 1960, nr. 2, 314. - Pl.: zendici, -ce. - Zend + suf. -ic. Cf engl., germ. z e n d i s c h. ZENER s. m. (Germanism învechit) Monedă care valora jumătate de sfanţ. Jumătate de zfantâci, zeneri le dzâcea. dionisie, c. 166. - PL: zeneri. - Din germ. Zehner. 2268 ZENET - 221 - ZENITAL ZENET s. n. v. zenit. ZENGHERLÎU s. m. v. zingirliu. ZENIT s. n. 1. (Astron.; în opoziţie cu n a d i r) Punct de pe sfera cerească situat la intersecţia verticalei locului de referinţă cu emisfera cerească superioară, vizibilă observatorului din acel punct; amiază, (popular) namiază (1), (învechit, rar), creştet, punct vertical, v. vertical. Iară cele de lăţime, de număr pre cercul de acestaşi meridian împărţit de la zenet în doaî părţi, câte pe 90 de grade, amfilohie, g. 175/3. După cumu-i zănetul depărtat pe =90= di gradi. id. g. f. 178715. Mare cerc care taie pre sfera în doaă părţi dreapte din carea una să numeşte emisfera susnică (de sus), iar alta josnică (de jos), polu (creaştet) aceii dintâi să numeşte zenit, iar ceailalte nadir, leon asachi, b. 104/ 25. Când avem noi namiezul (zioa jumătate), de vine soarele creştetului nostru, ce-i zice arăpeşte ţenit. epis-cupescu, o. î. 350/19, cf. m. drăghici, f. iii, 3716. întinzându-să mai ales a doua auroră piste toată tăria cerească de la răsărit prin nord, cătră apus, păn-la zenit (creştet), ar (1837), 3902/24. Zenit sau punct vertical este punctul de pe bolta cerească drept d-asupra creştetului, genilie, g. 98/11. Deasupra capului privitoriului, în sfera cerească, se întipueşte un punct, numit zenit, rus, i. i., 21/10. De aice, deşi meri-dienele se văd a fi nenumărate, totuş un loc n-are decât un meridian trecătoriu prin zenit şi nadir, care se şi numeşte meridianul locului, geogr. n. 17/23, cf. negulici. Punctul cel mai nalt deasupra orizontului pe ceriu se numeşte zenit, iară cel opus, nadir, stamati, f. 144/18. Mai totdeauna soarele nu se depărtează la ei în miezul zilei mult de la punctul ţenitului. barasch, m. 11, 65/20, cf. iii, 121/30, polizu, antonescu, d., prot. -pop., n. D. Dacă ne închipuim verticala unui loc de observaţiune, prelungită pănă la sfera cerească, ia atinge această sferă în două puncte: unul d-asupra noastră, se numeşte zenit ... şi celalt dedesupt, se numeşte nadir. drĂghicescu, c. 4. La solstiţiul de vară soarele e la zenit ... pentru punctele de pe Tropicul Racului, contemporanul, iv, 326. Dacă, prin centrul sferei cereşti, imaginăm direcţiunea verticalei, aceasta determină pe suprafaţa sferei la duouă puncte: unul, vizibil pentru observatorul din O, se numeşte zenit ... şi altul, invizibil, numit nadir, culianu, c. 9, cf. ddrf. Punctul ceriului către care se îndreptează partea de sus a verticalei se numeşte zenit, poni, f. 18, cf. bărci anu, alexi, w., şăineanu2, resmeriţă, d., cade, scriban, d. Lumina limpede a zilei, când soarele e la zenit, sau galbenele colori grave ale apusului, toate se urmează cu aceleaşi nuanţe şi intensităţi pe suprafaţa Oltului, bogza, c. o. 326, cf. ltr2, dn2, der. Chindia -locul situat între zenit şi apus. magazin ist. 1968, nr. 12, 32. Soarele este la zenit pentru o clipă, apoi începe apusul spectaculos, v. rom. aprilie 1970, 117, cf. m. d. enc., dex. + P. gener. Punct aparent de pe sfera cerească pe care un observator oarecare de pe Pământ îl consideră ca fiind cel mai înalt. Mai sus decât zenitul, mai jos decât nadirul, Sub talpele-ţi divine ai zis să fiu tărie Şi solidar cu toate, heliade, o. i, 358. Ca vulturul vroit-am zenitul să pătrund, dar m-a atras adâncul şi-acum iată-mă-n fund. alecsandri, t. ii, 177. Uriaşele lui forme Parc-ajung până-n zenit, coşbuc, p. ii, 120. Şi diafană m-am ivit, Din perioadă-n perioadă, Ca fulger blond încremenit Să-mi desfăşor spectrala coadă Pe cerul nopţii la zenit, topîrceanu, p. o. 56. Nebunul care se suie cătră zenit pe o coastă şi care-şi dă drumul pe-un şurub de aer spre pământ ... îşi eliminează din joc toate şansele, sadoveanu, o. xix, 434. Ce-i colo sus, în ceruri, în zenit? Că berzele de-o vreme-au şi sosit? arghezi, c. o. 127. E-o dimineaţă triumfală, Să fii şi să gândeşti e-o fală, Dacă simţirea se descalţă Şi mintea în zenit se-nalţă. românia literară, 1970, nr. 72, 11/3. + P. ext. Parte a cerului care se întinde deasupra capului; regiune superioară a cerului. Norii ce să vedea la zenit era negri la chendru, pinprejur, ca arama, buznea, p. v. 174/14. Pre orizon se delinează o jumătat de glob de o luminare strălu-cioasă, a căriea vie lumină pogorându-se încet-încet, se amestecă cu întunerecul zenitului prin o aureolă în chip de curcubeu, fm (1844), 288V28. Rare fâlfâiri de aripi nevăzute tremurau în cadenţă, pierzându-se în zenit, bart, s. m. 80. Apucase mâna dreaptă a lui Paraschivescu şi o purta larg spre apus şi răsărit, nadir şi zenit, călinescu, o. i, 83. Cerul singur cu tăria sa albastră, Ne urmează pretutindeni în viaţă şi în moarte. Da, zenitul e mereu deasupra noastră! blaga, poezii, 360. Uneori e atât de întunerec, încât masele li se ghicesc mai mult, după stelele care strălucesc la zenit şi dispar apoi de jur împrejurul orizontului, bogza, c. o. 332. Luna stăpânind zenitul parcă se uita-napoi. v. rom. mai 1954, 275. Tumultul pădurii Sublim e ca focul Acelui luceafăr Ce luce-n zenit. horea, p. 68. 2. P. anal. Punct culminant în dezvoltarea unui fenomen, a unei acţiuni, a unei stări etc.; gradul cel mai înalt la care se poate ajunge (într-o situaţie oarecare); apogeu. Mihaiu era în zenitul norocului şi al slavei sale. f. aaron, i. ii, 284/25. Când Mihail se credea în zenitul slavii sale ..., s-a pomenit că se grămădesc asupra lui nenorociri de toată părţile, fm (1841), 262/3, cf. şăineanu2, resmeriţă, d. Am deplâns pieirea acelei opere măreţe, dar nu şi pe a autorului. Paşadia s-a stins la zenit. m. i. caragiale, c. 157, cf. cade. Tu, ce-ţi porţi tumulturile sus, Mândrele mânii aeriane, Unic ostrov în văzduhuri pus Aripilor ostenite pe noiane Şi ridici minunea la zenit, voiculescu, poezii ii, 11, cf. scriban, d. Oricine ... luase contact cu arta lui Ru-bens, la zenitul carierei sale, se resimţise de influenţa sa. oprescu, s. 213. Omul cu mesaj se rezumă la un singur gen şi-l duce până la capăt, pănă la fund, pănă la zenit. v. rom. iunie - iulie 1963, 77. Beethoven înseamnă momentul de zenit al evoluţiei tonalităţii: înflorire deplină şi bogăţie de posibilităţi ale expresiei. românia literară, 1970, nr. 79, 28/1, cf. M. D. ENC., DEX. - Pl.: (învechit, rar) zenituri polizu. - Şi: (învechit, rar) zenét, zânét, ţenit s. n. - Din fr. zénith, germ. Zenit. ZENITÂL, -Ă adj. Care aparţine zenitului (1); privitor la zenit. Cf. scriban, d., dm, dn2, dex. ^ Distanţă 2272 ZENT - 222 - ZER zenitală = coordonată orizontală egală cu unghiul complementar înălţimii unui astru deasupra orizontului. Cf. scriban, d. Poziţia ... punctului pentru care se defineşte distanţa zenitală e poziţia sa adevărată, după ce s-a corectat efectul reacţiunii atmosferice, ltr2 vi, 511. Distanţa zenitală este complementul înălţimii deasupra orizontului şi una dintre coordonatele orizontale. der ii, 130, cf. m. d. enc., dex. - PL: zenitali, -e. - Din fr. zénithal. ZENT adj. v. prezent2. ZÉNZE s. m., adj. (Regional) (Copil) slab. Com. din lepşa - abrud. Măi, zenze, de ce nu vrei să păzeşti cum trebuie vitele? ib. - PL: ? - Cf. magh. g y e n g e. ZEOÀIE s. f. (învechit, rar) Zeiţă. Au făcut un altar iu întru cinstea lui Jupiter, a tuturor zeilor şi zeoae-lor. şincai, hr. i, 12/8. - PL: zeoaie. - Zeu + suf. -oaie. ZEOLÎT s. m. (Mineral.; mai ales la pl.) Alumosi-licat de calciu şi alcalii, hidratat, caracterizat printr-o structură reticulară particulară, care permite deshidratarea reversibilă şi treptată în funcţie de temperatură, însoţită de o variaţie continuă a proprietăţilor fizice. Cf. i. nat. 30. Ţeolit; zeolith ... cristalurile seau bucăţile cristalinice sunt de color alb, cenuşiu, gălbiu, roşietic şi castaniu, j. cihac, i. n. 371/10, cf. nom. min. i, 205; Prin comparaţie cu alumosilicaţii anhidri, zeoliţii ... sunt descompuşi mai uşor de acizi, ltr2, cf. dn2, der, DC, D., MED., m. D. ENC., DEX. - Pronunţat: ze-o-. - PL: zeoliţi. - Şi: (învechit) ţeolit s. m. - Din fr. zéolithe, germ. Zeolith. ZEOLITÏZÂRE s. f. (Mineral.) Proces de substituţie, prin metasomatoză, a unui mineral din compoziţia unei roci prin zeoliţi. Cf. ltr, ltr2, sfc iv, 316. - Pronunţat: ze-o-. - PL: zeolitizări. - Din fr. zéolitisation. ZEONIFER s. n. Funicular folosit la transportul oamenilor şi al mărfurilor. Cf. ds, mdt, dl, dm, l. rom. 1959, nr. 6, 89, dn2, dex. - Pronunţat: ze-o-. - PL: zeonifere. - Etimologia necunoscută. ZEPELÎN s. n. Navă aeriană de formă cilindrică, construită din metal, cu secţiunea circulară sau ovală şi cu extremităţile alungite, prevăzută cu o nacelă pentru călători şi echipată cu mijloace proprii de propulsie şi de deplasare în orice direcţie; dirijabil. V. aerostat. Cf. resmeriţă, d., cade. Şi am tot auzit ţepelinul, roiul aeroplanelor nemţeşti, până într-o dimineaţă sinistră, cu burniţă de noiemvrie. i. botez, b. i, 179. Am văzut atunci, prins în focul reflectoarelor, fusul de argint al zepelinului, astru nou, aducător de moarte, în constelaţiile cerului de toamnă, vianu, l. u. 597. Zepe-linul fumuriu s-a pierdut în albastrul cerului, v. rom. octombrie 1953, 8. Adesea, obiectul produs ... poartă numele creatorului ..., în aeronautică, zepelin ..., după numele inventatorului german cu acest nume. graur, N. P., cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. - PL: zepeline. - Şi: (astăzi, rar) ţepelin s. n. - Din fr. zeppelin, germ. Zeppelin. ZEPEŞÎ vb. IV. I n t r a n z. (Regional; despre plante) A se pipernici (Vălcani - Sânnicolau Mare), alr sn i h 113/47. [Porumbul] a zepeşit. ib. - Prez. ind. pers. 3: zepeşeşte. - Etimologia nesigură. Cf. z ă p i t i. ZEPETICÎ vb. IV v. zăpetici. ZEPETICÎT, -Ă adj. v. zăpiticit. ZEPI s. m. pl. v. zap2. ZEPLÎN s. m. (Regional) Oplean (1) (Remetea -Beiuş). a i 12. - PL: zeplini. - Din magh. zeplin (variantă a lui epleny). ZEPODIE s. f. v. zăpodie. ZEPRETÎT s. n. v. zăpretit. ZEPRÎ vb. IV v. zăpri. ZEPRITURĂ s. f. v. zăpritură. ZEPRUCHÎT, -Ă adj. (Regional; despre oameni) Debil; anemic. V. zemezdrit (Ciubăncuţa - Dej). COMAN, GL. - PL: zepruchiţi, -te. - Etimologia necunoscută. ZER s. n. 1. Lichid galben-verzui, care se separă după coagularea sau prelucrarea laptelui la fabricarea caşului, urdei, untului, brânzei de vaci sau a altor sortimente de brânză ori de produse lactate; (regional) străgheaţă (2). Cf. z ar ă1 (1). Acasă, se hrănesc porcii cu tot fealiul de coade de bucate, cu urzici, cu ştir ... cu zer şi cu toate spălăturile din curte, economia, 100/5, cf. lb. Toate celelalte lăudate şi următoare mijlociri, precum este lăsarea sângelui ce să urmează la dobitoace de nălbani şi acum fierturile, decocturile de îndulcirea sângelui: cilicul, zerul, zemuri de erburi şi de orz înfrunzit, piscupescu, o. 211/16. Când plânge pruncuţul sau când arată semne de foame, mumă-sa aleargă şi îi pune ţevea aceea în gură, prin care suge zerul, fm (1843), 238V7. Când patima ajunge a se face schir, atunci se ia zăr şi lapte cald şi alte muie-toare. cornea, e. i, 56/16, cf. 31/23. Caşul este partea brânzoasă a laptelui ..., îl desparte de lapte făcându-l a se închega prin mijlocul unei substanţe acre. Laptele apos ce rămâne se numeşte zer. brezoianu, a. 587/5. Li se vor da câteva zile ca mâncare zăr cu tărâţe şi făină. 2290 ZER - 223 - ZERDICEAF litinschi, m. 167/7, cf. polizu. Guvernanta Zoiei se dusese de o lună, să facă cură de zer. bolintineanu, o. 362. Explică cu de-amănuntul ce e zer şi ce e brânză. contemporanul, i, 172. Barba albă-i e cam rară, ochii ca zerul, neespresivi şi cam tâmpiţi, eminescu, n. 95. Din chişleagul scopt (laptele prins înfierbântat pe lângă foc) se scoate brânza şi rămâne zerul, ce se strecoară prin strecurătoare, damé, t. 31, cf. barcianu, alexi, w., şăineanu“. Zărul, o substanţă mai subţire decât laptele, de coloare albă-verzuie, rămâne în urma caşului în putină, păcală, m. r. 297. Turnă zăr pentru câni, într-un fel de chersin larg şi unsuros, hogaş, dr. I, 285, cf. RESMERIŢĂ, D., SEVERIN, S. 156, CADE. Ei luau smântână, noi ne alegeam cu zărul. cocea, s. ii, 642. Zerul, serul sau lactoserul, chiar când s-a scos din el orice urmă de grăsime (de unt) şi de cazeină, îşi păstrează minunatele lui însuşiri tămăduitoare, ygrec, m. n. 594. Tot aceeaşi rânduială străveche porunceşte ciobanilor să-şi spele hainele în zer sadoveanu, o. ix, 18, cf. PUŞCARIU, L. R. I, 176, SCRIBAN, D., BUL. FIL. VII-viii, 327, giuglea, u. 11. Tătuţu ... pare acum că a ieşit dintr-un butoi de brânză cu zer. arghezi, c. j. 222. La stână, tot cu dulceaţă de trandafiri trăiai? Ori cu zer şi buze de muiere când se găseau? camil petrescu, o. ii, 216, cf. scl 1962, 112. Se întinde frişca bătută cu zahăr şi bine scursă de zer. s. marin, c. b. 270. Căldarea este vasul de aramă în care se fierbe zerul ce rămâne din lapte după strângerea caşului şi din care apoi se scoate urda. h x 254. Zărul e un lichid gălbiu-albişor, ce rămâne când se face brânza de vaci, ori după ce se scoate din jântuit urda. şez. vii, 99. Din dzer feşem urdă şi dzeru care rămâne îl dăm la câni. DENSUSIANU, Ţ. H. 156, cf. ALR I 1 068, 1 820, 1 822, ALR ii 5 420, 5 430. Să laşi numai spuma şi zărul, Ca să nu moară viţelul, folc. mold. i, 226. ^ F i g. Se lăfăiau pe cer Nişte nori de miel şi zer. paraschivescu, c. ţ. 33. ^ (Urmat de determinări care arată felul) Şi fiind însătat, au cerşut apă: eară păstorii neavând apă i-au dat zăr de lapte. n. costin, let. ia, 119/11. Serul sau zărul laptelui ...să compune din apă, din zahăr (lac-toză), din materii albuminoide, din acid lactic şi din săruri, bianu, d. s. 406, cf. jahresber. xvi, 230. Urda se face din zărul dulce rămas de la caş, care se pune în căldare să fiarbă, precup, p. 19. Unchiaşul trimite pe-un nespălat de mârlan c-o găleată, care, de departe, mirosea a zăr înăcrit, mironescu, s. 144. Zerul de lapte conţine substanţe hrănitoare, voiculescu, l. 335. Din zerul urdei se face şi o băutură acră numită ţiţeiu. h ii 262. Din zeru de brânză mai fac şi jintiţă. ib. xi 98. Zer dulce, care fierbându-se, fac urda. ib. xvi 237. Zăr verde. chest v/l 13. Zerul de unt. ib. v/l 19. Zer de unt. alr i 1820/259. ^ (Urmat de determinări introduse prin prep. „de“, care arată provenienţa). Sculele de lână, înainte de a se vârî în gălbenele, se împietresc mai întâi în zăr de vacă. pamfile - lupescu, crom. 39, cf. 74. Şi umblă din stănă-n stână Să guste brânza, de-i bună, Verze moi cu zăr de oi. balade, ii, 457. *❖* Expr. (Popular) A se alege brânza (sau urda) din zăr = a se alege binele de rău. Cf. zanne, p. iii, 490, iv, 167. (Rar) A stoarce din piatră zăr = a face ceva de necrezut; a scoate apă din piatră seacă. Era greu, dar minţile omeneşti storc din piatră zer. conv. lit. viii, 289. 2. (învechit; şi în sintagma zerul sângelui) Ser. Zărul esti partea cea apoasă a sângelui, amfilohie, ap. ursu, t. ş. 277. Părţile sângelui din care iaste întocmit sunt: căldura ..., zerul şi plăcinta sângelui, teodori, a. 73/14. In timpul viu, sângele este picurătoriu, însă din două părţi ... compus: din o umezeală apătoasă, carea se numeşte zerul sângelui ... şi din nişte globuri foarte micuţe, care se numesc globurile sângelui, antrop. 90/10, cf. 13/1. Aceste membrane ... secretează un lichid ce este zeru. kretzulescu, a. 268/12. Sângele slobozit din vreun animal de loc să închiagă şi iese de o parte într-o umezeală gălbănicioasă ce se numeşte zerul săngelui. fm (1846), 220V9. Când suprafaţa esternă a cutelor plămănilor ... transudă astfel, se face în cavitatea toracică (a peptului) o grămădire de zer care căşună deocamdată junghiul, man. sănăt. 222/26, cf. polizu, alexi, w. - PI.: zeruri. - Şi: (învechit şi regional) zăr s. n. - Lat. serum (prin apropiere de zară). ZERÂN s. n. (învechit, rar) Putinei despărţit în interior prin patru scânduri înguste, perpendiculare pe doage şi care, prin învârtire, separă untul. Depune această smântână într-un putinei sau într-un zeran ca să scoaţă untul prin bătaia la care o supune, brezoia-nu, a. 584/28, cf. 585/6. - PL: ? - Zer + suf. -an. ZERBÂN s. n. v. zarpa. ZERBÂP s. n. v. zarpa. ZERBEZÎ vb. IV v. sărbezi2. ZERDAV s. f. (Zool.; învechit) Jder (Martes mar-tes). Blană întreagă de zerdavă (a. 1794). şio ii2, 130, cf. tdrg, scriban, d. + Blană de jder. O giubea cu profirurile de zardava (a. 1790). şio ii2, 13, cf. scriban, d. + Căciulă confecţionată din blană de jder. Căpitanii agesci, înarmaţi, cu zardavale în cap (a. 1783). şio n2, 130. - PI.: zerdavale. - Şi: zerdavă, zardava s. f. - Din tc. zerdvâ, ngr. ^£pSapd<;. ZERDAVĂ s. f. v. zerdava. ZERDE subst. (Regional) Loc mocirlos unde creşte mai ales pipirig (Reteag - Dej), mat. dialect, i, 28. - PI.: ? - Etimologia necunoscută. ZERDICE s. f. v. zerdiceaf. ZERDICEÂF subst. Plantă tropicală a cărei rădăcină se foloseşte la prepararea culorii galbene (Curcu-ma longa); substanţă colorantă galbenă extrasă din rădăcina acestei plante, cur cu mă. Zirdiciab de 14 ocă 1 leu (a. 1761). ap. şio iij, 389. Zârdiciafă, o rădăcină de buruiană ce se întrebuinţează pentru colorarea galbenă, i. ionescu, m. 694, cf. conv. lit. xxvi, 2299 ZERDICIAB - 224 - ZERO 461, tdrg. Se pune apa la foc ... şi, când începe să fiarbă, i se toarnă zărdiceafă, atâta ca să se formeze o colorare ca cea a oţetului de vin alb. pamfile -LUPESCU, CROM. 62. - Şi: (învechit şi regional) zerdiceâ (pamfile - lu-pescu, crom. 62), zărdiceâ (conv. lit. xxvi, 461, şio nl5 389), zărdiceafă, zărdiceâ (scriban, d.), zârdiciâfă s. f., (învechit) zerdiciâb (şio nl5 389), zirdiciâb, zirdi-ceâv (tdrg, scriban, d.) subst. - Din tc. zerdecav. ZERDICIÂB subst. v. zerdiceaf. ZERGĂLÂU s. m. v. zurgălău. ZERÎ vb. IV. 1. Ref 1. (Prin Maram., prin Bucov. şi prin nord-estul Transilv.; despre lapte) A se face ca zerul (1); a se acri; (despre oi) a da lapte stricat. Cf. dl, dm, dex. S-a zerit laptele. Com. marian, com. furtună. Cân oile nu dau lapte fără dzăr, dzâcem că s-o dzărât. t. papahagi, m. 219. Când să bolnăghesc oile, trabă ... Să nu se-ntroloce laptele. Dacă scapă şi să-ntrolocă, trabă a aduce buruiene ... Şî dacă nu pot me(rge), atunce nică să dzăresc. arh. folk. i, 226, cf. GLOSAR REG. 2. Tranz. (Prin vestul Olt.; complementul indică oameni; în forma zări) A hrăni peste măsură cu lapte bătut. întâi mă zărişi şi opoi mă purcelişi. cv 1949, nr. 5, 25. - Prez. ind.: zeresc. - Şi: zări vb. IV. - De la zer. ZERIŞTE s. f. v. zarişte. ZERIŞTI s. f. pl. v. jarişte. ZERMACUB s. m. v. zermacup. ZERMACUP s. m. Monedă turcească de aur, care a circulat şi în ţările române în secolele al XVIII-lea -al XlX-lea. Cf. der, m. d. enc., dex. - Pl.: zermacupi. - Şi: zermacub s. m. m. d. enc., dex. - Din tc. zer mahbub. ZERNĂ s. f. v. zârnă1. ZERNE s. f. v. zârnă1. ZERNOÂICĂ s. f. v. zârnoaică. ZERO num. card., s. n. I. Num. card. Număr care începe şirul numerelor naturale şi care, singur, reprezintă o cantitate vidă, iar, după alt număr, măreşte de zece ori valoarea acestuia, dar, într-o fracţie zecimală, micşorează de zece ori valoarea numărului (sau numerelor) care urmează după el; (învechit) nulă, v. nul (1). 1. (Cu valoare adjectivală) Există relaţia n + 0 = n, adică termenul zero poate fi neglijat într-o sumă. ltr2 xi, 545. Numărul zero nu este număr pozitiv şi nici număr negativ, algebra viii, 5. Numerele întregi, numerele fracţionare negative şi zero sunt numere raţionale, ib viii. ^ Desinenţă (sau sufix) zero — absenţă a unui afîx gramatical la o formă flexionară, marcată, faţă de alte forme cu afixe exprimate, tocmai prin lipsa unei mărci formale propriu-zise. Desinenţe şi sufixe zero există în toate limbile, graur, i. l. 70. Când avem impresia că rădăcina e izolată, avem, de fapt, sufixul şi desinenţa zero. sg n, 5, cf. der. Primul constituent conţine un sufix zero. scl 1968, 660. Tuns (numărul) zero = tuns cât mai scurt posibil; tuns la minimum. Fusesem foarte bine primiţi de un domn impunător, gras, roş, tuns numărul zero. brăescu, o. a. ii, 124. E x p r. (Familiar) Zero lei, zero bani = nimic (II). ^ (Cu elipsa substantivului determinat) Punănd pe fiecare cifră în poziţiea sau treapta numerului care-l espri-mă ea şi în locul acelui ce lipseşte se pune 0 (zero). lazarini, m. 13/4. într-o întreprindere sunt două epohe vrednice de însemnat ..., în cea dintăiu, veniturile sunt zero şi cheltuielile foarte mari. rom. lit. 418V41. în ciuda intemperiilor şi a micşorării până aproape la zero a alimentelor, nu muriseră toţi. călinescu, s. 537. Orice număr ... ridicat la puterea zero este egal cu 1. algebra ix, 199. Aceşti oameni ... au folosit zero şi sistemul vicesimal în calcul cu mii de ani înainte ca hinduşii să descopere sistemul decimal, românia literară, 1970, nr. 81, 23/2. ^ (Substantivat) Şi pre cele în timpul viitoriu se cuvine a le numi înapoi, fiind în urma noastră; încât prezentul este zerul între trecutul înaintea noastră şi între viitoriul următoriu după noi. fm (1848), 23, cf. şăineanu2, resmeriţă, d., cade. Logaritmul unui număr format din 1 urmat de zerouri este egal cu atâtea unităţi pozitive câte zerouri urmează după 1. algebra ix, 238. + Spec. (Fig.; adesea substantivat, n.) (Punct, linie, semn) care serveşte ca punct de origine a unei scări indicând (la un instrument) valorile unei anumite mărimi. Temperatura anu-timpului de acuma au urmat, pănă în 21 noembri, pururea deasupra [lui] zero. ar (1837), 39l/9. Areometru [1], ... într-o apă încărcată cu sare marină ..., se va opri la zero. man. sănăt. 82/15. Avem, la amiaz, 4 grade plus Celsius; azi-dimineaţă, pe la 5, era subt zero. caragiale, o. vii, 197. Se cobora termometrul la treizeci de grade sub zero. sadoveanu, o. xix, 67. Şase luni de iarnă şi geruri de patruzeci şi chiar cincizeci de grade sub zero, nu sunt ceva neobişnuit, scânteia, 1953, nr. 2825. Deşi era sub zero grade, El în genunchi deodată-i cade. paraschivescu, c. ţ. 101, cf. dn2. Când mercurul din termometru se ridică deasupra punctului zero ... temperatura poate fi exprimată printr-un număr natural sau un număr fr acţionai, algebra viii, 4, cf. der. Temperatura maximă de ieri s-a menţinut, în unele localităţi, în jurul valorii de zero grade, scânteia, 1965, nr. 6 589, cf. d. med. + Spec. (Substantivat, n.) Grad de temperatură fixat (în sistemul Reaumur şi Celsius) la punctul de îngheţare a apei distilate la presiunea normală. De aici s-au dedus că temperatura topirei gheţei este aceeaşi în orice împrejurări s-ar efectui şi fizicii au convenit de a o numi zero, poni, f. 100, cf. resmeriţă, d., şăineanu2, cade, scriban, d. Zero absolut - temperatură de minus 273,18 grade Celsius, socotită ca cea mai joasă temperatură posibilă, la care mişcarea moleculară care produce căldura încetează. Cf. macarovici, ch 46. Zero 2310 ZEROS - 225 - ZESTRE absolut este punctul de zero al scării absolute de temperatură. MARIAN - ŢIŢEICA, FIG. II, 89, cf. LTR2, D. MED. Picătura de plasmă - formată în interiorul unui cristal de germaniu la o temperatură de zero absolut - are o masă neglijabilă, contemp. 1975, nr. 1510, 5/5. (Fi-ziol.) Zero fiziologic = temperatură la care un corp încetează orice reacţie de răspuns la un stimul termic. Gf. d. med. 2. Numărul abstract corespunzător. Cf. i. golescu, c. Zero sau nula. asachi, e. i, 3/25, cf. negulici, stamati, D., PROT. - POP., N. D., DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., SCRIBAN, d., ltr2 xi, 545. Carevasăzică, zero şi cu zero ... fac tot zero. preda, d. 121, cf. d. med. ^ Expr. A (se) reduce la zero = a (se) reduce cu totul importanţa; a (se) transforma în nimic; a nu mai avea, sau a face să nu mai aibă, nici o valoare, nici o importanţă. Cf. scriban, d. Libertatea lor se reduce practic la zero. românia literară, 1970, nr. 111, 4/2, cf. DEX. + F i g. (Substantivat; mai ales în legătură cu verbul „a fî“) Fiinţă, lucru, vorbă, faptă etc. fară nici o valoare, fară nici un merit. Cine ... poate să se împotrivească adevărului, pe lângă care frumuseţea rămâne zero. fiz. 77/5. Cuvântul, pentru a nu trece drept un zero, trebuie lămurit, contemporanul, vii2, 338, cf. şăineanu2. Deci toată lucrarea era egală cu zero. hogaş, dr. ii, 124, cf. resmeriţă, d., scriban, d. Sunt un zero în socotelile acestei lumi. vinea, l. i, 145. Sunt părerile mele şi fără ele nu mai sunt nimic, sunt un zero tăiat în patru, preda, i. 133. Acelaşi conţinut, acelaşi mediu social, aceleaşi condiţii biografice ... pot produce o capodoperă sau un zero artistic, românia literară, 1970, nr. 73, 28/3, cf. m. d. enc., dex. II. S. n. Semn grafic care reprezintă numărul zero (I 1); p. ext. desen, figură în forma acestui semn. Cf. antonescu, d. Toţi numerii terminaţi cu trei zero ... sunt divizibili prin 8. climescu, a. 73, cf. şăineanu2, resmeriţă, d., v. molin, v. t. De aceea, recitind afişul în care familia lui Hrisant făgăduia premiul de zece mii de lei, plutonierul privea pe sub gene zerurile pântecoase şi multe, popa, v. 151. Căci, ce e placa? E un zero în exerciţiul funcţiunii, topîrceanu, p. o. 86, cf. scriban, d. Cifre impresionante prin mulţimea zerouri-lor. v. rom. martie 1954, nr. 248, cf. dl, dex. - Accentuat şi: zero scl 1960, 37. - Pl.: zerouri şi (rar) zeruri (bl viii2, 208). - Şi: (familiar, mai ales la pl.) zéru num. card., s. n. - Din fr. zéro. ZEROS, -OÂSĂ adj. 1. (Despre lapte sau despre derivate ale laptelui) Care conţine (mult) zer (1); de culoarea sau de consistenţa zerului; apos. Cf. lb, polizu, barcianu, alexi, w. Când mai dau câte niţel lapte, acela este zéros şi de o coloare deschisă, i. ionescu, d. 483, cf. dl, dm. Pentru topit se alege unt presat. Să nu fie zéros, s. marin, c. b. 329. 2. (învechit; despre lichide) Seros. (2). Cf. lb. încă mai sunt în trupul nostru şi părţi aburoase precum: aburea pealei, plămânelor şi aburea zăroasă. antrop. 13/5. Prin înmulţirea transpirării, depărtează o mulţime de materii stricate din trup, precum se vede aceasta la spălarea cearşafurilor cu care cineva a fost oblojit, din care se scurge o apă zeroasă şi turbure, descr. aşez., 65/11. Asta este o patimă ce aruncă pre om într-un somn cumplit ... Vine din materia zeroasă a sângelui, ce se strânge în cap. cornea, e. i, 84/24, cf. polizu, pontbriant, d., barcianu. Apoplexie zeroasă = apoplexie seroasă. Se zice apoplexie zeroasă de la zărul sângelui carele se află adunat în crieri, cornea, e. i, 20/34. - PI.: zeroşi, -oase. - Şi: (învechit, rar) zăros, -oâsă, zăroş, -oâşă (cihac, i, 322) adj. - Zer + suf. -os. ZEROVALENT, -Ă adj. (Despre elemente chimice) Care are valenţa egală cu zero (I 1); care nu se poate combina cu nici un element. Cf. dn2, der, dex. - PI.: zerovalenţi, -te. - Din fr. zerovalent. ZERPHAN s. f. v. tarapana. ZERU num. card., s. n. v. zero. ZERZAVÂT s. n. v. zarzavat. ZERZEC, -EÂCĂ adj. v. zevzec. ZESTRAL, -Ă adj. (învechit, rar; despre obiecte, rar despre fiinţe) Primit ca zestre (1); de zestre. Cf. pontbriant, d., hamangiu, c. c. xc. Este atmosfera ... şi discreţia cu care romancierul consolează viaţa de roabă zestrală a Domniţei Ruxandra. perpessicius, m. iv, 349. - PI.: zestrali, -e. - Zestre + suf. -al. ZESTRAŞ s. m. (învechit şi regional) Bărbat care, după căsătorie, se mută în gospodăria soţiei; (regional) zestroi. Cămăraşul Pătru ... zic ei că a fost zăstraş (a. 1736). iorga, s. d. v, 319, cf. dm, dex, ciauşanu, v. 212. - PI.: zestraşi. - Şi: (învechit) zăstraş s. m. - Zestre + suf. -aş. ZESTRĂTOR s. m. (învechit, rar) Persoană care înzestrează o instituţie; binefăcător. Fericim pre izvo-ditorii cărţii româneşti, ... pre ziditorii şi zestrătorii de spitaluri. golescu, î. 3. - PI.: zestrători. - [în]zestra + suf. -ător. ZESTRE s. f. 1. Totalitatea bunurilor materiale care se dau unei fete (sau unui băiat) când se căsătoreşte şi care se consideră, pe durata căsătoriei, ca averea celui care a adus-o, dotaţi e, dotă, (învechit şi popular) parte (I 3), (învechit, rar) profecticie; p. restr. hainele, rufele, covoarele, pernele etc. pe care le aduce o fată în căsnicie, trusou. Adaoceţi (sic) la mine zeastrea şi ceareţi darure şi bucuros voiu da, oare ce veţi ceare, numai daţi mie fata voastră să-mi fie mie muiare. palia (1581), 138/3. Căndu o-u măritatu; ş-altă multă ziestre i-au dat (a. 1583-1585). cuv. d. bătr. i, 39. Şi i-au cheltuit toate zestrele ei ce au avut de la tată-său (a. 1633). mag. ist. i, 206/20. Şi-i dede inel de 2320 ZESTRE - 226 - ZESTRE logodnă darul Duhului Svănt şi dzestrele ei în doaă părţi le împărţi, varlaam, c. 232. Poate să vie la giudeţ să-şi ceaie dzeastrele. prav. 201, cf. 138. Ai însurat şi ai măritat şi ai luat zeastre şi ai dat. neagoe, înv. 139/31. Pentru zeastrele featii lui, să aibă a ţinearea moşiile şi ţiganii ginere-său (a. 1668). iorga, s. d. vii, 28. Femiaia ... ceria să se despartă, cerşindu-ş şi dzeastrele. dosoftei, v. s. noiembrie 126726. înmulţiţi zestrile foarte, şi vom da întrucât îmi veţi zice mie. biblia (1688). 252/12. După aceasta, întâi de toate, să-şi ia soţia mea cea după lege ..., zestrele ei deplin după cumu-i scrie foiţa şi darurile, antim, o. 392. A fost dat jalbă la Măriia Sa Vod[a] pentru zestrile mume-şi (a. 1753). iorga, b. r. 336. Au arătat că totul lor au prăpădit dintr-alte zăstruri a mumei lor (a. 1765). uricariul, xvii, 48. Jaloba ce au dat răposatului domn asupra me ca să-şi ei z[dis]trurile iarăşi înapoi, de vreme ce soră sa au răposat (a. 1778). ib. xn, 267. S-au mulţumit pe acea zestre şi să nu ceară alte lucruri de mai mare preţ. prav. (1780), 94. Pentru zestrea ce-i datoria socrul (a. 1798). iorga, s. d. xii, 122. Neguţătorie cu zăstrile mele ... a început (a. 1803). id. ib. 149, cf. budai-deleanu, lex. Bărbatul a purta de grijă pentru femeaia sa şi pentru zeastrurile ei. pravila (1814), xiii/3, cf. lb. Primejdiile care, în această cetate pângărită de viţiuri, împresoară pe o tânără singuratică şi fără zestre, heliade, l. b. ii, 51/2. După temeiul pravililor pământului, prin care zestrea să plăteşte înaintea tuturor celorlalte datorii (a. 1829). doc. ec. 429. însoţirea lor au fost pe ascuns şi fără zăstre. buznea, p. v. 5/19. Le este frică că nu le vor putea mărita neavând zeastră. fm (1843), 214V32. Demoasela Agapiţa ... are zestre de o mie de galbeni venit pe an. negruzzi, s. i, 72. îl şi numi d-aci ginerele său şi-i oţărî zestrea ce i-o va da a fiicei sale ... peli-mon, i. 230/30, cf. pontbriant, d. Câte stânci de aur pline ... Le-aş da vesel Trestianei Toate zestre ca să-i fie. alecsandri, poezii, 236, cf. cihac, i, 322. Polcovnicul ... luând de soţie pe o cocoană româncă a carii bogată zestre coprindea o baie de robi ţigani, odobes-cu, s. iii, 22. Ipate îşi ia femeia cu zestre cu tot, o duce acasă la dânsul şi pace bună! creangă, p. 168. Să le facem fetelor o zestre cât de micşoară. caragiale, o. ii, 229. Fiecare îşi adusese zestre însemnată, robi, cai, căruţe ferecate, ispirescu, l. 36. Au tras acuma carul menit pentru încărcarea şi ducerea zestrei, marian, nu. 564, cf. 134. Venit-au s-o peţească ... Viteji aducând zestrea în aur cumpănit, coşbuc, p. ii, 198, cf. barcia-nu, alexi, w., şăineanu2. Primi să-i dea zestre toate pământurile şi amândouă casele, rebreanu, i. 230, cf. resmeriţă, d., cade. Luase zestre de la nevastă ... două sute de oi, zece vaci, cai, droşcă şi altele, sadoveanu, o. xix, 411, cf. xx, 119. Cade şi explicaţia lui viestre „zestre“pe care am dat-o acolo. bul. fil. v, 339, scriban, d. O plictiseau toate preocupările de a i se face zestre, călinescu, e. o. ii, 138, cf. dl, der, dex. Şi-i mai cere zestre, cere, Cere-i mii de miorele, Ş-alte sute De cornute, teodorescu, p. p. 87. Nu ştiu dzăstri ci i-ar da? - Două vaci cu coarni largi! mat. folk. 1436. Când zestrea unei fete mai mari cade aşa, de la sine, e semn că, în curând, se va mărita, şez. vi, 45. Mânşe-ţ lupii zestrea tea, Holda să ţi-o umplă spinii, Vaca să ţ-o mânşe câinii, densusianu, i. m. 170, cf. alr ii/i h 167, 168, alr sn vi h 1 593, 1 678, a i 35. I-am dat de viestre un pomast, doi juncani, o viţea şi ce-i pe ea. udrescu, gl. Frumuseţea mea Bate zestrea ta. folc. olt. - munt. ii, 346. Ia un car cu patru cai, Mai pune şi patru boi Şi-mi ia zestrea înapoi, folc. mold. ii, 488. ^ (în proverbe şi zicători) Zestrea îmi şade în lacră Şi eu cu sluta pe vatră, zanne, p. iv, 692. A luat ca zestre toţi iepurii din comună. (= a luat-o fară nici o zestre), id. ib. Zestrea toate le astupă. Ea şi pe dracu-l pupă (= când e zestrea la mijloc nu se mai ţine seama dacă fata e urâtă sau dacă a avut o purtare rea), id. ib. Zestrea femeii nu se pierde nici în apă (= dacă bărbatul pierde zestrea femeii sale, atunci îl urmăresc rudele lui şi, prin judecată, îi scot zestrea). Cf. tdrg, zanne, p. iv, 693. Cine caută la zestre, Mintea lui neroadă este. zanne, p. iv, 694. ^ (Prin analogie) I-am făcut zestre de drum; i-am alcătuit podurile şi pomenile; aşa că va ajunge cu bine în locul cel de dulceaţă. sadoveanu, o. xii, 180, cf. 483. ^ Foaie (sau, învechit, foiţă) de zestre ori (învechit) foaie de zăstrea (sau, învechit, pl. zestri) şi foi de zestre (sau, învechit, zăstruri) = act care consemnează zestrea miresei sau a unei femei căsătorite. Făcutu-se-au această foiţă de zestre ce s-au dat fiicei voastre, antim, o. 394. Foile de zestre ... să se scrie de către logofetul. prav. cond. (1780), 78, cf. 94. Copiia den foia de zestrea ce mi-a dat ... socru-mieu (a. 1797). iorga, s. d. xii, 123. Tatăl, puind în foaia de zeastre prin neştiinţă vreun lucru care iaste strein, bărbatul va ceare alt lucru de potriva aceluia, pravila (1814), 113/17. Marele logofăt va avea ... o masă pentru trecerea în condică a zălogiri-lor şi a foilor de zestre, reg. org. 182/19. S-au înfăţoşat la logofeţie spre a se întări ... foile de zăstruri a căsătorii[i] lor. ar (1832), 97V18. Ţifre în foile de zestre, bolliac, ap. contribuţii, i, 96. Mi-a zis că a veni deseară ... să se înţeleagă cu d-ta asupra foaiei de zestre, alecsandri, t. 328. Iată o bogată foaie de zestri felurite! odobescu, s. i, 423. N-ajunsese să-şi răsucească mustăcioara şi foile de zestre curgeau de la fel de fel de împăraţi, ispirescu, l. 184, cf. 291. Azi fetele se pun la pândă, Cu foi de zestre-n cale-ţi ies. coşbuc, b. 236. Şi-n ziua de azi încă se face în unele părţi această foaie de zestre, marian, nu. 138. în Moldova, încă de duminecă, se face cetirea foii de zestre, iorga, c. i. i, 181. Am mai pomenit, într-altă parte, despre foile de zestre, pamfile, i. c. 410, cf. cade, dl. Ladă de zestre = ladă care se foloseşte la păstrarea zestrei (1). N-am văzut nici urmă de carte ... Poate vor fi în lăzile de zestre, anghel, pr. 182, cf. cade. Fetele scot, din lăzile de zestre, salbe cu galbeni de aur. v. rom. septembrie 1963, 13. întreabă focul roşu păscând ca un bou Dacă n-a văzut lada de zestre, Aruncată-n patul de ramuri al cuibului ca un ou. românia literară, 1970, nr. 72, 3/2. ^ Loc. adj. şi adv. De zestre (sau, regional, zestrea) = (care este) primit ca zestre (1). Fiind ginere, s-au rugat lui Gri-gori Vodă să nu-i răsipească casele, zicând că i le-au dat lui acele case de zestre, neculce, let. ii, 455/16. Bărbatul are să stăpânească cu desăvârşită stăpânire 2320 ZESTRE - 227 - ZESTRIŞOARĂ copiii ţiganilor de zestre ai soţii[i] lui. prav. cond. (1780), 98. O vedea ... glumind cu un ţigan ce-l avea de zestre (a. 1816). iorga, s. d. vii, 17. Act care ne degrada în starea sclavilor, ce schimbă stăpânii sau de bună voie, sau daţi de zestre, sau în schimb, sau vânduţi, heliade, ap. ghica, a. 726. Un loc ce l-a cumpărat pe lângă casa de zestre, cr (1833), 52V39. Pre celelante provinţii niderlandeze le căpătă casa absbur-ghică de zestre, săulescu, hr. ii, 296/23. Chilinul ăsta nu-l avem de vânzare, boierule, l-am făcut de zestre fetii, caragiale, o. iii, 256. Ia să iei tu basmaoa mea care am avut-o în ziua de cununie şi eu ştergarul cel vărgeţelu ce mi-ai adus de zestre, ispirescu, l. 95. Miroasă dulce, cum miroasă un aşternut păstrat de zestre, anghel, î. g. 23. Am vândut, atunci, moşia pe care o aveam de zestre de la nevastă, camil petrescu, o. ii, 153. Iordan Lungu era şi el pui, dar părinţii lui se lăcomiseră la pogoanele de zestre, sadoveanu, m. c. 8. A descusut şi galbenii de pe conci şi i-a prefăcut în argint ... Ultimii doi i-a dăruit mamei, de zestre. stancu, d. 8. Polcovnicul vânduse la mezat nişte case de zestre ale Catinchii. sclf 1958, nr. 3-4, 338. Cartofor deprins cu cheltuiala nechibzuită ..., tocă, în primul an de căsnicie ..., mai mult de jumătate din banii de zestre ai soţiei, românia literară, 1971, nr. 121, 18/3. Şi de zestrea lui i-am dat Ţinutul Corbenilor. folc. olt. - munt. ii, 186. + R anal. (Rar) Totalitatea bunurilor pe care le aduce o călugăriţă la intrarea ei în mănăstire. Ştia, cu de-amănuntul, zestrea fiecărei maici. c. petrescu, î. ii, 244, cf. dl, dm, dex. 2. (Familiar) Totalitatea bunurilor care constituie averea cuiva. Aceste rudenii aduc în coliba sa câte mărfuri pot mai multe, pentru a alcătui zastrea tânărului sălbatec, ist. am. 90716. Ce mai bine pentru un militar astfel de zestre, cr (1833), 1151/46. îşi pregătise, din leafa de copist la tribunal ..., o zestre de schimburi neatinsă, c. petrescu, c. v. 30. La poartă, aştepta ... o ţărancă ... cu o legăturică petrecută sub braţ, care cuprindea toată zestrea ei. brăescu, a. 44. Făcătorul ne-a făcut ... O păreche de dăsagi, Zestrea lui de fiecare, arghezi, s. vi, 112. ^ F i g. Mi-am făcut un cântec şi l-am dus cu mine, Printre anii tulburi singura mea zestre, goga, poezii, 234. Femeile ... îi sporiseră funesta zestre de racile şi beteşuguri. M. i. caragiale, c. 51. Vara tânjea în şesuri, culcată pe snopi, Apoi toată zestrea toamnei a risipit-o-n grabă, voicu-lescu, poezii, i, 252. Ca lăsământ se-ntinde trista zestre A nopţii, bucuroasă să te fure. românia literară, 1971, nr. 123, 3/2. 3. Totalitatea bunurilor materiale care formează averea unei comunităţi, a unei instituţii etc. V. inventar. Acestea ce să văd mai sus, adică zestrea mănăstirii, le-am primit în zaptu mieu şi am iscălit (a. 1802). doc. ec. 72. Toată zestrea carantinii să va pune subt îngrijirea directorului, cr (1834), 3052/32. Zugravele cele mai preţioase, policandre de argint suflate cu aur ..., cărţile cele mai alese erau zestrea monastirii ace-leea. ispirescu, l. 295. Cumpăr zestre de restaurant pentru circa 80 de persoane: feţe de mese, şerveţele, pahare, tacâmuri, vase de bucătărie etc. ap. tdrg. Când ieşi boieru din tovărăşia dumitale ..., rămase ... găi-. tănăria cu toată zestrea ei. delavrancea, o. ii, 278, cf. resmeriţă, d., cade. A venit şi rândul zestrei şcolare propriu-zise: dulapuri, bănci, catedre, sadoveanu, o. xx, 88. Toată zestrea satului e întinsă pe grinda bordeiului? călinescu, o. i, 89. Bucătarul se apucă, într-adevăr, de lustruit zestrea bucătăriei, tudoran, p. 431, cf. dl. Mi-ar trebui zestrea Snagovului, zise Principele hotărât, barbu, princ. 68. (Glumeţ) Locuinţa lui Anton Muşat nu-l surprinse ... zestrea unui muzeu, înghesuită haotic, prăfuită, coclită, c. petrescu, c. v. 74. 4. F i g. Ansamblul valorilor şi însuşirilor spirituale, morale, intelectuale etc. ale unui individ sau ale unei colectivităţi. V. moştenire (1), patrimoniu (2). Omule, la fericire ca s-ajungi, iată cărare: Mulţu-meşte-te cu zestrea ce de la ceriuri ţi-i dată. conachi, p. 268. Cu această zestre sufletească intram ...în acest colţ de provincie, galaction, o. ii, 355. Iubesc, când şi!..., nepăsător; cultiv A sufletului gratuită zestre, to-pîrceanu, p. o. 48. Aceste buruieni de leac apucate din moşi strămoşi ne vin ca o zestre a trecutului, voicules-cu, L. 5. Omul se împodobeşte prin cultivarea minţii, deoarece nu chipul are întâietate, ci zestrea sa sufletească. v. rom. noiembrie 1954, 145. Ciobănaşul avea în cap o zestre neobişnuită, greu de găsit chiar la tineri mult mai învăţaţi, tudoran, p. 135. E firească această simpatie nouă pentru toţi acei care se încrâncenau ieri să ne păstreze zestrea umanităţii măcar în visuri, sclf 1959, nr. 3-4, 490. Epopeea lui Budai-De-■leanu depăşeşte ... întreaga zestre de idei social-politice a culturii noastre de până la el. ist. lit. rom. ii, 77. Pentru prosperitatea de mâine a României se pune cu stăruinţă problema rezervelor de inteligenţă, zestre necesară în înfăptuirea progresului, scânteia, 1966, nr. 6 893. - PI.: zestre şi (învechit) zestruri, zestri. - Şi: (învechit şi regional) zăstre (pl. zăstri şi, învechit, zăstruri), (învechit) zeâstră, (regional) iestre (alr ii/i 4 167/141, ib. h 168/141, alr sh vi h 1 593/141, ib. h 1 678/141), viestre s. f. - Lat. dextrae „făgăduinţă solemnă“. ZESTRICE s. f. v. zestricică. ZESTRICÎCĂ s. f. (Popular şi familiar) Zestrişoară. Eu voi căta să-ţi dau o fată din sat, cu niţică zestricică. ISPIRESCU, L. 231, cf. DDRF, BARCIANU, CADE, DM. Are o viestricică bună fata. udrescu, gl. - PL: zestricele. - Şi: (rar) zestriceâ s. f. dm, (regional) viestricică s. f. - Zestre + suf. -icică, cu schimbare de suf. de la zestriceâ. - Zestriceâ < zestre + suf. -icea. ZESTRIŞOARĂ s. f. Diminutiv al lui z e s t r e (1); (popular şi familiar) zestricică, (regional) zestrucă. La [fată] cea mai măricică, mi i-au început a veni peţitori şi, din pricină că nu-mi dă mâna să-i fac zăstrişoară ..., le dau răspunsu peţitorilor că nu sunt gata (a. 1808). iorga, s. d. viii, 45. Deci, cu a sa zestrişoară, profesori buni ea luând, pann, ap. cade, cf. ddrf. O vedea fată mare, harnică, cu zăstrişoară gata făcută, muncită de dânsa şi agonisită cu trudă şi răbdarea lor 2323 ZESTROI - 228 - ZEŢĂRIE de oameni nevoieşi. mironescu, s. 59, cf. dm, dex. Ilenuţa când sosia, Carul, măre, încărca Cu toate câte găsia: Zestrişoara-şi îndoia Ş-acasă mi se-ntorcea. teo-dorescu, p. p. 581. Radule, soţia mea, Nu-mi bate bou de cea, Că e zestrişoara mea, Care mi-a dat-o maica. mat. folk. 96. - Pl.: zestrişoare. - Şi: (astăzi rar) zăstrişoară. - Zestre + suf. -işoară. ZESTROI s. m. (Prin nordul Olt.) Bărbat care, după căsătorie, se mută în gospodăria soţiei; (învechit şi regional) zestraş. Cf. l. rom. 1962, nr. 3, 263, gl. olt. - Pl.: zestroi. - Zestre + suf. -oi. ZESTRUCĂ s. f. (Regional) Zestrişoară (Mara -Sighetul Marmaţiei). t. papahagi, m. 94. Lasă-mă, Turcuţ, de mână Să-m tomnesc eu cununa, C-aiasta mni-i zestruca ... de la mama. id. ib. - PL: zestruci. - Zestre + suf. -ucă. ZEST subst. (Regional) „Lapte prins“ (Vulcan), a iii 19. - PL: ? - Etimologia necunoscută. ZET s. m. (invar.) (învechit şi regional) Ginere. îlie zet Hilimon (a. 1611). ştefanelli, d. c. 2. Au dat aldă-maş de 2 lei şi 1 leu de zapis şi în aldămaşul nostru au fost popa ..., Vasilie ţărcovnicul, îlie zeat popa (a. 1652). id. ib. 5. Ci tocmala noastră au fost denainte părintelui ... şi diaconul Toader zet popa Vasilie (a. 1652). bul. com. ist. iv, 15. Eu, Gavril Piticar zet Si-mionescul (a. 1785). ştefanelli, d. c. 156. La această împărţală s-au tămplat răzeşii aceştia: Ştefan Păcura-riul ... şi Iftimie zet Păcurarul (a. 1797). uricariul, x, 248. Ion sin Costea, Dinu Ghica zet Marin Grecu (a. 1819). doc. ec. 222. Eu, Vasăle zăt lui Ştefan, am dat această scrisoare cu zăsa feciorului meu Ion (a. 1825). ştefanelli, d. c. 390, cf. ddrf, tdrg, i. brăescu, m. 73, t. papahagi, c. l., rev. crit. iv, 86. Tuadir zet Nistur. şez. v, 173. - Şi: (învechit) zeat, zăt s. m. (invar.) - Din sl. STiTb. ZETACISM s. n. (Rar) Fenomen fonetic care constă în transformarea unei consoane în „z“. Vorbeşte ... despre vocala obscură, despre zetacism, despre articolul postpozitiv. conv. lit. xx, 208. - PL: ? - Din fr. zetacisme. ZETCĂ s. f. v. zatcă. ZETIGNEÂLĂ s. f. v. zăticneală. ZETIN s. m. (sg.) (Bot.; regional) Pin1 (1 a) (Pinus silvestris). Cf. panţu, pl. - Etimologia necunoscută. ZETON s. n. v. zăton. ZETRÎRE s. f. v. zătrire. ZEŢĂJ s. n. Metodă de separare sau de concentrare a minereurilor ori a cărbunilor, care se realizează prin sortarea elementelor componente pe baza diferenţei de greutate specifică a acestora, folosind un curent de apă vertical şi alternativ. Maşini de zeţaj. nom. min. i, 51. Domeniul de aplicarea zeţajului e de la dimensiunea granulelor de 40 mm în jos pentru minereuri, ltr2, cf DL, DER, M. D. ENC., DEX. - PL: zeţaje. - Din fr. zetzage. ZEŢÂR s. m. Muncitor tipograf care culege manual literele pentru tipărirea unui text; culegător. Şi s-au diortosit de Euloghie monah, iară aşăzătoriu slovelor Damaschin diiacon şi îlie zăţari (sfârşitul sec. XVIII). iorga, s. d. xiii, 9. Sandu şi Gheorghie, zăţarii (a. 1759). xiii, 162. Zeţarii şi drugarii şipilcarii ..., cu toţii cădem cu umilinţă şi cu smerenie şi cu evlavie (a. 1815). bv iii, 133. Greşalele cele multe ale tipografului alcătuitor (zeţar) fac şi pe corector ... a scăpa câteva după proporţia mulţimii lor cea dintâi, heliade, o. ii, 218, cf i. golescu, c. Zeţarul Păun Dumitrescu (a. 1850). doc. ec. 969, cf. pontbriant, d. Neglijenţa corectorului a fost astă dată la înălţimea nemerniciei zeţarului. alecsandri, s. 62. Bietul zeţar nu s-a prea orientat în aşezarea literelor, maiorescu, cr. ii, 23. Ia seama să nu ne joace festa zeţarul şi corectorul, să ne pomenim cu „nu mai“ în loc de „numai“, caragiale, o. vii, 234. Creează tipografii şi ziare, improvizează un personal de ucenici zeţari, macedonski, o. iv, 118. Oriunde sunt ameninţaţi ... zeţarii de maşine de zeţuit. contemporanul, v1? 307. Se zice că e unicul exemplu de o operă care să fi fost atât de spirituală, încât să facă pe zeţari să râdă aşa mult. gherea, st. cr. i, 341, cf. ddrf, bar-cianu, alexi, w., şăineanu2. în fund, noptaticii zeţari, Minerii ăştia de oraşe, ce-n fruntea omenirii merg. anghel - iosif, c. m. i, 22, cf. tdrg. Editorii ... luau un „ m îl încredinţau zeţarului — fără măcar să-l copieze. BUL. com. IST. I, 43, cf V. MOLIN, v. t., resmeriţă, d., cade. Intre scriitor şi zeţar se stabileşte o adevărată confraternitate literară, topîrceanu, o. a. ii, 334. A venit să-l vadă un nepot al său, zeţar în tipografia gazetei noastre, sadoveanu, o. xviii, 482, cf. scriban, d., leg. ec. pl. 295, ltr2. în fundul nărilor, îmi stăruie încă fumul petrolului din lămpile de tinichea şi al lumânărilor de seu, lipite de pupitrul zeţarului, v. rom. iunie - iulie 1963, 83. Zeţarii, cuceriţi de umorul suculent al cărţii, nu se mai puteau opri din râs. românia literară, 1970, nr. 79, 3/2. Manuscrisul de pe care zeţarul a cules prima ediţie s-a păstrat, ll, 1972, nr. 3, 461, cf. m. d. enc., dex. - PL: zeţari. - Şi: (învechit) zător, zăţâriu s. m. iorga, s. D. xiii, 9. - Din germ. Setzer. ZEŢĂRÎE s. f. 1. Meseria de zeţar. Cf cade, scriban, D., DM, M. D. ENC., DEX. 2. Atelier într-o tipografie în care se efectuează operaţiile de culegere a textelor; culegătorie. Cf. v. 2336 ZEŢĂRIŢĂ - 229 - ZEU molin, v. T., cade. Era ucenic tipograf. Lucra în zeţăria „Vieţii româneştiteodoreanu, m. u. 37, cf. scriban, d. în zeţărie nu lucrau decât trei lucrători, v. rom. martie 1955, 226. Nu ştie dacă o să rămână la zeţărie. Poate c-o să se ceară la maşini, unde ucenicii învaţă numaidecât să tragă cărţi de vizită, pas, z. i, 260. Voia numai să plece din zeţărie, să în veţe să facă şi altceva. v. rom. mai 1957, 43. cf. ltr2, dm. Ieşiră la iveală litere de plumb mărunte, răndidte cu acurateţe ca într-o zeţărie liliput, românia literară, 1970, nr. 98, 16/1, cf. m. d. enc., dex. - PL: (2) zeţării. - Zeţar + suf. -ie. ZEŢĂRIŢĂ s. f. (Rar) Muncitoare în tipografie care culege manual literele pentru tipărirea unui text. Cf. IORDAN, L. R. a. 186, DL, DM, DEX. - PL: zeţăriţe. - Zeţar + suf. -iţă. ZEŢLINIE s. f. (Tipogr.) Linie ajutătoare, aşezată în culegar, pe care se înşiră în rânduri drepte literele culese; linie de cules. Cf. v. molin, v. t. Liniile ajutătoare la cules (zeţlinie). romanescu, zeţ. 27, cf dl. - Scris şi: zeţ-linie. v. molin, v. t., dl. - PL: zeţlinii. - Cf. germ. S ă t z e (pl. lui Satz), rom. linie. ZEŢUI vb. IV. T r a n z. A aduna, din casete, literele necesare pentru tipărirea unui text şi a le aşeza în culegar; a culege. S-au diotrosit prin noi care o am şi zăţuit. Mihail Dir, din vestita cetate a Sibiului, pilde, 112/13. cf i. golescu, c., pontbriant, d. O greşeală de tipar iu ...se repetă şi în „Cosmografie“, ediţia a IlI-a, care a fost zeţuită din nou. contemporanul, i, 294. La alineatul ... „sub bătaia unei forţe elementale“ ... etc. să nu cumva adjectivul acesta, fiind foarte rar întrebuinţat, crezând zeţarul că e greşală, să fi zeţuit „ elementare“! barcianu. Aici, de la 1627 înainte, adecă îndată după aşezarea lui ca egumen, meşterii zeţuiau necontenit, iorga, l. r. 138, cf şăineanu2, v. molin, v. T., RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., DM, M. D. ENC., DEX. Maşină de zeţuit = maşină cu ajutorul căreia se execută operaţiile de cules şi de turnat litere (monotip) sau rânduri (linotip); maşină de cules. Oriunde sunt ameninţaţi ... zeţarii de maşine de zeţuit, muncitorii agricoli de maşinele de secerat, contemporanul, vl? 307. - Prez. ind.: zeţuiesc. - Şi: (învechit) zăţui, (rar) jeţui (mîndrescu, i. g. 102) vb. IV. - Din germ. setzen. ZEŢUIRE s. f. Acţiunea de a zeţui şi rezultatul ei; culegere, zeţuit. Cf pontbriant, d. Cred că zeţuirea ultimelor două acte din piesa „Boieri şi ciocoi" este acum terminată, alecsandri, s. 63, cf ddrf, dm, m. d. enc. 10 212, DEX. - PL: zeţuiri. - V. zeţui. ZEŢUÎT s. n. Faptul de a zeţui; culegere, zeţuire. Zeţuitul unei pagine. ddrf, cf. barcianu, şăineanu2, resmeriţă, d., cade, dm, m. d. enc. 10 212, dex. - PL: zeţuituri. - V. zeţui. ZEU s. m., interj. I. S. m. (In religiile politeiste) Fiinţă imaginată ca având puteri supranaturale, capabilă să dirijeze destinul oamenilor şi al universului şi care este reprezentată printr-o fiinţă umană de sex masculin, printr-un animal sau printr-un obiect; divinitate, dumnezeu, idol, zeitate (1), (astăzi, rar) simulacru, (învechit) bolovan, boz, chip, dumnezeire, dumnezoaică, făptură, zee, z e i m e, z e i r e, z â n; (învechit; în religiile monoteiste) Dumnezeu. Nu vor uita lucrul dzeului şi ponrăci-tele lui. psalt. hur. 65v/6, cf. 48/3. Iară ceiea ce sta înrainte dziseră: derep ce dosădeşti preutul dzeului? cod. vor.2. 2471. Agiută-mi, Doamne, zeul mieu, şi spăşeaşte-me după mila ta. psalt. 237. Cânt Domnului în viaţa mea, Cânt zeului mieu, până sunt Să se îndulcească lui cuvântul mieu. coresi, ps. 287/4. Să neştine pre altul va vădi pentru atare lucru strâmb ..., să va ce aceia ce-au perit şi aceasta va dzice, cum la cuta-rele iaste amânduror leagea înaintea dzeilor să meargă. po 25/16. De pre dzeu tău părăsit, cod. tod. 224. Toţi sfinţii lui se-ţi fie fraţi de la un tată, feciori mădulare lui //[risto]s. El ni-i capul nostru e lui //[risto].? capul i-e dzeului (a. 1619). cuv. d. bătr. ii, 122/15, cf. anon. car., klein, d., lb. Ei cântă laudele zeilor şi toţi cu totul nu fac decât un singur glas. pleşoianu, t. iv, 9/15. Până atunci însă, eu am hotărât să nu supăr mai mult pe zeul acesta şi să nu mai îndreptez la dânsul. heliade, l. b. iii, 61/2. In romanţe acum vine vorba despre un zeu sau zee. bojincă, a. i, xii/9. Faţada măreaţă, pe a căruia fruntespiţie sunt statuile ziilor Apolon şi Diana. ar (1832), 132!/6. A ta tânguire ... au moiat inima părintelui zeilor, fm (1844), 2942/25. Fizionomia obştiei rămâne tot serioasă şi neschimbată ..., ca fatalitatea ..., zeul cel mare al strămoşilor noştri. russo, s. 25. Scria ... ode, epitalame, în care toţi zeii din Olimp figurau, negruzzi, s. i, 206. Zeul rarităţii şi al frumuseţii ... adăugă măreţului şi anticului Istru toate frumuseţile naturale ale lumei. pelimon, i. 246/ 30. Cei antici ... personificau, în zeul Mercur, trei atribute: elocinţa, comerţul şi hoţia, ghica, c. e. iii, 46. Era vreun zeu protector pe-ale Daciei ursite? sion, poezii, 261/8. Nu cunoşteam că am în ospelul meu pe zeul din mitologie, filimon, o. ii, 328, cf. pontbriant, d., cihac, i, 323, im. Dă-mi înapoi pe-aceea ce moartea mi-a răpit Şi de-astăzi a mea viaţă la zeii tăi se-nchină. eminescu, o. i, 93, cf. ddrf. Geţii, într-adevăr, mai aveau şi un al doilea zeu în care se încorpora principiul răului, precum în Zamolxis era întrupat acel al binelui, xenopol, i. r. i, 66. Ce zeu poporul va chema să vie-ntr-ajutor? ollănescu, h. o. 29. Dar vă gândiţi, eroi, Că zeii sunt departe, sus, Duşmanii lângă noi! coşbuc, p. i, 258, cf alexi, w. Oceanul cu acorduri grave Nu-şi mişcă cutele verzi, Toţi zeii mării scandinave Veghează-n adâncimea lui. goga, poezii, 307, cf. tdrg, resmeriţă, d., cade. Neron se urcă, astfel, pe Capitol, spre a mulţumi zeilor, lovinescu, c. iv, 70. La Roma ..., zeii, tot mai puţini rămân, eftimiu, i. 155. Mulţumi zeilor îndepărtaţi pentru darul cugetului 2342 ZEU - 230 - ZEU său egal. galaction, o. ii, 245. în Elada antică, zeii şi oamenii se amestecă, se confundă, au aceleaşi patimi. cocea, s. ii, 305. Sfântul Mercarie al lor e aidoma Mercur, zeul păgân, sadoveanu, o. xvii, 407. Zei goi şi mai frumoşi ca muritorii, Adastă încă pe un ţărm cu soare, pillat, p. 186, cf. scriban, d. în opera lui Boc-caccio apar, pentru prima dată, zeii păgâni, nu ca elemente religioase, ci ca simboluri ale frumuseţii şi fericirii, oţetea, r. 204. Mamele mergeau sinistrate şi despletite ..., invocând protecţia zeului războiului. călinescu, c. o. 45. Prometeu a coborât, din cer, Aprinsul jar, ce l-a furat din vatra zeilor, blaga, poezii, 29. A trebuit o religie foarte laicizată, ca aceea a vechii Helade, ca să scoboare pe zei printre oameni, ralea, s. iii, 28. La mijlocul văii ..., se ridică muntele Vulcan ..., iar focul, al cărui zeu a fost, nu este evocat aici zadarnic, bogza, v. j. 78. L-ar fi despărţit pe moş Roro de nevastă-sa dacă zeii n-ar fi decis altfel, vinea, l. i, 391, cf. isanos, v. 178. Cultul lui Zamolxe, ca zeu suprem, reflecta existenţa statului centralizat geto-dac. der iv, 932. Zeul lor mai mare era fulgerul, Perun, căruia îi jertfeau vite. panaitescu, c. r. 83. Lăcaşul zeului se afla în cer şi geto-dacii, dispreţuind viaţa pământească, se bucurau să-şi trimită sufletele lângă dânsul, h. daicoviciu, d. 168. Anticii din valea Nilului au simţit acut că nici măcar zeii nu puteau vieţui în singurătate absolută, contemp. 1970, nr. 1 225, 9/1. Mitul presupune, de obicei, atitudinea sacră, respectul nelimitat faţă de zei, chiar teama, ll 1973, nr. 4, 180. 4- (Ca termen de comparaţie) împăratul din urmă al Mexicului îl primi ca pe un stăpân al său şi lăcuitorii mexicani ca pe un zeu. genilie, g. 35/15. Către ţărmurile Senii, ca pre un zeu scutitor Şi Filip îl trimisese lui Maiam într-agiutor. pogor, henr. 144/1. îl preţuiam pe Eminescu ... ca pe un zeu al inimilor şi cugetelor noastre, sadoveanu, o. xx, 444. ^ (în formule de jurământ) Deci dzise: Eu, pre dzeu, sunt jido-vin, născut întru Tarrsu chilichiesc, hrănit întru aceasta cetate, cod. vor2. 19/4. Pre zeu, aceea însuşi Ioan ... scrise-vă. coresi, l. 187/2. De pre zeu! te părâsirî tine toţi şi trecură ca umbra (cca 1600). cuv. d. bătr. ii, 228/18, cf 51/14. ^ (în formule de urare) Apoi, lele, cum trebuieşte ză zici? Să fi zis, ea îmi răspunse: Aj-te-zeu[\] şi alt nimic, pann, s. ii, 19/14. ^ F i g. Arald, nu vrei tu fruntea pe sânul meu s-o culci? Tu, zeu cu ochii negri, ..., o, ce frumoşi ochi ai! eminescu, o. i, 95. Geniu-şi reazemă pe-o mână, Fruntea lui de tânăr zeu. macedonski, o. i, 201. Viteazid e un zeu tânăr cu-obrazul alb şi cald. petică, o. 70. Priveşte către stele muncitorul Bătrân, zăcând pe patu-i de granit. Cu pumnii descărnaţi e-un zeu de fildeş, De lumi făuritor şi părăsit, jebeleanu, s. h. 14. (Ironic) Esenţa, la de-ai voştri, domnii mei, Din nume se citeşte de-obicei Zei-muşte stricători de v-au numit, Sau mincinoşi e foarte lămurit, gorun, f. 56. ■+ Reprezentare plastică a unui zeu1. O momiţă strâmbătoare ... De pe umerii de fildeş unui zeu grotesc de China, Cade-n şahul de pe masă. alecsandri, poezii, 87. Câte lucruri, câte monede, câte mădulare de zei şi de zeiţe ... ţine încă, la fund, marea aceasta, galaction, o. a. ii, 410. Statuie celebră ... îl înfăţişa pe zeu aşezat pe un tron. der iv, 940. + Fig. Persoană admirată, preţuită şi iubită (până la adoraţie) pentru calităţile ei excepţionale. Cf. şăineanu2, resmeriţă, d. Acest om e un zeu pentru mine. cade. Pentru tineretul care a urmat, admirator al altei religii literare şi al altor zei, această parte a operei lui Alecsandri suna învechit, sadoveanu, o. xix, 358, cf scriban, d. în fine, poza marţială, provocantă ori surâzătoare, a însuşi zeului de moment, impozant şi dulceag ca şi tenorii noştri, ralea, s. t. i, 335, cf. dl. întâiul său zeu a fost autorul Contractului social, românia literară, 1970, nr. 76, 20/1, cf dex. + F i g. (Familiar, adesea ironic) Om cu putere, cu influenţă (politică). Cf cade. Vorba şi scrisul oficiază Caliban, devenit zeu tutelar, sadoveanu, o. xx, 177. Fiul meu, tu, vei fi un geniu! Aşa se numesc în zilele noastre zeii omenirii, preda, r. 479. în câteva decade, totul a dispărut: oameni şi aşezări. Au rămas clădirile în serviciul altor zei, alături de câteva elemente fixe de peisaj, românia literară, 1970, nr. 100, 6/1. ^ E x p r. A fl (iniţiat) în secretele zeilor = a fi la curent cu lucruri cunoscute numai de cei mari, de conducători, de puţine persoane. Cf. cade. Nu poate să încredinţeze oricui tot ce ştie, deşi e în secretele zeilor, cocea, s. i, 374, cf. dl, dex. (Cu parafrazarea expresiei) Ce fericit sunt eu, de când aflu de la dânsul importantele secrete ale zeilor! caragiale, ap. cade. Ei bine? făcu Titu, deodată grav, văzându-se iniţiat în secretele zeilor. REBREANU, I. 274. II. Interj. (Popular; mai ales în forma zău) 1. (întăreşte o afirmaţie sau o negaţie) Jur (că); pe legea mea; într-adevăr, negreşit (2), sigur (II). N-ai neci lăsat să sărut feciorii şi featele meale, dzău, nebuneaşte ai făcut. palia (1581), 126/4. Zău, zic voo: că cine va creade în mine şi în cuvintelea meale, nu va muri în veaci (a. 1600—1650). gcr i, 139/24. Eu, dzău, numai doi cai am avut acum, de încălecam eu pre dânşii (a. 1657). iorga, s. d. iv, 54. N-aş fi gândit, Staico, să văz una ca aceasta, zău, n-aş fi gândit în viaţa mea. ist. ţ. r. 42. Zânele mie nici fruntea-şi încreţe, Dacă au minte şi l-e viaţa dragă, Că zieu! arma mea nu precepe şagă. budai-deleanu, t. v. 52, cf. lb. De nu se vor păstra cu acest fel de merinde, zău, eu n-aş vrea să fiu răspunzător, că prostul îi va face să moară de foame, helia-de, L. b. iii, 42/2. încât pentru operatul lui Beischlag declară că, zieu, pe acela i l-a cerut curtea imperială. bariţiu, p. a. i, 536. Doamna mea! îi zise, să nu-ţi mai scape din gură astfel de vorbe nebune, că, zău, nu ştiu ce se poate întâmpla, negruzzi, s. i, 146, cf polizu. Măi tătare, lasă malul, Nu cerca a trece râul Că, pe crucea sfintei lege, De voi doi peste hotare, Nimic, zău, nu s-alege, alecsandri, p. i, 74. Oraţiu însă se arată şi mai entuziast în privinţa turdilor şi, zeu, nu se miră că unii-şi mănâncă averea dumicând la turdi graşi, odobescu, s. iii, 25. Zău! Te iubesc! contemporanul, i, 24. Ce-ai zice dacă ..., dar te rog să nu spui nimănui ... dacă ..., dar zău, să nu spui. eminescu, p. l. 70. Sper că articolele mele să placă; eu, cel puţin, îmi dau toată osteneala să le fac cât pot mai bine, şi 2342 ZEU - 231 - ZEU mai bine, zău, n-aş putea să le fac. caragiale, o. vii, 339. Mamă! zău că este tata. ispirescu, l. 217. Nu, mamă dragă, nu pot, zău, nu pot. săm. i, 292, cf. BARCiANU. E de necrezut! zău, e de necrezut, săm. ii, 356, cf. alexi, w. Nu mai pot, Ionică ... Zău, nu mai pot. rebreanu, i, 16, cf. resmeriţă, d., scriban, d. Zău că nu era acum momentul pentru o revoltă ostăşească. camil petrescu, o. iii, 194. Zău! Să moară care minte. paraschivescu, c. t. 170. Zău că n-am dormit! Am stat aşa în pat. preda, d. 99. Sunt mort de foame. Zău, mi-e atât de foame. t. popovici, s. 37. Bade, nu te supăra, Că, zău, nu e vina mea, Ci-i vina măicuţă-mea. jarnîk - bîrseanu, d. 18. Hai, mândră, să ne luăm, Pe luni să ne cununăm! De n-or voi părinţii, Zău, noi, mândră, vom fugi. marian, nu. 153. Răspunsurile servitoarei o încredinţară că, zău, copiii trăiesc, retega-nul, P. ii, 36. Că Corbea al meu, zău, moare, în temniţă în Temişoară. păsculescu, l. p. 229, cf. caba, săl. 94, gorovei, cr. 158. Ian luaţi, băieţi, aminte, Cum e murgul dinainte, Că murgul cel de la roate, Zău, neică, nu se mai poate! folk. mold. i, 63. (întărit prin „aşa“, „că da“, „că nu“, „aceea“, „lui Dumnezeu“, „cruce“ etc.) Ridică cu curiozitate din sprâncene. Ce dragoste? ... spune-mi şi mie ..., zău aşa! eminescu, g. p. 106. Doamne, parcă l-am învăţat eu, zicea mama cu părere de bine, am să-l cinstesc, zău aşa, când l-oi întâlni, creangă, a. 46. Am să-ţi dăruiesc ceva să nu mai uiţi ... Zău aşa! delavrancea, o. ii, 320, cf. ddrf. Spun drept, îs mare păcătos ... beţiv şi stricat, cum nu se mai pomeneşte în ş.apte sate, zău, cruce! rebreanu, i. 25. Zo aşa - întărea alta - nici ochi-n cap nu-i stau ca la copii, vlasiu, a. p. 11. Pe câte-un zdrob de aur tot mai puneţi voi mâna şi-l vindeţi pe ascuns. „Ba nu punem, zo aceea!“ răspunse minerul, beniuc, m. c. i, 67. Zău lui Dumnezeu, dacă vă mint ... Eu nici nu ştiam despre ce-i vorba, lăncrănjan, c. i, 19. De unde aţi mai născocit şi prejudecata asta cu frica de moarte? Păi, zău aşa! românia literară, 1970, nr. 76, 19/4. De vândut ţi-i nevasta? - De vândut îi, zo asta. - Cât îipreţu pe dânsa? — Cinci sute şi cinci de lei. mîndres-cu, l. p. 180. Zău de nu! Corn. din rădăuţi. Zău că nu! alr u/i h 183/537. Zo lui Dumnezo. mat. dialect, i. 103. ^ (Cu sens atenuat) Lasă la dracul pe cele fecioare, Pribege şi împilostite zâne, Căci în urmă, zieu, nu vom păţi bine! budai-deleanu, t. v. 130. Ce căldură mare! ... zău! eu nu mai poci suferi! ... şi mă tot mir ce plăcere poate găsi cineva de a veni la bal? fm (1843), 3672/15. Nu sunt negru, nu io, zău, Ci e negru - duhul tău. ib. (1844), 882/12. Astă sărmană garoafă se vede foarte suferindă, şi, zău! eu de aş fi în locul dumitale, aş căuta să o mângâi, negruzzi, s. i, 45. Dac-ai sta să faci voie rea din toate, zeu, ar trebui de la o vreme s-apuci câmpii, creangă, a. 60. Că şi dumneata, zău, vii c-o falcă-n cer şi cu una-n pământ, parcă eu aş sta toată-ziua cu mâini le-n sân! rebreanu, i. 55. Zău că, de când a luat pe mutulică al ei, parcă s-a mai prostit, bassarabescu, v. 9. Mie, zeu, drept să-ţi spun, mi-i scârbă de paţachinele astea, mirones-cu, s. 140. Iartă-mă că-ţi spun ce cuget, Moş Crăciun, Dar eu - zău - nu văd de ce mai vii! minulescu, vers. 322. Fugi de-aici, madam Farfara, cu psihologia dumitale. Nu, zău că ai haz. călinescu, s. 133. Nu, zău, George, e amuzant. Ce secrete atât de mari presupui. că am eu? românia literară, 1970, nr. 74, 19/1. Zău, aş fi preferat să aud răspunsul copilăresc, contemp. 1975, nr. 1 501, 5/4. Că drăguţii ochişori Frumuşei şi negrişori Or fi de lacrimi izvor Şi drăguţul obrăjel, Rumeior şi frumuşel O fi, dzău, ca vai de el! jarnîk -bîrseanu, d. 311. Şi, zău, mult că nu era, Pe voinic mai ajungea, pop., ap. gcr ii, 296. Zău, mândruţă, nu-i pe drept Să porţi tu banii pe piept, doine, 18. Mai la vale de cerdac Mi-e d-un molift, zău, plecat Tot de arme mi-e-ncărcat. păsculescu, l. p. 278. De când nu te-am văzut, tu mare ai mai crescut. - Mare, zo. mat. dialect, i, 103. Zău, puiule, te-aş lăsa, Da ţi-i mândra tinerea, folc. mold. ii, 263. ^ Expr. A zice zău = a jura. Cf. ddrf, cihac, i, 323, şăineanu2, dex. Spune-mi bade ... Pare-ţi după mine rău? - Zic zău, mândră, că nu-mi pare, Numai inima mă doare, jarnîk - bîrseanu, d. 155. Eu zic zeu că am muere! Şi cu tine tot aş mere! marian, sa. 52. Spuni măni-ta cu drag, Sî sămine mac în prag, C-am dzâs dzău cî nu i-l calc. mat. folk. 1349. Zăc zău înaintea lu Dumnezău. alr ii/i h 183/605. Eu zic zău, pe legea mea, Că nu sunt cu cineva, Să-ţi răpunem viaţa. folc. olt. - munt. ii, 200. N-am văzut om frate-a meu? - Ba zic zău că l-am văzut, Da nu ţi l-am cunoscut, folc. mold. i, 41. Ba (nu) zău = dimpotrivă, te asigur că ..., vorbesc serios. Ce grăiţi nebunie? Iară featele strigară. Ba zău! iată, stă afară. bărac, a. 75/18. Ştii una, vere Lăcustă? ... - Ba zău, nici două. alecsandri, t. i, 467. Ba zeu, încă mă mir c-am avut răbdare, să ţin casă cu baba, pân-acum. creangă, p. 118, cf. ddrf, dl, dex. Cât de mare-i pă-mântu, Ce-i mai rău ca urâtu? Ba zău, mai rea-i dragostea, Care uscă pajiştea, jarnîk - bîrseanu, d. 9. + (Rar; în corelaţie cu b a) Da. Câţi voinici mă întâlnesc Cu toţii mă jeluiesc Către mine-aşa grăiesc: Cari tu pietre, zău, ori ba? jarnîk - bîrseanu, d. 177. 2. (Mai ales în formule fixe ca: „nu ştiu“, „zău“, „da zău“, „nu zău“ exprimă o nedumerire, o îndoială, o uimire) Mă mir; mă întreb (dacă); mă minunez. Eu ştiu, zău, cum ar trăi băieţii creştini adăpaţi cu apă din Dâmboviţa. ghica, c. e. ii, 421. Nu ştiu, zău, cum a sta şi asta, îmi plezneşte obrazul de ruşine, creangă, p. 172, cf. ddrf. Am atâtea trebi pe capul meu, că nu ştiu, zău, când am să le termin, iordan, stil. 291. Ei, nu zău, cine dracu mai poate crede azi, după bomba cu hidrogen, în demnitatea omului, h. lovinescu, t. 156. Zău, măi frate Haralamb, de ce nu mergi şi tu? tudoran, p. 144. Măi, tovarăşe Anghel, zău! De ce vorbeşti aşa? şopti Ilie cu adâncă părere de rău. preda, d. 99. Taci şi matale, acolo, zău, Tanti, ăsta nu-i un cuvânt, românia literară, 1971, nr. 118, 17/3. De la noi până la Cluj, Viorele şi lemnuş; Da acelea cin-le-o pus? ... Da bădiţa când s-a dus, Da zău, cine le-o cosi? Bădiţa când o veni. jarnîk - bîrseanu, d. 305. C-aici mult de-oi zăbovi, Nu ştiu, zău, cum mi-a mai fi! balade, iii, 176, cf. zanne, p. v, 153. (Cu „ă“ repetat) Spusese că are un preparat străin foarte bun 2342 ZEUITA - 232 - ZGAIBARAC ... îl va aduce bolnavei ... Totul amical, fireşte. -Zâău?, îl tachinase Nory. ap. iordan, stil. 62. 3. (însoţeşte şi întăreşte o rugăminte, un îndemn) Te rog. Ideea nu e rea! Ai, zău, s-o facem! ghica, c. e. iii, 8. Serenissime, nici o mişcare ... - zău. delavrancea, o. ii, 36. Dă-mi drumul, Ionică ..., zău, dă-mi drumul! rebreanu, i. 17, cf. cade. Hai, zău, cu mine la oraş, că noaptea-i frumoasă şi nu-i frig. vlasiu, a. p. 94, cf. dl, dex. Strigă-l, strigă-l, zău, măicuţă, C-apucă pe potecuţă, Să-şi caute altă mândruţă, jarnîk - bîrsea-nu, d. 98. -PI.: (I) Zei. - Voc.: şi (învechit) zee. - Şi: zău s. m., interj., (regional, II) zo interj. - Lat. deus. ZEUITA vb. I v. zăuita1. ZEUŞOR s. m. (Rar) Diminutiv al lui zeu (I). ci-hac, i, 323. - PL: zeuşori. - Zeu + suf. -uşor. ZEVECHI s n. v. zefchi. ZEVEDI vb. IV. Tranz. (Regional; complementul indică obiecte făcute din lemn) A întări, a împăna (Măţău - Câmpulung), coman, gl. - Prez. ind.: zevedesc. - Etimologia nesigură. Cf. z ă v e a z ă. ZEVEDIC s. n. (Regional) „Instrument cu care vânătorii îşi strigă câinii“ (Ciubăncuţa - Dej), coman, gl. -PI.:? - Etimologia necunoscută. ZEVELCĂ s. f. v. zăvelcă. ZEVELCUŢĂ s. f. v. zăvelcuţă. ZEVIOS s. m. (sg.) (Bot.; regional) Lămâiţă (Phi-ladelphus coronarius). Cf. borza, d. 129. - Etimologia necunoscută. ZEVOD s. m. v. zăvod1. ZEVOR s. n. v. zăvor. ZEVZEC, -EÂCĂ adj. (Adesea substantivizat) (Persoană) care acţionează fără judecată. V. bleg, nătăfleţ (1), nătărău (1), nătâng (I 1), neghiob (1), n e r o d (I 1), n e t o t (I 2), p r o s t (B IV 1), prostănac, stupid (1), tont (1), tontă 1 ău. Cf. pontbriant, d. Toţi zevzecii, toţi proştii ... se grămădesc ... să se însoare cu fete oneste şi tinere, contemporanul, i. 69. Aşa trebuie să poţi când faci afaceri ... cu un zevzec! caragiale, o. i, 157, cf. ddrf. Văzut-am noi şi de-alte dăţi Pe-aici zevzeci ca tine! coşbuc, p. i, 311, cf. BARCIANU, ŞIO IIj, 389, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, tdrg, resmeriţă, d., cade. Arendaşul e zevzec, coniţă, iertaţi-mă! exclamă avocatul cu voiciune. rebreanu, r. ii, 100. Tavi era un băiat bun, un chefliu, un zevzec, un fecior de bani gata. c. petrescu, o. p. i, 209, cf. scri-ban, d. Mare zevzec eşti, băiatule! mihăescu, d. a. 205. Şi Caragiale îl înfăţişează urât, zevzec şi ghebos, câli-nescu, s. c. l. 164. In definitiv, cariera lui depinde de domnitorul ăsta îngâmfat şi zevzec, care merge cu ochii închişi spre prăpastie, camil petrescu, o. ii, 127. Cu o soră proastă, cu un frate zevzec, era nevoită să ducă ea singură povara traiului, pas, z. i, 264. Cititorii zevzeci o imită aşa de bine, încât suferă după tipic şi câteodată mor. vinea, l. i, 112, cf. dm. Da ce-o fi, soro, de nu mai vine zevzecu? barbu, g. 215, cf. scl 1963, 520, dex, h xii 302, i. cr. vi, 313. Cam zerzec. alr sn v h 1 241/928. (Prin lărgirea sensului) Broasca mică şi zevzeacă A zărit păscând o vacă. arghezi, s. v. 47. - PI.: zevzeci, -ce. - Şi: (regional) zebzec, -eâcă (scl 1963, 520, h xii, 302), zerzec, -eâcă, zăbzec, -eâcă (resmeriţă, d., i. cr. vi, 313) adj. - Din tc. zevzek. ZEVZECÎE s. f. (Rar) Neghiobie (2); nerozie (2). Am descoperit secretul cum să rămân zevzec când e vremea de zevzecie şi să-mi văd de treburi când e vorba de treburi, c. petrescu, o. p. i, 219, cf. iordan, l. r. a. 178, DM, DEX. - PI .: zevzecii. - Zevzec + suf. -ie. ZEVZECLÂC s. n. (Turcism învechit) Neghiobie (2); nerozie (2). Cf. pontbriant, d. Acel care a adus zevzeclâcu-n ţara noastră (cca. 1850). şio iij, 389, cf. scriban, d. fd ii, 87. - PI.: zevzeclâcuri. - Din tc. zevzeklik. ZEXE interj. (Argotic) 1. Cuvânt prin care se atrage atenţia cuiva asupra unei primejdii iminente; atenţiei, (argotic) sanchi pontu (v. s a n c h i1). Cf. bl vi, 170, ix, 105, cv 1949, nr. 6, 36, dl, dm, dex. 2. Cuvânt prin care cineva îşi exprimă dispreţul faţă de o afirmaţie pe care o socoteşte lipsită de temei; aiurea!, fleac, nimic (III), prostie (5), vacs. Mă, te-a strigat Constantinescu ... - Aiurea! - Pe onorea mea, întreabă şi pe Dumitrescu! - Zexe! călinescu, c. n. 76, cf. bul. fil. iv, 194. Nici pe mine babaca n-a vrut la început să mă lase, că zicea că plumbul cade la plămâni. Zexe! Cade, şi se spală cu bere, cu ţuică şi cu vin. pas, z. i, 256, cf. dl, dm, dex. - Din germ. sechs. ZEZERĂN s. m. (Zool.; rar) Şobolan (1) (Rattus norvegicus). Cf. cihac, ii, 564, dr. iii, 446. - PI.: zezerani. - Etimologia nesigură. Cf. guzgan. ZFANŢÂCI s. m. sfanţ. ZGÂBURĂ s. f. v. zgarbură. ZGAIBARAC s. n. (Prin. Munt.; mai ales la pl.) Picior (I 1) (prea lung). Câini ciobăneşti se jucau şi ei gonindu-se şi trântindu-se cu sgaibaracele în sus. stă-noiu, c. i. 76, cf. dr. iii, 673, scriban, d. Ei, unde nu ZGAIBĂ1 - 233 - ZGAIDĂ mă prindeai tu, acum câteva luni?! Ce mi-ai fi făcut. Pă când aşa, stai colea în faţa mea cu zgaibaracele-n sus. BARBU, G. 234, cf. id. PRINC. 23. - Scris şi: sgaibarac. - PI.: zgaibarace. - Pref. z- + gaibarac. ZGAIBĂ1 s. f. (învechit şi popular) I. 1. Nume dat mai multor boli, la oameni sau la animale, care se manifestă prin bube (mici) pe suprafaţa pielii: a) (prin vestul Olt.) râie (I 1). Cf. alr ii/i mn 59, 4 195/872, 876; b) (prin Bucov.) rapăn1 (1). Cf. gorovei, gr. 157; c) (învechit) lepră. Cf. po 493, anon. car.; d) (învechit şi regional) dalac. Cf. lb, caba, săl. 94, vaida, alr ii/i, mn 59, 4 195/235, 250; e) (învechit şi regional şi în sintagma zgaibe dulci) bube dulci. Cf. iorga, s. d. xvi, 19, n. leon, med. 146, candrea, f. 223, bianu, d. s, h xviii 161, alrm i/i h 156/5, 45; f) (regional) furuncul. Cf. candrea, f. 327; g) (regional) erizipel (Runcu Salvei - Năsăud) chest. v 182/66; h) (regional) umflătură la copita vitelor. Com. din straja - rădăuţi; i) (regional) „boală de ochi foarte periculoasă pentru că urâţeşte ochiul“ (Frata - Turda), paşca, gl.; p. gener. bubă mică; rană uşoară; zgârietură de suprafaţă. Descântătorii nu putură sta înaintea lui Moisi de ceale zgaibe reale, po 206/4, cf. 205/27. în lăture despre apus va fi dureare întru oameni, însă mai vrâtos zgaibe şi pecingine şi răe. paraclis (1639), 30/8. Câinii venea şi lingea zgaibele lui. n. test. (1648), 91v/3, cf. 201712. De la picioare pănă la cap, nu iaste întru el întregăciune, nici rană, nici struncinare, nici zgaibă înfiată nu iaste unsoare a pune. biblia (1688), 4552/21. Au rămas 6 [i]epe mari şi un armăsar cu zgaibă la picior (a. 1721). iorga, s. d. xvi, 375, cf. budai-deleanu, lex. Zgaiba, îndată ce se va simţi, când va arde piciorul, să se frece între unghii cu arcan de lână. manolache drăghici, i. 20/14, cf. valian, v. Veninul ...se soarbe prin piele şi se vâraşte prin rane, prin zgaibe ş. a. fm (1843), 209/ 19, cf. vasici, m. ii, 15/25. Combate zgârieturile şi zgaibele căşunate din frecăturile mercuriale, brezoia-nu, a. 575/16, cf. iser. Să presupunem, bunioară, formarea unei rane cangrenoase, a unei sgaibe. man. sănăt. 120/21, cf. polizu, pontbriant, d. Untul de sunătoare nu e aşa de bun pentru bube, tăieturi şi zgaibe, ca pătlagina, delavrancea, s. 265, cf. barcianu, alexi, w., ddrf, şăineanu2. Jugul boilor nu-i bine a-l lăsa peste noapte afară, ca să nu se spurce câinii pe el, căci din contră, boii capătă zgaibă. gorovei, cr. 157, cf. resmeriţă, d., dr. ivl5 390. Hai, băiatule, nu ţi-e ruşine, pentru o zgaibă ... Poţi spune că ai avut noroc de rană. H. lovinescu, t. 104. Am spart zgaiba şi m-am dus la treabă, am dat drumu la găini, m-am apucat de măturat, românia literară, 1970, nr. 92, 19/1. Vacile, bivoliţele şi oile sufăr uneori de o boală numită spuzala ţâţelor, adică fac pe ţâţe zgaibe. şez. iv, 127, cf. rev. crit. iv, 86, brebenel, gr. p. îi plin de zgaibe. alr ii/i mn 59, 4 195/75, cf. alrm ii/i h 169, a v 15, 19, 22, vi 26. (în descântece) Acolo el a chiămat d-a aspătat Bubele, Cu udmele, Cu scurtele, Sgaibele. teodorescu, p. p. 365. Voi nouă fraţi, Din nouă taţi înturnaţi Şi săpaţi, Zgaiba de la N Din ciont o săpaţi, Din carne-o tăieţi. marian, d. 348. Zgaibă ticăloasă, Mânioasă, Nu te mânia, Nu te face, Nu te coace, Nu te sparge, t. papahagi, m. 128. De-i zgaibă cu potca cea mare, Te ie şi te du, Că te-aşteaptă Voievo-deasa Cu paharăle umplute, şez. xxiii, 63. N-am venit să şedem, ci am venit la zgaibi dulci, Rădăcina să o descântăm Să li-o secăm. ib. xxv, 140. Zgaibă de nouă feluri ... Aşa să nu-ţi prinz rădăcină, arh. folk. vi, 300. ^ F i g. Pentru ca acela ce o cunoaşte zgaiba răutăţii, carea prin patimi îl spurcă pre omul cel din lăuntru ..., unul ca acesta întru nesocotinţă umblă (a. 1775). gcr ii, 108/24. ^ Expr. (Regional) A se ţine zgaibă (de cineva) sau a se ţine (de cineva) ca zgaiba = a se ţine scai, v. scai1 (I). Cf. scrib an, d., udrescu, gl. (Regional) A umbla cu zgaiba = a căuta ceartă. Cf. alr ii/i mn 59, 4 195/723. + Coaja care se formează pe o rană prin închegarea sângelui. M-a durut atuncea când curgea sânge, dar aseară mi-a pus mama funingine pe rană şi s-a prins sgaibă. al lupului, p. g. 61, cf. scriban, d., cade. Să nu rupi coaja, diavole ... - N-am s-o rup ... Singură se desprinde zgaibă. stan-CU, D. 277, cf. DEX, CIAUŞANU, V. 212, COMAN, GL. COCOŞ roşu, zgaibă-n cap, toacă noaptea pe uscat (Ghionoaia). păsculescu, l. p. 85. + (Argotic) Organ genital femeiesc. Avem timp să răscolim oraşul şi să-l răstur-năm cu zgaiba-n sus, ca pe-o fată mare. G. M. zamfi-rescu, sf. m. n. ii, 281, cf. iordan, l. r. a. 16. 2. F i g. (Regional) Persoană urâtă, slabă, rea sau nestâmpărată. Cf. scriban, d., gr. s. ii, 56. Se suie ca o zgaibă în pomi. coman, gl. Parcă eşti o zgaibă. alr ii/i mn 59, 4 195/707. ^ (Ca epitet depreciativ, pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de“) Zgaiba de Lenuţa toată ziua se joacă, cv 1950, nr. 4, 34. Ce zgaibă de om mai e şi ăsta: parcă ar fi mâncat numai rădăcini, mat. dialect, i, 272. Nu-i chip să scapi de zgaibele astea (de copii)! udrescu, gl. + (Prin sud-estul Munt.) Unul dintre numele dracului. Cf. dr. iv2, 876, com. sat. iii, 52. II. C o m p u s: (Bot.; prin sudul Transilv.) zgaibă-dră-cească = rotunjoară (II 1 a) (Homogyne alpina). Cf. panţu, pl. 275. - Scris şi: sgaibă. - PL: zgaibe şi (regional) zgăibi (alr ii/i mn 59, 4 195/29, 36, 250, 386, ib. 4196/29, ALRM Il/l 4 159/29, UDRESCU, GL.). - Lat. scabia. ZGÂIBĂ2 s. f. v. zgaidă. ZGÂICĂ s. f. v. zgancă. ZGÂIDĂ s. f. (Regional; mai ales la pl.) Picior (11) (prea lung). Cu zgaibele-n sus. Cf. polizu, şăineanu2, tdrg 659, dr. iii, 673, iv2, 813, iordan, l. r. a. 76. Se dete cu zgaidele-n sus. scriban, d. Cf. vîrcol, m. Lupul porni să se dea cu zgaidele-n sus. plopşor, c. 14. Câinele se dă cu zgaidele-n sus. ciauşanu, v. 212. Te-ai dat cu zgaidele-n sus. arh. olt. xxi, 278, cf. lexic reg. 88. + Labă de animal cu ghearele scoase, p. restr. gheară (Râmnicu-Vâlcea), lexic reg. 88. - PL: zgaide. - Şi: zgaibă (scris şi sgaibă şăineanu, d. u.) s. f. - Pref. z- + gaidă. 2364 ZGAIE1 - 234 - ZGARDĂ ZGÂIE1 s. f. (Regional) Copil (Săpata - Piteşti). udrescu, gl. Are şi ea o ciuşdină de zgăi, i-au ros urechile, săraca! id. ib. ^ (Ca epitet depreciativ, pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de“) Am o zgaie de fată şi stau la gânduri: s-o dau ori să n-o dau (în căsătorie), id. ib. ^ Expr. A se ţine zgaie (de cineva) = a se ţine scai (de cineva), v. scai1 (I). Cf. id. ib. - PL: zgăi. - Pref. z- + gaie. ZGÂIE2 s. f. v. scai. ZGÂIŢĂ s. f. (Ornit.; Transilv.) Gaiţă (Garrulus glandarius). Cf bĂcescu, păs. 178. - PL: zgaiţe. - Pref z- + gaiţă. ZGÂLŢ s. n. 1. (Rar) Cravată soldăţească. Cf scriban, d. 2. (Prin nordul Munt.) Nojiţă la opinci. Cf rĂdu-lescu-codin. - PL: zgalţuri. - Etimologia nesigură. Cf rus. rajrcTyK. ZGÂMĂ s. f. 1. (Regional) Oaie sau alt animal slab, prăpădit. Com. din straja - rădăuţi, cf cv 1951, nr. 6, 30, lexic reg. 88, udrescu, gl. (Ca epitet depreciativ, pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de“) Nişte zgame de oi îţi mănâncă o groază de timp. udrescu, gl. 2. (Prin Munt.) Persoană slabă şi urâtă. Cf coman, gl. (Ca epitet depreciativ, pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de“) O zgamă de fată: trebuie să stai cu ochii pe ea, c-odată piere. UDRESCU, GL. 3. (Regional) Om iară caracter (Săpata - Piteşti) udrescu, gl. Te poartă bine şi ia seamă, Să nu te râdă orice zgamă. id. ib. - Scris şi: sgamă. (c v 1951, nr. 6, 30) - PL: zgame. - Şi: zgamă s. f. udrescu, gl. - Pref z- + gamă. ZGÂMBĂ s. f. (Regional) Persoană lacomă şi zgârcită (Comeşti - Cluj). Cf viciu, gl. Sgamba asta a lu Silvestru ar vrea să mânce lumea. id. ib. - Scris şi: sgambă. PL: zgambe. - Etimologia necunoscută. ZGÂMBURĂ s. f. v. zgarbură. ZGÂNCĂ s. f. (învechit şi regional) Crustă care se formează pe o rană, pe o bubă; p. e x t. bubă; rană1 (1). De pre trupurile sfinţilor să despoiară de căzură zgăn-cile ca necunoscute solzi şi să feceră sănătoşi ca şi-ntăiu. dosoftei, ap. tdrg, cf. cihac, ii, 158, ddrf, gheţie, R. m. Această boală uneori se lăţeşte peste tot trupul, făcând zgănci. litinschi, m. 150/11, cf. barcia-nu, alexi, w., tdrg. Iepure fac vitele la gură. Una din buze crapă şi se face o zgancă de te prinde groaza! grigoriu-rigo, m. p. ii, 10, cf. şăineanu2. S-apropie cu scaunul Ulise La încălzit şi sganca el sub trenţe Şi-acoperi. murnu, c. 335. în înţepătură, se pune fu-ningină sau altceva negru. Zganca trece, dar alunica rămâne, pamfile-lupescu, crom. 195, cf. cade. Locul pe unde intrase glonţul aproape că nu se mai vedea, iar, pe unde ieşise, s-a prins o pojghiţă de zgancă negricioasă, popa, v. 139, cf. scriban, d., dm, dex. Bubele trec uscându-se şi picându-le coaja sau zganca. pamfile, b. 17. ^ Fig. Hornul spart rănea îngâna-rea obosită a licăririi c-o zgancă neagră de stirigie. ADAM, R. 9. - Scris şi: sgancă. - PL: zgănci. - Şi: (învechit) zgancă (alexi, w., scris sgâncă), (regional) zgâică COMAN, GL. s. f. - Etimologia necunoscută. ZGÂNŢĂ s. f. (Regional) Bucată de tablă sau obiect de tablă deteriorat (Livezile - Tumu-Severin). lexic reg. - PL: zganţe. - Pref. z- + ganţă. ZGANŢOI adj. invar. (Regional) Arţăgos (Amărăştii de Jos - Caracal), l. rom. 1960, nr. 2, 20. - Etimologia necunoscută. ZGARANDÎV, -Ă adj. v. scarandiv. ZGÂRBURĂ s. f. (învechit şi regional) încălţăminte. Spre Idumei puniu zgarbura mea, mie alţi striiri plecară-se. psalt. 3. Dezleagă-ţi zgarburele picioarele tale. coresi, l. 28/15, cf. 60/22. Mijloacele voastre încingeţi, în picioarele voastre să aveţi zgarburi. po 215/12, Cf. 50/5, ANON. CAR., CUV. D. BĂTR. I, 312, DDRF, TDRG, DHLR II, 562, DR. III, 740, CADE, SCRIBAN, D. Numai baba cea buzată, Cu zgaburi încălţată, Nici o sorbit, Nici o orbit, bîrlea, l. p. m. ii, 409, cf. gr. s. ii, 186. - Scris şi: sgarbură ddrf. - PL: zgarburi şi zgarbu-re. - Şi: zgâmbură (scris sgambură ddrf), zgâbură s. f. - Etimologia necunoscută. ZGÂRDĂ s. f. 1. Curea, lanţ, cerc de metal etc. care se pune în jurul gâtului unui câine (sau a altui animal) şi de care se prinde un lanţ, o curea etc.; p. ext. cureaua, lanţul, cercul etc. din jurul gâtului împreună cu lanţul, cureaua etc. cu care sunt purtaţi câinii (sau alte animale); (învechit) prohaz. Cf budai-deleanu, lex., lb. Văzând că eu eram tânăr şi de soi bun, îmi puse de gât o zgardă cu ţepe de fier şi mă făcui câine de stână, cr (1833), 200l/26, cf valian, v. Şi scoaseră o mie de cai povodnici ai lui Darie, şi scoaseră o sută de lei cu zgarde de aur. alexandria, 64/19, cf. iser, polizu. Câini[i] îndată începură a scutura zgardele şi lănţuşurile. pelimon, i, 22/18. Un împiedicat ... scortat de doi zăvozi demni de a purta de zgardă medalii de la cele mai renumite espoziţiuni de soiuri, ghica, c. e. ii, 351, cf. şăineanu2. Alături e un mândru june ... purtând de zgardă un frumos ogar. odobescu, s. iii, 74. însuşi Pluton îl lasă să iasă la lume cu Teseu, cu Alcesta şi cu dulăul de Cerber, pe care îl ţinea de zgardă, ispirescu, u. 67. Viţelului i se pune o zgardă spre a-l putea prinde şi deosebi la muls. dame, t. 30. 2377 ZGARDĂ - 235 - ZGAROI Prinsă de zgardă cu un lănţeguş, o biată maimuţă jigărită se pitula deasupra tobei, chiriţescu, gr. 62. îl chem, prefăcându-mi glasul a mângâiere şi, când vine, îl apuc de zgardă şi, desprinzând biciul de la geantă, încep să-l bat. brătescu-voineşti, p. 75, cf. resmeriţă, d. Printre nişte dulăi cu lanţuri strălucitoare prinse în zgărzi late, stătea Laioş, cu botul întins pe labe. miro-nescu, s. 185. Hingherii îl respectară şi Jap îşi dădu seama, în urmă, că acest respect îl inspira zgarda lui cea scumpă, galaction, o. a. ii, 180. Erau lacăte minuscule şi frivole, cum sunt acele de la zgarda câinilor, dovedind o lipsă totală de seriozitate, c. petrescu, c. v. 43. Să nu prindă javra de zgardă şi s-o arunce pe fereastra vagonului, cu lănţişor, cu fundă ... cu tot? G. m. zamfirescu, sf. m. n. ii, 43. Alţi câini, cu zgardă, umblă nepăsători pe stradă, lesnea, i. 126. Trage din geantă cureluşa căţelei şi i-o anină în zgardă, sado-veanu, o. xv, 28. Câinii ciobăneşti au zgardă cu cuie ca să nu poată fi muşcaţi la gât. stoica, vân. 24. Dădu cu ochii de cuierul în care atârnau ... zgarda şi lanţul unui zăvod defunct, vinea, l. i, 193. Afară, în curtea palatului domnesc, urlau saxonii de vânătoare ... ce nu se obişnuiseră cu zgarda, cu biciul şi cu bucăţile de carne crudă streină, barbu, princ. 75. Oprişanul are-n sat Ogari, căpoi de vânat, Cu sgărzi late, ţintuite. alecsandri, p. p. 202. Să-mi fac japiu bun pe cal Şi zgardă pentru ogar. teodorescu, p. p. 69. După un timp, au ajuns la căţelele acelea pe care le îngrijise odinioară şi le-au aflat cu nişte zgarde de aur foarte frumoase, sbiera, p. 208, cf. alr i 1149. ^ (Rar) Zgardă de forţă = zgardă (1) care are pe partea interioară cuie mici şi ascuţite şi care se foloseşte la dresarea câinilor de vânătoare. Cf. stoica, vân. 24. ^ Loc. adj. Cu (sau fără) zgardă = cu (sau fară) dependenţă (politică). O gazetă fără patron politic, fără zgardă; cine-i de treabă-i de treabă, vlahuţă, d. 37, cf. scriban, d. ^ Expr. (învechit, rar) A fi cu zgardă (sau a-şi pune gâtul în zgardă) = a fi (sau a se pune) la dispoziţia cuiva. Cf. i. golescu, c., ap. zanne, p. i, 660, ddrf. (Rar) A pune zgardă (cuiva) sau a lega cu zgardă (pe cineva) = a răpi (cuiva) libertatea. Cf. cade. + (Argotic) „Guler“. Cf. cade. 2. (învechit şi popular; adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de“, rar, „cu“, care arată din ce se compune) Salbă1; colier (de pietre preţioase, de mărgele etc.). Am dat fetii cei mari, Irini[i\, dacă s-au măritat ..., patru oi cu miei şi zgardă ca de 4 florinţi (cca 1684). iorga, s. d. v, 383. Şi el zise ce arvună îţi voiu da şi ea zise inelul tău, şi zgarda, şi toiagul ce-ţi iaste în mână. biblia (1688), 29V20. O zgardă cu dia-manturi (a. 1797). uricariul, xvi, 276, cf. budai-de-leanu, lex. Rumpe zgarda şi brăţelile şi le aruncă. negruzzi, s. iii, 144. Fetele şi nevestele poartă ca înfrumuseţare zgardă de taleri ori galbeni, liuba -ian a, m. 21, cf. barcianu, alexi, w. în sărbători, fetele obicinuiesc să se încingă cu o „pocmată“ ... brodată şi să-şi pună „zgardă “ de mărgele, arh. folk. i, 129, cf. scriban, d. Gâtul îi era sugrumat într-o zgardă lată de mici mărgele, călinescu, o. i, 231. Podoabele femeieşti sunt următoarele: inel, ... bariz, zgardă. H iii 119, cf. x 22, 33, viciu, gl. Mândru cu cine şede? Cu cel lut de pă părete, Cu urâta dintre fete: Nici-i cap de-nvelitoare, Nici-i trup de-ncingătoare, Nici-i ţept de zgardă mare. ţiplea, p. p. 68. Când îi merge la fântână, Să-ţi anin zgarda-n vârdână, Să se rupă şirele. bud, p. p. 6. Bărbaţii îşi pregătesc vestminte noi ..., femeile, asemenea: ceapsă, zgardă, cămaşe, brâu. densusianu, ţ. h. 276. D-a vini luna lui mai Şi-i da zgarda pe mălai, Talerii pentru tărâţă La coconi de tisăliţă. bîrlea, c. p. 235. însura-m-aş, însura, Nu-ş pă care o-aş lua Ori pă mândra cu zgarda, Ori pă hâda cu ciurda, t. papahagi, m. 32, cf. chest. v/165, alr i 1 865/223, 227, 229, 270, 273, 283, 345, 348, 350, 361, 370, 375, 594, alr i 3 354/272, 279, 346, 349, alr sn iv h 1 200/353, alrm sn iii 1 020/353, a v 14. Mă ajunse dor şi zuncă Să mă duc la nana-n luncă, Să văd nana ce mai lucră. Şi mi-o găsii suspinând, Zgarda la grumaz arzând, folc. transilv. i, 52. ^ (Regional) Zgardă-mpiedecată = podoabă femeiască din galbeni şi mărgele, care se poartă în jurul gâtului. Cf. alr sn iv h 1 200/310. + (Regional) Fir de mărţişor pe care fetele îl leagă la gât sau la mână (Suceava), marian, s. r. ii, 140. In întâia zi de Baba Dochie, pun copilele şi fetele o zgardă (betiţă), făcută din strămă-tură roşă şi albă, răsucită, la gât sau la mână, unde o ţin până ce aud cucul cântând, id. ib. 3. R a n a 1. Numele unor obiecte sau al unor părţi de obiecte, care seamănă, ca formă ori ca funcţie, cu o zgardă (1): a) (Regional) Bucată de strună sau de sârmă, de aproximativ jumătate de metru lungime, care uneşte firul undiţei de cârligul ei. La capătul acestei strune, de 10-15 m lungime, se adaugă zgarda - o palmă două de strună sârmuită ... sau sârmă bine călită. ATILA, P. 93. b) (Regional) Cureaua clopotului (Marginea -Rădăuţi), alr ii 670/386. c) (Regional) Butonieră făcută din aţă în jurul nasturelui. (Dumitreşti - Drăgăşani). alr i 1 862/805. d) (Prin vestul Ban. şi prin nordul Olt.) Botniţă la viţel. Cf. alr ii 5 674/36, 836. e) (Regional) Muchie dinţată din şindrilă care se pune în vârful acoperişului unei case (Bogdăneşti -Fălticeni), chest. ii 241/223 a. - Scris şi sgardă. - PL: zgărzi, (învechit şi regional) zgarde şi (regional) zgarduri (alr i 1 149/798). - Cuvânt de origine traco-dacă. - Cf alb. shkardhe. ZGĂRGOR s. m. v. zgârgore. ZGAROĂICĂ s. f. (Regional) 1. Epitet depreciativ pentru o femeie negricioasă sau slabă (Săpata - Piteşti). udrescu, gl. ^ Epitet depreciativ pentru o femeie zgârcită (Săpata - Piteşti) udrescu, gl. 2. Epitet depreciativ pentru o fetiţă neastâmpărată (Săpata - Piteşti), udrescu, gl. - PL: zgaroaice. - Zgaroi + suf. -oaică. ZGAROI s. m. I. (Regional) (Omit.) Cioară (Cor-vus) (Somova - Tulcea). h xiv 445. + Epitet deprecia- 2380 ZGAROIEŞ - 236 - ZGĂCNI tiv pentru un ţigan; p. g e n e r. epitet depreciativ pentru un om negricios. Cf. scriban, d., băcescu, p. 141, udrescu, gl. + Epitet depreciativ pentru un om slab, uscat; (regional) zgăbârce, zgăbârdea (Săpata - Piteşti). Cf. udrescu, gl. + Epitet depreciativ pentru un om zgârcit (Săpata - Piteşti); (regional) zgăbârcea, zgăbârdea. udrescu, gl. + Epitet depreciativ pentru un copil neastâmpărat (Săpata - Piteşti), udrescu, gl. Zgaroiu-le, pui eu gheara pe tine! id. ib. II. (Iht.; regional) 1. (Şi în sintagmele zgaroi cu trei schinări, zgaroi de cel mic, zgaroiul lui Moş Antoci, băcescu, p. 140) Pălămidă-de-baltă, v. pălămidă3 (Pungitius platygaster). Cf. băcescu, p. 140. 2. (Şi în sintagma zgaroi mare, băcescu, p. 58, 108) Ghiborţ (Acerina cernua). Cf. băcescu, p. 58, 108. III. (Prin Munt.) Pâine, mămăligă sau alt aliment tare şi uscat. Cf. chest. viii 17/11. A se face ca zgaroiul. udrescu, gl. + (Adjectival; prin vestul Munt.) Uscat peste măsură. S-a uscat dă s-a făcut zgaroi. tomescu, gl., cf. udrescu, gl. + (Adverbial; prin vestul Munt.) Foarte mult. S-a uscat zgaroi. tomescu, gl. - Scris şi: sgaroi. - Pl.: zgaroi. - Pref. z- -f- garoL ZGAROIEŞ s. m. (Iht.; prin sud-estul Mold.) Pălămidă-de-baltă, v. p ă l ă m i d ă3 (Pungitius platygaster). Cf. băcescu, p. 140. - Scris şi: sgaroieş băcescu, p. 140. - Accentuat şi: zgaroieş. băcescu, p. 140. - PL: ? - Zgaroi + suf. -aş. ZGÂTIE s. f. v. zgâtie. ZGĂBĂUTĂ s. f. (Regional) Surcea (I 1) (Prundeni - Drăgăşani). gl. olt. Zgăbăuţă de aţâţat focu. ib. - PL: zgăbăuţe. - Etimologia necunoscută. ZGĂBÂRCEA s. m. art. (Regional) Epitet depreciativ pentru un om cu ochii holbaţi; (regional) zgăbârdea (Săpata - Piteşti), udrescu, gl. + Epitet depreciativ pentru un om slab, uscat; (regional) zgăbârdea (Săpata - Piteşti), udrescu, gl. + Epitet depreciativ pentru un om zgârcit; (regional) zgaroi (1), zgăbârdea (Săpata - Piteşti), udrescu, gl. - Cf. zgăbârdea. ZGĂBÂRD vb. I. Refl. (Regional) 1. (Despre ochi sau despre pleoape) A se inflama; a se înroşi. Cf. udrescu, gl. '+ (Despre pleoape sau despre marginile lor) A se răsfrânge în afară (Săpata - Piteşti), udrescu, gl. I s-au zgăbârdat ochii-n cap, parcă e altă arătare. id. ib. 2. (Despre obiecte făcute din lemn) A se desface din încheieturi (prin strâmbare, deformare) (Săpata - Piteşti) udrescu, gl. S-au zgăbârdat doagele de uscătură, id. ib. - Prez. ind. pers. 3: zgăbârdează. - V. zgăbârdă. ZGĂBÂRDÂT, -Ă adj. (Regional) 1. (Despre pleoape) Inflamat; înroşit. Cf. zgăbârdă (1) (Săpata - Piteşti), udrescu, gl. + (Despre pleoape) întors pe dos. Cf. z g ă b â r d a (1) (Săpata - Piteşti), udrescu gl. 2. (Despre obiecte făcute din lemn) Desfăcut din încheieturi (prin strâmbare, deformare); p. e x t. scorojit (1). Cf. zgăbârdă (2) (Săpata - Piteşti), udrescu, gl. E o doagă de la fund zgăbărdată. id. ib. Am găsit furnirurile zgăbârdate, cojite, id. ib. - PL: zgăbârdaţi, -te. - V. zgăbârdă. ZGĂBÂRDĂ s. f. (învechit şi regional) Urdoare. Cf. pontbriant, d., cihac, ii, 305, ddrf, gheţie, r. m., alexi, w., şăineanu2, dr. xi, 163, sfc v, 39, com. din oteşani - horezu. - Scris şi: sgăbârdă (sfc i, 39). - Pl.: zgăbârde. -Şi: zgăvârdă s. f. pontbriant, d., cihac, ii, 305, sfc v, 39. - Etimologia necunoscută. ZGĂBÂRDĂTURĂ s. f. (Regional) 1. Inflamare şi înroşire (respingătoare) a pleoapelor. Cf. zgăbârdă (1) (Săpata - Piteşti), udrescu, gl. + Răsfrângerea în afară a pleoapelor sau a marginilor lor (Săpata - Piteşti). Cf. zgăbârdă (I). udrescu, gl. 2. Desfacerea din încheieturi a unui obiect de lemn (prin strâmbare, deformare). Cf. z g ă b â r d a (2) (Săpata - Piteşti), udrescu, gl. Am găsit o zgăbârdătură la fundul butoiului, p-acolo curge. id. ib. - PL: zgăbârdături. - Zgăbârdă + suf. -ătură. ZGĂBÂRDEA s. m. art. (Regional) Epitet depreciativ pentru un om cu ochii holbaţi; (regional) zgăbârcea (Săpata - Piteşti), udrescu, gl. + Epitet depreciativ pentru un om zgârcit; (regional) zgaroi (I), zgăbârcea (Săpata - Piteşti), udrescu, gl. - Zgăbârdă + suf. -ea. ZGĂBÂRDOS, -OÂSĂ adj. 1. (învechit) Urduros. Cf. iser, pontbriant, d., ddrf, gheţie, r. m., barcianu, alexi, w. 2. (Prin sudul Transilv.; despre lucruri) Zgrunţuros. Cf. alr ii/i mn 30, 2 180/172, lexic reg. ii, 55. - Scris şi sgăbârdos (ddrf). - PL: zgăbârdoşi, -oase. - Şi: (1) zgăvârdos, -oâsă adj. iser. - Zgăbârdă + suf. -os. ZGĂBÂRDOŞIE s. f. (învechit) Starea sau însuşirea de a fi urduros. Cf. pontbriant, d., ddrf. - Scris şi sgăbărdoşie (ddrf). - PL: zgăbârdoşii. - Zgăbârdos + suf. -ie. ZGĂBUNŢĂ s. f. v. zgrăbunţă. ZGĂCIN vb. I v. zgâcina. ZGĂCIRITOR s. n. = scociorâtor + (Regional) Vătrai (Ortiteag - Oradea), chest. ii 316/387. ZGĂCNI vb. IV v. zvâcni. 2395 ZGĂDĂRÎ - 237 - ZGĂNCUŞOARĂ ZGĂDĂRÎ vb. IV v. zgândări. ZGĂDĂRÎCI subst. (Regional) Tufiş des care creşte într-o pădure (Unirea - Haţeg), chest. iv 105/113. - Scris şi: sgădărici chest. rv 105/113. - PL: ? - Zgâdar + suf. -ici. ZGĂÎ vb. IV v. zgâi. ZGĂIBÂT, -Ă adj. (Rar) Cu zgaibe (I 1); plin de zgaibe; (învechit şi regional) zgăibos. Am avut obrazul zgăibat, de parcă aş fi dormit într-un culcuş de pisici. STANCU, D. 390, Cf. DL, DM, DEX. - PL: zgăibaţi, -te. - Zgaibă + suf -at. ZGĂIBĂR vb. I. Refl. (Familiar) A se căţăra pe ceva (cu picioarele). Cf. resmeriţă, d. Copiii se zgăi-bărau prin copaci, scriban, d. - Prez. ind.: zgăibăr. - Şi: (rar) zgăiberâ (scris sgăi-bera) vb. I resmeriţă, d. - Pref. z- + găibăra. ZGĂIBĂRÂT, -Ă adj. (Familiar; despre oameni) Care este căţărat pe ceva (cu picioarele). Cf. resmeriţă, d. - Scris: sgăibărat resmeriţă, d. - PL: zgăibăraţi, -te. - V. zgăibăra. ZGĂIBER vb. I v. zgăibăra. ZGĂIBÎ vb. IV. T r a n z. şi r e f 1. (Prin nord-vestul Munt.; despre răni, bube etc.) A (se) zgândări (2). Cf udrescu, gl. - Prez. ind.: zgăibesc. - V. zgaibă. ZGĂIBÎŞ subst. (Regional) Rană, bubă care a fost zgândărită (2) (Săpata - Piteşti), udrescu, gl. - PL: ? - Zgaibă1 + suf. -iş. ZGĂIBÎT, -Ă adj. (Regional) 1. (Despre răni, bube etc.) Care a fost zgândărit (2) (Muşăteşti - Curtea de Argeş), udrescu, gl. Buboi zgăibit. id. ib. Bubă zgăi-bită. id. ib. 2. (Despre oameni) „Pătat“ (Muşăteşti - Curtea de Argeş), udrescu, gl. - PL: zgăibiţi, -te. - V. zgăibi. ZGĂIBOS, -OÂSĂ adj. (învechit şi regional) Le-pros; p. g e n e r. care este bolnav de zgaibă (I 1); cu zgaibe (I 1), plin de zgaibe, (rar) zgăibat. Zise iară Domnul lui: pune măna în sânul tău. Şi o puse în sân şi iară o luo afară, iaca era zgăiboasă ca neaoa. po 189/11. Zăcea înaintea uşăi lui, zgăibos. n. test. (1648), 9171, cf. anon. car., cihac, i, 254, barcianu, ALEXI, W., TDRG, DHLR II, 331, CADE, BL V, 113, SCRIBAN, d., alr ii/i mn 59, 4 196, alrm ii/i h 165. (Substantivat) Zgăibosule! alr ii 4 196/2. - Scris şi: sgăibos cade. - PL: zgăiboşi, -oase. - Zgaibă + suf. -os. ZGĂIBULIŢĂ s. f. Diminutiv al lui z g a i b ă (11); (regional) zgăibuţă (1). Tabacul tras pe nas aduce o iritaţiune locală care ajunge a face escare (zgăibuliţe). man. sănăt. 113/24, cf baronzi, l. 58, cihac. i, 254, ddrf, cade, dm, dex. Din zgăibuliţa cea mică Bubă mare să ardică. pann, p. v. i, 60/25. - PL: zgăibuliţe. - Zgaibă + -uliţă. ZGĂIBUROÂSĂ adj. f. (Regional; în sintagma) Patî zgăiburoasă = pecingine (1). Com. din piatra-neamţ. - PL: zgăiburoase. - Contaminare între zgăiboasă (f. lui zgăibos) şi buburoasă (f. lui buburos). ZGĂIBUŢĂ s. f. 1. (Regional; în descântece) Zgăibuliţă. Poftitu-am Pe toate zgăibuţele, Pe toate bubuţele. teodorescu, p. p. 358, cf. gr. s. vi, 161. 2. (Bot.; prin Transilv.) Viorele sălbatice (Viola canina). Cf. borza, d. 180. - Scris şi: sgăibuţă. (gr. s. vi, 161). - PL: zgăibuţe. - Zgaibă + suf. -uţă. ZGĂIER vb. I v. zgâria. ZGĂINUŞĂ s. f. (Omit.; regional) Ieruncă (Tetras-tes bonasia) (Berzasca - Moldova Nouă), băcescu, păs, 178. - Pronunţat: zgă-i-. - PL: zgăinuşe. - Pref. z- + găinuşă. ZGĂIŢELE subst. pl. Ochi1 (A I 1). Doi ciuleţi, Două zgăiţele Şi patru opintinele (Iepurele), gorovei, c. 189, cf. pascu, c. 75. - Pronunţat: zgă-i-. - Cf. z g â i t. ZGĂLĂCÎ vb. IV. T r a n z. (Prin sud-estul Munt.) A lua totul (la un joc de noroc sau de îndemânare cu miză). Ne-am jucat la gioale pe curate ... şi i-am zgălă-cit pe toţi. cv 1949, nr. 8, 34. - Prez. ind.: zgălăcesc. - Etimologia necunoscută. ZGĂLŢĂÎ vb. IV v. zgâlţâi. ZGĂLŢĂN vb. I v. zgâlţâna. ZGĂMÂÎ vb. IV v. zgâmăi. ZGĂMÂI vb. I v. zgâmăi. ZGĂMŞÎT, -Ă adj. v. zgâmuşit. ZGĂMUIÂLĂ s. f. v. zgâmuială. ZGĂNCIULÎ vb. IV v. zgânceli. ZGĂNCUŞOÂRĂ s. f. (Prin Mold.; în descântece) Diminutiv al lui zgancă; (regional) zgăncuţă. Cf. cade. Chemat-am toate bubuşoarele, Chemat-am toate 2421 ZGĂNCUŢĂ - 238 - ZGĂRIECI zgăncuşoarele, Le-am chemat, Le-am ospătat, pamfile, b. 18. Adunatu-s-au toate bubuşoarele, Toate zgăn-cuşoarele. S-au sfătuit să facă o petrecere, folc. mold. i, 408. - Scris şi: sgăncuşoară cade. - PL: zgăncuş oare. - Zgancă + suf. -uşoară. ZGĂNCÎJŢĂ s. f. (Regional; într-un descântec) Diminutiv al lui z g a n c ă; (regional) zgăncuşoară (Răz-boienii de Jos - Târgu-Neamţ). mat. folk. 1 515. Un buboi A făcut, într-o gioi, Un praznic mare Şi a chemat pe tăti bubuşoarele Şi tăti zgăncuţele. ib. - Scris şi: sgăncuţă mat. folk. 1 515. - PL: zgăncuţe. - Zgancă + suf. -uţă. ZGĂNIBOCI, -OÂCE adj. (Regional; despre oameni sau despre ochi, privirea lor) Iscoditor (Călu-găreni - Bucureşti), cv 1951, nr. 6, 30. - PL: zgăniboci, -oace. - Etimologia necunoscută. ZGĂORÎ vb. IV v. zgăura. ZGĂPĂRA vb. I. T r a n z. (Regional; despre pisică) A zgâria (1) (Sibiu), alr i 1 138/125. - Prez. ind.: zgăpără. - Cf. magh. k a p a r. ZGĂRĂETIJRĂ s. f. v. zgârietură. ZGĂRĂI vb. I v. zgâria. ZGĂRĂIÂRE s. f. v. zgâriere. ZGĂRĂIÂT, -Ă adj. v. zgâriat. ZGĂRĂIETOÂRE s. f. v. zgârietor. ZGĂRĂMŞÂT, -Ă adj. (Regional; despre suprafaţa unor obiecte) Zgrunţuros (Beloţu - Craiova). gl. olt. - PL: zgărămşaţi, -te. - Etimologia necunoscută. ZGĂRĂNDÎV, -Ă adj. v. scarandiv. ZGĂRĂITÎJRĂ s. f. v. zgârietură. ZGĂRBÎJNŢĂ s. f. v. zgrăbunţă. ZGĂRCIN vb. I v. zgâcina. ZGĂRCÎT, -Ă adj., subst. v. zgârcit. ZGĂRD vb. I. Tranz. (Prin Mold.) 1. A pune zgardă (1). Cf. iordan, l. r. a. 239. 2. (Complementul indică bărbaţi tineri) A lega pentru a duce cu forţa la armată (Popeşti - Iaşi), graiul, i, 422. Puţină armată iera mai-nainte. Atuns prindé cu funiia. Dacă-l vidé că-i om voinic, bun, îl zgarda şi-l dusa la leş. ib. - Prez. ind.: zgărdez. - V. zgardă. ZGĂRDÂN s. n. (Maram.) Zgardă (2) făcută din împletituri de mărgele sau dintr-o panglică pe care s-au cusut mărgele şi pe care o poartă, la ţară, fetele la gât, iar flăcăii la pălărie. V. zgărdiţă (2). Cf. t. papaha-gi, m. 236, alr ii 3 354/353, 362, glosar reg. - PL: zgărdane şi zgărdanuri. - Şi: zgârdân s.n. GLOSAR REG. - Zgardă + suf. -an. ZGĂRDAR s. m. (Neobişnuit) Om dependent de altcineva. Cf. scriban, d. - PL: zgărdari. - Zgardă + suf. -ar. ZGĂRDÂT, -Ă adj. (învechit şi regional) Care are zgardă (1); cu zgardă. Cf. anon. car., budai-deleanu, lex., dl, DM. In curte trei sute de armăsari ... înşăuaţi; Trei sute de ogari zgărdaţi. şez. iv, 14. - Scris şi: sgărdat budai-deleanu, lex. - PL: zgărdaţi, -te. - Zgardă + suf. -at. ZGĂRDÎŢĂ s. f. 1. Diminutiv al lui zgardă (1). Cf. CADE, SCRIBAN, DM, DEX, GLOSAR REG. 2. (Bucov. şi Mold.) Panglică (îngustă), bentiţă pe care s-au cusut mărgele mărunte de diferite culori şi pe care o poartă, la ţară, fetele la gât sau la brâu, iar flăcăii la pălărie; (regional) zghiordan. V. zgărdan. M-am întors la câmp cu zgărdiţă de la gâtul copilei. creangă, a. 92, cf. cade. Şi m-apucă de bărbie deasupra zgărdiţei de hurmuz, sadoveanu, o. xvii, 439, cf. scriban, d., dm, dex, h x 7, 210, 261, 436, 506, 508. Flăcăii..., mai cu samă de basmele şi zgărdiţi le golesc pe fete. şez. iii, 109. Flăcăul ... îi ia inelul ori zgrădiţa de mărgele ce-i încunjură trupul peste brâu şi pe care el, apoi, o poartă la pălărie, i. cr. ii, 270, cf. alr i 1 869/540, alr ii 354/414, 514, 531, glosar reg. 3. (Prin vestul Mold.) Şnur împletit din fire de lână (neagră) cu care se împodobesc sumanele bărbăteşti. V. găitan. Cf. creangă, gl., a v 26, glosar reg. - Scris şi: sgărdiţă. - PL: zgărdiţe şi zgărdiţi. - Şi: zgrădiţă, zardiţă (h x 210) s. f. - Zgardă + suf. -iţă. ZGĂRDUŢĂ s. f. (Prin Transilv.) Zgărdiţă (2) cu care se împodobeşte masca flăcăilor care joacă, de Anul Nou, capra. Pe frânghia care leagă laolaltă coarnele sunt o grămadă de inele, iar sub frânghie este o panglică întinsă, pe care sunt cusute fire de mărgăritare mărunte. Aceasta e zgărduţa. Astfel e îmbrăcată turca. pamfile, cf. 176, cf. DM, sfc iv, 156, dex. - PL: zgărduţe. - Zgardă + suf. -uţă. ZGĂRETURĂ s. f. v. zgârietură. ZGĂRI vb. I v. zgâria. ZGĂRIÂC s. n. v. zgâriac. ZGĂRIÂT, -Ă adj. v. zgâriat. ZGĂRIECI s. n. v. zgârieci. 2447 ZGĂRIETOR - 239 - ZGĂU ZGĂRIETOR, -OÂRE adj. v. zgârietor. ZGÂRIETURĂ s. f. v. zgârietură. ZGĂRIOS, -OÂSĂ adj. v. zgârios. ZGĂRMĂI vb. IV v. zgârmăi. ZGATIE s. f. v. zgâtie. ZGĂŢIITURĂ s. f. v. zgâlţâitură. ZGĂU s. n. I. 1. (învechit) Uter; p. ext. pântecele femeii (considerat ca loc unde se concepe fătul) (învechit şi popular) maţ (I 3), măruntaie (I 1), (învechit) matrice (I 1). Că tu eşti cinre mi-au trasu de zgău (din pântecele maicii mele b 1938) upovăinţa mea. psalt. hur. 1779. Cum e scris în legea Domnului că tot tânărul bărbătească parte să-i desfacă zgăul, sfânt Domnului cheamă-se. coresi. tetr. 118. Şi Raveca muiarea sa fu tăroasă şi pruncii împingea-se unul pre alalt în zgăul ei. palia (1581) 98/2. Ştim că goli am ieşit din zgăul maicei noastre, goli ne vom şi duce. varlaam, c. 290. Cela ce-şi va omorî muiarea având prunc în zgău ... să va certa după voia giudeţului. prav. 105. Bl[ago]s[lo]vită eşti întru muieri şi bl[ago]s[\o]vit rodul zgăului tău. n. test. (1648), 66712. Adecă destoinicia Domnului fiii, preţu plodului maţelor (p ă n t e c e 1 u i h, zgăului d) psalt. 274. Şi să ivi îngerul D[o]mnului cătră muiare şi zise cătră ea: în zgău vei zămisli şi vei naşte fiiiu. biblia (1688), 184V43, cf. anon. car., ipocrat, ap. ursu, t. ş. 295, MEŞT. DOFT., ap. id. ib. BUDAI-DELEANU, LEX. Acest duf de pucioasă ... deşchide zgăul [femeilor] sterpe de să rodesc, episcupescu, a. 35/12. Oh, trup alb grijit de Maică Şi împodobit de Taică! în zgău crăiesc zămislite! Cu slavă împodobite! bărac, a. 66/21, cf. polizu, LM, DDRF, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W., BIANU, D. S. Copilul, până vremea nu-i vine, nu iese din zgăul mă-sei = fiecare la timpul său. zanne, p. ii, 78 Loc. adv. Din zgăul mamei (sau maicii, mumei mele, tale, lui, sale etc.) = dinainte de a se naşte (I 2); din momentul în care s-a născut; din naştere. în tire invărtoşaiu-me din zgău; din maţele măriei meale tu eşti mie coperi-toriu. psalt. 137. înstriinaţi fură păcătoşii den zgău, rătăciră den maţe, ziseră minciuni, coresi, ps. 149/9. Povesteşte noauă de ciudesa ce-au făcut Domnul Hris-tos, d-au tămăduit pre un orb ce-au fost născut din zgăul maicei sale aşea. varlaam, c. 120. Un bărbat ... şădea şchiop den zgăul mumei lui fiind, carele nece o dată nu îmblase. n. test. (1648), 153725. Şi din faşe m-au pus pre picioare Şi din zgăul mamii, Doamne sfinte, Tu-mi eşti Dumnedzău. dosoftei, ps. 66/5. Binecuvântat întru tot dulcele Dumnezeu ce ştie aiest bine că m-au ales din zgăul maicei mele şi mi-au dăruit domnia şi voievozia ţării (a. 1692). uricariul, xxiii, 186. (Cu schimbarea construcţiei). Nu era mai bine oare lumea să nu fi zărit Şi să se fie stârpit însuşi dintr-a maicii sale zgău? pogor, henr. 128/20. ^Expr. A prinde (sau a lua) în zgău = a rămâne însărcinată. Vei prinde în zgău şi vei naşte fiiu. n. test. (1648), 66722. Şi întră înlăuntru cătră Agor şi zemisli şi văzu că au luat în zgău şi să necinsti stăpâna înaintea ei. biblia (1648), 102/7. + P. gener. (învechit) Pântece (11); p.restr. stomac (1). De ascunsele tale împlu-sea zgăul (pântecele b 1938) lor. psalt. hur. 11713. Sfânta Veneri apropie-se la zmeu şi călcă cu piciorul spre falca zmeului şi întră între elu şi trecu pi zgăul lui afară (cca 1580). cuv. d. bătr. ii, 152/12. Au fost Iona în zgăul chitului trei dzile şi trei nopţi, varlaam, c. 92. Datu-le-ai roadă cuconi pre urmă, Le-ai împlut zgăul de sfânta mană, Carea-i ascunsă cerească hrană. dosoftei, ps. 48/11. + P. ext. (învechit) Trup al omului, ca parte materială a fiinţei umane. Smenţi-se de urgie ochiul mieu, sufletul mieu şi zgăul (trupul b 1938) mieu. psalt. 52. Lipi-se pământului zgăul nostru. coresi, ps. 117/8, cf. id. ev. 61. + P. anal. (Regional; determinat prin „urechii“) Interiorul urechii. Din creirii capului să luaţi (buba), Din melciurile ochilor, Din zgăul urechilor, pop., ap. tdrg, cf. ciauşanu,- gl., mat. dialect, i, 238. + P. e x t. (Prin Mold.) Vagin (la pisică); anus (la câine şi la pisică). Cf. tdrg, pamfile, j. ii, 165, şez, v, 173. 2. F i g. (învechit) Neam (I 4). Zise iară Dumnezeu lui: eu sunt Dumnezeu cela ce tot poate: sporeaşte-te şi te înmulţeaşte: oamenii şi săboarăle oamenilor iasă de la tine: crai încă iasă de în zgăulu tău. palia (1581), 142/18. Şi lui giurui Dumnezeu că din semenţiia lui se va naşte Mesia Hristos. Cum şi scrie: Din sămânţu zgăului tău voiu pune pre scaunul tău. varlaam, c. 186. 3. F i g. (învechit) Interiorul, adâncul fiinţei omeneşti, considerat ca sediu al gândirii, al sentimentelor, al conştiinţei etc. V. inimă, mai3 (I 2), maţ (I 4), m ă r u n t a i e (I 2), p â n t e c e (I 4), r ă r u n c h i (I 2). Pără noapte învăţă-mă zgăulu mieu (inima mea b 1938). psalt. hur. 10/5. Ispiteaşte-me, Doamne, şi stringe-me, încinde zgăul mieu. psalt. 43. Cine va crea-de întru mine, cum zice scriptura, râuri din zgăul lui cură-vor ape vii. coresi, ev. 188. Că tu cerci de-amă-nuntul inema şi zgăul Şi ştii, cu de-adevărul, direptul şi răul. dosoftei, ps. 25/19. Şi răspunse muiarea al căria era fiiul cel viu şi zise cătră împăratul că s-au turburat zgăul ei pre fiiuTei. biblia (1688), 2442/33. II. P. anal. 1. (Olt.) Coşul carului sau al căruţei. După trecerea unei veri, am adus bunicului un căruţ de toată frumuseţea, aidoma cu carul adevărat ...: roate cu spiţe şi obezi ca la carul mare, zgău, dric, proţap şi loitre. al lupului, p. g. 166, cf. h ix 37, vîrcol, m. 88. Nici zgăul carului nu-l umpluse, plopşor, v. o, 16, cf. ciauşanu, gl. + (Prin nord-estul Olt. şi prin vestul Munt.) Cantitate de cereale, de produse (agricole) etc. atât cât poate fî cuprinsă în zgău (II 1). Cf cade, mat. dialect, i, 238. M-am ales cu un zgău de căruţă, tot porumbul dup-un pogon de loc. udrescu, gl. + (Regional) Ansamblul elementelor care alcătuiesc un car, în afară de proţap, de roţi şi de osii (Izvorul Rece - Băile Govora), h xvi 10. 2. (Prin Ban., prin vestul Olt. şi prin Mold.) Adâncitură (în munţi). Arătând că hotarul să începi din apa Plotoniţii ... în sus, pănă în piscul cel mare din jos de zgău (a. 1638). bul. com. ist. iv, 82, cf. cade, scriban, d., vîrcol, m. 88, gr. băn., dex. + (Prin Ban.) Râpă într-un pârâu adânc, unde cresc tufişuri dese. Cf. cade. 2454 ZGĂURA - 240 - ZGÂDAR 3. (Regional) Scobitură în care se fixează una dintre cele două părţi care alcătuiesc botul caprei de la jocul popular „capra“ (Piatra-Neamţ). i. cr. iv, 50. Mai umblam noi, că mai aveam o parte din târg, dar vezi, ni s-a stricat capra. Falca de jos, de prea multă clăm-păneală, s-a desprins din zgău. ib. III. (Regional) Sosul care rămâne în cratiţă după ce s-a fript carnea (Livezile - Drobeta-Tumu-Severin). lexic reg. 58. - Scris şi: sgău cade. - Pl.: zgăuri. - Şi: (învechit, rar) zăgau s. n. - Etimologia necunoscută. ZGĂURA vb. I. I. (Transilv.) 1. Intranz. A se holba; a fixa cu privirea fară un scop anumit. Cf. budai-deleanu, lex., lb, iser, polizu, pontbriant, d., CIHAC, II, 342„ LM, gheţie, r. m., barcianu, alexi, w., CADE, PĂCALĂ, M. R., 141, CADE, REV. CRIT. III, 168, VICIU, gl. Şi aşa mâne îl râd c-o zgăurat pe la ferestrile şăzătoarei. brebenel, gr. p. + A se uita la cineva când mănâncă, râvnind la mâncarea acestuia. Cf. lexic reg. ii, 55. Dă-i şi la copilu-aiesta un dărâb, nu vezi cum zgaură aici/ mat. dialect, i, 103. 2. Intranz. A sta degeaba; a aştepta (într-un loc) fară să facă nimic. Toată ziua zgăură în crâşmă şi umple satul cu răutăţile şi prostiile lui! agârbiceanu, s. 524, cf. lexic. reg. 96, ib. ii, 47. 3. Refl. (în forma zgăuri) A se amesteca, a se vârî în chestiuni mărunte (Răşinari - Cisnădie). paşca, gl. II. Refl. (Rar; despre ochi; în forma zgăuri) A se adânci, a se duce în fundul capului. Ochii i se zgăuri-seră şi faţa i se supsese de tot. sandu-aldea, d. n. 267. - Scris şi: sgăura lb, cihac, ii, 342. - Prez. ind. zgaur şi zgâur (mat. dialect, i, 103), (învechit) zgău-rez (cihac, ii, 342). - Şi: zgăuri (paşca, gl., lexic reg. 96, scris sgăuri paşca, gl.), zgăori (lexic reg. ii, 55) vb IV. - Cf. gaură. ZGĂURĂRE s. f. (învechit) Uitătură (insistentă) la ceva sau la cineva; privire (pe ascuns) cu ochii măriţi de spaimă, de uimire, de curiozitate; privire în gol. Cf. a (se) zgăura (I 1). Cf. iser, pontbriant, d. - Scris şi: sgăurare pontbriant, d. - PL: zgăurări. - V. zgăura. ZGĂURĂT, -Ă adj. (învechit; despre ochi) Holbat. Cf. iser, pontbriant, d. Ochii duşi în fundul capului, zgăuraţi, priveau veşnic pe fereastră, săm. ii, 687. + (Regional; despre oameni) Care are cearcăne (Braşov). Com. puşcariu. - Scris şi: sgăurat pontbriant, d. - PL: zgăuraţi, -te. - V. zgăura. ZGĂURI vb. IV v. zgăura. ZGĂURÎCI s. m. sg. (Regional) Copil care se uită la cineva când mănâncă, râvnind la mâncarea acestuia. Cf. zgăura (I 1). (Vâlcele - Turda), mat. dialect, i, 103. - Zgăura + suf. -ici. ZGĂVÂŞ s. n. (Regional) Şănţuleţ (2) (Drobeta-Tumu-Severin). GL. OLT. - Pl.: ? - Etimologia necunoscută. ZGĂVÂRDĂ s. f. v. zgăbârdă. ZGĂVÂRDOS, -OĂSĂ adj. v. zgăbârdos. ZGĂVLEÂJĂ s. f. = scofleajă. Cf. bl viii, 106, alr i/i h 7/760. ZGĂVLOĂCĂ s. f. v. zglăvoc. ZGÂBĂ s. f. (Prin vestul Transilv.) Femeie gârbovită de bătrâneţe. Cf. rev. crit. iv, 339. - Scris: sgâbă rev. crit. iv, 339. - PL: zgâbe. - Pref. z- + gâbă. ZGÂBUI vb. IV. Tranz. şi refl. (Regional; complementul indică răni, bube etc.) A (se) scărpina (1) (Săpata - Piteşti), udrescu, gl. Nu te mai zgâbui aco- lo, mă, că întărâţi buba mai rău. id. ib. - Prez. ind.: zgâbuiesc şi zgâbui. - Etimologia nesigură. Cf. g ă b u i. ZGÂBUÎT, -Ă adj. (Regional; despre răni, bube etc.) Care este frecat (repede) cu unghiile, cu degetele sau cu un obiect tare. Cf. z g â b u i (Săpata - Piteşti), udrescu, gl. Rană zgâbuită. id. ib. + (Despre cuiburi) Scotocit2. Cf. udrescu, gl. Cuiburi zgâbuite. id. ib. - PL: zgâbuiţi, -te. - V. zgâbui. ZGÂCINĂ vb. I. Tranz. şi refl. (Regional, mai ales în Olt.) A (se) zgâlţâi (1). Cf. cade, scriban, d., dl, dm, ciauşanu, v. 212. Fii pe pace, nu sghicina masa. boceanu, gl., cf. alr i 1 337/810, 815, 856. ^ Absol. Ba, nu macin, numa sgarcin. coman, gl., + Refl. (Despre pământ) A se cutremura. Voi ştiţi că s-a zghicinat pământu ieri noapte? boceanu, gl., cf. alrm sn ii h 626/836. + Tranz. (Complementul indică pomi) A scutura (II 1). Vreo doi, trei vlăjgani sgăcinau pomii şi ... potopeau peste fete o ploaie răpăitoare de prune, macedonski, o. iii, 5. Despre raiu din sus, Bura-mi d-abura, Mărul sgăcina, Merele-mi pica. viciu, col. 93, cf. alr ii 3 559/812, 876. Hai să sgâr-cinăm prunii, că s-au copt. cv 1951, nr. 5, 25. Am zglăcinat destul pomul, lexic reg. ii, 103. - Scris şi: sgăcina cade. - Prez. ind.: zgâcinez şi zgâcin. - Şi: zgârcinâ (scris sgârcina), zgăcinâ (alrm sn ii h 626/812, scris şi: sgăcina alr ii 3 559/812; prez. ind. sgacin ib.), zgărcinâ, zghicinâ (scris şi: sghicina), zglăcinâ, zglecinâ (lexic reg. 47), sclătinâ (com. din CUZDRIOARA - DEJ) vb. I. - Cf. z g â 1 ţ â n a. ZGÂDAR s. m. (Regional; cu sens colectiv) Copaci piperniciţi. Com. din loman - sebeş. Tufe (1). Com. din loman - sebeş. + Epitet pentru un om răutăcios. Com. din loman - sebeş. -Pl.:? - Etimologia necunoscută. 2469 ZGÂDĂRA - 241 - ZGÂIT • ZGÂDĂRA vb. I v. zgândări. ZGÂDĂRÎ vb. IV v. zgândări ZGÂDÂRÎ vb. IV v. zgândări. ZGÂÎ vb. IV. 1. Tranz. (Popular şi familiar; complementul indică ochii) A holba. Cf. anon. car., klein, d. 29, lb. Privesc cum plutiţi ... zgâiesc nişte ochi! tîmpeanul, g. 59/13. Pe un scaun ..., sprijinindu-şi capul pe o mână şi sghiindu-şi ochii cătră focul ce era să se stingă, şedea un tânăr, fm (1844), 1802/32, cf. iser, polizu, pontbriant, d. A zgăi ochii, ddrf, cf. bar-cianu, alexi, w. Logofătul zgăi nişte ochi de om speriat şi vru să răspundă ceva, dar nu putu. luc. vii, 8, cf. şăineanu2. Baba se linse pe buze şi zgâi ochii. chiriţescu, gr. 178. Străjarii zgâiesc ochii, tuşesc în sec, scutură puţin din cap. lungianu, cl. 135. Doar n-oi mai sta eu acu să zgâiesc ochii la tufe! mirones-cu, s. 105, cf. cade. îmi zgâiam ochii cât puteam ca să deosebesc câtuşi de puţin, dar întunericul era aşa de gros! rebreanu, nuv. 138. Şi se-ncorda, şi-şi zgâia ochii să vadă, mai mişcă umbra ori nu? mironescu, s. 40. Noi zgâim ochii la el. stănoiu, c. i. 133, cf. scriban, d. Ciovică zgâi ochii la pagina ...pe care, de sus până jos, era aplicată ... ştampila, stancu, r. a. iv, 341. Du-te, mă, la mă-ta, ce tot zgâieşti ochii la mine! preda, m. 11. Nişte fete pe gunoi Zgâise ochii la noi. teodo-rescu, p. p. 178, cf. şez. v, 174, ciauşanu, gl., tomescu, gl. + (Prin Mold.; complementul indică răni, bube etc.). A zgândări (2). Cf. resmeriţă, d. + (Regional) A scormoni (1) (Strehaia). alr sn v h 1 331/848. 2. Refl. (Popular şi familiar; despre oameni) A se holba. Cf. pontbriant, d. Se zgâieşte ... la boul tău, râvneşte la muierea ta. jipescu, ap. tdrg. Ce tot te zgâieşti şi te uiţi la toţi d-alde taie câinilor frunză! ispirescu, L. 120, cf. ddrf, săm. ii, 82. Ce căutaţi, mă, aici? Ce vă zgâiţi aşa la mine, mă? sadoveanu, m. 169. Când să zgâia la mine, când la neamţ, da neamţul ce să priceapă! anghel, pr. 178. Nu te zgâi la mine, ci, dacă ştii unde-i, spune-mi. agârbiceanu, a. 412, cf. cade, voiculescu, poezii, i, 191, scriban, d. Hai, bă, măreşte paşii! Nu te mai zgâi la vitrină! stancu, r. a. iv, 253. Se zgâiau copiii la pozele colorate, cu animale nemaivăzute, pas. l. i, 136. Ne urcam pe gard şi ne zgâiam la dânşii, camilar, c. p. 35. Totul a fost din pricina fetei, am uitat de mine zgâindu-mă la ea. preda, i. 29. Pe margini, se zgâiau slugile împărăteşti. barbu, princ. 197. Mă trezeam zgâindu-mă prin bălţi, prin găleţi, prin cioburi de oglindă, v. rom. ianuarie 1966, 42. Nu-i de mirare că-n ultima vreme am început să mă zgăi spre cer, într-o neputincioasă perplexitate. românia literară, 1970, nr. 81, 22/2, cf. lexic reg. 39. ^ (Prin lărgirea sensului). Mâinile le ţine răşchirate ca un răstignit, degetele încleştate în aşternutul de paie, din care se zgâiau, spăimântate şi rupte, câteva fire galbene ca părul în barba unui spân. rebreanu, nuv. 49. + (Regional; despre ochi) A miji1 (I 1) (Voiniceni - Târgu-Mureş). alr ii/i h 11/235. 3. R e f 1. (Prin Olt.) A se uita la cineva în batjocură; a se strâmba (holbând ochii în mod exagerat). Cf. dm, DEX, TOMESCU, GL., LEXIC REG. 39. 4. T r a n z. (Regional; complementul indică părţi ale corpului) A strâmba (1) (Secăşeni - Oraviţa). alrt ii, 25. Capu cu săcuria v-am tăiat, Mânili v-am zgăiit, Pisuarili v-am olozit. ib. 5. Ref 1. (Prin sudul Olt.) A se răsti1, lexic reg. 39. - Scris şi: sgâi. - Prez. ind.: zgâiesc şi (rar) zgâi. -Şi: (învechit) zghii (scris sghii), (regional) zgăi (prez. ind. zgăi) vb. IV. - Cf. z g ă u. ZGÂIÂT, -Ă adj. v. zgâit. ZGÂlE s. f. 1. (învechit) Persoană cu ochii zgâiţi (1). Cf. polizu, baronzi, l. 125. + Persoană căreia îi curg ochii. Cf. polizu. 2. (Prin nord-estul Munt. şi prin Dobr.; art.; şi în sintagma de-a zgâia) Numele unui joc de copii în care copiii stau roată şi cel din mijloc îi loveşte pe toţi, cu un beţişor, la palme. Cf. h ii 256, xii 43. 3. (Regional) Copil vioi, zburdalnic. Com. din banat. - Scris şi: sgâie h ii 256, xn 43. - Pl.: ? - De la zgâi. ZGÂIM vb. I v. zgâmăi. ZGÂÎRE s. f. Acţiunea de a (se) zgâi. 1. (învechit) Holbare (a ochilor). Cf. z g â i (1). Vrednice de însemnat era gesticulăciunile paşei, sgâirea ochilor lui celor mari şi roşii. fm. (1846), 1332/16, cf. iser, lm, alexi, w. 2. (învechit şi regional) Holbare (a oamenilor). Cf. zgâi (2). Cf. polizu, pontbriant, d., ddrf, barcianu. Com. din turnu-măgurele. - Scris şi: sgâire. - Pl.: zgâiri. - V. zgâi. ZGÂÎT, -Ă adj. 1. (Popular şi familiar; despre ochi) Holbat. Cf. zgâi (1). Cf. anon. car. Mari astronomi ... umblând cu ochii zgâiţi la stele, dau în puţuri, he-liade, o. ii, 105. Au lăsat pre doftorul cu ochii zgâiţi după dânsul, bărac, t. 48, cf. pontbriant, d. Mă uit eu încolo, mai mă fac că nu mă sinchisesc de el ..., baga-bontul cu ochii zgâiţi la cocoane, caragiale, o. vi, 5. Se duse şi el de văzu palaturile şi rămase cu ochii zgâiţi. ispirescu, l. 105. Privirile lui ... se opreau pe chipul ei uricios ... cu nişte ochi de tătar, mititei, fără coloare, zgâiţi prosteşte, vlahuţă, ap. tdrg. îşi băuse dof-toria şi sta la tejghea roş şi cu ochii zgâiţi. contemporanul, v2, 145, cf. ddrf. Tu, cel cu ochii zgâiţi la mine, umple luleaua de tutun, adam, r. 217, cf. alexi, w. Frumoşi sunt ochii mari, dar nu cei holbaţi, zgâiţi, bulbucaţi, candrea, f. 42, cf. cade. Noi cu ochii zgâiţi la cutie, stănoiu, c. i. 127. Trebuie să stea nemişcat ... cu ochii zgâiţi în ochii superiorului, cocea, s. ii, 13. Ochii ei priviră zgâiţi, se umflară de lacrămi. agârbiceanu, s. p. 34. N-o să stăm ţeapeni, cu ochii zgâiţi spre zare. camil petrescu, o. iii, 230. Cu ochii zgâiţi la fereastră mă uitam la cele două rânduri de pruni. camilar, c. 88. O surprindeam cu ochii zgâiţi spre fereastra mea, lungindu-şi gâtul ca o pasăre, românia 2478 ZGÂITURĂ - 242 - ZGÂLŢÂI literară, 1970, nr. 81, 6/1. L-au şi trântit ... peste ochii cei boldiţi şi zgâiţi. sbiera, p. 136. (Prin analogie) Şobolani, şoareci, guzgani, ciuft zgâiţi, huhurezi hohotitori şi câte alte jivine neştiute veneau, pe furiş. voiculescu, p. i, 63. Barza fioroasă ... Cu ochii zgâiţi, Cu dinţii rânjiţi, marian, d. 231. Şi fiind vremea târzie, Ea sare din câmpie, O fiară groaznică, cumplită Cu ochii mari şi zgâită. ib. nu. 625. Cu capul pe muşuroi, Cu ochii zgâiţi la oi. mateescu, b. 69, com. din straja - rădăuţi. + (Prin nord-estul Olt.; despre ochi) Care nu se închide complet, rămânând întredeschis (în timpul somnului) din cauza unei boli sau de bătrâneţe. Cf. ciauşanu, gl. + (Popular; substantivat, m.) Ochi1 (A I 1). Unde nu înhaţă Pepelea slănina de pe jăratec, cum fierbea ea mai grozav în untură şi unde nu mi-l loveşte pe drac peste ochi, de i-au pleznit zgâiţii. sbiera, p. 16. + P. ext. (Despre faţă) Slut (1). Zurbagii, pe lângă ziduri, cu feţele zgâite, c-au să vadă ce nu se aşteptau, stancu, d. 235. + (Substantivat) Epitet pentru o persoană urâtă. Dacă te mai legi de băiatul meu, zgâitule, îţi culegi fasolea din gură de pe jos. stancu, r. a. i, 47. Ba, meargă zgâita, c-a ei e nunta, sbiera, p. 252. Tata lungu, mama lata, Sori-mea sgâiata (Soba), pascu, c. 22. 2. (Regional, mai ales în Mold.; despre bube, răni) Deschis. Cf. resmeriţă, d., i. cr. iii, 87. + (Rar; despre pământ) Uscat. Raze aurii săltau ... dogorind pământurile zgâite de arşiţă, luc. vii, 584. + (Rar; despre ţesături) Rupt2 (4). Scaune şi canapele având droturi sfărâmate Prin zgâita lor damască de un verde spălăcit, Dau afară-n şomâldoace. macedonski, o. i, 82. - Scris şi: sgâit resmeriţă, d. - PL: zgâiţi, -te. - Şi: (popular) zgâiât, -ă (scris şi sgâiat) adj. - V. zgâi. ZGÂITURĂ s. f. (Prin. Bucov.) Epitet pentru o fată proastă, lexic reg. 112. - PL: zgâituri. - Zgâi + suf. -itură. ZGÂLCIUROS, -OÂSĂ adj. (Prin nord-estul Olt.; despre teren) Deluros. Cf. vîrcol, v. 102. - PL: zgâlciuroşi, -oase. - Pref. z- + gâlciuri (pl. lui gâlcă) + suf. -os. ZGÂLŢ interj. (De obicei repetat) Onomatopee care imită zgomotul produs de mişcarea bruscă şi repetată, într-o parte şi în alta, a unui obiect. Cf. scl 1960, 784, sfc iv, 225. Grecii dă-i pe mâna mea, Să-i joc ca p-o brebenea, Să-i joc bine boriţa, Sgâţa-sgâţa iepura. teodorescu, p. p. 480. - Şi: zgaţa (scris şi sgâţa) interj. - Onomatopee. ZGÂLŢÂI vb. IV v. zgâlţâi. ZGÂLŢĂITURĂ s. f. v. zgâlţâitură. ZGÂLŢĂN vb. I v. zgâlţâna. ZGÂLŢĂNÎ vb. IV v. zgâlţâna. ZGÂLŢÂÎ vb. IV. Tranz. şi refl. 1. (Complementul ori subiectul indică obiecte, construcţii etc. sau părţi ale lor ori fiinţe, arbori etc. sau părţi ale corpului lor) A scoate din poziţia iniţială, mişcând încoace şi încolo, în sus şi în jos etc. (producând un zgomot caracteristic); a (se) clătina, a (se) cutremura, a (se) hâţâi, a (se) hodorogi, a (se) hurduca, a (se) hurducăi, a (se) hurui, a (se) scutura (II 1), a (se) zdruncina (1), a (se) zgudui (2); (popular) a (se) zgâlţâna (1), (regional) a (se) bălăbăni, a (se) dârgâi, a (se) zdrăngăni (II), a (se) zdroncări (2), a (se) zdruhăi (1), a (se) zducini, a (se) zgâcina, a zgârcina. Cf. lb, iser. Umblă prin odaie şi merge de zgâlţâie uşa din dos. negruzzi, s. iii, 191. Luntraşul râdea zgâlţâind drucii cei zdraveni, contemporanul, iv, 303. Vântul şuiera pe sub ştreşini, în răstimpuri veneau vârtejuri repezi, zgălţâiau ferestrele. vlahuţă, ap. tdrg. Fagii firavi şi mesteacănii înălbiţi îşi dau coate şi se zgâlţâie de groază, chiriţescu, gr. 44. Ii fu ruşine că a zgâlţâit stâlpul, rebreanu, p. s. 168, cf resmeriţă, d. Sertarul ... s-a înţepenit. A trebuit un ceas să-l smucesc şi să-l zgâlţâi, ca să-i dau de hac. m. i. caragiale, c. 92, cf. cade. întâi am râs de se zgâlţâia patul cu mine, pe urmă am plâns cu lacrimi. mironescu, s. 158. Odată cu noaptea viscolul se înteţi ..., zgâlţâind uşile şi smulgând tinichelele firmelor. c. petrescu, c. v. 137. întărâtat ... zgâlţâie uşa cu amândouă mâinile, stănoiu, c. i. 136. Nu-l zgâlţâi, că-i faci mai rău. Eu cred că de asta s-a stricat, sebas-tian, j. 7. O ploaie măruntă se pulverizase pe geamurile zgâlţâite de vânt. călinescu, o. i, 126. Un plop pe care-l zgâlţâie din tulpină până-n vârf vijelia, stancu, d. 268. Lilian apucă poarta cu zăbrele şi o zgâlţâi. vinea, L. ii, 151. Uşile şi geamul laboratorului se cutremurară, zgâlţâite parcă de mâna furioasă a unui uriaş, preda, r. 165. Viscolul zgâlţâia cercevelele. barbu, G. 195. Zgâlţâie banca şi o constată solidă, t iunie 1964, 30. în Brăila fortificată, felinarele ardeau, încă, la 11 dimineaţa, zgâlţâite de furtună, românia literară, 1970, nr. 87, 4/2. Eu pomul l-oi zgâlţâi Şi turtele toate-or sări. marian, nu. 757, cf. alr ii 3 559/ 228, 762. (Prin exagerare) Preutul se zgâlţâia cu pletele de borta laiţii. sbiera, p. 101. Când pruncul mi-era de-un an, Şarpele era de doi. Când pruncul mi-era de şapte, Şarpele era de opt. Zgâlţâia ceva din loc. folc. olt. - munt. iii, 413. -❖* Refl. pas. Toată familia tremurând ruga pe D[u]m[ne]zeu în coliba ...a căreia acoperiş se zgâlţiia foarte de repejunea vânturilor. buznea, p. v. 81/16. Uşa se zgâlţâia încât răsuna toată biserica goală, slavici, n. ii, 186. 4- In tranz. Omul sări jos, legă pe murgul de un stâlp ... şi, încetişor, zgâlţâi de clampa uşei. contemporanul, iii, 921. Vântul care zgâlţâie de uşă a presărat pe el tărâţe. jebe-leanu, s. h. 47. Au aşteptat amu cât au aşteptat şi, nemaivenind ea, au început a zgâlţâi de frânghia aceea. sbiera, p. 21. Le zise: ... când va zgâlţâi el de funie, să-l tragă în sus. cătană, p. b. i, 95. + Tranz şi refl. (învechit, rar; despre pământ) A (se) cutremura. Dar o zi, aşa zice tradiţia, pământul zgâlţâiat fiind de convulsiile ... înlăuntru sinului său urmate, temeiurile acestei fericite insule s-au surpat, ar (1832), 3242/9. + Tranz. (învechit, rar; complementul indică un re- 2486 ZGÂLŢÂI - 243 - ZGÂLŢÂIALĂ cipient) A clătina. Cleiul de moron ... topit în must sau vin se toarnă în vas, se turbură vinul zgâlţiind bine vasul i. ionescu, b. c. 297/19. 2. (Complementul indică oameni sau părţi ale corpului lor) A mişca brusc şi repetat, într-o parte şi într-alta (pentru a atrage atenţia), aclătina;p. ext. a scutura violent pentru a provoca durere, a bate, (învechit şi regional) a z b i h u i (1); (popular) a zgâlţâna (2). Măi! guleratu dracului! ... rău m-o zgâlţâit, alecsandri, t. 58. Ana-l zgâlţâi şi-i răcni-n urechi, vlahuţă, s. a. iii, 140. Prinzând ... băiatul de picioare, începe a-l zgâlţâi şi trage încolo şi-ncoace. marian, i. 203. Mă trezesc într-un târziu cu o mână zgâlţâindu-mă! sbiera, f. s. 200. Casandra se apropie de pat şi prinse a zgâlţâi pe copilaşi, dunăreanu, ch. 110. îl apucai de cizmă şi-l zgâţuii niţel: „scoaV de aci!“ luc. vii, 528, cf. şăineanu2. Deci ea îl zgâlţâi încă un răstimp, strigându-i la ureche, agârbiceanu, s. p. 145. Ziceau că bine a făcut dacă a zgâlţâit puţin pe butoiul cela de George. rebreanu, i. 60. Gospodarul, trezit de ţipetele şi zvârcolirile nevestei, o zgâlţâi şi o deşteptă, voiculescu, p. ii, 253, cf. scriban, d. Turcii, cum ne-au văzut, au început să ne înjure pe limba lor, să ne zgâlţâie şi ne-au şi înconjurat, camil petrescu, o. i, 615. Muierea asta mă tot întreba şi mă zgâlţâia, că nu iau ceva în gură? preda, i. 22. Contele ... îl zgâlţâie ceremonios pe baronul întins îmbrăcat pe pat. t iulie 1964, 56. L-am luat de mână şi l-am zgâlţâit puţin, să ştie că sunt şi eu acolo. lăncrănjan, c. i, 102. Era aproape speriat şi începu s-o zgâlţâie, apoi îi şterse obrajii de lacrimi şi vorbi mai blând. v. rom. ianuarie 1965, 72. înşfăcând-o de umeri, începu s-o zgâlţâie cu violenţă, românia literară, 1970, nr. 33, 19/1, cf. alr i 1 325/125, 217, 223, 270, 341, 350. ^ (Urmat de determinări introduse prin prep. „din“ sau „de“) Taci, băiete, că nu ţi-a dat cu paru-n cap! făcu Leonte Orbişor, zgâlţâindu-l de braţ. rebreanu, r. ii, 41. Bolnavul ... îşi răsuci faţa spre Cărămidă, care-l zgâţâi puţin de nas şi-apoi îl mustră cam cu dojană. mironescu, s. 98. Se duce Va-lerian la Ciugulitu şi-l zgâlţâie de mânecă, stănoiu, c. i. 121. Coco, îngrijat că nu-şi găsea calul, m-a zgâlţâit de urechi până m-a ameţit, brăescu, a. 63. Am zgâlţâit-o de umeri, beniuc, m. c. i, 81. Să se înfăţişeze ... să-l zgârie şi să-l zgâlţâie de cap. sadoveanu, o. xvii, 314. Mă zgâlţâia de mânecă şi de revere, preda, m. s. 118. M-am apropiat şi l-am zgâlţâit de mână. lăncrănjan, c. ii, 78. Refl. rec ipr. Se zgâlţâie amândoi, alecsandri, t. 318. S-au apucat acuma la trântă voinicească. încep a se izbi ba într-o parte, ba în alta, se năcăjesc, se zgâlţâie. sbiera, p. 94. + (Popular; despre vehicule) A zdruncina (1). Cf. alr sn ii h 353. + Tranz. şi refl. rec ipr. (Regional) A (se) trage de păr. Cf. alr ii/i h 8, alr sn iv h 973. + In-tranz. (Prin Dobr.; despre dinţi) A clănţăni. Cf. alr i 1 258/677. îi zgâlţâie dinţii-n gură de frig. alr ii/i h 40/682. + (Despre fiinţe) A face mişcări involuntare, rapide şi repetate din cauza frigului, a bolii, a emoţiei etc. Tot anul l-au zgâlţâit pe câine frigurile, candrea, f. 144. Sughiţurile de plâns îi zgâlţâiau tot trupul cocea, s. ii, 40. Tremuram ca zgâlţâit de friguri, vla- siu, a. p. 28. Rita, goală, sta în clarul de lună în pervazul uşilor care dădeau în balcon, zgâlţâită de suspine. vinea, l. i, 391. Staţi liniştit. Râsul vă zgâlţâie şi ne împiedicaţi din lucru, românia literară, 1971, nr. 123, 17/1. ^ Intranz. Din arat până-n cărat, Să-i fie de tremurat; Din culesul cânipii, Până-n ruptu cămăşii, Tot să-i fie-a zguţăi. bîrlea, l. p. m. ii, 40. + F i g. (Familiar) A înfiora de groază. S-a întâmplat apoi un lucru care l-a zgâlţâit cumplit, lăncrănjan, c. ii, 168. 3. F i g. (Familiar) A certa aspru; a critica sever. Hai, linişteşte-te. Să ştii că l-am zgâlţâit bine. I-am spus că-i un dobitoc, h. lovinescu, t. 246. Ancheta trebuie să răscolească, să zgâlţâie. contemp. 1970, nr. 1256, 4/1. - Scris şi: sgâlţâi resmerită, d. - Prez. ind. zgâlţâi şi (învechit) zgâlţâiesc (cihac, ii, 342). - Şi: (învechit şi regional) zgâlţâia vb. I, zgâlţâi, (pontbriant, d., cihac, ii, 342, resmerită, d. alr i 1 325/125; scris şi sgâţâi resmeriţă, d.) vb. IV, (învechit) zgâlţiâ (alexi, w.) vb. I, zgâlţii, zgârţui (tdrg, scriban, d.) vb IV, zgâţăiâ (ddrf), zgâţâiâ vb. I, zgâţui, zgâlţâi (cihac, ii, 342, ddrf) vb. IV, (regional) zgâlţui (alr sn iv h 973/ 705), zgâţâi, zguţăi, zguţâi (alr i 1 325/217), zguţui (ib. 1 325/270, mat. dialect, i, 199), zgâţăi (alr sn ii h 353/95) vb. IV. - Zgâlţ + suf -ăi. ZGÂLŢÂI vb. I v. zgâlţâi. ZGÂLŢÂIÂLĂ s. f. Faptul de a (se) zgâlţâi. 1. Scoatere din poziţia iniţială, mişcând (cu putere) brusc, repetat şi dezordonat, într-o parte şi într-alta, încoace şi încolo, în sus şi în jos etc. (producând un zgomot caracteristic); clătinare, clătinat1, clătinătură, clătineală, cutremurare, cutremurat1, cutremurătură, hâţâială, hâţâire, hâţâit1, hâţâitură, hodorogeală, hodo-rogire, hodorogit1, hodorogitură, hurducare, hurducat1, hurducătură, hurducăială, hurducăire, hurducăit, hur-ducăitură, huruială, huruire, huruit1, huruitură, scuturare di i), scuturat (II 2), scuturătură (II 1), zdruncinare, zdruncinat1, zdruncinătură, zdruncineală, zgâlţâit1, zgâlţâitură (1), zguduială (2), zguduire (2), zguduit1 (2), zguduitură (2), (învechit) zgâlţâna, (regional) bălăbăneală, bălăbănire, bălăbănitură, dârgâire, dârgâi-tură, zdrăngăneală, zdrăngănire, zdrăngănit1, zdrăngă-nitură, zdroncănire, zdroncănitură, zdruhăire, zdruhăi-tură, zducnire, zgâcinare. Cf. zgâlţâi (1). Cf. dl, dm, M. D. ENC., DEX. 2. Mişcare bruscă şi repetată, într-o parte şi într-alta (pentru a atrage atenţia), clătinare, clătinat1, clătinătură, clătineală; p. ext. scuturare violentă pentru a provoca durere fizică, batere, bătut, (rar) zgâlţâitură (2), (învechit şi regional) zbi -hui re. Cf. zgâlţâi (2). Cf. dl, dm, scl 1960, 784. Râzi, Doamne, şi nu mă scoţi din mânele nemţoiului istuia, zise Sf. Petre, mai mort de sgâlţiala şi frecuşul ce i-a dat neamţul, i. cr. iii, 205. 3. (Prin Munt.) Păruială1 (1). Cf rev. crit. iv, 86. - Scris şi sgâlţâială. - Pronunţat: -ţâ-ia-. - PL: zgâlţâie li. - Şi: (regional) zgâlţiâlă, zghihuiâlă, s. f. - Zgâlţâi + suf. -eală. 2488 ZGÂLŢÂIRE - 244 - ZGÂLŢÂNI ZGÂLŢÂÎRE s. f. (învechit) Zgâlţâială (1). Cf. Zgâlţâi (1). Cf. PONTBRIANT, D., RESMERIŢĂ, D. - PL: zgâlţâiri. - Şi: zgâţăire (pontbriant, d.), zgâţâire (resmeriţă, d.; scris sgâţâire id. ib.) s. f. - V. zgâlţâi. ZGÂLŢÂIT1 s. n. Scoatere din poziţia iniţială, mişcând (cu putere) brusc, repetat şi dezordonat, într-o parte şi într-alta, încoace şi încolo, în sus şi în jos etc. (producând un zgomot caracteristic); clătinare, clătinat1, clătinătură, clătineală, cutremurare, cutremurat1, cutremurătură, hâţâială, hâţâire, hâţâit1, hâţâitură, hodo-rogeală, hodorogire, hodorogit1, hodorogitură, hurdu-care, hurducat1, hurducătură, hurducăială, hurducăire, hurducăit, hurducăitură, huruială, huruire, huruit1, hu-ruitură, scuturare (II 1), scuturat (II 2), scuturătură (ii 2), zdruncinare, zdruncinătură, zdruncineală, zgâlţâială (1), zgâlţâitură (1), zguduială (2), zguduire (2), zguduit1 (2), zguduitură (2), (învechit) zgâlţâire, (regional) bălăbăneală, bălăbănire, bălăbănitură, dârgâire, dârgâitură, zdrăngăneală (2), zdrăngănire (2), zdrăngănit1 (2), zdrăngănitură (2), zdroncănitură, zdruhăire, zdruhăitură. Cf. z g â Tremura într-un zgâlţâit care n-o lăsa nici să vorbească şi bâiguia ceva neînţeles, popa, v. 316. In zgâlţâitul frigurilor, ai tras cu urechea când mama spunea tatălui tău că şi pe alte străzi au mai murit copii, pas, z. i, 216, cf. dl, dm, sfc iv, 299, dex. - Scris şi: sgâlţâit. - PL: zgâlţâituri. - V. zgâlţâi. ZGÂLŢÂÎT2, -Ă adj. 1. (învechit; despre obiecte, construcţii etc. sau despre părţi ale lor ori despre fiinţe, arbori etc. sau despre părţi ale lor) Zdruncinat2 (1). Cf. zgâlţâi (1). Cf. pontbriant, d., alexi, w., resmeriţă, d. + (Rar) Care este bătut de vânt. Vântul umfla firmele negustorilor şi s-auzea un muget de tablă zgâlţâită, barbu, g. 184. + (Rar; despre râs, plâns etc.) Sacadat. Prefăcându-mă că abia mă mai ţin pe picioare, izbucnii în râs zgâlţâit şi mecanic de alcoolic. MIHĂESCU, D. A. 177. 2. (învechit, rar) F i g. Agitat. Filip ... sprijini cu vârtute tronul seu cel zgălţiit şi, prin bărbăţie, făcu statul ecliziastic atârnat de puternicul schiptru al Franţiei. săulescu, hr. i, 197/17. - PL: zgâlţâiţi, -te. - Şi: (învechit, rar) zgâlţiit, -ă, zgâţâit, -ă (resmeriţă, d.; scris sgâţâit id. ib.), zgâţăit (pontbriant, d.), (regional) zghihuit adj. - V. zgâlţâi. ZGÂLŢÂITURĂ s. f. 1. Scoatere din poziţia iniţială, mişcând (cu putere) brusc, repetat şi dezordonat, într-o parte şi într-alta, încoace şi încolo, în sus şi în jos etc. (producând un zgomot caracteristic); clătinare, clătinat, clătinătură, clătineală, cutremurare, cutremurat1, cutremurătură, hâţâială, hâţâire, hâţâit1, hâţâitură, ho-dorogeală, hodorogire, hodorogit1, hodorogitură, hur-ducare, hurducat1, hurducăitură, hurducăială, hurducăire, hurducăit, hurducătură, huruială, huruire, huruit1, huruitură, scuturare (II 1), scuturat (II 1), scuturătură (II2), zdruncinare, zdruncinătură, zdruncineală, zgâlţâială (1), zgâlţâit1, zguduială (2), zguduire (2), zguduit1 (2), zguduitură (2), (rar) zvâcnitură (2), (regional) bălăbăneală, bălăbănire, bălăbănitură, dârgăire, dârgâitură, zdrăngăneală, zdrăngănire, zdrăngănit1 (2), zdrăngănitură (2), zdroncănire, zdroncănitură, zdruhăire, zdruhăitură. Cf. zgâ îţâi(i). Au urmat un zbuciumătoriu cutremur ... ale căruia zgâlţâituri au ţinut peste 60 de secunde, ar (1829), 197l/6, cf. pontbriant, d., alexi, w. Din sgâlţâitura vrăjmaşă a vijeliei, conv. lit. xliii, 1 148, cf. dl, dm, dex. + (învechit) Undă seismică. Acest înfricoşat fenomen s-au întâmplat la Parma, în 28 dimineaţă, două ori sgăţiitura aii fost îndreptată de-a lungul liniii magnetice, ar (1832), 1082/17. 2. (Rar) Zgâlţâitură (2). Cf. zgâlţâi (2). Cel întăi feliu de bătaie ... constă în ... aplicarea de palme viguroase până la înviniţirea obrajilor, în zgâlţiituri de cap şi de urechi, contemporanul, i, 407. + Mişcare involuntară, rapidă şi repetată, produsă de frig, de boală, de emoţie etc. Nu mai avea sgâlţâituri, dar era năucă. vlasiu, a. p. 146. Dumnezeu să te ferească De dragostea femeiască, Că îţi dă zgâlţiituri, Junghiuri pe la-ncheieturi. pamfile, c. ţ. 97. - Scris şi: sgâlţâitură. - Pronunţat: -ţâ-i. - Pl.: zgâlţâituri. - Şi: (învechit şi regional) zgâlţiitură, (învechit) zgâlţâitură (scris sgâlţâitură), zgâţăitură (pontbriant, d.), zgăţiitură (scris sgăţiitură), sgăţăitură (alexi, w.) s. f. - Zgâlţâi + suf. -itură. ZGÂLŢÂN vb. I. Tranz. (Popular) 1. A zgâlţâi (1). El însă trebuie să meargă, măsurând lungile drumuri negre ..., zgâţânând uşile şi porţile închise, săm. iv, 2. Câinele geme prin somn, afară viscolul zgâlţăne pereţii, c. petrescu, s. 53. I-am auzit paşii în sufragerie ... A bătut furios în uşă ..., a sgălţănat-o. camil petrescu, p. 160. ^ R e f 1. Se zgâtina fereastra la vorba lui sonoră, anghel - iosif, c. m. i, 26, cf. resmeriţă, d., alr i 1 337/75, 79, 107. + (Regional; complementul indică pomi) A scutura pentru a cădea fructele, frunzele etc. (Pecinişca - Băile Herculane). Cf. alr ii 3 559/2. 2. (Complementul indică oameni) A zgâlţâi (2). Fără să mai ţie socoteală că sunt pe o punte atât de şubredă; îl zgâlţâna înverşunat, urlând la el. camil petrescu, o. i, 235. A pus amândouă palmele pe umerii lui ... şi l-a zgâlţinat din temelii, c. petrescu, a. r. 32. L-au întors, l-au zgâţânat, s-a trezit, galan, z. r. 65. + Refl. (Regional; în forma zgâţâna) A tremura de bătrâneţe (Dobra - Ilia). alr ii/i h 87/105. + Refl. (Regional; despre dinţi) A clănţăni (Runcu - Târgovişte). alr i 1 258/768. - Scris şi: sgâlţâna resmeriţă, d. - Prez. ind.: zgâlţân. - Şi: zgâlţâni (sfc iv, 228) vb. IV, zgâlţâna vb. I, zgâlţăni (sfc iv, 228) vb. IV, zgâlţinâ vb. I, zgâlţini (sfc iv, 228) vb. IV, zgătină, zgăltănâ, zgâtina, zgâţâna, (regional) zgâţănâ (alr i 1 337/75, alr ii 3 559/2) vb. I. - Contaminare între zgâlţâi şi hâţâna. ZGÂLŢÂNÎ vb. IV v. zgâlţâna. 2494 ZGÂLŢIA - 245 - ZGÂMBOI1 ZGÂLŢIA vb. I v. zgâlţâi. ZGÂLŢIÂLĂ s. f. v. zgâlţâială. ZGÂLŢIÎ vb. IV v. zgâlţâi. ZGÂLŢIÎT, -Ă adj. v. zgâlţâit2. ZGÂLŢIITURĂ s. f. v. zgâlţâitură. ZGÂLŢIN vb. I v. zgâlţâna. ZGÂLŢINÎ1 vb. IV v. zgâlţâna. ZGÂLŢINÎ2 vb. IV v. zgâlţâi. ZGÂMĂ1 s. f. (Regional) Măceaşă (1) (Râmnicu-Vâlcea). lexic reg. 88. - PI.: zgâme. - Etimologia necunoscută. ZGÂMÂ2 s. f. v. zgamă. ZGÂMĂÎ vb. IV. 1. Tranz. şi refl. (Olt., prin sudul Transilv. şi prin vestul Munt.; complementul indică răni, bube etc.) A (se) zgândări (2). Cf. cade, scriban, d., rev. crit. iii, 168. Mai lasă buba, n-o tot zgâmăi. boceanu, gl. Se zgâmuie în ureche, ciauşanu, v. 198, cf. l. rom. 1959, nr. 2, 55. Ce te tot zgămui prin sâni, mă, ţică, ori ai prăsit niscaiva sămânţă de scărpinici? udrescu, gl. + Tranz. (Regional; complementul indică lână; în forma zgâmui) A scărmăna (1) (Săpata Piteşti), udrescu, gl. Mai bine ai zgâmui şi tu lâna aia, decât să-mi stai aşa proţap, id. ib. + Tranz. (Regional; complementul indică pământul; în forma zgâmui) A ara superficial (Săpata - Piteşti). udrescu, gl. A zgâmuit pământul pe deasupra, ca să zică lumea c-a arat. id. ib. + Tranz. (Regional; complementul indică ştiuleţi de porumb; în forma zgâmui) A desface de pănuşi pentru a vedea dacă e bun de fiert sau de copt; (regional) zgâmboi2 (1), zgămuşi (Săpata - Piteşti), udrescu, gl. Cine-o fi. zgâmuit atâţia porumbi, că s-au învăţat ciorile să-i ciugule. id. ib. + In tranz. (Prin sudul Transilv. şi prin sudul Olt.) A căuta cu de-amănuntul (pentru a găsi sau a scoate ceva la iveală). Cf. păcală, m. r. 525, h xvii 177. Când ai pierdut un lucru mic şi nu-l poţi găsi, iai un surcel şi sgămâi prin paie. i. cr. iii, 179. 2. Re f 1. (Prin Olt.; în forma zgâima) A se mişca în continuu; a nu avea astâmpăr. Cf. scriban, d. + Refl. r e c i p r. (Regional; despre copii; în forma zgâmui) A se juca, a se hârjoni (Săpata - Piteşti), udrescu, gl. Ce vă tot zgâmuiţi acolo-n pătură, mă, neastâmpăraţilor? id. ib. 3. Refl. (Regional; în forma zgâmăi) A se uita insistent. Ce mi te zgâmăi la muierea rumânului, fiuţule? il septembrie 1960, 9. - Scris şi: sgâmăi cade. - Prez. ind.: zgâmăi şi zgâ-măiesc. - Şi: zgâmâi (udrescu, gl.), zgâmui vb. IV, zgâima (scriban, d.) vb. I, zgămâi (scris sgămâi) vb. IV, zgămâiâ (l. rom. 1959, nr. 2, 55) vb. I. - Etimologia necunoscută. ZGÂMÂÎT, - adj. (Prin nord-vestul Munt.) 1. Râcâit. Cf. udrescu, gl. + (Despre ştiuleţi de porumb) De pe care s-au scos pănuşile. Cf udrescu, gl. 2. (Despre copii) Neastâmpărat (2). Cf. udrescu, gl. - PI.: zgămăiţi, -te. - Şi: zgâmuit, -ă adj. udrescu, gl. - V. zgâmăi. ZGÂMÂITURĂ s. f. (Prin nord-vestul Munt.) 1. Râcâitură (1). Aici sunt zgâmuituri de ciori, udrescu, gl. 2. Hârjoană (de copii). Ce zgâmuitură v-a găsit, mă, de nu vă mai culcaţi? udrescu, gl. - PI.: zgâmăituri. - Şi: zgâmâitură (udrescu, gl.), zgâmuitură s. f. - Zgâmăi + suf. -itură. ZGÂMÂÎ vb. IV v. zgâmăi. ZGÂMÂIÂL s. f. v. zgâmuială. ZGÂMÂITURĂ s. f. v. zgâmâitură. ZGÂMB, -Ă subst., adj. 1. S. n. (Regional) Gland (1) (Năsăud). dr. i, 307, com. drăganu. 2. Adj., s. m şi f. (Prin nord-vestul Munt. şi prin sudul Olt.) (Persoană) care se uită cruciş; p. ext. (om) urât, care se schimonoseşte. Cf. lexic reg. 33, udrescu, gl. 3. S. m. (Regional) „Dinte (în sens rău)“. Com. din STRAJA - RĂDĂUŢI. - PI.: zgâmbi, -e. - Derivat regresiv de la zgâmboi1. ZGÂMB vb. I. Tranz. u n i p e r s. (Regional) A nelinişti (Deda - Reghin), mat. dialect, i, 199. Ce te zgâmbă, mă, băiete? ib. - Prez. ind. pers. 3: zgâmbă. - V. zgâmb. ZGÂMBĂÎ vb. IV. Tranz. (Regional) „A scobi dinţii“ (Râmnicu-Vâlcea). lexic reg. 88. - Prez. ind.: zgâmbăiesc. - Zgâmb + suf. -ăi. ZGÂMBÂU subst. 1. (Regional) Gland (Năsăud). DR. I, 307, COm. DRĂGANU. 2. (Regional) „Dinte“. Com. din straja - rădăuţi. - PI: ? - Zgâmb + suf. -ău. ZGÂMBEA s. m. sg. art. (Prin sud-estul Munt.) Diavol. Cf com. sat. iii, 52, dr. iv2, 876, sfc iv, 54. - Scris şi: sgâmbea com. sat. iii, 52, dr. iv2, 876. - Zgâmb 4- suf -ea. ZGÂMBOI1 s. n„ s. m. 1. S. n. (învechit şi regional) Gland. (1). Cf. pontbriant, d., cihac, ii, 119, alexi, w., tdrg, com. din frata - turda, com. drăganu. + (Regional) Lucru de mică importanţă (Săpata - Piteşti). udrescu, gl. + (Regional) Epitet (depreciativ) pentru un copil neastâmpărat (Săpata - Piteşti), udrescu, gl. Mă, zgâmboiule, când oi pune mâna pe tine, te trec năduşelile! id. ib. 2516 ZGÂMBOI2 - 246 - ZGÂMUŞI 2. S. m. (Prin Transilv. şi prin vestul Mold.) Persoană care are ochii holbaţi. Cf. dr. i, 307, com. din piatra-neamţ. Ia te uită că a vinit şi zgâmboiu aiesta aici! MAT. DIALECT. I, 103. 3. S. n. (Regional) Fluier pe care şi-l fac copiii din frunze de ceapă, din coajă de salcie etc., (regional) zdrâmbă, zdrâmboaie, zdrâmboi (Sibiu), alr i 1 469/125. - Scris şi: sgâmboi. - PL: (1) zgâmboaie, (2) zgâm-boi. - Zgâmb + suf. -oi. ZGÂMBOÎ2 vb. IV. (Regional) 1. Tranz. A trage pielea de pe gland (Năsăud). Com. drăganu. + (Complementul indică ştiuleţi de porumb; în forma zgâm-boia) A desface de pănuşi, pentru a vedea dacă e bun de fiert sau de copt; (regional) zgâmuşi, zgâmui (1) (Săpata - Piteşti), udrescu, gl. Nu mai zgâmboia porumbii! id. ib. + Refl. pas. (Despre nuci) A se desface de coaja verde care le acoperă; a se crăpa. Era toamna când se zgâmboaie nucile şi se storc vinurile. iovescu, n. 42. Nucile se bat când se zgâmboaie de coaja verde. Com. din turnu-măgurele. + Refl. (Despre soare, zori etc.) A se ivi. Dimineaţa, când se zgâmboaie zorile, iovescu, ap. scriban, d. 2. Refl. (Mai ales în Transilv.) A se uita cu insistenţă, cu mirare; p. ext. a se holba. Cf. cade, scriban, d., rev. crit. iii, 168, şez. vii, 185. Feciorii omului nostru merseră şi ei să vadă cununa, ce lucia ca un soare luminos în vârful turnului, şi să se zgrăm-boaie la feciorii de împăraţi, mera, l. b. 125, com. din sălişte - sibiu, com. din timişoara, lexic reg. 73, com. beniuc. De ce te zgâmboi aşa la mine? mat. dialect, i. 103, cf. teaha, c. n. 283. Ce te zgâmboiezi aşa la mine, ce, nu m-ai mai văzut? udrescu, gl. + Tranz. (Complementul indică ochii) A holba (Năsăud). dr. i, 307, com. drăganu. + A se strâmba (1). Cf. dm, dex, NOVACOVICIU, C. B. I, 23. - Scris şi: sgâmboi cade. - Prez. ind.: zgâmboi şi zgâmboiesc. - Şi: zgâmboia (lexic reg. 73) vb. I, zgliniboi (novacoviciu, c. b. 23), zglâmboi (com. beniuc, teaha, c. n. 283) vb. IV, zglâmboiâ (scris sglămboiâ şez. vii, 185) vb. I, zgrămboi (mera, l. b. 125), zgrâmboi (scriban, d.) vb. IV, zgrâmboiâ (cade scris şi sgrâmboia id. ib.) vb. I. -V. zgâmboi1. ZGÂMBOIA vb. I v. zgâmboi2. ZGÂMBOIÂLĂ s. f. (Regional) Faptul de a (se) zgâmboi2 (2) (Săpata - Piteşti), udrescu, gl. Ce zgâmboială te-a găsit, mă, n-ai mai văzut poze? id. ib. - PL: zgâmboieli. - Zgâmboi2 + suf -eală. ZGÂMBOIÂRE s. f. v. zgâmboire. ZGÂMBOIÂT, -Ă adj. v. zgâmboit. ZGÂMBOÎ RE s. f. (învechit şi regional) Acţiunea de a (se) zgâmboi2 şi rezultatul ei. Cf. dhlr i, 269, com. din turnu-măgurele. - Scris şi: sgâmboire dhlr i 269. - PL: zgâmboiri. - Şi: (regional) zgâmboiâre s. f. Com. din turnu-măgurele. - V. zgâmboi2. ZGÂMBOÎT, -Ă adj. 1. (Regional; despre obiecte de îmbrăcăminte; în forma zgâmboiat) Descheiat; desfăcut (Săpata - Piteşti), udrescu, gl. Umblă cu gulerul zgâmboiat. id. ib. 2. (Prin estul Transilv. şi prin vestul Munt.) Holbat. Cf. mat. dialect, i, 199. Ce te uiţi aşa zgâmboiată, n-ai mai văzut maşină? udrescu, gl. + (Regional) Strâmbat2 (3). Parcă era gata namila de om să dea în plâns sgămboit. contemp. 1948, nr. 112, 6/1, cf. dm. - Scris şi: sgămboit. - PL: sgâmboiţi, -te. - Şi: zgâmboiat, -ă adj. - V. zgâmboi2. ZGÂMJÎ vb. IV v. zgâmuşi. ZGÂMOŞEÂLĂ s. f. v. zgâmşeală. ZGÂMOŞÎ vb. IV v. zgâmuşi. ZGÂMOŞÎT, -Ă adj. v. zgâmuşit. ZGÂMŞEALĂ s. f. (Prin nord-estul Olt. şi prin nord-vestul Munt.) Acţiunea deazgâmuşişi rezultatul ei. Cf. ciauşanu, v. 212, udrescu, gl. - PL: zgâmşeli. — Şi: zgâmoşeâlă s. f. udrescu, gl. - Zgâmuşi + suf. -eală. ZGÂMŞÎ vb. IV v. zgâmuşi. ZGÂMŞÎRE s. f. (Prin nord-estul Olt.) Acţiunea de a zgâmuşi. Cf. ciauşanu, v. 212. - PL: zgâmşiri. - V. zgâmuşi. ZGÂMUÎ vb. IV. v. zgâmăi. ZGÂMUIÂLĂ s. f. (Regional) Acţiunea de a (s e) zgâmui (v. zgâmăi 2) şi rezultatul ei (Săpata -Piteşti), udrescu, gl. - PL: zgâmuieli. - Şi: zgâmâiâlă (udrescu, gl.), zgămuiâlă (id. ib.) s. f. - Zgâmui + suf. -eală. ZGÂMUÎT, -Ă adj. v. zgâmăit. ZGÂMUITURĂ s. f v. zgâmăitură. ZGÂMUŞI vb. IV. T r a n z. (Prin nordul şi prin estul Olt.; complementul indică ştiuleţi de porumb) A desface de pănuşi, pentru a vedea dacă e bun de fiert sau de copt; (regional) zgâmăi (1), zgâmboi2 (1). Copiii, mai ales, dar şi oamenii bătrâni caută puicele, ca să vadă dacă au făcut boabe, desfăcând cu unghia foile de la vârful puicei, zgâmuşind, astfel, porumbul, pam-FILE, A. R. 89, Cf. CIAUŞANU, GL., ARH. OLT. XXI, 278, tomescu, gl. Să nu mai zgâmşeşti porumbii, că te omor. l. rom. 1959, nr. 1, 64. ^ Refl. pas. Când se caută puicile, să se vadă dacă au făcut sau nu boabe şi se 2535 ZGÂMUŞIT - 247 - ZGÂNDĂRI dau foile de la vârful puicii la o parte, se zice că se zgâmşeşte porumbul, i. cr. rv, 221. + Tranz. şi in-tranz. (Regional) A căuta cu de-amănuntul, răscolind. Să nu fi lăsat pe om să-şi bată capul scormonind şi zgâmuşind ... în zadar, iovescu, n. 173, cf. tomescu, gl., lexic reg. ii, 38. + (Prin nord-estul Olt.; în forma zgâmşi; complementul indică bube) A zgândări (2). Cf. ciauşanu, gl. + (Regional; în forma zgâmşi) A vătăma, aducând stricăciuni. Cf. dl, dm. - Scris şi: sgâmuşi (i. ionescu, m. 173). - Prez. ind.: zgâmuşesc. Şi: zgâmji (lexic reg. ii, 38), zgâmoşi, zgâmşi vb. IV. - Zgâmb + suf. -uşi. Cf. z g â m u i. ZGÂMUŞIT, -Ă adj. (Prin nord-estul Olt. şi prin nord-vestul Munt.; despre ştiuleţi de porumb) Care e desfăcut de pănuşi; (despre pănuşi) care e dat la o parte de pe ştiulete. Cf. ciauşanu, v. 212, udrescu, gl. - PI.: zgâmuşiţi, -te. - Şi: zgâmoşit, -ă (udrescu, gl.), zgâmşit, -ă (ciauşanu, v. 212) adj. - V. zgâmuşi. ZGÂMUŞITURĂ s. f. (Prin nord-vestul Munt.) 1. Râcâitură (1). Cf. udrescu, gl. 2. Hârjoană (de copii). Cf. udrescu, gl. - PI.: zgâmuşituri. - Zgâmuşi + suf. -itură. ZGÂNCĂ s. f. v. zgancă. ZGÂNCELÎ vb. IV. 1. Refl. (în dicţionarele din trecut, despre bube, răni etc.) A se vindeca, cicatri-zându-se. Cf. barcianu, alexi, w. 2. Tranz. (Mold.; complementul indică răni, bube etc.) A zgândări (2). Cf. cade, scriban, d., dm, şez. v, 174, i. cr. vi, 315, com. furtună, com. din straja -rădăuţi, a v 12, 19, 20, 31, vi 4, 33. 3. Tranz. (Bucov.) A face un lucru de mântuială, superficial. Cf. a v 8, 31, 33. Aista nu-i lucru, numa ai zgâncilitî glosar reg. - Prez. ind.: zgâncelesc. - Şi: (regional) zgănciuli vb. IV. ARHIVA XXIII, 296. - De la zgancă. ZGÂNCELÎ RE s. f. (învechit, rar) Zgândărire (2). Durerea de dinţi vine ... din adese zgâncelirea şi sco-birea lor. cornea, e. i, 112/9. - PI.: zgânceliri. - V. zgânceli. ZGÂNCIORÎ vb. IV. Tranz. (Prin Mold.; complementul indică bube, răni etc.) A zgândări (2). Cf. scriban, d. Ce tot zgâncioreşti buba ceia? i. cr. vii, 154. - Prez. ind.: zgâncioresc. - Cf. zgânceli. ZGÂNCOS, -OÂSĂ adj. (în dicţionarele din trecut, despre bube, răni etc.) Cicatrizat. Cf. ddrf, barcianu, ALEXI, W. - PI.: zgâncoşi, -oase. - Zgancă 4- suf. -os. ZGÂNDÂR vb. I v. zgândări. ZGÂNDĂRÂRE s. f. v. zgândărire. ZGÂNDÂRÂT, -Ă adj. v. zgândărit. ZGÂNDÂRĂTOR s. n. (Prin Ban. şi prin vestul Transilv.) Vătrai, alr ii/i h 285/2, a i 21, com. din LELEŞTI - BEIUŞ. - PI.: zgândărătoare. - Şi: (regional) zdârâitor s. n. a i 21, com. din leleşti - beiuş. - Zgândăra (variantă a lui zgândări) 4- suf. -tor. ZGÂNDĂREÂLĂ s. f. Zgândărire (1). Cf. udrescu, gl. + (Rar) F i g. Hârjoană. Iar v-a găsit zgândărea-la? udrescu, gl. - PI.: zgăndăreli. - Zgândări 4- suf. -eală. ZGÂNDĂRÎ vb. IV. Tranz. 1. (Complementul indică focul, cărbunii, jarul etc.) A mişca (cu un instrument) pentru a face să se învioreze, să ardă mai bine; a răscoli (II 4), a răvăşi (3), a scormoni (1), (învechit, popular şi familiar) a scociorî (1), (învechit şi regional) a scărmăna (3), (în dicţionarele din trecut) a scotoci (4), (regional) a râcâi1 (1), a scorni (7). Cf. pont- BRIANT, D., BARCIANU, ŞĂINEANU2, CADE. Se duce fără scop la sobă, zgândăre cenuşa absent, camil petrescu, T. II, 83, cf. DL, DM, com. MARIAN, ARH. OLT. XXI, 278. Zgândăreşti focul, alr sn v h 1 331/537. Mai zgân-dără ăl foc, să nu se stingă, udrescu, gl. Focul ce nu te supără, nicicum să-l zgândări. zanne, p. i, 173. Focul, cu cât mai mult îl zgândări, cu atât mai mult să şi aprinde, id. ib. 174. Nu zgândări focul dă supt cenuşă (= nu da prilej răului să se ivească). Cf. id. ib. 177. 4-F i g. Intruniţii fug pierduţi Ca luceferii de noapte ce se văd strânşi şi scăzuţi Cu măsura ce lumina soarelui strălucitor Zgândăreşte şi aţâţă focul său cel hrănitor. pogor, henr. 63/5. ^ Intranz. Tot pe vatră, alăturea de „piscalăul“ cu care se „zgâdăra“ în foc, se află şi cujba pentru ceaon. dragomir, o. m. 26. In zori, când căscă ochii, văzu pe baba Firoana, cu ochii înecaţi în lacrimi, zgândărind la foc. rebreanu, nuv. 196. + F i g. (Folosit şi absol.) A aduce într-o stare de enervare, de surescitare; a agasa, a agita, a aţâţa, a enerva, a indispune, a irita, a întărâta, a nu lăsa în pace (v. p a c e 4), a plictisi (2), a scormoni (5), a sâcâi (1), a stârni (8), a supăra (3), a surescita, (livresc) a tracasa, (învechit, popular şi familiar) a strânge de gât (v. strânge I 2 b), (popular) a ardeia, a ciudi, a zădărî (1), (învechit şi regional) a scociorî (5), (învechit) a scârbi (I 2), (regional) a chihăi, a zăgălui (1), a zăhăi (2), a zăhă-tui2 (1), (argotic) a şucări (3). V. mânia. Năvălind schiţii zgândărâţi în Mizia fu nevoit a înturna armile asupra acestora, săulescu, hr. i, 14/18. Şi cei mai avani încep să zgândărească pe cei mai slabi de fire. şez. viii, 119, cf. alexi, w. în braţul lenii oamenii s-aruncă Prea bucuros şi nici o râvnă n-au; De aceea soţ îmi place să le dau Pe diavolul să-i zgândăre la muncă, gorun, f. 17, cf. pamfile, j. i, 134. Fiindcă Friedman umblase şi chiar stătuse ani de zile în România, Titu îl zgândărea mereu să-i mai spună ce e 2548 ZGÂNDĂRI - 248 - ZGÂNDĂRICI pe-acolo. rebreanu, i. 233. Mie ce-mi zgândărea curiozitatea era altceva, tocmai ce scăpase tutulor celorlalţi din vedere, m. i. caragiale, c. 65. îi plăcea să zgândărească, să constrângă, să scoată răspunsurile cu cleştele. cocea, s. ii, 60. în priviri îi mijeau multe plăceri; iar în vine, simţurile îi erau zgândărite şi răscolite de „vătraiul tinereţiiiovescu, n. 128. Pe celelalte muieri le cam zgândărea şi le cam râcâia pe inimă felul ăsta de stăpână cu care-l ţinea ea de gât pe Miai. camil petrescu, o. i, 113. Dacă oi găsi-o în toane bune, s-o zgândăr, să-şi dea drumul la limbă, să-mi mai povestească de câte a trăit ea în vremurile trecute. stancu, d. 454. Tăceau şi, la răstimpuri, se porneau din nou, ... aşa cum se pornesc câinii, când îi zgândăre şi-i smulge din tăcerea lor un pian sau o flaşnetă, vinea, l. ii, 313, cf. dl, dm, m. d. enc., dex. Vorbeam şi eu ca să-l zgândăresc, din invidie, preda, m. s. 108. Nu ştia cum să-nceapă, cum să-l ia mai pe ocolite, fără să-i zgândărească furia. v. rom. martie 1958, 30. Seminariile sale erau o încântare: un coleg, printre noi, ce ne zgândărea la vorbă, se hâţâna cu scaunul, râdea şi ne ducea, fără să ne dăm seama, la concluziile sale. românia literară, 1970, nr. 91, 9/4, com. din straja - rădăuţi, arh. olt. xxi, 278, alr i 1 563/148, alr sn v h 1 407/784, alrm sn iii h 1 161/ 784, lexic reg. 44. însă Dăian ce făcea? Pe Hârgot mi-l zgândărea, Cu nevasta mi-l lega. folc. olt. - munt. iii, 610. ^ Refl. pas. Cu fărmătura asta de carne, numai i s-au zgândărit foamea, sbiera, p. 83. + (Regional) A rade puţin deasupra, p. ext. a zgâria (2). Zgândăreşte ... oleacă de tencuială de pe perete, marian, ap. cade, cf dl. + (Popular şi familiar; despre păsări, animale sau despre oameni) A răcâi1 (1); a scormoni (1). Maria zgădărea, în neştire, cu furculiţa, seul închegat pe taler. luc. vii, 101. Când nu plouă, să zgândăreşti furnicile în moşinoi. gorovei, cr. 378. O porniră pe drumul Chirnogilor, spre luncă, înşiruin-du-se ca nişte ciori care au fost zgornite de pândar, după ce au zgândărit porumbul, chiriţescu, gr. 67, cf resmeriţă, d. Până şi acest Pasăre ... tot zgândăreşte ţerna cu vârful bocancului, camilar, n. i, 375, cf. alr i 998/298, 302, 335. + Fig. (învechit, rar) A cerceta îndeaproape, în cele mai mici amănunte, în profunzime; (popular şi familiar) a scociorî (3). Pentru ca natura Munteniei în epoca lui Erodot să fie zgândărită până-n capăt, mai avem Dunărea, hasdeu, i. c. i, 209. 2. (Complementul indică răni, bube etc.) A freca (repetat) cu unghiile, cu degetele sau cu un obiect tare, producând iritare, inflamare etc.; a scărpina (1), a zădărî (2), (regional) a zemui (2), a zgăibi, a (se) zgâbui, a zgâi (1), a zgâmăi (1), a zgâmşi (v. zgâmuşi), a zgânceli (1), a zgânciori. Cf ddrf, şăineanu2. Ce tot îţi zgândăreşti buba şi n-o laşi să se usuce! pamfile, j. ii, 165, cf cade, scriban, d. Când unuia nu i se închide rana, e luat la ochi: nu cumva şi-o zgândăreşte singur cu un cui, cu o surcea, ca să nu se ducă pe front ori la corvoadă? pas, z. iii, 251, cf. dl. Câţiva îşi zgăn-dăreau îngânduraţi palmele băşicate, v. rom. octombrie 1958, 62, cf. DM, M. D. ENC., DEX, ŞEZ. IX, 150. ^ F i g. Mai vrei încă să zgândăreşti rana pe care a făcut-o cunoştinţa dumitale în inima singurului meu copil? i. negruzzi, s. vi, 136. Ar fi trebuit să o lase în pace, în aşa fel încât să fie dat uitării şi când colo se apuca să zgândăre o rană de-abia închisă, vinea, l. ii, 265. Refl. Ce te zgândăreşti atâta? com. marian. + Fig. A readuce în memorie lucruri neplăcute; a provoca întristare, durere, necaz etc. înţelese deodată supărarea Sorei, şi înconjură răspunsul, văzând că, fără să vrea, zgândărise o coardă simţitoare încă din sufletul văruţei sale. agârbiceanu, s. 378. Pe Ghioagă însă întrebarea aceasta îl înfurie ca şi când i-ar fi zgândărit în suflet o nelinişte de-abia mulcomită. rebreanu, nuv. 290. Paraschiva simţi că inima lui ...nu va fi bună de nimic toată ziua şi-i păru că i-o zgândărise. arghezi, s. viii, 241. Cine ştie câte mai mocnesc aici, se gândi el. E mai bine să nu zgândăr lucrurile. v. rom. ianuarie 1954, 99. Se simţeau cu toţii îndemnaţi să zgândăre asemenea amintiri scumpe sufletului fiecăruia, galan, z. r. 85. Ii zgândăream de la distanţă coarda lui cea mai simţitoare, vinea, l. i, 410. Chipul mamei cu pruncul totdeauna m-a zgândărit aici (arată inima), h. lovinescu, t. 404. Simţământul ăsta de vinovăţie, mai ales, mă râcâia şi mă zgândărea din ce în ce mai stăruitor, lăncrănjan, c. i, 21. + A lovi (repetat). Pe la amiază se deşteptă în răcnetele paznicului care-l zgândărea în coastă cu vârful cizmei, rebreanu, i. 395, cf. resmeriţă, d. + (Despre oameni sau despre instrumente muzicale; complementul indică coardele unor instrumente muzicale) A face să vibreze (nearmonios); p. ext. a cânta (prost) la un instrument cu coarde; a zdrăngăni (I 2), (regional) a drângăni. întâi izbucneşte unul, pe patru note joase şi egale, parcă zgândăreşte o coardă de ghitară, cazimir, gr. 159. A înnebunit şi cobza şi Ciupitul care-o strânge în braţe şi-o zgândără. stancu, d. 76. Lăutarul care zgân-dără ţambalul, cântă. id. ib. 181, cf. dl, dm. 3. (Ban.) A zgâlţâi (1). Cf. cv 1950, nr. 5, 31. ^ Refl. pas. Calu, care-l t'amă Văntu, suflă o dată, da aşa de tare, încât se zgândărară căşile-mpăratului. alexici, l. p. 266. [La cutremur] n-am pominit nuapt'a din pat că ... face patu cu noi, se zgândără. gr. p. f. 351. + A clănţăni (Pecinişca - Băile Herculane). alr ii/i h 40/2. I să zgândără ginţî-n gură de frig. ib. + Refl. recipr. (Regional; în expr.) A se zgândări de păr = a se părui (2) (Pecinişca - Băile Herculane). alr sn iv h 973/2. - Scris şi: sgândări. resmeriţă, d. - Prez. ind.: zgândăresc şi zgândăr. - Şi: (popular) zgândără vb. I, (regional) zgândărî (prez. ind. pers. 3 zgândărăşte alr sn v h 1 331/334), zgâdări (alr i 998/302, 335, alr sn v h 1 331/334) vb. IV, zgâdărâ vb. I, zgâdâri (alr i 998/298), zgădări vb. IV. - Etimologia necunoscută. ZGÂNDĂRÎCI s. n., s. m. 1. S. n. (Regional) Vătrai (Râmnicu-Vâlcea), lexic reg. 88. 2. S. m. (Prin Munt. şi prin Transilv.) Epitet dat unui copil neastâmpărat, sâcâitor. Stai locului, zgân-dăriciule, că-ţi ia ceafa foc! udrescu, gl. ^ E x p r. A avea (cineva) zgândărici = a fi (foarte) neastâmpărat, neliniştit, agitat. Cf alr i 1 568/158, udrescu, gl. 2549 ZGÂNDĂRIRE - 249 - ZGÂRCEALĂ 3. S. n. (Prin Bucov.) Dans nedefinit mai îndeaproape; melodie după care se execută acest dans. Cf. h xii 290, 302. - PL: (n.) zgândăriciuri, (m.) zgândărici. - Zgândări + suf. -ici. ZGÂNDĂRÎRE s. f. Acţiunea de a (se) zgândări şi rezultatul ei. 1. Mişcare (cu un instrument) a focului, a cărbunilor, a jarului etc. pentru a face să se învioreze, să ardă mai bine; (rar) scormonire (1), (învechit, popular şi familiar) scociorâre. Cf zgândări (1). Cf pont-BRIANT, D., DL, DM, M. D. ENC. 1012, DEX. + F i g. Stare de nervozitate crescută; agasare, agitare, aţâţare, enervare, indispunere, iritare, întărâtare, sâcâială, sâcâire, surescitare, surescitaţie, (rar) stâmeală (8), (învechit şi popular) stârnire (8), (popular) ardeiere, ciudire, zădărâre, (regional) duhăire, (argotic) şucăreală (1). Cf. zgândări (1). Cf. pontbriant, d., ddrf, alexi, w., dl, DM, DEX. 2. Frecare (repetată) a unei răni, bube etc. cu unghiile sau cu un obiect tare, producând iritare, inflamare etc.; scărpinare (1), zădărâre (2), (regional) zădăreală (2), zemuire (2), zgăibire, zgâbuire, zgâire (1), zgâmăire, zgâmşire (v. z g â m u ş i r e), zgânciorire, (învechit, rar) zgâncelire (1). Cf zgândări (2). Cf dl, dm, dex. (F i g.) Cei care practicăm această meserie complicată ... nu ascundem ceea ce alţii pitesc cu grijă, că nu vindecăm rănile pe care alţii toarnă balsam decât prin continuă zgândărire. românia literară, 1971, nr. 118, 3/3. - PI.: zgândăriri. - Şi: (rar) zgândărâre s. f. pontbriant, d. - V. zgândări. ZGÂNDĂRÎT, -Ă adj. (Rar; despre foc) Scormonit2 (1). Cf zgândări (1). Cf pontbriant, d. + F i g. (învechit şi regional) Sâcâit (1). Cf zgândări (1). După ce şi-a depus mandatul, ambiţia lui era mult prea zgândărită. bolintineanu, o. 252, cf. pontbriant, d., ddrf, alexi, w., resmeriţă, d. Când e zgândărat, să nu te apropii, că e foc. udrescu, gl. + (Rar) Râcâit. Cf resmeriţă, d. - PL: zgândăriţi, -te. - Şi: (învechit şi regional) zgândărat, -ă adj. pontbriant, d. - V. zgândări. ZGÂNDĂRÎ vb. IV v. zgândări. ZGÂRĂ subst. v. zgârci2. ZGÂRĂI vb. I v. zgâria. ZGÂRÂIETURĂ s. f. v. zgârietură. ZGÂRBÂCI s. n. (Popular) Gârbaci; p. g e n e r. bici. Harapnice, corbace şi scorbace numesc ei un fel de bice mai groase, mai lungi şi cu codiriştea mai scurtă decât a bicelor. marian, s. r. i, 24, cf. tdrg, cade, bul. fil. vii-viii, 132. Cu frâu cu rastagalii, Cu zgârbaciu cu măciulii, ap. tdrg. El zgârbaciul că scotea, Alta murgului trăgea, Trei rânduri de loc fugea. şez. iii, 65. Mi-l bătea, mi-l chinuia ... Tot în lungu trapului, Cu sfârcul zgârbaciului. mat. folk. 72. Şi cu zgârbaciul de-i da, Unde-n slavă că sărea, păsculescu, l. p. 206, cf. alr i 1 093/835, l. rom. 1959, nr. 5, 72, a iii 1, 7, 17. Când nu mai trag caii, îi ating cu vârful scorba-ciului. mat. dialect, i, 190. Alţii pe baba lega, Cu baltagul o bătea, Pe cărarea capului, Pe faţa obrazului, Cu capul zgârbaciului. balade, ii, 281. + Lovitură dată cu gârbaciul. Murgule, murguţu meu, Eu de când te-am cumpărat Nici un zgârbaci nu ţi-am dat. mat. folk. 169. [Calului celui bun] nu-i trăbă scorbas. alr sn vi h 1 607/235. - PL: zgârbace. - Şi: (regional) zgorbâci (alr i 1 093/ 215), scorbâci (pi. şi scorbaciuri, ib. 1 093/835, mat. dialect, i, 190), scorbânci (caba, săl. 92, lexic reg. ii, 105), şcorbâci (a iv 3) s. n. - Pref. z- + gârbaci. ZGÂRBĂCEL s. n. (Prin. Munt.) Diminutiv al lui zgârbaci. Mâna-n sân băga Şi zgârbaciu că scotea, Zgârbăcel de bumbăcel. şez. iii, 65. Mic de zgârbăcel scotea Şi pe negrul că-l lovea, păsculescu, l. p. 172. - PL: zgârbăcele. - Zgârbaci + suf -el. ZGÂRBĂROS, -OÂSĂ adj. (Regional) Cu asperităţi (Petrila). alr ii 6 783/833. - PL: zgârbăroşi, -oase. - Zgârbor + suf. -os. ZGÂRBOÂRE s. f. v. zgârgore. ZGÂRBOR s. m. v. zgârgore. ZGÂRBOVÎT, -Ă adj. (Regional) Gârbovit. (Substantivat) Zgârbovită bătrână. Com. din jiana -turnu-severin. - PL: zgârboviţi, -te. - Pref. z- + gârbovit. ZGÂRBULÎT, -Ă adj. v. zgribulit. ZGÂRC subst. v. zgârci2. ZGÂRCĂ s. m. şi f., adj. (Popular şi familiar) Zgârcit (2). Cf. coman, gl., alr i 1 570/160, a ii 4. N-o lăsăm pe zgârca până nu ne omineşte. mat. dialect, i. 103. ^ Era un om zgârca. (Ca epitet; pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de“) Ce zgârca de om! coman, gl. E o zgărcă de muiere. UDRESCU, gl. - PL: (f.) zgârciuri. - Cf. zgârci2. ZGÂRCEA s. m. art. (Regional) Zgârcit (2) (Săpata - Piteşti). UDRESCU, GL. - Zgârci2 + suf -ea. ZGÂRCEÂLĂ s. f. 1. (Regional) Cârcel. Zgârceli-le, Pocelile. gr. s. vi, 113. Am ... zgârceli la picioare. UDRESCU, GL. 2. (învechit şi regional) Zgârcenie. Zgârceală şi răotate datornicilor (a. 1652). ap. tdrg, cf. scriban, d. 2566 ZGÂRCEL - 250 - ZGÂRCI2 1 439. Şi fără zgârceală la muzică. Urlaţi până-ţi umplea târgul galan, z. r. 143, cf. udrescu, gl. - Pl.: zgârceli. - Zgârci2 + suf -eală. ZGÂRCEL s. n. (Regional) Cârcel (Pecinişca - Băile Herculane). alr sn v h 1 487/2. (Adverbial) Stau zgâr-cel ib. - PL: ? - Zgârci1 + suf -el ZGÂRCENIE s. f. Trăsătură de caracter specifică omului zgârcit; pasiune de a aduna bani, bogăţii prin diferite privaţiuni, prin economii exagerate etc.; avariţie, calicenie, calicie, (livresc) parcimonie, (astăzi, rar) meschinărie (1), (popular şi familiar) cărpănoşie, (învechit şi regional) zgârcitură (2), zgârceală (2), (învechit) scumpătate (1), scumpenie (1), scumpete (1), scumpie1 (1), (în dicţionarele din trecut) zgârcire (2), (regional) zgârciogeală (2), zgârnăială, zgârţă (2). Cf zgârci4 (1). Zgârcenia afla la dânsul siguranţa despre bogăţiile sale şi săracu nu era supus la bajocură. HELIADE, L. B. I, 139/9, cf VALIAN, V., FM (1846), 1702/23. Despre cumplitate sau zgârcenie [Titlu], pann, p. v. iii, 77/1, cf. polizu. In nătângia şi zgârcenia lui, s-au scumpit la semănat, i. ionescu, b. c. 194/2. Simţirile care nu adorm niciodată în sufletul lui sunt spaima şi zgârcenia, alecsandri, o. p. 324. Cu zgârcenia nu merge când te-apuci să faci pomană, macedonski, o. i, 216, cf. ddrf, barcianu. Iartă-mi naivitatea, căci ea este, ca şi zgârcenia mea, o boală. săm. ii, 702, cf. şăineanu2, bianu, d. s. Nu se supără de zgârcenie, că nu e zgârcii, dimpotrivă, e larg la mână, dar aşa e firea lui. brătescu-voineşti, p. 221. Cât trăise Moise, bătrânul, parcă se molipsiseră cu toţii de zgârcenia lui scârboasă. agârbiceanu, s. 485. Ce avem noi cu zgârcenia, hursuzlucul şi cu toată mutra lui popa Stratonic? hogaş, dr. ii, 2, cf. resmeriţă, D., cade. Primarul, cu toată zgârcenia-i cunoscută, se oferi să-i plătească el cheltuiala, rebreanu, r. i, 267. Să ştii că unchiul, din toată zgârcenia lui, îmi dă de zestre o livadie de pruni şi o mie de franci, galaction, o. a. ii, 312. Nu mai vrei să iei un coniac, Grigore? încearcă să-l îmblânzească, biruindu-şi zgârcenia, c. petrescu, o. p. i, 176. Tănase îi procura acţiunile ... afurisind zgârcenia colonelului, i le rupea cu douăzeci de lei bucata. Le revindea cu şaizeci, cocea, s. ii, 168, cf. scriban, d. Socotiţi, aşadar, că zgârcenia e doar o slăbiciune, alterând, mai mult sau mai puţin, complexitatea morală a unui individ. călinescu, c. o. 170. Zgârcenia lui mă dezgusta, stancu, r. a. iv, 284. [Comoara] îi provoacă suspiciunile, ea îi accentuează zgârcenia, ea îi dă putinţa de a-şi spolia, prin cămătărie, pe propriul fiu. constantines-cu, s. ii, 28. Peste drama zgârceniei este aplicată o comedie socială, sclf 1958, nr. 3-4, 314. El ... muncise aci pe brânci, căci n-avea pe nimeni în ajutor şi asta nu din zgârcenie, ci pentru că, la vârsta lui, încă îi mai plăcea să trebăluiască. românia literară, 1970, nr. 89, 7/1, cf m. d. enc., dex. ^ F i g. Toate acestea anul trecut erau reduse şi raţionate de zgârcenia vieţii. sadoveanu, o. xix, 380. ^ Loc. adv. Cu zgârcenie = (exagerat de) economic; în cantitate mică; fară a exagera (în minus sau în plus), cumpătat, echilibrat, înfrânat; măsurat (3), moderat (1); (livresc) parcimonios. Poate să se apuce ...de recoltele timpurii cu mai multă izbândă decât grădinarul căruia norocul i-a acordat cu zgârcenie aceste osebite foloase. brezoianu, a. 157/6. Vedem fiarele cele mai rele supuse la o lege ce regulează, cu mare zgârcenie, reproducţia lor! bolintineanu, o. 414. Făcând calculul, am văzut că ar trebui să transcriu o bună parte din text - şi doar însemnasem cu zgârcenie, ibrăilea-nu, s. l. 110. Mii de oameni se îngrămădesc în faţa unei uşi înguste deschise, cu zgârcenie, de câte unul. lovinescu, c. iv, 175. Caragiale ... descrie ..., rareori şi cu zgârcenie, aspecte vestimentare, vianu, a. p. 137. Se aplecă şi scoase din geantă încă o sticlă, li desfăcu învelitoarea de staniol, cu grijă, o destupă şi-i turnă cu zgârcenie, v. rom. august 1954, 60. Nu mai cuget, cred, mereu: Strâns în mine ca-ntr-un templu, însă demn în miezul meu, Cu zgârcenie contemplu, labiş, p. 181. Muncesc cu zgârcenie, atât cât să aibă ce mânca. contemp. 1975, nr. 1 509, 2/7. - PL: zgârcenii. - Zgârci3 + suf -enie. ZGÂRCI1 interj, v. zbârci2. ZGÂRCI2 s. n. 1. (învechit şi popular) Cartilaj; tendon; p. ext. (mai ales la pl.) carne de proastă calitate, vânoasă, cu pieliţe, cu zgârciuri2 (1). Zgârciul urechei drepte [de se va clăti], ceartă sau gâlceavă va avea. paraclis (1639), 260, cf. gcr ii, 123/14, ipocrat, ap. ursu, t. ş. 164, scl 1960, 708. în capetele oaselor, mai vârtos, la încheieturi, se află gârciuri (cartilago). antrop. 18/11. Părţile mai compacte sunt zgârciurile, tindelile şi intestinele sau măruntaiele, j. cihac, i. n. 7/9. Gura mitrii este întărită ca un zgârci, meşt. moş. 57/2. Muşchii se sfârşăsc printr-un fel de zgârciuri ce se numesc tendoane, kretzulescu, a. 6/10. Roaderea acestor zgârciuri ... căşună, între ambele suprafeţe, o lucrare de lipeală şi de depozit calcariu. man. sănăt. 205/6, cf. cihac, ii, 41. Nasul este despărţit în două printr-un zgârc. contemporanul, i, 910. Sultănica ... ş-ascunde ochii în umărul de zgârci şi de os al mamei Stanchei. delavrancea, s. 37, cf ddrf. Paznicul arunca câinilor nişte zgârciuri de pastramă amestecată cu clei şi cu bucăţele de carne, xenopol, ap. tdrg. Poporul nu cunoaşte decât părţile din afară ale urechii: zgârciul urechii (pavilionul), bărbia (lobul) şi gaura urechii. candrea, f. 50. Unele părţi ... rămân pentru toată viaţa sub formă de zgârci, bianu, d. s. 142, cf resmeriţă, d. Membranele sinoviale ..., când au ajuns la capetele oaselor, se continuă pe nesimţite cu car-tilagiul (zgârciul) care acopere suprafeţele articulare. enc. vet. 23. Şira spinării parcă era alcătuită numai din zgârciuri. ciauşanu, r. scut. 67. Apoi flămânzind, cerceta-va-n zădar să găsească O bucăţică de zgârci ca să-şi astâmpere foamea, topîrceanu, p. o. 9. Oase risipite cu zgârciurile umede albeau ţărâna, sadoveanu, o. x, 629. Şi urmează leafă grasă Tot ce cade de la masă ... Oase, zgârciuri şi ciolane, arghezi, s. v, 2570 ZGÂRCI3 - 251 - ZGÂRCI4 105. Uscaţi de timpuriu, bătrânicioşi, mai midt zgăr-ciuri şi oase, roşi de molimă, păreau nişte osândiţi la 0 trudă fără sfârşit, camil petrescu, o. ii, 195, cf. m. d. enc. Sunt olarii, slabi, traşi la faţă, numai oase, zgârci şi piele, stancu, d. 43, cf. tiplea, p. p. 105, alr 1 742, ALR ii/i MN 5, 6 839/141, 172, 682, 723, 728, 762, 791, 833, 848, 872, alrm ii/i h 17. ^ (în descântece) Şi va ieşi buba cea rea Din crierii capului, Din zgârciul nasului, Din umerii obrazului, pop., ap. gcr ii, 340, cf. teodorescu, p. p. 227, 365. Să ieşiţi din femeia aceasta, Din osul spinării, Din zgârciul nasului, Din tâmplele capului, marian, na. 48. leş cu junghiurile, Cu cuţâtile ... Din zgârciu nasului, Din faţa obrazului. graiul, i, 137. Scârbeală de mâncare, Scârbeală de culcare, ... Din crierii capului, Din zgârciurile nasului, ... Du-te la fetele de împărat, folc. mold. i, 213. (Adverbial) Şi se suie pe prăptici Şi stă zgârci ca ş-on arici, bîrlea, l. p. m. ii, 174. ^ (Prin lărgirea sensului) Şi ciocoiul nostru a fost un soi de spumă De zgârciuri încleite cu oase ca de gumă. arghezi, s. iii, 199. Răzbit câteodată, trece în camera de alături, unde este surprins că geme şi oftează, măsurându-şi cu pipăitul zgârciul rotund ce s-a ivit în păr. id. c. j. 148. + (Prin sudul Transilv.) Castană (la genunchiul calului). Cf. dr. v, 306. + (Regional) Elastic; praştie cu elastic (Piteşti), udrescu, gl. Tu mi-ai spart geamul cu zgârciul tău. id. ib. + (Regional) Vreasc (Totoieşti -Hârlău). glosar reg. + Adj. P. anal. (Prin estul Criş. şi prin vestul Transilv.) Zgârcit (2). Cf. alr i 1 570/90. Om zgârci, ib. ^ (Adverbial) Ala-i zgârci de scump. ib. 1 570/100. 2. (învechit şi popular) Cârcel; p. ext. crampă. Cf. lb, iser, pontbriant, d. Poporul român din ţinutul Chioarului, comitatul Satmer ... numeşte „mătriciu “ morbul numit altcum „zgârcuri“ sau „cârcei“, marian, na. 7, cf. ddrf, alexi, w. îl apucaseră nişte zgărciuri, iar mâinile îi asudau de se lipeau de carte când o atingea, luc. vii, 73, cf. resmeriţă, d. Varga lăsă repede mâna jos, ca şi cum l-ar fi apucat un zgârci în antebraţ, t. popovici, s. 323, cf. h xvii 104. M-au apucat zgârciurile. cv 1951, nr. 5, 28, cf. alr i 152/49, 51, 308. Mi s-a pus zgârciu. ib. 152/940. M-o luat zgârs pin tk'isore. alr ii/i h 68/235. Zgârciuri la foaie, ib h 116/130, udrescu, gl. - PL: zgârciuri. - Şi: (învechit) zgârc, zgâră (coman, gl.), (învechit) gârci subst. - Derivat regresiv de la zgârci4. ZGÂRCI3 s. n. Daltă cu tăiş semicircular, folosită, în dogărie, pentru curăţarea muchiilor vaselor mici de lemn; (regional) ghin, scoabă1 (III 1), zgârietor (1). Zgârciul sau scoaba slujeşte la curăţitul muchelor la vasele mici. pamfile, i. c. 161, cf. ddrf, şăineanu2, resmeriţă, d., cade, ltr2, m. d. enc., alr ii 6 695/728. - PI .: zgărciuri. - De la zgârci2. ZGÂRCI4 vb. IV. Refl. 1. (Despre fiinţe) A-şi încovoia, a-şi îndoi etc. corpul (sau o parte a corpului) de frică, de frig, de durere etc., apropiindu-i (foarte) mult extremităţile sau părţile distincte unele de altele şi făcându-1 să devină (aparent) mai mic, a se aduna, a se chirci, asecontracta, a se ghemui, a se închirci, a se strânge (16), (popular) a se ciu-ciuli, a se zguli, (învechit) a se stârci (1), (regional) asetâmbuşi (1); p. r e s t r. (despre părţi ale corpului) a se atrofia; a se usca. Şi-l scote în toate dzileli de-l bâte la talpe păn-i s-au zgârcit vinele ş-au rămas olog. neculce, l. 81, cf. lb, valían, v., pontbriant, d. Dragomir se zgârceşte pe scaun şi s-apucă de masă. caragiale, o. vi, 279. Degeţelele ei înmănuşate îmi treceau prin braţ, de tare ce se zgârcise dânsa lângă mine. adam, r. 262, cf. şăineanu2. Când bolnavul are cârcei la stomac, se zvârcoleşte, se strânge, se zgârceşte, şi cade jos grămadă, candrea, f. 226. Atunci, întâi se zgârceşte şi bate din aripi ..., parcă ar vrea să fugă de moartea care-l ajunge, brătescu-voineşti, p. 157. Mezinul a căzut la picioarele lui moş Petrea, zgârcindu-se ca un vierme, sadoveanu, o. xviii, 433. Negustorul ..., zgârcit până la pământ, îşi lăsa limonada să curgă pe o ţeavă curbată într-o cană desprinsă dintr-un cârlig, arghezi, b. 111. Dumnezeu o pedepseşte să se zgârcească de bătrâneţe, călinescu, o. i, 52. Să-i luăm şi ei un pătuc, ceva, că s-a zgârcit toată în leagănu ăla! camil petrescu, o. i, 571. Mă strâng, mă zgârcesc covrig, stancu, d. 37. II întinseră cu băgare de seamă pe marginea şanţului şi el se zgârci tot, aducându-şi convulsiv mâinile pe pântecele sfâşiat. t. popovici, s. 427. [Ariciul] se zgârceşte când aude vreun zgomot, h iv 275. Nu rage ca buhaii, Nu te zgârci ca aricii, Nu te zbate ca chiticii, marian, d. 254, cf. alr sn v h 1 487. Scoate-mi şarpele din sân; Când se-ntinde, Mă cuprinde; Se zgârceşte, Mă sfârşeşte, Inimioara mi-o topeşte, balade, iii, 183. Am două raţe Cudulaţe, Cine-a ghici, Şepte maţe s-or zgârci (Cimpoiul). şez. iv, 69. Lână, lână Peste-o vână, Lâna se-ncâlceşte, Vâna se zgârceşte (Mănuşa), gorovei, c. 221. (F i g*) Greimea păcatelor noastre, ce se zgârceşte, mintea noastră să o dezlegăm, coresi, ev. 411. Când te văd aşa, mi se zgârcesc nervile. negruzzi, în pr. dram. 478. Femeile se uitau chiorâş la Aristiţa, zgârcin-du-li-se inima că n-a dat peste ele aşa noroc, contemporanul, vi2, 208. (Prin analogie) Iarna, istovită ca o babă răutăcioasă, se zgârcea mereu, simţind apropierea primăverii, rebreanu, i. 363. De la Cernavodă la Constanţa, linia dreaptă se zgârceşte şi şerpuieşte. galaction, o. a. ii, 419. Iubirea prinde zâmbete de zgură, Măreţe răni adorm şi se zgârcesc, voiculescu, poezii, ii, 115. ^ Tr a n z. Cei ce vor să se învârtească, se suie călare pe capetele durubeţei şi-şi fac vânt cu picioarele cari le ajung de pământ, zgărcindu-le apoi spre a se putea urma învârtirea, pamfile, i. c. 471. Biata Pisicuţă, zgârcindu-şi picioarele de dinapoi ..., luneca de multe ori. hogaş, dr. i, 242. Machi, cu ochii ţintă în sticlele ochelarilor, îşi zgârci trupul încordat şi clănţăni fioros, bart, s. m. 105. Trude se zgribuli ca de frig şi zgârci degetele pe mâna lui Lucu. vinea, l. ii, 181. Calul oftă, zgârci unul din cele patru picioare şi se pregăti parcă să rămână acolo, lângă jgheab. preda, î. 132. ^ Tranz. fact. Dezleagă pre această muiare ce era zgârcită de legătura satanei, varlaam, 2572 ZGÂRCILĂ - 252 - ZGÂRCIT c. 313. Pre Iosif iubitul de Domnul, Ce l-au datu-l fraţii pre vândzare La robie fără scumpărare, De-l zgărciră-n obedzi cu-nchisoare. dosoftei, ps. 362/7. Aceste buruiene sunt cercate, au tămăduit oameni zgârciţi de mâni şi de picioare, manolache drăghici, i. 100/11. Ea zgârceşte toate vasele trupului mici. vasici, m. ii, 43/8, cf. iser, polizu, lm. Ea îi vărsă la ureche câteva vorbe otrăvite, cari-l îngălbeniră la faţă şi-i zgârciră pumnul într-atâta, încât bietele mărgele, strânse ca într-un teasc, se făcură fărâme, gane, n. ii, 16. Peste noapte a şi dat holera peste mine şi m-a frământat şi m-a zgârcit cârcel, creangă, a. 15. Răul copiilor boală ce constă într-un fel de cârcei de stomach cari frământă pre copii înăuntru şi-i zgârceşte uneori aşa de tare, până a-i face ghem. marian, na, 376, cf ddrf. Şi cad şi rămân şi se zbuciumă-n loc Şi-ai morţii fiori îi zgârcesc şi-i întind, coşbuc, p. ii, 296, cf bar-cianu, alexi, w. Stătea chircit în pat, cu un picior întins strună peste cearceaful boţit, cu cellalt cârligat din genunche, parcă i l-ar fi zgârcit cârceii, rebreanu, nuv. 49, cf. alr i 152/5. Mă zgârsest'e buba. alr ii/i h 116/353. (F i g.)Apoi iată orăşanul Cum ofticează sărmanul, Iar cumva de îi dă mâna Şi îl cam zgârceşte vâna, Nefăcându-i pe plăcere Orice după cum ea cere, Atuncea ea ofticează Şi zilele îşi scurtează, pann, p. v. ii, 156/26. + (Rar) A se schimonosi (1). 1 se zgârceşte faţa. camilar, n. i, 96. + A se pipernici; p. ext. a degenera. Din lipsă de nutreţ bun, rasele indigene se pipernicesc şi se zgârcesc, i. ionescu, p. 234, cf. m. d. enc. + Tranz. şi refl. Fig. (învechit) A (se) smeri (1). Pleca (-m i s m e r i i a h, zgârciam d) cu asiguratul sufletul mieu. psalt. 63, cf. st. lex. 149v/3. Sufletul nostru în prav se zgârceşte, dosoftei, ps. 146/3. + Tranz. şi refl. (Prin Ban. şi prin sudul Transilv.) A (se) şifona (1). Nu ce pune pră ţual'ie, că l'ie zgârsesc! alr sn iv h 1 157/76, cf alrm sn iii h 976, mat. dialect. i, 272. 2. A da dovadă de zgârcenie; a se arăta z#gârcit (2); a deveni avar; a se calici, a se lăcomi, a se scumpi (1), (regional) a se zgâmăi. A se zgârci şi a se lipsi de trebuinţile lui în stare de bogăţie ... Acestea şi altele asemenea sunt rele grele, piscupescu, o. 163/6, cf. VALIAN, V., ddrf, resmeriţă, d., şăineanu, d. u., cade. Lasă, vere, nu te zgârci, că ai numai un copil, vlasiu, a. p. 98, cf. scriban, d. Ce bărbat calic are sărăcuţa, s-a zgârcit la un metru de stambă şi o lasă să umble cu umerii goi. h. lovinescu, t. 363. îi dau o mie, măi, nu mă zgârcesc. T. popovici, s. 153. Nu s-a zgârcit gospodarul, şi-a luminat şi curtea să vadă noaptea în toate ungherele, că dacă s-a adus electrică, atunci să fie peste tot. v. rom. noiembrie 1963, 6, com. marian. Nu te zgârci piste fire, că bogat, sărac, oricine, nimic d-aci cu el duce. zanne, p. viii, 221. - Prez. ind.: zgârcesc. - Din v. sl. crKrprb'ihTH ca. ZGÂRCÎLĂ s. m. sg., adj. (Regional) Zgârcit (2). Cf. udrescu, gl. Am cunoscut un tânăr zgârcilă. id. ib. - Zgârci4 + suf -ilă. ZGÂRCIMUŞ subst. v. scârcimuş. ZGÂRCIN vb. I v. zgâcina. ZGÂRCIOÂVĂ s. f. v. zgârciob. ZGÂRCIOB, -OÂBĂ s. m. şi f., adj. (Familiar; mai ales la f.) Om foarte zgârcit (2). E o zgârcioabă de nu mai are pereche, sadoveanu, p. m. 48, cf. scriban, d. Un stăpân încă mai putred de bogat decât zgârciobul de Artus Silişteanu. v. rom. februarie 1954, 37, cf dm, l. rom. 1973, 500, m. d. enc., dex. udrescu, gl. - PL: zgârciobi, -oabe. - Şi: (regional) zgârcioâvă s. f. l. rom. 1959, nr. 2, 55, fd iii, 205. - Zgârci2 + suf. -ob. ZGÂRCIOS, -OÂSĂ adj. (învechit) Cartilaginos; p. ext. care are aspectul sau consistenţa unui cartilaj. Sfrenţia să arată până a doua sau a treia zi ... într-o bubuliţă rătundă şi zgărcioasă, adică tare împrejur, cât o linte de mare. piscupescu, o. 279/14. Mulţi muşchi nu au la căpătâiele lor zgârciuri şi se prind d-a dreptul prin fibrele cărnoase amestecate cu fibre zgârcioa-se. kretzulescu, a. 161/28, cf. pontbriant, d. Totodată, se iveşte, sub acest canal, un şteang zgârcios (corda dorsalis). conv. lit. iii, 227. Oasele membrelor sunt legate prin încheieturi zgârcioase. ap. tdrg, cf. bar-CIANU, ALEXI, W., SCRIBAN, D. - PL: zgârcioşi, -oase. - Zgârci2 + suf. -os. ZGÂRCIRE * s. f. Acţiunea de a (se) zgârci4 şi rezultatul ei. 1. încovoiere, îndoire etc. a propriului corp (sau a unei părţi a corpului) de frică, de frig etc., apropiindu-i (foarte) mult extremităţile sau părţile mobile unele de altele şi facîndu-1 să devină (aparent) mai mic, adunare, adunat4, chircire, chircit1, contractare, contracţie, ghemuire, ghemuitl, închir-cire, închircit1, strângere (6), (rar) strâns1 (I 6), (popular) ciulire, ciulit1, stârcire (1), stârcit1 (1); p. r e s t r. atrofiere; uscare (a unei părţi a corpului), (învechit şi popular) zgârcitură (1). Cf. Zgârci4 (1). Cf. LB, ISER, POLIZU, PONTBRIANT, D., ddrf, barcianu, alexi, w., resmeriţă, D. Trebuie să se vadă zgârcirea picioarelor, trebuie să se vadă tot. CAMILAR, N. I, 372, cf. DL, M. D. ENC. 1 012, DEX. 2. (în dicţionarele din trecut) Zgârcenie. Cf. z g â r - C i4 (2). Cf LB, VALIAN, V., ISER, POLIZU, PONTBRIANT, D., DDRF, BARCIANU. - Scris şi: sgârcire resmeriţă, d. - PL: ? - V. zgârci4. ZGÂRCÎT, -Ă adj., subst. 1. Adj. (Despre fiinţe) Care are corpul încovoiat, îndoit etc. de frică, de frig etc., apropiindu-i (foarte) mult extremităţile unele de altele şi făcându-1 să devină (aparent) mai mic, adunat2, chircit2, contractat, ghemuit2, s t r â n s2 (I 6), (popular) c i u c i u 1 i t2, stârcit2, (regional) tâmbuşit, zgârcel, zbârciogat; p. restr. atrofiat; uscat. Cf. zg ârci4 (1). O muiare ... era zgârcită şi nu putea să se scoale, coresi, ev. 402. 2580 ZGÂRCIT - 253 - ZGÂRCIT Şi petrecea viaţă grea, silindu-se pururea zgârcit şi plecat, fiind mai scundă chilia decât sine. dosoftei, v. s. februarie 79728. Bertold era ... mic la obraz, căpăţânos ..., frunte zgârcită, ochi roşi ca focul (a. 1779). gcr ii, 118/24, cf. lb. Tatăl tău, pe când trăgea Semnul pentru mărturie, Mâna dreaptă o avea, Care, fiind rău rănită, Nici nu s-a mai înarmat, Până când cu ea zgârcită A murit, pann, e. ii, 57/19, cf. polizu. L-am găsit cu dinţii rânjiţi, zgârcit ca un ghem în culcuşul său de paie. filimon. o. i, 293, cf. pontbriant, d. 674. Cât îi ziulica de mare şăd cu trupu ghemuit şi cu picioarele zgârcite [la gherghef], alecsandri, t. 937, cf. alexi, w. Un om olog de reumatism şi cu mâinile zgârcite s-a vindecat cu acest leac. candrea, f. 307, cf. resmeriţă, d. Se arată astfel: ... întors cu faţa în jos, cu vreun picior zgârcit, ori stând într-o rână. dumi-traşcu, str. 5, cf. cade. Portiţa zăplazului scărţăi prelung şi o babă gârbovită ca un gânj, cu faţa zgârcită ca o hribă uscată, se apropie de drumeţi, rebrea-nu, nuv. 264. Un flăcăuan isteţ stătea zgârcit în pat, pironit pe scândură de reumatism, galaction, o. a. ii, 262. Degetele, încordate, zgârcite, erau ca de oţel. cocea, s. ii, 221. Era într-o cămaşe de căiţi, un vierme omenesc - zgârcit, cu braţul şi piciorul din dreapta răsucite şi moarte, sadoveanu, o. ix, 38. Zgârcit, copilul stătea, desfăşurat din petice ..., în mijlocul ariei. stancu, d. 81, cf. dl, dm, m. d. enc., dex. Ţi-oi da nişte pumni zgârciţi De ţi-or părea bani găsiţi, i. cr. ii, 261, cf. alr sn v h 1 487. De-oi veni înapoi Ţi-oi da nişte pumni zgârciţi, De ţi-or părea lei bătuţi, balade, ii, 425. + (Substantivat) Cu cuvântul acestuia den mulţi ieşiră dracii cu cutremur, ... şi slăbănogii se întăriră, şi zgârciţii să dereptară. prav. gov., ap. c. cr. 153/28. (Prin analogie) Vântul de toamnă, rece şi umed, ţiuie în rămăşiţele frunzelor zgârcite, risipite în crăcite copacilor din lunca Vitanului. delavrancea, t. 165. Poarta se deschise şi apăru pe ea moş Costache, în haine albe de dril şi cu panama pe cap zgârcită de vechime şi multe spălări. cĂlinescu, e. o. i, 44. + S. n. (Regional) Cartilaj. Bubă albă ... Ieşi din rărunchi, Din ficaţi, Din bolboşii ochilor, Din faţa obrazului, Din zgârcitul nasului, folc. olt. - munt. iii, 749. 2. S. m. şi f. Fig. (Om) care adună cu pasiune bani sau alte bunuri materiale printr-o economisire exagerată şi meschină; avar, calic, (livresc) harpagon, parcimonios, (astăzi rar) meschin (3), strângător (I 4), (popular) ciufut, (popular şi familiar) cărpănos, (învechit şi regional) scump (1), (regional) cupit, hârşit, pungit (3), punguit2, samalâş, sichiş, tamachiar, zbârciogos, zgâr-cos, (învechit) cumplit. V. f r i g e-1 i n t e (v. frige), zgârietor, zgârcitură (2), zgârcuros, zgâr-dău, zgârgocit, zgâriat (3), zgârlinta (1), zgârn, zgârnăit, zgârţos, zgâri e-brânză (v. zgâria 2a). Cf. man. gott. 134, klein, d. 423. Cutare e necinstit, Cutare este sgărcit Şi nimenea-ntr-un cuvânt Fără metahne nu sunt. mumuleanu, ap. gcr ii, 250/26, cf. valian, v. în 8 mai, s-au dus ... în cealaltă lume un zgârcit înavuţit, carele până la moartea sa s-au socotit afi de tot sărac, fm (1843), 2722/12. Stăpâ- nul său era om zgârcit, nu-i da niciodată destul de mâncare, bărac, t. 10/24, cf. iser. Nu fi avar sau zgârcit. pann, în contribuţii, i, 54. Cu cât va fi mai zgârcit, cu atât va face mai multă economie, i. ionescu, b. c. 357/17. Ai sî iei din comoara împărătească sute de mii de galbeni aduşi alaltăieri cu zgârcitul pe care-l îngropară cu talerul pârliţii de mahalagii, caragiale, o. ii, 218. Capii religiei să nu fie zgârciţi, ci să cheltuiască bani. contemporanul, v, 31. Părinţii săi, mai ales când sunt în stare s-o înzestreze, dar de zgârciţi ce sunt nu-i dau mai nemică, sunt foarte rău priviţi. MARIAN, NU. 148, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2. Preotul ... tocmai se pregătea să-l povăţuiască să nu fie zgârcit, rebreanu, i. 225. Colegii ... ziceau că este zgârcit, ursuz şi mândru, brătescu-voineşti, p. 168. Cât era de lacom şi zgârcit, să fi putut, şi-ar fi luat moşia în spate şi ar fi dus-o cu el. agârbiceanu, s. 103. Era unul din bogătaşii zgârciţi ai târgului, hogaş, dr. ii, 101. Nu mi-aş fi închipuit să poată cineva, orcât de zgârcit, trăi într-o asemenea sărăcie. M. i. caragiale, c. 91. Cosimo dă cu chibzuinţă de om zgârcit, lo-vinescu, c. iv, 109. Cojocarul zgârcit se bucură în taină că pomelnicul lui, numai cu două nume, ... îl ţinea mai ieftin decât pe toţi ceilalţi, galaction, o. a. ii, 164. Asta-i o zgârcită şi-o zgripţuroaică, o cunosc eu. c. petrescu, o. p. ii, 111. Asemenea salată trebuie cu rănduială făcută, după altă vorbă înţeleaptă: adică să toarne untdelemnul un chior, să picure alămâia un zgârcit şi să le bată un nebun, sadoveanu, o. ix, 443. Nu fi zgârcit, mă nene, i s-a îmblânzit lui prâslea glasul. id. ib. xvii, 193, cf. scriban, d., bl xii, 94. Vrând să strângă totul, zgârcitul pierde tot. arghezi, s. v, 212. Zorile se ridicau peste Olimp Şi-şi ascundeau în poală stelele ca un zgârcit comoara sa de aur. blaga, poezii, 29. Toţi ... sunt zgârciţi, stancu, d. 34. Nevestei mele îi place să facă pe zgârcita, vinea, l. ii, 311. Polidor ... devine din zgârcit risipitor şi cheltuieşte toţi banii ca să nu lase fiului nici o moştenire, sclf 1958, nr. 313, cf. dl, dm. De fapt nu numai din cauza lui am utilizat eu mândria, am utilizat-o şi din cauza nevesti-mi, zgârcita aia frumoasă şi proastă ca 0 cizmă. v. rom. noiembrie 1964, 37. în orice caz, chiar dacă ... nu este un zgârcit în sensul curent al cuvântului ..., el pare astfel, românia literară, 1970, nr. 111, 28/1, cf. m. d. enc., dex. Era bogat, putred de bogat, dar ... foarte zgârcit şi banii săi îi specula cu dobândă, magazin ist. 1975, nr. 5, 74, com. marian, cf. novacoviciu, c. b. i, 23, alr i 1 570, alr sn vi h 1 636. Naşule, nu fi zgârcit, Că porumbii s-au făcut, Bagă mâna-n buzunar, Dă bacşiş la lăutari, folc. olt. - munt. iii, 533. + Adj. P. anal. Care manifestă, care denotă zgârcenie; care acordă ceva cu zgârcenie, (livresc), parcimonios; p. ext. pal2 (2). Gospodinele scot cloştile, urmate de ghemuţele mişcătoare de puf, la o rază zgârcită de soare, sadoveanu, o. ix, 511. Subt semn capricornic Răzbii printre pinii cu umbra zgârcită. blaga, poezii, 163. Ibrăileanu, aşa de sobru în stil şi de zgârcit în file de manuscris, devine ditirambic când este vorba de vreunul din clasicii ruşi. ralea, s. T. iii, 188. Nu era niciodată zgârcit în a-şi îmbărbă- 2580 ZGÂRCITOR - 254 - ZGÂRGORE ta soldaţii, v. rom. octombrie 1964, 14. Bătrânul ieşi după ea şi se aşeză şi el pe buturugă, prăjindu-se la soarele atât de zgârcit în acele zile de vară umedă. românia literară, 1970, nr. 103, 7/2. ^ (Adverbial) Cadavrul lui ... nu va merita mai mult de trei rânduri zgârcit strecurate la rubrica faptelor diverse, c. petrescu, o. p. i, 18. Expr. (A fi) zgârcit la vorbă = (a vorbi, a relata) fară multe detalii; (a fi) moderat. [Bădia] era serios, zgârcit la vorbă şi la pungă, brăes-cu, a. 158. Dar şi lui, căpitanul uscăţiv îi răspunse la fel de zgârcit la vorbă, camil petrescu, o. ii, 174. Palid, aprinzând ţigară de la ţigară, Matei a ascultat cum Mindirigiu, simplu, zgârcit la vorbă a povestit „faptul“. v. rom. mai 1954, 66, cf. m. d. enc. - Scris şi: sgârcit. - PL: zgârciţi, -te. - Şi: (regional) zgârcit, -ă adj., subst. alr i 1 570/200, 230. - V. zgârci4. ZGÂRCITOR, -OÂRE adj. (învechit, rar) Zgârcit (2). Părinte zgârcitor dobândeşte copil risipitor spre a sa pedeapsă, i. golescu, ap. zanne, p. viii, 221. - PL: zgârcitori, -oare. - Zgârci4 4- suf. -tor. ZGÂRCITURĂ s. f. 1. (învechit şi popular) Zgâr-cire (1); uscare; (concretizat) parte a corpului atrofiată, uscată. Şi-ndată urmă cuvântului zgârcitura mădu-larilor acelui fără de rând. Că îndată i-au săcat mâna. dosoftei, v. s. noiembrie 126722. Unsoare de zgârcitura vinelor (a. 1800). iorga, s. d. xvi, 18. Ei scăpară şi se făcură cfit în loc de moarte cu câte un leşin şi cu câteva zgârcituri şi aruncături în aer. cr (1833), 921/ 27, cf. valian, v. Duşa de rază se întrebuinţează îri următoarele boale: ... la noduri artrice, la zgârcituri, la sclintituri vechi, fătu, d. 38/24, cf. polizu, pontbriant, d., barcianu, alexi, w., tdrg. 1 s-a părut că restul piciorului [rupt] i se lungeşte, dă o luptă, întinzându-i-se zgârciturile, sahia, n. 37. A rămas mic cât un pui Chinuit în toate zgârciturile lui. arghezi, VERS. 162, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. 2. (învechit şi regional) Zgârcenie. Cf. ddrf. Zgârcitura din ce merge întinereşte şi niciodată îmbătrâneşte. golescu, ap. zanne, p. viii, 221. + (Regional) Zgârcit (2) (Tărcăiţa - Beiuş). a i 24. - PL: zgârcituri. - Zgârci4 4- suf. -itură. ZGÂRCIULEŢ s. n. (Popular) Diminutiv al lui zgârci2. Cf. gr. s. vi, 155. Aşa să potolească: Dorul, Mâncărimea, Usturimea, Din mâini, Din picioare ..., Din toate cheietorelele, Din toate zgârciuleţele. păscu-lescu, l. p. 115. - PL: zgârciuleţe. - Zgârci2 4- suf. -uleţ. ZGÂRCIUM s. n. v. scrânciob. ZGÂRCIUROS, -OÂSĂ adj. (Regional) Cartilagi-nos. Cf. bl vi, 159, dl, dm, scl 1960, 239, 240, m. d. enc., dex. (Prin analogie; substantivat) Dar, tu, teiu-le, zgârciurosule, la tine că-mi vine ..., C-un topor stricat, Din pământ te taie. şez. xiii, 204. - PL: zgârciuroşi, -oase. -Şi: (regional) zgâlciuros, -oâsă adj. vîrcol, v. 102. - Zgârciuri (pl. lui zgârci2) + suf. -os. ZGÂRCOLÎ vb. IV v. zgârgori. ZGÂRCOS, -OÂSĂ s. m. şi f., adj. (Regional) Zgârcit (2) (Săpata - Piteşti), udrescu, gl. Cu zgâr-cosu-ăla să nu încerci, id. ib. - PL: zgârcoşi, -oase. - Zgârcă .4- suf. -os. ZGÂRCUI vb. IV I. Tranz. 1. (învechit; complementul indică iarba) A tăia prost. Din pedeca ciompu-rilor ... şi a coasei netăioasei numai zgârcuieşte iarba (a. 1847). uricariul, x, 407. 2. (Prin nord-estul Transilv.; complementul indică bani) A stoarce (5). Am scos [banii] cum am putut, mai mult i-am zgârcuit cu ţârâita. cv 1950, nr. 4, 40. II. I n t r a n z. (Prin. nord-estul Transilv. şi prin Olt.) A încerca, cu perseverenţă (şi pe furiş), stabilirea unor relaţii, îndeplinirea unui lucru etc. Com. din zagra -năsăud, cf. paşca, gl., arh. olt. xxi, 275. + (Regional) A pândi (1) (Şieu Măgheruş - Bistriţa), mat. dialect. i, 290. - Prez. ind.: zgărcuiesc. - Şi: (învechit) sgâreui vb. IV. uricariul, x, 407. - Zgârc + suf. -ui. ZGÂRCUROS, -OÂSĂ s. m. şi f. (Regional) Zgârcit (2) (Săpata - Piteşti), udrescu, gl. - PL: zgârcuroşi, -oase. - Zgârciuri (pl. lui zgârcă) 4- suf. -os. ZGÂRDÂN s. n. v. zgărdan. ZGÂRDAU adj. m. (Regional) Zgârcit (2) (Şibot -Orăştie). cv 1951, nr. 6, 27. E tare zgârdău. ib. - PL: zgârdăi. - Cf. zgârcit. ZGÂRECI s. m. v. zgârieci. ZGÂRFÂCI s. n. (Mold. şi Bucov.) Căuş mare de lemn în care se mănâncă (la stână), se pisează usturoi etc. Cf. cade, dm, l. rom. 1959, nr. 6, 78. încep a să scoati ... străcătoaria, fîdilieşu, zgârfaciu. şez. ii, 210, cf. iii, 92, vin, 92, graiul, i, 449, glosar reg. - PL: zgârface. - Etimologia nesigură. Cf. s c ă f ă u. ZGÂRGOLÎ vb. IV v. zgârgori. ZGÂRGOMÂT, -Ă adj. (Regional) Zgrunţuros (Beloţu - Craiova). gl. olt. - PL: zgârgomaţi, -te. - Etimologia necunoscută. ZGÂRGOR s. m. v. zgârgore. ZGÂRGORE s. m. (Olt. şi Ban.) Fir (răsucit foarte tare, care, lăsat liber, face noduri); p. ext. nod (rezultat în acest mod). Cf. h v 151, xvm 148. Pune gangu- 2597 ZGÂRGORI - 255 - ZGÂRIA rul totdeauna la cuibul său un zgargor de mătasă roşă. marian, o. ii, 136. La un fir de mătasă (şi de aţă) se zice un zgârgore. Com. liuba, cf. boceanu, gl. Când aţa a făcut zgârgori, întindem cu amândouă mâinile de ea. şez. xiii, 89, com. din turnu-măgurele, cf. no-VACOVICIU, C. B. ii, 81, COMAN, GL., LEXIC REG. 39. Să pună un zgârgur roşu la paraua aia. folc. olt.-munt. i, 345. + Fig. (în forma zgârboare) Urdoare (Cemeţi - Tumu-Sever in), alr. i/i h 15/850. + (Prin nord-vestul Munt.; în forma zgârgor) Răritură la pânza ţesută în război. Cf. ciauşanu, v. 212. - PL: zgârgori. - Şi: zgârgor (h v 151, ciauşanu, v. 212), zgârgor, zgârgur s. m., zgârboare (alr i/i h 15/ 850) s. f., zgârbor (boceanu, gl.) s. m. - Etimologia necunoscută. Cf. z g â r c i2. ZGÂRGORÎ vb. IV. 1. Refl. (Prin sudul Olt.; despre firul lăsat liber) A face noduri din cauza răsucirii exagerate. Cf. lexic reg. 39. + (Despre fiinţe) A se chirci (din cauza frigului). Cf lexic. reg. 39. + (Regional) A tremura (1) (de frig) (Cămărzana - Satu Mare), alr i 92/343. 2. Tranz. şi refl. (Transilv.) A (se) mototoli (2). Cf. rev. crit. iii, 168. Mi s-au zgârgolit hainele în cufărul cu care am călătorit, cv. 1950, nr. 4, 34. Mn-o-ncrieţ şî mii-o zgârgolieşt'. alr sn iv h 1 157/ 102, cf. alrm sn iii h 976/102. Aşază cămeşile frumos, nu le zgărcoli. lexic. reg. ii, 103. - Prez. ind.: zgărgoresc. - Şi: zgârcoli, zgârgoli vb. IV. - V. zgârgore. ZGÂRGORÎT, -Ă adj. (Prin vestul Olt.) Zgârcit (2). Cf. n. rev. r. viii, nr. 6, 88. - PL: zgărgoriţi, -te. - V. zgârgori. ZGÂRGUR s. m. v. zgârgore. ZGÂRI vb. I. 1. T r a n z. (Folosit şi a b s o 1.) A(-şi) produce pe piele o rană superficială (de obicei sub formă de dungă) cu unghiile, cu ghearele sau cu un obiect ascuţit; (regional) a căpăra, a dârăi, a zgăpăra, a zgrăbăla, a zgrepţa (1), a zgrepţăna. V. cresta, scrijeli (1), tăia (I 1). Spânzurându-l la lemn, îl zgărâiară cu zgăreturi. dosoftei, v. s. noiembrie 1437 26. Veţ auzi că găinile au zgărăiat pe cocoşi (a. 1704). fn. 150. [Pe crai] l-au mai zgăriat un turc lângă nas cu o suliţă (a. 1716). gcr ii, 19/38. Şi ieşiră muierile lor despletite şi zgâriate pre obraz şi cu featele şi cu coconii, alexandria (1794), 60/12, cf. lb. Purta ... un feli de cazacă ...de piele prea groasă, ici-colea zgâriată de unghiile spintecătoare a fearălor. fm (1845), Al1! 22. Au trecut pe lângă mine un om cu nişte lemne încărcat, m-au lovit cu un lemn puţintel şi m-au zgăriat. bărac, ap. tdrg, cf. iser, polizu. Aş! D-abia l-au zgăriat! Sărutare de săgeată ... Nu-i lucru de speriat. hasdeu, r. v. 115, cf. barcianu, alexi, w. Teofil ... rămase pe treapta cea din urmă, lângă năprasnicul şuvoi, zgăriindu-şi pieptul de neputinţă şi de disperare, galaction, o. a. ii, 231. Şi-a zgâriat tâmplele cu unghiile până ce-a istovit, sadoveanu, o. xvi, 262. îi venise să sară la ei, să-i zgărăie cu unghiile, stancu, r. a. ii, 417. Ana ... dădu cu mâna de pumnul lui Coman, încleştat pe ivăr, încercă o clipă să-l dizloce, să-l zgârie. vinea, l. ii, 275. Loveşte-mă, dă în mine, zgârie-mă! h. lovinescu, t. 120. Se sufoca ... zgâriindu-i degetele butucănoase, t. popovici, s. 157. Brazii mă zgărăie, răi şi uscaţi, labiş, p. 37. îi zgâriase, îi lovise cu picioarele în pântece, barbu, princ. 150. Un glonte străbate cizma lui V., dar îi zgârie doar pielea piciorului. românia literară, 1971, nr. 122, 16/2. Când puneam mâna pe uşă, Mă lovi cu o cătuşă Şi mă zgârie la guşă. reteganul, tr. 169. Und'e ţ-o prins a mă lua d'in neşt'e greble d'e sier, tăt m-o grăpsat, tăt m-o zdăriet. o. bîrlea, a. p. i, 142. (Fi g.) Nu mai făcea un pas ...să nu-l zgârie îndată în cuget unghia ascuţită a unei mustrări, c. petrescu, o. p. ii, 249. Şi urlă-n zdrenţe Liniştea fântânilor Zgâriate cu unghii de somn. contemp. 1970, nr. 1 256, 3/2. Invidia sau gelozia s-au ferit să-i zgârie cristalul pur al entuziasmului, românia literară, 1971, nr. 131, 21/2. ^ Intranz. Mâţa blândă zgârie rău. pann, ap. gcr ii, 374, cf. baronzi, l. 66. (Fig.) Pamfletul se învârteşte în jurul obiectului cu oarecare frumuseţe de corbi între două zboruri circulare, ciupeşte, zgârie, înţeapă, rupe. sclf 1960, nr. 2, 221. ^ R e f 1. Şi în morminte era strigând şi se zdârăia cu pietri. n. test. (1648), 46727. Fără a se fi scărpinat sau zdăriat dobitocul, calendariu (1814), 182/9. Am adăpat chiar eu vitele, când Bodor a lunecat pe ghiaţă şi s-a zgâriat acolo într-un colţ de sloi. agâr-biceanu, s. 296. Se gândea la gardul de sârmă ghimpată, îi era frică să nu se zgârie, rebreanu, p. s. 275. Dacă te-ai zgâriat, Doamne fereşte, fuga la dispensar. h. lovinescu, t. 398. Eu cu mâţa m-am jucat Şi jucând, m-am zgâriat, folc. mold. ii, 697. ^ Refl. r e c i p r. Oare nu suntem noi nebuni să ne zgăriem şi să ne omorăm întru bucuria vrăjmaşilor noştri cei de obşte? ţichindeal, f. 32/15. Fetele se încăierau şi se păruiau în lege ..., se zgâriau, se muşcau. M. i. cara-giale, c. 123. ^ Refl. pas. Părinţii pentru copii şi copiii pentru părinţii morţi au datină ... de a nu-şi pieptăna părul dumineca, crezând că pentru pieptăna-re în această ziuă se zgrabălă (zdrighie) cei morţi. marian, s. r. i, 104. + Fig. A produce o senzaţie (auditivă) neplăcută. Scotea ... nişte ţiuituri din naiul lui, de zgâria şi sfredelea auzul, ispirescu, u. 110. Destul, că mă zgărăi în ureche, hogaş, dr. i, 171. Când intră în ogradă, portiţa scârţâi atât de jalnic, că-i zgârie inima, rebreanu, i. 382. Ca să nu zgârie urechea celorlalţi tusa ei, stă lângă pod, aparţinându-i ca şi cioburile, teodoreanu, m. u. 185, cf dl. Vocea-i ascuţită ca de castrat zgâria nervii generalului, t. popovici, s. 284, cf. dex. + A produce o senzaţie de iritare. Buruienile uscate ... răspândind nişte mirodenii doftoriceşti ce zgâriau pe gât. ap. tdrg. Praful acela dobrogean, care înfundă nările, zgârâie gâtlejul şi sureşte părul. c. petrescu, î. i, 4, cf. dl. Fumul, acum albăstrui, îi zgâria gâtlejul, t. popovici, s. 25, cf dex. 2. Tranz. (Complementul indică suprafeţe) A lăsa o urmă (liniară), de mică adâncime, cu ajutorul unui 2601 ZGÂRIA - 256 - ZGÂRIAC corp ascuţit şi dur; a cresta, a scrijeli (1), (rar) a scobi1 (1), (regional) a sfredeli (2). Sânţii zgărieţi de vârful armelor ascuţite, petre sfărâmate şi inscripţiuni şterse ... mă făcură a mă cutremura de cele ce se petrecu odată p-aici. pelimon, i. 112/29. Doar zidul sălii de gimnastică e mai vesel: băieţii l-au zgâriat ici şi colo. bassarabescu, v. 113. Nu-i călca piciorul în [camere] cu lunile, ca să nu roadă covoarele şi să nu zgârie parchetul, c. petrescu, o. p. i, 166. Zgâriam gheaţa, întorcând călcâiul cu meşteşug, brăescu, a. 129. Nu e voie să zgârii uşile cu grebla, arghezi, c. j. 217. Zgârie ... cu unghia florile de gheaţă prinse de geam. v. rom. martie 1954, 131. Desenul a fost mai întâi zgâriat în pasta vasului şi numai după aceea redat în culoare. h. daîcoviciu, d. 198. ^ Fig. De jur împrejur, veşnice păduri de brad îmbrăcau cu uriaşa lor mantie cernită munţii ce zgâriau tăriile senine ale cerului, mironescu, s. 129. ^ Compuse: zgârie-brânză s. m. şi f. = a) (popular şi familiar) zgârcit (2). Şi moş Vasile era un cărpănos ş-un pui de zgârie-brânză ca şi mătuşa Mărioara. creangă, a. 50, cf. ddrf, barcianu. Are să zică lumea că a fost un zgârie-brânză, un zgârcit care-şi mânca de sub unghie, săm. ii, 699. A fost un zgârie-brânză. AGÂRBICEANU, S. 144, cf. DR. I, 498, CADE. De fapt, sunt cam „zgârie-brânză “. îşi mănâncă de sub unghie, iovescu, n. 94. Un grup de cuvinte legate prin diverse raporturi gramaticale poate avea o valoare expresivă foarte mare ... Am citat mai înainte exemple ca „brânză-n sticlă", „zgârie-brânză iordan, stil. 20, cf. scriban, d., dl, dm. [Compusul] poate fi înlocuit printr-un cuvânt simplu, ca de exemplu, zgârcit pentru zgârie-brânză. sfc i, 147, cf. scl 1967, 480, form. cuv. i, 11, 40, 103, dex; b) (regional) ne-gustoraş. Cf. şăineanu2, resmeriţă, d.; zgârie-nori s. m. invar. = construcţie cu foarte multe etaje. Cf. cade. Ne oprim în faţa uneia dintre cele mai ciudate şi îndrăzneţe clădiri ..., celebra casă zgârie-nori Fiat Iron. bart, s. m. 43, cf. iordan, l. r. a. 231. Micul zgârie-nori în fier şi blocuri de piatră ... aruncase pe porţiunea strâmtă a Căii Victoriei o umbră de Broadway. călinescu, o. i, 66. Mărimea lor, ca şi aceea a turnului lui Babei, ca şi zgârie-norii americani, e o tristă desperare, ralea, s. t. i, 250. Stocuri înalte cât zgârie-norii de pe Broadway. v. rom. martie 1954, 248. E New-York, cu nouă milioane de locuitori, trăind prin zgârie-nori, care unul singur conţine tot atâta populaţie cât oraşul nostru. preda, i. 185, cf. dm, sfc i, 179, 188. Daţi-mi compas şi riglă şi nopţi şi spaţii vaste, Am gânduri mai înalte cu mult ca zgârie-norii. horea, c. 14, cf. der, form. cuv. i, 10, 11, 104, 110. Vietnamul să aibă fabrici, zgârie-nori, autostrade. românia literară, 1971, nr. 132, 31/3, cf. dex. “v" Refl. pas. Ceea ce se zgâria în antichitate pe table de metal atâtea zile şi luni, astăzi se scrie într-o oră. heliade, o. ii, 40. Asemenea mastixu este aşa de tare, încât însuşi fierul de ea se zgârie, ar (1832), 1122/1. + A ara superficial. Zgârii pământul şi grâul îţi dă la bob treizeci de boabe, secara treizeci şi cinci, delavrancea, o. ii, 115. Pe fundul vechi al mării, la Histria, îşi poartă mocanul oile şi zgârie ţăranii cu plugul cimitirele trecutului, sadoveanu, o. xvi, 71. Plugul de lemn care zgârie pământul, con-temp. 1975, nr. 1 504, 5/4. 3. T r a n z. şi i n t r a n z. (Despre păsări sau animale; complementul indică pământul) A săpa (superficial) cu ciocul, cu râtul, cu ghearele, cu ajutorul unui instrument etc. pentru a scoate ceva la iveală sau pentru a face o gaură (mică), a scormoni (1), (popular) a s ă p a (5), (învechit şi regional) a zgârmăi, (regional) a scurmuzi(v. scurmuzui2); (despre oameni; complementul indică pământ, roci etc.) a face crestături, tăieturi (superficiale) cu unghiile, cu ajutorul unui instrument etc., a r â c â i1 (1), a scrijeli (1); a scurma (I 2). Dacă într-o casă se află un bolnav care trebuie să moară, atunci cânele ... sapă sau cel puţin zgârie pământul de lângă acea casă. marian, î. 3. îşi săpase, sau, mai bine zis, îşi zgâriase ea în o stâncă, cu înseşi unghiile sale, o mică cisternă, hogaş, dr. i, 18. Cocoşul, zgâriind în bălegar, A dat de un mărgăritar, arghezi, s. v, 50. Intr-un amurg, sunt ani de-atunci, mi-am zgâriat Stăruitor în scoarţa unui arbor numele, blaga, poezii, 23. Zgârii cu băţul pământul şi dai de humă galbenă, nisipoasă, văroasă, stancu, d. 274. Care cu sape că săpa, Care cu gheare zgâria, Păn ’ de stâlp de piatră da Şi pe Negru mi-l găsa. balade, ii, 174. + A scrie apăsat; p. e x t. a scrie prost. Cf şăineanu2. Nu că slovele n-ar fi fost bine rotunzite şi zgâriate din peană, ci dintr-un motiv mai special, sadoveanu, o. xv, 52, cf. scriban, d. Poţi să stai toată ziua aplecat asupra mesei, să zgârii mereu pe hârtie, când ai gâtul uscat. stancu, d. 397. [Motoarelor] le simt trepidaţia, transmisă din cală, prin fierul vaporului, până în masa mea de lucru, şi prin ea, până în vârful peniţei care zgârie hârtia, tudoran, o. 198. + Tranz. A trece apăsat cu unghiile sau cu un obiect ascuţit fară a lăsa urme. Degetele, afundate în plapomă, zgârâiau plapo-ma, o atrăgeau spre dânsul, cocea, s. ii, 220. Notele ... ascuţite ale unei mandoline, pe care o zgârie cu foc un italian sentimental, bart, s. m. 34. + In tranz. A ciocăni uşor cu unghiile. Soţia lui a zgâriat la uşă, cerând cu sfială intrare, ca să-i ţie tovărăşie şi să-l mângâie, sadoveanu, o. xii, 129. - Scris şi: sgâria resmeriţă, d. - Pronunţat: -ri-a. -Prez. ind.: zgârii, pers. 3 şi zgâriie (alr i 1 138/727), zgârie (ib. 1 138/190, 200), zgariie (ib. 1 138/231, 586, 592, 595). - Şi: (învechit şi popular) zgârâiâ, zgăriâ, (învechit şi regional) zdăriâ (prez. ind. pers. 3 şi zdârie alr i 1 138/231, 584, 592, 595), zdărâiâ, zderiâ (dosoftei, v. s. februarie 58v/3, scriban, d.), zgărâiâ, (învechit) zgărăiâ, zdârăiă, (regional) zgârăiâ (alr i 136/ 842, 850, ib. 1 138/9, 28, 840, 850), zgăierâ (alr i/ii h 292/164, alrm i/u h 410/1641), zgărâiâ (alr i 1 138/ 795), zgheriâ (com. liuba, alr i 1 138/24, 63, 65, 290, 75, 85, 87), zdăriâ (alr i 1 138/308), zdârlâ (alr ii 136/320 ib. 1 138/308, alr ii/i h 53/310), zdrighiâ, zdrângălâ (alr i 1 138/305), zdrâghiâ (com. din grădinari - oraviţa), zdrâjilâ (alr ii/i h 53/316), jgherăiâ (ap. tdrg) vb. I. - Cf alb. s h q e r r. ZGÂRIAC s. n. (Mold.) Instrument de dulgherie, alcătuit, de obicei, dintr-o bucată prismatică prin care 2602 ZGÂRIAT - 257 - ZGÂRIETURĂ alunecă două tije cu vârf metalic ascuţit, pentru trasarea unor linii paralele pe suprafaţa unor piese de lemn; (rar) însemnător, zgârietor (2), (popular) zgârieci, (regional) ştraihmas, ştraimodlu. Cf. z g â r i a (2). Cf. cade, scl 1962, 234, 235, sfc vi, 48, h xvi, 413, alr ii 6 675/ 514, 551, glosar reg. - Pronunţat: -ri-ac. - PL: ? - Şi: zgăriâc s. n. h xvi 413, alr ii, 6 675/551.. - Zgâria 4- suf. -ac. ZGÂRIÂT, -Ă adj. 1. Care are zgârieturi (1) pe piele. Cf. zgâria (1). Iar Trandafir, sluga credincioasă, Cu faţa zgâriată, mormoia în sine. budai-deleanu, t. v. 147, cf pontbriant, d. Râseră şi ceilalţi cu mare înveselire, întinzând mâinile negre, bătătorite şi zgâriate, după pachetul de tutun. c. petrescu, î. ii, 12. Aveam beretă marinar, pantaloni scurţi şi genunchi zgâriaţi. teodoreanu, m. u. 141. Cu mâinile zgâriate, mă întorc în bătătură, stancu, d. 318. + (Despre ochi) Cu vinişoare de sânge; iritat. Deschise nişte ochi roşii şi zgâriaţi, parcă pleoapele i se tăvăliseră peste noapte în nisip grunţuros. iovescu, n. 62. + (Despre sunete, voce) Care produce o impresie auditivă neplăcută. Toate acestea, ...le povestea cu un glas de femeie răsfăţată, puţintel zgăriat, ca o placă uzată de patefon, vinea, l. i. 266. 2. Cu urme, cu zgârieturi; scrijelit. Cf st. lex. 15077. Numai tufele mai stufoase înverzeau locul negru şi zgâriat, adam, r. 106. „ Maşina “ lui Jim era, în fond, o hodorogitură lovită şi zgâriată. cĂlinescu, o. i, 64. [Valiza] era roasă, zgâriată şi acoperită de imprimate multicolore, vinea, l. i, 60. 3. (Regional) Zgârcit (2) (Ştei). teaha, c. n. 282. - Pronunţat: -ri-at. - PL: zgâriaţi, -te. - Şi: (învechit) zgăriat, -ă, zgărăiât, -ă (st. lex. 15077) adj. - V. zgâria. ZGÂRIECI s. m. (Popular) Instrument de dulghe-rie, alcătuit, de obicei, dintr-o bucată prismatică prin care alunecă două tije cu vârf metalic ascuţit, pentru trasarea unor linii paralele pe suprafaţa unor piese de lemn; (rar) însemnător, zgârietor (2), (regional) ştraihmas, ştraimodlu, zgâriac. Cf. dame, t. 115, şăineanu2. Sgârieciul slujeşte la tras linii paralele cu o faţă dreaptă sau curbă, pamfile, i. c. 170, cf. pascu, s. 307, resmeriţă, d., cade. Se poartă zgârieciul cu faţa căpăţânii de-a lungul marginii piesei şi se apasă cuiul pe piesa care e, de obicei, netezită în prealabil cu rindeaua, ltr2, cf. dm, m. d. enc., h ii 30, rĂdu-lescu-codin, alr ii 6 675/172. - Scris şi: sgârieci. - Pronunţat: -ri-eci. - Şi: (regional) zgăreei (alr ii 6 675/172) s. n. - Zgâria + suf. -eci. ZGÂRIERE s. f. Acţiunea de a (se) z g â r i a şi rezultatul ei. 1. Rană, de obicei superficială, pe piele făcută cu unghiile, cu ghearele ori cu un obiect ascuţit sau tăios; zgaibă (I 1), zgârietură (1). Cf. zgâria (1). Cf. va- LIAN, V., PONTBRIANT, D., RESMERIŢĂ, D., DL, DM, DEX. 2. Săpare (superficială) a pământului cu ciocul, cu râtul, cu ghearele, cu unghiile, cu ajutorul unui instrument etc., pentru a scoate ceva la iveală sau pentru a face o gaură (mică), scormonire (1), săpare (3); crestare, tăiere (superficială) cu unghiile, cu un instrument etc., r â c â i r e; scurmare (1). Cf. zgâria (3). Cf. st. lex. 15079. în formă asăminea figuri întipuite de razile soarelui pe păreţi sau pe pământ, însămnănd cu zgărierea unui băţ umbra feţei şi iată începutul desenului, săulescu, hr. i, 39/11. In mineraloghie, vărtoşimea ...să numeşte împotrivirea care o face un mineral împotriva lovirii sau zgârierii altui mineral ori a unui instrument ascuţit, cihac, i. n. 341/23, cf. POLIZU, DL, DM, DEX. - Scris şi: sgâriere resmeriţă, d. - Pronunţat: -ri-e-. - PL: zgărieri. - Şi: (învechit) zgărăiâre s. f. st. lex. 15079. - V. zgâria. ZGÂRIETOR, -OÂRE adj. (Rar) 1. Care zgârie (1) pielea. Cf. valian, v. + (Despre voce) Cu rezonanţă neplăcută. Glasul acesta zgârietor risipi încurcătura oamenilor, rebreanu, r. i, 134. + Care produce o senzaţie de iritare. Proprietăţile rachiului fizice sunt următoarele: este o umezeală subţire, limpede ca apa ..., la gustare este pişcător, iute, zgârietor în gât. fm (1844), 51V20. 2. Care zgârie (3); care agaţă. Extragerea mecanizată a capetelor de fibre din firele ţesăturilor şi tricoturilor cu ajutorul unor organe de smulgere echipate cu elemente zgârietoare, cu ace sau cu cârlige fine. ltr xv, 303. (Substantivat) Găseam vinovaţi în gândul meu pe toţi aceşti zgârietori de copaci, hogaş, dr. i, 9. .+ (Regional; substantivat, f.; în forma zgărăietoare) Zgârci3 (Scărişoara - Abrud), alr ii 6 995/95. + (Ironic; substantivat) Scriitor fară talent. Este ridicol a se judeca valoarea unei poezii de cel dintâi zgârietor de hârtie, macedonski, o. iv, 76. + S p e c. Zgârieci. Cf LTR2. - Pronunţat: -ri-e-. - PL: zgârietori, -oare. - Şi: (învechit) zgârietor, -oare adj., zgârăietoâre (alr ii 6 695/95) adj., s. f. - Zgâria + suf. -tor. ZGÂRIETURĂ s. f. 1. Rană, de obicei, superficială, făcută pe piele cu unghiile, cu ghearele sau cu un obiect ascuţit sau tăios; zgaibă (I 1), zgâriere (1), (învechit, rar) zgreblătură, crestătură, scrijelitură, tăi etură a i). Cf. zgâria (1). Chipul muncilor lui în multe fealuri: ... spăndzurături, zdărăeturi cu un-ghile ceale de her strujit. dosoftei, v. s. septembrie 1877. Ca să tămăduim ranele din lovitură, zdărietură sau alte întâmplări venite trebuie să legăm rana. ca-lendariu (1814), 192/7. Se încredinţează că mâinile sale avea semnul mai multor zgârieturi ce-şi făcuse ea însuşi, cr (1836), 176V25. De ar fi rana închisă sau numai zgârietură, atuncea trebuie mai nainte scarifi-cată. fm (1844), 334l/23. Combate zgârieturile şi zgai-bele căşunate din frecările mercuriale spălând părţile frecate cu decocţie de tărăţe. brezoianu, a. 575/16, cf. pontbriant, d. I-a legat rana care era numai o zgârie- 2607 ZGÂRIITURĂ - 258 - ZGÂRNĂIALĂ tură de nimic. caragiale, o. ii, 365, cf. ddrf, şăinea-nu2. Jupuituri ..., zgârieturi, rosături. candrea, f. 224, cf. bianu, d. s. Rană, tăietură, zgârietură [Titlu], pam-file, b. 56. Hainele i se rupeau în bucăţi, sângele ţâşnea din zgârieturi, dar tot se târa. agârbiceanu, s. p. 126, cf. cade. Nu mai avea pe el cămaşă şi era roşu tot, de zgârieturi şi de înţepături, galaction, o. 300. Zgârieturile de mâţă sunt foarte periculoase, c. petrescu, o. p. ii, 92. Se alesese cu zgârieturi, cu vânătăi. cocea, s. ii, 115. O să ieşi cu nişte zgârieturi, vlasiu, d. 184. Microbii din murdărie pot intra în trup prin o zgârietură nevăzută, voiculescu, l. 73. Mai avuseseră loc acolo câteva dueluri celebre, pe la 1850, din care combatanţii scăpaseră indemni ori cu puţine zgârieturi. sadoveanu, o. xvi, 508. La picior, Baruţu a rămas cu o zgârietură adâncă, arghezi, c. j. 238. Are o zgârietură pe obraz. h. lovinescu, t. 102. Se badijonează cu tinctură de iod pielea care prezintă juliri, zgârieturi sau foliculite, belea, p. a. 223, cf. dl. Picioarele goale erau pline de zgârieturi vechi cu urme de sânge închegat cu praf. preda, m. 11. O fetiţă cu fruntea plină de zgârieturi îşi sugea degetul zdrobit, t. popovici, s. 25, cf. dm. Aşa m-am ales doar cu o tăietură superficială la gât, o zgârietură, românia literară, 1970, nr. 73, 19/4, cf. dex. Lupului nu i s-a zviduit zgârietura dupe bot. plopşor, c. 63. ^ Fig. Trebuie să treacă o mie de ani, ca să vindecăm inima unui cardiolog de micile zgârieturi din anii de şcoală, galaction, o. a. i, 82. Ş-a chemat toate rănile, Toate cojile, toate zgârieturile, toate bubele, folc. mold. i, 227. 2. Tăietură (liniară), puţin adâncă, lăsată pe o suprafaţă de un corp ascuţit şi dur; crestătură, scrije-leală, scrijelire (1) scrijelitură, (regional) sferditură. Cf. zgâria (2). Credeţi că un bolovan ..., dungat cu zgârieturi paralele, deşteaptă atâta poezie în mintea unui om lipsit de ştiinţă cât în a unui geolog? contemporanul, i, 345. Marea voce a corurilor de metal, tremurătoare, se naşte din cauciucul ebonitei şi din zgârâi-tură. arghezi, s. viii, 228. Mergând cu grijă, să-şi ferească de zgârieturi pantofii de antilopă, îl văzu pe inginerul Soldán, t. popovici, s. 177, cf. dm, ltr2, dex. încearcă să răzuiască pojghiţa cu un creion, dar pe sticlă rămân doar zgârieturi, magazin ist., 1975, nr. 8, 19. + Arătură superficială. Cf. zgâria (2). La întorsul unei arături te poţi mulţumi numai cu o zgârietură ..., lucru ce nu se poate ierta la aratul obişnuit, pam-file, a. r. 55. + (învechit) Semn (grafic) trasat, imprimat pe ceva. Trăsură una sau una zgărăetură nu va treace de leage. coresi, tetr. 7, cf. tdrg. - Scris şi: sgârietură resmeriţă d. - Pronunţat: -ri-e-. - PL: zgârieturi. - Şi: (învechit şi regional) zgârietură, zdărietură, (învechit) zgáriitúrá (valían, v., polizu), zgăretiiră (dosoftei, v. s. noiembrie 143726), zgârâe-tiiră, zdărâetiiră, (regional) zgârâietâră, zgărăitiiră (barcianu), zghereitiiră (com. liuba), zdârlătură (com. din tărcăiţa - beiuş) s. f. - Zgâria 4- suf. -ătură. ZGÂRIITtJRĂ s. f. v. zgârietură. ZGÂRIOS, -OÂSĂ adj. (învechit şi regional) Care zgârie (2). Zi, cu un cuvânt, neam rău, Zgărios ca un herăstrău, pann, p. v. iii, 39/26, cf ddrf, alexi, w., ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., ZANNE, P. IV, 488. - Scris şi: sgârios. resmeriţă, d. - Pronunţat: -ri-os. - PL: zgârioşi, -oase. - Şi (regional) zgărios, -oâsă adj. alexi, w. - Zgâria + suf. -os. ZGÂRÂI vb. I v. zgâria. ZGÂRÂIETURĂ s. f. v. zgârietură. ZGÂRLAONŢÂT, -Ă adj. v. scârlionţat. ZGÂRLĂUNTE s. m. v. scârlionţ. ZGÂRLICI s. n. (Regional; în descântece) Partea superioară a nasului, de la vârf până la rădăcină (Şcheia - Suceava), marian, d. 60. Pe cuţit de brici lua-oi, Indărăpt îndărăpta-oi, Bine alege-oi, Bine culege-oi, Din toate nodurelele ..., Din peliţa obrazului, Din zgârliciu nasului, id. ib. - PL: zgârliciuri. - Cf. zgârci1. ZGÂRLIONŢ s. m. v. scârlionţ. ZGÂRLIONŢÂT, -Ă adj. v. scârlionţat. ZGÂRLIUŢĂ s. m. sg. (Regional) 1. Zgârcit (2) (Săpata - Piteşti), udrescu, gl. 2. Epitet pentru un tânăr uşuratic, neserios (Săpata -Piteşti). UDRESCU, GL. - Cf. zgâria. ZGÂRM vb. I v. scurma. ZGÂRMĂI vb. IV. Tranz. (învechit şi regional; despre păsări, animale) A scurma (I 2); fig. (despre idei, gânduri etc.) a obseda. Cf. lb, iser, gheţie, r. m., BARCIANU, ALEXI, W., SCRIBAN, D., REV. CRIT. III, 168. Ca să nu zgârmăie răzoarele, [găinile] erau priponite cu sfoară la ţăruş, plopşor, c. 143. - Scris şi: sgârmăi alexi, w. - Prez. ind.: zgârmăi şi (regional) zgârmăiesc. - Şi: (învechit) zgărmăi vb. IV. LB. - Zgârma + suf -ăi. ZGÂRN s. m. (Regional) Zgârcit (2) (Brădişorul de Jos - Oraviţa). alr i 1 570/24. - PL: zgârni. - Postverbal de la zgârnăi. ZGÂRNĂf vb. IV. Refl. (Prin Transilv.) A se zgârci4 (2). Cf. rev. crit. iii, 168, teaha, c. n. 282. - Prez. ind.: zgârnăiesc. - Cf. zgârci2. ZGÂRNĂIALĂ s. f. (Prin Transilv.) Zgârcenie. Cf rev. crit. iii, 168. - PL: zgârnăieli. - Zgârnăi + suf. -eală. 2622 ZGÂRNĂIT - 259 - ZGHIHARĂ ZGÂRNĂIT adj. m. (Transilv. şi prin Ban.) Zgârcit (2). Cf. NOVACOVICIU, C. B., ALR I 1 570/80, 87, L. ROM. 1961, nr. 1, 22, teaha, c. n. 283. - PL: zgârnăiţi. - V. zgârnăi. ZGÂRNÎ vb. IV v. stârni. ZGÂRŢĂ s. f. 1. (Regional; ironic) Babă sfrijită. Cf. ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., SCRIB AN, D. + Femeie mai în vârstă, de moravuri uşoare. Cf. ddrf, barcianu, alexi, w. + Persoană care se ţine scai de cineva (Târgu-Neamţ). i. cr. ii, 79. + (Regional) Peşte din ape de munte, nedefinit mai de aproape, care se prinde cu maxilarele de degetele omului (Târgu-Neamţ). i. cr. ii, 79. 2. (Prin nord-estul Munt.) Zgârcenie. Cf. udrescu, gl. Loc. adv. Cu (mare) zgârţă = anevoie. Cf. lexic reg. ii, 18. Cu mare zgârţă am ciupit şi de la el un pol udrescu, gl. + Ceartă. Atâta zgârţă ce-am avut cu el pentru un viţel care trecuse doar şanţul UDRESCU, GL. 3. (Prin sud-estul Munt.) Sentiment de neplăcere, de silă de a cere sau de a da ceva. Cf. i. cr. xi, 186, lexic reg. ii, 72. - Scris şi: sgârţă resmeriţă, d. - PL: zgârţe. - Cf. zgârci4. ZGÂRŢOS, -OÂSĂ adj. (Regional) Zgârcit (2) (Săpata - Piteşti), udrescu, gl. Zgârţos te-ai mai făcut de la o vreme. id. ib. - PL: zgărţoşi, -oase. - Zgârţă + suf. -os. ZGÂRŢUÎ vb. IV v. zgâlţâi. ZGÂRVĂ s. f. (Regional) Coajă de dovleac folosită pentru a lua cenuşa din vatră; (regional) zgârvoace, zgârvoaie (Păuşeşti Otăsău - Băile Govora), coman, gl. - PL: ? - Etimologia necunoscută. ZGÂRVOÂCE s. f. (Regional) Zgârvă (Păuşeşti Otăsău - Băile Govora), coman, gl. - PL: ? - Cf. z g â r v ă. ZGÂRVOÂIE s. f. (Regional) Zgârvă (Păuşeşti Otăsău - Băile Govora), coman, gl. - PL: ? - Zgârvă + suf. -oaie. ZGÂTÂCÂN s. m. (Prin nord-estul Transilv.) Persoană cu guşă, care abia respiră. Cf. bugnariu, n. 48/313. - PL: zgătăcani. -Cf. gât. ZGÂTE s. f. v. zgâtie. ZGÂTIE s. f. (Regional) 1. (Mai ales la pi.) Crenguţă; vreasc. Cf. pascu, c. 221, resmeriţă, d., scri-ban, d. Am un munte: Pre el cresc două zgătii, Pe ele este aşezat un trunchi, Pe trunchi o bute, Pe bute un bostan, Pe bostan creşte iarbă, Prin iarbă pasc oile. (Trupul omenesc), gorovei, c. 370. + Şarpe mic. Cf. CIHAC, II 112, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2. + Copil slab, vioi; fată isteaţă, neastâmpărată. Cf. resmeriţă, D., SCRIBAN, D., CADE, DL, DM, DEX, I. CR, IV, 60, vi, 30 (Ca epitet, pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de“) A dracului zgâtie de fată: s-a prefăcut în păsărică, creangă, p. 267. 2. Babă sfrijită şi rea. Cf. scriban, d. A dracului zgâtie. şez. xx, 107. - Scris şi: sgâtie resmeriţă, d. - PL: zgâtii. - Şi: zgâte (pascu, c. 221), zgâtie (ddrf, barcianu, şăineanu2), zgătie (alexi, w.) s. f. - Cf. lat. s c h i d i a e. ZGÂTIN vb. I v. zgâlţâna. ZGÂŢA interj, v. zgâlţ. ZGÂŢĂÎ vb. IV v. zgâlţâi. ZGÂŢĂI vb. I v. zgâlţâi. ZGÂŢĂÎ RE s. f. v. zgâlţâire. ZGÂŢĂN vb. I v. zgâlţâna. ZGÂŢÂÎ vb. IV v. zgâlţâi. ZGÂŢÂI vb. I v. zgâlţâi. ZGÂŢÂIRE s. f. v. zgâlţâire. ZGÂŢÂIT, -Ă adj. v. zgâlţâit2. ZGÂŢÂNA vb. I v. zgâlţâna. ZGÂŢUÎ vb. IV v. zgâlţâi. ZGHEREITÎJRĂ s. f. v. zgârietură. ZGHERI vb. I v. zgâria. ZGHEVOLĂRÎE s. f. (Regional) Năzbâtie făcută de un copil (Piatra-Neamţ). coman, gl. - Scris: sghevolărie. - PL: zghevolării. - Pref. z- + ghiavol (formă palatalizată a lui diavol) + suf -ărie. ZGHIBORŢ s. m. (Iht.; prin nordul Dobr.) Ghiborţ (Acerina cernua). Cf. antipa, p. 794. - PL: zghiborţi. - Pref. z- + ghiborţ. ZGHICIN vb. I v. zgâcina. ZGHIHÂRĂ s. f. sg. (De obicei urmat de determinări care arată locul unde se cultivă) Soi autohton de viţă de vie, cu ciorchini neuniformi, cu boabe albe-gălbui, cultivat pentru producerea vinurilor de larg consum; p. ext. vin obţinut din aceşti struguri. Uite: strugure tămâios, gordin (gordan), coarnă ... zghihoară şi teios. jipescu, o. 54, cf. ddrf, der, m. d. enc., h xvi 224. Zghihara e vin de vorbă ticluită şi petrecere tihnită. Com. din huşi. 2651 ZGHIHARDĂ - 260 - ZGLĂVOC - Scris şi: sghiharâ. ddrf. - Şi: zghihoâră, ghihâră s. f. - Etimologia nesigură. Cf. z b i h u i. ZGHIHARDĂ s. f. (Nordul Mold.) Fată care joacă şi sare mult (com. sat. iii, 80); tânără mare la trup şi neîndemânatică la treabă (coman, gl.); femeie uşuratică (lexic reg. 64). Aşa-i el, vesel, îi place să prujască, da nu-l duce gândul mai departe, are el altele, n-ai teamă, curtea ceea îi plină [de] sghiharde. contemporanul, vi2, 7. - Scris şi: sghihardă. - PI.: zghiharde. - Etimologie nesigură. Cf. z b i h u i. ZGHIHĂT subst. (Regional) Hârjoneală (Găneşti -Bârlad), şez. i, 207. Când vedea Ivan prea mult zghi-hăit, numai se uita la dobă şi striga, ib. - PI.: ? - Cf. zbihui. ZGHIHOÂRĂ s. f. v. zghihară. ZGHIHUÎ vb. IV. 1. Tranz. (învechit şi regional) A zgâlţâi (2). Cf. cihac, ii, 342. Aşa tremura de tare, de parcă-l zghihuia dracul, creangă, p. 240, cf. bar-cianu, şăineanu2. Zbuciumă, zghihuie, schilodeşte şi poceşte pe cel care ar îndrăzni să lucreze, pamfile, s. v. 3, cf. resmeriţă, d., cade. îşi face samă Necu-ratu-ntr-însu şi-l zghihuie. mironescu, s. 56, cf. scri-ban, d., dl, dm. Se tămăduiesc boalele ce zghihuie pe oameni, şez. i, 249. Se trânteşte pe jos şi acolo îl zghihuie. ib. iv, 180. Femeia cari iubeşte Dracii ni-o zghihuieşti. graiul, i, 414, com. din straja - rădăuţi. ^ Refl. Dacă vede el pe moşnegii ceia zghihuindu-se aşa ca nişte ţonţoroi. pop., ap. tdrg. 2. Refl. (Mold.) A se zbengui (1). La joc numai ei s-au zghihuit toată noaptea, furtună, c. 60. Să se astâmpere, să nu se zghihuiască. i. cr. iii, 367. - Scris şi: sbihui resmeriţă, d. - Prez. ind.: zbihui şi zbihuiesc. - Etimologia necunoscută. ZGHIHUIÂLĂ s. f. (Mold.) Zgâlfâială (2). Cf. zghihui (1). Cf. cade, scriban, d., dl, dm. Numai vezi că te trezeşti că te-apucă-o zghihuială de te sfarmă. contemporanul, iii, 887. Boală cu zghihuială. şez. iii 82. + Epilepsie. Altfel zis, boala copiilor ... mai având o mulţime de alte numiri poporane precum ... sghihuială. hem 1 426, cf. şăineanu2, bianu, d. s., h xii 291, 303. - Scris şi: sghihuială. - PL: zghihuieli. - Zghihui + suf. -eală. ZGHIHUÎT, -Ă adj. (Mold.) 1. Zgâlţâit (2). Cf. Zghihui (1). Cf. RESMERIŢĂ, D., DL, DM. 2. (Despre copii) Neastâmpărat. Cf. şez. ix, 153. ^ (Ca epitet, precedă termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de“) îmi aduci plocon acasă ... un proclet ca sghihuitul ista de Petruţă. c. petrescu, r. dr. 21. - Scris şi: sbihuit. - PL: zghihuiţi, -te. - V. zghihui. ZGHIHUITOÂRE s. f. (Mold.; într-un descântec; probabil) Fiinţă care provoacă zgâlţâială. Cf zghi-h u i (1). A plecat Irod cu Irodeasa Cu izbitoarele Cu zghihuitoarele. gr. s. vi, 153. - PL: zghihuitoare. - Zbihui + suf -tor. ZGHIÎ vb. IV v. zgâi. ZGHILBENŢI s. m. pi. (Regional) Ciucuri la opreg (Clopotiva - Haţeg), viciu, gl. - Scris: sghilbenţi. - Etimologia nesigură. Cf z g r e b e n. ZGHILŢÂG s. m. (Prin. Bucov.) Oricare dintre cele două lemne lungi de la scară de care sunt prinşi fus-ceii. Cf a vi 14. + P. ex t. Fuscel (la scară). Cu câtă mulţumire, cu câtă curiozitate am urmărit descoperirea ariei lui zghilţag „fuştel la scară“, scl 1955, nr. 1-2, 129. - Scris şi: sghilţag scl 1955, nr. 1-2, 129. - PL: zghilţagi. - Cf g h i 1 ţ. ZGHIORDÂN s. n. (Prin Ban.) Zgărdiţă (2). O ladă îndesată de haine frumoase cu poale ciuruite, cu papuci, cu capciu, cu mărămi de mătase, cu pieptar ..., cu mărgele şi zghiordane. cătană, în sclf 1958, nr. 1-2, 86. - PL: zghiordane. - Pref. z- + ghiordan. ZGHIORGHÎN s. m. v. zgorghin. ZGHIORGHÎNĂ s. f. v. zgorghină. ZGLAVÂC s. m. v. zglăvoc. ZGLĂVOC, -OÂCĂ s. m. şi f. v. zglăvoc. ZGLAVOCI s. m. v. zglăvoc. ZGLĂBOÂCĂ s. f. v. zglăvoc. ZGLĂBOG s. m. v. zglăvoc. ZGLĂCIN vb. I v. zgâcina. ZGLĂMENIE s. f. v. zglemenie. ZGLĂVOÂCE s. f. v. zglăvoc. ZGLĂVOC, -OÂCĂ s. m., s. f. I. S. m. şi f. Numele mai multor specii de peşti: a) peşte mic, de culoare cenuşie-cafenie, cu corpul cilindric, fară solzi, cu capul mare şi turtit, răspândit în apele de munte; moacă (II 2 a), (regional) babă, babete, moaţă2, popă (II), zglivă (Cottus gobio). Cf antipa, p. 89, tdrg, băcescu, p. 173, dm, dex; b) (regional; şi în sintagma zglăvoc pestriţ) peşte mic, puţin răspândit, care trăieşte în apele repezi şi puţin adânci, cu aceleaşi caracteristici cu zglăvoaca (I a) (Cottus poecilopus). Cf băcescu, p. 173, ap 142; c) (regional; şi în sintagma zglăvoace mică, antipa, f. i. 62) guvid (Gobius). Cf. anon. car., 2673 ZGLĂVOC - 261 - ZGLEMENIE lb, baronzi, l. 94, lm, conv. lit. xx, 1 016, băcescu, p. 171. Anghel, jupit, zdrelit, vânăt cum era îşi simţea inima zbătându-se ca o zglăvoacă pe uscat. rev. crit. l, 91, conv. lit. xxviii, 344, gheţie, r. m., damé, t. 127, barcianu. „Sglăvocul“, pl. „sglăvoci“ ... numit, altmintrelea şi mai ales de către românii de la ţeară, unde asemenea se află, midhai. marian, ins. 56, cf. alexi, w. Zglăvoacea se hrăneşte cu larve de insecte şi tot felul de animale mici ce găseşte în apele în cari trăieşte, antipa, f. i, 39. Râuleţele acestea ... oferă ascunzători suficiente pentru păstrăvi ..., zglăvoace, crăieţi. păcală, m. r. 298. Zglăvoacele se prezintă în apele noastre sub două varietăţi, atila, p. 198. Masa fu gata: câteva foi late şi rotunde de podbal cu zglăvoace şi boişteni uscaţi pe vatră, hogaş, dr. i, 248. Când ... nu era rost de găsit [păstrăvi], că se ascundeau prin scochili ..., ne mulţumeam cu zglăvoci mici, cu capul mare şi cu mustăţi, lungianu, cl. 204, cf. resmeriţă, d., cade. Tovarăşul păstrăvului este zglăvo-cul (Cottus gobio), un peşte cu o înfăţişare diferită de a celorlalţi, simionescu, f. r. 207, cf. scriban, d. Aceste ape limpezi în care se joacă păstrăvul şi zglăvoaca vin din depărtări, sadoveanu, o. xiv, 480. Mijlocul obişnuit de prindere al zglăvoacelor: cu mâna sau sacul pentru păstrăv, băcescu, p. 172. Tot sub numele de „zglăvoc“ (sau „zglăvoacă“) e cunoscută şi specia „Cottus poecilopus “, mult mai puţin răspândită, găsită la noi numai în Dâmboviţa şi în afluenţii Şiretului, c. anto-nescu, p. 71. în unda cristalină ce se rostogoleşte din piatră în piatră, strecurăndu-se pe sub călcâiul muntelui, în zona stăpânită de păstrăv, îşi află sălaş şi zglăvocul. ap 140. Numai în Moldova şi Maramureş trăieşte şi zglăvocul pestriţ, căruia îi plac apele bine oxigenate, ib. 142, cf. h iv 10, 85, 154, ix 245, 405, 437, x 45, 119, 538, 583, xi 274, xvm 25, com. marian, şez. v., 174, alr i 1 746/94, 164, 170, 174, 178, 186, 214, 218, 554, 556, 558, 735, 764, 768, 770, 782, 837. II. 1. S. m. Numele mai multor plante erbacee: a) plantă din familia compozitelor, cu tulpina simplă, cu un singur capitul, cu flori purpurii; (regional) ghioc, smoc (II b) (Centaurea nervosa). Cf. pascu, s. 218, panţu, pl., borza, d. 43; b) (popular) albăstriţă (Centaurea cyanus). Cf. ddrf, pascu, s. 218, dm, borza, d. 42, dex; c) (regional) ghioc (Centaurea phrygia). Cf. bianu, d. s. 246, borza, d. 43; d) (regional) ghioc (Centaurea pseudophrygia). Cf. brandza, fl. 302, gre-cescu, fl. 340; e) (regional) albăstriţă (Centaurea jacea). Cf. grecescu, fl. 339, borza, d. 43; f) (regional) ciolobot (Centaurea spinulosa). Cf. grecescu, fl. 344, pascu, s. 218, borza, d. 43; sămânţa acestor plante. Pe un vânt lin: unii vântură vravul cu lopata, alţii îl lămuresc pe cel picat din vânt cu fezelău de pleavă, baligă, buruieni, zglăvoji şi altele, i. ionescu, c. 187/5. Vineţele, zglavoc sau corobatică albastră, damé, t. 186, cf. barcianu, şăineanu2. Albăstreaua, floarea grâului, zglăvoc, vineţea, clopoţel, ghioc, dioc este bine cunoscută. şez. xv, 144, cf. resmeriţă, d., cv 1951, nr. 6, 25, borza, d., 43, h iii 139, 325, xvi 280, lexic reg. 33. ^ Compuse: (regional) zglăvoc-galben = scai-galben, v. scai1 (I) (Centaurea solstitialis). Cf. borza, d. 43. 2. S. m. (Regional) Inflorescenţă a cânepii; p. ext. partea de sus a unor plante. Când pământul e tare, [cânepa] o taie cu sapa la rădăcină, fără s-o smân-cească, căci aşa s-ar scutura sămânţa din zglăvoc. şez. ix, 140. Cânepa de toamnă (cea femelă) este cea care rămâne verde până cănd se culege; ea face sămânţă în zglăvoc sau muc. pamfilie, a. r. 169, cf. scriban, d., cv 1951, nr. 6, 25. Măndro, nu te mărita, Păn s-a coace cânepa, Cănepa-i [cu] zglăvocul verde, Păn s-a coace este vreme Şi-atunci te iau, nu te teme. PAMFILE, C. Ţ. 158. 3. S. f. (Regional) Capse cu toartă, din aramă, care se pun pe curele (Râuşor - Făgăraş), viciu, gl. Curea cu zglăvoci. id. ib. - Pl.: zglăvoci, -oace şi (regional, I f.) zglăvoci. -Şi: (învechit şi regional) zglăvog, -oâgă, zlăvoc, -oâcă (POLIZU, DDRF, CONV. LIT. XXIII, 344, BARCIANU, ALEXI, W., antipa, f. i. 40, h x 21, 31, 68, 276, 423, alr i 1 746/ 554, gl. olt.), slăvoc, -oâcă (lb, dame, t. 127, barcianu, ALEXI, W., H X 4, XVIII 23, com. MARIAN, ALR I 1 746/ 556) s. m. şi f., (regional) zglăvoace, zglăboâcă (băcescu, p. 171) s. f., zglăbog (cihac, ii, 342), zglavâc (şez. xv, 142, borza, d. 43) s. m., zglavoc, -oâcă (baronzi, l., 94, ddrf, gheţie, r. m., h ii 139, iv 85, x 119, 583, alr i 1 746/735) s. m. şi f., zglăvoci (baronzi, l. 144), zglovâc (com. marian), zglovoci (h iii 325) s. m., zgăvloâcă (h x 538) s. f., zlăvâc (h xii 309) s. m., slavoâcă (ddrf, h x 107, 207), slavocă (lm) s. f., slăvâc (h xii 309) s. m., slăvocă (h x 45) s. f., glăvoc, -oâcă (antipa, F. I. 62, SCRIBAN, D.) s. m. şi f. - Din bg. rjiaeoK, rjiaBOH, ser. glavoc. ZGLĂVOG, -OÂGĂ s. m. şi f. v. zglăvoc. ZGLÂMBĂ s. f. v. zglivă. ZGLÂMBOÎ vb. IV v. zgâmboi2. ZGLÂMBOI vb. I v. zgâmboi2. ZGLÂVĂ s. f. v. zglivă. ZGLECIN vb. IV v. zgâcina. ZGLEÎ vb. IV v. slei. ZGLEMENI vb. IV. Intranz. (Prin sudul Transilv.) A înmărmuri. Cf. paşca, gl. Căn vine ursu, zglemeneşti. gr. s. vi, 244. - Prez. ind.: zglemenesc. - Şi: zglemoni vb. IV. paşca, gl. - Cf. înlemni. ZGLEMENIE s. f. (Regional) Persoană slabă, palidă. Nu-l iau pe urâtul şi zglimenia oamenilor, să fie cât vezi cu ochii tot a lui. săm. iii, 215, com. din răhău - sebeş. Măi, zglămenie, mai mergi acasă să-ţi dea maicâ-ta ceva de lucru. Com. din lupşa - abrud. Nu l-am văzut de mult; da tot o zglemenie a rămas. mat. DIALECT. I, 103. - PL: zglemenii. - Şi: zglămenie, zglimenie s. f. - Cf. z n a m e n i e. 2682 ZGLEMONI - 262 - ZGLOBIU ZGLEMONÎ vb. IV v. zglemeni. ZGLIBETE s. m. (Omit.; regional) Ţiclean (1) (Sit-ta europaea) (Buşteni), băcescu, păs. 178. - PL: zglibeţi. - Etimologia necunoscută. ZGLIGORÎTĂ adj. (Prin vestul Transilv.; despre seceră) Cu gura stricată sau cu zimţi prea mari. Cf. TEAHA, C. N. 283. - PL: zgligorite. - Şi: zgrigorită adj. teaha, c. n. 283. - Etimologia nesigură. Cf. z g â r g o r i. ZGLIMENIE s. f. v. zglemenie. ZGLIMÎNCI s. m. (Prin nordul Transilv.) Copil (mic). Cf. dr. vii, 396, paşca, gl., coman, gl. - PL: zgliminci. - Şi: zglininci s. m. dr. vii, 396. - Cf. z g â m h. ZGLIMP s. m. (Regional) Ghimpe (Ponoarele -Vaşcău). teaha, c. n. 283. - PL: zglimpi. - Cf. ghimpe. ZGLINIBOf vb. IV v. zgâmboi2. ZGLINÎNCI s. m. v. zgliminci. ZGLÎVĂ s. f. (Prin vestul Transilv. şi prin Ban.) Zglăvoc (I) (Cottus gobio). Cf. anon. car., băcescu, p. 52, 58, 171, h xviii 283, alr i 1 746/308. - PL: zglive. Şi: zglambă (anon. car., h xviii 283, alr i 1 746/308), zglavă (băcescu, p. 52, 171) s. f. - Cf. zglăvoc. ZGLÎVIŢI s. m. pi. (Regional) Bureţi de pădure comestibili (Râmnicu-Vâlcea), lexic reg. 88. - Cf. z g 1 ă v o c. ZGLOBENIE s. f. (învechit, rar) Zburdălnicie (1). Cf. PONTBRIANT, D., LM 534, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W. - PL: zglobenii. - Zglobi + suf. -enie. ZGLOBÎ vb. IV. Refl. (învechit) A fi zglobiu (2); p. e x t. a se zbengui. De se zglobea lanta asupra câmpiei sau alerga peste munţi, gazela nu putea să dispute cu dânsul preţul frumuseţii, heliade, l. b. i, 190/13, cf. PONTBRIANT, D., LM 534. - Prez. ind.: zglobesc. - Derivat regresiv de la zglobiu. ZGLOBICIÎJNE s. f. (învechit, rar) Zburdălnicie (1). Cf. PONTBRIANT, D., LM 534. - PL: zglobiciuni. - Zglobi + suf. -iciune. ZGLOBÎE s. f. (învechit) Zburdălnicie (1). Mâţoiul cu vulpea pe drum viind Şi într-o parte şi alta făcând zglobii şi sărind, Văzu pe o coţofană, pann, p. v. iii, 61/2. F i g. Barem de le-ar fi spus aci, să-i văd zglobia, căci când au trăit Dragoş şi când Dracula? şincai, hr. ii, 43/13. - PL: zglobii. - Zglobiu + suf. -ie. ZGLOBIETÂTE s. f. (Rar) Zburdălnicie (1). Zglo-bietatea şi toanele bune s-au stins o dată cu parfumul florilor, adam, r. 89, cf. sfc vi, 57. - PL: ? - Zglobiu + suf. -etate. ZGLOBIOR, -OARĂ adj. (Popular) Diminutiv al lui z g 1 o b i u (2); p. e x t. zbenguială. Cf. dl, dm, dex. *$■ F i g. D-alei, Miule, Şi zglobiule, Zglobior de minte Şi plin de virtute, teodorescu, p. p. 499. - PL: zglobiori, -oare. - Zglobiu + suf. -ior. ZGLOBÎRE s. f. (învechit, rar) Acţiunea de a s e Zglobi. Cf. PONTBRIANT, D. - PL: ? - V. zglobi. ZGLOBÎU -ÎE adj. 1. (învechit) Impulsiv, irascibil, răutăcios, rău (i i). Oamenii cei domneşti încă de să va prilej i să fie zlobii şi vor face asupreale ..., pre unii ca aceştia cini-i va sudui, nu să va certa. prav. 71. Cine-ş cunoaşte firea că iaste ... (zglobiv munt.) la beţie, sau să nu-ş bea vin nicecum, sau să bea puţin să nu să îmbete, prav. 264. Pizmaşii mei stau împotrivă Fără număr cu ceată zlobivă. dosoftei, ps. 222/15, Cf. LB, BARCIANU, DHLR I, 266, CADE, SCRIBAN, D. ^ P. anal. [Pe vultur] îl văz mare şi puternic şi zlobiv, iară inima lui ştiu că este fricoasă, neagoe, înv. 234/29. + (învechit şi regional) Simplu (5), prostănac; p. ext. nebun (I 2). Ţ’pare-n mintea cea zlobivă Că ţi-i Domnul de potrivă, dosoftei, ps. 167/9. El vide şi cunoşte Gavriliţă pe ficiorii lui că nu sunt toţi aşezaţi la minte, ce o samă sunt şi cam zlobivi. neculce, l. 88, cf. lb. Da am un copil, apo mă duc şi ţî-l arăt că-i tare zlobiu şî pă ăla de l-oi ajunge ghino după bani. arh. folk. i, 189. ^ Fig. Vezi, Gruie, puiu tatii, D'inu-i roşu şî-i beţâi, Palinca-i mare zlobd'ie Capului bicis-nicie. arh. folk. vi, 179. 2. (Despre oameni sau despre sufletul, firea lor) Care este (excesiv de) plin de viaţă, de voiciune, de veselie etc.; (despre fiinţe, mai ales despre copii sau pui de animale) care zburdă (1), sprinţar (1); p. ext. uşuratic, v. drăcos, neastâmpărat (2), nebun (13), nebunatic (2), vioi, zăpăcit, zbânţuit, zburdalnic, zvăpăiat, zvânturatic. Doamna de B... era o femeie foarte plăcută, tânără, zglobie, cochetă cu slobozenie, cr. (1833), 147V16, cf valian, v., iser, polizu, pontbriant, d., lm. De-un ceas o privea cum se joacă, zglobie, veselă, ameţită ca de un vis tare. vlahuţĂ, o. a. iii, 36, cf ddrf. Gândesc la voi, cum vă lovirăţi, bieţii ... Tăcuţi şi iuţi, tu-n focul tinereţii Şi prea zglobiu, coşbuc, p. i. 337. Horeşte mic, mare, din suflet zglobiu: Sunt om aici şi eu, şi-s slobod să fiu. gorun, f. 41. Iar într-o dimineaţă dalbă, 2700 ZGLOBIU - 263 - ZGOADĂ Ea, zâmbitoare şi zglobie, îşi va-mpleti din floarea albă Cununa cea de cununie, goga, poezii, 256. Zburd şi cânt, zglobiu copil, Ziulica toată! iosif, patr. 18. A început să râză... şi a fugit zglobie acasă, bră-tescu-voineşti, p. 90. Sufletul cel mai zglobiu se simte înmuiet de o dulce melancolie, hogaş, dr. i, 14, cf. resmeriţă, D. Cât de mult trebuie să mă iubească ... Şi, recunoscătoare dragostei, deveni veselă şi zglobie. ardeleanu, d. 155. Avea douăzeci de ani şi era zglobie şi drăgălaşă ca o porumbiţă, rebreanu, r. i, 56. Pe micul şcolar zglobiu şi pe acest om bizar Jap i-a stimat şi i-a iubit, galaction, o. a. ii, 184. Cui ce-o să-i pese că n-am să mai fiu? Din mine un altul mai vajnic s-o naşte, Râzând de morminte, va trece zglobiu, lesnea, vers. 105. Deloc nu mi-a scăpat această lividitate de cadavru ...; degeaba acum se sculă voios şi zglobiu. mihăescu, d. a. 161. Veniră fetele zglobii şi de dincolo, ca să-i privească, camil petrescu, o. i, 523. Este mult mai tânără şi mai frumoasă domnişoara aceea care a cântat lângă voi ... zglobie întâi şi înduioşată pe urmă. pas, z. i, 72. O fetiţă zglobie a ţâşnit pe poarta unui bloc. preda, i. 153. Intră în scenă, vesel, zglobiu, cu totul înviorat sufleteşte, t decembrie 1969, 10. îmi explic de ce copiii sunt atât de sprinteni, atât de zglobii şi de veseli, românia literară, 1970, nr. 100, 29/1. Frăţiorul mijlociu Şi de fire cam zglobiu El pe loc că nu-mi şedea, teodorescu, p. p. 440. Avea o casă plină de copii, unul mai desmăţat şi mai zglobiu decât altul. marian, t. 346, cf. ALR i \ 517/273, 278, 298, 355, ib. 1 568/285, 298, 333. Fost-am tânăr şi zglobiu, Fost-am tânăr şi cu minte, Mi-o ieşit doru-nainte Şi m-o bolun-zit de minte, bîrlea, c. p. 73. Băieţii, cam zglobii, Trag la naiba, prin pustii, Nu ca mine-n cărnuri vii! balade, ii, 312. + Care exprimă, care denotă entuziasm, vioiciune. Jocurile după care umblă cineva în vârsta lui, petrecerile zglobii ale pagilor nu avea nici un fel de lipici pentru dânsul, heliade, l. b. i, 123/11. îmi cercură-n sânge o vie, O zglobivă veselie, i. văcăres-cul, p. 336/22. Razele soarelui ...o căutau parcă înadins pe ea, i se încurcau în păr, îi îmbujorau obrajii bucălaţi, îi sărutau buzele întredeschise într-un surâs zglobiu, rebreanu, nuv. 216. Cu formele ei atât de plastice, cu năsucul ei care te adulmecă şi cu ochii ei zglobii şi galeşi, vinea, l. i, 56. Tonul de conversaţie cu întrebări, exclamaţii şi mici perplexităţi simulate conturează o feminitate zglobie, pasională, şireată. l. rom. 1967, 138. 3. (Despre fiinţe; p. ext. despre corpul sau despre părţi ale corpului lor) Care se mişcă repede şi cu uşurinţă, ager, agil, grăbit, iute, pripit, repe-d e (II 2), (livresc) v e 1 o c e, (învechit şi regional) p r i -pe Inie, (regional) schitaci1, sculăreţ (1); p. ext. care saltă (i), care face salturi2 (1) sau se deplasează în salturi; săltăreţ (1), sprinten (1), vioi, (astăzi, rar) săltător (1). Se afla în boxa a doua un alt harmăsar, tot alb, tot de sânge arab, însă mai tânăr şi mai zglogiv. i. ionescu, d. 177. Intr-un sohat fără margini ..., printre copitele zglobiilor mânji ce pasc în erghelii, se strecoară pitpalacul vorbăreţ, odobescu, s. iii, 160. Copacii argintii răsar în zăpadă, Alăturea vrăbii zglobii se scaldă, contemporanul, vii, 21. Zglo- biu, peştele făcu câteva sărituri în aer. chiriţescu, gr. 55. Fluturul îşi pâlpâi de câteva ori aripile ..., îşi luă, zglobiu, zborul, gîrleanu, l. 29, cf ibrăileanu, s. 13. Pe câmp, se ivesc, unul câte unul, locurile cunoscute din apropiere: crângul de la margine, ... cârdurile zglobii de gâşte, căzărmile. bassarabescu, v. 26. [Câinele] aleargă, sare zglobiu, strigând într-un chip deosebit. sadoveanu, o. xix, 322. De ce în temniţă-mi şade? Pentru-un roşu bidiviu, Cal nebun roşiu, zglobiu, Ce-a fost prins de prin pustiu, balade, ii, 233. (Prin analogie) Licăriri de pietre scumpe licurici zglobii presar. macedonski, o. i, 155. Din flaut, note argintii Se-nalţă-n seara parfumată Strălucitoare şi zglobii, petică, o. 46. Pălpăiau pe mlaştini văpăi zglobii, m. i. caragiale, c. 38. Adună cu nesaţ comorile de safir, de ametistă şi de opal pe care seara zglobie le vântură cu lopeţi de aur. galaction, o. a. ii, 431. însăşi geografia ... lua în gura lui aspecte vesele de păraie zglobii, cocea, s. ii, 99. Anii tinereţii zburaseră, zglobii, sadoveanu, o», xix, 105. Andrei auzi acordurile zglobii ale pianului, i. popovici, s. 109. Şi trimit pe sfânta lună Tiţii mele voie bună; ... Iar pe norii cei zglobii, Dorul meu de la copii. folc. mold. i, 605. ^ (Substantivat) D'alei Miule, Măi co-biule, Măi sglobiule, Na şi ţine bine Ast dar de la mine! teodorescu, p. p. 494. 4. (Despre mişcări, acţiuni etc.) Care se face cu uşurinţă; care se caracterizează prin repeziciune şi uşurinţă; care exprimă, trădează o astfel de stare; iute, sprinten (2), vioi. V. săltat2 (1), săltăreţ (2). Răsare superbul Efeb Un joc zglobiu să danseze, ma-cedonski, o. i, 152. Iată-le-ntr-un joc zglobiu Cu desprinse beţe. coşbuc, p. ii, 277. Cu vrafuri mari de pânze adunate pale pe cap, în mers zglobiu şi râs de voie bună, scoboară spre limpezişuri de vad. săm. ii, 295. 0 horă zglobie de surate codane, voiculescu, poezii, i, 262. - Accentuat şi: (regional) zglobiu alr i 1 517/298, 1 568/298. - Pl.: zglobii. - Şi: (învechit şi regional) zlobiu, -ie, (învechit) zglobiv, -ă, zlobiv, -ă, (regional) zglogiv, -ă, globiu, -ie (alr i 1 517/273) adj. - Din V. Sl. 3T}A0EHBb. ZGLOBÎV, -Ă adj. v. zglobiu. ZGLOGÎV, -Ă adj. v. zglobiu. ZGLOMODÎ vb. IV v. zgomota. ZGLOTÎ vb. IV. I n t r a n z. i m p e r s. (Regional) A ploua mărunt (Vaşcău). ciauşanu, gl., cv 1951, nr. 3, 47, TEAHA, C. N. 283. - Prez. ind.: pers. 3: zgloteşte. - Şi: (regional) sgloti (cv 1951, nr. 3, 47) vb. IV, slotâ1 (ciauş\nu, gl.) vb. I. - V. zloată. ZGLOVÂC s. m. v. zglăvoc. ZGLOVOCI s. m v. zglăvoc. ZGOADĂ s. f. (Ban., Transilv. şi Olt.) întâmplare; prilej (1); şansă. Cf cade, scriban, d. Rea zgoadă am avut azi. Com. din Oraviţa, com. beniuc, cf. todoran, 2707 ZGOAMBĂ - 264 - ZGOMOT gl. Prind uo zguadă cu muara când ie apă. gl. olt. ^ Loc. adv. Pe zgoadă = după cum se nimereşte. S-a însurat aşa, pe zgoadă. lexic reg. ii, 103. - PL: zgoade. - Din ser. zgoda. ZGOAMBĂ s. f. v. zgoangă. ZGOÂNDĂ s. f. v. zgoangă. ZGOÂNGĂ s. f. (Olt., prin nord-vestul Munt. şi prin sud-estul Mold.) Glumă. Cf. cade, gămulescu, e. S. 204, PLOPŞOR, V. O., LEXIC REG. 51, UDRESCU, GL. *❖* Expr. A face (sau a se ţine de) zgoange = a face pozne, giumbuşlucuri; a se alinta. Parcă ar fi o domnişoară care se simte studiată de un băiat şi face zgoande ca să pară mititică şi interesantă, i. cr. iv, 306. Se ţine numai de zgoambe. cv iii, nr. 2, 35. - PL: zgoange. - Şi: zgoandă, zgoâmbă s. f. - Pref. z- + goangă. ZGOBEI s. n. (Prin nord-estul Munt.) Pâine sau turtă farâmicioasă. Cf. ciauşanu, v. 212. ^ (Ca epitet, pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de“) Un zgobei de turtă! id. ib. - PL: zgobeie. - Etimologia necunoscută. ZGOBEIOS, -OÂSĂ adj. (Prin Olt.) Fărâmicios. Cf. ciauşanu, v. 212, chest. viii 49/12. - PL: zgobeioşi, -oase. - Zgobei + suf. -os. ZGOD s. n. (Ban.) Născocire (2). gămulescu, e. s. 204. O scos un zgod nou. gr. băn. - PL: ? - Postverbal de la zgodi. ZGODÎ vb. IV. Tranz. şi refl. (Ban., sud-estul Transilv. şi Olt.) A (se) nimeri (3). Cf. cade, scriban, d. Rău a zgodit-o că l-a degradat ... şi l-a băgat la închisoare, beniuc, m. c. i, 210, cf. gămulescu, e. s. 204. Să nu mergi pe-aici, că n-o zgodeşti. rev. crit. iii, 168, cf gr. băn. Şî d'ipă se pleacă părint'ele, pun 'em prânz înaint'e la oamen'i sarasi, car'e să zgod'eşt'e. densusianu, ţ. h, 115. O zgogişi bine. ARH. OLT. III, 384, cf arh. folk. iii, 41. Mâncăm curetsi cu carne dze porc, dze oaie ... se să zgodzeştse. gregorian, cl. 54, cf cv 1950, nr. 1, 33. Am zgodit casa. todoran, gl., cf. alr i 1 388/9. Omul cearcă, da nu ştie cum o zgodeşte. lexic reg. ii, 103, cf. mat. dialect, i, 272. Să-l puni în piuă şi nu-l zgodeşti, se spune despre omul şiret, abil. Cf. zanne, p. v, 497. ^ Refl. im-p e r s. Galbină şi slabă mi-s De pustiul de iubit, Că nu l-am mai legumit, L-am mâncat cum s-o zgodit. hodoş, c. 60. Născut tăt dintr-o lună şi dintr-o zî cu hăl d'e rămîn'e zoi, într-o marţ, cum să zgod'eşt'e. densusianu, ţ. h, 96. + A nimeri (6). El cu cuţitu trăgea, Vrând capul Lenei a tăia. Dumnezeu nu-i ajuta Că capul nu-i nimeria, Mâna dreaptă i-o zgodea. CĂTANĂ, B. 183, Cf. ALR I 1219/51. - Prez. ind.: zgodesc. - Din ser. zgoditi. ZGOM s. n. v. zgomot. ZGOMOT s. n. 1. Perturbaţie de natură acustică caracterizată prin vibraţii care variază, în frecvenţă şi intensitate, în mod aleatoriu; răsunet (1), (învechit şi regional) sunet (1). V. şteamăt (III). Mari zgomote spre miazănoapte (a. 1703). fn 146, cf. lb. Singurul zgomot ce auzea urechile mele era înfiorarea valurilor care să împotrivea de a mă depărta de temniţa mea. heliade, l. b. i, 38/25. Un munte ce este departe de patru leghe (ca 5 ceasuri) s-a despicat şi astăzi a început să curgă un fel de gârlă, ce umple pe toţi de groază şi pentru apa cea roş etică şi pentru scomotul ce face curgând, cr (1829), 97V32. 20 corăbii ruseşti ce se afla pe ancoră, toate într-o vreme au slobozit de 31 de ori tunurile, care au pricinuit un zgomot foarte grozav ce se-asemăna cu un război, ib.. (1833), 1322/ 27. Zgomotul încuietorilor de la uşi cătră opt ceasuri precurmă adânca tăcere ce domină în acest feliu de tartar, fm (1843), 14V32. Pe maică-sa, Teodora, Mi-hai o hotărî să o lase la mănăstirea Cozia pentru a-şi îndrepta starea sănătăţii şi a fi departe de zgomotul armelor, f. aaron, i. ii, 256/23. Pătimea de slăbiciunea nevrelor; se speria de fiecare sgomot ce auzea împrejurul său. descr. aşez. 105/21. Un zgomot surd s-aude şi tună-n depărtare. R. ionescu, c. 34/19, cf. polizu, lm. Dar ce zgomot se aude? Bâzâit ca de albine? eminescu, o. i, 87. Din ce în ce s-alină Toate zgomotele-n sat. coşbuc, p. i, 48. Ieşi repede şi trânti uşa cu zgomot, d. zamfirescu, t. s. 39. Talgerile schin-teietoare, lovite frenetic, scoteau un zgomot spart. anghel - iosif, c. l. 17. Fu trezit de un zgomot, ca o plesnitură de opăcini. chiriţescu, gr. 14. Cum se topeşte lumina pe cer, aşa şi zgomotele pe pământ, bră-tescu-voineşti, p. 156. Numai zgomotul surd al paşilor noştri turbura în cadenţă această tăcere, hogaş, dr. i, 54, cf. ivela, d. m. Un zgomot de metal ne-a deşteptat Exact în clipa când ne sărutam, minulescu, vers. 220. Vedeţi să nu facă nimeni zgomot în timpul marşului. Să puie bidoanele în buzunar, camil petrescu, u. n. 305. Din adâncul văilor, cu zgomot de cataracte, se ridicau clocote neîntrerupte, cocea, s. ii, 199. Pentru a ne descrie zgomotele produse de sfărâmarea unei uşi, autorul... ne vorbeşte despre „stridenta voce a lemnului “. vianu, a. p. 252. Au stat mai mult în atelierul de cazangerie ..., haos adânc de zgomote neasemuite. arghezi, b. 139. In locul trăsnetelor un alt zgomot, un huiet tumultos şi infernal, începe să se audă. bogza, c. o. 63. In curtea boierului năvăleşte cu zgomot mare un automobil, stancu, d. 464. Paşii răsunau pe parchet, umplând încăperea de un zgomot care venea din toate părţile, vinea, l. ii, 306. Zgomotele sunt produse de vibraţii neritmice, neuniforme, graur, i. l. 45. Se auzea zgomotul farfuriilor şi al tacâmurilor. h. lovinescu, t. 100. Peste un timp, am auzit zgomot pe stradă; două maşini se opriseră între casa noastră şi casa domnului cu pălărie albă. s februarie 1960, 38. De fapt, zgomotele, indiferent de natura lor, nu mă prea irită, românia literară, 1970, nr. 79, 17/1. Expunerea prelungită la zgomot mai puţin intens ... poate provoca insomnie, tulburări vegetative, d. med. 2716 ZGOMOT - 265 - ZGOMOTA Butoaiele goale fac mai mult zgomot, zanne, p. v, 107. ^ F i g. Cuvintele acestea mi-au pătruns inima atât de adânc, încât mi le aduceam aminte în mijlocul zgomotului vieţii, heliade, l. b. ii, 164/5. Cu toate acestea, el nu prea era om din lume, în ceea ce se atinge de zgomotele ei sau de defăimările ei. baronzi, m. 533/17. Dulce este viaţa ce curge lin, departe De-al omenirei zgomot, alecsandri, t. i, 132. ^ Zgomot de fond = a) perturbaţie sonoră (de mică intensitate) care apare în orice mediu de transmisie a semnalelor. în lipsa oricărei emisii, difuzoarele, receptoarele telefonice etc. emit sunete caracteristice nepurtătoare de mesaje, care constituie zgomot de fond. der, cf. dex-s; b) ansamblu de zgomote (1) care se suprapun unui dialog. Zgomot alb = zgomot de bandă largă, folosit în măsurători electroacustice, caracterizat prin energie egală pe lăţime de bandă constantă. Cf. dex-s. Zgomot colorat = zgomot de bandă largă, folosit în măsurători electroacustice, caracterizat printr-un spectru continuu şi uniform într-un domeniu de frecvenţe specificat. Cf dex-s. Zgomot roz = zgomot de bandă largă, folosit în măsurători electroacustice, caracterizat prin energie constantă pe octavă. Cf dex-s. + (Med.) Sunet emis de anumite organe interne, a cărui modificare denotă o stare patologică. Zgomot cardiac, d. med. 2. Amestec confuz de glasuri, de sunete (puternice); p. ext. scandal (7); balamuc, gălăgie, hărmălaie, larmă, tărăboi, tevatură, tumult1 (1), vacarm, vuiet, zarvă (1), (livresc) turbulenţă (1), (rar) larmăt, strigare (1), (învechit şi popular) toi3 (1), (popular şi familiar) chi-loman, (învechit şi popular) zăbăială (3), zurba (3), (învechit) calabalâc, dandana, dănănaie, dăndănaie, gâlceavă, (regional) haraiman, hălăbaie, hărhălaie, hol-că, lolotă, toiet, toloboată (1), tololoi1 (1), zarvăt, zgurii (2), zuculeală, (familiar) tămbălău, (argotic) năsulie (v. n a s u 1 i u 1). Cetatea începu toată a plânge şi a se văita şi auzi şi Eli gâlceavă şi zgomot, neagoe, înv. 24/19. Zgomote de veselii într-un norod, pentru că veade plinită aşteptarea lui (a. 1694). fn 26. Ce zoruri piste zoruril Ce zbierete! Ce zgomote! Ce gălcevuri între boieri, la Divan! i. golescu, în pr. dram. 81. Daca vreunul dintr-aceştia să va purta cu obrăznicie, ori vorbind tare şi făcând zgomot ..., prezidentul va porunci aprozilor ca să scoaţă pe acela afară. reg. org. 159/22. Oarecum potolindu-i împreună cu soţia mea şi cu alţii din rudele mele ce din zgomot auzind veniseră, sărind cu toţii l-am scăpat (a. 1835). doc. ec. 571. Zgomotul gloatei ne curmă vorba, negruzzi, s. i, 41. Vuiet, zgomot mare, urlete, urări! ... Veselie mare era pe pământ, sion, poezii, 248/23. Zgomotul serenadelor şi serbărilor deşteptă atenţiunea vecinilor, filimon, o. i, 119. Vrei să faci zgomot ..., scandal? baronzi, m. 497/17. Boierul, în zgomotul ista se scoală şi el şi întreabă: ce vuiet e acolo prin ogradă? creangă, p. 304. Cei poftiţi se petrec ei înde ei fără lăutari, fără mult zgomot şi fără a mai chema pre alţii, marian, nu. 741. Odaia se umplu de zgomot de voci amestecate de râsete şi de strigătele studentului, barbu, ş. n. ii, 226. De la Bucureşti la vale Mi s-aude-n zgomot mare Di boieri şi di cucoani C-au murit o fată mari. folc. mold. ii, 77. 3. Fig. Impresie puternică pe care o produce un lucru, un fapt, un eveniment etc. asupra oamenilor; răsunet (2), vâlvă. Călcarea drepturilor Moldaviei şi ridicarea prin silnicie a prinţului Aaron făcu mare zgomot. f. aaron, i. ii, 174/2. Acolo au odihna, locaş adânc, tăcut, Eroi ce mai nainte mult zgomot au făcut, alexan-drescu, m. 9. între conchistele amoroase ale acestui frumos beizadea, dăm aci una care a făcut mare zgomot în societate, filimon, o. i, 118. Discursul său d-alaltăieri la Camera pairilor făcuse mare zgomot. baronzi, m. 383/21. Ştii pentru ce Lamartine a făcut atâta zgomot în Franţa ca poet? bolintineanu, o. 444. Chestiunea femeii la noi e cu totul nouă şi, câţiva ani în urmă, nici nu se auzise de ea, cu tot zgomotul ce se făcea în alte ţări. contemporanul, i, 2. Noi avem în veacul nostru acel soi ciudat de barzi Care ... fac zgomot în saloane, eminescu, o. i, 137. „Năpasta“ a făcut mult zgomot, ceea ce e, desigur, o mare raritate în ţara noastră, gherea, st. cr. ii, 145. îndreptarea pe care o dorim e aceasta: multă treabă, puţin zgomot. săm. iv, 578, cf. cade. Femeile vor să umple universul nu numai cu bătaia inimii, ci şi cu zgomotul unei activităţi multiple, lovinescu, c. vii, 30. Nemernicia faptului nu apărea pentru dânsul decât atunci când şantajul se sprijinea, pe simple plăsmuiri ..., speculând groaza bolnăvicioasă de zgomot a celui vizat, mihăes-cu, d. a. 181. întâmplarea cu Arghir a făcut mult zgomot. vinea, L. ii, 167. Vă daţi seama ce proporţii o să ia povestea asta? Şi, ca dracu, tocmai astăzi să apară şi articolul ... Dacă nu se făcea zgomot, era cu totul altceva, baranga, i. 179. O lucrare mediocră poate avea şansa de a fi susţinută vehement, căci zgomotul este, cum s-a zis, fratele vitreg al gloriei, românia literară, 1970, nr. 79, 3/1. Loc. adv. Fără (mult) zgomot = fară să se facă remarcat; discret. Toate amănuntele să le ocărmuiască [stăpâna casei] fără zgomot. penescu, M. 13/11. Iată-l pe Othon în apropierea morţii lui ... părăsind viaţa ... fără zgomot, lovinescu, c. viii, 78. Trebuie avut un schimb de vederi cu Belgradul şi Varşovia pentru o acţiune comună fără zgomot şi fără ameninţări inutile, titulescu, d. 255. Douăzeci şi cinci de rânduri de băieţi şi-au disputat cu ardoare măsura vredniciei, fără mult zgomot şi fără reclamă de presă. sadoveanu, o. xix, 304. + (Prin sud-estul Olt.; în forma zgom) Strigăt; p. ext. faimă. Unde mi-o auzi zgo-mu Să zică că e Domnu. păsculescu, l. p. 114. 4. (Calc după fr. bruit) Veste recentă (şi interesantă); noutate (II 2), ştire (2), (astăzi, rar) nuvelă (1), (învechit) novita. De ce merge, vorba se întinde despre un congres european. Starea politică a Europii face de crezut acest zgomot, cr (1833), 184l/42. îi făcu cunoscut zgomotul răspândit de curier în oraş. bălcescu, în scl 1962, 487. Ajuns în sat, auzi feliurite zgomote care posomorau feţele, gane, n. ii, 94, cf. resmeriţă, D., SCRIBAN, D. - Scris şi: sgomot. resmeriţă, d. - Pl.: zgomote. - Şi (învechit) scomot, (regional) zgom s. n. - Pref. z- + gomot. ZGOMOTA vb. I. I n t r a n z. (învechit şi regional) 1. A produce zgomot (1). Cf pontbriant, d., bl vi, 2717 ZGOMOTAT - 266 - ZGOMOTOS 166. însoţitorii degajaţi se îmbracă zgomotind din portiere trântite cu energie inutilă, vinea, l. ii, 45, cf. dl, dm. + A trosni1 (1). Zgomotănd cu grozave răsunete, brazii pârâiau în codri, dărâmaţi ca subt lovituri de secure, russo, în dl. Crapă, zgomotând, tavanul coşbuc, p. ii, 99 + (Despre ape, despre vânt sau despre alte elemente ale naturii) A vui. Veniră la râul Hoge, carele tocma crescuse şi acum îşi repezea spumoasele unde zgomotând pe o vale în jos. fm (1844), 5V29. în vârful munţilor cărunţi zgomotează mai înteţit vântul ap. tdrg. Pe coaste-auzi pâraie Prin noapte zgomotând. coşbuc, p. i, 216. 2. A face gălăgie, hărmălaie. Cu toatele-mpreună, zgomotând în graiul lor, Dau concert de instrumente monoton, pătrunzător, ap. trdg, cf. severin, s. 70. Aici vedem multe feţe, zglomodind pe supt părete, teodo-RESCU, P. P, 179, cf. PAMFILE, C. 51. - Prez. ind.: zgomotez. - Şi: (regional) zgomoti, zglomodi vb. IV. - V. zgomot. ZGOMOTÂT, -Ă adj. (învechit, rar) Plin de zgomote (1). In valuri de fum silitra în aerul zgomotat, Arde, curge, bubuieşte. heliade, o. i, 102. + Zgomotos (1). Orchestre zgomotate. -bolliac, în contribuţii, i, 99. - PL: zgomotaţi, -te. - Şi: zgomotit, -ă adj. pontbriant, D. - V. zgomota. ZGOMOTÎ vb. IV v. zgomota. ZGOMOTÎRE s. f. (învechit, rar) Acţiunea de a zgomoti, v. zgomota (1). Cf. pontbriant, d. - V. zgomoti. ZGOMOTÎT, -Ă adj. v. zgomotat. ZGOMOTOS, -OÂSĂ adj. 1. Care face zgomot (1); (rar) zăngănitor; p. ext. răsunător (1). Cu ce nesaţi ascultă Conrad zgomotoasa izbire a valurilor care până atunci nu-i precurmase nicidecum somnul, heliade, l. b. i, 71/26. Repejunea cea zgomotoasă a unui torent sau şâroi, strigările sau ţipetele unui norod întărâtat sau îngrozit, cr (1834), 316V26. Afară de această întâie fermentaţie pe care o numesc zgomotoasă, mai este încă alta, care se face în tocitoarele în care s-a închis vinul, brezoianu, a. 598/7. Cavalerimea ... S-aruncă-n zbor de moarte cu tropot zgomotos, alec-sandri, o. 153 .In zburarea lor răpede şi zgomotoasă, graurii par a fi supuşi la o tactică ce se exercită cu o disciplină militară subt ordinele unui şef. odobescu, s. iii, 30. întâi fu pătrunsă scoarţa şi loviturile erau zgomotoase ... Stejarul se văeta. chiriţescu, gr. 27. [Vasul] se rostogoleşte zbuciumat pe întinderea asta neagră şi zgomotoasă care se agita, se frământa din toate părţile, formându-se în dealuri negre cu crestele albe de spumă, bart, s. m. 15. Zgomotos ca o reptilă Printre vreascuri se avântă Să arate că-i din lumea Celor ce nu prea cuvântă, blaga, poezii, 234. Un tren zgomotos, nişte vecini de cuşetă care au vorbit până după miezul nopţii, t august 1964, 58. Nu mai puţin nepotrivită este muzica ... terifiantă şi zgomotoasă, jucându-se inestetic cu nervii spectatorului, românia literară, 1969, nr. 40, 24/4. ^ (Adverbial) Irina intră zgomotos în casă, târând după ea un maldăr de crăci de stejar cu frunze uscate, bujor, s. 107. Lăutarii îşi potriveau zgomotos instrumentele pentru a da de ştire tuturor, rebreanu, i. 25. Bate din palme zgomotos. mihăescu, d. a. 169. Auzind poarta închizându-se zgomotos, înjură necăjit, t. popovici, s. 237. + (Exagerat de) tare (şi nearmonios), puternic, sonor (4); strident (1), (învechit, rar) zgomotat; p. ext. lipsit de discreţie, de sobrietate, strident (3). El fu plâns de o prietenă, a căria durere nu fu zgomotoasă, dar ţinu mai multă vreme decât a unui norod ce şi-a pierdut împăratul, heliade, l. b. i, 152/13. Turcii ridicară o strigare zgomotoasă întocma ca şi contra ruşilor, fm (1843), 1082/'13. Boierii închinau şi urau pre domn cu vivate zgomotoase, negruzzi, s. i, 151. Pe la mese, se zăreau grupe de jucători de cărţi ... trăgând, din când în când, cu sorbituri zgomotoase, câte o gură din cafeaua şi berea ce li sta dinainte, eminescu, n. 37. înduioşat de vădita şi zgomotoasa deznădejde a păgubaşului, dase poruncă primarului, brătescu-voi-neşti, p. 103. Veselia zgomotoasă ţinu puţin, bassara-bescu, v. 153. Pagini de vervă ironică, de râs zgomotos. lovinescu, c. viii, 130. O făcu să iubească muzica zgomotoasă şi dansurile moderne, sadoveanu, o. xii, 687. Şi pe sub glii ţi-am auzit. A inimii bătaie zgomotoasă. blaga, poezii, 6. E de-o veselie zgomotoasă, neadevărată, stancu, d. 309. Mama ... se supără de veselia zgomotoasă a băiatului, preda, m. 152. Spectrul morţii ... îi readuce la luciditate chiar în momentele de zgomotoasă yeselie. sclf 1958, nr. 1-2, 208. Poate, totuşi, ar conveni că aşa-numitul cult al zeiţei Kali e puţin cam zgomotos, contemp. 1970, nr. 1215, 1/2. ^ (Adverbial) Hagiul începu iarăşi a sorbi zgomotos. delavrancea, h. t. 39. Strănută atât de zgomotos, că toate femeile se întorc spăimântate. rebreanu, i. 14. Câţiva flăcăi ... au fraternizat zgomotos cu Constantin. galaction, o. a. ii, 81. Flăcăuaşii cei mari din clasa a cincea începură a râde zgomotos, sadoveanu, o. xix, 188. [Linguşitorul] aprobă zgomotos, aplaudă, Se gudură, te laudă, arghezi, s. v, 44. Se juca de zor zgomotos, cu bani mulţi pe masă. camil petrescu, o. ii, 246. Samurache s-a adăpat zgomotos, vinea, l. ii, 300. Oaspeţii povesteau zgomotos, îndestulându-se cu hărnicie. vornic, p. 229. Fuma zgomotos, cu plăcere, plescăind. t. popovici, se. 235. 2. Care produce zgomot (2); gălăgios, tumultuos (1), (livresc) turbulent (1). Belisarie ... trăia retras, şi foarte arare se arăta în mijlocul mulţimei cei zgomotoasă a curtezanilor, fm (1843), 2412/16. Ţi s-au înecat niscaiva corăbii cu marfă? zise ... cel mai zgomotos dintre toţi oaspeţii, filimon, o. i, 187. Zgomotoşii poeţi ai zeiţei Arta pură o duc la pieire. ionescu-rion, s. 246. Colo, zgomotoasă gloată de copii! coşbuc, p. i, 225. în faţa unui public felurit şi zgomotos, vorbele actorilor se ştergeau. lovinescu, c. iv, 31. Se porniră oamenii pe-un râs, cum râd ţăranii când îs mulţi, zgomotoşi. mironescu, s. 68. Deşi zgomotoşi şi melodramatici, grecii sunt şi oameni de acţiune, galaction, o. a. i, 85. 2722 ZGONDI - 267 - ZGRĂBUNŢAŞ Norodul forfotea agitat, zgomotos şi însetat de fericire. cocea, s. i, 494. Băieţi chipeşi ... stăteau ... în grupuri zgomotoase, mihăescu, d. a. 12. [Musca] e obraznică, zgomotoasă, dar credulă în tot ce e lipicios. călinescu, c. o. 44 + Unde sau la care se face (mult) zgomot (2); cu mult zgomot. Baronul ...a prii-mit din partea nobilimii cei tinere o zgomotoasă şi rară priimire, a luat un paşaport pentru Italia, cr (1836), 180V23. Un loc vesel şi mult vizitat se va păre prea zgomotos unui ipohondrie, fătu, d. 118/16. Acel sinod ... pre cât era de numeros, pe atâta fusese şi zgomotos, bariţiu, p. a. i, 426. Deşi n-am mulţămire în adunările zgomotoase ..., aveam curiozitatea să văd pe d-na B. negruzzi, s. i, 64. Oraşul Bucureşti, atât de zgomotos şi de capricios în zilele noastre, nu era tot astfel în timpii lui Caragea. filimon, o. i, 175. într-acea carte şi-ar găsi locul şi ... petrecerile zgomotoase care înveselesc viaţa vănătorească. odobescu, s. iii, 51. Târg zgomotos, şăineanu2. Aş fi dormit înainte, dus, fără zgomotoasa sosire a unei scrisori, m. i. caragiale, c. 7. Oraşul ... mare şi zgomotos, în prada foamei şi a lipsei de lucru, se ridicase împotriva bogaţilor, lovines-cu, c. iv, 162. Privea furnicarul de oameni de pe străzile zgomotoase cu un simţământ de sfială, rebreanu, r. i, 17. M-am înapoiat în capitala zgomotoasă, colcăitoare şi impie. galaction, o. a. i, 195. Au pornit într-o manifestaţie zgomotoasă spre locuinţa colonelului Teişanu. sadoveanu, o. xvi, 446. Satul, cu gâştele, cu căruţele, cu vacile ... lui, este un loc zgomotos, unde lumea trăieşte, călinescu, c. o. 25. Plecări zgomotoase, ca şi cum ar fi fost vorba de o vânătoare, dar fără goarne şi fără câini, vinea, l. i, 210. Ce caut eu între voi acum când pădurea Ingenunchiază de zgomotoasă petrecere? românia literară, 1970, nr. 101, 1913. + F i g. Agitat; frământat. Ce viaţă zgomotoasă şi veselă! caragiale, o. i, 56. Ii plăcea foarte mult viaţa zgomotoasă, filimon, o. i, 117. O binefacere ne dă pământul ... El ne permite ca să ne întoarcem, După o viaţă vană, zgomotoasă, în sânul lui. emines-cu, o. iv, 89. Viaţa zgomotoasă nu le mai permite conversaţia, c. petrescu, c. v. 200. 3. Care are mare răsunet (2); care face vâlvă. Dezbaterile adeseori era zgomotoase, strălucite şi interesante destul, fm (1842), 61l/25. Isprăvile lui ca student ... erau zgomotoase, caragiale, o. i, 249. între atâtea nume zgomotoase ... nimeni nu-l vede şi nu-l aplaudă, lovinescu, c. iv, 37. îi trebuia o zgomotoasă afirmare publică, galaction, o. a. i, 219. Prin structură intelectuală şi tendinţe, ¿/[omnul] Blaga a premers tuturor dorinţelor programatice şi zgomotoaselor manifeste spiritualiste din ultimii ani. constantinescu, s. i, 274. - PI.: zgomotoşi, -oase. - Zgomot + suf. -os. ZGONDÎ vb. IV (Olt.) A glumi Cf. cade, plopşor, v. o. - Prez. ind.: zgondesc. - De la zgoandă. ZGONDOS, -OÂSĂ adj. (Olt.) Glumeţ. Cf. cade, plopşor, V. o. - PI.: zgondoşi, -oase. - Zgoandă + suf. -os. ZGORBÁCI s. n. v. zgârbaci. ZGORGHÍN s. m. (Bot.; prin sudul şi estul Mold.) Măceş (1) (Rosa canina). Popa, care era băgat în nişte zgorghini ..., unde nu-mi începu a sări şi sai, şi sai, părinte, sai, de-şi făcu ghiuheaua ferfeniţă şi faţa numai zgârieturi, i. cr. iii, 297. Zgorghin, numele trandafirului sălbatic, pamfile, j. ii, 88, cf. borza, d. 149. Am aninat haina într-o creangă de zgorghin. cv 1950, nr. 4, 22, cf. lexic reg. 63. - PI.: zgorghini. - Şi: zghiorghin s. m. lexic reg. 63. - Cf. g h i o r g h i n. ZGORGHÎNĂ s. f. (Bot.; prin sudul şi estul Mold.) Măceaşă (1). Zgorghină din zgorghin, numele trandafirului sălbatic. Prea multe nu-s bune, căci au seminţe pufoase, pamfile, j. ii, 88. Tărtăcuţa roşie Plină de cărmozie (zgorghină). i. cr. iv, 319, cf. lexic reg. 63. - PI.: zgorghine. - Şi: zghiorghină s. f. lexic reg. - De la zgorghin. ZGORMONÍ vb. IV v. scormoni. ZGORNÍ vb. IV v. scorni. ZGORÚNUL subst. art. (Regional) Numele unui joc de brâu; melodie după care se execută acest joc. Cf. varone, d. 156. - Etimologia necunoscută. ZGRANŢ s. n. (Regional) Bolovan colţuros, sub apă, care periclitează plutăritul (Gura Haiti - Vatra Domei). ARVINTE, TERM. - PI.: zgranţuri. - Cf. c r a n ţ, c r e a n ţ. ZGRĂBĂL vb. I. T r a n z. şi r e f 1. (Folosit şi a b -s o 1.) (Ban., prin Transilv. şi prin Bucov.) A (se) zgâria (1). Cf. cade. Mâţu s-o dus şi l-o zgrăbălat. alexici, l. p. 232, cf. arh. olt. iii, 384. M-o zgrăbălat mâţa. alr i 1 138/35, cf. ib. 136/35, 40, 69, 75, ib. 1 138/30, 40, 45, 49, 77, 79, 116, 387, 388, alr ii/i h 53. ^ Refl. pas. Părinţii pentru copii şi copiii pentru părinţii morţi au datoria ... de a nu-şi pieptăna părul duminica, crezând că, pentru pieptănare în această ziuă, se zgra-bălă (zdrighie) cei morţi, marian, s. r. i, 104. Mi s-o zgrăbălat călcănile. alr i 1 325/35. ^ Refl. Fig. [Păcălitului] noi să-i dăm bună pace să se zgrabele cât vrea. cătană, p. b. iii, 10. - Scris şi: scrăbăla. cade - Prez, ind.: zgrâbăl - Şi: zgrebălâ vb. I. arh. olt. iii, 384, alr i 1 138/107, 116. - Cf. z g r e b e n. ZGRĂBOÂNŢĂ s. f. v. zgrăbunţă. ZGRĂB0NŢ subst. v. zgrăbunţă. ZGRĂBIJNŢ s. m. v. zgrăbunţă. ZGRĂBUNŢÂŞ s. m. (Prin Transilv.) Magician care, după credinţele populare, are puterea de a provoca sau 2736 ZGRĂBUNŢĂ - 268 - ZGRĂUNŢĂ stăpâni fenomene naturale (ploaia, grindina etc.); p. gener. vrăjitor; (popular) solomonar (1). Cf. dr. xi, 163. - PL: zgrăbunţaşi. - Zgrăbunţă + suf. -aş. ZGRĂBUNŢĂ s. f. (învechit şi popular) 1. Bucată mică de anumită consistenţă din ceva, amestecată, de obicei, într-o masă mai moale, cu aceeaşi structură sau cu structuri eterogene. V. zgrunţ (1). [Ipsosul] din cât vei putea să te sileşti a-l amesteca bine ca să nu rămâie zgrăbunţă sau cocoloaşe, nici măcar cât de mici, căci se fac ca pietrile (a. 1805). grecu, p. 72, cf şăineanu2, tdrg, resmeriţă, d., dr. xi, 162, cade, scri-ban, d., dl., dex, şez. v, 174, com. din hangu - piatra-neamţ, cf. alr i/i h 129/378, alr ii 5 568/310. ^ F i g. Semne împotrivnice şi cuvinte cu zgrăbunţi de gheaţă amestecate văzui, cantemir, i. i. ii, 237. + (Regional) Mică asperitate pe o suprafaţă netedă. în scoarţă, aflăm ... pungi de răşină de mărimea mazărei, cari se fac deseori spontan ... şi lasă să iasă afară o răşină bogată în terpentină, care se întăreşte apoi, formând zgrobunţuri. enc. agr. i, 490, com. din crucea - vatra dornei. 2. Nume generic dat unor erupţii pe piele, de obicei sub formă de bube mici, bubiţă, bubuliţă, (regional) z g r ă u n ţ ă; p. r e s t r. pustulă (1). Cf. molnar, în dr. iv, 390, drlu, lb, iser, polizu, pontbriant, d., lm, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, CANDREA, F. 223, resmeriţă, D. Observă că doctorul are un neg ca o zgrăbunţă pe tâmpla stângă, ardeleanu, u. d. 80, cf scriban, d., dm. înţeleg tot ce spui chiar şi în felul acesta când eşti toată zgrăbunţe, ai buzele vinete şi-ar putea să ţi se facă rău. românia literară, 1970, nr. 89, 17/2, cf. dex, i. cr. iv, 60, alr i/i h 129, alrm i/i h 182, 187, alrm ii/i h 181/334, ib. 136/136, alr ii/i h 39/250, ib. mn 63, 4 217/334, a ii 5, mat. dialect, i, 218. + S p e c. (Regional) Coş (pe faţă). Unui coş de pe faţă i se zice zgaibă, rapure, zgrăbunţă. dr. ix, 430. - PL: zgrăbunţe şi (regional) zgrăbunţi (alr i/i h 129), zgrăbunţuri (ib.) - Şi: zgrăbunţ (pi. şi n. zgrăbunţe tdrg, cade) s. m., (învechit) scrăbunţă (drlu) s. f., (regional) zgrăbonţ (com. din hangu -piatra-neamţ) subst., zgrăboânţă (alr i/i h 129/305; pi. zgrăbonţi ib.) s. f., zgrebunţ (i. cr. iv, 60, alr i/i h 129; pi. zgrebunţuri i. cr. iv, 60) s. n., s. m., zgrebunţă (dr. xi, 162, alr i/i h 129, alrm i/i h 182; pi. zgrebunţi alr i/i h 129/550), zgreboânţă (ib. 129/ 582, pi. zgrebonţi ib.) s. f., zgrobunţ s. n., zgăbunţă (alrm i/i h 182), zgărbunţă (alr i/i h 129/359, alrm i/ i h 182/359) s. f., zdrăbonţ (alr i/i h 129/87, alrm i/ i h 182/87) s. n., zdrăbunţă (alr i/i h 129/257), zdrobinţă (alrm i/i h 182/878), brobinţă (ib.), brubinţă (alr i/i h 129/856), grăbunţă (ib. h 129, alrm i/i h 182) s. f. - Cf. grăunţă. ZGRĂBUNŢÎCĂ s. f. Plantă erbacee anuală din familia compozitelor, înaltă până la 125 cm, cu frunze ovale sau eliptice şi cu flori galbene; (regional) buru-iană-de-brâncă, buruiană-de-orbalţ, iarba-zgaibei, iarbă-de-zgaibă, salata-câinelui (v. salată 1), salată-câinească (v. salată 1), scai1 (I o), scăiete (v. scaietell) (Lapsana communis) Cf ddrf, brandza, FL. 308, BARCIANU, GRECESCU, FL. 351, ALEXI, W., PASCU, S. 171, PANŢU, PL., DR. XI, 163, CADE, ENC. AGR., DM, BORZA, D. 96, M. D. ENC., DEX. - PL: zgrăbunţele. - Zgrăbunţă + suf -ică. ZGRĂBUNŢOS, -OÂSĂ adj. 1. (Regional) Grun-jos. Cf. ŞĂINEANU2, DR. XI, 163, CADE, SCRIBAN, D. Nu S-a pisat bine sarea, c-a rămas cam mare, zgrobinţoasă. arh. olt. xxi, 278, cf. dl, dm, dex. + Zgrunţuros (1). Spre mirarea tuturor celor din casă, el se făcuse nevăzut, prefăcându-se într-un inel mic şi zgrăbunţos. pamfile, s. v. 217, cf. resmeriţă, d. Casa vecinului îi ridică-n faţă un perete de moloz, drept, zgrobunţos. bassarabescu, v. 100. Oţetarul Cărbunarului însemna pe tencuiala zgrubunţoasă a calcarului mâncat de balaurul igrasiei durerile crengilor în agonie, klop-ştock, f. 27, cf. scriban, d. La-nceputul iernii, după ce plouă şi noroiul îngheaţă, drumul se face zgrobinţos, de nu prea poţi merge bine pe el. arh. olt. xxi, 278, cf. alr ii/i. mn 59, 4 196/157, ib. 30, 2 180/105. 2. (învechit şi regional) Bubos. Cf. drlu, ddrf, RESMERIŢĂ, D., DR. XI, 163, DL, DEX, ALRM Il/l h 169/157. + (Regional) De forma sau de aspectul unei zgrăbunţe (2) (Fundata - Zămeşti). alrm i/i h 182/772. Bubă zgrăbunţoasă. ib. - Scris şi: sgrăbunţos resmeriţă, d. - PL: zgrăbun-ţoşi, -oase. - Şi: (învechit) scrăbuncios, -oâsă (drlu), (regional) zgrobinţos, -oâsă, zgrobonţos, -oâsă (alr ii/i mn 30, 2 180/858), zgrobunţos, -oâsă, zgrombunţos, -oâsă (scriban, d.), zgrubunţos, -oâsă. - Zgrăbunţă + suf. -os. ZGRĂCIUN vb. I. 1. Tranz. (Prin nord-estul Transilv.; despre oameni) A ascunde; a nutri (2); a urzi. Cf teaha, c. n. 283. 2.1 n t r a n z. (Regional; despre vite) A sta lângă uşa grajdului cu intenţia de a intra. Tot pe la uşa coteţului a zgrăciunat. şez. vii, 183. - Prez. ind.: zgrâciun. - Etimologia nesigură. Cf. g r ă c i n a. ZGRĂDÎŢĂ s. f. v. zgărdiţă. ZGRĂMBOÎ vb. IV v. zgâmboi2. ZGRĂMŢUROS, -OÂSĂ adj. v. zgrunţuros. ZGRĂPŢ vb. I v. zgrepţa. ZGRĂPŢĂN vb. I v. zgrepţăna. ZGRĂUNŢĂ vb. I. Refl. (Regional) A deveni zgrunţuros (Crucea - Vatra Dornei). a v 15. - Prez. ind. pers. 3: zgrăunţează. - Pref. z- + grăunţa. ZGRĂUNŢĂ s. f. (Regional) Nume generic dat unor erupţii pe piele, de obicei sub formă de bube mici; 2747 ZGRĂUNŢOS - 269 - ZGREPĂNĂTURĂ bubiţă, bubuliţă, zgrăbunţă (2) (Meziad - Beiuş). alr l/l h 129/308, alrm i/i h 182/308. -PI.: zgrăunţe. - Pref. z- + grăunţă. ZGRĂUNŢOS, -OĂSĂ adj. (Regional) Zgrunţuros (1) (Căzăneşti - Slobozia), alr ii/i mn 30, 2 180/723. - PI.: zgrăunţoşi, -oase. - Pref. z- + grăunţos. ZGRÂMBOÎ vb. IV v. zgâmboi2. ZGRÂMBOI vb. I v. zgâmboi2. ZGREABĂN s. m. v. zgreben1. ZGREAPŢĂN vb. I v. zgrepţăna. ZGREBĂLĂ vb. I v. zgrăbăla. ZGREBĂNOŞETÎJRĂ s. f. (învechit, rar) Asperitate. Toate găurelele acestea cată să fie netede şi ferite de orice zgrebănoşetură. brezoianu, a. 550/13. - PI.: zgrebănoşeturi. - Cf. zgreben1. ZGREBEN1 s. m. 1. (Prin. Maram.; în forma zgrea-băn) Pieptene (2). Corn. d. pop. 2. (Popular; mai ales la pl.) Rest de lână, de in sau de cânepă, de calitate inferioară, rămasă la dărăcit sau la pieptănat1 (2); p. restr. câlţi, (popular) brebeni (v. breabăn), stupă1, ştim (1). Cf. tdrg. Aceste resturi cari rămân în dinţii raghilei sau daracului se numesc câlţi, stupă ..., brebeni sau zgrebeni. pamfile, i. c. 208. Mama făcea clacă pentru tors fuiorul, stupă şi zgrebeni de cânepă sau lână. al lupului, p. g. 17, cf. cade, scriban, D., dl, dm. Pânză de zgrebeni. h ii 31. Drug îndrugă sau toarce gros, ştămi de lână şi zgreben de cânepă sau de in. ib. iv 281, cf. ix 88. Cânepa e de 4 feluri: fuior, stupă, câlţi şi zgrebini. ib. xvi 11. Toată cănipa şi lâna erau toarse şi ţăsute ... Chiar zgrebenii şi ştimii erau îndrugaţi, rădulescu-codin, î. 190, cf. viciu, gl. 22, gr. băn., com. din turnu-măgurele, i. cr. viii, 187, ciauşanu, v. 212, alr i 1 305, alr ii 5 994/ 728, 769, 848, 872, 899, ib. 5 996/141, 762, 769, 812, 836, 899. ^ E x p r. (Regional) Zgrebine şi jurebie, se zice unui om care umblă cu haine rupte, sărăcăcioase. Cf. i. cr. viii, 187. + (Prin Ban. şi prin Olt.; la pl.) Puzderii (1). Cf. scriban, d., boceanu, gl., alr sn i h 259/791. - Pl.: zgrebeni şi zgrebene (alr i 1 305/780). - Şi: (regional) zgrebene (com. din turnu-măgurele, ciauşanu, v. 212), zgrebeneţ (gr. băn.), zgrebenţ (scriban, d., gr. băn.), zgrebine, zgreabăn (com. d. pop), zgrecen (ddrf; scris sgrecen id. ib.) s.m. - Cf. ser. g r e b e n. - Zgrebeneţ, zgrebenţ, cf. bg. rpe6eHeiţ. ZGREBEN2 s. m. (Rar) Greabăn (la animale). Şi-şi alivăneşte bâta cu un capăt pe umăr şi cu celălalt în zgrebenii spumegoşi de coamă, galaction, o. a. ii, 36. + Greabăn (al unui deal, al unui munte). Lăsăm să picure pe zgrebenii dealurilor: regretul şi aleanul inimii mele prididite, galaction, o. 29. - PL: zgrebeni. - Pref. z- + greabăn. ZGREBENE s. m. v. zgreben1. ZGREBENEALĂ s. f. (Prin nord-vestul şi prin vestul Munt.) 1. Dărăceală. Cf. zgrebeni (1). Cf. udrescu, gl. 2. P. anal. Bătaie. Vă dau eu zgrebeneală acuma. UDRESCU, GL. - PL: zgrebeneli. - Zgrebeni + suf. -eală. ZGREBENEŢ s. m. v. zgreben1. ZGREBENÎ vb. IV. (Prin nord-vestul şi prin vestul Munt.) 1. Tranz. A dărăci. Cf. udrescu, gl. + P. anal. A bate. Cf. udrescu, gl. Te-oi apuca eu, să mi te zgreben aşa cum ştiu eu. id. ib. 2. Refl. şi tranz. (Despre copii şi tineri) A (se) hârjoni; p. ext. a (se) ciufuli. Cf. coman, gl., udrescu, gl. - Prez. ind.: zgreben şi zgrebenesc. - V. zgreben. ZGREBENÎŞ s. n. (Prin nord-vestul şi prin vestul Munt.) Hârjoană. Cf. udrescu, gl. - PL: zgrebenişuri. - Zgrebeni + suf. -iş. ZGREBENŢ s. m. v. zgreben1. ZGREBINE s. m. v. zgreben1. ZGREBLĂTURĂ s. f. (învechit, rar) Zgârietură (1). De ar fi rana mică sau numai vreo zgreblătură ..., atunci aceasta trebuie, mai înainte de spălarea cu spirt ..., scarificată sau crestată, fm (1844), 331724. - PL: zgreb lături. - Zgrăbăla + suf. -ătură. ZGREBOÂNŢĂ s. f. v. zgrăbunţă. ZGREBULI vb. IV v. zgribuli. ZGREBULÎT, -Ă adj. v. zgribulit. ZGREBUNŢ s. n. v. zgrăbunţă. ZGREBUNŢĂ s. f. v. zgrăbunţă. ZGREBURI vb. IV v. zgribuli. ZGREBURÎT, -Ă adj. v. zgribulit. ZGRECEN s. m. v. zgreben1. ZGREMŢĂN vb. I v. zgrepţăna. ZGREMŢÂNĂ vb. I v. zgrepţăna. ZGREMŢUROS, -OĂSĂ adj. v. zgrunţuros. ZGREPĂNĂ vb. I v. zgrepţăna. ZGREPĂNĂTURĂ s. f. (Prin Mold. şi prin Bu-cov.) Zgârietură făcută de pisică sau de câine cu ghea- 2777 ZGREPŢA - 270 - ZGRIB rele. Cf. lexic reg. 63, 116. + (P. ext.) Zgomot produs de aceste zgârieturi. Cf. ib. 63. - PI.: zgrepănături. - Şi: zgrepţănătiiră s. f. lexic reg. 116. - Zgrepţăna + suf. -ătură. ZGREPŢĂ vb. I. 1. Intranz. (Prin nordul Transilv., prin Bucov. şi prin Mold.) A zgrepţăna (1). Cf. TDRG, DA IIj, 229, com. DRĂGANU, COm. D. POP, ALR I 136/215, 363, alr ii/i h 53. + Tranz. şi refl. (Prin nordul Transilv. şi prin Bucov.) A (se) zgâria (1). Cf. alr i 1 138/215, 218, 268, 363. 2. Refl. (Prin Mold. şi prin Bucov.) A se căţăra. Cf. tdrg, da iij, 299, şez. v, 174. + A se agăţa, a se prinde de ceva. Cf. tdrg, da iib 299, şez. v, 174. - Prez, ind.: zgrepţ - Şi: zgrăpţâ (dr. iii, 513, alr i 136/215, 363, ib. 1138/215, 218,*363, alr ii/i h 53), zgripţâ (tdrg) vb. I. - Derivat regresiv de la zgrepţăna. ZGREPŢĂN vb. I. (Regional, mai ales în Mold. şi Bucov.) 1. Intranz. A râcâi (1) (producând un zgomot caracteristic); (regional) a zgrepţa (1). Ce zgrep-ţenezi? Ce zgârii? marian, o. i, 152. Vulpea ... zgrepţăna la rădăcina copacului, dar văzând că sturzul nici nu se uită la ea, îşi luă tălpăşiţa, şez. iii, 187, cf. pamfile, văzd. 178. Crede că dacă zgrapţănă mâţa la uşă va urma mare frig. gorovei, cr. 368, cf. 458. Foxul impiegatului de la Finanţe, închis acasă în odaia de lângă scări, începu să zgrepţene, scâncind, c. petres-cu, c. v. 49, cf. scriban, d. Mandache se furişă în tinda bordeiului, parcă nişte câni negri îl urmăriseră şi-acum îi auzea cum zgreapţănă la uşă. camilar, n. ii, 272, cf. dl, dm, m. d. enc., dex. Toată noaptea a zgrepţănat la uşa din dos. Com. din piatra-neamţ, cf. lexic reg. 116. "v* Fig. Simţesc că zgreapţănă ceva acolo - doctorul spune că-i la ficat - dar e ca pe lemn. sadoveanu, p. m. 190. Mama, vorbind, a crăpat uşa la care zgrepţăna vântul ca un câine şi-n moară se strecoară, fâlfâind, o puzderie de fulgi, flacără, 1978, nr. 7, 18/2. ^ Tranz. Ogarii Olguţii zgrepţănau uşa, schelălăind surd. teodoreanu, m. ii, 76. Gropile [pomilor] începuseră să pistruieze întinderile - primejdie mare pentru pasul întârziat de noapte şi pentru orătănii sau sălbăticiuni care, nimerite aici, le zgrepţănau degeaba marginile şi mureau de foame, românia literară, 1970, nr. 117, 17/2. + Tranz. (Prin Bucov.) A zgâria (1). [Pisica] m-o zgriăpţănat. alr i 1 138/ 385, cf. ib. 1 138/388. ^ Refl. Mă zgrapţăn. alr i 136/385. + (Despre oameni) A ciocăni uşor. Mă strecor şi eu lângă uşă, zgrepţen, pun urechea, ascult şi răspund, sadoveanu, o. x, 322. + Refl. A se scărpina (1). îşi lepădă cuşma şi se zgrepţenă cu asprime la tâmplă şi la ceafă, sadoveanu, o. xiii, 264, cf. dl, dm, m. d. enc., dex. + (Prin nordul Mold.; în forma zgremţăna) A-şi smulge părul. Şi a mai purces ea pe cale, pe cărare: Faţă albă zgâriind, Păr galben zgremţănând. furtună, c. 43, cf. 44. + A ara superficial. Cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. 2. Refl. A se căţăra. Cf. marian, o. i, 151. Sui degrabă în copacu ista, zise Vlasă lui Năstasă, zgrep- ţănându-se iute într-un copac scorburos şi nalt. ap. tdrg, cf. cade. Mezinul se zgrepţăna şi n-ajungea şi el la geam. c. petrescu, o. p. ii, 112, cf. dm, m. d. enc., dex. + A se agăţa, a se prinde de ceva. Suişul începea să fie greu: trebuia să se zgreapţăne de stânci, să se acaţere de colţuri, ap. tdrg. Se ridică în coate şi se zgreapţănă de pat. c. petrescu, c. v. 214, cf. bl vi, 56, dl, dm, m. d. enc., dex. (I n t r a n z.) Zgrepţenând cu unghiile şi împingându-se la deal cu călcâiele, ajunse asudat şi gâfâind sus. sadoveanu, o. x, 632. *❖* F i g. Cât e de puternică năzuinţa omului pentru viaţă: nevoiaşul se zgreapţănă, se agaţă de dânsa ca de o stâncă lucie şi dreaptă, ap. tdrg. - Prez, ind.: zgreâpţăn. - Şi: (regional) zgrepţenă (prez. ind. şi zgrepţenez), zgrepţânâ, zgrepţorâ (şez. v, 174), zgrepţurâ (scriban, d.), zgrepănâ (alr i 1 138/ 388, lexic reg. 63, 116), zgreapţănă (com. din straja - rădăuţi, lexic reg. 116), zgremţănă, zgremţână (pamfile, văzd. 178, scriban, d.), zgreuţănă (ddrf), zgrăpţănă (gorovei, cr. 368, 458, dr. iii, 513), zgripţănâ (marian, o. i, 151), zgripţenâ (sfc vi, 114), zgripţoră (resmeriţă, d.; scris sgripţora id. ib.) vb. I. - Pref. s(z)~ + grepţăna. - Pentru zgrepţorâ, zgrepţurâ, zgripţoră, cf. şi z g r i p ţ o r. ZGREPŢĂNÂRE s. f. (Mold.) Acţiunea de a (se) zgrepţăna. Râcâire (1). Cf. zgrepţăna (1). Cf. dl, dm, m. d. enc., dex. (Prin analogie) Fără veste năvăliră asupra cântecului zgrepţănări duşmănoase. Traian încercă să aşeze iar o curgere lină a transmisiei. SADOVEANU, P. M. 150. - PL: zgrepţănări. - V. zgrepţăna. ZGREPŢĂNÂT s. n. (Mold.) Râcâire (1). Cf. zgrepţăna (1). Deocamdată veni altceva: un zgrepţănat uşor la uşă, ca şi cum s-ar fi cerut o mâţă înăuntru. SADOVEANU, O. X, 128. - PL: ? - V. zgrepţăna. ZGREPŢĂNĂTLJRĂ s. f. zgrepănătură. ZGREPŢÂN vb. I v. zgrepţăna. ZGREPŢENĂ vb. I v. zgrepţăna. ZGREPŢOR vb. I v. zgrepţăna. ZGREPŢOŞÉL s. m. (Regional; într-o ghicitoare) Fiinţă care zgreapţănă (1). Iese ţimţurugul Din haliup Cocancea Şi întreabă de clopoţel: Acasă e zgrepţoşel? (Pisica şi şoarecele), gorovei, c. 292, cf. pascu, c. 114. - PL: zgrepţoşei. - Zgrepţa + suf. -oşel ZGREPŢUR vb. I v. zgrepţăna. ZGREUŢĂNĂ vb. I v. zgrepţăna. ZGRIB s. n. (Prin Bucov.) Senzaţie de frig. Frigu-mni-i, zgribu-mni-i. şez. v, 174. 2789 ZGRIBCE - 271 - ZGRIBULIT - Pl.: zgriburi. - Derivat regresiv de la zgribuli. ZGRÎBCE adj. (Regional; şi substantivat) Sărac (3); golan. Cf. scl 1967, 481, coman, gl. - Etimologia necunoscută. ZGRIBOI s. m. v. zgribonţ. ZGRIBONŢ s. m. (Iht.; prin sudul Mold.) 1. Ghiborţ (Acerina cerma). Cf. scriban, d., băcescu, p. 58. 2. Pălămidă-de-baltă, v. pălămidă3. (Pungitius platygaster). Cf. băcescu, p. 52, 140. - Pl.: zgribonţi. ~ Şi: (regional) zgriboi s. m. scriban, D. - Cf. g h i b o r ţ. ZGRIBORÎ vb. IV v. zgribuli. ZGRIBULI vb. IV. 1. In tranz. (Popular). A dâr-dâi. Cf. lb, iser, polizu, pontbriant, d., lm. Dracul s-a prefăcut într-un băiet ca de opt ani ... şi îmbla zgribulind pe la poartă, creangă, p. 147. Eu nu duceam nimic, dar zgribuream de frig şi-mi era ruşine să le-o spun. slavici, n. i, 175. Şi parcă se vedea goală şi pe fete lihnite de foame şi zgriburind de frig cum se uitau la dânsa. ap. ddrf. Trist zgribură, sub coaste-i având câteva paie, Copilul îngheţat, coşbuc, p. ii, 187, cf. barcianu, alexi, w., şăineanu2. Sfârşit, el îngenunche şi zgribură de ger, Cerşind din îngropata-i hlamidă de văpaie, goga. poezii, 71, cf. tdrg, cade. Pe o floare veştedă de dumitriţă un fluture albastru zgribulea cu aripile lipite, îngheţat, c. petrescu, s. 241. Câţiva golănaşi zgribuleau din obişnuinţă, ap. iordan, l. r. a. 351, cf. scriban, d. Şi când va fi vânt îmi voi ridica gulerul paltonului Zgriburind de frigul ce ţăcăneşte dinţii moşnegilor, isac, o. 82, cf. dl, dm, m. d. enc., dex. Atâta am zgribulit de frig, de-mi clămpăneau dinţii în gură. şez. ix, 150, cf. alr i/i h 139, teaha, c. n. 283. ^ (Prin analogie) Cum te văd din clipă-n clipă, Mintea-mi zgribură şi cade. goga, poezii, 195. F i g. Sub dealul care leneş cu brâu de somn se-nfaşă, O casă zgribuleşte în alba ei cămaşă, lesnea, vers. 156. -y* Tranz. [Frigul] mă zgribureşte. alr i 1 258/217. 2. Refl. A se strânge, adunându-şi partea din faţă, a se ghemui; a i se încreţi pielea de frig, de frică etc. Pe scândurile goale mă fac ghem, mă zgribulesc. contemporanul, i, 559. Rosalba se zgribuleşte pe la fereşti, uităndu-se-nlăntru. vlahută, n. 111, cf. tdrg. Cât despre tovarăşul meu, el se făcuse mic cât un ghem şi, zgribulindu-se, avea aerul că vrea să se ascundă sub cozorocul chipiului său. hogaş, dr. 52, cf. resmeriţă, d., cade. Gerul ...ne pişcă de picioare. Ne mai zgribulim, stancu, d. 98. Se zgribuli ca de frig şi zgârci degetele pe mâna lui Lucu. vinea, l. ii, 181. Se aşezară pe o bancă şi ea se zgribuli, preda, r. 175. A împins fereastra, deschizănd-o larg şi zgribulindu-se apoi, când ... a pătruns înăuntru şi răceala de afară. v. rom. octombrie 1964, 7. Femeia se strânsese şi se zgribulise ... sub ploaie, bănulescu, i. 13. Te-am simţit zgribulindu-te, desprinsă de tine, cea de până atunci, străină ţie însăţi, românia literară, 1970, nr. 72, 16/2. Auzind iezii mormăitura ursului ..., s-au zgriburit într-un ungheriu pe cuptori de frică, sbiera, p. 204, com. marian. S-a zgribulit de frig, de ger. arh. olt. xxi, 278. ^ Fig. Subt bolta mohorâtă pământul negru se zgribulea pătat cu dese ochiuri de apă tulbure. rebreanu, r. ii, 10. Comisarul ... se holba ... la trupul gol, învineţit şi însângerat, în care viaţa se zgribulise şi se ascunsese, abia pălpâind, în cine ştie ce colţ de suflet, g. m. zamfirescu, sf. m. n. i, 63, cf. dl. ^Tranz. f a c t. George tremura în car ca şi când l-ar fi zgribulit frigurile, rebreanu, i. 455. - Prez. ind.: zgribulesc şi regional zgrebur (alr i 92/ 269, ib. 1 258/243, 249). - Şi: (învechit şi regional) zgriburi, (regional) zgribori (cade) vb. IV, zgribură (prez. ind. zgribur), zgrimborâ (com; marian) vb. I, zgrebuli (tdrg), zgreburi (tdrg, cade) vb. IV. - Etimologia necunoscută. ZGRIBULÎCI s. m., s. n. 1. S. m. (Prin Transilv. şi prin Bucov.; în forma zgriburici) Persoană care suportă greu frigul. Com. marian, mat. dialect., i, 28. + (Regional) Diavol (Mânăstireni - Botoşani), i. cr. iii, 274. Ş-aşa, înjghebându-şi împărăţia cea neagră a zgribulicilor lui cei cu codiţă ..., Aghiuţă cel bătrân se răzgândeşte cum ar putea să-şi dezdoaie el inima asupra stăpănitorului luminii, ib. 2. S. n. (Prin Bucov.; în forma zgriburici) Tremur puternic. L-a apucat zgriburiciul. Com. marian. 3. S. m. (Regional; în foma zgriburici) Ţânţar care are un fel de tremur când stă locului (Chironomus leu-copogon). Cf. marian, ins. 310, tdrg, cade, jahresber. xii, 125. - Pl.: (m.) zgribulici, (n.) zgribuliciuri. - Şi: zgriburici s. m., s. n., (regional) zgriburice (marian, ins. 310, MAT. DIALECT. I, 28) S. m. şi f. - Zgribuli + suf. -ici. ZGRIBULIT, -A adj. Care stă strâns, ghemuit; care are pielea încreţită din cauza frigului, a emoţiei etc.; care tremură de frig. Cf. z g r i b u 1 i (1, 2). Vitele par chircite, pasările zgrebulite şi oamenii vineţi la faţă. alecsandri, ap. ghica, s. 338. Eu cu Dumitru mergeam zgribuliţi şi plângeam în pumni, creangă, a. 30. Stam cu ochii închişi, zgrebulit într-un colţ. vlahuţă, s. a. ii, 34. Zgribulit, veşnic pe drumuri, tinde mâna după milă. contemporanul, vii, 219. Zgrebulit, cu gulerul ridicat, cu căciula-ndesată peste urechi, mergeam prin vifor. săm. i, 150. Câte un sergent zgribulit păzeşte pustietatea aceasta transformată în grădină zoologică, anghel - iosif, c. l. 167. La marginea lăstamlui, un pui de prepeliţă, cu aripa ruptă, stă zgribulit de frig. brătescu-voineşti, p. 229. Tovarăşul meu mergea zgribulit şi cu gulerul de la venghircă ridicat peste urechi. hogaş, dr. i, 147, cf. resmeriţă, d. Ţiganii de cârciumi intrau cu vioarele la subraţ, zgribuliţi de frig. arde-leanu, d. 289. O dată cu ziua, târând după el un mopsuleţ zgribulit, intră Părgu. m. i. caragiale, c. 97, cf. cade. Rari trecători ieşeau o clipă în roţile slabe de lumină, zgreburiţi, cu gulerele paltoanelor ridicate, sa-doveanu, ap. tdrg. Amici pe care vă înduioşează câinii fără stăpân, zgribuliţi şi flămânzi, ascultaţi istoria 2796 ZGRIBURA - 272 - ZGRIPŢOR unuia dintre ei. galaction, o. 302. Pe stradă ..., trecea un licean zgribulit, cu gulerul măntălii ridicat, c. petrescu, o. p. i, 252. Un oltean zdrenţuros ... şedea zgribulit cu un sac în cap. călinescu, o. i, 132. Abia pe lângă palatul lui Costache Ghica ... întâlniră nişte caraule înfofolite, dar zgribulite, cu faţa înţepenită de ger. camil petrescu, o. i, 212. Zgribulit de frig ..., trase la loc pătura în faţa geamului, t. popovici, s. 213, cf. dl, dm. Intr-una din aceste zile mohorâte de sfârşit de iarnă, zgribulit, ... cu gândul la vreme însorită, o ascultam pe aleasa mea amică, contemp. 1970, nr. 1 219, 2/6, cf m. d. enc., dex. Vede acolo un iepure zgriburit lângă horneţ în omăt. sbiera, p. 251. Era un om zgribulit, era c-un cojoc pe el. gl. olt. Nenea lun-gu, Mama lată, Sora mea zgrimburată, Frate-meu, nebunul satului Cu cojoc de lemn îmbrăcat, Şede cu împăratul la masă (Viţa), gorovei, c. 395. ^ F i g. Şirurile de copaci se împreunau într-o rămăşiţă de pădure de brazi bătrâni, cu crengile groase pe care zăpada dormea zgribulită, rebreanu, nuv. 289. Peste dealuri zgribulite, Peste ţarini zdrenţuite, A venit aşa, deodată, Toamna cea întunecată, topîrceanu, o. a. i, 40. Printre căsuţele zgrebulite şi jalnice, suim anevoie spre codrul Paşcanilor, galaction, o. a. ii, 268. Aci domnea o atmosferă cenuşie şi friguroasă, în care ardea o lampă zgribulită, făcută dintr-un bec obosit. vinea, l. i, 195. Şi zgribuliţi în iarnă mai clatină castanii. Spre dânsul ramuri fine. labiş, p. 195. + (Despre blana animalelor) Zbârlit de frig, de spaimă. Cu blăniţa zgribulită, Stă şi-ascultă nemişcat, topîrceanu, b. 24, cf. DL, dm, dex. - PL: zgribuliţi, -te. - Şi: (învechit şi regional) zgre-bulit, -ă, (regional) zgriburit, -ă, zgrimburăt, -ă, zgreburit, -ă, zgârbulit, -ă, zbregulit, -ă (ddrf) adj. - V. zgribuli. ZGRIBURA vb. I v. zgribuli. ZGRIBURI vb. I v. zgribuli. ZGRIBURICE s. m. şi f. v. zgribulici. ZGRIBURÎCI s. m., s. n. v. zgribulici. ZGRIBURÎT, -Ă adj. v. zgribulit. ZGRIGORITĂ adj. v. zgligorită. ZGRIMBORĂ vb. I v. zgribuli. ZGRIMBURÂT, -Ă adj. v. zgribulit. ZGRÎMŢ s. m. v. zimţ. ZGRÎPCĂ s. f. v. zgripţ1. ZGRÎPCEA s. m. art. (Regional) Zgripţoroi (2) (Cepari - Curtea de Argeş), udrescu, gl. - Cf. z g r i p c ă. ZGRÎPCIOR s. m. v. zgripţor. ZGRIPCIOROÂICĂ s. f. v. zgripţoroaică. ZGRÎPSOR s. m. v. zgripţor. ZGRIPSORĂŞ s. m. v. zgripţoraş. ZGRIPSOROÂICĂ s. f. v. zgripţoroaică. ZGRÎPSUR s. m. v. zgripţor. ZGRIPSURĂ s. f. v. zgripţură. ZGRIPŢ1, ZGRÎPŢĂ s. m„ s. f. I. 1. S. m. (în mitologia populară) Pajură (2). Cf. marian, o. i, 150. 2. S. f. (Regional) Zgripţoroi (2) (Săpata de Sus -Piteşti), udrescu, gl. Cu zgripţa să nu te pui. id. ib. II. S. m. (Entom; regional) Libarcă (Blatta orienta-lis). Com. din straja - rădăuţi. - PL: zgripfi, -te. - Şi: zgripcă s. f. udrescu, gl. - Cf zgripţor. ZGRIPŢ2 s. m. v. scripete. ZGRIPŢA vb. I v. zgrepţa. ZGRIPŢĂN vb. I v. zgrepţăna. ZGRIPŢEN vb. I v. zgrepţăna. ZGRÎPŢOR s. m. 1. (Ornit.; învechit şi popular) Pajură (1) (Aquila heliaca). în maţele mele este un mărgăritar mai mare decât oul de zgripţor. neagoe, înv. 122/17. Pământul cu a lor sânge şi pulberea o stropea Chiar ca zgripţorii, ca şoimii dintr-al Cavca-sului muchi, pogor, henr. 61/12. Scoaseră ... douăzeci de mii de şoimi şi zgripsori şi zeace mii de ogari. alexandria, 125/7, cf cihac, ii, 129, ddrf, barcianu, alexi, w., şăineanu2. Doi zgripţori stau alături Şi ciocul şi-nfigeau în măruntaie Şi-i tot ciupeau ficatul. murnu, o. 197. Ca nişte aripi de zgripţor negri, atârnau, moleşite de soare, pădurile de brad. galaction, o. a. i, 195, cf DL, dex, alrm sn ii h 534. ^ F i g. Zgripţorii din Vrancea Cu lancea căngiuită în gloată pătrundeau, alecsandri, poezii, 224. 2. (în mitologia populară) Pajură (2). Cf. polizu. Un balaur ...se încolăcise pe un copaci şi se urca ca să mănânce nişte pui de zgripsor. ispirescu, l. 89. De ce aceşti zgripţori să fi ieşit numai din închipuire, să nu fi fost şi ei odată din carne şi din oase? macedonski, o. iii, 53. Din citatul acesta ..., rezultă că „sgripso-roaica “, mase., „sgripsoru “ şi pajura sunt una şi aceeaşi pasere cu două deosebite numiri, marian, o. i, 144, cf. ddrf, tdrg. Forme de fiinţi bizare se înfiripau pe fundul orb al ochilor mei, zgripţori cu gheare colosale, grifoni înaripaţi, hogaş, dr. i, 61. Trecuse anul. Biruise zgripţori şi zmei Şi-n împărăţia gândului se întărea cu temei, voiculescu, poezii, i, 245. Zgripsorul: adică vulturul cel mare cu două capete, cu gheare de fier şi cu aripile desfăcute ca nişte speteze, despre care se vorbea în poveştile ei. sadoveanu, o. xvii, 396, cf. dl. der, dex. + Persoană rea, nemiloasă, apucătoare; zgripţoroi (2), (regional) zgripeea, zgripţă (v. z g r i p ţl I 2). Crezi tu oare că acest zgripţor se va mulţămi cu aceea ce-i vom da noi? Lui îi trebuie comori, filimon, o. i, 139, cf. resmeriţă, d., cade, pamfile, j. iii, 94, contribuţii, iii, 179, dl, dm, dex. + (Transilv.) Diavol. Cf. polizu, pontbriant, d. în Transilvania se află şi 2820 ZGRIPŢORA - 273 - ZGRIPŢOROAICĂ zicerea „zgrinţor bătrân sau zgripţor bătrân “, cu înţelesul de „diavol bătrân “. marian, o. i, 151. 3. (învechit şi popular) Pajură (3). în vârful piramidei este zgripsor de aur cu două capete, semnul împărăţiei şi a stăpânirii Roşiei, dionisie, c. 228. Până şi chiar semnul austriacesc, zgripsorul cu doao capete, pe un tavan de sală mare, întocmai parcă ar fi zugrăvit, golescu, î. 48. Zgripţorii sau vulturii ce se pun sub picioarele arhiereului (a. 1877), ap. tdrg. Tituluşul craiului - împărat de la Viena - se scrie pe o faţă întreagă a unui hrisov, sub stemele puterii lui şi a zgripsorului negru care le ocroteşte cu clonţul şi ghearele, sadoveanu, o. xvii, 123. [în desen] se văd împrietenite ... foca, zgripţorul, pasărea Fenix. arghe-zi, b. 65, cf. dl, dex. „Sgripsoroaică“, mase. „sgrip-soru“ şi pajura sunt una şi aceeaşi pasere cu două deosebite numiri, marian, o. i, 144. + Motiv ornamental reprezentând un animal fantastic înaripat, folosit în ceramica medievală românească. Cf. m. d. enc. 4. Veche monedă austriacă de argint (cu circulaţie şi în ţările române) care avea imprimată, pe una din feţe, stema cu acvila bicefală şi a cărei valoare a variat de la 5 la 12 lei, (popular) zgripţoros (2); p. gener. monedă. Cursul monedelor la Vistierie ... 5 [taleri] 90 [bani]: adică 5 şi un zlot zgripsoru (a. 1819). furnică, i. c. xxix. Aici o să plătesc zgripţorul F/[oricii] 6, 20 şi sfanţul un leu (a. 1823). iorga, s. d. xiii, 92. Jumătate de zgripsor ... lei 6 par[ale] 30 (a. 1830). doc. ec. 461 .«Zgripţoru ... 5,07 [franci] 6 [sfanţi], măs. gr. 60/15. Monedele ce circulau în timpul lui Caragea sunt acestea: ... galbenul, lei 30; zgripţorul, lei 12. filimon, o. i, 148, cf. i. brăescu, m. 79. Când ... îşi numără zgripţorii ..., bucuria lui nu mai avu margini. macedonski, o. iii, 52. [Moartea] se prefăcu în bani de aramă. Pe patul ei răsăriră, ca din pământ, numai zgripţuri roşii de bani turceşti, pamfile, duşm. 351, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., SCRIBAN, D., DL, DM. ^ (Prin lărgirea sensului) De curând surpase zgripsoru cu două capete, chiar cuibul îi luase, zilot, cron. 334. Ungurii şi noi românii vom putea sprijini şi domoli zborul din ce în ce mai semeţ al marilor zgripsori cu câte două capete care şi nouă şi lor ne fâlfâie mereu deasupra, odobescu, s. iii, 552, cf. der, m. d. enc., dex. - Scris şi: sgripţor. - Pl.: zgripţori. - Şi: (învechit şi popular) zgripsor (accentuat şi zgripsor alrm ii h 534/228); (regional) zgripţur, zgripcior (marian, o. i, 150), zgripsur (scriban, d.) s. m. - Pref. z- + gripţor. ZGRIPŢORA vb. I v. zgrepţăna. ZGRIPŢORÂŞ s. m. 1. (Popular) Diminutiv al lui zgripţor (1). Cf. DL, DM, m. d. enc., dex, PĂSCULES-cu, l. p. 377. 2. Monedă austriacă de argint (cu circulaţie şi în ţările române) care avea imprimată, pe una din feţe, stema cu acvila bicefală, cu valoare mai mică decât a zgripţorului (4). Cf. dl, dm, m. d. enc., dex. + (Prin sudul Mold.; în forma zgripsor aş) Zgripţor (4). Ei s-a mâniat Cu araciu l-a-ncărcat ... Sgripsoraşi zece De-i sta inima tot rece. păsculescu, l. p. 301. - Scris şi: sgripsoraş- PL: zgripţoraşi. - Şi: zgrip-sorâş s. m. - Zgripţor + suf. -aş. ZGRIPŢOROAICĂ s. f. 1. (Rar) Femela zgripţorului (1). Cf. ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., SCRIBAN, D., DL, DM, M. D. ENC., DEX. 2. Personaj din basme imaginat cu înfăţişări diferite, mai ales ca un vultur de mari dimensiuni sau ca o femeie urâtă, bătrână şi rea, având puteri supranaturale; p. ext. diavoliţă. Cf. pajură (2). Cf. pontbriant, d. Românii consideră pajura, prin urmare şi zgripso-roaica, mai mult ca o pasere mitologică, care n-ar fi existând în această lume, ci-n cealaltă, marian, o. i, 144. Când ajungeam la câte un bălaur mâncător de oameni, ori la zgripţuroaice urâte şi rele ..., închideam ochii. săm. i, 10. Obişnuitul balaur ... are înfăţişarea sau a unui şarpe „grozav de mare“, care este ajutat sau ajută pe voinicul ce-l scapă de moarte din gura zgripţuroaicei, sau are înfăţişarea nehotărâtă a unei vietăţi cu şapte capete, pamfile, duşm. 313, cf. cade. Versiunile din sursa Tache Fanaragiu ... au populat târgul cu monştri şi martiri, zgripţuroaice şi zâne. c. petrescu, o. p. ii, 116. Ar pălăvrăgi toată noaptea de nu i-ar fi frică de jupâneasa, uscată, scăzută şi veşnic îmbufnată ca o zgripţoroaică. rebreanu, nuv. 89, cf. scriban, d. O zgripţuroaică ai cărei pui i-a scăpat de un balaur ..., îl duce pe tărâmul nostru, sclf 1958, nr. 1-2, cf. dl, dex. Tartaru şi cu zgripţuroaica se duseră la Z)[umne]zew. H iv 299. Se dete unul afund, prinse pe zgripţoroaică, o scoase afară şi o apucă de după gât. fundescu, l. p. 168. *❖* (Ca epitet, pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de“) înţelese că e zgripsoroaica de mumă a zmeului. ispirescu, l. 25. + P. anal. Femeie (bătrână) ursuză şi rea; babomiţă, cotoroanţă, hoaşcă, (regional) bahomiţă, cotoarbă, hoancă, hoanghină. Cf. polizu, pontbriant, d. Zgripţoroaică cu înţelesul de: femeie bătrână, ură-cioasă şi rea. marian, o. i, 151, cf. ddrf, barcianu, alexi, w., şăineanu2, resmeriţă, d. Tăcea, blestemând din inimă ceasul în care se hotărâse să-şi lege traiul cu „zgripţoroaica“, cu „baba“, bassarabescu, v. 225. Ce dracu o fi mai aşteptând de la viitor o zgripţuroaică antideluviană ca aceasta? c. petrescu, î. ii, 121. Cum să înfrunte ea pe această bătrână zgripţoroaică. vla-siu, a. p. 13, cf. scriban, d., dl, dm. Două-trei zile o ducea bine, căpăta de mâncare mai omeneşte, apoi zgripţuroaica începea iarăşi cu veşnicele ei supe de chimion şi de coji uscate, v. rom. mai 1963, 6. A dracului zgripţuroaică! ... Te judecă în toate felurile. LĂNCRĂNJAN, C. I, 74, cf. DEX, ALR II 6 211/130. ■'*❖* (Ca epitet, pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de“) Mi-e că te vede zgripţoroaica de proprietăreasă şi dăm de dracu. beniuc, m. c. i, 415. Mă duc acasăî ... Şi-o iau la rost pe zgripţuroaica aia de cumnată-mea. lăncrănjan, c. i, 96. - Scris şi: sgripţoroaică resmeriţă, d. - PL: zgripţoroaice. - Şi: zgripţuroâică, (regional) zgrip-cioroâică (marian, o. i, 150), zgripsoroâică s. f. - Zgripţor + suf. -oaică. 2823 ZGRIPŢOROI - 274 - ZGRONŢUROS ZGRIPŢOROI, -OAIE s. m., s. f. 1. (Regional; în forma zgripţuroi) Pajură (1). Apoi se urcă [Făt-Frumos] la pui. Cum îl zăriră zgripţuroii, îl apucară iute şi-l puseră supt aripa unuia. i. cr. ii, 258. 2. S. m. şi f. Persoană rea, nemiloasă, apucătoare; zgripţor (2), (regional) zgripcea, zgripţă (v. zgripţ1 I 2). Ş-apoi v-aşezaţi pe jeţe, Jefuind ca dregători! -Sgripţoroi cu-ntreite feţe, Jupuiţi pe muncitori, bolliac, o. 203. Era odată o babă. Ea se numea Dochia şi era o zgripţoroaie cu ceriul gurii negru şi rea ca moartea. marian, s. R. ii, 123. Un zgripţuroi d-ăla de-şi goneşte neamurile să nu se mai înfrupte nimeni din talerul lui. c. petrescu, c. v. 292. Să-i aducă, dacă poftesc, pe toţi zgripţoroii şi răii care până astăzi au căutat să ne stea împotrivă, pas, l. i, 110. Zgripţuroi mai eşti! Numai un păhărel, h. lovinescu, t. 142, cf. dm, dex. - Scris şi: sgripţoroi. - PI.: zgripţoroi, -oaie. - Şi: zgripţuroi s. m., s. f. - Zgripţor + suf. -oi. ZGRIPŢOROS, -OÂSĂ adj. (Regional; şi substantivat) Zgârcit (2) (Cepari - Curtea de Argeş), udrescu, gl. Ţi-ai găsit să te cârpeşti cu zgripţorosu-ăla! id. ib. - PL: zgripţoroşi, -oase. - Şi: zgripţuros, -oâsă adj. udrescu, gl. - Zgripţor + suf. -os. ZGRIPŢUR s.m. v. zgripţor. ZGRÎPŢURĂ s. f. (învechit) 1. Pajură (2). Ieşind din miezul nopţii o zgripţură ciudată, Imperatriţei de sus stema o arată! (a. 1774). bv iii, 207, cf. jahresber. viii, 184. 2. Pajură (3). Acele zgripsure sunt pecetea stăpânirii Franciei. dionisie, c. 228. - PL: zgripţure. - Şi: zgripsură s. f. - Cf. z g r i p ţ o r. ZGRIPŢURI s. f. pi. (Regional) Aşchii rămase pe marginea unei scânduri tăiate la fierăstrău (Măţău -Câmpulung), coman, gl. - Cf. z g r i p ţ a. ZGRIPŢUROÂICĂ s. f. v. zgripţoroaică. ZGRIPŢUROI, -OÂIE s. m., s. f. v. zgripţoroi. ZGRIPŢUROS1, -OÂSĂ adj. (Regional) Cu zgrip-ţuri (Măţău - Câmpulung), coman, gl. - PL: zgripţuroşi, -oase. - Zgripţuri + suf. -os. ZGRIPŢUROS2, -OÂSĂ adj. v. zgripţoros. ZGROBINŢOS, -OÂSĂ adj. v. zgrăbunţos. ZGROBONŢOS, -OÂSĂ adj. v. zgrăbunţos. ZGROBÎJNŢ s. n. v. zgrăbunţă. ZGROBUNŢOS, -OÂSĂ adj. v. zgrăbunţos. ZGROMBUNŢOS, -OÂSĂ adj. v. zgrăbunţos. ZGROND s. n. v. zgrunţ. ZGRONŢ s. n. v. zgrunţ. ZGRONŢĂI vb. IV. In tranz. (Prin nord-vestul Munt.) 1. A ronţăi. Zgronţăie câinele la nişte oase. udrescu, gl. Zgronţăie un şoarece, id. ib. + A scrâşni (1). Zgronţăi la mine? udrescu, gl. 2. A scârţâi (1). Zgronţăie căruţa pe pietriş, udrescu, gl. - Prez. ind.: zgronţăi şi zgronţăiesc (udrescu, gl.). - Zgronţ + suf. -ăi. ZGRONŢĂIÂLĂ s. f. (Regional) 1. Ronţăială Cf. zgronţăi (1) (Săpata - Piteşti), udrescu, gl. S-aud zgronţăieli de şoarece, id. ib. 2. Zgomot caracteristic produs de vehicule grele când merg pe o suprafaţă acoperită cu pietriş. Cf. z g r o n ţ ă i (2). (Săpata - Piteşti), udrescu, gl. - PL: zgronţăieli. - Zgronţăi + suf. -eală. ZGRONŢĂÎT s. n. (Regional) 1. Ronţăială. Cf. zgronţăi (1) (Săpata - Piteşti), udrescu, gl. + Scrâşnet (1). Cf. zgronţăi (1) (Săpata - Piteşti). udrescu, gl. Zgronţăit de măsele, id. ib. 2. Zgomot produs de un obiect care se sparge; (regional) zgronţăit (2) (Săpata - Piteşti), udrescu, gl. Zgronţăit de sticlă spartă, id. ib. - PL: zgronţăituri. - V. zgronţăi. ZGRONŢĂITURĂ s. f. (Regional) Rosătură (2) (Săpata - Piteşti), udrescu gl. Zgronţăitură de şoare- ce. id. ib. - PL: zgronţăituri. - Zgronţăi + suf. -itură. ZGRONŢĂNÎ vb. IV. Intranz. (Prin nord-vestul Munt.) 1. A ronţăi. Cf. udrescu, gl. + A scrâşni (1). Cf. UDRESCU, GL. 2. A scârţâi (i). UDRESCU, GL. - Prez. ind.: zgronţăn şi zgronţănesc. - Zgronţ + suf. -ăni. ZGRONŢĂNÎT s. n. (Regional) 1. Ronţăială. Cf. zgronţăni (1) (Săpata - Piteşti), udrescu, gl. + Scrâşnet (2). Cf. zgronţăni (1) (Săpata - Piteşti). UDRESCU, GL. 2. Zgomot produs de un obiect care se sparge; (regional) zgronţăit (2) (Săpata - Piteşti), udrescu, gl. - PL: zgronţănituri. - V. zgronţăni. ZGRONŢĂNITURĂ s. f. (Regional) Rosătură) (2). Cf. zgronţăni (1) (Săpata - Piteşti), udrescu, gl. - PL: zgronţănituri. - Zgronţăni + suf. -itură. ZGRONŢUROS, -OÂSĂ adj. v. zgrunţuros. 2847 ZGROONEALĂ - 275 - ZGRUNŢURI ZGROONEALĂ s. f. (Regional) Faptul de a z g r o - o n i (Moşoaia - Piteşti), udrescu, gl. - PI.: zgrooneli. - Zgrooni + suf. -ealâ. ZGROONÎ vb. IV. Tr an z. (Prin nord-vestul Munt.) A treiera grâul împreună cu pleava, după ce a fost scos din paie; (regional) a grohăi. Cf. udrescu, gl. Hai să luăm grâul la zgroonit. id. ib. - Prez. ind.: zgroon şi zgroonesc. - Pref. z- + grooni. ZGRUBUNŢOS, -OÂSĂ adj. v. zgrăbunţos. ZGRUM vb. I v. sugruma. ZGRÎJMĂ s. f. v. zgurumă. ZGRUMŢOS, -OÂSĂ adj. v. zgrunţos. ZGRUMZUROS, -OÂSĂ adj. v. zgrunţuros. ZGRUNDE s. f. v. zgrunţ. ZGRUNTÂR s. m. v. zgrunţ. ZGRUNTĂROS, -OÂSĂ adj. v. zgrunţuros. ZGRUNŢ s. n., interj. (Regional) 1. S. n. Grunz. Cf. DDRF, TDRG, RESMERIŢĂ, D., T. PAPAHAGI, C. A. 71, şăineanu, D. u., cade. Vântul şuieră prin ogradă şi trânteşte zgronduri de zăpadă îngheţată în fereşti, vla-siu, a. p. 64. Era gătită într-o catrinţă roasă de sub care îi ieşeau picioarele groase cu nişte tălpi negre, crăpate ... de-atâţia ani de frecuş cu zgrunzurii şi cu pietroaiele pământului, camilar, n. ii, 432. Pe drum, către vale, ieşeau vite, la adăpat, păşind încet, cu fereală, pe zgrunzurii îngheţaţi, v. rom. martie 1952, 107, cf. dl. Rămase întins ..., cu obrazul gras, imberb, lipit de zgrunţurii de pământ ai drumului, preda, r. 107, cf. dm. Din categoria derivatelor cu sufixe fac parte şi ... „zgrunţuros“ din „zgrunţur“. l. rom. 1975, 76, cf. dex, alr i 1 813/243, 285, a i 22, 26. (Prin analogie) Parcă arunca nişte zgronţuri de foc între oameni când vorbea, lăncrănjan, c. i, 87. + (Transilv.) Bucată de pâine uscată. Dar puţin lapte, o creastă de slănină, un zgronţ de pâine ori o lingură de zamă, găsea ea nu o dată pe zi, ci ori de câte ori trebuia, vlasiu, a. p. 60, cf. scriban, d. 2. Interj. Onomatopee care imită zgomotul produs de un obiect care se sparge. Cf. udrescu, gl. - Scris şi: sgrunţ resmeriţă, d. - PL: zgrunţuri. - Şi: zgrunţur s. n., zgrunde (teaha, c. n. 283) s. f., zgrun-târ (t. papahagi, c.a. 71, teaha, c. n. 283) s. m., zgrunz, zgrond, zgronţ, zgunz s. n. - Pref. z- + grunţ. - Zgrunţur: sg. refăcut după pi. ZGRUNŢÎŞ s. n. (Regional; cu sens colectiv) Grun-ziş. Dau după un colţ de stâncă. Câteva raze căzute pieziş de sus îşi topesc lumina în zgrunţişul păretelui din faţa mea. săm. ii, 54. - Zgrunţ + suf. -iş. ZGRUNŢIŞOR s. n. (Regional) Grunzişor (Săpata - Piteşti) udrescu, gl. Mi-a intrat un zgrunţişor sub unghie, id. ib. - PL: zgrunţişoare. - Zgrunţ + suf. -işor. ZGRUNŢOS, -OÂSĂ adj. (Regional) Zgrunţuros. Urcasem din greu pe râpi zgrunţoase, trecusem poieni multe şi vâlcele întreţesute prin sânul pădurii, lungia-nu, c. 39, cf. cade. Rămase în urmă în ninsoare, cu cocoaşa ... rezemată într-un perete zgrumţos. c. petrescu, o. p. ii, 50. Tencuială zgrunţoasă. udrescu, gl. - PL: zgrunţoşi, -oase. - Şi: zgrumţos, -oâsă adj. - Zgrunţ + suf. -os. ZGRUNŢUÎ vb. IV. (Prin nord-vestul Munt.) 1. Intranz. A ronţăi. Cf. udrescu, gl. 2. Tranz. şi refl. A (se) fărâmiţa sau a (se) sparge producând un sunet caracteristic. Cf. udrescu, gl. Zgrunţuim niţică piatră ori niţel nisip şi-l amestecăm, id. ib. - Prez. ind.: zgrunţui şi zgrunţuiesc. - Zgrunţ + suf. -ui. ZGRUNŢUIÂLĂ s. f. (Prin nord-vestul Munt.) Faptul de a (se) zgrunţui (2), (regional) zgrun-ţuit1; (concretizat) spărtură (3). Zgrunţuială de piatră. UDRESCU, GL. - PL: zgrunţuieli. - Zgrunţui + suf. -eală. ZGRUNŢUÎ T1 s. n. (Regional) Zgrunţuială; (concretizat) zgomot produs de obiecte care se fărâmiţează, se rup sau se sparg. Cf. zgrunţui (2). Auzea zgrunţuitul cocenilor deşertaţi în căruţă. T. popovici, SE. 182, cf. UDRESCU, GL. - PL: zgrunţuituri. - V. zgrunţui. ZGRUNŢUÎT2, -Ă adj. (regional) Zgrunţuros Cf. dl, dm. ^ F i g. Câţiva nori zgrunţuiţi ce plutesc în albastrul cerului, vlahuţă, o. a. 410. - PL: zgrunţuiţi, -te. - V. zgrunţui. ZGRUNŢULEŢ s. n. (Regional) Grunzişor (Săpata - Piteşti), udrescu, gl. Mi-a intrat un zgrunţuleţ la călcâi şi mă glodeşte. id. ib. - PL: zgrunţuleţe. - Zgrunţ + suf. -uleţ. ZGRUNŢUR s. n. v. zgrunţ. ZGRUNŢUR vb. I v. zgrunţuri. ZGRUNŢURĂT, -Ă adj. v. zgrunţurit. ZGRUNŢUREÂLĂ s. f. (Regional; cu sens colectiv) Mulţime de zgrunţuri (1); (concretizat) spărtură (3); cf. zgrunţuri (Săpata - Piteşti), udrescu, gl. A ieşit tencuiala numai zgrunţureală. id. ib. - PL: zgrunţureli. - Zgrunţuri + suf. -eală. ZGRUNŢURI vb. IV. Refl. (Regional) A se face zgrunţuri (1); a se întări sub formă de bulgări (Săpata - Piteşti), udrescu, gl. S-a zgrunţurit pământul, id. ib. + Tranz. şi refl. A (se) fărâmiţă (Săpata - Piteşti). udrescu, gl. Să zgrunţuri ... nişte sticlă, id. ib. 2871 ZGRUNŢURIT - 276 - ZGUDUI - Prez. ind.: zgrunţur şi zgrunţuresc. - Şi: zgrunţurâ vb. I. UDRESCU, GL. - De la zgrunţuri (pl. lui zgrunţ). ZGRUNŢURÎT, -Ă adj. (Prin nord-vestul Munt.) Zgrunţuros. Cf. udrescu, gl. + Fărâmiţat. Sticlă zgrunţurită. udrescu, gl. - PL: zgrunţuriţi, -te. - Şi: zgrunţurât, -ă adj. udrescu, gl. - V. zgrunţuri, ZGRUNŢUROS, -OÂSĂ adj. Care are o structură granuloasă; care prezintă asperităţi (la pipăit), aspru, scorţos (4), (rar) rug os, (regional) zgăbârdos (2), zgărămş at, zgrăbunţo s (1), zgrunţuit2, z g r u n ţ u r i t; p. e x t. cu bulgări, cu bolovani, (popular) g 1 o d u r o s; grunzuros, (regional) zgrunţos. Rariţa ... nu are nici măcar călcâi care deranjează lucrul, mai ales când pământul este zgrunţuros, i. ionescu, d. 322. Scoarţa poate fi netedă sau zgremţuroasă. creangă, gl. Vor vedea că a rămas turta zgrunţuroasă la suprafaţă, contemporanul, iii, 309. Cadranul era prins în pieptul larg al unui Cronos, adormit lângă un trunchi zgrunţuros, adam, r. 82. începui să privesc cu nesaţiu la pereţii zgrunţuroşi ai stăncelor. săm. ii, 51. întinse mâinile spre brazdele drepte, zgrunţuroase şi umede. rebreanu, i. 364, cf. resmeriţă, d., cade. Perete zgrum-zuros. c. petrescu, ap. iordan, l. r. a. 192. Pe lângă nişte ghete enorme dinir-o piele puternică şi zgrunţuroasă ..., cercetai şi două gente pline de serii de obiecte necunoscute, sadoveanu, o. x, 482, cf. scriban, d. Cărbunele se zăreşte la lumina lămpilor, negru, zgrunţuros, bogza, v. j. 150. Fac sforţări să scriu, cu condeie b o ante, pe crâmpeie de hârtie zgrunţuroasă. pas, z. iv, 56. Vestibulul ... cu pereţii lui de culoarea lutului ars, zgrunţuroşi şi ciupiţi după moda florentină. vinea, l. i, 52. Ajungând la capătul gheţuşului ..., copiii îmbrăţişau tulpina salcâmului, lipindu-şi obrajii înfierbântaţi de scoarţa lui neagră şi zgrunţuroasă. preda, m. 80. De dincolo ...se furişa o dâră de lumină filtrată prin sticla zgrunţuroasă. T. popovici, s. 61. Olăria, zisă slavă, se află răspândită peste tot pământul românesc, caracterizată prin suprafaţă aspră, zgrunţuroasă şi cu ornamente în chip de valuri, panai-tescu, c. r. 92. Stâlpul acela zgrunţuros din prim-plan. cinema, 1968, nr. 1, vi. Deşi îşi impusese inerţia, scotocea cu degetele nisipul zgrunţuros şi invadat de scoici. românia literară, 1970, nr. 97, 16/3, cf. m. d. enc., dex, chest. iv 92/175. Ie-mă, Gheorgkieş, călare Că nu mai pot de picioare Şi mi-i drumul zgrunţuros, Nu mai pot merge pe jos. sevastos, c. 122/11, cf. teaha, c. N. 283. Bădiţă, ia-mă călare, Nu pot merge pe picioare; Drumu-i rău şi zgrunţuros Şi nu pot merge pe jos. folc. mold. ii, 130. ^ F i g. Ea e chemată pe un teren zgrunţuros, bolovănos, nedesţelenit, pentru că adevărurile simple, curăţate, stocate nu au nevoie decât la mari răstimpuri să fie din nou răscolite, contemp. 1969, nr. 1 208, 5/1. Avea el alte păcate: era zgrunţuros şi repezit, lăncrănjan, c. ii, 167. (Adverbial) Popuşoii goliţi cădeau prin grămezi, zornăind zgrunţuros şi lărgindu-le în foaie, adam, r. 213. - PL: zgrunţuroşi, -oase. - Şi: (regional) zgruntăros, -oâsă (alr sn i h 10/95 alrm sn i h 3/95), zgrunzuros, -oâsă (alr ii/i mn 30, 2 180/325), zgrumzuros, -oâsă, zgrămţuros, -oâsă (ib. 2 180/374), zgremţuros, -oâsă, zgronţuros, -oâsă (scriban, d., chest. iv 92/175, teaha, c. n. 283) adj. - Zgrunţuri (pl. lui zgrunţ) + suf. -os. ZGRUNŢUROZITÂTE s. f. Calitatea sau starea de a fi zgrunţuros. Cf. dex - s. - PL: zgrunţurozităţi. - Zgrunţuros + suf. -itate. ZGRUNZ s. n. v. zgrunţ. ZGRUNZUROS, -OÂSĂ adj. v. zgrunţuros. ZGUDUÎ vb. IV. 1. R e f 1. şi t r a n z. (Despre mişcări tectonice, despre pământ sau despre corpuri, fiinţe, aer, ape etc. în mişcare rapidă ori despre fenomene naturale violente; complementul indică clădiri, construcţii sau părţi ale acestora, forme de relief, localităţi etc. ori fiinţe) A (se) mişca puternic sau a transmite o mişcare puternică (la dislocări subterane sau în urma activităţii vulcanice), vibrând sau făcând să vibreze, stricând echilibrul, soliditatea şi punând în pericol de ruinare, de distrugere; a (se) clătina, a (se) cutremura, a (se) zdruncina (1), (învechit şi regional) a (se) clăti, a (se) scutura (II 1), (învechit, rar) a (se) zgâlţâi (1). Bomba, îngerul morţii, scapă cu un şuierat grozav din ţeava-i de aramă şi merge să zguduie tăriile cetăţii, care cu încetul se derapănă. heliade, l. b. i, 220/22. Turcii ... trecând şi în Europa, zguduiră zidurile cetăţii acelii falnice a lui Constantin, f. aaron, i. i, 188/18, cf po-lizu. Aceste edificiuri măreţe şi solide ... cutremurile şi vijeliile cele mari se-ncearcă în atâtea rânduri a le zgudui din fundamente, pelimon, i. 76/5. Oare-n lupta lor atunce cum s-a zguduit pământul? sion, poezii, 261/5. Nouri grei pe cari nu-i poate împrăştia canonada ce zguduie aerul şi pământul contemporanul, i, 403, cf. barcianu, alexi, w. Izbeam cu pumnul în uşă de se zguduia cocioaba întreagă, hogaş, dr. i, 95. Arghir ... dăduse drum larg apelor. Moara vui, zguduită din încheieturi, anghel - iosif, c. l. 30. Creşte-n zare goana pulberii stârnite, Zguduie pământul ropot de copite, iosif, p. 59, cf resmeriţă, d. Trupul uzinei nu mai zguduia pământul sahia, n. 37. Docarul se zgudui şi se aplecă pe o aripă, sadoveanu, o. xvii, 362, cf scriban, d. Regiunea Prahovei şi, o dată cu ea, valea Doftăniţei era zguduită de cutremur, contemp. 1948, nr. 111, 7/5. Şi-ntr-adevăr, stejarul se nărui deodată, De zgudui pământul, căzând dintr-o bucată, arghezi, s. v, 86. Colonelul Odobescu nu spuse o vorbă şi începu să se plimbe cu paşi care zguduiau podeaua. camil petrescu, o. ii, 465. Un camion greu trecu în viteză pe lângă noi, zguduind pământul scânteia, 1953, nr. 2 806. Laminorul se zgudui din încheieturi, oţelul scrâşni, sclf 1959, nr. 3-4, 613. Explozii zguduiau din temelie Pământuri, deschizând portale. horea, c. 12. Mai mult de un milion de cutremure zguduie scoarţa planetei noastre în fiecare an. contemp. 1970, nr. 1 224, 10/1. Exploziile se succed, la mici intervale, făcînd să se zguduie puternic pereţii adăpostului, românia literară, 1971, nr. 122, 16/3, cf. alrm sn ii h 626. + (Prin analogie) Iată-mă înainte de ceas ..., De ceasul al 2877 ZGUDUI - 277 - ZGUDUI căruia sunet fatal răsunând în bolta nopţii ar putea să zguduie aste palaturi de marmură, heliade, l. b. ii, 71/ 10. Eu sunt duhul acestor locuri Şi putere mi s-a dat Munţi să fac să se aplece Sau să-i zgudui şi să-i salt. c. a. rosetti, c. 14/9. Bărbaţii ... îi mulţămeau, îi strigau aferim de se zguduiau păreţii. negruzzi, s. i, 6. Cu hohotele sale păreţii zguduind, id. ib. ii, 226. Un răcnet mare Cutremură pădurea şi zguduie şi munţii. odobescu, s. iii, 92. începu să râză cu un hohot care zgudui bolta gangului, caragiale, o. i, 67. Tunetul urlă prin cer şi se zguduie zarea de fulger, coşbuc, ae. 13. Loviturile ascuţite ne tremura pătulul, zguduind împroşcător liniştea solemnă din văzduh, adam, r. 257. Viforul şuiera ... cu glas acum de frunze spulberate, acum de codri zbuciumaţi, acum de munţi cu furie zguduiţi pe temeliile lor de cremene, hogaş, dr. i, 275. Noaptea se zgudui. Un glonţ nimeri pe Frusina. galaction, o. 153. Văzduhul se zgudui deodată la izbucnirea puştelor. sadoveanu, o. xix, 14. O larmă compusă şi răzvrătită zguduia târgul, arghezi, b. 70. La sfârşitul actului, studenţii au aplaudat să zguduie teatrul. camil petrescu, o. i, 317. Fuma în tăcere, gânditor, fără să ia în seamă ploaia care zguduia cerul. preda, M. 199. Se zguduie văzduhul Clintindu-şi cărămizile-i albastre, jebeleanu, s. h. 84. Bate vântul, bate vântul, De se zguduie pământul, folc. olt. - munt. iii, 212. S-a pornit Măria-sa; Brazdă neagră răsturna, Tot din puhată pocnea, Văile se zguduia, De lui jupân gazdă barba-i râdea. folc. mold. i, 445. ^ Fig. Revoluţia franceză, zguduind Europa până în cele mai adânci ale sale temelii, se resimţi şi între români, ko-gălniceanu, s. a. 74. S-a-mbrăcat în zale lucii cavalerii de la Malta, P.apa, cu-a lui trei coroane, puse una peste alta, ... Zguduind din pace-adâncă ale lumii începuturi, eminescu, o. i, 147. Ce mai vânzoleală şi trăncăneală de pretutindeni nu era să zguduie, din temelie, gospodăria cerească, hogaş, dr. i, 266. Indivizi trebuiau să se întovărăşească, pentru ca, prin unire, să poată zgudui inerţia cosmică, lovinescu, c. v., 91. L-a ajuns, într-o zi, vestea ... că Tudor Vladimirescu zguduie Oltenia, galaction, o. a. ii, 100. S-a zguduit din temelii clădirea vieţii, voiculescu, poezii, i, 143. ^ Refl. pas. Pivniţa trebuie să fie într-o poziţie astfel încât să nu se zguduie de nimic; căci repedea zguduire sau uşurea cutremurată ... clăteşte drojdiile, penescu, m. 61/4. + Fig. A-şi pierde sau a face să-şi piardă trăinicia, forţa, a (se) clătina, a (se) slăbi (3), a (se) şubrezi (1), (învechit şi regional) a (se) slăbi (5); p. ext. a aduce sau a face să aducă prejudicii, pagube; a zdruncina (3). Prin recunoaşterea de a patra naţionalitate, sistema statuhd transilvan ar pătimi foarte, zguduindu-se din temelii, fm (1842), 752/1. Sistemul soţial fiind zguduit până în temeliile lui, ... spiritul proprietarilor şi-a schimbat direcţia, brezoianu, a. 360/6. La suirea lor pe tron, Ghica şi Sturza au găsit ţările zguduite până-n temelie, jăfuite şi sărăcite de bandele de zavergii. ghica, s. 119. S-au făcut atâtea abuzuri cu aceste zile [de lucru] şi s-a zguduit atât de mult starea locuitorilor, cât ajunsese ca toată ţara, într-o singură voce, să ceară desfiinţarea sau prefacerea lor în bani. i. ionescu, d. 120. Europa întreagă se zgudui de răzvrătirea clasei de mijloc, contempora- nul, v, 371. Când aristocraţia franceză ... a fost ruinată, se înţelege că întreg mecanismul social a trebuit să fie zguduit, ionescu-rion, s. 197. întreaga temelie a statului se zguduie pentru ambiţia câtorva şi fără ca ţara să aibă cel mai mic folos. i. negruzzi, s. iv, 314. + F i g. A tulbura conştiinţa, convingerile etc. cuiva; a şubrezi (2), a zdruncina (3). Dacă aş putea să te fac să înţelegi, prin vorbe, tot trecutul meu, poate te-aş zgudui în credinţele ce ai. sadoveanu, p. s. 204. Pe front însă, a fost zguduit de nişte adevăruri mai crude decât şi le-ar fi putut închipui, v. rom. octombrie 1964, 35, cf. dex. 2. Tranz. şi refl. (Complementul ori subiectul indică obiecte, construcţii etc. sau părţi ale lor ori fiinţe, arbori etc. sau părţi ale corpului lor) A scoate din poziţia iniţială mişcând (cu putere) brusc, repetat şi dezordonat, într-o parte şi într-alta, încoace şi încolo, în sus şi în jos etc., producând un zgomot caracteristic; a (se) clătina, a (se) cutremura, a (se) hâţâi, a (se) hodorogi, a (se) hurduca, a (se) hurducăi, a (se) hurui, a (se) scutura (II 1), a (se) zdruncina (1), a (se) zgâlţâi (1), (popular) a (se) zgâlţâna (1), (regional) a (se) bălăbăni, a (se) dârgâi, a (se) zdrăngăni (II), a (se) zdroncăni (2), a (se) zdruhăi (1), a (se) zdrucina (1), a (se) zgâr-cina. Zguduie crăcile, străbătând prin pădure, heliade, l. B. i, 195/20. Ea se aseamănă cu piţigoiul, care odihneşte dulce şi cu toată mulţumirea în cuibul său, în vremea ce p-afară vijelia zguduie şi rupe vârfurile pădurei. fm (1844). 114V20. Prăşeşte cu mâna, ca să nu zgudui rădăcina plantei, brezoianu, a. 233/18. Zgudui îndată toată frunza vântul, pann, p. v. i, 123/ 18. Afară este viscol, Austrul vijieşte Şi zguduie coliba sărmanului lipsit, negruzzi, s. ii, 34. Eu lanţurile mele le zgudui cu mânie, Ca robul ce se luptă C-un jug neomenos. alexandrescu, m. 68. Când suflă vântul toamnei prin codri veştejiţi, Copacii plini de frunze sunt astfel zguduiţi, alecsandri, poezii, 232. Publicul râde înainte cu un hohot colosal şi se porneşte s-aplaude cu mâinile, cu picioarele, cu bastoanele -se zguduie policandrul. caragiale, o. i, 2. O mânie de vifor zguduie ferestrele, vlahuţă, s. a. iii, 93. Calul ... se răpezise pe drumul cotit, într-o fugă nebună, care zguduia straşnic nadişanca. contemporanul, vii, 24, cf. ddrf. Mişcându-şi uriaşele-i urechi ca nişte evăn-taiuri şi-a întins trompa, zguduind cu putere gratiile. anghel, pr. 115. La casa iubitei de-ajung, Eu zgudui fereastra nervos, bacovia, o. 19. Sub cortul zguduit de vânt, am povestit, seara, camarazilor unele întâmplări din anii de liceu, galaction, o. a. ii, 292. Au sunat cercevelele ferestrelor ca zguduite de o mână nevăzută. sadoveanu, o. xvii, 374. Vântul mi-a rupt toată ziua ţiglele, a zguduit cu urlete şi gemete casa. arghezi, s. viii, 22. Clopotul cel mare, atârnat de schelărie şi ascuns între duzii din grădină, pe dreapta, sună rar şi greu, zguduind ferestrele, camil petrescu, o. ii, 255. Şi iată parcul zguduit ca un bolovan De tusa vântului tomnatic şi de bură. labiş, p. 375. Cineva a bătut, într-o zi, pe înserate la toate ferestrele din stradă, a zguduit clanţa, a dat târcoale casei. v. rom. ianuarie 1965, 7. Aceştia îl lăsară [pe Strâmbă-Lemne] până la jumătate şi zguduind funia, îl scoaseră afară, fundes-cu, l. p. i, 160. □ Se zguduie casa. ^ Fig. Când a 2877 ZGUDUI - 278 - ZGUDUIALĂ sosit aici voia să-i cucerească pe toţi, uimindu-i. Să le zguduie nepăsarea cu scrisul lui. c. petrescu, c. v. 122. Ea va zgudui toate energiile, va trezi toate conştiinţele, cocea, s. ii, 328. Voi zgudui conştiinţa adormită a oamenilor, lovinescu, t. 146. (Refl.) Rusia s-a zguduit atunci pentru eliberarea ei de sub jugul mongolilor, sadoveanu, o. xx, 365. + Refl. (Regional; despre păsări) A se zbate (3) (Bocşa - Zalău), alr SNvh 1 459/279. + (Complementul indică oameni sau părţi ale corpului lor) A mişca brusc şi repetat, într-o parte şi în alta (pentru a atrage atenţia), a c 1 ă t i n a; p. e x t. a scutura violent pentru a provoca durere (2), a b a t e, (învechit şi regional) a z b i h u i (1); a zgâlţâi (2), (popular) a zgâlţâna (2). Ce feli de cultură morală poate da o mamă care are obicei de a zgudui cu tărie copilul când nu vrea să sugă. contemporanul, i, 646. [Ucenicul] dormea mort. îl zgudui, îl scutură ... şi abia, abia se deşteptă, ispirescu, l. 370, cf. tdrg. Profesorul îi vorbi, zguduindu-l de umeri, agârbiceanu, a. 315. Flăcăul se pierde; dar când îl lasă din zguduit, se reculege, brătescu-voineşti, p. 254. Aceştia zguduiau mâinile cunoscuţilor să le zmulgă din umeri. c. petrescu, o. p. i, 155. înaintă spre el şi-l prinse de mână, zguduindu-l. sahia, n. 77. Spune! a strigat Vodă sărind la Strămurare şi zguduindu-l de umeri, sadoveanu, o. xviii, 417. Vai de noi, ce vânt cumplit! Zece zile-a viscolit, Zece nopţi ne-a zguduit, arghezi, s. p. 125. Izbucni într-un râs care-i zgudui burta, camil petrescu, o. ii, 40. Ana îl apucă de umeri şi îl zgudui, vinea, l. ii, 111. îi zguduia trenul, le era frică să nu cadă de pe acoperiş, v. rom. martie 1955, 100. M-au zguduit roţile aceluiaşi tren. labiş, p. 67. Apăru ... plin de praf zguduit şi el până atunci de mersul pe o motocicletă. barbu, ş. n. ii, 211. Dulfa la el se ducea Şi gura pe el punea Şi până Costea sosea, II mai zguduie ceva. folc. olt. - munt. ii, 266. ^ Refl, pas. Mai vârtos foloseşte acestora călăria, fiindcă atunci fac mişcare în aer curat şi se zguduie partea de jos a pântecelui. descr. aşez. 15/12. + Tranz. şi refl. (Despre fiinţe sau despre acţiuni ori manifestări etc. ale lor; complementul indică fiinţe, corpul sau părţi ale corpului lor) A mişca puternic (scurt şi repetat) ca reacţie la senzaţia de frig, de durere fizică, de greaţă etc., ca rezultat al unei stări emotive puternice etc.; a (se) cutremura, a (se) înfiora, a (se) scutura (II 1), a tremura (1), a (se) zgâlţâi, (regional) a turtura. V. tresări (1). Ochii îi sclipesc şi se mişcă, şi, din când în când, i se zguduie tot trupul, fm (1844), 3922/£l. Şi de tăcută plăcere se zguduie pieptul Latonei. coşbuc, ae. 23. I se păru că lumina scade neobişnuit de repede şi un fior o zgudui din creştet până în tălpi, anghel -iosif, c. L. 81. Bătrânul se sculă, se duse spre fereastră cu umerii zguduiţi de un plâns lăuntric, brătescu-voineşti, p. 31 .Pe Elenuţa o zguduia plânsul tot mai tare. AGÂRBICEANU, A. 321. O Zgudui UH fior. REBREANU, I. 58. Pe urmă, deodată se .zgudui, se uită iar în registru, clătină din cap şi mormăi supărat, rebreanu, i. 210. Se împiedică de scară, orb şi zguduit de suspine, teo-doreanu, M. i, 57. Maria, mamă-sa ... tocmai venea să aducă nişte mălai de acasă, şi aleargă acum după cel prins, zguduită de plâns, camil petrescu, o. i, 300. îşi încleştă palmele una într-alta, un fior de durere o zgudui, v. rom. septembrie 1955, 111. Era o masă vie, zguduită de spasme, preda, r. 326. Piş cules cu râdea de i se zguduia tot trupul, id. d. 151. ^ R e f 1. r e c i p r. (Regional; despre oameni) A se părui1 (2) (Ghimpaţi -Bucureşti), alr- sn iv h 973/928. ^ Refl. pas. Când el i-a sărutat mâna, nana Floarea s-a zguduit de un spasm, sadoveanu, o. xv, 50. Mărgelele ... săltau ... pe pieptul rotund', zguduit de plâns, al fetei, bănules-cu, i. 30. 3. Tranz. (folosit şi absol.) (Complementul indică oameni) A emoţiona puternic trezind o mare spaimă; a cutremura, a încrâncena, a înfiora, a înfricoşa, a îngrozi, a înspăimânta, a speria (1), (învechit şi regional) a spăima, (învechit) a înfrica. Cf. şăineanu2. îşi au şi ei trubadurii lor, care impresionează şi zguduie adânc. anghel, pr. 191. Copilul cu buclele blonde s-a simţit zguduit în adâncul inimii lui micuţe, lovinescu, c. iv, 193. Doctorul ..., zguduit şi el de apostrofa vechiului său amic, se sprijini de braţul lui. galaction, o. a. i, 35. Apariţia tatei în mijlocul nostru ne-a zguduit mai mult ca în ziua revederii din gară. sahia, n. 59. Erau amintirile evadate ale unor fapte care trecuseră prin acel trup şi-l zguduiseră. sadoveanu, o. ix, 168. Arestat ca pretins incendiar, zguduit încă de mărimea dezastrului care transformase Moscova în cenuşă, cu toate certitudinile morale ruinate în urma sălbaticilor execuţii marţiale, vianu, l. u. 526. Şi ca vorbitor, Bălcescu trecea, dintr-o dată regăsindu-se, de la bâlbâielile peltice, la fraze care zguduiau pe cei de faţă. camil petrescu, o. iii, 44. Nu li se trezeşte simţul moral decât după ce au fost zguduiţi de o întâmplare dramatică. preda, r. 116. Gestul acesta îl zgudui pe Andrei mai mult decât plânsul tatălui său. j. popovici, s. 73. Mii de priviri electrice atunci Mă zguduie, labiş, p. 288. Ea trebuie ... să zguduie pe cititorul ei prin forţa mesajului pe care-l transmite, sclf 1959, nr. 3-4, 567. Mi-am dat seama cu adevărat că această întâlnire l-a zguduit profund, v. rom. octombrie 1964, 33. - Prez, ind.: zgúdui şi (regional) zguduiesc (alr sn v h 1 459/279). - Etimologia necunoscută. ZGUDUIALĂ s. f. Faptul de a (se) zgudui. 1. Mişcare puternică provocată de dislocări subterane, de vulcani în activitate; clătinare, clătinat, clătină-tură, cutremur, cutremurare, cutremurătură, zguduire (1), zguduit1 (1), zguduitură (1), (livresc) seism, (învechit) scuturătură (II1). Cf. z g u d u i (1). Cf. polizu. Şi când cearcă pământul vro mică zguduială, Să fac câte o duzină de ode sugrumate, alexandrescu, m. 255, cf cade. 2. Scoatere din poziţia iniţială prin mişcări (puternice) bruşte, repetate şi dezordonate, într-o parte şi într-alta, încoace şi încolo, în sus şi în jos etc., producând un zgomot caracteristic; clătinare, clătinat1, clă-tinătură, cutremurare, cutremurat1, cutremurătură, hâţâială, hâţâire, hâţâit, hâţâitură, hodorogeală, hodo-rogire, hodorogit1, hodorogitură, hurducăiala, hurdu-căit1, hurducăitură, huruială, huruire, huruit1, hurui-tură, scuturare (II 1), scuturat1, (II 1), scuturătură (II 1), zdruncinare (1), zdruncinătură (1), zgâlţâială (1), zgâlţâit1, zgâlţâitură (1), zguduire (2), zguduit1 (2), zguduitură (2), (rar) zdruncinat1, (popular) zdruncin 2878 ZGUDUIRE - 279 - ZGUDUIRE (1), (în dicţionarele din trecut) zdruhăitură, (regional) bălăbăneală, bălăbănire, bălăbănit1, bălăbănitură, dâr-găire, dârgăitură, zdrăngăneală, zdrăngănire, zdrăngănit, zdrăngănitură, zdrucănit, zdruhăire, zdruncineală (1). Cf. zgudui (2). Apucând bine în braţe mototolul adormit se sculă puternic în picioare şi porni. Băiatul, deşteptat de zguduială, mormăi somnoros, caragiale, o. i, 32. Şi preoteasa, la fiecare zguduială de geamuri, îşi făcea cruce şi ofta. vlahuţă, o. a. ii, 39, cf. dl, dm, m. d. enc., dex. + Mişcare involuntară puternică (scurtă şi repetată) ca reacţie la senzaţia de frig, de durere fizică, de greaţă etc., ca rezultat al unei stări emotive puternice etc.; cutremurare, cutremurat1, cutremurătură, scuturare di i), scuturat1 di i), scuturătură ai i), tremur (1), tremurare (1), tremurat1 (1), tremurătură (1), zgâlţâială (2), zgâlţâire (2), zgâlţâitură (2), zguduire (2), zguduit1 (2), zguduitură (2), (rar) scutur1 (2), tremureală. V. tresărire (1), tresă-rit1, tresări-tură. Cf. zgudui (2). Cf. DL, DEX. - PL: zguduieli. - Zgudui + suf. -eală. ZGUDUIRE s. f. Acţiunea de a (se) zgudui şi rezultatul ei. 1. Mişcare puternică, provocată de dislocări subterane, de vulcani în activitate; clătinare, clătinat1, clătină-tură, cutremur, cutremurare, cutremurătură, zguduială (1), zguduit1 (1), zguduitură (1), (livresc) seism, (rar) scuturătură ai i). Cf. zgudui (1). Toate casele au suferit care mai mult, care mai puţin această grozavă zguduire, cr (1838), 93/44, cf. valian, v. Aceste fuseră două zguduiri a cutremurului care au prefăcut cetatea Lisabona în ruine, fm (1843), 212/29, cf. polizu. Repedea zguduire sau uşurea cutremurătură făcută d-o trecere iute a ichipajilor peste pivniţă sau pe lângă dânsa clăteşte drojdiile, penescu, m. 61/5, cf. barcianu, alexi, w., resmeriţă, d. Şi molime sau zguduiri de pământ, pucioasă sau foc, omorâse viaţa, ardeleanu, u. d. 128, cf. scriban, d. în regiunile greceşti cuprinse de cutremur, au fost înregistrate 28 de zguduiri de pământ de diferite intensităţi, scânteia, 1953, nr. 2 743, cf. dl. Ignoranţa aceasta pare cu atât mai bizară, cu cât este cert că, de la începuturile umanităţii conştiente, zguduirile scoarţei ... au speriat şi au preocupat pe oameni, contemp. 1970, nr. 1 224, 10/1, cf m. d. enc., dex. ^ F i g. Gândeam la zguduirea ce se făcu în Europa [în 1848]. negruzzi, s. i, 294. Ţ-am făcut ... această mică espunere despre tribulaţiunile şi zguduirile politice prin cari a trecut România, ghica, c. e. ii, 467. Această zguduire [psihică] violintă a operat rezultatul cel mai salutari, baronzi, m. 529/22. Fany încă nu ştie ... tot adevărul; dar am preparat-o şi o preparăm noi mereu, aşa ca aflarea nenorocirii să nu-i poată face zguduire, caragiale, o. vii, 28. Cucerirea unei constituţii sub care luptele de partidă să se petreacă fără zguduiri violente este numai o chestie de timp. contemporanul, vii, 61 .în momentul despărţirei de iubita sa, moment dramatic în sine prin zguduirea firească a două suflete ce se despart, mai găseşte liniştea să-i spună cu glas înalt de patriot, săm. ii, 189. Trebuiau numaidecât pentru aceasta monumente faraonice ... şi clopote sub urletul cărora văzduhurile să geamă şi geamurile megieşilor să se spargă sub zguduirea de cutremur al glasului lor? hogaş, dr. ii, 42. Peste zidul solid al puterilor centrale n-a mai văzut nimic; în zguduirea totală a preferat să împingă consecvenţa morală până la robirea unei treimi din neamul românesc, lovinescu, c. v, 119. Zguduirea lui de peste zi îl smulsese din echilibrul lui şi ca dintr-o căzătură grea, privea acum, întins pe spate, zidul primejdios, galaction, o. a. ii, 342. [Parisul], această veche cetate a amintirilor cavalereşti, a zguduirilor sociale ..., e destinată să impresioneze mai cu samă pe români, sadoveanu, o. xx, 217. Viaţa curge fără zguduiri, fără plăceri prea mari. ralea, s. t. i, 111. Rebeliunea trecuse peste ei fără zguduiri prea mari, totuşi îi tulburase adânc. beniuc, m. c. i, 208. Toderiţă a simţit zguduire în suflet. vornic, p. 64. Moromete n-avea să fie scos din starea depresivă decât de marile zguduiri care se apropiau. sclf, 1959, nr. 1-2, 32. Spiritul şi exigenţele acestui timp consolidează un tragic al conştiinţei, marcat de zguduirile sociale - direcţie care permite afirmarea reală a vocaţiei analitice, românia literară, 1970, nr. 92, 3/2. Multe capete luminate ale Romei vedeau necesitatea unor reforme, care însă nu se puteau realiza fără zguduiri sângeroase, magazin ist. 1974, nr. 9, 24. ^ (Prin analogie) Creierul suferă numai o zguduire, dar nu prezintă leziuni, belea, p. a. 125. + F i g. Schimbare a convingerilor, a părerilor cuiva. în urma discursului de ieri, după ce l-am ascultat două ceasuri încheiate, o mare zguduire s-a petrecut în mine şi sufletul meu a fost tulburat foarte, cocea, s. ii, 460. îţi vorbeşte şi nu-ţi spune nici el ceva extraordinar, dar ţi se întâmplă parcă o zguduire; lucrurile obişnuite continuă să fie aceleaşi ... dar nu mai fac din gândirea ta ceva obişnuit, preda, r. 302. 2. Scoatere din poziţia iniţială prin mişcări (puternice) bruşte, repetate şi dezordonate, într-o parte şi într-alta, încoace şi încolo, în sus şi în jos, producând un zgomot caracteristic; clătinare, clătinat1, clătinătură, cutremurare, cutremurat1, cutremurătură, hâţâială, hâţâire, hâţâit1, hâţâitură, hodorogeală, hodorogire, hodorogit1, hodorogitură, hurducăială, hurducăire, hur-ducăit1, hurducăitură, huruială, huruire, huruit1, hurui-tură, scuturare ai i), scuturat1 (II 1), scuturătură (II 1), zdruncinare (1), zdruncinătură (1), zgâlţâială (1), zgâlţâit1 (1), zgâlţâitură (1), zguduială (2), zguduit1 (2), zguduitură (2), (rar) zdruncinat1, (popular) zdruncin (1), (în dicţionarele din trecut) zdruhăitură, (regional) bălăbăneală, bălăbănire, bălăbănit1, bălăbănitură, dâr-găire, dârgăitură, zgrăngăneală, zdrăngănire, zdrăngănit, zdrăngănitură, zdroncănit, zdruhăire, zdruncineală (1). Cf. zgudui (2). [Plugul] nu se abate în dreapta şi în stânga la nici o zguduire, brezoianu, a. 59/7. Apucasem peste câmp prin arături; peste trei ore de zguduire neplăcută, eram iar pe şosea, ghica, c. e. i, 41, cf ddrf. Păduchii de lemn ... fug de lumină şi de zguduirile vântului, id. ib. 289/31. Dacă vrem să împingem înainte, cu cât mai puţine zguduiri, un obiect material spre un punct determinat, care sunt oare factorii pe care trebuie să-i luăm în considerare? titules-cu, d. 289. ^ F i g. Romanul se arată a fi astfel nu o simplă divagaţie neserioasă, ci o mai profundă încercare de a descrie un anumit fel de iniţiere, o zguduire 2879 ZGUDUIT1 - 280 - ZGUDUITOR în scopuri terapeutice a conştiinţei. românia literară, 1970, nr. 95, 20/2. + Mişcare involuntară puternică (scurtă şi repetată) ca reacţie la senzaţia de frig, de durere fizică, de greaţă etc., ca rezultat al unei stări emotive puternice etc.; cutremurare, cutremurat1, cutremurătură, scuturare (II1), înfiorare, scuturat 1 (h i), scuturătură ai i), tremur (1), tremurare (1), tremuratul), tremurătură (1), zgâlţâială (2), zgâlţâire (2), zgâlţâit1, zgâlţâitură, zguduială (2), zguduit1 (2), zguduitură (2), (rar) scutur1 (2), (regional) tremureală. V. tresărire (1), tresărit1, tresăritură. Cf. zgudui (2). Friguri catarale - întristare şi slăbiciune generală; zguduiri uşoare, mai vârtos seara şi dimineaţa. brezoianu, a. 573/7. Avu o zguduire scurtă. rebreanu, p. s. 20. Plănsu-i era mai mult o zguduire uşoară, însoţită de-o răsuflare fierbinte, v. rom. octombrie 1964, 61. 3. Emoţie, impresie puternică. Acestor întrebări ... nu le mai răspundea, în inimă-i, nici o zguduire, nici o indignare, galaction, o. a. ii, 330. A fost o uriaşă şi adâncă zguduire în inimi când patul ...fu coborât cu naframe de matasă în bolta de piatră, sadoveanu, o. xix, 14. Emoţia care te cuprinde e cutremurătoare, muzicală. Am comparat-o în minte cu zguduirea pe care am cules-o în reprezentaţiile wagneriene, ralea, S. T. I, 342, cf. DL, M. d. enc., dex. - Pl.: zguduiri. - V. zgudui. ZGUDUIT1 s. n. 1. Mişcare puternică, provocată de dislocări subterane, de vulcani în activitate; clătinare, clătinat1, clătinătură, cutremur, cutremurare, cutremurătură, zguduială (1), zguduire (1), zguduitură (1), (livresc) seism, (învechit, rar) scuturătură (II1). Cf. z g u -dui(l). S-a simţit zguduit de un zgomot puternic, ds. 2. Scoatere din poziţia iniţială prin mişcări (puternice) bruşte, repetate şi dezordonate, într-o parte şi într-alta, încoace şi încolo, în sus şi în jos, producând un zgomot caracteristic; clătinare, clătinat1, clătinătură, cutremurare, cutremurat1, cutremurătură, hâţâială, hâţâire, hâţâit1, hâţâitură, hodorogeală, hodorogire, hodorogit1, hodorogitură, hurducăială, hurducăire, hur-ducăit1, hurducăitură, huruială, huruire, huruit1, hurui-tură, scuturare (II 1), scuturat1 (II1), scuturătură (II1), zdruncinare (1), zdruncinătură (1), zgâlţâială (1), zgâlţâit1, zgâlţâitură (1), zguduială (2), zguduire (2), zguduitură (2), (rar) zdruncinat1, (popular) zdruncin (1), (în dicţionarele din trecut) zdruhăitură, (regional) bălăbăneală, bălăbănire, bălăbănit1, bălăbănitură, dâr-găire, dârgăitură, zgrăngăneală, zdrăngănire, zdrăngănit, zdrăngănitură, zdroncănit, zdruhăire, zdruncineală (1). Cf. zgudui (2). Zguduitul unei căruţe pe un drum cu hârtoape, ds. - PL: ? - V. zgudui. ZGUDUÎT2, -Ă adj. 1. (Astăzi rar; despre obiecte, construcţii etc. sau despre părţi ale lor ori despre fiinţe, arbori etc. sau despre părţi ale corpului lor) zdruncinat2 (1). Cf. zgudui (2). Cf. ddrf, resmeriţă, d., dl. 2. (Despre oameni) Care manifestă o stare de agitaţie, de frământare, de nelinişte. Cf. resmeriţă, d. „Suntem pierduţi“, gândi zguduit Varga. t. popvici, s. 255, cf. M. D. ENC., 1012, DEX. 3. (Despre oameni) Care este emoţionat puternic şi cuprins de o mare spaimă; cutremurat, încrâncenat, înfiorat, înfricoşat, îngrozit, înspăimântat, (învechit şi popular) spăimântat2, (învechit) spăimat2, (regional) înfricat. Cf. zgudui (3). Cf. resmeriţă, d. Voinescu le povesti zguduit de ce ştia despre lupta din faţa cazărmii. camil petrescu, o. iii, 366. Când, din 1824, începe să treacă graniţa ..., Golescu ... rămâne zguduit. ist. lit. rom. ii, 146. Te-am văzut cât de zguduită ai fost când m-ai recunoscut, h. lovinescu, t. 333, cf. m. d. enc. 1 012, dex. A rămas zguduit de vestea primită. ds. - PL: zguduiţi, -te. - V. zgudui. ZGUDUITOR, -OARE adj. 1. (Despre mişcări tectonice, despre activităţi vulcanice sau despre fenomene naturale puternice) Care mişcă puternic sau care transmite o mişcare puternică, făcând să vibreze, stricând echilibrul, soliditatea şi punând în pericol de ruinare, de distrugere; clătinător, cutremurător, zgâlţâitor. Cf. Zgudui (1). Cf. LM, CADE, DL, DM, M. D. ENC., DEX. (Substantivat) Ascultă-mă, Neptun, zguduitorul Pământului. murnu, o. 34. 2. (Despre obiecte în mişcare, despre sunete, zgomote puternice etc.) Care scoate din poziţia iniţială, mişcând (cu putere) brusc, repetat şi dezordonat, într-o parte şi într-alta, în sus şi în jos etc., producând un zgomot caracteristic; clătinător, hâţâitor, hurducător. Cf. zgudui (2). Glasurile copiilor şi ţipetele trâmbiţilor ... sunt acoperite de urale zguduitoare, caragiale, o. i, 80. Toată uriaşa împletitură de fier, pe care aleargă zguduitoarele trenuri, pare că pluteşte în aer uşoară ca o dantelă, vlahuţă, ap. cade. Sub descărcările zguduitoare ale tunetelor ... pământul înfricoşat se cutremura nemernic până în cele mai din adânc ale temeliilor sale. hogaş, dr. i, 275. In sunetul vioi şi zguduitor al muzicii, iese în coloană de marş regimentul, sadoveanu, o. ii, 440. Un astfel de om i s-a părut ... a fi el însuşi, ori de câte ori s-a evocat printre tovarăşii cu care îl unea o comună poftă de petrecere, cu apetituri imense, cu râsete zguduitoare, vianu, a.p. 278. Atuncea strigătul se tălăzui în jos ... zguduitor, reluat din ce în ce mai departe, camil petrescu, o. ii, 680. Ies din oale şi din pahare Veselii zguduitoare, labiş, p. 219. 3. Care emoţionează puternic, cutremurător, înfiorător. Cf. zgudui (3). Oricât de zguduitoare ar fi împrejurările, nu-mi pierd sărita, m. i. caragiale, c. 85. Plânsul ciobanului era sălbatic şi zguduitor ca un puhoi de ape descărcate din vârful muntelui, galaction, o. a. ii, 171. E tocmai la episodul zguduitor, când una din iubitele lui ... se aruncă cu deznădejde în cataracta Niagarei, c. petrescu, o. p. i, 20. Mari şi zguduitoare tragediile antice, cocea, s. ii, 665, cf. scriban, d. Singur în această vizuină, la sute de metri în fundul pământului, destinul lui pare mai mult decât impresionant, de-a dreptul zguduitor, bogza, v. j. 150. Se gândi la bărbaţii grozavi care organizaseră zgudui- 2882 ZGUDUITURĂ - 281 - ZGULI toarea grevă de la Griviţa. stancu, r. a. ii, 425. Lupta dintre civilizaţie şi sălbăticie s-a consumat într-o catastrofă zguduitoare, constantinescu, s. ii, 9, cf. dl, dm. Cel mai zguduitor lucru e reacţia oamenilor necorupţi de civilizaţie, t. popovici, s. 175. Aceste zguduitoare realităţi îşi găsesc corolarul în tragedia copilului negru, sclf 1958, nr. 3-4, 480. Există în opera lui Nicolae Bălcescu un rând de trei vorbe cu rezonanţă de verset biblic, zguduitoare în simplitatea adevărului lor: „robi am fost“, v. rom. februarie 1963, 3. De unde aceste zguduitoare accente scoase din clape, aduse parcă din străfunduri de vremuri tragice, românia literară, 1971, nr. 123, 17/1, cf. m. d. enc., dex, ds. Această expoziţie rememorează o perioadă zguduitoare a istoriei, contemp. 1980, nr. 1 745, 11/2. ^ (Adverbial) Drumul spre marea limpezire, spre opera scrisă simplu şi zguduitor, ... trece şi pe la gurile infernului. românia literară, 1970, nr. 71, 12/5. + Foarte puternic. Marele actor renunţa, în interpretarea sa, la convenţiile teatrului rococo al epocii, realizând creaţii atât de eruptive, atât de patetice, încât impresia era zguduitoare, vianu, l. u. 408. Oricât ai fi de pregătit, din cele auzite şi universal ştiute despre coloniile de mineri, contactul cu ele e de natură să te impresioneze în mod zguduitor, bogza, v. j. 181. - PI.: zguduitori, -oare. - Zgudui + suf. -tor. ZGUDUITURĂ s. f. 1. Vibraţie repetată, declanşată de o puternică mişcare, care agită un corp solid de obicei fix, imobil, scuturătură (II 1), zdruncinătură (1), zgâlţâitură (1); p. restr. mişcare puternică, provocată de dislocări subterane, de vulcani în activitate, clătinare, clătinat, clătinătură, cutremur, cutremurare, cutremurătură, zguduială (1), zguduire (1), zguduit1 (1), (livresc) seism, (învechit, rar) scuturătură (II 1). V. trepidaţie. Cf. z g u dui(l). Se zice că, deodată cu zguduitură cutremurului, o meteoră de foc se arătase în lungul ţărmului, cr (1836), 172V45, cf. polizu, pontbriant, d. Trenul se opreşte pe loc, producând o zguduitură puternică, caragiale, o. i, 271, cf. alexi, w., şăineanu2. [Peştele] n-o prinse decât cu sfârcul aripei şi totuşi zguduitură fu atât de puternică, încât păru că ... va răsturna [barca], chiriţescu, gr. 56, cf. resmeriţă, d., cade. Zguduiturile cele mari n-au ţinut multă vreme; dar cele mici nu mai conteneau; în fiecare zi erau douăzeci ori treizeci, sadoveanu, o. xvi, 231, cf. scriban, d., dl. De îndată ce pendulul ... era pus în mişcare de o zguduire a solului, bâta din gura dragonului aflat în direcţia de unde pornea zguduitu-ra cădea pe o tipsie de argint, cu zgomot mare. contemp. 1970, nr. 1 224, 10/2, cf. m. d. enc., dex. ^ Fig. Când ai pricepe zguduiturile inimei mele! alecsandri, t. 511. Zguduitură de odinioară, deznădejdea acelui ceas din copilărie ... îmi reveneau în cuget, galaction, o. a. i, 231. Zguduitură social-politică care-l va scoate din izolare va fi cotropirea ţării de către armatele prusace, v. rom. septembrie 1954, 164. 2. Scoatere din poziţia iniţială prin mişcări (puternice) bruşte, repetate şi dezordonate, într-o parte şi într-alta, încoace şi încolo, în sus şi în jos etc., produ- când un zgomot caracteristic; clătinare, clătinat1, clătinătură, cutremurare, cutremurat1, cutremurătură, hâţâială, hâţâire, hâţâit1, hâţâitură, hodorogeală, hodo-rogire, hodorogit1, hodorogitură, hurducăială, hurdu-căire, hurducăit1, hurducăitură, huruială, huruire, huruit1, huruitură, scuturare ai i), scuturat1 (II 1), scuturătură (II 1), zdruncinare (1), zdruncinătură (1), zgâlţâială (1), zgâlţâit1, zgâlţâitură (1), zguduială (2), zguduire (2), zguduit1 (2), zguduitură (2), (rar) zdruncinat1, (popular) zdruncin (1), (în dicţionarele din trecut) zdruhăitură, (regional) bălăbăneală, bălăbănire, bălăbănit1, bălăbănitură, dârgăire, dârgăitură, zgrăn-găneală, zdrăngănire, zdrăngănit, zdrăngănitură, zdruncănit, zdruhăire, zdruncineală (1). Cf. zgudui (2). îşi mai aduce aminte că a simţit o zguduitură în cap ... ş-a adormit. Pe urmă s-a trezit la secţie, caragiale, o. i, 239. Când stâlpul balistei tremura de zgudui-tura corzei şi pietrele şuierau înainte, ... se pleca cu tot trupul şi-şi răpezea mânele parcă ar fi vrut să le urmeze, contemporanul, v, 408, cf. ddrf. O zguduitură puternică mă trezi din aiureala în care căzusem. Comisarul, zgâlţâindu-mă de-un umăr, îmi făcu un semn ... să-l urmez, mironescu, s. 163. O zguduitură dureroasă m-a smuls din linia dreaptă şi m-a frânt pe fereastra deschisă, galaction, o. a. i, 220. Bun lucru după arşiţă, zguduituri de căruţă şi trudă, să te aşezi pe poclăzi în acel ceas de tihnă, sadoveanu, o. xvi, 34. O zguduitură surdă şi un pocnet opac se auzi în toată casa şi cristalele lămpii din odaie ... începură să clipocească. călinescu, o. i, 285. O zguduitură urmată de târşitul unei mobile, vinea, l. i, 296, cf. dl, m. d. ENC., DEX. - PL: zguduituri. - Zgudui + suf. -itură. ZGUGULÎ vb. IV v. zguli. ZGUGULÎT, -Ă adj. v zgulit. ZGUIŢ1 s. n. v. zduiţ. ZGUIŢ2 s. n. (Regional) Leagăn. (Sălciua de Jos -Aiud). alr i, 1 703/98, ib. 1 704/98. - PL: zguiţuri. - Etimologia nesigură. Cf. hui ţ. ZGULÎ vb. IV. Refl. şi tranz. (Popular; despre fiinţe) A (se) strânge (I 6). Cf. lb, iser, pontbriant, d., cihac, ii, 343, lm. Tot omul zgulit de frig păzea cătră ale sale. f (1874), 25. Puişorii se zgulesc, sărmanii, şi încep a plânge, cl xvii, 167, cf. ddrf, gheţie, r. m. Bătrâna se zguli în prag şi cosea o cămaşă, săm. i, 283, cf. alexi, w., tdrg. Nu se mai puteau deosebi de-s de acelaşi sex ori nu, căci erau zguliţi cu totul în mantalele de iarnă, agârbiceanu, a. 465, cf. cade, scriban, d. Se zgulea şi se lipea şi mai strâns de mine Parasca. lăncrănjan, c. i, 26, cf. dm. S-a zgulit ca un arici. ap. hem. 1 647, cf rev. crit. iii, 168, zanne, p. i, 318, mera, l. b. 64, pamfile, văzd. 178, com. din straja - rădăuţi, lexic reg. 64, mat. dialect, i, 103. > F i g. Mugurii Prea lacomi de lumină îşi zgulesc acum Urechile în guler, blaga, poezii, 22. 2888 ZGULIT - 282 - ZGURĂ - Prez. ind.: zgulesc. - Şi: zguguli vb. IV. lexic reg. 58, II, 38. - Cf. ser. zguriti se. ZGULÎT, -Ă adj. (Popular; despre fiinţe) Strâns (I 6). Cf. klein, d., lb, pontbriant, d. Aflarâ pre sturzul nostru ... stând tupilit, zgulit şi foarte întristat, marian, o. i, 274, cf gheţie, R. m. Dimineaţa când am ieşit afară din cort, să vedem cum se mai arată vremea, se părea că este totul pustiu ..., căci toţi şedeau zguliţi şi în o adâncă tăcere în colibele şi la focurile lor. turcu, e. 138, cf. barcianu, alexi, w. Toader sta sgulit sub stâlp, frâncu - candrea, m. 269, com. din straja - rădăuţi, novacoviciu, c. b. 24, dm. + (Regional; adverbial) Pe ascuns (Hodac - Reghin), alr i 1 324/229. + Descurajat; umilit; p. ext. retras. Popa Grozea râde şi el uitându-se după Iliaş, apoi mormăie, măngăindu-şi barba, către dascălul care stătea cu pălăria în mână, zgulit ca un căţeluş flămând. rebreanu, n. 214, cf. scriban, d. A rămas acolo, grămădit pe butuc, cu capul vârât între umeri, zgulit, gheboşat. lăncrănjan, c. ii, 184. Plânge, plânge, sas zgulit, Că de cai eşti mântuit, marian, sa. 193. Cânele-şi vârâse coada între picioare, iar mârtanul mergea zgulit şi tremurând, reteganul, p. v. 6. Şi când se întoarce zmeul acasă, şpanul său era posomorât, de parcă i se înecaseră corăbiile; şedea zgulit şi tăcut într-un colţ ca un arici, mera l. b. 247, cf lexic reg. ii, 47. - Scris şi: sgulit. - PL: zguliţi, -te. - Şi: zgugulit, -ă adj. MAT. DIALECT. I, 14. - V zguli. ZGUNZ s. n. v. zgrunţ. ZGUOICĂ s. f. v. scoică. ZGURÂR, -Ă adj. (Prin nord-vestul Olt.; despre legume) Sec (II 2). Vecinul meu are nişte cartofi foarte zgurari. cv 1951, nr. 6, 27. - PL: zgurari, -e. - Zgură + suf. -ar. ZGURĂV, -Ă adj. 1. (Popular; despre pământ, corpuri, alimente etc.) Sec (I 2); p. ext. sfarâmicios. Cf ANON. CAR., LB, ISER, CIHAC, II, 343, LM, DDRF, GHEŢIE, R. M., ALEXI, W., GR. BĂN., N. REV. R. VIII, nr. 6, 88, TODO-ran, gl. [Brânza iese] mai zguravă ..., aia de-o fierbe. gl. olt. + (Regional; despre fructe) înecăcios, tare; (despre coaja fructelor) crăpat; zbârcit (Piteşti), udrescu, gl. Pepene zgurav. id. ib. + (Prin nord-vestul Munt.; despre oameni) Cu faţa zbârcită, uscată, slabă. Femeie zguravă. udrescu, gl. + (Prin nord-vestul Munt.; despre animale) Nedezvoltat; plăpând (1). Un purcel zgurav. udrescu, gl, 2. (în dicţionarele din trecut; despre obiecte, substanţe arse) Care face multă zgură (3). Cf. valian, v., pontbriant, D. - Accentuat şi: (regional) zgurav cihac, ii, 343, alexi, w., todoran, gl. - PL: zguravi, -e. Şi: (regional) zgurăv (accentul necunoscut) gr. băn., n. rev. r. viii, nr. 6, 88. - Zgură + suf. -av. ZGÎJRĂ s. f. 1. Nume generic dat reziduurilor solide provenite din topirea minereurilor metalice, din rafinarea anumitor metale sau aliaje, scorie1 (2); reziduul din combustia anumitor cărbuni (de obicei a huilei); (regional) stur1 (3), şleacnă. Ca zgura lângă aur şi ca stecla lângă diamant să asămăna. cantemir, I. I. I, 166, cf. ANON. CAR., BUDAI-DELEANU, LEX., DRLU, lb, valian, v., iser. Iacă un mijloc de a apăra camerele de umezeală. Dacă este planul de jos reînnoieşte-i pardoseala cu un culcuş de o jumătate de picior de pulbere de zgură şi de cărbuni, man. sănăt. 66/30, cf. polizu. Depozite de zgură, adică de resturi din care s-au scos metalul, se află în mai multe locuri cu apropiere de Baia de Aramă. i. ionescu, m. 51, cf. cihac, ii, 698. Un fir de zgură, o clătire de-o clipă în turnarea unui clopot, cine ştie dacă nu hotărăsc pentru totdeauna de claritatea sunetului, vlahuţă, d. 126, cf. ddrf, conv. lit. xxiii, 1 068. Fonta şi zgura topită cad în creuzet, poni, ch. 221, cf. barcianu, alexi, w., şăineanu2, nica, l. vam., cade. Zgurile, în cazul când au un conţinut ridicat de aluminiu şi sunt puţin calcaroase, se întrebuinţează sub formă de plăci sau blocuri pentru diferite construcţii, ioanovici, tehn. 40. Un fochist oacheş, unsuros, care ieşise c-o căldare de zgură pe punte, ceru binoclul timonierului, bart, s. m. 94, cf. scriban, d. Zguri bogate în cupru, plumb, zinc. nom. min. i, 78. Zgura este formată dintr-un amestec de silicaţi de aluminiu şi calciu şi se întrebuinţează ca material pentru drumuri, pentru prepararea mortarelor etc. macarovici, ch. 412. în zgură, se elimină cea mai mare parte a materiilor străine de metalul pe care vrem să-l obţinem, mdt. Ingrăşămintele minerale fos-fatice cele mai importante sunt: ... făina din zgura de defosforare a fierului, agrotehnica, i, 190. Păşind pe aleea îngustă, presărată cu zgură roşie, se gândi, deodată, că va intra şi va mânca ceva. v. rom. ianuarie 1955, 107. Din punctul de vedere al suprafeţei amenajate, terenurile de sport se împart în şase grupe: terenuri verzi, ... terenuri cu zgură, ltr2 xvii, 243. Zgură expandată, der. Oţelarii strâng lăncile fierbinţi ale perforatoarelor de zgură, românia literară, 1970, nr. 93, 7/1, cf. m. d. enc., dex. O preocupare la ordinea zilei e folosirea zgurei în producerea unor materiale de construcţii, rl 1980, nr. 11 090, cf. h xviii, 138. Ieşi fapt, Ieşi dat. De n-o fi făcut cu Sgură de la casă părăsită, păsculescu, l. p. 128. [Ţiganul] să nu fi fost spus că e zgură, ar fi fost aur şi ar fi fost bine. şez. xiii, 166, com. din hunedoara, alr i î 537. Zgura din fier bun se face Şi s-aruncă să se calce (= dintr-un lucru bun pot ieşi şi lucruri rele), pann, ap. zanne, p. i, 286. + (Prin vestul Transilv.) Fontă. Cf. alr sn ii h 579, alrm sn i h 390. + (învechit; şi prin nord-vestul Transilv.) Rugină (I 1). Foarte grozav înarmat, De la cap păn-la picioare tot cu fleruri încărcat, Grele de tot, ruginoase, Zgura d-un deşt să vedea, pann, e. ii, 30/7. Un cuţit, o lingură e mâncată de zgură, alr i 1 537/283, cf. ib. 1 537/273. 2. Funingine (sticloasă şi zgrunţuroasă) care se formează pe pereţii coşurilor. De gălbază doftorie trebuie să se deie la vite. More de curechi hrian să-l freci, ... 2894 ZGURĂ - 283 - ZGURIT zgură de funingini iar să pisez[i] (începutul sec. XIX). şez x, 116. Ca fulger iese un bălaur, Cu barba-ngustă ca de ţap ... Şi plin de zgură ca un faur. coşbuc, p. ii, 245, cf. resmeriţă, d., cade. Câteva bulevarde aglomerate de care, camioane şi căruţe ... deservesc mesageriile voluminoase din pitorescul port de uscat al gărilor de mărfuri, negre de zgură, arghezi, b. 96. Aerul îi usca faţa, împroşcându-l cu un nisip fin de zgură [de la locomotivă]. cĂlinescu, o. i, 10. Dincolo de geamul murdărit de zgură, se vedea valea verde a Bi-sericanilor. v. rom. mai 1957, 49. Peste oraş, pluteau zgură şi aburi, preda, r. 323. Mângâie-mi părul. Astăzi mi-i aspru şi sărat ... De colburi nins, cu vânturi şi ploi amestecat în zgura de la trenuri scăldat şi-n stropi de mare. labiş, p. 151, cf. dex, com. din bilca - rădăuţi, alr i 1 537. ^ (Regional) Zgură de zăpadă = chiciură, alr i 1 260/194. 3. Cenuşă întărită, rezultată din anumite lucruri arse; p. g e n e r. cenuşă. De sfânta-ţi cătătură, Pizmaşii s-or face zgură, dosoftei, ps. 20/16. Pe acolo s-au găsit în vechime săgeţi ..., topoare de piatră, cărămizi şi zgură. odobescu, s. ii, 224. Focul se făcuse zgură în sobă. eminescu, g. p. 33. Prefacă-se în zgură Pânea care-o pui în gură. beldiceanu, ap. tdrg, cf. tdrg. Au rămas stejarii cei bătrâni în picioare, ca nişte tăciuni şi pământul era acoperit de zgură de un stat de om. sadoveanu, o. xviii, 184, cf. pamfile, b. 69, alr i 1 537. Tare-i arsă, sărmana [inima] ’nscrumată Parcă-i zgura cea din vatră. folc. mold. i, 53. ^ Fig. O! tu soare al dreptăţei! Schimbă grabnic în mormânt Astă lume ticăloasă şi du iar la nefiinţă Zgura arsă de păcate. contemporanul, v, 121. Pământ, eşti plin de-a patimilor zgură, goga, poezii, 364. în spaima instinctivă de moarte, sufletul ei se scuturase de toată zgura de deasupra şi rămăsese gol. agârbiceanu, s. 505. Amestecul de fraze latineşti cu cele populare şi topica străină cu cea română constituie zgura limbei actualei generaţii, săm. ii, 47. Plop negru, încrustat în ger Şi-ncremenit subt lună Cu rămuriş de zgură şi fier. topîrceanu, o. a. i, 62. Plămădiţi suntem din amăgire Şi din zgura zilei ce s-a stâns. lesnea, i, 95. Oameni neînţelegători ... au îndrăznit să condamne această mare operă în care el a adunat aurul sufletului nostru naţional, curăţându-l de zgură şi de tină. sadoveanu, o. xix, 359. Treceam cu herghelia prin ţara fără grâu în care plouă zgură, călinescu, o. ii, 22. Ei retuşau realitatea de zgura occidentală, blaga, z. 140. Ar dori să purifice limba de această zgură, bunul simţ îi arată însă că lucrul nu mai e posibil, ist. lit. rom. ii, 111. Cineva le-a turnat între pleoape, In noaptea focului, Scântei şi zgură, Şi le-a turnat jăratec în gură. isanos, v. 161. Mark Twain disecă amănunţit „scheletul şi musculatura morală“ ..., scoţând la lumină „zgura moralăsclf 1960, nr. 3, 516. Noi creşteam într-o lume cu zgură, ei se nasc din minereu din ce în ce mai pur. t august 1964, 66. Topindu-mi-se zgurele tristeţii, Vibră altminteri sângele-n aortă, vulpescu, p. 22. Energicul vecin se hotărî ... să rostească un rechizitoriu amplu, armonios, bine gradat, fără invective, eliberat de zgura răfuielilor, românia literară, 1970, nr. 107, 18/3. + Lavă întărită. înaintarăm ... până la munticelul de zguri înfoiate, strânse în jurul craterului deschis, la a cărui poală, în diverse direcţii, izbucnea ca slatinele lava. codru-drăguşanu, c. 169. îndată ce se face undeva o spărtură se încep exploziuni de aburi de apă, de zgură, în fine, se formează un con vulcanic în jurul spăr tur ei. contemporanul, i, 133. 4. R anal. (Prin nordul Olt. şi prin Ban.) Firimituri de pâine, de mălai. Cf. alr i 768/9, 825, 837, 839, ib. 1 537/9, 825, 837, gl. olt. + (Regional) „Bucăţele de unt în smântână“ (Peştişani - Gorj) alr ii 5 568/836. + (Regional) Mămăligă vârtoasă (Fundata - Zămeşti). alr i 1 537/772. + (Regional) „Când e ceva ars, e uscat tare“ (Capul Codrului - Gura Humorului) alr i 1 537/378. + (Regional) Depunere pe fundul vasului în care stă mult apa (Semlac - Sânnicolau Mare), alr i 1 537/51. + (Regional; în sintagma) Zgură de piatră = piatră sfărâmată mărunt (Petroşani). Cf. alr i 1 537/ 835. + (Regional) „Piatră glodoroasă“ (Ţigăneşti -Alexandria) alr i 1 537/900. + (Regional) Cerumen (Ceica Beiuş). alr i 49/305. 5. (Transilv.) Jeg. Cf. ş\ineanu2, alr i 639/295, 643/295, 1 537/80, 290, 295, 298, 305, alr i/i h 131, alrm i/i h 184, alr ii/i h 121/310. - PL: zguri şi (rar) zgure. - Şi: (regional) jgură s. f. alr i/i 1 537/675. - Cf. alb. zgj y re. ZGURĂV adj. v. zgurav. ZGURĂVÎ vb. IV. Tranz. şi refl. (în dicţionarele din trecut) A (se) usca. Cf. lb, iser, cihac, ii, 343, lm, ddrf. - Prez. ind.: zgurăvesc. - V. zgurav. ZGURÎ vb. IV. Refl. 1. (Prin nord-vestul Munt.; despre sobe) A prinde zgură (2). Cf. udrescu, gl. 2. (învechit şi regional) A se usca; p. ext. a se sfărâma (1). Cf. cihac, ii, 343, rev. crit. iii, 169. + (Regional) A se zbârci3 (Săpata - Piteşti), udrescu, gl. S-a zgurit femeia asta, parc-ar fi la 70 de ani. id. ib. - Prez. ind.: zguresc. - V. zgură. ZGURIFIC vb. I. R e fi. A se transforma în zgură (1), acoperind anumite obiecte, elemente etc. Cf. dm, M. D. ENC., DEX. - Prez. ind. pers. 3: zgurifică. - Zgură + suf. -ifica. ZGURIFICÂRE s. f. Transformare în zgură. Cf. zgurifică. Cf. dm, ltr2, m. d. enc., dex. - PL: zgurificări. - V. zgurifică. ZGURIT, -Ă adj. 1. (Astăzi rar) Zguros. Departe gara cu şinele lucii în pământul zgurit, sutele de vagoane cisterne cu enorme inscripţii, c. petrescu, r. dr. 354, cf. dm, m. d. enc., dex. + Făcut scrum, ars; p. ext. negru. Cf. dm, dex. 2. F i g. (Regional; despre fiinţe) Zbârcit. Cf. z g u r i (2) (Săpata - Piteşti), udrescu, gl. Babă zgurită. id. ib. 2900 ZGURMA - 284 - ZI - PL: zguriţi, -te. - V. zguri. ZGURMA vb. I v. scurma. ZGUROS, -OÂSĂ adj. 1. Cu zgură (1). Cf. budai-deleanu, lex., alexi, w. Lângă peretele cu tencuiala grunzuroasă, se chinuia să ajungă spre cer un copac crescut în pământul zguros. c. petrescu, s. 8. ^ F i g. Zguroase elegii în sânge mistui, vulpescu, p. 7. + Care are aspectul zgurei (1); p. anal. ars; p. ext. negru; (regional) zguruit. Cf. cade, scriban, d., dm, m. d. enc., dex. Decât ţipău şi cu unt Şi să-l mânci c-un om urât, Mai bine mălai zguros Şi să-l mânci c-un om frumos, jarnîk - bîrseanu, d. 462. Silvoizu e zguros. alr i 1 537/150. + (Regional) Ruginit2 (1) (Aiud). alr 1 537/138. 2. (Regional) Sfarâmicios. Din zărul rămas ... se poate scoate prin fierbere urdă, însă aceasta e tot aşa de zguroasă ca şi acea făcută din zărul de la strânsul caşului. STOIAN, PĂST. 58, cf. REV. CRIT. III, 169, CHEST. v 81/99. 3. (Transilv.) Murdar (1). Cf. alr i 639/59, 255, 305, 1 537/295, 298, 305, alr ii 3 391/310. - PL: zguroşi, -oase. - Zgură + suf. -os. ZGURUÎ vb. IV. T r a n z. (Rar) A preface în zgură. Cf. SCRIBAN, D., SFC IV, 142. - Prez. ind.: zguruiesc. - Zgură + suf. -ui. ZGURUÎT, -Ă adj. (Regional) Zguros (1). Mălai zguruit. scriban, d., cf. dm. Iaca stăpânul călare Că-mi aduce de mâncare, Mălai negru zguruit Şi uscat şi mucezit. alecsandri, p. p. 259. - PL: zguruiţi, -te. - V. zgurui. ZGURUMĂ s. f. (Prin vestul Olt.) Firimitură (de pâine). Cf. alr i 768/1, 846, 850, cv 1949, nr. 5, 25, GL. OLT. - PL: zgurumi. - Şi: (regional) zgrumă s. f. alr i 768/1, 866. - Contaminare între zgură şi fărâmă. ZGURUP vb. I. Refl. 1. (Prin nordul Olt.) A se sfărâmă (1). Cf. ciauşanu, v. 198, lexic reg. 47. 2. (Regional; despre tăişul cuţitelor) A se toci3 (2) (Butoieşti - Strehaia). gl. olt. 129. - Prez. ind.: zgurup. - Cf. zgură. ZGURUPĂCIOS, -OÂSĂ adj. (Regional) Sfarâmicios. Cf. zgurup a (1) (Suseni - Târgu-Jiu). lexic reg. 47. - Pl.: zgurupăcioşi, -oase. - Zgurup a + suf. -ăcios. ZGURUPOS, -OÂSĂ adj. (Prin nordul Olt.) Sfarâmicios. Cf. zgurup a (i). Cf. ciauşanu, v. 198, GL. OLT. 129. - PL: zgurupoşi, -oase. - Zgurupa + suf. -os. ZGUŢĂÎ vb. IV v. zgâlţâi. ZGUŢÂÎ vb. IV v. zgâlţâi. ZGUŢUI1 s. n. (Regional) Leagăn de frânghii (Deda - Reghin), mat. dialect, i, 199. Copiii au zguţui de funie în şură. ib. - PL: zguţuie. - Postverbal de la zguţui2. ZGUŢUI2 vb. IV v. zgâlţâi. ZI s. f. I. 1. Lumină pe care o răspândeşte Soarele pe Pământ şi care face ca obiectele şi fiinţele să devină vizibile, clare, distincte; p. ext. soare3 (I 1), ca sursă de lumină pentru Pământ. Şi deca fu dzuo, feaceră urii din iudei întoarcere şi se giurară sinre nece se mărân- ce, nece se bea. cod. vor.2 25/11. Până iaste zio să lucrăm, coresi, ev. 174. Despărţi ... lumina de la în-tunearec. Şi chemă lumina zio. palia, ap. gcr i, 34/4. începu a se face ziuă (a. 1675). gcr i, 225/21. Tu şez acolea până se va face zio (a. 1749). id. ib. ii, 41/31. Au gonit pre noapte, aducând în lume pre ziua cea purtătoare de viaţă, molnar, ret. 55/2. Domnul zilii-ntr-a sa slavă apuind strălucitor, heliade, o. i, 96. Au priceput apoi că ar avea cineva tot ziuă, de ar merge tot spre apus. genilie, g 38/15. Cătră cinci ceasuri se făcea ziuă. fm (1843), 141 Vl6. Nice e zi în toate părţile pământului, când e la noi zi. rus, i. i, 27/4. Când începu a se face ziuă, Mihai ridică tabăra, băl-cescu, m. v. 127, cf. costinescu. A zilei raze roşii în inimă-mi pătrund, eminescu, o. i, 98. Se scoală toţi dimineaţă, până a nu se face ziuă. marian, s. r. ii, 53. Pornisem de cum se ivise geana de ziuă, însoţiţi de Andrieş. adam, r. 7. Era linişte în obor, în acel cald şi pâclos amurgit de zi. chiritescu, gr. 62. Era ziuă, lu-mânăricile nu erau aprinse. brĂtescu-voineşti, p. 26, cf cade. Acuşi se face ziuă. c. petrescu, î. ii, 193. îi apuca de multe ori ziua, discutând, cocea, s. ii, 170. Cătră asfinţitul zilei, în pridvorul cel mare, începu a cânta o muzică de strune şi flaute, sadoveanu, o. xii, 93, cf scriban, d. Ziua vine ca o dreptate făcută pământului. blaga, poezii, 88. Dar s-a-nroşit a ziuă-n răsărit, beniuc, v. 91. Şi se făcea iarăşi ziuă şi n-aveam cu cine vorbi, bănulescu, i. 10. Când s-a făcut, într-adevăr, ziuă, m-am dus la laborator, românia literară, 1970, nr. 73, 16/3, cf alr sn iii 72. Unde cântă cocoşi mulţi, acolo întârzie a se face ziuă (= unde mulţi poruncesc, întârzie treaba), zanne, p. i, 423. Orbului degeaba îi spui că s-a făcut ziuă. Ziua mare, v. mare1 (V 1 a). ^ Loc. adv. (Până) la (sau . înspre, spre, către, popular, despre, învechit şi regional, în, regional de, cu) ziuă = puţin înainte de a se lumina; spre dimineaţă. Deci la dzuă au chemat preuţi. dosoftei, v. s. septembrie 17732. Şi la zio iarăşi legându-l, îl târâră pe uliţă (a. 1705). gcr i, 359/9. Drept aceea, până la ziuă ş-au scos oastea din tabără. şincai, hr. iii, 256/5. Mergem până în ziuă la Domneşti (începutul sec. XVIII), mag. ist. iii, 49/16. Toată 2913 ZI - 285 - ZI lumea a fost în picioare până la ziuă. cr (1833), 65 V 12. La ¿rez' ceasuri şi jumătate, către ziuă, s-au mai întâmplat altul [cutremur], ib. (1838), 17V44. Ivirea zorilor despre zio îi precurmă lucrările, f. aaron, i. i, 122/22. Au apucat fuga şi au ajuns până în ziuă sub zidurile cetăţii, ist. m. 108/20. îi pune în orangerie despre ziuă. brezoianu, a. 447/28. Până-n ziuă stau pe gânduri, alecsandri, poezii, 20. înspre ziuă, îmi veni somn şi mie. eminescu, g. p. 55. Moşnegii ... despre ziuă au adormit, creangă, p. 85. Despre ziuă stătuse să fie foc mare la Hăculeşti. caragiale, o. i, 147. S-a sculat peste noapte cam despre ziuă. ispirescu, l. 20. Deunăzi, către ziuă, visasem că murisem, macedonski, 0. i, 42. Se mai aplecă şi mai scoase o pâine proaspătă şi o năframă ..., pregătite de dânsul de cu ziuă. mironescu, s. 21. Nunta se întinde, nemaicontenind, Până la ziuă. labiş, p. i, 51. Despre ziuă, adică timpul dintre miezul nopţii şi revărsatul zorilor, h xi 7, cf. ib. xiii 13, xvm 142, alr sn iii h 763, ib. v h 1 379, ii h 584. Câte stele sunt pe cer, Toate până-n ziuă pier. folc. mold. i, 44. □ Spre ziuă, a început să ningă. E x p r. (Popular) (A se face) ziuă albă = (a fi) plină zi, când s-a luminat complet. Făcăndu-se ziua albă, vulpea iese la marginea drumului, creangă, în dl. Vasile Murăşanu, după ce veni, ziua albă, de la biserică, se întinse îmbrăcat în pat. agârbiceanu, a. 98, cf. dl, dm, dex. Ziua albă acum se face. jarnîk - bîrsea-nu, d. 163. (Precedat de adjective ca „limpede“, „clar“, „neîndoielnic“) Ca ziua, întăreşte ideea exprimată. E neîndoielnic ca ziua că arta rămâne îndărătul naturii, nu poate să ajungă natura, gherea, st. cr. ii, 50. □ Nu mai vine, e clar ca ziua. 2. (în opoziţie cu n o a p t e; şi în sintagma zi-lumină) Timp care se scurge de la răsăritul la apusul soarelui; timp cât soarele rămâne deasupra orizontului. Noaptea ca zua lumina-se-va. psalt. 289. Stătură în trei dzile şi în trei nopţi spre rugă (a. 1600). cuv. d. bătr. ii, 43/14. Ne izbăveşte pe noi de toată săgeata ce zboară în zi (a. 1702). gcr i, 345/17. Ce să schimbă este zăoa cu noapte (a. 1750). id. ib. ii, 65/13. Zilele sunt prea scurte şi nu ajung, marcovici, c. 7/16. Ziua luminată de-un soare focos, sion, poezii, 246/5. Ziua de mult trecuse; natura obosită se odihnea, alexandrescu, m. 25. Ziua scade: iarna vine, vine pe crivăţ călare, alecsandri, o. 167. Ziua scade, noaptea creşte Şi frunzişul mi-l răreşte, eminescu, o. i, 214. Se aruncase aşa în vâltoarea lucrului mai mult ca să uite, ca să poată trăi, să-şi treacă mai uşor zilele lungi ca săptămânile. agârbiceanu, s. 475. Era pe la Sfânt Nicoară, în vreme de iarnă, când e ziuă mică şi ger. lungianu, c. 20. Zilele scurte de iarnă i se păreau nesfârşite, rebreanu, 1. 180. Câinele a stat toată ziua cu capul între labe, tânjitor. voiculescu, p. i. 68. în tot timpul zilei, avusesem marea liniştită şi cerul curat, bart, s. m. 50. Dacă rupi păianjenului pânza în timpul zilei el nu şi-o reface decât noaptea următoare, călinescu, c. o. 19. Mii de păsări cântă toată ziua. ralea, o. 69. Eşti plecat toată ziua la câmp. h. lovinescu, t. 92. Ziua şi noaptea vin una după alta. bănulescu, i. 9. Viteza de noapte a autovehiculului va fi ... mai redusă decât cea din timpul zilei, rl 1980, nr. 11 068. Dacă bea, măre, şi bea Vro trei zile, vro trei nopţi, Şi nimeni nu se-mbăta. balade, ii, 67. ^ (Urmat de determinări care indică felul muncii prestate în timpul unei zile 2) Pentru ziua de arătură, ... să fie datori a-i face o zi de arătură ori primăvara sau toamna (a. 1823). doc. ec. 269. Va fi slobod lăcuitorul sătean să despăgubească în bani pe proprietar, atât pentru ziua de plug, cât şi pentru carul cu lemne. reg. org. 62/4. Alţi domnitori fanarioţi au regulat zilele de clacă, sadoveanu, o. xix, 451. Pentru ele aveau să facă zile de clacă, douăsprezece pe hârtie, peste şaizeci de fapt. camil petrescu, o. i, 37. Ioan Budai-Deleanu ... stigmatiza creşterea zilelor de robotă, ist. lit. rom. ii, 70. Domnii ne cer bani pentru a ne răscumpăra zilele de robotă, românia literară, 1972, nr. 6, 16/3. Mândră, mândruleana mea Dracul negru te-o ştiut Că ai gură de vândut. Că şi eu mi-aş fi luat Pe vre-o zi de secerat, jarnîk - bîrseanu, d. 368, cf. 445. (Eliptic) Să plătiască atâtea dzile câte au fost trecute, de când au furat el sapa. prav. 27. ^ (Ieşit din uz) Zi-muncă = a) unitate de măsură pentru munca pe care o depuneau membrii cooperatori în gospodăria obştească de la răsăritul până la apusul soarelui; formă de retribuire a muncii, în sectorul cooperatist. Cf. ltr2, dl, dm. Obţinând producţii mari din toate sectoarele, noi asigurăm o valoare ridicată a zilei-muncă. scânteia, 1960, nr. 4 840. Avem încă sectoare de producţie ... unde consumăm multe zile-muncă. ib. nr. 4 847, cf. der, dex; b) sumă de bani plătită pentru o zi-muncă (I a). Nu vin la lucru că ziua-muncă e mică. românia literară, 1970, nr. 77, 17/1. Zi de muncă = durata timpului în care lucrătorul prestează zilnic muncă. Se ceru anume ... ca răşinărenii ... să fie obligaţi a face zile de muncă, păcală, m. r. 53. N-a cheltuit nicicând un ban pentru plata zilelor de muncă. lungianu, cl. 63. Au fost introduse asigurările sociale, ziua de muncă normală, concedii, lupta de clasă, 1954, nr. 12, 78. Ţăranii încearcă să smulgă, după nenumărate zile de muncă, şi câteva de odihnă, sclf 1959, nr. 1-2, 63, cf. der, dex. (Ieşit din uz) Zi pereche animale = unitate de măsură convenţională care era folosită în agricultură, şi care exprima volumul de lucru efectuat timp de zece ore de către un atelaj cu două animale. Cf. der. (învechit) Zi de arătură = unitate de măsură a unui teren arabil, în cadrul obştilor (în cazul înstrăinării acestui teren). Dacă un membru al obştii voia să înstrăineze o parte din pământul arabil la care avea dreptul, neputând preciza locul unde se află acel pământ, el recurgea la vânzarea unei părţi a dreptului său, măsurat în „zile de arătură“. panaitescu, o. ţ. 114. Prima menţiune a înstrăinării unor zile de arătură este din anul 1560. id. ib. (Eliptic) Au vândut ei (megieşii) de bună voia lor moşia cu stânjenul şi zilele deosebi (a. 1650). id. ib. 164. Zi de lucru (sau lucrătoare) = perioadă de timp în care se efectuează programul de lucru obişnuit, p. e xt. perioadă de timp în care se munceşte în decurs de 24 de ore; (învechit) perioadă de timp în care se efectua corvoada obligatorie în folosul boierului sau al statului. Domnul, dimpreună cu obicinuita obştească adunare ... va hotărî plata zilii de lucru şi a chiriii carălor. reg. org. 23/2. Preţul 2913 ZI - 286 - ZI clădirei acestor poduri ... însumează lei zece mii şi trei sute zile de lucru (a. 1847). doc. ec. 925, cf. po-lizu, resmeriţĂ, d. Ziua de lucru reprezintă intervalul de timp în care se munceşte în decurs de 24 ore, indiferent dacă acest timp cuprinde ore lucrate ziua sau în cursul nopţii, pr. drept. 512. Intr-o zi de lucru, găseşti arareori, mai ales dimineaţa, atâta lume la acest club. CAMIL PETRESCU, O. II, 246, cf. DL, DM, DEX. Zi-lumină = perioadă a zilei (I 2) cuprinsă între răsăritul şi apusul soarelui. Cf. dex-s. Zi scurtă = zi (I 2) lucrătoare cu program redus. Sâmbăta aveam zi scurtă. Ziua jumătate = parte a zilei (I 2) cuprinsă între dimineaţă şi ora 12; p. restr. amiază. Sosesc în gară ..., luni la ziua jumătate, săm. v, 230. Umblă în oraş până la ziua jumătate, brătescu-voineşti, p. 91. De la ivirea aurorei ... şi până la 12 ore ... ei numesc ziua jumătate. H ii, 28, cf. 62, vii 406, ix 496, xi 364. (învechit şi popular) Zi de cale (sau de drum, de marş etc.) = unitate de măsurare a distanţei care se poate străbate într-o zi (I 2) de mers cu piciorul. Se afla, în acea vreme, în latura Haliciului, la o zi de cale cătră asfinţit, un târguşor cu numele Volcineţ. sadoveanu, f. j. 446. Se zvoni că trupele ţariste au ajuns la două zile de marş de Bucureşti, camil petrescu, o. ii, 604, cf. dl, dm, dex. (Cu schimbarea construcţiei) Când auzi că boleaşte, atunce fu pănă la el: era loc de doao zile. coresi, ev. 94. (Eliptic) Leşii şi litoanii sunt la trei zile de Hotin. delavrancea, o. ii, 241. Merge la vânat departe de capitală cale ca de două zile, gorjan, h. i. 4/17. (Loc. adj. şi adv.) Cu ziua sau (învechit şi popular) pe zi = a) (care este sau care lucrează) fară angajament permanent; temporar (pe durata unei zile I 2). Să plătească ... cât să va da unui om ce lucrează pre dzi. prav. 10. Toarce-n sat cu ziua fata, Dar e veselă din fire. coşbuc, b. 78, cf. resmerită, d. Munceşte cu ziua (pe parale), pamfile, j. ii, 173. Elena ... adusese o croitoreasă cu ziua în casă. c. petrescu, c. v. 169. Maică-rnea pleca la călcat cu ziua. i. botez, şc. 26, cf. dl, dm. Ia oameni cu ziua. preda, d. 103, cf. dex, alr sn vi h 1 828; b) (plătit) după un tarif socotit pe munca prestată în timpul unei zile (I 2). Cf. dl, dm, dex. (E x p r.; popular) A face zile de muncă = a lucra temporar, ca ziler. El cerea ... de la Tudor Bălosu sau Crăşmac, cărora le făcea zile la câmp. preda, m. 255. (Cu inversarea construcţiei) Pentru mândra care-mi place, Trei zile la domni aş face. jarnîk - bîrseanu, d. 10. Zi şi noapte = prăjitură cu cacao (în care alternează culoarea galbenă cu cea maro închis). Loc. adj. De zi = a) care acţionează, lucrează, se efectuează în timpul unei zile (I 2). Cu asemenea meserie nu ne îmbogăţim, fraţilor, ... aşa-i cu meşteşugurile de zi. sadoveanu, o. ix, 466. Umbla ... cu perspectiva lui de avansare, să-l facă [paznic] de zi. preda, i. 110; b) din decursul unei zile (I 2). între orele de zi şi cele de noapte, mai săvârşea câteva operaţii obscure, românia literară, 1970, nr. 71, 17/1. ^ Loc. adv. Nici zi, nici noapte sau nici ziua, nici noaptea = niciodată; deloc. Nice dzua, nice noaptea nu să pot odihni, var-laam, c. 177. Ele nu dorm nici zi, nici noapte, ispires-cu, l. 29, cf. dl, dm, dex. Nu te mai pot uita Nici ziua şi nici noaptea, jarnîk - bîrseanu, d. 16. (Şi) zi şi noapte (sau nopţi) ori (şi) zi(ua) şi noapte(a), zi, noapte (sau zi-noapte), zile (şi) nopţi, toată ziua (şi) toată noaptea, noaptea şi ziua, nopţi şi zile, (învechit) din (de) zi (şi) până-n noapte (sau seară), din (de, în) zi din (de, în, şi în) noapte, (regional) (cu) zi, (cu) noapte = (aproape) continuu. în trei ani, noaptea şi dzuoa ... învaţă, cod. vor2. 11v/6. Vă rugaţi, fraţilor ... şi zua, şi noapte (cca. 1550). gcr. i, 1/8. Zi şi noapte încun-giură pre suptu păreţii lui. psalt. 105. Să se străjuiască zioa şi noaptea, coresi, ev. 71. Şi zua, şi noaptea să ne aducem aminte, varlaam, c. 273. Şi doarme [omul] şi să scoală noaptea şi zuoa şi sămânţa răsare (a. 1648). gcr i, 128/10. Şi zioa, şi noaptea, şi în tot ceasul, şi în tot locul (a. 1654). id. ib. 164/23. Să lauzi neîncetat pre ziditorul nostru ... şi zioa şi noaptea, şi în tot ceasul, neagoe, înv. 1/11. Să va-nvăţa de zi, de noapte Să-i deprindză poruncile toate, dosoftei, ps. 12/1. Zădar se trudeaşte de dzî până-n sară de-şi agoniseaşte. id. ib. 130/4. Ş-au stătut, din dzi, din noapte, cu rugăminte, neculce, l. 362. Am trudit din dzi, din noapte, antim, p. xxv. Z?[i] chivernisesc viaţa lor, muncind ziua şi noaptea (a. 1759). iorga, s. d. xii, 71. Toţi meşterii lucrară într-un an zioa şi noaptea şi se gătiră de războiu. alexandria (1794), 42/9. Sătenii ... să privegheze în toată vremea, zioa şi noaptea, asupra podului (a. 1826). doc. ec. 366. Munca cea veşnică ... în care se îndeletnicesc în zi şi noapte (a. 1832). ib. 517. Pururea se bătea cu gândurile, zioa şi noaptea, cum ar face o corabie, drăghici, r. 142/21. îl purtam neîncetat prin soare şi prin ploaie, ziua şi noaptea, buznea, p. v. 192/21. Am rămas goi, slujind din zi până în noapte (a. 1838). doc. ec. 699. Zile, nopţi petrec cu gândul la dulcea închipuire, conachi, p. 82. Au jucat ... pe mijlocul stradelor zile şi nopţi (a. 1857). iorga, s. d. xviii, 8. Este mult timp de când îmblu cu această nuvelă ziua şi noaptea ..., căutând o clasă de oameni ca să le-o dedic, filimon, o. i, 93. Mergând ea acum zi şi noapte ..., se rătăci, creangă, p. 288. Fiarele ... zioa şi noaptea păzesc cu neadormi-re. ispirescu, l. 6. Ziua şi noaptea nu mai conteneau carele, chiriţescu, gr. 207. Oamenii ţineau zi şi noapte zăvozii în lanţuri, voiculescu, p. i, 63. Amintirea curge lin, Curge lină zi şi nopţi, arghezi, f. 13. Toată ziua, toată noaptea treaz. id. ib. 44. L-ar vrea lângă ea zi şi noapte, vinea, l. i, 18. Oi munci ... zi-noapte, numai să fim gata la vreme. t. popovici, se. 176. Zi şi noapte l-a vegheat, alecsandri, p. p. 112. Hop, săraci-le copile! Cum se uită nopţi şi zile Peste gardul viilor, La jocul copiilor! jarnîk - bîrseanu, d. 401, cf. alr sn v h 1 362, alrm sn iii h 1 144. Mă fierbe în oală seacă, zi, noapte nu va să tacă, se spune despre cei cicălitori. Cf. zanne, p. iv, 21. Zi, noapte călătoreşte şi nu se mai oboseşte? (Gârla), teodorescu, p. p. 229. Toată ziua (buna ziua) sau ziua toată = mereu (II 1); continuu. Toată dzua cu priinţă ... va spune de mântuinţă. dosoftei, ps. 232/11. Că pentru tine suntem omorâţ[i] toată zuoa (a. 1698). gcr i, 318/27. Toată ziua se afla tot vesel (a. 1765). id. ib. ii, 81/34. Toată ziua cu mâinile întinse ... Şi noi toată ziua cu mâinile în buzunar. 2913 ZI - 287 - ZI delavrancea, o. ii, 314. Toată ziua ... umple satul cu răutăţile şi prostiile lui! agârbiceanu, s. 524. Parcă eu aş sta toată ziua cu mâinile-n sân! rebreanu, i. 55. Tare mai era vesel ..., cânta şi vorbea toată ziua. călinescu, c. o. 33. Toată ziua trec maşini, h. lovinescu, t. 92. îi vedea tolăniţi toată ziua. t. popovici, se. 294. Dacă n-am avea o excelentă părere despre noi, nu ne-am spovedi toată ziua - bună ziua. românia literară, 1970, nr. 76, 16/2. Drăguliţa mea drăguţă, Toată ziua se oglindă, jarnîk - bîrseanu, d. 441, cf. udrescu, gl. ^ E x p r. A face ziua (sau din zi) noapte şi noaptea (sau din noapte) zi = a lucra sau a petrece noaptea şi a dormi ziua; p. e x t. a duce o viaţă dezordonată. Carii fac din noapte ziuă şi din ziuă noapte nu vor ajunge adânci bătrâneţe, fm (1843), 258V37. Să nu facem, măcar pe vremea holerei, nici din zi noapte, nici din noapte zi. c. vîrnav, h. 90/11, cf. costinescu. Catihetul ... făcea ziua noapte şi noaptea zi, jucând stos. creangă, a. 81, cf. dl, dm, dex. (Regional) A lua ziua de căpătâi = a-şi începe activitatea la o oră matinală. Cf. udrescu, gl. + (Adverbial; în forma ziua sau zilele) In timpul zilei (I 2). Săgeate ce zboară zua. psalt. 191. Cine va îmbla zioa, nu se va poticni, co-resi, ev. 95. Acesta sămn au văzut şi dzua şi l-au văzut şi noaptea, dosoftei, v. s. septembrie 17r730. Mutând vinul de doao ori zioa (a. 1749). gcr ii, 45/2. Să lucreze zioa la meşteri sau unde va găsi şi să ia plată după meşteşugul lui (a. 1823). doc. ec. 304. De câte ori zioa am făcut planuri de fericire, marcovici, c. 15/3. începem a ridica clopotele, ziua numai, brezoianu, a. 178/17. Face-m-aş un vultur mare De-aş cânta, ziua la soare, Doina cea de răzbunare! alecsandri, o. 64. Ieri, sâmbătă, ziua, a sosit, în fine, vaporul cu scrisoarea ta. caragiale, o. vii, 548, cf. alexi, w. Ziua am stat puţin împreună, sahia, n. 78, cf. iordan, l. r. a. 153. Ziua, stelele dorm. stancu, d. 188. Ziua se desluşesc tufişuri rispite ... de merişor şi de măcieşe. v. rom. decembrie 1966, 47. S-a destrămat doar pânza de lumină Ce stăruise ziua peste ape. contemp. 1970, nr. 1 215, 2/4. Ziua nor, noaptea nor, frig şi vânt îngrozitor. românia literară, 1971, nr. 167, 6/1. Ziua lucru şi muncesc, Noapte voiu să odihnesc, jarnîk -bîrseanu, d. 117. O floare ... Care ziua înfloreşte, Noaptea creşte, marian, nu. 170. Ziua ce zidea, Noaptea se surpa, balade, iii, 50. 3. (Adesea însoţit de un adjectiv numeral cardinal, numeral nehotărât sau de articolul nehotărât) Interval de timp care corespunde unei rotaţii a Pământului în jurul axei sale; durată de 24 de ore luată ca unitate de timp sau timpul care separă momentul prezent de un alt moment evaluat după această unitate; p. e x t. durată imprecisă de timp care corespunde cu aproximaţie unei perioade de 24 de ore; p. gener. timp (I 1). După zile neşchite, venre Filixu cu Drusiliia. cod. vor.2 3276. Moisi patruzeci de zile se posti, coresi, ev. 50. Va muri curund preste puţine dzile. prav. 126. De patru zile în groapă îngropat (a. 1600-1650). gcr i, 139/8. Şi se făcu sară şi se făcu dimeneaţă, zî una. biblia (1688), l2/7. Trei zile cu dragoste ne ospătă (a. 1705). id. ib. 350/2. De vor trece aceste şaizeci de zile şi va tăcea, atunci să nu i se mai dea ascultare, prav. cond. (1780), 68. Zece zile a petrecut Mihaiu în Bălgrad. f. aaron, i. ii, 219/13. Grindina zdrobeşte uneori într-o zi nădejdea lucrătorilor unui an întreg, brezoianu, a. 105/32. O zi din viaţă să-mi fi dat ... Mi-era de-ajuns. eminescu, o. i, 191. Trec zilele în goana lor pripită Şi fiecare mai sărac mă lasă. goga, poezii, 87. în trei zile au serbat logodna, rebreanu, p. s. 30. în oraşul cu trei sute de biserici, De trei zile Nu mai sună nici un clopot. minulescu, vers. 92. Dacă nu munceşte pământul ..., totuşi trebuie să-şi întrebuinţeze zilele, sadoveanu, o. xx, 143, cf. ltr2. însemnau pe colţul din stânga al tablei zilele ce le mai rămâneau până la vacanţă. t. popovici, s. 9. Zile în şir locuitorii ...au privit vâlvătăile flăcărilor, magazin ist. 1975, nr. 12, 27. Inimioara-n mini plângi Ca un copchil di trii dzâli. MAT. FOLK. 1 352, cf. ALR II 2 373, 4 058, ALR SN v h 1 441. Două dzâle n-o vadzui. folc. olt. - munt. i, 40. ^ (Determinând termenii „an“, „lună”, pentru a le sublinia durata) Craiul Olandei ... prelungeşte nedumerirea în care Europa se află de un an de zile. ar (1832), 39V39. Trei ani de zile. drăghici, r. 154/1. îl poate întrebuinţa o lună, ba încă şi un an de zile fără a se slăbi, descr. aşez. 22/13. Să-l slujeşti taman trei ani de zile. creangă, p. 146. Pare că nu mâncase de o lună de zile. ispirescu, l. 17. De zece ani de zile ... avem pertractări, sadoveanu, o. xix, 345, cf. dl, dm. De ani de zile îl aştepta, lăncrănjan, c. i, 12. Din hoinăreala asta, a adunat ..., ani de zile, esenţa amară a acestei umanităţi, românia literară, 1970, nr. 72, 13/2, cf. dex. ^ Loc. adj. De (sau învechit, din) toate zilele sau de toată ziua = cum se face, se petrece, are loc, se întâmplă etc. în fiecare zi (I 3), c o t i d i a n, diurn; p. ext. care se întâmplă în mod regulat, curent, obişnuit (2), permanent (1); zilnic. Izvorul prin care ne putem scoate pâinea din toate zilele (a. 1832). doc. ec. 496. Toaleta ei din toate zilele se compunea dintr-un şir de torture. filimon, o. i, 131. Să-l osândim ... să-şi poarte chinul din loc în loc, ca o moarte de toate zilele, gane, n. i, 214. In schimbul rugăciunilor de toate zilele, dăruieşte oamenilor bucurii, rebreanu, p. s. 31. în marii poeţi romantici, omul de toate zilele e cu totul altul decât celălalt din ceasurile rare. ibrăi-leanu, s. l. 113. Am uitat de toate: de liceul cel de toate zilele, teodoreanu, m. u. 17. Slavă Domnului, aveau pâinea cea de toate zilele, sadoveanu, o. xx, 153. Omul de toate zilele mai poate să trăiască şi sărac, călinescu, c. o. 38. Cum să se smulgă din robia lui cea de toate zilele? vinea, l. i, 19, cf. dl, dm, dex. Loc. adj. şi adv. De zi cu zi = (care se face, se petrece, are loc, se întâmplă etc.) în fiecare zi (I 3), cotidian, diurn, (învechit, rar) zi 1 i a 1, zi o s, p. ext. (care se face, se întâmplă) în mod regulat, curent, obişnuit (2), permanent (1); de toate zilele (v. z i I 3), de zi cu zi (v. zi I 3). O străduinţă de zi cu zi. dl, cf. dm. Privind cămările din sine, De zi cu zi le află tot mai pline, labiş, p. 88. Munca lor de zi cu zi. gî 1962, nr. 652, 2/2, cf. dex. ^ L o c. a d v. Din zi în zi = a) la o dată apropiată (care se schimbă mereu); p. ext. la infinit. Ne poartă cu vorba din zi în zi (a. 1839). doc. ec. 735. Amâna din zi în zi. creangă, p. 141. Din zi în zi trebuie să-mi sosească pianul, expediat din Bucureşti demult, caragiale, o. vii, 31. Amâna 2913 ZI - 288 - ZI hotărârea din zi în zi. cocea, s. ii, 24, cf. dl, dm, dex; b) pe măsură ce trece timpul; încetul cu încetul (şi continuu), progresiv (1). Şi aşa din zi în zi sângele se închega, neculce, l. 27. Din zi în zi nu numai casa îşi prăpădea, ci şi sănătatea, ţichindeal, f. 225/4. Interesurile Ghermaniei se fac din zi în zi mai sigure. ar (1832), 3 1 42/21. Frica lor ... creştea din zi în zi. genilie, g. 25/25. Se înmulţea din zi în zi armia rumâ-nească. f. aaron, i. ii, 267/16. Pântecele ... din zi în zi să face mai mic. meşt. moş. 51/7. Vedeam că din zi în zi se-npuţinează (a. 1844). doc. ec. 817. Trebuinţele nouă ce din zi în zi sporesc, i. ionescu, c. iv/16. Din zi în zi obiceiul hrăneşte şi face mare Acea patimă. conachi, p. 280. Moloz şi cărămidă prin care se dărăpănă din zi în zi. pelimon, i 84/29. Lumină se face din zi în zi mai mult asupra acestei cestiuni. ghica, c. e. iii, 35. Te faci din zi în zi mai frumoasă, filimon, o. i, 106. Se încălzea din zi în zi mai mult, pământul se zbicea, agârbiceanu, s. 350. Glasul lor acum încet sunând, Din zi în zi mai stins ... în amintire, jebelea-nu, s. h. 7. Din zi în zi mamă-sa îi părea mai străină. t. popovici, se. 267, cf. alr sn v h 1 496. (învechit, rar) Din zile în zi = din când în când; uneori. Şi suia omul din dzâle în dzî de la cetatea sa la Armanthem a să închina, dosoftei, v. s. decembrie 205730. Zi de (sau cu, învechit, pe, din, dintru) zi sau (regional) cu zi de zi = a) în fiecare zi (I 3), cotidian, diurn, (învechit, rar) zi 1 i a 1, zio s; p. ext. în mod regulat, curent, obişnuit (2), permanent (1); zilnic, de toată ziua (v. zi I 3), de zi cu zi (v. zi I 3). Dzi pre dzi împăratului adauge-veri anii lui. psalt. hur. 50v/14. în veaci a-mi da rugăciunrile meale dzi den dzi. ib. 50v/22, Zi de zi sufletul dereptului cu fărădelege lucrurele munciia. cod. vor.2 86v/8. Zi de zi rigăiaşte cuvăntu. psalt. 30. Dau rugăciunea mea zi de zi coresi, ps. 157/7. Dzî din dzî voroava izbucneaşte. dosoftei, ps. 57/8. Grăia lui Iosif zi dentu zi şi nu să asculta el. biblia (1688), 292/34. Nu mi-a dat prin cap să ţin zi cu zi socoteala de data şi de natura lucrărilor mele. cara-giale, o. vii, 217. Bucăţi scrise în treacăt, note prinse zi cu zi. bacalbaşa, s. a. i, 219. Tu s-o amâi cu zi de zi. coşbuc, p. i, 78. Tot ce urzisem eu acolo, zi cu zi. săm. i, 132. Zi cu zi simţea însă că locul lui nu este aici. rebreanu, i, 233. Zi cu zi îmi faci cadou, Puică galbenă, un ou. arghezi, c. o. 113. Toate acestea le scrie zi de zi într-un jurnal, sclf 1958, nr. 3-4, 338. Am fost împreună zi de zi. v. rom. decembrie 1964, 154. Râurile sale hrănesc zi de zi gurile veşnic însetate ale Mediteranei. românia literară, 1970, nr. 78, 22/1; b) din ce în ce; treptat. Te-asemeni acelui ce, pierzând Cu zi de zi tot gustul dulceţii de smochine, Mănâncă mere acre. coşbuc s. 29. Vedeam cum zi de zi ... se înstrăina, camil petrescu, u. n. 97. Zi cu zi şi an cu an munca lui a sporit, sadoveanu, o. xx, 64. Producţia de cărbune a început să crească zi de zi. contemp. 1952, nr. 27, 3/3. Spinarea-mi se-apleacă zi de zi. jebeleanu, s. h. 31. De la o zi Ia alta = zilnic; p. e x t. repede (I 1); progresiv (1). Vederea i se slăbea de la o zi la alta. c. petrescu, r. dr. 242. Toată lumea putu vedea cu surprindere, de la o zi la alta, dezvăluin-du-se un poet nou, original, sadoveanu, o. xix, 105, cf. dl, dm, dex. în (sau învechit prin) toate zilele sau (învechit şi regional) în toată zi (sau ziua), ori în toate zile = foarte des; mereu (II 1). îngerul păziia pre pământu în toate zile (a. 1550). gcr i, 3/3. Şi prin toate dzilele întreba-se întru învăţături, cod. vor.2 2713. Gice-mi ei în toată zi (toate zile c2 d, toată vream ia h): io e Dzeul tău? psalt. 81. Porâncile tale ... în toate zile învăţătură mie iaste. coresi, ev. 28. Cela ce-i când şi când nebun, iară nu în toate zile ..., nu să va certa. prav. 266. In toate zile nevoinţă ... pune. cantemir, ap. gcr i, 327/4. în toate zilele trebuie să spuie ceva care să fie de folos, carte treb. i, 114/27. Să dai laudă ... lui Dumnezeu în toate zilele vieţii tale (a. 1777). gcr. ii, 111/25. Carnea să fie bună, grasă şi să aibă totdeauna, în toate zilele, cu îndăstulare (a. 1827). doc. ec. 396. Fieştecare doftor ... este dator a se afla în toate zilele în casa însămnată spre aceasta, ar (1832), 1V24. Să fie slobodă în toate zilele de două sau de trei ori la scaun. meşt. moş. 44/7. Se spăla în toate zilele peste tot trupul cu apă. descr. aşez. 73/17. Udă semănăturele în toate zilele, brezoia-nu, a. 447/1. Repetăm această lucrare în toate zilele în curs de o săptămână, penescu, m. 40/14, cf. pontbriant, d. O văz în toate zilele, baronzi, m. 387/10. El vine-n toată ziua, se roagă şi se-nchină. săm. iv, 272. Eu ştiu bine după mine, Că-s beteag în toate zile. jarnîk -bîrseanu, d. 396, cf. alr sn vi h 1 748. într-o (bună) zi (rar, ziuă) sau într-una din (ori, învechit, de) zile = la un moment dat; odată2 (1 b). Când fu într-una de zile zise ... (a. 1600-1625). gcr i, 66/12. într-una de zile fu băgat în foc. dosoftei, v. s. decembrie 226713. Ne vom bucura într-o zî împreună (a. 1750). gcr ii, 49/25. într-una din zile, cum şedea spânul la ospăţ ..., li s-au adus ... nişte sălăţi foarte minunate, creangă, p. 210. într-o zi, ... copilul împlinea cincisprezece ani. ispirescu, L. 2. Cum trecea într-o zi din primăvara trecută, s-a oprit să asculte o privighetoare, bră-tescu-voineşti, p. 23. într-o zi caldă, trei femei ... lipeau crăpăturile din păreţii grajdului, agârbiceanu, s. 477. Un hoţoman mare şi-a luat într-o zi fecioru> la pădure, lungianu, c. 69. într-o zi, are să vie un savant ..., să admire şi să fotografieze o frumoasă căpăţână de bour. sadoveanu, o. xix, 212. Aşa, într-o zi, un zarzavagiu ... face profesional cu ochiul la domnul Costică, prezent, călinescu, c. o. 67. într-o zi, privind lung înapoi ..., a văzut-o. camil petrescu, o. ii, 74. Rege şi păstor fiind, într-o ziuă, vede cum venea laptele tulbure Şi merse să ştie ce-i pus la izvoare, românia literară, 1970, nr. 72, 3/1, cf. dex. Pe (sau cu) fiecare (sau fiece) zi = din ce în ce mai mult; progresiv (1). Cu fiecare zi devine mai pisălog. Pe fiece zi noaptea se măreşte. Expr. A trăi (sau a o duce) de pe o zi pe alta = a duce un trai nesigur, precar. Trăim de pe o zi pe alta, putem muri oricând, călinescu, s. 396. O ducem de pe o zi pe alta. II. Perioadă de timp (de 12 sau 24 de ore, sau de mai lungă durată) considerată după caracterul sau evenimentele care au loc în acest interval. 1. (După aspectul vremii) Şedea la uşa cortului său atunce când zua era mai caldă, palia (1581), 64/15. Cocostârci şi rândunele ... au fugit de zile rele. alec-sandri, poezii, 7. Copiliţa blândişoară, Ca o zi de primăvară. eminescu, o. i, 2. Zilele erau acum însorite. 2913 ZI - 289 - ZI lovinescu, c. viii, 173. Iulie, pe la noi, a adus zile foarte frumoase, sadoveanu, o. xix, 312. In zilele calde ale lui mai ..., îşi scotea pe frânghie hainele de iarnă, arghezi, p. t. 130. Fierbinte zi, infern portocaliu. jebeleanu, s. h. 9. Zi de vară, zăpuşeală, sorescu, u. 38. Ş-apoi suie şi coboară, Zi mare de vară. folc. mold. i, 82. □ Ziua bună se cunoaşte de dimineaţă. 2. (După caracterul fericit sau nefericit, important sau lipsit de importanţă) Cire e omu ce va viaţă şi iubeaşte dzile bure se vadză? psalt. sch. 100/9. îngrăşatu-vă înrema voastră ca întru dzua giunghe-riei. cod. vor.2 6676. Toţi amu învie-i-va Dumnezeu într-aceaia zi fricoşată. coresi, ev. 37. Eu ştiu că norodul este nemulţumit şi are dreptate de a fi din ziua cea nenorocită ... în care Genova fu învingătoare. heliade, l. b. ii, 18/17. împăratul Franţiscu pururea în zilele cele bune, precum şi în cele rele, au urmat cu neobosită îngrijire spre fericirea popoarelor sale. ar (1832), 702/17. Mincinoasele lor plăceri sunt urmate îndată de zile pline de scârbă, buznea, f. 13/23. Negreşit avut-ai zile de noroc şi de iubire, vlahuţă, s. a. i, 44. Grele zile am ajuns şi de jălit suntem! mironescu, s. 8. O zi nefastă m-a adus pe lume în veacul vostru de melancolie, topîrceanu, p. o. 91. Băutura de vin e statornicită ca să îndulcească zilele amare ale bietului muritor, sadoveanu, o. xx, 13. Număr ca ciobanul Câte-s albe, câte-s negre Zilele, tot anul. blaga, poezii, 368. Urmară zile grele pentru elevele şi elevii bursieri, camil petrescu, o. ii, 126. Multe zile bune, dar mai multe rele, Am avut în anii tinereţii mele. beniuc, m. 149. Să am zile cu noroc, alecsandri, p. p. 292. Nu ştiu zilele mi-s rele. jarnîk - bîrseanu, d. 194. ^ Bună ziua sau (învechit şi regional) ziua bună = formulă de salut la întâlnire sau la despărţire, în timpul zilei (I 2). Nu purtareţ pungă, nece traistă, nece încălţăminte şi ni-murui pre cale nu ziceţi zua bună. N. test. (1648), 81 v/20, cf. polizu. N-are cine să mai mă petreacă cu ochii şi să-mi mulţumească la „bună ziua“, săm. iv, 853, cf. barcianu, alexi, w., dl, dm, dex, alr i 1 503. Zile negre, v. negru (I 2). ^ Expr. A da (sau a dori, regional, a pofti etc.) cuiva bună ziua (sau, învechit şi popular, ziua bună) = a saluta pe cineva. Căpitanul au urat oraşul spre semn de ziua bună prin şase salve de tunuri, drăghici, r. 7/9. Toţi îmi dau bună ziua respectuoşi, sahia, n. 16. Boierul dădu cu acreală bună ziua. camil petrescu, o. iii, 297, cf. dl, dm. Dădu bună ziua binevoitor şi, în acelaşi timp, rezervat, românia literară, 1970, nr. 73, 9/2, cf. dex, alr sn v h 1 312, ib. h 1313. (Familiar) Bună ziua am (ai, a etc.) dat, belea mi-am (ţi-ai, şi-a etc.) căpătat, se spune atunci când intenţia ta este răstălmăcită sau când, nevinovat, intri într-o (mică) încurcătură. Cf. udrescu, gl. A-şi (ori, învechit, a se) lua bună ziua (sau ziua bună) (de la cineva sau de la ceva) = a) a-şi lua rămas bun. Şi luându-şi dzua bună de la toţi, au lăsat domniia. M. costin, o. 95. Şi cerşindu-să să-şi ia dzua bună de multe ori, nu vrea să-l lase. dosoftei, v. s. noiembrie 147718. Au mărs de şi-au luat dzua bună de la vizirul. neculce, l. 63. Şi ş-au luat zioa bună de la împăratul Solomon (a. 1760). gcr ii, 72/22. Şi luându-şi zioa bună şi purceasă (a. 1784). id. ib. 136/2. Să vie să-şi ia ... ziua bună. ist. am. 94v/18. M[ajestatea] *S[a] împărăteasa a binevoit a lua ziua bună de la scolerile. ar (1832), 94V3. Luându-şi ziua bună au purces ... cătră corabia portugheză, drăghici, r. 30/21. După ce îşi luă bună ziua de la împăratul ..., se duse la Viena. bălcescu, m. v. 233. Ne luarăm ziua bună unu[ 1] de la altul, pelimon, i. 16/22. Făt-Frumos îşi luă ziua bună de la părinţi, eminescu, n. 4. Plecaşi fără să ne luăm ziua bună. caragiale, o. vii, 307. Făt-Frumos ... îşi luă ziua bună de la împăratul, ispirescu, l. 4. Aşadar mă prinsese azi, că-mi venea să-mi iau ziua bună şi de la garduri, mironescu, s. 22. Când privirea îi fu uscată, îşi luă ziua bună. c. petrescu, c. v. 135. Ia-ţi, mireasă, ziua bună De la tată, de la mumă. folc. olt. - munt. iii, 737. (Cu inversarea construcţiei) La luatul ziua bună, ... au zis ... cum n-au avut gând rău. n. costin, let. ii, 96/31; b) (familiar) a renunţa (la ceva) definitiv; a socoti (ceva) drept pierdut. Ia-ţi ziua bună de la lume, că de-acum eşti mort. gane, n. i, 81, cf. dl, dm, dex. Să mă duc din satul meu Şi ziua bună să-mi ieu. jarnîk - bîrseanu, d. 321. (Familiar) A se lăsa loc de bună ziua = a mai păstra unele relaţii bune cu cineva. Cf. udrescu, gl. A face cuiva zile negre, v. negru (12). 3. (După caracterul religios, social sau legal) La zua de înviere (cca 1550). gcr i, 2/40. Să nu ne arătăm înaintea lui deşărţi în ziua de praznic, coresi, ev. 179. La Crăciun sau Bobotează sau alte zile mari (a. 1652). gcr i, 315/13. Au şi brumat pe la zua de Ispas (a. 1733). iorga, s. d. xiii, 50. Intru care aceste zile, adică ale patimilor ..., să nu ceară de la lăcuitori nicidecum dăjdii. prav. cond. (1780), 154. Să aibă a se strânge ... în zile de sărbători, când nu lucrează (a. 1823). doc. ec. 302. In ziua Sf. Gheorghie ..., de dimineaţă la 10 ceasuri, planeta Mercurie trece prin discul soarelui. ar (1832), 82/22. Ajunge a-şi face fânul pentru vitele lui ... până după ziua Crucii, i. ionescu, c. 109/21. Mai nainte cu trei zile de ziua praznicului, negreşit să se afle aici (a. 1846). doc. ec. 900. S-au dus zilele babei şi nopţile vegherii, alecsandri, poezii, 24. într-o zi de sărbătoare se plimba singur pân curte, caragiale, o. i, 22. La Ziua Crucii intră cărei în pământ. marian, s. r. ii, 195, cf. pamfile, s. t. 135. Că-i vechiul obicei Al neamului paharul la zile mari să-l bei Turnat de cea mai dragă fecioară, coşbuc, p. i, 161. După zilele sfinţilor de gheaţă, temperatura ... se ridică. păcală, m. r. 10. La ziua morţilor însă, nu era chip să umbli în sens contrar, vlasiu, d. 413. în afundul limpede ... al amintirii mele, dintâi au fost babele mortului şi pe urmă zilele babei, teodoreanu, m. u. 118. Acasă veneau tot felul de rude în zilele de sărbători. românia literară, 1970, nr. 72, 19/1. Cându-i zi de sărbătoare, Sunt uşoară foarte tare. jarnîk - bîrseanu, d. 420. Ziua de 1 Mai. Ziua femeii. ^ Zi-întâi = a) prima zi a fiecărei luni sau a unui an. Scris în anii Domnului 1730, iunie, zi-întâi (a. 1730). iorga, s. d. 141. Cât au să vânză ocaua de carne de acum, de la zi-întâi de iunie până la anul viitor (a. 1827). doc. ec. 396. Se opreşte exportaţia lumânărilor lucrate ... de 2913 ZI - 290 - ZI la zi-întâi februarie, ar (1832), 18V19. Nu lipsea de la clasă decât o dată pe lună, la zi-întâi. vlahuţă, n. 8, cf. tdrg. Ne dusese ... la un zi-întâi Mai, tocmai la Socola, hogaş, h. 67. O să-l avanseze de la zi-întâi. rebreanu, nuv. 71. Până la zi-întâi ..., când oi lua pensia, klopştock, f. 126. Asta a fost la zi-întâi iulie. sadoveanu, o. xiii, 186. La zi-întâi de an şi lună, Ca din zodii, ies pe lună ... Plugurile cu plăvani, arghezi, s. p. 121, cf. alr i 199/122, 140, 353, 370, 800, 840, 842, 873; b) (art.; în credinţe religioase) sfinţire cu agheasmă pe care o face preotul la locuinţele credincioşilor, la data de întâi a lunii. Trăiam bine cu zi-întâiu, cu paraclisele, cu aghezmele (a. 1871). ap. tdrg. Când venea preotul cu zi-întâiul, o lua spre fundul curţii. pas, z. i, 232, cf DL. 4. (Adesea la pl.; în legătură cu evenimente sociale, istorice etc.) In zilele lui Noe, cându dura corabia. cod. vor.2 78v/5. Şi în zilele marelui de Dumnezeu luminat arhiepiscopului Ghenadie. coresi, ev. 1. în zilele bunului ... Radului Voevod (a. 1610). gcr i, 44/8. O zidise Manasia împăratul Iudei[i] în zilele lui şi-i pusese numele Bizantia. neagoe, înv. 79/28. Aceştia să nevoiră în dzâlele lui Lichinie. dosoftei, v. s. septembrie 1777. Acela până în zilele Mării[i] tale vreadnic de minune iaste. biblia (1688) [prefaţă] 7/19. S-au dat această sfântă carte în zilele luminatului domn (a. 1791). iorga, s. d. xm, 60. în zilele lui Domiţian ..., vârtos ruşinat fu romanilor războiul ce îl avură cu dachii. maior, ist. 2/19. S-a dat voie ... să ţie fabrică de bere ce o făcuse el în zilele ruşilor (a. 1825). doc. ec. 352. Din zilele lui Galienus, nu s-au mai putut resufla în pace de mulţimea naţiilor varvare. ist. m. 14/6. Pe serbimea din zilele lui Leopold I o adusese în Slavonia, bariţiu, p. a. ii, 33. Cicerone zicea că, în zilele lui, limba greacă se citea pretutindene. baronzi, l. 8, cf. dl, dm, dex. ^ E x p r. în (sau la) zilele lui = în perioada de început, de maximă eficienţă. îmbrăcat cu un mintean ce fusese în zilele lui albastru, ap. tdrg. 5. (După semnificaţia zilei II în mod particular) a) (şi în sintagmele zi aniversară, ziua naşterii sau zi de naştere) aniversare a unui eveniment (naşterea) petrecut la aceeaşi dată, cu ani în urmă. Boeriu ne-o chie-mat să-i cântăm de ziua lui. alecsandri, t. 79. Dintre toţi prietinii cari m-au felicitat de ziua mea, pe dumneata te-am lăsat să-ţi răspund la urmă. caragiale, o. vii, 298. Mi le-a dat dumnealui ..., de ziua mea. dela-vrancea, o, ii, 277. La o petrecere de ziua lui ..., pică şi proorocul Eremia. mironescu, s. 71. De ziua ta ... nu te-am uitat, minulescu, vers. 295. Pofti la ea întreaga protipendadă ... la o masă de ziua unui copil al ei. camil petrescu, o. iii, 541, cf. dl, dm, dex; b) (şi în sintagmele ziua numelui, zi de nume) onomastica cuiva. De ziua numelui, în dar, Primise roze Anişoara. iosif, patr. 43. La nunţi şi la botezuri, la zilele de nume, Cântau, arghezi, s. p. 94, cf. dl, dm, dex. III. Indicarea (precisă a) momentului în care un eveniment a avut sau urmează să aibă loc; dată. Nevoiia-se se are puteare fi lui în dzua cindzeciloru se fie întru Ierusalim, cod. vor.2 9v/4. Că aproape e dzua peririei lor. psalt. 317. Ceia ce vor fura plug ..., să socotească din ce zi s-au furat până în ce zi s-au găsit. prav. 10. Să-l îngroape şi dzua morţii să-i prăznuiască cu inema veaselă şi luminată, dosoftei, v. s. septembrie 9731. în 5 zile a lui aprilie (a. 1698). gcr i 319/10. Sorocul ... să se socotească din ziua ce au aflat vânzarea. prav. cond. (1780), 132. Am scris în luna lui aprilie, în 8 zile, 1808. iorga, s. d. xiii, 60. Ziua publicului examen şi programa se vor face cunoscute prin această foaie, ar (1832), 213 V10. Ziua începerii Anului Nou este totdeauna de mare cuviinţă, marcovici, d. 2/19. De vânat s-au lăsat această zi. drăghici, r. 75/7. Părinteasca dumitale scrisoare de la 17 zile ale lunii lui mai am primit-o. filimon, o. i, 127. Din ziua în care s-a tocmit Chirică la Ipate, norocul îi curgea gârlă, creangă, p. 153. Cei logodiţi nu se văd decât în ziua cununiei, marian, nu. 83. Uitat-am ziua şi vălea-tul Ce-au înfrăţit pe vremi odată A mele stihuri de aramă Cu proza ta cea nesărată, topîrceanu, p. o. 73. Vânătorii ... s-au întrunit în congres la Sibiu în ziua de 15 iulie, sadoveanu, o. xx, 222. ^ La zi = a) (1 o c. a d j. şi a d v.) la termenul stabilit (fară întârziere) Când au fost la zi, au strâns leagea deplin şi au jurat toţi (a. 1668). iorga, s. d. xii, 28. Au luat bani cu camătă ... şi la zi n-au dat banii (a. 1687). uricariul, xxii, 230. Mi-au dat dumnealui 20 de lei ... şî la zi să aibă a duce dumisale banii (a. 1754). ib. xxii, 83. Fără dânsul lucrările cancelariei n-ar fi putut fi la zi. brătescu-voineşti, ap. tdrg, cf. scrib an, d. Obţinerea acestor fonduri fiind condiţionată de vărsarea la zi a cotelor de amortisment, leg. ec. pl. 464. Te pui la zi cu examenele, c. petrescu, a. r. 21, cf. dl, dm, dex; b) (loc. adv.) pus la punct cu ultimele noutăţi. Este nevoie de un luminat şi clarvăzător mecenat editorial pentru a putea spera să avem ... o nouă ediţie, la zi, cu sutele de completări şi corectări aduse între timp. contemp. 1970, nr. 1215, 8/6; c) (loc. adj.) care trebuie să fie pregătit pentru ziua (I 3) respectivă. în clasă, mă punea să fac cu regularitate lectura textului literar la zi, sub cuvânt că singur ştiam să citesc. românia literară, 1970, nr. 32, 6/1; d) (loc. adv.) zilnic. Mustăţile-i rase la zi evidenţiau un nas zvârlit în sus ca o trompetă, mironescu, s. a. 110. IV. Perioadă nedeterminată de timp. 1. (La pl.; urmat sau precedat de adj. dem. „acest“) Timp viitor apropiat de momentul prezent; p. r e s t r. prezent (1). 3 vaci care pot făta în aceste zile (a. 1846). doc. ec. 892. Zilele acestea am să plec. rebreanu, p. s. 43. Voi veni zilele acestea la el. titulescu, d. 136. S-a vorbit din nou zilele acestea despre o ofensivă contra literaturii necuviincioase, sadoveanu, o. xx, 192. Trebuie, zilele acestea, să plec la Bucureşti, v. rom. februarie 1964, 101. ^ Ziua de mâine = viitorul (apropiat). Să ne temem de cele viitoare, că nu ştim ce ne găteşte ziua de mâine, marcovici, c. 26/27. Nu mai ajungeţi să vedeţi ziua de mâine, creangă, p. 250. Ar fi bine să se gândească şi el la ziua de mâine, rebreanu, i, 187. Puteţi aştepta fără spaimă ziua de mâine. sadoveanu, o. xx, 232. Eu mă gândesc la ziua de mâine. camil petrescu, o. iii, 51. Nu ştie nimeni ce-i poate aduce ziua de mâine, stancu, d. 121. Literatura li se 2913 ZI - 291 - ZI părea celor preocupaţi de grija zilei de mâine o pierdere de vreme, românia literară, 1970, nr. 78, 1/3. Ziua de astăzi (sau de azi, învechit, de acuma) zilele noastre = prezentul2 (1). Că amu greaţă easte după ei a preimi năravu de dzua de astădzi. cod. vor.2 7/8. Ne grijim de ziua de astăzi, coresi, ev. 222. Scăderea care să vede că au venit în zilăle noastre (a. 1625). ureche, ap. gcr i, 68/33. Toţi arhiereii ... au păstorit, după vremi, turmele sale până în zioa de astăzi, antim, o. 138. Nu se ivesc şi în zioa de astăzi asemenea întâmplări? marcovici, c. 13/1. Olanda nouă, către carele în zioa de astăzi priveşte interesul cel viu al înţelepţilor Europei, genilie, g. 44/18. Sporirea, urmată în zilile noastre la deosebite ţări. cr (1834), 3422/18. Iar ziua de acuma Un soare va avea Ce vei dori să piară. c. a. rosetti, c. 30/10. Să nu poată vedea încă până în zioa de astăzi înnălţăndu-să ... aşezăminte (a. 1841). doc. ec. 749. Esperiinţa a dovedit ..., până în zilele noastre, că dudul este priimitor de a prospera în ţărele calde, brezoianu, a. 560/7, cf. lm. Teamă mi-e ca nu cumva Oameni din ziua de-astăzi să mă-nceap-a lăuda. eminescu, o. i, 141. Nu se putea călători aşa de uşor şi fără primejdii ca în ziua de astăzi, creangă, p. 184. Exista, deci, în zilele noastre ..., o antinomie izbitoare între realitatea social-economică şi concepţia politică, titulescu, d. 290. Dovedesc, după cum se spune în zilele noastre, prejudecată şi patimă, sado-veanu, o. xvii, 83, cf. dl, dm. Termenul ...folosit, până în zilele noastre, pentru a indica pe micii proprietari de pământ în devălmăşie, este răzeş, panaitescu, o. ţ. 35. A devenit o dominantă a zilelor noastre hotărârea popoarelor de a lupta împotriva dominaţiei imperialiste. românia literară, 1970, nr. 71, 32/3. + (La sg. gen., ca determinant, pe lângă un substantiv) Perioadă actuală, prezentă (2), p. e x t. modernă. Satira politică înfloreşte, biciuind necazurile zilei, anghel, pr. 190. Puternicul zilei s-ar fi mărginit la atât. cocea, s. ii, 80. îşi propune răspândirea de ştiri despre evenimentele politice ale zilei. ist. lit. rom. ii, 99. Omul zilei, îi şopti Fane lui Lucu la ureche, vinea, l. i, 388. Autoritatea ... lui Pristanda este pusă în slujba puternicilor zilei, constantinescu, s. ii, 25. N-are curajul să înfrunte moda zilei, românia literară, 1970, nr. 92, 2/2. Omagia ... o gravă impostură a literaturii zilei, con-temp. 1970, nr. 1216, 313. Voi toţi eraţi cuprinşi de grijile zilei, de copii şi de vite. bănulescu, i. 10. Loc. a d v. De zile = a) de mult timp. De zile, nu fac altceva decât să dau târcoale paginii pe care n-am izbutit să o rup. românia literară, nr. 103, 16/1, b) de puţină vreme. Promisiunea rămâne promisiune. E o chestiune de zile. barbu, ş. n. ii, 79. Cu zilele = vreme îndelungată. Petrecea Cantemir la Toporăuţi cu dzilele în casele lui Barnovschi. m. costin, o. 92. 2. (De obicei la pi.; cu determinări ca „vechimi“, „tinereţi“ etc.) Perioadă de timp situată în trecut. Preot rămas din a vechimii zile, San Marc sinistru miezul nopţii bate. eminescu, o. i, 202. Nu mai gândi la zilele apuse, densusianu, l. a. 13. Oprea baciul ... şi-a adus aminte de zilele tinereţii, galaction, o. i, 64. ^ Ziua de ieri = trecutul. Cf. dl, dm, dex. 3. (La pi.) Spaţiu de timp cuprins între naşterea şi moartea cuiva; p. ext. ansamblul evenimentelor care au avut loc în acest spaţiu de timp; existenţă; trai (4); viaţă. Că toate dzilele şi sfârşeniia ne iaste moartea. coresi, ev. 53. Mai bucuros aşi fi dat traiul şi zilele mele ca să fii tu viu. neagoe, înv. 179/21. Dzâlele cu număr mi-s. dosoftei, ap. gcr i, 211/29. S-au stins întru dăşărtăciune zilele noastre (a. 1715). gcr ii, 16/ 20. Ce păcate m-au adus până aice, Unde să-mi sfârşesc zâlele voinice! budai-deleanu, t. v. 78. Să prelungească zilele lui, ca să-i prelungească agonia, he-liade, l. b. i, 46/17. Au adaos rugile sale pentru fericirea şi îndelungata păstrare a zilelor împăratului, ar (1832), 862/16. Cine ştie dacă mâine firul zilelor mele nu se va tăia? marcovici, d. 144/4. Zilele îi numărase din slava sa Dumnezeu, pogor. henr. 93/8. Aceşti oameni îşi făcură o meserie a neapăratei trebuinţi de a-şi apăra zilele lor. fm (1843), 1492/12. Mi-am trăit zilele! russo, s. 128. El să fie Groza, cel ce ca o fiară ... Au stins zilele multe? alecsandri, o. 72. Se-ntoarse la gheretă, blăstămându-şi zilele, mironescu, s. 41. Din când în când ..., îşi veneau şi ei în fire şi mai îndulceau zilele sărmanilor, sadoveanu, o. xx, 134. Zilele îi erau numărate, preda, i. 111. M-au mutat tocmai la mama dracului, să-mi scurteze zilele, barbu, g. 158. Zilele omului Etern pieritoare-s. horea, p. 13. Până la capătul zilelor sale a fost tratat cu respectul cuvenit. românia literară, 1970, nr. 82, 20/3. Să i se dăruiască zilele ... şi apoi să-i dea drumul prin lume. sbiera, p. 71. leu nu-ţi voiesc armiele, Şi îţ voiesc zâlele. folc. olt. - munt. i, 210. Mai dă-mi zile să trăiesc, folc. mold. i, 119. Loc. adj. (Regional) Fără zile = mort (1). Trei copii, cei dintâi îi muriseră ..., au mai venit doi, dar fără zile. rebreanu, i. 56. ^ Loc. adj. şi a d v. Cu zile = cu viaţă; sănătos (1). Şi-aşa a scăpat Duca Vodă cu dzile, de n-au perit. neculce, l. 38. Cu zile mergeţi, dragii mei, Şi să veniţi cu zile! alecsandri, o. 236. Hrănind o vită cu paie nici nu o îngrăşem, nici nu o putem pune la muncă, aşadar numai cât o ţinem cu zile. i. ionescu, c. 223/6. Cu zile de vrei să-l las, Lasă legea creştinească Şi te dă-n legea turcească. alecsandri, p. p. 211. Scăpa cu zile. pamfile, j. ii, 173. Ucigă-l crucea s-au rugat foarte să-l lase cu zile. sbiera, p. 11. De rămâne cu zile, tot un om avea parte de el. reteganul, p. v, 83. Expr. în (sau, regional, de) zilele mele (tale, sale etc.) = în toată viaţa mea (ta, sa etc.); p. ext. niciodată. Nu te-am văzut în zilele mele atât de tulburat, săm. iv, 108. Aista-i un sat de calici şi fudui cum n-am văzut de zilele mele. c. petrescu, r. dr. 117. Avea ... nişte porţi ferecate cum n-am văzut de zilele mele. sadoveanu, o. viii, 464. Nu văzuse niciodată în zilele lui o femeie atât de stranie, vornic, p. 146, cf. dm, dex. A i se isprăvi (cuiva) zilele = a muri1 (1). De-acu, Irino, i s-a isprăvit zilele! bujor, s. 150, cf. dl, dm, dex. A-şi urî zilele sau a i se urî (cuiva) cu zilele = a nu mai voi să trăiască. Doamne, moşule, Doamne! multă minte îţi mai trebuie ... se vede că ţi-ai urât zilele, creangă, p. 82. Ţi-ai urât zilele (de cauţi bătaie)? pamfile, j. ii, 173. Mi-am urât zilele Mutându-ţi perinele Când la cap, când la picioare. 2913 ZI - 292 - ZIAR marian, î. 39. A-şi pune capăt zilelor sau a-şi curma zilele = a se sinucide. O, dar e mişelnic lucru singur zilele să-ţi curmi! vlahuţă, o. a. i, 15. O să mă ierte, pentru că ... nu mi-am pus capăt zilelor, h. lovinescu, t. 195. Când vede că n-o mai poate face, îşi pune capăt zilelor, sclf 1959, nr. 3—4, 593. Taci, mamă, nu mă sfădi C-aşa îmblă tinerii, Cu anii, cu lunile, Pân ce-şi curmă zilele! balade, iii, 174. A (nu mai) avea zile (multe) sau a avea zile cu carul = a (nu) mai avea mult de trăit. Să fie a popei Bucur, păne va avea zile (a. 1680). iorga, s. d. xiii, 151. Vă voi spune, dragii moşului, de voi mai avea zile, şi basmul acesta, ispi-rescu, u. 49. Nu vezi că baba are zile cu carul? pas, z. i, 52. De-aş şti că am zile multe, M-aş sui cu calu în munte, Să văd ploaia ropoind, Vântul printre brazi bătând, bibicescu, p. p. 352. (Cu schimbarea construcţiei) Găinile nu mai cântau cucoşeşte ..., să mai facă a rău, c-apoi atunci nici zile multe nu mai aveau, creangă, p. 29A. De te-aş prinde-n mâna mea, Zile tu n-ai mai avea! alecsandri, p. p. 73. Nu te dragă-nfricoşa, Că, zău, nu te voi lăsa, Câte zile voi avea. jarnîk -bîrseanu, d. 32. Pe Catinca să n-o dai Dacă vrei zile să ai. folc. mold. ii, 661. A-şi ţine (sau a-şi duce) zilele = a-şi duce (cu greu) existenţa; a trăi (greu). Cu câteva măsline, cu struguri, cu smochine ... îşi ţinea zilele, călinescu, c. o. 37. Şi-aş a-mi duc zilele, jarnîk - bîrseanu, d. 365. A avea (sau învechit, a vedea) zi bună ori zile multe şi bune, zi albă) (cu cineva) = a avea trai tihnit, linişte (din partea cuiva). Cinre va viaţă se iubească şi se vadză dzile bunre, se-ş ţinie limba sa de rreu. cod. vor.2 77713. Să aibă zile multe şi bune pre pământ (a. 1581). gcr i, 33/5. Şi de-atunci nurorile n-au mai avut zi bună în casă cu baba. creangă, p. 12. Nu mai are zi albă cu baba. şez. i, 161. De atunci, ... bărbatul ... n-are zile bune în casă. ib. iv, 178. N-am avut zi bună (albă) de atunci! ciauşanu, gl. (Cu schimbarea construcţiei) Păi, domnule, acu fac ce ziceţi, că zile bune cu preşedintele tot n-o să mai am! românia literară, 1970, nr. 77, 17/2. De când maica m-a făcut, Zile bune n-am avut. jarnîk - bîrseanu, d. ap. tdrg. Şi Dumnezeu s-a-ndurat Zile bune de le-a dat. marian, nu. 791. A face (cuiva) zile fripte v. fr i -g e. (Popular) A mânca zilele cuiva. v. mânca (1). (Popular) Cu zilele a (sau în) mână (sau în mâini) v. m â n ă (I 1). (A fi) vechi de (sau în) zile (ori înaintat în zile) = (a fi) bătrân sau foarte bătrân. Cu sfetnici vechi de zile mă-ntâmpinaşi în cale. eminescu, o. i. 91. Cutezară să meargă la biserică şi bătrânii şi bătrânele cele mai vechi în zile din sat. agârbiceanu, s. 224. Era un moşneag înaintat în zile. galaction, o. 184, cf. dex. A fi învechit în zile rele, se spune despre cineva care este înrăit. Dar tu, Moţoace? învechit în zile rele, deprins a te ciocoi la toţi domnii, ai vândut pe Despot, negruzzi, s. i, 141. Nu simţeam cea mai mică mustrare de cuget, parcă eram un învechit în zile rele. gane, ap. tdrg, cf. i. cr. iii, 86, dl, dm, dex. (A fî) veşnic de zile = (a fi) nemuritor. Cf. dl, dm, dex. (Cu schimbarea construcţiei) O, mag de zile veşnic, la tine am venit, eminescu, o. i, 93. (A fi) mic de zile = a) (a fi) tânăr (I 1) sau prea tânăr (I 1). Nu va putea şuvăi răspitoriul, dzicând că iaste mic de dzile, nu-i i vremea încă de-însurat, ce tot să va certa. prav. 186, cf. dl, dm, dex. Cu drag neică ţi-ar lua Da mi-i murgu mic di zili, De-abia mă duci pi mini. folc. mold. ii, 128, b) (a fi) lipsit de valoare; mediocru (1). Iară noi? noi, epigonii? ... Simţiri reci, harfe zdrobite. Mici de zile, mari de patimi, eminescu, o. i, 35. (Familiar) Vai de zilele mele (sau tale, sale etc.) = vai de miñe (tine, el etc.). Cf. dl, dm, dex. E vai de zilele tale ... Potera-i colea pe vale. jarnîk - bîrseanu, d. 506. A muri cu zile v. muri (1). N-au intrat zilele-n sac v. intra. A (-şi) număra zilele = a) a nu mai avea mult de trăit. Cf. udrescu, gl.;* b) a nu mai avea mult de răbdat, de aşteptat; a fi pe punctul de a scăpa de ceva neplăcut. Cf. id. ib. A trăi cu zile = a trăi în mizerie. Cf. id. ib. Omor de zile = muncă grea; p. ext. viaţă mizerabilă. Asta e omor de zile, nu altceva, id. ib. V. (Bot.) 1. (Regional; în sintagma) Ziua crucii = flori-de-toamnă (Aster salignus). Cf. borza, d. 26. 2. (Regional; în sintagma) Ziua cu noaptea = miază-noapte (Melampyrum bihariense). Cf. borza, d. 109. - Pl.: zile şi (neobişnuit) zi (arghezi, f. 13). - Şi: ziuă, (învechit) zuâo, (învechit şi regional) zî, zaua s. f., (învechit) zélé s. f. pl., zio, dzúo, (regional) zaua (alr sn iii h 763/95) s. f. - Lat. dies. ZIAFÉT s. n. v. zaiafet. ZIAL s. n. v. ziar. ZIÁN s. n. (Prin sudul Mold.) Risipă (1). în casa asta-i mare zian. scriban, d. - PL: zianuri. - Din tc. zijan. ZIAR s. n. 1. Publicaţie cotidiană consacrată actualităţii în toate domeniile (politic, social, cultural etc.); cotidian, gazetă, jurnal, (învechit şi regional) foaie, (învechit, rar) zilnic. Românii din Transilvania nu cunoşteau deloc limba serbească pentru ca să poată citi ziarele serbeşti. bariţiu, p. a. ii, 34. Am tratat această cestiune ... în ziarul meu. ghica, c. e. iii, 14, cf. PONTBRiANT, d. Ideea înfiinţării celui dintâi ziar românesc în Transilvania s-a născut pentru prima oară în Blaj. F (1876), 61. N-am văzut nici un ziar arătând falşitatea judecăţiei inventatorului, contemporanul, i, 15. Face cuvenita dare de seamă în ziarul său. cara-giale, o. îi, 9. Să mă vază păzitorul, Iar a doua zi, fatal, Să m-arate prin ziare, coşbuc, p. i, 321. Violentele pagini de satiră din ziarul său. iorga, p. a. ii, 26. Ziarele îl pasionau, de altfel, ca şi pe bătrânul Herde-lea. rebreanu, i. 65, cf. resmeriţă, d., cade. Sadovea-nu ... a redactat ziare pentru ţărănime, lovinescu, c. vii, 84. Stă lipit de chioşcul de ziare, minulescu, vers. 196. Duşmanii ... au asmuţit, în coloanele ziarelor patriotice, câţiva zăvozi profesionişti, galaction, o. a. i, 140. Aţipi cu ziarul despăturit pe genunchi, c. pe-trescu, c. v. 7. E ora-n care oamenii se-adună ... Să citească-acolo un ziar. d. botez, f. s. 93. Afla uneori din ziare că a bătut un nou record, cocea, s. ii, 33. 2917 ZIARISM - 293 - ZIARISTIC Ziarele ieşene au devenit, pur şi simplu, fiţuici de provincie, teodoreanu, m. u. 46. Cititorii ..., urmărind în ultimul timp articolele mele din ziar, se socotesc îndreptăţiţi să-mi adreseze unele întrebări, sadoveanu, o. xx, 390. Articolul ... publicat într-unul din numerele ziarului, ralea, s. t. iii, 196. A înfiinţat ... „Societatea literară “, al cărei program era să facă colegii româneşti, ziare româneşti, camil petrescu, o. i, 309. Ziarele au apărut cu chenare de doliu, bogza, a. î. 468. Ziarele răspândiseră ştirea că actriţa nu murise de inimă, stancu, r. a. iv, 183. O să-ţi apară poza în ziarele din capitală, h. lovinescu, t. 145, cf. dl. Pentru ... tipărirea ziarelor se folosesc cele mai productive procedee poligrafice, ltr2. Sub braţ avea nişte ziare, preda, i. 108. Rupse o foiţă dintr-un ziar îngălbenit. t. popovici, s. 147. Ziarul lui Kogălniceanu se proclamă hotărât herald al ideii Unirii, sclf 1958, nr. 3-4, 410. Scoate un ziar românesc la Viena. ist. lit. rom. ii, 99. Vânzătorii de ziare îşi zbiară ediţiile, v. rom. ianuarie 1965, 192. Ziarul, publicaţiile periodice, comics-urile ... se găsesc aproape în toate casele. românia literară, 1971, nr. 119, 23/1, cf. m. d. enc., dex, a ix 4, alr sn iv h 926. + S p e c. Ziar (1) cu caracter limitat la informaţiile dintr-o anumită instituţie. Ziarele de uzină din capitală dau, prin activitatea lor, o contribuţie însemnată, scânteia, 1952, nr. 2 382. Se tipăresc şi ziare uzinale, care cuprind mai ales ştiri şi informaţii din uzina respectivă, ltr2. + Redacţia şi administraţia unui ziar (1); p. ext. clădire în care îşi are sediul această instituţie. Mă duc mereu la ziar. 2. (învechit şi regional) Jurnal (de însemnări). După ce aţi predat o învăţătură, însemnaţi în zioariu (dia-rium) ...ce aţi predat şi cum aţi tâlcuit-o. petrovici, p. 144/23. Invăţătoriul mieu ... încă duce un zioariu de acest fealiu. id. ib. 115/17. Ziarul unui pierde-vară [Titlu]. COŞBUC, cf. SCRIBAN, D., DL. - Pronunţat: zi-ar. - PI.: ziare. - Şi: (învechit şi regional) zioariu, (învechit) ziâl (dâmboviţa, 1859, 280.) s. n. - Zi + suf. -ar (după it. giornale, fr. Journal). ZIARÎSM s. n. Profesiunea, meseria, activitatea de ziarist (1); domeniu în care îşi desfăşoară activitatea un ziarist; p. ext. totalitatea publicaţiilor apărute în ziare; jurnalism, gazetărie, ziaristică (v. z i a r i s t i c 2). Cf. pontbriant, d. Vivat convenţiunea şi discuţiunea! ... Şi ziarismul! alecsandri, t, 1627. Amestecat în vârtejul ziarismului ..., el a rămas acelaşi, lovinescu, c. iv, 160. Speranţa de a intra în rândurile ziarismului. sclf 1958, nr. 3-4, 409. + Genul, stilul propriu ziarului (1). Adnotatorii ziaristului Eminescu n-au rostit totuşi mai nimic despre valoarea literară a ziarismului său. perpessicius, m. iv, 45. Ţi-ai închipui tu ce s-ar întâmpla dacă n-ai mai citi şi te-ai supune regimului dezintoxicat de ziarism o săptămână? arghezi, ap. hris-TEA, P. E. 202. - Pronunţat: zi-a-. - Ziar + suf. -ism. (după fr. journalisme). ZIARIST, -Ă s. m. şi f. 1. Persoană care lucrează (în calitate de profesionist) la redactarea unui ziar, a unei reviste sau care publică (permanent) la acestea; gazetar, jurnalist, publicist. Tânărul ziarist a înşirat o mulţime de vorbe cu o limbuţie de cinci sute de cuvinte pe minut, ghica, c. e. iii, 14, cf. pontbriant, d. Vei avea un frumos viitor ca ziarist caragiale, o. ii, 25, cf. şăineanu2, resmeriţă, d., cade. Acest ziarist harnic şi isteţ ... îşi limitase gustul pe treptele inferioare ale artei, lovinescu, c. viii, 155. Spune lucrurile cele mai importante într-un interviu gazetăresc, ... vechi obicei de ziarist, titulescu, d. 757. Ca ziarist, trebuie să vedeţi atâtea! rosti cu admiraţie Costea. c. petrescu, c. v. 38. Se minuna în sinea lui de perspicacitatea ziariştilor. cocea, s. ii, 160. Sora lui ..., ziaristă pe care o cunoscusem la Cluj, mă strigă pe nume. vlasiu, d. 309, cf. scriban, d. Pe câmpul de instrucţie, îşi făcea apariţia un ziarist, v. rom. februarie 1954, 255. Zi-i eseist, zi-i filozof dar nu ziarist, vinea, l. i, 333. N-o să mai pridideşti de clienţi, de ziarişti, de fotograf. H. lovinescu, t. 145. Ziarist febril şi neobosit, cârmuieşte, de peste două decenii, o gazetă, constantinescu, s. iii, 214. Dumneavoastră, ziariştii, trebuie să fiţi informaţi la precizie, la amănunt! t. popovici, s. 198. Cu asemenea certificate am cam încetat să mă mai socotesc mare poet şi ziarist, românia literară, 1971, nr. 125, 6/2. S-a distins ... ca poetă, romancieră, ziaristă şi educatoare, magazin ist. 1975, nr. 5, 80, cf. m. d. enc., dex. 2. (Familiar) Persoană care vinde sau distribuie ziare. Cf. IORDAN, L. R. A. 184, DM, DEX. - Pronunţat: zi-a-. - PI.: ziarişti, -ste. - Ziar + suf. -ist (după fr. journaliste). ZIARÎSTIC, -Ă adj., s. f. 1. Adj. Care ţine de ziar (1) sau de ziarist (1); privitor la ziar sau la ziarist; propriu ziarului sau ziaristului; gazetăresc, jurnalistic. Presa ziaristică, dacă nu va depărta de la dânsa asemenea servitori, va fi redusă a nu mai fi decât instrumentul paraponisiţilor, ghica, c. e. iii, 18. Ne permitem, cu tot tonul strict ziaristic, să reproducem ... şi această convorbire, lovinescu, c. iv, 95. A avut norocul ... să rămână moştenitoarea unui mare stabiliment ziaristic, cocea, s. ii, 500. Aceste lacune se pot suplini prin bogata activitate ziaristică a vremii, constantinescu, s. iii, 145. Izbutise să facă o strălucită carieră ziaristică în Franţa şi Elveţia, sclf 1958, nr. 3-4, 420, cf. DM. Experienţa muncii ziaristice arată că această activitate ... este parte de nelipsit a muncii reporterului. scânteia, 1960, nr. 4 835. Faptul divers scris literar ducea lipsă atât de îndemânare ziaristică, cât şi de lustrul literaturii de imaginaţie, românia literară, 1970, nr. 108, 6/3, cf. m. d. enc., dex. 2. S. f. Profesiunea, meseria, activitatea de ziarist (1); domeniu în care îşi desfăşoară activitatea un ziarist; totalitatea publicaţiilor apărute în ziare; gazetărie, jurnalism, ziarism. Ceea ce numim noi azi ziaristică şi publicitate, nici de nume nu era[u] cunoscute, baritiu, p. a. i, 548. Ziaristica noastră ... a avut şi timp puţin şi spaţiu restrâns pentru studiul chestiunilor sociale. ghica, c. e. iii, 19. Discursurile rostite din partea ziaristicei literare şi ştiinţifice ... vor face obiectul dârei 2920 ZIBELIN - 294 - ZICALĂ noastre de samă contemporanul, i, 258. Cu ducerea cadavrului în Rusia, s-a dat prilej ziaristicei şi literaţilor ... să-şi adeverească simpatiile. ib. iv, 888. Am crezut că se impune să scoatem pe Moş Teacă din specialitatea cazonă ce i-am dat în volum şi să-l introducem în ziaristică. bacalbaşa, s. a. i, 86, cf. şăinea-nu2, resmeriţă, d. Pe vremuri, când făceam ziaristică ... a fost cât pe ce să-i cer un interviu, cocea, s. ii, 235, cf. scriban, d. Aflăm, în discursurile polemistului ..., idei din ziaristica lui Eminescu. românia literară, 1970, nr. 75, 19/4, cf. m. d. enc., dex. + Ştiinţă care se ocupă cu metodele de elaborare, de redactare etc. a articolelor de ziar sau publicistice. A aplicat metodele ziaristicei la literatură, lovinescu, c. viii, 157. Pe lângă universitatea ... din Moscova s-a creat o facultate de ziaristică, scânteia, 1952, nr. 2390. I-ai dat cuiva lecţii de ziaristică? vinea, l. i, 360. - Pronunţat: zi-a-. - PL: ziaristici, -ce. - Ziarist + suf. -ic. (după fr. journalistique). ZIBELÎN s. m. v. zibelină. ZIBELINĂ s. f. 1. Animal mamifer carnivor, din familia mustelidelor, originar din pădurea siberiană şi din Asia Centrală, cu blană preţioasă, sură, cu o pată albă pe piept; samur (1), (învechit, rar) zbelică (Martes zibelină). Cf. ist. nat. 15. Pe acolo abia ies ... castori, zibelini, reni. genilie, g. 125/4, cf. prot. - pop., n. d., şăineanu2, resmeriţă, d., cade. Peste feregea, avea un biniş de atlas argintiu, căptuşit cu blană de zibelină albă. camil petrescu, o. i, 533. Zibelinul este un animal carnivor, enc. agr., cf. scriban, d., ltr2, dl, dm, DER, M. D. ENC., DEX. 2. Blana de zibelină (1); obiect de îmbrăcăminte confecţionat din blană de zibelină; samur (2). Toate vin din acelaş loc, pământul, simplu şi onest: cristalul, catifeaua şi zibelină. arghezi, b. 39. Fură aflate în sicriu resturile unui boier ..., în cap cu işlic aproape intact, de zibelină. ist. lit. rom. ii, 153, cf. m. d. enc., dex. 3. Ţesătură care are aspectul blănii de zibelină (1), făcută din lână de calitate superioară, cu firul foarte puţin răsucit. Cf. dl, dm, dn2, dex. - PL: zibeline şi (învechit) zibelini. - Şi: (învechit) zibelin s. m., tibelină (calendar, 1851, 32/19) s. f. - Din fr. zibeline. ZIBERI vb. IV. Tranz. (Cu sens neprecizat, probabil) A exila. L-am ziberit în Ţara Ungurească pentru tată-său Nacul de i-a luat 56 de oi (a. 1681). iorga, s. D. V, 71. - Prez. ind.: ziberesc. - Etimologia necunoscută. ZIBETĂ s. f. Animal mamifer carnivor, cu părul cenuşiu cu pete negre (Vierra zibetha). Ţibetul sau moscul din Etiopia. Ochii acestei feare lucesc noaptea ca a mâţei, ar (1829), 202/26, cf. şăineanu2, resmeriţă, d., cade, scriban, d., dm, dn2, dex. + Lichid vâscos cu miros de mosc, produs de acest animal, care se întrebuinţează în parfumerie. Cf. şăineanu2, resmeriţă, D., CADE, SCRIBAN, D. - Pl.: zibete. - Şi: (învechit) ţibet s. m., tivetă (pont-briant, d.) s. f. - Din fr. zibeth, civette, germ. Zibet. ZICÂLĂ s. f. 1. (învechit şi regional) Zisă (v. zis 1); p. e x t. poveste (1). Partea de la apus, carea slu-gea latinilor, o au făcut pustietate, după cum este zicala schiticească. şincai, hr. i, 260/4. Ieste apăi aceia zăcală că a fost împărat Kaşut, iei i-o fost mhilă de oamin, că munce la cialalţ fără nici o nimnică. arh. folc. vi, 88. Atăta mi-e zicala. Com. din zagra - NĂSĂUD. 2. Frază scurtă, propoziţie, de obicei de factură populară, uneori rimată, asemănătoare cu maxima, prin care se exprimă o constatare de ordin general, filozofic, un principiu etic, o normă de conduită etc.; pildă (1), proverb (1), zicătoare (2), vorbă bătrânească (v. vorbă), (rar) parimie (1), (învechit şi popular) zicere (6), zisă (v. zis 4), (învechit şi regional) poveste (7), zicătură (2). Sângele nu se face apă, precum este zicala. şincai, hr. ii, 214/37. Vinul, după scurtă vreme ..., se va limpezi, precum iaste zicala, ca cristalul, economia, 170/26. Germanii, acest popor filozofic şi circumspect, au o zicală răsăriteană, fm (1844), 168l/13. După cum e zicala: „numai ochii ce se uit“, pann, ş. i, 39/15, cf. polizu. Se zice că nu e sat făr’ de popă. Pesemne cine-a făcut zicala asta n-a ştiut de Sărăceni. slavici, n. i, 10. De la datina rădicării acestui steag se vede că vine şi zicala „a-nchinat steagul“, care însemnează atâta cât a murit, marian, î. 92. Acestea şi multe alte zicale învederează marea credinţă a poporului despre ceea lume. şez. ii, 157. în bocete mai ales sunt o sumedenie de „zâcale“ prin care se arată moartea, ib. iii, 115, cf. barcianu, alexi, w. în ce părţi din românime n-a mers el, ca să adune comoare de cântece, poveşti, snoave, zicale, cuvinte, credinţi şi datine ale poporului, iorga, p. a. ii, 12. Vechea zicală că nimeni nu e profet în casa lui se adeverea încă o dată. cocea, s. ii, 169. Despre caii de Moldova orientalii au avut o zicală: „ Nimic mai frumos decât flăcău persian pe cal moldovenesc“. sadoveanu, o. xii, 237. Iordache Golescu ... a adunat o bogată culegere de proverbe şi zicale româneşti, camil petrescu, o. i, 309, cf. dl. Discutam care e originea zicalei populare „de ce ţi-e frică nu scapi“, preda, r. 144. Cerneala ... n-are culoare, îşi completă Vâslan zicala favorită. t. popovici, s. 171, cf. dm. Şi cui, dacă nu tot lui Ahile „cel iute de picior“, i s-a aplicat prima dată zicala că fugea de-i scăpărau călcâiele, românia literară, 1971, nr. 130, 8/1, cf. dex. 3. (Popular) Melodie (pentru dans) executată la un instrument muzical; p. ext. cântec. Cf. ddrf, cade, dl, dm. Arcuşul lui Ilie a tăiat apoi zicala în două. lăn-crănjan, c. i, 288. Adă-mi tu un cercetaş, Şî-mi trage masa la pat, Să-mi zâcă zâcălile Să-mi treacă durerile. mîndrescu, l. p. 110. Diplaşul ... Cum zicala ş-o porneşte Tot omul se veseleşte, sevastos, n. 286, cf. şez. ii, 44, v, 175, gr. s. vi, 236. + (Regional) Horă. După zâcală, oameni să duc la căsâle lor (bicazul ardelean - piatra-neamţ). alr i 299/573. ^ (Regional) Zicala bătrânească = nume dat unei hore de flăcăi. Cf. varone, d. 156. 2925 ZICAR - 295 - ZICĂTOR 4. (Regional) Formulă de descântec, de vrajă. Cf. CADE. - PI.: zicale şi (regional) zicăli. - Zice + suf. -eală. ZICAR s. m. (Bucov.) Zicător (3). Lăutarii se mai numesc altmintrelea în Bucovina şi scripcari de la scripcă, violină; apoi zicari (în ţinutul Dornei). marian, NU. 228, Cf. TDRG. - PI.: zicari. - Zice + suf. -ar. ZICÂŞ s. m. (Regional, mai ales în Bucov.) Zicător (3). Cf. DDRF, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, SFC I, 82, DL, dm, dex. Nevoind să se arete că ştie zice din fluier, i-au zis că el nu-i zicaş şi că doară numai de urât se încearcă, din când în când, a şuiera şi el câte ceva, dar altfeliu nu cântă, sbiera, p. 10. - PI.: zicaşi. - Zice + suf. -aş. ZICĂLAŞ s. m. (Regional, mai ales în Bucov.) Zicător (3). Lăutarii se mai numesc ..., în Transilvania, ... zicălaşi şi zicălăi de la a zice, a cânta, marian, nu. 228, cf. ddrf, pascu, s. 348, ivela, d. m., cade. Denumirile: „cercetaş“, ,, lăutar“ ..., „scripcar“ sau „scrip-caş“ (dar şi „zicălaş“) pentru cel ce cântă [la vioară]. ALEXANDRU, I. M. 126, cf. DL, DM, SCF I, 82, DEX. Din uamini uni[i] ş-aduc dzâcalaş şi băuturi, şez. iii, 108, cf. v, 175, i. cr. vi, 126. - PI.: zicălaşi. - Zice + suf. -ălaş. ZICĂLAU s. m. (Regional, mai ales în Transilv.) Zicător (3). Lăutarii se mai numesc ..., în Transilvania, ... zicălaşi şi zicălăi de la a zice, a cânta, marian, nu. 228. Zicălăii mirelui trebuie să fie cu mult mai iscusiţi, să ştie cu mult mai bine ce zice. id. ib. 486, cf. SFC vi, 119, DL. - PI.: zicălăi.. - Zice + suf. -ălău. ZICĂMĂNT s. n. (învechit, rar) Verb. Cf. sfc v, 49. - PI.: zicământuri. - Zice + suf. -ământ. ZÎCĂR adv. (Germanism; prin Bucov.) Sigur. Cf. lexic reg. 112. - Din germ. sicher. ZICĂTOR, -OÁRE adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. şi f. (învechit şi regional) (Persoană) care spune ceva la un moment dat, care vorbeşte; p. ext. elocvent, vorbăreţ. Şi iudeiu neştine numele-i Apolos alexandreanin de rudă, bărbat zicătoriu. coresi, l. 87/6. Dintr-aces-tea, carele acmu suntem zicători, să va arăta, cante-mir, hr. 267, cf. ddrf, barcianu. Cuvintele: „Dumnezeu nu bate cu băţul “, pe care femeile din sat, zicătoare şi apăsate la vorbă cum sunt, şi le repetau mereu de când cu jurământul, morariu, s. 91. 2. S. f. Frază scurtă, propoziţie, de obicei de factură populară, uneori rimată, asemănătoare cu maxima, prin care se exprimă o constatare de ordin general, filozofic, un principiu etic, o normă de conduită etc.; pildă (1), proverb (1), zicală (2), vorbă bătrânească (v.vor-b ă), (rar) parimie (1), (învechit şi popular) zicere (5), zisă (v. z i s 4), (învechit şi regional) poveste (7), zică-tură (2). Au şi ieşit mai apoi la dânsul şi zicâtoarea: în zilele lui Olbrecht, şleahta au pierit, ureche, let. i, 136/11. Pre lesne iaste fietecui a cunoaşte, precum se zice adagheul [text marginal: zicătoare], de pre unghe leului, adecă văzând unghea leului, ce fiară să fie leul poţi socoti, cantemir, hr. 88. Ajungând răul dupre zicătoare la coacerea sa ..., nu prigetă a se ivi în mijlocul poporului venit în desperaţie bărbaţi mântuitori patriei, săulescu, hr. ii, 23/14. [Limba spaniolă e] înflorită cu o mulţime de fraze şi zicători. rus, i. i, 152/ 19. Proverbe şi zicători [Titlu], pann, ap. gcr ii, 372. Pesemne gândeşti că eu nu ştiu zicătoarea moldovenească: „lupul părul schimbă, dar năravul ba“? ne-gruzzi, s. i, 141. Nu în mult stă bunul, ci în bun stă multul. Iată o zicotoare [probabil greşeală de tipar] românească plină de înţelepciune, i. ionescu, b. c. 11/8, cf. costinescu. Mai este încă şi o vorbă românească: coadă lungă, minte scurtă! zicătoare nesocotită a poporului. odobescu, s. iii, 44. Ea venise costumată aşa ca s-adeverească zicătoarea că puiul, şi de drac, e frumos. caragiale, o. i, 125. Iată ce glăsuieşte o zicătoare: decât să iasă nume rău, mai bine ochii din cap. ispirescu, l. 273. [Şcolarul] să iubească şi să preţuiască poveştile, doinele, urâturile, cântecele şi zicătorile pline de tâlc ale isteţului nostru, vlahuţă, în sclf 1958, nr. 3-4, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., CADE. Cărţile lui Panait Istrati au avut succes mai ales prin zicătorile, proverbele şi expresiile poetice ale poporului nostru, sadoveanu, o. xx, 95, cf. scriban, d. în epopee la tot pasul se întâlnesc locuţiuni populare, proverbe şi zicători. ist. lit. rom. ii, 84. Prelucrarea limbii apare în mod indiscutabil în poezia şi în proza populară, în proverbe, în zicători. coteanu, r. l. 89. Poet al maselor, Goga a folosit limba vorbită şi înţeleasă de acestea, cu bogăţia ei de imagini, proverbe, zicători şi onomastică populară, românia literară, 1971, nr. 133, 11/1. 3. S. m. (învechit şi regional) Persoană care cântă (la un instrument muzical, însoţindu-şi melodia de cuvinte); lăutar, (regional) zicar, zicaş, zicălaş, zicălău. Ca toate baladele populare începe în două linii a su-gietului de care numai zicătorii satelor ... ştiu taina. russo, s. 25, cf ddrf. Ş-oi plăti la zicători. doine, 152. + (învechit) îndeletnicirea zicătorului (3). Pentru meşteşugul lăutăriei, cobzăriei sau a altor zicători să nu se hotărească nici să se deie preţ osebit (a. 1785). URICARIUL, II, 86. 4. S. f. (învechit şi regional) Cântec popular. Unde mai sunt cântecele zise la mesele domnilor şi acele zicători de ţară cu care se desfătau nu numai boierii şi domnul, ci şi solii ţărilor străine? conv. lit. ix, 1, cf. ddrf, tdrg. + (Regional) Instrument muzical. Cf. tdrg. Au sosit o mulţime de draci ... cu zicători feliu de feliu şi au început împrejurul lui a zice şi a cânta. sbiera, p. 152. 2932 ZICĂTURĂ - 296 - ZICE - PL: zicători şi (regional, f.) zicătoare. - Zice + su£ -tor. ZICĂTURĂ s. f. 1. (învechit şi regional) Zisă, v. zis (1). Cf. ANON. CAR., DDRF, BARCIANU. 2. (învechit şi regional) Zicală (2). Acest manuscript este lucrare de mai mulţi ani a vornicului Iordachi Golescu, care s-au îndemnat a aduna felurimi de zică-turi, cuvinte adevărate şi anecdote ce se ziceau prin Ţara Românească, conv. lit. viii, 66, cf. tdrg, cade, DL, DM, DEX. 3. (învechit şi regional) Executare a unui cântec (la un instrument muzical, de obicei, de către lăutari şi, uneori, însoţită de versuri hazlii); cântare. Cimpoiaşul cu cimpoi de urşinic, la dvorbă cu zicături. m. costin, o. 173. Cântaţi în lăute, In dzâcături multe, dosoftei, ps. 154/16. Ştiind bine în tambur; îl chema agii la ospeţe pentru zicături. n. costin, let. ii, 99/19. După mehterhanea, ţiganii obicinuiţi a cânta la masa domnului fac şi ei o zicătură de un scopos, gheorgachi, let. iii, 306/18. Cânta cu alăută şi zăcătură multă, Cânta pre împăratul că nu-i ca dânsul alt(ul) (a. 1784). gcr ii, 142/24. Măi Pepele! să-mi zici oleacă din fluier, că preuteasa mea nu vrea să creadă că tu zici aşa de minunat, cât şi oile nu-şi dau rând la joc la zicătură ta. SBIERA, P. 10, cf. DL, DM, DEX. 4. (învechit şi regional) Cântec (executat de lăutari). N-au lipsit nemică den toate podoabe câte trebuia la veselie ca aceaia ... Meşteri de bucate aduşi dintr-alte ţări, dzicături, giocuri şi de ţară şi streine. M. costin, o. 121. Duca Vodă încă ş-au strâns boiarii lui, de s-au ospătat în toată ziua aceea, cu zicături, cu tunuri (începutul sec. XVIII), mag. ist. ii, 20/25. Boierilor le era bine şi voioşi ..., căci iubea primblările şi halcale şi zicături (sfârşitul sec. XVIII), let. iii, 202/30, cf. şincai, HR. III, 126/20, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DEX. 5. (învechit) Instrument muzical. Sosi ziua cea orânduită şi se făcu nunta, mearseră în biserica Sfântului Vonifatie, şi-i cununară după obiceiu, cu alăute, cu tămpene şi cu organe şi cu alte feliuri de zicături (sec. XVIII), rev. ist. iii, 344. - PL: zicături. - Şi: (învechit, neobişnuit) zăcătură s. f. - Zice + suf -ătură. ZÎCE vb. III. Tranz. (Folosit şi absol.) (în concurenţă cu a s p u n e) 1. (Despre oameni sau despre glasul lor; complementul indică silabe, cuvinte, grupuri de cuvinte etc.) A exprima prin viu grai; a rosti1 (11), a scoate (VI 4), a spune (2), a vorbi, (popular) a cuvânta, a glăsui, a grăi, (învechit) a glăsi, a slobozi (V 5), a vorovi. Giudeţului oamenrilor tăi se nu-i gici reu. cod. vor.2 24715. Scoală-te, Doamne, cu gicerea ce ai dzis. psalt. sch. 16/16. Iară după aceasta câte zicea, toate ... cu trufă împlută era. coresi, ev. 15. Printre-ale tale graiuri cinstite Ce-ai dzâs cu rostul Dumnezeu sfinte, dosoftei, ps. 46/8. Ce zic eu pentru împăratul, macar de-am putea pentru sufletele noastre să ne nevoim. (a. 1691). gcr i, 293/3, Petru Alexievici împărat îndată au chemat senatorii şi-au întrebat dzi-când: „unde este dascălul mieu cel ce m-a învăţat carte“, neculce, l. 28. Deci trebuie să aibă îngăduinţă, îi dziş, până soarele va scăpăta. cantemir, i. i. i, 92. Şi vine alt gripsor la dânsul şi stă înainte lu[i], grăind amândoi şi zicând: dătătoriule de lumină, vino şi dă lumina ta (a. 1777). gcr ii, 111/20. Aceste zăcând, era să-şi afunde în pieptul gingaş sabia cumplită. budai-deleanu, T. v. 102. Mă rog, mă iartă, tată, că n-oi mai zice aşa. drăghici, r. 63/30. Acestea zicând, la poale-i au căzut fără simţire, conachi, p. 86. Astfel derepţii ar zice, de ar vedea-mplinite Câte într-al tău nume ne sunt făgăduite, alexandrescu, m. 5. Robul, văzând că nu capătă răspuns, a zis iar. caragiale, o. ii, 263. Taci, dragul tatei, zicea împăratul, că ţi-oi da împărăţia cutare sau cutare, ispirescu, l. 2. Ce mai hodăiţat va mai fi şi ăsta! zise sluga, agârbiceanu, s. 316. Amarnic mai eşti, cucoane, să nu bănuieşti, zise omul râzând acum pe după palmă, cu gura mare căscată. mironescu, s. 54. Apoi iepele acestea, domnule, zice omul zâmbind, sunt de pe când bunica fată mare! sadoveanu, e. 108, cf. vinea, l. ii, 305. N-a zis nimica tot drumul. lăncrÂnjan, c. ii, 6. „Zî mai tare că n-aud“, zise călugărul, reteganul, p. i, 38. Câţi drumeţi pe drum trecea, Toţi în cuibu meu zvârlea Şi din gură aşa zicea: „Păsărică, păsărea, mută-ţi cuibu de-acolea“. şez. i, 12. Am zis în fel şi fel ... că e copilul meu. bănulescu, i. 15. Cu dânsa vorbea, Frumos c-o-ntreba, Din gură-i zicea: Ileană, Ileană. balade, i. 284. în zadar zici şi strigi când nimeni nu te ascultă, zanne, p. vin, 219. ^ Fig. Carea privighetoarea ... au zis mojicului ce o prinsease: o, priatenul mieu! (a. 1765). gcr ii, 77/20. Bine-a zis frunza de vie, Că dragostea nu-i moşie, jarnîk - bîrseanu, d. 219. Numai biata rândunea Ea din gură aşa zicea: „Bade! nu-ţi lua belea“, şez. i, 103. ^ Refl. impers. Tot cuvântul lui aşa îl ascultă, ca când singur lui i s-ar zice. carte treb. ii, 14/24. întâiaşi dată venise ea la Neamţ, de cale primară la socri, cum se zice la noi. creangă, p. 114. + A se adresa cuiva (pentru comunicare, cu o întrebare etc.). Dzise cătră cela ce sta, sutaşului, Pave-lu, de se omul cela rrimleanul, fără osându, binre easte voao a-l bate? cod. vor.2 22v/3. Zise cel fecior mai mic părintelui său: „dă-mi ce mi se cade partea den avuţie“, coresi, ev. 24. Eu plânşu şi zişu cătră îngeru: voiu să vădzu sufletele oamenilor (sec. xvi). cuv. d. bătr. ii, 421/3. Laban răspunse şi zise lui Ja-cov: aceastea feate, featele mele. palia (1581), 128/6. Chema-o şi zise către ea: ce om eşti? (ante 1600). cuv. d. bătr. ii, 153. Şi dziş cătră îngeru: toţi direpţii şi păcătoşii ştiu-se căndu moru. cod. tod. 211. Scrie sv[&\nta scriptură c-au zâs îngerul ... cătră prea înţeleptul Toviia tainele împăraţilor să le ţiie. eustra-tie, ap. gcr i, 79/19. Dzise cătră dânş: ce sunt cuvintele acestea de carele vorbiţi unul cătră altul? (cca 1650 - 1675). gcr i, 231/28. Dzâsă cătră mine: fiiul de om, oare învie-vor oasele acestea? dosoftei, ap. gcr i, 215/8. Zice apostolul cătră corinteani: cu alte limbi şi cu alte buze voiu grăi cătră dânşii, biblia (1688), [prefaţă] 8/6. Eu cătră dânsa dzişi: Eu peste mine aer, supt mine ţărnă, iară în mine nemică ceva 2934 ZICE - 297 - ZICE lucru de materie nu am. cantemir, i. i. i, 174. Ţi să făcu milă iară Şi-mi zisăşi: iubite fiiu! Iată eu ce so-cotiiu (a. 1802). gcr ii, 193/18. Zisă cătră ţinţariu: „Caută, blăstămate, Ajutorinţa care am de la tine“. budai-deleanu, t. v. 149. Rugă pe fratele său, împăratul, să facă bine să-l lase, zicându-i aşa: iubite frăţioare, scoate-mă din numărul celor ce merg la vânat, gorjan, h. i, 4/19. Dar d-ta, moşule, n-o să ne spui ceva? am zis cătră bătrânul pădurar, negruzzi, s. i, 245. Le iese înainte un om spân şi zice cu îndrăzneală fiului de crai: - Bun întâlnişul, voinice, creangă, p. 199. îmi zise, zâmbind cu ... compătimire: - Mă uitam la tine, adineauri, brătescu-voineşti, p. 18. Stăi, Roi-bule, zise el blând calului, stăi aici oleacă şi rabdă ce-i răbda, că îndată ţi-oi da ovăz. sadoveanu, o. i, 102. ^ (Popular; construit cu dativul etic) El acasă se ducea, Cătră Lena mi-şi zicea, Lenă, Lenă, draga mea, Perie-te cum vei vrea! reteganul. tr. 19. Expr. Mai zi o dată = repetă. Mai zi o dată, n-am fost atent. românia literară, 1970, nr. 74, 18/1. (Popular şi familiar) A-i zice cuiva una = a se exprima dezagreabil faţă de cineva. I-am zis una, de l-am redus la tăcere. ^ Refl. (învechit) De 12 întrebări ce s-au dzis de dânsul şi ce au răspuns la toate. n. costin, ap. gcr ii, 12/34. + A cere cu insistenţă; p. ext. a ruga (1). Cu limba mea dzâs-am: tu, Doamne, mi-arată Sfârşenia vieţii să o vădz curată, dosoftei, ap. gcr i, 211/26. Vodă îndată purcegând, Au rămas doamna plângând, Căci i-au zis să nu purceagă (a. 1777). gcr ii, 114/26. Ţi-am zis eu să-mi dai fragi? coşbuc, b. 9. Când mă culc, zic în gând: Doamne, dă domnului nostru biruinţă. delavrancea, o. ii, 200. + (Popular) A promite (2). Uite, maică, urâtul Cum îmi poartă inelul; Eu i-l tot cer să mi-l dee, El zice c-o să mă iee. jarnîk - bîrsea-nu, d. 274. A zice de-a face, cât cerul de pământ. zanne, p. viii, 219. Când zici şi nu faci, mai bine să taci. id. ib. 220. ^ Expr. Zis şi făcut = pus în aplicare cu promptitudine. Zis şi făcut. Bagajul nu era greu de alcătuit, gane, n. iii, 183. Hai să-i cumpere o prepeliţă. Zis şi făcut. săm. iii, 517, cf. tdrg. + (Complementul indică sunete, silabe, cuvinte) A emite cu ajutorul organelor vorbirii; a articula, a pronunţa (1), a scoate (VI 4), a spune (2), a vorbi, (regional) a bleşti. Pismitelnâi iaste cuvântul cela ce nu te lasă să-l dzâci într-alt chip de cum iaste scris, dosoftei, ap. gcr i, 208/20. Este de trebuinţă ca învăţătoriul să spuie înainte fieştecare silabă ... şi bine să iaie samă cum o zicu ucenicii după dânsul, carte treb. ii, 86/7. Nu permite omului celui mai învăţat să zică măcar două cuvinte dinaintea unui judecător pentru susţinerea dreptăţilor unui amic. ghica, c. e. iii, 15. A zis cuvântul de venetic. alecsandri, t. ii, 80. Pe ici, pe colo, pe la mese, se zăreau grupe de jucători de cărţi ... mişcându-şi buzele fără a zice o vorbă, eminescu, n. 37. Dragostea din ce-i făcută? - Din omul cu vorbă multă; zice-o vorbă, zice două, Indată-i dragoste nouă. jarnîk -bîrseanu, d. 80. Când băiatul zice tată, La inimă mă săgeată, folc. olt. - munt. iii, 220. Uşor îi a zice plăcinte, da mult îi pân se fac. şez. i, 219. ^ Expr. (Popular) A zice zău = a se jura. Cf. dl, dm, dex. Lele, cu-ai tăi ochişori, Nu te uita sus la nori, Ci te uită la bărbat ... Şi zi zău Că nu-i al tău! jarnîk - bîrseanu, d. 463. Leliţă cu ochii verzi, Niciodată să n-o crezi De-ai vedea-o că se jură, Dă-i o palmă peste gură; De-i vedea că zice zău, Dă-i cu una şi mai rău. şez. i, 106. Să sămine mac în prag, C-am zis zău că nu i-l calc. mat. folk. 1 349. Când a zice zău şi zău, Atuncea face mai rău. folc. mold. i, 69. A zice nu (ori, regional, ba) = a respinge ceva ce ţi se oferă; a nu acorda ce ţi se cere; a nu voi să faci ceva; a re fuz a (1); p. e x t. a pune la îndoială existenţa, unitatea, obligativitatea (unui lucru, unui fenomen etc.), a tăgădui (1). Nu zi ba de te-oi cuprinde, Nime-n lume nu ne vede. eminescu, o. i, 209. Aşa este, nu zic nu. ap. iordan, l. r. a. 266, cf. dl, dm, dex. Pentru dumneata, Eu n-aş zice ba. alecsandri, p. p. 7. Atunci n-oi zice ba, m-oi mărita după dânsul, sbiera, p. 146, cf. doine, 107. A zice da = a-şi da aprobarea, avizul; a consimţi. Domiţian se mulţumea să zică da. bassarabescu, v. 18, cf. cade. Mai bine zis (sau a zice, ori zicând) = mai precis. Ducesa n-a lăsat pe doctori, ca să nu-i cunoască adânca sa mâhnire sau, mai bine a zice, adevărata sa deznădăjduire, căci se află închisă, cr (1833), 10V32. Au văzut cu mare bucurie peştira sau, mai bine a zice, sar aiul lui, mai bine întemeiat decât înainte, drăghici, r. 116/26. Crunta legislaţie ... de nu s-ar fi găsit Halima, sau mai bine a zice înţelepciunea, ar fi rămas şi până în ziua de astăzi nestrămutată, gorjan, h. iv, 230/17. Fiecare ţăran rus primeşte, sau mai bine zicând păstrează ... casa şi îngrăditura sa. kogălnicea-nu, s. a. 179. Arbori cari formau în complex cu alţii, mai depărtaţi, un fel de grădină sau, mai bine zis, pădurice, eminescu, g. p. 66. O lumină mi se făcu înaintea ochilor, care-mi dădea puterea de a mă stăpâni sau, mai bine zicând, îmi nimici puterea de a mai dori. gane, n. iii, 46. Nu l-au cunoscut pe adevăratul Băl-cescu; mai bine zis n-au voit să-l cunoască: sadoveanu, o. xx, 449, cf. dl, dm, dex. Ca să zic aşa = (adesea, în construcţii incidente, fără valoare semantică) dacă îmi este permis să mă exprim astfel. Mulţi învăţători caută, ca să zic aşa, foarte mult hatâr copiilor. carte treb. ii, 140/6. Locurile tari au trebuinţă de umezeală ca să fie lucrate cu spor; dar nu trebuie ca starea lor să fie astfel încăt să se teamă a fi scormonite şi frământate, ca să zic aşa, prin plug. brezoia-nu, a. IHA. Simplitatea poemei şi accentul ei de sinceritate ne cuceresc dintr-odată; lirismul există, ca să zic aşa, în substructură, ca ceva natural, constanti-nescu, s. iii, 275. în treacăt fie zis = fără a insista; atins în treacăt, tangenţial. în treacăt fie zis, Petrişor, cu toate că trecea în pijama de pe pat pe canapea, nu era cu totul inactiv, călinescu, s. 239. Să nu zici (sau nu zi) vorbă mare = să nu te miri. Nu zi vorbă mare! Poate voi mai avea o surpriză, beniuc, m. c. i, 463. Refl. pas. Cuvântul profesorului ce s-a zis mai nainte de examen, cr (1829), 252/3. + A emite cu ton ridicat şi prelungit, ca urmare a unei stări afective puternice; a exclama. Ah! zicea ... cuprins de lacrimi, amar mie! conachi, p. 82. 2. (Complementul indică gânduri, idei, judecăţi, opinii, ştiri etc.) A aduce la cunoştinţa cuiva sau a face cunoscut prin cuvinte, a arăta, a comunica, a 2934 ZICE - 298 - ZICE enunţa, a exprima, a expune, a formula, a indica, a împărtăşi, a prezenta (2), a relaţia servi (5), a spune (3), a transmite (2), (învechit şi regional) a porunci (2), (învechit) a p a -rastisi (1); p. ext. a arăta dinainte ce se va întâmpla, a prezice, a profetiza, a profeţi, a proroci, (învechit) a proroc estvui, a vesti. Deci dzise sfărşirea dzilelor curăţitului, cod. vor.2 16v/2. Rugaţi-vă şi voi de mine cătră Dumnezeu, cum să nu nemică să vie spre mine de acealea ce ziset. coresi, l. 35/8. O, fratele meu, cum tu dziş, aşa fu (a. 1580). cuv. D. bătr. ii, 286/17. Fu trimis Avraam cătră dânsul precum îi zisease lui Domnul Dumnezeu (a. 1600-1625). gcr i, 68/10. După cum au zis Moisi. biblia (1688), [prefaţă] 3/15. Nici de unele nu ai dzis lui (a. 1692). gcr i, 306/18. Boiari ardeleni ... i-au zis cum că /[a]ra îl roagfă] ... să le fie craiu (a. 1700). id. ib. 335/16. Că zice marele Pavel: ... fiecare unde a fost chemat acolo să rămâie. antim, p. xxvii. Sunt celi şapte izbânderi carele au zâs Dumnezău cătră Cain (cca 1750). gcr ii 63/19. Aceasta ce acum eu îţi zic, păzeşte să nu uiţi (a. 1764). id. ib. 77/18. Zi-i să vie la al doilea ceas din noapte, heliade, l. b. ii, 43/4. Ca să te-ncredinţezi de aceste ce-ţi zisei, Ceteşte mai jos un stih ce pentru tine scrisei, conachi, p. 221. Duduca mi-a zis că-i trebuie un fecior, filimon, o. i, 125. ^ F i g. Ne zice gândul că vei pieri, ispirescu, l. 8. ^ Refl. pas. Ştiia amu Elisavtha şi mai denainte ce se zisease ei de la înger, coresi, ev. 495. ^ Refl. i m p e r s. Scoală-te şi pasă în Damascu şi acolo gice-ţi-se-va de toate. cod. vor.2 20714. + (învechit şi familiar; despre autori) A scrie (II 3); p. ext. a compune. Deaci cum suntu ceaste doao stepene ce dzisem, că naşterile omeneşti se cheamă stepene. prav. lucaci, 166. [Sudalma] de va fi în vreun loc mare ca acela, cum am dzis mai sus, atunce iaste mare. prav. 231. Bas arab, după cum zice istoricul ...la a şaptea carte a istoriei lui, fost-au pe vremea lui Sultan Murat. biblia (1688), [prefaţă] 7/23. La a doao întrebare vor putea cei mai mulţi dintr-înşii spune în urmă ceale mai nainte zise. carte. treb. ii, 20/6. Doftorul ... zice la faţa 79 a scrieri[i] sale ce a obştit asupra curei, că nu cunoaşte nici un mijloc mai sigur, descr. aşez. 90/ 20. Iaca-ndată, măi Niculai îndată îţi zic o epistolie. camilar, n. i, 254, cf. dl, dm. După creştinarea slavilor, romanii se întorc la locurile lor, zice preotul cronicar, panaitescu, c. r. 120, cf. dex. ^ (Subiectul este o scriere, o publicaţie) Cum grăiaşte Sv[a]nta Scriptură unde zice: întreabă pre părintele tău (a. 1632). gcr i, 76/28. Zise scriptura c-au giudecat D[u]m[nQ]zău direptatea lui D[a]v[i]J. varlaam, ap. gcr i, 105/35. Alte pravile dzic să gonească pre hotru şi să-l scoaţă dentr-acel oraş sau sat. prav. 169. Domnul postind, după cum zice scriptura, au biruit pre diavolul, biblia (1688), [prefaţă] 8/33. Asupra novita-lilor, cum că un război va fi neapărat în Europa, zice globul: nedejdea despre pace nu este de nori tulburată. ar (1832), 312/46. O femeie a făcut pe greci, după cum zic cărţile, să se bată zece ani de-a rândul, filimon, o. i, 126 ^ (Impersonal) Dirept aceia la Apo- calipsis zice ... biblia (1688), [prefaţă] 6/9. Fetele nerăbdătoare voiră a şti ce zicea în cartea aceea, ispirescu, l. 50. N-aţi auzit ce zice la Sf Scriptură că Iisus, când a fost răstignit pe cruce ..., a fost de a răscumpăra păcatele oamenilor? şez. iv, 188. ^ Re fl. Se zice la Cântarea Cântărilor: spune-mi pre carele au iubit sufletului mieu. biblia (1688), [prefaţă] 6/26. Refl. impers. S-au sculat cu boierii lui, care s-au dzis mai sus. neculce, l. 221. învăţăturile aceas-te sunt scoas[t\, precum s-au dzis mai sus, den multe feliuri de cărţi (a. 1692). gcr i, 295/17. In partea treia dzice-se-va de rugămintea ... împărăteasei. n. cos-tin, ap. gcr ii, 10/10. La plăşile dă la deal, să să ceară câte 5 fruntaşi pă un lude, în vreme ce dă la cele două judeţe ce s-au zis să cer numai câte 4 (a. 1819). doc. ec. 209. + Tranz. şi refl. (învechit şi popular) A (i se) atrage atenţia. Certarea celuia ce îmblî cu bani răi iaste mai mare cându vor şti c-au îmbiat de multe ori şi i s-au dzăs şi n-au băgat samă. prav. 79. Iară de vreme ce-i va fi dzis să nu facă cutare greşeală şi el de o va face, atunce acela ce l-au trimis să va certa mai puţin după voia giudeţului. ib. 333. + (Complementul indică fapte, întâmplări reale ori prezentate ca atare sau ca basme, anecdote etc.) A comunica prin cuvinte (detaliat), de obicei, într-o desfăşurare gradată şi unitară; a expune, a istorisi, a povesti (1), a relata, a spune (5), (livresc) a nara, (învechit) a parastisi (1), (franţuzism) a raconta. V. arăta, descrie, înfăţişa, prezenta (2). Dau £iz>[e] că au venit vornicul acum de la laş şi gic[o\ că Vodă iaste pre loc (a. 1640). iorga, d. b. i, 72. 100 000 de trupuri să fie cădzut într-acel războiu, precum dzice Stricovschie (a. 1650-1625). gcr, i, 192/14. Zic unii că, după ce l-au prinsu viu, să să fie otrăvit singur, n. costin, l. 120. Câtă vremi au trăit Adam în raiu? Mulţi în multe chipuri zăcu (cca 1750). gcr ii, 60/15. Dacă poci să sufer de atâta vreme, toate câte zisei şi toate câte limba omeneascî nu ar putea să arate, este pentru că nu voi să mor. heliade, l. b. iii, 35/20. Tradiţiile ... ni zic de o frumoasă insulă sau ostrov care, întru în vechime, să afla foarte departe, ar (1832), 324V32. Şi mi-au răspuns zicând că i-a fost luat [banii] ca să cumpere grâu, vin, rachiu şi de celelalte trebuincioase pe la băcăuanii (a. 1835). doc. ec. 575. P-aici, ziceau bătrânii, o boltă arătând, Intră o jună doamnă, frumoasă şi fugând De cetele tartare, alexandrescu, m. 11. în a mele cântări zice-voi a ta mărire, Nu voi suferi ca fapte mari ca cele ce ne-ai dat Să se stingă fără urmă. ollănescu, h. o. 312. Acolo, unde zic, încheie Ilie scurt, rânjind mulţumit, rebreanu, i. 24. Nainte vrieme ... jicea părinţii miei, iera o baltă cu frăsini multe, graiul, i, 155. ^ (în construcţii incidente, cu sens atenuat, pentru redarea limbii vorbite, adesea în intenţia de a sublinia ideea exprimată) Aceste fapte, zic, făcură pe Shazinan a judeca în tot chipul, gorjan, h. i, 5/23. [Continentul] s-au numit după numele Europei, fiica lui Agenor ...pe carea răpind-o, zic, un strein, Agenor a trimis spre căutare pe fratele ei. genilie, g. 153/8. Stăpânirea ţ-au lipsit şi ţie-ndată; zic, stăpânirea aceea pe care înţelepciunea ... ţ-au dat-o. conachi, p. 270. Aceste osebite pregătiri păstrează, zic, secerişul de 2934 ZICE - 299 - ZICE carie (putreziciune) şi recolta de insecte, brezoianu, a. 79/11. în cursul de psihiatrie al doctorului Obreja ..., regăsesc un caz distractiv, vai, cum e de obicei nebunia, un caz, zic, de paranoia, călinescu, c. o. 13. Sufeream, zic, amarnic, şi mi se sleia inima, când, uneori, găseam acasă, aşezată între părinţi, o tăcere de plumb. blaga, hr. 45. ^ (Impersonal; de obicei, ca formulă iniţială în basme) Zice că odată, acu vreo sută şi nu ştiu câţi ani, a dat poruncă Dardarat, împăratul iadului, să s-adune dinainte-i diavolii, caragiale, o. ii, 217. Zice că, în vechime, pe locurile unde se află astăzi oraşul Suceava ..., erau numai păduri cât vedeai cu ochii, marian, t. 9. Zice c-a fost odată un om şi când era să moară, chemă pe cei trei fii ai săi la pat. re-teganul, p. iii, 42. Refl. i m p e r s. Zice-se a fi ale lui Ioan preotului, al căruia încă şi acum alt mormânt la Efes iaste (a. 1693). gcr i, 308/13. Dzice-să-va şi de frumseaţe[a] trupului, cu care nu iaste datoriia domnilor ... a să lăuda. n. costin, ap. gcr ii, 9/35. Se zice că numărul persoanelor închise în cetate ar fi fost pân’ la 3000. ar (1829), 62/32. [Craiova] este ... refăcută, se zice, de Ioan, riga Românii, genilie, g. 208/ 13. Mai avea, se zice, şi bănet, caragiale, o. i, 164. 3. A face cunoscută dorinţa, voinţa cuiva; a cere (autoritar), prin cuvinte să se facă întocmai ceva, a cere, a comanda, a dispune, a ordona (2), a porunci (1), a spune (4), (învechit) a h o t ă r î, a orândui (3), a opri (6); p. ext. (popular şi familiar) a recomanda (2); a îndruma. îngerilor săi gice-lă-va de tinre. psalt. hur. 78734. Nu gicereţi Dzeu-lui nedereptate. psalt, 150. Şi tu şedzi de giudeci după leage şi prespre leage treci, că gici se me bată? cod. vor.2 23712. Zise Hristos bolnavului: „Scoală!“ coresi, ev. 146. Va zice slugii sale: „Ia-ţi un toiag şi să nu mai vii la-această casă“, prav, 324. Carea-i mai lesni a zicerea? lartă-ţi-să ţie păcatele tale sau ... scoală şi îmblă. n. test. (1648), ll2/32. Şi dzâsă D[u]m[ne]dzău: strângă-să apa cea de desuptul ceriului. dosoftei, ap. gcr i, 265/13. Stătu lângă dânsul pr[Q&\cista, care l-au rădicat dzicăndu-i: nu te teme (a. 1692). gcr i, 301/8. Un om zăsă ficiorului celui mai mare: merge la vie (cca 1750). id. ib. ii, 64/11. Au mersu la înpăratul nici gol, nici îmbrăcat, dup\a] cum îi zisăsă (a. 1779). id. ib. 119/3. Alexandru să mânie şi zisă să bată cetatea de trei părţi, alexandria (1794), 56/11. Să zică cătră judecători ca să nu bage în seamă pre mărturii, nici pre dovediri, fiindcă ... să face mărturie mincinoasă, molnar, ret. 106/15. Arhanghe-lu i-a zăs: stăi, sătano! Şi stătu (a. 1799). gcr ii, 171/ 17. Am zis cătră Oprea să nu o dea, că nu va face nimica cu ea, că fata plân[go] de moarte (a. 1803). iorga, s. d. xii, 196. Lesne iaste a zice să tacă. ţichindeal, f. 18/13. Zăceţi şî vizitiilor să dea butcile la o parte, în dosul caselor, să nu le vază. i. golescu în pr. dram. 69. Cere, zicu-ţi, la stăpânul un loc în sfântul său rai. negruzzi, s. i, 84. După ce-a şezut la masă, a zis fetei să se suie în pod. creangă, p. 259. Spune, zise foarte binevoitor, deşi cu oarecare nerăbdare, prefăcutul, caragiale, o. i, 46. Când aş şti că-mi eşti de ajutor ... mai-mai că aş face aşa precum zici tu. ispirescu, l. 16. Zise şi grabnic ca zisul s-astâmpără marea întărtată. coşbuc, ae. 142. De ce nu mi-ai zis mie să mătur curtea? delavrancea, h. t. 140. Podarul ... zise moşului ca să stea lângă resteie, ca să nu se sperie boii. chiriţescu, gr. 135. Ziceţi să aducă vin şi ceva gustare, sadoveanu, o. i, 121. Mi-a zis că dacă mi-e dragă, Să mă împrumut la bangă. paraschivescu, c. ţ. 50. Unul zice să facă un foişor cu poartă pe dedesubt pe unde să treacă toţi fiii de împărat, sclf 1958, nr. 1, 46. Mai bine iau o săracă, Cu mâna ei se-mbracă, Ce voi zice eu, să facă. jarnîk - bîrseanu, d. 436. Foaie verde siminoc, Zis-a badea să nu joc, Păn ’ la storsu vinului, marian, nu. 92. Io-ţi ziceam să te mărit După flăcăi din vecini, Tu la toţi găseai pricini. balade, iii, 279. 4- Fig. Inema-i va dzâce să nu-şi mute paşii, dosoftei, ps. 32/20. ^ (Prin analogie; despre scrieri, legi etc.) Leagea le zisease aşa, să se adune, coresi, ev. 190. Ev[an]gh[e]lie zice: aşa amu să vă rugaţi voi (a. 1619). gcr i, 54/14. Refl. im-pers. Gice-ţi-se de sinre a grăi. cod. vor.2 3773. Şi i s-au zis lui Hristodor ca să pricinuiască pricini de gâlcevuri şi pagubă, să-şi facă căşăriia cu depărtare dă cea veche (a. 1818). doc. ec. 186. Şi pentru acest cuvânt, s-au zis să se orânduiască comisiile a face cercare amândurora (a. 1842). ib. 780. 4. (Complementul indică păreri, aserţiuni etc.; de obicei determinat de compliniri introduse prin conj. „că“) A face cunoscut (public) că ..., a adeveri, a afirma, a aprecia, a arăta, a atesta, a certifica, a confirma, a declara, a exprimata expune, a formula, a înfăţişa, a manifesta (1), a pretinde (2), a prezenta (2), a pronunţa (1), a relata, a spune (4), a susţine (4), (livresc) a corobora, (învechit) a povestiri (1), a pretindarisi (2), (învechit, rar) a pretin-d e r i. Să nu zică cineva că are folos de la avuţie, nici să se laude cu ea. coresi, ev. 53. Gicem că numele lui Dumnedzău împreună iaste, a Tatălui şi a Fiiului şi a Duhului Sfântu. prav. lucaci, 161. într-un act moldovenesc din 15 mai 1622 întâlnim: „zicând Tiron că nu este satul şi locul ales, ci este obşte“ (a. 1622). panai-tescu, o. ţ. 33. Ceea ce vrăjesc să nu să cumenece ... Aşijderea ceia ce dzicu că iaste năroc (a. 1645). gcr i, 116/26. Celuia ce-şi va pierde lucrul, i se va da giurământ să dzică câte lucruri i-au furat şi cât le-au fost preţul, prav. 63. El dzice că hărnicia împăraţilor şi domnilor mai multu să înţeleage din cuventele lor. m. costin, ap. gcr i, 198/5. Eu am dzăs ... Doamne sfinte, Tu-mi eşti Dumnedzăul de înainte, dosoftei, ps. 43/10. Şi toate va pleca supt picioarele sale când va gice că toate sâmt plecate lui aiave. molitvenic (sec. XVII), 308. Moscalii nici să mira şi ne îmbărbăta şi dzice că mai pre mare ploi să băte ei cu şvedzii. ne-culce, l. 244. Iar pentru paretisis ce mi-au venit poruncă de la Măria ta ca să fac, zic cum că nu îndrăznesc. antim, p. xxvii. Nu ştie nimene bine, cu ce gând şi treabă vine; numai vodă au zis că ştie (a. 1777). gcr ii, 113/3. Aicea zice norodul, cu cei mai mari şi mai vrednici nu te asămăna. ţichindeal, f. 211/17. De aceea zicem că, afară din meşterii bresle- 2934 ZICE - 300 - ZICE lor acestora ..., alţii să nu fie volnici a face tocmeli (a. 1823). doc. ec. 303. Este cu greu a-ţi schimba năravurile, a birui aplecările tale. marcovici, d. 10/18. Comeţii se arată prea rar şi numărul lor este la 500 sau la 5000, după cum zic unii. genilie, g. 78/4. Să se desputerniceze credinţa lui Mehmet beg, care zisese că Ţara Românească îl cere pe dânsul de prinţ. f. aaron, i, i, 202/3. Ceea ce am zis de slăbirea stomahului prin ceai şi prin cafea se înţelege de obşte pentru toate băuturile cele fierbinţi, descr. aşez. 13/15. Zic că această boală ar veni din întrebuinţarea unei frunze prea tari. brezoianu, a. 567/12. Copilul nu este decât un om mic, după cum zice un înţelept, penescu, m. 6/10. Aceasta nu putem să zicem că n-ar fi o pagubă mare, pentru că lipsa vitelor bune într-o ţară este un punct de cea mai mare însemnătate, i. ionescu, b. c. 10/12. Zi şi d-ta că ai avut să tragi un păcat strămoşesc. creangă, p. 220. încăput pe mâna a oricărui, te va drege Rele-or zice că sunt toate câte nu vor înţelege. eminescu, o. i, 134. Mă rog, spune-mi d-ta, care zici că eşti om învăţat, ce ţi se pare mai nostim: catârul cu potcoave de aur, or nerodul urcat la măriri? caragia-le, o. vii, 175. O frunză veştedă nu-ţi dă Cuvânt să zici că-i toamnă, coşbuc, p. i, 79. Zice că l-au lăsat la Paşti şi nu-i pot slobozi de câte ori au românii sărbători, căci au prea multe, spune căpitanul, agărbicea-nu, s. 187. Ziceau că bine a făcut dacă a zgâlţâit puţin pe butoiul cela de George. rebreanu, i, 60. Nu vom zice că această bogăţie [a faunei] merge crescând sau că e superioară celei din trecut, păcală, m. r. 27. Badea Vasile opri la prima crâşmă, ca să-şi odihnească, zicea el, caii. ibrăileanu, a. 126. Copiii cuminţi cresc şt devin oameni mari. Zice mama. teodoreanu, m. u. 289. Strângând bani, ai ucis din faşă zece tragedii. Şi, zicând acestea, poetul lăsă capul pe spate obosit căli-nescu, c. o. 38. Dacă toţi ceilalţi zic că trei şi cu patru fac cinci, zi şi dumneata la fel cu ei. camil petrescu, 0. ii, 624. Ziceai că-ţi bagi mâna în foc pentru ea. h. lovinescu, t. 116, cf. dl. Eu nu zic că nu este şi asta o socoteală, preda, m. s. 7, cf. dm. Am putea zice chiar că viticultura reprezintă aici mai mult decât un compartiment al vieţii, v. rom. februarie 1964, 67, cf. dex. Foaie verde de urzici, De, e, mândră, precum zici, Ori mă lasă-n calea mea, Ori dă-mi dulce guriţa, jarnîk -bîrseanu, d. 45. ^ Expr. Tu ai zis-o, se spune pentru a marca părerea sau aprobarea cuiva. - E urâtă. - Tu ai zis-o. Ce-am zis eu? = nu ţi-am spus? vezi că am avut dreptate? Cf. dl, dm, dex. Refl. pas. Fericirea perfectă nu există pe acest pământ; aceasta s-a zis de mult timp şi de oameni foarte învăţaţi. filimon, o. 1, 136. Refl. i m p e r s. Toate maşinile sunt făcute pe acest princip; şi, de aceea, nici una nu se poate zice că este mai bună decât alta. i. ionescu, b. c. 487/ 23. + (De obicei cu pronumele în dativ) A face reflecţii (în gând); p. ext.: a gândi. E să zisere rău rob acela întru inima lui, pesti-va Domnul mieu a veni ..., va începe a-şi bate soţii lui. coresi, tetr. 57. Dzâcî întru sine cel fără minte, Ntr-a sa nebunie, deşarte cuvinte. dosoftei, ps. 40/3. Dzise întru inima sa ... (a. 1710). gcr i, 364/33. îmi ziceam că, poate, ar merita să fie zugrăvită figura bună a bietului prieten dispărut, bră-tescu-voineşti, p. 30. Până la masă, am să mă odihnesc ..., îşi zise dânsul, rebreanu, p. 28. Mi-am zis: Voi scrie trei romanţe, minulescu, vers. 20. Din straşina curat-a veşniciei Cad clipele ca picurii de ploaie. Ascult şi sufletul îşi zise ... blaga, poezii, 16. Ah, nu, îşi zisese Helepliu, înduioşat şi acum de propria lui frumuseţe sufletească, nu, în inima mea creşte floarea recunoştinţei! camil petrescu, o. ii, 127, cf. dl, dm. Mi-am zis că nu mai trebuie să stau pe gânduri, să termin cu melodrama, v. rom. noiembrie 1964, 38. îi auzeam văicărindu-se şi ... nu conteneam să-mi zic că dracul nu poate fi chiar atât de negru, contemp. 1970, nr. 1 215, 2/5, cf. dex. + (în limbajul popular; la imperfect, urmat de „că“) Presupuneam că ... Mă jucam în faţa casei cu pietricele albe şi negre; ziceam că sunt oi şi lupi. vlasiu, a. p. 9. + (învechit şi popular) A dovedi. Toţi aceştia sunt sudiţi nemţeşti şi patentele lor zic că sunt la aghenţie (a. 1814). doc. ec. 170. Toate aceste rătăciri îi zic că este de o natură mai înaltă decât ţărâna ce eu calc. marcovici, c. 14/14. Astăzi nu mai am ce lucra ...; toate îmi zic că a sosit minutul pentru a mă întoarce la ţara mea (a. 1848). doc. ec. 954. Uite, Ioane, vezi tu? Ăsta a omorât pe Dumitru. (Lui Dragomir) Zi tu că nu-i aşa. caragiale, o. vi, 283. Mişca şi el picioarele alene unul după altul înaintea lui, numai să zică că umblă, ispirescu, l. 34. 5. (Complementul indică gânduri, sentimente, intenţii etc. ascunse sau fapte, întâmplări, situaţii etc. la care a luat parte sau pe care le-a văzut, le ştie etc.) A face cunoscut prin cuvinte, deschis, direct (şi fară să omită, să ascundă sau să modifice ceva); a declara, a destăinui, a dezvălui, a divulga, a împărtăşi, a mărturisi (5), a releva (1), a spune (6), (învechit şi popular) a dezve- li, (popular) a cuvânta, (învechit) a mărturi (3), a propovădui (3), (regional) a deveghea. înraintea ta se vie a grăi [ce] au cătră menre, sau însiş aceştea se dzică ce aflară întru menre nedereptate. cod. vor.2 31v/4. Scula-mă-voiu de mă voiu duce cătră părintele mieu şi zice-voi lui: părinte, greşii, coresi, ev. 21/10. Când va mărturisi muiarea sângură, de va dzice cum s-au răpit cu voia ei, pentru să scape răpitoriul de certarea morţii, atunce să cade să cerceteadze bine giudeţul. prav. 187. Taina aceasta vecinic la om nu va fi zisă. heliade, o. i, 175. ^ Expr. între noi fie zis = în mod confidenţial. (Cu schimbarea construcţiei) Fie zis între noi, băiatul nu era deloc urât. filimon, o. i, 141. + (învechit şi popular) A întreba. Şi grăi glas cătră ei şi zise: de unde veniţi, îngerii mei? (ante 1550). gcr i, 2/1. E elu dzise: ştii greceaşte? cod. vor.2 18711. Şi dzişu: ce iaste, Doamne, acela? (sec. XVI), cuv. d. bĂtr. ii, 420/ 17. Şi vădzui u nuor de foc prespre to(ţi) tu pământul şi dziş, ce iaste, Doamne, acela? cod. tod. 211. Să spuie cu adevărat şi să dzică (s ă-1 î n t r e a b e munt.), svătuitu-l-au au învăţatu-l-au să facă acea greşeală? prav. 303. într-acel ceas să apropiară ucenici[i] cătră 7[su]s zicând: oare cine-i mai mare întru împărăţia ceriurelor? n. test. (1648), ap. gcr i, 127/10. Nici muncile cu care îl înfricoşază, când se întoarce de către dânsa zicând: pănă când, pruncilor, iubiţi 2934 ZICE - 301 - ZICE deşărtarea? biblia (1688), [prefaţă] 3/30. Căutaiu în groapă şi vădzuiu oasele goale şi dzişu, amu cine iaste acesta, împăratu au mişelu-i? molitvenic (sec. XVII), 303. Lume zisă: însă ce-i de tine, omule? (a. 1773). gcr ii, 95/7. Eu îi ziseiu: dar pentru ce nu te slujăşti cu gloanţele tale, ca să biruieşti pre şarpele acesta? (a. 1783). id. ib. 131/18. Sluga, mergând la târg, au cumpărat un măgari ...; domnul său au zâs: pentru ci ai cumpărat o fară aşa urâtă? (a. 1830). id. ib. 359/ 24. Da ce-ai uitat, dragul tatei, de te-ai întors înapoi, zise craiul cu mirare, creangă, p. 186. Şi-o să zici ‘mneata atunci, măi, cum mă băgă ăla la presa de ulei şi scoase din mine numai fulgi şi petece? românia literară, 1970, nr. 71, 32/4. + (învechit, popular şi familiar) A răspunde (1). „Cin[r]e eşti, Z)[oam]«e?“ Elu dzise: Eu suntu /[sus] cela ce tu-l goneşti! cod. vor.2 3975. Ce iaste, Doamne, acela? ... Şi-mi dzise îngerul: acela nuor de focu iaste a oamenilor nebuni (sec. XVI), cuv. d. bătr. 420/19. Pentru care lucru iaste D[u]mn[Q]zău pricină desăvârşită şi să pohteaşte? - Zicu dentru dragoste?, biblia (1688), [prefaţă] 6/29. întâi fu întrebat ce ar fi D[u]mn[Q]dzău. D[u\mn[e\-dzău, dzice, iaste cel mai prea vechiu. n. costin, ap. gcr ii, 13/12. Nu-i aşa, jupâneasă? Mai zi, dacă ai ce! creangă, p. 119. Să fi scris el? ... N-aş şti ce să zic. delavrancea, o. ii, 184. N-ar fi nimic de zis. sadovea-nu, o. xix, 55. Ce-o să zic eu când ne-or arăta pe stradă oamenii cu mâna? arghezi, c. j. 224, cf. dl, dm, dex. Mult mă-ntreabă inima, Bine mi-i mie, ori ba? Şi eu zic că nu mi-i rău. jarnîk - bîrseanu, d. 151. 6. (învechit şi popular) A recita; p. e x t. a citi. Apoi zică ocenaşele şi ceastă rugă: Domn a toată puterea! blagosloveaşte pre noi (a. 1581). gcr i, 28/5. Zi oce-naş rumâneşte, să înţelegem (a. 1607). id. ib. 41/35. începu logofătul al doilea a zice jurământ pe o foaie de hârtie, scris precum îl socotise mai nainte. ist. ţ. r. 8. Unul poate şti lecţia amărunt, numai de doă, trei ori zicându-o. genilie, g. xiv/32. Niciodată nu s-a pomenit un actor român care să zică versurile atât de bine ca Manolescu. caragiale, o. v, 263. Acolo se adună cârdul întreg şi încearcă colindele ce vor fi spuse sau zise la Crăciun, pamfile, cr. 36. Să pună pe Apostol să zică „Tatăl nostrurebreanu, p. 33. Şi de suflet să-mi grijesc La un popă creştinesc, Care zice din psaltire, în cea sfântă monastire. alecsandri, p. p. 78. Refl. pas. Propovedanii spre a se zice de îngropăciune oamenilor morţi, maior, ap. gcr ii, 201/17. S-au adăogat şi o reprezentaţie la teatru foarte plăcută, cu un prolog ... care s-au zis de o tânără îmbrăcată în costum românesc, ar (1834), 21)12%. 7. (învechit) A însemna. în dzilele lu Noe, cându dura corabia, cea ce întru ea puţinei, acea gice 8 suflete, mântuiră-se de apă. cod. vor.2 7877. Sămânţa amu acicea, învăţătură zice. coresi, ev. 354. *❖* Expr. (Care sau ce) va (ori, învechit şi popular, vrea) să zică sau (refl.) ce se zice = a) are sensul, semnificaţia, importanţa, valoarea; înseamnă. Stearpa născu şapte şi cea cu cuconii mulţi ai slăbit; va să dzăcă că besea-rica cea din limbi ... au născut cuconi de la //[risto]s, mirele său. dosoftei, ap. gcr i, 209/4. Ce va să zică una ca aceasta; aceştii n-au pus gând bun asupra noastră şi vor să ne stângă (sfârşitul sec. XVIII), let. iii, 266/26. Să pieie va să zică să piară, budai-deleanu, ţ. 128. Refluxul vra să zică când să umflă apa şi să varsă la uscat pe ţărmuri. drĂghici, r. 3/15. Bucureşti, ce va să zică loc de bucurie ..., s-au numit de la stăpânul acestui loc, anume Bucur, genilie, g. 218/9. A se afla sănătos va să zică a trăi. man. sănăt. 1/11. Calo-hicul dilată trupurile străbătându-le, vrea să zică că creşte volumul lor. i. ionescu, b. c. 378/23. Avea ochi albaştri, ceea ce vra să zică mult. eminescu, n. 86. Eu ştiu ce vra să zică durerea de inimă, bat-o pârdalnica s-o bată! creangă, p. 172. Sper că, în luna viitoare, ne vom vedea - asta nu va să zică deloc că nu trebuie să-mi răspunzi la scrisoarea mea. caragiale, o. vii, 249, cf. dl, dm, dex: b) deci. Care va să zică ... dumneata să faci îndreptarea ce să va cuveni pă la toate satele judeţului (a. 1819). doc. ec. 224. Va să zică, încă în veacurile cele vechi s-au făcut înaintări însem-nătoare. fm. (1843), 852/5. Care vra să zică, pentru mizerabila de Biţa îşi rupe el pingelele! săm. iii, 645. Va să zică am adus un strop de fericire în casa lor. brătescu-voineşti, p. 21. Va să zică ungurul bănuieşte, poate chiar ştie sigur, că el e autorul reclamaţiei? rebreanu, i. 189. Otilia îl trase pe Felix de o mână ... încheind: - Va să zică, totul e în regulă! călinescu, e. o. ii, 108. Care va să zică, recită el, doamna era logodită. vinea, l. ii, 50, cf. dl. Va să zică, rămâne aşa! preda, d. 121, cf. dm. Nouă, va să zică, nu ne e deloc frică, sorescu, u. 56. Va să zică m-ai minţit, t. septembrie 1966, 46. Am remarcat că, în halatele albe de aici, palpită inimi şi acţionează conştiinţe, care va să zică există nişte oameni, nu doar ficţiuni medicastre cu patalama la buzunar, românia literară, 1970, nr. 73, 2/5, cf. dex. (în construcţii incidente, fară valoare semantică, uneori pleonastic) Prin urmare, care va să zică, dacă nici dv, poliţia, nu ne protejaţi contra bandiţilor, atunci, mă rog, ce mai rămâne? caragiale, o. i, 157. [Pământul] după ce l-am fiert, vra să zică ..., am pus pământul acela între ferestre, sadoveanu, o. iii, 397. ^ (Refl.; învechit, popular şi familiar) Cum s-ar zice sau ce se zice = a) adică. Cine-ş va netezi feciorul lui (ce se zice de-l va răsfăţa) şi-i va lega ranele lui, iaste aceasta ca şi o oaste, coresi, ev. 71. Au arătat ... sfaturile direpţilor den limba cea mai subţire şi mai ascuţită de toate limbile, ce să zic[e] elenească (a. 1632). gcr i, 78/33. De-au găsit izvorul vieţii cel nescădzut, ce să dzice Svânta Scriptură (a. 1646). id. ib. 118/26. Nu va fi muiarea datoare să îmbie după dăns, cum s-ar dzice, de să va afla că acest om s-au făcut om rău daca au luat şi s-au cununat cu această fămeae. prav. 168. Psaltiră ce să zice Cântarea (a. 1651). gcr i, 152/17. Cum s-ar zice că, după ce a greşit, l-a osândit la moarte, neagoe, înv. 12/13. Să înmulţeaşte biserica lui Dumnezeu şi să înfrumuseţează cu preacuvioşii şi îngăduitorii săi, cum s-ară zice că să împodobeşte ca cu nişte pietri scumpe, gavril nif. 6/15. Mimuri, ce să dzâce îngânăciuni de şeganii. dosoftei, v. s. noiembrie 10378. îmi veni în gând că dobitocul ce şuiera a fost vreo hiară de[a] marea, pre- 2934 ZICE - 302 - ZICE cum am zice, vrun balaur întră pe acea gaură. gorjan, h. ii, 54/22. Dânsul este băiatul cocoanei noastre, cum s-ar zice, prinţul cel tânăr, călinescu, s. 304; b) de exemplu. De să va fi prilejit nescui, să-şi împarţă vreun lucru sau vreun loc andesine, cum s-are dzice, să sape sau să cosească undeva, prav. 3. + Refl. (învechit) A se traduce (cu ...). Lătineşte volatilis să cheamă, carile în limba noastră s-ar dzice zburătoare, cante-mir, i. i. i, 63. Amin ... să zice după limba ovriască: adivăr (cca 1750). gcr ii, 65/22. 8. A pune (cuiva) un nume (I 1); a da (cuiva) o denumire sau un titlu, un calificativ ori a i se adresa cuiva cu un nume, un titlu, un calificativ, a boteza, a chema, a denumi, a intitula, a numi1 (1), a spune (7), (învechit şi regional) a număra2 (1), (învechit) a grăi, a nomina, a numeri, a po-m e n i (1), a t i 11 u i; (spec.) a da (cuiva) o poreclă ori a i se adresa cuiva cu o poreclă, a porecli (2), a supranumi, (rar) a supraintitula, (regional) a n u n ă ş i (cf. n ă ş i 3), a p o 1 i c r ă r i, (rar) a supraintitula, (învechit) a surnumi. De aciia le zise nume: Rom şi Romii (a. 1620). gcr i, 59/18. Va zice cineva fratelui său: nebune {di. 1644). id. ib., 113/18. Aude de sus glasul viind: nu-i dzice Fulvian. dosoftei, v. s. noiembrie 130v/15. S-au strâns toţi în spătăria cea mică, noauă, care-i zic cu stealile. ist. ţ. r. 3. Lucruri sau fapte zicem acealea care să fac din pricini şi dintr-acestea ca neşte rădăcini odrăslesc. molnar, ret. 89/13. Păscarii franţezi obicinuiesc a păscui un soi de peşte ce-i zic cânesc. drăghici, r. 24/10. Voi vă ziceţi români, ş-apoi vorbiţi o limbă pe care eu n-o înţeleg, negruzzi, s. i, 245. Voi sunteţi urmaşii Romei? Nişte răi şi nişte fameni, I-e ruşine omenirei să vă zică vouă oameni! eminescu, o. i, 151. Făcuse un clopot mare ... şi avea dragoste să-l tragă singur la sărbători mari, pentru aceia îi şi ziceau Clopotar iul. creangă, p. 106. Pe la începutul veacurilor, spun păgânii să se fie născut, pentru păcatele muritorilor, o bală a Satanei ce-i zice Chimera. ispirescu, u. 121. Era odată la noi în sat unul de-i ziceau Ionu Bodii şi-şi avea cuibul pe Negrileasa. agârbiceanu, s. p. 13. Cum te cheamă, omule? - Ion Vlăstare-i zice, domnule doftor, răspunse moşneagul, mironescu, s. 10. Un ger, căruia aş putea să-i zic gospodăresc, s-a statornicit, sadoveanu, o. xix, 233. Lumea îi zicea Ion Prostălăul. călinescu, c. o. 20. Fane Chiriac nu e tocmai un gazetar. Zi-i eseist, zi-i filozof dar nu ziarist, vinea, l. i, 333. Pandurii lui Tudor în tabăra căruia, la Cotroceni, Lazăr va poposi zile şi nopţi întregi, îi vor zice „neamţul“, ist. lit. rom. ii, 160. Olăria zisă slavă se află răspândită peste tot pământul românesc, panaitescu, c. r. 92. Cum îşi ziceau oare oamenii care au creat splendida cultură neolitică Cucuteni? h. daicoviciu, d. 11. Omul ăsta, de-i zicem Miron, vrea să prindă dropia, bănulescu, i. 55. Să pornesc-acolo-ndată Să taie şi pruncul mic Căruia Christos îi zic. theodorescu, p. p. 115. Şi mi-or zis floare de fragă Tuturor pe lume dragă, jarnîk -bîrseanu, d. 156. A fost odată un voinic ce-i zicea Tei-Legănat. sbiera, p. 80. Zice-ţi-aş vioară albă. doine, 10. A fost odată ..., când peştii cei mici înghiţeau pe cei mari şi lumea le zicea tâlhari, fundescu, l. p. 27. De [a]ceea i-o şî dzâs Manea câmpului, şez. iv, 193. ^ Refl. pas. (învechit şi popular) A doisprăzeace apostoli numele lă sunt acestea: întâi Simon, ce se zice Pătru. coresi, ev. 476. Căruia împărat numele trăieşte între noi păn astădzi cu şanţul cela ce să dzice Troianul, m. costin, o. 43. Irimia Vodă ... au agiunsu cu daruri la hanul şi au dat cele 7 sate de ţară hanului, ce să zic hăneşti până astăzi, n. costin, l. 583. Cel ce întru toate acestea păzeşte bunacuviinţă să zice cu-cearnic sau politicii, carte treb. i, 202/21. înainte de a veni ungurii în Panonia, care acum se zice Ungaria sau Ţara Ungurească ..., lovindu-se ungurii cu ruşii .../'îi bătură pre ruşi. maior, ist. 67/3. Stanţele de şase versuri se zic sextine, heliade, o. ii, 171. Unul în care lăcuim noi se numeşte lumea veche ... iar celalalt [uscat] se zice lumea nouă. genilie, g. 119/11. Bătături se zic oarecare învârtoşări sau schiroşări de cărnuri moarte care se fac pe mănile şi pe picioarele oamenilor. Cornea, e. i, 152/26. Crăpăturele produse prin această sfâşiere a fibrelor ...se zic, de cultivatorii de păduri, degerivuri. brezoianu, a. 283/22. La noi, piatra din care s-a scos aramă se zice rudă. ap. hem. 1451. + A se adresa cuiva cu termenul de ... Gheor-ghe ... ruga pe mama şi pe surorile lui să nu-i mai zică domnule şi dumneata, ... ci să-i zică pe nume. vlahuţă, N. 51. Ce domnule, domnule. - Zi-mi moşule şi hai să ne împăcăm, xenopol, ap. tdrg. M-am trezit pe nesimţite că-mi zice satul: „dumneata“, goga, poezii, 14. Ion îi zicea fratelui său, după obiceiul vechi al satului, bade şi bădică, deşi era numai cu trei ani mai în vârstă, agârbiceanu, s. 230. Taica m-a măritat Dup-un câne de ficior, Mă face să-i zic jupâne. jarnîk - bîrseanu, d. 183. Expr. A zice (cuiva) pe nume = a tutui1. Oricare dascăl, făcând vreo învăţătură în svânta besearică, între tot nărodul, de va sudui sau va ocărî pre vreun vlădic, dzicându-i şi pre nume ..., acesta să va certa. prav. 245. Nu-i zice badei pe nume. doine, 209. + (învechit, rar) A folosi în vorbire. în une hotare loghiceşti sau filosofeşti a limbi streine, elineşti dzic şi latineşti cuvinte şi numere, ici şi colea. cantemir, i. i. i, 4. 9. A enunţa o obiecţie, un reproş; p. ext. a acuza. Află pe [Abel] ... giungheat şi nu-i zise lui Cain nemică (a. 1600-1625). gcr i, 63/24. Să vor scula toţi, de vor striga asupra lui dzicând că ce au făcut el moară pre locul lor şi nu i-au întrebat, prav. 27. Cu mânie le va dzâce A ce stătură cu price, dosoftei, ps. 14/9. Obrăzniceşte a zice că cereasca bunătate Au făcut rea împărţală, că nu ţi-au dat ţie toate, conachi, p. 264. Ai fost meşter, n-am ce zice. ap. tdrg, cf. dl, dm, dex. Badeo, de duşmane multe Eu nu pot ieşi din curte, Că de-oi fi, bade, schimbată, Mi-or zice că-s blăste-mată. jarnîk - bîrseanu, d. 66. *❖* Refl. Să nu se zică oarecând că în zadar am pierdut vreme fără ispravă. budai-deleanu, în ist. lit. rom. ii, 31. + (în forma negativă) A contesta valabilitatea unui lucru; a tăgădui. Bun suflet de om este, n-am ce zice. creangă, a. 19. De Harap Alb, nu zic, dar voi, mangosiţilor şi farfariţilor, de câte ori îţi fi dormit în stroh. id. p. 254. 2934 ZICE - 303 - ZICE 10. A avea sau a-şi exprima o anumită opinie, o anumită convingere despre cineva sau despre ceva; a aprecia, a chibzui, a considera, a crede, a găsi, a gândi, a judeca, a părea (2), a fi de părere, a-şi da cu părerea (v. părere 3), a vedea, (popular) a chiti, a cugeta, (învechit) a cunoaşte, a număra1 (5), (regional) a pro-bălui (4). Cela ce va petreace pre vreun vinovat, după. ce va face vreo răutate, acela să va certa ca şi cel vinovat, măcar că dzic o samă de dascăli cum să nu să cearte, ce numai după voia giudeţului. prav. 317. M-am tâmplat la acea nuntă, care nu era nuntă domnească, ce vom dzice că era crăiască, neculce, l. 181. întreabă pre părintele Nisis, să-ţi spuie acele capete ce zic? antim, p. xxvi. Vreai zice cum că însuşi calul cunoaşte frumuseţea stăpânului (a. 1773).* gcr ii-90. Făcând cuviincioasa chibzuire, zicem că, spre a lipsi orice înşelăciune şi năpăstuiri ce să fac de către băcani ..., urmează a să face îndreptare (a. 1824). doc. ec. 336. Ascultând grăind pe Neron plin de libov şi iubire, Ai fi zis că-i, ca şi Titus, al lumelor îndulcire. conachi, p. 283. Aşa şi eu, ursită, petrec zilele mele Departe de ce zicem în lume fericit, mure^nu, p. 21/11. Florile parcă n-aveau miros. Zicem: ce lucruri fără folos! sion, poezii, 166/3. Eu zic că nebunul nu era vinovat; degeaba l-a băgat douăzeci de ani la ocnă! caragiale, o. vi, 255. Ce zici de nenorocirea lui? tdrg. Mare a fost ... că de mărirea lui nu mai sufla nici un boier ... Ei, ce ziceţi? delavrancea, o. ii, 33. Era atât de răpitoare această privelişte, încât ai fi zis că ai înaintea ochilor o salbă de mărgăritare, hogaş, dr. i, 31. Păi ziceam că ăi cam de vârsta noastră o ştiu mulţi, din câţi au fost în Bucureşti, camil petrescu, o. iii, 313. Ce zici, domnule Silion, ce mamă tânără şi frumoasă am. vinea, l. ii, 307, cf. dl. Un bărbat, cu chipul aproape mie, ai fi zis un adolescent, apăru în cadrul ferestrei, preda, m. s. 19. Lacuri se fac potolitele ape. Cine-ar fi zis? isanos, v. 249, cf. dm. Mai zăbovi cu unul, cu altul, să-i întrebe ... cam ce zic tinerii despre cursuri, scânteia, 1960, nr. 4834. [Oamenii] nu ştiau ce să mai zică şi ce să mai creadă. lĂncrănjan, c. ii, 333. Grădina zoologică e foarte frumoasă, dar eu zic să mai mergem şi-acasă, sorescu* u. 12, cf. dex. Am avut un drăguţ dulce Ş-am tot zis că nu-l vor duce. jarnîk - bîrseanu, d. 296. ^ E x p r. (Că) bine zici = ai dreptate, aşa e, bună idee. Aşa este, bine zici, am văzut, dar din ce pricină urmează aceasta tata? drăghici, r. 43/20. Că bine mai zici tu, nevastă, răspunse bărbatu-său. creangă, p. 15. Zi ... = a) judecă; dă-ţi părerea. Cf. dl, dm, dex; b) aşadar. Zi, aşa, chiaburilor, aţi crezut că o să puneţi voi mâna pe gospodărie, preda, d. 211. Ce-ai zice ...? = ce părere ai avea? Cum ţi-ar părea? Măcar tu să fii acela, ce-ai zice când ţi-ar strica cineva somnul? creangă, p'. 253, cf. dl, dm, dex. Să zicem (că) = a) să presupunem; să admitem că ... Şaizeci de familii: care să zicem că dintru acestea până la şapte sau opt, nici aceia n-au legiuitele pogoane (a. 1843). doc. ec. 781. Să zicem că s-a tăiat fiecare pâne în câte trei bucăţi deopotrivă de mari. creangă, a. 147. Să zicem că n-a căzut, .caragiale, o. vi, 256. Tătarii se vor face la loc ... Să zicem că da, dar le trebuie vreme, delavrancea, o. ii, 244. Câţi oameni trăiesc azi pe pământ? Două miliarde, să zicem, rebreanu, p. s. 40. Să zicem ... că croitorul îşi face o mânecă strâmtă cât un deget de mănuşi. călinescu, c. o. 140, cf. dl. Mâine, ză zicem că nu poţi, dar poimâine, trebuie să fii acolo, preda, d. 118, cf. dm, dex; b) de exemplu. Vino la ora zece, să zicem. dl, cf. dm, dex. (Aşa mai) zic şi eu = (aşa) e bine; (aşa) e convenabil. Irina bogată, el bogat, Irina frumoasă, el frumos - aşa pereche zic şi eu. ap. tdrg, cf. sadoveanu, o. xix, 233. Bravo, o lăudă ironic comisarul, aşa elevă zic şi eu. călinescu, s. 363. ^ Refl. Cum cutează singur omul să iasă din adunare? Cum dar el, care se zice înţelept în toate cele, Nemulţumit de a sa stare, trăi-va. conachi, p. 268. Bărbaţi maturi, cari se zic oameni de stat ..., pun în mâinile unor băieţi o armă aşa de puternică ... precum este un ziar. ghica, c. E. iii, 15. Samurcaş fusese în şase rânduri caimacam al Craiovei, cunoştea foarte bine „firele hălăduitorilor acelor părţi“ şi, se zicea, în stare să restabilească ordinea prin mijloace paşnice, fără vărsare de. sânge, oţetea, t. v. 168. Refl. impers. S-ar zice că oamenii la care primejdie nu ridică nici îndrăzneala, nici dreapta socoteală, însuşi moartea să sfiaşte de dânşii (a. 1794). gcr ii, 152/11. Aceia prunci ... încă nu se pot zice a fi ascultători, petrovici, p. 5/9. Gândacul stă nemişcat şi fără poftă de mâncare; se zice, atunci, că doarme, brezoianu, a. 585/4. Şuierau glonţii pe la ureche ..., încât s-ar fi zis că iadul se deschisese dinaintea noastră, gane, ap. tdrg. S-ar fi zis că n-aveam nimic cu lumea, nici ea cu mine. vla-siu, a. p. 7. Urma o specialitate oarecare şi s-ar fi zis c-o urma bine. călinescu, c. o. 23. S-ar fi zis că aşteptau pe cineva a cărui venire îi îngândura pe amândoi, preda, m. s. 112. + A face comentarii; a critica. Dzâcă cât le place ceia ce n-au minte, Ce vor să mă spar ie cu a lor cuvinte, dosoftei, ps. 35/11. Gazda ... fără de porci nu trebuie să se lase (zică cine' ce va zice), economia, 97/22. Zică cine ce-a voi, Vor afla un chip la urmă a se pute învoi, beldiman, ap. gcr ii, 245/8. Zică toţi ce vor să zică, Treacă-n lume cine-o trece Ca să nu-ndrăgeşti nimică, Tu rămâi la toate rece. eminescu, o. i, 198. Uiu, iu, mândruţa mea, Auzi ce zice lumea, jarnîk - bîrseanu, d. 422. Duceţi-vă voi naint'e, Ca să nu zică Jumia că mă duseţ voi l'egat. folc. olt. - munt. i, 210. Refl. pas. Unii spuneau într-un fel, alţii în alt fel şi multe se ziceau pe sama fetei împăratului Roş. creangă, p. 233. 11. (în e x p r.) S-a zis cu (cineva) = nu mai are nici o scăpare. De nu m-ar prinde cu ele la o percheziţie a casei, că s-a zis cu mine. beniuc, m. c. i, 90. 12. (Popular) A cânta. Zicea în toate fealiurile de cimpoi, giuca, curvia şi toate păcatele făcea, varlaam, c. 355. Cela ce mi-i de o limbă de-i dzâceam în lăută şi-l veseleam, l-am audzătu-l blăstămând. dosoftei, v. s. octombrie 48717. Trâmbăţaşii domneşti şi turceşti le-au dat poruncă să se gătească să zică când va şădea în scaun Domnul, ist. ţ. r. 7. Iarăşi cu trâmbiţile zicând în biserică din afară de biserică încă turnurile şi puşci (a. 1700). gcr i, 335/29. Au început a da din tunuri şi a zice meterhaneaua (sfârşitul sec. XVIII). 2934 ZICE - 304 - ZICERE let. iii, 253/26. Păstorii ... zicând unul cu fluierul şi alţii uitându-se în sus cu frică (a. 1805). grecu, p. 149. Păstoriul... care zice formos în fluier, ţichindeal, f. 368/4. Socotiţi, iubiţilor, loveaşte-se ca lucrătoriul de pământ când ară să zică şi în lăută? petro viei, p. 80/24. începură a zice din surle şi bucatele se aduseră pe masă. negruzzi, s. i, 151. Zice cânticul prefăcut dupe ideile creştine, odobescu, s. i, 198. Mai bine oi spune lăutarilor să zică şi cuparilor să împle cupele cu vin. eminescu, n. 1. Cine ştie un cântec frumos, să-l zică, cine ştie o poveste bună, s-o spuie. caragiale, o. vi, 396. îşi puse şi el puterile şi zicea din fluier nişte doine de te adormea, ispirescu, l. 245. Cel puţin doi bărbaţi cari ştiu foarte bine a zice din fluier ... cântă. marian, î. 273. Zi o polcă. petică, o. 220. Lăutarul îi zice pe coarde întâi subţire, apoi gros, iute, furtunatic. lungianu, c. 16. Să se hodinească o ţâră ţiganii, c-au zis atâta de-a amorţit şi sufletul dintr-înşii. rebreanu, i. 23. Un cântec larg tot mai încearcă Zi-mi de lapona Enigel! i. barbu, j. s. 89. Venea, uneori, un lăutar vestit ... şi ne zicea cântece bătrâneşti şi de dragoste. sadoveanu, o. xx, 307. Păstoru-şi zice-n fluier dorul De care fuge călătorul, pillat, p. 239. Din ţiteră când ziceam, Lei şi pardoşi îmblânzeam, călinescu, o. ii, 190. Lăutarii îi ziseră mai departe, ca să înnădească veselia întreruptă, camil petrescu, o. ii, 82. O să zic pe drum de seară, Pe o strună de vioară, paraschives-cu, c. ţ. 37. In unele regiuni poporul întrebuinţează verbul „a zicee(pentru cântarea instrumentală, alexandru, i. M. 52, cf. dl. O frumuseţe pe care o au totdeauna cântecele demodate când sunt zise. preda, m. s. 253. Când cântecul din coasă îi ostenea făptura, Zicea din gură cântecul cellalt, labiş, p. 424, cf. dm. Sculă lăutarii hanului ...: - Aideţi, mă, cu mine că vă dau ceva dacă-mi ziceţi până acasă! barbu, princ. 189, cf. dex. Iată, mări, iată Că Mihu deodată începe pe loc A zice cu foc. alecsandri, p. p. 66. Care-a zis doina pe luncă Fost-a, Doamne, necăjită, jarnîk - bîrseanu, d. 211. Dar ce chef şi veselie au avut el atuncea, când au cercat ză zică într-însul, [din fluier] şi când am văzut că joacă toate dinaintea sa. sbiera, p. 1. Zî, ţâgane de la uşă, Să mă scutur de cenuşă, mîndrescu, l. p. 140. Zi, ţucu-te, Ştefănaş, Că la vară ţi-om da caş. reteganul, tr. 189. Cât e ziulica de mare, zicea (cânta) de jale. şez. iii, 8. Dzî, dzî, dzî, bădiţă, dzî, Sî mai treacă din cie dzî. mat. folk. 1436. ^ (Subiectul este un instrument muzical) Vechi obicei şi la râmleni de zicea trâmbiţe înaintea oaselor, m. costin, let. i, 29/35. Şezănd toate la masă cu boierii şi Vodă ..., zicându-le muzicele la masă şi după ce au mâncat, s-au sculat ... şi au jucat, dionisie, c. 194. La facerea zilei, Zamoisky porunci să zică trâmbiţele, bălcescu, m. v. 203. Glasuri vesele răsună, Zic vioare - urlă vântul, iosif, patr. 27. - Prez. ind.: zic; imperf.: ziceam; perf. s.: zisei şi (învechit) ziş, pers. 4 zisem (dhlr ii, 219), pers. 5 ziset; m. m. perf.: zisesem; cond. prez. pers. 3: (învechit) zisere; imper. sg.: zi şi (învechit şi popular) zice; im-per. neg. sg.: nu zice şi (popular) nu zi; pl.: nu ziceţi şi (învechit) nu zicereţi. - Şi: (învechit şi regional) gice, ice vb. III. - Lat. dicere. ZÎ CERE s. f. 1. Acţiunea de a zice şi rezultatul ei. Expresie verbală a gândirii, comunicare, enunţ, exprimare, formulare; ceea ce zice (1) cineva la un moment dat; p. ext. rostire; cuvântare; zisă v. zis (1). Cf. zice(l). Scoală-te, Doamne, cu gicerea ce ai dzis. psalt. sch. 16/16. Au scris ... metafore şi idiotisme şi potriviri la cuvinte şi la zicere, văcăres-cul, ist. 246. Au învăţat copilul a cunoaşte slova prin auzu, prin zicere şi vedeare. carte treb. ii, 30/5. Oastea crăiască îndată s-au întrarmat, pre carea Petru Odrovas cu formoasă zicere o au inimit. şincai, hr. ii, 20/32. Aşadară, cu metaforiceştile ziceri, ai putea să lauzi pre steale. molnar, ret. 30/5. Preste toate se cade întru zicerea propovedaniei a avea privire la ascultători. maior, p. v/l. în Europa să aude un zgomot care va să să sfârşească cu zicerea „ Viva Sa Marco “ (a. 1693). fn 17. Lipsiţi fund şi d-un dicsioner, de unde să putem ideile şi zicerile noastre prin termeni hotărâţi să le arătăm şi fieşcare ceea ce scrie, scrie după genia şi ideile lui. mumuleanu, c. 53/4. Versuri rău orânduite le pune la locul lor. Zicerile le mai strânge. heliade, o. i, 122. Şi însuşi limbii avere, prin ziceri bine întoarse, Iar nu prin multe-mprumuturi s-o deprindem. pogor, henr. viii/14. Popurul ..., întru nedej-dea de a se uşura de soarta lor cea împovărătoare, n-au ascultat zicerea păstorilor săi. asachi, i. i, 163/27. Deşi moldo-românii vorbesc foarte bine limba fran-ţuzască, totuşi se află oarecari ziceri ce li-s puţin cunoscute, fm (1846), 190V8. Toată zicerea în mintea-şi cu dureri o repetea, ŞUi turbura capul foarte, pann, e. iii, 40/7, cf. polizu, ddrf. Propoziţiile sunt de mai multe feluri. După forma zicerii avem: 1) propoziţii afirmative ...2) propoziţii negative, iordan, g. 218. Crai de Curtea-Veche ... Dar ca această zicere uitată demult, scoasă din întrebuinţare, nimic pe lume nu cred să-i fi putut face lui Pantazi atâta plăcere. M. i. caragiale, c. 26. Sunt... numeroase afinităţile dintre impresiile noastre, pe care le scot la iveală zicerile metaforice ale limbii comune sau ale poeţilor, vianu, p. m. 80. Dacă gândul era certăreţ şi jucăuş, zicerea era de o nespusă duioşie, camil petrescu, o. ii, 526. Ni se pare evidentă înrudirea dintre Hasdeu şi Creangă pe această linie a folosirii zicerii tipice, varlaam - sadoveanu, 284. Zicerea rămâne jos când fapta nu să urmează, zanne, p. viii, 219. 2. (învechit şi popular) Cuvânt; termen. [Nume] poreclitor iaste care cu o zicere multe lucrure a numei poate, cum e: lemn, cetate şi alte. st. lex. 22 lr/16. Zicerea ... iaste o parte, despărţită, a cuvântării cei încheiate şi aşezată din sloveniri, prin care purceade numirea zicerii pr[ecum]: Daniil. eustatievici, gr. rum. 23v/16. Aligoria iaste o vorbă cu totul metaforicească şi care are altă înţelegere osibită de însemnarea zicerilor (a. 1798). gcr ii, 163/5. Cu neputinţă iaste a să muta filozofia şi în limba rumânească, pentru sărăcia zicerilor şi a numirilor (a. 1826). id. ib. ii, 252/18. Sfârşind, însemnez numai că zicerea vampir sau strigoi este mai de obşte întrebuinţată, dar nu se slujesc cu dânsa în toate ţările, heliade, l. b. i, 178/15. Pentru de a înţelege zicerea de speţific, carea este a ştiinţii 2935 ZICERE - 305 - ZID numite fizică, să cuvine a-şi închipui două cube ... din care cube unul să fie de argint-viu. ar (1832), 2602/23. Această zicere bastard au supărat pe Pavel, fiindcă nu o mai auzise niciodată zicând acest feli de vorbă. buznea, p. v. 101/6. Se strecurară în limba română atâtea ziceri slavone, f. aaron, i. i, 33/24. Prin ajutorul lui [al Lexiconului], numai ar putea cinevaşi să înţeleagă puterea fieşcăruia cuvânt şi zicerile la care le-ar putea întrebuinţa fără de greşală. tîmpeanul, g. 46/1. Francezii..., ca să exprime o lungime de zece ori, de o sută, de o mie, de zece mii de ori mai mare, se slujesc cu zicerile greceşti deca, ecata, chilo, miria. măs. gr. 52/6. Cu toată voinţa mea de a fi simplu în termeni noi, am fost silit de a primi ideile cu ziceri din limba maica limbii noastre, negulici, e. i, ix/24. Zicerea patimă, în zugrăvie, este departe a însemna numai mişcările sufletului, fis. 197/14. Verbul este acea zicere care esprimă esistenţa unei fiinţi cu o calitate. i. pop, L. 5/1. Câţiva boieri ..., neputându-se deprinde cu frumoasele ziceri: parigorisesc, catacdisesc ..., găteau perderea limbii, negruzzi, s. i, 3. Societate este o zicere colectivă, conţine într-însa ideea de mai multe individe fără distincţiuni de timp, de localitate, de seminţie şi de număr, ghica, c. e. i, 173. El nu înţelege că zicerea ciocoi este sinonimă cu ... bogat, filimon, 0. i, 373. Cuvântul francez deja trebuie izgonit din limba noastră ... Dar mi se va zice că, prin aceasta, limba ar rămâne mai săracă, căci i-ar lipsi o zicere trebuitoare, conv lit. xi, 407. Celelalte două ziceri, „ laie “ şi „ bucălaie “, ne strămute peste Dunăre în sânul fraţilor noştri din Tesalia şi Macedonia, odobescu, s. 1, 215, cf. alexi, w., şăineanu2. ^ (învechit) Zicere de zicere = cuvânt cu cuvânt. Exact. Această scrisoare zugrăvea atât de bine starea şi haracterul ei, încât o ţin minte zicere de zicere, buznea, p. v. 119/4. A traduce un autor zicere de zicere, costinescu. + (învechit) Terminologie. Deosăbitele manevre şi evoluţii nu le pot descrie, aflându-se cu totul de terminologhia (zicerea) militărească. ar (1832), 2832/29. 3. (învechit) Prorocire (1). Zicerea lu David să îm-plă, unde zice: „ cu mâinile meale Dumnezeu istipii şi nu mă înşelai “. coresi, ev. 132. Aceasta tot fu să se izbândească zicerea prorocilor. id. tetr. 2. 4. (învechit) Povaţă (2); poruncă (2). Derep’ce lumină zicerile tale pre pământ, psalt. sch., ap. dhlr. ii, 308. Robu auzi a lui Dumnezeu zicere, coresi, ev. 348. Câţi veţi afla la răspântii chemaţi la nuntă; această zicere însă o zisese pentru ovrei şi elini, neagoe, înv. 107/17. 5. (învechit) Afirmaţie; mărturie (2). Stăpânirea este silită să cunoască zicerile pârâtului adevărate şi pă Crepţu ca un călcător slobozenii ce au dobândit de la stăpânirea locului (a. 1826). doc. ec. 363. Această insulă, după zicerea istoricienilor numită Atlantidă, după care au rămas numirea mării ..., înfăţoşa, cu îmbielşugare, toate acele mai însămnătoare producturi ce se află pe faţa planitei. ar (1832), 324l/39. După a lui zicere, prin aburi s-ar putea mişca maşini şi trăsuri, ca încă şi o mie de alte minuni, ib. (1835), 16V40. După zicerile comune, castelul acesta s-ar fi zidit de genuezi cătră începutul mileniului nostru, dar istoria nu ştie nimica de un atare aşezământ, fm (1846), 821/ 30. Un om ... este dator a-şi sprijini zicerea cu dovezi. RUSSO, s. 8. 6. (învechit şi popular; şi în sintagma cuvânt de zicere) Zicală (2). [Nimrot] putearnic vânătoriu era înaintea Domnului, de-aicea se începu cuvânt de zicere: acesta putearnic vânătoriu înaintea Domnului ca Nimrot. po 38/22. între gazetile liberale a Parisului, se află una ... care, atât prin duhul opoziţii[i] ... cătră guvernul, cât şi prin agerimea zicerilor originale în cimilituri îmbrobodite, întrece pe celelante gazete, ar (1832), 268 V22. N-au făcut de princip o idee cu totul contrarie, luând de axiomă zicerea: „cui cu cui se scoate afară“, cornea, e. i, 184/21. Pentru plăcerea naivă de a latiniza o mică silabă ... am pierde ... un şir de ziceri, zicători şi proverbe frumoase şi caracteristice. CONV. LIT. XI, 19, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRI-ban, d. Ca şi în amintiri, fondul de proverbe şi ziceri intercalate în poveşti este enorm. v. rom. decembrie 1964, 87, cf. dl, dm. Vestitul făcător de răvaşe de plăcinte ce se vindeau în Târgul de afară cu două parale, în care scriau ziceri de râs, usturătoare, bar-BU, PRINC. 140, Cf. DEX. - PI.: ziceri. - Şi: (învechit) gicere s. f. - V. zice. ZID s. n. 1. Element de construcţie, aşezat vertical, executat din cărămidă, din blocuri de piatră (legate printr-un liant) sau din beton şi destinat să delimiteze, să separe sau să izoleze un spaţiu ori să susţină alte elemente de construcţie; p. restr. perete (I 1); (livresc) mur1 (1), (învechit şi popular) zidire (1). Să fie ca iarba în zid. psalt. 276. Nu îmfrâmseţate ziduri a avea şi case de mult preţ. coresi, ev. 312. Feate de vor îmbla încoace şi încolo curând pre zid. po 175/9. Leapădă icoanele den besearecă şi rade obrazele de pre ziduri şi opreaşte oamenii să nu se închine lor (a. 1620). gcr i, 60/9. Când va săpa casă sau va răsipi zidiu. prav. 30. Să înţeleagă toţi cei ce sunt pre zidurile cetăţii, neagoe, înv. 63/31. Glonţurile lui să cunoşte în zidiurile cetăţii, m. costin, o. 51. Tu mă vei treace preste zidiuri nalte, dosoftei, ps. 53/11. Şi mai cu cu-vinire ieste, în munţii holmuroşi ..., între păreţi zugrăviţi şi zidiuri cu iederă acoperiţi, cantemir, i. i. i, 109. A dezgropat pă răposata socra dumnealui şi temeiuri dă zâdur[ i] ar fi aruncat păstă mormânt[ turi] (a. 1792). iorga, s. d. xii, 115. Clisuri şi ziduri pustii strică şi în locul lor face şcoli, fabrice, căşi pentru bolnavi. ţichindeal, f. 387/25. Munţii ... cu care natura a îngrădit pământul românesc despre nord ca cu nişte nesurpate ziduri, genilie, g. 228/29. Are 10 cazane în cotlon de zid cu boltă (a. 1842). doc. ec. 770. Pe dealul depărtat, Domneşte mănăstirea; şi zidu-i cel înalt Se-ntinde împrejuru-i. alexandrescu, m. 9. Asemine garduri sunt mai greu de răzbătut decât însuşi zidurile. i. ionescu, b. c. 68/27. Astăzi petrece în linişte lângă zidurile mănăstirii, creangă, a. 22. Se duse binişor, se strecură pe lângă zid. ispirescu, l. 30. Zidurile bătute de ploi şi înnegrite de vreme, păun-pincio, p. 108. Ard flăcări ochii ei crăieşti Cum stă la zid plecată, coşbuc, 2936 ZID - 306 - ZID p. i, 67. L-au dus aşa-ntre răsvrătiţii De după zidul fără glas. goga, poezii, 211. Umbra nemişcată a profilurilor lor ascuţite înnegrea zidul alb. bassarabescu, v. 24. De afară, nelămurite zgomote vin să-şi amorţească puterea de ziduri, lovinescu, c. iv, 170. Numai umbra mea după zidul mort, Pentru totdeauna, mai plângea în noapte, bacovia, o. 171. Stăteau, perpendicular pe zidul din fund, două paturi, galaction, o. a. i, 67. Pe-acelaşi drum Vom trece mâine, cerşind din ţiterele sparte La umbra zidurilor mute Şi-a secularilor castani! minulescu, vers. 10. Numai uzina urlă înnebunită şi, sub ziduri, pământul se cutremură până departe, sahia, n. 29. Plecase de acasă, buimac, clătinându-se pe lângă ziduri şi hotărât să nu se mai întoarcă, g. m. zamfirescu, m. d. ii, 113. S-a lipit şi mai speriat de ziduri, cocea, s. ii, 59. Colo, sus, pe ziduri, de pe metereze, Ii rânjeşte-n ţeapă capul lui Longin. voiculescu, poezii, i, 184. Am văzut zugrăvelile de pe zidurile mănăstirilor noastre voievodale, sadoveanu, o. xx, 384. Acolo sunt zidurile cetăţii, tari încă şi bine păzite, bart, s. m. 23. Grupul pătrunde într-un castel înconjurat de şapte ziduri, vianu, l. u. 18. în colţ, soba de zid strâmbă şi mică s-a înnegrit de fum pe la capacul de tablă, camil petrescu, o. ii, 289. E împrejmuită cu ziduri înalte curtea, stancu, d. 136, cf. dl. L-am lăsat să se aşeze alături de mine pe zidul de ciment al podiştii. preda, i. 108, cf. dm. Cetatea Dro-beta e refăcută cu ziduri şi turnuri, panaitescu, c. r. 70. Vila unde a stat Gorki are prinsă pe zid o placă comemorativă, v. rom. aprilie 1970, 11, cf. dex. Fac cetăţile cu aii Şi-ncă se mai nevoiesc de cu ziduri le-ntăresc. marian, î. 498. Sula de aur zidiurile pătrunde. cantemir, 1.1.1, 132, cf. zanne, p. iv, 638. Gardul are ochi şi zidul urechi, zanne, p. iii, 288. Averea-i gard de nuiele. Sărăcia-i zid de piatră, id. ib. v, 23. Cu capu nu spargi zidul. id. ib. iii, 433. Var văruit, Zid zidit, Fără uşi, Fără ferestre (Oul), pascu, c. 58, cf. alr ii/i mn 114, alrm ii/i h 275. ^ (Ca termen de comparaţie, sugerează ideea de rezistenţă, de tărie, de imobilitate). Husarii ..., ca un zidi, stau la războaie, m. costin, o. 54. Pedestrimea românească sta frumos ca un zid de piatră tare. bălcescu, m. v. 514. Are să cadă şcoala, ca zidurile Ierihonului, spuse Dan. t. popovici, se. 601. Durduind soseau călării ca un zid înalt de suliţi. emi-nescu, o. i, 148. (Prin analogie) Credincioşii săi supuşi sunt totdeauna gata a-l apăra şi a face înaintea vrăjmaşului său zid de diamant, buznea, f. 36/13. într-un minut, atât deputaţii poporului cât şi toţi acei români ce-i urmaseră, se văzură înconjuraţi de două ziduri de baionete, bolintineanu, o. 262. Zidul militar nici nu clipea, parcă ar fi fost de oţel. rebreanu, r. ii, 253. Zidurile de arbori se legănau domol scânteindu-şi frunzele, sadoveanu, o. xii, 534. însera. Coborau umbrele şi satul rămânea în urmă, ascuns sub zidurile întunecate ale pădurii de salcâmi, dan, u. 154. De restul viei, grădina era despărţită printr-un zid viu de salcâmi şi castani aliniaţi, camil petrescu, n. 67. Mulţimea a făcut, iarăşi, zid gros în jurul horei, stancu, d. 182. Din depărtare, zidul grânelor se apropia mult înaintea călăreţului, preda, m. 105. Un zid de apă, înalt cât două etaje, înaintând şi înghiţind totul, puternic şi lipsit de raţiune, nu poate fi cu adevărat imaginat, contemp. 1970, nr. 1228, 1/3. Foicică ş-uă lalea, Neculcea uşia proptia, Zid cu spatele făcea. teodorescu, p. p. 548. ^ F i g. Sparse zidul păcatului şi vrajba o ucise (a. 1644). gcr i, 111/27. Acela ce eşti tărie ... zidiul cel tare cărora năzuiescu cătră tine (a. 1650-1675). id. ib. 228/25. Ţara era o ţară de fală şi zidul cel tare a credinţei, russo, s. 147. N-avem oşti, dară iubirea de moşie e un zid. eminescu, o. i, 147. Atunci, mamă, când se vor surpa zidurile diferenţei, când, va pieri deosebirea de ranguri, i. negruzzi, s. vi, 16. între inima şi mintea lui era un zid. rebreanu, p. s. 182. Se cutremură în faţa „străinului“ şi se închide ca într-un zid de netoleranţă şi ură. sadoveanu, o. vi, 278. Când pleacă de la o definiţie a unui caracter, îl îngrădeşte frumos cu un zid solid, ca să fie perfect delimitat de tot ce nu e el ralea, s. t. i, 83. între arte nu există însă ziduri, preda, r. 119. Să spargi însingurării ucigătoare zidul ..., Să fii de viaţă nouă şi bună făurar, deşliu, g. 7. între creaţia cultă şi cea populară n-au existat niciodată şi nu pot exista ziduri despărţitoare, sclf 1959, nr. 1-2, 364. Altfel, va creşte o mică lume plictisită într-un univers de minuni rămas după un zid de tradiţii pe care diminutivele nu-l micşorează ca efecte, românia literară, 1970, nr. 75, 8/1. Romanul e un lung monolog de iubire, ce se sparge de zidul opac al tăcerii, v. rom. aprilie 1970, 126. în jurul meu simţeam zidul de inimi al tovarăşilor mei, care m-au apărat totdeauna, românia literară, 1971, nr. 124, 7/1. Zidul morţii = spaţiu special amenajat în formă cilindrică, cu deschidere mai largă în partea superioară, pe care evoluează motociclişti acrobaţi (în reprezentaţiile de circ). Se vedea „zidul morţii“ desenat în culori ţipătoare, o femeie pe motocicletă urcând în jurul unui fel de puţ de scânduri, preda, r. 88. Zid (sau zidul) chinezesc = uriaş zid de apărare, ridicat la graniţele Chinei începând din antichitate; f i g. stavilă (pusă în calea influenţelor inovatoare din afară). Cf. contemp. 1948, nr. 104, 10/2, m. d. enc., dex. De-a zidul - numele unui joc de copii în care partenerii se ţin de mână, formând un lanţ care trece apoi pe sub braţele fiecărui jucător. Cf. pamfile, j. ii, 288, resmerită, d., teodorescu, p. p. 197. (Popular) De zid = executat din materialele care alcătuiesc zidul (1). Socrul îi dădea o sumă rotundă să poată să-şi ridice prăvălie de zid. barbu, g. 27. ^ Loc. ad v. în (sau între) ziduri = în interiorul, în incinta unei clădiri, a unei instituţii etc. Nu se plânge ... că, într-aceste ziduri, vro pisică a-ntâlnit. sion, poezii, 205/24. Şcoală normală din acest judeţ, celebrând sosirea Mfăriei] tale în zidurile noastre, depune, la picioarele prinţului său ... jertfirea adâncului său respect, fm (1844) 324V29. îţi aminteşti tu Timpul şi locul Prinse-ntre ziduri, Zumzetul, socul? blaga, poezii, 263. Să ne gândim că nu ne bucurăm numai noi aici şi că, între toate zidurile de fabrici din ţară, e aceeaşi bucurie, demetrius, c. 70, cf. dl, dm. Se vor extinde bibliotecile - catacombe ale vieţii spirituale - între zidurile cărora se promova istorismul şi arida critică de text. românia literară, 1970, nr. 73, 22/1, cf. dex. Expr. A face zid împrejurul cuiva = a înconjura pe cineva din toate părţile pentru a-l 2936 ZIDAR - 307 - ZIDĂRIE1 apăra, a-1 proteja; p. ext. a se solidariza cu cineva, a se uni în jurul cuiva. Cf. cade, dl, dm, dex. A tăcea ca zidul v. tăcea (1). A trăi cât zidul Goliei v. trăi (1). A pune (pe cineva) la zid v. p une (B 11). + (La jocul de fotbal) Obstacol pe care îl formează jucătorii, cu corpurile lor, în faţa propriei porţi, când adversarul execută unele lovituri de pedeapsă. Cf. l. rom. 1959, nr. 2, 88. + (Regional, în forma zâdi) Şanţ făcut prin holdă ca să se scurgă apa (Rebra - Năsăud). chest. iv 40/270. 2. (In sintagma) Zid sonic = barieră imaginară situată dincolo de viteza sunetului. Cf. dex. - PI.: ziduri. Şi: (învechit şi regional) zâd, zidi, (regional) zâdi s. n. - Din V. sl. 3bAT», bg. 3Htf. ZIDAR s. m. Muncitor calificat care execută lucrări de construcţie din zidărie1 (de cărămidă, de piatră etc.) şi din mortar, precum şi lucrări de finisare a betonului după turnare; (învechit şi regional) pietrar (2), (învechit şi popular) ziditor (1), (regional) mauăr. Deade pre el [argintul] celor ce fac lucrurile ..., teslarilor şi clăditorilor şi zidarilor, biblia (1688), 284V16, cf. anon. car. Am scris dumisale ... pentru neşte zădari, tre-buindu-mi să-m[i] spoiască neşte cas[e] (a. 1709). iorga, b. r. 113. Zidar[i] domnii[i]. Lemnari meşteri (a. 1729). iorga, s. d. v, 372. Lei ... 10 - de la starostele de zidari (a. 1776). uricariul, xix, 326. Eu, Oprea zidariul, ... dau carte de credinţă în mâna văru-mieu (a. 1784). iorga, s. d. xii, 106. în mâinile pruncilor au dat unelte de ale zidarilor (a. 1812). gcr ii, 209/28. Să aibă şi un ipolipsis de a să putea încrede şi a să nădăjdui cinevaş pentru binalele ce prin marifetul lui să vor lucra dă meşteri lemnari i zidari (a. 1823). doc. ec. 302, cf. lb, heliade, o. ii, 347. Pentru meşteşugurile ce se lucrează fără prăvălie, precum zidarii şi dulgherii şi alţii, se vor deosebi numai în directori de lucru (calfe) şi meşteri, reg. org. 34/11. Zării o uşă supt care era var, unelte ale zidarilor şi o scară, fm (1843), 392/20, cf. polizu. Puţini, foarte puţini ... sunt meseriaşi: croitori, zidari, dulgheri, ghica, c. e. iii, 44. Nu mă fac preot, nu pot, îşi zise el pe urmă, cizmariu, zidariu ori ce voiu fi, numai nu preot, contemporanul, IV, 3, cf. DDRF, barcianu, alexi, w., şăineanu2, tdrg. în colţul uliţei ..., lucrează nişte zidari la soclul casei. brătescu-voineşti, p. 72, cf. cade, nom. prof. 7. însuşi Măria sa sta în scaun pe sloi, pe perina de mătasă pe care fusese înfăţişată cheia de cătră bătrânul meşter al breslei zidarilor, sadoveanu, o. xii, 278, cf. scriban, d. Zidarul care lucrează sus, pe schele, în bătaia soarelui, simte plăcere sau durere? călinescu, c. o. 151. Altul descoperă că zidarii ar lucra mai cu spor dacă s-ar construi o platformă ce se ridică automat, v. rom. februarie 1954, 119. A chemat zidari şi zugravi să dreagă tencuiala şi tapetul, vinea, l. i, 79, cf. ltr2, dl. Ii arăta cu mâna cuptorul său, care acuma tăcea, se vedea uşa deschisă, focurile stinse, şi zidari călare pe el, lovindu-l cu ciocanele, preda, r. 127, cf. dm. Zidarii veneau devreme acasă cu litra de tescovină, barbu, g. 136. Vechii noştri zidari aveau intuiţie când făceau totul alb şi văros. românia literară, 1970, nr. 75, 25/2. Negru Vodă trece Cu tovarăşi zece: Nouă meşteri mari Calfe şi zidari, alecsandri, p. p. 186, cf. balade, iii, 7. Zidarul şi lemnarul atunci să-nveselesc, când casele să prăpădesc dă foc şi dă cutremur, zanne, p. iii, 220. F i g. Superbii zidari ai naţionalităţii române ... au fost toţi din aceeaşi nesecată în geniu tulpină a Basa-rabilor. hasdeu, i. c. i, 83. Şi-n ţara mea ce ştie de-o vreme să şi cânte, Eu nu mai sunt zidarul cu aripile frânte, horea, c. 72. - PI.: zidari. - Şi: (învechit) zâdâr s. m. - Zid + suf. -ar. ZIDARAŞ s. m. Diminutiv al lui z i d a r. Cf. pascu, s. 346. Manole, Manole, Meştere Manole, Zidăraş Mano le. mateescu, b. 22. - PI.: zidăraşi. - Zidar + suf. -aş. ZIDĂREĂSĂ s. f. Soţia zidarului; zidăriţă. Cf. lm, dl, dm, dex. Cin’ s-o mâneca, Sau din zidărese, Sau din tâmplărese Voi să mi-o pândiţi ... Şi-n zid s-o zidiţi. mat. folk. 19. Zidu cere Un cap de fomeie, Ori de zidăreasă, Ori de tâmplăreasă, Zidu ca să-mi crească. folc. olt. - munt. ii, 280. + Femeie-zidar; zidăriţă. Cf. DM, DEX. - PI.: zidărese. - Zidar + suf. -easă. ZIDĂRESC, -EĂSCĂ adj. (învechit, rar) De zidărie1. 60 de zile zidăreşti, la cuşniţă (a. 1836). doc. ec. 714. - PI.: zidăreşti. - Zidări + suf. -esc. ZIDĂRI1 vb. IV. T r a n z. (în dicţionarele din trecut) A face munca de zidar; a zidi2 (1). Cf. klein, d. 449, lb, polizu, pontbriant, d., gheţie, r. m., ddrf, barcianu, alexi, w., sfc iv, 198. - Prez. ind.: zidărese. - V. zidar. ZIDĂRI2 vb. IV v. zădărî. ZIDĂRÎCĂ s. f. (Omit.; rar) Fluture-de-piatră (Ti-chodorma muraria). Cf. băcescu, păs. 178. - PI.: ? - Zidar + suf. -ică. ZIDĂRÎE1 s. f. Operaţie de construcţie în care se utilizează anumite materiale (piatră, cărămidă etc.) unite printr-un liant; construcţie rezultată prin această operaţie; s p e c. parte a unei construcţii făcută din zid (1). Cf. heliade, o. ii, 347. Se dă în cunoştinţă obştească că tocmeala pentru lucrul zidăriii şi al lemnăriii aceştii şcoale se face prin mezat la canţelaria Eforii, cr (1836), 144V3. Povarnă ... clădită acum de zidăriie groasă, învelită cu olane (a. 1842). doc. ec. 772. Supt acelaşi acoperiş poate cineva să aşeze două sau chiar trei planuri de şure despărţite unele de altele ... prin lucrări de zidărie, brezoianu, a. 388/19, cf. polizu, pontbriant, d. In mijlocul sălii circulare stă liniştit un stâlp masiv de zidărie de coloarea marmorei trandafirii. 2944 ZIDĂRIE2 - 308 - ZIDI2 CARAGIALE, O. III, 168, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. Această namilă de zidărie ... se află pe malul drept al Tibrului. luc. vii, 159. Unde şi unde mai apar resturi de mortar şi zidărie, păcală, m. r. 39, cf. pascu, s. 188, resmeriţă, D., cade. Trasajul se execută pe o masă de trasaj compusă dintr-o placă de fontă de formă dreptunghiulară, foarte bine netezită şi aşezată pe un postament de lemn, zidărie sau de metal ioanovici, tehn. 223. Poate că mormântul nu mai era intact întrucât ... zidăria care astupa intrarea se prăbuşise înăuntru, galaction, o. a. ii, 439. Toate zidăriile, îmbinate cu lemn, sunt delicate şi uşoare, sadoveanu, o. ix, 227, cf. scriban, d. Mai toate locuinţele aveau forma unor turnuri şi erau din piatră sau din zidărie grea. călinescu, c. o. 39. împreună cu sora ei au lucrat la zidărie, aici, la uzină, la turnătoria de oţel v. rom. aprilie 1955, 256. La clădirile amplasate în zone seismice, zidăriile trebuie executate astfel încât să reziste la solicitările produse de cutremure, ltr2, cf. dl, dm, der, m. d. enc., dex. Uneltele de zidărie sunt: mistrie, ciubuc, cofer, dreptar, cumpănă. H iv 11, cf 75. - PI.: zidării. - Zid + suf. -arie. ZIDĂRÎE2 s. f. Meşteşugul de a zidi (1); meseria zidarului; zidărit. Zidăria, scultura şi arta militară au fost mai nainte decât toate, fm (1846), 71V23. Zidăria şi dulgheria au putut prospera până la un oarecare punt. ghica, c. e. i, 304. Fiindcă fiul de împărat ştia toate meşteşugurile, el cunoştea şi zidăria, ispirescu, l. 372, cf. şăineanu2, cade, ltr2, dl, dm. El se pricepe simultan la lemnărie, zidărie, vopsit, sclf 1960, nr. 4, 579, cf. m. d. enc., dex. - PI.: zidării. - Zidar + suf. -ie. ZIDĂRIME s. f. (Mii.; învechit, rar; cu sens colectiv) Trupe de geniu. Oastea răgulată, mai cu samă la popoarele culte, stă din patru plase: din pedestrime sau infanterie, călărime sau cavalerie, tunărime sau artilerie şi zâdărime sau genie. rus, i. i, 78/9. - Zidar + suf. -ime. ZIDĂRÎRE s. f. (Rar) Acţiunea de a zi dări1; zidire (1). Cf. polizu, pontbriant, d. - PI.: zidăriri. - V. zidări1. ZIDĂRÎT s. n. Meşteşugul de a zidi (1); meseria zidarului; zidărie2. Cf. pontbriant, d., barcianu, alexi, w., cade, dl, dm, sfc iii, 171, dex. Spun unii că zidări-tul nu ar fi prea bun, fiindcă iarna n-are căutare, re-TEGANUL, ap. CADE. - PL: ? - V. zidări1. ZIDĂRIŢĂ s. f. Soţia zidarului; zidărească. Cf. lb, dex - s. + Femeie-zidar; zidărească. Cf. dex - s. - PL: zidăriţe. - Zidar + suf. -iţă. ZIDĂRÎ vb. IV v. zădărî. ZIDEÂC s. n. (Prin nord Munt.) Diminutiv al lui zid (1). Cf. pascu, s. 205, rădulescu-codin. - PL: zideacuri. - Zid + suf. -eac. ZÎDI1 s. n. v. zid. ZIDÎ2 vb. IV. Tranz. (Folosit şi absol.) 1. A asambla, după anumite reguli tehnice şi după un plan dinainte stabilit, materialele unei zidării1, pentru a realiza o construcţie sau un element de construcţie, (învechit şi regional) a zidui (1), (învechit) a zidări1; (complementul indică clădiri, construcţii etc.) a realiza cu ajutorul unor materiale asamblate, a clădi, a construi, a dura, a edifica, a înălţa, a ridica (II 3); p. ext. a ctitori. Se nu Domnul zidire casa (se nu au vrut Dumnezeu clădi casa h) în deşert munciră-se. psalt. 274. Solomon amu zidi lui casă. coresi, L. 31/1. Noe zidi un oltariu Domnului, po 33/19. Tot omul carele va să zidească ceva, au casă, au cetate, întâi pune temelie vârtoasă (a. 1644). gcr i, 112/16. Cela ce va zidi sau va răsădi strein ... fără ştirea stăpânului celuia cu locul, dăm învăţătură ... să-şi piardză toată usteneala. prav. 25. Zidi în locul ei altă sfântă biserică, tot de piatră cioplită şi netezită (a. 1654). gcr i, 172/15. Zidi şi acolo biserică foarte minunată, neagoe, înv. 83/24. Traian ... au zidit cu mare minune vacurilor pe urmă pod peste Dunăre, de piatră, m. costin, o. 257. Au zidit un turn ca, văzând oamenii turnul acela, să-l pomenească pre dânsul, cheia în. 7478. Au zidit ceale de la Menfes piramide, biblia (1688), [prefaţă] 8/35. începură den temei a zâdi turnul. n. costin, l. 68. Focul mănâncă, într-un ceas, acel ce au muncit veacurile să-i zidească (a. 1704). fn 161, cf. anon. car. Această sfântă biserică ... este din temei zidită şi podobită din cinstita cumpaniia grecilor de la Sibii (a. 1758). iorga, s. d. xii, 69. Dacă auziră Alixandru aşa, stătură pi loc, şi zidi un stâlp di aur. alexandria (1784), ap. gcr ii, 133/33. Poruncea să-i trimiţă meşteri arhitecţi, să zidească turn care nici ceriul, nici pământul să nu-l atingă (a. 1812). gcr ii, 207/15. Alţii prin hărăzirea avuţiilor au zidit şi au înzestrat sf[i]ntele monastiri. ar (1829), 232/26. Văzut-ai vreodată cum încep a zidi casăle? drăghici, r. 44/23. Acei ... care au zidit şi au înzestrat acea mănăstire au luat în vedere nu numai folosul acei mănăstiri, dar şi al exploataţii ocnelor (a. 1846). doc. ec. 903. Ii va vedea cineva deodată a se apuca să surpe ca să zidească, brezoianu, a. 133/5. Monastirile zidite de pe-atunci mărturisesc Tot învingeri împlinite De popoml românesc, sion, poezii, 85/8, cf. pontbriant, d. Acei mauri ... au zidit geamia cu sute de coloane din Cordova. alecsandri, o. p. 329, cf. ddrf, barcianu, alexi, w., şăineanu2, resmeriţă, d. Plăcerea nobilă de a zidi nu a lipsit unora din voevozi. m. i. caragiale, c. 22. Oamenii ... păcătoşi aveau obiceiul să zidească fântâni, pentru a-şi răscumpăra faptele rele. sadoveanu, o. xix, 451. Someşan şi Oprea, amândoi zidari, veniseră împreună de la Botoşani, unde zidiseră o fabrică de textile, v. rom, octombrie 1954, 113. Aş fi vrut să mai am răgaz, ... Să zidesc case, să pun livezi. 2953 ZIDI2 - 309 - ZIDI2 isanos, v. 235. Ion Caragea se instala la curtea domnească pe care Alexandru Ipsilanti o zidise aproape de biserica Mihai-Vodă. sclf 1959, nr. 3-4, 457. Cu carnea nunta s-o nuntesc; Cu oase casa s-o zidesc, Cu coastele s-o-nlănţuiesc. balade, i, 349. Ziua ce zidea, Noaptea se surpa. folc. olt. - munt. ii, 279. A zidi biserici în aer, se spune despre visurile deşarte ale cuiva. Cf. baronzi, l. 65. Cine pe lângă drum zideşte, mulţi stăpâni dobândeşte, se spune despre cineva care are mulţi musafiri fiindcă locuieşte intr-un sector uşor accesibil, zanne, p. iii, 434. După temelie zidirea să ţi-o zideşti (= orice întreprinzi să ai grijă să nu depăşească posibilităţile pe care le ai), zanne, p. iii, 395. ^ Tr anz. şi r e f 1. F i g. Inrema curată zideaşte întru mere. psalt. 99. Pentru aceaia, să păzim toţi foarte cu cinste cărei au luat darure, ca şi alţi să zidim, coresi, ev. 92. Voi, iubiţilor, cu sfănta voastră credinţă zidindu-vă voişi, Duhului Sfânt rugându-vă ..., dragostea lui Dumnezeu feriţi, id. ap. gcr i, *12/ 20. Făgăduit-au oarecând D[u]mn[e]zeu a pune piatră de mult preţ în Sion şi la marginea unghiului ca să să zidească spre dânsa oamenii cei credincioşi, cheia în. 86v/8. începuturi sau temeiuri de arătare preste care filozoful îşi zideaşte vorbele sale, să zic acel fea-liu de spuneri din care alte adevăruri să întăresc, micu, l. 13/12. Temeiurile pe care a zidit templul fericirii sale au fost putrede şi ticăloase, ca şi cugetul lui. marcovici, d. 8/20. Laude-ţi soarta, că te iartă să aibi o conştiinţă curată, care nu te îndatoreşte, ca pe cei mari, ca să-ţi zideşti fericirea ta pe părerea şi cinstea celor mai mici. buznea, p. v. 145/13. Kant ... se ocupă mai mult cu dărâmarea celor ]ce a zidit secul dogmatism. fm (1845), 254l/4. Poţi zidi o lume-ntreagă, poţi s-o sfarămi ... orice-ai spune Peste toate o lopată de ţărână se depune, eminescu, o. i, 134. Eu vă port în suflet, plămădiţi în sânge; Şi din vina voastră mi-e zidit păcatul, goga, poezii, 215. M-ai zidit aici, unde-ţi trimiţi escrocii, hoţii de buzunare, spărgătorii şi bandiţii, arghezi, b. 16. Eu descifrez contururile clare Ale acelei lumi ce voi zidi-o. horea, c. 19. Refl. pas. Besearici în toate părţile se zidea (a. 1648). gcr i, 131/7. Un blagocestiv împărat să poruncească să se zidească besearici. antim, o. 117. Acest ş/[ânt] paraclis, 1795, s-au zidit din temelie şi s-au zugrăvit cu toată cheltuiala diiac[ului] Costandin (a. 1795). iorga, s. d. xiii, 65. Această sf[an]tă ... bisearică s-au zidit din temelie de răposaţii fraţi Cândeşti (a. 1820). id. ib. 166. Această fabrică s-au zidit cu cheltuiala mănăstirii, din care pricină au căzut mănăstirea la datorie {di. 1823). doc. ec. 282. Pentru aşezarea muzeului şi a bibliotecii să va zidi o sală mare (a. 1837). ib. 662. Popului a doua zi îl duse cu lacrămi la ţărmuri, în care loc de plecare apoi s-a zidit o măreaţă monas-tire. genilie, g. 29/26. Cea întăi urzire acestei politii ... s-au făcut la anul 1584, iar stricându-să de foc, din nou s-au zidit la anul 1637. asachi, i. i, 211/8. + Refl. Fig. (Despre nori) A se îngrămădi. Nori ca de bazalt de aspri se zidesc pe-albastra boltă, eminescu, o. iv, 134. în răsărit, se zidise o culme de nouri posomorâţi, sadoveanu, o. xvii, 425. + (învechit şi familiar) A întemeia. Caiu ... dzidi oraş şi cheamă numele lui pre numele feciorului său Enoh. po 23/19. Enia ... auzi glas de-i zise să zidească acolea cetate. moxa, ap. gcr i, 58/29. Marele Constantin, carele au dzidit Ţarigradul (a. 1650). gcr i, 146/11. Romulus ... au zidit Roma în anul 703 înaintea lui //[risto]s. ca-lendariu (1814), 99/26. Zidind Traian mai multe cetăţi ..., rădică mulţime nenumărate de lăcuitori romani din Italia şi la anul 105 după Hristos îi aduse în Dacia. f. aaron, i. i, 8/8, cf. polizu. Poporul finlandez şi-a zidit cuibul în ţinuturi vaste, românia literară, 1970, nr. 75, 28/1. ^ Refl. pas. Zidescu-se cetăţile iudeilor. psalt. 135. Hinidoara cetate carea s-au zidit de lancul-Vodă (a. 1660-1680). gcr i, 175/30. Mai de-nainte decât temeliile Vavilonului a să zidi şi Semira-mis într-însul raiul spândzurat ... holbură de socotea-le ca aceasta să scorni, cantemir, i. i. i, 28. + A băga, a închide în zid (1) sau între ziduri; a astupa cu zid (1); (învechit şi regional) a zidui (1). I-au învăţat pre aceia pietrari ... de au zidit în temelie un voinic şi o fată. dosoftei, v. s. septembrie 28v/25. Se împuţienează uscăciunea pivniţii, închizând o parte a ferestrilor sau zidindu-le. penescu, m. 62/25, cf: resmeriţă, d., cade. Domnul Ştefan fu zidit în lăcaşu-i de marmură şi piatră. SADOVEANU, O. XIX, 14, cf. SCRIBAN, D., DL, DM, DEX. Şi pe dânsul l-a zidit în altar, la răsărit, alecsandri, p. p. 21. ^ Fig. Toată avuţiia răspunsurilor sale în cea mai de desupt tainiţa tăcerii aşaşi de tot îşi zidi. cantemir, i. i. i. 153. Stăpânul lor, el cel zidit în insomnia bibliotecii, nu era nici ostenit, nici îndoit, teodo-reanu, M. u. 83. ^ Refl. Mulţi călugări spărgeau zidul, intrau înăuntru, zidindu-se. sahia, u.r.s.s. 46. 2. F i g. (Mai ales în concepţia creştină, despre Dumnezeu) A da înfăţişare, formă, viaţă, fiinţă, a crea, a face, a făuri, a plăsmui1 (1), (rar) a p 1 ăsni; p. e x t. a întrupa. Nu însu acesta al tău tată avu-te şi feace-te şi zidi-te? psalt. 313. Cu mâna mea zidii omu (a. 1580). cuv. d. bătr. ii, 364/14. Mâinile tale m-au făcut şi m-au zidit şi mi-au dăruit viaţă (a. 1633). gcr i, 81/24. Pentru zâdirea omului, cum l-au zâdit D[u]mnezău den pământ (a. 1650). id. ib. 145/12. Nu aceasta tată-tău te-au agonisit pre tine şi te-au făcut şi te-au zidit? biblia (1688), ap. gcr i, 281/27. După chipul său şi după cuviinţă zidit-au din *nceput omul şi în raiu l-au pus. molitvenic (sec. XVII), 305. D[\i]mnezău veacinicul ... au vrut lumea ... den nimica să zidească (a. 1702). gcr i, 343/20. Şi noi greşim toţi ca dânşii, dentru lut zidiţi fiind toţi. c. cantacu-zino, c. m. i, 11. De unde fu luat lutul acela din care zâdi Dumnezău pre Adam? (cca 1750). gcr ii, 60/9. Iară cela ce ne-au zidit şi ne-au făcut cu ochi, iubito-riul de oameni, văzu lucrul mâinilor lui. varlaam -ioasaf, 11721. Despre zidirea lumii ... şi despre zidirea omului căruia i-au supus D[u]mnezeu toate care zâdisă (a. 1795). gcr ii, 156/38, cf. lb. Zâdind pe om, i-a dat şi putere de a scăpa de tot felul de asupriri. marcovici, c. 98/11. Mulţămeşte lui Dumnezău că au zâdit acest dar minunat, adecă luna, spre folosul nostru. drăghici, r. 82/20. O, omule! el te-au zidit pe tine: din porunca lui eşti tu pre pământ, buznea, f. 2/25. 2953 ZIDIRE - 310 - ZIDIRE Omul are ... putinţe spre arţi prin care, lângă lumea zidită, zideşte alta. rus, i. i, 52/28. Nu îi pasă de ruşine, nici măcar nu are frică De fiinţa prea înaltă, carea totul au zidit, fm (1843), 1592/37. Este oare [omul] pentru muncă născut şi zidit în lume? conachi, p. 274. învăţătura despre a lumei orănduială dumnezeiască, dupre cum toate pentru pământ a fi zidite se arată de către induratul Dumnezeu, eminescu, p. l. 35. Obrajii rumeni şi tari să spargi nuci cu cărămida. E zidită din plin şi ai ce săruta, delavrancea, o. ii, 189. Natura creatoare Zidi din nou în Carol pe Roderig. i. ne-gruzzi, s. vi, 175. De ce ne-a mai zidit Domnul Dumnezeu numai pentru pedeapsă şi fără nici o răscumpărare pe altă lume? sadoveanu, o. xvii, 584, cf. dl, dm, dex. Şi-n rai a zidit. Pe strămoşul nostr-Adam Din care ne tragem neam. teodorescu, p. p. 166. Dumnezeu că s-a gândit, Cerul şi pământul a zidit, Şi cu câte-a socotit, Cu toate le-a împodobit, marian, nu. 785. Ş-a luat din coasta din a stânga, Să-i facă lui moş Adam muiere, Ş-a zidit pe moaşa noastră Eva. sevastos, n. 171. [Cutare] să rămâie Luminat, curat Ca maică-sa ce l-o zâdit. candrea, ţ. o. 47. Şi suflă Dumnezeu cu Duhul Şi zâdiră trupul, folc. mold. i, 237. ^ Refl. pas. El dzise şi fură, el poveli şi zidiră-se. psalt. 57. El au poruncit şi s-au zâdit cerul, văzduhul, soarele, luna, stealele şi altele, neagoe, înv. 314. Cu zisa lui toate s-au făcut ... şi cu învăţătura sa s-au zidit (a. 1693). gcr i, 311/28. Iaste cu cuviinţă a proslăvi pre D[u\mnezeu, care om pentru aceasta s-au zâdit, nu plecat spre pământ ca celelalte dobitoace, ci drept cu ochii spre ceriu, molnar, ret. 16/8. Precum s-au arătat şi strămoşii noştri în grădina lui Edem, când, zidindu-să de mâinele lui D[\x]mnezeu, au căutat unul la altul ... ca frate şi soră. buznea, p. v. 73/11. Acolo se pare omul că gustă necontenit Tot aceea ce natura, pe când lumea s-au zidit, Cu mâna îmbilşugată muritorilor au dat, Zile senine, curate şi răpaos necurmat. POGOR, HENR. 166/9. - Prez. ind.: zidesc. - Şi: (învechit) zâdi vb. IV. - Din V. sl. 3bAATH, ZIDIRE s. f. Acţiunea de a z i d i2 şi rezultatul ei. 1. Asamblare, după anumite reguli tehnice şi după un plan dinainte stabilit, a materialelor unei zidării1, pentru a realiza o construcţie sau un element de construcţie, (învechit şi regional) z i d u i r e; realizare a unor clădiri, construcţii cu ajutorul unor materiale asamblate, clădire, construire, durare, edificare, înălţare, ridicare (II 3); p. ext. ctitorire; zidit1, (învechit) ziditură, (învechit şi regional) ziduire. Cf. zidi“ (1). Şi eu însumi episcup sunt, lucrând împreună la ceale de afară zidiţi de d[\x]mnezăieşti beseareci. biblia (1688), [prefaţă] 8/44. El rădicase, ici-colea, piramide, la zidirea cărora amestecasă pământul cu rădăcini de trandafiri şi de alţi copăcei mici ce iubesc a creşte prin pietre, buznea, p. v. 50/12. Mehmet-Ali care, într-o viaţă de zidire şi de înaintare, nu-şi va pune mâna asupra unor monumente mai puţin folositoare într-adevăr decât canalele ce a săpat, cr (1836), 205 V43, cf. ddrf, resmeriţă, d., scriban, d. La zidirea cu mistria, mortarul e aşternut pe suprafaţa ultimului rând de cărămizi, ltr2. [Cultura română] este singura din lume care a ridicat la rangul de mit estetic jertfa zidirii, creând, în Meşterul Manole, un mit tot atât de bogat în semnificaţii moderne ca şi Faust. contemp. 1970, nr. 1244, 1/4. ^ Fig. Să se nevoiască de zidirea trupului biseareciei lui Hristos. coresi, ev. 92. Omul ... iaste zidirea unui început mai înalt în înţălepciune. ist. am. 85v/ll. Ne trebuie o măiestrie înaltă în zidirea operilor [literare], sahia, u.r.s.s. 161. + (învechit şi popular; concretizat) Clădire; construcţie; p. r e s t r. zid (1). In vreamea aceaia şi mearseră cătră el ucenicii lui, arătară lui zidirea bisericei. coresi, tetr. 54. Derept aceaia, răsfiră Domnul de acolo pre ei pre tot pământul şi fu lor a părăsi zidirea cetăţiei. po 41/11. Dentr-această zidire se cunoaşte acest Nea-goe-Vodă că nu şi-au cruţat avuţiia (începutul sec. XVIII), mag. ist. i, 152/31. Să se rădice case de rugăciuni şi alte zidiri plăcute lui Dumnezeu, antim, o. 117. Această cetate are multe zidiri frumoase, ist. am. 4V/17. Au gândit să dea să zidească în curtea sa o zidire, ţichindeal, f. 165/21. Deasupra sunt zidiri de case, din care una este împodobită după obiceiul chinezesc şi turcesc, golescu, î. 55. Nu vede zidiri pustii Prin sate şi prin câmpii, mumuleanu, c. 166/5. înălţimea zidirii ... să fie de un stânjen şi jumătate înălţime, ca să nu poată intra cinevaş (a. 1829). doc. ec. 442, cf. heliade, o. ii, 347. Orice zidire publică aflată astăzi în fiinţă şi care se va putea clădi de acum înainte se vor cuprinde asemenea în domeniul statului. reg. org. 53/16. El fiind acum foarte bogat, putea să-şi facă palaturi, zidiri, drăghici, r. 81/3. Pe lângă bisericile cele multe ce se ridicară, au trebuit să se înalţe şi zidiri mari pentru obştele călugăreşti. f. aaron, i. i, 164/12. Toată Ţara Rumânească fu cutremurată grozav la 1804, vătămându-se toat[e\ zidirile ei. genilie, g. 123/14. [Universitatea] îi o mare zidire cu trii rânduri, kogălniceanu, s. 86. Au mărit politia Vladimir, de Monomah zidită, împodobind-o cu biserici şi feliuri de zidiri, asachi., i. i, 39/21. Frumseţa cetăţilor atârnă ... de la simetria şi strălucirea zidirilor, rus, i. i, 79/16. Intrebuinţându-să la o zidire cărămidă de mai multe felurimi şi calităţi, să pricinuieşte vătămare (a. 1841). doc. ec. 745. Câţiva agronomi, cu scop de a scăpa cea mai multă parte a zidirii de năvălirea focului ..., au sfătuit să desparţă osebitele încăperi ce compun o fermă, brezoianu, a. 504/20. Ei sunt simpli iubitori de fală românească, socotindu-se ca nişte salahori chemaţi a ridica o zidire, russo, în pr. dram. 44. O fabrică de zahăr, în care s-ar fi pus un capital de 500 000 lei în zidiri, maşini, vite ... nu poate să se lupte cu fabricile de zahăr din Galiţia, din Ungaria. ghica, c. E. iii, 54. Arhitectura acestui palat era vagă şi nedeterminată; era o zidire ... în care se vedeau mai multe ordine de arhitectură, filimon, o. i, 108. Un paratoner nu apără decât o zidire de două ori lungimea lui de mare. i. ionescu, b. c. 386/4, cf. pontbriant, d. Pe deasupra de prăpăstii sunt zidiri de cetăţuie, Acăţat de pietre sure un voinic cu greu le suie. eminescu, o. i. 76, cf. barcianu. Ar fi dorit mult să fie între zidurile reci ale bătrânei zidiri, agârbiceanu, a. 138. ZIDIRE - 311 - ZIDIRE Biserica pustie din mijloc, încinsă cu un brâu de fier, spre a nu se desface, e o zidire proastă, hogaş, dr. i, 32. Ce se va întâmpla cu zidirea începută şi retezată pe la brâu? galaction, o. a. i, 241. Ştefan-Vodă a poruncit lui Ion vistiernicul să sloboadă cheltuielile zidirii de la Putna. sadoveanu, o. xii, 286. Nu e o zidire propriu-zisă. vinea, l. ii, 102, cf. dl, dm. Printre zidiri de piatră dantelată, Văzduhul joacă dens şi albăstrui, labiş, p. 364. Cetatea care o are în gând poetul nu e zidirea, de atâtea ori trecută prin spulberul războiului, cutremurilor şi incendiilor, sclf 1960, nr. 2, 386. Moldova cea veche cu monumente şi relicve legendare renaşte sub lumina acestei zile, ca un reper al istoriei faţă cu noile zidiri, v. rom. februarie 1964, 80, cf. dex. Negru-Vodă vine Ca să se-nchine La cea mănăstire, Falnică zidire, alecsandri, p. p. 191. Sus sunt nalte mănăstiri, Nalte zidiri, Iar în ele cine-mi şede? teodorescu, p. p. 135. Ce mi-e-n cer, şi pe pământ, ... Mi-este-o dalbă mănăstire, Ca o falnică zidire. folc. mold. i, 328. ^ Fig. Ştim acum că, de să va strica casa trupului nostru cea de pământ, zidire avem de la D[u]mn[e]zău. cheia în. 1v/19. Cuvântul Lui D[u]mnezău ..., piatră întărită preste care stau neclintite duhovniceştile zidiri, biblia (1688), [prefaţă] 4/9. Nimic nu-i va putea fi mai plăcut din această zi de sărbătoare decât să vază nobila sa zidire necunoscută de o aşa numeroasă adunare, cr (1833), 272/24. Imaginea pe care a păstrat-o poporul nostru despre Gheorghe Lazăr este aceea a unui Om, a unui Profesor care şi-a jertfit tot ce-a avut mai bun, cu certitudinea că zidirea ridicată de el din duh şi din lumină va dăinui în veci. românia literară, 1970, nr. 74, 29/5. + (învechit) întemeiere; formare. De saşi şi de zidirea lor (a. 1661). gcr t, 178/3. + (învechit; calc după slavonul CT^b^ANHif) Alcătuire socială; p. ext. rang. Su-punreţi-vă amu a toată zidirea de omu dereptu Domnul, seva lu împăratu, ca pradespunre, seva giudeaţelor, că de elu-s tremişi. cod. vor2. 74714. Căci ce poate fi deplin chiar şi întru toate? Pentru oricare zidire asta-i lege neschimbată, conachi, p. 266. 2. (în concepţiile religioase) Creare din neant, de către Dumnezeu, a lucrurilor şi a fiinţelor, facere, (învechit) tocmeală; ansamblul lucrurilor şi al fiinţelor astfel create, lume, univers; p. restr. operă creată de Dumnezeu; (învechit) ziditură (2). Cf. zidi2 (2). Nu vrea să-i piară zidirea mânilor lui. coresi, ev. 209. De începutul zidirei, bărbatul şi muiarea i-au făcut Dumnezău. n. test. (1648), 54712. Pentru zâdirea omului cum l-au zâdit D[u]mnezău den pământ (a. 1650). gcr i, 145/12. Totdauna să rugăm pre Dumnezeu cel milostiv, pentru că a lui făptură şi zidire suntem, neagoe, înv. 3/5. Ceriul fapt de D[u]m-n[o]zeu, cu puteare mare, Minunată zidire şi ea sfârşit are. m. costin, ap. gcr i, 203/4. De zidirea sau făptura lumii, multe păreri şi dovăzi a filozofilor şi a poiati-cilor păgâneşti era. n. costin, l. 47. Din Biblie cred zidirea şi facerea lumii, îngerilor, omului, văcărescul, ist. 248. Nu mai putu răbda a-şi videa zidirea lui robită de păcat, ci dirept dânsa cu a lui milostivire ple-cându-se, să arătă om ca noi fără de păcat, varlaam - ioasaf, 6727. Despre zidirea lumii, osibirea şi podoaba făpturilor, klein, ap. gcr ii, 156/35, cf. lb. Au doară aceeaşi mână n-a lucrat şi ţărâna omului şi nu l-a făcut împărat al zidirei? marcovici, c. 73/13. Pământul nostru ce este numai o mică parte a nemărginitei zidiri, ni înfăţoşază lucruri care sau sunt neschimbate, sau prefăcute prin mânile omeneşti. J. chihac, i. n. 3/12. Atuncea Domnul făpturii ... Ce hrăneşte şi viază ale zidirii ţării Din jilţul unde stau toate a făpturii visterii ... Privirea sa îşi întoarse către viteazul franţuz, pogor, henr. 10/6. Dumnezeule! Unde te afli? In ce loc ascuns tu şezi? ... Unde e a ta îndurare pentru mine, zidirea ta? fm (1844), 15738. Prefă pentru tine singur toate privelile firei, Fă pe placul tău schimbare în fiinţele zidirei. conachi, p. 264. Cuciu-rean era ... iubitor de fiori, de natură şi de frumuseţele zidirei. russo, s. 153. Du-te, coprinde toate zidirile vieţuitoare şi neînsufleţite, întemeiază în ele unirea şi fă-le a te cunoaşte stăpân, bolliac, m. 53/6. Se desfăşur în ochi-mi minunile zidirei. alexandrescu, o. i, 93, cf. lm, şăineanu2, cade. Se bucură de viaţă ... printr-o dragoste nedeşteptată de tot ce a pus Dumnezeu ca frumuseţă şi taină în zidirea sa. sadoveanu, o. xx, 340, cf. dl, dm, dex, a v 6, vi 26. + (învechit) Creare a lumii luată ca punct de referinţă în numărătoarea anilor (considerată şi ca începutul erei bizantine). Nico-laie-Vodă au făcut pe Constantin-Vodă, careli au fost domn aice la noi în Moldova, în anii de la zidirea lumii 7242. neculce, l. 16. De la zidire lumii ai 7203 ... începutu-s-au a scrie această carte (a. 1694). gcr i, 314/13. Acum de nou s-au tipărit ... la anul de la zidirea lumii 7210 (a. 1702). id. ib. 343/9. împăratul Iulie chesariul, carele au împărăţit la anii de la zidirea lumii 5464. pravila (1814), v/5. Şi s-au scris hrisovul acesta ... la anii dă la zidirea lumii 7335 (a. 1826). doc. ec. 375. + (în Vechiul Testament) Geneza. „Istoria lumii pe scurt ... " începe cu zidirea, potopul şi turnul babilonesc. ist. lit. rom. ii, 121. + (învechit şi popular) Făptură; p. ext. (cu sens colectiv) omenire (3); fire. Să propoveduiască ... cuvântul său la toată zidirea, biblia (1688), [prefaţă] 4/56. îl sărutar[d] pre el toţi şi-i căuta ca unii zidiri cereşti, iar nu omeneşti (a. 1692). gcr i, 298/13. Fieşte[ce] zidire trebuinţa ei să-ş caute şi aju[tov]iu să-şi ceară una de la alta (a. 1702). gcr i, 343/31. Să cinstească pre îngeri ca pe nişte zidiri mai aproape şi făr’ de trupuri, antim, p. 50. Nici tăriia ... pedepsii, nici pierzarea zidirii nu pricinuiesc cea mai mare săvârşire în sufletul cetăţeanului (a. 1773). gcr ii, 87/38. Ritorica ca o împărăteasă au arătat totdeauna mai multă puteare în toată zidirea, molnar, ret. 16/7. Omul, acea mai cinstită şi mai desăvârşit zidire decât toate celelalte pre pământ. calendariu (1814), 102/3. Bătrânii noştri ... s-au închinat soarelui, mâţelor şi altor zidiri, ca unor d[u]mne-zei ai lor cânta şi le colinda, ţichindeal, f. 312/14. Adam, a noastră zidire Veni la grea osândire, aaron, ap. gcr ii, 193/19. D. Şabert este bărbatul ci nu de mult au arătat acea minunată putere de a sta împotriva focului ... supt o temperatură sau gradul căldurei mult mai întrecătoriu decât ar pute suferi oricare altă 2954 ZIDIŞOR - 312 - ZIDITOR zidire, ar (1829), 44740. Urechea nu aude vreun sunet ... Toată zidirea doarme, marco viei, c. 8/5. Toate cele-lante zidiri a pământului sunt supusă omului, drăghici, r. 131/30. Femeia lui, rămasă în Ostrovul Franţei, să află deodată văduvă, grea şi fără de vreo altă zidire pe lângă dânsa decât numai cu o roabă, buznea, p. v. 6/17. Dar zidiri altele câte la voia ta nesupuse Care defăimându-ţi jugul petrec în pustii ascunse, conachi, p. 291, cf. polizu, dl, dm, dex. Cum nu poate popa să facă Leturghie fără vin, Fără pâine şi fără apă, Aşa să nu te poţi apropia De zidirea mea. candrea, f. 350. - PL: zidiri. - Şi: (învechit) zâdire s. f. - V. zidi2. ZIDIŞOR s. n. (Rar) Diminutiv al lui zid (1). A sărit peste un zidişor. - PL: zidişoare. - Zid 4- suf. -işor. ZIDÎT1 s. n. Faptul de a z i d i2 (1); asamblare, după anumite reguli tehnice şi după un plan dinainte stabilit, a materialelor unei zidării1, pentru a realiza o construcţie sau un element de construcţie; realizare a unor clădiri, construcţii cu ajutorul unor materiale ansamblate, clădire, construire, durare, edificare, înălţare, ridicare (II 3); p. ext. ctitorie; zidire (1), (învechit) ziditură. S-au lucrat numai la săpatul şi ziditul erugii (a. 1820). iorga, s. d. vii, 7. Frământă acestea cu apă până se vor îngroşa ca tencuiala pentru zidit, factor, m. 8/7, cf. ddrf. Mausoleul acesta nu se datoreşte numai trufiei de împărat şi patimii ziditului, de care Adrian a dat destule dovezi. luc. vii, 160, cf. cade. Varul este materia cea mai îmbelşugată în petrele de moară şi acele care se întrebuinţează la ziditul binalelor, i. ionescu, b. c. 416/17, cf. sfc iv, 306. - PL: ? - V. zidi2. ZIDIT2, -Ă adj. 1. Care este executat, construit din zidărie1; (regional) ziduit. Cf. zidi2 (1). Cf. barcianu, alexi, w., dl, dm, dex. Var văruit, Zid zidit, Fără uşi, Fără ferestre (Oul), pascu, c. 58. + (Substantivat; învechit, rar) Zid (1). Furul ce va sparge zidit (z i d munt.) sau uşe sau secriiu. prav. 340. + Care este astupat sau barat, închis cu zid (1); (regional) ziduit. La fereastra iatacului meu, noaptea era atât de neagră şi de opacă, încât ai fi zis că fereastra-i zidită, anghel - iosif, c. l. 67. Cronicile îi arătau luându-şi singuri viaţa în cetăţile împresurate sau în peşterile cu gura zidită, c. petrescu, r. dr. 41. Diamantele coroanei se află în hazna zidită, straşnic păzite, sadoveanu, o. xvii, 125. Am avut impresia ...că mă aflu într-un vast columbariu, într-un cimitir adică, de urne zidite, călinescu, c. o. 63, cf. DL, DM, DEX. 2. (Şi substantivat; învechit şi popular; în concepţiile religioase, despre lucruri, fiinţe) Creat din neant de către Dumnezeu; făcut, plăsmuit. Că deade firea întâiului zidit a lu Adam oamenilor Domnul şi încă le şi mai dărui meşteriia ceriului, coresi, ev. 485. Tu, lume înşălătoare, cu dulceaţa pomilor tăi ai amăgit pe cel întăiu zidit (a. 1773). gcr ii, 95/23. Toată firea cea zidită De Domnul împodobită, în pământ a pogorât Şi lut uscat s-a făcut, marian, î. 313. + Fig. Conformat, constituit fiziceşte. Cu o talie rotundă şi mlădioasă, cu pieptul plin ... nu puteai zice decât că e femeie bine zidită, tânără încă. delavrancea, s. 109, cf. şăineanu2. [Era] un bărbat bine zidit, ca de cincizeci de ani. AGÂRBICEANU, A. 509, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Deşi bine zidit şi rezistent, Constantin ... n-a putut să rămână la maşini şi a trecut la bucătărie, galaction, o. 117, cf. SCRIBAN, D., DL, DM, DEX. - PL: zidiţi, -te. - V. zidi2. ZIDITÓR, -OÁRE s. m., s. f. 1. S. m. şi f. (Rar la f.; învechit şi popular) Zidar. Cf. zidi2 (1). Piatră ce nu o săcotiră ziditorii aceasta fu în capul unghiului. COD. VOR2. 73/5, cf. LB, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2. Tradiţia despre uriaşii ziditori şi lucrători ai cetăţii ... nu lasă nici o îndoială asupra menirii acelei construcţii, păcală, m. r. 39. Stilul amestecat, dar uniform, al bisericilor lui Ştefan ...a călăuzit pe ziditorul acestei biserici, hogaş, dr. i, 39. Când se ivi temelia, ei se apropiau duminica de singuraticul ziditor, neînţelegând ce sfârşeşte, dar pricepând că începutul pornise, arghezi, c. j. 167, cf. zanne, p. iii, 298. ^ F i g. (Adjectival) Toată această luptă eroică a zilei de azi ... aşteaptă pe artiştii ziditori ai cuvântului, sahia, u.r.s.s. 170. Mă simt redat rostului meu ziditor, contemp. 1970, nr. 1226, 3/6. 2. S. m. şi f. (Rar la f.: învechit şi popular) Fondator. Pristăvitu-s-au Macarie, episcopul de Roman, zi-ditoriul şi începătoriul mănăstirii Răşcăi. ureche, l. 161. Doamna ...fost-a şi mănăstirii Jitiianului ziditoare (a. 1657). iorga, s. d. xv, 110. Au zidit o mănăstire şi o biserică ... ce se numeşte de pe numele ziditoriului. şincai, hr. ii, 166/13. La Olt este Antina, numită tot după ... ziditorul ei. genilie, g. 209/13, cf. resmeriţă, d. Ne complăcem cam prea mult de la sfârşitul marelui război în psihologia ziditorilor de lumi noi. titulescu, d. 289. 3. S. m. (Adesea art.; învechit şi popular, în limbajul bisericesc) Fiinţă supremă care a creat universul, lumea; p. ext. Dumnezeu. Cf. zi di2 (2). Cinre chinuiaşte după voia lu Dumnedzeu ca credincioşii ziditoriu se pridădească sufletul său întru bunră-facere. cod. vor2. 81v/l. Văzu ceriul şi de bunătatea făpturiei pre zidito-riul. coresi, ev. 24. D[u]mn[Q]zeu, ziditor şi făcător tuturor văzutelor şi nevăzutelor (a. 1644). gcr i, 109/35. Să lauzi neîncetat pre ... ziditoriul nostru cel înţelept. neagoe, înv. 1/10. Ascultă, peminte, glasul ziditoriului tău. dosoftei, ap. gcr i, 254/20. Păminte ..., iară să toarnă cătră tine de unde au născut ce după chip au luat ziditoriul. molitvenic (sec. XVII), 311. Porunca Dumnădzăului şi a ziditoriului său călcând, au mâncat şi cu moarte au murit, cantemir, ap. gcr i, 324/13. Nu poate să cunoască cineva pre sineşi bine, de nu va cunoaşte întâi pre ziditoriul său. antim, ap. gcr ii, 5/6. Cunoscu stăpânirea cea mare şi slobodă, care zidito- 2958 ZIDITURĂ - 313 - ZIGMAISTRU riul mi-a dat asupra ta (a. 1750). gcr ii, 47/40. Aşa este alcătuirea a însuşi ziditoriului (a. 1794). id. ib. 150/28. Să să închine adeseori ziditoriului şi făcăto-riului a atâtea frumuseţe, molnar, ret. 16/14. Are putere să cunoască pre D[u]mnezeu, ziditoriul său. calendariu (1814), 105/21. Foloseşte-te dar de darurile ziditoriului tău. beldiman, n. p. i, 169/13. Nu va sosi fără numai când toată zidirea cletenându-se şi surpându-se la glasul ziditoriului său, va cădea iarăşi în noaptea nefiinţei din care a chemat-o. marcovici, c. 58/25. Ce să facă bieţii oameni; ei nu cunosc pe ziditoriul lor, pentru că nu i-au învăţat nimine. drăghici, r. 39/11. Ia sama bine, omule muritori, la înţălepciunea ziditorului, şi apleacă asupra ta învăţăturile ce el dă. buznea, f. 27/27. Zăditoriul a toată făptura, Domnul D[umne]zeul nostru, ... au zis: creşteţi şi vă înmulţiţi (a. 1839). URiCARiUL, xiv, 215. Stăpâne ziditor, în minutul ce în lume îţi cunoscui al tău nume, Pre tine te văz în toate, fm (1843), 346V22. Zi că toate sunt prea bine câte au făcut ziditoriul. conachi, p. 273, cf. polizu. O, Dumnezeu slăvit! Părinte şi stăpân! Ziditor prea puternic al totului întreg, bolliac, m. 36/22, cf. pont-briant, D., ddrf, cade. Ridică cugetul tău către Domnul, ziditorul lumii ... rosti schivnicul, mironescu, s. 202. Eu zic să nu schimbăm rânduielile ziditoriului. SADOVEANU, O. XX, 109, cf. SCRIBAN, D., DL, DM. Cu aceas-tă armă otrăvită pe care mi-o dăruirăţi, silii să coboare de pe soclul său, ridicat de bicisnic ia omului, pe ziditorul însuşi, românia literară, 1970, nr. 81, 20/5, cf. dex. Tu ne-ai ajutat, Sfinte ziditor, Şi ne-ai îndreptat La om primitor, teodorescu, p. p. 118. Plângeţi toate cu-ntristare, Că ziditorul a toate ... De iudei să dă la moarte, Să scoată pe om din sat. şez. viii, 50. (Glumeţ) Ai însă aerul de a crede că eu sunt părtaş la toate năzdrăvăniile ziditoriului acestei lumi. hogaş, dr. i, 52. - PI.: ziditori, -oare. - Şi: (învechit) zăditor, -oare s. m. şi f. - Zidi2 + suf. -tor. ZIDITURĂ s. f. (învechit) 1. Zidire (1). Ce nu pot şti şi de această ziditură la cetatea Chiliei, că nu ar fi putut într-un an să o isprăvească, m. costin, let. i, 132/34. F i g. Cum nu iaste lucrul satanei, când ară urî acea dereptătură şi ziditură a trupului lu Hristos. coresi, ev. 93. + Clădire; construcţie; p. restr. zid (1). Să apropiară ucenicii lui să arate lui ziditură besea-ricii. n. test. (1648), 31723. De acolo, de la Deleni, au mers domnul de au văzut şi târgul Hârlăului şi au intrat în ziditură caselor domneşti, amiras, let. iii, 166/7. în vreamea sfârşitului să vor surpa ziditurile beseari-cii, au zis el (a. 1700-1725). gcr ii, 23/10, cf. tdrg, cade. + Mod, fel de zidărie1. Cf. scriban, d. (Prin analogie) Să pogoară înlăuntrul pământului spre a căuta la stâncile din care el să alcătuieşte, la ziditură lor. ar (1829), 234728. 2. Zidire (2). Când unul născut, fiul lu D[u]mn[Q]zeu, ...nu mai putu răbda a-şi vedea ziditură lui robită de păcat (a. 1648). gcr i, 130/16. începutu-mi-ai făptura, cu ziditură a ta fu dzisa, vrut-ai amu din nevădzută vădzută viu să rădici, molitvenic (sec. XVII), 304. Iarăşi va să vie să înviiază ziditură lui. varlaam -ioasaf, 163722. - PI.: zidituri. - Zidi2 + suf. -itură. ZIDUÎ vb. IV. Tranz. şi refl. 1. Tranz. (învechit şi regional; mai ales în Transilv.) A zidi2 (1); p. ext. a înconjura cu un zid (1). Cf. lb, polizu, lm, ddrf, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W., DL, DEX, ALR Il/l MN 114, alrm ii/i h 276, a ii 12. ^ Fig. Peste vârfuri de plopi şi de sălcii se bolovăneau nori negri, vârtoşi, de cremene, ziduind zăvorât zarea. c. petrescu, a. r. 5. ^ (Prin analogie) Osmanii, mai nainte de a străbate în acest pământ îmbrăţişat de Dunăre şi Marea Neagră, şi pe dincoace ziduit de Carpaţi, ei au îngrijit mai întâi a nimici împărăţia bulgărească, fm (1843), 1052/27. + Refl. p as. (Regional) A astupa cu zid (1); a zidui (1). Pe aceste vremuri s-a ziduit gura peşterii şi s-a clădit deasupra intrării un turn de observaţie, moldo-van, ţ. n. 339. 2. Refl. Fig. (învechit) A se întări (prin credinţă). Tuturora amu ce-au luat darure şi bunătate de la Dumnezeu, multu le se cade a se trudi şi a se zidui şi a sluji şi a lucra, coresi, ev. 93. - Prez. ind.: ziduiesc şi (regional) zidui. - Zid + suf. -ui. Cf. slavonul ct»3«aobath, -0 V ZIDUIRE s. f. (învechit şi regional, mai ales în Transilv.) Acţiunea de a zidui; zidire (1). Procopie ..., în cartea a IV [-a] despre ziduirile lui Iustinian ca/?[itolul] I, scrie că locul unde s-au născut Iustinian este la Dardani. maior, ist. 203/13, cf. polizu, lm, barcianu, alexi, w. - PI.: ziduiri. - V. zidui. ZIDUÎT, -Ă adj. (Transilv.) Zidit2 (1). în ce cursă am picat ... Din căşi mari şi ziduite, în bordeie huruite. pompiliu, b. 30. + Astupat cu zid (1); zidit2 (1). Mărimea intrărei [peşterii] este de 12 m de lată şi 4 m de înaltă şi este, în parte, ziduită. moldo van, ţ. n. 338. - PI.: ziduiţi, -te. - V. zidui. ZIDUREL s. n. (Transilv.) Diminutiv al lui zid. Cine, foc, te-a lăudat Că sunt bani prin zidurele? bi-BICESCU, P. P. 14. - PI.: zidurele. - Zid + suf. -urel. ZÎE s. f. v. zee. ZÎFNĂ s. f. (Regional) Siminoc (Gnaphalium uligi-nosum) (Gârcina - Piatra-Neamţ). alr. i 1 906/558. - PI.: ? - Etimologia necunoscută. ZIGHIRÎ vb. IV v. zâghiri. ZIGMÂISTRU s. m. (Prin Bucov.) „Şeful halei gaterelor“ lexic reg. 112. 2967 ZIGNURI - 314 - ZIGZAG - PI.: zigmaiştri. - Din germ. Sagemeister. ZIGNURI subst. pl. (Prin Maram.) „Locuri unde se fierbe rachiul“. Fir-ai, arin, blâstemat ..., Să te faci pe lângă râuri, Să te taie pe la zignuri. bud, p. p. 67, cf. 84. - Accentul necunoscut. - Etimologia necunoscută. ZIGOMÁTIC, -Ă adj. Care se referă la zigomă (1); care aparţine zigomei. Muşchiul zigomatic cel mare. KRETZULESCU, A. 182/15, cf. ANTONESCU, D. CADE, SCRI-ban, d., dn2, dm, d. med., dex. (Impropriu) îi văzuse, le zâmbise - un zâmbet forţat, „ zigomatic “ - şi îşi depusese ostentativ stiloul pe masă. vinea, l. i, 338. (Substantivat) Muşchiul zigomatic cel mic. kretzulescu, a. 182/1. Apofiză zigomatică = apofiză inferioară a osului temporal. Marginea posterioară se articulează cu apofiza zigomatică a osului tamporalului. kretzulescu, a. 111/14, cf. cade, dex. Os zigomatic (şi, substantivat, n.) = zigomă (1). Cf. cade. [Zigoma] corespunde osului zigomatic sau malar, der iv, 942, cf. dex. Arcadă zigomatică = arc format din unirea proceselor zigomatice (1) ale oaselor temporal, maxilar şi osul zigomatic; zigoma (2). Cf. cade, dex. - PL: zigomatici, -ce. - Dir fr. zygomatique. ZIGOMA s. f. 1. Prelungire a osului temporal prin care acesta se leagă de osul molar; os zigomatic, v. zigomatic. Cf. antonescu, d., cade, scriban, d., dn2, der, d. med., dex. 2. Arc format din unirea proceselor zigomatice ale oaselor temporal, maxilar şi osul zigomatic, v. zigomatic; arcada zigomatică, v. z i g o m a t i c. Cf. d. med. - PL: zi gome. - Din fr. zygoma. ZIGOMÓRF, -Ă adj. (Despre flori) care are un singur plan de simetrie (transversal, medial sau oblic). Cf. resmeriţă, d. Caliciul zigomorf se găseşte la plantele din familia labiatelor, la gura-leului. ltr2, cf. der, M. D. ENC., DEX. DN3. - PL: zigomorfi, -e. - Dir fr. zygomorphe. ZIGOMORFÍE s. f. (Bot.) Tip de simetrie a florilor zigomorfe. Cf. dn3. - Dir fr. zygomorphie. ZIGOSPÓR s. m. (Rar) Zigot. Zigosporii sunt îmbrăcaţi într-o manta deasă. enc. agr. iv, 68, cf. dn2, dex. - PL: zigospori. - Dir fr. zygospore. ZIGOT s. m. Celulă rezultată din unirea a doi gameţi; ou fecundat; (rar) zigospor. în cazul înmulţirii sexuate, celula iniţială, numită ou sau zigot ..., rezultă din unirea a două celule de sex contrar, botanica, 61, cf. DER, DN2, D. MED., M. D. ENC., DEX. - PL : zigoţi. - Dir fr. zygote. ZIGRAV s. m. v. zugrav. ZIGURAT s. n. (în arhitectura sumero-babiloniană) Edificiu în formă de piramidă în trepte, pe a cărei ultimă platformă se află un templu. Cf. der. Fiecare cat al ziguratului chaldeean era colorat altfel, românia literară, 1971, nr. 118, 25/1, cf. dn2, m. d. enc., dex. - PL: zigurate. - Din fr. ziggourat. ZIGZÂC s. n. v. zigzag. ZIGZACÂT, -Ă adj. v. zigzagat. ZIGZÂG s. n. 1. Linie frântă formând unghiuri alternative, care pare alcătuită dintr-un şir de litere Z aşezate cap la cap; p. e x t. obiect, formă de relief etc. care are aspectul unei astfel de linii frânte; (regional) cotiş. Aceste mustre de ţic-sac sau borzobe ce pun pe căiţe (a. 1778). furnică, i. c. 87, cf. prot. - pop., n. d., antonescu, d. Câte tunuri le mai rămâneau bune, toate îşi pierdeau în zădar gloanţele printre zigzagurile ruinelor, fără a nemeri. hasdeu, i. v. 160. Vârful zidiu-rilor tăia pe ceriu zigzacuri neregulate, contemporanul, v, 413, cf. barcianu. Brâie albăstrii pe dealuri şi, pe deasupra, Carpaţii stingându-şi zigzagul în lumina cerului, săm. i, 97, cf. alexi, w. Zig-zagul de lumină al câte unui fulger rar. hogaş, dr. i, 78. Se opri, căutând, în zigzagul de şanţuri, postul cel mai înaintat de observaţie, rebreanu, p. s. 109, cf. resmeriţă, d., cade. Profdul de cetate al mănăstirii, zig-zagul negru al zărilor. galaction, o. a. ii, 199. Să priveşti zigzagul unei musculiţe într-o rază de soare, sadoveanu, o. xix, 232. Mi se pare că-n aer se-ncrucişează un slab zigzag de fulger, bart, s. m. 36. La zigzag i se zice [în Muntenia] cotiş. puşcariu, l. r. i, 398, cf. dl, dm. Se îngrămădeau ... tunuri vopsite proaspăt cu zigzaguri albe, negre şi cafenii, t. popovici, s. 243, cf. dn2. Mersul jderului se caracterizează prin zigzagurile pe care le descrie de la copac la copac. vân. pesc. februarie 1964, 7. Peste un desen limpede făcut, sunt trase mari zigzaguri. românia literară, 1970, nr. 79, 26/2, cf. m. d. enc., dex. -o Fig. Zigzagurile prin care încearcă a se feri de direcţia dreaptă a discuţiei, maiorescu, cr. ii, 49, cf. şăineanu2, resmeriţă, d. Pot sta alături, în balanţa judecătorului, capriciile şi zigzagurile unei isterice cu personalitatea aproape sacerdotală a unui ilustru savant ? galaction, o. a. i, 77. într-o viaţă zigzagul e mai frumos, mai uman. c. petrescu, o. p. i, 29. între tragedii de apocalips şi zigzaguri ..., inima ... urmează o spirală ascendentă, sadoveanu, o. xvii, 165. în câteva pagini el a învăţat mai mult decât într-o viaţă de zigzag de la un tărâm la altul, arghezi, s. xi, 100. Oameni bolnavi, istoviţi de ... zigzagurile ştirilor contradictorii. camil petrescu, o. ii, 614. Nu vreau să ne mai încărcăm zigzagurile cu prea multe citate, constan-tinescu, s. ii, 76. [Actriţa] şi-a construit personajul din zigzaguri vizibil studiate, de stereotipie şi false graţiozităţi feminine, t mai 1964, 71. El îşi susţine 2919 ZIGZAGA - 315 - ZILI punctele de vedere de la piesă, verigi ale unui zigzag derutant. T februarie 1969, 51. Nici o complicaţie sau zigzag ... în itinerarul literar, v. rom. martie 1970, 58. Loc. adj. şi adv. în zigzag sau în zigzaguri = în formă de linie frântă; cotit, şerpuit, zigzagat, (regional) cotiş. începe a se auzi sisiitul lui „s“, ce acuză trecerea aerului printr-o crăpătură în zig-zac, cum este forma lui „s“. heliade, o. ii, 372. Voi reuşi Firea fugară-a-mi stăpâni Căci în zigzag e-al nostru drum. gorun, F. 176. Rătăcim ..., plimbându-ne două ceasuri în zigzag, codru-drăguşanu, c. 35. Podeaua lor e perforată în zig-zag. ionescu-muscel, ţes. 416. Ştiţi voi ce sunt versurile mele? Zboruri în „zigzag“ de rându-nele. minulescu, vers. 331. Niturile se dispun în rânduri simple sau în zigzag, ioanovici, tehn. 158. Calul ... urca din greu la deal, lunecând la tot pasul, mergând în zigzag, ca un om beat. brăescu, a. 8. [Crengile] se dălungeau în zigzaguri obosite, klopştock, f. 27. Pascu ... cresta liniuţe mici în zigzag, vlasiu, a. p. 94. Suiam în zigzaguri spre acele de fulger ale ploii. sadoveanu, o. xvii, 443. Motive geometrice în care linia în zigzag şi pătratul joacă un rol precumpănitor. oprescu, s. 163. S-a crăpat toată oglinda ... în zigzag. arghezi, s. vii, 22. Cerul nu rămâne totdeauna limpede ..., îl brăzdează fulgere în zigzag, tudoran, p. 133, cf. dl, dm. Fluturele circulă în zigzag, contemp. 1970, nr. I 225, 1/3. Pe petele de zăpadă ... rămâneau în zigzag urmele paşilor lui. românia literară, 1971, nr. 128, 17/3, cf. M. D. ENC., DEX, ALR SN III h 860/386, ALRM SN II h 679/386. 2. Motiv ornamental popular, de obicei sub formă de zigzag (1). Dintre obiectele uzuale ce se folosesc [pentru încondeierea ouălor] ... înfăţişăm aici: ţânţacul ..., brâul ..., crucea, păcală, m. r. 504. ^ Ţânţacul cu foiţă = model de cusătură pe umărul cămăşilor ţărăneşti, id. ib. 519. - Scris şi: zig-zag. - PI.: zigzaguri. - Şi: zigzâc, (învechit) ţicsâc (scris şi: ţic-sac), (regional) ţâbzâc (glosar reg.), ţicţâc (alr sn iii h 860/386, alrm sn ii h 679/386), ţânţâc s. n. - Din fr. zigzag, germ. Zickzack. ZIGZAGA vb. I. In tranz. (Livresc) A merge dintr-o parte în alta; a se deplasa descriind un zigzag. Zigzagând ..., soldatul Anton urca din greu panta ce ducea spre comenduire. brăescu, o. a. i, 312. Aripile fluturilor care zigzagau. românia literară, 1970, nr. 100, 1/2. ^ Tranz. Fig. Evoluţia acestui pictor nu a fost zigzagată de felurite mode şi modele sosite din patru vânturi, contemp. 1975, nr. 1494, 5/8. - Prez. ind.: zigzaghez. - Din fr. zigzaguer. ZIGZAGAT, -Ă adj. Care este în formă de zigzag. Cel mai ciudat taximetru din capitală, cu mers zigza-cat. c. petrescu, c. v. 306. Zări, în perete, o crăpătură lungă şi zigzagată ca un fulger, călinescu, e. o. ii, 141, cf. dl. Şanţul zigzagat al adăpostului părea o groapă comună, t. popovici, s. 14, cf. dm, dn2, m. d. enc., dex. ^ (Adverbial) Fugi zigzagat pe suprafaţa elastică a mării, românia literară, 1971, nr. 127, 16/1. - PL: zigzagaţi, -te. - Şi: zigzacât, -ă adj. - V. zigzaga. ZIIAFÉT s. n. v. zaiafet. ZILÁR s. m., adj. v. ziler. ZILAŞ s. m. v. ziuaş. ZILÁTEC, -Ă adj. v. ziuatic. ZILER, -Ă s. m. şi f., adj. (Muncitor) angajat (temporar) şi retribuit cu ziua (v. zi I. 2.); diurnist, (popular) ziuaş. Cf. pălmaş. Aşa numiţii zileri, cu loc mult mai puţin de cultivat ...să facă câte 2 zile, adecă 104 preste an. bariţiu, p. a. i, 384. Aceste sunt necesităţi naturale pe care le are deopotrivă boierul ca şi zilie-rul. luc. vii, 61. Aţâţi zilieri ce răsturnară în noaptea veacurilor mute ... bogata ţărină bătrână, Ţi-au răsădit, drept moştenire, în suflet, foamea lor păgână. goga, poezii, 101. Mai rău o duce zilierul răşinărean. păcală, m. r. 116. Celelalte figuri de trudnici zileri rămân şterse, ciauşanu, r. scut. 16, cf. cade. Suflecă mânecile şi apucă hârleţul ca un săpător zilar la vie. c. petrescu, r. dr. 56, cf. nom. prof. 9, 13. Muncitorii sezonieri şi zilieri pot fi angajaţi, leg. ec. pl. 274. Sunt consideraţi zilieri muncitorii care execută numai ocazional munca. ib. 275. Cei mai mulţi dintre chiriaşi erau muncitori salahori, zilieri. camil petrescu, o. ii, 491. Era mai bine dacă rămâneam zilieră la grădină ..., fără de nici un rost? v. rom. iulie, 1954, 160. Această hrană care e mai bună ... decât ciorba lungă dată zilierilor. pas, l. i. 172. Personalul permanent cuprindea 5 sau 150 de oameni, iar numărul zilerilor varia, galan, b. i, 59, cf. dl. Zilierii ... cărau lăzile, pământul, preda, m. s. 27, cf. dm. După ani de peregrinări, zilier, ucenic ... m-am oprit la Botoşani, românia literară, 1970, nr. 94, 6/1, cf. m. d. enc., dex, A V 15, GLOSAR REG. - PL: zileri. - Şi: ziliér, -ă s. m. şi f., adj., (regional) zilár, zálér (alr i 455/24, 112, 160), zâuâr (alr i 455/ 166, 578), zuuâr ib. (455/361) s. m., adj. - Zile (pl. lui zi) + suf. -ar. - Zâuar < zâuă + suf. -ar. ZILEZITOÁRE s. f. (Bot.; regional) Osul-iepurelui (Ononis spinosa). Cf. coteanu, pl. 27, borza, d. 120. - PL: zi Iezit ori. - Etimologia necunoscută. ZILI vb. IV. Intranz. 1. (învechit şi popular) A trăi (1). Zilesc bine, trăiesc bine (a. 1600- 1630). cuv. D. BĂTR. I, 312, cf. ANON. CAR., DDRF, CADE, SCRIBAN, D. Aşa a venit lumea pe lume ... Şi a grăbit să zilească. românia literară, 1970, nr. 97, 8/1. Să mai luăm şi noi câteva mertice dă boabe, ca să mai zâlim. tomes-cu, gl., cf. ciauşanu, gl. + (Regional) A se lumina de ziuă. Zorilor, surorile, Mândrelor voi zânelor, Ian grăbiţi voi de ziliţi. marian, î. 227. + Tranz. (Folosit şi absol.) A da zile (multe). Pentru care Domnul Dumnezeu să ziliască pe Sfinţia ta (a. 1696). bv i, 340. Dumnezău să-l zilească, întru mulţi ani să trăiască! viciu, col. 171. 4- Fig. Stăi ici, moşule, că pentru dluvcmQd^voastră mai zileşte pământul! iovescu, n. 176. 2988 ZILIAL - 316 - ZILOS 2. (Prin Olt.) A trăi de azi pe mâine. cade. - Prez, ind.: zilesc. - V. zile (pl. lui zi). ZILIÁL, -Ă adj. (învechit, rar) Zilnic. Mişcarea zilială [a pământului] să face de la apus spre răsărit. GENILIE, G. 84/7. - Pronunţat: -li-al. - Pl.: ziliali, -e. - Zile (pl. lui zi) + suf. -al. ZILIÉR, -Ă s. m. şi f., adj. v. ziler. ZILIŞOÂRĂ s. f. (Popular) Diminutiv al lui zi; (regional) ziluţă, zioară, ziucă. 1. Cf. zi (I 1). Când era la ziuşoară, Valenaş sub pânzişoară Şi când ziuă se făcea Şapte clopote trăgea. ŞEZ. xx, 10. 2. Cf. zi (I 3). Cf. cihac, i, 323, cade. A plecat pe patru luni de zilişoare. iovescu, n. 48. Haidem, şi dacă avem noroc, în trei zilişoare ciocănim cu beţele în porţi la Ieşi. camilar, n. i. 326. 3. Cf. zi (III 3). Nu-i scurtase destul din zilişoare examenele şi gălbinarea? klopştock, f. 180. Să-mi faci, taică, nuntişoară, Pănă mai ai zălişoare. graiul, i, 72. Mie nu-mi zi căpitane Şi vezi de ceva parale, De-ţi cumpără zilişoare. folc. olt. - munt. ii, 246. E x p r. A avea zilişoare = a avea zile, v. zi (III 3). N-oi mai veni, Ivane, câte zilişoare-oi avea eu. creangă, p. 306. - Pl.: zilişoare. - Şi: (regional) zâlişoâră, ziuşoară. - Zile (pl. lui zi) + suf. -işoară. - Ziuşoară < zi + suf. -uşoară. ZILIZÍ vb. IV v. zălezi. ZILIZÍT s. n. v. zălezit1. ZILNIC, -A adj., adv. (Care se face, se petrece, are loc, se întâmplă etc.) în fiecare zi (I 3), cotidian, d i u r n, la zi (v. z i III 8), de la o zi la alta (v. z i I 3), (învechit, rar) z i 1 i a 1, z i o s; p. e x t. (care se face, se întâmplă) în mod regulat, curent, obişnuit (2), permanent; de toate zilele (v. zi I 3), de zi cu zi (v. z i I 3), zi de zi (v. zii 3). Al aramei sunetoare aud tristul sămn şi sfânt, Menind soarelui repaos în a lui zilnic mormânt, asachi, p. 89/5. îşi scoate puţinii bani care îi trebuiesc pentru zilnica cheltuială, litinschi, m. 118/19. Şi iată că palatul se umple ... Cu zilnica lumină din lume adunată, alecsandri, poezii, 319. Peleşul ... Venea zilnic de la munte, Peste maluri dând năval. id. ib. 652, cf. costinescu, cihac, i. 323. Din pricina unor asemenea observări zilnice, am început a privi mai serios poziţiunea noastră, contemporanul, i, 3. După ce nunta se sfârşi ..., trebile luară mersul lor zilnic, gane, n. ii, 88. In anul 1887, a existat o singură foaie zilnică, arhiva, i, 493, cf. ddrf, barcianu, alexi, w., tdrg, dhlr, i, 252. Răsfoiesc un carnet în care treceam note aproape zilnice, în vremea în care eram judecător, brătescu-voineşti, p. 251. Soarele nu e alcătuit ... numai ca să-şi facă zilnica sa călătorie de la răsărit spre apus. hogaş, dr. i, 220. Litvinov se duce zilnic în casa familiei Irenei. ibrăileanu, s. l. 23, cf. resmeriţă, d. Nu i se mai alegea nimic din tabieturile zilnice, chiar somnul şi mâncarea mai scăzuseră. bassa-rabescu, v. 39, cf. cade. Dezarmonia între vorbă şi faptă ... în literatură înarmează satira, iar, în viaţa zilnică, ostilitatea, lovinescu, c. v, 11. Aceasta a fost zilnica mea preocupare şi statornica mea străduinţă. galaction, o. a. i, 137. Luptă de zeci de veacuri să supuie Materia Din care, zilnic, îşi modelează o statuie. topîrceanu, p. o. 84. Sunt în contact zilnic cu populaţia sătească, cocea, s. ii, 331. Ceea ce a fost ... realitate zilnică ... devine numai cuvânt: a fost. teodo-reanu, m. u. 13. Noi ne zbatem cu măruntele noastre îndeletniciri zilnice, sadoveanu, o. xix, 181. Aşteaptă apariţia gazetei ..., ca să-şi facă o opinie asupra evenimentului zilnic, id. ib. xx, 144, cf. scriban, d. „Biblioteca“, scuturată zilnic de servitoare, se compunea dintr-un „Almanah“, un „Mersul trenurilor“. călines-cu, c. o. 34. Amurg, mult mai vechi decât zilnicul soare ... Sporea peste turnuri, blaga, poezii, 200. Prin biroul lui, se perindau, zilnic, deputaţi, foşti deputaţi şi viitori deputaţi, stancu, r. a. iv, 189. [Solul] îngheaţă zilnic pe o grosime de 5—6 cm., în cazul iernilor aspre. agrotehnica, i, 95. Nici un nabab nu-şi poate permite să primească zilnic atâta lume. vinea, l. i, 143, cf. dl. Descoperirea aceasta am făcut-o călcând zilnic kilometri de asfalt, preda, i. 12, cf. dm. Mulţi creştini ... fugeau zilnic şi se uneau cu cei din munţi, panaitescu, o. ţ. 120. Voise să păstreze familia în jurul ei, se ruga zilnic pentru această înţelegere, v. rom. decembrie, 1964, 49. [Trenul] opreşte zilnic aici. bănulescu, i. 66. Astăzi nu mai pot gândi Decât la slăbiciunile mele zilnice, românia literară, 1970, nr. 92, 3/1, cf. m. d. enc., dex. ^ (Familiar şi glumeţ; prin apropiere de silnic) Muncă zilnică = muncă silnică, v. s i 1 n i c (I 4). bl x, 44. ^ (Substantivat, m.) Uite, Te-aştept, mi-am îmbrăcat armura Zilnicului, sunt gata, aştept, românia literară, 1970, nr. 77, 30/3. + (Substantivat, m.; învechit, rar) Ziar (1). De necrezut este, adauge zilnicul de Roma, cu câtă râvnă toţi romanii ...să adună spre a să înscrie în foile comendanţilor. ar (1 231) 536l/26. - PL: zilnici, -ce. - Zile (pl. lui zi) + suf. -nic. ZÎLOS s. n. (Grecism învechit) 1. Zel (1). Orişice împedecări ar întârzie izbânda acestei pricini de onor, de dreptate şi de legiuire, supuşii Mfaiestăţii] sale nu se cade să înceteze cu zilosul lor. ar (1829), 1262/47. La 478 prin scoţi se introduse în Irlanda creştinătatea ce se îmbrăţoşa de iberi cu aşa zilos, încât, de aice, se trimise prin alte ţări misionari, săulescu, hr. i, 212/18. Cum m-am purtat..., vei vedea prin zilosul meu a împlini toate voinţele dumitale. kogălniceanu, s. 139. El voieşte a-şi spori înriurirea prin arătarea zilosului religios, în locul disţiplinei evropiene. asachi, l. 92/2. Cine slujeşte cu zilos pe stăpânul său, pe acela nu-l părăseşte Dumnezeu, filimon, o. i, 125. 2. Zel (2). Iracleu, cât mai mult să osteneaşte a tăia capetele cei[i] idre groaznice, atâta mai mult mergu odrăslind însă să nădăjduiaşte că, cu focul nestinsu al zilosului lui, va putea face să rămâie stinsă (a. 1694). fn 34. Atât ocârmuirile cât şi persoanele au disvălit un zilos carele, sporind din zi în zi, au adus astăzi pe 2995 ZILOT - 317 - ZIMBRE omenire în treapta adevăratei chemări (a. 1828). uri-cariul, vii, 178. Vom ajunge, în scurtă vreme, iarăşi, la veacul cel râvnit de demult, dacă ni vom arăta cu cel mai mare zilos la îndeplinirea bunelor orânduiele. ar (1832), 2V35. Inspectorul acestei shoale..., întrebuinţând din toată vârtutea cele mai întregi măsuri cu. osăbita stăruinţă şi zilos în binele... acestii patrii. buletin, f. (1833), 86V30. Cu deosebit zilos şi aplicaţie, împreună cu alţi ai săi deopotrivă răvnitori colegi, au urmat a împlini o însămnată datorie cătră soţia sa. fm (1839), 155l/27, cf. cihac, ii, 713, tdrg, cade, scriban, D., GÂLDI, M. PHAN. 265, DM. - Pl.: ? - Din ngr. ZILOT adj. v. zilotis. ZILOTIPÎE s. f. v. zelotipie. ZILOTIS adj., s. m. (Grecism învechit) (Om) zelos (2). Unul era nomothetis, adecă puitoriu de lege, iar celalalt era zilotis, adecă întăritori aceştii legi. antim, o. 11, cf. ddrf, gâldi, m. phan. 265. - Pl.: ? - Şi: (învechit, rar) zilot adj. ddrf, gâldi, m. phan. 265 - Din ngr. Cf. slavonul 3 h a o t h. ZILUŢĂ s. f. (Regional) 1. Ziulică (1). Când ziuţă se făcea, Feciorii din grai grăia. folc. transilv. i, 171. 2. Ziulică (2). Cf. cade, sfc vi, 124, 132, şez. v, 175, RĂDULESCU-CODIN. 3. Zi (II 5 a). Numa ţ-oi muta Da, zâuţa ta... Să fie mutată Pân-la judecată, alexici, l. p. 167. - Pl.: ziluţe. - Şi: ziuţă s.f. - Zile (pl. lui zi) + suf. -uţă. - Ziuţă < zi + suf. -uţâ. ZIMÂLŢ s. n. v. smalţ. ZIMAZA s. f. (Chim.) Enzimă existentă în drojdia de bere, cu rol în fermentaţia alcoolică a zaharurilor. Fermentaţia are loc sub acţiunea enzimelor, care se produc în celulele vii de drojdie şi se numesc zymaze. macarovici, ch. 491. Zimaza poate fi descompusă în două părţi: o parte ce se distinge uşor prin încălzire, cealaltă este termostabilă. id. ib. 639, cf. mdt, ltr2, DL, DM, DER, DN2, D. MED., DEX. - Scris şi (după fr.): zymază. - Pl.: zimaze. - Din fr. zymase. ZIMBEREC s. n. 1. (învechit) Resort de ceasornic; p. ext. maşinărie. Trimisăi şi 2 ceasornice ca să faceţi dumneavoastră bine să le daţi la un ceasornicar să le îndrepteze fiindcă... la unul au scăpat lanţul din zem-berichi (a. 1810). furnică, i. c. 275. Ca ceasornicul, când i se rupe zimbericul. i. golescu, ap. ddrf, cf. POLIZU, CIHAC, II, 630, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ŞIO IIb 390, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., T. PAPAHAGI, C. L., CADE, scriban, d., dl, dm, dex. "❖■Fig. Patimile, a căror întărâtare grăbind şi iuţind zimberechiul vieţii, nu mai poate omul trăi aşa îndelung precum trăia în vremea vieţuirii prostatice. conachi, p. 316, cf. şio iil5 390. 2. (învechit şi regional) Clanţă (la uşă). Cf. cihac, ii, 630. în ziua de Paşti, dimineaţa, trebuie să pui mâna pe clanţa (zimpirigului) uşii. grigoriu-rigo, m. p. i, 123. - PL: zimberecuri. - Şi: (învechit) zimberechi, zim-beric, zemberec (cihac, ii, 630), zemberichi, zâmbe-rec (barcianu, resmeriţă, d.), (regional) zimpirig s.n. - Din tc. zemberek. ZIMBERECHI s. n. v. zimberec. ZIMBERÎC s. n. v. zimberec. ZÎMBET s. n. v. zâmbet. ZIMBÎ vb. IV v. zâmbi. ZIMBIL s. n. (învechit şi regional) Coş de papură. Le blagosloveşte... ţâind un zimpilplin (a. 1805). gre-cu, p. 414. Untdelemnul îl aducea cu tulumurile, orezul cu zâmbilurile. beldiman, ap. tdrg. La ceşti şi filige-ne... într-un zimbil mare... i-a pus. pann, p. v. iii, 78/19, cf. polizu, cihac, ii, 630. 50 de ocă de cafe... în zâm-biluri. alecsandri, t. 1 356, cf. ddrf, gheţie, r. m., 390, şio iij, 390, alexi, w. Ieşi agale şi se duse la cămară, de mai puse nişte uscături, nişte afumături de gâscă în zembilul cu merinde, luc. vii, 218, cf. şăinea-nu2, tdrg, pamfile, j, ii, 173, resmeriţă, d. Ce anume producte se importau... mături, zimbile. N. a. bogdan, c. M. 136, cf. cade. De felinarul din dreapta, atârnă un zâmbii de papură cu un miel tăiat, stănoiu, c. i. 109. Iarna, eremitul avea să rămâie... cu o traistă de mălai şi un zimbil de cartofi, voiculescu, p. i, 162, cf. scriban, D. înclinând plasa, pescarul o deşerta într-un zimbil de papură, sadoveanu, a. l. 143, cf. dl, dm, dex. Descarcă la zamboale Şi-ncarcă la stamboale. alecsandri, p. p. 116. Trei lulele în două zambile, se spune despre negustorul sărac. Cf. zanne, p. iii, 208. - PL: zimbiluri şi zimbile. Şi: (învechit şi regional) zâmbii, zambol, (învechit) zimpil, zâmbii, zâmbii (gheţie, r. m.), (regional) zembil s. n. - Din tc. zembil. ZIMBÎRE s. f. v. zâmbire. ZIMBÎT, -Ă adj. v. zâmbit. ZIMBITOR, -OARE adj. v. zâmbitor. ZIMBOC s. n. v. zâmboc. ZIMBRAŞ s. m. (Iht.; regional) Nume a două specii de guvid (Gobius marmoratus şi Gobius lacteus) (Suţa Seacă - Târgovişte). băcescu, p. 113. - PL: zimbraşi. - Zimbru1 + suf. -aş. ZÎMBRĂ s. f. (învechit) Căprioară (Capreolus ca-preolus). Cf. lb, polizu, lm, ddrf, barcianu, alexi w. - PL: zimbre. - Şi: zâmbră s. f. polizu. - Cf zimbru1. ZIMBRE s. f. pl. v. zâmbre. 3014 ZIMBREL - 318 - ZIMITIC ZIMBREL s. m. (Bot.; regional) Zâmbru1 (Pinus cembra). borza, d. 131. - PI.: ? - Zimbru2 + suf. -el. ZÎMBRI1 s. f. pl. v. zâmbre. ZIMBRÎ2 vb. IV v. zâmbri. ZIMBRIOS adj. m. (Neobişnuit) Pofticios (1). Cf. IORDAN, L. R. A. 192. - PL: zimbrioşi. - Zâmbre + suf. -os. ZIMBRIŞOR s. m. (Bot.; regional) Zâmbru1 (Pinus cembra) borza, d. 131. - PL: zimbrişori. - Zimbru2 4- suf. -işor. ZIMBRÎT, -Ă adj. v. zâmbrit. ZÎMBRU1 s. m. 1. Animal sălbatic din familia bovinelor, cu capul scurt şi lat, cu coame scurte, întoarse în sus, cu greabănul înalt şi cu gâtul şi bărbia acoperite cu păr lung, bizon (Bison bonasus); p. ext. bour. Au ieşit la apa ce-i zicem Moldova, gonind un zimbru, carele l-au şi vânat, ureche, let. i, 97/22. Şi dacă l-au pus domn, luară pildă de pre capul acei hiară năsăl-nice, zimbrul... şi pusără de au făcut peciate ţărâi Moldovei, id. l. 66. Pomenirea svintei muceniţe... de zâmbru ucisă, dosoftei, v. s. ianuarie 4976. Aceaste dobitoace să mâncaţi, viţel den boi..., cerbu şi căprioară... şi zâmbrul. biblia (1688), 1362/39. Dzim-brii, cerbul, ciuta... şi alalte... dobitoace şi jigănii. cantemir, i. i. i, 238. Zâmbrul este hiară mai mare decât toate hiarăle (a. 1777). gcr ii, 109/34, cf. lb, polizu, cihac, ii, 473. Zimbrul aprig ca un smeu. alec-sandri, p. ii, 93. Bourul Moldaviei reprezintă capul zimbrului ucis de Dragoş. id., ap. ddrf. Lătrat cu glas de zimbru răsună în urechi, eminescu, o. i, 93. Acolo ucisese zimbrul, contemporanul, iii, 400, cf. ddrf, bar-cianu, alexi, w. Grozav aş vrea să năpustească un zimbru furios... cu trupul lui de bou mai şui, cu picioarele mai înalte, cu capul lunguieţ, cu coarnele drepte, aduse puţin la vârf. delavrancea, o. ii, 104. Nici nu făcea vreun semn din capul mare şi întunecat, care-i dădea o înfăţişare de zimbru, agârbiceanu, a. 93. Zimbrul... avea capul îndesat, cu coarne mici, puternice, date ceva înainte, scurt în grumaz, înalt la grebăn. simionescu, f. r. 9. Eminescu e tulpina eternităţii româneşti. Fără de el am fi încă pământ încruntat, ca şi pe vremea zimbrului, teodoreanu, m. u. 63. După aceea n-ai să mai auzi mugetul cerbilor şi al zimbrilor, sadoveanu, o. xii, 29. Şi-n plaiul Bucovinei îmbălsămat cu cimbru, Cu suliţe de moarte răpu-nem mândru zimbru, pillat, p. 216. Acolo mereu în iarba cu cimbru, Paşte îndesatul la spinare zimbru. călinescu, o. ii, 199, cf. ltr2, der. O inscripţie aminteşte pe vestitul Attalos care a pierit luptând cu „un bou sălbatec“, desigur un zimbru din Carpaţi. panaitescu, c. r. 36. Apare zimbrul, animal carpatic, adorat însă de daci, pe care Dragoş îl ucide, românia literară, 1970, nr. 91, 11/2. Bine vorba nu sfârşea Din râu iată că ieşea Zimbru aprig ca un zmeu, Cu lungi coame ca de leu. alecsandri, p. p. 166. Pe foc era un cazan mare şi în cazan erau puşi trei zimbri, vasiliu, p. l. 113, cf. . 263, alr sn iii h 685, alrm sn ii h 499. ^ (Ca termen de comparaţie) Ursan, pletos ca zimbrul, cu pieptul gros şi lat. alecsandri, o. 210. Unii au răşluit în drum spinări de munţi ca zimbrii, chiritescu, gr. 95. Ca un zimbru... se cutremură Paliul, id. ib. 130. In zilele de restrişte ale acestui cumplit război..., tot românismul [era] ca un zimbru încordat, sadoveanu, o. xix, 175. 2. Figură simbolică reprezentând un cap de zimbru (1), care a servit ca semn convenţional distinctiv pe steme, steaguri sau monede în Moldova; p. ext. stemă, emblemă având o asemenea figură; bour. Crucea, corbul, zâmbru, seamne minunate, Milostive doamne, de sus îţi sunt date (a. 1745). bv ii, 87. Armăturele aceste sunt: capul zimbrului moldav, ţiind în coarnele sale pajura împărătească, negruzzi, s. i, 42. Pe antice monumente, am văzut ades sculptate Acvila ce poartă crucea, Zimbrul ţării-nvecinate. alexandrescu, o. i, 259, cf. resmeriţă, d., scriban, d., şăineanu2. Stema ţării a rămas capul de zimbru şi domnia Moldovei a început de atunci, sadoveanu, o. xii, 231. încolo, se întindeau codri străvechi de stejar, de pe vremea bourilor şi zimbrilor din stema Moldovei, v. rom. 1954, nr. 2, 50. Cu dovadă, ne-a arătat stema familiei, în herbul căreia se desluşea şi un cap de zimbru, voiculescu, p. i, 310, cf. labiş, p. 83. Dispariţia unei mărci poştale cu cap de zimbru, contemp. 1970, nr. 1 215, 2/6. - PL: zimbri. - Şi: (învechit şi regional) zâmbru s.m. - Din vsl. *zobrb. Cf. rus 3y6pi>. ZÎMBRU2 s. m. v. zâmbru1. ZIMINIS subst. (Prin Mold.) Joc de copii care constă în aruncarea unui beţişor scurt, teşit la capete, cu ajutorul unui alt beţişor, mai lung, după anumite reguli. Şi-a ales un prietin care era cel mai ager la un joc ce se cheamă „ziminis“. sadoveanu, o. xviii, 252. Iar câştigase la ziminis toţi bumbii, id. ib. - Accentul necunoscut. - Etimologia necunoscută. ZIMINTÎ1 vb. IV v. sminti. ZIMINTf2 vb. IV v. zăminti. ZÎMIR s. n. ţimir. ZIMISLICIUNE s. f. v. zămisliciune. ZIMISLÎRE s. f. v. zămislire. ZIMÎŞCĂ s. f. v. zumişcă. ZIMITÎC s. n. (Regional) „Terci de mălai nefiert, care se dă puilor de găină“ (Cireşu - Băile Herculane). GL. OLT. - PL: ? - Etimologia necunoscută. 3030 ZIMITICAR - 319 - ZIMŢ ZIMITICÁR subst. (Prin vestul Transilv.) Rămăşiţe de vreascuri, de fructe etc. de proastă calitate. Cf. teaha, c. n. 283. - Etimologia necunoscută. ZÍMNIC s. n. v. zemnic. ZIMNICEÁNCA s. f. art. Numele unui dans popular nedefinit mai îndeaproape; melodie după care se execută acest dans. Cf. varone, d. - De la n. pr. Zimnicea. ZIMOGÉN, -Ă adj., s. f., s. n. (Chim., Biol.) 1. Adj. (Despre bacterii) Care face să fermenteze; care produce fermentaţie; enzimatic. Cf. cade, scriban, d., dn. 2. S. f. şi (rar) s. n. Substanţă prezentă în tubul digestiv, având rol de precursor al unei enzime fer-mentative, transformată în compus activ prin acţiunea activatorilor. Cf. ltr2, der, m. d. enc, d. med. - PL: zimo geni, -e. - Din fr. zymogéne. ZIMOLOGÍE s. f. (învechit, astăzi rar) Enzimolo-gîe. Cf. ANTONESCU, D., ALEXI, W., CADE, SCRIBAN, D., LTR2, DN2. - Din fr. zymologie. ZIMOTEHNÍE s. f. (Chim.; rar) Tehnica producerii şi conducerii procesului de fermentaţie. Cf. i. go- LESCU, C., PROT. - POP, N. D. XVI, DN2. - Din fr. zymotechnie. ZIMPÍL s. n. v. zimbil. ZIMPIRÍG s. n. zimberec. ZÍMTE s. m. v. zimţ. ZIMŢ s. m. (Mai ales la pl.) 1. Fiecare dintre proeminenţele (mai mult sau mai puţin) ascuţite, regulate pe care le prezintă marginea unor obiecte, a unor unelte, a unor piese de maşină etc., colţ, dinte; p. gener. proeminenţă (ascuţită) pe suprafaţa unor obiecte; (regional) zimţea1. Un mod de a se îmbuca cunoştinţele vechi cu cele noi, ca zimţii de la roţile unui ceasornic, vlahuţă, ap. tdrg. Crestăturile ce sunt în pietrele morii se numesc:... şanţuri, zimţi, dame, t. 153. Secera... se compune dintr-o parte de fier în chip de semilună, la care se deosebesc: 1, zimţii, 2, limba şi 3, mânerul sau coada, pamfile, a. r. 116. Dinţii, zimţii sau colţii ferăstrăului sunt în acelaşi plan. id. ib. 128, Cf. ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE. Acoperişurile par zimţii unui ferăstrău, lovinescu, c. iv, 128, cf. scriban d., dl, dm. S-au stricat zimţii de la o rotiţă, stancu, d. 448. Plecase spre fierăria lui locan să dea zimţi celor două seceri stricate, preda, m. 116. Să aibă aripile potcovite..., să nu li se tocească vârfurile prea tare şi să fie numai zimţi, sorescu, u. 44. Părea că zimţii cauciucurilor s-au transformat în tălpicile unei sănii, românia literară, 1970, nr. 89, 19/1, cf. m. d. enc., dex. Şi-a făcut secerele mărunţele Cu zimţii de viorele, marian, s. r. i, 27. Şi făcură nouă secereţele, Cu mănunchi de floricele, Cu zimţii de viorele, păscu- LESCU, L. P. 20, com. DIN STRAJA - RĂDĂUŢI, ALR I 918, ALR II 5 042/514, 537, 551, 704, 723, 987, 6 437/551, 6 472/365, folc. mold. i, 286. (Prin analogie) Şi străveziul demon prin aer când să treacă Atinge-ncet arama cu zimţii-aripei sale. eminescu, o. i, 69. [Leul] are limbă mare şi foarte aspră, cu zimţi, ca la pilă. ap. tdrg. Auzim cu mirare că stomahul e alcătuit din o piele aspră şi formată cu nişte zimţi, contemporanul, i, 211. Fig. Soarele zimţii să-şi răteadze, luna siindu-se să să ruşinedze, stealele nu scântăiadze. cantemir, i. i. ii, 137. Un craniu... lumina precis, stăruitor, muşcând zimţii lui din amintirea mea. galaction, o. a. ii, 295. Şi zimţi fierbinţi de simţuri misteru-i zdrenţuiesc. voiculescu, poezii, ii, 9. + P. anal. (Rar) Crestătură pe marginea unor frunze. Frunză cu zimţi. + (învechit) Element decorativ la unele obiecte din lemn, la zidărie etc., asemănătoare cu un zimţ (1). Şi vei face zimţe învârtit prejur cunună, biblia (1688), 57V46. Şi făcu masă de leamne neputrede... şi făcu zimţi de aur împrejurul cununii, ib. 662/55. Firidele în două caturi alcătuiesc podoaba pe dinafară; supt straşină aleargă zimţii roşii, iorga, c. i. ii, 34. + P. ext. (învechit) Crenel. Se prinseră întâi de Galata să o dobândească şi...oboriia zimţii cetăţiei. moxa, 404/1. Din faţa pământului, ca la un stat de om, zid cu zimţi în giur împregiur încungiura. cantemir, i. i. i, 164, cf. DDRF, TDRG, DR. III, 746, RESMERIŢĂ, D., CADE, DL, DM, dex. ^ (Prin analogie) Zimţi de stâncă, stoica, vân. 29. Am urcat colinele şi ne-au îngropat pe linia Şiretului şi pe zimţii munţilor, sadoveanu, o. xv, 183. + P. anal. (Regional) Cusătură ornamentală în formă de zimţ (1). V. c h e i ţ ă. l-a scos mama o cămaşă albă ca laptele, cusută pe umeri cu zimţi, vlasiu, a. p. 110. + P. ext. (Regional) Fiecare dintre grinzile de care se bat scândurile crestate din balustrada de lemn a unei case. Grinzile de care se bat scândurile încrestate din blencuială se numesc zimţi, păcală, m. r. 408. + (Regional) Parte de construcţie pescărească, constituind podeaua lătocului la gura dinspre iaz. Gura lătocului are aici (la gura dinspre iaz) un fel de podeală numită zimţi, antipa, p. 58. 2. Fiecare dintre crestăturile de pe muchia unor monede, crestătură, dinte; p. ext. (învechit şi familiar) monedă (de aur). Galbeni chesaro-crăieşti ferecaţi cu zâmţi şi drepţi la cumpănă, ghica, c. e. iii, 3. 1500 galbeni... bani... împărăteşti şi cu zimţi, alecsandri, t. 433, cf. cihac, ii, 631. Să-l fi văzut atunci cum îşi vâra mâna până-n coate în banii de argint şi de aur..., cum se uită la zimţii şi la pajurile lor strălucitoare. conv. lit. xv, 201. Câţiva zimţi, la dracul, mi se cad şi mie! contemporanul, ii, 730. Ne-am calicit cu desăvârşire: zimţi, ba oiţe, ba stupi... s-au dus ca pe gura lupului, creangă, a. 114, cf. barcianu, alexi, W., ŞĂINEANU2, TDRG, CHIRIŢESCU, GR. 256, RESMERIŢĂ, D. Bodea-i puse în palmă un galbin nou, cu zimţi, agâr-biceanu, s. p. 25. II poftii ca, deocamdată, să-mi caute, şi fără zăbavă, ceva zimţi. m. i. caragiale, c. 88, cf. cade. Vino mai curând să simţi Cum sună-o ploaie de monezi cu zimţi, minulescu, vers. 266. A pus preţ pe capul lui AU douăzeci de napoleoni de aur, cu zimţi neştirbiţi şi drepţi la cântar, sadoveanu, o. xvi, 114, 3040 ZIMŢA - 320 - ZIMŢIALĂ cf. SCRIBAN, d. Anii rod arginţilor zimţii, beniuc, v. 83, cf. dl, dm, m. d. enc., dex. Să vie tot bani cu zimţi. teodorescu, p. p. 670, cf. şez. v, 174. 3. (Popular) Tindeche1 (I 1). Cf. barcianu. Tinde-chea, numită încă şi „zămţi“, „întinzoi“ sau „tindei-că“, este de mai multe feluri, pamfile, i. c. 278. Benzi înguste de hârtie lipite în dreptul zimţurilor de pe prismă, ionescu-muscel, ţes. 425. Unele găuri sunt destinate pentru zimţi şi înşirate în 4 coloane, id. ib., cf. H ii 168, 214, ix 94, x 378, xn 174. Acea unealtă (zimţii) se numeşte tindeică. viciu, gl., cf. alr sn ii h 486, alrm sn i h 315, a ii 7, 8, 12, vi 9, 16, 26, 32, 33, ix, 2, lexic reg. ii, 47, 55. + (Prin Mold.) „Unealtă de tors“ h x 539, xii 497. + (Regional) Unealtă de zidărie nedefinită mai îndeaproape (Răcoasa - Panciu) h xi 517. 4. (Regional, în sintagma) Piatră zimţe - piatră zgrunţuroasă de pe fundul apelor cu adâncime mică, care periclitează plutăritul. Cf. arvinte, term. 5. (Prin Transilv.) Umflătură la gingiile cailor. Cf. ALR i 1 128/136, 223, 576. % - PI.: zimţi şi (regional, n.) zimţuri. — Şi: (învechit şi regional) zâmţ, zimţe, (regional) zemţ (h ii 214), zgrimţ (dame, t. 139), zvinţ (alr i 918/268, 360) s. m. - Din v. si. *zobh9¡ (pl. lui *zobhCh). Cf. şi bg. 3 T> 6 € n. ZIMŢ vb. I. T r a n z. (Complementul indică piese, unelte etc.) A face zimţi (1), a cresta, a dinţa, a meleta, a r and alina, a zimţui; p. ext. a îndrepta şi a ascuţi zimţii (1). Cu secerile de târg nu se poate secera înainte de a le zimţui sau zimţa la fierari. pamfile, a. r. 116, cf. cade, iordan, l. r. a. 239, dl, dm, dex. [Secera] trebe s-o duc... s-o zânţască. Com. din SÂNMIHAIU ALMAŞULUI - ZALĂU, cf. ALR I 918/229, 588, 590, 614, 690, 746, 790, 885, 954, 980, 984, alr ii/i mn 52, 2 305 [bis]/235. Dă-mi o pilă să zimţesc fierăstrăul, că i s-au tocit zimţii de tot. udrescu, gl. Cu pila pilea, Cu zimţii zimţea... Secerea-ndată gătea. folc. mold. i, 323 ^ Refl. pas. Se zimţeşte. alr i 918/790. ^ Fig. Clar de noapte parfumat... Greierul zimţează noaptea, cu nimic, bacovia, o. 91. - Prez ind.: zimţez. - Şi: (regional) zimţi, zimzi (alr ii/i mn 52, 2 035 [bis]/235) vb. IV, zânţâ vb. I. - V. zimţ. ZIMŢĂR s. n. 1. (Popular) Ceapraz. Cf. dame, t., şăineanu2, tdrg, resmeriţă, d., cade, scriban, d., ltr2, dm, sfc iii, 146. 2. (Prin nordul Mold.) Tindeche1 (I 1). Cf. scriban, d., h xii 386. 3. (Regional) Unealtă de zidărie nedefinită mai îndeaproape (Giurgeşti - Fălticeni) h xii 375. - PL: zimţare. - Zimţ + suf. -ar. ZIMŢÂRE s. f. Acţiunea de a z i m ţ a şi rezultatul ei; operaţie prin care se fac sau se ascut zimţi (1); dinţare, dinţat, moletare, randalinare, striere, zimţat1, zimţuire, zimţuit1. Cf. ltr2, dex. - Pl zimţări. - V. zimţa. ZIMŢAT1 s. n. Faptul de a zimţa; operaţie prin care se fac sau se ascut zimţi (1); crestat, dinţare, dinţat, moletare, randalinare, zimţare, zimţuire, zimţuit1. Dă-l la zimţit. udrescu, gl. - PL: ? - Şi (regional) zimţit s. n. - V. zimţa. ZIMŢAT2, -Ă adj. 1. (Despre obiecte) Care este prevăzut cu zimţi (1); crestat, dinţat, zimţuit1. Caii treieră, trăgând după dânşii... mai mulţi vălătuci zimţiţi. i. ionescu, b. c. 279/5, cf. damé, t., şăineanu2. Acest fus este pus în mişcare de roata de fier zimţată. PAMFILE, I. C. 112, cf. TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE. A învârtit butonul zimţat şi i-au intrat în odaie liedurile de la Viena. c. petrescu, o. p. 10, cf. scriban, d. Răsuci tamburul zimţat [al microscopului]... şi-şi apropie ochiul de lentilă, v. rom. iulie 1954, 175, cf. dl, dm. Aparatul, cu o grămadă... de rotiţe zimţate şi de pârghii, izbutea să adune, să scadă, contemp. 1970, nr. 1 226, 10/3, cf. M. D. enc., dex, alr i 918/100, 150, 270, 388, 402, 727, 748, 750, 837, 856, 876, 878, 890, 900, 926, 932, 940. udrescu, gl., gl. olt. ^ (Prin analogie) Pe coperta prospectelor, ochii întrevedeau, fuga- ce, o creastă înzăpezită printre brazi zimţaţi, c. petrescu, o. p. ii, i, 16. Aplecându-se, culese în palmă petecuţele de hârtii zimţate, voiculescu, p. i, 303. Zăpada se lipise de cărămida hornului..., crescând ca o creastă albă, zimţată, v. rom. februarie 1963, 37. + (Despre frunze) Dinţat. Frunzele cordiforme, fin zimţate pe margini, lucioase, peţiolul lung şi subţire, enc. agr. i, 559. + (Despre ziduri, clădiri) Care este prevăzut cu creneluri; crenelat, dinţat, zimţuit2 (1). Ziduri zimţate. ddrf, cade. ^ (Prin analogie) Zidul dinspre apus al fabricii fusese lovit pe alocuri de bombe şi, aşa zimţat, părea un meterez, t. popoVici, s. 377. F i g. Se bo-lovăneau nori..., ziduind zarea cu spăimoase metereze zimţate, c. petrescu, a. r. 5. 2. (Despre monede) Care are zimţi (2); crestat, dinţat, zimţuit2. înjghebă el altă comoară nouă, cu arginţi albi şi zimţaţi, c. petrescu, r. dr. 25, cf. dl, dm, m. d. enc., dex. Monedă zimţită. udrescu, gl. - PL: zimţaţi, -te. - Şi: (învechit şi popular) zimţit, -ă (regional) zvinţit, -ă (alr i 918/270) adj. - V. zimţa. ZIMŢEA1 s. f. (Prin Munt.; mai ales la pl.) Zimţ (1). Cf. dl, dm, marian, na. 380. Pe coş au intrat, Cu dinţii, Cu undrelele, Ca zimţelele. teodorescu, p. p. 364. - PL: zimţele. - Zimţ + suf. -ea. ZIMŢEA2 s. f. v. smicea. ZIMŢIALĂ s. f. (Prin Munt. şi prin Dobr.) Partea zimţată (1) a secerii. Cf. alr i 918/926, alr ii 5042/ 682. - Pronunţat: -ţi-a? - Zimţi (pl. lui zimţ) + suf. -eală. 3048 ZIMŢI - 321 - ZINC ZIMŢÎ vb. IV v. zimţa. ZIMŢIŞ0R s. m. Diminutiv al lui zimţ. 1. Cf. zimţ (1). Cf. TDRG, CADE, DL, DM, DEX. + (învechit) Cusătură ornamentală în formă de zimţ (1). Părţile ce merg pe lungul picioarelor sunt... împodobite cu zimţişori. ist. am. (1795), 12719. 2. Cf. z i m ţ (2). S-a făcut călugăr şi a început, ca un adevărat creştin, a strânge zimţişori unul lângă altul, contemporanul, iii, 82, cf. cade, dl, dm, dex. Gălbinaşi tot roşiori Pe lături cu zimţişori. sevastos, n. 300. Că mai e d-un hărdăiot, Mi-este plin cu zimţişori, Făcuţi după boişori. mateescu, b. 65. - Pl.: zimţişori. - Zimţi (pl. lui zimţ) + suf. -işor. ZIMŢÎ T1 s. n. v. zimţat1. ZIMŢÎT2, -Ă adj. v. zimţat2. ZIMŢ0S, -OÂSĂ adj. 1. (Despre obiecte) Care are zimţi (1); care este prevăzut cu zimţi. Cf. dl, dm, dex. Şi pinteni zimţoşi îi da. hem 637. Nişte seceri mai zimţoase. h xi 296. Bate bine cu ciocanu Şi-a făcut seceri zîmţoase Pentru femei mai frumoase, folc. mold. i, 306. + (Regional; despre suprafeţe) Aspru (Cristeşti - Botoşani), alr ii/i mn 30, 2 180/414. 2. (Despre bani) Care are zimţi (2). La Salcea este unul, un fecior de boier; tatăl lui, bătrânul, şi-a fost acoperit castelul cu bani zâmţoşi. camilar, n. ii, 72, cf. DL, DM, DEX. - Pl;: zimţoşi, -oase. - Zimţi (pl. lui zimţ) + suf. -os. ZIMŢUÎ vb. IV. T r a n z. (Complementul indică piese, unelte etc.) A face zimţi (1), a cresta, a dinţa, a moleta, a randalina, a zimţa; p. ext. a îndrepta şi a ascuţi zimţii (1). Cu secerile de târg nu se poate secera înainte de a le zimţui... la fierari, pamfi-LE, A. R. 116, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE, IORDAN, L. R. A. 239, scriban, d., dl, dm. La fierărie, secerile sunt date pe tocilă şi zimţuite. românia literară, 1970, nr. 91, 1/1, cf. dex. Secerea... are zimţi la gură; ca să taie uşor, o zimţuiesc ţiganii lăcătuşi, i. cr. iii, 226. Secera se toceşte şi trebuie zimţuită mai des. ib. Cf. alr i 918/70. Refl. pas. Secerea când se ascute, se zice că se zimţuieşte. ciauşanu, gl. ^ Fig. Lumina zorilor... zimţuia cu culori subţiri norii, bănulescu, i. 122. (Refl. pas.) Un vântişorfâlfâi în pămătufurile trestiilor; luciul s-a umbrit şi s-a zimţuit. sadoveanu, o. xvii, 442. - Prez, ind.: zimţuiesc. - Zimţi (pl. lui zimţ) + suf. -ui. ZIMŢUÎ RE s. f. Acţiunea de a z i m ţ u i şi rezultatul ei; operaţie prin care se fac zimţi (1); crestare, crestat, dinţare, dinţat, moletare, randa-linare, zimţare, zimţat1; p. ext. îndreptare şi ascuţire a zimţilor (1). Cf. ltr2, dex. - PL: zimţuiri. - V. zimţui. ZIMŢUÎT1 s. n. Faptul de a zimţui; operaţie prin care se fac sau se ascut zimţi (1); crestare, crestat, dinţare, dinţat, molestare, randalinare, zimţare, zimţat1. (Piteşti), udrescu, gl. - PL: ? - V. zimţui. ZIMŢUÎT2, -Ă adj. 1. (Despre obiecte) Care este prevăzut cu zimţi (1); crestat, dinţat, zimţat2. Luciul zimţuit al secer ii scrâşneşte, şuieră..., doboară-n pale holdele aurii. săm. ii, 18, cf. cade. Traseră cu oţelul zimţuit care fâşia şi râdea muşcând în lemn. sadoveanu, o. ix. 194. în gospodăriile ţărăneşti, bătutul se face cu un fel de mai zimţuit. enc. agr. i, 621, cf. scriban, d. Fus cu suprafeţele periferice zimţuite. IONESCU-MUSCEL, ŢES. 423, cf. DL, DM, DEX, ALR I 918/740. Mi-a cumpărat Tocma-n Beligrad Săcerele frumuşele Zimţuite, ţintuite, folc. mold. i, 275. ^ (Prin analogie) De ce? mă întreabă el, ridicând spre mine fruntea pe care sta zimţuit în neregulă păru-i buhos. sadoveanu, o. vi, 599. Purta un joben cenuşiu, o lavalieră, o redingolă..., pantaloni adânc zimţuiţi la glesne. id. ib. 629. + (Despre ziduri, construcţii) Care este prevăzut cu creneluri; crenelat, dinţat, zimţat2. Zidurile zimţuite, unde stăteau străjile cu zale şi arme. sadoveanu, o. xii, 98. ^ (Prin analogie) Coama vânătă, zimţuită a Pietrosului. vlahuţă, ap. cade. înaltul şir de piscuri vinete şi zimţuite, ca un lanţ geologic, bogza, c. 10. 2. (Despre monede) Care are zimţi (2); crestat, dinţat, zimţat2. Soarele se strecura pe după buza pământului, ca un galben zimţuit într-o puşculiţă, chiriţescu, gr. 190, cf. cade. A vândut toată încălţămintea... luată de pe la alţi cizmari, pe aur zimţuit. galaction, o. a. i, 292. - PL: zimţuiţi, -te. - V. zimţui. ZIMZÎ vb. IV v. zimţa. ZIN s. m. v. zân. ZINÂR s. m. (Regional) Zeu (Fărcaşa - Piatra-Neamţ). Eşti flăcău ori însurat, Ori zinari din cer picat? şez. i, 236. - PL: zinari. - Zin + suf. -ar. ZINÂTEC, -Ă adj. v. ziuatic. ZINÂTIC, -Ă adj. v. ziuatic. ZÎNĂ s. f. v. zână. ZINĂÎ vb. IV v. ţinăi. ZINC s. n. Element chimic din clasa metalelor, de culoare albă-albăstruie, care se găseşte în natură sub formă de sulfură şi carbonat şi care este întrebuinţat în industrie mai ales în diferite aliaje. Cf. ist. nat. 15, i. nat. 41, i. golescu, c. Mai vârtos, zincul se află cu îmbilşugare şi în foarte bună cualitate. cr (1836), 79V44. Ţincul nu se află curat în natură, j. cihac, i. n. 439/7, cf. VALiAN, v. Dintre minerale se sapă... argint, fer, 3065 ZINCA - 322 - ZINCOGRAF aramă, ţine. rus. i. iii, 36/10, cf. polizu, pontbriant, d., antonescu, D. Chimia ne călăuzeşte la prepararea aramei, cositorului, zincului, contemporanul, i. 247. Zincul intră în compoziţiunea alamei, poni, ch. 213. Preparaţiunile zincului sunt foarte active şi primejdioase. bianu, d. s., cf. resmeriţă, D., cade. Zincul se extrage din minereuri prin reducere şi electroliză, ioano-vici, tehn. 67. în stupii sistematici... se întrebuinţează o placă separatoare de zinc. enc. agr. i, 278, cf. scriban, d. Redingota neagră... luase străluciri... de foi de zinc. călinescu, o. i, 89. O clădire albă, înaltă, cu două etaje şi mansardă, împlătoşată în zinc. vinea, l. i, 32, cf. ltr2, dl, dm. Cercetările întreprinse... au stabilit existenţa unor noi şi importante zăcăminte de plumb, zinc, antimoniu, scânteia, 1966, nr. 6 943. închid fereastra, ca-ntr-un tub de zinc, stau ţeapăn. românia literară, 1971, nr. 124, 11/3, cf. m. d. enc., dex, alr sn ii h 576, alrm sn i h 391. *❖* Clorură de zinc = sare incoloră, solubilă în apă, obţinută prin dizolvarea deşeurilor de zinc sau a oxidului de zinc cu acid clorhidric, folosită în industrie. Cf. macarovici, chim. 114, ltr2. Bromură de zinc = pulbere de culoare albă, solubilă în apă şi alcool, folosită în medicină ca sedativ şi ca antispasmodic. Cf. ltr2. Oxid (sau alb) de zinc = praf alb, amorf, folosit în industria coloranţilor şi a cauciucului. Cf. macarovici, ch. 392, ltr2. Sulfat de zinc = sare incoloră obţinută prin dizolvarea zincului, a oxidului de zinc sau a deşeurilor acestuia în acid sulfuric, folosită în industria coloranţilor sau la obţinerea zincului electrolitic. O disoluţiune de 36 grăunţi de sulfat de zinc la un pahar de apă. man. sănăt. 295, cf. macarovici, chim. 393, ltr2. Sulfură de zinc = sare albă obţinută prin tratarea soluţiei unei sări de zinc cu hidrogen sulfurat sau cu o sulfură alcalină, folosită în vopsitorie. Cf. ltr2. Strat de zinc = pulbere uşoară, onctuoasă, insolubilă în apă, folosită în cosmetică şi în industria cauciucului. Cf. ltr2. ^ Compus: zinc-dur = aliaj de zinc, fier şi plumb care se formează la suprafaţa pieselor de oţel introduse în zinc topit. Cf. ltr2. Zincul-dur are temperatura de topire mai înaltă decât a zincului, ib. - Şi: (învechit şi regional) ţine, (regional) ţin (alr sn ii h 576, alrm sn i h 391), ţim (alr sn ii h 576, alrm sn i h 391), ţinchi (alr sn ii h 576/705, alrm sn i h 391) s. n. - Din fr. zinc, germ. Zink. - Pentru ţin, ţim etc., cf. germ. Zinn, magh. dial. cin. ZINCA vb. I. T r a n z. (Complementul indică obiecte de fontă, de oţel sau nemetalice) A acoperi cu un strat subţire de zinc, prin cufundare într-o baie de zinc topit, pentru a feri de coroziune sau în scop decorativ; a galvaniza, a zincui. Purtam pe umeri un geamantan greu, încărcat cu fiare, şuruburi şi buloane, le duceam la Şantierul Naval să le zinchez. tudoran, o. 28, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. - Prez. ind.: zinchez. - V. zinc. ZINCALAU s. n. v. zâncăiău. ZINCANÂL s. n. (Regional) Canal între şine care, prin spaţiul pe care îl creează, oferă posibilitatea reparaţiilor şi a curăţirii în partea inferioară a locomotivei (Iaşi). Cf. cv 1951, nr. 5, 24. - PL: zincanale. - Zinc + canal. ZINCÂRE s. f. Acţiunea de a z i n c a şi rezultatul ei; operaţie de acoperire cu un strat subţire de zinc a obiectelor de fontă, de oţel sau nemetalice pentru a le proteja de coroziune sau în scop decorativ; galvanizare, zincuire. în industrie, se întrebuinţează, în general, nichelarea, cromarea şi zincarea. ioanovici, tehn. 74, cf. leg. ec. pl. 291, mdt. Zincarea se poate efectua: prin imersiune, prin depunere electro-chimică, prin deplasare chimică, prin împuşcare sau prin difuziune. LTR2, cf. DL, DM, DER, DN2, M. D. ENC., DEX. - PL: zincări. - V. zinca. ZINCÂT1 s. m. (Folosit mai ales la pl.) Sare obţinută la tratarea hidroxidului de zinc cu exces de hidroxizi alcalini. Zincat de potasiu, macarovici, ch. 114. Zincat de cobalt, substanţă verde... întrebuinţată în pictură şi vopsitorie. id. ib. 392. Unii zincaţi se obţin la topirea oxidului de zinc cu oxizii altor metale, dc, cf. dn3. - PL: zincaţi. - Din fr. zincate. ZINCÂT2, -Ă adj. (Despre obiecte) Care este acoperit cu un strat (subţire) de zinc, pentru a fi protejat de coroziune sau în scop decorativ; galvanizat, zincuit. Acoperişul zincat al bisericii de alături, camil petrescu, o. ii, 591. Lângă zidul casei, două lăzi mari de scânduri căptuşite cu tablă zincată. stancu, r. a. ii, 379, cf. DL, DM, DEX, DSR. - PL: zincaţi, -te. - V. zinca. ZINCĂ adj. f. (Regional; în sintagma) Tablă zincă - tablă galvanizată (Mirceşti - Paşcani), alr ii h 576/537. - De la zinc. ZINCĂLÂU s. n. v. zâncăiău. ZINCIFER, -Ă adj. Care conţine zinc. Cf. dn3. - PL: zinciferi, -e. - Din fr. zincifere. ZINCIT s. m. Oxid natural de zinc, de culoare galbe-nă-portocalie sau roşu-închis, dizolvabil în acizi, care are proprietăţi detectoare. Cf. scriban, d., mdt, ltr2, dn3. - PL: zinciţi. - Şi: zincită s. f. scriban, d. - Din fr. zincit. ZINCÎTĂ s. f. v. zincit. ZINCOGRĂF, -Ă s. m. şi f. Lucrător tipograf calificat care execută clişee zincografice. Cf g. ionescu, c. T. 412, MOLIN, V. T., CADE, NOM. PROF. 53, SCRIBAN, D., LTR2, DN2, M. D. ENC., DEX. - PL: zincografi, -e. - Din fr. zincographe. 3077 ZINCOGRAFIA - 323 - ZINGĂRI ZINCOGRAFIA vb. I. Tranz. (Complementul indică imagini, desene etc.) A reproduce prin procedee zincografíce. Cf. cade, dn2, dex. - Pronunţat: -fi-a. - Prez, ind.: zincografiez. - Din fr. zincographier. ZINCOGRÁFIC, -Ă adj. Care se referă la zinco-grafíe (1); care ţine de zincografie; care este executat prin zincografie. Cf. cade, scriban, d. Clişeu zincografía LTR2, Cf. DN2, DEX. - Pl.: zincografici, -ce. - Din fr. zincographique. ZINCOGRAFÍE s. f. 1. Procedeu de tipar folosit la obţinerea clişeelor prin fotografiere şi gravare pe plăci de zinc (sau alamă, oţel, cupru etc.). Zincografie, proces imaginat de Brugnot. antonescu, d., cf. barcianu, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., MDT, LTR2, DER, M. D. ENC., DEX, DN3. 2. Atelier în care se execută clişee prin zincografie (1)* Cf. G. IONESCU, C. T. 412, cf. DN2, M. D. ENC., DEX. 3. Reproducere, ilustraţie executată prin zincografie (1). Cf. LTR2, DEX. - Pl.: zincografii. - Din fr. zincographie. ZINCOGRAFIÉRE s. f. Acţiunea de a zincograf ia şi rezultatul ei; reproducere a unor imagini, desene etc., prin procedee zincografíce. Cf. dn2. - Pronunţat: -fi-e. - Pl.: zincografieri. - V. zincografía. ZINCOGRAVÎJRĂ s. f. 1. Ansamblul procedeelor fízico-chimice destinate executării clişeelor prin zincografie (1). Cf. RESMERIŢĂ, D., LTR2, DL, DM, DEX. 2. Clişeu executat prin zincogravură (1). Cf. ltr2, DEX, DN3. 3. Copie imprimată după un clişeu executat prin zincografie (1). Cf. LTR2, DN3. - PL: zincogravuri. - Din fr. zincogravure. ZINCOS, -OASĂ adj. (Neobişnuit) Care are aspectul zincului. Fata se uita speriată la acea faţă zin-coasă. călinescu, o. i, 248. - PL: zincoşi, -oase. - Zinc + suf. -os. ZINCUÍ vb. IV. Tranz. (Complementul indică obiecte de fontă, de oţel sau nemetalice) A acoperi cu un strat subţire de zinc, prin cufundare într-o baie de zinc topit, pentru a feri de coroziune, în scop decorativ etc.; a galvaniza, a zinca. Pentru a împiedica ruginirea funiilor de oţel..., firele se galvanizează sau se zin-cuiesc. SOARE, MAŞ. 123, cf. DL, DM, SFC IV, 142, DEX, DSR. - Prez, ind.: zincuiesc. - Zinc + suf. -ui. ZINCUÍRE s. f. Acţiunea de a z i n c u i şi rezultatul ei; operaţie de acoperire cu un strat subţire de zinc a obiectelor de fontă, de oţel sau nemetalice pentru a le proteja de coroziune sau în scop decorativ; galvanizare, zincare. Protecţia metalelor prin acoperire cu straturi de metal se poate face prin galvanoplastie, cosi-torie sau zincuire. ioanovici, tehn. 73, cf. dl, dm, dex. - PL: zincuiri. - V. zincui. ZINCUÎT, -Ă adj. (Despre obiecte) Care este acoperit cu un strat (subţire) de zinc; galvanizat, zincat. Cf. DSR. - PL: zincuiţi, -te. - V. zincui. ZINCUITOR s. m. Persoană calificată care efectuează operaţia de zincuire. Cf. nom. prof. 26. - Pl .: zincuitori. - Zincui + suf. -tor. ZINESC, -EÂSCĂ adj. v. zânesc. ZING interj, v. zang. ZINGĂLÎ vb. IV. Tranz. 1. (Transilv.) A comprima; a strânge (I 2). Cf. lb, cihac, ii, 540, lm, ddrf, barcianu, ALEXI, W., 2. (Transilv.) A murdări. Cf. barcianu, alexi, w., păcală, m. R, 525. Mielu să-l beleşti. De li-i zăngăli la coadă, Diseară te bag de gloabă, mat. folk. 962, com. din braşov. + Intranz. (Regional) A lucra murdar (Lisa - Făgăraş). Cf. lexic reg. 95. 3. (Regional; în forma zăngăli) A lucra de mântuială, superficial (Cepari - Curtea de Argeş). Cf. udrescu, gl. Mi-a zăngălit grădina posmogitu-ăla, ca să scape mai iute. id. ib. - Prez. ind.: zingălesc. - Şi: zăngăli, zângăli vb. IV. - Etimologia nesigură. Cf. magh. c i m b e 1. ZINGĂLÎRE s. f. (Transilv.) Acţiunea de a zin-g ă 1 i şi rezultatul ei. 1. Comprimare; strângere. Cf. z i n g ă 1 i (1). Cf. lb, ALEXI, W. 2. Murdărire. Cf. z i n g ă 1 i (2). Cf. barcianu, alexi, w. - PL: zingăliri. - Şi: zângălire s. f. barcianu. - V. zingăli. ZINGĂNEÂLĂ s. f. v. zăngăneală. ZINGĂNÎ vb. IV v. zăngăni. ZINGĂNÎRE s. f. v. zăngănire. ZINQĂNÎT s. n. v. zăngănit. ZINGĂNITURĂ s. f. v. zăngănitură. ZINGĂRÎ vb. IV. Intranz. (Prin Ban.; despre obiecte confecţionate din metal, din sticlă sau despre părţi componente ale unor astfel de obiecte) A zăngăni. Scăpărau săbiile şi zingăreau de se auzea de departe. CĂTANĂ, P. B. I, 99, cf. BL IV, 68. - Prez. ind. zingăresc. - Zing + suf. -ări. 3097 ZINGĂT - 324 - ZIRM ZÎNGĂT s. n. v. zăngăt. ZINGHENÎ vb. IV v. zăngăni. ZINGHENÎRE s. f. v. zăngănire. ZINGHENITOR, -OARE adj. v. zăngănitor. ZÎNGHET s. n. v. zăngăt. ZINGHINÎ vb. IV v. zăngăni. ZINGHIRLÎC s. m. v. zingirliu. ZINGHIRLÎU s. m. v. zingirliu. ZINGÎ vb. IV v. zâmbi. ZINGIANTROP s. m. Maimuţă antropoidă fosilă din Tanzania. Cf. dn3. - PL: zingiantropi. - Din fr. zingianthrope. ZINGÎR s. n. v. singir. ZINGIRLIU s. m. Monedă turcească de aur, care a circulat şi la noi în secolele al XVIII-lea - al XlX-lea. L-au dăruit cu patru mii de zengherlii (a. 1715). ap. şio n2, 130. La 1769, erau următoarele monezi: zin-ghirliul, cu valoare de 2 lei. furnică, i. c. xxix, cf. TDRG, T. PAPAHAGI, C. L., SCRIBAN, D., DER, M. D. ENC. - PL: zingirlii. - Şi: zinghirliu, zinghirlic (t. papa-hagi, c. l.), zengherliu, gingirliu (scriban, d.) s. m. - Din tc. zincirli, zencirli. ZINIE s. f. (Bot.; învechit) Cârciumăreasă (Zinnia elegans). Cf. conv. lit. xxiv, 1 063, barcianu, greces-CU, FL. 303, ALEXI, W., DN3. - Scris şi: zinnie dn3. - PL: zinii. - Din Zinnia [elegans], numele ştiinţific al cârciu-măresei. ZINIŞOÂRĂ s. f. v. zânişoară. ZINOPTIME s. f. (învechit) Interval de timp care cuprinde o zi (3). S-au îmbinat de cătră astronomi noaptea cu ziua în una sup nume de zinoptime. său-LESCU, HR. I, X/22, cf. DDRF, PASCU, S. 141. - PL: zinoptimi. - Zi + noapte + suf -ime. ZINŢEFÎL s. m. v. zinzifil. ZINWALDIT s. n. Mică litiferă de culoare cenuşie, brună sau verde, folosită la extragerea litiului. Cf. m. D. ENC., DN3. - Din fr. zinwaldite. ZINZIFIL s. m. (Bot.; învechit) Ghimber (Zingiber officinale). 8 ocă zinţefil (a. 1825). furnică, d. c. 313, cf. DDRF, GHEŢIE, R. M., ALEXI, W., T. PAPAHAGI, C. L. Să iai zinziflr, să-l fierbi şi să-l beai, că va ieşi vărsatul. şez. x. 140. - Şi: zinzifir, zinţefil s. m. - Din tc. zencefil. Cf. bg. 3 h h r tk h (J) h ji. ZINZIFÎR s. m. v. zinzifil. ZÎO s. f. v. zi. ZIOÂRĂ s. f. (Transilv.) 1. Ziulică (1). Cf. t. papa-hagi, c. l. 52. Mândrişoară, M-ai ţinut păn la zioară. mat. folc. 782. 2. (în sintagma) Zioară de miazănoapte = aurora boreală. Colorii cei frumoşi cu carii este împodobită zioara de miazănoapte, şincai, înv. 122, cf. blaga, g. 187. - PL: zioare. - Zi + suf. -oară. ZIOÂRIU s. n. v. ziar. ZIOREL s. m. sg. v. ziurel. ZIORI1 subst. pl. v. zori1. ZIORÎ2 vb. IV v. zori3. ZIOS adj. n. (învechit, rar) Zilnic. Ce să mai zic despre descurcatul şi răsfiratul zios al miriadelor lui de sentenţe, propăşind până la aurora evidenţei, fm (1843), 287V30. - Pronunţat: zi-os. - PL: ? - Zi + suf. -os. ZIPICIT, -Ă adj. v. zăpitit. ZIPITICÎT, -Ă adj. v. zăpiticit. ZIRCON s. n. Silicat natural de zirconiu, foarte dur, de obicei incolor sau de culoare galbenă-portocalie, roşie sau verde, folosit pentru obţinerea bioxidului de zirconiu sau ca piatră semipreţioasă. Ea cuprinde bariu, zircon, sodalit. contemporanul, v, 15, cf. dt. Incluziunile de zircon radioactive, ltr2, cf. dl, dm, dn2, DER, DC, M. D. ENC., DEX. - Din fr. zircon. ZIRCONÎTĂ s. f. Varietate de zirconiu. Cf. dn3. - Din fr. zirconite. ZIRCONIU s. n. Metal de culoare cenuşie, intermediar între siliciu şi aluminiu, care este întrebuinţat la fabricarea recipientelor rezistente la temperaturi înalte, a unor oţeluri speciale etc. Cf. poni, ch. 30/25, cade, scriban, d. Zirconiu este o substanţă intermediară... extras din piatră preţioasă de zircon. enc. tehn. ii, 407. Zirconiul este exclusiv tetravalent. macarovici, ch. 398, cf. mdt. Zirconiul formează, cu azotul şi bo-riul, combinaţii dure. ltr2, cf. dn2, der, d. med., m. d. ENC., DEX. - Din fr. zirconium. ZIRDICEÂV subst. v. zerdiceaf. ZIRDICIÂB subst. v. zerdiceaf. ZIRM s. m. v. zârnă. 3131 ZIRNĂ - 325 - ZIS ZÎRNĂ s. f. v. zârnă1. ZÎRNE s. f. v. zârnă1. ZÎRŢI s. f. pl. v. zarţale. ZIS, -Ă s. f., s. n., adj. (Mai ales la f.; la sg. art., cu sens colectiv) 1. S. f., s. n. Faptul de a zice. Expresie verbală a gândirii; ceea ce zice (1) cineva la un moment dat, comunicare, enunţ, exprimare, formulare, p. e x t. rostire, (învechit şi regional) zicală (1); zicere (1). Cf. z i c e (1). Adunaţi lui preapodob-nicii lui de ziseră zisa lui de cumândare. coresi, ps. 131/5. Cu zisa mea vor învie toţi morţii (a. 1600-1650). gcr i, 139/21. Săteanul, înţelegând zisele privighetoarei, numai cât au început a umbla pe urma ei (a. 1765). id. ib. ii, 77/37. Precum a lui Solarnici zisă ţie se vede deşănţată, aşa şi a ta vorbă e goală, maior, ist. 276/5. Cu adevărat s-a îndeplinit zisa cerşitoriului că ceea ce i-a dat, ei singură şi-a dat. fm (1843), 223l/12. Nu ascultară a acestor zisa. Ci îl osândiră toţi ca dintr-o gură. pann, p. v. i, 125/20, cf. şăineanu2, RESMERIŢĂ, D., SCRIB AN, D., DL, DM, DEX. Dumnezeu a făcut cerul şi pământul... Marea şi toate dintr-însa Numai cu zisa. teodorescu, p. p. 166, cf. sevastos, n, 170, folc. mold. i, 427. E x p r. (familiar) A se alege cu zisul = a vorbi în zadar; a nu fi ascultat. El s-a ales cu zisul..., noi cu treaba făcută, udrescu, gl. (Regional) în zisa cuiva = după afirmaţiile cuiva. în zisa ta, nu-i bine să doreşti răul cuiva. mat. dialect, i, 272. + R restr. (învechit) Cuvânt. Filozoful... Facă, printr-o ţesătură de netrebnice cuvinte Tot zisuri îngăimătoare. conachi, p. 277. Eu sunt ca omul acela care..., după ce s-a îmbătat de fel de fel de zise..., vede picând, într-un minut, edificiul său. bolintineanu, o. 337. Este drept ca fiecare să poarte ponosul faptelor şi ziselor sale. odobescu, s. iii, 10. Astfel de zise-a vorbit şi strâns s-alipeşte de cârmă, coşbuc, ae. 104. + Spec. Un singur om... rupse tăcerea de gheaţă care se aşternuse în urma ziselor mele. preda, i. 167. + (Jur.; rar) Obiecţie. Dacă asupra operaţiunilor trimise înaintea arbitrului se fac contestaţiuni, arbitrul încheie proces-verbal pentru dificultăţile şi zisele părţilor şi le trimite înaintea judecătorului pentru împărţeală, ha-mangiu, c. c. 178. 2. S. f., s. n. (învechit şi popular) Povaţă (2); poruncă (2). Cf. zice (3). Se vor bucura featele iudeilor derept dzisele tale, D[oa]mne. psalt. hur. hov/15. întru eale mărgându întru Damascu cu despus şi cu dzisa ceaea de la arhierei... în cale vădzuiu. cod. vor2. 38v/7. Se punie spre Dzeul upovăinţa sa şi nu uita faptele Dzeului şi dzisele (p o r u n c i l e d) lui vor ceare. psalt. 155. Câţi ai slujii ţie şi nicedinioară zisa ta călcâi. coresi, ev. 31. Amar lor că, în calea lui Cain, îmblară şi întru hicleşugul (lu Varlaam) plata vărsară-se şi întru în zisa lu Coreo periră (a. 1569-1575). gcr i, 11/39. Dedo-vă leage; nece o dzisă de-ale meale nu feaceau... şi nu le ascultaţ (a. 1600). cuv. d. bătr. ii, 45/11. Şi de-abiia l-au slobozit pre zisa împăratului, ureche, l. 148. De se va afla cum aceasta l-au vrut ucide şi fără de dzăsa şi îndemnarea aceluia, atunce acel cuvânt au fost numai de l-au svătuit. prav. 302. Moşilor noştri le-ai dat să petreacă în sfânta ta ţară şi dzisa să-ţi facă. dosoftei, ps. 143/10. începutu-mi-ai făptură, cu ziditura a ta fu dzisa. molitvenic (sec. xvii), 304. Am dat de am făcut o rochie de dimie roşie Măriei, cu zisa lealei Frunjănei (a. 1713). iorga, s. d. vii, 8. La învăţarea depreună, dascălul scapă de ostăneală de a curma darea de învăţătură a lui pe toată minuta, cu zisuri şi dojeniri, carte treb. ii, 16/4. Băiatul băgă la cap toate zisele calului, ispirescu, l. 149, cf. dl, dm, sfc iv, 280, 293, 304, dex. După ce-au împlinit Sucnă-Murgă zisa calului, l-au întrebat: calule, călu-ţule! dar cum om ieşi noi pe ceea lume la păminteni? sbiera, p. 96. ^ (Prin analogie) Tuturora cui năzuia de-l întreba din a s[a]ntei scripturi dzâsuri, foarte înţelept le dezlega şi le tâlcuia. dosoftei, v. s. februarie 52v/30. Să ascultăm zisele scripturilor (a. 1755). uricariul, ii, 273. Adă-ţi aminte de zisa scripturei şi iartă grreşiţilor tăi! negruzzi, s. i, 140. 3. S. f., s. n. (învechit şi popular) Afirmaţie; declaraţie; mărturie (2). Foarte voi nevoi, ca ce va fi mai adevărul, după zisele lor să arăt. c. cantacuzino, cm i, 8. Şi am scris eu, Radu Braşoveanul, cu zisa lui Şerban (a. 1698). iorga, s. d. xii, 9. Am scris zapisul cu zisa lor (a. 1756). uricariul, xii, 323. Asupra cărora zisă a ei au arătat aicea la divan şi o mărturie de la un Ioan Egumenul (a. 1777). ib. xix, 15. Zisa sa o întăreşte din sfărmitura analelor ruseşti, şincai, hr. ii, 15/37. Celălalt cu statornice doveade nu va adeveri zisa sa. maior, ist. 62/13. A luat în stăpânirea sa some de bani din rămasa avere a unei rudenii a lor ce muriră de ciumă, pretendirisindu-le în puterea zisurilor ce s-au mărturisit cu carte de blăstăm înaintea episcopului de Roman (a. 1820). cat. man, i, 38. Am scris eu, Pândele starostea, cu zisa şi făcându-mi şi mare rugăciune şi martor (a. 1826). doc. ec. 369. Zisul craiului nu este duşmănesc, nici amărit, ce mai vârtos el se arată plecat cătră orice învoire, ar (1832), 602/17. Mătuşi-mea mi-au închis toată corespondenţia din afară, care, după zisa a ei, ar pune o mare stavilă între marele scoposuri ce are pentru mine. buznea, p. v. 121/19. Zisa lui aceasta e o scornitură până aci neauzită, fm (1843), 682/15. El convoacă dieta ţării, unde, de pe zisa unui cronicar sas, nu făcură alta decât „mâncară, băură şi numărară bani lui vodă“ BĂLCESCU, M. V. 414, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., LM. Cum poţi dovedi zisele tale? ispirescu, l. 172. Aicea dăm numai un exemplu, care va dovedi zisele noastre. gherea, st. cr. ii, 62, cf. ddrf. Vorbea cu atâta dispreţ, cu atâta încredinţare de zisele lui, c-arfi pus în încurcătură pe cel mai cunoscător într-ale izvoarelor istoriceşti. adam, R. 222. Nu iluştrii iscăliturilor sunt iluştrii necăjitului nostru neam, ci acei cari muncesc cu adevărată tragere de inimă şi adeveresc cu fapte zisul gurii şi al slovelor de tipar luc. ii, 34. Pentru ca să se încredinţeze de adevărul ziselor mele, mai trase şi el o duşcă. hogaş, dr. i, 251, cf. dl, dm, dex. Făt-Fru-mos s-au dus la zână acasă şi, găsind aici ochii după zisa ei, i-au luat. sbiera, p. 39 + (învechit) Citire. 3135 ZIS - 326 - ZIUATIC începu logofătul al doilea a zice giurământ pe o foaie de hârtie... şi, după ce au sfârşit zisa, precum fusese scris, ziseră amin toţi. ist. ţ. r. 8. 4. S. f. (învechit şi popular) Zicală (2). Cât e de adevărată zisa aceaia: că mai bun iaste cânele cel viu, decât leul cel mort. maior, p. 51/27. O zisă bătrână ne învaţă... că omul are comun cu Z)[umne]zew binefacerea şi adevărul (a. 1817). uricariul, iv, 300/25. Sufere cu bărbăţie izbirile soartei sale, având drept mângâiere acea sfântă zisă: „Nu nădejduiţi pre fiii oamenilor“. fm (1844), 1192/33. [Agricultorii] urmeze zisa că inul se seamănă fără greş la Onofrei. i. ionescu, c. 44/ 20. Această extraordinară iuţeală dovedeşte lămurit că acest mare războinic simţi zisa comună acum că „secretul tacticei stă acum în picioare“. bălcescu, m. v. 345. A cules şi publicat o mulţime de anecdote, fapte şi zise caracteristice adevărate prin care se ilustra viaţa nemuritoriului Iosif bariţiu, p. a. i, 457. îmi plăceau basmele, zisele din bătrâni şi, mai ales, întâmplările apucate de neamul meu. delavrancea, t. 18. Cumu-i zâsa, puiu-i mai săhastru ca găina, beniuc, v. cuc. 8, cf. dl, dm, dex. Zisa ăluia: dragoste de silă, Dor de milă. reteganul, p. iii, 32. Pagubă fusă şi îmi plăcu cum se dusă, după zisa-moţului, se spune când eşti păgubit de ceva fără ca acest lucru să-ţi producă o prea mare supărare, zanne, p. v, 467. 5. Adj. (învechit şi popular; de obicei, pus înaintea substantivului determinat; adesea substantivat) Numit (I 1). Cf. zice (8). Zisul Lăpuşnean... umblă tot pământul până îşi împlini ca la 700 [soldaţi] (a. 1782). gcr ii, 127/4. Zişii săcui din locurile unde şi acum lăcuiesc, veniră, maior, ist. 125/1. Când zisa brigada lucra din partea aceasta, alte două divizii făceau un atac silnic asupra podurilor oraşului despre nord. ar (1832), 324l/9. Munţii Asiei sunt o nemăsurată culme centrală..., din care izvoresc, spre cele patru părţi ale lumii, râurile zise. genilie, g. 164/25. Trebuie să mai păzească şi o altă datorinţă către zisele naţii, fm (1843), 12V3. Rona (Rhone)... curge pe mijlocul zisului canton, rus, t. i, 232/31. Insă... acest chip nu să poate asemăna cu dispoziţiile zisului art. (a. 1846). doc. ec. 890. Introducem acel căpătâi neted tăiat al zisului altoi în crăpătura sujetului, brezoianu, a. 270/ 24, cf. şăineanu2, resmeriţă, d. Fiind în camera cetăţeanului Artur Dillon, zisul Dillon, după ce l-a luat deoparte, i-a spus că trebuie să reziste opresiunii, camil petrescu, t. 11, 606, cf. scriban, d. însuşi modul în care este alcătuit zisul test lasă impresia că noţiunea de cultură generală nu e clară pentru autorul lui. românia literară, 1970, nr. 72, 29/1. + Care are numele de...; p. ext. poreclit. Ion zis Stan Ţurloi (a. 1830). doc. ec. 456. Vârsta zisă a nevinovăţiei... nu-i nici copilăria, nici holteia coaptă, russo, s. 5. Ajunşi aco- lo, izbutiră să se rupă din lanţ şi să se abată pe bătătura cărciumei, zisă la Puican, ca să-şi mai tragă sufletul şi să adape juncanii, chiriţescu, gr. 142. 6. S. f., s. n. (învechit) Cântec. Cf. zice (12). Să cântăm d-acele fapte; călătorul ce-asculta, De-a noastre zise poate un răsunet va păstra! asachi, s. l. 1, 131. - PI.: zişi, -se şi (n.) zisuri. - Şi: (învechit) dzasă s. f. - V. zice. ZISTRĂ vb. I. T r a n z. (Prin Maram.) A înzestra la căsătorie, lexic reg. 23. - Prez. ind.: zistrez. - V. zestre. ZÎTIE s. f. 1. (Prin Mold.) Tărâţă măruntă de grâu folosită în diferite preparate culinare. Cf. cihac, ii, 345, scriban, d., 1. cr. vi, 218. Mi-a rămas o zătie minunat de bună, că am putut face pâne din ea. Com. din piatra-neamţ. + Turtă sau prescură făcută din zitie (D- Cf. scriban, d. 2. (Regional; în forma zâtea) Făină fină, obţinută după ce a fost cernută de două ori (Vlăsineşti -Botoşani). Com. furtună. - PI.: zitii. - Şi: zătie (scriban, d.), zâtea (com. furtună), zătie (scriban, d.) s. f. - Din ucr., rus. îkhto „secară“, grâu. ZITUM s. n. (Rar) Bere fabricată de egipteni din orz fermentat. Cf. dn3. - PI.: ? - Din fr. zythum. ZIŢ s. n. v. jet. ZIŢÎRCĂ s. f. (Prin nordul Bucov.) Exerciţiu militar. Cf. glosar reg. -PI.: ? - Şi: ghiţircă s. f. glosar reg. - Cf. germ. exerzieren. ZIU vb. I. Intranz. (Maram.) A-şi petrece ziua (2). Eu-l întreb cum a ziuat, El mă-ntreabă ce-am cătat? marian, sa. 100. Bună seara, cum ai ziuat? alr i 1 504/348 Cum ai zuuat? ib. 1 504/361. - Prez. ind.: ? - Şi: (regional) zuuâ vb. I. - V. ziuă. ZIUÂŞ s. m. (Popular) Ziler. V. pălmaş. Foarte mulţi locuitori se ocupă şi cu industria, anume ca ocnari la ocnele de cărbune din Anina, ca... ziuaşi la societatea de drumuri de fier. liuba - iana, m. 6, cf. nom. prof. 13, ds. Se pot angaja şi ziuaşi. enc. agr. i, 312, cf. scriban, d. Dar cine crezi că sunt... zăuaş ori miner de vreme bună? davidoglu, m. 26, cf. dl, dm. La 12 ani... s-a angajat ziuaş la lopată, v. rom. octombrie 1960, 89, cf. dex, com. din vaşcău, alr i 455/28, 40, 45, 51, 56, 59, 61, 85, 87, 107, 112, 118, 424, 531, 720, 831, a i 22, iii 13, ix 2, lexic reg. 25. + (Regional, în forma zilaş) Condamnat care are de executat o pedeapsă între una şi trei zile. încarcerarea zilaşilor, adică trecerea în atâtea registre a osăndiţilor pe o zi, două sau trei, nu era lucru... plăcut, i botez, b. i, 170. - PI.: ziuaşi. - Şi: (regional) zilâş, zăuâş, zuâş (alr i 455/61, 573, 831, a i 22, iii 13, lexic reg. 25, cf. ib. ii, 103) s. m. - Ziuă + suf. -aş. - Zilaş < zile (pl. lui zi) + suf. -aş. ZIUATIC, -Ă adj. (Popular şi familiar; despre fraţi, surori) Care este născut în aceeaşi zi, dar în ani diferiţi. 3143 ZIUĂ - 327 - ZIUŞOARĂ Răposatul are fraţi sau surori ziuateci sau lunateci, adică născuţi în aceeaşi lună. pamfile, duşm. 140. Doi copii născuţi în aceeaşi zi sunt zânateci. gorovei, cr. 383, cf. dumitraşcu, str. 27, dm, dex, h xvm 308. Asta se face dacă să tâmplă ca hăl care moare să fie zilatic ori lunatic, născut tăt dintr-o lună şi dintr-o zi cu hăl d'e rămâne, densusianu, ţ. h. 96. - PI.: ziuatici, -ce. - Şi: ziuâtec, -ă, zilâtec, -ă (h xviii 308), zâlâtic, -ă, zânâtec, -ă, zinâtic, -ă (dumitraşcu, str. 27) adj. - Zi + suf. -atic. - Zilatic < zile (pl. lui zi) + suf. -atic. ZÎUĂ s. f. v. zi. ZIUCĂ s. f. (Regional) 1. Ziulică (1). Când ziucă se făcea, Mura-n uliţă ieşea. folc. transilv. i, 203. 2. Ziulică (2). Cf. DL, DM, sfc, vi, 91, 93, tiplea, p. p. 109. Ziuca-s la vădurele Şi noaptea la codru verde. BUD, p. p. 23. - Pl.:? - Zi + suf. -ucă. ZIUÎ vb. IV. Intranz. (Regional) 1. A cânta cu strigături (Holod - Beiuş). lexic reg. ii, 91. 2. A răcni1 (2) (Roşia - Beiuş). alr sn v mn 1 388/ 310. - Prez. ind.: ziuiesc. - Zi (imper. al lui zice) + suf. -ui. ZIULÎCĂ s. f. (Popular) Diminutiv al lui zi. 1. Cf. zi (I 1). Când s-au trezit ei era ziulică albă! creangă, p. 133, cf. ddrf, dl, dm, dex. Ziulică se făcea. FOLC. OLT. - MUNT. II, 333. 2. Cf. zi (I 2). Cât era ziulica şi noaptea de mare, şedeau singuri-singurei cuc. creangă, p. 73. Ziulica-n-treagă... ea se învârti în preajma conacului, contemporanul, iv, 778. Pentru-o vorbă rea ce-i spui, El toată ziulica lui Munceşte supărat, coşbuc, p. i, 94, cf. barcianu. Poftim! şi-au pierdut bietele femei ziulica degeaba, brătescu-voineşti. p. 145. Stăturăm toată ziulica la cârciumă, petică, o. 225. Cât de mare-i ziulica, Nici că le mai tace gura. d. botez, f. s. 82. A cules cât e ziulica de mare, în toiul arşiţei, cocea, s. ii, 10. Se frământă în singurătate ziulica întreagă, vornic, p. 187, cf. dl, dm. Cât e ziulica de mare vietăţile nu fac altceva decât să se preocupe de fiorosul spectacol, românia literară, 1970, nr. 74, 31/1, cf. dex. Cu oile-n câmp plecai, Lupu-n goană le luară... Ş-o luai la căutare Cât îi ziulica mare. folc. mold. ii, 248. ^ Loc. adv. Toată ziulica sau ziulica toată = mereu ai 1); continuu. Ca... a... se toată ziulica şi dorm toată nopticica. alecsandri, t. 899. Toată ziulica bate prundurile după scăldat, creangă, a. 13. O pădure pe care o cutreieră... toată ziulica, caragiale, o. vi, 391. Toată ziulica aş vrea să fac numai versuri, i. negruzzi, s. iii. 100. Toată ziulica o vedeai pe drumuri, săm, i. 120. Eu s-o văd p-a mea, toată ziulica i-aş vorbi, delavrancea, o. ii, 193. Zburd şi cânt, zglobiu copil, ziulica toată. iosif, patr. 18. Bietul om toată ziulica oftează, rebrea-nu, p. s. 47. Râul, strălucind în soare. Ceartă sălciile care Toată ziulica dorm. topîrceanu, o. a. i, 348. Toată ziulica răsunau clopotele, teodoreanu, m. u. 19, cf. scriban, d. Axente... ar fi stat toată ziulica acolo. lăncrănjan, c. ii, 524. Băietul moşneagului n-avea altă treabă de făcut fără numai să pască, toată ziulica, scroafa cu purcei, şez. ii, 153. 3. Cf. zi (I 3). Nu era ziulică lăsată de Dumnezeu să nu se certe, ispirescu, l. 347. Taica nu mai lăsa să treacă nici o ziulică fără băutură şi fără beţie, rebrea-NU, I. 19, cf. DL, DM, DEX. 4. Cf. z i (II 1). Cât era vara de mare Şi ziulica frumoasă, Nu pusei picior la coasă. folc. olt.- munt. iii, 466. 5. Cf. z i (IV 1). Ziulica mântuirii este aproape. ^ Ziulica de astăzi = prezent2 (1). Tot Nichifor Coţcariul i-a rămas bietului om numele şi până în ziulica de astăzi. CREANGĂ, p. 136. - Pronunţat: zi-u-. - PL: ziulici. - Zi + suf. -ulică. ZIULÎŢĂ s. f. (învechit şi popular) Diminutiv al lui zi. 1. Ziulică (2). Visează câte o ziuliţă întreagă la umbra porticului, heliade, o. i, 479. Să se plângă de dânsa câtu e ziuliţa de mare. cr (1839), 3242/3, cf. cihac, i, 323, cade, dl, dm, dex. El întreaga ziuliţă nu se lasă de doiniţă. jarnîk - bîrseanu, d. 76. Câtu-i zâuliţa de mare, altă nu lucra el, decât alerga prin ăl codru, cătană, p. b. i, 92. ^ L o c. a d v. Cât e ziuliţa sau toată ziuliţa = mereu (II 1); continuu. Vezi, câtu-i ziuliţa... Un dor nespus m-apucă şi plâng, măicuţă, plâng, heliade, o. i, 187. Şi, obicinuindu-se cu lenea,... petrecea... pă la unii, alţii şiplimbându-se ca o haimana toată ziuliţa. gorjan, h. iv, 135, cf. ddrf. Şi umblă feciorii mai toată ziuliţa, fără să afle undeva capătul pădurii. RETEGANUL, P. II, 71. 2. Ziulică (3). Nu era ziuliţă să nu vorbească tot de fata lui Chiriac. fm (1846), 165Vl4, cf. dl, dm, dex. - Pronunţat: zi-u-. - PL: ziuliţe. - Zi + suf. -uliţă. ZIUREL s. m. sg. (Popular) Luceafărul de ziuă. Cf. dl, dm. Com. din făgăraş. Voi, zorel de ziuă Ş-ăl de dimineaţă, Ce tot rătăciţi. Şi vă tot pripiţi Ca să-mi răsăriţi, teodorescu, p. p. 68. Ziorel de ziuă [în colinde]. - Pronunţat: zi-u-. Şi: (regional) ziorel, zorel s. m. sg. - De la zi. ZIURN, -Ă adj. (învechit, rar) Diurn. Cf. valian, v. - PL: ziurni, -e. - De la zi, după diurn. ZIURNĂL1 s. n. (învechit, rar) Ziar. Cf. pont- BRIANT, D. - PL: ziurnale. - Din lat. diurnum. ZIURNĂL2, -Ă adj. (învechit, rar) Diurn. Cf. pont- BRIANT, D. - PL: ziurnali, -e. - Din lat. diurnus. ZIUŞOĂRĂ s. f. v. zilişoară. 3153 ZIUŢĂ - 328 - ZLĂTAR ZIUŢĂ s. f. v. ziluţă. ZIVELCĂ s. f. v. zăvelcă. ZIZÂNIE s. f. v. zâzanie. ZIZĂÎ1 vb. IV v. zâzâi. ZIZĂÎ2 vb. IV v. zuzui. ZIZDEU s. m. v. ghizdei. ZLAB, -Ă adj. v. slab. ZLAC s. m. sg. 1. (învechit) Iarbă; otavă (1). Răsare pe munţi fânar şi zlac. psalt. hur. 123716. Cel ce... răsări în codri fărm şi zlacu (otava d, pajişte v) slujbeei oamenilor, psalt. 304. Cântaţi zeului nostru în ceteri... Ce răsări în codri fân Şi zlac slujbeei oamenilor. coresi, ps. 398/8. Chipul zlacului eu sumtu. molitvenic (sec. xvii) 302, cf. dhlr, ii, 537, cade, scri-BAN, D., ROSETTI - CAZACU, I. L. R. I, 51. 2. Nume dat mai multor plante erbacee: a) (Carex stellulata). Cf. borza, d. 41; b) (învechit şi regional) floarea-Paştilor (Anemone nemorosa). Cf. conv. lit. XXIII, 1 063, DDRF, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., PANŢU, PL., CADE; c) (regional) tătăneasă (Symphytum officinale) (Vişeul de Sus), borza, d. 166; d) (regional; în forma zlace) dediţel (Pulsatilla vulgaris). Cf. borza, d. 140; e) (regional) „ghiocel“ (Hedac - Reghin) alr i 1 932/229. Pe omă-turi mai fâşâia austrul, şi cerul era ca floarea de zlac. sadoveanu, o. x, 566, cf. h x 150, 315, şez. v, 174, xv, 142. - Şi: (regional) zlace (borza, d. 140), slac (h x 3) s. m. sg. - Din slavon 3AAKT*. ZLÂCE s. m. sg. v. zlac. ZLAI s. n. v. slai. ZLAMĂC s. n. (Mold.) Gunoi format dintr-un amestec din paie, strujeni, frunze de porumb etc. Cf. arhiva, xxiv, 73, scriban, d., i. cr. iii, 347. Expr. A face (pe cineva) zlămac = a bate foarte tare (pe cineva). O neteza şi o alinta de-mi venea să-l fac zlămac. ap. tdrg. A făcut-o zlămac. t. papahagi, c. l .Au năvălit pescarii cu băbăicile şi l-au făcut zlămac. sadoveanu, p. m. 118, cf. scriban, d. L-au bătut de l-au făcut zlămac. coman, gl. A cădea zlămac = a cădea frânt, zdrobit de oboseală. Joacă el toată ziua şi seara cade zlămac. sevastos, ap. tdrg, cf. resmeriţă d. + (Regional; în forma zlămac) Carnea din mâncare, făcută terci (Mărăşeni - Vaslui), lexic reg. 64. + (Regional; în forma zlamog) Noroi1 (1). Com. furtună. - PI.: zlamace. - Şi: zlamog, zlămac, slamâc i. cr. iii, 346 s. n. - Cf. bg. cJiaMKa. ZLAMOG s. n. v. zlamac. ZLĂPĂT s. n. (Regional) Capac; acoperământ (Bistriţa - Tumu-Severin). lexic reg. 51. - PL: zlapăte. - Etimologia necunoscută. ZLAT1 s. m. (învechit, rar) Aur. Cf. pontbriant, d. - PL: zlaţi. - Din slavonul 3aato. ZLAT2 s. n. (învechit, rar) Zoaie; lături. Cf. barcia- NU, ALEXI, W. - PL: zlaturi. - Etimologia necunoscută. Cf. zoaie, lături. ZLÂTA s. f. art. (Prin sudul Munt.) Numele unui dans popular alcătuit dintr-o horă urmată de o chindie; melodie după care se execută acest dans. Cf. varone, joc. rom. n. 55. -Cf. zlătărească. ZLÂTINĂ s. f. v. slatină. ZLĂBĂNOG, -OĂGĂ adj. v. slăbănog. ZLĂBICIUNE s. f. v. slăbiciune. ZLĂBUŢ, -Ă adj. v. slăbuţ. ZLĂÎ vb. IV v. slei. ZLĂMÂC s. n. v. zlamac. ZLĂMĂCUÎ vb. IV. (Mold.) 1. Tranz. A terciui. Cf. RESMERIŢĂ, D. 2. Refl. A se extenua. Cf. resmeriţă, d. - Prez. ind.: zlămăcuiesc. - De la zlămac. ZLĂMĂCUÎT, -Ă adj. (Mold.) Terciuit. Cf. resmeriţă, d. + F i g. Extenuat. Cf. resmeriţă, d. Frânt de osteneală, zlămătuit, s-a prăbuşit ca un butuc, galan, z. r. 232. Mă culc aşa nemâncată, că-s zlămătuită! cv 1951, nr. 9-10, 47. - PL: zlămâcuiţi, -te. - Şi: zlămătuit, -ă adj. - V. zlămăcui. ZLĂMĂTUÎT, -Ă adj. v. zlămăcuit. ZLĂNÎNĂ s. f. v. slănină. ZLĂTÂR s. m. 1. Meşter (ţigan) care se ocupa cu extragerea aurului din rocile aurifere ale apelor curgătoare sau cu prelucrarea aurului (v. aura r), a argintului (v. argintar) şi care vindea obiecte din aceste metale. Oricare zlătariu a mesteca aurul sau argintul cu alte lucruri fără ştirea stăpânului... cu capul să plătească, prav. 77. A arătat Calodin zlătarului şi za-pis armenesc (a. 1650). iorga, s. d. vii, 103. Chemă împăratul zlătarii cei mai meşteri şi făcu pe o hârtie semnul cinstitei cruci... şi le dete să o facă de aur. neagoe, înv. 74/8. Andronic era zlotariu de meşteşug. dosoftei, v. s. octombrie 55/16, cf. noiembrie 117722. Şi să sui... preotul cel mare şi zlătarii şi strânseră şi numărară argintul, biblia (1688), 275V48. Cain s-au făcut meşter de hier, lăcătuş, potcovar şi zlătariu. n. costin, l. 54, cf. anon. car. Costachi este chimin-ger... zlotar (a. 1736). iorga, s. d. xvi, 324. Unii oa- 3180 ZLĂTĂREASĂ - 329 - ZLOATĂ meni... cu meşteşug, cojocari, croitori, zlătari... se înrădăcinează cu întemeiere, (a. 1764). uricariul, v, 337/4. Pe nişte sfeşnice: „Şi s-a lucrat de Gheorghe zlătar“ (a. 1765). iorga, s. d. xv, 200. Lei... 10 de la starostele de zlătari,... 10 de la starostele de bărbieri (a. 1776). uricariul, xix, 327/17. Meşteşugul... zlăta-riului. VARLAAM - ioasaf, 15078. Iară mândrul aura-riul, mult stete în cumpănă... Să-i arete Cu fapta, decât prin vorbă sacă, Zlătariului că n-are dreptate. BUDAI-DELEANU, T. 118, cf. PONTBRIANT, D., DDRF, BARCIA- nu, alexi, w., şăineanu2, resmeriţă, d. Trebuie să deie pocloanele următoare pe fiecare an în două vadele, la Sf. Gheorghe şi Sf. Dumitru de la... zlătari (argintari)... câte 10 lei. n. a. bogdan, c. m. 64, cf cade, scriban, d. Zlătarii şi spoitorii Vin călări pe podul morii, pa-raschivescu, c. ţ. 136, cf. dm. Zurlia... Câte lanţuri şi-a pus! Ca zlătarii! românia liberă, 1971, nr. 126, 16/2, cf. dex. Să chemi un zlotar... să-ţi facă stâlpul hornului numai aur şi pietre scumpe, vasiliu, p. l. 50, cf. alr sn i h 571/886, alrm sn i h 385/886. + (învechit, rar) „Spălătoare cu care zlătarii (1) spală argintul de negreaţă“ st. lex. 175v/1. 2. Ţigan nomad. Pe drumul pe care trag pescarii cu ercherurile la edec, se leneveau nişte căruţe teşite de zlătari, chiriţescu, gr. 89. Trecuse... să-i întrebe şi pe ţigani dacă nu aflaseră, cumva, ce-i cu mine... Bănuia că sunt un urâcios care a fost şi a rămas un zlătar. G. m. zamfirescu, sf. m. N. ii, 326. E adevărat că specialitatea acestui meşteşug o au zlotarii nomazi, care, poposind cu corturile în zăvoaie... trimit în oraşele şi târgurile apropiate copăi, linguri, găvane, arghezi, b. 42. Eu vreau să nu ne facem de râs, că doar nu săn-tem zlătari! tudoran, p. 477, cf. dl, dm. Tânăr de-aş fi fost acuma... îmi luam mireasă... luna. De-o furau cumva zlătarii, Mi-o scăpau milionarii, brad, o. 127, cf. dex. Şi-a celuit Tot un fecior de sglotariu Pe o fată de domnariu. bud, p. p. 15, cf. alr ii/i h 260, alrm ii/i h 339, alr ii 6 518/762, teaha, c. n. 283. Celuit-a celuit, Fecior negru de zlătar Pe-o fată de general, folc. mold. ii, 698. - Pl.: zlătari. - Şi: slătăr, (popular) sglotâr, (învechit şi regional) zlotâr s. m. - Din slavonul 3A<\Tapb. ZLĂTĂREĂSĂ s. f. 1. Femeie (ţigancă) care se ocupă cu zlătăria (1). Cf. lm, dl, dm. 2. Soţie sau fiică de zlătar (2); (regional) zlătăriţă. Zlătăresele, mai sălbatice decăt bărbaţii, se schimonoseau hidos. CHIRIŢESCU, GR. 66, cf. DL, DM, DEX. - Pl.: zlătărese. - Zlătar + suf. -easă. ZLĂTĂREĂSCA s. f. art. (Regional) Numele unui dans popular nedefinit mai îndeaproape; melodie după care se execută acest dans (Săcuieni - Târgovişte) h iv 259. - Zlătar + suf. -ească. ZLĂTĂREL s. m. (învechit, rar) Diminutiv al lui zlătar (1). Ion zlătărelul, popa Radu sân popa Flo-rea, Marin Viariu (cca 1730). iorga, s. d. xiv, 47. - PL: zlătărei. - Zlătar + suf. -el. ZLĂTĂRÎE s. f. 1. Meseria zlătarului (1). Ţiganii nimic alt nu lucrează, decât meşteşugul zlătăriei şi al fierăriei (a. 1825). n. a. bogdan, c. m. 58, cf. tdrg, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., CADE, SCRIBAN, D. 2. (Neobişnuit) Loc unde stăteau zlătarii (1). Cf. RESMERIŢĂ, D. - Zlătar + suf. -ie. ZLĂTĂRÎŢĂ s. f. (Regional) Zlătăreasă (2). Cf. SCRIBAN, D., TEAHA, C. N. 283. - Accentuat şi: zlătăriţă. scriban, d. - PL: zlătăriţe. - Zlătar + suf. -iţă. ZLĂTĂUŞ s. m. (Regional) Bărbat leneş (Larga -Târgu-Ocna). i. cr. vi, 315. - PL: zlătăuşi. - Etimologia necunoscută. ZLĂVÂC s. m. v. zglăvoc. ZLĂVOC, -OĂCĂ s. m. şi f. v. zglăvoc. ZLEĂMĂN s. n. v. znamăn. ZLEĂMEN s. n. v. znamăn. ZLEÎ vb. IV v. slei2. ZLEIT, -Ă adj. v. sleit2. ZLELÎNĂ s. f. v. slănină. ZLEME s. f. pl. v. sleme. ZLEMENÎ vb. IV. 1. Tranz. (Regional; complementul indică fiinţe) A bate foarte tare (Suşeni -Târgu-Jiu). lexic reg. 47. 2. Refl. (Prin nord-vestul Olt.) A se extenua. Cf. cv 1950, nr. 4, 37. - Prez. ind.: zlemenesc. - Etimologia nesigură. Cf. z 1 ă m ă t u i t. ZLENÎNĂ s. f. v. slănină. ZLIBOV s. m. (Rar) Hoţ. Cf. chiriţescu, gr. 256. - Accentul necunoscut. - PL: zlibovi. - Etimologia necunoscută. ZLOĂBĂ s. f. (învechit) Răutate (I 3); nedreptate. Impluţi de toate nedreptăţile, de curvie..., zloabe, plini de pizme (a. 1569-1575). gcr i, 12*/36. Că hitleniia şi pizma şi zloaba întunecă mintea omenească, coresi, ev. 501. Câtă zloabă are omul când Dumnedzău ce-ş puse capul său şi cu moarte se răscumpără viaţă. VARLAAM, C. 214, cf. DDRF, TDRG, DHLR II, 537, T. PAPA-HAGI, C. L. - PL: zloabe. - Şi: zlobă s. f. - Din slavonul 3A0BA. ZLOĂTĂ s. f. 1. (învechit şi popular) Lapoviţă; p. e x t. zăpadă dezgheţată amestecată cu noroi. Deştingu 3199 ZLOATĂ - 330 - ZLOT ca roua graiurele moale cu sloată (neaoa v, ploaia d) spre troscote. psalt. 312, cf. gcr i 14/31, polizu. Săceta în luna lui martie şi sloata în aprilie sunt bune pentru toate soiurile de pământ. i. ionescu, b. c. 71/12. Cerul posomorât... varsă şiroaie de ploaie şi de sloată, de desfundă pretutindeni pământul, odobescu, s. iii, 564. Dar şi mai bine-i când afară-i zloată, Să stai visând la foc. eminescu, o. i, 19. Ce-ar fi făcut copilul ăsta fără adăpost... Când ar fi început zloata şi gerul? CARAGiALE, o. i, 35. înţepenise acolo prididit de zloată, c-un ciubuc de gheaţă la gură. vlahuţă, r. p. 66, cf. ddrf, barcianu, alexi, w., şăineanu2. Ninsoarea amestecată cu ploaie, cum e acea din zilele babelor, se cheamă lapoviţă, zloată sau şlepeiţă. pamfile, văzd. 169, cf. resmeriţă, d. Se auzea zgomotul maşinii care înota în zăpadă gâfâind şi hurducăind să-şi facă drum prin sloata din faţa porţii, ca să poată intra în curte. ardeleanu, u. d. 231. Cu dânsul am tărbăcit, pe lapoviţă şi pe sloată, clisa uliţelor fără caldarâm. M. I. CARAGIALE, c. 61, cf. cade. Era frig şi zloată. rebreanu, r. i, 125. A dus, prin zloată şi prin viscol, zeci de epistole şi de secrete militare, galaction, o. a. i, 263. Chelnerul dădu fuga în sloata de-afară. c. pe-trescu, o. p. i, 236. încălţămintea îngreunată de zloata de afară, klopştock, e. 146. După acalmii şi călduri pripite, năvăliseră în trei rânduri zloate, ninsori şi viscole, sadoveanu, o. xii, 683, cf. scriban, d. Vremea fusese mai mult uscată până la Bobotează, care trecuse cu zloată şi pâclă. camil petrescu, o. i, 7. Ne-au însoţit prin negură şi zloată până la Teliu. stancu, r. a. i, 123. împărţiseră ani şi ani... ploi repezi de vară, zloatele toamnelor şi viforul, camilar, n. ii, 50. Cu toată zloata de afară, atât scara, cât şi holul n-au nimic din aspectul acela maculat... al locurilor de trecere, tudoran, o. 264, cf. dex, h vii 383, x 495. S-a pus, nene, p-un vifor şi p-o sloată, de nu ştiai încotro s-o mai iei. râdulescu-codin, l. 9. Măi teiule, foai latî, Nici un vânt sî nu ti batî, Nici un vînt şi nici o zloatî. vasiliu, c. 61, com din oraviţa, cf. alr sn iii h 796, alrm h 616, a V 2, 20, 21, 23, 25, 31, 34, vi 26. Pe tine să nu te bată Nici o ploaie, nici o sloată. folc. olt. - munt. iii, 231. ^ F i g. Destinul. Ca vinul Mă-mbată Cu zloată, lesnea, vers. 251. + (învechit şi popular) Ploaie foarte mare, catastrofală. Deci slobozi D-zeu sloata cerului şi se vărsară ploi de acoperiră pământul, moxa 348/3. Sloata au oprit cea fără samă ploaie multă, dosoftei, v. s. februarie 80723. Mâţişoa-rele se păstrează şi vara, la vreme de zloată, trăsnete şi grindină, gorovei, cr. 116. Lumânarea din ziua de Paşti... e bună de păstrat pe vară când sunt sloţi. şez. vi. 38, com. din straja-rădăuţi, cf. alr i 1 128/512, 690. + (învechit, rar) Cascadă (mare). Fără fund, chem în glas sloatelor tale (în vijelia cataractelor tale b 1938). coresi, ps. 111/7. + (Mold. şi Bucov.) Grindină. Cf. ddrf, tdrg. Dar nu plouă cum să plouă, Ci plouă cu zloată-n două. şez. i, 106. Să-mi faci un ocol mare şi las’ dacă ţi-a mai bate piatra... A pândit când a venit o zloată şi şi-a luat în spate o lopată şi c-un topor. ib. ii, 142. Are să bată zloata, ib. iii, 49. Grindina se numeşte de obicei piatră, gheaţă sau zloată. pamfile, văzd, 140, com. din bilca - rădăuţi, a v 15, vi 4, 8. 2. (Prin Munt.) Teren apătos, umed, noroios. Cf. chest. ii 73/122. Şi ia, Doamne, am mai fapt N sloate grele Podurele, Poveri grele Trec pe ele. - teodorescu, p. p. 31. Paparudă, rudă, Vino de ne udă..., Să curgă şiroaie... Peste toată sloata. id. ib. 210. 3. (Prin Mold.) Umiditate a solului (asigurată de zloată 1); p. ext. fertilitate; belşug. La Anul Nou se pun trii foi di ceapî şi dacî li-e găsi plâni cu apî, or sî hii timpul bun, ori sî hii sloatî la câmp. graiul, i, 314, cf. alr i 946/424. ^ Expr. A da din zloată în zloată = a deveni tot mai prosper. Tot lunea să iei cu împrumut, şi să dai sâmbătă, că-ţi merge bine şi din zloată în zloată dai. gorovei, cr. 153, cf. 465. - PI.: zloate şi (regional) zloţi. - Şi: sloată s. f. - Din v. sl. CAOTA. ZLOBĂ s. f. v. zloabă. ZLOBÎU, -ÎE adj. v. zglobiu. ZLOBÎV, -Ă adj. v. zglobiu. ZLOBOZÎ vb. IV v. slobozi. ZLOCESTÎV s. m. (învechit, rar) Hulitor de Dumnezeu; defăimător. Moartea zlocestivului Theofil. dosoftei, v. s. octombrie, 6076, cf tdrg. - PI.: zlocestivi. - Din slavonul 3rbA0M6CTHBrh. ZLOI s. n. v. sloi. ZLOMBÎE adj. f. (Prin nordul Munt.; despre femei) îndemânatică, rădulescu-codin. - PI.: zlombii. - Etimologia nesigură. Cf zglobiu. ZLOSLÂVIE s. f. (învechit, rar) Erezie. Zoslavia lui Arie. dosoftei, v. s. ianuarie 1078. Şi-ntorcândpre mulţi de la zloslavia la pravoslavnica credinţă, id. ap. tdrg. - PI.: zloslavii. - Şi: zoslâvie s. f. - Din slavonul 3T>aocaabnK. ZLOT s m. Monedă poloneză (de aur sau de argint) care a circulat, mai ales, în centrul şi estul Europei şi în ţările române; s p e c. unitatea monetară de bază a Poloniei. Cf. florin. Am trimis Măriii tale 6 zloţi (cca 1620). rosetti, b. 90. Dumnedzău de iartă greş ala ta, îţ[i] iartă o mie de zloţi, varlaam, c. 27. Vasile-Vodă... tot câte un zlot au dat căzacilor pre vită. m. costin, o. 146. Au dat toţi câte un zlot. n. costin, let. ii, 45/25. Să ne mai de dumn[Qa]lui bani, tot câte un zlot de pământ (a. 1704). iorga, s. d. xvi, 208. Să se dea osteneala... şi preoţilor câte 1 zlot. antim, o. 339. Luat-am, de la popa Hrizea, după o claie de fân, 1 zlot (a. 1726). iorga, s. d. xvi, 31. Am vândut 4 pământuri, în 4 zloţi (a. 1731). uricariul, xxv, 149. La sărbătorile ceale mai mici, să dau de vel vister 3 zloţi. gheorgachi, cer. (1762), 276. Să plătescă... pe tot anul: de crâşmă cu pivniţă, câte duoi sloţi (a. 1780). uricariul, xvi, 129. Să li se deie câte trei zloţi pentru chel- 3208 ZLOT - 331 - ZMADICUŢĂ tuielile lor. şincai, hr. i, 253/23. Au dat Nicolae 10 zloţ camătă la loan Tomaş (a. 1809). iorga, s. d. xiii, 34. Bani de argint... taleri sau de 2 zloţi, calendariu (1814), 151/18. Taleru era 2 lei şi 10 par[ale], acum este cinci lei şi un zlot. dionisie, c. 224. Să suie la suma de 53... zloţi sau lei de Polonia, ar (1835), 46V29. Zece zloţi sau fiorini preţuiesc 1 rublă rusească, măs. gr. 137/4. Să li se deie fiecăruia câte cincizeci de zloţi, negruzzi, s. i, 174, cf. polizu. Numărai dară, pe masa doganei, cei opt zloţi sau fiorini, filimon, o. ii, 35, cf. pontbriant, d, lm. Soacra mică cinstea la muierile care aduceau placoanele cu câte un zlot la trei inse. pitiş şch. 106. Lelea Sida le gătea de mâncare pentru doi zloţi pe lună. săm, i. 336, cf. barcianu, alexi, w. Acolo am descusut nişte ţigani. Cu câteva smochine şi cu câţiva zloţi, tot. delavrancea, o. ii, 235. Le crăpa măseaua pentru câţiva zloţi, agârbicea-nu, s. 363. Azi mănâncă o pensie de cinci zloţi pe lună. REBREANU, I. 14, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. S-a CO-borât mierţa de mălai la un zlot. sadoveanu, o. xvii, 82, cf. scriban, d. S-au găsit acolo burdufuri de piele înţesate de galbeni, de zloţi, stancu, d. 227. îşi mai potrivise nasturii cu jilalţ..., şirurile de mărgăritare, sălbile de zloţi şi paftalele, barbu, princ. 19, cf. der, dex. Io la crîşmă nu-s datoare Făr ’ c-on zlot şi jumătate. mîndrescu, l. p. 159. Zece zloţi să dăruieşti Fiilor cari îi iubeşti, marian, nu. 674. Mărie, fată de hoţi, Na o cârpă şi doi zloţi, Şi nu te iubi cu toţi. hodoş, p. p. 175. Mărioară dintre bălţi, Na o rublă şi doi zloţi, mat folk. 225. Pe la noi, pe la Mădei, Mămăliga-i şapte lei, Culeşerul şapte zloţi, Mai trăieşte dacă poţi! şez. ix, 137. Măi crăşmari, Măi făgădari, Adî-m vinu, tu, di-un zlot Sî-l bem cu bogat cu tot. vasiliu, c. 30, cf. vîrcol, v. 71. Treizeci de zloţi că i-o dat. bîrlea, l. p. m. i, 135. Că-n trei zile şi-n trei nopţi A bătut sute de zloţi, balade, ii, 9. La podarul cel mai mare, I-am dat galbeni şi parale; La podarul din mijloc, I-am dat ş-aluia un zlot. folc. olt. - munt. ii, 504. Adî-mi mie vin de-un zlot: folc. mold. ii, 106. Cot de un ort şi aţă de un zlot, se spune atunci când, după multe eforturi, rămân puţine foloase. Cf. zanne, p. v, 209. *❖* (Cu determinări care arată felul) Pământul de ţarină am tocmit câte un zlot bătut (a. 1709). iorga, s. d. xvi, 209. Mi i-au dat dumnealui mie în mâna mea zloţi rumăneşti 10 (a. 1709—1736). id. b. r. 350. Să s[ă] ştie că această sj[a]ntă carte a m[e]a,... şi o-m cumpărat... zloţ turceşti (a. 1746). id. s. d. xiii, 208. La legătura aceştii cărţi au ajutat cu un zlot nemţesc (a. 1796). id. ib. 132. I-a plătit un zlot de argint, rebreanu, i. 56. Dintre monedele străine ce aveau curs în Moldova se citează în primul loc zloţii de aur, ungureşti şi tătăreşti. n. a. bogdan, c. m. 167, cf. cade. Satul cumpărat odinioară cu 200 de zloţi tătăreşti, sadoveanu, o. xix, 212. Zlot rău, monedă de 40 de crăiţari. scriban, d. Avea o oală de guruşi şi zloţi turceşti, barbu, princ. 122. Vechea monedă de măsură teoretică, zlotul de aur, în Moldova, panaitescu, o. ţ. 249. Mândră, pe obrazul tău Rumenele-s de-un slot rău. jarnîk - bîr-seanu, d. 441. ^ Expr. A nu plăti nici un zlot rău în ochii cuiva = a nu avea nici o valoare, a nu prezenta încredere. Evanghelia nu plăteşte nici un zlot în ochii mei. ALECSANDRI, T. 1 265, cf. DM, DEX. - PL: zloţi. - Şi: slot s. m. - Din pol. zloty. ZLOTÁR s. m. v. zlătar. ZLOTĂŞ s. m. (în Moldova, în orânduirea feudală) Persoană care era însărcinată cu strângerea impozitelor în zloţi. Au poruncit la toţi zlotaşii... să nu-i mai supere. n. costin, cf. cade. Au băut la masă... cu nişte slugi boiereşti, ce era zlotaşi. neculce, l. 9. Au primit pe zlotaşi şi fac socoteli drepte. Cel ce are dă pentru cel ce n-are. sadoveanu, o. x, 246, cf. scriban, d., dm. Domnul... trimitea pe seimeni la zlotaşii strângători de dări. stoicescu, c. s. 184. Birarilor care, în Moldova, purtau, adeseori, şi numele monedei în care încasau darea: ortaşi, zlotaşi, tăleraşi etc. id. ib. 344, cf. der. In Moldova... apar acum, în prima jumătate a secolului al XVII-lea, dregătorii fiscali numiţi după monede: zlotaşi, levaşi, tălăraşi. panaitescu, o. ţ. 250, cf. dex. ^ (Adjectival) La boiarii zlotaş car[e] este cap slujbii la Ţănutul Romanului (a. 1742). iorga, s. d. vi, 214. [La] cisla satului, boierii zlotaşi sau vornicii sau vătămanii nicidecum să nu se amestece (a. 1742). panaitescu, o. ţ. 208. - PL: zlotaşi. - Zlot + suf. -aş. ZLOTĂRÎE s. f. (învechit, rar) încasare a dărilor (în zloţi). Era logofăt mare şi era cu zlotăria la Suceava. NECULCE, L. 336. - PL: zlotării. - Zlot + suf. -ărie. ZLOTÓS, -OASĂ adj. (învechit şi regional; despre timp, anotimpuri etc.) Umed; ploios; p. e x t. care este mănos (1) (datorită umezelii). Pământul hleios... la timp slotos să nu se lucreze, litinschi, m. 6/6. Anii cei slotoşi. i. ionescu, b. c. 228/12. Verile cele slotoase. id., ap. cade. Timpul e tot mai slotos, urâtul îşi întinde stăpânirea lui de pustiu, adam, r. 90. Dacă... va fi omăt cu steluţe şi ger, anul va fi slotos. pamfile, văzd. 170, cf. scriban, d., dl, dm. Adăpa obştea cu apă curată, limpede, mai ales la vreme zlotoasă, cândpoşirca ce se scurgea între malurile de pământ era tulbure. barbu, princ. 169. Pe vremea zlotoasă, factorul... umblă în comună călare pe un roib. il februarie 1961, 41, cf dex, alr i 945/510, 518, 618, 675, 1 228/690. Dacă iarna îi slotoasă, are omăt, apăi şi vara îi plooasă. alr ii 5 053/414. + (Despre pământ) Noroios (2); umed. în unele părţi de câmp, unde pământul este slotos foarte, [substanţa] se compune numai din pământ muncit cu apă. manolescu, i. cf. cade. - PL: zlotoşi, -oase. - Şi: slotos, -oâsă adj. - Zloată + suf. -os. ZLÚJBÁ s. f. v. slujbă. ZLÚJNICÁ s. f. v. slujnic, -ă. ZMADICÎJŢĂ s. f. (Regional) Nuieluţă (Criştioru de Sus - Vaşcău). teaha, c. n. 283. 3215 ZMADIŢĂ - 332 - ZMEI - PI.: zmadicuţe. - Cf. z m a d i ţ ă. ZMADÎŢĂ s. f. (Regional) Nuieluţă (Criştioru de Sus - Vaşcău). teaha, c. n. 283. - PL: zmadiţe. - Cf. m ă d i ţ ă. ZMALT s. n. v. smalţ. ZMALTÂT, -Ă adj. v. smălţat. ZMALŢ s. n. v. smalţ. ZMÂNGURĂ s. f. v. mangură. ZMANŢ s. n. v. smalţ. ZMARÂGD s. n. v. smarald. ZMARAGDÎU, -IE adj. v. smaraldiu. ZMARÂLD s. n. v. smarald. ZMARÂND s. n. v. smarald. ZMARÎDIE s. f. v. smarid. ZMAŢ s. n. v. smalţ. ZMĂCI vb. IV v. smuci. ZMĂCIN vb. I v. smăcina. ZMĂCINÂRE s. f. v. smăcinare. ZMĂCINÂT, -Ă adj. v. smăcinat. ZMĂCITURĂ s. f. v. smucitură. ZMĂHOÂIE s. f. v. zmeoaie. ZMĂLTUI vb. IV v. smălţui. ZMĂLTUÎT1 s. n. v. smălţuit1. ZMĂLTUÎT2, -Ă adj. v. smălţuit2. ZMĂLŢUÎ vb. IV v. smălţui. ZMĂLŢUÎT, -Ă adj. v. smălţuit2. ZMĂLŢUÎTOR s. m. v. smălţuitor. ZMĂNŢUÎ vb. IV v. smălţui. ZMĂNŢUÎT, -Ă adj. v. smălţuit2. ZMĂOÂICĂ s. f. v. zmeoaică. ZMĂRÂGD s. n. v. smarald. ZMĂRÂND s. n. v. smarald. ZMAU s. m., s. n. v. zmeu. ZMÂCEÂLĂ s. f. v. smuceală. ZMÂCI vb. IV v. smuci. ZMÂCIOÂGĂ s. f. v. smicioagă. ZMÂCÎT, -Ă adj. v. smucit2. ZMÂCITURĂ s. f. v. smucitură. ZMÂGĂ s. f. v. mâzgă. ZMÂNCE s. f. v. smicea. ZMÂNCEÂLĂ s. f. v. smuceală. ZMÂNCÎ vb. IV v. smuci. ZMÂNCITURĂ s. f. v. smucitură. ZMÂNGĂLI vb. IV v. mâzgăli. ZMÂNTÂNĂ s. f. v. smântână. ZMÂNTÂNÎ vb. IV v. smântâni. ZMÂNTÂNÎCĂ s. f. v. smântânică. ZMÂRC1 s. n. v. sfârc. ZMÂRC2 s. n. v. smârc2. ZMÂRCAV, -Ă adj. v. smârceav. ZMÂRCÎ vb. IV v. smârci. ZMÂRCIOC s. m. v. zbârciog. ZMÂRCUREL s. n. (Regional) Smârculeţ. Pi uni era zmârcureli, Făcut-am eu podureli. diaconu, vr. 273. - PI.: zmârcurele. - Smârc + suf. -urel ZMÂRD, -Ă adj., s. m., s. f. v. smârd. ZMÂRDOÂRE s. f. v. smârdoare. ZMÂRTÎ vb. IV Intranz. (Regional) A învârti (Băbiciu - Caracal). Cf. gl. olt. C-o mână zmârtin de fus şi cu una trazim d'in caier. ib. - Prez. ind.: zmârtesc. - Din bg. CBbpTH. ZMEÂD, -Ă adj. v. smead2. ZMEÎ vb. IV. 1. (Familiar) Tranz. (Complementul indică oameni) A maltrata. Eu sunt negustor vechi! Pă mine să nu mă iei peste briceag, că te zmeiesc! BACALBAŞA, S. A. I, 277, cf. ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., scriban, d. Intranz. (în imprecaţii) Cu pământurile mele cu tot s-or băgat, smeie dracu-n ei! lăncrăn-jan, c. iii, 339. 2. R e f 1. A se răsti1. Mamă-hăi, de ce nu mă laşi pe mine? ... Hap şi tu, Nastraţine! Da’ cine le-o fi făcut? se zmeieşte Babeta. teodoreanu, m. u, 349. - Prez. ind.: zmeiesc. - Şi: smei vb. IV. - De la zmeu. 3270 ZMEIESC - 333 - ZMEOI ZMEIESC, -EÂSCĂ adj. Care aparţine zmeului (12); relativ la zmeu; de zmeu. Cf. cade, scriban, d. Voinicul cel fără tată intră şi el într-un palat zmeiesc. sclf 1958, nr. 1-2, 83. în câteva clipeli de ochi ajunseră la marginea lumei noastre şi trecură în Împărăţia Mamo-nului smeiesc. l.b. 169. - Pronunţat: zme-iesc. - PL: zmeieşti. - Şi: smeiesc, -eâscă adj. - Zmeu + suf. -esc. ZMEIEŞTE adv. în felul zmeului (I 2); ca zmeul. Fugea zmeieşte. Cf. scriban, d. I-am auzit ... râsul hăulitor ... care-i căsca zmeieşte gura. teodoreanu, m. u. 328. - Pronunţat: zme-ieş-. - Zmeu + suf. -&şte. ZMEIOÂIE s. f. v. zmeoaie. ZMEIOS, -OÂSĂ adj. Ca un zmeu (I 2); aprig. Spre soare cată Şi văd sub cerul luciu ... Zburând o herghelie de armăsari zmeioşi. alecsandri, o. 211, cf. BARCIANU, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE, DM, DEX. (Adverbial) Şargul fuge-n salturi sforăind zmeios. VOICULESCU, POEZII, I, 237. - Pronunţat: zme-ios. - PL: zmeioşi, -oase. - Zmeu + suf. -os. ZMELC s. m. v. melc. ZMELCI s. n. v. smalţ. ZMENTÂNĂ s. f. v. smântână. ZMEOÂICĂ s. f. I. Personaj fantastic din basme, imaginat ca o femeie uriaşă, rea şi dotată cu puteri supranaturale; mama sau femeia zmeului (I 2); (învechit şi popular) zmeoaie (I). Intrând fata în peşteră, s-au făcut zmeoaică şi s^au arătat la feciorul împăratului. fl. d. (1680), 8973. Să ştii, stăpâne, că acea flacără este muma zmeilor şi a zmeoaicelor. filimon, o. i, 426. Ei se aşezară ... şi nu le păsa nimic de focul smeoaicei. ispirescu, l. 26. Ca să-l facă să stea liniştit ..., cercă să-l sparie cu Lenia, o zmeoaică din Cyrena. contemporanul, v1? 421, cf. ddrf. Văd lupul din basme cu baba; zmeoaice şi codrul ce-l rod. coşbuc, p. ii, 21, cf. barcianu, alexi, w., şăineanu2. Se povesteşte că, la naşterea lui Ţugulea, zmeoaica pământului, de pizma ursitelor, îi lua vinele, pamfile, s. v. 32. Tăia calea zmeoaicei care-l urmărea, hogaş, dr. i, 16, cf. resmeriţă, d. Zmeoaica-l ţine în bordei, legat, voicu-lescu, poezii, i, 240. Situaţiile comice ... ale zmeoaicei şi ale mumei pădurii sunt foarte colorate, românia literară, 1970, nr. 77, 11/4. Leu cu leoaica, Zmeu cu smeoaica, ... Cum l-o-ntămpina. marian, d. 201. Când visezi noaptea ...o femeie, acea femeie e o zmeoaică; a doua zi te doare în piept. şez. xn, 166, cf. alr i 1 401/370, alr ii 5 792/605. (Ca termen de comparaţie, sugerează ideea de răutate) Unde să te întâl- neşti? ... Baba te pândeşte ca o zmăoaică. contemporanul, iii, 502, cf. 18. (Ca epitet, pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de“) Unde mă ascund de zmeoaica de soacră-mea? galac-tion, o. a. i, 64. + P. a n a 1. (Popular şi familiar) Iapă care aleargă repede. Hi! Zmeoaicele tatei, îndemnaţi înainte! creangă, p. 119, cf. cade, dm. II. (Bot.) 1. Plantă erbacee din familia umbelifere-lor, cu tulpina cilindrică, robustă, cu flori albe sau purpurii dispuse în umbele, care creşte în zona montană şi este folosită în medicina populară; (popular) somnoroasă (v. somnoros 3a), (regional) aerel, pi-dosnic (II 2), somnorel, chimionul-capului (Laserpi-tium latifolium). Cf. grecescu, fl. 256, n. leon, med. 75, RESMERIŢĂ, D., PANŢU, PL., CADE, BORZA, D. 96, DM, dex, h x 3, 20, 30, xii 286, 300. Zmăoaica creşte la munte ...se întrebuinţează în descântece de desfăcut. şez. xv. 142. 2. (Regional) Cânepioară (Eupaterium cannabinum). Cf. BORZA, d. 66. - Pronunţat: zme-oai-. - PL: zmeoaice. - Şi: (popular) zmăoaică, smeoâică, (regional) smaoâică (h x 3), smăoăică (ib. x 3, 20, 30, 67, alr i 1 401/370) s. f. - Zmeu + suf. -oaică. ZMEOAIE s. f. I. (învechit şi popular) Zmeoaică (I). Cf. anon. car. Răsună toată curtea ş-o zmeoaie Îmi stete înainte cu zmei o droaie, budai-deleanu, t. v. 91. Dară tocma când o trăgeam cu sila, Zmeoaia îmi dusă cu sine copila, id. ib. 92. Duh necurat Şi împieliţat ... Cu ochi de lupoaie, Cu gură de zmeoaie. marian, na. 385. întâlnitu-s-a leu cu leoaie, Zmeu cu smeoaie. PAMFILE, S. V. 46, cf. CADE, DM, DEX, CHEST. v/181, ALR II 5 792/102. II. (Bot.) 1. Plantă erbacee din familia umbelifere-lor, cu tulpina ramificată în partea superioară, cu flori albe sau roşiatice, dispuse în umbele, care creşte prin ţinuturile muntoase, prin locuri aride şi umbroase; (regional) tămâioară, toporaş (Libanetis montana). Cf. BRANDZA, FL. 227, PANŢU, PL., CADE, DM, BORZA, D. 99, DEX. 2. Plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu tulpina robustă, ramificată, cu frunze foarte mari, triunghiulare şi cu flori numeroase, dispuse în umbele, care creşte la marginea pădurilor şi în zone muntoase (Laser-pitium archangelica). Cf. borza, d. 96, flora r. p. r. vi, 645. 3. (Regional; în forma smăhoaîe) Briolă (Ligusticum mutellina) (Petrova - Vişeul de Sus), borza, d. 99. - Pronunţat: zme-oa-ie. - PL: zmeoaie. - Şi: (învechit) zmeioâie, (regional) zmăhoâie (borza, d. 96), smeoaie, smăoâie (chest. v/181), smăhoâie s. f. - Zmeu + suf. -oaie. ZMEOI s. m. (în descântece) Augmentativ al lui zmeu (I 2). Cf. dl, dm, dex. La mijloc de cale, întălnitu-l-o Leu cu leoi, Zmeu cu smeoi. mat. folk. 1540. Mă-ntâlnii Cu deochitoriu ... Cu moroiu, Cu zmeoiu, Cu strigoiu. ib. 1 567. Dimineaţa (cutare) s-a 3280 ZMEORAR - 334 - ZMEU sculat, Pa potecă a plecat, Cu zmeroiu s-a-ntâlnit. georgescu-tistu, b. 21. Zmeu cu zmeoi. gr. s. vi, 148. - Pronunţat: zme-oi. - PL: zmeoi. Şi: (regional) zmerói, smeói s. m. - Zmeu + suf. -oi. ZMEORÁR s. n. v. zmeurar. ZMÉORÁ s. f. v. zmeură. ZMERCĂNEÂLĂ s. f. v. smiorcăneală. ZMERDUÍ vb. IV v. smredui. ZMERDUÍT, -Ă adj. v. smerduit. ZMERÉNIE s. f. v. smerenie. ZMERÍ vb. IV v. smeri. ZMERÍT, -Ă adj. v. smerit. ZMÉRNÁ s. f. v. smirnă2. ZMERÓI s. m. v. zmeoi. ZMÉTIE s. f. v. smetie. ZMEU s. m., s. n. I. S. m. 1. (învechit) Şarpe (I 1); p. e x t. balaur. Tu pisaşi capul zmeului şi ai datu acela mâncare oamenilor Etiopului. psalt. hur. 64v/5. Pre aspidă ... Călca-veri şi frămănta-veri leul şi zmeul. ib. 78v/5. Lăudaţi Domnul de pămăntu, zmeii (şerpii, h. bă laurii d) şi toate fără fundurele. psalt. 306. Tu frămseş capetele zmiiilor într-apă. coresi, ps. 197/7. Mânia zmeului vinulu loru mânia aspidei nevindecată (a. 1579). gcr i, 16/13. Prindeţi-o să o ducem înaintea celui zmiu din cetate (cca 1600). cuv. d. bătr. ii, 151/19. Şi Eva înşelă Adam şi cădzură de bunrătatea lui Dom-nezeu şi ei şi zmeul (a. 1620). gcr i, 56/14. Un zmău mare de-aproape din pustie şi dând groază, să spăriiară ucinicii. dosoftei, v. s. noiembrie 99725. Mai bine să stai înaintea leilor şi a zmeilor decât înainted muierii reale. fl. d. (1680), 1674. în vârful fietecărui stâlp ..., patru zmei începea a se împleteci. cantemir, i. i. i, 126, cf. anon. car. Suflând în obrazul zmeului, îl răsturnă la pământ fără simţire (a. 1783). gcr ii, 131/3, cf. tdrg, cade, scrib an, d., dm, dex. Ea mi-a cere lumea toată ... Şi mi-a cere piei de zmeu Să-ncalţe piciorul său. pop., ap. gcr ii, 309. Poporul crede că smeii şi balaurii sunt şerpi gigantici care mănâncă oameni şi dobitoace, h ii 313, cf. marian, nu. 34, alr ii 5 IAU 228, 365, 514, 551, 723, 886, 987. ^Yig.Au început zmăul cu şapte capete, turcul, atâtea împărăţii ... a înghiţi. CANTEMIR, HR. 19. 2. Fiinţă fantastică din basme, considerată ca spirit al răului, care, de cele mai multe ori, capătă înfaţişare de uriaş (cu aripi şi cu coadă solzoasă), are puteri supranaturale, şi, uneori, se preface în vânt, nori, pară sau în animal fabulos, dar care, în cele din urmă, este învins de spiritul binelui; (popular, eufemistic) al-mai-rău, ceasul-cel-rău. V. b a 1 a u r, a 1 ă, b a 1 ă. Cf. lb. Cum era să stea singură într-o casă a căruia zo-voare şi verigi putea să fie într-o noapte sfărâmate de vreun zmeu. heliade, l. b. iii, 49/17. Era un smeu d-ai văzduhului din cei mai spurcaţi, gorjan, h. i, 9/22, cf. valian, v. Se ivi, dintr-un crâng, ... un zmeu, ... cu nişte gheare lungi, cu ochii înflăcăraţi ca tăciunii, cu buzele fripte, pline de spumă. pr. dram. 132. Eşti tu ... Viţă de om pământean Sau de vrun zmeu năzdrăvan? alecsandri, o. 106. Făt-Frumos întrebă pe zână că ce putere are zmăul ei? creangă, o. 171. Câte nu mi-ar spune dânsul Din poveştile cu zmei. vlahuţă, o. a. i, 13, cf. ddrf. La ţara lor nici zmei n-ajung! coşbuc, p. i, 66. Mi se pare c-ascult o poveste în care se bat zmei cu feţi-frumoşi. adam, r. 179, cf. alexi, w., candrea, f. 156. Azi voinici cu zmeii-n luptă Zarea nu mai înspăimântă. goga, poezii, 84. Smeul ... este un spirit răufăcător care, având înfăţişare de balaur întraripat, cea de şarpe ... sau cea de pară sau sul de foc, scoboară noaptea în casele oamenilor pe coşuri şi chinuie nevestele. pamfile, duşm. 244. Sunt în cer nişte zmei ... când se face furtună^ ..., ei se bat. id. văzd. 85. Eu sunt smeul din poveste ... cel cu aripi şi cu gheare, eftimiu, î. 40. Seara, venea tiptil lângă patul meu şi-mi povestea minuni cu zmei şi cosânzene. cocea, s. ii, 626. Dănuţ deschise ochii, c-un fior în spate. Se prefăcuse el în zmeu, dar simţise numai spaima lui Făt-Frumos. teodoreanu, M. i, 18. Are viziuni de Sabat, în care zmeii, demonii ..., ciclopii se bat. ralea, s. t, i, 28. Este omul o fiinţă asemenea zmeului din cutare basm a cărui putere se află ascunsă într-o pasăre? preda, r, 340. Zmeii, zmeoaicele, dracii, zânele ... au uneori această putere, sclf 1958, nr. 1, 8. De ce-ai pus în poarta stihiilor smeii răniţi? românia literară, 1970, nr. 109, 7/2. Se realizează un echilibru parţial, zmeii fiind omorâţi, ll, 1974, nr. 1, 100, cf. dex. Despre zmei şi balauri povesteşte ...că sunt nişte fiinţe gigantice, îngrozitori, cu haripi, scoţând foc pe nări şi gură. H iv 14. Smeii din basme sunt descrişi de popor ca nişte fiinţe mari, puternice peste măsură, care au mers pe pământ călări, ib. 67. împăratul ... avea trei fete şi, de frica zmeilor, le ţinea închise în casă. şez. ii, 49. Fata ... pusese şi ea ochii pe smeu şi asculta de poveţele lui. rădulescu-codin, î, 231. Să mergem pân la curtea smăului. o. bîrlea, a. p. i, 204. Şi s-a dus tot în sus ..., Aproape de curtea zmău lui. folc. mold. i, 267. ^ (Ca termen de comparaţie, sugerează ideea de putere, rapiditate) Unul p-o rudă goneşte între vrăjmaşi, ca un zmeu, Colea, fratele omoară pe însuşi fratele său. pogor, henr. 148/21. Au sărit cu toţii ca nişte zmei şi l-au scos din belea, ghica, c. e. i, 246. Zimbrul aprig ca un smeu. alecsandri, p. ii, 93. Vă duce cu căruţa cu doi cai ca nişte zmei. creangă, a. 119. Ştie ... să călărească ca un smeu paraleu, ispirescu, l. 12. Mă simt ca un zmeu. rebreanu, p. s. 138. Porţile s-au deschis, calul a sforăit şi a pornit ca un zmeu. sado-veanu, o. i, 175. Vântul ne ia-n braţe ca un zmeu. pillat, p. 111, Di! Caii mei, Nu vă lăsaţi, Zburaţi ca smei înaripaţi, beniuc, v. 13. Şi poţi şti că am ... Nouă căţelei Ca şi nouă zmei. pop., ap. gcr ii, 329. Tu murguţule-n putere, Du-mă iute ca un zmeu. alecsan- 3292 ZMEU - 335 - ZMEU dri, P- P- 49. Ba şi calul tău, Care-i ca ş-un zmeu, Să va otrăvi, De muscă-o murii balade, i, 316. Umblă parcă-i un zmeu. alr i 1401/856. Ce te repezi ca un zmeu De opreşti pe neic’al meu? folc. olt. — munt. ii, 365. Ne luptăm ca nişte zmei Ziua, noaptea, prin tranşei, folc. mold. i, 515. ^ (Ca epitet, pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de“) Telegarul voinicului are un zmeu de cal. ispirescu, l. 129. Răducanu e zmău de flăcău, delavrancea, ap. cade. Venea pe cărare-n jos un zmeu de fată. ap. cade. ^ (Prin vestul Transilv., prin Ban. şi prin sud-estul Olt.; în imprecaţii) Intre smeri-n ea şi-n tirel marian, nu. 76. Că noi bem de patru zile Cu crâşmarul, umple-l zmeii, goga, poezii, 52. Du-te zmăuluil alr i 1 401/ 190. Fire-al smeiil alr ii/i mn, 95, 2 744/872, alr ii 5 792/2, 29, 95, 325. ^ Zmeul zmeilor = căpetenia, şeful zmeilor (1 2). (F i g.) Zmeul zmeilor să-ncapă într-o şchioapă de mormânt, hasdeu, r. v. 167. ^ Expr. (Familiar) A se lupta ca un zmeu == a se lupta vitejeşte, alecsandri, poezii, 157. (Regional) A fi al zmeului (sau al zmeilor) = a fi neobişnuit de puternic. Oare să-l cerc [pe hoţ], doar nu va fi el chiar al zmăului. reteganul, ap. tdrg. Nime nu se mai cuteza să se mai apuce cu el la luptă, aşa, era de-a zmeilor! frâncu - candrea, m. 274. ^ (Atribuind calitatea ca un adjectiv) Negre toate sunt pe ei, Flinta scurtă, caii zmei. paraschivescu, c. ţ. 157. + F i g. Bărbat, de obicei tânăr, voinic, viteaz; p. e x t. erou. Eu, nerăbdător, îl zoream. Parcă-l auz: „Hei zmeule! he! că ţi-o gătesc acuma", brătescu-voineşti, p. 79, cf. cade. Tu, Ioane, zmeul tatii, prea mi te sumeţi. voiculescu, poezii, i, 109. „Un băiat solid“ este numit zmău. bul. fil. iv, 118, cf. dl, dm, dex. Şi la dreapta lui se vede Doi Căpleşti şi trei Buzeşti, Zmeii Ţării Româneşti. Purtătorii oştilor, alecsandri, p. p. 196, cf. alr i 1 401/270, 360, 361, 378, 388, 402, 540. + F i g. Cal aprig, nărăvaş, care aleargă repede. Mă aflam călare pe un pui de zmeu Un cal alb ca spuma, sion, poezii, 247/2. Noi l-am văzut călare pe zmeul arăpesc, Zburând cum zboară văzul din ochiul omenesc, alecsandri, t. ii, 110, cf. cade. Căruţa trasă de zmeii lui. galaction, o. a. ii, 269. Hi! caii mei... Moşnege! lasă drumul slobod Să treacă zmeii mei în tropot, beniuc, v. 15. în târg cumpărătorul obişnuieşte a se întreba... „Cum dai... zmeu“? dr. v, 230. 3. (Popular) Diavol. Cf. novacoviciu, c. b. i, 24, alr i 1 401, alr ii 5 792/2, 27, 36, 54, 105, 272, alr ii/i mn, 95, 2 744/2, 29. 4. Sg. (învechit şi popular). Boală (la fetele şi la femeile care au o dragoste neîmpărtăşită) despre care se crede că este provocată de zmeu (I 2) sau de zburător (I 2), şi care se manifestă prin frisoane, somnolenţă, halucinaţii; (popular) lipitură, zburător (I 2). Cf. lipitură. Că-ncepe de visează şi visu-n lipitură Incepe-a se preface şi lipitura-n zmeu, Şi ce mai faci pe urmă? heliade, o. i, 189. Mie mi se pare că cuconiţa are zmeu ... A ajuns ca o scândură, filimon, o. i, 203. Nu are nici zmeu, nici lipitură ... I-a căzut dragostea pe grămăticul cuconului. id. ib., cf. şăineanu2, cade. Bolnava se zbătea în chinuri, iar o babă îi descânta „de zmeu“. ulieru, c. 2, cf. dm, dex. ^ E x p r. (Popular) A prinde zmeu = a se îmbolnăvi de zmeu (I 4). Fetele sau femeile care iubesc prea mult un bărbat şi din împrejurări deosebite nu-l pot lua în căsătorie, se zice că „prind zmeu sau zburător“. N. leon, med. 136, cf. h 121, 229, alr i 1 401/710, 748, 790, 990. 5. (învechit şi popular) Stea căzătoare; p. ext. • cometă. Meteoarele ... de foc sunt: zmeii, stelele căzătoare. rus, i. i, 47/29. Steaua aceea ce cade ... se numeşte de popor zmeu. h iv 121, cf. xi, 9, alr i 1 401/ 136, 140, 150, 217, 223, 735, 780, 790, 795, 800, 805, 807, 815, 825, 900, 926, 952, alr ii 2 461/235, 250, ib. 2 462/812, 848, ib. 5 792/574, 791, alr sn iii h 807/235, 791. + (De obicei art.; şi ca n. pr.) Denumirea populară a constelaţiei Dragonului. Dragonul, în general peste tot e numit..., unii îi zic chiar zmeul. otescu, cr. 10. Dragonul este numit balaur sau zmeu. PAMFILE, CER. 165. II. S. n. Jucărie făcută dintr-un dreptunghi de hârtie sau de pânză fixat pe un schelet uşor de lemn, care, mânuită de pe pământ cu ajutorul unei sfori lungi, se ridică în aer la bătaia vântului; (regional) şercan (2), balaur, balon, pasăre (2), zburătoare (I 9), zbârnâitoare (II 4), uli. Cf. valian, v. De multe ori l-am găsit des-cleind un smeu. negruzzi, s. i, 206, cf. polizu, pont-briant, d. Cu drag se uită-n aer la un zmeu zbârnâitor. alecsandri, poezii, 85. [Copiii] se jucau cu zmeii, încât vârfurile pomilor lui sunt mereu pline de sfori, de bucăţele de hârtie şi de fâşii de zdrenţe, slavici, n. i, 251. Franklin ... îşi închipui că ar ajunge să aducă electricitate din nouri, dacă ar sui spre dânşii un zmeu înarmat cu sârmă de fier. contemporanul, iii, 397, cf. ddrf. Pe cât smânceşti, pe-atât de sus se-nalţă zmeul. coşbuc, p. i, 174, cf. barcianu. Câţiva copii se necăjeau cu un zmeu cu speteze. chiriţescu, gr. 168. Făceam smeie mari. ibrăileanu, a. 26. Aceeaşi hârtie cu care îşi împodobea el altădată, în copilărie, smeurile. ar-deleanu, u. d. 127, cf. cade. Mă băteam cu băieţii pentru zmeul tău şi pentru arşicele tale. galaction, o. a i, 275. Bucuria jocului cu zmeul în plin soare, teo-doreanu, m. i, 32. Era vântul de secetă - vântul copiilor, al scăldatului şi al zmeielor. sadoveanu, o. xvi, 484. Zmeii pe uluci Zbârnâind se-nalţă. pillat, p. 168. înălţat pănă-ntr-un nor Şi, crezându-se cocor, Zmeul mândru, tras pe sfoară, îşi închipuie că zboară, ar-ghezi, s. v, 179. Zmeul ..., împins de aripile lui Eol, mi-a zburat aproape din mână, desfăşurând cu repeziciune sfoara, călinescu, c. o. 102. Umblă după încurcat şi ne ia la toţi zmeele cu zmeul lui. camil pe-trescu, o. i, 619. înalţ zmeul peste sat cu prietenul meu. stancu, d. 98. Stătea cu nepotul pe marginea lacului şi meşterea la zmeu. preda, r. 208. Şi-atârnă astăzi zmeul de-un fir de telegraf labiş, p. 153, cf. alr i 1 401, alr sn v h 1 303, alrm sn iii h 1 103. Voinic vârtolomete, Cu pipota-ntre spete, Se suie-n slava cerului (Zmeul), gorovei, c. 398. Zmeu fără coadă, se spune despre un om zăpăcit. Cf. zanne, p. iv, 694. ^ (Ca termen de comparaţie) încep să defileze vitrinele mondene ... Bat albe muselinuri ca zmeele din coadă. anghel - iosif, c. m. i, 146. Lampa electrică juca în 3292 ZMEUAŞ - 336 - ZMEURĂ crivăţ ca un zmeu cu coadă de ninsoare, i. botez, şc. 87. O vijelie şi tot tezaurul meu Se va zvârli în aer nebun, precum un zmeu. călinescu, o. ii, 248. (Regional) Zmeu turcaleţ = jucărie rudimentară, făcută dintr-un trunchi de hârtie legat la două vârfuri cu sfoară, care îl susţine şi îl manevrează, iar, la al treilea vârf, prevăzut cu coadă. Am copilărit pe aceeaşi stradă de târg de provincie, agăţaţi de cozile aceloraşi smeie turcaleţe. t iulie 1968, 53. O hârtie legată cu aţă şi numit smeu turcaleţ, cu coadă la un colţ. şez. ix, 131. + S p e c. (Şi în sintagma zmeu meteorologic) Dispozitiv făcut din scândurele foarte subţiri sau din sârmă, îmbrăcat cu hârtie, pânză sau material plastic, legat şi manevrat de o sfoară, folosit în observaţiile atmosferice. Publică în „Natura “ din Bucureşti articole atrăgătoare despre „baloanele-sonde şi zmeuri le " în meteo- rologie. luc. vi, 348. Zmeul meteorologic e un aparat. ltr2 xvi, 131. -Pl.: (I) zmei, (II) zmeie şi (rar) zmeuri. - Şi: smeu, (învechit şi popular) zmău, (învechit, rar) zmieu, zmiu, (regional) smău, smer s. m., s. n. - Din v. si. 3M6H; smhh. ZMEUAŞ s. m. (învechit, rar) Zmeuieţ. Dar iacă zmeuaşii de toată parte Năpădind, m-apucă unul de nădragă, Altul de cizme, budai-deleanu, t. v. 92. - Pronunţat: zme-uaş. - Pl.: zmeuaşi. - Zmeu + suf. -aş. ZMEUUEŢ s. m. Diminutiv al lui zmeu (I 2); (învechit, rar) zmeuaş. Cf. ddrf, cade, dm, dex. Dar nu ştiţi voi că eu ucid douăsprezece suflete de-odată, dar nu pe un smeuleţ ca voi? sbiera, p. 182. - Pronunţat: zme-u-. - Pl.: zmeuleţi. - Şi: (regional) smeutâţ s.m. - Zmeu + suf. -uleţ. ZMEUNÂR s. n. v. zmeurar. ZMÉUNE s. f. v. zmeură. ZMÉUR s. m. Arbust din familia rozaceelor, cu tulpina dreaptă sau târâtoare, cu ramuri flexibile, acoperite cu ghimpi, cu flori albe şi cu fructe roşii, comestibile, care creşte (spontan sau cultivat) în regiunile de dealuri înalte şi de munte; (învechit şi regional) zmeurar (1), (regional) azurură, mălin (111), zmeură (2), zmeu-riş (2), mama-jidovului (v. mamă 4a), poame-de-runc (v. poamă II) (Rubus idaeus). Cf. coteanu, pl. 22, 23. Rubus idaeus, smeur. şincai, în dr. v, 561. Vecinătatea smeurului este vătămătoare celorlalte plante. brezoianu, a. 355/4, cf. polizu, pontbriant, d., baron-Zl, L. 144, CIHAC, II, 699, DDRF, BRANDZA, FL. 53, DAMÉ, T, 187, BARCIANU, alexi, w., şăineanu2, păcală, m. r. 21. II vedeam iarăşi împărţindu-şi, cu bună învoială, acelaşi rug de zmeură, hogaş, dr. i, 17, cf. resmeriţă, d., panţu, pl., cade. Miciurin ... a dus mult spre nord fragul, zmeurul, agrotehnica, i, 31. Zmeurul este introdus în cultura horticolă pentru fructele sale. ltr2, cf. borza, d. 150. Zmeurul este un semi-arbust care creşte în asociaţii dese ..., se cultivă pentru fructele sale aromate, botanica, 139, cf. der, dex. Smeurii cari ne dau smeura bună pentru mâncare şi pentru dulceaţă. h xi 323, alr i 867/420. Zmeur negru — specie de arbust fructifer din familia rozaceelor, cu ramuri ghim-poase şi cu fructe comestibile, de culoare roşie închisă (Rubus occidentalis). Cf. ltr2. Zmeur purpuriu = specie de arbust fructifer din familia rozaceelor, cu ramuri acoperite cu ghimpi şi cu fructe comestibile, de culoare roşie purpurie (Rubus neglectus). Cf. ib. - Pronunţat: zme-ur. - PL: zmeuri. - Şi: (învechit şi regional) smeur, smiu (coteanu, pl. 22), (regional) smeure (borza, d. 150) s. m., s. f. - Derivat regresiv de la zmeură1. ZMEURADĂ s. f. v. zmeurată. ZMEURAR s. m., s. n. 1. S. m. (învechit şi regional) Zmeur (Rubus idaeus). Cf. lb, polizu, pascu, s. 85. Scoboram pe o potecă printre ferige şi smeurari. AL LUPULUI, P. G. 135, cf. PANŢU, PL., CADE, LTR2, DL, DM, borza, d. 150, m. d. enc., dex. Fir de zmeurar Voina-i păcurar, densusianu, ţ. h. 298, cf. gregorian, cl. 64. 2. S. n. (Prin. Ban., prin Maram. şi prin Transilv.) Zmeuriş. Cf. alr ii 6 257/2, 27, 349, 353, 833. - Pronunţat: zme-u-. - PL: (m.) zmeurari, (n.) zmeu-raruri. - Şi: (învechit şi regional) smeurăr s. m., s. n., (regional) zmeorâr (alr ii 6 257/27), zmeunăr (pl. zmeunaruri ib. 6 257/353) s. n., zmiorâr (cade 1166), smiorâr (id. ib.) s. m. - Zmeur + suf. -ar. ZMEURÂŞ s. n. (Rar) Diminutiv al lui zmeu (II). In tovărăşia lui Gheorghiţă înălţăm zmeuraşe. brăes-cu, a. 50. M-am scoborât ... să caut o hârtie din care să fac un zmeuraş cu găurele, id. ib. 107. - Pronunţat: zmeu-u-. - PL: zmeuraşe. - Zmeuri (pl. lui zmeu) + suf. -aş. ZMEURATĂ s. f. 1. Băutură preparată din zmeură1 (1) fermentată, cu zahăr şi cu alcool. Cf. scl 1960, 670. 2. Băutură răcoritoare preparată din sirop de zmeură (1) şi apă (gazoasă). - Pronunţat: zme-u-. - PL: zmeurate. - Şi: (rar) zmeurâdă s. f. scl 1960, 670. - Zmeură1 + suf. -ată. ZMEURĂ s. f. 1. Fructul comestibil al zmeurului, de culoare roşie (sau, prin cultură, albă ori gălbuie), aromat şi dulce, folosit în alimentaţie. Cf. anon. car. Puţintel oţet au de garofe, au de trandafir, au de zmieură. mâncările, 28/6, cf. lb. Se poate întrebuinţa pentru rachiu încă şi merele, perele, zmeura, afinele, coacăzele, fm (1844), 512/l 6. Dulceaţă de fragi, zmeură şi altele, penescu, m. 51/2, cf. pontbriant, d., polizu. Cumpăra ... cofe de smeură ...de ni da să mâncăm. creangă, a. 76. Şi zmeura - anume-o făcu pe pământ Sălbatica zân-a pădurii, coşbuc, p. ii, 38, cf. barcianu. Fructul roşu - rumen sau gălbeniu, numit smeură. grecescu, fl. 213, cf. alexi, w., şăineanu2. în medicină, să întrebuinţează fructul, adecă smeura care lucrează ca diuretic, laxativ şi răcoritor, bianu, d. s. întâmplarea îmi punea la îndemână şi zmeura răcoritoare şi îmbălsămată a munţilor săi. hogaş, m. n. 161, 3302 ZMEURET - 337 - ZMEURIŞ cf. resmeriţă, D., cade. Linguriţa cu care luase şerbet de zmeură, brăescu, a. 23. Mâncau ... îngheţată de zmeură, de vişine, de lămâie, teodoreanu, m. u. 218. Ţigăncuşe zburdalnice se-ntorceau cu cofe pline de fragi şi zmeură, voiculescu, p. ii, 93. Urşii îşi iau partea de zmeură, sadoveanu, o. xx, 109. Aduse apoi nişte zmeură mare, brobonată şi cu miros ameţitor, camil petrescu, o. i, 154. Zmeura, cu roşul ei carmin, evocă buzele iubitei, sclf 1960, nr. 4, 660. Intr-un cui se sfrijise un coşuleţ de răchită în care fetele aduseseră zmeură, românia literară, 1970, nr. 95, 18/1. Se trece printr-un tifon zmeura coaptă, s. marin, c. b. 312. Pribegea copila ... în codri nutrindu-se cu smeură. RETEGANUL, P. v, 18, cf. ALR I 867, ALR II 6 257/29, 531, 537, 682, 728, 836. Două dealuri şi-o pădure Cu smeură şi cu mure. folc. mold. 547. (Ca termen de comparaţie) Obrajii ei rumeni ca smeura sunt. coşbuc, p. ii, 38. Acolo mi-am găsit tinereţea ca o zmeură în pădure, teodoreanu, m. u, 41. Muri o stea. Ca o smeură mustea, i. barbu, j. s. 134. A fost ...foarte intimidat şi s-a îmbujorat ca zmeura, românia literară, 1970, nr. 34, 6/2. Fig. Amurg de zmeură pe munte, vara ... Toţi rugii cerului şi-au scuturat povara, voiculescu, poezii, i, 226. Sunt ursul desişului negru Ştiu zmeura ta tăinuită, v. rom. decembrie 1964, 74. (Adjectival; regional, în sintagma) Mere zmeure = varietate de mere văratice cu gust dulce şi cu coaja roşie. Cf. dr, ii, 705, şez, v, 43, xv, 70. + (Regional; în forma zmiură) Agrişă (Păduroiu din Vale - Piteşti), alr i 1 210/792. 2. (Bot.; regional; în sintagmele smeură de munte damé, t. 187, borza d. 150, smeură albă borza, d. 150, smeură roşie id. ib.) Zmeur (Rubus idaeus). Locurile învecinate produc ...frumoase plante polare precum: zmeură ş. a. j. cihac, i. n. 247/7. Adâncimi întunecoase, Unde zmeura şi fragii şi mura Cea mai frumoasă Cresc în voie. conachi, p. 85. Hăţişurile nedescurcate de rugi de zmeură ... îţi înnoadă paşii pretutindeni, galaction, o. a. ii, 205. Legată mai mult de pădurea de brad este smeura (Rubus idaeus) cu fructele mai mici, dar mai mirositoare, simionescu, fl. 87. Fierul descrise o parabolă şi căzu într-o tufă de smeură. sadoveanu, o. xv, 43. Două dealuri ş-o pădure Cu zmeură şi cu mure. T. papahagi, m. 15. - Pronunţat: zme-u- şi (regional) zméu-rá (alr i 867). - Pl.: zmeure şi (regional) zmeuri alr i 867/18, 45, 107, 116. - Şi: sméurà (pronunţat şi regional, sméu-râ ib. 867/54, 159, 378, pl. şi regional sméuri alr i 867/ 77) s. f., (rar) sméur (scriban, d.) s. n., (învechit şi regional) zmiură (alr i 867/85, 748, 786, 810, 815. ib. 1 210/742; pl. zmiuri ib. 897/85), smiiiră (polizu, alr i 867/9), (învechit) zmiéurâ, (regional) zméorá (alr i 867/1, 24), sméorà (ib. 867/5), zméune (ib. 867/345, 347, 348, pronunţat şi: zméu-ne ib. 867/348), sméuruâ (ib. 418), jméurk (ib. 867/129, 131, 140, 186, 190; pronunţat şi: jmeu-ră ib. 867/186), şmâură (ib. 200) s. f. - Etimologia necunoscută. ZMEURET s. n. Loc pe care cresc (cultivaţi sau spontan) zmeuri; zmeuriş (1), (regional) zmeurar (2), zmeurişte, zmeuruş. Cf. gheţie, r. m., barcianu, alexi, w. Jos, la marginea dumbrăvii, Se usucă zmeuretul. goga, poezii, 157. Tufă de zmeuret. pillat, p. 134. Se opriră ca să prânzească pe podină, într-o poiană încărcată cu rugi de mure şi zmeuret. camil petrescu, o. i, 154, cf. dm. Am pornit pe zmeuret fără nici o încredere. vân. pesc., august 1964, 19, cf. m. d. enc., dex. Intr-un ... zmeuret, ursoaica şi cu puii rămaseră cu gurile căscate, plopşor, c. 48, cf. alr ii 6 257/130. - Pronunţat: zme-u-. - PL: zmeureturi. - Şi: (învechit) smeuret (gheţie, r. m. 420, barcianu, alexi, w.), (regional) zmeurete (alr ii 6 257/130; pl. zmeureţi ib.) s. n. - Zmeur + suf. -et. ZMEURETE s. n. v. zmeuret. ZMEURÎCĂ s. f. 1. Diminutiv al lui zmeură (1). 2. (Bot.; popular) Rozetă (1) (Reseda odorata). Cf. PANŢU, PL., CADE, BORZA, D. 146, H X 3, 420, XI 311, 389. Zmeurica sau rozeta (Rezeda) se pune în scăldătoarea copiilor mici. şez. xv, 142. Miresei, o zmeurică, Poarte-o la chiotorică. udrescu, gl. De la fraţi, de la surori ... De la strat cu smeurică, De la sora cea mai mică. folc. mold. ii, 757. 3. (Regional) Rachiu roşu îndulcit cu zahăr sau cu miere; (învechit şi regional) rozol1 (Mirceşti - Paşcani). alr ii 4 156/537. - Pronunţat: zme-u-. - PL: zmeurici. — Şi: (regional) zemeurică (h xi 311), smeurică (marian, na. 278, PANŢU, PL., CADE 1 165, BORZA D. 146, H X 3, 420, XI, 389, ALR II 4 156/537) s. f. - Zmeur + suf. -ică. ZMEURIŞ s. n., s. m. 1. S. n. Loc pe care cresc (spontan sau cultivat) zmeuri; zmeuret, (regional) zmeurar (2), zmeurişte, zmeuruş. Mi-aduc aminte că l-am întâlnit odată prin zmeuriş. creangă, p. 31, cf. alexi, w., şăineanu2. Se cultivă vişini, ... smeuriş. păcală, m. r. 280. Scoborâi în zmeurişul din care Pisicuţa nu-şi arăta ... decât numai vârful urechilor, hogaş, m. n. 163. Smeurişurile umplu seciurile dese. lungianu, ap. cade, cf. resmeriţă, d. Tufe dăinuitoare: smeuriş. comşa, n. z. Aci fusese pădure; e acum pământ pleş cu smeuriş. c. petrescu, î. ii, 202. Sunt de toate în grădina bunicii ... şi flori şi pomi de tot felul şi tufe de agrişe şi pomuşoară şi zmeuriş şi vie. teodoreanu, m. u. 247. Peste zmeuriş zăpada cade. voiculescu, poezii, i, 156. Coborî în răpă, sub zmeuriş. sadoveanu, o. xv, 19. Tăieturile [de păduri] sunt invadate de smeuriş, spini şi tufişuri, enc. agr. iv, 497. Pădurea cu zmeurişuri, cu sălbăticiuni, stancu, d. 20. Zmeurişul de aici ... răsplăteşte efortul, scânteia, 1960, nr. 4, 845, cf. m. d. enc., dex. Haideţi, fete, tupiliş, Ca vara prin zmeuriş. şez. iv, 235. Iu, iu, iu! prin zmeuriş, Cu puicuţ-alăturiş. ib. xv, 142, cf. alr ii 6 257/95, 102, 105, 172, 182, 192, 219, 280, 363, 365, 386, 682, 784, 833, 836. 2. S. m. (Regional) Zmeur (Rubus idaeus) Cf. borza, d. 150. - Pronunţat: zme-u-. - PL: (1) zmeurişuri, (2) zmeurişi, zmeurişe (alr ii 6 257/182). - Şi: smeuriş (pl. 1, smeurişuri), jmeuriş (alr ii 6 257/192) s. n. - Zmeur + suf. -iş. 3306 ZMEURIŞTE - 338 - ZMINTIT1 ZMEURÎŞTE s. f. (Prin Transilv.) Zmeuriş (1). Cf. alr ii 6 257/250, 279. - Pronunţat: zme-u-. - PL: zmeurişti. - Şi: smeurişte s. f. alr îi 6 257/279. - Zmeur + suf. -işte. ZMEURÎŢĂ s. f. (Bot.; Transilv., prin Maram. şi prin Bucov.) Rozetă (1) (Reseda odorata). Cf. panţu, PL., CADE, BORZA, D. 146, H XII 350, VICIU S. GL., COm. din ZAGRA - NĂSĂUD, MAT. DIALECT. I, 103. - Pronunţat: zme-u-. - PL: zmeuriţe. - Şi: smeurfţă s. f. bulet. grâd. bot. v, nr. 3-4, 66, PANŢU, PL. 279, cade 1165, borza, d. 287, h xii 350, viciu, s. gl., com. din ZAGRA - NĂSĂUD. - Zmeură + suf. -iţă. ZMEURÎU, -IE adj. De culoarea roşiatică a zmeu-rei. Cf. pontbriant, d., polizu, dl, dm. Pe toată durata solemnităţii, obrazul lui delicat a căpătat culori - când zmeurii, când palide, v. rom. decembrie 1963, 12. Doar râsete şi forme de argint Mai rămâneau în seara zmeu-rie. contemp. 1970, nr. 1 215, 3/5, cf. dex. + (Substantivat, n.) Culoarea descrisă mai sus. Lumină căzând ... în zmeuriul dolmanelor. românia literară, 1971, nr. 127, 18/1. - Pronunţat: zme-u-. - PL: zmeurii. - Zmeură + suf. -iu. ZMEURUŞ s. n. (Transilv. şi prin Mold.) Zmeuriş (1). Cf. PASCU, S. 362, CADE, VICIU, GL., ALR II 6 257/ 130, 228, 551, 574. - Pronunţat: zme-u-. - PL: zmeuruşuri şi zmeuruşe. - Şi: smeoruş (alr ii 6257/228), smeuruş (viciu, gl.) s. n. - Zmeur + suf. -uş. ZMIÂLŢ s. m. v. smialţ. ZMIÂRŢĂ1 s. f. (Iht.; prin Munt.) Chişcar (Lampe-tra). Cf. băcescu, p. 90. Zmiarţa stă pe gârlă, ... la nisip şi se prinde numai când seci apa. id. ib. 90. - PL: ? - Şi: zmioânţă s. f. băcescu, p. 58, 90. - Cf. smialţ. ZMIÂRŢĂ2 s. f. (Munt.) Miarţă (1). Cf. scriban, d. - PL: zmierţe. - Pref. z- + miarţă. ZMIC s. n. v. smic1. ZMICĂRÂIE s. f. v. smicăraie. ZMICĂRUIE s. f. v. smicăraie. ZMICÎ vb. IV v. smuci. ZMICIOC s. m. (Regional) Smicea (Lăpugiu de Sus - Deva), alr i 971/85. - PL: zmicioci. - Zmicea + suf. -oc. ZMICIOÂGĂ s. f. v. smicioagă. ZMICIUG s. n. (Prin sudul Transilv.) Smoc de păr care se află în vârful cozii vitelor. Cf. lexic reg. ii, 103. - PL: zmiciuguri. - Cf. zmicea. ZMICIUL vb. I. T r a n z. (învechit, rar) A biciui. Deci l-au spânzurat şi l-au zgărâiat şi l-au zmiciulat cu bice de vine de bou. dosoftei, v. s. noiembrie 161712. - Prez. ind.: zmiciulez. - De la zmicea. ZMICUÎ vb. IV. Tranz. (învechit, rar) A biciui. Iarăşi l-au zmicuit cu vine de bou. dosoftei, v. s. septembrie 36733, cf. tdrg, dr. vii, 528, - Pronunţat: -cu-i. - Prez. ind.: zmicuiesc. - De la zmicea. ZMICUR vb. I v. smicura. ZMI CURĂŢ URĂ s. f. v. smicurătură. ZMIDÂI s. n. v. smidă2. ZMIDÂR, -Ă adj. v. smidar. ZMÎDĂ s. f. v. smidă2. ZMIDĂRIE s. f. v. smidărie. ZMIDOS, -OÂSĂ adj. v. smidos. ZMIERCĂNÎ vb. IV v. smiorcăni. ZMIERLĂ s. f. v. mierlă. ZMIERLOI s. m. v. mierloi. ZMIEU s. n. v. zmeu. ZMIEURĂ s. f. v. zmeură. ZMIEUN vb. I v. mieuna. ZMIMINTÎ vb. IV v. sminti. ZMINCE s. f. v. smicea. ZMINCELUŢĂ s. f. v. smiceluţă. ZMINCHÎŞĂ s. f. v. sămăchişă. ZMINTEÂLĂ s. f. v. sminteală. ZMINTENIE s. f. v. smintenie. ZMINTI vb. IV v. sminti. ZMINTÎT1 s. n. (Transilv.) Amestec de făină de porumb cu apă (folosit ca hrană pentru pui). Cu apă rece şi făină de cucuruz se face smintit (terci) care ... se leagă cu lână. păcală, m. r. 263, cf. cade, com. din RĂHĂU - SEBEŞ, PAŞCA, GL., ALRM SN III h 933/172. - PL: ? - Şi: smintit s. n. - V. zăminti. 3343 ZMINTIT2 - 339 - ZNAMĂN ZMINTÎT2, -Ă adj. v. smintit2. ZMINTITOR, -OARE adj. v. smintitor. ZMIOÂNŢĂ s. f. v. zmiarţă. ZMIORAR s. m. v. zmeurar. ZMIRC s. n. v. smârc. ZMIRDÂR s. m. v. smirdar. ZMÎRDĂ s. f. v. smirdă. ZMÎRNĂ s. f. v. smirnă2. ZMÎU s. m. v. zmeu. ZMÎURĂ s. f. v. zmeură. ZMOÂCE subst. pl. (Regional) Sâmburii şi miezul moale, zemos, din mijlocul dovleacului (Stăneşti -Curtea de Argeş), l. rom. 1959, nr. 2, 55. - Etimologia necunoscută. ZMOÂCEC s. n. v. smoatic. ZMOÂLĂ s. f. v. smoală. ZMOÂTĂC s. n. v. smoatic. ZMOÂTIC s. n. v. smoatic. ZMOC s. n. v. smoc. ZMOCHIN s. m. v. smochin. ZMOCHÎNĂ s. f. v. smochină. ZMOCOTÎ vb. IV v. smocoti. ZMOLENCI subst. v. smolenci. ZMOLÎ vb. IV v. smoli. ZMOLÎT, -Ă adj. v. smolit. ZMOLNIŢĂ s. f. v. smolniţă2. ZMOMUÎ vb. IV v. smomi. ZMORC s. n. v. smârc2. ZMORCĂÎ vb. IV v. smiorcăi. ZMORLĂ s. f. (Regional) Numele a doi peşti; a) zvârlugă (I 1) (Cobitis taenia). Cf. băcescu, p. 176; b) (şi în sintagma zmorlă galbenă, băcescu, p. 86) câră (Cobitis aurata balcanica). Zmorlele se prind numai pe ţârâeci. id. ib. 86. - PL: zmorle. - Şi: (regional) smorlă s. f. băcescu, p. 86. - Cf. zmiarţă. ZMREDUI vb. IV v. smredui. ZMREDUITOR, -OARE adj. v. smreduitor. ZMUC s. n. v. smoc. ZMUCÎ vb. IV v. smuci. ZMUCITURĂ s. f. v. smucitură. ZMUG s. m. v. smuge. ZMUJ s. m. v. smuge. ZMULGE vb. III v. smulge. ZMULS, -Ă adj. v. smuls2. ZMULT1 s. n. v. smuls1. ZMULT2, -Ă adj. v. smuls2. ZMULTARĂ s. f. v. smultură. ZMULTURĂ s. f. v. smultură. ZMULŢUIT, -Ă adj. v. smălţuit2. ZMUNCEĂ s. f. v. smicea. ZMUNCÎ vb. IV v. smuci. ZMUNCÎT, -Ă adj. v. smucit2. ZMUNCITURĂ s. f. v. smucitură. ZMUNŞÎ vb. IV v. smuci. ZMUNTURĂ s. f. v. smultură. ZNAC s. n. (Regional) îndemn (Pojorâta - Câmpulung Moldovenesc), lexic reg. ii, 118. - PL: znacuri. - Din ucr. 3HaK „semn“. ZNÂGĂ s. f. v. snagă. ZNĂHĂ s. f. v. snagă. ZNĂMĂ s. f. v. znamăn. ZNÂMĂN s. n. 1. (învechit şi regional) Piatră, semn de mormânt. Care piatră ş-au pusu-o pre mormânt în loc de znamăn. dosoftei, v. s. octombrie 76720. Zleamăne [sunt] pietrele ce se pun lângă crucea mormântului. liuba-iana, m. 35. Zleamene ... aşa se numesc crucile şi pietrele ce se pun la mormântul celor morţi. id. ib. 84, cf. tdrg, scrib an, d., h ix 62. + (Prin Mold. şi prin Bucov.) Loc în afara cimitirului în care se înmormântează sinucigaşii; p. r e s t r. mormânt de sinucigaş. Locul sau mai bine zis mormântul în care se îngropau [sinucigaşii] ...se mai numeşte încă şi astăzi ... sniamen, iar în altele sniamet. marian, î. 344, cf. tdrg, scriban, d. + (învechit, rar) Monument comemorativ. Sosim la un znamăn, stâlp de piatră ..., acest stâlp au ridicat Alexandru, împăratul machedonilor, când au gonit pre Darie persul, dosoftei, v. s. octombrie 79v/8. + (învechit, rar; în forma znamen) Placă 3395 ZNAMEN - 340 - ZOAIE de metal purtată la gât de militari, ca semn de identificare. Cf. CADE. 2. (Regional) Fiinţă (mai ales om) slabă şi pocită; arătare. Cf. cade, dm, rev. crit. iii, 169, udrescu, gl. ^ (Ca epitet, pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de“) Opt băieţi i-au murit ... A rămas znamia asta de lancu. stancu, d. 29. S-a hotărât s-o vânză Pe-o znamie de balcăză. paraschivescu, c. ţ. 143. Snama aia de fată. udrescu, gl. Nişte sname de oi. id. ib. 3. (învechit şi regional) Fiinţă imaginară potrivnică omului; monstru (1). Ca pre neşti zname cu chip de hiară ...le scoate din hotarăle lumii, molnar, ret. 29/13. Sniamenul este un fel de diavol care împiedică pe oameni şi le face smintele. marian, î. 347. - Pl.: znamăne. - Şi: známen, snámen (rev. crit. iii, 169) s. n., snâmină (cade) s. f., (învechit şi regional) zleâmăn, zleámen, snâmăn (dosoftei, v. s. octombrie 76720, h ix 62, udrescu, gl.), sniámen, sniámet s.n., (învechit) znâmă s. f., zneâmăn (psalt. 1651, 182, tdrg, scriban, d.), jneâmăt (tdrg) s. n., (regional) známie, snâmă s. f., şniâmet (marian, î. 346) s. n. - Sg. refăcut după znamenii (pl. lui znamenie). ZNÁMEN s. n. v. znamăn. ZNAMÉNÁ s. f. v. znamenie. ZNAMÉNIE s. f. 1. (învechit) Faptă însemnată, ieşită din comun; minune (1). Puse în Eghipet semnele (znameniele c2) sale şi mirurile sale în câmpulu lu Taneosu. psalt. 159. Să se încredinţeze că era grăită de elu ... cu această znamenie. coresi, ev. 168. Mergea amu mulţi după el ..., dereptu dúdesele şi zname-niile ce făcea. id. ib. 230, cf. dhlr ii, 492, t. papahagi, c. l., l. rom. 1974, 41. 2. (Prin Munt. şi prin Dobr.) Om (copil) slab, pipernicit (şi foarte urât). Cf. cade, scl 1969, 126, alr i 786/677, udrescu, gl. *❖* (Ca epitet, pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de“) Snamenia aia de fată m-a lăsat singură, udrescu, gl. 3. (Regional) Nebun (I 2). Cf. cade. 4. (Olt. şi Munt.) Arătare; monstru (1). Cf. cade, dm. A născut fata împăratului şapte znamenii, jumătate om şi jumătate câine. şez. iii, 74, cf. lexic reg. 88. Snamenia ... ca un ied bărbos s-a pus înaintea boilor. UDRESCU, GL. - Pl.: znamenii. - Şi: (regional) znaméná (cade), snaménie, snamână (cade), snamină (id. ib.) s. f. - Din slavonul 3HAMeHHK. ZNÁMIE s. f. v. znamăn. ZNEÂMĂN s. n. v. znamăn. ZNICEÁ s. f. v. smicea. ZNI0RLĂ s. f. (Iht.; regional) Ţipar1 (la) (Misgur-nus fossilis). băcescu, p. 167. - Pl.: zniorle. - Cf. s m i o a r ţ ă. ZNÎRNĂ s. f. v. zârnă1. ZNOÂBĂ s. f. v. snoavă. ZNOÂVĂ s. f. v. snoavă. ZNOP s. m. v. snop. ZNOPEÂLĂ s. f. v. snopeală. ZNOPÉŞTE adv. v. snopeşte. ZNOPÍ vb. IV v. snopi. ZNOPITÚRÁ s. f. v. snopitură. ZNOV1 s. n. v. zvon1. ZNOV2 subst. v. snoavă. ZNOVÓS, -OÂSĂ adj. v. snovos. ZO1 interj, v. zău. ZO2 interj, v. zeu. ZOABĂ s. f. v. zoavă. ZOÁBE s. f. pl. v. zăbală. ZOAGRAFÍE s. f. v. zugrăvie. ZOAIA interj, v. zău. ZOÁIE s. f. (Mai ales la pl.) 1. (Popular) Apă murdară (cu săpun sau cu leşie) rămasă de la spălarea rufelor, a vaselor etc.; apă murdară; spălătură (2), (rar) scursoare (I 1), (regional) hâlbe. V. lături. Nu vom suferi nici gunoaie, nici zoiuri ... prin case şi ogrăzi, c. vîrnav. h. 93/1, cf. polizu. Toate materiele organice pot forma, prin descompunerea lor, îngrăşeri, cumu-s: zoile, leşia. i. ionescu, b. c, 451/14, cf. cihac, ii, 474, lm. Aveau gropi de turnat zoile de la cuhne, contemporanul, iii, 147, cf. gheţie, r. m., barcianu, şăineanu2. Trupul îşi spală cu toţii şi zoile-n mare le-aruncă. murnu, i. 12, cf. tdrg. Dacă toate cămeşile s-au stors în această zoaie, se spală şi petecele, pamfile, i. c. 371. O garafă de vin de pe care zoile se prelingeau în toate părţile, hogaş, dr. i, 85, cf. resmeriţă, d. Zoalele lighenelor pe care ... le vor zvârli din uşile roşii ale odăilor, ardeleanu, d. 300. Zoile din albie şi de pe jos. galaction, o. a. ii, 317. Trec mieii trudiţi la tăiere ... Zădarnic încearcă să beie Dintr-o băltoacă de zoi. LESNEA, VERS. 152, cf. I. BARBU, J. S. 128. îl opri ... şi-şi duse mâneca înnegrită de zoi la frunte, camil petrescu, o. ii, 281. Majurii varsă repede zoaia din cazane. camilar, n. i, 396, cf. dl, dm. Strângea paharul lipicios, tărcat, cu zoaie roşii, românia literară, 1971, nr. 126, 17/3, cf. dex. Când s-au înfierbântat broasca, a început a curge dintr-însa nişte zoi spurcate, sbiera, p. 16. Şi mai au, într-o căldare, Puţină zoaie de carne, Şi dacă nu s-or hrăni Or mai spăla o oală. marian, nu. 847. După ce te-ai spălat la cap, varsă îndată zoile. şez. iii, 123, cf. graiul, i, 230, com. din straja - 3420 ZOALA - 341 - ZOAVĂ rădăuţi. Cu şinorul dezlega-ţi-om De nu-i fă (ce) zoi CU puroi. BÎRLEA, L. P. M. II, 390, cf. COMAN, GL., ALR I 2 000/394, 418, 420, 424, 508, 510, 512, 516, 522, 526, 528, 530, 536, 538, 550, 584, 588, 592, 684, alr sn iv h 1 116, alrm sn iii h 935, a v 15, vi 26. Aruncă zoaiele din covată! mat. dialect, i, 199. ^ F i g. De pe o fereastră a casei dumitale, se aruncă zoaie în capul publicului. CARAGiALE, o. v, 217. Aţi mânjit cu zoaia unui creier terciuit, limba, gustul şi simţirea, vlahuţă, p. 86. (Adverbial, ca determinant al unui adjectiv, căruia îi dă valoare de superlativ absolut) Cămaşa omului e neagră zoaie, stancu, d. 198. 2. (Prin Ban. şi prin Transilv.) Spumă de săpun. Cf. alr ii 3 372/2, 27, 130, 141, 157, 172, 192, 784. 3. (Prin. Bucov.) Puhoi de apă tulbure. Cf. şez. v, 174, GLOSAR REG. 4. (Prin Bucov.; în forma zoală) Ploaie măruntă (de lungă durată). Com. din straja - rădăuţi, lexic reg. 112. 5. (Prin Bucov.) Vin sau rachiu de calitate inferioară. Cf. şez. v, 174, a v 14. 6. (Regional; în forma zoală) Spumă de pe laptele muls proaspăt (Mediaş), alr i 1 060/144. 7. (Transilv. şi prin nordul Munt.) Spumă (3) la animale. Cum se numeşte saliva: bale? Când i se zice spumă sau zoaie? dr. v, 272. O făcut zuale la gură. ALR I 112/190, cf. ALR Il/l MN 13, 6 900/157, ALRM Il/l h 56/157. 8. (Prin Transilv.) Sudoare spumoasă. Zoii albe, ca de săpun, curgeau de pe calul care se scutură, agâr-biceanu, a. 186. Curge zoaia de pe obrazul lui. Com. din frata - turda, alr i 111/131, 140, 144, 156, 770. 9. (La pl.; prin nord-estul Olt.) „Şiroaie“. îi curgeau pe faţă zoaie de năduşeală. cv. 1951, nr. 9-10, 47. 10. (Regional; în forma zoi) Apă spumoasă şi cu vreascuri, adunată la stăvilarul morii (Someş - Gurus-lău). Cf. mat. dialect, i, 218. 11. (Bucov. şi prin nord-vestul Transilv.; în forma zoi) Bloc de gheaţă plutitoare. îşi porniră piuele ... trebuiau să cureţe sloii, zoiurile de gheaţă, agârbicea-nu, a. 486, cf. a v 6, 7, 14, 15, 16, 17, 18, mat. dialect, I. 218, GLOSAR REG. 12. (învechit; în forma zoi) Pleavă (I 1). Cf. lb, POLIZU, DDRF, GHEŢIE, R. M. - Pronunţat: zoa-ie. - Pl.: zoi şi zoaie, (învechit) zoiuri. - Şi: (regional) zoâlă (pl. zoaie şi zoii) s. f., zoi (pl. zoaie şi zoiuri) s. n., zoiâ (pl. zoiele) (mat. dialect. i, 199), zóie, soáie (resmeriţă, d.) s. f. - Din v. sl. *zola, cf. bulg. 30Jia. ZOALA interj, v. zău. ZOÂLĂ1 s. f. (învechit şi regional) Trudă (1). Cf. lb, polizu, cihac, ii, 474, lm. Ostenit, bietul feciorul nost, de zoală câtă mai fuse cu cei doi zmei, ieşise şi el afară să mai răsufle, f (1885), 221, cf. gheţie, r. m. După zoală şi alergare multă, de-i fi şi cruţător, vei avea cele de lipsă. luc. ii 238, cf. tdrg, pamfile, a. r. 265, resmeriţă, d., cade, scriban, d., dl, dm. C-am avut, din întâmplare Şi-o cinstită moaşă mare ... Şi la dânsa, nu putem Zoală să i-o întoarcem, marian, na. 304. După atâta zoală-l cuprinse un somn ..., de adormi ca mort. reteganul, p. iii, 28, cf. frâncu - candrea, m. 107, com. beniuc, teaha, c. n. 284. ^ E x p r. (Regional) A da o zoală (unui lucru) = a face (un lucru) superficial. Cf. scriban, d. + (Regional) Ceartă; neînţelegere. Cf. dl, dm. în casa lui, în sfârşit, vechea zoală cu slugile, slavici, n. i, 253. N-am nevoie de zoală şi turburare. barbu, princ. 292, cf. pamfile, c. 55. - PL: zoaie. - Etimologia necunoscută. ZOÂLĂ2 s. f. v. zoaie. ZOÂMPĂ s. f. v. joampă. ZOÂNĂ1 s. f. (învechit şi regional; la sg. cu sens colectiv) Rămăşiţă de la vânturatul grânelor. V. p 1 e a - Vă (I 1). Cf. PONTBRIANT, D., DDRF, ŞĂINEANU2, TDRG. Grăunţele nedezvoltate şi pe jumătate seci ... cad [la vânturat] între vravul nou şi între pleavă ..., alcătuind o câtime ce se numeşte ... coadă, codină sau zoană. pamfile, a. r. 215, cf. resmeriţă, d., cade. De îndată ce oile încep să fete ..., li se dă chiar zoană, grăunţe, orz. stoian, păst. 45, cf. scriban, d. Nu-ţi bizui nădejdea de mâine niciodată Pe zilele, ca zoana şi pleava vânturată, arghezi, vers. 397, cf. ltr2, dl, dm. Vom colecta ...o importantă cantitate de zoană de la treie-riş. vân. pesc. septembrie 1960, 12. Au fost recoltate ... mari cantităţi de zoană de grâu, de la batoze, ib. octombrie 1960, 23, cf. dex, com. din turnu-măgurele, ciauşanu, v., alr ii 5 318/723, 769, 791, 899, alr sn i h 85. - Pl .: zoane şi (regional) zonuri (scriban, d.). - Şi: (învechit) zonă s. f. pontbriant, d. - Cf. ser. zona. ZOÂNĂ2 s. f. v. zonă. ZOÂPĂ s. f. (Prin nord-estul Olt.) Nuia mare sau baston cu care se ameninţă copiii. Mă, staţi la un loc, că iau zoapa şi ... cv 1950, nr. 1, 33. - PL: zoape. - Formaţie expresivă. ZOÂRCĂ s. f. (Prin Mold. şi prin estul Munt.) Mâncare proastă cu zeamă multă; zeamă lungă şi proastă. Cf. SCRIBAN, D. - PL: ? - Cf. zoaie, zoală. ZOÂRE subst. pl. v. zori1. ZOARI subst. pl. v. zori1. ZOÂVĂ s. f. (Prin sudul Olt. şi Munt.) Scurteică. Cf. RESMERIŢĂ, D., CADE, DL, DM, H V 5, VII, 373, IX 29, 124. Să-mi facă ... Şi zoabă de lânărie Ş-o batistă ghizăvie. i. cr. iii, 152. - PL: zoave. - Şi: zoabă s. f. - Cf. z u a v. 3431 ZOAVOAROŞ - 342 - ZOBI ZOAVOAROŞ adj. invar. (Regional; despre vin) Amestecat; falsificat (Moftinu Mic - Cărei). Cf. alr sn i h 238/334. - Din magh. zâvaros. ZOB s. n. 1. (învechit şi regional) Ovăz (Avena sativa). Cf. anon. car., lex. mars. 120, dl, borza, d. 28. + Grăunţe de ovăz (amestecate şi cu alte grăunţe) folosite ca hrană pentru cai. Cocişul fura ovăsul (zobul) calului şi îl vindea, ţichindeal, f. 120/14. Tot în Banat, este datina ca femeile să ducă ... cailor de la vecini zob, adică cucuruz, ovăz şi sare. marian, s. r. ii, 51. Bine calul îl hrănea, Ii da zob cu merniţa Şi vinul cu vedriţa. mîndrescu, ung. 119, cf. tdrg, cade, dl, dm, dex. Am dat zob cailor, h xviii 276. Ce-ţi ai, mur-gule, ce-ţi ai? Eu-ţi dau zob, Tu nu zobeşti, Eu te-adăp, Tu nu te-adăpi. densusianu, ţ. h. 296. 2. (Popular; de obicei cu sens colectiv) Bucăţi (foarte) mici rezultate din tăierea lemnului, din spargerea, tăierea etc. unui obiect de sticlă, ceramică etc., s f ă r â -mături (v. s fărâmătură 1); p. ext. fărâmă. Să umple cu zob de cărămidă cât ţine balta împrejuru fântânii (a. 1797). arh. olt. i, 379. Piatra ... căzu pă corabie şi o cufundă numai într-o clipă, făcând-o zop. gorjan, h. ii, 59/10. Putea să taie din zăvoi vrăjari, nuiele, zob şi pari. slavici, v. p. 50, cf. ddrf, barcianu, şăineanu2. Se taie, mai întâi, gheaţa de la mal ... şi se scoate zoburile de gheaţă afară, atila, p. 138, cf. resmeriţă, d., cade. Erau zob farfuriile şi paharele de pe masă. pas, l. i, 254, cf. ltr2, dl, dm, dex, ciauşanu, v. 212, gr. s. v. 124, alr i 768/795, ib. 1 989/790, alr ii 4 019/784, lexic reg. 51. Zoburi de pâine, udrescu, gl. ^ F i g. Măi, omule, bagă-ţi minţile-n cap, că-ntr-o bună zi, te scoate zob, nu alta, din abataj, contemp. 1948, nr. 104, 17/2. Niculaie a fost luat de fraţi în căruţă şi dus acasă, zob. preda, m. 45. ^ Loc. vb. (Popular). A (se) face zob = a (se) sfărâmă (1); a (se) distruge. Cf. ddrf. Geamurile de la casă se făcură zob. conv. lit. xlii, 452. Se făcură zob învechitele pravili. lesnea, vers. 296, cf. scriban, d. Aruncă de pământ un pepene rămas crud pe câmp, de-l făcu zob. CAxMiL petrescu, o. iii, 280, cf. dl. îşi mâncau trupul făcut zob, îşi mâncau pământurile, vintilă, o. 26. Casele, făcute zob, erau muşuroaie de cărămizi. T. popovici, s. 24, cf. dm. Am văzut atâtea ... Şi sate pustii, târguri făcute zob. contemp. 1970, nr. 1226, 1/1, cf. dex. Grindina a făcut zob prunii, udrescu, gl, cf. alr sn iv mn h 1 036/928. (Prin lărgirea sensului) Camioane şi autobuze ... se năpusteau asupra lor, guiţând din claxoane şi din sirene să-i facă zob, nu alta. v. rom. februarie 1954, 63. I-au luat la bătut ... de parcă ar fi vrut să-i facă zob. stancu, d. 150. O maşină a făcut zob un om. cinema, 1968, nr. 5, 18. 3. Fărâmiturile de foi şi praful de tutun care trec printr-o sită cu ochiurile de 1 mm2. Cf. ltr2, m. d. enc. - PL: zoburi. - Şi: (învechit) zop s. n. - Din. v. si. 30Eh. Cf. magh. z a b. ZOBÂLĂ s. f. v. zăbală. ZOBÂN s. n. (Regional) „Trunchi mare şi gros“ (Zagra - Năsăud) paşca, gl. - PL: ? - Cf. z o b. ZOBĂRÎE s. f. (Regional) Cantitate (mare) de zoburi (v. z o b 2) (Săpata - Piteşti), udrescu, gl. A dărâmat soba şi s-a umplut casa de zobărie. id. ib. Ce de zobărie de pâine s-a strâns de la pomană! id. ib. - PL: ? - Zob + suf. -ărie. ZOBEÂLĂ1 s. f. (Prin Olt. şi prin Munt.) Sfărâmare (i). Cf. zobi (2). Cf. ciauşanu, v. 212, udrescu, gl. ^ Fig. Coasa asta e curată zobeală de oase. udrescu, gl. + (Prin Munt.; mai ales în descântece) Stare generală proastă, însoţită adesea de dureri musculare; senzaţie de sfârşeală. Cf. grigoriu-rigo, m. p. i, 89. Ieşi diavole de la cutare ..., Cu ameţelile, Cu zobeala, Cu fărâmeala, Cu fârşeala. şez. x, 91. Un bolnav poate să aibă şi să simtă: ameţeală, ... nebuneală, ... străn-sură, ... zdrobitură, ... zobeală. şez. xx, 20, cf. gr. s. vi, 113. + (Regional) Bătaie (Săpata - Piteşti), udrescu, gl. Mi-a tras o zobeală zdravănă, id. ib. - PL: zobeli. - Zobi + suf. -eală. ZOBEALĂ2 s. f. v. zăbală. ZOBELNIŢĂ s. f. (Regional) Sac în care se dă cailor zobul (1) (Berzasca - Moldova Nouă). Cf. alr i 11275/5. - PL: zobelniţe. - Zob + suf. -elniţă. ZOBET subst. (Regional; în expr.) A se duce în zobet = „a se duce în petrecere“, şez. xviii, 167. - Etimologia necunoscută. ZOBI vb. IV. 1. T r a n z. (Regional) A hrăni cu zob (1). Cf. cade. + (Prin sud-vestul Transilv.; despre cai; complementul indică zobul; folosit şi ab s o 1.) A mânca (1). Ce-ţi ai, murgule, ce-ţi ai? Eu-ţi dau zob, Tu nu zobeşti, Eu te-adăp Tu nu te-adăpi. densusianu, ţ. h. 296. + (Regional; complementul indică ştiuleţi de porumb) A curăţa de boabe; (regional) a zdrobi (I 2), a zdrumica (I 2) (Câineni - Călimăneşti). Cf. gl. olt. Zobim o bucată de porumb ş-ala-l ţânem în mână şi dăm cu el de calaltă. ib. 2. Tranz. şi re f 1. (Popular) A (se) sfărâmă (1); p. e x t. a farâma. Cf. ddrf. Zobi ea o grămadă de cioburi. săm. iv, 770, cf. alexi, w., şăineanu2. Ca momeli pentru ei, se pun midii, scoici etc. zobite şi împrăştiate pe reţea, atila, p. 102, cf resmeriţă, d., cade. N-a scos lacrămi nici atât cât i-ar scoate o ceapă zobită cu pumnul pe genunchi, iovescu, n. 204, cf. scriban, d., dl, dm, dex. Şi oasele-i le zobi, Le frămănturi. mat. FOLK. 570, cf. CIAUŞANU, V. 212, TOMESCU, GL., ALR I 1 989/792, 795, alr sn v h 1 319/791. Plugari au pornit, Cuibu mi-au zobit, Ouăle-au strivit, folc. olt. -munt. ii, 641. (R e f 1. p a s.) Grâul ... Se treieră de cai, Se sfarmă, se zobeşte. şez. ii, 86. ^ F i g. După ce făcură sârba, începură să zobească chindia, săm. iv, 408. Moşul, de duioşia amintirilor, era gata-gata să 3441 ZOBILOS - 343 - ZOCNI zobească şi ceva lacrimi. iovescu, n. 176, cf. scriban, d., alrm sn i h 236/172. ^ Refl. (Prin analogie) De atâta umblet, se zobise zăpada şi se făcuse pulbere groasă, fumurie, toată, camil petrescu, o. i, 500. + (Complementul indică oameni) A bate rău de tot. Bea de stingea, îşi zobea nevasta care, de multe ori, a fugit de la el. t. popovici, se. 138. Deochetoare ... Şi cu deochetatul îl zobiră, îl trântiră, mat. folk. 552. ^ (Prin lărgirea sensului) Vătaful a bătut-o rău toată după-amiaza. A zobit-o cu picioarele, camil petrescu, o. i, 423. Tata-l pândise la pod, ... îl zobise cu picioarele. stancu, d. 189. + A nimici (1); a omorî (1). Calcă-l în picioare şi fă-l zob, cum zobeai odinioară, în sihlă, tigri, voiculescu, p. i, 3. Până îşi umplu ei iar puşcoaicele alea ale lor, îi zobim de-i facem piftie în sânge, camil petrescu, o, ii. 34. + (Rar) A slei2 (9). E zobit de oboseală, delavrancea, a. 125. - Prez. ind.: zobesc. - V. zob. ZOBILOS, -OÂSĂ adj. v. zăbălos. ZOBÎRE s. f. Acţiunea de a zobi şi rezultatul ei. 1. (Prin sud-vestul Transilv.) Hrănire a cailor cu zob (1). Cf. zobi (1). Nutrirea cailor cu ovăz se numeşte „zobire“. densusianu, ţ. h. 296. 2. (Prin Olt.) Sfarâmare (1); p. ext. fărâmare. Cf. CIAUŞANU, V. 212. - PL: zobiri. - V. zobi. ZOBÎT, -Ă adj. 1. (Prin. Ban.; despre cai) Hrănit cu zob (1). Cf. zobi (1). Tot în Banat, este datina ca femeile să ducă, în ziua de Sân-Toaderul Mare, cailor de la vecini zob, adică cucuruz, ovăz şi sare ...cu care ocasiune zic: «Dau cailor ca să fie zobiţi, cinstiţi şi săraţi», marian, s. r. ii, 51. 2. (Regional) Sfărâmat2 (1); fărâmat. Cf. zobi (2). Cf. ddrf, şăineanu2, resmeriţă, d. Inima mi-o arde-n foc, Şi nu-i foc de lemn zobit, Ci e focu de iubit. RĂDULESCU-CODIN, ap. TDRG, cf. CIAUŞANU, V. 212. + (Despre oameni) Care are o stare generală proastă, însoţită, mai ales, de dureri musculare; p. ext. sleit2 (7). Cf. zobi (2). Bolnavul se află în stări care se exprimă prin aceste cuvinte: ameţit, ... pisat, ... zdruncinat, ... zobit. şez. xx, 20. Zdrobit1 (Brăila). Când îl trântea, Zobit că-l lăsa: Paloş că scotea, Capul că-i tăia, Trup bucăţi făcea, teodorescu, p. p. 495. - PL: zobiţi, -te. - V. zobi. ZOBITOÂRE s. f. (Prin nordul Olt.) Maşină manuală pentru zdrobit strugurii; (regional) zdrobitoare (3). Cf. gl. olt. Avem o zobitoare din ălea de mână de zobit struguri, ib. - PL: zobitori. - Zobi + suf. -toare. ZOBITURĂ s. f. sg. (Regional; mai ales cu sens colectiv) Sfarâmătură (1); fărâmătură. Cf. zobi (2) (Săpata - Piteşti), udrescu, gl. A rămas o groază de zobitură de la coceni, trebuie măturată, id. ib. Ce de zobitură s-au strâns la tocător; e grămadă! id. ib. - Zobi + suf. -itură. ZOBÎŢĂ s. f. (Ban.) Umflătură provocată de depozitarea zobului sub buza sau gingiile calului. în gură (la cal) se adună sub buză ovăz şi rana provocată se zice zubiţă, pe care o taie ţiganul, sau zobiţă. dr. v, 290, cf. viciu, gl., alr i 1 128/28, 30, 65, 69, 77, 79. + (Regional) Zăbală (2) (Ferendia - Reşiţa), alr i/i h 27/30. - PL: zobiţe. - Şi: zoboniţă (alr i 1 128/65), zubiţă s. f. - Zob + suf. -iţă. ZOBOLOC s. n. (Regional; mai ales la sg., cu sens colectiv; urmat de determinări care indică felul) Fărâmă; resturi (3) (Măţău - Câmpulung), coman, gl. Zo-boloc de cartofi, id. ib. - PL: zobolocuri. - De la zob. ZOBON s. n. v. zăbun1. ZOBONÂŞ s. n. v. zăbunaş. ZOBONIŢĂ s. f. v. zobiţă. ZOBOR s. n. v. zabăr. ZOBORÂNĂ s. f. v. zoborină. ZOBORINĂ s. f. sg. (Regional; cu sens colectiv) 1. Rămăşiţe de grâu amestecate cu pământ. Cf. cade. 2. Borhot de fructe. Cf. cade. - Şi: zoborână s. f. cade. - De la zob. ZOBULEŢ s. n. (Regional) Diminutiv al lui zob (2) (Săpata - Piteşti), udrescu, gl. Zobuleţele de la masă nu se aruncă, strângeţi-le frumos şi daţi-le la găini! id. ib. + P. ext. Scamă (I 3); gunoi (Săpata -Piteşti), udrescu, gl. Mi-a dat un zobuleţ în ochi. id. ib. - PL: zobuleţe. - Zob + suf. -(u)leţ. ZOBUN s. n. v. zăbun1. ZOBURĂ s. f. (Prin. Munt.) Fărâmă (de pâine). Cf. alr i 768/782, 798. Zoburi de pâine, udrescu, gl. + (Regional; mai ales cu sens colectiv) Sfarâmătură (1); fărâmătură (Săpata - Piteşti), udrescu, gl. S-a strâns o groază de zobură la tocător, id. ib. Zobură de porumbi. id. ib. - PL: zoburi. - Sg. refăcut după zoburi (pl. lui zob). ZOCÎ vb. IV. (Regional) A (se) frământa (Girişu Negru - Salonta). lexic reg. ii, 87. + (Despre plante) A (se) culca la pământ. Cf. lexic reg. ii, 87. - Prez. ind.: zocesc. - Etimologia necunoscută. ZOCNÎ vb. IV v. zogni. 3459 ZOCON - 344 - ZODIACAL ZOCON s. n. v. zacon2. ZODĂ s. f. v. sodă. ZODÎ vb. IV. (Regional; complementul indică un copil nou născut) A ursi. alr ii/i mn 74, 2 653/2. [Vin] ursâtoarili ca să-l zogească pi copil ib. - Prez. ind.: zodesc. - Derivat regresiv de la zodie. ZODIÂC s. n. (Atestat prima dată în gheografie, 7) 1. Zonă circulară a sferei cereşti în care se află cele douăsprezece constelaţii corespunzătoare lunilor anului şi prin faţa cărora trece drumul aparent al soarelui în cursul unui an; fiecare dintre cele douăsprezece sectoare egale ale acestei zone în care soarele se află timp de aproximativ o lună şi care poartă numele uneia dintre constelaţiile zodiacale, s emn (I 7), z o d i e (1); crai, zodier2. în curmezişul zodiacului vine numită o lună. AMFiLOHiE, g. f. 108712, cf. lb. Astronomul Strub au discoperit, în 9 octombrie], în zodiacul ... racului, această comită o căria aşteptare în acesta au fost pricinuit atâta spaimă deşartă, ar (1832), 3482/29. Această deosebire ... numită ecliptică, carea să află pe mijlocul zodiacului şi de la care soarele nu se abate. manolache drăghici, i. 117/20. Sunt 6 cercuri mari: ecuatorul, ecliptica cu zodiacul, doă colure, orizonul şi meridianul genilie, g. 77/21. Figura acestuia astronomii Eghipetului o pusă în una din constelaţiile zodiacului. SĂULESCU, HR. I, 79/26, cf. VALIAN, V. NEGULICI, stamati, d. Toată regiunea cerului unde se află aceste 12 semne ecliptice se cheamă zodiacul, barasch, m. ii, 59/15. Parcă iadul ... pe-ntuneric învârteşte Zodiacul său pe care semnul morţii străluceşte, negruzzi, s. ii, 121, cf. polizu, prot.-pop., n. d. Zodiacul este zona constelaţiunilor pe care o străbate pământul într-un an. drăghiceanu, c. 84. Soarele s-ar pierde pe căi necunoscute De n-ar domni un zimbru în zodiacul său. alecsandri, p. i, 205, cf. ddrf, barcianu, alexi, w., tdrg, şăineanu2, resmeriţă, d. Soarele parcurge zodiacul în timpul unui an. severin, s. 157, cf. cade, scriban, d. Furtuni înalte ... scutură din adâncuri necunoscute constelaţiile şi zodiacul, arghezi, c. j. 206. Luna şi planetele nautice (folosite în navigaţie) se găsesc în interiorul zodiacului, ltr2, cf. dl, der. în laba grifonului Roata ghinionului Vârtecap, vârtecap, Ai sărit din zodiac, românia literară, 1971, nr. 120, 3/1, cf. dex. + (Şi în sintagma semnele zodiacului) Figurile simbolice ale zodiacului (1) reprezentând cele douăsprezece constelaţii; semn zodiacal, v. semn (I 7). Ecliptica ... trece prin semnile- zodiacului; se atinge de tropice, tăind ecvatorul pieziş, fabian-bob, 10/8. Pământul ... trece în tot anul o dată pe supt cele 12 semne a zodia-Cldui. RUS, I. I, 19/21, cf. ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., SCRIBAN, D. în aceste calendare dascălul a introdus şi însemnări cu privire la iscodirea destinului prin semnele zodiacului, blaga, g. 183, cf. dl, dm. Cele 12 zone sunt notate cu anumite semne, numite semnele zodiacului. DER, cf. DEX. 2. Carte de astrologie cuprinzând preziceri asupra destinului oamenilor, potrivit zodiei în care s-au năs- cut; carte de zodii (v. zodie 2), horoscop, (învechit) rojdanic, zodiar. Poci ghici numai cu zodiacul meu. PANN, P. V. I, 31/26, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., dl, dm, der, dex, mat. dialect, i. 199. + (Rar) Prezicere conţinută într-un zodiac (2). Dar zodiacul se-mplini întocmai, românia literară, 1970, nr. 75, 15/3. - Pronunţat: -di-ac. - PL: zodiace. - Din ngr. [xv/^o«;] ^cpSiaxo«;, fr. zodiaque. ZODIACAL, -Ă adj. 1. Care ţine de zodiac (1), privitor la zodiac; (învechit, rar) zodiacesc. Cf. i. golescu, c. Orizonul de pe lângă glob este un cerc lat ce înfăţişează pe cel adevărat pe care, ca şi pe zodiac, sunt însemnate, cu linii circulare, cele 12 constelaţii zodiacale, genilie, g. 98/22, valian, v. Constelaţii zodiacale care fac zodiacul sunt aceste 12. calendar (1844), 38/5, cf. NEGULICI, stamati, d., polizu, prot.-pop., n. d. Constelaţiunile se clasez în raport cu ecuatorul şi ecliptica în boreale, australe şi zodiacale, drăghiceanu, c. 10. Acestea împart zona zodiacală ... în douăsprezece părţi, cărora le corespund, pe sfera cerească, douăsprezece constelaţiuni. culianu, c. 156, cf. barcianu, şăineanu2, resmeriţă, d., cade, scriban, d. Regiune a cerului ... împărţită în 12 zone, după constelaţiile numite zodiacale, în care se află soarele în cele 12 luni ale anului, der iv, 946 ^ F i g. Bucureştii, cu moravurile lui de noapte, evoluează ca nişte balete zodiacale, perpessicius, m. iii, 7. Dar el avea părul prea lung Şi un singur ochi puternic, zodiacal, Cu care privea multe făpturi, românia literară, 1970, nr. 91, 3/2. ^ Semn zodiacal = fiecare dintre cele douăsprezece simboluri grafice ale zodiilor. V. semn (I 7). Poartă numirea de tropicul racului, din cauză că soarele pe ecliptică se află în acea epocă în semnul zodiacal care poartă acelaşi nume. culianu, c. 159. Semnele zodiacale ale lunilor ... au fost cetite de înţeleptul meu din peşteră în cartea naturii, sadoveanu, o. xii, 12. Cunoştea toate constelaţiile de pe cer cu mecanica lor, semnele zodiacale şi cele douăsprezece case solare, călinescu, o. i, 228. Se ivi ...un fel de arc de piatră înnegrită ..., cu semne zodiacale şi inscripţii nelămurite săpate, barbu, princ. 125. Există în astrologie patru situaţii caracteristice ale raportului planetă - semn zodiacal, românia literară, 1970, nr. 76, cf. m. d. enc. ^ Lumină zodiacală = fâşie de lumină difuză, slabă, orientată după direcţia zodiacului, de forma unui triunghi cu baza la orizont, vizibilă înaintea aurorei şi după sfârşitul crepusculului. Lumina zodiacală ... se arată mai ales primăvara şi toamna, genilie, g. 112/6. Se observă ... o bandă luminoasă de formă lenticulară ... căreia i s-a dat numirea de lumină zodiacală, culianu, c. 259, cf. cade, ltr2, dl, dm, m. d. enc., dex. (Prin lărgirea sensului) Zodiacala strălucire a unui candelabru aprins îi va lua vederile. vinea, l. i, 22. 2. Care aparţine zodiacului (2); care îndeplineşte prezicerile zodiacului. Rechemă în minte ochii rotunzi ... şi-i plăcu s-o ştie ... a sa, prin hotărâri zodiacale. călinescu, o. i, 34. Duca ... nu este doar despotul ... împotriva căruia Hăncu îşi îndreaptă „săgeata“ lui zodiacală, ci şi o ispită, t februarie 1969, 80. Purta-vom 3464 ZODIACESC - 345 - ZODIE atunci pe braţele albe - brăţări Nebuloasele taine zodiacale, românia literară, nr. 75, 15/3. - Pronunţat: -di-a-. - Pl.: zodiacali, -e. - Din fr. zodiacal. ZODIACÉSC adj. (învechit, rar) Zodiacal (1). Pământul ... de acolo, trecând zodiacesul drum ... către polul arcticesc, depăi'tându-se cu 23 mire până la starea soarelui din 21 dechemvrie, să face iarnă, gre-ceanu, i. 116/30. - Pl.: zodiaceşti. - Zodiac + suf. -esc. ZODIÁR s. n. (învechit) Zodiac (2). Zodiar [Titlu] (cca. 1750). gcr ii, 66/17, cf. resmeriţă, d., cade, dl, DM, SFC III, 148, DEX. - Pronunţat: -di-ar. - Pl.: zodiare. - Zodie + suf. -ar. ZODIÂŞ s. m. (învechit) Zodier1. Eu nu sunt nici fermecător, nici zodiaş. filimon, o. ii, 40, cf. ddrf, şăineanu2, tdrg, resmeriţă, D. Se îmbulzea ... o lume întreagă: şeici şi paşale, emiri şi hani ... zodiaşi, pustnici. M. I. CARAGIALE, C. 42, cf. CADE, SCRIBAN, D. - Pronunţat: -di-aş. - PL: zodiaşi. - Zodie + suf. -aş. ZÓDIE s. f. 1. Fiecare dintre cele douăsprezece sectoare egale în care este împărţit zodiacul (1), în care soarele se află timp de aproximativ o lună şi care poartă numele uneia dintre constelaţiile zodiacale, s e m n (I 7), z o d i a c (1); fiecare dintre cele douăsprezece simboluri grafice corespunzătoare; p. gener. constelaţie; planetă. (1). Deschide-vei zodiile în vrea-mea lor şi pre luceafărul de sară de păr aduce-l-vei pre el. biblia (1688), 380l/17. Soarele în zodiia racului să coboară ... şi umedzala aerului şi a pământului să înmulţeşte, cantemir, i. i. i, 181. Mişcările ceriuri-lor ... stările zodiilor şi altele ca acelea ... nu sunt altei zidiri cunoscute sau ştiute, fără căt numai lui Dumnezeu ziditoriului (a. 1694). fn 22. Soarele, trecând ceale 12 zodii, încunjură cercul său şi vine iarăş la punctul de unde au purces (a. 1699). ib. 69. Să vie la mine să-l învăţ filosofie me şi cele şapte planite a crugului şi citire de steli şi de zodii, alexandria (1784), 9v/4. Să-l învăţ ... umbletul plânitelor şi zodiile ceriului. alexandria (1794), 18/10. Planitele nu s-au tocmit pe stare şi crugul stă pre lună şi zodiile n-au purces şi stelele stau pe loc (1799). gcr ii, 166/14. Ne înălţarăm apoi păn aproape Colo de unde zodiile răsar. budai-deleanu, ţ. 322, cf. lb. Pentru fieşcare cuvânt întipuindu-se o fibră, aşa cum sunt pănă astăzi ţifrele acelor 12 zodii şi ale planetelor, săulescu, hr. i, 39/19. Scrie drumul soarelui, arătând părută lui mişcare împregiurul Pământului pe 12 zodii, în curgere de un an. manolache drăghici, i. 118/2. Dintre constelaţii sunt mai cunoscute acelea 12, care se află în calea Pământului ... se numesc şi 12 zodii, rus, i. i, 6/6. Voi face din tine şi din mine o pildă pentru toţi aceia carii se nasc supt o astfel de nenorocită zodie. PR. DRAM. 216, cf. STAMATI, D., POLIZU, CIHAC, II, 713, ddrf, barcianu, alexi, w. Terminând şirul conste-laţiunilor zodiacale, observ că poporul numeşte aceste constelaţiuni zodii, otescu, cr. 30, cf. şăineanu2, mur-nu, gr. 60, tdrg, resmeriţă, D., cade. Soarele se întoarse biruitor în zodia berbecului, ca un simbol al acestui adevăr, sadoveanu, o. xi, 135. Cad zodii în adâncuri de fântână Pe-o cumpănă de suflet părăsit, pillat, p. 263. Soarele intră în zodia leului, enc. agr. i, 355, cf. scriban, d. Umblăm pe câmp fără popas, Sub zodii prin Târziul ceas. blaga, poezii, 375. Mi-a recomandat toate stelele şi zodiile, una câte una. vinea, l. i, 278, cf. dl, dm, m. d. enc. Din urzeala de clipe cade făina întâmplărilor căruntă ..., coborând din înălţimea unei zodii care se tot roteşte, românia literară, 1970, nr. 100, 8/1, cf. dex. Fig. Ştia, pesemne, câtă jale ne-ascunde zodia pribeagă, goga, poezii, 144. Virtuţi pământeşti Aduni ca o rodie, Mereu te-mplineşti Subt unica zodie, blaga, poezii, 288. Vă chem Sub lumina altei zodii Şi cu alt noroc, baranga, v. a. 27. Urmuz capătă tot mai mult o semnificaţie de zodie sub a cărei lumină halucinantă ne-am regăsit, românia literară, 1970, nr. 93, 13/3. 2. Interval de timp delimitat de anumite caracteristici, care corespunde, aproximativ, unei anumite luni a anului, în care se naşte cineva şi care ar avea o mare influenţă asupra destinului acestuia, (învechit şi popular) planetă (2); p. ext. (învechit şi popular) soartă (I). Luna lui săptevrie, a caprii zodie (a. 1750). gcr ii, 66/21. Martie în 21 se înceape anul şi stăpâneaşte Iupiter în zodia berbeacelui. calendariu (1814), 64/3. îi găseau ... abia umblând în picioare, sprijinindu-să unul de altul cu degitele încleştate, precum zugrăvesc zodia geamănului, buznea, p. v. 18/10, cf. stamati, d. O, soare veşnic călător! ... Tu ştii cât ţara te iubeşte Şi cât, în zodia lui mai, L-a ta zâmbire, ea-nfloreşte. alecsandri, poezii, 408. A, nu mă mir că ţi se dete O zodie atât de tristă, vlahuţă, o. a. i, 31. Să fii al meu mire, menitul de zodii. săm. i, 406, cf. şăineanu2. într-o zodie rea te născui. murnu, i. 16. Ursita unei zodii rele Din nou în cale mi te poartă, goga, poezii, 245. Te-ai născut într-o zodie cu noroc, rebreanu, p. s. 245, cf. resmeriţă, d. Pusese ... capăt lungii lupte în vălmăşagul căreia îl aruncase mohorâta lui zodie. m. i. caragiale, c. 47, cf. cade. Vezi, cumpănă de zodii spre scorpie se-nclină. voiculescu, poezii, i, 200. Astronomul, cercetând zodia copilului ... a cunoscut că va avea parte în viaţă răutatea, sadoveanu, o. xv, 495, cf. scriban, d. Ţinea minte ... în ce zodie se născuse fiecare, căli-nescu, o. i, 228. Nu orice zodie e la fel de favorabilă. v. rom. aprilie 1954, 12, cf. dl, dm. Mama şi-a zis că mă nasc într-o zodie bună. labiş, p. 161. Astăzi e mijlocul zodiei racului şi cuvintele se-mplinesc. românia literară, 1970, nr. 89, 16/1, cf. dex. Aşa i-au fost zodia! alecsandri, p. p. 4. Cei mai mulţi ziceau însă că rari copii se nasc într-o zodie, într-o planetă bună ca copiii badei Ion. reteganul, p. i, 58. Ea era o femeie ... foarte rea şi aspră, fiindcă era născută în zodia scorpiei, marian, s. r. ii, 97. Zodia omului se împlineşte! pamfile, duşm. 15. F i g. O zână coborâtă din zodia cerască Veni să o descânte, alecsandri, poezii, 274. 3468 ZODIE - 346 - ZOF Unii se iviră în zodia lui Eminescu şi călcară întrucâtva pe urmele lui. săm. ii, 725. Acum suntem în zodia bucuriei pentru sosirea institutorilor bulgari, ib. iv, 360. Sub zodia hatârului ... îşi ducea amărâtele zile. ciauşanu, r. scut, 79. S-a născut în zodia norocului. rebreanu, R. i, 173. Morile se macină După vechea datină Zodia-nceputului. minulescu, vers. 311. Să mâncăm ce ne-a place, ca negustorii şi patronii - că nu s-ar fi născut numai ei în zodia norocului, g. m. zamfirescu, sf. m. n. i, 56. N-am uitat tutunul şi foiţa, vamă pentru trecerea mea în altă zodie a vieţii, sado-veanu, o. xvii, 424. Cultura noastră modernă ..., trezindu-se la viaţă sub zodia romantică, cucereşte abia cu el rădăcinile ei clasice, vianu, l. r. 156. Şi el şi Arăpilă se simţeau cutremuraţi subt zodia istoriei, camil petrescu, o. i, 626. Te-ai lămurit acum? fiindcă văd că eşti în zodia lămuririlor! c. petrescu, a. r. 26. Am intrat şi noi în altă zodie, cu gospodărie şi cu sat cu tot. lăncrănjan, c. iii, 266. Nuvelele stau sub semnul unei profunde coerenţe stilistice, stau sub aceeaşi zodie a expresiei austere, cinema, 1969, nr. 3, 20. Cartea este o meditaţie esenţială pe tema istoriei ciclice, a unui pământ care a trăit sub alternanţa zodiilor străine. românia literară, 1970, nr. 75, 4/3, cf. CONTEMP. 1975, nr. 1492, 3/4. -❖* Expr. (Regional) A se naşte (sau a se afla) în zodia porcului (ori a scroafei) = a) a fi foarte norocos; a avea noroc porcesc, v. porcesc (1). Cf. zanne, p. i, 649, cf. cade. Le văzuse la alţii, le jinduise, le crezuse până atunci partea celor născuţi în zodia porcului, cocea, s. ii, 147, cf. dl, dm, dex. (Eliptic) Cf. resmeriţă, d., scriban, d.; b) a fi foarte mâncăcios (Costişa - Buhuş). chest. viii 99/9. Omul care mănâncă mult se află în zodia porcului, ib. A se naşte în zodia raţelor = a fi mereu însetat. Se vede că acesta-i ... vestitul Setilă, fiul secetei, născut în zodia răţelor şi împodobit cu darul suptului, creangă, p. 242, cf. dl, dm, dex. A citi (ori a da) în zodii sau a căuta Ia zodii = a prezice (cuiva) soarta, viitorul după poziţia stelelor. Aceşti oameni venea sărbătoarea în sat şi căta la zodii fetelor şi flăcăilor la un călindar. heliade, o. i, 259. Ajungi să citeşti în zodie mai ghine ca-n carte. D. ZAMFIRESCU, V. Ţ., 76, cf. CADE, DL, DM, DEX. (Cu parafrazarea expresiei) Tot astfeliu e şi cu găcitul de pe zodii ori de pe aruncatul bobilor, contemporanul, iv, 537. Axinia e vestită, Află-n cărţi orice ursită, Cată zodia uşor. i. negruzzi, s. iv, 469. E un învăţat, citeşte ca tine zodiile, barbu, princ. 54. + (învechit şi popular; şi în sintagma Carte de zodii) Zodiac (2). Cartea de zodii lui Eraclie împărat, scoasă pe luni de doispre-zăci filozofi (cca 1750). gcr ii, 66/18. La zodii chiar s-arată cum am s-ajung de bine. vlahuţă, s. a. i, 65, cf. tdrg, cade. Din aspectul acestor lacăte, Ion Ozun ... citise, ca într-o carte de zodii, firea tăinuită a tuturor vecinilor, c. petrescu, c. v. 43. La zodie scrie că acest băiet va să ajungă şaizeci şi şase de ani vârstă, sado-veanu, o. xii, 665. Doresc doar atât: să-mplinesc Ce e scris în străvechile zodii, contemp. 1970, nr. 1248, 1/4. 3. (Rar) Ursitoare. Ursitoarele - sub numele lor de zodii - primesc în fiecare zi poruncile lui Dumnezeu, pentru cei ce se nasc. pamfile, duşm. 8. Veniţi stihii, voi zodii şi vedenii, La masă-i pentru fiecare scaun. românia literară, 1970, nr. 91, 7/1. - PI.: zodii. - Din ngr. (d)5iov, slavon 30AHH. ZODIER1 s. m. (Popular) Persoană care prezice soarta cuiva, interpretând zodia (2) în care acesta s-a născut; (învechit) zodiaş. Toţi zodierii şi cărturăresele pe care le căutase pentru mine ... îi băgase mamei o mulţime de bazaconii în cap. creangă, a. 12. Zodierii şi gâcitorii de pe stele sunt tot nişte urmaşi ai acestei credinţi, contemporanul, iv, 662. Alţii se duc pe la zodieri ca aceşti să le spuie tot ce stă scris despre dânşii în cartea sorţii, marian, s. r. i, 60, cf. ddrf, şăineanu2, tdrg, resmeriţă, d., cade, scriban, d. Se interesează de aproape ... de ceea ce spune zodierul. ulieru, c. 88. Parcă eşti un zodier, de le spui toate aşa ca de pe apă. sbiera, p. 236, corn. din straja - rădăuţi. - PI.: zodieri. - Zodie + suf. -ar. ZODIER2 s. n. (Rar) Zodiac (1). Noaptea ... Cu măinile-apăsate pe naltul zodier ... Cu grijă îşi strecoară posacele ei ape. voiculescu, poezii, i, 228. Cu trecerea rotundă a lunilor roteşte, Schimbat pe bolta nopţii, străvechiul zodier. pillat, p. 196. - PI.: ? - Zodie + suf. -er. ZODIERÎŢĂ s. f. 1. (Rar) Femeie care prezice soarta cuiva, interpretând zodia (2) în care acesta s-a născut. Cf. TDRG. 2. (Prin Bucov.; în forma zodiriţă) Vrăjitoare. Cf. lexic reg. 112. - PI.: zodieriţe. - Şi: (regional) zodiriţă s. f. lexic reg. 112. - Zodier1 + suf. -iţă. ZODIOS, -OÂSĂ adj. (Prin Munt. şi prin Olt.) Rău (!); capricios. Ce zodios om mai eşti, neică Ghiţă, pentru ăl mai mic lucru cauţi să te răzbuni! conv. lit. xliv, 956, cf. h xvi 14. - PI.: zodioşi, -oase. - Zodie + suf. -os. ZODIRÎŢĂ s. f. v. zodieriţă. ZOF s. n. (Adesea urmat de determinări care arată felul) Sortiment de stofa de lână fină şi uşoară care se fabrica în secolele al XVIII-lea - al XlX-lea. Zof turcesc, bucata 23 pol bani (a. 1726-1733). n. a. bogdan, c. m. 159. Zof sultan (a. 1761). şio iij, 390. Giubea de zuf vânătă (a. 1790). iorga, s. d. ii, 402. Sof turcesc de la Tosia (a. 1792). şio n]3 390. Aducând jeluitorul ... câteva petice de postavuri vechi ... şi zofuri, lucrate de dânsul (a. 1826). doc. ec. 372, cf. i. golescu, c., valian, v. Port curat! ... batistă, atlaz ori zof! i. văcăres-cul, p. 262/16. Avea fermenă de buhur ca paiul grâului şi giubea de zuf albastru-deschis. filimon, o. i, 302, cf. şăineanu2, tdrg, cade. în locul spectatorilor ... cu giubea de zuf albastru, vremea a adus, în fotoliile de orchestră şi în loji, spectatori mai puţin veliţi, în smo- 3474 ZOGNI - 347 - ZOIOS ching şi în jachetă, c. petrescu, c. v. 79, cf. scriban, d., dm, dex. + (învechit) Un fel de ţesătură de păr de capră sau de lână în amestec cu mătase. Cf. cihac, ii, 612, barcianu. + (în dicţionarele din trecut) Barhet. Cf. ddrf, barcianu, alexi, w. + (învechit) Serj. Cf. VALIAN, V., POLIZU. - PL: z of uri. - Şi: zuf, (învechit, rar) sof s. n. - Din tc. sof. ZOGNI vb. IV. Intranz. (Prin Transilv.; despre vehicule) A se zdruncina (1) datorită unor denivelări de teren. Nu trece cu carul pe-acolo, că zocneşte prin gropi, paşca, gl., mat. dialect., 103. (Regional; despre oameni) A se poticni, a se împiedica (Petreştii de Jos - Turda), alr ii/i h 73/250. + (Regional; în forma zugni; despre saci plini care cad) A bufni (Moftinu Mic - Cărei), alr sn v h 1 468/334. - Prez. ind.: zognesc. - Şi: zocni, zugni (alr sn v h 1 468/334) vb. IV. - Din magh. zugni. ZOGONI vb. IV. T r a n z. (învechit şi regional; complementul indică fiinţe) 1. A înghionti.Cf. anon. car., şez. vii, 185. 2. A izgoni. Cf. anon. car., lex. mars. 151. El pre toţi au zogonit de la sine, iară pre acesta l-au ţinut la sine pururea, ţichindeal, a. m. 95/9. De cumva unul din casnici ar îndrăzni să-i zogoană (izgonească), se bolnăveşte, marian, s. r. ii, 45, cf. cade, sfc iv, 32, rev. crit. iii, 173. Muierea mi-am zogonit. hodoş, p. p. 151. Să ştii, moşule! că de nu-ţi zogoni feata din casă, pâne şi sare dintr-un blid cu tine nu mai mănânc, cătană, p. b. iii, 90, com. din oraviţa şi din timişoara, densu-sianu, ţ. h. 57. Zogoane-o afară! l. costin, gr. băn. 218, cf. gr. s. v. 124. Sârbi[\] i-o zăgonit pră turs. ARH. FOLK. III, 80, cf. TODORAN, GL. - Prez. ind.: zogonesc şi zogon. - Şi: zăgoni vb. IV. - Din ser. zagoniti. ZOGRÂF s. m. v. zugrav. ZOGRAFICESC, -EÂSCĂ adj. v. zugrăvicesc. ZOGRAFÎE1 s. f. v. zoografie. ZOGRAFÎE2 s. f. v. zugrăvie. ZOGRAFISÎ vb. IV. T r a n z. (învechit; complementul indică icoane) A zugrăvi (I 3). Cf. cade. ^ Refl. pas. Această sf[di]ntă icoană ... de Constantin zograf s-au zografisit (a. 1809). iorga, s. d. xv, 102. - Prez. ind.: zografisesc. - Din ngr. ^oypaqn^CD. ZOGRĂFÎ vb. IV v. zugrăvi. ZOGRĂFÎE s. f. v. zugrăvie. ZOGRĂFÎT, -Ă adj. v. zugrăvit2. ZOGRĂVÎ vb. IV v. zugrăvi. ZOHÂDE subst. pl. (învechit, rar) Hemoroizi. Emo-roidele dinnăuntru, care se cheamă şi trânzi sau zoha-de, sunt nişte vine de sânge, cornea, e. i, 11/11. - Etimologia necunoscută. ZOI1 s. n. v. zoaie. ZOI2 vb. IV v. zoii. ZOI A s. f. v. zoaie. ZOICA s. f. 1. (Omit.; regional) Numele unei păsări neidentificate mai îndeaproape. Cf. băcescu, păs. 156, 289, l. costin, gr. băn. 222. 2. Epitet depreciativ pentru o femeie haimana. Cf. bul. fil. v, 176. ^ Expr. A umbla zoica (sau zoica-beată) = a umbla fără lucru şi cam zăpăcit. Cf. ZANNE, P. II, 788. - PL: zoice. - Şi: soiţă (băcescu, păs. 156, alr ii 6 217/2), zoiţă (băcescu, p. 289) s. f. - Etimologia necunoscută. ZOIE s. f. v. zoaie. ZOIER s. n. (Mold.) Ciubăr pentru zoaie (1). scriban, d. - PL: zoiere. - Zoi + suf. -ar. ZOIL s. m. (Livresc) Critic indivios, nedrept şi negativist. Acest Zoii, cu proza lui nefastă, A pângărit de două ori pe lună A Venerei stea limpede şi castă. topîrceanu, b. 100, cf. scriban, d., dn2. - Din fr. zoile. ZOILĂ s. m. v. zorilă2. ZOIO interj, v. zău. ZOIOS, -OÂSĂ adj. (Popular) Soios. Pe lângă păreţii murdari şi zoioşi erau alăturate bănci lungi de brad. contemporanul, iii, 821. Cumătră mare ... îl spală ...să nu fie zoios şi colbăit, marian, na. 274. Podelele de pe jos erau aşa de murdare şi de zoioase, că parcă nu fuseseră spălate de pe când se zidise casa. ap. tdrg 1455. Să-i păzeşti de aici înainte averea ei, ca să n-o jupoaie gloata zoioasă a celor fără de lege. adam, r. 168. La suprafaţa pielii, iasă un fel de seu şi sudoare, care ... formează un strat murdar, zoios. bianu, d. s. 426, cf. cade. II aşeză pe un scaun zoios şi şchiop, fără spătar, c. petrescu, c. v. 27. Se întâlneşte-o clipă privirea lor departe ... Prin crâşmele zoioase, prin grajdurile sparte, lesnea, vers. 87. Stăteam la o fereastră zoioasă, într-una din odăile reci ale hanului. sadoveanu, o. i, 112, cf. scriban, d. Suntem zoioşi, cu straiele zdrenţe, stancu, d. 231. Eram trist şi înceţoşat ca şi zăpezile zoioase, românia literară, 1970, nr. 89, 19/1, cf. şez. v, 175. Mocanul zoios Scoate obrinteala de la os. grigoriu-rigo, m. p. ii, 5, com. din straja -rădăuţi, ARL i 639/398, ib. 640/375, 385, alr ii 3 391/228, 260, a vi 26. Ţipă-ţi cămaşa asta de pe tine, nu vezi cât ţi-e de zoioasă! mat. dialect, i, 290. Uite mocanu zoios, cât p-aci să mă dea jos! folc. olt. - munt. ii, 3496 ZOIPAN - 348 - ZOLI 228, ^ (Adverbial) Stropii sar, Ninge zoios. baco via, o. 49. -PI.: zoioşi, -oase. - Zoaie + suf. -os (după soios). ZOIPÂN, -Ă s. m. şi f. (Regional) Persoană voinică, înaltă, corpolentă (Săpata - Piteşti), udrescu, gl. - PI.: zoipani, -e. - Zoipă + suf. -an. ZOIPĂ s. f. (Regional) Femeie voinică, înaltă, corpolentă (Curtea de Argeş), udrescu, gl. ^ (Ca epitet, pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de“) S-a făcut o zoipă de fată, sparge piatra-n pumn. id. ib. - PI.: zoipe. - Etimologia necunoscută. ZOÎT, -Ă adj. v. zolit2. ZOIT vb. I v. zăuita. ZOITOC adj. m. v. zău toc. ZOIŢĂ s. f. v. zoică. ZOIZÎT s. n. sg. Mineral în formă de cristale alungite de culoare cenuşie, gălbuie sau verzuie, cu luciu sticlos, folosit ca piatră semipreţioasă. Cf. ltr2. Zoizi-tul se formează în unele roci eruptive, der. - Din fr. zoisite. ZOL s. n. 1. Amestec de pământ cu apă (folosit ca material de construcţie). Denaturarea este trecerea dispersiei acestor acizi din stare de zoi în stare de gel. agrotehnica, i, 334, cf. chest. ii, 86/75, 78, lexic reg. 40. 2. (Olt.) Cantitate de aluat pentru pâine (cât se cuprinde într-o albie). Cf. ciauşanu, v. 212, chest. viii, 25/12, lexic reg. 40. 3. (Olt.) Teanc de rufe. Cf. lexic reg. ii, 18. + (Regional) Strat (de paie, de snopi etc.) rămas pe câmp (Săpata - Piteşti), udrescu, gl. A ieşit un zoi de nu ştiu cum l-om răzbi numai cu un cal. id. ib. + (Regional) Strat de fructe căzute sau scuturate (Săpata - Piteşti). udrescu, gl. E un zoi de prune, să-l răneşti cu lopata. id. ib. - PL: zoluri. - Postverbal de la zoii. ZOLBÂNC s. n. v. solbanc. ZOLCĂ s. f. (Prin sud-estul Mold.; adverbial) Doldora. Un sac plin zolcă. scriban, d. Să faci sacul zoică. i. cr. iv, 334. - PL: ? - Etimologia necunoscută. ZOLG vb. I v. soage. ZOLI vb. IV. (Atestat prima dată la anon. car.) 1. T r a n z. (Popular; complementul indică rufe, haine etc.) A spăla cu leşie sau săpun; p. re str. a săpuni (1). Să-i spălaţi, Să-i frecaţi, Ca pe dânşii să-i zoliţi. millo, în PR. dram. 401, cf. budai-deleanu, lex., lb, cihac, II, 474, lm. într-o joi spre vineri, se apucase nevasta de zolit cămeşile, conv. lit. ix, 447, cf. ddrf, şăineanu2, tdrg. [Cămăşile] le freacă sau le zoleşte, ca să se spele, pamfile, i. c. 371, cf. resmeriţă, d., cade. Le spălase şi le zoise de nu-şi mai simţea buricul degetelor. cocea, s. ii, 63. Mama Catinca, spălătoreasă, îşi zoleşte albiturile în balie. teodoreanu, m. n. 372, cf. scriban, d., vaida. Zoii până cătră sară toate cămeşile ce avea. şez. i, 59, cf. ib. ix, 151, com. din frata -turda şi din zagra - năsăud, alr i 643/522, alr sn iv h 1 224, alrm sn iii h 1 040, a v 14, 15, 31, vi 26, 33, lexic reg. 13. Hora, polca pot suci; Dar cămeşi nu pot zoii. folc. mold. i, 365. ^ Absol. Joile ... se serbează ...de bărbaţi şi femei, căci atunci nu torc, nu zolesc. gorovei, cr. 156. Maria nu ştie a zoii, Numai şede-a te bârfi. folc. mold. ii, 633. ^ Refl. pas. Firele ... se zolesc în leşie, pamfile - lupescu, crom. 20. ^ Refl. impers. Vinerea ... nu se zoleşte, adică nu se spală rufe. pamfile, a. r. 14. + A spăla prost. Cf. CIHAC, II, 474, ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., SCRIBAN, D., A vi 26. + (Regional; în forma zoi) A murdări (Şieu-de Sus), mat. dialect, i, 290. Cum ai putut să zoieşti aşa de tare cămaşa asta? ib. + F i g. A mustra1 (2). Cf. resmeriţă, d. L-a zolit bine. şez. ix, 151. 2. T r a n z. (Popular; complementul indică aluatul, pâinea etc.) A frământa. Cf. cade, scriban, d., şez. vii, 185. Ea că mi-ş gătea, Pâine că-mi zolea, Bucate-mi gătea. mat. folk. 23. Ce gândeşti D-atâta pâine zoieşti, Ori o să te logodeşti? păsculescu, l. p. 59, cf. dr. vii, 93, arh. folk. v, 115, alr i 775/772, 842, ib. 1847/772. balade, iii, 227. Eu nu stau să mă gândesc, Frumoasă pâine zolesc. folc. olt. - munt. ii, 504, 772, 820. + (Transilv.; complementul indică mămăliga) A amesteca. Cf. DR. VII, 80, ALR i 643/285, 289, ib. 1 350/61, 80, 285, 289, 290, 295, 308, 315, alr sn iv h 1 111, alrm sn iii h 921. 3. Refl. (Regional; despre fiinţe) A se zvârcoli (1) (Pecica - Arad), alr sn v h 1 459/53. 4. R e f 1. F i g. (Transilv.) A se strădui (2). Cf. cihac, II, 474, LM, gheţie, r. m., barcianu, alexi, w., jahresber. xxvi—xxix, 45. Avea să se zolească cu oamenii care nu mai ieşeau la lucru, să-şi vadă odată turnul bisericii celei nouă isprăvit, agârbiceanu, s. p. 86, cf. scriban, d., caba, săl. 94, com. din frata - turda. Pruncul s-a zolit să capete pământ. Com. din vaşcău, cf. alr ii 3 468/272. Mă zolesc într-una cum s-o scoatem mai bine la socoteală, mat. dialect, i, 104. ^ Intranz. Trebuie să ştii că greu vei trăi în lume, că mult vei zoii iarna - vara, ziua - noaptea ...că după zoală şi alergare multă ... vei avea cele de lipsă. luc. ii, 238. + Tranz. (Regional; complementul indică oameni) A obosi. Com. din zagra - năsăud. 5. Intranz. (Regional; despre sugari) A suge cu putere. Com. din oraviţa. 6. Intranz. (Prin. Bucov.) A ploua mărunt, lexic reg. 112. - Prez. ind.: zolesc şi (regional) zoi (alr i 643/320). - Şi: (regional) zoi vb. IV. - De la zoaie. 3508 ZOLIRE - 349 - ZOLZĂ ZOLÎRE s. f. Acţiunea de a zoii şi rezultatul ei. 1. (Regional) Curăţire a rufelor, a hainelor cu săpun sau cu leşie; (regional) zolit1, zolitură. Cf. zoii (1). Cf. RESMERIŢĂ, D. 2. Fig. (Prin Transilv.) Străduinţă. Cf. zoii (4). Trecură doi ani de zolire, de înfrigurare continuă, agâr-biceanu, a. 206. - Plzoliri. - V. zoii. ZOLÎT1 s. n. (Regional) Curăţire a rufelor, a hainelor cu săpun sau cu leşie; (regional) zolire (1), zolitură. Cf. zoii (1). Frecatul sau zolitul nu se face ... peste degete, ci la rădăcina mâinii, căci cămaşa e groasă, pamfile, i. c. 371. - PL: ? - V. zoii. ZOLÎT2, -Ă adj. 1. (Regional; despre rufe, haine etc.) Spălat cu săpun sau cu leşie. Cf. zoii (1). Cf. cade. + (Prin Bucov.) Spălat prost. Cf. şez. ix, 152. + (Rar) Murdar (1). Să nu te duci cu faţa aşa zoită De plâns, murnu, o. 310, alr i 640/375. 2. (Transilv.; despre fasole, mazăre etc.) Frecat. Cf. zoii (2). Fasole zolită. cade, cf. viciu, gl., alr sn iv h 1 097, alrm sn iii h 905. Crumpă zolită. teaha, c. n. 284. + (învechit şi regional; despre faină, tărâţe etc.) Amestecat cu apă şi folosit ca hrană pentru pui. Cf. zoii (3). Găinile le îngraşă în luna lui ianuarie ..., nutrindu-le cu ovăz, orz, mei, tărâţe zolite. brezoianu, a. 546/18. + (Prin estul Munt.; în sintagma) Mălai zolit = mălai amestecat cu apă; mămăligă fiartă insuficient. Cf. scriban, d., alrm sn iii h 933/723. + (Regional) Urdă zolită = urdă dulce neseparată de zer (Criştioru de Sus - Vaşcău). chest. v 103/26. + (Prin vestul Transilv.; despre iarbă) Călcată în picioare şi culcată. Cf. teaha, c. n. 294. 3. (Regional; despre o activitate, o treabă etc.) Făcut în grabă. Cf. cade. 4. (Prin Transilv.) Obosit. Cf. zoii (4). Cf. teaha, c. n. 284, com. din zagra - nâsăud. - PL: zoliţi, -te. - Şi: zoit, -ă adj. - V. zoii. ZOLÎSM s. n. Şcoala naturalistă a lui Emile Zola, care aplica faptelor umane şi sociale rigoarea ştiinţifică. Cf DN3. - Din fr. zolisme. ZOLITOR s. n. (Prin Bucov. şi prin nordul Mold.) Bucată de lemn crestată sau tablă de zinc ondulată pe care se freacă rufele săpunite. Cf z o 1 i (1). Cf glosar reg. - PL ? - Zoii + suf. -tor. ZOLITURĂ s. f. (Atestat prima dată la anon. car.) Curăţare a rufelor, a hainelor cu săpun sau cu leşie; (regional) zolire (1), zolit1. Cf. zoii (1). Cf scriban, d. + (Mold. şi Munt.) Spălare insuficientă a rufelor. Cf. SCRIBAN, D. - PL: zolituri. - Zoii + suf -tură. ZOLNIŢĂ s. f. (Mold. şi Bucov.) Vas în care se spală rufele cu leşie; ciubăr, (regional) zoluriţă. A luat ... copilul din leagăn şi l-a pus în zolniţă, între cămăşi. conv. lit. ix, 447, cf. tdrg. Pânzele ... se pun într-o zolniţă, astupată la fund, în care se toarnă leşie, pamfile - lupescu, crom. 173, cf. cade, scriban, d., dl, dm, dex. + (Prin Maram.) Apă cu leşie în care se pun rufele la muiat. Cf. lexic reg. 13. - PL: zolniţe. - Din ucr. 30Jii>Hifiţa. ZOLOC s. n. v. zălog1. ZOLOG s. n. v. zălog1. ZOLOGÎ vb. IV v. zălogi. ZOLOMÂNDRĂ s. f. v. salamandră. ZOLOMÂZDRĂ s. f. v. salamandră. ZOLOMÂZLĂ s. f. v. salamandră. ZOLOT s. m. (învechit, rar) Veche unitate rusească de măsură a greutăţii, egală cu 4,26 gr.; (învechit, rar) zolotnic (1). S-au scos din şirul munţilor Ural: aur 164 puduri ... din care 72 puduri, 3 funduri şi 16 zoloţi din minele sau băile ... coroanei, ar (1832), 941/10. - PL: zoloţi. - De la zolotnic. ZOLOTNIC s. m. 1. (învechit, rar) Veche unitate rusească de măsură a greutăţii, egală cu 4,26 gr.; (învechit, rar) zolot. 100 puduri de arină de la 3 păn la 50 zolotnici de platină, ar (1829), 1942/45. 2. (Bot.; regional) Coada-racului (Potentilla anseri-na). Cf. borza, d. 137. - PL: zolotnici. - Din rus., ucr. sojiothhk. ZOLOVOŢ subst. v. şolovăţ. ZOLUD, -Ă adj. v. zălud. ZOLUF s. m. v. zuluf. ZOLUM s. n. v. zulum. ZOLURÎŢĂ s. f. (Maram.) Vas în care se spală rufele cu leşie; ciubăr, (regional) zolniţă. Cf. zoii (1). Cf. bud, p. p. 76. Se pune cenuşa deasupra rufelor spălate şi aşezate în zoluriţă. id. ib. - PL: zoluriţe. - De la zoii. ZOLZĂ s. f. (învechit, rar) Inflamare a ganglionilor la cai; umflătură. Pentru zolzi seau gâlcele ce găsăsc pe cai tineri ... să se ungă cu păcură, manolache DRĂGHICI, I. 41/24, cf. TDRG, CADE. - PL: zolzi. - Din ucr. 30Ji3a. 3529 ZOMBIL - 350 - ZONĂ1 ZOMBÎL s. n. (învechit, rar) Un fel de acoperământ pentru cap. Deosebit de aceea l-au supărat şi calemchergii ce lucra zombiluri cu calâpuri într-ascuns (a. 1823). doc. ec. 282. - PI.: zombiluri. - Etimologia necunoscută. ZOMBÎLĂ s. f. v. zambilă1. ZOMBONÎ vb. IV. (Regional) A ciocăni la uşă (Ciumeghiu - Salonta). alr i 352/315. - Prez. ind.: zombonesc. - Etimologia necunoscută. ZOMONÎŢĂ s. f. 1. (Ban. şi Transilv.) Bordei. Cf. anon. car. Oamenii, în vremurile vechi ..., locuiau în zomoniţe. liuba - iana, m. 97, cf. cade. Se vorbeşte de locuinţe de pământ, cari se numeau zomoniţe. pribeagul, p. r. 23, cf. h xviii 315, chest. ii 24/9, 50/354, v 40/26, 61, 85, lexic reg. ii, 38, teaha, c. n. 284. + (Regional) Locuinţă ciobănească de iarnă (Răcăşdia -Oraviţa). chest. v 37/61. 2. (Prin. Ban.) Epitet pentru o femeie tăcută. Cf. LEXIC reg. ii, 38. - Accentuat şi: zâmoniţă teaha, c. n. 284. - PL: zomoniţe. - Şi: zămoniţă s. f. chest. ii 24/9. - Din ser. zemunica. ZOMORÎ vb. IV. Tranz. (Regional) 1. A vopsi prost; a mâzgăli (1) (Chirii - Câmpulung Moldovenesc). glosar reg. 2. A se îmbulzi. Com. din straja - rădăuţi. 3. „A tăinui“. Com. din straja - rădăuţi. - Prez. ind.: zomorăsc. - Etimologia necunoscută. ZONA ZOSTER subst. Boală infecţioasă virotică, localizată în ganglionii spinali şi caracterizată prin dureri şi prin erupţii veziculare dispuse pe traiectul nervilor senzoriali; herpes Zoster, (regional) foc viu. Zona Zoster se poate arăta la faţă, la gât, dar mai cu seamă la trunchi, bianu, d. s. Multe boli ca ... pojarul, zona Zoster ... etc. sunt produse de virusuri transmisibile. MARINESCU, P. A. 81, cf. YGREC, M., N., DL, DM, dn2. Zona Zoster apare în urma localizării unui virus specific pe traiectul unui nerv. der, cf. d. med, dex. - Din fr. zona şi fr. zoster. ZONĂL, -Ă adj. Care este situat într-o anumită zonă1 (2); corespunzător unei zone; de zonă. Dăm, mai jos, compoziţia a patru soluri zonale tipice, lutoase, agrotehnica, i, 311. Sol zonal, ltr2, cf. dl, dm, dn2. Dispoziţia zonală a unor zăcăminte sedimentare de aluminiu, fier, mangan. der. iv, 947. La fel se pune astăzi problema disocierilor stilistice, atunci când privim totul prin optica unor mari secţiuni ale fenomenului de cultură în câmpuri zonale sau chiar regionale. românia literară, 1970, nr. 84, 23/3, cf. dex, dn3. - PL: zonali, -e. - Din fr. zonal. ZONALITĂTE s. f. Mod de repartiţie a unor zone1 (2). Zonalitatea generală a fost foarte just stabilită de Murgoci şi colaboratorii săi. agrotehnica, i, 50. Studiul zonalităţii geografice se face după caracterele specifice ale elementelor bioclimatice. ltr2. Zonalitatea sedimentelor marine, der, cf. dn3. - Zonal + suf. -itate. ZONÂRE s. f. 1. împărţire administrativă şi economico-financiară în zone1 (2); zonificare. Cf. dl, dm, dn2, sfc iv, 316, m. d. enc., dex. Este firesc ca zonarea propusă să se sprijine pe unităţile naturale ale Olteniei, olt. 8. 2. Lucrare cu caracter tehnico-economic prin care se delimitează zonele1 (2) favorabile de cultură a plantelor agricole în funcţie de cerinţele acestora faţă de factorii de climă şi de fertilitate a solurilor. Zonalitatea producţiei viticole s-a făcut în colaborare cu organele de resort, agrotehnica, i, 58, cf. ltr2. Noile plantaţii se vor face ...pe baza lucrărilor de zonare a producţiei agricole, scânteia, 1960, nr. 4 837, cf. der, M. D. ENC., DEX. - PL: zonări. - De la zonă1. ZONĂ1 s. f. 1. (Şi în sintagma zonă climatică, m. d. enc.) Fiecare dintre cele cinci diviziuni ale globului terestru, delimitate în funcţie de poli, de cercurile polare şi de tropice şi caracterizate printr-o climă specifică. Zonile, adecă brăiele. gheografie, 11. Zona cea arzătoare. ia i, 40. Căldura zonei ceii aprinse, economia, 146/22, cf. ar (1829), 2262/14. Mai mare este mărimea trupului în zona călduroasă, antrop. 5/24. Subt zona cea fierbinte lăcuieşte un mic popor, alcătuit numai de câteva familii, cr (1834), 3331/28. Zonele sunt părţi a feţii pământeşti, late ca nişte brâne sau făşii socotite spre a determina aceste grade a căldurii. genilie, g. 92/6. Fugea îndată ... de apele cele mai strălucite decât sorii zonii fierbinţi, buznea, p. v. 80/7. Inimosul tânăr vultur a lui aripi le desprinde De la zona înfocată pân’ la polul îngheţat, asachi, p. 4/16. Cercuri asemenea depărtate sau paralele cu ecuatorul ... mărginesc zonele şi climele, rus, i. i, 24/3. Zone sau cingători ale Pământului, laurian, m. iv, 110. Şura caldă ... este destinată la cultura sau păstrarea plantelor din zona toridă şi altor ţări calde, brezoianu, a. 388/5, cf. negulici, stamati, d. Va vedea lectorul relaţiunea zonelor cu lăţimea geografică, precum şi cu înălţimea munţilor şi cu lungimea zilelor, barasch, m. ii, 145/10, cf. antonescu, d., prot. - pop, n. d. Tropicele şi cele două cercuri polare împart suprafaţa pământului în cinci bande sau zone. drĂghiceanu, c. 53. Zonele stămpărate, cuprinse între tropice şi cercurile polare, poni, f. 176, cf. şăineanu2, resmeriţă, d., cade. Sunt învăţat cu mesele frugale De când trăiam în zona temperată, topîrceanu, p. o. 66, cf. scriban, d. Dacă ar şti de moarte ... rândunica n-ar mai străbate zările către zonele calde, arghezi, s. viii, 29, cf. ltr2, dn2, dex. + (Astron.) Fiecare dintre părţile cerului corespunzătoare celor cinci zone (1) ale Pământului. Cf valian, V., CADE, SCRIBAN, D., DEX. DN3. 3539 ZONĂ1 - 351 - ZONGLOAVE 2. (Adesea cu determinări) Porţiune dintr-o întindere, dintr-un tot, delimitată pe baza unor caracteristici distinctive, a unor împrejurări speciale, a unei destinaţii determinate etc. A doua zi am trecut zona (brâul) de gheţuri, cr. (1829), 272V32. Spata ... se compune de două oase ce se unesc, se articulează împreună şi alcătuiesc un fel de zonă, de brâu cu două ramure. kretzulescu, a. 41/9. Creşte în pădurile de stejar a zonei de la sudul Europei, brezolanu, a. 239/26. Europa este împărţită în două zone de vânturi, i. ionescu, b. c. 398/21. Toată zona africană ce am privit este fetişistă. contemporanul, iv, 106, cf. ddrf. Limita acestei zone litorale corespunde în genere cu linia adâncimilor de ... 183 m. antipa, p. 267. Păstăioasele ...se cultivă numai în zona câmpeană. păcală, m. r. 276. Pentru o zonă de platouri şi munte, aci în Ardeal, nopţile astea îngheţate trebuie să fie obişnuite, camil petrescu, u. n. 340. Pe buletin joacă nelămurit trei zone cenuşii, galaction, o, a. ii, 376, cf. ds., scriban, d. Platina saltă pentru a fi scoasă din zona de acţiune a cuţitului inferior, ionescu-muscel, ţes. 319. Se vor înmulţi mijloacele de exploatare a zonelor piscicole. leg. ec. pl. 438. Bisericile roşii sunt în cărămidă aparentă, cu zone late şi uneori preponderente de mortar. călinescu, c. o. 189. Parcă ştim în ce parte se întinde zona de radiaţie a bombei? h. lovinescu, t. 171. Zonă petroliferă, ltr2. Locul albiei actuale a pârâului va fi transformat în zonă verde, scânteia, 1960, nr. 4 855. în jurul oraşelor şi centrelor muncitoreşti să se dezvolte puternice zone legumicole, ib. 1962, nr. 5 413. La examenul radiologie al plămânilor, se poate observa o zonă congestivă. abc săn. 363, cf. dn2, m. d. enc. Alături de prestigioasele zone etnografice ale Maramureşului, Lăpuşului ..., Bucovina întregeşte ... configuraţia culturii populare româneşti, contemp. 1975, nr. 1 507, 1/2, cf. dex. ^ Fig. Sub ce zonă dulce şede fericirea Vru să afle-odată un om învăţat. mureşanu, p. 138/3. Pământul mi se pare că trece printr-o zonă de primejdii. ''Kebreanu, p. s. 78. [Literatura] iese cu totul din zona invenţiilor mecanice şi a progresului ştiinţific. sadoveanu, o. xix, 475. Tânărul însă, puţin cam stângaci, a voit să ştie în ce zonă a ficţiunii creşte această floare, călinescu, c. o. 110. Pico della Mirandola afirmă existenţa unei zone de indeterminare care se întinde în jurul fiinţei omului. vianu, L. u. 29. S-a înăbuşit tot ce părea inferior în zonele sufleteşti de sub conştiinţă, ralea, s. t. iii, 23. Petru Maior, ancorat ... în zonele culturii luministe, a avut ca punct de pornire umanismul românesc, ist. lit. rom. ii, 62. în fiinţa ei era acum o zonă de linişte şi siguranţă unde nu mai ajungea, h. lovinescu, t. 405. în cuprinsul operelor diferiţilor scriitori de primă valoare sunt zone psihologice, unele mai împlântate în real, altele în imaginar, constantinescu, s. ii, 504. Pe neaşteptate, venind nu se ştie din ce zonă ascunsă a sufletului, a urcat în clipa aceea în el o senzaţie de spaimă, preda, r. 12. Poeziile alese pentru Antologie sunt din diferite zone ale universului poetic, sclf 1958, nr. 3-4, 500. Autoarea nu a putut ocoli şi unele zone ale convenţionalului, t iunie 1964, 88. In noaptea asta ridic ancora irevocabil Pentru onirica zonă. vulpescu, p. 10. Un stăruitor, continuu efort de autodepăşire în toate zonele creaţiei materiale, scânteia, 1966, nr. 6 893. Noţiunile de bine şi de rău desemnează una, zona sufletului plin, majestos şi vizionar, alta, o sterilitate psihică cu pete de oribilă stricăciune, v. rom. martie 1970, 118. ^ Zonă de influenţă = întindere, spaţiu sau domeniu în cadrul căruia se exercită o influenţă a cuiva sau a ceva. Zona ei de influenţă nu putea îngloba decât un număr restrâns de cititori. lovinescu, c. vii, 5. Cu asemenea material informativ era hrănită lumea europeană din zona de influenţă a naziştilor, sadoveanu, o. xx, 356. Zonă liberă = parte din teritoriul unui stat, de obicei situată în porturi, care nu este supusă aplicării legilor vamale. Cf. m. d. enc. Zonăpelagică v. pe 1 agic (1). + P. ext. Porţiune de teritoriu supusă unui regim special. Cf. cade, scriban, d. + întindere delimitată din punct de vedere administrativ şi economico-fmanciar; sector (2). Norme pentru desenarea planurilor de zonificare: zonă rurală, leg. ec. pl. 505, cf. ltr2, dn2. + Porţiune de teritoriu, regiune sau spaţiu de operaţii militare. Au mai fost arestaţi încă patru oameni ... tot în zona frontului, rebreanu, p. s. 241, cf. cade. Germania şi-a luat o îndoită obligaţiune: 1) de a nu ataca Franţa; 2) de a respecta zona. titulescu, d. 734. Pleci la un spital de zonă la Bucureşti, beniuc, m. c. i, 338. Indreiu a fost dus pe zonă, undeva pe lângă Satu-Mare. lăncrănjan, c. ii, 107, cf. dn2. + Porţiune a spaţiului aerian din jurul unui aerodrom, care este destinată piloţilor pentru lucru în aer. Cf. dn2. + (Olt. şi prin Munt.; în forma zoană) Fâşie de teren (acoperită cu iarbă) care însoţeşte şoseaua. Cf. l. rom. 1961, nr. 1, 23, lexic reg. 88, UDRESCU, GL., GL. OLT. 3. (Geom.; şi, învechit, în sintagma zonă sferică) Parte din suprafaţa unei sfere cuprinsă între două planuri paralele. Zonă se numeşte partea surfeţii sferei cuprinsă între două planuri paralele, poenaru, g. 260/5. Se numeşte zonă sferică porţia sferei cuprinsă între doă plane perpendiculare la tot acel diametru, asachi, e. iii, 280. Numim zonă o parte a suprafeţii sferei coprinsă între doă secţii paralele, g. pop, g. 123/30. Porţiunea din suprafaţa sferei coprinsă între două planuri paralele ... se numeşte zonă. melik, g. 252, cf. CADE, SCRIBAN, D., LTR2, DN2, DEX. 4. (Fiz.) Bandă de frecvenţă în care oscilaţiile au anumite caractere comune. Cf. ltr2, dl, dm, dn2, dex. - Pl.: zone şi (învechit) zoni. - Şi: (regional) zoană s. f. l. rom. 1961, nr. 1, 23, lexic reg. 88, udrescu, GL., GL. OLT. - Din fr. zone. ZONĂ2 s. f. v. zoană1. ZONĂT s. n. (Prin nord-estul Transilv.) Gălăgie. Cf. caba, săl. 94. - Accentul necunoscut. - Pl.: ? - Etimologia necunoscută. ZONGLOĂVE subst. pl. (Regional) Gozuri. Com. din turnu-măgurele. - De la zoană1. 3542 ZONGOI - 352 - ZOOFILIE ZONGOI vb. IV. Intranz. (Regional; despre ureche) A ţiui (1) (Briheni - Vaşcău). teaha, c. n. 284. - Prez. ind. pers. 3: zongoaie. - Etimologia nesigură. Cf. magh. z e n g, dial. zong. ZONGORÂŞ s. m. (Maram.) Cobzar. Cf. lexic reg. 13. - PI.: zongoraşi. - Zongoră + suf. -aş. ZONGORĂ s. f. 1. (Maram.) Cobză. Aceştia din urmă au botezat-o ... zongoră. alexandru, i. m. 119. 2. (Regional) Contrabas (Ieud - Vişeu de Sus), alr i 1 461/347. - PL: zongore. - Din magh. zongoră. ZONÎ vb. IV. I n t r a n z. 1. (Prin Olt.) A vorbi necugetat; a pălăvrăgi. Cf. cv 1952, nr. 2, 38, lexic reg. 58. 2. (Regional) A delira (din cauza bolii) (Livezile -Turnu-Severin). lexic reg. 58. - Prez. ind.: zonesc. - Etimologia necunoscută. ZONIFIC vb. I. T r a n z. (Rar) A împărţi în zone (2). Cf. bl iii, 271. - Prez. ind.: zoniflc. - Zonă + suf. -ifica. ZONIFICÂRE s. f. împărţire administrativă şi economico-financiară în zone1 (2); zonare (I). O schemă principală de sistematizare care să contureze proporţiile generale teritoriale ale comunei, zonifica-rea şi circulaţia, leg. ec. pl. 491, cf. md, dn2, sfc iv, 316, dex. Zonijicarea centrelor populate, d. med. - PL: zonificări. - V. zonifica. ZONITA s. f. (Med.) Afecţiune, de obicei de natură tuberculoasă, a unei zone pulmonare; imagine radiolo-gică indicând această afecţiune. Cf. der, d. med., m. d. enc., dn3. - Din fr. zonite. ZONULĂ s. f. (Anat.) Zonă (2) mică. Cf. dn3. - PL: zonule. - Din fr. zonule. ZOO subst. Grădină zoologică. Cf. dex, dn3. - Pronunţat: zo-o-. - Din fr. zoo. ZOOBIOLOGIE s. f. Disciplină care se ocupă de biologia animală. Cf. dn2, form. cuv. i, 140, dex. - Pronunţat: zo-o-bi-o-. - Din fr. zoobiologie. ZOOCENOLOGÎE s. f. Ramură a biologiei care studiază zoocenozele. Cf. dn3. - Pronunţat: zo-o-. - Din fr. zoocenologie. ZOOCENOZĂ s. f. Grupă naturală a tuturor animalelor care trăiesc într-un anumit mediu. Cf. dn3. - Pronunţat: zo-o-. - PL: zoocenoze. - Din fr. zoocenose. ZOOCHIMÎE s. f. Disciplină care studiază compoziţia chimică a corpului animalelor şi reacţiile chimice care au loc în el; chimie animală. Zoochimia tratează diversele ţesuturi sau organe, pe specii de animale. LTR2, cf. DN2, FORM. CUV. I, 140, DEX. - Pronunţat: zo-o-. - Din fr. zoochimie. ZOOCOR, -Ă s. f., adj. (Plantă) cu fructe sau seminţe adaptate pentru răspândirea prin intermediul animalelor, prezentând formaţii corespunzătoare (cârlige, ţepi, înveliş cleios etc.) care, prinzându-se de corpul acestora, sunt duse la distanţe mari. Cf. der, m. d. ENC., DEX, DN3. - Pronunţat: zo-o-. - Pl.: zoocori, -e. - Din fr. zoochore. ZOOCORIE s. f. Răspândire a seminţelor unor plante prin intermediul animalelor. Cf. dn3. - Pronunţat: zo-o-. - Pl.: zoocorii. - Cf. it. z o o c o r i a. ZOOCULTURĂ s. f. Ramură a agriculturii care se ocupă cu creşterea animalelor. Cf. dn3. - Pronunţat: zo-o-. - Cf. it zoo cui tura. ZOOECONOMÎE s. f. Disciplină care studiază aplicarea principiilor de economie rurală la creşterea animalelor. Cf. enc. agr., ltr2, dl, dm, dn2, form. cuv. i, 140. - Pronunţat: zo-o-e-. - Din fr. zooeconomie. ZOOFAG, -Ă s. m. şi f., adj. (Rar) (Fiinţă) care se hrăneşte cu carne de animale. Cf. dn2, scriban, d., dex. - Pronunţat: zo-o-. - PL: zoofagi, -e. - Din fr. zoophage. ZOOFAGIE s. f. Faptul de a se hrăni cu came de animale. Cf. scriban, d., dn2, form. cuv. i, 140, dex. - Pronunţat: zo-o-. - Din fr. zoophagie. ZOOFÎD s. n. v. zoofit. ZOOFIL, -Ă adj. 1. Care este atins de zoofilie (1). Cf. dn3. 2. (Despre unele plante) A cărei polenizare se face de către diferite specii de animale. Cf. dn3. - Pronunţat: zo-o-. - PL: zoofili, -e. - Cf. it. z o o f i 1 o. ZOOFILIE s. f. 1. Dragoste (cu nuanţă erotică) morbidă pentru animale. Cf. dn3. V. zo om an ie. 2. Preferinţă a unor specii de ţânţari pentru sângele animalelor. 3564 ZOOFIT - 353 - ZOOLATRIC - Pronunţat: zo-o-. - Pl.: zoofilii. - Din fr. zoophilie. ZOOFÎT s. n. (La pl.) încrengătură care cuprinde animale inferioare, a căror formă aminteşte de aceea a plantelor; (şi la sg.) animal care face parte din această încrengătură; fitozoar. Zoofiţi, adică dobitoc şi sădire. amfilohie, g. f. 316V/15. Zoofita, adecă câte sunt şi ca un dobitoc şi ca o buruiană, după cum buretele, poli-pus, caracatiţa ... şi celalalte. greceanu, î. 125/9. Zoofitele sunt cele mai puţin deplin formate animale. j. cihac, i. n. 234/6. Cea mai neperfectă clasă a vieţuitoarelor, ... zoofitele şi viermii, care, în organizaţia sa, mult se apropie de plante, vasici, m. i, 70/2, cf. stamati, d. O clasă de animale care se numesc zoofite (animale plantice), care sunt pironite în locul lor, crescând şi murind asemenea ca şi plantele, ba-RASCH, M. I, 26/29, cf. ANTONESCU, D., PONTBRIANT, D. Tot din zoofite s-au format şi protozoarele. contemporanul, I, 156, cf. BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DN2, FORM. CUV. I, 140, DEX. - Pronunţat: zo-o-. - Pl.: zoofite şi (învechit, rar, m.) zoofiţi. - Şi: (învechit, rar) zoofită s. f., zoofid (stamati, d.) s. n. - Din lat. zoophyta, ngr. £îdo<|>vtou, fr. zoophyte. ZOOFÎTĂ s. f. v. zoofit. ZOOFÎTIC, -Ă adj. Care aparţine zoofîtelor; privitor la zoofite; (rar) care conţine zoofite. Se va bolnăvi grav de tot de boala zoofitică. săm. i, 71, cf dn2, dex. - Pronunţat: zo-o-. - Pl.: zoofitici, -ce. - Din fr. zoophytique. ZOOFOB, -Ă adj. 1. Care este atins de zoofobie. Cf. DN3. 2. (Despre plante) Care prezintă unele adaptări (ghimpi, spini etc.) de apărare împotriva animalelor. Cf. dn3. - Pronunţat: zo-o-. - Pl.: zoofobi, -e. - Din fr. zoophobe. ZOOFOBÎE s. f. Stare patologică manifestată prin teamă de animale. Cf dn2, d. med., form. cuv. i, 140, DEX. - Pronunţat: zo-o-. - Din fr. zoophobie. ZOOFOR s. n. 1. Friză ionică sau corintică, ornată cu figuri de animale. Cf. dn3. 2. Platformă cu ornamente zoomorfice (2). Cf. dn3. - Pronunţat: zo-o-. - Din fr. zoophore. ZOOFORIC, -Ă adj. (Despre coloane, elemente de construcţie) Care serveşte ca suport unei figuri de animal. Cf. dn3. - Pronunţat: zo-o-. - PL: zooforici, -ce. - Din fr. zoophorique. ZOOGEN, -Ă adj. (Geol.) De natură animală. Cf DN3. - Pronunţat: zo-o-. - PL: zoogeni, -e. - Din fr. zoogene. ZOOGENÎE s. f. Studiul dezvoltării animalelor. Cf DN2, FORM. CUV. I, 140, DEX. - Pronunţat: zo-o-. - Din fr, zoogenie. ZOOGEOGRAFÎE s. f. Ramură a geografiei care studiază repartiţia speciilor animale pe suprafaţa pământului; geografia animalelor. Cf. der, ltr2, dn2, M. D. ENC., DEX. - Pronunţat: zo-o-ge-o-. - Din fr. zoogeographie. ZOOGLEE s. f. Asociaţie de bacterii reunite printr-o substanţă gelatinoasă. Streptococii [apar] formând mai multe zooglee cu membri paraleli mai groşi la o extremitate a lanţurilor, babeş, o. a. i, 367, cf. enc. agr. - Pronunţat: zo-o-gle-e. - PL: zooglee. - Din fr. zooglee. ZOOGRĂF s. m. 1. Specialist în zoografie (1). Cf. I. GOLESCU, C., VALIAN, V., NEGULICI, POLIZU, PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D., BARCIANU, ALEXI, W., CADE. 2. Pictor de animale. Cf polizu, cade. - Pronunţat: zo-o-. - PL: zoografi. - Şi: (învechit, rar) zuogrâf s. m. valian, v. - Din fr. zoographe. ZOOGRÂFIC, -Ă adj. (învechit) Care aparţine zoo-grafiei (1); privitor la zoografie. Cf valian, v., polizu, PONTBRIANT, D. - Pronunţat: zo-o-. - PL: zoografici, -ce. Şi: (învechit, rar) zuogrâfic, -ă adj. valian, v. - Din fr. zoographique. ZOOGRAFÎE s. f. 1. Parte a zoologiei care se ocupă cu descrierea diverselor specii de animale. Zoografie, adică vorbire cu scrisoare ... pentru fire dobitoacelor, a paserilor, a peştilor, amfilohie, g. f. 249v/4, cf I. GOLESCU, C., VALIAN, V., NEGULICI, POLIZU, PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D., BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., CADE, DL, DM, DN2, DEX. 2. (în antichitate) Arta picturii animaliere. Materia meşteşugului doftoriei iaste trupul omenesc ..., precum materia aritmeticii iaste numărul şi materia zo-graflei sunt văpsealele. molnar, ret. 14/12, cf. polizu, RESMERIŢĂ, D., CADE, DL, DM, DN2, DEX. - Pronunţat: zo-o-. - Şi: (învechit, rar) zografie, zuografie (valian, v.) s. f. - Din ngr. ^cooypab, cf- ngr* ícoypácpoq. ZUGRÂVĂ s. f. (învechit şi regional) Pictură (1). Zugravele cele mai preţioase ... erau zestre monastirii aceleia, ispirescu, l. 295. De la Cost ic ă înainte Este-o casă zugrăvită, Cu zugrave învăluită Şi pe poale cu richită. folc. olt. - munt. iii, 335. - PL: zugrave. - Postverbal de la zugrăvi. 3762 ZUGRĂI - 372 - ZUGRĂVEALĂ ZUGRĂÎ vb. IV v. zugrăvi. ZUGRAU s. m. v. zugrav. ZUGRĂVĂLĂ s. f. v. zugrăveală. ZUGRĂVASTRU subst. (Bot.; regional) Numele unei plante medicinale care se foloseşte pentru tratarea unor boli pulmonare. Buruienile lecuirii de piept numai pe vârful munţilor se gâsesc şi mai cu samă zu-grăvăstru şi rădăcină dulce. şez. xviii, 47. - PL: ? - Etimologia necunoscută. ZUGRĂVEALĂ s. f. Acţiunea de a zugrăvi şi rezultatul ei. 1. (Astăzi mai ales livresc) 1. Reproducere, reprezentare pe pânză, pe hârtie, pe sticlă etc. a imaginilor, a modelelor folosite, cu ajutorul pensulei şi al culorilor; zugrăvire (I 1), zugrăvit1 (I 1), (rar) pictare. Cf. zugrăvi (II). Pe păreţii altarului sunt zugrăvele ce închipuiesc pe preoţi făcând jărtfe. ar. (1835), 46l/55. Această iconiţă era o mică zugrăveală înfăţişând pe pustnicul Pavel. buznea, p. v. 83/14. în zugră-veala-nvechită, El searbăd; ea, cu ruje-aprinse. mace-donski, o. i, 190. Zugrăveala sfinţilor se şterge, gîr-leanu, l. 24, cf. cade, ltr2. Acest fel de cunoaştere, acest fel de comunicare a cunoştinţelor, inclusiv a potenţialului afectiv dintr-o situaţie, prin zugrăveală, prin linie şi formă, ... este specific artei, sclf 1960, nr. 1, 15. 2. Acoperire, împodobire cu picturi (1); zugrăvire (I 2). Cf. zugrăvi (I 2). Şi aşe au fost făcut mănăstirea de frumoasă, tot cu aur poleită, zugrăvală mai mult aur decât zugrăvală. neculce, l. 8. Potcile ... să fie poliite, cum şi butca cu aur din destul poleită şi jugrăveala frumoasă (a. 1790). iorga, s. d. viii, 16, cf. polizu. Vizitai biserica ... a căriia sugrăveală abia se cunoaşte de înnegrită ce este. pelimon, i. 122/20. L-am adus chiar eu ..., de ne-a dres învelitoarea bisericii, curgea pe toate părţile, se strica zugrăveala, ghica, c. e. i, 259, cf. pontbriant, d. Ce mândreţe de biserică şi ce zugrăveală pe dinăuntru şi pe dinafară, delavrancea, ap. tdrg, alexi, w., şăineanu2. Interiorul bisericii ... a fost acoperit cu o foarte bogată ... zugrăveală. păcală, m. r. 369. în colţul din dreapta al chiliei, o ladă de Braşov cu zugrăveli albastre, roşii sau verzi. hogaş, dr. i, 247, cf. resmeriţă, d., cade. M-am întors alene şi am privit zugrăveala pridvorului ..., două cete de ctitori, galaction, o. a. ii, 30. Briciul era vesel din cauza clientului ... Aşa te ducea capul după ce vedeai zugrăveala de pe firmă, teodoreanu, m. u. 164. Se mai aflau, pe etajeră ..., două vase vechi vieneze, porţelan cu zugrăveli de smalţ şi aur. sadoveanu, o. xiv, 219. La sfinţii-n zugrăveală amurgu-ngenunchea. pillat, p. 211. în biserică ..., m-am uitat la fiecare zugrăveală şi m-am minunat, stancu, d. 32. E un albastru metaforic, luat parcă din zugrăveala de la Suceviţa şi Voroneţ. v. rom. februarie 1964, 70, cf. dl, dm, m. d. enc, dex. + Pictură de proastă calitate. Cf. pontbriant, d., scriban, d. + (învechit) Vopsea. Chi- puri de ceară ... Se topeau la căldura făcliilor de ceară ..., zugrăveala le curgea pe umere, contemporanul, v, 411, cf. ddrf. + (Familiar; depreciativ) Fard. Faţa nu mi-e schimbată? ... Zău cuconiţă, ai pus atâta zugrăveală, încât nu se mai cunoaşte, c. negruzzi, în PR. DRAM. 480, cf. DL, DM, DEX. 3. Pictură sau desen pe pânză, pe carton, pe sticlă etc., înrămată şi aşezată pe perete într-o încăpere; tablou (I 2); (învechit) zugrăvire (I 3). Cf. zugrăvi (I 3). îţi voi trimăte ... o zugrăveală de această bute urieşă. kogălniceanu, s. 73. Această icoană se află în palatul Manfriri, în mijlocul altor zugrăveli foarte vrednice de însemnat, heliade, l. b. iii, 43/7. Voiră să-şi dăsluşească pricina că aceasta este numai o zugrăveală meşteşugită. cr (1833), 40V25. Om era ori zugrăveală, piatră ori lemn amuţit. Nu puteai deloc cunoaşte de e chip însufleţit, pann, e. v, 62/1. Zugrăveala lui arată că nu era menit tocmai pentru o şcoală de fete ..., pe bag-dadie era zeiţa frumuseţii aproape goală, contemporanul, 1, 934. Palatele şi statuile, zugrăvelile şi manuscrisele ar fl fost de mult sfărâmate şi sfâşiate, dacă oamenii nu le-ar fl privit cu slavă, călinescu, c. o. 152. Vodă Ghica se mândreşte în palatul său cu zugrăvelile unui pictor italian Giacometti. sclf 1959, nr. 3-4, 453. 4. (învechit) Pictură (2). Cf. z u g r ă v i (I 2). Şcoală ... pentru învăţarea zugrăvelii, golescu, î. 138. Bietile turcoaice, ele nu au nici dascăli care să le înveţe moralul şi buna-cuviinţă, ele muzica, danţul, zugrăveala nu cunosc deloc, heliade, l. b. iii, 66/2. Cu legea creştinească au intrat în Roşia măiestriile ce înflorea în Grecia şi mai cu samă arhitectura şi zugrăveala. ASACHI, I. I, 29/10, cf. POLIZU. 5. (învechit, rar) Tabel (1). Redacţia ... va publica pe rând un tablo (zugrăveală) în ecstrat, de istorie şi statistică staturilor carile ţântesc astiz a lumii luarea aminte, ar (1832), 1922/22. II. 1. Operaţie de finisare cu un strat ornamental şi de protecţie a suprafeţei unui element de construcţie; zugrăvire (II), zugrăvit1 (II). Cf zugrăvi (II 1). Cf. LTR2, M. D. ENC., DEX. 2. Strat de protecţie şi ornamental aplicat pe feţele aparente ale unor elemente de construcţie, constituit de obicei dintr-o dispersie apoasă de var sau de humă (cu pigmenţi minerali). Cf. resmeriţă, d. O zugrăveală roşie din care mai persistă câteva pete. galaction, o. a. ii, 439. Se vedeau pe zugrăveala roşie urmele mai întunecate ale mobilelor şi tablourilor scoase de foştii chiriaşi, c. petrescu, c. v. 99. Am vrut să examinez ornamentaţiile în ghips şi jocul desenelor zugrăvelii. mihăescu, d. a. 36. în odăiţa cu o zugrăveală în floricele albăstrii se află destul de multă lume. v. rom. septembrie 1955, 93. Pereţii mucezi ai beciului ... Trebuie să fl fost frumoşi cu zugrăveală, camilar, n. 353. Operaţie de finisare cu zugrăveală a suprafeţii unui element de construcţie, ltr2, cf. dm, m. d. enc., dex. III. P. anal. Descrierea sugestivă (într-o operă beletristică) a fizicului şi a caracterului personajelor, a unor scene din viaţa reală şi din natură etc.; pictură (3). Cf 3767 ZUGRĂVESC - 373 - ZUGRĂVI zugrăvi (IV). [Boieri] cu zugrăveale urâte zugrăvea cumplit pe greci, Zicând c-a lor tiranie nu vor uita-o în veci. beldiman, e. 98/10. Scoposul acestei poezii didactice este prin zugrăvelele alegorice şi satirice a da învăţătură de moral, ar (1829), 192/27. Ştia că aceste cărţi coprind atât de adevărate zugrăveli pentru năravurile Evropii. buznea, p. v. 128/10, cf. polizu, pontbriant, d. Vom întregi acum această zugrăveală a fiinţelor demonice, arătând care sunt caracteristicile diavolilor mai mărunţi, candrea, f. 123, cf. tdrg. Constantin i le descrisese după entuziasta zugrăveală a lui Karabaşev. galaction, o. a. ii, 91. Zugrăveala, măcar că nu era lipsită de oarecare ghimpi ..., nu fusese rostită cu nici un fel de răutate, v. rom. februarie 1954, 97, cf. dl, dm, dex. + F i g. (învechit, rar) Făţărnicie. Pentru ca zugrăveala reutăţii să acoperim, putearea voii slobode, cantemir, i. i. ii, 39. - Scris şi: sugrăveală. pelimon, i. 112/20. - PL: zugrăveli şi (învechit) zugrăvele. - Şi: (învechit, rar) zugrăvală, jugrăveâlă s. f. - Zugrăvi + suf. -eală. ZUGRĂVESC, -EĂSCĂ adj. (învechit, rar) Care aparţine artei zugrăvitului (II). Au zugrăvit icoana ... cu meşteşugul zugrăvesc de ceară, mineiul (1776), 109vl/12. - Zugrav + suf. -esc. ZUGRĂVETURĂ s. f. v. zugrăvitură. ZUGRĂVÎ vb. IV. I. T r a n z. (Astăzi, mai ales livresc) I. (Complementul indică imaginile, modelele folosite) A reproduce, a reprezenta pe pânză, pe hârtie, pe sticlă etc. cu ajutorul pensulei şi al culorilor; a picta (1). Cela ce va zugrăvi chipuri de oameni cu ruşine şi cu ocară asupra ... să se cearte ca şi ceilalţi, prav. 250. Au pus de au zugrăvit pe păreţi ... războiul lui Despot-Vodă cu Alexandru-Vodă şi chipurile căpitanilor. m. costin, ap. gâdei, 3/4. Latini[i] îl numea Ianuş, şi-l zugrăvia cu doaă frunţi şi cu doaă obraze. n. costin, l. 80, cf. anon. car. Şi asemenea, ca nişte oameni zugrăviţi numai spre privire, fiind înspăimântaţi. aethiopica, 17724. îl zugrăvesc îmbrăcat de hier (a. 1794). gcr ii, 152/11. Nu ştia grăi într-alt chip, fără numai cu jigănii fără glas, care le zugrăvea (a. 1798). id. ib. 163/32. Cu atâta meşteşug şi nevoinţă au zogrăfit odată cu strugur, molnar, ret. 122/9. După aceasta, au zugrăvit şi chipul ei cu văpseale amestecate cu sânge de a lui, neştiind meşteşugul zugrăviei (a. 1800). gcr ii, 178/38. Punem pre prunci ...să poarte asinul zugrăvit la piept, mergând din shoală câtră casă. petrovici, p. 49/16, cf. lb. Frumos s-au înfăţişat portalul s/[intei] mitropolii, pe care era în transparenturi zugrăvite virtuţile bisericii, ar (1832), 3852/17. Au lămurit haractirurile mitologhice zugrăvite pe săcriu. ib. (1834), 86V8, cf. polizu. înăuntru bisericei, lângă tronul domnesc, se află el sugrăvit ca şi la Curtea de Argeş, pelimon, i 113/8, cf. pontbriant, d. Ia priveşte cum ...se uită în ochii noştri, parcă au de gând să ne zugrăvească, creangă, a. 39, cf. ddrf, barcianu. Văd ... Ca pe-o pânză zugrăvind, Oraşu-n vale. coşbuc, p. ii, 90, cf. alexi, w., şăineanu2, tdrg. Un rotocol albastru, în care sunt zugrăvite două ciolane încrucişate. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 57, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Erau două cete de ctitori ... zugrăviţi pe doi pereţi, galaction, o. a. ii, 30. O, nu vă fie teamă ... şi dracul este negru Când stă să-l zugrăvească un iconar integru. topîrceanu, o. a. i, 156. O întreagă şcoală picturală zugrăveşte pe ziduri învechite patimile Mântuitorului. cocea, s. ii, 306. Şi printre ele lucea, vie, zugrăvită pe icoană, Roşia floare, voiculescu, poezii, i, 221. Intră la o cafenea, ori la o cofetărie, între ziduri pe care sunt zugrăviţi copaci şi paseri încremenite-n zbor. sadoveanu, o. ix, 325. Alegoriile ... par zugrăvite într-o grotă de chihlimbar, arghezi, b, 35. O icoană mus-călească cu raiul şi iadul în colori vii, zugrăvite pe sticlă, camil petrescu, o. i. 35. Vezi zugrăvit, la dreapta şi la stânga uşii ..., iadul, stancu, d. 31. Oprită în cadrul uşii, amintea de ctitoriţa zugrăvită în stânca vechiului schit, vinea, l. ii, 272, cf. dl, dm. Pe-o pânză De cort, în care zac, îmi zugrăvesc Pleiadele şi Ursa. românia literară, 1970, nr. 111, 3/1, cf. dex. (Refl. pas.) Să fac şi două făclii mari de ceară ... care să zugrăvesc şi să trimit la sfântă din partea domnului. gheorgachi, let. iii, 318/9. Moartea se zogrăfeaşte cu sabie şi cu arc. maior, p. 94, cf. ddrf. ^ F i g. Toată nădejdea mea era într-acele milioane, ce le zugrăvisem şi le condeiesem pă hârtie foarte frumos, i. golescu, în pr. dram. 65. + Ab s o 1. (învechit) A picta (2). Nu ştiu zugrăvi fără de pre altă icoană (a. 1809). gcr ii, 202/28. Au venit la Apeles când acesta zogrăvea. ţichindeal, f. 116/9. Fiindcă voieşte să zugrăvească ... lasă-l a-şi face sau învaţă-l a-şi face alfabetul său. brezoianu, î. 10/8. De vreme ce Alecu iubeşte mult a zugrăvi, de aceea, băbacă, te-aş ruga ca să-i tocmeşti un dascăl de zugrăvit, kogălniceanu, s. 86. P aş adia era deopotrivă meşter pe pană şi, în tinereţe, zugrăvise frumos, m. i. caragiale, c. 14. + Absol. (învechit, rar; depreciativ) A picta prost, fără talent. Cf. pontbriant, d. + (învechit) A desena; a schiţa (1). Am mare trebuinţă pentru o caretă dă drum ... Să mi-o zugrăvească pă o hârtie (a. 1817). iorga, s. d. viii, 55, cf. polizu. Zugrăvea nu ştiu ce cu plumbul pe hârtie. alecsandri, t. i, 345. Zugrăvit-au c-un cărbune copilaşul cel isteţ Purceluşi cu coada sfredel. eminescu, o. i, 84. Ai dreptul ca, în loc să vorbeşti, să zugrăveşti pe o hârtie scopul secretelor tale intenţiuni. bacalbaşa, s. a. ii, 182. Şi dealuri şi codri şi flori zugrăveşti Pe trista-i fereastră, neculuţă, ţ. d. 86. Un leu galben, zugrăvit pe o perdea de mărgele albastre. TEODOREANU, M. U. 167, cf. M. D. ENC., DEX. (Prin analogie) Gerul zugrăvi pe geamuri mândre flori, asa-chi, s. l. i, 113. Gerul cel mai greu zugrăveşte pe fereastră flori de primăvară, maiorescu, în românia literară, 1970, nr. 71, 5/3. Un ger tăios zugrăvise fantasticele lui arabescuri pe geamurile maestrului. anghel - iosif, c. l. 143. Tot geamul e zugrăvit cu un stufăriş alb, pufos, galaction, o. a. i, 284. + (învechit, rar) A tatua. Mulţi, mai cu samă dintre preoţi, zugrăvesc pe trupu-şi osăbite figuri, rus, i. iii, 90/24. + P. ext. Intranz. (învechit, rar) A grava. învăţ 3770 ZUGRĂVI - 374 - ZUGRĂVI muzica ..., pe urmă a zugrăvi pe aramă, kogălnicea-nu, s. 82. + (învechit şi regional) A scrie (caligrafic). învaţă pe ucenicii a face şi a zugrăvi după mâna lui ... slove, carte treb. i, 48/5. El ştia scrie cât îi trebuia pentru a-şi zugrăvi iscălitura cu nişte litere ca talpa gâştii. gane, N. ii, 4. Numele gării e zugrăvit mare pe frontispiciu, sadoveanu, o. xviii, 483. Cu litere de aur erau zugrăvite cuvintele: „fata născută din piatră“. râdulescu-codin, î. 90, cf. dl, dm, dex. Ale noastre dulci cuvinte ... Le-am zugrăvi ...pe stâlp de piatră, Să citească o lume toată. folc. mold. i, 583. ^ (Prin lărgirea sensului) I-am zis ca să nu mai zugrăvească pe pereţi şi pe uluci cu cărbune ... fel de fel de ocări. ghica, c. e. i, 171. + F ig. (învechit, rar) A contura; a întipări. Ca precum simţirea în lucrurile ce-s de simţit lucrează, aşiea pomenirea în fantazie tipărită şi zugrăvită ale sale pătrunzătoare sloboade raze. cante-mir, i. i. i, 136. + F ig. (învechit; complementul indică idei, noţiuni etc.) A desemna prin semne grafice. Oamenii, pe încetul, se învăţară a zugrăvi cugetele lor prin întipuirea similitoare obiectelor privite, săulescu, hr. i, 39/2. Toţi popolii au părăsit scrisoarea hieroglifică sau ideografică, aceea ce zugrăveşte ideile, fm (1846), 932/2. + F i g. (Rar) A ilustra prin gesturi. E numaidecât nevoie să-ţi zugrăveşti povestea cu mişcări aşa de grosolane? caragiale, o. iv, 267. 2. (Complementul indică obiectele, materialul pe care se execută pictura) A acoperi, a împodobi cu picturi (1); a picta (3). [Mănăstirea] foarte minunat boltită şi zugrăvită (a. 1654). gcr. i, 172/38. Au acoperit mănăstirea ... şi o au zugrăvit preste tot pe dinlăuntru, ne-culce, let. ii, 405/29. Igumenul Neofit ... au zugrăvit şi mănăstirea (a. 1747). gcr ii, 42/4. Cu ajutorul lui Dumnezeu zugrăvesc sfânta biserică şi nu am aur, să-mi cumperi doaozeci de tefele (a. 1781). iorga, s. d. viii, 7. Asemenea frumos este şi paradisul zugrăvit cu măiestrie. ar (1823), 132V12. Mi-aduc aminte acolo o sală mare, zugrăvită pe pereţi şi tavan cu toţi zeii Olimpu-lui de un pictor Kauffmann. ghica, s. 495. Veni să zugrăvească biserica din deal. contemporanul, i, 502. Din mijlocul curţii se-nalţă strălucitoare „biserica cea mare“, zugrăvită pe dinlăuntru de maestrul nostru Grigorescu. vlahuţă, r. p. 197. Biserica era ... zugrăvită cam de mult. d. zamfirescu, v. ţ. 81, cf. şăi-neanu2. Toţi sfinţii ... sunt ieşiţi de sub penelul aceluiaşi iconar rus, care a zugrăvit mai toate vechile noastre biserici, hogaş, dr. i, 8, cf. cade. D-apoi tu ştii să zugrăveşti biserici? vlasiu, a. p. 457. Flăcările mari arătau ... ca zugrăvită pe un perete în para focului, cu sfinţii pe ea, toată bisericuţa Ş/[ântul] Spiridon din malul apei. camil petrescu, o. i, 500, cf. dl, dm. Tocmi meşteri să desăvârşească şi să zugrăvească biserica mahalalei, v. rom. ianuarie 1965, 11, cf. dex. + Fig. A împodobi; a înfrumuseţa. Ea se apropia încet prin aleele străbătute de seninul nopţii, pe cărările albe zugrăvite cu umbrele mrejelor de frunze, eminescu, p. l. 93. Când aş şti când ai veni, Cărarea ţi-aş zugrăvi. Tot cu fir şi cu mătasă, Păn l-a dumitale casă. marian, î. 518. + (învechit şi regional) A colora (cu vopsea); a vopsi. Constelaţiuni zugrăvite cu roş, calcule geometrice ..., o carte care nu lăsa nimic de dorit, eminescu, p. L. 35, cf. ddrf, barcianu, alexi, w. Pavilionul de vară al bunicilor e de lemn zugrăvit albastru, teodo-reanu, M. u. 263. Se zărea plutind ... Un caic mare, bogat ... Pe-n afară zugrăvit Şi pe margini poleit. alecsandri, p. p. 124. Plimbă-mi-seplimbă ... C-o verde cocie, Verde zugrăvită, balade, iii, 15. ^ Fig. Faţa ei să vede zugrăvită cu o roşaţă; roua dimineţii să arată pe buzele ei. buznea, f. 13/30. + Refl. şi tranz. (Familiar, de obicei depreciativ; despre femei) A (se) farda. Cucoana Liza Damian nu era babă deloc şi cu atât mai puţin zugrăvită cu frunzişoară şi cu suliman. hogaş, dr. ii, 136. Cum s-ar boi, zugrăvi femeile ... dacă toate aceste însuşiri nu s-ar încuraja de bărbaţi? contemporanul, iv, 280. Auzindu-le din gura aceea aşa de frumos conturată şi aşa de bine zugrăvită cu creion roşu, mă simţeam fericit, sadoveanu, o, xv, 162. ^ (Prin analogie) Mi-a plăcut neorânduiala în care-şi ţine Arvinte părul ...de asemeni îmi place şi cum şi-a zugrăvit nasul cu roş. id. ib, xv 19. + (învechit, rar; complementul indică unghii) A lăcui. Iar după aceasta-i zugrăviră arapele unghiile în faţa trandafirului şi sprâncenele negru, fm (1843), 303V29. + (învechit, rar) A murdări. N-aş zice nimica dacă arfi fost bărbaţi, dar erau copii de faşe care-şi zugrăvesc scuticele. i. negruzzi, s. v. 226. 3. (Complementul indică opera de artă executată) A crea, a realiza cu mijloacele specifice picturii (2); a picta (4), (învechit şi popular) a scrie (I 2), (învechit) a pictura, a zografisi, (regional) a pângăli (2). Câţi te-au iubit şi s-au închinat sfintelor tale paterni şi răsticnirii tale au zugrăvit icoane, neagoe, înv. 183/2. Am văzut tablouri zugrăvite pe pânză în preţ de o sută de mii de florini, codru-drăguşanu, c. 35. Pe pereţi erau ţintuite câteva cadre de hârtie, zugrăvite cu vop-seli proaste, filimon, o. i, 102. O privesc ... ca pe-un tablou zugrăvit pe un fond luminos, într-o carte cu icoane, eminescu, p. l. 92, cf. resmeriţă, d. Un artist persan zugrăvise pe el miniaturi, sadoveanu, o. xvii, 133. A zugrăvit câteva icoane de lemn şi le-a prins pe pereţi, stancu, d. 282. Ca pe o pânză de mari dimensiuni e zugrăvit un imens tablou bucolic, plin de mişcare şi culoare, ll 1973, nr. 4. 691. (Refl. pas.) Constan-din Basarab Brâncoveanu au făcut beserica [la] 1701; s-au zugrăvit, leat 1723 (a. 1723). iorga, s. d. xiii, 139. S-au zugrăvit de Grigorie Raniţe de la Craiova (a. 1764). id. ib. 58. Tabla aceasta a hramului S[fântului] Ioan o au plătit Ioan Popovici Marc, soţia sa Stana, zugrăvindu-se de smeritul zugrav Ioan Popa (a. 1820). id. ib. 166. Doream ... să pun să se zugrăvească pe pereţii mei copii de pe picturile celebre, călinescu, c. 0.39.^ Fig. Nimeni n-a îndrăznit încă să zugrăvească atingătoarea icoană a omului virtuos în braţele morţii. marcovici, c. 45/6. Nu voi să adaog a ta melancolie, să-ţi zugrăvesc icoana durerei omeneşti, alexandres-cu, m. 126. Credinţa zugrăveşte icoanele-n biserici Şi-n sufletu-mi pusese poveştile-i feerici, eminescu, o. i, 69. Descoperirile zugrăvesc un tablou de înflorire economică. h. daicoviciu, d. 79. Tentativa ... de a zugrăvi o frescă socială atât de cuprinzătoare a putut să apară în ochii unora un eşec patetic, românia literară, 1970, nr. 74, 23/1. 3770 ZUGRĂVI - 375 - ZUGRĂVI II. T r a n z. A acoperi pereţii unei clădiri sau ai unei încăperi cu un strat de var sau humă (amestecat cu o culoare), uneori cu desene care imită tapetul; (popular) a vopsi, (învechit) a zografisi. V. spoi (2), văr ui. Cf. polizu. Te vedeam cu casă zugrăvită pe dinântru şi pe dinafară, aşternută cu stofe de mătase, ghica, c. e. i, 52. Mi-am zugrăvit apartamentul din nou. tdrg, cf. cade, resmeriţă, d. Camera era zugrăvită într-o culoare alburie, galaction, o. a. i, 61. Am să te pun să zugrăveşti dormitorul, vlasiu, a. p. 418. Căsuţa era proaspăt zugrăvită, gardul îndreptat, baranga, i. 174, cf. dl, dm. Casele... cuprindeau încăperi cu pereţii văruiţi şi zugrăviţi cu un brâu colorat, panaitescu, c. r. 46. Să facă o comparaţie între modul cum îşi zugrăveau altădată casele locuitorii satelor noastre şi cum o fac astăzi, românia literară, 1970, nr. 77, 28/1. Coborai o scară foarte înclinată şi treceai prin camera chinezească, zugrăvită în culori roşii şi negre. ib. .1971, nr. 118, 32/1, cf. m. d. enc., dex. Curţile dumisa-le Pe dinnuntru-s zugrăvite, Dinafară văruite, marian, nu. 277. Cu oase casa s-o zidesc ..., Cu sânge s-o zugrăvesc, balade, i, 349. ^ Refl. pas. Casele răposatului general Manuc Bei ... meremetisindu-se acum de iznoavă ca din nou şi zugrăvindu-se, se dau cu chirie de la Sfântul Gheorghe. cr. (1836), 68V55. Odăile se zugrăviră şi se mobilară cu gust. negruzzi, s. i, 72. III. l.Refl. şi tranz. A ieşi în evidenţă; a prezenta contururile (pe o suprafaţă, pe un fundal); a (se) contura, a (se) proiecta (2), a (se) profila (1). însufleţitele colore ce se zugrăvesc pe rând asupra augustelor lor vârfuri însemnează drumul lui cel triumfător. heliade, L. b. i 62/6. Ploile, pe care vârfurile lor le trag, zugrăvesc adesea culorile curcubeului pe laturile lor verzi şi negre, buznea, p. v. 3/2. Luna tremură pe codri, se aprinde, se măreşte, Muchi de stâncă, vârf de arbor ea pe ceruri zugrăveşte, eminescu, o. i, 152. Pe zidul dimpotrivă al gangului se zugrăviră nişte bande late de... lumină, caragiale, o. i, 63. Cine n-a admirat copacii albi de promoroacă sau crengile desfrunzite şi negre ... fin zugrăvite în aer? săm. i, 118. Trei inşi ... Arareori prin stepe, la zarea unui foc îşi zugrăveau în treacăt conturul lor spectral, anghel -iosif, c. M. i, 34. In privazul mut al razelor de lună, se zugrăvea, în linii de lumină slabă, chipul zvelt al unui călugăr, hogaş, dr. ii, 16, cf. cade. Drept înainte, în zarea plumburie, satul se zugrăvea ca un muşuroi uriaş. rebreanu, r. i, 70. Iar pe strada animată ca la cinematograf, Ploaia zugrăveşte-n aer sârme lungi de telegraf. topîrceanu, p. o. 83. Pe câmpul alb ca foaia de hârtie, S-a zugrăvit ca-ntr-un abecedar Un iepure. pillat, p. 112. Se aşeză pe scaun şi rămase zugrăvit pe umbra metalică a redingotei sale. călinescu, c. n. 84. Moara sta pe zarea dealului neclintită, zugrăvită pe cer în depărtarea ei. sadoveanu, o. xvi, 117. înaintea noastră se zugrăveşte pe cer un arbore, stancu, d. 467, cf. dl, dm, m. d. enc. Lună mai, frumos adusă din condei, ca un tren zugrăvind zarea munţilor cu dor şi plecări, românia literară, nr. 82, 32/4, cf. dex. F i g. Umbra d-tale s-a zugrăvit cu farmec pe câmpul plin de ghimpi al vieţii lui. galaction, o. a. ii, 336. 2. Refl. (Despre stări psihice) A se imprima, a se reflecta, a se exterioriza pe figura cuiva. Pacea sufletului său se zugrăvea peste toată faţa lui. marcovici, c. 48/3. în căutătura lui se zugrăvea o suvenire înfricoşată şi iarăşi o veselă nădejde, fm (1842), 362/33. Bonomia. Se zugrăveşte în toate trăsăturile chipului, fis. 41/4. Pe lineamentele-i bărbăteşti se zugrăvea spaimă şi pornire adâncă, fm (1845), 316V7. Pe faţă se zugrăvea o durere adâncă, contemporanul, vi, 108. Nu puteau suferi fericirea ce se zugrăvea pe faţa Elenuţei. agârbiceanu, a. 481, cf. cade. O vie neplăcere se zugrăvi pe chipul rotund ... al Roxanei. galaction, o. a. i, 229. Pe obrazul împăratului s-a zugrăvit întâi uimire, apoi s-a arătat spaimă, sadoveanu, o. xv, 363. Când aflase că-i ţesătoare, pe chipul lui se zugrăvise o mare uşurare, v. rom. august 1955, 39. Pe chipul lui se zugrăvi durere şi ură. vinea, l. i, 236, cf. dl, dm, m. d. enc., dex. ^ Tranz. Blândeţile şi liniştea era zugrăvite (sic) în faţa ei. beldiman, n. p. i, 40/17. El vedea zugrăvit în ochii robilor lor bucuria cu care îi primea, buznea, p. v. 15/23. în faţă-m să cunoaşte durerea zugrăvită, In inima-m scris este, oricât am pătimit, fm (1843), 792/27. Nemulţumirea se vede zugrăvită pe toate feţele, filimon, o. i, 262. O veselie mare zugrăvită pe feţele tuturor, alecsandri, o. p. 253. Văzându-ne cu ruşinea zugrăvită în faţă ..., aruncă o privire părintească spre noi. creangă, a. 75. Blajinătatea şi-o zugrăviseră ... pe obraz, stancu, d. 336. (Prin lărgirea sensului) Pe chipurile tuturor se zugrăvea sănătatea, d. zamfirescu, v. ţ. 26. ^ Tranz. Merse ... cu surâsul zugrăvit pe obraji, rebreanu, p s. 216. IV. Tranz. P. anal. (Complementul indică fiinţe, situaţii, întâmplări, stări sufleteşti etc.) A înfăţişa (sugestiv) prin cuvinte (într-o operă beletristică); a descrie, a prezenta (2), a caracteriza, a reda (2). Precum îl zugrăvesc toţi istoricii vremii aceea ..., cu cevaş mai gios decât Neron n-au fost. cantemir, hr. 203. Zugrăveşte stăpân-tău bucuria ce simţ. kotzebue, u. 12r/3. [Boierii] au zugrăvit starea ţării cu un chip lăcrămătoriu. beldiman, ap. tdrg. Nu se-află vorbe care să fie îndestul să zugrăvească tainica stare a sufletului. heliade, l. b. i, 87/27. Scrisorile ... zugrăvesc, cu înspăimântătoare cuvinte, foametea ce este în provinţiile apusene a crăiei. ar (1831), 552/44. In cărţile acelea ce sunt zugrăvite atât de bine femeile, virtutea nu este alt decât o pricină de romanţ, buznea, p. v. 161/18. Cine va zugrăvi spaima lui văzând pe conte jos, la pământ, tăvălit mai mort. fm (1845), 104V2. Vreun provinţia/ ... să se apuce a ne zugrăvi şi pe noi locuitorii din capitalie, cu toate metehnele şi ticăloşiile noastre, negruzzi, s. i, 240, cf pontbriant, d. Sunt o dovadă viuă despre idealul sublim ce el născocise şi pe care a voit să-l zugrăvească, conv. lit. xx, 514. S-a descris el singur, aşa cum eu nu l-aş fi putut zugrăvi niciodată, bacalbaşa, s. a. i, 81. Autorul şi-a pus în gând să zugrăvească datinile poporului, săm. iii, 511, cf. barcianu, alexi, w., şăineanu2. Toate acestea le zugrăvea bătrâna, ca o lecţie învăţată de mult. anghel, pr. 121. Era o noapte de august fără lună, de o frumuseţe care nu se poate zugrăvi prin cuvinte. brătescu-voineşti, p. 138. N-ar fi tocmai cuvântul care 3770 ZUGRĂVI - 376 - ZUGRĂVIRE să zugrăvească starea mea sufletească, hogaş, dr. ii, 74. Sadoveanu zugrăveşte necontenit natura pictural, dar, în acelaşi timp, cum o vede copila, adică transfigurată. ibrăileanu, s. 6, cf. cade. Prin natura geniului său, Molière trebuia să zugrăvească sufletul femeii şi în instinctele ce-l apropie de natură, lovinescu, c. vii, 52. Nu se potoli până ce nu-i zugrăvi şi pe ceilalţi patru domnişori care s-au bucurat de graţiile Nadinei. rebreanu, R. i, 254. Tot ce auziseră ... despre oraşul zugrăvit când ca un Babilon al tuturor pierzărilor, când cu un feeric Paris oriental, se transfigurase în fiecare imaginaţie, c. petrescu, c. v. 13. Ştie unele, ca şi cum ar-fi fost de faţă; ţi le înşiră şi ţi le zugrăveşte, sadoveanu, o. xv, 97, cf. scriban, d. Fiecare frază, fiecare acţiune ne zugrăveşte caracterul omului, constanti-nescu, s. ii, 141. Cum se face că naturaliştii zugrăvesc cu predilecţie ceea ce este odios? călinescu, c. o. 146. El a reţinut tema ..., zugrăvind tragicele dificultăţi ale unei iubiri, vianu, l. u. 9 Un roman care zugrăveşte minunat lumea marilor negustori, camil petrescu, o. i, 318. Nu e dracul chiar atât de negru cum îl zugrăvesc unii. v. rom. noiembrie 1954, 8. Tabloul general pe care-l zugrăvim în aceste pagini ...ar putea fi întregit. ist. lit. rom. ii, 17, cf. dl, dm. Până la el, această lume nu mai fusese zugrăvită în literatura română, sclf 1958, nr. 1-2, 204. Satul pe care-l zugrăvesc azi scriitorii noştri nu este nicidecum o realitate închisă, ib. 1959, nr. 1-2, 101. Parvenitismul este un fenomen pe care proza română l-a zugrăvit insistent, v. rom. octombrie 1964, 94. Izbutea să zugrăvească, în două-trei cuvinte, un peisaj, o întâmplare, un om. ib. aprilie 1970, 10. Această strălucire a lui de om al Renaşterii, filmul a simţit-o şi a zugrăvit-o fidel, românia literară, 1971, nr. 124, 24/3, cf. m. d. enc. Arta de a zugrăvi moravuri sociale în comedii, ll 1974, nr. 1, 170, cf. dex. (A b s o 1.) Stăpân pe meşteşugul de a zugrăvi cu vorba, el găsea cu uşurinţă mijlocul de a însemna ... până şi cele mai alunecoase şi mai nehotărâte înfăţişări ale firii, ale vremii, m. i. caragiale, c. 38. ^ Refl. El se zugrăvea singur ca un om blând şi simplu, neavănd nici ghiare, nici unghii, conv. lit. xx, 338. Trăise cu toată demnitatea schivnicul[ui] într-un „turn de fildeş“, „nepăsător şi rece“, cum singur s-a zugrăvit. iorga, p. a. ii, 130. Cu milă pentru acest destin, se zugrăvi mai departe, c. petrescu, o. p. i, 91. Şi i-am spus sincer totul, ... m-am zugrăvit cât sunt şi cât am fost de nemernic, mihăescu, d. a. 183. + (învechit) A prezenta în mod fals. Aşişdere de vom da toată credinţa acestor noi istorici şi mai ales precum o zugrăveşte Matthei Pretorie ... crează-ne cititorul nostru că ... nici un nărod nu putem afla, carile de la gotthi să nu fi luat. cantemir, hr. 75. Era ... stilul să-i defaime cum se poate mai urât şi să-i zogrăfească înaintea ungurilor cum că sunt cei mai slabi şi mai mişei oameni. maior, ist. 76/19. Duşman cerului pre mine că-tră toţi mă zugrăvea. „El presară rătăcirea pretutin-denea“, zicea, pogor, henr. 45/3. - Scris şi: sugrăvi pelimon, i, 113/8. - Prez. ind.: zugrăvesc. - Şi: (învechit) zogrăfi, (regional) zugrăi (ţiplea, p. p. 119), (învechit, rar) zogrăvi vb. IV. - De la zugrav. Cf. ngr. ÇcoypacpiÇœ. ZUGRĂVICESC, -EĂSCĂ adj. (învechit) Care aparţine zugrăviei. Academia crăiască a meşteşugului zogrăficesc. golescu, î. 122. Temeiurile meşteşugului zugrăvicesc. sfc, i, 113. - PL zugrăviceşti. - Şi: (învechit, rar) zogrăficesc, -eâscă adj. - Zugrav + suf. -icesc. ZUGRĂVÎE s. f. (învechit) 1. Pictură (1). Zugrăvii-le carele îndeamnă vederea omului către răotăţi să nu zugrăvească (a. 1646). ap. murnu, gr. 61. O sv[â]ntă icoană ... şi cu săngură zugrăviia face minuni în toate zilele, dosoftei, v. s. noiembrie 18075. Palaturi ... împodobite cu zugrefii şi cu alte frumuseţi minunate. molnar, ret. 61/5. Oloiul ... îl întrebuinţăm şi la zugrăvii. i. ionescu, c. 75/18. Acestă scrisoare, care era deodată şi desen şi zugrăvie ... se numea ieroglifică. BREZOIANU, î. 182/13, Cf. POLIZU. 2. Pictură (2). Meşterşug de zugrăvie de ceară, dosoftei, v. s. octombrie 13272. Având ştiinţa zugrăviei desăvârşit, mineiul (1776), 109rl/9. Au zugrăvit şi chipul ei ... neştiind meşteşugul zugrăviei (ci de fire învăţat fiind) (a. 1800). gcr ii, 179/2. Ne-am învoit între noi să fim tovarăşi ... spre partea meşteşugului zugrăvii[i] de caleşci (a. 1826). doc. ec. 378. Şi zu-grăvia este un mijloc prin care să putem a ne arăta cugetările noastre, heliade, o. ii, 38. Le dăm învăţături de joc, de zugrăvie şi de muzică, marcovici, d. 233/21. Pictorul Da Vinci ... îmbunătăţi perspectiva şi arătă aplicaţia sa asupra zugrăviei. săulescu, hr. ii, 399/17. Aice învăţăm latineşte, ... călăria, armile, zugrăvia, jocul ... kogălniceanu, s. 75. Directorii în arhitectură şi zugrăvie au fost grecii, asachi, i. i, 81/31. Nu-mi place zugrăvia, când chipu-ţi nu-mi arată, Nu-mi place poezia, când nu te va descrie, c. a. rosetti, c. 209/1. Ei râvnitori să-i păstreze chipul pururea cu viii, De dorinţă iscodiră meşteşugul zugrăviii. conachi, p. 301. Nimic nu poate fi mai bine şi mai frumos decât muzica, zugrăvia şi danţul negulici, e. i, 76/10. A-mvăţat şi zugrăvia, portretul a-m zugrăvi, pann, e, ii, 83/11. Zicerea patimă, în zugrăvie, este departe a însemna numai mişcările sufletului, fis. 197/14, cf aristia, plut. Arta zugrăviei era în decadinţă la greci, negruzzi, s. i, 214, cf. polizu. Mă apucam de zugrăvie cu o siguranţă şi mai mare, căci făceam portretul Ceciliei. alecsandri, O. P. 18, cf. BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, CADE, D, DM, H VI 48. - PL: zugrăvii. - Şi: (regional) zoagrafie (h vi 48), (învechit, rar) zugrefie, zografie (aristia, plut.), zo-grăfie (dosoftei, v. s. noiembrie 132727) s. f. - Zugrav + suf. -ie. ZUGRĂVIRE s. f. Acţiunea de a zugrăvi şi rezultatul ei. I. (Astăzi, mai ales livresc) 1. Reproducere, reprezentare pe pânză, pe hârtie, pe sticlă etc. a imaginilor, a modelelor folosite cu ajutorul pensulei şi al culorilor; zugrăveală (I 1), zugrăvitl(I 1), (rar) pictare. Cf. zugrăvi (I 1). Cf. lb. Cozmorama nu panorama ... în care, prin zugrăviri ghibace a lucrurilor, cu sticle optice de ochene mărite, şi înfăţoşează obiecturile în chip chiar asemănat cu adevărul, ar (1832), 2362/23. ZUGRĂVIRE - 377 - ZUGRĂVIT2 La coiful său pe frunte ... o săpătură avea, A căruia zugrăvire an munte închipuia, pann, e. ii, 8/12, cf. pontbriant, d. Indienii din America de miazănoapte ... sunt aşa de ghibaci în zugrăvire de „totemuri“ şi de ieroglife. contemporanul, iii, 274, cf. ddrf, resmeriţă, d. Vopsitul a fost un chin solitar, comparabil cu zugrăvirea Giocondei. arghezi, c. j. 251, cf. dl, dm. Meşteră în zugrăvirea cu leneş penel a unor adevărate icoane pe sticlă ... imaginează un Christ răstignit. românia literară 1970, nr. 84, 9/3. 2. Acoperire, împodobire cu picturi (1), zugrăveală (I 2). Cf. zugrăvi (I 2). Meşteşugul ... nu se mărginea în Roşia numai la singura zugrăvire a icoanilor. asachi, i. 218/10. Bisericile Chievului şi Novogrodolui s-au împodobit cu zugrăviri, cu argint şi cu aur. id. ib. 16/2. Zugrăvirea s-a lucrat de profesorul de desemn Constantin Leca (a. 1852). iorga, s. d. vi, 261. A ajutat la zugrăvirea unei biserici, vlasiu, a. p. 457. 3. (învechit) Zugrăveală (I 3). Cf. zugrăvi (I 3). A lăsat a se ardica din nou o zidire după cea mai frumoasă arhitectură ... întru care să se strângă tot felul de zugrăviri şi o bibliotecă, cr (1829), 1492/28, cf. polizu, pontbriant, d., barcianu, alexi, w. 4. (învechit) Pictură (2). Cf. zugrăvi (I 1). Au început ... a grăi oarece pentru zugrăvire, de carea nimica nu ştia, nici se pricepea, ţichindeal, f. 116/13. Sultanul ... au poftit să vadă pe mademoazelele Hibş, despre a cărie iscusinţă în zugrăvire se înştiinţasă mai înainte, ar (1829), 35 V8. Atlasuri gheografice, grămătici rumâneşti, ... modeluri sau izvoade de zugrăvire. ib. (1832), 298V28. Meşteşugul zugrăvirii, asachi, i. 218/9. Pentru arţile frumoase, precum: sculptură, zugrăvire, musică ş. a. încă se află ... mari scoale şi academii, rus, i. i, 67/30, cf. polizu, pontbriant, d. Fusese Poet în zugrăvire şi zugrav în sonete, pillat, p. 30. Uneori îmi închipuiam că aş avea darul zugrăvirii pe cartoane, stancu, r. a. i, 163. II. Operaţie de finisare cu un strat ornamental şi de protecţie a suprafeţei unui element de construcţie; zugrăveală (II 1), zugrăvit1 (II). Cf. zugrăvi (II). Zugrăvirea mecanizată, executată cu ajutorul aparatelor de pulverizat (vermorele) sau de stropit, ltr2. III. P. anal. Descriere sugestivă (într-o operă beletristică) a fizicului şi caracterului personajelor, a unor scene din viaţa reală şi din natură etc. Cf. zugrăvi (IV). Va înainta ... întru zugrăvirea ... patimilor şi haracterelor. cr (1834) 2812/34. Să vedem atunci dacă, în zugrăvirea acestui simţământ, vom găsi caracterele de care am vorbit, gherea, st. cr. iii, 98, cf. barcianu, alexi, w. Literatura de până la Eminescu ... nefiind zugrăvirea serioasă a vieţii, nu comporta o adevărată critică literară, ibrăileanu, sp. cr. 63. Una din cele mai importante şi mai rodnice sarcini ale literaturii este zugrăvirea veridică, convingătoare, profundă a proceselor de transformare morală, scânteia, 1953, nr. 2 648. încrederea în popor, patriotismul lui Macedonski s-au concretizat şi în zugrăvirea chipurilor de oameni simpli, contemp. 1954, nr. 390, 3/6. Situată în peisajul autentic naţional ..., prin ... zugrăvirea culorii locale, „ Ţiganiada “ este o operă cu totul originală. ist. lit. rom. ii, 74. Cu aceeaşi siguranţă el şi-a ales mijloacele de investigare şi zugrăvire a eroilor săi. contemp. 1956, nr. 488, 3/5. Semănătorismul şi poporanismul s-au definit, în primul rând, prin atitudinea faţă de zugrăvirea vieţii săteşti, sclf 1959, nr. 1—2, 26. încadrarea în viaţă a eroului integru cerea zugrăvirea lui multilaterală, ib. 1960, nr. 3, 421. Autorul observă cu justeţe ... antis emănătorismul său în zugrăvirea vieţii satului, v. rom. decembrie 1963, 216. O anume vigoare în zugrăvirea acestor fiinţe ... nu se poate tăgădui. românia literară, 1970, nr. 71, 12/3. Caută să pună la îndemâna maselor tot ce este mai frumos în culoare sau cuvânt în zugrăvirea omului contemporan, contemp. 1975, nr. 1505, 4/8. - Pl: zugrăviri. - V. zugrăvi. ZUGRĂVÎT1 s. n. Faptul de a zugrăvi. 1. (Astăzi, mai ales livresc) 1. Reproducere, reprezentare pe pânză, pe hârtie, pe sticlă etc. a imaginilor, a modelelor folosite, cu ajutorul pensulei şi al culorilor; zugrăveală (I 1), zugrăvire (I 1), (rar) pictare. Cf. zugrăvi (I 1). De am şi sfâruşit zugrăvitul aceştiea sf[i]ntei besearci (a. 1769). iorga, s. d. xvii, 19. Pentru zugrăvitu[\] şătri[i] 8 zloţi în valute (a. 1823). id. ib. 160, cf. DDRF, RESMERIŢĂ, D., DL, DM, DEX. 2. (Astăzi rar) Pictură (2). Cf. zugrăvi (I 1). La aceste instituturi, sunt ... aşişderea şi dascăli de joc, de zugrăvit, de muzică, golescu, î. 138, cf. lb. Desenul sau zugrăvitul, profesor D. Valenstain. ar (1932), 298 V3. Zugrăvitul şi italieneşte învăţ de la octombrie ... şi la călărie merg acum di vro şasă săptămâni. kogălniceanu, s. 84, cf. polizu, ddrf. Cântările, cusăturile, zugrăvitul icoanelor şi tipăritul erau în mare cinste. GALACTION, O. A. II, 139, cf. DL, DM, DEX. II. Operaţie de finisare cu un strat ornamental şi de protecţie a suprafeţei unui element de construcţie: zugrăveală (II 1). Cf. zugrăvi (II 1). Cf. polizu. îşi lăuda omul ... că era meşter la zugrăvitul caselor. v. rom. martie 1954, 116, cf. ltr2. - PL: ? - V. zugrăvi. ZUGRĂVÎT2, -Ă adj. 1. (Astăzi, mai ales livresc) Pictat, desenat; p. ext. împodobit, decorat cu picturi, desene etc. Cf. zugrăvi (I 1). Şi mai cu cuvinire ieste în munţi holmuroşi, ... între păreţi zugrăviţi şi zidiuri cu iederă acopăriţi cuvinte a face. cantemir, i. i. i, 109. Icoane nu suferea nici a vedea, nici săpate ..., nici zugrăvite, văcărescul, ist. 249, cf lb. S-au aflat multe ..., figuri în marmoră şi zugrăvite, mozai- ce, cărţi, monede, ar (1832), 1562/19. Popii îndrăznesc nelegiuit Să mârşăvească altarul cu al său chip zugrăvit. pogor, henr. 126/24, cf. polizu, aristia, plut. Judecând între oamenii care au biblioteci şi nu le citesc şi între cei care le au numai zugrăvite, eu cred mai cu minte pe cei din urmă. filimon, o. i, 123, cf. pontbriant, d. Pe marginea ferestrelor ... se răsfaţă câte o stiblă de busuioc ori de altă plantă, în oale de lut zugrăvite, contemporanul, vii, 136, cf. ddrf, resmeriţă, d. Totul pare aci zugrăvit, aci sculptat, când sfânt ca poezia, când fermecător ca un vis. arghezi, b. 24, cf. dex. Ce videa şi nu credea? O telgă zugrăvită, 3775 ZUGRĂVITOR - 378 - ZUHĂI pe dinnuntru poleită, alecsandri, p. p. 154. Pe faţa de masă, Covor de mătasă, Blide smălţuite, Talgere zugrăvite. MARIAN, NU, 500, Cf. ALRM Il/l h 385, ALRM Ii/ i mn 142, 3 912. Tare-mi vine maică-sa într-o cocie zugrăvită Şi cu aur poleită, folc. olt. - munt. ii, 292. Este-o masă-mpodobită ..., Cu talgere poleite, Cu pahare zugrăvite, folc. mold. i, 240. ^ F i g. Parcă e zugrăvit, se spune despre un om frumos sau pentru a exprima surpriză, teamă etc. Cf. polizu, zanne, p. v, 661. + (învechit şi regional) Vopsit. Cf. zugrăvi (I 1). O placă pătrată sau triangulară de lemn ..., de pânză zugrăvită sau de faianţă, asupră căriia a tras cineva ... numele specific al plantelor, brezoianu, a. 392/3, cf. dex. Pe noi colăceri ne-alese, Pe-atâţi cai iuţi ca zmei ..., Cu coamele poleite Cu unghiile zugrăvite (cca 1867). gcr ii, 314. A scos ... Douăsprezece iepe ... Cu copitele zugrăvite (a. 1878). ib. 336. + (învechit şi regional) Colorat. Cf. ddrf. Ai oi mai mulţi, Mulţi şi cornuţi Cu lâni zugrăviţi, diaconu, vr. 65. 2. (Despre ziduri, pereţi) Care este dat cu un strat de var sau humă (amestecat cu o culoare), uneori cu desene care imită tapetul; (popular) vopsit. Cf. zugrăvi (II). V. spoit, văruit. Cf. polizu. După câtva timp păretele redacţiei nu mai era zid tencuit şi zugrăvit, ci manuscris, teodoreanu, m. u. 21, cf. dl, dm. Să mă opresc sub cearcănele de piatră zugrăvită ale mănăstirii Hurezi, românia literară, 1971, nr. 125, 32/3, cf. dex. Ţi-era casa zugrăvită, Bătătura pardosită, şez. iv, 139. Când erai a mea iubită Ţi-era casa zugrăvită, Dar de când mi te lăsai, Casa ţi-este grajd de cai. FOLC. OLT.-MUNT. II, 551. 3. (Rar) Care este redat, descris prin cuvinte. Cf. zugrăvi (IV). Scenele zugrăvite au, fiecare în parte, altă semnificaţie, scriitorul ridicând necontenit un alt colţ de văl de pe sumbrele realităţi ale vieţii, sclf 1958, nr. 1-2, 207. Artistul exprimă, în opera pe care o creează, propria-i atitudine faţă de realitatea zugrăvită. cf 1961, nr. 1, 38. 4. F i g. (învechit) Prefăcut2 (II 1). Jigmond ... s-au făcut mânios deodată. Ce era zugrăvită acea mânie. M. costin, ap. tdrg. Decât pacea zugrăvită, războiul crunt mai curat şi mai fericit iaste. cantemir, i. i. ii, 60, cf. DL, DM, DEX. - PI.: zugrăviţi, -te. - Şi: (învechit) zogrăfit, -ă (aristia, plut.), (regional) jugrăvit, -ă alrm ii/i h 385, alr ii/i mn 142, 3 912. adj. - V. zugrăvi. ZUGRĂVITOR, -OÂRE s. m., adj. 1. S. m. (Rar) Pictor (1). Cf. zugrăvi (I 1). De sub faţa zbârcită ... a zugrăvitorului de sfinţi, a ieşit la iveală un rât galben de porc. stancu, r. a. i, 171. 2. S. m. (Rar) Pictor (2). Cf. zugrăvi (IV). Ni se arată ca un scriitor cu haz al vieţii de toate zilele ... ca un zugrăvitor ironic al defectelor omeneşti, săm. ii, 428. Alături cu evreii care-şi aşteaptă încă zugrăvito-rul, alături cu mahalagiii aproape ţărani, pe cari scriitorul nostru i-a schiţat anume ..., trăieşte o mică boierime de funcţionari, ib. iv, 882. 3. Adj. (învechit, rar) Prefăcut2 (II 1). Dragostelor zugrăvitoare şi inimii mele amăgitoare eşti ... dentăi către mine numai cu gura şi cu cuvântul erai. cantemir, i. i. ii, 81. - PL: zugrăvitori, -oare. - Zugrăvi + suf. -itor. ZUGRĂVITURĂ s. f. (Astăzi, mai ales livresc) 1. (Astăzi rar) Pictură (1). Cf. zugrăvi (I 1). Care zu-grăvitură şi scrisoare cu vreme pe urmă s-au şters. m. costin, ap. gâdei, 314. Toată oricât de meşteşugită zugrăvitură, nice o parte cât de mică de a ei, precum au făcut-o firea, a agiunge nu poate. n. costin, ap. gcr 11, 13/15, cf. anon. car. Măria sa i-au făcut trupul şi tinda bisericii şi frumuseţănd biserica şi cu tâmple şi cu zugrăvituri (începutul sec. XVIII), mag. ist. ii, 154/ 12. Au fost tare stricată zugrăvitură bisearicii ceştia de turci (a. 1808). iorga, s. d. xiii, 76. începutu-s-a adastă sf[ă]ntă biserică a să zidi la anul 1798 ..., iară zugrăvitură s-au isprăvit la anul mai gios însăm-nat (a. 1811). id. ib. 171. Sultanul ..., mirându-se de frumoasele ei zugrăvituri, au poftit-o ca fără sfială să aibă plăcere a fi faţă la o eczerciţie oştenească. ar (1829), 35V9. Astfeli de zugrăvituri pe pânză, cu care comedianţii-şi ornează fruntariu teatrelor îmblătoare. fm (1845), 14Vl3. Toate aceste lucruri sunt vii în această zugrăvitură ştearsă, negulici, e. i, 241/7, cf. polizu. Cum îşi poart-a ei făptură, Toată-i ca-n zugrăvitură. COŞBUC, P. I, 97, cf. TDRG, cade, scriban, d., dl, dm. + P. e x t. (învechit, rar) Desen; ornamentaţie. Literile fără măsură, trăsurile şi zugrăviturile nu aduc nici o frumuseaţă cu sine. petrovici, p. 190/6. 2. (învechit) Pictură (2). Cf. z u g r ă v i (I 1). Măies-triile cele frumoase, adică arhitectura, zugrăvetura ... au fost asemine cunoscute roşienilor. asachi, i. 81/22. Desenul de figuri şi zugrăvetura (a. 1847). uricariul, vii, 238. - PL: zugrăvituri. - Şi: (învechit, rar) zugrăvetură s. f. - Zugrăvi + suf. -itură. ZUGRĂVÎŢĂ s. f. (Regional) Femeie specializată în ornamentarea crucilor (cu picturi). Această sfântă cruce s-au zidit şi s-au zugrăvit prin Toma Moroşian şi soţia sa Maria. 1903. Elisaveta şi Emilia Morariu, zugrăviţă în Şelişte. iorga, s. d. xiii, 190. - PL: zugrăviţe. - Zugrav + suf. -iţă. ZUGREFÎE s. f. v. zugrăvie. ZUGRUM s. f. v. sugruma. ZUGRUMĂRE s. f. v. sugrumare. ZUGRUMÂT, -Ă adj. v. sugrumat2. ZUGRUMĂTOR, -OÂRE adj., s. m. şi f. v. sugrumător. ZUGRUMÎ vb. IV v. sugruma. ZUHĂI vb. IV v. zuăi. 3785 ZUI - 379 - ZULIPSIRE ZUÎ vb. IV. I n t r a n z. 1. (Prin vestul Transilv.; despre urechi) A ţiui (1). Cf. teaha, c. n. 284. 2. (Regional; în formă zuui; despre oameni) A chiui (Buciumi - Zalău), alr i 1 473/285. - Prez. ind. pers. 3: zuieşte. - Şi: zuui vb. IV alr i 1 473/285. - Formaţie onomatopeică. ZUÎN s. n. (Prin sud-estul Transilv.) Scrânciob (1). Cf. alr i 1 703/129, 131, 136, ib. 1 704/131. - Pronunţat bisilabic (alr i 1 703/129) şi monosilabic (ib. 1 703/131, 136, ib. 1 704/131). - PL: zuine (ib. 1 703/129) şizuinuri (ib. 1 703/131, 136, ib. 1 704/131). - Etimologia necunoscută. ZUIN vb. I v. zuini. ZUINÎ vb. IV. (Prin sud-estul Transilv.) A se da în scrânciob. Cf. alr i 1 703/129, 131, 136, ib. 1 704/131. - Pronunţat: zu-i- (alr i 1 703/129). - Prez. ind.: ? - Şi: (regional) zuinâ vb. I ib. 1703/136, ib. 1 704/136; pronunţat: zui- (ib.). - V. zuin. ZUIT vb. I v. zăuita1. ZUITOC adj. m. v. zăutoc. ZUITUC adj. m. v. zăutoc. ZULÂR, -Ă adj. v. zuliar. ZULĂ s. f. (Argotic) înşelăciune la împărţeala prăzii între doi hoţi. Cf. bul. fil. 204. Loc. vb. A face zulă = a) a înşela (tovarăşul de hoţie). Cf. ib. 204; b) a fura. Cf. ib. 103, 107. - PL: ? - Din tc. zula. ZULE s. f. v. zulie. ZULEÂLĂ s. f. (Argotic) Furt. Cf. zuli. Cf. bul. fil. iv, 130. ^ Loc. vb. A face zuleală = a fura. Cf. ib. 107. - PL: zuleli. - Zuli + suf. -eală. ZULÎ vb. IV. Intranz. (Argotic) A fura. Gagica zuieşte. bul. fil. ii, 207, cf. iv, 103, 130, 137. - Prez. ind.: zidesc. - De la zulă. ZULIAR, -Ă adj. (învechit) Gelos. Dintâi, ştii că se teme de mine, pentru că-mi hat joc de dănsu că-i zu-lar. kogĂlniceanu, în pr. dram. 426, cf. polizu. Cu nevasta d-sale cea dintâi era zuliar cât un motan şi giumătate ..., îi făcea zile fripte, alecsandri, t. 1 145. I-a dat în cap cocoanei ... să-l prăjească şi pe altă parte: s-a prefăcut că-l teme, că e zuliară, caragiale, o. ii, 224. Ce viaţă putea ea să aibă în casa acestui bătrân zuliar şi năbădăios, vlahuţă, d. 23, cf. ddrf, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, resmeriţă, d. Traiul cu un soţ zuliar şi cărpănos ... nu putea avea nimic încântător.: m. i. caragiale, c. 129, cf. cade. Acest Alexa Grecu era însurat şi zuliar, sado-VEANU, O. VII, 322, cf. BL IV, 119, GÂLDI, M. PHAN. 226, scriban, d. Are un bărbat zuliar? ... care-o păzeşte cu arnăuţi şi cu gratii la geam? c. petrescu, a. r. 35, cf. dl, dm, dex. ^ (Glumeţ) Doi-trei cucoşi ...se roteau în loc cocolind vreo găină ori altul se repezea să despartă două boghete zuliare, contemporanul, vl5 97. ^ (Substantivat) îi spusese că bărbatu-său este un zuliar, un temetor şi un om necioplit, căpăţineanu, s. 35/2. (Prin lărgirea sensului) Ultimul suspin de agonie al Desdemonei, care are fantasia să moară gâtuită de ghiarele zuliare ale maurului, hogaş, dr. ii, 193. + P. ext. Invidios. Mi-am găsit beleaua nu numai cu celelalte litere din alfabet ce sunt zuliare de mine, dar şi chiar cu tipografii ce blastemă înmulţirea mea. rom. lit. (1855), 282/34, cf. polizu. îi zuliară de tinereţele dumitale. alecsandri, t. 1 098, cf. dl, dm, dex. - Pronunţat: -li-ar. - PL: zuliari, -e. - Şi: zulâr, -ă adj. - Din ngr. £ou>adpi]<;. ZULÎE s. f. (învechit) Gelozie. Această zulie, ce-i venea din multă zădărnicie, îl făcu să-şi închipuiască că moare de dragostea ei. căpăţineanu, s. 3/30. Ştiu tare bine că zulea nu-i vine totdeauna, ea-l apucă câteodată ca toanele, ş-apoi îl lasă iară. kogĂlniceanu, în pr. dram. 426. Blestemata zulie ... Au început dar simţirea tinerei a vătăma, pann, e. ii, 42/11, cf. polizu. L-o pişcat zulia de inimă, sărmanul alecsandri, t. 926, cf. cihac, ii, 713, lm. Până deseară el o să turbe de jigăraia zulei şi o să-şi beie toată fierea din inimă. conv. lit. ix, 55, cf. gheţie, r. m., barcianu, alexi, w., şăineanu2. Pentru ce, adică, să mai deştepţi tu zulia bietului domn Georges şi să-l mai umileşti, o dată ce-ţi e indiferent, hogaş, dr. i, 176, cf. resmeriţă, d., cade, gâldi, m. phan. 226, dl, dm, dex. Zulea se naşte d-odată cu cununiile, zanne, p. viii, 220. + (Regional) Necaz (2). Cf. pamfile, j. ii, 173. - Accentuat şi: zulie tdrg. - PL: ? - Şi: (învechit) zule s. f. - Din ngr. ţot)>aa. ZULIERIE s. f. (învechit, rar) Gelozie. Cf. ddrf, gâldi, m. phan. 266. - PL: ? - Zuliar + suf. -ie. ZULIPSEÂLĂ s. f. (învechit, rar) Gelozie. Cf. polizu. - PL: zulipseli. - Zulipsi + suf. -eală. ZULIPSÎ vb. IV. Tranz. (învechit) A fi gelos. Cf. POLIZU, LM, DDRF, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, BL IV, 119, GÂLDI, M. PHAN. 266, SCRIBAN, D. - Prez. ind.: zulipsesc. - Din ngr. ^oi)^£\|/a (aor. al lui C o *3 k £ v o)). ZULIPSÎRE s. f. (învechit, rar) Gelozie. Cf. polizu. - PL: zulipsiri. - V. zulipsi. 3803 ZULIPSITOR - 380 - ZULUM ZULIPSITÓR, -OÁRE adj. (învechit) Gelos. Cf. ddrf, GÁLDI, m. phan. 266. (învechit, rar) F i g. Invidios. Luna ... parcă se uita galeş şi zulipsitoare că nu poate şi ea lua parte la veseliile clăcaşilor. ap. tdrg. - PL: zulipsitori, -oare. - Zuiipsi + suf. -itor.: ZULITÓR, -OÁRE s. m. şi f. (Argotic) Hoţ. Toţi zulitorii Bucureştiului ..., hoţi de cai, ... tâlhari de drumul mare, toată crema caramangiilor ... aşteptau să fie trimişi la ocnă. barbu, g. 290. - PL: zulitori. - Zuli + suf. -tor. ZULÚ adj. invar. (în sintagma) Limba zulu (şi substantivat) Limbă din familia nigero-congoleză, vorbită de zuluşi în Africa de Sud. - Din engl. zulu [language]. ZULÚF s. m. 1. Şuviţă de păr (de obicei pe tâmple) răsucită în spirală; buclă, cârlionţ, creţ, (rar) perciune (I 2), sfredel (3), sfredelitură (2), (popular) scârlionţ (1), (regional) cocor, scâr. Una este cu zulufii streini, alta prea are dres mult. heliade, l. b. iii, 63/8. Capul i s-au ras, o parte a zulufilor s-au trimes familiei. calendar (1858), 86/23. Nişte păr smad ... Drept zulufi lăsat Peste-un gât curat, conachi, p. 23. A ei galbeni zulufi pe la tâmple împletiţi, c. stamati, ap. şio ii1? 392. Zulufii cei ca aurul sup-picioare îi călca, pann, e. iv, 26/18, cf. polizu. îi este teamă că n-a să mai rămână Cu ce să-şi încreţească zulufii săi cei mândrr. ne-gruzzi, s. ii, 179. în firele părului tău, mă! Să-ţi mai încreţesc zulufii, că nu te-am jumulit de mult, mă! ghica, s. 510, cf. pontbriant, d. Florica ... scoate o oglin-dioară din buzunar şi-şi drege sprăncenile şi zulufii. ALECSANDRI, T. 187, cf. CIHAC, II, 631, 710, LM. O CU-coană bătrână cu zulufi, gane, ap. şio iix, 392, cf. ddrf, barcianu, alexi, w., şăineanu2. E înnodată panglica bonetei drotate, de sub care scapă două rânduri de zulufi albi. anghel - iosif, c. l. 136, cf. tdrg. îşi întocmea, în oglinda din faţă ..., un zuluf îndărătnic şi negru, hogaş, dr. ii 65, cf. resmeriţă, d., cade. Te încredinţez că nu se va clinti un fir de păr din zulufii tăi. sadoveanu, o. xvii, 126, cf. scriban, d. Mâna maicii îi mai depărta un zuluf de pe ochi. arghezi, s. ix, 9. O Otilie din alte vremuri ..., cu un mare zuluf căzut peste umăr, ţinea de braţ un bărbat gras. călinescu, e. o. i, 61. Cei doi zulufi lungi ... nu mai acoperă destul începutul de cărunţire de la coada ochilor, camil petrescu, o. i., 186. Se vântură pe uliţi cu capul gol, cu păru-n zulufi, stancu, d. 40. Te moţezi toată ziua şi îţi scoţi zulufii din beretă, pas, z. i, 184, cf. dl. Privea tâmplele ... delicate şi zulufii rebeli, t. popovici, s. 106, cf. dm. O gospodină cu zulufi oxigenaţi, strânşi sub un bariş cu flori, românia literară, 1971, nr. 126, 16/1, cf. m. d. enc., dex. C-ăi avea-n zulufi Galbeni din burduf, teodorescu, p. p. 649. Am băut cu mândrele, La o mândră din Galaţi, Cu zulufii rătezaţi. sevastos, c. 259. Băduleasa ... La oglindă se gătia Zulufii şi-i răsucia. pop., ap. şio nls 392, cf. a vi 26, lexic reg. 58. La marginea podului, Văz urma papucului, Lumina cercelului Şi umbra zulufului, folc. olt. - munt. ii, 465. ^ F i g. Se-apleacă primăvara pe fereşti Cu părul tot numai zulufi de soare, isanos, v. 307. ^ (Atribuie calitatea ca un adjectiv) îngeri bălai şi cu părul zuluf îşi curăţă albele aripi de puf lesnea, vers. 25. 2. (învechit şi regional) Perciune (I 1). Dacă eşti cu zuluf Şi pe cap plin de puf Zic zău, mori de tot. alec-sandri, t. 22, cf. şăineanu2, scriban, d. D-un ghiuluf că mi-l lua, Din paloş mi-l ciocărtea. păsculescu, l. p. 229, cf. alr ii/i h 9. + (Prin Olt., prin Ban. şi prin Munt.; mai ales la pi.) Favoriţi, alr ii/i mn 18, 6 832/53, 784, 791, 836, 848, 872, 886, 899, alrm ii/i h 78. - PL: zulufi. - Şi: (regional) zuluh (alr ii/i h 9/68), zurluf (a vi 26), zăluf (alr ii/i mn 18, 2 132/848), zoluf (ib. 2 132/53), ghiuluf, giuluf (alr ii/i h 9/836, ib. 9/899), jăluf (dr. iv, 391, lexic reg. 58), juluf (alr ii/i mn 18, 6 932/784) s. m. - Din tc. zuluf, ngr. ţoDloijqn. ZULUF vb. I. Tranz. (Rar; complementul indică părul) A bucla. La Oteteleşeanca, se duc spoindu-şi faţa ca nişte brezoaie şi zulufându-şi părul, pas, l., i. 105. - Prez. ind.: zulufez. - V. zuluf. ZULUFÂT, -Ă adj. (Astăzi rar) Buclat. Nicăieri nu mai poate fi văzut băieţaşul şmecher ... şi nici fetiţa zulufată cu pulpele dezgolite, contemp. 1949, nr. 126, 10/5. Ea şi-a adus toţi copiii - fete zulufate şi băieţi cu ochi albaştri, arghezi, s. vii, 135. Didina se înfăţişa vopsită, zulufată, cu un manşon legat pe după gât. pas, L. I, 126, cf. DL, DM, DEX. - PL: zuluf aţi, -te. - Zuluf + suf. -at. ZULUFEL s. m. (Astăzi rar) Buclişoară. Cf. şio nx, 392, dl, dm, dex. A ieşit un obicei Să nu se poarte cercei, Numai negri zuluf ei. mat. folc. 253. - PL: zuluf ei. - Zuluf + suf. -el. ZULUFÎE s. f. (învechit, rar; cu sens neprecizat, probabil) Ulei cosmetic (pentru păr). Unde sunt unso-rile şi zulufiile cele cu miros frumos? iată, s-au împuţit. neagoe, înv. 138/26. - PL: zulufii. - Zuluf + suf. -ie. ZULUFIOR s. m. (Ban.) Buclişoară. în chilie se băga Şi începea de se chitea, Cu cercei Măzărăţei, Lăsăţei Pe zulufiori Gălbiniori. corcea, b. 32. - PL: zulufiori. - Zuluf + suf. -ior. ZULUH s. m. zuluf. ZULUÎ vb. IV v. zurui. ZULUM s. n. 1. (învechit) Neajuns1 (2); p. ext. nedreptate (2); persecuţie. Să nu-mi faci mai mult zulurn, că oi aduce ţiganul la Eş (a. 1700). iorga, s. d. xvi, 303. Au făcut veziriul arzurii mincinoase ... pre- 3815 ZULUMGIU - 381 - ZUMIŞCĂ cum ar fi făcut zulumuri mari (începutul sec. XVIII). mag. ist. iv, 35/22. Un boiar mare ... se trufise, se mărise şi făcea şi zulumuri ţărăi (începutul sec. XVIII), ib. ii, 9/26. Să nu-s jăfuiască nimic, nici să-s prade făr de direptate, că domnia vinde slujbele, iar nu zulumu-rile (a. 1715). iorga, s. d. v, 343. Nepoftind zulumul săracilor (sfârşitul sec. XVIII), bul. com. ist. ii, 148. Noi cunoscuţi suntem de toţi că din răutate umblăm de facem acest fel de porniri şi zulumuri sfint[o\i mănăstiri (a. 1794). iorga, s. d. xiv, 151. Chiuciuc Ahmet, foarte straşnic, zulumuri nu suferea, beldiman, e. 114/32. Dregătoriile pământului se vindea cu rusfeturi şi le cumpăra cei de neam prost şi nevrednici, făcând multe supărări şi zulumuri săracilor (a. 1821). iorga, s. d. xi, 208. Nici locuitorilor să nu li se facă zulumuri, dar nici mehmendarul să se primejduiască de către neferi (a. 1823). uricariul, xiv, 288. Să le plătească ... purtându-să gelepii cu bună orânduială printre lăcui-tori, iar nu cu zulumuri, ca să fie siliţi a veni cu jălbi (a. 1827). doc. ec. 393, cf. pogor, henr. 228/28. cihac, II, .631, DDRF, TDRG, CADE, SCRIBAN, D., DL, DM. S-aU legat nevolnicii pentru cusururi la har aci, ceea ce mare zulum au creat scumpilor vecini şi protectori, barbu, princ. 268, cf. DEX. 2. (Olt.) învălmăşeală; tumult1 (1); p. e x t. răscoală1 (4). Cf. CADE, CIAUŞANU, V. 212, LEXIC REG. II, 122. + (Regional; în forma zolum) Gălăgie (Marginea -Rădăuţi), alr ii/i 28/386. - PI. zulumuri. - Şi (regional) zolum s. n. - Din tc. zulum. ZULUMGIU s. m. (învechit, rar) Persecutor. Puin-du-i în fiară, cu bună p- Derivat regresiv de la zurgălău. ZURGĂNÎ vb. IV. Intranz. (Regional; despre bani) A zornăi (Coverca - Vatra Domei). Cf. a v 14. Banii zurgănesc. ib. - Prez. ind. pers. 3: zurgăneşte. - De la zurgăli, cu schimbare de suf. ZURLA adv. (Regional) în mod neaşteptat (Mânăs-tireni - Botoşani), furtună, c. 127. Unde vede necuratul patru păreţi de casă cinstită, tocmai acolo trimete busna şi zurla oaspeţi mai mulţi. id. ib. - Accentul necunoscut. - Etimologia necunoscută. ZURLĂ1 s. f. (Prin sud-estul Munt.) Casă şubredă sau neterminată. Cf. cv 1950, nr. I, 32. - PL: zurle. - Etimologia necunoscută. ZURLĂ2 s. f. v. surlă. ZURLÎU, -ÎE adj. (Familiar; despre oameni) Nebun (I 2); p. ext. zvăpăiat (1). Până-atunci, gropar zur l iu, Pune frânghii subt sicriu, lesnea, vers. 56, cf. bul. fil. iv, 137, iordan, stil. 376, scriban, d. Privea cum, din scoarţa aceea de plutonier zurliu şi năzuros, ieşea la iveală încet-încet Roman Lupu. galan, z. r. 387, cf. dl, scl 1963, 214. E cam prost crescută şi cam zurlie. PREDA, R. 491, cf. DM, M. D. ENC., DEX, COm. din 3905 ZURLUF - 389 - ZURUI ţepeş-vodă - cernavodă, coman, gl. (Substantivat) Zurliul, nebunul se apucase a umbla prin târg după muieri streine, barbu, princ. 155. Uitâ-te, zurlia, câte lanţuri şi-a pusl românia literară, 1971, nr. 121, 16/2. -v* (Prin lărgirea sensului) Criza e cam zurlie, bl ii, 195. + Dezechilibrat mintal; nebun (I 4). Cf. dex. - PL: zurlii. - Cf. z u r a 1 i u, ngr. £ o u p X o ţ. ZURLUF s. m. v. zuluf. ZURNÂ1 s. f. (învechit, rar) Fluier. Zurnazeni, sau care cântă în zurnă, adecă fluiere, cantemir, ap. alexandru, i. m. 15. - PL: zurnale. - Din tc. zurna. ZURNA2 interj, v. zurnai. ZURNAI interj. (Repetat; într-o poezie populară) Cuvânt care imită sunetul clopoţeilor. Cf. tdrg, scriban, d. Mă dusei la horă, Cu ţarola nouă, Ţarola cu clopoţei ..., Cu ţarola zurnai, zurnai. pamfil, c. t. 297. - Şi: zurna (scriban, d.), zornăi (id. ib.) interj. - Onomatopee. ZURNÂLĂ s. f. v. surlă. ZURNAZEN s. m. (învechit, rar) Persoană care cântă din fluier. Zurnazeni, sau care cântă în zurnă, adecă fluiere, cantemir, ap. alexandru, i. m. 15. - PL: zurnazeni. - Din tc. zurnazen. ZURNĂÎ vb. IV v. zornăi. ZURNĂIÂLĂ s. f. v. zornăială. ZURNĂÎT s. n. v. zornăit. ZURNĂITURĂ s. f. v. zornăitură. ZURNE s. f. (Prin Mold.) Numele unei flori nedefinite mai îndeaproape. Cf. h vi 104, xvi 405. - PL: zurnele. - Cf. tc. z e r i n k a d e h „narcisă“. ZÎJRNET s. n. v. zornet. ZURNUÎ vb. IV. Intranz. 1. (Rar; despre zurgălăi) A suna (1). Zurgălăi de aur zurnuiau la picioarele-i albastre, contemporanul, vii2, 142. + Tranz. fact. A face să sune. Cf. pamfile, j. ii, 173. 2. (Regional; despre urechi) A ţiui (1) (Sânnicolau Român - Oradea), alr ii/i h 22/316. îmi zurnuieşte urekea. ib. - Prez. ind.: zurnuieşte. - De la zurnăi, cu schimbare de suf. ZUROI vb. IV. v. zurui. ZURORI s. f. pl. v. zori1. ZURUÎ vb. IV. Intranz. 1. (De obicei despre obiecte confecţionate din metal sau din sticlă sau des- pre părţi componente ale unor astfel de obiecte) A produce un sunet caracteristic când se mişcă, când se ciocneşte de ceva sau când este lovit cu ceva; p. e x t. a produce zgomote (supărătoare); a zdrăngăni (I 1), a zornăi (1), a zurui (1), (învechit) a zăngăni, (învechit şi regional) a zuzui (3), (regional) a zingări, a zorzoi, a zorzoni. Arăta către cine grăia o legătură de galbini ţuruind. dosoftei, v. s. septembrie 29v/3, cf. lb. Acuma nemeşul nevăzând cu anul galbenii, se bucură dacă zurăie trei-patru svanţi în buzunaru-i. fm (1842), 102/33. Clopoţeii aninaţi de gurile hamurilor zuruiau vesel. alecsandri, ap. cade, cf. cihac, ii, 540. S-audă-n pungă banii zuruind. contemporanul, ii, 730, cf. ddrf. Ploaia ... se strecura în şiroaie prin jghiaburile de tinichea cari zuruiau, xenopol, ap. tdrg, cf. gheţie, r. M. Sălbaticul vodă e-n zale şi-n fier Şi zalele-i zuruie crunte, coşbuc, p. i, 206, cf. barcianu. Pintenii zuruiau răsunător, adam, r. 80, cf. alexi, w. Nici gând n-ai că-s aici, c-aud, că te privesc, Şi cum fâşâie paie şi lanţuri zurăiesc. gorun, f. 202. Prin somn de-şi mişcă trupul într-o parte, Lanţurile-i grele zuruie departe. săm. vi, 358. Cade cu bufnet din car şi zuruie arama pe dânsul, murnu, i. 161. [Domnul Vucea purta] jiletcă de dril năutiu, ... peste care zuruia un lanţ de aur, gros. delavrancea, ap. tdrg, cf. resmeriţă, d., cade. Condamnaţii mergeau încet, la pas; cătuşele zuruiau uşor. sadoveanu, o. ii, 481, cf. scriban, d. Trecu pe lângă ea, zuruind, un tramvai încărcat de lume. stancu, r. a. v, 139. Oblonul de fier zurui din încheieturi multe şi ruginite, v. rom. martie 1954, 17. [Clopoţeii] zuruie o dată cu agitarea steagului, în ritmul melodiilor executate, alexandru, i. m. 32, cf. sfc iv, 225, dl, dm. Lanţ după lanţ zuruia dureros, labiş, p. 416. în spate i se aşeză o raniţă burduşită, grea, plină de cutii metalice, care zuruiau, românia liteară, 1970, nr. 98, 30/2. Şi nisipul, pietricelele astea mărunte care zuruie, ... zuruie ameţitor, v. rom. martie 1970, 31, cf. m. d. enc. Zurăiesc banii de aramă. Toate hâdele-s la samă. mîndrescu, l. p. 133. Dzurăiesc carăle. ţiplea, p. p. 59, com. din tărcăiţa - beiuş, podariu, fl. 23, cf. alr ii 4 414/64. Auzii cânii bătând Şi fiarăle ţuruind. ant. lit. pop. i, 94, cf. mat. dialect, i, 104. + Tranz. fact. (Despre oameni) A face să producă un zgomot caracteristic (adesea prelungit) prin lovirea, mişcarea, rostogolirea etc. unor obiecte, mai ales de metal. Să-mi dea coada porcului s-o frig şi beşica s-o umplu cu grăunţe, s-o umflu şi s-o zurăiesc după ce s-a usca. creangă, a. 41. Un avocat ..., zuruind o pilă de napoleoni, supăra prin nepăsarea lui. delavranpea, s. 123, cf. ddrf. Când vor fi întrebaţi ..., vor răspunde zuruind banii în buzunariu. contemporanul, vii2, 213. Porni baba zuruind ceaunul cum fac lăieşii când se duc după mireasă, conv. lit. ix, 190, cf. cade. Domnul Emil Sava înaintă ..., zuruind veriga cheilor prinsă în lanţ. c. petrescu, o. p. ii, 89. Merge dalba Todoriţă Olurele zuruind, Cizme roţii tropotind, pompiliu, b. 16, cf. bugnariu, n. 263/161. (Prin analogie) Peste drum, pe crucea de lemn, Hristosul de tinichea ... parcă îi mângâia, zuruindu-şi uşor trupul în adierea înserării. rebreanu, i. 486. (Prin lărgirea sensului) Gânsacul ... 3921 ZURUIALĂ - 390 - ZURZULUC Drept argument îşi zuruie condeiele cu fulg care-i acoperă carnea violacee, românia literară, 1970, nr. 75, 31/4. ^ Intranz. Când să sară pârleazul se împiedică şi se dă peste cap de ceea parte, zuluind îngrozitor. agârbiceanu, s. 113. De-acum, când îi veni, Tot la uşă te-i opri Şi-n fereşti îi zurăi. marian, nu, 570. Aşa mere lelea-n târg, Cu cheile zurăind, Cu mâna badii făcând, reteganul, tr. 181. Am purces de la a dumisale curţi, Din cai jucând, Din frâie zuruind, Din săbii zingănind. sevastos, n. 108, cf. şez. i, 211. + R ext. (Prin Transilv.; despre ceasuri) A suna (5). Cf. h iii 13. Pune ceasul să zuruie. mat. dialect, i, 272. ^ (Prin analogie) [Graurii] zurăie aşa ca sasu, zburând. alr sn iii h 698/250. 2. (Popular şi familiar; despre ape curgătoare, ploaie, frunze sau alte elemente ale naturii) A murmura (1); a susura. Cf. pontbriant, d. Frunze uscate zuruie împrăştiate de vânt. rebreanu, nuv. 112. Ploaia zuruia în ferestrele înguste, stancu, r. a. i, 90. Pe acoperişul cabinei şoferului zuruia apa. barbu, $. n. ii, 300, cf. alr i 963/59, 138, 140, alr ii 4 413/228. Ia-ţi şi-un fir de busuioc; Busuiocu-o zurăi, Eu afară oi ieşi. folc. transilv. ii, 226. + (Regional; despre fus) A sfârâi (3) (Sebeşel - Sebeş). Cf. a ii 3. 3. (Rar) A trosni1 (1). Cf. lm, şăineanu2. Oamenii şi-au prins sub tălpi oasele de cal ... şi, lunecând pe Dunăre, făceau să zuruie albia sub fuga trupurilor grele, bănulescu, i. 88. - Prez. ind.: zuruiesc şi zurui. Şi: (învechit şi regional) zurăi, (învechit) zorăi (pontbriant, d., cihac, ii, 540), (regional) zuroi (sfc iv, 225 alr ii 4 414/64), zuluf, ţurui vb. IV. - Zur + suf. -ui. ZURUIALĂ s. f. (Regional) Zornăială. Cf. tdrg, scriban, d. Când a fost la răfuială, la fierele zurăială, Pântecele durăială. marian, sa 190. - PI.: zuruieli. - Şi: zurăială s. f. - Zurui + suf. -eală. ZURUÎRE s. f. Acţiunea de a z u r u i şi rezultatul ei. 1. (învechit) Zornăială (1). Zinghetul ...se schimbă încet-încet într-o zuruire slabă, alecsandri, o. p. 42, Cf. DL, DM, DEX. 2. (învechit, rar; în forma zorăire) Murmur (1). Cf. pontbriant, d. 3. (în dicţionarele din trecut; în forma zurăire) Trosnet1 (1). Cf. lm, barcianu, alexi, w. - Şi: (învechit) zurăire (lm, barcianu, alexi, w.), (învechit, rar) zorăire (pontbriant, d.) s. f. - V. zurui. ZURUIT s. n. I. Sunet vibrator (şi supărător) produs, de obicei, de obiecte confecţionate din metal, din sticlă, prin mişcare, ciocnire, lovire (cu un alt obiect), zăngăneală, zăngănire, zăngănit, zăngănitură (1), zdrăn-gănire, zdrăngănit (1), zdrăngănitură (1), zornăială, zornăit, zomăitură, (rar) zomet, (învechit şi regional) zurai2 (1), (învechit) zuruire (1), zuruitură (1), (regional) zurat, zuruială. M-am sculat iute ..., ca să cunosc pricina zuruitului pomenit, am luat în mână acea cutie în care pusesem dimineaţa un galbin olandez şi o para mare turcească, alecsandri, o. p. 39. Valea ... răsună toată de zuruitul zurgălăilor şi de tropotul uscat al cailor, vlahuţă, R. p. 53. Se auzi, în coridor, un zuruit de sabie şi de pinteni, i. negruzzi, ap. tdrg. Deodată auzâi un zurăiet ca de puşti şi săbii la uşa căsuţei. sbierea, f. s. 125. Zuruitul cădelniţa mă face să tresar din alintarea viselor mele îndepărtate, adam, r. 122. Revăd ruinele castelelor medievale ..., pline de zăngănit de săbii, de zuruit de zale cavalereşti, săm. ii, 436. Pătrundeau până la noi diferite sunete: zurăit de trăsuri, fluierături de trenuri, luc. ii, 223, cf. alexi, w. Zuruitul asurzitor al roatelor ce sfârâia pe caldarâm amuţea alarma gornistului, conv. lit. xl, 451, cf. cade. Sună, în acelaşi timp cu zăngănitul paharelor, zuruitul de fier. cocea, s. ii, 320. O undă de fulger pătrunde în odaie, cu un trăsnet, cu un zuruit de geamuri, sado-veanu, o. ii, 547, cf. dl. Dar ce zuruit înfundat, Ce vuiet sporeşte sub ceruri, labiş, p. 51, cf. dm. Zuruitul banilor nu l-a tulburat. lăncrÂnjan, c. i, 39, cf. sfc iv, 299, dex. Deodată, auzi Pătru, venind despre răsărit, un zurăit ca un vifor mare, de gândeai că se cutremură pământul, pop., în sclf 1958, nr. 1-2, 53. 2. (învechit, rar; în forma zorăit) Murmur (1). Cf. pontbriant, d. 3. (învechit, rar) Trosnet1 (1). Cf. lm. - Şi: zurăit, (învechit, rar) zurăiet, zorăit (pontbriant, d.) s. n. V. zurui. ZURUITOR, -OÂRE adj. 1. (Mai ales despre obiecte confecţionate, de obicei, din metal) Care produce un sunet vibrator prin mişcare, ciocnire, lovire (cu un obiect); răsunător, zăngănitor, zdrăngănitor, zornăitor. Cf. cade, dm, m. d. enc., dex. ^ (Adverbial) Vântul ne zgâlţia uşa, bătând zuruitor în geam. adam, r. 181. 2. (Rar; despre ploaie) Care zuruie (2). Ieşind în strade, am început a le străbate în plesnetul cel mărunţel şi zuruitor al ploii, eminescu, g. p. 178. -PI.: zuruitori, -oare. - Zurui + suf. -itor. ZURUITURĂ s. f. 1. (învechit) Zuruit (1). între proteste şi zurăitură de arme-l provocară ca să-şi retragă cuvintele, bariţiu, p. a. i, 301. Cf. polizu, gheţie, r. m. alexi, w. 2. (Rar) Murmur (2). Cf. alexi, w. 3. (învechit) Trosnitură (1). Cf. lb, polizu, lm, alexi, w. - PI.: zuruituri. - Şi: (învechit) zurăitură s. f. - Zurui + suf. -tură. ZURUMBÂT subst. (Bot.; învechit) Ghimber (Zin-giber officinale). Zurumbat de 7 ocă: un leu (a. 1726-1733). n. a. bogdan, c. m. 159, cf. tdrg, scriban, d. - PI.: ? - Din tc. zurunbad. ZURZULUC s. m. v. ţurţuluc. ZURZUR1 - 391 - ZUZUI ZURZUR1 s. m. (Prin nordul Mold. şi prin Bucov.; mai ales la pl.) Zorzoană (1). Cf. tdrg, scriban, d., dl, dm, dex. Un cal graur ... Cu potcoavele de-argint, Cu zurzuri până-n pământ, teodorescu, p. p. 149, cf. şez. xix, 181. - Pl .: zurzuri. - Cf. zorzon. ZURZUR2 s. m. v. ţurţur. ZUTÎNĂ s. f. 1. (Prin estul Olt. şi prin vestul Munt.; urmat de determinări introduse prin prep. „de“, care arată felul) Grup mare de animale (v. turmă 1, ci-r e a d ă) sau de păsări (v. cârd, stol2 2). Are zutină mare de porci, cv 1951, nr. 12, 37. A trecut cu o zutină de oi. lexic reg. ii, 72. 2. (Prin vestul Munt.) Grămadă, mulţime de copii. LEXIC REG. II, 72. - Pl.: zutine. - Etimologia necunoscută. ZUU vb. I v. ziua. ZUUÂR s. m., adj. v. ziler. ZUUÎ vb. IV v. zui. ZUUITURĂ s. f. (Regional) Chiuitură; strigătură (2) (Buciumi - Zalău). Cf. alr i 1 474/285. - Pronunţat: zu-u-i. - Pl.: zuuituri. - Zuui + suf. -itură. ZUVELC vb. I v. sufleca. ZUVELCÂT, -Ă adj. v. suflecat2. ZUVELCĂ s. f. v. zăvelcă. ZUVOR s. n. (Prin Transilv.) Pană1 (II 1). Cf. alr i 951/150, 229. - PL: zuvoară. - Şi: zovor s. n. alr i 951/229. - Etimologia necunoscută. ZUZ, -Ă adj., s. f. 1. S. f. (Prin sudul Mold.) Gălăgie; atmosferă (încordată) determinată de producerea unui anumit eveniment (neplăcut). Ce e zuza asta aici? cv 1950, nr. 4, 45. ^ Expr. A fi în zuza cu ... = a se afla într-o stare încordată din cauza ... Era în zuza cu moartea lui Petru. ib. 1951, nr. 2, 35. + (Regional) Neînţelegere; ceartă (Vlăsineşti - Botoşani). Com. furtună. + (Regional; în expr.) A trage o zuză = a-i fi frică; a fi frământat, preocupat (de o grijă). Cf. pamfile, j. ii, 173. 2. S. f. pl. (Prin Ban.; în expr.) A fi luat de zuze = a fi fermecat, înnebunit de iele. novacoviciu, c. b. ii, 24. 3. S. f. (Regional) Femeie nebună (Ţepu - Tecuci), cv 1950, nr. 4, 45. Zuza lui Fortună. ib. 4. Adj. (Prin estul Munt. şi prin sudul Mold.) Zăpăcit (i). Cf. SCRIBAN, d. 5. S. f. (Regional) Femeie care se exprimă greu. Com. din ţepeş-vodă - cernavodă. - PL: zuzi, -ze. - Etimologia necunoscută. ZUZĂ1 vb. IV v. zuzui. ZUZĂNÎ vb. IV v. zuzui. ZUZĂT s. n. v. zuzet. ZUZÂlE s. f. (Regional) Muzică (3) (Şopotul Nou - Moldova Nouă). Atunsa se dusără la oi şî făcură nuntă şi zuzâie. arh. folk. iii, 89, cf. 157. - PL: ? - Formaţie onomatopeică. ZUZET s. n. 1. (Popular) Zumzet (1). Cf. lb, polizu, lm. Salonul cel mare se umpluse şi convorbirile generale se auzeau ca un zuzet de albine, i. negruzzi, s. iii, 163, cf. ddrf, gheţie, r. m., barcianu. Adormeau în zuzătul albinelor de aur. iorga, în săm. ii, 333, cf. resmeriţă, d., cade, dl, dm, dex. + (Regional) Zgomot specific pe care îl fac unele păsări (Voiniceni - Târgu-Mureş). alr sn iii h 698/235. 2. (Popular) Zgomot (2); gălăgie. Cf lb, polizu, lm, barcianu, pamfile, a. r. 265, pascu, s. 34, alr ii/235. îi zuzet mare la vecinu. mat. dialect, i, 104. 3. (Rar) Zgomot specific pe care îl face un obiect care străbate aerul cu viteză. Zboară cu zuzăt săgeata cântând şi despintecă vântul, coşbuc, ae. 98. 4. (Popular) Zumzet (2). Linul zuzet ce din apă se ridică cu amor. negruzzi, s. ii, 15, cf. lm. Apa curge ca prin o poartă cu zuzet printre bolovani, moldovan, ţ. n. 119, cf alexi, w., şăineanu2. Ce drum frumos ..., pe potecile codrilor plini de susur, de zuzăt, de şoapte! iorga, în săm. iii, 284, cf. cade, dl, dm, dex. - PL: zuzete. - Şi: zuzăt s. n. - Zuzui + suf. -et. ZUZINÎ vb. IV. v. zuzui. ZUZUÎ vb. IV. Intranz. 1. (Popular) (Despre insecte, mai ales despre albine) A zumzăi (1). Cf cihac, ii, 474, şăineanu2, pascu, s. 34, resmeriţă, d., cade. Zuzuie o albină cu sclipiri în aripi, teodoreanu, m. u. 160. Zuzuie albinele în toate grădinile, sadoveanu, o, xvi, 495. + (Rar; despre unele păsări) A scoate sunete caracteristice speciei. într-un pisc depărtat al înălţimii, apăruse răsfrângerea zorilor ... Se auzea într-acolo zuzuind un gotcan. sadoveanu, o. xviii, 494. 2. (Rar; despre ape, despre izvoare, despre valuri etc.) A murmura (1); a susura. Râuleţul care l-am trecut de vreo trei ori ... abia zuzuind pe prundiş. ne-GRUZZI, s. I, 195, cf. CIHAC, II, 474, LM, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W., CADE, DL, DM, DEX, CHEST. IV 52/91. + (Rar; despre vânt) A şuiera (4). Vânturi domoale n-auzi zuzăindu-ţi de ducă, nebune? coşbuc, ae. 79. + (învechit; despre frunze) A foşni. Am găsi vreun copac bătrân întinzându-ne prieteneşte braţele, zuzăind din frunze, contemporanul, v, 266. 3. (învechit şi popular, despre obiecte din metal, de sticlă etc.) A zurui (1). Cf. ddrf, barcianu, şăineanu2. 3947 ZUZUIALĂ - 392 - ZVĂPĂIAT Că mie mi s-a urât Tot umblând pe sub pământ Cu fiarele zuzănind Şi la sare ciocăind. pamfile, c. ţ. 269. ■'y' Fig. Gândul hain tot mereu îi amintea de Alecu; îi zuzuia mereu în urechi, contemporanul, iii2, 195. - Prez. ind.: zuzuiesc, pers. 3 zuzuie şi zuzuieşte. ~ Şi: (învechit) zuzăi, (regional) zuzăni, zuzini (chest. iv 52/91), zizăi (bl vi, 149) vb. IV. - Formaţie onomatopeică. ZUZUIÂLĂ s. f. (Regional) Zgomot specific, surd şi persistent, produs de un obiect în mişcare (circulară). [Casa] se învârte nebună, într-o zuzuială ameţitoare, săm. ii, 26. - Pronunţat: -zu-ia-. - PL: zuzuieli. - Zuzui + suf. -eală. ZUZUIÂT, -Ă adj. (Regional) Ramolit. Cănticu nioarii îl ştiam ieu ca lumea. Da acu l-am uitat ... îs bătrân şi-s zuzuiet şî nu măi ţâi minţi, diaconu, vr. 94. - PI.: zuzuiaţi, -te. - De la zuz. ZUZUÎT s. n. (Popular) 1. Zumzet (1). în aceeaşi clipeală mai auzi zuzuitul din tronişor. ispirescu, u. 99, cf. cade. Bătrânii au avut un ceas de alinare ... ascultând zuzuitul albinelor, sadoveanu, o. xiii, 648, cf. dl, DM. 2. Murmur (1). Cf. lm. Auzi şopotul veşnic al vârfurilor înalte şi zuzuitul apei. contemporanul, iv, 699, cf. CADE, chest. iv 52/244. - PL: zuzuituri. - V. zuzui. ZUZUITOR, -OÂRE adj. (Rar) 1. (Despre insecte) Zumzăitor. Cf. zuzui (1). Bâzăitul muştelor din ce în ce mai îndesit şi mai compact revarsă cataracte zuzui-toare. teodorescu, m. u. 98. 2. Răsunător (2). Cf. zuzui (3). în muţenia caldă de afară, s-aud trei lovituri zuzuitoare în poarta de sub clopotniţă, adam, r, 79. - Pronunţat: -zu-i-. - PL: zuzuitori, -oare. - Zuzui + suf. -itor. ZUZUITURĂ s. f. (Rar) Zumzet (1). Veneau nouri de muscuţe a căror zuzuitură şi muşcături nu încetau nici zi, nici noapte, contemporanul, vii2, 158. - Pronunţat: -zu-i-. - PL: zuzuituri. - Zuzui + suf. -itură. ZUZUR1 s. n. 1. (învechit, rar) Zumzet (1). Silinţa, ca [musca prinsă] să scape, doioasa ei strigare, Zuzu-rul cel de moarte era atât de viu. mureşanu, p. 117. 2. (Astăzi rar) Murmur (1). Aceleaşi sărutări greţoase pe cari le asamănă cu zuzurul zefirilor, eminescu, p. l. 87, cf. GHEŢIE, R. M., ALEXI, W., SCL 1960, 794. - Pl.: zuzure. - Formaţie onomatopeică. Cf. susur. ZUZUR2 s. n. v. susur. ZVANŢ s. m. v. sfanţ. ZVÂRNIŢĂ s. f. v. izvarniţă. ZVÂSTICĂ s. f. v. svastică. ZVĂGNÎ vb. IV v. zvâcni. ZVĂLEÂLĂ s. f. (Regional) Ceartă; conflict. Era sfadă şi zvăleală şi la ele. lăncrănjan, c. i, 130. Oamenii ... au dat-o către glumă, înveselindu-se şi însenindu-se puţin, după zvăleala dinainte, din timpul discutării lui Alisandru. id. ib. iii, 10. - PL: zvăleli. - Etimologia necunoscută. ZVĂNĂNĂÎ vb. IV. I n t r a n z. (învechit) A răsuna (1). Atâta de tare în pământ l-au buşit [pe lup] cât, ca o căldare crăpată, de foame deşert coşul lupului cu sunet au zvânănăit. cantemir, i. i. i, 98, cf. tdrg, bl vi, 149, scriban, d. - Prez. ind.: zvănănăiesc. - Şi: (învechit) zvânănăi. - Din bg. ZBT>HH. ZVĂPĂI vb. I. Refl. (Rar) A deveni zvăpăiat (1); p. ext. a se zbate furios. Cf. pontbriant, d., dl, dm, scl 1965, 234, dex. Şi urla dracul şi se zvăpăia [de bătaia cizmarului], şez. ix, 70. + Fig. A se înflăcăra. Gesturile mi se zvăpăiau, faţa mi se aprindea şi mânia-mi întuneca ochii, delavrancea, ap. tdrg. Cf. dl. - Pronunţat: -pă-ia. - Prez. ind.: zvâpăi. - Şi: svăpăi vb. IV. PONTBRIANT, D. - Derivat regresiv de la zvăpăiat. ZVĂPĂIÂLĂ s. f. (Rar) Starea celui zvăpăiat (1); neastâmpăr. Cf. zvăpăia. Cf. pontbriant, d. Flăcăii se uitau cu jind şi tăceau toţi, uităndu-se cu nesaţ la zvăpăiala furtunatică a bătrânului, lungianu, c. 37, cf. cade. - PL: zvăpăieli. - Şi: svăpăiâlă pontbriant, d., cade. - Zvăpăia + suf. -eală. ZVĂPĂIÂRE s. f. (Rar) Acţiunea de a se zvăpăia. Cf. pontbriant, d. îl legănau pe braţe cu zvăpăiarea luptătorului care ş-a smuls drapelul regimentului pierdut o clipă în încăierare, adam, r. 273. - Pronunţat: -pă-ia. - PL: zvăpăieri. - Şi: svăpăire s. f. pontbriant, d. - V. zvăpăia. ZVĂPĂIÂT, -Ă adj. 1. (Despre fiinţe, mai ales despre copii sau puii de animale) Care este de o vioiciune excesivă şi nu poate fi astâmpărat; (despre oameni sau despre sufletul, firea lor) care este (excesiv de) plin de viaţă, de veselie; drăcos, neastâmpărat (2), nebun (I 3), nebunatic (2), sprinţar (1), vioi, zăpăcit, zburdalnic, zglobiu (2), (rar) zbenguitor, (popular) zbanghiu, (învechit şi regional) zbânţuit2, zburdat2 (2), (învechit) năsărâmb a i), năsârântos, sprânţaric, zburdatic (1), zburdător, (regional) saitoc (3), sprinţaric, şturlubatic, sturluibat (1), şulhetic, zbenguit (1), zburătăcit2 (2), zvârcolici (2), (familiar) zurliu, zvânturat, zvânturatic. Diavolul este o hiară foarte zvăpăiată şi cumplită. neagoe, înv. 147/26, cf. polizu, barcianu. Era acelaşi 3964 ZVĂPĂIAT - 393 - ZVÂCNEALĂ drac zvăpăiat care îşi arunca cartea în pridvor, când se întorcea de la şcoală, delavrancea, h. t. 58, cf. ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE. Copilul e delicat, deşi zvăpăiat şi voluntar, galaction, o. a. i, 49. Ce lupte atletice n-ar fi improvizat cu zveltul şi zvăpăiatul efeb. călinescu, c. n. 118, cf. scriban, d. Eram şi cam zvăpăiat şi puteam să le par uşuratic. stancu, r. a. iii, 153. Dacă nu sunt gheboase, svăpăia-te, leneşe, găsesc ele mai târziu un bărbat care să le dea de mâncare, pas. z. i, 220, cf. dl, dm, dex, rev. crit. iv, 86. ^ F i g. Dezbătură pe larg numeroasele baluri, spectacole ... şi petreceri de tot felul care agitau Bucureştii şi-i dădeau o culoare zvăpăiată, rebreanu, r. i, 252. Trebuia o poreclă mai zvăpăiată. arghezi, s. viii, 95. Poetul nefericit, Pe scări în faţă i-a zbucnit, Precum speranţa zvăpăiată, v. rom. ianuarie 1954, 44. Şmecherii vor spune că-i imbecil să lupţi ... cu visuri zvăpăiate şi cu nădragii rupţi, beniuc, v, 60, cf. dl. Este uşor de ghicit pentru cine cunoaşte zadar-nicile eforturi ... de a-l face să se obiectiveze şi să renunţe la zvăpăiatul său stil metaforic, românia literară, 1970, nr. 103, 5/1. ^ (Substantivat) Cf. alexi, w. + (Despre însuşiri, manifestări etc. ale oamenilor) Care trădează, care exprimă vioiciune; care arată neastâmpăr. Acesta este cel mai sigur mijloc de a prinveni (întâmpina) tristele efecte care sunt consecinţa intrării după zvăpăiatele esersiciuri ale recreaţiunii. man. sănăt. 68/7. Un moment de odihnă pentru această zvăpăiată tinereţe, caragiale, o. i, 120. în firea lui aprigă şi svăpăiată ... are ceva din popa Farcaş. vlahuţă, ap. cade. Şăgalnic adie zefirul şoptind ... povestea iubirii svăpăiate ce se desprinde viu din cadrul copilăriei mele. petică, o. 280. L-a orbit ... cu iubirea ei zvăpăiată, abătându-l din calea lui. rebreanu, i. 211. Şi casa luminoasă şi caldă de bucuria svăpăiată ce dase afară din încăperea zidurilor, arde-leanu, u. d. 15. + (învechit) Feroce. Când le aduc săracii bani [bogaţilor] ei-i numără de doauă şi de trei ori ... şi-i trag degrabă de grob, ca nişte lupi zvăpaiaţi şi sălbatici când răpesc niscare stârv (a. 1642). gcr i, 95/16. Iar svăpăiatul domn [Mihnea-Vodă] dacă auzi de pribegirea lor, de părere rea i se schimbă firea (sfârşitul sec. XVII), mag. ist iv, 245. 2. (Astăzi rar şi familiar; despre oameni sau despre manifestările lor) zburdalnic (2). Preacurvarilor, ... cailor celor zvăpăiaţi, cărora nu li ajung muierile lor (a. 1691). gcr i, 289/16. Numai venirea muscalilor, la 1828, a pus capăt acestei vieţi zvăpăiate a tinerilor coconaşi. ghica, ap. tdrg, cf. ddrf. Ţie nu ţi se mai cade ... Svăpăiată ca bacanta de cimbale sunătoare, ori zburdalnică ... Pentru Nathus ca o ciută sprintenă s-o vezi sărind, ollănescu, h. o. 227, cf. barcianu, alexi, w., resmeriţă, d. Traiul cu un soţ zuliar ... nu putea avea nimic încântător pentru zvăpăiata Sultana. m. i. caragiale, c. 129. De locurile acestea se leagă numele unui împărat bătrân şi, cu mult înaintea lui, al unei împărătese zvăpăiate, bogza, c. o. 317. ^ (Substantivat) Ajunseră două zvăpăiate, cari îmbrăcau pe zi câte trei toalete, agârbiceanu, a. 220. Rudy cântă romanţe sentimentale unei zvăpăiate, lovinescu, c. iv, 31. - Pronunţat: -pă-iat. - PL: zvăpăiaţi, -te. - Şi: svăpăiât, -ă, (rar) svăpăit, -ă (pontbriant, d.) adj. - Pref. s- + văpaie + suf. -at. ZVĂPĂIOS, -OÂSĂ adv., adj. 1. (Rar) în mod agitat. De ce mai sui inima mi se bate zvăpăios. tdrg. 2. Adj. (în forma zvăpăios) Supărăcios (Rudina -Târgu-Jiu). h ix 92. - Pronunţat: -pă-ios. - PL: zvăpăioşi, -oase adj. h ix 92. Şi: zvăpios, -oâsă adj. - Zvăpăia + suf. -os. ZVĂPIOS, -OĂSĂ adj. v. zvăpăios. ZVÂC, -Ă interj., s. n., s. f. I. Interj. (Adesea cu valoare verbală) Cuvânt care sugerează o mişcare bruscă, precipitată, o săritură; ţâşti, ţuşti. Cf. polizu, cihac, ii, 382. Zvâc! într-un clondir, ispirescu, ap. şăineanu2, cf. ddrf, barcianu, alexi, w., tdrg. Tocmai când credeai că o să pui mâna pe dânsul [pe viţeluş], sucea în loc, te cotea şi zvâc în altă parte, bassarabescu, ap. tdrg, cf. cade, scriban, d., dl, dm, dex. Pe urmă, zvâc! cu ele la uşa cu pricina, rădulescu-codin, î. 10. [Iedul] zvâc din braţe peste pălimarul podului, plopşor, c. 119, cf. gorovei, c. 170, pascu, c. 112. ^ (Substantivat, n.) Calul sări un zvâc înapoi, c. petrescu, a. r. 63. II. 1. S. n. art. (Regional) Numele unui dans popular asemănător cu brâul; melodie după care se execută acest dans (Brânceni - Alexandria). Cf. varone, d. 55, h xiv 22. 2. S. f. (Regional) Femeie vioaie, harnică. N-are deloc astâmpăr. Muierile au poreclit-o zvâca! stancu, d. 63. - Onomatopee. ZVÂCÂI vb. IV. Intranz. (Rar; despre inimă, tâmple etc.) A zvâcni (1). Inima lui Radu îi zvâcâi ca de spaimă, vlahuţă, n. 71, cf. tdrg, bl vi, 148, dl, dm, dex. - Prez. ind.: zvâcâi. - Zvâc + suf. -ăi. ZVĂCNEÂLĂ s. f. 1. Accelerare sau intensificare a ritmului normal al inimii ori producerea de bătăi neregulate din cauza unei emoţii, a unui efort, a unei boli etc.; bătaie, palpitare (1), palpitaţie, ticăit1 (2), tresărire, zvâcnet (1), zvâcnitură (1), (rar) tâcâit, tăcăitură (2), tresăritură, (popular) tâcâială (2), (învechit) palpit, răsăritură (ni), săltare (3), (învechit, rar) tâcâire (2). între zvâcnelile repezi ale inimii, nu mai încape nici un moment de căinţă, caragiale, o. i, 51, cf. ddrf, cade. Ceva neliniştitor, care grăbea zvâcnelile inimii, tăia răsuflarea, c. petrescu, r. dr. 166, cf. dl, dm, dex. + (Rar) Zbatere a vaselor sangvine, mai ales la tâmple, din cauza circulaţiei mai intense a sângelui. [Adela] îşi prinse capul în mâini şi stete o clipă locului de parcă ar fi vrut să-i simtă zvâcnelile. ardelea-nu, d. 67. + (Rar) Izbitură. Cf. ddrf, cade. 2. (Prin nord-vestul Munt.) Ieşire (nervoasă). Cf. zvâcni (1). Cf. udrescu, gl. Are el o zvâcneală (a lui): când îi vin palele (sau pandaliile), să te ferească sfântul/ id. ib. 3969 ZVÂCNET - 394 - ZVÂCNI - PI.: zvâcneli. — Şi: svâcneâlă (ddrf). - Zvâcni + suf. -eală. ZVÂCNET s. n. 1. Zvâcneală (1). Simţea că zvâcnetele şi durerile i se alină şi capul i se luminează. slavici, n. i, 340. Surorile au rămas aşa, mute, cu tâmplele apropiate în acelaşi zvâcnet al sângelui. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II, 181, cf. DL, DEX. 2. Mişcare precipitată, bruscă, repetată şi involuntară, uşoară şi repetată a corpului sau a unei părţi a lui, provocată de frig, de frică, de emoţie, de boală etc.; smuceală, smucire (2), smucit, smucitură, tremur (1), tresărire, zvâcnire (2), (rar) zvâcnit1 (2), zvâcnitură (2), (regional) zbocoteală, (învechit şi regional) zbocotire (2). Cf. zvâcni (1). Cf. pamfile, j. iii, 95, pascu, s, 33. Un zvâcnet, un sughiţ scurt l-a întins pe spate şi a rămas aşa. popa, v. 350. Tresărirea aceea ... parcă era un zvâcnet de nemulţumire pentru orice zgomot. mihăes-cu, d. a. 14. Stătu o secundă în prag, salutând cu un zvâcnet al capului, galan, b. i, 6, cf. dl, dm. Cu zvâcnet tâmpla mi-o lipesc ades De pântecul materiei imens. labiş, p. 308. Evanghelia se ridică pe neaşteptate şi, cu un ultim zvâcnet de voinţă, ajunse largă uşa grea de stejar, barbu, princ. 90. Toate încep să se mişte, aşa ca într-un zvâcnet molcom, lăncrănjan, c, ii, 470. Un timp nu se întâmplă mai nimic: nici o mişcare, nici un zvâcnet, românia literară, 1970, nr. 31,2 872. Ulcior de lut purtând în desen zvâcnetul ascuns al păsării albastre, contemp. 1975, nr. 1 510, 5/8, cf. dex. - PI.: zvâcnete. - Şi: svâcnet. - Zvâcni + suf. -et. ZVÂCNI vb. IV. Intranz. 1. (Despre inimă) A-şi accelera şi intensifica sau a-şi deregla ritmul normal din cauza unei emoţii, a unui efort, a unei boli etc.; a bate, a palpita (1), a tâcâi (2), a ticăi1 (2), a tresări (1), a se zbate (3), (rar) a zvâcâi, (învechit şi regional) a zbocoti (1), (regional) a bâcâi, a tăcăti (2). Cf. lb. Ah! inima-mi zvâcneşte! heliade, o. i, 186, cf. iser. Inima lui de frică se-nfiora şi zvâcnea, pann, e. ii, 44/6, cf. polizu, pontbriant, d. Inima-i zvâcneşte tare, viaţa parcă se răpune, eminescu, o. i, 84. Săngele-i dă năvală la inimă, care începe să zvâcnească, caragiale, o. i, 76. Inima lui Radu îi zvâcni ca de spaimă. vlahuţĂ, o. a. i, 121, cf. ddrf, barcianu. Unora le-a zvâcnit inima, multora li s-a împiedicat răsuflarea, delavran-cea, h. t. 54, cf. alexi, w., şăineanu2, tdrg. [Inima] începu deodată să zvâcnească cu putere, agârbiceanu, s. p. 83, cf. cade. Inima copilului a zvâcnit de bucurie. voiculescu, poezii, i. 246, cf. scriban, d. Inima îi zvâcni de o speranţă neaşteptată, vinea, l. i, 87, cf. dl, dm. Inima ... îmi zvâcnea îngrijorată în piept, lăncrănjan, c. i, 9. Aici, orice gând e mai încet, Şi inima-ţi zvâcneşte mai rar, Ca şi cum nu ţi-ar bate în piept, românia literară, 1970, nr. 84, 8/3, cf. dex. Ştefan-Vodă d-auzea, Inimioara-n el zvâcnea, teodorescu, p. p. 507. ^ F i g. O lume-şi desfăcea-nainte-mi Comoara tainelor bogată, Zvâcnea eternul meu cutremur Subt tâmpla mea înfierbântată, goga, poezii, 76. + (Despre vase sangvine) A se zbate din cauza circulaţiei mai intense a sângelui. Inima bate ... vâna zvâcneşte, ar- ghezi, c. J. 260. Şi vâna de la tâmple îmi zvâcneşte Ca guşa unei leneşe şopârle. blaga, poezii, 70. ^ Tr anz. f a c t. Această însetare de a trăi şi a birui, care-i zvâcnea până la plesnet arterele, ap. iordan, l. r. a. 351. ^ (Prin analogie) Tâmplele-i zvâcneau, gata să plesnească, t. popovici, s. 421. (T r a n z. f a c t.) O, dacă geniul... nu te-ar fi'ars, zvâcnindu-ţi tâmpla De flăcările înăbuşite, vlahută, p. 59. + (Despre sânge) A circula mai repede decât este normal. O durere năvalnică îi ţâşnea din sufletul ei obidit, sângele începea să-i zvâcnească mai puternic în vine. rebreanu, n. 192. ^ F i g. Musteşte şi zvâcneşte, înaltă şi deplină, Puterea primăverii în inimi şi-n tulpini, deşliu, g. 7. + (Despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) A mişca brusc şi involuntar; (regional) a zbocoti (2). Dar coada de ce-ţi zvâcneşte? pann, p. v. ii, 27/17. începu să zvâcnească grozav din picioare, caragiale, o. i, 38. Stimate coleg ..., te văd foarte vioi, zvâcneşti ca un june. călinescu, s. 230, cf. cade, dl, zanne, p. i, 706. > (Rar; despre bube) A colecta. Cf. novacoviciu, c. b. ii, 34. îi chinuia picioarele umflate, bobotite, cu bubele care îi zvâcneau să coacă, preda, m. 44. + (Regional; despre măsele) A avea dureri puternice. Cf. alr ii/i h 41. 2. (Despre fiinţe) A pomi repede, pe neaşteptate, dintr-un loc, a o lua la fugă (v. fugă), a o şterge (la fugă) (v. şterge I 1); a sări brusc, pe neaşteptate, de undeva, a ţâşni (1); a ţâşni (2), a o zbughi. Cf. lb, iser, polizu, alexi, w., tdrg. [Căprioara] se răsuci scurt pe picioarele cutremurate şi zvâcni în adâncuri, c. petrescu, s, 21, cf. cade. Durerea o sperie mai tare, încât zvâcni drept înainte pe şoseaua netedă, rebreanu, r. i. 215. Fără veste [pisica] s-a destins şi-a zvâcnit, cazimir, gr. 81. [Veveriţa] zvâcni pe o creangă mai de aproape şi dispăru, c. petrescu, r. dr. 75. Arabul s-a încordat, a zvâcnit dintr-odată înainte, sadoveanu, o. xvii, 127. Şoimul a zvâcnit cu un strigăt semeţ şi s-a dus lunecând cu ghearele pe stâncile umede. id. ib. xx, 426, cf. scriban, d. Caii au încercat să zvâcnească din nou în galop, galan, z. r. 8, cf. dl. Vietăţi sălbatice zvâcnesc Şi se-nvârtesc în toropiri nebune, labiş, p. 112. O pasăre albastră zvâcnise dintre ramuri, id. ib. 39, cf. dm. Dintr-o curte a zvâcnit pe neaşteptate un copil. v. rom. august 1958, 70, cf. dex, com. din straja - rădăuţi. ^ (Prin analogie) Tunet vuieşte, şi-o stea-nflăcărată zvâcnit-a din ceruri Grabnic prin noapte, coşbuc, ae. 46. Aburi se ridică, Raze roşii zvâcnesc In jurul capului meu. gorun, f. 23. Dunărea vijelioasă zvâcnea tulbure şi neîmpăcată. chiriţescu, gr. 12. La întăiele raze ale soarelui, nădejdea zvâcni din nou în inima sa. agârbiceanu, s. p. 181. Tot dealul zvâcneşte când e lovit în coastă. camil petrescu, u. n. 394. în covată zvâcnea, în pulbere fină, făina, sadoveanu, o. vii, 294. Fulgere fără glas Zvâcnesc din când în când. blaga, poezii, 51. ^ F i g. Zvăcneşte-a lui gândire şi-ntr-însa zămisleşte, heliade, o. i, 193. Zvâcnesc cruciş trăsnetele urii. voiculescu, poezii, i, 189. Săgeţile poruncii zvâcneau în puf de rugă. i. barbu, J. s. 30. Conflictul nou, în substanţa căruia zvâcneşte istoria ... mişcă cu vigoare scena, t august 3971 ZVÂCNIOS - 395 - ZVÂCNIRE 1964, 25. Că linişte deplină n-au poeţii Nici după ce s-au săvârşit Şi mai zvâcnesc şi în eternitate De parcă ar visa şi din morminte, românia literară, 1970, nr. 81, 17/2. + A sări brusc în picioare. [Vasile Lungu] zvâcni în picioare să pornească spre cazarmă, agâr-biceanu, s. p. 182. Doamna Olimpia zvâcni de pe scaun. id. l. t. 380. [Omul] zvâcni în picioare, sadoveanu, z. c. 196. Când îl văzu ... intrând în cârciumă urmat de suită, zvâcni de pe scaun. c. petrescu, î. ii, 140. Adversarii zvâcneau din bănci, îşi arătau pumnii, pas, z. iv, 183, cf. dl. Pe neaşteptate ... zvâcnea în sus şi începea să joace pe nisipul zgrunţuros, românia literară 1970, nr. 72, 20/3. + F i g. A produce o impresie deosebită, o emoţie artistică. Traducerea aceasta ...nu zvâcneşte probabil exact ca şi originalul, ist. lit. rom. ii, 23. + (Despre vehicule) A porni brusc; (despre motoare) a intra în funcţiune. Maşina zvâcneşte şi pufăie, ardeleanu, v. p. 7. Automobilul zvâcni ca un alergător de curse, rebreanu, r. i, 176. Cabrioleta zvâcni în trap hurducat pe desciolănatele bârne. c. petrescu, a. R. 42. Motorul zvâcnea mai rar. lăncrănjan, c. ii, 446. Dar, ... motorul sună, Zvâcnind ... nepăsător de lună. v. rom. ianuarie 1966, 41. + (Rar; despre arme de foc) A recula. Cf. polizu, ddrf, şăineanu2. 3. (Popular) A se smuci (3). Cf. valian, v. Dar peştele zvâcneşte, îmi scapă şi cade pe nisip, topîrceanu, o. a. ii, 13. Ea tresări ... şi zvâcni ca un peşte ..., dar Bâlea ... o cuprinse în braţe, preda, î. 151, cf. dl, alr sn v h 1 459/130, 791, 872, 928. Iapa mea are un melic: zvâcneşte; să ştii. udrescu, gl. ^ Refl. Zvâcnindu-se să scape din mâinile puternicului său învingător, băgă pila în gură. c. cr (1839, 192V8. ^ (Regional; în expr.) A zvâcni o scânteie la cineva = a primi o veste. Cf. udrescu, gl. A zvâcnit o scânteie la tine, ai să primeşti veste de la cineva (sau îţi vine cineva), id. ib. + (Regional) „A izbucni, a răbufni“ (Piteşti), udrescu, gl. Când îi vin lui toanele, zvâcneşte, şi zvâcneşte rău! id. ib. - Prez. ind.: zvâcnesc. - Şi: (rar) zvugni (sfc iv, 228), (învechit şi regional) zvâgni (klein, d. 61, lb, barcianu, alr ii/i 41/192, alr sv h 1 459/130, 791, 872), (învechit) zbăgni (iser), zvăgni (id.), zbâcni (klein, d. 56), zgăcni (iser), svâcni vb. IV. - Zvâc + suf. -ni. ZVÂCNIOS, -OÂSĂ adj. (învechit, rar) Care zvâcneşte (1). Cf. zvâcni (1). Cf. pontbriant, d. - PI.: zvâcnioşi, -oase. - Zvâcni + suf. -os. ZVÂCNÎRE s. fi Acţiunea de a zvâcni. 1. Accelerare sau intensificare a ritmului normal al inimii ori producerea de bătăi neregulate din cauza unei emoţii, a unui efort, a unei boli etc.; bătaie, palpitare (1), palpitaţie, ticăit1 (2), tresărire, zvâcneală (1), zvâcnet (1), zvâcnitură (1), (rar) tresăritură, zvâcnit1 (1), (popular) tâcâială (2), (învechit) palpit, răsăritură (III), săltare (3), (învechit, rar) tâcâire (2), zbocotitură. Cf. zvâcni (1). Slobozirea sângelui nu se vor domoli ca zbâgnirea inimei şi cea grea răsuflare să alineaze. calendariu (1814), 163/17, cf. iser, polizu, pontbriant, d. m., LM, DDRF. Simţea ... câte-o uşoară zvâcnire ce-i umplea inima de bucurie, rebreanu, i. 202. Cu o zvâcnire de inimă se opri la ultimele rânduri, c. petrescu, c. v. 158. Nu mi-am auzit niciodată zvâcnirile inimii. cocea, s. ii, 654. Am strâns-o de mână şi, atunci, am simţit acea zvâcnire la inimă, sadoveanu, o. xiii, 50. O zvâcnire scurtă a inimii îl făcu pe bolnav să-şi lase pleoapele, v. rom. februarie 1954, 237, cf. dl, dm, dex. F i g. E un om fără puteri care amestecă puterea cuminte şi liniştită cu zvâcnirile copilăreşti, delavran-cea, o. ii, 124. Inima scrritoarei ... bate ... în zvâcnirea violentă a silei, lovinescu, c. vii, 32. Priveliştea ... îi trezea în toată fiinţa cele dintăi zvâcniri ale unui dor. mironescu, s. 102. Cea dintâi zvâcnire a resorturilor voinţii profesorului fu ... să-l sfâşie cu unghiile. galaction, o. a. i, 81. Din slăvi în slăvi răsună zvâcnirile cadenţei, voiculescu, poezii, i. 116. Uimit eu mintea mi-o ascult Şi-n înţelesuri mari Zvâcnirea i-o des-trami. blaga, poezii, 29. Când, după străbaterea ... a trei paragrafe sau trei zvâcniri de gând ... realizezi ..., începi să-ţi pierzi buna dispoziţie, românia literară, 1970, nr. 81, 14/1. + Zbatere a vaselor sangvine din cauza circulaţiei mai intense a sângelui. Cf. zvâcni (1). Zvâcnirea aortei nu-l lăsa să-şi înghită saliva. călinescu, o. i, 24. (Prin analogie) Tâmplele îmi bat cu zvâcnirea frigurilor, heliade, l. b. ii, 16/27. în ochii generalului licări o zvâcnire vicleană, vornic, p. 124. + Circulaţia sângelui în ritm mai rapid decât ritmul normal. Cf. zvâcni (i). Tu, răzvrătit potop de sânge ... Din ce adâncuri îmi tresare Zvâcnirea ta neîntreruptă. GOGA, POEZII, 276. 2. Mişcare precipitată, bruscă, repetată şi involuntară a corpului sau a unei părţi a lui; zvâcnet (2), (rar) zvâcnit1 (2), zvâcnitură (2), (regional) zbocoteală, (învechit şi regional) zbocotire (2). Cf. z v â c n i (1). [Boala] se recunoaşte de pe simptomele ... unite cu mare clăţire sau zvâcnire de coaste, brezoianu, a. 573/22. îl măsură cu mirare şi cu o zvâcnire nervoasă de mustaţă. rebreanu, p. s. 93. îl dădea duşcă ... nu vedeai decât zvâcnirea omuşorului. teodoreanu, m. u. 181. Se repezi ... lătrând ascuţit, cu zvâcniri energice, sadoveanu, o. ix, 43. Dintr-o zvâcnire şi-a dezbrăcat cojocul, stan-cu, d. 161. Privindu-le ... te ameţea zvâcnirea nervoasă a pulpelor lor. românia literară, 1970, nr. 37, 18/3. 3. (De obicei figurat sau în contexte figurate) Pornire bruscă; deplasare rapidă şi neaşteptată (într-o direcţie), provocată de frig, de frică, de emoţie, de boală etc.; smuceală, smucire (2), smucit, smucitură, tremur (1), tresărire, ţâşnire (2), zbughire (2). Cf. zvâcni (2). O conspiraţie perfidă s-a urzit să-i poticnească zvâcnirea. c. petrescu, o. p. ii, 245. Societatea românească ... era intermitent străbătută de zvâcniri, de convul-siuni ciudate, cocea, s. ii, 116. Cântecul era lung şi uniform, cu zvâcniri de pălălaie care se stinge, dan, u. 173. Jocul ... e o concentraţie a sufletului, un moment de zvâcnire a forţelor, călinescu, c. o. 6. Ne-a dat o frescă completă a ultimelor zvâcniri ale unei clase. ralea, s. T. i, 91. Zvâcniri de Renaştere târzie se conju- 3973 ZVÂCNIT1 - 396 - ZVÂNTA gă cu simţul realităţii, ist. lit. rom. ii, 86. Revelându-şi brutal feminitatea, ca o zvâcnire de sevă, versurile sale exprimă un fel de nevoie ...a iubirii, constanti-nescu, s. i, 177, cf. dl. Istoria ... şi-a consolidat impulsurile, cu dramatice zvâcniri, timpul artei a pulsat şi el. contemp. 1970, nr. 1 215, 2/4. Stilul lui ... este cenuşiu, amorf fără zvâcnire şi fără invenţie, românia literară, 1971, nr. 123, 8/2. - PI.: zvâcniri. - Şi: (învechit) zbăcnire (iser), zbâg-nire, sbăcnire (iser), sbegnfre (id. ib ), svâcnire, svug-nire (lm) s. f. - V. zvâcni. ZVÂCNÎT1 s. n. 1. (Rar) Zvâcnire (1). Cf. dl, dm, dex. 2. (Rar) Zvâcnire (2). Intr-un singur zvâcnit de aripi ar trece de pe-un munte pe altul, agârbiceanu, s. p. 17, cf. DL, DM, DEX. 3. (Prin nord-vestul Munt.) Ieşire nervoasă. Cf. zvâcni (1). Cf. UDRESCU, GL. - PI.: ? - V. zvâcni. ZVÂCNIT2, -Ă adj. 1. (Rar; despre puls) Accelerat. Cf. z v â c n i (1). Şi lemnul ... are vine, Prin care pare-a trece-un sânge cald Al cărui puls tot mai zvâcnit devine. călinescu, o. ii, 91. 2. (Despre mişcări) Precipitat, repetat şi involuntar; repezit (2). Cf. zvâcni (1). Cf. pontbriant, d., ddrf. Mâinile cu mişcări repezi, zvâcnite, înfrigurate, au deschis grabnic lacăte în încuietori, c. petrescu, a. r. 196, cf. dl, dm. Porneau repede cu mers zvâcnit şi priviri furişate, nepotrivit de ştrengăreşte, românia literară, 1970, nr. 91, 16/1, cf. dex. *❖* (Adverbial) Fâlfâie acum din aripi zvâcnit şi tragic, ca anunţătorii furtunilor, c. petrescu, î. ii, 252. I-a sunat clopotul scurt, zvâcnit, repezit, stancu, d. 325, cf. dl. + (Prin nord-vestul Munt.; despre cai) Care are melic; care dă cu picioarele pe neaşteptate. Cf. udrescu, gl. 3. (Prin nordul Munt.) Nebun (2). Com. din fostul judeţ muscel, cf. udrescu, gl. - PI.: zvâcniţi, -te. - Şi: svâcnit, -ă adj. ddrf. - V. zvâcni. ZVÂCNITOR, -OÂRE adj. (Despre inimă) Care zvâcneşte (1); (învechit, rar) zbocotitor. Cf. zvâcni (1). Alebărzi mult oţelite ... Staţi înfipte, omorătoare în pieptele zvâcnitoare Ca nişte raze de foc. negruzzi, s. ii, 82, cf. dl, dm, dex. ^ F i g. O melopee scurtă, zvâcnitoare, aspră, fără sonoritate, sacadată ... lunecă printre gesturile fireşti, lovinescu, c. vii, 163. Ceva asemănător îi deşteptă la început imaginea zvâc-nitoarei Cucly. călinescu, s. 215. - PI.: zvâcnitori, -oare. - Şi: (învechit) svâcnitor, -oare adj. - Zvâcni + suf. -itor. ZVÂCNITURĂ s. f. 1. Accelerare sau intensificare a ritmului normal al inimii ori producerea de bătăi neregulate din cauza unei emoţii, a unui efort, a unei boli etc.; bătaie, palpitare (1), palpitaţie, ticăit1 (2), tresărire, zvâcneală (1), zvâcnet (1), zvâcnire (1), (rar) tresăritură, zvâcnit1 (1), (popular) tâcâială (2), (învechit) palpit, răsăritură (III), săltare (3), (învechit, rar) tâcâire (2), zbocotitură. Cf. z v â c n i (1). Cf. iser. Aplicat la modul acesta asupra epidermului ..., repezile svâcniture ale inimei se liniştesc, man. sănăt. 120, cf. POLIZU, DDRF, ŞĂINEANU2, TDRG, CADE, SCRIBAN, D., DL, dm, dex. ^ (Prin analogie) Pasajul de raţe pornise pe sub cer, deasupra noastră, în zvăcnituri de vijelie, sa-doveanu, o. ix, 478. + (Rar) Zbatere a vaselor sangvine, mai ales la tâmple, din cauza circulaţiei mai intense a sângelui; (popular) tâcâială (2). Cf. zvâcni (1). Am muiat cârpa în apă ... ca să-i astâmpere zvăcnitu-rile [tâmplelor]. G. m. zamfirescu, sf. m. n. i, 44. 2. (Rar) Mişcare precipitată, bruscă, repetată şi involuntară a corpului sau a unei părţi a lui; smuceală, smucire (2), smucit, smucitură, tremur (1), tresărire, zvâcnit (2), zvâcnire (2). Cf. zvâcni (3). Copilul ... avu succesiv, din mâini, din picioare, zvăcnituri de pisoi, preda, r. 416. + (Rar) Junghi. Cf. şăineanu2. Svăcniturile să simţiesc în nevralgii, nevralgia facială, în caria dentară (durerea de dinţi, de măsele), bia-nu, d. s. + (învechit) Zgâlţâitură (1). S-a mai simţit, în Bucureşti, un mic cutremur; două zvăcnituri mici au mişcat iar pământul, cr. (1838), 33 Vl 2. - PI.: zvăcnituri. - Şi: (învechit) zbăcnitură (iser), zbegnitură (id.), svâcnitură (pl. şi svâcniture) s. f. - Zvâcni + suf. -itură. ZVÂGNÎ vb. IV v. zvâcni. ZVÂLC s. n. v. sfârc. ZVÂLÎ vb. IV v. zvârli. ZVÂNĂITOÂRE s. f. v. zbârnâitor. ZVÂNĂNĂÎ vb. IV v. zvănănăi. ZVÂNGĂI vb. IV v. zbângăi. ZVÂNGĂITOÂRE s. f. v. zbângăitoare. ZVÂNT vb. I. 1. T r a n z. şi r e f 1. A face să piardă sau a pierde din umezeală (de obicei la aer sau la soare); a (se) usca puţin; (învechit şi popular) a (se) zbici3 (1), (învechit şi regional) a (se) prăji (3), a se zbiciula2. Au adunat prepeliţele ... ş-au zvăntat locu. biblia (1688), 102V35. Să iai struguri şi-i pune să se zvinteze la soare (a. 1749). gcr ii, 45/26. Decii le pune la fum stămpărat să zvinteaze. mâncările, 99/9, cf. budai-deleanu, lex. Vântul ... zvântează ... toată umezeala feţei pământului, piscupescu, o. 71/18, cf. valian, v. Sămânţa ieşită se întinde subţire ca să se zvânteze. 1. ionescu, c. 151/11. Scoate tufele tuberculelor, le zvântează, le pune într-un loc uscăcios. brezoianu, a. 450/26, cf. POLizu. Două ore după încetarea ploii fu de ajuns pentru a se zvânta locul, pelimon, i. 110/18. Lanul ce în soare se zvântează fumegând, alecsandri, o. 176. Se zvântase bine pământul de-o săptămână lipsită de ploaie, de vânturile călduţe, agârbiceanu, a. 113. Aşeza pe comarnic, ca să se zvânteze, un caş rotund şi mare. hogaş, dr. 1, 285. M-am dezbrăcat, m-am şters şi acum 3985 ZVÂNTA - 397 - ZVÂNTARE mă plimbam în piele prin cameră ca să mă zvântez. mironescu, s. 157. Pe lângă garduri, s-a zvântat pământul topîrceanu, o. a. i, 3. Buturile ... le-a zvântat, aninându-le în nişte cârlige, sadoveanu, o. xv, 14. Vântul zvântase pământul, stancu, r. a. i, 365. A treia umezire, când seminţele au început să se zvânte, se face cu apă curată, agrotehnica, i, 99. Se zvântă într-o cârpă brânza de vaci. s. marin, c. b. 200. Cu forţele existente la sate se vor săpa canale pentru scurgerea apelor, creându-se astfel condiţii ca terenurile să se zvânte mai repede, rl 1980, nr. 11 016. Din nări c-am suflat, Toate [hainele] le-am zvântat. teodo-rescu, p. p. 56, com. din straja - rădăuţi, alr ii 3 384. ^ (în imprecaţii) Hi! Hi! svânte-v-ar vântu şi v-aş vinde păstrama. alecsandri, t. 112. (Prin analogie) Mănunchiuri de ciubuce de vanilie îşi zvântau aroma în largi cupe. M. i. caragiale, c. 44. *❖* F i g. Nu se cade să-şi zvinteze creierii cu acest fel de zadarnice învăţături, tîmpeanul, g. 64/18. Durerea ... ne zvântă undele sângelui, fm (1846), 782/30. + Refl. (Rar; despre rouă) A se evapora. Şi după ca se-ară svânta rooa, iajă era mănuntă şi rătungioară în pustie, po 232/17. Iar roua dimineţii se zvântă într-o clipită. voiculescu, poezii, i, 127. + Tranz. (Complementul indică lacrimi, sudoare; p. e x t. faţa) A face să se usuce ştergând. Cf. ddrf. A ei gene tainic zvântă Picurii din preajma lor. coşbuc, p. ii, 210. Lacrima ce-o zvântă ... Ţi-a dat drept moştenire sfântă Durerea ei. goga, poezii, 276. Ţi-oi zvânta obrajii umezi, iosif, t. 241. îşi zvânta din când în când colţul pleoapelor cu marginea batistei, cocea, s. ii, 118. Şi-a zvântat cu palma lacrimile. sadoveanu, o. xvii, 380. (Refl.) Plânse de nu i se zvântă lacrimile de la ochi multă vreme. ddrf. Când lacrimile se zvântară, mă pomenii altfel de cum eram. delavrancea, t. 170. Roua de pe ochii mireselor se zvântă. românia literară, 1970, nr. 116, 3/2. ^ Fig. Cetini negre îmi descântă, Geana inimii n-o zvântă. BLAGA, POEZII, 223. 2. Tranz. Fig. (Folosit şi absol.) A face să nu mai existe; a reduce la nimic; a distruge, a nimici (1), a potopi (4), a prăpădi (1), a zdrobi, (învechit şi popular) a pierde (I 3), a răpune (1), a risipi (5), (popular) a isprăvi, a zdrumica, (învechit şi regional) a sodomi (1), (învechit) a cura, a nimicnici (1), a potrebi (I), a stropşi (1), a târî (1), a zdruncina, (grecism învechit) a afanisi, (regional) a litrosi, a potroşi (1). Cf. lb, şăi-neanu2, resmeriţă, d. Să afle el, mă zvântă! mironescu, s. 54. Vă zvânt! Vă sparg capetele! preda, i. 10. Bicele tale mă zvântă! românia literară, 1970, nr. 90, 3/3. ^ Refl. pas. Sub această putere grozavă, toate popoarele Răsăritului s-au zvântat. negulici, e. ii, 21/10. ^ Refl. Se zvântă după femei, contemporanul, iv, 528. Dunăre ... Te zbuciumi, te zvânţi, te tânguieşti. lesnea, vers. 200. Se zvântau jucând jocuri, barbu, princ. 244. ^ (Precedat de conj. „de“ dă valoare superlativă verbului pe care-1 urmează) Am cunoscut pe crudul Coriţa, care bătea pe verii mei de-i zvânta. ghica, s. 258. Făt-Frumos lovea cu pala de zvânta, în toate părţile, ispirescu, l. 156. Fuge de zvântează pământul ap. ddrf. Făcea articolul de fond din care ... tăia de-l zvânta. ap. tdrg. Bea de zvântă. pamfile, j. ii, 168. Iordache cojocarul bătea pe calfe de le zvânta. galaction, o. a. ii, 163. Cum nu eşti cu ochii pe ei, fură de zvântă. sadoveanu, o. xvii, 193. Ia nuiaua ..., îi bate de-i zvântă. stancu, d. 299. îţi place să scorneşti, să minţi! Minţi de zvânţi! camilar, c. p. 172. Tătarii, la noi în sat, Au prădat de mi-au zvântat ... Prietenii. folc. olt. - munt. ii, 295. (Popular; complementul indică fiinţe; cu determinările „în bătaie“, „în bătăi“, „cu palmele“, „cu pumnii“ etc.) A snopi (2). L-am zvântat în bătaie! pamfile, ap. cade. Cei prinşi ... fură zvântaţi în bătăi, păcală, m. r. 58. Tot la acelaşi sfârşit ajunge; îl zvântă cu palmele, cu pumnii şi cu băţul, sadoveanu, o. xvii, 203, cf. dm, dex. Poroncea haidăilor de-i zvântau în bătaie, şez. iv, 17. + (Popular; complementul indică resurse, bunuri materiale, bani etc.) A secătui (4). Zvânţi punga la pustia de cârciumă! jipescu, o. 30. Strângătorii dăjdiilor zvântau ce bruma se mai găsea pe la sate. vlahuţă, ap. cade. Ridică paharul, îl zvântă şi-l izbi cu putere de masă. agârbi-ceanu, a. 160, cf. cade. Ne îngrijam de restul merindei gustoase, pe care ... o svântam cât ai da din palme. moroianu, s. 48. Tata a zvântat tot ce era în casă mai de preţ. călinescu, s. 559. A venit poştaşul şi a adus banii ... tata i-a luat ... s-a pornit spre crâşmă, să-i zvânte. camilar, c. p. 139, cf. dm, dex. Trei zile deplin o stat, Trei buţi de vin o zvântat. frîncu - candrea, m. 207. 3. Tranz. (învechit şi regional) A aerisi. Cf. bar-cianu, damé, t2 60, com. marian, com. din straja -rădăuţi. + (învechit, rar; complementul indică obiecte) A agita în bătaia vântului. Cf. lb, barcianu, alexi, w. 4. Tranz. (Neobişnuit) A azvârli în sus. Guvernul se îndeasă şi se priponeşte ca să apese mai greu şi, prin presiunea sa, să zvânte în sus pe popor, ca să-l lase cât mai uşurel odobescu, s. iii, 336. - Prez. ind.: zvânt şi (învechit şi regional) zvântez. - Şi: (învechit şi regional) zvintâ vb. I, (regional) zvinţi (alr ii 3 384/353) vb. IV, svânta vb. I. - Lat. exventare. ZVÂNTARE s. f. Acţiunea de a (se) zvânta şi rezultatul ei. 1. Uscare incompletă (de obicei la vânt sau la soare); zvântat1, (rar) zbiceală (1), (învechit şi popular) zbicire, (învechit şi regional) zbicit1, (învechit, rar) zbicitură. Cf. zvânta o). Productul unei insecte microscopice ... ar provoca ... dezvoltarea gâlcelor ce pier prin svântare? brezoianu, a. 104/2, cf. iser, polizu, PONTBRIANT, D., DDRF, RESMERIŢĂ, D., DL, DM. După sărare, se pun la o uşoară uscare, sau mai bine zis zvântare, aşezându-se sub nişte şoproane. enc. agr. i, 419 .La întreruperea şi zvântarea solului intră în spaţiul lacunar aer proaspăt, agrotehnica, i, 115, cf. ltr2. Imediat după zvântare, sămânţa trebuie semănată, vân. pesc. martie 1964, 17, cf. dex. Este de aşteptat, deci, ca, pe măsura zvântării terenului şi a încălzirii timpului, lucrările agricole de primăvară să se declanşeze. rl 1980, nr. 10 984. 3986 ZVÂNTAT1 - 398 - ZVÂNTURAT 2. (Rar) Nimicire (1). Cf. zvânta (2). Veneau la noi oameni săraci, deopotrivă cu tata, trecuţi şi prin zvăntarea vânzărilor cu portărei, camilar, c. p. 139. - PI.: zvăntări. - Şi: svântâre s. f. - V. zvânta. ZVÂNTAT1 s. n. Faptul de a (se) zvânta (1); uscare incompletă (de obicei la vânt sau la soare); zvântare (1), (rar) zbiceală (1), (învechit şi popular) zbicire, (învechit şi regional) zbicit1. [Prăjina] pe care se scot în zilele senine şi cu soare albiturile ... la zvăntat. pamfile, i. c. 441, cf. cade, dm, ltr2. Rogojinile, bine opărite, atârnate la zvântat ... formară un paravan, românia literară, 1971, nr. 128, 7/3, cf. dex. Se scoate caşul din strecurătoare şi se pune la zvântat pe leasă, chest. v 82/64, cf. 80/73. - PI.: ? - V. zvânta. ZVÂNTAT2, -Ă adj. Care şi-a pierdut (aproape toată) umezeala; care este uscat parţial, mai ales la suprafaţă; (învechit şi popular) zbicit3, (învechit şi regional) zbiciulat. Cf. zvânta (1). Hrişchei îi place pământul svântat. economia, 43/9, cf. lb. [Mucus] care, cu cât va fi mai zvântat, cu atât este primejdia mai mare. piscupescu, o. 249/3. Piperul cere un pământ uşor umed pentru speţiile lemnoase şi zvântat pentru cele cărnoase, brezoianu, a. 482/8. într-un ceas [casa] este şi curată şi zvântată. penescu, m. 14, cf. pont-briant, d., barcianu, alexi, w., cade. Caldarâmul aburea ca rufele zvăntate peste care trece fierul de călcat. cocea, s. ii, 64. Căutară loc zvântat să se aşeze, stan-cu, r. a. i, 251. Cicatricile zvăntate din care sângele nu mai musteşte, românia literară, 1970, nr. 92, 3/1. Se pune într-un loc zvântat până ce laptele se strânge. chest. v 85/118, com. din straja - rădăuţi. + (Despre alimente) Care este parţial uscat (pentru a fi conservat). Dau peste o cutie cu ţâri zvântaţi ce-i luasem la drum. alecsandri, t. 71. Sfârşii ospăţul meu cu mere zvăntate şi cu nuci. hogaş, m. n. 163. Carnea se desface sub formă proaspătă (zvântată şi refrigerată) şi congelată, scânteia 1966, nr. 6 950. Mâncăruri zvăn-tate. chest. viii 14/3. + (învechit; despre băuturi alcoolice) Care este uşor acru (sub influenţa aerului). Vrei o porţie de licoriu zvântat? alecsandri, t. 751. Vin zvântat. ap. ddrf. + (Despre timp; p. e x t. despre mediu1) Care este lipsit de precipitaţii abundente, potrivit de uscat. Strugurii ... să nu-i culegi pre roao sau ploaie, ci pre vreme bună şi zvântată. economia, 162/3. Cânepa şi porumbul au nevoie de un mediu mai zvântat. agrotehnica, i, 119. ^ (Substantivat, m.) Pe tină şi pe zvântat. bibicescu, p. p. 50. + (învechit şi regional; despre oameni) Slăbănog (I 2). Cf. resmeriţă, d., com. din straja - rădăuţi. + F i g. (Substantivat, m.) Curat. La judecată am fost dat, Am scăpat ca un zvântat. rev. crit. iv, 339. + (Regional; despre coama calului) Agitată în vânt. Cf. dr. v, 295. - PI.: zvântaţi, -te. - Şi: svântat, -ă adj. - V. zvânta. ZVÂNTĂCIOS, -OÂSĂ adj. (Regional; despre terenuri) Care este potrivit de uscat pentru a putea fi cultivat. Cf. zvânta (1); (Arpaşu de Jos - Victoria). alr ii 5 061/172. - PI.: zvântăcioşi, -oase. - Zvânta + suf. -ăcios. ZVÂNTĂTORÎE s. f. Instalaţie simplă din lemn, folosită în piscicultură pentru îndepărtarea excesului de apă din peştele sărat. Cf. zvânta (1). Cf. ltr2. - PI.: zvântătorii. - Zvânta[tor] + suf. -ie. ZVÂNTUR vb. I. 1. Tr anz. (învechit şi familiar) A vântura. Cf. valian, v., polizu, pontbriant, d., dhlr ii, 42. Rafila se aruncă orbeşte între ei, dar o mână de fier o zvântură ... încât căzu. rebreanu, nuv. 18. Vântul mână cu mâna lui domoală Prohodul lung al frunzelor de tei, De-a valma zvânturând şi paşii mei. al. philippide, s. 40. ^ Fig. (Refl.) Oraşele se zvănturau în văzduh, se prăbuşeau Pentru că oraşele ...au fost un pumn de nisip, românia literară, 1970, nr. 82, 22/1. 2. Tranz. (Transilv. şi prin Maram.; complementul indică cereale) A vântura; a treiera1 (1). Cf. alr i 925/ 355, a i 23, ii 8, iii 3. 3. Tranz. şi refl. (Familiar) A cutreiera. Secera holerei ce ţara-mi zvântura. sion, poezii, 98/16. Cf. RESMERIŢĂ, D., SCRIBAN, D., DEX. - Prez. ind.: zvântură. - Şi: svânturâ vb. I. - Pref. z + vântura. ZVÂNTURÂRE s. f. (învechit) Cf. zvântura (1). Cf. PONTBRIANT, D. .- PI.: zvânturări. - Şi: svânturâre s. f. dhlr i, 167, - V. zvântura. ZVÂNTURÂT, -Ă adj. (Familiar; despre oameni) Zvăpăiat (1). Cf. zvântura (3). Cf. pontbriant, d. Te-am văzut tânăr, zvânturat, copil la minte, contemporanul, vii, 494, cf. ddrf, barcianu, alexi, w. Plănuiesc un loc unde să-mi pot sălăşlui ... zvânturarea mea personală, hogaş, dr. i, 144, cf. dr. v2, 684, resmeriţă, d., şăineanu, d. u., cade, dm, dex. Cei-nalţi şi deşiraţi Sunt nebuni şi zvânturaţi. contemporanul, iii, 730. + (învechit, rar) Nefericit. Zvânturata-i soaţă în lacrăm sta în urmă-i. heliade, o. i, 387. + (Despre manifestări ale oamenilor) Care trădează, care exprimă voiciune; neastâmpărat; p. e x t. aventuros; zvânturatic. Ne place oare traiul lor zvânturat? russo, s. 175. Se pare a-şi fi încheiat zvânturata carieră, hasdeu, i. s. i, 279. Ai fost în viaţa-mi zvânturată un dulce adăpost. ap. ddrf. Ni amintim cu milă de viaţa lui zvânturată. săm. v, 501, cf. tdrg. Lăsase celui dintăi vânt grija de a spulbera ... amintirea unui trai zvânturat. hogaş, dr. i, 17. Acesta era raiul zvânturatei, năbădăioasei lui copilării, cocea, s. ii, 269. Ducea viaţă zvânturată de boier tânăr, sadoveanu, o. l, 30. + (învechit; substantivat) Aventurier; pribeag (2). Dacă pe la tomba-mi vreun zvânturat va trece ..., să poată-ngenunchea. heliade, o. i, 144. Eu, un pribeag din lume, un zvânturat străin, In casa ta mănoasă căzut chiar din senin. alecsandri, t. ii, 67, cf. ddrf, şăineanu2. Un zvânturat ..., nu-i pasă nici de el, nici de cei treizeci de oameni ce-l însoţesc, ap. tdrg, cf. resmeriţă, d., dm, dex. 3993 ZVÂNTURATEC - 399 - ZVÂRCOLI - PL: zvânturaţi, -te. - Şi: svânturât, -ă adj. şăineanu, d. u. - V. zvântura. ZVÂNTURÂTEC, -Ă adj. v. zvânturatic. ZVÂNTURÂTIC, -Ă adj. (Familiar; despre oameni) Zvăpăiat (1). Cf. zvântura (3). Cf. polizu, ddrf, alexi, w., şăineanu2, dr iv, 684, resmeriţă, d., cade, scriban, d. Semăna cu mamă-sa, fiind tot mai frumoasă şi zvânturatecă. pas, z. i, 183, cf. dm, dex. ^ (Substantivat, m.) în zilele lui Despot-Vodă ... ale acestui zvânturatic de geniu, bălcescu, m. v. 251, cf. ddrf. Nu te sfii de vifornicul Ares, Un zvănturatec. murnu i, 110. + (Despre manifestări ale oamenilor) Care trădează, care exprimă vioiciune; neastâmpărat; p. e x t. aventuros; zvânturat2. Aveam o fire zvânturatecă. ap. TDRG. - PI.: zvănturatici, -ce. - Şi: zvânturâtec, -ă, svân-turâtec, -ă adj. alexi, w. - Zvântura + suf. -atic. ZVÂR1 interj. (De obicei pronunţat cu „r“ prelungit; adesea cu valoare verbală) Onomatopee care redă zgomotul produs de un lucru aruncat cu putere în aer, cu o mişcare rapidă. Şi-n ele [găini] svâr cu o lopată, Pe toate le omoară, donici, f. ii, 11/11. [Prepeleac] văzând nişte lişiţe pe apă, zvârr! cu toporul într-nsele. creangă, p. 46, cf. ddrf. Ia-n mâini o cofă de sub masă Şi zvârl în capul lui. coşbuc, p. ii, 235, cf. barcianu. Unde vedeau unul, luau piatra şi zvârr! luc. vii, 370, cf. şăineanu2. Eu dau cu secerea: zvârr! - lovesc iepurele, ap. tdrg. Şi, fără să mai aştepte, svr! cu piatra-n capul lui. pamfile, j. ii, 168, cf. resmeriţă, d., cade, dm, m. d. enc., dex. Pipăruş ... îl luă [buzduganul] de toartă şi zvăr! îndărăt cu el. reteganul, p. v, 29. Hoaţa de babă-o luat un pumn d'e cenuşă: zvâr! în uoki la miñe! o. bîrlea, a. p. i, 141. - Şi: zvr (dm, dex), (învechit şi regional) svâr, (regional) svr interj. - Onomatopee. ZVÂR2 interj, v. zbâr. ZVÂRÂÎ vb. IV. Intranz. 1. (învechit; rar) A vui. Smoală clocotind ... şi ca marea svârâind. cod. tod. 205. 2. (Despre obiecte aruncate în spaţiu, păsări în zbor etc.) A produce zgomote caracteristice deplasării prin aer. O piatră svărâi prin aer. camilar, n. i, 122. Pasărea zvârâia din aripi. id. ib. 395, cf. alr ii 4 414/414. - Prez. ind. pers. 3: zvârâie. - Şi: svârâi vb. IV. - Zvâr + suf. -ăi. ZVÂRBÎNĂ s. f. v. zvârdină. ZVÂRC s. n. v. sfârc. ZVÂRCOÂLĂ s. f. 1. (învechit, rar) Zvârcolire (1). Cf. zvârcoli (i). Cf. PONTBRIANT, D. 2. (Rar) învălmăşeală; dezordine. Nu trebuie zvăr-coală în sat, spuse atunci apăsat, t. popovici, se. 404. După ce zvărcoala din curte se mai potoli, cei patru plecară, id. s. 407. - PI.: zvârcoale. - Postverbal de la zvârcoli. ZVÂRCOIÂLĂ s. f. v. zvârcoleală. ZVĂRCOL s. n. (Rar) Zbatere (2). Cf. z v â r c o 1 i (1). Manolache a ameţit în zvârcolul sângelui, popa, v. 346, cf. DM, DEX. - PI.: ? - Şi: svárcol s. n. cihac, ii, 457. - Postverbal de la zvârcoli. ZVÂRCOLÂC s. m. (învechit şi popular; în superstiţii) Vârcolac. Copiii nebotezaţi să fac zvârco-laci şi zvârcolacii sunt ăia care mănâncă şi luna. conv. lit. xxxvi, 553. Cred că aceste întunecimi se datoresc vârcolacilor, numiţi şi svârcolaci. pamfile, cer. 98. Svărcolacii cari mănâncă luna şi soarele se fac din sufletele unora. id. duşm. 209. Nu-i bine să torci pe lună, că o mănâncă zvârcolacii. gorovei, cr. 168, cf. dhlr i, 278, cade. Poporul crede că vârcolacii sunt 3 băieţi din creştini nebotezaţi $/[-i] numeşte svârcolaci. h ii 90, cf. ib. 4, 22, 82, 121, 169, 245. Copiii cari mor nebotezaţi se fac zvârcolaci. şez, iii. 45, cf. v, 17. Strigoii cân chieri luna se fac zvârcolas. graiul, i, 297, cf. mat. dialect, i, 104. alr ii 2 456/228, 310, 386, 551, 605, 705, 723, 728, 762, 769, 784, 987. [Luna] o mâncă zvărgolasi. alr sn iii h 805/235. - Accentuat şi (regional): zvârcolac (alr ii 2 456/228). - PL: zvârcolaci. - Şi: (regional) zvârgolâc (alr ii 2 456/386, alr sn iii h 805/235), svârcolâc s. m. - Pref. z- + vârcolac. ZVÂRCOLE adj. (Regional; într-o ghicitoare) Care se răsuceşte foarte repede. Am o nuia, svârcolea şi cuprind lumea cu ea (Gândul), păsculescu, l. p. 84. - Şi: svârcoleâ adj. - De la zvârcoli. ZVÂRCOLEÂLĂ s. f. (Familiar) Zvârcolire (1). Cf. zvârcoli (1). Toată atenţiunea actorilor cum şi a directorului fiind atrasă de zvârcolelele lui. ap. tdrg, cf. cade, scriban, d., dm, dex. S-a uitat cum iese lupu după multă zvârcoială din sac. alexici, l. p. 236. - PL: zvărcoleli şi (învechit) zvârcolele. - Şi: svâr-coleâlă (cade), (regional) zvârcoiâlă s. f. - Zvârcoli + suf. -eală. ZVÁRCOLÍ vb. IV. Refl. 1. A face mişcări bruşte, violente sau convulsive (de durere sau pentru a scăpa, a se elibera); a se perpeli (v. p â r p ă 1 i II 2), a se zbate (3), a se zbuciuma (1), (regional) a se vânzoli, a se zoii (3). Apucând răsuflare ...Să zvărgoli cu putere ... Dă să fugă şi spre uşă mere. budai-deleanu, ţ. 291, cf. valían, v. Nenorocitul domn se svârcolea în spasmele agoniei, negruzzi, s. i, 165, cf. polizu, pontbriant, d. Lighioana ...de grabă se svârcolea. odobescu, s. iii, 186. Văicărindu-se grozav şi zvârcolindu-se ca şerpe-le, se aruncă în ieaz. creangă, p. 55. Se zvârcolea ca o şopârlă călcată pe cap. caragiale, o. ii, 313, cf. ddrf, şăineanu2. Când copilul bolnav are dureri straşnice la stomac se zvârcoleşte, candrea, f. 226, cf. 4007 ZVÂRCOLI - 400 - ZVÂRCOLIRE resmeriţă, d., cade. Movila de nisip şi pietriş în dosul căreia se zvârcoleau pe brânci împuşcaţii. arghezi, b. 137. Se zvârcolea ca un tigru tânăr în cuşcă, călinescu, o. i, 211. Palma ei prizonieră se încleştă şi se zvârcoli în mâna lui. preda, r. 195. Aş sta oricât lângă tine privind cum te zvârcoleşti de durere, românia literară, 1970, nr. 20/3, cf. dex. Şarpele se zvârcolea Şi cu şapte limbi grăia, alecsandri, p.p. 11. [Copilul] aşa de tare se svârgolia, ca şi când ar fi voit s-o reţie în loc. marian, t. 33. Grigoraş ... s-o tot zvârgolit până ce-o ajuns la un muşuroi de ţărnă. vasiliu, p. l. 263, cf. alr sn iv h 976. Iară ea se zvârcolea Şi din gură blestema, folc. olt. - munt. iii, 689. Eu chitesc, durda plesneşte, Ciocoiul se zvârcoleşte, folc. mold. i, 363. ^ F i g. Să se zvârcolească din acele încurcături, fm (1846), 2662/4. Să se zvârcole ţărâna îngrozită de-al tău chip. coşbuc, p. ii, 13. Două lacrimi se zvârcoleau în ochii lui blânzi, rebreanu, i, 277. Se zvârcolesc copacii buimaci de vânt. al. philippide, a. 102. Gospodăria lui şi tot satul cu ea s-au zvârcolit în flăcări. galaction, o. a. ii, 99. Tot simţul încolţirii Se zvârcole-n adâncuri, voiculescu, poezii, i, 127. Mugetul i se zvârcoli în pământ, sadoveanu, o. xii, 167. Norii se zvârcoleau ca nişte cazane cu gura în sus. românia literară, 1970, nr. 83, 16/3. + A se răsuci continuu (în aşternut), a se întoarce de pe o parte pe alta, fără a-şi găsi locul (din cauza unei stări fizice sau psihice chinuitoare), a se frământa, a se nelinişti, a se pârpăli (II 2), a se zbuciuma (1), (regional) a se cioşmoli; p. ext. a se învârti încolo şi încoace, a nu-şi găsi locul; a se agita. M-am frământat, m-am zvârcolit câteva nopţi. brĂtescu-voineşti, p. 41. Bată-te Dumnezeu, cocoş nebunî murmură bătrânul mai zvârcolindu-se puţin în pat. REBREANU, I. 41, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Se zvârcoleşte chinuit de visuri urâte în patul cu mindir. c. petrescu, o. p. i, 176. Se zvârcolea în patul lui, nemaigăsind astâmpăr, sadoveanu, o. xii, 129. Ne trezim. Ne zvârcolim. Adormim iar. stancu, d. 278, cf. dm. Uneori mă zvârcolesc şi gem ... în somn. sorescu, p. 29, cf. dex. Nici nu mă scol, nici n-adorm, Tot mă zvârcol şi mă-ntorn! folc. mold. ii, 312. 2. F i g. A-şi pierde liniştea; a se agita, a se chinui, a se consuma, a se frământa, a se nelinişti, a se pârpăli (II 1), a se tulbura (3), a se zbate (5), (popular) a se bate, (învechit şi regional) a se ticăi (2), (învechit) a se neodihni, a se nepăciui, a se volnici, (regional) a se cioşmoli, a se frosni, a se marghioli (4). Lumea occidentală se zvârcoleşte de secule între autoritate şi libertate. ghica, s. 193. Toţi ... ne zvârcolim cu greu şi amar visând şi încercând mereu la reforme, odobescu, s. iii, 335. Grecu se zvârcolea de ciudă; dar n-avea a face. contemporanul, vil5 117. Sărmana mamă se zvârcoleşte şi ameninţă, când în surdină, când făţiş. rebreanu, r. i, 37. Tot ţinutul s-a zvârcolit într-o năvală de veşti, popa, v. 187, cf. dm. Se zvârcoleşte conştiinţa ultragiată a omenirii, românia literară, 1970, nr. 83, 4/2, cf. dex. (Tranz.) Şi bunătăţi, păcate ... Şi mângâieri şi chinuri mă zvârcolea în vis. heliade, o. i, 167. - Prez. ind.: zvârcolesc şi zvârcol. - Şi: svârcoli, (învechit şi regional) zvârgoli, (învechit) svâcoli (ddrf), svâlcoli, (regional) a se svârgoli vb. IV. - Din bg. Bpi>rojiHfl. ZVÂRCOLÎCI, -CE subst., adj. 1. S. m. (învechit, rar) Strigoi2 (1). E miezul nopţii ... Când tricolicii Şi zvârcolicii Ies din morminte, filimon, o. i, 359. 2. S. m. şi f., adj. (Regional) (Copil) neastâmpărat (Săpata - Piteşti). Cf. udrescu, gl. Zvârcoliciule, nu te mai astâmperi? id. ib. Zvârcolice fată ..., cui i-o fi semănând? id. ib. 3. S. m. şi f. (Regional) Om răzbătător, perseverent şi harnic (Săpata - Piteşti), udrescu, gl. - PI.: zvârcolici. - Zvârcoli + suf. -ici. ZVÂRCOLÎRE s. f. Faptul de a se zvârcoli. 1. Mişcare bruscă, violentă sau convulsivă (pricinuită de o durere puternică sau pentru a scăpa, a se elibera); zbatere (2), zbuciumare (2), (rar) zbătaie (1), (regional) vânzolire, zvârcolitură, (învechit, rar) zvâr-coală (1), zvârcolit1, (familiar) zvârcoleală, zvârcolitură. Cf. zvârcoli (1). Cf. valian, v., polizu, pontbriant, d., lm. Capul i se zbate în zvârcoliri deşarte. macedonski, o. i, 255, cf. ddrf. Şi-au dus-o pe sus Şi ea-n zvârcolire nebună gemea, coşbuc, p. ii, 207, cf. BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U. Rânjea ... ca în faţa zvârcolirilor celor înfipţi în ţepi. ciauşanu, r. scut. 15, cf. cade. Temperatura, zvârcolirile şi ţipetele au încetat, galaction, o. a. i, 55. A căzut cu faţa în jos peste cele din urmă zvârcoliri ale iubitului său fiu. sadoveanu, o. xvii 147, cf. contemp. 1970, m. 1214, 1/1, dex. Auzi urletul şi zvârcolirea balaurilor, şez. ix, 114. *❖* F i g. Să cunoşti tu pe scurt zvârcolirea din urm-a cetăţii, coşbuc, ae. 29. Noaptea se înălţa din ascunzişuri sugrumând cele din urmă zvârcoliri de lumină, rebreanu, i. 68. Joacă-n flăcări visul lui ... Prin lungi zvârcoliri de pară. d. botez, f. s. 43. Asemenea războaie crâncene sunt zvârcolirile cele din urmă ale capitalismului, sadoveanu, o. xvii, 594. Ningea. Fulgii cădeau liniştiţi, fără zvârcoliri. v. rom. decembrie 1964, 66. + Mişcare bruscă, neregulată, agitaţie din timpul somnului (din cauza unei stări fizice sau psihice chinuitoare); agitare, frământare, nelinişte (1), zbuciumare (2). M-am zvârcolit câteva nopţi şi am ieşit din aceste zvârcoliri cu hotărârea de a-mi schimba firea, brătescu-voineşti, p. 41. Gospodarul, trezit de ţipetele şi zvârcolirile nevestei, o zgâlţâi şi o deşteptă, voiculescu, p. ii, 253. 2. Fig. Frământare lăuntrică. Cf. zvârcoli (2). Dacă se făcea atunci revizuirea, se cruţau ţării ... mai multe svârcoliri. maiorescu, d. ii, 253, cf. ddrf, bar-cianu, resmeriţă, d. Zvârcolirile acestea îi aduceau totdeauna aminte de Ana. rebreanu, i. 90. Se cunosc zvârcolirile ei din actul al cincilea, iertarea lui Vlaicu şi izbucnirea Clarei, lovinescu, c. vii, 78. Nu puteam aprecia îndeajuns ... crâncenele zvârcoliri sociale. sadoveanu, o. xix, 184, cf. dex. 4009 ZVÂRCOLIT1 - 401 - ZVÂRLAN - PL: zvârcoliri. - Şi: svârcolire, (învechit, rar) vârcolire (lm, bărcianu, alexi, w.) s. f. - V. zvârcoli. ZVÂRCOLÎT1 s. n. (învechit, rar) Zvârcolire (1). Cf. LM, RESMERIŢĂ, D. - PL: ? - V. zvârcoli. ZVÂRCOLÎT2, -Ă adj. (învechit, rar; despre mişcări) Spasmodic (1). Cf. pontbriant, d. - Pl.: zârcoliţi, -te. - V. zvârcoli. ZVÂRCOLITOR, -OÂRE adj. (învechit, rar; despre mişcări) Spasmodic (1). Strănuturi dese, ... mişcări svârcolitoare în buza de sus. brezoianu, a. 573/9. - PL: zârcolitori, -oare. - Şi: svârcolitor, -oare adj. - Zvârcoli + suf. -itor. ZVÂRCOLITURĂ s. f. (Regional) Zvârcolire (1). Cf. zvârcoli (1). Cf. tdrg, cade, scriban, d., dm, dex. [Şarpele] Din colăcituri Mă strânge, Din zvârco-lituri Mă-npunge. teodorescu, p. p. 685. Să fi văzut zvârcolituri ... de la moşnegii aceia: unul nu se da, altul nu se lăsa. reteganul, ap. cade. + Agitaţie în timpul somnului. Vai de somnul ce mă fură, căci într-o zvârcolitură o duc ... până la răsăritul soarelui, ap. tdrg. Adormi îndată, somn greu cu zvârcolituri şi lovituri de călcâie, t. popovici, s. 240. - PL: zârcolituri. - Şi: svârcolitură s. f. - Zvârcoli + suf. -itură. ZVÂRDÂICĂ s. f. (Omit.; regional) 1. Râpar (2 a) (Riparia riparia) Cf. băcescu, păs. 178. 2. (în forma sfârdaică) Verdoaică (Picus viridis). Cf. băcescu, păs. 153. 3. (în forma sfârdaică) Ţâcâitoare (Dryobates major). Cf. BĂCESCU, PĂS. 160. 4. (în sintagma Svârdaică roşă = ciocănitoare (Den-trocopus major). Cf. băcescu, păs. 160. - PL: (1) zvârdeişe, (2, 3, 4) zvârdaice. - Şi: sfâr-dâică (băcescu, păs. 153), svârdaică (id. ib. 160) s. f. - Pref. z- + verdaică. ZVÂRDÂN s. f. v. zvârdină. ZVÂRDÂRE s. f. v. zvârdarie. ZVÂRDÂRIE s. f. (Omit.; prin Olt.) 1. Verdoaică (Picus viridis). Cf. băcescu, păs. 178, alr i 1 028/839, lexic reg. ii, 33. 2. (Şi în sintagma svârdare-roşie, băcescu, păs. 160). Ciocănitoare (Dentrocopus major). Cf. id. ib. - PL: zvărdări. - Şi: zvârdâre (băcescu, păs. 160), svârdâre s. f. - Pref. z- + vârdare. ZVÂRDÂŞ s. m. (Ornit.; regional) Râpar (2 a) (Riparia riparia) (Grădinari - Oraviţa). băcescu, păs. 178. - PL: zvârdaşi. - Cf. zvârdarie. ZVÂRDÎNĂ s. f. 1. (Maram. şi prin Transilv.) Grindă care leagă furcile colibei păstoreşti. Acest pod [de la Comarnic] se face la o înălţime de 2-3 metri, ca să nu poată ajunge câinii la cal şi stă pe zvârginile comarnicului. PRECUP, P. 13, BUGNARIU, N. 248, T. PAPAHAGI, M. 237. Se face o colibă de vară (provizoră) încăpătoare, cu 4 furci, 2 zvârbini (zvărbgini), o povârneală de nuiele împletite, chest. v 10/66, cf. ib. 121/66, alr ii 5 381/272, ib. 5 389/349. 2. (Maram. şi prin Transilv.) Cumpăna fântânii. Cf. ‘ chest. ii 455/322, alr i 795/247, 266, 270, 335, 337, 339, 350, lexic reg. ii, 106, alr i h 719/243, 257, 258, 261, 273, 274, alrm ii h 283/222.* 3. (Prin Transilv. şi prin Maram.) Prăjină fixată în partea de sus în cumpăna fântânii, iar în partea de jos 1 se prinde ciutura sau găleata. Cf. pamfile, j. c. iii, 41, VICIU, GL., CHEST. II 452/322 a, alr i 795/273, alr sn iii h 849/334, alrm sn iii h 249/334, mat dialect, i, 218, ALR i h 720/260, 287. 4. (Regional) Furca fântânii. Cf. coman, gl., alr ii 2 546/349. 5. (Transilv.) Scrânciob (1). Cf. viciu, gl., coman, GL., ALR I 1 694/290, LEXIC REG. 15, TEAHA, C. N. 284. + (Regional) Zbârnâitoare (II 1) (Bârsana - Sighetul Marmaţiei) alr sn ii h 1 304/353. - Accentuat şi: (regional) zvârdină alr i 195HAI, 273, 335, 357, alr sn iii h 849/334, alrm sn ii h 673/ 334, alr i h 718/273, 274. - PL: zvârdine şi zvârdini. - Şi: (regional) zvârdân teaha, c. n. 284, zvârdon (viciu, gl., coman, gl., lexic REG. 15, TEAHA, c. n. 284; accentuat şi: zvârdon alr i 1 704/278, 283; pl. zvârdoa-ne) s. n., zvârdonă (chest. ii 455/372, mat. dialect, i, 218) s. f., zvârdol (alr i 1 694/290) s. n., zvârbină, zbărdină (com. din sâmboleni - turda) s. f., zburdun (alr i 1 704/350) s. n., svârdină (coman, gl.) s. f., svârdon (pamfile, s. c. iii, 41, viciu, gl.), svârdol (viciu, gl.), s. n., sverdină (viciu, gl., coman, gl.) s. f. - Pref. z- + vârdină. ZVÂRDOÂIC s. f. (Omit.; regional) Verdoaică (Picus viridis). Cf. băcescu, păs. 178. - PL: zvârdoaice. - Pref. z- + verdoaică. ZVÂRDOL s. n. v. zvârdină. ZVÂRDON s. n. v. zvârdină. ZVÂRDONĂ s. f. v. zvârdină. ZVÂRGOLÂC s. m. v. zvârcolac. ZVÂRGOLÎ vb. IV v. zvârcoli. ZVÂRÎ vb. IV v. zvârli. ZVÂRLÂN s. m. (Ith.; regional) Ţipar (1 a) (Mis-guenus fossilis). Cf. băcescu, p. 58. 4027 ZVÂRLAV - 402 - ZVÂRLI - PL: zvârlani. - Pref. z- + vârlan. ZVÂRLAV, -Ă adj. (Neobişnuit; probabil) Iute (în mişcări). Iedul se umflă şi se făcu un cal şuieţ şi svâr-lav ca o rândunică. vissarion, b. 85, cf. scl 1963, 214. - Accentul necunoscut. - PL: zvârlavi. - Şi: svâr-lav, -ă adj. - Cf. zvârli. ZVÂRLET s. n. (Rar) Zvârlitură (2). Cf. zvârli (1). Depărtaţi ca de un zvărlet de suliţi erau. murnu, I. 206, Cf. DL, DM, DEX. - PL: zvârlete. - Zvârli + suf. -et. ZVÂRLÎ vb. IV. (în concurenţă cu azvârli) 1. T r a n z. A face să se îndepărteze la o distanţă oarecare în spaţiu printr-o mişcare bruscă şi rapidă; a arunca, a azvârli, a proiecta (6), a propulsa, a repezi (II 2). Cf. budai-deleanu, lex., pontbriant, d. De sus, de pe movilă, De-oi zvârli ghioaga cea mare, Zău ţi-oi plânge chiar de milă. alecsandri, o. 70. Afară-i toamnă, frunză-mprăştiată, Iar vântul zvâr le-n geamuri grele picuri, eminescu, o. i, 119. Atunci dracul ia buzduganul de coadă şi, când zvârle, se suie aşa de tare, de nu se mai vede. creangă, p. 56. Dacă nu zvârlă nimic, se crede că ... pot să capete boala numită lipitură, marian, î. 9. Tot chiuia zvârlind căciula-n aer. sĂm. ii, 123, cf. alexi, w. Ion zvârli parul în grădina ovreiului şi porni spre casă. rebreanu, i. 40. Unul din feciori, cu mare putere, a zvârlit măciuca după lup. sadovea-nu, o. xviii, 187. Zvârli tocul pe masă. vinea, l. i, 344, cf. dm. Nea Leu zvârli şi el, dar atât de neîndemânatic. românia literară, 1970, nr. 75, 16/3, cf. dex. Picii zvârlă culorile pe cartoane, contemp. 1975, nr. 1 491, 5/9. Piatra-n Dunăre svărleşte Şi bine că te găteşte, La ei îndată să mergi Şi de pe lume să-i ştergi! că-TANĂ, B. 28, cf. păsculescu, l. P. 47, ALR i/i h 94, ALRM i/i h 135, alr u/i h 66, alr ii/i mn 42, 2 227. Zvârlind cutea se face un pod peste apă. sclf 1958, nr. 1, 23. Taş-un cot, îl zvărle-n pod. folc. olt. - munt. i, 176. ^ Fig. Grea povara aceasta ... ca pre un bulgăr ... departe să o zvărlească. cantemir, hr. 298. Frâul ascultării apucă de-l zvârlă jos. pogor, henr. 23/2. Ce-ai zvârlit tu acea liră Care pepturile-nspiră? sion, poezii, 91/6. Am zvârlit asupră-ţi, crudo, vălul alb de poezie. eminescu, o. i, 29. I-a pus în vedere că-l zvârle tocmai în fundul Dobrogei. rebreanu, r. i, 98. O grindină de note zvârlite în văzduh, topîrceanu, b. 37. Avea bunica voce pietroasă. Parcă mereu zvârlea ucazuri, stancu, d. 7. Luna şi-a zvârlit o rază. paraschivescu, c. ţ. 124. Somn de moarte Mă zvârlise între trândavi şi învinşi. labiş, p. 240. Iată-mă, prin intermediul tău, zvârlit din nou în publicistică, românia literară, 1970, nr. 93, 6/2. Dragi şi-o mai fost doi odată/ ... Cine-n lume s-o găsit Ură-ntre ei o zvârlit, balade, iii, 256. ^ Loc. adv. De-a zvârlitelea = aruncând, prin zvârlire (1). [Hoţii] s-au ales cu câteva măciuci primite de-a zvârlitelea. agârbiceanu, s. p. 16. ^ Expr. (Regional) A da de-a zvârlită (sau zvârlitea) = a arunca. Cf. alr i/i h 94, alrm i/i h 135, alr ii/i h 66. + A face să se de- plaseze afară, printr-o mişcare bruscă şi rapidă; a da afară (din sine); a arunca. Leopardul ca şi cârtiţa ieşind, Zvârl ţărâna ... pe deasupra lor. sion, poezii, 146/11. Din rana pământului groparii zvârleau lut. rebreanu, p. s. 11. Valurile ridicate de furtuni sunt neputincioase să sape până acolo şi să ne zvârle afară infinitul tezaur. galaction, o. a. ii, 410. îşi lepădă ţigara şi zvârli, în asfinţit, un rotocol de fum. sadoveanu, o. xv, 87. După ce a zvârlit lava, vulcanul stins nu mai are decât cenuşă, ralea, s. t. i, 24. (Prin lărgirea sensului) Musteţile-i rase la zi evidenţiau un nas zvârlit în sus ca o trompetă, mironescu, s. 86. + (Familiar; complementul este un lichid) A deşerta cu o mişcare rapidă. A zvârlit cu plăcere ... al doilea păhărel în fundul gâtlejului, sadoveanu, o. xv, 227. înainte de a pleca din sat, zvârlea pe gât câteva bărdace de vin. stancu, d. 481. + F i g. (Complementul indică ochii, privirea) A privi în treacăt, în fugă. Zvârlea ochii pe fereastră parcă ar fi aşteptat pe cineva, rebreanu, p. s. 232. Trecea leneş, zvârlindu-şi privirile peste garduri, pas, z. i. 59. 4- Ochii negri zvârleau prin ochelari o privire impertinentă, v. rom. septembrie 1955, 94. + Fig. (Complementul este privirea) A examina sumar. Să zvârlim o privire repede asupra ştiinţelor morale, ralea, s. t. iii, 15. + Fig. (Complementul indică cuvinte, fraze, etc.) A spune în treacăt, ca din întâmplare. Se încrucişau cu cei gheboşaţi sub povară, zvârleau o glumă, chiritescu, gr. 223. Se va abate pe la Toma, să zvârle o vorbă, rebreanu, i. 193. Teama aceasta i-a iuţit paşii ... de când i-a zvârlit Burcaş vorba aceea grozavă, id. n. 184. Zvârlise, cu două zile în urmă, o vorbă numai la întâmplare, c. petrescu, o. p. ii, 118'. Aceste nume erau zvârlite ... cu puţin dispreţ, sadoveanu, o. ix, 548. La ţară cu moş Albu, oprit la şezători, zvârleai la fete-n poală, un pumn de ghicitori. pillat, p. 98. Dar el însuşi a zvârlit, ici şi colo, câte o sugestie. CONSTANTINESCU, S. II, 146. 2. T r a n z. (Complementul indică obiecte) A da la o parte (printr-o mişcare bruscă) ca fiind nefolositor, inutil sau vătămător, ori sub influenţa unei stări sufleteşti; a arunca, a azvârli, a lepăda, (învechit) a scutura (I 1), (regional) a ţipa2 (1). Văzând că avea un gust foarte neplăcut, l-au zvârlit cât colo. drăghici, r. 62/24. Zvârle pistolul acela, că mi-e frică de el! negruzzi, s. i, 23. Zvârliţi statui de tirani în foc, să curgă lavă. eminescu, p. 43. Când văzu însă că-l răzbeşte furia apei, zvârli în fine hârleţul. anghel - iosif, cl. l. 48. Se înspăimântă, zvârle banii ... şi o rupe la fugă. bassarabescu, v. 64. Sudui de clocoti şura şi zvârli furca din mână cât colo. mironescu, s. 58. Zvârle paloşu, voinice. eftimiu, î. 129. Zvârle gioarsele din brâu ... şi te fă călugăr, galaction, o. a. ii, 144. Merse până la gura sobei şi o zvărU în foc. c. petrescu, o. p. ii, 75. M-am ridicat, zvârlind cărţile pe covor, teodoreanu, m. u. 109. Am zvârlit la coş romanul poliţist, sadoveanu, o. xx, 396. O carte pe care ..., de cele mai multe ori, a zvârlit-o dezamăgit, constantinescu, s. iii, 256. De-o parte şi de alta, zăceau mormane de calabalâc zvârlit în drum. camil petrescu, o. ii, 74. A zvârlit traista 4030 ZVÂRLI - 403 - ZVÂRLIRE lângă ţambal v. rom. ianuarie 1966, 48. Gestul brutal cu care o zvârli cât colo de pe soclu, ...fu ... însoţit de o plăcere exaltantă. românia literară, 1970, nr. 102, 16/3. Zvârli furca la naiba, marian, s. a. 145. Carnea pe la câini o da, Oasele că-mi alegea, Cu ciurul le ciuruia Şi pe gârlă le zvârlea, balade, ii, 73. Lasă naibii iţele ... Zvârle-ncolo şi suveica Şi vino-n braţe la neita. folc. mold. i, 163. Pentru un purice, zvârle plapâma pe foc, se spune despre cei iuţi la mânie. zanne, p. i, 629. ^ F i g. Şi mâncă Iacov şi să sătură şi svârli cel iubit (a. 1688). gcr i, 282/11. Svârleaşte svaturile domneşti (începutul sec. XVIII), mag. ist. v, 16/32. Nu poate fi zvârlită Frăţia, în patru zile, la coş. camil petrescu, o. ii, 334. Fugind de-a lumii vanitate, Să zvârl povara ei am vrut. v. rom. ianuarie 1954, nr. 1, 11. 4- Expr. A zvârli (pe cineva) pe drumuri (sau pe drum) = a lăsa (pe cineva) fără adăpost sau, p. ext., fără mijloace de trai. Vrei să ne-aprindem paie în cap? Să ne zvârlă baba pe drum? creangă, p. 9. După un timp, au zvârlit-o pe drumuri, pas. z. i, 52. (Prin lărgirea sensului; complementul indică fiinţe) Neculai zvârli întâi pe popă, s-auzi un pleoscăit parcă aruncase un bolovan, contemporanul, vii, 11. Deschizând fereastra, l-au zvârlit gol afară, sadoveanu, o. xvi, 250. A fost lovit cu toporul în cap şi zvârlit mort în şanţul drumului, camil petrescu, o. ii, 203. Şi-a legat caii de căruţă, mârţoage bune de zvârlit în râpă. stancu, d. 43. îl zvârle în lături, ca pe o pană. h. lovi-nescu, t. 372. Compania din Indii e la strâmtoare mare, De merge tot aşa, vom fi zvârliţi în mare. t iulie 1964, 52. Aruncă pe foc grămezile de bancnote şi zvârli afară nevastă şi pisici, sclf 1958, nr. 3-4, 439. 3. T r a n z. (Popular) A presăra; p. e x t. a împrăştia, a arunca. De te întâlneşti cu popă, zvârle în urma lui paie. gorovei, cr. 14, cf. dl, dm, dex. Oasele strângea Cenuş-alegea Şi-n vânt o zvârlea, alecsandri, p. p. 119. Novac la temniţă vinea, Cu pumnul galbeni zvârlea, Turcii cu toţii strângea, şez. i, 110. + (Complementul indică bani) A cheltui fără nici o socoteală; a irosi, a împrăştia, a părădui (1), a risipi (2), (învechit şi regional) a prăda (4), (învechit) a răşchira (1), (regional) a mătrăşi (1), a părădui1 (2), a spesa. Risipa ce o facem zvârlind banul pe nimica, creangă, a. 154. Zvârli câţiva gologani pe turtă dulce, chiriţescu, în conv. lit. xiv, 364. Vor fi cinci mii de galbeni zvârliţi în vânt. camil petrescu, o. iii, 145, cf. dm. dex. Expr. A zvârli banii pe fereastră = a risipi (2). 4.1 n t r a n z. (Despre animale, mai ales despre cai şi măgari) A lovi brusc şi puternic cu piciorul; (popular) a arunca, p. ext. a fi nărăvaş. Măgariul au început a zvârli cu picioarele şi a fugi prin livadă, ţichindeal, f. 107/23, cf. valian, v. (Calul) avea nărav de zvârlia cum te apropiai de dânsul, ap. ddrf, cf. şăineanu2, resmeriţĂ, D. Calul îşi ţine capul în jos, ... gata să zvârle, sahia, u. r. s. s., 31, cf. dm, dex. + (Despre oameni sau părţi ale corpului) A face o mişcare bruscă. Când ia păharul în mână, închină, zvârle din cap. mironescu, s. 27. A zvârlit din picioare în dreapta şi-n stânga, sadoveanu, o. xvii, 223. 5. Intranz. A arunca asupra cuiva (pentru a lovi, a alunga etc.). Va zvârli cu toiagul ... de-i va ucide (cca 1550). cuv. d. bătr. ii, 458/31. Şi pre Vasilie vornicul ... au zvârlit unul cu un os şi l-au lovit în cap. m. costin, o. 98. în Fiandra să plânge: „ ... veţi în toată vremea să zvârliţi în vânt?“ fn (1693), 17. Svârlesc în vacile sale cu petri. ap. şincai, fir. iii, 263/3. Au zvârlit cu o piatră în el. kogălniceanu, let. iii2, 218/2, cf. valian, v., cade, dm, dex. Când fu mai aproape, zvârli cu vâsla în ele [în păsări], bănulescu , i. 25. Am svârlit cu putineiu după el. şez. v, 132. ^ Expr. A zvârli (şi) cu barda în Dumnezeu, se spune despre cei recalcitranţi sau nebuni. Cf. zanne, p. vi, 689. Leşii, bărbaţi subţiri şi întru toate desăvârşiţi, îi păreau lumii că ar fi aşa de răi, de zvârl şi cu barda în Dumnezeu. sadoveanu, o. xii, 242. Tranz. Svârli apa descântată pe un câine, gorovei, cr. 568. Au cules de pe jos bulgări şi pietre. Le-au zvârlit huiduind în colonel. stancu, d. 163. Lingura că şi-o zvârlea Unde cânii se culca, balade, iii, 338. Când îţi zvârle o piatră zvârle-i o pâne. zanne, p. iv, 45. (Prin lărgirea sensului) Despot însuşi cu foc zvârle-n popor, alecsandri, t. ii, 167. Tu i-ai zvârlit fata-n cap! i. negruzzi, s. vi, 5. ^ Expr. A zvârli praf în ochii lumii = a căuta să epateze, să înşele prin aparenţe. Căutând să zvârle praf în ochii lumii, ... făcuse o sumă de cheltuieli nesăbuite cu mobilarea casei. bart. e. 239. 6. R e f 1. A pomi cu avânt; p. e x t. a se arunca (asupra cuiva). Şoimul, dintr-o săritură se zvârli între el şi haită, chiriţescu, gr. 37. Câţiva bărbaţi şi flăcăi se zvârliră la Vasile ostoindu-l. rebreanu, i. 28. Atanasie Blându se zvârli în maşină, c. petrescu, o. p. ii, 148. Să ne zvârlim de mână în spuma caldă a canalelor. G. m. zamfirescu, sf. m. N. i, 23. Se zvârle asupra mea, să-mi scoaţă ochii, sadoveanu, o. xvii, 319. Şi că-n apă m-am zvârlit La copila ce-am iubit, alecsandri, p. p. 21. ^ (Prin analogie) Vuia un rău la vale, Zvârlindu-se puternic din coasta unui munte, contemporanul, vii, 227. Odinioară s-a zvârlit munte peste munte, spre a se lua cerul cu asalt, hogaş, dr. i, 19. O vijelie şi tot tezaurul meu Se va zvârli în aer nebun precum un zmeu. călinescu, o. ii, 248. ^ F i g. Zvârlindu-se spre trecut ..., închipuirea a fost mai liberă. IONESCU-RION, S. 260. - Prez. ind.: zvârl şi (regional) zvârlu, zvârlui, zvârli (alr i/i h 94, alr ii/i h 60, alr ii/i mn 42, 227), zvârl iu id. ib., zvârlesc (alr i/i h 94, alr ii/i h 60, alr ii/i mn 42, 227, alrm i/i h 135); pers. 3: zvârle, zvârleşte şi zvârlă; pers. 6: zvârle (regional) şi zvârl, zvârlă. - Şi: (învechit şi popular) svârli, (învechit şi regional) zvâri (ddrf, alrm i/i h 135, glosar reg.), (învechit) zvrăli, zvâli (alr i/i h 94/80, alrm i/i h 135/80) vb. IV. - De la zvâr. ZVÂRLÎG s. f. v. zvârlugă. ZVÂRLÎRE s. f. (în concurenţă cu azvârl ire) Acţiunea de a (se) zvârli şi rezultatul ei. 1. Depărtare a unui obiect de la o distanţă oarecare în spaţiu, printr-o mişcare bruscă şi rapidă; aruncare, azvârlire, proiectare (5), propulsare, zvârlitură (1). Cf. zvârli (1). Cf. lb, iser, ddrf, alexi, w. Era dânsul... 4032 ZVÂRLIT - 404 - ZVÂRLUGĂ întâiu-n zvârlire cu lancea, murnu, i. 39, cf. resmeriţă, d., dm, dex. ^ (Prin analogie) Tot ce vorbea era lămurit, întregit prin zvârlirea braţelor, în sus, în jos. camil petrescu, o. i, 329. Cu o zvârlire uşoară a mâinii prin aer, Matilda spulbera jumătatea bărbătească a omenirii în neant, vinea, l. i, 216, cf. dex. 2. Dare la o parte (printr-o mişcare bruscă) ca fiind nefolositor, inutil sau vătămător ori sub influenţa unei stări sufleteşti; aruncare, azvârlire, lepădare, ţipare2 (1). Cf zvârli (2). Cf. dex. 3. (Popular) Presărare; p. e x t. împrăştiere, aruncare. Cf. zvârli (3). Cf. dex. 4. (învechit) Zvârlitură (3). Cf. zvârli (4). Cf. va- LIAN, V., ISER, DDRF. 5. Aruncare asupra cuiva cu ceva (pentru a-1 lovi, a-1 alunga etc.) Cf. zvârli (5). Cf. dex. 6. Pornire cu avânt. Cf. zvârli (6). Cf dex. - PL: zvârliri. - Şi: svârlire s. f. ddrf. - V. zvârli. ZVÂRLÎT, -Ă adj., s. f. 1. (învechit) Adj. Aruncat. Cf. zvârli (1). Maica Precistă prea sfântă Intre cai îmi stă zvârlită, pop. ap. gcr ii, 301. 2. S. f. (învechit şi popular) Zvârlitură (2). Cf. z v â r -li(l). Cf. budai-deleanu, lex. Valea ne plăcea... unde se apropia de Mureş la o zvârlită de băţ. vlasiu, a. p. 21. Copilul o porni în fugă. O ţinu astfel o svârlită bună, apoi obosi, dan, u. 13. Cânele s-a oprit cam la o zvârlită de om. mat. dialect, i, 104. - PL: zvârliţi, -te. - Şi: svârlită s. f. - V. zvârli. ZVÂRLITOR, -OARE adj., s. m. şi s. f. (învechit) Aruncător. Cf. zvârli (1). Cf. budai-deleanu, lex, alexi, w. - PL: zvârlitori, -oare. - Şi: svârlitor, -oare adj., s. m. şi f. alexi, w. - Zvârli + suf. -itor. ZVÂRLITURĂ s. f. Faptul de a zvîrli. 1. Depărtare a unui obiect la o distanţă oarecare în spaţiu, printr-o mişcare bruscă şi rapidă; aruncare, azvârlire, proiectare (5), propulsare, zvârlire (1). Cf. zvârli (1). Cf. iser, resmeriţă, d., alexi, w., cade. încă un câne, încă o zvârlitură de lasso. sadoveanu, o. xix, 38. 2. Distanţă străbătută de un obiect care a fost zvârlit (2); (învechit şi popular) zvârlită, v. zvârlit (2). Şi cu mare strănsoare mă aduseră la o râpă adâncă, de o zvârlitură de largă, dosoftei, v. s. octombrie, 4675, cf. dex. ■'y” Expr. (Familiar) La (sau ca de) o (ori două, trei etc.) zvârlitură (sau azvârlături) de băţ (sau de piatră) = distanţă relativ mică (până la care se poate arunca cu băţul sau cu piatra). M-a dat să învăţ psaltichie... peste baltă, la vreo două zvârlituri de piatră departe de satul nostru, creangă, ap. cade. Trimise pe... băiatul cel mai mare... peste deal, la o zvârlitură de băţ, să poftească la târg pe cumătrul. săm. iii, 183. La o depărtare ca de o zvârlitură de băţ, văzui iarba clătinându-se. hogaş, dr. i, 24. Să faci singur... un tilifon, să te-aud grăind măcar la o zvârlitură de băţ. mironescu, s. 104. Pădurea e la o zvârlitură de băţ de şcoală, sadoveanu, o. xii, 670. Un sat la o zvârlitură de băţ de Giurgiu, camil petrescu, o. iii, 155 .La o zvârlitură de băţ de Nicula... se află o casă. contemp. 1975, nr. 1 504, 1/2. S-a aproichiat di ii ca d-o zvârlitură di băţ. graiul, i, 232. + (Rar) Privire fugară aruncată cuiva. Zvârlitura ochilor... te înţepa şi te răzvrătea, galaction, o. a. i, 148. 3. (învechit şi popular) Lovitură bruscă şi puternică dată mai ales de cai şi măgari; (învechit) zvârlire (4). Cf. zvârli (4). Să-i puie căzuta doftorie, neuitându-se nimic la zvârliturile picioarelor ei. antim, o. 137, cf. VALiAN, v., resmeriţă, d. (Prin lărgirea sensului) Să-i aplice celui care l-a trezit din somn două zvârlituri de picioare în pântece, mironescu, s. 88. - PL: zvârlituri. - Şi: svârlitură s. f. resmeriţă, d. - Zvârli + suf. -itură. ZVÂRLOÂGĂ s. f. v. zvârlugă. ZVÂRLIJGĂ s. f. I. 1. Peşte mic, comestibil, din familia cobitidelor, cu corpul alungit, comprimat lateral, de culoare gălbuie lucioasă, cu gura prevăzută cu mustăţi şi cu o ţeapă pe osul suborbital, cu mişcări extrem de rapide, care trăieşte în ape line sau stătătoare; (regional) muşcătoare (3), nisipamiţă (3 b), sfaret (a), sfârlar, ţipar1 (1 c), unghiţă, vârâtoare, vârlugă, zmorlă (a) (Cobitis taenia). Vârluga, zisă şi zvârlugă şi nisiparniţa, are urechi înţepătoare, damé, t. 127. în apele din munţii Bucovinei se află... svârluga. marian, INS, 57, cf. ŞĂINEANU2, ANTIPA, F. I. 198, TDRG, CADE, simionescu, f. r. 208. Iată, se găsesc aicea boişteni, zvărlugi şi porcuşori, sadoveanu, o. ix, 372. Nisiparniţa... vârluga sau zvârlugă. enc. agr. iv, 169, cf. bă-cescu, p. 174, 175, 176. Mişună... svârlugi sprintene şi sprinţare ca fulgerul, stancu, d. 205. Reproducerea zvârlugii are loc din aprilie până în mai. ltr2, cf. der, dex, h i 85, iii 140, iv 10, 85, x 81, xii 275, xvi 105, 288, alr i 1 746/158, 375, 420, 550, 618. Că mă duc sara la baltă Să prind peşte şi-o zvârlugă. şez., ap. cade. (Ca termen de comparaţie, mai ales pe lângă verbe sugerând ideea de agilitate, rapiditate în mişcări) îşi căuta însă de drum..., lunecând ca o zvârlugă pe poteca strâmtă, hogaş, dr. i, 91. S-o şi învârtit tot atunci ca o zvârlugă. mironescu, s. 219. Fata s-a răsucit ca o zvârlugă şi s-a dat la fund. G. m. zamfirescu, sf. m. n. ii, 347. Ca o zvârlugă m-am zvârlit despuiat de pe şlep în apă. stancu, r. a. i, 12. Cât ajunse afară, începu să sară... ca o zvârlugă. preda, m. 43. Ofiţerul sărea ca zvârlugă în jurul lui. t. popovici, se. 7, cf. dex. îmblă ca o zvârlugă. Com. marian. ^ (Adverbial) Sări zvârlugă şi alergă lângă gard, la locul bătăliei, v. rom. mai 1958, 39. + (Familiar) Epitet dat unei persoane cu mişcări agile, vioaie, repezi. Şi unde-ai stat tu, fa zvârlugă, aşa singurică, trei zile? hogaş, m. n. 212, cf. resmeriţă, d. A spune unui copil „zvărlu-gă“ înseamnă că e neastâmpărat, nestând o clipă locului. simionescu, f. r. 208, cf. scriban, d. Zvârlugă blondă strigă plină de ciudă, camil petrescu, o. i, 318, cf. DM, DEX, PAŞCA, GL. 4037 ZVÂRNAICĂ - 405 - ZVELT 2. (Iht.; regional) Câră (Cobitis aurata). Cf. băces-cu, p. 52, 83. 3. (Iht.; învechit; în forma zvârligă) Porcuşor (2) (Gobio gobio). Cf LB, ISER, LM, GHEŢIE, R. M., ALEXI, W. 4. (învechit, rar) Plevuşcă1 (1) (Leucaspius delinea-tus). Cf BARCIANU. II. (Regional) închizătoare rudimentară alcătuită dintr-un lemn care se bate în stâlpul porţii sau uşorul uşii, astfel încât să se întoarcă în el (Făgăraş). Cf. TODORAN, GL. - PI.: zvârlugi. - Şi: (învechit) zvârligă (lb, iser, lm, gheţie, r. m., alexi, w.), (regional) zvârloâgă (bă-cescu, p. 176), sfârloâcă (id. ib. 175), sfârlugă (id. ib. 85, 175, h xii 551, paşca, gl.) s. f. - Pref. z + vârlugă. ZVÂRNAICĂ s. f. (Prin Ban.) Zbâmâitoare (II 1). Băieţii din Banat, la care jucăria aceasta e asemenea uzitată, fac zbârnâitoarea numită de dânşii zvârnaică. marian, ins. 25, cf tdrg. Se află descris alt chip de a face zbârnâietorile ... şi le mai numesc şi svârnaice. PAMFILE, J. II, 91. - PI.: zvârnaice. - Şi: svârnâică s. f. - De la zvâr2. ZVÂRNĂITOÂRE s. f. v. zbârnâitor. ZVÂRNOÂGĂ s. f. (Regional) Mănunchi (I 1) (Răhău - Sebeş). Cf. paşca, gl. Cânepa despicată de pai se leagă ... în zvârnoagă. id. ib. (Adverbial) Cânepa ... se leagă zvârnoagă. id. ib. - PI.: ? - Etimologia necunoscută. ZVEÂZDĂ s. f. (Bis.; învechit) Stea de metal cu care sunt ornate, de obicei, obiectele de cult. Potir de argint cu discos cu zveazdă şi cu lingure de [a]rgint (a. 1588). cuv. d. bătr. i, 195/3. Au dat potirul cel mijlociu, cu disc şi cu zvezda lui şi o cruce (a. 1610). iorga, s. d. xvi, 245. De va cădea zveazda dăpre discos, să fie oprit [preotul] de liturghie (a. 1652). gcr. i, 161/21. Zveazdă şi lingură de argint frumoasă (a. 1673). iorga, s. d. v, 484. Răpea ... cine potire, cine discose, cine linguri, cine zvezde (a. 1715). arhiva r. ii, 73. Vasăle de trebuinţa slujirii ... suntpotiriul sau păha-rul, discosul, zveazda şi linguriţa, iacov, syn. 13v/13. S-au făcut acest disc, potir, zveas[de] (a. 1820). iorga, s. d. xv, 168, cf. cihac, ii, 470, ddrf, barcianu, şăineanu2, tdrg, dh lr ii, 537, resmeriţă, d., scriban, d., l. rom. 1973, 200. - PI.: zvezde. - Şi: zvezdă, zaveâzdă (resmeriţă, d.), zăveâzdă (cihac, ii, 470, ddrf, barcianu, şăineanu2, scriban, d.), sveâzdă (cihac, ii, 470) s. f. - Din slavonul 3bt»3AA. ZVECUÎ vb. IV. Tranz. (Complementul indică feţele de încălţăminte) A întinde pe calapod (fixând în cuie) pentru a putea lucra; a trage pe calapod, v. trage (IV 1 a). Cf. dl, dm, dex. - Prez. ind.: zvecuiesc. - Etimologia necunoscută. ZVECUÎRE s. f. Acţiunea de a z v e c u i şi rezultatul ei. Cf. DL, DM, DEX. - PL: zvecuiri. - V. zvecui. ZVED subst. (Regional) „Dorinţă, poftă“ (Uricani). viciu, gl. Da, că de zvedu tău, moare dracul id. ib. - Etimologia necunoscută. ZVEERE s. f. (Regional) Iconostas (Boiu Mare -Baia Mare), alr ii/i mn 92, 2 726/272. - Etimologia nesigură. Cf dvere (variantă a lui dveră). ZVELT, -Ă adj. 1. (Despre fiinţe; p. ext., despre corpul sau despre părţi ale corpului lor) Care are talia de dimensiuni reduse în grosime; care este bine proporţionat; graţios, subţiratic (I 2), subţire (I 2), suplu (1), (învechit şi regional) suleget, (regional) sulednic (2), şugar (I 1), şui8 (I), şuieţ (I). Era ... drăgălaşă şi plină de lipici, zveltă, graţioasă, cr (1839), 1632/3. Mijlocul lui zvelt şi mlădios era încins cu un şal de mătase, filimon, o. i, 179, cf antonescu, d. [Vânătorul] aduce pe ai săi umeri Pe zvelta căprioară şi pe pământ o-ntinde. odobescu, s. iii, 89. Membrele ei zvelte în bluza de catifea neagră, aceeaşi pălărie cu margini late. eminescu, n. 83. Tudoriţa ..., frumuşică şi zveltă, făcea un efect minunat, caragiale, o. i, 13. [Efebul este] tot nalt, tot zvelt, tot tânăr, Plăpând ca o zambilă. MACEDONSKI, O. I, 174, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, w., şăineanu2. O fetiţă de vreo cincisprezece ani, zveltă, cu ochii negri ..., avu chiar curajul să vină până lângă elT agârbiceanu, a. 43. Oamenii scunzi ... sunt total deosebiţi de oamenii înalţi şi zvelţi, pârvan, g. 392. Era ... înăltuţ, foarte zvelt, rebreanu, p. s. 38, cf. resmeriţă, d. Vine ... o doamnă înaltă, zveltă. galac-tion, o. a. i, 43. Muierile s-au şi arătat la porţi ... Zvelte şi subţiri în boi. sadoveanu, o. xvi, 370, cf scriban, d. Telegarii zvelţi ... poartă o garanţie împotriva deochiului. arghezi, b. 59. Trupul îi era zvelt, mâinile şi picioarele aveau aparenţă fragilă, călines-cu, s. 257. Din rochia de catifea ... creştea un trup zvelt, cu ceva marmorean în el. camil petrescu, o. i, 515. Avea un cap mic şi trăsături precise, o piele elastică şi statura zveltă. vinea, l. i, 15, cf. dl, dm. Sunt aduşi somni bulbucaţi, crapi ţepoşi, ştiuci zvelte, v. rom. ianuarie 1965, 213, cf dn2. Conducătorul indian era pe atunci încă relativ tânăr, înalt şi zvelt, românia literară, 1971, nr. 122, 16/4, cf. dex. ^ Fig. Eu pizmuiesc ...Pe cel cu gânduri zvelte, ca nişte ciocâr- lii. arghezi, s. v, 28. + Fig. (Despre zborul păsărilor) Care se caracterizează prin repeziciune; iute, sprinten. Zbor zvelt şi negru: scrie-ntâia rândunică, stancu, c. 83, Cf. DL, DM, DN2, DEX. 2. P. anal. (Despre obiecte, plante sau despre părţi ale lor) Care se înalţă graţios; care are o formă armonioasă, cu linii suple, subţiri. Palmii risipiţi în crânguri auriţi de-a lunei rază, Nalţă zveltele lor trunchiuri. eminescu, o. i, 44. Vasul e de aur ... încrustat cu pietre scumpe, Zvelt, dar trainic ca un bronz, macedonski, o. i, 151, cf. şăineanu2. [Un crin] îşi frânge trupul svelt în două. anghel, î. g. 21. [Planta] cu trunchiul său 4046 ZVELTEŢE - 406 - ZVOACĂ zvelt şi răsfirat hogaş, dr. i, 228. Pe-alături de-mi râd fete pe furiş, Zăresc doar sălcii zvelte-n luminiş. pillat, p. 131. în vaze zvelte de cristal, Onorina aşeza lăcrămioare, cazimir, gr. 97. Oglinda era cu rame aurite ... consola cu picioarele curbe, svelte, fragile. c. PETRESCU, a. N. 338. Păşind prin iarba zveltă, su-rădem amândoi, lesnea, c. d. 51. [Casa] asta e foarte interesantă, aşa zveltă şi acvilină. bart, s. m. 44. Statuia zveltă ... Subt frunza toamnei cenuşii dispare. arghezi, vers. 23. Lângă mare zveltele agave înfloresc. blaga, poezii, 215, cf. dl. Ea visează munţi ca-n basme, baluri şi sănii zvelte străbătând nămeţii, isa-nos, v. 318, cf. dm. Printre vasele lucrate cu mâna se numără oale înalte şi zvelte, h. daicoviciu, d. 153. Un sat liniştit. Cu case puţine, dar zvelte, contemp. 1975, nr. 1 AII, 3/8, cf. dex. - PL: zvelţi, -te. - Şi: (rar) svelt. - Din it. svelto, fr. svelte. ZVELTEŢE s. f. Faptul de a fi zvelt (I 2); însuşire a ceea ce este zvelt; supleţe (1), graţie; (neobişnuit) zvelţie. Cf. alexi, w. Altă biserică este Sf. Andrei, care minunează prin zvelteţea sa. sahia, u. r. s. s., 43. Coloane suple, susţinând peristilul ori atriumul, alintau cu zvelteţea lor privirea, ralea, s. t. i, 313. Tot ce se părea sub nivelul zvelteţii lui i se părea disgraţiat. vinea, L. i, 219, cf. dl, dm. Arhitectura romană a suprimat canelurile coloanelor, sacrificând, astfel, într-o măsură, zvelteţea acestora, scânteia, 1966, nr. 6 934, cf. dn2. Zvelteţea sa are puritatea oţelului, cinema, 1968, nr. 2, 17. Fusul morii să-mi danseze în timpane Sentimente colorate ancestral Cu zvelteţea lor de timp oprit, românia literară, 1971, nr. 125, 15/2, cf. dex. ^ F i g. Plănuise un monument clar şi plin de zvelteţă şi avânt, călinescu, s. 646. Unele poezii mărturisesc ... zvelteţea unei veselii şi bune dispoziţii spirituale. v. rom. iulie 1963, 128. + (Text.; despre cânepă) Indice de calitate al tulpinii de cânepă, egal cu raportul dintre lungimea şi grosimea măsurată de la rădăcină până la prima ramificaţie. Cf. ltr2. - Şi: svelteţe s. f. alexi, w. - Zvelt + suf. -eţe. Cf. it. sveltezza. ZVELTIŢĂ s. f. (Regional) Diminutiv hipocoristic al lui zveltă (1) (Piteşti). Cf udrescu, gl. Cât e Piteştiul de mare Nici o mândră zveltă n-are. Prundu, cât de mititel, Ce de mai zveltiţe-n el! id. ib. - PL: zveltiţe. - Zveltă + suf. -iţă. ZVELŢIE s. f. (Neobişnuit) Zvelteţe. Acoperiş în opt feţe drepte ... având o proporţie potrivită cu înălţimea şi svelţia turlei, mon. ist. ii, 70. - Şi: svelţie. - Zvelt + suf. -ie. ZVEZDĂ s. f. v. zveazdă. ZVIDUÎ vb. IV. Refl. (Regional) A se vindeca. Dacă boala e uşoară, ... bolnavul ... se sviduieşte, se însănătoşează. candrea, f. 219, cf. tdrg, cade, scri- ban, d., dl, dm, dex, H iv 149. Trupu să se-nsănă-toşească Inima să se-ntărească, Carnea să se-nvă-lească, De toate boalele să se zviduiască. şez. iv, 153. O, nu s-o mai zviduit? viciu, gl. Se svidui de râs. i. cr. vii, 155, com. din oraviţa. Lupului nu i s-a zviduit zgârietura dupe bot. plopşor, c. 63, cf. ciauşanu, v., alr i/i h 137/12, alrm i/i h 195/12, lexic reg. 51. D-astă boală ce bolesc, Nu poci să mă zviduiesc. folc. OLT. - MUNT. II, 455. - Prez. ind.: zviduiesc. - Şi: zvindui (scriban, d.), svidui vb. IV. - Din ser. izvidati. ZVIDUIÂLĂ s. f. (Prin nord-estul Olt.) Vindecare. Cf zvidui. Cf ciauşanu, v. 212. - PL: zviduieli. - Zvidui + suf. -eală. ZVIDUIRE s. f. (Prin nord-estul Olt.) Vindecare. Cf. zvidui. Cf ciauşanu, v. 212. - PL: zviduiri. - V. zvidui. ZVIDUÎT, -Ă adj. (Regional) Vindecat. Cf zvidui. Cf. pribeagul, p. r. 57, i. cr. i, 122, iii, 376, com. din ORAVIŢA. - PL: zviduiţi, -te. - Şi: zvitluit, -ă (i. cr. i, 122), sviduit, -ă (pribeagul, p. r. 57, com. din oraviţa) adj. - V. zvidui. ZVIDUITOR, -OARE adj. (Prin. Ban.; adesea substantivat) (Persoană) care vindecă. I-a botezat copilul şi i-a dat numele de lecuitor şi zviduitor, i-a spus că finul său va putea lecui şi zvidui. H iv 186. - PL: zviduitori, -oare. - Zvidui + suf. -itor. ZVIDUITURĂ s. f. (Prin Olt.) Vindecare. Cf. zvidui. GL. olt. - PL: zviduituri. - Zvidui + suf. -itură. ZVÎLŢĂ s. f. v. zbilţă. ZVINDUÎ vb. IV v. zvidui. ZVINT vb. I v. zvânta. ZVÎNŢ s. m. v. zimţ. ZVINŢÎ vb. IV v. zvânta. ZVINŢIT, -Ă adj. v. zimţat. ZVITLUÎT, -Ă adj. v. zviduit. ZVOÂCĂ s. f. (Prin Transilv. şi prin Maram.) Nuia (1). Cf cade. Taci, să nu iau o svoace, să te înşing. VICIU, GL. Cf. FRÂNCU - CANDREA, M. 106. - Scris: svoacă. - PL: zvoace. - Şi: svoace (viciu, GL.), svocă (FRÂNCU - CANDREA, M. 106) S. f. - Cf. magh. s u h o g o „nuia“. 4064 ZVOANĂ - 407 - ZVON1 ZVOANĂ s. f. 1. (învechit) Zvon1 (4). Cf. zvoni (4). La nouă ceasuri de zi, zvoană, şoaptă între toţi. beldiman, e. 4/21. Nu vă voi mai spune Zvoana de ţipete şi strigări, pogor, henr. 32/21. Prin balcoane Facem zvoane Ochii când ne aruncăm, negruzzi, s. ii, 105. Face în sfârşit o zvoană atât de mare, încât cu toţii sărim, alecsandri, o. p. 232, cihac, ii, 3/82. Cu zvoană mare Se răspândeşte vestea-n tot palatul, săm. ii, 121. S-a pornit o zvoană ca de gâşte speriate, teo-doreanu, m. u. 177. Fuseseră chemaţi să judece pâra pe care o ridicaseră cu mare zvoană drept-credincioşii. SADOVEANU, O. XVIII, 237. 2. (în expr.) (Regional) A se face zvoană = a se zvoni (2). (Cu schimbarea construcţiei) La împărăţie straşnică zvoană s-a făcut, creangă, p. 85. (Popular) A da zvoană în ţară = a înştiinţa. împăratul ... dă zvoană în ţară ... să se strângă toată calicimea. sevas-tos, ap. tdrg. (Cu schimbarea construcţiei) Numai dă-mneata zvoană că m-ai tocmit pe mine şi altă puşcă nu-i mai trebuie, popa, v. 27. - PL: zvoane. - Postverbal de la zvoni. ZVOCOTÎ vb. IV v. zbocoti. ZVOCOTÎRE s. f. v. zbocotire. ZVOCOTITURĂ s. f. v. zbocotitură. ZVODI vb. IV. Refl. (învechit) A se zvoni (4). Cf. cihac, ii, 383, ddrf, barcianu, alexi, w. (Refl. pas.) La amândurora morţi s-au zvodit că Constantin Stolnicul i-au omorât, mag. ist. 37/23. - Prez. ind.: zvodesc. - Şi: svodi vb. IV. cihac, ii, 383, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. - Din V. si. CT^BOAHTH. ZVON1 s. n. 1. Sunet (depărtat) produs de clopote, de instrumente muzicale etc. Mii de mii de glasuri într-un acord frăţesc, Cu-a clopotelor zvonuri, în cale-i se unesc, alecsandri, t. ii, 151. Un zvon de zurgălăi aproape, săm. ii, 14. în cer e zvon de clopot şi de glas de ciocârlie, iosif, patr. 90. Fiarele din văgăuni Se opresc pe sub goruni, Să asculte cât de bine Zvonul clopotelor vine. lesnea, vers. 31. Şi prinseră să plângă Cu-al clopotului zvon. voiculescu, poezii, i, 20. Suna un zvon de cornuri militare, sadoveanu, o. ix, 139. Parcă auzea zvoanele clopotelor, camilar, c. p. 140. Dar zvonul clopotelor răsună şi cu alte prilejuri. alexandru, i. M. 32. Pătrundea zvon de muzică ungurească. vornic, p. 140, cf. alr ii/i m n 8, 6 858/64. 2. Zgomot uşor, nelămurit, produs de frunzele bătute de vânt (v. ş o ş e t) sau de adierile de vânt; murmur (1), susur, şoaptă (2), şopot1 (2), (rar) murmuială1, mur-murare (1), murmureală, sunet (1), zumzet (2), (popular) zuzet (4), (învechit) murmurit, (învechit, rar) mur-muire, v. fâşâială, fâşâire, fâşâit, foşneai ă, foşnet, foşnire, foşnitură, freamăt, fremă-tare. Cf. budai-deleanu, lex. Clopote bat, se scutur cu al dimineţii zvon. heliade, o. i, 183, cf. polizu. Papura se mişcă-n freamăt ... E atât de dulce zvonul. EMINESCU, O. I, 152, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. Ca O vecernie domoală Se stinge zvonul din dumbravă, goga, p. 23, cf. cade. Prin văzduhul încremenit plutea zvonul obişnuit al nopţilor de primăvară, v. rom. februarie, 1954, 244. ^ Fig. Zvon legendar se ridica din brazi. blaga, poezii, 94. + Zgomot slab continuu, monoton, lin şi plăcut, produs de apă (când curge); clipoceală, clipocire, clipocit, susur (1), (rar) sunet (1), susurare. Părăul Sâmbetei făcea zvon, răcind sticlele cu vin. sadoveanu, o. xv, 240. Ascultam zvon de cişmele, călinescu, l. l. 135. Prelung şi neînţeles Răsună zvonul unei mări necunoscute, blaga, poezii, 20.1 se părea că se înfiripă ceva din zvonul nedesluşit al largurilor. vinea, l. i, 166. Să curgă noi râuri cu limpede zvon. labiş, p. 69, cf. dex. + (Popular) Zumzet (1). Eu nu mă-ndur a mă duce ...De mirosul florilor, De zvonul albinelor, pop., ap. gcr ii, 232. Raiule, grădină dulce, De la tini nu m-aş duce, De mirosul florilor, De sbonul albinelor, viciu, col. 204. + (Rar) Sunete caracteristice speciei, scoase de păsări. Când graurul, când mierla ... Şi zvonul ciocârliei îşi lua din fluier zborul, ar-GHEZI, S. P. 93. 3. Gălăgie, rumoare produsă de glasuri, de strigăte, de activitatea sau de mişcarea unei mulţimi; zumzet (3), (învechit şi regional) zvoană. întărâta ...să zbiere, să facă zvon. pann, e. ii, 38/138, cf. polizu, cihac, ii, 3/82. O, teatru depăpuşe! ... Zvon de vorbe omeneşti. eminescu, o. i, 157. Zvonul unui târg ce aţipeşte. contemporanul, iv, 777, cf. ddrf. Era un zvon de glasuri ne-nţelese. săm. i, 228, cf. barcianu, resmeriţă, d., cade. Zvonul glumelor zvârlite-n vânt. minulescu, vers, 325. La crâşma lui ... E-atâta zvon şi veselie. topîrceanu, o. a. i, 217. Auzi zvon de glasuri multe la poartă, stănoiu, c. i. 67. Intr-un târziu, l-a deşteptat un zvon de glasuri, teodoreanu, m. u. 293, cf. scriban, d. S-a auzit pe stradă un zvon neobişnuit de voci. românia literară, 1971, nr. 128, 672. ^ Fig. Firul emoţiei ... trezeşte svonul simţurilor deşteptate, lovi-nescu, c. iv, 21. întind urechea şi aud svonul veacurilor. id. ib. 22. 4. Ştire care circulă de la om la om; p. e x t. informaţie neîntemeiată (şi neverificată), uneori tendenţioasă sau neadevărată; vorbă, (învechit) cuvânt, sunet (4). Dispreţuind strălucirea sa, ca modest, înţelept şi cuminte, svonurile deşarte şi laudele uşoare, antim, o. 408. N-ar face-atâta zgomot c-ast zvon duhovnicesc. heliade, o. i, 196. S-a sunat în Varşovia zvonul unei revoluţii curând următoare, cr (1831), 27l/19. Poate sunt niscai adăogiri în zvonul ce se face pentru aceste întâmplări, ib. 180V18, cf valian, v., polizu, pontbriant, d. Vă întrebăm dacă aţi auzit din zvon public. contemporanul, iv, 333. Cuvântul meu Şi-al altora e zvon prin sat. coşbuc, p. i, 229. începuseră să umble zvonuri de război, rebreanu, p. s. 43, cf resmeriţă, d. Dacă ... asemenea zvonuri s-ar adeveri, care ar fi atitudinea Franţei? titulescu, d. 589. Nu m-a întrebat ce cred despre zvonurile mahalalei, galaction, o. a. i, 37. Se silea să nu dea crezare zvonurilor necontrolate. cocea, s. ii, 197. Necunoscuţi străini ... intrau prin casele oamenilor şi împrăştiau zvonuri, sadoveanu, o. 4070 ZVON2 - 408 - ZVONIRE xvii, 331. Acest om, despre impetuozitatea căruia prin-sesem zvon de mult. mihăescu, d. a. 23. Bântuia, în câteva clipe ..., un zvon ca un suflu de spaimă, camil petrescu, o. ii, 50. Prinde ştirile din zvon public, ist. lit. rom. ii, 192. Zvon răuvoitor ... lansat de duşmanii lui. h. daicoviciu, d. 118, cf. dex. încât svonul ajungea Până-n ţeara turcului, jarnîk - bîrseanu, d. 491. A ieşit un svon în lume. mat. dialect, i, 235, com. din straja - rădăuţi. ^ E x p r. (învechit şi regional) A (se) face zvon = a (se) zvoni (5). Cuprinşi de zădărnicie şi de dorinţa de a să deosăbi şi a face zvon între concetăţenii lor. marcovici, d. 384/9. S-a făcut svon prin Iaşi despre nişte năzdrăvănii ca acestea, creangă, a. 142. îndată se făcu zvon în sat că uncheaşul şi baba se procopsiseră, ispirescu, l. 105. (Popular) A da zvon = a înştiinţa. Nu puteam să-mi primejduiesc operaţiile mele, dând zvon. c. petrescu, r. dr. 176. S-a dat zvon că una s-a prăpădit, sadoveanu, o. xvi, 352, cf. scriban, d. A dat zvon şi adunat Toate gâştele din sat Şi găinile la sfat. românia literară, 1970, nr. 79, 13/2. (Cu schimbarea construcţiei) A dat repede zvon de corn ... să se strângă toată flăcăimea. i. cr. i, 3. + (învechit, rar) Faimă, renume. Cf. heliade, o. ii, 358. - PI.: zvonuri şi zvoane. - Şi: svon s. n., (regional) zvorn (alr ii 5 669/29), zbon, znov (lexic reg. 58), snov s. n. - Din sl. sbont*. ZVON2 s. n. (Ban.) Clopot. Cf. LM, CADE, SCRIBAN, D. Mai făcu vântu tri pomi cu creng mult'e şi pătată crian-ga zvonuri, simpoaie... aşa de mândru băteau zvonurile. alexici, l. p. 268, cf. l. costin, gr. băn. Clopotarul face zvonuri şi arânge. H xviii 144, cf. 315, alr i, 586/30, 35, 40, 45, 77. Toarnă zvoane. alr ii 4 270/36, ib. 2 057/36, ib. 2 058/36. Boata de la zvon. alr ii/i h 181/36. + Clopoţel (care se agaţă la gâtul animalelor). Cf. alr ii 5 669/29, 26. - PI.: zvonuri. - Din ser. zvono. ZVON3 s. n. sovon. ZVONÂ vb. I v. zvoni. ZVONÂR, -Ă subst. 1. S. m. şi f. (Rar) Zvonist. Zvonarule, n-ai să-ţi mai vezi livada! camilar, n. i, 85, cf. dm, l. rom. 1959, nr. 6, 86, sfc i, 80, dex. 2. S. m. (Regional) Clopotar (Ghilad - Timişoara). Cf. alr ii 4 269/36. - PI.: zvon ari, -e. - Zvon + suf. -ar. ZVONCIC s. n. (învechit) Răscoală1 (1). S-au ales cap den zvoncic, cum să zice la noi zorbă, anume pre un porucinic Branil. neculce, l. 288, cf. t. papahagi, c. l. - Accentul necunoscut. - Etimologia necunoscută. ZVONÎ vb. IV. 1. Intranz. (Regional; despre clopote) A bate. V. s u n a (I 4). Cf. zvon1 (1). Zvonişorul cu care zvoneşte ... el în altar, marian, na. 336, cf. tdrg, cade. Noroadele au dat răcnet de slavă şi au zvonit din toate clopotele bisericilor, sadoveanu, o. xii, 100, cf. dex. 2.1 n t r a n z. (Rar; despre insecte) A zumzăi (1). Cf. zvon1 (2). Că-n fagurele greu de flori bătute Cu fin polen gălbui ca de sidfină, Zvoneau uşor albine nevăzute. d. botez, f. s. 69. + Tranz. Spec. (Rar; despre păsări) A scoate sunete caracteristice speciei. Cf. z v o n i (3). Din roze ceruri ciocârlia Svoneşte cântece semeţe, Domneşte-n toate veselia, macedonski, o. i, 159. 3. Intranz. (Rar; despre vânt) A şuiera (4). Vântul trecu zvonind prelung pe culmile brazilor, sadoveanu, o. ix, 87, cf. dex. + (Rar; despre ape) A susura. Cf. zvoni1 (2). Oltul zvonea mereu cafeniu printre căpiţe. românia literară, 1971, nr. 120, 18/3, cf. dex. ^ (Prin analogie) Să dau intrarea-n marea simfonie A libertăţii ce-o aud Zvonind în cer cu trâmbiţe de-argint. românia literară, 1970, nr. 34, 3/2. 4.1 n t r a n z. (Despre glasul omenesc) A se auzi sau a răsuna de departe, confuz; (învechit) a se zvodi. Cf. zvon1 (3). Dinspre chilii şi dinspre seminar zvoneau mereu cântări bisericeşti, teodoreanu, m. u. 68. Sub boltă zvoneşte Bogată cina bunilor prieteni, românia literară, 1970, nr. 76, 20/3, cf. dex. (Prin analogie) In vâltoarea marilor uzini Zvoneşte cântul vremilor majore, contemp. 1975, nr. 1 501, 2/1. (Tranz.) Sunt voci de munţi zvonite până-n stele. ib. 1975, nr. 1 510, 4/1. 5. Refl. impers. (Despre zvonuri1 (4), ştiri, veşti) A circula (din om în om); p. e x t. a se scorni (5). Asta Se zvonise oficial în toate unghiurile ţării, caragiale, o. i, 169, cf. ddrf. Se zvonise prin ziare Că-n Irlanda e-ntr-un sat Un bărbat, grozav de tare. coşbuc, p. i, 144. începuse să se svonească prin sat despre jelburi către guvern, d, zamfirescu, v. ţ. 147. Cf. şăineanu2. Se zvonesc istorii îngrozitoare pe socoteala lui. ap. tdrg. Se zvoni de zestrea ce-o căpătase Mărioara. agârbiceanu, a. 212. Se zvonise că nu-şi destăinuia obârşia, m. i. caragiale, c. 49. Se zvonea că un pâlc de turci o luase spre Curtea de Argeş, galaction, o. a. ii, 165. S-a zvonit că ar fi profesor ... undeva, la liceu. sadoveanu, o. xvii, 568. Se zvoni că a venit peste toată oştirea un comandant nou. camil petrescu, o. ii, 59. Se zvoni că a murit, barbu, princ. 23, cf. dex, com. din straja - rădăuţi. Tranz. Pe valea Tazlăului ... zvonise Irimie ... clacă de-adunatul fânului, mirones-cu, s. 66. Zvonise că Safta îi pune coarne, g. m. zamfirescu, sf. m. n. i, 84, cf. scriban, d. (Absol.) Gura ei zvoneşte şi pe drept şi pe nedrept. galaction, o. a. ii, 90, - Prez. ind.: zvonesc. - Şi: svoni (cade) vb. IV, (regional) zvonâ vb. I. gl. olt. - V. zvon1. ZVONÎRE s. f. (Rar) Acţiunea de a (se) zvoni. 1. (Regional) Bătaie (de clopot). Cf. zvoni (1). Cf. DL, DM, DEX. 2. (Rar) Zumzăire (1). Cf. zvoni (2). Cf. dl, dm, dex. 4077 ZVONIST - 409 - ZVUGNI 3. (Rar) Şuierat1 (4). Cf. z v o n i (3). Cf. dl, dm, dex. 4. Susur. Cf. zvoni (3). Cf. dl, dm, dex. 5. (Rar) Răsunet de departe. Cf. zvoni (4). Cf. dl, dm, dex. 6. (Rar) Răspândire a vorbelor, veştilor etc. (din om în om); p. ext. scornire (4). Cf. dl, dm, dex. + (învechit; în forma svonire) Zvon1 (4). Cf. zvoni (5). De este-adevăr în svonire, Noi îl vedem, coşbuc, ae. 62. - PI.: zvoniri. - Şi: svonire s. f. - V. zvoni. ZVONÎST, -Ă s. m. şi f. Persoană care lansează sau colportează zvonuri1 (4); (rar) zvonar (1). Cf. l. rom. 1959, nr. 6, 86, dn2, dex. - PL: zvonişti, -ste. - Zvon + suf. -ist. ZVONIŞOR s. n. (Ban.) Clopoţel. Zvonişorul cu care zvoneşte ... el în altar, marian, na. 336, cf. tdrg, cade. - PL: zvonişoare. - Şi: svonişor s. n. cade. - Zvon + suf. -işor. ZVONÎŢ s. n. (Prin Ban.) Clopoţel. Steagul are în cap un svoniţ şi o chită de bosioc. novacoviciu, ap. cade. - PL: zvoniţe. - Şi: svoniţ s. n. - Zvon + suf. -eţ. ZVORÂC s. n. (Prin Maram.) Izvoraş. t. papahagi, m. - Izvor + suf -ac. ZVORÎ vb. IV. I n t r a n z. (Regional; despre animale în grup) A se împrăştia (Sângeorz Băi - Năsăud). Cf. paşca, gl. Ce-i cu caprele de zvoresc aşa? id. ib. - Prez. ind. pers. 3: zvoreşte. - Etimologia necunoscută. ZVORN s. n. v. zvon1. ZVORNIC s. n. v. zbornic. ZVR interj, v. zvâr. ZVRĂLI vb. IV v. zvârli. ZVRONÎ vb. IV. Tranz. (Prin. Bucov.; complementul indică bunuri materiale) A irosi, lexic reg. 112. - Prez. ind.: zvronesc. - Etimologia necunoscută. ZVUGNI vb. IV v. zvâcni. 4088