DICŢIONARUL LIMBII ROMÂNE Copyright © Editura Academiei Române, 2005. Toate drepturile asupra acestei ediţii sunt rezervate editurii. Adresa: EDITURA ACADEMIEI ROMÂNE Calea 13 Septembrie, nr. 13, sector 5, 050711 Bucureşti, România Tel.: 4021-318 81 46, 4021-318 81 06 Fax: 4021-318 24 44 E-mail: edacad0ear.ro Internet: http : / /www. ear. ro EDITAT CU SPRIJINUL AGENŢIEI NAŢIONALE PENTRU CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ Descrierea C1P a Bibliotecii Naţionale a României Dicţionarul limbii române (DLR) / întocmit şi publicat după îndemnul şi cu cheltuiala Maiestăţii Sale Regelui Carol I. -Bucureşti : C. Sfetea ; Socec & Comp., 1913-vol. ISBN 973-27-0165-X Tomul 13. Partea 3 : Litera V : Vîclă-Vuzum. Literele W, X, Y. - Bucureşti : Editura Academiei Române, 2005. -ISBN 973-27-1248-1 I. Coteanu, Ion (cond. şt.) II. Drăganu, Nicolae (red.) III. Iordan, lorgu (ed.) IV. Lacea, Constantin (red.) V. Puşcariu, Sextil (pref.) 81*374.8=135.1 Redactor: ADRIANA GRECU Bun de tipar: 08.11.2005. Format: 8/61x86. Tiraj: 200 ex. C.Z. pentru biblioteci mari; 459-3 = 59 C.Z. pentru biblioteci mici: 459 DICŢIONARUL LIMBII ROMÂNE SE ELABOREAZĂ DE INSTITUTUL DE LINGVISTICĂ „IORGU IORDAN-AL. ROSETTI” DIN BUCUREŞTI, DE INSTITUTUL DE LINGVISTICĂ ŞI ISTORIE LITERARĂ „SEXTIL PUŞCARIU” DIN CLUJ-NAPOCA ŞI DE INSTITUTUL DE FILOLOGIE ROMÂNĂ „ALEXANDRU PfflLIPPIDE” DIN IAŞI ACADEMIA ROMÂNĂ DICŢIONARUL LIMBII ROMÂNE (DLR) SERIE NOUĂ TOMUL ΧΠΙ Partea a 3-a Litera V Vîclă - vuzum Literele W, X, Y EDITURA ACADEMIEI ROMÂNE Bucureşti, 2005 Serie nouă întemeiată de: IORGU IORDAN Membru al Academiei Române ALEXANDRU GRAUR Membru al Academiei Române ION COTEANU Membru al Academiei Române MARIUS SALA Membru al Academiei Române Redactori responsabili: GHEORGHE MIHĂILĂ Membru al Academiei Române Partea a 3-a a tomului al XIII-lea a fost elaborată în cadrul Departamentului de lexicologie şi lexicografîe al Institutului de Filologie Română „Alexandru Philippide” din Iaşi de următorul colectiv: Doina COBEŢ cercetător ştiinţific principal doctor în filologie Rodica COCÎRŢĂ cercetător ştiinţific Eugenia DIMA cercetător ştiinţific principal doctor în filologie Cristina FLORESCU cercetător ştiinţific principal doctor în filologie Redactori: Gabriela HAJA cercetător ştiinţific principal doctor în filologie Laura MANEA cercetător ştiinţific principal doctor în filologie Comeliu MORARIU cercetător ştiinţific Ioan OPREA cercetător ştiinţific principal doctor în filologie Carmen-Gabriela PAMFIL cercetător ştiinţific principal doctor în filologie Rodica RADU cercetător ştiinţific Mioara SĂCRIERU-DRAGOMIR cercetător ştiinţific principal Mioara VIŞOIANU cercetător ştiinţific Victoria ZĂSTROIU cercetător ştiinţific Revizori: Doina COBEŢ cercetător ştiinţific principal Eugenia DIMA cercetător ştiinţific principal Cristina FLORESCU cercetător ştiinţific principal Ioan OPREA cercetător ştiinţific principal Carmen-Gabriela PAMFIL cercetător ştiinţific principal Victoria ZĂSTROIU cercetător ştiinţific Au mai colaborat la revizie: Elena DĂNILĂ, cercetător ştiinţific, doctor în filologie; Gabriela F1AJA, cercetător ştiinţific principal, doctor în filologie. A mai colaborat la redactare: Lucia CIFOR, cercetător ştiinţific principal, doctor în filologie. Analist programator: Monica PĂDUREANU Operatori date: Monica PĂDUREANU, Iolanda LĂCĂTUŞU, Georgiana PUŞCAŞU Au fost consultaţi pentru etimologiile din acest tom: Vasile ARVINTE, doctor în filologie, profesor, Universitatea din Iaşi; Andrei AVRAM', doctor docent, cercetător ştiinţific principal, Institutul de Lingvistică „lorgu Iordan - Al. Rosetti” din Bucureşti; Grigore BRÂNCUŞ, doctor în filologie, profesor, Universitatea din Bucureşti; Vladimir DRIMBA, doctor în filologie, profesor, Universitatea din Bucureşti; Theodor HRISTEA, doctor în filologie, profesor, Universitatea din Bucureşti; Gheorghe MIHĂILĂ, membru al Academiei Române; Ladislau MURÂDIN, doctor în filologie, cercetător ştiinţific principal, Institutul de Lingvistică şi Istorie Literară „Sextil Puşcariu” din Cluj-Napoca; Lucia WALD, doctor în filologie, profesor, Universitatea din Bucureşti. Pentru cuvintele regionale au fost consultaţi: Doina GRECU, cercetător ştiinţific principal, Institutul de Lingvistică şi Istorie Literară „Sextil Puşcariu” din Cluj-Napoca; Ion MĂRII, doctor în filologie, cercetător ştiinţific principal, Institutul de Lingvistică şi Istorie Literară „Sextil Puşcariu” din Cluj-Napoca. VÎCLĂ - 753 - VÎJĂITOARE VICLĂ s. f. v. bîhlă. VÎCS s. m. v. vîsc. VÎGAŞ s. n. v. făgaş. VÎGĂÎ vb. IV v. vîgăli. VIGĂLI vb. IV. Intranz. 1. (Prin Transilv. şi prin Mold.; despre oameni) A-şi balansa mîinile (în timpul mersului). Om ce merge vîgîind. şez, m, 91, cf. mat. dialect, i, 102. 2. (Regional; în e x p r.) A vîgăli cu c°pul = a da din cap (ca aprobare). Cf. alr h/i h 3/325. A vîgăli din umăr = a ridica din umeri, alr sn vi h 1 829/284. Vîgăle din umăr. ib. (T r a n z .) A vîgîli (pe cineva) cu brîncile = a pălmui (1). alr i 1 438/59. Eu te vîgălesc cu brîncile. ib. 3. (Regional) A bîjbîi pe întuneric, încercînd să descuie o uşă sau un lacăt (Păuşeşti Otăsău - Băile Govora). Cf. COMAN, GL. 4. (Prin Transilv.; despre cîini) A-şi manifesta bucuria, dînd din cap sau din coadă. Cînele de voie bună vîgăieşte cu coada, alr ii 3 223/334, cf. lexic reg. 73. 5. F i g . (Prin Ban.; în forma văcăi; despre inimă) A zvîcni (1). Tot la mîndra se gîndeşte, Inima îi văcăieşte. hodoş, p. p. 27, cf. l. costin, gr. ban. ii, 205. - Prez. ind.: vîgălesc, pers 3 şi vîgăle. - Şi: văcăi, văgăli (lexic reg. 73), vîgăi, vîgîi, vîgîli vb. IV. - Din germ. wackeln. Cf. germ. Wiegen „a se legăna”. VÎGÎI vb. IV v. vîgăli. VÎGÎLÎ vb. IV v. vîgăli. VÎIGÂN s. m. v. vîlcan1. VÎIOÂGĂ s. f. v. văiugă1. VIJ1 interj., s. m., s. η. I. Interj. (Popular; de obicei repetat sau pronunţat cu „j” prelungit) Cuvînt care imită zgomotul caracteristic produs de suflarea puternica a vîntului printre trestii, printre ramuri etc., de curgerea tumultuoasă a unei ape sau, p . e x tde mişcarea unui corp care străbate cu viteză aerul etc. Cf. resmeriţă, d., şăineanu, d. u., scriban, d. Bălţatul a rupt o gură de grîu. Mesteca grîul... Vîjjj... Fiuuu... Plici... stancu, d. 188, cf. cioranescu, d. et., dl, dm, m. d. enc., dex. Vîj, vîj, Prin păiiuş, Ţanc, tanc prin copaci (Coasa). GOROVEI, c. 114. Din „vi;” s-a născut verbul „a vîjîi” şi substantivul „vîjîitpascu, c. 16. 0 Expr . (Regional) A se duce (sau a ieşi) vîjă = a pleca repede, val-vîrtej. Cf. udrescu, GL. Cum m-a văzut că viu, a ieşit vîjă pe uşă afară. id. ib. 0 (Substantivat, n.; ca termen de comparaţie sugerînd viteza şi impetuozitatea mişcării) Niţă, un dumicat de copil, cu părul titirezuri-titirezuri... intra ca vîjul prin casele oamenilor. IOVESCU, N. 101. II. 1. S. n. (Regional; în expr .) A face un vîj = a face o plimbare, o vizită, o petrecere etc. în mare grabă, în treacăt. Am făcut un vîj pe Argeş. UDRESCU, GL. 2. S. m. (Transilv.; în forma voj) Viitoare (1). Cf. GHEŢIE, R. M. 494, ALEXI, W., COm. din ZAGRA — NĂSĂUD şi din parva - năsăud, chest. rv 43/264. 3. S. n. (Regional; în forma voj) Tulnic (Feneş - Alba-Iulia). Cf. alr sn v h 1 278/102, alrm sn mh 1 081/102. - PI. : (Π) vîjun şi vîji. - Şi: vîjă interj., voj s. m., s. n. - Onomatopee. Cf. v î j î i. VÎJ2 s. m. (Transilv., Maram., Bucov.) Moşneag (11). Cf. budai-deleanu, lex. Vîjul răspunse fără pic de gîndire. F (1888), 495. Ceea ce se cheamă în Moldova „ghiuj”, în Transilvania] se zice, deşi mai rar, „vîj”. columna, vii, 93, cf. PHILIPPIDE, p. 291. Vîjul, răsucind mustaţa, din fundul inimii geme. COŞBUC, P. Π, 127, cf. TDRG. Ce-i, vîjule, de-ţi umblă gura ca o moară stricată? REBREANU, I. 335, cf. DR. V, 377, ŞĂINEANU, D. U. Vîjlll era bun, da’ leneş. BĂNUŢ, T. P. 107. Dimineţile, a dintîi se scula slujnica..., după ea Viroana şi-al treilea bietul vîj. id. ib., cf. cade, scriban, d. Un vîj sfătuieşte pe Pipăruş Pătru să se întoarcă la curtea zmeului pe care îl omorîse. CĂLINESCU, B. 109, cf. dl, dm, ist. l. rom. II, 330. Un vîj bătrîn, dar bătrîn nu glumă, alb la păr şi la barbă ca o oaie bălaie. RETEGANUL, P. V, 36. Fost-au vîji şi babe-n sat, Pre-aceia să-i fi luat, Pe min ’ să mă fi lăsat. MARIAN, î. 281, cf. SCL 1955, 116. întoarce, vîj, înapoi Şi vină pînă la voi. BUD, P. P. 5, cf. CABA, sal., com. din bucovina, t. papahagi, m. Te-o mînat babă părăsită, Pe bani nămnită, Vîj părăsît, Pe bani nămnit. izv. XII, 22, cf. alr i/nh 189, alrm i/nh 273, a v 14, 15, 18, VI 3, 4, LEXIC REG., MAT. DIALECT. I, 27. Cînd s-0 întumat acasă,... Se-ntîlni c-un vîj bătrîn, Strîngînd dumineca fin. FOLC. TRANSILV. I, 541. Descuie poarta, vîju! Moşu nu o descuiat, bîrlea, l. p. m. i, 14. Deochiet... De fecior, de fată, Ori de vîj, ori de babă. id. ib. II, 336, cf. NALR - MB II h 114. Vîj bătrîn. ALT - T Π h 228. - Pl.: vîji. - Cf. ghiuj. VIJĂ1 s. f. (Regional) Strigoaie, v. s t r i g o i (12). Se aude pe nnd cîte o vîjîiturăi şi se ivesc trei vîje. CĂLINESCU, B. 101. Se îngrozi... şi mai tare cînd simţi ca vîja s-o pus chiar pe vîrful stîlpului. FRÎNCU — CANDREA, M. 268. Nu cumva să-l vadă vîjile, pentru că atunci ar fi fost vai şi amar de el. id. ib. 269. - Pl.: vîje. - Cf. v î j1 . VIJĂ2 interj, v. vîj1. VÎJĂÎ vb. IV v. vîjîi. VÎJĂIETOARE s. f. v vîjîitor. VÎJÂIETIJRĂ s. f. v. vîjîitură. VÎJĂÎT1 s. η. V. vîjîit1. VÎJĂÎT2, -Ă adj., s. m. v. vîjîit2. VÎJĂITOARE s f. v. vîjîitor. 4162 VIJÄITURÄ -754 - VIJIOS VÎJĂITTJRĂ s. f. v. vîjîitură. VÎJĂLAU s. n. (Regional) Vuiet produs de o apă curgătoare (Rucăr - Făgăraş), chest. iv 52/172c, cf. sfc vi, 119. - PL: vîjălaie. - Vîj1 + suf. -ălău. VÎJĂT s. n. 1. (Sudul Transilv. şi prin nord-vestul Munt.) Vuiet, freamăt. V. muget (II 2), murmur (1). Cf. vaida. Deodată se auzi numai un vojet mare, de cugetai că o să se prăpădească lumea, frîncu -candrea, M. 271. Din toate părţile se auzeau vojete. id. ib., cf. CABA, SĂL. 94, cf. alr i 1 367/98. Venea un vîjăt din pădure, parcă se mişcau copacii din rădăcină. UDRESCU, GL. 2. (Regional) Zvon (Săpata de Sus - Piteşti). UDRESCU, GL. S-a făcut un vîjăt prin sat, cică vine zavera, id. ib. 3. (Regional) Plimbare; chef. Cf. udrescu, gl. - PL: vîjete. - Şi; voâjăt (alr i 1 367/98), vojet, VÔjot (VAIDA, CABA, SAL. 94) S. n. - Vîj1 + suf. -et. VÎJBĂBĂ s. f. (Regional) Strigoaie, v. strigoi (12). în fundul iadului se află o babă ce se cheamă vîjbabă. reteganul, p. in, 50. . - PL: vîjbabe. - Vîjă1 + babă. VÎJDOC s. n. (Munt. şi prin Transilv.) Turmă de oi (alr 1 798/684, 710, 730, 764, alr sn n h 390, alrm sn i h 256/728, T, dial. m. ii, 310) ajungînd uneori pînă la 600 de capete (stoian, păst. 53) sau care depăşeşte acest număr (id. ib.); o parte dintr-o turmă de oi, desprinsă în timpul păşunatului (rev. crit. rv, 86, scriban, d., h xi 417). Cf. rev. crit, iv, 86, stoian, păst. 53, conv. lit. clxx, 39, scriban, d., cioranescu, d. et. Vitele oi se împart în timpul păşunatului vara în mai multe vîjdoace, după etate şi sex. H XI 417. S-a făcut odată vîjdoc pă lingă mine. T. dial, μ. n, 310. ♦ P. ext. Grup de oameni (Trestieni - Sinaia), alr i 456/746. - PL: vîjdoace. - Cf. v. si. b o λ h t η „a conduce”, bg. bohct* „conducător”. VÎJDOCtJŢ s. n. (Regional) Vîjdoc care are 100 de oi (Căzăneşti - Slobozia). Cf. alr sn nh 390/723, alrm SNih 256/723. - PL: ? - Vîjdoc + suf. -ut. VÎJEI vb. IV v. vîjîi. VÎJEIRE s. f. v. vîjîire. VÎJEÎT, -Ă adj. v. vîjîit2. VÎJEITÔR, -OARE adj., s. f. v. vîjîitor. VÎJEITÔRIU, -OARE adj. v. vîjîitor. VÎJEITÙR s. f. v. vîjîitură. VIJELIE s. f. v. vijelie1. VIJELIOS, -OÂSĂ adj. v. vijelios. VIJGANIE s. f. (Familiar) Lucru caraghios, bazaconie. Ia uite la ăla cu vîjgania aia de bască în cap, Are şi codiţă basca. Dovleac curat. SCL1979, 96. - Pl.: vîjgănii. -Cf.vîj1. VÎJGĂU s. m. (Dit.; regional) Avat (Aspius aspius). Cf. ANTIPA, P. 793, SCRIBAN, D., H VH, 371. - Pl.: vîjgăi. - Etimologie necunoscută. Cf. magh. vizi guvat „cristei de baltă”. VÎJGĂLAU s. n. 1. (Mold.) Vijelie (cu ploaie sau cu ninsoare). Cf. scriban, d. 2. (Regional) Şanţ de scurgere a apei săpat într-o holdă (Ramna - Reşiţa), chest. rv, 40/29. - Pl.: vîjgălaie. - Cf. vîj1, vîj îi. VÎJGĂRÂIE s. f. (Regional) Vînt puternic de iarnă, care spulberă zăpada. Dacă va fi ninsoare, ploaie, vîjgăraie, nu ger sec, promoroacă, anul va fi bun. i. CR. iii, 211. Dacă la Ovidenie va fi ninsoare, ploaie, promoroacă sau văjgăraie pe alocuri,,., anul va fi mănos, pamfile, a. r. 9, cf. 264, dl, dm, sfc iii, 74, Hin 486,491. - Pl.: vîjgărăi. - Şi : văjgărâie s. f. - De la vîj1. VÎJGĂRĂU s. n. (Regional) Vînt de iarnă (Vîrlezi -Tecuci). H ni 486, 491. - De la vîjgăraie, prin schimbare de suf. vîji1 vb. IV v. văji. VÎJI adj. f. v. vîjîia. VÎJIÂLĂ s. f. v. vîjîială. VÎJIÉT s. n. v. vîjîit1. VÎJIETÙRA s. f. v. vîjîitură. Vîjri vb. IV v. vîjîi. VÎjri2 vb. IV v. vîjîi. VÎJÎITOR, -OARE adj., s.f. v. vîjîitor. VÎJÎITURĂ s. f. v. vîjîitură. VÎJIÔS, -OÂSĂ adj. (Neobişnuit) Vijelios. D-o pulbere umedoasă aerul e mestecat, De vîjiosul lor trosnet pustiiul e tremurat, heliade, o. i, 102. Zgomotul 4191 VÎJÎI - 755 - VÎJÎI tunetelor şi al miei artilerii, vîjîitul vînturilor celor învrăjbite, mugetul valurilor unei mări în vijălie, trosnetul cel vîjios al unei cascade... pricinuiesc sublimul id. ib. Π, 33. - PI.: vîjîioşi, -oase. - Vîjîi + suf. -os. VtJÎI vb. IV. Intranz. 1. (Despre vînt, cursuri rapide de apă, şuvoaie sau despre păduri, arbori mişcaţi de vînt etc.) A produce un zgomot şuierător (şi puternic) caracteristic. V. m u g i (Π 2), ş u i e r a (4), ţ i u i (2), ujui (1, 2), u r 1 a, v u i. De năprasnă crocodilul în valurile apei, sunînd şi vîjiind, asupră-i sosi CANTEMIR, I. i. n, 129. Şi marea cu sunete groaznice va vîjîi (cca 1700-1725). GCR II, 23/34. Şi mii dă rîuri curg dă sînge închegat... Şi drept să vîzîiască le-auzi gemînd foarte. I. c. poezii, 30/7, cf. LB. Spumoasele torente, Cotind, schimbîndu-şi cursul, Fugea la vale răpezi, Lovind din piatră-n piatră şi vîjîind cu trosnet, heliade, O. I, 338, cf. I. GOLESCU, C., DDRF. Vînturile toamnei vor vîjîi prin ramurile bătrînilor ştejarl MARCOVICI, D. 277/7. Afară este viscol, Austrul vijieşte. NEGRUZZI, S. Π, 34, cf. POLIZU. în mijlocul furtunelor ce văjîiau atunci peste ţară, găsea mîngîiere. CONV. LIT. iv, 46. Crivăţul din miază-noapte vîjie prin vijelie, Spulberînd zăpada-n ceruri de pe deal, de pe cîmpie. ALECSANDRI, poezii, 13, cf. CIHAC, Π, 456. Vîntul vîjie şi geme ca nişte jalnice glasuri ce plîng din depărtare. ODOBESCU, S. I, 152. Ploaia vîjîia bătînd în ferestrele casei. EMINESCU, P. L. 121. Dunărea începe să vîjîie mînioasă. E un zbucium ş-un clocot de valuri dintr-un mal în altul. VLAHUŢĂ, O. A. n, 115. Deodată cenul se întunică, văzduhul văjăi. marian, o. I, 147. Holdele începu a vîjăi, aerul se învolbură. REV. CRIT. i, 223, cf. GHEŢIE, R. M. 494. Sub plopii rari apele sună, Şi plopii rari vîjie-n vînt. COŞBUC, P. I, 64. Şuvoaiele de apă curgeau acum fişîind, gîlgîind, vîjîind calde, repezi. SANDU-ALDEA, A. M. 71. Amurgul cobora pe apă, Dunărea vîjîia. DUNÄREANU, CH. 148. Viscolul sufla acum cu furie, vîjîia şi fluiera în coperişul mare de paie. AGÂRBICEANU, S. 118, cf. DR. I, 96. Din urmă pădurea domnească vîjîia înăbuşit, rebreanu, i. 107, cf. resmeriţă, D. Prin codrii Bacăului Vîjiie vîntul. bacovia, o. 125. Pădurea vîjîia încet, sadoveanu, o. i, 52. Afară vîntul vîj ăia mereu, dan, u. 25, cf. DL, DM, CIORANESCU, D. et. 835. Dragu-mi-i a strînge fîn Pe coastă la Sarmantin, S-aud nul vojăind. MÎNDRESCU, L. P. 49, cf. vaida. Să mai ies odată’n munte... S-aud fagii vîjeind. doine, 263, cf. frîncu - candrea, m. 107. Bate vîntul vîjîieşte, Dorul lui mă veştejeşte. BUD, P. P. 32, com. din tărcâiţa-beiuş, caba, săl., podariu, fl. 9. S-auz brazî vîzăin. DENSUSIANU, Ţ. H. 225, cf. chest. IV 52/264, gr. s. ii, 78, alr i 963, 1 230/61, 109, 359, alr ii 4 413/141, 762, alr sn v h 1 460, h 1 461, alrm sn iii h 1 192. Bate vîntu-mi vîjîieşte Ploaia-n codru răpăieşte. ant. lit. pop. i, 67, cf. a 113, ii 5, lexic reg. 73. Vîntul vîjiia Frunza şuiera, balade, îl, 269. Fă-mă roata cerului, Deasupra Cujirului, S-aud rîul văjăind. FOLC. transilv. ii, 90. Se-audi deodată pădure vîjîind. °- -BÎRLEA, a. p. i, 323. (Adverbial) Curge vîjîind. scriban, d. 0 E x p r . A~i vîjîi cuiva capul (sau urechile, tîmplele, între tîmple, p . ext., creierul, auzul) ori a vîjîi în ureche = .a avea falsa senzaţie de zgomot continuu şi obsedant, provocată de afluxul mărit al sîngelui la cap, a ţ i u i ; a fi năucit, zăpăcit (de ceva). Cf. iser, polizu, pontbriant, d., cihac, n, 456. Eu nu mai văd bine şi urechile-mi vîjîie mereu de cîntecul umbrelor ce-o să le văd peste puţin pe cealaltă lume. EMINESCU, P. L. 122. Au început să-i vîjîie urechile şi să i se turbure vederea. CARAGIALE, O. I, 239. Urechile îi vîjîiau de ţipetele nevestei. DELAVRANCEA, S. 115. Ca un vînt printre ruine simt că-mi vîjie între tîmple. vlahuţă, S. A. I, 16, cf. DDRF. Urechile-i vîjiau, o furtună grozavă clocotea în creierul lui. CONTEMPORANUL, Vl2, 214, cf. GHEŢIE, R. M. 491. Acum băgă de seamă cum îi ardeau obrajii şi cît de grozav îi vîjia capul. SĂM. VIII, 18, cf. TDRG. Întrebă repede..., simţind că începe să-i vîjîie capul. AGÂRBICEANU, A. 51. Urechile porniră să-mi vîjîie. M. I. CARAGIALE, C. 85, cf. CADE. A trebuit să aştept puţin pînă să mă poată asculta, căci după privire simţeam că îi vîjîie urechile. CAMIL PETRESCU, p. 34. Venise... atîta drum, atîtea ceasuri şi capul tot îi vîjîia, ca la început. POPA, V. 190, cf. SCRIBAN, D. Urechile le vîjîiau, se învîrtea pămîntul cu ei. BOGZA, C. O. 308, cf. DL, L. ROM. 1959, nr. 3, 71. Urechile-i vîjîiau, ca sub presiune. T. POPOVICI, S. 14. Nu se putea gîndi la nimic rău, dar nu mai avea aer şi-i vîjîia capul. V. ROM. noiembrie 1964, 58. Vorbeau tot mai aţîţate... Ascultam de-mi vîjîiau urechile, ib. ianuarie 1966, 63, cf. şez. in, 121. Vîjieşte-n ureche ca clopotu. ALR Il/l h 22/386, cf. te aha, c. N. 281. A-i vîjîi (cuiva) ceva prin cap = a-i trece (ceva) prin minte. Cf. dm. 2. (Despre corpuri, obiecte etc. care se deplasează, zboară, se învîrtesc etc. cu viteză) A produce un zgomot strident, scurt şi intens. V. zbîrnîi. Glonţul au trecut vîjîind... deasupra capului lui Antioh Vodă. N. COSTIN, LET. II, 61/19. Sigeţile şi nălucirile nopţilor... prin întunerec îmblă şi vîjîiesc. CANTEMIR, I. I. II, 41. Am auzit din puşti văjiind glonţurile (a. 1819). uricariul, vn, 79, cf. LB. Ca suflarea morţii iese, dă, doboară vîjiind. HELIADE, O. I, 101. Şi-n rangurile rupte zbor glonţii vîjîind, Şi-n ele baioneta străpunge zinghe-nind. ALECSANDRI, o. I, 286. O ploaie de gloanţe în vînt vîjîieşte. BOLINTINEANU, P. I, 173. Vin săgeţi de pretutindeni, Vîjîind ca vijelia şi ca plesnetul de ploaie. EMINESCU, O. I, 148. Săgeata vîjîie şi se pierde în desişul ierbei care se clatină încet din vîrf CARAGIALE, 0.1,117, cf. DDRF, GHEŢIE, R. M. Şi vîjie slaba săgeată Cu gemetul morţii deodată. COŞBUC, P. Π, 31. Cravaşa a vîjîit o clipă şi a izbit scurt, aspru în obrajii femeii. SANDU-ALDEA, U. P. 171, ALEXI, W. Mori sfătoase vîjîie, cînd mai tare, cînd mai slab, de mişcarea apelor de munte. IORGA, P. A. I, 175, cf. TDRG. Dai drumul calului şi sabia vîjie şi luminează ca fulgerul DELAVRANCEA, A. 24. Mă simţii, deodată, umflat pe sus, ceva păru că-mi vîjîie pe la urechi..., muntele din faţă păru că se năruie peste mine. HOGAŞ, M. N. 223. în clipa aceea un obuz uriaş vîjîie ca o furtună în văzduh şi îndată se înfige numai la cîţiva paşi de dînsul REBREANU, NUV. 307. Luam pînă la 100 pe oră, treceam vîjîind, urlînd, înjuraţi de cei cu căruţe. CAMIL PETRESCU, P. 117. Mi-a recomandat zmeii ce 4192 VÎJÎI - 756 - VÎJÎIALA zburau vîjîind. BRĂESCU, A. 52. Săcurea lui Neculai, ţintită drept în moalele capului, a vîjîit scăpătată de-a lungul spinării, pe lături. POPA, V. 268. Pumnii lui... îi zboară din mînă şi vin vîjîind. VOICULESCU, p. I, 5. Pe aripa vijeliei trecu croncănind aspru, vîjîind din aripi şi întunecînd lumina uşii, un stol de corbi, sadoveanu, O. vn, 277. Ventilatoarele vîjîiau atîrnate de tavan, pro-ducînd o răcoare delicioasă. CĂLINESCU, S. 285. Trece vîjîind pe lîngă mine trenul de douăsprezece noaptea. STANCU, D. 320. Toată noaptea fuseseră împuşcături şi le vîjîiseră gloanţele pe la ureche, v. rom. noiembrie 1953, 10. O pasăre mai bătrînă, care a trecut prin mai multe pericole şi prin ale cărei aripi şi pene nu o dată au vîjîit alicele, linţia, p. ii, 166. Paloşu-n vînt vîjiia, De-un zid mare se lovea, Şi-nderept se întorcea. ALECSANDRI, P. Ρ. 154. Săgeată, Fire-ai blestemată, Căci n-ai vîjiit Cînd te-ai slobozit. TEODORESCU, P. P. 65. S-aud moara vîjîind, Pe badea boii mînînd, Şi finînd sbiciu’ntr-o mînă Şi strigînd deh inimă! JARNÎK -BÎRSEANU, D. 144. Acest buzdugan venea vîjîind şi vuind ca un tunet. SBIERA, P. 315. Auzi ceva vîjeind în aer. RETEGANUL, P. 1,24. Se pomeni că-i vîjîie ceva la ureche. STÄNCESCU, B. 24. Ia pasărea mea merindea în ghiare, îl ia pe el în spate şi se ridică în văzduh vîjîind groaznic. MERA, L. B. 66. Aude din depărtare venind către el ceva, dar nu vîjeia şi zbîrnăia. frîncu - candrea, m. 268. Nu bine-o sflrşit vorba, şi numai ce-aude vîjiind. Venea buzduganul... Venea şuierînd pe deasupra capului. VASILIU, P. L. 183, cf. DIACONU, VR. 284. Luă buzduganul şi-l zvîrli îndărăpt cu atîta putere de trecu vojoind (zbîrnîind) pe la urechea smăului. IZV. XVI, 227, cf. ALR SN v h 1 304/250. Buzduganu... Mergea pe cer văjăind Ca Sfete-Petre trăsnind. BALADE, Π, 57. Săgeată vrăjmaşă, Cum n-ai vîjîit, Eu să fî-auzit. FOLC OLT. - MUNT. V, 83. 0 (Cu sens atenuat) Vîjîie pe postav peniţa cu care şterge şirul întreg de intrări BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 10. 0 (Cu deteirninări care indică sursa zgomotului) Alţii cu pieptul în poartă Pavăză stau vîjîind din oţel şi-ndesîndu-se-ntr-una. COŞBUC, AE. 41. 0 F i g . Cugete rînduri neînţelese Prin minte-mi repede vîjîia. heliade, O. I, 168. Ne-a vîjîit prin cap bănuiala. I. IONESCU, P. 535. Eu nu mă pot linişti, şi pace... [î]mi vîjie fel de fel de prepusuri prin cap. ALECSANDRI, T. 206. Compătimeşte-mi noaptea ce-mi vîjîie la tîmple. LESNEA, VERS. 63. Vîjîie trecutul ca o scoică, îl ascult şi te revăd în vis. BENIUC, C. P. 59. OTranz. f a c t. Vîjîind sumgieşte năpîrcile gîrbaciului în văzduh, Stroe Vardaru pocni botul cailor. C. PETRESCU, A. R. 64. ♦ (Despre haine) A fîşîi. Te văzui pe drum trecînd... Cu papucii troponind, Cu rochiţa vîjeind. CIAUŞANU, v. 69. ♦ (Despre sînge) A pulsa, a zvîcni cu violenţă în artere (dînd impresia unui zgomot). Simţi că-i vîjîie sîngele-n urechi şi avu nevoie de-o rară stăpînire de nervi, ca să poată spune. VLAHUŢĂ, O. A. III, 41, cf. dl, DM. ♦ Tranz. (Regional; complementul indică tortul de cînepă, rufele care se spală) A clăti, a limpezi. Cf. alrt n 200, 336, alr sn iv h 1 226, alrm sn iii h 1 042. 3. (Despre zgomote, glasuri etc.) A suna, a se auzi tare; a răsuna. Acesta este glasul care... vîjie amerinţător şi face pe păcătos a să zmeri. MARCOVICI, D. 425/15. Jalnic vîjiie prin noapte glasul codrilor de brad. coşbuc, p. I, 119. 0 Expr. (Tranz. fact.) A vîjîi daraua = a face dairaua să cînte, apăsînd cu degetul pe fund şi sunîndu-i zurgălăii. Cf. udrescu, gl. ♦ P. ext. (Despre spaţiul, locul în care se produc diverse zgomote) A fi străbătut, a se umple de sunete puternice, prelungi şi vibrante; a răsuna, a vui. Se alătură de cal şi, cînd ridică mîna, aerul vîjîi PREDA, î. 138. Vojăie valea. ALR π 3498/102. Valea vojoieşte. ib. 3498/310. ♦ (învechit şi popular; despre unele insecte, mai ales despre albine) A bîzîi, a zumzăi (1). V. zbîrnîi (1). Muştele... vor să vîziască. CANTEMIR, i. I. I, 215. Auzind albinele bîzîind, parcă le şi văzu, negre ca nişte puncte, vîjîindu-i pe sub pleoape şi pe lîngă urechi, v. rom. noiembrie 1964, 32. Despre serul pe care-l scoate albina, generalmente se zice: bîzîie, uneori: bombăneşte sau bombăieşte ori bombănează, zuzăie, văjîieşte şi zbîmîie. marian, INS. 147. Nu vedeai tu crăngi, nu frunză, ci numai flori mîndri ca rujile cele de rusalii, cari miroseau şi numai vîjîiau albinele în ele. reteganul, p. iv, 69. 0 (Prin extensiune) Cînd trage o ploaie, peştele vîjîie şi prin aceasta prevesteşte schimbarea vremii IST. LIT. ROM. I, 468. [Şarpele] ţîţîie, vîjîie. alrsn m h 737/235, cf. alrm sn ii h 551/235. ♦ (Regional) A murmura. Cf. frîncu -CANDREA, M. 107. 4. (Despre foc sau despre lemnele din foc) A dudui. Cînd vîjăie focul în vatră, cineva te vorbeşte de rău. PĂCALĂ, M. R. 160, cf. DM. Cînd focul vîjie şi hueşte, te vei sfădi cu cineva. şez. I, 19. Cînd vreun lemn din foc vîjîie, e semn că te ocărăşte cineva. ib. IU, 149. Focu~n vatră vojeteşte Pruncu-n leagăn ţîpoteşte. FOLC. TRANSILV. 1,208. 5. P. ext. (Despre oameni) A se deplasa cu repeziciune (în număr mare). Vîjîiai ca vijelia. Spăimîntai întreaga curte, începuse bătălia. EFTIMIU, î. 93. Oamenii vujesc pe dealuri GR. s. n, 87. ♦ R e f 1. (Familiar) a se plimba; a se deplasa (în grabă) prin mai multe locuri. Ne-am vîjîit duminică pînă la Sinaia şi-ndărăt cu maşina. UDRESCU, GL. - Prez. ind.: vîjîiesc şi vîjîi, pers. 3 vîjîie şi vîjîieşte. - Şi: vîj ai, vîjii, (învechit) vijii, vîşii, vîzîi, (regional) văjăi, văjii, văjîi, vîjei, vîjii (bl vi, 148), vîjoi (alr i 1 230/61, alr sn v h 1 460/64, 1 461/64, alrm sn iii h 1 192/64) vîjui (sfc rv, 224), vîzăi, voj ăi, voj oi, voj ui, vujoi (com. din tărcăiţa - beiuş) vb. IV. - V. vîj1. VÎJÎIA adj. f. (în ghicitori) Care vîjîie (1). Nuia vîjîia, ochii ţara cu ea? DELAVRANCEA, s. 176. Am o nuia Vîjia, Ocolesc lumea cu ea (Gîndul). TEODORESCU, p. p. 229. Nuia vîjîia, Coprinsei lumea cu ea Şi-o pusei tot acolea (Gîndul). păsculescu, L. p. 84, cf. folc. mold. i, 387, pascu, c. 37. - Şi: vîjiâ adj. f. - De la vîjîi. VÎJÎIÂLĂ s. f. 1. Vîjîit1. Cf. polizu. Glasul bîiguit al şcolăriţei se contopea în gîndul lui cu vîjîiala gîrlei. CARAGIALE, O. li, 308. Vîjîiala apei şi vînt ului pamftle, j. II, 176, Cf. CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, CIORANESCU, D. ET. 4194 VÎJÎIET -757 - VÎJÎIT2 835. Era vîjîiala romantică a Fontanei di Trevi. românia literară, 1974, nr. 33, 24/1, cf. ciiest. rv 52/172b. ♦ Falsă senzaţie de zgomot, determinată de fluxul mărit al sîngelui; p . ext. ameţeală. Îmi începe iarăşi vîjîiala în urechi contemporanul, n, 251. Cu cît se apropia de casă, cu atîta gîndurile îi erau mai şterse şi avea numai o vîjîială în urechi, ap. TDRG. ♦ (învechit) Bîzîit, zumzet (produs de albine). între albine mare vîzîială şi glogozală adziiu. cantemir, 1.1.1,216, cf. ddrf. 2. (Familiar) Plimbare (făcută în grabă, în treacăt). Cf. UDRESCU, GL. 3.(Familiar) Petrecere zgomotoasă; chef. l-am tras o vîjîială la cumetria aia de s-a dus pomina. UDRESCU, GL. 4. (Regional; în e x p r.) A lua în vîjîială (pe cineva) = a dojeni, a certa; a repezi (pe cineva). Cf. udrescu, gl. 5. (Familiar) Activitate febrilă, agitaţie, a Pentru pregătirea sărbătoririi a fost mare vîjîială. 6. (Regional; în forma vîjăială) Zbîmîitoare (II 1) (Beclean - Dej), alr sn v h 1 304/260. - Pl.: vîjîieli. - Şi: vîjiâlă (cade, cioranescu, d. et. 835, dl, dm), (învechit) vîzîială, (regional) vîjăială s. f. - Vîjîi + suf. -eală. VÎJÎIET s. n. v. vîjîit1. VÎJÎIETOR, -OARE adj., s. f. v. vîjîitor. VÎJÎIETÙRA s. f. v. vîjîitură. VÎJÎIRE s. f. Acţiunea de a vîjîi şi rezultatul ei; mişcare, agitaţie în aer a unui corp, a unui obiect, însoţită de zgomotul caracteristic. Cf. lb. Mi-e negură vederea, auzul vîjîire. HELIADE, o. I, 69, cf. VALIAN, Y., POLIZU, PETRI, V., PONTBRIANT, D., LM, DDRF, BARCIANU, Ausxi, w. Bubuirile, plesnirile bombelor, fumăna urmară, şi era o vîjîire şi un cîntec îndrăcit de trebuia să răcneşti ca să te-audă cel de-alături. SADOVEANU, O. ii, 24, cf. dl, dm. 0 F i g. Intrau în altă vijelie, în vijelia trăsnetelor şi în vîjîirea paloşelor. SADOVEANU, O. I, 251. ♦ Huruit (al unui motor, al unei maşini în funcţiune). Urlete de sirene şi vîjîiri de motoare tăiau un aer gros şi obscur, iorga, p. a. n, 89. - Pl.: vîjîiri - Şi: (învechit) vîjeire (barcianu, alexi, w.), (regional) vojeire (lb) s.f. - V. vîjîi. VÎJÎÎT1 s. n. Faptul de a vîjîi; zgomot caracteristic, puternic, prelungit şi vibrant, produs de vînt, de un şuvoi sau de un curs de apă, de arbori bătuţi de vînt etc.; P. ext. zgomot puternic şi vibrant produs de diferite corpuri care străbat cu viteză aerul; p . g e n e r . zgomot puternic şi vibrant, răsunet, tumult, vacarm; vîjîială (1), vuiet, (popular) vîjîitură. V. şuier (13). Vîjîitul vînturilor celor învrăjbite. heliade, O. II, 33. Pleacă fugind dabuşilea ca un dihor, pitulîndu-se astfel pe sub vîjîitul puştelor inamice. ODOBESCU, S. III, 594. C-un vîjîit năprasnic se-nalţă valurile aruncîndu-se pe podelele vaporului, vlahuţă, r. p. 55, cf. philippide, p. 80, BARCIANU. Apropiaţi de mal, prin vîjîitul luncii, deosebirăm deodată umbra unui şlep. DUNĂREANU, CH. 95. In vîjîitul lor nerăbdător porneau aripile. IORGA, p. A. II, 45, cf. TDRG. Nu mai trăim de cît prin urechile asurzite de vîjîitul apel ATILA, p. 192. Adeseori sunîndu-ne-n auz Foşnitul frunzelor Cu vîjîitul aspru de obuz. CAMIL PETRESCU, V. 86, cf. resmeriţă, D. Adormii în vîjîitul stufîşului de copaci ce înconjura ca un crîng această casă depărtată. BACOVIA, o. 248. Nu se auzeau alte zgomote decît... vîjîitul înfundat al şuvoiului din dosul casei. GALACTION, O. 160. Au stat pe rînd cu auzul aţintit la vîjîitul apelor. VOICULESCU, P. I, 24. De departe, dintr-un colţ al iazului, venea vîjîitul înăbuşit al unui opust. SADOVEANU, 0.1,110, cf. SCRIBAN, D. Vîjîitul unui bici prin aer. BĂCESCU, PĂS. 305. Se aude, îndepărtat, zgomotul mării, apoi, un vîjîit şi ţipete stranii H. LOVINESCU, T. 372. Afară se auzea un vîjîit ciudat, de parcă un scoc de moară s-ar fi vărsat peste bordaj. TUDORAN, P. 158, cf. dl, dm. Pe lîngă ei treceau tot mai rar alte maşini cu un vîjîit prelung, v. rom. 1958 septembrie, 45. Se credea o clipă în tumul de la Edikulé şi auzea în urechi vîjîitul săbiei ce-ar fi trebuit să-i reteze capul, barbu, princ. 174. [Negura de lăcuste] însoţită de un vîjîit puternic acoperă soarele şi lasă umbră deasă pe pămînt. IST. LIT. ROM. I, 405. Se aude vîjîitul vîntulul SCL 1981, 378. Numai ce aude un durăt şi un vîjiet cît credeai că se prăbuşeşte răsuflătoarea aceea, sbiera, p. 85, cf. chest. iv 52/170a, A II 5. ♦ Zumzăit de albine. Cf. dr. i, 101. ♦ Falsă senzaţie de zgomot, determinată de fluxul mărit al sîngelui ; p. ext. ameţeală; vîjîială, vîjîitură. Fuji, năjite, Vîjîite..., Din urechi, din nas. MAT. FOLK. I, 643. Fugi, năjit, Vîjîit! De ce ţi s-a abătut De neveste? folc. MOLD. 1,224. ♦ Huruit (al unei maşini, al unui motor în timpul funcţionării). Să fie atent cînd va auzi vîjîit de aeroplan. CĂLINESCU, B. I. 535. ♦ (Concretizat) Loc de cădere a apei; cataractă. La vîjîitul morii undele se-nfăşoară. HELIADE, 0.1,183. - Pl.: vîjîituri. - Şi: vîjăit, vîjîiét, vîjiet, vojăit, vojîit s. n. - V. vîjîi. VÎJÎÎT2, -Ă adj. 1. (Mai ales despre copaci) Care este bătut de vînt. Cf. pascu, c. 115. 0 (Substantivat; în ghicitori) Vîjăitul sărmanei Puiu-n vîrf de curcudel (Alunul şi aluna), pamfile, c.16. Vîjîita, vai de ea, Joacă-ntr-un vîrf de nuia (Aluna), pascu, c. 115. 2. (Familiar; despre oameni) Aiurit, zăpăcit, nebun; s p e c . ameţit de băutură, c h e r c h e 1 i t. Pîrvu, văjiit cu desăvîrşire, căzu sub masă, G ANE, ap. CADE, cf. PĂCALĂ, M. R. 142. Mac ar că-s eu cam vîjîit, da-i vorba, căciula din cap încă nu mi-a picat. SADOVEANU, O. IV, 487, cf. dl, DM, com. din braşov, chest. vm 109/9. E cam vîjîit, îl ştiu eu. UDRESCU, GL. 0 (Substantivat) Sîn ’io roaba ta, să faci cu mine ce vrei-chieri tu, un motoran, un vîjăit! păcală, m. R. 153. Eu, cu vîjîitul ăla? Nici nu stau de vorbă! udrescu, GL., cf. nalr-mb h 138. - PL: vîjîiţi, -te. - Şi : văjiit, -ă adj., vîjăit, -ă adj., s. m., vîjeit, ~ă (com. din braşov) adj. - V. vîjîi. 4200 VÎJÎITOR -758 - VÎJOI1 VÎJÎITOR, -OARE adj., s. f. I. Adj. (Despre vînt, copaci, ape etc.) Care produce un zgomot ascuţit şi puternic; care vîjîie (1). V, mugi tor (II 1), şuierător (13). Cf. polizu. Corbii... luptă greu cu vîntul cumplit, vîjîitor. ALECSANDRI, T. II, 390. Iarna începea a-şi trimite solii ei vîjîitori şi neînduraţi. F (1888), 296, cf. CADE. Cîteva cărţi stăteau ca nişte tovarăşe ale insomniei, aci în această clădire veche, înconjurată de copaci vîjîitori sub palida lună. BACOVIA, O. 247. Tudorel cade, orb, de pe un mal înalt într-o apă VÎjlitoare. CĂLINESCU, B. 180, cf. DL, DM, CIORANESCU, d. et. 835. ♦ (Despre sînge) Care zvîcneşte, care pulsează violent; zvîcnitor. Ce val de sînge vîjîitor îi adusese în urechi răspunsul ăsta! BRĂTESCU-V0INEŞTI, ap. CADE. ♦ (Despre auz) Cuprins de o falsa senzaţie de zgomot; ţiuitor. Răsuflarea îi era scurtată, urechile vîjeitoare. MACEDONSKI, O. IU, 19. II. S. f. 1. Zbîmîitoare (v. zbîrnitor II 3); pîrîitoare (v. pîrîitor II 1). Cf. pontbriant, d., TDRG. Pentru a-i face smeului zbîmîitoare sau vîjiitoare, se leagă colţul... cu o sfoară mai scurtă. pamfile, J. n, 82. De-a lungul aleii, un grup de copii înalţă un smeu cu vîjeietoare. SAHIA, U. R. S. S. 188, cf. DL, DM, CIORANESCU, D. ET. 835. 2. (Regional) Zbîrnîitoare (v. zbîrnîitor II 1). V. m o r i ş c ă (3). Cf. alr π 4 377/876, alrm sn i h 34, alr SN I h 47, ib. v h 1 304. 3. (Regional) Unealtă cu care se bate laptele închegat sau se amestecă zerul pus la fiert (Nimăieşti - Beiuş). Cf. chest. v 138/51,140/51. - Pl.: vîjîitori, -oare. - Şi: (rar) vijeitôr, -oare, vîj ei tor, -oare, vîjîitor, -oare, vîjîietôr, -oare (dl, dm, alr sn v 1 304/784) adj., s. f., (învechit) vîjeitoriu, -oâre (PONTBRIANT, D., lm) adj., (regional) vîjăietoâre (alr ii 4 377/876, alr sn i 47/791, ib. v h 1 304/876), vîjăitoâre (ib. vh 1304)s. f. - Vîjîi + suf. -tor. VÎJÎITÙRA s. f. (Popular) Vîjîit1 (lj. îi păru că o pasire neagră, cu mare vîjiituri viind, pre... cornul Inorogului vrea să să puie. cantemir, L I. H, 71, cf. lb, i. GOLESCU, C. Cu mare urlet şi vîjiitură se sparse norul şi ieşi zmeul GORJAN, H. I, 30/2, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D. Acu încep vîjîiturile măturoaielor. CARAGIALE, O. I, 77. Auziră un urlet şi o vîjietură cum nu mai auziseră ei pînă atunci ISPIRESCU, L. 6. O dată se auzi o vîjiitură groaznică şi numai iată că zmeul d’al şeptelea dă năvală peste dînşii. id. ib. 258, cf. DDRF. Prin foile uscate ale porumbului vîntul trecea şuierînd. Uneori însă avea vîjiituri cari semănau a suspine. SANDU-ALDEA, u. P. 140, cf. alexi, w. Toporu-i se rotea în aer cu vîjîituri ucigătoare. IORGA, p. A. ii, 261, cf. TDRG. Vîrînd degetele prin ochiurile sfoarei şi învîrtind scînduricea în jurul braţului, se produc vîjăituri foarte ascuţite. PĂCALĂ, Μ. R. 420, cf. ŞĂINEANU, D. u. Rămase o tăcere amară întretăiată numai de vîjîiturile cravaşei cu care maiorul Tănăsescu spinteca aerul rebreanu, r. II, 276. în aceeaşi clipă vin năprasnice vîjîiturile. camil PETRESCU, U. Ν. 361, cf. SCRIBAN, D. Se aude pe rînd cîte o vîjîitură şi se ivesc trei vîje. CĂLINESCU, B. 101, cf. DL, dm, CIORANESCU, D. ET. 835. Cam pe la miezul nopţii auzi şi el ceva vîjeitură’n vînt şi-i se păru că ceva s-a aşezat pe cruce. RETEGANUL, P. I, 29. Se aude numai din altă parte o vojeitură şi mai grozavă, de se cutremura pămîntul pe unde trecea. FRÎNCU - CANDREA, M. 268, cf. CHEST. IV 52/70, 52/174c, 52/175c. O trecutu... Num-am auzît vîjîitură... Nu l-am văzutu. o. bîrlea, A. P. n, 276. 0 (Cu sens atenuat) Se auzi o dulce vîjîitură de vînt, care aducea un miros de trandafiri şi de rozmarini FILIMON, O. I, 415. 0 (Concretizat) Vîjîitură trecea prin faţa sa, ridicînd cicloane de praf CĂLINESCU, S. 367. ♦ Falsă senzaţie de zgomot, determinată de fluxul mărit al sîngelui; p. ext. ameţeală; vîjîială, vîjîit1. Cf. polizu, PONTBRIANT, D. [Sînt] vîjîituri.. permanente, cari vin fără ştirea şi voia noastră şi pe cari bolnavii le asemuiesc cînd cu zgomotul de moară, de clopote şi clopoţele, cînd cu şuierături, împuşcături etc. BIANU, D. S. Capul i se umplu de vîjeituri şi se simţi ca într-un chef tîrziu de după miezul nopţii. AGÂRBICEANU, A. 394. Uneori... [halucinaţiile auditive] se reduc la simple vîjîituri de urechi sau la alte impresiuni puţin precise. PARHON, B. 72. Intoxicaţia se manifestă prin vîjîieturl BELEA, P. A. 162. - PL: vîjîituri. - Şi: (regional) vajâitùrà (DDRF), vijeitùra, vîjâietùrâ (chest. iv 52/175c), vîjăitură, vîjeitură, vîjietùrà, vîjiitură, vîjîietură, vojaitùra (alexi, w.), vojeitùra, vojoitură (chest. iv 52/70) s. f. - Vîjîi + suf. -itură. VÎJÎLÎE s. f. v. vijelie1. VÎJLÂN adj. m. (Regional) Voinic, vînjos (Vaideeni -Băile Govora). GL. olt. L-a luat în braţă şi mormăin ’ la el [ursul]; a sărit băiatu: Omoară pe tata! Un băiat, tot vîjlan. ib. - PL: vîjlanl - Cf. vîj2. VIJLĂ1 s. f. v. vijlă1. VLJLĂ2 s. f. v. vîslă1. VÎJLÂU s. m. (Prin Mold.) Moşneag (12). Cf. nalr -MBiih 114/477, 478. - PL: vîjlăi. - Vîj2 + suf. -lău. VÎJNEÂŢĂ adj. v. fîşneţ. VÎJNÎ vb. IV. (Regional) A zvîcni (3) (Păuşeşti Otăsău - Băile Govora). Cf. coman, gl. - Prez. ind.: vîjnesc. - Şi : vîşni vb. IV. COMAN, GL. - Cf. vîj 1, vîj îi. VÎJOÂIE s. f. v. vîj oi2. VÎJOI1 s m. (Transilv.) Moş (I 2). Cf. lb, tdrg, pamfile, j. ii, 171, cade, scriban, d. - PL: vîjoi. - Şi : vojoi s. m. LB, tdrg. - Vîj2 + suf. -oi. 4211 VÎJOI2 -759 - VÎLCEA VÎJOI2 s. n. (Regional) 1. Şuvoi1 (1); cascadă, cataractă. Cf. I. golescu, C. Mulţămind vîjoiului de ploaie înfricoşat care după-amiazâ mai potolise căldura. F (1883), 294. Se întinde Poiana şi Lunca Largă care la vîjoiul (cataract) Firezeştilor se îmbină cu Piatra Cetei. FRÎNCU - CANDREA, M. 20, cf. BARCIANU, ALEXI, W., tdrg, dr. m, 450, 451, resmeriţă, d., cade, iordan, t. 58, SCRIBAN, D., DL, DM, CIORANESCU, D. ET. 835. Poporul... zice: mare, noian... gîrlă, vijoi. H rv 52, cf. i. cr. ΠΙ, 286, CHEST. IV 43/170, 43/174c, 52/66a, alr i 430/170. S-au pornit vijoaiele (de apă). UDRESCU, GL. Şi-o ia pă vijoiu ăsta ş’traversează gîrla. T. dial. Μ. II, 19. 0 (Adverbial) A curge vîjoi. scriban, d. S-a tăiat şi cură sîngele vijoi. arh. olt. xxi, 277. ♦ Avalanşă. Cf. dr. m, 664. Năvăli ca vîjoiul la munte, şăineanu, D. u., cf. DM. ♦ Dîră, urmă. A rămas un vijoi subţire de sînge. UDRESCU, GL. 2. Petrecere, chef (Curtea de Argeş), udrescu, gl. - Pl.: vîjoaie. - Şi : văjoi, vijoi s. n., vîjoâie (dr. ni, 664) s. f. - Vîj1* suf. -oi. - Vîjoaie, cu schimbare de suf. VÎJOLÎE s. f. v. vijelie1. VÎJPÂNCĂ s. f. (Prin sud-vestul Munt.) Femeie înaltă şi puternică, robustă. (Ca epitet precedînd termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”) Am văzut ndicîndu-se într-o bancă o vîjpancă de fată. STANCU, R. A. n, 38. - PL: vîjpance. - Vîşpan + suf. -că. VIJUÎ vb. IV v. vîjîi. vfjUTÎ vb. IV v. vîjîi. VÎLC interj. (Prin Olt. şi prin vestul Munt.; de obicei repetat) 1. Cuvînt care imită zgomotul produs de bătaia din aripi a unei păsări, de fîlfîirea unei pînze etc. Mergea şi rochia-i făcea vîlca-vîlca. TOMESCU, GL. în bătaia vîntului, cearşafurile se legănau alene: vîlc, vîlc! UDRESCU, GL. O şovă mare făcea: vîlc, vîlc, pe sus. id. ib. 2. Cuvînt care sugerează rapiditatea, caracterul brusc al unei mişcări, al unei acţiuni etc. Tresărea din depărtare cîte o licănre: vîlc! vîlc! Fulgera. UDRESCU, GL. O veveriţă sărea sprintenă din cracă în cracă: vîlc! vîlc! id. ib. ♦ (Substantivat; în forma vîlcă) Poreclă dată unei persoane nestăpînite, nervoase, cu mişcări repezi. Cf. UDRESCU, GL. - Şi: vîica interj. - Onomatopee. VILCA interj, v. vîlc. VÎLCÂN1 s. m. 1. (Iht.; prin Munt. şi prin Transilv.) Avat (Aspius aspius). Cf. budai-deleanu, lex., antipa, f. i. 170, id. p. 793, atila, p, 341, şăineanu, d. u., cade, SCRIBAN, D., BĂCESCU, Ρ. 139, ANTONESCU, P. 42, CIORANESCU, D. ET., H VU 483. 2. (Prin Munt.) Vultan. Cf. DR. iv, 871. Dară voi, ciobanii miei, la s-aveţ grijă dă oi, Că mi-s mieii mititei Şî fură vîlcan dîn iei. GRAIUL, I, 121. - PL: vîlcanl - Şi: vîigân (antipa, f. i. 170, tdrg, dr. iv, 871, CIORANESCU, d. et.), vîlsân (ANTIPA, F. I. 170, TDRG, ATILA, P. 341, CADE, SCRIBAN, D., BĂCESCU, P. 139, CIORANESCU, d. et.), vîslân (η VII 483), vulcân (antipa, p. 794, băcescu, p. 58,138) s. m. - Din bg. bt>jik „lup”. Cf. srb. v 1 as an . VÎLCÂN2 s. m. v. vultan. VÎLCÂN3 s. n. v. vîrcan. VILCĂ s. f. v. vîrcă. VÎLCE s. f. (Atestat prima dată în 1519, cf. MIHĂILĂ, D.) 1. Vale îngustă şi puţin adîncă, cu fundul aproape plat şi cu versantele în pantă uşoară; (popular) vîlcel (2), vîlcioară (1), (regional) vucin. V. zăpodie (1). S-au pus stîlp de piatră, şi di-acolo la valia, pe npî, ... şi la dial, pe o vălcea (a. 1669). IORGA, s. D. xvi, 161. Din dealure şi din vălcele sapă nasipul şi-l spală (cca 1660-1680). GCR I, 178/22, cf. sava, doc. i, 49. Au vădzut coborîndu-să într-o vâlcé vo trii sute căzaci. neculce, L. 342. Apucă vîlceaoa pi sus, pin cireşii de la piscul gropil[o]r. IORGA, S. D. vil, 38. S-au pus stîlp de piatră... drept peste vălcea, pe piscul ce se scoboară cărarea de la prisacă (a. 1778). uricariul, xvi, 318. De vaiet amar, ţipete, jele Plini-s codrii, cîmpii şi vălcele. budai-deleanu, Ţ. 174, cf. lb. Negura, ce se lasă acopere de întunerec şi de roă vălcelile cele întinse. MARCOVICI, c. 40/20. „Cîmp” este o parte din faţa pămîntului, netedă sau cu prea mici vîlcele. GENILIE, P. 56/27, cf. VALIAN, v., iser, polizu. Acele poiene ce se-ntind pe dasupra munţilor şi prin vălcele. PELIMON, I. 115/24, cf. petri, v., pontbriant, d. Sînul fecund al unei vîlcele... răspîndea tesaurele sale de flori. BARONZi, I. C. V, 104/14. Voinicele, Să te-ntreci cu nndunele, Peste dealuri şi vălcele. alecsandri, p. i, 5. Semănătorii... Pe cuhne, pe vălcele se suie şi coboară, id. poezii, 43, cf. COSTINESCU, CIHAC, I, 305. Dealuri verzi cu verzi vălcele Cinse-n nuri de argint. BOLINTINEANU, P. I, 335, cf. LM. El poposi în pacinica vălcea unde stă pitită o mănăstirea. ODOBESCU, s. I, 88. Jos, în vâlceaua despre miazănoapte, e un şipot. CARAGIALE, o. II, 418. Trecu pustiuri, dumbrăvi, munţi şi vălcele pînă ce ajunse la un codru mare, mare, fără căpătîiu. ISPIRESCU, L. 259. Venea întîi un podiş, pe urmă iar începea o vălcică, încă o cotitură şi apoi erai la poalele dealului. CONTEMPORANUL, VI2, 299, cf. DDRF, ENC. ROM. Fluturii de prin vîlcele Tu-i ascunzi acum cu zor. COŞBUC, P. I, 219, cf. barcianu. înfund, pe o vîlcică singuratică, o turmă de dropii sta tăbărită. D. ZAMFIRESCU, V. Ţ. 32 Dincolo, pe vălcea, se vedea satul Comăneşti. id. ib. 56, cf. ALEXI, w., TDRG. Urcasem din greu pe npi sgrunţoase, trecusem poieni multe şi vîlcele întreţesute prin sînul pădurii, lungianu, C. 39, cf. resmeriţă, d. Am găsit într-o vîlcea laterală rămăşiţa fagului de odinioară. ARH. OLT. X, 198. Ridicînd dealul s-au afundat mult, mult de tot în inima pădurei pînă au dat de o vîlcea întunecoasă. IZV. XII, 223, De cîntecu-i [lăutarului] 4223 VÎLCEA -760 - VÎLCEAN răsunau toate vîlcelele Olteniei. GALACTION, O. 264. într-o vîlcea se ascunde unul din acele numeroase iazuri caracteristice ţinutului. SIMIONESCU, Fl. 243. Oamenii... sînt... în vîlcea, în dreptul şanţului. BRĂESCU, V. A. 96. La o întorsătură de cale, unde drumul scăpăta rotund într-un căuş de vîlcea, s-a trinîit pe pămînt. POPA, V. 176. Coborîră o vîlcea şi apucară la dreapta pe un drumeag tivit pe o parte şi pe alta cu rugi de răsură. VOICULESCU, P. I, 127. în vreo vălcică ne era îngăduit să intrăm într-o viteză neaşteptată... şi pe urmă căruţaşul, brusc, îşi strunea iar murgii. SADOVEANU, O. XVI, 54, cf. SCRIBAN, D. în aşa beţie crescîndă va fi făcut Dumnezeu stelele, pămîntul, vîlcelele, firul de iarbă. PAPADAT-BENGESCU, o. n, 49. Stupul lor de pe vîlcea Stă păzit... De trei plopi înalţi, de nea. ARGHEZI, VERS. 675. Ecoul îmi răspunde voios dintr-o vîlcea. CĂLINESCU, L. L. 30. Vîlceaua unde povestitorul întîlneşte întîia dată pe băiatul pădurarului. PERPESSICIUS, M. I, 257. Turcii s-au împrăştiat... lăsînd prin vîlcelele de din jos de sate alte cîteva sute de morţi. CAMIL PETRESCU, O. I, 166. S-auzea prin vîlcele Cum urlă cîinii la stele, paraschivescu, C. ţ. 44. Numai în depresiuni şi pe unele vîlcele apare o rară vegetaţie de fanerogame, licheni şi muşchi, chiriţă, p. 643, cf. LTR2. Vîlceaua asta care e şi ea cam întortocheată şi dealurile din jurul ei au tot felul de cotituri şi dîmburi. preda, m, s. 341. în zarea străvezie a nopţii se vedea cum din vîlcea se ridica o coloană alburie de fum. v. ROM. august 1958, 71, cf. der. S-a strecurat în pădure printr-o vîlcea întortocheată şi gloduroasă, lăncrănjan, c. ii, 133, cf. hiv, 82. Cîmpul Cu florile, Dealul Cu potgorile Vâlcelele Cu viorelele. TEODORESCU, p. P. 174. Amiroase a floricele De la munte, din vălcele. jarnîk ~ bîrseanu, d. 36. S-au aşezat acolo pe-o vălcică. SBIERA, p. 250. în fundul vălcelei aceleia... s-au hotărit ei să se aşeze peste vară. MARIAN, T. 231. Patru sute de vălcele O mie de poticele Rămase Radu de ele. rev. CRIT. n, 382. De-aici pîn-la mîndra mea, Nu e deal, nu e vălcea, Numai cărăruia mea. ŞEZ. rv, 139. Cîte flori sînt pe vălcea Toate-mi plîng de jalea mea. hodoş, p. p. 79. Mi-a lăsat cucul făgetul Şi turtureaua vâlceaua, Voinicelul poteceaua. BIBICESCU, P. P. 165. Pe dîrele, prin vălcele Pasc sărmanele de ele. graiul, i, 66. Te fac nouă bucăţele, te-arunc în nouă vîlcele, te-or mînca nouă căţele. CANDREA, F. 372. De jelea inimii mele, Plîng pietrile pe vălcele Şi fagii pe delurele. BUD, P. P. 24. Sărea calul cît sărea Şapte dealuri şi-o vălcea. PĂSCULESCU, L. P. 233. Ce strigi tu aşa cu jele, Plîng pietrile prin vălcele? BÎRLEA, B. 43. Colea-n vale-ntre vîlcele Se văd două focşorele. IZV. XVI, 241, cf. chest. rv 37/244, 302, alr sn în h 816, alrmsn Π h 638. De-arunc ochii pe vălcele, Inima-mi să scaldă-n jele. BALADE, în, 247. Să vii, puică, la mormînt, Să baţi văi, să baţi vălcele, Să dai de oasele mele. FOLC. MOLD. I, 604. 4P. ext. Regiune de şes sau drum care se află sub nivelul ţinuturilor din jur. Vălcea este locul jos între dealurile unui cîmp. genilie, G. 120/15, cf. chest. IV 16/91, alr π 5 058/928. ♦ (Regional) Rîpă. Cf. alr i 394/302, 878. 2. (învechit şi popular) Apă curgătoare (de mici dimensiuni); albia unei ape curgătoare; vale (2), (învechit şi popular) vîlcel (1), (învechit) vîlcioară (2). V. matcă (4). Di-acolo la vale, în matca vălcelii şi în gura Văii Călugăriţii (a. 1704). IORGA, s. d. XVI, 206. Aici rîu, colea vîlcică Curge lîngă floricică (a. 1800). GCR n, 173/33, cf. LB. Apa limpede, curată Ca pîn cristal strecurată, Murmuieşte pîn vălcele. MUMULEANU, P. 44/5, cf. I. GOLESCU, C. La Peliş, supt Sinae, trebuie pă vîlcea pod în lungime de 4 stînjini (a. 1838). DOC. EC. 709. Calea mergea tot pe marginea vîlcelii, care curge din Dereli. arhiva r. ii, 56/24. Dîmbul-Sec se porneşte vajnic... şi umple vîlceaua. CARAGIALE, o. rv, 19. Rîuri şi vălcele limpezi ca lacrima, rev. crit. i, 460, cf. BARCIANU, ALEXl, W. Vălcele cari se arcuiesc... urmînd în genere direcţiunea păraelor de cari sînt străbătute. PĂCALĂ, M. r. 5. [Păstrăvii] se trag pe cele mai umbrite, mai retrase şi potrivite vîlcele şi pîraie. atila, P. 178, cf. 33. O vîlcea din judeţul Alba care... se varsă în Mureş. DRĂGANU, rom. 274. Se auzi desluşit şuierul pîrăului din preajma peşterii, în vălcea. SADOVEANU, o. xi, 108. Se umflă vălcică Boleştilor. DENSUSIANU, Ţ. H. 302, cf. gr. S. I, 139. Cită apă-i pe vălcele sînt tot lacrimi de~ale mele. jarnîk - bîrseanu, D. 218. Dare-ar Dumnezeu o ploaie... Să crească vălcelele Să se spele relele, id. ib. 222, cf. CHEST. IV 33/70, ALR i 403/874, 422/760, 425/748, alr sn iii h 816, h 822/353, alrm sn ii h 641/353. Baba o adus dinfoarice vălce apă. O. BÎRLEA, A. P. 1,141. ♦ F i g . (Adverbial) în cantitate mare, ca un şuvoi. Săracu om cu jele mult plînge seara la stele, Lacrimile-i curg vălcele. folc. transilv. i, 268. ♦ (Regional) Pîrîul morii (1) (Vaşcău). ALRi 1 841/80. - Pl.: vîlcele. - Şi: (cu schimbare de suf.) vîlcică, vălcică, (învechit şi popular) văiceâ, (regional) vălceâuă, vîlceâoă, vîlceâuă s. f. - Lat. * vallieella (= vallicula). Cf. v ă 1 i c i c ă. VILCEAD, -Ă adj. v. vîlced1. VÎLCEÂG s. n. v. vălceag. VÎLCEAN, -Ă s. m. şi f., adj. 1. S. m. şi f. Persoană care face parte din populaţia de bază a judeţului Vîlcea sau este originară de acolo; (la pi.) populaţie care locuieşte în acest judeţ. Cf. ddrf, l. rom., 1977, 151, dex. ♦ S. m. (Prin Olt.) Persoană care vinde păcură. Cf. nalr - o ni mn h 417/939. 2. Adj. Care aparţine judeţului Vîlcea sau vîlcenilor, privitor la judeţul Vîlcea sau la vîlceni, originar din judeţul Vîlcea. Cîtă plăcere simţi să vezi cum îşi iubeşte ţăranul vîlcean toate lucrişoarele gospodăriei lui. VLAHUŢĂ, R. P. 103. O tradiţie păstrată în familia noastră pretinde că tînărul vîlcean îşi cam pierduse capul în splendorile Vienei. CONV. lit. xxii, 255. Peste cîţiva ani el sădise cu viţă tot pămîntul ce avea pe dealurile vîlcene. iorga, c. I. iii, 108, cf. id. P. A. I, 89, RESMERIŢĂ, D. Trebuiesc cercetate apoi originile tîrgului vîlcean al Ocnelor Mari ARH. OLT. XIII, 17. El va fi ajutat în pregătirea formaţiei vîlcene. SPORTUL, 1972, nr. 6934, 3/7. Nu mi-a reţinut atenţia scrisoarea cititorului vîlcean. ROMÂNIA LITERARĂ, 1974, nr. 28, 8/4. - PL: vîlceni, -e. - Vîlcea (n. pr.) + suf. -an. 4226 VÎLCEANCĂ -761 - VÎLCICUŢĂ VÎLCEÂNCĂ s. f. 1. Femeie care face parte din populaţia de bază a judeţului Vîlcea sau care trăieşte în judeţul Vîlcea; femeie originară din aceste locuri; vîlceană, v. v î 1 c e a n (1). Cf. ddrf, dex2. 2. (Art.; regional) Numele unei hore; melodie după care se execută această horă. Cf. varone, d. 153. - PL: vîlcence. - Vîlcean + suf. -că. VÎLCEÂOĂ s. f. v. vîlcea. VÎLCEAUA s. f. v. vîlcea. VILCED1, -Ă adj. 1. (Transilv. şi Mold.; despre oameni sau despre părţi ale corpului lor) Care are culoare vînătă sau cadaverică din cauza unor lovituri (puternice), a frigului, a mîniei etc.; învineţit, palid (1), livid. Cf. lb, pontbriant, D., cihac, i, 312, Π, 538, lm. Cine e vînăt de pălituri sau bătaie se zice că e vîlced. MARIAN, D. 212, Cf. DDRF, GHEŢIE, R. M. 482, ŞĂINEANU, BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, ARHIVA, XXVIII, 75, DR. IV, 686, CADE, ARHIVA, XLm, 23, DR. x, 430, DL, DM. Eram vîlcezi şi speriaţi lăncrănjan, c. n, 125, cf. rev. crit. m, 172, şez. iii, 91, pascu, s. 64, a m 2, lexic reg. n, 103. îs vîlced de frig. ALIL XXIX, 317. ♦ (Prin Transilv.; despre oameni) Cu cearcăne (la ochi); încercănat. Ii vîlced pi su ochi alr π/i h 13/228, cf. ib. h 228/284, alil xxix, 317. ♦ Istovit de putere, foarte slăbit. Cf. resmeriţă, d. 2. (Mold.) Umed, jilav. Cf. scriban, d., i. cr. vh, 154. - Pl.: vîlcezi, -de. - Şi: vùlced, -ă (LB, ddrf), vél-ced, -ă (mat. dialect, i, 217), vîlcead, -ă (resmeriţă, d.) adj. - Etimologia necunoscută. VILCED2 s. n. v. vîlcez. VÎLCÉL s. n. 1. (învechit şi popular) Vîlcea (2). în malul vălcelului ce vine de la satul Colceag, numită piatra cea înaltă cu chip de om (a. 1839). bul. com. ist. iv, 158. Vălcelul, opnt din mersul înainte, pornea pe şosea stricînd pietruirea şi dînd năvală în curţile oamenilor. SĂM. IV, 508, cf. 550. în zilele ploioaase, cînd venea vîlcelul mare şi-i acoperea curtea,... el sta în capul sălei. IONESCU-BOTENI, S. N. 103. Alergă repede la vîlcelul din poartă, luă apă şi i-o aduse lelii Stanii. MOROIANU, S. 93, cf. SCRIBAN, D., DL, DM, H XI 322, 323. El, măre, avea Moară pe vălcel, Macină - aurel RĂDULESCU-CODIN, î. 365, cf. alr 1425/776, 1364/776, alr sn mh 816/762, ib. h 822/762, alrm sn π h 638/762, ib. h 641/762. ♦ F i g . (Adverbial) în cantitate mare, ca un şuvoi. Com. coman. 2. (Regional) Vîlcea (1). Cf. H iv 152. Şi-l aruncă într-un vălcel, Să doarmă ca un purcel MAT. folk. 742. ♦ Şanţ făcut pe un teren agricol pentru scurgerea apei (Şoimari - Ploieşti). Cf. chest. iv 40/448. - PI: vîlcele. ~ Şi: vàlcél s. n. - De la vîlcele (pl. lui vîlcea). VÎLCELIJŞĂ s. f. (Atestat prima dată în 1519, cf. MIHĂILĂ, D.) Diminutiv al lui vîlcea (1). Hangiul îl cinsti cu o oală de vin şi-l întrebă dacă-i mai lasă cele cinci pogoane de fineţe ce se aflau într-o vîlceluşă. SĂM. vi, 884, cf. CADE. Mergeau mereu prin codru..., cobonnd şi urcînd prin vîlceluşe molatice. CAMIL PETRESCU, O. n, 160, cf. DL, DM. O vîlceluşă la marginea unei păduri vîn. pesc. mai 1964, 1964, 2, cf. dex, hiv, 82, 323. într-o vălceluşă Latr-o căţeluşă (Meliţa). TEODORESCU, P. P. 233, cf. bud, P. p. 24, gorovei, c. într-o vîlcioluşă Latr-o căţeluşă (Lesoiul). PASCU, c. 218. 0 (F i g .) O vîlceluşe de came, albă şi fragedă, camil PETRESCU, P. 65. - Pl.: vîlceluşe. - Şi: (regional) vălceMşă, vîlcioluşă s.f. - Vîlcele (pl. lui vîlcea) + suf. -uşă. VÎLCELIJŢĂ s. f. Diminutiv al lui vîlcea. Se înfundară într-o vîlceluţă umedă. V. ROM. decembrie 1954, 44. Ne-am tras după el în vălceluţă şi am ieşit apoi cu toţii ib. octombrie 1964, 12. - PL: vălceluţe. - Vîlcele (pl. lui vîlcea) + suf. -uţă. VÎLCEZ s. n. (Regional) Vînătaie (1). Cf. frîncu -CANDREA, M. 106, avi 8, 10, glosar reg. [Umflăturile] ca nodurili, alea-s vîlsezuri nalr - b I h 83/40. - Pl.: vîlcezuri. - Şi: vîlcéd s. n. frîncu - candrea, m. 106. - Postverbal de la vîlcezi. VÎLCEZEÂLĂ s. f. (Transilv. şi Bucov.) Vînătaie (1). Cf. budai-deleanu, lex., lb, cihac, i, 312, n, 538, LM, GHEŢIE, R. M. 482, 496, BARCIANU, ALEXI, W., PASCU, s. 235, rev. CRIT. în, 172. ♦ (Regional) Cearcăn (Feneş -Alba lulia). alr π/i h 13/102. - Pl.: vîlcezeli. - Şi: vulcezeâlă (lm, GHEŢIE, r. m. 496, ALEXI, w.), velcezeâlă (lm) s. f. - Vîlcezi + suf. -eală. VÎLCEZI vb. IV. Tranz. şi refl. (Trans, şi Mold.) A deveni sau a face să devină vîlced (1); a (se) învineţi. Cf. budai-deleanu, lex., lb, cihac, I, 312, n, 538, LM, DDRF, GHEŢIE, R. Μ. 482, BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, DR. IV, 686, CADE, SCRIBAN, D., DR. X, 430, DL, DM, DEX. Samca-n braţe prinsu-l-o, De pămînt izbitu-l-o, Carnea vîlcezitu-i-o. TEODORESCU, P. P. 390, cf. marian, d. 207, com. din straja - rădăuţi, lexic reg. h, 103. Tăt l-o velcezit în bătaie. MAT. dialect. I, 217, cf. 271. OIntranz. Vîlcezăşte p-îngă ochi alr π/i h 13/284. - Prez. ind.: vîlcezesc. - Şi: velcezi, vulcezi (lb, lm, ddrf) vb. IV. - Din vîlced. VÎLCEZIRE s. f. (Rar) Acţiuneadea(se) vîlcezi şi rezultatul ei. Cf. lb, 765, cihac, i, 312, n, 538. - Pl.: vîlceziri. - V. vîlcezi. VÎLCICĂ s. f. v. vîlcea. VÎLCICUŢĂ s. f. Diminutiv al lui v î 1 c i c ă . Cf. pascu, s. 155, dl, dm, sfc iv, 153, dex. într-o vîlcicuţă Fierbe-o oală cu chisăliţă (Furnicarul), gorovei, C. 167. - PL: vîlcicuţe. - Şi: vălcicâţă s. f. PASCU, s. 155. - Vîlcică + suf. -uţă. 4240 VÎLCIOARĂ - 762 _ VÎLNIC VÎLCIOARĂ s. f. (Popular) Diminutiv al lui v î 1 c e a. 1. Cf. vîlcea (l). Cf, cihac, i, 305. Aş vrea să văd acuma natala mea vîlcioară, Scăldată în cristalul pîrăului de-argint. EMINESCU, O. I, 6, cf. DL, DM. M-am strecurat ca o şopîrlă printre stînci. Am coborît în vîlcioară. v. rom. ianuarie 1961, 12. Visam să am o casă mică în vîlcioara mea natală. T iunie 1964, 27. Vină mîndră, vin-odată La vîlcioara-mbălsămată. F (1872), 267. 2. Cf. vîlcea (2). Mariuţă bălăioară împreună două flori Şi le-aruncă în vălcioară Să plutească ca surori. MUREŞ ANU, P. 7/15. - Pl.: vîlcele. - Şi: vălcioară s. f. - Vîlcea + suf. -(i)oară. VÎLCIOLtJŞĂ s. f. v. vîlceluşă. VÎLCÎf vb. IV. In tranz. (Prin vestul Munt.) 1. (Despre surse de lumină) A răspîndi brusc o lumină vie şi tremurătoare. V. licări,pîlpîi (1).Cf.udrescu,gl. 2. A face mişcări repezi şi repetate (producînd un zgomot caracteristic); spec. a se mişca în bătaia vîntului. V. fîlfîi. Vine o şovă vîlcîind în aripi. UDRESCU, GL. Vîlcîie drapelele pe stradă luate de vînt. id. ib. - Prez. ind. pers. 3: vîlcîie şi vîlcîieşte. ~ Vîlc + suf. -îi. VÎLCÎIT s. n. (Regional) Faptul de a v î 1 c î i. 1. Zgomot produs de mişcarea repetată a aripilor unei păsări care zboară (Săpata de Sus - Piteşti). S-a auzit un vîlcîit pe deasupra plopilor: venea uliul. UDRESCU, GL. 2. Vîlcîitura (Săpata de Sus - Piteşti). S-a văzut... un vîlcîit de coadă roşie, stufoasă, lungă: era vulpea. UDRESCU, GL. - Pl.: vîlcîituri. - V. vîlcîi. VÎLCÎITÙRA s. f. (Regional) Apariţie de scurtă durată (şi intermitentă) a unui obiect care se mişcă repede (şi neregulat) (Săpata de Sus - Piteşti). S-a văzut o vîlcîitură la uşa coteţului şi un vîlcîit de coadă roşie, stufoasă, lungă. udrescu, GL. - Pronunţat: -cî-i-. -FI.: vîlcîituri. - Vîlcîi + suf. -tură. VÎLCUÎ vb. IV v. vălcui. VÎLCUIRE s. f. v. vălcuire. VILFĂ s. f. v. vîlvă. VÎLFIU s. m. v. vifel. - Accentul necunoscut. VÎLHÂŞ s. m. v. vîlvaş. VÎLHOVNEC s. m. v. vîlhovnic. VÎLHOVNIC s. m. (învechit) 1. (în textele religioase) Mag2 (1) vîlvă (1). Toiagul acela a lui Moisi au închipuit svînta cruce, că cum au înghiţit toiagele vlăhovnicilor acelora, aşi şi crucea au zdrobit puterea dracilor. varlaam, C. 58. Zveazda însernneadză pre steaoa pre carea o au vădzut vîlhovnicii spre răsărit (a. 1680-1700). GCR i, 244/23. împăratul zise [ca-1 va slobozi] de să va lăsa să nu-i mai înveţe pre văl-hovnici creştinătatea, mineiul (1776), 78v2/19, cf. ŞĂINEANU, î. 195, TDRG, dr. ni, 417, iv, 1052, xi, 245, SCRIBAN, D. 2. Vrăjitor, magician; astrolog. Singur Laslău, craiul unguresc, carele-i zic că au fost vîlhovnic, s-au sculat de s-au dus la împăratul Rîmului. SIMION DASC. LET. 9, cf. GCR I, 234/15. Zice că acel Laslău să fie fost vîlhovnic, care de pi limba slovenească să înţălege vrăjitoriu, căutătoriu în stele. CANTEMIR, HR. 454. Laslău, craiul unguresc, carele îi zic că au fost vîlhovnic. C. CANTACUZINO, CM I, 48, cf. TDRG, T. PAPAHAGI, C. L. - Pl.: vîlhovnici. - Şi: vîlhôvnec (DR XI, 245), vîrhovnic (gcr i, 234/15, scriban, d.). - Din slavonul κλ^χοεηηκκ VÎLHOVNICÎE s. f. (învechit) Magie (1). Să botedză şi arsă în foc toate cărţîle sale ceale de vîlhovnicie şi de farmece. DOSOFTEl, v. s. octombrie, 40716, cf. tdrg, scriban, d. - Pl.: vîlhovnicii. - Vîlhovnic + suf. -ie. VÎLHV subst. v. vîlvă. VÎLHYĂ s. f. v. vîlvă. VÎLITtJRA s. f. v. velitură. X w VELMA s. f. (Regional) Movilă, izv. xvi, 61. -Pl.: vîlme. - V. gîlmă. VÎLNÂNIC s. n. v. vîlnic. VILNEC s. n. v. vîlnic. VÎLNIC s. η. 1. Piesă caracteristică portului femeiesc (din Oltenia şi Muntenia), alcătuită dintr-o ţesătură cu dungi verticale altemînd cu şiruri de motive geometrice sau motive florale stilizate, în formă de fustă încreţită sau strînsă de jur împrejurul corpului în cute bogate, dintr-o singură bucată (dreptunghiulară) desfăcută în faţă (dl, dm, dex) sau într-o parte (gr. s. v, 124) ori din două bucăţi încheiate pe părţi pînă spre genunchi (odobescu, s. i, 418, muscel, cade) sau neîncheiate între ele (oprescu, s. 153) ori dintr-o singură bucată purtată numai în spate (scriban, d., alr π 3 323/886). V. androc, catrinţă, fotă, opreg, şorţ, zavelcă. Androc sau vîlnic. baronzi, l. 95. Un vîlnic de lînă fină neagră, al cărui cîmp nu se mai vedea de frumuseţea şi mulţimea careurilor (flori pătrate). F (1881), 55. Fusta în cute e îngustă şi compusă din două bucăţi, cusute una de alta, mai sus de genuchi, precum sînt încă vîlnecile sau cretinţele ţesute de ţărancele 4260 VÎLNIC - 763 - VÎLTOARE române. ODOBESCU, S. I, 418. Vîlnecele, spiţărate în feţe, lucii de fluturi sclipitori, zburau cînd la dreapta, cînd la stînga. DELAVRANCEA, S. 55. Cîrduri de fete în cămăşi albe şi vîlnice roşii se pleacă muncii şi-şi mişcă braţele-n tactul unei doine, vlahuţă, R. p. 69, cf. DDRF. Costumul ţărăncei... nu prezintă decît două forme: cea largă reprezentată prin rochie (sau hondroc, fustă) şi cea strimtă reprezentată prin fotă (opreg, javelcă, vîlnic). MANOLESCU, I. 194. La femei se pune iama peste cămaşa lungă de pînză o fustă de materie uşoară, iar vara vîlnic şi şorţ. CRĂINICEANU, IG. 151, cf. BARCIANU. Picioarele lor gingaşe, cari se zăreau sub vîlnicele cele înguste, parcă nici nu atingeau pămîntul ap. SĂGHINESCU, V. 35, cf. ALEXI, W., MUSCEL, 54, TDRG. Are vălnic cufunţi. LUNGIANU, C. 96, resmeriţă, d. Femeile şi fetele ţes pînză... cămăşi şi fote, ii, vîlnice, mintene. RĂDULESCU-CODIN, M. N. 59. Cheful ei era să se îmbrace ţărăneşte, cu vîlnic şi maramă. M. I. CARAGIALE, C. 75, cf. şăineanu, D. u., GR. s. v, 124, cade. Fetele şi femeile au cîte două vîlnice (fote), izv. Xffl, 205. Femeile strînse în vîlnice treceau harnice înspre Furnica. BRĂESCU, M. B. 41. Ea luase nişte papuci în picioare, un tulpan alb pe cap, o iie cu fluturi de argint pe sîni, un vîlnic cu fire de aur pe un cîmp roşu şi un inel în formă de potcoavă pe deget. VISSARION, B. 75. O femeie învăluită în vîlnice şi marame, cu chipul ascuns de un horbot de mireasă. voiCULESCU, P. II, 325. îţi pregătii cizmuliţe, zăbun şi vîlnic de aci din părţile ardeleneşti, ca să le porţi la cununie. SADOVEANU, O. xvn, 340. îmi leg de-o plută murgul şi bat în poartă silnic, Ca să-mi răsări, voinică, hangiţă strînsă-n vîlnic. PILLAT, P. 145, cf. SCRIBAN, D. O fotă, dintr-o bucată sau din două părţi separate ~ în acest caz de forma unor şorţuri în faţă şi în spate, şi purtînd numele de opreag sau de vîlnic -, o maramă sau o „cîrpă” pe cap, un briu sau nişte bete, care strîng mijlocul, iată în rezumat portul zilelor de lucru. OPRESCU, S. 153. Sute de iţari gorjăneşti, ii, cămăşi şi vălnice... au ieşit din mîinile dibace ale cooperatoarelor. SCÎnteia, 1952, nr. 2 386. Rotunde îi erau şi şoldurile împlinite subt catrinţă şi vîlnic. CAMIL PETRESCU, o. I, 85, cf. ltr2, dl, DM. VŢîlnicul] înfăşoară corpul, fiind foarte încreţit în talie şi avînd aspectul unei fuste cu falduri ample. der, cf. cioranescu, d. et., m. d. enc., dex, Z. mihail, t. p. 94. Haine la săteni sînt: zeghie..., vîlnice. h iv, 75, cf. ib. iv 315, v 98, 112, 132, 298, 314, ix 135, 453, xi 60, XIV 73, 249. îşi gătea fata cu vîlnic de aur. RĂDULESCU-CODIN, î. 242. Vinde, maică, vîlnicu, Să nu mai văz Rîmnicu, Şî zăvelca ci-i avea, Să mă văz la casa mea. VÎRCOL, V. 83. Ioana neicăi din pîrîu, Cu vîlnicul vişiniu Şi cu fesul ghiorghioliu. CIAUŞANU, v. 38. Mi-oi vinde vîlnicu Şî ţ-oi plăti. GR. S. V, 93. [Femeile erau îmbrăcate] cu fuste de lină, cu zăvelci de lînă, vîlnic... încreţit, alr II 3 352/876, cf. ib. 3 322/872, 3 323/886, 3 352/812, lexic reg. 32, folc. olt. - munt. 400. Vîrlanic în spate, zăvelcă în faţă. NALR - O Π h 305/995, cf. id. h 303, 304. 2. Pînză ţărănească (subţire); învelitoare de cap făcută din astfel de pînză; văl (11). Acolo se ţeseau chilimurile Şi ţărăneştile scoarţe, cît şi pînzeturile de in şi de bumbac sau vîlnicele de borangic portocaliu şi alb. MACEDONSKI, O. ni, 110. Capul este acoperit... cu un văl alb numit vîlnic, ţesut cu multă mătase. CRĂINICEANU, IG. 148, cf. CHIRIŢESCU, GR. 256, izv. xm, 259. Fluturele mîinii un vîlnic a desprins. VOICULESCU, poezii, I, 204, cf. DM. Femeile adunate la horă oferă un frumos spectacol cu iile şi cămăşile lor, cu fotele şi zăvelcile cusute cu desemnuri subţiri şi complicate,... cu vîlnicele de pînză subţire şi de borangic. VIANU, L. R. 88, cf. DEX, H rv 75, v 29,104, ix55, xn261, xvi 11. 0 Fig. Nici faţa holdelor nu se desbrobodise bine de vîlnicul nopţii. CONV. LIT. XLIV, 38. Şi-atîta e de subţire vîlnicu-nnoptării... Că te străvezi prin pieţele zării. VOICULESCU, ΡΟΕΖΠ, 1,118. ♦ (Regional) Cuvertură. Cf. crăiniceanu, ig. 170. - PL: vîlnice. - Şi: (învechit) vîlnică (barcianu) s. f., (regional) vîlnec, vîlnânic (z. mihail, t. p. 95, H v 29, 98, alr π 3 322/872, ib. 3323/886, lexic reg.), vîrlânic (z. mihail, t. p. 95), valnic, valnec (id. ib.), volânie (id. ib.), volnic (id. ib.), vùlnic (id. ib.), vurlânic (id. ib.) s.n. - Din bg. BibjiHCHHK. VÎLNICĂ s. f. v. vîlnic. VÎLÔG s. m. v. välog1. VÎLPAN s. m. v. vulpan. VILSÄN s. m. v. vîlcan1. VÎLŞEBNICIE s. f. (învechi; în limbajul bisericesc) Vrăjitorie, magie (1). Ficior unui fărmăcătorii... de la care şi vlăşebnicia învăţă. DOSOFTEI, v. S. ianuarie 25730, cf. tdrg, scriban, d. - PL: vîlşebnicii. - * Vîlşebnic (< slavon. SA'hUJSENHK’h) + suf. -ie. VÎLŞ0R s. n. v. vîrfuşor. VÎLTÂN s. m. v. vultan. VÎLTÉJ s. n. v. vîrtej. VÎLTELNIŢĂ s. f. v. vîrtelniţă. VÎLTOARE s. f. (Atestat prima dată în 1588, cf. cuv. D. bătr. i, 211/1) 1. Loc adîncit în albia unui nu unde apa formează vîrtejuri, bulboană, (regional) b u 1 b o a c ă ; vîrtej format de apă în acest loc, (rar) turbion;p. ext. învîrtejire, învolburare de valuri. Feciorul ehe sariului... cînd trecea înapoi Nistrul cu notul calului, s-au răpit de vîltorile rîului şi s-au înecat. ŞINCAI, HR. II, 127/29, cf. KLEIN, D., BUDAI-DELEANU, lex., lb, I. GOLESCU, c. Lovi [corabia]... de nişte stînci ascuţite într-o vîltoare stătătoare. GORJAN, H. II, 42/5, cf. ISER, COSTINESCU, CIHAC, I, 115. De cîte ori era să pier în vuitoare;... mai ales de cînd am încăpuit eu singur o corabie şi m-am apucat de negoţ pe seama mea. CARAGIALE, ο. îl, 221. Mureşul era lat,... tulbure-gălbui şi plin de spume şi de vuitori. slavici, O. II, 11. Mintea i se clătină de spaima ce te cuprinde cînd te prăbuşeşti într-o vuitoare. DELAVRANCEA, s. 24. Jos, sub noi, la 4270 VÎLTOARE -764 - VÎLTOARE adîncimi ameţitoare urlă vîltorile Oltului, vlahuţă, R. p. 97. Aprinsese şi Pallas Flota grecească din port în vîltoare pe Ahei înecîndu-i. COŞBUC, AE. 12, cf. ENC. ROM., BARCIANU. Cînd apele sînt mari, ea [albia rîului] se preschimbă în vîltoare şi constituie astfel un serios pericol pentru cine se aventurează pe acolo. CONV. LIT. XXXVI, 965. Un om care, după ce a cercat şi n-a izbutit să ocolească o vuitoare, se aruncă drept în ea cu curajul pe care i-l dă deznădejdea. SANDU-ALDEA, A. Μ. 53, cf. alexi, w., puşcariu, ET. WB. Aruncîndu-şi surtucul, se repezi în vuitoare... Făcea sforţări disperate, înaintînd prin valuri. DUNĂREANU, CH. 240. Este un riu Minicios ce-şi varsă vîltorile-n mare. murnu, l. 235. Oltule cu repezi valuri! Multe, mîndre flori dezmierzi. Dulce le dezmierzi la maluri Şi-n vîltoare mi le pierzi. CERNA, P. 143. N-auzi tu viitoarea cum clocotă-n zări ? IOSIF, V. 118, cf. TDRG, CDDE. în clipa următoare, văltoarea scoase la suprafaţă, ca-ntr-o fulgerare, pe copil, apoi îl supse iar. AGÂRBICEANU, S. 629. în vuitori, cumpene etc., peştele... nu e decît în trecere, în tîrcoaie după hrană, atila, p. 47, cf. resmeriţă, d., severin, s. 140. [Pîrîul] se-nvineţea atunci şi din vîltoare Mă biciuia, zburdalnic, în obraz, Cu stropi mărunţi şi aurii de soare. CAZIMIR, L. U. 28. Ne-am dus... pînă în mijlocul fluviului, şi aci, în locul unde apa face vuitori,... am prins cu fringhiile unul din acele picioare, arh. olt. xm, 113. S-a frînt catargul.. Vin vîltori asupra, Pînzele s-au rupt. lesnea, I. 41. Luminiţa care pîlpîie... trage pe călătorul rătăcit la adînc, pînă la fata şuie care se scaldă în vuitori şi nu-i decît o ştimă vicleană. VOICULESCU, p. I, 45, cf. scriban, d. Vin lăstunii mici la iaz Să se bucure şi scalde în viitoarea de smaralde, arghezi, vers. 408. De pe-un ţărm mutîndu-i, î-a mîntuit spre celălalt peste vîltoare-adîncă. blaga, ροεζπ, 394. Zările se desfac largi într-o parte şi alta, viitoarea apelor se linişteşte, dar în lungul lor primejdiile pîndesc încă. BOGZA, c. O. 376. Ţipetele multor mume care nu-şi aflau feciorii Şi dădeau ocol viitorii Şi-i strigau, plîngînd, pe nume. v. rom. ianuarie 1954, 72, cf. ltr2, dl, dm. Suind pe firul apei zbuciumate, Pînă acolo unde-n lung şuvoi Viitoarea urlătoarelor se zbate. LABIŞ, P. 94. Λ fost prins de viitoarea apei şi tras la fund. SCÎNTEIA, 1972, nr. 9 187. înţelepciune moştenită de la străbuni care... văzuseră bine că doar în jurul stîncilor se stîmesc vîltori CONTEMP. 1974, nr. 11, 6/1. Maghiran de la vîltoare, Nu eşti, bade, rupt din soare. JARNÎK - BÎRSEANU, D. 235, cf. CHEST. IV 39/29, ALR 1427, a II 6. Locurile din parcursul unui riu unde apa e adîncă şi se învîrte în loc sînt denumite: vîltoare..., vîrtej, vîrteşcă, holbură, vîrticuş, hîlboană, bulboană, holboană, sorb, genune. ARVINTE, TERM. 111. Dorul meu şi-al dumitale S-au luat în sus pe vale, Şi-au făcut apa vîltoare. FOLC. transilv. i, 236. în loc să-l scoată din undă In vuitoare îl afundă, se spune despre cel care nu te ajută la nevoie sau în primejdii. PANN, P. v. i, 144/13, cf. zanne, p. i, 299. 0 (Ca termen de comparaţie sau în construcţii comparative, sugerează ideea de abis, de forţă nestăvilită, de repeziciune) Valurile lumii sînt ca viitoarea cu ochi: pă cine trage acolo, îl învîrteşte şi îl suceşte. JIPESCU, O. 133. îi părea că trebuie să se despartă de acest Paris orbitor de lumină, rafinat, atrăgător, ca o vuitoare uriaşă. SANDU-ALDEA, D. N. 35. Simţea... că se cufundă în aprecierile acestora,,ca-ntr-o vîltoare din care nu mai poate ieşi. AGÂRBICEANU, A. 101. Cuprinşi de panică, fugarii se aruncară în stradelă ca într-o vîltoare. BRĂESCU, A. 142. Plăpînd şi slăbit, copilul cădea ca într-o vîltoare în furtuna acelui început de iarnă. SADOVEANU, O. XXI, 555. Ceva te copleşeşte şi te ameţeşte, ca o văltoare. CĂLINESCU, S. 142. Zi cu zi, ca într-o vîltoare, Aretie e tîrită în viaţa de familie a Silionilor. viNEA, L. Π, 17. 0 (Fig.) Am plecat deci înainte... lăsîndu-ne în jos ca şi prin gîtlejul unei afunde vîltori TURCU, E. 203. M-au alungat vîltorile pe-afară. Şi-n geana lor eu n-am avut răgaz Să văd cum noaptea-n giulgiu mă-nfăşoară. GOGA, ΡΟΕΖΗ, 247. O, steaua mea, alungă norii, Să-ţi sorb clipirile senine, Să trec prin furia viitorii, Cu ochii ţintă către tine. cerna, p. 24. Vedeam parcă... o armonie dumnezeiască luîndu-mă cu Mărgărita o dată în vîltorile ei. VOICULESCU, P. II, 288. Văd... clipe fugare de lumină şi de umbră, în grăbita vîltoare spre moarte. SADOVEANU, ο. XIX, 159. Ne-am ridicat... la o altitudine... inaccesibilă viitorilor şi stihiilor. românia literară, 1973, nr. 2, 22/4. 0 (Ca epitet, precedînd termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”) Dintr-o vuitoare de volane albe, ce-l cuprindea spumegătoare din cap pînă mai jos de picioruşe, ieşea doar un chip vag de păpuşă. voiCULESCU, p. ii, 221. 0 (Prin analogie) Se apropiaseră de viitoarea sloiurilor. ardeleanu, v. P. 228. ♦ (învechit şi regional) (Ploaie însoţită de) vînt puternic, cu vîrtejuri; vijelie1. Cf. scl 1969, 391, dl, dm, H iv, 3, ib. x, 353. Venit-o vîntu Răsturnînd pămîntu Şi-o adus vîltorile. MARIAN, INS. 453, cf. alr 11979/571, 708, 885. ♦ (Rar) Loc mlăştinos. Cf. cdde. ♦ (Prin nordul Munt. şi prin sudul Transilv.) Cădere de apă, cascadă. Cf. chest. iv 43/176g, alr i 430/780, 800. 2. F i g . (De obicei cu derminări în genitiv care arată felul, natura) (Stare de) agitaţie, chin, frămîntare, zbucium (1); tulburare, tumult. V. zarvă (1). Sub tot acest Babei, există o limbă românească, care-şi are geniul ei; sub toată această vuitoare veşnic mişcătoare, există un popor statornic. CARAGIALE, o. iii, 97. Ştie bine că-naintează înspre-a peirii de veci vîltoare. vlahuţă, S. A. I, 48. Mi se prăvăleau gîndurile, ca-ntr-un potop de întuneric, în viitoarea pustiitoarei vremi id. ib. H, 9. Lipsit de experienţă, bun, blînd... el a fost apucat de viitoarea vieţii bucureştene. GHEREA, ST. CR. ΙΠ, 126. Se va topi în viitoarea patimilor generaţia istovită. BACALBAŞA, S. A. I, 253. Moştenitorii părăsesc şcoala şi se aruncă în viitoarea de spinărilor, ap. tdrg. Oamenii... se preocupă... de politica de azi şi de protagoniştii pe care-i tîrăşte în viitoarea ei. iorga, P. A. II, 32. Se aruncase aşa în viitoarea lucrului mai mult ca să uite, ca să poată trăi, să-i treacă mai uşor zilele lungi ca săptămînile. AGÂRBICEANU, S. 475. Trăim... în viitoarea cosmică de atracţie şi respingere. PÂRVAN, I. F. 181. Lasă mult în urmă pe cei doi şi toată vultoarea şi toată năpasta. PAPADAT-BENGESCU, Ο. II, 135. Viitoarea patimilor. RESMERIŢĂ, D. Ca să mă ameţesc, mă aruncai în vîltoarea vieţii de petrecere şi cu aşa avînt că am speriat cu desfrîul şi cu risipa Bucureştii M. I. CARAGIALE, C. 4270 VÎLTOARE -765 - VÎLTURA 87. Geniul lui a fost descîntat să reziste viitorii ARH. olt. X, 416. Nu mai sînt copii;... pe neaşteptate au fost aruncaţi în viitoarea vieţii în mijlocul unor tragedii neasemuite în istoria omenirii LOVINESCU, C. IV, 192. Viitoarea ziaristicei îl absorbea tot mai mult. rebreanu, r. i, 240. în lume m-ai dat, In vîltorile grele Atît de blazat. BACOVIA, O, 117. Le căzuseră toţi feciorii şi ginerii şi fetele şi surorile în viitoarea morţii SADOVEANU, O. XXI, 312. Învîrtiţi în viitoarea problematicei filosofice, bărbaţii iluştri veneau la mînăstire ca să-şi repauzeze graiurile contradictorii ale forului interior. ARGHEZI, S. χπ, 268. Potolirea Sultanei bucură pe loanide, care socoti că scăpase din vîltoare. CĂLINESCU, B. I. 207. în loc de a-şi vedea de carte, acuzatul se aruncă în viitoarea luptelor politice, id. ib. 331. Privesc nedumeriţi.. fără să înţeleagă nimic, cu amorţeala lor flegmatică, din această vîltoare generoasă. RALEA, s. T. I, 349. Cine vine, cine trece, Prin viitoarea nopţii, rece? PARASCHIVESCU, C. Ţ. 120. Viitoarea dragostei, nebuna, Cu deznădejdi eu am cercat, v. ROM. ianuarie 1954, 14. într-o vîltoare ca asta, e inutil să încerci să-ţi astupi ochii şi urechile. Pentru sau împotrivă, eşti constrins să participi H. LOVINESCU, T. 287. în dreptul cîrciumii.. am auzit glasuri şi s-a petrecut vîltoare. VORNIC, P. 68, cf. DL, DM. în vara anului 1844, Alecu Russo se întoarce la Iaşi, intrind în mediul local şi în viitoarea evenimentelor din preajma lui 48. IST. LIT. ROM. n, 491. Omul modem, cuprins în marea vîltoare a secolului T iunie 1964, 67. Viitoarea întrecerii... pentru realizarea prevederilor planului SCÎnteia, 1972, nr. 9171. Nici în viitoarea celor mai dramatice evenimente... să nu uităm. MAGAZIN IST. 1972, nr. 7, 58. Oraşul respira liniştit, se odihnea după vîltorile de peste zi ROMÂNIA LITERARĂ, 1993, nr. 2, 12/1. N-a mai revenit niciodată, înghiţit de bună seamă de viitoarea evenimentelor, ib. 1933, nr. 7, 20/3. ♦ (învechit, rar) Forţă, măreţie (a lui Dumnezeu). V.vîlvoare (1). Nu vultoarea lui va struncina pre voi şi frica de la el va cădea preste voi? BIBLIA (1688), 3682/33. 3. Bazin amenajat sub o cădere de apă, în care ţesăturile se dau la piuă (3) sau se spală; p . ext. piuă rudimentară acţionată de căderea unei ape. Vîlceşti cu 3 mori şi cu 4 pio şi cu o ultoare (a. 1588). cuv. D. bătr. i, 211/1. Sadna cu 4 mori şi cu dou pio şi cu o vuitoare (a. 1588). ib. 211/8, cf. lb, cihac, i, 115, cdde. Din cauza lipsei de ape mai mari cu ajutorul cărora să poată forma căderi trebuincioase pentru vîltori,... ţesăturile lor sînt rudimentare. GR. S. II, 26. Ţoalele (covoarele) se trec prin vîltoare, unde se pospăiază părul pe ele. precup, p. 22, cf. pascu, s. 51, dhlrii,492, gr. s. v, 46, X, 249. Instalaţii foarte vechi, ca ştezele şi vîltorile,... sînt făcute în întregime din lemn, de către anumiţi ştezari... care au învăţat acest meşteşug din bătrîni. apolzan, p. I. 40. După ce au fost ţesute, ţoalele trebuiesc duse la „văltoare”, unde se îngroaşe, id. ib. 40, cf. dl, DM, Η xvn 236, candrea, ţ. o. 53, com. din ZAGRA - NĂSĂUD. Vîndu mori, vîndu vîltori, Vîndu dealuri cu viori BÎRLEA, B. 25, cf. T. papahagi, m. 236, com. din braşov, alr i 239/249, 1 727/341, 343, lexic reg. 95, bîrlea, L. p. μ. π, 287, 500. ♦ Scoc (2) (la moară); (regional) bulboacă, irugă. Cf. ddrf. Se numeşte scoc şi adîncitura ce face apa din gios de moară. Se mai zice şi vuitoare sau bolboacă. damé, T. 148, cf. pamfile, I. C.181, CDDE. De fapt la locul numit „La vîltori” se găsesc vîltori pentru vîltorit păturile de lînă. DR. X, 249. De cele mai multe ori, şteaza este însoţită de „vuitoare”... în care apa... se învîrteşte ca într-un bazin. APOLZAN, P. I. 91, cf. alr-m iv h 953/222, 955/222. 4. (Regional) Crescătorie de peşti (Baia - Lipova). Vama de negoţ şi trecerea să fie ale popii Agaton şi ale călugărilor... şi vîrşiile şi viitoarea de pescuit ARH. OLT. xn, 177, cf. chest. rv 68/113. 5. (Regional; în forma vîltur) Sul de lemn pe care se înfăşoară urzeala. Cf. pascu, s. 130. 6. Scînteiere, învolburare; văpaie (2), vîlvătaie (2). Brînduşa... Fiind fermecătoare... Sîtirea dracii din vîltoare, Ba cu fermecături neauzite Oamenii strămuta. BUDAI-DELEANU, Ţ. 207. Stelele scînteietoare Legănate strălucesc, Şi-n cereasca lor vulvoare Se topesc şi înfloresc. BOLINTINEANU, p. I, 411. Din frămîntarea lucioasă ce zărea Că sapă împrejuru-i o roşie vîltoare, Din care e-ajunsă de flăcări arzătoare, Simţi că se aruncă Satana peste ea. MACEDONSKI, O. I, 93. O vîltoare de scîntei se ridică în văzduh, risipindu-se într-o vijelie de stele căzătoare. REBREANU, R. II, 107. Să prind o clipă numai cu rumena-i vîltoare, In pumnii mei de oase un asfinţit de soare. LESNEA, C. D. 62, cf. DM. 7. (Prin nordul Mold.; în forma ultoare) Hogeag, fumar. Cf. chest. π 262/233, 235. 8. (Pin Mar am.) Dans popular care se execută de flăcăi în ziua de Paşti; melodie după care se execută acest dans. Cf. varone, d. 153, t. papahagi, i. 81. - PI. vîltori. - Şi: (popular) vultoâre, (învechit) ultoâre, (regional) voltoâre (lb, cade) s. f., vîltùr, vuitor (pl. vuitori) s. n., vuutoâre (candrea, ţ. o. 53), holtoâre (arvinte, term. 111, alr i 1979/708), hultoâre (cihac, i, 115, SCRIBAN, d., h x 353) s. f. - Lat. * voltoria < lat. * voltus, part. de la volvere. VILTOR s. m. v. vultur. VÎLTOR vb. I v. vîltura. VÎLTORÂR, -Ă adj. v. vulturar. VÎLTORÎ vb. IV v. vîltura. VÎLT0RIŢĂ s. f. v. vultoriţă. VILTUR1 s. m. v. vultur. VÎLTÙR2 s. n. v. vîltoare. VÎLTURA vb. 1.1. Refl. A se învîrti repede în cerc, în vîrtejuri; a se învîrteji, a se învolbura. Cf. alexi, w., TDRG, cade. 0 F i g . înainte ca gîndurile ce se viitor au în adîncimile tulburi să aibă răgaz a se limpezi, pleoapele se închiseră, rebreanu, O. IX, 109. 4278 VÎLTURA - 766 - VÎLVĂ1 2. T r a n z . (Regional) A piua. Cf. cade, candrea, ţ o. 53, com. din zagra - năsăud. Izmenele cele de iarnă Ţi le-a vîltura la vară. bîrlea, l. p. m. n, 287. - Prez. ind.: vîlturez. - Şi: vîltorâ vb. I, viitori vb. IV, vulturâ (candrea, ţ. o. 53), vunturâ (id. ib.) vb. I. - V. vîltoare. VÎLTURA s. f. v, vultoră. VÎLTUROÂICĂ s. f. v. vulturoaică. VÎLVÂIE s. f. (învechit) Vîlvătaie (1). Cf. pouzu. ddrf, barcianu, alexi, w., cl 1967, 91. 0 (într-o construcţie comparativă) Cugetele aceste-i spăriau sufletul ca nişte vulvoaie aprinse. CONV. lit. iv, 189. - PL: vîlvăi. - Şi : vulvoaie s. f. - De la vîlvîi. Cf. v î 1 v o i. VILVARE s. f. v. vîlvoare. VÎLVÂŞ s. m. 1. (Ban. şi prin sudul Transilv.; în basme şi în superstiţii) Fiinţă înzestrată cu puteri supranaturale, care are darul de a şti, a prevesti ce se va întîmpla sau de a determina să se în tîmple ceva. V. fermecător, magician, vrăjitor. Cf. t. papahagi, c. l. 51, alel XXV, 48. Moşul acela... să luptasă cu paralei şi cu zmei, şi pre toţi îi biruisă; el fusese un mare vălvaş pre vremea lui, dar despre toate puterile şi meşteşugurile lui nime nu ştia nimic, ci toţi îl ţineau de un biet moş amant. Cătană, Ρ, B. n, 72. Eu mi-s vîlvaş, pot aduce ploaie şi o pot opri. L. COSTIN, GR. BÄN. n, 206, cf. lex. REG. n, 38. Fişării - ăl mai măre o fost vîlvaş - cîn * să vorbesc că să duc să-l prindă. O. BÎRLEA, A. P. i, 359. 2. (Prin sudul Transilv.; în superstiţii) Stafie, strigoi. întîlnii noo moroni Cu noo strigoni, Noo săzetaşi Cu noo vîlvaşi. GR. s. v, 52, cf. alr n 4 233/2. - Pl.: vălvaşi. - Şi : vîlhâş s. m. alilxxv, 48. - Vîlvă1 + suf. -aş. VILVĂ1 s. f. I. 1. (în textele bisericeşti) Astrolog; mag, vrăjitor; s p e c . (la pi.) cei trei regi care au venit la Betleem să se închine pruncului Iisus. Vîlfele de la răsărit (a. 1574). ddrf. Ducîndu-se vîlhvele, iată îngerul Domnului în somn ivise lu losif CORESI, tetr. 3. Atunce Irod furiş chema vîlhvele şi ispiti di inşii. id. ib. Era ucenici Iu Valam, vîlhvul. id. ev, 500, cf. tdrg, dr. ut, 418, scriban, d. 2. (în mitologia populară) Fiinţă fabuloasă, imaginată ca o femeie frumoasă (şi bună) sau ca un şarpe, un cocoş etc., care (de obicei) protejează apele, casele etc. V. du h, zînă, ştimă. Deci numai o vîlfă stăpînitoare şi împărăţia unui să fie Ş-întru dalba noastră ţigănie. budai-deleanu, Ţ. 339. Se crede că fiecare casă are o vîlvă carea o păzeşte şi carea să zice că este un şerpe. LIUBA - iana, M. 94, cf. enc. rom. Vîlvele... umblă pe la miezul nopţii pe dealuri, pamfile, duşm. 268. Prin unele locuri ardelene se crede că în acea noapte, pe la miez, umblă vîlvele. id. cer. 81, cf. GR. S. v, 389. Greu e cum să le dai de urnă [comorilor]. Iar după ce le-ai aflat, cum să le intri în stăpînire fără să te pocească.., vîlva lor. c. petrescu, R. DR. 138. O fos mai tare el dăcît aialaltă vîlvă. arh. folk. iu, 141. Duhul casei... va apăra casa de primejdia duhurilor rele, orice casă trebuie să aibă această „vîlvă”. pribeagul, p. r. 25, cf. scriban, D. E zîna (vîlva) care prefăcea cătanele în piatră. călmescu, b. 92, cf. dl, dm. Vîlfă sau vîlvă, un şarpe imaginar existent numai în imaginaţia poporului, locuieşte sub casele oamenilor şi priveghează asupra sănătăţii lor. Η χνιπ 74, cf. chest. V/178/27. Toată casa are vîlva ei [care] păzeşte casa. alrt π 320, 0 (într-un descîntec) Să potoleşti: Uza, Vîlva, Urîciunea, Pîrîciunea, Făcătura. PÄSCULESCU, L. P. 123. 0 Expr. Se bat vîlvele, se spune atunci cînd este timp unt, mai ales cînd plouă şi fulgeră. Cf. lb, iser, şandru-brînzeu, jina, 245. Pe toţi şi toate-n nopţi, cînd vîlvele se bat, Ii poţi vedea-n lumini de-o clipă, blaga, ροεζπ, 394, cf. rev. crit. in, 172, densusianu, ţ. η. 102. Atuns rup lemnili dîn rădăşină, cîn să bat vîlviii. arh. folk. m, 141, cf. com. din loman - sebeş, mat. dialect, i, 271. ♦ (Şi în sintagmele vîlva băii sau vîlva băilor) Zînă despre care se crede că stăpîneşte, supraveghează şi distribuie comorile dintr-o mină de aur. Cf. lm. Găina din poveste era vîlva băilor şi ea a dus aurul cu sine în părţile unde a zburat. marian, nu. 70, cf. barcianu. Vezi că cu vîlva băii nu te poţi prinde, că ea îi mai mare peste aur. pamfile, com. 24. Vîlva băii dă de ştire că se apropie o nenorocire: bate din ciocane şi huieşte! AGÂRBICEANU, A. 186, cf. alexi, W. Credinţa în „vîlva băii” sau „săcrea-ta”„. a pătruns adînc în mentalitatea moţului băieş. DR. iv, 1 013, cf. scriban, d. Nu4 mai desmierda... că de acum una vîlva băii, dînsa să-l desmierde! davidoglu, m. 75, cf. dl, dm. E cunoscut că băile au vîlvă. românia literară, 1972, nr. 2, 18/3. Pe N. N. l-a dus vîlva la aur. viciu, gl. 98. Fiecare baie îşi are vîlva ei... care supraveghează şi distribuie aurul prin băi FRÎNCU-candrea, m. 40. ♦ (Şi în sintagmele vîlva pădurii sau vîlva codrilor) Mama-pădurii (v. m a m ă ΙΠ). Broaştele au fost mai harnice decît noi ori jderii ori poate vîlvele codrilor. CONV. lit. x, 284. Cine rupe din ele, acela are să se lupte cu vîlva pădurii slavici, ap. tdrg, cf. enc. rom., candrea, f. 165., pamfile, duşm. 212. Vîlva pădurii, de vorbeşti pim păduri. ARH. FOLK. v, 166, cf. 164, Este în pădure o vîlvă în forma unei muieri cu părul pînă-n călăi alrt π 269, cf. 50. ♦ (Regional) Vrăjitor (despre care se crede că ar stăpîni furtunile şi grindina). V. ş o 1 o m a r (1), ş o 1 o m ă ţ. Năinci vrieme, îm bătrineţă, o fost vîlve. Acu nu să scie d-aia. arh. folk. iii, 141, cf. 156. τ. i, 271. ♦ Stafie, strigoi. îi sparge [mortului] pielea şi nu vie, şi nu se bage vîlfa aceea. fd iii, 160. Am văzut vîlva vecinului care a murit acum o săptămînă, mat. dialect, i, 271. ♦ Zînă. Plecă zîna... că doară omul, că-i numai om, şi cîte trebşoare nu mai are, dar o zînă? O vîlvă? reteganul, p. v, 17. E zîna (vîlva) care prefăcea cătanele în piatră. CĂLINESCU, B. 92. ♦ (La pi.) Iele. Ielele se mai cheamă şi „nemilostive, dînse,... vîlve”. pamfile, duşm. 260. ♦ (Regional) Fiinţă căreia i se atribuie însuşiri supranaturale, puteri magice, puse în slujba colectivităţii din care face parte. O fost o turmă d’i lupt’î cu vîlva lorii, arh. folk. v, 166, cf. 4284 VÎLVĂ1 - 767 - VÎLVĂ1 chest. V/180/26. ♦ F i g . (Regional) Epitet depreciativ pentru o femeie zăpăcită, nebună, zurlie (Săpata de Sus-Piteşti), udrescu, gl. ♦ (Regional) Căţeluşă vioaie, sprintenă, de obicei roşie ia păr (Săpata de Sus-Piteşti). udrescu, gl. ♦ P . anal. Persoană care are rolul cel mai important în colectivitatea din care face parte; ceea ce e mai bun, mai ales, mai de seamă la un lucru; frunte, vîrf. Femeia este vîlva căsii, conducătoarea întregei gospodării. COMAN, GL. Π.Ί. (învechit şi regional) Faimă, renume; autoritate; prestigiu (1), putere (Π 1); fală, pompă1 (1). Semeţindu-să Ştefan Vodă pentru vîlha ce-i mergea cu noroc la războaie, strîns-au ţara şi cu mare urgie au intrat în Ţara Muntenească, ureche, l. 136. Solul leşăsc ş-au dat solia... întrînd în Ţarigrad cu aceea podoabă şi vîlhvă cît este în voroavă ţarigrădenilor. M. COSTIN, O. 88. Ţara, cu nărocul, cu cîrma şi vîlfa vestitei domniei lui Vasilie Vodă... au stătut neclătită de nimea. id. ib. 130. Ce ar fi mai mare şi mai vestită împăraţilor laudă şi în lumea toată vestea şi vîlhva, decît a apăra asupriţii N. COSTIN, L. 385. Grigorii Vodă să gătie să purceadă cu mare vîlfă de al triile rind în Ţara Muntenească cu domnie. neculce, l. 52. Aceste cinci jigănii în locul a toată vîlfa şi în chipul a toată stema a alaltor cu patru picioare era. cantemir, i. 1.1, 126. Dzisă că, de nu să va strica vîlfa Inorogului, mreajea lui ceva să vînedze nu poate. id. ib. n, 159. Cu toţi căutau să vază pre catane cum sosesc în laşi... vestindu-se vîlfa nemţilor de izbîndă asupra turcilor, let2 m, 59. Vom fi pururea credincioşi domnilor Vladislav craiului şi Edvigei crăiesel.., vîlva şi cinstea lor o vom înălţa cu toată puterea, şincai, ap. hasdeu, i. c. i, 73. Folositoare şi desfătată pentru fieştecare om, fie ce vîrstă sau vîlvă va fi. id., în şa i, 659. Ce-mi foloseşte vîlfa împărătească, puterea armelor, cinstea lumii? MAIOR, P. 51. Un sîngur stăpînitoriu, măcar să fie el strins cu multe legi şi să aibă vîlfă cît de mică, totuş din vreme în vreme el ştie aşa a-şi mări putinţa, budai-deleanu, ţ. 358, cf. lb. în braţul lui slava Frânţii craiul au încredinţat. - Du-te să zmereşti, îi zice, vîlfa acelui turbat. POGOR, henr. 185/22. Mai mult li să înalţă vîlva cu mulţimea noroadelor celor de supt dînşii. arhiva R. I, 6/ 12. Acea vălfă, acea fală, acea inimă măreaţă Ce în crudul Catilina văz cu scârbă şi cu greaţă. CONACHI, P. 283, cf. iser, pontbriant, d. Francesismul a avut o vîlfă abia de cîţiva ani, fără a fi cîtuşi de puţin limba eclesiastică şi oficială a ţării hasdeu, i. c. I, 275. Vede a lui Toporski ceată Ciuntită, risipită şi-n tabără-alungată... Şi simte mîndrul Cîrjă o mare vîlfă-n sine. alecsandri, ροεζπ, 230. Moţoace, vîlva lumii e nu cu nalte maluri, id. τ. Π, 109, cf. cihac, ii, 446. Bătrînul şi nebiruitul Sinan-Paşa - spaima creştinătăţii, ... venea cu oaste multă şi cu vîlvă mare. vlahuţă, r. p. 29, cf. ddrf. Multe sînt căzute, ce din greu Se vor scula şi multe iar, avînd azi vîlvă mare, Cădea-vor. ollănescu, H. A. P. 9. Şi-a venit un negustor Plin de bani, cu vîlvă mare, Cumpăra copii, coşbuc, f. 80, cf. barcianu, alexi, w., tdrg. Haina cu care se făleşte păcurarul şi pe care o poartă de vălvă este cămaşa şi izmenele unse cu unt de oaie. PRECUP, P. 16. Vîlhva ce se câştigă, cătră care a ne nevoi slava ne îmboldeşte, arhiva r. i, 153/8. La noi în Muntenia hoţea cu vîlvă un omuleţ cărunt, voiculescu, p. ii, 6, cf. scriban, d., dl, dm, contribuţii, m, 19, com. din piatra-neamţ şi din zagra — năsăud. 0 F i g. Să vedem cum străluceşte... vîlfa veacurilor trecute, uricariul, i, 65/17. Cerînd noi credit de zece milioane, voim cu aceasta a ne găti, spre a ţinea pretutindeni drepturile, cinstea şi vîlfa steagului nostru. GT (1839), 91. Mintea ta, sărmane, ... Au făcut şi sprijineşte struna acea nevăzută, A căreia vîlfă-ascunsă trage trupurile toate? CONACHI, P. 260. Vedea cum cetăţi întărite... Cu vîlva atîtor coroane, ca pleava se spulberă-n vînt, vlahuţă, S. A. 1,195. ♦ Impuls, îndemn; tărie. Zic să să fie arătat... sfintul mucenic Procopie, umblînd deasupra războiului călare şi într-armat ca un viteaz, fiind într-ajutoriu lui Ştefan Vodă şi dînd vîlhvă oştii Iul ureche, l. 97, cf. N. COSTIN, l. 277. Frunza din tine-a picat, Vîlfa frunzei şi-a picat, Jurămîntul l-ai călcat. BUD, p. p. 45. Fă tu tot ce poţi, Şi-apoi ia-le uşor Dragostile lor, Toată vîlva lor, Omenia lor. pîrvescu, c. 76, cf. marian, s. r. m, 104, com. din jina - sebeş. ♦ Ştire, veste care circulă de la om la om; zvon (4). Cf. polizu. Se lăţise vîlva-n lumea-ntreagă de bunătatea şi harul cel mîntuitor al sfintului. vlahuţă, R. p. 75. Decît a vîlfei uşoară sfară Mai dulce-i moartea cînd naşte-o ţară. rev. crit. i, 46, cf. tdrg, resmeriţă, d. Vîlva cu femeia care a înghiţit un şarpe a făcut astfel ocolul satului., şi a ajuns înflorită de atîtea guri în orăşelul de reşedinţă. VOICULESCU, Ρ. n, 255. Aşa merge vîlva. SCRIBAN, D. Vîlva creştea treptat, ca o flacără. papadat-bengescu, o. n, 18. Rea vîlfă am auzit despre voi. h xvm 74. 2. (Mai ales în construcţii cu verbe ca „a face”, „a produce”, „a stîmi”) Agitaţie, însufleţire sau frămîntare, zarvă provocată de vorbe, fapte, atitudini etc. deosebite. A făcut cea mai mare vîlvă să nu fie curînd sau mai tîrziu învinovăţit că a ucis. man. sănăt. 4/6. Acela pentru care s-ar fi făcut prea multă şi foarte mare vîlvă se alegea senator, aristia, plut. 141/12. împregiurarea asta a făcut vîlvă în popor. id. ib. 250/18. Se făcuse vîlvă că feciorul de împărat este îndrăgostit cu o zînă. ispirescu, L. 186, cf. alexi, w., tdrg. Venirea notarului Popescu nu stîmi nici o vîlvă în Văleni Mulţi nici nu-l luară în seamă, agărbiceanu, a. 217. îndrăzneala exhibării... a făcut vîlvă între nenumăraţii gură-cască contemporani. PÂRVAN, î. F. 71. Pricina acestor povestiri e o întîmplare grozavă, care a stîrnit mare vîlvă în sat. soveja, o. 74. E mare vîlvă în oraş. resmeriţă, d. Ştiam ce vîlvă urma să stîmească fapta mea, o ştiam prea bine, dar nu de judecata celor vii mi-era teamă. Μ. i. CARAGIALE, c. 84. Fila cu-al tău nume... Va produce oarecare vîlvă-n lume. minulescu, vers. 278. Se făcuse vîlvă mare, tocmai atunci, în jurul unei vrăjitoare care sta într-un bordei. SIMIONESCU, F. R. 293. Cînd iese în mai mare număr, stîmeşte mare vîlvă în popor. G. M. ZAMFERESCU, M, D. n, 149. Venirea plutonului de jandarmi n-ar fi făcut nici o vîlvă dacă n-ar fi sosit Elefterescu în urma lui. POPA, V. 211. Mai ales atunci, închiderea Doamnei Ecaterina la cuptorul Bostangiilor făcu la Stambul o nemaipomenită vîlvă. GANE, tr.v. 137. Surparea atîtor case boiereşti a făcut vîlvă şi sunet 4284 VÎLVĂ1 -768 - VÎLVĂTAIE mare, şi-n ţară, dar mai ales peste hotar. SAîX)VEANU, O. V, 663. O pildă nespus de instructivă ne oferă sociologia. Unii scriitori şi cugetători fac multă vîlvă în jurul ei D. GUŞTI, P. A. 111. Răzvrătirea lui Şerban, marele ban al Craiovei, a produs, fireşte, vîlvă mare. ARH. OLT. xvn, 206. Crima aceasta a făcut atunci în satul nostru o mare vîlvă. moroianu, s. 179. Aşa merge vîlva. SCRIBAN, D. Planurile sale de reconstrucţie a templului... făcuseră o vîlvă enormă. OPRESCU, î. A. IV, 132. Nu puteau să tolereze vîlva pricinuită... Pretutindeni poporul se grămădea să-i vadă. arghezi, s. x, 208. Cînd o mamă face prea mare vîlvă cu intenţia de a mărita o fată, ratează chestia, fiindcă pretendenţii se sperie. CĂLINESCU, E. O. Π, 262. Izbucneşte vîlva în jurul epigramei. VIANU, L. R. 372. Descoperirile... din domeniul tehnic ori ştiinţific... se anunţă cu vîlvă şi cu reclamă, ralea, s. t. i, 131. La Larini opărind Evghenii, O mare vîlvă a produs între vecini şi rubedenii, v. rom. ianuarie 1954, 21. A fost vîlvă mare, căci a ieşit la iveală toată blestemăţia omului, pas, z. I, 161, cf. DL. Dată fiind vîlva produsă de procesul din 1863, ... este firesc ca relatarea lui să nu lipsească. s. C. ŞT. (iaşi), 1957, 265. îi veni în minte o întîmplare stupidă, care făcuse vîlvă pe vremuHle sublocotenţiei lui T. popovici, s. 238, cf. DM. împărţirea veniturilor... a stîrnit vîlvă mare, ... zile în şir s-a vorbit despre asta, atunci, lăncrănjan, c. iii, 35. S-a iscat vîlvă în presa literară asupra paternităţii poemei. ROMÂNIA LITERARĂ, 1968, nr. 11, 5/1. A publicat o carte care a făcut multă vîlvă. magazin ist. 1972, nr. 3, 78. Acest Hary Brummer făcuse vîlvă înainte de război. ţoiu, G. 7. ♦ Rumoare, gălăgie. Cf. pontbriant, d., COSTINESCU, ddrf, alexi, w. Era un foşnet nedesluşit... O vîlvă depărtată care acum căpăta glas. papadat-BENGESCU, Ο. Π, 18, cf. RESMERIŢĂ, D. 3. Punct culminant al unei acţiuni sau al unei situaţii, al unui fenomen în desfăşurare, toi (4). Aşa vedem pe strălucitul stat al Romei... răsturnat din vîlfa mărirei. albineţ, M. 5/4. Agiunse la vîlfa puterniciei şi a mărirei, îmbătat de graiurile linguşitorilor. SĂULESCU, HR. I, 36/14. Sufletul ei cerea zgomotul veseliilor, strălucirea averilor, vîlva trufiilor. ODOBESCU, S. in, 206. Cu setea de lupte în vîlfă, cumanii se-ntoarseră spre ţărmul mării. EMINESCU, o. XIV, 105. Bietele gînduri şi-au ars aripele-n para durerii; Grele îmi par, ca de plumb, în vîlva atîtor mizerii, vlahuţă, S. a. I, 58. Cînd ai iluzii sfărmate, cînd în vîlva atîtor mizerii un frig ca de moarte te-apucă, desigur numai durere vei vedea împrejuru-ţi. GHEREA, ST. CR. I, 201, cf. ALEXI, w. Pe atunci era vîlva latinismelor, ap. TDRG. Nu putea scăpa tălmăcitorul de înrîurirea vremelnică grecească, scriind tocmai în vîlva epocei fanariote. CONV. UT. VII, 330. Vîlva influenţei slavoneşti. SCRIBAN, D. III· (Rar) Foc mare, vîlvătaie (1). Cf. I. golescu, c. Cînd foc cu focul se întîlneşte, Se-mbrăţişează şi se-nno-ieşte, O vîlvă scoate şi-a încetat. bolliac, O. 141, cf. TDRG, RESMERIŢĂ, D., SCRIBAN, D., CL 1967, 91. Foc de trei părţi le punea, Vîlva-η ceriu să ridica... împăratul foc vedea, păsculescu, l. p. 193. Perdaf de spirt că le da, Foc de trei părţi le punea, Vîlva-n ceri să ridica. balade, m, 125. - Pl.: vîlve. - Şi: (învechit şi popular) vîlfa, vîlfă, vâlhvă, vîlhvă, s. f., (învechit) vîlhv subst. - Din slavonul &ΛΤ\χ&Λ. VILVĂ2 s. f. (Regional) Vîltoare, bulboană într-un rîu (Rîmnicu-Vîlcea). lexic. reg. n, 33. - Pl.: vîlve. - De la vîlvoare, prin derivare regresivă. VÎLVĂ3 s. f. (Neobişnuit) Smoc de păr. Prin părul tău în vîlvă vrăjită mîna-mi trece, calinescu, l. l. 131. - Pl.: vîlve. - V. vîlvoi. VÎLVĂI vb. IV v. vîlvîi. VÎLVĂIÂLĂ s. f. v. vîMială. VÎLVĂIRE s. f. v. vîlvîire. VÎLVĂIT0R, -OARE adj. v. vîhîitor. VÎLVĂR vb. I v. vîlvori. VÎLVĂRÂC subst. (învechit, rar) Pară de foc. Cf. alexi, w. - Pl.: ? - Vîlvori (pl. lui vîlvoare) + suf. -ac. VÎLVĂR IE s. f. (Regional) Pară de foc, vîlvătaie (1). Cf. BARCIANU, ALEXI, w., CDDE, SFC ffl, 74, COMAN, GL., udrescu, gl. ♦ F i g. Zarvă, scandal. A făcut nebuna o vîlvăraie în sat, de parcă s-ar fi aprins pămîntul. udrescu, gl. - Pl.: vîlvărăi. - Vîlvă1 + suf. -ăraie, prin apropiere de flăcăraie. VÎLVĂRÂU s. n. (Rar) Flacără. Cf. CL 1967, 91. - Pl.: ? - De la vîlvăraie, cu schimbare de suf. VÎLVĂREÂLĂ s. f. v. vîlvoreală. VÎLVĂRÎ vb. IV v. vîlvora. VÎLVĂT s. n. (Prin nord-vestul Munt.) Vîlvătaie (1). Cf. udrescu, GL. ♦ F i g . Veste, zvon; vuiet. Vîlvăt mare trece-n zare Peste şapte-opt hotare. udrescu, GL. - Pl.: ? - De la vîlvătaie. VÎLVĂTAIE s. f. 1. Pară de foc, flacără (puternică, mare, dogoritoare), v. v ă p a i e (1), vîlvoare (1), pălălaie, flăcăraie, (rar) p ăl ăl ai că, (regional) bobotaie, bolbotaie, pălălăială; p. ext. foc violent (şi mistuitor), intens, cu flăcări puternice mari, pîrj ol (II); (regional) vîlvăială, vîlvoreală (1), (neobişnuit) vîlvotă (1). Zări spre răsărit abia licărind o mititică vîlvotaie... şi o luă într-acolo. Se duse, se duse şi la foc nu mai ajunse, ispirescu, l. 347. Sultănichii, 4298 VÎLVĂTAIE - 769 - VÎLVĂTAIE privind la vîlvătăile din sobă, i să păruse c-a văzut gura şi muncile iadului. delavrancea, s. 26. Un foc ce ardea cu vîlvătăi... şi făcea ca întunecimea de primprejur să pară mai deasă, macedonski, o. ih, 11, cf. ddrf, alexi, w. în vîlvătăi dispari, Salamandro! GORUN, F. 54. Copiii mai înteţesc o dată focul zdravăn şi mai sar la întrecere peste vîlvătăi. MUSCEL, 87. Colo, cătră sară, Straşina de paie A-nceput să ardă Foc cu vîlvătaie. GOGA, poezii, 130. Vîlvătaie ce urcă spre înălţimi într-un capriciu. ANGHEL, PR. 127, cf. tdrg. Se plimbă vîlvătaia pe fierosteie şi vase. PAMFILE, VĂZD. 57. La lumina asta a lunei se mai adăuga şi aceea pe care o da vîlvătăile unui foc cumplit de mare. LUNGIANU, C. 45, cf. resmeriţă, d. Lumina vîlvătăiei începu să pălească înăbuşită de lumina zilei, scufundîndu-se parcă în zidul de foc ce tivea marginile cerului... Trîmbele negre de fum... se încolăceau şi se fringeau ca nişte braţe arse. REBREANU, R. Π, 108. Tabla tuburilor sună aiurarea tuturor... O grăbită alchimie, fîlfîie o vîlvătaie. baco via, O. 106. Un nor se lovea în frunte cu alt nor şi atunci aprindeau vîlvătaie albastră. C. PETRESCU, R. DR. 58. Brînzoaicele rumenite în vîlvătaia cuptorului. G. M. zamfirescu, sf. m. n, 149. Viaţa, vrăjitoare, în vîlvătaia sobii, Bolborind se pleacă să-mi tălmăcească bobii, lesnea, i. 62. Cînd izbucni dintr-odată focul în vîlvătăi, glasurile lor se înălţară şi ele cu mînie. sadoveanu, o. xm, 219, cf. scriban, d. Ninge... Vîlvătaia jarului de crîng aprins se stinge. CONSTANTINESCU, s. I, 195. O vîlvătaie ţîşnea afară, aruncînd în atelierul cu grinzile afumate o lumină roşie, vie, care părea că aprinde toată schelăria. CONTEMP, 1949, nr. 167-168, 6/2. La început se văzu un fum mocnit, ... după aceea o jerbă de scîntei mărunte, urmate de o vîlvătaie, în fine flăcările cuprinseră casa. CĂLINESCU, s. 563. Mari vîlvătăi pîlpîie de jur împrejurul cîmpiei, ca o pădure de eucalipţi incendiaţi. BOGZA, c. o. 387. Vîlvătăile se ridicau în slavă, pîrlind, lingînd pereţii de bîme. v. ROM. noiembrie 1953, 20. Pînă departe... se vedeau... în mijlocul flăcărilor alergînd oamenii care încotro, furişîndu-se pe sub vîlvătăi. CAMILAR, n. I, 180. Pieptul e-ncins de vălvătaia vetrei sărace. BANUŞ, cf. DL. Un focar de lemne care ard cu vîlvătaie mare. PREDA, R. 214. în vîlvătăile năzdrăvane, In pălălăile lui roşcovane, Se vor regăsi, deşliu, G. 10, cf. DM. Văzu un plop arzînd trăznit. Părea dat cu gaz, ardea un vîlvătăi fără să-l stingă ploaia ce cădea pe el V. rom. noiembrie 1964, 47, cf. cl 1967, 91. Nouă fete... lovesc în vîlvătaie Cu picioarele vătraie. ROMÂNIA literară, 1973, nr. 28, 9/3. Vîlvătaia s-a aprins. SCÎnteia, 1973, nr. 9 885. Deschizîndu-şi larg braţele în vîlvătaia uriaşă, ... anticarul strigă ceva. ŢOIU, G. 21. Vîlvătaia cînd se primblă pe fierosteie ori pe vase, e semn cum că în curînd au să urmeze vînturi şi furtuni. marian, s. r. i, 121, cf. alr i 678/770, 803, 926. 0 (Cu aluzie la puterea de distrugere a focului) Scrum în urmă şi vîlvătăi înaintea lor. delavrancea, s. 77. Ştefan, în războiul acesta, vede vâlvătăile unui foc năprasnic. VLAHUŢĂ, ap. cade. Aş aprinde-atuncea satul... Să-l văd pară, vîlvătaie. GOGA, POEZII, 52. Muscalii s-au sculat... şi-au pus mina pe topoare şi-au făcut o vîlvătaie de-a mers vestea în toată lumea. REBREANU, R. I, 275. Prostimea cea covîrşită de năcazuri aprinse vîlvătăi, . ţîpînd în glod stemele şi steagurile lui Matiaş. sadoveanu, O. ΧΠ, 280. Au plecat în gloate, rînduri şi convoaie, Roiuri, ca din stupii luaţi de vîlvătaie. ARGHEZI, s. V, 163. Vîlvătaia se întindea şi mai repede prin buruieni, cuprinzînd nesăţioasă pălămida uscată şi scaieţii. V. ROM. iulie 1954, 125. Se uitau mereu în urmă, la vîlvătaia care pîlpîia deasupra Fîntînelelor. Dăduse cineva foc la girezile de fin şi de paie. lăncrănjan, c. I, 59. 0 (Determinat prin „de foc”, „focului” sau „flăcărilor”) Fugea îngrozit acum şi el de întinderea şi vîlvătăile focului, vlahuţă, ap. cade. Acest cuib de primejdie trebuia spart şi curăţit prin vîlvătăile flăcărilor. IORGA, P. A. li, 255. Pe Plaiul Cerbului vîlvătaia focului se înălţa de mult. AGÂRBICEANU, A. 291. Cine ştie cîte s-ascund în vîlvătăile focului, care cuprinde, ascunde şi acopere toate. SADOVEANU, O. XXI, 50. Crescură din întuneric trei umbre, tot mai lămurite pe măsură ce se apropiau de vîlvătaia focului, camil petrescu, o. hi, 230. Vede un copaci arzînd cu foc, cu vîlvătaie de foc. vîrcol, v. 26. 0 (Ca termen de comparaţie sau în construcţii comparative) în conştiinţa lui, ca într-o vîlvătaie de incendiu, îi tremurară deodată toate gîndurile. VLAHUŢĂ, D. 307. înainte, drept, spre miazăzi, îţi flutură, ca nişte vîlvătaie împietrite, stîncele golaşe ale Culmei. ARH. OLT. Xin, 40. Deasupra fabricii, cerul era o vîlvătaie. G. M. zamfirescu, m. d. i, 57. Rîsul ăsta ca o vîlvătaie, un rîs care făcea să tresară mobila din birou, îmi răsună în urechi, dan, u. 235. După focul din obrajii mei, după urechile mele, pe care le simţeam ca două vîlvătăi, ea şi-a dat seama care a fost cauza penibilei stîngăcii. mihăescu, d. a. 14. Ai recunoscut în el... pe Iţic al cărui păr roşu strălucea ca într-o vîlvătaie. pas, z. i, 64. Despletit ţi-i părul - albă vîlvătaie. LABIŞ, P. 299. 0 F i g. Dragostea devine şi ea o armă călită în vîlvătaia focului ce-l încinge, lovinescu, C. ii, 126. Tu, ţara mea, şi tu, popor de jos, Mi-aprindeţi iarăşi vâlvătăi în piept. BENIUC, V. 92. în dragoste... scînteile sînt de umbră şi vîlvătaia e de întuneric, nevăzută. ARGHEZI, s. XVI, 61. Fac [operaţia]... O să fie ca şi cum am arunca peste toată vîlvătaia asta o căldare cu apă. H. LOVINESCU, T. 380. Să arzi cu vîlvătaie aprinsă, ...Să fii de viaţă nouă şi bună, făurar, deşliu, G. 7. Revoltele maselor ameninţă să se transforme într-o „mare vîlvătaieIST. LIT. ROM. I, 520. Chipul lui se înseninează însă, învăluit parcă într-o vîlvătaie de căldură şi de viaţă. v. rom. februarie 1962, 194. (Atribuind calitatea ca un adjectiv) Măsoară prada Cu torţe vîlvătăi sub gene Cînd doarme fagul şi driada. românia literară, 1973, nr. 21, 13/2. 0 Loc. adj . De vîlvătaie (sau vîlvătăi) = arzător, dogoritor; roşu aprins (ca focul). Flamuri mari de vîlvătaie Ca-n furtuni se zbat. D. BOTEZ, F. S. 43. Vulcan, bătrînul şchiop, La vatra lui de Vîlvătăi şi pară L-a dus. BRAD, O. 130. 0 Loc. adv. în vîlvătăi = cu flăcări mari (şi dogoritoare). Pe foc... coji uscate de mesteacăn şi cetină... zbucniră ca focurile de artificii în vîlvătăi. voiculescu, p. ii, 323. Ajungea pînă la dînsa lucoarea unei vetre, în care ardeau în vîlvătăi dărîmături de copaci. SADOVEANU, ο. X, 35. (F i g .) Dă zor’ nainte, 4298 VÎLVĂU -770 - VÎLVOARE inimă bolnavă, Şi arde, gînd, în vîlvătăi şi pară. BENIUC, v. A. 1,29. 2. (Mai ales cu determinarea „luminii”, „de lumină”) Rază luminoasă, fascicul de lumină, lumină vie, strălucire; scînteiere, văpaie (2), vîlvoare (2). Năzdrăvanii... adună scînteele din coada licuricilor de fac vălvătăi în miezul nopţii. DELAVRANCEA, s. 97. Focul... murea în sobă c’o albastră vîlvătaie. MACEDONSKI, O. I, 84. In saloanele de la curtea boierească se zăreau prin ferestrele largi, aburite, umbre lungi, mişcîndu-se în vîlvătaia luminilor de policandre. MIRONESCU, S. A. 30. Stepa din pologu-i verde Cu mălini cădelniţînd După văi prelungi se pierde, vîlvătăi desfăşunnd. LESNEA, p. E. 25. Ochii lor inteligenţi luceau în vâlvătaia primelor focuri. SADOVEANU, O. IX, 374. O vălvătaie l-a luminat faţa şi pieptul ARGHEZI, VERS. 149. O, cum mai răsună în vîlvătaia zorilor Oraşul dezmorţit. ROMÂNIA literara, 1973, nr. 1, 4/3. 0 (Determinat prin „de lumină”) O puternică vîlvătaie de lumină mă smulse din somnolenţă. CONTEMP. 1956, nr. 514, 6/2. (Fig.) în ochii lui de cocleală se aprinse o vîlvătaie palustră. VINEA, L. 1,376. 3. F i g . înflăcărare, ardoare, însufleţire; sentiment puternic (şi chinuitor); intensitate, tărie. Stol întîrziat de gînduri îşi leagănă zborul în roate largi pe deasupra unui codru de stejari. Ce vîlvătaie adineoarea, şi cum s-a potolit! vlahuţă, s. A. m, 328. Vîlvătaia chefului izbucni mai neastîmpărată, mai ameţitoare. REBREANU, I. 157. Şi glasu-ţi vine cald, cu vîlvătaie, Cum sara paseri albe spre-un liman. ap. CONSTANTINESCU, s. I, 167. O vîlvătaie ciudată umplu fiinţa lui Todericiu. Nu putea avea împlinire mai deplină. VORNIC, P. 71. Dar cu toate cele petrecute, Sînt în stare iarăşi să încep. Vîrf de lance, cine mi te-ascute Şi-mi aprinde vîlvătăi în piept? BENIUC, V. A. 1,134. 0 (Adverbial) în vremea în care ţara întreagă era în prada turcilor... mila şi răzbunarea se-aprinseră vîlvătaie în inima lui Mihai. F. AARON, I. Π, 126/20. Parc-ar vrea să plîngă-o fată, Faţa-i arde vîlvătaie. GOGA, POEZII, 65. la foc ca o hîrtie şi arde vîlvătaie. CĂLINESCU, L. L. 69. - PI: vîlvătăi şi vîlvătaie. - Şi: vălvătaie, vîlvotâie, (rai·) valvatâie s. f. - V. vîlvă,învîlvăta. Cf. bobotaie,pălălaie. VILVĂU s. n. (Regional) Vas în care se pune apă de băut pentru albine (Mag - Sibiu), chest. vi 115 b/l 8. - PL: ? - Cf. vîlvă1. VÏLVÎI vb. IV. I n t r a n z . 1. (Despre foc) A arde cu flacără mare, cu vîlvătaie; (despre flăcări) a se înălţa, a se întinde; a pălălăi (1), (rar) a vîlvora (1), (învechit şi regional) a păi ăi (1). Cf. i. golescu, c., valian, v., POLIZU, PETRI, V., PONTBRIANT, D., CIHAC, II, 446, DDRF, GHEŢIE, R. M. 483. Flăcări vîlvîiau pe drumul Carului... Iar pe munţi pe cît un munte Se-nălţau văpăi. COŞBUC, P. Π, 85, cf. BARCIANU, alexi, w., DL, DM. Flacăra cînd vîlvăieşte Din foc mare izvorăşte (= adică gîlceava cea mai mare din mari pricini sare), i. golescu, ap. zanne, P. i, 166. 0 Refl. O flacără-n cenuşă se vîlvîia în tină Pe un uscat cotor, bolliac, O. 96. 2. A fîlfti. Cf. DDRF. Vine... Din fustiţă vîlvăind, Din sălbiţă licurind. CIAUŞANU, V. 95. Vine şi mama lui Leana, Cu marama vîlvîind, Cu ghetele scîrţîind. FOLC. OLT. - MUNT. 735. Alerga, mititica, de-i vîlvăia părul în vînt. UDRESCU, GL. 3. F i g. A vui, a se agita; a vorbi de rău pe cineva. Cf. ISER. Vîlvîie lumea de el SCRIBAN, D., cf. DM, M. D. ENC. Vîlvîie lumea de noi Că ne iubim amîndoi. ŞEZ. Vin, 125. Lasă lumea vîlvîiască Numai neică să-mi trăiască. MAT. FOLK. 249. Frunzuliţă usturoi, Vîlvăie lumea de noi Că ne iubim amîndoi. i. CR. IV, 367. Mîndră, ce să facem noi? Vîlvîie lumea de noi Că ne iubim amîndoi FOLC. olt.-munt. m, 233. - Prez. ind. pers. 3: vîlvîie şi vîlvîieşte. - Şi: vîlvăi vb. IV. - Vîlvă1 + suf. -îi. Cf. v î 1 v o i. VÎLVIIÂLĂ s. f. (Regional) Vîlvătaie (1). Cf. polizu, udrescu, GL. ♦ Fig. Iuţeală, zor; toi. O vîlvăială de secere, udrescu, GL. ♦ F i g . Freamăt, zvon. E vîlvăială mare. UDRESCU, GL. - Pl.: vîlvîieli. - Şi : vîlvăială s. f. - Vîlvîi + suf. -eală. VÎLVÎICIÔS, -OÂSĂ adj. (învechit, rar; despre foc) Care arde cu flăcări mari şi distrugătoare. Pe un foc aprins tare, şi groaznic vîlvîicios Puţină apă nu-l stinge, ci-l aprinde mai vîrtos. ΡΑΝΝ, E. I, 5/13. Fără a avea odihnă de vîlvîiciosul foc. id. ib. IV, 20/23. - Pl.: vîlvîicioşi, -oase. - Vîlvîi + suf. -icios. V ÎL V îl RE s. f Acţiunea de a vîlvîi şi rezultatul ei. Cf. VALIAN, V., POLIZU, PETRI, V., GHEŢIE, R. M. 483, BARCIANU, ALEXI, W. - PL: vîlvîiri. - Şi: vîlvăire s. f. gheţie, r. m., BARCIANU, ALEXI, W. - V. vîlvîi. VÎLVÎITÔR, -OARE adj. (Despre foc) Care arde cu flăcări mari ; (despre flăcări) care se întinde, se înalţă. Cf. VALIAN, V., PETRI, V., POLIZU, GHEŢIE, R. M. 483, barcianu, alexi, w. Flacără vîlvîitoare. izv. xvm, 241. - PL: vîlvîitorU -oare. - Şi : vălvăitor, -oare (gheţie, R. M. 483, barcianu), vîlvăitor, -oâre (alexi, w.) adj. - Vîlvîi + suf. -tor. VÎLVÎITtJRĂ s. f. (învechit) Vîlvătaie (1). Cf. polizu. - PL: vîlvîituri. - Vîlvîi + suf. -tură. VÎLVOÂIE s. n. v. vîlvoi. VÎLVOARE s. f. 1. Foc violent, intens, cu flăcări puternice, mari; flacără mare, puternică; (rar) vîlvoare. V. văpaie, vîlvătaie (1), pălălaie, flăcăraie, (rar) pălălaică, (regional) b o b o t a i e , p ă 1 ă 1 ă i a 1 ă . Astăzi se prăjaşte într-o vulvoare nestinsă. ΑΝΤΙΜ, ap. TDRG. Ş-apoi lemnăria Luă foc 4307 VÎLVOARE -771 - VÎLVOARE întregă, vîlvoarea se-ncinde. heliade, o. I, 129, cf. 195, I GOLESCU, C. Duhul focului, înmiind vîlvoarele sale, a venit să facă pradă casele noastre, cr (1831), 173 2/35. Apropiindu-se de sobă să se încălzească, i-a luat rochia foc..., au trebuit să mistuiască toate hainele ca să se stingă vălvoarea. ib. (1834), 336, cf. valian, v., iser. Să vedea într-o vîlvoare o inimioară arzînd Şi asupra ei... săgeţi de foc aruncînd. ρανν, e. π, 11/13. Le păru atunci că iese lîngă dînşii o vîlvoare Care-ncepe-n brazde-albastre să se-nalţe cu furoare. NEGRUZZI, S. Π, 85, cf. POLIZU, PETRI, v., pontbriant, D. Incendiul... se înalţă către cer cu cea mai mare vîlvoare. CANELLA, V. 86, cf. COSTINESCU. O candelă arde; fumînda-i vulvoare Se varsă pe faţa frumoasei fecioare, bolintineanu, p. i, 165. Uneori cerul se încinge pe alocurea în depărtare de o vîlvoare roşiatică, provenită din pîrjol. ODOBESCU, S. ΠΙ, 20. Deschid uşa de la sobă ş-odată vîlvoarea se potoleşte, vlahuţă, s. a. ii, 327. Văzui arzînd în vîlvori Bogaţi neîndurători. MARIAN, î. 467, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, w. Smulse două doniţi cu apă... şi le aruncă conţinutul peste para focului Vîlvoarea năpădi furioasă asupră-i CONV. lit. XLn, 450. Lacomul foc... cade-ntr-o deasă pădure... Şi-ndată lăţit pretutindeni, Bungetul din rădăcini tot surpă-n urgia vîlvorii MURNU, I. 219. Se aşează porcul pe nişte buşteni, între cari se află foc bun, îl tăvălesc prin vîlvoare. muscel, 104, cf. tdrg. Cînd e vulvoarea mai mare, copiii sar peste foc. pamfile, s. T. 64, cf. resmeriţă, D. Să verşi apă într-una, ca să mă răcoresc-mamă- că ard înmormîntat cu flăcări şi vălvori IOVESCU, N. 264, cf. SCRIBAN, D. Mai stau şi acum vecinii... pîndind clipa în care vîlvorile albastre vor licări asupra comorii STANCU, D. 486. O vîlvoare roşie a izbucnit... şi încăperea s-a umplut de fum. CAMILAR, c. p. 17, cf. dl, DM, ΗIX 83. De m-ăi pune Pe vîlvoare, Nu ţi-oi spune Că mă doare. TEODORESCU, P. P. 309. Cotoiul scoroci focul, făcu vîlvoare şi mai mare şi fumul înecă pe bietul zmeu. popescu, B. iii, 114. Bietul dobitoc, cum a văzut că... vîlvoarea îl ajunge, s-a repezit cum a putut prin flăcări RĂDULESCU-CODIN, L. 46, cf. alr 1678/750, 780, 790, 865, 885, 896, 898, 900, 922, 932, 940, 986, 990, alr sn iv h 1 061/876, alrm sn Hi h 667/876. Chibritul că mi-l scotea, Foc trestiei, frate, -i da, Vîlvoare mare făcea. FOLC. OLT. - MUNT. iv, 62. Vîlvoare aşa mare că a foz numai di scînduri şi di şindilă. t. dial. m. ii, 713. Fluturele, cînd se-ntoarce pă lîngă vîlvoare, aripile şi le arde. ZANNE, P. I, 461. (Ca termen de comparaţie) Viaţa omului, ca vîlvoarea luminării, cum suflă în ea, îndată se stinge. I. GOLESCU, ap. ddrf. Mîndrul ca vîlvoarea, aci vîlvîieşte, aci se topeşte. ZANNE, P. ix, 105. 0 (Determinat prin „focului”, »flăcărilor”, „de foc”, „de flăcări”) Aprinzîndu-li-să gephaneaoa ce avea pîn cară, care şi învîlvoind extraordinarii vîlvori dă foc... s-au întors înapoi şi au năvălit la fugă. VĂCĂRESCUL, I. i, 94v/7. Vălvoare mare de foc (a. 1805). GRECU, p. 267. Materiile aprinse din pămînt... să răvarsă şi boraşte jar cu volvoare de foc. PISCUPESCU, o. 58/16. II aruncă cu mînile sale în vîlvoarea focului. GORJAN, H. II, 221/27. Vîlvoarea focului ce îi încingea, bubuitul şi pustiirile tunurilor... ameţiră şi înspăimîntară pe turci BĂLCESCU, Μ. v. 52. Flacăra începu a se încinge... Vîlvoarea de flăcări o înconjură de toate părţile. ODOBESCU, S. I, 21. Vîlvori de foc ieşeau pe gura vetrii şi grinzile trosneau, scăpărind ţăndări înflăcărate, id. ib. 157. în măcelul acela grozav au pierit în vîlvoarea flăcărilor şi două mii de ieniceri. VLAHUŢĂ, ap. CADE. Băieţii şi fetele se aşează pe cîte două rînduri la puţină depărtare de foc şi încep să sară prin volvoarea focului pamfile, s. T. 65. 0 (Atribuind calitatea ca un adjectiv) înfocatul Soare îşi opreşte-o clipă încă telegarii Cei cu trupul flăcări, coamele vîlvoare. voiculescu, poezii, i, 75. 0 F i g. Vîlvoarea răscoalei nu se putea înăbuşi. EMINESCU, O. XIV, 92. îmi pierdui speranţa. Vîlvorile care mă ardeau se micşorară treptat şi se stinseră. STANCU, R. A. II, 137. 0 Loc. adj. De vîlvoare = roşu aprins; înflăcărat. Sub steaguri de vulvoare..., convoiul de seară poartă, departe foarte, cadavrul de aur al soarelui din urmă. ARGHEZI, T. c. 27. în vîlvoare (sau vîlvori) = înfierbîntat, aprins. (Fig.) O scînteie a nădejdii Şi văpaia e-n vîlvoare. I. VĂCĂRESCUL, P. 286/15. Un butoi cu vin... Cîţiva, cu gîtul în vîlvori, se apropie. STANCU, D. 133. 2. Lumină vie, roşiatică, incandescentă, strălucire, scînteiere; rază, fascicul de lumină; văpaie (2). Cf. I. GOLESCU, C. Soarele de prier, cu dulcea sa vîlvoare, îl cheamă să-l salute, bolliac, o. 67. Stelele se scaldă în a lor vulvoare. bolintineanu, p. i, 327. Peste umbre şi vulvori Umbra-i dulce şi uşoară E o noapte peste zori. id. ib. Π, 48. Toate străluceau ca într-o senină vîlvoare. ODOBESCU, S. 1,167. Uneori cerul se încinge pe alocurea în depărtare, de o vîlvoare roşiatică, provenită din pîrjol. id. ib. iii, 20. Steaua Ciobanului părea a-şi creşte vîlvoarea în răsărit, întrecînd lucirea palidă a lunii, sadoveanu, O. XIII, 725. Steaua-şi întinde dîrza vîlvoare... Şi aprinde voinţă de viaţă. DEŞLIU, G. 57, cf. DM. (Atribuind calitatea ca un adjectiv) Fulgere volvoare în spaţiuri plesnesc Focul se întinde şi curăţă păcatul, heliade, o. I, 195. 0 F i g . Fiinţi mai multe una s-adun să se unească, O flacără din flăcări, volvoare din volvori HELIADE, o. 1,192. 3. Căldură arzătoare; arşiţă, dogoare; văpaie (3). Un strat gros de fum care, înroşit de vîlvoarea metalului topit de la oţelărie, părea că arde şi el. V. ROM. noiembrie 1950, 42. Bun locşor că le-am gătit... Tot sub talpa iadului, Pe limba cuţitului La vîlvoarea focului. TEODORESCU, P. P. 44. Pe Badiul l-au legat La piciorul Hornului, In dogorul Focului, ... La vîlvoare, la păs mare. ant. lit. POP. I, 421. Să curgă părul cu pielea, Să mă uit pe cardamale, Să văd din obezi ieşind vîlvoare. balade, îi, 169. ♦ Fig. Chin, durere, suferinţă, jale; nenorocire, primejdie mare. Vrun şarpe-ascuns nu-şi varsă veninul ascuţit Nu fierbe vro vîlvoare în inima-i plăpîndă. heliade, o. i, 116. Se luptă să apese Strigarea pătimirii! Stau pînă cînd vîlvoarea Odată-i pridideşte. I. VĂCĂRESCUL, P. 51/22. Doamne!... scapă-ne şi din vîlvoarea asta în care am intrat. XENOPOL, ap. TDRG, cf. dl. Să mai lase Paharul Şi să scape Pe Badiul Că se află la vîlvoare. TEODORESCU, P. P. 544. Să scape Pe Badiul, Că se află la vîlvoare, la păs mare. balade, II, 116. 4. F i g. înflăcărare, ardoare, însufleţire, avînt; pasiune (5), patimă (4). Cînd îmi dă mîna-ţi slaba-i strînsoare Eu simţ fiorul unei vîlvoare. bolliac, O. 143. Aprindeţi vîlvoare din scînteia artistică ce a licurit odinioară şi 4307 VÎLVOI -772 - VILVOI urc acum încă arde la noi înfundai, în adîncul geniului poporan. ODOBESCU, ş. Π, 244. Spună lumii large steaguri tricoloare, Spună ce-i poporul mare, românesc, Cînd s-aprinde sacru candida-i vîlvoare. EMINESCU, o. I, 15. Să ducem vîlvoarea aceasta înaltă în toate ungherele ţării, deşliu, G. 34. 5. Vîrtej de apă; vîltoare (1). Vîrteje ascuţite şi tot se ascuţesc, Şi şuieră volvoarea, resbubuie Vecia. HELIADE, O. i, 197. D-aveai şi tu a trece asemeni mări... Nu te-nghiţea-n vălvoarea~i un mai îngust abis. HASDEU, I. C. I, 217. A Dunărei vălvoare. ALECSANDRI, POEZII, 622, cf. CDDE, DM. 6. Vîrtej, volbură, vînt. Curge vîntul... Curgeţi vînturi de vulvoare. ARGHEZI, vers. 711, cf. alr sn ni h 794/876. - PL: vîlvori. - Şi: (regional) vălvoare, vîlvâre (alr i 678/865,885), volvoare, vulvoare s. f. - De la vîlvă1. VÎLVOI adj. invar. (Mai ales despre păr) Care este ridicat în sus (în neorînduială); zbîrlit, ciufulit Veşminte pline de fulgi şi de paie, cap nepieptănat, fllvoi, barbă negrijită. FM (1848), 8279. El... cloceşte pe mîrţoaga de Pegas... e care are de gînd să zboare la nemurire cu dibla la spinare şi cu părul vîlvoi. heliade, o. I, 249, cf. I. GOLESCU, C. Un oarecine, ... cu îmbrăcămintea cam deşănţată pe dînsul şi cu părul vîlvoi, mă împinse. PELIMON, i. 147/23, cf. PONTBRIANT, D. Vasile Porojan... da de hoţi, începea ceartă cu ei şi... mai adeseori el venea cu părul vîlvoi şi cu cămeşa ruptă. ALECSANDRI, ap. GHICA, S. 72. Căpitanul e furios, coconaşul alerga mai adinioare cu părul vîlvoi de colo pînă colo. CONV. lit. v, 76, cf. COSTINESCU, cihac, π, 446. Veveriţele şugubeţe cu coada vîlvoi... sar sglobii pe crăcile copacilor. ODOBESCU, s. in, 185. [Cezara] era... cu părul vîlvoi, cu ochii aprinşi în cap şi cu faţa roşie ca sîngele. EMINESCU, P. L. 85. Văd dinaintea mea un pustnic sălbatic cu părul şi cu barba vîlvoi. CARAGIALE, o. n, 298. Persida, înfierbîntată, cu obrajii aprinşi şi cu părul vîlvoi, stete puţin zăpăcită. SLAVICI, O. n, 187. Unele alergară... cu părul vulvoi, căci n-avusese vreme nici coadele să şi le lege. ISPIRESCU, u. 48. în cămaşă, descheiat la gît, cu părul vîlvoi, foarte aprins şi năduşit la faţă, Cezar Priboianu stă la o masă. VLAHUŢĂ, O. A. ni, 20, cf. şăineanu, î. 217, ddrf. Cu ochii de sînge, cu barba vîlvoi, El zboară şoimeşte. COŞBUC, p. I, 206, cf. BARCIANU. Violonistul, palid, cu părul vîlvoi, intră prelung. D. ZAMFIRESCU, A. 4, cf. ALEXI, w. Cînd părul e sbîrlit şi ridicat în sus, se zice că e „vîlvoi” sau „vulvoi”, candrea, F. 34, cf. tdrg. Fie Lambrior, fie Panu, ieşeau din mîinile mele cu părul vîlvoi şi cu spetele darabană. HOGAŞ, DR. ii, 127. Am adunat pînă acum un cal mic, o pisică, o păpuşe neagră cu par de lînă vîlvoi. papadat-bengescu, o. iii, 326, cf. resmeriţă, D. De jos se ridică un ţăran cu părul vîlvoi. rebreanu, R. Π, 286. Are hainele rupte şi părul vîlvoi. EFTiMiu, !. 123. Zăboveau, descinşi, cu părul vîlvoi, uitîndu-se unii la alţii. GALACTION, O. 287. Intră pe uşă cu rasa pe umăr şi cu părul vîlvoi. STĂNOIU, C. I. 188. l-a întîmpinat..., într-un laibăr petecit şi cu o căciulă călugărească peste părul vîlvoi, părintele portar. VOICULESCU, P. I, 127. Văzu ieşind din văgăună... o înfăţişare fioroasă, cu părul vîlvoi. SADOVEANU, O. xm, 238, cf. SCRIBAN, D. Ce tristă pradă aş fi înfăţişat, cu părul vîlvoi, cu obrajii dogorind. KIRIŢESCU, G. 115. Byronianul, cu părul vîlvoi, cu cămaşa fîlfîind în vînt... şade la prora unei corăbii. CĂLINESCU, c. O. 182. Erau soioşi, cu părul vîlvoi. VIANU, L. R. 475. Cu părul vîlvoi, Darianca alerga din uşă în uşă. CAMILAR, N. II, 118. Cu părul vîlvoi, cu faţa aprinsă de fugă. GALAN, Ζ. R. 283. Se zbătea între dînşii, avînd chipul întunecat şi părul vîlvoi. VORNIC, P. 216, cf. DM, CIORANESCU, D. ET. 836. Romanii fură atacaţi de avarii blestemaţi, cu părul vălvoi. PANAITESCU, C. R. 89. Un prizonier cu capul gol, părul vîlvoi.. este adus de un auxiliar roman. MAGAZIN IST. 1974, nr. 3, 21. îşi privea chioriş chipul răvăşit, părul vîlvoi, plin de mătreaţă, gura mare. ROMÂNIA literară, 1974, nr. 31, 20/4. Să prind hoţul de ciocoi, Să îl judec eu cum voi Şi să-i fac părul vălvoi ANT. LIT. POP. I, 75. (Fig.) Sosesc în trup cu toate păcatele vîlvoi. VOICULESCU, poezii, I, 201. 0 (Prin analogie) Un pui de piţigoi, într-un vîrf de fag pitic, Stă cu penele vulvoi. topîrceanu, O. a. I, 30. Cîinele cu blana vîlvoi... se înfăţişa fioros, voiculescu, Ρ. n, 40. 0 (Adverbial) Baba tristă pare, Iar coada-i stă vulvoi bolintineanu, p. i, 395. Are păr aspru, nedărătăcit, şi-ntr-una stă vîlvoi. jipescu, O. 94. Lui Sufleţel, părul i se ridică vîlvoi în cap. CĂLINESCU, B. i. 452. La fugă că m-am pornit Şi-ntr-un munte m-am suit... Cu părul făcut vîlvoi, Cu ochii ca la broscoi, marian, sa. 103. Scăpat pe uşă-l făcea, Foaie verde usturoi, Cu părul făcut vîlvoi. PĂSCULESCU, L. P. 242. (Prin lărgirea sensului) Venea scurtul, vîlvoi, Ca un arici, hotărît să înfrunte Vijelia namilei din munte. ARGHEZI, vers. 144. 0 L o c . adj. şi a d v. Cu părui (sau barba) vîlvoi = (care este) cuprins de o spaimă puternică, de furie; îngrozit, în-spăimîntat. Intră cu mîinile mînjite de negreală şi părul vîlvoi, cu ilicul ars, pantaloni sfişiaţi. PR. DRAM. 268. Scapă ca din ghearele ursului, cu părul vîlvoi PANN, P. V. m, 24/1, cf. PONTBRIANT, D. Omul adormit se ridică drept în picioare, cu chipul îngrozitor, cu părul vîlvoi, cu mîinile-ncleştate, cu gura plină de spumă. CARAGIALE, O.I, 180. Era... cu părul vulvoi ISPIRESCU, u. 5. Zgîrieţi, plini de sînge, cu părul vîlvoi. CONTEMPORANUL Vll2, 195, cf. ALEXI, w. Ea vine cumplită, cu părul vîlvoi - Şi dacă n-ajunge, Aman e de noi! IOSIF, V. 117. Cu o privire de nebun, cu pumnii încleştaţi, cu părul vîlvoi, îi prinde şi îi zguduie mina. CAMIL PETRESCU, T. i, 173. [Toader Precup] venea cu ochii bulbucaţi, cu pumnii strînşi, cu părul vîlvoi. C. PETRESCU, A. N. 493. Cu ochii rătăciţi şi părul vîlvoi G. M. zamfirescu, sr m. n. ii, 124. Acolo altă zvoană; fugari cu părul vîlvoi Aflăm noi, nu tîrziu, că hoarda a răzbit întăi în Podolia. sadoveanu, o. xm, 280. Stănică însă păru disperat. Sosi cu părul vîlvoi în casa Aglaei CĂLINESCU, E. Ο. I, 127. Nu-l mai oprea pe domnul profesor cînd acesta, cu barba vîlvoi, se scula. PAS, z. IV, 161. Năvălise în casă cu părul vîlvoi. T. POPOVICI, s. 342, cf. ZANNE, P. I, 684. 0 E x p r. A i se ridica (sau a i se face) părul vîlvoi - a fi cuprins de o spaimă puternică, a se îngrozi, a se înspăimînta; a i se face părul măciucă. Tot sîngele ne peri din faţă; părul ni se rădică vîlvoi şi ne crezurăm mai mult morţi decît vii. ODOBESCU, S. îl, 253. Păru-mi 4308 vIlvoia -773 » VÎLVORÎT se face vîlvoi, stau piatră şi glasu-mi se stinge. COŞBUC, aE 49. ♦ (Substantivat, n.) Smoc (I 2). Avea un vîlvoi des de păr alb. papadat-bengescu, o. n, 159. Repetă o tentativă neisbutită să aducă oarecare rinduială în părul cîltos şi rebel... Vîlvoiul îşi strămută doar direcţia dinspre ochii... spre creştet, c. petrescu, î. II, 52. Un vîlvoi de cîlţ. românia literara, 1974, nr. 33, 7/3. 0 (într-o construcţie comparativă) Cugetele aceste-i spăriau sufletul ca nişte vulvoaie aprinse. CONV. lit. iv, 189. - Şi: vulvoi, adj. invar., s. n. (pl. vulvoaie), (învechit) vălvoi (cihac, ii, 466), fîlvoi adj. invar., (învechit, rar) vîlvoâie (pl. vîlvoi, i. golescu, c.) adj. f. _ V. vîlvă. Cf. v î 1 v o ar e. VIL VOI A vb. IV. Tr an z. A face să fie vîlvoi (1). Cf. TDRG. Privea în întuneric, rezemat cu fruntea de cerceveaua ferestrei deschise... curentul amestecat cu fum îi vîlvoia părul, rebreanu, l. 445. - Prez. ind.: vîlvoiesc. - V. vîlvoi. VÎLVOIÂT, -Ă adj. (Mai ales despre păr) Zbîrlit, ciufulit; vîlvoi(l). Coaflura... să nu-i prea fie aşa ciufulită ori vîlvoiată. heliade, O. ii, 332. Legioane De diavoli blestemaţi... Călări toţi pe cavale Cu perii vulvoiaţi. bolintineanu, p i, 395, cf. barcianu, tdrg, scriban, d., DL, DM, SFC ΙΠ, 260. - Pl.: vîlvoiaţi, -te. - Şi: vulvoiât, -ă adj. - Vîlvoi + suf. -at. VÎLVOR vb. I. 1.1 n t r a n z . (Despre foc) A a se aprinde, a arde cu flăcări mari, a scoate vîlvătăi; a se întinde, a se răspîndi, a se înteţi. Cf. tdrg, scriban, d., dm, cioranescu, d. et. 836, dex. 0 Fig. Focul perfectibilităţii omenirii, odată vîlvorat. ap. TDRG. Focul ce dormise sutimi de ani sub cenuşe a vîlvorat la o adiere misterioasă... Iată că un Tudor Vladimirescu schiţează sublimul gest al redeşteptării, macedonski, o. rv, 115. ♦ (Despre flăcări) A creşte în cursul arderii, producînd un zgomot caracteristic. Flacăra focului ce începu a arde trupul mortului să ridică vîlvărind. CANTACUZINO, N. P. 66719. Din tindă se auzea flacăra vîlvorind. v. rom. aprilie 1956, 33. ♦ (Despre obiecte, bunuri) A fi cuprins, mistuit de flăcări. A luat foc aria; toată noaptea a vîlvorit. UDRESCU, GL. Vîlvoreau şirele de grîu de te lua groaza, id. ib. ♦ Tr an z . (Regional; cu complementul „cuptorul”) A încinge, a încălzi pentru copt. Cf. LEXIC. reg. π, 17. 0 Absol. [Pîinea] crapă cînd nu e vîlvorit bine. ALR II 4006/791. ♦ P . ext. (Prin nord-vestul Munt.) A dogori, a răspîndi căldură. Vîlvoare cerul parc-a luat foc. UDRESCU, GL. ♦ F i g . (Regional; despre oameni) A avea febră mare. Copilul e aprins, vîlvoreşte de nu poţi ţine mîna pe el, mititelul! UDRESCU, GL. 2. Refl. şi intranz. (Despre faţă, obraz) A se înroşi, a se îmbujora (din cauza unei emoţii puternice). Obrajii lui vîlvorară. Tinereţea, sănătatea... îi suflară în inimă o vijelie, macedonski, O. iii, 67. De ce te-ai vîlvorit aşa ? Te-a ars soarele. UDRESCU, GL. 0 E x p r . (Regional) A-i vîlvori (cuiva) ceafa (sau obrajii) = a bate, a chelfăni pe cineva. Cf. udrescu, gl. ♦ Intranz. Fig.. A ieşi în evidenţă prin culoarea roşie. Largile buchete de trandafiri sîngerii... vîlvorau printre frunzele lor verzi şi ruginii. MACEDONSKI, o. m, 96. 3. Intranz. A răspîndi lumină puternică; a luci, a străluci. Pe turci Supun, Foc pun... Tot cerul vîlvorează. MACEDONSKI, o. 1,173. Crucea din vîrful triunghiului de zid... vîlvora, ca şi cum ar fi fost împietrită cu nestemate. id. ib.III, 56. 0 E x p r. (Tranz.) A-i vîlvori văzul = a reda cuiva lumina ochilor, claritatea privirii. O vrăjită licoare, pregătită pentru a-i vîlvori văzul. C. petrescu, în scl 1979, 96. 4. T r a n z . (Regional; complementul indică oameni) A zori (să execute ceva), a grăbi, l-am vîlvorit azi... la secere de ieşeau flăcări din ei. udrescu, gl. 5. Intranz. Fig. A fi cuprins de ardoare, de înflăcărare. O, să văd începutul!... Să văd adunate, pe teren, piatra, cărămida şi cîte mai trebuiesc... Dar, deocamdată, nu era sigur şi cîştigat decît locul pe care vîlvorea imaginara mea ctitorie. GALACTION, o. A. 1,204, cf. DL, MAT. FOLK. 249. - Prez. ind.: vîlvoresc, pers. 3 vîlvoreşte şi vîlvoare, vîlvorează. - Şi: vîlvori vb. IV, vîlvărâ (tdrg, cioranescu, d. et. 836) vb. I, vîlvări vb. IV. - V. vîlvă. VÎLVORARE s. f. (Rar) Vîlvoare (1). Jar şi vîlvorare soarele urcat-a, Arde griu-n flăcări pîn’la brîu crescut. MACEDONSKI, Ο. I, 187, cf. DL. - Pl.: vîlvorări. - V. vîlvora. VÎLVORAT, -Ă adj. 1. înroşit, aprins. Cf. ddrf. 2. Fig. (Despre oameni) înfuriat, udrescu, gl. ♦ Grăbit; iute la treabă, udrescu, gl. - PL: vîlvoraţi, -te. - Şi : vüvorit, -ă adj. udrescu, gl. - V. vîlvora. VÎLVOR TIC, -Ă adj. (Prin nord-vestul Munt.) Vîlvorat. Ce eşti aşa vîlvoratic, ce s-a întîmplat? udrescu, GL. (Adverbial) Umblă vîlvoratic. id. ib. - PL: vîlvoratici, -ce. - Vîlvorat + suf. -ic. VÎLVOR s. f. v. bîlbor. VÎLVOREALĂ s. f. (Nord-vestul Munt.) 1. Vîlvătaie (1). Cu frunze, cu coceni, cu paie, cu vreascuri, am făcut o vîlvoreală de ziceai că s-a aprins satul. UDRESCU, GL. 2. Dogoare, arşiţă. Pe la nimiezi s-a lăsat o vîlvoreală de căldură de dogorea pămîntul UDRESCU, GL. 3. Fig. Activitate intensă; zor1 (2). l-am tras o vîlvăreală ţapănă la secere, pe ziua de azi. UDRESCU, GL. 4. F i g . Bătaie, udrescu, gl. - PL: vîlvoreli. - Şi: vîlvăreală s. f. - Vîlvori + suf. -eală. VÎLVORI vb. IV v. vîlvora. VÎLVORÎT, -ă adj. v. vîlvorat. 4318 VILVOS -774 - VÎNA VÎLVÔS, -OÂSĂ adj. (Regional) Umflat (Mehadia -Severin), l. costin, gr. ban. ii, 17, 206. - Pl.: vîlvoşi, -oase. - Vîlvă1 + suf. -os. VÎLVOTÂIE s. f. v. vîlvătaie. VILVOTĂ s. f. (Neobişnuit) 1. Vîlvătaie (1). Cf. CIORANESCU, D. ET. 836, SCL 1979, 96. 2. Agitaţie, zarvă, vîlvă (2). Vîlvota nemaipomenită stîmitâ la canton a vînt spaima în jandarmi şi mai ales în judecător. popa, v. 128, cf. iordan, stil. 87. - PL: vîlvote. - De la vîlvotaie. VÎN vb. I. 1. Tranz. (Complementul indică păsări sau animale sălbatice; folosit şi a b s o 1.) A pîndi, a urmări şi a prinde sau a ucide; a se îndeletnici cu vînatul (1); (regional) a şoimi, a vadăzli. Cine va vîna într-ascuns} să fie dator Porţei 12 boi (a. 1632). IORGA, S. D. XVI, 186. Orcarele să va face a vîna pre lîngă drum, şi de va găsi ceva îndemînă să fure..., să-l certe cu ocna. PRAV. 32. Vînînd neşte vînători un vînat. DOSOFTEI, v. s. noiembrie 114714. Să duse Isafla cîmp ca să vîneze vînat tătîni-său. biblia (1688), 19737. S-au întorsu înapoi pe Bîrlad, tot vînînd vînaturi. NECULCE, L. 96. Trăia un trai numai jăcuind şi prădînd şi vînînd. herodot2, 225, cf. budai-deleanu, lex. Să nu fie volnic... ca să păşuneză vite, sau să păscuiască sau să vîneze (a. 1821). uricariul, ii, 127, cf. drlu, lb, i. GOLESCU, C. Au hotărit să cheltuiască cîteva zile, ca să vîneze cu vreun chip cîteva lami. DRĂGHlCl, R. 71/6. Un junei... pusăse toate-a sale ostenele Să vîneze de plăcere şi să prindă păsărele. ASACHI, S. L. I, 107, cf. VALIAN, v., ISER. Dacă am venit în străinătate, n-am făcut asta pentru ca să învăţ să vînez. KOGĂLNICEANU, S. A. 22, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., COST1NESCU, CIHAC, I, 315. Se desfăta vînînd fiarele sălbatice dupe obiceiul boieresc de pe atunci. ODOBESCU, S. i, 64. De astă dată Genarul vîna departe cale de şepte zile. EMINESCU, O. VI, 327. O pocitanie de om umbla cu arcul după vînat paseri. CREANGĂ, P. 244. Vezi tu muntele cela de acolo, să nu te ducă păcatele să vînezi p-acolo, că este nevoie de cap. ISPIRESCU, L. 41. Cînd întîlneşte un animal, ... vînează mult. CONTEMPORANUL, li, 36, cf. DDRF. Ţăranii vînători sînt în genere în apropierea oraşelor, unde vînd ce au vînat. MANOLESCU, I. 264, cf. BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U-, CADE. De la moartea băiatului nu mai vînez- CAMIL PETRESCU, T. I, 26. De atunci nu m-am mai încumetat s-o vînez. VOICULESCU, p. Π, 307. Am vînat dihănii fel de fel şi paseri felurite. SADOVEANU, o. XXI, 239. Vîna în jurul Braşovului şi pe la Stupini. MOROIANU, S. 28, cf. SCRIBAN, D. Plecase la o moşie de munte, să vîneze lupii pe care gerul îi scotea pe drumul satelor. CĂLINESCU. B. I. 371. L-a străbătut [pămîntul] de la munte la şes, urmînd cursurile apelor, ... vînînd cocoşul sălbatic în hăţişurile înălţimilor. VIANU, L. R. 490. Nu vî?ia el pentru hrană. v. rom. octombrie 1954, 146, cf. DL, DM. Ţăranul... era obligat să vîneze vulpi, pisici sălbatice şi mistreţi pentru moşier. JOJA, s. L. 263. Era tînăr, ar fi trebuit să umble pe cai, să vîneze. BARBU, PRINC. 47. Să globească pe cei care vînau fără voie în hotarele stăpînilor feudali. STOICESCU, s. D. 213, cf. CIORANESCU, D. ET. Să nu mai vînăm nici tigri, nici lei, nici leoparzi, nici nimic. SORESCU, U. 64. Era vorba de dreptul nelimitat de a tăia lemne pentru folosinţă proprie, de a vîna. panaitescu, o. Ţ. 131. [Animalele] au ajuns să se mănînce între ele şi să fie vînate. STEINHARDT, J. 99, cf. M. D. ENC., DEX, V. BREBAN, D., DREV, DSR2. Doamne, minunate, Dă d-un nor de ploaie Cerbul să se-nmoaie Şi eu să-l vînez. TEODORESCU, p. Ρ. 67. Toată ziua au umblat Şi nimică n-au vînat. SEVASTOS, Ρ. 19. Frundzî verdi păr uscat, S-o dus Costia la vînat, Să vînezî o căprioarî. mat. folk. 819. Azi n-am vînat nimic, se gîndi, ... ai să trag în urs. STĂNCESCU, B. 192. Iorga-Iorgovan, fecior de mocan, se ducea spre Mureş să vîneze. RĂDULESCU-CODIN, l. 21. Foaie frunză sînziană O ieşit Floria-n poiană, Să vînezi-o căprioară. CARDAŞ, C. P. 120. Vînară cît vînară, Zi de vară pănă-n sară. VICIU, COL. 56, cf. alr n/928. S-o dus să vîreézi. alr SN iii h 720/95. Noi mergem pin păduri şî vînăm. O. bîrlea, a. P. I, 201, cf. NALR - B I h 131/2. Cine vînează doi iepuri odată nu prinde nici unul (= cel ce deodată de două lucruri se apucă nici una săvîrşaşte). zanne, p. i, 493. (Ca determinativ, urmînd după nume de animale sau de păsări, indică specii ale acestora) Cîni de vînat atîţa avea de mulţi, că 4 oraşă mari de la cîmpu de abié agiungé să-i hrănească. HERODOT2, 76. Regele danez... trămitea... regelui Francisc 1 neşte cîni de vînat. hasdeu, î. C. I, 162. Numele acestea mitologice se obişnuiesc numai la cîinii de vînat. CARAGIALE, O. IV, 117. Oprişanul are-n sat Ogari, căpoi de vînat, Cu zgărzi late, ţintuite, Pe la margini poleite, alecsandri, p. P. 202. Aceştia pot avea un cuvînt de spus în nomenclatura păsărilor de vînat. BĂCESCU, PĂS. 24. 0 (Glumeţ) Vîna broscoi cu piatra-n păpuriş. D. BOTEZ, F. S. 37. Am cunoscut şi iepuri care vînau oameni. STANCU, R. A. I, 36. 0 R e f 1. pas. Cîinii, ogarii, coteii... pre cît sînt vînătoare, pre atîta să pot şi vîna. CANTEMIR, I. i. I, 33. Am văzut vînîndu-se vrăbii cu ploaie. IORGA, P. A. I, 73. Apoi, bine, măi ţîncule, aşa se vînează răţele? SADOVEANU, O. VII, 307. Ţăranul o mănîncă..., vînîndu-se în acest scop. BĂCESCU, PĂS. 291. Dimineaţa, în revărsatul zorilor se vînează cocoşii de munte (= orice lucru se face la momentul prielnic). Cf. zanne, p. i, 425. ORefl. recipr. Smîrcuri, tundre, pustiuri, animale multe şi puţintei oameni, încercînd a se vîna unii pe alţii. sadoveanu, o. XXI, 197. 0 (Cu determinări introduse prin prep. „cu”) Nu-mi plăcea să vînez cu cîini. VOICULESCU, P. II, 165. Nu vînează iepurii cu cînii ci cu carul, nici nu caută a amăgi calul cu sacul deşert (= lucrurile grele se fac încet şi cu multă răbdare). Cf. zanne, p. i, 489. 0 L o c . a d j. De vînat = a) (despre păsări sau animale) care se vînează, care poate fi vînat. Pasire vînătoare şi de vînat. CANTEMIR, I. I. I, 33. Animale dă vînat. alr SN m h 721/899; b) (despre obiecte de îmbrăcăminte sau accesorii ale acestora) care este mai ales sau în exclusivitate folosit la vînătoare (1). Cf. LB. Vînătorii serioşi... fac mari sacrificii pentru obiectele de vînat. camil petrescu, P. 168. Se aşeză... la marginea patului şi începu să tragă spre el cizmele şi 4322 VÎNA -775 - VÎNA straiele de vînat. sadoveanu, Ό. xxi, 210. Puşcă de vînat = puşcă de vînătoare, v. vînătoare (1). E înarmat cu săbii, ...cu puşti de vînat. CARAGIALE, o. m, 158. ♦ A prinde (cu ajutorul capcanelor); a captura. Cela ce va întinde laţuri sau va îngropa curse, pentru să vineadze (să vineaze MUNT.) jiganii, lupi sau vulpi. PRAV. 18. Ceia di la Cetatea Elefandilor... le zic nu crocodili, ce hampseâ ...îi vînează în multe feluri, herodot2, 107, cf. DRLU. începu a săgeta la căprioare şi la ciute, căci pînă acum vîna numai păsărele cu laţul, şi îi era cu greu. ISPIRESCU, L. 123, cf. tdrg. (Prin extensiune) Aveau mulţi cîte o răfuială cu hingherii care le vînaseră cîinii. ? AS, z. I, 59. ORefl. pas. Ca pasările cele ce sa vînează în laţ. biblia (1866), 451 Vl8. Lăcomia astupîndu-i ochii [bîtlanului], după peşti fără sine alergînd, în loc de vînat el să vîneadză. cantemir, I. i. i, 49. 0 F i g . Căzui întru laţul păcatelor şi ca o fiară spre vînare mă vînă (cca 1633). GCR I, 81/30. O, vrăjmaşă, hicleană [moarte], tu vinezi cu sacul, Pre toţi îi duci la moarte. M. costin, O. 322. Răutatea vicleşugul zămisli şi nebunia îl descoperi că viclenia, răutatea şi nebunia... una prinde, alta leagă, iară a tria grumadzn cu laţul îi vîneadză. cantemir, i. i. i, 154. ♦ (învechit şi popular; complementul indică păduri, regiuni, ţinuturi etc.) A cutreiera, a străbate în lung şi-n lat în căutarea vînatului (2). Trimiţînd paharnicii cu ogari şi coconii să vîneze crîngurile, ...au prins ei cîţiva iepuri. R. popescu, CM i, 465, cf. TDRG, DL. Şi el mi-a vînat Codri-n lung şi-n lat. TEODORESCU, P. P. 490. A vînat cîmpii cu florile Munţii cu răcorile. SEVASTOS, N. 95. Pe la răsărit de soare A plecat la vînătoare. Şi au vînat ţara de sus Despre apus, Pînă... potcoavele au pierdut, fundescu, ap. gcr n, 311. Şi el mi-a vînat Codrii-n lung şi-n lat. balade, II, 260. Alergarăm de vînarăm: Munţii cu brazii Şi cu fagii. nunta, 118. ♦ (Despre păsări sau animale; complementul indică vietăţi care servesc drept hrană) A pîndi sau a urmări pentru a prinde şi a ucide cu scopul de a-şi potoli foamea. Inorogul ... în prund de să va coborî şi dulăii de-l vor putea vîna. cantemir, i. i. n, 15. Stîrcul dacă îmbătrîneşte le cade penile şi nu mai pot a vîna şi a să hrăni (sfîrşitul sec. XVIII). GCR n, 111/4. Multe păsări am vînat Şi-mi ziceau şoim minunat. VĂCĂRESCUL, în IST. LIT. ROM. Π, 172. Le sînt învăţaţi caii şi cîinii de vînează foarte bini. HERODOT2, 200. Buha vîna în tufe păsărele, budai-deleanu, Ţ. 215. Văzui uliul vînînd pe astă pasere sărmănică. ASACHI, S. L. Π, 303. Cînd îi este foame, monera întinde pseudopodele, vînează nutrimentul său. CONTA, o. F. 198. [Ursoaica] vîna şi ea pentru hrana alor ei. VOICULESCU, P. I, 101. Lupoaica asta... nu vînează lîngă sugacii săi. SADOVEANU, O. XVI, 81. Zeci de prigorii în zbor... se încrucişează în toate direcţiile pe deasupra apei, vînînd albinele în zborul lor după florile tîrzii ale bălţii. BĂCESCU, PĂS. 282. Este foarte interesant felul în care stîrcul purpuriu vînează prada. LINŢIA, P. III, 29, cf. DL. [Sepia] se hrăneşte cu moluşte, crustacee, peşti etc., pe care îi vînează. ZOOLOGIA, 54. (Refl. pas.) Porumbul spăimîntat... De uliu se vînează. ASACHI, S· L. i, 181. ♦Fig. (Complementul indică persoane urmărite, răufăcători, inamici etc.) A urmări pe cineva pentru a-1 reţine cu forţa, pentru a-1 pedepsi sau pentru a-1 ucide. V. h ă i t u i. Fiind noaptea, ... în toate părţile rătăciia, de-i vîna ţăranii în zăvoaie, prin munţi. URECHE, L. 85, cf. S1MION DASC., LET. 47. Mă ocoliră de mă vineadză, Precum fac leii, ca să mă piardză. DOSOFTEI, PS. 47/18. Vînând mă vînară ca pre o pasăre toţi vrăjmaşii miei în dar. biblia (1688), 532V57. Garamanzii prind şi vînează pre arapii cei ce şăd prin peşteri. HERODOT2, 248. Nu cumva vasul acela să fie încarcat cu hoţi ce vînau pe nenorocita lleană? ASACHI, S. L. II, 135. Pe cine nu ni-i prietin îl putem vîna ca pe lup. SADOVEANU, O. X, 44, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX, v. breban, d. 0 E x p r. (învechit) A vîna viaţa cuiva sau a vîna cu moarte (pe cineva) = a urmări (pe cineva) cu scopul de a-1 ucide. Anca... înţelegea că aceştia erau ucigători şi că vînau viaţa lui Svidrighelo. ASACHI, S. L. Π, 38. Bănuitorul tiran... începu iar a-l vîna cu moarte şi curse, bălcescu, m. v. 30, cf. barcianu. ♦Fig. (Complementul indică oameni) A urmări îndeaproape, a pîndi, a spiona (cu scopul de a descoperi pe cineva cu o greşeală, sau de a da la iveală nereguli, cusururi etc.). Acest jude... vrea să vîneze pre lisus în cuvinte. CORESI, EV. 432. Cu această întrebare dulce vrea în ceva să-l vănedze, să-l poată oborî. VARLAAM, C. 300. Pentru hlăpie cu cuvente amăgitoare vă vor vîna. Ν. TEST. (1648), 188711. Va vîna satul şi-l va pedepsi cu pierderea cea cu totul a celor ce lăcuiesc într-însul AETHIOPICA (1773), 10715. Vreţi doară a cunoaşte chipul mieu Prin care suflete vînez. budai-deleanu, ţ. 231. Şi cînd ar şădea măcar să vorbească cineva cu el, ca să poată să-l vîneze. KOTZEBUE, u. 1574. Pescarii din sat îi vînează pe cei de la azil, cvartetul puterii pe bătrîni, ... indirect, pe Laura. românia literară, 1993, nr. 9, 4/4. ♦ (Familiar; complementul indică greşeli) A căuta cu insistenţă, a depista. Nu s-a ostenit să vîneze una singură din numeroasele greşeli de tipar. ROMÂNIA literară, 1973, nr. 1, 7/2, cf. v. breban, d. 2. Tranz. (învechit şi popular) A se îndeletnici cu prinderea peştelui sau a altor animale acvatice; a pescui (1). Să-i vineaze şi să-i tragă cei ce era pre pămînt cu mreaja. CORESI, EV. 330. Nu te teame, că de-acmu nu veri vîna peşti. VARLAAM, C. 262. Şi s-au întorsu înapoi pe Bîrlad, tot vînînd vînaturi şi peşte. NECULCE, L. 96. Păscarii vînează un peşte. CANTEMIR, HR. 182. Nici un rumân nu are volnicie să vîneze peşte în heleşteul stăpînului moşiii. prav. COND. (1780), 86. Să fie volnic a vîna ^[i] peştile (a. 1784). IORGA, S. D. VII, 235. Sînt la dînşii trii neamuri undi nu mănîncă altă nimică fără numai peşti, pe carii... [î]/ vînează. HERODOT2, 79. Cît peşte vom vîna, în locuri slobode de a vîna, este al nostru. CARAGEA, L. 6/12. Pe lîngă un rîu trecînd şi pe cîţiva vînînd, peşte cu undiţile văzînd, se opri. PANN, Ş. Π, 15, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU. Alte vietăţi mici... le poate vîna prin ape şi prin apropierea acestora. MARIAN, O. Π, 338. Nu se poate vîna decît cel mult vrun broscoi lacom după momeală. atila, p. 46, cf. cade. Vînează peştii cu suliţa. CAMIL PETRESCU, T. II, 210. Vînau păstrăvi şi îi mîncau acolo. VOICULESCU, P. I, 52, Cf. DL, DM, DEX, CIORANESCU, D. et., DSR2. Vănăm peşte cu plasa, cu undiţa, cu coşul H XI 27. Jos pe mare le-aruncară [năvoadele] Şi nimica nu vînară. VICIU, COL. 79. leu de i-aş vîna [peştii], Mare bine ni-ar prindea, graiul, I, 73, cf. alr i 1 731/922. 4322 VÎNA -776 - VÎNA Socrî-miu mi-a cerut Peşte mare să-i vînez. FOLC. OLT. -munt. iv, 71.0Expr.A yîna peşte în apă tulbure = a pescui în apă tulbure, v. p e s c u i (1). Cf. zanne, p. i, 591. 0 (A b s o 1.) Şi-i află vînînd şi ieşiţi den corabie şi mrejile spălînd. CORESI, EV. 330. O noapte întreagă vînară şi nemică nu prinseră; iară îndată, deaca ascultară cuvîntul Domnului, aruncară mreajea şi mult peşte prinseră. VARLAAM, C. 259. Primăvara plecăm cu vîrşele... şi vînăm pîn la Paşte. ALRT II 307, cf. ALR I 1 734/954. 0 R e f 1. pas. Cînd să va vîna peştile să fie cu ştirea tuturor (a. 1632). IORGA, S. D. xvi, 186. Vădzu că s-au vînat atîta peşte,, cunoscu că nu este pentru truda sa, ce pentru dzisa şi pentru voia lui Dumnedzău. VARLAAM, C. 261. încă nu cunoscu omul vremea lui, ca peştii cei ce să vînează în mreje rea. biblia (1688), 451V17. Cu năvodul se vînează tot soiul de peşti damé, t. 123. 0 (Cu complementul introdus prin prep. „la”) îşi petrecea timpul preîmblîndu-se prin munţi vînînd la păstrăvi BĂLCESCU, M. v. 236. Plasă dă vînez la peşte. alr 11734/900. ♦ (Complementul indică ape) A străbate, a cutreiera (în lung şi-n lat) pentru a pescui. Va istovi.. de vînat hăleşteul (a. 1657). IORGA, S. D. v, 32. Hăleşteele săci de peşti vînîndu-le ei N. costin, LET. n, 86/31. Puind şi năvodari cu năvoade de au vînat luciul şi bălţile (a. 1743). uricariul, xvi, 224. Cu peşte am negustorit, Toate bălfile-am vînat. GRAIUL, I, 73. Toate apele-am vînat Şi le-am turburat, Aşa peşte n-am aflat BALADE, l, 349. Antofiţă, fiul taicăi, Cîte ape să-mi vîneziy La Vidrosu să nu mergi, Că... Pe cine prinde mînăncă. FOLC. OLT. - MUNT. IV, 73. 3. Tranz. şi intranz. Fig. (Mai ales în textele religioase) A determina pe cineva să adopte o anumită convingere (religioasă); a converti. Cel ce seprotiveaşte cuvîntului credincioaseei mu[ie]ri cu viaţa, Jură cuvîntu, vînratu la credinţă fi-να. COD. VOR.2 7674. Cu acele cuvinte ce fură vînaţi, crezură că şi altii cu acealea vor putea vîna. CORESI, EV. 335. Aşea-i învăţă şi-i întrarmă cu blîndeţele şi cu răbdarea şi-i tremise gata ca să venedze lumea cu mreajea învăţăturilor sventei evanghelii. VARLAAM, C. 155. Apostolii, ca neşte păscari înţelepţi, au vînat cu... multe limbi. id. ib. 157. Fu vînat la credinţă spre D[o]mn[\x]l H[ùsto]s de Iustina, ficioara şi creştina. DOSOFTEI, v. s. octombrie 4077. Nu socotesc cu alt cu nimic ca să-i poată vîna, fără numai cu învăţătura şi cu cuvîntul. antim, o. 97. Cu undiţa d[u]hului înţelepţeşte vorovind, d[u]mnezeescul Pavel te-au vînat MINEIUL (1776), 14vl/4. Neputînd vîna pre români, socoti că pentru aceea nu se lasă românii de credinţa cea pravoslavnică, că sînt proşti, nenvăţaţi MAIOR, IST. 255/28. ORefl. pas. Mult să mirară şi, de limpede limba lui ca de un lucru nenedejduit cu toţii vînîndu-să, multă vreme muţi şi amurţiţi rămasără. CANTEMIR, I. I. I, 198. 0 A b s o 1. (învechit) Preoţilor le este dată [sic] să vîneze şi să îmbie după sufletele celor păcătoşi ca să le poată întoarce spre pocăinţă (a. 1645). ap. tdrg. 0 (Prin metonimie) Au vînat auzurile noroadelor şi au înduplecat inimile tiranilor. ANTIM, P. 3. 4. Tranz. Fig. (Familiar; complementul indică posturi, situaţii greu de obţinut etc.) A căuta, a urmări cu insistenţă, cu aviditate. V. pescui (3). Macar că chipul dulce a grăi, frumos a scrie şi aburii slavăi cu meşterşug a vîna îi laudă şi să miră. CANTEMIR, HR. 6. Dobîndind în mîna lui aceea ce de mulţi ani mai nainte 0 vîna, arătînd tuturor dragoste... din boieria lui. R. POPESCU, CM I, 468. Au cuprins... o parte a Bohemiei, a căreia crăime mult vînîndu-o o au şi dobîndit şincai, hr. ii, 56/10. Singur adevărul vînînd. zilot, ap. ddrf. Vornicul Trotuşanu... în secret vîna pentru sine planuri ambiţioase. ASACHI, S. L. n, 120. Să nu stricăm cauza naţională vînînd posturi grase. VASICI, ap. bariţiu, C. Π, 46. Iată ce va să zică a vîna protecţie străină şi a nu mînea statornic pe lîngă preteniile făcute. FM (1847), 532/16. în toate războaiele, hanii n-au vînat decît folosul lor. BĂLCESCU, M. V. 215, cf. iser. Soluţia ce o căutăm... unii o vînează pe pămînturi străine. RUSSO, S. 82. Nu se cuvine cu atîta înverşunare a vîna victoria. ARISTIA, plut. 349/30. Să nu socotiţi că ma sui la această tribună pentru a vîna popularitatea, kogălniceanu, O. IV, 548. 1 se răspunde că e paraponisit, nebun, că vînează minister. GHICA, s. 143. Toţi aceia care vorbe mari aruncă, Numai banul îl vînează şi cîştigul fără muncă. EMINESCU, o. 1,151. Bărbatul de stat a căpătat misiunea pe care o vîna de mult CARAGIALE, O. n, 23, cf. TDRG. Comandantul compăniei... vîna căpitănia portului CONV. UT. XLIII, 920, Cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., cade, SCRIBAN, D. Fidelitatea faţă de puşcărie a acestor oameni, care vînează o situaţie, leneş compusă în timp, miră. ARGHEZI, S. xm, 56. Cronicarul... condamnă pe actorii care vînează succesul uşor. vianu, l. r. 213. Citesc puţin, dorm mult, visez, Năluca slavei n-o vînez. v. rom. ianuarie 1954, 13. Nu doream să crezi ca vînez vreo confesiune. H. LOVINESCU, Τ. 344, cf. DL, DM, CIORANESCU, D. ET., M. D. ENC. Acest continuu sprijin acordat tuturor celor care vînau tronul, magazin ist. 1974, nr. 3, 5. Aceştia... lesne vor vîna prilejul şi te vor înşela a iscăli MS. XIX, nr. 3, 17. 0 A b s o 1. Ca să pot vîna fără caznă şi fără a mă mînji în mlaştinile viţiului, trebuie să mă întovărăşesc cu această hienă. M. I. CARAGIALE, c. 104. 0 R e f 1. p a s . în cîte feliuri adevărul ar putea să se vîneze şi altora să se propuie. POTECA, F. 143/17. 0 (Intranz.; cu complementul introdus prin prep. „după”) Au doar moleaţa de acum junie, Ce n-au învăţat alta nimică Făr-a vîna după libovie. BUDAI-DELEANU, Ţ. 241. Notarul presimţise demult că Pruncul vînează după postul acesta. AGÂRBICEANU, A. 489. ♦ (Complementul indică obiecte, bunuri materiale) A pune mîna pe...; a face rost. îl vînează [aurul] după apa Oltului, Topologul şi Dîmboviţa (a. 1829). DOC. ec. 439. Am văzut cu ochii miei o bucată de aur... vînată de aurari în Olt. TÎMPEANUL, G. 5/14. El vîna aurul şi tot mai uimiţi erau cei ce veneau în atingere cu el. AGÂRBICEANU, A. 219. Reuşi la alegere în calitate de bibliotecar, hotărît să vîneze cu orice chip cărţile împrumutate şi nerestituite. CĂLINESCU, E. 207. S-a căţărat pe trunchiuri şi ramuri înalte, vînînd nuci de cocos. v. rom. ianuarie 1965, 17, cf. dm, m. D. enc., DEX. Pajora-i zise să vîneze mai întîi douăsprezece coşuri de pîne şi douăsprezece buţi cu apă pentru drum. marian, o. I, 140. 0 (Complementul indică oameni) Constantin Brincoveanu, ştiind cum să vîneze pre lacomul vizir, l-au scos pre dînsul. cantemir, s. m. 123/5. în casă ai azi odorul ce-atîta ai vînat,... iac-amu te-ai 4322 VÎNAL -777 - VÎNAT însurat. ASACHI, S. L. i, 215. Mamele... vin în carnaval ca să vîneze gineri în capitală, alecsandri, t. xiv. Veşnic vîna un cămătar, care să-i cumpere pe nimica leafa-nainte cu cîteva luni. CARAGIALE, o. in, 11. Ca toate domnişoarele din societate, ea a fost crescută pentru a vîna un bărbat. GHEREA, st. cr. n, 333. ♦ A acosta (pe cineva); (familiar) a agăţa. Altă grije n-avea, numai a-ş înfrămşea trupul ş-a-l împodobi cu scumpe podoabe, pentru ca să poată vîna pre ibohnici, să-i tragă la glodiştea păcatelor, dosoftei, v. s. octombrie 51711. Femei pe care le vînase cu uşurinţă. ROMÂNIA literară, 1973, nr. 28,19/4. _ Prez. ind.: vînez. _ Lat. venari. VÎNÂL, -Ä adj. (învechit, rar; despre sînge 1) Venos (1). Cînd această boală a pruncilor de curînd născuţi n-are de cauză gaura lui Botal şi amestecul amîndurora sîngiurilor arteriale şi vînale în inimă, ea purcede din crinoni şi comedoni, ce se prăsesc în mici punturi negre subpele. MAN. sănăt. 262/13. - PL: vînali, -e. — Vînă + suf. -al VÎNÂR subst. v. vînare2. VÎNÂEE1 s. f. (Rar) Acţiunea de a v î n a şi rezultatul ei. 1. Vînătoare (1). Cf. vîna (1). Căzuiu întru laţul păcatelor şi ca o fiară spre vînare mă vînă (cca 1633). GCR I, 81/30. De strîmbă vînarea Inorogului părăsindu-să. cantemir, i. i. n, 97, cf. drlu, lb. Fiara cea mai întîi în vînare prinsă se ardea Dianei. BOJINCĂ, A. I, 103/14, cf. I. GOLESCU, C., ISER, POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, CIHAC, 1,315, barcianu, alexi, w. Cîştigîndu-şL·.. hrana din culegerea vegetalelor bune de mîncat... şi din vînarea unor animale, iorga, p. a. n, 283, cf. scriban, d., DL, DM. Vînarea păsărilor este reglementată pentru anumite perioade. ZOOLOGIA, 162. Vînarea unor specii este restrinsă şi condiţionată de autorizaţii speciale. DER IV, 875, cf. DEX, DSR2. Să plecaţi la vînătoare După pasări gălbioare, Ce sînt lesne la vînare Şi uşoare la purtare, pop., ap. alexandrescu, o. i, 379. Că boierii-s duşi de-acasă, Da s-o dus în codrii verzi, In codrii verzi de-a vînare. VICIU, COL. 56. Dar boierii nu-s acasă Că-s în codri a vînare. BUD, P. P. 72. Să plece în vînare, în vînare, la plimbare, folc. dobr. 155. 0 (Urmat de determinări care indică modul de a vîna 1) Vînarea cu chemătoare. BĂCESCU, PĂS. 364. 0 Fig. Blagoslovit Domnul ce nu deade noi în văr are [vănare S, vînare C, v ă r a t H, vînătoarea D]. psalt. 272. Să fugim pînă m sfirşit de reale-i [diavolului] şi de vînările lui şi de chinurile lui. CORESI, EV. 514. Un bătrîn... cu doi copii m braţe, spre a-i subtrage de vînarea brutală a înarmaţilor, se înfăţoşă înaintea lui Ahmed. ASACHI, S. L. H, 215. ♦ Prindere (cu ajutorul capcanelor) a unui animal sălbatic. într-un loc lucru foarte frumos la privală să arăta, unde vînătorii măiestrii spre vînarea fililor punea. Cantemir, i. i. I, 168. Laţurile şi cursele... pentru vînarea Inorogului întinsese, id. ib. 228. 2. (Rar) Pescuit (1). Cf. vîna (2). Mai sărăcesc şi mai ticălos, lucru nu iaste ca vînarea de peşte. CORESI, EV. 525. Cîţiva păscari... pentru vînarea peştelui năvodul în baltă aruncînd..., în loc de peşte pre filosof din fundul corăbiii scot. cantemir, i. i. i, 186, cf. pontbriant, d., COSTINESCU. (Fig.) Pentru aceaia ca o vînare de peşte adause pre ei Domnul vînăriei omeneşti. CORESI, ev. 333. 0 (Urmat de determinări care indică modul de a vîna 3) Vînarea sub gheaţă cu ostreţe. antipa, p. 174. ♦ (învechit; concretizat) Cantitate de peşte rezultată în urma pescuitului. Că spaimă cuprinsese pre el şi pre toţi carii era cu el de vînarea peştilor care prinsără. N. TEST. (1648), 72714. ♦ Pîndirea şi prinderea prăzii de către peştii răpitori sau de către alte vieţuitoare de apa. Au nu tu, odinăoară, prin fundul mării primblîndu-te şi spre vînarea peştelui şipurindu-te, eu din faţa apei te oglindiiam? cantemir, i. i. I, 44. Locul şi jocul lor [al lostriţelor] obicinuit vînării după pradă e sub gîtul dobelor, sub şteanţul şivoiului în clocot atila, p. 204. 3. F i g . Vînătoare (3). Cf. v î n a (4). Deaca această mare cuviinţă sau generozitate ar privi spre vînare de slavă... atuncea n-ar fi virtute. POTECA, F. 299/23. Sistemele lor toate au început cu vînarea cuvintelor străine. RUSSO, S. 50. Apăsarea turcească, unită cu apriga vînare a scaunelor române, arhiva, I, 32. îndeplineam însărcinări de tot soiul... nu pentru vînarea de avuţie sau de măriri, ci numai din nevoia de a fi pururi în neastîmpăr. M. I. CARAGIALE, C. 54. ♦ Procurarea unui lucru (greu de dobîndit). Din pricina neîndemînării ce cerca la vînarea aurului, cei mai mulţi s-au lăsat dă acest meşteşug (a. 1829). DOC. EC. 439. - Pl.: vînări. -Gen. dat. şi: (învechit) vînărei. - V. vîna. VÎNARE2 s. f. 1. (Şi, regional, în sintagma vînarea hamului, alr sn ii h 289/848) Curea a hamului, care trece peste părţile posterioare ale calului; bucar, curar. Hamurile rotaşilor să fie cu piepţi[i] şi vînările de piele. cr (1833), 94/10, cf. ddrf, damé, t. 50, id. t2, 67, tdrg, da ii, 664, pascu, s. 83, cade, cioranescu, d. et. 9268, DSR, ALR SN Π h 289. 2. (Olt. şi prin Munt.) Nojiţa (1). I se dezlegase vînările de la opincă şi călcase pe ele. sandu-aldea, U. p. 75, Cf. DL, DM, IORDACHE, M. E. 117, NALR - Ο II h299/981. 3. (Prin Transilv.) Un fel de şnur făcut din păr de capră, cu care ţărăncile îşi leagă ciorapii de dimie în jurul pulpei piciorului. Femeile au cioareci de vară şi de iarnă... Se leagă cu legături făcute din păr de capră, numite vînări. viciu, gl. 10, cf. tdrg, pamfile, i. c. 369, CADE, DL, CIORANESCU, D. ET. 9268. - Pl.: vînări. - Şi: (1) vînâr subst. DAMÉ, T. 50, id. t2, 67, da ih 664, pascu, s. 83, cade, cioranescu, d. et. 895, DSR. - Vînă + suf. -ar. VÎNAT s. n. 1. (Mai ales în legătură cu verbe ca „a ieşi”, „a umbla”, „a merge”, „a se duce” etc.; adesea precedat de prep. „la”) Faptul de a vîna (1); vînătoare (1); (regional) vădăzlit. Isaf fratele lui, au venit de la vînat. biblia (1688), 192/43. Luînd doî săneţă di la Dima 4327 VÎNAT -778 - VÎNAT pârcălabul, n-au mers la vînat, ce au mers la tâlhării (a. 1688). sava, doc. i, 36. Cu mare grijă... socotesc cei lacomi, să nu li se înece morile... şi să nu îmbie la vînat vînâtorii N. COSTIN, ap. GCR π, 11/20. Au zăbăvit acolo vro 2-3 săptămîni, îmblîndu pe la vînaturi. NECULCE, L. 70. Poarta osmănească... l-au domolit... ca pre un vînătoriu la vînat gata, pre un ogar în prohaz ţiind, după voia sa, cînd va... îl sloboade. CANTEMIR, HR. 21. O, ce vreme bună de vînat! (a. 1703). FN 151, cf. ANON. CAR. Să dea 100 de cai, ca să fie de treaba vînătorii, cînd împărăţia va vrea să iasă la vînat. R. GRECEANU, CM îl, 121. împăraţii cu alt feli de haine... merg la vînat. ΑΝΉΜ, O. 107. Fiind om tînăr, îi era drag a se primbla ades la vînaturi. MUŞTE, LET. ΙΠ, 80/32. Preste puţină vreme, ieşind împăratul la vînat, ceilalţi toţi făcea vînătoare. MINEIUL (1776), 169r2/29, cf. man. gött. Nu poci veni la vînat. halima (1783), 4736. Să-i înveţe a săgeta şi să umble cu el la vînat. alexandria (1794), 26/5. Fimeile savromaţilor... ies la vînat cu bărbaţii lor. HERODOT2, 226. Dionis... este preste vin mai-mare şi Artemis - preste vînaturi. ib. 256. Turcii şi la vînat... cu mai multe slugi ies. maior, ist. 84, cf. budai-deleanu, LEX. La vreme de pace se zăbovesc numai cu vînatul. cantemir, s. M. 211/7, cf. lb. De vînat s-au lăsat această zi, vrînd a să folosi de foc. DRĂGHICI, R. 75/7. Le plac adunările de petrecere, cum teatrul... vînatul, primblarea. GENILIE, G. 220/24. Porunci... să fie boierii gata a merge la vînat. GORJAN, H. rv, 16. Molda... în resbel şi la vînat era companioană nedespărţită a lui Dragoş. asachi, s. l. n, 70, cf. valian, v., iser, polizu. De mă duceam la vînat, mi se părea că răsunetul puştii mele trece Prutul NEGRUZZI, S. I, 61, cf. PONTBRIANT, D. Domnii cei vechi, ... desfătîndu-se cu vînatul prin codrii învecinaţi, zidiseră şi aci un frumos castel HASDEU, I. V. 33. Diana, zeea vînatului la greci şi la romani. CANELLA, V. 312. Vînatul a fost totdeauna pasiunea sa. CONV. lit. π, 50. Ţi-am spus că el iubea vînatul ALECSANDRI, O. P. 57. Vînatul pentru dînsul este o pasiune neînvinsă. bolintineanu, O. 329, cf. lm. Plecînd la vînat, întîlneşte în drum cutare sau cutare pasăre. CONTA, o. F. 352. Pregăteşte-te să mergem la Homor la un vînat mare... căci goana porneşte mine. CONV. LIT. XI, 98. De unde ai calul d-tale, cu care îmbli la vînat? EMINESCU, p. L. 14. Eu iubesc vînatul, jocul; Traiul lumii alţii lese-l. id. O. i, 65. Un credincios al împăratului... în toate zilele îmbla cu dînsul la vînat. CREANGĂ, Ρ. 97. A vrut el împăratul să meargâ-nainte la vînat. CARAGIALE, 0.1,117. Zmeii se duseseră la vînat în Codru-Verde. ISPIRESCU, L. 221. Am fost la vînat şi am adus nişte prepeliţe. CONTEMPORANUL, n, 111. Cînd oamenii se îndeletniceau cu vînatul, nici n-aveau nevoie de robi. IONESCU-RION, S. 136. Vînătorii..., pescarii... vor ave în decursul anului spor la vînat şi pescuit. MARIAN, S. R. HI, 78, cf. DDRF, PHILIPPIDE, P. 177. Merge puşcaşul la vînat. şez. vi, 53, cf. barcianu, puşcariu, et. wb. El se întrebuinţează la vînat pentru strigătul ogarilor şi copoilor. PAMFILE, I. c. 63. Cînd vine vremea vînatului, nu mă ţii legat cu lanţul brătesCU-voineşti, p. 157. Surorile ei începură să facă... şi sportul vînatului şi al călăritului. AGÂRBICEANU, A. 130. Sportul acesta al pescuitului cu undiţa... nicidecum mai prejos decît vînatul, e unul din cele mai puţin răspîndite în ţară la noi. ATILA, p. 23. Una dintre speciile cele mai simpatice acestor nomazi iubitori de vînat era capra sălbatică. pârvan, g. 27, cf. CADE. La vînat el [omul] apucă vulturul din nori şi-l dârimă jos. VOICULESCU, P. I, 3. Vînatul nu contenea decît tîrziu, cînd cerurile deasupra mării se închideau încet. id. ib. 18. Vînatul şi pescuitul sînt cele mai vechi sporturi. SADOVEANU, O. XIV, 392. Ieri am ieşit la vînat... şi am dat peste urme de ren sălbatic, id. ib. XXI, 246. Pleca adesea la vînat în baltă. BART, e. 375. A umblat la vînat pînă ce trecuse binişor de şaptezeci de ani. moroianu, s. 28, cf. stoica, vîn. 27, scriban, d. A doua zi băiatul pleacă cu căţeii lui la vînat. călinescu, b. 32, cf. dl, dm, cioranescu, d. et., m. D. ENC., DEX, DSR2, V. BREBAN, D., DREV, H X 260. La vînat a plecat Prin cîmpii-nfloriţi. TEODORESCU, P. P. 163. S-au dus în pădure la vînat. SBIERA, P. 52. S-a dus Ignat la vînat Şi-n trestie s-a-nţăpat. ŞEZ. 1,200, cf. MAT. FOLK. 819. O fost trii vînători şî s-o dus la vînat. GRAIUL, I, 338, cf. alr sn ni h 720. Iei mergç la vînat îm pădure. O. bîrlea, A. p. i, 237. Cîine surd dus la vînat. pann, ap. zanne, p. 1,381. La vînat cu puşca seacă să nu mergi (= să nu te apuci de o treabă dacă-ţi lipsesc mijloacele de a o duce la bun sfîrşit). id. ib. iv, 680. 0 (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau în genitiv, care indică felul) Au pus mare aşezămînt pentru vînatul vitelor. genilie, g. 55/6. De mare folos era cîinele în vînatul şerpilor. VOICULESCU, P. I, 64. într-o zi, mergînd de şagă, cu un hleab de puşcă împrumutat, la un vînat de urşi... se nimeri că tocmai el împuşcă ursul GANE, N. m, 133. Un prim obiectiv al ajutorului scontat de ei a fost tocmai vînatul cocorilor. BĂCESCU, PĂS. 199. Iar se băteau trunchii copacilor ca la vînatul iepurilor. BARBU, PRiNC. 145, cf. DSR2. 0 L o c . v b . (Rar) A face vînat = a vîna (1). Să nu faci vânat acelu drac că pentru tine goneşte Dumnul pre acela drac (a. 1550-1580). GCR I, 6/11. Directorul, în lipsă de iepuri, ca să-mpuşte, Din loje, cu mîndrie, făcea vînat de muşte. MACEDONSKI, O. i, 49. ♦ Pîndirea şi prinderea prăzii de către păsări sau animale sălbatice, ori de către peştii răpitori. Prinseră~me ca leul gata spre văratu (vănratu H), şi ca schimenul ce iaste în debiu în cămora sa. PSALT. 23, cf. CORESI, PS. SL. - ROM. 23712. încungiurară-mă ca leul gata la vînat, şi ca puiul leului ce petrece în bîrloage. DOSOFTEI, ap. GCR I, 247/15. Luară-mă ca un leu gata la vînat şi ca un pui de leu lăcuind întru ascunsuri. BIBLIA (1688), 386V32. Leul, măgariul şi vulpea... ieşiră la vînat (a. 1705). GCR i, 353/6. Vulpea stă lîngă vizuină şi nu se-ndură să plece la vînat. GÎRLEANU, N. 243. Ciugurele, mugur ele - merg pe drum-nşirăţele; - iară ciucur mugur, - pe brănci tupilat - s-au pus la vînat (Oile şi lupul). POP., ap. GCR n, 368. ♦ (La pl.; concretizat) întindere de teren care este destinată vînătorii (1) sau unde se poate vîna. Altă grijă nu avea numai să să primble pă la sate, pă la vîfiaturi, pă la vii. R. POPESCU, CM 1,478. 2. Ceea ce vînează (1) cineva; (la pl.) diferite soiuri de animale vînate; p . r e s t r. carnea unui animal vînat; (învechit) vînătură (2). Blagoslovitu e domnul carele v-au dat voi vărat dinţilor al lor. PSALT. HUR. 111716. Scoală-îe, drag tată, şi mănîncă de în vînatu prins de fiiul tău. PO 91/5. Păstorii din munţi ungureşti pogorîndu VÎNAT -779 - VÎNAT după vînat au nemerit la apa Moldovei. URECHE, L. 63. Vînînd neşte vînători un vînat. dosoftei, v. s. noiembrie 114/14. Şi vînează-m vînat şi-mfă mie bucate, după cum iubesc eu. biblia (1688), 19V32. Un turc au dat cu puşca... într-un vînat. N. COSTIN, LET. Π, 61/18. La mînă le vine vînatul cel necunoscut. CANTEMIR, HR. 182. I-am ßcut nunta de la mine... cu vînaturi, cu toate ce a trebuit (du 1745). iorga, s. D. v, 156. [leruncile] au fost de atunci şi pînă azi cu totul stîrpite de vînători, aşa că acum nu se mai pomeneşte de nimene de asemenea vînat (a. 1756). N. A. bogdan, c. M. 59. Vînatul nu este stătători la un loc, ce astăzi este pe o moşie şi mîne pe alta (a. 1767). ştefanelli, d. C. 93. Oamenii numitelor sate, pădurile, apele, vînaturile, pescuiturile, ierburile, şi cîmpurile, care sînt între otarăle lor cele adevărate, după vechiul obiceiul să le aibă în comun, şincai, HR. I, 344/34. îlfiersără cu un vînat şi mîncară... toţi oaspeţii. HERODOT2, 30. Să le dea Dumnăzău mai bun vînat. ib. 465. Au strins destul vînat. golescu, p. 165/20, cf. lb, I. GOLESCU, C. Un vechi ţăran... pre el l-a învăţat în ce chip s-ademeneze şi să prindă un vînat. asachi, s. L. I, 107, cf. VALIAN, V. Pădurile şi bălţile sînt pline de vînaturi. TÎMPEANUL, g. 8/23, cf. iser. Vrind să cinstească pre oaspeţii săi cu ceva mai mult decît cu vînat... zise vătafului său să taie un ied. NEGRUZZI, s. I, 82, cf. POLIZU. Să-i aducă vînaturi şi pescării din toate punctele cardinale ale globului, sion, P. 98, cf. pontbriant, d. Carnea de bou, de porc, de oaie, de vînat şi de paseri n-are un gust pronunţat, hasdeu, i. c. i, 169, cf. COSTINESCU. S-a împuţinat vînatul în pădurile noastre. LM. Cînd copoii vestesc apropierea vînatului, nerăbdarea îl face să tresară. ODOBESCU, S. m, 42. El crede că acea pasăre i-a scos vînatul înainte, conta, O. F. 352. Mai mărindu-se el oleacă, începu a căta vînat mai pe departe de locuinţa lor. ISPIRESCU, l. 122. Peşti din cărnuri delicate... Lîngă păsări de tot felul... împreună cu vînaturi ne-ncetat se grămădesc. MACEDONSKI, o. I, 104. De sunteţi vînători atunci unde vă sunt vînaturile? SEVASTOS, N. 35. Prepelicariu... începe a alerga tot ţiflind şi hăucăind de-ţi ţiuie urechile şi-ţi alungă vînatul de sub nas. MARIAN, o. Π, 248, cf. ddrf. Săteanul mănîncă carne de vacă, de pasăre, de capră, de porc şi de vînat. manolescu, i. 257, cf. enc. rom., alexi, w., bianu, d. s., tdrg. Vin grămadă... Duc un vînat pe umeri, delavrancea, o. ii, 122. Ispita belşugului de vînat l-a învins pe nenea Iorgu ş-a rămas aşa. BRÄTESCU-voineşti, P. 136. S-a tras alături cu puşca, putem tot sta la pîndă, vînatul a zburat, atila, p. 49. In privire apăru spaima, apoi se schimbă... în ruşine, o ruşine îngrijorată, pînditoare, ca un vînat- hăituit. PAPADAT-BENGESCU, O. Π, 290, cf. RESMERIŢĂ, D., NIC A, L. vam. 267, cade. Poate vă interesează [codrii] numai fiindcă sunt plini de vînat camil petrescu, t. i, 26. Să se închidă [clapele] îndată ce vînatul a pătruns înăuntru. voiculescu, p. i, 50. Starostele CăUman avea să înţeleagă ce fel de vînaturi şi peşte trebuiesc cuhniilor Măriei sale pentru masa cea mare. SADOVEANU, O. XIII, 460. Nu se putea să nu-mi aducă vînatul la puşcă. id. ib. XXI, 247, cf. ENC. AGR. Mînca cu plăcere şi moşii Vasile din vînatul ăsta. MOROIANU, s. 40, cf. STOICA, VIN. 28, SCRIBAN, D. Pictorul de naturi moarte va amesteca... fără vreo ordine aparentă imaginea stofei şi a hîrtiei... sau a penelor păsării cu blana vînatului VIANU, E. 163. Chiar dacă buha mai înşfacă şi cîte un iepure sau ieruncă, nu poate fi socotită dăunătoare vînatului BĂCESCU, PĂS. 270. Un vînător şi-ntinse printre copaci o plasă Şi aştepta vînatul să intre-n sfoara deasă. ARGHEZI, S. V, 146. [în pădure] mişunau vînatul, zimbrii, mistreţii, rişii şi celelalte jivine. CĂLINESCU, C. O. 272. Acest vînat frumos este aproape complet extirpat. LINŢIA, P. m, 430. A ales pescăria scumpă, vînaturile, trufandalele de sezon. PAS, L. II, 60. Deşerta în calea lor tolba cu vînat, bucată cu bucată. VINEA, L. n, 80. Se dă carne de pasăre, peşte, vită, porc, mezeluri, vînat etc. BELEA, P. A. 238, cf. DL, DM. Fructele constituie o hrană căutată de vînat (urşi, mistreţi, cervidee). FLORAR. P. R. IV, 223. Dădeau tîrcoale urlînd vînatului şi dansau sălbatec. BARBU, PRINC. 144. în privinţa bogăţiei şi diversităţii vînatului de care dispune, ţara noastră ocupă un loc de frunte. DER IV, 875, cf. CIORANESCU, D. ET. în prezent, evidenţa vînatului împuşcat se poate ţine cu mai multă exactitate. VÎN. pesc. februarie 1964, 1. Era vorba de mari consumatori de vînat. MAGAZIN IST. 1972, nr. 1, 89. Mai că-mi zîmbeşte (cum s-ar îmbuna, spre pildă, amatorul de bucate în faţa unui hartan de vînat... bine frăgezit). STEINHARDT, J. 30, cf. M. D. ENC. Se întorcea cu mai mult vînat şi... îşi bătea joc de noi în SCL 1973, 51. Un curios şi fericit din punct de vedere artistic instinct de regresiune face pe scriitor să amestece pe om cu vînatul românia literară, 1974, nr. 29, 9/2, cf. DEX, V. BREBAN, D, O lege nescrisă a celor nevoiţi să rămînă în munte este ca „ziua să stea în limpeziş, iar noaptea să se bage în ţuhă, cînd vînatul iese la mîncare’>. ALIL XXIX, 472, cf. DREV. Senatorii aduseră mîncăruri rafinate, fructe de mare, vînat, fructe foarte dulci, românia LITERARĂ, 1992, nr. 9, 20/3. Bătăuşii... merg huiduind... către ţinători, vînat[ul] fuge înaintea lor pînă la ţinători... [care] dau cu armele şi ucid. H IX 309. Deacă vedea şi vedea Că vînaturi nu-ntflnia... Calu-n drum că mi-şi opria. TEODORESCU, P. P. 439. Li plăsea la cîtiş-trii sî umbli pîn toati pădurii dîpă vînat. GRAIUL, I, 305. Au făcut un foc sub stejar ca să gătească ceva de-ale mîncării din vînaturile ce aveau cu ei. I. CR. I, 11. Se zice că anul ii gelşugos di vînat. ALR SN m h 721/537. C-ala ved'em... că-i fisor vren’ic, că d’e-aia n’e trimet’e iei vînaturile aşă vii pun-aişa. O. bîrlea, a. p. îi, 268. Vînatul cînd se vede, urma lui nu se mai caută (= cele adevărate nu mai au trebuinţă de cercetare). Cf. I. GOLESCU, ap. ZANNE, P. IV, 682. Cine caută iepuri în biserică, se întoarce fără vînat acasă (= orice lucru trebuie căutat acolo unde poate fi aflat), baronzi, ap. ZANNE, P. I, 490. 0 (în credinţe şi superstiţii) Nevasta unui vînător nu trebuie niciodată să toarcă în vreme ce bărbatul ei mănîncă căci... vînatul va imita mişcările fusului, ... fugind din calea vînătorului. CANDREA, F. 7. Femeia însărcinată, dacă mănîncă carne de vînat, trebuie să strîngă un os din acel animal şi să-l puie în scăldătoarea copilului. GOROVEI, CR. 422. Cine la Bobotează îşi vîră puşca în apă... va trage mult vînat. ŞEZ. I, 18. Puşcaşii leagă o coadă de iepure la cucoşul puştei, ca să tragă vînatul la ei. ib. VI, 53, cf. 42. 0(Urmat de determinări care indică felul vînatului, 4327 VÎNAT -780 - VÎNĂ calitatea lui etc.) Un vînat mare, gras şi frumos . agonisind sâ~i aduc. cantemir, i. i. Π, 12. S-au dus... să vîneze... ca să prinză cerbi şi alte vînaturi mai mari. R. POPESCU, CM I, 282. Să scoţi maţăle din vînatul cel cu patru picioare. MANOLACHE DRÀGHICI, I. 71/17. Amice... ai nesocotit vînatul numit „grives ”, iar, dupe cum se crede, pe româneşte, sturzi şi cocoşari. ODOBESCU, S. m, 24. El căuta vînaturi mari, fiindcă nu se temea de primejdii. ISPIRESCU, L. 184, cf. BIANU, D. S. E drept că se afla şi vînat mai mare, nu ca acu. soveja, o. 27. Se vorbea despre vînatul mare şi vînătorile majore. VOICULESCU, P. 1, 103, cf. STOICA, vîn. 27. Vînatul cu păr şi pene al munţilor. BĂCESCU, PĂS. 224. Vînătorii folosesc limbajul vînatului mai ales a celui cu aripi, pentru a-l ademeni. id. ib. 384. Despre feluritele varietăţi ale vînatului cu pene şi ale celui cu păr. VIANU, L. R. 112. II tăia şi i-l dădea mamei ca pe un vînat de soi. pas, z. I, 131. Preferinţă... pentru vînatul mare. MAGAZIN IST. 1972, nr. 2, 70. 0 (F i g .) Se vinie lui cursă ce nu şti, şi vărat ce [vînatu c, v ă n a r e c2, vnratul H, vînătoarea d] ascunse prinde elu, şi în cursă se cază într-ănsă. psalt. 62. Să vie lui cursă ce nu ştie. Şi vînat ce nu ascunse prinde el. CORESI, PS. 86/11. ♦ Vietate care serveşte ca hrană animalelor sălbatice carnivore sau păsărilor răpitoare; p . r e s tr. carnea acestei vietăţi. Lupii urlă şi scîncează Cînd spre vănat să găteadză. DOSOFTEI, ps. 356/10. Leul... împlu de vînat cuiubul lui şi lăcaşul lui de jaf. biblia (1688), 6002/56, cf. 6772/l. [Bîtlanul] după peşti fără sine alergînd, în loc de vînat el se văneadză. CANTEMIR, I. I. i, 49. Vulpea... acmu vînatul dobîndind... spre bîrlogul ţincilor săi, cum putea mai tare, să ducea. id. ib. 167. Leul, măgariul şi vulpea... prinseră vînat mult (cca 1705). GCR I, 353/6. Vorba pradă serve curat e desemna aceea ce animalele carnasiere răpesc şi mîncă vînatul lor. canella, v. 242. Şi pe sub gard se furişează Chiar ca un lup după vînat alecsandri, T. 354. ♦Fig. Persoană care este căutată, urmărită pentru a fi prinsă. Oprindu-se ele acolo, fără de veste au ajuns bărbatul ei şi tatăl cocoanelor avînd şi slujitori ca să prinză vînatul. MINEIUL (1776), 23v2/29. Vînatul era de folos pentru aceia cărora le place orice mijloc de cîştig. ARISTIA, PLUT. 324/12. Am ajuns la vîrsta cînd în dragoste preţuieşte mai mult goana decît vînatul kiritescu, G. 84. 3. Fig. (învechit, rar; în textele religioase) Convertire a unei persoane la o auumită convingere (religioasă), la o anumită credinţă. Văratul [vânatul s, vînătoaria d] lui cu blagoslovire blagoslovescu, şi meserii lui saturu-i de pâre. PSALT. 279. 4. (Rar) Pescuit (1). învăţătură pentru vînatul peştelui. VARLAAM, C. 503. Pentru vînatul peştelui şi pentru alte grijulii să fie neopriţi lăcuitorii (a. 1767). ştefanelli, d. C. 93. Să avem a stăpîni trustrei; precum şi la iaz, şi în apă, şi în vînatul peştelui asămine să stăpînim trustei (a. 1781). iorga, s. d. vn, 129, cf. pontbriant, d. Aleg vînatul de prin încurcăturile aţelor şi-l pun în traistele pentru peşte. ŞEZ. IV, 115. Pentru vînatul la suprafaţă, ea [pluta] se pune la două sau trei palme adîncime. ATILA, Ρ. 40, cf. H II 254. Spune-vei adevărat Unde-i peşte de vînat folc. dobr. 23. 0 (Urmat de determinări introduse prin prep. „cu” indică modul, felul de a vîna (2). Vînatul cu ostia se face numai noaptea la lumina faclelor. VOICULESCU, P. I, 20. ♦ (învechit) Cantitatea de peşte rezultată în urma pescuitului. Năvodul în apă aruncînd, în loc de vînat corabie şi în loc de peşte pre filosof din fundul corăbiii scot CANTEMIR, I. I. i, 186. (Fig.) întindeţi mrejile, vînaţi pentru mine vînatul credinţei, antim, p. 3. - Pl.: vînaturi şi (regional) vînate (alrsnHlh 721/833). - V. vîna. VINĂ s. f. I. 1. Fiecare dintre vasele1 sangvine convergente care asigură circulaţia sîngelui din vasele1 capilare la inimă, venă (1); p. gener. (popular) orice vas1 sangvin. Să întrebăm şi noi pre el., de unde i~s oasele şi... vinele sîngelui? CORESI, EV. 507, cf. mardarie, l. 1412/13, 2992/l. Slobodzindu-i sînge din vine, au dat să bea oştenii lui, carii era prinşi cu dînsul Μ. COSTIN, O. 287. Puii ohendrii din pîntece-i ieşind,... îl pişcă, îl muşca, şi... singele, carile din prin toate vinele i să scurea, îi sugea, cantemir, i. i. n, 71, cf. anon. car. Fierul, secetos de sînge, den omeneştile vine să va adăpa (a. 1701). fn 92, cf. lex. mars. 250. I-au curs mai multă bucurie din inimă decît sînge din vine şi din grumazi. MOLNAR, ret. 52/3, cf. klein, d. 452. Mulţi dintru păstorii Liviei făcu într-acest chip: după ce le crescu copiei, de să facu de 4 ani, atuncea ard, cu său de oaie, vinele din creştet, şi, alţii, cetea din tîmple vini, pentru ca să nu să pogoare flegma, să-i dode[i]ască. herodot2, 249. Să iubim până în tinere vine Sîngele saltă şi să răvarsâ. BUDAI-DELEANU, Ţ. 133, cf. id. lex. Din inimă se răsfiră sîngele prin vîni în tot trupul. petrovici, p. 220/23. Prin ea se aduce răotate în stomah, şi sîngele se turbură în toate vînile. id. ib. 245/1, cf. drlu, lb. De aicea prin vîna plumînilor, în pîntecelul inimii cel stîng. poteca, f. 216/2. Fruntea-mi de vreme toat-a albit, Sîngele rece abia prin vine Curge ca unda ce-n loc o ţine Sufletul iernii cel amorţit. heliade, O. i, 78. Nu vedeţi că sînteţi de toate culorile, negri, vineţi ca vipera, albiţi mainainte de timp în crime şi orgii; aveţi voi sînge prin vinele voastre, ca să-l vărsaţi undeva? id. ib. Π, 412, cf. I. GOLESCU, C. Vitejia şi răbdarea aici încă moştenesc, încă curge pîntre vine acel sînge strămoşesc, ap. nicoleanu, P. 152. Sîngele se varsă în inimă din vîni. ANTROP. 93/5. Văzui trupul ei ca crinul cu vinele ca azurul HRiSOVERGm, p. 53/9. Va veni ziua în care să va stînge focul vinelor mele, în sînul meu va lâcui iama. asachi, s. L. II, 335, cf. valian, v. Sînt doă sistemuri de vine, precum se află şi doă sistemuri de artire; sistemul vinelor pulmonare, care aduc sîngele din plămîni în orieta din stînga, şi sistemul general de vine ce adună sîngele du prin toate părţile trupului în orieta din dreapta. KRETZULESCU, A. 403/8, cf. 403/2. O singură silnicie... poate lepăda în vasele (vinele, arteriile) plămînilor... sîmburile spre nevindecabila oftică. ΝΕΡ. VIND. 23/23. Anghiologia se numeşte învăţătura despre vasele omului purtătoare de sînge şi sucuri sau umezele, precum sînt: vinele, arteriile şi vasele hilofore (purtătoare de cir). CORNEA, E. I, 201/30, cf. ISER. Vinele sînt de asemene ca şi arteriile înse netremurătoare. Ele conduc sîngele din toate părţile trupului la inimă. Atît arteriile precum şi vinele au rădăcina lor în inimă. id. ib. 202/7. 4328 /VÎNĂ -781 - VÎNĂ Acest nume amar-dulce vijălos răsună-n mine... Şi ca viforul pe frunze, smulge, rumpe-a mele vine. MILLO, în PR DRAM- 363. Luatul sîngelui este deşărtarea sîngelui din vîna cea groasă de la gît. litinschi, m. 141/7, cf. 159/20. Ochii mititei şi scînteietori şi musteaţa sa neagră ca pana corbului..., doi favoriţi puternici cuprinzînd ovalul obrazului, arat de vine albastre, făcea dinD. B. o fizionomie neuitată. RUSSO, S. 28. Un ce rece îmi trecu prin vine şi o tremură mă cuprinsă. id. ib. 31. Această operaţie... va fi mai sigură cînd vîna de unde va trebui a se lăsa sînge se va apăsa cu degetul cel mare. PARAB. 152/19. La ceasul hotărit, cînd intrai în odaie, sîngele îmi clocotea, vinele tîmplelor mi se îmflase. KOGĂLNICEANU, O. I, 61. Tocma în vrîsta cînd în vine circulează foc în loc de sînge, ...el era silit să trăiască în nelucrare. id. ib. 317. Ăst spirt de sînge n-are-nfrînare, Strigă prin vine: „du-te să mori!” BOLLIAC, O. 137. Dintr-o peşteră, din ripă, noaptea iese, mă-mpresoară: De pe muche de pe stîncă, chipuri negre se cobor; Muşchiul zidului se mişcă... pîntre iarbă să strecoară O suflare, care trece ca prin vine un fior. alexandrescu, O. I, 71. Glonţul i-a sfărâmat falca stingă şi a trecut prin vinele gîtului pe sub ureche. SION, p. 250. în vinele românilor nu curge probabilmente nici o picătură de sînge egiptean, şi totuşi străbunii noştri au scris oarecînd cu ieroglife. hasdeu, i. C. n, 39. Organizarea socială era atacată; membrii nu se mai ţinea unii de alţii, muşchii nu mai juca, sîngele nu mai circula liber şi cu siguranţă prin vine. BARONZI, L C. rv, 1611. Dar ce zic! ... un fior rece P intre-a lumei vîne trece, Căci deodat-un glas prin lume, Fără seamăn, fără nume, Sună, duce-o neagră veste: Roma, Roma nu mai este! alecsandri, o. i, 189. Vinele-i băteau cu iuţeală şi suflarea-i se revărsa din sînul său. ODOBESCU, S. I, 112. O, fiarbâ-vâ mînia în vinele stocite, In ochii stinşi de moarte, pe frunţi învineţite De sînge putrezit. EMINESCU, O. I, 23. Prin transparenţa generală a unei pieliţi netede se vedeau parcă vinele viorii, id. ib. vii, 132. Bucuria caprei nu era proastă. Dar cînd s-apropie bine, ce să vadă? Un fior rece ca gheaţa îi trece prin vine, picioarele i se taie, un tremur o cuprinde în tot trupul şi ochii i se painjinesc. creangă, O. 15. Ghiţă privi din nou la Pintea şi, văzînd mînia ce se oglindea în ochii lui mari şi în sprîncenele-i încreţite, îşi ridică capul şi îşi potrivi hainele pe trup, în vreme ce vinele de la tîmple din ce în ce ise umflară. SLAVICI, O. II, 328. D. Moroi, în vîrstă de 42 de ani, a murit din cauza unei ruperi de vînă. delavrancea, o. I, 55. Fierul ce-mi va face jos capul a cădea Nu va putea vrodată a împrăştia din vine Cît sînge-n mii de lupte vărsă sabia mea! MACEDONSKI, O. I, 251. Această patimă nepricepută, care-i şuruia ca un metal topit prin vinele ei umflate, îi orbea vederea şi minţile, vlahuţă, S. a. Π, 21, cf. I, 205. Vitalitatea românului o sîmţeam acuma colcăind mai putemec prin vinele mele! SBIERA, F. s. 127. Vinele umflate peste măsură brăzdau pielea întunecată, pe care, în loc de a hrăni cu sîngele ce purtau, păreau a o arde. D. ZAMFIRESCU, v. Ţ. 39. Pe fruntea... brobonată de sudoare, o vînă albastră se umflase de credeai că stă să plesnească. sandu-aldea, u. p. 11. Vinele se umflă sub pielea galbină-vineţie, ca nişte sforicele de un vînăt tulbure. AGÂRBICEANU, D. Ţ. 65, cf. DHLR I, 333, 339, CANDREA, F. 65. Nicolae Mavrocordat... începe şirul lor, deşi sînge românesc curgea şi în vinele lui. IORGA, C. 1.1, 52, cf. id. P. A. Π, 100. Vinele sînt canalele elastice cari duc sîngele la inimă după ce l-au primit din capilare şi din limfatice. BIANU, D. s. în vinele tale sîngele... abia se mai poate pune în mişcare. ANGHEL, PR. 62, cf. 63. Să se taie bine vinele şi să se scurgă în totul sîngele. PAMFILE, CR. 198. Se sloboade sînge din vîna grumazului, se pune apă rece pe cap şi se freacă întreg corpul cu terpentină. PĂCALĂ, M. R. 260. N-am tîrît niciodată în vîrtejul de dragoste pîngărită a sîngelui ce clocoteşte în vine stricate şi păcătoase pe acest înger nefericit HOGAŞ, DR. I, 169. Cu vinele niţel umflate pe fruntea roşie, cu gîtul încordat, ... Sabina gemea, papadat-bengescu, o. n, 200, cf. I, 6. George mugea ca un taur şi-l apucă de cheotoarea cămăşii, sucind-o aşa încît vinele lui Ion se umflau, iar faţa i se roşea din ce în ce mai tare. REBREANU, I. 39. Ii fu frică să nu-i plesnească vinele de atîta constrîngere nervoasă, id. R. Π, 280. în vinele mele nu se învrăjbeşte sînge deosebit M. I. caragiale, c. 71. Mehedinţi e totuşi... un boier autentic, prin sîngele albastru ce-i curge prin vine. LOVINESCU, s. Π, 177. Ghemuit pe lespezi, sub patrafir, nu mai era uriaşul pietros şi cu vinele bătute în clocot de sînge. POPA, V. 39. Se apăsa cu pumnul sub furca pieptului, unde o vînă încordată se zbătea... gata să crape parcă, voiculescu, ρ. n, 254. Aflaţi că sînt oameni în vinele cărora nu curge apă, ci flacără. SADOVEANU, O. XI, 36. lonuţ îşi şterse pe coapsă pana jungherului şi, punînd vîrful într-o vînă de la încheietura mîinii drepte, făcu să iasă o picătură de sînge cît o mărgică, id. ib. xm, 49, cf. ENC. AGR. îmi bate inima grozav cîteodată şi-mi zyîcnesc vinele. CĂLINESCU, O. m, 36. Vîna de la tîmple îmi zvîcneşte. BLAGA, POEZII, 70. Ochii îi scînteiară din nou şi mîna cu vine subţiri se făcu parcă de oţel, strîngînd bota cu apă. CAMIL PETRESCU, O. iii, 233. Pe frunte îi răsări o vînă subţire cît un fir de aţă. v. rom. februarie 1955, 236. Vîna asta albastră a frunţii mi se pare cam umflată. VINE A, L. i, 131, cf. DL, DM. Oamenii simţeau cum le sporeşte sîngele în vine ca să se apere de groaza ameninţării care venea de undeva din văzduh. BARBU, PRINC. 13. Abia acum observam linia fiinţă a gurii mari, bărbăteşti, care-n tinereţea ei a fost desigur frumoasă, fruntea boltită cu o vînă groasă ce-o despărţea, obrajii supţi şi bărbia împinsă înainte, v. ROM. septembrie 1963, 24, cf. CIORANESCU, D. ET. Se îndepărtează vîna de sînge şi locul unde a fost fierea. S. marin, c. B. 136. O mînă cu vine groase şi degete boante se lipi de geam. ROMÂNIA LITERARĂ, 1968, nr. 8, 18/3. Veşnicul său papion pleoştit, ce-i strîngea gîtul, făcînd să i se umfle în părţi vinele. ŢOIU, G. 11, cf. DSR, FRÎNCU - CANDREA, m. 89, ALRMI/I h 6, h 7, cl 1965, 101, nalr-o imn 167, 288, ALR-MIVMN278, 288, NALR - MB IΜΝ 260, 288, ALR-TI h 127. 0 (într-un descîntec) Dalacu-l oprii şi-l zvîrliiu... Dîn şiru spinării, Dîn vinili plămînzilor, Dîn vinili ficatului, Dîn creierii capului, Dîn faţa obrazului, Dîn vinili pieptului. GR. S. III, 159. 0 F i g. Numai pentru aceasta se aprinde cu mănie tocma pănă la ucidere. Dirept aceasta ceartă Domnul, să nu grăiască aşa, să taie vîna mâniei (a. 1644). GCR I, 113/18. Spiritul 4328 VÎNĂ -782 - VÎNĂ teologic este oarecum sîngele care a curs în vinele lumii europeane, pînă la Bacon şi Descartes, BARONZI, i. C. I, 213/5. Acel domn,... deşi faţă cu o putere legiuitoare numită Obşteasca Obicinuită Adunare, sămăna cu un arbor mehanic, de la care atîrnau toate ramurile administrative, finanţiare, judecătoreşti şi chiar bisericeşti, ramuri destinate a hrăni trunchiul prin sucul ce absorbeau din vinele ţării. ALECSANDRI, o. IV, 353. Centrul, dacă a existat vrodată, s-au fuzionat cu partidul guvernamental; cel puţin persoanele acelea cari pretindeau că un Centru există constituiesc azi sîngele nou din vinele guvernamentalilor. EMINESCU, O. xi, 214. A pricepe cu simţul potenţat al urechii tale susurul colosal şi nehotărit al imensului curs de viaţă ce însufleţeşte vinele lucrurilor, a sta tu singur neclintit în universala lunecare a totului către nesflrşit. HOGAŞ, DR. I, 192. Prin vinele misterioase ale eredităţii, vitalitatea dramatică s-a prelungit, s-a subtilizat, s-a rafinat, ca prin nişte ascunse canale, în care natura creatoare a izbîndit. CONSTANTJNESCU, S. Π, 96. Se pune... întrebarea cu ce valori literare fundamentale s-au soldat cele cîteva secole de literatură veche şi mai ales care dintre ele au devenit elemente propulsive, vine de circulaţie ale literaturii peste limite de epoci, ist, LIT. ROM. II, 21. 0 (învechit) Vîna poartă (sau porţii, învechit, rar, portară) = vena portă, v. v e n ă (1). Vîna porţii, un vaz mai mare al maiului, prin care întră sîngele în el. ALBINEŢ, M. 220/22. Merg de se deschid în vîna poartă, kretzu-lescu, A. 292/4. Sîngele... intră în ficat prin vîna poartă. id. ib. 423/24, cf. 301/15, 403/14, 425/10, 426/1, cornea, E. I, 202/28, alexi, w. (învechit) Vînă cavă (sau goală) sau vîna cea găunoasă - venă cavă, v. venă (1). Sîngele... mîntueşte (tine) circolaţia neîncetată, curgînd prin vîna cea găunoasă în pîntecelul inimii cel drept. POTECA, F. 215/27. Afară de pănuşă sînt... aoarta pogorîtoare şi vîna goală din jos. ANTROP. 35/11. Sîngele... se varsă în vînele goale. ib. 93/12. Vinele cave se sflrşesc la centrul circulaţiei, adică la cord sau inima, care este un adevărat muşchi găunos. KRETZULESCU, a. 8/17. Vîna cava de jos este acel mare trunchi vînos ce aduce sîngele la inimă din toate părţile trupului, id. ib. 423/2, cf. 404/9, 424/5. Efecte [ale bolii sînt]: ... apăsarea aortei coborîtoare şi a vinei cave. MAN. Sănăt. 280/8. (învechit) Vînă limfatică (sau sugătoare) -vas1 (III 1) prin care circulă limfa. După ce mai întăi s-au priimit de cătră vinele sugătoare, s-au arătat pin canalul pieptului, şi din partea dreaptă a inimei s-au mînat în plămîi. ALBINEŢ, M. 62/19. Vîna limfatica cea mare din dreapta, este un vas limfatic mare, în care merg de să deschid vasele ce vin din jumătatea din dreapta a capului, a gîtului... şi din plămînul cel drept. KRETZULESCU, a. 442/4, cf. alexi, w. 0 Expr. A-i îngheţa (sau a-i sta, a i se opri, a i se slei, a i se răci cuiva) sîngele în vine = a fi cuprins de spaimă, a încremeni de frică. O frică fantastică i-a închipuit nişte năluciri fioroase. Sărmana fată simţi sîngele sleindu-se în vinele sale. NEGRUZZI, s. i, 28. Cînd îl vedea pe Busuioc, i se răcea tot sîngele în vine, iar de Iorgovan se ferea, ca nu cumva să-l apuce fără de veste şi să-l strivească. SLAVICI, O. III, 244. Pe-nserate... el s-a dus spre casa lui Oancea, şi sîngele i s-a oprit în vine cînd a văzut că în adevăr Naţl iese, pleacă şi se duce undeva aşa singur, id. ib. vn, 173, cf. TDRG. A sta suspendat în cer şi neclintit deasupra unui curs de apă, ...a porunci cu puterea voinţei tale gîndului să-ţi încremenească în suflet şi sîngelui să-ţi îngheţe în vine. HOGAŞ, DR. I, 191, cf. CADE, SCRIBAN, D. 1 208, DL, DM, DEX, ZANNE, P. Π, 712. (Cu schimbarea construcţiei) Nu mai simţii acea groază care face să se zbîrlească părul pe cap şi care îngheaţă sîngele în vine. PLEŞOIANU, T. I, 99/6. Curind Nogas dă poruncă să execute şi pe Tzasimbaxis, care e ucis de un trabant ce-l loveşte cu securea în ceafă. La această privelişte îi îngheţă sîngele în vinele lui Asan, aşteptînd pentru sine aceeaşi soartă. EMINESCU, O. XIV, 141. A nu avea picătură de sînge în vine sau (rar) a avea bragă în vine = a fi fară vlagă. Cf. tdrg. Pe mine m-ai emoţionat pînă la lacrimi... Păcat că n-ai avut parteneri demni de tine... 71nărui acela... Demetriu... cum Z)[umne]zew îl cheamă... parcă are bragă în vine. camil petrescu, P. 103, cf. dl. A avea sînge în vine v. s î n g e (1), (învechit) A nu avea sînge în vine = a fi lipsit de curaj. Cf. costinescu, ddrf. A avea sînge în vine, nu bragă = a fi stăpîn pe sine, a-şi păstra prezenţa de spirit. Cf. scriban, d. 1 208. A(-i) clocoti (sau a-i fierbe, a-i dogorî) sîngele în vine = a fi cuprins, stăpînit de mînie, de nerăbdare etc. Grăbeşte-te, sînt obosit de osteneală... o sete arzătoare mă usucă... Sîngele clocoteşte în vinele mele... Dă mai iute. NEGRUZZI, S. iii, 224. O bubuire de puşcă mugi în tabăra lui Potocki şi Tomşa tresări cu sîngele fierbînd în vine. SADOVEANU, O. V, 494. Se făcu palid, inima încetă să-i bată ... în clipa următoare inima lui îşi reluă nebuneşte bătăile, sîngele îi dogorî în vine, picioarele i se mişcară de la sine ducîndu-l în jurul epavei. TUDORAN, P. 37. (Prin Olt. şi prin Munt.) A avea o vînă de nebunie (sau de ţîcneală) = a fi nebun (I 2), smintit2 (1), scrîntit. Cf. ciauşanu, gl., udrescu, gl. (Prin Munt.) A avea o vînă de prostie = a fi slab de minte. Cf. udrescu, gl. A-şi tăia (sau a-şi deschide) vinele = a se sinucide prin tăierea venelor (1) de la mîini. Atunci Seneca îşi tăie vinele şi suferi moartea cu o răbdare stoică. CANELLA, v. 352, cf. CADE. ♦ (învechit) Puls. Vînă moale carea pururea să bate, de pre a căriia clătire aşedzămîntul firii să cunoaşte. CANTEMIR, 1.1.1, 22, cf. DRLU. Ca dohtorii de vînă apucă, să afle unde-l doare. I. GOLESCU, ap. TDRG, cf. id., ap. ZANNE, P. VIII, 169, VALIAN, V. Un doctor îţi ia mîna, te pipăie la vînă, Şi de4 vei da crezare pricina e din sînge. NEGRUZZI, S. Π, 178, cf. PETRI, V., DDRF, CADE, SCRIBAN, D., DSR. ♦ P. ext. (Regional) Inimă (ca organ al corpului uman). Cf. alrm i/ι h 65/645, 842. ♦ (Popular; la pl.; de obicei cu determinări ca „groase”, „posomorite”, „stricate”, „umflate” etc.) Varice2. Cf. cl 1971, 250, alr ι/ι h 126, nalr - o i mn 174, 449/933, nalr - mb i mn 280, 449/667. ♦ (Prin Ban.; la pl.; în sintagma) Vîni eu sînge rău = Hemoroizi. Cf. alrh/imn 58,4 189/27. 2. (Popular) Fibră musculară; tendon (în special la picioare); muşchiul2 (1) gambei. Aduseră lui slăbitul de vene în pat zăcînd. CORESI, tetr. 16, cf. 74, id. EV. 240, 507. Ficiorii lui Izdrail tot pînă în zua de astăzi nu mănîncă vîna cliciului, derept aceaia unde au fost lovit lui lacov vîna cliciului. PO 113/11. Veniră la dănsu purtînd un slăbănog de vene purtat de patru, varlaam, 4328 VÎNĂ -783 - VÎNĂ C 38, cf. 179. Au năvălit şi gloatile de pedestri, carii au făcut mare moarte în Ieşi, tăindu cu coasile vinile cailor. URECHE, L. 80. Atunci veniră la el, aducînd slăbitul de vine, ce-l purta patru înşi. N. iest. (1648), 42719. Eu aduc asupră-vă d[u]h de viiaţă. Şi voi da asupră-vă vine, şi voi rădica asupră-vă came, şi voi trage preste voi piiale, şi voi da în voi D[u]h[u]l mieu, şi veţ fi vii. DOSOFTEI, ap. GCR i, 215/13, cf. 215/19. Nu vor mînca fiii lui Izrail vîna carea au amorţit, care iaste pre lăţimea coapsei, pînă în ziua de astăzi, pentru căce se-au atinsu de lăţimea coapsei lui îacov, de vînă, şi au amorţit, biblia (1688), 242/42. Şi-l scotè în toate dzileli de-l bâté la talpe, păn ' i s-au zgîrcit vinele ş-au rămas olog. NECULCE, L. 81. De multă vitionire şi boală uscacioasă, toate vinile i s-au întins şi toate mădularele i s-au zgîrcit, atîta cît piielea de oase şi pieptul de spinare i să lipisă. cantemir, i. i. i, 155. Cînd jigăniile pre pămînt mai mare năvală le da, atuncea muştele, prin nări, prin urechi, printre vine şi pre supt susiori întnndu-le, să aciuia, id. ib. 248. Cine va avea vreunul dintr-aceste păcate şi nu va vrea să se părăsească de dînsul, mai bine să nu-lfie născut mumă-sa, că „îi iaste cerbicea lui vînă de hier şi fruntea lui de aramă”. antim, O. 123. De la doisprezăce ani înainte, să nu mănînce peşti vinire, nici să lucreză nemică, nici să mănînce de doî ori; că de o mînca, o vor dure-o vinile şi ochii şi capul (cca 1750). GCR n, 67/16. Văzînd împăratul lustinian că bulgarii nu se mişcă de lîngă Anhial, preste trei zile au tăiat întîiaş dată vinele calului său. ŞINCAI, o. I, 212. Unsoare de zgîrcitura vinelor (a. 1800). IORGA, S. D. XVI, 18. Calului îndată îi făceră slugile după cum le poroncea el; pentru că în locul undi l-au trîntit, l-au dus de i-au tăiet vinile, herodot2, 360. Că şe mie mi-ar plăcea A bea vin bun şi-a juca, Şi-a mă-îmbrăca - în bundă scurtă; Da mă tem că nu-i cusută Că, dacă nu-i vîna bună, Puţini bani avem a mîna (a. 1818). şa n, 355, Să se tragă cu aţa vîna cam afară, şi... să se taie cu cuţitaşu o bucăţică din vîna acea. MANOLACHE drăGHICI, i. 45/1. S-au adunat toţi fricoşii. Le-au suflat losif viiaţă, Inimă mai îndrăzneaţă, Deşteptîndu-i mult la vînă Le-au dat armele în mînă. Bărac, r. 72/11. îl ghemuiesc în ţărînă Pînă l-au muiat la vînă. id. a. 72/16, cf. pann, e. ii, 62/21, polizu, CIPAriu, o. I, 169. Mi-a zis să te azvîrl d-aicea jos. Cînd am auzit aşa, am îngheţat; mi s-a tăiat picioarele şi mi s-a muiat vinele, de era să cad, fără să mai m-arunce cineva, ghica, s. 507, cf. pontbriant, d., cihac, i, 314. Voinicii cu sufletele aprinse, cu vinele încleştate în luptă, au dat pe moarte, au dat de tot! ODOBESCU, S. m, 595. Chiar moartea ce răspînde teroare-n omenire, Prin vinele vibrînde gheţoasele-i fiori, Acolo m-ar adoarme în dulce liniştire. EMINESCU, o. I, 8. Zmeul se umflă şi se încordă în vine, şi nu păţi nimic. ISPIRESCU, L. 223, cf. 313. Să fi văzut îndoială rotundă a trupului şi dîrdîitul vinelor sprintene. DELAVRANCEA, s. 55. Unii taie cu coasele vinele cailor, vlahuţă, ap. CADE, cf. DDRF, BARCIANU, TDRG, RESMERIŢĂ, D. Mă ţii aplecată de mă dor vinele de la picioare. REBREANU, R. I, 147. Vinele picioarelor îi tremurau, sînul i se umflase. GALACTION, O. 164. Fetele erau în catrinţe de lînă...; flăcăii cu iţari strînşi pe vînă, cu bondiţe înflorite pe trup, cu cămăşi cu pui. sadoveanu, o. I, 236, cf. scriban, D. Zmeoaica pămîntului, care e foarte rea, fură lui Ţugulea, la naştere, vinele de la picioare şi-l lasă olog. CĂLINESCU, Β. 14, cf. 20. Drăgan, voinic, dar mai moale, ... începu să simtă oarecare greutate în vine. CAMIL PETRESCU, O. I, 118, cf. DL. Nici un flăcău cu vinele tinere n-ar fi putut să ţină mai bine ca el hăţurile în mînă. PREDA, DELIR. 56, Cf. DM, CIORANESCU, D. ET., M. D. ENC., DEX, DSR. Calul îi graia Ş-astfel îi zicea:... Şoimul zboară-n vînt, Eu fug pe pămînt; Dar dacă m-o-ntrece Cum s-a îngîmfat Şi s-a lăudat, Vinele să-mi scoţi, Curele să-ţi faci. TEODORESCU, P. p. 64. Care, de unde-i prindea, Cam de vînă-i apuca Şi la Costea mi-i ducea. id. ib. 512. O pereche de iţari strînşi pe vînă. ŞEZ. I, 149. Moşneagul îşi leagă strîns vîna la un picior şi şchiopîlc! şchiopîlc! mergea din sat în sat. FURTUNĂ, C. 10. Dolfa... Pă cari ni A ajungea Di vini cî m-l ţinea, Pînî Costea cî-ni vinea. GR. s. m, 341. Decît cu urîta-n casă, Mai bine cu boala-n oasă; Decît cu urita la mine, Mai bine cu boala-n vine. IZV. XIV, 185. Tot voinici livinţ Şîfăr’ di părinţ: Roş la barbî, Strinş la vînî Graş la mînî. DIACONU, vr. 274, cf. alr i 1 092/223, alr π/i h 50/728, ib. MN 5, 6 839/514, alr MD/ih 17/514, nalr - b i h 131/2, nalr - mb i mn 273, 396/636. Carnea ca fieru, Vîna ca oţelu. zanne, p. n, 62. Bărbatul după vînă, şî muierea după dinţi. I. GOLESCU, ap. zanne, P. îl, 14. 0 (în descîntece) Ţie sănătate îţi voi da, - în oasele tale, - şi în vinele tale, - şi te voi face sănătos, cum te-a lăsat D[omnu]/ Hristos. pop., ap. GCR n, 341. Să fugă netrebnicu, Ogrisîtu, Uritu, Izdatu, Din cap, din mîni, Din vîni, Din picioare, marian, na. 40. Că eu hrana Şi mana... Din toate părţile voi lua Şi vouă voi da Şi voi pune-o-n coarne, Din coarne-n piele, Din piele în vine, Din vine-n ţîţe Şi din ţîţe-n doniţă, id. S. R. ΠΙ, 220. In susul ceriului l-au ridicat, în pămînt cînd s-au trîntit, loc în pămînt au făcut, came pe trup i-au mocit şi vinele i~au zgîrcit şi puterea i-au băut. PÎRVESCU, C. 80. Toate oasele i le-au sfărîmat, Vinele i le-au încordat, Stomahul i l-au stricat. ARH. OLT. v, 364. Ciont cu ciont, Vîră cu vîră, Să s-aduùe laolaltă, arh. folk. vi, 256. Mă întîlnii cu 40 de ceasuri rele, 40 de vînturi grele Şi-mi luă capul, mînile, picioarele Şi vinele mi le încordă. folc. mold. I, 219. 0 Vînă de bou (sau, învechit, rar, de dobitoc) = cravaşă făcută din ligamentul cervical posterior al boului; p. ext. baston scurt de cauciuc, folosit mai ales de cei care menţin ordinea publică; p. ext. lovitură dată cu o astfel de cravaşă sau cu un astfel de baston. Căruia i să va tîmpla de să-şi ucigă pre tată-său, în dzilele ceale vechi, întăi-l bătea cu vine de bou verdzi foarte tare, şi atuncea viu îl băga într-un sac. PRAV. 91. Fu bătut s[fî]/2i[u]/... cu şeapte sute de lovituri, cu vine de bou pre spinare. DOSOFTEI, V. s. februarie, 61729, cf. ianuarie 23731. Bătîndu-se cu vine de bou crude în multă vreme ş-au dat d[u]hul. mineiul (1776), 39v2/38. Şi-m dă cîte o sută de beţe pre spatele goale cu o vînă de bou. halima (1783), 26714. Cumplite vor fi vinele cele de dobitoc. MICU, în şa I, 94. [învăţătorii] îndată... ar arăta bîtul, nuiaua sau vîna de bou. PETROVICI, p. 50/7, cf. i. GOLESCU, c. Toate muierile care au văzut acestea, în ce chip am căpătat o mie de vine de bou, li s-au făcut milă de mine. BĂRAC, ap. tdrg. Gelaţilor poronci. De au schingiuit cumplit Cu căngi şi vine de bou Pe lăieşiţa 4328 VÎNĂ - 784 - VÎNĂ cea rea c. stamati, P. 256, cf. cihac, i, 314. Să pui să le tragă, de faţă cu dumneata: cîte o sută de vine de bou la tălpi, fiecăruia dintre bătrîiori, iar imanului, patru sute. CARAGIALE, O. II, 267, cf. ddrf. Aga... făcea dese inspecţii în oraş, însoţit totdeauna de cîte doi aprozi călări, înarmaţi cu cîte o rincă (vînă de bou). N. A. BOGDAN, C. M. 183, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. Ţinea încă vîna de bou în mînă, iar bancherul avea urme de lovituri pe obraz. STANCU, R. A. V, 142. Joacă vinele de bou Şi patul puştii crunt izbeşte. BENIUC, C. p. 21, cf. M. D. ENC., DEX. Turcii iar că l-o legat, Cu o vînă de bou. şez. rv, 9. (Cu determinarea subînţeleasa) O bătură cu gîrbace de vine, de-aciia o băgară în foc. dosoftei, v. s. septembrie, 20718. Zise ei Sampson: De mă vor lega pre mine cu 7 vine umede, nu stricate, şi voiu slăbi şi voiu fi ca unul dentru oameni. BIBLIA (168 8), 1862/6. Vinele au ruptu în ce chip ar rumpe neştine o aţă de cîlţi, cînd ar mirosi ea foc. ib. 1862/12. Mai întîi au fost bătut cu vine fără de milă, apoi au fost strujit cu unghii de fier (a. 1809). GCR n, 204/16. De m-ar lega cu şepte vine umede ne stricate, eu aşi slăbi, şi aşi fi ca şi unul din ceialalţi oameni. CALENDARIU (1814), 113/20. 0 Loc. adv. şi adj. în (sau, rar, pe) vine = (care este lăsat, căzut) în jos de talie, spre genunchi. Acolo, un broscoi de băieţaş slăbuţ, cu părul cînepiu, încurcat ca un caier şi cu pantalonii în vine, cîrpiţi în zece locuri, brătescu-voineşti, p. 24. Pieri., ca peste puţin să se întoarcă cu nădragii în vine şi cu cămaşa afară. M. I. CARAGIALE, C. 117. Trebuia să-i leg, strins, cu un brăcinar de sfoară, ca să nu-mi cadă în vine. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I, 11. Lăsaţi-vă nădragii în vine. Lotrii holbară ochii... nu înţelegeau. VOICULESCU, P. I, 282. Acum ei înţeleseră: nădragii, strînşi pe glezne, se prefăcură într-un fel de cătuşe la picioare... Cu ei în vine, nu mai puteau fugi. id. ib. O să vă dea turcii steaguri... O să vă cadă nădragii pe vine fugind cînd aţi da cu ochii de ei! camil petrescu, o. ffl, 253. Lipiţi pămîntului... sînt olarii, slabi, traşi la faţă, numai oase, zgîrci şi piele, nu se ţin nădragii pe ei, le cad în vine. STANCU, D. 38, cf. DL, DM, DEX. Brăcinar că-şi desprindea, Cioarecii-n vine cădea. TEODORESCU, P. P. 629. Soţul de lîngă mine Fuge cu cioarecii în vine. sevastos, N. 208, cf. ciauşanu, gl. Pe (sau, rar, în) vine = ghemuit, cu genunchii mult îndoiţi şi sprijinind greutatea corpului pe gambe. Cf. valian, v. Căzu îndată pe vine Şi începu să se-nchine, Zicînd: ce minune mare! PANN, P. V. I, 92/25. [Vinul] se ţinea de mine Şi-mi da ghes să caz pe vine. id., ib. 116/22, cf. polizu. Una din operaţiunile pentru care părea că avea o deosebită plecare... era de a porunci cazacilor să scoaţă nădragii bieţilor negustori şi de a-i pune goi pe vine în piramidele de noroi, grămădite morman pe lîngă uşile prăvăliilor. GHICA, s. 278. Acolo se aşezau pe vine în şir, unul lîngă altul, merari, simigii şi bragagii cu tablalele şi panerele lor. id. ib. 676, cf. petri, V., PONTBRIANT, D., CIHAC, I, 314. Mă dau jos de pe cal... şi-l apuc scurt de căpăstru; mă aplec pe vine-n jos... şi chem căpriţa. CARAGIALE, O. I, 144. Se aşezase pe vine şi sorbea cu lăcomie mirosul cald din gura coptorului. DELAVRANCEA, O. II, 157. Costache, porunci Bănică, pun-te pe vine şi dă-ţi drumul, id. ib. 209. O droaie de copii stau jos pe vine împrejurul unei străchini mari, din care-nfulecă. VLAHUŢĂ, O. A. 387, cf. DDRF. în mişcarea de a se lăsa pe vine, corpul întîlneşte ... pedecă. MANOLESCU, 1. 230, cf. 232. Mai pe vine să te pleci Cîrlănaş! COŞBUC, P. i, 327. Jucase el ce jucase, dar acum se întrecu pe sine singur. Şi într-un loc, şi pe vine, şi răsucit, ... cînd cu mîinile în şolduri, cînd plesnind din degete. SĂM. rv," 409. Altul, pe vine, răsucea o ţigară. D. ZAMFIRESCU, R. 117, cf. tdrg, pamfile, J. I, 137. Se aplecă jos pe vine peste marfa răvăşită, papadat-bengescu, O. n, 366, cf. RESMERIŢĂ, d. O ţigancă..., după cîteva cuvinte schimbate cu Pantazi în ţigăneşte, se lăsă pe vine şi începu să vrăjească, aruncînd bobii pe un taler. M. I. CARAGIALE, C. 152, cf. ŞĂINEANU, d. u., cade. Cînd fu să ajungă pe treapta din urmă, din uşa de stejar, în care răpăiau topoarele tătăreşti, îi suflă în faţă un vînt aşa de tare că-l azyîrli înapoi şi-l dădu în vine. GALACTION, O. 54. Grijulie, ţiganca s-a lăsat pe vine şi i-a lustruit, cu un colţ al şorţului, bocancii - să-i facă lună. G. M. zamfirescu, M. D. II, 19. Omul se apropie cu spatele de mine şi se aplecă pe vine. voiculescu, p. i, 115. înfăţişă numaidecît cîteva ceasloave cu sute de vederi din şatre şi împrejurimi, ţigani bătrîni cu lulele-n dinţi, ţigănci pe vine cu ghiocul ib. Π, 69. Oameni şi animale se liniştiră în adăpost, - caii cu capetele plecate spre umbră, oamenii cinchiţi pe vine în jurul pojarului. SADOVEANU, O. X, 37, Trăgînd dintr-un cotlon, din stuh, cinci undiţi, ... le-a aruncat una după alta pe luciu, tăcut, grăbit, atent, şi a încremenit şi el lăsat pe vine, ca un idol, cu umbra răsturnată în baltă. id. ib. xvn, 433, cf. scriban, d. Pe dreptunghiul de parchet lăsat liber la mijloc,... doi copii de sex contrar... trag o căzăcească pe vine. mihăescu, D. A. 83. Uriaşul se aplecă... pe vine peste cel căzut. ARGHEZI, S. XVI, 53. Apare un şcolar... şi toţi negustorii care aşteaptă pe vine... bat în tarabe şi-l cheamă la ei. camil petrescu, O. I, 197. S-a aşezat pe vine lîngă masă şi-a ascultat pînă la capăt comunicatul STANCU, R. A. I, 53. Rică s-a lăsat pe vine Şi s-a-ntins pe îndelete Rezimat de un părete. PARASCHIVESCU, C. Ţ. 91. De trei ori la rînd colosul strănută..., lăsîndu-se spasmodic pe vine. vestea, L. i, 298, cf. DL. Moromete se lăsă pe vine şi îşi făcu şi el [ţigare] din pachetul lui Cocoşilă. PREDA, Μ. 125, cf. id. î. 151, DM. Doi turci aşezaţi pe vine se scărpinau în nas. barbu, PRINC. 123. Jucau tot pe vine, cu sticlele-n mîini. Se duceau, lovindu-şi carimbii, strigau către naşi şi trăgeau duşcă după duşcă, să-şi facă curaj. id. G. 34, cf. M. D. ENC., DEX, CIAUŞANU, GL., O. BÎRLEA, A. P. II, 198, NALR - O I,h 121, NALR - B I h 135/26, 36. 0 Expr. (A fi) tare (sau bun) de Vînă (ori, regional, în vini) sau (regional) a fi vîrtos (sau tare) la vînă, (regional) (a fi) gros la vine (sau la Vînă), (regional) a avea vînă, (regional) a avea vine tari, (a fi) numai vînă (regional, de-a bună, de-a dracului) = (a fi) vînjos, viguros; (a fi) plin de energie, de vitalitate. Cf. I. GOLESCU, C. Mic dă trup, dar tare dă vînă. id., ap. ZANNE, P. II, 446. Boul acel tare de vînă şi care ţîne la drum să cunoaşte pe dinţi. MANOLACHE DRĂGHICI, I. 17/9. Toţi, oameni tari de vînă şi oţetiţi în foc, Deprinşi a-şi trăi traiul în timp de voinicii Ş-a da mîna cu moartea făr-a mişca din loc. ALECSANDRI, O. II, 20. Ştiind bine că Lupul e mai vîrtos la vînă decît dînsul, se 4328 VÎNĂ -785 - VÎNĂ cam codea şi căuta prilej să scape, odobescu, s. ih, 244, cf TDRG, CADE. Degetele subţiri, mici, negre, numai vină, sunt sfîrşite prin gheare. SIMIONESCU, F. R. 163, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. Feciori buni de mînă, Căliţi, tari de vînă. Flăcăi groşi în ceajă Voinici făr’ de leafă. ALECSANDRI, P. P. 63. Pe Pipera cel vestit... Bun la mînă, gros la vine. reteganul, tr. 36. Peste oaste s-a uitat Şi pe noi ne-a însemnat Pe-aceşti doi, Pe-amîndoi: Mici de stat, Buni de sfat, Lungi de mînă, Tari la vînă. MARIAN, NU. 454, cf. CIAUŞANU, v. 208, ALR II/I h 86. Să se ducă Să-l aducă, Făr’ de numai trei beşlii, ... Buni De mînă, Tari De vînă Şi porniţi Toi pe pricină, balade, ii, 79. Manuilă, Bun de mînă, Gros la vînă, Stăjar drept, Tare-n piept, ... La Aniţa se ducea. ib. 220, cf. udrescu, gl., zanne, P. n, 469, 487. (Prin Munt.) (A fi) iute de vînă = (a fi) agil, sprinten, vioi. Cf. udrescu, gl. (A fi) slab de vînă = (a fi) slăbănog, lipsit de vigoare, de energie. Cultivatorii au constatat prin repeţite cercări că corciurile [de vite] sînt slabe de vînă, că se culcă pe ogoară cînd dau de greu. i. ionescu, D. 356, cf. dl, dm, m. D. enc., dex. Cu coada între vine = (construit cu verbe de mişcare) umilit, ruşinat. Deputaţii ieşiră cu coada între vine, gîndind îa nedreptăţile oamenilor. negruzzi, s. i, 280, cf. tdrg, cade, scriban, d., da i2, 581, DL, DM, DEX, ŞEZ. H, 74, ZANNE, P. I, 431. (Cu schimbarea construcţiei) Nemaiavînd ce face, îşi ie coada între vine şi se întoarce la stăpînu-său. CREANGĂ, o. 58. (învechit, rar) A pipăi la vînă = a încerca să cunoşti pe cineva. Cînd te încurci cu domnii deschide-ţi întîi ochii Şi-i pipăie la vînă. Cunoaştem noi lui vodă Şi inimă şi cuget pe toată-ndoitura? heliade, o. i, 229. ♦ S p e c . (Prin Mold., prin Munt. şi prin Olt.; şi în sintagmele vîna di la mînă, ALR Il/I H 49/646, vinile mîinilor, ib. h 49/769, vinili la mîini, ib.) Biceps. Cf. ib. h 49. ♦ (Regional, mai ales în Transilv.) Fibră aţoasă, tare (la carnea de proastă calitate). Cf. alr sn iv h 1 127, alrm sn in h 944. ♦ (Prin Maram.; în sintagma) Vine încălecate = entorsă. Cf. izv. xvi, 360. ♦ (Regional; la pl.) (Romos - Orăştie) Nojiţe, v. nojiţă (1). Cf. chest. v 165/65. ♦ (La pl.) Jartiere. Com. din sălişte -sibiu. ♦ (Regional; în e x p r.) Strîns vînă = înfaşurat în formă de sul. Veneau uşor, părea că nici n-ating pămîntul şi se opreau subt roata salcîmilor din faţa cuşmei, în jurul flăcăilor, şoptind, rîzînd, chinuind în mînă batista strinsă vînă. PÎRVESCU, C. 39. Fetele de o mînă cu mireasa stau grămadă pe marginea paturilor, tăcute, jucîndu-se cu batistele cu fluturi, sinite, strînse vînă pe după mînă. id. ib. 117. 3. F i g . Forţă, energie, vigoare; inspiraţie, dispoziţie creatoare. Beischlag, om cu multă ştiinţă, avînd şi ceea ce numim noi vînă politică, după ce... a cunoscut asuprirea înfricoşată ce se făcea naţiunei române prin celelalte trei naţiuni unite..., a compus un proiect. BARIŢIU, p. a. I, 536, cf. costinescu, lm. Cabinetul din Viena pare a nu fi numai un escelent diplomat, ci cată a fi avînd o vînă dramatică rară, căci nu e lesne a se servi de atît de mari şi de nobili actori pentru a produce un efect final atît de maestru. EMINESCU, O. xiu, 254. Constantin Stoian, cu o remarcabilă vînă poetică, scrise spre amintire vro 25 de pagini..., întitulate „Cei patru membri”. SBIERA, f. S. 114, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., SCRIBAN, D. Multe pasagii din suitele pentru orchestră... atestau o vînă lirică de resurse bogate, o veselie robustă. CONTEMP. 1949, nr. 138, 8/1. îmi amintesc să fi descoperit..., printre foarte numeroase vestigii eterogene, o stăruitoare vînă de nobleţe parnasiană. PERPESSICIUS, M. I, 158. Salutăm în d. E. Camilar un prozator a cărui vînă de inspiraţie porneşte parcă din adîncuri subpămîntene. CONSTANTINESCU, S. Π, 10. între poemele de vînă plebee, atît de argheziene, în expresie, în ritm, şi totuşi atît de savuroase, din „Bulgări şi stele”, existau şi cîteva de inimă albastră, id. ib. 360. Un poet cu resurse incontestabile caută prea mult să se exerseze într-un teritoriu unde vîna talentului său nu-şi face simţită prezenţa, v. rom. iunie 1973, 177. Publicistica lui Eminescu, foiletonistica lui Călinescu etc. au, dacă privim conjuncturalul, în miezul lor, în componenta de spirit şi expresivitate, o vînă imperisabilă. românia literară, 1993, nr. 1, 3/2. II. 1. Pătură minerală continuă, dispusă între celelalte straturi ale solului. V. filon. Am oameni de acel lucru, de ştiu venele... şi de diamante, şi au lucrat şi în ţara ungurească, că păntru acestu aur şi argintu ştiu cărei lucrează şi zic că este şi fier (a. 1600). doc. I. (xvi), 129. Intăi era numele Crinida, pentru izvoarăle ce cura din munte, în carele era multe vine de aur, şi pentru aceastea era vestit, n. test. (1648), 263r/ll. Nici pre supt rădăcinele munţilor şi stîncilor a metalilor şuvăite vine... îi poate opri. cantemir, I. i. L 60. Oameni carii umblă săpînd şi căutînd argintul şi aurul, cînd găsesc vreo vînă ce se arată argint şi aur, se bucură şi se veselesc. ANTIM, ap. tdrg. Nuiaoa aşa tăiată trebuie să aibă putere de a arăta, la pofta vrăjitoriului, unde se află vîne de metaluri. şincai, în şa I, 633, cf. 661. După preaînaltă a împărăteştii sale măriri sfîntă poruncă trimiţîndu-să şi aici, în pămîntul Valahiii, dumnealui Ober-ghiter Fervalter Eichefeld... spre cercetare tuturor vinelor dă metaluri (a. 1811). DOC. EC. 119, cf. DRLU. Ocnele Mari să lucrează cu aceşti ţigani. Aceştia sînt cei dintîi ciocănaşi... cu cunoştinţă de vinele sării (a. 1839). DOC. EC. 722. înlăuntru-ι zac nesfirşite vine de aur, argint şi petre scumpe. GENILIE, G. 106/10, cf. POEN. -A AR. - HILL, V. n, 7922/2. Oraşele noastre sînt numai nişte sate mari. N-avem drumuri, n-avem canaluri, producturile noastre putrezesc pe loc, comorile noastre minerale zac necunoscute în vinele pămîntului. KOGĂL-niceanu, O. I, 101, cf. POLIZU. Diferitele pături ale stîncei sînt despărţite unele de altele de nişte vine subţiri de sare. I. ionescu, p. 33, cf. pontbriant, d. Avuţia de aur a agatirşilor nu consista în ascunsele vine din sînul pămîntului, ci în aurosul năsip al apelor. HASDEU, I. C. I, 189. Pînprejur ieşea, din vine de pămînt vegetal, cîţiva stejari pitici şi stufi deşi de mirte. BARONZI, C. Π, 246/16, cf. COSTINESCU, CIHAC, I, 314, LM. Tîmăcopul, pila, mina muşcă stînca cu-ndîrjire. Vîna de-aur bănuită e adînc în munte-ascunsă. macedonski, ο. I, 231, cf. DDRF, BARCIANU. Vîna de aur din galeria cea veche se îmbunătăţise ca niciodată şi se putea... să fie tot mai bogată. AGÂRBICEANU, A. 223. Serpentinul e străbătut de număroase vine de magnetit, alternînd cu subţiri straturi de azbest, încleştate şi ele în masa serpentinului. PĂCALĂ, M. R. 8. Undele apei... sapă vinele de nisip de 4328 VÎNA -786 - VÎNĂ prin malurile argiloase. atila, P. 136, cf. resmeriţă, D., ŞĂINEANU, D. u., CADE. Dacă în popor stă ascuns, ca vinele de aur, tot ce avem noi mai scump şi mai frumos, cine ar putea să adune această bogăţie decît învăţătorii şi preoţii? izv. XIV, 224, cf. SCRIBAN, D. Colombiu (sau niobiu) este un metal foarte rar... Se găseşte în vine de pegmatite şi minereurile sale sînt colombize, tantalite şi samarskite. ENC. ΤΕΗΝ. I, 404, cf. 214. Pe fondul vineţiu al orizontului cu compuşi feroşi apar vine şi pete ruginii, de hidroxid şi oxihidroxid feric. CffiRlŢĂ, P. 32. Prin asemenea procese de oxidare şi precipitare se explică... formarea petelor şi vinelor feruginoase ruginii, id. ib. 575, cf. CL 1957, 196, dl, dm. Prin fineţe jilave, sărăturoase, pe lîngă vinele de săraturi, prin tufişuri şi păduri rărite. FLORA R. P. R. IX, 195, cf. L. ROM. 1968, 406, M. D. ENC., dex, CL 1977, 214. în Horezu..., odinioară, culoarea fond a vaselor era albă şi se obţinea dintr-o vînă de piatră albă, luată din munţi, pisată în piuă, amestecată cu apă. iordache, m. E. 55. In centrele de olari din Oltenia culorile s-au obţinut totdeauna, în esenţă, pe cale naturală. Astfel, roşul... se obţine dintr-o vînă de pămînt aparte, numită ruşeală..., care se găseşte pe văi, uneori la o adîncime de 2-3 metri. id. ib. 56, cf. DSR, FRÎNCU - CANDREA, M. 41, PAŞCA, GL., IZV. XI, 156. 0 F i g . Primeşte complimentele mele cele mai sincere şi mă lasă a-ţi mai repeta că ai descoperit vîna literară pe care eşti chemat a o exploata cu succes, vîna satir o-umoristică. ALECSANDRI, O. X, 161. în stăpînirea unui instrument atît de simplu şi totuşi atît de meşteşugit şi a unei vîne poetice atît de proaspete, deşi atît de tradiţionale, era firesc ca poetul să caute să-şi lărgească filonul inspiraţiei sale. LOVINESCU, S. I, 464. Nu i-a dat decît un fiu, curmînd vîna prolifică a familiei. C. PETRESCU, O. P. I, 144. Din vîna populară extrage Delavrancea şi unele motive de basm, pe care... le stilizează după modelul lui Eminescu şi Odobescu, prin dilatarea elementului liric. VIANU, A. P. 172, cf. id. L. R. 257. El descoperă o vînă destul de abundentă în piesele clasice de teatru. OPRESCU, I. A. IV, 42. Poezia senzualităţii din „Femeia sîngelui meu” şi-a deschis o vînă aci, şi cele mai multe poeme mărturisesc, prin intermediul florilor, un erotism arzător. CONSTANTI-NESCU, S. II, 270. Vîna epică e mai productivă la Stamati. IST. LIT. ROM. n, 374. Opera scriitorului german este străbătută de vinele, de motivele basmului popular. ROMÂNIA LITERARĂ, 1974, nr. 32, 8/3. A exploatat bine vîna de poezie proaspătă şi viguroasă a unei naturi primare, ib. 1975, nr. 2, 9/4. 2. Pătură subterană de apă (care alimentează un izvor); loc de unde izvorăşte la suprafaţa pămîntului un izvor. Cum izvorăsc şi ies toate apele den mare şi împărţindu-să să răşchira pren toate vinele pămîntului, de adapă tot pămîntul, aşea într-acesta chip şi svintele scripturi izvorăsc şi ies dentru înţilepciunea d[u]mn[e]dzăirei (a. 1646). GCR I, 118/11. Cu multă cheltuială cearcă şi sapă pămîntul şi meşterşuguiesc de găsăsc de aceale vine de izvor de apă, şi daca le găsăsc, bucurîndu-să, foarte iscusit cu mare meşterşug, silesc de scot acel izvor pînă în faţa pămîntului (a. 1646). ib. 118/18, cf. DRLU, ARHIVA R. I, 154/2, STAMATI, V. 180V7, POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. Prin sora sa Tetys a fost protopărintele a 3000 de oceanide (zeităţile vînelor de ape de sub pămînt). ENC. rom. m, 448, cf. barcianu, TDRG. îndată ce s-a dat de vîna apei, încă se mai sapă de un stînjen, ca apa să aibă unde să se adune, să-şi aibă o casă. PAMFILE, I. C. 464, cf. 462. Advocatul începu o nouă conferinţă despre vinele de apă. AGÂRBICEANU, O. vii, 224, cf. resmeriţă, d., cade. Izbucnesc în vis cum într-un cutremur năpădesc prin crăpăturile scoarţei vinele apelor fierbinţi din miezul pămîntului. voiculescu, p. ii, 159, cf. scriban, d, dl. Am strîns sănătate din cremenea neagră, Din vîna de apă, ţîşnind încordat. LABIŞ, P. 22, cf. DM, M. D. ENC., DEX, L. ROM. 1976, 207, dsr. Dîn-a-vale dă lacu Madamii sînt neşte vine: noi îi zicem „la vine”. Acolo în vremurli dă dămult a fost o moară tătărască, dă umbla numai cu apă dîn vine. gr. s. Hi, 353, cf. chest. π 457/22, alr I 796/30, 80, 730, 735, 740, 744, 764, alr sn iii h 822/836. 0 (într-un descîntec) D-o fi deochiat dă izvor: sece-i vinele, să-i rămîie pietrele, să le batâ vînturile, să le arză soarele. ŞEZ. IV, 190. 0 Fig. „Cîntecul omului” aparţine în totul acelei vîne lirice pe care simboliştii au captat-o şi i-au dat maximum de limpiditate. perpessicius, M. n, 117. ♦ (Ramificaţie a unui) zăcămînt de ţiţei. în grădina unui diaconul Costandin, ... din Ţintea, negreşit căutînd, va găsi vînă de păcură (a. 1825). DOC. EC. 342. Din cutremurul întîmplat în iarna trecută zguduindu-se vinele de subt pămîntul dintre ocnă şi acele băi, au răsuflat vreo vînă tocmai acolo unde acum izvorăşte apa (a. 1838). ib. 705. Tot pămîntul din vale şi de pe şuşeniţa de la Turnul Voevodesei e vîna cea mai bogată în petrol. C. PETRESCU, R. DR. 216. Vîna de ţiţei ce ţîşneşte şi se aprinde arzînd luni de zile şi consumînd avutul ţării reprezintă, nu mai puţin, un spectacol egal în frumuseţe cu coada unei comete. CĂLINESCU, S. 104. Mai mulţi dibuie cu sondele vîna de ţiţei, dar unul nimereşte în plin zăcămîntul id. C. O. 141. ♦ (Regional, mai ales în Ban.) Pîrîu (I 1); ramificaţie îngustă a unui curs de apă. Maidanul e situat între dealuri, pre ambele maluri ale vălii Ilişava... carea izvorăşte de cătră răsărit. Izvorul ei este la crucea Ilişavei mici; o vînă izvorăşte din dealul numit „Scrînciob” şi alta din „Drobeia”; şi împreunîndu-se curge spre apus prin mijlocul satului. LIUBA - IAN A, M. 2. în paralelogramul acela pe scocuri subţiri se conduceau din jilipuri vine de apă. AGÂRBICEANU, o. vil, 46. Ne lăsăm în lungul apei, pe cărarea... zăvoiului... îndată dăm de o vînă liniştită de apă, care se desprinde din riu, se abate îmbrăţişînd un cot de luncă şi intră apoi iar în matca cea mare. SADOVEANU, O. ΠΙ, 81, cf. H XVIII 294, ALR II/36, ALR SN in h 822/36, alrm sn π h 641/36, nalr - b iii h 537. 0 Vîna apei - curentul, şuvoiul unei ape curgătoare. Numai în vîna apei a marelui curent şi marilor adîncimi [peştele] cel mare e la el acasă. ATILA, P. 47. Cele mai obicinuite şi sigure locuri de a găsi babiţa, în rîuri, gîrle şi văi, sînt părţile cu maluri înalte, abrupte, surpăcioase, din pămînt mîlos sau fărîmicios, maluri în cari bate vîna apei şi le surpă uşor. id. ib. 65, cf. DL, DM, M. D. ENC., dex, alr I 422/30. ♦ (Rar) Şuviţă (abundentă) de lichid care curge sau se prelinge de undeva. S-au deslipit legăturile muiate de apă şi uite ce vînă groasă de sînge! SADOVEANU, O. I, 204. îşi drese glasul puţin şi zise 4328 VÎNĂ -787 - VÎNĂ liniştit* dar uitîndu-se numai sub masă, la picioarele preotului, întinse şi arătînd tălpile ghetelor pe care se prelingeau vine subţiri de apă murdară. REBREANU, I. 226. ♦ (Prin Transilv. şi prin Olt.) Şanţ (I 2) folosit pentru scurgerea apei dintr-un teren agricol sau pentru irigaţii. Cf. HXVin301,GL. olt, t. dial. o. 243. 3. Coloană de lichid care ţîşneşte printr-un orificiu îngust. Nu era îngăduit să-i calci anume locuri, mai ales mijlocul, care sta ca un iezer aparte, miez negru, viu, unde vine de ape groase ca pe picior zbucnite din alte tărîmuri bulbuceau în afunzişuri, primenindu-l necontenint cu rotiri de unde cînd calde, cînd îngheţate. VOICULESCU, P. II, 294. Se întrebuinţează şi sisteme de ungere cu pompă de ulei care aruncă o vînă de ulei pe dintii roţilor în momentul angrenării. SOARE, MAŞ. 150. O vînă foarte subţire de apă, care curge încet la robinet, nu rămîne cilindrică, cişman, HZ. i, 349, cf. 306, ltr. Realizarea vinelor pentru fîntîni decorative se face cu diferite ajutaje, obţinîndu-se vine compacte sau pulverizate. LTR2, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. 4. (Mai ales la pl.) Fiecare dintre dungile înguste, ramificate, de altă culoare decît cea a fondului, vizibile într-o rocă sau în structura lemnului. Cf. poen. - aar. -HILL, V. Π, 7922/5, 7922/9. Pămîntul mărgos ce4 zic humă, ... este dintre toate soiurile cel mai roditoriu... Adeseori se găseşte cu vine albe printr4nsul. litinschi, M. 7/22. Fiind gata monumentul poruncit... toate s-au aflat întocmai după modelul tocmit, cît în piatră, atît în lucrarea lui, dar la o parte obeliscul era cu nişte vîni galbene apetoase (a. 1866). furnică, d. c. 440. Marmura are ordinaremente multe vîne. COSTINESCU. Aceste calcaruri, cînd sînt în straturi subţiri, prezentă vine verzi sau roşii ce cuprind o mare cîtime de mica care dă rocii o aparenţă de micascist. arhiva, I, 229. Cutreieră malul hesperic Tinerii veseli, cătînd o seamă dintr-înşii sămînţa Focului celui ascuns prin vinele cremenii. COŞBUC, O. A. V, 161. Piatra albă (ghicaş) pentru fabricarea sticlei şi o altă piatră albă de clădire cu vine şi pete roşietice ca marmora... este... multă pe teritoriul acestei comune. TURCU, E. 61. Cu un amînar de oţel, în formă de scoabă veche, prinse a scoate din vinele mute şi negre ale unei cremene răci un izvor de scîntei luminoase, hogaş, dr. I, 232, cf. şăineanu, d. u., cade. Are o îmbrăcăminte frumoasă; e colorat măsliniu-verziu, cu pete neregulate mai închise, ca vinele dintr-o marmură. SIMIONESCU, F. R. 220, cf. SCRIBAN, D. Peretele din fund... e îmbrăcat... în stuc marmurean, cu vine negricioase şi albăstrii, camil PETRESCU, O. II, 401, °f· dl, dm. Lemnul de calitate superioară, brun, cu vine negricioase sau roşietice. FLORA R. P. R. I, 262. Lespezi de ghips roz şi de lapis-lazzuli cu vine de aur... servise ca material de construcţie acestei surprinzătoare arhitecturi românia literară, 1973, nr. 36, 15/3. ♦ (La pl-) Fiecare dintre dungile înguste care se detaşează pe un fond de culoare diferită. Intrară în codru... Toamna îl Preschimbase într-un uriaş chihlimbar galben, încrustat cu vine de verde. VOICULESCU, P. I, 178. Apa în care se scaldă ielele rămîne cu vine roşii Să nu bei niciodată din astfel de apă. ulieru, C. 104. Chenarele ferestrelor Slnt împodobite cu vine de vopsea, ce probabil imită €fectele originale ale pietrei CĂLINESCU, C. O. 252. ί Sacul gutural e mare, galben - cromat..., străbătut de vine roşii, linţia, p. iii, 174. 5. (Bot.) Nervură (I 1). Cf. CADE. în interiorul pădurilor de fag... se întîlneşte iedera... cu frunzele... verzi şi cu vine gălbui SIMIONESCU, FL. 58. Petale de un galben deschis sau închis sau albe, de obicei cu vine violacee. PRODAN - BUIA, F. I. 224. Arbust înalt pînă la 3 m... Frunze peţiolate... Flori axilare, cîte una... Petale mari, liliachii, cu vine mai întunecate, purpurii sau albăstrui. FLORA R. P. R. VI, 22, Cf. M. D. ENC., DEX, DSR. 6. (Rar) Nervură (I 2). Fluturele acesta are aripi albe şi cu vine negre pe dînsele. MARIAN, INS. 258. 7. (Popular) Fiecare dintre ramificaţiile lungi şi subţiri ale unei rădăcini; rădăcină (ramificată). Un măciaş ghimpos, sălbatec... Pir avea pe lîngă sine, Buruiană blestemată, Ce se-ntinde-n mii de vine încleştată, înţesată, Şi tărîmu-nţeleneşte, îl usucă şi-l stîrpeşte. HELIADE, O. I, 134, cf. POLIZU, DL, DM. Crivăţul tăvălugeşte apa, împinge vinele groase şi lungi ale rădăcinilor peste trunchiul culcat. BĂNULESCU, I. 7, cf. M. D. ENC., DEX. Se sapă o vînă de nuc, i se răzuieşte coaja cea gălbuie şi cu aceasta se face o legătură care se pune ori la o mînă, ori la amîndouă, deasupra gleznei, pamfile, b. 33. La vie-n dial să ducea Şi la vie îm săpa Şi nu săpa cum să sapă Şi săpa din vînă-n vînă Şi-o scotea din rădăcină, Şi-o arunca peste grădină. GR. s. v, 106, cf. 107, alr i 863/610, 790, 856, 890, 896, ib. 967, alr ii 5138/682, 728, 769, 886, 899, 928, ib. 5139/682, 704, 723, 872, 886, 899, 987, alr sn i h 191/791, 886, alrm sn i h .129. Iei s-alăture lîng-un copaci la trupină. Bietu urs, i-a venit foame. Să duce să scîrme, să mănînce şi iei o vînă. FOLC. OLT. - munt. vin, 742, cf. nalr - o IV. MN 259, 2 132. Spuneţi-mi acum anume - ce'pom e acel în lume - care ramurile sale -toate le are la vale - şi vinele, rădăcina - îi stau în sus cu tulpina? (Omul), pann, ap. gcr ii, 370, cf. gorovei, c. 257. 8. (Rar) Ramură, creangă; mlădiţă (1). Cf. resmeriţă, D. Fereastra mi-este plină De iederi împletite cu vine de glicină. ARGHEZI, s. III, 254. De-a lungul sîrmelor întinse între pari, şerpuiau vinele grele de ciorchini rumeniţi ai unei podgorii frumos îngrijite, ib. VU, 45. Copaci-şi umflau, gîlgîind printre tunete, Vinele lungi şi uscate de lemn. LABIŞ, P. 42, cf. Η IV 8, 115. ScoaV, mă Corbea dracului, De sub vîna fagului. ŞEZ. XII, 72, cf. ALR I 971/980. ♦ (Regional; în sintagmele) Vînă de hamei = hamei (.Humulus lupulus). Cf. coteanu, pl. 32, conv. LIT. χχιπ, 561, BORZA, D. 85, 302. Vînă de trestie = trestiiş. Cf. dr. xi, 63, 73. ♦ (Regional; într-o ghicitoare, cu sens neprecizat, probabil) Arac. Păsărică şuie, Pe vînă se suie (Fasolea), gorovei, c. 140. ♦ (Regional) Butuc (la viţa-de-vie) (Sadova - Caracal). Cf. nalr - O iv h 660/990. 9. (Regional, mai ales în Transilv.) Penis (la cal sau la bou). Cf. RESMERIŢĂ, D., BUL. FIL. IV, 168, DR. V, 311, ALR I 1 103/69, 107, 118, 144, 257, 268, 270, 280, 283, 339, 345, 350, 351, 355, 357, 359, 375, 378, 387, 571. ♦ (Argotic) Penis (la om). Cf. gr. s. νπ, 111,129, bul. fil. iv, 168. ♦Compuse: (Bot.; regional) vîna-boului = numele unei plante nedefinite mai îndeaproape (Ţuţcani -Bîrlad). Cf. H iu 473; vîna-babei = numele unei plante 4328 VÎNĂCIOR - 788 - VÎNAT nedefinite mai îndeaproape (Viişoara - Bîriad). Cf. H vi 25. - PL: vine şi (învechit şi regional) vini, vîne, vîni, (învechit, rar) vene. ~ Lat. vena. VÎNĂCIOR, -OARĂ adj. v. vinecior. VÎNĂCI0S, -OÂSĂ adj. (Regional; despre ochi1) Albastru (Chevereşul Mare - Timişoara), nalr - b i h 28/52. - Pl.: vînăcioşi, -oase. - Delavînăt. VÎNĂT, -Ă adj., subst. I. 1. Adj. Care are culoare albastru-închis (cu reflexe violete); de culoarea plumbului (1), bătînd în negru (cu reflexe violete); (despre culoare) care are o nuanţă particulară, obţinută din combinarea albastrului şi a cenuşiului (cu reflexe violete); (învechit şi popular) pătlăginiu, (regional) vinicios (v. vînăcios), vînătoi. Vei face lor chiotori vinete. biblia (1688), 572/32, cf. ANON. CAR. Dorobanţii... îşi lepăda hainele cele vinete şi să îmbrăca în ferfeniţe rele. R. POPESCU, CM I, 375, cf. LEX. MARS. 191. Stefan Lazar era căpitanul dărăbanţilor celor cu haine vinete. Ş1NCAI, HR. n, 268/7. Secara... e... de rînd, carea cade cam vînătă. economia, 34/22, cf. budai-deleanu, lex., drlu, LB. L-am găsit bolnav în aşternut, cu semn vînat la ţiţă (a. 1835). DOC. EC. 575. îi dete o cămeşă cu altiţe şi... o încinse cu o fotă vărgată de color vînăt, roşu şi galben. ASACHI, S. L. II, 132, cf. VALIAN, V. Dorobanţii... purtau vechea uniformă naţională. Haină vînătă şi în cap chivere. BĂLCESCU, P. A. 24/4, cf. iser. Coloarea sa este vînătă..., luciul său este jumătate metalic. marin, pr. i, 44/20, cf. polizu. Se ungea pe obraz cu alifie vînătă. filimon, O. I, 131, cf. pontbriant, d. Mandarinu-n haine scumpe de mătase vişinie... Peste coada-i de păr negru poartă-o vînătă chitie. ALECSANDRI, poezii, 83, cf. id. p. ii, 123, COSTINESCU, cihac, I, 314, LM. în trăsura a doua? Cine era! Doi dandy... îmbrăcaţi cu pantaloni de călărie strimţi, cu veste vinete. EMINESCU, G. Ρ. 87. Fiecare fereastră era de sticlă colorată... A patra portocalie, a cincea albă, a şasea vînătă. caragiale, o. n, 336, cf. macedonski, o. i, 70, vlahuţă, r. p. 13. Faţa-i era palidă; ochii aproape stinşi şi, în jurul lor, un vînăt semicerc denota o lungă suferinţă. BACALBAŞA, S. A. n, 7, cf. DDRF. Opregul e de somot negru, vînăt, roşu etc. LIUBA - ΙΑΝΑ, M. 17, cf. 16, BARCIANU, ALEXI, W., D. BOGDAN, GL. Cîte un clopot vînăt se iţeşte din smocul frunzelor mărunte. IORGA, P. A. I, 94, cf. 176, TDRG, DHLR II, 19, 22. Din pielea şi carnea mîinii,... nici o urmă. Un terci roşu, galben, vînăt. papadat-bengescu, o. ii, 30, cf. PASCU, S. 20. Doamna Rachiş îl privea cu ochii ei de cenuşă vînătă. al. phdlippide, s. n, 106, cf. resmeriţă, d. Din Polonia se importa... pînză de Litvania sau de Krosno, pînză vînătă şi stofe de lînă numite hars. N. A. BOGDAN, c. M. 36, cf. dr. iv, 1358, şăineanu, d. u., cade. Lavaliera vînătă cu picouri albe îi acoperea gulerul tare şi înalt. REBREANU, R. I, 18. Rîndurile paloşenilor veneau [la luptă] în trîmbe vinete şi ajungeau movile de morţi ce stăvileau zarea. VISSARION, B. 337. Puse lîngă om un calup de lut vînăt, lucios. VOICULESCU, P. i, 221. Ferestre prăfuite, porţi înalte, vinete, singurătate. SADOVEANU, O. XXI, 118. lama, femeile purtau ghebe negre sau vinete cu plimbul de piele de vulpe sau de hîrşie neagră de miel. MOROIANU, s. 11, cf. 33, PUŞCARIU, L. R. I, 213, IORDAN, L. R. 164, id. T. 344, ROSETTI, L. R. I, 172, SCRIBAN, D. Culoarea vînătă... se pregăteşte din piatră „mnierîie” cumpărată. APOLZAN, P. I. 60. Cu toată carnea ei vînătă, urîtă faţă de a porumbelului de exemplu,... omul o mănîncă. BĂCESCU, PĂS. 291. Mreana [era] îmbrăcată ca o zînă cu ie albă ca laptele, cusută cu flori galbene, roşii şi vinete de mătase, călinescu, b. 80, cf. 19. Din vînătă şi mocirloasa iarbă Melci jilavi i se urcă-n barbă, blaga, poezii, 93, cf. 111. Calului... îi curge din abdomen o reţea vînătă. RALEA, S. T. I, 337. Gîtul gros abia îi încăpea în gulerul vînăt, înalt şi tare, al redingotei roşii ca focul, camil petrescu, O. ΠΙ, 87. Compuşii feroşi -de culoare vînătă sau verzuie, chiriţă, p. 202, cf. graur, e. 94, dl. Avea nădragi roşii, dolman vînăt, cu tot felul de ciucuri negri. POPOVICI, SE. 7, cf. DM, SCL 1958, 310, cf. 312. Sub ochi i se aşezaseră pungi uşoare de grăsime, vinete pe la margini, barbu, princ. 109, cf. id. G. 184, CIORANESCU, D. ET., SCL 1964, 506. Jos, în albia rîului, cîteva femei băteau cu maiul de lemn iţari şi cămăşi de cînepă vînătă. v. rom. ianuarie 1965, 83, cf. CL 1965, 101, L. rom. 1968, 41, 226. Se hotărî să pornească pe pietrele mărunte, vinete şi ascuţite ale şoselei. BĂNULESCU, i. 162. Satul... exista... ca imagine ştirb reconstituită în amintirea mea: case cu ferestre mici împrejmuite de o „jură” vînătă. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 2, 16/3, cf. m. d. enc., dex, wânescu, i. l. r. 124, alil xvm, 113. A venit înapoi, cu buza crăpată, vînăt tot pe spinare, românia literară, 1992, nr. 1, 13/2, cf. l. rom. 1992, 475, 1993, 292, alr i 1483, alr π 3 323/130, alr iili h. 13/682, h 245, alr sn iv h 1 217, a IX 5. Fiind butca vînătă, Să bem pînă sîmbătă. nunta, 257, cf. nalr - B I h 28, π h 288/23, h 343, h 368/45, h 375/9, alr - T I h 37. Tărtăcuţă vînătă Gurguiată, Cumătră (Biserica). TEODORESCU, p. p. 217. 0 (în des-cîntece) Beşică verzie - beşică galbenă - beşică vînătă... Nu junghia - nu săbia - nu ustura, pop., ap. gcr II, 341. Ieşi, bubă albă, Bubă neagră, Bubă galbenă, Bubă vînătă. TEODORESCU, P. P. 358. Ieşi, băşică băşicată, Băşică albă, Băşică vînătă, ... Băşică prin de de-ochi. id. ib. Buba l-au întîlnit, Buba cu săgetătură, ... Bubă albă, Bubă neagră, Bubă vînătă. id. ib. 359. 0 (Ca prim termen al comparaţiei) Am făcut o jube de stofă vînătă ca mura (a. 1770). IORGA, s. D. XXII, 60. Arsenicul este... vînăt ca oţelul MARIN, PR. I, 38/1. Vînăt ca flcatu. SCRIBAN, D. Mă pomenesc privind în oglindă la personajul care strigă. O faţă oribilă, vînătă ca o prună, românia literară, 1999, nr. 2, 20/4. 0 (Urmat de determinări care precizează nuanţa sau care formează împreună cu „vînăt” nume compuse de culori) Coloarea lui este vînătă-metalică şi seamănă cu plumbagina. MARIN, PR. I, 23/17. în licoarea aceasta rămîne în suspensie un corp cristalin, vînăt-metalic. id. ib. 43/3. Borul este un corp pulberos, vînăt-verde. id. ib. 51/16. Corpul acesta este pulberos, vînăt-galben, fără lucire metalică, id. ib. 51/33. Picioarele lungi şi de culoare 4331 VÎNAT -789 - VÎNĂT înăta-roşietică. marian, O. ii, 399. Răşinărenii se \φταοα după cum >k €. VÎNJĂŢEĂ adj. f. (Regional; în ghicitori) Flexibil, elastic. Nuieluşă vînjăţa înconjor lumea cu ea (Gîndul) PAMFILE, c. 24, cf. pascu, c. 45. Nuieluşă vînzăţea Ocolesc ţara cu ea (Gîndul). şez. vn, 102. - PL: vînjăţele. - Şi: vînzăţea adj. f. - Vînj + suf. -ăţea. VÎNjf vb. IV. T r a n z . (învechit) A îndoi, a apleca. Cf. budai-deleanu, lex., lm. - Prez. ind.: vînj esc. - V. vînj. VÎNJIU adj. m. (Regional; cu sens neprecizat, probabil) Care se aseamănă vînjului (1) (Zăvoeni - Drăgăşani). Cf. H XVI 40. - PL: vînjii. - Vînj + suf. -iu. VÎNJÔL s. n. v. vînzol2. VÎNJOLÎ vb. IV v. vînzoli. VÎNJOS, -OÂSĂ adj. L 1. (Despre fiinţe, despre corpul lor sau despre părţi ale corpului) Care este | puternic, viguros; care are o constituţie solidă; care are muşchii puternici, bine dezvoltaţi; musculos. V. tare, vajnic, viguros, voinic, (regional) p u 1 p o s . Cf. budai-deleanu, lex. Un om vînjos, tare; cum să nu-l cunosc. NEGRUZZI, S. III, 215. Se lupta acuma în disperare, apucînd şi el pe urs brăţiş, cu vînjoasele şi puternicele sale mîinl SION, p. 163. Ziua, Peleşul lucrează cît un uriaş vînjos. ALECSANDRI, POEZII, 656. El cîrmi într-acolo şi, grăbind lopătarea cu ale sale braţe vînjoase, ... sosi în sfîrşit la malul dorit. ODOBESCU, O. I, 145. E un om drept ca bradul, vînjos şi uşurel la mers. caragiale, o. π, 303. Vin apoi flăcăii cu braţe vînjoase. slavici, O. I, 238. Ţugulea însă încăleca pe calul smeului celui mic, căci era mai vînjos. ISPIRESCU, L. 317. în toată voiniceasca şi puternica încordare a picioarelor ş-a trupului lor vînjos, au ceva din măreţia statuelor antice. VLAHUŢĂ, R. P. 203. O scenă de viaţă rustică, în care ni se arată corpurile vînjoase ale ţăranilor. CONV. LIT. ΧΧΠ, 52, DDRF. Coarda arcului nu se rupsese şi trebuia numai să se arate mîna vînjoasă care să-l poată întinde, xenopol, I. R. ni, 145, cf. barcianu. Roibul lui nebun a sărit peste gardu-nalt de-un stînjen domnesc şi cetluit în pulpe vînjoase, de oţel, zbura sălbatec. sandu-aldea, u. P. 16, cf. alexi, w. Muscelenii aceştia cu faţa rotundă, ochii negri şi trupul vînjos, au toropit pe ungurii Măriei sale, puternicului crai Sigismund. IORGA, P. A. i, 94. Să le văd închegîndu-se-n lanţ Vînjoasele braţe rotunde. GOGA, POEZII, 30, cf. TDRG. Bună sabia? Ascuţită?... Şi dreapta vînjoasă? DELAVRANCEA, O. Π, 134. Trupul vînjos al omului de patruzeci de ani îşi luă deodată o ţinută regească, agârbiceanu, a. 118. Fusesem pe coclauri cu un mare naturalist, mititel şi iute ca un titirez şi vînjos ca o vargă de oţel. HOGAŞ, M. N. 99. Puşcaşul e vînjos ca un carpen. SOVEJA, O. 23. Vru... să se arunce în braţele lui vînjoase şi ocrotitoare. REBREANU, I. 41, cf. RESMERIŢĂ, D. Era un om nu prea înalt, ...cu braţe lungi, cu mîini nepotrivit de mari şi de vînjoase pentru statura lui. AL. PHILIPPIDE, s. II, 184, cf. CADE. Era voinică Agripina, tînără şi vînjoasă. GALACTION, o. 163. Drept sape servesc labele de dinainte, scurte, vînjoase... cu unghii ascuţite. SIMIONESCU, F. R. 12. Se apropie, întinzînd amîndouă mîinile, scurte şi vînjoase. C. PETRESCU, C. V. 188. [Mihail], cu spatele lat şi braţele vînjoase, priveşte în gol. SAHIA, N. 39. Cu mîinile-i vînjoase vagmistrul ţintui locului doi vlăjgani VOICULESCU, Ρ. Π, 147. în dreapta lui vînjoasă fulgera un hanger. SADOVEANU, O. I, 56, cf. SCRIBAN, D. îmi lăsase o amintire de neuitat... preciziunea mişcărilor trupului său rămas vînjos şi tînăr. OPRESCU, S. 133. Şi labele vînjoase ţi-s Ca bîta căluşarilor ce te-au trimis. ARGHEZI, VERS. 694. înnodă mîinile gingaşe Lîngă grumazul meu vînjos. CĂLINESCU, L. L. 115. Mîna ascultătoare, deşi vînjoasă, urmează acum linia interioară a marilor intenţii de compoziţie, blaga, z. 307. Hălci imense de carne... dispar în gheena deschisă între cele două vînjoase maxilare. RALEA, S. T. I, 278, Avea ochii mai ageri, braţele mai vînjoase, mijlocul mai mlădios. STANCU, R. A. ΠΙ, 261. Un braţ vînjos o smulse din şa. v. ROM. august 1954, 73. E un tînăr cu umerii laţi, vînjos. CONTEMP. 1954, nr. 390, 4/3. Erau oameni vînjoşi, cu pieptul larg, răsuflînd ca nişte bivoli. TUDORAN, p. 212, 4384 - 803 - VÎNJOŞENIE f pL ieşi un individ scund şi vînjos... care îl întrebă ° mai°r ce doreşte, preda, delir. 229. Mic, îndesat ^vînjos se repezi la uşa unei lemnării de unde veni, ^riînd, cu săcurea ridicată, t. popovici, s. 407, cf. pM Ieşiţi la arat... Palma vînjoasă rotindu-se, toarne Mănoasă sămînţă. labiş, p. 42. Braţele sînt scurte şi vînjoase. ZOOLOGIA, 188. Era cum îl ştiam: voinic şi vînjos. LĂNCRĂNJAN, C. I, 12. Un bour tînăr... îşi rupse unul dintre coarne în pieptu-mi matur, dar vînjos. românia literară, 1973, nr. 1, 11/3, cf. m. d. enc. Apuca de după cap pe băiet. Băietul, cam vînjos, se smuncea. contemporanul, vii 1, 467, cf. alr ii/i h 86. 0 (Cu determinări introduse prin prep. „la”) El era cel mai vînjos la trup şi mai dibaci la minte, gane, n. i, 61. "0 (Prin extensiune) Huma este bună pentru pămîntul răcoros, vînjos şi acru. litinschi, m. 23/24. Toţi cu grăbite puteri îşi încoardă vînjoasele arcuri. COŞBUC, AE. 98. Se ridica vînjoasă în construcţii arbitrare. lovinescu, S. ii, 25. ♦ (Despre musculatură) Care este bine dezvoltat. Vacile şi boii, de coloare mai mult sură, cenuşie, decît albă curată, au coarnele mici şi musculatura vînjoasă. PĂCALĂ, M. R. 290. ♦ Care este plin de vitalitate, sănătos, robust. Pe locurile acestea despădurite se întindeau altădată codrii întunecaţi ai băştinaşilor... din umbra cărora ieşeau triburile vînjoase ale costobocilor. D. zamfirescu, p. 157. Marile lui însuşiri veneau din vînjosul trunchi ţărănesc ardelean. IORGA, P. A. II, 88, Cf. C. PETRESCU, A. 315, DL, M. D. ENC. ♦ (învechit) Solid2 (1), tare (A I 1). Şi, fiind vînjos mortul, pentru că era smolit, poronci Camvis lucru nu bun. herodot2, 142. ♦ (Prin lărgirea sensului; glumeţ; despre vinuri) Care are o concentraţie mare de alcool. Stareţul... îl îndruma către vinurile bărbăteşti, vînjoase, cu voinicie în ele. voiculescu, p. i, 132. 2. F i g. (Despre oameni) Care este înzestrat cu forţă morală, cu tărie de caracter, curaj. Ridicat de jos, din gloata vînjoasă a muncii,... Delavrancea e firea cea mai aleasă şi mai aristocratică. VLAHUŢĂ, S. A. îl, 510. Nu pot crede ca un om aşa vînjos Să se schimbe aşa de iute şi să cadă-atît de jos! DAVILA, V. V. 36. Un bătrîn foarte bătrîn şi foarte vînjos... face linişte. IORGA, p. A. I, 156. Se sui prudentă, dar vînjoasă, pe scara cu balustrada ruptă. CĂLINESCU, S. 32, cf. dl, L. ROM. înfipt între stînci şi mai mare ca toate, zeul dacilor, vînjosul bărbat şi rege, Zamolxe. ROMÂNIA LITERARĂ, 1974, nr. 29, 6/2. ♦ (Despre manifestările, creaţiile etc. oamenilor) Care exprimă, trădează energie, dîrzenie, hotărîre, tărie. Coborise Moldova la înjosirea la care, cel puţin după lupte vînjoase, căzuse şi Muntenia. XENOPOL, i. R. in, 45. Era conştiinţa soartei noastre comune, care revolta viaţa vînjoasă şi violentă din el. D. ZAMFIRESCU, T. S. 100. Atîta vînjoasă credinţă, atîta naivitate, răsturnau orice plan de apărare, id. A. 151. Amîndouă aceste porniri, atît de diferite, merg paralel, cele mai de multe °ri în despicare deschisă, excitîndu-se reciproc, pentru creaţiuni nouă tot mai vînjoase. BLAGA, Z. Din cîntece pierdute pînă astăzi Şi din puterea visului vînjos Ai închegat cu palme bătucite, Minunea de la Argeş, labiş, P. 0 (Adverbial) Din pumnul strîns vînjos Cuţitul a căzut. COŞBUC, F. 75. îi tremurau ca varga braţele strinse vînjos în mîinile tari ale celor doi jandarmi. POPA, V. 239. Demirgian... înota vînjos în apă dulce şi curgătoare. CĂLINESCU, B. I. 428. De-aşi fi stejar pe culme cu vinele-n pămînt, M-aşi ridica vînjos spre cer. STANCU, c. 68. 3. (învechit şi regional; despre came) Care este mai consistent decît în mod obişnuit; care are vine multe; tare (A 11); vîrtos. Oricît de mare şi de vînjoasă carnea le-ar fi, decît stîrvul împuţit tot mai dulce este. CANTEMIR, I. I. I, 59, cf. ALEXI, W., TDRG, ALR SN IV h 1 127, ALRM SN m h 944. 4. (Regional; despre vaci) Care se mulge greu. Cf. REV. CRIT. IV, 86. II. (Despre copaci, despre părţile lemnoase ale plantelor etc. sau despre obiecte din lemn) Care este rezistent la rupere, care are o consistenţă solidă, sănătos, robust. Rădăcini... groase, sănătoase şi vînjoase. I. IONESCU, C. 239. El se sprijine pe un baston gros şi vînjos, cu vîrful de fier. I. NEGRUZZI, N. i, 203. Pe costişele soroşe se întinde vînjoasa viţă. REV. CRIT. I, 411. Măgarii... smulg lacomi iarba vînjoasă. IORGA, P. A. I, 113. Nu era un om, cu o energie acumulată, un copac vînjos. ANGHEL, pr. 56. Cu vînjoasele noastre beţe de drum, începurăm a descrie cercuri de apărare. HOGAŞ, DR. I, 56 Un alunaş... ajunge tufa de crenguţe mlădioase şi vînjoase. SIMIONESCU, FL. 10. Lipsea vegetaţia vînjoasă, verdele crud al copacilor... care dă o înfăţişare pitorească pînă şi celor mai nevoiaşe cocioabe. C. PETRESCU, A. N. 315. Era un trunchi gros şi vînjos. VOICULESCU, Ρ. Π, 183. încet, fără nici o grabă, scoase de pe leasa carului o bîtă lungă, vînjoasă. DAN, u. 280. Sub nucul cel vînjos Căpriţele trăiesc ca-n Canaan. CĂLINESCU, L. L. 94. Viţe verzi sugrumă Casele-n lăstari sălbatici Şi vînjoşi. BLAGA, POEZII, 10. Un stejar vînjos, Rămuros şi scorburos. v. rom. septembrie 1954, 65. Meşterii au ales întîi un stejar vînjos, tăiat din pădure. TUDORAN, P. 105, cf. DL, M. D. ENC. Foaie verde lemn vînjos, Drum în sus şi drum în jos. JARNÎK -bîrseanu, D. 206. C-o vărguţă de stejar... Supţirică şi vînjoasă. MARIAN, H. 179. (Adverbial) Flori sălbăticite şi proletarizate săltaseră vînjos printre scaieţi. C. PETRESCU, c. v. 300. ♦ (Regional; despre mere) Cărnos (Furcenii Vechi - Tecuci). Cf. alr π 6 065/605, III. (învechit) Care este elastic, flexibil, mlădios. Cf. LB, ISER, CIHAC, II, 447, LM, BARCIANU. - PL: vînjoşi, -oase. - Vînj + suf. -os. VÎNJOŞÂ vb. I. Tranz. (Rar; complementul indică părţi ale corpului sau corpul omenesc) A face să fie vînjos; a întări, a fortifica. Cf. TDRG, dl, dm, dex. Aşa de tare îşi vînjoşase trupul încît întrecea pe amîndoi fraţii săi. SBIERA, p. 99. - Prez. ind.: vînjoşez. - De la vînjos. VÎNJOŞENIE s. f. Putere, forţă, vigoare, tărie; vînjoşie. Arborii să aibă mai multă vînjoşenie. CAMILAR, N. II, 366, Cf. DL, DM, DEX, SFC II, 103. - Pronunţat: -ni-e. -PL: vînjoşenii. - Vînjos + suf. -enie. 4386 VÎNJOŞIE - 804 - VÎNOS VÎNJOŞIE s. f. Vînjoşenie. Cf. barcianu, cade, .SCRIBAN, D., DL, DM, CIAUŞANU, v. 9. 0 F i g. Puţini îşi păstrează vînjoşia sufletească pînă la adînci bătrîneţe. SLAVICI, ap. CADE. - Pl.: vînjoşii. - Vînjos + suf. -ie. VÎNOS, -OÂSĂ adj. I. 1. Care are vinele (I 1) proeminente; care are muşchii tari; p. ext. puternic, viguros, vînjos; energic. Mîinile lui era vînoase, palmele late. halima (1783), 20976, cf. klein, d. 452. Văzînd varvarii pre romanii cei din Dachia că sînt oameni vînoşi şi inimoşi,... i-au rugat ca să stea cu dînşii şi împreună să meargă asupra ţerilor celor de sub împărăţia romanilor maior, ist. 34/8. Mîinile sale cele vînoasă purta o măciucă... groznică. BELDIMAN, N. P. I, 100 /5, cf. DRLU, LB. Cu mîna sa vînoasă el zguduie greu poarta. HELIADE, O. I, 317, cf. I. GOLESCU, C. Avea mînile groase şi foarte vînoase. GORJAN, H. rv, 99/18, cf. VALIAN, V., POEN. - AAR. - HDUL, V. Π, 7922/ll, ISER. In a sa vînoasă mînă greu buzdugan răsucea. C. STAMATI, P. 207. Deştept la minte... şi de o tărie fizică robustă, spătos şi vînos. BARrriu, p. a. i, 596. O mînă neagră şi vînoasă îl apucă de mîneca surtucului. RUSSO, S. 17. Tata m-a luat în braţele-i vînoase. negruzzi, s. n, 71, cf. POLIZU. Sus la uşă, la sala mare, Se plimbă altul vînos şi tare. bolliac, O. 151. Costan... mă ţinea cu braţul său cel vînos. SION, P. 228. Suita călătorilor fu încongiurată de vreo cîţiva flăcăi scurţi de stat, vînoşi şi înarmaţi pînă la dinţi. FILIMON, O. I, 157, cf. PETRI, V., PONTBRIANT, D. Ion Vodă... va înarma braţele vînoşilor bulgari. HASDEU, I. V. 137. Maioritatea s-ar stinge cu timpul, conservîndu-se numai indivizii... cei mai peptoşi şi mai vînoşi. id. I. C. i, 248, cf. FROLLO, v. 614. Om nalt de stat, vînos în braţe şi cu mustăţile de-un cot ALECSANDRI, O. P. 52, cf. COSTINESCU, CIHAC, I, 314, LM. Trebuinţa cere să aibă rumânu la bătătura lui şi armăsar dă sămînţă pietros, vînos, voinic. JIPESCU, O. 49. O singură şuviţă de păr atîrna în jos pe ceafa-i lată şi vînoasă. ODOBESCU, S. I, 173. Ercule nu slăbi pe Idra de la Lema nici cît ai da cremene, ci o ţinea strîns în braţele sale cele vînoase şi legate, de s-o rupă în două şi să-i plesnească ochii. ISPIRESCU, O. II, 321. Un trup mijlociu, vînos, sprinten la mişcări. VLAHUŢĂ, S. a. m, 298, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., PUŞCARIU, ET. WB., tdrg. Braţele vînoase şi lungi ieşeau, goale, pînă la coatele noduroase, din cămaşa înnegrită. PAPADAT-BENGESCU, o. π, 159, cf. 288, resmeriţă, d., şăineanu, D. U., CADE. Celălalt, mai subţirel, mlădios, dar vînos, deşi nu părea voinic. VOICULESCU, P. i, 276. în spetele-i late,... în braţele vînoase, în mînile cu palme mari, se simţea o putere uriaşă, sadoveanu, O. rv, 481, cf. BL V, 116, SCRIBAN, D. Să poftească! răspunse tovarăşul, un pipernicit cu gîtul vînos. ARGHEZI, S. XVI, 183. Un picior gol, vînos, ieşea afară din plapomă. CĂLINESCU, E. O. I, 301. Vînos, de părea răsucit din fire de fier călit, era iute foc. CAMIL petrescu, O. I, 13. Caii ăştia de Banat sînt vînoşi şi ţin la drum. id. ib. II, 149. Marin Iepure... e mai mărunt decît mine, dar... mai puternic, mai vînjos, mai vînos. STANCU, D. 73, cf. id. R. a. iv, 61. Patru hamali vînoşi, cu piepturile goale, luau în spinare şi sub braţe tot ce le cădea la îndemînă şi porneau în fugă spre ieşire. V. ROM. martie 1954, 14. Slab, slab, dar eşti vînos! - spuse cu admiraţie, ib. aprilie 1957, 76, cf. dl, DM. Ceafa vînoasă i se resfrînse peste dunga strimtă a cămăşii, v. rom. septembrie 1960, 29, cf. cioranescu, D. ET. 9268. [Tata] era stîngaci. Nu voinic, pe cît mi-l aduc aminte; numai vînos şi îndemînatic. V. ROM. ianuarie 1966, 44, cf. m. d. enc., dex, dsr, l. rom. 1992, 475. Lasă-n urmă-ţi teamă, Că te ieu pe seamă îstor braţe groase, Groase şi vînoase. ALECSANDRI, P. P. 64. El a mas pe la coşare Cu vînătă cea frumoasă, Iapă scurtă şi vînoasă Cu dungi negre pe spinare, id. ib. 129. De ostaşi e ocolit, De ostaşi ţepeni, vîrtoşi, Români tineri şi vînoşi. TEODORESCU, P. P. 478. Se repezi Irimia ca o săgeată... şi mi ţi-o prinse de mijloc cu braţele lui vînoase. stăncescu, B. 272, cf. alr u/i h 86. Du-te tu, că iej mai vînos. o. bîrlea, A. P. n, 568, cf. zanne, p. ii, 469. 0 (Prin extensiune) Avea o statură uriaşă, o constituţiune vînoasă, o înfăţişare bărbătească, în care se vedea că fierbe puterea. HASDEU, LV. 11. Naţionalitatea georgiană, din care migrelianii sînt o ramură, nu poate fi de aceeaşi ginte cu anticii fasiani,... ci derivă dintr-o altă tulpină mai vînoasă, mai vivace, mai rezistinte. id. I. c. I, 173. 0 (Prin analogie) Tras mai lîngă marginea ogrăzii, către casa vecinului, smochinul înălţa un trunchi subţirel, dar vînos, în care se deosebea o putere ascunsă. V. ROM. iunie 1958, 28. 0 Fig. împotriva acelora... carii... evghenia romanilor din neamul elinilor a fi... tăgăduiesc, puţinele şi vînoase dovede vom aduce, cantemir, hr. 101. Peste putinţă iaste... în cît de ascuţită şi vînoasă socoteala-ş, cevaş tîmp şi slăbănog să nu amestece, id. ib. 114. Vorbind despre stilul strîns şi despre cel întins trebuie asemenea să aducem aminte că în multe întîmplări aceste două feluri de stil se aseamănă cu stilul vînos şi stilul cel slab. HELIADE, O. n, 22, cf. 266. Avea o fericită înlesnire la scris, un stil bogat şi vînos. vlahuţă, ap. TDGR, 0 (Adverbial) Braţul lui împumnă fierul şi mai vînos. HELIADE, O. I, 181, cf. 315. 2. (Despre carnea de proastă calitate) Fibros; cu zgîrciuri. Cf. ddrf, resmeriţă, d., alr sn iv h 1 127, alr m sn m h 944. 3. (Rar) Care are vine (Π 4) numeroase. Cf. poen. -AAR. - HILL, V. n, 7922/6, costinescu, lm, şăineanu, d. u. Acolo mi l-a bătut... toată ora pe buburoşenia noduroaselor, prăfuitelor şi vînoaselor seînduri. CIAUŞANU, R. SCUT. 34, cf. SCRIBAN, D. 4. (Regional; în sintagmele) Strugure vînos sau poamă vînoasă (şi substantivat) = varietate de struguri cu boabele mari, tari, de culoare neagră. Cf. hem, 755, JIPESCU, o. 53, nuţă, D. i, 354. II. (Astăzi rar) Venos (1). închizxndu-să limburuşul de la uşa vînoasă, nu poate sîngele napoi se meargă. AN7ROP. 93/23. Acesta este drumul sîngelui vînos sau negru. ib. 94/6, cf. 110/3, poen. - aar. - hill, v. ii, 7922/ll. Vîna cava de jos este acel mare trunchi vînos ce aduce sîngele la inimă din toate părţile trupului. KRETZULESCU, A. 423/3. Ţesătura vînoasă cea vezicală este la femeie mult mai puţin dezvoltată decît la bărbat, şi nu să află alcătuită decît de cîteva ramuri, id. ib. 429/3, cf. 416/1, 418/10. Va alerga la întrebuinţarea alcoolului camforat în verce caz de... ameninţare de 4388 • VÎNSLA - 805 - VÎNT infectiune vînoasă. man. sănăt. 123/6. Cînd apele f oase lucrează în sistema arterială, acele sulfuroase lucrează în sistema vînoasă şi mai ales în vinele organelor pîntecelui. fătu, d. 99/7. îngrijitorul va putea cunoaşte aceste simtome cînd sîngele vînos (negru) va ieşi deodată cu sîngele arterial (roşu), parab. 155/7, cf COSTINESCU, LM. Prenoirea sîngelui vînos nu mai se complectează în plămîi. contemporanul, i, 74, cf. RESMERIŢĂ, d., şăineanu, d. u., cade, scriban, d. leziunea poate să se localizeze atît la reţeaua vînoasă de la suprafaţă, cît şi la cea din profunzime. A. POP, CHIRURG- 347. - PL: vînoşi, -oase. - Vînă + suf -os. VÎNSL vb. v. vîsli. VÎNSLÂR s. m. v. vîslar. VÎNSLĂRE s. f. v. vîslire. VÎNSLÂŞ s. m. v. vîslaş. VÎNSLĂ s. f. v. vîslă1. VÎNSLĂT0R s. m. v. vîslitor. VINSLĂTURĂ s. f. (învechit, rar) Manevră a unei corăbii la care se folosesc vîslele1 (11). Cf. v î s 1 i (2). Şi văzu pre ei chinuindu-să în vînslătura corăbiei (că era vîntul împrotiva lor) şi, în a patra strajă a nopţii, veni cătră ei, îmblînd pre mare şi vrea să meargă pre lîngă ei. n. test. (1648), 49716. ~ PL: vînslături. - Vînsla + suf. -ătură. VÎNSLÎ vb. v. vîsli. VÎNSLÎRE s. f. v. vîsli. VINT s. η. 1.1. Deplasare a unei mase de aer într-o direcţie anumită, produsă de diferenţa de presiune atmosferică dintre două regiuni. Rrăpită fu corabia de nu putea se protivească-se vîntuluL COD. VOR.2 4474. Cela ce se gîndeaşte aseamănră-se undeei măriei, de vîntu lepădată şi vînturindu-se. ib. 55712. Pulberea... o mătură vîntul din faţa pămîntului. PSALT. 1. Sui spre heruvimi şi zbură; zbură spre arepile vîntuluL ib. 25, cf. 61, SCL 1966, 67, L. rom. 1980, 115. Corabiia cît fiind, Şi de iute vîntu o adăpostim, întorcîndu-se cu mică cirmiţă, cum va vrea să o pornească derepteaz-o (cca 1569-1575). GCR I, *9/32. Corabiia era în mijlocul măriei, învăluiia-se cu undele; era amu împrotiva vîntuluL CORESI, EV. 262. Şi deştinseră ploi, şi vineră riurele, şi suflară vînturele, şi opriră-se spre casa aceea, Si nu căzu. id. tetr. 14, cf. id. PS. 369/13. Se pomeni Domnul de Noe şi jigăniilor a toate şi de toate vitele care era cu el în corabie şi lăsă vîntul a veni spre pămînt şi scădzură apele, şi astupară-se fîntînile adîncului şi ferestrile ceriului şi conteniră-se ploile den ceriure. po 31/22. Tremeseşi mîniia ta, carea înghiţi ei ca şi paiele şi întru duhul urgiei tale adunară-se apele... Suflă vîntul tău şi acoperi pre ei marea şi se afundară ca plumbul în putearnică apă. ib. 228/19. Acele toate spurcate sintu, ca u[m]bra au trecutu, ca fumul se-au spartu, ca prahul de vîntu au perit. CODEX sturdz. 261. Şi, atunci, în acela ceas, ivi-se u[n] noor din ceriu şi ieşi un vihor mare din noor şi lua o piatră mare foarte în el şi o purta vîntul ca o fr[undză]. ib. 282. Aceştia simt... nuîri fără de ploaie, de vînt purtaţi (ante 1618). GCR i, 49/37. Veni un lup den pădure şi purta gătejii, de băga în foc, iară un vultur bătea cu arepile şi aducea vînt de-l aţiţa. MOXA, c. 118. Cumu-s iarna vicole şi vînturi răci şi vremi geroase,... aşa şi în vremea de demult. VARLAAM, C. 30. Fu de năprasnă un sunet din ceriu, cum are sufla un vînt mare cu vivor. id. ib. 140. Atîta prafu au fostu, cîndu să scomiia vîntu, cît s-au fostu strîngîndu troiani la garduri şi la gropi de pulbere, ca de omet. URECHE, l. 202. Cînd va vedea că iaste vînt mare şi va lăsa atunce pojar, atunce să va certa. PRAV. 22. De va fi cel rănit cum era îmbiat în soare sau în vînt la răceală, atunce nu-i i moartea de rană. ib. 128. Şi pogorî ploaie şi veniră rîure şi suflară vînture şi să loviră în casa aceaia şi nu căzu. N. test. (1648), 9731. Oare cine iaste acesta că şi vîntul şi marea ascultară pre el? ib. 4679, cf. mardarie, l. 1342/22, 2522/22. La zioa din înfricoşata judecată să nu vază slava lui D[umné]z,eu, foc, spuză, vînt şi vifor să fie partea paharului lui (a. 1652). mag. ist. I, 129/5. Trecînd apa Niprului, s-au scornit vînt şi s-au împlut luntrea de apă şi acole s-au înecat Costantin Vodă în Nipru. M. COSTIN, O. 60. Dumnedzeu ne este... Agiutori în scîrbe ce vin cu năvală. Pentru-aceea nu ne mai cuprindç frică, nice avem grije-n lume de nemică. De-am vedea pămîntul clătit de vînt iute Şi munţii în mare den loc să-i strămute. DOSOFTEI, o. I, 101. Răbdînd bărbăteaşte vînturile şi schimbăturile seninului ceale împrotivă, de-i era zbîrcită şi mosorîtă faţa. id. v. S. februarie, 6972. Ceriul să întunecă cu nori şi cu vînt şi să făcu ploaie mare. BIBLIA (1688), 260750. Cînd gătiia ceriul, eram de faţă cu el; cînd usebiia scaunul său preste vînturi, cînd tari făcea pre cei de sus nori. ib. 433732. Vînt iute, în Marea Me dit er anului, strică multe corăbii (a. 1693). FN 7. Turnul l-au răsăpit Dumnezău den temelie cu năvamice vînturi. N. COSTIN, L. 69. Lacrimile săracilor nice soareli, nice vîntul nu le poate usca. NECULCE, L. 122. Nebun cărăbiier s-ar socoti a fi acela carile pîndzele împotriva vîntului a deşchide ar îndrăzni. CANTEMIR, L 1.1, 59. Cu vînturile şi năsipurile Africăi luptîndu-să, în pustiile Lyviii au pătruns, id. HR. 88, cf. id. O. C. I., 125, ANON. CAR. Rămaseră... aşteptînd 10 zile pîn' să potoli vîntul. ANON. cantac., CM i, 132, cf. 204. Senin, cu oarece vînt şi ceaţă (a. 1701). fn 113, cf. lex. mars. 250. Dumnezeu... poate... să facă... vînturi mai sănătoase şi văzduhuri mai de folos, antim, O. 19. Ne turburăm pururea,... ca valurile mării cînd le suflă vîntul. id. ib. 80. Fiind peste noapte vînt cu vicol, şi după vicol ger, au îngheţat boazul mării (a. 1715). arhiva R. Π, 11/16. Cosiţile... cele din creştet şi din frunte le încununa tinere stîlpări de dafin... şi nu le lăsa a zburli preste cuviinţă din vînturile cele supţiri (a. 1773). GCRU, 91/38. Tată al milostivirilor, D[\i]mnedzău a toată mîngîiarea,... A lui 4398 VÎNT - 806 - apele, rîurile, mările, iazerile,... ploile, vînturile, fulgerile (a. 1785). id. ib. 147/1. Vremea aici tot cu vînturi, friguroasă (a. 1787). FURNICĂ, D. C. 160. Nu era răzimat decît de o slabă scîndură prin ajutoriul căriia el să lupta împrotiva vînturilor şi a viforului (a. 1794). GCR Π, 151/30. Purcezînd odinioară cu corabia de la stîlpii lui Iraclion şi ajutîndu-ne vîntul, am venit în marea cea despre apus. Micu, în ist. lit. rom. ii, 43. Corăbierul... bătut de valuri, de fortuni, de vînturi grele,... de scapă dentru atîte nevoi grele,... mult să veseleşte, bucurindu-să (a. 1804). cat. man. i, 261, cf. klein, D. 456, budai-deleanu, lex. în toate libov şi dor s-arată:... Iubeşte-să ceriul cu pămîntul, Iubescu-să mările cu vîntul id. Ţ. 131. Vultur ele au apucat o parte de came cu cărbuni aprinşi şi au o adus în cuib şi, suflînd atunci tare vîntul, s-au aprins flacăra (a. 1812). GCR Π, 211/9. în luna lui martie sînt zile frumoasă, răcoroasă, încă şi ploioasă; iară mai vîrtos vînturi mari PETROVICI, P. 223/19. Cum spulbără vîntul praful şi pleava de pre faţa pămîntului, aşa vor lua pre Antehrist şi pre toate slugile lui (a. 1815). GCR Π, 218/37, cf. drlu. în care alt loc mai frumos poate cineva să petreacă vara decît la moşie unde sînt... vînturi răcoritoare, umede şi odihnitoare? GOLESCU, P. 216/23. Dragaica aceasta întru acest chip împodobită, cu mîinile întinse şi cu basmalele legate asupra vîntuluL.., merge acasă de la ţarini. CANTEMIR, S. M. 315/13, cf. LB. Thalis zicea că răvărsarea Nilului să făcea din vînturile anului, poteca, F. 21/18. Un vînt., cu ninsoare ne-au troinit. ar (1829), 197 Vl8. Zgomotul tunetelor şi al unei artilerii, vîjîitul vînturilor celor învrăjbite, mugetul valurilor,... toate aceste... izbesc imaginaţia noastră şi nasc în noi cugetări înalte, care pricinuiesc sublimul heliade, o. II, 33, cf. I. GOLESCU, C. Ce... trebuie să facă corăbierul? Să-şi puie nădejdea în Dumnezeu,... să-şi adune toate puterile,... să se lupte împotriva vînturilor şi a valurilor. MARCOVICI, D. 14/11. Fiind... vîntul foarte bun, în puţină vreme au pierdut din ochi oraşul Hamburg. DRÄGHICI, R. 7/13, cf. 9/6. Grăjdişorul viţăilor trebuieşte... să fie nelipit şi nestuhuit vara, pentru ca să tragă vîntul MANOLACHE DRÄGHICI, I. 15/4. Pe rindunele, ce primavera le-adună, Le goneşte vîntul iemei. HRISOVERGHI, P. 68/10. în 30 de zile vînturile... duseră scadra peste 3000 mile de mare. GENILIE, G. 25/20. Scomindu-se un vînt, opri trecerea lui Mihai 10 zile. F. aaron, i. ii, 242/26. Persoanele delicate... lesne sînt supuse primejdiilor vremii;... vîntul şi furtuna făptuiesc asupra lor cu mai mare vătămare decît asupra altora, albineţ, M. 107/16. Deşerte-s măgulirile Ce trec preste pămînt Ca o săgeată repede Pe aripe de vînt! ASACHI, s. L. i, 96. Acel lac, cînd este lin, De vînt unda-i nu se-ncreaţă. id. ib. 175, cf. valian, v. Lăcuitorilor pricinuiesc neplăceri vînturile călduroase şi veninoase de cătră Africa suflătoare. RUS, I. I, 89/5. Frigul acel mare se produce prin negurile de noapte,... apoi prin vînturile ager suflătoare din adîncile îngustimi ale Carpaţilor. FM (1844), 3782/34. Sensibilitatea... se turbură sau se stîmpără... ca marea după plăcerea vînturilor. laurian, F. 61/8. Vînturile zburătoare ce ţin mările umflate, Sînt menite ca pe-aiurea să mă ducă, să mă poarte. CONACHI, P. 265. Adierea vîntului ce suflă din Carpaţi, şuierînd în pustiul turn, ne pomeneşte numele lor BĂLCESCU, O. IH, 88, cf. ISER. Cînd vîntul aburea, Clătinînd ramurile lor, Groaznic sunet se făcea C. STAMATI, P. 237. Mai puţin potrivite sînt poziţiile cătră răsărit... unde suflă mai mult vînturi aspre. LITINSCHI, m. 89/12. S-a ferit de a începe lovirea mai înainte de a bate un vînt foarte tare venind din pelag totdeauna la oră regulată. ARISTIA, PLUT. 309/24, cf. 323/22. La vînturi trebuie să deosebim următoarele cualităţi, adică direcţiunea lor, iuţeala şi puterea, precum şi temperatura lor (adică daca sînt calde sau reci) şi umiditatea lor (daca sînt uscate sau umede), barasch, m. n, 189/19, cf. 190/15. Luat-aţi seama, cînd e ger iama şi vîntul vîjîie, că dacă vă puneţi la vatră dinaintea focului, auziţi unele lemne ţipînd... ? NEGRUZZI, o. 1,251, cf. polizu. Şed toată iarna în livezi, iar cînd le răzbeşte vîntul sau ploaia, se duc singure de se adăpostesc sub şură. GHICA, S. 541. Sufla un vînt iute, şi luna-ngrozită în spaţiuri vecinici trecea alergînd. ALEXANDRESCU, O. I, 90. Mai toţi... aveau cîte 40-50 mii de galbeni, cari... s-au risipit ca pozderia pe care o spulberă vîntul SION, P. 113. Vaporul începu mai întîi a geme ca un taur sălbatic, apoi a despica undele cu repeziciune, deşi avea vînt contrariu. FILIMON, O. II, 16, cf. I, 115, PETRI, V., PONTBRIANT, D. O pădure despre nord fiind tăiată, se schimbă vînturile. HASDEU, I. C. I, 178, cf. H, 8. Vînturile provin din curenţii care se produc cînd, printr-o cauză oarecare, ecuilibrul este întrerupt între diferitele strate ale atmosferei. DRĂGHICEANU, c. 121, cf. 123. Furtunele sînt spăimîntă-toare, un vînt ajunge ca să dezrădăcineze cei mai vechi arbori CANELLA, V. 322. Un vînt uşure începe să adie. baronzi, L c. v, 103/10. Bătea un vînt puternic care clătina ţolurile şătrelor. ALECSANDRI, o. P. 72, cf. id. POEZII, 8, COSTINESCU, CIHAC, I, 315, LM. Vîntul răcoreşte fruntea lor udată, Şi mînia dulce sufletul le-mbată. BOLINTINEANU, P. I, 6. Cea dintîi suflare a vîntului le doboară, cea dintîi rază a soarelui le vestejeşte. MAIORESCU, CR. I, 52. Fără veste,... se ridică din vale un vînt mare şi turbat, care îndoia fagii... şi cletena cu urlet tot codrul odobescu, s. iii, 181, cf. I, 152. Iară tei cu umbra lată şi cu flori pînă-n pămînt înspre apa-ntunecată lin se scutură de vînt. EMINESCU, 0. I, 154. Pe rîul dorului, mînat de vînture Veni odat ’ Pe~un vas cu vîslele, muiate-n cînture, Lin-împărat. id. ib. iv, 29. Cum a sfîrşit de zis aceste, deodată s-a stîmit un vînt năprasnic. CREANGĂ, O. 47, cf. 126. Aici a nins şi a viscolit toată noaptea; acu e lapoviţă şi vînt CARAGIALE, O. Vil, 98, cf. II, 195. Nici vînturi, nici valurile mării nu putură să le stea împotrivă. ISPIRESCU, L. 24. Vîntul spulbera fulgii de zăpadă în vîrteje şi stoluri, repezite în lungul uliţelor, delavrancea, O. I, 70, cf. 62. Furtuna cînd pe aripi de vînturi se aduce Ce-i pasă unei frunze de frunza ce se duce? MACEDONSKI, o. 1, 48. Un vînt cu toane repezi le zyîrle-n obraz puzderia de stropi. VLAHUŢĂ, S. A. II, 41. Se porni aşa un frig, lapoviţă şi vînt, că baba îngheţă cu caprele sale. CONV. LIT. XXII, 201. Bătute de ploaie şi de vînturi se spulberă frunză cu frunză. SEVASTOS, N. 318. Se ridicase un vînt năprasnic; încovoind copacii de pe la rădăcini şi îndîrjindu-se,... ridica praful val-vîrtej. POPOVICI-BĂNĂŢEANU, V. M. 190, cf. ddrf. Unii plînteaz.ă arbori în jurul colibilor (casei) de cîmp, ca să facă zăvat 4398 VÎNT - 807 - VÎNT (scuteală), adăpost de vînt. LIUBA - iana, m. 91. Paiele mai cu seamă sînt sprijinite în contra vîntului prin răjini mANOLESCU, i. 30. Vînturile constau într-o mi§care ma* mu^ sau ma* Pufin rePe^e a aerului atmosferic. PONI, F. 181. Vîntul celfără de pace începe să cînte-n brădet. COŞBUC, Ρ. π, 8. Tu, fulgere, s-aprinzi, Ţu nor, să-ntuneci; vinte, tu să-mprăştii! id. ib. 73, cf. ENC. ROM., BARCIANU. La esamenul din fizică... îmi dete şi inspectorul o întrebare asupra teoriei vînturilor. SBIERA, F. S. 109. Porni un vînt care împrăştie toată cenuşa. MARIAN, ins. 406. Vîntul aruncase zăpada prin uliţele satului. D. zamfirescu, î. 35, cf. id. R. 74. Cînd barometrul... se coboară e un semn că aerul din acel loc s-a rărit. Dar această lipsă la cîntar nu durează multă vreme, fiindcă aerul mai des şi mai greu de aiurea, porneşte îndată să umple locul rămas gol şi astfel se nasc vînturile. MEHEDINŢI, G. F. 38. Din lupta cea mare de toamnă a frunzelor şi crăngilor cu vîntul pătrundea în casă un murmur adînc. SĂM. ΓΠ, 665. Un pui de vînt trecea şuierind peste cîmp. sandu-aldea, u. p. 85, cf. ALEXI, W., PUŞCARIU, ET. WB., OTESCU, CR. 468. Vîntul aspru bate din sus şi din jos. iorga, P. A. n, 376. S-a fost pornit un vînt molatec Să mişte papura din baltă. GOGA, POEZII, 99. Colbul, ridicat de vînturi, îl mînjise, făcîndu-l una cu zidurile. ANGHEL, pr. 51, cf. tdrg. Văzduhul, după închipuirea poporului român, este golul dintre pămînt şi cer, pe unde umblă şi „bat” vînturile. pamfile, VÄZD. 1, cf. dhlr II, 160. în imaginaţia poporului,... vîntul e înfăţişat, după cum se vede în multe poveşti, ca un flăcău tînăr, frumos şi zburdalnic. RĂDULESCU-CODIN, î. 326. Mi se părea că vîntul, care acum şuiera prin ferestre, pătrundea pînă în inima mea urlînd a pustiu. BRĂTESCU-VOINEŞTI, p. 20. Se putea stîmi peste noapte un vînt, şi girezile lor de paie, clăile de fin, nu erau prea departe. AGÂRBICEANU, O. xn, 334. Zăpada... nu ţine prea mult şi se topeşte curînd din cauza vînturilor calde. PĂCALĂ, M. R. 10, cf. 11. Noiane de frunze desprinse pare că sînt purtate de vînturi. GIRLEANU, l. 56. Fulgi singuratici de nori albi... lunecau molatic şi tăcut pe depărtate şi nesimţite adieri de vînturi. hogaş, dr. I, 260. Un vînt lovea ciudat numai dintr-o parte. PAPADAT-BENGESCU, O. II, 218. Vîntul spulberă frunzele, răstoarnă copacii şi împrăştie războiul norilor care îngrozesc văzduhul. SOVEJA, O. 49. Un vînt dulce de apus... aducea peste oraş miresme proaspete de pămînt ud. AL. PHILIPPIDE, s. II, 25, cf. Resmeriţă, D. Vîntul dimineţii aducea răsufletul răcoros al ogoarelor. C. PETRESCU, S. 9. Aceşti porşori se string 111 căpiţe, în mijlocul cărora se pun nişte pari cu cioturi,.,, spre a ţinea finul înfoiat, ca să nu se aprindă şi sa poată pătrunde vîntul spre a mai zvînta. bocÂneţu, T. A. 154. Vîntul fierbinte alinta lin clopoţeii argintii ai pagodelor, m. i. caragiale, c. 41, cf. 38, şăineanu, d. u., Minerva, CADE. Se pornise un vînt aspru, prevestitor de ploaie rece. rebreanu, R. I, 43. Privea frunzele pe care vîntul... le spulbera departe. GALACTION, o. 196. Frumoasă eşti, pădurea mea, Cînd umbra-i încă rară Şi printre crengi adie-abia Un vînt de primăvară. TOPÎRCEANU, o. A· 5. Duşmanul este simţit de la depărtare, mai ales dacă se află în bătaia vîntului. SIMIONESCU, F. R. 43. Vîntu-aduce de departe,... Foşnitoare frunze moarte. D. BOTEZ, P. O. 50. O boare caldă, mînată de un vînt subţire, purta vîrtejuri de pulbere fină, sahariană. BRĂESCU, O. A. Π, 177. Vîntul subţire îi aducea şoapte frînte, nelămurite. POPA, V. 76. Vîntul... şuiera în ferestre urlînd a pustiu. VLASIU, A. P. 31. Era o undă imensă de vînt, tare ca un zid. VOICULESCU, P. II, 139. Era o vreme de moină, fără pic de vînt. SADOVEANU, O. X, 243, cf. 198. Vîntul e rece. Toamna ne cheamă. PILLAT, p. 154, cf. ENC. AGR., SCRIBAN, D. înaltă, neagră şi uscăţivă, cu mîinile scorojite de munca aspră, de vînt şi de soare. MOROIANU, s. 107. Vîntul este... sursa de energie cea mai ieftină. ENC. TEHN. I, 293. îmi răcoream la vîntul de-amurg obrazul-jar. i. BARBU, J. s. 29. El ştie sugera... formele măreţe ale coroanei pomilor... în care se joacă vîntul. OPRESCU, S. 68. Lungimea tundrei corespundea scopului ei prim, de apărare contra frigului şi vîntului. APOLZAN, P. I. 174. Vîntul a durat nu ştiu cîte zile. ARGHEZI, S. VII, 187. Vîntul scutura... coamele pomilor, făcînd un tumult nevăzut. CĂLINESCU, O. ni, 7. Oamenii plecară prin ploaia măruntă, învolburată, din cînd în cînd, de palele de vînt, camil petrescu, o. i, 69. în adierea abia simţită a vîntului rece, de miez de iarnă,... plopul sună. STANCU, R. a. i, 8. Dezagregarea se produce prin acţiunea variaţiilor de temperatură, a îngheţului şi a dezgheţului apei din interiorul rocii, a apei curgătoare, a vîntului, a rădăcinilor plantelor etc. chiriţă, p. 24. Cînd adie vîntul se toarnă seminţele pe o muşama, agrotehnica, n, 22. Auzi vuietul vîntului, arborii care îşi spulberau frunza şi o fereastră uitată deschisă, vinea, l. ii, 85. Vîntul deschide brusc o fereastră. H. lovinescu, t. 163. Acosta la cheiul scund al Sulinei, între alte două corăbii greceşti, care intraseră în ajun din mare şi aşteptau vîntul prielnic să pornească. TUDORAN, P. 33, cf. id. O. 89, LTR2, DL, DP. M-am născut iama, la sfintul Andrei, Cînd vîntu-n amurg şuiera prin ogradă. LABIŞ, P. 22, cf. DM. Plantele trebuiesc ferite de frig şi vînturi reci. FLORA R. P. R. VI, 195. Aerul era stătut, nu mişca nici un vînt, praful sta neclintit în uliţe. BARBU, PRINC. 14, cf. DER. în clipele acelea doar vîntul se mai auzea şi murmurul ploii. V. ROM. octombrie 1964, 12. Mioarele rămîneau să pască pe coastele cu iarbă mare din locurile mai adăpostite de vînturi. VUIA, PĂST. 84. Un vînt subţire l-a purtat îndată Spre oazele sub rodnice-auspicii. VULPESCU, P. 68. Afară era un vînt liniştit, de noapte. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 1, 19/4. Neîncrederea şi bănuiala au pustiit totul, ca vipiile vîntului de stepă, dogoritor. STEINHARDT, J. 96, cf. M. D. ENC., DEX. îşi proteja obrazul de vînt şi soare cu o ţesătură vărgată. românia LITERARĂ, 1992, nr. 1, 14/1. Tu te leagăni sus, pe vînt, Eu mă leagăn pe pămînt. alecsandri, p. p. 31. Brad cumplit, Ce te legini... Făr’ de vînt,... De-ajung crengile-n pămînt. MARIAN, ap. ŞĂINEANU, î. 120. Apoi carele-ncărca Şi pe toate le căra Şi girezi nalte dura In capul pămîntului, In steriţa vîntului. TEODORESCU, P. P. 146. Suflă vîntul friguros, Badea nu s-a mai întors, jarnîk - BÎRSEANU, D. 142. Uşurel vînt cînd bătea, Fluierul frumos cînta. id. ib. 510. Ce te legmi, codrule, Şi cu vînt şi fără vînt, Cu cetina la pămînt? MÎNDRESCU, L. P. 119, cf. 149. Sufla un vînt, cît să nu scoţi nici cînele afară. RETEGANUL, P. IV, 75. Bate vîntul, ujuieşte, Mîndra-n deal se odihneşte, id. ch. 24. 4398 VÎNT - 808 - VÎNT Bate, vînte, pintre munţi, Adă-mi dor de la părinţi; Bate, vînte, pintre brazi, Adă-mi dor şi de la fraţi. SEVASTOS, C. 81. Bate, Doamne, vînturile, Să-mi pornească luntrile, Să mă duc la mîndra mea. DOINE, 237. Bate, vinte, printre munţi Adă-mi dor de la părinţi. ŞEZ. I, 173. Murgule, coamă rotată, Du-mă la mîndra odată, Că ţi-oi face grajd de piatră, Vîntul să nu mi te bată. hodoş, p. p. 47. Bate, vînte, şi iar bate Şi la neică meu te-abate. id. c. 63. Bate, vînte, printre munţi Ş-ado-mi dor de la părinţi. BIBICESCU, Ρ. Ρ. 108, cf. 212, com. liuba. Trecui podu la amiazî Şî lăsăi murgu să pascî Şî m-ajunsă-un dor di acasă, Nici nu-i dulci, nici amari, Bati vint di mă doboari. MAT. FOLK. 1262. Bate vîntul, iarba scoală, Dorul mîndrei mă omoară. Bate, vinte, nu-nceta, Răcoreşte-mi inima, voronca, D. i, 348. Frunzuliţă brad molid, Ci ti legini făr3 di vînt. CARDAŞ, C. P. 40. Bată vîntul ori nu bată, Frunza ta să se tot bată! viciu, COL. 47, cf. 73, 91. Un vînt mare-ncepea, Un tălaz mare făcea, graiul, I, 75. O vinit un vînt şî s-o-mburdat crucea pe dînsu de i-o rupt mmjlocu. CANDREA, Ţ. O. 28. Dă, Doamne, un vînt, Un vînt pe pămînt, Copaci să răstoarne, Mîndra să mi- o-ntoarne. pamfile, C. Ţ. 22. Numai cînd bătea vîntul mătura prin casă şi numai cînd ploua de sus spăla blidele, furtună, V. 33. Bate, vîntule, prin munţi, Adă-mi dor de la părinţi. I. CR. vn, 309. Bate vîntu, Uscă cîmpu, Nu rămme buruiană. DENSUSIANU, ţ. h. 198, cf. 206. Peste noi a trece vînt, Şi picăm fără de rind. bîrlea, l. p. Μ. i, 9, cf. L. COSTIN, GR. ban. Π, 206. Vîntu cîn ni-a tragi, Fluier aş ni-a zîci. DIACONU, vr. 4, cf. bl v, 153, alr sn m h 788, h 791, h 792, h 793, ib. v h 1 384, alrm sn Π h 613. Doi în temmţă mă bagă,... în temniţă su pămînt, Unde nu mă bate vînt MAT. DIALECT. I, 107, cf. 108. Corb, pasăre neagră,... Cuibul că-şi făcea: Cu oase de cal, Rabdă vînturi tari. BALADE, I, 296. Suflă, vînte, frunza-n sus, Că mîndruţa mea s-o dus. FOLC. transilv. I, 45. La Dumnezeu se ruga Ca să-mi bată d-un vînt rece. FOLC. olt - MUNT. iv, 67. Bate vîntul vălurele, Pe deasupra casei mele. FOLC. MOLD. i, 56. Trandafir bătut de vînt Te-am lăsat, mîndră, plîngînd. ib. H, 155. 0 (în credinţe şi superstiţii) Cioarele... prevestesc iarna apropierea unui viscol mare şi greu, iar vara, ploaie, vînturi şi furtune mari. MARIAN, O. H, 30. Piţigoii îmblă mai mulţi la un loc numai atunci cînd în curind are să fie vînt cu ploaie, id. ib. 152. Ştima banilor... se preface în mai multe chipuri..., pînă chiar în frunză care zboară suflată de vînt. id. S. R. iii, 244. închipuindu-şi că pieliţele cepii, pe care o mănîncă omul, se depun, cu timpul, pe globul ochiului şi-i slăbesc vederile, ţăranul nostru crede că, dacă n-ar mînca cu pieliţă cu tot ceapa, ar vedea şi vîntul CANDREA, F. 70. Poporul, închipuindu-şi vîntul călărind pe cal, într-o fugă nebună sau avînd aripi, cu ajutorul cărora poate străbate depărtări enorme într-o singură clipă, îl blestemă grozav din cauza deochiului pe care-l provoacă, id. ib. 192. Vîntul nu trebuie blăstămat, căci cine îl va blăstăma la moartea lui va avea parte de ploaie şi de vînt, PAMFILE, văzd. 23. Sftrşitul lumii are să fie cu vînt. Atunci are să fie vîntul aşa de mare, că va face una dealul cu valea şi toate celea se vor prăpădi id. ib. 26. Dacă va bate vîntul la Crăciun, anul va fi rău, adică va fi secetos. id. ib. 58. Prin Bucovina se zice că Sf Simion ţine vînturile toate la un loc. id. S. T. 43. Dacă cineva visează cai alergînd, însemnează că a doua zi va fi vînt GOROVEI, CR. 41. Cînd visezi şerpe, a doua zi are să bată vînt id. ib. 320. Şarpele în vis arată vînt; peştele, ploaie; ouăle arată zăpadă, id. ib. 357. în ziua aceasta dau sfinţii cu toiegele de pămînt de iese iarba, „se descoase pămîntul” şi, dacă bate vîntul în această zi, are să bată 40 de zile de-a rîndul PĂCALĂ. M. R. 191. Dacă în ziua de Mucenici va bate vîntul sau va fi linişte, aceeaşi vreme va fi patruzeci de zile. zanne, p. I, 50. Se uită soarele îndărăt, semn de vînt a doua zi. id. ib. 78. Cînd sînt vremi grele (vînturi mari, pohoaie) s-a înecat ori s-a spînzurat cineva, şez. ii, 66, cf. III, 44. Cînd nourii sînt roşi la apusul soarelui, arată că peste puţin se vor isca vînturi. ib. vi, 26. Se crede că cine nu mănîncă ceapă şi usturoiu trei ani de-a rîndul, acela vede comoara vînturilor. ib. XV, 21. 0 (în proverbe şi zicători) Apa, vîntu şi gura lumii n-o poţi opri. şez. i, 220, cf. creangă, o. 215, zanne, p. n, 175. Trestia care se pleacă vîntului niciodată nu să fringe. ΡΑΝΝ, Ρ. V. II, 53/1, cf. CANTEMIR, 1.1. n, 229, zanne, p. I, 298, IX, 533. Cine seamănă vînt culege furtună. ISPIRESCU, ap. DDRF, cf. ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. U., DA IIb 200, SCRIBAN, D., ZANNE, P. I, 88, IX, 429. Să nu scuipi niciodată contra vîntului. ULIERU, C. 9, cf. ZANNE, Ρ. n, 723. Vîntul bate, cînii latră. NEGRUZZI, S. I, 249, cf. ALECSANDRI, T. 124, PAMFILE, J. II, 171, CADE 133, ZANNE, P. I, 364. Vîntul adună norii şi tot vîntul îi risipeşte, baronzi, l. 50, cf. hem 393, zanne, p. i, 89. A bătut vîntul de cînd e pămîntul Şi va bate vîntul cît va fi pămîntul zanne, P. I, 88. Cît ie lumea şi pămîntul, Pe cuptior nu bate vîntul. POP., ap. creangă, o. 150, cf. PAMFILE, J. n, 172, ZANNE, P. 1,237. Mulţi copaci de mare vînt Se văd trîntiţi la pămînt ΡΑΝΝ, P. v. n, 41/15, cf. ZANNE, P. I, 146. Vîntul la pămînt n-aruncă buruieni, ci pe cei mai mari copaci. I. GOLESCU, ap. zanne, P. I, 87, cf. 145. Dincotro bate vîntul se îndreaptă aripile morii. zanne, P. ni, 234. Gardurile cu proptele, Nu cad de vînturi rele. id. ib. 158. 0 (în descîntece) Şi m-am dus Pe aripi de vînt, Pe sus de pămînt, La apa de mir, La izvor de vin; M-am dus de m-am spălat Şi m-am curăţat De faptul legat Cu duh necurat, Să meargă pe capul Cui ni l-a dat. TEODORESCU, P. P. 374. De o fi deocheat vîntul, moară-i calul De o fi deocheat văile, Săce-i părăile. ŞEZ. i, 57. D-o fi deocheat dă vînturi: moară-le caii, să rămîie cu şelele-n spinare, ib. IV, 190. Di-a hi [deocheat] di apă, Să-i săci izvoarili... Di-a [hi] di vînt, Să-i chici arichili. graiul, I, 295. Cînd a fost la miez de cale, L-a întîlnit, L-a întîmpinat... Nouă moroi, nouă moroaice... Nouă zîni, De la nouă stîni, Nouă vînturi... De pe pămînt, Toate s-au strîns şi s-au adunat, Grozav l-au încurcat Şi în pat de moarte l-au lăsat PAMFILE, S. T. 137. De-o fi deocheat de vînt, Să-i pice aripele, id. văzd. 27. De te-a deocheat vîntul, Să-i crape calul, Să rămîie pedestru, id. ib. Caii cu copitele l-or călcat, Cociile cu roţile l-or vătămat, Vînţii sîngele i-or supt Şi de nimic l-or lăsat arh. OLT. vili, 493. Bună seara, mătrăgună,... tu să binevoieşti să aduci leacul pentru acest bolnav, tu să te duci... să-l cauţi la izvoare, la rîuri şi sub pietrele pămîntului, să cauţi în adîncul mărilor, să cauţi în vînturi şi pe aripele vînturilor. IZV. xvn, 59. 0 (In ghicitori) Ce trece pe sub soare fără să facă umbră? 4398 VÎNT - 809 - VÎNT Vîntul). PÄSCULESCU, L. p. 104. Ce zboară pe sus şi nu-l i? (Vîntul)* GOROVEI, C. 396. Ce trece prin vamă Şi se bagă-n samă? (Vîntul). id. ib. 397. Este un iepure hiov într-un vîrf de plop Şi vîntură bob (Vîntul). id. ib. Cine trece pe la poartă Şi cînii la el nu latră? (Vîntul). id. ib Ce-i în mînă Şi-i minciună? (Vîntul). id. ib. Tata ’ nalt Mama groasă, Frate-meu de la unul la altul (Cerul, pămîntul şi vîntul). pamfile, c. 20. Ocolesc pămîntul şi nu cunosc nici un loc (Vîntul). id. ib. 35. 0 (Ca termen de comparaţie, pe lîngă verbe de mişcare sau pe lîngă „repede”, „iute” etc.) Viia bine Theod[o]sie cu împărăteasa, în toate zilele în dezmierdăciune. Deci de năprasnă veni ca un vînt cu vivor uriciunea. moxa, c. 145. Lumina scripeşte supt svinte-ţ picioare Cu negură groasă de grea strălucoare. Cînd ai să faci cale unde ţi-i cuvîntul, Ai heruvimi gata de-s repedz ca vîntul DOSOFTEI, O. I, 39. Tătarii de la Aron Vodă... să îndoiè dintăiu, să nu fie vreun vicleşug, iar apoi, unde s-au pornit a veni ca vîntul NECULCE, l. 286. Adusără ei calul său cel minunat şi, săltînd pă dînsul, face lui chip din călcîi, şi el pleacă mai ager decît vinţii. CANTACUZINO, N. p. 20723. Bălaurii înhămaţi zboară ca vîntul... într-un ceas cungiură pămîntul BUDAI-DELEANU, Ţ. 209. Iară viteazul iute ca vîntul Calul inimos de frîu apucă. id. ib. 249. Şi vor prinde pre toţi cei ce au fost pecetluiţi de Antehrist, şi-i vor aduce ca vîntul (a. 1815). GCR Π, 218/37. Toate în lume să trec ca vîntul şî ca fumul. I. GOLESCU, ap. zanne, p. ix, 84. Domniţa Manda călare pe un cal sprinten... se răpezea ca vîntul pe urma capăilor. NEGRUZZI, S. I, 106. Calul de călărie se aduse; sării pe el şi zburai ca vîntul. SION, P. 244. l-am propus să ne întrecem, a dat pinteni calului; calul plecă ca vîntul, dar se opri îndată. BOLINTINEANU, O. 429. Şi pe cal fugar ca vîntul întră-n curte la palat. id. p. I, 75. înăuntru baba şuiera şi se smulgea ca vîntul închis - dar nu-i folosea nimica. eminescu, o. vi, 319, cf. I, 133. Atunci calul zboară lin ca vîntul. CREANGĂ, O. 84. Şi eu eram vesel ca vremea ce bună şi şturlubatic şi copilăros ca vîntul în tulburarea sa. id. ib. 197. Alerga uşor ca vîntul de parcă n-atingea pămîntul. caragiale, o. ii, 251. El, dînd pinteni calului, ieşi pe poartă ca vîntul ISPIRESCU, L. 4. Scorpia, cu o falcă în cer şi cu alta în pămînt, şi vărsînd flăcări, se apropie ca vîntul de iute. id. ib. 6. Să nu încalici pe Voitiş, ci să iei alt cal care să te ducă ca vîntul pe faţa pămîntului. delavrancea, O. ni, 53. Pe fugar s-aruncă şi s-a dus ca vîntul Trîmbiţa sunînd. rev. crit. n, 89. Ies roibii cu umblet ca vîntul, Răsar de tutindeni, de pare Că-i varsă pămîntul. coşbuc, p. ii, 30. Zbura ca vîntul şi, cînd era soarele nampror (prînzul mic), ajunse la locul unde tocmai şedea diavolu. marian, ins. 132, cf. cade. Azi am o poftă ca niciodată să alerg ca vîntul şi să dobor fiara din fugă. sadoveanu, o. i, 155. în ţara asta a Moldovei, staroste Căliman, umblă neorînduielile ca vînturile. id. ib. xm, 21, cf. x, 23. Otilia, răspunzînd singură la întrebare..., sc repezi ca vîntul pe o uşă. CĂLINESCU, O. iii, 25. Scorpia varsă foc şi smoală, vine ca vîntul de iute şi, varsînd flăcări..., pîrleşte iarba pe unde trece. id. Β. 60. Sidi... e prea leneşă ca să se năpustească într-un taxi şi să vină pînă la el, ca vîntul vinea, l. i, 56, cf. dl. Au vuit arămurile în clopotniţă, sus, Şi ca un vînt trecu prin sat mobilizarea, labiş, p. 23, cf. dm, m. d. enc., dex. Bardă-n mînă apuca Şi-n tătari se arunca Ca un vînt înviforat într-un lan de grîu uscat. ALECSANDRI, P. Ρ. 79. Duce-m-aş la cununie, Şi m-aş duce ca vîntul Cînd spulberă pămîntul. id. ib. 307. Pe Galbăna mi-o scotea Nici cu frîu, nici fără frîu, Ci c-un căpăstrel Slab şi subţirel Şi cum mi-o scotea Pe ea s-azyîrlea Şi-apoi purcedea, Şi mergea ca vîntul Ne-atingînd pămîntul. POP., ap. GCR Π, 297. înşală-şi badea murgul Şi se duce ca vîntul, Nu-l înşală cu curele, Să meargă, să-i fie jele. JARNÎK-BÎRSEANU, D. 250. Usca-te-ai, babă, ca vîntu, Şi nu te-ar primi pămîntu. marian, H. 81. Dă-mi pe murgu Să mai colind pămîntu, Să mai trier ca vîntu. SEVASTOS C. 301. Dracul ieşi ca vîntul din casă şi o rupse d-a fuga şi să te ţii, pîrleo, să nu te rupi pînă la baltă. POPESCU, ap. ŞĂINEANU, î. 156. Eu sînt împăratul Petru, Carele umblu ca vîntul, Şi port cărţile Prin toate curţile. PĂCALĂ, Μ. R. 186. Rămas bun că mi-şi lua Ş-apoi ca vîntul pleca Şi nici că se mai oprea Pîn-în Ţarigrad intra, balade, II, 8, cf. III, 266. O trecut pingă fată, ca vîntu! O. BÎRLEA, A. P. I, 457. Cuvîntul se duce iute ca vîntul, şi nu-l mai poţi ajunge nici cu ogarul, nici cu armăsarul PANN, ap. zanne, P. II, 530. (în corelaţie cu „gîndul”) Să mă duceţi ca vîntu şi ca gîndu. alecsandri, t. 52. Dete bici cailor şi, iute ca vîntul şi ca gîndul, ajunseră la Eleusis. ODOBESCU, S. III, 284. Numai să-mi spui dinainte cum să te duc, ca vîntul ori ca gîndul? CREANGĂ, O. 84. De mi-i duce ca gîndul, tu mi-i prăpădi, iar de mi-i duce ca vîntul, tu mi-i folosi, căluţul meu. id. ib. Alerga... căutînd cai să zboare ca vîntul şi ca gîndul, că el trebuie numaidecît să plece acasă. CARAGIALE, O. I, 121. Dete bice cailor cari mergea repede ca vîntul şi lin ca gîndul. ISPIRESCU, L. 225. M-a dus iubirea ca vîntul şi m-a întors grijea ca gîndul delavrancea, o. iii, 71. După ce a încălecat, l-a întrebat iar armăsarul: - Cum vrei să te duc, stăpîne: ca vîntul ori ca gîndul? SĂM. III, 652. Dorul meu, pe unde pleacă, Nu-i pasăre să-l întreacă; E mai răpede ca vîntul, Ca fulgerul şi ca gîndul. jarnîk -BÎRSEANU, D. 90. Acum sui, domnul meu, pe mine şi-mi spune... să te duc ca vîntul ori ca gîndul? RETEGANUL, P. m, 54. Să merem ca vînturile, Să sosîm ca gîndurile. ŢIPLEA, P. P. 420. Dar acuma să mă duci Nu ca vîntul, Ci ca gîndul ARH. OLT. V, 59. Umblă ca gîndurile, Ca vînturile, Pi la toati tîrgurile. IZV. ΧΙΠ, 268. Cum sî merem, stăpîni? ca gîndu, ori ca vîntu? O. BÎRLEA, A. P. I, 211, cf. li, 246. 0 (Urmat de determinări care indica direcţia) Domnul aduse vîntul de cătră răsărit pre acel pămînt, suflînd toată dzia şi noaptea. PO 210/26. Mînă Dumnedzeu marea cu un vînt tare de cătră răsărita soarelui suflînd toată noaptea şi o turnă în uscat şi se împărţi apa în doao laturi, ib. 226/8, cf. 211/20. Descuia-voiu patru vînture despre răsăritu şi voru sufla scîrnăviile despre faţa pămîntului. COD. TOD. 230, cf. MARDAREE, L. 1472/31, 2942/22, st. LEX. 17Γ73. Vîntul despre amiadzădzi cantemir, i. i. i, 10, cf. drlu. Un mare număr de corăbii şi mai vîrtos austriece să gătesc a intra în Marea Neagră prin cel dintîi vînt de sud (de spre amiazazi). CR (1829), 259/24. Cele mai multe boale inflăimătoare... se ivesc în lunile cele de iarnă, cînd bate vîntul despre miazănoapte, albineţ, m. 101/6. Suflînd vîntul rece de la miazănoapte, se împuţina şi înceta 4398 VÎNT - 810 - VÎNT pesta. CORNEA, E. i, 116/24. Vînturile de la sud, culcînd la pămînt plantele, le-ar fi... vătămătoare ca şi cele de la nord sau nord-vest, fără această adăpostire. BREZOIANU, A. 149/13. Oraţiu se plîngea de boalele ce aducea vîntul de la amiazi în acea sezonă. ARISTIA, PLUT. CLlv/13. In cîmpie domneşte mai mult vîntul de nord şi nu aduce ploaia decît în sezoana cea rece. I. IONESCU, P. 54. Vîntul de la sud aduce căldură şi timp frumos. HASDEU, I. C. I, 169, cf. drăghiceanu, c. 123. Vîntul de la miazăzi Cu zăpadă se hrăneşte. ALECSANDRI, POEZII, 361, cf. COSTINESCU, LM. Vîntul de la miazănoapte, Astăzi, cînd m-am deşteptat, Mi-a şoptit cu glasu-i tainic: „încă nu!... Nu te-am uitat!” CONTEMPORANUL, i, 126. Don Pedro de Mendoza... a fost favorizat în călătoria sa pe ocean de vîntul sud-est. ARHIVA, I, 489. Vînturile mari de ost, prin puternica lor suflare, duc pămîntul. liuba -LANA, M. 68. Mijlocii sunt: vîntul de sud-est... şi vîntul de miazăzi. antipa, P. 356, cf. 793. Austrul... prin /w<2[eţul] Muscel este numele vîntului de miazăzi PAMFILE văzd. 55, cf. DA li, 465. Trăgea un vînt rece de la miazănoapte. AGÂRBICEANU, A. 53. Se porniseră vînturi călduţe de la miazăzi şi se pusese o gură înşelătoare de primăvară, id. S. 313. După ce se scuturară deplin frunzele, - porni a cînta un vînt fioros de la miazănoapte. SADOVEANU, O. V, 680, cf. SCRIBAN, d. Vînt de miazănoapte, Sau vînt de sud, dacă m-ar căuta, Pe-o treaptă m-ar găsi în preajma ta. BLAGA, poezii, 302. Vîntul de miazănoapte se întărise, frînghiile pînzei se cam zbuciumau. TUDORAN, p. 101, cf. CL 1993, 213, 214. Vîntul de miazăzi sau borilă, în urma căruia se aşteaptă numaidecît ploaie. pop., ap. HEM 104, cf. ALR I 1 231. 0 (Regional; cu diverse determinări, adesea figurate, desemnează mişcări atmosferice periodice, caracteristice unor anumite regiuni) Vîntul mare, după cum îl numesc ciobanii din Transilvania..., suflă primăvara de obicei dinspre valea Oltului MEHEDINŢI, G. F. 49. Băltăreţul este un vînt de baltă,... de cele mai multe ori cald. PAMFILE, văzd. 54. Prin judeţul] Botoşani... se zice vînt de la rus sau de la moscal, vînt de la ungur, vînt de la neamţ şi vînt de la turc. id. ib. 55. Vîntul de la cazac sau cazacul, id. ib. Vîntul de la deal, de la vale, din sus, din jos. id. ib. Vîntul de martie e vînt tînăr, cu furtuni... ce arată primăvara, id. ib. Vîntul de aprilie e şi el vînt tînăr, vînt de mugur. El este ca să împăneze codrul, pomătul. id. ib. Vîntul de mai, de iunie e vînt de roadă, vînt de poame. id. ib. 56. Vîntul de iulie, de august e vînt mai bătrîn, de strîns. id. ib. Vîntul cel mare (numit şi vîntul săracilor)... vine de cătră muntele Preşba. PĂCALĂ, M. R. 12, cf. DR. vn, 403. în regiunea Constanţa bate, mai ales vara, vîntul negru, denumit şi sărăcilă. AGROTEHNICA, I, 272, cf. LTR2. Pe aici... poporul numeşte... vîntul mare, austrul, băltăreţu, crivăţu. Hli5. Vîntul cel mare sau munteanu. ib. 15. Vîntul rău... bate din N-E. ib. 232. Vîntul de la vale... bate din S-E. ib. Vîntul alb. ib. 283, cf. 286. Vîntul negru din partea apusului, ib. 292. Vîntul rece şi vîntul cald. ib. 314. Vîntul mare. ib. VI236. Vîntul cel mare. ib. X 407. Vîntul frunzei, ib. 574. Vîntul din sus... vara este rău, căci aduce secetă, ib. XI10. Vîntul alb... bate despre miazăzi. ib. XIV 381. Vîntul mare. ib. XVI 16. Vîntul bătăios... bate trei zile... şi răstoarnă brazi ib. 17. Vîntul soarelui ib. XVIII 29, cf. 313. Vîntul rece. ib. 48. Vîntul din jos. ib. 264. Vîntul rău. ib. 313. Bate vînt de la sfinţit Şi rea veste mi-a venit. JARNÎK - BÎRSEANU, D. 499. Vîntul alb. POP., ap. HEM 2139. Vîntul de la vale. boceanu, gl. 89. Vîntul de la deal. id. ib. 93. Vîntul... „de sub soare”,... de regulă aduce secetă. COM. SAT. II, 105. Vîntul frunzii... scoate colţul la iarbă şi mugurul, ib. 106. Vîntul ăl bolund... poartă nori şi se ţine tot pe sus. ib. 108. Vîntul frunzii... bătînd tare mai şi strică. Com. din LOMAN - sebeş. Vîntul ţiganului Com. din braşov. Vîntu friguros. CHEST. IV 85/15. Vîntul soarelui bate de la est. ib. 85/30, cf. 85/29, 42. Vîntul boare bate de la nord-est înspre sat. ib. 85/30. Vîntul de din jos bate de la nord. ib. Vîntul mare bate de la sud înspre sat. ib. Vîntul ăl rău bate dă cătră pădure, ib. 85/42. Vînt alb. în SCL 1987, 512, cf. CL 1993, 212. 0 Vînturi constante v. constant. Vînt dominant = vîntul (I 1) cel mai frecvent într-o regiune dată în decursul anului. Cf. enc. AGR., LTR, LTR2, DER, M. D. ENC. Vînturi periodice v. periodic (1). Vînt variabil v. v a r i a b i 1 (II). Roza-vînturilor v. roză (1). Săritură de vînt v. săritură (II). Ciocîrlie de vînt v. ciocîrlie. (învechit, rar) Sfidează de vînt = giruetă. Cf. barasch, M. li, 190/13. (Prin Transilv.) Fuior de vînt ~ vîrtej de vînt (11). Cf. alr sn ra h 794/346, alrm sn n h 614/346. Vînt(ul) turbat = (în credinţele populare) vînt (I 1) despre care se crede că suflă cu putere la o mare înălţime şi care face să turbeze păsările care ajung acolo. Cf. BARONZI, L. 124. Şi cîte n-or hi şi în air în sus, pînă dîncolo dă vîntu turbat! JIPESCU, O. 75. Şi lovindu-l cu aripa, îl făcu un pui de corb şi îl vîrî într-un stol de corbi ce se urcase pînă la vîntul turbat. ISPIRESCU, L. 46. Ajungînd în mijlocul pădurei, zări buşteanul ielelelor, încălecară amîndoi pe dînsul şi, dîndu-i pinteni de trei ori, se prefăcu într-o căruţă cu doisprezece cai de foc şi într-o clipă se înălţă pînă la vîntul turbat, id. ib. 115, cf. ddrf. Vîntul turbat, care e mai deasupra şi la care, cum ajunge vro pasere, îndată turbă. VORONCA, D. I, 333, cf. alexi, w., OTESCU, CR. 470. înainte de a-şi da duhul, ea a fost luată de un vîrtej şi ridicată pîn ’ la vîntu turbat. ap. tdrg. Paserile, cari în zborul lor ajung pînă la vîntul turbat, ameţesc şi cad jos. pamfile, văzd. 44. Vrea ciocîrlia să se înalţe către ibovnicul ei, dar nu poate, că-i lungă calea pînă la dînsul; cîntă şi se ridică pînă ce dă de plaiurile vîntului turbat, id. CER. 49. Alt vînt, osebit de crivăţul, este vîntul turbat, pînă unde abia poate să ajungă ciocîrlanul care vrea să se suie la Dumnezeu. Dar ajuns aci, turbează şi cade jos. RĂDULESCU-CODIN, Î. 236, cf. DA lh 54, ŞĂINEANU, D. U., CADE, DR. VII, 403, SCRIBAN, D., DL IV, 522, Η Π 69, 84, 108, 123, 207, 260, ΙΠ 6, iv 68, vi237, Di 409. Cînd erau p-aproape de vîntul turbat, Sur-Vultur numa dădu drumu rumânului din ghiare. STĂNCESCU, B. 25. Vîntul turbat suflă sus, sus, deasupra vîntului istuilant La el nu ajunge decât ciocîrlia. ŞEZ. V, 142. Cînd corbu-a venit Şi puii a văzut, El s-a supărat Şi sus s-a-nălţat Spre vîntu turbat. ib. XVI, 77, cf. alr ii 6 202/812, udrescu, gl. (într-un descîntec) Cu tămîie de la Bobotează te-oi afuma Şi în apă mare te-oi îneca, De pe trupul copiilor te-oi tăia, în vînt turbat te-oi trimetea, Şi Μ, N. să rămînă Curaţi, Luminaţi, Ca argintul stricorat! PAMFILE, DUŞM. 226. 4398 VÎNT - 811 - VÎNT Vînt rău (sau turbat) - a) (în credinţele populare; şi, prin jyjaram., în forma vîntul frumuşelelor) vînt (I 1) (cu vîrtej) despre care se crede că este însoţit de duhuri rele şi care produce îmbolnăviri. Un vînt rău pesemne a dat peste dînsa, sermanal... Ielele i-au luat gura şi picioarele. CREANGĂ, O. 9. Cînd ies plugarii întîia oară la cîmp cu plugurile trebuie afumate toate uneltele împreună cu vitele, căci în caz contrar le vor ataca cele frumuşele (vînturi rele). MARIAN, S. R. Π, 178. Zice că sînt vînturi rele, cari dau peste om şi pot să-l muţească, să-l ologească, să-l îmbolnăvească, voronca, d. i, 339, cf. 338. Vînturile rele bat mai ales iarna. De aceea nu este bine să iasă omul pe această vreme pe cîmpuri, căci îl îmbolnăvesc. PAMFILE, Văzd. 45. Junghiul te apucă din răceală, din vînt rău, din deochi, din farmec. id. B. 40, cf. 44. în Transilvania ocolurile împrejurul boilor şi al plugului se fac cu credinţă că frumuşelele, - vînturile rele, - nu vor da peste plug şi plugari, ci-i vor ocoli. id. A. R. 49, cf. CADE, DL, DM, M. D. ENC. Cînd turbarea provine din mîncarea dată pe fereastă ori din vînt rău, începe a te durea capul straşnic şi faci pe dosul limbei nişte băşicuţi pline cu nişte apă galbănă, numite „căţei de turbă”, şez. n, 191. [Turba] la vite... provine şi din vînturi rele. ib. ΙΠ, 205. Vînturile rele sînt nişte vînturi însoţite de duhuri necurate, ib. v, 142. Eeod’ean ie bun să t’e afumi de vînturi turbate şî dfe duhu reu. DENSUSIANU, Ţ. H. 105, cf. ALR Π 4 232/192, 682, ALR SN m h 794/362, alrm sn ii h 614/362; b) (prin Ban.; în forma vînt turbat) durere de cap. Cf. H xvin 161; c) (popular; în forma vînturile cele rele) hemiplegie. Cf. bianu, D. S., da Πι 770. (E x p rprin Tansilv.) A fi lovit de vînt rău = a fi atins de apoplexie. Cf. vaida. (Regional) Boală de vînt = a) paralizie; apoplexie. Cf. alr π/i h 127/53; b) (şi în forma boală din vînt) numele unor boli nedefinite mai îndeaproape, despre care se crede că ar fi provocate de vînt (I 1). Cf. şez. xix, 40, alr π 4 232/316; c) (învechit) boală a cailor care constă în inflamarea reumatică a picioarelor, de la genunchi în jos. Pentru boala de vînt, adecă apucare, să se radă vro cîteva calupuri de sopon, să se amestece în vreo băutură oricare, să i să deie şi să i se lase sînge din vinele dintre urechi MANOLACHE DRĂGHICI, I. 45/17, cf. HEM 1 424. Din vînt = a) (prin Bucov.) blenoragie. Cf. candrea, f. 222; b) (regional; şi în formele din de vînt, de vînt, din vînturi) numele unor boli nedefinite mai îndeaproape, despre care se crede că ar fi povocate de vînt (11). Prin unele părţi din Ţara Românească, sînzeniile se culeg spre a tămădui cu ele lipitura, guturaiul, din dă vîntul Şi alte boale. pamfile, s. v. 96, cf. resmeriţă, d., ŞĂINEANU, D. U., Η Π 41, 104, ALRT II 137, ALR Il/l h 127/310, 705, alr π 4 232/27, 682, 987. (Loc. adj.) Luat (sau luare) de vînt (ori din de vînt) sau stricat de vînt (sau de vînturi) = a) (popular; despre oameni) lovit de apoplexie sau de paralizie. Ţi-αι pierdut coraju, cumpătu şi mersu. Parcă ieşti luat din iele or dîn dă vînt, cînd pîşeşti. jipescu, O. 67. în popor se ştie că damblaua vine cînd ieşi înăduşit afară şi te ia din de Vînt. BIANU, D. S., cf. PAMFILE, B. 44, 45, TDRG, CADE, alr ii/i h 127/53, 64, alr ii 4 232/105; b) (prin Mold.; despre oameni; în forma luat din de vînt) smintit2 (1). Cf. rzv. XXI, 144; c) (regional; despre oameni; în forma luat din de vînt) care are dureri de cap însoţite de frisoane, căruia îi apar băşicuţe la gură şi la nas. Cf. TEODORESCU, P. P. 376, alr Π 4 232/769. Vărsat de vînt (sau din vînt) v. v ă r s a t1 (II 2). 0 Loc. adj. De vînt = a) (despre făclii, felinare etc.) care poate fi folosit în timp ce bate vîntul (11), fără a se stinge. Cf. mardaree, L. 2322/4. Au îmbiat pe la otace cu făclii de vînt. Μ. COSTIN, O. 72. Intăi o spîndzurară şi o arsără cu făclii de vînt, dosoftei, v. s. octombrie 94710, cf. nom. min. i, 123; b) (despre mori, morişti) la care se foloseşte ca forţă motrice vîntul (I 1). Mai sus de mijlocul cetăţii, încă fiind locul nalt ca un buric, este moară de vînt, unde şi steagul cetăţii se pune (a. 1715). arhiva R. ii, 79/2. Mă suisem într-o moară de vînt. DRĂGHICI R. 8/21. S-a sfirşit! Strigă vecinul meu cu o oftare ce ar fi putut învîrti aripile unei mori de vînt, nu mâi este nădejde! NEGRUZZI, s. i, 234. Don Quijote credea că morile de vînt sînt uriaşi. MAIORESCU, CR. II, 383. Moştenise de la taică-său o moară de vînt. SLAVICI, O. I, 226. Poate e vorba de curierul cel bătrîn al ducelui, care mă purta în braţe, şi mi-a construit odată o moară de vînt. SADOVEANU, O. XI, 61. O moară de vînt îşi învîrtea cadenţat în aer braţele obosite. BART, E. 126. Să te opreşti o clipă La morile de vînt din Crăinicenl PILLAT, P. 111. Morile de vînt cu care Cervantes îl obligă să se bată pe Don Quijote nu sînt o simplă invenţie literară. RALEA, S. T. I, 343. Şi-i mai cere zestre, cere, Nouă mori de sub pămînt Ş-alte nouă mori de vînt. TEODORESCU, P. P. 88. Ci-şi făcea Tudor, făcea Nouă late mori de vînt, Nouă mori pe subt pămînt. balade, iii, 343. (Expr.) (Regional) A-i face (cuiva) moară de vînt v. moară (1). (Livresc) A se bate (sau a se lupta) cu morile de vînt v. m o a r ă (1). A face (cuiva) morişcă (de vînt) în cap (sau în păr, în chică) v. m o r i ş c ă (1). (Familiar) De (sau în) culoarea vîntului (turbat) = care are o culoare vagă, nedefinită, bătînd în gri-vineţiu. Un tînăr nalt, subţire ca un plop, de un blond fad, în culoarea vîntului, după cum spunea un glumeţ, cu gene albe... şi sfios ca un seminarist. LOVINESCU, S. Π, 233. Blondul semnatar de coloarea vîntului nu te reţinea prin nimic, nici prin scrisul său somnolent, nici prin persoana sa fără accent şi cu preocupări pur utilitare, id. ib. 234. Purta un impermeabil vechi, de culoarea vîntului. vinea, l. i, 107, cf. udrescu, gl. 0 E x p r. A se da în vînt (după... sau pentru..., ca să...) = a desfăşura o activitate febrilă, agitîndu-se încoace şi încolo (pentru a duce la bun sfirşit ceva); a face eforturi insistente, a-şi da toată osteneala (pentru a obţine ceva); a da curs unui impuls puternic, unei atracţii imperioase (faţă de cineva sau de ceva). Un om pe vremea aceea pute fără ruşine să nu ştie carte, dar pentru un şlic... s-ar fi dat în vînt. RUSSO, S. 18. Femeile se dau în vînt dupre semînţa milaneză, ca una ce dă mătase mai bună şi mai multă decît semînţa românească. I. IONESCU, M. 374. Cînd sărut ochii lor veseli, se dau fetele în vînt. ALECSANDRI, POEZII, 146. Cimpoieş, drăguţul meu, Sună, sună aşa mereu, Să se deie fetele-n vînt, Să ţipe dracu-n pămînt. id. T. 243, cf. CIHAC, I, 315. De nu m-ar ţine mult d[om]nul subprefect..., să mă întorc la lucru, că s-a fi dînd în vînt jupînul Naftule Perciunovici. CONV. LIT. XIII, 70. Altele se dau în vînt după declămări şi curteniri. 4398 VÎNT - 812 - CONTEMPORANUL, I, 71. Merg eu acum fără păsare prin păpuşoi pînă în dreptul ogrăzii şi mă uit pintre gard şi văd pe mama cum se dă în vînt după trebi, cînd în casă, cînd afară. CREANGĂ, O. 216. Radu căzuse la pat... Mama Ilinca bocea pe la toate pragurile şi se da-n vînt după leacuri. VLAHUŢĂ, s. A. II, 86. Se prăpădeşte mahalaua după astfel de grozăvenii [romane], şi consoarta cherestegiului are crize de nervi, se dă-n vînt de nerăbdare între o fasciculă şi alta. id. ib. 464, cf. DDRF. Ce naiba vede la dînsa nu ştiu; fete Cît păr în cap; şi el d-ăi chipeşi: S-ar da cu toatele în vînt. ap. TDRG. Hei, hei, amfost tînără şi frumoasă, se dedeau în vînt flăcăii după mine. ap. TDRG. M-aş fi dat în vînt s-o văd măcar o dată şi imaginam fel de fel de curse spre a o întîlni. SANDU-ALDEA, D. P. 149, cf. BARCIANU, PAMFILE, C. 54. Ne dam în vînt după floarea portocalie de hamei. ciauşanu, R. scut. 13, cf. cade. îi place mult zmeura şi murele; după miere se dă în vînt, simionescu, f. r. 25. Ţigăncile oacheşe se dau în vînt prin curte şi dancii se luptă cu viţeii încăpăţînaţi. SADOVEANU, O. I, 218. Zaharia se dădea în vînt în toate părţile. El lucra cu toporul la roţi, el dădea drumul şerpilor iuţi de apă..., el cutreiera întinderile... după vînat. id. ib. 640, cf. SCRIBAN D. Caragiale nu se da-n vînt după noutatea literară şi, clasic împătimat, nu se-mpăca cu pitorescul violent şi... cu forma curat narativă, constantinescu, S. îl, 64, cf. da i3, 17. Era un om care se dădea în vînt ca să-şi crească fata în lux. CĂLINESCU, S. 64. E un bărbat cum rar s-a văzut, ştiu femei care s-ar da în vînt, pentru el. id. ib. 485, cf. dl, dm 213. Acest Marsilio Ficino se da în vînt după ţigănci, barbu, princ. 314, cf. dex 226. [Moşneagul şi baba] se dădeau în vînt după ei. şez. n, 200. S-o sorbi într-o lingură de apă, maică. Şi pentru asta mulţi împăraţi şi crai, ba şi zmei se dau în vînt după ea. RĂDULESCU-CODIN, 1. 94, cf. 378, ciauşanu, v. 156, id. gl., zanne, p. ix, 430. Din (sau de la, învechit, de) (cele) patru vînturi sau în (cele) patru vînturi - din (sau în) cele mai diferite direcţii. Vor aduna aleşii lui de patru vînture, den capetele ceriului pînă în sfîrşitul lor. CORESI, TETR. 56. Atunce va tremete îngerii lui şi vor aduna aleşii lui de patru vînture. id. ib. 103. Va trimite pre îngerii săi cu trimbite şi cu glas mare şi vor aduna aleşii lui, de la patru vînture, de la o margine a ceriurelor pînă la ceaialaltă. N. TEST. (1648), 32r/15. El atunci va trimite îngerii săi şi va aduna pre cei aleşi ai săi den patru vînture, de la marginea pămîntului pînă la marginea ceriului, ib. 59r/27. Va trimite pre îngerii săi cu trîmbiţă şi cu glas mare şi vor aduna aleşii lui de la patru vînturi, de la margenile ceriurilor pînă la margenile lui. BIBLIA (1688), 769Vil. Factorul... înaintează prin pulberea drumului, săltîndu-şi din cînd în cînd pe umăr geanta plină de scrisori - hîrtiuţe în cari punem ceva din sufletele noastre şi cari zboară apoi în cele patru vînturi. sandu-aldea, D. P. 115. Nu-i sufere pe acasă, ci-i trimite, cînd nu-i de lucru, în celea patru vînturi, AGÂRBICEANU, D. Ţ. 116. Nu te teme, domnule, nu te teme; sîntem noi deprinşi cu de-aistea... Şi scuipa călugărul, de parcă descînta de deochi tuturor stihiilor de la cele patru vînturi. HOGAŞ, DR. I, 234. Vederea mîrzacilor care călăuzesc tabunurile nu-i slobodă în patru vînturi. SADOVEANU, O. XIII, 243. Lemnele şi piatra s-au strîns din cele patru vînturi, şi satul a început sq crească. BOGZA, c. o. 240, cf. dl, dm, m. d, enc., dex (A avea parte de sau a avea) odihna vîntului sau (a avea parte de) tihna vînturilor = (a avea o) existenţă agitată frămîntată, zbuciumată. Liniştea apelor şi hodina vîntului a fost viaţa sărmanului, sadoveanu, O. XX, 74. Eu am avut parte în viaţa mea de odihna vîntului şi de liniştea valurilor; m-au ars durerile şi grijile, id. ib. xxi, 457. Tihna e darul naţiunilor fără istorie; noi am avut parte de tihna vînturilor şi a valurilor. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 68, 3/1. Cine iubeşte şi lasă Să nu-şi poată face casă, Aibă casa cucului Şi odihna vîntului. marian, H. 113. Cine m-o dat dorului, Aibă casa cucului Şi hodina vîntului! reteganul, tr. 136, cf. mat. dialect, i, 238. A zvîrli (sau a arunca) (banii sau cu banii, galbenii etc.) în vînt = a cheltui iară chibzuială, a irosi banii. De bucurie că n-a murit, zvîrlea cu banii în vînt. voiculescu, p. i, 214. Vor fi cinci mii de galbeni zvîrliţi în vînt, căci turcii vor pune mîna pe butoiaşe, camil PETRESCU, O. ffl, 145. Cară-te de aici, beţivule! N-am bani d-aruncat în vînt! tudoran, p. 20, cf. 69, dl, dm, m. d. ENC., DEX, zanne, Ρ. v, 72. A vorbi (sau, popular, a grăi) în vînt sau a-i rămîne (cuiva) vorba în vînt, a-şi bate gura-n vînt = a vorbi fără a fi luat în seamă, degeaba. Cînd cu limbi grăiţi, d’unde nu daţi un cuvînt adeverat, cum poate înţeleage om ce e grăit? Fi-να amu de veţi grăi în vînt. CORESI, ap. GCR I, 25/1. în vînt grăiaşte popa cînd nu înţeleage au el, au oamenii, id., în texte rom. (xvi), 559. Pentru dînsul poate slobod să se zică că vorbeşte în vînt, ţichindeal, f. 185/3. Dormitînd, vorbeşte cînd şi cînd cîte ceva în vînt, ca să nu tacă. petrovici, p. 29/1, cf. lb, valian, v. Cînd îi taie vrun cuvînt Ş-îi rămîne vorba-n vînt,... Cînd aud şi nu ascult, pann, p.v. m, 12/7, cf. polizu, petri, v., PONTBRIANT, D., LM. Vorbesc unui om tare deştept şi de neam mare; n-am teamă că vorbesc în vînt. CARAGIALE, O. Π, 353, Cf. BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, PAMFILE, J. II, 171, DA îi, 523. A vorbi în vînt nu însemnează a~ţi împlini chemarea, agârbiceanu, a. 180, cf. şăineanu, D. U., CADE, SCRIBAN, D., UDRESCU, GL., ZANNE, P. II, 192, 834, 844. Vorbă (spusă sau aruncată) în vînt sau (învechit, rar) vorbitură în vînt = vorbă spusă într-o doară, lipsită de importanţă; vorbă neluată în seamă. Cf. POEN. - AAR. - HILL, V. U, 79lVl2, STAMATI, V. 7351/13. la las ' nu te spăimînta, că am zis şi eu, ia aşa o vorbă în vînt. CREANGĂ, O. 290. De ce în atîta amar de vorbe aruncate în vînt nu zăreşti fidgerarea unei idei sănătoase, nu vezi semnul îmbucurător al unui talent ce se ridică ? vlahuţă, s. A. n, 382. Ce copil eşti! Să te-ntuneci de o vorbă spusă-n vînt! SĂM. IV, 525. De ce ai zis că pentru oamenii de caracter călătoriile nu sînt neapărat trebuincioase? - Am zis aşa o vorbă în vînt. D. ZAMFIRESCU, î. 30. Atîta vervă, spirit şi vorbe aruncate în vînt, cari se vor uita ca mîine. ANGHEL, pr. 146, cf. TDRG. Deşi nu punea mare temei pe vorbele bătrînei zgîrcite şi habotnice, vorbe aruncate în vînt, Brumă totuşi nu se putea descotorosi de sugestia lor. AL. PHILIPPIDE, S. II, 174, cf. CADE. Da, lauda-i frumoasă şi-o credem pe cuvînt, Dar pîn ’ la urma urmei rămîne vorbă~n vînt. ARGHEZI, S. V, 113, cf. DL, DM, M. D. ENC. Să se mai spună că substratul balcanic e doar o vorbă-n vînt! 4398 VÎNT -813 - VÎNT roMANIA literara, 1993, nr. 1, 2/4. (Prin Munt.) A juacina vînt = a vorbi mult şi fără rost; a vorbi aiurea, çf udrescu, GL. A arunca (sau a da, a sufla, a zvîrli, învechit, a bate) în vînt sau a arunca în cele patru viaturi, (învechit) a împărţi (sau a împrăştia) la cele patru vînturi = a împrăştia, a risipi; a spulbera, l-au ars turcii trupul în foc şi praful trupului l-au aruncat în vînt (a. 1687). REV. CRIT. I, 392. După ce va sta împârăţiia lui sfărîma-să-va şi să va împărţi la ceale 4 vînturi ale ceriului, biblia (1688), 5812/33. în Fiandra, să plînge: 0 vai de mine, fiilor, ce faceţi? Veţi în toată vremea să zvîrliţi în vînt? O, ce ursire, de nu veţi face pace, ce veţi face?” (& 1693). FN 17. Toate nevoinţele noastre... în vînt aruncate şi în zădar luate le-am aflat cantemir, i. I. Π, 191· După ce l-au omorît, trupul lui l-au băgat în foc şi i-au dat cenuşa în vînt. R. POPESCU, CM 1,284. Ori vor învăţa sholarii miei ceva, ori nu, şi ori se vor folosi ceva cu învăţătura mea, ori o vor bate-o în vînt. PETROVICI, P. 40/8. Procentele urcate îndeplineau ruina şi a celor puţini, care nu banchetuiau averile lor şi fiu le împrăştiau la cele patru vînturi. xenopol, i. r. xiv, 154. Se amestecaseră cu oamenii bruni şi scunzi ai mării calde de sud, învăţaseră de la aceştia iubirea trupului nostru, pe care, la moarte, nu-l mai ardeau, aruncîndu-i cenuşa în vînt, ci-l îngropau. pârvan, i. F. 192. Cenuşa morţilor să fie aruncată în cele patru vînturi arghezi, S. X, 171. Atunce i-o luat capu şî i-o zburat d}i la trupu lui... şî l-o ars îmfoc şî l-o suflat îm vînt O. bîrlea, a. p. i, 313. L-a ars, Ta suflat în vînt id. ib. n, 418. A se risipi (sau a se spulbera, a se împrăştia, a se duce, a merge, a zbura, învechit, a se răşchira, a se topi) în vînt sau a se risipi în vînturi, a se duce pe vînturi, a se pustii în patru vînturi = a-şi pierde consistenţa; a pieri fără urmă. Omorînd împărăţiia pre Abaza paşea sugrumat, s-au răşchirat... gătirea leşilor în vînt. M. COSTIN, O. 110. l-au căutat a să surupa toate nevoinţele a craiului şi a merge în vînt. id. ib. 126. Osteninţa a atîta vreme, mulţimea a atîtea pagube, şirlăile sudorilor, izvoarele lăcrămilor şi alalte toate cu totul în vînt şi în deşert să dusără. CANTEMIR, I. I. Π, 161. Cu acest singur respuns toate doveadele lui Engel se răsipesc în vînt. MAIOR, IST. 197/18. Toate acele legi se spulberau în vînt, bariţiu, P. A. m, 118. lama lungă tot se strică, Osteneala merge-n vînt BOLLIAC, o. 93. Unul ia d-a fuga... toţi îl urmăresc; Ca pulberea-n vînturi toţi se risipesc, bolintineanu, P- i, 83. Dacă expresiunea formală nu poate îmbrăca potrivit intenţiunea, opera este un monstru neviabil; expresia se topeşte-n vînt, ea nu înseamnă nimica. Caragiale, o. în, 57. Toată căldura Zboară deodată din trup risipindu-se-n vînturi viaţa. COŞBUC, O. A. V, 126. Uneltiri feliurite pentru zădărnicire n-au lipsit. Toate insa s-au spulberat în vînt... la neînfrînta solidaritate a studinţilor universitari sbeera, F. s. 258. Toate nădejdile lui s-ar împrăştia în vînt şi ar rămîne tot aşa de becisnic ca pînă acuma, rebreanu, i. 148. Sania lui a luat-o repede înainte, vorbele s-au spulberat în vînt. VOICULESCU, p. ii, 165. Mormîntul lui de la Samarcand s-a pustiit, nu tîrzie vreme după aceea, în patru vînturi. SADOVEANU, o. XII, 212. îmi spui tu vorbe plăcute, dar alea zboară în vînt. id. ib. XXI, 328, cf. DL, DM. Visul s-a spulberat în vînt. T iulie 1964, 54, cf. dex. Badiul oasele-ncărca, La Dunăre le ducea Şi-n Dunăre le-arunca. Oase-n Dunăre Cădea, Scrum pe vînturi Se ducea, Tocmai dincolo cădea. TEODORESCU, Ρ. p. 549. (Cu parafrazarea expresiei) Toate ale vieţii lui, tinereţa zburdalnică pe tărimurile Apusului, bătăliile şi faima ostăşiei, şi furtunoasa lui dragoste, toate fuseseră pulberi la vînt: cu nimica nu rămîne! SADOVEANU, O. v, 616. Plin de (sau cu) vînt = gol, deşert; lipsit de conţinut, de substanţă. Multe de vînt pline cuvinte răzsuflă împotriva a toată socoteala dreaptă. CANTEMIR, 1.1.1, 123. Îmi rămăsese punga plină de întunerec, lăzile pline de vînt GORJAN, H. n, 5/23. Săraci, lipiţi pămîntului, vorba ceea: două trăiste goale, pline de vînt. FURTUNĂ, C. 29. Sacul plin cu vînt, greu stă în picioare =omui lipsit de putere nu poate răzbi fără sprijinul altcuiva. Cf. zanne, p. m, 343. (Cu parafrazarea expresiei) Destul umflată este şi doba, şi zgomot face mare, dar într-însa este numai vînt GOLESCU, P. 19/12. A-i sufla (sau a-i bate, rar, a-i fluiera cuiva) vîntul în buzunare (ori prin buzunare, în buzunar, în pungă) sau a-i bate (cuiva) vîntul în traistă (sau prin pungă) = a fi foarte sărac; a fi lipsit de bani. Negreşit, amice, că pe cînd te aflai şcolar în Paris, vei fi rătăcit uneori duminica, - cînd ploua afară sau mai ales cînd vîntul fluiera în pungă - prin lungile săli ale Luvrului. odobescu, S. m, 138. Ce, vrai numaidecît să-ţi iasă feciorul condeieriu, ca să-i sufle vîntul prin buzunări? HOGAŞ, DR. II, 45, cf. CADE, DL, DM. Prin buzunarele noastre sufla vîntul. Nu tu film, nu tu o cafea sau măcar nişte ţigări mai bune! V. roml iunie 1973, 11, cf. dex, zanne, p. ni, 410, v, 527. (învechit) A-i bate vîntul sau a fi luat de vînt = (despre bani) a fi cheltuit, irosit, risipit. Fanariotul ascultă cu luare-aminte socotelile ce-i înfăţişă Păturică, dar cînd ajunse la încheiere şi văzu luate de vînt cele una sută pungi de bani şi o datorie nouă de lei 16670 cu dobîndă ovreiască, oftă din adîncul inimei. FILIMON, O. I, 220. Prietinii care-or să vie cu mine, îmbrăcaţi în irozi, mi-au mărturisit că-s tufă de parale; pe de altă parte, casierul nu face credit, şi cît pentru bătuţi... (îşi pipăie buzunarele) i-au bătut vîntul de mult!... ş-aşa de mult, încît a rămas pustie-n urmă. ALECSANDRI, O. vi, 108, cf. TDRG. (învechit) A paşte (sau a goni) vînturile sau a paşte vînt = a se angaja în acţiuni, în activităţi lipsite de sens; a-şi irosi timpul. Cărei se întăresc spre minciuni, aceia pasc vînturile. CORESI, EV. 164. Umblă gonind vînturile Şi măsurînd cîmpurile. ΡΑΝΝ, P. V. n, 48/26. Mulţi nerozi găuresc pămîntul, comori în el căutînd, Dar neştiind cum, pasc vîntul, surdă şî-n deşert umblînd. id. ib. 89/28, Cf. ŞĂINEANU, î. 70, DDRF, TDRG, ZANNE, P. I, 91, II, 788. (Cu parafrazarea expresiei) L-au băgat la închisoare grea, că acest feli dobîndesc cei nemulţumiţi... şi umblă gonindu vînturi ca acestea. r. popescu, cm i, 528. (Popular) A-şi da zilele în vînt = a-şi pierde timpul fără folos, în zadar. Cf. tdrg, da nib 4. Pentru-o palmă de pămînt Zilele mi-am dat în vînt. Ani întregi m-am giudecat Şi nimic n-am cîştigat! alecsandri, p. p. 227. Adus de vînt (sau de vînturi) = (despre oameni) străin, pripăşit în locul în care se află. Ciocoi pribeag, adus de vînt, De ai cu iadul legămînt, Să-ţi fim tot cîni, loveşte-n noi! COŞBUC, P. T, 207. La 4398 VÎNT - 814 - VÎNT curte mai apăruse şi un fel de cumnat,... adus de vînturi şi de întîmplări barbu, PRINC. 110. Din vînt a venit, în vînt s-a dus = ceea ce se obţine uşor, fără muncă, se pierde precum s-a dobîndit. Ce am avut şi ce am pierdut? Din vînt a venit în vînt s-a dus. Cu toate aceste, Am nădejde la Dumnezeu, pann, p. V. m, 122/28, cf. ddrf, tdrg, cade, zanne, P. i, 89. (Rar) A prinde din vînt = a auzi, a afla din întîmplare (ceea ce vorbeşte lumea). Se repezise la Bucureşti fiindcă prinsese din vînt o vorbă cum că moşia Babaroaga a d-nei luga ar fi de vînzare. rebreanu, R. n, 8. (Popular) A despica vîntul = a fugi. Cf. BARONZI, L. 45, ISPIRESCU, o. n, 478, ddrf, zanne, P. i, 90. A-i da vînt pasului (sau la pas) v. pas2 (12). (Prin Transilv.) A mînca vîntul - a fugi cu foarte mare iuţeală. Colo, cai, mamă-mamă! d’e ceia d’e mînca vîntu. o. bîrlea, A. Ρ. n, 283. Ce vînt (sau vînturi) te (sau vă) aduce (sau te-a adus, v-a adus, regional, te-a abătut, te-a pălit, te poartă) (pe aici sau aici, pe la noi, la noi, încoa)? = ce întîmplare te-a (sau v-a) adus? Da ce vînt te~o adus pe la noi, soro dragă? ALECSANDRI, T. 408. Bine-ai venit, moş Dane! Ce vînt te-aduse-aice? id. ΡΟΕΖΠ, 285, cf. costinescu. Bună vremea, cumătră. Da ce vînt te-a abătut pe-aici? CREANGĂ, O. 17. Da ce vînt te-a adus şi cum ai putut răzbate prin aceste locuri, femeie hăi! id. ib. 48. Ce vînt te-a adus pe aici, omule, ca să-ţi rămîie oasele pe alt tărîm? ISPIRESCU, L. 86. Ce vînt te aduce pe la noi? -Sînt strein. Acum am sosit din alte împărăţii, id. ib. 368. Ei, flăcăule, de pe unde?... Ce vînturi?... Pe la noi... ai... Şi de ce? delavrancea, o. I, 179, cf. şăineanu, î. 136. Da ce vînt te-a abătut pe la noi aşa de dimineaţă? MARIAN, s. R. ni, 59, cf. ddrf, barcianu. Străine, ce nevoi te poartă Să baţi aşa tîrziu la poartă, Ce vînturi te-au adus în sat? SĂM. i, 110, cf. alexi, w., tdrg, pamfile, j. ii, 171, cade. Ce-i cu voi, băieţi? Ce vînt vă aduce pe aici? rebreanu, r. i, 272. Ce vînt te-aduce, Luco, pe la noi? id. ib. n, 69. Despre ce-i vorba, nevastă? Ce vînt te-aduce? întrebă omul stăpînirii SADOVEANU, o. x, 551, cf. vn, 50. Ce vînt te aduce pe aici? H. LOVINESCU, T. 249. Dar ia spune, domnule, ce vînt te aduse încoa? tudoran, p. 31, cf. dl, DM, M. D. ENC., dex. Bine ai venit sănătos, prietene. Dar ce vînt te aduce pe la noi? pop., în columna, vii, 174. Da ce vînt te-a adus pe la noi pe aice şi cum de ne-ai nimerit? SBIERA, p. 54. Dar ce vînturi te poartă pe-aici, pe unde om pămîntean n-a mai umblat? RETEGANUL, Ρ. ffl, 34, cf. 45. Bine-ai venit; ce vînt te-aduce aşa în zori de zi la mine? stăncescu, B. 69. Da ce vînt te-aduce pe la noi... ? PĂCALĂ, M. R. 211. Ci vînturi t'i-o pălit pi ici? O. BÎRLEA, A. P. I, 302, cf. II, 321, ZANNE, P. I, 90. (Cu parafrazarea expresiei) Ce vînt a bătut, de te-a adus pe la noi? POEN. - AAR. - HILL, V. II, 7972/15. Bine ai vinit, naşule! Da ce vînt a bătut să te ripezipă la noi? jipescu, O. 147. Iacă, moşule, merile să le mănînce baba, iar cojile să le dai Murgii, şi vi se va împlini dorinţa, că ştiu ce vînturi te-au adus pe la mine. delavrancea, O. I, 90. Ce vînt ne-a minat pe aci, aţi vrea să ştiţi? ap. TDRG. Să spună ce vînt i-a adus şi ce gînd i-a oprit să-i ceară găzduire. C. PETRESCU, r. dr. 33. Ospăţuri ca acele îi făcu, şi-l întrebă că ce vînturi îl aduc pe acolo? ŞEZ. II, 206. Fetelor le dăduse prin gînd ce fel de vînt adusese pe voinicii noştri spre ele din aşa smîrcuri depărtate. popescu, ap. şăineanu, î. 136. (Rar) A rămîne în vînt = a rămîne fără avere, fără mijloace de întreţinere. Casa lor... era locul de întîlnire al lumei deochiaţilor şi deşuchiaţilor timpului:... poticniţii şi căzuţii, curăţaţii rămaşi în vînt, chinuiţii de pofta traiului fără muncă. M. i. caragiale, c. 133. (Învechit) în voia vînturilor = la voia întîmplării, v. întîmplare. Această corabie umblă în voia vînturilor, nu este nicidecum cîrmuită. POEN. - AAR. - HILL, V. Π, 797*/3. „Dreptatea este ea oare bine aşezată pe puternice temelii?” în loc de a-i aşterne „puternicele temelii” de cari vorbiţi aţi voit să-i clădiţi un edificiu pe nisip, spre a o lăsa în voia vînturilor. eminescu, o. ΧΙΠ, 55. Încotro (sau dincotro) (îţi) bate vîntul sau din ce parte bate vîntul, cura bate vîntul, a bate alt vînt etc., se spune despre modul în care se prezintă o situaţie, despre cum se manifestă o anumită tendinţă de evoluţie a lucrurilor. Mă rog să mă ierţi De vreme ce-n doă părţi Ţi se-nduplecă cuvîntul: Dincontro îţi bate vîntul ap. hem 2705. Mai toţi neguţitorii de aice nu prea se uită bine la elevatori, aice bate alt vînt, nu-i America ori Anglia. CONTEMPORANUL, IV, 139. Cînd Cuza ar abdica, principele de Leuchtenberg ar fi acolo. însă cu el, Rusia ar domni cum a domnit cu gospodarii şi cu căimacamii de altădată. Iată încotro bate vîntul pentru moment. XENOPOL, i. R. XIV, 71. Ei speră şi aşteaptă pentru că aşa bate vîntul acuma! zise arendaşul REBREANU, R. n, 52. Premierul e extrem de sensibil la manifestările opiniei publice şi nu trebuie mult ca lungile lui antene de animal instinctiv să-l vestească din ce parte bate vîntul. TITULESCU, D. 89. In jurul caretei lui Cantacuzino... erau cinci-şase mari boieri care simţiseră cum bate vîntul. CAMIL PETRESCU, O. ΠΙ, 346, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. Lui Tiberiu nu i-a trebuit mult pînă să simtă de unde bate vîntul românia literară, 1992, nr. 10, 14/1. (Cu parafrazarea expresiei) Vreau să-l înduplec şi să-mi spună cum mai e vîntul pe la Poartă şi ce gînduri are... sultanul în ce ne priveşte. BARBU, PRINC. 172, cf. zanne, p. i, 91. (Prin Munt.) Nu mai bate vîntul care bătea ieri = nu mai e ce a fost. Cf. zanne, p. ix, 428. A bătut (sau bătu) vîntul (sau vînt de vară, de primăvară) (peste...), se spune despre ceva care s-a isprăvit, din care n-a mai rămas nimic. Da la hăi Bucureşti, nu cunosc eu p-un boier, care a risipit douo sutişoare dă mii dă galbini? Ti! A bătut vînt de vară piste ele. JEPESCU, O. 109. Am auzit că umblă cu fel defel de tertipuri: licitaţii deghizate, concurenţi ascunşi... „Aş! o bătut vîntul!” ap. TDRG, cf. CADE. Se puse să bată vînt de primăvară peste toată averea lui popescu, ap. şăineanu, î. 153, cf. CIAUŞANU, v. 208, zanne, p. i, 90. (Cu parafrazarea expresiei) Prăpădii toate averile mele ca cînd le bătuse vînt de primăvară. GORJAN, H. II, 116/8. (Popular) Suflă vîntu-n paie ude v. s u f 1 a (I 1). A nu-l bate (pe cineva) nici un vînt sau a nu-l bate (pe cineva) vînt de vară, (regional) a nu-l ajunge (pe cineva) nici vînt rece, a nu da vînt (rece) (peste cineva) = a fi scutit de greutăţi, de necazuri. Cine-i om, nu-l bate vînt de vară, Cine nu, a dat de dracii. VISSARION, fl. 122. Culcă-te, tată, şi te odihneşte, că nici vînt rece nu te-a ajunge. ŞEZ. ii, 110, cf. CIAUŞANU, v. 208, id. gl., zanne, p. ix, 4398 VÎNT - 815 - VÎNT 429. (Regional) A sufla vîntul în urechile (cuiva) v. s u f 1 a (II). (Regional) A zbura vîntul (pe cineva) v. zbura (15). A-1 bate (sau a-1 sufla pe cineva) vîntul sau a-1 da vîntul jos, a-i fluiera (cuiva) vîntul prin oase, a fi slab de-1 bate vîntul, a fi slab de-i fluieră vîntul prin oase, a fi slab de-1 dă vîntul la pămînt = a fi foarte slab; a fi lipsit de vlagă. Acum slăbise, de o sufla vîntul. ap. ddrf, cf. candrea, f. 29, tdrg, cade, dex, udrescu, gl., zanne, p. n, 384, 734, ix, 430. (Prin Mold.) A se hrăni cu vînt sau a mînca vînt, se zice despre un om care nu are ce mînca. Cf. pamfile, văzd. 1, zanne, p. m, 577. A se da (sau, rar, a se mlădia) după vînt (sau după cum bate vîntul), a-şi întoarce şuba (sau mantaua, chepeneagu) după cum suflă vîntul = a se adapta cu abilitate împrejurărilor; a fi oportunist. Un escamator politic, care... pînă în ziua de astăzi a ştiut întoarce mantaua după vînt; care a ştiut a se acomoda nemţilor înjunnd şi afurisind pe magiari; apoi iarăşi magiarilor, defăimînd pe nemţi. VASICI, ap. BARIŢIU, C. II, 163, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., TDRG. Ca să nu aibă „turburări”... se dedese după vînt şi se aruncase în socialism. în magazin ist. 1968, nr. 3, 74/2, cf. DA iii, 810. Se mlădia după cum bătea vîntul şi-şi păzea cu străşnicie interesele. STANCU, R. A. IV, 68, cf. zanne, p. i, 91, m, 103, 223, 388, udrescu, gl. (Cu parafrazarea expresiei) Mare dar are omul cel ce este statornic, neclintit ca un turn ţeapăn de zid. Şi de nimic este, cel ce să întoarce lesne ca vîntul golescu, p. 35/15. D-voastră trageţi măntaua dincotro bate vîntul şi vreţi să ieşiţi curaţi unde e interesul dumneavoastră în pericul vasici, ap. bariţiu, c. n, 29. (învechit, rar) A fi tras din vînt = (despre ştiri) a fi fals, contrafăcut, eronat. Is convins că această ştire este trasă din vînt numai cu scopul acesta... Cred necesar de a se dezminţi în numărul cel mai de aproape al „Observatoriului”, pentru ca publicul să nu fie indus în eroare prin astfeli de ştiri de gheşeft (a. 1880). bariţiu, c. v, 103. A nu-l şti nici vîntul, nici pămîntul = a nu şti, a nu afla etc. absolut nimeni (despre cineva). Cf. scriban, d., pamfile, d. 127. (Prin Mold.) Te arde ca vîntul = te înşeală fără scrupule. Cf. zanne, p. ix, 430. (Prin Transilv.) A se rezema de vînt = a se încrede în duşman. Cf. zanne, p. ix, 429. (Prin Transilv.) îi suflă vîntul cenuşa = îi merge rău. Cf. id. ib. Bate vîntul, se spune cînd o încăpere, rămîne (temporar) pustie. Cf. dl, dm, m. d. enc., dex. □ In cancelarie nu era nimeni; bătea vîntul (Prin Munt.) A lua vîntul = (despre rufe) a zvînta (1). Cf. udrescu, gl. A face (sau, regional, a trage) vînt = a produce o mişcare a aerului printr-o deplasare rapidă, ppn agitarea unui obiect etc. Cf. pontbriant, d., COSTINESCU, ALEXI, W. Şi-a făcut două aripi, făcînd cu ele vînt peste toată lumea. PAMFILE, CER. 14. Era un ger subţire, care tăia şifrigea. Cum mai făcea şi sania vînt, începură să li se aprindă obrajii şi să li se înlăcrămeze ochii agâbiceanu, o. xii, 294, cf. şăineanu, d. u., scriban, d., dl. S-a dus... Din papuci tot pleoscăind, Din rochie vînt făcînd. TEODORESCU, P. P. 153. Eu mor, naică, şi m-aprind Cînd te văd pe drum trecînd ... Cu poalele vînt făcînd. DOINE, 72. Aleargă ... Cu rochiţa filfîind, Cu malama vînt trâgînd. PAMFILE, CR. 86. A-şi face (ori, popular, a-şi trage) vînt sau a-i face (ori, popular, a-i trage cuiva) vînt = a produce un curent de aer, prin agitarea unui evantai sau a altui obiect, pentru a face răcoare. Cu măhrăm[i] albe şterge sudoril[e] bolnavei, trăgîndu-i vînt (a. 1692). GCR I, 300/31. Cele şapte curtene dimprejurul mesii au început să-i facă vînt cu nişte apărători de pene ...de păun. CARAGIALE, O. Π, 269. Tinerimea era resfirată prin curte, cavalerii ştergîndu-şi frunţile cu batistele, iar damele făcîndu-şi vînt fiecare cu ceea ce avea la îndemînă. slavici, o. Π, 43. Făcîndu-şi vînt din cînd în cînd, îşi închidea ochii cu un farmec admirabil POPOVICI-BĂNĂŢEANU, ap. TDRG. Bătrînul..., după ce a sfirşit de scris recipisa,... începe să-şi facă vînt cu pălăria, uitîndu-se de jur-împrejur. BRĂTESCU- VOINEŞTI, p. 259. începură să-i facă vînt, să doarmă în răcoare. GÎRLEANU, L. 28. D-voastră, tunştii, zise ea făcîndu-şi nervos şi repede vînt cu evantaliul, sînteţi nişte oameni nesuferiţi HOGAŞ, DR. n, 78, cf. CADE. Vara nu asuda, nu-şi făcea vînt cu evantaiul CĂLINESCU, B. I. 468. Cu toată fulguiala deasă de zăpadă, îşi făcea vînt cu un număr din „ Scînteia ”, pe care îl scosese din buzunar, id. s. 32. îşi făceau vînt cu foi de hîrtie de pe masă. CAMIL PETRESCU, O. în, 118, cf. DL, DM. Să-mi fac vînt cu mîneca, Să se strîngă fetele, Să le ieu inelele. MARIAN, h. 142. Puişorul greu îmi zace, Cu basmaua vînt îşi trage. SEVASTOS, C. 138. Un slujitor le tot făcea vînt şi-i apăra de musculiţe. id., ap. TDRG. Cu basmaua umbră-i face, Cu mîneca vîntu-i trage. ŞEZ. I, 13. Cu giubeaua umbrî-ş faci, Cu basmaua vînt îş tragi. VASILIU, C. 121. La capu-i cine şăde? Puiculiţa, păun verde, Cu băsmaua vînt îi trage. BALADE, m, 202. A ieşit la plug afară, Cu papucii pleşcăind, Cu rochiţa vîjîind, Din batistă vînt făcînd. folc. mold. i, 266. 0 F i g . (Cu determinări în genitiv sau introduse prin prep. „de”, sugerează ideea de impetuozitate) Vîntul răutăţii şi a vicleşugului ... supţire ieste, cît ... şi prin inima supt lăcata socotelii încuiată a răzbate poate. CANTEMIR, 1.1. Π, 239. Unde-ţi sînt voinicii, paşo cu trei tuiuri? Vîntul împotrivirei sfarmă zăbalele armăsarilor tăi; năvala se trase înapoi spăimîntată de pepturile goale ale vitejilor! BĂLCESCU, O. ni, 118. Dac-a vieţii-mi triste făclie osîndită S-o-ntuneca, s-ar stinge d-al patimilor vînt, Pe aripele morţii celei mîntuitoare, Voi părăsi locaşul unde-am nădejduit. alexandrescu, O. i, 88. E învederat că daca oamenii... sînt lăsaţi în vîntul pasiunilor... nu va fi între dînşii nici o soţietate putincioasă. BARONZI, I. C. I, 103/8. Afurisenie şi blăstem să cadă asupra capului aceluia care... ar sfătui în neamul nostru să calce jurămîntul ce am jurat şi să-l facă praf şi pulbere în sama vînturilor uitării. CONV. UT. IV, 191. Ceahlăul sub furtună nu scade muşunoil Eu, Dan, sub vîntul soartei să scad păgîn, jiu voi alecsandri, ροεζπ, 295. Veni-va ziua sfintă cînd vîntul mîntuirei Va duce corbi şi nouri pe calea pribegirei, Şi cerul ţerii noastre iar fi-va nepătat, id. ib. 341. Rouă, semn de tinereţe, Tu aminti p-acest pămînt, Vise, nuri şi frumuseţe Ce plutesc pe-al lumii vînt! bolintineanu, P. n, 66. Şi ca Byron, treaz de vîntul cel sălbatic al durerii, Palid stinge-Alexandreseu sînta candel-a sperării. EMINESCU, Ο. I, 32. Propunerile de reformă... tind a se preface... într-o pleavă bătută cînd încolo cînd încoace de vîntul întîmplării id. ib. xm, 207. Timpul pare că s-a oprit pe loc ca să admire cum 4398 VÎNT - 816 - VÎNT trec... atîtea ş-aîîtea flori, parcă smulse de vîntul aprig al pasiunii. CARAGIALE, o. I, 210. în fine, a bătut vîntul... binefăcător al ideilor democratice care a curăţit atmosfera de miasmele infecte ale slugărniciei reacţionare. id. ib. ni, 125. Aşa bate cîteodată vîntul modei, care ia adesea proporţiunile unei epidemii. id. ib. 247. Ieri!... cenuşa ce păstrează forma încă neschimbată, Din ce-a ars în focul vremii; lacrima deja uscată, Sau un zîmbet de pe buze, spulberat de-al sorţii vînt. VLAHUŢĂ, S. A. I, 4. Un vînt de răzvrătire suflă din toate părţile, id., ap. CADE. Mulţimea elevilor ... era adunată de vîntul întîmplărilor în oraşul mare, cu mulţi funcţionari. IORGA, P. A. I, 55. Vînturile patimilor rătăcesc şi ele, aleargă de ici-colo. ANGHEL, pr. 123. Pricina deznaţionalizării acestei mănoase industrii stă în vîntul de subţiere şi de putrezire care ne bate de o seamă de vreme. PAMFILE, I. C. 200. Ea e curată, nevinovată, vînturile ambiţiei nu s-au apropiat încă de sufletul său. agârbiceanu, A. 46. Vînturi străine şi de pretutindeni au suflat şi pulberea uitării s-a aşternut groasă peste icoanele trecutului. HOGAŞ, H. 47, Ideile vor fi pînzele în care piloţii umanităţii, sufletele născocitoare de gînduH nouă, lasă să bată vînturile mari ale sentimentelor ancestrale şi ale instinctelor cosmice, pâr van, i. f. 58. Ca un biet pomuşor cu tulpinele lui, într-o grădină pustie, aşa se clătinau sub vîntul singurătăţii! PAPADAT-BENGESCU, O. I, 301, cf. ŞĂINEANU, d. u. îşi închipuie că cu palavrele lui poate să influenţeze pe oamenii cu sufletele tulburate de toate vînturile demagogiei orăşeneşti. rebreanu, r. ii, 98. Vîntul nebuniei stinse brusc lumina acestei minţi frumoase. arh. OLT. XII, 319. Mă gîndeam mereu la dînsul. Mă întrebam: unde poate fi? unde l~au minat vînturile întîmplării? sadoveanu, O. I, 135. Norodul şi-a plecat iar grumazul sub piciorul păgînului; bătea un vînt de disperare de la Moldova spre taberele zaporojenilor de la Nipru, unde tovarăşii lui Ion Vodă aflaseră sălaş. id. ib. 184, cf. 66, SCRIBAN, D. Azi încă nu se văd întoarceri la cărţile lui spre o cunoaştere în fine obiectivă a unei individualităţi care, ca şi aceea a lui Voltaire, rămîne în picioare în bătaia vînturilor anilor. CĂLINESCU, C. O. 93. Am şi simţit că bate un vînt de reforme pe aici. VINEA, L. I, 43, cf. DL. Vînturile timpului îl scoseseră la suprafaţă, cine ştie de pe unde, cum avea să se întîmple şi cu alţii. PREDA, DELIR. 42. Intre boieri vîntul bănuielii şi-al fricii de moarte iute se răspîndi. BARBU, PRINC. 231. 0 Fig. (Adesea determinat prin „rău”, învechit, „împotrivnic” etc.) Scăpăm amu de turbureala lumiei şi de valurile cealea silnicile şi de vîntul cela neopritul şi greul, şi ne dezlegăm de dulceaţa trupului ... şi de întunearecul neştiinţei slobozindu-ne, şi la limpeziia ce e de folos sufletului, ţinerea, ajunsem. CORESI, ev. 45, cf. 271. Nicidecum nu te-ai clătit de suflarea vînturilor celor împrotivnice. MINEIUL (1776), 100v2/14. O, fiiule, Cît te-am purtat eu în braţă... Te apăram de tot vîntul, Te învăţam cu cuvîntul. BĂRAC, A. E. 32/11. Vînt rău şi de jălire! Ne calc păgînii, frate, şi ţara-i la peire! alecsandri, o. II, 74. De-i goni fie norocul Fie idealurile, Te urmează în tot locul Vînturile, valurile. EMINESCU, o. IV, 396. Sărmana limbă românească! Nu mai este, cum ar fi trebuit să fie, o plantă cultivată! a ajuns o buruiană sălbatică!... Multe vînturi au bătut-o! CARAGIALE, O. rv, 133. Un vînt rău a dat peste ei. ddrf. Cînd m-am făcut mare, vînturi rele se abătură peste sufletul meu. dunăreanu, ch. 59, cf. pamfile, j. n, 171. Ea, cea pornită şi aprinsă, cea pătimaşă şi vecinic bătută de vînturi, sta searbădă. PAPADAT-BENGESCU, O. I, 200, cf. 354. Un dezrădăcinat bătut de toate vînturile, un dezarmat cu gestul perpetuu al apărării. LOVINESCU, Μ. 205. începui a mă gîndi iar la cei trei. Mă gîndeam: Ce vînt rău a suflat deodată peste viaţa lor? SADOVEANU, O. i, 160. Pe aici bat vînturi rele. MS. 1975, nr. 2, 50. ♦ (Adverbial; rar) Foarte repede. Vînt spre tîrle! Dar după o goană de cal şi-a mai domolit mersul SĂM. IV, 13, cf. DR. IV, 731. Se repeziră, vînt, flăcăii să ia de zor, pieptiş, suişul, Dar, seceraţi, cădeau la vale, rostogolindu-se pe rîpi... Şi nu putea să suie nimeni. VOICULESCU, POEZII, I, 38. 2. (Popular) Aer. Cf. mardarie, l. 1012/6. într-acela ceas trecu pre-acolea şi Pelaghiia şedzînd în code şi-mpodobită cumu-ş îi era obiceaiul. Şi împlea vîntul de mirosurile aromatelor şi scripiia cu totul de strălucorile pietrilor celor scumpe şi mărgăritarelor ce era-mpodobită. dosoftei, v. s. octombrie 51731, cf. polizu. Se aduse o masă lungă şi mai toate personajele începură să mănînce... vînt. ap. tdrg, cf. pamfile, văzd. 1. Rămîi cu braţele deschise şi nu cuprinzi decît vînt, papadat-BENGESCU, O. I, 29, cf. CADE, DL, DM, Μ. D. ENC., DEX. Cimpoiele cu vînt să umple ca să ne poată sluji. i. golescu, ap. zanne, p. rv, 305. 0 E x p r. A lua vînt = a răsufla, a respira. Cf. tdrg, cade. Prin stropi de lumină înotară - şi, după ce ajunseră, se cumpăniră şi se dădură afund cu capu-n jos. Ieşiră pe luciu sforăind, luară vînt, şi iar se cufundară, sadoveanu, O. i, 686. (Regional) A lua vînt în nas = (despre sugari) a înghiţi aer. în timpul cît un copil suge, femeia ce-l alăptează să nu bea apă, căci ia copilul vînt în nas. GOROVEI, CR. 8, cf. 464. ♦ (învechit, rar) Respiraţie (1). Numa rămîne uimit, nu îndrăzneşte a să atinge de cele ce vedea,... nu-i rămîne putere a să mai putea sprijini, şade tremurînd asupra scaunului ce şădea Herselia, îş trage răsuflarea din vîntul acela, întru care sufla ea. Aerul acela îl îmbată. BELDMAN, N. P. I, 137/21. 3. (în 1 o c . a d v . şi a d j.) în vînt = a) loc. a d v . şi a d j. în bătaia vîntului (11); p . ext. în aer, în văzduh. Sv[î]nt[u]l m[u]cinic Sevirian... la zidiu în vînt spîndzurat, s-au săvîrşit. dosoftei, v. s. septembrie 12726. Cînd muştele de bunăvoie le părăsita şi mai înalt în aer să suia, jigăniilor altă, fără numai urletul în vînt... nu le rămînea. CANTEMIR, 1.1.1, 248. Ca acestea şi altele ca acestea cel ce vrăjiia cu cel ce să vrăjiia în vînt aruncau şi gîndurile în aer îşi spulbăra. id. ib. n, 160. Dar cu care mijloc din doao cînd vei lucra, cu faţa în vînt va trebui să stai, ori cu spatele? GOLESCU, P. 292/3. Ca la arie cînd vîntură, gunoaie în vînt să duc. I. GOLESCU, ap. ZANNE, P. IX, 49. Adînca odihnă în lume încetează: Religiosul clopot se leagănă în vînt, Chemînd pe credincioşii ce somnu-mpovărează, Din ale lor locaşuri în locaşul cel sfînt. alexandrescu, o. I, 93. în mîna mea cea slabă plecam galbena-mi frunte, Şi trista-mi tînguire în vînt să răspîndea. id. ib. 336. Părul lui cel negru filfiia în vînt. CONV. LIT. IV, 175. Atunci ş-a 4398 VÎNT -817 - VÎNT ei rochiţă, nălţîndu-se în vînt, Topitu-s-au în ploaie de raze pre pămînt. ALECSANDRI, O. ii, 70. Un vînător prost... împrăştie în vînt oci întregi de praf. id. O. P. 58. Pe capu-i o măramă cu dese flori de-argint Cădea cu-a sa cosiţă ce-n doă înnodase, Ca două aripi linse ce corbu-ntinde-n vînt. BOLINTINEANU, P. I, 213. Lănci scînteie lungi în soare, arcuri se întind în vînt. EMINESCU, O. i, 148, cf. 231. Luîndu-şi fata alături cu el, pieri în vînt, ca şi cînd nu mai fusese, id. ib. VI, 322. Unele scuipară de trei ori în vînt, ca să nu se dăoache. DELAVRANCEA, O. I, 81. Cărbunii se aruncă apoi în vînt, după care bolnavul e tras (masat) pe corp. TEODORESCU, p. P. 376. Porniră şi, multă vreme, îşi fluturară pălăriile în vînt, cu feţele întoarse spre acest adăpost tihnit şi vesel VLAHUŢĂ, S. A. II, 80. [î]n zori Lina sta-n portiţă, Sălta-n vînt a ei altiţă. COŞBUC, P. I, 49. Şoimul se roteşte-n vînt Şi spre ei s-aruncă, id. ib. 264. Copiii românilor din Macedonia... obicinuiesc... să prindă cîte un giungiunar căruia, după ce-l leagă cu o aţă subţire pe la mijloc..., îi dau apoi drumul în vînt, marian, ins. 12. Panglicile roşii sau verzi ce flutură în vînt e singura notă veselă din acest tablou întunecat. SĂM. iii, 128. Cu cuţitul în vînt, nu trebuie nimeni să se răstească. PAMFILE, VĂZD. 24. Capul cu o parte din umărul drept, precum şi o bună bucată din hlamida ce-i flutură în vînt, sînt rupte. ARH. OLT. XII, 222. Foşnind, coroana-n frunză desfrunzită îşi scutură petalele în vînt ib. 392. Harapnicul se mlădia în vînt ca un şarpe negru; cal şi călăreţ păreau un vîrtej vînăt care luneca pe şes. SADOVEANU, O. I, 159. Pe caii lor mici şi iuţi, zaporojenii se repeziră cu două mii de suliţi în vînt. id. ib. V, 495. Tot sufletul e-un clopot mişcat în vînt pe toarte. ARGHEZI, VERS. 126. Byronianul, cu părul vîlvoi, cu cămaşa fllfiind în vînt.., şade la prora unei corăbii. CĂLINESCU, C. O. 182. In loc de popă la mormînt, Corbii croncăneau în vînt mîndrescu, L. P. 38. Frunza se leagănă-n vînt, Eu mă leagăn pe pămînt. jarnîk— bîrseanu, D. 195, cf. 189. Cînd îmi vine puica-n gînd, Eu mă duc ca pana-n vînt. MARIAN, H. 169. Foaie de năut, Dumnezeu n-a vrut Şi-a dat ploaie-n vînt Şi le-a rătăcit, Mi le-a despărţit BALADE, I, 303. Iovan Iorgovan, Braţ de buzdugan, Sabia scotea, In vînt o-nvîrtea. ib. 317. El, frate, se necăjea, Punea falca la pămînt Şi coada4 fluiera-n vînt. FOLC. OLT. - MUNT. IV, 162. (E x p r.) A se întoarce ca moara în vînt v. moară (1); b) loc. adj. (şi, poetic, în forma în vînturi) răvăşit de vînt (I 1); în dezordine. La uşă un om străin apare Cu peptul gol, cu părul în vînt, cu ochi focos. ALECSANDRI, POEZII, 209. Şi plîngînd înfrînă calul,... S-avîntă pe el şi pleacă, Păru-n vînturi, capu-n piept, Nu se uită înainte-i, Nu priveşte îndărăpt. EMINESCU, O. I, 66. Cu capul gol şi cu pletele în vînt, el alerga nebun peste stînci şi peste pîraie. GANE, N. I, 80. Părintele Ioan umbla acum cu pletele în vînt, să găsească alt dascăl, dar n-a mai găsit un bădiţa Vasile. CREANGĂ, o. 183, cf. 246. Te văd copilă, îmbrăcată-n alb, cu părul în vînt, într-o elegantă trăsurică-paneraş mînînd caii. vlahuţă, S. a. II, 320. Cu barba-n vînt şi cu sabia la umăr, ţine tactul marşului bacalbaşa, μ. t. 107. Fuge cu părul în vînt, cu faţa înflăcărată, papadat-BENGESCU, O. I, 47. Gigi, să fi văzut cum ne zburau la toţi pletele în vînt! CĂLINESCU, S. 76, cf. 185. Luţă apare mîndru... cu pulpanele unui soi de giubea care nu are curajul să devie jachetă, în vînt. CAMIL PETRESCU, o. m, 24. Cu anteriul în vînt, alerga spre magazia de uscat blănurile scumpe, id. ib. 122, cf. DL. Badea cu părul în vînt Nu mai are crezămînt, Că-i vestit pe şapte sate Că iubeşte p-apucate! folc. transilv. viii, 217; c) loc. adv. şi adj. (ridicat) în sus (adesea cu semeţie). Colonelul urca scările încet... cu o mînă pe sabie şi cu alta-n vînt bacalbaşa, m. t. 147. Roibii cu nările-n vînt Vor trece-n sălbatec galop Spre Roma. coşbuc, p. i, 154. Atîţia... îşi mai pot aduce aminte de moşul cu fruntea înaltă, ochii vioi şi nasul în vînt SĂM. III, 289. Cînii noştri îşi ridicară boturile în vînt, ciuliră urechile. AGÂRBICEANU, D. ţ. 76. îşi umflă nările în vînt cînd simte praful de puşcă. ANGHEL, PR. 161. Cum se ridică leul stăpîn într-o pustie Şi-aşteaptă prada mîndru cu nările în vînt,... Haiducul clocoteşte de ură şi mînie. IOSIF, V. 63. Ochii albaştri cu pistrui de aur în ei, nasul cam în vînt şi buza de sus cu o umbră de pufuleţ BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 150. Din şanţ... se repede un căţel murdar, cu coada în vînt. REBREANU, I. 11. Nadina gînguri rîzînd cu nările în vînt id. R. I, 176. Jean rămîne cu nasul în vînt, interzis, speriat, camil petrescu, t. i, 387. A rămas trăsnit, cu bărbuţa sare şi piper aşa în vînt..., avînd aerul să spuie că e un scandal să i se taie astfel cuvîntul id. O. III, 39. Tînărul... trage cu degetul nişte linii închipuite deasupra lui, în vînt. VOICULESCU, P. II, 169. Icoane începură să-i treacă din nou prin minte. Un cal tarcat, cu coama în vînt sadoveanu, o. i, 664. Cu degetele mîinii drepte în vînt schiţa gestul execuţiei pe claviatură. CĂLINESCU, B. I. 56. Lumea de pe sală întorcea capul înspre ea, dar mai cu seamă o pironea avocatul.., om ca de patruzeci de ani, înalt, ... cu nasul în vînt. id. S. 175. Maestrul Gigei, cu profilul în vînt, cu surîsul inalterabil de Giocondă, bătea toba cu degetele pe masă. vinea, l. i, 36, cf. dl, dm, m. d. enc., dex. Zbura vesel pe pămînt, Narea-n vînt şi coama-n vînt. ALECSANDRI, P. P. 91. Are berbecuţ docăi Cu coamele-n vînt, Cu laţă de-argint. densusianu, ţ. h. 220. (E x p r.) A merge (sau a fi) cu nasul în vînt = a fi fudul, mîndru. li cam cu nasu-n vînt. Com. din LOMAN -sebeş, cf. zanne, p. ii, 318. Cu nasu-n şold, cu mîna-n vînt v. nas1 (1); d) loc. adv. aiurea; fără a-şi atinge ţinta. Toată noaptea au dat cu sineţele şi nu cîte unul, ce totodată ca-n chip nemţăsc, strica iarba fără ispravă în vînt M. costin, O. 192. Sîmţind apoi mulţi că în vînt loviră începusă a clipi cîte o ţiră. budai-deleanu, Ţ. 281, cf. LM. Un duel literar trebuie să se termine altfel decît cu focuri oarbe, trase în vînt spre înveselirea ironică a spectatorilor, caragiale, O. iii, 218. Pe fata împăratului o ferea calul de loviturile zmeului; ... cînd vedea că rădica sabia să dea, odată se rădica mai sus decît zmeul şi el da în vînt ISPIRESCU, L. 27. întind puştile şi trag numai ca să-i sperie. Cîteva focuri ce se mai deteră în vînt îi întăriră pe deplin în această convingere. VLAHUŢĂ, S. A. II, 95. Simţind farsa, el... fuge, se ascunde, iar noi tragem dezamăgiţi în vînt. ATILA, P. 188. Avea printre alte obiceiuri excentrice şi acela de a bea singur în pivniţă şi cle a trage apoi ceasuri întregi fără de rost şi în toate părţile, cu 4398 VÎNT - 818 - VÎNT revolverul în vînt. BLAGA, Z. 249, cf. DL. Trăsese focurile de armă în vînt, ca să-şi vestească sosirea. VORNIC, p. 218, cf. DM, M- D. ENC., dex; e) 1 o c . a d v . în gol, fără ţintă. N-au mai zis nimic, ci au stat faţă în faţă şi s-au uitat amîndoi aşa în vînt. SLAVICI, O. I, 84. Cînd i-a spus Flăcăul cel dintîi cuvînt, Ea se uita speriată-n vînt. coşbuc, P. I, 281 ; f) 1 o c. adv. şi adj. în zadar, fără rezultat. Toate aceste în vînt au fost, că bine n-au sfirşit pacea şi au purces oştile. M. COSTIN, O. 66. Ei numai doar durează-n vînt Deşerte idealuri. EMINESCU, O. I, 177, cf. TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., DL, dm, M. D. ENC., dex; g) 1 o c . a d v . iară rost, fără motiv. Nici vorbea cu cineva Decît aşa în vînt numai nencetat îmfricoşa. PANN, E. II, 23/26. Numai de femeia astă simplă, care a ajuns, prin munca ei şi a soţului, la avere, - numai de dumneaei să nu vorbească nimeni în vînt! ap. iordan, stil. 78. 4. (în e x p r.) A-i face vînt = a) a împinge, a îndepărta (izbind, îmbrîncind cu putere); a arunca. Sanda sărise de pe cal, pusese mîna ei de fier în ceafa lui Dragomir, care era aplecat pe marginea stîncii, şi-i făcuse vînt în gol. CARAGIALE, O. n, 327. I-am făcut un vînt de i-a sărit... fesul cît colo. id. ib. rv, 175. Fără să-i dea răgaz a zice nici cîrc, îi puse o piedecă şi-i făcu vînt în cazan. ISPIRESCU, L. 201. [Copilul] îi face vînt [babei oarbe] foarte uşor, ca să nu semene că-i dă brînci, şi-şi ia repede mînile de pe ea. id., ap. TDRG. lorgu deschide uşa de la mijloc, pune mîna în spatele ipochimenului, îi face vînt în odaie şi închide la loc. conv. lit. xv, 114, cf. DDRF. Nevestele... prind un bourel şi... îi fac vînt ca să zboare, marian, ins. 41. II zgudui bine, apoi îl duse pînă la uşă şi-i făcu vînt afară. D. ZAMFIRESCU, A. 41. Ştiu că tu eşti muiere nevrednică, şopîrlă stricătoare şi ticăloasă!... Şi zicînd astfel, îi făcu vînt. Fata căzu grămadă. id. î. 186, cf. alexi, w. Sonda se acaţă de unghiţă şi, atît din ţeche cît şi din mînă, i se face apoi uşor vînt înspre largul apei. ATILA, p. 41. Al doilea joc... trebuie să fi fost spîrnelul: o rotiţă de pămînt sau de os, pusă pe un beţişor, i se făcea vînt cu degetele. ARH. OLT. V, 240.11 luă de spete, îi fieu vînt şi-l împinse spre uşă. ap. TDRG, cf. RESMERIŢĂ, D. Diavolii de copii au găsit o cioară năpîrlită şi... i-au dat drumul pe sub bănci -făcîndu-i vînt spre catedră. CIAUŞANU, R. SCUT. 37, cf. cade. Stoicea făcu vînt copilei în scorbura de var. GALACTION, O. 50. Servitoarea i-a făcut vînt scaunului, cu piciorul, pînă în perete. C. PETRESCU, Ι. II, 230. Le făcu la amîndoi vînt pe uşă. SADOVEANU, O. I, 219. întinse deodată cît putu mai mult mîna pe cotlon în jos, făcînd vînt unui taler rotund de lemn drept în mijlocul ceaunului MOROIANU, s. 115, cf. scriban, d. Punîndu-i piedică îi face vînt în cazan şi fuge. CĂLINESCU, Β. 52, cf. DL. Văzînd că Ilie nu vrea să se despartă de pearca lui de pălărie, Anghel... i-o luă din mînă şi-i făcu vînt pe un dulap, preda, D. 98, cf. 117, DM. Făcîndu-i vînt, îl aruncă în sus peste vîrfurile suliţelor, ist. T. I, 24. Se agaţă cu mîinile de crengi, trage de ele ca să facă vînt bărcii, bănulescu, i. 12. [Gardianul] se opreşte în dreptul celulei 18, deschide greu uşa, cască şi-mi face vînt înăuntru. STEINHARDT, J. 76, cf. M. D. ENC., DEX. Se duse pe la spate, pe-afară, şi-i făcu vînt în curtea palatului STĂNCESCU, B. 281. îndată... ce fata a văzut pe babă pe lopată... i-a făcut vînt în cuptor, şez. i, 234. Buzduganul zmăului se izbeşte în poartă..., dar Sărilă mi-l prinde şi, cînd mi-i face vînt odată, ţi-l zvîrle de opt mile de loc în urma zmăului ib. Π, 52. Repede îi făcu şi lui vînt în apa cea adîncă. furtună, c. 15, cf. zanne, ρ. n, 510; b) a izgoni, a pune pe fugă; a expedia, a alunga. Cînd o pleca, dă-mi de veste... fă-i vînt degrabă. CARAGIALE, O. vi, 193. l-am făcut, măicuţă, vînt [duşmanului], L-am scos de tot din ţară. COŞBUC, Ρ. Π, 59. Stăpînu-său îi făcu vînt: - Hai, cară-te. D. ZAMFIRESCU, T. S. 28. Ce să facă bietul om? Nimic alta, decît să facă vînt fetei de-a doua, după cîştig. pamfile, S.T. 171, cf. id. J. m, 96. Le-am dat şi un cinci franci de parale şi le-am făcut vînt. C. PETRESCU, R. DR. 133. Dă ne ducem la prefect, ne trimete la potropop, dă mergem la potropop, ne face şi el vînt la Mitropolie. STĂNOIU, C. L 18. îi povesti scurt toată întîmplarea şi-i făcu vînt acasă, voiculescu, p. i, 31, cf. n, 43, iordan, STIL. 333, SCRIBAN, D. Nici patronilor nu le convenea să se grăbească a scoate lucrători noi... De aceea, îi ţineau un an, un an şi jumătate şi le făceau vînt. PAS, Z. I, 259. Se întindea la vorbă cu oamenii din baterie pînă cînd un ofiţer; ori altul, îi ficea vînt. id. ib. ΠΙ, 212, cf. DL, DM, M. D. ENC., dex; c) (rar) a înălţa (în rang). Cf. scriban, d. A da vînt = a da impuls, a stimula (1). Doamne, dă vînt vremii să treacă mai iute. VLAHUŢĂ, ap. TDRG. Ştie că toate elementele c-o ambiţie estravagantă de-a parveni sînt naturalmente eterogene şi că a le da vînt, precum le dă, înseamnă a înstrăina ţara? EMINESCU, O. XIII, 236. A da (sau a face) vînt (sau un vînt) cailor = a face să meargă caii cît mai repede (îndemnîndu-i, lovindu-i cu biciul etc.). Cf. pontbriant, d. Acesta îi spuse că se apropie norul ca o flăcăraie; apoi, mai făcînd un vînt cailor, ajunseră la Faurul-pămîntului. ISPIRESCU, o. i, 191 cf. ddrf. Luă hăţurile din mîna vizitiului şi dete vînt cailor, ca să nu scape trenul. D. ZAMFIRESCU, î. 70, cf. CADE. S-a suit cu trăsura în vîrful dealului, a făcut vînt cailor şi de acolo şi-a dat Măria sa împăratul Cioană drumul în eleşteu şi s-a înecat, rădulescu-codin, L. 13, cf. 132. A-şi face (sau a lua, a-şi lua) vînt = a) a se încorda, a-şi lua elan (pentru a sări, pentru a pomi cu iuţeală); a pomi, a se îndrepta (într-o anumită direcţie) cu repeziciune. Deodată calul au pornit La pas, încetişor; Dar cînd au înţăles că n-are frîu strunit, Au prins a mai juca, a merge mai uşor. Apoi luîndu-şi vînt, Sărea, zvîrlea jugînd, Încît pe călăreţ l-au trîntit el jos. DONICI, F. I, 22/14, cf. POLIZU. Cîntă şi plînge, de dor se zvîntă, Pînă aude că cucul cîntă, Şi-atunci în codru îşi face vînt. BOLLIAC, O. 137. Deodată fiara, făcîndu-şi vînt, se repede..., îl ajunge cu laba, îl trage la dînsul şi-l sfişie în bucăţi GHICA, s. 524. In fierbinţeala luptei nu băgai de seamă, îmi făcui vînt şi sării deasupra. GANE, N. II, 110. Moşule, ie sama de ţine bine telegarii ceia, să nu ieie vînt, că laşul ista-i mare şi, Doamne fereşte, să nu faci vro primejdie! CREANGĂ, O. 249. Tînărul îndeamnă calul ţinînd scurt zăbala... Calul ia vînt. CARAGIALE, ο. I, 220. Vedeai broasca sărind în aer ca o minge, făcînd o tumbă, ba şi două dacă-şi lua vînt bine, şi pe urmă căzînd jos drept în patru labe ca o pisică, id. ib. II, 332, cf. vi, 217. Unul din lăutari îl luă în cîrcă şi, cînd îşi făcu vînt, se aruncă drept în slava cerului. ISPIRESCU, 4398 VÎNT - 819 - VÎNT 110- Cocorul îşi luase vînt şi se înălţa ca un turbat. id ap. TDRG. Ca şi cum ş-ar fi luat vînt ca să sară o prăpastie fără fund. delavrancea, ap. tdrg. De ce, în acest ameţitor vălmăşag de cioare şi de pupeze, n-auzi odată puternicele bătăi de aripi ale unui vultur, care să-şi ia v^nt> atras de farmecul înălţimilor? VLAHUŢĂ, S A. H> 382. Aşa şovăiesc şi par a-şi dibui direcţia toate şlepurile mari şi grele cînd se pornesc de la mal, pînă-şi iau vînt, id., ap. tdrg, cf. ddrf. Calul are mai multe năravuri: fornăie, muşcă, zyîrlă, se poticneşte,... îşi face spaimă sau prinde nălucă, ia vînt. DAMÉ, T. 51, cf. BARCIANU. Găinuşa îşi ia vînt şi, zburind, se învîrteşte ca o sfîrlează. marian, ins. 26, cf. alexi, w. încovoind cît mai tare beţigaşul, sfoara se întinde, scapă din cocîrlonţ şi săgeata îşi face vînt drept în sus. PĂCALĂ, M. r. 420. îşi făcu vînt spre lugerul înalt, subţire... al unui crin. GÎRLEANU, L. 31. Dacă ţi-o apleacă [ţechea], salt-o iarăşi; n-o lăsa pe apă, orizontal, căci îşi ia vînt. ATILA, p. 73. Eu făcîndu-mi vînt, sării, iar Pisicuţa zbură peste lărgimea îngustă a apelor. HOGAŞ, DR. I, 299. Îşi făcu vînt şi, cu un pas urieş, ca pentru dînsul, se răpezi spre ladă. id. ib. 254, cf. resmeriţă, d, şăineanu, d. u., CADE. Căscam gura la ofiţerii muiaţi în aur ce-şi făceau vînt din uşa salonului. BRĂESCU, A. 102. Teancuri de plătici... se încordează..., îşi fac vînt şi cad, plescăind, înapoi, voiculescu, P. I, 30. Scoate cu hotărîre mînile din buzunarele pantalonilor, îşi îndeasă bine pînă la urechi o pălărie pleoştită ca o ciupercă, şi îşi face vînt în fierărie, sadoveanu, O. I, 115. Bădiţa Toader îşi zvîrli acolo pe pod straiele de pe el, se înălţă pe parmalîc, îşi făcu vînt, căzu drept în picioare pe luciul apei şi se cufundă ca o săgeată, id. ib. 687. Un tinerel făr’ de mustaţă, cam întunecat la obraz, îşi făcu vînt în şaua unui harmasar murg. id. ib. IV, 197, cf. IORDAN, sm. 333. Libariul cînd «stă» pe piatră, se tot pleacă, de parcă-şi face vînt să zboare. BĂCESCU, PĂS. 324, cf. SCRIBAN, D. Patru din noi trebuia să sărim din tren de pe platformă, în acelaşi timp ceilalţi... şi-au făcut vînt pe ferestre. ARGHEZI, S. XVI, 208, cf. DL, DM, M. D. enc., dex, com. marian. Văzînd calu că nu mai are încotro, îşi mai strinse o dată puterile şi-şi făcu vînt. STĂNCESCU, b. 174. S-o vînzolit ei acolo, cît s-o vînzolit Şi într-o vreme porcul ş-o făcut vînt spre pădure. VAsiLiu, p. l. 52, cf. alr sn n h 360/537; b) a-şi lua avînt, a se avînta. Cf. cihac, i, 315. Rivalităţile pentru domnie, acea cangrenă care roase şi mîncă în curînd toata virtutea ţărilor române, îşi face vînt îndată după moartea însemnatului domn, aruncînd în dezbinări şi lupte ucigătoare partidele din Muntenia. XENOPOL, I. R. DI» 95. Zugrăvirea mediului se reduce, se potoleşte, se retrage, pentru a face loc acţiunei ce-şi ia vînt şi care se ridică pînă la un sfirşit în cel mai pur stil vechili pînă la un omor politic şi-o moarte pe scenă. SĂM. VIII, 186. Cînd văzu că Agalidi se uită la el, îşi făcu vînt şi se aruncă într-o frază amabilă. AL. PHILIPPIDE, S. II, 49. A-şi lua vînt = a) (şi, popular, în forma a da vînt) a ^ pe punctul de a trece la o acţiune. Simţea el de ajuns că ţăranii fierb şi tot îşi iau vînt să facă ceva. Rebreanu, r. II, 66. Turcilor, spahiilor, Nu daţi vînt săbiilor Pîn’a nu mă plăti eu De Ghemiş, fratele meu, Cu o palmă ce mi-a dat Cînd bărbatul m-a luat. alecsandri, P. p. 131; b) a deveni încrezut, a-şi exagera meritele. N-ar fi stricat să-l mai fi domolit ceva pe Voicu, prea şi-a luat vînt, umblă cu capul pe sus. preda, d. 109. A(-şi) da vînt = a (se) legăna, a (se) balansa. Teiul vechi un ram întins-a, Ea să poată să-l îndoaie, Ramul tînăr vînt să-şi deie Şi de braţe-n sus s-o ieie. EMINESCU, O. i, 122. Codrul vînt să dea Frunzişului veşted, id. ib. 225. A-şi da vînt gurii = a vorbi vrute şi nevrute. Sfinţia sa, care îi spusese de multe ori, cînd se afla în toane rele şi-şi da vînt gurii, că e o belea pe casa lui,... nu pierdu prilejul a-şi arăta răutatea şi mojicia. VLAHUŢĂ, S. A. II, 50, cf. BARCIANU, ALEXI, W., TDRG. 5. (Învechit, rar) Veste1 (1), ştire (2). Mi-au venit un vînt. LB, Cf. BARCIANU. 6. (Muz.; învechit; calc după fr. instrument à vent, în sintagma) Instrument de vînt = instrument de suflat. Inventară mai tîrziu şi oamenii instrumente, unele de lemn, altele de metal, unele de vînt cu ţeve şi altele de atingere cu coarde. HELIADE, O. Π, 371, cf. polizu. în acest conservator se studie muzica în toate specialităţile, dar renumele lui şi l-a dobîndit de la muzica instrumentală, iar mai cu seamă de la instrumentele de vînt. FDLIMON, O. Π, 121, cf. COSTINESCU, ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. u., CADE. Aveau instrumenturi de vînt ugabul, ce va fi fost naiul, nehilul sau fluta, din trestie au din corn. BARBU, PRINC. 99. 7. (învechit, rar; calc după fr. prendre le vent, în e x p r.) A lua vîntul = a determina, cu ajutorul clinilor de vînătoare, locul în care se află vînatul. Vînătorul se opreşte: „Jos, copii, pe brînci cu toţii! Auziră-ţi şuieratul Caprei negre printre stînce? Ne-au ulmat; dar sînt aicea. Drept l-aninători vă duceţi, Şi vedeţi de le luaţi vîntul Ca nici una să ne scape!” ap. ODOBESCU, s. m, 91. II. (Eufemistic) Gaz intestinal (eliminat prin anus); acumulare excesivă de gaze în stomac şi în intestine. Cf. LB. Nu se poate întîrzia şi opri slobozirea vîntului şi a udului, ce sînt înainte mergătoare a mistuielii, ci trebuiesc îndată, după cea întîi înştiinţare, slobozite. EPISCUPESCU, PRACTICA, 145/5, cf. 144/12, I. GOLESCU, C., POEN. - AAR. - HILL, V. n, 798V31. Slăbeşte foarte tare stomahul şi este necontenit asuprit de vînturi şi de spasmi. VASICI, M. n, 15/23. Articolile ce umflă pîntecile şi pricinuiesc vînt, adică: năutul, bobul, fasolea, lintea. POV. HOL. 7/9. Mai toate legumele, mai vîrtos prin hoaspea lor, produc în pîntice aer flogogon, numit şi flaturi sau vînturi, uneori însoţite şi cu dureri colice. CORNEA, E. Π, 191/4. Acidul carbonic care se dezbrănează din nutreţul cel verde produce meteorizaţia, adică umflarea cu vînt a maţelor care devin atunci ca nişte băşice, brezoianu, A. 574/18, cf. parab. 212, polizu, COSTINESCU, BARCIANU. O dată cu aceste materii ies şi gazuri (vînturi), după care copilul se linişteşte. BIANU, D. S. Mărgeaua vîntului se poartă şi în contra „vînturilor”. GRIGORIU-RIGO, Μ. p. i, 49. Intestinele sînt la unii umflate de gazuri (vînturi). ap. TDRG, cf. RESMERIŢĂ, D. Anghelica e aţîţătoare de poftă de mîncare şi liniştitoare a durerilor de pîntece, pentru pătimaşi cari au mistuirile grele, cu rîgîieli şi cu vînturi. voiculescu, L. 56. Ceaiul de frunze şi vîrfuri de busuioc e bun pentru cei ce sufăr de stomac, cu mistuiri grele şi vînturi. id. ib. 86. Se 4398 VÎNTA - 820 - VINTES C aducea calul de spinare sub greutatea lui, da drumul la vînturi pe sub coadă. STANCU, D. 110. Acestor fenomene li se adaugă de la început vărsături, mai tîrziu sughiţ, oprirea scaunelor şi a vînturilor. belea, p. a. 171, cf. 173, URSU, T. ş., DSR. 0~nţeapă cu sula, atunci iese vîntu. alr π 4 224/574. OCompus: (Bot.; regional) vîntui-calului = gogoaşă (Globaria gigantea). Cf. borza, d. 193, 302. III. 1. (Regional; mai ales la pl.) Fiecare dintre despărţiturile din interiorul unei sobe, făcută din cărămizi, prin care circulă fumul înainte de a ieşi pe horn (Drăguşeni - Paşcani). Cf. glosar reg. 2. (Regional; cu sens neprecizat, probabil; în sintagma) Vînturile uşii = deschizături pentru aerisire în tăblia unei uşi. Cînd l-au mai stupit de vreo cîteva ori, s-a desprins necuviosul, şi s-a dus prin vînturile uşii cu colbu-ntr~însul. furtună, v. 13, cf. 93. 3. (Rar) Crăpătură, fisură longitudinală în lemn, în piatră etc. Cf. tdrg. IV. (Astron.; în sintagma) Vînt solar = flux continuu de particule (în special protoni) emise de Soare. Cf. M. d. ENC., DREV, V. BREBAN, D. G., DEX2. - PL: vînturi, şi (învechit) vînture, (învechit şi regional, m.) vînţi, vinţi. - Voc. şi: (învechit şi regional) vînte, vinte. - Lat. ventus. VÎNT vb. I. R e f 1. (învechit, rar) A se mîndri (4), a se făli. Cf. budai-deleanu, lex. Neamuri... A căror merituri nu să-închiee In hîrtii cu slove-înaurite, Carii nu să laudă-în pargamine, Nici să vîntă-în vrednicii străine, id. ο. Π, 142. Acum nepoţii vezi cu ce mărime Să vîntă, ca cînd viţa le-ar purcede De la Balambir, vestit din vechime Craiul hunilor, id. ib. 273. - Prez. ind.: vînt. - Cf. it. v a n t a r e. VÎNTĂ1 s. f. (învechit; în limbajul religios) Sprijin, ocrotire; mîntuire, scăpare; nădejde. Tu să-m fii Dumnedzău şi scut tare, Năzuinţă, casă de scăpare. Tu-m eşti, Doamne, tărie şi vîntă (scăparea mea eşti tu biblia 1688, în tări tur a mea eşti tu B 1938), Cu a ta putere cu cea svîntă. DOSOFTEI, O. I, 69. Hie-ţ, Doamne, mila ta cea svîntă, Preste noi, precum te-am avut vîntă (în ce chip am nădejduit pre tine biblia 1688, precum am nădăjduit şi noi întru tine B 1938). id. ib. 75. Am strigat cu rugăminte Cătră tine, Doamne svinte, Ş-am grăit că tu-m eşti vîntă (tu eşti nedeajdea mea biblia 1688, tu eşti scăparea mea B 1938), De-m eşti sorţ şi parte svîntă. id. ib. 317, cf. 77, 183, 313, 321, TDRG, dr. ii, 792. - Etimologia necunoscută. k - ·} λ VINTA" s. f. (învechit) Glorie, slavă (1), mărire. Mai bine era într-acea clipită, Cînd fui surpat cu mîndra mea ceată Să fiu perit cu totul de-odată!... Căci, măcar muream eu fără vîntă. BUDAI-DELEANU, o. i, 149, cf. id. LEX. Fiule, întâia oară te văd fără vîntă; Totdeauna tu învins-ai cu dreptate sfîntă! asachi, O. I, 172. Oşteanul pasă înainte, spre a cîştiga vînta lui Alexandru Macedon şi a lui Cezar. id. ib. ii, 559, cf. 136, 208, 552, valian, V., CIHAC, I, 316, TDRG, DR. II, 792, SCRIBAN, D. - Cf. it. v a n t o . VÎNTĂ3 s. f. (Ban .; în legătură cu verbele „a avea”, „a fi”) Folos. Cf. F (1884), 67. Am avut vîntă de trai bun. Com. din banat. Ce vîntă are de avere, dacă nu-i sănătos. Com. din oraviţa. Omului ăstida i-i vîntă că-i pre lume. ib. - Etimologia necunoscută. VÎNTĂLÂG s. m. v. vîndălae. VÎNTĂLÂU1 s. η. 1. (Min.; Transilv.) Ciocan de oţel (cu mîner curbat) cu care se bate într-un sfredel pentru a face găuri în peretele unui abataj. Cf. alexi, w., dr. iv, 1 557, cl 1957, 205, viciu, gl. 93, frîncu -CANDREA, M. 43, COm. din CRIŞCIOR - BRAD, PAŞCA, GL. 2. (Regional; în forma vîntrălău) Ciocan mai mare (Roşia Montană - Abrud), viciu, gl., cf. cl 1957,205. - PL: ? - Şi: văntălau (alexi, w., viciu, gl., frîncu — candrea, M. 43), vîntrălău (viciu, gl. 88) s. n. - Din magh. vantolo. Cf. paşca, gl. VÎNTĂLÂU2 s. n. (Prin nord-vestul Transilv.) Cantitate de fîn conţinută într-un car. Cf. tamâs, et. wb., com din fostul judeţ sălaj, paşca, gl. - Pl.: ? - Cf. v î n t ă t ă u. VÎNTĂRAIE s. f. (Prin Bucov. şi prin Mold.) Vîntoasă, v. vîntos (II 1). Ningea, însă aşa un fel de omăt mărunt, ca nisipul, pe care-l mîna vîntăraia înainte, ap. cade, cf, scriban, d., dl, dm, sfc iii, 74, cioranescu, d. et. 9 280, dsr. - Vînt + suf. -ăraie. VÎNTĂRĂTOÂRE s. f. v. vînturător. VÎNTĂTÂU s. m. v. vontatău. VÎNTEĂLĂ s. f. (Regional) Vînturătoare, v. vînturător (II 2) (Salcia - Craiova). Cf. gl. olt. Cînd ierea vînt, nu ne mai trebuia vînteală,... îl vînturam la vînt [griul], id. ib. Vînteala asta este făcut-aşa din blană şi are o manivelă care să-nvîrteşte, şî la capătu maniveli ăîleia avea nişte haripi, care făcea vînt. τ. dial. O. 293, cf. 292. - PL: vînteli. - Vînt + suf. -eală. VÎNTES C, -EÂSCĂ adj. (învechit, rar) Care ţine de vînt (I 1), care aparţine vîntului, care este caracteristic vîntului. Ne muncirăm foarte mult ca să josim vetrelile şi vîrslind... să ne apropiem de ţermuri; dar în deşert ne fu toată osteneala, căci nu puturăm birui puterea vîntească. GORJAN, H. IV, 98/3. - Pl.: vînt eşti. - Vînt + suf. -esc. 4410 VÎNTEŞ -821 - VÎNTONA VÎNTEŞ, -Ă adj. (Regional) Care aleargă repede; iute de picior. Cf. cihac, i, 316. Cal vînteş. ddrf, cf. gheţie, R. M., barcianu, alexi, w. Vinteşa Iris a prins-o şi-a scos-o din deasa mulţime. MURNU, I. 96, cf. RESMERIŢĂ, D. ŞĂINEANU, D. U., DL, DM, SFC ffl, 260. - PL: vînteşi, -e. - Şi: vînteş, -ă adj. - Vînt + suf. -eş. VÎNTICÉL s. n. Diminutiv al lui vînt (II); vînt slab; vîntişor, vîntuleţ (1), (rar) vîntuşor, (popular) vînturel (11), (învechit, în Transilv.) vîntucel, (regional) vîntuş, vîntuşel, vîntuţ Cf. SCL 1974, 153. începe a să îndrăgi vatra, pentru un vînticel ce vine de la munte (a. 1693). fn 14, cf. cihac, I, 316. Un vînticel adia, încît de abia îl simţeai. ISPIRESCU, L. 246, cf. ddrf. Un vînticel răcoros vine pe fereastră. JUN. LIT. I, 50, cf. PUŞCARIU, ET. WB. 178. în fund se ridică nori albi, călătorind în bătaia vînticelului subţire, răcoros. iorga, ap. cade, cf. RESMERIŢĂ, D., SCRIBAN, D. Era răcoare, căci adia un vînticel parcă plin de stropi de apă. CAMIL PETRESCU, O. n, 173, cf. DL, DM. Bătea un vînticel călduţ de stepe. BARBU, PRINC. 203, cf. SFC Π, 211, M. D. ENC. 999, DEX, DSR. - Pl.: vînticele. - Vînt + suf. -icel. VÎNTIŞOR s. n. Diminutiv al lui vînt (I 1); vînt slab; vînticel, vîntuleţ (1), (rar) vîntuşor, (popular) vînturel (11), (învechit, în Transilv.) vîntucel, (regional) vîntuş, vîntuşel, vîntuţ. Rrădicară veatrila şi sufla ventişoru şi vîslămu la marrgiri. COD. VOR.2 4774. Rădicară veatrila, suflă vintişor, cîrmuie la margini. CORESI, L. 135/21. Vreme frumoasă, cu un vîntişor răcoros (a. 1694). FN 32. Au început a bate un vîntişor cald (a. 1715). arhiva r. ii, 44/18. Frunzele acelor pomi foarte cu... dulceaţă clătinîndu-să de un... vîntişor. varlaam - IOASAF, 14578. Aburea un vîntişor dulce din toate părţile. DRĂGHICI, R. 80/22. Abia abureşte vîntişor răcoare Dinspre munţi suflînd. STAMATI, P. 275. Sara îşi întinsese răcoroasele sale aripi şi nici un vîntişor nu sufla. conv. lit. π, 66, cf. frollo, v. 614. O coamă răsfăţată de dalbe vîntişoare Părea că-i împletită cu gălbioare flori. BOLINTINEANU, p. I, 198, cf. 208. Era un ger uscat prin luna lui noiemvrie, şi bătea un vîntişor supţire în ziua aceea, de-şi frigea obrazul! CREANGĂ, O. 227. Trăgea un vîntişor care abia adia. ISPIRESCU, L. 6. Veni un vîntişor lin şi uşor, de-i răsfiră pletele, id. ib. 352, cf. ddrf, philippide, p. 63, şez. v, 140. încep a se mişca frunzele copacilor... la suflarea unui vîntişor care din ce în ce se tot înteţea. SĂM. ffl, 653. Un vîntişor prinse a bate printre ramurile sălciilor desfrunzite, iar la mal valurile se loveau de ţărm cu zgomot uşor şi sec. DUNĂREANU, N. 130. Deodată, un vîntişor se ridică şi sparturi albastre se fac răpede... în pînza lăptoasă a norilor. IORGA, P. A. i, 81, cf. TDRG. Trage un vîntişor lin pe lîngă dînsul, şi îndată i-a fost mai uşor, - s-a răcorit. pamfile, văzd. 30, cf. 33, 34, dhlr ii, 85, resmeriţă, E>-, CADE 1 434. Ieşiră într-un vîntişor subţire de miazănoapte. Trecură încet în lungul străzii. SADOVEANU, VIII, 169. Fîlfîia... un vîntişor răcoros dinspre Carul Mare, de deasupra muntelui Rusu. id. ib. IX, 145, cf. dl, DM, SFC II, 211, M. D. ENC. 999, DEX, DSR. Bßte-un vîntişor de sus. HODOŞ, P. P. 88. Se face un vîntişor c-o miroznă ca aceea, de te-mbata, nu alta. VASILIU, P. L. 61. 0 F i g. în tot limanul negrijii vintişorul grijii a nu aburi peste putinţă ieste. CANTEMIR, 1.1.1, 212. - PL: (rar) vîntişoare (TDRG). - Şi: (învechit) vintişor, ventişor s. n. - Vînt + suf. -işor. VÎNTÎRĂTOÂRE s. f. v. vînturător. VÎNTOĂICĂ s. f. (Popular) Vîntoasă, v. v î n t o s (II 1). Cf. BARONZI, L. 126, CIHAC, I, 316, DDRF, philippide, P. 151, barcianu. în Moldova se zice cînd suflă vîntul tare: „Ce vîntoaică mare!” VORONCA, d. I, 337, cf. alexi, w. Tăcu vîntoaica şi era pe mare Senin cu totul şi nevînt. murnu, o. 91, cf. CONV. lit. xlv, 608. Furtuna e numită şi fortună, hală, vîntoasă sau vîntoaică. pamfile, văzd. 45, cf. 37, pascu, s. 119, RESMERIŢĂ, D. O vîntoaică grozavă a scufundat multe vase pe marea. SEVERIN, S. 144, cf. 143, ŞĂINEANU, D. u., BUL. FEL. vn-vm, 111, CIORANESCU, D. ΕΤ. 9 280, SCL 1975,373, mat. dialect, i, 238. - Şi: (învechit, rar) vintoâică s. f. alexi, w. - Vînt + suf. -oaică. VÎNTOAIE s. f. (Regional) Vîntoasă, v. v î n t o s (II1). Cf. philippide, p. 151. îngroziţi de măcel şi plini de spaimă s-au risipit duşmanii, cum risipeşte vîntoaia frunzele codrului întomnat. SĂM. Π, 456, cf. DL, DM, DEX, DSR. Rîndunică, rîndunea..., Du-te-ţi pune rochiţa, Că te arde arşiţa, Te suflă vîntoaiele Şi te udă ploaiele. pop., ap. alecsandri, o. n, 66, cf. alr i 1 979/65, 87. - PL: vîntoaie. - Vînt + suf. -oaie. VÎNTOÂLCĂ s. f. (Prin Mold.) Vîrtej (I 1). Cf. PORUCIUC,E. 193. - PL: ? - De la vînt. VÎNTOASĂ s. f. v. ventuză. VÎNTÔC s. n. (Regional) Vijelie1. în 1911 dete Dumnezeu grindina aceea cît oul de raţă şi veni vîntocul acela mare, de ne lăsă casa descoperită. V. ROM. aprilie 1963, 19. - PL: ? - Vînt + suf. -oc. VÎNTOI s. m. Augumentativ al lui vî n t (11); vînt puternic (cu vîrtej uri). Cf. alr 11 979/90. - PL: vîntoi. - Vînt + suf. -oi. VÎNTON vb. I. T r a n z . (Regional) A răsturna (1) (Sebiş - Vaşcău). Cf. form. cuv. in, 89, 91, 93, 96, L52, 160, com. beniuc. - Prez. ind.: ? - De la vînt. 4421 VÎNTORE - 822 - VlNTOS VINTORE s. m. (Regional) = vântură; stîlp de poartă (Rîmnicu-Vîlcea). lexic reg. 88. - Accentul necunoscut. - PL: vîntorl VÎNTÔS, -OĂSĂ adj., s. f. I. Adj. 1. (Despre starea atmosferică, despre climă sau despre anotimpuri) Cu vînt (I 1); cu vînturi frecvente; (învechit şi regional) vînturos (11), (învechit, rar) vînturatic (1). Cf. budai-deleanu, lex., drlu, heliade, o. π, 316, lb, i. golescu, C., SĂULESCU, HR. I, XXVl/26. Meşterii, fiind temperatura vîntoasă, băgară în seamă o legănare a turnului GT (1839), 81/, cf. poen. - aar. - hill, v. n, 798*/29, iser, polizu, calendar (1860), xi/16, pontbriant, d., frollo, V. 614. Nu-mi prieşte clima ploioasă, neguroasă, vîntoasă care domneşte asupra Parisului în iarna aceasta. ALECSANDRI, S. 197. Anotimp vîntos. COSTINESCU, cf. cihac, i, 316. Toamnă vîntoasă. lm, cf. ddrf, barcianu, alexi, w., puşcariu, et. wb., tdrg. Dacă se visează cai, va urma o vreme vîntoasă. GOROVEI, CR. 368, cf. CADE, SCRIBAN, D. Inmormîntarea n-avusese loc decît în după-amiaza de miercuri, pe o ploaie rece de primăvară vîntoasă. vinea, l. n, 137, cf. dl, dm, cioranescu, d. et. 9 280, m. D. enc., dex, dsr, alr sn hi h 792. ♦ Bîntuit de vînturi (11). Şi-aveau sălaşul Pe culmi vîntoase. MURNU, o. 153, cf. 332. ♦ Fig. De vînt (I 1). Feţele mesenilor se posomoriră; căci pe miazănoapte călare, cu aripi vîntoase,... urla... mama pădurilor cea nebună. EMINESCU, 0. VI, 319, cf. TDRG, ŞĂINEANU, D. u. 2. (Regional; în credinţele populare; despre oameni) Lovit, pocit2, schimonosit de iele; (regional) vînturos (12). V. v î n t u i t (II 1). Dacă Ta tălm culcat, pînă-n Sînjorj, ice că-l suceşte vîntoasăle-ale: îi vîntosu. ALRT ii 137. 3. F i g. (învechit) Nestatornic, schimbător, uşuratic, fluşturatic. Cf. klein, d. 452, drlu, lb, iser. Fiul meu... e cam vîntos şi uşor la minte. F (1872), 290, cf. LM. 4. (Suspect; sens etimologic) Îngîmfat, fadul; fanfaron. Cf. PONTBRIANT, D., LM. 5. (Med.; învechit) Flatulent. Colica flatulantă sau vîntoasă. cornea, E. i, 94/31, cf. 229/16, costinescu. II. S. f. şi (regional) n. 1. Vînt puternic (cu vîrtejuri); (popular) vîntoaică, (regional) vîntăraie, vîntoaie. La vîntoase, mişcarea aerului este foarte tare. Ba cîteodată aşa de tare, cît smulge arburi cu rădăcini cu tot din pămînt, strică turnuri şi căsi şincai, în ŞA i, 639, cf. KLEIN, D. 452, DRLU, LB, ISER, BARONZI, L. 126. Prin aspra vîjîire a cumplitelor vîntoase Către ceruri se înalţă glasuri dulci, melodioase, alecsandri, poezii, 628. Focul nu era încă potolit... fereastra însă deschisă, şi o vîntoasă sufla cumplit pin el EMINESCU, O. vii, 201. Din cînd în cînd vîntoasele se dau vîrtej, adună paie şi frunze şi praf SLAVICI, O. I, 268. Vîntul se preface în vifore şi vîntoase cumplite, cari scot arborii din rădăcini MARIAN, î. 348. Cînd se puşcă, se spînzură sau se îneacă cineva de bunăvoie, atunci trebuie să se schimbe vremea,... să urmeze furtuni şi grindine grele sau vîntoase. id. s. R.2 I, 85, cf. ddrf, barcianu, alexi, W., TDRG. Peste vară vin furtuni cu piatră Şi vîntoase. 1. CR. iii, 177, cf. pascu, s. 78. Furtuna e numită şi fortuna, hală, vîntoasă sau vîntoaică. pamfile, vĂzd. 45, cf. CADE. Mi-s dragi vîntoasele cu geruri, viforniţi larg dezlănţuite, lesnea, vers. 346. Da, încuviinţă bătrînul, ne dă de ştire că vîntoasa a trecut munţii şi lumea a intrat în rînduiala ei SADOVEANU, O. IX, 370. Este... moara lui Popa Nicoară... Putem intra cu caii într-însa pînă ce trece vîntoasa asta. id. ib. X, 34. Ţi-or sufla vîntoase Din caval de oase, Vifore păgîne Singure ţi-or spune De zăpezi şi brume. PILLAT, P. 252, cf. SCRIBAN, D. Unui împărat sărac, zmeii în chip de negură, negreaţă de ciori şi vîntoasă năpraznică îi fură cele trei fete. CĂLINESCU, B. 7. Din acele umede peşteri răbufni o vîntoasă rece, năpustindu-se asupra tîrgului C. PETRESCU, A. R. 6. In fiecare zi, pe vînt prielnic Sau pe vîntoasă aspră, ies în larg. v. rom. noiembrie 1954, 62. Uşa s-a deschis larg, şi o dată cu vîntoasa şi cu ploaia de afară a intrat un soldat mărunt. CAMBLAR, C. P. 147, cf. DL. Mitru goni pe uliţă, ca şi cum o vîntoasă l-ar fi suflat din spate. T. POPOVICI, S. 156. O cetină c-un fir de luminare Şi c-o mărgică smulsă din suman Vestea că, pe vîntoase reci, călare, Din viaţa noastră-a mai trecut un an. LABIŞ, P. 26, cf. DM. Melodia creşte brusc, ca un vîrtej al vîntoaselor de vară. îl iulie 1960, nr. 7, 51, cf. CIORANESCU, D. ET. 9 280, M. D. ENC., DEX, DSR. Spun... alţii că în vîntoasa care mai totdeauna însoţeşte cutremurul... circulă duhurile necurate. ŞEZ. II, 193, cf. în, 82. Cînd vîntul vine repede şi puternic de rupe crăcii copacilor, de strică stoguri şi descopere casele, atunci avem o vîntoasă. id. V, 140, cf. 171. Fata sări înspăimîntată de pe scaun şi privea uimită la acel voinic, care-i sorbea razele din ochi cum soarbe norul mînat de vîntoase lumina răspîndită de soarele din ceruri MERA, L. B. 269. Cu hăiniţă de mătasă Nu poţi ieşi de vîntoasă. ŢIPLEA, P. P. 428, cf. candrea, ţ. o. 53. Cum şedea în păduricea aceea, iată că se stîrneşte o vîntoasă ş-o givomiţă. vasiliu, p. L. 219, cf. 132, com. din tărcăiţa - beiuş şi din deda ~ reghin, alr i 1 231/375, ib. 1 979, alr ii 4 232/346, 514, 537, alr sn m h 788/346, h 792, h 794, alrm sn ii h 614, a v 21, vi 26. O făcut foc în pădure, o vinit un vîntos şi s-o aprins pădurea, pop., în SCL 1979, 97. 0 (Ca termen de comparaţie sau în construcţii comparative) Cei ce cu năvălirea dintîiu, ca şi vîntoasele, toate le strică, cîte le vin înainte, apoi se întoarnă acasă. ŞINCAI, ο. i, 357. Părintele Manoil îşi scutură bărboiul şi năvăli pe uşa crîşmei cu capul înainte, zvîrlit ca de vîntoasă. SADOVEANU, O. i, 576. Pămîntul prindea a dudui în urma lui, sub galopul cailor, sub fuga de vîntoasă a căruţelor. CAMBLAR, N. Π, 249. [Zmeii]... avea o răsuflare ca o vîntoasă. sbiera, p. 314. Pajura, ca o vîntoasă, se repezi spre răsărit, ca să găsească pe cel ce i-a scăpat puii ŞEZ. n, 207. 0 F i g . Vîntoasa neliniştilor celor mai grele trecuse şi toţi ai mei se regăseau oarecum mai potoliţi, ca după o trudă. SADOVEANU, O. xvn, 565. 0 Expr. (Regional) Ce vîntoase te aduce ? = ce vînt te aduce, v. vînt (11). Ce vîntoase te aduce aşa de-a hăţul? rev. IST. iii, 149. 2. (în credinţele populare; la pl.) Iele. Nu departe de Cetatea Neagră Era vestit din zile bătrîne Un codru... Lăcuit mima de mîndre zîne, Ce să zic măestre şi frumoase, Cele tari, ba şi cele vîntoase, Adecă cele ce, de cu sară Pană tîrziu cătră miazănoapte, Prin văzduh cîntînd joacă şi zboară Ş-osăbite pricinuiesc fapte. 4423 VÎNTOŞELE - 823 - VÎNTUI budai-deleanu, O. i, 59. De bună samă! (grăind cu sine) Iară-împresorară cele vîntoase Pe stăpînul! zieu, nu-mi pare bine! De cîndu-l ştiu, aşa spulbăroasă Cugete eu n-oblicii la dîns! De bună samă, iară l-au prins. id. ib. n, 48. Spancioc!... tu eşti lunatic, ţi-e frică de strigoi, De iele, de vîntoase, de stafii, de moroi. ALECSANDRI, O. vi, 645. Se duseră cum se duce năluca cînd umblă vîntoasele şi gonesc în miezul nopţii pricolicii. SLAVICI, P. 31. Mărţişor... s-a dus la vîntoase, cari erau nişte zîne rele şi... mînioase pe baba Dochie. MARIAN, s. r.2 i, 292, cf. id. î. 445. Vin apoi vînturiţele (vîntoasele) şi vînturesc copilul... In contra vîntoaselor astupă toate găurile de la casă, înfaşe copilul şi-i astupă şi capul reteganul, ap. densusianu, ţ. h. 234, cf. ddrf, enc. rom., BARCIANU, CANDREA, F. 158, TDRG. Marţi seara luă uşa din ţiţini, luă fata de mînă şi începu a mi-o învîrti, de gîndeai că vîntoasele o întorc. PAMFILE, duşm. 113, cf. 260, id. s. v. 23, resmeriţă, d., şăineanu, d. u., CADE, DA nb 451, SCRIBAN, D. Printr-un pustiu de nisip vîntoasele aşteaptă vîrcolacii. CĂLINESCU, B. 95, cf. dl, DM, CONTRIBUŢII, ΙΠ, 14, CIORANESCU, D. ET. 896, M. D. ENC., DEX, DSR, L. ROM. 1989, 147, ZÂNE, P. VII, 19, chest. v 180/66, alrt II137, alr π 4 232/64, 219, 250, 272, 279, 284, 325, 362, 365, 574. 0 (In descîntece) Cînd a fost La mijloc de cale, De cale şi cărare, L-au întîlnit vîntoasele Şi frumoasele. TEODORESCU, P. p. 360. Cînd o fost La mijloc de cale, De cale şi cărare L-o tîlnit vîntoasele Şi cu frumoasele. MARIAN, D. 1. Om lua cruşe d'e bosîioc în mîna dreaptă... ş-om stringe dzînele, bunile, vîntoasăle, frumoasăle. pîrvescu, c. 82. Nu fe văieta, Că eu pă tăţ oi striga. Tăie iroasele, Şî vîntoasele, Şî moroii, Şî stngoii. T. PAPAHAGI, M. 129. Mă duseiu pe cale, Pe cărare, şi-mi ieşi Vîntoasele-n cale Da mă izbiră, Da mă trîntiră Şi vînile de la dreapta Le desclintiră. izv. XXI, 147. 0 (în imprecaţii) Umfla-te-ar vîntoasele! voronca, d. i, 338, cf. pamfile, văzd. 51. Du-te-n vîntoase! alr ii 4 232/325. 3. (Prin Transilv.; la pl.) Primele nouă sau douăsprezece zile ale lunii martie, în care vremea este adesea foarte schimbătoare; zilele babei, v. babă. Cum încetează baba Dochie sau mai bine zis babele, numite în Transilvania şi vîntoase, îndată se încep moşii, marian, S. R2 ii, 310. ♦ (Prin Maram.; în sintagma) Sărbătorile vîntoasălor = „joile după Paşti”, alr ii/i mn 112, 2 834/362. - PL: vîntoşi, -oase. - Lat ventosus, -a, -um. VÎNTOŞELE s. f. (pl.) 1. (Regional) Vîntoase, v. vîntos (II 1) (Iapa - Sighetul Marmaţiei). Cf. alr i 1 979/354. 2. (Prin Maram..; în credinţele populare) Vîntoase, v. vîntos (II2). Cf. lexic reg. 13. - Vîntos + suf. -ea. VÎNTOZITÂTE s. f. (învechit) Acumulare excesivă de gaze în stomac şi în intestine. Cf. heliade, o. ii, 316, prot. - pop., n. d., pontbriant, d., frollo, v. 135, COSTINESCU, LM, SCL 1950,61, l. rom. 1988,33. - Scris şi: vîntositate. HELIADE, O. ii, 316, pontbriant, d., FROLLO, v. 135. - PL: vîntozităţi. - Şi: (învechit, rar) ventozitâte s. f. prot. - pop., n. d., scl 1950,61. - Din it. ventositâ, lat. ventositas, -atis (adaptat după vînt). VINTRĂ s. f. v. vintre. VÎNTRĂLĂU s. n. v. vîntălău. VINTRE s. f., s. n. v. vintre. VÎNTREĂ s. f. v. vetrelă. VÎNTREĂLĂ s. f. v. vetrelă. VÎNTRÉL s. m. v. vînturel1. VÎNTRELĂ s. f. v. vetrelă. VÎNTRI vb. IV v. vetri. YÎNTRU s. n. v. ventru. VÎNTUCÉL s. n. (învechit, în Transilv.) Vîntuleţ (1). Acolo vezi tot zile sărine Şi ceriu limpede, fără nuori, Vîntucele drăgălaşe, line Dulce suflînd prin frunze şi flori, budai-deleanu, o. i, 251. Mintea... E ca şi-o peană-uşoară Care-anevoie-într-un loc se ţine: Măcar ce vîntucel o răpeşte Şi-apoi cine ştie-unde să trezeşte. id. ib. n, 37, cf. contribuţii, m, 39. - PL: vîntucele. - Vînt + suf. -ucel VÎNTUÎ vb. IV. I. 1. Intranz. impers. (Popular) A fi, a sufla vînt (11) puternic (cu vîrtejuri), a fi furtună. Cf. valian, v., polizu, pontbriant, d., frollo, v. 614. A vîntuit toată noaptea. COSTINESCU, cf. ddrf. Cînd pornesc furtunile se zice că vîntuieşte. pamfile, văzd. 46. Afară vîntuia şi ploua, vinea, l. ii, 158, cf. dl, sfc iv, 125, 141, alr sn m h 792/219. ♦ Intranz. unipers. (Despre vînt) A sufla cu putere, vijelios. Cf. dl, dm, m. d. enc., dex, form. cuv. ni, 152, 160. 0 Fig. Pară de răzvrătire a prins să vîntuiască. popa, v. 191.0Tranz. unipers. (Intr-un descîntec; cu subiectul „vînt”) Ş-am văzut vîntu bătînd, Vîrtejurile ridicînd Şi zidurile pornind,... Vîntui toate vîrtejurile înaintea cerului sus, Şi pe Dumnezeu îl mînie. PĂSCULESCU, L. P. 138. 2. R e f 1. pas. (învechit, rar; despre nave cu pînze) A fi pus în mişcare datorită vîntului (I 1). Învîntă corabia (îi întinse pînzele) şi, coprinzîndu-o un vînt repede, se vîntui (o porni vîntul) şi în puţine minute o perdui din ochi. GORJAN, η. Π, 7/28. 3. R e f 1. (Prin Mold.) A se zvînta, a se zbici (din cauza expunerii la vînt). Cf. chest. v/88 supl., alr i 1 811/387, 394. II. Tranz. fact. (Prin Mold. şi prin Bucov.; în credinţele populare; subiectul este „vîntul rău”; complementul indică fiinţe, mai ales oameni) A face să se îmbolnăvească, a face să paralizeze, să ologească; (în special) a face să devină nebun (2), smintit2, ţicnit. 4436 VÎNTUIALĂ - 824 - VÎNTURA Aceste vînturi bat numai anumite locuri şi, dacă se întîmplă că prin acele părţi dau peste oameni, îi vîntuiesc, adică îi înnebunesc, îi muţesc, le iau vreo mînă sau vreun picior. PAMFILE, VĂZD. 44. Aceasta se întîmplă nu numai cu oamenii, ci şi cu tot soiul de animale. Şi peste dînsele dacă dau vînturile, le vîntuiesc, şi astfel dobitoacele iau cîmpii şi se tot duc. id. ib., cf. CADE, DL, DM, CIORANESCU, D. ET. 9 280, M. D. ENC., DEX. 0 Refl. Omul peste care dau vînturile rele se vîntuieşte. ŞEZ. V, 142. III. Refl. (Regional; despre piatră) A se crăpa, a se fisura cu uşurinţă (din cauza expunerii la vînt). Piatra de Tarcău nu mai este bună, fiindcă se vîntuieşte uşor. Com. din piatra-neamţ. - Prez. ind. pers. 3: vîntuieşte . - Vînt + suf. -ui. VINTUIALĂ s. f. 1. (Prin Mold.; în credinţele : populare) Sminteală, ţicneală (cauzată de „vînturile rele”). Omul peste care dau vînturile rele se vîntuieşte (are vîntuială). şez. v, 142. 2. (învechit, prin Transilv.) Numele unei boli care apare la păsări. Vinarsul atîta ajuta, cît după aceea nu le strica nemic urzicatul, de carele almintrelea tare pier puii cei de curcă. Cînd le ieşea mărgelele, iarăş îi spăla cu vinars de drojdii pre grumazi, şi nu aveau nici o vîntuială. economia, 110/8. - Vîntui + suf. -eală. VÎNTUIERĂTOÂRE s. f. v. vîntuietoare. VlNTUIETOÂRE s. f. (Regional) Momîie (1) (Moisei - Vişeul de Sus). Cf. alr ~m II h 822/236. - PL: vîntuietori. - Şi: vîntuierătoăre s. f. alr - M mh 822/236. - Cf. vînturuietoare. VÎNTUÎRE s. f. (învechit) Faptul de a vîntui (11); suflare puternică a vîntului; furtună, vijelie1. Cf. polizu, pontbriant, d. - Pl.: vîntuiri. - V. vîntui. VÎNTUÎT, -Ă adj. I. (Popular) Care este bătut de vînt (11) puternic, vijelios. Cf. pontbriant, d., resmeriţă, d. Prin păşuni,...pe podişuri, creste, coame şi coaste domoale din etajul alpin superior, în staţiuni vîntuite. FLORAR. P. R. XI, 707. II. 1. (Mold., Bucov. şi prin Transilv.; în credinţele populare; despre oameni) îmbolnăvit, lovit de apoplexie; (în special) smintit2 (1), ţicnit, sucit2 (6) (din cauza „vînturilor rele”). Cînd cineva nu e destul de cuminte, se zice că e vîntuit. voronca, ap. CADE, cf. TDRG. Moşierii vasluieni... îl categoriseau cum că i-ar fi lipsind o doagă. Prietinii gazdelor mele, proprietari din marginea ţinutului Fălciu, întrebuinţau altă expresie populară: „să ştiţi că-i cam vîntuit”. sadoveanu, Ο. XVI, 359, cf. DL, DM, DEX, com. MARIAN, IZV. XXI, 144, CHEST. V 118/66 supl., a v 14. ♦ (Prin Bucov. şi prin Maram.; despre oameni) Nebunatec (2); uşuratic; aiurit. Cf. şez. ix, 149, com. din zahareşti - suceava, l. rom. 1961, 569, ib. 1963,156. 2. (Regional; în credinţele populare; despre cai) Buimăcit, ameţit, năuc, cu mersul nesigur, împleticit (din cauza „vînturilor rele”) (Rebrişoara - Năsăud). Cf. dr. v, 239. ♦ (Regional; în credinţele populare; despre cai) Care s-a sălbăticit, care a devenit greu de stăpînit (din cauza „vînturilor rele”) (Colibiţa - Sîngiorz-Băi). Cf. DR. v, 239. ♦ (Regional; despre animale, mai ales despre cai) Nărăvaş (Pîrteştii de Jos - Solea). Cf. L. rom. 1963,155. ♦ (Regional; despre oi) Capiu (Tîrgu-Neamţ). Cf. a vi 9. ΠΙ. (Prin Mold. şi prin Bucov.; despre piatră) Care se crapă, se fisurează cu uşurinţă (din cauza vîntului sau a gerului). Piatră vîntuită... care are despicături, care se poate lesne desface. Com. marian. Se vede că piatra era vîntuită că, după prima iarnă, două trepte au crăpat. Com. din piatra-neamţ. - Pl.: vîntuiţi, -te. - V. vîntui. VlNTUL vb. I v. ventula. VÎNTULEŢ s. n. 1. Diminutiv al lui vînt (I 1); vînt slab; vînticel, vîntişor, (rar) vîntuşor, (popular) vînturel1 (11), (învechit, în Transilv.) vîntucel, (regional) vîntuş, vîntuşel, vîntuţ. în arşiţa căldurei, cînd vîntuleţu-adie,." Eu parcă-mi auz scrisul pe sus cu vîntu-n zbor. heliade, o. i, 187, cf. valian, v., polizu, petri, v., pontbriant, d. Vîntuleţul, ce-adiază printre viţe de lăstar, Rămîne fără putere în faţa unui stejar. HASDEU, r. v. 158, cf. frollo, v. 614, cihac, i, 316. La zgomotul uşure de-aripi de vîntuleţe, La freamătul cel vesel al sărutării lor, La flacăra suavei, eternei tinereţe, Răpit de fericire într-un suspin să mor! BOLINTINEANU, P. I, 191. P-ale vîntuleţe cu line aripioare Ca un miros de roze în spaţiu voi să zbor. id. o. 199. Se auzea... susurul alene al vîntuleţului de vară. ODOBESCU, S. I, 140. Soarele şi un vîntuleţ zbiceau văile. DELAVRANCEA, O. I, 19, cf. DDRF, barcianu, alexi, w. Un vîntuleţ uşor mîngîia frunzele salcîmilor. dunăreanu, n. 20, cf. tdrg, pamfile, văzd. 53. dhlr i, 253. Da’ cînd ieşi pe măgură, măi tete, mima te pomeneşti c-un vîntuleţ subţire, care te taie pîn * la oase. AGÂRBICEANU, O. I, 16, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Secara de alături, tremurată de vîntuleţ; cîntă înainte în urechea lui. POPA, V. 70, cf. SCRIBAN, D. Bătea un vîntuleţ de primăvară. BENIUC, M. C. I, 213, cf. DL, DM, SFC H, 211, SCL 1969, 407, M. D. ENC. 999, DEX, DSR. Pe la amiaz, trimite mama-pădurii un vîntuleţ căldicel asupra slujnicei şi o adoarme. MERA, L. B. 19. Pe seară-ncepu un vîntuleţ ş-apăi să răcori. GRAIUL, I, 252. Vîntuleţ, răcoritor, Răcoreşte ş-al meu dor. FOLC. TRANSILV. Π, 133. 2. (Art.; prin Olt. şi prin Munt.) Numele unui dans popular; melodia după care se execută acest dans. Cf. varone, D. 153, id. J. R. 53, id. D2. - PL: vîntuleţe. - Vînt + suf. -uleţ. VÎNTUR vb. I. LTranz. 1. (Folosit şi a b s o 1.) (Complementul indică boabe, mai ales de cereale, 4444 VÎNTURA - 825 - VÎNTURA seminţe) A face să cadă de la mică înălţime, în scopul curăţirii de impurităţile uşoare cu ajutorul vîntului (11); a curăţa de impurităţi cu ajutorul unei maşini speciale; (regional) a pălui1 (3). O lopată de vînturat ce aleage griul din pleave. varlaam, C. 22. Nu vîntura în tot vîntul şi nu mearge în toată calea, biblia (1688), 666746. Scuturară, spulbărară, vînturară, pleavele din grăunţe a despărţi cantemir, 1.1. n, 161, cf. 170, anon. CAR* Nu-i trebuiră... nici arie să aducă să puie znopii nici să-i treiere, nici vînt îi trebui să vînture, nici moară să macine (a. 1746). ap. tdrg, cf. klein, d. 452, budai-deleanu, lex. Păpuşoii să fie buni şi vînturaţi bine (a. 1809). ştefanelli, d. c. 345. Mai spune-mi, o Ishomahe, căci trebuie, cînd vînturăm, să alegem boabele din paie. GOLESCU, s. 266, cf. drlu, lb. Astăzi e sfîntul Alisandru, şi am făcut o clacă de şi-a vînturat şi şi-a cărat grîul heliade, o. i, 271, cf. i. golescu, c. Ca la ariie cînd vîntura, gunoaie în vînt să duc. id., ap. ZANNE, P. IX, 49, cf. VALIAN, V., POEN. - AAR. - HILL, V. Π, 7882/5, 798 738. Păluieşte (vîntură) orzul cu lopata (a. 1847). URiCARiUL, x, 404, cf. iser, stamati, v. 727733, 73973, polizu. Această morişcă vîntură, adecă curăţă grăunţele de pleavă, de colb şi de alte trupuri mai grele. I. ionescu, ap. cade, cf. petri, v., pontbriant, d., frollo, V. 614, COSTINESCU, CIHAC, I, 316, LM. Blajina noră migăia prin casă, acuş la strujit pene, acuş îmbăia tortul, acuş pisa mălaiul şi-l vîntura de buc. creangă, o. 4. Cînd ajunse acasă, Chirică treierase, vînturase, măcinase, în sfirşit pusese toate trebile la cale. id. ib. 66, cf. ddrf. O categorie deosebită a lor [a batozelor] o formează maşinile de treierat combinate, cari nu numai treieră, ci şi vîntură, cern şi sortează bucatele, deci, pe lîngă site şi ciur, au şi cilindru de sortat înlăuntrul lor ENC. ROM. I, 425, cf. BARCIANU, ALEXI, w. Mătur pleava şi o samă de paie ce rămîn pe vravul de pîne albă, cînd o vînturi cu lopata. VASILIU, C. 202. Acestea toate sunt curăţite de un alt om, ajutorul celui ce vîntură. PAMFILE, A. R. 215. Un om vîntura şi nu avea vînt cînd îi trebuia, id. VĂZD. 25, cf. DHLR I, 167, RESMERIŢĂ, D., BOCĂNEŢU, T. A. 128, ŞĂINEANU, D. u., SCRIBAN, D. Un gospodar îşi vîntura grîul de pleavă. BLAGA, Z. 22, cf. dl, dm, CIORANESCU, D. ET. 9 280, L. ROM. 1967, 502, m. d. enc., dex, dsr. Grîul se triera, Şi flăcăi îl vîntura, Dimerlia scutura, Harabale încărca Şi la moară le pleca. ALECSANDRI, P. p. 389, cf. HII120. Tot cu fin tocat Şi cu orz pisat, De vînt vînturat. marian, o. I, 99. Douăsprezece iepe Sirepe... Cu copitele treierau, Cu nările strănutau, Grîul că mi-l vînturau, Cu urechile-n saci puneau. De nici căuş nu trebuiau. POP., ap. GCR ii, 336. [Grîul] după ce-l treierarăm fl vînturarăm Şi-n saci îl băgarăm. TEODORESCU, P. p. 140, cf. 62, şez. iv, 228. [Sămînţa] o vîntură cu vînturătoarea cioplită din lemn de salcie, răchită ori plop. BREBENEL, GR. p., Cf. ALR 1925, ALR ii 5 306, ib. 5 311/53, 284, 325, 346, 514, 520, 531, 728, 812, 848, 987, ib. 5 312/386, alr sn i h 81/29, 386, ib. h 89/29, ib. h 90/130, 182, alrm sn I h 65/29. Vîntură cu vînturaşca... după cum aieră vîntu. FD I, 201. Cal cu ce-şi hrăneşte? Orzişor pisat La vînt vînturatu, La lopată datu. FOLC. OLT. -Munt. iv, 16. începem să-l cizvîrlim cu lopata ca să-l vînturăm. t. dial. O. 171. După ce-l vînturăm, rămîne numa grîu limpide şi-l punim în sac şi venim cu el acasă. ib. 189. Vî.nturai vara mălai FOLC. mold. i, 235. Cu nările vînturau, Cu cozile măturau, Cu dinţii sacu ţineau, Cu urechi în el turnau, Nici căuş nu trebuia, ib. 269, cf. T. DIAL. m. I, 421, 462. Este-un iepure şchiop într-un vîrf de plop Şi vîntură bob (Vîntul). GOROVEI, c. 397. 0 (Complementul arată cantitatea) lată, el vîntură aria orzului într-această noapte. BIBLIA (1688), 193747. Cînd vîntul începe să bată domol, însă deopotrivă de tare, vravul scos din îmblătit sau din treier poate să fie vînturat pamfile, A. R. 213. Vravul l-a vînturat Şi-n care l-a-ncărcat FOLC. MOLD. i, 265. Trei spice în mînă c-a luat, în palme le-a frecat, în vînt le-a vînturat, Acasă la jupîneasa gazdă pe masă le-a turnat ib. 304. 0 R e f 1. pas. Voi, necuraţii, ca pleava, De sîrg veţ cunoaşte-vă isprava. Cînd s-a vîntura dintr-are vravul, Vă veţ duce cum să duce pravul DOSOFTEI, O. I, 11. Treierătorii... pot sa strîngă vraful la par pe la chindii şi, de bate vîntul, se vîntură, iar de nu, rămîne vravul pe noapte, învălindu-l bine cu rogoz. I. IONESCU, C. 186/28. După ce se va usca inul cules, se vor sfărîma cu maiul găoacele spre scoaterea sămînţei care pe urmă se va curăţi şi vîntura. LITINSCHI, M. 65/14. După ce aria s-a măturat bine, grîul se ia cu lopata şi se zvîrlă în sus asupra vîntului şi astfel se vîntură. damé, t. 56, cf. 67. După ce vravul vechi s-a vînturat o singură dată, vravul nou se încarcă în saci şi se vinde sau se pune la păstrare. PAMFILE, A. R. 215. Vînturatul acestor grăunţe se face mai rar ca la grîne şi mai des ca la fasole ori cînepă: se iau grăunţele cu baniţa şi se vîntură într-un găletar sau pe un ţol, astfel ca în găletar sau pe marginea ţolului să curgă numai grăunţele, iar pleava să se ducă în vînt. id. ib. 228. La vînturatul bucatelor se întrebuinţează, în unele judeţe din Muntenia, o bucată de plasă, ... cu care se adună pleava, cînd se vîntură bucatele pe arie. BOCĂNEŢU, T. A. 158, cf. ALR II 5 306/53, 228. Fasolea se vîntură cu căuşu. alr sn i h 81/551. 0 Fig. Sînt idei care... cer să fie dezbătute, analizate şi cernute prin sita discuţiunilor publice, pînă cînd, despărţite şi vînturate de orice tărîţe, va rămînea numai grăuntele curat, astfel încît oricine să-i poată preţui cu siguranţă calitatea şi valoarea. ODOBESCU, S. III, 407. Morile vuiau d-a lungul apei, vînturînd prin spiţele lor late talazurile limpezi şi clăbucite de spumă. DELAVRANCEA, O. I, 218. Voind să vîntur nămolul de cuvinte Ce-autorii cei de astăzi au stors din a lor minte... Am dat de pleavă numai, dar vai, nici de-un grăunte! I. NEGRUZZI, S. II, 87. Toată noaptea viscoli... în sat încă n-ajunsesem, Că porni, duium, să vie O viforniţă tîrzie De Păresimi. Vîntura, stîmind gîlceavă, Albă pleavă. BARBU, J. S. 48. Vînturate de mori de vînt, Miresmele fierbinţi ucid. BLAGA, ΡΟΕΖΠ, 339. 0 Maşină de vînturat = vînturătoare, v. v î n t u r ă t o r (II 2). Griul curge aprins, arămiu, pe cele două guri ale batozelor; femeile îl cară cu sacii la movilă, unde de-abia îl pot prididi în patru maşini de vînturat. vlahuţă, S. a. ii, 179. Vînturatul cerealelor se face ... şi cu maşinile de vînturat. enc. ROM., cf. alr - M m h 826/225, nalr - o IV h 621/908. ♦Fig. (Învechit; în limbajul bisericesc) A alege binele de rău, a despărţi pe cei buni de cei răi. Eu vă botez pre voi numai cu apă, iară acela vă va botedza 4444 VÎNTURA - 826 - VÎNTURA cu Duhul Svînt. Acela ţine lopata în mîna sa şi vîntură pleavele din grîu, adecă ştiutoriu de inimi iaste Dumnedzău şi cunoaşte păcătoşii din direpţi; şi păcătoşii osindeaşte-i în focul de veaci} iară direpţii adună-i întru împărăţiia ceriului, varlaam, c. 412. „Eu vă botez pre voi numai cu apă, iar el vă va boteza cu Duh Sflnt şi cu foc. în mîna lui iaste lopata şi vîntură pleava din grîu”; adecă iaste cunoscătoriu de inimi ca un Dumnezeu şi cunoaşte pre cei păcătoşi şi pre cei drepţi. Deci pre cei păcătoşi îi osîndeşte în focul cel de veci, iar pre cei drepţi îi adună la împărăţiia ceriului ΑΝΤΊΜ, O. 66. ♦ Fig. (învechit; cu complementul „vîntul”) A-şi pierde, a-şi irosi timpul. Să înţelegi ce citeşti, că a ceti şi a nu înţelege ieste a vîntura vîntul M. COSTIN, O. 319. 0Compus: (popular) vîntură-vînt s. m. invar. = pierde-vară, v. p i e r d e (Π 6). Ce vînt rău l-a adus pe Baltag în casa ei? ... Un vîntură-vînt! ... Ori vreun scăpat din ocnă! sandu-aldea, u. P. 29. ♦ P. anal. (Complementul indică o materie sub formă de pulbere, o îngrămădire de obiecte mărunte etc.) A ridica în aer şi a lăsa să cadă (împrăştiindu-se). Eu îmi dau duhul, şi el cîntă, vînturînd galbenii din sipet! ALECSANDRI, T. 1 663. A dat Dumnezeu zăpadă nemiluită; şi cade, cade puzderie măruntă şi deasă, ca făina la cernut, vînturată de un crivăţ care te orbeşte. DELAVRANCEA, O. I, 2. Rîdeţi voi... rîdeţi... Da’, vînturaţi banii în mîni şi veţi simţi ce răcoare ţine cînd vă e cald, şi ce cald cînd vă e frig. id. ib. 183, cf. 59. Afară viscoleşte, s-aude lovind în geamuri pulberea de zăpadă, vînturată de jos. VLAHUŢĂ, S. A. iii, 93, cf. id. R. P. 26. Cade zăpada vînturată de un criveţ care te orbeşte. DDRF. Cu mînile tremurînde descuie casele de fier şi vîntură aurul adunat în grămezi. SĂM. i, 52, cf. TDRG. îşi scoate şi vîră ceasornicul, vîntură dintr-o mînă într-alta pionii mîncaţi, ori îşi scarpină cu furie chelia, brătescu-voineşti, p. 183, cf. CADE. Era aur mult, pe care robii îl vînturau cu lopeţile în haznale. SADOVEANU, O. xii, 142. Pe asfinţit s-a iscat o sprinceană de nour negru, de sub care privea cu ură asupra lumii un ochi fantastic şi fioros. Dintr-acolo a venit vîntoasa prevestitoare, vînturînd uriaşe linţolii de pulberi albe. id. ib. XIX, 233, cf. XV, 401. îl găsi Crăciunul cu o punguţă de galbeni pe care o purta... la piele, pe subt cămaşă. De cîte ori putea, se ascundea ca să-i vînture în palmă, să-i facă fişicuri. CAMIL petrescu, O. I, 81. M-am aşezat pe nisip. Şi multă vreme am vînturat nisip. STANCU, R. A. iii, 265. Vîntul sălbatic vîntura zăpada şi o învîrtejea. id. ib. v, 137. [Voinicul], după ce trecu focul tot, apoi vîntură spuza cu pălăria de pe jar ş-aduse calul să mănînce. RETEGANUL, ap. CĂLINESCU, B. 109. 0 F i g . Acolo, la New York, erau alţii mult mai avuţi Puţin le păsa de banii altuia. Iar dacă nu-i poţi vîntura prin faţa ochilor celor ce n-au, ca să le stîmeşti admiraţia, pizma, încovoielile cerşetoriei, la ce folosesc banii, unui om fără alte aspiraţii? V. ROM. ianuarie 1965, 18. 0 Compus: (popular) vîntură-cenuşă s. m. invar. = om fără căpătîi. Cf. pamfile, j. ii, 385, sfc i, 156, form. cuv. i, 43. ♦ F i g . (Complementul indică grupuri, mulţimi de oameni) A împrăştia, a risipi; a spulbera, a nimici. Şi va vîntura pre ei decindea de rîu, pentru căci au făcut desişuri lor, mîniind pre D[o]mnul BIBLIA (1688), 25678. Voiu răsipi Eghipetul întru limbi şi voiu vîntura pre ei pren ţări. ib. 555 759, cf. 374759, 513 728, 6542/53. Sta-va împotriva lor duhul puterii şi ca un vifor va vîntura pre ei şi va pustii tot pămîntul fărădeleagea, şi răotatea va răsturna scaunele puternicilor MINEIUL (1776), 82r7l0. Acest înalt Dumnezeu ... vîntură ca pleava coroanele împăraţilor. ARHIVA R. i, 48/18. Ii plăcea să-nfrunte cu dalba-i vitejie Pe cei care prin lume purtau bici de urgie, Şi mult iubea cînd ţara striga: „La luptă, Dane!” Să vînture ca pleava oştirile duşmane. ALECSANDRI, O. li, 72. Risipite se-mprăştie a duşmanilor şiraguri, Şi, gonind biruitoare tot veneau a ţării steaguri, Ca potop ce prăpădeşte, ca o mare turburată - Peste-un ceas păgînătatea e ca pleava vînturată. EMINESCU, O. I, 148. Mihai... Se-ntoarce şi pleacă spre gloată, Ca volbura toamnei se-nvîrte el roată Şi intră-n urdie ca lupu-ntre oi, Şi-o frînge degrabă şi-o bate-napoi Şi-o vîntură toată, coşbuc, P. I, 205, cf. TDRG, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. u. Doamne, nebunia şi slăbiciunea mea sînt de la acel care ţine în mînile sale văzduhul şi pămîntul şi care împărăţiile ca pleava le vîntură. SADOVEANU, O. X, 248, cf. SCRIBAN, D., DL, DM, CIORANESCU, D. ET. 9 280, M. D. ENC., DEX, DSR. 0 R e f 1. pas. Şi-i va izgoni pre ei şi departe pre ei va goni, ca prahul den paie vînturîndu-se în preajma vîntului. biblia (1688), 4642/10, cf. 658712. ♦Fig. A face să piară, să dispară iară urmă. Hameleonul dzisă: „Şoimul spre amîndoaî monarhiile aive nepriietin şi cumplit vrăjmaş a fi s-au arătat, şi pre mine atîta vreme în rîs şi batgiocură ţiindu-mă, toate şi mai nenumăratele mele slujbe în prav şi în pulbere le-au vînturat CANTEMIR, I. I. Π, 91. Aceasta îţi aduc aminte că, orice aduc italianii pentru nesmîntnicia papei, toate ca pleava le vîntură ceialalţi latini şi nici un crezămînt nu au toate mustrările lor. maior, în şa I, 68. 0 R e f 1. pas. Hanul Gherei carele mazilindu-se au rămas tătarii fără cap, vînturîndu-se Crîm Gherei Sultan prin sfaturile unora din sultani. CANTA, LET. III, 185/12. ♦Fig. (Complementul indică bani) A risipi, a cheltui fară socoteală. Cînd la fiece pas te-ai mîhnit, te-ai scîrbit, te-ai înşelat, cînd în toate părţile vezi un obraz ş-o inimă prefăcută, un prost ridicat la ceruri, un hoţ vînturînd banii publici, o secătură înşelînd mulţimea, ... îndoiala te coprinde în braţele ei cu solzi reci DELAVRANCEA, O. I, 140. Tu ai care cu opt boi, Ai coşer cu păpuşoi, Eu am cal bun de nevoi! Tu ai bani de vînturat, Galbini mulţi de semănat, Eu am numai un topor Care-mi e bun frăţior, alecsandri, P. P. 42. ♦ Fig. (Complementul indică idei, gînduri etc.) A cerceta cu atenţie, a analiza, a cumpăni. Nici iaste dogmă a bisericii carea, cum vom vrea, să nu o credem... însă cine pofteşte şi aceasta a o vîntura şi a o alege mai bine, citească pe Bonfinie. C. cantacuzino, CM i, 72. Privii repede peste toţi autorii de medicină. Căzui pe un scaun. Tot ce ştiam vînturai prin minte. Nimic. Am răsfoit un vraf de tomuri DELAVRANCEA, Ο. I, 248. Celelalte vînturau, dau prin ciur şi prin dîrmon neajunsurile Sultănichei id. s. 44. Nu-i bine să se ştie Cît de lungă viaţa zeii ne-au lăsat ţie ori mie. Nici te încerca zadarnic ceasul morţii să-ţi ghiceşti, Vînturînd cu nerăbdare socoteli babyloneşti. OLLĂNESCU, H. O. 51. Puţea fi un program pentru inteligenţa care vînturase toate ideile. IORGA, P. A. II, 87. 4444 VÎNTURA - 827 - VÎNTURA Am început să vîntur aceastălaltă problemă: Ce pot să fac pentru această nenorocită? De la cine să-i scot dreptatea? Galaction, O. a. i, 153. Gîndurile acestea le-am vînturat toate. CAMIL PETRESCU, T. I, 368. Şapte sate de sub briul Sturului se sfătuiau îngrijorate, vînturîndu-şi amintirile. VOICULESCU, p. ii, 317. Levi Tof vîntura asemenea gînduri şi-şi perinda pe dinaintea ochilor pe jumătate închişi asemenea imagini. SADOVEANU, Ο. XIV, 21, cf. SCRIBAN, d. încruntat îşi vîntura sub ţilindru tot soiul de întrebări şi răspunsuri. C. PETRESCU, A. R. 34, cf. CIORANESCU, D. ET. 9 280. 2. (Popular; complementul indică boabe, grăunţe, mai ales de cereale) A întoarce, a răsturna cu lopata pentru a aerisi, prevenind astfel încingerea, mucegăirea etc. Cf. PONTBRINAT, D., COSTINESCU, CIHAC, I, 316, SCRIBAN, D. Fasolea, ovăzul şi griul cu bobul ca de cafea, cu căruţa şi chila, erau vînturate prin aer de lopeţi în magaziile cu obloanele ridicate în toate zilele săptămînii arghezi, s. xvm, 35. ♦ (într-o ghicitoare) A răscoli, a răsturna (pămîntul). V. ara. Mă suii pe doi scai Şi vedeam doi cai Şi vîntul vînturînd pămîntul (Plugul). GOROVEI, c. 298. 3. (Complementul indică lichide) A vărsa de mai multe ori dintr-un recipient într-altul (pentru a răci, pentru a amesteca etc.). Oala fierbînd şi de mare fierbinţeală peste margini dînd, cu lingura apa vînturînd, deodată cevaşi a să stîmpăra să vede, iară stînd focul neclătit, vărsarea de tot a să potoli preste putinţă ieste. CANTEMIR, I. I. II, 58, cf. I. GOLESCU, C., RESMERIŢĂ, D. E o supă cum n-am mai mîncat... - o vîntură cu lingura. CAMIL PETRESCU, T. II, 83, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. 0 R e f 1. pas. Vutca la îndulcit să se vînture mult, că mai bună să face. MANOLACHE DRĂGHICI, i. 67/21. După ce se capătă zeama colorată, se lasă de se răceşte bine sau se vîntură dintr-un vas în altul pamfile - lupescu, CROM. 53. Laptele dulce se pune în putini speciale ... Cel fiert se vîntură bine pînă ce se răceşte şi numai după aceasta poate fi turnat în putini. STOIAN, PĂST. 59. Cînd amestecul clocoteşte... se vîntură cu ajutorul unor vîsle de lemn. ghelase, u. p. ii, 366, cf. DL. Se mai vîntură de cîteva ori, ca să nu prindă pieliţă deasupra. S. marin, C. B. 289. Se fierbe laptele de oi şi se vîntură pînă să răceşte. CHEST. V 85/91. 0 Fig. Făţarnica lighioaie în oala fărălegii dzama nedumnădzăirii cu lingura vrăjmăşiii zămintind şi vînturînd. CANTEMIR, ί. Ι. II, 35. ♦ A aerisi (apa) prin agitarea acesteia. Cu chipcelul se pescuieşte numai la marginea apelor... şi în locuri liniştite, vînturîndu-se mereu apa. ghelase, u. ρ. Π, 106. ♦ (Popular; complementul indică moare de varză) A pritoci (2). Cf. alr sn iv h 1 106, alrm sn m h 912. II. Tr a n z . 1. A agita, a mişca într-o parte şi în alta prin aer. V. flutura. Se uita la mine cînd cu un ochi, cînd cu altul, neputîndu-şi da samă pentru ce-mi vînturăm eu aşa de deznădăjduit bulendrele în aer. hogaş, DR. i, 144. Băieţelul de la croitorie... vîntura afară maşina de călcat, ca s-o încingă, papadat-BENGESCU, o. II, 312. Uite caicul căpitanului vînturînd felinarul verde. N. A. BOGDAN, ap. TDRG, cf. RESMERIŢĂ, D. Chiuind, se tot duceau feciorii vînturînd căciulile. Mironescu, S. a. 56. [Gelu:] Pot să-ţi spun... că pentru fapta lui, în Franţa, Sineşti ar fi fost dus la ghilotină... în Anglia ar fi fost spînzurat. [Penciulescu: vînturînd mîna] în Franţa... în Anglia. CAMIL PETRESCU, T. I, 207. Gheorghe răsturnă veşmintele, le scutură, le vîntură. VOICULESCU, P. I, 278. Trase sula, o vîntură de cîteva ori în aer... şi o dete unui tovarăş în mînă. id. ib. Π, 111. Cîţiva călăreţi ieşiră din rinduri şi începură a -şi vîntura braţele în aer. SADOVEANU, O. I, 323. A citit piesa lui Th. Gautier, jucînd-o de unul singur, ... gesticulînd în rasă albă călugărească, vînturindu-şi ca un cal coama părului său negru. CĂLINESCU, C. O. 336. Vînturau carnetele de student, aşteptînd să se usuce cerneala cu care profesorul le trecuse calificativul V. rom. septembrie 1955, 112. Vîntura în mînă o biciuşcă. pas, z. I, 49/16. Auzea şi uneori îl şi vedea pe Arghir, galben şi tras, cum se plimbă prin încăperi, vînturînd costume, papuci, pijamale. VINEA, L. n, 132. Cîte un tren şuiera, un hamal vîntura uşile, aducînd mult frig, o locomotivă făcea manevre, ... şi toate cădeau iar în tăcere. DEMETRIUS, A. 79, cf. DL, DM. Miron îşi muşcă iar buzele şi-şi vîntură lampa cu o mişcare violentă, v. rom. ianuarie 1965, 62. Calfele de cojocari, în costume specifice, făceau cu spadele lor tot felul de sărituri şi mişcări repezi, vînturînd spada cînd asupra capului, cînd sub picioare. IST. T. i, 95, cf. M. D. ENC., dex. 0 R e f 1. (p a s .) Stoluri de grauri se vîntură în aer, ca o pulbere vînătă. VLAHUŢĂ, R. P. 40. Fulgi enormi de zăpadă se vînturau prin aer, vîrîndu-se prin toate ungherele. D. ZAMFIRESCU, A. 55, cf. TDRG, CADE. Cosaşii săreau prin iarbă; un roi de musculiţe se vîntura în aer; iar de departe, ajungeau slăbite ciocănituri vrednice de ghionoaie. BRĂESCU, M. B. 44. Deasupra mulţimii de ţărani se vînturau securile şi ciomegele. ap. dl. 0 I n t r a n z . Avea mişcări vioaie şi vîntura mereu din mîini cînd vorbea. AL. PHILIPPIDE, s. π, 70, cf. şez. ni, 91. ♦ I n t r a n z. (Poetic; despre păsări) A fîlfîi, a flutura (din aripi). Cf. da il5 254, HEM 1666, DDRF. 0 F i g . Nu pot şti cu hotărîre vremea cît am petrecut; Dar oricît au fost de multă, o minută mi-au părut. Atunci au sosit şi somnul cu ochii împovoraţi De o lene-adormitoare cu totul însărcinaţi, Şi vînturînd din aripă, îndată am adormit. CONACHI, p. 181. (Tranz.) Limbile de foc se lipeau de turnuri, ... Se urcau sus de tot, vînturîndu-şi aripile roşii din care zburau pene pînă în înaltul cerului, dan, U. 335. E o chimeră, care-şi vîntură aripa. CAMIL PETRESCU, T. m, 362. ♦ Intranz. (Regional) A produce o mişcare a aerului printr-o deplasare rapidă, prin agitarea unui obiect; a face vînt, v. vînt (I 1). Pe ţărmuri de Dunăriţă Merge dalba Todiriţă... Cu rochiţa vînturînd. POMPILIU, B. 16. Giupîniasa... înăinti i-o işît, Din rociţî vînturîn(d), La camarî discuin(d). vasiliu, C. 181. ♦ (Rar) A răsfoi1 (1). întristarea şi gîndurile negre începuse să-l frămînte. Cu mişcări nervoase acum deschidea şi închidea fereastra, se primbla prin cameră, vîntura jurnalele, se culca, se scula, fluiera şi căsca. CONV. LIT. xvm, 125. Popa începu să mormăiască şi să răscolească filele unsuroase ale cărţii... Popa împroşcă iar, vînturînd filele unsuroase. SADOVEANU, Ο. I, 107. ♦ Fig. A tulbura, a nelinişti. Ce cumplit îmi vînturi mintea, şi cu ce-ndărjire-mi scurmi Noaptea gîndurilor mele, Moarte, cînd îţi stau în faţă! vlahuţă, s. A. i, 15, cf. 18. Cu mintea vînturată de toată pustia amărăciunii lui, cantonierul îşi 4444 VÎNTURA - 829 - VÎNTURARE liberi şi cutezători, vînturînd după pradă mările în lung şi-n larg. M. I. caragiale, c. 70, cf. şăineanu, d. u., CADE. Noi dorim să ştim, deoarece altă bucurie nu avem în singurătatea noastră. Alţii au vînturat lumea, noi stăm aici; alţii ştiu toate, noi nu ştim nimica, sadoveanu, o. xm, 278, cf. SCRIBAN, D., DL, DM, cioranescu, d. et. 9 280. Mari reporteri au vînturat lumea în căutarea senzaţionalului. românia literară, 1970, nr. 96, 9/14, cf. M. D. ENC., DEX, DSR. Dacă sorţii te-or purta Ţerile de-a vîntura Şi-n Stambul de a intra, Tu de asta nu uita: Vamă dreaptă să plăteşti Armele să-ţi oţeleşti, Hainele să-ţi primeneşti. ALECSANDRI, P. P. 144. Lui îi place sî vînturi lumea şi sî facî geambaşii de-a lui. ŞEZ. vin, 57. Grea e viaţa prin străini; ... Căci tari m-am săturat Ţărili di-nconjurat Şî lumea di vînturat. FOLC. MOLD. II, 211, cf. izv. XVI, 268. 0 C o mp u s : vîntură-lume (sau -ţară) s. m. invar. - hoinar; aventurier. Priimiră ordini de a intra cu. toate forţele lor în Moldova; de a prinde viu sau mort pe „nebunul îîrîie-brîu şi vîntură-ţară” -aşa numeau pe Ion Vodă. HASDEU, I. V. 130. Toţi au întipărită pe feţele lor acea expresie de vîntură-lume, de spînzuraţi scăpaţi din ştreang, carii sînt vecinic în luptă cu legile omenirei. ALECSANDRI, o. IV, 280. în castelul de la Zips al palatinului Laski, Despot se întîlneşte cu alţi vîntură-lume de toate seminţiile, id. ib. VI, 616. Astăzi să vie un vîntură-ţară, cine ştie de unde, şi să se atingă de drepturile mele? CREANGĂ, ap. CADE. îi trimise trei mii de călăreţi, toi de-alde vîntură-ţară. ISPIRESCU, U. 200. Toate izyoarăle timpului se întrec în a arăta dezbrăcarea cumplită a ţăranilor şi tîrgoveţilor din partea oardelor de vagabonzi, vîntură-ţară şi oameni fără căpătîi din care se alcătuiau aşa numitele oştiri ale lui îpsilanti. ARHIVA, II, 200, cf. DDRF. Cît de mult îl duruse pe Mircea o asemenea pierdere se vede de pe încercarea lui nesocotită, de a ajuta pe un vîntură-ţară, acel Mustafa, în contra cumplitului Mohamed. XENOPOL, i. R. iii, 93, cf. barcianu, alexi, w. Nu-i plăcea acest vîntură-ţară. LUC. vi, 451, cf. tdrg. Ţara, sătulă de dînsul, îl lăsă a fi bătut de un vîntură-lume grec. IORGA, C. 1.1, 39. Un levantin... aduse din Braşov pe la 1774 pe un francez, vîntură-ţară, fost ofiţer, id. ib. iii, 196, cf. pamfile, J. iii, 96. Nu mai vreau să atîrn de toţi sărăntocii, de toţi vîntură-ţară. AGÂRBICEANU, A. 214, cf. resmeriţă, D. Omul ăsta e om, nu e vîntură-ţară cum ai spus dumneata, ardeleanu, d. 187, cf. şăineanu, D. u. Pe atunci însă tînăr şi mai vîntură-lume, eram numai un hoinar nepăsător, fără însărcinări oficiale. I. BOTEZ, şc. 150, cf. iordan, l. r. a. 231, id. stil. 220, scriban, D. Numai cu ajutorul lui putea împăca Miai, mai mult ori mai puţin, îndatoririle de clăcaş cu cele de vîntură-ţară iubeţ. CAMIL PETRESCU, O. I, 50, Cf. DL, DM, SFC I, 154, 156, 179. Ar fi trebuit să muncesc s-o ţin pe mama, şi eu eram un vîntură-lume, dezbrăcat şi flămînd. IL iulie 1960, 36, cf. cioranescu, D. et. 9 280, L. rom. 1963, 519, form. cuv. i, 113, m. d. enc., l. rom. 1975, 95, DEX, DSR, CHEST. II 8/156, ZANNE, P. IV, 218, VI, 349. 2- A purta dintr-un loc în altul. S-o fi lăsat barem în pace, să n-o tot fi vînturat de colo pînă colo. M. I. CARAGIALE, C. 128. Era mutat de colo pînă colo ... Vînturat din nou de la un regiment la altul, fu trimis în cele din urmă în faţa unei comisiuni medicale. BRĂESCU, v. 138. V. T r a n z . (învechit şi regional) A aerisi, a ventila (o încăpere). Cf. valian, v., polizu, petri, v., barcianu, alexi, w., resmeriţă, d. 0 R e f 1. Lasă deschise uşile şi ferestrele, să se vînture (sau să se vînturească) bine toate odăile, udrescu, gl. VI. T r a n z . (Popular; despre vînt; cu complementul „faţa”) A sufla (I 1) lin, a adia, atingînd uşor. Cf. dl, DM, DEX, DSR. Eu cu mîndra mă iubesc, Şi cu dragoste-i şoptesc: „De ţi-ai face pat afară, Eu m-aş face vînt de vară Ş-aş veni la tine-ndată... Faţa vîntura-ţi-o-aş, Gura săruta-ţi-o-aş!” alecsandri, p. p. 367, cf. vicru, GL. - Prez. ind.: vîntur şi (învechit şi regional) vînturez, (regional) vîntor (alr i 925/351, alr ii 5 306/353). - Şi: (regional) vînturi vb. IV. - Lat. *ventulare (= ventilare). VÎNTURA R s. m., s. n. (învechit) 1. S. m. Vînturător (I 2). Se află în vecinătatea ta un vagabund, un vînturariu, un uşamic care, în faţa stradei întregi şi a cuartierului întreg, cutează a se ţine ascuns fără nici o ruşine, baronzi, m. i; 10/22, cf. 11/17, barcianu, ALEXI, W. 2. S. n. Evantai. Aceasta pasere are un moţ de pene împestriţate... Cînd zboară, şi-l pleacă pe spate, iară cînd se pune jos, îl întinde ca un vîntur ar. marian, Ο. II, 157, cf. DL, DM, DEX, DSR. - PL: (1) vîntur ari, (2) vînturare. - Vîntura + suf. -ar. VÎNTURARE s. f. Acţiunea de a vîntura şi rezultatul ei. 1. Curăţire de impurităţi a boabelor, cel mai adesea de cereale, a seminţelor, prin căderea de la mică înălţime, cu ajutorul vîntului (I 1) sau ai unei maşini speciale; vînturat1, (popular) vînturătură (1), (regional) păluire. Cf. vîntura (II). Cf. drlu, lb, iser, polizu, COSTINESCU, CIHAC, I, 316, DDRF. Prin unele părţi, orzul şi mai ales ovăzul şi grîul se mai vîntură o dată Această vînturare se numeşte păluire sau păluit, de la verbul a pălui. PAMFILE, A. R. 215, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX, DSR. 2. Lopătare. Cf. v î n t u r a (I 2). Cf. pontbriant, d. COSTINESCU. în docurile mari, cum sunt cele din Brăila ori Galaţi, mijlocul aerisirii şi al necontenitei vînturări a grîului e cel mai bun. SIMIONESCU, F. R. 304. 3. (Rar) Cf. v î n t u r a (13). Că oala fierbînd şi de mare fierbinţeală peste margini dînd, cu lingura apa vînturînd, deodată cevaşi a să stîmpăra să vede, iară stînd focul neclătit, vărsarea de tot a să potoli preste putinţă ieste, deci la înfocări la carile vînturarea lingurii nu sporeşte, potolirea şi stingerea focului trebuieşte. cantemir, I. L II, 58. ♦ Aerisire a apei prin agitarea acesteia. Să se facă o vînturare a apei, prin circularea, dimineaţa şi seara, a unor cositori mecanice. vîn. pesc. octombrie 1964, 3. 4. F i g . Frămîntare, nelinişte, zbuciumare. Cf. vîntura (II 1). Spre crîşmarii care stăteau după tejghele într-o încremenire mai presus de toate vînturările se 4446 VINTURARIŢĂ - 830 - VÎNTURĂTOR repezeau pumnii grei. camilar, N. II, 321, cf. DL, DM, Μ. D. ENC., DEX. 5. Răspîndire, difuzare; colportare. Cf. vîntura (II 2). în faţa chestiunei agrare, revoluţionarii nu s-au putut înţelege; totuşi folosul a fost în vînturarea unor idei ce aveau să rodească mai tîrziu. ARH. OLT. xvn, 160. Ele vor procura materiale pentru reviste, discursuri, interpretări şi toasturi, iar din neîncetata lor vînturare va ieşi îmbogăţirea multora şi se vor împăuna ipocrizia şi arivismul! ULIERU, C. 62. 6. (învechit) Aerisire, ventilare. Cf. vîntura (V). Cf. ALEXI, W., BARCIANU, POLIZU, FROLLO, V. 614, POEN. - AAR. - HILL, V. Π, 798 V44. - Pl.: vînturări. - V. vîntura. VINTURARIŢĂ s. f. (Regional) Cascadă. Cf. ltr, ltr2. - Pl.: vînturariţe. - Etimologia necunoscută. Cf. vînt,vîntura. VÎNTURÂŞCĂ1 s. f. (în dicţionarele din secolul trecut) Vînt (I 1) puternic (în rafale); vijelie1,· uragan. Cf. VALIAN, V., PETRI, V., PONTBRIANT, D. - PL: ? - Şi: vîntureâşcă s. f. pontbriant, d. - Vînturi (pl. lui vînt) + suf. -(e)aşcă. VÎNTURÂŞCĂ2 s. f. v. vîntureşeă. VÎNTURAT1 s. n. Acţiunea de a vîntura (11) şi rezultatul ei; curăţire de impurităţi a boabelor cel mai adesea de cereale, a seminţelor prin căderea de la mică înălţime, cu ajutorul vîntului (I 1) sau al unei maşini speciale; vînturare (1), (popular) vînturatură (1), (regional) păluire. Cf. v î n t u r a (II). Cf. anon. car. în sămînţa de hrişcă să află unele cu miez, iar altele săci; aceste, prin vînturat, din pricina greutăţii lor, se despart. I. IONESCU, C. 106/17. O faţare de 6 cai cu 6 oamini trieră în trei zile, adecă două zile cu sfărîmatul paielor şi o zi cu vînturatul LITINSCHI, M. 39/14, cf. CIHAC, I, 316, FRÎNCU - CANDREA, M. 99. Lopata care este de lemn... slujeşte la vînturatul bucatelor. DAMÉ, T. 36, cf. id. T2, 67, ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, w. Vînturatul pe un vînt prielnic este o adevărată plăcere. PAMFILE, A. R. 214. Vînturatul acestor grăunţe se face mai rar ca la grine şi mai des ca la fasole ori cînepă: se iau grăunţele cu baniţa şi se vîntură într-un găletar. id. ib. 228, cf. 215, 216, RESMERIŢĂ, D. La vînturatul bucatelor se întrebuinţează, în unele judeţe din Muntenia, o bucată de plasă, ... cu care se adună pleava, cînt se vîntură bucatele pe arie. BOCĂNEŢU, T. A. 158. în principiu, vînturatul este separarea seminţelor de corpurile străine după diferenţa de greutate şi volum dintre acestea. ENC. AGR., cf. DM, M. D. ENC. 999, DEX, DSR, C0Ï11. din MARGINEA - RĂDĂUŢI, ALR II 5 304/791. - V. vîntura. VÎNTURAT2, -Ă adj. 1. (Despre boabe, grăunţe, cel mai adesea de cereale, despre seminţe) Curăţit de impurităţi cu ajutorul vîntului (I 1) sau al unei maşini speciale. Cf. v î n t u r a (11). Taurii voştri şi boii cei ce lucrează pămîntul mînca-vor paie amestecate cu orzu vînturat. biblia (1688), 47lV28, cf. klein, D. 452, drlu, PONTBRIANT, D., LM, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. în vravul vînturat se întîmplă să cadă şi alte lucruri străine şi anume: paie mari, fărâmături de baligă de la vitele ce au treierat, bulgări de pămînt ş. a. PAMFILE, A. R. 215, cf. RESMERIŢĂ, D. Să aveţi grije de buţi cu vin, Şi la cai iarăşi de fîn, Şi de ovăz vînturat. SEVASTOS, N. 98, cf. MARIAN, NU. 418. Ţi-oi da apă stricurată Şi grăunţă vînturată. şez. IV, 220. Iară Ion bun voinic, El bun cal că mi-şi d’avea. De ţinut cu ce-l ţinea? Cu gnu roşu vînturat, Cu ferdela măsurat. VICIU, COL. 112. Sămînţa vînturată să cerne... cu ciurul cumpărat de la corturari. BREBENEL, GR. P. 2. (învechit) Agitat de vînt (I 1). Cf. vîntura (II1). Această Vineră orientală, ieşită din rămăşiţele spulberate ale populaţiunei grece din Fanar, precum odinioară strămoaşa sa zeiască ieşită din spumele vînturate ale mării, avea o frumuseţe perfectă, o inteligenţă vie şi un spirit fin şi iscusit. FILIMON, o. I, 117. 3. (Astăzi rar) Care hoinăreşte din loc în loc în căutare de aventuri. Cf. vîntura (IV 1). Cf. scriban, d. ♦ Fig. Neserios, nestatornic, uşuratic. Cf. scriban, d. - PL: vînturaţU -te. - V. vîntura. VÎNTURÂTEC, -Ă adj. v. vînturatic. VÎNTURÂTIC, -Ă adj. 1. (învechit, rar) Vîntos (I 1). Cf. POLIZU, CIHAC, I, 316. 2. (Rar) Nestatornic, schimbător, neserios, uşuratic, fluşturatic. Cf. heliade, o. n, 316. A păţit... şi bătrînul losika cum au păţit nenumăraţi alţi bărbaţi de stat cu acea damă capriţioasă, superficială şi vînturatică, ce se numeşte opiniune publică. BARIŢIU, P. A. I, 620, cf. polizu, cihac, I, 316, DDRF, BARCIANU. Elena întrerupse monologul lui vînturatec. D. ZAMFIRESCU, R. 60, cf. ALEXI, W. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., SCRIBAN, D., dl, DM, sfc iii, 260, M. D. enc., dex, dsr. 0 (Substantivat) Ani mulţi a dăinuit pe la noi amintirea vînturatecului Din preasînt schivnic ajunsese să-i fie numele pomenit cu groază. CAMILAR, C. Ρ. 94. - Pl.: vînturatici, -ce. - Şi: vînturâtec, -ă adj. - Vînturi (pl. lui vînt) + suf. -atic. VÎNTURĂT0R, -OÂRE subst. 1.1. S. m. Persoană care vîntură (I 1). Cf. klein, d. 452, drlu, lb, poen. -aar. - hill, v. ii, 7882/ll, iser, polizu, pontbriant, d., costinescu, CIHAC, I, 316, LM, ddrf, barcianu, RESMERIŢĂ, D., şăineanu, d. u. Vînturătorii şi ciurarii lucrau în hambare. SADOVEANU, O. XIV, 167, SCRIBAN, D. 0 (Adjectival) Carea laţi cîmpii ritoricăi cutreierînd, atîta să răşchiră şi să răpede, cît nu slujba condeiului scriitoriu, ce chipul lopăţii a omului vînturătoriu să vede a face. cantemir, HR. 6. ♦ Fig. (învechit) Persoană care vîntură (I 1), care risipeşte, care nimiceşte. Vînturătoriul celor necuraţi e împăratul înţelept şi va pune preste ei roată. BIBLIA (1688), 440^9. 2. S. m. şi f. (Adesea determinat prin „de ţară”, „de lume”, „de mare” etc.) Persoană care hoinăreşte, care 4454 VÎNTURĂTOR - 831 - VÎNTURATURĂ rătăceşte din loc în loc (în căutare de aventuri); (învechit) vînturar (1). Orînduiesc spre aceasta pe-un Duca executor, Un birbant de cei de frunte şi de ţări vînturător. BELDIMAN, E. 14/2. Era... Un vînturător de lume, făţarnic, mult prefăcut, id. ib. 16/30, cf. heliade, o. ii, 316. în acelea zile petrecea la acest Rakoczi un vînturător de ţeară, anume Longueval. bariţiu, P. A. i, 230. Λ fost o aventurieră,... mai pe româneşte o vînturătoare de ţeară. id. ib. H, 649, cf. stamati, v. 1072/18. E o vînturătoare ce cutreieră lumea pentru plăcerile ei. NEGRUZZI, s. I, 44. Un vînturător. Nici spaniol, nici italian. id. ib. m, 264. Cîţi ucigători plătiţi, cîţi vînturători de lume... acolo, în aceleaşi mişăniţe, îşi află adăostirea. ap. TDRG 1749. Atîta sumeţie de la un vînturător; strigă banul, ai să ieşi din hotarele mele! CONV. LIT. I, 241, cf. CIHAC, I, 316. întrerupseră cu cel mai sistematic sînge rece petrecerea şi danţurile lor, spre a susţine un adevărat asediu în contra unei cete de asemenea vînturători de potece. ODOBESCU, s. ni, 576. în puţin timp alergase împrejuru-i o mulţime nenumărată de venituri pestriţe şi de vînturători de ţară, cari nici cunoşteau războiul, nici aveau cel mai mic semn de disciplină şi de meşteşug militar. EMINESCU, O. XIV, 144. Grecii,... vînturători ai limanurilor din vremi străvechi. VLAHUŢĂ, ap. CADE, cf. DDRF, BARCIANU, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U. O bandă de vînturători de mare, greci şi maltezi, era de fapt stăpînă pe gura Dunării. BART, E. 320, cf. SCRIBAN, D., DL, DM, CIORANESCU, D. ET. 9 280. Cine poate cunoaşte toanele vînturătorilor de mări? Te pomeneşti că într-o bună zi i se face iar dor de ducă. V. ROM. ianuarie 1965, 13, cf. dsr. 0 (Adjectival) Ar fl fost un nebun, un copil, dacă, doritor cum era de o Românie tare şi unită, şi-ar fi pierdut timpul ca un cavaler vînturător HELIADE, ap. GHICA, A. 684. 3. S. m. (în e x p r.) Vînturător de fraze (goale) = palavragiu; demagog. O, vînturători de fraze, scripcari sarbezi şi smintiţi, Nu vedeţi în ce mocirlă de prostii vă bălăciţi? vlahuţă, s. a. I, 62. Am stat ş-am privit, cu braţele încrucişate, la triumful mediocrităţilor pompoase, la trecătoarea izbîndă a vînturătorilor de fraze goale. SĂM. I, 1, cf. ŞĂINEANU, D. U. II. S. f., s. n. 1. S. f. (Regional, mai ales în Transilv.) Unealtă de lemn, de obicei în forma unei lopeţi scobite, folosită la vînturatul1 boabelor, al seminţelor etc.; (regional) vîntureşcă (1), vînturişcă (1). Cf. anon. car., KLEIN, D. 452, DRLU, LB, POEN. - AAR. - HILL, V. II, 788V19, iser, 39, pontbriant, d., frollo, v. 614, COSTINESCU, CIHAC, I, 316, LM, DDRF, GHEŢIE, R. M., ENC. rom. III, 1205, BARCIANU, ALEXI, W., PASCU, S. 315, şăineanu, d. u., viciu, GL. 88, 115. [Sămînţa de cînepă] o vîntură cu vînturătoare cioplită din lemn de salcie, răchită ori plop. BREBENEL, GR. P., cf. ALR 1925/129, ALR SNih 81/141, 172, ALRM SNih 59/141, 172. ♦ P . ext. (Prin sudul Transilv.) Căuş pentru luat făina. Ca făcînd parte din mobilierul şi uneltele de bucătărie trebuie să mai înşirăm următoarele; ... solniţă..., trocuţă de mălai cu vîntărătoare, mestecău şi făcăleţ. PĂCALĂ, M. R. 429, cf* id. r. 69, viciu, gl., com. din braşov. 2. S. f. Maşină agricolă folosită la curăţatul cerealelor, al seminţelor de leguminoase, al plantelor tehnice etc. de impurităţi uşoare, cu ajutorul unui curent de aer produs de un ax cu palete, de un ventilator etc. sau, uneori, la sortatul acestora după mărime, cu ajutorul unor site; morişcă (2), (regional) moară (4 c), vînteală, vîntureşcă (2), vînturişcă (2), vîrtealău (a). Pînă acum s-au introdus în judeţ 12 machini de trierat cu locomobile şi trei machini de secerat; iar vînturătorile de curăţit g rinele sînt întrebuinţate mai de toţi proprietarii şi arendaşii. i. ionescu, M. 150, cf. id. B. c. 490/27, enc. rom. Şuvoaie curg grăunţele-n saci... Vînturătoarea huruie ca o trăsură. SANDU - ALDEA, D. p. 134. Griul roşu, greu la bob, curgea-n trăgători şi venea la vînturătoare. id. u. p. 100, cf. resmeriţă, d., cade. Boabele cu tot cu pleavă se dau la vînt cu lopata sau se vîntură cu vînturătoarea. ION BOTEZ, str. 20, cf. 44. S-au curăţit în acest răstimp la vînturători cincizeci de vagoane seminţuri. SADOVEANU, O. XX, 149, cf. XXI, 430. Sunt mai multe tipuri de vînturători, toate... bazate pe acelaş principiu şi construite cam la fel ENC. AGR., cf. IORDAN, L. R. 281, scriban, D., NOM. MIN. I, 12, 106. Cînd adie vîntul se toarnă seminţele pe o muşama, de la o anumită înălţime. Cele grele rămîn lîngă lucrător, iar cele uşoare sînt luate de vînt şi duse la o distanţă mai mare. Cu vînturătoarea se aleg seminţele după acelaşi principiu. Curentul de aer este produs de o roată cu aripi sau de un alt dispozitiv. AGROTEHNICA, II, 22. Acţionarea vînturătorilor se face manual sau mecanic. LTR2, cf. DL, DP, DM, DER, CIORANESCU, D. ET. 9 280, L. ROM. 1964, 457, ib. 1966, 74, 75, ib. 1967, 501, 502, 504, M. D. enc., dex, dsr, v. breban, d. g., alr i 925/1, 26, 704, 708, 760, 780, 803, 810, 820, 900, alr π 5 311/791, 812, 848, ib. 5 312/812, alr sn i h 82, alrm sn i h 60, a vi 16, nalr - o iv h 621, alr - m m h 826/225. Boabele era amestecate cu pleavă, şî pleava o strîngeam cu totu, o luam şî o dam or la vînt cu lopata..., dacă n-aveam vîntărătoare. T. dial. M. i, 421, cf. 462. ♦ (Regional) Trior (1) (Poiana Sibiului - Sebeş). Cf. alr sn i h 89/130, alrm sn i h 65/130, l. rom. 1967, 501. ♦ (Regional) Batoză (Secăşeni - Oraviţa). Cf. alr sn i h 83/29, alrm sn i h 62/29, L. rom. 1967, 501. 3. S. f. a) (Regional) Zbîmîitoare (v. zbîrnîitor II1) de speriat păsările (Cristeşti - Botoşani). Cf. alr sn î h 47/414, alrm sn i h 34/414. b) (Regional) Zbîmîitoare (v. z b î r n î i t o r ÎI 1) cu care se joacă copiii. Cf. alr sn v h 1 304/272, 537. 4. S. f. şi (învechit, rar) n. Ventilator. Cf. valian, v., poen. - aar. - hill, v. II 798*/34, polizu, petri, v., pontbriant, d., cihac, i, 316. 5. S. f. (învechit, rar) Răsuflătoare, v.răsuflător (II2). Cf. polizu. 6. S. f. Maşină folosită în turnătorie pentru vînturarea amestecurilor de formare. Cf. ltr2, dl, dm, dex. - PL: vînturători, -oare. - Şi: (regional) vîntărătoâre, vîntîrătoâre (t. dial. m. i, 462) s. f. - Vîntura + suf. -ător. VÎNTURĂTIJRĂ s. f. (Popular) 1. Vînturare (1). Cf. klein, d. 452, lb, iser, polizu, costinescu, 685, CIHAC, l, 316. Vînturătura cerealelor se face în un loc liber unde poate sufla vîntul LM, cf. ddrf, BARCIANU, RESMERIŢĂ, D., DM, M. D. ENC., DEX, DSR. 4455 VÎNTURE ALĂ - 832 - VÎNTURI2 2. (Concretizat) Pleavă (II) (rezultată mai ales de la vînturatul1 cerealelor). Cf. ddrf, resmeriţă, d., dm, m. D. ENC., DEX, DSR. 3. (învechit, rar; determinat prin „de lume” sau de „ţară”) Rătăcire prin lume, din loc în loc, goană după aventuri. Cf. cihac, i, 316. - PL: vînturături. - Vîntura + suf. -ătură. VÎNTUREÂLĂ s. f. (Regional) 1. Curent de aer (Piteşti). Cf. UDRESCU, GL. Lasă deschise toate uşile şi ferestrele, să se facă vîntureală peste tot. id. ib. 2. Plimbare (1) (Piteşti). Cf. udrescu, gl. Iar ai plecat în vîntureală? id. ib. - Vînturi + suf. -eală. VÎNTUREÂŞCĂ1 s. f. v. vîntureşcă. VÎNTUREÂŞCĂ2 s. f. v. vînturâşcă1. VÎNTURÉL1 s. n., s. m. I. S. n. 1. (Popular) Vîntuleţ (1). Cf. BUDAI-DELEANU, LEX., DL, DM, DEX. Vîtlturel Ce te-mpresoară, Fluturel ce mîndru zboară. F (1867), 270, cf. hodoş,p.p. 211. 2. (La pL; regional) Vîrtej de vînt (Ciocăneşti-Vatra Domei). Cf. alr sn m h 794/365, alrm sn n h 614/365. II. s. m. 1. Numele mai multor păsări răpitoare, de zi, din familia falconidelor: a) (şi în sintagmele vînturel ruginiu, MARIAN, O. I, 120, CONV. LIT. χχιπ, 346, ENC. ROM. Π, 811, ENC. AGR., BĂCESCU, PĂS. 172, 174, LINŢIA, Ρ. n, 160, vînturel roşu, BĂCESCU, PĂS. 174, linţia, p. II, 162) pasăre cu capul şi gîtul de culoare cenuşie cu pete negre, cu spatele roşu-cărămiziu şi cu partea ventrală de culoare deschisă, pătată cu negru, care are un zbor caracteristic ce-i permite să rămînă nemişcată, lovind aerul cu bătăi scurte şi repezi din aripi, pentru a observa vînatul; vindereu (a), (regional) marinică, vrăbier (2 a) (Falco tinnunculus tinnunculus). Cf. TDRG, PĂCALĂ, M. R. 30, CADE, SIMIONESCU, F. R. 167, BĂCESCU, PĂS. 172, 174, 205, linţia, p. n, 160, l. rom. 1963, 109, dm, M. D. ENC., DEX, DSR; b) (şi în sintagmele vînturel de seară, ENC. AGR., BĂCESCU, PĂS. 174, 206, vînturel închis de seară, BĂCESCU, păs. 174, vînturel vînăt, id. ib.) pasăre cu capul şi spatele cenuşii şi cu pîntecele ruginiu; vindereu (b), şoimuleţ de seară (v. şoimuleţ 1) (Falco vespertinus vespertinus). Cf. CADE, LINŢIA, P. II, 151, dex; c) (regional; în forma vîntrel) şoim (I 1 d) (Falco columbarius aesalon). Cf. BĂCESCU, PĂS. 205. Cf. DDRF, ENC. ROM., JAHRES BER. VIII, 198, XII, 116, RESMERIŢĂ, D. Ar fl o familie fericită... dacă un vînturel, zărindu-i de sus, nu ar cădea ca o săgeată, stricîndu-le veselia. SIMIONESCU, F. R. 55, cf. BĂCESCU, PĂS. 200,204, 207,215,405, dl, dm, l. rom. 1964, 506, dex, scl 1979, 97. 0 (Ca termen de comparaţie) Stă locului ca vînturelul înălţat în văzduh. SIMIONESCU, F. R. 205. 0 Vînturel mic = pasăre cu spatele de culoare roşie-cărămizie şi cu penajul ventral gălbui; vindereu (c) (Falco naumanni naumanni). Cf. marian, ο. i, 120, conv. lit. XXIII, 346, PĂCALĂ, M. R. 30, ENC. AGR., BĂCESCU, PĂS. 174, 206, LINŢIA, P. II, 158. 2. (Omit.; regional; în forma venturel ) Cormoran (Phalocrocorax carbo). Cf. BĂCESCU, PĂS. 172. III. S. n. (Bot.; la pl.) Dediţei (Pulsatilla pratensis). Cf. MARIAN, CH. 9, BIANU, D. S., PASCU, S. 146, PANŢU, PL. 288, ENC. AGR. Π, 278, BL VI, 161, BORZA, D. 140, 302, şez. xv, 25. - Pl.: (I, ID) vînturele şi (Π) vînturei. - Şi: (regional) vîntrél (băcescu, păs. 174, 204, 205), venturél (id. ib. 172), venturéu (id. ib.) s. m. - Vînturi (pl. lui vînt) + suf. -el. - Ventureu: sg. refăcut după pl. sau cu schimbare de suf. VÎNTUREL2 s. m. (învechit, rar; determinat prin „de ţară”) Erou din basme, care rătăceşte în căutare de aventuri. Vitejii vînturei de ţară, cunoscuţi sub numele de Feţi frumoşi cu pănd de aur. ALECSANDRI, ap. TDRG, cf. DL, DM. - PL: vînturei. - Vîntura + suf. -el. VÎNTUREŞCĂ s. f. 1. (Regional, mai ales în Transilv.) Unealtă de lemn, de obicei în forma unei lopeţi scobite, folosită Ia vînturatul1 boabelor, al seminţelor etc.; (regional) vînturişcă (1), vînturoaşcă. Cf. klein, d. 452, drlu π, 529, lb, iser, gheţie, r. m., tdrg, pascu, s. 315, s. c. şt. (iaşi), 1962, 171, 176, com. marian, rev. crit. iv, 147. Azi face cioc, mîneface boc, Păn-a-mblătit stogul tot. Şi după ce La gătat, Cu vîntureaşca l-a luat, Infelderă l-a băgat. Dinfelderă-n saci. viciu, COL. 180, cf. id. GL. 88, FRÎNCU - CANDREA, M. 42, COm. DRĂGANU, şez. XXV, 132, bul. fil. iv, 89, 97, coman, gl., cv 1951, nr. 3-4, 47, l. rom. 1966, 79, alr i 925/269, alr π 5 306/64, 192, 228, 284, 353, alr sn i h 81, alrm sn i h 59. Vîntură cu vînturaşca... după cum a-i-eră vîntu. FD I, 201, Cf. MAT. DIALECT. I, 102, TEAHA, C. N. 281. 2. (Maram. şi prin Transilv.) Vînturătoare, v. vînturător (II 2). Cf. CADE, CIORANESCU, D. ET. 9 280. Ciur şi vîntureşcă reprezintă preluarea numelor unor unelte în terminologia maşinilor. L. ROM. 1966, 79, cf. 74, 1967, 501, 506, 511, dsr, alr sn i h 82, alrm sn i h 60, alr - M in h 826, alil xxix, 317. 3. (Regional; în forma vîntureaşcă) Fiecare dintre scîndurelele fixate la circumferinţa roţii de la moara de apă (Voiniceni - Tîrgu-Mureş). Cf. alr sn i h 157/235. - Pl.: vîntur eşti şi vîntureşte. - Şi: vîntureaşcă, vînturâşcă (pl. şi vînturaşte, alilxxix, 317) s. f. - Vîntura + suf. -e(a)şcă. VÎNTURI1 vb. IV. Tranz. (Prin Transilv., în credinţele populare; subiectul este „ielele, vînturifele”; complementul indică mai ales copii) A îmbolnăvi, a poci1 (2). Cf. FORM. CUV. iii, 39. Vînturiţele... vînturesc copilul. Copilul vînturit cît va trăi va fi tot morbos de cap, de picioare, hălăunit la cap - nu ştie ce face. RETEGANUL, ap. DENSUSIANU, Ţ. H. 234. Ielele vînturesc copiii, pamfile, duşm. 262. - Prez. ind.: vînturesc. - De ia vînt. VÎNTURI2 vb. IV v. vîntura. 4463 VÎNTURIŞ - 833 - VÎNTUROS VÎNTURIŞ s. n. (Regional) 1.1. Vîrtej (12) (de vînt) (Petrila - Petroşani). Cf. alr sn m h 794/833, alrm sn ii h 614/833. 2. Vreme vîntoasă (v. v î n t o s II) (Glimboca -Caransebeş). Cf. alr sn m h 792/27. 3. Loc expus vînturilor (I 1) (Cloşani - Tîrgu-Jiu). Cf. chest. iv 84/854. IL Cascadă. A văzut sub picioarele sale vînturişul cel turbat care de cînd lumea se luptă cu stîncile. G ANE, S. 375. Acolo sus, în codrul adînc şi fremătos, ... Vînturişul cu zgomot viforos Din stînci în stînci s-aruncă, i. NEGRUZZI, s. n, 84, cf. 85, ltr 571, ltr2 557. - Pl.: vînturişuri. - Vînturi (pl. lui vînt) + suf. -iş. - Pentru sensul II, cf. şi v î n t u r a. VÎNTURIŞCĂ s. f. 1. (Transilv.) Unealtă de lemn, de obicei în forma unei lopeţi scobite, folosită la vînturatul1 boabelor, al seminţelor etc.; (regional) vîntureşcă (1), vînturoaşcă. Cf. tdrg 1749, pascu, s. 250, viciu, gl., com. din frata- turda, alr SNih 81/192, 574. 2. (Maram., prin Transilv., prin Mold. şi prin Bucov.) Vînturătoare, v. v î n t u r ă t o r (II2). Cf. com. marian, alr sn î h 82/346, glosar reg., alr - m in h 826. 3. (Regional) Zbîmîitoare (v. z b î r n î i t o r II1) cu care se joacă copiii (Ciocăneşti - Vatra Domei). Cf. alr SNVh 1 304/365. - PL: vînturişti şi vînturişte. - Vîntura + suf. -işcă. VÎNTURIT, -Ă adj. (Prin Transilv.; în credinţele populare; mai ales despre copii) îmbolnăvit, pocit2 (1) (de iele, de vînturiţe). Copilul vînturit cît va trăi va fi tot morbos de cap, de picioare. reteganul, ap. densusi-ANU, Ţ. H. 234. Un om vînturit scapă numai prin iarba-vîntului. id. ib. - PL: vînturiţi, -te. - V. vînturi1. VÎNTURIŢE s. f. pl. (Prin Transilv.; în credinţele populare) Vîntoase, v. vîntos (II 2). Vin apoi vînturiţele (vîntoasele) şi vînturesc copilul reteganul, ap. DENSUSIANU, Ţ. H. 234. Celelalte nume, formate din epitete, unul mai măgulitor decît altul, sînt extrem de numeroase. Le cităm pe cele mai cunoscute: mîndrele, frumoasele,... vîntoasele, vînturiţele. CANDREA, F. 158. Ielele se mai cheamă şi... vînturiţe, vîntoase. PAMFILE, duşm. 260. - Vînturi (pl. lui vînt) + suf. -iţă. VÎNTURÎU subst. (Regional) Loc expus vînUirilor (Ramna-Reşiţa). Cf. chest. iv 84/29. - PL:? - Vînturi (pl. lui vînt) + suf. -iu. VÎNTUROAŞCĂ s. f. (Regional) Vînturişcă (1) (Scărişoara-Abrud). Cf. alrii 5 306/95. - PL: ? - Vîntura + suf. -oaşcă. VÎNTURÔI s. n. (Vestul Transilv.) Augmentativ al lui vînt (II); vînt puternic (cu vîrtej uri). Cf. alr i 1 979/302, 305, 320, alr sn m h 794/316, alrm sn n h 614/316. - PL: vînturoaie. - Vînturi (pl. lui vînt) + suf. -oi. VÎNTUROS, -OÂSĂ adj., s. f. I. Adj. 1. (învechit şi regional; despre starea atmosferică, despre climă sau despre anotimpuri) Vîntos (11). Va fi vremea ploioasă şi vînturoasă, nestătăcioasă vreme şi noroasă (a. 1695). FN 55. Iama va fi vînturoasă, vara şi primăvara vor fi mai blinde (a. 1704). ib. 157, cf. 163. Vara friguroasă, tinoasă, neroditoare, vînturoasă (a. 1733). GCR Π, 26/20. Toamna vînturoasă, pre vremea săcerişului, vremi bună (cca 1750). id. ib. 58/32, cf. 59/36. Lumina lunii, cîndu-i cu pîntecile în jos, ... urmează moişte... Nu geroasă sau nu vînturoasă (a. 1774). IORGA, s. D. ΧΠΙ, 75. Primăvara brumoasă, vînturoasă şi rece. CALENDARIU (1814), 64/9. începutul iernii vînturos, mijlocul noros, iară sfirşitul cu ploaie şi ger. ib. 65/8, cf. 71/5. Cu cît va fi fost primăvara mai vînturoasă,... cu atît sînt căldurile verii mai uscate. PISCUPESCU, O. 184/4. înaintea prisăcei să nu fie apă mare..., căci la un timp vînturos, multe [albine] se aruncă în ea şi-şi perd viaţa, filipescu, d. ii, 167/11, cf. cihac, i, 316. Cînd cîntă greierul de cîmp... cu capul în bortă şi cu abdomenul întors spre gura acesteia, are să fie vreme rea, posomorită, vînturoasă. MARIAN, INS. 531, cf. TDRG, CADE, SCRIBAN, D. DL, DM, CIORANESCU, D. ET. 9 280, CL 1969, 303, DEX, DSR, H IV 51, alr SN in h 792. ♦ (Despre regiuni geografice) Bîntuit de vînturi (I 1). Işcoţia este o ţară friguroasă şi vînturoasă, nu pre roditoare de pîine. AMFILOHIE, G. 76/24. 2. (Regional; despre oameni) Lovit, pocit2, schimonosit de iele; (regional) vîntos (I 2). V. v î n t u i t (II1) (Roşia - Beiuş). Cf. alr π/i h 127/310. 3. F i g . (învechit; despre oameni) Nestatornic, schimbător, neserios, uşuratic, fluşturatic. Iară pentru aceasta carea e cu minte, ea caută bine după cine se va mărita, şi bărbat bun pofteşte eişi..., iară nu nebun, vînturos, trufaş. ŢICHINDEAL, F. 263/17. Foarte se înşală mişelul, căci după ce l-au cunoscut lumea că e vînturos, rîd toţi de dînsul şi rămîne batjocurii. PETROVICI, P. 316/24, cf. costinescu, 538, cihac, i, 316, dl, dm, dex, DSR. 0 (Substantivat) Să căutăm acuma la vînturosul şi fantastul. în zile proaste, cînd nu-i îmbrăcat formos, mai vorbeşte cu oamenii cît de cît, iară cum e vreun praznic şi se îmbracă în haine de aur cusute..., atuncea... tu îi grăeşti, iară el fluieră. ŢICHINDEAL, în ŞA II, 268. ♦ (Despre mintea oamenilor) Care denotă nestatornicie, neseriozitate. A ta vînturoasă minte, pentru omeneasca stare, în zadar va da tot pravili supuse la răsturnare. CONACHI, P. 299. 4. F i g . (învechit, rar) îndoielnic, nesigur; neîntemeiat, nefondat. A Şoimului fapte spurcate nu numai cu atîta să încheie, ce încă şi de alte ale lui vînturoase fantazii bine m-am adeverit, pentru carile fără nici un prepus adeverit sint. cantemir, 1.1. ii, 95. Întîi că, mărgînd eu acolo, alalţi tovarăşi poate într-alte prepusuri să între, a doa că macar că pentru prepusuri vînturoase 4471 VÎNTURUIETOARE - 834 - VÎNZARE ca acestea atîta aminte nu mi-ar fi. id. ib. 108, cf. tdrg, . SCRIBAN, D. II. S. f. (pl.) (Regional) Iele. Cf. ddrf. - Pl.: vînturoşi, -oase. - Vînturi (pi. lui vînt) + suf. -os. VÎNTURUIETOARE s. f. (Regional) Vînturătoare, v. vînturător (II 2) (Moisei - Vişeul de Sus). Cf. alr -M iii h 826/236. - Pl.: vînturuietori. - Cf. vîntuierătoare. VÎNTURIJŞCĂ s. f. (Regional) Căuş (pentru faină). Com. din coza-panciu. - Pl.: ? - De la vîntureşcă, cu schimbare de suf. VÎNTUŞ s. n. (Prin Transilv.; într-o colindă)Vîntuleţ (1). Cf. SFC II, 211. Vine-şi marea cît de mare, Da de mare margini n-are, Că-i vîntuşu lin de vară. MÎN-drescu, l.p. 212. - PL: ? - Vînt + suf. -uş. VÎNTUŞEL s. n. (Prin Maram.) Vîntuleţ (1). Cf. PASCU, S. 149. Eu, mîndrucă, m-oi fa’ Un vîntuşel L·'mişel Şi-în atîta oi sufla, Pulberea oi răd’ica. ţeplea, p. p. 26, cf. graiul, n5 45, balade, m, 232. - PL: vîntuş ele. - Vînt + suf. -uşel VÎNTUŞ0R s. n. (Rar) Vîntuleţ (1). Florile dis-mierdate de un vîntuşor lin răspîndea în aer feliuri de miroase ce mă îmbăta de mulţămire. ALECSANDRI, O. IV, 31, Cf. CIHAC, I, 316, DDRF, CADE, DL, DM, DEX. - PL: vîntuş oare. - Vînt + suf. -uşor. VÎNTUŢ s. n. (Regional, mai ales în Transilv.) Vîntuleţ (1). Cf. drlu, lb, iser, cihac, i, 316, lm, pamfile, văzd. 53, cade 1435, sfc n, 211. Λ doua zi iar scoase slujnica cloşca cu puii la mîncare, şi pe vremea prînzului trimite mama-pădurii un vîntuţ căldicel peste ea, de o adoarme ca pămîntul mera, l. b. 20. Pe la prînzul cel mare suflă un vîntuţ cald. id. ib. 23. Cînd era cam pe la dzăce O suflat un vîntuţ răce. T. PAPAHAGI, M. 30. Iedera n-are picioare, Nici nu-i pălită de soare... Nici de vîntuţ nu-i suflată, Nici de ploaie nu-i plouată. BÎRLEA, L. P. M. II, 56, cf. I, 30. Cînd vîntuţ-o bate Fluiera mi-o zice, Oile s-or strînge. FOLC. TRANSILV. I, 80. - PL: vîntuţuri. - Vînt + suf. -uţ. VÎNTTJZĂ s. f. v. ventuză. VÎNIJŢĂ s. f. 1. (învechit) Vinişoară (1). Cf. klein, D. 452, DRLU, LB, ISER, CIHAC, I, 314, POLIZU, DDRF, GHEŢIE, R. M. 487, ALEXI, W. 2. (învechit şi regional) Vinişoară (2). Să putem vedea toată închietura oaselor, legătura tuturor vînuţelor fieştecarele s-ar îngrozi văzînd cît de lesne se poate întîmplă omului boala şi perirea. MAIOR, P. 152/26. 0 (In descîntece) Ieşiţi făcături... Din creşteţu capului Din rădăcina părului. Din mii şi sute de vînuţe, Din douăzeci de degetuţe, Din mii şi sute de-nchieturele. MARIAN, D. 21. Amu le-am tras Şi-afară le-am scos, Din toate vinele Şi din toate închieturile, Din mii şi sute de vînuţe, Din douăzeci de degetuţe. id. V. 58. Nu junghia,.,. Ieşi... Din auzul urechilor,... Din foaie, Din inimă, Din maţe, De sub braţe, Din täte osuţele Din täte vînuţele. IZV. xvn, 151. - PL: vînuţe. - Vînă + suf. -uţă. VÎNZĂR1 s. m. (învechit) Trădător (2). Vînzarii şi hainii ce vînd Sînge nevinovat pentru bani Stau dă coaste spînzuraţi pă rînd. BUDAI-DELEANU, Ţ. 317, cf. id. LEX, ROSETTI - CAZACU, I. L. R. I, 414, L. ROM. 1958, nr. 3, 44. 0 (Adjectival; fig.) Stete vodă cu mintea îndoită De are în pieptul vînzariu să împlînte Fierul, dar... Hotărî să-l lasă Spre altă pedeapsă mai ticăloasă. BUDAI-DELEANU, Ţ. 168. - PL: vînzari. - Vinde + suf. -ar. VÎNZÂR2 s. n. v. vînzare. VÎNZÂRE s. f. Acţiunea de a v i n d e şi rezultatul ei. 1. (în opoziţie cu cumpărare; de obicei cu determinări genitivale sau introduse prin prep „de”, „în’5, „cu”) Cedare, înstrăinare a unui bun, a unei mărfi (4) etc. în schimbul unei sume de bani; activitate care constă într-o astfel de acţiune; (învechit) vînzătură (1), (învechit) vînzătoare (v. vînzător II 2). Cf. vinde (1). Văzînd lacov că este vînzare de grîu la Eghipet, zise feciorilor lui pentru că ce leneviţi. BIBLIA (1688), 321/18. Bani nu era nicăiuri, vîndzare în vite nu era. NECULCE, L. 71, cf. ANON. CAR. Oricăruia dintre dînşii i s-ar întîmplă mai înainte moarte, vînzare întru dînsele [moşiile] să nu fie, ci să fie moşiele celor ce vor rămînea (a. 1746). columna, vn, 39. Acea moşie ieşise cu vînzarea de la mîna neamului Ungureului (a. 1751). IORGA, s. D. XVI, 147. După acea vînzare au mai trăit... 32 de ani (a. 1754). id. ib. 331. Casa celui ce-o are A să rămîie la vînzare (a. 1774). GCR II, 103/34. Cumpărătorii... să nu primească vînzare sau zălojire netrecută în condica judeţului (a. 1775). PRAV. COND. (1780), 173. Sorocul de protimisis la cei ce sînt de faţă şi la cei ce văd şi aud vînzarea, este treizeci de zile, iar la cei ce lipsesc este patru luni. ib. 132. Fiindu-mi neam acel bătrîn ştiu şi eu de acea vînzare (a. 1782). GHIBĂNESCU, S. I. XVII, 80. Au giurat că vînzarea aceie ar fi rea (a. 1783). id. ib. 86. Orice fel de băutură să nu fie volnic altul a vinde, fiind drept venit boieresc vînzarea băuturilor (a. 1784). IORGA, S. D. vil, 236. Amîndouă părţile faţă la scaunul ispravnicesc... să arate zapisu vînzării, aşezămîntu, schimbu, dieata sau foia de zestre (a. 1793). prav. cond. (1780), 200. Banii i-am luat toţi deplin în mînile noastre după tocmală şi la vînzarea aceasta am chemat faţ(ă) arătaţii mai gios (a. 1795). ştefanelli, d. c. 261. Se adauge vînzarea asămănătoare, de loniţă Gavrilaş către Paharnicul Matei Negel (a. 1800). iorga, s. d. xvi, 68. Nu pot şti ce 4482 VÎNZARE - 835 - VÎNZARE urmare se va păzi cu vînzare ce este se să facă (a. 1804). id. ib. xxn, 314, cf. budai-deleanu, lex. Au dat... voie şi slobozeniie pentru scoaterea, lucrarea şi vînzarea cărbunilor dă piiatră (a. 1811). DOC. EC. 107. Cînd tocmindu-ne dăm lucru pă bani numai... această tocmeală să numeşte vînzare. CARAGEA, l. 13/10. Au ieşit bună această vînzare (a. 1819). iorga, s. d. xxn, 371. Ocnile au rinduială la începutul anului numai să cheltuiască şi mai tîrziu face şi vînzarea de sare, cînd începe a le intra banii în mînă (a. 1822). DOC. EC. 245. Fac o vînzare de moşie (a. 1824). iorga, s. d. xvi, 69, cf. lb. Vînzarea griului şi orzului cu totul să să oprească, nu numai peste graniţă (a. 1828). DOC. EC. 409, cf. I. golescu, c. Au făcut vînzare de o pereche de talpă (a. 1837). DOC. EC. 669. Să să sloboază vînzarea şi cumpărătoarea vinului de la o parte la alta (a. 1842). ib. 760. Cinstita poliţie... îm opri atît vînzarea cît şi facerea lor (a. 1849). ib. 957, cf. ISER. Dau... un venit bun prin vînzarea prisosului de pometărie. utinschi, M. 106/25, cf. polizu. Peste două-trei zile, alte ziare... anunţară vînzarea originalului ei echipagiu. SION, P. 90, cf. petri, v., canella, v. 74. M-am dus la tipografie ca să fac o înserare de anunciuri în „ Curier ” pentru vînzarea pădurei mele din Pătrăşcanl ALECSANDRI, S. 76. Negustorul... bagă de seamă că vînzarea în toate privinţile rămîne aceeaşi ca totdeauna. caragiale, o. iii, 152, cf. şăineanu, î. 191. Ele trăgeau cîştig din vînzarea sării, arhiva, I, 133, cf. ddrf. Dintre păsări, găina e mai des sacrificată,... rezervîndu-se celelalte păsări mai mari, ca raţa, curca, gîsca, pentru vînzare. MANOLESCU, I. 261. Preţul vînzărei trebuie să fie... determinat de părţi. HAMANGIU, C. C. 334, cf. BARCIANU, ALEXI, W. Cîştigul de la vînzarea lucrurilor ce au fabricat, iorga, P. A. I, 149, cf. n, 194, tdrg. Poamele ce prisosesc răşinărenilor ajung spre vînzare în piaţa Sibiiului. PĂCALĂ, M. R. 280. Vînzarea ce o fac, mai toată în Sibiiu, nu se poate evalua, variind foarte mult de la un an la altul id. ib. 323, cf. resmeriţă, D. Grinele ce le cultivau sciţii... le recoltau mai cu samă pentru vînzarea la alte neamuri. N. A. BOGDAN, c. M. 3. Ce facilităţi şi ce dificultăţi există în producţie şi în vînzare. marinescu, p. a. 116. Am socotit că tot aşa lesne avea să meargă şi cu vînzarea clădirilor din Bucureşti M. I. caragiale, c. 95, cf. cade. Un prieten mi-a afirmat... că din fondul unei anticării, provenit din vînzarea bibliotecii lui Eliade, şi-a procurat toate volumele cu dedicaţie. LOVINESCU, M. 66. Comitetul agrar a hotărit ca vînzările făcute de coloni sau de moştenitorii lor a terenurilor de colonizare să fie recunoscute ca valabile. TITULESCU, d. 180. Pierdem vînzarea de mîine. CAMIL PETRESCU, T. I, 261. A dat la vînzare nişte acţiuni din fondul lăsat pentru pomenire. VOICULESCU, P. I, 214. Vînzare cu toptanul. DS 300. Vînzare în acord. ib. Cînd s-a aflat de hotărîrea de vînzare a moşiei, cucoana Nataliţa a ţipat: vai! vai! aşa de tare, încît s-a auzit pînă la cucoana preoteasă. SADOVEANU, O. XIV, 16, cf. D. GUŞTI, P. A. 161, SCRIBAN, D. Felul personal şi statornic al acestor relaţii, garantînd meseriaşului vînzarea produselor sale, explică grija, răbdarea, conştiinciozitatea care stau la baza meseriilor artistice. VIANU, E. 224. Vînzarea tablourilor are un succes relativ. OPRESCU, I. A. IV, 350. în hala Obor... este o terasă specială pentru vînzarea păsărilor de colivii, a porumbeilor şi altor specii. BĂCESCU, PĂS. 382. Realizări din vînzarea ambalajului recuperat. LEG. EC. PL. 381. Magazinele..., odată cu vînzarea pieselor, oferă gratuit şi o schemă după care montezi aparatul acasă, arghezi, s. xvi, 138. Un om veni cu două hălci de caş... a căror vînzare se făcu foarte dificil CĂLINESCU, B. i. 68. Nu ficu nici unul vreo ameninţare discretă cu privire la guvernantă..., pentru motivul că aceasta era şi ea asociată la campania de vînzare a mormîntului. id. ib. 188. A scris pentru ca celebritatea de scriitor să-i ajute la vînzarea tablourilor. RALEA, s. T. I, 108. Boierul... trimite [peştele]... la vînzare. stancu, D. 412, cf. dl, dm, barbu, G. 68. Hirschel scrie judeţului de la Bistriţa, informîndu-l despre preţul cărţii şi cerîndu-i să obţină vînzarea ei în oraşul său. IST. lit. ROM. I, 317. La începutul sec. al XVIÎ-lea cancelaria domnească mai separa încă pe dregători de boieri, arătînd că s-au perfectat unele vînzări înaintea „tuturor dregătorilor şi boierilor mari şi mici din marele divan”. STOICESCU, S. D. 37. Marele vornic încasa... două ocale de peşte de la fiecare car de peşte, un drob de sare de la fiecare car ce venea în tîrg la vînzare. id. ib. 203. Sînt expuşi vînzării, săptămînal VÎN. PESC. 1964, nr. 5, 8. Bărbaţii cutreierau tîrgurile şi oraşele mai apropiate şi mai îndepărtate, ocupîndu-se cu vînzarea produselor obţinute, vuia, PĂST. 165. Cnejii, la toţi românii, aveau o proprietate feudală (cu drept de a o înstrăina prin donaţie, schimb sau vînzare). PANAITESCU, O. Ţ, 29. Satele din epoca fărîmiţării feudale nu produceau mărfuri pentru vînzare. id. ib. 99. O serie de staţii PECO vor fi prevăzute cu tonete pentru vînzarea unor piese de schimb. SCÎNTEIA, 1966, nr. 6 894. Este adevărat că această vînzare a fost contestată ulterior de odobeşteni. C. GIURESCU, P. O. 66. Editorii au început să plătească avansuri uriaşe autorilor, pentru cărţi încă nescrise, avansuri care erau repede recuperate prin vînzarea drepturilor de ecranizare. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 2, 28/1, cf. M. d. enc. Nu cumpăr nimic, nu-i vînzare! mălai..., lapte..., salată..., nu natură moartă, românia literară, 1973, nr. 36, 7/1, cf. DEX. Nu mai făcea el vînzări. o. bîrlea, A. p. I, 565. Negoţind se face vînzarea. ZANNE, P. V, 440. 0 (în credinţe şi superstiţii) Cînd pleacă la tîrg cu vitele, nu se închide poarta în urmă..., ca să nu închidă vînzarea. ŞEZ. VI, 61. Negustorii de la noi au obiceiul de a scuipa întîiul ban pe care-l capătă luni dimineaţa din vînzare. candrea, F. 60. Dacă vinzi întăi ceva pe bani, să iei banul cela, să-l freci de pămînt şi să-ţi faci cruce cu el, ca să-ţi meargă bini vînzarea. gorovei, CR. 16. 0 (în trecut; cu determinări care arată funcţii, demnităţi) Soseau şi banii luaţi pe vînzarea slujbelor... strecuraţi în buzunarul marelui vistiernic, barbu, princ. 156. 0 F i g . Complementul curajului este trădarea;... complementul vitejiei şi credinţei este vînzarea sufletului la inamic. ROMÂNIA literară, 1973, nr. 36, 21/2. 0 Vînzare silită = vînzare ordonată de autoritatea judiciară pentru datorii neachitate. [Caii] erau expeduiţi tot după sistemul cunoscut al vînzării silite, ba uneori chiar impunînd fără altă forma ţărilor române o dare în cai. arhiva, i, 132, cf. dl, dm, dex. Act (sau contract, învechit, zapis) de vînzare = document oficial prin care se consemnează că un bun a 4482 VÎNZARE - 836 - VÎNZARE fost vîndut. De bună voie noastră, am dat adivărat zapisul nostru de vînzare la mîna sfinţiii sale părintelui Gavriil (a. 1801). ştefanelli, d. c. 297. Se văd acte de vînzare redactate de practicanţii tribunalelor. ARHIVA, i, 53. Sub imperiul lui Caragea contractul de vînzare nu era un contract solemn. HAMANGIU, C. C. 332. Act de vînzare. CADE. la şapte milioane şi hai să facem actul de vînzare. ARGHEZI, S. XIX, 19. Va trebui să facă faţă de un „terţ” un act de vînzare, de ipotecă. VINEA, L. II, 217. într-un zapis de vînzare... fiecare vînzător arată cît stăpîneşte în stînjeni. PANAITESCU, o. Ţ. 236. în secolul XVII... se prevăd în actele de vînzare „casa cu jrebii în cîmp ”. id. C. R. 284. La aldămaş se bea vin, specificîndu-se adeseori, în actul de vînzare..., cantitatea în vedre şi preţul respectiv. C. GIURESCU, P. o. 17. 0 Loc. adj . De vînzare = care este oferit sau destinart pentru a fi vîndut (1). Obicei este în multe părţi, ca tot acela ce aduce roadă nouă de vîndzare este iertat de toată datoria vămei lui. ANTIM, P. 103. Vor merge la ţara ungurească sau în alt tîrg cu vitele lor de vînzare (a. 1747). ŞTEFANELLI, D. C. 43, Cf. BUDAI-DELEANU, Ţ. 94. Lăcuitorii... vin cu producturi de vînzare la tîrg (a. 1835). doc. ec 594, cf. iser, pann, p. v. m, 109/20, polizu. în una din acele trei uliţe locuia un negustor căruia, din cauza deosebitelor obiecte de vînzare ce ţinea în magazinul său, nu-i putem da nici o calificaţie deosebită, filimon, o. i, 145, cf. petri, v. La Veneţia sînt fete ce poartă apă de vînzare în ciubere de bronz. ALECSANDRI, P. I, 250. Un om trecea iute spre tîrg, c-o capră de vînzare. CREANGĂ, P. 42. Coborînd Negoiţă-n tîrg cu nişte vişine trufandale de vînzare, a aflat... că pe una dintre fetele lui Zamfirache UlieruL.. o munceşte dracul de vreo zece zile. caragiale, o. ii, 234. Iacă un ovrei cu cămăşi de vînzare. ISPIRESCU, L. 117, cf. DDRF, barcianu, alexi, w. Oamenii aceştia nu prea obişnuiau să se tîrguie: dădeau banii c-un fel de satisfacţie, c-un fel de fală şi numaidecît ridicau preţul tuturor articolelor de vînzare. AGÂRBICEANU, A. 86, cf. N. A. BOGDAN, C. M. 14, CADE, CĂLINESCU, B. I. 425. Nu e dă vînzare, e pentru elevi, camil petrescu, o. m, 281, cf. id. p. 168, dl, dm, m. d. ENC., DEX. Nu mi-e negrul de vînzare... Că-i voinic şi-i pui de zmeu Şi-i fugar pe placul meu. ALECSANDRI, P. P. 105. Nu mi-e murgul de vînzare. bibicescu, p. p. 277, cf. GRAIUL, I, 287, PĂCALĂ, M. R. 215, DIAC ONU, VR. 180, ALR I 272. Măi mocane, frăţioare, Nu ţi-i pagul de vînzare, Să-ţi dau galbeni şi parale ? BALADE, II, 424, cf. O. BÎRLEA, A. P. II, 434. Pi strada mari, O găsit mărfuri de vînzări. folc. MOLD. I, 288. (Glumeţ) Du-l la tîrg, în vale, Strigă-n gura mare: Bărbat de vînzare, Cinprece parale. BALADE, m, 165. (Fig.) Un suflet de vînzare. DDRF. A ajuns lumea de vînzare... Crezi tu că mi-ar lua cineva fata dacă nu i-aş da nici o zestre? xenopol, ap. TDRG. E cineva de vînzare dincolo. CAMIL PETRESCU, T. ii, 475. La noi sînt de vînzare templele, preoţii, altarele. barbu, princ. 53. 0 L o c . v b. A scoate (sau a pune) în (sau la, popular, de) vînzare = a vinde (1). Casele lui ce le avea în Ţarigrad le-au scos turcii la vînzare. MUŞTE, LET. III, 62/13. Trei hectare se pun în vînzare şi se cumpără de un proprietar care poate dovedi că mai cire pămînt. GHICA, s. 548. Începînd de astăzi, „ Moftul ” va fi pus în vînzare regulat de două ori pe săptămînă. caragiale, o. iii, 212, cf. barcianu. Tipografia „Minerva” a pus în vînzare volumul întîi dintr-o nouă ediţie a operelor... lui Anton Pann. iorga, P. A. Π, 11. Fabricanţii şi-au pus de gînd să dea de ruşine pe grădinăresele noastre din mahala, scoţînd în vînzare un surogat de sorcovă, perfecţionat. ARGHEZI, s. xvni, 161. Paharnicul încasa prin oamenii săi anumite dări pe vinurile puse în vînzare. STOICESCU, s. D. 278. Pescarii întovărăşiţi vor putea să-l scoată în vînzare şi negustorii să-l vîndă cu bucata. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 20, 18/2. (Glumeţ) Să-ţi iei nevastă de casă, Nici urită, nici frumoasă, Că... N-o să o scoţi în tîrg de vînzare. PANN, P. V. Π, 151/13. Hai nevastă-n strada mare, C~am să te scot de vînzare. FOLC. MOLD. I, 181. 0 E x p r. Vînzare bună, urare adresată (la despărţire) unei persoane care vinde (1). Cf. resmeriţă, d., dl, dm, m. d. enc., dex. ♦ (Mai ales în epocile sclavagistă şi feudală) Trecere a unui sclav, a unui rob, a unui iobag etc. în posesiunea altui stăpîn (în schimbul unei sume de bani). Robul cel rău ce ia de la domnu-său şi al domnu-său elu-l răsipeaşte, pierdut datoriu iaste şi... spre vînzare dat iaste să fie de domnu-său. coresi, ev. 282. De nu vei vrea pre dînsa, o vei trimite slobodă şi cu vînzare nu să va vinde pre argintu. BIBLIA (1688), 1412/25. Am scos un ţigan al mieu... la vîndzarea (a. 1709). IORGA, s. D. xvi, 307. Scoţindu-i la vîndzari, iarăşi i-am vîndut... drept 27 lei pol bani vechi (a. 1725). id. ib. 319. Cea mai mare parte din acei robi să aduce la Cairo, unde să şi începe vînzarea lor. GT (1839), 191/14. Clăcaşii, transformaţi în robi, nu numai că urmară a se vinde împreună cu pămîntul, dar şi numele lor începură a se trece în actul vînzărei. BĂLCESCU, M. V. 305. A fost spusă... acelor oameni cari avea neîncetat sub ochii lor servitudinea, vînzarea sclavilor. BARONZl, L C. v, 55/7. O dată cu vînzarea soţiei unui turc şi scăparea soţului de bir prin banii luaţi pe nevastă, s-ar părea că acţiunea sfîrşeşte. ist. lit. rom. i, 132. ♦ (învechit şi popular; adesea în legătură cu verbe ca „a scoate”, „a pune”, cu care formează locuţiuni verbale) Licitaţie. Gligore Rusul... neplătind banii Porţii..., i s-au dat bordeiul la vînzare (a. 1790). ştefanelli, D. C. 192. Ar însemna să vă scot casa în vînzare, că altceva n-aveţi. H. LOVINESCU, T. 117. Face vînzare. alr SN IV h 1 013/130. Scoate vînzarea. ib. h 1 013/172. O pune-n vînzare. ib. h 1 013/876. 2. (Concretizat) Ceea ce se vinde (1), obiect care se vinde; (învechit) vînzătură (2). Ceia ce aduc cumpărăturile şi toată vînzarea în zioa sîmbetei ca să vînză să nu-l cumpărăm de la dînşii sîmbătă. BIBLIA (1688), 351754, cf. ANON. car. Mergea în piaţă şi vedea vînzări, pometuri,... dulceţuri şi alte mîncări. pann, P. V. I, 130/26, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. 3. Trădare (2) sau denunţare, pîră (pentru bani sau pentru un avantaj material); (învechit, rar) vînzător (113). Cf. vinde (2). Iuda... cu Hristos cina şi spre vînzare cugeta. coresi, ev. 111, cf. mardarie, l. 2072/17, ANON. CAR. Scoaseră-l afară cu răvaşele lui cele de vînzare, de să arătară tuturor noroadelor, ca să-l ştie toţi că s-au asemănat cu Iuda. ANON. cant AC., CM I, 195. Vrăjmaşii îl vînduse şi îl clevetise şi altă vînzare au mai aflat, ca doară l-ar putea aduce la primejdie. R. GRECEANU, CM II, 189. Să ne ferim, din cît ne va fi 4482 VÎNZAŞ - 837 - VÎNZĂTOR putinţa,..· de beţie, de zavistie, de vînzări, de apucări, de năpăsţî şi de alte multe ca acestea, antim, p. 84. în anul acesta, Alaricu, craiul goţilor, au cuprins Roma cu vicleşug şi prin vînzare şi foarte rău o au prădat, şincai, hr I, 74/11. Urzitoriu de vînzări închise Sol făţarnic a porţii păgîne Ce nu te ruşini cu tîlhărie A vinde creştina stapînie? budai-deleanu, ţ. 172, cf. 223. Iuda... Să gata Să-şi isprăvească odată Gîndul ce de mult îl are Spre a mea în bani vînzare. AARON, ap. GCR n, 194/34. Un erou ar fi fost poate cînd ar fi şi virtuos: Dar vînzarea, viclenia de el nu se deslipesc. HELIADE, O. I, 410. Pierdură bătălia aceea însemnată din pricina călcării jurămîntului, vînzarea căpitanilor genovezi... şi poate şi din pricina nesupunerii rumânilor. F. aaron, I. I, 94/9. Prin dezbinare cetăţană, prin vînzare şi prin proiecte utopice... cele mai mari staturi au căzut. ASACHI, s. L. n, 166. Lingoşala este vînzarea cea mai urîcioasă. TÎMPEANUL, G. 86/16, cf. POLIZU. lată dovada vînzării tale, şi îi tinse un bilet scris pe o hîrtie roză. NEGRUZZI, S. I, 22. Vedeţi cum mişcă buza pe gura lui cea largă? Acuma la vreo crimă sau la vînzări gîndeşte. BOLLIAC, O. 189. Vînzări, sataneşti planuri, de lume neştiute, In inima-mi pun iadul, ca iesme îmi scrişnesc. ALEXANDRESCU, O. I, 293. De ce să nu-i dau pe faţă această neagră vînzare. filimon, O. i, 129, cf. petri, v. Unul pe altul caută a să nimici Prin partide, prin corupţii, prin minciuni şi prin vînzări, Care toate sînt menite rău s-aducă bietei ţări. alecsandri, t. 166. Căpeteniile acestei vînzări nelegiuite erau Negrilă paharnicul, Alexa stolnicul şi Isaia vornicul. ISPIRESCU, U. 175, cf. DDRF, TDRG, RESMERIŢĂ, D., cade. Samson vorbi [Dalilei] cu glas adînc: „Ştiu bine Că-n sărutarea asta care-nşală Ai plănuit vînzarea criminală, Că voi cădea şi voi muri prin tine!” TOPÎRCEANU, P. O. 93. Cînd capitala asta a tuturor vînzărilor, a tuturor compromisurilor... oferă atîta femeilor frumoase, tu renunţi la tot, ca să stai să asculţi la bietele mele prostii. CAMIL PETRESCU, P. 164. Numai vînzarea răpune capetele crailor. SADOVEANU, O. V, 685, cf. SCRIBAN, D., DL, DM. Nu-i iertare de vînzare. IST. T. I, 134, cf. M. D. ENC., DEX. - PL: vînzări. - Şi: (învechit şi regional) vinzâre (ANON. CAR., ALR I 272/12, 26, 77, 79, 825, 840) s. f., (regional) vînzâr (ţiplea, p. p. 436, 531) s. n., (învechit, rar) venzâre (budai-deleanu, lex., lb) s. f. - V. vinde. VÎNZÂŞ s. m. (învechit) Vînzător (I 1). Cf. scriban, d. - PL: vînzaşi. - Vinde + suf. -aş. VÎNZĂRÎE s. f. (învechit, rar) Trădare (2). Cum ţi se pare acum, Catavoline, Urzitoriu de vînzării închise, Sol făţarnic a Porţii păgîne, Ce nu te ruşini cu tîlhărie A vinde creştina stăpînire? BUDAI-DELEANU, Ţ. 172. Războaiele cetăţene Să încep, vrajba din nontru s-aţiţă, Dejghinări şi vînzării viclene Iar năcăjesc omeneasca Vlţa, Pentru mîndria a dour sau a trii Carii vor să fie cei dinţii id. ib. 348, cf. L. rom. 1958, nr. 3, 44. - Pl .: vînzării. - Vînzar1 + suf. -ie. VÎNZĂTOR, -OARE subst. I. S. m. şi f. 1. (în opoziţie cu cumpărător; de obicei urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Persoană fizică sau juridică care vinde (1) (ocazional sau permanent); spec. persoană care este angajată într-un magazin pentru a vinde mărfurile şi pentru a servi clientela; (învechit) vînzaş. Fiecine va fi la cela ce vor găsi lucru de furat şi de va dzice că nu-l cunoaşte pre vîndzătoriul cela ce i l-au vîndut..., de va fi om vestit şi ales de om bun..., să să creadză. PRAV. 66. cf. ANON. CAR. Pentru mai mare credinţă noi, vînzătorii, pus-am peceţile noastre, degetele (a. 1673). arhiva i, 500/5. Nu sînt din neamul vînzătorilor (a. 1760). GHIBÄNESCU, S. I. XVII, 41. Neavînd cumpărătorul banii, se apucă chizăş fratele vînzătorului că-i va da banii (a. 1780). ştefanelli, d. c. 127. Vînzătoriul să plătească cumpărătoriului toată paguba. PRAV. COND. (1780), 134. Vînzătorul... să fie rădicat de toată datorie (a. 1793). ştefanelli, d. c. 238. Calos, de copil mititel, fusese Vînzătoriu, în tîrg, de turte, covrige, De plăcinte moi budai-deleanu, t. v. 109. Fiind trebuinţă a să încredinţa giudecata din scrisorile ce ţi s-au dat de cătră vînzătoriu..., s-au scris carte Departamentului Pricinilor Streine (a. 1809). IORGA, S. D. XXII, 263. Preţul ce l-au dat cumpărătorii este cu mult mai bun folos vînzătoarei, decît că ar fi avut moşiea aceasta (a. 1815). uricariul, ii, 10/9. îl priimi pre el un vînzătoriu de griu. PETROVICI, P. 202/6. Pentru vînzătorii luminărilor de ceară galbenă, asemenea cercetare să faceţi pentru curăţeniia luminărilor (a. 1825). DOC. EC. 342, cf. LB. Cearcă însemnată pagubă cumpărătorii, mai vîrtos cînd să înţeleg cu vicleni vînzători (a. 1837). DOC. EC. 654. Vînzătorii de şerbet. FILIMON, O. I, 109, cf. PETRI, V. Se pune mijlocitor între primul vînzător şi consomator. canella, V. 73. Lîngă Curtea veche... e... vînzătorul de cărţi EMINESCU, P. L. 60. în prăvălie, nimeni, afară de vînzătoarea şi impiegatul. CARAGIALE, O. II, 260, cf. ddrf, alexi, w. Din mijlocul acestor ţărani a răsărit un porcar, un vînzător de vite şi porci. IORGA, P. A. II, 440. Pescarii sînt nevoiţi a-şi angaja pe piaţă un „vînzător special”, care, în schimbul cîtorva procente din suma încasată, să le desfacă marfa în condiţiunile cele mai bune. antipa, p. 724. Chibriturile acelea... vînzătorii ambulanţi le vînd la toate colţurile caselor. ANGHEL, pr. 38, cf. TDRG. Cei mai mulţi ajunseră în piaţă, spre marea bucurie a vînzătorilor AGÂRBICEANU, A. 87. Pentru fixarea relaţiilor şi a socotelilor dintre cumpărător şi vînzător... mai servesc în parte şi astăzi răvaşele. PĂCALĂ, M. R. 143, cf. RESMERIŢĂ, D. Folosul acestora... ar avea urmarea bună de a opri pe moldoveni să intre ei înşişi în tainele negoţului străin, avîndu-se în vedere că ar pierde luptîndu-se cu vînzătorii ocrotiţi N. A. BOGDAN, C. M. 86. Vînzătorii de ziare îşi desfăceau teancurile din fugă. M. i. caragiale, c. 100, cf. CADE. îmi place să umblu cu lucrurile expuse prin magazine şi să discut cu vînzătoarele. CAMIL petrescu, T. in, 246. îl ştiam vînzător undeva într-un magazin oarecare. SAHIA, N. 109. Sînt numai mijlocitori, în chip legal aşezaţi între vînzători şi cumpărători. SADOVEANU, O. IX, 258, cf. SCRIBAN, D. Se găsesc... portative cu note care redau strigătele unor vînzători cle stradă. OPRESCU, S. 34. 4485 VÎNZĂTOR - 838 - VÎNZĂTOR Vînzătorul de ziare s-a oprit în faţa cucoanei. ARGHEZI, S. xvn, 120. Deşi vînzător de lapte, Puntila e amator de alcool, fiind aproape în permanenţă beat. CĂLINESCU, C. O. 270. Se întrebă cînd luase fiinţă aceste magazine... cu vînzători îmbrăcaţi în halaturi alese. id. B. I. 166. Voi umbla primăvara întreagă prin tîrguri, Căutînd vînzători de sămînţă. BLAGA, POEZII, 229. Bătrînul vînzător de tutun îi păruse, la început, cel mai curat urmaş al profetului. TUDORAN, p. 220, cf. DL. Vînzătorul îi scoase o pereche de pantofi negri. MIHALE, O. 265, cf. DM. Nu se auzeau vorbele vesele, strigătele vînzătorilor de ziare. BARBU, ş. N. n, 45. Se face vînzător de doniţe, strecurîndu-se spre Dunăre. IST. LIT. ROM. II, 514. în aceste zapise, pîrcălabii arătau că vînzătorul şi cumpărătorul veniseră „înaintea noastră şi a legii”. STOICESCU, S. D. 213. Vînzătorii de ziare îşi zbiară ediţiile. V. ROM. ianuarie 1965, 192. Nu plăteau darea în bani pentru că erau crescători şi vînzători de animale. PANAITESCU, C. R. 239. Din iscălitura vînzătorului, cu litere greceşti..., pare a rezulta că era grec. C. GIURESCU, P. O. 46. Neexistînd în decursul istoriei poporului român vînzători de lapte (la oraş!)... e limpede că astfel de cuvinte trebuie privite ca simple formaţii interne ale limbii române. HRISTEA, P. E. 45, cf. M. D. ENC. îşi aducea aminte de întîlnirea în cartierul italian... cu o vînzătoare de roşii, românia literară, 1974, nr. 31, 21/2, cf. dex. De s-ar vinde dor cu dor, Eu m-aş face vînzător. bibicescu, p. p. 15, cf. alr π 3 642/514, 551, 682. Vînzător de lapte. CHEST. V 4/87. Vînzătorului tîrgul îi dă de hac. zanne, P. v, 658. 0 E x p r. (Ironic) Vînzător de piei de cloşcă = negustor fără marfa şi fără capital. Cf. LUNGIANU, CL. 238, dl, DM, dex. 0 (Adjectival) Să se poftorească... prin daraban chipul cu care să să urmeze alişverişul între feţele cumpărătoare şi vînzătoare (a. 1837). doc. ec. 654. ♦ (Adjectival; învechit şi popular; despre bunuri, proprietăţi etc.) Care este de vînzare, care este destinat vînzării, î-am vîndut toată partea mea de moşie..., fiindu-mi mie această moşie vînzătoare (a. 1684). IORGA, S. D. V, 189. Fiindu-mi aceste case cu locul lor vînzătoare, făcut-am tocmeală cu domnealui jupînul Mihul de i le-am vîndut (a. 1701). FURNICĂ, î. C. 6. Această moşie socotindu-să vînzătoare... s-au hotărît de Tohilat şi de Arhirie pivniceriul de Huşi (a. 1706). arhiva, i, 559. Să se cerceteze de către judecători... cîte cărţi vor avea pentru acel lucru vînzător. PRAV. COND. (1780), 136. Zece pogoane vie lucrătoare... să face vînzătoare cu toate împrejurările ei. cr (1831), 3362/37, cf. ddrf, t. papahagi, c. l., dl, DM. Casă vînzătoare. L. ROM. 1971, 51. 0 Fi g . De-ar fi dorul vînzător Şi badea cumpărător, Eu pe dorul vinde-l-aş, Pe badea cumpăra-l-aş. ALECSANDRI, p. p. 300. De-ar fi dorul vînzător, Eu m-aş face negustor. JARNÎK - BÎRSEANU, D. 92, cf. FOLC. TRANSILV. I, 53. 0 Expr. A face (sau a scoate) vînzător (un bun imobil) = a pune în vînzare; a vinde (1). [Viile] eu le voi scoate vînzătoare (a. 1626). I. BIANU, D. R. 116. Cînd l-am făcut acest vad vînzător, noi am pus pristavu la tîrg de au strigat (a. 1630). IORGA, s. D. I, 274. Plătind gloaba, şi-a însuşit moşia Tolovenilor şi a făcut~o apoi vînzătoare (a. 1714). ŞTEFANELLI, D. C. 23. De nimene siliţi nici asupriţi, li-am scos vînzătoare (a. 1751). URICARIUL, xxn, 447. Am făcut ace(a) bucăţică de loc vînzătoare (a. 1784). ŞTEFANELLI, D. c. 151. Am făcut moşioara aceasta vînzătoare la vreme scumpetii (a. 1796). id. ib. 270. Întîmplîndu-să de a-l face vînzător, să nu aibă voie de a-l vinde pînă nu da ştire la mănăstire (a. 1807). DOC. EC. 74. Făcînd eu această levadă vînzătoare, am întrebat pe soru-me Catrina şi pe toţi din neamul Săbiesc (a. 1815). ŞTEFANELLI, D. C. 361. Aflîndu-mă desăvîrşit săracă, am făcut numitu loc vînzător (a. 1825). FURNICĂ, I. C. 351. îi ceru vechilului să-i facă hanul vînzător pe numele ei. CAMIL PETRESCU, O. II, 292, cf. DL, DM, DEX. (Fig.) Ia ascultă, mîndră floare, Fă-ţi guriţa vînzătoare, Că şi capul de mi-aş da Gura ta ţi-aş cumpăra. FOLC. TRANSILV. n, 224. 2. (De obicei urmat de determinări genitivale sau introduse prin prep. „de”) Trădător (2). Pohta aurului... pre Iuda vînzătoriu-l făcu. CORESI, EV. 290. Ca şi Iuda vîndzătoriul să poarte în umărul său coşul VARLAAM, C. 194, cf. M ARD ARIE, L. 2072/18, ANON. CAR. începătură de stingirea ţării... venii... den demnarea şi pornirea hiclenilor şi vînzătorilor ţării. ANON. CANTAC., CM Π, 21, cf. LEX. MARS. 235. Să fie neiertat şi la un loc cu Iuda vînzătoriul (a. 1732). iorga, s. d. xvii, 163. luda vînzătoriul de Dumnezău (cca 1750). GCR Π, 61/24. L-au omorît ca pre un vînzătoriu. ŞINCAI, HR. III, 178/4. Iuda...y Vînzătoriul şi vicleanul, Acuma văz că să gată Să-şi isprăvească odată Gîndul (a. 1802). GCRn, 194/30. Bine-i ziserăţi vînzătorul ţării. I. GOLESCU, în PR. DRAM. 76. Nimic n-am urît ca spionii, ca vînzătorii, ca ingraţii. HELIADE, O. II, 16. Vezi pe vînzătorul patriii că doreşte să între în mormînt de viu ca să fugă [de] mînia şi ura compatrioţilor. MARCOVICI, C. 19/8. lată vine... vînzătorul patriei sale. ASACHI, S. L. I, 205. Ca un partizan al turcilor şi vînzător al pricinei creştinătăţii să se lepede de stăpînirea Transilvaniei. BĂLCESCU, M. V. 361, cf. polizu. Eşti un tîlhar şi un vînzător. NEGRUZZI, s. I, 156, cf. petri, v. lată vînzătorii noştri! strigă Ion Vodă, poruncind ca toate focurile... să fie îndreptate spre acea parte, hasdeu, I. V. 149. Duşmani ai ţării! Cruzi vînzători! alecsandri, P. n, 120, cf. id. T. 1 665, alexi, w., coşbuc, P. i, 258. Cînd se întoarseră aceşti vînzători de ţară, norul primejdiei stătea drept deasupra capului lui Mihai. IORGA, P. A. Π, 259, cf. RESMERIŢĂ, D. îi vedeam aevea... pe acei trufaşi arhonţi... iar privirile lor neînduplecate întorcîndu-se cu scîrbă de la mine, vînzătorul. M. I. CARAGIALE, C. 84, cf. CADE. Fetelor, grăbiţi ospăţul, porunci vînzătoarea şi pomi cu hoţul. voiculescu, P. I, 199, cf. scriban, D. Nu s-au aflat din vraful de scrisori Nici vînzători şi nici instigatori. ARGHEZI, S. P. 70. Peter... a intrat şi el în pămînt, dar vînzătorul lui huzureşte şi-şi numără arginţii. H. LOVINESCU, T. 125. Am primit din nou o hîrtie, în care sînt făcut vînzător de ţară şi ameninţat cu moartea pentru articolele mele. id. ib. 299, cf. DL. Pe cărămizile puse în muchi se frecau papucii de safian şi se tîrau paşi tainici de vînzători. barbu, princ. 169, cf. DM, m. d. enc., dex. Inima de vînzător E venin otrăvitor. ALECSANDRI, P. P. 56, cf. ALRM SN III h 1 066. Vînzătorul de oameni, următorul ludei, c-o sărutare dulce la temniţă te duce. l. GOLESCU, ap. ZANNE, P. viii, 170. 0 (Adjectival) Acele 4485 VÎNZĂTURĂ - 839 - VÎNZOLEALĂ cinci jigănii... viclene şi vîndzătoare arătîndu~să, cuvîntul cu mare giurămînturi şi legămînturi cătră zburătoare îşi dederă. CANTEMIR, 1.1.1, 139. Slabul e lesne şi vînzător. HELIADE, O. I, 440. Cît e ea de vînzătoare, cît e de necredincioasă..., Dar şi cît e de frumoasă! hrisoverghi, p. 52/14. Sîntem... cunoscători la prietini credincioşi şi la cei ce-s vînzători. conachi, p. 221. împăratul chibzui cu sfetnicii şi surguni pe prietenii vicleni şi vînzători. F (1891), 314. în cîteva trăsuri ni-l zugrăvi ca pe un bulibaşă mehenghi, vînzător şi slugarnic - un suflet de rob. M. I. CARAGIALE, C. 22. (Fig.) El iarăşi descopere gîndul lui cel vînzător de ţeară. CĂLINESCU, o. ΧΠ, 134. El [şarpele] avea ochi vînzător, Avea grai linguşitor. ALECSANDRI, P. P. 216. II. 1. S. f. (învechit) Marfa (4). O magazie ce are vînzătoare în Bucureşti, de la care să cumpere cîţi vor vrea..., să fie nesupărată de vamă, de fumării şi de cîte alte obicinuite dări (a. 1793). furnică, i. c. 162. 2. S. f. (învechit) Vînzare (1). Toţi acei ce au vii aicea în ţară, ori de ce stare vor fi, pentru cît vin vor vinde ori la cine, vor plăti vădrăritul vînzătorii, precum plătesc toţi acei ce sînt supuşi a plăti vădrărit (a. 1828). IORGA, S. D. XVI, 165. 3. S. n. (învechit) Vînzare (3). Să zică şi să mărturisească el că au vrut să facă mozavirie, vînzătoriu de oameni, anon. brîncov., cm n, 303. - Pl.: vînzători, -oare. - Vinde + suf. -ător. VÎNZĂTURĂ s. f. (învechit) 1. Vînzare (1). Cf. ANON. CAR. Dumnealui priimind preţul acesta mi-au dat şi banii deplin, întru carele să fie dumnealui volnic şi să aibă a stăpîni această dreaptă ocină şi moşie, ... carele să nu aibă nimenea a să scula peste vînzătura mea, asupra dumisale (a. 1740) uricariul, xxrv, 442, cf. budai-deleanu, lex. 2. Vînzare (2). Cf. anon. car. îacă paralele pe vînzături. F (1888), 221. - Pl.: vînzături. - Vinde + suf. -ătură. VÎNZĂŢEA adj. f. v. vînjăţea. VÎNZOĂLĂ s. f. 1. (Mold., Transilv.) Vînzoleală. Cf. CADE, SCRIBAN, D., ŞEZ. V, 171, COm. din BRAN -zărnbşti şi din fostul judeţ sălaj, paşca, gl., cl 1957, 301. 2. (Regional) Muncă intensă; zor. Cf. şez. v, 171. Vînzoală ca la arie, ce vrei? UDRESCU, GL. 3. (Regional) înghesuială, forfotă de oameni (Săpata de Sus-Piteşti). Cf. udrescu, gl. Vînzoală de lume ca la tîrgul ăsta, de mult n-a mai fost. id. ib. 4. (Regional) Rafală de vînt; vifor, vijelie, furtună (Săpata de Sus-Piteşti). Cf. udrescu, gl. A venit o vînzoală de vînt, a scuturat toate prunele, id. ib. 5. (Regional) Dans cu ritm alert (Săpata de Sus-Piteşti). Cf. udrescu, gl. 6. (Prin Bucov.) Dezordine, neorînduiala. Cf. şez. v, 171. - PL: (rar) vînzoale. - Postverbal al lui vînzoli. VÎNZÔC s. m. (Prin Transilv.) Ghemotoc, cocoloş. Vînzoc de hîrtie. LB, cf. iser, cihac, II, 447, lm, gheţie, r. m. 487, jahresber. v, 324. - PL: vînzoci. - Cf. v. si. 8 ä 3 II „legătură”. VÎNZOL1 s. n. (Regional) 1. Mişcare continuă şi grăbită de oameni (mulţi); viermuială. îl pierdusem în vînzolul tîrgului. UDRESCU, GL. 2. Zbucium (2). Adormise Un zeu vînzolul mării. MURNU, O. 206. Şi răzbit de-atîta vînzol, sus, p-un stoi s-alină vîntul. UDRESCU, GL. - Postverbal de la vînzoli. VÎNZOL2 s. n. (Prin Transilv.) 1. Grup de obiecte (de acelaşi fel) strînse şi legate la un loc. V. pachet (1). Cf. JAHRESBER. V, 324, VAIDA, CABA SĂL. 94, COÏÏ1. din frata - turda şi din fostul judeţ sălaj, paşca, gl. 2. Cantitate de fin, de paie etc. strînsă vălătuc (cu grebla). Cf. rev. crit. m, 173, alr π 5 269/362, alr sn i h 129/260, 362, teaha, c. n. 281. 3. Val (III 1 b) de pînză. Cf. cv 1952, nr. 5, 40. - Pl.: ? - Şi: vînj oi (pl. vînjole) s. n. REV. CRIT. ffl, 173. - Cf. v î n z o c . VÎNZOLEALĂ s. f. Faptul de a se vînzoli; mişcare (grăbită şi zgomotoasă) în diferite direcţii (de oameni); agitaţie, foială, forfotă, viermuială, (rar) vînzolit1. V. animaţie,învălmăşeală. Filosoful pacinic... Şi neguţitorul lacom întru a sa vînzoleală Vor găsi dinpotrivă mintea lor gata plecată. CONACHI, P. 282. Vineri, în cîntatul cocoşului, e vînzoleală mare prin sat. SP. POPESCU, M. G. 23, cf. TDRG. Cînd copoii primesc semnal de a prinde vulpea,... e o mare vînzoleală. pamfile, J. I, 324. înainte de toacă, ne trezirăm din nou în zgomot şi vînzoleală... Se descărcau chervanele. HOGAŞ, DR. II, 40. Gara cu vînzoleala de călători a rămas în urmă. C. PETRESCU, s. 51. Ca la un teatru, să priveşti în pur spectator înţelept la vînzoleala actoricească a acestei sărmane lumi. ARH. OLT. ΧΠ, 398. Cu cîteva zile înainte, fusese vînzoleală mare în Căhnăţui. POPA, v. 92. Cînd au sosit, latina şi vînzoleala erau în toi. VOICULESCU, P. I, 74. într-o vînzoleală şi un iureş zgomotos, pe punte, se adunau marinarii şi fochiştii. BART, S. M. 109. Chipăruş contemplă cu un aer absent vînzoleala. v. ROM. februarie 1954, 130, cf. DL. în vagon se auzi o vînzoleală de trupuri şi un obraz galben, descompus, al unui tinerel... se ivi la gratii. T. POPOVICI, S. 270, cf. DM. Paonii Principelui, la atîta vînzoleală şi lume multă, strigau înspăimîntaţi. BARBU, PRINC. 141 .La ferestre se zăreşte cîte o lumină, în curţi e vînzoleală, răsună glasuri. V. ROM. noiembrie 1963, 6. între oameni s-a stîrnit oarecare vînzoleală. LĂNCRĂNJAN, C. Π, 91, cf. M. D. enc., DEX. 0 (Prin extensiune) Cîtă bodogăneală de tunete, ce mai vînzoleală şi trăncăneală de pretutindeni nu era să zguduie, din temelie, gospodăria cerească. HOGAŞ, DR. I, 266. Arnăuţii de gardă se ascunsesem în chioşcuri şi priveau la acea vînzoleală neagră de văzduh. BARBU, PRINC. 79. A încremenit cu privirile în 4492 VÎNZOLI - 840 - VÎNZOLIT geam, aţintite la vînzoleala ploii de afară şi la înserarea care cădea grăbit. V. ROM. octombrie 1964, 6. - PL: vînzoleli. - Vînzoli + suf. -eală. VÎNZOLI vb. IV 1. Refl. (Despre oameni, p. gener., despre fiinţe) A se agita sau a se deplasa încoace şi încolo (cu repeziciune sau timp îndelungat) în scopul de a înlătura un inconvenient, de a rezolva o situaţie complicată, de a participa la mai multe activităţi, din cauza unei surescitări nervoase etc.; a se foi, a se frăsui. V. agita, zbate (3), zbuciuma (1), z v î r c o 1 i (1). Cf. lb, iser, lm, ddrf, gheţie, r. m. 487, BARCIANU, ALEXI, w. Cucoana Macrina, dinpreună cu fata se vînjoleau acasă, luptîndu-se cu aluaturile, căci era în ajunul unei sărbători mari şi trebuiau multe pregătite. SĂM. IV, 888. Ziua casele sînt pustii şi stradele goale, afară de copii cari, la doi ani, vînzolindu-se pe mal., ştiu să se ferească de primejdia canalelor. IORGA, P. A. I, 233. Popa Man fusese la culesul cucuruzului, şi toată ziua se vînzoli cu muncitorii, cu slugile, cu vitele. agârbiceanu, P. M. 65. Se vînjoleau orăteniile scăpate din prăpăd, lungianu, ap. cade. Pe trotoarele largi se vînzolea o lume pestriţă într~un amestec oriental. REBREANU, R. I, 17. în vreme ce ţăranii se vînzoleau, coloana de soldaţi se tîra pe şosea ca o uriaşă rîmă neagră, id. ib. n, 249. Cînd te ţineam în braţe şi te vînzoleai îndîrjită, suia flacăra unei băuturi tari în mine. Camil petrescu, T. i, 253. Copiii se vînzoleau şi se tăvăleau în năsip pînă la malul bălţii, sadoveanu, în DL. Ştia că pentru a le apăra... muriseră vînzolindu-se în ţărină şi în moloz cei doi fraţi. V. ROM. februarie 1954, 10. Cîinii se vînzoleau a joacă. barbu, G. 254, cf. M. D. ENC., dex, vaida. Cît s-o vînzolit popa acolo, l-o apucat noaptea. VAsmu, P. L. 124. Cît m-am vînzolit acolo, abia am putut scăpa, că numai de-un picior mă prinsese, id. ib. 188, cf. com. din frada - turda. Ştima se vînjolea pe jos, să moară, şi tot nu se da. Românul n-o slăbea; mereu strîngea de deget. PAMFILE, COM. 48, cf. ALR SN IV h 976, A VI 26. 0 F i g. Grăunţii scrîşnitelor sale mînii... se mai vînzoleau încă în el. C. PETRESCU, A. R. 188. 0 (Prin extensiune) Cerul era în parte acoperit de nori negri care se vînzoleau mut, trecînd pe rînd prin faţa lunii. CAMIL PETRESCU, O. I, 111. Deasupra oraşului se vînzolea întunericul. STANCU, R. A. Π, 391. Se zări un foc mare vînzolindu-se în căscătura unei colibe. CAMILAR, N. ii, 424. Şuiera vîntul, vînzolindu-se în toate direcţiile. S februarie 1960, 22. Ploaia măruntă şi deasă înăbuşă aerul. Prin ea se scurg, vînzolindu-se, pete albe şi ţepi de zăpadă. Viscoleşte. BĂNULESCU, I. 12. ♦ A se răsuci, a se întoarce (în aşternut) pe o parte şi pe alta din cauza unei stări psihice apăsătoare. Nu putea să doarmă. Se vînzolea în pat, neliniştit, ca într-o mare cumpănă. POPA, V. 29. S-a vînzolit toată noaptea, căci dormea într-o odaie cu un văr al lui, cu care nu putea vorbi, şi de aceea s-a prefăcut bolnav. CAMIL PETRESCU, ο. i, 323. ♦ Fig. A se strădui (din toate puterile) să învingă obstacole, dificultăţi, neajunsuri. Trebuie să munceşti ca un cîine, să pui osul, să te vînzoleşti, altfel te mănîncă fript calicia! rebreanu, nuv. 71, cf PAMFILE, J. n, 172, com. DRÀGANU, A VI 26. 2. Refl. şi refl. recipr. A purta o luptă (înverşunată şi de durată) împotriva cuiva; a se bate, a se lupta. V. război (3). Iaca, gospodin, cu cine m-am vînjolit toată noaptea. CREANGA, P. 305, cf. ŞĂINEANU, ALEXI, W., SCRIBAN, D., DL, DM, DEX. Apucară voinicii paloşele şi se vînzoliră pînă ce în urmă Florea înfloritul ciungări oleacă degetul mic al lui Pipăruş Petru. RETEGANUL, p. v, 37, cf. ŞEZ. IX, 151. 0 F i g. Vîntul umed plîngea afară, se vînzolea cu frunzişurile şi aducea valuri de ploaie, izbindu-le de geamuri. SADOVEANU, O. I, 251. Cînd adorm noaptea mai bine Visez puiul lîngă mine; Mă trezesc Şi nu-l găsesc, Cu dorul mă vînjolesc, Cu jale mă prăpădesc, şez. vn, 87. 0 (Cu sens atenuat) El ieşi repede afară să caute ca să nu sugă viţelul, şi ţinînd putineiul pe umăr, cît s-a vînzolit cu viţelul pînă l-a închis în ocol - s-a vărsat tot laptele peste dînsul. furtună, v. 65. 0 Expr. (Intranz.) Cum mai vînzoleşti cu lumea? = cum te afli? cum o mai duci? Cf. MAT. DIALECT. I, 27. 3. Tranz. A răvăşi (3) provocînd agitaţie sau dezordine; a răscoli (II1); a modifica (în rău), a deranja o stare de lucruri, o situaţie (stabilă) etc. în vremile răzvrătite, Cînd ardea foc de peire, Toate erau vînzolite în cumplita răsipire. CONACHI, P. 39. Ziduri surpate..., rămase de pe urma înünsei şi glorioasei împărătii, ai cărei legionari au vînzolit limanurile mărilor ş-ascunzătorile munţilor, vlahuţă, R. P. 14, cf. alexi, w. Mări vînzolite de vînturi. MURNU, I. 33. Cetele haiducilor... Să răstoarne carele, Vînzolind covoarele, Să desfunde lăzile Să-şi împartă prăzile. IOSEF, patr. 69, cf. TDRG. Mi se părea... că zmeurişul e vînzolit de o vietate puternică. HOGAŞ, DR. I, 264, cf. resmeriţă, D. Vîntoasa vînzolea sălciile pletoase. C. PETRESCU, A. R. 6. Vîntul aducea vrafuri de zăpadă şi le vînzolea de-a lungul uliţei. stancu, R. A. m, 88, cf. dl. Primele proiectile au căzut în grămadă, vînzolind îngrămădirea aceea de oameni şi de soldaţi, v. rom. octombrie 1964, 58, cf. A vi 26, NALR - B m h 528. 0 Fig. Se lăsase în voia gîndurilor; ele îi vînzoleau fără cruţare mintea. CONTEMPORANUL, vi2, 197. Franţuşca cea cu ochelari îţi vînzoleşte sufletul. hogaş, dr. ii, 59. ♦ (Regional) A epuiza, a obosi (foarte mult) pe cineva (în luptă). Com. din zagra - NĂSĂUD. - Prez. ind.: vînzolesc. - Şi: (regional) vînj oii vb. IV. - Din magh. vonszolni „a trage, a tîrî după sine”. VÎNZOLIRE s. f. Faptul de a se vînzoli; agitaţie, vînzoleală. Cf. lb, ddrf, alexi, w. Gloata fremăta, parcă ea ar fi mîncat-o cu sufletul şi vînzolirea ei. VOICULESCU, P. II, 302, cf. DL, DM, M. D. ENC., IZV. XXI, 144, com. drăganu. ♦ Mişcare în vîrtejuri; învolburare. Tema oceanului, a marilor furtuni, a vînzolirii apelor minate în rafale... va alcătui deopotrivă cadrul general al romanelor marine. ROMÂNIA LITERARĂ, 1975, nr. 7, 20/4. - PL: vînzoliri. - V. vînzoli. VÎNZOLÎT1 s. n. (Rar) Vînzoleală. Cf. lb. Ochi, guriţă, pept şi sin!... Pomeniţi necontenit Cît zbucium şi 4495 VÎNZOLIT2 - 841 - VÎRCIOG vînzolit Aţi avut cu luptă mare! conachi, p. 208, cf. DL, DM, M. D. ENC2. 1 032, DEX. - V. vînzoli. VÎNZOLIT2, -Ă adj. 1. (Despre oameni sau despre grupuri de oameni) Care se agită, care se zbuciumă, care este în continuă mişcare. Cf. barcianu. Cîrdurile vînzolite de copii gureşi şi alămurile fanfarei de roşiori dădeau fremătare surdă şi veselă, plină de aer sărbătoresc. popa, v. 209. ♦ (Despre fenomene atmosferice, ape etc.) Care se mişcă violent (în vîrtej uri). O cunoşti cînd supărată, vînzolită, împingîndu-şi apa peste malurile desenate cu plopi, arini şi sălcii, cînd domoală. CONTEMP. 1955, nr. 464, 2/1. Furtună vînzolită. udrescu, gl. 2. (Regional; despre oameni) Care este istovit de puteri datorită unei munci grele (şi îndelungate); sleit, epuizat (Săpata de Sus-Piteşti). udrescu, gl. Vînzolit de arie, cum a venit, a căzut lat; nici mîncare n-a primit. id. ib. - Pl.: vînzoliţi, -te. - V. vînzoli. VÎP interj. (Regional) Cuvînt care imită zgomotul produs de căderea unui copac tăiat. Com. liuba. - Onomatopee. VÎR s. n. v. vîrf. VÎRCÂN s. n. 1. (Prin Olt. şi prin Munt.) Loc adînc în albia unei ape curgătoare, unde se formează un vîrtej. Cf. CIAUŞANU, GL., L. rom. 1978, 284,285, ib. 1986, 46. 2. (Prin Munt.) Vîrtej de apă. Cf. alr i 427/896,940. 3. (Prin Olt. şi prin Munt.) Viroagă (1). Cf. mat. FOLK. i, 515, gl. OLT., L. rom. 1978, 284. - Pl.: vîrcane. - Şi: vîlcân s. n. mat. folk. i, 515, alr 1427/940. - Cf. v î r c o 1. VÎRCÂT, -Ă adj. (Prin Mold.; despre obiecte de îmbrăcăminte) Dungat, vărgat. Mandache s-a văzut cu fiare la mîni şi cu straie vîrcate. popa, v. 246, cf. DL, DM. - Pl.: vîrcaţi, -te. - Vîrcă + suf. -at. VIRCĂ s. f. (Mai ales la pl.) 1. Dungă apărută pe piele în urma unei lovituri (puternice), a unei muşcături, înţepături etc., avînd aspectul unei echimoze sau al unei umflături. V. v ar g ă (B). Acolo... sînt flnţarii mare ca viespile de-l împungea... de-au scos vîrci preste tot trupul, dosoftei, v. s. ianuarie 19732, cf. anon. car., LB. Mîna aşa de iute că făcuse spinarea boilor numai VÎrci. CONTEMPORANUL, VH2, 9, cf. TDRG, RESMERIŢĂ, D., DR. IV, 686. Sub potcoavele cailor cad femei şi copii. Nagaicele brăzdează cu vîrci adinei feţele muncitorilor. v. rom. ianuarie 1954, 194. A purces la drum, fără să mai simtă... vîrca roşie şi lungă care-i sîngera în spate. POPA, v. 268. L-a bătut pînă ce i-au rămas vîrci pe spinare, scriban, d. Gîrbaciul... lasă răni adînci, vîrci şi brazde. C. PETRESCU, A. R. 194. Trupul i s-a înnegrit de vîlcile groase şi însîngerate. BENIUC, M. C. I, 365. Abia atunci şi-a văzut mîinile crăpate, aspre, cu unghii înnegrite, pline de vîlci şi umflături. CAMILAR, C. P. 100, cf. id. N. îl, 329. Din fugă, sfichiul harapnicului... însemna în carnea roză a dosului o vîrcă sîngerie. GALAN, z. R. 7, cf. DL, DM, alil XXIX, 317. Dă-mi o mînă de sare. Să-mi ung vîrca pe spinare. SEVASTOS, P. 318, cf. com. din straja - RĂDĂUŢI. L-o bătut pînă ce l-o făcut tot vîrci. alr sn iv h 976/346, cf. glosar reg., udrescu, gl. OExpr. (Regional; adverbial) A se ţine vîrcă (după cineva) = a urmări, a însoţi (pe cineva) pretutindeni. Cf. ciauşanu, gl. 2. P. ext. Trăsătură alungită pe o suprafaţă, vizibilă datorită diferenţei de culoare (v. d u n g ă ) sau existenţei unor adîncituri şi proeminenţe (v. s tr i u ). Cf. lb, iser, CIHAC, Π, 457. O stîncă negricioasă, urită, pe care o pătează uneori vîrci galbene ca nişte stîlpi. IORGA, P. A. I, 199. Din tîrg se cumpără... felurite luturi, lutişoare sau prafuri, cu cari se dau sau se trag briiele şi se fac puchiţeii... şi vîrcele (vristele), - liniuţi subţiri pe pereţi, pe dinăuntru şi pe dinafara caselor, pamfile - LUPESCU, CROM. 229, cf. CADE. Fructele sînt ca nişte cireşe,... avînd multe gropiţi şi vîrci. SIMIONESCU, FL. 54. Şi-a pus tacticos mănuşile dumisale galbene cu vîrci negre. POPA, V. 231. Cinci ulcele de pămînt, cu pîntece sferic, fund mic... şi îmbrăcate cu vîrci pe pîntece. ARH. OLT. XIX, 57, cf. DL, DM, LEXIC REG. Π, 114, UDRESCU, GL. ♦ încreţitură, cută a pielii (la om sau la animale). Fruntea... [leului]... e lată şi cu vîrci în curmeziş, ap. tdrg, cf. alrm π/ι h 10/537. ♦ (Prin Mold. şi prin Transilv.) Cută (la haină). Cf. alr sn iv h 1 158. - PL: vîrci. - Şi: (regional) vîlcă, vîrgă (udrescu, gl.) s. f. - Din ser. vrkâ. VÎRCĂLUÎ vb. IV Tranz. şi intranz. (Prin sudul Transilv.) A segmenta aluatul dospit dîndu-i formă (de pîine) înainte de a-1 băga în cuptor; (învechit şi regional) a soage (1). Cf. lb, iser, lm, dr. vii, 86, 89, 90, 92. Cum a-i rupe aluatul de pîine, înainte de a-l vîrcolui şi a-l băga cu lopata în cuptor. MOROIANU, S. 14. Unele frămîntau, altele cărau lemne, unele vîrcoluiau, altele scoteau pîinea şi colacii din cuptor, id. ib. 105, cf. ALR I, 775/96, 103,1 847/96, 103, 200, alr sn iv h 1 056. - Prez. ind.: vîrcăluiesc şi vîrcălui. - Şi: (regional) vîrcolui, vîrcului (alr sn iv h 1 056) vb. IV. - Din germ. wirken. VÎRCI vb. IV Refl. (Regional) A se ascunde ghemuindu-se între diferite obiecte sau între oameni; a se vîrî (Livezile - Tumu-Severin). lexic reg. 58. - Prez. ind.: vîrcesc. - Cf. z g î r c i. VÎRCIOG adv. (Mold.) 1. Cu încăpăţînare, cu insistenţă, în mod stăruitor. Ce să facă dracul? Caută fel şi chip, vîrciog, să intre în inima lor şi să-i hotărască a se sfădi, pamfile, d. 37, cf. com. din straja - rădăuţi. 2. (Mai ales în legătură cu verbul „a umbla”) Repede, sprinten. V. val-vîrtej. Cf. drăganu, rom. 253, dr. i, 217. ~ Etimologia necunoscută. 4504 VÎRCIOLOG - 842 - VÎRCOLAC VÎRCIOLOG s. n. (Transilv.) Vîrtej de apă. Cf. pascu, s, 218, dr. i, 217, drăganu, rom. 253, bliv, 99, vicru, gl., alr 1427/103. - Pl.: vîrcioloage. - Şi: volciorog s. n. alr i 427/103. - Cf. scr. v r 11 o g . VÎRCOL s. n. (Regional) 1. Mişcare circulară, mers (de jur) împrejur; învîrtire, răsucire. Cf. i. golescu, c., PONTBRIANT, D., CIHAC, Π, 457, GHEŢIE, R. M. 492, barcianu, alexi, w. Să fac şi eu un ocol-vîrcol cu calul ăsta. ciauşanu, gl., cf. id. v. 0 e x P R . A face vîrcoale = a) a învălmăşi, a învălui. Cînd e Fănică, ăl mai mare, Face potera vîrcoale. izv. xvi, 186. Buzescu-ăl mai mic Face hordia colnic... Şi Buzescu ăl mai mare Face hordia vîrcoale Fără băţ, în mînă n-are. BALADE, ni, 79; b) a căuta subterfugii, a se eschiva. Cf. cihac, ii, 437, barcianu. (Adverbial) A umbla vîrgol (după ceva sau după cineva) = a umbla insistent (după ceva sau după cineva). Băieţii iştia îmblă vîrgol după tutun. Com. din VICOVU DE SUS - RĂDĂUŢI. 2. (Olt.) Vîrtej de apă, bulboană. Cf. scriban, d., arh. OLT. vn, 158, ALR 1427/815, 846, 874, 878, l. rom. 1986, 46. 3. Vînt puternic cu vîrtejuri (Osica de Jos - Caracal). Cf. alr 11979/878. 4. (Olt.; la pl.) încreţituri dese al scoarţei pămîntului. Cf. plopşor, v. o. - PL: vîrcoale. - Şi: vîrgol s. n. - Postverbal de la vîrcoli. Cf. scr. v r 11 o g. VÎRCOLÂC s m. 1. (în credinţele populare) Fiinţă fabuloasă despre care se crede că mănîncă luna şi soarele (provocînd fazele lunii şi eclipsele); întruchipare într-o astfel de fiinţă a unui om (care a murit nebotezat) sau a unui animal. V. moroi (1), pricolici (II), strigoi2 (1). împărăţiea Iu Zinon vârcolacul ΜΟΧΑ, 369/18. Pentru omul ce va fi mort şi vor zice oamenii că iaste vîrcolac (a. 1645). GCR I, 117/9. Mortul de să va afla strigoi, îi zic vîrcolac (a. 1652). TDRG, cf. ANON. CAR., BUDAI-DELEANU, LEX. Nu e aşa, precum socotesc unii oameni, cînd se întîmplă eclipsul soarelui, zicînd că ar mînca vîrcolacii soarele. POPOVICI, C. 320/27, cf. LB, I. GOLESCU, C. Să vor desfiinţa ticăloasele prejudecăţi de stafii, de vncolaţi, de visuri şi orice altă asemenea nălucire, marcovici, d. 398/7, cf. valian, v. Mă mirăi că şi matrozii italieni cred... în vîrcolaci. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 152. Aoleo, ne-nghite de vii vîrcolacul. PANN, ş. n, 50/12, cf. POLIZU. Adormit.. fără a mă gîndi nici la strigoi, nici la vîrcolaci, nici la vodă, nici la dracul. SION, P. 228, cf. PETRI, v. Vîrcolaciul se lăţeşte, Sus, pe lună, ca un nor. ALECSANDRI, p. I, 9. Toate stihiile năpădesc pe mine... strigoii, moroii, tricolicii, vîrcolicii. id. T. 616, cf. CIHAC, n, 448, lm. Vîrcolacii serii Ce chiar din lună pişcă... Ţipînd, acum zbura. BOLINTINEANU, O. 72. Luna,... fără nici cea mai mică urmă de dinte a vîrcolaciului, se ridică strălucitoare. CARAGIALE, O. III, 256. Cînd strigoii ies din groapă şi încalecă pe draci Şi cînd luna e mîncată de flămînzii vîrcolaci. conv. lit. xxn, 223, cf. şăineanu, î. 247. Dacă i se face lui Dumnezeu milă de dînşii, atunci îi scoate din iad, îi preface în vîrcolaci şi astfel apoi umblă ei prin aer pînă ce ajung la lună de o mănţncă. MARIAN, NA. 77. I se găisesc pînă şi ei [lunii] oarecare neajunsuri: ba că are pete, ba că prea e schimbătoare, ba că o latră cînii, ba că uneori o mănîncă vîrcolacii CONV. LIT. ΧΧΙΠ, 4, cf. DDRF, PHILIPPIDE, Ρ. 160, ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, w. în multe părţi, ţăranii au obiceiul să facă un zgomot infernal, ca, auzind vîrcolacii, să se înspăimînte şi, de frică, să lase luna şi să fugă. OTESCU, CR. 492. Această dispoziţie a sprîncenelor îi trădează... pe cei ce se prefac în vîrcolaci. CANDREA, f. 41. El vorbeşte de vîrcolaci şi de stafii. IORGA, P. A. ii, 154, cf. TDRG. In lună se vede Cain şi Abel şi, cînd vin vîrcolacii, cad sînt cîinii lui Dumnezeu, vor să mănînce o parte din lună şi anume, locul pe care stă Cain. RĂDULESCU-CODIN, L. 107. La 1801, losif episcopul Argeşului, intervine la domnitor ca să poruncească ispravnicilor să nu mai îngăduie locuitorilor din Stroieşti ca să mai dezgroape pe cei bănuiţi a fi vîrcolaci. PAMFILE, DUŞM. 202, cf. id. CER. 98, PASCU, S. 195, DHLR I, 260, 277, 278, RESMERIŢĂ, d. Rîdea de cei ce cred în „iele”, în „stafii” în „vîrcolaci”... sau în alte nimicuri născocite de cine ştie ce minţi slabe. BASSARABESCU, S. N. 120, cf. CADE. Intr-o zi, vîrcolacii au mîncat... o jumătate din soare. C. PETRESCU, R. DR. 115. Moş Petrache s-a mulţumit... să se uite... la lună, dar mai ales la petele lăsate de dinţii vîrcolacilor, cari, de cînd lumea şi pămîntul, o tot rod. POPA, V. 181. Pe la nămeziDe vîrgolaci fu soarele-nhăitat Şi s-a făcut întunecime mare. LESNEA, I. 50. Era... cu faţa rotundă, slinoasă şi pătată, ca o lună mîncată de vîrcolaci VOICULESCU, P. II, 76, cf. PUŞCARIU, L. R. I, 207, ROSETTI, I. SL. 43, SCRIBAN, D., CĂLINESCU, B. 95, STANCU, D. 331. Bunicii şi chiar părinţii noştri mai cred în vîrcolaci. CAMILAR, N. n, 207, cf. dl, DM. Pe la miezul nopţii se arătară vîrcolacii cătînd capul lui luda şi locul lui Cain. BARBU, PRINC. 13, cf. IST. LIT. ROM. I, 95, MIHĂILĂ, î. 149, DER, m. D. ENC., dex, η π 4, 14, 65, 90, 149, 286, 312, 320, ffl5, 21, 39, 75, iv 76, v 5, lx 8, xi41, 61, 133, 167, 235, XIV 109. Dacă n-ar cerne oamenii făina duminica, n-armai fi vîrcolaci. şez. i, 186, cf. V, 171. Cică rumânu cîn doarme, iese sufletu dîn iei şî să duce acolo, la lună, cîn o mănîncă pă lună şî să face zvîrcolac. GRAIUL, l, 165. Cînd pe lună o mînîncă vîrcolacii, va fi război ori răzmiriţă. GOROVEI, CR. 169. Cînd torci marţi seara, mînîncă vîrcolacii luna. id. ib. 186. Pă aţa haia să duc vîrcolasi şi mîncă soarele. DENSUSIANU, Ţ. H. 101, cf. NOVACOVICIU, C. B. I, 23, IZV. XII, 51, ARH. FOLK. vi, 279, ALR ii 2456/29, 228, 310, 386, 520, 551, 605, 705, 723, 728, 762, 784, 987. Soarele să ne trăiască, iar luna s-o mănînce vîrcolacii, se spune despre cei care nu sînt interesaţi decît de ceea ce le aduce un folos personal. Cf. i. golescu, ap. zanne, p. i, 75, pann, p. v. i, 129/6, ghica, s. 509, păsculescu, l. p. 111. 0 (în construcţii comparative) De-i diochiată Maria De om curat, Necurat, Cu ochi de vî.rgolac, Plesnească-i boaşele. MARIAN, NA, 355. De l-o deochiet Femeie curată, necurată, Cu ochi de vîrcolac, Crepe-i ţîţele. bîrlea, l. ρ. μ. II, 339. Ieşi, zgaibă turbată, cu gura de lup turbat, cu ocii de vîrcolac. izv. xi, 170. 0 Fig. Parcă tot trupul i-ar fi o cutie goală de lemn uscat şi în 4507 VÎRCOLACI - 843 - VÎRDARE un singur vîrcolac urîcios, neastâmpărat: inima. BASSARABESCU, s. n. 13. ♦ (Prin sud-vestul Transilv.) Broderie realizată la maşina de cusut. Cf. cv 1952, nr. 5, 40 Măria noastră are iie cu vîrcolaci ib. 2. Imitaţie de peştişor, făcută din metal sclipitor, întrebuinţată drept nadă la pescuitul cu undiţa; nălucă (3)· Vîrcolacul sau năluca... e un fel de şoaldă sau momeală artificială care reuşeşte destul de bine în curentul repede la peştii de pradă, atila, p. 68, cf. CAPE, DL, DM, DEX. 3. (Regional) Vînt puternic cu vîrtejuri; volbură (Osica de Jos-Caracal). Cf. alr ι 1 979/878. - Pl.: vîrcolaci. - Şi: (regional) vîrcolaci, vîrgoiâc, vorcolâc (alr II2 456), (învechit, rar) vircolâc (ist. lit. rom. n, 534), vîrcolici, vricolâţ s. m. - Din sl. κλέκοαλακέ; cf. bg. B'bpKOJiaic. -Vîrcolici, prin apropiere de pricolici, tricolici. VÎRCOLACI s. m. v. vîrcolac. VÎRCOLĂCÎE s. f. (învechit, rar) Răutate (I 2), cruzime. Nu era de tot rău Anastasie, ce era şi bun, că de nu vrea fi întunecat cu acea vîrcolăcie de făcea rău pravoslavnicilor. MOXA, 370/9, cf. tdrg. - Vîrcolac + suf. -ie. VÎRCOLÎ1 vb. IV. 1. R e f 1. (învechit şi regional; despre fiinţe) A se zvîrcoli (1). Mi-l aduceţi legat, iară de s-a vîrgoli, tăiaţ-l de-i aduceţ capul dosoftei, v. s. mai 115712, cf. budai-deleanu, lex., i. golescu, c. Dacă nu i se va da ajutoriu, apoi vita începe a rage, crîşneşte din dinţi, se vîrcoleşte. LITINSCHI, M. 144/1. Cum se vîrcolea în braţele mele!... Era în cele de pe urmă minute. NEGRUZZI, s. I, 62. Se vîrcoleşte în patul său. id. ib. 270, cf. pontbriant, d., cihac, ii, 457. Dragoş cu vîrtute... îi împlîntează paloşul în baftă-i; Pe fier urieşul cu colţii săi scrişcă, Hrăpeşte, suspină şi se vîrcoleşte. c. stamati, p. 225, cf. tdrg, dr. vi, 303, vn, 518, CADE, RESMERIŢĂ, D., SCRIBAN, D., ROSETTI -Cazacu, i. l. R. i, 166. Potiraşii gios cădea, în sînge se vîrcolea. alecsandri, p. P. 89. Cum gustă, începu a se vîrcoli ca de moarte, cerînd apă că-l arde. izv. xm, 225. ♦ (Cu sens atenuat) A se întoarce, a se răsuci (în mod repetat); a se agita. Pruncul... să vîrguleşte în iasle. ΑΝΤΙΜ, o. 199. Necontenit mă vîrcoleam în trăsură şi mă grămădeam lîngă mama. G ane, ap. cade. Ţiganul se vîrcoleşte, se suceşte şi se uită mereu în sus, spre comarnic. furtună, c. 122. ♦ (învechit, rar; cu determinări locale) A se salva (zbătîndu-se). Cu multă trudă Abia să vîrgoli din băltoacă, budai-deleanu, Ţ. 179. ♦Tranz. (învechit, rar) A scutura, a zdruncina, a zgîlţîi. Cheile ce au pierdut cu mănuşa cîndu-l vîrgolea calul DOSOFTEI, v· s. noiembrie 118724. - Prez. ind.: vîrcolesc. - Şi: vîrgoli, (învechit, rar) vîrguli vb. IV. - Cf. bg. B Έ p K a JI Ά M . VÎRCOLI2 Tranz. (Regional; complementul indică aluatul de pîine dospit) A pregăti pentru copt, rupînd bucăţi şi dîndu-le forma dorită (Mărtinuş - Tîrgu-Secuiesc). Cf. dr. vii, 89, alr i 775/200. - Prez. ind. vîrcolesc. - Cf. v î r c ă 1 u i. VÎRCOLICI s. m. pl. v. vîrcolac. VÎRCOLÎRE1 s. f. (Regional) Faptul de a (se) vîrcoli; agitaţie, forfotă. Cf. pontbriant, d. Adîncit în asemenea grijulii chibzuieli, coborîse ochii în pămînt de la zarva şi vîrcolirea dimprejur, c. PETRESCU, A. r. 10. - Pl.: vircoliri. - V. vîrcoli. VÎRCOLÎRE2 s. f. v. zvîrcolire. VÎRCOLUI vb. IV v. vîrcălui. VÎRCULUI vb. IV v. vîrcălui. VÎRDĂC1 s. n. (Ban.) Adîncitură sau coastă pră- păstioasă formată în urma eroziunii sau alunecării unor straturi de pămînt. V. ρ o n o r (1). Cf. com. din banat, l. costin, gr. ban. 214, novacoviciu, c. b. i, 22, n, 8, coman, gl. - Pl.: vîrdacuri şi vîrdace. - Şi: vîrtâc s. n. com. din BANAT, L. costin, gr. ban. 214. - Din ser. vrtak. VÎRDÂC2 s. m. Persoană care îşi iroseşte timpul, care nu munceşte şi umblă fără nici un rost. Cf. l. costin, gr. ban. 214, ii, 206, novacoviciu, c. b. i, 23. - PL: vîrdaci. - Din ser. vrdati „a fi obosit”. VIRDÄICA s. f. art. (Prin Ban.; în e x p r.) A umbla (sau a duce) (pe cineva) cu vîrdaica = a promite mereu (ceva cuiva) fără a se ţine de cuvînt; a duce cu vorba. Cf. l. costin, gr. ban. n, 206, novacoviciu, c. b. n, 8, COMAN, GL. - Vîrdaie + suf. -că. VÎRDÂIE s. f. (Prin Ban.; în expr.) A umbla cu vîrdaie = a minţi, a înşela. Cf. coman, gl. - Din ser. vrdanje „şovăială, eschivare”. VÎRDARE s. f. 1. (Regional, mai ales în Olt. şi în Ban.) Numele mai multor păsări din ordinul agăţătoarelor: a) (şi în sintagma vîrdare verde, băcescu, PĂS. 174) ciocănitoare verde (Picus viridis). Cf. cihac, i, 311, marian, o. i, 78, enc. rom. m, 1 206, barcianu, 732, ALEXI, W., TDRG, RESMERIŢĂ, D. 895, ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D., BĂCESCU, PĂS. 172, 173, 174, LINŢIA, p. ii, 38, dl iv, 668, dm 932, cioranescu, d. et. 890, dex 1 020, dsr, ciauşanu, v.; b) (şi în sintagma vîrdarie de zăvoi, băcescu, păs. 174) ciocănitoare sură (Picus canus). Cf. liniţia, p. ii, 42. Cf. i. golescu, c., ddrf iv, 219. „Ciorba de vîrdarie”... este vestită. BĂCESCU, PĂS. 381, cf. Hix 122, l. costin, gr. băn. ii, 206, izv. xn, 230, ev 1950, nr. 4,37, alr i 1 208/5, 9, 12, 18, 808, 810, 815, 820, 825,'837, 840, 842, 850, 874, alr sn iii h 705, alrm VÎRDARIE - 844 - VÎRF sn ii h 518, a m 3, lexic reg. 88, nalr - b in h 455. Verdarea cearcă copaciul şi mai slab unde găseşte, acolo ciocăneşte. PANN, P. V. II, 125/6, cf. MARIAN, O. I, 79, zanne, P. I, 689. 0 Vîrdare neagră = ciocănitoare neagră (Dryocopus martius). Cf. BĂCESCU, PĂS. 115, 174, alr I 1 028/5. Vîrdare pestriţă = ciocănitoare pestriţă (.Dryobates major). Cf. BĂCESCU, PĂS. 174. Vîrdare mică - ciocănitoare mică (Dryobates minor). Cf. id. ib. 53, 174. 2. (Regional; în forma vîrdarie) Sticlete (11) (Carduelis carduelis) (Comereva - Băile Herculane). alr i 1 045/18. - PL: vîrdări. - Şi: vîrdârie (pl. vîrdarii băcescu, PAS. 54, 174, CIAUŞANU, v., ALR 1 1 028/815, 850, 874 şi vîrdării I. golescu, C., alr 11 028/842, alr sn m h 705, nalr - b h 455), vîrvâre (nalr - b in h 455/3), virdâre (BĂCESCU, PĂS. 173, LINŢIA, P. II, 38, 42, DL, DM, DEX), vărdâre (şăineanu, d. u., cade, scriban, d., băcescu, păs. 172, cioranescu, d. et. 890, alr ι 1 028/808), vardârie (lexic reg. 88), verdâre, verdâlie (sufl. olt. i, 153, gr. s. vi, 137, sfc iv, 169,174), vurdârie (nalr - b h 455/8) s. f. - Cf. v e r d e . VÎRDÂRIE s. f. v. vîrdare. VÎRDĂf vb. IV. Intranz. (Ban.) 1. (Despre vite) A se legăna, a se balansa în mers. Com. din ora viţa. 2. A se eschiva de la un răspuns; a duce cu vorba; a minţi (1). Cf. l. costin, gr. ban. ii, 206, novacoviciu, c. b. n, 8. - Prez. ind. pers. 3: vîrdăie. - Din ser. vrdati. VÎRDĂRIŢĂ s. f. (Regional) Ciocănitoare verde (Picus viridis). Cf. BĂCESCU, păs. 174, linţia, P. H, 38. 0 Vîrdăriţă sură = ciocănitoare sură (Picus canus). Cf. băcescu, păs, 94,174, linţia, p. n, 42. - Pl.: vîr dările. ~ Vîrdare + suf. -iţă. VÎRDĂR0I s. m. (Olt.) Bărbătuşul vîrdării (1). Cf. sfc iv, 169,174, gr. s. vi, 137, alr sniii h 705/812. - PL: vîrdăroi. - Şi: vîrdoi (ALR SN m h 705/848), verdeloi (sfc iv, 169,174, gr. s. vi, 137) s. m. - Vîrdare + suf. -oi. VÎRDI interj. (Regional; de,obicei repetat) Strigăt cu care se asmut cîinii (Talpa Ogrăzile - Roşiori de Vede). Cf. COMAN, gl. - Accentul necunoscut. - Onomatopee. VÎRDINĂ s. f. 1. Element de construcţie din lemn (lung şi gros) folosit la realizarea scheletului unor construcţii (temporare ori rudimentare). V. bîrnă, grindă. Cf. DDRF, tdrg. Porumbul se păstrează în pătule cari se alcătuiesc din două părţi. Partea de jos este făcută din bîrne numite vîrghii sau vîrghine. PAMFILE, A. R. 222, cf. PASCU, s. 247, SCRIBAN, D. Lateral, stîna era închisă pînă sus de doi pereţi rezemaţi pe două furci de fiecare latură a ei şi pe care se sprijineau cele două vîrdini ce susţineau acoperişul stînei. VUIA, PĂST. 75, cf. SCL 1966, 461, ib. 1969, 391, 394, rădulescu-codin, viciu, gl., tomescu, gl., cv 1950, nr. 4, 38, chest. π 78/68, 81, 117/68, v 128/72, 99, 173/15, alr ii/ι mn 114, 3 765/723, 728, alrm n/ih 277/723, 728, 762, udrescu, gl. ♦ (Prin nord-vestul Transilv.) Leaţ transversal la gard. Com. din poiana - vaşcău, cf. cl 1961, 460. ♦ (Prin Maram.) Prăjină de care se atîmă caşul la stînă; leasă pe care se pune caşul la scurs. Cf. CHEST. v 61/92, 89/99, 128/92. ♦ (Regional) Fiecare dintre cei doi drugi paraleli în care se fixează fusceii la scară; carîmb (Todoreni -Beiuş). Cf. AI 22. ♦ (Prin nord-vestul Transilv.) Chingă, stinghie la unele obiecte de mobilier. Cu feciorii satului Pe vîrdina patului, izv. xiv, 109, cf. teaha, c. n. 281. ♦ (Regional) Penis (Rozavlea - Vişeu de Sus). Cf. t. papahagi, m. 236. 2. (Maram.) Cumpănă la fîntînă. Mare năcaz te mînînce; Cînd îi merge la fîntînă, Să-ţi anin zgarda-n vîrdină. BUD, F. Ρ. 6. Mîndră, mîndrulica mea, Şăzînd sara pe fîntînă, Rumpe-ţi-ai zgarda-n vîrdină. BÎRLEA, c. p. π, 18, cf. T. papahagi, m. 236, alr i 795/354, alr - μ π h 283. ♦ P. ext. Fîntînă cu cumpănă. Cf. lexic reg. 13. ♦ Prăjină care leagă ciutura de cumpăna fîntîniL Cf. T. papahagi, m. 236, alr sn hi h 849/353, alrm sn h 673/353. ♦ (Regional) Găleată la fîntînă (Petrova -Vişeu de Sus). Cf. ALR 1794/348. 3. (Regional) Cobiliţă (Bîrsan - Sighetul Marmaţiei). Cf. alr sn in h 853/353, alrm sn π h 675/353. 4. (Prin sudul Transilv. şi prin nord-vestul Munt.) Loc unde se unesc bîmele la colţurile casei; (popular) cheotoare. Cf. com. din sălişte- sibiu, chest. ii 109/56, alr i 650/782, lexic reg. ii, 64. ♦ Spaţiu gol între bîmele sau seîndurile unei constmcţii. Cf. viciu, s. gl., frîncu - candrea, Μ. 107, com. din poiana sibiului -sebeş, lexic reg. 88. ♦ (Regional) Scorbură (Răchita -Sebeş). Cf. a ii 6, fd v, 57. - Accentuat şi: vîrghină (viciu, s. gl, a ii 6, lexic REG Π, 64). - PL: vîrghini şi vîrghine. - Şi: vârghină (frîncu - candrea, M. 107), vurghină (LEXIC REG. 88), virgină (a π 6, chest. v, 173/5, a i 650/782), virgină (com. din poiana sibiului - sebeş), bîrghină (alr ii/i mn 114,3 765/723, 728, alrm π/i h 277/723, 728) s. f. - Din slavonul τκρι^ΗΝΒ. VÎRDOÂICĂ s. f v. verdoaică. VÎRDOI s. m. v. vîrdăroi. VÎRF s. n. (Atestat prima dată la 1526, cf. ders) I. (Predomină ideea de parte înaltă, de deasupra sau de nivel superior; de obicei cu determinări în genitiv sau introduse prin prep. „de”) 1. Zonă îngustată (şi ascuţită), situată în partea de mai de sus a unei forme de relief pozitive (munte, deal, măgură etc.), coamă,creastă, creştet, culme, pisc2 (1), (rar) o b î r ş i e (2), (regional) p i s c u i (1), piscan, spic, tigvă (II 4), t i t i 1 ă, ţ i c 1 ă u (1); parte de sus a unui copac, a unei construcţii, a unui obiect (de dimensiuni mari) etc.; (regional) vînvare. în vîrhul muntealui de Sinaie (a. 1546). CUV. D. batr. ii, 100/13. Şi va fi învîrtoşare în pămîntu, în vîrvul (vîrhul C C2 H, v î r v ă r i 1 e D) VÎRF - 845 - VÎRF codrilor. PSALT. 142. Finicul... creaşte înaltu şi stîlpări are în vîrh. CORESI, ev. 107. Cela ce se va jura altariului, nemică nu easte; e cine se jură darurelor ce-s în vîrhul lui deatoriu easte. id. TETR. 53. Să aibă trei podure: unul dedesupt, altul în mijloc, al treile în verhu. ΡΟ 28/19. Să dzidim o cetate şi turnul cui vîrvul să agiungă la ceriu. ib. 40/25. Nu se poate ascunde cetatea stînd în vîrhul muntelui, moxa, 386/23. N-or putea să scape nice-n vîrv de munte. DOSOFTEI, PS. 219/7. Să adunară fiii lui Veniamin... şi au stătut pre vîrful unui deal biblia (1688), 221V50. Şi va fi floarea ce au căzut a nădejdii măririi pre vîrful măgurii ceii nalte. ib. 469V22. Începură a să arăta vîrvurile munţilor. N. COSTIN, LET. 60. Au tras cu arcul Ştefan Vodă dintr-un vîrvu de munte ce este lîngă mănăstire. NECULCE, l. 8. Au purces să să suie în vîrvul dealului Cernăuţului. id. ib. 189. Toate a munţilor înalte vîrvuri de iuţi chiote... să covîrşiia. cantemir, i. i. i, 35. în vîrvul trulii peste acoperimînt, sămnul zodiii, de aur curat... pus era. id. ib. 170. O mănăstire mare... iaste în vîrful unii movile din Bucureşti, anon. CANTAC., cm. i, 164. Turcul au zis, de vor pune semnul lui... în vîrful turnului, îl va lăsa. R. popescu, cm i, 280, cf. anon. car. în vîrful muntelui Thavosului au avut să arate apostolilor prea luminata slava dumnezeirii sale. ΑΝΊΊΜ, O. 150. Şi va fi tărie pre pămînt pînă în vîrvul măgurilor (a. 1710). GCR I, 367/31. [Satele] li-au hotărit împregiur, şi s-au încheiat într-o stîlpitură..., din movila lungă, în vîrvul movilii (a. 1754). IORGA, S. D. vn, 278. Lui Ion i-am dat parte lui în plaiul Răchitişului la deal precum curge părăul Donisanului pînă în vîrv (a. 1772). ştefanelli, d. c. 106. Maimuţele care era în vîrful nucilor, văzînd că arunc pietri, aduna toate nucşoarele din copaciu. halima (1783), 60718. Un munte ce să cheamă Atlas... iaste îngust şi rătund pretutindirilea; şi atîta iaste de înalt, cît vîrvul lui nu să vedi. ib. 248. Soarele întorcînd iară Strălucisă cu raze neapuse Vîrvuri de munţi, de dealuri şi stînce. budai-deleanu, ţ. 284. Neptun, izbind pămîntul cu al său tridint, face a se cutremura vîrfurile Idei şi turnurile Ilionului. heliade, o. ii, 31, cf. 1. golescu, c. Tremură de frică văzînd cîte puţintel fum pe vîrful Vezufului. Căpăţineanu, M. R. 140/26. Se tîraşte de iznoavă spre vîrful muntelui. MARCO viei, C. 14/3. Un şuvoi de apă... cu repegiune să răvarsă din vîrvul unor prea înalţi munţi DRĂGHICI, R. 9/16. Vîrfurile Carpaţilor se plecară înaintea lui. F. AARON, I. I, 7/3. Nu sînt alta fără vîrvuri de munţi înălţate mai presus de nivela mărilor. SĂulescu, hr. i, 22/16. Stîncile ce făcea vîrfuri, pe poale sfărmate stau. CONACHI, P. 212. Părule cu vîrfu-n nouri, pe pămînt astăzi ce zaci? id. ib. 204. Munţi uriaşi ale căror vîrfuri mîngîie nuorii. BĂLCESCU, M. V. 308. Am vrea să stăm de pîndă pe vîrful unei stînce...? RUSSO, S. 175. S-a văzut o glaucă... zburind la direapta navilor şi s-a pus pre vîrful catartulul ARISTIA, PLUT. 306/3. Zidise pe vîrful cel delicios de la Laricia... o casă de ţară. TEULESCU, C. 20/24. Munţii vîrful îşi clătesc. ALEXANDRESCU, m. 14. în munţii din districtul Gorji sînt două vîrfuri sau... doi colţi de piatră, care... le-au dat numirea de: Babele, filimon, O. II, 28. Poteca Mărăşeştilor... ajunge la vîrful munţilor şi apucă creasta lor. L IONESCU, M. 44. El se simţi pătruns de o melancolie adîncă privind vîrfurile munţilor. ALECSANDRI, O. P. 113. M-am întîlniţ cu Statu-Palmă-Barbă-Cot, cel care... doarme într-un vîrf de plop. id. T. 1, 389. Pe-un vîrf de munte stă Mihai la masă. bolintineanu, p. i, 3. Astăzi se află unele animale de aceeaşi specie totodată pe vîrfurile Alpilor şi la polul nordic. CONTA, o. F. 316. Românii, pînă în secolul al XV-lea..., stau răspîndiţi din fundul Daciei pînă în vîrfurile Pindului. ODOBESCU, S. I, 223. Piramidele-nvechite Urcă-n cer vîrful lor mare. EMINESCU, O. I, 54. Românii şedeau culcaţi pe foaie în vîrful carălor. id., G. P. 101. Apoi, din vîrful acestui codru, mai aruncăm, nemernicii de noi, cîte-o căutătură jalnică spre munţii Neamţului. CREANGĂ, O. 248. Pe-un vîrf de stîncă se luptă în duel un georgian cu un rus. CARAGIALE, O. I, 16. D-abia atinse cu piciorul vîrful unui copaciu. ISPIRESCU, l. 7. Urcaţi în vîrfuri de catarg Şi puneţi steagul de plecare. MACEDONSKI, o. 1, 59. Plecăm la Rucăr pe frumoasa şosea care s-aşterne ca o prispă netedă pe vîrful Mateiaşului. VLAHUŢĂ, R. P. 123. Scăpătam iar într-o genune - oglindă în care vezi copacii cu vîrful în jos. id. ib. 204. Se pune ţarca pe vîrful casei şi face figură cu coada ei cea lungă. MARIAN, O. Π, 55, cf. ŞĂINEANU. Veveriţa... E-n vîrf de fag. COŞBUC, P. II, 19. Mai departe atingem vîrful pleşuv al muntelui. IORGA, P. A. I, 208. Ninsori timpurii pe vîrfuri de piscuri... au venit să se aşeze. ANGHEL, PR. 148. Cînd mă deşteptai, vîrfurile înalte şi ascuţite ale brazilor dimprejur răsăreau din umbră. HOGAŞ, M. N. 70. Vor fi locuit prin peşteri pe vîrfurile neumblate ale munţilor. PÂRVAN, G. 161. Deasupra mea se înălţau, uriaşe, vîrfurile copacilor. PAPADAT-BENGESCU, O. I, 56. Priveşte ţintă steguleţul din vîrful colinei. SOVEJA, O. 60. Vîrfurile împădurite, negre şi nemişcate, vegheau odihna satului REBREANU, I. 45. Luna cobora rece peste vîrfurile brazilor negri. C. PETRESCU, S. 188, cf. CADE, G AL ACTION, o. 40. Peste fagi cu vîrfuri sure A căzut amurgul rece. TOPÎRCEANU, O. A. I, 29. Cocoţat în vîrful căruţei, pe cărămidă. STĂNOIU, C. I. 57. Dinspre pădure şi dinspre vîrfuri se simte o suflare rece. ARH. OLT. ΧΙΠ, 47. Părintele Pantelimon... a stat cocoţat în vîrful clopotniţei. SAHIA, S. A. 33. S-a întors pînă în vîrful dealului, cu patru saci de grîu. POPA, V. 57. Mă primea în cadrul celui mai confortabil camping ce s-ar fi putut instala în vîrful muntelui. VOICULESCU, P. n, 63. Pe vîrful turnului filfîia lin... flamura ducală cu stema. SADOVEANU, O. XI, 30. Păşunile alpine... lipsesc cu desăvîrşire, exceptînd cîteva vîrfuri calcaroase sărace în vegetaţie furajeră. APOLZAN, P. I. 35. Un şoim, în vîrful unui paltin, vede că ajunse pînă la el... un melc. ULIERU, C. 66. Pe orizont se iviră nişte pete negre, nişte ocoale, nişte domuri sumbre cu ţepi în vîrf CĂLINESCU, O. m, 97. Din vîrf de munţi amurgul suflă Cu buze roşii. BLAGA, POEZII, 48. Pe vîrful stîncii... e aşezat oraşul RALEA, s. T. I, 339. Casa lor e lipită de malul pe vîrfid căruia trece calea ferată. STANCU, D, 301. O lumină străvezie se tăia în vîrfurile plopilor. VINEA, L. I, 215, cf. LTR2 XI, 330, M. D. ENC., DEX, H XI, 322. Crescutu-mi-au doi meri nalţi La vîrfuri amestecaţi. POP., ap. GCR II, 324. Atunci paşa se suia în vîrful mecetului Din mijlocul Diiului TEODORESCU, P. P. 480. Biserica tremura Şi crucea din vîrf cădea. JARNÎK - bîrseanu, d. 241. în mijlocul 4530 VÎRF - 846 - VÎRF corturilor este un cort mare rotat Şi de vîrvuri rotundat. CORCEA, B. 9. Fă-mi tu, Doamni-un legănaş Intr~un vîrf de păltinaş. CARD aş, c. p. 38. A trecut peste nouă stînci înalte, ce ajung cu vîrfurile pînă la soare. MERA, L. Β. 27. Sus la vîrşii munţilor Munţii-s negrii, de-nverzit, Ciungi uscaţi ori de-nfrunzit. VICIU, GL. 88. Mai la vîrfu nucului Cîntă tatăl cucului. GRAIUL, I, 113. Tu te sui în cela vîr de deal candrea, ţ. O. 37. Pleacă-ţi, codre, vîrfurile De~mi închide drumurile. FRÎNCU - CANDREA, M. 96. Sus la vîrşea munţilor, jos la ήρα şoimilor, Unde nul se repede. I. CR. m, 106. Diavolul, urcîndu-se mereu după dînsele, s-a trezit în vîrful părului. FURTUNĂ, V. 13. Sus în vîrşî merilor Ardu-m doo luminele. DENSUSIANU, Ţ. H. 124. Colo-n vîrvu nucului Cîntă-şi puiu cucului. bîrlea, L. P. M. I, 102. Numa-n munte este-un brad Şi la vîrv îi rătezat. PODARiu, fl. 20, cf. alr 1387, 976/1, 12, 18, ALR II 2 466, 6 359/414, 6 400/414, alr π/i mn 48, 2 258/2, alr sn iii h 808, alrm sn in h 627, a iii 5. Astă-noapte m-am culcat într-un vîrf de munte nalt Şi rău vis am mai visat. BALADE, ii, 348. Dă-i, Doamne, badii, tihneală Şi pe vîrfu căsii, pară, Că pe mine m-o lăsat De băjocură în sat FOLC. TRANSILV. Π, 433. Ursu să suie într-o vîr de lemn. o. BÎRLEA, A. P. I, 128. Leagănă-te, vîrf de brad, Că şi eu m-am legănat După cine mi-o fost drag! FOLC. MOLD. Π, 216, cf. NALR - OII h 338, NALR - b II h 221, iii h 426, 556, 683, 684, 842, iv mn 289, 697, mn 330, 1 648, nalr - mb ii h 159. A avea ferestre şi în vîrful casei, se spune, ironic, la adresa unei persoane care acţionează fără judecată. Cf. slavici, o. i, 59, ZANNE, P. III, 82. Pietrei rotunde din vîrful dealului puţină urnire îi trebuie = omul predispus la rele uşor cade în greşeală. Cf. cantemir, i. i. n, 107, zanne, p. i, 250. 0 (Prin extensiune) Zise baba, din vîrful patului STĂNOIU, I. C. 67. O găsise numai pe Safta, urcată în vîrful patului G. M. zamfirescu, m. D. II, 125. Ştiu că foarte mulţi din vîrful patului privesc lecţia de gimnastică, românia literară, 1973, nr. 25, 23/2. 0 F i g . Cine adevărul de la rădăcină cearcă ştiinţa în vîrvul înălţimii află. CANTEMIR, I. I. I, 109. De mergi de la temelie în spre vîrf, te încruceşti de civilizaţia noastră. IONESCU-RION, S. 102. Biserica noastră apostolică romană e un drum eroic spre Domnul, un drum semănat cu binefăcătoare prăpăstii şi vîrfuri CĂLINESCU, S. 368. Cel ce se încumeta să atace o temă din vîrful schemei teoretice avea valoarea artistică în buzunar. ROMÂNIA literară, 1972, nr. 1, 8/2. 0 (Învechit, rar) Vîrful cerului = înaltul cerului; zenit. Că mare e spre ceriu (pre vîrhul ceriului H) zee şi prespe tot pămîntul meserere ta. psalt. 233. 0 (Adverbial; ca determinant al unor adjective ca „plin”, „încărcat” etc., cărora le dă valoare de superlativ absolut) Căruţele sînt pline vîrf de saci mari şi mici. IORGA, P. A. Π, 389. Moş Costache... mînca alune dintr-o farfurie plină, vîrf. CĂLINESCU, E. O. I, 297. Şi floarea care cade la orice adiere E plină vîrf cu miere. id. L. L. 32. Vedeau... trenuri şi vapoare, încărcate vîrf cu mărfuri scumpe, camilar, n. ii, 179. OL o c . a d v . Cu vîrf = a) foarte mult; peste măsură; mai mult decît trebuie. Face-veri dumneata acest lucru, noa părea-va foarte drag; carile dumneata veri împlea cu vîrvu (a. 1593). DOC. î. (xvi), 186. Cu vîrv măsura le vor da cea rasă. DOSOFTEI, PS. 219, cf. polizu, CIHAC, II, 448. Casele, care erau proprietatea nevestii, ipotecate cu vîrf CARAGIALE, O. IV, 27, cf. BARCIANU. Truda ne va fi cu vîrf răsplătită. ATILA, P. 48, cf. ŞĂINEANU. Era... un alai de cel puţin douăzeci de trăsuri încărcate cu vîrf M. I. CARAGIALE, C. 88, cf. CADE, SCRIBAN, D. S-a tîrît pe burtă pînă la struguri şi s-a întors cu pălăria plină cu vîrf. ARGHEZI, S. vn, 46. Braşovencele încărcate cu vîrf CAMIL PETRESCU, O. IU, 174. Magazia-i plină cu vîrf TUDORAN, P. 205. Toamna, carele încărcate cu vîrf ale grădinarilor de aici se împrăştie pe o rază de zeci de kilometri c. GIURESCU, P. O. 31, cf. M. D. ENC. Am umplut vasu cu vîr. ALR I 1 376/1, cf. ib. 1 376. Caru l-am încărcat cu vîrv de lemne. ALR Π 3 011/762. După ce îi dă cu dimirlia apoi mai cere ca a zecea să fie cu vîrf se spune despre un om lacom. Cf. zanne, p. v, 266; b) (învechit, rar) bombastic. Acel împărat nu obicinueşte să scrie cu vîrf sau cu covîrşiri spre fală şi laudă, să preamărească, să înalţe. GORJAN, H. n, 81/2. Cu vîrf şi îndesat(e) = din belşug, din abundenţă, cu prisosinţă. Cîte nu făceau cu vîrf şi îndesate! CREANGĂ, A. 40. Previziunile băcanului meu s-au izbîndit cu vîrf şi-ndesat. CARAGIALE, O. IV, 28. Bătrînul stareţ... s-a înfruptat cu vîrf şi îndesat din toate cele lumeşti bacalbaşa, S. A. I, 216, cf. DDRF, PAMFILE, J. I, 137. Bunăvoinţa, dragostea ce i-o arătau profesoarele, bonele, era răsplătită din partea Olimpiei cu vîrf şi îndesat. AGÂRBICEANU, L. T. 178. Dacă C. Negruzzi e împotriva luptătorilor de la 1848, apoi aceştia îi plătesc cu vîrf şi îndesat. IBRĂILEANU, SP. CR. 104, cf. CADE. N-a izbutit să dobîndească nici o avansare, deşi ar fi meritat cu vîrf şi îndesat. REBREANU, R. I, 26. Boierul îşi luase cu vîrf şi îndesat brînza cuvenită pentru chiria muntelui VOICULESCU, Ρ. Π, 99, cf. SCRIBAN, D. Nici o picătură din suferinţa poporului ăsta nu e pierdută pentru socoteală. Vor plăti odată şi odată cu vîrf şi îndesat. CAMEL PETRESCU, ο. I, 167. Am plătit cu vîrf şi îndesat. PREDA, C. I. Ρ. Π, 138. împrumutu se dă cu vîrv şi îndesat. ŞEZ. I, 220, cf. TEODORESCU, P. P. 656, alr 11 376/746,878, zanne, p. v, 334, 659. Pînă în vîrf = pînă sus; foarte tare. Venea în goană o căruţă încărcată pînă-n vîrf cu haraci lungi, cazaban, V. 130. Încărcate pînă-n vîrf cu struguri, căruţele trase de cai voinici se îndreaptă spre cramă. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2 798, cf. alr I 1 376/290. Plin pînă în vîrf alr ii 3 513/250. 0 Loc. vb. (învechit) A pune vîrf = a termina, a isprăvi. Cf. polizu, cihac, ii, 448, barcianu. Nainte de-a sosi în ţară voi pune vîrf durerilor pe mare. murnu, o. 88. OExpr.A pune (sau a face) vîrf (sau vîrful) (la ceva) = a întrece orice măsură, orice limită; a depăşi orice aşteptare. Tiranul., pentru a face vîrful nelegiuirilor... pofti pe toţi nobilii cii mai însămnaţi... şi îi ucise. IST. Μ. 179/4. Ţinteşte de a jigni folosul şi averea mai micilor săi fraţi, şi nemărginindu-se în aceste, apoi pune vîrful la nerecunoştinţă fiască atingîndu-se chiar de zestrea maică-sa (a. 1847). iorga, S.D. XVI, 43. Prin multe trecuse el de cînd era om bogat; asta însă punea vîrf la toate, slavici, o. I, 339. Cînd se duseră la sălaşul lui Tarta-Cot, bunurile de pe lume găsiră ei acolo. Dar la toate aceste bunuri fata lui le punea vîrf conv. LIT. XIX, 396. Cîte păcate îs oprite în ale zece porunci, ei toate le fac, ba le pun şi vîrf. 4530 VÎRF - 847 - VÎRF MARIAN, ins. 133, cf. TDRG, PAMFILE, J. I, 136. Sărbătorile acestea vor pune vîrf la toate celea de pin-acum! AGÂRBICEANU, a. 97, cf. cade. Asta pune vîrf la toate! Numai la asta nu mă aşteptam! kiriţescu, G. 110. Cele ce s-au petrecut în noaptea asta pun vîrf la toate. VINEA, L. ii, 23. Năvala în sate a vameşilor stăpînirii punea vîrf exasperării produse de frig şi de foametea ce chinuia oameni şi vite. IST. LIT. ROM. I, 147, cf. M. D. ENC. în sfirşit, cîte-ai făcut boacăne de cînd m-ai luat şi pînă acuma, toate-au fost cum au fost; dar asta le-au făcut vîrf şez. dc, 53. (Cu inversarea termenilor expresiei) Iară vîrf la toate suferinţili noastre, le-a pus răguşită nenorocire din vacu cînd ne vineau domnii grecotei de la curtea turcului, jipescu, O. 25. (Cu lipsa verbului expresiei) Şi, vîrf la toate, criza financiară, stupidă, care s-a abătut aşa din senin. REBREANU, R. I, 47. Din talpă (sau de la bază) pînă în (sau la) vîrf = în întregime. Moldova s-au schimbat în 16 ani din talpă pînă în vîrv, limbă, haine, obiceiuri pînă şi numele. RUSSO, S. 12. Neocamianul este urganian de la bază pînă la vîrf. arhiva, I, 13. ♦ Capăt de sus, extremitate superioară a unui obiect (înalt) (aşezat în poziţie verticală sau oblică). Cela ce se jură altariului, jură-se lor şi celor ce sînt în vnhul lui. CORESI, TETR. 53. Iaca o scară stă pre pămînt căriia vîrvul agiunge la ceriu. ΡΟ 95/2. Vede noaptea în vis unde să suie diavolul în vîrvul catartului şi taie funile corăbiei. VARLAAM, C. 389. Vădzu în vis ceriul deşchis şi pre sfinţia sa Dumnedzău rădzîmat pre vărvul scării DOSOFTEI, PS. 290/20. Să sculă Iacov dimineaţa şi luo piatra... şi o pus stîlpu şi turnă untdelemn pre vîrful ei. BIBLIA (1688), 202/40. în vîrvul a fietecărui stîlp... patru zmei începea a să împletici, cantemir, i. i. i, 164. în fruntea fiecăriea înainta un bărbat cu o dardă, purtînd un braţiu de fîn şi de lemne înfăşurat în vîrful ei sus. ARISTIA, plut. 55/18. Scofind jalba din sîn, o puse în vîrful unui proţap lung şi intră în curtea domnească. FILIMON, o. I, 290. Iată vine-un sol de pace c-o năframă-n vîrf de băţ. EMINESCU, O. I, 146. Bărbaţii în cap poartă... clăbăţ alb de piele de miel şi lai din piele negre. Ambe sînt nalte, vîrful aplecat spre frunte sau la o parte. LIUBA — IAN A, M. 21. Capetele li-au fost puse în vîrful parilor. IORGA, C. I, 28. Pe stîlpul junilor se mai află şi o prăjină - steagul..., uneori şi cu cîte o cruciuliţă aplicată în vîrful prăjinii. PĂCALĂ, M. R. 494. Căciulile... se poartă răsfrînte cu vîrful înainte. molin, r. b. 417. Capelele cu vîrfuri ascuţite le trecuseră peste urechi SAHIA, S. A. 76. întreaga alcătuire dîrdîie din rădăcinile-i afunde pînă-n vîrful bulumacilor. VOICULESCU, P. I, 27. Vîrfurile [pilonilor]... sînt legate între ele prin cabluri speciale, enc. TEHN. i, 349. Înalţă în vîrful unei prăjini imaginea unui vrăjitor şi vînător renumit. VIANU, E. 244. Văzu... în vîrful furcii o ulcică spartă. CAMIL PETRESCU, O. I, 22. Numai o fărîmă de lună, aburită şi somnoroasă se legăna leneşă în vîrful unui catarg. TUDORAN, p. 276. Coifuri de fier aurit cu o ţepuşă la vîrf. PANAITESCU, C. R. 252. Ungureanu dracului Şede-n vîrful gardului. MARIAN, H. 36. în vîrvu căciulii Joacă cloşca cu puii. id. ib. 102. Suie-n vîrxm gardului, Bate-n lungii satului. DENSUSI-ANU, Ţ. H. 199. M-am suit într-on vîr di gard. BLIII, 175, cf. ALR SN v h 1 509, ALRM SN Iii h 1 231. Apoi mi-o lega Cu plete din cap De vîrf de catarg. BALADE, II, 130. M-an sui pi vîrvu porţî şî l-am văzut. O. BÎRLEA, A. P. I, 575. ♦ (învechit) Limită de sus a unui teren, a unei proprietăţi etc. (în pantă). O vie ce au fost parte mea, dintr-a Baciului în gios, cu locu cît ţine vie pîn în vîrvu şi pînă în vie Trătăului şi cu un pămînt spre gîrla Putnii (a. 1634-638). c. GIURESCU, p. O. 23. Moşie să hotărăşte din piiatra Oiţii din gios în sus pi lîngă Bistriţă şi pînă în Orata şi trece piste părău şi apucă muche la dial alăture cu tăpşanul şi sus în piiatra ce(a) mare în vîrvu (a. 1776). ŞTEFANELLI, D. c. 119. Hotarul... suie drept ioruga cea mare pe mijlocul livezei drept la vîrvul livezei unde s-au făcut movilă şi s-au pus piatră hotar (a. 1793). id. ib. 232. La vîrful său, din deal, eleşteul este cu totul potmolit. ANTIPA, P. 58. ♦ (Regional) Ridicătură de teren. De jos şi de sus, dealul Crucii lui Simpetru apare ca o cetăţuie. în totalitatea reliefului e un vîrf izolat ca un gurgui retezat, de jur împrejur cu coastă de plai ARH. OLT. xvn, 27, cf. ALR I 406/764, 768, alr m sn n h 631/520. ♦ P . ext. Partea cea mai ridicată faţă de suprafaţa înconjurătoare, v. proeminenţă. 2 părechi de nasturi mari de aur, unii suciţ, iar alţii cu rodine în vîrf (o.. 1778). IORGA, S. D. vin, 3. Insemnîndu-le cu vîrful peceţii noastre. ŞINCAI, HR. I, 321/34. Mergea alături de ea,... călcînd tot în vîrvul pietrelor. SĂM. I, 365. Şî-n vîrfu umflăturii numa odată spărgea o bubă urîtă. GRAIUL, I, 357. Buba mere îndărăpt: Din ce eşti Să nu mai creşti, De vîrf să te pleci, Din rădăcină să seci. pop. ap. păcală, m. r. 250. [Găina] vrăjăşte în vîrvu vravuli alr sn nh 369/284, alrm sn I h 248/284. Ruja se face pe gît, Dar nu face vîrf. ALR - ΜI MN h 162/240. Mîndra mea traje să moară Pe vîrfu gunoiului, De teama războiului FOLC. TRANSILV. II, 465. 0 E x p r. A fi cu vîrf sau a avea vîrf - a fi ţuguiat, a avea o prelungire (înaltă şi îngustată). Cf. alr sn v h 1 509, alrm sn m h 1 231. ♦ Partea superioară a unei plante sau extremitate a unei ramificaţii (unde se află mugurele vegetativ şi unde se dezvoltă inflorescenţa); p . restr. (regional) inflorescenţă. Şi zise lui [rugului]: să fii blăstemat, unde ţi-e rădăcina ta acolo să-ţi fie vîrhul tău (a. 1550-1580). cuv. d. bătr. n, 288/2. Alt porumb... veni la el cătră seară aducînd un vîrh de lemn de măslin cu frunză vearde în gura lui. PO 32/22. Un ostropiel făcut din vîrfuri de busuioc (a. 1749). GCR Π, 44/11. Ia ochi, adică vîrfuri de mugur de plop. PISCUPESCU, O. 306/12. Dormea... pre aşternuturi ce singuri ei le făcea umplute cu vîrfuri de trestie. ARISTIA, PLUT. 127/18. Mă făcea să tai cu nuiaua vîrfurile de ştir şi de urzici. DELAVRANCEA, H. T. 91. Stăteau înfiorate pe vîrfuri de trestii şi ierburi SADOVEANU, O. XXI, 281 .La vîrful tulpinei, fructul e o capsulă. ENC. AGR. I, 88. Firul nu este apucat de vîrf ci cît mai lîngă pămînt şi trebuie smuls drept în sus. APOLZAN, P. I. 48. Boii ar lua între buze vîrfurile porumbului STANCU, D. 64. E o tulpină de mărăcine cu floare violetă în vîrf τ decembrie 1964, 35. Baba trimise pe moşneag pînă acolo sus la Dumnezeu unde ajunge vîrfid firului de bob. FURTUNĂ, V. 64. Ti-oi băga-n grădiniţă, In cea mîndra stupiniţă, Sus cel vîrf de martoriţă. BÎRLEA, L. Ρ. Μ. I, 33, cf. Η II 26, ALR I 971/320, 748, 846, 1 907/247, 394. Doi trandafiri că-mi zărea... De vîrfuri apropiaţi. BALADE, III, 85. Cine-i mai 4530 VÎRF - 848 - VÎRF străin ca mine? Numai tufa din pădure; Dar nici dînsa nu-i străină, C-are vîrv şi rădăcină. FOLC. MOLD. I, 124. 0 Vîrf vegetativ = extremitate a unei tulpini sau a ramificaţiilor acesteia, formată din ţesut tînăr, din care se dezvoltă treptat tulpina şi ramurile (precum şi alte organe ale plantei). Cf. der, m. d. enc. ♦ (învechit, rar) Dimensiune apreciată pe direcţie verticală; înălţime. [Tînărul] lat oarecum la piept şi la umere, şi grumazii îi înălţa drept... şi la vîrf pre toţi covîrşind. AETHIOPICA, 2079. 2. (în opoziţie cu p o a 1 ă ; de obicei cu determinarea „casei” sau „acoperişului”) Partea de îmbinare a căpriorilor din lungul marginii superioare a versanţilor unui acoperiş; coamă, creastă. Stuful... se aşează pe casă şi se împleteşte pe vîrfid ei. MANOLESCU, I. 30, cf. CHEST. II 227/5, 242/1, alr π/i h 228, A120, 22, 23, 26, 34, 35, 36, π 12, iv 5, scl 1966,482, NALR-oiih 208. 3. Partea de sus, de formă conică sau de coamă (ascuţită), a stogului, a clăii sau a şirei, construită pentru a asigura protecţia împotriva precipitaţiilor; s p e c . snop de grîu, cantitate de fîn sau material de protecţie care se aşază deasupra unei grămezi (mari) de păioase, (regional) măgar (II). Pe aiure, vîrvurile de paie a stogurilor să rădică şi să pogoară cu scripeţi. I. IONESCU, C. 115/5. Cînd au ajuns la streşină, ca să facă vîrf girezilor, atunce se vor aşeza snopii cu spicele afară şi plecate în gios. LITINSCHI, M. 37/24. Iată că-l văzu dormind pe vîrful unei girezi. CREANGĂ, P. 159. Punînd snopii cu spicul înăuntru, iar la vîrf cu spicul afară şi în jos ca să se scurgă ploaia, damé, t. 56, cf. pamfile, a. r. 133, 146, 162. Stogul... se termină cu un vîrf ascuţit ion botez, str. 34, cf. pribeagul, p. R. 75. Am nevoie de un ţăpoi de cele lungi pentru vîrfuri, un vîrfar. SADOVEANU, O. III, 136. Şepte fete pe-o căchiţă Şi căchiţa n-are vîrv. MARIAN, H. 33. Patru clăi am rădicat Şi le-am pus vîrf minunat sevastos, C. 305, cf. alr II 5 241, 5 279, alr sn i h 60, h 69, alrm sn i h 48, 51, A III 4, ALR-M.nh 824, NALR - MB Π MN 258, 662/529. De la vîrf se-ncepe stogul = orice lucru are rostul iui. Cf. zanne, p. I, 289. 0 (Prin lărgirea sensului) Scoate paloşul lucios Şi-i retează capul jos şi dasupra clăiei, sus, Ca să-i facă vîrf l-a pus. TEODORESCU, p. p. 633. Sus pe plaste o urca, Vîrful la plastă că făcea. MAT. FOLK. 170. 4. (Regional) Suprafaţă, parte de deasupra a unei ape. Peste vîrful Oltului, Suflă vîntul codrului. HODOŞ, P. P. 127. Ţînţari de-i care stă pe vîru apii. ALR II 6 563/2. 0 Vîrful laptelui - smîntînă. Cf. frîncu-candrea, m. 115, com. din straja-rădăuţi, alri 1 816/98. 5. Grad, intensitate maximă de manifestare sau de evoluţie a unui fenomen, a unei acţiuni etc.; treaptă (2) supremă într-o ierarhie (socială, profesională etc.); apogeu, culme. Dragostea... iaste vîrhul bunătăţilor. CORESI, EV. 41. Ca un temei şi vîrh iaste a tuturor bunătăţilor liubovul e. id. ib. 469. Sosînd la vîrv de cumpăt pentru multî a sa posluşanie, să dusă la săhăstrie. DOSOFTEI, v. S. februarie 83730. Agiungînd la vîrvul bunătăţilor să dusă cătră //[ristojs. id. ib. noiembrie 114726. Hameleoane, fundul răutăţilor şi vîrvul vicleşugului. CANTEMIR, I. I. II, 141. Răutatea, cînd agiunge la vîrvul său, nici cinstea părinţilor, nici frica lui Dumnezeu... cunoaşte, id. HR. 205. Rugind pre atotputernicul şi cerescul otcirmuitoriu Dumnezeu ca şi la anul şi mulţi alţii înainte ai să ajungi a-i număra cu vîrful tuturor norocirilor şi fericirilor (a. 1699). FN 70. Cînd va fi în vîrful slavei sale, va piiarde viaţa lui (a. 1703). ib. 123. Aceia ajungînd vîrful măriilor... în blestămăţie şi în rele au ajuns şi s-au mutat aşa. c. CANTACUZINO, cm i, 63. Dragostea... iaste... tămeiul şi vîrful tuturor bunătăţilor. ANTIM, O. 377. Ne aflăm mîngîiaţi prin înălţarea noastră cea de dînşii făcută la vîrful domniei, şincai, ap. HASDEU, I. C. I, 73. De la dînsa povăţuindu-să şi, suindu-să în vîrvul faptelor bune, oraşul să ocîrmuiască bine (a. 1803). URICARIUL, i, 278/22. Am văzut pe rind neamurile în zgomotul slavei şi al bucuriei, în vîrfid strălucirei lor. HELIADE, O. I, 264. Vestiţi monarhi asvîrliţi Din vîrful mărirei în noaptea mormînturilor. MARCOVICI, C. 106/23. Pre dînsul tăinuitele cele de sus orinduiele ducîndu-l cătră vîrful mărirei, dulceaţa odihnii de la noi o gonea. ARHIVA R. I, 46/27. De înalt stăpînul lumei n-avea grijă de mustrare, Căci nu cunoştea într-însul decît vîrf de îndurerare. CONACHI, P. 302. în aşa vîrf ajunsese această boală a sa, Încît în toată minuta sfîrşitul îi aştepta, pann, e. i, 83/8. în vîrful scării sociale un domn cu topuzul în mînă şi cu legea sub picioare. alecsandri, ap. negruzzi, s. i, XII. [Noţiunile]... constituiesc întîia treaptă de suit spre vîrful piramidei cunoştinţelor. CONTA, O. F. 450. Cînd semenii tăi te urcă în vîrful piramidei sociale, trebuie să arzi tot sufletul tău pentru a rămîne acolo. PÂRVAN, i. f. 18. Am stat de vorbă cu oameni din vîrful piramidei sociale. SADOVEANU, O. XX, 219. Dregătoria de mare ban... constituie vîrful ierarhiei marilor dregătorii. STOICESCU, S. D. 69. 0 Loc. adj. De vîrf = a) care reprezintă nivelul, gradul cel mai înalt (din punct de vedere al valorii, al calităţii, al importanţei, al interesului). Dat-au la părintele Bistriceanul 2 buţi de vin de Şuteşti, vin dă vărf (a. 1725). IORGA, S. D. xiv, 25. Era criza de vîrf, manifestarea extremei epuizări, după ce rezistase atîta vreme bolii. PREDA, R. 350. Galvanizează tiparul baladesc tradiţional cu cîte o idee poetică puternică, creînd piesele sale de vîrf românia literară, 1972, nr. 3, 8/2. Domeniu de vîrf L. ROM. 1979, 522; b) (în legătură cu termeni care denumesc unităţi de timp) care reprezintă momentul sau intervalul manifestării depline a unei realităţi, al intensităţii maxime cu care se desfăşoară o acţiune etc. In orele de vîrf bucătăria... se transformă într-un infern. T ianuarie 1969, 117, cf. M. D. ENC. Floriana vine aproape zilnic, după ce străbate oraşul de la un capăt la altul cu tramvaiul 14, la ora de vîrf STEINHART, J. 352. Aceste lucrări... au devenit momente de vîrf ale istoriei literare. V. ROM. iulie 1973, 3, cf. DEX. Unsprezece au fost consacrate actelor de vitejie,... iar celelalte unor alte momente de vîrf ale istoriei. românia literară, 1976, nr. 1, 7/1. Ne aflăm într-o etapă de vîrf a campaniei electorale. RL1977, nr. 10 280. Anul 1910 este acela de vîrf al activităţii sale. ROMÂNIA LITERARĂ, 1978, nr. 1, 7/1. Va fi asigurată, în orele şi zilele de vîrf, prezenţa la vînzare a personalului. în L. ROM. 1979, 522. Am intrat într-o perioadă de vîrf a muncilor agricole. SCÎNTEIA, 1981, nr. 12 088, cf. DCR2. Mă opresc, în limitele spaţiului tipografic disponibil, la 4530 - 849 - VÎRF ' à v momente de vîrf ale festivalului, românia literară, 1999, nr.2j 17/2; c) (în legătură cu termeni care denumesc specialişti într-o profesie, artişti etc.) de mare valoare» de prim rang; reprezentativ. Brâncuşi este un artist de vîrf printre personalităţile creatoare ale veacului nostru. în l. ROM. 1979, 523. Sadoveanu este totul dintre scriitorii de vîrf ai literaturii noastre. ib. 0 E x Ρ r · rar) A lua vîrf = a-şi asuma puteri nelimitate, a deveni autocrat. Toată direptatea au lăsat pre acel mai mare ca să o judece şi ce i-au părut lui... aceia au fost lege, de unde au luat şi voie aşa mare şi vîrf. URECHE, L. 61. ♦ Moment de intensitate maximă a unei activităţi. Cf. iordan, l. r. 112. [Laminatorii] au realizat... cel mai înalt vîrf de producţie din luna aceasta, scînteia, 1960, nr. 4 840, cf. m. d. enc., dex. 0 Vîrf endemic = moment de maximă extindere în evoluţia unei epidemii. Cf. D. med. 6. F i g. Persoană care are o poziţie superioară într-o organizaţie socială, politică, profesională etc.; persoană reprezentativă pentru un domeniu de activitate sau pentru m grup social; şef, căpetenie. I-au zis [lui Petru] vîrf după altă înţelegere căci... duhovnicesc şi purtătoriu de d[u]h bărbat este (a. 1699). GCRI, 330/1. Unui putiarnic, să împreună nou ajutor şi nasc noao ligă de mare treabă, şi, cine vărful era, să face temelie (a. 1703). FN 137. Petru... au fost vîrf cetei apostoleşti. ANTM, O. 58. S-au hotărît şi pravile îndoite spre iconomia amînduror, a petrecerii şi a sfârşitului folositoare omului, şi capete ca nişte vîrfuri pus-au preste el, spre paza şi ocîrmuirea, a acestor pravile (a. 1764). uricariul, l, 306. Era pe aceste vremuri vîrf şi creştet a toată boierimea, zilot, CRON. 66. Limba latină se retrage pe vîrfurile societăţii. RUSSO, s. 88. Afară de vîrfurile ostăşeşti, luară parte familia... mea şi a lui Macedonfi (a. 1868). vasici, ap. bariţiu, n, 154. El, vîrfid mîndru al celor ce apasă -Salută-n a lui cale pe-apărătorul mut eminescu, O. I, 62, cf. IORDAN, L. R. 111, cv 1949, nr. 5, 16. Jargoanele au o sferă de circulaţie îngustă, printre membrii vîrfurilor uneia sau alteia dintre clase, cv 1950, nr. 6-10, 6, cf. L. rom. 1954, nr. 4, 35. Să crească neînţelegerile între subterani şi vîrfurile administrative. DAV1DOGLU, M. 48, cf. DL, DM. El reprezintă burghezia informaţie, ale cărei vîrfuri pătrunseseră în rîndurile nobilimii. JOJA, s. L. 330, cf. m. D. enc., dex. După 1829, nu numai scriitorul se recrutează preponderent din păturile mijlocii, dar şi cititorul. într-un limbaj sociologic mai riguros, ei aparţin vîrfurilor micii burghezii. ROMÂNIA LITERARĂ, 1977, nr. 6, 9/2, cf. L. rom. 1979, 521. Cavalerii aceştia ai Gărzii de Fier, dacă regele Carol nu le lichida vîrfurile,... ar fi fost un dezastru fără pereche pentru România, rl 1991, nr. 14 580. 0 (Prin analogie) Iaste soarele vîrf celorlalte stele. ANTIM, O. 57. 0 Loc. adj. La vîrf = (calc după fr. au sommet, despre întruniri, convorbiri etc.) care presupune participarea Şefilor de state; la cel mai înalt nivel în stat. încheierea reuniunii la vîrf a NATO. RL 1991, nr. 14 560, cf. DCR2. ♦ Persoană, operă, realizare de mare valoare (artistică, culturală, ştiinţifică) Privind... în urmă şi cîntărind cu măsură, nici anul acesta nu a avut vîrfuri multe şi extraordinare, fiind, mai degrabă, un an normal. ROMÂNIA LITERARĂ, 1999, nr. 1, 16/1. Π. (Predomină ideea de extremitate ascuţită) 1. Parte extremă a unui obiect, de obicei subţiată sau ascuţită (şi opusă părţii cu care este fixat de ceva sau de care este apucat ori manevrat); parte cu care se termină un obiect în sensul lungimii lui; capăt, extremitate. Soldzi mănunţei şi în vîrv ascuţiţei are. CANTEMIR, I. î. II, 13. Învăţînd bine..., Dumnedzăiasca scripturi... cunoscîndu-o foarte de-adins pănă în vîrv de sîmcea. dosoftei, v. s. februarie 8372. Toiag cu cruce în vîrv. id. ib. noiembrie 128713. Luînd dintr-un fagur de miiare cu vîrful toiagului care era în mîna lui, ca să mănînce, de abiia au scăpat prin rugăciunea norodului, de tată-său, că era să-l omoare. ANTIM, O. 276. Eu eram înainte cu călăuzul nostru arătîndu-i vîrfurile pistoalelor. RUSSO, S. 169. Mai la o parte... şedea o tînără elegantă..., cu pantofi verzi ascuţiţi la vîrf. BOLLIAC, O. 217. încercăm la luminare ouăle pentru clocit şi acelea într-al cărora vîrf se zăreşte o goliciune, ţine sămînţa cocoşului penescu, M. 72. Mergea încet pe lîngă mine sprijinindu-se pe un baston lung cu vîrful de fer şi ascuţit. CONV. LIT. II, 69. Craiul nou are vîrfurile întoarse înspre răsărit. contemporanul, i, 19. Un călţun roşu... încovoiat la vîrf. ODOBESCU, S. i, 419. Pune un ac în vîrful unei nuiele. CARAGIALE, O. I, 5. Opreşte trăsura înfigînd cu putere vîrful umbreluţei în spinarea birjarului, id. ib. II, 30. Băgă de seamă că o broască ţestoasă se ţine după vîrful nuielei lui. ISPIRESCU, L. 34. Bîtele sînt anume făcute... fiind ferecate cu cîte o verigă de fier la vîrful cel subţire, frîncu - candrea, m. 131. [Lampa]... se compune, în general, dintr-o butelie de fier alb... cu gîtul foarte subţire prin care iese vîrful fitilului, ce se cufundă în cutie. MANOLESCU, I. 52. Ţăranca... duce după uşă cu vîrful măturei numai fărămiturile de bucate, id. ib. 69. Vapoare de toată mîna tîrăsc după ele şlepuri boante la vîrf încărcate pînă-n usnă. SANDU-ALDEA, D. Ρ. 71. Papuci de piele supţire, cu călcîiul mic şi vîrful rotunzii. IORGA, V. F. 53. înfăşurarea se începe de la vîrf şi acolo pînza are firele cele mai scurte. PAMFILE, I. C. 2. De la cele dintîi zmucituri, ţechea se apleacă, se încovoaie, pleoscăie de vîrf în apă. ATILA, P. 37. Scuturînd cu capătul ascuţit al umbrelei ceva imaginar de pe vîrful fin şi lustruit al unuia din pantofii săi mici HOGAŞ, DR. I, 223. Se făcea că măsoară din vîrful bastonului ceva sus pe case. M. I. CARAGIALE, c. 140. Este învelit de o frunză în formă de glugă cu vîrf ascuţit. SIMIONESCU, FL. 11. Se înălţă în vîrful pantofilor şi întoarse rama de piele. C. PETRESCU, C. V. 8. Taurii cu grebenele îndurerate şi şoldurile găurite de strămurarea cu bold de bronz în vîrf. VOICULESCU, P. I, 2. îşi lăsase opincile şi-şi pusese încălţările cele bune, cu vîrfuri de glanţ SADOVEANU, O. X, 646. Are bulb divizat la vîrf tulpină rotundă, frunze liniare. ENC. AGR. I, 104. Seul... se scotea cu căldările legate de vîrful unei prăjini, turnîndu-se în tinichele mari de tablă şi în butoaie. MOROIANU, S. 30. De la o vreme fumează numai ţigări cu vîrfid aurit. KIRIŢESCU, G. 73. Un grup de servomotori... acţionează [ca] echilibra-tori ai încovoierii vîrfurilor aripilor şi a cîrmei de direcţie. ENC. tehn. 1, 175. îndreaua fiind un ac de cusut se trece firul de lînă prin ureche şi se începe de la vîrful mănuşii făcîndu-se un deget mare. APOLZAN, P. I. 179. întoarse bastonul cu vîrful în sus, scuturîndu-l în palmă. 4530 VIRF - 850 - VÎRF CĂLINESCU, S. 137, Am văzut des... femei care... scutură fiertura de fasole pe vîrful lingurei de lemn. id. C. o. 103. Aristia ar fi vrut să-i cadă în genunchi Şi să A sărute vîrful pantofilor aurii, camil PETRESCU, °* IIIj 92. In penajul de iarnă se ivesc pe spate vîffari apicale, galbene. LINŢIA, P. în, 249. Pătrund cele ma* adînci vîrfuri ale rădăcinilor plantelor. CHlRrrĂ, P- 230. Purta... papuci de sultană, bogat cusuţi cu fir, dăr cu vîrfurile amputate, vinea, l. i, 264. Ghete foarte bombate la vîrf TUDORAN, p. 12. Vîrful ţigării comisarului, un punct roşu, se mişcă în sus şi în jos. v. rqM- mai 1957, 28. Căută... în iarbă cu vîrful bocancului Şt găsi un lemn. preda, d. 21. Spice obtuze, neapic^ate la vîrf. PRODAN—BUIA, F. I. 69. Toate frunzele la vîrffoar^e serulate. FLORA R. p. r. n5 350. Zoe ciupea fire de scamă din vîrful mînecii. v. rom. ianuarie 1965, 8. Bastonul era subţire la vîrf românia literară, 1968, nr. 5, 2/3, cf. L. ROM. 1979, 521. Vîrful ţigării se contura de un jăratec frumos. ŢOIU, G. 22. Învîrtea talgere pe un vîrf de băţ. SBŒRA, p. 262. Bastonaşul i-l lua, Plută pe âpă-l punea. Rădăcina-n jos trăgea, Vîrful în sus rămînett· BALADE, I, 407. O taiet vîrvurile la tîrş. o. BÎRLEA, A- p* 412. Foaie verde, foaie lată, Toate frunzele S'^pleacă Cu vîrvurle la pămînt Şi mă-ntreabă de ce P^n8- FOLC· mold. II, 303. Şeade-ntr-un vîrf de nuia Şi nu se teme c-a cădea (Aluna). GOROVEI, c. 10. 0 Expr. A Pune v*rf în vîrf = a pune cap la cap, v. cap. Scoasă oscioarele din legătura ce avea,... le puse vîrf în vîrf şi văzu că se lipiră ca printr-o minune, columna, vn, 178, c^· DDRF. 2. Extremitate alungită în unghi foarte ascuţit cu ajutorul căreia un obiect poate fi folosit U înţepat, la găurit sau la alte operaţii speciale. Nici cu vîrful condeiului nu le-au atins. cantemir, hr. 462. îşi făcea suliţe din crengi ascuţite şi pîrlite la vîrf MUŞTE, LET. III, 50/4. Fiind... călăreţ... clătinînd o suliţă de lemn cu v^rf de aramă (a. 1773). gcr n, 90/20. Smulgîndu-ş apoi săbioara luce Mănunchiu la pămînt, vîrv la piept aduce. BUDAI-DELEANU, ţ. 138. Vîrful săgeţii au intrat în trupu-i. GOLESCU, p. 138/17. Spaţiul cuprins între vîrfurile compasului arată depărtarea. GENILlB, G. 67/21. Un admirabil vîrf de lance... se pare a fi adevărat dacic. hasdeu, i. c. Π, 47. Lăncile poleite-n vîrf şi ia mînere. ODOBESCU, s. I, 73. Ieronim plesni cu vîifai săbiei într-un zid. EMINESCU, p. l. 95. Inscripţia a fost făcută cu un vîrf de fier, cuiu, pe cărămida crudă. CARAGIALE, O. iv, 88. în mijlocul crucii acesteia împlîntă apoi cuţitul cu vîrful în pămînt. marian, O. n, 344. îşi dregea cu vîrful creionului o coafură creaţă şi învoaltă. IORGA, P· A. i, 57. Arată săgeţi cu vîrful muiat in sucuri otrăvitoare. ANGHEL, PR. 31. Un briceag vechi cu vîrful rupt. păcală, Μ. R. 491. Prindea cu mult meşt£Şu8 gîtul de pui între vîrful cuţitului şi fundul farfuriei. HOGAŞ, Μ. N. 37. Studiase plăgile lungi şi subţiri ca un vîrf de suliţă, marinescu, p. a. 81. în vîrful cîrligului, atîrna o fişie de came care tremura aproape vie. CAZARĂM v· 24-lonuţ îşi şterse pe coapsă pana jungherului pumnd vîrful într-o vînă de la încheietura mîinii drepte, făcu să iasă o picătură de sînge cît o mărgică. SADOVEANU, O. XIII, 49. Apăsasem pe marmora mesei un creion. Vîrful lui ascuţit se rupse, papadat-bengescu, O. i, 129. Nu aţi rupt vîrful de la toate creioanele. ARGHEZI, S- 24. Au dat găuri în uşă, pă care le-au lărgit cu vîrful şişului CAMIL PETRESCU, O. III, 311, cf. TUDORAN, P. 117. Avem... ca arme: vîrfuri care se împlîntau în suliţe de lemn şi săgeţi de piatră, panaitescu, C. R. 28. Hrana plugăraşului în vîrvu oticului. MAT. FOLK. Il, 1 336, cf. alr sn rv h 922, ib. h 1 050, alrm sn i h 752, ib. h h 845. Paloşul mititel Şi cu vîrful de oţel, Drept în gură i-l punea. folc. OLT.-munt. iv, 58. 0 E x p r . (Nici) cît un vîrf (sau, rar, vîrful) de ac sau nici cît vîrful acului = foarte puţin; aproape deloc. Se spală cerul de nu rămîne pe tot întinsul lui un firicel de colb, cît un vîrf de ac. TUDORAN, p. 96. Să nu jinduim la avutul altuia nici cît vîrful de ac. izv. xiv, 201. N-a putu să mai înainteze cît vîrfu acului. O. bîrlea, A. p. i, 556. ♦ (învechit, rar) început, capăt. Cf. scl 1984, 143, 147. 3. Nume dat unor părţi de obiecte, de unelte etc., care reprezintă extremităţile lor ascuţite: a) (Regional) Gurgui la opincă. Cf. alr ι 1 676, 1 881/9, 180, 1 882/1, nalr-o n h 298. b) (Regional) Pisc (2) la luntre. Luntrile negre, cu fundul ascuţit şi cu vîrfurile întoarse în sus erau greu de încărcat. D. ZAMFIRESCU, R. 118, cf. ALR SN III h 840, ALRM SN Π h 660. c) (Regional) Capătul ascuţit şi curbat în sus cu care se sfîrşeşte în partea din faţă fiecare dintre tălpile de la sanie (Petrila). Cf. a m 16. d) (Regional) Prîsnel (1) la fus. Cf. A11 270/85, 100, 592, 800, 986, A π 12. e) (Prin Olt.) Partea de sus, ascuţită, opusă prîsnelului, la fus. Fusul are vîrf sau cap, burtă şi bold. Cf. BREBENEL, GR. P. f) (Regional) Parte conică tăioasă (cu un canal în formă de spirală) cu ajutorul căreia se fixează şi înaintează, prin rotire, sfredelul sau alte instrumente de găurit. Cf. lOANOVici, tehn. 217, alr sn nh 560, alrm SNih 375. g) Partea mai subţire şi ascuţită (destinată să taie, să pătrundă, să antreneze alt obiect etc.) a unui instrument sau a unei unelte. Securea sau toporul.. [are] vîrful damé, t. 111. Gura sau vîrful [şurubelniţei], id. ib. 113. Botul sau vîrful brăzdarului este întors puţin în jos. PAMFILE, A. R. 43, cf. IOANOVICI, TEHN. 268. înfigea vîrful cazmalei dedesubt, c. petrescu, R. DR. 56. Acest aparat este compus dintr-un braţ rigid prevăzut la un cap cu o piesă care poate fi: o freză, un vîrf de diamant sau o daltă şi sprijinite pe piesa de gravat. ENC. TEHN. I, 364, cf. alr. n6 632, ib. 6 655/53, 141. Vîrvurile copcii ib. 6 674/284, 334, cf. 6 674/157, 192, 250, 514, 784, 928. b) (Regional) Şfichi2 (I 1) la bici. Ea mă bate cu aripa-i, bici cu plumb în vîrf. vlahuţă, S. a. I, 5. Ascultaţi, zise el, apucînd vîrful biciuştei pe care o ţinea Lascar în mînă. CONV. LIT. XXII, 79. Pe ciaclău sta Niculiţă... cu un bici lung cît un fulger în vîrf cu pleasna roşă. rev. crit. i, 315, cf. alr i 1 094/5, 12, 320, 578, 786. 4. Partea din faţă a unei coloane de oameni care se deplasează. O comandă aspră răsună în vîrful coloanei militare, rebreanu, R. ii, 250. Eu mă aşez ca bătrînul cocor în vîrf călăuză, spuse Negrea, şi trecu în faţa celui dintîi şir. VOICULESCU, P. II, 148. Mereu de strajă 4530 VIRF -851 - VÎRF în vîrful formaţiei, poruncea şi viscolului din faţă, ... comanda şi oamenilor dinapoi, id. ib. 149. O Fig. politicul este cel care, reprezentînd vîrful de înaintare al societăţii, ... structurează omogen viaţa spirituală. REV. HL. 1970, 708. O Vîrf de atac = jucător de fotbal care se află în centrul liniei de înaintare, fiind cel mai avansat dintre coechipieri cînd jocul se desfăşoară în terenul echipei adverse. Cf. L. rom. 1979, 521. (Fig.) Vîrf de lance = elementul, grupul cel mai avansat, cel mai eficient într-un domeniu. Cf. dcr2. 5. Extremitate a unei părţi a corpului sau a unui organ (exterior) al omului sau al animalelor. Tremite pre Lazar să-ş întingă vărvul deagetului său într~apă. VARLAAM, C. 281. Le tăie vărvurile limbilor şi degetelor şi-i trimisă în Lizichiea în urgie. DOSOFTEI, v. s. septembrie 23726. A muritorilor mai mult aceasta le ieste hirişiia (ca în dzua norocului să-şi areate vîrvul cornului, iară în dzua nenorocului, de nevoie să sufere şi scoaterea ochiului). CANTEMIR, I. î. I, 122. în vîrvul limbii... ca cum cleiu sau vîsc ar avea. id. ib. II, 13. O albină l-au împuns tocma în vîrful nasului ŢICHINDEAL, F. 186. Unghiile... spatele vîrfurilor deagetelor acopăr. ANTROP. 27/22. Purta trei, patru intrigi deodată, unuia dîndu-i vîrful degetului de atins, altuia numai o ochire ßgaduitoare. KOGĂLNICEANU, S. A. 106. Sprincene negre şi dese, uşor arcuite, cătră vîrf răsfrînte spre tîmple. SION, P. 60. Un nas drept şi cu vîrful cam ridicat în sus... indică ambiţiunea şi mîndria grosolană. FILIMON, O. I, 99, cf. alecsandri, T. I, 427. Femeia loveşte surd cu vîrful unghiilor pe o uşe. CARAGIALE, O. I, 26. Doar picioarele, Cu vîrful, mai ating de-abia pămîntul. VLAHUŢĂ, s. A. I, 73. Barbişonul sur, adus înainte la vîrf, îi atîma solemn de la bărbie. BACALBAŞA, s. A. i, 93. Numai fetele şi femeile îşi prind cercei de vîrful urechei manolescu, i. 251, cf. şăineanu. Vîrful cornului damé, t. 32. Se ridica în vîrful picioarelor ca să-şi arunce privirile pînă peste acoperiş. DELAVRANCEA, H. T. 20. Ea se aşezase din nou jos şi urma a se uita la dînsul ţintă, mişcînd nervos din vîrful piciorului. D. zamfirescu, I. 6. Dete vîrful degetelor să i le sărute. id. r. 115. li trimiteau cu oglinda drept pe vîrful nasului o pată de arzătoare lumină. IORGA, P. A. i, 37. Degetele sale albe... şi ascuţite la vîrf mînuiau furculiţa sau cnţitul cu... îndemnare. HOGAŞ, DR. I, 177. Trebuie să te înalţi în vîrful degetelor ca să-l vezi SOVEJA, O. 30. O luă spre jidoviţa, agale, fluierînd din vîrful buzelor. rebreanu, i. 60. Sărută pe Viorica înălţîndu-se în vîrful picioarelor. AL. PHILIPPIDE, S. Π, 41. Un pensionar cu ochelarii stnmbi, pe vîrful nasului, nu aprobă acest act. BacoVIA, o. 234. Cu mustăţile lui lungi cu vîrfurile ascuţite ca nişte suliţi, arnăutul se duse înfipt la ţăran. CAZABAN, v. 140. Numai spre vîrful aripilor are cîteva Pene mai sure. simionescu, F. r. 75. Răspunse ţinînd bomboana în vîrful degetelor înmănuşate. C. PETRESCU, c- v· 295. Cu... nasul plesnit la vîrf, cerceta minuţios în zidarul de hîrtii şi semna. SAHIA, S. A. 71. Un mare, solemn fior îl străbătu, din creier, prin măduvă, pînă în Vlrful tuturor mădularelor. VOICULESCU, P. I, 39. Apucă niÎfnai din vîrful dinţişorilor ei albi, pe furiş, o bucăţică. Sadoveanu, o. XIII, 137. O ţandără îmi retează vîrful Urechii. id. ib. χχι, 508. Deşi măricică, strica unele consoane în vîrful limbei PAPADAT-BENGESCU, O. I, 379. Sticletele este... negru pe cap, aripi şi vîrful cozii. BĂCESCU, PĂS. 294. Mătura unei mustăţi aspre se zbîrleşte cu vîrfurile în sus, deasupra buzelor vinete. ARGHEZI, s. XIII, 122. Otilia începu... să mîngîie matern şi cu vîrful degetelor subţiri obrazul lui Felix. călinescu, E. O. I, 135. Dansatoarea... s-a oprit Pe-un vîrf de picior ca pe-o sticlă întoarsă. BLAGA, POEZII, 125. La sanie e înhămat un cerb... cu coame care parcă ar purta în vîrful lor cerul. STANCU, D. 297. Ciocul este albăstrui, către vîrf negru-carmiu. LINŢIA, P. II, 141. l-a sărit numaidecît în spinare izbindu-l cu vîrful cotului în ceafă. PREDA, î. 65. Se ridică-n vîrful picioarelor. ISANOS, Ţ. L. 29, Cf. FD VI, 164, 170, Μ. D. ENC., DEX. Au tăiat întîi vîrvul limbilor. SBIERA, P. 125. Bubelor, Modîlcilor, Duceţi-vă din hiru părului, Din vîrful unghiilor, Din vinele grumazului. POP, ap. PĂCALĂ, M. R. 250. De la piept la firfid mîinii amăsur. ALR i 1 759, alr li 3 437. De la vîrvu degetelor pînă la andreaua gîtului. ib. 1 759/610, cf. alrm i/i h 47, alr h/i h 60/833, ib. MN 30, 2 178. Boi... Cu vărgi negre pe spinare... Şi-n vîrful corniţelor, Smarandul haznalelor. BALADE, II, 75. I-o arătat vîrvu limbg ’ilor şi vîrfu ung ’ilor. O. BÎRLEA, A. p. i, 236, cf. nalr—o mn 166, 237, alr - m iv mn 277, 237, ib. mn351, 2 314, nalr-b ih 56, 57, 93, alr — iih 73, 89, 102, nalr - MB i h 51. l-a ajuns mucul la vîrful degetului, se spune despre cineva care a ajuns într-o situaţie dificilă, precară. Cf. zanne, p. ni, 251.0 Vîrful capului (sau, învechit, rar, părului, de păr) = partea superioară a capului; creştetul capului. Dumnedzeu zdrobi-να capetele vrăjmaşilor săi şi vîrhul părului PSALT. HUR. 56724. E însă zeul strunciură capetele dracilor săi, creştetul perii (vărhul părului H, vărvu de păr d) ce trecu în greşalele sale. PSALT. 129. De să va clăti vîrvul capului va dobândi (a. 1779). GCR II, 122/24. Are în vîrful capului un cucui de pene care se desface în două părţi marian, o. n, 402. Şi-a luat pălăria şi-a pus-o pe vîrful capului camil petrescu, p. 143. îşi aşeză pălăria pe vîrful capului. C. PETRESCU, C. V. 288. Ochii puţin mongolici,... părul adunat în vîrful capului... îi dădeau înfăţişarea tătarilor, călinescu, B. I. 235. Arhitectul făcu semn să oprească şi cobonră toţi din maşină, ... nea Vasile cu o pălărie mică în vîrful capului id. S. 346. Părul i-era stnns în vîrful capului, după moda niponă. VINEA, L. π, 295. Babiţi cu neodihnă, Babiţi cu mult plîns,... Ieşiţi, Pieriţi, Din vîrvu capului, Din crierii capului! MARIAN, D. 32. Dacă nu-l ţînea dă vîrfu capului, dă păr, îl băga dă tot în pămînt. o. BÎRLEA, A. P. I, 241, cf. NALR - O I h 2, ALR—T I h 6, NALR - MB I h 3. (Regional) Vîrful pieptului = furca pieptului. Gura cămăşii se întinde în faţa peptului pînă la vîrful acestuia, manolescu, I. 223, cf. alr - β I mn h 93/50, nalr - MB I MN h 290/627. (Regional) Vîrful spetei (sau spetelor) = greabăn. Cf. DR. v, 317, CL 1983, 143. 0 (E x p r.) Pînă în vîrful capului = a) pe tot corpul; de sus pînă jos; peste tot. Este plin de praf pînă în vîrful capului bl v, 162; b) mai mult decît trebuie, peste măsură. [Am mîncat atîta carne] de m-am săturat pînă-n vîrvu capului alr sn v h 1 479/284. A i se sui (cuiva) tot sîngele în vîrful capului = se spune despre cineva care se aprinde la faţă din cauza furiei, a ruşinii etc. Cf. 4530 VIRF - 852 - VÎRF DL, DEX. Văzînd că au omorîî pre tatăl său, i se sui tot sîngele în vîrvul capului de mînie. marian, τ. 202. A i se sui (cuiva) (tot) părul în vîrvul capului sau a i se face (cuiva) părui măciucă în vîrful capului = a fi cuprins de o spaimă puternică (exteriorizată prin ridicarea părului). Adormim întru cetirea vreunui romanţ nou care face să ţi se suie părul în vîrfid capului. NEGRUZZI, S. I, 77. La primirea acestei scrisori, mi se sui părul în vîrful capului şi mă cuprinse un tremur. SION, P. 214. De ce-am auzit eu, mi s-a suit părul în vîrful capului. CREANGĂ, P. 77. Lui Ipate i s-a suit tot părul în vîrful capului de frică. id. ib. 159, cf. şăineanu, î. 153. Am îngheţat de frică şi părul mi se făcuse măciucă în vîrful capului. sbiera, F. s. 10, cf. id. p. 308, dl, dex. 0 L o c. a d v . Pe vîrfuri = folosind numai extremitatea degetelor de la picioare (pentru a nu face zgomot sau pentru a înălţa corpul). Se înălţă pe vîrfuri, îl cuprinse de după gît şi-l sărută apăsat pe amîndoi obrajii VINEA, L. I, 64. Oşteanul a înaintat apoi pe vîrfuri, pînă lîngă pat, şi m-a scuturat uşor, cu milă. v. ROM. octombrie 1964, 37. (în legătură cu verbe de deplasare) în (sau pe) vîrful (ori vîrfurile) degetelor (sau picioarelor) = fără zgomot; cu grijă; tiptil. Cf. I. GOLESCU, c. îi făcui dorinţa fără întîrziere, ieşind degrabă afară, însă păşind pe vîrful picioarelor. DACIA LIT. 288/6. în vîrful degetelor... au trecut prin un şir de odăi. NEGRUZZI, s. I, 78. Stinse lampa, pe vîrful degetelor trecu prin tindă. EMINESCU, P. L. 48. Se scoală bineşor şi se duce în vîrful degetelor, lîngă căruţă. CREANGĂ, P. 132. De la o vreme pierde răbdarea şi vine tiptil, în vîrful degetelor, id. A. 66. Ca şi cum se temea de indiscreţia zidurilor... se duse în vîrful deştelor la poartă. CARAGIALE, O. I, 66. Şofron rămase-n urma lor călcînd pe vîrful degetelor, ca să nu-i supere prin zgomotul paşilor săi. slavici, O. I, 264. Fata împăratului... pîş-pîş în vîrful degetelor intră în cămara zmeului. ISPIRESCU, L. 20. îeşi iar în tindă, călcînd rara pe vîrful degetelor. VLAHUŢĂ, s. A. II, 14. Luai cearceaful de pe pat şi ieşii, în vîrful picioarelor, din dormitor. DELAVRANCEA, H. T. 202. Păşind în vîrful degetelor, mai arunca iute o privire-ndărăt, peste umăr. ANGHEL, PR. 140. Ocoleşte în vîrful picioarelor casa... mai sînt cîţiva paşi... A ajuns! BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 28. Deschise ca un hoţ uşa dormitorului şi se furişă în vîrful picioarelor, rebreanu, I. 157. îşi luă cărţile şi-în vîrful picioarelor se strecură pe nesimţite printre bănci, afară. BASSARABESCU, V. 3, cf. CADE. Se vorbea în şoaptă, se mergea în vîrful picioarelor. BRĂESCU, A. 191. Păşi în vîrful picioarelor, lipită de perete, să facă de strajă şi să tuşească semnal de alarmă. C. PETRESCU, C. V. 17. Bătrîna a intrat de cîteva ori în vîrful picioarelor. VOICULESCU, P. II, 59. Crezură că bolnavul a adaormit, îşi făcură semn şi ieşiră în vîrful picioarelor. SADOVEANU, O. I, 247. Doctorul a ieşit în vîrful picioarelor urmărit de privirea infirmierei. BART, E. 389. Otilia se urcă sus în vîrful picioarelor. CĂLINESCU, E. O. I, 96. Zinca a pătruns în vîrful picioarelor în odaia lui Nicu. CAMIL PETRESCU, O. m, 26. Străbatem, în vîrful picioarelor, cîteva săli de lectură. stancu, u. R. s. s. 33, cf. M. D. enc. (în legătură cu verbe ale vorbirii) Din (sau, rar, în) vîrful buzelor (sau limbii) = în mod formal; fără convingere; afectat, nefiresc. Se milogea tînguios numai din vîrful limbii. CARAGIALE, O. Π, 244. Ai dumneata alte griji mai mari decît mine, zise ea în vîrful buzelor. BASSARABESCU, s. N. 81. E un prieten al nostru,... lămuri din vîrful buzelor Mina. sadoveanu, O. Xin, 142. îşi poftiră bună-dimineaţa unul altuia numai din vîrful buzelor, id. ib. 292, cf. m. d. enc. Nici la vîrful degetului = cîtuşi de puţin; absolut deloc. Cf. zanne, p. n, 109. 0 Expr. Fină în vîrful degetelor (sau unghiilor) = în totalitate, deplin. Rămăsese apusean şi om de lume pînă în vîrful unghiilor. M. i. CARAGIALE, C. 13. Sînt înveninat pînă în... vîrful degetelor. SADOVEANU, O. XXI, 371. A fost pur şi simplu poet, dar poet pînă-n vîrful degetelor, v. rom. ianuarie 1965, 196. A vorbi din (sau în) vîrful limbii (sau buzelor) = a rosti sunetele defectuos, peltic. Vorbeau, ca paserile, numai din vîrful limbii. HOGAŞ, DR. n, 176, cf. m. D. enc, nalr - o I h 57/908, 909. (în legătură cu verbe care exprimă o schimbare a stării subiectului) Pînă în vîrful urechilor = foarte tare; de tot. Fata... s-a roşit pînă-n vîrful urechilor... ceea ce arăta mai bine ca oricîte vorbe frumoase că şi ea e fericită, caragiale, o. Π, 283. Grigoriţă se uită furios la mine, se înroşi pînă-n vîrful urechilor, dădu să zică ceva şi nu zise nimic. HOGAŞ, DR. n, 2. Se făcu deodată palid pînă-n vîrful urechilor. REBREANU, R. I, 22. Se roşi pînă în vîrful urechilor la ideea gafei de a vorbi despre coşciug în casa unui bolnav. CĂLINESCU, B. i. 56, cf. id. c. o. 48. Ţi-a venit să intri în pămînt şi te-ai roşit pănî în vîrful urechilor. PAS, Z. I, 281. 6. Porţiune dintr-un obiect sau dintr-o figură formată din extremităţile reunite ale laturilor. V. colţ,unghi. Urmează... două rînduri de crestături nu prea adînci în formă de ic, unele cu vîrful în sus, celelalte cu el în jos. PĂCALĂ, M. R. 476. Tipografia neavînd semnul grafic al lui ce, ci (une cu deasupra semnul de pe ây dar întors cu vîrful în jos), am transcris: ce şi ci. ARH. OLT. xn, 384, cf. alr π 6 648/812, alr-m m h 712, 799, alr-β m h 560/35, 97. 0 Vîrful cuţitului = motiv decorativ al ţesăturilor populare româneşti, caracterizat printr-o succesiune (regulată) de linii frinte. Cf. pamfile, i. c. 291. 7. (Geom.) Punct de intersecţie a laturilor unui unghi sau ale unui poligon, a muchiilor unei piramide etc. Această formă este un cvasi-con trunchiat cu vîrful în jos. MANOLESCU, I. 241, cf. CADE. Unghiuri adiacente sînt acelea cari au acelaşi vîrf şi o latură comună. ENC. AGR. I, 70. Este un exagon, ale cărui laturi opuse sînt curbe ale unei aceleiaşi congruenţe şi vîrfurile opuse sînt situate pe cele trei congruenţe care trec prin centru. vrănceanu, G. D. i, 125, cf. dp, DM. O bisectoare interioară a unui triunghi împarte latura opusă în segmente proporţional cu laturile ce pornesc din acelaşi vîrf cu bisectoarea. GEOMETRIE, IX, 21. Cercul care trece prin trei vîrfuri ale unui poligon regulat trece prin toate celelalte vîrfuri. ib. 127. Piramida este corpul mărginit de un poligon şi de plane determinate de laturile acestuia şi de un punct V, numit vîrful piramidei GEOM. SP. 53, cf. M. D. ENC., DEX. - Pl.: vîrfuri. - Şi: (învechit şi regional) vîrv, vîrh (pl. şi vîrşî), (regional) fîrf, vîr s. n., vîrşe (i. cr. iii, 106) subst., (învechit, rar) vîrn (tdrg), verh s. n. - Din v. sl. sp’hX'h. 4530 VÎRFAR - 853 - VÎRFOR2 VÎRFAR s. m., s. n. (Popular) 1. S. n. Ţăpoi (2) cu care se aşază fînul în vîrful stogului. Cf. tdrg, pamfele, a R. 137> BOCĂNEŢU, T. A. 154, CADE, ION BOTEZ, STR. 35. Am nevoie de un ţăpoi de cele lungi pentru vîrfuri, un vîrf ar. sadoveanu, o. m, 136, cf. enc. agr., scriban, d., ltr2, dl, dex, com. din pădureni - cluj, chest. ii 256/179, 237, alr π 5 035/414, 520, 531, 537, 551, alr SNih 65/520, 531, alrmSNih 90/5, 20, 531, a v 33. 2. S. n. (Regional) Vîrf (I 3) la stog, la claie etc. Cf. AV33. Hai să facem vîrf ar stogului. UDRESCU, GL. 3. S. m. (Prin Mold.) Persoană care clădeşte vîrful la stog, Îs claie etc. pamfile, a. r. 161. 4. S. n. Vîrf (11) de munte. Cf. dl, dm, dex. 5. S. n. (Prin Mold.) Creştetul capului. Cf. alil xxx, 197,202. 6. S. n. (Regional) Trunchi de copac care alunecă pe uluc cu vîrful înainte. Cf. arvinte, term. 55. ♦ (Prin Maram.) „Partea groasă a unui buştean”, cl 1968, 81. 7. S. n. (Prin Transilv.) Parte superioară a unei plante textile (cînepă sau in) din care se obţin fibre de calitate inferioară; p . ext. material textil obţinut din astfel de părţi ale plantelor, V. vîrfare (2). Cf. cl 1971,77. - PL: vîrfare şi vîrf ari. - Şi: (regional) vîrvâr (scriban, d., chest. π 256/179, 237, alr π 5 035/414, 520, 531, 537, 551, alr sn i h 65/520, 531, alrm sn i h 90/520, 531; pl. şi vîrvari alr ii 5 035/531, 537) s. n., s. m., vîrvâriu (com. din pădureni - cluj, alr sn i h 35/531) vîrfor (cl 1971, 77), vîrvor (ib.) s. n. - Vîrf + suf. -ar. VÎRFARE s. f. (învechit şi regional) 1. Vîrf (I 1) de munte. Pre ceale înalte vîrfări iasîe şi în mijlocul cărărilor stă. biblia (1688), 432739. Eu deznod umărul lui Moav de la cetăţile vîrfărilor lui... deasupra izvorului şi cetăţii pre lîngă mare. ib. 5522/2. în fund, de la apus spre răsărit, se înşiră ca nişte sentinele uriaşele vîrvare. VLAHUŢĂ, R. P. 89. 2. (De obicei la pl.) Creangă, ramură din partea superioară a coroanei unui arbore. Va cură din vîrvările lui dulciaţă de miare. DOSOFTEI, V. s. noiembrie 129721. Mulţămim De est păhărel,... Din cel pomişor, Din trupini, Din rădăcini, Din colmări, Din vîrvări. MARIAN, NU. 501. Departe de stobor, [î]s nouă meri, Nouă vîrveri. PAMFILE, CR. 58. Un brad mari rotat,... Cu vîrvări pană la seri, Cu poalili prăstă mări. ARH. FOLK. ffl, 107. ♦ P. ext. Parte superioară a unei plante (unde creşte inflorescenţa); inflorescenţă. Cf. alr i 841/217, lexic Reg. 39. ♦ S p e c . Parte superioară a unei plante textile (cînepă sau in) din care se obţin fibre de calitate inferioară; p . ext. material textil obţinut din astfel de părţi ale plantelor. Se separă fuiorul de „vîrvări şi rădăcini”, firele mai rele şi cîlţoase de la vîrful şi rădăcina cînepii. apolzan, p. i. 53. Cîlţii de vîrvări în CL 1971, 77. Au mai rămas numai nişte vîrvări MAT. DIALECT, i, 198. 0 (La sg. cu sens colectiv; în forma vîrvăr) Urzeală de vîrvâr. în CL 1971, 77. 3. (Prin Ban. şi Transilv.) Vîrful (II 5) degetului (de la picior). Urmează... trei paşi în vîrvări, adecă în vîrful degetelor, pop., ap. HEM 1 527. 4. (Prin Olt.) Panglică (1) sau sfoară cu care se împleteşte capătul cozilor pentru a nu se desface părul. Cf CADE. Crezi că ţin coadele fără vîrf arii? BOCEANU, GL., Cf. LEXIC REG. 32, 39. 5. (învechit, rar; în forma vîrvare) Literă mare cu care începe un vers. Cf. dosoftei, mol. 88, dr. iii, 431. - PL: vîrfări şi (regional) vîrfării. - Şi: vîrvăre (pl. vîrvări, vîrvare, vîrveri), vîrfârie (LEXIC REG. 32, 39) s. f., vîrvâr s. n. - Vîrf + suf. -are. VÎRFÂRIE s. f. (Prin sud-vestul Olt.; de obicei la pl.) Creangă, ramură de copac. Mai pune vreo două vîrfării pe foc să nu se stingă. BOCEANU, GH. - PL: vîrfării. - Virf + suf. -arie. VÎRFĂRĂIE subst. pl. (Prin nord-vestul Munt.) Mulţime de vîrfuri sau bucăţi de crengi tăiate sau rupte. Adună vîrfăraiele-alea, sînt bune de uscături UDRESCU, GL. - Vîrf + suf. -ăraie. VÎRFÉLNIC s. m. (învechit, rar) Conducător, fruntaş. D-l Gherasim Saflrin e unul dintre vîrfelnicii clerului român. ap. tdrg. - PL: vîrfelnici. - Vîrf + suf. -elnic. VÎRFETE s. n. (Olt.) 1. Vîrf (I 1) de copac. Sînt doi pomi mari, înfloriţi, De cotoare depărtaţi, De vîrfete-mpreunaţi. PAMFILE, CR. 100, cf. GR. s. VI, 126, lexic reg. 39. ♦ Parte superioară a unei plante sau extremitate a unei ramificaţii. [Vîscul] creşte pe vîrfetile crengilor de stejari i. CR. IV, 252, cf. lexic reg. 39. 2. Extremitate ascuţită. V. vîrf (II 3). [Porumbului i] se curăţă vîrfetele şi cotorul acolo şi se lasă numai boabele de pe mijloc. GL. OLT. 3. Gurgui la opincă. Cf. alr i 971/846, 1 676/815, 846, nalr - o π h 298/939. 4. Buricul degetului. Cf. lexic reg. 39. - Pl.: vîrfete. - Vîrf + suf. -ete. VÎRFEŢ subst. (Regional) Fînaţ. Com. din poiana -VAŞCĂU. - Accentul necunoscut. - Cf. vîrf. VÎRFON vb. I. Tranz. şi r e f 1. (Prin Transilv. şi prin Maram.) A (se) umple cu vîrf; a (se) vîrfui (2). Cf. BUDAI-DELEANU, LEX. D’e un’e Domnu mînca, Blid’ele să vîrfona. T. papahagi, m. 79, cf. sfc VI, 110. - Prez. ind.: vîrfonez. - Şi: vîrvomâ vb. I. BUDAI-DELEANU, LEX. - Vîrf + suf. -ona. VÎRFOR1 s. n. v. vîrfar. VÎRFOR2, -OÂRE subst. (Regional) 1. S. n., s. f. (Prin Olt. şi prin nordul Munt.) Creangă, ramură subţire (din partea superioară a coroanei unui copac sau unei tufe). V. v î r f (11). Cf. arh. olt. xxi, 277, coman, gl. 4540 VÎRFOS - 854 - VÎRFULEŢ Dacă poţi ajunge, sui la vîrforu ăla de sus. UDRESCU, GL. Hai s-adunăm toate vîrfoarele, toaîe rimigurile astea de pe jos, toate crucile, id. ib. S-au pălit codri[i] pe poale Şi tuf arii pe vîrfoare. FOLC. OLT.—MUNT. III, 885. ♦ Inflorescenţă (la trestie). Dormea... pre aşternuturi ce singuri ei le făcea umplute cu vîrfori de trestie. ARISTIA, plut. 127/18, cf. lexic reg. 39. ♦ (Prin Transilv.) Parte superioară a unei plante textile; material textil de calitate inferioară obţinut din astfel de părţi ale plantelor. Stupă de la vîrfori. în CL1971, 77, cf. 80. 2. S. n. Ţăpoi (2), vîrfar (3). Femeile cu furcile albe, fetele cu greblele pe umere,... flăcăii cu ţăpoaiele lucii şi cu vîrfoarele lungi de-aruncat finul pe stoguri. MIRONESCU, S. 66. 3. S. m., s. f. (Olt.) Panglică (1) împletită la capătul cozilor, pentru a nu se desface părul. Cf. H XII 261, corn. din TURNU-MĂGURELE, CIAUŞANU, GL., LEXIC REG. 39, 88. 4. S. f. (Prin Olt.) Bucată de stofa cu care se învelesc iama degetele picioarelor. V. o b i a 1 ă. Cf. COMAN, gl. - Accentuat şi: vîrfor. LEXIC REG. 88. -Pl.: vîrfoare şi vîrfori, (regional) vîrforuri (COMAN GL.). ~ Şi: (regional) vîrvor s. n. CL 1971, 81. - Vîrf + suf. -or. VÎRFÔS, -OÂSĂ adj. (învechit, rar) Cu vîrf mare. Cf. I. GOLESCU, c. - Pl.: vîrfoşi, -oase. - Vîrf + suf. -os. VIRFOT s. n. (Prin Olt.; mai ales la pi) Buricul sau vîrful degetului. Vîifotile deştelor. ciauşanu, GL. 10. 0 E x p r. A merge în vîrfotele degetelor = a merge tiptil, călcînd numai pe vîriul degetelor, ciauşanu, gl. - PL: vîrfote. - Vîrf + suf. -ot. VÎRFÔVNIC, -Ä s. m, adj. v. vîrhovnic. VÎRFŞCIOR s. n. (Prin nord-vestul Munt.) Vîrfuşor (1). la vezi că pe vîrfşcioru-ăla a mai rămas cîteva prune. UDRESCU, GL. - Pl.: vîrfşcioare. - Vîrfuţ + suf. -ior. VÎRFŞOR s. n. v. vîrfuşor. VÎRFUÎ vb. IV. T r a n z . 1. (Complementul indică stoguri, clăi etc.) A face vîrf (I 3); (regional) vîrşi. Cf. I. GOLESCU, C. Să se adune [trifoiul] în căpiţi..., vîrvuindu-le tare sulatic. I. IONESCU, C. 108/5. Să va clădi finul bine şi să va vîrvui bine stogul id. ib. 115/12, cf. cihac, Π, 448, TDRG, PAMFILE, A. R. 163, CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, M. D. ENC. Vro cinci clăi de le-am clădit, Patru mi le-am vîrfuit. ALECSANDRI, P. P. 100, cf. ŞEZ. V, 171, A v, 20. ♦ A forma partea de sus, vîrful. Un căpitan, cel-nalt, sărmanul, Căzuse vîrfuind mormanul COŞBUC, P. II, 41, cf. dl. 0 I n t r an z . El în genunchi se suie şi în genunchi coboară Pe cuhnea vîrfuită cu-o neagră buturugă, alecsandri, P. ni, 112. ♦ (Rar; complementul indică construcţii) A alcătui acoperişul (cu pante repezi). Precipitaţiile abundente au creat acele acoperişuri ţuguiate ce vîrfuiesc casele împrăştiate pe văi sau coaste. vîn. pesc. 1960, nr. 10, 9. 2. (Complementul indică recipiente sau alte obiecte ori spaţii folosite la păstrare şi la transportare) A umple peste măsură, cu vîrf, mai sus de margini. Nu m-am îndurat o dată un sărac să miluiesc. Numai şi numai borcanul să-l umplu, să-l vîrfuiesc. ΡΑΝΝ, p. v. m, 84/24. Iau baniţa or găleata şi pîn-o vîrfuiesc pui Apoi cu coada lopeţii o raz şi o tom în sac. id. ş. n, 45/12, cf. ddrf, BARCIANU, ALEXl, w. Vîrfuim bine gropile cele pline, cam de o jumătate metru deasupra lor. ATILA, P. 61, cf. CADE, SCRIBAN, D., dl, dm, M. d. ENC. ♦ (Complementul indică recipiente în care se pun substanţe lichide) A umple pînă sus, a face să fie plin ochi. Cu vin feciorii vîrfuiesc ulcioare. 'MURNU, O. 44, cf. ALRl 1 376/94, 178, 690, 870. ♦ Refl. A se aduna, a se îngrămădi peste măsură. Prea puternica împărăţie... voind... cartenirea a multor feluri de catahrisis ce de la o seamă de vreme, cîte puţin, puţin, s-au fost întemeiat şi s-au vîrfuit (a. 1804), tes. n, 332. 3. (Regional) A tăia vîrful unui copac doborît. Rădăcina ţi-oi secui, mijlocul ţi-oi mijloci, Vîrful ţi-oi vîrful DENSUSIANU, Ţ. H. 282, cf. A V 35, ARVINTE, TERM. 79, 175. 4. (Despre munţi, dealuri sau alte forme de relief pozitive) A-şi înălţa, a-şi ridica, a-şi profila vîrful (I 1). în păretele din stînga „Coiful” îşi vîrfuieşte turla-i vînătă pe gangul unei văgăuni. VLAHUŢĂ, R. P. 204, cf. CADE, DL, DM. - Prez. ind.: vîrfidesc. - Şi: (regional) vîrvui vb. IV. - Vîrf + suf. -ui. VÎRFUÎT1 s. n. Faptul de a vîrfui (1). Cf. pamfele, A. R. 163. De uni g’ii Călănuţi? G’ui di la vîrvuit. DIACONU, VR. 165. Lăsam în urmă hăt! departe, tovarăşii de muncă la coasă, la secere, la prăşilă, la căpiţit finul şi la vîrfuit girezile de snopi ori şirele de paie. V. ROM. februarie 1954, 22. - V. vîrfui. VÎRFUÎT2, -Ă adj. 1. Care este prelungit în formă de vîrf (II1); care are capătul ascuţit, ţuguiat. [Heracle] drept nimeri c-o săgeată în trei vîrfuită. MURNU, I. 98, cf. RESMERIŢĂ, D., DL, DM, M. D. ENC. 2. (Despre recipiente sau alte obiecte ori spaţii folosite pentru depozitare sau transportare) Care este umplut pînă sus, care este plin cu vîrf. Cf. ddrf. Patru pahare erau vîrfuite. AGÂRBICEANU, A. 160. A pus farfuria vîrfuită. PAS. Z. I, 76, cf. DL, DM. Pe şoseaua Slobozia-Făurei trec autocamioane vîrfuite din care ştiuleţii de porumb rîd cu toţi dinţii în soare. SCÎNTEIA, 1969, nr. 8 217, cf. M. D. ENC. - Pl.: vîrfuiţi, -te. - V. vîrfui. VÎRFULEŢ s. n. Diminutiv al lui v î r f (II1). Orzul este lunguieţ... Şi ţeapă în vîrfuleţ. pann, ş. II, 45/4, cf. CADE, DL, DM. Am o nuia, înconjurai, lumea cu ea Şi 4549 VÎRFUREL - 855 - VIRGOLUNÄ mi rămase-un vîrfuleţ Şi făcui şi un coteţ (Gîndul). gorovei, c. 170. — Pl vîrfuleţe. - Vîrf + suf. -uleţ. VÎRFUREL s. n. Vîrfuşor (I 1). Plecaţ voi meri vîrvureli Să rup douîfloriceli. MAT. FOLK. 1 473. - PL: vîrfurele. - Şi: vîrvurél s. n. - Vîrf + suf. -urel. VÎRFUŞOR s. n. Diminutiv al lui v î r f. 1. Cf. vîrf (I 1). La vîrfşor de nouă meri Ardu-mi nouă luminări. TEODORESCU, p. p. 30. Brad încetinat, De unde-ai tunat, Din vîrfşor de munte De la flori mai multe. MARIAN, î. 101. Bradule, bradule,... cine ţi-a poruncit De te-ai coborît Din vîrşor de munte. DENSUSIANU, ţ. h. 246. In vîrfu vîrşoarelor, Este-un leagăn de dojalnic, Care suie şi scoboară. RĂDULESCU-CODIN, L. tr. 65. 2. Cf. v î r f (Π 1). O scînteie care atinge vîrfuşorul de fosfor al unui chibrit produce o slabă licărire. RALEA, S. T. I, 21. Intr-un vîrfuşor de pai joacă oastea unui crai (Macul), gorovei, c. 217. 3. Cf. vîrf (II 5). La colţul gurii I s-a ivit un vîrfuşor de limbă roză şi subţire. CAZIMIR, gr. 115. - PL: vîrfuşoare. - Şi: (popular) vîrfşor, vîrvuşor (com. marian), (regional) vîrşor s. n., vîlşor (densu-sianu, ţ. H. 41, 96) s. n. - Vîrf + suf. -uşor. VÎRFUŢ s. n. Diminutiv al lui v î r f. 1. Cf. vîrf (11). Cf. dl, DM. Cîntă puiul cucului In vîrfuţul nucului. JARNÎK—BÎRSEANU, D. 192, cf. MÎN-DRESCU, L. p. 14. Cuibuleţul l-am mutat In vîrvuţul muntelui, marian, o. i, 110, cf. sevastos, p. 214. Bade, bădişorul meu, ajungă-te dorul meu, în vîrvuţul dealului, în spatele calului. F (1890), 199. Cine ni-o despărţit pe noi Aibă parte de nevoi... Şi odihna vîntului Pe vîrvuţu muntelui. ŞEZ. i, 290. Dacă ea că-şi ajungea La vîrvuţul plaiului, Găsi fiul botezat. VICIU, COL. 41. în cel vîrvuţ de obcină Este-o cruce de cetină, tiplea, P. p. 68. Strîgătoarea iobagilor Din vîrfuţu treptelor. BÎRLEA, B. 25. Din ce vîrfuţ de Gutîi Mîndră grădina-ngrădii. id. L. p. M. n, 55, cf. T. PAPAHAGI, M. 32. Astă-vară ce-am vărat Pe-un vîrfuţ de munte, nalt, Cu murguţul de furat, Cu puica necununat, ant. LIT. POP. I, 77. în vîrvuţul nucului, arde casa uliului. POP., ap. BĂCESCU, PĂS. 207. Ciobănaş de la miori, Unde ţi-o fost dat să mori? In vîrfuţul muntelui, De săgeata tunului. FOLC. MOLD. Π, 522. 2. Cf. v î r f (II 3). I-a dat încă şi-un biciuţ Carele avea în vîrvuţ O litră de argintuţ. POP., ap. GCR H, 294. - PL: vîrfuţuri şi vîrfuţe. - Şi: vîrviiţ s. n. - Vîrf + suf. -uţ. VÎRGĂ1 s. f. (Regional) Vintir (Poiana - Tumu-Măgurele). Cf. alri 1 734/898. - PL: vîrgi. - Etimologia necunoscută. VIRGĂ2 s. f. v. vîrcă. VÎRGĂLÂU s. m. (Prin nord-vestul Transilv.) Om fără căpătîi, pierde-vară (v. p i e r d e Ii 6). Cf. rev. crit. rv, 147. - PL: vîrgălăi. - Etimologia necunoscută. Cf. vandralău, hăn-dr ălău. VÎRGĂLIU, -IE adj. (Prin Olt.) Care are dungi (de altă culoare); vărgat. Cf. SCL 1975, 349. - Pl.: vîrgălii. - Vargă + suf. -ăliu. VÎRGHE s. f. v. vîrghie. VÎRGHIDE vb. III. Intranz. (în cimilituri; cu sens neprecizat, probabil) A umbla, a merge. Obieluţă tătărască, vîrghite prin casă (Mătura). ŞEZ. VII, 118. Opincă nerasă, vîrghide prin casă (Pisica). GOROVEI, c. 292, cf. pascu, c. 219. - Accentul necunoscut. - Prez. ind.: vîrghide. - Şi: vîrghite (accentul necunoscut) vb. III. - Etimologia necunoscută. VIRGHIE s. f. (Prin Munt.) Lemn (potrivit de) lung şi (de) gros folosit ca element de susţinere sau de fixare în diferite construcţii (rudimentare). Cf. damé, t. 99, TDRG, PAMFILE, A. R. 222, PASCU, S. 247, SCRIBAN, D., SCL 1966, 461, ib. 1969, 391, 394, rădulescu-codin, gr. s. m, 162, iv, 135, chest. π 78/68, 117/68, alr n/i mn 114, 3 765/762, udrescu, GL. Fata de pandur cu vîrghea-n spate (Coţofana), şez. iv, 96, cf. gorovei, c. 109, pascu, C. 219. - Pronunţat: -ghi-e. - Accentuat şi: vîrghie. tdrg. -PL: vîrghii. - Şi: vîrghe s. f. pascu, s. 247, scriban, d., scl 1969, 391, gr. s. in, 162, gorovei, c. 109, pascu, c. 219. - Etimologia necunoscută. Cf. lat. virgula. Cf. PASCU, S. 247, SCRIBAN, D. VÎRGHITE vb. III v. vîrghide. VIRGINĂ s. f. v. vîrghină. VÎRGOL s. n. v. vîrcol. VÎRGOLĂŞ s. m. v. vîrcolac. VÎRGOLI vb. IV v. vîrcoli. VÎRGOLÎT s. m. (învechit, rar) Peşte de apă dulce nedefinit mai îndeaproape. Luntrile plutesc cu pescarii-n ele cari pescuiesc Cleamul şi siparul, gariţă, şaldău, Vîrgolit, platică, lostriţă, şalău. BARONZI, ap. CĂLINESCU, s. c. L. 115. - PL: vîr goliţi. - Cf. vîrcoli,zvîrlugă. VÎRGOLUNA s. f. (în descîntece; în corelaţie cu lună; cu sens neprecizat, probabil) Lună nouă. Lună, lună, vîrgolună, Tu eşti mîndră şi frumoasă, Tu eşti a nopţii crăiasă, marian, v. 17. Lună, lună, Vărgălună, 4566 VÎRGULI - 856 - VÎRÎ Ieşi afară, fă lumină. PAMFILE, CER. 81, cf. L. ROM. 1958, nr. 5,21. - Şi: vărgăMnă, s. f. - De la lună. VÎRGULI vb. IV v. vîrcoli. VIRH s. n. v. vîrf. VÎRHÔVNIC1 s. m. v. vîlhovnic. VÎRHOVNIC2, -Ă s. m., adj. (învechit) 1. S. m. (Cu determinări în genitiv) Conducător, şef (prin rangul atribuit în virtutea unei aprecieri deosebite sau prin rolul pe care îl are în anumite împrejurări); persoană cu cel mai înalt grad (într-o ierarhie). Vîrhovnicul apostolilor D[o]mmdui. id. ib. noiembrie 17678. Verhovnic cetii ucenicilor i-au zis (a. 1699). GCR i, 329/36. Petru s-au făcut verhovnic apostolilor. ANTIM, O. 154. Pre Petru şi pre Pavel, pre stîlpii bisericii, pre vîrhovnicii apostolilor (a. 1746). TDRG. Şi verhovnecul ucenicilor Petru, piatra credinţii..., căzu în păcatul lepădării. varlaam—IOASAF, 48726. Patriarhul Romei e următoriu sântului Petru, verhov-nicului apostolilor, şincai, HR. ni, 176/6. Înţălegînd cum voi sînteţi vîrhovnici grecilor, pre voi cheamă cătră prietenie. HERODOT2, 28. Di-l vor afla... prin vrajă, cum au giurat pre strîmbul, îndată îi tae capul aceluia, şi avuţiia lui o eu vîrhovnicii vrăjitorilor, ib. 211, cf. I. GOLESCU, C., CIRAC, Π, 448, TDRG, CADE, SCRIBAN, D. 0 (Ca determinant pe lingă substantivul „apostol”, indică un grad ierarhic superior) Petru şi Ioan şi Iacovy vîrhovnicii apostoli şi mai mari, la preaobrajeniia mîntuitorului nostru umbră numai şi chip văzură. CORESI, ev. 536. Să-nchisă în casa cea de rugă a svîntului vîrhovnic apost[o]l Petră. DOSOFTEI, V. s. decembrie 206723. / s-au arătat lui noaptea vîrhovnicul apostol (a. 1691). tdrg. Sfînta mănăstire Cetăţuia... unde este hramul sfinţilor apostoli verhovnici Petru şi Pavel (a. 1693). uricariul, ii, 93/21. Ai în loc de acoperemînt pre verhovnicii apostoli Petru şi Pavel. antim, o. 63. Hramul sfinţilor... verhovnici apostoli Petru şi Pavel (a. 1717). uricariul, rv, 310/15. Icoanele sfinţilor şi verhovnicilor apostoli. MINEIUL (1776), 109vl/20. Cinstea ce ni se cuvine a da verhovnicilor sfinţilor apostoli (a. 1780). bv ii, 261. (în blesteme) Cine se va ispiti a strica danie noastră... să fie afurisit de doisprezece vărhovnici apostoli (a. 1669). BUL. COM. IST. IV, 35. Cine s-a ispiti peste scriso[z]re[2L] me să strice danie me, acela au să fie neiertat de Domnul Dumnezeu... şi de 12 vărhovnici apostoli (a. 1678). hem 1344. Să fie neiertat de la Domnul Dumnezeu... şi de precurata lui maică şi de 12 sănţi verhovnici apostoli (a. 1686). URICARIUL, îl, 36/32. Cini ar străca această mărturie a noastră, să fie blăstămat de Domnul Dumnedzău şi de Maica Precistă şi de 12 apostoli vîrhovnici (a. 1712). bul. COM. ist. IV, 43. Să fie... blăstămaţi de Tatăl, şi de Fiiul, şi de Sfintul Duh... şi de doisprezece apostoli verhovnici (a. 1714). uricariul, i, 45/7. Carii ar tăgădui şi n-ar spune drept să fie neiertaţi şi blestămaţi de Domnul Dumnezeu şi de Maica Precista şi doisprezece sfinţi apostoli vărhovnici (a. 1718). ib. XI, 301. Cari s-ari scula să o scoat(ă) ace(a) moşie să fie afurisit şi treclet şi proclet şi de... 12 apostoli verhovnici (a. 1727). ştefanelli, d. c. 30. Să fie blăstămat şi afurisit de doisprezece verhovnici apostoli. SADOVEANU, o. IX, 56. ♦ Nume dat de Biserică celor doisprezece apostoli, propovăduitori ai evangheliei în lume. Lăsă în casă să vadză acea ciudesă Petră şi lacov şi Ioan, ca neşte vîrhovnici şi tainici dumnedzăirei lui. varlaam, C. 297. Aceasta iaste cartea verhovnicilor, celor doi apostoli mari, Petru şi Pavel (a. 1747). bv n, 95. Fiind ucenic lăudatului verhovnic Pavel, Dionisie prea fericite, de la el te-ai învăţat cunoştinţa celor ascunse. MINEIUL (1776), 20v2/2. Cu puterea verhovnicilor, apostolilor şi a sîntelor canoane, încă şi cu a noastră giudecată s~au pus gios. şincai, HR. I, 163/18. Pentru a se deosebi [apostolii] unii de alţii, numai cei doisprezece se numeau în graiul vechi vărhovnici... şi se invocau în blăsteme îndată după arhangheli şi după Ioan Botezătond. HEM. 1 344, cf. ddrf. 0 (Termen de reverenţă pentru o persoană de cel mai înalt grad bisericesc) O, sfinte vărhovnicule,... priimeşte truda şi osteneala (a. 1652). bv I, 193. 0 (Prin analogie) Iar întru cele ale legilor orînduieli ca unii ce sînt faţă de credinţă maometani şi din mărirea acestui sultan ca un calif verhovnic al legii maometaneşti au să vieţuiască, dumitrache, 452. 2. Adj. Important, de seama. Una dar din cele mai verhovnice obşteşti bune întocmiri fiind şi casa răsurilor (a. 1804). tes. Π, 335. Vei trimite cu îndestulare şi celelante cîte sînt trebuincioase pentru hrana lăcuitorilor de la vîrfovnica împărăteasca noastră cetate (a. 1814). ib. 353, cf. cade. - Pl.: vîrhovnici, -ce. - Şi: verhovnic, -ă, vîrfovnic* -ă, verhomnic, -ă s. m., adj. - Din slavonul ΒρίχχοκΝΗκίι, κφχοεΗΗκκ VÎRÎ vb. IV v. vîrî. VÎRÎ vb. IV 1. Tranz. (Cu diverse determinări locale introduse prin prepoziţii şi care indică de obicei un spaţiu închis sau acoperit, cel mai adesea strimt, un corp cu densitate redusă, un lichid) A introduce, a băga; a înfunda; a cufunda. Gazda l-au văzut că are o salbă de aur; deci s-au sculat la miazănoapte de l-au ucis şi l~au vînt într-un loc (a. 1675). GCR I, 222/14. Rahil luo bozii şi-i vîrf în samarul cămilei. BIBLIA (1688), 232/l, cf. 175756. Un lucru ce pren toate laturile pămîntului s-au auzit, vor... să-l acopere, ca cum ar vrea neştine să adune toată lumina den lume ca supt obroc să o vîre. R. GRECEANU, cm Π, 225, cf. KLEIN, D. 452. Leagă de un lemn o creangă şi, aşa, o vîră în fundu apii şi scot smoală foarte bună. herodot2, 251, cf. drlu. Cuscre, ascunde anaforaoa, să nu cumva să o vază, dă va veni. Vîr-o pă supt perne. I. GOLESCU, în PR. DRAM. 69, cf. id. C., LB. Au crăpat... tulpina copaciului... atîta, încît putea să vîre înlăuntru o crenguţă verde. DRÄGHICI, R. 102/6, cf. POEN. - AAR. - HILL, v. I, 7132/17, ISER. Pentru versuri am metodă, să fac sute şi dormind, leu o cuşmă, vîr la Uteri, ca o mînă... şi mai multe, Scutur tare... şi pe masă, 4572 VÎRÎ - 857 - VÎRÎ calde, calde, le-arunc iute. MILLO, în PR. DRAM. 364. Muta îşi vîrî mîna în scîrnavul său sîn şi scoasă, ce?... o zaharica înfăţoşînd o inimă. KOGĂLNICEANU, o. I, 62, cf. polizu. Ia galbenii şi mi-i vîră în buzunarul pantalonilor, sion, p. 112, cf. petri, v., pontbriant, d., hem 2 313, COSTINESCU, CIHAC, n, 457. Se uită în horn, vîrî înăuntru coada cociorbei, dar nu găsi nimic. CONV. lit. ix, 54. Luase obicei în toată sara, la culcare, a-şi coase mînicile contăşului şi, vîrindu-şi picioarele într-însele, dormea fără grijă. CREANGĂ, O. 235. Pune un ac în vîrful unei nuiele, vîră nuiaua pîn spărtura perdelii. caragiale, o. i, 5. în clipa aceea, fetita întinde mîna, ia covrigul şi dă să-l vîre iute sub mintean. id. ib. 176. A strîns banii, i-a legat şi a vînt adînc legătura în sîn. id. ib. 224. Scoase... din briul lui cîrpa cu aurăriile şi-o vîrî sub un pietroi de lîngă gard. SLAVICI, O. I, 328. Puse... de-i făcu un fel de căciulă ţurcănească, o împodobi cu aur...; îşi vîra urechile într-însa cînd o punea pe cap. ISPIRESCU, O. II, 358. Vîrî mototol în buzunarul pantalonilor patru hîrtii de cîte douăzeci. DELAVRANCEA, o. I, 44. Unde era blînda mînă a mamei, ca să-mi vîre plapăma pe sub mine...? id. ib. 251, cf. u, 156. Baba se potoli, iar fata vîrî capul în pernă şi plînse înăbuşit, vlahuţă, s. a. n, 14. Alese, de prin cărţi, cele trei caiete... manuscrisele lui, şi le vîri-n buzunar, id. ib. 84. Sitarul vîră ciocul său adeseori şi prin mlaştine şi muşchiuri spre a-şi căuta nutreţul MARIAN, O. Π, 300. Luînd naframa, jemla şi păharul şi, vîrîndu-le pre toate în trăistuţă, întoarce talgerul soacrei celei mici. id. nu. 549, cf. DDRF, GHEŢIE, R. m., BARCIANU, ALEXI, W., TDRG. La răscol, adică cînd se ridică oile de pe brînză..., atunci vîră baciul răbuşul în pămînt ca să nu-l afle nimenea, pamfile, i. C. 37. Voind să-i mîntue de aceste vietăţi nesuferite, le-a vîrit într-o lacră. id. S. T. 50. Lelea Ana luă un băţ, îl vîrî printr-o deschizătură dintre blane şi începu să-l înghioldească. agârbiceanu, o. XII, 288. O năpîrcă... îşi vîrî coada în gaura făcută de necuratul păcală, m. r. 156. Ajungînd cu văcălia ~ de sfoară lîngă sfoară - lîngă ochi, vîrîm capătul văcăliei în el, stringem din ambele capete... şi legătura e gata. ATILA, P. 31. îşi vîrî capu-i... mic sub marginile pălăriei mele şi mă sărută cu zgomot pe frunte. HOGAŞ, DR. I, 163. Astupă cu îngrijire stecla cu dopul o vîrî în sîn, îşi luă comanacul din cap şi... începu a mînca cu smerenie şi cumpătat, id. ib. 237, cf. 259. Vîră... cheia-n broască, învîrteşte de două ori, cum ştia seama descuetorii. LUNGIANU, CL. 33, cf. RESMERIŢĂ, D., SEVERIN, S. 32, ŞĂINEANU, D. U., CADE. Vîrî capul pe uşa bibliotecii Galaction, O. a. I, 113. De cum vine iarna... se face covrig, îşi vîră nasul în blană şi doarme. SIMIONESCU, F. R. 25, cf. 118. Mitică vîră capul pe uşe. camil PETRESCU, T. I, 490. îşi vîrî mîna în bete. id. 0.1, 72. Vîrî cuţitul în teaca lui de piele. id. ib. III, 281. Ca să crească pîinea în cuptor, după ce termini de vîrît, dă cu lopota în grinda casei. izv. xm, 136. Şi-a vîrît... un picior în apă. VOICULESCU, P. I, 31. Vîrind sticla în fălcile descleştate ale iepei, îi turna pe gît spirtul tare. id. ib. 146. Bîrlădeanu vîrî capul pe uşă. sadoveanu, O. x, 187. Rog pe cinstitul comis al doilea să-şi vîre în teacă jungherul id. ib. XHI, 120. Vîram în troian un picior şi scoteam altul id. ib. XXI, 111 . Veniţi, măi, că sparg căsile, strigă cineva, vîrîndu-şi capul pe uşa pivniţei. DAN, u. 330, cf. 23, SCRIBAN, D. Virau tesacul... la brîu şi deschideau ochi mari spre cîmpil mmăescu, d. A. 7. Ciuguleau ceva din fund, vîrind doar capul în apă. BĂCESCU, PĂS. 324. îşi vîră ciocul iscoditor în toate crăpăturile, căutînd ouă sau larve de insecte, id. ib. 332. Un om în plisc luleaua i-o vîră şi-l îngînă. ARGHEZI, S. V, 27. Ceru o ţigară de foi şi o vîrî în buzunar. CĂLINESCU, B. I. 105. Plenipotenţiarul vîrî mîna sub palton şi scoase din buzunarul de sus al sacoului un stilou gros verde. id. S. 47. Vîră un fier de plug în foc. STANCU, R. A. I, 37. La mijlocul plutei, printre pinii ce-o alcătuiau, vîrîse cam de trei coţi în apă alte lăturoaie. TUDORAN, P. 100, cf. 10, DL. Vîrî carnetul în buzunar. PREDA, D. 118. îi vîrîse în mînă cîteva hîrtii de-o mie. v. ROM. iulie 1958, 22, cf. DM. Îşi aminti ziua aceea cînd îi vîrîse mîna în păr. BARBU, PRINC. 84. Unul dintre cei trei pasageri... vîrîse nasul în gulerul blanei şi tăcea, în colţul lui. s februarie 1960, 22, cf. CIORANESCU, D. ET. Băgă scrisoarea în plic, îl lipi cu grijă şi-l vîrî în buzunarul de la piept al bluzei, v. rom. decembrie 1964, 41, cf. M. D. enc., DEX. Scoase un borderou gros bătut la maşină... pe unul încredinfîndu-l anticarului,... pe celălalt arătîndu-i-l doar, înainte de a-l vîrî din nou în servietă. ŢOIU, G. 10, cf. DSR, V. BREBAN, D. G. Reporterul luă hîrtia şi o vîrî în buzunar, românia literară, 1993, nr. 3, 16/2. Doica vesel se scula Cîmpul de-a lung apuca, Botul prin iarbă vîrind, Urmele tot mirosind, alecsandri, p. p. 55. Mîndră, mîndruleana mea, Păsăruică uşurea, N-ar fi modru şi putinţă Să vîr mîna-n sîn la ţîţă? JARNÎK -BÎRSEANU, D. 380. Vîrîră cheia cea ruginită în zar (broască) şi suciră o dată. RETEGANUL, P. n, 4. Cînele-şi vîrîse coada între picioare, id. ib. V, 6. Cine la Bobotează îşi vîră puşca în apă, la ea, cînd va merge la vînătoare, va trage mult vînat. ŞEZ. I, 18. îşi încărca dăsagii pînă în gură, vîrî şi prin sîn, băgă şi prin buzunar aur şi pietre nestemate. STĂNCESCU, B. 229. Cum îl vîrî în găinărie, hap, hap înghiţi toate găinile, id. ib. 283. Se apropie de patul său în vîrful picioarelor şi, vîrind binişor mîna sub căpătîi, îi şterse cheia fără să simţă. POPESCU, ap. şăineanu, î. 153. O prindea chiar în gaură de şearpe să se fi vîrît. RĂDULESCU-CODIN, L. 14. Vîră mîna-n buzunar, Scoate ruble, hîrtii mari. BALADE, 11, 411. O nevăstuică frumoasă Mi-a luat sacii şi i-a vîrit în casă. FOLC. MOLD. II, 43. Stai, bărbate, stai pe loc, Să mai vîr un lemn pe foc! ib. 357. Te-aş vîrî în sîn, dar nu încapi de urechi, se spune pentru a exprima lipsa de simpatie faţă de cineva. Cf. creangă, o. 114, zanne, p. II, 427. îmbucătura mare s-o vîri în gură, da vorba mare să n-o scapi din gură. zanne, ρ. Π, 807, cf. ni, 581. Musca cînd îşi vîră tot capul în miere, acolo şî-l lasă, se spune despre oamenii lacomi. Cf. i. golescu, ap. zanne, p. I, 561. Nu vîrî său în carne grasă (= nu face ceea ce este de prisos). Cf. zanne, p. rv, 120. 0 (într-un descîntec) Toate făcăturile, Toate pusăturile, Toate adusăturile, Te grăbeşte şi le-adună, Şi le ie-n gură Şi te du la cea haită de cîne, Care are ură pe mine, Care mi-a făcut, Şi le dă pe capul ei. Te sileşte, Şi pe uşă le vîreşte. pîrvescu, C. 72. 0 (Popular; construit cu dativul etic) Taraftd lăutarilor... împodobise din prezină un cap de porc cu tibet conabiu şi albastru, cu busuioc şi cu cercei 4572 VÎRÎ - 858 - VÎRÎ roşii în amîndouă urechile, şi mi-i vîrîse, în dinţii rînjiţi, un trandafir, delavrancea, o. i, 70. Apoi de bine ce-mi eşti musculiţă, la să mi te vîre tata în punguliţă! furtună, v. 14. 0 (Cu determinarea subînţeleasă) Paj orile şerpii (carii pintre frundzele ederîi să şipuriia, să-i apuce clonţurile îşi vîrîia). CANTEMIR, i. I. I, 167. Se sîcîie pe scaun, îşi scoate şi vîră ceasornicul,... ori îşi scarpină cu furie chelia. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 183. 0 F i g . Nevasta sa, la care se închina, fără să ştie de ce, 1 se păru ca un şarpe ce~şi vîrîse capul drept în inima lui. DELAVRANCEA, O. I, 51. Nu se face în documentul acesta nici o amintire în termini clari... despre celelalte puncte dogmatice, pe carii iezuiţii ni le vîră în străiţă fără să ştim. REV. CRIT. 1,476. Dar acum, scrutat sub microscopul psichologiei ştiinţifice şi vîrît în caleidoscopul metafizicei, inconştientul trebuie să-şi fi abandonat multe din misterele Iul ARH. OLT. X, 224. Din monahismul lui, scriitorul a păstrat numai grăuntele de muştar încolţit al creştinismului; l-a împăturit cu grije, l-a vînt în sîn; cu timpul, a crescut din inima lui. CONSTANTINESCU, S. I, 68. 0 R e f 1. pas .Seva aprinde tiutunul în Hulea şi se va vîrî capătul cel slobod al ciubucului în canalul deşărtărei. LITINSCHI, M. 144/15. La mijlocul grindeiului sau sulului, care stă în direcţiune orizontală, se vîră prin patru borti... patru grindişoare. MARIAN, S. R. ΠΙ, 138. Pentru a scăpa de friguri, se obicinueşte, în multe părţi ale ţării..., să se vîre într-un ou unghiile de la mîini şi de la picioare ale bolnavului... şi să se puie la o răspîntie. C ANDREA, F. 380. Cioarecii... au o lărgime potrivită şi la glezne se vîră în ciorapi. PĂCALĂ, M. R. 120, cf. 422. Cămaşa bărbătească ajunge la genunchi, dar nicicînd mai scurtă ca la ardeleni şi se vîră în pantaloni. MOLIN, R. B. 416. Prin aceste dăltuituri se vîră lopăţelele. BOCĂNEŢU, T. A. 151. Potîngu se vîră printre osie şi pod, între craci. BREBENEL, GR. P. 0 E x p r. A vîrî (cuiva ceva) în cap = a) (şi în forma a-şi vîrî în cap) a învăţa; a face (pe cineva) să înţeleagă, să priceapă (ceva). Cf. petri, v., costinescu. Are să trebuiască să înveţi... bucoavnă sîrbească şi să-ţi vîri în cap stihuri de Omer. SADOVEANU, O. XIII, 44. Eu voi conduce. Muzica fără dirijor nu face o ceapă degerată. Vîră-ţi-o şi pe asta în cap, plutonierule, şi treci-o la rubrica celor multe învăţate de la mine. DAN, u. 132, cf. DL, DM. Aveam şi copii mai greoi, cărora anevoie le viram în cap secretele înmulţirii şi ale împărţirii. v. rom. septembrie 1963, 27, cf. dex; b) a face (pe cineva) să creadă (ceva neadevărat), să aibă o anumită părere (eronată). Cu prothimia d-tale i-ai vîrît prepusul în cap şi cine poate să i-l scoată? kogalniceanu, S. 195. Cine ţi-a vîrît în cap şi una ca aceasta, acela încă-i unul. CREANGĂ, O. 82. Cine-i vîrîse lui în cap înrudirea asta nu se ştie, - dar a murit încredinţat că-i os sfint. sadoveanu, O. i, 603, cf. DA I2, 91. Ăsta ţi-a vîrît în cap prostiile. CĂLINESCU, E. o. i, 68. Cine v-a mai vîrît ideea asta în cap? id. S., 63. Moşnenilor... le-au vîrît în cap boierii că guvernul provizoriu vrea să desfiinţeze orice proprietate. CAMIL petrescu, o. iii, 34, cf. dl. Nu ştiu cine i-o fi vîrît în cap lui alde Vasile şi Gheorghe Ciobanu că Bădîrcea ar fi bun de preşedinte. PREDA, D. 170, cf. dm, dex. A-şi vîrî capul sănătos (sau teafăr, zdravăn etc.) sub evanghelie v. cap,evanghelie. A vîrî (cuiva ceva) pe gît = a sili (pe cineva) să accepte (ceva) împotriva voinţei proprii. Părerea lui... să nu ne-o vîre nouă cu de-a sila pe gît! CARAGIALE, O. IV, 162. E timpul să lepădăm prejudecata că lectorului trebuie să-i vîrîm pe gît concluziile noastre. V. ROM. iunie 1957, 21, Cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX, V. BREBAN, D. G. A-ŞÎ vîrî coada (în ceva) = a se amesteca, a interveni (în chestiuni care nu-1 privesc). Pînă să ne vedem, cum sper în curînd, întreabă, rogu-te, pe Aureliu C. Popovici, amicul nostru, care-ţi va da, ca şi mine, povaţa să nu mai permiţi domnilor de la „Tribuna” să-şi mai vîre coada şi~n revista ta fără ştirea şi fără învoirea ta, desigur. CARAGIALE, O. VII, 327. Coropişniţa de Junona... îşi vîrî coada şi aici. ISPIRESCU, O. n, 329, cf. ddrf, da i2, 581, M. D. ENC. 200, DEX 165, DM 160, ZANNE, P. I, 433. (Cu schimbarea construcţiei) Aceasta nu mă supără, din contră, mă bucur din suflet, dar văz că intriganţii îşi vîră cozile confesionali, cu scop impur (a. 1878). ap. bariţiu, C. II, 236. Din consumatori de romane, am devenit cu toţii consumatori de ziare. într-un fel, politica şi-a vîrît şi aici codiţa. ROMÂNIA LITERARĂ, 1993, nr. 1, 7/3. (Adesea cu topica inversată) îşi vîră (sau şi-a vîrît) dracul (naiba, necuratul etc.) coada (undeva sau în ceva), se spune cînd într-o situaţie se ivesc neînţelegeri sau complicaţii (neaşteptate). Într-atîtă trăia aceşti bine Incît de poveste era la orcine. Dracul însă care-n casnici coada-şi vîră Şi face să-nceapă~ntre ei gîră, miră, Să sili p-aceştia cu neîncetare După a sa voie să-i aducă:n stare. PANN, p. v. I, 53/13. Cică naiba îşi vîră coada prin casele omeneşti şi le şopteşte să facă ce nu-ţi vine să gîndeşti. id. ş. I, 52/26. Vicleanul pizmuia pacea fetelor şi-şi vîrî coada. ISPIRESCU, O. I, 46. Diavolul vrajbei nu cuteza să-şi vîre coada între ei. id. ib. 334. Noi, în legea noastră a românească..., cînd este vorba de vrajmă, noi zicem: şi-a vîrît coada între dînşii diavolul învrăjbirei. id. ib. II, 306. Aşa se învrăjbiră, fără să vrea, ca şi cum necuratul şi-ar fi vîrît coada. DELAVRANCEA, O. I, 163, cf. TDRG 385, DA I2, 581. Se vede că şi-a vîrît dracul coada, să mă răguşească pe mine! CĂLINESCU, E. o. n, 239, cf. dli, 473, DM 160, DEX 165. Necuratul... are putere să facă rău şi, cînd îşi vîră coada undeva, nu se mai înţelege nimic de casa ceea. SEVASTOS, P. 99, cf. ZANNE, p. vi, 624, vn, 872. (Cu schimbarea construcţiei) S-a pus el ~ nu4 vorbă - luntre şi punte, ca să-şi vîre codiţa cea bîrligată undeva, dar degeaba i-a fost, că pe unde se ducea tot în gol umbla. CREANGĂ, o. 58, cf. MARIAN, ins. 133. A-şi vîrî (sau a-i vîrî cuiva) minţile (sau, rar, mintea) în cap = a-şi da bine seama (sau a face să-şi dea seama) de urmările faptelor sale; a se cuminţi sau a face să se cuminţească. Muşcaţi-vă limba şi vîrîţi-vă minţile-n cap: nu se pronunţă cineva aşa de uşor asupra unui mare partid. CARAGIALE, O. V, 74. Dacă nu-ţi vîri mintea-n cap, apăi, ce-i de făcut? POPA, v. 11. Vîră-ţi minţile în cap şi învaţă rînduiala lumii ş-a vieţii, c-a să-ţi prindă bine. SADOVEANU, O. vil, 314. Ţi-a mai spus Măria sa ceva? Vîră-ţi, copilă, minţile în cap şi nu-ţi închipui că poţi ieşi vreodată din hotărîrea lui. id. ib. X, 262. Sper ca acest preaviz îţi va vîrî minţile în cap. CĂLINESCU, E. ο. i, 228, cf. DL, DM, M. D. ENC., dex. A vîrî pe dracu în sîn (sau, regional, în cămaşă) = a arăta dragoste şi 4572 VÎRÎ - 859 - VÎRÎ bunăvoinţă unui om nerecunoscător. Cf. zanne, p. vi, 625. A vîrî banii în buzunar = a-şi însuşi în mod ilicit o sumă de bani (care revine de drept altcuiva). în loc să păstreze efectele spitaliceşti, le vinde... şi vîră banii în buzunar! v. rom. octombrie 1954, 58. A-şi vîrî mîna pînă-n cot în banul public sau a-şi vîrî mîinile pînă la coate în banii (cuiva) = a comite o fraudă, a sustrage o suma de bani din avutul (cuiva). II tulburau şi-l indignau indolenţa şi apatia generală, ... corupţia, putreziciunea corupţiei de sus pînă jos. Toţi îşi vîră mîna pînă-n cot în banul public. SADOVEANU, O. vn, 665. Tăgăduieşte că şi-a vîrit mîinile pînă la coate în banii poştei. STANCU, R. A. m, 180. A vîrî (cuiva) pumnul în gură v.pumn (1). A vîrî (cuiva ceva) sub (sau în) nas = a pune în faţă, a prezenta cu insistenţă. Să mă duc la neomenosul de proprietar care a dat-o afară? O să-mi vîre în nas cine ştie ce sentinţă de evacuare! GALACTION, o. A. I, 153. Titus le-a vîrît sub nas... fel defel de porunci şi somaţii în scris. vinea, l. i, 119. (Rar) A vîrî răspuns = a-şi exprima părerea. S-a sculat Mitrida filosof ca să vîre şi el răspuns, sadoveanu, o. xv, 466. (Regional) A-şi vîrî capul în gard = a se ruşina, a nu şti unde să se ascundă de ruşine. Cf. zanne, p. ii, 49. (Regional) A vîrî (cuiva) o raţă-n traistă = a pricinui (cuiva) nelinişte, îngrijorare, teamă. Cf. lungianu, cl. 239. (Familiar) A o vîrî pe mînecă = a o băga pe mînecă, v. mî n e c ă1 (1). Bietul Romano o vîn pe mînecă şi ieşi opărit de la judecătorie. hogaş, dr. n, 162. A-şi vîrî capul (la cineva sau, regional, pe ceva) = a se angaja (la cineva), a intra la stăpîn. De ce nu-ţi vîri capul la vrun om de treabă Şi tot umbli raznă pe drumuri de ţeară? pann, p. v. I, 25/24, cf. DA i2, 89. Bărbate hăi,... du-te la cumătru şi-ţi vîră capul pe muncă, pe ceva, pentru a-ţi da cîteva parale. şez. v, 132. (învechit) A o vîrî cu oiştea-n gard = a face o gafă, o prostie. Nu trebuie să tragem cînd la dreapta, cînd la stînga; trebuie să mînăm chestia tot înainte; căci, dacă mergem tot aşa, hîţa, hîţa, o vîrîm cu oiştea-n gard! CARAGIALE, O. ffl, 33, cf. TDRG 663, DA nb 237, dl ii, 356. A vîrî un fitil (sau fitiluri) = a provoca intrigi, discordie. Cf. caragiale, o. n, 260, dl ii, 297, DM 305, dex 337. (Regional) Nu-ţi vîrî capu-n roată = nu te expune pericolului. Cf. zanne, p. x, 11. (Regional) A vîrî cămăşile în boală = a băga rufele în boală, v. b o al ă . Cf. tdrg 208. ♦ (Complementul indică corpuri ascuţite) A înfige, a împlînta. O să vîre încet, ca în blana de lemn moartă, sfredelul în osul viu al pieptului. CARAGIALE, O. I, 65. Alsacianul a spus că-i vîră sabia în piept. CAMIL PETRESCU, T. II, 401, cf. DL, DM, M. D. ENC., dex, dsr. 0 E x p r. (Rar) A-i vîrî (cuiva) un cuţit în suflet = a-i pricinui (cuiva) nelinişte, supărare. Titu Herdelea se strecură afară. Roşu îi vîrîse un cuţit în suflet. De unde îşi închipuise că, muncind conştiincios, are asigurată o lefuşoară..., azi iată-l iar ca frunza pe apă. rebreanu, r. n, 79. ♦ (Prin exagerare) A apropia (de...), a apleca mult (către...). Să ştii, Florico, zise Magda, ţinîndu-i calea şi vîrîndu-şi faţa pînă sub nasul Floricăi - să ştii că eu şi cu bădia mergem călare la Dumbravă. HOGAŞ, DR. i, 180. Casierul vîră nasul în hîrtii. CAMIL PETRESCU, T. I, 388. Ba aţi urmărit ş-aţi spionat! gemu cu îndărătnicie mademoiselle Annette şi-şi vîrî iarăşi cu putere nasu-n manşon. SADOVEANU, O. viii, 214. Dădu la o parte perdeluţele şi-şi vîrî nasul în fereastră, id. ib. XXI, 178. Toţi „tipii”... îşi vîră nasul în farfurie, ca să rîdă satisfăcuţi de gafa mea. MIHĂESCU, D. A. 82. Căpitanul se întrerupse ca să-şi vîre gura într-un soi de pîlnie telefonică, arghezi, S. XVI, 223. Bătrînul mînca cu mare lăcomie, vîrînd capul în farfurie. CĂLINESCU, E. O. I, 44. îşi vîrî speriat ochii în busolă, tudoran, P. 271. 0 E x p r . A-şi vîrî nasul = a) a iscodi, a cerceta cu indiscreţie. Ciudatul pasager îşi vîrîse nasul peste tot. TUDORAN, p. 33. îşi cam vîra nasul prin dosar, baranga, I. 210; b) (şi în formele a-şi vîrî nasul în toate, a-şi vîrî nasul pretutindenea, a-şi vîrî nasul unde nu-i fierbe oala) a se amesteca, a interveni (inoportun) în chestiuni care nu-l privesc. Nebun iaste acela... care pretutindenea îşi vîreaşte nasul ŢICHINDEAL, F. 178/26, cf. 33/2. Cine-l punea să-şi vîre nasul în lucru ce nu era de obrazul lui? PR. DRAM. 161, cf. PETRI, V., COSTINESCU, ALEXI, W., TDRG 1 036, CADE 822. L-am închis la expediţie pînă vine directorul... Prea vrea să-şi vîre nasul în toate. CAMIL PETRESCU, T. I, 192. îşi vîră nasul în toate... Ia hotărîri de parcă el ar fi stăpînul id. O. I, 228. Ele ce treabă au? Să-şi vîre nasul în toate, să afle ce face cutare..., cum se poană, pe unde umblă. SADOVEANU, O. I, 584. România bisericească se obliga să... plătească, periodic şi destul de sărat, patriarhiilor greceşti, îndreptăţite astfel să-şi vîre nasul în trebile româneşti, arghezi, s. xvm, 51, cf. DM 528. Nu-ţi vîri nasul unde nu-ţi fierbe oala. DL ni, 161, cf. M. D. ENC., DEX, zanne, p. n, 306. ♦ A include; a insera. Mai în multe locuri prin cărţile sale cu sila vîraşte aceea cum că românii se-au zis valahi de la numele bulgarilor volohi. MAIOR, ist. 150/30, cf. poen. - aar. - hill, v. n, 402/37. Lesquien citeşte textul, consultă traducerea şi nu se sfieşte a vîrî pe fabulosul Prometeu în lista arhiepiscopilor Tesalonicei. HASDEU, I. C. I, 147. Rareori neamţul într-o scrisoare cu caractere latine nu vîră cîte-o literă gotică, id. ib. II, 29. Tradiţiunile şi evenimentele... le-a vîrît... într-o singură naraţiune. baronzi, I. C. V, 92/20. Legea electorală mai falsifică încă acel principiu, fiindcă sub cuvînt devenit fonciar vîră între proprietarii de moşii şi pe acei cari au venit de la o bina sau de la o întreprindere industrială. MAIORESCU, D. I, 61, cf. COSTINESCU, CIHAC, II, 457. Vîră de toate în teoriile lor. IONESCU-RION, S. 135. Vreau să vîr în rimă cuvîntul „urda”. CĂLINESCU, C. o. 54. ♦ (Complementul indică bani, bunuri materiale) A investi, a plasa2 (1). Ei stau pe loc orice s-ar întîmplă şi nici ilar avea unde să meargă, toată averea lor fiind vîrîtă în cele două moşii, rebreanu, R. II, 19. Pe acea vreme de panică incipientă, oamenii cu bani, de frica devalorizării sau a altor accidente inerente războiului, căutau a-i vîrî în ceva solid. CĂLINESCU, B. I. 189. Şi-a vîrît economiile în lucruri de artă de mîna întîi. id. s. 149, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX, DSR. La aşa cap, aşa căciulă trebuie, pentru că a trebuit să-mi vîr tot capitalul în porci, din care pricină am rămas calic. ŞEZ. π, 220. ♦ Fig. A inocula, a infiltra; a stîmi (7), a declanşa. Această streină zamă cu iuţime-nveninată, Au vîrît în a lui patimi o aprindere turbată. CONACHI, Ρ. 297. A dat poroncă tuturor slugilor sale, ca să apuce care încotro a vedea cu ochii; şi pretutindene - pe mare 4572 VÎRÎ - 860 - VÎRÎ şi pe uscat - să vîre vrajba între oameni. CREANGĂ, o. 57. Alta n-au de vorbit decît bîrfeli şi răutăţi, ca să vîre... zizanie în toată mahalaua, caragiale, O. ii, 260. Se uita lumea de-a mai mare dragul la noi cum trăiam de bine; gurile rele umblau ele să vîre zîzanie. VLAHUŢĂ, S. A. II, 238. De aci înăinte a intrat o pauză în reprezîntaţiunile teatrale româneşti din cauza... unor zizanii vînte printre dirigenţii culturii naţionale de cătră nişte înrîurinţi necurate. SBIERA, F. S. 194. Toţi sînt răi şi toţi vor să mă vîndă. Am tăiat atîtea capete ca să vîr groaza, - şi degeaba! sadoveanu, o. v, 672. Atunci putem cruţa pe Măria sa stăpînul nostru de supărări şi mînii, se linişti postelnicul Grigoraşcu. De ce să vîrîm în Măna sa şi această spaimă? id. ib. xra, 206, cf. dl, dm, M. D. ENC., DEX. într-o zi, prinde a se gîndi Mohoritul, cum ar vîn el vrajbă între doi oameni. FURTUNĂ, V. 8. ORefî. pas. între familia Mocioniană s-a vîrît, spre daună mare, oareşcari neînţelegeri, cauzate, precum se zice, de #[abeş]. vasici, ap. bariţiu, c. n, 168. Trecînd bărbatul, nu femeia peste prag, zizania se vîră între ei şi se ceartă pînă se despart. N. LEON, med. 93. Zizania se vîră între ei şi atîta ce se ceartă, pînă se despart. MARIAN, INS. 80. 2. Tranz. (Complementul indică fiinţe; cu diverse determinări locale introduse prin prepoziţii şi care indică un spaţiu închis) A face să intre (de bunăvoie sau forţat). Cînd e... să păşească peste pragul camerei, atunci mireasa se opune, nevrind nicidecum să treacă, pînă ce nu e luată pe sus şi vîrită cu de-a sila înnutru. marian, nu. 688, cf. 472. Imediat după pronunţarea sentinţei, care îl condamna la muncă silnică, a fost vîrît în baia comună a deţinuţilor. CAMIL PETRESCU, T. îl, 70. îi putu urni cu nuiaua din urmă... şi-i vîrî în tîrlă. VOICULESCU, Ρ. Π, 41. Luîndu-mă de mînă m-a vîrît în odăi, într-o căldură de cuptor şi într-o plăcută mireasmă de coji de mere. SADOVEANU, O. IX, 440, cf. XIII, 129. Fata vîră pe frate sub covată. CĂLINESCU, Β. 12, cf. DL. Cineva ţinea cu iot dinadinsul să-l vîre în baracă, v. rom. octombrie 1958, 53, cf. dm, dex, v. breban, d. g. Mîndrele cînd l-au zărit, Înainte i-au ieşit. Una poarta-i deschidea, Una-n casă mi-l vîra. SEVASTOS, C. 297. Trei fraţi mocani aveau o mulţime de oi pe cari le vîrau într-o poiană. furtună, c. 17. OExpr.A vîrî (pe cineva) la (sau în) puşcărie (sau la închisoare, în temniţă, în ocnă) = a face să fie închis, întemniţat. Or să-l vîre... în temniţă. CARAGIALE, O. II, 232. Am să-l vîr în puşcărie pe mizerabilul acela. D. zamfirescu, t 18. Ăsta, cu dreptatea şi conştiinţa lui, e în stare să-şi vîre pe tată-său şi pe mă-sa la puşcărie. C. PETRESCU, C. V. 111. L-au prins armaşii şi l-au vîrît la închisoare. SADOVEANU, O. X, 251, cf. 108. Mă, păgînule, mă! Nu mă vîrî în ocnă, mă! POPA, V. 11. Familia, puternică, se socoteşte insultată şi- l vîră pe reclamant la închisoare. CĂLINESCU, I. 100. Interesul nostru e să-i facem să producă, nu să-i ruinăm şi să-i vîrîm la puşcărie! V. ROM. iulie 1955, 73, cf. DL, DM, DEX, DSR. Nici îs fată, nici nevastă, Ci mi-s floare de pe mare Vîr voinicii la-nchisoare. şez. I, 108. A vîrî (pe cineva) (de viu) în groapă (sau în mormînt, în pămînt) = a) (prin exagerare) a omorî (pe cineva). Mai tare comanda, mai tare! că te vîr în pămînt! SADOVEANU, O. II, 414, cf. DL, m. D. enc.; b) a pricinui (cuiva) supărări foarte mari, a omorî (pe cineva) cu zile. Numai aceste erau de ajuns, ba şi de întrecut, s-o vîre în groapă pe biata babă. CREANGĂ, O. 9. Bieţii părinţi! Ce-au făcut ei pentru mine, şi cum i-am răsplătit! l-au vîrît în mormînt faptele mele. vlahuţă, s. A. n, 308, cf. da nls 315, dl, dm, m. d. enc., dex. ♦ (Complementul indică oameni) A face să fie angajat (ca slujitor sau ca slujbaş). Messer Giovani consimte... să-l vîre ucenic la giuvaergiul Antonio di Gandro. LOVINESCU, C. IV, 102. îl vîrîse în slujbă, aproape de doi ani. VORNIC, P. 195. 0 (Prin extensiune) La Huşi, părintele a făcut ce-a făcut şi şi-a vîrît băiatu-n seminar, vlahuţă, s. a. n, 116. ♦ (Complementul indică oameni; cu diverse determinări introduse prin prepoziţii şi care indică o reacţie nedorită de cel vizat, o faptă reprobabilă, o circumstanţă nefavorabilă) A împinge, a îmboldi (la...); a face să fie cuprins, copleşit (de...). M-ai vînt în grozile morţii! Nu mai ştiam ce să fac ca să te trezesc. GANE, N. I, 44. Tu cu şmichiriile tale ai tulburat toată drăcimea, da acuş am să te vîr... în toate grozile morţii. CREANGĂ, O. 36. La aşa vreme te face să pierzi răbdarea şi fără să vrei te vîră în păcat. id. ib. 57. Mi-a ieşit înainte un urs grozav, care m-a vîrît în toţi spărieţii. id. ib. 78. La grea belea m-a vîrit iar spînul. De-oi mai scăpa şi din asta cu viaţă, apoi tot mai am zile de trăit. id. ib. 96. Să nu mai zici că vine lupul,... că mă vîri în toate boalele! id. ib. 283. Am arătat după aceea, cum credem noi că radicalii cu intenţie au vîrît pe d. Sturdza în situaţia grea, în care e d-sa astăzi, caragiale, O. v, 26. Cînd îmi răsuceam... musteaţa..., viram, pe recruţi în boală. I. NEGRUZZI, S. iv, 22. Ce palicar isteţ, Pe-o biată băbătie S-o vîre-n sperieţi. id. ib. 497, cf. ddrf, tdrg 208, da ib 584. Să-ţi spun drept, cucoane, că m-ai vîrit în spărieţi cu pistolul dumitale. hogaş, dr. i, 67, cf. n, 58, da uh 315. în vremurile acelea de cumpănă şi de frămîntare,... cîţiva viteji vîrîseră în spaime pe duşmanii Moldovei. sadoveanu, O. I, 181. Bucuroşi să fim că n-o putut fecioru dascalului să mă vîre şi pe mine în belea. id. ib. vm, 175. Fie-ţi milă de mine, mătuşă, s-a spăriat el, nu mă vîrî şi dumneata în vreun năcaz; mi-e destulă ruşinea şi moartea la care am ajuns. id. ib. XV, 485, cf. iordan, stil. 299. „în ce drăcii era vînt Tudorel?” se întreba Ioanide, căruia îi trecu prin cap gîndul de a-l trimite în străinătate. CĂLINESCU, B. I. 221, cf. DL, DM. Se întreceau care mai de care să o acuze, să o vîre în cea mai mare murdărie. V. ROM. iunie 1973, 18, cf. M. D. ENC., DEX. Lisandru, oftînd greu, Răspundea: „Stăpînul meu! Pînea, sarea ţi-am mîncat Nu mă vîrî la păcat!” ALECSANDRI, P. P. 182, cf. ZANNE, Ρ. Π, 499. 3. Refl. (Despre fiinţe; cu diverse determinări introduse prin prepoziţii şi care indică de obicei un spaţiu închis sau acoperit) A intra; a pătrunde (2). Şi să vîrî supt elifand şi să puse supt el şi-l omorî pre el; şi căzu pre pămînt deasupra lui şi muri acolo. BIBLIA (1688), 7022/19. Şerpii... pintre frundze şi pintre loaze se vîrîia şi coardele cu zmicelele îşi învălătuciia. CANTEMIR, I. I. I, 167. Vîrîndu-se supt elefantul pre care i să părea că va fi împăratul, omorî pre elefant şi, căzînd elefantul mort preste dînsul, muri şi el acolo. ANTIM, O. 309, cf. anon. car. Grecii lui Nicolai Vodă s-au vîrît toţi prin casele domneşti şi nici unul afară nu 4572 VÎRÎ - 861 - VÎRÎ cuteza să iasă. MUŞTE, let. ni, 47126. Denapoi supt cai bietul să vîreşte, La fîrşitul său căutînd cu îndoială. BUDAI-DELEANU, t. V. 57, cf. id. LEX. Cufoalele plin n-au putut să să vîrască pre aceeaşi gaură, ţichindeal, f. 92/9- Dăstul este pă unul numai să-l mustrezi, că ceilalţi să vîră pîn fundurile supaturilor. I. GOLESCU, în PR. DRAM. 62. Cel biruit vîrîndu-să supt un pat, s-au ascuns. GOLESCU, P. 135/17, cf. VALIAN, V. Pîndind el prin insidie a ucide pe Porsena, s-a vînt secret în tabăra lui, învestit ca un toscan. ARISTIA, PLUT. 272/19. Se înălţă în văzduh, zbură spre apus şi se vîri în ocna părăsită. NEGRUZZI, S. I, 92. Astfel sînt fiii ce Jiul naşte... Şi-n vizuine de vulpi se vîr. bolliac, O. 138, cf. pontbriant, D. Receala dimineţii mă pătrunsese şi întors în camera mea, mă vîrîi din nou în pat, pentru a mă încălzi. CONV. LIT. Π, 88. Unde... s-o vînt cloşca cu puii? ALECSANDRI, T. 722. Unde m-am vînt eu?... Nu cumva am întrat într-un tîrg de ieniceri? id. ib. 1114. Mezinul se vîră iute în horn. CREANGĂ, o. 13. Se vîră, el ştie cum şi pe unde, în odaie la Ivan, şi-i şterge o palmă prin somn. id. ib. 139. Trebuie să mă vîr... în aşternut, să mă-ncălzesc. CARAGIALE, O. vil, 137, cf. I, 21. Se vîrî sub o blană de urs şi adormi cu mîna aninată de cerculeţele Kirei. DELAVRANCEA, O. I, 25. închină copilul ca să-l adăpostească cu sflnta cruce, îl sărută pe frunte şi se vîrî binişor lîngă dînsul. id. ib. 199. Se dezbrăca în pripă, se vîra sub plapomă şi-şi întorcea faţa la perete. VLAHUŢĂ, S. A. Π, 74, Cf. DDRF, GHEŢIE, R. M. Copilul se vîn cu capul sub plapumă. SĂM. I, 347. îmi lepădai şi eu hainele, mă vîrîi în apă. HOGAŞ, DR. I, 194, cf. 19, RESMERIŢĂ, D., CADE. S-a dezbrăcat singură şi îndată s-a vîrît în pătuceanul ei de odinioară. REBREANU, R. I, 207. Jap era prea bucuros de această singurătate, se vîra sub divan şi observa din umbră. GALACTlON, o. 307. Am să-ţi dau înainte de a te vîn în aşternut un calmant. VOICULESCU, P. Π, 88. Tare mă mir cum de-aţi purces dumneavoastră la drum asupra nopţii... Pe-aici se vîră omu-n ghizunie cum asfinţeşte soarele. SADOVEANU, O. IV, 478. A trebuit să te căţări pe stîlpul cerdacului şi să te vîri pe sub streşină, în pod. id. ib. XIII, 74. Se vîrîse sub ţol, să se încălzească, căci îngheţase pe jumătate, ajutînd omului să înjuge junincile. DAN, u. 277. Se vîră sub apă şi iese cu cîte un pescuţ în gură. BĂCESCU, PĂS. 324. Vrăbiile... s-au vîrît printre grinzi şi ţigle, arghezi, S. vm, 18. Ne vîrîm în pat să ne încălzim. STANCU, D. 126. Nu te vîrî acolo, să nu-ţi cadă ceva în cap! TUDORAN, p. 103, cf. DL, DM. Se vîrau adînc printre strujeni. vîn. PESC. mai 1964, 7. Se vîrî sub căruţă şi se ghemui acolo la umbră, strigînd ceva, printre spiţele căruţei, bănulescu, i. 197, cf. M. d. enc., dex, dsr, v. BREBAN, d. G. Dară eu cînd mi-am venit Şi înnuntru m-om vîrît, In tîrgul Odriului La curtea Subasului, Mîndră zînă mi-am zărit, pop., ap. GCR Π, 294. [Cioara] ţup de pe un copaciu pe altul pînă ce s-a vîrît foarte afund în pădure. SBIERA, p. 34. [Copila] se vîrî după cuptor să nu 0 ofie gazdele, reteganul, P. iv, 5. Unul [din tîlhari] se vîrî în coşar. ŞEZ. iii, 23. înt-o dimineaţă l-a cuprins soarele şi s-o vîrît su pod. graiul, i, 50. Dar el fuga-n casă da, Uşile le zăvorea Şi sub pat că să vîra. Pasculescu, l. p. 221. Strînse aracii toţi din vie, îi făcu grămadă mare... şi se vîră sub ei. ŞEZ. XII, 104. A dat poruncă şi băieţelului... să nu se vîre vreodată în cămara cea tăinuită. FURTUNĂ, c. 11 . Suie-te colo, în pod, şi vîră-te în polobocul cela cu buci! id. ib. 55, cf. alr sn v h 1 316/514, alrm sn în h 1 116/514. Eu prin foc m-am vîrît, Tare rău m-am pîrjolit. BALADE, I, 376. Ţînţariu... să vîră pă nări în urs ş-începe la urs a-l muşca. o. bÎrlea, A. P. i, 146. 0 (Prin extensiune) în lacul de Comachio,... în sînu-i leneş, se vîr-a noastră mare. HELIADE, O. i, 317. Forşiber... face trei călătorii, ca să treacă pe la nord-vest, găseşte iar Grendandia şi se vîră printre Labrador. GENILIE, G. 42/25. Acele vapoare neputînd a poposi acolo, trag tot sus lîngă corăbii, vîrîndu-se între ele (a. 1848). DOC. EC. 946. Cîte un zapciu... oprea carele să nu se vîre, pînă după trecerea alaiului. NEGRUZZI, S. I, 29. Adeseori şoseaua se vîră pe sub stînca ce formează atuncea un fel de baldachin. SĂM. viii, 189. 0 (Prin analogie) Cu neputinţă era din limbile acele vecuitoare şi cuvinte şi chipuri de grai să nu se vîrască... în limba latinească. MAIOR, IST. 234/17, cf. 14/20, 242/13. Cu toate vorbele ce a păstrat românul în scheletul credinţei, însă tot s-au vîrît şi cele următoare precum: Precista, Sfintul Duh. HELIADE, o. H, 288. Prin asemine chip limba slavoană se vîn în bisericile românilor. IST. M. 17/6. Trebuia numai să izgonim abuzurile ce se vîrîseră în legile şi viaţa noastră prin lungi ani de tirănie şi de războaie. KOGĂLNICEANU, Ο. I, 101. Un alt exemplu de aceeaşi confuzie, care se vîră pînă în noţiunile elementare despre istoria dreptului roman celui vechi, este în §23 al scrierii. MAIORESCU, cr. iii, 112, cf. ZANNE, P. ni, 339. 0 E x p r. A se vîrî sub pielea (cuiva) = a cîştiga (prin mijloace nepermise) încrederea, protecţia sau dragostea (cuiva). Era pericol să i se vîre sub piele femeia asta. ap. DL, cf. DM. Se vîrîse sub pielea milionarului, îi ajunsese un fel de mînă dreaptă, v. rom. ianuarie 1965, 20, cf. dex, v. breban, d. G. 9. (Învechit, rar) A se vîrî în dragoste (la cineva) = a căuta să cîştige încrederea (cuiva). Nu ştia alt meşteşug de a se vîrî în dragoste la un stăpîn fricos şi pre-punătoriu decît acela... de a spune minciuni şi a pîrî. maior, P. 126/12. (învechit) A se vîrî sub aripile (cuiva) = a obţine protecţia (cuiva). Noi la aceastea reflectăm numai atîta, cum că domnii sasi sau au avut drept a se arăta aşa de duşmănoşi către noi, şi a se vîrî sub aripile ungurilor, sau nu. VASICI, ap. BARIŢIU, C. II, 27. A se vîrî în sufletul (cuiva) = a plictisi (pe cineva), manifestînd un interes sau o simpatie prea stăruitoare, prea insistentă, agasantă. Să ştii, cioară, altă dată să nu te vîri în sufletul boierilor, alecsandri, Ο. P. 73. Flăcăii... să vîrau în sufletul arapului, căutînd a pune mîna pe el. ap. tdrg. Cînd mă aflu singur, prea ai meşteşugul de a mi te vîrî nepoftită în suflet. HOGAŞ, DR. I, 165, cf. 170. Nu-mi place să mă vîr cu de-a sila în sufletul oamenilor. AL. PHILIPPIDE, S. n, 51. Nu-mi prea place cînd mi se vîră cineva, aşa, în suflet. CAMIL PETRESCU, P. 156, Cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX, v. breban, D. G., zanne, P. n, 442. A se vîrî în ochii (sau, rar, în auzul cuiva) = a sîcîi, a agasa (pe cineva). Oricît i-ai alunga de la casă,... ei totuşi ţi se vîră în ochi şi-ţi cer cîte de toate, marian, o. II, 33. Fiinţele acelea agitate, atîta ţi se vîrau în ochi şi în auz, încît nu te mai puteai reîntoarce spre alte locuri şi cuvinte. PAPADAT- 4572 VÎRÎ - 862 - VÎRiT2 bengescu, o. il, 341. A se vîrî ca musca (în curul calului sau în băligar) = a se amesteca cu insistenţă, nepoftit, în treburile altuia. Ho, coîoroanţo, ho! răcni Ion deodată la maică-sa. Ce te vîri ca musca-n băligar? Rebreanu, i. 279, cf. zanne, p. i, 564. A se vîrî ca o şopîrlă v. ş o p î r 1 ă (1). ♦ A se înghesui, a se îndesa. Ei tot să vîr pintre oamini şi sar şi dau în focu di pier. herodot2, 106. Cum oile blînde prin ocoale Cînd aulmă lupul pe de-aproape... Intre celelalte se vîreşte, Iar de apărat nici una gîndeşte. BUDAI-DELEANU, Ţ. 196. în vreme cînd mulţi de ai lor să vîrisără între vrăjmaşi în podu de peste o apă..., au căzut în apă cu toţi cîţi era pe pod. golescu, P. 369/18. Voiam să mă vîr iarăşi în mulţime, ca să mă apuc la luptă. SION, P. 228. Focurile chirigiilor se stinseseră; oameni şi vite dormeau pe coceni, vîrîndu-se cuminţi unii-ntr-alţii jos la pămînt, pe cînd pe sus prin văzduh urla vîntul nebun. CARAGIALE, O. i, 142. Încet-încet, tot vîrîndu-se, reuşeşte să suie treptele de la intrarea templului, id. ib. 255. Cum a auzit Negoiţă toate astea,... s-a vîrît pîntre lumea adunată ş-a spus părinţilor şi logodnicului că el o scapă pe fată. id. ib. Π, 235. Vîrîţi-vă printre cei ce se adună şi spuneţi că voinţa mea e să nu curgă sîngele pe locaşul meu ohavnic. delavrancea, o. ni, 74. Văzînd atîta voie bună şi însufleţire, m-am vîrit şi eu printre ei şi am beut împreună o cupă de vin. SBIERA, F. s. 128, cf. resmeriţă, d. Mi-e frică, Mabel,... mi-e frică... Şi se vîrî în ea ca şi cum s-ar fi ferit de ceva. ARDELEANU, u. D. 221. Bătrînul... se vîrîse în faţă. rebreanu, r. ii, 113. Eram singurul din neamul meu în circulaţie la Geneva, interesat să mă vîr şi să ascult. arghezi, s. xvn, 153. Deşi Bălcescu i-a pus un cot în dreptul gîtului, vlăjganul vrea să dea cu el de pămînt, însă băieţaşul s-a vîrit în el şi încleştarea între ei e atît de mare, încît... au alunecat amîndoi în noroi. Camil petrescu, O. I, 199. Se vîrîră printre oameni cum putură, să vadă mai de-aproape despre ce e vorba. id. ib. iii, 218, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX, DSR, ALR I 1 319. ♦ A se amesteca (intervenind într-un fel oarecare). La lucruri de războaie meşter, unde era nevoie însuşi se vîrîia. URECHE, L. 111. Eu reflectai că nu mă voi vîrî, insa îl rog ca el să facă aceasta cunoscut guvernului. VASICI, ap. bariţiu, c. H, 110, cf. 122, 186. Nu sta departe ca să nu fii uitat, Nici te vîrî ca să nu fii pe brînci dat. pann, p. v. iii, 33/13. Şi jocul porneşte iar... Tînărul se vîră şi el., şi joacă. CARAGIALE, O. I, 222. Linguşitor ca pisică şi mlădios ca un şarpe, se vîră în toate, vlahuţă, s. A. Π, 106. Deputaţii se virau în trebi la care n-aveau nici un amestec, i. NEGRUZZI, S. i, 359. N-aş voi... Cu sila să mă vîr între fiu şi părinte, id. ib. VI, 213. Λ găsit prilejul potrivit să se vîre în toate acestea. bul. COM. ist. iii, 154. îi părea rău că nu şi-a căutat de necazurile lor de la început şi s-a tot vîrît ba să fie la cumpărarea moşiei, ba acuma la împărţirea pămînturilor. REBREANU, R. II, 170, cf. i, 210. Prinţesa Hangerliu... se vîra în toate, intriga politiceşte şi, deşi era admisă la curte, afecta o anume poziţie şi visa restaurarea dinastiilor domneşti române. CĂLINESCU, Β. i. 296. Adesea am temeri, mă întreb de ce s-a vîrît în asta! id. ib. 312. loanide nu se vîră în politică, e cu desăvîrşire inapt pentru acţiune, id. ib. 500, cf. SCRIBAN, D., DL, DM, M. D. ENC., DEX, DSR, V. BREBAN, D. G. S-ail vîrit şi ei unde nu le-a fost treaba. FURTUNĂ, v. 14, cf. 35. ♦ A se angaja ca... Cf. poen. - aar. - hill, v. i, 7132/22, scriban, d., dsr. Ionică se vîră argat, călinescu, b. 8. - Prez. ind.: vîr şi (învechit şi regional) vîrăsc. - Şi: (învechit) vîri vb. IV. - Din v. sl. κρΐΤΗ. VIRICA vb. I. Tranz. (Regional; complementul indică obiecte de îmbrăcăminte sau părţi ale acestora) A sufleca (1) (Lupu - Blaj). Cf. alilxxix, 318. - Prez. ind.: vîric. - Etimologia necunoscută. VÏRÎCÂT, -Ă adj. (Regional; despre obicte de îmbrăcăminte sau despre părţi ale acestora) Suflecat2 (1) (Lupu - Blaj). Cf. alilxxix, 318. - Pl.: vîrîcaţl -te. - V. vîrîca. VÎRÎCIOS, -OÂSĂ adj. (Familiar; despre oameni) Care se amestecă insistent în toate; (familiar) băgăcios, băgăreţ, înfigăreţ. Cf. iordan, sti 1. 199, dsr. N-ai văzut copil aşa vîrîcios. UDRESCU, GL. - Pl.: vîrîcioşi, -oase. - Vîrî + suf. -icios. VÎRÎRE s. f. Acţiunea de a (se) vîrî şi rezultatul ei. 1. Băgare, introducere (în...); afundare (în...); (rar) vîrît1 (1). Cf. vîrî (1). Cf. i. golescu, c., polizu, pontbriant, d., costinescu, resmeriţă, D. Mitologică şi în acelaşi timp de o primitivitate absolută, scoasă din orice determinaţiuni, este vîrirea piciorului gol în apă. călinescu, o. xm, 430, cf. dl, dm, sfc iv, 289, m. d. enc. 1000, dex, dsr. ♦ înfigere, împlîntare a unor corpuri ascuţite. Vîrîrea unui ghimpe, unui os de peşte,... fac, tăind, sfărămînd şi sfîşiind cărnurile, descomposiţi-unea... şi e în stare a săpa din ce în ce ţesuturele sănătoase, pînă găseşte un loc de ieşit afară. MAN. Sănăt. 200/8, cf. resmeriţă, d. Vîrîrea cuţitului în cineva, dsr. ♦ (învechit) Includere, inserare. încercata vîrire pe furiş în Regulament a unei clauze care nu este tipărită în Regulament... ar fi dat Rusiei în legislaţiunea internă drept sancţionator (a. 1848). ap. ghica, A. 126. 2. Intrare într-un spaţiu (pentru a se adăposti, a se ascunde etc.); (rar) vîrît1 (2). Cf. vîrî (3). Cf. drlu, PONTBRIANT, D. Vîrîrea lui prin spărtura zidului. DSR. - Pl.: vîrîri. - V. vîrî. VÎRIT1 s. n. (Rar) 1. Vîrîre (1). Cf. dsr. Vîritul cheii în broască, ib. 2. Vîrîre (2). Cf. dsr. - V. vîrî. VÎRIT2, -Ă adj. 1. (Atestat prima dată într-un toponim, în 1564, cf. scl 1984, 146) Băgat, introdus (în... sau sub...); afundat, adîncit (în ...). Florile şi frundzele... una pe supt alta vîrîte şi lozele una cu alta frumos împletite, cantemir, i. L I, 167. Brehnacea de 4578 - 863 - VÎRLAN suS iepurile supt stincă vîrît, cînd va ieşi, în unghi să-l apuce pîndiia. id. ib., cf. klein, d. 452. Mare este o parte din ocean pe lîngă uscat sau şi în el vîrîtă. GENILIE, G. 117/7. Cu pumnii vîrîţi pînă-n fiind în buzunarele unui surtuc... se primbla încet, vlahuţă, o. A. 145- Mănăstirea Agapia e vîrîtă-n munţi, pitită-ntr-un ungher de văi. id. R. P. 196. Cămaşa e scurtă şi vîrită în cioareci frîncu - candrea, m. 23. Se arunca pe un jeţ.. cu ţigara într-o mîna, iar cealaltă vîrîtă în buzunarul rupt al pantalonilor. CONV. LIT. XXII, 265. Zări vîrît în gard un colţ de colăcel. AGÂRBICEANU, S. p. 108. Puse mîna pe plăselele cuţitului din teaca vîrîtă după şerpar. id. o. XII, 320. Ii ţin legaţi de mal, cu sfoara vîrîtă prin gura şi urechile peştilor, atila, p. 43. Casele joase... parcă erau vîrite în pămînt. ARDELEANU, D. 240. Sîntem ameţiţi de aburii băuturii... de o sută de ori mai tari decît vinul vîrît în pîntece. VOICULESCU, p. I, 130. Domnul Paul de Marenne observă cu oarecare mirare, însă discret, coada lungă împletită la spate a popei şi vîrîtă subt anteriu. SADOVEANU, o. X, 51. Casa lor, o hrubă vîrîtă jumătate în pămînt, în partea satului numită „Ţigănime”. DAN, u. 75. Otilia îşi ridicase sus picioarele subţiri şi goale, vîrîte de-a dreptul în pantofi. CĂLINESCU, O. ni, 36. l-a văzut mîna stîngă lipsă şi în locul ei mîneca goală vîrită în brîu. CAMIL petrescu, O. I, 159. Aici veneau craii, duminică după-amiază, cu nădragii negri vîrîţi în cizme scurte, id. ib. II, 50. Se întoarce cu Pavel Golea, care are o mină vîrîtă în haină. H. LOVINESCU, Τ. 260. Purta cizme cu carimbii scurţi vîrîţi sub pantalonii de pînză cenuşie. TUDORAN, P. 10. Credeam că din pieptul vîrît Intre o puşcă nemţească -şi-o mamă... Cîntecul nu se mai poate Să lunece-n valuri vrăjite. LABIŞ, p. 50. Stăteau amîndoi cu picioarele vîrîte în paie, ca să le fie mai cald. v. rom. decembrie 1964, 47. Vîrîtă de la poartă în efectele spitalului,... m-am simţit un fel de 702; fără celebritate însă. ROMÂNIA literară, 1973, nr. 36, 11/3. ♦ (Prin exagerare) Apropiat (de ...), aplecat mult (către ...). Intră hotărît la şeful, care lucrează cu nasul vîrît în hîrtii. CARAGIALE, o. I, 161. 2. Intrat (pentru a se adăposti, pentru a se ascunde etc.). Mă trezii culcat în pat şi vîrît sub oghealul de bahur roş al părintelui Ghermănuţă. HOGAŞ, DR. I, 255. Sub valuri reci, după amiaza toată Am stat vîrîţi prin gropi şi prin tranşee Ca şoarecii. CAMIL PETRESCU, V. 115. Omul era vîrît într-un covru de paie. sadoveanu, O. XIII, 208. Oamenii din echipaj, vîrîţi cu toţii sub punte,... îşi pregăteau prinzul. TUDORAN, P. 11. Cîn să intre turcu pă uşă, vede un şarpe mare vîrît pă gura fetii, graiul, I, 239. 0 E x p r . Yîrît pînă în gît în ... = absorbit cu totul de ..., copleşit de ... Cît despre ceilalţi intelectuali, vreau să zic titraţi, sînt de o platitudine lnspaimîntătoare. Mai toţi superficiali, vîrîţi pînă-n gît în specialitatea lor. CĂLINESCU, B. I. 314. loanide, vîrît pina în gît în treburile lui, nu făcea distincţie între oamenii de pe stradă, id. ib. 472. ♦ F i g . (învechit, rar) Care este cîştigat, dobîndit pe ascuns. Cu totul uitîndu-şi de dragostea cea vechie, car ea însuşi cu ţiţa mîne-sa o supse, cătră cei de casă, se dezbrăcă de acea împreună cu dînsa născută iubire cătră părinţi şi cătră rude, pentru ca să urmeze o dragoste streină carea iaste dragoste vîrîtă. maior, în.ŞAi, 810. - PL: vîrîţi, -te. - V. vîrî. VÎRÎT OR, -OARE adj., s. f. 1. Adj. (învechit, rar) Care (se) vîră; băgător. Cf. arhiva, i, 197. 2. S. f. (Iht.; regional) Zvîrlugă (I 1) (Cobitis taenia taenia) (Jupîneşti - Curtea de Argeş). Cf. BĂCESCU, p. 57,175, SFCin, 183. - Pl.: vîritori, -oare. - Vîrî + suf. -tor. VÎRJĂ s. f. v. vîrşă1. VÎRJITOÂRE s. f. v. vrăjitor. VÎRIOĂCĂ s. f. v. hîrzob. VÎRJOÂGĂ s. f. v. hîrzob. VÎRJOG sub st. v. hîrzob. VÎRJOL adv. (Prin Mold.; în expr.) A umbla vîrjol = a umbla peste tot, încoace şi încolo, pentru a obţine ceva. Cf. dah15 884, şez. v, 101. - Accentul necunoscut. - Etimologia necunoscută. Cf. v î η z o 11. VÎRJOLÎE s. f. v. vijelie1. VÎRLAN, -Ä s m., adj. I. S. m. 1. (Munt. şi prin Mold.) Numele a două specii de peşti mărunţi: a) tipar1 (1 a) (Misgumus fossilis). Cf. ddrf, conv. lit. χχπι, 346, damé, τ. 127, id. t.2, 67, tdrg, resmeriţă, d., băcescu, p. 57, 164, 180, fauna r. p. r. xni, 512; b) molan1 (2) (Noemacheilus barbatulus barbatulus). Cf. ANTiPA, f. i. 198, id. p. 793, tdrg, atila, p. 199, ŞĂINEANU, D. U., CADE, BUL. FIL. I, 155, SCRIBAN, D., CIORANESCU, D. ET. 7 735, DSR. Cf. BARONZI, L. 94. La munte sînt, mai ales în gîrle, păstrăvi, mrene şi vîrlani. ap. TDRG, cf. h III 309, IV 85, vii 133, ix 363, 405, xiv 151. 2. (Iht.; în dicţionarele din trecut) Anghilă (Anguilla anguilla). Cf. polizu, pontbriant, d., cihac, π, 382, LM, GHEŢIE, R. M., ENC. ROM. Π, 670, BARCIANU, ALEXI, W. 3. (Iht.; învechit, rar) Porcuşor (2) (Gobio gobio obtusirostris). Cf. COSTINESCU. ILS. m. sg. (Regional) Unul dintre numele dracului. Cf. CANDREA, F. 115, ŞEZ. IV, 179. III. Adj., s. m. 1. Adj. (Olt şi prin Munt.; şi substantivat, m.) (Om sau animal) viguros, în putere, iute în mişcări, vioi, sprinten. Cf. lexic reg. 32, 39. Copil vîrlan. UDRESCU, GL. Am doi junei vîrlani, ar cu ei id. ib. 2. S. m. (Regional) Om (tînăr) înalt, voinic şi cam prost (Mînăstireni - Botoşani). Cf. i. CR. in, 188. Măi, ce horn de vîrlan. ib. - Pl.: vîrlani, -e. - Şi: (învechit, rar) vărlân s. m. CIHAC, ii, 382. - Etimologia necunoscută. Cf. v î r 1 a v . 4587 VIRLANIC - 864 - VÎRLUGĂ VIRLANIC s. η. ν. vîlnic. VÎRLĂR s. m. (Iht.; Munt.) Ţipar1 (1 a) (.Misgumus fossilis). Cf. antipa, p. 793, băcescu, p. 164, H ix 170, alr 1 1 745/932, 954, alr sn ni h 738/928, alrm sn ii h 552/928. - Pl.: vîrlari. - De la vîrlan, cu schimbare de suf. VÎRLAV, -Ă adj. 1. (Munt.; despre oameni şi animale) Care este viguros, în putere, iute în mişcări, vioi, sprinten; (despre oameni) îndemînatic; vrednic. Cf. DR. IV, 812. Dobriţa - cît a fost tînără - a fost tare vîrlavă şi gospodină. IOVESCU, Ν. 95. Vîrluga e tare vîrlavă. BĂCESCU, p. 175, cf. 179, dl, dm, dex. Plecai luni la secerat Cu şeapte fete din sat... Şi c-o babă bătrîniţă Să gătească mîncăriţă La ale seceratoare, Vîrlave la lucru mare. şez. VII, 22, cf. I. CR. XI, 126, TOMESCU, GL. Ce fată vîrlavă, nu-i sta mîinile cît e ziulica! UDRESCU, GL. Vîrlav copil, într-o clipă s-a dus şi-a venit! id. ib. 2. (Prin nord-estul Olt.; despre oameni şi animale) Durduliu, dolofan. Cf. cade, cioranescu, d. et. 7 735. Copil vîrlav. dsr, cf. ciauşanu, v. 208, mat. dialect, i, 238. - Pl.: vîrlavU -e. - Etimologia necunoscută. Cf. v î r 1 a n . VIRLĂ s. f. 1. (Iht.; prin Munt.) Zvîrlugă (I 1) (Cobitis taenia taenia). Cf. antipa, p. 793, băcescu, p. 175, HIX 215. 2. (Olt.) Ştiucă mică. Cf. antipa, ρ. 793, H v 274, lexic reg. 39. - PL: vîrle. - Şi: vorlă s. f. H v 274. - Etimologia necunoscută. Cf. v î r 1 u g ă . VÎRLĂIOR, -OARĂ adj. (Prin Olt. şi prin Munt.) Diminutiv al lui vîrlan (III 1). Cf. udrescu, gl., lexic reg. 39. - PL: vîrlăiori, -oare. - Vîrlan + suf. -ior. VÎRLĂU s. m. (Iht.; prin nordul Munt.) Molan1 (2) CNoemacheilus barbatulus barbatulus). Cf. antipa, P. 793. - PL: vîrlăi. - De la vîrlan, cu schimbare de suf. VÎRLĂVÎE s. f. (Regional) însuşirea de a fi vîrlav (1) (Cepari - Curtea de Argeş). Cf. udrescu, gl. N-ai văzut vîrlăvie ca la el id. ib. - Vîrlav + suf. -ie. VIRLĂVIOR, -OARĂ adj. (într-o poezie populară) Diminutiv al lui v î r 1 a v (1). Cf. udrescu, gl. Puişor de văduvioară, Tînără şi vîrlăvioară. id. ib. - PL: vîrlăviori, -oare. - Vîrlav + suf. -ior. VÎRLIG vb. 1 v. bîrliga. VÎRLIGÂT, -Ă adj. v. bîrligat. VÎRLIGOÂNŢĂ s. f. (Iht.; prin Transilv.) 1. Zvîrlugă (I 1) (Cobitis taenia taenia). Cf. TDRG 1 753, cade, CIORANESCU, D. ΕΤ. 7 735, DSR, VICIU, GL. 2. Cîră (Cobitis aurata balcanica). Cf. BĂCESCU, p. 57,86, cl 1986, 29. - PL: vîrligoanţe. - Etimologia necunoscută. Cf. v î r 1 u g ă. VÎRLIGOS, -OÂSĂ adj. (Prin Olt.; despre oameni) Robust, voinic, viguros. Cf. arh. olt. vi, 108. - PL: vîrligoşi, -oase. - Etimologia necunoscută. Cf. v î r 1 a n. VÎRLKJGĂ s. f. v. vîrlugă. VÎRLÔG s. n. v. voloc1. VÎRLOGÂN, -Ă adj. (Prin vestul Olt.; despre oameni, mai ales despre tineri) Care este viguros, în putere. Cf. dr. iv, 812, cade, cioranescu, d. et. 7 735. Cît vîrlogan s-a făcut băiatul popii BOCEANU, GL. - PL: vîrlogani, -e. - Etimologia necunoscută. Cf. vîrlan, vîrli g o s. VÎRLÙCA s. f. v. vîrlugă. VÎRLÙGA s. f. 1. Numele mai multor specii de peşti: a) (popular; şi în sintagmele vîrlugă de nisip, antipa, P. 793, vîrlugă pestriţă, alr l 1 746/5) zvîrlugă (I 1) (Cobitis taenia taenia). Cf. cihac, π, 382. Pre valea îlişava să află 6 soiuri de peşti: mrene sau brene, clieni şi porconi, carii au corpul acoperit cu solzi, apoi vîrlugi (ca ţiparii, dar mai mici şi scurţi), muşcătoare... şi, în fine, un soi de păstrăvi cu oase tari. LIUBA - IANA, M. 129. Vîrluga, zisă şi zvîrlugă şi nisipăriţa, are urechi înţepătoare şi e vărgată lungiş. DAMÉ, τ. 127, cf. id. τ2, 60, 67, antipa, F. I. 199, id. P. 793, tdrg. Zvîrlugă, vîrluga sau cîra în Moldova; fiţa sau cuţitoaia în Muntenia; nisipariţa în Oltenia; unghiţa... în Ardeal — e... acelaş peşte, atila, P. 246, cf. resmeriţă, d., ŞĂINEANU, D. U., CADE, IORDAN, STIL. 215, SCRIBAN, D., băcescu, p. 57, 175, scl 1955, 249, dl, dm, CIORANESCU, D. ΕΤ. 7 735, DEX, FORM. CUV. Π, 216, 217, dsr, viciu, gl. 88, alr 11 746/5, 77, 136, 790, 896, 900, alr π 6 239/76, 105, alr sn iii h 738/899, alrm sn ii h 552/899. (Ca termen de comparaţie, cu aluzie la rapiditatea în mişcări, vioiciunea, agerimea animalului) Copilul s-a smucit dintre degetele popii ca o vîrlugă şi a scăpat în fundul cristelniţei. CARAGIALE, O. I, 130. Pînă un copil să sugă, Se azvîrle ca vîrlugă Şi rîşneşte tot în fugă. alecsandri, P. P. 353; b) (prin Transilv.) cîră ('Cobitis aurata balcanica). Cf. băcescu, p. 86, CL 1986, 29; c) (prin sud-vestul Transilv.; şi în sintagma vîrlugă neagră, BĂCESCU, Ρ. 40, 58, 131, cl 1986, 27) molan1 (2) (Noemacheilus barbatulus barbatulus). Cf. BĂCESCU, p. 58, 131, fauna r. p. r. xm, 505. Cf. i. golescu, c., ISER, PETRI, V., RĂDULESCU-CODIN, î. 365. 0 (Prin 4604 VÎRN - 865 - VÎRSTA Transilv.) Vîrïuga cîrneascâ — nisipariţă (3 a) (Cobitis caspia romanica). Cf. BĂCESCU, P. 40,. 58, 131. 2. (Iht.; învechit) Roşioară, v. roşior (II 4 a) (Scardinius erythrophthalmus erythrophthalmus). Cf. BARCIANU, V., CONV. LIT. XXIII, 346, BARCIANU, ALEXI, W. 3. (Iht.; învechit) Babuşcă (Rutilus ruîilus). Cf. poen. — AAR. — HILL, V. I, 740/40, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, CONV. LIT. xxni, 346. 4. (Iht.; învechit) Porcuşor (2) (Gobio gobio obtusirostris). Cf. poen. - A ar. - HILL, v. i, 7612/27, PONTBRIANT, D., BARCIANU, V., LM, DDRF, JAHRESBER. vm, 198, alexi, w. 5. (Iht.; învechit, rar) Zglăvoacă, v. z g 1 ă v o c (Ia) (Cottus gobio gobio). Cf. valian, v. - Pl.: vîrlugi. - Şi: (învechit) vărMgă (petri, v., cihac, ii, 382, BARCIANU, alexi, w.), (regional) vîrliùgâ (băcescu, P. 57, 86, 175, alr i 1 746/77, alr ii 6 239/76), bîrMgă (fauna r.p.r. xin, 505), (învechit, rar) vîrlùcà (i. golescu, c.) s. f. - Etimologia necunoscută. Cf. v î r 1 a n . VÎRN s. n. v. vîrf. VIRPĂL s. n. (Prin sud-vestul Ban.) Lucru, treabă, muncă (3). Azi am avut mult vîrpăî. Corn din oraviţa v. ♦ (Prin lărgirea sensului) Trudă, chin, efort. Am avut mult vîrpăl cu lucrul ista. Corn. din oraviţa v. - PL:? - Derivat regresiv de la vîrpăli. VÎRPĂLI vb. IV. Re f 1. 1. (Prin Ban., Transilv. şi Bucov.) A se răsuci în pat de pe o parte pe alta (din cauza insomniei). Cf. lb, lm, frîncu - candrea, m. 107. ♦ F i g. A se purta bine cu cineva pentru a obţine un avantaj, un profit. Vîrpăleşte-te cum se cade pe lîngă el şi ţi-a da şi ţie. Com din vicovu de jos - Rădăuţi. 2. (Prin Bucov.) A face ceva în grabă. Com. din straja - rădăuţi. - Prez. ind.: vîrpălesc. - Şi: vărpăli (com. din vicovu de jos - rădăuţi), verpeli (lb, lm, com. beniuc) vb. IV. - Din germ. wirbeln „aînvîrti, a face vîrtej, agitaţie”, ser. vrpoljiti se. VIRPĂLIT, -Ă adj. (Regional; despre oameni) Care umblă de colo pînă colo, fără scop; p . e x t. ciudat, sucit (Zgribeşti-Lugoj). Cam vărpălită fată. L. COSTIN, gr. băn. n, 207. - PL: vîrpăliţi, -te. - Şi: vărpălit, -ă adj. - V. vîrpăli. VÎRSÂC subst. (Regional) Crîsnic (de prins peşte) (Ineu - Arad). Cf. alr ii/64. - Pl.: ? - Vîrşă1 + suf. -ac. VÎRSÂT s. n. = vărsat1. III 2. (Bot.; regional; şi în sintagmele vîr satul pămîntului, borza, d. 55, 302, vîrsatul trifoiului, id. ib.) gălbează (Cuscuta trifolii). id. ib. VÎRSLÂR s. m. v. vîslar. VÎRSLÂŞ s. m. v. vîslaş. VIRSLĂ s. f. v. vîslă1. VÎRSLÎ vb. IV v. vîsli. VÎRSLIŞOARĂ s. f. v. vîslişoară. VIRSNEC, -Ă adj. v. vîrstnic. VIRSNIC, -Ă adj. v. vîrstnic. VÎRSNICIE s. f. v. vîrstnicie. VÎRST vb. I. Tranz. 1. (învechit) A intercala (într-o anumită ordine). Feaceră pre poale-i rrodii de mătase galbină, mohorîtă, roşie şi de mătase albă răsucită. Clopoţei încă feaceră den curat aur şi-i vîrstară (şi au pus clopoţeii printre canafi B 1938) între rrode. PO 312/26, cf. DHLR ii, 357. 2. (învechit şi regional) A face să alterneze, sa se deosebească, să se diferenţieze. Ol nestătătoare şi niceodată încredinţate lucrurile a lumii, cum vîrsteadză toate şi turbură şi face lucruri împrotivă! M. COSTIN, O. 98. Nime lucruri pre voie de tot să nu crează, Nime grele nădejde de tot să nu piarză, Că Dumnezeu a vîrstat toate cu sorocul, Au poruncit la un loc să nu stea norocul, id. ib. 322, Hameleonul... precum piielea, aşe gîndurile şi mintea îşi vîrsta şi-şi schimba. CANTEMIR, L I. îl, 21. Recoltele de cereale sînt pline de buruiene din cauză că cultivatorii... nu caută să vrîsteze plantele. i. IONESCU, p. 321. înjghebase cu fetele jocuri „de societate ”, pe care le vrîsta, din cînd în cînd, cu cîte-o boscărie cu o batistă, hogaş, dr. i, 185, cf. da Iij, 878, DLRV. 0 Intranz. Nu avem în această plasă decît numai grîul şi porumbul. Aceste grîne vrîstează (alternă) pe acelaşi pămînt. I. IONESCU, M. 338. ♦ Refl. (învechit; despre oameni; în forma vrîsta) A se situa pe poziţii diferenţiate, a avea puncte de vedere diferite, lată istoricii ce zic de dînşii şi gheografii voi arăta, măcar că şi ei între dînşii în zise să vrîstează. SPĂTARUL MELESCU, LET.2 I, 97, cf. DDRF, TDRG, CADE. 3. (Popular) A face să fie străbătut de dîre, de fîşii de altă culoare decît cea a fondului; a împodobi cu dungi. Cf. ANON. CAR. Penele lor pe spate şi pe aripi roşii, iar pe pîntece şi pe subt aripi galbini, şi pe la grumazi vîr staţi în trii vîrste cu pene galbine şi roşii (a. 1770). arhiva r. i, 344/13, cf. lb, iser, cihac, ii, 465, lm. Guşa şi partea interioară a grumazului [sînt] galbene şi vrîstate cu liniuţe negre, marian, o. I, 90, cf. ddrf. Dungi de lumină obosite vrîstează, ici, colo, întunerecul. Ν. REV. R. II, 95, Cf. BARCIANU, ALEXI, W., cf. TDRG. Bogdănăşiţele au început a-şi vrîsta (învîrsta) deocamdată şervetele de cînepă şi de in cu bumbac. PAMFILE, I. C. 199. Aveam toate trebuincioasele de drum aşezate în o boccea...; la picioare opinci de piele roşie, legate cu sfori negre de lină de capră, care ne înfăşurau în spirală pulpa pînă la genunchi peste un colţun negru de lină vrîstat cu roş. HOGAŞ, DR. I, 1. Plocăzile şi lăvicerile erau „vrîstati” cu alb, negru, galben, verde şi albastru. DIACONU, VR. LXIX, cf. CADE. Gura i se 4619 VÎRSTARE - 866 - vîrstA1 strîmbase în colţul drept, iar limba, crîmpoţită între dinţi, era vrîsţată cu dunguliţe alburii, rebreanu, i. 320. Pete albe însemnau pe pămîntul gras de la marginea Amarei numai trupurile ţăranilor morţi reci sau agonizaţi căci cei loviţi mai uşor goneau sau se tîrau printre ceilalţi fugari, vristînd calea cu dîre de sînge. id. R. Π, 258. Are pe marginea din afară a aripelor nişte pene mai mărunte, vristate des cu negru, albastru de in şi alb. SIMIONESCU, F. R. 133. Coamele lungi arcuate, sunt vristate cu negru şi galben, id. ib. 298, cf. 323, DA nl5 878. Fata se arătă sprintenă, cu cămaşă albă şi catrinţă neagră vrîstată roş. SADOVEANU, O. X, 521, cf. SCRIBAN, D. Ana se întoarse într-o hlamidă episcopală, de culoare ametist, vîrstată cu aur, nou-nouţă. VINEA, L. II, 50, cf. DL, CIORANESCU, D. ET. 9 298, DSR, DREY, DLRV. 0 R e f 1 . Pe laturile drumului, pămîntul se vrista de sămănături; paseri guralive se plimbau uşurele pe deasupra. SADOVEANU, o. i, 270. 4. (Regional) A împleti (din flori). Ea se roagă mărului... Să-şi aplece vîrvurile... Să-şi rupă nişte mlădiţă, Să-mi vîrste o cununiţă. VICIU, COL. 131. - Prez. ind.: (popular) vîrstez şi (regional) vîrst. - Şi: (popular) vrîstâ vb. I. - V. vîr stă2. Cf. ser. v r s t a t i. VÎRSTÂRE s. f. (învechit, rar) Cearşaf cu vîrste2 (11). (Atribuind calitatea ca un adjectiv) 4 prostiri vîrstări (a. 1735). iorga, s. D. vu, 195. - Pl.: vîrstări. - Cf. vîrsta,vîrstă2. YÎRSTÂT, -Ă adj. (Atestat pentru prima data într-un toponim, în 1491, cf. mihăilă, d. 177) 1. (învechit; la pl.) Aşezaţi unii printre alţii, situaţi în locuri dispuse alternativ. Racoţii... singur în capul mesăi, den-a-direapta Ştefan Vodă, den-a-stînga Constantin Vodă. Boierii lui cu boierii amînduror ţărilor vîrstaţi; în fruntea tuturora Chimini lanăş hatmanul lui. M. COSTIN, O. 173. Aceasta s-a urmat astfel şi în celelalte plăşi ale judeţului pre unde erau clacaşii vîrstaţi cu moşnenii, i. IONESCU, M. 160. 2. (Popular) Dungat, vărgat; p . ext. bălţat, pestriţ. Luară derept acea veşmîntul Iu Iosif şi în sîngele unui ied giungheat tăvăliră şi treme as eră acel veşmînt pestriţ şi vrîstat şi-l duseră tătîni-său. PO 130/7. Aceştiia avea la cap coifuri vîrs[t]ate şi paveţă găonoasă, cu mănunchile mari. HERODOT2, 361, cf. LB, ISER, CIHAC, Π, 465, LM. Cămeşa-i era groasă, dar curată şi catrinţa-i cafenie vîrstată, la o parte ridicată în brîu. CONTEMPORANUL, iv, 390. 2 feţe de masă bune, vristate. sevastos, N. 46, cf. ddrf, barcianu, alexi, w. Spatele-i largi a-nvălit cu-o piele vîrstată de pardos. MURNU, I. 198, cf. tdrg 1753, dhlr ii, 357, resmeriţă, d., şăineanu, d. u., cade, da Hi, SIS. Pe o scoarţă vrîstată, jos, pe duşumea, dormea încovrigat Patrocle. SADOVEANU, O. VII, 522. Călărea pe-un murg mărunt bucovinean împodobit, de-a dreptul pe păr, c-un lăvicer vrîstat, strîns c-o chingă de funie. id. ib. X, 8, cf. SCRIBAN, D., DL, dsr, alr 11 489/9, 61, 94,266,280, 343, 348, 387, 403, 440, 445, 470, 516, 522, 571, 658, 665. 0 Zile vîrstate = zile de post care alternează cu zile de frupt. Cf. da iih 878, scriban, d. Şi ţi-am spus, măicuţă foarte, Să ţii posturile toate Să scap de străinătate. Şi~ai ţinut zile vristate Şi m-ai dat pe alte sate. marian, nu 46. 0 Săptămîna vîrstată (şi substantivat, f.) = săptămîna dinaintea celei albe, din postul Paştelui, în care zile de post alternează cu zile de frupt. Cf. marian, s. r. i, 115^ tdrg 1754, resmeriţă, d., cade, da nb 878, şez. vm, 160, ALR D/Ι MN 105, 2 781/365, ib. 2 782/219, 405, 43l’ 455, 478, 514, 520, 551, 646, alrm ii/i h 252. ♦ (Rar· despre păr1; în forma vrîstat) înspicat. Mersul îi e... dîrz, puţin cam clătinat, statura zveltă şi părul gros şi mai puţin vrîstat cu alb. călinescu, B. i. 243. ♦ (Adverbial; astăzi rar) Alternativ. într-o zi are să facă feredeul şi într-alte să se ungă cu măduva, adecă vrîstat. DRĂGHICI, D. 79/5. Se mănîncă vîr stat post şi came. SCRIBAN, D. - Pl.: vîrstaţi, -te. - Şi: (popular) vrîstât, -ă, (regional) vîstrât, -ă (alrπ/imn 105, 2 871/102) adj. - V. vîrsta. VIRSTĂ1 s. f. L 1. Timpul scurs de la naşterea unei fiinţe pînă la un anumit moment din viaţa ei; numărul de ani (de luni, de zile) prin care se exprimă acest timp; etate (1), (învechit şi regional) timp (I 1), (învechit) crescut. Veniţi fraţilor, veniţi părinţilor, şi de toată vîrsta, mici şi mari, tinerii şi bătrinii, feciorii şi featele, de ascultaţi toţi cărei vor să priimească şi să ia sflnta cuminecătură. CORESI, EV. 109, cf. 509. Muri ... Iosif cînd ară fi în vîr stă de o sută şi dzeace ani. PO 179/20. Luă pri-însul în pustie şi-l hrăni acolo pînă crescu şi pînă sosi de vrîstă de 30 de ai. varlaam, C. 411. Oştile toate au dat pre mîna lui Hotchevici hatmanului de Litfa, ... atunce de vîrsta sa, ca de 80 de ani M. COSTIN, O. 77. Deaca sosi la vîrstă de 40 de ai, ucisă pre un eghiptean. dosoftei, v. s. septembrie 6714. Părintele nostru Martinian... s-au apucat de călugărie de 18 ai a vrîstei. id. ib. februarie 66720. împărăţit-au ani 19 şi luni 6; fost-au de 61 ai de vîrstă. N. COSTIN, L. 146. Că vîrsta mai de gios puţină trecere are la poroncă, iară mai în mare vîrstă puţină tărie la certare, id. C. 514, cf. 503. Valentinian, împăratul Apusului, ... fu ucis de Anichie Maxim... în al treizecele an a împărăţiii lui, şi a vîrstii în 36 de ani cantemir, HR. 290. Un om cînd la vîrsta a 80 de ani agiunge, oricine îl vede îl fericeşte, id. O. C. I, 183, cf. 187. Ulpie Traian... să trăgea de neam spaniol, începînd împărăţiia, de vîrstă fiind de ani 42. C. CANTACUZINO, CM I, 13. Cînd au şezut Constandin Vodă domn, ... vîrsta lui au fost de ani 34. R. POPESCU, CM I, 220. Au găsit pă un fecior dă boiariu ţarigrădean, ...de mică vîrstă crescut în casă. R. GRECEANU, CM II, 162 .Au scos mulţime multă de robi de tot felul de vîrstă, bărbaţi, fămei, copii. ANON. BRÎNCOV., CM Π, 352, cf ANON. CAR. Cu înţelepciunea să păstorească pre oameni, dînd învăţătură fieştecăruia după vîrsta şi rînduiala lui antim, o. 136, cf. 141, 220. Să ştii, Cato, că sînt cu vîrsta de 76 de ani MUŞTE, let. 2 m, 16. Au fete slujnice de vrîstă pînă la 30 ani (a. 1741). URICARIUL, iv, 404/18. Cînd ajunse la vîrstă de doaozeci de ani i să întîmplă de să scăpătă. MINEIUL (1776), 179v2/20, Am hotărît a nu mai călători..., pentru că eram oareşcum trecut la vîrstă. HALIMA (1783), 65r/37. Nevîrstniciia să înţelege ... la feciori pînă la vîrstă de ani patrusprezece, iar la fata 4622 VÎRSTĂ’ - 867 - VÎRSTĂ1 ÎM la doisprezece ani. PRAV. cond. (1780), 102. Ş-au săvtrşit doaozeci şi cinci de ani ai vîrstii lui ib. 134. încânte de 28 de ani nu trebuie de a să da slobozenie a călători în tarile din afară, iar după ce au atins această vîrstă nu trebuie să să oprească, instrucţii, 4/25. Oamenii cei tîneri... înainte de anul a doaozăcilea al vîrstei sale... din slobodă voie vin înapoi, ib. 12/24. Dacă el va tăcea după vîrstă de 25 ani, se adevereşte vînzarea (a. 1793). uricariul, XVI, 326. Λ trebuit se facă pace cu Andrei, logodindu-şi şi fata, pre Sofia, după Salomon, fiiul lui Andrei, carele era numai de cinci ani în vîrstă. şincai, O. I, 314. Au dat mai nainte ... ocîrmuirea ţerei prinţului Sigismund carele îmbla în 18 ani ai vîrstei sale. id. ib. n, 321, cf. 46, klein, d. 453. Noi cu tot chipul de sălinţă am pus spre aceasta, adunînd pre bătrînii tîrgului Cîmpulung-Moldovinesc, care sînt de vîrstă mai bătnni şi persoane mai cinstite (a. 1800). ştefanelli, D. c. 282. Aşa şi eu nevrednicul pînă la vîrstă de treizeci şi opt de ani, acoperit fiind de întunerecul necunoştinţii..., am început a striga împreună cu David, şi am zis: „Lumina-vei întunerecul mieu, Doamne ” (a. 1803). bv ii, 446. Nu se poate crede om de vîrstă aşa vechie să fi putut purta războiul. MAIOR, IST. 89/26. Ca tot îns la cortul lui să vie, Din cei ce-s dă vîrstă mai bătrînă. BUDAI-DELEANU, Ţ. 103, cf. id. lex. Sfântul mucenic Varlaam era din Antiohia ... bătrin cu vîrstă (a. 1809). GCR II, 204/11. Vîrstă boilor să fie dă la 4 ani şi pînă la 7, învăţaţi la jug, buni, sănătoşi (a. 1809). DOC. ec. 78. In al doaozeci şi opt de ani ai etatei (vîrstei) lor; în toate părţile iscusiţi au ieşit. ţichindeal, A. M. 53/9. împărţim obrazele:... după vîrstă şi după minte, în vîrsneci, nevîrsneci, răsipitori şi fără minte. CARAGEA, L. 1/8. Vîrsneci să să socotească atît bărbaţii, cît şi fămeile, de la doaozeci şi cinci de ani a vîrstii lor. id. ib. 2/7. Greşind copiii... şi fiind vrednici de pedeapsă, să li să dea pedeapsa după vîrstă şi greşala [lor] (a. 1817). IORGA, s. D. xn, 207. Numa de abia intrasă în vîrstă de 15 ani. beldiman, n. p. I, 5/13. Apoi din cenuşa aceea zămislindu-să, să face iaraş cum au fost şi cu vîrstă înnoită (a. 1826). GCR n, 254/23. înălţat fiind losif la treapta cea mai înaltă a cinstei şi a mărirei, au stăpînit preste tot Eghiptul şi s-au însurat întru al 30-lea an al vîrstei sale. TEODOROVICI, I. 99/4. Cu 'cinci zile mai nainte... află moartea a unuia din fiii lui, în vîrstă de 14 ani. golescu, s. 299, cf. drlu n, 574, LB. După sporirea vîrstei să mai micşorează lucrul înţeleptului. POTECA, F. 155/24. Tînărul Fenelon..., cînd fu în vîrstă de 19 ani, propoveduia c-o mare desăvîrşire. PLEŞOIANU, T. I, 2/6, cf. HELIADE, O. Π, 343, I. GOLESCU, C. Zbîrciturile pă obraz îţi arată vîrstă ta. id., ap. zanne, P- viii, 171. Scîrbind lumea şi viaţa, lipsit fără de veste la vîrstă de 60 de ani de tot cel ce putea să-l mai mingîie, s-a pogorît de viu în mormîntul prietenilor săi. MARCOVICI, c. 4/7. Tînărul Robinson sporea cu vîrstă, fără a să şti cu ce meserie are să se deprindă. DRĂGHICI, R· 4/21. El fiind acum în vîrstă ca de şeptesprezece ani, nimic alt nu ştia, nici lucra, decît... silea pe părinţii lui ca să-l lase să călătorească, id. ib. 5/8. îndată ... am ajuns în vîrste de 7 ani. GORJAN, H. IV, 40/24. Pambeiu ..., m al 23-le an al vrîstei, în expediţia asupra cursarilor, căpătă titlu de împărat, adecă general. SÄULESCU, HR. i, 59/23, cf. albineţ, m. 22/12, valian, v., poen. - aar. -HILL, v. I, 242/30. O mulţime de pilde de vîrste înalte aflăm între călugări şi eremiţi. VASICI, M. I, 98/16. Eforia ... a văzut că dintre copiii sărmani să pot da pe la meşteşuguri pînă la un număr de doăzeci parte bărbătească şi pînă la alţi doăzeci parte femiiască, aflîndu-să veniţi în vîrstă pînă la opt şi cîte zece ani (a. 1841). DOC. EC. 744. Sigismund, în vîrstă de 22 de ani, liber de orice tutelă, începu a-şi dezveli caracterul său. bălcescu, M. v. 40, cf. 32, 194. Fetele, agiungînd la vîrstă de 12 seau 14 ani, încep a-şi veni la fire. CORNEA, E. I, 24/18, cf. ISER. Pitarul Portărescu ... n-au fost priimit stăpînirii de hotamic, fiind nevîrsnic (om peste 40 de ani ai vîrstei) (a. 1851). IORGA, S. D. xvi, 36. Sămnele prin care se cunoaşte vrîsta la vite albe sînt dinţii, litinschi, M. 119/12. Pe coarne se cunoaşte vîrstă. id. ib. 120/1. O răceală pătrunzătoare ... i~au prilejit o inflamaţie serioasă, din care i s-au tîmplat şi moartea ...în vîrstă de 24 ani şi 6 luni. RUSSO, S. 152. Care tînăr, cînd intră în lume la vrîsta de doăzeci de ani, nu se socoate a fi odată slava concetăţenilor săi, mîndria părinţilor săi şi a iubitei sale? KOGĂLNICEANU, O. I, 54. Toată populaţia ţerii, afară de laşi, unde sînt iaşeni, ... cuprinde peste un milion şi o sută de mii de trupuri - nu zic suflete - de toată vrîsta, de toată starea şi de toată mîna. id. ib. 67. în vrîstă de treizeci şi cinci ani, aşteaptă şi doreşte moartea ca o fericire. NEGRUZZI, S. I, 54. Cu cît... înaintez în vîrstă, cu atît mă pătrund de încredinţarea că viaţa omului de ţară este cea mai fericită, id. ib. 296, cf. polizu. [Găinile de clocit] trebuie ... să fie nici din cele de vîrstă de un an, nici din cele de vîrstă de zece ani. penescu, m. 72/25. Iscălituri de oameni de toată vîrstă cu sutele şi cu miile mărturisesc prin poşte şi prin telegraf aceste fericiri GHICA, s. 141. Dacă nu după zile, ci după suferinţe Ni s-ar socoti vîrstă, ştii, mare Dumnezeu, - Pentru care ani, veacuri, şi lume şi fiinţe Nu sînt nimic - ştii singur cîţi ani aş avea eu! alexandrescu, o. i, 154. Apoi de la vîrstă de şase ani l-a pus să înveţe carte mai dehai decît un cuconaş, cu dascal care venea acasă. SION, p. 59. A doua zi pe la revărsatul ziorilor, curtea caselor boiereşti era plină de săteni de toată vîrstă. FELIMON, O. I, 161, cf. PETRI, V. De-abia ajunsesem la vîrstă de 9 ani şi nenorocirea îşi înfipse căngile în mine. ALECSANDRI, O. p. 14, cf. COSTINESCU, cihac, li, 465, lm. Voltaire este de 6 ani cînd se sfirşeşte secolul al 17 [-lea], şi în această vîrstă el de-abia ar fi putut scrie un tractat ca acela al d-lui Ureche. MAIORESCU, CR. Π, 22. La vîrstă de trei ani m-au pus părinţii la învăţătura limbei helenice. LĂCUSTEANU, A. 31, cf. 18. Lût vîrstă de 7 ani începu să înveţe carte grecească ... de la un arhimandrit grec. COLUMNA, vil, 61. Stau adunaţi într-o seară trei oameni Unul de vîrstă mezie, purtînd îmbrăcăminte ungureşti, are un obraz pe care se citeşte o prostatică rîvnire la mărimi. ODOBESCU, S. I, 100. Slujind cu credinţă ba la unul, ba la altul, pînă la vîrstă de treizeci şi mai bine de ani, ş-a sclipuit puţine parale. CREANGA, O. 55. Trăsnea era înaintat în vîrstă, bucher de frunte şi tîmp în felul său. id. ib. 228. Fiind înaintat în vrîstă ... vă rog respectos a mi se acorda mie postul de avocatu statului. CARAGIALE, O. I, 188. Ce-i lipseşte acestei fiinţe aşa de 4622 VÎRSTĂ1 - 868 - VÎRSTĂ1 strălucitoare, ca să fi rămas pînă acuma, la vîrsta de douăzeci şi doi de ani, nemăritată? id. ib. IV, 112, cf. ISPIRESCU, L. 150. D. Moroi, în vîrstă de 42 de ani, a murit din cauza unei ruperi de vînă. DELAVRANCEA, O. I, 55. îşi aduse aminte cum, rămasă orfană de mamă la vîrsta de opt ani, neîngrijită de nimeni, răbda zile-ntregi de foame, vlahuţă, s. A. II, 18, cf. marian, s. r. iii, 215, id. INS. 331, DDRF, BARCIANU. Băiatul care n-are vîrsta de douăzeci şi cinci ani deplini, precum şi fata care n-are vîrsta încă de douăzeci şi unu ani deplini nu se pot căsători fără consimţimîntul tatălui şi al mumei. HAMANGIU, C. C. 44. El muri la monăstirea Cemica ..., fiind în vîrstă de 60 de ani. rev. ist. IX, 277, cf. alexi, w., bianu, D. s., TDRG. Puneau la îndemînă colăcei de toate mărimile, după felul şi vrîstă colindătorilor. AGÂRBICEANU, O. ΧΠ, 196. Vîrsta cea mai mare de peste 100 ani au ajuns-o în intervalul celor din urmă 20 de ani 12 ... răşinăreni. PĂCALĂ, M. R. 99, cf. 291. La vîrsta de zece ani şi şase luni... Fetiţei i s-a întîmplat ceva ... A leşinat. PAPADAT-BENGESCU, O. Π, 217. Numai în privinţa vîrstei ei s-au încins controverse mai îndelungate. REBREANU, I. 98, cf. RESMERIŢĂ, D. Meleghi era în vîrstă de vreo 15 ani. N. A. BOGDAN, C. M. 90. Pînă la vîrsta de 12 ani, a învăţat carte greceşte şi româneşte. RĂDULESCU-CODIN, M. N. 17. Oile sunt singurele animale domestice cari pot trăi pe nălţimi de la 1600 - 1800 m în sus. In munţi, ele nu stau la un loc, şi sînt despărţite după vîrstă şi sex. id. ib. 99. Se păstrează încă inventarul făcut ...la moartea lui Zaharia Nicolau întîmplată în anul 1795, la vîrsta de 74 de ani. GOLOGAN, C. R. 58. [La cal] vîrsta se cunoaşte după dinţi. enc. vet. 140, cf. ŞĂINEANU, D. u.,. MINERVA, CADE. Matei, fiul mai mare, mort în vîrstă de cincizeci de ani, a trăit îndeajuns pentru a-şi rotunji personalitatea. LOVINESCU, s. II, 394. La vîrsta de 12 ani practicase orga şi pianul ..., cunoştea arta compoziţiei, armonia superioară şi contrapunctul. ARH. OLT. XII, 362. Unde era pe atunci, ce făcea, ce gîndea, ce vîrstă avea? GALACTION, A. 180. Erau cincisprezece ani diferenţă de vîrstă între noi. CAMIL PETRESCU, T. i, 253, cf. 179, id. o. m, 186. Cînd oaia e de şapte miei ea are zece ani, prin urmare e destul de bătrînă şi trebuie vîndută. Mai niciodată însă oile nu ajung această vîrstă, căci sînt vîndute dinainte. STOIAN, PĂST. 54. Am patruzeci şi cinci de ani vîrstă, din care treizeci numai în mănăstire. VOICULESCU, P. I, 156, cf. 160. Vodă Ştefan, călcînd atunci în al patruzecilea an al vîrstei, avea obrazul ars proaspăt de vîntul de primăvară. SADOVEANU, O. ΧΙΠ, 30. în tot nordul ţării se fac distincţii precise la primii ani de vîrstă a cailor şi oilor. id. ib. XX, 302. La cal, vîrsta se cunoaşte după dinţii incisivi sau tăietori, cari sunt aşezaţi înainte. ENC. AGR. La vîrsta de aproape optzeci de ani..., se mai lăsau şi bieţii cioareci cîte puţintel în jos. MOROIANU, S. 22, cf. SCRIBAN, D. La vîrsta de douăzeci şi cinci de ani... Paciurea ştia tot ce se putea învăţa de un om cu temperamentul său. OPRESCU, s. 137. Coadă albă nu au decît indivizii mai mari de 4 - 5 ani; pînă la această vîrstă, coada este închisă. BĂCESCU, PĂS. 231. Omul poartă o beretă de marinar şi vîrsta de patruzeci şi unu de ani cu o tinereţe de treizeci. ARGHEZI, S. xm, 45. loanide nu părea să fi înaintat în vîrstă. CĂLINESCU, s. 40. Mai aproape prin vîrstă de Eminescu..., el a fost fără îndoială tovarăşul de joc al acestuia, la Ipoteşti. id. o. XI, 31. La o vîrstă înaintată, aceşti şoimi se deosebesc foarte mult unul de altul. LINŢIA, Ρ. Π, 143, cf. 153. Mai întîi, vîrsta: o diferenţă de cincisprezece ani. vinea, l. ii, 23. îndemnat...să vină de la Berlin pentru a asista la sărbătorirea sa cu prilejul împlinim vîrstei de 60 de ani, Caragiale refuză. CIOCULESCU, C. 69. în înfăţişarea lui numai obrazul ars de soare şi de vînt îl făcea să pară de vîrsta arătată mai sus. TUDORAN, P. 12, cf. DL, DM. Nu arăta vîrsta ce va fi avut-o. BARBU, PRINC. 94. Şerban Cantacuzino ...a fost al doilea logofăt la vîrsta de 25 de ani STOICESCU, s. d. 76, cf. cioranescu, d. et. Cînd Brummer nu vorbea ... părea într-adevăr un om bătrîn ce-şi arată vîrsta reală. ŢOIU, G. 16. Autorul este în vîrstă de 53 de ani. românia literară, 1973, nr. 1, 31/1, cf. M. D. ENC., DEX, DSR, V. BREBAN, D. G. Cînd stătu în vrîstă ca de 18 ani, muri şi fu îngropată la rădăcina unui nuc bătrîn. FURTUNĂ, C. 16, cf. 52, com. din straja - rădăuţi, novacoviciu, c. B. i, 23. Pînă la vîrsta de un an, nu-i bine să tunzi copilul, că n-are noroc. arh. folk. VI, 44. 0 (Prin lărgirea sensului sau figurat) E ştiut azi că dacii erau traci care trecuseră Dunărea două sute de ani înaintea vremei lui Traian şi că statul lor ...nu avea decît vîrsta de douăzeci de decenii, eminescu, o. xiii, 165. Care să fie oare concluziunea ce s-ar putea trage din acest fenomen? Diferinţa de vrîstă a cuvintelor. COLUMNA, vn, 15. „Astrafy ... e unica societate culturală, la noi, care a atins o vîrstă atît de respectabilă. MS. 1975, nr. 2, 17. 0 (Prin metonimie) Toate vîrstele, şi toţi robii şi slobozii, proştii şi voinicii, mai marii şi începătorii, bărbaţii şi muieri, coconi şi bătrîni..., toţi împreună întoarsemu-ne şi netreabnici fum. CORESI, EV. 286. Norodul şi mulţimea, toată nnduiala i să închină cu cucerie şi toată vîrsta îl cinsteşte cu laude. ANTIM, O. 140. Bucuratu-ne-am drept aceea din adîncul sufletelor tot neamul şi toată vrîstă pentru că au mărit Domnul mila lui preste noi (a. 1769). ARHIVA R. i, 219/17. Aducînd toată vrîstă şi luînd stîlpări spre rugăciune. AETHIOPICA, 55724. Au poruncit se omoară fără de milă toate dobitoacele, pruncii şi toată vîrsta. şincai, O. i, 230. Numele unui bun învăţător va zbura cu fală de la un sat la altul. Vîrstele viitoare una dupe alta vor binecuvînta ostenelele lui. brezoianû, î. 99/16. Istoria ... este adevărata povestire şi înfăţoşare a întîmplărilor neamului omenesc; ea este rezultatul vrîstelor şi a experiinţii. KOGĂLNICEANU, O. Π, 386. Nicolae Balotă ... este un admirabil călăuz al tuturor vîrstelor. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 2, 7/1. 0 Preşedinte de vîrstă = preşedinte (1) al unei adunări ales în persoana celui mai în etate dintre membri. Cf. dl, dm, M. D. ENC-, DEX2, v. BREBAN, D. G. 0 Decan de vîrstă = a) titlu dat persoanei care a împlinit numărul cel mai mare de ani sau care are vechimea cea mai mare în funcţie în anumite corpuri constituite (asociaţii, colegii, instituţii parlamentare etc.); b) (prin lărgirea sensului) persoană care a împlinit numărul cel mai mare de ani într-o anumită comunitate. Decanul de vîrstă al locuitorilor egipteni este o femeie, scînteia, 1981, nr. 12 007. OLoc. adj. De aceeaşi vîrstă (cu...) sau de-o vîrstă (cu...), de vîrsta (cuiva), (învechit) într-o vîrstă, 4622 VÎRSTĂ1 - 869 - VÎRSTĂ1 (regional) o vrîstă = care are acelaşi număr de ani (sau de luni, de zile) (cu ...). Morţii den morminte se vor scula, şi într-o vîrstă, pînă la unul, toţi vor fi. coresi, EV_ 35, cf. M ARD ARIE, L. 2452/19. Aveam mare prieteşug cu fiiul împăratului, văru-mieu, fiind tot de o vîrstă. halima (1783), 35v733. Huniad au de o vîrstă au fost cu Sighismundus, au cu trei seau patru ani mai mic. MAIOR, ist. 89/9, cf. KLEIN, D. 328, budai-deleanu, lex. Iară a zece zi vor fi toţi oameni[ i] un chip, adecă într-un chip şi de o vrîstă (a. 1815). GCR n, 218/4. Cu toate celelalte copile şi copii de vîrstă ei umblă jucînd şi cîntînd. CANTEMIR, S. M. 317/4, cf. LB. Robinson ... au văzut pe un tînăr de vîrstă lui. DRĂGHICI, R. 5/25. L-au umplut lacrămile de jale, aducîndu-ş mai vîrtos aminte de vreme ce o petrece înfeliuri de vorbe cu fraţii şi cei de o vîrstă cu dînsul. id. ib. 80/5. Fugea de jocurile şi petrecerile vesele ale altor copii de vîrstă lui. CONV. LIT. Π, 105. Proprietarul avea o consoartă şi o singură fată de o vîrstă cu a mea. LĂCUSTEANU, A. 35. Eu mai am o fată luată de suflet, tot de o vîrstă cu fata mea şi nu e deosebire între dînsele. CREANGĂ, O. 123. Eram în odăiţa de studiu a d-şoarei Ana, fiica stăpînei casei şi prietină intimă a d-şoarei Nina, cam de aceeaş vîrstă. CARAGIALE, O. I, 127. Ionică era de vîrstă mea; amîndoi la un loc am fi împlinit douăzeci de ani. vlahuţa, s. a. II, 157, cf. BARCIANU. Mai era cineva p-acolo ... cam de aceeaşi vîrstă ca mine. delavrancea, H. T. 57. Toată mazilimea tînără, precum şi mulţi dintre boierii de aceeaşi vîrstă, aleargă cu bucurie supt steagurile «rohmiştrilor» şi «horanjilor» regali. IORGA, C. I. n, 66. O bălaie nemţoaică de vîrstă mea urmărea cu ochii o rază de soare. id. P. A. I, 73. Toţi trei erau aproape de aceeaşi vîrstă. AGÂRBICEANU, A. 90. Fata ei întinerise şi zburda de voie bună. Uneori părea că-i iar o fetişcană, de vrîsta Stanei, dar cu mult mai neastîmpărată decît ea. id. o. XII, 385. Bătrînii întind mîna spre sărutare celor mai tineri, iar cei de o vîrstă îşi dau numai mîna. SOVEJA, O. 20. Deşi cam de aceeaşi vîrstă cu dînsul, ar fi putut trece drept fiica lui. M. I. CARAGIALE, o. 136. Profesorul Dr. Omu este un bărbat foarte frumos de 45-46 de ani... Gurău, administratorul sanatoriului... e un bărbat cam de aceeaşi vîrstă. CAMIL PETRESCU, T. ffl, 19. Femeile din sat ... cele de-o vîrstă cu tine sînt dă mult stoarse dă viaţă. id. o. iii, 16. Erau amîndoi oameni cam de-o vîrstă. SADOVEANU, O. X, 105. E un cărturar de vîrstă noastră, id. ib. XX, 14. Abia apucam să ne trecem examenele ..., ca să mergem cîteva rude şi prieteni, camarazi de şcoală cam de aceeaşi vîrstă ..., să petrecem, moroianu, S. 5. loanide ... era de aceeaşi vîrstă cu doamna Valsamaky. CĂLINESCU, B. I. 16. Dacă ar fi trăit, Dorina ar fi fost acum de vîrstă ta. id. s. 92. Doamna loanide era de o vîrstă cu el şi demisionase de la orice veleităţi pasionale, id. ib. 120, cf. DL, dm. Fata era de-o vîrstă cu mine. BĂNULESCU, I. 44. Mă uitam cu invidie la ceilalţi copii de vîrstă mea. ROMÂNIA literară, 1972, nr. 2, 18/3, cf. DEX, dsr. Deşi de aceeaşi vîrstă, s-a detaşat de colegii care urmau cursul lui Nae lonescu la Universitate. ROMÂNIA literară, 1992, nr. 9, 8/3. Om tînăr, de vîrstă mç, Nu-i cu atîta voie rç. Om tînăr d'e tîmpu mùeu, N-o petrecut cît'e eu. ŢIPLEA, P. P. 40, cf. alr i/ii h 190, alr ιι/ι h 154/848, A iii 2, ix 4. (Eliptic) Cîte erau vîrstă cu mine, N-o rămas aşa de ruşine, Ci toate sînt învălite, Cîte cu cinci prunci vestite. birt.fa, l. P. M. Ii, 127. (Fig.) Avem denaintea noastră un monument francez foarte minuţios, aproape de aceeaşi vrîstă cu Nibelungenlied. HASDEU, I. C. I, 100. Ungurescul „sod” este ... de aceeaşi vîrstă şi de aceeaşi origine cu germanul „Schudde”. rfi, 116. Documentele ne arată clar că forma „Rabuca” este cea mai veche şi-i aproape de aceeaşi vîrstă cu „Rebuca drăganu, ROM. 166. Fără vîrstă = care are un număr de ani greu de determinat. Am aflat cum că o fată de împărat fără vîrstă stăpîniia scaunul, halima (1783), 10174, cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Un chip uscăţiv, fără vîrstă, ars de soare, vlahuţa, r. p. 168, cf. tdrg. Femeia la care mă uit... e o cerşetoare, femeie fără vîrstă. ARGHEZI, s. xvm, 70. Fizionomia lui de faun fără vîrstă ... producea o cutremurare femeilor mai intelectualizate. CĂLINESCU, B. I. 37. Domnule, zise atunci o femeie fără vîrstă ..., n-aţi venit cumva să ne naţionalizaţi casa? id. s. 349. Din haraba coborî o ţărancă, fără vîrstă şi fără chip. TUDORAN, P. 199, cf. DM, dex. ♦ P. anal. Timpul scurs de cînd există, de cînd durează, de cînd se menţine ceva; vechime (11). Aceste aşăzăminte sînt încă prunce şi, de au oarecare neajungere a vîrstei lor, trebuie să fim indulgenţi. HELIADE, O. II, 420. Casele erau bătrîne de vîrstă, dar trainice şi tinere-n ziduri. CARAGIALE, o. ΠΙ, 253. între capătul de la picioarele patului şi între soba ce se tupila, înghemuită, în colţul din dreapta al chiliei, o ladă de Braşov, cu zugrăveli albastre, roşii sau verzi, care îşi avea în regulă actul său de vrîstă scris cu boia albă..., în mari ţifre arăbeşti. HOGAŞ, DR. I, 247. In aceste săli vom găsi ceea ce este mai important, atît prin vîrstă obiectelor, cît şi prin măiestria lucrului. OPRESCU, s. 168, cf. dsr. ♦ Număr de ani împliniţi în funcţie de care o persoană poate fi considerată aptă pentru ceva, în funcţie de care se acordă anumite drepturi (civile, politice etc.). Deaca crescu Mihail şi veni în vîrstă, el lipi pre lîngă el nişte hlapi şi smîrzi. MOXA, C. 181. Veni Costantin la vîrstă de bărbat şi dobîndi minte. id. ib. 190, cf. 202. Cela ce va strica fecioria vreunii cucoane tinere, ce nu va fi încă de vrîstă ... ca pre un răpitoriu să-l cearte. PRAV. 183. Certarea sodomiei poate giudeţul să o mai micşureadze cînd să va face între cuconi micşori, ce nu vor fi încă de vristă. ib. 212. Să-i ţie toate bucatele, pînă cînd va veni vreamea, de va fi de vrîstă de măritat, ib. 219. Zidi în oraş ... neşte curţi preafrumoase ... şi acolea puind pre cocon, porunci să lăcuiască acolea după umplerea vîrstei dentîiu şi porunci să nu iasă necăirea (a. 1648). GCR I, 133/31. La domniia ţărîi au stătut... Simion Vodă, nefiind feciorii lui Ieremiei Vodă încă la vîrstă deplină. M. COSTIN, O. 57. Ei scaun crăiesc s-au aşedzat cu pruncul la Lipa ..., pînă să va rădica pruncul, Ştefan crai, la vîrstă. id. ib. 300. Şi trecînd 12 ai în petreacerea lor, cînd era să să bucure de cuconaşii lor sosînd cătră vîrstă, ... muriră amîndoi cuconii. dosoftei, v. s. octombrie, 55726. Deaca sosî la vîrstă, pusă gînd cătră viaţa îngerească, id. ib. 6578. Pre urmă, după ce-ş vini la vîrstă, el au început a tîlhui şi a ţinea drumurile. N. COSTIN, c. 503. Dacă s-au rădicat la vîrstă, s-au dus în Ţara Leşască de au slujit la oaste. neculce, L. 93. împărăteasa Anna, la moartea ei, au 4622 VÎRSTĂ1 - 870 - VÎRSTĂ1 lăsat pe un copil mic ... să hie împărat, cînd a vini la vîrstă. id. ib. 379, cf. 229. Eu mai la vîrstă am sosit... şi coromîsla pre umere a purta a putea am început. CANTEMIR, 1.1. H, 111. Rămîind fiiul său cucon numai de şease ani, cu testament de moarte l-au lăsat pe paza unui Muzalos... pănă va sosi ficiorul său la vîrstă. id. HR. 476. I-au dat toată purtarea de grijă a casii lui şi a fiiului său şi a împărăţiei lui, pînă va veni fie-său la vîrstă. R. POPESCU, CM I, 232. Viind vîrsta şi hotărita de Dumnezeu vreme a căsă[toriii celui de] al doilea fiiu al Măriii sale lui vodă, ... cucoană a lua au aflat. R. GRECEANU, CM II, 165. Viind iubit fiiul Măriii sale ... la vîrstă, ... au făcut logodna. id. ib. 261. [Fiii] să vor face de vîrsta legii (a. 1746). ap. TDRG. Ajunse în vîrsta lui de însurat (cca 1760). GCR n, 68/10. Copil micu-l va lua stăpînul său în casa lui şi va sluji cu credinţă şi cu dreptate pîn va veni la vîrstă (a. 1766). tes. iii, 195, cf. 196. El, de cînd s-au rădicat în vîstră, n-au stăpînit (a. 1776). iorga, s. D. v, 257. Ajungînd în vîrstă să împreună cu cei ce lucra la vii. MlNBiUL (1776), 40vl/21. Cînd se va rîdica ea de vrîstă, să nu fie supărată de cătră monastire (a. 1777). uricariul, xix, 15, cf. XXI, 351. Să aibă datone a face doao catastişe ..., dintre care unul... să se dea a fi supt păstrare ori la mitropolie ori la episcopii ori la una din mănăstirile ceale mari, ca la vremea vîrstii copiilor să-l aibă ca o povaţă acel catastih. prav. COND. (1780), 110, cf. 98. Feciorii de negustori neînsuraţi... viind în vrîstă şi căsătorindu-se ... să se aşeze cu dajdie la breasla neguţitorilor (a. 1783). N. A. BOGDAN, C. M. 78. Să stăruiesc a înmulţi averea copiilor pînă ce vin ei la acea dăplină vîrstă. CĂLĂTORIE, IV, 11712. Să să rînduiască prin alegere mitropolit Moldovii episcopul Romanului, ca un înţelept agiuns la vrîstă (a. 1786). BUL. COM. IST. III, 16. Davidel singur se îndatoreşte că-i va mulţămi pe fraţii lui din moşiile sale. După ce dar aceştia s-au rîdicat de vîrstă, cunoscut lucru iaste din tăcerea lor, că el i-au pus la cale şi i-au mulţămit dintru ale sale (a. 1793). URICARIUL, XVI, 325. După ce au venit în vîrsta legiuită de 25 ani, n-au căutat protimisirea aceasta, avînd slobodă vreme încă alţi 5 ani, întru care putea a-şi căuta şi a-şi afla dreptatea lor (a. 1793). ib. 327, cf. 326. Părinţii ... trebuie să crească pre copiii lor, să le poarte grija pentru ale sănătăţii lor, pînă ce vor veni în vîrstă (a. 1794). GCR Π, 155/19. Să nu fie silite a se călugări, fără numai după ce vor veni la legiuita vrîstră (a. 1803). uricariul, vn, 134. Nici într-un chip pînă la ajungirea vîrstii copiilor ... dintru aceste averi ... să nu le prăpădească sau să le vînză (a. 1811). ŞTEFANELLI, D. c. 351. Unii ca aceia ar creşte în lenevie, şi cînd ar ajunge la vîrstă, nu ar şti nimica. PETROVICI, P. 261/10. Viind la vîrstă să-şi ceară scaunul părintesc. BELDJMAN, O. 3/15, cf. CANTEMIR, S. M. 127/9. Fiindcă fiiul meu Alecu este mic, nevrîsnic cu totu ..., mă rog să fie supt epitropia dumilor sale ... şi nimică în mîna sa să nu i se deie, păr va veni la legiuita vrîstă (a. 1822). URICARIUL, XI, 355. După ce vine în vîrstă ... începe a învăţa sau un meşteşug sau o ştiinţă cu care să trăiască în lume. HELIADE, O. II, 197. Asupra averii ei are tatăl driturile şi îndatoririle unui curator ocărmuitoriupan la împlinirea vrîstei cei de săvîrşit. COD. ŢIV. 31/7. Însărcinîndu-să moştenitoriul sau legatariul, ca să nu să însoţască, cînd va veni în vrîstă legiuită, atuncea această condiţie să socoteşte ca nimică. ib. 111/11, cf. POEN. - AAR. - hill, V. I, 242/30. Lasă să treacă vreme pînă-m vîrstă - şi va veni Poate va uita amorul. PANN, E. i, 98/12. Viind vremea vîrstei căsătoriei şi veseliei dumitale, frate, părintele nostru ... mire te face. KOGĂLNICEANU, O. i, 46. Doamna stăpînitoare supravegind pînă să ajungă fiul ei la maturitatea vîrstei, pentru a-i încredinţa tronul. PELIMON, I. 77/28. Cînd un boier îşi căsătorea copiii, să da cuconaşului un băiat crescut în casă ..., şi fetei i se dădea copila cea mai cu minte şi mai învăţată... cu condiţiunea de-a o mărita dupe vreun logofăt, cînd şi-o veni în vîrstă. GfflCA, s. 296, cf. id. C. E. i, 16. Cînd astă copiliţă Va fi-n vîrstă să vorbească, Voi deprinde-a ei guriţă Cu amor să te numească. ALEXANDRESCU, O. i, 276, cf. COSTINESCU. Tînărul ... înainte chiar de vîrsta legiuită s-a aruncat cu pasiune în luptele politice. CARAGIALE, O. i, 262. Numai domnul poate da dispense de vîrstă pentru motive grave. HAMANGIU, C. C. 44. Copiii legiuiţi cari vor fi ajuns în vîrsta prescrisă ... sînt datori, înainte de a se căsători, a cere prin un act respectuos şi formal consiliul tatălui şi al mumei. id. ib. 45. Din momentul atingerii acestei vîrste fiecare individ, în ceea ce priveşte actele sale civile, are o capacitate juridică întreagă. ENC. ROM. ni, 176. Vîrsta la care cineva încetează de a fi minor variază după state. ib. 287. Căsătorii cu dispensaţie de vîrstă sau de rudenie se încheie tot mai rar ... şi de obicei la graduri mai îndepărtate de consîngenitate. PĂCALĂ, M. R. 104. Cei în vîrstă de a purta armele sînt pînă la 100 000 de oameni. PĂR VAN, G. 91, cf. MINERVA, cade. După ce s-a ridicat la vîrsta asta, l-a adus între ceilalţi feciori ai lui legiuiţi. sadoveanu, O. ΧΙΠ, 14. Cînd ajungeau fecioraşii la vîrsta de ajutor în gospodărie, apoi muntenii de la Călugăreni le arătau pe nnd, într-o sară una, într-o sară alta. id. ib. XXI, 386, cf. DL, dm, M. D. enc., dex, v. BREBAN, D. G. Fecioraşul s-a mărit, Vîrsta, măre, s-a-mplinit Şi lui vremea i-a sosit, Vremea de căsătorit. TEODORESCU, P. P. 619. Dacă moare cineva dela doozăci şî patru-n jos, la vîstra de căsătorie, pînă la opsprăzăce, atuncea mere şapte ficiori cu şasă cai. GRAIUL, II, 110. Copilul că se mărea Şi în vîrstă că-şi venea. FOLC. OLT. — munt. m, 781. OLoc. adj. (învechit) Fără (sau nu) de vîrstă = (despre oameni) minor (1). Pre cuconii, cei nu de vrîstă, pre aceştia mai puţinu-i ceartă pravila. PRAV. 257. Oricare fără de vrîstă va face vreo greşală şi de nu-l vor pîn la giudeţ, pînă să va face mai mare, atunce giudeţul nu-l va certa. ib. 261. Pe urma crăiesei rămîind încă copilul nu de vrîstă, ... domnii l-au sfătuit de au ales 12 sveatnici, ...să cîrmuiască trebile crăiei. N. COSTIN, LET. I A, 52/17. Au prins pe numita fie-sa fiind fată făr’ de vîrste (a. 1780). ARH. OLT. XVII, 319. Neguţătoriul au început să atace averile lui cu diată, a le împărţi la feciorii lui, a lăsa epitrop la copiii lui cei fără de vîrstă, a orindui partea muierii lui şi altele asemene. HALIMA (1783), 12733. Pentru fraţii săi cei mici arată că fiind fără de vrîstă, de se vor scula ei la vreo vreme să n-aibă nici o treabă a se amesteca la aceste moşii (a. 1793). uricariul, xvi, 324, cf. 326, TDRG. (Substantivat) Cei fără de vrîstă de vor face bani 4622 VÎRSTĂ1 - 871 - VÎRSTĂ1 răi calpuzani, nu să vor certa cu toate certările, prav. 260. Cel ce nu de vrîstă de să va găsi că iaste eretic sau de s-are prileji să-şi ucigă pre tată-său sau pre înmă-sa, atunce ... să va certa ca şi un mare. ib. 262. (învechit şi regional) De (sau în) vîrstă = (despre oameni) care prin numărul anilor împliniţi poate fi considerat apt pentru ceva; s p e c . major (1). Oricine va face silă a fecioară micşoară, încă să nu fie de 12 ai, să va certa mai rău, de cînd are fi fost fată mare de vrîstă. PRAV. 199. Pre legea direaptă nice fecior pentru fapta tătîne-său, nice părintele pentru fapta fecioru-i de vîrstă nu-i platnic. M. COSTIN, O. 76. De trup acel craiu Atila încă era mai mic decît de vîrstă tocma. C. CANTACUZINO, CM I, 79. Avînd... un fecior, anume Ioan, care încă nefiind dă vîrstă ca să poată chivernisi împărăţiia, au chemat pă Ioan Cantacuzino ... şi i-au dat toată purtarea de grijă a casii lui... şi a împărăţiei lui. R. POPESCU, CM I, 232. Făcîndu-se om dă vîrstă şi de treabă ... au ajunsu pîn’ la acea boierie, de l-au făcut ispravnic, id. ib. 313. Avînd o fiică întîi născută, anume Stanca, de vîrstă vrînd să o căsătorească ... au dat pe fie-sa după acest beizadea, id. ib. 472. Să-l rădice pre dînsul domn, că şi om este în vîrstă, de va putea chivernisi domniia cum să cade. ANON. BRÎNCOV., CM li, 276. Măritîndu-şi fetile, însurîndu-şi feciorii cei de vîrstă, că atîta era fericit cît mi să pare că toate darurile norocului era asupra lui. id. ib. 336. L-au botezat şi i-au pus numele Alexie; şi crescu coconul pînă era de vîrstă (cca 1760). GCR n, 68/6. Făcîndu-să de vîrstă s-a şi căsătorit (a. 1761). IORGA, S. D. iv, 89. Trebuia să aştepte pîn se vor face copiii de vîrstă şi apoi să se împartă (a. 1766). tes. in, 194. După cum m-am făcut de vîrstă, mi-au plăcut a cheltui fără socoteală, halima (1783), 148715. Părinţii nu să vinuiesc la vinovăţiile copiilor lor celor de vîrstă, orice fel de vinovăţii vor fi. prav. COND. (1780), 128. Jeluitorţiul] nu era de vîrstă (a. 1801). IORGA, s. D. vn, 256. lubiţi-vă împreună ... Pană sînteţi în vîrstă şi stare, Că vremea-i rapede trecătoare, budai-deleanu, ţ. 132. In fieştecarea duminecă, şi la otărîtă vreme, trebuie să se adune feciorii cei de vîrstă ... ca să se deprindă în arme. petrovici, P. 293/8. Cîţi feciori dă preoţi şi diiaconi să vor găsi în vîrstă şi petrecînd întru apărare pă numele casii lor părinteşti, să-i dai la bir (a. 1819). DOC. EC. 216, cf. VALIAN, V. Fratele cel mic e în vîrstă şi nu voieşte să primească această sarcină. GfflCA, s. 548, cf. ddrf, tdrg, CADE. Două fete mari în vîrstă iau un ciur. izv. XIII, 135, cf. SCRIBAN, D. Mireasa sărutaţi Şi tare nu vă-ntristaţi, C-aşa-i legea creştinească Ca să se căsătorească Tinerii, cînd sînt de vîrstă. MARIAN, NU. 412.1-a poruncit aşa să să ducă la o ţară cu tat-so şi cu mă-sa şî să şază acolo păn-o fi de vîrstă. vîrcol, v. 32, cf. alr n/ih 155/886, ib. h 156/886. Cînd s-a născut, cît creşte în zece, douăzăci dă ani, iei în zece zile s-a făcut băiat dă vîrstă. FOLC. OLT. - MUNT. Vin, 560.1-a oropsit pă copii şi copiii n-a mai dat pî la-mpăratu neam. S-a făcut dă vîrstă. Ce s-a pus copiii la vorbă? - Mă, ne-am făcut dă-nsurătoare. ib. 641, cf. NALR -μβπμν 220, 504/463, ib. mn 224, 518/629, alr - t ii h 244/271. (Substantivat) Cei în vîrstă sînt stăpîni să-şi chivernisească averea lor cum vor vrea. CARAGEA, l. 2/9. în (sau, învechit şi regional, de) vîrstă sau (învechit) în toată vîrstă = (despre oameni) matur1; (în special) bătrîn. Pentr-aceea dziseră părinţii lui că-i în toată vrîsta, pri-însul să-l întreabe. VARLAAM, C. 121. Cela, ce va avea doaă muieri la vreamea sa cîndu-i în toată vîrstă, acela-i giudecat numai să fie de moarte, prav. 132, cf. 228. Un om ce ar fi în toată vîrstă şi ar înjura pre cineva (a. 1652). ap. TDRG. Ion Vodă ... s-au săvîrşit şi s-au îngropat..., fiind de vîrstă de ani. R. POPESCU, CM I, 516. Acel preot carele va vrea să priimească această grea sarcină şi cu nevoie a ispovedanii să fie bătrîn de vîrstă, măcar cît de puţin să fie de 40 de ani. ANTIM, O. 357. [Povestirea] îl arată de a fi în vîrstă şi ar fi fost lăcuinţa lui cu fiarăle (a. 1794). GCR Π, 150/15. Simeon Moghila, bărbat acuma de vîrstă, ...au scos pe nepotu-său din scaun. ŞINCAI, O. Π, 417. Oamenii cei de vîrstă încă nu lucreaze mai cumpătat, căci multe dame şi cocoane luni întregi nu ies din curţile sale, de fncă ca să nu le vatăme aerul id., în ŞA I, 638. Acesta atuncea mearsă la strîmtoarea aceea şi aleasă 300 de oameni în vîrstă, care avea ficiori, herodot2, 387, cf. budai-deleanu, LEX. lisus Hristos zice cătră ucenicii săi, carii era oameni de vîrstă ...: „Eu aş avea mai multe ca să zic voao, însă voi nu puteţi acum înţelege PETROVICI, P. 34/2, cf. 101/22, lb. Prădă poliţia şi ucise nu numai pe toţi oamenii în vîrstă, dar şi pe copil IST. M. 188/3. Oamenii în vîrstă se vindecă cu pulberea de vărsat. CORNEA, E. i, 69/19, cf. POLIZU, PETRI, v. Cînd vor fi în vîrstă să le spuie ea Că nu voi răzbună pentru moartea mea. BOLINTINEANU, P. I, 144. O damă în vîrstă ... s-a-mpiedicat în rochie şi a căzut pe şine. CARAGIALE, O. I, 252. Profirei, un om în vîrstă, ras, cu mustăţi, cochet îmbrăcat. delavrancea, o. iv, 98, cf. I, 21, BARCIANU, tdrg. Prin unele părţi se crede că chiar omul în vîrstă ar putea să vadă vîntul, dacă s-ar feri şi n-ar mînca ceapă şi usturoi PAMFILE, VĂZD. 28. Pentru oamenii în vîrstă brîul este roş. id. I. C. 354, cf. ŞĂINEANU, D. u, CADE. Bunica, foarte în vîrstă, ... e foarte demodat îmbrăcată. CAMIL PETRESCU, T. iii, 25. Politeţea bărbaţilor la masă nu se arată faţă de doamna în vîrstă, ci faţă de cea frumoasă, id. p. 129. Era un om în vîrstă şi serios. C. petrescu, a. 453. Deşi om în vîrstă, credinciosul regelui îşi purta sprinten anii. SADOVEANU, o. v, 601, cf. xm, 119, 215, scriban, d. Un fost ministru, şef de partid şi om în vîrstă, avea o prietenă din tinereţe. ULIERU, C. 58. Măi loanide, tu trebuie să fii destul de în vîrstă acum! CĂLINESCU, B. I. 46. Cei mai buni juni-amorezi în teatru sînt oamenii în vîrstă. id. ib. 352, cf. DL. I se întîmplase unuia dintre ei o neplăcere, unui cazangiu în vîrstă. PREDA, R. 14, cf. id. delir. 131. Aceşti termeni sînt învechiţi, se folosesc mai mult de generaţia în vîrstă. FD I, 154, cf. DM. Ar fi cuviincios ca el, cît era de învăţat şi de în vîrstă, să spuie mai bine ce nu-i place. BARBU, princ. 232. II îngrijeşte o doamnă în vîrstă, care-mi aduce dulceaţă. STEINHARDT, J. 191, cf. M. D. ENC. In stînga era o doamnă în vîrstă cu păr alb. ROMÂNIA LITERARĂ, 1974, nr. 1, 19/1, cf. DEX, V. BREBAN, D. G., ŞEZ. IX, 157, ALR II 3 491/365, A III 11. Iei îl cunoaşt’e, fiiin uom d’e vrîstă. o. bîrlea, A. P. II, 565, cf. 241, NALR-MB π h 114, ib. mn221, 506, ib. mn 222, 507/660, alr - τ ii mn 289, 506/310, 332. (Substantivat) A doaoa zi s-au ivit blînde roşii pe trupul lui, carea 4622 VÎRSTA1 - 872 - VÎRSTĂ1 boală cu mult mai primeşdioasă este celor de vîrstă, decît pruncilor, şincai, O. III, 298. Pentru ajutoriul preoţilor, carii de obşte mai mulţi îngroapă prunci în popoarăle sale, decît de cei în vîrstă, am mai întocmit întru acest chip aceaste cincispredzăce didahii pentru creşterea fiilor. MAIOR, ap. GCR II, 201/20. Precum pruncii, aşa şi cei de vîrstă uşor se pot deda spre toate celea. PETROVICI, p. 47/11. Pruncii se vindecă uşor de aceasta; iară cei în vîrstă cu greu. CORNEA, E. I, 90/9. Mai în (sau, învechit, de) vîrstă = (despre oameni) care a împlinit un număr mai mare de ani (decît altcineva); care aparţine unei generaţii trecute de anii tinereţii. Mihail iaste mai de vîrstă decît Constantin şi drept aceaia şi mai harnic de a domni. ŞINCAI, o. n, 418. Cele mai de vîrstă feţe Tot întins sfătuia să facă Rînduială în ţara lor săracă, budai-deleanu, Ţ. 334. Boierii mai în vîrstă purtau işlic. GHICA, s. 500. Aceasta era mai în vrîstă şi ceva încrucişată, dar foc de harnică. CREANGĂ, O. 5. Unul dintre jucători, cel mai tînăr, a avut 8 puncte; al doilea, mai în vîrstă, 7. CARAGIALE, O. IV, 50. Una dintre ţigănci mai în vîrstă cînta din gură. MARIAN, S. R. m, 310. Nu blăstăma, muiere, începu un băieş mai în vîrstă. AGÂRBICEANU, A. 192. Ion îi zicea fratelui său, după obiceiul vechi al satului, bade şi bădică, deşi era numai cu trei ani mai în vîrstă, id.. s. 230. Oamenii şi femeile mai în vîrstă intrau în casă cu mirele şi mireasa. bujor, s. 99. Baciul este un om mai în vîrstă. radules-CU-CODIN, M. N. 100, cf. RFI, 128. Dumnealui împlineşte şaptezeci şi opt de ani la octomvrie. Exact cu douăzeci de toamne mai în vîrstă decît mine. SADOVEANU, O. XIV, 25. Elevii au simţit căldura ... din inima acestui prieten mai în vîrstă. OPRE5CU, s. 84. Cine este lordache dacă nu un Spiridon mai în vîrstă, ajuns calfă şi scăpat de muştruluiala jupînului? CONSTANTINESCU, S. n, 57. Să mă laşi pe mine să-ţi găsesc o fată bună, cu avere, fie şi mai în vîrstă. CĂLINESCU, E. o. II, 55. O femeie mai în vîrstă decît tine, fie şi cu un an, nu poate să te iubească cu devotamentul, cu focul unei fete de optsprezece ani. id. S. 86. Un contimporan mai în vîrstă de-al său ... a enunţat aproximativ aceeaşi teorie. BLAGA, Z. 154. Se adresă ... lui Costache Filipescu ... care îi era dealtfel prieten, deşi era mai în vîrstă decît el. CAMIL PETRESCU, O. ΙΠ, 45, cf. 63. Un coleg mai în vîrstă... îl admira. PREDA, M. S. 33, cf. id. R. 124. Păcurarii erau angajaţi de cîrmaş, un păcurar mai în vîrstă, cu experienţă. VUIA, PĂST. 83, cf. 168. Lingviştii ceva mai în vîrstă ... nu au participat la alcătuirea lucrării. ROMÂNIA LITERARĂ, 1978, nr. 1, 8/1. Treci d-ta înainte, că eşti mai în vîrstă, şi eu am a sta de vorbă ceva cu părintele şi cu dascălii. furtună, v. 70. (Substantivat) Acea societate juvenilă s-a încumătat chiar a publica, fără de concursul celor mai în vîrstă, o foaie periodică românească. ODOBESCU, ap. vianu, L. R. 73. Formele ... se aud în graiul celor mai în vîrstă. candrea, Ţ. o. 11. Noi, cei mai în vîrstă, pe vremea noastră nu prea aveam idee de mulţimea manualelor didactice de azi. ATILA, P. 88. Semănau toţi, de la cel mai în vîrstă pînă la cel mai tînăr. SADOVEANU, Ο. XI, 13. Intelectualii, cel puţin cei mai în vîrstă, ... cunosc munca neobosită a acestui cărturar distins. id. ib. XX, 69. Manifestările sale recente îi creaseră un grup de prietenidar şi duşmănia celor mai în vîrstă. OPRESCU, s. 62. Cel mai în vîrstă îmi spune că, pentru a face rost de bani, şi-a pus copiii să adune bozii de pe cîmp. ULIERÜ, C. 43. Cei mai în vîrstă se grupau în picioare, să-şi înlesnească digestia, vinea, l. i, 38g 0 E x p r . (învechit) A veni la măsura vîrstei sau a sosi (ori a aduce) la măsură de vîrstă, a fi de măsura vîrstei = a depăşi (sau a face să depăşească) perioada adolescenţei, a deveni (sau a face sâ devină) matur1. Carii nu vor fi de măsura vîrstei, aceia de vor şi greşi, mai puţin se vor certa. PRAV. 259. De le va lipsi vreame multă pînă a veni la măsura vrîstei, atunce nu să vor certa nicecum. ib. încă şi la greşealele ceale mari, ce să dzice, la ucidere, mai puţin să ceartă ceia ce nu sămt încă de măsura vrîstei. ib. 260. Acesta sosînd la măsură de vrîstă, la 40 de ai, mearsă la oaste cu-mpăratul asupra bolgarilor. dosoftei, v. s. noiembrie, 103r/3. Avea a treia moşie Tţa]rigradul, carea l-au crescutu-l şi l-au scos din scutece de l-au adus la măsură de vîrstă şi l-au învăţat carte. id. ib. februarie, 66720. (învechit) A avea vîrstă = a fi matur1. Au cine au deşchis lui ochii, noi nu ştim. El vîrstă are, pre dînsul întrebaţi. El pentru dînsul va grăi. biblia (1688), 821V49. ♦ Spor (3) de ani trăiţi (considerat ca factor al evoluţiei biologice). Părintele mieu, îngăduiaşte-ţi şi vîrstei, şi pasă de te odihneşte, nici te supăra cu băutura. HERODOT2, 260. Asemenea firi de oameni sînt foarte greu de tămăduit, şi vîrsta creşte acest fel de urîcioase boale ale sufletului şi ale inimii, marcoVlCl, D. 150/9. Aceste toate vîrsta între noi le-au potolit, Şi iată-ne sîntem astăzi chiar cum singuri am dorit, millo, în pr. dram. 361. Avea un glas spart şi aspru pe care vîrsta şi rutina îl dau unor femei. PAPADAT-BENGESCU, O. I, 328. E un copil răsfiţat... Dar vîrsta le orinduieşte toate, camil petrescu, T. I, 34. Vîrsta şi experienţa dau spor şi imbold la o sumă de scriitori sadoveanu, O. xx, 295. Vîrsta nu-l schimbase. BART, E. 118. Bărbaţii care mai rămîneau erau nişte moşnegi... desfiguraţi de vîrstă. ARGHEZI, s. XVI, 85. Are o voce limpede şi plăcută, pe care vîrsta n-o va altera. VIANU, L. R. 51, cf. 44. Vîrsta modifică personalitatea. RALEA, S. T. I, 131. Nu totdeauna Dumnezeu însoţeşte vîrsta cu cea mai mare ştiinţă. BARBU, PRINC. 54. Acum, la bătrineţe, ... simte povara nu numai a vîrstei, dar şi a cîtorva zeci de kilograme în plus. SCÎntela, 1967, nr. 7300. Vîrsta nu-i o povară decît dacă şi sufletul e îmbătrinit. românia literară, 1975, nr. 5, 12/3. 0 E x p r. (O dată) cu vîrsta = pe măsura acumulării anilor trăiţi. Pe aripile vremii zbura ş-a mea viaţă Cu vîrst-a mele patimi păşînd se potolea. HELIADE, O. I, 176. Această patimă creşte cu vîrsta şi mai cu seamă cînd omul să apropie de sfîrşitul vieţii. MARCOVICI, D. 72/1. Cusururile le-au crescut cu vîrsta. CARAGIALE, O. II, 349. Pe urmă, cu vîrsta, m-a prins dorul călătoriilor pe apă. MIHĂESCU, D. A. 7. Această dragoste pentru expresia cea mai pură şi mai abstractă a reprezentării naturii ... s-a accentuat cu vîrsta. OPRESCU, S. 66. Nu vreau să mă amestec în viaţa ta, Luc, dar cu vîrsta devin curioasă ca babele. VINEA, L. II, 9. Mi-am pierdut toată poezia o dată cu vîrsta. H. lovinescu, Τ. 172. 2. Etapă din viaţa unei fiinţe caracterizată printr-o anumită fază de dezvoltare. Aşteptă acest crescut Hristos ca în toate vîrstele să împlă leagea şi să sfinţească pre 4622 VÎRSTĂ1 - 873 - VÎRSTĂ1 noi CORESl, EV. 510. A treia pricină, ce îndeamnă pre udet să mai micşureadze certarea celui vinovat, iaste Irista (nevîrsta munt.). prav. 257, cf. 258. Şapte vîrste are omul (a. 1652). GCR I, 164/2. Au ieşit Ghica Vodă vărsătoriu de sînge la vîrstă bătnneţelor ce era. U COSTIN, O. 184. Dintr-a ta svîntă scriptură, Ce mi-au dat învăţătură, De la vîrstă cuconească, Şi de-acmu să să vestească. DOSOFTEl, O. I, 159. Acesta fericitul Luca trăgîndu-să din cetatea Tavromenie, din ţara Siţiliei, în tînără vîrstă de 18 ai, pururea să zăbăviia la sv\i\nta besearică. id. v. S. noiembrie, 11076. Mulţi den filozofii cei vechi, din anul cel de naştere a fieştecui, pînă la moarte, şease vîrste au aşedzat. N. COSTIN, c. 203. Caligula, al patrulea împărat a Romei... întru cheltuială şi întru dezmierdăciuni au fostu din vîrstă tinereţilor sale ţinut. id. ib. 504, cf. 509. Ficiorul lui ... încă în vîrstă tinereţii să află. CANTEMIR, I. L I, 133. Vîrstele sînt acestea: prunciia, copilăriia, cătărigiia, voiniciia, bărbăţiia, cărunte fele şi bătrîneţele. id. O. C. I, 183. Această prea cuvioasă Theodora, iubind pre //[risto]s din tînără vîrstă sa, ... mergînd la o mănăstire de obşte, să călugări (a. 1698). GCR I, 319/13. Să între bărbaţii carii să află la mijlocul vîrstii. ANTIM, O. 220. Fiind acum şi în vîrstă de bătrîneţă, ... m-am lăsat pre mîna dumisale (a. 1739). IORGA, s. D. xvi, 210. Fiind eu la slăbăgiun[e] pentru vîrstă bătrîneţilor, i-am vîndut-o (a. 1763). ŞTEFANELLi, D. c. 69. Vrîsta cea copilandrică, în carea ... scot peri atîta la musteţ, cît şi la barbă şi pe aiurile [text marginal], aethiopica, 2672. Calea cea dreaptă a raiului alegînd din tînără vîrstă, cinstită Paraschevo, ai urmat lui //[risto]s. MINEIUL (1776), 80rl/18. Cărunteţele sînt înţelepciunea oamenilor, şi vîrstă bătrîneţelor, viiaţă nespurcată. ib. 82rl/33. El în vrîstă mică şi-a pierdut părinţii. VĂCĂRESCUL, IST. 247. Să înţelege că au fost în vîrstă prunciei (a. 1794). GCR Π, 150/17. Vasilie... atunci trecusă din pruncie la vîrstă tinereţilor, şincai, o. i, 245, cf. IORGA, s. D. xvi, 17. După ce pruncii vor mai creşti şi vor ieşi la vîrstă graiului, să vază ce glas vor răspunde întîi. herodot2, 88. Să nu ne apuce vîrstă bătrînă Cu tusa şi cu durere de oase Sau cu mădulări neputincioase! budai-deleanu, Ţ- 133, cf. 421. Învăţăturile cele moralnice din Biblie şi prorociile nu sînt pentru vîrstă pruncească. PETROVICI, P· 172/14. In vrîsta cea mai fragedă a vieţii mele, acoperit cu o piiale de lup, ... înarmat cu o suliţă mică "·> mergeam de păşteam turma maicii mele. BELDIMAN, N. P. n, 34/17. Îndrăznii din vîrstă crudă A iubi cu multă trudă (a. 1821). rev. IST. Π, 332. în vîrstă care mă aflu moartea mea nu poate să aducă pagubă patriii mele. GOLESCU, s. 298, cf. 343. în vîrstă tinereţilor mele am slujit patriii şi patrioţilor mei (a. 1824). CAT. MAN. I, 90, cf. LB. Temperamentul flegmatic stăpîneşte în pruncie, tar cel sîngeros, în tinerime, iar cel holericos, în vîrstă bărbătească, poteca, f. 223/11. Acest cuvînt, răvărsat asupra lumii prin Duhul Sfint, ...a crescut din generaţie ln generaţie, precum creşte în om din vîrstă în vîrstă. HELIADE, o. II, 415, cf. 419, I. golescu, C. Orice vîrstă cu plăcerile ei. I. GOLESCU, ap. ZANNE, P. viii, 171. Aceştia sînt: secaţi, trecuţi în vîrstă bătrîneţilor (a. 1830). DOC. ec. 458. Moartea nu este în tot ceasul aproape de toate vîrstele vieţii? marcovici, d. 177/13, cf. 173/12. La vîrstă asta trebuie să-nghiţ ruşinea. I. D. GHICA, P. 50/13. Era ...la stat şi fizionomie monstru înfricoşat din viţa calmucilor, mai nalt decît oricare dintre ai săi, el era în vîrstă vîrtutei. ASACHI, O. II, 30. Acii din vîrstă bărbătească nu făptuiesc cu acea încredere care se preface în sumeţie, dară nici sînt înfrînaţi de frică. id. ib. 559. Din frageda lor vîrstă se creşteau spre a fi odinioară bravi apărători patriei. IST. M. 2/13. Priveşte şi alte patimi după vîrstă potrivite, Cum ne-aşteaptă în cărarea vieţii de noi istrăvite! CONACHI, P. 288. Vîrstă copilăriii se osibeşte prin o dulce şi tînără simţibilitate. BREZOIANU, î. 127/23, cf. 121/5. Să ne arate cum am fost cu toţii în vîrstă zisă a nevinovăţiei. RUSSO, S. 5, cf. 9. într-o aşa fragedă vîrstă, el fu ... silit să caute interesurile casii care-l chema. KOGĂLNICEANU, O. I, 316. Toată viaţa mea, şi tînăr şi în vîrstă coaptă, am mărturisit în mai multe rînduri că culturei germane... datoresc în mare parte tot ce am devenit în ţara mea. id. ib. Π, 609. In vrîsta înfocată a tinerilor simţiri, viaţa i s-a făcut o povară dureroasă. NEGRUZZI, S. i, 41, cf. 143. Din cruda-mi vîrstă, de cînd ochii am deschis, ... Am iubit deopotrivă tot ce mi-a părut frumos. ALEXANDRESCU, O. I, 177, cf. 135. Se afla în anii cei mai frumoşi ai vîrstei femeieşti. FILIMON, O. I, 131. In parohia părintelui său ... au vădzut greutatea ... de a combate răul şi a dezvăli binele în etatea (vîrstă) cea coaptă a giunimei. CALENDAR (1862), 46/3. Soseşte ... o vrîstă cînd omul, matur la corp, la inimă şi la minte, se concentră în sine, devenind el însuşi o mică lume. HASDEU, I. C. I, VII. Ştii tu că tocmai vîrstă mea este cea mai primejdioasă şi mai supusă patimilor sufleteşti? ALECSANDRI, o. P. 14, cf. 43, COSTINESCU. Tinereţea e totdeauna o enigmă, vîrstă matură e dezlegarea enigmei. MAIORESCU, CR. II, 157. ideile ... sînt înţelese într-un mod deosebit de către aceeaş persoană, după cum ea se găseşte în copilărie, în vîrstă matură, înainte sau după studiul ştiinţelor. CONTA, o. F. 79. Din cea mai fragedă vîrstă dete semne de un caracter hotărît, o inteleginţă prematură, ... o imaginaţiune bogată şi o memorie rară. COLUMNA, Vii, 61. De a vîrstii ei căldură fragii sinului se coc. EMINESCU, O. I, 79. Eram cu toţii în vîrstă aceea în care urli arii din opere, declami pasage din autorii clasici, faci poezii de amor. id. ib. Vii, 188, cf. xiii, 79. Aşa eram eu la vrîsta cea fericită, şi aşa cred că au fost toţi copiii, de cînd îi lumea asta. CREANGĂ, O. 199. Cutrieram dumbrăvile şi luncile umbroase, ... cîmpul cu florile şi mîndrele dealuri, de după care-mi zîmbeau zorile în zburdalnica vîrstă a tinereţei! id. ib. 244. E un om ca de şaizeci de ani; dar cam prea trecut pentru vîrstă lui. CARAGIALE, O. Π, 50, cf. IV, 65. Eşti în vîrstă cînd fioruri Te-apuc-aşa, ca din senin, Cînd te frămîntă mii de doruri, Şi nici nu ştii de unde-ţi vin. vlahuţa, S. a. I, 54. Feţele cele deschise de la panglici şi fionguri nu păreau nepotrivite pentru vîrstă ei; ea arăta încă destul de tînără la 45 de ani. CONV. LIT. XXII, 262. între ei apăruse deja sfiala vîrstei. BACALBAŞA, s. a. I, 167. Ieremia lăsase copii: 3 băieţi şi 3 fete, ... toţi în vrîstă tînără. XENOPOL, I. R. VI, 59, cf. ENC. ROM., BARCIANU. Fata era în vîrstă nehotărîrii formelor. D. ZAMFIRESCU, î. 2. El... îşi lăsă religia pravoslavnică pentru a se face, la a sa vîrstă, catolic. rev. ist. IX, 227. A fost o VÎRSTĂ1 - 874 - VÎRSTĂ1 complectă desţerare ... tocmai la vrîstă cînd mintea copilului... începe a prinde unele lucruri. IORGA, P. A. I, 19. S-au format scriitori cari au ajuns la o vîrstă cînd îţi poţi da seama de tot realismul brutal al vieţei. anghel, pr. 185, cf. 179, TDRG. Au şi astea haz pînă la o vîrstă. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 19. Eu cred... că celea mai multe rele ni le aduc în viaţă ciudăţeniile vîrstei tinere. AGÂRBICEANU, O. VIII, 105. Era un fel de cronică rinmtă pentru fiecare vrîstă, mai ales de cînd le compunea diacul cel nou. id. ib. ΧΠ, 134. Cucoana Ileana e drăguţă ...Ca înfăţişare, s-a oprit la o vîrstă oarecare şi acolo a rămas, papadat-bengescu, O. îl, 250. Purtarea lui Turei e efectul zburdălniciei vîrstei. AL. PHILIPPIDE, S. II. 27, cf. RESMERIŢĂ, D. In această formulă există un coeficient proporţional cu vîrsta fiziologică şi care ... poate măsura îmbătrînirea. MARINESCU, P. A. 81. La vîrsta cînd la alţii începe pocăinţa, el... se năpustise deodată la desfrîu. M. I. CARAGIALE, C. 13, cf. 120, ŞĂINEANU, D. U., MINERVA, CADE. îndrăzneala obişnuită a vîrstei îl împingea chiar spre o atitudine de liberă critică. lovinescu, S. n, 393, cf. 15. E uimitor cum la vîrsta lui... mai păstrează o memorie atît de intactă. C. PETRESCU, C. V. 243. Deşi încă n-am păşit în vîrsta bătrîneţii, am umblat împreună cu domnul meu pe mări, am suit pe munţi, am văzut oameni de felurite colori şi de felurite legi păgîne. sadoveanu, O. XI, 20. Se lăsă dus ca de un val de destinul vîrstei lui. id. ib. xin, 168. Vîrsta fragedă îi ajută [pe elevi] să fie nu numai accesibili la orice inovaţie, ci şi apţi de atitudini teatrale. IORDAN, sm. 339, cf. SCRIBAN, D. Sculptorul Anghel a trecut de 50 de ani E natural ca, la această vîrstă, să-şi arunce ochii îndărătul său. OPRESCU, S. 147. Felul în care se poartă părul ... constituie una din caracteristicile... diferitelor clase de vîrstă. APOLZAN, P. I. 95. A scris poezii, aşa cum se scrie la vîrsta primilor paşi în viaţă şi continuă a scrie şi astăzi. CONSTANTINESCU, S. m, 213, cf. n, 57. Nu ştiu precis ce meserie are, dar ştiu că la vîrsta lui e un om foarte bogat. ARGHEZI, S. XVI, 76. Obrajii îi erau roşii şi solzoşi din cauza unei cufieroze ce trăda vîrsta matură şi un trecut de plăceri. CĂLINESCU, S. 16. Priceperea filozofică a poetului la acea vîrstă nu trebuie exagerată, id. O. xm, 40, cf. vianu, L. R. 67. Copilăria ... încetează de a mai fi o simplă pregătire pentru vîrstele celelalte. BLAGA, T. CULT. 342. Vîrstele omului au fost descoperite, în semnificaţia şi psihologia lor, încetul cu încetul ralea, S. T. I, 131. Nimeni... pînă la vîrsta asta nu l-a pălmuit pă Ignat Secu. camil petrescu, O. I, 235. De pe dealul acesta am văzut cîndva - pe cînd aveam frageda vîrstă a lui Cuculeţ - cum se ridicau către slăvi şi cum sfîşiau întunericul ...focurile răscoalei ţărăneşti STANCU, R. A. I, 16. Nu mai. era la vîrsta la care îţi pare rău după prilejurile pierdute. VINEA, L. i, 13. Caragiale a ucis în faşă disponibilităţile sale morale care, la vîrsta hotărîtoare, ... determină o orientare lirică. CIOCU-LESCU, C. 63. Văzîndu-l aşa şi gîndindu-se la vîrsta lui crudă, Anton Lupan se simţi întristat. TUDORAN, P. 89, cf. DL. A ajuns la vîrsta cînd bărbatul începe să semene cu femeia. PREDA, Μ. s. 9, cf. DM. Λ şi fost chemat la Blaj, unde funcţiona, în ciuda vîrstei sale tinere, un an ca profesor. IST. LIT. ROM. II, 47. Volumul toracelui creşte de la naştere către vîrsta adultă. ABC SAN. 357. Un adolescent îşi iubeşte viaţa cu toată forţa vîrstei lui V. ROM. decembrie 1964, 119, cf. m. d. enc. Sonetele lui Shakespeare nu sînt singurele care îşi revelează propriile abisuri doar vîrstei mature. ROMÂNIA LITERARĂ, 1974, nr. 27, 20/1, cf. dex, v. breban, d. g., cf. alr ii/723. 0 (Prin analogie) In vîrsta cea jună a gîndacilor, dacă foaia [de dud] a sosit la mărimea sa ordinară, are grijă să le-o dea tocat ceva cam măruntă. BREZOIANU, a. 562/1. 0 (Figurat sau prin lărgirea sensului) Biserica era... jună şi constituită; numai ea dobîndise o formă definitivă, şi-şi conserva toată vigoarea din prima vîrstă. baronzi, i. c. i, 157/26. Morfologia culturii a încercat să deosebească cultura minoră şi cultura majoră sub unghiul „vîrstelorBLAGA, T. CULT. 340. O cultură minoră nu este ... vîrsta copilărească a unei culturi, id. ib. 342. Predilecţia pentru satiră se regăseşte la toate vîrstele teatrului nostru. IST. T. i, 100. Există mai multe „vîrste” distincte ale modernităţii româneşti românia literară, 1993, nr. 7, 5/1. 0 Vîrsta critică -fiecare dintre perioadele de tranziţie ale vieţii omeneşti, corespunzătoare mai ales apariţiei sau încetării funcţiilor sexuale, caracterizate prin procese fiziologice şi psihice complexe. Cf. poen. - aar. - hill, v. i, 242/30. Elevii... îşi vînează (cu gura strimbă de efort) coşurile vîrstei critice în cioburi de oglindă. TEODOREANU, Μ. u. 160. Vîrsta critică a lui Doru, privirea lui echivocă ... reprezentau pentru el probleme şi... se simţea intimidat. călinescu, B. I. 34. Mulţi oameni marchează această primă vîrstă critică prin gesturi. RALEA, S. T. I, 65. Nenumăraţi autori au descris cu predilecţie ... vîrsta critică între 45 şi 50 ani. id. ib. 70. Vîrsta a treia = perioadă a vieţii omeneşti, care corespunde bătrîneţii şi care începe, aproximativ, după etatea de şaizeci de ani. Noi, gerontologii români, considerăm că metoda esenţială de întîrziere a proceselor degenerative... şi de evitare a fenomenelor morbide la vîrsta a treia este profilaxia. în DCR2, cf. DEX2. Vrem să exprimăm respectul şi importanţa pe care fundaţia noastră le acordă persoanelor de vîrsta a treia. RL 2003, nr. 4 116, 22/1. 0 Loc. adj. Intre două vîrste = care nu este nici prea bătrîn, nici prea tînăr. Era un om între două vîrste, mai mult bătrîn decît tînăr. GHICA, S. 502. Cucoana era între două vîrste, adică: nici prea crudă, nici prea coaptă. alecsandri, o. P. 55. Veni ... cuconul Andronachi Brustur, un văduvoi între două vîrste. GANE, Ν. n, 190, cf. TDRG. Un domn între două vîrste, nici tocmai înalt, nici tocmai scurt, foarte bine, ba chiar luxos, împlu privazul strimt al uşii mele. HOGAŞ, DR. II, 51, cf. CADE. Suciu ... era un om între două vîrste, înalt, cu faţa stricată de vărsat, dan, u. 29, cf. SCRIBAN, D. Să-ţi trăiască franţuzoaica! îi strigă ...o ţigancă între două vîrste, cu fusta largă, creaţă şi roşie. CĂLINESCU, S. 374. S-a desprins din ceată un turc între două vîrste. STANCU, D. 11. Uşa masivă a holului se deschise şi o dată cu valul de aer rece pătrunse înăuntru un om între două vîrste. CONTEMP. 1954, nr. 430, 2/1, cf. DL. Era un om între două vîrste, mărunt, bondoc, cu trei rînduri de guşi . T. POPOVICI, S. 13, cf. DM. Era un om între două vîrste. vîn. pesc. mai 1964, 2, cf. m. d. enc., dex, V. BREBAN, D. G. 4622 VÎRSTĂ1 - 875 - VÎRSTĂ1 3. Fig. (învechit; în sintagma) Floarea vîrstei = tinereţe (1). Păstrează-ţi cît mai bine floarea vîrstei tale ca să te-nveseleşti de ea şî la bătrîneţe. I. golescu, ap. ZANNE* P. vm, 171. Te privesc în părăsire, ... Şi plîngînd a vrîstei tale flori, care n-o să mai vie, Aruncînd ochii în' urmă c-o jalnică duioşie! hrisoverghi, P. 68/15. Cînd toamna să arată al iernii rece soare, Copacii plini de jale pierd frunza, se usuc: Aşa nenorocirea uscînd a vîrstii-mi floare, Zic lumei un adio: iau lira şi mă duc. alexandrescu, o. i, 252. 4. (în 1 o c . a d j. şi a d v.) în floarea (sau, învechit, în primăvara) vîrstei = (care se află) în plină tinereţe (1). După o slăbiciune de puţine zile au murit în floarea vîrstei sale, în 12 zile ale lunii lui mai 1713. CANTEMIR, S. M. 11/23. Mulţi oameni mor făr ’ de vreme în floarea vîrstei lor. poteca, G. 177/5. Ca o tînără şi drăgostoasă floare fu aspru secerat în primăvara vîrstei sale. PLEŞQIANU, T. I, 190/18. O, voi, ticăloşilor părinţi, care aţi privit pe fiicele voastre lungite pe patul morţii în floarea vîrstei lor, fie-vă milă de mine! marcovici, c. 70/15. Aşa muri acest irou în floarea vîrstei sale. ASACHI, S. L. II, 27. Eu să mă săcer în floarea vrîstei cînd am încă o grămadă de trebi în viaţă pentru o ticăloasă palmă care puteam să i-o dau eu cum mi-a dat-o el? NEGRUZZI, S. I, 211. Eroul ... este în floarea vîrstei. PELIMON, I. 79/3. Moartea crudă a răpit în floarea vîrstei pe doamna Guvidl CARAGIALE, o. I, 70. Nu ţi-e ruşine! zice baba; coşcogea flăcăul zdravăn, în floarea vîrstii tale, ... să te ducă-n cîrcă oscioarele mele! id. ib. H, 250. Vomicelul aduce o femeie în floarea vîrstei; mesenii n-o primesc, zicînd că le trebuie ceva mai tinerică. SEVASTOS, N. 155. Fiul său se stinse încă în floarea vrîstei la Constantinopol IORGA, C. I. I, 34. Ras chiar atunci, cu musteaţa neagră şi puternică, rumăn la faţă, cu ochii negri, vioi şi isteţi, era tipul românului în floarea vîrstei. HOGAŞ, DR. I, 149, cf. CADE, DA llb 140. Bătrîni sînt prea puţini, mai toţi oameni în floarea vîrstei şi femei tinere c-o droaie de copii în jurul lor. Bart, s. M. 34, cf. dl, L. rom. 1963, nr. 2, 139, dex 340. Un număr ... de critici în floarea vîrstei se alătură confraţilor de alte generaţii ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 1, 16/4, cf. alr π 3 697/728, nalr - mb ii mn 220, 503/620. (Cu schimbarea construcţiei) Nu-ntrebaţi pricina care să plîng cu amar mă face, Tocma-n vrîstă înflorirei unei vieţi ce n-are pace. HRISOVERGHI, P. 71/10. în (toată) puterea vîrstei sau (învechit) în vîrsta puterii, (regional) în vîrsta vieţii = (care se află) la etatea deplinelor capacităţi fizice (şi intelectuale); (care este) în plină vigoare. In tinereţe sînt în toată virtutea şi poterea etatei sau vîrstei, toate patimile noastre sînt poternice, şi o.plecăciunile năprasnice, şi inima noastră lesne se înşală. ŢICHINDEAL, A. M. 36/10. Tînărul în vîrsta puterii sale şi fecioara în floarea frumuseţii ne pot pricinui o mirare şi o plăcere deosebită. MARCOVICI, D. 172/22. Nu Ştim daca ne vei chema către tine în puterea vîrstei sau daca ne vei hărăzi zile mai îndelungate, id. ib. 183/14. Pe drum [Aghiuţă] s-a prefăcut în chip de om, nici matur, dar nici prea ţîngău; om tocmai în puterea vîrstei, frumos şi arătos. CARAGIALE, O. II, 219. Fiind cunoscute aceste lucruri, e uşor de înţeles cum pe acele timpuri cumplite s-a putut naşte în mintea duşmanilor acea bănuială de otrăvire a lui Şerban, mort în scurt timp, în plina putere a vrîstei IORGA, L. I, 159. Moşierul Hallipa, om în puterea vîrstei, cum se dezbrăca de munca şi avutul lui? papadat-bengescu, o. iii, 134. „Mama”, pentru un domn în puterea vîrstei... nu poate fl decît o femeie bătrînă. IBRĂILEANU, S. L. 55. Erau oameni în puterea vîrstei, plini de hotărîre şi de energie. GALACTION, A. 432. Nu le-am putut cunoaşte, da* am priceput, după trup şi după vorbă, că-s femei în toată puterea vîrstei, cînd e viaţa mai dulce, sadoveanu, O. I, 598. Cu totul altfel se înfăţişau ceilalţi doi fraţi franţuscani... Erau încă în puterea vîrstei id. ib. X, 191. Judecind după chip şi prestanţă, trebuia să fie om în puterea vîrstei, şi nu un debutant, mihăescu, D. A. 23. Fostul comandir de panduri, straşnic bărbat în puterea vîrstei ..., tocmai intra în sala zgomotoasă. CAMIL PETRESCU, O. Π, 405. Moşul nu era chiar moş ..., arăta în puterea vîrstei. id. ib. 547. Amu-i omu mai în vîrtute, în vîrsta vieţii alr ii 3 697/362. II. (învechit, rar) Statură (2). Dară cine dentru voi, grijind, poate să adaogă preste vîrsta lui un cot? (statul său cu un cot N. test. 1648,1 a statul său un cot B 1938). biblia (1688), 7542/55. Şi /[isu]s creştea întru înţelepţie şi vîrstă (şi în stat Ν. TEST. 1648) şi în dar lîngă D[\x]mn[€]z.ău şi lîngă oameni, ib. 791V2. III. 1. Perioadă de timp în decursul căreia societatea omenească are anumite trăsături caracteristice. V. e p o c ă. [Poezia] a fost în toate vîrstele civilizaţiei omenirii un obiect de dezbateri BOLLIAC, O. 39. Din vremile trecute, în veacuri viitoare, Un nume să răsune, cu slavă-mpodobit, Să treacă peste vîrste şi peste ani să zboare, Acela ce îl poartă cu ce s-a folosit? ALEXANDRESCU, O. I, 118. Cît de departe ar voi istoricul să se urce pe scara vîrstelor, el este sigur de a întîlni, la un moment oarecare al existenţei lor, pe fiecare din marele familii de popoare europene. ODOBESCU, S. II, 259, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE, ŞĂINEANU, D.U., SCRIBAN, D. Te urmăresc prin veacuri, prin vîrste şi milenii, încă de cînd spinarea ţi-o-ncovoiai pe brînci ARGHEZI, VERS. 375. Undeva, pe o insulă necunoscută, pămîntul mai păstrează înfăţişarea vîrstei sale preistorice, cinema, 1971, nr. 1, 11. 0 (învechit) Vîrsta de mijloc = evul mediu. în vechime şi în vîrsta de mijloc, filozofii au socotit de o mare importanţă spre a cunoaşte bine această faptă. BREZOIANU, î. 122/8. Fiinţa funcţionarilor civili şi militari...da acestei privelişti o pompă solemnă ce aducea aminte de turnerile cavalerilor vrîstei de mijloc. NEGRUZZI, S. I, 36. Se idealizează vîrsta de mijloc, pe care o arată, ca un ideal pentru timpurile noastre. GHEREA, ST. CR. I, 108, cf. TDRG, CADE, DL, DM, Μ. D. ENC., DEX, DSR. Vîrsta bronzului (sau de bronz) v. bronz. Vîrsta fierului (sau de fier) v. fier. Vîrsta de aur = a) perioadă (mitică) de înflorire a vieţii materiale şi spirituale. în seculii moderni, cîţiva oameni de spirit s-au cercat a restatomici feudalitatea ca sistemă soţială; au voit să vază într-însa o stare legală, regulată, progresivă; şi au făcut dintr-însa o vîrstă de aur. BARONZI, I. C. I, 152/27. Λ trecut demult vîrsta de aur, cînd alte sunete nu erau pe lume decît glasurile naturii generoase, acompaniate de ciobănaşul arcadian pe un 4622 VÎRSTĂ2 - 876 - VÎRSTĂ2 fluier cu două ţevi de trestie. CARAGIALE, O. IV, 26, cf. ENC. ROM, Π, 318, DAIi, 366, ŞĂINEANU, D. U., SCRIBAN, D. Edenul antedeluvian, falsa vîrstă de aur cu fericiri primitive inimaginabile nu-i totuna cu calmul pastoral clasic. CĂLINESCU, O. XVI, 23. Poemul este un măreţ elogiu, într-o tonalitate gravă, adus muncii paşnice în mijlocul naturii, în care poetul vede adevărata cale de reîntoarcere la legendara abundenţă a „vîrstei de aur”. der iv, 866. Ţăranul boeţian al lui Hesiod ... îînjeşte după „vîrstă de aur” a omenirii, rev. HL. 1971, 1499; b) F i g. perioada cea mai fericită, cea mai prosperă din viaţa cuiva. Din zilele trecute, din vechea fericire, Din vîrstă mea de aur, din sîntul lor amor, Idei au rămas numai, precum o nălucire Rămîne dimineaţa din visuri care zbor. alexandrescu, O. I, 251. Sărutare, copaci tineri, ce prin grija mea creşteaţi, Ce în vîrstă mea de aur cu verzi frunze mă umbreaţi! id. ib. 341. ♦ (învechit, rar; în sintagma) Vîrstă de vreme ~ răstimp (1), perioadă (de timp). întru această vîrstă de vreme ... cei de bun neam boieri ai patriei rumâneşti mişcaţi fiind de iubirea căminului strămoşesc, au binevoit de a să face predanie şi ştiinţelor filozof eşti în limba rumânească (a. 1826). GCRII, 251/33. întru această vîrstă de vreme, s-au ivit şi această „Loghică” a sf[i]ntului Ioan Damaschin, tălmăcită din limba elinească (a. 1826). id. ib. 252/10. 2. (Şi în sintagma vîrstă geologică) Cea mai mică subdiviziune a timpului geologic în decursul căreia s-a format un complex de straturi grupat într-un etaj geologic. Pînă în prezent, numai viaţa a putut crea viaţa. Este foarte probabil că ea a apărut cîndva, la aurora vîrstelor geologice, sub influenţa unor acţiuni necunoscute. MARINESCU, p. A. 44, cf. cade. în Mongolia şi Tibet s-au găsit numeroase resturi de insectivore în straturi de vîrstă cretacică superioară, alăturea de urmele reptilelor uriaşe. SMIONESCU, F. R. 12, cf. ltr2, dp. în această zonă ...se dispun cîteva petice de roci sedimentare de vîrstă mezozoică. GEOLOGIA, 114, cf. DER, M. D. ENC., DEX, V. BREBAN, D. G. 3. (Astron.; în sintagma) Vîrstă lunii = numărul de zile trecute de la faza de lună nouă. în intervalul celor 24 de ore care urmează după lună nouă, vîrstă lunei se zice de 1 zl CULIANU, c. 293, cf. 294, cade, ltr2. - PL: vîrste. ~ Şi: (popular) vrîstă, (învechit şi regional) vîstră, vrîstră, (regional) vîrste, vrîste (alr π/î h 155/886, ib. h 156/886) s. f. - Din v. si. EptiCTi. VÎRSTĂ2 s. f I. 1. (Popular, mai ales în Mold. şi Transilv.) Dungă, bandă de altă culoare decît cea a fondului (într-o ţesătură, în penajul unei păsări etc.). Mai sînt nişte paseri ce le zic fazani; penele lor pe spate şi pe aripi roşii, iar pe pîntece şi pe subt aripi galbini, şi pe la grumazi vîrstaţi în trii vîrste cu pene galbine şi roşii (a. 1770). arhiva, r. i, 344/13, cf. klein, d. 453, lb, ISER, CIHAC, ii, 465, LM. Surorile au văruit casa; pe dinlăuntru! ferestrelor au boit cu vînăt, iar pe la margini au tras vrîste cu roşu. SLAVICI, O. Π, 48. Cînd apoi [fata] a luat mînile de pe obraji, urmele degetelor îi rămîn ca nişte vrîste vineţii, id., ap. TDRG. Mireasa scoate din ladă darurile mirelui, le aşează şi ea frumos într-o sită,... coperindu-le cu un ştergar cu vrîste de burangic şi alesături. SEVASTOS, N. 143. Mireasa româncă gătită cu cătrinţa cea de lînă subţire cu vrîste, care de care mai frumoasă, id. ib. 235. [Bîtlanul are] o vrîstă de pene care se începe de la ochi şi se prelungeşte pînă la partea inferioară a grumazului. MARIAN, o. n, 335, cf DDRF. Firul, fiind ţinut de cîrlig, se va înfăşură pe mosor pe aceeaş circomferinţă; după ce se face o asemenea vrîstă, se mută firul în cîrligul alăturat, pamkile, i. c. 12. [Brîie] cu mai multe vriste, colorate diferit, am văzut în Bogdăneşti - Suceava, id. ib. 293, cf. RESMERIŢă, d., ŞĂINEANU, D. u., CADE. Androcu, rochie de lînă cu vîrste roşii şi alesături, cu o bandă de catifea la poale. STOIAn, PÄST. 69, cf. izv. XIV, 325. Femei şi fete cu caţaveici de vulpe şi cu fuste de lînă, dungate cu vrîste galbene şi roşe pe fund negru, veneau la leturghie. sadoveanu, 0. V, 561, cf. SCRIBAN, D. Aceste vîrste se numesc „coade” la zadia veche, unde ele se şi prezintă ca simple dungi înguste. APOLZAN, p. I. 156. în partea superioară a zadiei, deasupra vîrstelor, băteala este la aceeaşi culoare închisă, id. ib. 157, cf. dl, dm, CIORANESCU, D. ET., M. D. ENC., DEX, DSR. O merindare albă ca ometul şi pe la capete cu vrîste roşii şi vinete. RETEGANUL, p. I, 21. Vezi bădiţa cum să poartă, Anteriu cu vrîstă lată Şi cu pălăria naltă. SEVASTOS, C. 181, cf. şez. v, 74, IX, 157, com. din bdlca - rădăuţi şi din POIANA - VAŞCĂU. Poartă cămieşi subţirele cu vriste (cusături cu dungi) multe pi ele. IZV. XII, 133, cf. BUL. fil. v, 175, chest. vi 64/32, alr i 1 489/87, 138, 255, 375, 440, 467, 652, 667, 669, 679, ib. 1 871/590, alr d/i h 287/102, ib. mn 138, 3 901/102, 431, alr sn iv h 1 210/95, ib. h 1 212/29, a v 28, alr ~ m iv mn 399, 1 514/237. Se închină dumitale Cu lăicere frumoase Cu vîrstele de mătase, nunta, 63. 0 (Prin analogie) O vrîstă de nori... se vedea înspre apus. SLAVICI, N. I, 68. O stea a tras o vrîstă albă pe răbojul cerului şi s-a topit. POPA, v. 69. ♦ (Prin Ban.; în forma vrîstă) Fire de lînă (colorată) sau de bumbac, cu care se brodează diferite obiecte de îmbrăcăminte. Opregul constă dintr-un petec cu ochi ţesut din urzală de bumbac,... pe carele (petec) să împistreşte cu acul cu vrîstă... diferite imitaţiuni de flori şi frunză. LIUBA - IANA, Μ. 17. Brîul e de 15-20 cm de lat şi... împistrit cu fir de aur şi de argint, vrîstă ori mătasă. id. ib. 21, cf. 14, alr II 3 404/29. ♦ (Prin Olt.) Jurubiţă (de lînă, de bumbac etc.). Cf. lexic reg. ii, 33. 2. (Prin Mold. şi Bucov.; în forma vrîstă) Fiecare dintre cercurile concentrice din trunchiul unui copac, care marchează anii de viaţă ai acestuia. Cf. arvinte, term. 70. 3. (Regional) Cută (la haină). Cf. alr sn iv h 1 158/64, 362, alrm sn m h 977/362. ♦ încreţitură, rid (pe piele). Cf. alr ii/i mn 3, 6 816/362, 646, alrm ii/i h 10/362, 646, nalr - mb i h 37, alr - t i mn 314, 152/252. 4. (Regional) Crestătură alungită şi îngustă făcută în piatra alergătoare a morii (Dragomireşti - Vişeul de Sus). Cf. alr - μ iv h 991/234. 5. (Ban. şi prin Transilv.) Rînd, şir (de pomi, de porumb etc.). Com. din oraviţa, cf. novacoviciu, c. b. 1, 23, izv, xiv, 420. II. 1. (Transilv.) Mănunchi, buchet (de flori): podoabă (constînd într-un mănunchi de flori, de pene etc.) care se 4623 VÎRSTĂ3 - 877 - VÎRSTNIC noartă mai ales la pălărie. V. munună (3), pană1 (16) struţ (II1)·. Cf. klein, d. 453, ,lb, iser, lm. Am cules o mulţime de flori..., aşa că ne încărcaserăm jur împrejur pălăriile cu vîrste făcute din preafrumoasele flori TURCU, E. 205, cf. tdrg. Mireasa poartă pe cap 'propodelniculy o legătură din 5 coţi de percal alb. Aceasta spînzură pe spate ca o coadă lungă, e înfăşurată cu un fir roşu de mătasă şi împodobită, sus, cu vrîste de flori. PĂCALĂ, M. R. 172. Se mai păstrează în cutioară vrîste de flori şi cununa de mireasă a gospodinei, id. ib. 411, cf CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, CIORANESCU, D. ET., DEX, DSR. Culegea la flori domneşti; Culegea, vîrstă-şi punea, Culegea şi nu-i plăcea,... Pe toate le azvîrlea! JARNÎK -BÎRSEANU, d. 123. Vîntul bate vrîsta-ţi cade. DOINE, 175. Că n-ai casă, Nici moşie, Numa vîrstră In pălărie. bibicescu, p. p. 68. Vîntu bate, Vrista-i cade. mat. folk. 967. Măi bădiţ de lîngă vale, Nu-ţ pune vrîstfaşa mare. ib. 1 049. împăratul avea o fată, care unde păşea, vîrstă de busioc ieşea, şi cînd se pieptena, un ciur de mărgăritare umplea, rev. crit. i, 184, cf. viciu, gl. 147. Bine o zîs frunză de fag Că dragostea nu-i io sag, Numa vristă-n comănac. DENSUSIANU, ţ. H. 206, cf. T. dinu, ţ. O. 33. Nu mă rupe, fico, nu, Mîne că-i duminecă Că mi-i găsî d’înfiurită... Şi tu,fică, me vii pune In vîrsta cununii tale. ŞANDRU - brÎnzeu, JINA, 86. Mireasa îl împodobeşte cu vîstră. izv. xvn, 210, cf. todoran, gl., alr nil mn 102, 2 771/172, ib. mn 112, 2 835/172, alrm E/ih 246/172, alr sn iv h 1 160/157, 172, lexic reg. 95, Π, 55. M-o minat maica la vie Să-mi aduc rojmalin mie. Rojmalin, rojmalinuţ, Să pui vrîstă la drăguţ. FOLC. TRANSILV. II, 12. Floarea din vrîstă pică, Vorba rea firea ţ-o strică, ib. 43. Am un bidiţ pălăşan Cu vrîstă de măgheran. ib. 114. Bade, vîstră trandafir, Lasă-mă să rup un fir. ib. 219. 2. P. ext. (Regional; în forma vîstră) Moţ (1) de pene (de pe capul unor păsări) (Arpaşul de Jos -Victoria). Cf. alr ii 5 704/172, alr sn m h 688/172, alrm SNDh 501/172, l. ROM. 1976, 159. 3. (Prin nord-estul Olt.) Şuviţă (de păr). Cf. cade, CIORANESCU, D. ET., DSR. Trecîn pint-o pădure găsăşti-o vîrstă dă păr dă cal, de aur. VÎRCOL, V. 27. ΙΠ. Compus: (Bot.; regional) vîrsta-miresii = numele unei plante nedefinite mai îndeaproape. Cf. bujorean, b. l. 397. - PL: vîrste. - Şi: (populai*) vrîstă (pl. şi vrişte, alr sn iv h 1 158/64), (regional) vîrstră, vîstră, vrîstră (nalr - mb i h 37/612), zvîrtă (pitiş, şch. 156, tdrg, scriban, d., jarnîk - bîrseanu, d. 333, gr. s. v, 46) s. f. - Din ser. vrsta. Cf. v î r s t ă 1. VIRSTĂ3 s. f. v. verstă. VÎRSTĂTURĂ s. f. (învechit) Vîrstă2 (II 1). Cf. anon. CAR., tdrg, dlrv 0 (Prin analogie) Fînarele arunca raze bugede, cari nu produc decît vrîstături de lumină printre goluri mari de întunecime, ap. TDRG. ~ Pl.: vîrstături. - Şi: vrîstăMră s. f. ~ Vîrstă2 + suf. -tură. VÎRSTE sf. v. vîrstă1. VÎRSTEÂLĂ s. f. 1. (Regional; la pl.; în forma vîstrele) Dungi de altă culoare decît cea a fondului (într-o ţesătură) (Orlea - Corabia). Cf. alri 1 489/885. 2. (Prin vestul Olt.; la pl.) Culori, vopsele (vegetale). Cf. BOCEANU, GL. 3. (Prin Olt. şi prin Ban.; la pl.) Fire de lînă de diferite culori. Cf. h ix 94, vîrcol, m. 88, gr. ban., ciauşanu, gl. 4. (Prin Olt. şi prin Ban.; la pl.) Cusături ornamentale făcute din fire de lînă de diferite culori, cu care se împodobesc unele haine ţărăneşti. Cf. alr i 790/9, alr ii 3 331/876. - PL: vîrstele. - Şi: vîstréli (alr i 1 489/885), vîrstéluri (ciauşanu, gl., alr π 3 331/876), vrîstéle (alr 1790/9), vrîstâle (vîrcol, m. 88, gr. ban.) s. f. pl. - Vîrstă2 + suf. -eală. VÎRSTEĂN s. m. (Neobişnuit) Persoană de aceeaşi vîrstă (cu ...). Ţi-a mers zadarnic buhul că-n Itaca Tu baţi pe toţi vîrstenii tăi cu mintea Şi cu vorbitul murnu, O. 281, cf. DL, DM, DEX, L. ROM. 1989, 15. - PL: vîrsteni. ~ Vîrstă1 + suf. -ean. VÎRSTÉLURI s. f. pl. v. vîrsteală. VÎRSTNIC, -Ă adj. 1. (învechit şi regional; despre oameni) De aceeaşi vîrstă (cu ...). Cf. anon. car. Acestea săfacu pregiur dînsu, pentru ca să nu vază cei ce era vîrstnici cu dînsul HERODOT2, 42, cf. TDRG, CADE, DL, DM, CIORANESCU, D. ET. 9 298, DEX, DLRV, L. COSTIN, GR. BAN. Π, 24, 209, NOVACOVICIU, C. B. i, 23. [Cu] ăsta mi-s vrîsmc. alr i/ii h 190/18. 0 (Substantivat) Biruia pre toţi dintr-aceea vreme cu înţelepciunea şi cu blîndeţele, şi era şi mai frumos decît toţi vîrstnicii lui VARLAAM, c. 371. Celui bun toţi streinii rude, tot bătrînul părinte, tot vîrstnicul frate ... îi este. CANTEMIR, 1.1.1, 48. Chiros, crescînd şi arătîndu-să dintru vîrstnicii lui mai viteazi şi mai cuvios, Arpag tot sta pre acesta lucru, vrînd să cerţi pre Astiiag. HERODOT2, 50. Au întrebat Themistocles vrîsnicii lui. ŢICHINDEAL, F. 245. Cum oi bea şi oi mînca, Cînd văd pe vîrstnicii mei Au copii, de ţi-e drag de ei. BIBICESCU, P. P. 303. 2. (învechit; despre oameni) Care, prin numărul anilor împliniţi, poate fi considerat apt pentru ceva; s p e c . major (1). împărţim obrazele: ... după vîrstă şi după minte, în vîrsneci, nevîrsneci, răsipitori şi fără minte. CARAGEA, L. 1/8. Vîrsneci să să socotească atît bărbaţii, cît şi fămeile, de la doaozeci şi cinci de ani a vîrstii lor, şi nevîrsneci pînă la doaozeci şi cinci de ani id. ib. 2/5, cf. heliade, ο. II, 343, i. golescu, C. Nu să socotesc în leghitima moştenitoriului:... dacă, fiind vrîstnic, n-au împlinit legaturile păn la închierea unui an. COD. ţiv. 127/10. Epitropul meu, după lungi cercetări, m-a aflat în sfirşit în Neaplu: atunci nu eram încă vîrstnică, şi epitropul meu avea toată puterea asupră-m. MOZAICUL (1839), 307/12, cf. valian, v., poen. - aar. - hill, v. ii, 133 V24, STAMATI, v. 3812/40, 526'/ll, 719‘/48. Un tînăr vîrstnic voinic Vrînd un meşteşug să-nveţe s-a şi băgat ucenic. ΡΑΝΝ, P. V. îl, 16/11, cf. polizu, 4630 vîrstnic - 878 - VÎRSTNIC PONTBRIANT, D. Pe nevrîsnici cu plăcere Eu pot vrisnici ca să-ifac Şi le dau a lor avere S-o mănînce după plac. CONV. LIT. V, 274, cf. CIHAC, π, 465. E aici un tînăr care ar vrea să meargă şi el volintir ... îl primiţi? - E vîrstnic? ... - Da. CARAGIALE, O. I, 168. Mi-era ruşine ca, îndată ce ajunsesem vîrstnic, să-i cer socoteala, ca şi cum m-aş fi îndoit de cinstea lui. DELAVRANCEA, O. II, 83. „Cît mai va pînă să fii vîrstnic?” îl întrebă Albu ... „Cam peste o lună împlinesc 25 de ani”. CONV. lit. ΧΧΠ, 403, Cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., TDRG. Ce bine a făcut că ... a cerut şi înfiinţarea de sechestru pe partea de avere a băiatului vîrstnic, rămasă de la mamă. BRÄ-TESCU-VOINEŞTI, P. 217, cf. RESMERTTĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D., DSR. 3. (Despre fiinţe, mai ales despre oameni) Matur1; (în special) bătrîn. Plinindu-să după potop lui Noe ani 350, iară de la naşterea lui vieţuind ani 950, au murit, văzindu-ş nepoţii şi strănepoţii şi feciorii den strănepoţii săi, carii toţi era 24 000 şi 100 bărbaţi vîrstnici, fără muiari şi fâră copiii lor. N. COSTIN, L. 63. Familia lui Radu Negru nu da nici un bărbat vîrsnic şi destoinic de a corăspunde cu trebuinţa şi aşteptarea de obşte. F. AARON, L I, 49/3. Indivizii vristnici şi chiar inteligenţii, cari însă devin preceptori ai copiilor, cu timpul inteligenţa lor se subordonează împrejurărilor, devenind copii bătrîni. CONTA, O. F. 537, cf. DDRF. Neam înăsprit de război! în care pămînt începurăţi Dardani a fi, ... în acelaşi primi-να Locul cel vesel pe-ntorşi: cercaţi-vă vîrstnica mamă! COŞBUC, O. A. v, 76, cf. TDRG. Era de o seamă cu Oleana şi, mici copii, se jucaseră împreună în şatra ţigănească. Dar pruncii se fac vîrstnici şi Oleana intrase ... în rostul pînzăturilor şi al gospodăriei. GALACTION, O. 68. Doamna colonel ... strînse buzele vişinii cu o spaimă care dădea înfăţişare de copil alintat obrazului de grăsulie şi vîrstnică păpuşe blondă, cu pomeţii trandafirii şi cu genele lungi, răsucite în sus. C. PETRESCU, î. I, 4. Dumitru e vătaful - întări şi sluga Nicodim. -El e azi cel mai vrîstnic între ficiorii juni. AGÂRBICEANU, O. XII, 393. îndată ce cunoşteai pe doamna Vanghele, în faţa ta nu mai sta decît o femeie vîrstnică, cuviincioasă, tristă. PAPADAT-BENGESCU, O. II, 203. Un ceasornic nichelat, ... de inelul căruia se ţine un medalion cu o fotografie: un cap de femeie vîrstnică, pieptănată după moda veche. BASSARABESCU, v. 31. Era cel mai vîrstnic dintre ei, dincolo de patruzeci de ani, dar pînă atunci asta nu se simţise. VOICULESCU, p. ii, 144. Se uitară cu sfială spre Neonii Roşea: acela părea judele cel mai vîrstnic. SADOVEANU, O. XXI, 465. Preşedintele de onoare al societăţii era Alexandru Bohăţel -fiindcă era cel mai vîrstnic dintre ei MOROIANU, s. 121. în grupul de însoţire, trei martori vîrstnici ... ne făceau istoricul unui colţ de clădire. ARGHEZI, B. 137. Mainardi e un bărbat înalt, vîrstnic, cu părul alb. CĂLINESCU, C. O. 162. „întîrziatul” - [este] romanul unui funcţionar vîrstnic, ce nu se poate decide să se însoare cu fata şefului său ierarhic. PERPESSICIUS, M. I, 268. Nu pot uita o femeie vîrstnică ce stătea lîngă mine. CONTEMP. 1954, nr. 389, 1/1. A pogorît din Muscel pe Bărăgan ca să stea închisă într-un conac spaţios cu un soţ vîrstnic şi libidinos. VINEA, l. i, 281, cf. 105. Cel mai vîrstnic dintre fiii săi, tatăl lui Anton Lupan, îi urmase în slujbă. TUDORAN, p. 46, cf. DL, DM. Cu excepţia femeilor vîrsţnice şi a copiilor de vîrstă preşcolară, vorbesc bine româneşte. FD ΙΠ, 68, cf. CIORANESCU, D. ET. 9 298. Mă surprinsese chipul celui din fotografie, arăta destul de vîrstnic. BĂNULESCU, I. 83, cf. 207. Această apreciere nu neagă ... prezenţa viu marcată a unor critici foarte dotaţi, vîrstnici sau tineri. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. l 7/3. în casa lui Mişu At. dau într-o seară de duminică de o pereche de intelectuali - vîrstnici, eleganţi, distinşi, franţuziţi. STEINHARDT, J. 347, cf. M. D. enc., dex, V. BREBAN, D. G., DSR, DREV, COm. din STRAJA - RĂDĂUŢI, NALR - MB π mn 221, 506/491, 602, 606, 617, 618, 620, 660, ib. mn 221, 507/617, 618, alr - τ π mn 289, 506/372. 0 (Substantivat) Cu cît patimele turbură viaţa vîrsnicilor, cu atît mai mult se cade a stărui spre a întimpina un rău prea general şi prea cunoscut pentru a nu merita o băgare de seamă specială. BREZOIANU, î. 71/24. Amorul şi la vîrsnice merge, nu se sfieşte, Şi le necăjeşte atît, cît mintea le zminteşte. PANN, E. iii, 117/17, cf. V, 110/12. Cel mai vîrstnic dintre ei: „Dragi bujori, copiii mei! Ştiu că-mi ies mereu în drum Doar mă văd acum-acum!” COŞBUC, P. I, 130. Vîrstnicii şi femeile ... nu se lăsară mai prejos. VOICULESCU, P. n, 75. Strîns în autoritatea vîrstnicilor, adolescentul ajunge la înţelegerea datoriilor. SADOVEANU, O. XX, 165. Studenţii-echipieri lucrează pentru a lăsa în sate o metodă de muncă şi o casă pentru vîrstnicii satului D. GUŞTI, P. A. 306. Cei mai vîrstnici rămaşi la catedră abia dacă arborează cîteva fire de cocheţi ghiocei pe la tîmple. ARH. OLT. XVII, 386. Vîrstnicii familiei observară că automobilului îi lipseşte un vagon-restaurant ARGHEZI, S. XVI, 207. Nu să poate, a strigat Ion, unul dintre puţinii vîrstnici care se luaseră după flăcăi. CAMIL PETRESCU, o. iii, 275. In ansamblu, literatura paşoptistă nu e un fenomen de generaţie, deoarece îşi anexează cele mai reprezentative condeie, atît dintre vîrstnici, cît şi dintre tineri. IST. LIT. ROM. ii, 250. Actorii se bucură de o preţuire pe care noi, cei vîrstnici, n-am cunoscut-o. T august 1964, 84. Societatea românească este datoare astăzi să aibă grijă de cei vîrstnici RL 1998, nr. 2664, 3/2. 1 se adresează pe un ton oarecum patern, ca un vîrstnic unui fine neştiutor. STEINHARDT, J. 358. în lumea suspicioasă a scriitorilor ... un nou venit ... e testat temeinic înainte de a fi admis printre cei vîrstnici în calitate de tolerat, românia LITERARĂ, 1993, nr. 4, 18/1. 0 (Prin extensiune) Astfel ... se cuvine a fi o naţiune vîrstnică şi liberă. IST. LIT. ROM. II, 537. Am fost întotdeauna împotriva extremismelor ... care au îndepărtat generaţia tînără de cea vîrstnică. CONTEMP. 1974, nr. 10, 5/6. ♦ (La comparativ) Care a împlinit un număr mai mare de ani (decît ...); care aparţine unei generaţii trecute de anii tinereţii. Mihail Cuciurean ...a fost primit la Gimnaziul din Pesta, unde se găsea sub privigherea mai vrîsnicului său frate. RUSSO, S. 151. Pansionul a început a se împle de elevi, veniţi din toate părţile Moldaviei, mulţi mai vristnici decît mine. KOGĂLNICEANU, O. I, 58. Păreau într-adevăr mult mai vîrstnici decît ar fi arătat actul de naştere. C. PETRESCU, C. V. 11. Ghiţă morarul nu avea mulţi ani peste treizeci, dar părea mult mai vîrstnic. SADOVEANU, O. XVII, 177. Iubirea Vetei este o nevoie adîncăi, şi tot ce-o poate jigni sînt bănuielile 4630 vîrstnicie - 879 - VÎRŞĂ eîntemeiate ... şi e starea ei de femeie mai vîrstnică faţă de un amant care-o chinuieşte, conştantinescu, s. ii, 234 femeile pictate ... semănau una cu alta, cu deosebirea că una era mai vîrstnică, ...în vreme ce a doua era o fată ca de optsprezece ani. călinescu, b. l 8, cf. id. C o 304' Există şi o înrudire stilistică între cei doi scriitori...■' o înrudire sub care nu poţi să nu întrezăreşti înnunrea scriitorului mai vîrstnic asupra aceluia venit în urma sa. VIANU, L. R. 118. El era cu optsprezece ani γπαϊ vîrstnic decît fata. camil petrescu, o. n, 62. Li se dădură ... şi doi cai mai vîrstnîci. id. ib. 144. Un om mai vîrstnic a întîmpinat-o la ieşirea din fabrică. V. ROM. martie 1954, 113. Ea are douăzeci, douăzeci şi ceva de ani. S-a urîţit N-o mai deosebeşti de femeile mai vîrstnice. PAS, z. I, 222, cf. dl. Era un ins mai vîrstnic şi care avea o pleoapă căzută pe ochi preda, delir. 102, cf. DM. Tînărul bursier îşi începe călătoria alături de mai vîrstnicul Şincai. IST. lit. rom. ii, 58. Unul din aceşti amici [era] cu 4 ani mai vîrstnic decît el V. ROM. decembrie 1964, 97, cf. dex. Dinu era cu un an mai vîrstnic decît Vintilă. românia literară, 1993, nr.'2, 11/1. 0 (Substantivat) Intorcîndu-se spre Pierre, ca mai vîrstnic, căpitanul schimbă tonul TUDORAN, p. 55. - Pl.: vîrstnici, -ce. - Şi: (învechit şi regional) vîrsnic, -ă, vrîstnic, -ă, vrîsnic, -ă, (regional) vrîznic, -ă (alr - T π mn 289, 506/372), (învechit, rar) vîrsnec, -ă adj. - Vîrstă1 + suf. -nie. Cf. bg. b p i» c τ η h k . VIRSTNICIE s. f. 1. (învechit şi regional) Maturitate (1); s p e c. majorat1 (1). [Văd] tinerimea cea crudă şi neajunsă în vîrsta sănătăţii... în tot chipul sucindu-să din fireasca ei creştere şi scurgîndu-să şi topindu-să de la cea mai întîi vrisnicie, fără de vreme şi fără de rod. piscupescu, o. 1/15, cf. 241/22, heliade, o. ii, 343. Unul din fiii săi ajungînd la anii vîrsniciei şi la vrednicia de a putea cîrmui prinţipatul, boierii ţării îl aleseră de prinţ. F. aaron, 1.1, 44/6. Nu mai era mult pînă la împlinirea anilor vîrstniciei mele. MOZAICUL (1839), 307/23. El primi aceasta fără altă împotrivire, şi pentru că mai lipsea numai doă zile pînă la vîrstnicia mea, însemnai datul înscrisului cu doă zile mai tîrziu. ib. 308/17, cf. POEN. - AAR. - hill, v. n, 1332/33, stamati, v. 526V12, POLIZU, PONTBRIANT, D., CIHAC, Π, 465, LM. Pribegi şi mai în adîncul străinătăţii, pînă ce-n urmă se ţinu ascuns în Rusia, unde petrecu mai multă vreme pînă la vrîstnicie. EMINESCU, O. XIV, 109, cf. DDRF, BARCIANU, 728, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D-, ŞĂINEANU, D. U., CADE. Cugetă cum va fi mai bine să facă atunci cînd Constantin va ajunge întru desăvîrşită vîrstnicie. SADOVEANU, o. ΧΠ, 54, cf. SCRIBAN, D., DL, DM, CIORANESCU, D. ET. 9 298, dex, dsr. Mă duc, maică,-n miliţie, C-am ajuns în vîrsnicie. mat. folk. 353. 2. (învechit, rar) Pubertate. Cu această dezvoltare a vîrstniciei (pubertăţii), capătă omul un nou bold spre creştere. VASICI, M. I, 189/22, cf. DSR. - Şi: (învechit şi regional) vîrsnicie, vrîsnicie, vrîstnicie s. f. - Vîrstnic + suf. -ie. VÎRSTRĂ s. f. v. vîrstă2. VÎRŞÂG s. n. (Regional) 1. Ramură care creşte alături de alta (Rodna - Sîngeorz Băi). Cf. viciu, gl., pascu, c. 197, l. ROM. 1966, 46. 2. Copileţ (de porumb) (Scărişoara - Abrud). Cf. alr sn i h 103/95, alrm sn i h 73/95. - PL: vîrşe gi şi vîrşege. - De la vîr şi (pl. lui vîrh). VÎRŞAGIJŢ s. m. v. vîrşeguţ. VÎRŞÂN s. m., interj. (Prin Maram. şi prin Bucov.) 1. S. m. Copac care cade, la tăiere, cu vîrful (11) la vale. Cf. a v 33, 35, ARVINTE, TERM. 76. ♦ Buştean care vine pe uluc cu vîrful (II 1) la vale; vîrşancă (1). Cf. ARVINTE, TERM. 55, 174. 2. Interj. Semnal prin care muncitorii care lucrează la uluc fac atenţi pe cei din vale să se păzească, pentru că vine un buştean pe uluc cu vîrful (Π 1) înainte, care poate sări în lături la cotituri. Cf. arvinte, term. 100, 174. - PL: vîrşani. - Şi: vîrşiân (pronunţat şi: -şi-an) s. m. arvinte, term. 76, 175. - Din vîrşac, prin substituire de sufix. VIRŞÂNCĂ s. f., inteij. (Prin Maram. şi prin Bucov.) 1- S. f. Vîrşan (1). Cf. a v 1, arvinte, term. 74, 100. 2. Interj. Vîrşan (2). Cf. arvinte, term. 74,100. - PL: ? - Vîrşan + suf -că. VÎRŞÂR s. m. 1. Pescar care pescuieşte cu vîr şa1. Cf.ANTIPA, P. 793, DL, DM, DEX, H VII 69, ALR Π/872. 2. (Regional) Luntraş (Măceşul de Jos - Băileşti). Cf. alr sn nih 843/872. - PL: vîrşari - Vîrşă1 + suf. -ar. VÎRŞĂ1 s. f. 1.1. Unealtă de pescuit alcătuită dintr-un coş de formă lunguiaţă făcut din nuiele (de răchită) împletite sau din sîrmă, cu gura largă şi întoarsă înăuntru în formă de pîlnie. Cădea caii cei mai tari cu călăreţii de toate părţile pentru că nici se putea sui împrotiva românilor... nici putea merge mai încolo, nici putea fugi.., ci sta ca şi peştii în vîrşă sau în mreajă, ŞINCAI, hr. i, 308/33, cf. KLEIN, d. 453, budai-deleanu, lex., LB, i. GOLESCU, C. Pe la vaduri erau aşezate vîrşe şi etere ţesute din vergele tinere de sălci ASACHI, S. L. II, 113, cf. POEN. - AAR. - HILL, V. Π, 2242/28, ISER, STAMATI, V. 2962/13, 591753. Vîrşele se pun numai la vadul Virului, spre a prinde peşte mare, nisetru şi moron. I. IONESCU, Μ. 86, cf. 85, PONTBRIANT, D. Monăstirii sîntului Antonie a închinat...: satul Jidoştiţa cu nul, ... şi venitul de la 8 vîrşi HASDEU, I. C. I, 128, cf. COSTINESCU, CIHAC, II, 449, LM. în vorbele aceste, numai iaca ce se înfăţoşează şi Ivan înaintea boierului cu turbinca plină de draci, cari se zbăteau ca peştii în vîrşă. CREANGĂ, O. 140. Cum văzură pe Ercule dormind, tăbărîră pe dînsul şi mi-l legară pe de toate părţile cu frînghii de ale lor, astfel îneît coprinseseră pe Ercule ca într-o vîrşe. ISPIRESCU, O. ii, 334. Unealta de prins peşti cea mai întrebuinţată e vîr şa. F (1886), 409, cf. DDRF. Peştii se prind... cu vîr şa. LiUBA - IAN A, Μ. 129. în unele vîrşe peştele se poate 4638 vIrşă1 - 880 - VÎRŞEALĂ scoate prin fund, în altele se scoate desfăcîndu-se vîrşogul, ce e prins de un beţişor. DAMÉ, τ. 124, cf. 128, BARCIANU, marian, ins. 58, alexi, w. Străbatea apele cu luntrea-i sprintenă, uşoară şi, unde ştia el că e peşte mai mult, acolo îşi aşeza vîrşile. tafrali, S. 55. „Vîrşa” (în Moldova, Muntenia şi Transilvania) - !,vîrşie,> (în Oltenia şi Banat) - este unul din instrumentele cele mai răspîndite, care se întrebuinţează pe păraiele din toate regiunile munţilor noştri, avînd pretutindeni acelaş nume şi aceleaşi forme esenţiale. ANTIPA, p. 98. Aceste vîrşe de nuri..., deşi conservă... forma şi modul de construcţie al celor de la păraie, ajung la dimensiuni foarte mari. id. ib. 136. Linul se prinde toată vara la vîrşe. id. F. I. 128, cf. TDRG. Sîntem strîmtoraţi ca peştele-n vîrşă. CONV. LIT. XLIV}, 647. Peştele se scoate prin capătul ascuţit al vîrşei. pamfile, i. c. 70, cf. 69, DHLR I, 365. Vîrşa, unealta de prins peşti a vechilor generaţii, astăzi a ieşit cu totul din întrebuinţare. PĂCALĂ, M. R. 298, cf. 459, 460. Cercetarea undiţilor de fund se face de obicei, ca şi a vîrşilor, printr-un cîrlig cu care tragem struna. ATILA, P. 97, cf. 68, 123, RESMERIŢĂ, D. In timpul baterii... se prindeau cu „vîrşa” aşezată cu gura în direcţia cursului apei, căci păstrăvul trage tot în sus. DRAGOMIR, O. M. 208. Cu vîrşea prindeam eleni şi scobari. AL LUPULUI, P. G. 85, Cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Artemie are vîrşi cu care prinde peşte. STĂNOIU, C. I. 6. Se tîra cum putea pînă la coteţe şi la vîrşi, pe care le întorcea cu fundul plin de argintul-viu al întregii seminţii de peşti ai bălţii. VOICULESCU, P. 1,12, cf. 11, ds. Eu mă pun în ciobacă şi vă duc într-un loc pe iaz unde îmi am vîrşele. sadoveanu, o. xra, 736, cf. xvii, 419, NOM. MIN. ι, 26. Vîrşele de rîuri, coşurile etc. se împletesc din nuiele de răchită. GHELASE, V. P. II, 150, cf. 98, 151. Astăzi, înainte de ziuă, am băgat vîrşile. V. ROM. iulie 1954, 88, mihăilă, î. 92, cf. ltr2, dl, dm, der, m. d. ENC., DEX, SCL 1980, 433, DREV, V. BREBAN, D. G., H I 22, Π28, 253,281, iv 10,155, v 368, vu 358, dc 36,42, x 21, 68, 107, 538, 584, xn 288, xvni 141, conv. lit. xx, v, 1021, com. MARIAN, BRAN, S., VAIDA. Dumnezeu ascultă rugăciunea peştelui şi-i dete şese aripi. Zbura el destul în sus şi în jos, alergînd, cînd numai ce cade în vîrşa unui pascar. şez, n, 32, cf. rv, 115. Mai avea el apoi şi o vîrşie cu care prindea el peştii, carii erau hrana lui cea de toate zilele. CĂTANĂ, P. B. I, 77. Fuge repede înapoi să vadă ce-i în capcană şi în vîrşă. în capcană se prinsese o vulpe, iar în vîrşă o ştiucă. FURTUNĂ, C. 117, cf. caba, sal. 94, com. din oraviţa şi din tărcăiţa -BEIUŞ, ŞEZ. XIX, 14. Tare-i vîrşa, tare-i balta, Tare-eşti tu, tare-i surata, bîrlea, l. p. m. ii, 269, cf. alr 1 1 735, alr sn iii h 741/102, h 743/876. a v 16, vi 26, t. dial. o. 340, nalr - o in h 572/982, nalr - b ni h 470. Rîde vîrşa de baltă (şi nu vede că-i putrezeşte coada într-însa), se spune despre cel care rîde de greşelile altora, dar pe ale sale nu le vede. Cf. hem 2 399, tdrg, da ib 463, cade, furtună, c. 50, zanne, p. rv, 684, vi, 559. 0 Expr. (Regional) A intra în vîrşie = a intra în încurcătură, v. i n tr a. Cf. Hxvin 141. 2.(Regional; şi în sintagmele vîrşă de plasă, vîrşă cu ochiuri) Unealtă de pescuit, în formă de sac, alcătuită dintr-o plasă întinsă pe mai multe cercuri şi cu gura răsfrîntă înăuntru. V. e t e r ă , v i n t i r . Cf. i. golescu, c., ALEXI, W. Etera sau... vîrşa de plasă, vîrşa cu cercuri etc. este un sac lungăreţ, împletit în ochiuri şi întins pe 3 sau 5 cercuri paralele de răchită; gura ei este răsfnntă înăuntru ca o pîlnie. ANTIPA, P. 157, cf. 100, 408, 409, id. F. I. 14, pamfile, I. C. 67. Plasa considerată nu ca un instrument, ci numai ca ţesătură, intră în alcătuirea a numeroase unelte de pescuit... vîrşe, lăptaşi, orie. ENC. AGR, IV, 658, cf. SCRIBAN, D., LTR2, DL, DM, CIORANESCU, D. ET., DEX, DSR, DREV, V. BREBAN, D. G., şez. iv 115, cv 1951, nr. 5, 26, alr i 1 735/926, 988, ib. 1 737/932, A v 30. 3. (Regional; în forma vîrşie) Crîsnic (de prins peşte) (Jupalnic - Orşova). Cf. alr i 1 737/1. II. (Regional) 1. întăritură făcută la ţărmul unui nu pentru ca apa să nu-1 surpe (Porumbacul de Sus - Victoria). Cf. chest. iv41/171/b. 2. îngrăditură improvizată din crengi, mărăcini etc. (Săpata - Costeşti). Cf. udrescu, gl. Trage-i o vîrşă de mărăcini la capul locului şi tot mai apără de vite. id. ib. 3. Leasă de mărăcini urzită în partea de deasupra a unui gard de nuiele, pentru a împiedica trecerea peste el (Săpata - Costeşti). Cf. udrescu, gl. La gardul curţii, de jur-împrejur, i-am tras o vîrşă de mărăcini de leasă. id. ib. - Pl.: vîrşe şi vîrşi. - Şi: (regional) vîrşe, vîrşie (pl. vîrşii), vîrşcă (l. costin, gr. ban. n, 207), vîrşte (alr i 1 735/125), vîrjă (cv 1951, nr. 5,26) s. f. - Din v. sl. *vn»sa. Cf. bg. b p in a, ser. vrsa. VIRŞĂ2 s. f. 1. (Regional) Nuia arcuită sau un fel de greblă prinsă la ambele capete de toporiştea coasei, pentru a aşeza în brazdă cerealele cosite (Pipirig - Tîrgu Neamţ). Cf. alrm sn i h 42/551. 2. (Regional; la plug) Cormană (de lemn) (Pipirig -Tîrgu Neamţ). Cf. alr π 5 010/551, alr sn i h 18/551, alrm SNih 13/551. 3. (Regional; în forma varşă) Cruce (la căruţă) (Pipirig - Tîrgu Neamţ). Cf. alr sn ii h 345/551, alrm SNih 228/551. 4. (Prin Mold.; în forma varşă) Lemn de care se prind orcicurile la căruţă sau la plug. Cf. GLOSAR REG. - Pl.: ? - Şi: varşă s. f. alr SN n h 345/551, alrm sn i h 228/551, glosar reg. - Cf. v î r ş ă1. VIRŞĂ3 s. f. v. obîrşie. VîRŞĂC adj. (Regional; în sintagma) An vîrşăc = an sărac, cu recoltă slabă (Bănită - Petroşani). Cf. a m 18. - Pl.: ? - Etimologia necunoscută. VÎRŞCĂ s. f. v. vîrşă1. VÎRŞE1 s. f. v. vîrşă1. VÎRŞE2 subst. v. vîrf. VÎRŞEALĂ s. f. (Prin Olt. şi prin Munt.) Un fel de acoperiş făcut din mărăcini sau din nuiele împletite în 4645 vîrşeguţ - 881 - VÎRTEALĂU partea de deasupra a unui gard de nuiele. Cf. ciauşanu, v. 208, fd vin, 213. . - PL wîrşeli. - Vîrşi2 + suf. -eală. VÎRŞEGIJŢ s. n. (Regional) Copileţ (Scărişoara -Abrud). Cf. alr sn i h 103/95, alrm sn i h 73/95. - Pl.: vîrşeguţe. - Şi: vîrşagiiţ (pl. vîrşaguţi) s. m. ALRSNlh 103/95. - Vîrşag + suf. -uţ. VÎRŞEL s. m., s. n. 1. S. m. (Prin Transilv.) Vîrfuşor (1). Vara le vărează In cei vîrşei de munte. FOLC. transilv. ii, 473, cf. 621. 2. S. n. pl. (Regional) Vreascuri (Peştişani - Tîrgu Jiu), alr SN ii h 591/836. - PL: vîrşei şi (2) vîrşeie. - Vîrş + suf. -el VÎRŞI1 vb. IV. T r a n z . (Prin Mold. şi prin Bucov.; complementul indică stoguri, clăi etc.) A vîrfui (1). Cf. com. furtună şi din straja - rădăuţi, glosar reg. - Prez. ind.: vîrşesc. - Din ucr. BepuiHTH. VÎRŞÎ2 vb. IV. Tr an z . 1. (Prin Olt. şi prin Munt.; complementul indică garduri de nuiele) A acoperi cu mărăcini. Cf. ciauşanu, v. 208, udrescu, gl. ♦ (Prin Olt.; complementul indică şanţuri1 I 2) A împrejmui cu mărăcini. Cf. ciauşanu, v. 208. 2. (Regional; complementul indică garduri) A construi din mărăcini (Săpata - Costeşti). Cf. udrescu, gl. - Prez. ind.: vîrşesc. - De la vîrşă1. VÎRŞIĂC s. m. (Prin Maram.) 1. Trunchi de copac care alunecă pe uluc cu vîrful înainte. Cf. arvinte, term. 175. 2. Vîrf (11) de copac care se taie şi se lasă în pădure. Cf. arvinte, term. 79,95,175. - PL: vîrşiaci. - Şi: vîrsiâc s. m. - Din ucr. BepuiaK. VÎRŞIÂN s. m. v. vîrşan. VIRŞIE s. f. v. vîrşă1. VÎRŞÎT, -Ă adj. (Prin Olt. şi prin Munt.; despre garduri de nuiele) Cu acoperiş făcut din mărăcini sau din nuiele împletite. Cf. ciauşanu, v. 208, fd vm, 213. Gardurile vîrşîte n-a putut să le dea lumea jos. T. DIAL. M. m, 847. - PL: vîrşiţi, -te. - Şi: vîrşît, -ă adj. - V. vîrşi2. vîrşît, -ă adj. v. vîrşit. VÎRŞOÂGĂ s. f. v. hîrzob. VÎRŞ0C subst. v. vîrşog. VÎRŞOG subst. 1. S. m. şi n. (Regional, mai ales în Bucov.) Vîrşă1 (I 1) (mare). Unii localnici numesc vîrşog o vîrşă mai mare. S. c. şt. (iaşi), 1958, 148, cf. SFC vi, 52. Prinde peşte cu vîrşocu. H iv 155, cf. ALR I 1 735/351, alr n/848, lexic reg. 111. 0 Expr. (Adverbial) A umbla vîrşog = a nu sta locului, a nu avea astîmpăr. Cf. şez. xix, 14. 2. S. n. (Regional, mai ales în Bucov.) Partea de la gura vîrşei1 (I 1) întoarsă înăuntru în formă de pîlnie; (regional) pocriş1 (6). Vîrşa este un fel de coş mai mare... Partea de la gură ce e întoarsă înăuntru se numeşte vîrşog sau pocriş. DAMÉ, T. 124. In unele vîrşe peştele se poate scoate prin fund, în altele se scoate desfăcîndu-se vîrşogul ce e prins de un beţişor, id. ib., cf. id. τ2, 67, ΑΝΤΕΡΑ, Ρ. 136,793, tdrg. Unele vîrşe n-au gîtul răsfrînt, numit vîrşog sau pocriş. PAMFILE, I. C. 70, Cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., SCRIBAN, D., S. C. ŞT. (iaşi), 1958, 148, ALR SN m 743/876. Rîde vîrşa de vîrşog, da-i cu dînsa la un loc. pop.,în s. C. şt. (iaşi), 1958,148. 3. Subst. (Regional) Plasă (de pescuit) (Miceşti -Alba Iulia). Cf. alr i 1 734/136. - PL: (m.) vîrşogi, (n.) vîrşoage. - Şi: vîrşoc subst. - Vîrşă1 + suf. -og. VÎRŞOR s. n. v. vîrfuşor. VIRŞTE s. f. v. vîrşă1. VÎRŞTI inteij. v. vîşti1. VÎRŞULÎŢĂ s. f. Diminutiv al lui vîrşă1 (I). Tăiei două, trei zminceluţă Şi făcui o vîrşuliţă Ş-o pusăi în cea topliţă Şi-am scos-o plină di peşti. CARDAŞ, C. Ρ. 81, cf. 191. - Pl.:? - Vîrşă1 + suf. -uliţă. VÎRTĂR s. n. v. fîrtar. VÎRTE s. f. 1. (în dicţionarele din trecut) Ghivent, filet. Cf. cihac, n, 450, gheţie, r. m., barcianu, alexi, w. 2. (Prin Mold.; în construcţiile) Vîrtea-casa sau de-a vîrtea-casa = numele unui joc de copii, în care un copil se învîrteşte repede pe loc, cu braţele întinse, pînă ameţeşte. Cf. pamfile, j. 1,333, jahresber. xix-xx, 46. - Pl.: ? - Cf. v î r t i. VÎRTEALAU s. n. (Regional) Nume dat unor obiecte care se manevrează prin învîrtire. a) Vînturătoare, v. vînturător (II 2) (Sînnicolau Român - Oradea). Cf. scl 1957, 108, 1959, 225, L. rom. 1967,501, 505, alr sn i h 82/316, alrm SNih 60/316. b) (în forma vîrtilău) Scrînciob (1) (care se învîrteşte în cerc) (Brusturi - Oradea). Cf. alr ι 1 694/302. c) Zăvor de lemn la uşă care se roteşte de jos în sus (Sînnicolau Român - Oradea). Cf. alr η/l MN 121, 3 812/316. - PL: vîrtealauă. - Şi: vîrtilău s. n. alr ι 1 694/302. - Vîrti + suf. -ălău. 4664 VIRTECAP - 882 - VÎRTEJ VIRTECAP s. m. (Omit; Bucov.) Capîntortura (.Junx torquilla ïorquüla). Paserea aceasta tot vîrtecap s-a numit..., pentru că ea are datină de a-şi învîrti capul în toate părţile, marian, o. i, 89, cf. 91, conv. lit. xxm, 347, DDRF, ALEXI, W., TDRG, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SIMIONESCU, F. R. 117, DA l2, 104, BĂCESCU, PĂS. 42,174, linţia, p. ii, 70, cioranescu, d. et. 4 463, dsr. - PL: vîrtecapi. - Vîrti + cap. YÎRTECIJŞ subst. I. S. n. 1. (Regional, mai ales în Transilv. şi Mold.) Vîrtej (I 1). Cf. stamati, v. 673 !/9, 736V40, CIHAC, Π, 450, GHEŢIE, R. Μ. Iar el bate din picioare Vîrtecuşul din viitoare. D. ZAMFIRESCU, ap. CADE. Cel-din-baltă porneşte cîteodată vîrticuşuri şi îneacă pe cei ce-i cad în mină. pamfile, duşm. 280, cf. resmeriţă, d. Leagănul intrase bine în matca apelor, plutea din ce în ce mai repede, vîrtecuşurile îl răsuceau în loc. CAMILAR, C. P. 55. Şi cît de limpede curgea pînul... Acolo, la punte..., vîrticuşul era negru. id. N. I, 409. Pe aici va fi ochi de apă şi valuri tulburi şi vîrtecuşuri. BENIUC, M. C. 1,205, cf. dl, dm, CIORANESCU, D. et, 4 463. Vara, aici la acest cot Arieşul se învolbura grăbit..., făcea spumă şi vîrtecuşuri. v. rom. decembrie 1964, 47, cf. M. D. enc., dex, scl 1979, 97, dsr, com. beniuc, chest. iv 39/136, 42/270, v/89 supl., alr i 427/90, 100, 136, 150, 166, 518, 532, 576, a π 4, 5, 6,10,11, arvinte, term. 112. 2. (Regional, mai ales în Mold. şi Transilv.) Vîrtej (12). Cf. stamati, v. 7352/14, 7362/52, cihac, n, 450, DDRF, BARCIANU, Vîrticuşul cînd îl vezi că vine, să te pui jos şi să te apuci de pămînt or de iarbă, iar cu o mînă să-ţi astupi gura şi nasul voronca, D. 1,418, cf. alexi, w. Vîrtejul,... numit şi bolboră, volvură, vîrticuş sau vîrtecuş, — este vîntul care, învîrtindu-se cu vîrful în pămînt iar cu pîlnia în văzduh, se lărgeşte din ce în ce mai mult. pamfile, VÄZD. 50, cf. id. cer. 33, resmeriţă, d., CADE. Un vîrtecuş ridică val de cenuşă. V. ROM. mai 1954, 192, alr 11979/136, 401,403, 406, 424, 428, 434, 436, 440, 518, 522, 532, alr sn iii h 794, alrm sn ii h 614, glosar reg. OLoc. adv.în vîrtecuş = într-o mişcare de înaintare în spirală. Am deprins şi alte ocupaţii.., croind puternice zmeie bine încleiate şi corogite, capabile să zboare vuind şi, la capătul a trei păpuşi de sfoară, să capete bilete trimese în vîrtecuş pănă la slava cerului, să fluture imense cozi multicolore. IORGA, P. A. 1,47. 3. (Regional) Învîrtire, învîrtejire; rotire. Cf. drlu, CIHAC, II, 450, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., TDRG 1755. în ziua de rusalii să caute toată lumea să înlăture orice ceartă sau sfadă, căci cel ce se apucă de gîlceavă e luat în vîrteşugul rusaliilor. PAMFILE, s. v. 35, cf. ŞĂINEANU, D. u., RESMERIŢĂ, D. Vîrtecuşurile roţii s-au înteţit brusc. lăncrănjan, c. I, 8, cf. L. rom. 1966, 45. ♦ (Concretizat; în forma vîrticuş) Încîlcitură. Duminica să nu iai măngălăul în mînă, că face vîntul în cînepă vîrticuşuri, o încîlceşte. voronca, d. I, 220. 4. (Regional) Vîrtej (I 4). Cf. saghinescu, v. 108, RESMERIŢĂ, d. Cîte vîrticuşuri ai în cap de atîtea ori te-nsori MAT. DIALECT. I, 102. II. S. n. (Regional; în forma vîrtiguş) Bucată de lemn cu care se răsuceşte funia sau lanţul trecut peste o sarcină (de fin, de lemn etc.) spre a o strînge (Micăsasa -Mediaş). Cf. alr ii 5 635/141. III. s. m. (Prin Bucov.; în forma vîrticuş) Cusătură ornamentală făcută pe iile, pe cămăşile etc. ţărăneşti. Cf. izv. xv, 331. IV. Subst. (Prin Transilv. şi prin Bucov.; şi în construcţiile ineluş-vîrteguş, ALR II 4 352/182, de-a inelu-n vîrticuş, ib. 4 352/386) Ineluş-învîrtecuş, v. î n v î r t e c u ş . Cf. ib. 4 352/102. V. Subst. (Art.; prin Munt. şi prin Olt.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. Cf. VARONE, D2. - PI .'.vîrtecuşuri şi vîrtecuşe (BARCIANU). - Şi: vîrteguş (varone, d2, alr i 427/150, 576, alr ii 4 352/182, a H 4), vîrteşug s. n., vîrtieuş (pi. şi m. vîrticuşi, izv. xv, 331) s. n., s. m., vîrtigiîş (alr ii 5 635/141, A π 5, 6,10; pl. vîrtiguşe, A π 10) s. n. -Cf. vîrtej,vîrti. - Vîrteşug, prin metateză. VÎRTÉGIU s. n. v. vîrtej. VÎRTEGIÙNE s. f. (învechit, rar) Ameţeală, vertij. La ameţeala capului, numită şi scutura sau vîrtegiune, din care vine adese apoplexia şi nebunia, foloseşte:vinul ecoprotic sau curăţitoriu. CORNEA, E. 1,62/12, cf. 62/11. - PL: vîrtegiunl - Vîrtej + suf. -iune. VÎRTEGύŞ s. n. v. vîrtecuş. VÎRTEJ s. n. (Atestat prima dată, într-un toponim, în 1517, cf. ders) I. 1. Porţiune din masa unui fluid în care acesta, de obicei datorită unui obstacol ivit în cale, are o mişcare de rotaţie; rotire a apei (sau a spumei) în locul unde se cufundă cineva sau ceva; bulboacă, bulboană, ochi1 (B III 2), valvîrtej (I 1), vîltoare (1), volbură (11), (învechit şi regional) smîrc2 (1), vîrtitură (2% (regional) bulbuc, domă, învîrtitoare (v. î n v î r t i t o r ), moară (8 e), ochean3 (II1), ocheţ (6), olcuţă (4), sfredel (4), şioi (v. ş u v o i1 12), v i r 2, vîrtecuş (11), vîrteşcă (1), vîrtitoare (v. vîrti tor 2). Cf. mardarie, l. 2522/21, 2542/21. Apucă răzuru păntre cordini, şi la mesteacăn dă în vîrtej şi trece nu (a. 1750). IORGA, S. D. VII, 38. Ochiurile sau vîrtejele sînt o învîrtire a apelor în loc spre fundul mării. GENILIE, G. 115/22, cf. 108/23, VALIAN, V., POEN, - A AR. - HEUL, V. π, 5322/16, 7472/4. Unii din neştiinţa de a înota, alţii din vîrtejurile rîului ce avea a trece în toată lărgimea lui, periră înghiţiţi de unde. BĂLCESCU, O. III, 111, cf. POLIZU, STAMATI, V. 673V9, PETRI, V., PONTBRIANT, D., FROLLO, V. 626, COSTINESCU, CIHAC, Π, 450, LM. intr-acel loc, unde apele se-nvrăjbesc şi se sfredelesc în adînci vîrtejuri, vasul începu a şovăi ODOBESCU, s. I, 144. Vro zece din soţii lui se înecară în vîrtejurile valurilor. ISPIRESCU, ap. CADE. Pe cel ce din pieptul strivit îşi respiră văpaia, Dînsa-l răpi cu vîrtejuri, de stînci ascuţite strivindu-l. COŞBUC, O. A. V, 13. De atunci marea ...cu mare primejdie pentru călători s-a făcut, că numai talazuri şi vîrtejuri clocotesc printr-însa. ap. TDRG, cf. BARCIANU, ALEXI, w. Se mai ia uneori apă din 9 izvoare sau din locul unde se învîrteşte o apă curgătoare şi face vîrtej. CANDREA, F. 376. Pe 4670 VÎRTEJ - 883 - VÎRTEJ mârgenişul mării, mă tem iară Să nu mă ia vîrtejul să mă-ntoarcă Napoi pe larg. murnu, o. 92, cf. 93, antipa, P 194. Marea tremură Şi toţi Din vîrtejuri se înalţă morţii braţele-ntinzînd. densusianu, l. a. 102, cf. RESMERIŢĂ, D., PORUCIC, E. 193. Un vîrtej a turburat marea. SEVERIN, s. 130. Un vîrtej de apă a înecat o şalupă, id. ib. 140, cf. şăineanu, d. u. Trei veacuri de bătaie la burgul Severinului ne oferă un învălmăşag care, aici, nu se poate mai bine asemăna decît cu frămîntările şi vîrtejurile Dunării în trecerea prin Porţile de Fier. arh. olt. xii, 19. [Zglăvocul] se pune cu capul în jos şi face vîrtej de apă cu aripioarele. SIMIONESCU, f. R. 208. Apa se scurge domol şi nu formează decît trei vîrtejuri. arh. olt. xm, 114. Pescarii profesionişti instalează pe malul Dunării zeci şi sute de asemenea cîrlige separate, suspendîndu-le în special la vîrtejuri sau anafoare. ghelase, u. p. ii, 131. S-a jurat să prinză lostriţa vie şi nu şi-a mai îngăduit zi-noapte hodină ... Vămuia apele, prefira vîrtejurile, cerceta sorburile, ca un nebun, voiculescu, P. I, 47, cf. 39. Nu teabate din vad, stăpîne, strigă Petrea Gînj. Să nu dai în vîrtejuri! SADOVEANU, O. I, 203. Vîrtejul de apă mi-a trecut îndată peste umeri. id. ib. XXI, 257, cf. vn, 367. O clipă dispărea în mijlocul unui vîrtej de spumă şi apărea departe spintecînd ritmic valurile, ca un delfin în larg. BART, E. 101, cf. SCRIBAN, d. Adesea visez să mor izbită, bătută, ameţită de valurile furioase ale mării, apoi smulsă de vîrtej. CĂLINESCU, S. 87. lată că pluta, în loc să se piardă în vîrtejuri, să se dea peste cap, merse pieziş pînă la firul apei. tudoran, P. 99, cf. 202, ltr2, dl, DM, CIORANESCU, D. ET. Stau, de preferinţă, grupaţi în colonii pînă la 100 bucăţi în gropi, vîrtejuri, ...în locuri cu apă lină. vîn. pesc. mai 1964, 4. Pe aici, pe la cot, sînt vîrtejuri, vitele s-ar îneca. BĂNULESCU, I. 126. Apele Dunării făceau ciudate vîrtejuri. MAGAZIN IST. 1969, nr. 11, 83, cf. m. d. enc., dex, dsr. Oltule, nu blăstemat, Ce vii aşa tulburat Şi te răpezi ca un zmeu De~mi opreşti pe Niţul meu ? Schimbă-ţi, schimbă-ţi apele, Slăbeşte-ţi vîrtejele, Să-ţi văd petricelele. alecsandri, P. P. 284, cf. 136. Iar Dunărea-nţeleapta, Unde Chira se sfirşea, Apă lină se făcea; Dar unde turcii murea, Tot vîrtejuri se făcea Şi mereu tot spumega. JARNÎK -bîrseanu, d. 496, cf. com. marian, densusianu, ţ. h. 322. Apa ... curgea lin făcînd vîrtejuri şi bulbuci. MERA, ap. cade 181, cf. chest. iv 39/110, v/12 supl., 15 supl., 28 supl., 65 supl., 66 supl., alr i 427, A v 4, com. din monor - reghin, arvinte, term. 112. 0 F i g . Cu un cintec de sirenă, Lumea-ntinde lucii mreje; Ca să schimbe-actori-n scenă, Te momeşte în vîrteje. EMINESCU, °* I, 196. în adîncul sufletului meu tulburat de toate vîrtejurile ... este o apă limpede, neajunsă de nici o privire. CAMIL PETRESCU, Τ. ii, 272. Personajele întruchipate de poetul englez se adîncesc în vîrtejuri lăuntrice. BLaga, z. 83. Menipeea lui Bulgakov are două vîrtejuri m jurul cărora se învîrt şi curg apele acestei proze: acest bal diabolic şi patimile de pe Golgota la care nu participăm decît de departe, românia literară, 1973, nr. 25, 27/3. 2. Vînt (puternic, vijelios) care se învîrteşte cu viteză Pe loc, ridicînd în aer obiecte uşoare (praf, zăpadă, frunze uscate etc.); coloană (de praf, de zăpadă, de frunze uscate etc.) ridicată de un asemenea vînt; trombă1 (1), volbură (I 2), (regional) vîrtecuş (I 2), vîrteşcă (2). Pre săracele dobitoace ...în tot felurile de vîrteje şi de hîrzoabe învîrtindu-le şi întorcîndu-le. CANTEMIR, ι. I. n, 189. Cînd tot vîntul de apus Face-o vijelie mare, Un vîrtej rotează tare, Şi măciaşul zboară sus. HELIADE, O. I, 138, cf. i. GOLESCU, c. Vîrtejul de vînt adună ... orice înainte găseşte, id., ap. zanne, p. I, 92. S-au rădicat şi o furtună cu un vîrtej atîta de înfricoşat, încît... copacii cei mari... îi dizrădăcina. DRĂGHICI, R. 111/24. Un vîrtej înfricoşat de vînt a răpit ceaţa ce acoperea ostrovul Ambra şi canalul lui. buznea, P. V. 175, cf. POGOR, HENR. 226, VALIAN, V., STAMATI, V. 736^52, POLIZU. TLăngănitul cel de săbii, pulberea ce pîn-în nori Se înalţă în vîrteje de l-atîţea luptători ... îngrozesc pe călătorul ce-şi urmează calea sa. NEGRUZZI, s. I, 127, PETRI, V., PONTBRIANT, D. Peste vîrful stejarilor de pe şesul Sucevei se înalţă vîrteje de colb în urma unei cete de tătari. CONV. LIT. m, 141. Pustietatea goală sub arşiţa de soare In patru părţi a lumei se-ntinde-ngrozitoare Cu iarba-i mohorîtă, cu negrul ei pămînt, Cu-a sale mari vîrtejuri de colb ce zboară-n vînt. ALECSANDRI, poezii, 89. Rusaliile... nasc furtuni ce descoper casele românilor, vîrtegiuri ce redic pînzele nevestelor în vremea ghilitului şi le anină pe copaci, id. p. p. 195, cf. COSTINESCU, CIHAC, Π, 450. Luna s-ascunde d-odată-n furtună Şi, astfel ca spicul de vînturi uscat, Vîrtejul pe mine în văi m-a zburat Pe unde infernul sabatul adună. BOLINTI-NEANU, P. I, 402, cf. lm. Cînd sălbaticul vede un vîrtej de vînt şi de colb ... el dă cît poate cu pumnul, cu ciomagul, cu toporul în vîrtej, pînă cînd acesta încetează. CONTA, O. F. 358. Deodată s-a stîrnit un vînt năprasnic, şi venind un vîrtej înfricoşat, a ridicat pe ginerele împăratului în sus şi s-a făcut nevăzut, creangă, O. 47. într-o zi... vede de departe, pe drumul care vine dinspre miazăzi, un vîrtej de praf, care se tot apropie. CARAGIALE, O. η, 237, cf. 305. Vîntul spulbera fulgii de zăpadă în vîrteje şi stoluri, repezite în lungul uliţelor. DELAVRANCEA, O. I, 70. E vîntul ce ridică vîrtejuri, ca s-aducă Furtuna care bate în aripe de-oţel! MACEDONSKI, O. I, 262. Dinaintea uşii, un morman de zăpadă adunat de vîrtej troienise scara. VLAHUŢĂ, s. A. H, 206. Afară ploua mărunt şi urla un vînt amarnic, cîte un vîrtej se repezea cu mînie în ferestre, de parcă se clătina casa. id. ib. in, 189. Cînd ne întorceam de la patriarchie, furtună, viscol, vîrtej - nu alta. CONV. LIT. xxn, 137, cf. marlan, O. Π, 246, ddrf, enc. ROM. Pulberea sură pe drum, în repezi vîrtejuri urcată, Plină de şuier fugea de-a lungul şoselei COŞBUC, P. n, 61, cf. 17, barcianu, alexi, w. In popor este credinţa că vîrtejul format cîteodată de vînt, care ridică în sus praful, ... este foarte primejdios. OTESCU, CR. 497. Cînd se produce un vîrtej, poporul crede că în el se ascund duhuri necurate care pot să-l pocească pe om. candrea, f. 60. Un roi de frunze joacă-n drum. - Tot codru e-un vîrtej acum Şi eu pornesc a plînge. iosif, patr. 16, cf. 53, tdrg. înainte de a muri, a venit un vîrtej care a ridicat-o pînă la vîntul turbat, de unde a căzut jos moartă. PAMFILE, S. T. 180. Vîrtejul ... este vîntul care, învîrtindu-se cu vîrful în pămînt iar pîlnia în văzduh, se lărgeşte din ce în ce mai mult. id. văzd. 50, cf. 51, 53. Cînd vezi un vîrtej, să fugi 4670 VÎRTEJ - 884 - VÎRTEJ de el, că, de dă peste tine, nebuneşti. G ORO VEI, CR. 352. Cînd se fac vîrtejuri de vînt, are säße secetă, id. ib. 370. Nu se lucră nimic în această zi, şi mai ales nu se lucrează la fin, căci Sf Pantilimon, purtătorul de vînturi, e tare mînios şi poate face vîrtej mare. PĂCALĂ, M. R. 196. S-a iscat un vîrtej ca din senin. GÎRLEANU, L. 14. Ridică un vîrtej praful drumului învolburindu-l tot mai departe. PÂRVAN, I. F. 191. Din fericirea ta liniştită din ajun, ...te deştepţi în pîcla zilelor ploioase sau în vîrtejul furtunei. PAPADAT-BENGESCU, O. I, 190, cf. RESMERIŢĂ, D. Un vîrtej a turburat văzduhul SEVERIN, S. 130, cf. 140, ŞĂINEANU, D. u„ CADE. Cîte-un vîrtej de aer se răsucea pe stradă, măturind praful REBREANU, R. I, 43. Suflarea aspră a crivăţului ... ridica spre naltul nourilor vîrteje sure de gheaţă măruntă, strecurîndu-le în vaier plîngător printre ramurile negre ale copacilor. MIRONESCU, S. 3. Hîrtii şi cu frunze, de-a valma, Fac roată-n vîrteje, pe-o piaţă. BACOVIA, O. 40. Suluri mici de praf, în vîrtejuri călătoare ... se risipesc pe asfalt în grămăgioare netede. CAZIMIR, GR. 51. Jneapănul ... alcătuieşte ultima îmbrăcăminte lemnoasă a muntelui... Rădăcinile au de luptat cu neospitalitatea stîncilor; trunchiul trebuie să se apere contra frigului şi vîrtejelor de vînturi. SIMIONESCU, FL. 102, cf. id. F. R. 327. A trecut un camion încărcat cu ţevi de schije şi a învăluit-o într-un vîrtej de praf C. PETRESCU, A. 343. O boare caldă, mînată de un vînt subţire, purta vîrtejuri de pulbere fină, sahariană. BRĂESCU, O. A. II, 177. Cînd au intrat în sat la Farcaşa, deodată s-a prăvălit de pe muntele cel mare un vînt rece, trăgînd după dînsul nouri negri şi vîrtejuri de ninsoare, sadoveanu, O. x, 578. Cînd a fost purcesul oştii din Liov, dintr-o dată s-a stîmit vîrtej mare de vînt. id. ib. XII, 372. Viermătul de oameni şi amestecul coloanelor se petreceau fără contenire, în vîrtejuri de pulberi, id. ib. XXI, 183, cf. enc. agr., scriban, d. O pasăre atît de mică, ivită într-un vîrtej atît de mare ...nu mai văzuse. ARGHEZI, S. VIII, 61. Prin vîrtejul de pulbere, abia mai puteam zări coloana de lemn care sprijinise pînă atunci unul din colţurile casei. CONTEMP. 1956, nr. 514, 6/2. Pe o vreme cîinească, învineţită de ger şi pătată cu alb de zăpadă, vîrtejuri spulberate, s-a lansat traulul pelagic. TUDORAN, O. 127, cf. DL, DM, CIORANESCU, D. ET., M. D. ENC., DEX, DSR, H II 259, ffl 233, IV 68, IX 409. Vrun vîrtej din cer lasat Poate peste drum a dat, Pulberea de-a ridicat, Cîmpul că l-a apucat. POP., ap. GCR II, 301. Cînd vezi un vîrtej să nu stupeşti, ci să zici huideo; că dracu este în vîrtej. ŞEZ. II, 194. Vîrtejul e un vînt ce se formează vara în vreme de secetă şi care suflă numai pe anumită porţie de loc. ib. V, 141. Alte vînturi sînt: vîntul de primăvară, vîrtejurile şi vînturile rele. RĂDULESCU-CODIN, î. 326, cf. CHEST. v/5 supl., 15 supl., 17supl., 22 supl., 40 supl., 65 supl., 66 supl., 73 supl., 84 supl, 94 supl., alr ι 1 979, alr sn iii h 794, ALRM SN Π h 614. Im drum am plecat Şi am venit: Pe briul pămîntului, Pe vîrtejul vîntului, Pe cursul izvoarelor, Pe mirosul florilor, nunta, 181. 0 (Ca termen de comparaţie sau în construcţii comparative, sugerează de obicei o mişcare vertiginoasă) Toate atomurile în toate feţele, în toată vremea cursul perioadelor sale făcînd şi săvîrşind şi ca-ntr-un vîrtej întorcîndu-să. CANTEMIR, i. I. II, 173. Fuge baba despletită Ca vîrtejul fioros Sus, pe malul lunecos. ALECSANDRI, P. I, 11. Atîtea simţiri ... te-nvăluiesc din toate părţile ca nişte vîrteje de aburi calzi. CARAGIALE, O. I, 26. Le întoarse spatele şi se duse ca vîrtejul peste cîmpul întins. SLAVICI, O. II, 194. Muma zmeului roase din copaci, ... se strecură, şi tot după dînşii, alergînd ca un vîrtej! ISPIRESCU, O. I, 26. Cînd îşi făcu vînt, se aruncă drept în slava cerului şi mergea ca vîrtejul id. ib. 98. Noaptea ... mi se dezleagă dorinţele şi mă poartă ca într-un vîrtej, în vis şi pe nedormite, cu ştirea şi fără de ştirea mea! CONV. LIT. ΧΧΠ, 312. Cătră seară Anisia vede pe Viorica întrind ca un vîrtej pe poartă. REV. CRIT. Π, 361. Streliciul... prinde a zbura ca un vîrtej împrejurul luminii MARIAN, INS. 305. Gheorghe ieşi ca un vîrtej pe poarta hanului. BUJOR, S. 142, cf. CADE. Oamenii încălecară tăcuţi ..., ieşiră ca un vîrtej pe poarta deschisă. SADOVEANU, O. I, 11. Un murmur scurt se împrăştie în mişcări neregulate de vîrtej. id. ib. XIII, 32. Ca într-un vîrtej, a trecut prin faţa hanului o trăsură mare boierească. ARH. OLT. XIX, 199. Se agaţă literalmente de umerii mei şi o duc ca un vîrtej prin ameţeala generală. MIHĂESCU, D. A. 12. Al meu cap e de ţăran prost şi fără învăţătură şi aşa umblă gîndurile în el, ca vîrtejele de omăt cînd e viforniţă. BENIUC, V. CUC. 49, cf. DL. A urmdt o ciocnire cumplită şi scurtă, învolburată ca un vîrtej iscat din senin. V. ROM. octombrie 1964, 16. Ea urcă într-un vîrtej scările mansardei şi se aruncă pe fereastră. ROMÂNIA LITERARĂ, 1974, nr. I, 26/3. 0 (Prin analogie) Prin vîrtejurile de fum ale aprigei puşcăriri, se zăreşte comandantul turcilor ... călare pe un cal alb. ODOBESCU, S. III, 590. Vîrtejul norilor mă ameţea. CARAGIALE, O. I, 144. La capătul coridorului e un vîrtej de foc. BRĂTESCU-VOINEŞTI, ap. CADE. Prinprejur obuzele cădeau tot mai des. Apoi un ţiuit prelung îi sfîşie urechile ...In faţă, numai la cîţiva paşi, se despică cerul, şi un vîrtej cumplit smulse coperişul observatorului. REBREANU, O. V, 104. Arhanghelul gonea, într-un vîrtej de flăcări, o ceată de suflete păcătoase, galaction, o. 322. [Van Gogh] cu vîrtejurile sale de flăcări pare a ne atrage atenţia că totul ...se reduce la iradiaţii continui, mai eterice sau mai consistente, ale unei uriaşe combustiuni. CĂLINESCU, C. O. 292. Fecioara Maria este înălţată într-o altă imagine..., într-un vîrtej de roze şi crini. VIANU, L. U. 100. O melodie stridentă de jaz îi întrerupse. Cîteva perechi înfiripate îi despărţiră cu vîrtejele lor de bumbac şi mătasă. VINEA, L. I, 400. 0 F i g. Vîrtejul lui de vorbe atît mă-nvăluise, Cît mintea ce-o avusem şi-aceea mi-o-ncîlcise. REV. CRIT. I, 320. Totul a fost unificat într-un concert ca de catedrală, contînd pe ecouri mari şi pe vîrtejuri de sunete, lunecînd prin abside. CĂLINESCU, C. O. 165. Eminescu a trecut ca un ciclon, în vîrtejurile căruia s-au amestecat toate cîntecele, s-au topit şi au cîntat la fel cu orga de vijelie şi de înseninare a marelui nefericit. PERPESSICIUS, M. iii, 98. Un întreg vîrtej de gînduri îl răscolea. V. ROM. august 1954, 46. în tătari ei se izbea, Vîrtej de moarte făcea Şi tăia, nene, tăia Pe tătari îi risipea. ALECSANDRI, p. p. 198, cf. 126. ♦ (Adverbial) Cu cea mai mare iuţeală (şi în învălmăşeală). Pre donţi şi pre nişte căzaci îi purta tot vîrtej prin pregiurul moscalilor. NECULCE, L. 236. Corbii zbor vîrtej, răpiţi de vînt, Şi răchitele se-ndoaie 4670 VÎRTEJ - 885 - VÎRTEJ lovindu-se de pămînt. alecsandri, poezii, 13, cf. 288. Mînia, Furia şi Nebunia, şi dupe ele altele, plecară vîrtej în alte părţi ale lumii acesteia. delavrancea, o. i, 63 Aş vrea să plec la drum mai mare ... C-o trăsură ferecată De zece cai în şir purtată ... Cu surugii pe deşelate Ce trec vîrtej prin şapte sate. macedonski, o. I, 58. Deodată se vede venind vîrtej un flăcău nalt strigînd: vine călăreţul! REV. CRIT. ii, 364. Coana Frosa ... iese vîrtej în cerdac şi începe a striga la slugi. SĂM. rv, 352, cf. RESMERIŢĂ, D. Frusina s-a prefăcut nepăsătoare ... şi trei zile întregi şi-a purtat fustele vîrtej, din casă în curte, din curte în prăvălie şi din prăvălie în pivniţă. GALACTION, O. 134. Flăcăul vedea pe Costea Morocîne sosind vîrtej, cu călăreţii după el sadoveanu, o. m, 213. Mîrzacul nostru s-a dus tot înainte, s-a tot dus vîrtej, pînă la nişte stînci, unde era poartă cătră tărîmul celalalt id. ib. XV, 381. între vulturi a izbucnit odată Război cum n-a fost vreme-ndelungată. Pliscuri şi gheare, ridicate, crunte, S-au năpustit, vîrtej, ca să se-nfrunte. arghezi, s. v, 119. ♦ P. anal. Grup de fiinţe care se mişcă repede şi în învălmăşeală. Un vîrtej de tineri din lumea mare au dat năvală împrejuru-i. CARAGIALE, O. III, 267. Un vîrtej de muşte roieşte împrejur. id. ib. IV, 119. în desişurile lor se prind peştii ce fac ici şi colo vîrtejuri luminoase cînd se zbat de bucurie în apa călduţă. IORGA, P. A. I, 113. Roiuri de raţe, ... liote de lişiţe alungate, vîrtejuri de gîşte deznădăjduite ... se foiau în toate părţile, cătînd tihnă pentru puiţat. VOICULESCU, P. I, 22. Rămîneau ...în urma noastră vîrtejuri bîzîitoare de ţigănuşi încăieraţi. id. ib. n, 72. ♦ Mişcare rapidă (şi ameţitoare) în cerc. Un duh nebun de vîrtej şi de joc se apucă de toate căpiţele şi picioarele femeieşti KOGĂLNICEANU, O. I, 35. Mai multe perechi de dame şi cavaleri se repeziră veseli în vîrtejul danţului ALECSANDRI, O. P. 90. Se lăsă dusă în vîrtejul danţului ca în farmecul unui vis. G ANE, ap. CADE. Stă într-un colţ al salonului cu carnetul său în mînă şi priveşte la vîrtejul valsului CARAGIALE, O. I, 209. Miezul nopţii! Muzica amuţeşte, vîrtejul valsului încremeneşte scurt: tăcere şi imobilitate, id. ib. Π, 338. în vîrtejul jocului, salbele de galbeni împărăteşti şi icosari turceşti zomăiau la gîtul celor avute. DELAVRANCEA, O. I, 21. Cei doi universitari ... se amestecară şi ei în vîrtejul jocului. AGÂRBICEANU, A. 147, cf. id. ο. XII, 408. După producţie urma dansul! Să fi văzut prăfărie! Un vîrtej de picioare în mijlocul căruia mi-am făcut intrarea. papadat-bengescu, o. iii, 128, cf. RESMERIŢĂ, d. Prinde-te-n vîrtejul horei! EFTlMiu, î. 55, cf. dl, dm. Sfîşietoarea plăcere cu care ascultă rîsetele tinerilor nevăzuţi, vîrtejul ameţitor al unui posibil dans şi senzaţia apăsătoare de jenă se îmbină într-un neascuns elogiu adus bărbatului ROMÂNIA literară, 1973, nr. 26, 5/1, cf. μ. d. enc., dex. ♦ Fig. (De obicei cu determinări în genitiv sau introduse prin prep. „de”) Agitaţie, trepidaţie; învălmăşeală (de situaţii şi evenimente). începu a se sătura de un amor fără sfezi, fără lmpacăciuni şi fără rivali Se aruncă iarăşi în vîrtejul lumei NEGRUZZI, S. I, 21. Vîrtejul societăţii, procesuri, intrigile politice mă cuprinseseră într-atît, încît neaflînd minuta de răgaz, am fugit la ţară. id. ib. 60. într-un vîrtej de trufie... am aruncat în foc fără milă o mulţime de schiţe. BOLLIAC, o. 58. Eu sînt încă în vîrtejul arestului de unde m-ai scos. id., ap. ghica, A. 628. Tinerimea de pe atunci se aruncase mai toată în vîrtejul reformelor celor mai estravagante şi mai chimerice. GHICA, s. 328. Evenimentele ... m-au aruncat în vîrtejul luptelor politice, id. ib. 616. Să căutăm a nu arunca acele fiinţe în vîrtejul vieţei, dîndu-le gusturi şi aspiraţiuni pe care cei mai mulţi n-o să le poată realiza. id. C. E. I, 293. Banul, luat de vîrtejul acestor idei liberale şi umanitare, trămise să cheme pe Gheorghe. FILIMON, O. I, 206. în „Istoria critică a literaturei române” ... vom analiza cuvînt cu cuvînt această frumoasă rămăşiţă din evul mediu, păstrată prin vîrtegiul a cinci secoli în gura poporului român, hasdeu, I. C. I, 30. împeratorii dispăruseră, luaţi chiar de vîrtejul imperiului BARONZI, I. L. I, 21/15. în epoca de astăzi e mare meritul unei opere literare care poate să distragă spiritul omenirei din vîrtejul ce o conduce cu repegiune spre ţinta intereselor materiale, alecsandri, o, rv, 529. Crescut în mijlocul scursurilor şi-a gunoaielor oraşelor, Osman de tînăr se aruncă... în vîrtejul patimilor. GANE, S. 37. în vîrtejul cela, răsturna tărăbi şi toate cele în toate părţile, de-ţi venea să te strici de rîs de isnoavele lui îvan. CREANGĂ, O. 143. Plaiul, cu podoaba lui, o ameţea într-un vîrtej de întristare. DELAVRANCEA, O. i, 11, cf. 213. Mi-albeşte capul, în vîrtejul lumii VLAHUŢĂ, S. A. I, 28. Mai toată inteligenţa ţării este aţîţată şi tîrită în vîrtejul luptelor politice, id. ib. n, 591. El e poetul ... unei societăţi care abia a intrat în vîrtejul civilizaţiei moderne. ÎONESCU-RION, s. 345. Nimic de-aceste nu ştie însă Vîrtejul lumii nepăsător. I. negruzzi, s. II, 194. Societatea noastră, de la 1848, dar mai ales de la 1860 încoace, a mers într-un vîrtej nebun de progres, atît pe terenul cultural cît şi economic. REV. CRIT. II, 216. In timpul epocei fanariote se operă o nouă transformare în boierimea română, înainte de a fi răpită de vîrtejul civilizaţiei xenopol, i. R. x, 151, cf. vi, 86. în vîrtejul acesta de lume ce sărbătoreşte pe străzi, fiecare pereche îşi are partea ei de fericire, sandu-aldea, d. p. 32. Ca o ploaie deasă şi iute, ropotiră îndată săgeţile ... Ele veneau din toate părţile, mînate de un vîrtej de ură. IORGA, P. A. II, 219, cf. 363. N-am tîrît niciodată în vîrtejul de dragoste pîngărită a sîngelui ce clocoteşte în vine stricate şi păcătoase pe acest înger nefericit. HOGAŞ, DR. I, 169. în vîrtejul vălmăşelilor din cursul războiului recent purtat de limba noastră cu deplină biruinţă contra limbilor streine, a crescut în mod însemnat dragostea poporului întreg pentru limba sonoră şi graiul armonios al străbunilor săi AN. IST. NAŢ. I, 39, cf. RESMERIŢĂ, D. Smulgîndu-se din vîrtejul petrecerilor, şi-a desfăcut minunea de casă şi s-a mutat la Paris, ca să se devoteze acolo creşterii unicului său fiu. M. I. CARAGIALE, O. 151, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. in afară de aceste vîrtejuri pasionale, relaţiile cu dînsul aveau fondul de constanţă, lovinescu, m. 199. Nadina era prea prinsă în vîrtejul preocupărilor mondene şi nu observa străduinţele lui Grigore. REBREANU, R. I, 186. Decorul voluptuos dar amăgitor al lumii te ispiteşte în vîrteju-i orbitor, arh. OLT. xii, 398. Fapta ta m-a aruncat în vîrtejul tuturor îndoielilor. CAMIL PETRESCU, T. li, 298. D-voastrăi, femeile de lume, trăiţi în ... vîrtejul 4670 VÎRTEJ - 886 - VÎRTEJ luxului ameţitor: id. P. 60. Pleca dimineaţa să se culce, în urma nopţilor grele petrecute la club, prins în vîrtejul jocului de cărţi BRĂESCU, m. b. 155. Avea impresia că-i plesneşte ţeasta şi - ca să se smulgă din vîrtejul ce4 încurcase şi încîlcise minţile, a muşcat paharul şi l-a sfărîmat sub pumn. G. M. zamfirescu, M. D. II, 198. în toiul vîrtejului pentru cîştigarea pămînturilor, se ducea rar la oraş. VOICULESCU, Ρ. Π, 234. Fata îşi deschise iarăşi umbrela albastră şi-l urma ascultîndu-l, ... trasă şi dusă oarecum de vîrtejul care era în el SADOVEANU, O. IX, 136, cf. XXI, 465. Niciodată nu mi-am închipuit că în vîrtejul Broadwayului mă voi gîndi tocmai la vechiul meu prieten. BART, S. M. 43, cf. SCRIBAN, D. în Paris ...a lucrat relativ puţin, antrenat de vîrtejul vieţii pariziene, de care se bucura din plin. OPRESCU, s. 56. Destin patetic, dezlănţuit de vîrtejul patimei superbe, subiectul., oferă toate posibilităţile de incisivă scrutare în hrubele sufletului uman. CONSTANTINESCU, s. I, 18. Mor de indigestie sau de cantaridă, niciodată de un vîrtej de patimi, de o răscoală, de o vijelie. ARGHEZI, B. 21. In vremurile de oboseală ale societăţilor prinse în vîrtejul năruirilor au fost cîntate cîmpiile şi dumbrăvile, vianu, L. R. 513. Unde se întîlneau atîtea curente contrarii, era prea firesc să se producă vîrtejul nebuniei BLAGA, z. 134. Prins în vîrtejul jurnalisticii care mă pasiona pînă la robire, de Omida şi de cei ce trăiau acolo mai-mai că uitasem. STANCU, R. A. I, 46. Lucu o luă de mîini, o privi, nu înţelegea. Un vîrtej de temeri, de nedumeriri, vinea, L. ii, 191. Luat de vîrtejul bucuriei, n-a observat stinghereala lui Picu. H, LOVINESCU, T. 235, cf. dl. Ce acţiune putea fî întreprinsă împotriva acestui vîrtej satanic care începuse din mijlocul Europei? preda, DELIR. 162, cf. DM. Atras în vîrtejul acestor căutări -unele de esenţă pur teoretică - poetul a încercat să fundamenteze o estetică a cubismului. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 116, 28/4. Cititorul se simte dintr-o dată implicat în vîrtejul întîmplărilor, obligat să mediteze la vina istoriei sau a omului v. ROM. iunie 1973, 176. Precipitării evenimentelor, vîrtejului de peripeţii li se adaptează şi stilul: adeseori sacadat, telegrafic. ROMÂNIA literară, 1974, nr. 1, 11/1, cf. dex. Cînd se trezi din vîrtejul dragostei, spuse lui îrimia: -Irimio, Făt frumos, îmi eşti drag de nu mai poci după tine. STĂNCESCU, B. 273. 3. Ameţeală; p . e x t. tulburare sufletească. Un fel de vîrtej îi rătăceşte cu totul privirea şi îi dă o expresie vagă care adaogă aşa de mult la frumuseţea el BOLLIAC, o. 220, cf. BARONZI, L. 87. Nu am trebuinţă să mai spun ce vîrtej o apucă pe biata copilă, cînd se văzu deodată în uliţile laşului ALECSANDRI, ap. CADE. Un vîrtej cuprinse minţile tuturor. GANE, s. 175, cf. 284. Vederile mi se împînzesc, ...mă cuprinde un vîrtej. REV. CRIT. i, 223. Cînd apunea soarele, rămînea ea-n loc şi-l apuca, bietul, ia aşa nişte vîrtejuri, cînd o vedea. PÎRVESCU, C. 94. Numai cîteva clipe reuşi să se smulgă din vîrtejul ameţitor ce-i vuia în cap. AGÂRBICEANU, A. 137, cf. RESMERIŢĂ, D. Asemenea vîrtej nu fusese niciodată asupra lui; asemenea tînguiri lungi niciodată nu slobozise. Să fugă aşa fără samă un om liniştit şi cumpănit ca el, nicicînd nu se întîmplase. SADOVEANU, O. XVI, 137. O clipă ameţitoare, un vîrtej parcă îmi păinjineşte ochii. BART, s. M. 17. Lui Felix i se făcu un vîrtej în cap şi se ridică, împleticindu-se, de pe scaun CĂLINESCU, E. O. I, 296. Muzica nu dădea vîrtejuri Indolentei, ... nu suferea pentru imaginile lui Mozart Beethovefi sau Chopin, id. B. I. 417, cf. 531. Acum sta-ntr-un cot, aşteptînd ca vîrtejul din capul lui să se oprească. CONTEMP. 1954, nr. 426, 4/1, cf. dl, dm cioranescu, d. et., μ. d. enc., dex, dsr. ♦ (Regional) Capie la oi. Cf. poen. - aar. - hill, v. ii, 7482/20, DDRF, ŞĂINEANU, D. U., SCRIBAN, D., CHEST, V/15 supl., 16 supl., 34 supl. 4. Loc în creştetul capului unui om, în fruntea sau pe pielea unor animale de unde părul este orientat în toate direcţiile; (regional) spîmel (v. p r î s n e 1 19), vîrtecuş (I 4). Cf. SĂGHINESCU, V. 108, TDRG, PAMFILE, C. 54, RESMERIŢĂ, D., CADE. L-ar fi tentat de asemenea să Încerce cu podul palmei netezimea părului pe locul rotund al vîrtejului din creştet CĂLINESCU, Ο. I, 16. Vera ~ zise Jim, cuprinzînd pe fată după umeri şi lăsîndu-şi capul peste vîrtejul părului ei parfumat - de aici încolo vom fi totdeauna împreună, id. ib. 181, cf. dl, dm, CIORANESCU, D. ET., M. D. ENC., DEX, CHEST. V/40 SUpl., nalr - BI h 4. ♦ P. ext. (Prin Mold. şi prin Transilv.; în sintagma) Vîrtejul capului = creştet (al capului), sinciput. Cf. alil xxx, 197, nalr - mb i h 3/541, alr -Tih 6/338. 5. (Regional) Beregată (la cal) (Borşa). Cf. dr. v, 291. 6. (Regional) Cot, cotitură (a unui curs de apă, a unui drum etc.). Rîulface-un vîrtej spre stînga, ş-amuţindu-şi valurile ... adoarme subt un mal înalt de piatră. VLAHUŢĂ, S. A. III, 325, cf. CADE, CIORANESCU, D. ET., alr sn m h 860/172. 7. (Prin Transilv.) Puf (13). Cf. lb, iser, barcianu. Convingerea cu care vorbi notarul învioră numaidecît pe mineri şi repede căutară funii, le legară într-o lungime de şasezeci de metri şi cei mai mulţi intrară după notar în ocnă. Dar din vîrtej, oricît ascultară, nu se mai auzi nimic, agârbiceanu, a. 188, cf. 66, 185, 187, frîncu - candrea, m. 43. 8. (Regional) Semn de recunoaştere (sub forma unei tăieturi rotunjite) făcut la urechea oilor sau a vitelor. La urechile vitelor mari se fac uneori semne ca şi la oi. Cele mai însemnate sînt: pişcătură, chişcătură..., cînd li să pişcă puţin vîrful urechei; ... spîntecătură, cînd li se despică urechea... Şiitură se numeşte retezătura oblică a urechei, ... iar vîrtej, rotunjirea urechei în vîrf DAMÉ, T. 29, cf. 68, id. t2, 67. Fiecare stăpîn îşi are semnele lui cu care însemnează oile primăvara spre a le putea cunoaşte toamna ... Acestea sînt de mai multe feluri: bărbărăturî, ... chişcăturî..., suituri, ... vîrteju. DIACONU, P. 38, Cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE, STOIAN, PĂST. 55. 9. (învechit, rar) Ornament de obicei de formă sferică situat pe braţele unui sfeşnic folosit ca obiect de cult. Şi vei face sfeaşnic; de aur curat, bătut, să faci sfeaşnicul: fusul lui, şifofeazele, şi scăfirliile, şi vîrteajăle, şi florile de-ntrînsul vor fi. BIBLIA (1688), 51l/59. Şase fofeaze să iasă den coaste: trei fofeaze ale sfeaşnicului den coastele de o parie a lui şi trei fofeaze ale sfeaşnicului den partea a doua. Şi trei scăfirlii închipuite ca nucşorele într-o fofează, vîrteju şi floare, aşa la ceale şase fofeaze ce ies den sfeaşnic. ib. 572/6. Şi trei scăfirlii închipuite 4670 VÎRTEJ - 887 - VÎRTEJ nucşo[a]rele într-o fofează, vîrteju (şurub ms. 45, f0 u n rătund ms. 4 389) şi floare; aşa, la cele lasefofae ce ies den sfe?nic· (1688) n, 154 - 155, cf. tdrg. II. Nume dat mai multor unelte, instalaţii, obiecte sau părţi ale acestora care, atunci cînd funcţionează, descriu o mişcare de rotaţie: 1. (învechit) Instrument de tortură, acţionat cu un sistem de şuruburi, cu care erau zdrobite sau dislocate oasele unui osîndit. Focurile, vîrteajele, spînzurătorile, teascurile, hierile şi alte fealiuri de munci, toate sta gata înaintea ochilor. VAR3LAAM, c. 149. Necredincioşii împăraţi... trupurile lor strujea cu unghi de hier, şi cu lumini aprinse ardea-is şi în teascuri tescuia-i şi în vîrteaje svărăma-i. id. ib. 150. îndată îi băgară în vîrteje şi cu plumb topit îi adăpară. dosoftei, v. s. septembrie 34729. O spîndzurară şi-i deaderă strînsori cu vîrteje. id. ib. octombrie 92720. Pentru mărturiia D[o]mn[u]lui H[nsto]s fu strujit, ... şi limba tăiată, şi dinţii cu vîrtejul scoş. id. ib. februarie 51715. II bătu cu vine de bou ... şi-l strînseră într-un teasc cu vîrtej. M1NEIUL (1776), 115vl/19. Spînzurîndu-o, o strînseră cu vîrteje de munci şi o pătrunseră cu ţepi ascuţite, ib. 179vi/31. îi punea în vîrtej ...cu care le sucea şi le întindea corpul, încît sta să le iasă oasele din încheieturi, bariţiu, p. a. i, 314. De trei gîrneţe desfrunzite erau legaţi trei ţărani, supuşi la tortura „vîrtejului”. D. zamfirescu, V. Ţ. 190, cf. 195, TDRG, CADE, CIORANESCU, D. ET. 2. (învechit) Dispozitiv cu ajutorul căruia se întindea coarda arcului. Arcul l-au fost trăgînd cu vîrtej. NECULCE, L. 8. Dăduse nemţilor lui arcuri cu vîrtej şi cu anumită măiestrie, de săgetau fără greş. SADOVEANU, O. ΧΠ, 306, cf. CIORANESCU, D. ET. 3. (Regional, mai ales în Transilv. şi Mold.) încuietoare la uşă sau la poartă, compusă dintr-o bucată de lemn care se învîrteşte în jurul unui cui. Cf. drlu, lb, ISER, CIHAC, n, 450, BARCIANU, ALEXI, W. Din lăuntru ... se poate încuia uşa cu vîrtejul sau şi cu lastarul. păcală, μ. r. 414, cf. 441, 443, cade, dl, dm, dex, VICIU, GL., BREBENEL, GR. P., CHEST. Π 164/361, 167/273, v 8/19, v/11 supl, 17 supl., 66 supl., 91 supl, alr π/i h 252/172, 353, ib. mn 121, 3 812/219, 235, 260, 272, 279, 284, 334, 399, 405, 463, 537, 646, mat. dialect, i, 198, alr _m ii h 265/225. 4. (La car sau la căruţă) a) Bucată de lemn sau de fier, aşezată deasupra perinocului de pe osia de dinainte, care se poate învîrti în jurul unui cui; căpătîi, (regional) băbut, feleherţ, pod1 (IV 4), scăunaş (II1). Cf. I. golescu, c·’ISER- Vîrtejul este lemnul pre care se razimă carul şi se învîrteşte pre masă ţiind corpul carului drept. I.JONESCU, m. 710. Din ambele părţi ale carului, razimate la căpătîie, de vîrtej şi de perinoc, sînt aşezate loitrele. damé, t. 10, cf. 9, 14, id. T.2, 67, săghinescu, V'108, tdrg. La osia dinainte, peste perinocul dinainte sta vîrtejul, căpătîiul sau feliherţul..., care nu-i fixat de perinoc, ci se poate mişca împrejurul unui cui. PAMFILE, L c* 131, cf. id. a. r. 140, resmeriţă, d., şăineanu, d. U'5 SCRIBAN, d. Peste perinoc e suprapus vîrtejul ···> care e articulat cu osia cu ajutorul cuiului de inimă vertical ltr2 iii, 442, cf. DL, L. rom. 1962, nr. 1, 102, CIORANESCU, d. et., iordache, m. E. 79, 97, DSR, H II 13, 29, 50, 81, 88, 101, 118, 132, 168, 194, 214, 322, m 18, 30, 72, iv 11, x 511, xi 40, 438, xn 276, xrv 152, xvi 4, 209, xvm 283. Dumnezeu ... a luat carul, l-a desfăcut în bucăţile din cari era făcut şi a scos afară parte cu parte, adică: jugul cu cefele, poliţele ... şi resteiele lui; ... loitrele cu inima, scaunul, vîrtejul, brăcinarul, gresia şi racul RĂDULESCU-CODIN, î. 61, cf. PĂSCULESCU, L. P. 253. Pe [gresie] se învîrteşte altă blană numită vîrtej şi pe care se aşează loitrele. I. cr. vin, 89, cf. chest. v/5 supl, 15 supl., 38 supl., 73 supl., 94 supl., alr sn n h 343, alrm sn i h 226, a m 3, lexic reg. 88, nalr - o iv mn 257,2 105, alr - m m h 855. b) (Regional) Sistem de frînă acţionat prin răsucirea unui şurub (Crăcăoani - Piatra-Neamţ). Cf. chest. v/22 supl. c) (Regional) Unealtă cu care se poate ridica osia carului pentru a o unge (v. p o s t e u c ă ) sau pentru a se scoate sau a se pune roata. Cf. stamati, v. 4042/32, 7252/7, POLIZU. Ung carili or căruţili, atîrnă lanţu, duhoniţa, toporu, fedeleşu or bota de apă, vîrteju. jipescu, o. 148, cf. barcianu, alexi, w., tdrg. Să fie sănătos, că, de pune vîrtejul, ridică căruţa cu cinci chile parcă n-ar fi nimic. DELAVRANCEA, O. I, 157. Vîrtejele stăteau cuminţi în chilna carului, gata parcă să sară jos, să pună umărul şi să~l ridice în sus de-o roată. HOGAŞ, dr. π, 39, cf. pascu, c. 218, dl, dm, dex, dsr, i. cr. vm, 89, ALR II/IMN 151, 3 936/791, alrm ii/ιh 408/791. d) (Regional) Bucată de lemn care leagă cele două extremităţi ale piscului; (regional) brăcinar (Moisei -Vişeul de Sus). Cf. alr - m m h 856/236. e) (Regional; şi în sintagma vîrtej cu mînuşi, alr ii 5 633/362) Bucată de lemn avînd la capete cîte o ţepuşă, care se pune peste perinocul carului cînd se scot loitrele pentru a se transporta buşteni; (regional) telegău. Cf. ib. 5 633/182, 399, 405, 431,463,791. 5. (Regional) Bucată de lemn cu care se răsuceşte funia trecută peste o sarcină (de fîn, de lemne etc.) pentru a o strînge; (regional) ceatlău, par1 (3 d). Cf. alr π 5 635/646, 723, 876. 6. (Regional) Cric; macara. [Măglaş] strivit de vîrtej (a. 1830). doc. ec. 455, cf. valian, v., poen. - aar. -hill, v. i, 398V31, n, 2112/17, 3882/45. Ţiganilor fierari... 994 lei... pentru zece şurupim mari de vîrtej şi meremetul unui scripet (a. 1850). DOC. EC. 985, cf. ISER, polizu, PETRI, V., PONTBRIANT, D., CIHAC, II, 450, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. U., CADE, ENC. AGR. V, 848, SCRIBAN, D., CIORANESCU, D. ET., DSR, ALR D/lMN 151, 3 936/182, 812, 848, 872, 886, alrmn/ih 408. 7. (Popular) Fus pe care se înfăşoară o funie sau un lanţ şi care se învîrteşte cu ajutorul unei manivele sau al unei roţi, folosit pentru a scoate apă din fîntînă, pentru a ridica greutăţi etc. Cf. poen. - aar. - hill, v. n, 763^43, CIHAC, II, 450. Atunci pricepură ei că în prăpastia aceea trebuie să locuiască furul merelor. Dar cum să se lase înăuntru? Porunciră numaidecît vîrteje şi funii groase, şi îndată se şi gătiră. ISPIRESCU, L. 84, cf. 88, DDRF. Ridicarea şi lăsarea stăvilarelor [la moara de apă] se face cu ajutorul unor lanţuri ce sînt puse în mişcare de vîrtejuri aşezate pe un poduleţ. DAMÉ, T. 147, cf. id. T2 67. A tăiat copacii uşor pe dedesupt, legîndu-i de vîrfuri cu nişte odgoane, care toate se strîngeau la „un vîrtej 4670 VIRTEJ - 888 - VÎRTEJ SĂM. in, 165, cf. 166. în aceste crăcane sînt aşezate capetele unui vîrtej ... De o parte şi de alta a acestui vîrtej sînt prinse capetele unui otgon de tei - sau uneori ale unui lanţ de fier - pe mijlocul căruia este sprijinit capătul coşului ANTIPA, P. 646. Un puţ sau o flntînă se sapă de oameni, iar pămîntul se aruncă afară cu lopata. Cînd adîncimea creşte, pămîntul sau lutul amestecat cu apă se scoate afară cu ciuberele sau hîrdaiele trase de un odgon cu ajutorul grindeiului sau vîrtejului PAMFILE, I. C. 464, cf. 181. E tare interesantă o moară ... cu diferitele ei părţi: stăvilarul şi stavila, vîrtejurile, prepeliţa, scocul, sterpul RĂDULESCU-CODIN, Μ. Ν. 107, cf. CADE. Lucind ca o troiţă mutată-n bătătură, Se-nalţă lin năluca fintînii cu vîrtej. VOICULESCU, poezii, i, 209. Poruncind vîrteje şi funii groase, Prîslea se lasă pe tărîmul celălalt. CĂLINESCU, B. 10, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX, DSR, ALR I 792/988, ALR SN III h 850/682, 987, ib. h 851/192, 876, alrm sn ii h 674/192, 876. ♦ P . e x t. (Regional; şi în sintagma vîrtej cu cîrlig, nalr - mb ii h 172/520) Prăjină (2 d). Cf. alr sn m h 849/812. 4P. ext. (Prin Ban.) Ghizd, colac (la fîntînă). Cf. l. costin, gr. băn. n, 207. 8. (Pescuit) Butuc de lemn de formă cilindrică pe care se înfăşoară frînghiile năvodului la tragerea acestuia prin apă; baran, berbec, (regional) mitroacă. Cf. antipa, P. 468. Se trage plasa forţat cu ajutorul unui vîrtej (baran). GHELASE, U. P. Π, 367, Cf. LTR, LTR2. 9. (Regional) Şurub care serveşte la strîns, la presat (la masa de dulgherie sau la teasc). Fundul se apasă cu o scîndură groasă prin două vîrteje. I. IONESCU, P. 252, cf. damé, τ. 114, id τ.2, 67, săghinescu, v. 108, tdrg, pamfile, L C. 122. Vîrtejul se pune în mişcare cu ajutorul lăstarelor, iar săul o dată tescuit iese afară prin chiscoaie. PĂCALĂ, M. R. 428, cf. CADE. Numaidecît să se sloboadă vîrtejurile de la teascuri SADOVEANU, O. XVI, 179, cf. LTR2, DL, DM, CIORANESCU, D. ET., DEX, H IV 152, alri 1 815/522, ALRSNih236. 10. a) Unealtă de dogărie care serveşte la strîngerea doagelor la butoaie, ciubere etc.; (regional) şurub (2 e). La aceste unelte trebuie adăogate vîrtejul de strîns doagele şi butucul de lucrat doagele. DAMÉ, τ. 89, cf. id. Τ.2, 67, ŞĂINEANU, D. U., LTR2, DL, DM, DEX, DSR. b) (Regional) Unealtă de dogărie folosită pentru a răsuci şuviţele de coajă de tei, cu care se leagă cercurile de lemn la butoaie, ciubere etc.; (regional) crivea (Moisei - Vişeul de Sus). Cf. alr - m iv mn 361, 2 492/236. c) (Regional) Strujniţă (3) (Grădiştea - Rîmnicu-Vîlcea). Cf. alr sn ii h 568/812, alrm sn i h 382/812. d) (Prin Transilv. şi prin Munt.; şi în sintagma sfredel cu vîrtej, ALR SN ii h 562/705, alrm SN I h 373/705) Coarbă. Cf. alr sn n h 562/182, alrm sn i h 373/182. e) (Regional) Vîrtelniţă (11). Cf. stamati, v. 3982/29, nalr - ornh 505/932. f) (Regional; la războiul de ţesut) întinzator (Cobia de Jos - Găeşti). Cf. hiv 87. 11. (Popular) Instalaţie compusă dintr-un par dispus orizontal, prins cu un capăt de peretele stînii sau de un stîlp înfipt în pămînt, care poate fi rotit în jurul punctului de sprijin şi de care se atîmă ceaunul sau căldarea. Cf. TDRG, PAMFILE, I. C. 30, PĂCALĂ, Μ. R. 450, id. R. 81, 82, PRECUP, P. 14, CADE, LTR2, CIORANESCU, D. ET. în faţa stînei care era situată cu deschiderea spre miazăzi se afla vatra cu un vîrtej, folosit ca suport pentru căldare. VUIA, PĂST. 72, cf. 135, hxviii227, şez. v, 5, 171, vin, 88, com. din straja - rădăuţi, t. papahagi, m. 236, CHEST. v 8/15, 44/45, 66, 45/48, 68, 99, 59/8, 19, 32, 92, v/15 supl., 44 supl., 45 supl, 54 supl., 66 supl., A v 6, com. din şieuţ - bistriţa, alr - μ rv h 920. 12. a) (Ban., Transilv., Olt. şi prin Munt.) Scrînciob (1) care se învîrteşte în cerc; vîrtilău (v. vîrtealăuc), vîrtiloi (1); leagăn (improvizat). Cf. marian, s. r.2 n, 225, TDRG. Scnnciobul are mai multe forme şi poartă mai multe numiri. In Moldova şi Bucovina se numeşte scrînciob şi scrînciobaş în Muntenia dulap, leagăn iar în Ardeal -şi Ungaria, scrînciob ..., vîrtej, vîrtij şi vîrtiloi pamfile, i. C. 469, cf. cade. Cîţi bucureşteni vor fi cunoscînd Oborul, afară de sorocul Moşilor frenetici, cu vîrteje de căluşei, pocnitori şi băşici cu chiot? ARGHEZI, B. 60, cf. CIORANESCU, D. ET., DSR, VICIU, S. GL. 16, ALRT n 273, ALR I 1 694/1, 5, 9, 12, 18, 28, 30, 898, alrh4 840/836. b) (Prin Ban.) Scîndură lungă, cu mijlocul sprijinit pe un suport fix, astfel încît pe capetele rămase libere să se aşeze două persoane pentru a se învîrti; (regional) vîrtiloi (2). V. scrînciob (3). Învîrtitoarea aceasta, în Banat se numeşte vîrtej, vîrtij sau vîrtiloiu, avînd un pociumb sau ştiomp bătut în pămînt, iar deasupra o grindă numită bilă. pamfile, i. c. 471. 13. (La joagăr; regional) Crivală. Cf. damé, t. 173, id. T2, 67. Coaca, o cloambă de fier ce transmite mişcarea roatei la ferăstrău se mai numeşte: cocîrlă, crivat, crivală sau vîrtej. PAMFILE, I. C. 111, cf. CADE, LTR2, CIORANESCU, D. ET., DSR, ALR Π 6 427/349. 14. (La moară) a) (Regional) Schimbătoare, v. schimbător (III 4). Cf. damé, τ. 162, id. T2, 67, PAMFILE, I. C. 190, CADE, CIORANESCU, D. ET., DSR, H IV 156. b) Dispozitiv cu care se ridică sau se coboară piatra morii; (regional) scripţi (v. scripete 2 d), şurub (2 d). Cf. dsr, alr n 6 762/537, alr sn i h 179. c) (Regional) Titirez (I 2) (Balş).Cf. alr sn i h 172/876. d) (Prin Transilv. şi prin Bucov.) Dispozitiv care, prin învîrtire, reglează cantitatea de grăunţe care trebuie să curgă în gaura pietrei de moară; (regional) grăunţar, sucitoare (v. s u c i t o r 14). Cf. fd ii 157, alr sn i h 174/250, 386. 15. (Prin Olt. şi prin Bucov.) Instrument cu care se răsuceşte cînepa pentru a face funii. Cf. pamfile, c. ţ. 27, CHEST. v/3 supl., 86 supl., glosar reg. 16. (Regional) Cerc de lemn care se pune la gîtul oilor şi care se leagă de spătarul mulgătorilor oilor, pentru ca acestea să stea la muls. Cf. stoian, păst. 49. 17. (Regional) Verigă de metal prevăzută cu un cîrlig care se poate învîrti şi care face legătura între cureaua de la gîtul unui animal şi lanţul sau funia cu care este priponit, permiţîndu-i acestuia să se mişte liber. Cf. scriban, d., chest. v/38 supl, 40 supl., 49 supl., lexic REG. 63. 4670 VÎRTEJEALĂ - 889 - VÏRTEJIRE 18. (Regional) Unealtă sau dispozitiv folosit în tâbăcarie la prelucrarea pieilor. Pielea tăbăcită ... bătută la vîrtej (a. 1812). iorga, s. d. vn, 355, cf. com. marian, CHEST. v/73 supl., alr π 6 611/812. ni. c o m p u s. vîrtej ul-pămîntului = a) mică plantă erbacee, cu cîte trei frunze la un nod, cu flori roşii dispuse în vîrful tulpinii, care creşte prin locuri stîncoase din regiunea alpină; (regional) păducher (1), păduchemiţă (II 3) (Pedicularis verticillată). Cf. CONV. LIT. χχιιι, 1061, brandza, fl. 363, enc. rom., barcianu, tdrg, PANŢU, pl., CADE, SIMIONESCU, FL. 113, ENC. AGR. IV, 372, 527, dl, dm, borza, d. 125, 302, flora r.p.r., vn, 605, prodan - BUIA, f. i. 442, 443, dex, dsr; b) (rar) darie (Pedicularis sceptrum carolinum). Cf. SIMIONESCU, FL. 296; c) Pedicularis comosa. Cf. prodan - buia, f. i. 442, 443; d) Pedicularis palustris. Cf. id. ib.; e) plantă erbacee cu tulpina tîrîtoare şi cu flori galbene (Medicago orbicularis). Cf. ENC. ROM., GRECESCU, FL. 165, TDRG, PANŢU, PL., CADE, DL, DM, BORZA, D. 108, 302, FLORA R.P.R. v, 132, DEX; f) Medicago minima. Cf. BORZA, D. 108, 302; g) (regional) culbeceasă (Medicago falcata). Cf. borza, D. 108, 302; h) (regional) trifoi (1 g) (Medicago lupulina). Cf. enc. rom. iii, 232, borza, d. 108, 302. IV. (Fiz.) Mişcare a unui fluid, în cursul căreia particulele componente au o deplasare complexă de translaţie şi de rotaţie. Acţiunile mecanice, născute din vîrtejuri, domină aceste fenomene, marinescu, p. a. 31. în cazul cînd sînt deschise numai parţial, se produc vîrtejuri în fluid. SOARE, maş. 224. Cînd fluidul depăşeşte anumită viteză de curgere printr-un tub, se formează vîrtejuri. CIŞMAN, fiz. I, 317. Descartes fundamentează pe concepţia efluviilor şi a vîrtejelor o întreagă teorie filozofică. id. ib. n, 212, cf. dl, dp, dm, der, ltr2, dex. V. (Astron.; învechit, rar) Mişcare de rotaţie a unui corp ceresc; (învechit, rar) vîrtejire, vîrtejitură. Neputincios lucru să poată a cuprinde şi a scorni singur mintea omenească lucruri supţiri şi înalte şi de mirat ca acelea, a şti crîngurile şi vîrtejăle cereşti, de nu le-ar fi lor descoperit şi arătat sîngur Dumnezău. N. COSTIN, L. 56. VI. (învechit, rar) Haos. A începutului vîrtej a să pricepe nu să poate; den afară de început nemică nu să află [text marginal], n. costin, c. 270. VU. (Regional) Numele unei stele sau al unei constelaţii nedefinite mai îndeaproape (Lipia - Buzău). Cf. Η π 126. VIII. (Art.; prin Munt.) Numele unei sîrbe; melodie după care se execută această sîrbă. Cf. varone, d. 153, id. D2. - Pl.: vîrtejuri şi vîrteje. - Şi: (învechit) vîrtégiu, (regional) vîrtij, vîltéj (alr ι 1 979/898; pl. vîlteje, ib.), vîrtéz (ib. 1 694/30), vertéj (ib. 1 979/397) s. η. - Din v. si. EpvrgjKh. VÎRTEJEALĂ s. f. (învechit, rar) Ameţeală, vertij. Cf. cihac, n, 450. - PL: vîrtejeli. - Vîrtej i + suf. -eală. VÎRTEJÎ vb. IV. 1. Tranz. şi refl. (învechit, astăzi rar) A (se) învîrteji, a (se) învîrti (în cerc, în vîrtejuri); a (se) învolbura. Oarecine, anume Vasilichin, lăudă pre împăratul că: „Jucaşi bine astăzi şi vîrtejişi bine calul la alea!”. MOXA, C. 184. Şi pusă minune că ferindu-să părăul de toiag vîrtejaşte apa şi dă îndărăpt. dosoftei, v. s. noiembrie 132v/4, cf. stamati, v. 736V45. Trebuie... să-şi agonisească putere, pentru a mărturisi şi sfinţi patria mult iubită, dar mult năcăjită, patria asta ce se clatină ca o luntre uşoară în toate părţile, ... ca frunza vîrtejită de furtunele toamnei. RUSSO, S. 104, cf. CIHAC, ii, 450. A~nceput o ninsoare mărunţică şi deasă şi s-a pornit crivăţul s-o vîrtejească. CARAGIALE, O. I, 175. Vîrtejind ochii roată, aruncă privirea, ca un paloş cu două tăişuri, în obrazul Sultănichei. DELAVRANCEA, O. I, 293. Atunci împăratul, trezit de spaimă şi de mînie, strigă vîrtojindu-se către sora cea mai mare. id. ib. 324, cf. ddrf, barcianu, ALEXI, W., TDRG, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE, DA Ιΐχ, 852, BUL. FIL. ΠΙ, 106. Crivăţu învîrtejea (sau vîrtejea) zăpada, scriban, d. 708, cf. dl, dm, l. rom. 1961, 336, cioranescu, d. et. 9 299, dex, dsr, v. breban, d. g. 2. R e f 1. (învechit) A se întoarce (din drum); a se abate din drum. Cum nu s-au vîrtejit să să întoarcă să dea slavă lui Dumnedzău numai acesta de altă limbă? VARLAAM, C. 324. De care lucru cu noroc semeţindu-să Baiazitu, iară s-au vîrtejitu la Ţarigrad şi doi ani sûndu-i asupră, de i-au flămînzitu. URECHE, L. 120. Pe toţi i-au supus şi i-au plecat luiş şi cu pace s-au vîrtejit înapoi, la scaunul său, la Suceava, id. ib. 138, cf. 171. Moldovenii lui Alexandru Vodă, carii trecuse pădurea cu podolenii, pre cari-i trimesese cu carele, şi aceia s-au învîrtejit (vîrtejit M3) la războiu de au dat inimă celor pieitori şi au împins pre oastea lui Bogdan Vodă. SIMION DASC., LET. 39/32. Cesta împărţitoriu, fiind şi slujitoriu strinsurii bisearicii, vîrtejindu-să de de-afara locului şes. dosoftei, v. s. septembrie 3r/15. De-acii, vîrtejindu-să la episcopia sa, şi scomindu-să goană asupra creştinilor, fu prins. id. ib. februarie 82726, cf. decembrie 21571. Vezirul s-au vîrtejit pe la Hotin şi, luînd Prutul în jos, s-au întors la Udriiu. N. COSTIN, LET. n, 14/34, cf. DDRF. OIntranz. Mearserăm vîrtejind la muntele Eleonului de unde s-au înălţat D[o]mn[n]l Z/[risto]s. DOSOFTEI, V. S. octombrie 78715. Să-ntoarsă de-acolo. Şi iarăş vîrteji, de trăi 25 de ai fără acoperemînt. id. ib. februarie 80732, cf. da îi], 852, cioranescu, d. et. 9 299. ♦ Tranz. (învechit, rar) A restitui, a înapoia (o dare, un impozit). Deci să n-aibă val nici la o nnduială, cît[ă] au ieşit pe tabla hîrtiilor despre sătenii de acolo şi, cei ce vor fi luat, să-i vîrtejască înapoi (a. 1670). IORGA, A. ii, 454. - Prez. ind.: vîrtej esc. - Şi: (învechit, rar) vîrtoji vb. IV. - V. vîrtej. YÎRTEJIRE s. f. (învechit, rar) Acţiunea de a (se) vîrteji (1); învîrtejire. cf. da iij, 852. ♦ (Astron.) Mişcare de rotaţie a unui corp ceresc; (învechit, rar) vîrtej (V), vîrtejitură. Aşijderea, adeverit să fii că, cursul stelelor şi vîrtejirea ţircălamurilor cereşti de-mi vor agiuta, în curîndă vreme mreaja asupra Corbului voiu împleti, cantemir, L i. II, 198. ♦ Fi g . Succedare, perindare. Noi pururea rămînem datori a ruga neîncetat 4674 VÎRTEJIT - 890 - VÎRTELNIŢA nemărginita lui Dumnezău bunătate şi milostivire ca să fie sfinta sa biserică întru multe vîrtejiri ale anilor supt puternica mîna Măriii tale, ferit de toată încungiurarea şi supărul cel viclean (a. 1755). bv ii, 130. - PL: vîrtejiri. - V. vîrteji. VÎRTEJIT, -Ă adj. (învechit) Învîrtejit; răsucit în formă de spirală. Fînul, de leandră, de mărgărintă, de trifoi cu vlăstare învoalte, de măzăriche vîrtojită, să mişca în valuri uşoare. delavrancea, o. i, 23, cf. tdrg 1 755, da nb 852, dl, dm, dex, dsr. - PL: vîrtej iţi, -te. - Şi: (învechit, rar) vîrtojit, -ă adj. - V. vîrteji. VÎRTEJITOR, -OARE adj. (învechit) Care vîrtejeşte (1), care învolburează; care ameţeşte, ameţitor. Lăsaţi... inimilor voie să-şi ia zborul spre ţermurile lumei ideale şiferiţi-le de crivăţul vîrtejitor al patimilor politice. ALECSANDRI, S. 31, cf. DL, DM, DEX, DSR. - PL: vîrtejitori, -oare. - Vîrteji + suf. -tor. VÎRTEJITÙRA s. f. (Astron.; învechit, rar) Mişcare de rotaţie a unui corp ceresc; (învechit, rar) vîrtej (V), vîrtejire. Aceşti doi patriiarşi au împărţit cu orînduială anul în 12 luni şi de mirare cursurile ceriurilor şi vîrtejiturile lor întîi den suflarea Duhului Svint [au] aflat, şi pre urmă săminţiia sa dentru aceleaş învăţături i-au învăţat. N. costin, L. 56. - PL: vîrtejituri. - Vîrteji + suf. -itură. VÎRTEJOS, -OÂSĂ adj. (învechit) L (Despre ape curgătoare) Cu vîrtejuri (I 1), plin de vîrtejuri. Nu puteau însă deosebi ce-i, căci se arăta şi iar se afunda, deoarece rîul, în urma ploilor, venea mare şi vîrtejos. REV. crit. i, 300, cf .cioranescu , d. et. 9 299. 2. Care dă vîrtej (13); ameţitor. Avatarul ei [ciumei] era sîngele - roşala şi greţoşenia sîngelui. Dureri de junghiuri, ameţeală vîrtejoasâ, apoi sudori peste sudori şi topirea fiinţei, caragiale, O. n, 335, cf. cade, dsr. - PL: vîrtejoşi, -oase. - Vîrtej + suf. -os. VÎRTEJUI vb. IV. Refl. (Rar) A se învîrteji; a se învolbura. Cf. bul. hl. iu, 188, dl, dm, dex, dsr. - Prez. ind.: vîrtejuiesc. - Vîrtej + suf. -ui. VÎRTEJUIRE s. f. (Rar) Faptul de a se vîrtejui; învîrtejire, învolburare. La cererea lui Mihai, cărucioara... se lăsă spre dreapta, pe drumul cîmpului dinspre Pănoiu. Vîrtejuirea prafului din urmă îi urmărise pînă aicea - la fîntînă Grecului - cînd vîntul se domoli. v. rom. decembrie 1951, 163, cf. dl, dm, dex, dsr. - PL: vîrtejuiri. - V. vîrtejui. VÎRTÉLNÏC, -Ă adj. (învechit) 1. Care se învîrteşte. Nevăstuica trece iute, torcînd lîna din fuioare Şi sucind fusul vîrtelnic ce-o atinge la picioare, alecsandri, o. i 347, cf. BARCIANU, ALEXI, W., JAHRESBER. XVII, 1η RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE, DL, dm^ CIORANESCU, D. ET. 9 300, DEX. 2. Cu vîrtejuri (I 1), plin de vîrtejuri. la-mi sufletul sau să mă ia un vifor... Şi să m-arunce-n valul Vîrtelnicului ocean. MURNU, O. 341, cf. DM, DEX. - PL: vîrtelnici, -ce. - Vîrti + suf. -elnic. VÎRTELNICIOÂRĂ s. f. I. (Prin Bucov.) Diminutiv al lui v î r t e 1 n i ţ ă (II); (regional) vîrtelnicuţă. Com. MARIAN, cf. ALR ι ί 272/776, CL 1990,141. II. 1. (Prin Bucov.) Cusătură ornamentală care se face pe iile, pe cămăşile etc. ţărăneşti sau pe ştergare. Cf. izv. xv, 331. 2. (Prin Bucov.) Motiv decorativ cu care se încondeiază ouăle; (regional) vîrtelniţă (II 1). Cf. marian, s. r. m, 33. 3. (Prin Transilv.) Luminare de ceară subţire şi lungă, răsucită în formă de spirală, care se ţine aprinsă la denii; (regional) vîrtelniţă (II3). CL scriban, d. - PL: vîrtelnicioare. - Vîrtelniţă + suf. -ioară. VÎRTELNICUŢĂ s. f. (Regional) Vîrtelnicioară (I). Cf. cl1990, 141, alr sn n h 451/219. - Pl.:? - De la vîrtelnicioară, cu schimbare de suf. VÎRTELNÎŢĂ s. f. 1.1. Unealtă de lemn folosită în industria casnică la depănarea firelor de lînă, de cînepă, de bumbac etc. pe ţevi sau pe mosoare, pentru a servă la ţesut; depănătoare, (învechit) sfîrlează (I 2), vaneină, (regional) roată1 (2 f). V. letcă, răşchitor (1), sucală (1). Mătasa se deapănă pre vîrtelniţe şi, după ce se usucă, se face jurăbiuţe, ECONOMIA, 221/3, cf. KLEIN, D. 453, BUDAI-DELEANU, LEX., PETROVICI, P. 213/4, DRLU, LB, POEN. - AAR. - HILL, V. I, 47876, Π, 7482/4, ISER, STAMATI, v. 3292/33, 3982/31, polizu, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, CIHAC, Π, 450, LM. I-a mai dat... un corn de prescure, un păhăruţ de vin şi o vîrtelniţă de aur, care depăna singură. CREANGĂ, o. 48. Călepele s-au fiert cu leşie, să se înălbească, apoi le-au pus pe vîrtelniţă, de pe care au început a le depăna pe mosoare cu letca. id. ib. 293. Vîrtelniţă se mişcă alene, scîrţîind îndelungat, şi lasă firul a se dezveli. Din cînd în cînd, scîrţîitura încetează şi firul nu mai curge. SLAVICI, O. π, 28. Fusele pornesc iar să toarcă, vîrtelniţele să depene, războaiele să ţese. VLAHUŢĂ, S. A. II, 499, cf. DDRF. In decursul întregii săptămîni luminate... nu se deapănă, căci cum se învîrte vîrtelniţă, astfel se vor învîrti şi vînturile şi vor aduce ploi şi furtuni, marian, S. R. HI, 166, cf. id. INS. 167. Vîrtelniţă este unealta cu care se deapănă torturile după ce s-au spălat. DAMÉ, τ. 140. Sucala, rodanul sau cicărîcul slujeşte la depănarea pe ţevi a sculurilor ce sînt aşezate pe vîrtelniţă. id. ib., cf. ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W., TDRG. Bucăţile sau călepele de torsătură sau de bumbac scrobit şi uscat se pun în vîrtelniţe mari sau mici. PAMFILE. I. c. 259. Capătul firului de pe călepul întins pe vîrtelniţă se leagă 4683 vîrtelniţă - 891 - VÎRTELNIŢĂ de tevia pusă pe sucală şi, învîrtind sucala, se învîrteşte şi yîrtelniţa, iar firul se deapănă pe mosor sau pe ţevie. id A. R· 260, cf. DHLR i, 252. Să nu faci ţevi cu vîrtelniţă noaptea, că-ţi mor vitele. GOROVEI, CR. 360. Punea... diferite obiecte nouă de lemn,... o solniţă, o vîrtelniţă scurtă, pentru depănat legăturile de bumbac,... o sucală pentru război, un sul pentru întins aluat. AGÂRBICEANU, o XII, 560, cf. pascu, s. 241, 270, resmeriţă, d., ŞĂINEANU, D. U. Uneltele de ţesut sînt identice ca structură şi numire cu cele cunoscute din domeniul celorlalte ţinuturi româneşti: „război, urzoi, vîrtelniû, rîşchitori”. DIACONU, VR. LXIX, cf. CADE. Urzeala de pe fuse se dă pe „rîşchitor”, se „scrogheşti” (în apă cu mălai) „să deapînî pă vîrtelniţî”, „să urzeşti pă urzitoari”. STOIAN, PĂST. 60, cf. ENC. AGR. într-un colţ îngrămădite: nşchitoare, vîrtelniţă, spete pentru pînză şi dimie, iţe, vătale. moroianu, s. 185, cf. scriban, d. Rudarii... trăiau viaţă de robi la armanurile boiereşti şi mînăstireşti, iar alţii dintre ei lucrau linguri, ălbii, fuse, rodoane şi vîrtelniţe de lemn. izv. xxi, 221, cf. NOM MIN. i, 343. 408. Jirebiile se dapănă cu „ vîrtelniţă APOLZAN, P. I. 57. O fată de împărat... capătă o vîrtelniţă ce deapănă singură. CĂLINESCU, B. 97, cf. ltr2, dl, dp, dm, l. rom. 1961, 336, scl 1962, 375, der, l. rom. 1965, 70, CIORANESCU, D. ET. 9 300. M-a privit... con-tinuînd să mişte vîrtelniţă cu piciorul. BĂNULESCU, I. 207. Meşteşugurile casnice, furca, vîrtelniţă, sucala şi războiul îi copleşeau spaţiul oricît de încăpător. ROMÂNIA LITERARĂ, 1969, nr. 20, 3/1. Mai vedem aici şi alte obiecte de demult, de pe timpul lui Franz Josef o ladă de zestre, un pat, o sobă de tuci, o vîrtelniţă. ib. 1973, nr. 51, 18/4, cf, M. d. enc., dex, ivănescu, i. l. r. 356, scl 1983, 48, dsr, v. breban, d. g.,hii31, 81, 101, 118, 244, m 171, 299, iv 87, v 150, ix 452, x 6, 539, xn 204, XIV 249, xvi 356, xvn 372. I-a dăruit o vîrtelniţă care se învîrtea singură şi singură depăna. SBIERA, p. 45, cf. com. MARIAN, ŞEZ. I, 217, REV. CRIT. IV, 141. Cocoana vecinului Suie-n gura podului, Cu vîrtelniţele-n mînă, Brăcinariul mi-l deapînă. BUD, P. P. 57. Scule pe vîrtelniţă sara să nu Ieşi, cînd depeni, că orbeşti. ŞEZ. XVIII, 49. Să nu ieşi afară cu vîrtelniţă să depeni, că se invîrt ploile prin prejurul satului şi nu plouă. ib. în chingile de la vîrtelniţă, la capete, se introduc penele... pe care se aşază jirebia. Com. din sălaş - haţeg. Luăm o vîrtelniţă de pe care se deapănă torturile de cînepă, şi o ducem în podul căsii. BÎRLEA, l. p. m. ii, 348. Daolică, lele Buşă, Mi-ai pus vîrtelniţa-n uşe, Şi-mi dapeni cîte-o păpuşe! CIAUŞANU, V. 110. Bumbacu se pune pe vîrtelniţă, iar vîrtelniţă se pune pe clocimp. GR. 3. vn, 242, cf. ALR SN ii h 451, ib. h 452, ib. h 453, ib. h 454, ib. h 455, A i 35> v 15, 28, 30, 33, 35, vi 9, 16 19, 22, 26, glosar REG., NALR - O iii h 505, ib. IV h 716, ALR - μ n h 509, ib. Iv h 889, ib. h 890, ib. mn 347, 2 244/230. Am un moşneguţ într-un picioruţ (Vîrtelniţă). GOROVEI, c. 398. Oaia, oaie oacără Şede jos şi deapănă Şi se roagă rugului se închină cucului (Vîrtelniţă). id. ib. Iepuraşul şchiop Treieră un snop (Vîrtelniţă). pamfile, c. 35. 0 (într-un descîntec) Nu învîrtesc vîrtelniţă, Ci învîrtesc mintea lui N- Şi gîndu lui. BÎRLEA, L. P. Μ. ii, 349. 0 (Ca termen de COmParafie, pe lîngă verbe de mişcare, sugerează ideea de iuţeală) Nu mai ştia de lume, nici de rugăciunea obişnuită. Să mişca ca o vîrtelniţă, fără să ştie, fără să vrea. DELAVRANCEA, O. I, 18. Pe lîngă acest scrînciob, care se învîrteşte roată, mai este încă un altfel de scrînciob, ... care se învîrteşte ca vîrtelniţă. PAMFILE. I. C. 470. 0 F i g . O! femei, femeii Vîrtelniţi fermecătoare! ALECSANDRI, O. V, 26. El îi un sturluibat..., o vîrtelniţă care face sfirrr... şi alt nimic. ib. ib. vi, 213. ♦ P . r e s tr . (Prin Transilv. şi prin Ban.) Fiecare dintre cele două speteze ale vîrtelniţei (I 1), dispuse cruciş, orizontal, şi care se rotesc în jurul unui ax vertical. Cînd s-a gătat cu rîşchiatul, motchile să nălbesc [să fierb, ca să albească], să usucă la soare şi apoi să pun pre vîrtelniţă [o cruce din lăteţi], care stă pre un căproniu. LIUBA -IAN A, M. 118. Vîrtelniţele sunt două chingi încrucişate, înfipte în poziţie orizontală cu mijlocul pe vîrful vertical al unui stativ cu picioare, numit „căproi”. Vîrtelniţele se învîrtesc pe vîrful căproiului, astfel jirebia se poate depăna pe „ţevie”. pribeagul, p. r. 94, cf. brebenel, GR. P., alr sn n h 453. ♦ P . r e s t r . (Regional) Fiecare dintre cele patru fofeze ale vîrtelniţei (I 1) (Cîlnic -Sebeş). Cf. aii 12. 2. (învechit, rar) Mosor (1) cu aţă folosit la măsurat1. Cu lesne măguli firea păratului, că luînd a mînă aţa cu vîrtealniţa, şi zugrăvindu-i urdzăturile cu măsurături, de-l bucură şi-i ogoi gîndul. dosoftei, v. s. octombrie 48733. 3. (Prin Olt. şi prin Munt.) Urzitoare. Cf. alr i 1 279/842, 856, 926, alr sn ii h 462/836. 4. (în industria textilă) Dispozitiv pe care se aşază sculurile la maşinile care deapănă firul pe mosoare sau pe ţevi. Se aude, în tăcerea uliţilor înguste, un timp, vuietul vîrtelniţelor de la o fabrică de ţesături. SADOVEANU, O. IV, 129. Vîrtelniţele sînt dispozitive de susţinut sculurile pentru depănare. IONESCU-MUSCEL, ţes. 65, cf. id. fil. 374, ltr2, dp, der, dtt. 5. (Tehn.) Maşină care serveşte la înfăşurarea, desfăşurarea sau întinderea sîrmei, a benzilor sau a tablelor, în timpul tragerii sau al laminării. Cf. CL 1957, 184, ltr2, DL, DP, DM, DER, DTT, M. D. ENC., DEX. 6. (Regional) Maşină de secerat cu val1 în loc de greble. Com. din ţepeş vodă - cernavodă. 7. (Regional; în forma vîrteniţă) Scrînciob (1) care se învîrteşte (Vermeş - Buziaş). alr i 1 694/77. 8. (învechit, rar) Cric; macara. Cf. cihac, ii, 450. II. 1. (Prin Bucov.) Motiv decorativ cu care se încondeiază ouăle; (regional) vîrtelnicioară (Π 2). Cf. marian, s. r. ni, 33. 2. (Regional) Colac oferit preotului (sau credincioşilor) la înmormîntări (Covasna). Cf. ALRii/ih 172/192. 3. (Prin Transilv.) Luminare de ceară subţire şi lungă, răsucită în formă de spirală, care se ţine aprinsă la denii; (regional) vîrtelnicioară (II 3). Cf. enc. rom. iii, 1210, alexi, w. III. 1. (Regional; în forma vîrteniţă) Vîrtej (I 2) (Imoasa-Strehaia). Cf. alri 1 979/842.’ 2. (învechit, rar) Ameţeală, vertij. Dacă intră-năuntru, îl găsi vîrtelniţă cînd văzu ce bogăţii erau strînse acolo. F (1889), 530. 3. (învechit, rar) Cursă, alergare de cai. Mihail se îndeletni[c\]ia cu jocurile, făcea vîrtelniţă şi se făcea sechiraşu, de îmbla cu carul cu 4 cai. ΜΟΧΑ, c. 181. 4683 VÎRTENIŢĂ - 892 - VÎRTOLOMEI1 IV. (Entom.) 1. (Transilv., prin Bucov. şi prin Maram.) Urechelniţă (Forficula auricularia). Cf. alr i 1 891/136, 217, 218, 223, 249, 251, 257, 259, 270, 357, 370, MAT. DIALECT. I, 102, ALR - MIV MN 318,1 403/237. 2. (Regional) Cîinele-babei (Oniscus murarius) (Petreştii de Jos-Turda). alrm sn nh 573/250. 3. (Regional; în sintagma) Vîrtelniţă de cîmp = ploşniţă de cîmp (Pentatoma baccarum) (Berinţa - Baia Mare), alr 11 899/357. V. (Regional) Numele unei stele sau al unei constelaţii nedefinite mai îndeaproape. Cf. H xn 262, xw 353. VI. (Art.; prin Munt.) Numele unui dans popular, cu ritm vioi, cu învîrtituri, care se joaca cu dansatorii prinşi în cerc; melodie după care se execută acest dans. Cf. varone, J. R. 53, id. d. 154. ♦ (Art.; prin Ban.) Numele unui dans popular, ciobănesc, cu bîta; melodie după care se execută acest dans. Cf. varone, d2. - Pl.: vîrtelniţe şi vîrtelniţî - Şi: (popular) vîrténrtâ (mihäilä, î. 34, h m 299, xn 204, xiv 353, xvn 372, alr i 1 279/842, 856, ib. 1 694/77, ib. 1 979/842, alr sn n h 451, ib. h 452, ib. h 453, ib. h 454, ib. h 455/605, a vi 19, GLOSAR REG., nalr - o m h 505, ib. iv h 716; pl. şi vîrteniţi, alr sn π h 451, ib. h 453, nalr - o m h 505), (regional) vîrtérnità (alr sn n h 451/182; pl. vîrtemiţi, ib. h 451/192, 250, ib. h 453/192), vîltéînifâ (alr sn nh 451/228, ib. h452/228, a v 35), vurtâniţă (Hin 171, xvi 356), vurtărniţă (alr sn n h 451/537, ib. h 453/537) s. f. - Din v. si. * vnbtënica. Cf. bg. b τ> p τ e η h iţ a „claie de snopi”, slov. v r t i 1 n i c a „roata olarului, disc”. VÎRTENIŢĂ s. f. v. Vîrtelniţă. VÎRTÉP s. n. v. vertep. VÎRTERNIŢĂ s. f. v. vîrtelniţă. VÎRTEŞCĂ s. f, 1. (Prin Bucov. şi prin Mold.) Vîrtej (11). Cf. A v 11, 16. Locurile din parcursul unui nu unde apa e adîncă şi se învîrte în loc sînt denumite: viitoare..., vîrtej..., vîrteşcă. arvinte, term. 112, cf. glosar reg. 2. (Regional) Vîrtej (I 2) (Broşteni - Tirgu-Neamţ). Cf. alr 11979/554. - PL: ? - Vîrti + suf. -e(a)şcă. VÎRTEŞUG s. n. v. vîrtecuş. VÎRTETLRĂ s. f. v. vîr ti tură. VÎRTÉZ s. n. v. vîrtej. VÎRTI vb. IV. Tranz. şi refl. (învechit şi regional) A (se) învîrti, a (se) roti (1), a (se) suciJ (2). Cf. ΑΝΟΝ. CAR., DRLU, POLIZU, CIHAC, Π, 449, LM, JAHRESBER. xvn, 77, alr 1427/230. - Prez. ind.: vîrtesc. - Din v. si. Epvrtm Cf. î n v î r 11. VÎRTICIJŞ s. n., s. m. v. vîrtecuş. VÎRTIGUŞ s. n. v. vîrtecuş. VÎRTIJ s. n. v. vîrtej. VÎRTILÂU s. n. v. vîrtealău. VÎRTILOI s. η. 1. (Prin Transilv. şi prin Ban.) Scrînciob (1) (care se învîrteşte în cerc); (regional) vîrtej (Π 11 a). Cf. tdrg. Scrînciobul are mai multe forme şi poartă mai multe numiri. In Moldova şi Bucovina se numeşte scrînciob şi scrînciob aş...; în Muntenia, dulap, leagăn..., iar în Ardeal şi Ungaria, scrînciob..., vîrtej, vîrtij şi vîrtiloi pamfile. i. C. 469, cf. ALRI1 694/24. 2. (Prin Ban.) Scîndură lungă, cu mijlocul sprijinit pe un suport fix astfel încît pe capetele rămase libere să se aşeze două persoane pentru a se învîrti; (regional), vîrtej (Π 11 b). V. scrînciob (3)* Scrînciobul se mai zice şi vîrtiloi. LIUBA - IANA, Μ. 71. Invîrtitoarea aceasta, în Banat, se numeşte vîrtej... sau vîrtiloi, avînd un pociumb sau ştiomp bătut în pămînt. PAMFILE, I. C. 171, cf. CADE, CIORANESCU, D. ΕΤ., DSR. - PL: vîrtiloaie. - De la vîrti. VÎRTIRE s. f. (învechit, rar) Acţiunea de a (se) vîrti; învîrtire, rotire, sucire (2). Cf. drlu. - PL: vîrtiri. - V. vîrti. VÎRTÎT. -Ă adj. (învechit, rar) Învîrtit, rotit2 (2), sucit2 (2). Cf. drlu, l. rom. 1961,336. - Pl.: vîrtiţU *te. - V. vîrti. VÎRTITQR, -OARE adj., s. f. 1. (învechit, rar) Care (se) învîrteşte; învîrtitor. Cf. drlu. 2. S. f. (Prin Transilv.) Vîrtej (11). Cf. alr 1427/268, GLOSAR REG. - Pl.: vîrtitori, -oare. - Vîrti + suf. -tor. VÎRTITÙRA s. f. 1. (învechit, rar) Învîrtire, rotire. Cf. DRLU. 2. (învechit şi regional) Vîrtej (11). Cf. drlu, alr i 427/618. - PL: vîrtituri. - Şi: (regional) vîrtetură s. f. alr i 427/618. - Vîrti + suf. -itură. VÎRTOÂPĂ s. f. v. fcîrtop. VÎRTOjf vb. IV v. vîrteji. VÎRTOJIT, -Ă adj. v. vîrtejit. VÎRTOLOMEI1 subst. Sărbătoare bisericească populară care se ţine la 11 iunie (în cinstea apostolului Vartolomeu) sau după Sf. Ilie. Am pomenit că furtunele se iscă din pricina duhurilor necurate; cîteodată ele sînt trimise şi ca o pedeapsă pentru cei ce lucrează unele sărbători, cum ar fi vîrtolomeiul (11 iunie). PAMFILE, VÀZD. 48, cf. 150. Vîrtolomeiu cade la 11 iunie şi se serbează pentru că e rău de hale (furtuni groaznice), id. 4704 vîrtolomeî - 893 - VÎRTOS s V. 78> cf. id. A. R. 166. La vartolomeiu e mijlocul verii ŞĂINEANU, d. u. Vărîolomeiu îi rău dă trăsnite. ^rH. FOLK. ffl, 45. Vîrtolomei îi rău de tun(r)u. ib. V, 127. Vîrtolomeiu-l ţinem şi liseiu. alr ii/ι mn 113, 2 845/812, cf ib. MN 113,2 845, alrm π/i h 274. _ Şi: (regional) vîrtoloméie (alrh/imn 113,2 845/ 102, 130» alrm lUi h 274), vîrtolomie (alr ii/i mn 113, 2 845/2, 47, 53, alrm ii/i h 274), vîrtolomiu (alr ii/i mn 113, 2 845/29, alrm ii/i h 274/29), vartoloméi, vărtolo-méi, vortoloméiu (alr π/ιμν 113, 2 845/349, alrm π/ι h 274/349), hortoloméi (alr π/i mn 113, 2 845/414, ALRM π/i h 274/414) subst. - De la n. pr. Vartolomeu. VÎRTOLOMEI2 s. m. (Prin Ban., prin Transilv. şi prin Olt.) Numele unei păsări nedefinite mai îndeaproape. Cf. dr. vi, 452, 453, com. din banat, pascu, c. 219,220. Voinic vîrtolomete, Cu pipota-ntre spete, Se suie-n slava ceriului Cît ai potcovi puricele la un picior (Zmeul). GOROVEI, c. 398. - PL: vîrtolomei. - Şi: vîrtolomete s. m. - Etimologia necunoscută. Cf. dr vi, 453. VÎRTOLOMÉIE subst. v. vîrtolomei1. VÎRTOLOMETE s. m. v. vîrtolomei2. VÎRTOLOMIE subst. v. vîrtolomei1. VÎRTOLOMIU subst. v. vîrtolomei1. VÎRTOP s. n. v. hîrtop. VÎRTOPĂ s. f. v. hîrtop. VÎRTOS, -OÂSĂ adj., s. n., adv. I. Adj. 1. (Popular; despre fiinţe, mai ales despre oameni; p. e x t. despre corpul lor sau despre părţi ale corpului lor) Puternic (12), tare (A II 1), viguros; robust, zdravăn (2). Deci le arătă el cîtă bărbăţie au grecii şi sînt viteji la războiu. Ce e mai hrăboară urîciunea şi pizma, pentru că era Roman vîrtos şi mînios, cutezătoriu şi-ş purta lucrul pre sine. MOXA, c. 201, cf. mardarie, l. 1322/22. N-au mai fost alt om niciodată vîrtos ca dînsul, nici va mai fi. NEAGOE, Înv. 208/30. După săvîrşitul celor 10 zile, vazutu-s-au chipurile lor bune şi vîrtoase la trupuri mai mult decît copilaşii cei ce mînca den masa împăratului. biblia (1688), 572!/52, cf. 2522/59. Laslău craiul decît toţi şi mai viteaz şi mai vîrtos fiind, să fie luat în goană pe Raţie, şi, agiungîndu-l din dos, n-au fost putînd să-l lovască de soru-sa. cantemir, HR. 143, cf. 129. Cine de viteaz, cine de credincios, cine de vîrtos să lăuda. id. 1.1.1, 244. Atila încă era mai mic decît de vîrstă tocma; pieptos, vîrtos, capul can mare. C. cantacuzino, CMi, 79. Iute om era şi vîrtos. R. POPESCU, CM I, 400, cf. anon. car. Unul cu altul ajutînd şi sprijinind cu aceea ce fieştecăruia provindenţia şi bunătatea d[u]mnezăiască i-au dăruit şi l-au miluit; adecăte, cel mai tare şi mai avut, pre cel slab şi mai lipsit; cel mai mare şi mai vîrtos, pre cel mai mic şi neputincios (a. 1702). GCR i, 344/8. Au hotărît... să nu să apuce deodată cu un trup atîta de mare şi vîrtos ca fiara. AETHIOPICA, 82716. Mari şi tari şi păroasă coapse îl arată vîrtos şi necurat om (a. 1785). GCR II, 145/19. Cel mai vîrtos rob în puţine zile slăbeşte cu totul ist. am. 9713, cf. klein, d. 453. Românii acestii nu sînt cuţovlahi, adecă români şchiopi, precum îi batjocoresc grecii; ci cu picioare sănătoase şi cu braţe vîrtoase. MAIOR IST. 215/4. S-au dat porunci pe la toţi cnejii, adecă domnii, ca fieştecare... să răspundă oameni de oaste, însă oameni aleşi, sănătoşi, vîrtoşi şi voinici. DIONISIE, C. 223. Un trup mai vîrtos ar fi mai puţin simţitoriu. PETROVici, P. 242/17. [La şcoală] se da tinerilor un trup vîrtos şi sănătos şi mintea trează şi deşteaptă. PISCUPESCU, o. 29/16, cf. i. golescu, c. Hercule au fost cu adevărat un bărbat foarte tare şi vîrtos. BOJINCĂ, A. I, 140/19. Te văz destul de vîrtos în trup. GORJAN, H. I, 114/15. Malaienii, asemenea euro-peilor..., sînt bine făcuţi, gălbinii şi roşetici, vîrtoşi, d-un caracter plăcut, genilie, G. 176/22. O samă de oameni mai vîrtoşi, au singuri, au mai mulţi, unindu-se între sine, se rădicară asupra altora mai debilari sau mai puţini şi, învingîndu-i, li răpi averea i libertatea. SĂULESCU, HR. I, 322/4. Boul vîrtos trebuie să fie şi făcut bine dinainte şi gros în picioare. MANOLACHE DRĂGHICI, I. 17/12, cf. VALIAN, v., POEN. - aar. - hell, v. n, 5772/6. Se deosebea trei feluri de cai, acei din partea muntelui era mici, vîrtoşi, trainici la muncă. I. IONESCU, C. 90/3. Lîngă cantora cu vinaţe sta un om vîrtos, cu muşchi puternici, înalt de şese picioare şi gros în proporţie. CODRESCU, C. I, 91/12, cf. stamati, v. 4682/50, 661V29. Colonelul nu răspunsă nimică, scutunndu-se numai spre a se mîntui. de braţul vîrtos ce-i strîngea gîtul KOGĂLNICEANU, O. I, 98, cf. POLIZU. Caii erau iuţi, mari şi vîrtoşi. SION, P. 291. întreagă firea voastră cu totul se depărtează Din obiceiul acelor oameni ageri şi vîrtoşi, Pe care voi cu trufie ni-i arătaţi ca strămoşi. HASDEU, R. V. 137, cf. CANELLA, V. 154. Să cerc eu, că-s vîrtos (Cearcă, dar nu poate să deschidă). ALECSANDRI, O. v, 299, cf. COSTINESCU, CIHAC, I, 317. Tatăl, om matur şi vîrtos, avea scrise pe faţa sa păroasă şi posomorită şi-n ochii săi arz,oi şi-ncruntaţi străşnicia caracterului său. ODOBESCU, S. I, 65, cf. 141. Vesel şi voios la inimă, ager şi vîrtos la trup..., zîmbind ieşea dimineaţa din palatele părinteşti, id. ib. m, 198. Le era frică de ţăranul acesta onest care, cu pumnul lui vîrtos, i-ar fi strivit să fi ştiut und.e-l duce. EMINESCU, O. XIII, 64. Cînd vor să arate pe cîte cineva că e vîrtos şi biruieşte pe toţi, zic că are putere erculeană. ISPIRESCU, o. Π, 312, cf. 314. La deal Murga nu mai putea, nu era vîrtoasă. CONTEMPORANUL, ni, 655. Ce zici, e vîrtos flăcăul ? F (1822), 263. De ne-om lua la trîntă, eu te-oi birui, ştii, fără multă trudă. „Măi taci ? Aşa vîrtoasă eşti?” ap. TDRG, cf. DDRF. Peririi i-a dat: nici armele marelui Hercul Nu le-ajutară, nici braţul vîrtos. COŞBUC, O. A. V, 300, cf. 371, BARCIANU, ALEXI, W., PUŞCARIU, ET. WB. 1862. Vasîle era om vîrtos, că sfărîma şi zdrobica piatra cu pumnu. STERESCU, N. 1165, cf. DHLR I, 195. Nu era aşa de înalt ca Ion, dar era ceva mai vîrtos la trup, şi glasul lui răsuna puternic, agârbiceanu, O. XII, 192. Răşinăreanul e de statură mijlocie... şi cu trupul vîrtos şi îndesat. PĂCALĂ, M. R. 104, cf. RESMERIŢĂ, D. Pătru Pătran, un om vîrtos, voinic cît un munte. DUMITRAŞCU, STR. 16, cf. ŞĂINEANU, D. u., CADE. Un tovarăş îi încleştă pe la spate capul în mîinile-i vîrtoase. VOICULESCU, P. II, 4712 VÎRTOS - 894 - VÎRTOS 111. îl ştiau vîrtos şi vrednic şi le era de ajuns. id. ib. 145. Era nevoie de braţe vîrtoase. SADOVEANU, O. X, 219. Trebuiau pe de o parte provizii pentru castel, pe de alta bărbaţi vîrtoşi. id. ib. XI, 51, cf. XXI, 57, DL, DM, CIORANESCU, D. ET. 9 301, DEX, DSR. De ostaşi e ocolit, De ostaşi ţeapeni, vîrtoşi, Români tineri şi vînoşi. teodorescu, p. p. 478, cf. alr π/î, h 85, ib. h 86/53, alr π 3 697/53, 182, 192, 463, 531, 574, 646, 682, 836, 848, 876. La vo cîzva ani dă zile, copilul s-a făcut vîrtos. O. BÎRLEA, A. P. II, 187. (Prin lărgirea sensului) Mă doare-n suflet cînd mă uit cum se prăpădeşte... neamul ăsta vîrtos. vlahuţa, s. A. II, 541. 0 (învechit; substantivat) Dzeae, leage-călcătorii sculară-se spre mere şi zborul vîrtoşilor (tarilor c2, H, c e 1 o r tari biblia 1688) cerşură sufletul mieu, şi nu ainte puseră tire între sire. PSALT. 178. Să izbăveşti mişelul den mînile vîrtoşilor, mişelul şi measerul de răpitorii lui. CORESl, PS. SL. - ROM. 153. Doamne, leage-călcătorii sculară-se spre mine şi zborul vîrtoşilor cerşură sufletul mieu, şi nu ainte puseră tine întru sine. id. ib. 365. 0 (Prin extensiune; despre plante) Că iarna trecută au fost una din cele nepomenite prin ţările noastre, pe lîngă cele simţite geruri şi troiene, dovadă ne este şi că au degerat vîrtoşi arbori suferitori la frig, precum perii, merii, perjii, cereşii. CR (1830) 75/19. Se împleteşte iedera pe un stejar vîrtos. FfLiMON, o. i, 153. (Prin lărgirea sensului) Naturei i-au plăcut a înconjura o cîmpie roditoare şi scăldată de mii de rîuri cu o şiră de munţi măreţi, pe care cresc codrii vîrtoşi. ODOBESCU, S. II, 258. 2. (învechit; despre cetăţi sau armate) Care este înzestrat cu o mare forţă militară, economică etc. Cum ai perit şi te-ai surpat den mare, cetatea cea lăudată, carea s-au făcut vîrtoasă în mare, ea şi cei ce lăcuiescu într-însa. BIBLIA (1688), 553V32. Şi să cutremura toţi ceia ce auziia glasul mulţimei lor şi călătoria mulţimei şi izbiturile armelor, pentru că era tabăra mare foarte şi vîrtoasă (fiindcă oastea era foarte mare şi puternică B 1938). ib. 7022/8. De departe stînd, pentru frica muncii ei, zicînd: Vai, vai cetatea cea mare, Vavilonul, cetatea cea vîrtoasă (tare B 1938), căci într-un ceas au venit judecata ta! ib. 9292/41. Să nu mai pomenim cîte răutăţi şi cumpliri au făcut publicăi veneţieneşti, de cîte slăvite ostroave şi de cîte vîrtoase cetăţi pre mare şi pre uscat au sărăcit-o. CANTEMIR, HR. 20, cf. id. o. c. 1,151. 3. F i g . (învechit; despre oameni sau despre caracterul, manifestările etc. lor; adesea urmat de determinări introduse prin prep. „în”) Neclintit, statornic: hotărît, ferm. Cînd amu iaste credinţa închegată şi tare şi vîrtoasă, nici unul nu va putea beteji pre noi, de ce ne vin reale şi nevoi iuţi. CORESl, EV. 269. Fiţi treazvi, prevegheaţi-vă, că pizmaşul vostru, diavolul, ca un leu răcnind încungiură căutînd pre cine are înghiţi. Căruia îi staţi împrotivă vîrtoş în credinţă (tari cu credinţa cod. vor2., întemeiaţi cu credinţa BIBLIA 1688). N. TEST. (1648), 18679. Întîiu îndeamnă luda pre toţ creştinii să fie vîrtoş în credinţă şi să rămîie întru învăţătura creştinească, ib. 200r/9. După aceasta avem a-i găti lui... inimă împetrită a vîrtoasei credinţe (a. 1642). GCR I, 101/31. Fură pîriţ cătră mai marele, căce sînt creştini, aflîndu4 vîrtoş şi întărit.. şi nenduplecaţ. dosoftei, v. s. septembrie 275. Fură clevetit că ce-s creştini şi, prindzxndu-i şi scoţînd la giudeţ, stătură tare şi vîrtoş, fără frică mărturisind pre D[o]mnul //[ristosjj id. ib. octombrie 113727. Pare-mi-să, şi cu vîrtoasă nădejde sintem, precum şi singur vei mărturisi, că ţările acestea, carele românii şi astăzi le ţin, niciodată de dînşii de tot părăsite şi pustiite să nu fie rămas. CANTEMIR, HR, 368, cf. 7. Acesta e un om înţelept, vrednic şi vîrtos în năcazuri SADOVEANU, O. ΧΠΙ, 285, 0 (Adverbial) Cel ce nu va ţirea acealea tare şi vîrtos, nu va dobîndi spăsenie. PSALT. 337. Să meargem pre urma celor ce-au ogodit Iu Dumnezeu, sfinţilor părinţi şi învăţătorilor noştri, păzind învăţătura lor şi leagea, tare şi vîrtos. CORESl, EV. 438. Să ţinem vîrtos credinţa ce ne-au dat noaă svenţii oteţi şi să nevoim să facem dzisa lor. VARLAAM, C. 139. După aceaia-i îndeamnă să stea vîrtos în credinţă şi întru adevărarea învăţăturiei carea le-au dat ap[o]s[to]lii. N. test. (1648), 18679. Iară Sv[i]nt[u]l Filip, vădzînd pre Irou spămîntat, îl îmbărbăta să stea vîrtos în credinţă. DOSOFTEI, V. S. octombrie 126728. 4. F i g . (învechit) Pe care te poţi bizui, de nădejde, sigur. De tire cîntarea mea pururea. Că în mirure fuiu a mulţi, şi tu agiutoriul mieu vîrtos (tare D, biblia 1688). PSALT. 137. Tu eşti mie coperitoriu. De tire cîntarea mea pururea. Că minune fuiu a mulţi şi tu ajutoriul mieu vîrtos. CORESl, PS. SL.-ROM. 293. Acestu multă vreme se gătise şi dobîndise şi de la greci şi de la bulgari vîrtos agiutoriu. MAIOR, IST. 77/11. 5. F i g . (învechit; despre argumente, mărturii etc.) Convingător, cert, elocvent. Şi avînd cuvînt vîrtos de prorocie (avem mai adevărat pre cel prorocesc cuvînt biblia 1688), căruia bine faceţ că-l ascultaţi. N. test. (1648), 187722, cf. N. costin, let. ii, 106/22. Alte mai vîrtoase mărturii, carile mai înainte îi vom aduce, mi să pare că nici să să ruşineze vreme le va da. CANTEMIR, HR. 385. Precum să videa, sau din sine plecată, sau din a Lupului vîrtoase argumenturi şi adevărate socotele întoarsă, şi vrea şi cunoştea ce ieste adevărul, id. 1.1.1, 128, cf. 154, II, 214. 6. F i g. (învechit şi regional; despre oameni sau despre caracterul, firea etc. lor) Crud, nemilos, necruţător, neîndurător. Vîrtoaso de inimă, ai văzut ce mi-ai făcut ? CATON, 67724. îţi mulţumesc, însă eu nu poci ca să te iubesc. - Ce vîrtoasă la inimă eşti! siROru, 49711. lată că prea vîrtoasa ta poruncă s-au sfîrşit. MIL. TIT. 1472. Are el inimă aşa vîrtoasă, de nu mai iaste după cum era. SLĂTINEANU, A. 83/20, cf. ALIL xxvm, 124. Văzînd soţia lui această fire vîrtoasă, au început a plînge şi a se boci SBIERA, P. 44. 7. F i g . (învechit; despre păcate, primejdii, asupriri etc.) Greu, aspru, erîncen. Şi să văm vedea neştine că greşaşte, să nu-l osîndim, ce ale noastre păcate ce ne-s puse înaintea ochilor noştri, mai vîrtoase şi mai amante să le cugetăm decît ale alăltor. CORESl, EV. 18. Şi pre amărîmea-i ducea viiaţa lor cu robii vîrtoase (cu corvezi grele Bl 938) al lutului şi a cărămidzilor. PO 181/11. Ca să nu grăiască gura mea lucruri omeneşti, pentru cuvintele rostului tău eu feriiu căi vîrtoase (năsilnice biblia 1688). DOSOFTEI, ap. GCR I. 247/4, cf. id. O. I, 37. Zace şi deasupra lui piatră grea, 4712 VÎRTOS - 895 - VÎRTOS carea iaste puterea obiceaiului celui vîrtos, care obiceaiu apasă şi îngreuiază sufletul atîta, cît nu-l lasă să se scoale din groapa ticăloşiei, nici lasă să răsufle. ANTIM, O. 143- 8. F i g · (învechit, rar) Păgîn (2). Cu acela toiag lovi Moisi piiatra în pustii şi ieşiră 12 izvoară şi băură însetaţii jidovi; într-acela chip şi svîntă cruce au lovit de-au despicat lumea cea vîrtoasă şi nepocăită şi au scos 12 apostoli de-au învăţat lumea cea înşelată. VARLAAM, C. 46. 9. F i g. (învechit, rar) Care are proprietatea de a exprima pregnant idei, sentimente etc.; viguros. Biso-ceanul,... în limba sa pe care aş da ani din viaţă-mi ca s- o pot scrie întocmai dupe cum el o rostea, în acea limbă spornică, vîrtoasă şi limpede a ţăranilor noştri, îmi povestea păsurile şi plăcerile oamenilor de la munte. odobescu, s. m, 174. 10. (învechit; despre elemente sau fenomene ale naturii, despre voce etc.) Care se manifestă, se produce cu intensitate mare, cu putere. Şi era în iadu plîngere mare, vîrtoase. CODEX STURDZ. 249. Şi premeni D[6\mnul de la mare vînt vîrtos şi ridică lăcustele şi le puse pre dînsele în Marea Roşie, biblia (1688), 462/ll. Şi săfeace cutremur mare şi tunete vîrtoase spre răsărit. dosoftei, v. s. decembrie 230727. Π. Adj. 1. (Popular; despre materii, corpuri etc.) Solid2 (1), tare (A I 1); dur; rigid (1). Rădică-i spre vîrtutea pămîntului, şi sătură ei de vipturile fsatelor; supseră miiare de piatră, şi untu de vîrtoasă piatră. PSALT. 314, cf. CORESI, PS. SL. - ROM. 616. Atunce împărţi apa, una o sui sus, alta jos, în sînurile pămîntului, şi puse între iale ceriul, ca un părete vîrtos. MOXA, C. 99. Luară trestiia şi-l ucidea cu nusă în cap, preste acea cunună vîrtoasă şi înghimpoasă. VARLAAM, C. 78, cf. 438. Avem a-i găti lui în loc de groapă inimă noao, ... tăiată den vîrtoasa piatră (a. 1642). GCR I, 101/29. Omul carele va să zidească ceva, au casă, au cetate, întăiu pune temelie vîrtoasă şi aşa spre ea zideaşte toate (a. 1644). id. ib. 112/17. Tu ai dat fîntînă apătoasă în pustie din piatră vîrtoasă. Cîndu-ţ era oştile-nsătate. DOSOFTEI, O. I, 167, cf. 105. Rugile voastre sînt ca nişte stîlpi mari şi vîrtoş în mijlocul lor ş-a cetăţîi. id. v. s. noiembrie 105714. l-au suit pre ei pre vîrtutea pămîntului, i-au hrănit pre ei cu roadele ţarinilor, au supt miiare den piatră şi untdelemnu den vîrtoasă piatră, biblia (1688), 1502/32. Cu unsorile acelea... au tămăduit călcîiele cele vîrtoase. N. COSTIN, C. 13. Pre stîlpii mai groşi şi mai vîrtoşi toată urdzala casii să sprijineşte. CANTEMIR, ι. Ι. I, 126. Zid gros şi vîrtos de piatră în patru colţuri cioplită era. id. ib. 163, cf. 16, 200. Picăturile era groase şi vîrtoase ca O piatră. ANON. CANTAC., CM I, 159, cf. LEX. MARS. 201. Ceriul, hrană îngerească le-au dat; piatra cea vîrtoasă, păhar dulce le-au deschis. ANTIM, o. 195. Cînd iaste creşterea lunei, sămînţa vîrtoasă să samine la pămînt uscat (a. 1733). GCR II, 26/30. Fiiara din fire iaste vîrtoasă la piiale, avînd solzi tari pe deasupra. AETHI-Opica, 5979. Acest aşăzămînt ori unire de părţi este atîta de tare, că răzămînd degetul deasupra nu să poate osebi... Atunce noi zicem că aceste trupuri sînt vîrtoase. AMFILOHIE, G. F. 8077. Vîrtoase şi ascuţite ung hi le, şi cu anevoie a se frînge. micu, în şa i, 94. De sălbateca aceaia hiară.,. meşteşugul îşi bate joc şi cu lopată vîrtoasă o plesneşte, molnar, ret. 5/16. [Crocodilul] are şi unghi[i] tari şi piale tare vîrtoasă pre spinări. HERODOT2, 107. Pană la aceştii tătari iaste locul şăs şi pămînt ales, iară de aice încolo iaste locu pietros. Şi, trecînd locu mult dintru pămîntul acest vîrtos, lăcuiescu oameni supt munţi preînalţi, care zicu să fie toţi din naştere pleşuvi, ib. 201. Căci păn el taie în hierrul vîrtos, Eu taiu în carnea lui ş-în os. BUDAI-DELEANU, Ţ. 113, cf. 150. Pietrile unele sînt... vîrtoase..., adecă marmura şi pietrile scumpe, în feliurimi de feţe, precum diamantul, robinul, sapfirul. GRECEANU, î. 130/6. Aci se naşte uneori vîrtoasă şi fierbinte umflătură. CALENDARiu (1814), 178/6, cf. DRLU, lb. Şi din vîrtoase ţiţe apasă, mulge lapte. HELIADE, o. I, 310. Aleg doă lemne, din care unul să fie oareşce mai uscat, şi altul mai vîrtos. DRĂGHICI, R. 70/2. în vreme ce săpa, deodată au lovit într-un loc vîrtos. id. ib. 80/26, cf. 141/27. Păturile solide (vîrtoase a pămîntului) a globului. AR (1838), 70V31. Pliscul lor este mai lung decît capul, vîrtos, cam gros şi drept. J. CIHAC, I. Ν. 111/19. Gîndacii sînt insecte cu patru aripi, dintre care cele doaă de deasupra... sînt vîrtoase şi slujesc de acoperitură aripilor de de supt, ce sînt moi. id. ib. 175/25. De se va muta din statul sau din forma vîrtoasă în cea picurătoare... pofteşte mai mare căldură decît întîi au avut. antrop. 146/16. Poamele de copaci,... acele dulci, în care este mai multă materie zăhăroasă, ne hrănesc mai mult, dacă miezul lor este vîrtos. ALBINEŢ, M. 129/23. Lemnul e vîrtos foarte, mîna mea prea neputincioasă. ASACHI, s. L. Π, 259, cf. POEN. -AAR. - HILL, V. Π, 5792/13 , 5792/30. Vrei ca să lucrezi ogorul lutos peste vară cu folos, apoi alege timpul, în care nu-i nici prea umed, dar nici prea uscat sau vîrtos. FILIPESCU, D. i, 21/24, cf. 21/6. Copitele [cailor]... vîrtoase şi rătunde. I. IONESCU, C, 90/11, cf. id. D. 292. Negei se zic orecare buburuzi vîrtoşi şi rotunzi, care se fac pe deasupra pelei omului. CORNEA, E. I, 109/24. Toate materiile vîrtoasă (solide) se pot preface în pulbere (pravuri), id. ib. 131/32, cf. ISER. Pămîntul hleios... este luciu şi lipicios, se usucă încet, cînd atunce este vîrtos şi crapă. LITINSCHI, M. 6/6. La cea întăi cosire se va lăsa o bucată potrivită de loc unde va fi mai curat trifoiul, dacă frunzele lui sînt uscate şi dacă sămînţa se va desface lesne din pai... şi va fi vîrtoasă. id. ib. 80/7. Schir, umflătură vîrtoasă şi fără dureri. MAN. SĂNĂT. 352/22, cf. stamati, v. 2892/42, 3971/55. Pămînturi mlăştinoase, care nefiind nici vîrtoase, nici apoase şi scurgătoare, sînt neumblate, calendar (1856), 15/8, cf. POLIZU, COSTINESCU, CIHAC, I, 317, LM. Ştiinţa a ajuns aşa de departe, încît se poate măsura cît de depărtate sînt corpurile cereşti unele de altele; se poate afla mărimea şi greutatea lor; se poate şti de sînt vîrtoase, liquide (ca apa), ori găzoase. CONTEMPORANUL, 1, 43. Λ doua zi, sculîndu-mă fericit de pe patul meu cel vîrtos de paie, şi aninîndu-mi mantaua de umere, începui să colind stradele oraşului EMINESCU, o. VII, 199. Drum ca acela, care trece prin Valea-Seacă înspre Sărăceni, giur-împregiur nu este. Neted ca masa şi vîrtos ca sîmburele de cireşă. SLAVICI, Ο. I, 68. Cazmaua se loveşte de ceva vîrtos... ce nu suna nici a lemn, nici a piatră, id. ib. 313. Credeai că singur despică ţelina cea 4712 VÎRTOS - 896 - VÎRTOS vîrtoasă, fără ajutoriul calului său slăbănog. CONTEMPORANUL, π, 3. Pre vîrful limbei li se face un fel de peliţă vîrtoasă ca unghia. MARIAN, O. n, 257. Gărgăriţa e aşa de vîrtoasă, că, dacă este dusă dimpreună cu atari grăunţe la moară şi este turnată cu acestea în coş, trece pe sub piatra morii şi nu se sfarmă, id. INS. 94, cf. BARCIANU. Vocalele e şi i să formează apropiindu-să dosul limbii cătră partea anterioară, vîrtoasă, a cerului gurii. ARHIVA, I, 162, cf. DDRF. Piatra albă (ghicaş) pentru fabricarea sticlei şi o altă piatră albă de clădire cu vine şi pete roşietice ca marmora, însă foarte vîrtoasă, foarte tare... este... multă pe teritoriul acestei comune. TURCU, E. 61, cf. alexi, w., puşcariu, et. wb. 174, TDRG. Lemnul din care se face dîrjeaua şi hadaragul trebuie să fie sănătos, vîrtos (de carpăn, alun, fag...). PAMFILE, A. R. 199. Piatra e ca cremenea de vîrtoasă. AGÂRBICEANU, A. 127. In Dunăre ea stă numai la adîncimi mari, unde fundul e vîrtos. ATILA, P. 397, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., cade. Frunzele şi aripile sunt numai spini. Unul ascuţit, vîrtos, e nelipsit din vîrful... frunzelor. SIMIONESCU, FL. 200, cf. id. F. R. 197. Lăstarul peste iarnă... se face lemn vîrtos. POPA, V. 314. Şi-ntorceau foaia, răsucind-o scurt şi uşor, aşa ca ţigara să iasă frumos rotunzită, nici vîrtoasă, nici prea moale, sadoveanu, O. IX, 425, cf. 18. Coliba avea o uşe de scînduri de brad înţepenită în doi stîlpi vîrtoşi. MOROIANU, S. 42, cf. SCRIBAN, D. Unele păsări ...au ciocul la partea bazală acoperit cu o peliţă vîrtoasă. dombrowski, p. 37. Coada e rotunzită, constînd din 12-14 rectrice vîrtoase, cu rahisuri puternice. LINŢIA, P. III, 160, cf. 423. Fiind lucrată dintr-un lemn mai vîrtos, ţinuse piept vremii TUDORAN, P. 36, cf. dl, dm, CIORANESCU, D. ET. 9 301, M. D. ENC., DEX, DSR. Ian uită-te numai cum storc eu apă şi din piatră vîrtoasă! sbiera, p. 178, cf. alr π 3 550/235, 365, 386, 414, alr SN ii h 301/365. 0 (într-un descîntec) Apuca-m-oi şi descînta-oi - şi bine alege şi bine culege, - din creierii capului, - şi din faţa obrazului, - şi din lungu trupului ~ şi din latu pieptului; - din carne moale - şi din oase vîrtoase - şi în ţiermure ţipa-oi, - acolo să peie - şi să se răsipească - ca roa de dimineaţă. POP., ap. GCR II, 340. 0 E x p r. A fi vîrtos la cap = a fi dîrz, stăruitor, încăpăţînat. Ei, dar părintele Trandafir e vîrtos la cap: unde pleacă, merge şi ajunge, ori moare pe drum. slavici, o. i, 57, cf. dex. (învechit, rar) A fi cu cerbice vîrtoasă sau a fi vîrtos la cerbice = a fi tare la cerbice, v. t a r e (AII). Şi dzise Domnul lu Moisi: văz cum acest nărod cu cerbice vîrtoasă e. PO 287/12. Eu nu voiu mearge cu tine, că cu vîrtoasă cerbice nărod eşti (norodul acesta iaste tare la cerbice biblia 1688, sînteţi un popor tare la cerbice Β 1938). ib. 290/23, cf. 294/13, dlru. (învechit, rar) A se face vîrtos = a se împotrivi, a se opune (cuiva). Pentru că înţelept iaste la cuget, tare şi mare; cine, vîrtos făcîndu-se înaintea lui (i s - a împotrivit Β 1938), au răbdat ? biblia (1688), 3 662/57. ♦ (Despre obiecte) Rezistent, durabil, trainic2 (1). Cf. barcianu, ALEXI, w. Precum plugarul cel dorit de cină Cînd ziua-ntreagă-n ţelină-i trag boii Murgani vîrtosul plug, cu drag se uită La soarele asfinţit, că poate merge La cină. MURNU, O. 218. Porneşte după el mai multe şerbe, Din care una-i cară... Mantia spălată, alta-i duce Vîrtoasa ladă, alta vin şi pine. id. ib. 219, cf DSR. ♦ Fi g (învechit, rar; substantivat, n.) Temelie, fundament. Urzi pămîntul în virtutea sa (în vîrtosul său cp2, pe întemeiarea lui biblia 1688), nu se va pleca în veac de veac. CORESl, PS. SL. - ROM. 430, cf. PSALT. 214. 2. (Despre substanţe, alimente etc.) Compact, consistent, dens. Cf. I. golescu, c. Văpselele acestea să fie frecate cu ulei crud, vîrtoase, puse prin băşicuţe de piale şi legate cu aţă la gură strîns (a. 1805). GRECU, p. 404. Oaăle ni dau o hrană destul de bună... Acele proaspete, fierte moi sînt lesne de mistuit, iar cele vîrtoase şi vechi... nu ticnesc nicidecum. ALBINEŢ, m. 124/4, cf. POEN. - A AR. - HILL, v. II, 65lV45. Se vor face... scoverzi (clătite) vîrtoase şi grase. VASICI, M. II, 35/9. înghit din oală Prea noduroase Gălusci vîrtoase. I. Văcărescul, în IST. LIT. ROM. II, 204. Durerea de dinţi vine sau din cacohimiile scorbutice, ori din mîncările vîrtoase. CORNEA, E. I, 112/9. Îndată ce s-au ivit asămine caz, trebui vîntă mîna în canalul deşărtărei spre scoaterea baligei cei vîrtoasă. LlTiNSCffl, M. 152/7, cf. POLizu. Daca... o ceară ce fusese vîrtoasă se topeşte, pot şti apriori că trebuie să se [fi] petrecut ceva. EMINESCU, o. XIV, 433, cf. barcianu, resmeriţă, d. Terciul nu este altceva decît mămăligă semilichidă, pe care o mănîncă copiii mai cu plăcere decît mămăliga vîrtoasă. MANO-LESCU, I. 273, cf. 271. Vezi să nu iasă prea vîrtoasă mămăliga. VOICULESCU, p. i, 200. Protopopul... s-a lăsat aburilor îmbătători şi ocrotirii stareţului, care a cerut mîncare vîrtoasă. id. ib. 130. Mămăliguţa aceasta vîrtoasă dă mare ajutor la o bunătate ca asta. SADOVEANU, O. DC, 409, cf. SCRIBAN, D. Părul, încă negru şi des, era menţinut pe dreapta şi pe stînga unei cărări impecabile, cu pomezi vîrtoase. VINEA, L. I, 148, cf. ŞEZ.' n, 225, izv. XVI, 61, arh. olt. xxi, 277, dsr, alr i 398/85, 247, 268, nalr - b m h 540/55. 0 Fig. Acel aluat vîrtos cu care este plămădită firea poporului românesc am avut noi ocaziunea a-l constata. ODOBESCU, S. iii, 549. 0 (Adverbial) Oul fiert vîrtos tăindu-se în două, scoţindu-se gălbănuşul din albuş şi tumîndu-se puţin prăfuşor de piatră vînătă, ... se crede că ar fi ajutînd foarte mult, dacă se pune la ochii cei cu albaţă. marian, o. ii, 253. Aluatul tare, dospit vîrtos din frămîntare. CAMIL PETRESCU, O. îl, 85. 3. (Mold. şi Munt. ; în sintagmele) Strugure vîrtos sau poamă vîrtoasă (şi substantivat) = varietate de struguri cu boabele mari, de culoare neagră, îndesate pe ciorchine, cu pieliţa groasă şi cu miezul pietros. Cf. i. ionescu, p. 261, borza, d. 183, nuţĂ, d. i, 354, h vii 504, xi 325, xiii 324,468. 4. (Despre vinuri) Care are o concentraţie mare de alcool. Ceru poame, un vin mai vîrtos, alt rînd de cafele. M. I. CARAGIALE, C. 87. Schimbară băuturile, întîi cu un vin niţel mai acriu..., şi pe urmă altele mai vîrtoase, vinuri răspicate, cufund de coniac şi adînc de cotnăraş. VOICULESCU, p. i, 140, cf. dl, dm, M. D. enc., dex. (Rar; substantivat, n.) Paharul de vîrtos. SCL 1979, 97. III. S. n. (învechit, rar) Boltă cerească, firmament. Făptura mănrulor lui vestescu vîrtos. PSALT. HUR. 14723. Ceriul spune slava Iu Dumnezeu, Făptura mînilor lui spuse virtute (spune-va vîrtos CP2, povesteaşte 4712 VÎRT°S - 897 - VÎRTOS ferirea BIBLIA 1688, ş i firmamentul des- î Q tai* 1 -'nuieşte lucrul mîinilor sale b 1938). ^RESI, PS. SL.-ROM. 93, Cf. PSALT. 30. IV. Adv. Cu putere, cu forţă, cu tărie; mult, zdravăn. glagosloveaşie sufletul mieu Domnul; Doamne Dzeul mieu,, măritu-te-ai foarte (vîrtos Hj. psalt. 213. jspovedescii-me Domnului foarte (vîrtos H) cu rostul mieu şi Pre m^ßoc de muUi laudu elu. ib. 238. Şi-l băgă el în temniţă, pînă cînd deade datoriul lui. Văzură megiiaşii lui ce fu şi se jelui vîrtos. coresi, ev. 281. Sămînţa ta aşa vîrtos voi înmulţi, cum de mulţie nu se vor putea număra. PO 52/23. îosif... vîrtos grăind dzise lor: de unde aţi venit ? ib. 146/12. Moldoveanul au apucat vîrtos pre Stănil[a.]: în ce chip i-au întrat în moşie ? (a. 1591). cuv. D. bătr. i, 57/4. Cîndu veade sufletele greşiţiloru trecîndu în muncă, atunci vîrtosu plînge. codex sturdz. 279, cf. mardarie, l. 2952/12. Căce n-au vrut să prăznuiască la rodinile cuconului domnului ei la capiştea idolilor, fu muncită vîrtos. DOSOFTEI, V. S. septembrie 22r/4. Văzînd arătură, au cumpărat, şi den roadele mînilor ei răsădi aveare. Încingînd vîrtos mijlocul ei, răzimă braţul ei la lucru. biblia (1688), 446V33. Şi cum s-au dus, au şi luat limbă .că fuge obuzul Şi aşă au încetat turcii de a fugi şi vîrtos a trece Prutul toata noaptea. NECULCE, L. 236, cf. 237, 342. De mare căldura văzduhului denafară... setea vîrtos lisă pricineşîe. CANTEMIR 1.1.1,40. ÎMtinii vîrtos îi goni ia, macar că ceva stricăciune nu le putea face. id. HR. 425. Încingînd vîrtos mijlocul său, întări braţele sale pre lucru (a. 1694). GCRI, 313/6. îndată au poruncit în toate laturile ţării de au strînsu oştile ce avea şi i-au ieşît înainte la sat la Viişoară. Acolo, vîrtos dînd război, au biruit Vlad Vodă pre Moise Vodă. R. POPESCU, CM I, 281. Curgerile înşălăciunii le-ai înecat vîrtos... cu curgerile sîngiurilor tale. MINEIUL (1776), 158 vl/16. îndată, legîndu-l vîrtos, îl rădicară de deagetele mînilor şi ale picioarelor, ib. 186v2/17. De mulţi ani se ştie că piatra sau cleiul... de se va freca tare şi vîrtos pre dinafară, trage la sine lucrurile cele uşoare. ŞINCAI, în ŞA I, 642. Vîrtos poruncim credincioşirei-voastre, ca priimind acestea, alte cărţi de poruncă ale noastre... cu credinţă să scrieţi maestatei noastre, id. O. Π, 195, cf. 47. Vîrtos să ne oştim asupra grecilor şi asupra bulgarilor. Maior, ist. 76/27, cf. 187/20. Brînduşa î-încredinţă tare Şi vîrtos că Romica trăieşte. BUDAI-DELEANU, Ţ. 212, cf. 276. Pre locurile cele de prin munţi va fl multă grindină Şi rîurile vîrtos vor creşte. CALENDARIU (1814), 75/3. Turcii... da şi ei vîrtos din cetate cu tunurile. DIONISIE, C. Î81. O punere morală... e o lege {regulă), carea vîrtos sâ se păzască. petrovici, P. 104/15, cf. lb. Trag plutaşii totvrîtos, Ca s-agiungă pănă-n gios. ASACHI, S. L. I, 178, cf· ISER. Cei care se suie vîrtos pe o roată se scoboară aŞijdirea. RUSSO, S. 28. Prindeţi irozii şi mi-i legaţi vîrtos. ALECSANDRI, T. 1135. Noua pomadă se deosibeşte de toate cele vechi, la aplicare: ca să obţii rezultatul dorit..freci vîrtos! CARAGIALE, O. IV, 128. Vru să-i smi{cească cartea din mînă; dară băiatul o ţinea vîrtos. ISPIRESCU, ο. I, 89. Ajungînd la poalele muntelui, le i€?ira înainte tîlharii, şi nici una, nici alta, începură a vîrtos. id. ib. 112. Stă şi-ospătează vîrtos şi Aeneas, Şi tinerii Troieî COŞBUC, O. A. v, 235, cf. 306. Din pumnul strîns vîrtos,... Cuţitul a căzut! id. P. I, 231. A nins astă-noapte vîrtos. VLAHUŢĂ, S.A. I, 146. Nu pierdu corajul, se smînci vîrtos şi scăpă de-acolo zdravăn şi nevătămat. MARIAN, ο. Π, 328. In jurul meu să am nepoţi Şi pe genunchi să-i joc pe toţi. Cînd ei mă trag de păr vîrtos Să-i cert şi să mă bucur. IOSIF, PATR. 30. La intrarea în culise, potcovarul se întoarce către cîrciumar, care-l împinge vîrtos. PETICĂ, o. 226, cf. DHLR II, 274. Juca vîrtos, ca el mai rar altu. LUNGIANU, CL. 29, cf. RESMERIŢĂ, D. Ploua vîrtos. REBREANU, R. I, 197. Privea de jur-împrejur cu sfiala unui copil care pentru întăia oară se dă-n scrînciob şi, strîngînd din dinţi, se ţinea vîrtos cu amîndouă mînile de muchea băncii MIRO-NESCU, S. 174. Moş Petrache s-a mulţumit să caşte vîrtos. POPA, V. 181. Cioporul vitelor magice îl atacară vîrtos. VOICULESCU, P. II, 324. Ţin’te vîrtos, îi zise pădurarul, în limba lui moldovenească. SADOVEANU, O. X, 25. Ca să ieşiţi la mal din viitoare,... daţi vîrtos din mini şi înotaţi, id. ib. xxi, 426. Caşul... îl prelucrau căşarii, frămîntîndu-l vîrtos în cele două crinte. MOROIANU, s. 14, cf. SCRIBAN, D. Fostul diacon, excitat de aerul rece şi de mireasma de brazi, mîncă vîrtos. CĂLINESCU, C. O. 255. Se înverşuna... călcînd de-a dreptul cu talpa, vîrtos, în gîrlele de unde ţîşneau proaşte de apă lutoasă. C. PETRESCU, a. r. 49. Nu erau leneşi, munceau vîrtos la grădinării. CONTEMP. 1956, nr. 516, 1/2. Corabia părăsită pe ţărm nu mai seamănă cu o epavă; oamenii au muncit vîrtos între timp. TUDORAN, P. 105, cf. DL. Intr-o mînă ţinea o bucată mare de pîine din care muşca vîrtos. PREDA, D. 201, cf. id. iDELlR. 386, DM, CIORANESCU, D. ET. 9 301. Am început să beau vîrtos. V. ROM. noiembrie 1964, 43. înfulecă vîrtbs, plescăind şi morfolind cu toţii. STEINHARDT, J. 63, cf. 265. De frica de a nu apărea în ochii unora drept retrograzi, prin toleranţa manifestată faţă de eşecurile poeţilor autentici încurajăm indirect, dar încurajăm vîrtos, manufactura poetică. ROMÂNIA literară, 1973, nr. 2, 3/2, cf. M. D. ENC., dex, DSR. Mă lega vîrtos de coate Cerînd seamă pentru toate, alecsandri, p. p. 266. Om pune să secere pe jos, Să lege snopii vîrtos. FOLC. mold. I, 305, cf. nalr - mb I mn 243, 86/638. 0 E x p r . (învechit) A sta vîrtos = a interveni cu energie. Boierii carii avusese greutate la Neculai Vodă sta tot vîrtos cătră Dumitraşco Vodă, ca să pîrască pre Neculai Vodă la Poartă pentru răutatea ce le făcusă. NECULCE, L. 206. Sta împăratul în cumpene. Numai nu am puiuţ, că sta împărăteasa vîrtos să facă pace. id. ib. 247, cf. 230. ♦ (învechii şi popular; la comparativ) Mai mult, mai tare, în mai mare măsură. Să ştii Domniia ta că are frică mare şi Băsărab de acel lotru de Mahamet-beg, mai vîrtos de Domniele voastre (a. 1521). doc. î. (xvi), 95. Cade-se... a pomeni cuvîntul Domnu{lui] lisiisu, că însuş dzise: mai ferice easte mai vîrtos (mai mult biblia 1688) a da decîtu a lua. COD. vor2. 12r/9. întru amiadzădzi în cale vădzuiu, împarate, din ceriu, mai vîrrtos de lucoarea soarelui, iuo-mi străluci luminră şi ceia ce merrgea cu mettre toţi cădzură spre pămîntu ib. 3879, cf. 4371. Stropişi-me cu săpunu şi curăţescu-rne: la-me-veri şi mai vîrtos de neaoa înrălbi-me-voiu. psalt. SCH. 160/3. Iubit-ai reul mai vîrtos decît dulceaţa, nedereptate decîtu se gice dereptate. ib. 162/16. Izbavişi-me de dracii miei silnici 4712 VÎRTOS - 898 - şi de pizmuitorii miei; că se învîrtoşară mai vîrtos de mere. PSALT. 26. îubeaşte Domnul uşa Sionului, mai vîrtos (mai mult B 1938) de toatefsatele Iu lacovu. ib. 178, cf. 77, 106, 259, 260. Cine iubeaşte tatăl sau muma mai vîrtos de mine, nu e mie destoinic. CORESI, TETR. 21. Acesta iaste judeţul: că lumină vine în lume şi iubiră oamenii mai vîrtos (mai mult BIBLIA 1688, B 1938) întunearecul decît lumina, id. ib. 188. Mai vîrtos de sufletul, n-are alta mai depururea omul. id. EV, 206, cf. 216, 362, id. PS. SL.-ROM. 182, 570. Tu însuţi eşti aicea venit şi veri să biruieşti, derept aceasta mai vîrtos vom face cu tine decît cu ei. PO 60/26. Iosif văzu un vis şi cînd l-ară fi spuind fraţilor săi, de-aciia mai vîrtos începură a-l urî. ib. 127/8, cf. 126/27, 292/3. [Şi] atunci acelui împărat vădzu. Şi a [Iţi] oameni mulţi nevolnici ven[de]că ei. Şi... acelui împărat lumină şi vedeare mai bine şi mai vîrtos decît mai[n]te. CODEX sturdz. 284, cf. 255. Derept-acea rugăm pre Domnia vostră se puteţi face ca se ne tocmim binişor, că iaste sminteală amînduror ţărilor; chibzuiţi Domnia voastră că seţ înţelepţi mai vîrtos (a. 1592). doc. î. (xvi), 174. împărăteasa iubiia mai vîrtos pre Melhii decît pre Sedec (a. 1600-1625). GCR I, 66/35. Ce avea o bătaie rea cu duh necurat, deci păţiia rău de multe ori; cînd se trezyiia, el mai vîrtos nevoiia de sta pre rugă. MOXA, C. 196. Această mănie aprinsă a Iu D[mrmc]zău [noi cu mare durer(e)] întru această vreme de acum mai vîrtos simţim, că să aprinde spre noi (a. 1600-1650). GCR I, 142/15. S-au înmulţit fărădelegile meale mai vîrtos decît năsipul măriei şi răutăţile meale au covîrşit preste părul capului mieu. VARLAAM, C. 10. Şi mai vîrtos atunci să împlură de jelanie şi de obidă, deaca-ş adusără amente că de multe ori s-au îndoit şi n-au credzut lui cu toată inima. id. ib. 130, cf. 54, 94, 208. O lacrămă şi inemă înfrîmtă şi suflet smerit mare jărtvă iaste lui D[nm]nezeu, mai vîrtos de toate prinoasele-i iaste lui priimită (a. 1642). GCR I, 99/17, cf. 97/21. Deaca veniră la dîns samareanii, rugară-l pri-îns să petreacă la dînşi. Şi petrecu acolo doaă zile. Şi mult mai vîrtos crezură pentru cuvîntul lui (a. 1643). id. ib. 109/17. Din ţară au mersu jalbă pentru dînsul pre taină la împărăţie, de care lucru împăratul mai vîrtos socoti să-l scoaţă, ca să nu lipască lăcuitorii la alte părţi şi să închine ţara. URECHE, L. 143. Mai vîrtos să cade să muncească pre om la uciderea cea cu otravă, decît la alte morţi şi ucideri ce se fac. PRAV. 109. Dragostea să asamănă cu beţiia, aşijdere şi cu nebuniia, şi mai vîrtos iaste şi mai rea chinuire decît acealea, decît toate. ib. 285. Adevăr, şi noi oameni sîntem şi am putut şi greşi, săva că am silit, den cît am putut, să nu greşim. Mai vîrtos de toate pre aceasta ne-am silit să ţinem înţelesul D[u]hului Sflî]nt, că scriptura fără înţeles iaste ca şi trupul fără suflet. N. TEST. (1648), [prefaţă] 11/10. Adevăr zic ţie că astăzi în noaptea aceasta, mainte pînă nu va cînta cocoşul de doao ori, de trei ori te vei lepăda de Mine. Iară el mai vîrtos zicea: Să mi-ară fi şi a muri cu Tine, nececum nu mă voiu lepăda de Tine. ib. 60718, cf. 13725, 108717, 170720. Că decît toate alalte, aceasta mai vîrtos gîndiia să ascunză de dînsul, temîndu-se de prorocirea cetitoriului de steale'(a. 1648). GCR i, 134/2. Focul acela ce işci clin suflarea acelui şarpe... care aşteaptă să înghiţă şi să amistuiască pre cei ce iubesc mai vîrtos frumuseţea · cinstea lumii aceşteia, decît bunătatea veacului ce va ^ fie. NEAGOE, ap. GCR I, 166/20. Ai căutat preste tămîi mea şi la jîrtva mea cu neruşinat ochiu şi ai slăvit pre fiii tăi mai vîrtos decît pre mine. biblia (1688), 196727 Ai iubit direptatea şi ai urît fărădeleagea; pentru aceaea unse-te pre tine D[u]umnezeu, D[u]mnezeul tău, cu untdelemnul bucuriei, mai vîrtos de părtaşii tăi, ib 396V23, cf. 7572/49, 7632/56. Şi deaca o va afla pre dînsa, adevăr grăiesc voaă, că să bucură de dînsa mai vîrtos decît de ceale noaăzeci şi noaă ce n-au rătăcit (a 1693). GCR I, 309/27. Stropişi-mă cu isop şi curăţiiu-ma spăla-mă-veri şi mai vîrtos de zăpada înălbi-mă-voiu. MOLITVENIC (sec. xvn), 311. în locul lui rămîind Ascanie, fiiul său, pentru ca mai vîrtos urmele să-ş întemeiaze, au zidit cetatea ce-i zice Alba, cantemir, HR. 96, cf. id. i, i. I, 182. Pentru pizma află-se că au fost un boiariu mare, carele avea în casa lui doi robi, şi unul era scumpu mai vîrtos decît toţ oamenii lumii, iar altul e'ra foarte pizmătareţ (a. 1700). GCR l, 341/23. D[o]mnul vădind răutatea lor, cum că nu ca să se înveţe venise, ci cum că nu avea dragoste şi pizmuia mai vîrtos şi zavitnici era, au arătat că iubirea iaste mai presus decît poruncile (cca 1700-1725). id. ib. n, 21/25. Străluceşte mai vîrtos între celelalte lumini ale ceriului. ANTIM, O. 19. Fieştecare om să iubeşte pre sine mai vîrtos decît toate lucrurile. id. ib. 53. Mai vîrtos de toate să ţinem înţelesul D[u]hului Sv[î]nt, că scriptura fără înţeles iaste ca şi trupul fără suflet (a. 1710). GCR i, 364/21, cf. 366/37, 367/32. Fiind casa părinţască mai vîrtos de pe tată-său, la care încă mumă-sa putere a o vinde nu ave..., s-au socotit de cătră noi să i să plătească acele lucruri cu 45 lei (a. 1775). uricariul, vii, 33. Din prunciia ta ai iubit pre H[mto]s, Paraschevo, cu darul mai vîrtos decît cu laptele fiind hrănită. MJNEIUL (1776), 83rl/7, cf. 77v2/10. Cela ce iubeaşte pre tatăl sau pre muma mai vîrtos decît pre mine, nu iaste vreadnic de mine. VARLAAM - IOASAF, 46714. Bărbătuşii încă numai pînă atunci cîntă mai vîrtos, pînă cînd încep a-şi schimba penele, şincai, în ŞA I, 667. Mai vîrtos priimeaşte pre dreapta sărăcie, decît pre neadevărata bogăţie. EUSTATIEVICI, GR. RUM. 7773. Mai vîrtos decît alţii, şi ei izbăviră pre athinei mai tare decît Armodie şi Aristoghiton. HERODOT2, 325, cf. 272. Latinii,, zicea „epistula”..., mai vîrtos decît „epistola”. MAIOR, IST. 132/13. Iar mai vîrtos daca pe lîngă această personificaţie se mai adaoge şi grandiosul, miraculosul, imposibilul, naraţia îi devine şi mai atrăgătoare. HELIADE, O. II, 65. Această înşălăciune priveşte cătră lucrul prinţipal sau cătră o însuşime înfiinţată a lui, la care mai vîrtos era ţîntit şi cunoscut scoposul părţii înşălate. COD. TTV. 148/5. Voinţa trebuie mai vîrtos să domnească şi pe dînsa zace cea mai teribilă responsabilitate. LAUR IAN, F. 23/19. Am voi mai vîrtos a aţinta luarea-aminte a fetelor asupra alegerii bărbatului lor. NEGULICI, E. I, 91/6. Amicii săi mai vîrtos îi imputa pentru că nu cuteza să se înalţe la monarhie. ARISTIA, PLUT. 218/3, cf. POLIZU. Mai vîrtos ne va agiunge urgia lui Dumnezeu, dacă primim binele de la cei ce l-au restignit. CONV. LIT. XXII, 229. Căuta prilej să se scape de mine. M-am făcut că nu-l înţeleg şi mai vîrtos m-am pus în cale-i. POPOV1CI-BĂNĂŢEANU, V. M. 179, cf. TDRG, DHLR II, 275. 4712 VIRTOS A că mai vîrtos decît cunoştinţele şi curtenia îi Creopiase tristeţea. M. I. CARAGIALE, c., 62, cf. CADE. ppau mai vîrtos ca bărbaţii, rebreanu, r. ii, oai Dacă te-a cunoscut o lighiaonă, mai vîrtos te cunoaşte un om. sadoveanu, o. xvm, 584. El mai vîrtos hotârîse să se ducă în şi mai mare singurătate. ARGHEZI, ΧΠ 154. Atmosfera ortodoxă, cu accentul pe tot ce e organic, a fost favorabilă mai vîrtos creaţiei de naturală spontaneitate, anonimă, populară, folclorică. BLAGA, T. cult 195· Omul lăcrămează la ceapă mai vîrtos decît la once necaz! tudoran, p. 179, cf. dl, dm, dex, drev. Cum mănîncă toată lumea, aşa mănîncă şi ea. Ba încă triai vîrtos!... Toată ziua mănîncă. furtună, c. 72. 0 (învechit; precedat de „mult”, care îi intensifică sensul) Şi mult mai vîrtos crezură derept cuvîntul lui. CORESI, EV. 154· (Cu topica învechită) Auzi că /[isu]5 naza-reaninul iaste începu a striga şi grăia: Fiiul lu David, Iisuse, miluiaşte-mă, şi opriră lui mulţi să tacă; el mai mult vîrtos striga: Fiiul lu David, miluiaşte-mă! id. tetr. 97. ♦ (învechit; la comparativ, izolat în frază) Nu numai atît. Mai vîrtos, să ştiţi că puteare are Fiiul omenesc pre pămînt a lăsa păcatele! CORESI, EV. 62. Mai vîrtos, singur împăratul i îndemna cătră dăruire (a. 1648). GCR I, 132/35. Pravila..., precum îndreptează pă cei ce vieţuiesc în toată viaţa lor cinstit..., aşa îi şi lipseşte dă acele folosiri şi, mai vîrtos, îi supune la învinovăţiri cînd nu-şi vor păzi îndatorata lor cinste şi credinţă unul către altul (a. 1815). PRAV. C.OND. (1780), 202. Mare fericire... este cînd un stăpînitor este încredinţat că acel puţin norod pe care el îl otcîrmuieşte, că îl iubeşte, şi de aceea nu are nici pricină a să teme de al său norod, ci în veci este pintre ei, făr ' de nici o pază. Mai vîrtos, cum îl simpte, din toate părţile îi strigă: „Vivat!” GOLESCU, S. 18, cf. 290. Oare... nu l-ai putea şi pe dînsul aduce de la Cernăuţi... tot în 15 minute? - Şi mai degrabă, dacă vrei. - Cum nu ? mai vîrtos, te poftesc, alecsandri, o. vi, 62. ♦ (învechit şi popular; la comparativ) Mai ales, mai cu seamă, în special, îndeosebi. Multă fu plîngere tuturoru şi cădzură spre cerrbicea lu Pavelu jeluindu mai vîrtos de cuventele cealea ce dzise că nu voru vedea faţa lui mai ?nultu. cod. vor.2 1271. Deaci de elu alesu ce se scriu n-amu, domnu miu, şi aduşu elu înraintea voastră, mai vîrtosu (mai cu se amă B 1938) între tire, Agripo împărate, ib. 36711. înţelegătorilor aceştiia, tuturor, să le fie de treabă. însă mai vîrtos într-acest greu ce e în lume acum. CORESI, ev. 3. Cătră împăratul ceriului, cum am cuteza să ne apropiem, sau de trupul lui şi de sîngele lui să ne atingem cine den păcate nu se-au curăţit, cu postul şi cu rugăciunea şi cu lacrăme, încă mai vîrtos cu niilosteniia. id. ib. 113. Printru acea în tot locul şi-pururea iaste dator a avea grije de acea şi a nevoi noi toţi după învăţăturile a svenţilor părinţi, mai vîrtos a lui T>umnedzău. prav. lucaci, 172, cf. 174. Bitiia, în care Bitie şi carte dentîniu scris-au sf[î]nt Moisi începătura a toate făpturilor, mai vîrtos iară omul, întru ce aşedză-tură l~au rodit. PO 4/8. Derep ce şi după botegiure greşim şi după făgăi[ân]ită ne rugăm se lase noao, mai virtosu arată noao, ca vremu răbdători să fimu. CODEX STURDZ. 300. Şi-ş vărsă veninul amar pre toţ[i] creştinii Clţi se închina sfintelor obraze, de-i muncita şi-i răniia, cu multă învăţătură a dracului, încă mai vîrtos pre părinţii călugăr[i]. MOXA, C. 168. Deaca se văzu Roman sosit întru atîta mărie de împărăţie, multă bărbăţie arătă, că cu multe ţări se luptă şi multe limbi au biruit. Mai vîrtos cu turcii au avut de multe ori sfadă şi totu i-au bătut. id. ib. 200, cf. 127. întru alte hrane va fi rod şi în laturea despre apus va fi dureare întru oameni, însă mai vîrtos zgaibe şi pecingine, paraclis (1639), 256. în toată vreamea iaste bun şi de treabă postul..., iară mai vîrtos într-aceaste dzile a postului celui mare. VARLAAM, C. 28. Fiece om, mai vîrtos creştinul, acela iaste deaproapele şi fratele nostru, id. ib. 240. Are întru sine multe fealiuri de vindecări sufletelor creştineşti, celor ce sănt rănite cu păcate, însă mai vîrtos şi cale la împărăţiia ceriului (a. 1640). BV I, 109. Izvorul vieţii cel nescădzut, ce să dzice svîntă scriptură, ... cu multă dragoste şi bucurie lumii l-au arătat, ... dup-aceea, pre urma lor, cu bună învăţătură ca o moşie tuturor împreună l-au lăsat, şi mai vîrtos celor lipsiţ şi însătaţ de învăţătură (a. 1646). GCRI, 118/29. Aceaste prepusuri nu sămt nice de o treabă giudeţului, mai vîrtos cînd vor fi împrotiva vreunui om bun şi vestit de lucrure bune. PRAV. 66, cf. 159, 161. Noi n-am socotit numai pre un izvod, ce toate cîte am putut afla, greceşti şi sîrbeşti şi lătineşti..., le-am cetit şi le-am socotit; ce mai vîrtos ne-am ţinut de izvodul grecescu. N. TEST. (1648), [prefaţă] 9/20. Iară mai vîrtos, ştiindu-te că ştii toate obiceaiurele şi întrebările jidoveşti, derept aceaia mă rog, cu răbdare, să asculţi pre mine. ib. 169719, cf. 162725, 16975. Toată scriptura de Dumnedzeu-i răsuflată şi-i de folos spre învăţătură... Mai vîrtos ca pentru răbdarea scripturilor, nădeajde să avem (a. 1651). GCR I, 153/7. Să scornise boale între oşteni şi mai vîrtos muriia caii de o boală ce era în cai. M. COSTIN, O. 81. Mult au stătut boierii..., mai vîrtos Catargiul, să nu se facă cu graba acel lucru. id. ib. 131. Şi cîtăva plînsoare fu cătră toţi şi, căzînd pre grumazii lui Pavel, îl săruta pre el, dorindu mai vîrtos de cuvîntul carele au fost zis, că nu vor mai vedea obrazul lui. biblia (1688), 8482/45, cf. 8522/37, 8522/49. Prognostice ale altor astronomi, adunate pe scurt, cele numai ce vorbesc de ale oştilor, mai vîrtos de păgîni şi de priiatenul lor (a. 1693). FN 16. Aşijdere şi la Divan făcea dreptate tuturor, şi mai vîrtos celor ce se pîrea pentru vecinătate. N. COSTIN, LET. H, 46/31, cf. 50/27. Ei avînd grijă de Antohi Vodă, îndată fură bucuroşi să fie şi ei la un cuvîntu, şi mai vîrtos Panaite postelnicul Morona, că-i era rău greşit lui Antohi Vodă. NECULCE, L. 168, cf. 51, 262. Bucatele şi băuturile... spre deprinderea răutăţilor te trag, mai vîrtos cele mai bune şi mai plăcute. CANTEMIR, O. C. I, 383. Era oameni foarte viteji, mai vîrtos bărbaţi de sabie. POV. ŢĂR. 51712. Cu greu şi cu strimt iaste neştine a da cap şi începătură fieştecăruia lucru, mai vîrtos celuia cînd nici cum, nici de nici o parte ajutor iaste. C. CANTACUZINO, CM I, 3. După acel Radu beizadea dîndu-şi pre fii-sa, cu cinste şi cu mare pompă nuntă au făcut, strîngîndu-se toată boierimea ţării şi venind, soli de la Moldova şi dintr-alte părţi mai vîrtos. ANON. BRÎNCOV., CM li, 293, cf. 283. Preasf[l]ntu.l Dumnezău prilej i-au dat, cît pren putinţa-i va fi, să ajute pre cei ce trebuinţa lor îi sileşte şi nevoia o cere, 4712 VÎRTOS -900 - VÎRTOS mai vîrtos partea besericească, carii sînt preoţii (a. 1702). GCR i, 344/37. Dar boierii arăta puţină grijă pentru gătirea lui Nicolai Vodă, şi mai vîrtos Lupul Vornicul fiind din fire nemulţemitor. axinte uricariul, let. n, 189/27. Nu numai mirenii să cade să se ispoveduiască, ci mai vîrtos şi noi cei besericeşti. ANTIM, O. 99. Le-am cumpărat cînd am fost la Viena pentru treaba acestor 2 copilaşi ca să înveţe greceşte, iar mai vîrtos latineşte şi italieneşte (a. 1719). ap. iorga, c. I. n, 136. Are dreptate dumnealui groful ca să stăpînească aceste sate şi moşii, ca un neam şi sînge ce iaste despre mumă al Buiceştilor, şi mai vîrtos nefiind nimeni altul den neamul Buiceştilor, aici în ţeară (a. 1729). bul. com. ist. ii, 245. Iafet iaste strămoş şi tată tuturor creştinilor, mai vîrtos celora ce lăcuiesc în Evropa (cca 1750). GCR n, 50/15. Merse la marele Antonie şi foarte minunat făcîndu-se de dînsul, fu spre folosul multora şi mai vîrtos pentru cele nepovestite minuni ce să făcea de dînsul MINEIUL (1776), 24r2/25. Pedeapsa aceasta să aibă a să atinge mai vîrtos de cel ce chiar cu ştiinţă au făcut al său pe ţiganul strein. PRAV. COND. (1780), 146, cf. 42. Mulţi din cei ce au vrut să scrie istorii după vremi sau mai vîrtos din cei ce au rîvnit a înnoi cele scrise de alţii mai dinainte... şi-au împodobit condeiul cu înfrumuseţate alcătuiri VĂCARESCUL, IST. 245, cf. 287. Mai obicinuite sînt pildele cum că oameni de-aici, căletorind în ţări străine, s-au oprit cu sîla şi mai vîrtos s-au luat la slujbă oştenească. INSTRUCŢII, 19/4. Aurul... se culege şi din arina rîurilor, prin spălare, mai vîrtos în Ardeal ŞINCAI, în şa I, 663, cf. id. o. i, 11, m, 299. Socotit-am domnia mea..., avînd deosebită greutate casa dumnealui..., iar mai vîrtos acum, într-această trecută vreme a răzmiriţei, pătimind multe pagube şi datorii..., a-i da un ajutor (a. 1792). arh. olt. xn, 55, cf. klein, d. 453. Supt tescuit, cînd se tescuiesc strugurii cei mai copţi, mai vîrtos la aceea trebuie luat seama, ca boambele... să se curăţe de tină. ECONOMIA, 163/19. Rîvna, voinţa şi cugetul domniii mele privesc mai vîrtos spre odihna şi buna stare a lăcuitorilor ţării (a. 1804). TES. II, 328. Toate numile bozilor de la varvari le-au luat, şi mai vîrtos de la Eghipet. HERODOT2, 104, cf. 304. Limba română... se loveşte cu limba spaniolă, cu a frincilor şi mai vîrtos cu limba italiană. MAIOR IST. 263/24. Am dat în cunoştinţă cu mulţi de ai noştri, iar mai vîrtos cu Mîrza. BUDAI-DELEANU, Ţ. 66, cf. 99. Istorii şi învăţături din scriptorii cei profani, mai vîrtos a romanilor celor vechi (a. 1811). bv ni, 30. Cetitele fapte rele ale altora... ne fac a ne îngrozi, precum de pedeapsa şi certarea unor fapte ca aceste,... mai vîrtos de necuviinţa şi răotatea ce o cuprinde în sinul său (a. 1814). şa n, 218. Cazacii... răpea pradă orice găsea şi lua tot, mai vîrtos vite ca să mînînce la ordie. DIONISIE, C. 222, cf. 233. Mai vîrtos vara nu să cade să facă cineva milostenie, căci într-această vreme cresc ierburi şi rădăcini destule, de care să să sature săracii. KOTZEBUE, U. 776. Pedagoghia şi methodica e pentru toţi, şi pentru tată, şi pentru mamă, iară mai vîrtos pentru învăţătoriu scrisă, petrovici, P. χχπι/ll, cf. 221 ß. Mă socoteam ca un adevărat părinte al tău, mai vîrtos amăgit fiind de zisele norodului ce te numea fiiul mieu. beldiman, n. p. I, 26/1. Am luat înştiinţare cu adevărată ştiinţă, şi mai vîrtos de la oamenii noştri ce i-am avut într-acest judeţ, că mulţi panduri şi arnăuţi umblă prin satele judeţului (a. 1821). ARH. olt. IX, 45. Mai vîrtos fericita dumneavoastră petrecere să-mi vesteşti totdeauna (a. 1824). IORGA, s. D. ΧΧΠ, 166. Ştiut iaste la toţi că această marfă vine din hotarile şi părţile streine şi mai vîrtos în zioa de astăzi cumpărătura mărfii iaste scumpă (a. 1825). FURNICĂ, D. C. 322. O nălucă de om tînăr şi frumos... să apropie noaptea de fecioare, mai vîrtos de neveste tinere. CANTEMIR, s. M. 317121. Nu jura niciodată, mai vîrtos pentru pricină de bani. GOLESCU, S. 170, cf. LB. Lucrarea pămîntului... toţi prinţipii şi legiuitorii cei mari au cinstit-o, şi mai vîrtos medii şi perşii, după cum scrie Milot. MUMULEANU, C. 7/13. Citirea cărţilor celor bune, mai vîrtos celor sfătuitoare,... îţi va pricinui prea mare folosinţă. POTECA, F. 326/7, cf. 312/29. Somnul este asemenea o hrană supţire a trupului şi mai vîrtos a stării copilăriii. EPISCUPESCU, A. 58/11. Focul lui Omer, mai vîrtos în Eneida, este iute şi arzător ca o flacără ce încinge toate, pleşoianu, T. 1,42/20. Mai toate cîmpurile sînt semănate şi mai vîrtos ale Moldovii şi ale Ţării Rumâneşti de sus. CR (1829), 65/2. Maeştrii de muzică şi mai vîrtos cei de instrumente muzicale au cătat întotdauna să cunoască organismul fiecăruia instrument. HELIADE, O. Π, 372, cf. 413. Pilda are mare pornire asupra oamenilor, iar mai vîrtos pilda părintelui asupra fiului. MARCOVICI, c. 107/25, cf. id. vel. 127/3. Se iscă revalitatea între dînsa şi între casa Austriei, mai vîrtos după ce o învinsă şi în războiul succesiei pentru corona Spaniei SĂULESCU, HR. i, 17/18, cf. 27/17. Dintr-această pricină cearcă însemnată pagubă cumpărătorii, mai vîrtos cînd să înţeleg cu vicleni vînzători (a 1837). DOC. EC. 654, cf. VOINESCU π, M. 12/27. Se măreşte setea... mai vîrtos prin sărături. ANTROP. 44/7. Este îndestulată de pometuri, mere, pere,... vinuri bune, mai vîrtos cele de Drăgăşani TÎMPEANUL, G. 7/18, cf. VALIAN, V., POEN. — AAR. — HILL, v. II, 2412/11, 438V9, 6942/3. Acesta au călătorit lumea jumătate, au strins reţete şi mijloace făcătoare de minuni din toate locurile şi unghiurile şi mai vîrtos, ce era pe atunci foarte rar, au învăţat în ocne cunoştinţa şi tractarea metalelor. VASICI, M. I, 10/29. Prin plăcere, şi mai vîrtos prin durere, îşi face sufletul intrarea sa în viaţă, laurian, f. 30/26. Cei molipsiţi, mai vîrtos cu sculament, simt în părţile genitale o deosebită întărîtare. NEP. VIND. 25/13. Făcea din el [mălai] pîne ce să mînca mai vîrtos cu unt cînd era caldă. I. IONESCU, C. 77/26. Dînd şcolarilor tăi modele bine trase, dă-le mai vîrtos pe acelea care coprind lucruri bune. BREZOIANU, î. 188/8. Mai vîrtos acum unii din ei au început a să seri în guardia naţională (a. 1848). DOC. EC. 950. Amnestia, care prin mine s-a vestit locuitorilor Tansilvaniei, prin unii nu în tot locul se cinsteşte, şi mai vîrtos unii dintre mădulările scaunelor judecătoreşti straordinare, nici ca cît nu o bagă în seamă (a. 1849). ap. GHICA, A. 307. Pătimaşii suf er dureri cumplite în tot trupul, şi mai vîrtos cînd se află în pat. CORNEA, E. I, 103/31, cf. 51/24, cf. iser. De am făcut bine sau rău că am încărcat la un loc atîtea evenimente, mai vîrtos din anii epocali 1848 şi 1849, las ca să judece lectorii competenţi bariţiu, p. a. ii, iii, cf. i, 354, stamati, v. 1432/50, 751V38. Slujba militărească are 4712 VÎRTOS - 901 - VÎRTOS ffiai multe neplăceri decît mulţămiri. - Şi mai vîrtos în vreme de război, negruzzi, ο. ι, 28, cf. polizu. De la începutul veacului şi mai vîrtos în a doua a sa jumătate instituţiunile de credit s-au înmulţit. GHICA, s. 605. Cînd aşi fi o păsărică, Filomelă mai vîrtos, Din colivioara-mi mică, Ţ-clş cînta melodios. MUREŞANU, P. 146/12. Şi pentru-al obştiei bine, o pagubă oricare Nu mi se pare mare; Mai vîrtos cînd aceasta nu s-atinge de mine. ALEXANDRESCU, O. I, 201, cf. 182. Nu s-au ştiut numele tuturora, şi mai vîrtos numele de botez (a. 1863). ap. BARIŢIU, C. II, 209, cf. PETRI, v. Mai vîrtos în Ţeara Muntenească man şi minunate monăstiri a făcut. HASDEU, I. c. I, 52. Sînt chiar împrejurări în care faptele de care vorbim... sînt mai vîrtos considerate şi judecate sub puntul de vedere al influinţei lor asupra civilizaţiunii. BARONZl, I. C. i, 17/14, cf. iv, 10/27, v, 5/9. Coralul roşu se află mai vîrtos pe malurile mărei Mediterane F (1870). 140. Protegea... mai vîrtos talentele şi artele. CONV. LIT. Π, 76, cf. CIHAC, I, 317. Trebuie să ne gîndim mai întîi cum simţeau şi cugetau, cum vorbeau şi scriau oamenii din timpul lui, căci silinţele-i au fost negreşit mai vîrtos pentru contimporanii săi. ODOBESCU, S. I, 243. La toată lumea plăcea, fiindcă era om deştept şi blînd, cu multă ştiinţă despre ale lumii, cu purtări alese şi, mai vîrtos, cu dare de mînă. CARAGIALE, O. II, 223. Dimpotrivă..., am năzuit întotdeauna să-mi dovedesc mie, şi mai vîrtos lumei, că nu-s un om de rînd. VLAHUŢĂ, s. A. Π, 529, cf. DDRF. Sîmbătă seara mai vîrtos se ţin credinţele, reteganul, ap. densusianu, ţ. H. 234. Copiii... dau ajutori părinţilor... mai vîrtos la păzirea oilor, porcilor. LIUBA - IANA, M. 15, cf. 2, cf. BARCIANU. Aceste prototipuri plac nu numai ca prototipuri, ci, mai vîrtos, pentru că sînt o manifestare spiretuală a învăţăcelului. SBIERA, F. s. 309. Vara, şi mai vîrtos la adunatul finului, drăghiciul supără foarte tare pre oameni marian, ins. 227, cf. alexi, w., tdrg, dhlr II, 275. Dintre frunzele de fag ies muştele columbace, mai vîrtos seara. ARH. OLT. V, 141, cf. şăineanu, d. u., cade. Căci de la noi, şi mai vîrtos de la Domnia ta, s-a ştiut de umbletele Măriei sale. sadoveanu, o. XIII, 213, cf. SCRIBAN, D. Feuerbach are o nemărginită simpatie faţă de tot ce e materialitate şi mai vîrtos faţă de om. BLAGA, Z. 95, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX, DREV. Domnul a voit Şi i-a dăruit Toiag de argint, Ca să stăpînească Cerul şi pămîntul, Marea cu adîncul, Mai vîrtos norodul Şi pre noi cu totul TEODORESCU, P. P. 18. Şi-i da oamenii, şi mai vîrtos boierii, mulţime de bani ca să nu dea tare să-l omoare, şez. II, 121. Cine-lpăzea? Mumă-sa şi soru-sa, Mai vîrtos ibovnica. HODOŞ, P. p. 147. D-asară, D-alaltăsară, Mai vîrtos de-asară-ncoace, -Gazda noastră-n cuptor coace. FOLC. TRANSILV. vili, 412. Ne mai cinsteşte casa şi masa, Dar mai vîrtos pe jupîneasa mireasă Cu o solie tare frumoasă. NUNTA, 258. (într-un descîntec) Dă-mi roşaţa ta de pe faţa mea, Să se uite ţara şi lumea la ea: Să se uite şi tânăr şi bătrîn, Şi rudă şi strin, Mai vîrtos (cutare). CIAUŞANU, V. 134. ♦ (învechit, rar; la comparativ) Mai bine, spre folosul, în avantajul cuiva. întru besearecă mai vîrtos cinci cuvinte cu înţe[lc]sul mieu să graţie]sc ca şi alţii să învăţ, decît untunearec de cuvinte neînţelease într-alte limbi, coresi, în texte rom. (xvi), 557, cf. 561, dhlr ii, 275. ♦ (La comparativ; în expr.) (învechit şi popular) Cu atît(a) (sau, învechit, cît) mai vîrtos = cu atît mai mult. E să finul seliştilor astăzi fiind e demăneaţă în cuptori aruncaţi, Dumnezeu aşa-l înveşte, cu cît mai vîrtos voao puţină credinţă, coresi, TETR. 12, cf. 149, 150, GCR l,*8/31. Că de vine pre noi scîrbă şi frică pentru vicleşiugul şi nepriinţa vrăjmaşilor noştri..., dară cu cît mai vîrtos să nu ne vie bucurie şi veselie, cînd vedem vrăjmaşii noştri biruiţi şi călcaţi, varlaam, C. 91. De-au ţinut Măriia sa leagea, fiind domn legei, dară cu cît mai vîrtos să cade noaă a ţinea leagea lui Dumnedzau. id. ib. 326, cf. 133, 397. Iară noi, fraţilor, sărăciţi fără de voi, pînă în vreame de un ceas a nu vă vedea, însă nu în inimă, cu atîta mai vîrtos am jeluit a vedea faţa voastră, cu mare dor. N. test. (1648) 274731, cf. 86713. Să nu lăcomim lumii, ce să cercăm ceale veacinice, şi să ne păzim, că cu cît să înmulţeaşte iscuşeniia, cu atîta mai vîrtos să ne nevoim cu ruga şi cu bunătăţile. dosoftei, ps. 198/12. De vreame ce Ulfila, episcopul gothilor, iaste lăudat că pre vreamea lui Valendian au tălmăcit unile părţi ale Sf[i]ntei Scripturi spre limba lor..., cu cît mai vîrtos eşti Măria Ta vreadnic de cinste, tălmăcind şi dînd... toată Scriptura. BIBLIA (1688), [prefaţă] 8/24, cf. 8/12, 801V24. Tot omul trebuie să fie milos cătră săraci şi cătră carii n-au nice o treabă; cu cît mai vîrtos dară tatăl vitreg şi muma maştehă cătră fiiastrii lor (a. 1685). GCR I, 277/35. Şi aşe cu vreo multă de bani sumă cheltuială, de acestea să te scuturi cu această socoteală, ca cu atîta mai vîrtos precum să fii greşit aminte să-ţi aduci şi încă ... şi mai cu grije a mai greşi să te fereşti CANTEMIR, O. C. I, 383. De vor străluci sfinţi ca soarele, cu cît mai vîrtos va străluci soarile acesta al dreptăţii ANTIM, o. 10. „Unde Dumnezeu au împreunat, omul să nu desparţă”, dară cu cît mai vîrtos să îndemne cineva pre un arhiereu să-ş lase eparhiia, fără vină şi făr’ de judecată, că iaste împreunare duhovnicească, id. ib. 230, cf. 231. Deaca întru umbra atît să răvărsă Duhul cel Sfînt, cu cît mai vîrtos întru aşezămîntul cest nou (a. 1775). GCR ii, 108/6, cf. 108/13. Lucruri ce sînt îndestul a turbura cu totul şi pre altcineva, cu cît mai vîrtos pre varvarl AETHIOPICA, 34r/23. Cu atîta mai vîrtos, din îngroşarea carea s-ar face după logodne, pre nime nu-l va îndatori a să căsători cu faţa pre care o au îngroşat. RÎNDUIALĂ, 2/5, cf. TES. H, 335. Pentru că nu-i lucru cu dreptate, nici va aduci laudă la nici un grecu, cu cît şi mai vîrtos la voi herodot2, 432. Şi cu cît românii mai adînc tac, nemica răspunzînd nedrepţilor defăimători, cu atîta ei mai vîrtos se împulpă pre români a-i micşora şi cu volnicie a-i batjocori. MAIOR, IST. v/14, cf 138/21, 267/9. Nu poate să nu fie primită o izvoditură ca aceasta, cu atîta mai vîrtos, cu cît eu m-am silit, în cît era cu putinţă, a metaharisi multe cuvinte... după gustul ţigănesc. BUDAI-DELEANU, Ţ. 68. Creşterea domestică nu stă în puterea nimăruia, şi pentru aceea trebuie să-i punem împrotiva creşterea sholarnică şi aceasta cu atît mai vîrtos să o îndreptăm, cît să poată sta împrotiva la toată stricăciunea. PETROVICI, P. 118/12. Nu să poate socoti de mîndru, nici de zadarnic, cu atît mai vîrtos că norodul este obicinuit a judeca pe oameni mai mult după cea din afară a lor strălucire. MARCOVICI, D. 139/10. Atîta de 4712 VÎRTOS - 902 - VÎRTOS mult peşte să vide în mare, încît cu mînile numai pute să prindă mulţime, cu cît mai vîrtos cu mreja. DRĂGHici, R. 90/26. Dacă istoria... este pentru omenire atît de interesantă în rezultatele sale, cu cît mai vîrtos trebuie să fie istoria patriei, un obiect vrednic de cunoscut pentru tot individul. IST. M. 1/18. De sîntem cu ochi legaţi şi robiţi de nurul tău, Dar, cu-atîta mai vîrtos, sîntem şi cunoscători La prietini credincioşi. CONACHl, p. 221. Omul trebuie să aibă milă şi de un cîîne, cu cît mai vîrtos cu care cîştigă el pîine. PANN, ap- CADE. Nime nu îndrăznea a grăi împrotiva lui, cu cît mai vîrtos a lucra ceva. negruzzi, O. i, 82. Şi cu atît mai vîrtos, lăsînd la o parte mai multe altele, unde-i Negru Vodă cel de pe la 1215 ? hasdeu, i. c. i, 129, cf. 209, canella, v. 63. Aşadară nu ne trebuie faimoasa trilogie revoluţionară: libertatea, egalitatea, fraternitatea, cu atît mai vîrtos că, atunci cînd s-a proclamat fraternitatea, s-au făcut despoierile cele mai neruşinate. MAIORESCU, D. i, 58, cf. id. CR. n, 267. Prin bălţile de noroi ce împroşcau pe cutezătorul ce se încredea perfidelor unde treceau nişte ciubote mari. cărora nu le-ar fi pasat nici de potop, cu atît mai vîrtos că aveau turetci care îngropau în ele pantalonii individului EMINESCU, O. VU, 94. Datoria îl apăsa cu atît mai vîrtos, cu cît n-ar fi voit să afle cineva c-o are şi trebuia neapărat s-o plătească vinerea viitoare. SLAVICI, OI, 301. Nici una din aceste nu credem să fie probabile, cu atît mai vîrtos, că în munţi n-avem oameni pe care să-i cheme Topa sau Cîmpean. FRÎncu — CANDREA, M. 64, cf. marian, o. ii, 242. Cu atît mai vîrtos trebuie să fac aceasta, cu cît toate discuţiunile Înverşunate... se învîrtesc în jurul acestor principii fundamentale, arhiva, i, 73, cf. ddrf, sbiera, f. s. 268, TDRG. Circulaţia pe drumuri era destul de mare şi acum, cu atît mai vîrtos că potecile de munte... erau troienite. AGÂRBICEANU, A. 408, cf. RESMERIŢĂ, D. Puterea pacinaţilor slăbi în urma acestei înfringeri, cu atît mai vîrtos că de la răsărit se ivi un nou popor turcesc. DRĂGANU, ROM. 510. Nu mi-i pot închipui cu puşca, cu atît mai vîrtos cu undiţa. SADOVEANU, O. IX, 350. Pe lîngă asta, dacă-i mustrat acuma pentru faptă, cu atît mai vîrtos ar fi fost mustrat şi osîndit atunci, id. ib. xv, 465, cf. x, 70. Să nu povesteşti., ceea ce am să-ţi spun şi cu atît mai vîrtos surorei dumitale. PREDA, R. 35, cf. DL, dm. (învechit) Cu mult mai vîrtos = cu mult mai mult, într-o măsură foarte mare. Au început a scoate aşeaş cineş pre limba sa pentru ca să înţeleagă hiecine să să înveaţe şi să mărturisască minunate lucrurile lui Dumnedzău, cu mult mai vîrtos limba noastră româ- j nească, ce n-are carte pre limba sa. VARLAAM, C. 5, cf. \ 37. Cu mult mai vîrtos lumina şi soarele cel dirept, I Domnul nostru /[isu]s //[ristojs, au luminat beseareca sa, înaintea ochilor a tot rodul omenesc (a. 1645). GCR i, 114/12. Au arătat Dumnezeu lucrurile ceale ce au fost şi ceale ce vor să fie; dar acuma cu mult mai vîrtos sfinţilor carii lăcuesc în ceriu. CHEIA î. 5v/4. Şi, de iarba cîmp ului, astăz fiind şi mîine în cuptoriu aruncîndu-se, şi D[u]mnezău aşa îmbracă, au nu cu mult mai vîrtos pre voi, puţin credincioşi? biblia (1688), 7551/3. Pre ficiorii ionilor a-i videa robi, mare lucru iaste şi ocară, noăi: tuturor, din volnicie, robie! Şi cu mult mai vîrtos voă care sînteţi apărători grecilor. HERODOT2 , 270. (învechit) Mai vîrtos că... = mai cu seamă că..., mai ales datorită faptului că... Să urîsă turcilor aceste dodeiale despre Ieşi asupra ţărîi Moldovei şi mai vîrtos că tot atunce luasă căzacii Trapezondul, cetate turcească m COSTIN, O. 63. Care ascunzătoare foarte cu nevoie era să se afle, mai vîrtos că nimeni nici o ştiia. c. cantacuzino, CM I, 20. lzbînda-şi uită, jele-l cuprinsă, Mai vîrtos că auzea după spate Ca cînd oşti ar mai fi multe ascunse. BUDAI-DELEANU, Ţ. 260. Odăile acelea din Sfeti Lefterie fiind stricate rău, după socoteala ce s-au făcut merge cheltuială multă. Şi mai vîrtos că într-această vreme nici cherestea nu să găseşte, cu care să să poată drege (a. 1809). DOC. EC. 82. Pentru o manta să-ţi faci inimă rea, ar fi şi nebunie, mai vîrtos că acum este şi vară şi n-ai trebuinţă de manta. PR. DRAM. 127. Acestuia îi plăcu de Apafi, mai vîrtos că era om mare şi spătos. bariţiu, P. A. i, 3. îndată puse să gătească demîncatul şif vrînd să cinstească pre oaspeţii săi cu ceva mai mult decît cu vînat, văzîndu-i mai vîrtos că-s cam mulţi, zise vătavului să taie un ied ce-i mai rămăsese. NEGRUZZI, o. I, 54. îmi vine s-o sărut..., mai vîrtos că-i frumoasă coz. alecsandri, o. vii, 572. (învechit, rar) Cît mai vîrtos de bini = cît se poate de bine. Că Darie lămuri aur cît mai vîrtos de bini şi făcea pre chipul său bani, iar Ariand, domnind Eghipetul, tăia iarăşi bani de argint lămurit. HERODOT2, 243. ♦ (învechit; la comparativ; în construcţii adversative) Mai degrabă; dimpotrivă. Nemică nu impută Iu Dumnezeu, ce mai vîrtos mulţemiia. CORESl, ev. 60, cf. 173, 205. Nice de unul folos află, ce mai vîrtos întru amar mearse. CORESl, TETR. 81, cf. 21. Acela să nu strice acest aşezămînt al nostru..., ci mai vîrtos să-l adaugă şi întărească (a. 1631). N. A. BOGDAN, C. M. 42. Nu te teme, lerusalime, de acesta împărat, ce mai vîrtos te bucură şi te veseleaşte, că nu vine mîndru şi măreţ, ce blînd şi smerin, şi iaste călare pre asin. varlaam, c. 70. Bărbatul ei nu va putea să se desparţă să o lase; mai vîrtos muiarea pentru aceste vini... poate să ceară voe să să desparţă. PRAV. 142. Nu vă teamereţi de ceia ce omor trupul, iară sufletul nu-l pot omorî, ce vă teameţi mai vîrtos de cela ce poate piiarde sufletul şi trupul în gheenă. N. TEST. (1648), 1377. în cetatea samarineanilor nu intraţi Ce vă duceţ mai vîrtos cătră oile ceale perite ale casei lui Israil biblia (1688), 757V35, cf. 7572/30. Tot lucrul ce-lface omul într-ascuns - de soţiile lui nu să chiiamă lucrul de folos obştii, ci mai vîrtos să chiiamă vicleşug. ANON. BRÎNCOV., C. M. II, 287. Poftim domnia mea şi pe alţi luminaţi domni ca să nu îngăduiască a se strămuta hotărîrea noastră, ce mai vîrtos să întărească şi Domniile sale (a. 1756). N. A. BOGDAN, C. M. 60. Deci poftim şi pe alţi luminaţi domni... să nu strice această milă a noastră,... ci mai vîrtos să o întărească pentru slava şi vecinica lor pomenire (a. 1761). ştefanelli, d. c. 63, cf. gcr ii, 80/3. Să nu să întristeze pentru căci au măiritat-o dupre împăratul, că pentru aceasta nu să va căi, ci mai vîrtos să fie încredinţat că să va bucura. HALIMA (1783), 10739. Care s-ar scula piste zapisul nostru şi vînzare ce am făcut de bunăvoie, ori la ce giudecată s-ar tîmpla, să nu i să ţie în samă, ce mai vîrtos să fie de certare şi de ştraf (a. 1797). ŞTEFANELLI, D. c. 273. Poftim... şi pre alţi fraţi luminaţi domni... să nu strămute această miluire, ce mai 4712 VÎRTOŞA -903 - VÎRTOŞENIE tfrtos să adaogă (a. 1798). furnică, d. C. 205. Filippic v ustul lezne au putut sîmţi că împărăţiile prin eresuri numai nu se întăresc, ci mai vîrtos se slăbesc, şincai, I 214- (Puterea d-zeiască) de nimic cuprinzîndu-să, ci ea mai vîrtos pre toate cupnnzîndu-le (a. 1806). ap. ţprG Laiul avînd ştiinţă cum că banii... n-au întrat ca sâ fie pagubă, ce mai vîrtos ave ştiinţă că ar ave cîştig de la feorinii ungureşti (a. 1807). furnică, d. c. 232. împărăteasa... au cădzut la picioarele împăratului, rugîndu-să să nu întine biruinţa cu moarte a acestor şase ticăloşi oâmeni, care nu numai că nu au greşit nimic, ci mai vîrtos sînt şi vrednici de a avea către dînşii smerenie fieşcare om. golescu, S. 295, cf. 203. Toţi cîţi s-au ostenit d-au scris nimic n-au folosit, ci mai vîrtos au cercat şi pagube, mumuleanu, c. 75/13. Vătămare nu să pricinuieşte la obşteasca sănătate, ci mai vîrtos folos (a. 1832). DOC. ec. 496. Aceasta au fost chiar iconomie a sîntei pronii, nu spre pedeapsă, ci mai vîrtos pentru binele lui. DRĂGHICI, R. 117/1. Aidin, mişcat fiind de dragoste..., dar mai vîrtos de purtările sale cele înţelepte. GORJAN, H. I, 2/9. Aceasta istorie mitică... n-a fost însă zmintitoare au vătămătoare la sufletele tinerilor,... ci mai vîrtos folositoare şi morală, pann, e. i, V/5. în zadar s-au silit cei mai iscusiţi doctori..., nu l-au putut folosi, ci mai vîrtos, pe lîngă desnădejduirea de a se vedea vindecat, de care pătimi moralul său, fizicul lui suferi într-atît, îneît pare un bătrîn trecut. NEGRUZZI, O. I, 30. Aveam nădejde în cuminţia lui, dar mai vîrtos în frica lui. POPOVICI-BĂNĂŢEANU, V. M. 158. Nu se miră de învrăjbirea lor, cît mai vîrtos de întîrzierea cu care se împlineau uneltirile celui viclean. STÄNOIU, C. I. 206. ♦ (învechit; înaintea unui adjectiv sau adverb, a unei locuţiuni adjectivale sau adverbiale, formează superlativul acestora) Foarte, tare. Văzură că răsturnată era piatra; era amu vîrtos (foarte BIBLIA 1688) mare. CORESI, EV. 135. în vreamea aceea întru una din sîmbete vîrtos (foarte n. test. 1648, B 1938) de demăneaţă vineră la mormînt. id. tetr. 178. Cel tinăr... vîrtos tare îndrăgiia fata lui îacov. PO 117/17. Nu era... pre acel pămînt lat necăiurilea pîine, că vîrtos mare era scumpeate. ib. 167/9. Mearsără cu el depreună cară şi calari şi vîrtos cu mare gloată fu. ib. 177/15. Iaca voiu ploia mîne în acesta ceas grindinea vîrtos multă, cum n-au mai fost în Eghipet. ib. 206/25, cf. DRLU, TDRG, DHLR Π, 168, 274, cade, DSR. 0 (înaintea unei construcţii comparative, căreia îi intensifică sensul) Proroc mare şi vîrtos mai mare de alalţi proroci CORESI, ev. 349. - Pl.: vîrtoşi, -oase. - Lat. virtuosus. VÎRTOŞA vb. I. 1. Tranz. şi refl. (învechit şi regional) A (se) învîrtoşa, a (se) întări, a (se) solidifica. Cf. BUDAI-DELEANU, LEX., DRLU, LM, PAMFILE, I. C. 27. T>upă ce s-a ales bine se strecură prin o strecurătoare, aPoi brînza rămasă se pune la un loc rece, ca să se vîrtoşeze, apoi se mîncă. viciu, GL. 82. ♦ Refl. (Regional; despre boabe de porumb) A deveni consistent, dens (cînd începe să se coacă) (Sebeşel - Sebeş). Cf. AII 3. 2* Re f 1. Fi g . (învechit) A se împietri, a se întări; a se înăspri, a se îndîrji. Cf. texte rom. (xvi), 433, drlu. 3. Refl. (învechit, rar; în forma vîrtoşi) A deveni viguros, robust, rezistent. A doua răpcuire... se face cînd lemnul viei porneşte a se coace; la acest lucru se taie toate vlăstările cele sterpe, care au crescut peste haragi... Prin aceasta se mai vîrtoşesc viţele. FILIPESCU, D. n, 49/24. - Prez. ind.: vîrtoşez. - Şi: (învechit) vîrtoşi vb. IV. - V. vîrtos. VÎRTOŞÂLĂ s. f. 1. (învechit) Îndîijire; îndărătnicie. Omul departe stă de Dumnădzău, nu numai cu locul lăcuinţii, ce şi vîrtoşala firii. CANTEMIR, O. C. 1,303. 2. (Regional) Scrobeală (2) (Micăsasa - Mediaş). Cf. alr sn rv h 1 230/141, alrm SNmh 1 046/141. - PL: vîrtoşell - Vîrtoşi + suf. -eală. VÎRTOŞÂRE s. f. (învechit) Acţiunea de a (se) v î r t o ş a şi rezultatul ei. 1. întărire, soliditate (1); duritate. Cf. v î r t o ş a (1). Rădică-i spre vîrtutea pămîntului şi sătură ei de vipturile fsatelor; supseră miiare de piatră şi untu de vîrtoasă piatră (din vîrtoşearea pietrei v). PSALT. 314. Bismutul este galbin şi, dacă se amestecă cu alte metaluri, dă aramei şi cusutorului mai mare sunet, iarăş cusu-torului şi plumbului mai multă vîrtoşare. I. NAT. 40/36. Vîrtoşearea fierului nu îngăduie la bătutul ciocanului MAIOR, P. 85/19, Cf. DRLU, DHLR II, 357, SCRIBAN, D. 2. Fig. Îndîijire; dîrzenie. Cf. v î r t o ş a (2). Tu cauţi dovezi de vîrtoşire iar nu de vitejie? SLĂTINEANU, A. 84/9. Păcătosul, dacă au petrecut viaţa întru fărădelegi cufundată, cu vîrtoşeare aşa de îndărăpnică se în-vîrtoşează, cît măcar, cît îl va bate Dumnezeu, nimica nu simte loviturile. MAIOR, p. 85/21, cf. DRLU. - PL: vîrtoşări. - Şi: vîrtoşire s. f. - V. vîrtoşa. VÎRTOŞÂT, -Ă adj. 1. (învechit, rar) Învîrtoşat, întărit. Cf. drlu. 2. (Regional) Puternic, viguros. Pe Bîcul mi-l lega D~un copaci cu foaie lată, Cu tulpina Vîrtoşată Şi cu umbra Resfirată. TEODORESCU, P. p. 607. - PL: vîrtoşaţi, -te. - V. vîrtoşa. VÎRTOŞEL adj. Diminutiv al lui v î r t o s . 1. Cf. vîrtos (I 1). Cf. cihac, i, 317, ddrf. în unele părţi din Moldova, precum bunăoară în judeţul Suceava, se pune în prima scăldătură lemnie, ca copilul să umble degrabă în picioare, apoi zdreveţ, pochişor şi cătuşnică, ca să fie vîrtoşel. MARIAN, NA. 84, cf. TDRG 1756, gorovei, cr. 297. 2. (învechit) Cf. v î r t o s (II 1). Cf. drlu, stamati, v. 397 2/24. ♦ (Regional; despre boabe de grîu) Care a devenit consistent (cînd a început să se coacă) (Vicovu de Sus - Rădăuţi). Cf. fd ii, 151. - PL: vîrtoşel - Vîrtos + suf. -el. VÎRTOŞENIE s. f. (Rar) 1. Vîrtoşie (1). Cf. cioranescu, D. ET. 9 301. E o vîrtoşenie în zdrahonu-ăsta, 4718 VÎRTOŞI -904 - VÎRTUCIOS că-ţi ia o claie la spinare. UDRESCU, GL. 0 (Prin lărgirea sensului) Cine... crede în vîrtoşenia unui neam de eroi, eu cu toată dragostea şi cuviinţa îl poftesc să mă ajute în scrisul meu, să fie colaboratorul meu. izv. xvin, 214. 0 F i g . îndată ideile începeau să se concretizeze, vîntul persiflajului le da cheag şi vîrtoşenie. MmĂESCU, D. A. 75. 2. Solididate; duritate. Cf. tdrg. - PL: vîrtoşenii - Vîrtos + suf. -enie. VÎRTOŞI vb. IV v. vîrtoşa. VÎRTOŞÎE s. f. 1. Putere (fizică), tărie (II 1), vigoare; (învechit) vîrtoşime. Cf. stamati, v. 661 V36, COSTINESCU, îl, 601, cihac, l, 317. Mii de idei energice şi salubre... ar scălda mintea obosită şi sufletul amorţit în roua întăritoare a timpilor de antică vîrtoşie trupească. ODOBESCU, S. ΙΠ, 51. întinse nişte braţe albe şi cu nişte muşchi care vădeau, ce~i drept, multă vîrtoşie. ap. TDRG, cf. DDRF. Printre cei de frunte... Am stat... cîtă vreme Mă bizuiam în vlaga tinereţii Şi-n vîrtoşia celor două braţe. MURNU, O. 127, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. Oamenii sînt... ciclopici, iar dacă nu mai sînt căpcăuni, se datoreşte numai evoluţiei în timp, fiindcă apetitul lor uriaş se satisface cu vîrtoşie în ospeţe. CONSTANTINESCU, s. n, 345. Spiritul obosit şi blazat..., învrăjbit de un sînge veninos şi ţinut pe loc de o vîrtoşie trupească înnăscută, mai luptă cîtăva vreme împotriva destinelor. CĂLINESCU, O. XI, 278, cf. DL, DM, SFC ΠΙ, 165, CIORANESCU, D. ET. 9 301, M. D. ENC., DEX, DSR. Omul dacă are o vîrtoşie mare, se zice: „e ţeapăn ca ursul”. H IV 54. Calul... înota cu vîrtoşie şi spinteca cu putere valurile. POPESCU, B. i, 92. ♦ (Rar) Voinţă puternică; fermitate, hotărîre. El n-are nici un instinct... de a ocoli relele apucări, nici vîrtoşie destulă pentru... a le purta. VASICI, M. I, 177/29. O singură vanitate l-a susţinut cu vîrtoşie în toate ceasurile potrivnice. c. PETRESCU, I. ii, 53. ♦ (învechit) Vrednicie, destoinicie; bravură, vitejie. Vîrtoşia străbună dispărînd, Moldova ajunsese a fi prada turcilor. răşcanu, l. m. 2. (învechit) Soliditate; duritate; trainice, durabilitate. Cf. POEN- - A AR. - HILL, v. î, 673V42. Acest pămînt bine lucrat este roditor şi priincios pentru gnu, trifoi... Din pricina vîrtoşiei lui şi a tăriei, pe el se lucrează cu greu. LITINSCHI, M. 6/10, cf. STAMATI, v. 206V8, 3972/î, cihac, I, 317, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., DSR. - PL: (rar) vîrtoşii (dex). - Vîrtos + suf. -ie. VÎRTOŞÎME s. f. (învechit) 1. Vîrtoşie (1). Cf. cihac, l, 317. întrece chiar toate popoarele în repeziciunea, agerimea şi vîrtoşimea cailor. XENOPOL, I. R. IV, 162, cf. TDRG, CADE 1439, CIORANESCU, D. ET. 9 301. 2. Soliditate; duritate; trăinicie, durabilitate. Vîrtoşimea lemnului este feliurită după deosebitele soiuri de arburi. J. CIHAC, I. N. 253/16. în mineraloghie, vîrtoşimea... să numeşte împrotivirea care o face un mineral împrotiva lovirei sau zgîrierii. id. ib. 341/21. Lintea iubeşte un pămînt de o vîrtoşime de mijloc. I. IONESCU, C. 25/15. Cosaşi carii ştia... nu numai... a lega coasa, dar a o şi bate după felurite vîrtoşimi a aţii ei. id. ib. 112/18. Vîrtoşime e acea proprietate a mineralelor prin care ele se opun apăsărilor din afară. MIHALI, c. 200, cf. CIHAC, i, 317. Cu picioarele goale... călca bulgării, nesimţind vîrtoşimea şi asprimea lor. ap. tdrg, cf. barcianu, 734, ALEXI, W. - PL: vîrtoşimi. - Vîrtos + suf. -ime. VÎRTOŞIRE s. f. v. vîrtoşare. VÎRTOŞÎU, -IE adj. (învechit) Care este puţin vîrtos (II 1). Cf. stamati, v. 397 2/23, cihac, i, 317, BARCIANU, ALEXI, W., JAHRESBER. XVII, 68. - PL: vîrtoşii. - Vîrtos + suf. -iu. VÎRTUCIÔS, -OÂSĂ adj. 1. (învechit) Puternic (12), tare (A II 1), viguros; robust, zdravăn (2). [împăratul] avea un boinic, de4 chema Lie, om mare şi vîrtucios. VARLAAM, C. 374. Acesta sv[î]«/ era... viteaz şi cu mare suflet, tînăr şi vîrtucios la trup. DOSOFTEI, V. S. octombrie 64728. Pasă de-ţ ia triidzăci de oameni vîrtucioş şi îmblă de-l scoate din groapă, id. ib. noiembrie 104716, cf. februarie 73725, aprilie 86/33. Şi ziseră lui oamenii cetăţii întru ziua a şaptea, mai nainte de a apune soarele: Ce iaste mai dulce decît miiarea şi ce e mai vîrtucios decît leul? BIBLIA (1688), 1852/11. Aceştea-s mai-marii caselor moşiilor lor..., oameni vîrtucioşi în puteare, oameni numiţ boiari, după casele moşiilor lor. ib. 291 Vl3. Nu căzu cel tare de tineri, nici fii vîrtucioşi l-au lovit pre el, nici nalţi uriaşi să ridicară asupra lui, ce ludith,... cu frumuseaţele feaţii ei, slăbi pre el. ib. 632V25, cf. 5912/6, budai-deleanu, lex., puşcariu, et. wb. 1 862, tdrg, pascu, s. 71, 78, cade, SCRIBAN, D., ROSETTI - CAZACU, I. L. R. I, 101, SFC II, 125, CIORANESCU, d. et. 9 301, L. rom. 1978, 501, ib. 1987, 437, 1989, 113. 0 (Substantivat) Cumu-i cuvîntul în mente şi înţelepciunea la înţelept şi virtutea la vîrtucios, aşea şi fiiul la părintele. VARLAAM, C. 33. Vîrtucioşii de nu vor sprejeni pre cei slabi,... puternicii de nu vor scoate obiduiţii din mîna celor mai tari..., slugile de nu vor hi cu credinţă domnilor săi, aceştea toţi cu sluga cea rrea vor hi giudecaţi la dzua giudeţului.iă. ib. 246. D[o]nmitorîul, D[o]mnul Savaoth, va lepeda de la îiudea şi de la Ierusalim vîrtucios şi vîrtucioasă (pre cel putincios şi pre cea putincioasă biblia 1688), vîrtute de pîine şi virtute de apă. DOSOFTEI, ap. GCR I, 265/30. Doamne, cire e ca tire? Se izbăveşti mişelul din mărule tarilor (mai t a r e 1 u i H, tarelui de sine, vîrtoşilor c, vîrtucioşilor de î n s u 1 D), mişelul şi measerul de răpitorii lui. PSALT, 62. Sculă-se ca adurmit Domnul, ca tare (c a un tare c2, ca un vîrtucios D, ca silnic v) şi îmbătat de viru. ib. 162. lată dară stăpînul, D[o]mnul Savaoth, lua-va de la Israil şi de la ludea... putearea pîinii şi putearea apei, uriaşi şi vîrtucios, om războinic şi judecătoriu şi proroc şi chipzuitoriu. BIBLIA (1688), 4562/55. Fiiul tău cel preafrumos, pre carele iubeşti, cu sabie va cădea şi cei vîrtucioşi ai voştri cu sabie vor cădea şi să vor smeri. ib. 4572/2. ♦ (învechit, rar) Neclintit, statornic; hotărît, ferm. Aşe vru sv[î]«/[u]Z mai 4724 VÎRTUTË - 905 - VIRTUTE bine să-i ardză palma decît să să laude păgînii. Şi aşe, inemă vitează şi vîrtucioasă, ş-au datu-ş 5[u]/Z[e]r[u]/ ţn mîna lui D[n]mn[o]dzău. dosoftei, v. s. noiembrie I35V/19 cîţ nu putea răbda groaza muncilor fugiia de halăstuia, lăsînd moşiia şi casele-ş. Iară cîţ era vîrtucioş i tarf să da singuri la acea moarte de munci groaznice. id ib- decembrie 202721, cf. februarie 54715. 2. (învechit, rar; în e x p r.) A face vîrtucioş = a întări, a face să devină dens, consistent. Cînd gătiia ceriul depreună eram cu dînsul... Cînd vîrtucioase făcea ceale de sus neguri (cînd a întărit norii sus B 1938) şi cum vîrtoase punea izvoară celor sup ceriu. dosoftei, ap. gcr 1,268/11, cf. tdrg. - Pl.: vîrtucioşi, -oase. - Virtute + suf. -ios. VÎRTÙTE s. f. I. 1. (învechit şi popular) Putere (fizică), tărie (II1), vigoare. Nu me lepăda în vreame de bătrăreaţe; cîndu nu poate vîrtutea (t ă r i 1 a h) mea, nu me lăsa. PSALT. 137. Dzilele aniilor noştri într-înşi şaptedzeci de ani; e se e în vîrtute (p u t e a r e H, puteri D), optudzeci de ani, e mai multu de ei munci şi dureare. ib. 189, cf. 36, 52, 72. Că scăzu în dureare viaţa mea şi anii miei în suspine; nu putu de meserătate vîrtutea mea şi oasele meale turbură-se. CORESI, PS. SL.-ROM. 135. Doamne, între tine toată jelaniia mea şi suspinile meale de tine nu se ascunseră. Inema mea turbură-se şi vîrtutea mea lăsă-mă; şi lumea ochilor miei şi ea nu e cu mine. id. ib. 172, cf. 105, 293, 386. Şi virtute nu avea nemică, că fu luată tăriia lui de Dumnezeu. Şi de-aciia pururea tremura trupul lui şi nu avea tărie den vîrtutea lui, ce suspinare avea pururea, şi i se cutremura trupul id. EV. 58. Domnedzeu elu au faptu ceriulu şi pă[mî]ntulu, vădzutele toate şi nevădzu-tele. Elu ţi-au, datu trupu dintr-o fărănemică; elu ţi-au datu vîrtute; elu ţi-au datu ochii şi mîru şi picioare. CODEX sturdz. 298. Păntru darul tăriei scrie în leage veache că era oarecine de-l chema Sampson, ce era mai cu vîrtute... de toţi cîţi era pre lume (a. 1592-1604). în L. ROM. 1979, 268. Dec[i] cînd veri vedea vrăjmaşii tăi spre tine, atunce tu nu te nădăjdui spre vîrtutea ta, nic[i] spre armele tale, nic[i] spre calul tău, nic[i] pre priiatnicii tăi. PARACLIS (1639), 259. O, mare putere a dzisei izbăvitoriului nostru, lui Iisus Hristos, că nu numai însănătoşe bolnavul, ce şi vîrtute-i deade! VARLAAM, C. 42, cf. 371. Şi m-ai încinsu pre mine cu vîrtute spre razboiu, şi ai plecat pizmaşii miei supt mine (a. 1651). CCR 105/4. Unde vor vedea în ce aripă de oaste va fi apropiat Corvin, acolo să năvălească orbi, cu toată vîrtutea. M. COSTIN, O. 282, cf. 125. Aflăm acolo unfeliu de buruiană ca laptele şi ca stridia de dulce... şi mîncăm de ne săturăm de dînsă, şi ni s-au schimbat faţa şi vîrtutea ni s-au adaos. DOSOFTEI, v. s. octombrie 80736. Şi mînca puţintel şi numai de cealea ce dau puţînea vîrtute. id. ib. noiembrie, 14376. Nu mă urni-n bătrîneţe Dintr-a tale ieftineţe. Cînd vîrtutea mi s-a stînge, Mă rog, Doamne, de mi-i strînge. id. o. I, 158, cf. 50, 70, 85. Puterea carălor şi vîrtutea călăraşilor sînt numai trupeşti şi ies numai din trupurile lor, iară rugăciunile direpţilor ies din sufletele lor. ZOBA, s. 52. Foarte mă măresc şi, cu zi, cu noapte, petrec în dezmierdăciunea trupască, gîndind întru sine cum că, de le-ară urî Dumnezău strîmbătăţile lor şi de n-ară iubi viaţa lor cea spurcată, nu i-ară aldui cu atîta pace, cu vîrtute, cu bogăţie şi cu cinste, id. ib. 113, cf. 76. Au ras pre ceale 7 viţe ale capului lui; şi au început a se smeri şi s-au depărtat vîrtutea lui de la el (şi puterea lui îl părăsi B 1938). biblia (1688), 18772. Saul... să înfricoşa foarte de cuvintele lui Samuil, şi întru el nu mai era vîrtute (era vlăguit de putere Β 1938), căce n-au mîncat pîine toată zioa şi toata noaptea aceaia. ib. 218V7. Şi birui gloata nu cu vîrtutea trupului, nu eu. a armelor lucrare, ce cu cuvîntul. ib. 6622/23, cf. 346741, 3902/37. Măcar că ari videa ochii bolnavului înfundaţi, carnea uscată,... limba îmflată, vîrtutea slăbită, iară măcar că ar fi casa aşea de răsipită, iară tot învoieşadză pre bolnavul întru nădejde. n. costin, c. 625. Cîtuva vreme norocul biruinţii în cumpăna îndoinţii sta, pînă cînd Lupul nedejdea îndelungată a fi simţi, şi aşe Lupul, de vîrtutea firească părăsindu-să, la puterea meşterşugească alergă, cantemir, I. ι. I, 93. Eu, acum de atîtea dzile flămînd şi de-atîtea nopţi de privighere obosit fiind, oarecum vîrtutea mi-au scădzut. id. ib. 99, cf. 256. Multe luni patul m-au ţinut, puterile fireşti împuţinînd şi vîrtutea-m amistuind (a. 1703). FN 118, cf. anon. car. Vîrsta s-au învechit, vîrtute au slăbit, a mai chevernisi scaonul putinţă n-au rămas (a. 1750). BUL. COM. IST. m, 3. Pre cel ce poartă cu vîrtute suliţa şi pre Aris a războaielor Fulgerul Eladei l-au născut din pîntece (a. 1773). GCR n, 89/17. Bărbat... prea ales la vîrtutea trupului poartă coif.., carele are săpat pre dînsul chiar faţă de om. AETHIOPICA, 5771. Acest fericit om fu pre vremea împărăţiei lui Theofil,... cuviinţat şi lafrumseţe şi la stat şi la vîrtutea trupului. MINEIUL (1776), 52 v736. Lie... întrecea... pre toţi cei de vîrsta lui la mărimea trupului şi la vîrtute. ib. 160r7l2. Mînule mici şi slabe... îl arată slab, fără vîrtute (a. 1785). GCRn, 145/12. Să ne întărim cu toată vîrtutea ca să nu cădem, varlaam - IOASAF, 4975. în vremea ce el făcea toate aceste socotele şi pătrundea aerul de a sale strigări, el mai îndoia a sa silinţă şi a sa vîrtute ca să despice apele să ajungă la uscat (a. 1794). GCR n, 152/38, cf. klein, d. 453. La împărăţie încă aleg di pun împărat pre carile iaste mai înalt şi, după înălţimi, să aibă şi vîrtuti, pre acela pun împărat. HERODOT2, 144, cf. 160. Vîrtutea scade, boala creşte, se apropie clipa cea mai de pre urmă. MAIOR, P. 105/21. împrotiva celui mai tare, Nu vîrtute, ci minte măiastră Trebuie a folosi budai-deleanu, ţ. 224, cf. id. T. V. 58, id. LEX. Partea trupului de jos iaste cu mult mai cu vîrtute decît cea de sus, şi braţul mai cu putere decît mînile. CALENDARIU (1814), 102/15. Leul... nu putea, nici cu iuţimea, nici cu vîrtutea sa... pre alte vieţuitoare să le supună. ŢICHINDEAL, F. 7/14. Frigul dă trupului vîrtute. PETROVICI, P. 242/11, cf. 130/3. Băutura beţivă stinge vîrtutea şi norocul tînărulul DIACONOVICI-LOGA, ap. ZANNE, P. III, 476. Dumnezeilor nemuritori,... priimiţi darurile ce vă aducem şi bunătatea voastră cea înaltă să dea cîmpilor noştri toată îmbilşugarea, trupurilor noastre vîrtute, şi sufletelor îmbunătăţire. BELDIMAN, N. P. I, 9/2. Athrong... era păstoriu şi om foarte nalt la trup şi cu mare vîrtute. TEODOROVICI, I. 319/22, cf. id. M. 75/5, 4725 VIRTUTE - 906 - virtute DRLU, LB. Idropica... se întâmpină cu slobozirea sîngelui din mînă sau din picior, după vîrstă şi virtutea bolnavului. EPISCUPESCU, PRACTICA, 409/7, cf. I. GOLESCU, C. Deplinirea puterilor trupeşti se cuprinde într-un grad mai mare al sănătăţii, al vîrtutei şi al întrebuinţerei. BOJINCĂ, în ŞAH, 723, cf. 722. Au sărit... îndată din locul său, hotărînd ca să umble pe lîngă ţărmuri cît îl va mai sluji virtutea, căutînd ca doar va găsi ceva să mănînce. DRĂGHICI, R. 43/3, cf. 20/23, 79/15. Să se puie într-un astar curat, storcîndu-să cu virtute toată zama din aluat. MANOLACHE DRĂGHICI, I. 64/13. în fruntea asăltătorilor se afla Bogdan, care au vederat curajul său şi virtutea erculică, căci în mezul săgetărei, a grindinărei petroase de pe murii cetăţei, cu braţ puternic însuşi au spart poarta şi au deschis-o oastei. ASACHI, O. II, 153. Un bour care, deşi nemerit de săgeţile şi dardele noastre, avu încă destulă virtute de a ne atrage prin rîpi şi prin păraie. id. ib. 176, cf. 187, 269, valian, v. Cu vîrtute Pomindu-să şi mai iute I-au închis cu şanţuri grele Cu copaci şi cu nuiele. BĂRAC, R. 74/5. Se plînge că n-are... virtutea unui taur sau a cerbului iuţală. CONACHI, P. 267, cf. iser, stamati, v. 4682/34, petri, v. Ia să cerc eu, că-s vîrtos. (Cearcă, dar nu poate să deschidă)... - Ia să-ţi ajut şi eu, că ţi-ai uitat virtutea acasă. ALECSANDRI, O. V, 299, cf, COSTINESCU, CIHAC, I, 317, lm. Cîţi alţii pe lume îşi văzu, ca dînsul, virtutea şi norocul spulberate prin nesocotinţa lor! ODOBESCU, S. ni, 210. Dă-i cu securea, dă-i cu toată virtutea, ca să-l crape şi să-l doboare. SLAVICI, ap. CADE. N-am îmbătrinit destul! Mai e ceva vîrtute în oasele astea! DELAVRANCEA, O. III, 273. Toţi care-şi cercară virtutea [cu el la trîntă], mîncară cîte-o papară bună de tot. ap. TDRG. Acum pîrdalnicele de bătrîneţe mi-au secat toată virtutea; braţul meu e slăbănogii, nu mai poate să învîrtească paloşul. ISPIRESCU, o. I, 15. Multe mirese... nu vor în ruptul capului a fl date în sama soţului. Şi numai isteţimea şi virtutea vomiceilor le opresc de-a nu fugi din casă şi a se ascunde, marian, nu. 523, cf. ddrf. Sare cu mult mai aprins, şi mînia-i încoardă puterea, Ciuda-l frămîntă şi-l doare virtutea pe care şi-o simte. COŞBUC, O- A. V, 145, cf. barcianu, puşcariu, et. wb. De-arfl rămas la trup şi-n hărnicie Precum era cînd l-a lăsat Ulise, Pe loc te-ai fi uimit de repejunea Şi de virtutea lui. MURNU, O. 295. Crescuse cu o palmă mai înalt decît Dobrin, iar din partea virtuţii, mila DomnuluiJ SOVEJA, O. 78, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U. A şi ţintuit im solitar în parul ţinut cu vîrtute în dreapta şi cu cotorul sprijinit zdravăn în oblînc. VOICULESCU, P. II, 169. Ori obiceiul vieţuirii, ori slăbiciunea firească a virtuţii făceau pe locuitorii ţării aceştia să nu ajungă la bătrîneţe adînci. SADOVEANU, o. xn, 232. Bătrînii îşi împuţinează virtutea, dar îşi sporesc cuminţenia, id. ib. ΧΙΠ, 423, cf. 628, SCRIBAN, D., DL, DM, CIORANESCU, D. ET., DEX, DSR, DREV. Tată-meu a fost om tare Cu vîrtute foarte mare. TEODORESCU, p. p. 116. D-alei, Miule,... Cam zglobiu de minte, Dar plin de vîrtute, In noi să nu dai, Nici să nu ne tai. id. ib. 498, cf. alr ii 3 697/182, 310, 316, 414, 455, 478, 520, 531, 551, 574, 682, 812, 848, 876, 886. Drumu lung şi calea grea îmi mănîncă virtutea mea. folc. olt. - munt. ni, 344, cf. i, 503. 0 (în descîntece) Prin acel leac să aduci lui N. N. puterea lui, snaga lui, virtutea lui şi îndemnul lui. POP., ap. GCR n, 342. Vîrtutea venitu-i-a,... Trupul uşuraut-i-a. GR. S. v, 156. In apă curată şi luminată a vă aduna, căci voi aţi lUaî sănătatea (lui N.) şi puterea şi vlaga şi sporiul şi vîrtutea. PÎRVESCU, C. 82. Taci, nu te mai mişeii, Şi nu te mai văicăra, Că eu după dînsa m-oi lua, Şi vîrtutea la loc ţi-oi da. pamfile, B. 27. în leagăn de mătasă te-oiu aşeza, Vîrtutea în ciolanele tale s-o întuma. id. s. v. 43 cf. ŞEZ. xxm, 20. Fugi muroù, Fugi strigoû Dă pră capu Iu Pătru, Dîn faţa lui, Dîn virtutea lui. ARH. FOLK, m, 120. Prin acest leac să aduci lui cutare puterea lui, vîrtutea lui. izv. xvn, 59. Faţa i-o stricară Vîrtutea i-o loară. FOLC. olt. - MUNT. I, 323. 0 (învechit) Vîrtutea vieţii = vitalitate. [Elixirul] întăreşte puterile perduti, mintea şi vîrtutea vieţei. DRĂGHICI, D. 28/17. Izbi în ceafă vita cu toporul Şi, coardele răzbindu-i, el îifrînse Vîrtutea vieţii, murnu, o. 47. (învechit, rar) începător de vîrtute = biruitor, învingător. Şi auzind... glasul norodului strigînd, zise cătră Moisi: „ Glas de războiu - în tabără!” Şi zise Moisi: „Nu iaste glas începătorilor de vîrtute (nu e nici glasul celor ce strigă că au biruit B 1938), nici glas de începători de fugă, ce glas de începători de vin eu auzu”. biblia (1688), 63V6. 0 L o c. a d j. în (sau întru, cu) vîrtute sau tare de (sau la, în) vîrtute = plin de vigoare, în deplinătatea puterii. Acestuia era naşterea din Capado-chiia şi de rudă mare şi bogat; şi era voinic şi tare de vîrtute, şi cutezătoriu şi maestru la războiu. MOXA, C. 159. Simţindu-se crăiia leşască în vîrtute,... au făcut sfat cu senatorii craiul Vladislav, numai să înceapă sfadă cu turcii. M. costin, o. 121, cf. 44. Şi Noeminii - om conoscut bărbatului ei. Şi omul, tare în vîrtute, den rudeniia lui Elimeleh, şi numele lui, Vooz. BIBLIA (1688), 1922/22. Otrava... fiind văpsită cu cea făcătoare de stricăciune şi îndestul a omorî şi pre un tînăr în vîrtute. aethiopica, 4078. Astfel... viţeii cresc... mai tari la vîrtute. economia, 81/7. Nu e de a se mirare că, în vremile cele turburate şi a slăbiciunei împărăţiei romanilor, au putut ei să răzbată întru împărăţia romanilor, deoarăce şi cînd era întru vîrtutea sa strălucită aceea împărăţie, nu puţină grijă da aceştii împăraţilor romani, maior, IST. 187/2. Simţindu-mă în mai multă vîrtute, am alergat înainte şi, neştiind drumul, am nemerit pe uliţa aceea unde era agia şi hătmănia (a. 1819). uricariul, vn, 78. întreaga formare a unei trupe de căluşari se făcea şi se face după un rit determinat şi trebuia să fie tare de vîrtute spre a avea curajul să între în asemenea trupe, deoarece au de luptat cu spiritele. N. REV. R. I, 226. Era odată o babă, carê avea trei feciori nalţi ca nişte brazi şi tari de vîrtute, dar slabi de minte. CREANGĂ, O. 3. Pînă şi vodă cic-arfi tras odată în gazdă la Ciubuc şi, întrebîndu-l cu cine mai ţine atîta amar de bucate, el ar fi răspuns: cu cei slabi de minte şi tari de vîrtute, Măria ta. id. ib. 189. Era ca ieri cînd l-a dat pe Trică ucenic pe patru ani şi se pomeni cu el calfă, un băietan de cincisprezece ani, cam deşirat, dar înalt ca un grenadir, cam motolog, dar cu vîrtute. SLAVICI, O. VII, 29. Acuma, că se făcuse sfinţirea casei, se simţi mai în vîrtute, şi gîndurile negre i se împrăştiară. AGÂRBICEANU, O. XII, 143. Femeile-s mai viclene, cugeta el apucînd hăţurile; ele-s mai iscusite la vorbă; iar bărbaţii îs mai 4725 VÎRTUTE - 907 - VÎRTUTE .. ţnsă mai tari de vîrtute. SADOVEANU, O. X, 546. Vrednici slujitorislabi de minte, însă tari de vîrtute. d ib X®’ 710, cf· DL> DM> DEX- Cu c^ne fii... atîta avere atîta amar de oi? - Cu cine?... Ia cu cei slabi de minte dar tari de virtute! marian, t. 307. Cum se face à toţi ai tăi sînt aşa de zdraveni şi voinici şi tari la vîrtute? furtună, c. 85, cf. şandru - brînzeu, jina, 106 FDI, 194, ALR π 3 697/95, 235, 279, 284, 334, 349, 353! 362! 399, 514, 537, 727, 784, 833, 836, 899, 928, l. rom. 1959’ nr. 1, 45. (învechit, rar) într-o vîrtute = care are aceeaşi vigoare, putere (cu...). Cînd se luptă doi ce sînt într-o vîrtute, de şi se întîmplă de biruieşte unul pre altul dar încă şi cel ce au biruit suflă tare de osteneală şi slăbeşte foarte, axinte uricariul, let. n, 135/27. OLoc. adj. şi adv. (învechit) în vîrsta vîrtutei sau în vîrtutea vieţei (sau a anilor) = (care se află) în plină vigoare, (care este) în deplinătatea puterii. Haroboe, capul tătarilor, nu era numai păgîn, ce la stat şi fizionomie monstru înfricoşat din viţa calmucilor, mai ' nalt decît oricare dintre ai săi, el era în vîrsta vîrtutei. ASACHI, O. Π, 30. încă un pas şi iacă agiungem la culme. Sosind acolo, omul, în toată coacerea sa, se pare a se răposa un minut în deplină vîrtute a vieţei. id. ib. 559. (Cu topica inversată) Pitească-se oricine de fapte marţiale, Iar mie cărunteţea nu voi să-mi dea dreptate. De ce nu sînt acum-ntr-a anilor vîrtute! HELIADE, O. I, 321. 0 Expr. (învechit, rar) Obosit de vîrtute = epuizat, vlăguit, extenuat. Văzîndu-să Bator Jigmont domnul Ardealului sosit la bătnneţe şi fără cuconi.., şi el amu îmbătrînit şi obosit de vîrtute, alegîndu-şi viaţa bătrîneţelor cu odihnă, au socotit că şi fraţii lui, nice unul nu va putea să ţie de răul turcilor Ardealul M. costin, o. 48, cf. n. costin, L. 589. (învechit, rar) A prinde la vîrtute = (despre fiinţe) a prinde putere, v. p r i n d e (VI 1). Pe furnica sa vecină Au rugat să-l împrumute C-un grăunte, c~o neghină, Să mai prindă la vîrtute. asachi, o. I, 248. (învechit) A face vîrtute = a birui, a înfrînge. De la Dumnedzeu se facem vîrtutea (face-vom puteare biblia 1688, cîştiga-vom biruinţă b 1938) şi acela va urri cei ce dodeitori-s noao. psalt. hur. 50723. în Dzeu feacemu virtute (tărie c2, p u t e a r e d), şi elu ocări vrăjmaşii noştri. PSALT. 234. în Zeu feacem vîrtute şi el ocări dracii noştri CORESI, PS. SL.-ROM. 466. (învechit, rar) A sta la vîrtute = a se afla, a fi în preajma cuiva, pentru a-1 ajuta, a-1 susţine etc. Şi eu, în anul cel dentîi al lui Chiros, stătuiu la vîrtute şi tărie (stam lîngă el Ca ajutător şi ca ocrotitor B 1938). biblia (1688), 5812/23. 0 (Prin extensiune) Cel copaci, ce mai nainte se credea nemuritor, carele pentru vîrtutea-i nu sa temea de turburări..., acuma fără de frunze iaste să caza (a. 1695). fn 51. Unde aruncaţ detunăturile săbiilor v°astre? Unde îngreoieţ vîrtute loviturilor voastre? (a. 1802). gcr n, 197/16. 0 (Prin lărgirea sensului) Văzu orizonul patriei întunecîndu-să, luceafărul ei apuind...; Basile Lupu se arătă nevoindu-să de a învie lumina şi Vlrtutea patriei ASACHI, 0.11, 50. Sub domnia de acuma & lui Ioan Asan... regatul se întări învederat şi jucă în lncurcăturile latino-bizantine un rol cu atît mai ln semnat cu cît Împărăţia frînce as că din Constantinopol SCQdea mai mult în vîrtute şi putere de rezistenţă. EMINESCU, Ο. XIV, 109. Rivalităţile pentru domnie, acea cangrenă care roase şi mînca în curînd toată vîrtutea Ţărilor Române, îşi face vînt îndată după moartea însemnatului domn, aruncînd în dezbinări şi lupte ucigătoare partidele din Muntenia. XENOPOL, 1. R. III, 95. 2. (învechit) Forţă morală; voinţă puternică; statornicie, neclintire, fermitate, hotărîre; tărie (Π 3). Că laudă vîrtuţiei (puterii D,) lor tu eşti, şi în dulce vrearea ta rădică-se cornul nostru. PSALT. 183. Blagosloviţi Domnul toţi îngerii lui, tari cu vîrtute (silnicii cutării ac2, cu putea[re] tari H), ce faceţi cuvîntul lui, audziţi glasul cuventeloru lui. ib. 212, cf. 287, 291. înmulţişi-mă în sufletul mieu cu vîrtutea ta. CORESI, PS. SL.-ROM. 565. Doamne, Doamne, vîrtute spăsenia mea. Umbră fapt-ai spre capul mieu în zi de războiu. id. ib. 573, cf. 376, 429. Să grăiaşte cineva, grăiască cu cuvinte lui Dumnezău. Să slujaşte cineva, slujască ca din vîrtutea ce i-au dat Dumnezău, ca să să slăvească întru toate Dumnezău, prin /[isu]5 //[risto]s, a căruia-i slava şi ţinearea în veacii de veac, amin. N. TEST. (1648), 185728, cf. 262731. Spunea 5[fî]nr[u]/ Ioan de-acest călugăraş Chir că mare i-au fost credinţa şi răbdarea şi neobosită vîrtutea cu carea, mulţămind, răbda... certare şi ocară. DOSOFTEI, V. s. martie 31724. Domnul tărie (vîrtute D) oamerilor săi dă, Domnul blagosloveaşte oamerii săi cu pace. PSALT. 49. Fraţii miei, întăriţi-vă întru Domnul şi în vîrtutea puteriei lui. Imbrăcaţî-vă întru toate armele lui Dumnezău ca să puteţi sta împrotiva înşălăciunilor diiavolului. ZOBA, s. 30. Binecuvîntaţi pre D[o]mnul, toţi îngerii lui cei tari la vîrtute, făcînd cuvîntul lui, ca să auziţi glasul cuvintelor lui! BIBLIA (1688), 4142/52. Au poruncit lui de toate cîte au vrut şi, pentru ceia ce lăcuia în ludea şi în Ierusalim, să trimiţă asupra lor puteare ca să zdrobească şi să rădice vîrtutea (dîrzenia B 1938) lui Israil şi rămăşiţa Ierusa-limului. ib. 6972/30, cf. 39θ'/42, 887'/23. Norodul, aflîndu-să încungiurat de vrăjmaşi, pre oamenii cei cu veste întru tărie (şi cu virtutea inimii...), nesocotind răutăţile lor, alegea povăţuitori şie. N. COSTIN, C. 503. Dragostea în inimă dospită, precum adese slăbiciune, aşe de multe ori vîrtute peste putinţă naşte. CANTEMIR, I. L I, 211. Să iubeşti pre Domnul Dumnezeul tău din tot sufletul tău şi din tot cugetul tău şi din toată vîrtutea ta şi pre aproapele tău ca însuţ pre tine. ANTIM, O. 53. învăţătura credinţei catholiceşti despre vîrtutea, lucrarea şi trebuinţa botezului, ca să se poată dobîndi mîntuirea, totdeauna şi asemenea au fost. Mieu, în ŞA I, 535. Groaza mi s-ar schimba întru deznădăjduire, dacă sîngele lui Hjnstojs cel vărsat pentru mine nu mi-ar da ajutoriu şi vîrtute întru deznădăjduită inima mea. MAIOR, P. 9/15. Această a inimii vigoare şi vîrtute, cu ajutoriul pocăinţii agonisită, se cade să se înmulţască în toate zilele cu fapte bune. i-d. ib. 87/10. Numai Moisi... şi prorocii grăia aşa cu un popor, a căruia vîrtutea inimei cerea aşa plasă de icoane şi semne înfricoşate. petro viei, P. 169/11. Omul cînd se naşte pe lume aduce cu sine vîrtute... sufletească..., prin carea poate păşi cătră deplinire. BOJiNCĂ, în ŞA 11, 722. Vîrtutea sufletului te-arată dă îndrăzneţ. I. GOLESCU, ap. ZANNE, P. Vili, 171. Dumnezău ne-au dat sufletească... vîrtute. DRĂGHICI, R. 164/15. La treptele altarului acestei sfinte, care le-am 4725 VÎRTUTE - 908 - VÎRTUTE înrîurat de lacrimile mele în curs de trei zile şi trei nopţi, am aflat vîrtutea sufletească neapărată, pentru ca să pot purta povara nenorocirilor mele. ASACHI, O. II, 272. Vecinicul înţelept meşter ce din nimic făcu toate, Şi care din rău pe bine a naşte ştie şi poate, A acestei plecări tainici întrebuinţînd puterea, Dă inimei o vîrtute ce îi întăreşte vrerea. CONACHi, p. 282, cf. 279, PETRI, V., COSTINESCU, CIHAC, I, 317, LM. l-a spus că se mută la Socodor şi nu s-a mutat, pentru că n-avea în el destulă vîrtute să se mute. SLAVICI, O. m, 250, cf. RESMERIŢĂ, D. OLoc. a d v . (învechit şi popular) Din (sau cu) toată vîrtutea = cu toată rîvna, cu toată strădania. Să ne aflăm lîngă Măriia sa, stînd cu toat[&\ vîrtutea nostră împotriva vrăjmaşilor (a. 1655). IORGA, S. D. IV, 38. lntîlnindu-te cu dum[nedlo]r ispravnicii, vei pune poronca în lucrare, sîlindu-te cu toată vîrtute a afla şi a stringe din oaminii streini, cu bună învoire (a. 1801). id. ib. XVI, 103. Drept aceea şi s-au dat această prea înaltă împărăteasca mea poruncă ca să te sîrguieşti din toată vîrtutea de a urma toate cele de mai sus arătate (a. 1803). TES. Π, 325. Nu mă nevoiesc dară cu toată vîrtutea spre-aceaia ca cu temelie să învăţ măiestrita de a muri bine? MAIOR, P. 85/6. într-aceste cugetări aflîndu-ne, pururi cu îngrijire ne-am sîrguit din toată vîrtutea să aducem întru mai bună stare cîte am cunoscut depărtate de buna întocmire (a. 1814). TES. II, 382. Sîntem bine nădăjduiţi că din toată vîrtutea te vei arăta sîrguitor întru bună şi plăcută slujbă (a. 1819). DOC. EC. 220. Din parte-şi consulatul general nu va lipsi de a sprijini din toată vîrtutea reclamaţiile ce s-ar forma împotriva companii (a. 1848). DOC. EC. 940. Aşa-i de ager încît chiar la o bătălie noi nu l-am putea birui, cu toată vîrtutea noastră. SADOVEANU, O. Xffl, 370. 3. (învechit, rar) Minune (2). Cire spure-να vîrtutea (puterile C2, H, D) Domnului, audzite face-va toate laudele lui? PSALT. 222. Glas bucurie şi spăsenie în fsatele derepţilor. Dereapta Domnului feace vîrtute (p u t e a r e D). ib. 248. Ispovediţi-vă Domnului că dulce e, că în veacu e milostea lui. Cine spune-να vîrtutea Domnului, auzite face-va toate laudele lui? CORESl, PS. SL.-ROM., 445. Glas bucurie şi spăsenie în satele drepţilor. Dereapta Domnului feace vîrtute, dereapta Domnului rădică-mă, dereapta Domnului feace sila. id. ib. 492. 4. (învechit) Sprijin (2); nădejde (2); (mai ales concretizat) ocrotitor, apărător, reazem. Că tu eşti, Dzeu, ţirutul mieu (ţinearea c2, vîrtutea H, tăriia D, mea H, D); derep-ce împenseşi-me? şi derep-ce trisîu îmblu cîndu dodeiaşte-mi dracul? PSALT. 82. Al mieu iaste Galaad şi al mieu iaste Manasia, şi Efrem vîrtute (tăriia C2, H) capului mieu. ib. 114. Domnul Dumnedzeul mieu vîrtutea mea (putearea mea d), şi face-va picioarele meale spre sfîrşire. ib. 323, cf. 24, 248. lubescu-te, Doamne, cu tăriia mea; Domnul vîrtute mie şi scăpare mie şi izbăvire mie. CORESl, PS. SL.-ROM. 82. Impens plecaiu-mă a cădea şi Domnul priimi-mă. Vîrtutea mea şi cîntarea mea Domnul şi fu mie în spăsenie, id. ib. 492. E eu în Domnul veseli-mă-voiu şi bucura-mă-voiu în Zeul, spăsitoriul mieu. Domnul, Zeul mieu, vîrtutea mea şi face-va picioarele meale spre sfîrşire. id. ib. 635, cf. 252. lubi-te-voi, Doamne, că tu-m eşti putere. Mi-i Domnul vîrtute-n vreme de cădere, Şi mi-i de scăpare şi de mîntuinţă Dumnedzău, ce-m este nedejde-n credinţă. DOSOFTEI, O. I, 39. Ruvim, întîi născut al mieu, tu, vîrtutea mea şi începătura fiilor miei, silniceaşte a te purta şi silniceaşte obraznic te semeţiş. BIBLIA (1688), 372/58. îndrăgi-te-voiu, Doamne, vîrtutea mea. D[o]mnul, întărirea mea şi scăparea mea şi izbăvitoriul mieu. ib. 386V50. împinsu fiind, mă întorşu a cădea, şi D[o]mnul m-au sprijenit. Vîrtutea mea şi lauda mea - D[o]mnul; şi fu mie întru mîntuire. ib. 4192/55. ♦ (învechit, rar) Resursă (materială). D[o]mnul Savaoth va lepeda dela liudea şi de la Ierusalim vîrtucios şi vîrtucioasă, vîrtute de pîine şi vîrtute de apă (putearea pîinii şi putearea apei biblia 1688). dosoftei, ap. gcri, 265/30. 5. (învechit) Capacitate, destoinicie, iscusinţă, vrednicie (în război); bravură, curaj, vitejie. Tinerii la carii nu iaste întru ei prihană, frumoşi la chip şi pricepători la toată înţelepciunea, şi conoscînd minte, şi cugetînd înţelepciune, şi la carele iaste vîrtute (adîncă putere şi pătrundere B 1938) întru ei, a sta în casă înaintea împăratului şi a învăţa pre ei carte şi limba haldeilor. biblia (1688), 572Vl7. Că lucrul războiului iaste vîrtutea, iară izbînda are povăţuire pre noroc. N. COSTIN, C. 45, cf. 500. A trie zi singur Hagan, cu toate oştile sosind, groznic război s-au făcut, ce cu vîrtutea hatmanului Priscus, boţind pre varvari în balta, ce era acolo, ca la 14 mii împreună cu trii ficiori a lui Hagan, înecaţi au perit. Cantemir, HR. 329, cf. 243, id. o. c. I, 137. Slujaşte cuvintele legii cu vîrtute mare de grai şi cu îndrăzneală strigînd cătră protivnic. MOLNAR, RET. 103/16. Iraclie avgustul, în anul acesta, au trecut în Chilichia şi tăbărind lîngă rîul Sarului, cu vîrtutea sa, foarte au înfricat pre Sarvar. şincai, O. I, 194. Vladislav Dracula,... carele în orice bătaie au fost cel mai tare şi cel mai viteaz povăţuitoriu, pentru că cu puţine oşti, dară cu mai mare inimă şi înţelepciune şi cu prea mare vîrtutea ostaşilor săi, preste nădejdea tuturor, fără de vreun ajutoriu strein, îndelung au ţinut războiu cu turcii. id. ib. n, 13. Acest Vlad Vodă, cu puţini ai săi armaşi români,... cu mărimea inimei sale şi cu vîrtutea românilor săi, multă vreme au ţinut cu turcii un război. MAIOR, IST. 84/2, cf. 224/15. La arme dar!... S-arătăm vîrtute, Să stăm nefrinşi, cu inima vitează. BUDAI-DELEANU, Ţ. 170. Multe celea sînt grele, apoi iarăşi multe sînt uşoare. Voi trebuie... să vă îndreptaţi după vîrtutea sholarilor voştri. PETROVICI, P. 83/25, cf. 138/22, 163/26. Batjocoreşte pe aceia care îş pun toată vîrtutea să dobîndească multă bogăţie în vreme ce nu ştiu cum să întrebuinţeze nici averea care o au. GOLESCU, S. 283, cf. LB. Vitejia, voinicia nu într-un noroc, ci întru a ta vîrtute şî isteciune stă. I. GOLESCU, ap. zanne, P. vin, 154, cf. VEISA, i. 176/15. Sînt... militari buni, a căror vîrtute o adeverează luptele cele viteze în bătăliile vechi şi noă. GENILIE, G. 191/24, cf. 200/4. El stătu cel mai puternic prinţip al vecului de mijloc, în el era unită cultura italianului cu. vîrtutea ungurului, agerimea, înţelepciunea, eroismul trăgea admiraţia contimporanilor. SĂULESCU, HR. I, 240/17. Chir al Persiei cu a sa vîrtute,.. scăpă patria sa de jugul mizilor. id. ib. II, 28/9. El întruneşte înţălepciunea şi 4725 VÎRTUTE - 909 - VÎRTUTE vîrtutea şi prin ist mijloc este de două ori domn al lumei. ASACHI, O. Π, 560. în vreme ce Mihai se străduia cu atîta vîrtute împotriva duşmanului din afară, zavistia boierilor semăna sămînţa împericherilor dinlăuntru. BĂLCESCU, O ΙΠ, 46, cf. ISER, POLIZU. In dreapta văd Oltul cu unde mănoase, Ce-mi cheamă în minte pe bravul Mihai, D-a cărui vîrtute şi braţe nemoase Se teme osmanul şi azi în serai. MUREŞANU, p. 95/15, cf. 26/6. Vîrtutea lui Ion Vodă îşi va fi avut izvorul în oasele din cari fusese ţesut şi în sîngele ce-i circulase prin vine. HASDEU, I. V. 166, cf. CIHAC, I, 317. Bătălia, prin care vom izbi pe neaşteptate pe duşmanii noştri, cere să vă dezvăliţi toată vîrtutea. columna, vii, 161. Faptele lăudate ce ostaşii noştri au săvîrşit din îmboldirea şi sub poruncile gloriosului nostru suveran, carele a ştiut să recunoască şi să reînvie în inimile româneşti vîrtutea străbună. ODOBESCU, S. m, 646, cf. i, 29. Aceşti muncitori aveau ... însuşiri războinice minunate pentru acele timpuri, în care vîrtutea şi vitejia personală hotărau soarta unei întîlnirl xenopol, I. R. iv, 160, cf. barcianu. Preoţit., veniseră cu diecii lor, mari cîntăreţi amîndoi..., şi cîntăreţii se întreceau acum, arătîndu-şi vîrtutea înaintea oamenilor. AGÂRBICEANU, O. XII, 130. Pădurile şi imaşurile, şi fînaţurile, cu vîrtute cîştigate în războaie vechi, se vor întoarce după dreptate neamurilor. SADOVEANU, O. V, 565, Cf. DL, DM, DEX, DREV, COIÏ1. din ZAGRA -năsâud, alr π 3 697/76, 791. 0 Loc . adj. (Ironic) Cu vîrtute = iscusit, capabil. Nu ştiu din ce pricină avea asemenea plăceri dăscăliţa. Unii spun că din pricina dascălului, care era om cu vîrtute numai la mîncare şi băutură. SADOVEANU, o. iv, 515. 6. F i g . (învechit) Proprietate, calitate de a exprima pregnant idei, sentimente etc. Tîlcuirea voiaşte să aibă vorbă frumoasă împodobită, înfrumseţată cu învăţătură şi cu măiestrie: aceasta dă vîrtute cuvîntului ca să curgă cu priinţă. MOLNAR, RET. 22/8. Ceea ce ne încîntă în scrierile lui Conachi, Văcărescu, C. Negruzzi şi Alecsandri nu sînt numai ideile vărsate în ele, ci şi limba românească în toată vlaga şi vîrtutea ei. CONV. LIT. vn, 133. Spre a pricepe vîrtutea cuvîntărei acesteia, se cade întîie a şti că Petru Maior... învăţase filozofia şi teologia în cinci ani la Rotna. REV. CRIT. n, 126. II. 1. (învechit) Virtute (2, 3). Şi ce altă a socoti mai multu, fără cît cu o mînă otrava care nu are viaţă şi cu alta tiriacul care stă împotriva morţii; cu limba bunătăţile să trîmbiteadză şi cu răutăţile toate virtuţile să le smintească? n. COSTIN, C. 266. Dintre stoici nime nu era, că se zicea că încă se suie pre dealul cel greu al vîrtuţeL MlCU, în ŞA i, 709. Cu cinste au trăit el în Ardeal, precum se cuvenea virtuţilor lui şi aşa au purtat dregătoriile, lui încredinţate, cît se zice că în viaţa lui, toţi s-au minunat de el, după moarte toţi l-au dorit. ŞINCAI, O. ii, 252, cf. 254. Cîţi şi mai cîţi bărbaţi, cu tot feliul de vîrtuţi strălucitori am cunoaşte... deacă să ar fi aflat între români, din vreme în vreme, bărbaţi care să fie scris viaţa lor. budai-deleanu, ţ. 63. Au metahirisit (trebuinţat) obiceaiul elinilor ş-a latinilor, care per-sonisesc patimile şi virtuţile (îmbunătăţirile). id. ib. 74, cf. 63. Talenturile noao încredinţate sînt puterea trupului, a sufletului şi a vîrtutei, care Dumnezeu ni le-au dat noao. petrovici, P. 294/19. Vîrtutea este voire curată şi întărită de a îndrepta faptele după arătătoriul (legea) d[n]mnezeeştii voiri, poteca, F. 293/9. Tit... gîndea că au perdut zioa în carea nu-şi aducea aminte să fi făcut vreun bine cuiva... Cu adevărat această vîrtute prea bună este. id. ib. 299/20, cf. 294/11, 295/10, 296/19. Frumos e omul, Doamne, cînd mintea e regină Şi simţul, ce ca şierpe, spre rele îl înclină, Supus, loial şi drept; Vîrtutea-atunci măreaţă răsare ca ş-o floare... în fragedul lui piept! MUREŞANU, P. 65/6. Să umplem dar ale noastre suflete de o viaţă nouă, plină de vîrtute! Să gonim dintr-însele acea moliciune ce întreţine dezbinarea. ODOBESCU, S. I, 24. Este bine, este în interesul celor ce se luptă cu mizeria, ca vîrtutea să fie încurajată şi să vadă exploatatorii mizerabili cum ştie societatea să aprecieze binefacerile, slavici, O. n, 231. 2. (învechit) Virtute (4). Cf. poteca, f. 87/7. Pămîntul întreg e încins cu coarde şi cu reţele de fer, care prin virtuţile de curînd aflate ale aburului şi ale trăsnetului, poartă pretutindeni ştiri şi încumetriri înfrăţitoare. ODOBESCU, S. m, 320, cf. DL, DM, DEX. 3. (învechit, rar; în e x p r.) în vîrtutea... = în virtutea..., v. virtute (6). Puterea proiecţiei, adică drumul ce în vîrtutea acestei puteri pămîntul ar petrece într-o secundă. G. POP, G. 201/24. III. (învechit) Putere (II 1). Veriţi şi vedeţi lucrul Dzeului;... Ce ţire cu vîrtutea (tăriia c2, putearea d) sa veacurele. psalt. 123. Fuşte vîrtute (toiag de puteare d, toiagul puteriei H, biblia 1688, schiptrul puterii taleB 1938) tremeate-va ţie Domnul de Sion şi vence-veri pre mijloc de dracii tăi. ib. 238. Fuşte vîrtute tremeate-va ţie Domnul de Sion şi vinge-veri pre mijloc de dracii tăi. CORESl, PS. SL.-ROM. 473, cf. 268. Unde sînt împăraţii cei puternici şi viteji cei vestiţi a împărăţiei aceştiia? Toţi s-au stins, şi vîrtutea lor au trecut, nimică altă dintru ale lor n-au rămas, fără numai deşertăciune. MlCU, în ŞA I, 80. Pre sachi, şi pre indiiani, pre arapi, pre asiriiani, şi alte limbi mari le-am noi supusu-le,... numai pentru ca să agonisim vîrtute noă, i-am supus noi şi acum ne sînt robi. HERODOT2, 335. Filip, însă mai bărbat decît Enric 4-le, sprijini cu vîrtute tronul seu cel zgîlţîit şi prin bărbăţie făcu statul ecliziastic atîrnat de puternicul schiptru al Franţiei, de la carele-şi luasă odineaoră fiinţa, săulescu, HR. I, 197/17. ♦ (în limbajul bisericesc; cu referire la divinitate) Atotputernicie. In numele tău scoate-mă şi în vîrtutea ta giudecă-mL PSALT. hur. 45r/2. Şi spăsi ei dereptu numele său, se spunie loru vîrtutea sa (tăriia sa c2, putearea lui D, putearea h, puternicia lui biblia 1688). PSALT. 223. Neam şi neam laudă lucrurele tale, şi vîrtutea (tăriia c, putearea H, d) ta spuru. ib. 299. Se spuniu fiilor oamerilor vîrtutea (sila c, putearea h, puterniciia o) ta. ib. 300, cf. 130, 138. Porînceaşte Dumnezeu cu vîrtutea sa; întăreaşte, Doamne, aceasta ce fapt-ai întru noi. CORESl, PS. SL.-ROM. 279. Slava împărăţiei tale zic şi vîrtutea grăiesc (puternicia ta vor grăi biblia 1688). id. ib. 589, cf. 447. Şi acum înalţe-se vîrtutea ta (arată-te atotputernic Β 1938), D[oa\mne, în ce chip ai zis. biblia (1688), 1052/54. Şi acum, scoală-te, D[oa]mne D[\i]mn[&]z.ăule, la odihna ta, tu şi chivotul vîrtutei tale. 4725 VÎRŢĂ - 910 - ib. 312V58. Lăuda-voiu D[o]mnului, laudă şi fală: D[oa]mne, mare eşti, şi mărit, minunat în vîrtute, necovîrşit- ib- 6322/44, cf. 1272/18. ♦ (în limbajul bisericesc) Preamărire, slăvire, glorificare. Şi făcură fiii lui Israil ceî ce s~au aflat în Ierusalim praznicul azimelor 7 zile, cu veselie mare şi lăudînd pre D[o]mnul den zi în & preoţii şi leviţii cu unealtele vîrtutii D[o]?nnului. biblia (1688), 3282/18. ♦ Capacitate de a influenţa pe cineva; putere de convingere. Chemînd pre cei doisprăzeace ucenici ai lui, deade lor puteare şi vîrtute (stăpînire B 1938) spre toţi dracii, şi boalele să vindece- N. test. (1648), 79710. Această jigăniuţă într-acesta chip scurte, dară cu vîrtute cuvintele sale începu. CANTEMIR, i. i. i, 74. Crisos, cunoscînd vîrtute cuvîntului, foarte s-au bucurat şi s-au părăsit de marea şi face prieteşug cu ceia ce lăcui în ostroave. HERODOT2, 12. Pilda pre atîta are mai mare virtute de a îndemna decît cuvintele, pre cît mai lesne iaste a crede ochilor săi, decît auzului maior, ap. gcr ii, 202/1. IV. 1. (învechit, rar) Soliditate, duritate, tărie (I 1). OlariuL.. cu braţul lui va închipui lutul şi înaintea picioarelor va îndupleca vîrtutea lui. biblia (1688), 6832/21. 2. F i g. (învechit, rar) Temelie, fundament. Urdzi pămîntul în virtutea (vîrtosul c2, învîrtoşearea v, tăriia H,D,pe întemeiarea biblia 1688) sa, nu pleca-se-va în veacu de veacu. psalt. 214. 3. (Transilv. şi prin Mold.; în ioc. adj.) în virtute = (despre boabe de porumb sau de grîu) care devine consistent, dens (cînd începe să se coacă); (regional) în ţinte, v. ţintă1 (4). Com. din zagra -nâsăud, cf alr ii 3 697/260, 272, 405, alr sn i h 114/260. V. (învechit; şi în sintagma vîrtutea cerului) Boltă cerească, firmament. Ceriul spure slava Dzeului; făptura mărilor lui spuse vîrtute (vîrtos c2, H, firmamentul D, povesteaşte întărirea biblia 1688, firmamentul destăinuieşte lucrul mîinilor sale b 1938). psalt. 30. Blagoslovit eşti în vîrtutea ceriului (întru întărirea ceriului biblia 1688, pe bolta cerului b 1938), prea-cîntat şi preaînrălţat în veacu. ib. 330. Ceriul spune slava Iu Dumnezeu, Făptura mînilor lui spuse vîrtute (spune-va vîrtos cp2). coresi, ps. sl.-rom. 93. Blagoslovit eşti în vîrtutea ceriului, preacîntat şi prearădicat în veac. id. ib. 651. ♦ Loc înalt, înălţime. Rădică-i spre vîrtutea pămîntului, şi satură ei de vipturile fsatelor. PSALT. 314 Rădică-i spre vîrtutea pămîntului şi sătura ei de grîul satelor, coresi, PS. SL-rom. 615. D[o]mnul singur i-au adus pre ei... l-au suit pre ei pre vîrtutea păinîntului, ι-au hrănit pre ei cu roadele ţarenilor. BIBLIA (1688), 1502/29. - Scris şi: (cu ortografie etimologică) virtute. - PL: virtuţi. ~ Gen.-dat. şi: (învechit) vîrtutei, vîrtutii, vîrtuţiei, vîrtuţei. - Lat. virtus, -utis. - Pentru sensul II, cf. şi fr. vertu, it. virtù- VÎRŢĂ s. f. (Grecism învechit) Perie (1). începe de la părţile cele mai înalte şi ipsoseşte-o chiar neschimbat,... frecînd-o cu o vurţă (a. 1805). GRECU, p. 75, Cf. POLIZU, CULAC, II, 711, DDRF, GHEŢIE, R ^ BARCIANU, ŞIO I, 243, ALEXI, W. - PL: vîrţe. - Şi: vurţă. s. f. - Din ngr. βούρτσα. VÎRV s. n. v. vlrf. VÎRVÂN s. m. (Regional) Trunchi căzut cu vîrful la vale (Buhalniţa- Ceahlău), arvinte, term. 175. - PL: vîrvani. - Vîrv + suf. -an. VÎRVÂR s. n. v. vîrfare. VÎRVÂR s. n., s. m. v. vîrfar. VÎRVÂRA s f. art. Numele unei sărbători populare, creştine care se ţine la 4 decembrie, pentru a feri copiii de vărsat1. Năinte dă Sfîntu Nicolaie cu doauă dzîle ie vîrvara. Cu o dzî naite, iară ie barbura. arh. FOLK. m, 46. La vîrvara şi barbura nu e bine să mănînce copiii „păsui” (fasole), căci capătă „bube”, ib. - De la n. pr. Varvara. VÎRVARE s. f. v. vîrdare. VÎRVARE s. f. v. vîrfare. VÎRVARICHI subst. v. varvarie. VÎRVÂRIU s. n. v. vîrfar. VÎRVĂRÂT, -Ă adj. (Prin Ban.; despre pomi) Încărcat de fructe la vîrf (11). Aproape de rai, Acolo va fi un măr A lui Sfîntu Petru; E de vîr vîrvărat, De poale împolat. L. COSTIN, gr. bân. 213, cf. 45. - PL: vîrvăraţi, -te. - De la vîrv. VÎRVOM vb. I v. vîrfoma. VÎRVOMÂRE s. f. (Prin Mold.) Creştere, umflare. Femeilor sătene li-i cunoscut cînd are să plouă din creşterea sau vîrvomarea apei în oale şi din arderea gurei cuptorului. MARIAN, s. R. I, 120. - De la vîrv. VÎRVOMÂT s. n. (Regional) Spicuială (2) (la şira sau la stogul de grîu) (Topliţa). Cf. alr sn i h 69/228. - PL: ? - De la vîrv. VÎRVÔR s. n. v. vîrfar. VÎRVORI s. m. pl. (într-o poezie populară) Barbari. La Italia-am plecat, Tocma-n ziua Paştilor, In ţara vîrvorilor. POP., în DR. II, 420. - Contaminare între barbari şi vîlvori. VÎRVUÎ vb. IV v. vîrf ui. 4742 vîrvurel r.. YÎrVURÉL s. η. v. vîrfurel. yÎRVUŞOR s. η. ν. vîrfuşor. VÎRVtJŢ s. η. ν. vîrfuţ. VÎRZ s. f. (Regional) Nojiţă (1) (Hinova - Tumu-Severin). Cf. nalr-onh299/957. - pl.: vîrzăle. - Etimologia necunoscută. Cf. v î r z o 1. yÎRZÂICĂ s. f. (Regional) = vărzaică. Cf. L. COSTIN, GR. BAN. Π, 207. - PL : ? VÎRZĂI vb. IV. Refl. (Regional) A se tolăni (Välcani - Sînnicolaul Mare). Cf. alr h/i h 97/47. - Prez. ind.: vîrzăiesc. - Etimologia necunoscută. VÎRZOÂBĂ s. f. v. hîrzob. VÎRZOB s. n., s. m. v. hîrzob. VÎRZOBI vb. IV. T r a n z . (Prin Olt.) A încreţi marginile unei opinci cu ajutorul unei nojiţe (1) trecute prin mai multe găuri. Cf. alr i 1 675/810, gl. olt. - Prez. ind.: vîrzobesc. - Şi: bîrzovi vb. IV. nalr -onh 300/975. - Cf. bg. B P Ï» 3 B a M . VÎRZÔG s. n., s. m. v. hîrzob. VÎRZOL, -OALĂ s. n., s. f. 1. S. n. (Regional) Ochiul opincii prin care trece nojiţa (Rîmnicu-Vîlcea). lexic reg. 88. 2. S. f. (Regional) Cureaua de pe marginea opincii, de care se leagă nojiţele. Cf. i. cr. vn, 311. - PL: vîrzoale. - Etimologia necunoscută. Cf. vîrzob,vîrza. VÎRZÔP s. n. v. hîrzob. VÎRZOV s. n., s. m. v. hîrzob. VISC s. m., s. n. 1. S. m. Numele a două plante semiparazite: a) (şi în sintagmele vîsc alb, brandza, fl. 430, VOICULESCU, L. 297, ENC. AGR., LTR2 XVIII, 510, PRODAN - BUIA, f. I. 126, VÎSC de păr, LEON, MED. 74, BIANU, D. s., BORZA, D. 181, 300, vîsc de brad, N. LEON, MED· 74, BIANU, D. S., DS, BORZA, D. 181, 300, VÎSC al bradului, enc. AGR.) plantă care creşte pe ramurile unor copaci, cu tulpina foarte ramificată, avînd aspect de tufa, cu frunzele pieloase, totdeauna verzi şi cu fructul în forma unor bobite albe sau gălbui, în interiorul cărora se formează cîte o singură sămînţă, înconjurată de o substanţă cleioasă, folosită ca plantă medicinală (Viscum album). Cf. coteanu, pl. 32, cihac, i, 307, conv. lit. XXHI, 1 061, BRANDZA, FL. 430, ENC. ROM., BARCIANU, GRECESCU, FL. 741, N. LEON, MED. 74, BIANU, D. S., TDRG, PĂCALĂ, M. R. 22, PANŢU, PL. 331, CADE, SIMIONESCU, FL. -911- VÎSC 26, VOICULESCU, L. 297, ENC. AGR., SCRIBAN, D., LTR2, DM, BORZA, D. 181, PRODAN ~ BUIA, F. I. 126, DER, D. MED., M. D. ENC, dex, BUTURĂ, EB.; b) (şi în sintagmele vîsc de stejar, DRĂGHICI, D. 185/11, CONV. LIT. xxni, 1061, BRANDZA, FL. 430, ENC. ROM., TDRG, PANŢU, PL. 332, CADE, DS, ENC. AGR., LTR2 XVm, 510, DL, DM, BORZA, D. 101, 302, DER, M. D. ENC, DEX, vîsc de stejari, GRECESCU, FL. 515, vîscul stejarului, id. ib. 741, BORZA, D. 101, 302, vîsc galben, ltr2 xvm, 510) plantă care creşte pe ramurile stejarilor, cu tulpina foarte ramificată, cu frunzele verzi, caduce şi cu fructul în formă de bobiţe galbene; mărgărit (Π 2), mărgăritar (Π 2) (Loranthus europaeus). Cf. coteanu, pl. 20, lb, cihac, I, 307, CONV. LIT. ΧΧΠΙ, 1 061, ENC. ROM., CADE, ENC. AGR., SCRIBAN, D., PRODAN - BUIA, F. I. 126, H XVIII 138, Com. LIUBA. Vîscă den copaci (cca 1705). GCR i, 356/30, cf BUDAI-DELEANU, LEX., ŞINCAI, în DR. V, 562, I. GOLESCU, C., PONTBRIANT, D., PANN, E. I, 27/13, BARONZI, L. 147. S-a prins... ca muşchiu pe ghizduri de puţ, ca vîscu pe stejaru bătrîn, JIPESCU, O. 86, cf. ODOBESCU, S. n, 366. De vezi în vîrful vrunui stejar verdele vîsc cu ce drag îl priveşti. SEVASTOS, N. 87, cf. DDRF. Vîscul verde la frunză, coşbuc, ae. 110, cf. gheţie, r. m. 489, alexi, w., D. BOGDAN, GL. 216. Seminţele le mănîncă sturzii, cari, depunîndu-le cu excrementele lor pe crengile copacilor, se prind şi fac să crească alţi vîscl I. CR. IV, 252. In ziua de Crăciun,... feciorii se adună la gazdă, de unde pleacă la colindat cu vîsc şi cu iederă în căciulă. PAMFILE, CR. 167. Se ia de către cei interesaţi vîscul, se rupe în bucăţi şi se plămădeşte cu frunze cu tot, în rachiu... Rachiul dobîndeşte astfel o coloare galbenă. PAMFILE - LUPESCU, CROM. 216, cf. DHLR n, 20. Putem aminti şi produsele mai mărunte ale pădurilor, bunăoară: nuiele,... vîsc, apoi fragi, zmeură, mure. PĂCALĂ, M. R. 304, cf. 269, RESMERIŢĂ, D., NIC A, L. VAM. 268. Nu mă plîng de iederă căreia îi servesc doar de sprijin; nu mă plîng nici de vîsc, căruia îi dau numai apă şi săruri, iar hrana şi-o fabrică singur, dînd frunze, flori şi fructe. LOVINESCU, C. V, 86. în faţă erau ţigănci care se instalaseră ocazional cu coşuri mari de vîsc şi mimoze, camil PETRESCU, P. 287. Frunzele şi fructele de vîsc, sub formă de decoct, au fost întrebuinţate în medicină contra diferitelor afecţiuni nervoase. ENC. agr. v, 858, cf. I, 76. Erau nelinişti crescute ca vîscul, iscate peste noapte, şi care vor fi stîrpite de gîndul lui tăios şi singur. ARH. OLT. xvn, 109. De la priveliştea vreunei păsări ce-şi şterge îndelung pliscul de o creangă spre a scăpa de boaba de vîsc lipită, i-o fi venit primului om şi ideea acestei utilizări a lui. BĂCESCU, PĂS. 366. De ce atîtea crengi uscate-n vîrf, Atîta vîsc Şi-atîtea frunze veştede? BENIUC, V. 29, cf. DL, DM, L. ROM. 1961, 22, Μ. D. ENC., DEX, butură, EB., l. rom. 1997, 340, h rv 83, XIV 435, xvi 146. lezişorii mamei...!Voi drăgălaşi băieţi! Mamei uşa descuiaţi! Că mama v-aduce frunze-n buze, vîsc în corniţe, lapte în ţîţe, pe spinare drob de sare. SBIERA, P. 202. Da eu încă i-am tremăs Pă o crănguţă de vîsc Că nemic nu-m(i) bănuiesc. ŢIPLEA, p. p. 13. Frunză verde de vîsc Eu de doru-ţi mă topesc, bîrlea, l. P. μ. i, 115. Vîscu e bun dă răceală; să face ceai pentru tuse. GR. S. iv, 112, cf. ALR i 1 946, A ix 5. 0 F i g . Pe stufosul copac al „ Cocoşului negru ” a crescut vîscul actului II şi III. 4756 VÎSCA - 912 - VÎSCOZITATE lovinescu, s. ι, 126. 0 Compuse: vîsc-de-apă (sau, regional, -de-baltă) = numele a două specii de plante erbacee acvatice, cu florile alburii, dispuse în verticile cu spice, care cresc în ape (adînci) stătătoare sau lin curgătoare; peniţă (III 1), (regional) mălura-bălţii (v. m ă 1 u r ă 6) (Myriophyllum spicatum şi verîicillatum). Poporul român mai întrebuinţează încă şi alte mijloace contra acestei boale şi anume...: este un feliu de buruiană, numită vîsc-de-baltă, care creşte mai cu samă pe topliţe. marian, D. 94, cf. panţu, pl. 332, cade, borza, D. 113, 302, prodan - buia, F. I. 319, com. din straja - rădăuţi, T. papahagi, μ. 236; (Bot.; prin Maram.) vîsc-de-munte = smirdar (1) (Rhododendron kotschyi). Cf. borza, d. 147, 302. 2. S. n. (învechit) Clei (de prins păsări) preparat din fructul de vîsc (1). în vîrvul limbii din fire... este dăruit, ca cum cleiu sau vîsc ar avea... Limba scoţîndu-şi, o lungeşte şi pre care muscă a lovi s-ar tîmpla, îndată pre limbă-i încleită rămîne. CANTEMIR, I. L ii, 13. Socoteala lui Eneas... în crierii a multora, ca vîscul de aripile şi picioarile păsăruicelor, să lipise şi să încleise. id. HR. 197, cf. ISER. Parcă dînsa ştia că el se află pe aci, prin apropiere, şi se zbate în culcuşul ei ca pasărea prinsă în vîsc. SLAVICI, Ο. II, 58, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. 0 F i g . Nu poate fi cuvîntul poeziei îndeajuns de înalt, Dacă vrea să-nalţe inimile Din vîscul josniciei. CAMIL PETRESCU, T. ni, 358. - PL: (1, rar) vîsci şi vîşti (scriban, d.), (2, învechit) vîscuri (I. GOLESCU, C., PONTBRIANT, D., CIHAC, I, 307, scriban, d.), (învechit, rar) vîsce (iser). - Şi: (regional) vîscă (pl. vîşti alr ι 1 946/760) s. f., vîsclu (ib. 1946/249), vîcs (ib. 1 946/251, 526, 592, 730) s. m., vâscă (ib. 1 946/63, 87) s. f., ovăsc (ib. 1 946/5, 9, 798, 837, 840, 842, 850, 874) s. m. ~ Lat. viscum. VÎSC vb. I v. vîşca1. VÎSCAR s. m. (Prin Olt.) Sturz (1 a) (Turdus viscivorus). Cf. BĂCESCU, PĂS. 174. - Pl.: vîscari. - Vîsc + suf. -ar. VISCÄ s. f. v. vîsc. VÎSCĂRÎ vb. IV v. vîşca1. VÎSCLU s. m. v. vîsc. VÎSCOS1, -OÂSĂ adj. (Despre lichide) Care prezintă viscozitate; cleios, lipicios, la de la foc cînd materia s-a făcut vîscoasă şi cleioasă. MAN. SĂNĂT. 132/14, cf. BARONZI, I. L. i, 119/16, COSTINESCU. Licoare vîscoasă. LM, BARCIANU. Materia vîscoasă din care se nutreşte căţelul. MARIAN, INS. 146, Cf. ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., CADE, BL v, 117. Saliva se scurge în şuviţe lungi, vîscoase. enc. AGR. L 55, cf. SCRIBAN, d. Provine din distilarea gudronului de cărbune, însă este mai puţin vîscos şi cleios decît catranul. GHELASE, u. P. îl, 364. In celulele acestui ţesut masa protoplasmatică este mai vîscoasă. PARHON, B. 127. Lichidele aşa numite vîscoase: uleiuri grele, siropuri, glicerină. CIŞMAN, FIZ. 1, 301. Apa... face protoplasma celulelor mai puţin vîscoasă. AGROTEHNICA, II, 12. Toate fluidele reale sînt mai mult sau mai puţin vîscoase. marian - ţiţeica, Fiz. I, 178, cf. SCL 1956, 313. Prin disolvarea xantogenatului în soluţii diluate... se obţine o soluţie vîscoasă care e viscoza. ltr2 xvm, 504, cf. dl, dp, dm, l. rom. 1961, 535. în interior se observă o substanţă străvezie, puţin vîscoasă, care este citoplasma. ZOOLOGIA, 5, cf. SFC ni, 260. Era o ceaţă rezistentă, văscoasă peste tot. românia literară, 1972, nr. 1, 19/1, cf. M. d. enc., dex, dn3, l. rom. 1993, 292. 0 (Prin extensiune) Siropurile sînt băuturi formate din apă cu mult zahăr şi din această cauză au un aspect vîscos. BELEA, Ρ. A. 257. 0 F i g . Mer seră aşa cîtva timp într-o umbră umedă şi vîscoasă care mirosea a ciuperci şi a melci, camil petrescu, o. îl, 26. 0 (Adverbial) Ningea vîscos în casă. ARH. OLT. ΧΠ, 406. Solul începe să curgă vîscos. CHIRIŢĂ, P. 301. Culoarea omogenă, structura slab exprimată, destul de tasat şi vîscos. id. ib. 650. ♦ (Despre corpuri solide sau despre părţi ale acestora) Care este lipicios, cleios; a cărui suprafaţă este acoperită de un lichid vîscos sau de un strat cleios. Caul înalt... în partea inferioară dens şi moale pufescent, în cea superioară glabru şi vîscos. GRECESCU, FL. 105. Din floricelele mărunte... ies fructele, boabe vîscoase. SIMIONESCU, FL. 26. Surprindem... un ascuns mozaic, închegat din negru vîscos. CONSTANTINESCU, S. I, 67. Dacă aşez lupa asupră-le, ce oroare: corneea apare groasă, vîscoasă. CĂLINESCU, C. O. 61. Nici un val nu agită apa stătută pe care cresc ierburi vîscoase. RALEA, S. T. I, 269. Un ofiţer bătrîn abia-şi arătă din glugă o bucată de obraz păros şi-un ochi vîscos. CAMILAR, Ν. Π, 217. Spre deosebire de celula animală, cea vegetală are... conţinutul celular incolor şi vîscos. LTR2 XII, 554. Staminé concrescute, polenul unit în glomerule vîscoase. PRODAN -BUIA, F. I. 100. Lujerii glandulos vîscoşi, păroşi sau setoşi. FLORA R. P. R. II, 246, cf. XI, 495. Picioarele mi se încleiau în pîclă şi pămînt vîscos. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 28, 11/1. 0 Fig. întrebări scurte pe care surîsul ironic de azi al Adrianei le opunea surîsului azi dubios şi vîscos al amicului ei. PAPADAT-BENGESCU , O. I, 226. Scena aceasta atroce de pe vasul american, unde cruzimea, răutatea şi oarba imbecilitate... se amestecă în vîscoase părţi egale, nu se poate să nu-L fi răsculat şi pe Hristos. steinhardt, j. 241. - PL: vîscoşi, -oase. - Din lat. viscosus, -a, -um. VÎSCOS2, -OÂSĂ adj. (Regional; despre copaci) Pe care creşte vîscul; care este năpădit de vîsc (Sînmihaiu Almaşului - Zalău). Cf. alr ΙΙ/284. - PL: vîscoşi, -oase. - Vîsc + suf. -os. VÎSCOZÏMÉTRU s. n. v. viscozimetru. VISCOZITATE s f. v viscozitate. 4765 VÎSCUŞOARĂ -913 - VÎSLĂ1 VÎSCUŞOÂRĂ s. f. v. vîscuşor. VÎSCUŞOR s. m. (Bot.; învechit) Cireş sălbatic (Cerasus avium). Cf. petri, v., cihac, i, 307, ddrf, borza, d. 44, 300. - PL: vîscuşori. — Şi: vîscuşoâră s. f. petri, v., borza, d. 44, 300. - Vîsc + suf. -uşor. VÎSGĂÎ vb. IV v. vîşea1. VISL vb. I v. vîsli. VÎSLÂN s. m. v. vîlean1. VÎSLÂR s. m. (învechit şi regional) Vîslaş. Şi boiarii tăi ceia ce lăcuiescu Sidonul şi aradiii s-au făcut vîslari (vîslaşi B 1938) ţie. biblia (1688), 5532/ll, cf. 5532/15. Dimin[e]aţă, pornea vasale şi punea pre vîslari şi trăgea la opacină. HERODOT2, 294, cf. DRLU, I. GOLESCU, C., CIHAC, II, 451, GHEŢIE R. M., BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, CADE, SCRIBAN, D. 1 416, CIORANESCU, D. ET. 9 306, DSR, ALR π 2 524/899. - Pl.: vîslari. - Şi: (învechit) vînslâr (gheţie r. m., barcianu, alexi, w.), (învechit, rar) vîrslâr (drlu) s. m. - Vîslă1 + suf. -ar. Cf. ser. veslar,bg. secjiap. VÎSLÂRE s. f. v. vîslire. VISLÂŞ s. m. Persoană care mînuieşte (una sau două dintre) vîslele1 unei ambarcaţiuni sau care conduce o ambarcaţiune cu vîsle1; barcagiu, lopătar, luntraş (învechit şi regional) opăcinaş, vîslar, (învechit, astăzi rar) vîslitor, (regional) rudaş1 (14), (învechit, rar) opăcinariu. Vîslaşii cîte 8 de caic şi cîte lei 40 fieşcare dintre ei. REG. ORG. 145/6. Corăbiile cele mari era nefolositoare căci, mişcîndu-se cu anevoie de vîslaşi, nu putea să facă cu ele întorcăturile trebuincioase. CĂPĂţineanu, m. r. 37/10, Cf. VALIAN, V., POEN. - A AR. - HILL, V. II, 1562/14, 2272/4, 487744. îndatoririle satelor ce sînt însărcinate cu paza unui punct sînt:... a avea totdauna patru oameni înarmaţi, spre paza acelui punct şi cîte doi vîslaşi, cu îmbrăcămintea şi hrana de la sine. BĂLCESCU, O. 1, 74. Altă galeră ce se afla între insulă şi port..., zdrobită fiind de lovirile artileriei, se afundă mergînd în cursul riului; numai vîslaşii... putură scăpa. id. ib. Dl, 117, cf. stamati, v. 5982/56, 5991I6. Singurul avantagiu al romanilor sta în iuţeala vîslaşilor. TEULESCU, C. 151/14. Dezbarcă... Dă drumul vîslaşului. NEGRUZZI, O. ΙΠ, 89, cf. POLizu. Ocupaţi cu destupatul butilcelor, vîslaşii făceau alene datoria lor. SION, p. 278, cf. petri, V., PONTBRIANT, D. Vîslaşul Talazurile dure azi nu le mai despică. HASDEU, I. C. I, 218. Tăceam cu toţii şi nu se auzea decît lovirile regulate a vîslelor... Vîslaşul se uita dinaintea lui. CONV. LIT. Π, 52. Eu, Abdulah, cel mai voinic Vîslaş de pe Bosfor, Ce n-am decît un biet caic Ş-un suflet plin de dor! ALECSANDRI, p. 1, 147, cf. COSTINESCU, cihac, II, 451, LM 575. Lîngă un măreţ sălaş, Aştepta, jucînd pe valuri, Un caic şi un vîslaş. BOLintineanu, p. i, 349, cf. id. o. 193. Acel vîslaş cutezător era Radu. ODOBESCU, S. l, 140, cf. 406. Douăsprezece luntrişoare cu vîslaşi muiaţi numai în fir de cel bun le aşteptau la margine. ISPIRESCU, L. 237. Vîslaşii îşi dau bineţuri cu oamenii de pe mal. VLAHUŢA, R. P. 203, cf. DDRF, BARCIANU. Fără ordin, vîslaşii trăgeau mai încet din lopeţi. D. zamftrescu, r. 124, cf. ALEXI, w. Cel mai bun vîslaş, acum din zece înieptături abătea pluta prin locuri primejdioase. AGÂRBICEANU, D. Ţ. 125. Corabiia... Repezită, pe uscat ajunse Cu talpa jumătate, aşa de vrednici Erau vîslaşii care-o repeziră. MURNU, O. 221, cf. TDRG. Au înţeles, prin urmare, praznicele şi petrecerile pe cari le fac în această zi cei ce-şi petrec viaţa pe ape, - pescari şi vîslaşi -, precum şi faptul că Sf Neculai este ales ca patron al marinei. pamfile, s. T. 172, cf. resmeriţă, D. Ghica îmbarcîndu-se într-un caic cu cinci vîslaşi a pornit din Tenedos îndreptîndu-se spre Constantinopol. bul. com. ist. ii, 13, cf. pascu, s. 348, şăineanu, D. u., cade. Prin noapte străbătură chiotele vîslaşilor nerăbdători. GALACTION, O. 185. „E jocul de dimineaţă al crapilor”, îmi spuse vîslaşul SIMIONESCU, F. R. 233. Rămase îndelung rătăcind, fără vîslaşi şi fără cîrmaci, c-o făclie albastră la proră. sadoveanu, O. x. 316, scriban, d. La Lespezi, ieşi în întîmpinarea şalupei o barcă. Vîslaşul, un copil. V. ROM. martie 1954, 28, cf. CL 1956, 121, graur, i. l. 211, dl, DM. O serie de firmane adresate de sultan lui Petru cel Tînăr pomenesc greutăţile pe care le întîmpinau turcii la transportul pe Dunăre al zaherelei, din cauza refuzului unor locuitori ai Ţării Româneşti de a-şi îndeplini obligaţiile de vîslaşi şi hamali, ce li se cereau. IST. ROM. n, 818, cf. cioranescu, d. et. 9 306, l. rom. 1971, 40, M. D. enc., dex, dsr. 0 (Atribuind calitatea ca un adjectiv) Cumpărai o corabie, la care îmi pusei robi vîrslaşi. GORJAN, h. i, 148/14. 0 F i g . Voioşi dar şi noi a scăpa din vifor la limanul fericirii, trebuie să fim vîslaşi buni bunului cîrmaci. mumuleanu, C. 79/17. Cum îl vedem mînînd luntrea, vîslaşul acesta departe are să ajungă, şi cînd, într-un tîrziu, se va opri, el va fl fost o adevărată glorie pentru vremea şi ţara lui. CARAGIALE, O. V, 154. Barca vieţii sale, lipsită de vîslaş, Plutea... pe-Oceanul uriaş! MACEDONSKI, o. I, 267. Vîslaş ce-aleargă împins în zare De oarba sete a fericirii, Pe cîmp de ape fără cărare, Omul e pururi prad-amăgirii. VLAHUŢĂ, S. A I, 48. Noi, socialiştii, vîslaşi destoinici pe valurile societăţii modeme, vedem semnele acestea şi dăm semnalul, bacalbaşa, s. a. ii, 33. Eu te-am văzut al colţul unei uliţi, Vîslaş trudit prin goana nentreruptă. GOGA, POEZII, 292. Gîndul s-afundă, pierdut vîslaş, Pe-al vremurilor mers. BACOVIA, O. 63. Jocul e periculos, chiar pentru un abil vîslaş (şi d. Davidescu e unul), fiindcă poate duce la naufragiu. CONSTANTINESCU, s. I, 125. Cîrmaci îndemînatec, neostenit vîslaş, Să mă feresc de stîncă şi goluri nu sunt laş. CĂLINESCU, L. L. 210. - PL: vîslaşi. - Şi: (învechit) vînslâş (barcianu, 783), (învechit, rar) vîrslâş s. m. - Vîslă1 + suf. -aş. VÎSLÂT s. n. v. vîslit. VÎSLĂ1 s. f. I. 1. Unealtă de lemn (sau de metal) folosită la propulsarea şi la conducerea unei ambarcaţiuni, formată dintr-o parte mai lată, care loveşte apa, şi dintr-o 4775 VÎSLĂ1 -914- coadă lungă, de care ţine cel ce o mînuieşte; lopată, ramă2, (regional) băbaică, opacină, opăciuie. Punem şi noi odihnă condeiului, ca un îrăgătoriu cu vînsla, că oarecum jeluiaşte cine e pre mare să vază pristanişte, aşişi scriitoriul păzeşte să vază svîrşitul. MOXA, C. 203, cf, M ARD ARIE, L. 1292/13. Le băgară într-o şeică fără cîrmă, fără vînsle, ca să să-nece, şi lăsară vasul să le ducă încotro l-a bate vîntul DOSOFTEI, V. S. iunie 148724. Chiparoşi de la Livan s-au luat ca să facă catarturi de brad; de la Vasanitida au făcut vîslele tale. BIBLIA (1688), 5532/3. Acolo, la trecătoare, cine s-au tîmplat cu vase, s-au împlut de galbeni, şi turci şi căzaci; că întăi acel cu luntrea tindea vîsla de-i punea cîte 16 galbini de om, şi apoi întră în luntre. N. COSTIN, LET. II, 75/29. Daca din holbura apii trec, iară cu vînslele a vînsla purceg. CANTEMIR 1.1.1, 186. Vîslele, catartul şi funiile se împleticise în gură, între dinţii chitului. HALIMA (1783), 44728. Unul tragi cu vîsla spre val, altul împinge în laturi, herodot2, 77, cf. 402, budai-deleanu, LEX. Corăbiierul încă nu lipseşte A da vînt la vînslă, ca din calea lungă Scurtînd, la ostrovul Corinth să ajungă. aaron, în ŞA Π, 540, cf. DRLU, LB, I. GOLESCU, c. Au scăpat vîslile din mînă. DRĂGHICI, R. 34/3. Văzurăm de departe... un chit foarte mare care înghiţea o corabie,... însă vîrslile (lopeţile), cormanul (catartul), vetrelile (pînzăle) şi pripoanele (fnnghiile) ei se încurcaseră pîn dinţii chitului. GORJAN, H .n, 12/17. In toat-acea depărtare nimic s-auzea în fire, Decît a vîslelor sunet. HRISOVERGHI, p. 76/1, cf. valian, v., poen. - aar. - hill, v. i, 109'/40, n, 486z/22, iser, stamati, v. 5982/53, 599!/12. Nave cu trei nnduri de vîsle sau lopeţi. ARISTIA, PLUT. 19/29. Mi se pare că aud un sunet de vîsle şi de chitară pe apă. NEGRUZZI, S. HI, 283, cf. POLIZU, PETRI, V., PONTBRIANT, D. Dunărea spuma sub vîslele speculantului plutaş. HASDEU, I. C. I, 197. Tăceam cu toţii şi nu se auzea decît lovirile regulate a vîslelor şi cîntecul de sară al păserilor din copaci CONV- LIT. Π, 52. Cei patru mateloţi nu-l perdea din ochi, pregătindu-şi vîslele şi stînd învederat gata a trage din lopeţi BARONZI, C. H, 241/1, cf. COSTINESCU, cihac, Π, 451, LM. Radu rădică vîslele pe d-asupra apelor şi ochii săi se lăsară cu dragoste asupra Ancuţei. ODOBESCU, S. I, 142, cf. 144. Pe nul dorului, mînat de vînture Veni odat’ Pe-un vas cu vîslele, muiate-n cînture, Lin-împărat. EMINESCU, O. IV, 29. Luă vîsla în mînă şi, după ce mînă lunrea înlăuntrul iazului, o opri apoi în stuh, la marginea unui ochi GANE, s. 235. Merse o bucată de-a lungul rîului, ajunse într-un loc unde erau două luntri cu vîslele lor, oprite de nişte ţeruşi. CONTEMPORANUL, II, 47, cf. GHEŢIE, R. M, DAMÉ, T. 126, 129, ENC. ROM., BARCIANU, DDRF. Copila s-a oprit... Puterea apei îi duce luntrea la vale... Vîsla cade din mîinile ce tremură. SANDU-ALDEA, D. P. 138, cf. id. U. P. 42, alexi, w. Din cînd în cînd lopătarii lăsau vîslele, suflau în palme, se loveau cu braţele cruciş peste coaste, apoi iarăşi încordau muşchii, s-aplecau trăgînd. DUNĂREANU, N. 122. Aceste... „şeici” sunt... nişte trunchiuri mari de copaci scobite înăuntru şi cioplite pe dinafară, mînate de o „vîslă”. antipa, P. 153, cf. 468. Bărci informe şi primitive sculptate într-un trunchi de copac, din cari oameni negri... îşi ridicau vîslele licăritoare de picuri ANGHEL, PR. 43, DHLR I, 277. A întins braţele..., le-a lăsat în jos ca două vîsl€ rezemate, papadat-bengescu, o. i, 192, cf. resmeriţă d Această dorinţă a lui Mihail Sturdza s-a îndeplinit hotărîndu-se... să se facă un vas, înarmat cu 5 tunuri de bronz, ...cu două catarguri, cu 16 vîsle şi cupînze. n a BOGDAN, c. m. 120, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Cînd am cobont scara curţii, m-a întîmpinat jos Pricop, cu vîsla şi cu ghionderul în stînga. SADOVEANU, ο. ix, 429 Pescare, ce îndrumi din vîslă luntrea, Pe-un iaz cu stele sau pe-un cer cu nuferi..., Ridică-te-n picioare, pillat P. 43, cf. PUŞCARIU, L. R. Π, 124. Se războia cu valul un preaciudat caic: Nici vîsle şi nici pînze. I. barbu, j. s 120. A insistat să mă plimbe în gondolă, luînd vîsla din mîna barcagiului şi împingînd el gondola, călinescu, s. 100. Aţi simţit vreodată ce plăcut e, în largul mării, să laşi vîslele la o parte,... să te laşi dus de elemente oarbe... ? RALEA, s. T. I, 348. Taci, că te izbesc cu vîsla în cap! CONTEMP. 1953, nr. 356, 6/3. Pe ţărm, un şir de pescari... îşi trăgeau bărcile la edec neputînd învinge cu vîslele vîrtejul stîrnit. TUDORAN, P. 202, cf. LTR2, dl, dm, MIHĂILĂ, î. 57, CIORANESCU, D. ET. Condrat... propteşte vîsla de trunchiurile groase ale stejarilor. Bănulescu, 1. 7. Vîslele vaselor turceşti se încurcau utiele într-altele. MAGAZIN IST. 1971, ΠΓ. 1, 41, Cf. M. D. ENC., DEX, DSR. Bădiţă, la chip frumos, Fă-n pădurea cea din dos Că-i găsi un păltinel Să durezi luntre din el, Şi-i găsi două nuiele Să durezi vîsle din ele. alecsandri, P. P. 51, cf. HI 85, 140, 287, π 195, 253, ni 38, x 33. Zăreşte Neagră corăbioară Cărcată de greci, Greci neguţători Din vîslă vîslind, Din lopeţi plesnind, La margini trăgînd. TEODORESCU, P. P. 85. De ţermurii apei să fie legate luntrişoare de lemn aurite cu vîsle de argint. MERA, L. B. II. El că-mi pleca: Din vîslă vîslind, Din cîrmă ţinînd. PĂSCULESCU, L. P. 161, cf. COMAN GL., ALR SN III h 841, alrm SN π h 661. 0 (Prin analogie) Picioarele dindărăt lungi, cu degetele unite printr-o pieliţă, sunt vîslele care le port elegant, în toată adîncimea iazului. SIMIONESCU, F. R. 191. OFig. [I]/2 năzuinţa-i oarbă, deşartă, Dă să-şi întoarcă barca-napol.. (Copil ce umblă s-adune stele De pe oglinda blîndelor ape) Dar cad trudite braţele-i grele, Cîrmă şi vîsle lăsînd să-i scape! vlahuţă, S. a. I, 50. 0 E.xpr. A trage la vîsle = a trage la rame, v. trage (IV 1 b). Vîslaşul se mira cum de este mai grea decît altădată şi trăgea din răsputeri la vîsle ca să ajungă pe celelalte, ispirescu, L. 237. (învechit, rar) A umbla cu vîsla = a pluti, a naviga, laste în Ţara Arăpască, şi nu diparte de la Misiru, un unghi de mare, carile iasă din Marea Roşie, - în lung, de vei îmbla cu vîsla, cale de 40 de zile, iar în lat, de giumătate de zl HERODOT2, 91. ♦ Fig. (învechit, rar) Conducere, guvernare. Au socotit boiarii a fi mai bine ca să-şi aleagă un domn mai harnic şi oştean bun, decît să puie în vîsla răpublicului pre un copil. CANTEMIR, S. M. 127/13. ♦ (Regional; în forma vîzlă) Cange (de împins luntrea) (Boiul Mare - Baia Mare). Cf. alrm SN ii h 663/272. 2. P . anal. Nume dat unor unelte sau unor părţi componente ale unor instalaţii, asemănătoare ca forma cu o vîslă1 (11). a) (învechit) Un fel de lopată cu coada lungă folosită la amestecat borbotul. La o căldare de 70 vedre trebuiesc 4775 -915 - VÎSLI /5 căzi cîte de 50 vedre cada, un ciubăr, un ciorpac, ăuş cu: coadà lungà, două vîsle şi la toată velniţa un vas de pus poslazu. manolache drăghici, i. 86/12, cf. 7X)RG, CADE. b) (Regional) Lopată cu coada lungă cu care se introduce aluatul şi se scot copturile din cuptor. Cf. SÄGHINESCU, v. 108, CADE, SCRIBAN, D., IZV. XIV, 199, LEXIC. reg. n, 122, l. ROM. 1961,240, dsr. c) (La unele jocuri de copii; regional; în forma vîjlă) Un fel de lopăţică de lemn cu care se loveşte mingea (Rîuşor - Făgăraş). Băţul cu care se bate mingea se cheamă ciurcă, iar dacă este lat la un capăt, poartă numele de vîjlă. pamfile, j. m, 16, cf. dr. n, 412, viciu, gl. d) (Regional) Căuş (pentru făină). Cf. scriban, d., a ix4. e) (Regional; în forma vînslă) Fiecare dintre scîn-durelele fixate Ia circumferinţa roţii de la moara de apă (Scărişoara - Abrud), alr sn i h 157/95. f) (Regional) Numele unei unelte ciobăneşti nedefinită mai îndeaproape (Valea Glodului - Fălticeni). Cf. H xn 608. II. (învechit, rar; în forma vînslă) Velă (1). Cf. mardarie, L. 1932/10., klein, d. 452, drlu. III. (Iht.; regional) Cîră (Cobitis aurata balcanica) (Salonta). Cf. băcescu, p. 58. - PL: vîsle. - Şi: (învechit şi regional) vînslă, (regional) vţjlă, vîzlă (alr sn m h 841, alrm sn ii h 661, ib. h 663/272), vlînsă (coman, gl.), (învechit, rar) vîrslă. - Din v. sL ehcao. VÎSLĂ2 s. f. 1. (Regional) Coardă de viţă de vie cu cîţiva ciorchini care se păstrează pentru iarnă. Strugurii în unele părţi prea muntoase sau prea cîmpene lipsesc. Sătenii îi conservă pentru iarnă, unii în vin, alţii în apă, foarte rar conservă cîteva ciorchine în vîsle. MANO-LESCU, I. 290, cf. cade, scriban, d., ltr2, DL, DM, CIORANESCU, D. ET,, DEX, CIAUŞANU, V. 209. 2. (Prin nord-estul Olt.) Mănunchi de spice cît poate cuprinde secerătorul cu mîna. Cf. pamfile, a. r. 121, dl, DM, DEX, DSR, I. CR. III, 291. ~ PL: vîsle. - Din bg. cßecjio. VÎSLĂTOR s. m. v. vîslitor. VÎSLI vb. IV. 1.1 n t r a n z . A mînui vîslele1 (11) în aPă, pentru a manevra sau a face să înainteze o ambarcaţiune; a lopăta, (rar) a canota, a rama, (regional) a sapa (14), a vîslui. Vînslind, corăbiierii şi cei cu vînslele trăgea, de osteninţă biruiţi..., huietul carile apa acolo face n-au audzit. CANTEMIR, 1.1.1, 186, cf. id. O. C. I, 365. Cm o îngreoiere foarte mare să sîlesc, să ostenesc vîslind cînd le bate vîntul în ponciş (a. 1804). cat. MAN. I, 261, cf· BUDAI-DELEANU, LEX., LB, I. GOLESCU, C. Vîslea CU toată puterea ca să agiungă la ţărmuri, drăghici, R. 33/29, cf. 20/23. Ne muncirăm foarte mult ca să josim vetrelile şi, vîrslind, să ne laţermim, adică să ne aPropiem de ţermuri. GORJAN, H. IV, 98/1, cf. POEN. -aar. - hill, v. i, 2722/3, ii, 487734, iser, stamati, v. 59978, POLIZU, PONTBRIANT, D. Văd doi marinari cari vîslesc. ALECSANDRI, O. P. 327, cf. CIHAC, Π, 451, LM 575. Făt~Frumos se sui-n luntre şi, vîslind, ajunse pînă la scările de marmură ale palatului. EMINESCU, P. L. 5. Luntraşul prinse să vîslească, şi luntrea cu călătorii plecă pe apa mlăştinoasă spre malul celălalt. GANE, S. 270. Eu să mă temi? răspunse Trică. N-am vîslit vara şi eu? SLAVICI, O. Π, 11, Cf. DDRF, GHEŢIE, R. M., BARCIANU. Apucă lopeţile în grabă şi vîsli cu putere în partea aceea. D. ZAMFïïŒSCU, V. Ţ. 138. O simţi cum curge liniştită, nepăsătoare. Aşa-i gîrla. Florica vîsleşte pe-ntinsul ei. sandu-aldea, d. p. 138, cf. alexi, w. Razemă iute catargul de furcă dînd drumul la funii Şi-naintează vîslind spre mal. MURNU, I. 16. Luntraşi cu comănace şi haine de şaiac cafeniu vîslesc în vechi bărci. IORGA, P. A. I, 113. El însuşi puse vasele de aramă Sub laviţe, ca nu cumva pe oameni Să-mpiedice la mersul lor pe mare Cînd da-vor zor vîslind. MURNU, O. 218. Cei ce sufăr de palpitaţii (bătăi de inimă) şi cari au răsuflarea scurtă nu trebuie să vîsleze. BIANU, D. S., cf. TDRG, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. u., CADE. Am plecat din sat. Am vrut să intru la galere... Să vîslesc zi şi noapte. CAMIL PETRESCU, T. II, 189, cf. id. O. Π, 172. Doi săriră într-o luntre, vîsliră pînă la cel dintîi stîlp. VOICULESCU, P. I, 24, cf. 249. Zaharia cufundă lopata în apă, vîsli şi se îndreptă spre moară. SADOVEANU, O. I, 589, cf. SCRIBAN, d. în timp ce ele vîsleau repede, pruncii dormeau în linişte, cu capetele lăsate pe umeri. v. ROM. octombrie 1955, 115. Vîsleam de vreun ceas, cînd aud deodată un scîncet. H. LOVINESCU, T. 403. Atunci bătrina îşi adună boarfele într-o boccea, se urcă în barcă şi vîsli ţeapănă. TUDORAN, P. 141, Cf. DL, DM, MIHĂILĂ, î. 57, CIORANESCU, D. ET. 9 306. Vîsleam cu schimbul, orbecăind în căutarea unui loc unde puteam aştepta ivirea z.orilor. VÎN. pesc. februarie 1964, 22. Condrat nu răspunde, vîsleşte mai departe. BĂNULESCU, i. 7, cf. M. D. ENC., dex, dsr. Răsfoind acum albumul... mă frapează o planşă care expune privirii două lipovence..., vîslind, ambele, energic, românia literară, 1993, nr. 4, 13/4. Copiliţa sprintenică Sărea într-o luntricică Şi cu minele vîsla, Pe Vulcan că mi-l scăpa, alecsandri, P. p. 136, cf. 124. La mal d-ajungea, Caicul găsea,... Şi-n el s-arunca. Vreme nu pierdea, Cu vîsla vîslea, Ca vîntul zbura: Pe Dunăre-n jos Mergea cu folos. TEODORESCU, P. P. 650, cf. 85, 564. Turcul vînslă prin valurile Dunării pînă dincolo. RETEGANUL, P. ΠΙ, 5. El că-mi pleca: Din vîslă vîslind, De cîrmă ţinînd. păsculescu, L. P. 161, cf. alr sn iii h 842. Numai va scăpa Care-o şti-nota... Apa tot răzbind. Cu lopeţi vîslind. balade i, 433. (Construit cu dativul etic) Ea-mpinsă şi oraniţa, Sări şi ta-său în ea. Stanca luă opacina, Să punea şi mi-şi vîslea. PĂSCULESCU, L. P. 246. (Tr an z .; prin figură etimologică) Chira se-nşela, Singură pleca, în caic intra Marfă d-alegea,... Şi cînd o tocmea, Vîsla că vîslea, Caicul pleca, Dunărea tăia Şi se depărta. TEODORESCU, p. P. 649. 0 (Prin analogie) [Palmipedele] sunt pasări de apă, cu picioarele date îndărăt ca să poată mai bine înota; degetele de la picioare sunt sau lăţite sau unite prin o pieliţă formînd lopeţi de vîslit. SIMIONESCU, F. R. 69. [Lătăuşul] vîsleşte bine, se mişcă vioi, în zvîcnituri, înotînd pe spate. id. ib. 429. 0 (Prin analogie şi figurat) Şalupele, cu două pînze, 4778 VÎSLI -916 - VÎSLIŞOAR alunecă, se întrec, ca lebedele cînd îşi încondură aripele şi vîslesc adînccu picioarele lor cenuşii. DELAVRANCEA, O. I, 29. încet vîslesc din aripi pe deasupra noastră guşaţii pelicani, vlahuţa, R. P. 28. Păsări negre vîslesc din aripi spre depărtări, iorga, P. A. I, 160. Văzduhu-i greu cît n-ar fi-n stare vîslind să-l taie o aripă. ANGHEL, P. 14. Vîslind, un corb încet vine din fiind, Tăind orizontul, diametral BACOVIA, O. 35. Prin văzduhul sur vîslea spre asfinţit un cîrd de gîşte sălbatice cu ţipete aspre. SADOVEANU, O. I, 161. Treceau pe sus din cînd în cînd dumbrăvenci şi turturele, - şi grupuri mici de raţe sălbatice totdeauna grăbite, vîslind ca-ntr-o furtună a înălţimilor, id. ib. DC, 369, cf. XIV, 36. Cocori... Vîslesc prin înalturi, traşi parcă-n ţeapă Pe-o rază lunară. BLAGA, POEZII, 179. Pasărea vîslea mai departe, mărită clipă de clipă, cu aripile albe uşor încovoiate. CAMIL PETRESCU, N. 94. Cu o suavă melancolie, Lucu se şi văzu în chip de pasăre mare, vîslind cu imense aripi albe prin paradisul întunecat. VINEA, L. I, 259. Era o daurită zi cu soare şi în aerul leneş zburau paseri, vîslind spre locurile lor. BARBU, PR1NC. 343. Peste fluviu salcia noastră a-nflorit La întîia bătaie de aripă A cocoşilor osteniţi de vîslit. românia literară, 1973, nr. 3, 26/2. 0 F i g. Cînd ştie bine că-naintează Inspre-a pieirii de veci vîltoare, De ce vîsleşte şi se răpede Cu-atîta pripă şi nerăbdare Dup-o nălucă de foc, ce-o vede, Fugind în noapte-i, din zare-n zare ? VLAHUŢA, S. A. I, 48. ♦ F i g . (învechit, rar) A se împotrivi, a se opune. Potopul nimicitor al românilor şi al cumanilor, în contra căruia nu mai cuteza să vîslească nimenea,... tîrî cu sine în robie populaţia de orice vrîstă. EMINESCU, O. XIV, 105. ♦ Tranz. Fig. (într-o poezie populară; despre vînt; cu complementul „barba”) A face să se mişte dintr-o parte în alta, încoace şi încolo. Cf. tdrg. Şeade Tănislav culcat, Trei zile de cînd e beat, In tavanul caicului, Unde vîntul adia, Barba lui că o vîslea. PĂSCULESCU, L. P. 244, cf. 245. 2. Tranz. (învechit, rar) A manevra o corabie folosind vîslele1 (I 1). Şi fiind sara, era corabiia în mijlocul mării şi el însuşi pre uscat. Şi văzu pre ei chinuindu-să cînd vîsliia corabiia (că era vîntul împotriva lor), biblia (1688), 779*/35, cf. tdrg. 3. Tranz. (într-o poezie populară) A trece înot. Şi mai ştie de călare Să se lupte-n fuga mare, Şi mai ştie să înoate Vîslind Dunărea din coate, alecsandri, P. P. 292. 4. Intranz. (învechit; adesea cu determinări locale) A se deplasa plutind pe apă; a pluti (1), a naviga. Şi întrămu întru curabia adramitească. Vreamu se nutămu întru locurele [a]sieşti, vînslămu; şi era cu noi Aristarrhu machidoneanul din Solunu. cod. vor.~ 42/8. Nu bunră pristanişte cătră ierrnare, corabnicii sfătuiră-se cum se vînsleadze de acie, doară vom putea cumva agiunge în Finichiiia. ib. 4375. Deaci rrădicară veatrila şi sufla ventişoru şi vîslămu la marrgiri. id. 4775, cf. 12711, 4271, 44714. Iară noi vînslăm pre mare (am mers pre apă biblia 1688), după zilele azimelor, den Filipus, şi venim cătră ei, în Troada, în cinci zile, unde petrecum şapte zile. N. test. (1648), 161718. Şi arătîndu-ni-să Chiprul, şi lăsîndu-l în a stînga, vînslăm în Siriia (nutămu întru S i r i i a COD. vor.2, mergeam la Siria biblia 1688, am plutit spre Siria Β 1938), şi venim în Tir, că acolo era corabiia a descărca povara, ib. 163r/5. Că-mi stătu înainte, într-această noapte, îngerul lui Dumnezău al căruia sînt eu, căruia-l şi slujescu, zicînd: Nu te teame, Pavle, înaintea împăratului trebuie să stai, şi iată, dăruit-au ţie Dumnezău pre toţi carii vînslă cu tine. ib. 171719, cf. 170730, 17073, 172731. Precum dorescu cei ce vînslează pre mare a ajunge la liman, aşijdirea şi eu nevreadnicul a vedea sfîrşitul acestor vlaho-musichii (a. 1713). cat. man. i, 148. Aceşti doi pomeniţi domni troadeni, vîslind spre Italie,... s-au abătut în părţile unde acmu iaste ţara veneţiianilor. CANTEMIR, HR. 95. Carii vînslesc pre mare povestesc primejdiile ei. id. O. C. i, 219, cf. 229, klein, d. 452, drlu, cihac, n, 451, tdrg, dhlr ii, 68, 132, 216, 490, da Πι, 727. (Fig.) Străjuiaşte-te dară cu întreagă înţelepciune şi foarte păzit să fii, căci pre lunecoase şi mîzgoase cale călătoreşti şi prin marea plină de sirine vînsleşti; adecă lumea aceasta multe şi în multe feliuri supţiri spre într-însa a lăcuitoriului amăgiri are, şi precum ea amăgitoare, aşe şi dezmierdările ei înşelătoare. CANTEMIR, O. C. I, 237. 0 R e f 1. Deaci după trei lunri întrămu întru corabie şi ierrnămu întru ostrovul alexăndrescu şi parasima Dioscoru. Şi vînslămu-nă întru Siracusia, deaci prebîndi în trei dzile. COD. VOR.2 5072. Vînslămu-ne întru Asson. CORESl, L. 95/15, cf. 100/3. - Prez. ind.: vîslesc. - Şi: (învechit şi regional) vîslâ (prez. ind. vîslez), vînslâ (prez. ind. vînslez şi, învechit, rar, vînslu) vb. I, vînsli, (regional), vîzli (alr sn iii h 842) vb. IV, vîzlâ (ib. h 842/260) vb. I, (învechit, rar) vîrsli vb. IV. - V. vîslă1. Cf. bg. b e c Ji a, ser. v e s 1 a t i. VÎSLÎRE s. f. Acţiunea de a vîsli şi rezultatul ei. 1. Mînuire a vîslelor1 (11) în apă, în scopul manevrării sau al înaintării unei ambarcaţiuni; lopătare, vîslit, (rar), ramare. Cf. vîsli (1). Cf. lb, polizu, iser, PONTBRIANT, D., DDRF, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., LTR2, DL, DM, M. D. ENC. 1 000, DEX, DSR. 0 (Prin extensiune) Cu răpegiunea apii şi cu vînslirea tălpilor cîtăva vreame am călătorit. CANTEMIR, I. I. I, 172. 0 (Prin analogie şi figurat) Cînd şoimu-ntrece veşnicele-omete,... Se-nalţă; ploaia de seîntei o cată: Semeţ, cu paşnice vîsliri încete. SĂM. VIII, 20. 2. (învechit; în forma vînslare) Plutire (1), navigare. Cf. vîsli (3). Iară multă vreame trecînd, şi fiind vînslarea (m e a r g e r e a pre apă biblia 1688) cu perire, pentru că şi postul trecuse. N. test. (1648), 170714, cf. drlu. - PL: vîsliri. - Şi: (învechit) vîslâre (polizu), vînslire, vînslare s. f. - V. vîsli. VÎSLIŞOÂRĂ s. f. Diminutiv al lui vî sl ă 1 (I 1). Făcui o plutitoare foarte ţeapănă şi tare cu două vîrslişoare (lopeţele). GORJAN, Η. Π, 73/16, cf. DL, DM, dex. - PL: vîslişoare. - Şi: (învechit, rar) vîrslişoâră s. f. - Vîslă1 + suf. -işoară 4780 VÎSLIT -917 - VÎŞCA1 VÎSLÎT s. η. Vîslire (1). Apa se simţea grea la vîslit, sloii mici veneau ascunşi de multe ori şi izbeau în coastele luntrii, sandu-aldea, u. p. 122. Pleoscăi în vuitoare Pe lîngă cele două grinzi la mijloc, M-aşez pe ele şi încep vîslitul Cu mînile-mi. MURNU, O. 216. Nici un exerciţiu nu poate fi mai bun decît acela care îl face vîslaşul sau lopătarul care conduce o corabie sau o luntre, căci vîslatul pune în mişcare sau în joc cel mai Yriare număr de muşchi într-un timp foarte scurt. BIANU, p. S., cf. RESMERIŢĂ, D. Mi-a descris înfăţişarea lui: nalt şi bărbos, cu ochi albaştri, bun tovarăş cu pescarii şi lucrind cu ei fie la vîslit, fie la aşezat setcile şi vîrşele. SADOVEANU, O. XVII, 419, cf. DL, DM, CIORANESCU, D. ET. 9 306, DEX, dsr. 0 (Prin analogie) Dacă bate vîntul şi se teme ca, aţipind, să n-o mîne valurile către ţărm, îşi lasă picioarele în jos, cu trei lopeţele în loc de degete, să fie pregătită la vîslit. simionescu, F. R. 69. - PL: (rar) vîslituri (dl, DM, DEX). - Şi: (învechit) vîslât s. n. - V. vîsli. VÎSLITOR s. m. (învechit, astăzi rar) Vîslaş. Cîrmaciişi vînslătorii. CORESI, L. 131/21. Toţi cîrmacii şi toată mulţimea din corabie şi vînslătorii şi toţi neguţătorii de pre mare sta departe. N. test. (1648), 31777, cf. ANON. CAR., BUDAI-DELEANU, LEX., DRLU, LB, ISER, stamati, v. 5982/56, 599*/5, lm 575, ddrf, barcianu, DHLR Π, 340, SCRIBAN, D. 1 416, DL, DM, DEX, DSR. 0 (Atribuind calitatea ca un adjectiv) Şerb vîslitor, osîndit la galere, stamati, v. 599*/3. 0 F i g . Nenorocit vîslitoriul Ce-l pedepseşte amoriul. CONACHI, Ρ, 133. - Pl.: vîslitori - Şi: (învechit) vîslător (budai-deleanu, lex., lm 575), vînslător s. m. ~ Vîsli + suf. -tor. VÎSLUI vb. IV. Intranz. (Regional) A vîsli (1) (Larga-Jijia - Iaşi). Cf. alr sn m h 842/520. - Prez. ind.: vîsluiesc. - Vîslă1 + suf. -ui. VÎSTRÂT, -Ă adj. v. vîrstat. VÎSTRĂ1 s. f. v. vîrstă1. VÎSTRĂ2 s. f. v. vîrstă2. VÎSTRÉLI s. f. pl. v. vîrsteală. VÎŞC interj. (Prin Transilv.) Cuvînt care sugerează o mişcare bruscă, rapidă. O nevăstuică îşi iese din gaura pusă-n margine de drum, se pune-n două labe... şi iar -vîşc! - întră la adăpost. SLAVICI, O. HI, 228. - Onomatopee. VÎŞCA1 vb. I. Intranz. 1. (Transilv., Mold. şi Bucov.; mai ales în construcţii negative) A se mişca; a se foi; a se agita, a se zbate să scape. Cf. klein, d. 453, LB, iser. Cînd alungă pe cineva, l-alungă cu o falcă în cer şi cu una pe pămînt..., încît să nu aibă încotro vîsca şi scăpa. F (1870), 158, cf. CIHAC, II, 458, De aici înainte nu mai vîşcă nici la dreapta, nici la stînga. slavici, ap. cade, cf. DDRF. Iarna tot mi-i mai binişor, mai vîşc încoace, încolea. contemporanul, vib 505, cf. gheţie R. M., barcianu. Ilie de abia mai vîşca şi el de colo, colo. N. rev. r. ii, 226, cf. alexi, w., tdrg. Băietanul n-are-ncotro vîşca. ap. PAPAHAGI, C. L. în tăcere, din vreme în vreme, găteje pîrîiau prin ţîhlişuri şi cîte o nălucă neagră vîşca prin frunzare. SADOVEANU, O. I, 226. Dacă vîşcaţi, gemu răguşit hangiul, nu mai călcaţi iarbă verde. id. ib. vn, 360, cf. iv, 589, ix 87, scriban, d., DL, DM, CIORANESCU, D. ET., DEX, DSR, IVÄNESCU, I. L. R. 548. L-am strîns de nici nu vîşcî. ŞEZ. v, 171. Magariul cum o dat în mocirlă, n-o mai putut vîşca nici încolo, nici încolo. VASILIU, P. L. 103. O legat şiomii, că nu mai putea vîşca nici ca cum. id. ib. 145, cf. 245. [Calul] îngheţă bocnă..., aşa că nu mai aveau încotro vîşca. I. CR. III, 266. Cînd l-am luat de subsiori, n-a mai vîşcat. Com. din piatra-neamţ, com. din frata - turda, com. din straja - rădăuţi şi din udeşti - fălticeni. A lătra neîncetat şi a sta pe capul lui, cît să nu poată vîşca nici la dreapta, nici la stînga, încît mai îl prinde cu gura. COM. sat. iv, 73. A stat acolo şi nici n-a vîşcat toată seara. Com. din deda - reghin. Nimeni n-a mai vîşcîit de frică, coman, gl., cf. A v 15, vi 26, 32, com. din MONOR - reghin. 0 F i g. Ca în lumină limpede sta înaintea fiecărui ochi jocul puterilor spiretuale cari vîşcară aici. sbiera, f. s. 342. ♦ S p e c . (Transilv., prin Mold. şi prin Olt.; despre cîini) A-şi mişca mereu coada (cînd se gudură). Cf. lb, iser, cihac, ii, 458, ddrf, gheţie, r. m., alexi, w., şăineanu, d. u., resmeriţă, d., IZV. xvi, 61. ♦ F i g. A forfoti. De unde ştii tu vorbele astea, muere ? - Vai de mine, Ioane, doar e plin satul de ele; vîşcă satul ca un sac umplut cu viermi. V. ROM. februarie 1952, 170, cf. dl, dm, dex, dsr. 2. Fig. (Transilv. şi Mold.) A crîcni, a cîrti. Am angajaţi de-ajuns, chiar şi pe anul viitoriu; şi i-am prins mai ieften decît ciocoiul; şi cu mine nu vîşcă, trebuie să muncească, eu stau băteală cu ei. contemporanul, vi2, 14. Şi boierii n-au încotro, măi, cît îs ei de boiei! Se supun lui conu lordache, fără să vîşcăie, măi, fiindcă ei l-au ales, măi, şi i-o dat regele pecete, mai mare să fie el peste toţi judecătorii din ţară, măi. C. PETRESCU, O. P. n, 128. Ce-ar fi să le mai spui o dată la muierile acelea bolînde că de-acum altmintrelea nu mai mere? N-au ce mai vîşca. BENIUC, V. CUC. 47, cf. id. M. C. I, 469, SCL 1979, 97,1. CR. m, 188. 3. F i g . (învechit, în Transilv.) A căuta un pretext, un subterfugiu pentru a se eschiva de la ceva. Cf. klein, D., LB, ISER. 4. F i g. (Regional) A face faţă într-o anumită activitate; a şti să se descurce. Com. din vicovu de sus - rădăuţi. Cît era el sănătos, o mai vîşca, cum o vîşca, dar acum îi e greu. ib. - Prez ind.: vîşc. - Şi: (regional) vîşcăi, vîşcări (LB, iser), vîşcîi, vîşgăi (gheţie, r. m.) vb. IV, vîscâ vb. I, vîscări (klein, D. 453), vîsgăi (cihac, ii, 458, ddrf, barcianu), vişgăi (alexi, w.), vîsgăi (resmeriţă, d., şăineanu, d. u., izv. xvi, 61) vb. IV, vuşcâ (com. din deda-reghin) vb. I. - Etimologia necunoscută. Cf. ucr. BeniTaTHCH. Cf. scl 1973, 82. 4789 VÎŞCA2 -918 - VÎŞTICA VÎŞCA2 vb. 1. R e f 1. (Regional; despre fiinţe) A se mişca brusc, a pomi în grabă, a ţîşni din locul în care se află (Sanislău - Cărei). Cf. lexic reg. 10. - Prez. ind.: vîşc. - Cf. v î ş t i2 . VÎŞCÂRE s. f. (învechit, rar) Mişcare (4); agitaţie. Spre a ocupa şi eu în viaţa publică, în variile ei vîşcări, un loc potrivit cu vederile şi aspiraţiunile mele, am căutat să studiez şi să-mi dau sama de direcţiunile în cari s-a dezvoltat ea pînă atunci SBIERA, F. S. 143. Sta lămurit înăintea privirilor secolul de vîşcare politică neobosită, a căruia încheiare se sărbătorea, id. ib, 342. Binecuvîntă legea omenească care dă acţiunilor lor, precum deplină libertate, aşa şi toată răspunderea şi se folosesc de virtutea legii, fără mărginire, întru toate vîşcările lor. id. ib. 423. - PL: vîşcări. ~ V. vîşca1. VÎŞCAT, -Ă adj. (învechit, rar; despre lentile) Convex. Pe frîngerea razelor... se razimă o aplicaţie foarte folositoare la construirea sfeclelor optice. Acestea sînt mai ales de două feliuri; unile ce măresc, iară altele ce micşurează; acelea se numesc vîşcate, bulbucate, iară acestea, găvănate, covăiete, adîncate. STAMATI, F. 70/4, cf. ursu, T. ş. 299. - PL: vîşcaţi, -te. - Etimologia necunoscută. VÎŞCĂÎ vb. IV V. vîşca1. VÎŞCĂRI vb. IV v. vîşca1. VÎŞCĂT0R, -OARE adj. (învechit, rar; despre oameni) Neastîmpărat; agitat. Avui fericirea să fac, încă de timpuriu, cunoştinţă cu renumiţii fraţi Hurmuzachi, mai de-aproape... cu talentosul, vivaciul şi vîşcătoriul Alesandru. SBIERA, F. s. 106. - PL: vîşcat ori, -oare. - Vîşca1 + suf. -ător. VÎŞCÎI vb. IV v. vîşca1. VÎŞCÎrnjRI s. f. pl. (Mold.; în expr.) A umbla cu vîşcîituri = a recurge la subterfugii, la pretexte. Cînd nu prea ştiam lecţia,... numai ce-l auzeam: „Ei, d-lor, să nu-mi umblaţi cu şopîrcîieli, cu dihonii sau cu vîşcîituri ”! i. cr. hi, 186. - Vîşeîi + suf. -itură. VÎŞCOL s. n. v. viscol. VÎŞCOLÎ vb. IV. Refl. (Prin estul Ban.) A se mişca; a se foi. Nu te mai vîşcoli atîta! L. costin, gr. ban. ii, 207. - Prez. ind.: vîşcolesc. - Cf. v î ş c a 1. VÎŞGĂI vb. IV v. vîşca1. VÎŞGOTEI s. m. (Prin Transilv.) Moş (I 2). Cf. BUGNARIU, N. - PL: vîşgotei. - De la vîj2. VÎŞII vb. IV v. vîjîi. VÎŞLĂ s. f. v. vijlă1. VÎŞMÂN s. m. (Prin sud-vestul Munt.) Vîşpan. Cf. i. cr. ix, 126. - PL: vîşmani. - Etimologia necunoscută. Cf. v î ş p a n. VÎŞMÎ vb. IV. Tranz. (Prin Ban.) A băga cu sila în gură. Com. liuba, cf. sfc vi, 46. - Prez. ind.: vîşmesc. ~ Etimologia necunoscută. VÎŞMIC subst. (Prin Ban.) Bucată, cît încape deodată în gură. Com. liuba, cf. sfc vi, 46. - Pl.: ? ~ Cf. v î ş m i. VÎŞNI vb. IV v. vîj ni. VÎŞPAN s. m. (Prin sud-vestul Munt.) Bărbat înalt şi puternic, robust; (regional) vîşman. Cf. i. cr. ix, 126. 0 (Ca epitet, pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) înalt, ars de soare, lat în umeri Devenise un vîşpan de om! STANCU, R. A. n, 56. - PL: vîşpani. - Etimologia necunoscută. Cf. v i t i ş p an . VÎŞTI1 inteij. (Regional; adesea cu valoare verbală) Cuvînt care sugerează mişcarea bruscă şi precipitată a unei fiinţe care sare, care ţîşneşte de undeva. Şi vîşti, arătarea din argea! dumitraşcu, STR. 116. Se aude în fundul văii o răbufneală şi vîrşti... dintr-un mărăciniş des, din fund, începe să suie coasta un porc. AL LUPULUI, p. g. 105, cf. scriban, d., dl iv, 687, dm 937, dex 1 025, izv. XIV, 199, lexic. reg. 116. - Şi: vîrşti interj. - Onomatopee. VÎŞTI2 vb. IV. Intranz. ( Despre fiinţe) 1. (Bucov.) A ţîşni pe neaşteptate din locul în care se află, luînd-o la fugă. Cf. lexic. reg. 116. 2. (Prin Ban.) A intra cu forţa undeva. Cf. novacoviciu, c. Β. i, 23. - Prez. ind.: vîştesc. - V. vîşti1. VÎŞTI3 vb. IV v. vişti1. VÎŞTICA vb. I. Refl. (Prin Transilv.) A se lăsa brusc în jos. Cf. TDRG. Cînd era aproape să-l ajungă, Salcotea deodată se vîştică pe buricul pămîntului în jos, în lumea zmeilor, frîncu - candrea, m. 280. - Prez. ind.: vîştic. - Şi: vuşticâ vb. I. tdrg, FRÎNCU -candrea, m. 280. - Cf. vîşti2. 4812 VÎTLAN -919 - VÎZDOAGĂ VÎTLAN s. m. v. vultan. vtrÄ S. f. (Iht.; prin Munt.) Zvîrlugă (I 1) (Cobitis taenia taenia). Cf. băcescu, p. 58, 175. - PL: vîţe. - Cf. fîţă. VÎŢÎCHÎE s. f. v. veţichie. VÎU interj. (Regional; pronunţat cu „u” prelungit sau repetat) Cuvînt care redă strigătul caracteristic al bufniţelor (Valea Mare - Topoloveni). Cf. băcescu, păs. 244. - Onomatopee. VÎZĂf vb. IV v. vîjîi. VÎZDÎC interj. (Prin Olt.) Zvîc (I), ţuşti1 (11). Făcu vîzdîc! în casă. ciauşanu, v. 209. - Onomatopee. VÎZDOÂCĂ s. f. v. vîzdoagă. VÎZDOAGĂ s. f. (Regional) Numele mai multor plante: a) plantă erbacee din familia compozitelor, cu tulpina puternică şi ramificată, cu frunze alterne sau opuse, penat-sectate şi cu flori galbene-aurii, cu nuanţe brane-roşiatice, cu miros pătrunzător; crăiţă (regional) boance (v. b o a n c ă ), budiană, moşnegel (4), ţigăncuşe (v. ţ i g ă n c u ş ă II1) (.Tagetes patula). Cf. conv. lit. XXIII, 1 061, BRANDZA, FL. 272, ENC. ROM. Π, 1 057, GRECESCU, FL. 303, N. LEON, MED. 74, TDRG, GOROVEI, CR. 464, PANŢU, PL., CADE., SIMIONESCU, FL. 403, BUJOREAN, B. L. 397, ENC. AGR. Π, 205, SCRIBAN, D., BORZA, D. 167, 300, 302, PRODAN - BUIA, F. I. 500, CIORANESCU, D. ET., M. D. ENC., DEX, BUTURĂ, EB. 80, 251, DSR, COm. MARIAN, şez. xv, 140; b) plantă erbacee din familia compozitelor, cu tulpina înaltă, puternică şi puţin ramificată, cu frunze alterne sau opuse, penat-sectate şi cu flori galbene sau galbene-portocalii, cu miros pătrunzător; crăiţă, (regional) boance (v. boancă), ocheşele (v. o c h e ş e 1 II a), ţigăncuşe (v. ţ i g ă n c u ş ă II 1) (Tagetes erecta). Cf. conv. lit. xxm, 1 061, brandza, fl. 272, enc. rom. ii, 1 057, GRECESCU, FL. 303, grigoriu-rigo, m. p. Π, 35, candrea, f. 296, tdrg, bulet. grad. bot. v, 68, panţu, PL., şăineanu, d. u., cade, enc. agr. II, 205, SCRIBAN, D., DL, DM, BORZA, D. 167, 300, 302, FLORA R. P. R. IX, 340, CIORANESCU, D. ET., M. D. ENC., DEX, BUTURĂ, EB. 37, 251, dsr; c) (regional) cîrciumăreasă (Zinnia elegans). Cf. simionescu, fl. 404; d) (învechit, în Transilv.) fîlimică (Calendula officinalis). Cf. CL 1958, 213, borza, d. 37, 302; e) (învechit, rar; în forma văzdoacă) vetrice (Chrysanthemum vulgare). Cf. ddrf; f) (regional, mai ales în Transilv.; şi în sintagmele vîzdoance umplute, bulet. grad. bot. v, 57, panţu, pl., borza, d. 59, 300, 302, vîzdoage de Rusale, borza, d. 59, 302) garoafa (Dianthus caryophyllus). Cf. conv. lit. xxm, 559, gheţie, r. m., brandza, fl. 195, panţu, pl., şăineanu, d. u., CADE, borza, d. 59, 300, 302, dsr; g) (Transilv.; Şi în sintagma vîzdoance de cîmp, BORZA, d. 59) garofiţă (.Dianthus carthusianorum). Cf. borza, d. 59, 302; h) (regional; şi în sintagma vîzdoance goale, borza, d. 59, 302) garofiţă (.Dianthus chinensis). Cf. BORZA, d. 59, 302; i) (Transilv. şi prin Bucov.; şi în sintagma vîzdoance ungureşti, bulet. grad. BOT. v, 57, panţu, pl., IZV. xvm, 177, borza, d. 58, 302) garoafa (.Dianthus barbatus). Cf. BULET. grăd. bot. v, 57, BORZA, D. 58, 302; j) (regional, mai ales în Transilv.) micşunea (a) (Cheiranthus cheiri). Cf. CIHAC, n, 451, GHEŢIE, R. M. , BARCIANU, ALEXI, W., BORZA, D. 45, 300, 301. Aste tîrgoveţe... Se dau hojma cu humă, încît seamănă-a lor feţe Vîzdogi bătute de brumă. NEGRUZZI, O. I, 180, cf. BARONZl, L. 147. El îmi spunea numele tutulor florilor, ierbelor şi burienelor... Ici iată brinduşe şi colea dedeţei; apoi lobodă şi drob, vîzdroagă şi siminoc, iarba-ciutei şi piperig, pojamiţă şi sefterea. ODOBESCU, S. iii, 173. Galoflra... îşi puse busuioc la piept şi vîzdoage în păr. CONV. LIT. XV, 275. în unele localităţi din Moldova, judeţul Sucevii, unde este datină a se scălda nepoata...; pun în scăldătoarea acesteia... : stroh de fîn, văzdoage sau bonce. marian, na. 280, cf. id. !, 336. Pentru gălbinare unele babe mai obişnuiesc să recomande sau să dea bolnavilor lumînărică plămădită în rachiu de drojdie..., ori siminoc fiert la un loc cu vîzdoace. grigoriu-rigo, M. p. i, 80. Nici un scriitor de atunci, afară de Eliadn-a avut o sintaxă aşa de adevărată -mlădioasă, limpede, mirosind a flori de cîmp şi a vîzdoage de psalt. iorga, p. A. n, 13. De Ziua Crucii... se duc la biserică tot soiul de frunze şi flori de văzdoage, boz, micşunele, busuioc, pamfile, s. t. 53, cf. id. I. c. 447. Ducîndu-se un copil la botez, este obicei a înfrumuseţa crijmele, care se învălătucesc împrejurul luminelor cu busuioc, văzdoage şi alte flori. GOROVEI, CR. 29. La urechi şi în cosiţe au... bucheţele de văzdoage pestriţe. REBREANU, I. 13, cf. DR. iii, 860, resmeriţă, d. In faţa casei... erau straturi cu zarzavat, cu vîzdoage şi cu magheran. CAZIMIR, GR. 111. Cotii pe o hudiţă printre grădini pline de vîzdoage, gheorghine şi ochiul-boului. sadoveanu, o. XIX, 202, cf. vianu, l. r. 115, contribuţii, I, 116. Prin grădini şi parcuri se întîlnesc numeroase compozite decorative, cum sînt:... gherghinele sau daliile,... cîrciumăresele,... vîsdoagele cu flori galbene-brune, mult cultivate în grădinile ţărăneşti. botanica, 158, cf. η x 30, 489, 534, xvi 79. la-mi tu calul de dîrlog Şi-l poartă prin busuioc, Şi-l întoarce Prin vîzdoage. SEVASTOS, c. 195, cf. şez. v, 171, vn, 177, com. din bdlca - rădăuţi şi din bălăceana -gura humorului, paşca, gl., alr 1 1 935/217,268, 360. Pe drumul care vii, Flori mîndre ţi-oi răsădi: Vîzdoage şi viorele,... Să te-mpodobeşti cu ele. FOLC. TRANSILV. iii, 153. 0 (In poezia populară; în formule stereotipe) Frunză verde trei vîzdoage. SEVASTOS, C. 243. Foiliţă trei văzdoage, La crîşmuţa din pîrloage Este vin de trei soroace. ŞEZ. I, 72. Frunză verde trei văzdoage, Am o crîşmă între priloage. ib. XIX, 85. Frunză verde trei văzdoage, La cîrciuma din pîrloage, Este-un vin de trei soroace. FOLC. OLT. - munt. n, 590. Ş-am zîs verdi trii vizdoavi, Ti duci, puişor, săraci, îo cu doru tău ci-oi faci?! folc. mold. ii, 304. 0 (Prin Transilv.) Vîzdoancă de cîmp = garoafă (Dianthus compactus). Cf. MORARIU, pl. 466, borza, D. 59, 302. 4820 VÎZDOANCĂ -920 - VLADNlç* - Scris şi: vîsdoagă. -Pl.: vîzdoage şi (învechit) vîzdogi. - Şi: (regional) vîzdoâcă, vîzdoâncă (bulet. GRÄD. BOT. V, 57, PANŢU, PL., MORARRJ, PL. 466, IZV. xvm, 177, borza, d. 58,59,302, şez. xv, 140), văzdoâcă (DDRF, GRIGORIU-RIGO, M. P. II, 35, BORZA, D. 167), văzdoâgă, văzdoâncă (borza, d. 59, 300), vizdoâgă (conv. lit. xxm, 1 062, borza, d. 167, h x 534, folc. mold. II, 464; pl. şi vizdogi, borza, d. 167, 302), vizdoâvă, svizdoâgă (borza, d. 167, 291), svîzdoâgă (id. ib. 167), (învechit, rar) vîzdroâgă s. f. - Cf. rUS. ΓΒ03ΑΗΚ. VÎZDOÂNCĂ s. f. v. vîzdoagă. VÎZDOCICĂ s. f. v. vîzdogea. VÎZDOGE s. f. (Prin Transilv. şi prin Mold.) Diminutiv al lui v î z d o a g a. Cf. tdrg 1761, dl, dm, dex. Ţi-oi trimite, maică, carte, Cărticică-n comurele, pe de lături vîzdogele, Să ştii c-am plecat cu jele. ŞEZ. m, 155, cf. V, 171. Săceri îmi făcea. Săceri mici, mai mărunţele, Pentru copile frumuşele, Cu mănunchi de văzdogele. VORONCA, D. I, 98. 0 F i g . Obrăjorii ei, Doi trandafirei, Două flori în floare, Albe roşioare. Şi drăguţa mea Toată-i vîzdogea, Şi cînd rîde ea, Tot te-aprinzi ca para, Ca soarele vara. BALADE, ra, 268. - PL: vîzdogele. - Şi: vîzdogică (tdrg 1 761), vîzdocică (id. ib ), văzdogeâ s. f. - Vîzdoagă + suf. -ea. - Vîzdogică, vîzdocică: cu schimbare de suf. VÎZDOGICĂ s. f. v. vîzdogea. VÎZDOGIJŢĂ s. f. (Transilv. şi prin Mold.) Diminutiv al lui vîzdoagă. Cf. tdrg 1 761, cade, BORZA, D. 167, 300. Draga mea, floare mîndruţă, Face-m-aş o văzdoguţă Tocmai l-a ta inimuţă! JARNÎK -BÎRSEANU, D. 280. Vîzduguţă narangie, înfloreşte-mi tu şi mie! RETEGANUL, CH. 93, cf. ŞEZ. XV, 140. Spune-m, bade, cum te cheamă? Măgeran de bună samă. - Da’ pe tine, mîndră dragă? Măgeran şi vîzdoncuţă, Că mni-ai fost dulce drăguţă. GRAIUL, ii, 77. Eu m-oi face-o vîzdoguţă, La măicuţa-n grădinuţă, Soarele să nu m-ajungă Şi vîntul să nu mă bată. BALADE, iii, 210, cf. 211. - PL: vîzdoguţe. - Şi: vîzdonciiţă, vîzduguţă, väzdogütä, văzdociiţă (borza, d. 167,300) s. f. ~ Vîzdoagă + suf. -uţă. VÎZDONCUŢĂ s. f. v. vîzdoguţă. VÎZDROÂGĂ s f. v. vîzdoagă. VÎZDUGIJŢĂ s. f. v. vîzdoguţă. VÎZGÂN1E s. f. (Neobişnuit) Monstru (1), arătare. O pată cu un desemn stîlcit ca vîzgăniile din basme. papadat-bengescu, o. n, 89. - PL: vîzgănii, - Cf. bîzdîganie. VÎZÎDÎC subst. (Prin Ban.) Partea din spate catrinţei. Cf. L. costin, gr. ban. 216, novacovici^ c. B. i, 23. - Accentul necunoscut. -PL: ? - Etimologia necunoscută. VÎZÎI vb. IV v. vîjîi. VÎZÎIÂLĂ s. f. v. vîjîială. VÎZL vb. I v. vîsli. VIZLĂ s. f. v. vîslă1. VÎZLÎ vb. IV v. vîsli. VLĂBNIC s. n. v. vladnic1. VLADIC s. m. v. vlădică. VLĂDICĂ s. m. v. vlădică. VLADNIC1 s. n. 1. (învechit, în Mold.) Teren umed (acoperit cu iarbă), de obicei pe malul unei ape curgătoare. S-au pîrît... pentru un hladnic ce este în protiva satului Vlădenilor, preste Jijia, la matca Jijiei cea bătrînă (a. 1668). uricariul, xxv, 275. De acole pe ţărmurele Bîrladului, despre apus pîn în morile Băisanului, de acole, peste luncă în gios pîn în vlamnîc (a. 1691). GfflBĂNESCU, s. I. xv, 100. De acole, peste luncă în gios, pînă în vladnic, în capul poienii lui Rîntunici (a. 1725). id. ib. 132. Di acole, pin vlabnic spre apus şi peste drumul cel mare s~au aflat un stîlp vechiu (a. 1725). id. ib. S-au pîrît de faţă sătenii de la Necşeni cu ficiorii lui Albotă vornicul, pentru un vladnic ce este în protiva satului Vlădenilor,... la ţinutul Dorohoiului..., la matca cea bătrînă a Jijiei (a. 1728). URICARIUL, XXV, 284. Am dat., acea poiană ce este din gios de sat şi cu prisacă şi cu pomeţi şi cu giumătate de vlanic parte din sus (a. 1765). GfflBĂNESCU, S. I. XIX, 34. Am miluit pe giupăneasa a lui Albotă... cu un vladnic de cătră Vlădeni, pe Jijia cea veche (a. 1812). URICARIUL, XXV, 289. Acest vladnic l-am dat domnia me pentru ca să le fie de la noi ocină, cu tot venitul, nestrămutat nici odinioară în veci (a. 1812). ib. Au venit înaintea noastră... lăcuitorii satului Necşănii, cu jalobă... pentru un hlavnic ce este drept satul Vlădenii de lîngă Jijia, pîn la matca veche a Jijiei (a. 1813). ib. 290. O poiană... este din giosul satului şi cu prisacă şi cu toate livezile şi giumătate de vlamnic (a. 1820). GHIBĂnescu, S. I. XIX> 27, Cf. D. BOGDAN, GL., BOGDAN, D. ŞT. II, 165, T. PAPAHAGI, C. L., BUL. FIL. I, 167. Am semănat grîu pe vlanic. scriban, D. ♦ (Regional; în forma hlamnic) Mocirlă (1) (Baia - Fălticeni). Cf. şez. xxxii, 108. ♦ (Adjectival) Care conţine multă apă. Aceia este cu adevărată fîntînă vlabnică, mărturisind şi mulţi oameni că niciodată acel găvan cu izvoară nu l-au apucat să fie săcat sau să fie îngheţat iarna şi dintr-acest găvan cu izvoară să face vîlceaua cu curgere în Cahul (a. 1759)· D. BOGDAN, GL. 64. 4839 iVLADNIC2 -921 - VLAGĂ1 2 (Mold.) Baltă; lac (mare). Cf. tdrg, resmeriţă, ŞĂINEANU, D. u., SCRIBAN, D., LEXIC REG. II, 94. 0 (Prin ’ V ’ erare) Se făcu codrul şi valea... vladnic de sînge yichegal de otravă· CONV·LIT-[X’188· % Pl: vladnice. - Şi: (învechit) vlâbnic, vlâmnec /p BOGDAN, GL.), vlâmnic, vlanic, vlâtnic (id. ib.), vlâvnic (id. ib.), hlâbnic (id. ib ), hlâdnic, hlâvnic, (regional) hlâmnic (şez. xxxii, 108) s. n. - Etimologia necunoscută. VLÂDNIC2, -Ä adj. (învechit) Mare1 (11); rezistent, solid. Umblau încet şi cu sfială pe costişul lunecos;... ajunseră tocmai dasupra priporului de unde se văd, în poala, urmele unei cetăţi de urieşi şi brazda vladnică a Troianului, odobescu, s. m, 183, cf. gheţie, r. m. 494, BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, CONTRIBUŢII, I, 117, DEX. - PL: vladnici, -ce. - Cf. v. si. b a â a k „putere”. VLÂFĂ1 s. f. v. vîlfă- VLÂFĂ2 s. f. v. vîlvă. VLAG s. n. (Regional) Instrument folosit la îndoirea doagelor de lemn şi a cercurilor de la butoaie. Com. din BUZĂU. - Pl.: ? - Etimologia necunoscută. VLAGĂ1 s. f. Capacitate, forţă (fizică, morală, intelectuală) de a acţiona, de a se manifesta sau de a face, de a realiza ceva; faptul de a avea forţa, puterea, resursele proprii de a face, de a înfăptui ceva; putere (11), (învechit şi regional) vlavie1, (regional) mamor, vlastă (2). V. vigoare. Rătăciţi în pustii fără vlagă, Cercînd cale de oraş să margă Să-şi găsască loc de lăcuinţă. DOSOFTEI, PS. 373/15. Au obosit şi ei pen gunoaiele lor, ca cocoşii, părîndu-le că au mai rămas cevaşi vlagă şi de ei. c. CANTACUZINO, CM I, 46, cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Feliurite feţe străine... asupresc cu feluri de viclenii pe locuitorii români, spre a le stoarce toată vlaga lor..., pînă-şi umplu sacii de avere (a. 1853). uricariul, vii, 119, cf. polizu. Cuconu Matachi... îi bun de fiert în oală şi de făcut oblojele cu dînsu; n-are vlagă-n el nici de-o liţcaie. ALECSANDRI, T. 941, cf. cihac, ii, 460. Pesimismul este lipsa de voinţă, lipsa de vlagă, lipsa de avînt, lipsa de curaj, lipsa de bărbăţie, lipsa de energie, lipsa de speranţă, lipsa de viitor! CARAGIALE, O. ΙΠ, 87. De două ceasuri i se-nvîrtesc ln cap aceleaşi gînduri..., gînduri lungi, întunecate, de om fără vlagă şi fără noroc, vlahuţa, s. A. ii, 130, cf· ddrf. N-avea putere-n el să-şi tragă... Zăcea pe ţol cufaţa-n sus,... Fără vlagă, coşbuc, P. I, 244, cf. barcianu, alexi, w., tdrg, pamfile, j. n, 172, dhlr i, 266. Atît să se fi sleit puterile Moldovei sau să fie secătuit vlaga din voi? delavrancea, o. ii, 246, cf. Resmeriţă, d. Storşi de vlagă şi de tot ce avem, sîntem aruncaţi în stradă, ardeleanu, d. 249. Şi azi mai sînt dator şi la oameni şi la popa pentru înmormîntare... şi-s stors de vlagă şi muncesc pînă-mi sar ochii REBREANU, R. Π, 140. Smeul ia pe Făt în braţe şi cu cel din urmă avînt, Încordîndu-şi toată vlaga, îifăcu-n văzduhuri vînt. EFTIMIU, î. 120. Cutremurat uşor şi fără vlagă, ca pleava în vînt, urmai poruncei. GALACTION, O. 242. Să mai pofteşti la castravete..., îl invită doctorul, lovindu-lpentru ultima oară ostenit, fără vlagă. brătescu, v. 75. Un cal sur, uriaş, cu coastele proeminente şi ochii întotdeauna umezi, căra această căruţă, opintindu-se fără vlagă, în hamul cu zeci de petice. SAHIA, s. A. 98. Acum,... în ograda asta pustie se simţea fără apărare şi fără vlagă. popa, v. 49. Nu se îndură să-l ţie pe mîncare mai bună ca să mai prinză şi el niţică vlagă. STĂNOIU, c. I. 116. A găsit pe dascălul Iov: i s-a părut întunecat, trudit, fără vlagă, sadoveanu, O. XXI, 395. Femeile sărace... ţineau în braţe şi de mîini copii storşi de vlagă, cu... ochii urduroşi, ce se scurgeau după mîncare. dan, u. 75, cf. SCRIBAN, D. Te turbura năluca trecînd, ţi-era urît Ca unui fără vlagă oştean posomont. ARGHEZI, VERS. 388. Lupul, crezînd că vlaga i-a-mbătrînit şi-i slabă, întinse şi el, ca să ia, o labă. id. S. V, 205. înainte de a muri, i s-a îmbolnăvit şi nevasta-sa, Lisaveta... Zăcea lîngă el fără putere, stoarsă de vlagă. CAMIL PETRESCU, O. I, 232. Ion Firu... e supt de vlagă după cincizeci de ani de viaţă de clăcaş. id. ib. m, 401. Mi-am dat seama ca prin vis că şi Adam vîsleşte tot mai încet, mai fără vlagă şi tot mai rar. CONTEMP. 1953, nr. 356, 6/5. S-ar fi repezit în neştire pe urmele ei, ca un lunatec, şi ar fi găsit-o oriunde, dar nu mai avea vlagă. vinea, L. ii, 293. Copii au destui, dar n-aveau vlagă, se stingeau curînd. POPOVICI, SE. 127, cf. DM. în ea cu mare pohtă se deşertaseră, rămîind muţi şi fără vlagă. BARBU, PRINC. 225, cf. 59. Natalia se ridică fără vlagă şi... se trase după tăblia patului ca să-şi dezbrace cămaşa de noapte. v. rom. ianuarie 1967, 71. Ajung la hotel sleit de vlagă. românia literară, 1968, nr. 11, 22/1, cf. l. rom. 1984, 535, H xvn 177, şez. v, 171, com. din zagra - năsăud, din straja - rădăuţi şi din vicovu de jos - rădăuţi, novacoviciu, C. β. π, 8. N-are vlagă, nalr - o i h 62/942, cf. nalr - mb I h 47. 0 (Prin lărgirea sensului) Grijea neîncetată vlaga inimii topeşte. CANTEMIR. 1.1. n, 64. Era topită toată vlaga trupului şi pialea lui să înnegrise de arsura soarelui. VARLAAM-IOASAF, 77r/8. Am muncit şi-oi munci cît în oase mi s-a ţinea măcar ţiră de vlagă, contemporanul, v2, 386. Veninul copturii biruise toată vlaga voinicească a trupului acesta uriaş. POPA, v. 158. Cînd ploaia despletită ne zăvoraşte-n noi, Sorbim singurătate cu ochii fără vlagă. LESNEA, l. 122. Capul rotund şi mic, ca de miel slăbănog, se răsucea pe un gît fără vlagă. VOICULESCU, P. I, 7. Vlaga mîinilor şi puterea ochiului i se risipiseră odată cu sîngele curs. Mîna îi tremura. V. ROM. august 1954, 121. Stătea o clipă cu braţele aninate fără vlagă de gîtul lui, apoi braţele îi alunecau jos. preda, R. 13. 0 (Prin analogie) Ieşi semănătoriul a semăna sămînţa lui... Una căzu pre cale... Iară alta căzu spre piatră şi răsări şi secă, derep’ ce nu avu vlagă. CORESl, EV. 350. Să nu poată să să tragă Preste spini fără de vlagă. DOSOFTEI, PS. 189/18. Cînd pămîntul... şi-a pierdut toată vlaga îl lăsăm să se odihnească, i. IONESCU, C. 39/23. Ce-l stăpînea mai mult din tot ce ştia şi înţelegea era pămîntul, cu vlaga lui, din care creşte pînea. IORGA, P. A. II, 95. Oamenii arătau la 4844 VLAGĂ2 -922 - soare firavi, ca mugurii fără vlagă. PAPADAT-BENGESCU, O. Π, 151. Trupul... ciupercii, iţe albe,, subţiri sînt vîrîte pînă în inima trunchiului, sugîndu-i vlaga. SIMIONESCU, FL. 78. Trunchiul de torţei... le suge [plantelor] vlaga prin ventuze, aflate din loc în loc. id. ib. 328. Era tot uscat şi acum treizeci de ani... Oamenii nu-l tăiau. îl ocoleau, ziceau că nu-i uscat, că e viu,... or fi crezut că a strîns atîta vlagă în el, încît poate trăi şi fără frunze. BĂNULESCU, I. 8. 0 F i g . Vechile mele încercări poetice le găseau admirabile... colegii mei...; dar laudele lor nu mă îmbătau, căci eu aveam convincţiunea că nu erau decît copilării rizibile... Astă dată doream să fac ceva mai bun, mai cu vlagă, mai solid. SION, P. 398. Pier cuvintele şi frumoasele expresiuni ale graiului nostru popular şi locul lor îl iau neologismele neînţelese şi fără vlagă şi viaţă în ele. ap. CIAUŞANU, V. 8. O violenţă prelungită stoarce însă toată vlaga unei societăţi. Nenumărate cazuri de degenerare a diferitelor triburi sînt înfăţişate de etnografi caftind datorite războaielor. RALEA, S. T. II, 275. Pe micul ecran se storcea ultima picătură de vlagă veselă, românia literară, 1973, nr. 1, 23/3. Oricît e ea lipsită de vlagă, lenea nu se lasă pînă nu ajunge, adeseori, stăpînă. ib. 1973, nr. 3, 15/4. O idee..., dacă ar fi fost tratată cu mai multă vlagă artistică, putea căpăta chiar măreţie, ib. 1975, nr. 8, 16/2. - Din v. sl. ζααγα „umezeală”. VLAGĂ2 s. f. v. blagă. VLAH, -Ă s. m., adj. v. valah. VLÂHIC, -Ă adj. v. vaiahic. VLAICÄN s. m. (Prin nord-estul Mold.) Om voinic şi greoi. Cf. i. cr. vi, 127. - Pl.: vlăicani. - Cf. v 1 ăj g an . VLAIÔG s. n. (Prin nord-estul Munt.) Ciomag; p. ext. lovitură de ciomag. Cf. scriban, D. La tras două vlaioage. id. ib. - PL: vlaioage. - Etimologia necunoscută. Cf. magh. vâlyog, „măciucă de argilă înfiptă într-un băţ, folosită pentru a lovi”. VLÂJNIŢĂ s. f. v, vlaşiţă. VLAJOÂGĂ s. f. (Regional) Nuia (1) (Staneşti -Curtea de Argeş). L. rom. 1959, nr. 3, 67. - PL: vlajoage. - Etimologia necunoscută. Cf. v 1 a i o g . VLÂMNEC s. n. v. vladnic1. VLÂMNIC s. η. v vladnic1. VLÂNGĂR s. n. v. vangăr. VLANIC s. n. v. vladnic1. VLASFEMIE s. f. v. blasfemie. VLÂSTĂ s. f. 1. (învechit şi regional) Autoritate stăpînire, putere. Tatăl şi Fiiul şi Sf[m]tul Duh. [s]eamearea slavă şi vlasti. PSALT. SCH. 528/9. Supuseră lui îngerii şi vlastile şi silele (sec. XVI). SCL 1960, 616 Ţie dzîc... curăţeşte-te şi alalte stăpînitoare cuvinte cu multă vlastie. dosoftei, v. s. noiembrie 178 729, cf. anon. car., scriban, d. Dumnedzău o dzîs că-i dă vlastea, ca să sii iei stăpîn pe~acei păcătoşi, arh. folk. iv, 175, cf. 236. 2. (Regional) Vlagă1. „Frumoasele” i-au luat vlasta... Ca s-o redobîndească îi trebuie lingura celor frumoase. VICIU, GL. Zîse că umblă neşte fete aşă în vînt, sus, şî dacă trece păstă om îi ia vlasta din trup şî rămîne olog. DENSUSIANU, ţ. h. 102, cf. 130. Boineştenilor li se spune „coşărcin, dipce sînt oameni fără vlaste. arh. folk. i, 131, cf. nalr-b î h 60/72. - PL: vlaste. - Şi: (învechit) vlasti, vlastie, (regional) vlaste s. f. - Din slavonul bmctl. VLASTE s. f v. vlastă. VLASTÉL s. m. (în evul mediu; în Ţara Românească) Mic proprietar care avea obligaţia de a merge la oaste şi de a da cai pentru război. Cf. stoicescu, s. d. 32, DER. - Pl.: vlasteli. - Din slavonul BadCTEAh. VLASTELÎN s. m. (în evul mediu; mai ales în Ţara Românească) Mare proprietar. în a doua jumătate a secolului al XV~lea, aceşti mari boieri vor fi numiţi vlastelini. IST. ROM. II, 324. Domnul Ţării Româneşti face sfat cu sfetnicii şi vlastelinii ţării pentru închinarea mănăstirii Snagov. STOICESCU, s. D. 112, cf 26, 29, 32, 34, DER. - PL: vlastelini. - Din slavonul κμοτεληνκ VLASTI s. f. v. vlastă. VLASTIE s. f. v. vlastă. VLÂŞCĂ s. f. (Mold.) Loc mlăştinos; p. ext. (pădure în) lunca unui rîu. Com din bîcu - iaşi, din domniţa - iaşi şi din vetrişoaia - vaslui. - PL: vlăştl ~ Cf. v. si. s λ 4 r ă „umezeală”. VLAŞI s. m. pl. 1. (Ban.) Microorganisme care se găsesc în apă. Cf. novacoviciu, c. b. ii, 8, l. costin, gr. ban. ii, 208, coman, gl. 2. (Prin sud-vestul Transilv.; în forma vlaşti) Viermi mici şi subţiri. Cf densusianu, ţ. h. 130,340. - Şi: vlaşti s. m. pl. densusianu, ţ. h. 130,340. - Etimologia necunoscută. 4864 VlAŞlŢĂ - 923 - VLĂDICĂ VLĂŞIŢĂ s. f. (Olt. şi prin nord-vestul Munt.) Varietate de ceapă cu bulbul compus, ca usturoiul, şi k foarte multe frunze cărnoase (Allium ascalonicum). Cf. Ctl R Π 109, CADE, DL, DM, BORZA, D. 14, GĂMULESCU, E. s°dex, CIAUŞANU, gl., alr π 6015/791, 848, 872, 876, XjpRESCU, GL. 2. (Bot.) Samuraslă (de ceapă sau de usturoi). Ceapa care n-a fost scoasă din pămînt în anul trecut creşte din nou primăvara; această ceapă care creşte fără a fi sămânată se numeşte prin unele părţi ale Olteniei vlaşiţă. Ea are înfăţişarea de tufă. pamfile, A. R. 193, cf. UDRESCU, gl. _ j>i: vlaşiţe. - Şi: vlâşniţă (udrescu, GL.), vlâjniţă (alr Π 6 015/791), vrâşiţă (borza, d. 14), vrâşniţă (UDRESCU, gl.), glâşniţă (id. ib.) s. f. - Din srb. vlasica. VLĂŞNIŢĂ s. f. v. vlaşiţă. VLAŞTI s. m. pl. v. vlaşi. VLÂŞTIE adv. (Prin nord-estul Mold.) Pretutindeni. LEXIC REG. Π, 122. Vlaştie s-a împrăştiat vestea. ib. - Cf. v r a i ş t e . VLÂŞTINĂ s. f. (Regional; în expr.) A-şi face vlaştină = a-şi petrece timpul. SCL 1979, 97. Cutare îşi face vlaştină mai mult la noi. Com. din BUZĂU. - Etimologia necunoscută. VLÂTNIC s. n. v. vladnic1. VLÂVĂ1 s. f. (Prin Olt.; mai ales la pl.) Minciuni, neadevăruri, cv 1951, nr. 6, 27. Nu cred, astea-s nişte vlave ce-mi spui tu. ib. - PL: vlave. - Etimologia necunoscută. VLÂVĂ2 s. f. v. vîlvă. VLÄVIE1 s. f. (învechit şi regional) Vlagă1. Vinul., îmi dete ceva coraj şi vlavie. GORJAN, H. n, 62/3, cf. dl, dm, dex. ♦ (Regional) Bucurie (Mehadica - Băile Herculane). l. costin, gr. ban. ii, 208. Ce vlavie a fost la Crăciun? id. ib. - PL: vlavii. - Cf. ν 1 a g ă 1. VLAVIE2 s. f. (Regional) Strigoi (I 1) (Vîlceana -Tîrgu-Jiu). Cf. COMAN, GL. ~ PL: vlavii. - Etimologia necunoscută. VLÂVNIC s. n. v. vladnic1. VLĂCUIT, -Ă adj. v. vlăguit. VLĂDĂNtJŞ s. n. v. vrădănuş. VLADEÂNCA s f art. (Regional) Numele unui dans popular care se joacă după masa de cununie; melodie după care se execută acest dans. Cf. sevastos, n. 282, PAMFILE, J. ΠΙ, 10, VARONE, D. 156. - De la n. pr. Vîădeni. VLĂDI vb. IV v. vlădui. VLĂDÎC s. m. v. vlădică. VLĂDICĂ s. m. 1. (învechit) Conducător, cîrmui-tor; stăpînitor. Acie Veniamin giurel în temoare, giudecii iudeilor vlădicii (domnii H, domnitorii D) lor. PSALT. 129. Atunce stejiră-se vlădicii (domnitorii D) de Edom şi giudecii de Moavu... şi topiră-se toţi ce viu în Hanaanu. ib. 311. Era mai mulţi de patruzeci ce feaceră acel jurămînt; aceia se apropiară cătră vlădici şi bătnnilor ziseră. CORESl, L. 113/6. E mie foarte cinstiţi fură soţii tăi, Doamne, Foarte învrăto-şară-se vlădicii lor. id. PS. 380/6. Să nu zică nime că eu sînt... vl[ă]dică sau boierin că... dupre al lui lucru primi-va judecată (a. 1610). gcr i, 44/17, cf. dhlr n, 490, cade, scriban, D., dl, dm, M. D. enc., dex. 0 (Cu referire la credinţa creştină în cîrmuirea divină) învăţătură am de la vlădica i/[ri]*s[tos] să iubesc pre vrăjmaşii miei (a. 1746). tdrg. 0 E x p r. (Curent) De la vlădică pînă la opincă = din toate clasele sociale; toţi, fară nici o deosebire. Cf. PONTBRIANT, d. Articulul „Dintre Tîmave”... ne provoacă a ţinea strîns pe lîngă legile din 1863 şi 1864, de la vlădică pînă la opincă (a. 1866). bariţiu, c. II, 131. Cine nu observă că, în acelaşi timp în care politicianii se îmbogăţesc, toate clasele acestui popor, de la vlădică pîn’la opincă, dau îndărăt. EMINESCU, O. XIII, 279. Astăzi toţi, de la vlădică pînă la opincă, trebuie să luăm parte la nevoile şi fericirea ţării. CREANGĂ, O. 113, cf. DDRF, ŞĂINEANU, D. U., CADE, scriban, D., dl. (Cu parafrazarea expresiei) Dacă calcă legea vlădica, ce se aşteaptă de la opincă? (a. 1866). bariţiu, C. n, 132. 2. (învechit şi popular) Arhiereu; s p e c . episcop; mitropolit; p. g en er. preot; (regional) vlădilă. La vledica şi la dascal... se da lor chelciuc (a. 1594). HURMUZACHI, XI, 443. Noi am mărs la vlădica al nostru, la mitropolitul, la Suceavă,... şi am întrebat (începutul sec. XVII), rosetti, b. 63. Săvai preuţii cînd vor să cînte leturghie sau să botedze, săvai vlădicii cînd vor să puie popi şi diaconi, cu svînta cruce le împlu acestea toate. VARLAAM, C. 48. Adună toţi vlădicii şi cărtularii... şi întreba dînşii unde este să să nască împăratul lor. id. ib. 400. Fiind ţara bejenită spre munţi, strînsu-s-au vlădicii şi boiarii ţărîi la stat la Badeuţi, de s-au sfătuit cu toţii, ce vor face de acea nevoie ce le vine asupră. URECHE, L. 146. Oricare vladic sau egumen sau namestnic sau călugăr... va lua vreun lucru de a besericii de la cela ce-l va fi ţiind... nu să va certa. PRAV. 57. Certarea celuia ce suduieşte pre domnul ţărăi sau pre vlădic sau pre duhovnic... este după voia giudeţulul ib. 246, cf. 238, 245, 297, 312. Laslău craiu..., sosind la scaunul său în ziua de lăsatul secului, cerşutu-şi-au blagoslo-venie la vlădicii săi, să-l lase trei zile să se veselească. simion dasc., let. 11. Cela ce-i... mai marel(e) vimd[i\că, ce-au fost patriarhul în cetate lui Costantin împărat... i-au fost cuvintel(e) mai scumpe decît aurul 4881 VLĂDICĂ - 924 - VLÄDICA (a. 1661). GCR I, 178/34. Luîndu-şi egumenul şi de la vlădica Varlaam, care era mitropolit pe atunci, dezlegare, au spus călugărul anume cine i-au dat răvaşul. M. COSTIN, O. 138, cf. 49, 197. Scaunul... ce-i după sv[î]nt[u]l prestol, unde şade arhiereul cu vlădicii în sv[în]«f[u]/ oltariu cînd slujesc. DOSOFTEI, ap. GCR i, 259/3. Era şi vlădica Theodosie, mitropolitul ţării, şi au sfătuit pe cine vor pune domn în urma lui Şărban Vodă. IST. Ţ. R. 3. Trimise pe vlădica de Roman, anume Avrentie, la Bogdan şi la îordachi, în ţara leşească. NECULCE, LET. II, 297/22. Nevrînd să se iscălească vlădica de la Efes, toate lucrurile au rămas dăşarte (începutul sec. XVIII). mag. ist. i, 100/18. Rămîind vlădica Varlaam de judecată ş-au pus cîrja pre masă înaitea domnului şi a tot săborul. ANON. cantac., CM I, 207. Adunîndu-se vlădicii, episcopii, egumenii, preoţii,... au făcut slujbe în biserică. R. POPESCU, CM I, 266. Au făcut şi boiarii cei mari de la ei cum au putut de au dat iar o sumă cu vlădica şi cu episcopii. R. GRECE ANU, CM n, 144, cf. LEX. MARS. 203. Ce treabă are vlădica cu noi, nu-ş caută vlădicia lui, ci să amestică întru ale noastre? ANTIM, O. 28, cf. 336. La moartea ei fostu-le-au lăsat cu diată aceste părţi de moşie... danie..., care diată este întărită şi cu iscălitura... vlădicăi Teodosie (a. 1742). ARH. OLT. xvn, 91. N-au ieşit prin mijlocul meu împăraţii, patrierşii şi vlădicii, şi le dau (lor) atîta puteri, cît fac şi disfac mai ca nişte d[n]mnezei (a. 1773). gcr n, 94/22, cf. patent, 3/54. îl punem vlădică, adică preste toate bisericele ce ţin legea grecească, şincai, hr. iii, 39/4, cf. 40/37, 131/4. După acest catastih s-au făcut toate teslim în mîna... părintelui Dionisiie... de la Petrache, nepotul răposatului vlădicăi Dîrstii (a. 1802). DOC. EC. 72. Vlădica lor cel de acum, carele de mulţi ani stăpîneşte, cu totul e dat la economie. MAIOR, IST. 258/20. Patriarci şi vlădici odată Sau şi metropoliţi dă moşie Şi bieţii noştri ţigani să fie. BUDAI-DELEANU, Ţ. 395, cf. id. lex. Moldova... avea aşezămînt de pace cu leşii dupre cum mărturiseşte însuşi vlădica Piazeţius. cantemir, s. M. 280/17, cf. lb. Popolii tot politică cred că sunt aceste jocuri...; pentru că aşa le spune şi popa şi dascălul şi vlădica. HELIADE, o. n, 55, cf. L golescu, c., valian, v. Li să luoa banii fumăritului de vlădică ot Vidin (a. 1840). arh. OLT. v, 418. Ce are să-mi pasă mie de va fi Petru sau Pavel vlădică în Ardeal? vasici, ap. bariţiu, c. II, 13. S-au aflat odată vlădica Timişoarei generos că au îngăduit... să fie slujba mestecată (a. 1846). bariţiu, c. ii, 331. Cînd se apropie domnul de biserica cea mare care era sub palat, îl întîmpină vlădica în capul clerului său. BĂLCESCU, m. v. 207, cf. ISER. Vlădică, adeca mitropolitul, nu se mai bucura nici macar de jurisdicţiunea unui Superintendent calvinesc, ci el era numai vicariul calvinului. BARIŢIU, P. A. I, 211. Norodul se grămădi în biserică... ca să vadă cum a s-o scoată la capăt bietul vlădică. NEGRUZZI, s. I, 226, cf. polizu. Mitropolitul este ca un al doilea vodă în ţară. El face popi şi călugări, preoţi, arhimandriţi şi vlădici, stariţi şi egumeni. SION, P. 360, cf. petri, v., pontbriant, d. Un vlădică fu convins de crima celei mai negre nemoralităţi. HASDEU, ι. v. 38, cf. id. i. c. i, 145, costinescu, cihac, ii, 220, ,lm. Şi dascăli şi popi şi vlădici şi de tot soiul de oameni din toate părţile se adunau la hramul bisericii din Humuleşti. CREANGĂ, A. 11. Toate maslurile şi molitvele, cetite de vlădica şi arhiereii cu patruzeci de preoţi - degeaba. CARAGIALE, O. Π, 236. Vlădica ţine şi el să fie într-un gînd cu poporul SLAVICI, O. II, 73. Am să mă plîng La toţi vlădicii, să dau jalbă! coşbuc, B. 66, cf. rev. crit. i, 218, DDRF, PHILIPPIDE, P. 214, cf. ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W., D. BOGDAN, GL. Popii noştri au căpătat şi acum hirotonisirea... de la vlădici de schit cari se sfinţiseră la Vidin. IORGA, L. R. 8, cf. id. P. A. I, 189, TDRG, DHLR I, 262, 361. Parcă-s nişte vlădici, aşa giubele de mătase blănite cu samur au pe dînşii! HOGAŞ, M. N. 144. Neculai Burghez şi-a dus feciorul la vlădica Romanului pentru preoţie. SOVEJA, O. 24. Împreună cu episcopul plecară fireşte şi feţele simandicoase... Ceilalţi oaspeţi însă răsuflară scăpînd de prezenţa stînjenitoare a vlădicei. rebreanu, i. 480. Acelaş popor... n-ar fi primit în mijlocul său pe un preot sau vlădică rătăcit de la credinţa străbună. AN. IST. NAŢ. l, 36, cf. resmeriţă, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE, S-a dus la Rîmnic, la vlădica, să-i dea de ştire că în cutare zi vine la Episcopie să se cunune. GALACTION, o. 71. Pe aici, a fost pămîntul binecuvîntat De trei vlădici Şi de-un mitropolit primat. TOPÎRCEANU, O. A. I, 334, cf. DRĂGANU, ROM. 410. Acest vin are asemenea putere într-însul încît, cînd vrea vlădica nostru cel bătrîn de la Cotnari să slujească, apoi bea numai un pahar şi se poate scula şi poate umbla şi sluji. SADOVEANU, O. X, 51. Soborul ieşi pe poarta cetăţuii, avînd pe prea sfinţitul vlădică Iosif în frunte, id. ib. XIII, 24. De trei vlădici, cu sila, Moţoc e spovedit. pillât, P. 23. Hai, bădie, la vlădica de la Blaj să ne deie alt popă. DAN, U. 69, cf. IORDAN, L. R. 274, ROSETTI, L. R. ffl, 91, id. I. SL. 38, SCRIBAN, d. Un blestem, o afurisenie şoptite în altar de către un vlădică erau catastrofale. ARGHEZI, B. 32. Vlădica cel mare le-a luat, preasfinte,... zise un alt monah. id. S. x, 221. Dimineaţa vin vlădici, popi,... să îngroape pe Făt-Frumos, crezîndu-l mort. CĂLINESCU, B. 253, cf. VIANU, L. R. 513, L. rom. 1953, nr. 2, 29, scl 1953, 142, l. rom. 1954, nr. 4, 19, nr. 6, 7, SCL 1954, 259, L. rom. 1955, nr. 6, 67. Am să mă duc la vlădica să mă plîng. camilar, n. n, 431. Nu e familie la noi care să nu aspire... la boierie... Cei mai modeşti pogoară dintr-un răzeş, dintr-un moşnean sau dintr-un vlădică, vinea, L. I, 136, cf. dl, DM, scl 1958, 325. Ţinutul Făgăraşului este scos de sub jurisdicţia vlădicilor români şi supus parohului reformat din Făgăraş. IST. lit. rom. i, 344, cf. scl 1961, 177. Domnul... a aruncat dare şi pe vlădici, pe boieri, pe mazili, pe curteni, pe popi, pe călăraşi, panaitescu, O. Ţ. 48, cf. id. c. r. 104, cl 1967, 314, M. D. ENC., DEX. Vlădica, de-i vlădică, Şi tot are ibovnică. TEODORESCU, p. p. 315. Măritatu-i lucru mare, Nime nu-l poate stricare; Nice popa satului, Nici vlădica Blajului jarnîk - bîrseanu, D. 278, cf. 458, hodoş, p. p. 454, ŢIPLEA, P. P. 119. P-atunci vlădica dă la Silistra pochia. Dă prioţi p-aici el avea grije. GRAIUL, I, 364. De-ai fi, mîndră, de vlădic, Nu-mi mai trebe-al tău iubit. BUD, P. P. 34. Nu trece multă zăbavă însă şi fapta preotului a venit tocmai acolo sus şi vlădica singur a trebuit să facă judecată dreaptă. FURTUNĂ, V. 56. S-au ferit ei cît s-au ferit, pînă ce i-au denunţat unii la vlădica. Amîndoi se pomenesc într-o zi cu un ordin să se prezinte la episcopie. IZV. xi, 90, cf. xiii, 277, ALR 1576. 4881 vlădicesc - 925 - VLĂDICIE Şi tofi bea, înveselea, Dar cînd fu cătră beţie, Vlădica, de bucurie, Da jos haine vladiceşti Şi se-mbrăca în domneşti balade, iii, 98, cf. folc. transilv. i, 101. Tînărul nostru-mpărat... A strîns patrierci Şi vlădici NUNTA, 210. 0 (In ghicitori) într-un cîmp înrotat Şede vlădica umflat (Butea), gorovei, c. 36. Am o fată de fier Cu buricu de oţel; Cînd vine vlădicul îi sucesc buricul (Lacătul), pascu, C. 26. 0 (Precedat de „părinte”) Moştenii satului, dacă au văzut cartea părintelui vlădică, au adunat toţi bătrînii satului la sfînta biserică (a. 1620). PANAITESCU, O. ţ. 194. Doamnă-sa... au născut şi-o cocoană, botezînd-o părintele vlădica Crimca. ANON. CANTAC, CM I, 143. Părintele vlădica Ignatie, cu boiarii denpreună, aleseră pă Costandin sărdar... de l-au făcut domn. R. popescu, cm i, 367. 0 (Atribuind calitatea ca un adjectiv) Un istoric vlădică, anume Mathei de la Mira..., în vremile acelea au fost aicea în ţară. R. POPESCU, CM I, 331. - PL: vlădici - Gen.-dat.: vlădicăi şi vlădicii, vlădicei, vlădichii. - Şi: (învechit şi popular) vlădic, (învechit) vladic, vlădică s. m. - Din slavonul βλλαηκλ (v. si. bmaukj). VLĂDICESC, -EÂSCĂ adj. 1. (învechit) De vlădică (1), care aparţine vlădicăi; care este propriu, specific vlădicăi; care vine de la vlădică. Dă-mi bucuria, spăsenia ta şi cu duhul vlădicescu (despuitoriului C2, domnitorescu D, biruitoriu H) învăr-toaşe-me. PSALT. 99. înemă curată zideaşt întru mine, Doamne... Şi duhul vlădicesc întăreaşte-me. CORESl, PS. 136/3, cf. TDRG, DHLR II, 321, CADE. 2. (învechit şi popular) De vlădică (2); care aparţine vlădicăi sau vlădicilor; care este propriu, specific vlădicăi sau vlădiciei (2); care este destinat, care se cuvine numai vlădicăi; care are rang de vlădică. Să vădzu la scaun de giudeţ, şedzînd straşnic şi slăvit... cu podoabe vladiceşti. dosoftei, v. s. noiembrie 14975. Nime să n-aibă a să mesteca în lucrurile vlădiceşti (a. 1701). IORGA, s. D. IV, 71. S-au suit în casele vlădiceşti şi... au început a vorovi pentru alegere de vlădică. R. GRECEANU, CM n, 159. Unui preot vlădicesc şi doi diaconi să li se dea... popei 1 leu şi unui diacon 1 zlot şi altui diacon 1 tult. ANTIM, o. 337. Preoţii... doi ughi să deie pe an poclonul vlădicesc (a. 1752). uricariul, iv, 3/8. Trei obrază vlădiceşti socotindu-să, s-au ales vrednic şi iscusit de Dumnezău prea-iubitoriul episcopul Radauţului (a. 1750). BUL. COM. ist. iii, 5. [Preoţii] de poclonul vlădicesc şi de banii şcoalei sa nu fie supăraţi (a. 1767). ştefanelli, d. c. 95. Scrisoarea aceasta, carea trebuia să rămînă în original în archivul vlădicesc din Blaj,... o a furat iezuviţii. ŞINCAI, în rev. CRIT. i, 473. Popii şi călugării... să nu se supere nici de cătră oaminii isprăvniceşti, nici de către potropopi şi alţi oameni vlădiceşti (a. 1804). URICARIUL, IV, 138/22, cf. I. GOLESCU, C., V ALI AN, V., ISER, PETRI, V., PONTBRIANT, D., LB, LM, DDRF. Una din cele mai frumoase cărţi... e Evangheliarul de la Feleac..., dăruit la 1498... bisericii vlădiceşti a Feleacului. iorga, c. I. III, 51, cf. TDRG. Suirea pe scaunul vlădicesc a acestui providenţial bărbat înseamnă... începutul unei perioade de înflorire... Ca episcop, aprobă statutele ce şi le dete şcoala. PĂCALĂ, M. R. 378. E cunoscut textul înfricoşat al unui blestem ce s-a rostit... din partea mitropolitului Ştefan şi a întregului sobor vlădicesc asupra vistierilor Stroe, Radu Fărcaş şi Tudor Cămăraşul. AN. IST. NAŢ. I, 42, cf. CADE, SCRIBAN, D. Vlădica, de bucurie, Da jos haine vlădiceşti Şi se-mbrăca în domneşti BALADE, m, 98. ♦ (Regional; despre cai) Gras (Bonţ - Gherla). Cf. DR. v, 106, 240. - PL: vlădiceşti. - Vlădică + suf. -esc. VLĂDICEŞTE adv. (în dicţionarele din trecut) în felul vlădicilor (1, 2), ca vlădicii. Cf. lb, pontbriant, D., LM, DDRF, SCRIBAN, D. - Vlădică + suf. -eşte. VLĂDICI vb. IV. (învechit) 1. Tranz.fact.A face pe cineva vlădică (2). Preuteasa să să facă călugăriţă şi să o ducă să o aşedze la o mănăstire de-aci, să să facă hirotonia preotului. să-l vlădicească fără nice de o smenteală. EUSTRATIE, PRAV. 34/13. 2. Intranz. A exercita funcţia de vlădică (2), a sluji în calitate de vlădică. S-au ales mitropolit Bălgradului părintele Iosif Budai, carele cît au vlădicii nu ştim, numai atîta zicem că mai mult de cinci sau şase ani n-au ţinut scaunul şincai, HR. m, 131/22, cf. i. GOLESCU, C., LM, SCRIBAN, D. - Prez. ind.: vlădicesc. - V. vlădică. VLĂDICIE s. f. 1. (învechit) Cîrmuire; stăpînire; putere, autoritate. Blagosloviţi Domnul, toate făpturile lui, în tot locul vlădicia (putearea H, a stă-pîni ei D) sa. PSALT. 213. împărăţia ta împărăţie în toate veacurele şi vlădicia (stăpînia D, biruitul H) ta în toate ginturele. ib. 300. în tot locul vlădicia lui blagosloveaşte sufletul mieu Domnul CORESl, PS. 281/11. împărăţia ta împărăţie în toate veacurele, Vlădicia ta în toate neamure şi neamure. id. ib. 393/14. Au făcut lui împăratul precum au făcut lui şi cei mai nainte de el; şi-l înălţă pre el înaintea tuturor priatenilor lor. Şi întări lui vlădicia. BIBLIA (1688), 7092/32, cf. tdrg, DHLR îi, 490. ♦ (învechit, rar; urmat de un adj. pos.) Termen de reverenţă pentru o persoană de rang înalt. Dumneata-l bîntuieşti să-i iai acele moşii de la mîna lui; derept aceia-ţ grăiesc, vlădicia mea, ca unui boiarin bun şi înţilept şi bătrîn, să socoteşti dumneata că nu-ţ ieste cu cale a-l bîntui (a. 1629). HEM 3 210. 2. (învechit şi popular) Demnitatea, funcţia de vlădică (2); timpul cît păstoreşte un vlădică. Mulţi episcopi, călugări, popi... se tem de voivodă că-i va ruşina şi-i va scoate de în cinste... şi vor lua de la ei... vlădicia (a. 1564). ist. lit. rom. i, 310. Ascultă-mă, iubite Teodore,... voiu scrie la împăraţi să te puie arhiereu... Iară svîntul... rîsă pentru vlădicia ce-i dzise giudeţul. varlaam, C. 431. Mă las de vlădicie, de voia mea. ΑΝΤΙΜ, O. 226. Cînd să va prosti vreun mitropolit al ţării de vlădicie sau vreun episcop de episcopie şi va vrea să lăcuiască la acea beserică, să aibă voie să şază şi să-ş aibă căzuta cinste întru toate. id. ib. 337. Sfătuindu-se ei despre alt... vlădică pe carele să-l pună în locul lui şi veriindu-le în minte să aleagă... pe cinstitul bărbat 4885 VLĂDILĂ -926 - VLÄGUI Stefan Simonie..., s-au rugat de noi ca şi noi să ne milostivim a da lui acea deregătorie bisericească, a-l întări în vlădicie. şincai, hr. iii, 38/24, cf. lb, valian, v. Rog pe Dum(nez)eu să-l ferească de vlădicia în Ardeal. VASICI, ap. BARIŢIU, c. n, 13, cf. ISER, POLIZU, PETRI, V., PONTBRIANT, D., CIHAC, II, 220, LM. Actul nostru S-a redactat... în primul an din a doua vlădicie. cuv. D. BÄTR. i, 76, cf. ddrf. Cei mai buni clerici de pe la 1850... îşi cheltuiră de la un timp toate silinţele în luptă pentru vlădicia canonică împotriva nesocotinţelor laice ale guvernului. SĂM. iv, 682. După moartea lui Ghenadie, rîvnise vlădicia din Băl g rad. IORGA, L. R. 154. Nu se găseşte între preoţii români şi între candidaţii la vlădicie nici unul care să poată fi înduplecat a-şi schimba credinţa strămoşească în lucrurile fundamentale. AN. IST. NAŢ. I, 36, Cf. SCRIBAN, D., ŢIPLEA, P. P. 119. De la vlădicie, Pînă la popie, Pîrîndează-i toţi, Fă tu tot ce poţi. POP., ap. PÎRVESCU, C. 76. Popă mare te făcui, Că ţi-am dat protopopie, Te-am-nălţat la vlădicie. BALADE, m, 99, cf. 98. 3. (învechit şi popular) Organizaţie bisericească ortodoxă (sau eterodoxă) autocefală, condusă de un vlădică (2); episcopie; mitropolie; sediul acestei organizaţii. I s-au făcut metathesis de la episcopia Rîmnecului la vlădicia ţării. R. GRECEANU, CM II, 159. Dară ce treabă are vlădica cu noi, nu-ş caută de vlădicia lui, ci să amestecă întru ale noastre? ANTIM, O. 28. Urmă şi în cercul umil al vlădiciei româneşti o vreme de schimbări răpezi şi de lupte. IORG A, L. R. 142. Nu-i fără rost ce face vlădicia, interveni părintele din Cozla, numai cît să mai fi amînat urcarea taxelor. AGÂRBICEANU, S. 141. Care popă nu putea avea la vlădicie o treabă grabnică? id., în SCL 1979, 98. Asta era întîmplarea şi oamenii popii Tiron..., cei cari fuseseră cu pîra la vlădicie. DAN, u. 71. Nu-mi strica popia mea, C~a mere la vlădicie Şi m-a ţipa din popie. BÎRLEA, L. P. M. I, 28. - PL: vlădicii. - Vlădică + suf. -ie. VLĂDILĂ s. m. (Regional) Vlădică (2) (Corabia). Dar vlădila ce-mi zicea?... La ale bune nu mă-ntreabă, La ale rele mă chiamă! PĂSCULESCU, L. P. 195. Vlădila, ce mi-şi făcea? Patruzeci de popi strîngea, începea popii a citia, Marea de să potolia. id. ib. - PL: vlădili. - De la vlădică, cu schimbare de sufix. VLĂDÎŢĂ s. f v. mlădiţă. VLĂDUI vb. IV. Tranz. (învechit) A cîrmui; a stăpîni (2). Luci-να în dzilele lui dereptate... şi vlud[u]i-va de la mare pîrî la mare. PSALT. SCH. 221/5. D[oam]ne D[um]n[o]dzeu, silnic cene e ca tine?... Tu vlădeşti... ţinutul maireei ib. 287/5. Tu vlădeşti (b i r u i e ş t i CC2, stăpîneşti d)... ţirutul măriei, turburatul undelor ei tu îmblîndzişi. psalt. 182. Domnul în ceriu gătă scaunul său şi împărăţia lui cu toţi vlăduiaşte (stăpîneaşte D, vence H). ib. 212. Domnul în ceriu gotovi scaunul său şi împărîţia lui cu toţi vlăduiaşte. CORESI, ps. 281/5, cf 284/12, TDRG, DHLR II, 106, SCRIBAN, D., SCL 1964, 550, L. rom. 1976, 181, 1987, 430. ♦ (Prin sud-vestul Transilv.; în forma vlădi) A avea putere asupra cuiva, a-şi exercita autoritatea asupra cuiva. Nu-l vlădesc eu. h xvm 317. El să mă vlădească pe mine. ib. - Prez. ind.: vlăduiesc. - Şi: (învechit şi regional) vlădi, (învechit, rar) vludui vb. IV. - Din slavonul ελλλ^τη, -αλμ*. VLĂDUITOR s. m. (învechit) Cîrmuitor; stăpînitor (3). E tu, omu, aseamerea în sufletu vlăduitoriul (p o -văţătoriul D, biruitoriul H) mieu şi ştiutul mieu. psalt. 105, cf. CORESI, PS. 143/4. Unul vlăduitoriul, [O\iTmo]dzeul şi Domnul nostru /[isu]s //[risto]s (cca 1569-1575). gcr i *11/19, cf. ddrf, dhlr n, 340, SCRIBAN, D. - PL: vlăduitori. - Vlădui + suf -tor. VLĂDUŢ s. m. v. vlăduţă. VLĂDUŢĂ s. m. sg. (Familiar) Om prost, nerod, neghiob. Era la toate vlăduţă.' GORJAN, în SFC IV, 154, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., BL I, 104, XI, 45, SFC IV, 149. Voia să-i arate că nu e vrun vlăduţă. ISPIRESCU, ap. ZANNE, P. III, 443. - Şi: vlăduţ s. m. resmeriţă, d., bl xi, 45, sfc iv, 149. - Vlad (n. pr.) + suf. -uţ(ă). VLĂGOS, -OÂSĂ adj. (învechit, rar) Plin de vlagă1. Acesta nou [ibovnic] vios, vlăgos, ghizdav şi frumos... este. cantemir, i. i. n, 81. - PL: vlăgoşi. - Vlagă1 + suf. -os. VLĂGUI vb. IV. 1. T r an z . şi refl. A face să-şi piardă sau a-şi pierde vlaga1, puterea (11); a face să aibă sau a avea o stare de oboseală accentuată, de slăbire a resistenţei generale a organismului; a (se) epuiza, a (se) extenua, a (se) istovi. V. frînge, seca2 (1), secătui (1), sfîrşi (9), slei, stoarce (6), s t o c i (2). Cf. CIHAC, ii, 460. Tragem un ropot şi două şi trei, de era cît pe ce să scoatem sufletul din popă. Şi aşa l-am vlăguit, de-i era acum lehamete de noi. CREANGĂ, A. 94, cf. 55. Văzu cu ochii cum i se distramă toate frumoasele-i planuri, cum zi cu zi şi oastea i-o vlăguieşte, şi pe el îl micşorează în ochii supuşilor lui VLAHUŢĂ, ap. CADE, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., MURNU, I. 105, TDRG, PAMFILE, J. Π, 172, RESMERIŢĂ, D., ARDELEANU, V. P. 24, CADE. Caii s-au vlăguit curînd. Păliţi de soare, abia purtau căruţa în pas. SADOVEANU, O. L. 90. Un picior îi era aproape zgîrcit, şi drumul lung, pe vremea rea, îl vlăguise peste samă. id. O. XXI, 507, cf 78, IORDAN, STIL. 216, SCRIBAN, D. în afară de mediu, în afară de societate, scriitorul se vlăguieşte şi piere ca creator, v. ROM. decembrie 1953, 265, cf. dl, dm, BARBU, G. 115, LĂNCRĂNJAN, C. II, 82, M. D. ENC., V. ROM. ianuarie 1974, 33, DEX. O văntălăcit boii pîn’ci i-o vlăguit di tăt. şez. v, 171, cf. com. din straja - rădăuţi şi din vicovu de jos - rădăuţi, coman, gl., nalr - mb î h 47. ♦ P . ext.Refl. (Prin Munt.) A îmbătrîni. Cf. rădulescu-codin. ♦ Refl. (Munt.; despre obiecte, 4893 VLĂGUIRE -927 - VLĂJEA unelte etc.) A se uza, a se învechi prin folosire (îndelungată). Cf. i. golescu, c., coman, gl. Mi s-au vlăguit cizmele... pe dinăuntru, parc-ar fi unse. UDRESCU, GL. Puşca pînă nu să vlăguieşte, slujbă bună nu se săvîrşeşte. i. golescu, ap. zanne, p. iv, 556. 2. T r a n z . A prelucra pielea prin tăbăcire. Vlăguiesc pieile pe mesele cu faţa de tinichea sau marmoră. ardeleanu, d. 10, cf. 188, dl, dm, dex. 0 Refl. pas. Pieile se vlăguiesc într-o căldare uriaşă în care două maiuri enorme bat ca într-o piuă. ARDELEANU, D. 102. - Prez. ind.: vlăguiesc. - Vlagă1 + suf. -ui. VLĂGUIRE s. f. Faptul de a (se) vlăgui (1); istovire (trupească sau sufletească). Concurenţa ce ele îşi fac între ele nu poate avea alt rezultat, atît în privinţa mişcării solidare a muncitorilor cît şi a vlăguirii lor corporale şi sufleteşti. IONESCU-RION, S. 186. Multe alte lucruri sînt prinse remarcabil în carte:... neînduplecarea părinţilor ce nu ţin seama de lacrimile odraslei lor fragede,... vlăguirea boierimii de viţă veche,... tristeţea mascată de glume a doctorului neamţ. ROMÂNIA literară, 1973, nr. 28, 9/4. 0 (Prin lărgirea sensului) Nu pot suporta bătrîneţea şi vlăguirea timpurie a unui corp. IONESCU-RION, S. 277. - PL: vlăguiri. - V. vlăgui. VLĂGUIT, -Ă adj. (Despre fiinţe) Secătuit, sleit de vlagă1, de putere (1); care are o stare de oboseală accentuată, de slăbire a rezistenţei organismului; epuizat, extenuat, istovit. V. frînt, secat2 (1), stors2 (5). Cf. v 1 ă g u i (1). Cf. I. GOLESCU, C., CIHAC, II, 460. Kir Mihali, posesorul, ori Şmil, orîndarul, stăpînii fără nici o milă peste toată ceata asta de robi vlăguiţi şi păcătoşi! vlahuţă, CL. 24. Scriitori enervaţi şi vlăguiţi ai societăţii de azi. IONESCU-RION, s. 278, cf. DDRF. Atins pînă în adîncul sufletului de mila ce-i arăta acest copil sărman şi vlăguit,... Mogoş porni mai departe. SĂM. VI, 469, cf. ALEXI, w, RESMERIŢĂ, D. Unul, mai slab, vlăguit, se retrage. SIMIONESCU, F. R. 43. Radu Comşa se întorcea pe acelaşi drum, în trăsurile cu caii vlăguiţi. C. PETRESCU, I. li, 145. Mă simţeam deodată vlăguit, golit de viaţă... Mă clătinam cu o senzaţie de sfîrşeală. VOICULESCU, p. II, 306. Cînd lăsau lucrul, oamenii trudiţi cădeau ca dobitoacele vlăguite. CAMIL PETRESCU, O. I, 26. Cei care arătau vlăguiţi ori nu-şi puteau ascunde un beteşug erau daţi la o parte. PAS, L. I, 145. Are un cap de broască-ţestoasă... şi nişte priviri chele... Ah! Privirile ei de vrăjitoare vlăguită, privirile ei alburii. VINEA, L. I, 292. înlocuia la vreme o Aretie slăbănoagă şi vlăguită. id. ib. π, 27, cf. dl, dm, sfc iii, 260, l. rom. 1965, 580, 581. Am lucrat din nou toată ziua. Vlăguiţi amîndoi. V. Rom. ianuarie 1966, 68. Vlăguiţi..., copiii abia se tîrau. Magazin IST. 1972, nr. 5, 46. Luînd ροζ,α tehnicianului vlăguit, domnul... joacă dubioasa comedie a imparţialităţii, ROMÂNIA literară, 1992, nr. 1, 2/2, cf. vîrcol, v., şez. ix, 148. 0 (Prin lărgirea sensului) Poetul era suferind. Muntele ozonizat îi întremează trupul vlăguit. PERPESSICIUS, M. I, 178. Nu răbda la frig, căi-l durea carnea bătută şi vlăguită prin puşcării. BARBU, G. 194. Îşi simţea capul umflat de ger, amorţit, pleoapele reci, grele ca plumbul, urechile înfundate, mîinile şi picioarele vlăguite. V. ROM. februarie 1963, 13. El intră în primele rînduri ale cortegiului... şi agită în sus..., cu braţele lui vlăguite..., cel din urmă sfînt. magazin IST. 1972, nr. 1, 9. 0 (Prin analogie) Alergam ca un smintit prin tufişurile dezfrunzite. Rămurelele vlăguite mă plesneau peste ochi. REBREANU, N. 138. 0 F i g. Iată un volum de versuri... care vine să ne arate că poezia noastră tradiţională nu e nici vlăguită şi nici pesimistă. ARH. olt. XIX, 259. Se trezi primul, pe la patru şi jumătate, cînd zorile încă se mai duşmăneau surd cu vlăguita noapte, v. rom. octombrie 1958, 60. Am crezut în războiul neatîrnării noastre ca în altoiul pe care îl aştepta trupul vlăguit al ţării, τ iunie 1964, 22. ♦ (Munt.; despre obiecte, unelte etc.) Uzat, învechit prin folosire (îndelungată). Cf. I. golescu, c. Din vlăguitele obiele jilave picurau noi mirodenii în tainul ocnaşilor. ciauşanu, R. scut. 91. Are ţava vlăguită puşca. udrescu, gl. - PL: vlăguiţi, -te. - Şi: (regional) vlăcuit, -ă adj. vîrcol, v. - V. vlăgui. VLĂGUITOR, -OARE adj., s. m. 1. Adj. Care vlăguieşte (1); istovitor. Cf. cade, dl, dm, dex. Nu e uşor pentru un popor... să se elibereze de miasma vlăguitoare a fricii, românia literară, 1992, nr. 1, 20/4. Ştia... că numai sărbătorile îl pot scuti întrucîtva de adeseori neomenoasa şi vlăguitoarea muncă a boierescului ŞEZ. v, 79. 2. S. m. Muncitor care lucrează la prelucrarea pieilor într-o tăbăcărie. Uruiala roţilor dinţate şi răsuflările grele ale vlăguitorilor udaţi de năduşala muncii ce le istoveau puterile. ARDELEANU, D. 198, cf. DL, DM, dex. - Pronunţat: -gu-i. -PL: vlăguitori, -oare. ~ Vlăgui + suf. -itor. VLĂIOÂGĂ s. f. (Regional) Funie care leagă strîns proţapul de restul săniei; (regional) apărătoare, ceatlău, coardă, gînj, lambă, lanţuş, legătură. Cf. damé, t. 22, pamfile, i. c. 155. - PL: vlăioage. - Etimologia necunoscută. VLAIÙG s. m. (Prin nord-vestul Transilv.) Om foarte bătrîn şi bolnăvicios. Cf. lexic. reg. 23. - PL: vlăiugi. - Cf. v 1 a g ă 1. VLĂJÂN s. m. v vlăjgan. VLĂJÂR s. m. v. vlăjgan. VLĂJDĂU s. m. (Regional) Om voinic şi leneş (Ţepu - Tecuci). Cf. pamfile, j. n, 172, pascu, s. 418. - PL: vlăjdăi. - Cf. vl ăj g an , h ai d ău . VLĂJEA vb. II v vlăji. 4902 VLĂJGAN - 928 - VLĂSTAR VLĂJGAN, -Ă s. m. şi (rar) f. (Adesea cu nuanţă peiorativă) Persoană tînără înaltă, voinică, zdravănă; (regional) melean (1). V. găligan, haidamac, haidău, huidumă, lungan, mazdrop, mă-gădău, mărigan, nandralău. N-apucă să facă trei paşi şi dau piept în piept cu doi vlăjari. CARAGIALE, O. i, 202. Intrară în odaie cîţiva tineri derbedei: Erau patru - între care un vlăjgan scăpat de şcoală. MACE-DONSKI, O. I, 183. Era mîndru şi frumos ca un smeu, cînd îşi încrucişa aşa braţele şi se uita cu linişte la cîte patru, cinci vlăjgani, vlahuţa, o. a. ii, 9, cf. ddrf, barcianu, ALEXI, w. Şi-n clipa aceasta dînsa de ar întră... Vlăjganul mare cum mi ţi-ar zăcea L-a ei picioare-n toat-a lui micime. GORUN, F. 120, cf. candrea, f. 16, tdrg, pascu, s. 418. Florea Rîţă, un vlăjgan, cît un plop gros, cu faţa pătrată. LUNGIANU, CL. 140. Era şi o fotografie a lui Rim ca logodnic. Un vlăjgan blond şi nesărat, care nu ştia ce să facă cu mîinile mai lungi ca pulpanele redingotei, papadat-bengescu, o. ni, 88, cf. RESMERIŢĂ, d., CADE. Era cogeamite vlăjganul şi la luptă dreaptă ar fi biruit pe oricare altul. GALACTION, o. 298. Vlăjganul acesta elegant e în fond o fire de poet CAMIL petrescu, τ. i, 92, cf. ni, 162. Am văzut leu, leu în came şi oase,... străjuit de doi vlăjgani arabi. BRĂESCU, A. 214. Toată puterea lui n-avea sorţi de izbîndă întru atîtea puşti şi atîţia vlăjgani, popa, v. 127, cf. 339. Era gura unui vlăjgan mare din grămadă. STĂNOIU, C. I. 68. Cu mîinile-i vînjoase vagmistrul ţintui locului doi vlăjgani VOICULESCU, P. Π, 147, cf. I, 20, SCRIBAN, D. Era tot un vlăjgan înalt, subţirel şi cam şlampăt la mers şi la vorbă. MIHĂESCU, D. A. 73. Un vlăjgan din fiii lui... mi-a cerut socoteală. ARGHEZI, S. X, 41. Aurica privea cu mare afecţiune pe acest vlăjgan molatec. CĂLINESCU, E. O. i, 59. Sunt iar vlăjgan de optsprezece ani Şi-mi vin în grai uitatele cuvinte, v. rom. ianuarie 1954, 129. La mijloc se ridica ceva ca un nor, ca o ceaţă, care învăluia un vlăjgan cu bicepşi de boxer. BENIUC, M. C. I, 418. Era un vlăjgan zvelt, îmbrăcat în haine scumpe, ţărăneşti VINEA, L. I, 378, cf. 20. E cineva vlăjganul ăsta. H. lovi-NESCU, T. 172, cf. DL. Cine e el? Profesor? Asistent?... Aş! Un vlăjgan de la Metalurgie. PREDA, R. 167, cf. DM, contribuţii, n, 213. M-a bătut vlăjganul pe umeri ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 105, 18/2, cf. M. D. ENC., DEX, SCL 1979, 98, I. CR. iv, 188. Stai pe loc, vlăjgane! întoarce-ţi paşii spre noi FOLC. TRANSILV. ni, 434. 0 (Ca epitet, precedînd termenul calificat, de care se leagă prin prepoziţia „de”) Vlăjarul de stăpîn îl prinse cu mîna lui grea de ceafă şi începu să-i arză la spate cu o codirişte de corn. LOVINESCU, C. IV, 40. S-au năpustii doi vlăjgani de ţigani asupra lui. STĂNOIU, C. I. 40. Uite ce zic eu, maică stareţă, glăsui gros o vlăjgană de călugăriţă. VOICULESCU, P. I, 193. Un vlăjgan de flăcău înalt ca un brad, subţiratec, parcă era tras printr-un inel ŞEZ. XU, 37. 0 (Adjectival) Ceilalţi erau îndeajuns de vlăjgani pentru a nu se coborî la joacă cu un copilandru. CĂLINESCU, E. 55. Un „general” vlăjgan cu chipiul pe nas ridică sabia lui de papură. ROMÂNIA literară, 1972, nr. 1, 15/3. ♦ (Regional) Om înalt şi prost. Cf. arh. olt. XXI, 277, com. din buzău. ♦ (Regional) Om voinic şi leneş (Ţepu - Tecuci). Cf. pamfile, j. ii, 172. - PL: vlăjgani, -e. - Şi: (regional) vlăjân (barcianu, tdrg, PAMFILE, j. n, 172), vlăjâr, vlejgân (i. cr. iv, 188, arh. olt. XXI, 277) s. m. - Cf. v 1 a g ă1. VLĂJGĂNOS, -OĂSĂ adj. (Neobişnuit) De vlăjgan; puternic. Cf. alas 20 x 1 935, 3/6, iordan, l. r. a. 192. - Pl.: vlăjgănoşi, -oase. - Vlăjgan + suf. -os. VLĂJI vb. IV. (Regional) 1. T r a n z. (Despre vînt, ploaie, grindină; complementul indică plante) A îndoi, a culca Ia pămînt (Peştişani - Tîrgu-Jiu). Cf. l. rom. 1961, 238. Veni o hală de vînt şi vlăji tot griul ib. 2. R e f 1. (Despre lemne; în forma vlăjea) A se face elastic, bătîndu-1 cu muchia toporului şi trecîndu-1 prin foc (Peştişani - Tîrgu-Jiu). GL. olt. - Prez. ind.: vlăjesc. - Şi: vlăjeâ vb. II. gl. olt. - Cf. v 1 a g ă 1, v 1 ă g u i. VLĂMĂT0C subst. (Prin Ban.) Val1 de pînză. L. COSTIN, GR. BĂN. 216. - Pl.: ? -Cf fălmătuc, vălămătoc, vălătuc, ghemotoc. VLĂSCEÂN s. m. vlăşcean. VLĂSENCTJŢĂ s. f. (Regional) Numele unui dans popular nedefinit mai îndeaproape; melodie după care se execută acest dans (Mihăeşti - Cîmpulung). Cf. H x 365. - Etimologia necunoscută. VLĂSÎE s. f. (Munt.) Pădure (de şes). Cf. resmeriţă, d. Ajunse la potecuţa ce se abătea la dreapta şi intră sub coviltirele codrului... Vlăsia îl înghiţi. VOICULESCU, P. I, 275. Pînă la marginea oraşului au venit lupii din vlăsia de lîngă Vede. STANCU, D. 374. Făr-un specialist nu mă descurc cum trebuie, nici în şapte luni, cu vlăsia asta! - îşi dădu seama. V. ROM. martie 1954, 52. 0 F i g . Nu e,... pentru întîia oară, că ne izbim, în exerciţiul profesiunii noastre critice, de piedici de natură, aşa zicînd, balcanică, înţelegînd prin aceasta condiţiile sălbatece în care este ţinut să lucreze un salahor intelectual prin vlăsiile noastre. PERPESSI-cius, M. iv, 135. - PL: vlăsii. - De la n. pr. Vlăsia. VLĂST vb. I v. vlăsti. VLĂSTAR s. n. 1. Ramură tînără, subţire şi flexibilă, care se dezvoltă din rădăcina sau din tulpina unei plante lemnoase (şi care poate servi ca altoi); lăstar1 (1), mladă (1), mlădiţă (1). In vie era trei viţe, şi ea odrăslind era scoţînd vlăstare şi broboanele strugurilor coapte. BIBLIA (1688), 30V47. Hrană era vlăstarile copacilor şi miiare sălbatecă. ANTIM, O. 66, cf. id. P. 113, BUDAI-DELEANU, LEX. Au visat ca şi cînd ar fi văzut vie înaintea lui şi trei viţe şi, odrăslind, scotea vlăstări şi strugurii era copţi. TEODOROVICI, 1. 96/17cf. LB. Un 4911 VLĂSTAR -929 - VLĂSTAR vlăstar tînăr ce d-abia începe a înflori se dăsrădăcinează. MARCOVICI, C. 70/1. Din vlăstarea tinerică, o tulpină informată, Să făcea stejar puternic. asachi, s. l, I, 64, cf valian, V- Pentru sedirea unei vii întrebuinţăm două soiuri de cîrlige: vlăstarea sau viţa oarbă şi viţa de rădăcină, filipescu, d. ii, 32/31, cf. 36/3. Picături de lapte se formează în vlăstarea mea, picături de miere se ascund în floarea mea, tu n-ai putea să le descoperi, dar o patrupedă şi o muscă ţi le vor da. NEGULICI, E. II, 65/13. Pentru sădirea unei vii se întrebuinţază două soiuri de cîrlige, adecă vlăstare sau viţă oarbă şi viţă de rădăcină, litinschi, m. 94/5. Primavera, fiind în punctul puterei, se deschid şi se dezvolt vlăstarii plantelor. aristia, plut. 184/7, cf. polizu, petri, v., pontbriant, D. Vede ca prin farmec pe trunchiul fără viaţă Crescînd vlăstări frumoase cu veselă verdeaţă, alecsandri, poezii, 308, cf. 399, cihac, ii, 711, lm. în fundul pădureţ., se afla o bizunie de urşi, peste care dăduse Prepeleac, umblînd... după vlăstari selbatece şi după zmeură. CREANGĂ, p. 52, cf 316. Toate cele sfinte sînt înconjurate cu mănunchi de busuioc şi siminoc, din Vinerea patimilor, strîns legate în vlăstar de salcie de la Florii. DELAVRANCEA, O. i, 3. în umbra ei pasc încă mieii ş-ajung vlăstarii brazi puternici. MACEDONSKI, O. I, 101, cf. vlahuţă, S. A. n, 490. Se îneacă cu totul şi crede că se poate apuca de orice vlăstare pentru a ieşi la ţărm. ARHIVA, I, 484, cf DDRF. La unii ţărani... se văd pe masa vlăstari cruzi de viţă. manolescu, i. 290, cf. enc. ROM. Pe-atunci erau vlăstari în lunci Copacii de-azi, şi tineri prunci Erau bărbaţii, coşbuc, P. i, 285, cf barcianu. Stau acolo amîndoi,.,. ca doi vlăstarv rămaşi dintr-o pădure veche. D. zamfirescu, î. 33, cf. 158, alexi, w., TDRG. Mugurul sau ochiul corzilor dezvoltîndu-se se transformă în vlăstari sau lăstari, cari se scurtează mai tîrziu, cînd li s~a copt lemnul. PAMFILE, I. C. 216. Crapii ciofoesc în stuf la ruperea vlăstarelor..., întocmai ca purceii, atila, P. 286, cf. resmeriţă, d. Mai uricioase sunt vlăstările aţoase. COMŞA, Ν. Ζ. 38, cf. ARGHEZI, V. 147, BL iv, 65. Vlăstarii se obţin din mugurii adventivi rădăcinilor. ENC. AGR., cf SCRIBAN, D. Trîntit în iarbă, rup cu dinţii, Gîndind aiurea -, mugurii Unui vlăstar primăvăratic. BLAGA, ΡΟΕΖΠ, 8. Ocolesc acum pe potecă un pîlc de arini drepţi pe care i-au năpădit vlăstari de toate neamurile, îndesaţi unii într-alţii de nu se poate trece. CAMIL PETRESCU, O. II, 272, cf. LTR2, DL, DM. Din mijlocul frunzelor tulpinale răsar vlăstarii frunzoşi, mai adeseori sterili. prodan - BUIA, F. I. 521. Acoperişul era construit din două rinduri de ramuri, peste care se aşezau paie şi fîn, iar deasupra se punea, păianjen, două perechi de vlăstari legate la vîrf vuia, PĂST. 99, cf. H. MIHĂESCU, GR. 14, 126, 127, DEX, IVĂNESCU, I. L. R. 428, com. i. ionescu - şişeşti, alr i 971/49, 679, 680, 684, 954, A I 17, ΙΠ 19. La buciumul viţii trei vlăstări cresc, unul al sănătăţii, altul al veseliei şi altul al turburării, se spune pentru a arăta că atunci cînd o persoană bea vin cu măsură îi prieşte, cînd bea mai mult se înveseleşte, iar cînd bea peste măsură îşi pierde controlul. Cf pann, P- V. i, 113/3, ZANNE, Ρ. i, 306. 0 Fig. Romanii sînt buciumii viii Dachiii noastre şi noi vlăstările lor. Cantemir, hr. 106. Dintru acest fecior al său, Iuda, să menisă ca să răsară vlăstariul dreptăţii (a. 1760). GCR Π, 70/26. Căzură pe cîmpiele poeziei ca să roază şi să usuce cele mai frumoase vlăstare şi florile cele mai bine crescute, heliade, o. I, 464. Ai lăsat un vlăstar care se frîngea dincotro bătea vîntul şi găseşti un trunchiu care nu se mai mlădiază, ci stă neclintit pe rădăcina sa. CONV. LIT. XI, 86. Papa Ioan al XXII-lea porunci... să stîrpească din rădăcină toţi vlăstarii ereziei din via Domnului. EMINESCU, O. XIV, 164. Ţăranii... dunăreni... îşi întăresc temeliile caselor cu cărămizi scoase din vechile zidiri romane, - o admirabilă simbolizare a închegării regatului român de azi pe urmele şi din vlăstarele celei mai frumoase... provincii romane. VLAHUŢĂ, R. P. 14. Pe substratul trac se altoise puternica vlăstare romană, peste care apoi se adăogiră înrîuririle neamurilor barbare, arhiva, I, 643. Şi-a văzut născîndu-se alt neam, vlăstar din tulpina cea fără de moarte a Romei. SĂM. I, 31. Societatea... creează conflicte dramatice, mutilînd inconştient vlăstare de viaţă... curate,... plăpînde. RALEA, s. T. I, 120. Această pepinieră de tinere vlăstare ale literelor a desfăşurat... o activitate literară de creaţie şi îndrumare. ROMÂNIA LITERARĂ, 1978, nr. 1,9/1. 2. F i g . Descendent, urmaş, coborîtor al unei familii. Cf. LB. După aceasta, prefăcîndu-să vlăstările acelei familie în altele nouă, se îmformă pe încetul seminţii sau treburi, în carele se cuprind toate familiile. SĂULESCU, HR. I, 44/19, cf. polizu. Tu, scumpă Bucovină, odraslă românească... Eşti vlăstarea, fiica cohortelor romane. ALECSANDRI, poezii, 340, cf. lm. Aicea patriarhul Germanus cunună solemn vlăstarii logodiţi ai acelor două dinastii, eminescu, O. xiv, 112. Ea este vlăstar adevărat şi nepoată directă a fostului rege român. id. ib. 128. De nu l-ai mai iubi, această vlăstare degenerată n-ar mai fi fiul tău. L NEGRUZZI, S. V, 150. Ar fi curioz... ca românii cei atît de stabili şi vlăstare din cei mai aşăzaţi şi mai civilizaţi oameni ai vechimii să fi învăţat de la nomazii unguri ce însămnează a sta într-un loc. philippide, p. 147. Erau copii voinici, vlăstari din vechi ţărani soldaţi. OLLĂNESCU, H. O. 199. Al tatei eşti! Vlăstare din suflete regeşti! COŞBUC, S. 181, cf. SĂM. I, 218, BARCIANU. Patru copii, patru vlăstari ce creşteau din plin. D. ZAMFIRESCU, R. 277, cf. ALEXI, w. învăţatul vlăstar al Văcăreştilor... nu era ceea ce se cheamă un funcţionar model. IORGA, P. A. II, 118, cf. id. L. R. 131, id. C. I. in, 135. Tinerele vlăstare încredinţate pedagogului erau toate dăruite cu numele unui dobitoc. ANGHEL, PR. 79, cf. 78. Din neamul lor, nici într-un timp nu se pomeniră vlăstare să nu fie şi proprietari de băi. AGÂRBICEANU, A. 235. Nu puteam fi vlăstarul cel din urmă al muzelor pe pămînt. HOGAŞ, DR. I, 37, cf. RESMERIŢĂ, D. Această familie... a dat atîtea vlăstare distinse pe diferite terene. RF I, 67. Acea stearpă deşteptăciune... atinsese o... înaltă stepenă de agerime la vlăstarul cel din urmă. M. I. CARAGIALE, C. 51. Era fiica preşedintelui Curţii de apel din Craiova,... vlăstarul unei vechi familii boiereşti. REBREANU, R. I, 55. Ungaria se frămîntă în turburări interne, cu stingerea dinastiei arpadiene al cărei ultim vlăstar Andrei III moare în 1301. ARII. OLT. XII, 22. în mîna lui intră tinerele vlăstare şi el singur e dator a face din ele pe viitorii cetăţeni. IZV. xili, 102. S-a purtat ca un fiu al lui adevărat, vlăstar de stăpînitor. VOICULESCU, P. II, 130. 4911 VLĂSTARE - 930 - vlăşcean Grigorie Brincoveanu, ultimul vlăstar al vestitului neam, moştenise moşie la... Scărişoara. ARH. OLT. XVII, 285, cf. SCRIBAN, D. Sunt, desigur, mici cusururi în cărticica vlăstarului brătienesc. ARH. OLT. xix, 231. Mă uitam curios la acest vlăstar de personagii istorice care afişa indiferenţă pentru moşia strămoşească pierdută. MMÄESCU, D. A. 45. Boierul Manole este ultimul vlăstar al unei vechi familii CONSTANTINESCU, S. II, 299, cf. 293. Tînărui e un vlăstar de francez însurat cu o distinsă româncă. ARGHEZI, S. XIX, 229. Scarlat a găsit aci pe ultimul vlăstar feminin al unei familii de acestea simple. CĂLINESCU, E. o. îi, 123, cf. id. S. 156. Socotea că din pricina ei pierdea ultima şansă ca vreun vlăstar din neamul Băl-Ciaureştilor să se urce pe tronul Ţării Romîneştl camil petrescu, O. m, 67. Lucu se minuna că un vlăstar ca dînsul s-a putut obîrşi dintr-un asemenea părinte, vinea, L. I, 105. Lui îi va reveni cuvîntul hotărîtor în alegerea carierii tînărului vlăstar. VORNIC, P. 10, cf. DL, DM. Conachi este singurul vlăstar în linie bărbătească al petrecăreţului şi risipitorului vornic Manolachi Conachi şi al Elenei, de viţă canta-cuzinească. ist. lit. rom. ii, 183. Din bogata bibliotecă a ultimului vlăstar în linie dreaptă a familiei face parte o mai veche cărţulie groasă. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 114, 5/1. Pentru vlăstarele aristocraţiei britanice anii de învăţătură au corespuns unor jaloane destul de precise, magazin ist. 1972, nr. 3, 50. „Bunătatea” lui Fontane..., bunătate dedusă dintr-o gentileţe a acestui vlăstar tîrziu al unor hughenoţi din sudul francez, nu este... decît o marcă. românia literară, 1974, nr. 1, 5/2, cf. magazin ist. 1974, nr. 4, 21, dex. Tatăl ei nu voia să o supere cu nimic, căci era singurul lui vlăstar. FOLC. TRANSILV. ΠΙ, 351. - PL: vlăstare şi (m.) vlăstarl - Şi: (învechit) vlăstare (pl. vlăstări) s. f., (regional) vrăstâr (alr i 971/679, 680, 684, 1 712/677) s. n. - Din ngr. βλαστάρι. VLĂSTARE s. f. v. vlăstar. VLĂSTĂRET s. n. (Rar) Vlăstăriş. Cf. tdrg, SCRIBAN, D. - PL: vlăstăreturi. - Vlăstar + suf. -et. VLĂSTAR! vb. IV. (Rar) 1. Intranz. A da vlăstare (1). Cf. pontbriant, d., barcianu, alexi, w., TDRG, RESMERIŢĂ, D., BL IV, 65, SCRIBAN, D. 0 F i g . Era zorii albi ai unei zile de deşteptare, după o amorţeală seculară; cînd ideile vlăstăreau în inimele tinere şi speranţele... adumbreau sufletele însetate după fericirea neamului. COLUMNA, VII, 61. Ar veni rîndul cugetărilor dulci şi duioase ce vlăstăresc adesea în traiul singuratic al vînătorulul odobescu, S. m, 51. 2. T r an z . A îndepărta vlăstarele (1) de prisos. Cf. RESMERIŢĂ, D. ~ Prez. ind.: vlăstăresc. - V. vlăstar. VLĂSTĂRIŞ s. n. Mulţime de vlăstare (care alcătuiesc o pădurice, un crîng); p . e x t. pădurice tînără şi deasă; (rar) vlăstăret, (învechit) vlăstărit1. Cf. tdrg SCRIBAN, D. Rîul se liniştea şi se pierdea, în mai multe braţe, printre ostroavele acoperite cu sălcii şi vlăstăriş v. rom. mai 1955,42. - PL: vlăstărişuri. - Vlăstar + suf. -iş. VLĂSTĂRIT1 s. n. (învechit) Vlăstăriş. Cf. ddrf. - PL: ? - De la vlăstar. VLĂSTĂRIT2, -Ă adj. (învechit) Care a dat vlăstare (1); fecund, roditor. Cf. pontbriant, d., barcianu, ALEXI, w. 0 F i g . Cine poate fi mai bun învăţător pentru limba noastră, aşa spornic şi aşa felurit vlăstărită, decît scrierile clasice ale antichităţii? odobescu, S. II, 367. Aceste neînsemnate rinduri... le-am aruncat pe hîrtie ca o dovadă de vie plăcere ce am resimţit văzînd vechile noastre aspiraţiuni aşa de bine, aşa de spornic vlăstărite sub peana altuia. id. ib. m, 232. - PL: vlăstăriţi, -te. - V. vlăstări. VLĂSTI vb. IV. Tranz. (învechit) 1. (Despre plante) A germina, a creşte, a da lăstari1 (1). Tu cînd vei voi să vlăstească cu grabă ceea ce vei sădi... ? Oare cînd vei pune oareşce alt pămînt mai lucrat? GOLESCU, Ρ. 298/4. 2. (Despre pămînt; complementul indică plante; în forma vlăsta) A face să germineze (fiind fertil, productiv). Oamenii la început vieţuia fără să lucreze, viptuindu-se (hrănindu-să) cu plîntele ce vlăsta pămîntul. SĂULESCU, HR. I, 26/15. Afară de o îndestulată producere de grîu, de orez şi de in vlăstează pămîntul Eghipetului un feliu de papură, din care cii vechi fabrica file numite papir. id. ib. I '721. - Prez. ind. pers. 3: vlăsteşte. - Şi: vlăsta vb. I. - De la vlăstări. VLĂSTOS, -OĂSĂ adj. 1. (Prin Maram.; despre oi, vaci) Care dă lapte mult (şi bun). Cf. T. papahagi, m. Atunci (la Sîngiorgî) pun calei în apă, să fie oile „mănoasă” (vlăstoasă). chest. v 179/92. 2. (Regional; despre pămînt) Favorabil pentru culturi; p . e x t. productiv, fertil, roditor (Moisei - Vişeu de Sus). Cf. glosar reg. - PL: vlăstoşi, -oase. - Vlastă + suf. -os. VLĂSTOŞE adj. (Prin Maram.; într-un descîntec; despre stele) Care aduce rod1 (1), belşug. Una stea vlăstoşa, Două stele vlăstoşăle,... Sus pă stele ridicat, în sărunia asta o-aruncaţ, De-aiasta a bea Ş-a mînca Şî s-a încărca De unt şî de groscior. T. PAPAHAGI, M. 140. - PL: vlăstoşele. - Vlăstos + suf. -ea. VLĂŞCEĂN s. m. Locuitor din fostul judeţ Vlaşca; p. e x t. (Munt.) locuitor de la şes, în special din Cîmpia Dunării. Ce e astă împărţire Şi a numelui simţire! Că vlăscenii, moldovenii, transilvenii, bănăţenii 4921 vlăşceancă -931 - VLOG tfu-s fa tablele de-aramâ. BOLLIAC, O. 131, cf. ddrf. peste cămaşa lungă, încreţită, căci la Zăvoiu Bihorului se ţineau de portul vlăşcenilor, nu de al celor de la deal, lehim avea un pieptar negru, camil petrescu, o. 72, cf. RÂDULESCU-CODIN, î. 366. Au sosit nişte vlăşceni cu carele cu porumbi şi vor să cumpere fîn. UDRESCU, GL. - Pl.: vlăşceni. - Şi: vlăsceân s. m. - Vlaşca (n. pr.) + suf -ean. VLĂŞCEANCĂ s. f. 1. Locuitoare din fostul judeţ Vlaşca; p. ext. (Munt.) locuitoare de la şes, în special (ün Cîmpia Dunării. Bate-mi-se bate... Maria, Mocanca, Cu Stanca, Vlăşceanca. mat. folk. 847. 2. (Art.; prin Munt.) Numele unui dans popular nedefinit mai îndeaproape; melodie după care se execută acest dans. Cf. varone, d. 156. - PL: vlăşcence. - Vlăşcean + suf. -că. VLEG s. m. (Regional) Pepene galben (v. p e p e n e 11 a) (Cucumis melo). Cf. borza, d. 54, 302. - PL: vlegi - Etimologia necunoscută. VLEJ s. m. (Bucov.) 1. Cal (com. marian) bătrîn (iordan, stil. 87, com. din straja - rădăuţi) sau rău (LEXIC REG. 111). 2. Om bătrîn. Com. marian, cf dr. v, 240. 3. Bou care are coamele într-o parte. Com. marian, cf. dr. v, 240. - PL: vleji. - Etimologia necunoscută. VLEJGÂN s. m. v. vlăjgan. VLENGĂLI vb. IV. Tranz. (Maram,) A flutura. LEXIC REG . II, 106. - Prez. ind.: vlengălesc. - Cf fleng. VLEOJ s. n. (Bucov.) Loc mlăştinos, lexic reg. 111. - PL: vleojuri. - Etimologia necunoscută. VLEŞTIE s. f. (Nord-vestul Munt.) Nuia (1); prăjină (1); p. ext. bîtă. Cf. RĂDULESCU-CODIN. Ia arde-i cîteva vleştii şi să vezi cum te ascultă. UDRESCU, GL. ♦ Epitet (depreciativ) pentru o persoană foarte înaltă şi slabă. Cf. udrescu, gl. - Pl.: vleştii. ~ Etimologia necunoscută. VLEŞTIOĂRĂ s. f. (Regional) Diminutiv al lui v 1 e ş t i e (Sămara - Piteşti), udrescu, gl. - PL: vleştioare. ~ Vleştie + suf -oară. VLIZVU subst. (învechit, rar) Zgomot slab, continuu şi monoton, produs de curgerea unei ape. Den lăţimea cea nemărginită a Nilului la strîmtoare de gură cădea apa şi să strîmtorea cu ţărmurile cele făcute de mînă, săvîrşia oarecare vlizvu la gură (a. 1773). GCR II, 93/13. - PL: ? - Etimologia necunoscută. VLINSĂ s. f. v. vîslă1. VLÎŞTOÂGĂ s. f. (Regional) Lînă tunsă de pe oi; (regional) vloagă (Măţău - Cîmpulung). Cf. coman, gl. - Etimologia necunoscută. VLOAGĂ s. f. (Regional) Vlîştoagă (Măţău -Cîmpulung). Cf. coman, gl. - Etimologia necunoscută. VLOC s. n. v. vlog. VLOG s, η. L 1. (învechit, rar) Cădere de apă. Se închiseră izvoarăle fărăfundului şi vlogurile (feres-trile PO, j g hi ab urile biblia 1688, s tăvii ar el e biblia 1938) ceriului şi se conteni ploaia den cer. biblia (1688)2, ix, 185, cf. 102, 103. 2. (Regional, mai ales în Munt.; şi în sintagma vlog mocănesc, GR. s. v, 46, vi, 45, scriban, d., alr i 1 987/684, alr sn iii h 790/192) Ploaie măruntă şi de lungă durată, care cade pe o zonă întinsă. Băltăreţul aduce... vlog. PISCUPESCU, O. 72/16. Ploile lungi, vlogul..., ţin mult şi se întîmplă cînd cineva şi-a făcut samă. pamfile, văzd. 108, cf id. j. ffl, 96, id. s. v. 3, h iv 51, RĂDULESCU-CODIN, GR. S. V, 46, ALR I 1 228, 600, 887, 940, 986, ib. 1 978/684, 898, alr sn m h 790. ♦ Cer întunecat peste tot, urmat de ploi lungi, scriban, d. S-a făcut vlog de toamnă, id. ib. ♦ (Adverbial) întruna, neîncetat, continuu. Trecuse cam la vreo cinci, şase luni şi dragostea popei cu profesoriţa mergea vlog. CONV. LIT. xxn, 245. Vorba ceia: capul să trăiască, că belele curg vlog. SĂM. v, 78. Nu era tău, nu era baltă ori vreun bulhac în cale unde să nu se tăvălească; ieşea şi iar se muia şi iar ieşea...: iaca aşa a ţinut-o vlog pînă acasă. ib. 177. Lucrează vlog. SĂGffiNESCU, V. 75. La nuntă a plouat vlog vreo trei zile, de ne făcuse ploaia, în căruţe, mai rău ca pe nişte paparude. RĂDULESCU-CODIN. O ţine vlog. alr 1 1 978/887. Plouă vlog. alr sn ffl h 790/899. II. (învechit şi regional; adesea cu determinări introduse prin prep. „de”) Număr mare, mulţime (de fiinţe, obiecte etc.); aglomeraţie, îmbulzeală; s p e c . (învechit; depreciativ) adunătură, gloată. Au remas vlog de coloni romani, după ce au sculat Aurelian dm Dachia... oastea, maior, ist. 49/7. Ia-ţi inima cea de demult, Nu te teme de vlog mult: Arată-te că eşti roman; Acum.... în est an (a. 1810). bv ni, 22, cf. CIHAC, I, 318, REV. CRIT. II, 48, DDRF, GHEŢIE, R. Μ. 494, BARCIANU, alexi, W. El nu fu deşteptat din toropeala lui decît cînd din vlogul de capete auzi un glas văicărîndu-se. CONV. lit. xlii2, 457, cf. vicru, GL. Au venit oile cu lîna vlog de ciulini. UDRESCU, GL. E vlog de lume în obor. id. ib. - PL: vio g uri. - Şi: (regional) vloc (GR. s. v, 46), vloh (pamfile, s. v. 3, id. văzd. 108), blog (alr sn iii h 790/762), mlog (alr i 1 228/684, 1 978/684) s. n. ~ Etimologia necunoscută. 4935 VLOH -932 - VOAL VLOH s. n. v. vlog. VLOHIŞĂ adj. (Regional; despre ploaie) Care este de lungă durată. Cf. pamfile, văzd. 108, id. s. v. 3. - PL: vlohişe. - Vloh + suf. -işă. VLOJOI s. m. v. vojoi1. VLOST s. n. (învechit) Ţinut1 (II 2); judeţ. Vlostu Romanul (a. 1667). bul. COM. ist. iv, 23. Vlostu Iaşii (a. 1669). ib. 31. - PL: ? - Din pol. wiosc, ucr.BOJiocTib. Cf. v. si. s a â c τ t. VL0ŞTINĂ s. f. v. boştină. VLUDUÎ vb. IV v. vlădui. VNUC s. m. (învechit; în formule de cancelarie) Nepot (1). Am vîndut a mea dereapîă ocină... denaintca lui Toader Lupaşco de Suleani... şi Lupul zeat Cehäneas[%\ şi Lepădat vnuc (nepot) Cehăneasă (a. 1640). ghibănescu, s. i. xxv, 6. Au rămas la vnucul său Romulus. cantacuzino, n. p. 3077, cf. 30717, Stan, vnuc Gheorghe. î. GOLESCU, C., cf. DDRF. Radu, vnuc popa Gheorghe. brăescu, M. 73. - PL: vnuci. - Din slavonul VOÂCE s.f. v. voce. VOÂCNĂR s. m. v. voagnăr. VOÂGNĂR s. m. 1. (Ban.) Rotar (I 1). Cf. L. costin, gr. BAN. 38, 216, alr I 1 833/1, 5, 12, 40, 45, 79, ALRSNVh 1 343. 2, (Regional) Dogar (Borlovenii Vechi - Băile Herculane). alri 1 667/12. - PL: voagnări - Şi: voâcnăr (alr SN v h 1 343), voâmnăr (ib. h 1 343/27) s. m. - Din germ. Wagner. VOAIANT, -Ă adj. (Franţuzism) Care atrage privirea cuiva prin caracteristici izbitoare; care se impune atenţiei cuiva datorită unui aspect strălucitor, ţipător, şocant. V. frapant. Bluzele, rochiile şi le închidea cu elipse voaiante de metal sau nasturi de lemn ori cristal, astfel îneît ochiul aluneca asupra suprafeţei minerale a îmbrăcăminţii. CĂLINESCU, Β. I. 400. - Pronunţat: voa-iant. -PL: voaianţi, -te. - Din fir. voyant. VOÂIE s. f. v. voie. VOÂJĂT s. n. v. vîjăt. VOAL s. η. 1. Ţesătură fină (şi transparentă) de mătase, bumbac sau fibre sintetice, folosită mai ales pentru confecţionarea unor obiecte de îmbrăcăminte femeieşti; bucată din această ţesătură cu care femeile îşi acoperă capul sau faţa (conform unor obiceiuri sau ritualuri). V. acoperămînt, aer, feregea hobot,iaşmac,învelitoare,năframă (H)? nemeteţ (1), pocrovăţ (1), rariţă2 (I i)? s ă 1 i e (2), ş 1 a i e r (1), văl (I 1), z ă b r a n i c. Cf. MUMULEANU, C. 164/13. Favorita Măriei sale... avea pe cap numai un voal... foarte supţire. AR (1829), 28]/30. La gîtu ei are un voal... cusut cu flori şi cu dobitoace. CĂPĂŢINEANU, M. 16/26, cf. I. GOLESCU, C. Cînd mergem la plimbare, voale verzi ne trebuiesc. PR. DRAM. 97. Femeile niciodată nu ieşea din lăcaşurile lor decît numai cînd merea la biserică, şi şi atunci le acoperea un voal des, îneît nu să vedea... obrazul. MOZAICUL (1838), 155/26. Scoborîndu-şi vualul de pe capelă lîliechie şi învălindu-se într-un şal roşu. KOGĂLNICEANU, în pr. DRAM. 430. Rîdicînd voalul ce acoperea pe astă misterioasă străină, au cunoscut în ea pe principesa Rucsanda. ASACHI, S. L. II, 20. Trimise Brandei... diademul de emiră cu voalul de mireasă, id. ib. 55. Nici măcar cu vîrful degetului n-a atins voalul ei. LECA, CR. 107/6, cf. STAMATI, D. Aduc un voal, mănuşi şi flori care sînt pentru mireasă. negruzzi, s. m, 126. Un voal alb flutura în jurul unei figuri tinere, frumoase. VLAHUŢĂ, S. A. Π, 244. Pe cîmp se văd două fiinţe uşoare Săltînde pe-un cal, Pe care le-ncinge de flutură-n boare Subţire voal EMINESCU, O. I, 3. Mai toate poartă rochii subţiri, de tarlatan sau de voal, pe fuste de mătase. MACE-donski, O. în, 38. Tînără fată... are obrazul acoperit cu un voal şi poartă pe cap o coroană. SEVASTOS, N. 214. Mărica avea să fie înfofolită în voaluri, îneît să-i cauţi nasul cu microscopul REV. CRIT. i, 129. Nu-ţi ridici voalul de pe ochi? D. zamfirescu, R. 103, cf.-alexi, w. Eu, învelită de trei ori în voalul meu cel mare..., plecam repede pe la extremitatea... parcului PAPADAT-BENGESCU, O. I, 116, cf. 233. O umbră se desprinse dintr-un gang...: o femeie înaltă şi subţire, îmbrăcată în negru, cu un voal pe faţă. AL. PHELIPPIDE, S. Π, 159, cf. RESMERIŢĂ, D., SEVERIN, S. 7. Prin voalul des abia se zărea faţa fragedă şi ochii vioi ai tinerei necunoscute. BASSARABESCU, S. N. 140. Ea-şi pune voalul cu mişcări discrete. TOPÎRCEANU, O. A. I, 45. Doamna... dispărea ca un meteor, dreaptă, în rochie lungă de catifea verde..., cu voal gri ce flutura în urma ei. BRĂESCU, A. 67. Priviseră, muţi, un corp de o zvelteţă sculpturală şi abia putuseră deosebi prin ţesătura voalului... dinţii albi, strălucitori. G. M. zamfirescu, M. D. i, 245. Nici voalul, nici mănuşile... nu păreau a mulţumi gustul probabil din alt veac al acestui bătrîn. SADOVEANU, O. XIV, 46. O doamnă..., din... discreţie, purta totdeauna voal. IORDAN, STIL. 293, cf. SCRIBAN, D. Cornelia îşi aruncă capricioasă pe spate voalurile de doliu, ce-i cădeau mereu pe frunte. CALINES CU, S. 18 .Pe un soi de podea ridicată şi împodobită cu ghirlande, grecoaice aproape goale, cu voaluri..., dau o idee despre viaţa în harem, camil petrescu, O. III, 108. Aretie, căreia naşa îi scosese voalul de mireasă, se lăsa sărutată... de noile ei rubedenii. VINEA, L. II, 17, Cf. TUDORAN, P. 240, LTR2, DP, DL, DM, M. D. ENC. îşi puse pălăria cu voalul de doliu să nu i se vadă faţa. românia literară, 1974, nr. 30, 14/4, cf. dex, dn3. Lelea cu cîrpa de voală Şi cu burticică goală. I. CR. H, 301, cf. alr ii/i h 160, A v 33, 35, glosar reg. [Mireasa e] 4949 VOALA - 933 - VOALAT cu voala pe cap. GL. olt. Maică,... Mai bine... Voalul cel je cununie Mi-l puneai pe năsălie. folc. mold. i, 355. Mireasa n-ari voi ş-o sî-i facă mirili, Cînd o tundi cînili. ib H, 364, cf. 328. Ii pune peteală, voi pi cap. nalr-MB HMN 236, 576/537. 0 (Ca termen de comparaţie) Subţire ca un voal, întunericul şi răcoarea treceau acum peste noi PAPADAT-BENGESCU, O. I, 134. Nori fără formă, ca nişte voaluri subţiri şi trecătoare,... se interpun între soare şi ochii noştri. OPRESCU, I. A. iv, 101. Luna era tot sus şi peste faţa ei plină treceau nori subţiri, ca un voal argintiu. CAMIL petrescu, O. i, 211. Plecam, stringîndu4 mîna hieroglifă, petrecut de zîmbetul lui ca de un voal. CONTEMP. 1974, nr. 7, 3/1. 0 Fig. Viitorimea noastră este acoperită de un voal.., noi însă aşteptem... încredere. AR (1831), 1881/33. Cînd o tînără este amorezată, socoteşte că nimine n-o înţălege. Ea pune şi pe ochi voalul... ce are pe inimă, buznea, p. v. 94/21. Cînd voalul să ridică de vreo mînă prietenească, atunci durerile cele ascunse ale amoriului sar ca peste un pîrlaz. id. ib. 94/22. Acolo pari ferice, pe faţa ta senină Durerea nu-şi întinde al său negru voal R. IONESCU, C. 52/4. Oricîtă îngrijire s-ar pune, spre a se acoperi patimile prin o aparenţă de pietate şi onor, ele totdeauna străbat lesne asăminea voal ce le ascunde. CALENDAR (1855), 150/17. în ultimele pagini ale cărţii, voalul ficţiunii se rupe şi autorul apare în prim-plan, cu angoasele sale. românia literara, 1993, nr. 8, 22/3. 0 Compus: (Bot.) voalul-miresei = a) (Mold.) floarea-miresei (Euphorbia marginata). Cf. fătu, ap. borza, d. 67, 302; b) (Olt.) urzicuţă (Verbena hybrfda). borza, d. 178, 302; c) (prin Mold.) liliuţă (Anthericum ramosum). id. ib. 20, 302. ♦ Obiect de îmbrăcăminte pentru femei, confecţionat din voal (1). La cimitir o să fie parfum de chiparoase şi... Fetele-mbrăcate-n voaluri uşoare. ARH. OLT. XVII, 371. Salonul alb visa cu roze albe ~ Un vals de voaluri albe. BACOVIA, O. 60. ♦ F i g . Ceea ce acoperă ca un voal (1) (reducînd vizibilitatea, claritatea). Prin voalul diafan al serei se polieau cupolele din Scutarl BART, e. 44. O ceaţă uşoară, un voal imperceptibil se aşternuse peste ape. E începutul, abia simţit, al orbirii. BOGZA, c. O. 138. Se desfac din apele Oltului... cornuri subţiri şi pătrunzătoare, împrăştiind confuziile care mai stăruiau, cum împrăştie razele soarelui voalurile de ceaţă. id. ib. 343. 2. înnegrire a unui material fotografic fotosensibil, datorită unui defect de fabricaţie, developării prelungite, luminii difuze care îl impresionează accidental etc.; voalare (2). înnegrirea care constituie voalul se suprapune înnegririi datorite expunerii, deplasînd curba de înnegrire paralel cu ea însăşi, în lungul axei ordonatelor. LTR2, cf. DP, DM, M. D. ENC., DEX, DN3. - PL: voaluri şi (învechit) voale. - Şi: (învechit şi regional) voâlă s. f., (regional) voi s. n. - Din fr. voile. VOALA vb. L 1. T r a n z . A acoperi cu un voal (1); p. ext. a ascunde, a masca (2). Cf alexi, w., dl, DM, M. D. ENC., DEX. 0 Fig. Luminată de doi ochi albaştri, voalaţi de melancolie. CONV. LIT. XLin, 1263. Un obicei, voalat în suavă poezie mistică, e acela al „colindelor”, izv. XIV, 398. Lirismul lui este autentic, universul lui moral este rezultatul unei experienţe umane, numai materialurile sub care le voalează sînt cît mai inanimate. CONSTANTINESCU, S. I, 28. Sînt de preferat „Priapeele” care cel puţin nu voalează obscenitatea. PERPESSICIUS, Μ. Π, 25. Autoarea a ştiut să voaleze, cu o uşoară tentă de mister semipoliţist, unele momente ale acţiunii. T iunie 1964, 88. Fericirea este voalată de un tainic tremolo, cu ecouri galactice, românia literară, 1974, nr. 28, 4/2. 0 Refl. Se voalează înainte de a pleca. DEX. (Fig.) Cine a vopsit verdeaţa? După unde vin ăşti nori? Micşuneaua adorată Pentru ce s-a voalat? bolliac, O. 196. ♦ Refl. (Despre voce, sunete) A-şi pierde sonoritatea şi limpezimea; a se estompa. Cf. dl, DM, M. D. ENC., DEX, DN3. 2. Refl. (Despre materiale fotografice) A se deprecia, a-şi pierde însuşirile din cauza voalului (2); a se înnegri. A pătruns lumina în aparat şi s-a voalat filmul DL, cf. DM, M. D. ENC., DEX, DN3. - Pronunţat: vo-a-. -Prez. ind.: voalez. - Din fr. voiler. VOALARE s. f. Acţiunea de a (se) voala şi rezultatul ei. 1. Cf. v o a 1 a (1). Cf. alexi, w., dl, dm, m. d. enc. 1000, dex, dn3. 0 F i g . Asemenea „voalări” ale planului principal al naraţiunii... au caracterizat... literatura franceză a sfirşitului de secol XIX. L. rom. 1980, 292. 2. înnegrire a unui material fotografic fotosensibil, datorită unui defect de fabricaţie, developării prelungite, luminii difuze care îl impresionează accidental etc.; voal (2). Cf. v o al a (2). Cf. ltr2, dl, dm, m. d. enc. 1000, dex, dn3. - Pronunţat: vo-a-. -PL: voalări. - V. voala. VOALAT, -Ă adj. 1. Care este acoperit cu un voal (1); care are aspectul unui voal; p. ext. ascuns. Cf. voala (1). Cf. alexi, w., dl, dm. Frumoasele stampe cu tonuri calde... şi alburi voalate... avizează spectatorul asupra timpului şi spaţiului istoric. T ianuarie 1969, 92, cf. M. D. enc., dex. 0 Fig. Un pitoresc specific caracterizează capitala lui Petru... Mai puţină trepidaţie decît în Moscova încordată, zgomotul în surdină, populaţie mai negrăbită,... probleme mai voalate în priviri, arghezi, s. xvii, 197. Teismului franc al lui Berkeley i se substituie unul voalat, joja, s. l. 361. Specificitatea proceselor sociale... face ca această legătură... să devină mult mai complexă, mai mediată şi uneori voalată, rev. fil. 1972, 20. Romanul... „Adîncuri”, de un patetism voalat, aminteşte... timbrul particular pe care îl au vieţile ratate în romanele lui Thomas Hardy. românia literară, 1972, nr. 2, 9/4. Fără comentarii, dar cu un sarcasm abia voalat,... reproduce replicile, magazin ist. 1972, nr. 3, 53. Deşi utilizează un stil voit voalat, raportul este obligat să recunoască existenţa unui puternic curent de opinie, ib. 1974, nr. 2, 19. Poetul e un neliniştit timid, un singuratic ce-şi repudiază singurătatea... într-un mod... voalat. ROMÂNIA LITERARĂ, 1975, nr. 1, 11/2. Se pot cita... contradicţii mai voalate, înregistrate în forme de exprimare pretenţioasă. L. ROM. 1980, 63. Cărţile lui 4952 VOALA -934- VOAŞTi anterioare puneau, sub o formă voalată, metaforică, un mare semn de întrebare în privinţa sistemului de viaţă al ţării sale. românia literară, 1993, nr. 1, 20/2. (Adverbial) Vedeam clar..., fierbînd, oricît de voalat, eterna invidie femeiască. muiăESCU, d. a. 140. 0 (în trecut; de obicei ironic) Damă voalată = doamnă (care purta, din discreţie, voal şi) care intervenea pentru afaceri (în ministere sau în alte instituţii publice); p. e x t. doamnă care acţiona din umbră, ascunzîndu-şi identitatea (din motive tactice), din Cf. iordan, stil. 293. Aşteaptă pînă la opt Dacă pînă atunci nu ţi-am telefonat, scrii „cursivul”... - Dama voalată! exclamă Vareli, făcînd ştrengăreşte cu ochiul. vinea, L. I, 356. ♦ (Despre voce, sunete) Care şi-a pierdut sonoritatea şi limpezimea; estompat. Nu i s-a schimbat... glasul încet şi voalat, cu care parcă destăinuieşte secrete. EBRĂILEANU, A. 35. Felul ei autoritar e sporit..., chiar dacă glasul ei e voalat uşor. camil petrescu, o. m, 20. înaintea comisarului fercheş, cu gesturi manierate şi cu vocea voalată din pricina unei crize de ficat, ei stau acum unul lîngă altul. V. ROM. martie 1954, 165. O opri vocea voalată a ţigăncii, gîtuită de şoapte. PREDA, R. 211, cf. id. M. s. 214, dl, DM. Sunetul voalat al consoanelor nazale contribuie la exprimarea melancoliei. VARLAAM -SADOVEANU, 353. l-a arătat colivia şi a rostit ceva în limba aceea aspră, cîteva cuvinte scurte, spuse cu o voce voalată şi poruncitoare. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 107,17/2, cf. dex. 2. (Despre materiale fotografice) Degradat prin producerea unui voal (2). Cf. v o a 1 a (2). Cf. dl, dm, μ. D. ENC. 1000, DEX. - Pronunţat: vo-a-. -PL: voalaţi, -te. - V. voaïa. Cf. ir. v o i 1 é . VOÂLĂ s. f. v. voal. VOALETĂ s. f. Ţesătură foarte fină cu aspect de reţea, care se fixează la pălăriile de damă ca garnitură sau pentru a acoperi faţa. Cf. alexi, w. Un surîs dispreţuitor strivea gura fără ari strica arcul, subt voaleta scurtă, papadat-bengescu, O. i, 287. Un fior îi trecea pe sub faţă, sub voaleta cenuşie, id. ib. II, 116, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Din salcîmii bătrîni zburau tot mai des frunze ofilite. Se prindeau de pălăriile cucoanelor, de voaletele lor din firicele albe şi subţiri ca funigeii. I. BOTEZ, şc. 23, cf. bl vi, 10. Dosare grave stau grămădite pe masă şi excelenţa sa mototoleşte nervos o voaletă imprudent uitată lîngă călimări ARGHEZI, P. T. 57. Ca să fie în toate chipurile interesantă, doamna afecta prin voaletă o miopie studiată, id. S. XXI, 122. A simţit sub voaleta ei fin ţesută cum o podidesc lacrimile. v. rom. februarie 1956, 58, cf. dl, dm, dex, dn3. - Pronunţat: vo-a-. — PL: voalete. - Din fr. voilette. VOÂLŢĂR s. n. v. vals1. VOÂLŢER s. n. v. vals1. VOALIJRĂ s. f. 1. Ansamblul velelor unei nave (1); velatură. Cf. i. golescu, c., dex, dn3. 2. Curbura suprafeţei unei paraşute deschise; p. e χ t pînza paraşutei. Cf. dex, dn3. - Pronunţat: vo-a-. -P1. woalure. - Din fr. voilure. VOÂME vb. III v. voma. VOĂMNĂR s. m. v. voagnăr. VOĂRBĂ s. f. v. vorbă. VOÂRVĂ s. f. v. vorbă. VOĂSCĂ s. f. 1. (Ban., prin Transilv. şi prin Olt.; mai ales în forma vosca) Ceea ce rămîne din fagurele fiert, după ce s-a stors mierea şi din care s-a scos ceara. Cf. cade, cioranescu, d. et. 9354, gămulescu, e. s. 201, l. costin, gr. ban. 216, n, 209, alr ι 1 691/268, com. din vrăniuţ - oraviţa, nalr - o iv mn 266, 2 217/981. 2. (Regional, mai ales în Ban. şi Olt.; mai ales în forma boască) Tescovină. Cf. ddrfi, 142. După ce vinul s-a scurs din Un, se ia tescovina sau bosca şi se calcă în jgheab cu sacul sau se pune sub teasc. DAMÉ, τ. 81, cf. da ib 587, cade 155, scriban, d. 180, ltr2 iii, 25, dm 85, cioranescu, D. et. 9 354, DSR 1 089, alr i 1 719/710, alr sn î h 237, nalr - O in h 490. La putină punim postava şî scurgem vinu. Rămîne voasca. T. dial. o. 138. Ce rămîne de la vinu care s-a tras, noi îi spunem boască de vin, tescovină, ib. 219, cf. ALILXXVI, 148, nalr-Buh 396. 3. (Regional, mai ales în Ban. şi Olt; mai ales în forma boască) Ceea ce rămîne din prunele (sau din alte fructe) fermentate, după ce s-a făcut ţuica1. Porcii erau la cazan, mîncau boască, şi noi îi căutam în porumbi. boceanu, gl., cf. ciauşanu, gl. 7, tomescu, gl. 9, nalr - o ra ΜΝ 227,1 167, nalr - b n h 379. 4. (Prin Ban. şi prin Transilv.) Drojdie (de vin). Cf. alr 11 719/116, nalr - β π h 397/69. 5. (Prin Transilv.) Pleavă (1) (de la boabele de cereale). Cf. Am 1, 18. ♦ (Regional) Tărîţă (1) (Dîlja Mică - Petroşani). Cf. a ih 11. - PL: voaşte (alr i 1 719/116, alr sn i h 237/833). - Şi: voscă (CADE, CIORANESCU, D. ET., GĂMULESCU, Ε. S. 201, DSR, L„ COSTIN, GR. BAN. 216, A HI 18, NALR - B II h 396/19; pl. voşte, cioranescu, d. et.), vosc (gămulescu, E. s. 201, L. costin, gr. BAN. Π, 209, ALR sn i h 237/27, nalr - b n h 396) subst., voşcă (gămulescu, e. s. 201, com. din vrăniuţ - oraviţa) s. f., boască (pl. boaşte, scriban, D.) boscă s. f., bosc (nalr - β π 379/21) subst. - Din v. si. sockk Cf. sb. v o s a k . - Pentru sensul 4, cf. v o a s p ă. VOÂSPĂ s. f. v. hoaspă. VOAŞTI interj. (Regional) Cuvînt care imită sunetul produs de apa aruncată brusc (pe ceva sau pe cineva). într-o zi femeia pune un ceaun de apă pe foc şi, cum şedea bietul Turuzan pe prispă, numai ce face voaşti cu uncropul şi-l opăreşte. VASILIU, P. L. 215, cf. 263. - Onomatopee. 4964 VOATÄ -935- VOCABULAR VOÂTA s. f. v. vată. VOÂVĂ s. f. 1. (Transilv.; mai ales la pl.) Pănuşă cf. COMAN, GL-, ALR i 904/249, alr n 5 160/250, pjjL sn i h 109/250, alrm sn i h 77/250, lexic reg. n, 75, cl 1981,170. 2. (Maram. şi Transilv.; mai aies la pl.) Valvă (de fasole, de mazăre etc.). Cf. lexic reg. 23. Pune bine voavele astea că ţ-or prinde bine la iarnă să le dai la oi. mat. dialect, i, 102, cf. 28, alr - μ n h 442/238, cl 1981,170. 3. (Prin Maram.) Boabă (de mazăre, de struguri etc.). Cf. alr i 849/350, ib. 1 716/348. 4. (Prin Maram. şi Transilv.) Tescovină. Cf. alr i 1 719/270, alr sn i h 237/284. - Pl.: voave. - Etimologia necunoscută. VOÂZĂ s. f. (Mold., Transilv. şi Maram.) Om bătrîn şi neputincios. Cf. şez. m, 91, paşca, gl., glosar reg. 0 (Ca epitet, precedînd termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”) Era o voază di moşneag nu ştiu di pi unde. şez. xxm, 55. O voază de om, Com. din zagra - NĂSĂUD. - PL: voaze. - Cf. magh. văz „schelet”. VOBULATOR s. n. Generator electronic care produce oscilaţii de amplitudine constantă, dar cu frecvenţă linear variabilă în timp şi care se foloseşte pentru a măsura caracteristicile de amplitudine şi frecvenţă. Cf. dex - s. - PL: vobulatoare. - Din engl. wobbulator, fr. vobulateur. VOCÂBUL s. n. v. vocabulă» VOCABULAR s. n. 1. (învechit) Dicţionar (de proporţii mici) conceput ca lucrare anexă sau independentă; (sens curent) registru, caiet etc. (cu literele alfabetului puse în evidenţă la margine) în care se scriu (în ordine alfabetică) nume, date etc. pentru a fi explicate, pentru a putea fi găsite uşor etc. Multi cuvinti greceşti şi latineşti le-am pus... ca să nu stricăm sîmţirelor, dîndu-le numai din putere vocabularului, adică... carte care tîlcuieşte cu aceeaşi limbă cuvîntul oarşicare... întru acelaşi loc unde s-au scris. AMFILOHIE, G. F. lr/18. Am vrut să-mi fac vocabularul terminilor technici şi, ca să pot să dau peste dînşii, m-am apucat a traduce din Ştiinţe, heliade, o. n, 215, cf. i. golescu, c., albineţ, m. 219/1. Spre lămurirea acestora am adăugit la sfîrşitul părţii a doua un mic vocabular, unde, după rînduiala atfavitară, lesne se pot afla acele cuvinte şi a lor tîlcuire. asachi, I. 32/13. Vocabular de oarecare cuvinte întrebuinţate în astă carte. id. fabule, 134/1, cf. Valian, v. Aceste tălmăciri,.. în loc de a le da la sfîrşitul cărţii printr-un vocabular, le dau supt fiecare pagină unde să şi află acele nuoutăţi. NEGULICI, E. ι, X/5, cf. STamati, d. Greşelile... nu s-au pus aici la sfîrşit..., fiindcă vocabularul care este să se tipărească va sluji şi Pentru îndreptarea lor. PANN, în CONTRIBUŢII I, 31. Noi, pînă să-i deschidem tablele istoriei noastre, luăm amînă mai înlesnire o gramatică, un vocabular şi-i răspundem: Vezi, aceasta e limba, aceasta e naţiunea noastră. RUSSO, S. 55, cf POLIZU, BOLLIAC, O. 232, PETRI, V., PROT. - POP., N. D., ANTONESCU, D., CANELLA, V. 281, 291. Vezi şi vocabularul francezo-românesc de Poenaru, Aronşi Hill MAIORESCU, CR. I, 141. „Hojman, iată încă un cuvînt pitulat astăzi numai în Moldova, exclus din stil elegant şi netrecut în vocabulare. COLUMNA, vn, 4, cf. 105. Am consultat... „Vocabulariul francezo-românesc” al dlor P. Poenaru, F. Aron şi G. Hill ODOBESCU, S. m, 28. O parte dintre dînsele am aflat-o prin vocabularele române, cîte le-am avut în mînă. marian, O. II, 145, cf. I, 322, ii, 222. Excelentul vocabular istroromân al lui Gartner... este... rezultatul unei petreceri numai de şase zile cu un român din Berdo. ARHIVA, I, 471, cf. DDRF, ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., NOM. MIN. I, 317. De la „Vocabulariu” lui Şincai la nomenclatura ornitologică de astăzi este o cale... lungă. BĂCESCU, PĂS. 401, cf. dl, dm. Vocabularul, cu o întindere de circa patru coloane, este tradus din „Basilicalele” greceşti, ist. lit. rom. i, 249, cf. n, 41. în vocabularul la volumul său de poezii din 1836, Asachi informează pe cititori că Ariosto este „acela mai cu glorie poeta italian”. L. rom. 1966, 17, cf. dex. Punctul de plecare... a fost alcătuirea, pe baza acestui ansamblu lexical, a unui vocabular poliglot, ib. 1979, 655. 2. (De obicei urmat de determinări care arată felul) Totalitatea cuvintelor specifice unei anumite categorii sociale (şi profesionale), unui anumit domeniu de activitate, unui anumit stil al limbii, unui scriitor, unei epoci (culturale, literare) etc.; p . restr. ansamblul cuvintelor (caracteristice) limbii unui vorbitor. Umanitarul îşi are un vocabular... al său în parte, o sintaxe ca acelea cu totul particulară,... ce nu se supune la nici o regulă. HELIADE, O. I, 476. Lectura istoriei... ar fi puţin fructuoasă... deacă lectoriul nu s-ar fi familiarizat mai înainte cu partea tecnică. cu procesele speţiale şi cu vocabulariul particulariu al filosofiei. LAURIAN, F. 8/32. Trebuie să se anevoască a reforma vocabulariul chiar a convorbirei lor după regulele adevărate a limbei. CALENDAR (1854), 22/32. Vocabularul idrografic ar trebui să fie foarte scurt. HASDEU, I. C. I, 266. Nişte salahori dintr-o parohie engleză nu aveau mai mult de 300 de vorbe în vocabularul lor. MAIORESCU. CR. Π, 269. Vocabularul uzual şi casnic, cu care plugarii din Dacia Traiană se serveau de cînd în biserică şi în cancelarii domnea limba slavonă, nu fu de ajuns pentru interpretarea ideilor morale, speculative, doctrinare, diplomatice şi admnistrative. ODOBESCU, S. I, 365. Românii au îmbogăţit vocabulariul lor agricol. REV. IST. I, 210. Majoritatea cititorilor e străină de un astfel de vocabular. CONV. LIT. ΧΧΠ, 57, cf. 267, RESMERIŢĂ, D., L. COSTIN, GR. BĂN. 19. Cercetarea vocabularului vieţii culturale româneşti arată existenţa... unei civilizaţii romane la baza vieţii româneşti. ARH. OLT. X, 488. Cu toată silinţa lui de a fi personal, prin vocabular şi sintaxă, e poate cel mai plural dintre publiciştii români. lovinescu, C. IV, 59. Vocabularul critic îi e destul de redus, dar sinceritatea e totală. CAMIL PETRESCU, T. Π, 13. în mijlocul acestei familii sportive... ea singură şi 4970 VOCABULAR -936- VOCABULAR adolescentul cu obraz de elevă de pension nu aveau apucături şi vocabular de camping. C. PETRESCU, î. I, 6. Era singura odaie... în care mirosul de tutun era atenuat şi vocabularul cartoforicesc era absent TEODOREANU, m. II, 92. Fraza... se desfăşoară armonioasă, elegantă, susţinută de un vocabular de o bogăţie excepţională, plină de cele mai subtile epitete. OPRESCU, s. 252. Ceea ce însă constituie o derogare vicioasă din normele esteticului e vocabularul său împestriţat cu... expresii ce nu capătă o încorporare artistică în limbă. CONSTANTI-NESCU, S. Π, 285. în vocabular precupeţ, cuvintele alese se traduceau cu termenii „nu te mai întîlneşti cu aşa chilipir”. ARGHEZI, s. X, 4L Vocabularul ei ales s-a epuizat în comparaţii, judecăţi şi aprecieri, id. ib. XVI, 71. Mă deosebesc în cîteva chestiuni mărunte de vocabular estetic, care pot crea confuzii în minţile celor fără pregătire filozofic-estetică. CĂLINESCU, c. O. 403. Vorbea absolut ca un intelectual de la oraş care se fereşte de un vocabular pretenţios, id. B. i. 243. Mihnea este numit în mai multe rînduri „tiran”. Epitetul este împrumutat vocabularului paşoptist vianu, L. R. 84. Jumătate din vocabularul curent a fost înlocuită cu iniţiale şi prescurtări v. rom. ianuarie 1954, 76. A fost nevoie de mult tact şi de un vocabular care nu e la îndemîna oricui vinea, l. ii, 91. Vocabularul profesional sau limbajul tehnic este alcătuit din totalitatea termenilor care aparţin unei profesiuni sau meserii, graur, I. L. 236. A treia... e o pompoasă descriere în proză ritmată şi vocabular poporanist a Carpaţilor. CIOCULESCU, C. 67. Vocabularul scriitorului diferă în multe privinţe de acela al cronicarilor contemporani din acea vreme. IST. LIT. rom. i, 434, cf. SCL 1962, 478. în veacul agrotehnic de astăzi, gospodarul Şi-a-mbogăţit şi traiul, ca şi vocabularul, v. rom. martie 1963, 143. A sporit vocabularul literar cu o serie de neologisme pe care... le-a fixat informe definitive, v. rom. ianuarie 1965, 197, cf. CL 1965, 323. Vocabularul cinematografului se diferenţiază din punct de vedere etnic şi istoric. ROMÂNIA literară, 1968, nr. 12, 24/4. Vocabularul întrebuinţat aminteşte de factura cărturărească a piesei IST. T. I, 13. La constituirea vocabularului neologic al limbii române moderne au contribuit foarte multe limbi. HRISTEA, P. E. 104. Un număr restrîns de elemente de vocabular sportiv apar atestate încă în dicţionare publicate la noi în ţară către sfîrşitul secolului al XIX-lea. L. ROM. 1972, 527. Tînărul... subliniază, pe drept, „automatismul lui Pristanda”, care ilustrează... sărăcia şi a vocabularului şi a gîndirii lui. românia literară, 1973, nr. 2, 26/6. Vocabularul medical intră în limbajul curent. CONTEMP. 1974, nr. 13, 10/4. Autorul conchide că în etapa actuală de dezvoltare a limbii franceze sînt tot atîtea vocabulare cîte domenii ale ştiinţei şi tehnicii SCL 1974, 659. Aprecierea echilibrului... m-a dus la folosirea unui vocabular temperat. CONTEMP. 1974, nr. 7, 2/1, cf. românia literară, 1974, nr. 1, 18/3. Lucrările... au descris interesante procese şi tendinţe în vocabularul dialectal. SCL 1976, 559. Avem în vedere... unele contribuţii ale cărturarilor ardeleni la configurarea vocabularului neologic al românei literare. L. ROM. 1976, 646. Literatura secolului nostru a preluat... un vocabular adaptat cerinţelor epocii, ib. 1980, 299. Stilurile diferă între ele, în primul rind, prin vocabularul folosit, ib. 1980, 547. Ce înseamnă... a fi pătimaş (emo ţional) în vocabularul american cotidian? România literară, 1992, nr. 4, 22/1, cf. l. rom. 1994, 59, 1995 81. 3. Totalitatea cuvintelor unei limbi; aspect, compartiment al limbii care cuprinde această totalitate de cuvinte· p . r e s t r. (urmat de determinări care arată felul) totalitatea cuvintelor de o anumită origine din cadrul lexicului unei limbi; lexic. Slavii de peste Dunăre şi~au încărcat limba... cu... fraze întregi din vocabularul stăpînilor. HASDEU, I. C. I, 110, cf. 241. în vocabularul francez, italian, român sînt un şir de cuvinte a căror sensualitate oarecum pipăită nu-şi află ecuivalent în nici un cuvînt german. MAIORESCU, CR. I, 171, cf. id. d. ii, 151. Exemplele... ne arăt feluritele influenţe sub care s-au dezvoltat şi s-au transformat vocabulariul şi gramatica limbei române. ODOBESCU, S. 1, 353, cf. SADOVEANU, O. XX, 300. în vocabularul aromânilor găsim un număr măricel de elemente latine pierdute la noi. PUŞCARIU, L. R. I, 222. Consideraţiile teoretice... în legătură cu îmbogăţirea vocabularului se referă aproape exclusiv la partea lui schimbătoare. IORDAN, L. R. 119, cf. 33. Neaşteptata terminologie avea de scop să creeze iluzia unui mit confuz, că sărăcia crîncenă trece cu speranţa în vocabular, arghezi, b. 147. Intre evoluţia societăţii şi schimbările din cuprinsul vocabularului există... o strînsă condiţionare. SCL 1954, 7. Ion Budai Deleanu... admite... în vocabularul limbii române şi... cuvinte de origine slavă, greacă. IST. lit. rom. n, 71. La origine, vocabularul era mult mai concret. GRAUR, l. L, 91, cf, 101. Cel mai penetrabil, deci mai susceptibil de îmbogăţire, este vocabularul limbii. MACREA, F. 16, cf. 20. Marea bogăţie a limbii... rezultă nu numai din cantitatea mare a vocabularului, ci şi, mai ales, din bogăţia de semnificaţii a lexicului. L. ROM. 1957, nr. 1, 89, cf. fd 11, 146, CL 1961, 25. Dintre diferitele aspecte ale limbii, vocabularul este sectorul în care legătura dintre istoria societăţii şi istoria limbii se manifestă mai vădit. SCL 1962, 479, cf. v. rom. iunie 1965, 26. Metoda studiului vocabularului unei limbi pe bază de terminologii poate aduce concluzii interesante asupra vieţii sociale a unui popor. PANAITESCU, C. R. 136. Vocabularul se schimbă în legătură cu evoluţia societăţii. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 88, 10/4. Unităţile lingvistice de la nivelul vocabularului sînt foarte numeroase. SCL 1973, 747. îmbogăţirea vocabularului se face... prin împrumuturi şi prin mijloace proprii L. ROM. 1974, 264. în articol se încearcă o evaluare a rolului statisticii în determinarea vocabularului esenţial al unui idiom. SCL 1974, 243. în cazul vocabularului avem a face cu un sistem diferit de sistemul fonologie sau morfologic, ib. 1975, 649. Λ iniţiat... o vastă acţiune de sistematizare a unor date noi din istoria vocabularului francez, ib. 1976, 433. în limba română actuală se manifestă tendinţa de uniformizare şi de internaţionalizare a vocabularului. L. ROM. 1980, 270. Diferenţierile vocabularului latin... se explică prin configuraţia geografică şi prin relaţiile economice, politice şi religioase. IVĂNESCU, 1. L. R. 166. Nucleul vocabularului românesc are o fizionomie romanică. L. ROM. 1981, 106, cf. 31. Sîntem în faţa unui 4970 VOCABULARIU -937- VOCAL2 men de fericită conlucrare între vocabular şi gramatică. ROMÂNIA literara, 1992, nr. 3, 7/2. Stabilirea vechimii cuvintelor dintr-o limbă are consecinţe importante ntru istoria cuvintelor respective, pentru istoria vocabularului în ansamblul său. CL 1993, 75. Vocabularul de origine latină în limba albaneză în comparaţie cu româna. L. rom. 1997, 338. Derivarea -mijloc de îmbogăţire a vocabularului latino-romanic în scrierile lui Petru Maior. ib. 1998, 362. 0 Vocabular de bază (sau fundamental) = fondul principal de cuvinte. Statistica şi determinarea vocabularului de bază. SCL 1974,243, cf. dex. Vocabularul fundamental al românei comune trebuie raportat la un lexic comun de tip rural L. ROM. 1980, 458. Vocabular activ = totalitatea cuvintelor care sînt folosite în mod efectiv de cineva în exprimare şi care variază de la o categorie de vorbitori la alta. Cf. GRAUR, I. L. 101, dex. Vocabular pasiv -totalitatea cuvintelor unei limbi pe care vorbitorii le înţeleg, dar nu le folosesc (decît accidental). Au fost excluse din dicţionar o serie de cuvinte învechite, care nu intră nici în vocabularul pasiv al vorbitorului. SCL 1954, 248, cf. graur, i. l. 101, dex. Vocabular secundar = masa vocabularului (3). dex2. 0 Loc. adj. De vocabular = care aparţine lexicului, propriu lexicului, privitor la lexic; lexical. Dintre greşelile de vocabular... cea mai cunoscută... este pleonasmul. L. rom. 1980, 61. Este... uşor de recunoscut,.... cu noţiunile de vocabular şi de morfologie pe care le posedă elevii în primele ore de curs ale clasei a V-a, care este rădăcina unor cuvinte, ib. 1980, 610. - PL: vocabulare. - Şi: (învechit) vocabulâriu, vocabulér (bul. fil. xi-xii, 28) s. n. - Din lat. vocabularium, fr. vocabulaire. VOCABULÂRIU s. n. v. vocabular. VOCÂBULĂ s. f. (Livresc) Cuvînt, vorbă. în acest mod vor învăţa vocabulele foarte bine şi ales: cunoştinţa... mutărei şi a legăturei lor cere întrebuinţarea gramaticei, man. înv. 221/26. Gramatiştii limbei sanscrite au redus întregul tezaur de vocabule sanscrite la 1706 rădăcini, adecă au admis atîtea cuvinte (silabe) radicale, cîte le-au trebuit după sistemul lor. MAIORESCU, CR. m, 367. Dintre numele proprie şi vocabulele scitice... a constatat... cam o pătrime drept eranice. REV. IST. i, 305. Ţăranul acesta ştie şi ce e aceea resentiment, cunoaşte chiar vocabula. C. PETRESCU, R. DR. 106. Vorbesc cu glasuri tari, întrebuinţează vocabule ciudate. sadoveanu, o. ix, 13. Acest vocabul cu dulce sunet -„Verbila” - l-am auzit în altă parte a ţării. id. ib. XXI, 576. Acest vocabul nu se găseşte în dialectul aromân. ARH. olt. xvii, 179, cf. scriban, d. Nevoia de-a utiliza dubleuri mai căutate ale cuvintelor şi vocabule cu tocul înalt făcea parte din ţinuta mea ocazională, arghezi, s. X, 28. îşi transcrisese un text de roman franţuzesc pe care îşi sublinia cuvintele necunoscute, transportînd vocabulele rare într-un mic vocabular franco-german. Călinescu, o. XII, 383. Vasile Alecsandri regăseşte... accentele armonioase ale lirei sale, pentru a închina... un imn sunînd melodios din multele-i vocabule romanice. vianu, l. r. 636. Două vocabule... permit... stabilirea unei filiaţii relativ convingătoare între ambii autori. Primul este neologismul „régia”. s. C. ŞT. (iaşi), 1956, 52, cf. DL, DM. Simpla repetiţie a unor vocabule sau a unor formule artistice. IST. LIT. rom. i, 124. între vocabulele cu înţelesul cel mai mobil şi variabil, după epoci şi ţări, era în trecut cuvîntul „alegeri”. GL 1964, nr. 8, 1/1. Nu mai credem în existenţa... unei sere a cuvintelor, în care s-ar cultiva şi răsădi vocabule selecţionate pentru confecţionarea poeziei, românia literară, 1968, nr. 4, 23/1. Am putea avea mîndria să propunem vocabule care să intre în însăşi substanţa culturii majore, ib. 1969, nr. 40, 14/1, cf. Μ. D. enc. Civilizaţia latină... n-avea probabil o vocabulă pentru a traduce conceptul, v. rom. iulie 1973, 156, cf. M. D. ENC., DEX, DN^. Vocabula veche „icoană” i se părea mai sugestivă decît neologismul „portret”. ROMÂNIA literară, 1979, nr. 15, 7/2. Să fie din cauza viziunilor diferite? Ori din pricina semantismului vocabulei „criză”? ib. 1993, nr. 8, 5/1. Etimonul vocabulei în discuţie... este „natus”. SCL 1994, 5, cf. ROMÂNIA LITERARĂ, 1999, nr. 1, 15/1. - Pl.: vocabule. - Şi: (astăzi, rar) vocabul s. n. - Din lat. vocabulum, fr. vocable. VOCABULÉR s. η ν. vocabular. VOCABULIST s. m. (învechit) Lexicograf. Cf. I. GOLESCU, c. Vocabuliştii explică vorba „lealitate” prin acelea de „fidelitate” şi de „probitate”, canella, V. 210, cf. 97. - Pl.: vocabulişti. - Vocabulă + suf. -ist. VOCAL1 s.n. v. vocală. VOCAL2, -Ă adj. 1. Care este executat cu vocea (I 3); care este cîntat din gură; care se exprimă cu ajutorul vocii. S-a orînduit profesori: de declamaţie Domnul Aristia, de muzica vocală pînă la o vreme D. Bongianini şi astăzi în lucrare D. Conţi. HELIADE, o. II, 59. Afară de aceste se poate învăţa în ghimnazie privat limba ghermană şi muzica vocală. AR (1830), 1412/18. Ca obiecturi extraordinare s-au învăţat legile, limba elinească, rosiană, franţeză şi muzica vocală (cîntică). CR (1832), 30V21. Cînd s-a întocmit Soţietatea Filarmonică spre întinderea literaturei rumâneşti şi a muzicii vocale în prinţipat... a fost din cei dintîi ce s-a înscris între mădularele ajutoare. GTM (1835), 62/16. Societate Filarmonică... de 70 soţi pentru întinderea literaturei şi muzicii vocale şi instrumentale. GENILIE, G. 216/5. O soţietate de boieri... au informât... un Conser-vatoriu Filarmonic Dramatic, unde gratis (fără plată) se învaţă muzica vocală. AR (1837), 55*/6, cf. VALIAN, v. Această dede ansă la mulţi să mă provoace ca să nu las rarul acest talent neînmulţit cu toate perfecţiunile la care a ajuns arta muzicei vocale. VASICI, ap. BARIŢIU, C. Π, 150. După lucru le plac petrecerile voioase, mai ales danţul şi cîntecul vocal cu ghitara, calendar (1847), 26/7. El e învăţat în muzica vocală. CÎMPEANU, GR. rom. 188/17. Voi daţi fiicelor voastre toalete lumeşti, dascăli de muzică vocală, dascăli de danţ. NEGULICI, E. I, 77/13, 4976 VOCAL2 -938- VOCALĂ cf. polizu. După ce studie mai întîi muzica vocală,... să consacră cu cel mai mare amor la studiul contra-puntuluL FDLIMON, O. II, 313, cf. PETRI, V., PROT. - POP., N. D., barcianu. Acest cor... a fost în Moldova cel întîi cor de muzică vocală bisericească. ARHIVA, XV, 128, cf. ALEXI, W., TIM. POPOVICI, D. M., RESMERIŢĂ, D., CADE. Poezia pare că s-a dezbărat de vechea putere oratorică... Nu mai cîntă, ci vrăjeşte. Din vocală a devenit muzicală. arh. OLT. x, 436. Presupunem că... a fost o şcoală.... la care va fi fost profesor de muzică vocală şi pian. ib. xn, 363. Odată cu muzica vocală a înviat de sine şi muzica instrumentală sau muzica modernă. IZV. XIII, 89, cf. SCRIBAN, D. Dansatorii sînt obligaţi... să-şi cînte, născocind un ritm vocal, potrivit cu ritmul mişcării. arghezi, S. VII, 138. Cine te împiedică... să dai concerte de muzică vocală, călinescu, Β. i. 116, cf. dl, dm. Pe Tîrnave sînt încă frecvente dansurile de femei, cu acompaniament vocal ist. lit. rom. i, 154. Se combinau într-un mod nediferenţiat pantomima grosolană a măscăricilor,... muzica instrumentală şi vocală, numere de dresaj de animale, ist. τ. I, 89, cf. 155, form. CUV. i, 172, M. D. ENC. Arată ceva important şi regăsibil pe parcursul întregii scriituri vocale a lui Wagner. ROMÂNIA literară, 1974, nr. 1, 23/2, cf. dex, dn3. 0 (Urmat de determinări care precizează genul muzicii, al unei lucrări sau formaţii muzicale, cu care formează nume compuse) Unul din genurile deosebit de proprii pentru exprimarea unor asemenea idei este cel vocal-simfonic. M 1962, nr. 4, 1. Sînt îmbucurătoare progresele făcute în ultimii ani în creaţia noastră vocal-simfonică. ib. 1962, nr. 4, 4. Concepţia dramaturgică... a stat la baza acestei noi creaţii vocal-simfonice. ib. 1965, nr. 1, 7. Lucrări vocal-simfonice. FORM. CUV. I, 172. O formaţie vocal-instrumentală... ne-a încîntat prin talentul şi virtuozitatea cu care a reuşit să reliefeze mesajul uman. ROMÂNIA literară, 1973, nr. 36, 22/1. 0 (Adverbial) Felix mai dădu cîteva ocoluri odăii, ascultînd exerciţiile Otiliei care le intona şi vocal acum, cu glas subţirel şi tremurat călinescu, E. o. I, 34. ♦ (Despre oameni) Care cîntă cu vocea. Aci se-ncoardă iarăşi vocala arpă vie. Se cîntă „Aleluia!” p-alt ton mulţumitor. ARISTIA, P. R. 49/1. Pentru atingerea scopului, reuniunea îşi propune... să înfiinţeze un cor vocal şi instrumental. PĂCALĂ, M. R. 390. Soliştii vocali şi echipa de dansuri prezintă... programe artistice, scînteia, 1960, nr. 4862. „Nopţile” pentru cei doisprezece solişti vocali s-au repetat. ROMÂNIA literară, 1975, nr. 9, 24/2. Duminică, tinerimea română din Şiria...a aranjat un bal român... spre folosul fondului şcolar şi corului vocal român. ib. 1978, nr. 1, 18/2. 2. Care aparţine vocii (11); care are legătură cu vocea, privitor la voce; care ţine de voce, de tehnica emisiei sunetelor; care serveşte la producerea vocii; (neobişnuit) vocifer* De aici urmează ca, sonurile vocale fiind limitate, alfabetul şi dicţionariul să se afle închise între margini naturale. LAURIAN, F. 109/6, cf. POLIZU, petri, v., ANTONESCU, D., DDRF. Felul organelor vocale, al buzelor... etc. este... important ca şi felul sufletului. philippide, p. 7, cf. barcianu, alexi, w. în exerciţiile vocale trebuie să mergem de la simplu la compus, avînd grija şi ca exerciţiul să nu dureze prea mult. BIANU, D. s. 801. Erau şi străini... aduşi acolo de capacitatea l0r vocală sau instrumentală ca să compuie ansamblul de muzică simfonică, papadat-bengescu, o. i, 215, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. „U” a devenit „î”... şi apoi „à” (printr-o relaxare a organelor vocale). IORDAN, SUL. 34, cf. SCRIBAN, D. Instalaţii de repetitori pentru frecvenţă vocală. NOM. MIN. I, 319. Altitudinea vocală în „Apus de soare ” este firească şi realistică, pentru că avem de-a face cu un gigant CĂLINESCU, C. O. 128. Se zicea că nici o cucoană din aristocraţia apuseană nu rezistă la modulaţiile vocale ale acestui frumos diplomat turc. CAMIL PETRESCU, O. ΠΙ, 358, cf. DL, DM, SFC ΙΠ, 260, M. D. ENC. Actorul gîndeşte fiecare replică.... demonstrind o mare supleţe în folosirea mijloacelor de expresie corporală şi vocală. CONTEMP. 1974, nr. 9, 4/6, cf. dex, DN3. Pianistul nostru... a însoţit evoluţia vocală cu o... muzicalitate a participării excepţionale. ROMÂNIA literară, 1993, nr. 9, 17/4. 0 Coardă vocală = fiecare dintre formaţiunile ligamentoase simetrice ale laringelui prin vibrarea cărora se produc sunetele. Stingerea glasului nu este efectul mercurului sau al unei vătămări oarecare al cordelor vocale, şi ea vine dintr-o boală catarală. MAN. sănăt. 352/7. Ce coarde vocale anume sînt puse în mişcare de anume simţiri? PAPADAT-BENGESCU, O. m, 28, cf. cade. Cu cît coardele vocale sînt mai depărtate una de alta, cu atît debitul de aer e mai mare. PUŞCARIU, L. R. i, 61, cf. 62. S-a pronunţat... fără participarea coardelor vocale, iordan, STIL. 70. O să-i răcească... coardele vocale şi o să răguşească. ARGHEZI, S. Vffi, 311. în timpul glasului şoptit coardele vocale sînt îndepărtate şi nu vibrează. FD I, 60. în laringe sînt situate coardele vocale, graur, i. l. 46, cf. dl. Acest zgomot este produs de coardele vocale care se găsesc la deschiderea traheii spre faringe. ZOOLOGIA, 128. N-ai fi găsit pe cineva... cu nişte coarde vocale mai incapabile. MAGAZIN IST. 1972, nr. 4, 67. — Pl.: vocali, -e. - Din fr. vocal, lat. vocalis. VOCALĂ s. f (Fon.) Sunet al vorbirii la a cărui emitere curentul de aer sonor iese liber prin canalul fonator, fără să întîlnească nici un obstacol; literă, semn grafic care reprezintă un asemenea sunet; (învechit, rar) voce (III). La latinii cei de demult, înaite de a se însoţire ei cu grecii, toate cuvintele ieşea în vocala. maior, ist. 274/14. Norodul s-au obicinuit a mînca vocalea cea de pe urmă. BUDAI-DELEANU, T. GR- Π, 10v/10, cf. i, 4279. între cele 22 de litere... [sînt] vocalele (sunătoarele) toate. MUTSO, O. 21/20. Se-întîmplă asemenea şi trei vocale să se citească deodată, care atunci se numeşte triftong. HELIADE, GR. ROM. 150/19. Rimă se zice asemănarea ultimelor vocale cu care se termină două sau mai multe versuri id. O. II, 146. De le urmează vocal sau „h” muet..., „I” totdeaună să aude. vida, GRAM. 16/23, cf. 16/42. Literele se împart în vocale sau de sine sunătoare şi în consonante. ANTROP. 207/17. Numile... la sing[ular] în (u) pur după o vocală masculină (o7 u) la plural se termină ca latinele în (a) îngînat. SĂULESCU, GRAM. ROM. I, 45/22. De la acestea se strecurară în limba romană... ziceri slavone, vocale şi sunete streine limbei lor. F. AARON, 1.1, 33/24. Săvîrşitul 4977 VOCALĂ -939- VOCALIC seface de la trecutul participiului, schimbînd pă „tu ” cu vocală înainte în „iu” cum: „cînta-tu”, „cînta-iu”. r.-N. I, 122/10, cf. 119/21. Să pune în locul unei vocale carea lipseşte cu totul alboteanu, gram. 99r/L Ţoate aceste 25 de litere se-mpart în 2 clase, adecă voyelles (vocale sau glăsuitoare) şi consonnes (consonante sau neglăsuitoare). CODRESCU, GR. fr. 6/22. Vocalele, diftongii şi triftongii... formează cîte o încheietură de cuvînt sau cîte o silabă în graiul viu. Cîmpeanu, GR. rom. 5/17, cf. 6/26, 231/3, stamati, d. Lipsa unei vocale, greşul unei perioade sînt lucruri serioase. RUSSO, S. 77, cf. POLIZU. Tipul primitiv... este conform cu legea fonetică a priorităţii relative a vocalei „a”. HASDEU, i. C. I, 185, cf. 294. în limba sanscrită... sonul „a” predomneşte asupra tuturor celorlalte vocale. COLUMNA, vn, 10. Ce caracteristice pentru spiritul unui popor sînt uneori vocalele cuvintelor lui! MAIORESCU, CR. Π, 393. Litera „L”, la deosebite popoare şi însoţită de felurite vocale, are în sine darul de a exprime simţiri de jale şi de durere. odobescu, s. i, 206. Greşala... constă în lărgirea unui vocal la puterea unui diftong. eminescu, O. XIV, 292. Daca vocala e purtătoarea simţirei şi elementul propriu muzical al limbei, apoi consonantul e reprezentantul reflexiunei, a sigurităţei (acurateţei) conceptului, id. ib. 293, cf. rev. ist. I, 299. Dispariţia acestei vocale finale din ortografie se face de la sine. conv. lit. χχπ, 190, cf. arhiva, i, 152, 154, ddrf. Consideră pe geţi ca goţi, deoarece numele lor se deosebeau prin o singură vocală. XENOPOL, i. r. i, 48, cf. 28, enc. rom., sbiera, f. s. 27, alexi, w. Vocalele sînt sunete cari să formează în laringe şi să întăresc prin gît, limbă, buze şi nas. BIANU, D. S. 800. Ne întemeiem pe pronunţarea populară din inscripţia de la Roma, fără nici o consoană între cele două vocale, pârvan, G. 264, cf. resmeriţă, d. Numai bulgarii au o vocală... apropiată de „ă”. rf i, 148, cf. 119. Vorbea foarte repede,... lungind, adînc tulburător, vocalele, camil PETRESCU, P. 8. Sufixul acesta era obişnuit şi cu alte vocale decît „e”. drăganu, ROM. 247, cf. 365, 460, ARH. olt. xvn, 238. In acele regiuni el nu formează o silabă cu vocala a doua. puşcariu, L. R. ii, 175, cf. I, 69. Vocalele din silaba accentuată a unui cuvînt se păstrează neschimbate. iordan, stil. 33, cf. 52,195, scriban, d. 1417, roseth-CAZACU, i. l. R. i, 382. Fonetismul specific graiului muntenesc, în care predomină vocalele mai „clare”, mai pline, aparţine... unui temperament apropiat de tipul extrovertit - cicloid. BUL. F3L. ΧΙ-ΧΠ, 442. O gură la fel, cu buze la fel, cu cinci vocale şi cu douăzeci şi citeva de consune identice vorbesc în trei sute şi cîteva limbi arghezi, s. ix, 154, cf. perpessicius, m. i, 138, VIANU, l. r. 213. Vocala sufixului fiind scurtă nu putea Primi accentul. SCL 1954, 87. Vocalele se grupează după gradul de deschidere şi după locul de articulaţie. GRAUR, s. l. 15. Caragiale nu şi-a asimilat în prealabil secretul instrumentalismului, care este de natură fonică: aliteraţii, alternări de vocale sau de grupuri de sunete. C1°CULESCU, c. 64, Cf. DL, FD I, 11, DM, CONTRIBUŢn, I, 31, ist. lit. rom. n, 217. Cînd labialele sînt urmate de v°cala „i”y ar[a nepalatalizantă este mult mai mare. CL 61 > 35. Este adevărat că, fiind vorba de o vocală ca Sln§ură diferenţă, am putea admite o greşeală a unor diecl PANAITESCU, o. Ţ. 98. Egiptenii, în scrierea curentă, nu foloseau vocale. MAGAZIN IST. 1969, nr. 11, 37, cf. FORM. CUV. i, 194, l. rom. 1971, 312, m. d. enc. Asurzirea vocalelor finale se întîlneşte, într-o măsură diferită, în aproape toate graiurile şi în limba literară. SCL 1973, 28, cf. v. rom. iulie 1973, 173. De aceeaşi utilitate şi interes evident sînt capitolele privind vocalele izolate, românia literară, 1974, nr. 33, 8/4. Vocalele sînt împărţite... în bemoîate şi nebemolate. SCL 1977, 356, cf. DN3. Vom recunoaşte în continuare doar şapte vocale fundamentale. L. ROM. 1979, 74, cf. 1980, 44, 1981, 48. Velarizarea vocalelor anterioare precedate de vibranta forte şi morfonologia limbii române. SCL 1994, 123. 0 Vocală anterioară (sau palatală, prepalatală) = vocală care se articulează în partea anterioară a cavităţii bucale. Limba face o mişcare înspre înainte..., alunecînd din regiunea centrală în cea a vocalelor anterioare. PUŞCARIU, L. R. II, 41. Vocalele anterioare se rostesc în limba literară de obicei nici prea deschise, nici prea închise, id. ib. 43. Seria semiocluzivelor conţine posibilitatea combinării lor cu o vocală prepalatală. SCL 1955, 47, cf. M. D. enc. Nu face parte... din seria vocalelor anterioare. SCL 1977, 595. Vocală medială (sau centrală) = vocală care se articulează în partea medială a cavităţii bucale. Pisica, cînd miaună, trece de la vocala extremă „i”, peste „e”, la vocala centrală „a”, pentru ca să ajungă, peste „o”, la cealaltă vocală extremă „u”: mieaou. PUŞCARIU, L. R. Π, 37. Vocala centrală cea mai închisă e notată în transcrierea noastră „î”. id. ib. 42. Labializarea unei vocale mediale. SCL 1955, 217, cf. M. D. enc. Vocală posterioară (sau postpalatală, velară) = vocală care se articulează în partea posterioară a cavităţii bucale. Vocalele „o” şi „u” se numesc vocale posterioare labiale. GRAUR, I. L. 49, cf. M. D. enc. Pronunţarea unei vocale velare... după o consoană palatală a fost cercetată insuficient. SCL 1973, 451. Nu face parte... din seria... vocalelor posterioare. ib. 1977, 595. Croaţii n-au vocale velare. IVĂNESCU, I. L. R. 530. Vocală neutră = structură vocalică ce se caracterizează prin formanţi situaţi la 500 Hz, 1500 Hz, 2500 Hz. dex2. 0 (Adjectival; învechit, rar) Aceste slove să pot împărţi în dooă. In slove vocale, adică glasnice sau sunătoare şi în slove consonante, adică neglasnice sau nesunătoare. i. golescu, b. 9/6, cf. rosetti -CAZACU, i. l. r. i, 464. - Pl.: vocale. - Şi: (învechit) vocâl s. n., vocale s. f. - Din lat. vocalis, germ. Vokal. VOCALE s. f. v. vocală. VOCALIC, -A adj. Care aparţine vocalelor, privitor la vocale, de vocale. Comite o erezie,... fără a cita în limba română o singură analogie de tranziţiunea vocalică. COLUMNA, vn, 183. Lungimea vocalică există numai la şerbi şi la unguri. CUV. D. BÄTR. I, 35. Numele asiriene... le-au deformat după sensul actual al lor prin introducerea punctelor vocalice subscrise în vechile cărţi biblice, caragiale, o. in, 15. Deosebirile din silaba penultimă privesc numai partea vocalică. REV. IST. I, 301, cf. 299. Pentru notarea acestor două combi-naţiuni vocalice avem două sisteme, arhiva, i, 165, cf. 4979 VOCALISM -940- vocaliza 185. încheiem aceste observaţiuni fonetice cu cîteva cuvinte asupra asimilaţiunii vocalice, şio I, XLVII. Asimilarea vocalică. BOCĂNEŢU, T. A. 205, cf. CADE. Explicaţia... prin metateză vocalică... ar avea avantajul să simplifice problema. DRĂGANU, ROM. 579. Vorbirea afectivă cunoaşte transformări vocalice şi în poziţie acccentuată. iordan, stil. 33, cf. 38, scriban, d. „-Uri” are avantajul de a nu produce... alternanţe vocalice. LL 1955, 110. Alternanţa vocalică nu este nicăieri în româneşte singurul mod de a diferenţia formele gramaticale. GRAUR, i. L. 129. Limba română este printre limbile cu mare frecvenţă vocalică. macrea, F. 36, cf. DL, DM. Delimitarea şi izolarea consoanelor de elementul vocalic următor este o operaţie care trebuie efectuată în timp. FD I, 22, cf. Π, 88. Sistemul vocalic al latinei tîrzii este... mult mai sărac. ist. l. rom. i, 20. A treia categorie de nuanţe vocalice... au opoziţie intermediară atît în ce priveşte locul de articulare, cît şi în privinţa gradului de deschidere. CL 1972, 235, cf. M. D. ENC., dex, l. rom. 1976, 262. A propus o descriere a vocalelor limbii literare bazată pe două criterii: neutralizarea opoziţiilor vocalice şi alternanţele. SCL 1976, 579. Nu se realizează nici o alternanţă, indiferent dacă finala radicalului este vocalică sau consonantică, ib. 1978, 697, cf dn3. Unele dintre aceste cuvinte au pătruns şi în alte limbi, dar fără să aibă acolo o terminaţie vocalică. L. rom. 1980, 232, cf. 285. Slava veche, în special slava primitivă, prezenta şi cantitatea vocalică. ivănescu, I. L. R. 196, cf. 213. Alternanţe vocalice şi compatibilităţi fonologice în derivatele româneşti cu sufixe. SCL 1993, 183. 0 Armonie vocalică = fenomen fonetic care constă în potrivirea de timbru a vocalelor după cele din rădăcină. în limbile cu armonie vocalică, ca cea ungurească sau turcească, hotarele unui cuvînt se recunosc după faptul că toate morfemele se orientează în vocalism după timbrul vocalei radicale, puşcariu, L. R. I, 105. Limba română cunoaşte, într-o anumită măsură, armonia vocalică, iordan, L. R. 171, cf. scriban, D., DL. Fenomenul are asemănări cu aşa-numita armonie vocalică din limbile turceşti. IVĂNESCU, I. L. R, 469, cf. SCL 1993, 384. - PL: vocalici, -ce. - Din fr. vocalique. VOCALISM s. n. 1. Sistem al vocalelor unei limbi, din punct de vedere fonetic şi fonologie, în diferite etape ale evoluţiei sale. Ele ni vor destăinui... două preţioase litere..., „ă” şi „î”, sonurile cele mai caracteristice ale vocalismului nostru naţional. HASDEU, I. C. II, 28. Vocalismul limbei latine vulgare. COLUMNA, VII, 140. Promite a ne da ca teză de şcoală un studiu asupra vocalismului român. REV. IST. i, 192. Vocalismul întreg al tuturor limbilor arice se reduce la trei vocale primitive: „a”, „i” şi „u”. ib. 299, cf. 306, BARCIANU. Aduc acum aici un singur argument,... şi anume vocalismul şi consonantismul dacic, bine diferenţiat de cel thracic. pârvan, G. 165. Acest conservatism îl atribui uşurinţei vocalismului acestui dialect. L. COSTIN, GR. BAN. 13, cf. ARH. OLT. V, 458, RF I, 126, CADE. Toţi diftongii şi triftongii la un loc nu fac decît ceva peste 11% din vocalism. puşcariu, l. r. i, 84, cf. n, 42, SCRIBAN, D. Predominante ca frecvenţă în vocalismul românesc sînt... fonemele mai închise, mai ascuţite, dr. χ 47, cf. 43. Diftongii şi triftongii adaugă, prin numărul lor mare, o notă însemnată la varietatea vocalismului românesc. MACREA, F. 37, cf. dl, DM, CL 1958, 99, der. Există însă şi condiţii de îmbogăţire a consonantismului şi ele se afirmă viguros, cînd vocalismul sărăceşte, ist. L. ROM. I, 27. Vocalismul graiurilor dacoromâne, cl 1972, 235, cf. M. D. ENC., dex. Vocalismul acestor graiuri este în situaţie de dependenţă faţă de consonan-tism. SCL 1975, 144. în ceea ce priveşte vocalismul, se stabileşte un inventar de cinci foneme - „a”, „e”, „T\ „o”, „u” - unanim recunoscute pentru neogreacă. ib. 1977, 670, cf. dn3, L. ROM. 1998, 55. 2. Ansamblul vocalelor unui cuvînt, al unei silabe sau al unui morfem component. Vocalismul a trebuit să le moaie cuvintele încărcate de consoane. L. COSTIN, gr. ban. 21 cf. DRĂGANU, ROM. 579. Hotarele unui cuvînt se recunosc după faptul că toate morfemele se orientează în vocalism după timbrul vocalei radicale, puşcariu, l. r. I, 105, cf. SCRIBAN, D. Rezolvarea contradicţiei ivite se face în două direcţii care... sînt corelative: a) prin deplasarea accentului; b) prin modificarea vocalismului. SCL 1954, 88. Desinenţei de nominativ singular ,,-e” îi corespunde cu necesitate vocalismul radical „oa” în „floare”, „licoare”, „soare”, ib. 1955, 45. O a doua formă... seamănă şi mai bine cu cele slave în ce priveşte vocalismul silabei. GRAUR, E. 48. Cu acestea nu am lămurit încă problema vocalismului, nici, implicit, pe a accentului, id. ib. 60. Vocalismul împrumuturilor din limba română se păstrează, aproape fără nici o transformare, în cele mai multe cazuri. FD n, 98. 3. Parte, capitol al foneticii unei limbi care se ocupă cu studiul vocalelor. Cf. dl, dm, m. d. enc., dex, dn3. - Din fr. vocalisme. VOCALIZA vb. I. L T r a n z . şi intranz. (Muz.) A face exerciţii de canto pe anumite vocale, fără a numi notele sau a pronunţa cuvintele; a executa vocalize (1). Vocea sa este de un timbru plăcut, vocalizează cele mai dificile perioade muzicale cu mare înlesnire. FILIMON, O. II, 292. Dacă s-ar ispiti cineva să cerce a instrumenta şi a vocaliza prin codri muzică clasică,... urşi, lupi, mistreţi, vulpi... ar apuca-o îndată la picior. ODOBESCU, S. m, 101, cf. BARCIANU, alexi, w. Toate exerciţiile cari tind să mlădieze laringele şi gîtul şi să deie muşchilor lor agilitatea necesară pentru cant trebuie făcute cîntînd asupra vocalelor, adecă vocalizînd. BIANU, D. S. 801. Nerăbdătoare glasuri reîncepură, vocalizînd crimpeie din noua operă. ANGHEL, PR. 38, cf. resmeriţă, D., CADE. Vocalizînd..., se ridică în picioare bătînd cu pumnul în masă. camil petrescu, t. i, 397, cf. scriban, d. Cînd loanide o neglija din cauza ocupaţiilor lui..., vocaliza discret spre a controla ecoul odăilor. CĂLINESCU, B. I. 199. Indolenta... deschise pianul şi vocaliză „Elegia” lui Massenet. id. ib. 395, cf dl, dm, m. d. enc., DEX, DN3. 0 F i g. Curgeau lumini din ceruri roze, Vocalizau privighetori, macedonski, o. i, 73. Doar glasul giamandurei vocaliza arar Şi-o stea făcea semnale din vîrful unui far. ANGHEL - IOSIF, c. Μ. Π, 39. 4981 VOCALIZARE -941- VOCATIV 2' r e f 1. (Fon.) A trece de la valoarea de consoană la cea de vocală; a căpăta valoare de vocală sau de semivocală (semiconsoană). Medialul „v” între vocale..., în cuvintele române cele vechi..., totdauna se vocalizează. CUV. D. BĂTR. I, 279, Cf. ALEXI, W., CADE, DL, DM, ^ D ENC., DEX, DNJ. 0 Tranz. £ probabil ca şi -bostes” din „tarabostes” va fi putut fi vocalizat, ca şi numele regelui în alte izvoare, pâr van, g. 148. - Prez. ind.: vocalizez. __ pin fr. vocaliser. VOCALIZARE s. f. 1. (Muz.) Acţiunea de a vocaliza (1) şi rezultatul ei. Partea din duetul cu tenorele şi cabaleta din actul ÏII... lasă să se vază cîteodată... şi o lipsă de egalitate în vocalizarea unora din perioadele de agilitate, ftlimon, O. n, 293, cf. alexi, W., HM. POPOVICI, D. m., RESMERIŢĂ, d. Jos se împleteau vocalizări sălbatice cu tăceri gînditoare. VOICULESCU, p. I, 113. Alterna fluierul cu vocalizările şi se extazia înaintea propriei opere. CĂLINESCU, E. jO. I, 189, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX, DN3. 2. (Fon.) Modificare prin care un sunet trece de la valoarea de consoană la cea de vocală sau de semivocală (semiconsoană); (învechit) vocalizaţie (2). „Oa” din „cocioabă” s-a născut prin vocalizarea nazalei „um” din „kuţumba”. hasdeu, i. c. n, 48. Variabila vocalizare latină tocmai în cuvinte unde şi noi întrebuinţăm sau am fi întrebuinţat ,,τ>” sau „î” e foarte surprinzătoare. MAIORESCU, CR. iii, 253, cf. 254. Observăm că partea a doua, ,,-bostes”, intră şi în compoziţia numelui gloriosului rege Burebista... cu aceeaşi vocalizare, „Bruo-bostes”. pârvan, G. 148. Vocalizarea lui ,,-b-” s-a putut face fie în „-Î-”, fie în „u”. DRĂGANU, rom. 480. Cînd acomodarea priveşte apertura, mărită sau micşorată din cauza mărimii deschizăturii cu care se rostesc sunetele învecinate, avem cazuri de vocalizare sau consonantizare. puşcariu, L. R. II, 95. Poziţia intervocalică n-a produs decît la „v” (şi la „b” devenit „v").·· 0 vocalizare. id. ib. 188. Lucrul se poate perfect dovedi cu ajutorul alternanţelor vocalice, căci găsim chiar în interiorul limbilor atestate cazuri de vocalizare identice cu cel descris mai sus. GRAUR, I. L. 17, cf. DL, dm, m. d. enc., DEX, DN3. Reprezintă o evoluţie aparte, alta decît consonantizarea iotului, anume... spre deschiderea iotului, deci spre vocalizarea lui. L. ROM. 1979, 240. Numai graiul din Ţara Oaşului arată... în zilele noastre vocalizarea lui „l” în anumite cazuri, ib. 1993, 111. - PL: vocalizări. - V. vocaliza. VOCALIZAT, -Ă adj. (Fon.; despre consoane) Care a căpătat valoare de vocală sau de semivocală (semiconsoană). Acest semn, exprimîndpe „li” vocalizat, este ierogliful soarelui hasdeu, I. c. n, 30. - PL: vocalizaţi, -te. - V. vocaliza. VOCALIZAŢIE s. f. (învechit) 1. (Muz.) Vocaliză (1). Cf. L golescu, c. 2. (Fon.; în forma vocalizaţiune) Vocalizare (2). Accentele greco-ciriliane sînt numai semne tonice şi nu au influenţă în schimbarea vocalizaţiunei CIPARIU, Ο. I, 130. - Pl.: vocalizaţii. - Şi: voealizaţmne s. f. - Din fr. vocalisation. VOCALIZAŢIUNE s. f. v. vocalizaţie. VOCALIZĂ s. f. 1. Executare a unui text muzical vocal prin înlocuirea denumirii notelor cu vocale, de preferinţă „a” sau „o”; exerciţiu de canto care constă în executarea unei serii de note pe anumite vocale; (învechit) vocalizaţie (1). Cf. tm. popovici, d. μ .Ne vin în urechi izbucniri, vocalizele vrăjitoreşti ale copilelor mării. în scl 1979, 98, cf. dl, dm. Adesea aceeaşi formulă melodică se repetă,... căpătînd uneori o mai mare amploare, prin utilizarea vocalizelor, ornamentelor, sunetelor lungite, ist. LIT. ROM. i, 112, cf. der, m. d. enc., dex, dn3. 2. Piesă muzicală vocală fără cuvinte (cu caracter de virtuozitate). Cf. dl, dm, der, m. d. enc., dex, dn3. - PL: vocalize. - Din fr. vocalise. VOCATIV, -A s. n., adj. 1. S. n. (Şi, adjectival, în sintagmele caz vocativ, învechit, cădere vocativă) Caz al declinării care exprimă o chemare sau o invocare adresată cuiva; p . ext. cuvînt în acest caz. Căderi sînt şase: nominativă..., ghenitivă..., dativă..., acuzativă..., vocativă..., ablativă. VĂCĂRESCUL, GR. 26/1. Articulu „Iu” seau „l”... în vocativ se schimbă seau se împleacă în „le”..., bunăoară: „calule!” MAIOR, IST. 247/4. Numele sfirşitoare cu „u”... la vocativ în loc de „u” primesc „e”. BUDAI-DELEANU, T. GR. II, 10v/8, cf. PLEŞOIANU, C. 129/10. Cel d-al cincelea [caz], fiindcă chemăm cu dînsul, se zice vocativ (de chemare). HELIADE, GR. ROM. 13/7. Cu vocativul ne întrebuinţăm cînd ne îndreptăm către cineva şi este răspuns, ca şi numinativul, la întrebarea cine sau ce? id. PARALELISM, 9/17, cf. I. GOLESCU, B. 11/21. Vocativul (chemătoriul). SĂULESCU, gram. rom. I, 26/8. Substantivul este în vocativ cînd arată o chemare. GR. R. (1835), 7/7, cf. 6/28. Cel d-al cincilea [caz], fiindcă chiemăm cu dînsul, să zice vocativ (de chiemare). GR. R. - N. I, 28/10, cf. VALIAN, V. Cazurile după metodul vechi sînt şese, adţică] nominativul, genitivul, dativul, acuzativul, vocativul şi ablativul. CÎMPEANU, GR. ROM. 30/23. Ce se atinge de vocativ este de însemnat că el nici după metodul cel vechi încă n-ar avea loc între cazuri id. ib. 44/33, cf. 214/9, POLIZU. Cazuri în limba rom [ană]... sînt cinci, acestea: cazul numinativ... şi vocativ sau chemătoriu, al cincilea, cipariu, ο. II, 4, cf. bălăşescu, gr. 12/9, PETRI, V., PROT. - POP., N. D., DDRF, LIUBA - IANA, M. 166. Vocativul... nu exprimă nici un raport sintactic. ENC. ROM.,-Cf. BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., CADE. Din acest vocativ a putut să se reconstruiască în româneşte în mod normal nominativul. DRĂGANU, ROM. 11. în locul interjecţiilor „mă”, „fă” etc. - sau alături de ele - numele persoanei căreia ne adresăm poate fi întovărăşit de un morfem dezinenţial... Asemenea forme 4987 VOCAŢIE -942- vocaţib se numesc vocative. puşcariu, L. R. i, 113, cf. 137, n, 452. Vocativul are valoarea unei propoziţii sau fraze întregi, imperativă sau deziderativă. IORDAN, L. R. 306, cf. 42, 43, SCRIBAN, D. Manigomian întrebuinţa foarte rar vocativul „domnule”. CĂLINESCU, B. I. 421, cf. ROSETTI - CAZACU, I. L. R. i, 430, 464. Vocativul feminin în „-o”... îşi are originea în limba slavă. SCL 1955, 125. Vocativul n-a fost considerat întotdeauna un caz de către cei care s-au ocupat de el în mod special sau numai tangenţial SG i, 5. Vocativul.. e cazul persoanei căreia ne adresăm. GRAUR, i. L. 150, cf. DL, DM, IST. LIT. ROM. i, 115, der, L. ROM. 1966, 322. Vocativul în „-o”... datează de la sfîrşitul perioadei române comune. CL 1969, 211, cf. L. rom. 1971, 313. Declinarea sanscrită... cunoaşte opt cazuri: nominativ, acuzativ, instrumental, dativ, ablativ, genitiv, locativ, vocativ. STEINHARDT, j. 141, cf. Μ. D. ENC. Vocativele în o ” din Maramureş nu se datorează influenţei bulgăreşti, ci celei ucrainene. CL 1973, 69, cf. dex. Spre deosebire de alte limbi romanice, româna are o formă cazuală specifică pentru vocativ: în „ -e ” pentru masculine („ copile ”) şi în „ -o ” pentru feminine („foto”, „Mano”). SCL 1975, 112, cf. L. rom. 1976, 107, SCL 1976, 93, dn3. Vocativul, cazul chemării, are o situaţie specială în sistemul cazurilor. L. ROM. 1980, 163. Vocativul singular în ,,-e”... s-a păstrat în latina populară de la baza românei. IVĂNESCU, I. L. R. 133, cf. 213. Vocativul „domnule” marchează inserţia personajului în conversaţie. românia literară, 1993, nr. 8, 23/1, cf L. rom. 1997, 87. 2. Adj. (Rar; despre propoziţii, expuneri etc.) Care cuprinde forme de vocativ; p . ext. care exprimă o adresare, o chemare etc. Imaginaţia debordantă..., relatarea vocativă,... trecerea de la o persoană narativă la alta fac din acest roman o bucată de bravură a noii tehnici narative, românia literară, 1973, nr. 36, 31/5. 3. Adj. (Rar) Care ar fi de dorit să se realizeze, să se întîmple etc. Apar... cronici vocative. SFC iv, 104. - PL: vocative. - Din lat. vocativus, fr. vocatif. VOCAŢIE s. f 1. (De obicei urmat de determinări care indică natura, felul, domeniul etc.) Aptitudine deosebită pentru o anumită artă sau ştiinţă; predispoziţie, înclinaţie pentru un anumit domeniu de activitate, pentru o anumită profesiune, pentru un anumit mod de viaţă etc. V. propensiune (1). Ocupaţi-vă, cîţi simţiţi în voi darul de sus, vocaţia preoţiei,... de vera teologie, de vera morală, de ştiinţa educaţiunii. HELIADE, O. Π, 47, cf. I. GOLESCU, C. Omul liber poate să-şi aleagă orice meserie... dacă are vocaţie spre aceasta. CODRU-DRĂGU-şanu, C. 180. Aceste espresii atît de tinere, atît de vii, atît de pasionate din „Cîntarea cîntărilor”... sunt adresate unei june fete pentru încuragearea evlavioasei ei vocaţii,... pe care ea trebuie să le mediteze în singurătate. NEGULICI, E. II, 281/1. Fusei cu totul strein la nuoa vocaţie care deodată veni a mă smulge din sat. BREZOIANU, î. 46/15. Ii drept să spunem că acest din urmă considera elocvenţia ca adevărata sa vocaţie. CODRESCU, C. I, 109/23. Să nu ne ruşinăm a recunoaşte că ne-am rătăcit, însărcinîndu-ne cu o profesie pentru care nu avem nici o vocaţie. CALENDAR (1854), 21/26. Avea el oare vocaţiune pentru artea militară ? negruzzj S. I, 332. Critica nu este permisă decît asupra ceea ce este formă, ideile sunt libere, inspiraţiunea infinita vocaţiunea divină. BOLLIAC, O. 63. Un foarte mic număr de cazuri excepţionale pentru tinerii de o dispozitiune naturală, o vocaţiune tare, care se manifestă singură GHICA, C. E. I, 17, cf. PROT. - POP., N. D., ANTONESCU, D Balonul îl poţi ţinea la pămînt, pînă cînd gazul mai eteric nu l-a ocupat; dar odată plin de acest element, el rupe funiile şi se înalţă în regiunile ce i se cuvin. Tot aşe vocaţiunea în individ, libertatea în stat. MAIORESCU, cr. II, 402, cf. 110. Tînărul Bălcescu consacra orele de recreaţiune... istoriei naţionale, pentru care simţea vocaţiunea. COLUMNA, vn, 62. Instrucţiunea nu poate remînea ca în timpii cînd averile erau monopolizate, carierele obligatorii, vocaţiunile silnicite. ODOBESCU, s. ii, 61. Rupse ... toate relaţiile de politică şi familie cu curtea grecească din Niceea, simţindu-se mult mai apt pentru vocaţiunea de-a deveni... un inamic făţiş al acelei Curţi. EMINESCU, O. XIV, 114. Cîte inteligenţe frumoase... n-au fost înjugate la carul politicei, pentru care n-aveau vocaţie deloc? caragiale, o. iii, 98, cf. i, 236, VLAHUŢĂ, D. 32, DDRF, ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W. Nu mă îndoiesc că, alături de tinerii cu vocaţie înnăscută pentru cariera de profesor, vom avea şi de aceia cu aptitudini ştiinţifice. AN. IST. NAŢ. i, 16. Vroi să ştie dacă marina e numaidecît o vocaţiune sau o profesie, papadat-bengescu, O. n, 301. La popoarele culte se studiază cu mijloace ştiinţifice vocaţia profesională. MARINESCU, P. A. 113, cf. cade. Contrastul între viaţă şi vocaţie n-a săpat o prăpastie morală. LOVINESCU, C. IV, 158. M* mi-e frică de muncă şi simt că am vocaţie. CAMIL PETRESCU, T. I, 452. Nu simt vocaţie pentru altă îndeletnicire decît cea literară. VOICULESCU, P. π, 195. Regulamentul prevede printre principalele scopuri ale instituţiei:... de a ajuta pe cercetătorii calificaţi şi care au dovedit o reală vocaţie ştiinţifică, de a subvenţiona pe cercetători în general D. GUŞTI, P. A. 247, cf 284. Tincuţa nu vrea să trăiască la fel cu călugăriţele fără de vocaţie. ARH. OLT. xvn, 367, cf. SCRIBAN, D. î,şi descoperise devreme vocaţia de pictor şi găsise util să se formeze, călătorind, în această direcţie. OPRESCU, I. A. iv, 138, cf. 90. D. Cioculescu are o certă vocaţie de istoric literar. CONSTANTINESCU, S. II, 39. Dezinteresul, pasiunea, ura şi vocaţia fac şi poliţişti şi anarhişti, rînd pe nnd şi concomitent. ARGHEZI, S. XVII, 156. S-a născut cu darul de a subjuga... Aceasta e o vocaţie stranie, călinescu, B. L 315,'cf id. C. O. 23. Este în opera lui Stendhal, cărvunar prin vocaţie, o serioasă contribuţie literară. PERPESSICIUS, M. iii, 69. Iubirea îi apare poetului ca o emanaţie a unei aspiraţii spre fericire, formate în trecutul de suferinţe al unui neam întreg de oameni, ca o vocaţie transmisă prin şirul nesfirşit al generaţiilor, vianu, L. R. 297. Sînt puţini oameni care şi-au ales mai bine vocaţia ca G. Ibrăileanu, adică şi-au putut ajusta mai bine temperamentul la profesia, la atitudinea lor în viaţă. RALEA, S. T. I, 40, cf. Π, 204. Ceilalţi podari îşi împlinesc la marginea apelor mai degrabă o vocaţie, un destin deosebit de al oamenilor din sate, fiind figurile pitoreşti... ale ţinutului. BOGZA, c. o. 291. Scrie drame, scrie comedii — convins 4988 VOCAŢIE -943- VOCE fiind că adevărata lui vocaţie este teatrul LL I, 120. A făcut o operaţie fără a avea vocaţie medicală şi e bolnav acum de umilinţă. CONTEMP. 1956, nr. 520, 216, cf. H lovinescu, t. 177, cioculescu, c. 62. Vocaţia mea rămîne... teatrul baranga, i. 175, cf. dl. A fost oare adevărata mea vocaţie? preda, m. s. 71, cf. dm. Există hoţi din vocaţie, greu de clasat printre haiduci IST. LIT. ROM. I, 211. N-are vocaţie de critic şi se pricepe doar să transmită omagii V. ROM. ianuarie 1965, 200. înfăşurat în togă, cu un sul de versuri în mîna stîngă şi o mască tragică la picioare — însemnele vocaţiei sale -, poetul are o atitudine meditativă. ist. t. i, 30. Nimeni nu pledează pentru... vocaţia apostolatului, τ ianuarie 1969, 88, cf. REV. fel. 1970, 685, contemp. 1971, nr. 1284, 3/6, cinema, 1971, nr. 1, 20. Este Moldova oamenilor cu o neobişnuită vocaţie a hazului, românia literară, 1972, nr. 1, 15/4, cf. Μ. d. enc. Nu cultura scriitorului o discutăm noi acum, ci pasiunea acestuia - viciu sau vocaţie, o putem defini în amîndouă felurile - de a citi romane, românia literară, 1973, nr. 37, 3/1, cf. V. ROM. iunie 1973, 110. Piero da Vinci, bun cunoscător al lumii, putea aprecia aspectul practic al unei vocaţii artistice, magazin ist. 1974, nr. 4, 50, cf. dex. Nici unul din aceşti eroi nu cedează o iotă din vocaţia sa spre unilateralitate. românia literară, 1977, nr. 35, 17/4, cf. DN3. Romanist de o exemplară erudiţie, facilitată de o ieşită din comun vocaţie de poliglot, Eugenio Coseriu este înainte de toate un subtil gînditor. L. ROM. 1981, 311. Nu ai vocaţie de martir. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 3, 14/2, cf. ib. 1993, nr. 2, 8/1. 0 (Prin metonimie) Putem recunoaşte totuşi atîtea vocaţii care au izbutit să se afirme chiar în ciuda împrejurărilor neprielnice. vianu, E. 365. 0 F i g . Statul preoţesc sau clerul... în unele ţări feudale avuseră şi ca stat politic vocaţiune şi activitate de cea mai mare importanţă, bariţiu, p. A. I, 8. Vocaţia cinematografului către muzică şi poezie este rară. CONTEMP. 1971, nr. 1299, 6/5. Secolul nostru îşi impune vocaţia pentru colectivitate, lăsînd în urmă imaginea locuinţei individuale, ib. 1971, nr. 1300, 7/4. OLoc. adj. De vocaţie = (despre persoane) care are o aptitudine deosebită pentru o anumită artă sau ştiinţă; care are predispoziţie, înclinaţie pentru un anumit domeniu de activitate, pentru o anumită profesiune, pentru un anumit mod de viaţă etc.; p . e x t. talentat. Era un artist, un poet, un spirit original, un înnoitor de vocaţie. iorga, l. r. 43. La Vladimir, sub nucul din curtea casei lui Tudor,... profesorul Băncilă vorbeşte casei despre „Tudor ca un om de vocaţie”. ARH. OLT. XIX, 233, cf. CONSTANTINESCU, s. I, 162. Aici stă tocmai nota distinctivă... a omului de „vocaţie”. REV. FIL. 1971, 242, cf· V. rom. iulie 1973, 150. Reporter de vocaţie, Al Raion procedează uneori obiectivistic. ROMÂNIA LITERARĂ, 1975, nr. 2, 10/1. ♦ Menire (4), rost1 (III 3), Γ°1 (I 2). Experienţa confruntărilor anterioare ne-a confirmat originalitatea structurală a literaturii româneşti, vocaţia ei universală, contemp. 1971, nr. 1270, 3/2. Arta lui Brâncuşi a redat sculpturii vocaţia sa de avangardă, punînd-o în legătură cu adevăruri străvechi, din vremuri imemoriale. RL 1977, nr. 10266. Teatrele Şi persoanele juridice şi-au descoperit vocaţia nu în eliminarea din comedii a replicilor şi situaţiilor comice, ci în invers, românia literară, 1978, nr. 1, 5/4. ♦ P. e x t . Destinaţie, întrebuinţare (dinainte hotărîtă a ceva). Meleagurile dîmboviţene au avut din vremuri străvechi o vocaţie meşteşugărească şi industrială. scînteia, 1977, nr. 10972. 2. (învechit) Chemare divină. Sîntul înţelese, prin viziunea sa şi visul acestei femei, că vocaţiunea lui Dumnezeu îl chema la preoţie. BARONZl, î. C. V, 77/14. Aceste trei capete d-operă... le-aş afla în statua antică, numită „Diana cu ciuta”,... în grupa „Dianei de Poitiers”... şi în gravura pictorului german Albert Dürer, reprezentînd vocaţiunea miraculoasă a sfîntului Hubert, odobescu, s. in, 52. 3. (Jur.; şi în sintagma vocaţie succesorală) în-dreptăţire a unei persoane de a participa la o succesiune în temeiul calităţii sale de rudă1 (4). Se deschide succesiunea, la care vor fi chemate persoanele care au la acea dată vocaţiunea de a moşteni. PR. DR. 158. Înfiatul nu are vocaţie decît la succesiunea înfietorului, iar nu şi la aceea a rudelor acestuia, ib. 412, cf. der, M. D. ENC., DEX, DN3. - PL: vocaţii. - Şi: (învechit) vocaţmne s. f. - Din fr. vocation, lat. vocatio, -onis. VOCAŢIONÂL, -Ă adj. (Rar) Referitor la vocaţie (1); propriu vocaţiei. Cf. iordan, l. r. a. 160, dn3. - Pl.: vocaţionali, -e - Vocaţiune + suf. -al. VOCAŢIUNE s. f. v. vocaţie. VOCE s. f. I. 1. Facultate specifică omului de a emite sunete articulate; sunet sau ansamblu de sunete produse de vibrarea coardelor vocale umane sub efectul unei excitaţii nervoase ritmice; mijloc prin care se realizează vorbirea (3); p . e x t. (în legătură cu verbe de declaraţie) exprimare orală a gîndurilor, a sentimentelor, a voinţei etc., vorbire (3); (regional) boace. V. glas, grai. Ea reprezentează numai sonul vocii, care însuşi exprime cugetarea, laurian, f. 109/4, cf. STAMATI, D. Din mulţimea acelor cari înălţa vocea puţin cîte puţin, s-a văzut o negură de pulbere de la pămînt înălţîndu-se. ARISTIA, PLUT. 310/28. Ţipete, răcniri grozave... Fură singurele voce ce-n ăst timp am ascultat. BOLLIAC, O. 108. Fu atras de sunetul cel nazal şi ascuţit al unei voci FILIMON, o. I, 128, cf. PROT. - POP., N. D., cihac, I, 319. Ei cerşeau cu vocile lor... de pe la trecători COLUMNA, vn, 55. In dam răsună vocea-mi de eco repeţită. EMINESCU, O. I, 25. „Silabă numim un sunet deplin, simplu sau compus..., care însă să se pronunţe cu o scoatere de voace”, ap. CREANGĂ, A. 88. Auzim dintr-o odaie de alături o voce... de femeie bătrînă. CARAGIALE, o. I, 273. îmi îngroş voacea, îmi încordez atitudinea. arhiva, n, 580, cf. 112, ddrf, PHILIPPIDE, P. 214, GHEŢIE, R. M. 494, BARCIANU, ENC. ROM., alexi, w., bianu, D. S. îşi schimba vocea şi fizionomia în atîtea feluri cîte persoane erau. BRĂTESCU-VOINEŞTI, î. 31. Era vocea unei femei suptă pînă în rărunchi de-o suferinţă veche. AGÂRBICEANU, S. 264. Ce curioasă putere de expresie are vocea! PAPADAT-BENGESCU, O. I, 123, cf. Π, 94, AL. PHILIPPIDE, S. II, 97, 4991 VOCE -944- VOCE RESMERIŢĂ, D., SEVERIN, S. 62, CADE. îmi îngroş numai vocea pentru a înăbuşi lamentul blajin al violoncelului meu sentimental lovinescu, Μ. 163. Vocea bătrînului luga se schimbase şi se înmuiase. REBREANU, R. Π, 195. Dacă ai şti cît mă înfurie cîteodată numai inflexiunile vocii tale. CAMIL petrescu, t. ii, 160, cf. iii, 312. Bătrînul avea vocea lui puţin răguşită pe care misitul o cunoştea. SADOVEANU, O. XIV, 49. Aceste vibraţiuni ale coardelor vocale produc vocea sau fonia. PUŞCARIU, L. R. I, 62, cf. II, 452. Accentul normal., se deosebeşte de cel nou şi printr-o uşoară ridicare a vocii. IORDAN, STIL. 57, cf. SCRIBAN, D., MEHÄESCU, D. A. 115. Inflexiunile vocii, acceleraţia debitului... sunt tot atîtea mijloace prin care limbajul devine receptiv pentru viaţa afectivă. vianu, E. 311, cf. apolzan, P. I. 107. în vocea şi cuvintele lui sună un fel de învierşunare. ARGHEZI, s. XIX. 34. Multe persoane se transpun în mentalitatea altor indivizi, le imită vocea, gesturile, ticurile, ralea, S. T. Π, 14, cf. I, 144. Vocea lui Crîngurel,... tăiată la fiece cuvînt de răsufletul iute, abia se aude. galan, z. r. 56. Vocea ia naştere printr-o modificare adusă (la nivelul laringelui) actului expiraîor. GRAUR, I. L. 46, cf. LTR2, DL, DM. Vocea lui răzbătu în nouă hotare. BARBU, princ. 20, cf. ist. LIT. ROM. I, 71. Omul acesta mărunţel, mînuind vocea ca pe un falnic paloş, ne-a oprit deci în loc. v. ROM. februarie 1964, 74. Vocea, tuşea, mersul ori vreun alt tic pot fl semne de recunoaştere. ib. decembrie 1966, 43. Vocea transmisă prin microfon a comandantului navei ne anunţa că zburăm deasupra Germaniei românia literară, 1968, nr. 4, 15/1. Recunoscu în aceste cuvinte ceva din vocea lui Condrat bănulescu, l 20, cf. magazin ist. 1970, nr. 10, 95, d. MED., M. D. ENC., dex. Durerea e atît de ascuţită încît toţi clachează, o clipă, le tremură vocea şi bărbia. românia literară, 1992, nr. 1, 17/3, cf. o. bîrlea, a. p. I, 323. 0 Fig. A lumei legi ne chiamă cu-o voace-ngrozitoare, Dar ce eu simt în mine e mai îngrozitor. CONV. LIT. II, 63. Pe sub mesele banchetului întîrziat detunase vocea revoluţiei în erupţie subită, arghezi, b. 138. O voce autentică a revoluţiei: „Poporul suveran”. V. ROM, iunie 1973, 72. în „Nu” se aude deja vocea exilului exilîndu-se. românia literară, 1992, nr. 1, 7/4. S-ar lăsa o noapte lungă şi adevărată dacă şi aici, ca şi la Bacovia, vocea culturii şi semnele formalităţii nu ar mai fi puternice, ib. 1993, nr. 1, 5/4. Aceste voci ale picturii noastre contemporane, atît de bine individualizate ca timbru,... pot... să articuleze imaginea unei tendinţe importante din arta românească de astăzi. ib. 1999, nr. 1, 16/4. OLoc. adv. Cu jumătate (de) voce = a) încet, în şoaptă; în taină. Domnişoara mea trebuie oprită la Luncavăţ, hotărî el pripit, cu jumătate de voce. sadoveanu, O. xiv, 21. Slugile se interpelau cu jumătate de voce. id. ib. 68, cf. xxi, 539; b) cu ton nehotărît, nesigur, şovăitor. O,... nu,... liniştiţi-vă,... asta e altceva... răspunse el, uitîndu-se împrejur şi cu jumătate voce. SION, P. 286. Aristia fu destul de încurcat... Ii răspunse cu jumătate voce omului cu barba pătrată şi umeri largi din faţa sa. CAMIL petrescu, O. m, 73. (învechit) Prin voce vie sau prin via voce = prin viu grai. Ştiinţele toate se comunica iniţiaţilor sau elevilor prin voce vie, prin practică, astfel cum se învaţă pînă astăzi multe arte şi măiestrii. HELIADE, O. ii, 39. Ştiinţele se comunica prin via voce sau cel mult prin alte semne,... ce servea mai mult spre aducerea aminte şi nicidecum spre a putea face vreun tractat de ştiinţe. id. ib. într-o voce = (toţi) deodată sau împreună; în unanimitate. Alexandru cel Bun, Vlad Dracul,... Stefan şi Mircea cei Mari... descriu într-o voce hotarul oriental al ţerei Basarabilor. hasdeu, î. c. I, 6. 0 E x p r. A ridica vocea = a vorbi, a răspunde cu un ton ridicat, tare, răstit; p . e x t . a protesta (1), Alexandru clăti din cap..., redicîndu-şi vocea, baronzi, I. L. 1, 156/11. Biserica greco-orientală română se vede silită, în interesul autonomiei sale,... să-şi ridice vocea... în contra acestora. EMINESCU, O. ΧΙΠ, 69. In zgomotul trenului, voi să ridice vocea, dar se sfii. d. zamfirescu, A. 107. Doamna Damian avea impulsii, ridica vocea, se congestiona. PAPADAT-BENGESCU, O. n, 170. Conu Fănică Bonachi ridică vocea pentru a atrage atenţia boierimii asupră-i. galan, z r. 85. ♦ (La pl.) Zgomot, larmă de voci. Paşi amestecaţi cu voci depărtate foşniră undeva ca o undă de vînt. PAPADAT-BENGESCU, O. Π, 95. Se aud zgomote de tacîmuri şi voci... din sufragerie, camil petrescu, t. n, 343. Se aud apoi voci pe scară. id. ib. 388. într-un tîrziu îşi dădu samă că afară au sunat voci şî dumiri de roate. sadoveanu, O. x, 163. Aude voci în cimitir. arghezi, s. x, 252. Se aud tropote, voci repezite, agitaţie, τ martie 1965, 54. ♦ Persoană care vorbeşte. O voce mă strigă dodată la spate. PELMON, i. 148/20. O altă voce, mai puternică, strigă. SION, p. 227. O voace misterioasă... dădu sfatul următor, conv. lit. xi, 144. Vocea de dincolo adaogă: - Coniţăl uite! Ionel vrea să-mi răstoarne maşina! CARAGIALE, O, I, 273. După credinţa românilor de pretutindene cerul se deschide şi o voce necunoscută întreabă... ce doreşte şi voieşte. MARIAN, S. r. m, 55. Zise o voce prin întuneric. D. zamfirescu, r. 124. Pofteşte ş-o aprinde..., zise o voce... lîngă el. AGÂRBICEANU, A. 84. Bismark e tot supărat, rosti vocea. al. philippide, S. Π, 98. La întrebarea popii „Alu cui eşti, pămîntule?” - răspunse'o voce din pămînt: „Alu popii!” păcală, m. R. 155. O voce de pe trepte izbucneşte într-un rînjet amar: - O fi fost poate cu bani de furat. CAMIL petrescu, o. m, 114. Caporalul de schimb... auzise... o voce... vorbind ruseşte. ROMÂNIA literară, 1992, nr. 4, 9/1. ♦ (In sintagmele) Voce artificială = sunet complex, obţinut prin mijloace tehnice, ale cărui caracteristici corespund în mod sensibil celor ale vocii umane. Cf. LTR2. Vocea artificială poate fi obţinută prin dispozitive electronice... sau prin dispozitive acustice, ib. Voce sintetică = voce produsă prin intermediul unui sintetizor de vorbire, dex - s. Voce robot = denumire dată vocilor lipsite de inflexiunile specifice vocii umane. ib. ♦ (învechit) Cuvînt, vorbă. I-a dat moarte pentru că a cutezat cu voce elerdcă a da comande barbare, aristia, plut. 296/29. 2. (Urmat de determinări care arată felul) Tonalitate a vocii (11) (determinată de o anumită stare sufletească, emoţională etc.); intonaţie, inflexiune; fel de a vorbi al cuiva; (regional) boace. Fu chiemat anume de cineva cu detunîndă voce şi el întumîndu-se n-a văzut pe nimeni. aristia, PLUT. 353/22. Lectura acestui frumos document făcînd-o cu voce tare, provocă mai întîi suspine şi apoi 4991 VOCE -945- VOCE lacrime în ochii Măriei. SION, P. 58. Răspunse cu o voce lîngedă ce inspira compătimire. FELIMON, O. I, 100. Luiza (după o pauză cu voacea tremunndă...): - Ei bine, de ce mă spariu? conv. Lrr. iv, 132, cf. canella, v. 274. Mi-a răspuns cu o voce trăgănată. alecsandri, t. 1 302. Zace palida vergină, cu lungi gene, voce blinda. EMINESCU, O. i, 32, cf. 104. II strînse de sînu-i cu atîta putere, că bietul lorgu icni şi îi zise cu o voce gîtuită de durere. VLAHUŢA, S. A. Π, 21. Cînd copiii strigă foarte tare..., li-i vocea foarte ţiuitoare. marian, o. II, 291, cf. D. ZAMFIRESCU, A. 121. începu bătrînul pe o voce tînguitoare. AGÂRBICEANU, A. 34. Mergem! zise el c-o voce şuierătoare, id. ib. 167. Se auzea adesea gîlceavă,... cu spărturi de voce înciudată. PAPADAT-BENGESCU, O. II, 32. Radu îl priveşte în ochi, cu o voce alarmată. CAMIL PETRESCU, τ. Π, 105, cf. I, 247. Avea o voce blajină şi plină de lacrimi. SADOVEANU, O. XXI, 136. Avea o voce tristă şi din cînd în cînd îşi aducea aminte de feciond mort. id. ib. 151, cf. mihăescu, d. a. 212. Sfintul, mîhnit, cu voce blîndă, închise bine uşa. ARGHEZI, S. v, 69. Răspunsese cu voce fermă. BARBU, PRINC. 199. Cu vocea tare, ca să fie auzită de toţi, îi făgădui moşului un pachet de tutun. ULIERU, c. 40, cf. 85. Dacă... are vocea enervată,... succesul interviului nu e decît parţial. românia literară, 1992, nr. 1, 18/2. Voce caldă = voce în care predomină componentele de frecvenţă joasă, accentuate natural sau artificial, dex - s. Voce metalică = voce dură, aspră, în care predomină componentele de frecvenţă înaltă, ib. Voce profesională = voce care corespunde unor exigenţe înalte, specifică actorilor, cîntăreţilor, crainicilor, ib. 3. însuşire, aptitudine pe care o are o persoană de a cînta frumos din gură; succesiune de sunete emise de om în timpul cîntării. Versul în limba română a însemnat şi înseamnă mai mult cîntare, şi nu fiecum, ci cîntare frumoasă, voce dulce şi armonioasă. HELIADE, ο. II, 142. Nu se mai auzea voacea cîntăreţilor (a. 1857). IORGA, s. D. xvm, 6. Maria avea darul muzical foarte pronunţat: avea nu numai voce admirabilă, dar chiar pasiune. sion, p. 76. Mi-a plăcut vocea lui cea dulce şi plină de expresiune... Mi-a plăcut cîntarea lui. FILMON, o. n, 25, cf. i, 135, tim. POPOVICI, D. M. Pădurea noastră tace părăsită, Eu singur cînt cu vocea obosită. IOSIF, P. 46, cf. resmeriţă, D., CADE. Luă ghitara neagră şi începu cu o voce stinsă. BACOVIA, O. 208. Au descoperit însă că are voce şi l-au învăţat cîteva arii, pe care trupa le cînta în cor. GALACTION, O. I, 118, Nu se poate spune că ai o voce de mare cîntăreaţă. CAMIL PETRESCU, T. m, 88, cf. id. o. Π, 108. Uvar începu să cînte c-o voce neaşteptat de plăcută la un asiatic. SADOVEANU, O. XXI, 283, cf. SCRIBAN, D. Neavînd instrument, nici voce ca să ţi-l cînte, Alexei fluieră... terţa unei simfonii. ARGHEZI, s. xvn, 154. O fată... cîntă din mandolină şi din gură cu o voce de oală spartă, ralea, s. T. I, 349, cf. DL, DM. Tot văzduhul cînta de vocile groase ale sfinţilor părinţi. BARBU, PRINC. 17. Ascultătorii... intervin cînd interpretul scurtează textul..., cînd schimbă melodia sau cînd acompaniamentul prea forte acoperă vocea. IST. lit. ROM. I, 113. Mi se spune că am şi voce frumoasă. BĂNU-LESCU, I. 62. Avea oarecare voce, şi, după părerea familiei, ureche muzicală. ROMÂNIA literară, 1968, nr. 11, 12/1. Am admirat vocile celebre şi siluetele nu mai puţin ilustre ale cîntăreţilor şi balerinilor Operei. ib. 1970, nr. 66, 27/3. O voce fără articifli... a dominat toate situaţiile, contemp. 1972, nr. 1325, 6/3. în cor să nu existe voci îndoielnice din punct de vedere calitativ. M 1972, nr. 1, 9. încheie intonînd cu voce melodioasă psalmul care începe cu „In Tine, Doamne, îmi caut scăparea”. românia literară, 1992, nr. 1, 14/3, cf. mat. dialect, i, 102. 0 (Prin metonimie) O voce... cînta cu multă expresiune o melodie întristătoare şi eroică. FILIMON, O. I, 155. O plăcută voce... trebuia să cînte cu un puternic organ de operă. arh. OLT. V, 153. 0 L o c. adj. Din voce = cîntat din gură, executat cu vocea. Aud o romanţă din voce, cu suspine din depărtări. bacovia, O. 232. OExpr.Afiîn voce = a fi în bună dispoziţie vocală. Tenorul era în voce. CARAGIALE, o. i, 3. ♦ Registru de sunete muzicale, mai înalte sau mai profunde, în care cineva poate cînta. Lăutarii... încetară, ca să dea loc unei voci de tenor ce întonă cu o doză mare de simţimînt... aria. FILIMON, o. I, 137. Avea o voce de tenor, care i se supunea uimitor. AGÂRBICEANU, A. 81, cf. 155. Cîntec... pus în voci şi corzi tot mai multe, în grave ori graţioase coruri. PÂRVAN, I. F. 190. Salonul cel mare... vibra de un zgomot asurzitor de voci soprane. PAPADAT-BENGESCU, O. Π, 22, cf. 340. Partitură în trei voci RESMERIŢĂ, D. Ideea însă a corului pe mai multe voci a persistat. ARH. OLT. XII, 365. Am întonat cum nu se putea mai prost imnul... în cor, pe şapte voci. BRĂESCU, A. 121. începu să cînte cu vocea vibrantă de bariton cîntecul de leagăn. CĂLINESCU, S. 379. Vocea-i era de contralto, id. B. I. 109. Pe trei voci, cu o vigoare răguşită, se intona un „Gaudeamus”. VINEA, L. i, 32. Adăugaţi o voce de tenor proaspătă şi... veţi avea imaginea aproximativă a realizării rolului principal. CONTEMP. 1975, nr. 16, 5/1. 4. P. anal. Ciripit sau cîntec al păsărilor. Legionul vulturilor... formează în ceriu un nor, din care se deştinde voacea lor amorţită. ASACHI, S. L. II, 76. Cintiza şi pietroşelul făceau să răsune colnicele prin vocea lor ascuţită, dar plină de dulceaţă. FILIMON, ap. BĂCESCU, PĂS. 307. Dragă ciocîrlie,... Voacea ta s-alină Şi zborul tău se-n,chină. conv. lit. iv, 168. Păunii... are o voce ascuţită. MARIAN, O. n, 263. Voci de gaiţe... fac să scoboare ploaia. COŞBUC, P. I, 301. Vocea acesteia fiind bu-hu-u-u-u-u. BĂCESCU, PĂS. 246, cf. 261, 275. Vocea fluierătoare a acestui cocor se poate deosebi chiar de la distanţă mare. linţia, p. m, 410. 5. P . anal. Strigăt produs de unele animale. Un asinfăr-ambiţie..., Cu voacea sa bizară... Nu pretinde ca să facă cu canarii un concert. ASACHI, S. L. I, 227. Calul Genarului necheză cu voacea lui de bronz. EMINESCU, P. L. 12, cf. SCRIBAN, D. Se auzi de sus Vocea leului răpus. ARGHEZI, S. V, 82. Ca să poată pătrunde în chilie, a imitat noaptea vocea şi zgîrîitul pisicii în pragul uşii. id. ib. xm, 181. 6. P . e x t. (Adesea poetic) Sunet sau ansamblu de sunete produse de un instrument muzical, de frunzişul mişcat de vînt, de ape etc. sau emise de anumite aparate. Ecou-i răspunde cu vocea-i vuindă La plînsu-i de dor. EMINESCU, O. I, 3. Zise văilor să cînte... Cu voci de frunze şi de ape. MACEDONSKI, O. I, 65. El a naturii voce 4991 VOCEA -946- VOCIFERA n-a auzit-o încă. I. NEGRUZZI, s. VI, 207. Trecu pe sub vocea mecanică şi neobosită a megafonului V. ROM. noiembrie 1950, 113. A mai venit de-atuncea să v-asculte, Voi plopi adînci, cu voci şi şoapte multe? arghezi, vers. 77, cf. id. B. 140. Se auzea mai departe vocea sirenei. PREDA, M. S. 33. Asistăm la acel aliaj între catifelarea şi calitatea sonoră a vocii oboiului..., fantezia şi vioiciunea clarinetului. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 1, 17/4. Π. Fig. 1. Manifestare lăuntrică a propriei conştiinţe; (expresie a) ceea ce resimţim în noi înşine; expresie a unor imbolduri, porniri etc. interioare. Se simte obligat şi împins... de o voce interioară a întinde, a face să domine pentru cele din afară schimbarea. BARONZI, I. C. I, 33/5. Se află într-însul o voce,... care i zice că e făcut pentru altceva, id. ib. 105/1, cf. alexi, w., resmeriţă, D., cade. Şi totuşi o altă voce se făcu auzită în mine. CAMIL petrescu, U. n. 376. îârtă-le! strigă parcă deodată o voce în mine. SADOVEANU, o. XXI, 48. Tu nu vei fi nici bogat, nici sus aşezat, pare să dăscălească o voce interioară. ARGHEZI, S. ΧΙΠ, 167. Dragostea e „vocea speţeiRALEA, s. T. I, 36. O voce care există în voi... răspunde la chemarea glasului meu. românia literară, 1992, nr. 1, 21/3. 0 Vocea sîngelui = dragostea firească, înnăscută, dintre descendenţii aceloraşi strămoşi. Vocea sîngelui... strigă din pămînt către mine. vasici, ap. bariţiu, C. Π, 161. Vocea sîngelui nu mai are trecere (dacă o mai are) decît în romanele de senzaţie. IBRĂILEANU, ap. ralea, s. t. iii, 208, cf. resmeriţă, d., cade. Simţul de proprietate, ca şi vocea sîngelui, a rămas în trecut şi-n poeziile lirice. SADOVEANU, o. ix, 329, cf. scriban, d. Ca şi în cazul vocii sîngelui, aici se impune o voce ancestrală. ROMÂNIA literară, 1992, nr. 3, 8/1. 2. Expresie a unei opinii, a unei păreri, a unei atitudini (cu privire la ceva); p. ext. opinie, părere, atitudine (cu privire la ceva); persoană care îşi face cunoscută opinia, părerea, atitudinea cu privire la ceva. Elevii lui Lazăr... învăţaseră de la el a cunoaşte vocea patriei. poenaru, în ist. lit, rom. n, 162. Istoria cea pozitivă cercetează, cumpăneşte şi confirmă vocea poetului. HASDEU, i. c. i, 118. Aţi auzit caracterizîndu-se astă epocă... prin vocea unui orator filosof BARONZI, i. C. Π, 166/22. S-au ivit unele voci nefavorabile. CONV. LIT. ΧΧΠ, 387, cf. BARCIANU. Cele trei state... au putut să-şi facă auzită vocea în problemele interesînd în cel mai înalt grad Europa, titulescu, d. 243. Vocea mea... de atîtea ori s-a făcut auzită pentru apărarea cauzei poporului, camil petrescu, t. n, 591, cf. iordan, stil. 35. Interesul [era] să facă să tacă vocea scriitorilor progresişti francezi CONTEMP. 1948, nr. 108, 12/3. Nu lipseau voci care să-i asigure pre ceilalţi că străinul îi va ruina. BARBU, princ. 43. Înfruntînd vocile ce veneau să conteste drepturile naţiunii române, pe un Sulzer, Edenf Engel ist. lit. rom. Π, 63. Vocea şi conştiinţa omului din stat - iată galeria rolurilor mele preferate, τ iulie 1964, 14. Voci încălzite la flacăra unui entuziasm factice se grăbeau să-i găsească filiaţia dramatică, fie anunţînd apariţia unui scriitor satiric de talia lui Caragiale, fie pe aceea a unui adept autohton al teatrului lui Eugen Ionescu. CONTEMP. 1969, nr. 1169, 4/3. A devenit conştiinţa, raţiunea şi vocea poporului şi a timpului său. MAGAZIN IST. 1970, nr. 4, 6. Voci critice au învinuit-o... la data premierei, de tezism, de netransfigurare artistică. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 36, 21/4. Se ridicaseră şi unele voci, care... începuseră să izbească în Asociaţiune. MS., VI, nr. 2, 18. S-au ridicat destule voci care au blamat ideea. românia LITERARĂ, 1992, nr. î, 9/2. Vocea poporului e vocea lui Dumnezeu. ZANNE, P. vi, 267. 3. Expresie (pregnant individualizată) a unui talent1 înnăscut; persoană înzestrată cu un asemenea talent1. Este o voce poetică originală. V. ROM. iulie 1973, 162. Este una dintre cele mai reuşite voci ale poeziei de azi. ib. februarie 1974, 118. Mistral, una dintre vocile mari ale liricii europene. SCÎNTEIA, 1981, nr. 12120. Reuşeşte să scrie..., menţinînd forţa unei voci şi a unei perspective poetice... personale. ROMÂNIA LITERARĂ, 1993, nr. 1,5/1. III. (învechit, rar) Vocală. Primele sonuri fură, ca şi la prunci, vocalele... Cu aceste... semne însă sau voci, nu şi-ar fi exprimat oamenii decît nişte mişcări vagi ale sufletului, heliade, o. n, 368. IV. (Rar; calc după it. voce) Diateză. Cf. scriban, d. Vocea activă, id. ib. - PL: voci şi (învechit, rar) voce. - Şi: (învechit şi regional) voâce s. f., (latinism învechit, rar) vocs (şincai, hr. n, 10/33) s. n. - Din lat. vox, vocis. Cf. fr. v o i x. VOCEA vb. n. T r a n z. (Italienism învechit, rar) A cînta cu vocea (I 3). Staţi la îndoială? Poate n-aveţi curaj.... Să vocem împreună, pr. dram. 262, cf. scl 1960, 59. ORefl. impers. Cuconiţa Ileana cîntă, mi se pare, prea frumos. Dacă ne-ar face plăcerea... Ileana: - Nu ştiu dacă în salon se vocează. PR. DRAM. 262. - Prez. ind.: vocez. - Din it. vocîare. VOCERATRÎCE s. f. (Rar) Bocitoare. Bocitoarele jeleau mîhnirea neamurilor... - Am vedenia unui rit pe care îl credeam scufundat... Credeam că asemenea voceratrice n-au mai rămas decît în munţii sălbatici ai Sardiniei, sadoveanu, o. xm, 969. - PL: ? - Din fr. voceratrice. VOCIFÉR, -Ă adj. (Neobişnuit) Vocal2 (2). Prea eşti înzestrată de natură cu mijloace vocifete, drăguţă, sparii vrăbiile. CONTEMPORANUL, vi2, 117. - PL: vociferi, -e. - Derivat regresiv de la vocifera. VOCIFERA vb. i. Intranz. A vorbi cu glas ridicat (şi enervat); a-şi manifesta prin cuvinte răstite şi pe un ton ridicat nemulţumirea, mînia. V. răcni1 (2), striga, ţipa1 (1). Ea nu plîngea, nu blasfema, nu vocifera, ci se exalta în contra apăsătorilor şi chema răzbunarea cerească. SION, P. 233, cf. prot. - pop., N. D., COSTINESCU. Vorbiţi mai încet, ce vociferaţi ca nişte îndrăciţi? LM. Aşa? vociferează decanul. Am înţeles! 4995 VOCIFERANT -947- VOCODER2 CARAGIALE, O. I, 83, cf. ΠΙ, 34, BARCIANU, ALEXI, W. Ce blîndă eşti, domestică pădure, Sub brazii tăi decenţi nu mi se pare Că s-ar putea vocifera prea tare. GOGA, POEZII, 369. Descleştaţi nenumărate guri care... să rîdă aprinzînd fulgere, să vocifereze aruncînd invective şi apostrofe, anghel, pr. 29, cf. resmeriţă, d., severin, S. 70, ŞĂINEANU, D. u., CADE. Cei de pe-aproape, care-l auziră, izbucniră în rîsete, ceilalţi însă vociferau mai aprig. REBREANU, R. II, 166. E un scandal absolut de neînţeles... Emilia vociferează, ameninţă,... bate cu pumnul în masă. camil petrescu, p. 255. Se auzea în răstimpuri glasul lui Alexandru Vardaru, vociferînd. C. PETRESCU, î. II, 81. Au început să vocifereze revoltate sutele de ţărani, sahia, s. a. 101. Gesticulau descumpăniţi, vorbind prea tare (vociferînd), cu schime, cu bătăi de pumn în masă. TEODOREANU, M. U. 74, Aplica acelaş postulat al autorităţii..., alergînd cu harapnicul călare, vociferînd, bătînd straşnic la nevoie. CĂLINESCU, E. 22. Rudele şi foştii lui prieteni din copilărie vociferau mai tare, făcînd spume de mînie la gură. BART, E. 286. Beţivii începură a vocifera unu la altu. SCRIBAN, D. Prefectul... îi roagă ca în alegeri să voteze toţi cu guvernul. Cîţiva încep să vocifereze. ULIERU, C, 20. Maica stareţă, care auzise gălăgia,... recunoscîndpe cel ce vocifera, l-a strigat pe nume. id. ib. 47. Oamenii au sărit în ajutorul lui şi l-au scos din mîinile jandarmilor, vociferînd. ARGHEZI, s. x, 208, cf. xm, 217, 258. Huo -huo - huideo - ho! vocifera ritmic, ca scos din minţi, Gună. vinea, L. i, 421, cf. dl, dm. E o larmă şi un tumult îngrozitor. Unii urlă şi vociferează ca demenţii v. ROM. ianuarie 1965, 192. Face calcule complicate pentru zilele următoare, vociferînd, plimbîndu-se agitat prin locuinţa sa. bănulescu, i. 136, cf. τ ianuarie 1969, 68, FORM. CUV. I, 212. Potoliţi-i pe cei care fac scandal; daţi-i afară pe cei care vociferează. CINEMA, 1971, nr. 1, 19, cf. m. D. enc., dex, dn3, scl 1980, 118, 120. La o catedră... vocifera acum un tip congestionat. ROMÂNIA literară, 1992, nr. 1, 9/4. ♦ Tranz. (învechit) A spune ceva pe un ton răstit şi mînios. Bătrînul au ieşit vociferînd injuriile cele mai aspre. LĂCUSTEANU, A. 93. - Prez. ind.: vociferez. - Din fr. vociférer, lat. vociferare. VOCIFERANT, -Ă adj., s. m. şi f. (Rar) (Persoană) care vociferează. V. scandalagiu. Guvernanţii noştri şi-au făcut obiceiul de a ţine în simbrie cete de demagogi, scribi şi vociferanţi. DEMETRESCU, O. 208, cf. DL, DM, SFC Π, 110, DEX, DN3. - PL: vociferanţi, - te. - Din fr. vociférant. VOCIFERARE s. f. Acţiunea de avocifera şi rezultatul ei; (mai ales la pl.) zgomot, larmă de voci nemulţumite, mînioase; manifestare verbală (ameninţătoare) de nemulţumire, de mînie; vociferaţie. V. răcnet (2), strigăt (3). Era regile gloatelor, Danton al Romei, însă un Danton subaltern, fără altă politică decît zgomotul, fără altă elocuinţă decît vociferarea, teulescu, C. 104/7, cf. COSTINESCU. D. Stavrache Stavrescu, de profesiune proprietar,... s-a pronunţat cu vociferăm la adresa guvernului. CARAGIALE, o. i, 189. Se auziră vociferări, ţipete. PAPADAT-BENGESCU, O. Π, 19, cf. CADE. Vociferările sălbatice se curmară o clipă, parcă le-ar fi retezat un paloş, dar numai spre a reizbucni mai tumultoase. REBREANU, R. ii, 254. Cu tot haosul aparent al acestor dezbateri şi vociferări, o forţă invizibilă şi ocultă canaliza grija dominantă către aceeaşi matcă. C. PETRESCU, O. P. i, 149. Afară se aud vociferări, înjurături, mişcare crescîndă. SAHIA, S. A. 62. Se auzeau vociferări, gesticulau lumini teodoreanu, m. ii, 356. Se întorcea, făcea bezele, mulţumea şi o croia din nou de-a fuga, cu o mie de vociferări în alaiul lui. arghezi, s. xvm, 93, cf. id. B. 78. Auzind aceste vociferări din cabinetul lui, care era alături, intră cu o mutră severă, autoritară. CAMIL PETRESCU, O. Π, 528. Erhan şedea... cu bărbia sprijinită în palme..., neauzind parcă nimic din vociferările şi zbieretele comisiei, v. ROM. martie 1954, 66, cf. dl. Vociferările lui se făceau din ce în ce mai înalte. PREDA, DELIR. 331, cf. DM. La tribună, preşedintele agită disperat clopoţelul, pentru a potoli vociferările opoziţiei τ iunie 1964, 23. Să discutăm fără vociferări românia literară, 1968, nr. 2, 3/1, cf. dex. Opoziţia a căutat să împiedice buna desfăşurare a şedinţelor Parlamentului prin fluierături şi vociferări MAGAZIN IST. 1974, nr. 2, 93, cf. dn3, scl 1980, 118, 119. Mai lipsesc din spectacol vociferările, apelurile şi vînzătorii ambulanţi. românia literară, 1992, nr. 4,4/2. - Pl.: vociferări - v. vocifera VOCIFERATOR, -OARE s. m. Şi f. (rar) Persoană care vociferează. Cf. costinescu, dn3. - PL: vociferatori, -oare. - Din fr. vociférateur. VOCIFERAŢIE s. f. Vociferare. Cf. heliade, în L. ROM. 1970, 516. Mai bine este a se lăsa să se resufle în vociferaţii şi apoi lăturalnic a-i tăie nervele furiii prin arestuirea capilor. ASACHI, E. D. 39. N-au auzit vociferaţii mai scandaloase ca din gura acestui om. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 85. Se întîmplă cîteodată să scoaţă nişte vociferaţiuni..; apoi, dupe o iuţeală aşa de semeaţă, urmează o tăcere furioasă. FIS. 191/1, cf. COSTINESCU, CADE. Locatarii imobilului aud în apartamentul respectiv nişte vociferaţii jubilante. CĂLINESCU, B. I. 131, cf. DN3. - PL: vociferaţii - Şi: (învechit) vociferatiûne s. f. - Din fr. vocifération, lat. vociferatio, -onis. VOCIFERAŢIIJNE s. f. v. vociferaţie. VOCÔDER1 s n. Sistem electronic de telefonie, în care vorbirea este codificată şi apoi reconstituită, pentru a obţine o inteligibilitate mărită. Cf. ltr2, dn3, dex2. - PL: vocodere. - Din fr. Vocoder. VOCODER2 s. n. (Muz.) Instrument electronic de analiză - sinteză în timp real, folosit pentru generarea unor efecte sonore deosebite, cum ar fi imitarea vorbirii 5002 VOCOT -948- VODĂ cu ajutorul instrumentelor muzicale clasice. Cf. dn3, dex - S. - PL: vocodere. - Din engl. vocoder. V0COT s. n. (Prin vestul Transilv.) Furtună, vijelie. Cf. pamfile, văzd. 46, 48, CADE. Vocote sînt 7 într-o iarnă, care dacă nu se ivesc iarna, vin vara, căci numărul de 7 trebuie să se împlinească. FRÎNCU -CANDREA, M. 107. - PL: vocote. - Etimologia necunoscută. VOCS s. n. v. voce. VOCŞÎ vb. IV. In tranz. şi t r a n z . (Regional) A şopti (1) (Ciubăncuţa - Dej). Cf. coman, gl. - Prez. ind.: vocşesc. - Cf. v o ş c o t i. VOCUMPORT subst. v. pocumpăr. VODÂTĂ adv. v. vreodată, VODĂ s. m. (Cea mai veche atestare datează din anul 1508, cf. d. bogdan, gl.) Titlu dat domnilor Ţărilor Române, adăugat de obicei după numele lor (scris şi cu majusculă); domn, domnitor; p. e x t. principe, rege; persoană care avea acest titlu. Să să ştie ce-am cheltuit pre iazul de la moară... în zilele Iu Alexandro vodă (a. 1573). CUV. D. BĂTR. I, 23/3. Cinstitul Petru vodă scris-au foarte bine (a. 1593). HURMUZAKI, XI, 369. Am fost şi noi cu Măria sa, cu vodă, la împăratul (a. 1595-1622). ROSETTI, B. 71. Mişeii voştri încă vin de să hrănesc în ţara lui vodă (a. 1604-1618). id. ib. 77. Pre urma lui Dragoş vodă au stătut la domnie fiiu-său. URECHE, L. 66, cf. 87. De unde mari domni spre laudă ş-au făcut cale, de acolo şi Vasilie Vod-au început lucrurile sale. PRAV. IV. Fiind... rudă lui Matei vodă, boieritu-l-au (a. 1667). STOICESCU, S. D. 99. De la Aron vodă încoace începe acesta letopiseţ. M. COSTIN, O. 42. Predoslovie cătră Măria sa vodă (a. 1691). GCR i, 290/9. Ce pricină este la mijloc între dum[nea]v[oa,stră] şi între măriea sa vodă? IST. Ţ. R. 22. Audzind vodă, au dzis că vine cu mazilia. NECULCE, L. 214, cf. CANTEMIR, HR. 23/1. Radul vodă Negru aici în ţară au pogorît. c. CANTACUZINO, CM I, 79. Să mai arătăm ce s-au mai întîmplat dupre mazilia lui vodă. ANON. CANTAC., CM I, 201, cf. ANON. CAR. Ni se porunceşte prin luminată cartea Măriei sale, lui vodă (a. 1763). uricariul, XX, 407, Constantin Vodă cu multă cheltuială şi cu mijlocirea paşilor au întors pe toţi boierii la locurile lor (a. 1769). GCR îl, 81/30. Cînd Vodă s-au plecat,... Făcu sămn lui haznatarul Să-l lovască cu hangerul (a. 1777). id. ib. 116/17. Ţiganii vrură să-şi aleagă Un vodă în ţară ş-o stăpînie. budai-deleanu, ţ. 72. Rînduiala-i bună păntru...Vozi, vornici, spătari, Logofeţi, visternici şi paharnici, id. ib. 335, cf. 298. Prins-au [muscalii]... încă şi pe un vodă ce au fost odată domn la Moldova, dionisde, c. 220. Spătarul Mihaiu ajunse pînă la murii Vienei cu 6000 de curteni, ce Mateiu Vodă Basarab trimise... aliatului său. HELIADE, O. Π, 407, cf. i. GOLESCU, C. Au trimis şi la Constandin Vodă pe Mustafi Agasi. arhiva r. ii, 4/7. Vodă pierde tot mai tare din popularitate şi nu e mai mult nici la ofiţeri plăcut. VASICI, ap. bariţiu, c. n, 19. Părute cu vîrfu-n nouri,... Ai dat umbră, ai rodit Dabijei vodă şi mie. CONACHI, p. 204. Auzise vorbă că este zurba asupra lui Vodă. negruzzi, s. i, 157, cf. 246, polizu, bolliac, 0. 233. Mai mare decît toţi la noi este vodă. GHICA, s. vn. Voiţi să oborîţi pe Măria sa vodă din tron şi credeţi că nu va fi cine să-l apere? SION, Ρ. 225. Du-te de sărută mîna Măriei sale, lui vodă, şi te aşează... pe scaunul isprăvniciei de Teleorman. FILIMON, o. I, 170. Şerban Cantacuzin, denteiu logofăt şi apoi vodă, a fost socrul lui Cantemir. HASDEU, I. C. I, 79, cf. 86, 113, 114. Cică vodă ar fi prins pe ciocoi. ALECSANDRI, o. Ρ. 151, cf. CIHAC, II, 460, LM. Trăieşte în vremile domniei lui Alexandru vodă. EMINESCU, P. L. 41, cf. CREANGĂ, Ρ. 108. Vodă şi Doamna... trebuie să se oprească douăzeci şi cinci de minute în gara din marginea orăşelului CARAGIALE, O. I, 80, cf. IV, 129, DDRF. Atare suferinţi duse la extrem împinsese chiar pe domnitori la răscoale pe timpul lui Ioan Vodă cel Cumplit, xenopol, i. r. vi, 33, cf. BARCIANU. Ce spunea el în ţînutul acela spus era, şi nici vodă nu zicea altmintrea. SBIERA, F. S. 8, cf. ALEXI, W. Venea din munţi şi văi la tabăra lui vodă ca să apere ţara. iorga, Ρ. A. n, 216, cf. tdrg, dhlr i, 361, delavrancea, o. n, 104. Vodă al nostru se găteşte de oaste. SOVEJA, O. 36, cf. RESMERIŢĂ, D. Vodă şi Ypsilanti s-au întîlnit în casa postelnicului Rizos. N. A. BOGDAN, C. M. 97, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE, BUL. FIL. I, 71, DRĂGANU, ROM. 301. E schit domnesc înzestrat de vodă. VOICULESCU, P. I, 195. Boierii se închinară adînc şi vodă-i pofti pe scaune. SADOVEANU, O. X, 94, cf. XX, 73, ARH. OLT. XVII, 276, SCRIBAN, D. Paraschiva l-a zdruncinat adînc pe unchiaş, povestindu-i că l-a văzut şi pe vodă. arghezi, s. xvn, 80, cf. scl 1954, 259, dl, dm, SCL 1959, 430. Vodă trimise sacalele sale să stropească uliţele cu apă parfumată. barbu, princ. 17, cf. L. ROM. I960, nr. 4, 55, gram. rom2. i, 66, l. rom. 1965, 19, SCL 1965, 622. Miron Barnovschi vodă scuteşte satul Borleşti.. să nu facă angariile. PANAITESCU, O. Ţ. 48, cf. SCL 1966, 24. Porunca... stîrneşte îngrijorare... lui vodă Lăpuşneanu. magazin IST. 1969, nr. 11, 12, cf. FORM. cuv. 1, 49, L. ROM. 1970, 462. Stroe Pribeagul, mare ban al Craiovei, răsculat împotriva lui Radu Paisie Vodă. magazin ist. 1972, nr. 2, 11. Mihai vodă s-a luptat în contra turcilor. MS. VI, nr. 1, 20. Poetul coboară în adîncimile abia pătrunse,... amintind de Gelu, ca să treacă apoi la cel de-al doilea descălecat cu... Negru Vodă. ROMÂNIA LITERARĂ, 1976, nr. 1, 7/1, cf. L. ROM. 1979, 335, SCL 1983, 515. Costumele... lui vodă însuşi au fost descrise cu minuţiozitate. MAGAZIN IST. 1984, nr. 5, 18, cf. L. ROM. 1986, 376. Ştefan Vodă La oaste a plecat, pamfile, B. 41, cf. alr n 2 863. Cînd fuse Vinerea mare, Pleacă vodă-n vînătoare. BALADE, in, 82, cf. 86, folc. mold. I, 228. 0 (în proverbe şi zicători) Unde nu e ... vodă... Acolo e vai de coadă, pann, p. V. ii, 35/13, cf. zanne, P. i, 389. Din gură în gură are să ajungă pînă la urechile lui vodă. zanne, P. îl, 178. Nici de vodă nu-i pasă, se spune despre o persoană care nu se teme de nimeni şi de nimic. Cf. vlahuţa, n. 46, dex, 5008 VODCĂ1 -949- VODEVIL ZANNE, p. IV, 687. Nu trage vodă un tun pentru un suflet de om, se spune atunci cînd o persoană sus-pusă manifestă indiferenţă faţă de necazul sau nenorocirea unui om simplu, lipsit de importanţă. Cf. id. ib. 687, 688. Parcă eşti vodă, se spune unei persoane care se consideră importantă, id. ib. 689. Departe a rămas vodă, se spune, ironic, celui care nu a izbutit într-o acţiune, id. ib. 0 (în ghicitori) Am o fată buboasă, Şade cu vodă la masă (Strugurele), ispirescu, ap. cade, cf. teodorescu, p. p. 246. Am o fată trenţăroasă, Şade cu vodă la masă (Varza), ap. cade. Ce e mic, mititel, îşi ie vodă căciula pentru el? (Păduchele), teodorescu, p p. 238. 0 E x p r. (Familiar) Vodă vrea (şi sau iar, dar) Hîncu ba, se spune despre cineva mai puţin important care se împotriveşte voinţei unei persoane de rang superior. Astăzi e ziua de logodnă şi Anghelina face nişte nazuri parcă-i fată de nazir. Apoi, dă, văd că asta samănă cu...: vodă vra, Hîncul ba! ASACHI, s. L. II, 310, cf. RESMERIŢĂ, d., IORDAN, STIL. 292, SCRIBAN, d., zanne, p. vi, 142, 143. (A se plimba sau a umbla) ca vodă prin lobodă = (a umbla) iară grijă, dîndu-şi importanţă. Cf. resmeriţă, d., iordan, stil. 280. Dumnezeu lăsase lumea slobodă, ca vodă prin lobodă, românia literară, 1974, nr. 30, 14/3, cf. zanne, p. iv, 686, 687. A mînca (din) pita lui vodă = a fi salariat la stat. Cf. ddrf iii, 221, zanne, p. iv, 688, pamfile, c. 55. (Regional) De cînd vodă = de cînd este lumea. Cf. alr ii 2863/605. A pune pe vodă în scaun = (despre femei) a vorbi mult; a fîecări, a bîrfi. Cf. zanne, p. iv, 689. - Pl.: (învechit şi regional) vozi. - Din slavonul [bok]eom. VODCĂ1 s. f. v. votcă1. VODCĂ2 s. f. v. votcă2. VODEASĂ s. f. (Popular) Soţie de vodă; (popular) vodileasă, voduleasă. Gîndea că, fiind frumoasă, Va fi cocoană sau tocmai vodeasă. BUDAI-DELEANU, T. V. 126. Căscase ochii, trei zile în şir, pe Podul Mogoşoaiei,... văzuse parada, steagurile, pe vodă, pe vodeasă cu tot guvernul lor. PAS, L. II, 14, cf. DL, DM, DEX. Cu toţii s-or mira: Ce împărăteasă, ce vodeasă, Ce crăiasă? marian, nu. 23. Nu-i vodeasă-mpărăteasă... Ci-i femeea cea aleasă, şez. VI, 90. A trimis vodă la vodeasă Să-i înceapă o cusutură Fără leac de tivitură (Cartea). gorovei, c. 46. 0 (într-o poezie populară; ca termen de adresare, cu o nuanţă de admiraţie, de laudă, de măgulire faţă de o femeie) Crîşmăreasă, fa, vodeasă, Adă-m(ni) o vadră di vin, Să-m(i) şterg gura di pelin. VASILIU, C. 14. - PL: vodese. - Vodă + suf. -easă. VODÉR s. n. Aparat electronic de producere a vocii artificiale, care foloseşte chei similare acelora ale instrumentelor muzicale. Cf. ltr2, dex, dn3. - PL: vodere. - Din fr. voder. VODEVIL s. n. 1. Comedie uşoară sau farsă (într-un act), cu intrigă complicată (şi neverosimilă), în textul căreia sînt intercalate cuplete satirice, cîntate pe melodii cunoscute şi cu acompaniament orchestral. Cîteva vodevile şi comedii, dacă sînt astăzi în limba rumânească, acestui început sînt datoare. HELIADE, o. Π, 62, cf. I. GOLESCU, C. Marţi, în 26, să vor închie reprezentaţiile teatrale acestui timp,... dîndu-să în sara aceia vodevilul „Soţia tulburătoare”. AR (1835), 90V51. După sosirea trupei franţozeşti... s-au reprezentat pînă acum doă drame, patru vodevile şi o tragedie. GTN (1836), 302/13. Nu ţ-a plăcut limba aceasta croită pe... vodevil de noua şcoală teatrală. FM (1847), 185^3, cf. stamati, d. Cu ce vom fabrica oda, drama, vodvilul sau elegia trecutului? RUSSO, S. 16. Vodevil naţional într-un act de V. Alecsandri. ROMÂNUL (1857), nr. 39, lV42. Cunoştinţa superficială a uneia sau două limbi străine... ne dau înlesnire de a înţelege romanele doamnei Sand şi-vodevilurile domnului Scribe, kogălniceanu, s. A. 100. Fraţii Foureaux făcură într-o casă vechie o sală de teatru... ca să gioace pantomima şi danţul pe frînghie... Se încercară a da şi mici vodevile ce ocupară teatrul mai mulţi ani. NEGRUZZI, s. i, 341, cf. 60, 69, id. P. Τ. 193/2. După acel imn s-au reprezintat... doă vodevile naţionale de D.V. Alecsandri. dîmboviţa (1859), 132Vl7. Repertoriul nostru se compune din drame teribile, vodevile fantasmagorice, comedii şi farse pline de imoralitate. filimon, o. n, 49, cf. prot. - pop., n. d., ANTONESCU, D. M-am dus la opera nemţască, la vodevilul francez ALECSANDRI, T. 1013. Graţioasa prinţesă Olga... cîntă un cuplet din vodevilul francez. id. o. P. 156. în celelalte piese, în vodvilurile, în comediile sale, acţiunea este, desigur, mai vie, mai mănoasă în incidente. CONV. UT. IX, 386. Acolo se jucau pantomime şi vodeviluri franceze, ib. xxn, 38, cf. ddrf, enc. rom., barcianu, alexi, w., resmeriţă, d., CADE. La reprezentaţia vodevilului „le Zèbre”... nelămurite zgomote vin să-şi amorţească puterea de ziduri lovinescu, C. IV, 169. Nu ştim exact care a fost începutul şi prima operă dată pe scena Teatrului din Craiova, nici denumirea tuturor operelor, operelor comice,... vodeviluri etc. ARH. OLT. XIII, 309. M-am desfătat cu vodevilurile lui Alecsandri. sadoveanu, o. xx, 105, cf. scriban, d. încheind cu „D-ale carnavalului”,... farsă de rară ingeniozitate, dar preferind-o obişnuitelor vodeviluri franţuzeşti, Gherea scrie poate cel mai critic dintre studiile lui. CONSTANTI-NESCU, S. n, 111. Unde a putut găsi el o birje atît de veche şi de strimbă? m-am putut întreba, privindu-l parcă sosind, în dimineaţa zilei, dintr-un vodevil cu bal-mascat, bătut cu confetti ARGHEZI, S. XXII, 83. La Paris vremea şi moda era a melodramelor, a vodevilurilor, a operetelor. C. PETRESCU, A. R. 33. Un vodevil de hilariantă calitate, specie prea consacrată de teatnd comic al ultimelor decenii perpessicius, M. I, 298. Spectacolele sînt uşurele: operete... şi vodeviluri RALEA, S. T. i, 324, cf. n, 201. Frusinica Băl-Ceaurescu juca..., aplaudată furtunos după fiecare cuplet, un vodevil cu cîntece. camil petrescu, o. ii, 107, cf. dl, dm, contribuţii, n, 139. Unele piese sau vodeviluri traduse şi prelucrate... s-au pierdut. IST. LIT. ROM. II, 382, cf. DER. Foarte multe din piesele ce se reprezintă sînt vodeviluri sau comedii muzicale. IST. T. I, 143. Farsa ne apare în haina vodevilului sprinţar, τ februarie 1969, 89. 5013 VODEVILESC -950- Sarah Bernhardt a dat o reprezentaţie la „Orpheum”, un teatru de vodevil românia literară, 1973, nr. 3, 29/1, cf. M. D. enc. Fie că interpretează un rol de operetă sau de vodevil,... Elena Zamora... îmbrăca toate interpretările... într-un văl de poezie cuceritoare. românia literară, 1974, nr. 28, 18/4, cf. dex. Doresc să-l pomenesc... pe... compozitorul primelor vodeviluri, românia literară, 1976, nr. 1, 5/3, cf. DN3. 0 (Adjectival) Pedagogul. Comedia-vodevil [Titlu]. ASACHI, ped. Jngîmfata plăpămăreasă” sau „Cucoană sînt”. Comedie vodevil în 2 acte. pr. dram. 243. 2. (învechit) Cîntec popular francez cu caracter satiric. Cînta foarte frumos vodevil tîmpeanul, g. 67/11, cf. enc. rom. - Pl.: vodeviluri şi (învechit) vodevile. - Şi: (învechit) vodvil s. n. - Din fr. vaudeville. YODE VILÉSC, -Ă adj. Care este propriu vodevilului; care are caracter de vodevil, în maniera vodevilului; (rar) vodevilistic. Accentele vodevileşti se aliază cu violenţa unui anume dogmatism. VARLAAM - SADOVEANU, 225. Simplu fabricant de piese, unele spectaculoase,... altele vodevileşti, cu directă înrîurire a teatrului francez, Kotzebue este un premergător al lui Scribe. IST. lit. rom. II, 194. Tonul vodevilesc, parodic al filmului., n-a scăpat subtilului critic, cinema, 1968, nr. 10, 15. Redus la laturile vodevileşti.., acest personaj devine o simplă licheluţă. τ februarie 1969, 42, cf. dex, dn3. - Pl.: vodevileşti. - Din fr. vaudevillesque. VODEVILÎST s. m. Autor de vodeviluri. Cf. RESMERIŢĂ, D., SCRIBAN, D., DL, DM, DEX, NDN. - PL: vodevilişti - Din fr. vaudevilliste. VODEVILISTIC, -Ä adj. (Rar) Vodevilesc. Acelaşi critic... descoperea... viziunea mea vodevilistică. LOVI-NESCU, s. I, 513. - Pl.: vodevilistici, -ce. - Vodevilist + suf. -ic. VODÎ vb. iv. Tranz. (învechit) A călăuzi, a conduce, a îndruma. Cf. anon. car., dhlr ii, 535. ORefl. pas. Munca noastră pururea... să se vodească preîn Domnul nostru /[isu]s //[ristos]^. CORESl, Μ. 8. - Prez. ind.: vodesc. - Din slavonul eoahth. VODILEÂSĂ s. f. v. voduleasă. VODIT, -Ä adj. (Prin Olt.) Călăuzit, condus, îndrumat. Cine a blagoslovit, Atunci pe Iuda vodit? Iuda vînzător de om Şi iubitor de bani? PAMFILE, CR. 141. - Pl.: vodiţi, -te. - V. vodi. VODITOR s. m. (învechit, rar) Conducător. Tu eşti voditor lumiei a tote (a. 1570). dhlr Π, 340. - Pl.: voditori - Vodi + suf. -tor. VODITTJRĂ s. f. (învechit, rar) îndrumare. Ceasta puţinea muncă din voditura D[u]hului Sf[î]ntfă-o cu rod şi cu folos supt sfiî]nt numele tău. ΡΟ 9/25, cf. dhlr n 348. ~ PL: vodituri. - Vodi + suf. -tură. VODIŢA s. f. (Prin Ban.) Sfeştanie. Cf. gămulescu, E. S. 200. îmblă cu vodiţa la Crăciun şi la Paşti alr Ii/I MN 103, 2773/36. Face vodiţa. ib. 2773/47, cf alrm n/ih 248. - Pl.: vodiţe. - Din sb. vodica „apă sfinţită”. VODULEASĂ s. f. (Popular) Vodeasă. Da ce? Doar n-o veni Vodă! - Nu, dar voduleasa. sandu -ALDEA, A. M. 191, cf. TDRG, ŞĂINEANU, D. U., DL, DM, SFC VI, 120, 186. Voduleasa cea frumoasă, Hătmăneasa cea aleasă. pop., ap. tdrg. Două gheme de mătasă Le~am trimis la voduleasă, Ca să-mi facă cusătură Fără leac de tivitură (Coada păunului), şez. iv, 83. Vodileasa trimitea, în grădină se ducea, Pe Nourel mort găsea. BALADE, III, 87, cf. GOROVEI, C. 111. - PL: vodulese. — Şi: vodileâsă s. f. - Vodă + suf. -uleasă. VODVÎL s. n. v. vodevil. VOG s. n. v. vogă. VOGĂ s. f. Interes viu provocat, la un moment dat, de o manifestare artistică, de o creaţie, de o personalitate, de o modă1 etc.; succes, faimă, popularitate de care se bucură temporar cineva sau ceva (într-un anumit mediu social, artistic etc.); preţuire, apreciere largă acordată, la un moment dat, unei manifestări artistice, unei creaţii, unei personalităţi etc. V. modă1, renume. Cf. COSTINESCU, şăineanu, d. u., CADE. Intervine marea vogă a artei japoneze... Trebuie să nu pierdem din vedere noutatea pe care o aducea cu ea. OPRESCU, I. A. iv, 185, cf. id. A. M. 20, dl, dm. Multe din aceste poveşti -în special cele care conţin reminiscenţe de credinţe străvechi, superstiţii — dispar după o perioadă de „vogă”, fiind înlocuite cu alte „întîmplări” mai recente. IST. LIT. ROM. I, 90. Aimé Martin s-a bucurat la noi de o vogă extraordinară în preajma revoluţiei de la 1848, fiind aşezat de un Heliade, un Bariţiu şi chiar de Bălcescu, printre marile spirite ale epoHi ib. Π, 520. Cu toată voga pe care a stîmit-o,... opera lui... nu este cea mai reprezentativă. T iunie 1966, 50. Tot din cauza accentului, parte integrantă din voga Elvirei,... n-a fost solicitată să joace în nici un film francez. CINEMA, 1970, nr. 6, 41. Mulţi savanţi protestează pe drept împotriva vogii actuale a cuvîntului „structură”. REV. FIL. 1970, 677. Luminile care vin către noi sînt destul de puternice, înlesnindu-ne a-i înţelege voga şi locul pe care-l ocupa în cadnd general al romanului românesc. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 3, 4/1. Pervertirea gustului publicului format la şcoala scriitorilor de duzină, dar de mare vogă. ib. 1974, nr. 28, 22/1, cf. M. D. ENC. în urmă cu două decenii era voga poemului epic. ROMÂNIA 5026 VOGHIU -951- VOI1 jjterakâ, 1977, nr. 19, 5/4, cf. dex, dn3. 0 Loc. a d j - în (mare sau plină) vogă = a) care corespunde gustului unui anumit mediu social, artistic etc., la un moment dat; care se foloseşte frecvent într-o anumită perioadă de timp; modem (I 2), la modă (v. modă1 1 ), Melodiile... în vogă în popor. arh. olt. xhi, 306. în cercul Hangerliu expresia „Labele jos!” era în vogă, preferată de cele mai distinse membre feminine. CĂLINESCU, B. i. 302; b) (despre oameni) care se comportă conform gustului, preferinţelor unui anumit mediu social, artistic etc., la un moment dat; care este foarte cunoscut sau apreciat la un moment dat. Artistul în plină vogă se vede cenzurat pe piaţă de propria lui operă trecută, arghezi, s. xm, 142. - Şi: (învechit, rar) vog s. n. costinescu. - Din fr. vogue. VOGHIU s. m. v. boghiu. VOHOD s. n. (Bis.; în confesiunea ortodoxă) Intrare a preotului în biserică prin uşile împărăteşti, în cadrul liturghiei. Vohod şi prochimenul zilii şi cetenile. mineiul (1776), 66^/16, cf. I. GOLESCU, c., ddrf. Tot de această mărime, alte luminări mai supţiri şi mai lungi care să fie... pentru sfeşnicile cele mai mici, la acathisturi, văhoduri şi litii ( a. 1825). iorga, s. D. xxn, 218, cf. SCRIBAN, D., l. rom. 1958, nr. 2, 32, cioranescu, d. et. 0 Vohodul cel mic = ieşirea preotului din altar şi deplasarea lui prin mijlocul bisericii cu Evanghelia sau cu cădelniţa, de la proscomidie la pristol, în cadrul unei liturghii. Cînd iesă la văhodul cel mic preutul şi diaconul cu Evanghelia, o sărută mitropolitul. GHEORGACHl, let. m, 298/33, cf. tdrg, t. papahagi, c. l. , severin, s. 57. După vohodul cel mic al sfintei liturghii, veni din nou duhovnicul. STĂNOU, c. I. 146. La văhodul cel mic, cînd ieşi preotul şi diaconul cu Evanghelia, mitropolitul o sărută primul, barbu, PRINC. 217. Vohodul cel mare = deplasarea preotului prin mijlocul bisericii, cu Sfintele Daruri, de la proscomidie la pristol, ca ofrandă în cadrul liturghiei din Duminica Floriilor. De să va tîmpla cumva să se verse sf[i]ntele mai nainte de văhodul cel mare, atunce preotul iară să facă a doa proscomidie (a. 1652). GCR i, 160/28. De să va tîmpla acestea după vhodul cel mare, să nu stea cu liturghia, ci să o săvîrşască. IACOV, SYN. 13723. Şi la heruvico, la văhodul cel mare, se aduc sfintele moştii în biserică fără raclă. GHEORGACHl, LET. m, 318/35. De se va întîmplă cumva să verse [preotul] sfintele taine mai înainte de vohodul cel mare. ap. tdrg, cf. SEVERIN, S. 57. - PL: vohoduri şi (rar) vohoade (scriban, d.). - Şi: văhod (pl. şi văhoade, tdrg), (rar) vahôd (ddrf) s. n., vahodă (severin, s. 57), văhodă (i. golescu, c.) s. f., vhod s. n. - Din slavonul BtpA*, VOI1 pron. pers. 2 pl. A. (înlocuieşte numele persoanelor cărora li se adresează vorbitorul sau al grupului, al categoriei de oameni în care este inclusă persoana căreia i se adresează vorbitorul; prin analogie, mai ales în literatura lirică, înlocuieşte numele unor fiinţe sau ale unor obiecte, fenomene etc. personificate, cărora li se adresează, pe care le invocă cineva) I. (La nominativ; îndeplineşte funcţia de subiect, marcînd adesea insistenţa; aşezat înaintea predicatului) Voi să arătaţi lucrure bune, destoinici să fiţi împărăţie cerului (ante 1550). cuv. D. bătr2. n, 424/14. Voi nu o crezut (cca 1550-1600). gcr i, 8/16. Voi ştiţi că domnii lumiei domnesc şi marii au puteare. CORESI, ev. 86. Pentru ce voi cugetaţi hitlenind întru inimile voastre? id. ib. 246. Voi încă să no ne uitaţi pre noi (cca Γ616). ROSETTI, Β. 84. Părinţii noştri într-aceasta măgură s-au închinat, iară voi grăiţi că în Ierusalim iaste locul unde să cade să să închine. VARLAAM, C. 114. Părea-mi-se că voi legaţi znopi în mijlocul cîmpului. biblia (1688), 272/54. Pentru aceea voi veţi da seama la înfricoşata şi straşnica judecată a lui Hristos. ANTIM, O. 367. Au venit toţi oamenii din Doma cei fruntaşi de au jeluit pentru muntele Runcul Domei cum că este sătesc şi voi l-aţi îngrădit pentru finaţ (a. 1768). ştefanelli, D. c. 98. Voi n-aţ făcut nici o strîmbătate. AETHIOPICA, 46722. Dar cum? Voi uitarăţi dă porunci Şi dă hele ce VJad Vodă scrise? budai-deleanu, ţ. 111. Voi sînteţi naltele mădulare Aceştii împărăţii de aice. id. ib. 227. Fiilor, voi aţi auzit şi ştiţi că Frantia şi Italia sînt nişte ţări foarte mari şi depărtate de la noi. PETROVICI, P. 318/6. Voi chiar hrana mi-aţi mîncat. GOLESCU, P. 158/24. Voi, aristocraţi, care nu suferiţi vătafi şi care scoateţi cel după urmă obol ca să ajutaţi pe fraţii voştri? HELIADE, ap. GHICA, A. 729. Acolo voi împărăţiţi. marcovici, C. 8/21. Voi aţi zis că dreptul de naţionalitate cu sabie se ia. BĂLCESCU, ap. GHICA, a. 286. Voi şi în timpul acesta al libertăţii încă ţineţi în sus forma sistemei sclavismului vechi (a. 1849). GHICA, a. 327. A! voi ocăriţi pre domnul vostru! NEGRUZZI, S. I, 152. Voi aţi merita grămadă s-o porniţi la Mărgineni. BOLLIAC, O. 168. Cred că nici voi nu aveţi astfel de palate la Iaşi. GHICA, s. 152. Dar voi ce-o să le faceţi? alexandrescu, o. i, 314. Voi vreţi biruri nouă. BOUNTINEANU, P. I, 30. Voi sînteţi urmaşii Romei? Nişte răi şi nişte fameni! EMINESCU, O. I, 151. Voi habar n-aveţi de toate aceste. CREANGĂ, O. 190. Voi trebuie să organizaţi aşa ca să ne putem vedea cît mai iute. caragiale, o. vn, 86. Copiii mei, voi smulgeţi din pleoapele-mi secate Dulci lacrime ce-n tihnă se scurg înduioşate! MACEDONSKI, O. Π, 134. Voi ne-aţi scos Din case goi, în ger şi-n vînt. COŞBUC, P. i, 208. Voi sînteţi adevăraţi pescari, dunăreanu, n. 69. Voi sînteţi cei mari şi tari. IORGA, P. A. U, 364. Vra să zică voi sînteţi oameni cuprinşi, hogaş, DR. I, 65. Voi nu i-aţi apucat... S-o prăpădit un drag de răsad de oameni, numa ca ăla! BĂNUŢ, T. P. 32. Reiese din această aprobare că voi lucraţi cu mai multe bugete separate, CAMIL PETRESCU, O. III, 50. M-am justificat în ochii tăi şi, aş zice, ai lumii, pentru tot ceea ce voi socotiţi că e o nebunie. VOICULESCU, Ρ. Π, 117. Voi sînteţi vînătorii domneşti cei noi? SADOVEANU, O. xm, 365. Voi îl cunoaşteţi bine pe-acest călău. ARGHEZI, s. v, 22. Voi treceţi acum printr-o criză, m-aş simţi culpabil să mă dezinteresez cu totul. CĂLINESCU, B. I. 49. O stelelor, nici voi n-aveţi în drumul vostru nici o ţintă. BLAGA, ΡΟΕΖΠ, 41. Sculaţi în sus! Paraschiv, Nilă, voi n-auziţi? PREDA, M. 22. Voi vreţi să faceţi reforma? T. POPOVICI, SE. 422. Voi două-ţi 5029 VOI1 -952- VOI1 număra. JARNÎK - bîrseanu, D. 270. Voi cu-atîta-ţi rămînea. MARIAN, H. 19. Dragii mei colindătorit Pe unde voi mi-ţi umbla Pomeniţi c-am născut eu. reteganul, ap. DENSUSlANU, Ţ. H. 269. Rămîneţi cu sănătate, De mine voi n-aveţi parte. BifîiCESCU, P. P. 332. înfloriţi, flori, înfloriţi, Că mie nu-mi trebuiţi Mie cînd îmi trebuiţi, Voi atunci îmbobociţi MAT. FOLK. 401. Plingeţi, ochi, şi lăcrămaţi, Că voi sînteţi vinovaţi, id. ib. Voi bine ştiţi, Bine ca şi mine. VICIU : COL. 74. Voi sînt'eţ blăstămat, că pă iei l-aţ zdrobit şî l-aţ băgat în pămînt. DENSUSlANU, Ţ. H. 190. Voi mult aţi îmbiat, De-a mieu mîndruluţ n-aţi dat? BÎRLEA, L. P. M. I, 70. Voi nu m-aţ văzut Fisioraşu neu? DIACONU, VR. 76. Voi dacă m-iţ omorî, Grupaţî-mă-n dosu stînii şandru - BRÎNZEU, JiNA, 56, cf. MAT. DIALECT. î, 116. De mi-ţi împuşcare. Voi mi-ţi şi-ngropare. FOLC. transilv. I, 199. Cum d’i vuoi puteţ vorbi cu uamimi? O. bîrlea, A. P. L 200. (Urmai de vocative cu rol de întărire sau de precizare, de apoziţii sau de propoziţii atributive) Voi amu, feciorii Iu Zevedeiu, a mărturisi aveţi pentru mine. CORESl, EV. 90. Voi, o, soţii miei şi ucenicii miei,... şedeţi în cetatea Ierusalimului varlaam, C. 128, Voi, oamenii, simteţi datori mie. id. ib. 211. Voi iară, o dăscăli mari ai lumii, văzînd userdiia norodului ce stă împrejur şi toată creştineasca politiia aceasta,.,, nu ne lipsiţi de călduroasa voastră folosinţă şi de puternicul vostru acoperemînt. ANTIM, O. 63. Numa voi, suflete muritoare, Defăimaţi astă patimă blîndă. budai-deleanu, Ţ. 132. Voi, învăţătorilor, măcar că aii putea mai răsfirat vorbi despre cauzele unui cireş, totuş să nu mestecaţi multe de care pruncii nici o idee nu au. PETROVICI, P. 317/11. Voi, feţii mei, cît aţi trai să ţineţi minte astă zicătoare. PR. DRAM. 272. Voi, grecii, stimaţi mai mult decît orice libertatea şi egalitatea aristia, plut. 326/6. P-a lor încing ătoare Voi luciţi, o, scumpe flori. BOLINTXNEANU, P. ii, 238. Voi, care sînteţi o coloană de cultură în Orient,.., veţi introduce pe cît se poate mai degrabă formele cele nouă ale civilizaţiunii maiorescu, d. i, 211. Ce veţi face voi, alegătorilor, voi, aleşilor, va fi bine venit pentru noi, a zis â. prim-mi nistru, id. ib. n, 406. Singuri voi, stejari, rămîneţi De visaţi la ochii vineţi, Ce luciră pentru mine Vara-ntreagă. EMINESCU, O. I, 122. De Harap Alb nu zic, dar voi, mangosiţilor şi farfasiîilor. de cîte ori îţi fi dormit în stroh şi pe tîrnomată, să am eu acuma atîţia bani în pungă, nu mi-ar mai trebui altă! CREANGĂ, O. 115. Voi, băieţi, căutaţi a profita. CARAGIALE, O. i, 93. Voi, „Junimea” politică, mi-aţi făcut mult rău. id. ib. Vii, 543. Voi, rîndunelelor, de azi înainte să fiţi cele mai curate paseri de pe faţa pămîntulul PAMFILE, s. T. 10. Da voi ce faceţi, măi feciori? REBREANU, I. 27. Voi, femeilor, aţi nenorocit o mulţime de scriitori. BACOVIA, O. 231. Mă, voi, actorii, ar trebui să fiţi mai dîrji. CAMIL PETRESCU, O. ni, 73. Şi-voi, oraşe pierdute, şi voi, Căzuţilor în bătălie, Staţi martori ai marei minuni. BENIUC, V. 143. Şi voi, cai să n-aveţi saţ. VICIU, COL. 40. Voi, ciobanii miei, la s-aveţ grijă dă oi GRAIUL, I, 121. Voi, fraţilor, staţi aci, Că pînă la maica m-oi duce folc. transilv. î, 201. (Urmat sau, învechit, precedat de pronumele personal de întărire „înşivă” sau de „singuri”) Să cetiţi..., că veţi vedea voi înşivă cum că e mărgăritariul şi comoară ascunsă. CORESl, în TEXTE rom. (xvi), 557. Şi voi înşivă sînteţi oameni, id. EV. 6. înşivă voi cu minute voastre dezlegaţi. VARLAAM, C. 63. Spuneţi voi singuri c. A. ROSETTi, ap. ghica, A. 840. (Accentuat prin reluare) De la 13/25 septembrie şi pînă acum voi numai nu lucraţi nimic,... voi numai ieşirăţi din voinţele naţiei, voi numai calomniarăţi revoluţia şi ridicularăţi emigraţia. c. A. rosetti, ap. ghica, A. 839. Voi! voi înşălaţi lumea. negruzzi, S. in, 448. Pentru Roma acest soldat mişel Din piept ştiu să-şi verse prin taberi caldul sînge. Dar voi, voi ce daţi Romei? CARAGIALE, Ο. VI, 368. Voi aţi vîndut ţara... Voi sînteţi vinovaţi de toată grozăvia. CAMILAR, N. I, 36. (în corelaţie cu sine însuşi, în construcţii care exprimă de obicei o opoziţie) Voi ne înşelaţi, ş-apoi voi săriţi cu gura înainte. ALECSANDRI, o. iv, 35. (în corelaţie cu alte pronume personale sau cu substantive, indică paralelismul sau opoziţia; şi în construcţii eliptice de predicat sau cu verbul copulativ neexprimat) Alţii se-au ustenit, şi voi în usteneala lor intraţi. CORESl, EV. 153. Eu sâmt rădăcina, iară voi simteţi odraslele. VARLAAM, C. 145. Nu numai ei se vor pedepsi cu tîrgul şi cu ocna, ci şi voi veţi avea a răspunde (a. 1779). prav. cond. (1780), 172. Noi aristocraţi şi voi, cari dăm socoteala unul altuia? HELIADE, ap. ghica, A. 729. Să treiţi, fetile mele, însă tot să mai gîndiţi Că bătrînii cunosc multe, pe care voi nu le ştiţi PR. DRAM. 106. M-acuzaţi... că noi nu făcurăm şi nu facem, nimic pentru patrie, şi voi totul. C. A. rosetti, ap. GHICA, A. 828. Ceilalţi răspund cu aceleaşi vorbe frumoase: - Ba nu voi, ci noi! GHICA, s. 269. Socotesc că ştii... Că nu e-al vostru el, ci voi sînteţi ai lui. ALEXANDRESCU, O. I, 272. Voi, pierduţi în gînduri sînte, convorbeaţi cu idealuri; Noi cîrpim cerul cu stele, noi mînjim marea cu valuri. EMINESCU, 0.1, 35. Ei tot şi voi nimica, id. ib. 60. Feciorii-or trăi-n lume cum voi aţi vieţuit. id. ib. 61. Eu mă duc la război, iară voi rămîneţi în pace cu mama voastră. MARIAN, ο. i, 5. Ce-aveţi îngropat aici? Voi grîu? Dar noi strămoşi şi taţi. COŞBUC, P. I, 209. Eu străjuiesc aici, voi, pe la ferestre. GALACTION, O. 53. Voi atingeţi culmea, noi sîntem în mers. TOPÎRCEANU, p. O. 54. Voi aţi fost şi ştiţi - Ba n-am fost nici noi SADOVEANU, O. xvn, 178. Voi poate nu ştiaţi prea bine toate astea, dar eu, care am trăit lîngă el, mai ştiu şi altele. PREDA, î. 123. Şi Mogoş era, cam beat, Ori că calul l-a trîntit, Ori că voi l-aţi omorit. balade, hi, 133. 0 (Aşezat după predicat; adesea între predicat şi pronume se intercalează adverbul „şi”, care subliniază subiectul) Daţi-le voi lor să mănînce. coresi, EV. 259. Au nu grăiţi voi că încă sămt patru luni şi va vend secer ea? VARLAAM, C. 115. în ce chip şi cu ce semeţie săriţi voi asupra egumenului? (a. 1643). RĂDULESCU-CODIN, M. N. 9. Să-i spuneţ voi deaca va veni să nu uite pre streina Xena. DOSOFTEI, v. S. ianuarie 30724. Au socotiţi voi că el nu ştie. budai-deleanu, ţ. 193. Au doară credeţi voi că pruncii vor putea cuprinde cele zece mii de regule ale voastre? PETROVICI, P, 308/23. Am trebuinţă dă el... ca să ştiu cum să mă port cu boierii şî cum să ne umplem dă bani şî alte multe, care nu le ştiţi voi. I. GOLESCU, în PR. DRAM. 60. Nu vedeţi că sînteţi de toate culorile, negri, vineţi ca vipera, albiţi nainte de timp în crime şi orgii; aveţi voi sînge 5029 VOI1 -953- VOI1 prin vinele voastre, ca să-l vărsaţi undeva? HELIADE, O. Π, 411. Spuneţi voi ce făcură fi d-atunci şi pîn-acum în London şi în Paris? c. A. rosetti, ap. GHICA, A. 842. Doresc... ca aşa să simfifi şi voi. BĂLCESCU, ap. GHICA, A. 318. Aceasta e libertatea şi fraternitatea care afi proclamat voi? (a. 1849). GHICA, A. 326. Iaca,... videţi voi! MILLO, în PR. DRAM. 397. De n-aş fl fost atunci în lupta aceea, unde era să fiţi voi acum? aristia, plut. 315/7. M-aţi popit voi, dar de mă voi îndrepta, pre mulţi am să popesc şi eu. negruzzi, S. i, 161. Da cine sînteţi voi...? alecsandri, Τ. 1137. Aţi fost voi la Călăreţi Unde sînt români semeţi. BOLINTINEANU, p. II, 45. I Apăsaţi voi! - apa nu cedează apăsării, cu cît mai mult o naţiune, eminescu, S. p. 32. De n-aş fi eu aici, aţi păţi voi şi mai rău decît aşa. CREANGĂ, O. 143. Eu ştiu ce vreţi să spuneţi voi CARAGIALE, O. vn, 49. Ce mai flăcăi sînteţi şi voi. CONTEMPORANUL, V], 297. Că mă nasc fără de voie nu puteaţi ghici şi voi? MACEDONSKI, O. I, 70. De acuma înainte să faceţi şi voi ouă roşi. MARIAN, S. R. m, 17. Aveţi şi voi un frate. COŞBUC, P. I, 193. Da ia mai lăsaţi voi cu de aieste întrebări. SBIERA, F. S. 7. Na, băieţi! Beţi şi voi, că mare ispravă aţi făcut! DUNĂ-REANU, N. 69. Da ’ cum o să treceţi voi peste Tazlău, că vine din deal, mînia lui Dumnezeu. HOGAŞ, DR. I, 302. Ei, fetelor,... ia să ne aduceţi voi ceva să mai dezmorţim oleacă pe George, rebreanu, i. 133. Aveţi voi, cu toţii laolaltă, patru creiţari? BĂNUŢ, T. P. 108. Eu am o filozofie a realităţii care întrece tot ce ştiţi voi. CAMIL petrescu, T. ffl, 180. Ce ştiţi voi despre tehnica viselor! VOICULESCU, P. II, 160. Să ştiţi voi că pe acest cucoş mi l-a dăruit comisoaia Ilisafta. SADOVEANU, O. xm, 593. N-ajungeaţi voi fără mine Niciodată-n deal cu bine. ARGHEZI, S. V, 55. E o crimă ce-mi cereţi voi. CĂLINESCU, B. I. 187. Ai cui sînteţi voi, mă? STANCU, R. A. I, 14. Las’ că ajungem noi la Pireu şi-o să vedeţi voi! TUDORAN, P. 26. Cum l-aţi ales voi şef de ceată? Oamenilor, sînteţi nebuni?!! PREDA, î. 26. Spuneţi-mi şi voi, dar cinstit, cum vine, mă, asta. id. ib. 93. Ştiţi voi că noi pre acolo trebuie să trecem. Cătană, P. B. I, 59. Mergeţi cu Dumnezeu, că harnici sînteţi voi, să trăiţi! MERA, L. B. 40. Ce-a zis tata? îl întrebară fraţii cei mici. - Mergeţi şi voi de vedeţi, răspunde el şi trece cu obrazul aprins pe lîngă ei. id. ib. 46. Ce-mi bateţi voi fiul mieu. VICIU, COL. f 79. Aţ mai pominit voi pomană-n postu Paştelui ş-încă lunea? GRAIUL, I, 232. Ş-apoi ştiţi voi cumu-i datina noastră a moţilor. FRÎNCU - CANDREA, M. 273. Măi fraţilor! strigă el, - mă vedeţi voi pe mine aşa de slab. r furtuna, c. 9. Răbdaţi-mă voi oleacă Să-m bag mîna-n buzunari, Să scot pană şi hîrtie. T. PAPAHAGI, M. 90. Ci faciţ voi cu mim. ARH. FOLK. ffl, 104. Daţî-m voi trizăs g-arzinţ. MAT. DIALECT. I, 121. Afi ştiut voi tare bine, Cînd aii dat ochii cu mine, Că nu cosifi prin grădini. folc. transilv. π, 488, cf. o. bîrlea, a. p. i, 119. (Urmat de vocative cu rol de întărire sau de precizare, de apoziţii sau de propoziţii atributive) Sculaţi şi voi, alalţi oameni, de vedeţi şi priceapeţi. VARLAAM, C, 89. Ce ziceţ voi, rîvnitorii, că preoţii sînt răi şi păcătuiesc. antim, O. 172. Ajutătorii la acest lucru mare al vostru sînteţi voi, cucernicilor preoţi, id. ib. 366. Văzut-aţi voi, pruncilor, eclipsurile, adecă întunecările soarelui şi ale lunei? petrovici, p. 320/12. Ce îmi ziceţi voi, oiţe, Nu pricepeţi c-a murit? bolintineanu, P. n, 57. Degeaba veniţi astăzi şi voi, cei cu gîndirile groase, cu forma incultă, cu stilul greoi. MAIORESCU, CR. I, 296. De aţi lipsi din lume voi, cauza-ntunecoasă De răsturnări măreţe, mărirea-i radioasă, Cezarul, chiar Cezarul de mult ar fi căzut, eminescu, o. I, 62. lată cum sînteţi toate, voi, fetele, contemporanul, v2, 439. Apucaţi şi voi, măi flăcăi, pe unde ştiţi, hogaş, DR. I, 296. Ştiţi voi, măi băieţi, - în cîte feluri se zice da în limba elină ? ciauşanu, R. SCUT. 24. Viniţi voi, junii buni. viciu, COL. 35. Iertaţi-mă voi, veri şi vere, Şi voi, fraţi şi surorele, Şi voi, părinţi şi muiere, Dar şi voi, mîndrele mele. BÎRLEA, L. P. m. i, 5. (în corelaţie cu alte pronume personale sau cu substantive, indică paralelismul sau opoziţia) Rămîneţi aicea voi cu asinul, eu şi porobocul mearge-vom încolo. PO 70/20. într-acel jug ce trageţ voi, trag şi eu. ANTIM, O. 28. Fata aceea nu mînca friptura cu acela gust cu carele mîncaţi voi pînea voastră, petrovici, p. 315/26. Să răbdaţi şî voi, cum rabd şî eu. L GOLESCU, în pr. dram. 64. Nu trăiţi voi, ci un altul... - el trăieşte. EMINESCU, O. I, 157. De vom prinde-n ţară turcii, Să le dăm, şi voi şi eu, Cinstea furcii. COŞBUC, P. I, 83. Tot mai bine e să cîntaţi şi voi cu mine. CAMIL PETRESCU, Τ. iii, 414. Aşa-i, că nu eraţi voi, erau alţii. TUDORAN, p. 136. Fugiţi voi, Nu sînteţi ca noi! MAT. FOLK. 188. Rujă mare în masă, Bleaţi, fete, p-acasă! Ruji di pi cuptori, Bleaţi şi voi, feciori! FRÎNCU - CANDREA, M. 141. Mie-mi spune-· un piţigoi: „Strîngeţi voi, să mîncăm noi!” CIAUŞANU, V. 110. Tufănele, flori de toamnă,... Aşteptaţi şi voi ca mine Pe cel care nu mai vine. FOLC. TRANSILV. Π, 135. Rămas bun, prieteni şi fraţi, Eu mă duct voi rămîneţi. ib. 202. 0 (Intercalat între numele predicativ şi verbul copulativ sau între părţile componente ale unei expresii cu funcţie de predicat) De veţ face voi milă şi dereptate cătră stăpînul mieu, spuneţi~m. BIBLIA (1688), 171/21. Fraţilor, Mie nu mi să pare Că aveţi voi minţile aşa deschise. budai-deleanu, Ţ. 82. Aveţi voi lipsă de ajutoriul altora? PETROVICI, P. 298/27, Sînteţi voi acel sunet, a stîncelor viaţă, Eco, care trăieşte în loc nelocuit? alexandrescu, O. I, 115. Las’ că nu-ţi avea voi multă vreme parte unul de... altul. ALECSANDRI, T. 1384. Rămîneţi şi voi cu bine. CONTEMPORANUL, I, 103. De ce să fiţi voi sclavii milioanelor nefaste...? EMINESCU, O. I, 59. la ascultaţi, măi! da de cînd aţi pus voi stăpînire pe mine? CREANGĂ, O. 114. Bine, bine! cercaţi voi marea cu degetul, dar ia să vedem cum i-ţi da de fund. id. ib. 118. Sînteţi voi îngăduitori cu dînsul şi pentru mine. REBREANU, I. 72. Feţi dulci, o clip ă-ndrăg o ştiţi, Pe-atîta farmec şi senin, Fiţi cel puţin Voi fericiţi. ARGHEZI, v. 72. Măi, de ce sînteţi voi ticăloşi şi cîntaţi falş. SADOVEANU, O. XXI, 112. Dacă n-o să rămîneţi voi cu buzele umflate, haida-de! preda, m. 225. (Urmat de vocative cu rol de întărire sau de precizare) Fire-aţi voi, cai, blestemaţi. viciu, COL, 40. Fire-aţi voi, boi, alduiţi. id. ib. 43. Fire-aţi voi, oi, blăstămate. id. ib. 46. II. (La dativ) 1. (îndeplineşte funcţia de complement indirect) a) (învechit şi popular; în forma accentuată vouă; aşezat după predicat) Se învie şi se agiute voao. psalt. 317. Da-voiu voao ploaie în vreame destoinică (a. 1560). GCR I, 3/32. Căutaţi mainte împărăţiia Iu Dumnezeu şi 5029 VOI1 dereptăţile lui, şi acealea toate adauge-se-vor voao. CORESI, EV. 3. E gătită voao împărăţiia. id. TETR. 59. Merg sus la Domnul, să cumva iertăciune aş putea dobîndi voao pentru capul vostru. PO 289/26. Acolo-l veţi vedea cum au şi mai dzis voaă. VARLAAM, C. 102. Au grăit voaă, încă fiind în Galilei (cca 1650-1675). gcr I, 231/10. Poruncesc vouă să fiţi acestuia crai al vostru plecaţi. M. COSTIN, O. 293. Vom da featele noastre voao. biblia (1688), 252/28. Adevăr grăiesc voao că va veni ceasul... cînd morţii vor audzi glasul Fiiului lui D[u]mnedzău. MOLITVENIC (sec. XVII), 308. Toate cîte veţi cere..., să credeţ că veţ lua şi vor fi voao. ANTIM, O. 159. Bateţi şi să va deşchide voao (a. 1746). GCR n, 37/10. Poruncea voao să aduceţi cinste necuvîntătorilor idoli. MINEIUL (1776), 128rl/31. Aşa grăieşte Tandaler voao. budai-deleanu, Ţ. 117. Să împliniţi fără de apărare toate acelea care va porunci voao din porunca noastră. CANTEMIR, S. M. 176/4. Românii acordă vouă ambele principii ce voiţi. BĂLCESCU, ap. GHICA, A. 277. N-am voit noi a îndinde dreapta vouă, numai principiul egalităţii aşa să-l înţelegeţi, precum e înţelesul lui cel adevărat? (a. 1848). ghica, A. 325. îmi dete pas a face bine şi vouă. ARISTIA, PLUT. 327/11. Dac-aş şti că sceptrul se robeşte vouă Şi oricui să fie, eu l-aş rupe-n două. bolintineanu, p. i, 43. Ei, vedeţi, zise iarăşi cel mare, dacă mă potrivesc eu vouă? CREANGĂ, O. 13. Mă rog^vouă, dacă nu e imposibil, nu mă refuzaţi. CARAGIALE, o. vii, 21. N-am îndrăzneală să gîndesc că a plăcut cronica mea şi vouă şi cititorilor, cum mi-au plăcut mie icrele şi măslinele voastre, id. ib. 429. Zîne de rouă, Mă rog vouă Să mă primiţi în pajiştea unde dormiţi. ISANOS, Ţ. L. 63. Hai, măifraţ, sî trăim bini, Cî nu ştii moartea cînd vini, Şî oi lăsa lumea vouî. mat. folk. 1337. Pămînt nu să va mai da vouo. graiul, i, 400. (Urmat de vocative cu rol de întărire sau de precizare sau de apoziţii) Aceea spuiu voao, fraţii mei preaiubiţi (ante 1550). cuv. d. bătr2. n, 424/13. Rogu-mă voao, fraţilor, să nu rămîneţi de dumnezeiescul săbor. CORESI, EV. 353. Cu mare muncă scoasem den limbă jidovească şi grecească şi sîrbească pre limbă românească 5 cărţi ale lui Moisi pr[o]rocul... şi le dăruim voo, fraţilor rumâni. PO 10/18. [Poruncim] vooa, tuturo[r] slugilo[r] do[m]nie meale (a. 1602). cuv. D. BĂTR2. I, 127/8. Iacă, eu oi purcede dirept asupra ghiaurului şi nu cu altă armă, numai cu sabia... Carele să va apuca, ori de arc, ori de altă armă, aceluia capul îi voi tăia şi întîi voao, căpeteniilor. M. COSTIN, O. 199. Poruncim voao, preoţilor şi diaconilor. ANTIM, O. 389. Aşijderea poruncim domniia mea şi voao, ispravnicilor i căpitanilor dupe tîrguri, i voao, altor slugi domneşti i boiereşti şi episcopeşti, şi voao, pârcălabilor du pen sate,... nimene să nu să amestece în slujba lor (a. 1739). IORGA, s. D. XXII, 51. Poruncim domniia mea şi voao, celor ce veţi fi orînduiţi (a. 1765). FURNICĂ, D. C. 21. Scriu voao, ierusalimleanilor, şi voao, eghipteanilor. ALEXANDRIA (1794), 79/3. Să porunceşte dumneavoastră, ispravnicilor mai sus numitelor judeţe, i vouă, zapciilor, să nu faceţi peste porunca aceasta nici o supărare (a. 1811). DOC. EC. 123. Poruncim domniia mea... zapciilor de prin plăşi, vameşilor de pe la tîrguri şi vouă, pîrcălabilor de prin sate (a. 1826). ib. 348. VOI1 (învechit; face corp fonetic comun cu pronumele reflexiv în forma neaccentuată „-şi”, aşezat enclitic şi avînd valoare de pronume posesiv) Să nu adunaţi voaoş comoară în pămînt. CORESI, EV. 217. 0 (Aşezat înaintea predicatului) Voao iaste dată să înţeleageţi taina împărăţiei ceriului. id. ib. 356. Voao nu sînt bune de nimica aceale hîrtii. SIMION DASC., ap. GCR i, 144/22 Vouă dedic această slabă şi neînsemnată scriere. FILIMON, O. I, 94. Muieri! iată bărbaţii ce voă se cuvin! bolintineanu, P. I, 222. Eu vouă voi da Pe stăpînul meu legat FOLC. TRANSILV. îi, 554. (Urmat de vocative cu rol de întărire sau de precizare) Voaă mă milcuiesc şi mă rog, fraţilor (a. 1669). GCR l, 184/21. 0 (Intercalat între numele predicativ şi verbul copulativ sau între părţile componente ale unei expresii cu funcţie de predicat) în deşertu voao iaste mărecarea. PSALT. 274. Să fie voao coperitori. CORESI, PS. 417/8. Tot... oarece viază aceaia să fie voao de mîncare ca şi veardzele. PO 34/15. Fi-va... sîngele voao semnul caseei în carele veţi fi. ib. 215/18. lată, cu totul iaste voaă ruşine, că aveţi pîră (ante 1618). GCR I, 46/33. Să hie voaă rob. varlaam, C. 55. Eu voi fi voao Dumnezeu. ANON. CANTAC.,CM i, 87. Să se taie voao împrejur toată partea bărbătească. ANTIM, O. 126. Ca la domni, cu pîni şi sare, vor ieşi vouă-nainte. ALECSANDRI, poezii, 467. 0 (Curent; în construcţii eliptice de predicat sau cu verbul copulativ neexprimat) Pace voao de Hristos Iisus. COD. VOR2. 83r/6. Grăi lor: „Pace voao!” CORESI, ev. 124. Complimente de la toţi ai noştri vouă tutulor. caragiale, o. vii, 6. Aţi răzbit în piatră: Pace vouă! arghezi, vers. 230. (Urmat de vocative cu rol de întărire sau de precizare) Vooa, Căndrenilor, şi altor megieşi care or fi cu livezi (a. 1768). ŞTEFANELLI, D. c. 97. Buni sosiţi! Pace vouă, soli iubiţi! ALECSANDRI, Ρ. Π, 111. Pace vouă, oaspeţi cu genele albe! BOLINTINEANU, P. i, 24. Slavă vouă, slava vouă, lucruri, Spaţiu creator a toate. ISANOS, Ţ. L. 42. 0 (Ca determinant al unor adjective) Cuvintele scumpe şi voaî svinte... în tăbliţe rătunde să cumpără. CANTEMIR, I. ι. I, 188. Face ce e plăcut voao. petrovici, P. 100/î. 0 (Curent; ca determinant al unor interjecţii sau al unor substantive cu valoare prepoziţională care se construiesc cu dativul; adesea urmat de vocative cu rol de întărire sau de precizare sau de apoziţii) Amar voaă, bogaţilor, cînd aveţi mîngăiare pre lume! VARLAAM, C. 323. Graţie vouă, amicilor mei din Paris,... eram cunoscut şi bine primit în toate casele. GHICA, s. 248. Vai vouă, romani puternici! EMINESCU, O. IV, 139. Vai vouă, bogaţilor! ARGHEZI, p. T. 251. Bună sara, muncitori. - Mulţam vouă, cerşitori. VICIU, COL. 62. b) (în formele neaccentuate vă sau, prin eliziune, v; aşezat înaintea verbului care îndeplineşte, singur sau împreună cu alte părţi de vorbire, funcţia de predicat) De tot ce vă va pune înainte să mîncaţi, nemică să nu judecaţi CORESI, EV. 427. Aduceţi încoace dobitoacele voastre şi derept dobitoace vă vom da grîu. PO 167/21. Vă dăm a şti că au fos a lui Corneş, o mie... de omiri năimiţi (a. 1593), ROSETTI, b. 47. Forte să cred[eţi] cu adevărat com v-a[m] scres (cca 1616). id. ib. 84. Eu vă voiu spune. VARLAAM, C. 124. Nu v-am spus că acesta om de boierie nu este? M. COSTIN, O. 90. După putinţă, cu scurte vorbe v-am spus puterea şi lucrarea acelor -954- 5029 -955- VOI1 4 bunâtăt ANTIM, O. 50. Vă facem ştire că domniii mele au dat jalbă (a. 1760). ghibănescu, s. i. xvn, 41. Vă facem ştire că domniii mele s-au jăluit credincios boieriul nostru (a. 1765). id. ib. 69. Cu blîndeţe să-i priimiti şi să-i ascultaţi, căutîndu-le jălbile ca şi celor ce va aduc poruncile domniii mele (a. 1775). PRAV. COND. (1780), 167. întru adevăr vă scriu că aveţi ce epitropi, pentru că sfînta biserică foarte tare s-au întemeiat (a. 1778)· IORGA, s. N. 121. Iată vă mai scriem încă o dată, ca să nu rămîie la nici unul pricină dă îndreptare că n-au ştiut (a. 1779). prav. cond. (1780), 171. Dupe cum mai sus vă zicem, orice vinovaţi de hoţie să va prinde, după trei zile să-i trimiteţi drept la dumnealui vel-spătar (a. 1790). ib. 192. Vă poruncim straşnic ca de acum înainte să nu să întîmple a mai vedea anaforale sau cărţi de judecată au pitacuri lipsă făr’dă iscăliturile tuturor (a. 1793). ib. 193. Eu vă zic rupt, ales în faţă Că aşa fără nice o rînduială Nu putem nice pană demineaţă. budai-deleanu, ţ. 111. Ce folos de-acolea vă este? id. ib. 200. Straşnic vă poruncim domniia mea să faceţi cu scumpătate cercetare şi oricîţi oameni dă aceia veţi găsi supuşi pă la unii alţii pentru dobînzi dă bani,... să-i daţi satelor (a. 1812). prav. cond. (1780), 204. Vă facem în ştire că la multe din madelile ce sînteţi porunciţi a să pune în bune lucrări, după voinţa domniii mele, sînteţi cunoscuţi fără îngrijire (a. 1813). ib. Vă poruncim domnia mea, prin zapciii plăşilor să faceţi cunoscută aceasta lăcuitorilor (a. 1813). DOC. EC. 149. Aicea, învăţătorilor, vă aduc înainte o materie carea să o răspicaţi pruncilor, petrovici, p. 314/26. Vă voi spune că, zăbovind cu banii, vin şî piste noi alţi bumbaşîri I. golescu, în PR. dram. 73. Nu vă mai spui încuviinţarea cu care fură lăudate principiele noastre de autonomie. heliade, ap. ghica, a. 700. Puteţi fi orice vă place. pr. dram. 109. Vă făgăduiesc la fiteşcare cîte unu. î. D. ghica, p. 26/10. V-am zis de multe ori că guvernul ocolit de soldaţi este un guvern de opresie. C. A. ROSETTI, ap. ghica, a. 828. Domnul v-a spus că acestea sînt cele dintîi versuri care face. PR. dram. 156. Ascultaţi, că vă grăieşte amoriul prin a mea gură. CONACHI, P. 80. V-au propus astă-vară unire frăţească şi condiţii modeste pentru aceasta prin mai mulţi deputaţi. BĂLCESCU. ap. GHICA, A. 286. Nu va trece mult şi publicul vă va face o surpriză minunată. PR. DRAM. 193. Fiţi siguri că în calitatea aceasta vă voi face treaba cea mai bună (a. 1849). ap. ghica, a. 173. Vă mulţumim pentru bunul vostru îndemn (a. 1850). id. ib. 866. Ce aţi zice dacă v-aş arăta că nimic nu e adevărat din toate prihănirile ce aţi pus duhovnicescului vostru păstor? NEGRUZZI, S. I, 230. Vă este frică de adevăr? bolliac, O. 63. Aveţi încredere unii într-alţii, nu credeţi pe cei care vă zic că ar esista între noi oameni care caută să oprime. GHICA, s. 236. Vă urez şi fericire, Trai plăcut şi-ndelungat. ALEXANDRESCU, O. I, 277. Vă este ruşine a trăi şi a grăi ca părinţii voştri. ALECSANDRI, T. 994. Dacă vreţi, vă pot spune la fiecare ce-o să păţască pînă mini. id. ib. 1037. Daţi-mi pace, dragi oiţe, Că eu doru-mi nu vă zic. BOLINTINEANU, P. II, 51. Iată o nedomirire, care vă va părea stranie, dar care dovedeşte totuş o greşală de calcul în realitate. MAIORESCU, D. Π, 296. Virtutea pentru dînşii ea nu există. însă V-o predică. EMINESCU, O. I, 56. Ce vă pasă. id. s. P. 28. De-acum dormiţi,... că v-am aşternut eu bine. CREANGĂ, o. 113. Ei, apoi şagă vă pare? id. ib. 119. V-am trimis două telegrame, una d-tale şi alta lui Davila. caragiale, o. vii, 325. Vestalelor, numai o noapte de fericire vă mai cer. macedonski, Ο. I, 64. V-a fost frig şi v-a fost foame. id. ib. 96. Ascultaţi, fiilor, ce vă spun. marian, o. i, 5. Sînt oase dintr-al nostru os: Dar ce vă pasă! coşbuc, P. I, 208. Domniilor voastre vă pare cam ciudat. AGÂRBICEANU, D. Ţ. 145. Cinci franci v-am dat rîndul trecut. DUNĂREANU, N. 132. Bine v-ar şedea, în toalete de bal, cu pantofi albi şi pe jos! REBREANU, I. 74. Ei, vedeţi? Nu v-am spus eu că-i mai frumos pe-acolo? id. ib. 97. V-am spus eu că n-are să plece? VOICULESCU, P. n, 45. Cînd s-a mai afla de vreo faptă de-a sfinţilor pe care-i prăznuim azi, să n-aveţi nici o grijă, căci v-o spun eu. sadoveanu, o. XIII, 86. Copii,... vă mulţumesc pentru atenţie. CĂLINESCU, B. I. 186. Oameni buni, ascultaţi acum chemarea cea mare pe care v-o face Adunarea Obştească. camil petrescu, O. I, 59. Nu vă vine a crede că mi-am sărit din balamale. PREDA, î. 11. Va să zică, nu vă e teamă, hai? T. POPOVICI, SE. 424. De m-iţi spînzura, Tot nu am ce vă mai da. RETEGANUL, ap. DENSUSlANU, Ţ. H. 292. De nu-mi credeţi cuvîntul, Veniţi să v-arăt mormîntul. bibicescu, p. p. 268. Ce el m-a învăţat v-o spun şi d-voastră curat. CĂTANĂ, p. b. I, 7. V-am spus şi povestit multe. id. ib. 63. Ia sculaţi, boieri, sculaţi,... Că vă vin colindători. MAT. FOLK. 1460. Noi de cină tot v-om da. Viciu, COL. 63. Dă vă place, spuneţi-mi. GRAIUL, i, 149. Sfat sănătos vă dăm: Să fiţi cu noi buni şi blînzi ERÎNCU - CANDREA, M. 153. Vă dau haine novăceşti, Şi să-mi daţi călugăreşti. PĂSCULESCU, L. P. 261. V-am spus păţania lui. FURTUNĂ, c. 5. Multe v-aş mai cuvînta, Dar noaptea ne-ar apuca. PĂCALĂ, M. R. 172. Ce v-oi spune nu-s minciuni, bîrlea, l. ρ. m. i, 27. Ia, daţî-l îm mîna mea, Sî văz ieu si v-oi lucra. diaconu, VR. 283. Mie-m trăbi slu”. Nu vă dau lucru greu. ARH. FOLK. ni, 94. Să vigem cum aţ slujit, Că v-am dat rai pă pămînt. MAT. dialect, i, 122. Eu, oiţe, că v-aş spune: Că m-au mîncat multe-n lume. FOLC. TRANSILV. I, 270. Nu v-aduc o veste bună, Badea-i în spital de-o lună. ib. 525. Nu vă cer mîncare, nu vă cer băutură, nu vă cer nimic. o. bîrlea, A. p. I, 177. (învechit; în forma neaccentuată va; urmat de un pronume reflexiv, de un pronume personal sau de formele conjuncte de indicativ prezent, persoana 3 sg. şi pl., ale verbului „a fi”) Să mulţemim Iu Dumnezeu de ceia ce s-au dereptat şi se-au spăsit şi vă să părea păcătoşi. CORESl, EV. 33. Priimiti astădzi ce vă se cade plata. COD. TOD, 193. Vă-i voia să faceţi acmu cîte am făcut şi eu. varlaam, c. 44. Svinţii toţ s-aveţ de Domnul frică, precum vă să cade. DOSOFTEI, ο. I, 76. Nu vă-i dat să ştiţ de-acestea. id. V. S. octombire 80r/13. Acestea... vă le-au trimis despuitoriul //[risto]s din rai. id. ib. noiembrie 140r/4. De s-au făcut vreo greşală undevaş de mine sau vă să va părea cum că nu s-au tălmăcit bine, mă rog să mă învredniciţi iertăciunii (a. 1765). GCR II, 78/36. Cîte dintr-acele ponturi să cuvin la datoriia diim[nea]v[oastră] a le păzi şi a le urma asupra judecăţilor,... vă le trimitem în scris (a. 1775). prav. COND. (1780), 168. Cu mijlocul ce vă să arată, să chivernisiţi a să duce dă acestea... spre a să 5029 -956- VOI1 întîmpina trebuinţa celor dci la Şiştov (a. 1813). DOC. EC. 159. Sînteţi cunoscuţi firă îngrijire, nepăzindu-să căzuta datorie a credinţii care vă să cuvine a avea cătră domneasca visterie (a. 1813). PRAV. COND. (1780), 204. încă dă mai nainte vă s-au făcut cunoscut ca să cercetaţi cu scumpătate pentru oamenii ce să vor fi aflînd între supunerea unora şi altora (a. 1813). ib. 205. Alte multe ca acestea mai scria, care nu le ţiu minte toate. Iar pă cîte ţinui minte, iată că vă le spusei. I. GOLESCU, în PR. dram. 77. 0 (Cînd verbul este la conjunctiv sau la infinitiv, pronumele se află aşezat după „să”, „a”) Eu, Petrea, diiac[6\lo, scriu pace şe sănătate d[o]mnelor vostre, să vă trimeaţe D[\i\mnedzău (a. 1612). ROSETTI, B. 79. Me-u dat învăţătoră Mărie sa vodă să tremiţ la durnneevoastră să vă dau ştere să no închideţ drumol (a. 1615). id. ib. 80. Să vă hie milă de noi (prima jumătate a sec. XVII), id. ib. 91. Răilor, să nu vă paie, Dumnedzeu mila să-şi taie! DOSOFTEI, O. I, 16. Mă rog, fetele mele, să vă fie milă de sufletele noastre (a. 1719). IORGA, V. F. 210. Să vă aducă porunca noastră (a. 1783). prav. COND. (1780), 196. Să vă arăt cu mai multe dovede Că scăparea-i numa în biruinţă. budai-deleanu, ţ. 169. Aicea voiu să vă spun o întîmplare adevărată. PETROVICI, P. 334/1. Voi să mă încerc a vă vorbi despre politica, în care unii dintre români trec atît de eminenţi. heliade, ap. ghica, a. 679. Sînteţi atît d-elegante, îneît, drept să vă vorbesc, N~aş vrea altă fericire dăcît să mă norocesc Cu prieteşug şi stimă. PR. DRAM. 98. Nu pot să vă scriu mai mult. KOGĂLNICEANU, S. 1. Mă socot dator, domnilor, a vă mai face cunoscut... că s-a mai dat bd. general Tell, de către d. A. G. Golescu, încă 800 galbeni, c. A. rosetti, ap. ghica, a. 846. Să vă mai spui şi alte stihuri ce le-am făcut mai de curînd. PR. DRAM. 158. Seamănă că aţi uitat programa mişcării, cînd lăsaţi să vă scape asemenea idei şi principii (a. 1849). ap. ghica, a. 774. Dar unde să vă găsesc eu bani în zioa de astăzi, păcătosul de mine! GHICA, s. 513. Mă grăbesc să vă spui O judecată-a lui ALEXANDRES CU, O. I, 197. Epoca aceasta aş vrea să v-o fac cunoscută. BARONZI, L C. IV, 10/25. M-o poftit boieriu să vă poroncesc ca să veniţi la masă la d-lui. ALECSANDRI, T. 992. Am onoare a vă spune că atunci cînd am lucrat ca membru al Societăţii Academice, o singură propunere ce am făcut a fost primită de noi toţi MAIORESCU, D. i, 89. Ce să vă spun! Iubesc acest popor bun, blînd, omenos. EMINESCU, S. P. 29. Cînd oi veni eu, am să vă dau de ştire. CREANGA, O. 11. Să nu uit a vă spune: de la I mai s-a desfiinţat biletele de dus şi-ntors. CARAGIALE, O. vn, 208. Cred că o să vă placă. D. zamfirescu, î. vi. Să vă povestesc dar puntu cu franţogu la Măilat BĂNUŢ, T. P. 33. Ei, hai să vă fac plăcerea. SION, P. 54. Cum să v-arăt ce e la vatra voastră? CERNA, P. 161. Am uitat să vă spun... că din chiar ceasul despărţirii de Bujor vremea s-a încruntat grozav. VOICULESCU, P. I, 102. Am să vă dovedesc eu şi altă dată că ţara aceasta este a minunilor şi a poveştilor. SADOVEANU, O. XX, 84. Trebuie să plămădesc, să vă fac nişte pîine! PREDA, M. 227. Vreau să vă spun ceva. T. popovici, SE. 524. Băieţi, staţi încetinel, Să vă cînt d-un cînte cel. MAT. FOLK. 177. Rău are să vă pară. mera, l. B. 14. Să vă placă şi dumneavoastră, viciu, COL. 13. Să facem schimb, să vă dau eu moşia mea. graiul, i, 149. Aidie să v-arăt momiîntu. ib. 164. Asta am uitat să v-o spui la-nceput. FRÎNCU - CANDREA, M. 272. Să vă fac năcaz. DENSUSlANU, Ţ. Η. 204. Sî priviţ si-am sî vă fac. DIACONU, VR. 231. Faseţî-m o fir de loc Să v-arăt o ţîr de gioc. şandru - brînzeu, JlNA, 71. Cum as făcut, aşa sî v-agint’i Dumnezău! o. bîrlea, A. p. i, 238. (Rar; verbul la conjunctiv nu este însoţit de „să”) Oameni buni, vă fie-aminte Ce-a făcut de-acu-nainte Pentru Lia lui. coşbuc, p. n, 83. (învechit; în forma neaccentuată vă; urmat de un pronume reflexiv, de un pronume personal sau de formele conjuncte de indicativ, persoana 3 sg. şi pl., ale verbului „a fi”) Părintele mieu să vă-l dea. VARLAAM, C. 129. Voiu aduce pre tatăl cestui copil să vă-l puiu denainte viu. dosoftei, v. s. septembrie 30726. Nu lipseşte vistieriia a vă-o face ştiută (a. 1814). DOC. EC. 163. Să vă o spui mai pe scurt. I. GOLESCU, în pr. dram. 67. 0 (în forma neaccentuată vă; aşezat după verbul care îndeplineşte, singur sau împreună cu alte părţi de vorbire, funcţia de predicat; verbul este la gerunziu, la conjunctiv prezent sintetic sau, învechit şi regional, la indicativ prezent) Aceasta dăm ştire dumilor voastre, că a plătit deplin Cristea, dămu-vă ştire dumilor voastre (cca 1565). ghibănescu, s. i. xvi, 5. Ştie Tatăl vostru den ceriu că trebuiaşte-vă de acealea. CORESl, EV. 216. Dămo-vă şte[re] dumnelor [volare să n-aveţ nece o grije pre de cătră noi (cca 1616). rosetti, B. 84. Dăruiască-vă Dumnădzău pac[c] şi sănătate (cca 1617). id. ib. 88. Acum iar întreb: este-vă cu voia tuturor? ANON. BRÎNCOV., CM II, 277. Domnilor turci! deh! fie-vă milă! budai-deleanu, ţ. 198. Voi trimite o adresă din partea celor d-aci, cerîndu-vă adezia. bălcescu, ap. ghica, a. 549. La aceasta fie-vă de esemplu neamurile cele glorioase (a. 1849). ap. GHICA, A. 327. Voi termina, dlor, arătîndu-vă motivele pentru care noi primim acea moţiune a majorităţii. MAIORESCU, D. n, 281. Visuri trecute,... Ducu-vă dorul EMINESCU, ο. I, 26. Pronia fie-vă întru ajutor! caragiale, o. vn, 180. Fie-vă milă şi iertaţi-mă! sadoveanu, o. x, 28. Să-mi spuneţi dacă place-vă paparada cu clisă şi dac-ajunge de zece ouă. id. ib. XV, 57. Ajutor, oamenilor... Fie-vă milă, oamenilor. CAMILAR, N. n, 119. (învechit; aşezat după un verb la diateza reflexivă şi urmat de pronumele reflexiv postpus) Carele amu de-acei trei vecini pare-vă-se a fi aceluia ce căzu în tîlhari? coresi, ev. 388. (Popular; aşezat după o interjecţie cu valoare verbală care îndeplineşte funcţia de predicat) Να-vă! Dumnezeu mi-a dat, eu dau şi Dumnezeu iar mi-a da. CREANGĂ, O. 137. Iacă, na-vă unul de la mine. CONTEMPORANUL, vb 297. Na-vă aieste doă săbgi. o. bîrlea, A. P. I, 214. 0 (Intercalat între elementele unor forme compuse inversate ale verbului care îndeplineşte, singur sau împreună cu alte părţi de vorbire, funcţia de predicat; verbul este la optativ prezent sau, învechit şi regional, la perfectul compus ori ia viitorul I al indicativului) Eu fără de preţ datu-v-am atîta bunătate. CORESl, ev. 479. Spusa-v-am eu, domnilor boieri, C-aşa o să fie! BENIUC, V. 117. Sluji-v-ar seîndurile patului..! CAMILAR, N. n, 275. Dacă-ii spune voi cu drept, Răsări-v-ar flori la pept. ALECSANDRI, P. P. 5029 VOI1 -957- VOI1 134. Dragile neicăi copile, Da-v-ar Dumnezeu un bine Şi mie de-o sănătate, ciauşanu, v. 121. c) (în forma neaccentuată vi; urmat de un pronume reflexiv, de un pronume personal - cu excepţia femininului „o” - sau de formele conjuncte de indicativ prezent, persoana 3 sg. şi pl., ale verbului „a fi”; aşezat înaintea verbului care îndeplineşte, singur sau împreună cu alte părţi de vorbire, funcţia de predicat) A şti dară vi să cade. CANTEMIR, i. i. I, 187. Plata... vi s-ar da de la Dumnezeu pentru osteneala ce aţi face. ANTIM, o. 367. Pentru rîndul judecăţilor îndăstul vi s-au fost poruncit ca să nu aşteptaţi a căuta numai jălbile celor ce vin de aici cu poruncile domniii mele (a. 1775). PRAV. COND. (1780), 167. Să urmaţi să aveţi a trimite şi la logofeţia Divanului domniei mele pe toată luna condice de cîte judecăţi aţi căutat, cu hotărîrile şi cu soroacele lor, după cum vi s-au poruncit (a. 1783). ib. 197. Să căutaţi unul din dum[nea]v[oastră] să aveţi totdauna a ieşi în judeţ ca să încunjuraţi pîn plăşile şi satele judeţului..., pentru a griji de trebuinţele ostăşăşti şi de poruncile ce vi să dau (a. 1790). ib. 201. Totdeuna vi să tîmplă năpastă, budai-deleanu, ţ. 178. Să urmaţi întocmai şi să împliniţi toate cîte vi să arată făr' dă zăbavă (a. 1811). DOC. EC. 124. întocmai după cum vi să porunceşte să faceţi urmare (a. 1812). ib. 148. Eu nu mă îndoiesc cum că... veţi păşi la predarea acestora după metodul şi regulele care vi s-au arătat mai nainte. petrovici, P. 339/13. La ceea ce vi să va părea că este cu orînduială şi după şarturile neguţător eşti, să daţi înscris dă dreptul adevăr (a. 1817). DOC. EC. 180. Aceştia cu mine vrînd să scădem măcar ceva, cîtuş dă puţin, spre uşurinţa voastră, dintr-aceşti bani ce vi să cer acum, s-au necinstit, s-au surgunit dă Măria sa. I. GOLESCU, în pr. DRAM. 82. Vi le voi trimite, heliade, ap. GHICA, a. 730. Nu vi se întîmplă cîte o dată să cugetaţi... ? laurian, f. 31/32. Vi s-au părut cu dreptate. CONACHI, p. 266. Pledarăm cauza unde s-a cuvenit, după cum ştiţi şi din cele ce vi s-au scris şi zis (a. 1849). ap. ghica, A. 803. Vi-l dau pe mînă. MELLO, în pr. dram. 382. Să nu bănuiţi că vi le spun aceste, fiind chiar în interesul domniilor voastre. NEGRUZZI, S. I, 199. Ei bine, boieri Domnia voastră, cum vi se pare această instori-oară? FILIMON, o. I, 190. Aveam onoarea a vi le supune. Baronzi, i. c. in, 6/17. Auziţi, domnişorilor, vi-l dau în samă. alecsandri, T. 1032. Vi s-a cerut d-voastră prin un proiect de decret să autorizaţi a se cumpăra case pentru şcoala normală din Bucureşti. MAIORESCU, D. I, 152. Aţi zis că sînteţi naţiunea şi vi se pare că... şi sînteţi. eminescu, S. p. 27. îndată vi s-a aduce şi de mîncare şi băutură. creangă, o. 117. Am dat peste articolul meu... L-am prescris în româneşte şi vi-l alătur. caragiale, O. vn, 430. Doamne, frate, cum nu vi-l oarecum să grăiţi? CONTEMPORANUL, vl5 98. Nu vi-e milă că pierim? COŞBUC, P. I, 328. Nu vi s-a pus soarele drept inimă! SANDU-ALDEA, u. P. 43. Vi se înaintează o dată cu prezenta un car cu doi boi plăvani, dunăreanu, N. 60. Dac-aţi căscat gura la potcovar, ce vi-s eu de vină? petică, o. 225. Vi se părea că lua şi el toiagul. Densusianu, l. a. 116. Nu judecaţi, şi nu veţi fi judecaţi... Iertaţi, şi vi se va ierta, delavrancea, o. m, 178. Apă de unde beţi cînd vi-i sete? HOGAŞ, DR. i, 292. Mă mir că nu vi-i ruşine să minţiţi cu atîta sfruntare. REBREANU, I. 88. Aceste broşuri vi le înapoiem, arh. OLT. V, 86. Nu cumva vi se-ntîmplă pin redacţie o Istorie de Isopescu? bănuţ, t. P. 144. De vi4 de folos, i-oi număra pe lumea cealaltă. POPA, v. 106. Nu vi se face cîteodată, iama, celor ce aveţi calorifer, dor de foc? VOICULESCU, P. n, 174. Ce este? ce vi s-a întîmplat? SADOVEANU, O. ΧΙΠ, 421. Acesta este rostul rapoartelor săptămînale şi lunare pe care vi le cerem. D. GUŞTI, P. A. 302. El numai binele vi-l vrea. moroianu, s. 142. Vi se dă o reducere« CĂLINESCU, B. L 159. Să beţi Pelin Cînd vi-e dor de vieaţă. BLAGA, POEZII, 50. Ce i s-a întîmplat lui şi ce-am avut eu cu el, - astea pe care vi le-am spus -nu sînt minciuni PREDA, î. 123. Lăsaţi-mă să vorbesc, ori vi-e frică de adevăr?! T. POPOVICI, SE. 484. Ce ve-i robul vinovat, Astfel de l-aţi ferecat? ALECSANDRI, P. P. 126. Eu murgul fiu vi-l dau. bibicescu, P. P. 318. Mîncările şi beuturile ce vi le va pune înainte să nu le atingeţi CĂTANĂ, P. b. I, 17. Tari vi-i frig, bre, bre, cum puteţ umbla, sărasilor, amu? GRAIUL, I, 475. Nu vi-i dătoare Nici cu masă, Nici cu casă. CANDREA, Ţ. O. 47. Acum voim să pornim Şi tot binele vi-l poftim. FRÎNCU — CANDREA, M. 165. Daţi-mi treizeci de arginţi Şi vi-l dau să-l răstigniţi BÎRLEA, L. P. M. I, 144. Impăraţ, cum nu vi-i ”ăl’e D’e răgut’e tînereVe. T. PAPAHAGI, M. 52. leu nu vi-s omu. GR. S. vn, 268. Eu noaptea de-am vut lucra Imprumutu vi l-am vut da. folc. transilv. i, 213. Ce plîngeţi, măi concentraşi, Ori vi-i frică de tismaşi? ib. 264. Amuj vi-i cald, amuj vi-i frig! o. BÎRLEA, A. P. I, 225. (învechit, rar; folosit incorect, în locul lui v-, înaintea pronumelui personal feminin „o”) Intr-adins vi-o scrie (a. 1814). doc. ec. 163. 0 (Cînd verbul este la conjunctiv sau la infinitiv, pronumele se află aşezat după „sa”, „a”) Sînt a vi să arăta cu voie bună, Prepeliţa-n sîrg adună Pe nuntaşi mereu. COŞBUC, Ρ. n, 34, cf. BARCIANU. Patima nebună care face ca pe coardele vioarii să i se prelingă tot sufletul şi care îi poartă trupul slăbit din han în han, din uliţă în uliţă, cîntînd aşa într-o neştire, pe un pahar de vin ce i se întinde cu voie bună din cei ce-au fost învăluiţi în cîntarea pătimaşe. SĂM. vm, 18, cf. TDRG. Porniră cu voie bună cătră casă. păcală, m. R. 150. Dan, cel cu voie bună..., reprezenta elementul simpatic în mulţimea neroadă a necazurilor. papadat-bengescu, o. I, 265. Nu călcase măcar o dată pragul hanului, aşezîndu-se acuma în cerdac... în faţa unei mese pline de ouă roşii şi ulcele...; ba încă şi cu voie bună, după cît se părea. SOVEJA, o. 38, cf. resmeriţă, d., cade. Cînd ajunseră, se închinară cu voie bună şi cu smerenie în acelaşi timp. sadoveanu, O. xi, 13. Ea rîde cu voie bună. mihăescu, d. a. 84. Te-aş însoţi cu voie bună, Dar stau mai bine lîngă vatră, arghezi, S. V, 87. Celălalt îi închină cu voie bună din sticla cu băutură ce o ţine în mînă. ist. lit. rom. i, 39. M-a făcut maica pe lună, Să fiu tot cu voie bună. jarnîk - bîrseanu, D. 395. De-atîta-s cu voie bună Pînă-s cu palinca-n gură. candrea, ţ. o. 26. Vai, săracu cătana, Mult îi rabdă inima: N-are cină cu hodina Nice prînz cu voie bună. bîrlea, l. p. m. i, 5. Daţi, feciori, cu voie bună, Să nu pierdem din cunună... Staţi, feciori, precum v-am spus, Nu cătaţi că doi-trei nu-s. id. ib. H, 109. Socri, nuntaşi dimpreună, Toţi să fim cu voie bună. izv. xiv, 189. Vesăl, în voie bună. alr π 3688/833. Fie şi cu strămătură, Numai să fie cu voie bună. nunta, 52. 0 Expr. (învechit, rar) Voi şi nevoi = bunăstare, belşug, acalmie altemînd cu lipsuri, sărăcie şi tulburare. Patru sute de ani trecut-au peste ţară întovărăşiţi de voi şi nevoi. gane, n. m, 12, cf. dl. (învechit şi popular) A(-şi) face voie (bună) = a (se) înveseli, a (se) bucura; a (se) distra. Im fac voia bună Cu inemă, cu limbă-mpreună. dosoftei, PS. 44/15. Făcînd multă voie bună Pentru că l-au prins la mănă (a. 1777). gcr n, 115/25. în raiu ne sălăşluieşti Cu sfinţii tăi dimpreună, Ca să facim voia bună (a. 1784). ib. 144/5. La toate nevoi tu ne ajuţi şi dai Putere la slabi, bolnavilor leac, ... Voie bună faci şi celui sărac, budai-deleanu, ţ. 135. Tinere toate-mpreună, Faceţi-vă voie bună. pann, e. V, 142/3. Oamenii fac voie bună. sevastos, n. 70. Mai ales însă nuna cea mare şi cu nevestele... fac cel mai mare huiet şi voie bună. marian, nu. 613. Turca cu îmbletul ei, cu jocul ei cel deşanţat, cu schimele ei, face multe rîsete şi voie bună pe unde se duce. id. O. Π, 405, cf. CADE, dl. De cînd trecui dealu-ncoace, Voie bună nu-mi poci face. jarnîk - bîrseanu, 194. Inimă supărăciosă, Mor şi nu te văz voioasă, Fă-ţi, inimă, voie bună, Nu sta ca bivolu-n tină! id. ib. 218, Face-aş voie bună-n casă, Da inima nu mă lasă. MÎNDRESCU, L. P. 114. Faţa casei nu-i bătută Voia-n casă nu-i făcută Faţa casei s-o bătem, Voia-n casă s-o făcem. marian, H. 45. Ana vin îi aducea, Voie bună îi făcea. şez. Π, 35. Faceţi-vă voie bună, Şi credeţi că nu-i minciună, sevastos, N. 94. Cîntaţi, lăudaţi şi vă bucuraţi! Cu gazdele dimpreună Să ne facem voia bună, Că ni s-a născut Hristos. VICIU, COL. 17. Nu sî răzbuni Cîti-o săptămînă Şî-nifac voia bunî. DIACONU, vr. iii. A face voie de nevoie şi haz de necaz, se spune cînd cineva manifestă bună dispoziţie, deşi este silit să facă, să suporte ceva neplăcut. Cf. cade, pamfile, c. 55, id. j. n, 172. (învechit şi regional) A-i strica cuiva voia sau (învechit, rar) a i se strica (cuiva) voia, a-şi strica voia (bună) = a (se) indispune, a (se) supăra; a (se) mîhni, a (se) amărî. Vădzîndu-l mazîlimea că-i din neam prostu, li să stricară tuturor voia, că nu le era cu cinste să margă la gazda lui. neculce, l. 176. De va şi muri. să nu strice voie tătîni-său, neştiindu-L herodot2, 56. Cu adivărul să grăiaşti şi nimică nu-mi va fl voia stricată, ci tot cum mi-au fost. ib. 363. Se unesc în duh ş-în minte, Voia unui alt mi-şi strică Cu-mprotivire să-şi zică. pann, ρ. ν. n, 154/9, cf. DL, dm, Μ. D. enc., dex. Aş iubi pe cel mai mic, Voia la cel mare-o stric, reteganul, tr. 184, cf. hodoş, P. P. 69. Nu vă stricaţi voia bună Pentru mica mea minciună, Minciună lăutărească De-o-ntîmplare novă-cească! balade, n, 55. (Regional) A nu-i şti (sau a nu-i înţelege) nici voia, nici nevoia (cuiva), se spune despre cel care nu-şi comunică gîndurile, sentimentele, intenţiile etc. Com. din piatra-neamţ. (Rar) A sta în voie bună = a fi bucuros, mulţumit, încîntat. Agata sta în voie bună să fie întrebată ce mai face. ardeleanu, D. 28. (învechit, rar) A(-i) fi (cuiva) voia rea (sau amară) ori a fl cu (sau în) voie rea, a Π în voi rele = a fi trist, mîhnit, îndurerat. 5049 VOIE -989- VOIE Vai că voia mi-i amară Ce m-am sîreinaî de ţară. dosoftei, ps. 430/1. A inimii ce să veseleşte faţa înfloreşte şi, fiind în voi rele, posomoraşte-să. biblia (1688), 4362/59. Mardonie văzînd pe Xerxis cum au fost foarte cu voie rea după război... întră în grijă mare. HERODOT“, 421. Nu mi-i voia rea pentru că mor iu eu, ci pentru că nu făcui nimică cu mînule mele. ib. 494, cf. 459. (învechit şi popular) A(-şi) face (sau a face cuiva) voie (ori, învechit, voia) rea = a (se) supăra; a (se) mîhni, a (se) întrista; a (se) enerva, a (se) irita. Atunce să mîhni şi făcu voie rea foarte. VARLAAM, C. 220. Cela ce nu-ş va face voia rea după moartea celui otrăvit, ce-ţ va părea că iaste veasel, face prepus, cum să-l fie el otrăvit. PRAV. 111. Au ieşit poruncă crăiasei să nu-şi facă voie rea., căci îi caută a ieşi dintru această cetate, M. COSTIN, o. 300. Ascultă-mi ruga, Dumnedzău sfinte, Şi nu mă treace, ce-m ia aminte, Că-m feci rea voaie pentru grea ură. dosoftei, ps. 179/8. Nu mă mir, ce-m fac voia rea pentru sufletele ce pier. id. v. s. septembrie 31r/9, cf. llr/6. Antohi hatmanul, măr gînd cu oastea la laşi, ş-au spus Ducăi Vodă c-au luat camaicanii pe Turculeţ din mîna lui, ş-au făcut mare voie rè. NECULCE, L. 130. El îşi făcu voia rea de acea videnie. mineiul (1776), 120rl/25. Şi Darie şi toată oastea lui îşi făcură voie rea, neputînd să dobîndească Vavilonul. HERODOT2, 189. Las* jupîneşică, nu-ţi face voie rea, că are să fie cît se poate de bine. CREANGĂ, p. 128. Fii odată bărbat şi nu-ţi face voie rea. id. ib. 212. Voie rea să nu vă facă: Mi-a venit şi o să-mi treacă! COŞBUC, B. 128, cf. ddrf, TDRG, cade, dl. Turturea de-i turturea Şi totface-şi voie rea, D-apoi eu cum să nu-mi fac Pentru unul ce mi-i drag! jarni'k - bÎrseanu, D. 214. Taci, taci, taci, inima mea... Nu-ţi mai face voie rea. mîndrescu, l. p. 24. Staţi, feciori, nu vă băteţi, Voie rea nu vă făceţi. marian, h. 50. Leleo, draga mea, Opreşte arma, Nu-mi fă voie rea. ant. lit. pop. i, 393. (Regional; despre tauri) A avea voie de bicit sau, (despre vaci) a avea voie de bic = a fi în călduri. Cf. alr i 1072/12, ib. I 1073/12. ♦ P. restr. Veselie (1). Dumnedzău ce-mi eşti cu bine; La nevoaie sprijeneală Şi la voaie îmi eşti fală. dosoftei, o. i, 14. La miazăzi predomină voia, la miazănoapte nevoia, heliade, o. ii, 373. Pe-al cerului pieptar Scapără frumoşii teferi Sumedenii de luceferi, Plini de voie şi de har. arghezi, v. 44. C-un buciumaş mare de vin, ... Să ne fie voia deplin, frîncu - candrea, m. 144. Cinstita nună mare..,, C-un colac de grîu curat Cum Dumnezeu i l-a dat, C-o butelie de vin Ca să-i fie voia-n plin, Cinsteşte pe ai săi fini! marian, nu. 666. Bate-mi-ar aste măsele, C-o butelie de vin, Să-i fie voia deplin, id. ib. 667. ♦ Petrecere (II 2), chef. Păharul cîte la o voie bună cu priietenii ne iaste de obşte. M. costin, O. 315. Un mire cînd stă de purcede Dintr-a sa cămară unde şede, Făcînd voaie bună de drum mare. DOSOFTEI, PS. 58/1. La voie bună Românii s-adună. alecsandri, t. 1559. Cît e baba de bătrînă Tot doreşte voie bună De trei ori pe săptămînă. marian, nu. 362, cf. zanne, p. ii, 2. 4. (Mai ales pe lîngă verbe ca „a avea“, „a cere“, „a da“, „a lua“) Permisiune, încuviinţare, îngăduinţă, învoire; p. ext. autorizare. Au dat canţelerul din Ieşi voie Iu Jigmon craiu să strîngă oaste (a. 1600). DOC. î. (xvi), 128. Ce vom judeca noi să fie judecat şi să nu mai aibă voie a căutarea leage într-altă ţară (a. 1600). ib. 130, cf. 146. Dat-au Ştefan Vodă voie oştii sale să prade în trei zile cît vor putea, ureche, ap. gcr i, 72/19. Ai voie să-ţi întrebi şi cu craiul, unde să adună toţi domnii la scaunul ţării... de vei avea strîmbătate, afla-vei direptate. id. L. 125, cf. 126. Nice sămînţa ce au aruncat acolea... să nu aibă voie să o ia. prav. 2. Nu cu putearia lui, ce să ia voie şi puteare de la giudeţ. ib. 30. Poate muiarea să ceaie voie de la besearică să să desparţă de bărbat, ib. 147, cf. 149, 151. Cu dînsul să aibă voie a vini la împărăţia Roşiei (a. 1664). furnică, d. C. 15. Au întrat Ştefan Gheorghie logofătul cu faţa scornită de mare mîhniciune şi ş-au luat voie să margă spre case-şi. M. costin, o. 137. Poftind voie să meargă la scaunul ţărei cei de moşie, id., ap. ddrf. Gargal luă voie de la-mpăratul asupra svînt[u]luL dosoftei, v. S. septembrie 36719. Şi cerşu voie dară nu altă fără numai să-l iarte de la voinicie şi să-ş margă la dorita sihăstrie, id. ib. 7376, cf. februarie 61721, gcr i, 235/32. Tot în boierie au fostu şi la cinste, cît au fostu domn, şi-ncă i-au dat voie de s-au şi însurat în dzileli lui. NECULCE, L. 134. Dumitraşco Vodă, luîndu-şi acea voie de la Poartă, şi mai fără sîială au început a să ajunge cu moscalii, id. ib. 209, cf. 317. Spre monarhiia dobitoacelor să margă voie să-i dea să rugă. cantemir, i. i. ii, 170, cf. 56. Să fie trimis la papa de Rîm şi să fie cerşut voia, pentru ca să-i dezlege luni şi marţi la came. id. hr. 137. Ce din cetate pre lovan ucigînd, şi alaltă oaste înspăimîntindu-să, toată s-au închinat, luînd voie să iasă din ţara grecească. id. ib. 376. Le-au dat voie să-şi aleagă domn care vor vrea. R. POPESCU, CM l, 404. Au cerut voie să-l lase să treacă în Ţara Turcească; şi i-au dat voie. id. ib. 421. Luîndu-şi voie să vie, şi pre Şărban comisul Vlădescul cu dînsul au slobozit. R. greceanu, cm ii, 17, cf. 166. Eu vream... să-ţ cer voie să mă laş să-i afurisesc de faţă pe cei ce.,, scornesc. ANTIM, O. 229. Pre acest Sith zic unii cum că l-au trimis Adam cînd s-au bolnăvit, să meargă în raiu să aducă din lemnul vieţii; dară nu i-au dat voie, ci numai i-au dat îngerul lemn din finie, id. ib. 246, cf. 238, 303, 329, 382. Şi le-au dat voia să meargă după stăpînu-său (a. 1715). arhiva r. ii, 10/4, cf. 68/7. Am cerşut voie de la împărăţie să-mi vînd moşie ce am aice (a. 1722). iorga, s. d. xvi, 109. Deci pe unii ca acei să aibă voie să poprească (a. 1754). ghibănescu, s. i. xvn, 30. Atuncea nu are voie copilul să le ia înapoi (a. 1765). uricariul, xvn, 51. Le-am dat voie să strice gardul, să rămîie imaş (a. 1768). ştefanelli, d. c. 98. Să nu aibă voie a ţinea moşii în arendă, ceafilicuri, sau a păşuna vite pe pămîntul Moldovei (a. 1774). N. A. bogdan, c. m. 55. Sabia carea păzîia uşa edenului acum dă voie credincioşilor şi-i priimeşte luminat. MINEIUL (1776), 39rl/34. Ca să zidească şi acolo besearică sf[î]ntului mucenic, nu luase voie de la sfli]ntul. ib. 160vl/23, cf. 27vl/29, 104r2/2. Acum cu întoarcerea fiu-mieu îmi scrie că la iulie va lua voie ca să vie (a. 1781). FURNICĂ, D. c. 90. Să aibă voie prin ştirea mitropolitului a vinde şi din ceale mişcătoare lucuri. prav. cond. (1780), 110. Va lua adeverinţă în scris de la amîndoi stăpînii aceia, dînd voie a să cununa, ib. 144, cf. 176. Dedese voie şi prăvăliaşilor turci, şi creştinilor, şi evreilor, şi armenilor ca să aibă îndrăzneală să lovească şi să omoare pă ieniceri, văcărescul, i. i, 72710, cf. 98712. A să căsători nu pot minorenii, adecă cei ce sînt încă supt 5049 VOIE -990- VOIE grijă părintească sau supt îutor, de nu vor avea mai înainte voie de la tată-său. rînduială, 2/29, cf. 3/14. Nu s-au întîmplat ca să să aştepte voie de la patriiarhul ca să poată domnul şi pămîntul a alege şi aşeza mitropolit (a. 1786). bul. com. ist. m, 14. Aceasta nu dă voie a face împotriva unui mădulariu nici o hotărire. GHERASIM, T. 86r/7. Numai eu să am voie să mă hrănesc din roada pămîntului (a. 1799). bertoldo, ap. gcr ii, 170/8. Dăndu-mi-să voie am făcut tocmală drept 60 de lei (a. 1799). ştefanelli, d. c. 279. Nu-mi trebuieşte decît voia chesariului. mil. tit. 4710. împărăteasa mea, îm dai voie ca să mă închin ţie? ib. 10r/3. Cumanilor, cerînd, li s-au dat voie ca, în publică, să vorbească latineşte. maior, ist. 234/9. Să nu aibă voie de a-l vinde pînă nu da ştire la mănăstire (a. 1807). DOC. EC. 74. Cere mai întîi voie ca să meargă în Transilvania (a. 1811). ib. 102, cf. contribuţii, m, 91. Pîrîtul are voie a îndatori pre pîrîş ca să dovedească toate vinovăţiile cu care l-au pîrît. pravila (1814), 11/1. Să i se dea voie dă a o vinde şi să ia ceea ce i să va cuveni (a. 1817). DOC. EC. 177. Nicolae capătă voie de a se căra puţintel cu luntrea pre apă. petrovici, p. 300/3. Are voie... să le vînză, să-şi ia bani (a. 1818). iorga, s. d. xxn, 178. Vei da voie sinatorilor a sprijini, a apăra şi a îmbogăţi prostimea. beldiman, n. p. n, 162/8. Nimeni nu iaste slobod... să-şi culeagă via sa, pînă nu lua voie de la dînsul. cantemir, S. Μ. 189/14. Să vînză vreun boiariu pre ţăranul său are voie, însă nu afară din satul întru care s-au născut, id. ib. 277/6, cf. 277/8. Cînd vine toamna toţi oamenii caută la Dumnezeu, aşteptînd ploaie şi voie de a sămăna. golescu, p. 283/16. Cînd era războaiele chiar între ei au luat voie făr’ de chezăşie, numai cu cuvîntul de la ocîrmuitoriul... oştirilor, id. ib. 407/24. Să roagă a li să da voie să dăşchiză puţ de păcură (a. 1822). DOC. ec. 265, cf. lb. Mai nainte vreme nu prea avea voie turcii să strîngă vite (a. 1820-1830). furnică, d. c. 258. I să dă numitului voie şi blagoslovenie de a să muta şi a sluji ale preoţii[i] la besearica... din numitul sat Vetreştii (a. 1827). sava, doc. ii, 100. Dar săracilor acelora putem să le dăm voie să joace cît vor voi. pleşoianu, t. I, 4/16. Joe dă voie zeilor a se amesteca în războiul grecilor şi al troienilor. HELIADE, O. Π, 31. Cînd un tiran se lăsa cu totul în dragostea ostaşilor, le da voie ca să căznească pe cetăţeni şi să le ia avutul. Căpăţineanu, m. r. 163/4. [Moştenitorul] nu este îndatorit să deie lucrul cel mai bun, nici are voie să deie lucrul cel mai prost. cod. ţiv. 101/3. Să să urmeze vînzarea numai de către mine, fără a avea altcinevaş voie să lucreze seu (a. 1833). DOC. ec. 525. Dă-mi voie să te însoţesc. marcovici, vel. 46/5. El au răspuns că... ar voi, însă părinţii nu-i dau voie. DRÄGHICI, R. 6/4, cf. 4/26. Pentru vitele cele mari: vaci şi cai, să aibă poinarii voi a le păşuna pe hotar (a. 1836). sava, doc. n, 141, cf. Vă dăm pentru asta toată voia şi vă-ncredinţăm că n-o să-i pizmuim de leac. i. D. GHICA, P. 49/7. Daţi-mi voie să mă explic. KOGĂLNICEANU, O. iilj, 422. Ocîrmuirea de atunci a Ţării Româneşti nu-i dădu voia trebuincioasă. id. s. A. 38, cf. 81. în privinţa heleştaielor, sătenii au voie... a-şi adăpa vitele în ele. id. ib. m2, 232, cf. valian, v. Cere să i se dea voie să deschiză o fabrică de cafea (a. 1841), doc, ec. 752. Iftime Muntianu... are toată voia şi slobozenia a neguţitori (a. 1846). furnică, d. c. 421. Aţi căpătat voie? L auri an, în bariţiu, c. i, 170. Ceru voie căpitanului din Szathmar ca să-l îngroape după cuviinţă, bălcescu, Μ. v. 286. Dă-mi voie să te întreb încă: Preasfinţia ta, mitropolit al ţării, din care număr te socoteşti, id., în MS. 1988, nr. 4, 13. Punctul dă voie cetitorului a coborî glasul sau a-l lăsa jos cu totul. cîmpeanu, GR. rom. 223/5. îmi iau voie a trămite aci alăturatul tractat despre darwinism. vasici, în bariţiu, C. n, 193. Un copil pînă la 25 ani nu are voie, nici îndrăzneală să şadă gios fără poronca tatălui. RUSSO, s. 18, cf. 163. / s-a dat prin decret autentic şi voia de a se mărita, aristia, plut. 259/2. Au voie să vie în patria lor. id. ib. 304/17, cf. 302/20. Doamne, zise un aprod apropiindu-se, nişte boieri sosind acum cer voie să se înfăţişeze la Măria ta. negruzzi, s. i, 138, cf. 97, polizu. Legea dă voie oricui să omoare pe cetăţeanul care stă neutru în mijlocul vrajbelor civile. bolliac, O. 34. Au avut voie a-i petrece pînă la hotarul moşiei, sion, Ρ. 70. îmi iau voie de a vă vorbi şi despre mine (a. 1861). IORGA, s. D. xvm, 43, cf. ponţbriant, d. După moartea popei lui Gavrilu, să nu aibă neminea voie să pună egumen, ... numai fraţii, pe care-l vor alege dintre dînşii. hasdeu, i. c. I, 131. Daţi-mi voie a spera că veţi primi a mă număra şi între amicii d-voastră cei mai devotaţi. ALECSANDRI, O. IV, 416, cf. 29, COSTINESCU, Cf. BOLINTINEANU, P. I, 205, LM. Ne cerem voie a-i recomanda mai întîi de toate... Archivele Statului din Bucureşti. MAIORESCU, CR. m, 41. Marc Aureliu le mai permise a face comerţ cu roxolanii..., cu condiţiune însă de a lua totdauna voie pentru aceasta de la domnitorul Daciei (a. 1876). columna, vn, 170, cf. contemporanul, i, 105. Cei doi fraţi... împreună cu soborul mănăstirii vor avea voie să proceadă la alegerea unui egumen nou. EMINESCU, o. XIV, 197. Cine dintre voi se simte destoinic a împărăţi peste o ţară aşa de mare şi bogată, ca aceea, are voie din partea mea să se ducă. CREANGĂ, Ρ. 184, cf. 187, 192. Cer voie cititorului să-i distrag un moment atenţia, caragiale, O. IV, 85, cf. 155. Are să ceară voie de la Clăiţă spre a se putea călugări, slavici, o. i, 93. Jandarmii nu aveau voie să se deie pe faţă. id. ib. 149. Cînd auzi fata că tată-său îi dă voie să meargă, nu mai putea de bucurie, ispirescu, l. 13, cf. 49. Daţi-mi voie, doamnelor şi domnilor, a începe peregrinaţiunea ce binevoiţi a întreprinde dimpreună cu mine. mecedonski, O. rv, 7. Faţă de numărul cel mare de săteni ce văd în sală, îmi veţi da voie să mă ocup mai mult de ei. bacalbaşa, s. a. ii, 40, cf. marian, o. n, 325, cf. ddrf. Cu toată această mare necesitate, ţăranul posteşte şi abia are voie să mănînce peşte. manolescu, I. 310. îl scot de sub jurisdicţia pîrcălabilor neavînd voie nici unul din aceştia să-i judece, xenopol, i, r. vi, 98, cf. barcianu. Şi fără a aştepta voia, o răsuci pe loc, cum făcuse cînd o ajutase să se dezbrace şi aspiră din părul ei cu putere. D, ZAMFIRESCU, A. 104. Li s-a dat voie să lucreze, rev. ist. IX, 226, cf. alexi, w. Toţi fiii..., şase la număr, căpătară voia să-şi ia mortul. IORGA, p. A. I, 119. Un părinte cu ochii vioi şi lungul păr alb, rar, cere voie să cînte şi el. id. ib. I, 156, cf. tdrg. Dacă mi-ai da voie să trec pe supt Măria ta faşa asta. delavrancea, o. n, 71. Nu vă supăraţi. Daţi-mi voie să rup şi eu două mixandre. brătescu-voineşti, p. 261. Nu-i mai dădu voie nevestei să mai facă nici o observare. AGÂR- 5049 VOIE -991- VOIE BiCEANU, a. 208. Primarii nu numai că le interziseră locuitorilor crîşmăritul, dar nu le mai deteră voie să aducă beuturi nici barem pentru ospeţe şi pomeni. PĂCALĂ, M. R. 58, cf. 198. Voia de a respira în curte... îmi era interzisă, papadat-bengescu, O. i, 94. Cum sta lîngă căpitan, deodată se ridică cu mîna spre salut: -îmi daţi voie, domnule căpitan? soveja, O. 40. Nici baciul, nici ciobanii nu au voie să vîndă ceva din produsul căşăriei. rădulescu-codin, m. n. 100. Găsind un pretext plauzibil să fiu cu ea, am cerut voie şi scuze doamnelor şi m-am ridicat în picioare, ibrăileanu, a. 146. Urmărirea acestei politici... este scopul comunicării ce am cerut voie a face astăzi. an. ist. naţ. i, 47. Ceruse... voie să fumeze, al. philippide, s. n, 47, cf. resmeriţă, d. Nimeni n-are voie să fie încăpăţînat. RFI, 110. Să se dea voie ca orice manufactură... să poată fi vîndută. gologan, c. R. 154. Rugăminţi ori şi plînsori, pe care dînsul îşi ia voie a le aşterne, id. ib. 198. Vă dau voie... să mă credeţi capabil de toate nelegiuirile, de asta însă nu! u. i. caragiale, c. 120, cf. arh. olt. x, 11, cade. Din partea mea, vai de mine, toată voia! rebreanu, R. Π, 168. Ypsilanti cere farului să-i dea voie să revie la Kiev. arh. olt. xn, 291. îmi daţi voie, cu titlu confidenţial, să vă spun de unde a pornit ideea? camil PETRESCU, t. I, 22. Cînd îmi dai voie să fumez? C. petrescu, c. v. 218. îmi dai voie să te poftesc oleacă în casă? id. î. n, 167, cf. da ii1s 823, n2, 1. Regina Elisabeta... le dă voie românilor din Bereg să-şi aleagă voievod, ca şi românii din Maramureş şi alte părţi ale ţării, drăganu, rom. 374. îţi dau voie să i-o spui. sebastian, τ. 29. Nimeni nu are voie să facă nici cel mai mic zgomot, voiculescu, p, i, 26. Dă-mi voie, domnule abate, să te socotesc prietin, sadoveanu, O. x, 14. Ceru prin aprod voie să se înfăţişeze, şi domnul îl primi numaidecît. id. ib. x, 258, cf. xm, 185. Faza eroică a întemeierii asociaţiei la Iaşi, faza pozitivă a realizărilor..., şi, în sfîrşit,faza de azi, pe care mi-aş lua voia să o numesc a marilor speranţe. D. GUŞTI, P. A. 181, cf. scriban, d. Mi-a adus un burduşel de brînză ca să-i dau voie să se căsătorească, ulieru, C. 4. Nimeni nu ştie cine e cu adevărat... căci nimeni n-are voie să-l întrebe. id. ib. 55. Stăpînul, n-aveai voie, ca pe moaşte, Nici de-a-l zări, necum de-a-l mai cunoaşte. ARGHEZI, VERS. 290. Dă-mi voie la vîrstă mea să vorbesc mai fără înconjur, călinescu, S. 63, cf. 370. Nimeni n-are voie să ucidă un inamic, vianu, l. u. 52. Să ni se dea voie să atragem atenţia că rîsul ca şi comicul e un sentiment. Ralea, s. t. i, 60. Dă-mi voie să întreb, camilar, n. i, 95. Tu singur mi-ai dat voie să mă duc la Buftea. VINEA, L. II, 251, cf. 305. Baba mea nu-mi dă voie să plec. TUDORAN, P. 38, cf. dl, DM. Marele vornic nu avea voie să intervină chiar dacă vor fi morţi de om în acele sate. STOICESCU, s. D. 199, cf. CIORANESCU, d. et. Rumânii aveau voie să-şi facă curături pentru vie pe moşia stăpînului. panaitescu, o. ţ. 127. Mai mult decît atît nu mi-a vorbit generalul despre rudele sale. M-a reţinut şi nu mi-a dat voie să plec. bănulescu, c. m. 260. Regele le dă voie să se folosească de „pădurea valahilor“. panaitescu, C. R. 237. Spiritele deosebite au voie să se contrazică, românia literară, 1972, nr. 1, 26/3. Nu i s-au scos ochelarii, eu n-am voie să vorbesc, aşa îneît nu are de unde şti că sunt prezent, steinhardt, j. 26. De îndată după sosire, cer voie să-i prezint respectele mele doamnei C; mă primeşte cu bucurie şi-şi aduce bine aminte de tata. id. ib. 139, cf. M. D. enc., dex. Accesibilitatea este o scară spre cunoaşterea artistică pe care toată lumea e obligată să urce şi nimeni n-are voie să coboare. românia literară, 1973, nr. 37, 4/2. Voi avea grijă să strecor cu toată discreţia o carte de vizită, dacă-mi dai voie. ţoiu, g. 19, cf. dsr, l. rom. 1984, 444. Deţinutul de drept comun n-avea voie să ne vadă. românia literară, 1992, nr. 1, 13/2. Am vrut să zbor, şi nu mi-au dat voie. ib. 1993, nr., 7, 15/2. Taică doamne din domnie Voie dă-mi să iau soţie Ursita ce-mi place mie. alecsandri, p. p. 175. Le-a crescut în sîn la piele, Şi-a dat voie la băieţi Să se suie-n pădureţ, Să le scuture de verzi. marian, h. 3. Toţi le dau voie să colinde la fereastră, viciu, col. 9. Nu-ţi dau voie să pleci. pamfile, j. n, 172. Ştiind că d-voastră aveţi o feţişoară frumoasă şi de omenie, ne-am luat voie să v-o cerem pentru junele nostru de faţă ca să întemeiem o nouă casă. FRÎNCU - candrea, m, 150. Ştiu eu că n-ai voie să ieşi de aici. furtună, c. 12. Un păr dinaintea uşii, în care dacă cineva s-ar sui, să nu se poată scoborî pînă nu i-oi da eu voie! id. v. 27. Domnul nostru Iisus Hristos I-a dat voie Să se suie la ceruri Şi el s-a dat jos. pamfile, s. t. 20. Acolo n-ave voi sî facî foc. o. bîrlea, a. p. i, 213, cf. n, 393. La taică-sau se ducea, Voie de la el cerea Să slujească curţiei, Curţiei cetăţiei. balade, I, 389, cf. alr sn v h 1423, alrm sn v h 1171. Aolică! mor, m-aprinz Şi n-am voie să mă-ntinz, Să mă-ntinz, să te cuprinz. FOLC. MOD. i, 124. Dumnezeu dacă vedea, Dacă vedea şi vedea, Voia Soarelui dădea, Să o ia pe Ileana, ib. i, 180. 0 (învechit) Voie slobodă = libertate. Jiganiile acestea într-atîta voie slobodă vădzîndu-să, cu toatele socotiia că carea mai tare va putea striga aceiia învăţătură să va asculta, cantemir, i. i. i, 42. Voia slobodă nu celor slobodzi, ci celor opriţi să dă. id. ib. I, 203. Ceata are voie slobodă pre unul sau pre altul maghistru ţăran din vecinătate a-l priimi în ceată. sţ 27/30. Ea se află în casa sa ca o nememic[d] şi călătoare, fără a avea voie slobodă a pune mîna la ceva de ale casii (a. 1816). iorga, s. d. vn, 16. Bilet (sau, învechit, răvaş) de voie = adeverinţă prin care se acordă soldaţilor, elevilor interni etc. permisiunea de a ieşi din cazarmă, din şcoală etc. Măi băieţi, zicea sergentul de vînători soldaţilor cari se gătiseră să meargă cu el în patndă, noi n-avem să umblăm după potcoave de cai morţi să prindem soldaţi fără bilet de voie. bacalbaşa, μ. τ. 137. Sergentul socoti că nu-i mai trebuie Bucică şi-i dădu răvaş de voie. GALACTION, o. A. I, 280. Nu pot pleca pe stradă fără bilet de voie... camil petrescu, t. i, 135, cf. dl. Pas de voie v. pas2 (I). 0 Loc. adv. Cu (toată) voia (cuiva) = cu aprobarea, cu asentimentul, cu permisiunea sau cu îngăduinţa cuiva; (învechit) cu ajutorul, cu sprijinul sau cu ocrotirea cuiva. Cu ajutorul Iu Dumnezeu şi cu voia acestor tuturor şi a sfatului mieu..., le tipării. CORESl, EV. 1. Cu voia puteamicilor cinstiţi fi-vămu. id. ib. 16. Aceaste cărţi creştineşti să... orîndite... cu voia a toţi domnilor mari şi sfeatnici ai Ardealului. PO 1/5. Acest om... să margă în crăirea noastră fără grije, cu voia împăratului şi a dumitale (a. 1593). DOC. î. (xvi), 186. Cu voia tuturor l-au rădicat domn şi l-au pomăzuit de domnie Teoctist Mitropolitul. VOIE -992- VOIE ureche, ap. GCR ι, 70/29. Acesta poate să facă vamă noo cu voia tuturor, însă să plătească şi cei de loc, ca şi cei streini, prav. 49. Şi să va fl răpit cu voia ei..., atunce nu să va certa. ib. 186. Cu voia lui Dumnezeu. mardarie, L. 118/6. Cu toţii l-au rădicat domn cu voia tuturor. SIOMION dasc., let. 43. Au luat cnejia cu sfatul şi voia tuturor. M. costin, o. 310. Însurîndu-să cu voia tătîne-său anume Epifaie. dosoftei, v. s. noiembrie 120719. Am agiuns la dumnelui logofătul, cu voia tuturor răzeşilor (a. 1696). iorga, s. D. xvi, 201. Tatul lor, cu voie a sa, ş-au primit preţul pe o parti de moşii din Cîmpuri (a. 1747). sava, doc. i, 79. Şi aşa, cu voie tuturor, s-au aşezat înainte noastră şi ş-au învoit (a. 1766). id. ib. 90. l~am dat cu toată voie me şi cu voie soţului meu Măriuţii, şi cu voie ficiorilor mei, feţi şi fete, să aibă a o stăpîni cu pace (a. 1777). ştefanelli, d. c. 120, cf. 93. Atunci poate lăcuitoriul cu voia stăpînului moşiii să vînză, dînd cîte t(a)l(er) unul de bute i cîte o vadră vin. prav. cond. (1780), 82. Cu toată voia îm[i] iaste, căci datorie cè părinţască ce o am ca să o împlinesc de pe izvodii ce am dat eu..., afară ce au adaos răpaosatu fratele mieu (a. 1789). iorga, s. d. XXU, 277. Frîncii, cu voia lui D[u]mnezeu, merseră la Rîm; şi de acolo au venit rumânii în Ardeal, în Moldova şi în Ţara Rumânească. alexandria (1794), 77/17. Deci jupîneasa... au venit, şi cu voia domnului l-au rădicat de acolo şi l-au dus la Mărgineni de l-au îngropat (a. 1810). GCR li, 207/4. Otcîrmuitorii... porniţi fiind numai pe jăcman şi uniţi cu voia şi pohta stăpînirii. zilot, cron. 79. S-au făcui cu voia mortului, cantemir, s. M. 129/12. Unul din ocîrmuitorii corăbiilor poate face acestea, ca să iuţească sufletele oamenilor, spre a munci cu voia lor. golescu, p. 311/5. Opri, cu voia lui Mihai, cincizeci tunuri, bălcescu, μ. V. 183. Cu voia Măriei-tale... vedem că moşia noastră o să cadă de iznoavă. negruzzi, s. I, 140, cf. polizu. Cu voia domniei mele l-a închinat monastirii ce s-a zis mai sus. HASDEU, I. C. I, 130, cf. tdrg. Cu voia lui Dumnezeu şi a boerilor, a pus stăpînire pe cetăţi şi a luat domnia, an. ist. naţ. i, 50, cf. N. A. BOGDAN, c. m. 44, CADE. Nu e cu voia lui Dumnezeu să fiu eu popă la sat. stănoiu, c. I. 69. Ş-atunci s-a nimerit aşa, cu voia lui Dumnezeu şi prin alte împrejurări, să cadă alegerea pe aceşti doi fraţi, sadoveanu, o. x, 116 Cum nu-şi pot da ei seama că o revoluţie cu voie de la gealaţii Galatei a încetat de a mai fi revoluţie. CAMIL PETRESCU, O. m, 59, cf. DL, DM. Coloniile genoveze s-au ridicat pe pămînt tătăresc cu voia şefilor tătari, panaitescu, C. R. 271, cf. M. D. enc., dex. Ne conduce cu voia Celui de Sus! românia literară, 1992, nr. 1, 14/2. Ozman Paşa s-a predat şi... noi cu voia Iu Dumnezeu o să ne-napoiem la casele noastre. graiul, i, 200. (învechit, rar; în documente de cancelarie) Cu (prea) înaltă voie = cu permisiunea autorităţilor. polizu, barcianu, alexi, w. Fără (de) voie sau fără (de) voia (cuiva) = fără permisiunea, încuviinţarea sau consimţămîntul cuiva; prin constrîngere. Nu ne sileşte fără voia noastră, coresi, ev. 67. Nu putredesc trupurile creştineşti fără voie şi cu nevoie, id. ib. 99. Şi dzise Faraon lui Iosif: „Eu sînt Faraon, fără voia ta nime nu clătească nici mîna nici piciorul în tot EghipetuV1. po 143/26, cf. iorga, s. D. xvi, 71. Acela cum l-are mîna şi fără de voia sa să duce în păcate. VARLAAM, C. 17. De-l vor scoate fără voia lui, acesta poate să ceară voie la giudeţ să-i dea oamenii cu arme să-l socotească, să nu-l scoaţă. PRAV. 198. Intrasă ei fără voia craiului în Moldova. M. costin, o. 64, cf. 177. L-au însuratu-l maică-safără voia lui. dosoftei, v. s. martie 29r/7. S-au înduplecat şi fără voaie de au priimit hirotonia episcopiei, id. ib. octombrie 42726. Să-i rădice şi să-i ducă făr de voia lor cu treapăd ca să fie la hotar boiarii deplin (a. 1682). stoicescu, s. d. 235. Dumneavoastră m-aţi pohtit şi fără voia mea m-aţi pus domn în vremi ca acestea turburate. IST. Ţ. R. 7. Nu l-au omorît, ci fără voie l-au călugărit. R. popescu, cm i, 406. Făr de voie a lăsa într-o parte toate celialalte mari vrednicii şi lucruri minunate... voiu zice cu puţine cuvinte numai pentru un lucru, antim, o. 85. Făr de voia duhovnicului să nu cuteze nimenea să să cuminece, id. ib. 356. Să-l scoatem di pe această bucăţe de loc făr ’ de voie numiţilor mai sus (a. 1774). ştefanelli, d. c. 114. S-au călugărit... luînd acest dar şi fără voia lui, de la cel ce purta cîrma. mineiul (1776), 23v2/3. Nimenea dintre preoţi... fără de voie de la arhereul locului să nu fie volnic de sieşi a face mărturie şi a merge la judecată politicească (a. 1783). arh. olt. XII, 54. O am văzut-o şi o am făcut-o fără de voia noastră, halima (1783), 7710. Aflîndu-mă într-o horă ca aceasta, trebuia să joc fără voia mea. ib. 151728. Mărturii de la pricini de nevinovăţii să trag făr de voia lor şi să silnicesc a mărturisi, aducîndu-să cu poruncă, prav. cond. (1780), 124. Făr dă voia stăpînului acelui lucru s-au protimisit la ţinere cei vechi arendari. ib. 208. înşela pre cei puţin pricepuţi a crede că fără voia lor să fac acele străine mişcări în mădulările lor. MAIOR, ist, 210/2. Mă făcu biata nevoie Un mare viteaz şi fără voie. budai-deleanu, ţ. 313. Aşeză pă Ptolomeiu în scaun cu armele în mîini fără voia norodului. căpăţineanu, M. R. 128/5, cf. 57/8. îi făcură un zid cu pepturile lor şi-l traseră în fugă fără voia lui. arhiv a r. I, 111/10. A trimes căprar cu trei dorobanţi... ridicîndu-l pe el fără voie şi ducîndu-l la taht unde l-au ţinut închis (a. 1845). arh. olt. ix, 48. N-a primit să se aleagă el consul fără voia poporului, aristia, plut. 336/10. Amorul e un lucru de tot fără voia noastră, o maladie a sufletului la care toate raţionamentele noastre nu pot nimic. R. ionescu, c. 71/7, cf. polizu. Eu ţi-am zis că nu ţi-o dau fără voia ei. filimon, o. i, 173, cf. 130, pontbriant, d. Să duci o viaţă tristă şi plină de nevoie, Iar eu în astă ţară să fiu domn făr de voie. alecsandri, t. ii, 125, cf. LM. Cum ai îndrăznit să făgăduieşti fără voia mea? caragiale, o. iii, 94, cf. barcianu. Gărgăuni au însă mai ales tinerii şi tinerele, cari sînt amorezaţi cam făr voia celor în drept, marian, ins. 213. Cetitorul fără voie va compara meritul nostru al amîndurora. rev. ist. ix, 172, cf. 219, alexi, w. în joia mare..., el pomi spre Constantinopol, pentru a-şi relua, cu totul fără voie, studiile orientale, pe care le alterna cu intrigi, nu mai puţin orientale. iorga, l, i, 331. Fantezia... ondulează şi tîrăşte fără voie oriunde vrea să te ducă povestitorul. anghel, pr. 145. Simţămintele acelea cari, vai, nu privesc defel viaţa cerească, ci cea pămîntească, cresc şi fără voia superiorilor, agârbiceanu, A. 40, cf. 94. Sînt personalităţile solitare, ele iau conducerea, adesea chiar fără voia lor, fiind silite de mase. PÂRVAN, i. f. 148. Atunci nu se mai gîndi la ei, 5049 VOIE -991- VOIE BICEANU, a. 208. Primarii nu numai că le interziseră locuitorilor crîşmăritul, dar nu le mai deteră voie să aducă beuturi nici barem pentru ospeţe şi pomeni. PĂCALĂ, M. R. 58, cf. 198. Voia de a respira în curte... îmi era interzisă, papadat-bengescu, o. i, 94. Cum sta lîngă căpitan, deodată se ridică cu mîna spre salut: -îmi daţi voie, domnule căpitan? soveja, o. 40. Nici baciul, nici ciobanii nu au voie să vîndă ceva din produsul căşăriei. rădulescu-codin, M. n. 100. Găsind un pretext plauzibil să fiu cu ea, am cerut voie şi scuze doamnelor şi m-am ridicat în picioare, ibrăileanu, a. 146. Urmărirea acestei politici... este scopul comunicăm ce am cerut voie a face astăzi, an. ist. naţ. i, 47. Ceruse... voie să fumeze. al. philippide, s. n, 47, cf. resmeriţă, d. Nimeni n-are voie să fie încăpăţînat. RF i, 110. Să se dea voie ca orice manufactură... să poată fi vîndută. GOLOGAN, C. R. 154. Rugăminţi ori şi plînsori, pe care dînsul îşi ia voie a le aşterne, id. ib. 198. Vă dau voie... să mă credeţi capabil de toate nelegiuirile, de asta însă nu! M. i. caragiale, c. 120, cf. arh. olt. x, 11, cade. Din partea meas vai de mine, toată voia! rebreanu, r. n, 168. Ypsilanti cere ţarului să-i dea voie să revie la Kiev. arh. OLT. xn, 291. îmi daţi voie, cu titlu confidenţial, să vă spun de unde a pornit ideea? camil petrescu, t. i, 22. Cînd îmi dai voie să fumez? C. petrescu, c. v. 218. îmi dai voie să te poftesc oleacă în casă? id. î. n, 167, cf. da ii1? 823, n2, 7. Regina Elisabeta... le dă voie românilor din Bereg să-şi aleagă voievod, ca şi românii din Maramureş şi alte părţi ale ţării, drăganu, ROM. 374. îţi dau voie să i-o spui. SEBASTIAN, τ. 29. Nimeni nu are voie să facă nici cel mai mic zgomot, voiculescu, p. i, 26. Dă-mi voie, domnule abate, să te socotesc prietin. SADOVEANU, O. X, 14. Ceru prin aprod voie să se înfăţişeze, şi domnul îl primi numaidecît. id. ib. x, 258, cf. xm, 185. Faza eroică a întemeierii asociaţiei la Iaşi, faza pozitivă a realizărilor..., şi, în sfirşit, faza de azi, pe care mi-aş lua voia să o numesc a marilor speranţe. D. GUŞTI, P. A. 181, cf. scriban, D. Mi-a adus un burduşel de brînză ca să-i dau voie să se căsătorească, uljeru, C. 4. Nimeni nu ştie cine e cu adevărat... căci nimeni n-are voie să-l întrebe. id, ib. 55. Stăpînul, n-aveai voie, ca pe moaşte, Nici de-a-l zări, necum de-a-l mai cunoaşte, arghezi, VERS. 290. Dă-mi voie la vîrstă mea să vorbesc mai fără înconjur, călinescu, s. 63, cf. 370. Nimeni n-are voie să ucidă un inamic, vlanu, l. u. 52. Să ni se dea voie să atragem atenţia că rîsul ca şi comicul e un sentiment. RALEA, s. τ, I, 60. Dă-mi voie să întreb, camilar, n. i, 95. Tu singur mi-ai dat voie să mă duc la Buftea. VINEA, L. II, 251, cf. 305. Baba mea nu-mi dă voie să plec. TUDORAN, P. 38, cf. dl, DM. Marele vornic nu avea voie să intervină chiar dacă vor fi morţi de om în acele sate. STOICESCU, s. D. 199, cf. CIORANESCU, d. et. Rumânii aveau voie să-şi facă curături pentru vie pe moşia stăpînului. panaitescu, o. ţ. 127. Mai mult decît atît nu mi-a vorbit generalul despre rudele sale. M-a reţinut şi nu mi-a dat voie să plec. bănulescu, c. m. 260. Regele le dă voie să se folosească de „pădurea valahilor“. panaitescu, C. R. 237. Spiritele deosebite au voie să se contrazică, românia literară, 1972, nr. 1, 26/3. Nu i s-au scos ochelarii, eu n-am voie să vorbesc, aşa îneît nu are de unde şti că sunt prezent, steinhardt, j. 26. De îndată după sosire, cer voie să-i prezint respectele mele doamnei C.; mă primeşte cu bucurie şi-şi aduce bine aminte de tata. id. ib. 139, cf. m. d. enc.. dex. Accesibilitatea este o scară spre cunoaşterea artistică pe care toată lumea e obligată să urce şi nimeni n-are voie să coboare, românia literară, 1973, nr. 37, 4/2. Voi avea grijă să strecor cu toată discreţia o carte de vizită, dacă-mi dai voie. ţoiu, G. 19, cf. dsr, l. rom. 1984, 444. Deţinutul de drept comun n-avea voie să ne vadă. românia literară, 1992, nr. 1, 13/2. Am vrut să zbor, şi nu mi-au dat voie. ib. 1993, nr., 7, 15/2. Taică doamne din domnie Voie dă-mi să iau soţie Ursita ce-mi place mie. alecsandri, p. p. 175. Le-a crescut în sîn la piele, Şi-a dat voie la băieţi Să se suie-n pădureţ, Să le scuture de verzi. marian, H. 3. Toţi le dau voie să colinde la fereastră. VICIU, COL. 9. Nu-ţi dau voie să pleci, pamfile, J. n, 172. Ştiind că d-voastră aveţi o feţişoară frumoasă şi de omenie, ne-am luat voie să v-o cerem pentru junele nostru de faţă ca să întemeiem o nouă casă. FRÎNCU - candrea, M. 150. Ştiu eu că n-ai voie să ieşi de aici. furtună, c. 12. Un păr dinaintea uşii, în care dacă cineva s-ar sui, să nu se poată scobori pînă nu i-oi da eu voie! id. v. 27. Domnul nostru lisus Hristos l-a dat voie Să se suie la ceruri Şi el s-a dat jos. pamfile, s. T. 20. Acolo n-ave voi sî faci foc. o. bîrlea, a. p. I, 213, cf. n, 393. La taică-său se ducea, Voie de la el cerea Să slujească curţiei, Curţiei cetăţiei. balade, I, 389, cf. alr sn v h 1423, alrm sn v h 1171. Aolică! mor, m-aprinz Şi n-am voie să mă-ntinz, Să mă-ntinz, să te cuprinz. FOLC. mod. i, 124. Dumnezeu dacă vedea, Dacă vedea şi vedea, Voia Soarelui dădea, Să o ia pe Ileana, ib. I, 180. 0 (învechit) Voie slobodă = libertate. Jiganiile acestea într-atîta voie slobodă vădzîndu-să, cu toatele socotiia că carea mai tare va putea striga aceiia învăţătură să va asculta, cantemir, i. i. i, 42. Voia slobodă nu celor slobodzi, ci celor opriţi să dă. id. ib. i, 203. Ceata are voie slobodă pre unul sau pre altul maghistru ţăran din vecinătate a-l priimi în ceată. sţ 27/30. Ea se află în casa sa ca o nemernic[â] şi călătoare, fără a avea voie slobodă a pune mîna la ceva de ale casii (a. 1816). iorga, s. d. vii, 16. Bilet (sau, învechit, răvaş) de voie = adeverinţă prin care se acordă soldaţilor, elevilor interni etc. permisiunea de a ieşi din cazarmă, din şcoală etc. Măi băieţi, zicea sergentul de vînători soldaţilor cari se gătiseră să meargă cu el în patndă, noi n-avem să umblăm după potcoave de cai morţi să prindem soldaţi fără bilet de voie. bacalbaşa, m. T. 137. Sergentul socoti că nu-i mai trebuie Bucică şi- i dădu răvaş de voie. GALACTION, O. A. I, 280. Nu pot pleca pe stradă fără bilet de voie... camil petrescu, t. i, 135, cf. dl. Pas de voie v. pas2 (I). 0 Loc. adv. Cu (toată) voia (cuiva) = cu aprobarea, cu asentimentul, cu permisiunea sau cu îngăduinţa cuiva; (învechit) cu ajutorul, cu sprijinul sau cu ocrotirea cuiva. Cu ajutorul Iu Dumnezeu şi cu voia acestor tuturor şi a sfatului mieu..., le tipării, coresi, ev. 1. Cu voia puteamicilor cinstiţi fi-vămu. id. ib. 16. Aceaste cărţi creştineşti să... orîndite... cu voia a toţi domnilor mari şi sfeatnici ai Ardealului. PO 1/5. Acest om... să margă în crăirea noastră fără grije, cu voia împăratului şi a dumitale (a. 1593). DOC. î. (xvi), 186. Cu voia tuturor l-au rădicat domn şi l-au pomăzuit de domnie Teoctist Mitropolitul. 5049 VOIE -992- VOIE ureche, ap. GCR I, 70/29. Acesta poate să facă vamă noo cu voia tuturor, însă să plătească şi cei de loc, ca şi cei streini, prav. 49. Şi să va fi răpit cu voia ei..., atunce nu să va certa. ib. 186. Cu voia lui Dumnezeu. mardarie, l. 118/6. Cu toţii l-au rădicat domn cu voia tuturor. SIOMION dasc., let. 43. Au luat cnejia cu sfatul şi voia tuturor. M. costin, o. 310. Însurîndu-să cu voia tătîne-său anume Epifaie. dosoftei, v. s. noiembrie 120719. Am agiuns la dumnelui logofătul cu voia tuturor răzeşilor (a. 1696). iorga, s. D. xvi, 201. Tatul lor, cu voie a sa, ş-au primit preţul pe o parti de moşii din Cîmpuri (a. 1747). sava, doc. i, 79. Şi aşa, cu voie tuturor, s-au aşezat înainte noastră şi ş-au învoit (a. 1766). id. ib. 90.1~am dat cu toată voie me şi cu voie soţului meu Măriuţii, şi cu voie ficiorilor mei, feţi şi fete, să aibă a o stăpîni cu pace (a. 1777). ştefanelli, d. c. 120, cf. 93. Atunci poate lăcuitoriul cu voia stăpînului moşiii să vînză, dînd cîte t(a)l(er) unul de bute i cîte o vadră vin. prav. cond. (1780), 82. Cu toată voia îm[i] iaste, căci datorie cè părinţască ce o am ca să o împlinesc de pe izvodu ce am dat eu..., afară ce au adaos răpaosatu fratele mieu (a. 1789). IORGA, S. D. xxil, 277. Frîncii, cu voia lui D[u]mnezeu, merseră la Rîm; şi de acolo au venit rumânii în Ardeal, în Moldova şi în Ţara Rumânească. alexandria (1794), 77/17. Deci jupîneasa... au venit, şi cu voia domnului l-au rădicat de acolo şi l-au dus la Mărgineni de l-au îngropat (a. 1810). GCR ii, 207/4. Otcîrmuitorii... porniţi fiind numai pe jăcman şi uniţi cu voia şi pohta stăpînim. ZILOT, CRON. 79. S-au făcut cu voia mortului. CANTEMIR, s, M. 129/12. Unul din ocîrmuitorii corăbiilor poate face acestea, ca să iuţească sufletele oamenilor, spre a munci cu voia lor. golescu, p. 311/5. Opri, cu voia lui Mihai, cincizeci tunuri. BĂLCESCU, m. V. 183. Cu voia Măriei-tale... vedem că moşia noastră o să cadă de iznoavă. negruzzi, s. I, 140, cf. polizu. Cu voia domniei mele l-a închinat monastirii ce s-a zis mai sus. HASDEU, I. C. I, 130, cf. TDRG. Cu voia lui Dumnezeu şi a boerilor, a pus stăpînire pe cetăţi şi a luat domnia, an. ist. naţ. i, 50, cf. N. A, bogdan, c. M. 44, cade. Nu e cu voia lui Dumnezeu să fiu eu popă la sat. STÄnoiu, C. I. 69. Ş-atunci s-a nimerit aşa, cu voia lui Dumnezeu şi prin alte împrejurări, să cadă alegerea pe aceşti doi fraţi. sadoveanu, o. x, 116 Cum nu-şi pot da ei seama că o revoluţie cu voie de la gealaţii Galatei a încetat de a mai fi revoluţie. camil petrescu, o. m, 59, cf. dl, dm. Coloniile genoveze s-au ridicat pe pămînt tătăresc cu voia şefilor tătari. panaitescu, c. R. 271, cf. M. D. enc., dex. Ne conduce cu voia Celui de Sus! românia literară, 1992, nr. 1, 14/2. Ozman Paşa s-a predat şi... noi cu voia Iu Dumnezeu o să ne-napoiem la casele noastre. graiul, i, 200. (învechit, rar; în documente de cancelarie) Cu (prea) înaltă voie = cu permisiunea autorităţilor. polizu, barcianu, alexi, w. Fără (de) voie sau fără (de) voia (cuiva) = fără permisiunea, încuviinţarea sau consimţămîntul cuiva; prin constrîngere. Nu ne sileşte fără voia noastră. CORESl, ev. 67. Nu putredesc trupurile creştineşti fără voie şi cu nevoie, id. ib. 99. Şi dzise Faraon lui losif. ,.Eu sînt Faraon, fără voia ta nime nu clătească nici mîna nici piciorul în tot Eghipetulpo 143/26, cf. IORGA, S. d. xvi, 71. Acela cum l-are mîna şi fără de voia sa să duce în păcate. VARLAAM, C. 17. De-l vor scoate fără voia lui, acesta poate să ceară voie la giudeţ să-i dea oamenii cu arme să-l socotească, să nu-l scoaţă. PRAV. 198. întrasă ei fără voia craiului în Moldova. M. costin, o. 64, cf. 177. L-au însuratu-l maică-safără voia lui. dosoftei, v. s. martie 2977. S-au înduplecat şi fără voaie de au priimit hirotonia episcopiei, id. ib. octombrie 42726. Să-i rădice şi să-i ducă făr de voia lor cu treapăd ca să fie la hotar boiarii deplin (a. 1682). STOICESCU, s. d. 235. Dumneavoastră m-aţi pohtit şi fără voia mea m-aţi pus domn în vremi ca acestea turburate. ist. ţ. r. 7. Nu l-au omorît, ci fără voie l-au călugărit. R. POPESCU, cm I, 406. Făr de voie a lăsa într-o parte toate celialalte mari vrednicii şi lucruri minunate... voiu zice cu puţine cuvinte numai pentru un lucru. ANTIM, O. 85. Făr de voia duhovnicului să nu cuteze nimenea să să cuminece, id. ib. 356. Să-l scoatem di pe această bucăţe de loc făr ' de voie numiţilor mai sus (a. 1774). ştefanelli, d. C. 114. S-au călugărit... luînd acest dar şi fără voia lui, de la cel ce purta cîrma. mineiul (1776), 23v2/3. Nimenea dintre preoţi... fără de voie de la arhereul locului să nu fie volnic de sieşi a face mărturie şi a merge la judecată politicească (a. 1783). ARH. OLT. xn, 54. O am văzut-o şi o am făcut-o fără de voia noastră. HALIMA (1783), 7710. Aflîndu-mă într-o horă ca aceasta, trebuia să joc fără voia mea. ib. 151728. Mărturii de la pricini de nevinovăţii să trag făr de voia lor şi să silnicesc a mărturisi, aducîndu-să cu poruncă. PRAV. COND. (1780), 124. Făr dă voia stăpînului acelui lucru s-au protimisit la ţinere cei vechi arendari. ib. 208. înşela pre cei puţin pricepuţi a crede că fără voia lor să fac acele străine mişcări în mădulările lor. MAIOR, IST. 210/2. Mă făcu biata nevoie Un mare viteaz şi fără voie. budai-deleanu, ţ. 313. Aşeză pă Ptolomeiu în scaun cu armele în mîini fără voia norodului. Câpăţineanu, m. r. 128/5, cf. 57/8. îi făcură un zid cu pepturile lor şi-l traseră în fugă fără voia lui. arhiva r. i, 111/10. Λ trimes căprar cu trei dorobanţi... ridicîndu-l pe el fără voie şi ducîndu-l la taht unde l-au ţinut închis (a. 1845). arh. OLT. ix, 48. N-a primit să se aleagă el consul fără voia poporului. ARISTIA, plut. 336/10. Amorul e un lucru de tot fără voia noastră, o maladie a sufletului la care toate raţionamentele noastre nu pot nimic. R. ionescu, c. 71/7, cf. polizu. Eu ţi-am zis că nu ţi-o dau fără voia ei. filimon, o. I, 173, cf. 130, pontbriant, d. Să duci o viaţă tristă şi plină de nevoie, Iar eu în astă ţară să fiu domn făr de voie. alecsandri, t. ii, 125, cf. lm. Cum ai îndrăznit să făgăduieşti fără voia mea? caragiale, o. iii, 94, cf. barcianu. Gărgăuni au însă mai ales tinerii şi tinerele, cari sînt amorezaţi cam făr voia celor în drept. marian, ins. 213. Cetitorul fără voie va compara meritul nostru al amîndurora. rev. ist. ix, 172, cf. 219, alexi, w. în joia mare..., el pomi spre Constantinopol, pentru a-şi relua, cu totul fără voie, studiile orientale, pe care le alterna cu intrigi, nu mai puţin orientale. iorga, l. i, 331. Fantezia... ondulează şi tîrăşte fără voie oriunde vrea să te ducă povestitorul, anghel, pr. 145. Simţămintele acelea cari, vai, nu privesc defel viaţa cerească, ci cea pămîntească, cresc şi fără voia superiorilor. AGÂRBICEANU, A. 40, cf. 94. Sînt personalităţile solitare, ele iau conducerea, adesea chiar fără voia lor, fiind silite de mase. pârvan, I. F. 148. Atunci nu se mai gîndi la ei, 5049 VOIE -993- VOIE decît fără voie, şi tot fără voie îi privi. papadat-BENGESCU, o. ii, 291, cf. 323, S-a măritat cu dînsul fără voia părinţilor, rebreanu, i. 48. Şi acest domn însă trebui să plece din ţară fără voia lui. N. A. bogdan, c. m. 42, cf. CADE. A fost cu totul fără voia mea, Martin e de vina. CAMIL petrescu, T. iii, 419. Fără voie îşi spuneau în gînd. C. petrescu, L i, 72. Uraganul... îi lua pe sus şi-i purta fără voia lor încotro vrea. voiculescu, ρ. Π, 143. E fecioară de domn şi-i logodită fără voia ei c-un om schilod pe care nu-l poate suferi, sadoveanu, O. x, 59. Cînd ochii ei se ridicară, oblici şi duri, cavalerul făcu fără voie un pas îndărăt, id. ib. xi, 83. Să ne închipuim că supărăm, fără voie, pe cineva, iordan, stil. 67, cf. 34. Fără voia mea, poemul francez s-a orientat de la sine într-o direcţie cu totul deosebită. VIANU, Ε. 314. Un valetudinar, fără voia lui, e obligai să renunţe la multe. oprescu, s. 63. Fără voia ta trăieşti, fără voia ta mori. CĂLINESCU, S. 581, cf. dl, dm. Ispravnicul de Craiova veghea la păstrarea ordinei feudale, silind pe cei care nu o respectau să o facă fără voia lor. STOICESCU, S. D. 170. Pîrcălabii erau însărcinaţi... să globească pe cei care vînau fără voie în hotarele stăpînilor feudali, id. ib. 215. Părţile folosite de familie nu sînt alienabile prin vînzare sau donaţie, fără voia întregii ginţi, panaitescu, C. R. 157, cf. dex, dsr. Ei nu trebuie să accepte un act istoric ce îi priveşte atît de adînc, dar care se face fără voia lor. MS. 1988, nr. 1, 31. Purtat mai mult fără voie de propriii săi paşi, el ajunse în faţa maşinii oprite şi se lăsă tras înăuntru de o mînă energică, românia literară, 1993, nr. 3, 15/1. Pleacă fără voia învăţătorului cu copilu. o. bîrlea, A. p. i, 497. 0 Expr. Nu-i voie sau nu e voie = este interzis, este oprit. - Unde vrei să te duci? - La Dumnezeu, Ivane... - Nu-i voie, zise Ivan. CREANGĂ, P. 312. Nu e voie să suni! caragiale, Ο. I, 82, cf. tdrg, cade. Ii pune straja suliţa în piept. - Nu-i voie! - Cum nu-i voie? eu sînt Nechifor Căliman, prietinul măriei sale. SADOVEANU, O. xm, 19. în alte timpuri, prietenii fratelui meu ar fi scos pistoalele şi le-ar fi descărcat în văzduh. Acum nu e voie. stancu, d. 429. Să taci... se răsti un jandarm. Nu-i voie de grăit. camilar, N. I, 86. Nu e voie de umblat cu urşi şi de dansat cu ramurele. ist. τ. I, 48, cf. ALR sn v h 1423, alrm sn ni h 1171. Nu-i voie să intri aicea. O. bîrlea, a. p. I, 337. Pămîntu und'e nu-i voie d'e păscut cu vacile. alr - m m h 793/233. Cînd bătea ceasu la patru - Vezi porunci di la-mpăratu, Că nu-i voi a fugi, Sî luptăm păn* ce-om muri. folc. mold. ii, 46. E voie = este permis, este îngăduit. La Securitate e voie să te închini, stein-Hardt, J. 35. în noaptea aceasta dogoritoare de vară la Roma probabil e voie să spui orice nebunie, românia literară, 1993, nr. 2, 15/4. (Astăzi rar) A-i sta (cuiva) în voie = a-i fi permis, a-i fi îngăduit. Fiecăruia să-i stea în voie de a se adresa către diregăiorii şi Gubem în limba sa naţională, gologan, c. r. 76. (învechit, rar) A încăpea în voia (cuiva) = a-i fi îngăduit cuiva. Macar de-are face neştine bani cît de buni..., nu va putea să încapă în voia nemărui, pentru să fie certat mai puţin, decît că are fi făcut bani răi. prav. 77. (Rar) A rămîne pe voia slobodă (a cuiva sau a ceva) v. slobod (6). ♦ (învechit) Libertate. Toată direptatea au lăsat pe acel mai mare, ca să o judece şi ce i-au părut lui, ori bine, ori rău, aceaia au fost lége, de unde au luat şi voie aşa mare şi vîrf ureche, l. 61. Iertare, slobozenie, darea voii. cantemir, i. i. i, 23. Cuvîntul „voia“ însămnează la români... şi volnicie (latineşte libertas). MAIOR, ist. 186/13, cf. 186/14, cf. scriban, d„ ivănescu, i. l. r. 412. ♦ (învechit, rar) Cinste, consideraţie, trecere. Caută aice la ce voie au fost domniile până nu demult şi la ce sînt acum. M. costin, ap. tdrg. - Pl. voi. - Şi: (învechit) voâie. - Din v. sL Börtö. VOIEJNIŢĂ s. f. v. voieştniţă. VOIEŞIŢĂ s. f. v. voieştniţă. VOIEŞNIŢĂ s. f. v. voieştniţă. VOIEŞTENIŢĂ s. f. v. voieştniţă. VOIEŞTINIŢĂ s. f. voieştniţă. VOIEŞTNIŢĂ s. f. I. (Prin Ban. şi prin Transilv.; în forma voşniţă) Ceea ce rămîne din fagurele fiert, după ce s-a stors mierea şi din care s-a scos ceara. Cf. alr i 1 691/5,24,218. II. (Regional, mai ales în Transilv.) Numele mai multor plante erbacee din familia labiatelor: a) izmă (Mentha longifolia). Cf. GCRI, 356/14, L. ROM. 1981, 16, 18, lb, iser, cihac, ii, 461, lm, conv. lit. χχιπ, 1062, gheţie, r. m., brandza, fl. 380, enc. rom. iii, 248, barcianu, grecescu, fl. 452, n. leon, med. 51, alexi, w., GRIGORIU-RIGO, Μ. Ρ. Π, 33, 35, TDRG, PANŢU, PL., CADE, scriban, d., borza, d, 110, 207, 302, cioranescu, d. et. 9342, L. rom. 1973, 21, dsr; b) izma-broaştei, v. i z m ă (Mentha aquatica). Cf. ddrf, borza, d. 110, 207, 301; c) (în forma voieşniţă) izma-pădurilor, v. izmă (Calamintha officinalis). Cf. borza, d. 37, 302; d) (şi în sintagma voioşniţă de albini, borza, d. 109, 302) roiniţă2 (1 a) (Melissa officinalis). Cf chest. vi 117/27. Se fierb într-un cazan coaiele-popii, boiejniţă şi buruiană împuşcată, grigoriu-rigo, m. p. i, 139. Voiejniţa, coaiele-popii sau spînzul... şi zburătoarea sau răscoage... se culeg tot la această dată spre a fi uscate şi întrebuinţate... împotriva frigurilor, pamfile, s. v. 97. Mintă..., numită în Muntenia izmă şi pe alocurea voieştniţă şi voieştiniţă, e cunoscută de români în mai multe soiuri. şez. xv, 86. Se fierbe... voiejniţă (voieştniţă, izmă), coaiele-popii (spînz) şi zburătoare (răscoages iarba lui Sf Ion), bujorean, b. l. 117. Se face baie cu o buruiană, care creşte pe marginea bălţilor, „voieşiţa”. id. ib. 118, cf. şez. xix, 197. - PL: voieştniţe. - Şi: voi6şteniţă (n. leon, med. 51, borza, d. 110, 302), voiăştiniţă, voiejniţă, voiăşiţă, voiéşniţă (gcr i, 356/14, l. rom. 1981, 16, 18, cade, bujorean, b. l. 397, scriban, d., borza, d. 37, 110, 302, cioranescu, d. et.), voiâştniţă (lb, iser, cihac, n, 461, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W., DDRF, BORZA, D. 110, cioranescu, d. et. 9342), voiâşniţă (cioranescu, d. et. 9342), voioşniţă (borza, d. 109, 302, chest. vi 117/27), voşniţă (alr i 1 691/5, 24, 218), voştniţă (borza, d. 110, 302), vojniţă (alrii/95), boiăjniţă s. f. - Din bg. BomeHHua „luminare de ceară”. 5055 VOIE VIŢA -994 - VOIEVOD VOIEVIŢĂ s. f. 1. (Prin Ban.) Moară (care are roata cu lopeţi). Com. din ora viţa, cf. alr ii 6 710/29. Lopeţi are moara a nimţască, numită voieviţă. ALR SN I h 157/29, cf. FDin, 180. 2. (Regional) Piuă (3) (Cîlnic - Sebeş). Cf. nalr -B mh 511/28. - PL: voieviţl - Cf. sb. v o d e n i c a. VOIEV0D s. m. 1. (învechit) Comandant de oşti. Sutaşul pridădi fuglii Iu voivod. COD. vor2. 5076. Prinseră Pavel şi Sila, trăgîndu-i la tîrg cătră judeaţe, şi~i duseră ei la voivozi. CORESI. L. 76/11. Nici atîta nu dăm lui cinste cît domnilor robii, nici cît voinicii voivozilor, id. EV. 327. Se sculară de pre în ostrove şi de pre uscat, dentru Atina şi den Talia... şi viteaji bărbaţi buni şi toţi voevozii: Ahilei, Nestor, Palamid. MOXA, 353/3. Rădică oşti... şi puse voevod pre cumnatu-său Vasilesc oştirilor. id. ib. 368/39. Veniţi... la ospăţul lui Artaxerx, împăratul pementesc, carele putu ospăta numai voivodzii şi boiarii săi. varlaam, c. 233, cf. mardarie, L. 1042/17. I să închinase... Hmil hatmanul cu oştile căzăceşti şi cu cîţva voevodzi moschiceşti. M. COSTIN, O. 175. Rahaava priimi bărbat pre Salmon, voevodul oştii. dosoftei, ps. 292/13. Aceştia sînt voivozii, fiii lui Isaf, fiii lui Elifas. biblia (1688), 21l/25. Leşil.., cu voevodul lor Leh, Vistla trecînd, a desfătatei Crăii leşeşti nărocite începături au dat. cantemir, hr. 12, cf. id. I. ι. I, 227, anon. car. De multe ori şi voievozii şi hatmanii ce trimitea cu oşti împotriva vrăjmaşilor lor să hiclinia şi, ostaşii în partea lor trăgîndu-i,... ei împăraţi să punea. c. cantacuzino, cm i, 67, cf. 19, 54. Dînd... zălog turcilor pre feciorul lui Seremetov, voivodului oştilor lor,... împreună cu el au trimis sol mare. R. greceanu, cm ii, 186. Pre acest Fachesia l-au omorît Fachee, voevodul oştilor lui, în Samariia. antim, o. 289, cf. 313. La partea cea dinainte a scaunului stă un mare voevod îmbrăcat cu haine ostăşeşti de aur, cu un buzdugan de aur. halima (1783), 64 730. Alexandru... zise voievozilor şi domnilor să-şi tocmească oştile şi şireagurile înaintea lui alexandria (1794), 65/2. Să lucrară [corăbiile] în şasă luni şi puseră voievozi pe cinci mii de oameni. ib. 71/7. Acela va fi voevodul vostru, beldiman, n. p. i, 99/13. Fugi la Tisafemes, un voivod al lui Darie. nicolau, P. I, 141/11. La... ospăţ au fost poftiţi cei mai străluciţi oaspeţi: împăraţi, crai, voievozi... şi alte feţe cinstite, creangă, p. 231. S-a dus cu oastea să isprăvească odată şi c-un mic voevod de margine care se trăsese într-o cetate la munte. CARAGIALE, Ο. Π, 289. Voevodul nostru, în fruntea unui pilc,... se uita dacă toţi voinicii au arcuri. BOGDAN, O. 380. Boldor... era la 1497 mare vornic şi numai în calitate de comandant temporar al oştii analele îl numesc „voevod”. id. ib. 412, cf. iorga, c. i. n, 146, dhlr h, 491, resmeriţă, d., cade. Cine merge-n fruntea oştii? Voevodul Buzdugan, eftimiu, î. 53, cf. SCRIBAN, D., SCL 1950, 240, rosetti - CAZACU, I. L. R. i, 199. Plecară iarăşi voevozii daci Spre miazănoapte, de unde ne veniră Cu oile şi cu bourii. BLAGA, ΡΟΕΖΠ, 171, cf. dl, DM, SCL 1960, 613. Marele vornic a îndeplinit în sec. al XV~lea şi prima jumătate a sec. al XVI-lea şi importante sarcini militare, fiind comandantul armatei moldovene... De aceea era numit şi „capitaneus” sau „voievod”, stoicescu, s. d. 200. Cronicarul lui Ştefan cel Mare numeşte voievod pe vornicul Boldur, atunci cînd domnul Moldovei îi încredinţează conducerea unei oştiri separate de cea domnească, panaitescu, o. ţ. 29, cf. M. D. enc., dex. 0 (Atribuind calitatea ca un adjectiv) Va fi şi altu cinevaşi făcut ca acelea din romanii voievozi sau împăraţi mai nainte vreme. C. CANTACUZINO, CM I, 14. ♦ (în credinţa creştină ortodoxă) Căpetenie a oştilor cereşti; arhanghel. Mihail, voevodul înge[T&]scu..., să priciia cu diavolul pe[n]tru trupul lui Moisi (ante 1618). GCR I, 49/28. Dumnedzăul îngerilor. Dumnedzăul tuturor, celuia ce i-i scaunul pre heruvimi, celuia ce-i dvorbăsc înainte mii... de voevodzi îngereşti şi-i slujesc întunerece de întunerece de îngeri, varlaam, C. 71. Împrejur sta toate puterile ceriului cu frică şi cu cutremur, îngerii şi voevozii şi cetele înfricoşate şi înspăimate (a. 1691). GCR I, 288/28. Au chemat într-ajutoriu pre sfi[n]ţii voivozi şi numai decît sfifnjţii îngeri amîndoi, Mihail şi Gavriil, s-au arătat înaintea lui ca nişte vulturi cu aripi de aur (a. 1747). id. ib. n, 40/37. Eu, sfintul arhanghel Mihail voevodul, pogorî(n)du-mă din mu(n)tele Ilionului, văzui pe un d[u]h nicurat cu ocîl(e) ca stelile (a. 1799). id. ib. 171/13. Mai-marilor voevozi ai oştilor cereşti, rugămu-vă pre voi... ca cu rugăciunile voastre să ne acoperiţi pre noi cu acoperemîntul aripilor mărirei voastre ceii netrupeşti, păzindu-ne pre noi. CALENDARE (1814), 10/14. Arhanghelii sau Sfinţii voivozi... sînt păzitorii oamenilor de la naştere pînă la moarte, hem 1619. Sf. Mihail este numit în popor mai curînd Arhanghelul Mihail,... „mai marele voievod al oştilor îngereşti”. PAMFILE, S. T. 75, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DEX. 2. (învechit) Mai-marele unei cetăţi, al unui ţinut, p . ext., rar, al unei seminţii; guvernator; p . ext. nobil de rang mare. Eu încă sînt om supt deregătoria lui voivodă sau rob împărătesc, coresi, ev. 228. Scriseră carte la Iraclie, voevodul de în Frighia, ca să vie. MOXA, 375/10. Fost-au într-aceşti robi oameni mari: Zbigniev şi Tecinschii, ficiorul voevodului de Cracău. URECHE, L. 68. Aflatu-s-au la acest războiu periţi din capete: 2 fraţi Tincenskii şi Miculai, voevoda Ruskii, şi Gavriil din Maraviciu. simion DASC., let. 81. Laskii, voevoda Siraskii..., luîndpre Despot cu sine, au tras spre hraniţa românească, id. ib. 185. într-acest ţinut este Deva, cetate şi oraş, carea este sus într-un deal Intr-aceasta au fost şi în Gorghiiu demult 2 voivozi (a. 1660-1680). GCR I, 176/4. Un frate al ei... era voivod în ostrovul Pelipovulul GAVRIL, Nif. 10/9. Aşea învăţînd, fu prins de voevodul Alexandriei, dosoftei, v. s. septembrie 574, Să laudă Moisi de cătră D[u]mn[e]zău... că, dîndu-i să fie mare voivod şi puitoriu de lege lui Israil, cînd greşiia norodul la D[u]mn[e]zău, tăia, omoriia, certa, iară, cînd cîrtiia spre dînsul şi-l suduia, el să ruga pentru ei. biblia (1688), [prefaţă] 6/46. în zilele lui Constantin,... Savavtie... fu trimis... de bunul credincios împărat, fiind hirotonisit voivod, într-o ţară... ce-i zic Cetate Sărată (a. 1691). GCR I, 287/18. Era şi comisarii leşeşti acolo, anume hatmanul Litvii şi Adam Sinavschii, voevoda Belschii. NECULCE, L. 144. Vinit-au alt sol din Ţara 5057 VOIEVOD - 995 - VOIEVOD leşască, mai mare, pre anume Lişcinschii, voevoda poznavschiL id. ib. 147. în zilele acestea, la Moldova... s-au fast rădicat un domnu, care-i zic Despot-vodă criticul, şi, cu ajutoriul lui Albert Nalschi, voievoda Sinavschi, şi cu cazaci au venit fără veste asupra lui Alixandru-vodă. R. popescu, cm i, 296, cf. 302, I. GOLESCU, C. Sighismund... fu nevoit a încredinţa supra-comanda oastei lui Nicolai Comeneţchi, voievod de Cracovia, asachi, s. l. n, 102. Un polon... se afla în diregătorie la voevodul de Lublin,... tocmai în vremea aceia cînd Despot apucase tronul IST. m. 182/16. Serbii... au decis... că ei se învoiesc la uniunea Voivodinei cu Ungaria numai cu condiţiune ca serbimea să-şi aibă voivodul lor, cu limbă şi administraţiune serbească. bariţiu, p. a. iii, 49, cf. şio i, 27, 182, n2, 129, alexi, w., dl, DM, dex. ♦ înalt demnitar al bisericii. Auziră cuvintele aceastea preutii şi voivozii beseareciei şi vlădicii. CORESl, L. 20/5. In cetatea... Igherme... era svinţia sa voevod în dzîlele împărăţiei lui Iustin de Ţarigrad. dosoftei, v. s. octombrie 84727, cf. dhlr n, 491. 3. (în evul mediu) Conducător (cu atribuţii militare) al unei uniuni de obşti, fără drept ereditar, a cărui autoritate se exercita pe un teritoriu limitat, în care organizarea soeial-politică şi economică continua instituţia obştii săteşti; conducător al unei formaţiuni statale româneşti (cu drept ereditar); (şi în sintagma mare voievod) titlu dat domnilor Ţărilor Române, adăugat de obicei după numele lor (şi scris cu majusculă); persoană care avea acest titlu; p . e x t. principe, rege. Atunce era despuitoriu în toată Ţara Rumânească bunul creştin şi dulce Mihnea Voivodă. CORESl, EV. 1. 52 tepsie de la voevoda (a. 1588). cuv. D. bätr. i, 193/19. Pre acea vreme ucise şi Şuşman, domnul Scheailor, pre Dan voevod, domnul rumânesc. moxa, 402/24, în zilele bunului io Radul voevod (a. 1610). GCR I, 44/9. De veţ vre să ştiţi de sănătate, voevodul nostru este sănătos (a. 1604-1618). rosetti, b. 105. Au umblat cu înşelăciune şi cu mită la Batişte... ca să le facă Alexandru voievod Iliaş judecată bună (a. 1630). STOICESCU, s. d. 149. Datu-ne-au Măria sa Moisei Moghila voevod satele şi ocinele sal(e) pentru sama banilor noştri (a. 1631). GCR i, 75/25. Cu porunca şi cu voia luminatului domn M[a]t[ei] B[a]s[arab] Vofevod] (a. 1642). id. ib. 98/25. Carte românească de învăţătură de la pravilele împărăteşti şi de la alte giudeaţe. Cu dzisa şi cu toată cheltoiala lui Vasilie Voivodul şi domnul Ţării Moldovei [Titlu], prav. Acest Radul Negrul..., fiind în Ţ[a]ra Ungurească voevod, mare herţeg pre Amlaş şi pre Făgăraş, rădicatu-s-au de acolo cu toată casa lui şi cu mulţime de năroade..,, pogorindu-să pre apa Dîmboviţăi, au început a face ţară noaă (a. 1650-1675). GCR I, 189/15. Prea luminatului întru I[isu]s H[risto]s Ioan Duca voevoda, d[om]nului şi oblăduitoriului a toată Moldovlahia. DOSOFTEI, ap. GCR I, 240/7. Prea luminatului, prea creştinului, prea slăvitului, iubitoriului de ^[risto]^ domnu şi oblăduitoriu a toată Ugrovlahia, Ioan Şerban Cantacuzino Basarab voevod, dragostea cea întru //[risto]j... aducem măriei tale. biblia (1688), [prefaţă] 6/3, Mihai Racoviţă-voevoda, viind în scaon în Ieşi iama, bucuratu-s-au toată ţara, fiind el pementean. neculce, L. 282. Trecem aice, pentru lungime, a mai pomeni a Bogdanilor, Moghileştilor... şi a voevozilor şi a caştelenilor leşeşti... a sîngelui amestecare, cantemir, HR. 26. Prea luminatului, înălţatului şi bunului credincios d[o]mn şi oblăduitoriu a toată Ţara Rumânească, Io Constantin Basarabă voevod, plecate închinăciune (a. 1703). gcr i, 347/20, cf. anon. cantac,, cm i, 83. Cheltuielele au fost a prealuminatului ş-a pravoslavnicului creştin şi mare cuviinţatului domn şi oblăduitoriu,... Ioan Costandin Băsărabă voevoda. antim, O. 397, Stavarachi mai păţisă una ca aceasta şi în ţara muntenească, cînd au mers Mihai Racoviţă Voevod (a. 1769). GCR n, 81/29, Tu fiind vestit de bogat, pas de te lipeşti de uşile împărăteşti, pîn te vor afla că eşti bogat şi te vor pune voivod (a. 1773). id. ib. 96/28. Hotărnicia să aibă a să urma întocmai după orînduiala ce au făcut răposatul întru fericire Constandin v(oe)v(o)d Mavrocordat. prav, cond. (1780), 140. Cu mila lui Dumnezeu, Io: Alexandru Ioan Calimah voevoda, domn ţării Moldoviei (a. 1798). furnică, d. C. 204, Mult mai nainte de venirea lui Dragoş,.., atît în Făgăraşi, cît şi în Maramorăşi, cît şi în părţile de jos a Oltului şi în pămîntul Moldovei, stăpînea voivozi număr nu puţin de lăcuitori (a. 1817). uricariul, iv, 328/25, cf. i. golescu, C. Mircea cel Bătrîn, unul din cei mai mari şi mai vestiţi voevozi ai noştri. bălcescu, m. v. 8, cf. polizu. O, boieri cu noi d-un sînge, Voievozilor pămînteni! Voi rîdeţi şi ţara plînge. bolliac, O. 207. Voevodul românilor din Maramurăş, numit Bogdan, se scoală contra coroanei Sîntului Stefan, adună o ceată, trece peste munte în ţeara moldovenească şi înfiinţează acolo o nouă domnie. hasdeu, î. c. I, 8. Oltenia renaşte... din ruine..., astfeliu că pe la 1280 voevodul litean nu se sfleşte a purta un crîncen rezbel contra întregei puteri maghiare. id. ib. 310, cf. cihac, n, 460, lm. Printre cei robiţi fu şi Udrea sau Udrişte vistierul, pe care Voivodul, în dziua, poate, de 12 noiemvrie, anul 1552, îl ucise, odobescu, s. i, 425, cf. 146. Părea un tînăr voievod, Cu păr de aur moale, eminescu, o. i, 170, Ai uitat că ai a face... cu o lume căreia nu i-a fost frică să prefacă în puşcării locaşurile sfinte..., unde zac osăminte de măreţi voevozi? caragiale, O. IV, 83. El concedează cavalerilor toată Cumania, scoţînd iarăşi afară ţara voevodului valah Seneslau. REV. IST. I, 206. In jurul Bisericii Domneşti... se odihnesc oasele primului nostru voivod Radu Negru. VLAHUŢĂ, R. P. 118, cf. id. S. A. π, 606, DDRF. Aşeză-mîntul voevodului era... cunoscut românilor încă din timpul stăpînirii bulgare peste regiunile locuite de ei. XENOPOL, I. R. ΠΙ, 147, cf. ENC. ROM., BARCIANU, ŞIO I, 34, ii2, 129, alexi, w. Românii trăiau numai supt stăpînirea uşoară a cnezilor sau juzilor, mai sus de cari erau voevozil Cîţiva dintre acei ai Ţerii Româneşti: Ioan, Farcaş, Litovoi, Seneslau, la dreapta şi la stînga Oltului, sînt pomeniţi încă înainte de anul 1250. iorga, i. C. n, 88. Acolo dormi şi tu, arhanghel bătrîn, Tu, Ştefane, sfînt voievoade, Ce-ai scris strălucirea norodului tău Cu sînge duşman de no roade. GOG A, poezii, 39, cf. dhlr I, 361, Trosnea cetatea ridicată... de slăvitul nostru Voievod. delavrancea, o. ii, 14. Presupunem pentru Răşinariu o perioadă cînd el a stat sub ascultarea voevozilor români, păcală, m. r. 37, cf. RESMERIŢĂ, D. A luat ştirile despre straşnicul nostru 5057 VOIEVOD - 996 - VOIEVOD voevod dintr-o naraţiune germană. ARH. OLT. V, 93, cf. M. i. caragiale, c. 134, cade. S-a susţinut chiar că aici a fost reşedinţa voevodului Litovoi. arh. olt. xn, 174. Plecase Voevodul în lupte blestemate, bacovia, O. 135. Un inel cu sigiliul voivodului... purta drept stemă un bour în goană, simionescu, f. r. 9, cf. arh. olt. xm, 264. [Cnezii] erau şi judecătorii pricinilor mai mici, iar împotriva judecăţii lor se putea apela la voevod. drăganu, rom. 109. Cînd voievozii maramureşeni au descălecat..., s-au luminat şi ei la Cotnari de această bunătate a lui Dumnezeu, sadoveanu, o. xx, 66, cf, xm, 43. Cancelarul din acel timp al Ungariei, Nicolae Olah (Românul), de viţă din neamul voevozilor din Ţara Românească, moroianu, s. 129, cf. scriban, d. Matei Basarab..., Brîncoveanu... s-au dovedit, prin daniile lor, ocrotitori puternici ai legii străbune..., cum şi vrednici urmaşi ai cuvioşilor voevozi de înaintea lor. arh. olt. xix, 77, cf. OPRESCU, S. 173. Ştefan cel Mare este... cu siguranţă cel mai mare voievod al istoriei noastre. constantinescu, s. i, 54, cf. scl 1950, 241. Mă simt ca un stihar de voevod, Ţesut încet cu degetele calde Ale întregului năpăstuit norod, arghezi, F. 5, cf. id. s. X, 226. Pentru voievozii munteni din veacurile XIV-XV, mormîntul deschis din biserica domnească de la Curtea-de-Argeş constituie un punct de plecare. CĂLINESCU, C. 0. 126, cf. id. s. 24, id. o. xu, 506, vianu, l. r. 104. Proprietatea e sfîntă, că e de la Negru Vodă, întîiul voievod care a trecut în locurile acestea. CAMIL PETRESCU, O; ni, 113, cf. SCL 1953, 150, l. rom. 1954, nr. 2, 59, nr. 4, 19. Toţi se trag, cînd îi cauţi, dintr-un spătar sau dintr-un vornic, dacă nu dintr-un voievod pămîntean sau fanariot, vinea, l. i, 136, cf. dl, dm. Tăiat a fost jupan Barbu de către Alexandru Voevod, în oraşul Bucuresci. barbu, princ. 67, cf. ist. lit. rom. i, 76, cl 1961, 20, 1. rom. 1961, 278, stoicescu, s. d. 6, der, scl 1965, 649. Voievozii apar ca o instituţie a democraţiei militare, ei sînt întotdeauna aleşi, panaitescu, O. Ţ. 29. Marele jupan la sîrbi este titlul monarhului feudal, întocmai precum la români este marele voievod, id. ib. 73, cf. id. C. R. 141. Spre a apăra Ungaria de atacurile cumanilor, regele ungur a aşezat în anul 1202 cavaleri teutoni în Ţara Bîrsei,... hotărînd ca ei să nu plătească impozite voievozilor locali. Η. mihăescu, gr. 131. Voievodul Alexandru Moruzi dă ordin staroştilor de Putna să desemneze doi mazili pricepuţi de hotărnicii. C. GIURESCU, P. O. 69, cf. L. rom. 1970, 151. Noua victorie... dovedea... puterea ţării, refăcută sub domnia chibzuitului său voievod, magazin ist. 1974, nr. 1, 7, cf. M. d. enc. Această formulă conştient organizată de inteligentul voievod îi face pe duşmani să cadă în cursă, românia literară, 1975, nr. 2, 17/2, cf. dex, românia literară, 1978, nr. 1, 10/1, ivănescu, i. L. r. 484. Politica economică dusă de voievod în primii ani de domnie... a avut efecte pozitive pe toate planurile. MAGAZIN IST. 1984, nr. 5, 16, cf. mihăilă, d. 175. D-a mea putere mare Tremură lumea sub soare: Craii, voivozii şi domni, Toţi se scutură ca pomi. teodorescu, P. P. 112. N-am vint d-intîmplare, Ci la ordin de domn mare, Voievod de viţă rară. NUNTA, 43. 0 F i g . Cu firman de la april Sînt voievodul merilor, lesnea, vers. 183. ♦ Titlu preluat de fiii unui voievod (3). Să să dea la sfîntă mitropolie ca să să păzească în păstrare, întărind domnia mea hrisovul acesta cu însuş credinţa domniei mele} io Alexandru Ipsilant,.., marturi fiind şi prea iubiţii fii domniii mele Constandin voievod i Dumitraşco voievod, prav. cond. (1780), 166. Fiii domneşti în România purtau titlul de voevozi. HASDEU, I. C. I, 91. Această danie... o întăreşte Alesandru cel Bun cu credinţa fiilor săi Iliaş voevod, Steţcu (Ştefan) şi Petru, sbiera, f. s. 29. ♦ Titlu, netransmisibil prin moştenire, acordat de regele Ungariei guvernatorului Transilvaniei (care îi era vasal). Cu ajutoriul Iu Dumnezeu tipărită această sfîntă carte, „Evanghelie cu învăţătură”, în anii şi în zilele Măriei Iu Batăr Criştov,... voevodă în toată ţara ungurească şi în Ardeal şi în toţi săcuii. CORESl, EV. 1. Den mila Iu Domnedzeu în dzilele Iu Batăr Jigmon, voivodă Ardealului, dăruim... aceaste cărţi scris(e) a noastre, po 11/2, cf. 1/4. Birtoc, voevodul Ardealului,... era cuscru Iu Ştefan Vodă. SIMION dasc. let. 73. S-au adunat la Temişvar, carele încungiurîndu-l să-l ia, i-au lovit Ioan Zapoli, voevodul de Ardeal. M. costin, o. 287. Ioann Corvin de Huniad fu făcut întîiu voivodă ţărei Ardealului MAIOR, IST. 108/26. Alţi vaivode ai Ardealului... fură dintră români id. ib. 108/30. Transilvania..., provinţie atîmată de Ungaria, să guverna de voievozi, locotenenţi ai regilor, asachi, s. l. n, 121. Voevodul, astfel precum se găseşte el în documentele ungureşti, era un senior vasal regelui, cu o autoritate teritorială, ale cărui trebi de căpetenie erau comanda armatelor şi ţinerea judecăţilor, xenopol, I. R. Iii, 147. Voievodul ţării... era pus acuma de purtătorul coroanei ungureşti. IORGA, p. a. I, 188. Cînd începură şi tratativele dintre domnul Ţerii-Româneşti şi regele Ungariei prin intermediul voivodului Transilvaniei, sibienii trimiseră un om al lor la Mihnea Vodă. an. ist. naţ, i, 56. în toamna aceluiaşi an 1539, a avut loc şi răzvrătirea lui Ştefan Mailat, voevodul Ardealului. ARH. olt. XVII, 207. ♦ (Regional; în forma voivod) Administrator al unei moşii domneşti (Bătarci - Satu Mare). Cf. arh. FOLK. vi, 300. Aieştia le dădea la voivod, care vinea din Seleuş, de la baron. Ce da omu să chema dişmă. ib. 95. 4. Căpetenie a unei cete sau a unui sălaş de ţigani. Pasă/ - grăi - strigă să să adune Voivozii şi feţele bătrîne. budai-deleanu, ţ. 103. Corcodel, voivodul, era la frunte, Vrind a sa noduroasă măciucă De com cu sînge şi el s-o crunte, id. ib. 411. Da şti tu, mă Dumitrache, cum v-a batjocurii voevodul, un ţigan de-al vostru? pîrvescu, c. 122, cf. resmeriţă, d., cade. Kiva... a căzut în genunchi în faţa voievodului şi a bolborosit ceva pe ţigăneşte, cu fruntea în pămînt. voiculescu, p. n, 126, cf. 123, dl, dm, dex, alr sn mh 881, alrm sn m h 1 222. 5. (învechit şi regional) Conducător al unui grup special constituit, organizat; s p e c. căpetenie a unei cete de căluşari. Trimitea pe cale confidenţială ... energice scrisori de recunoaştere şi de admoniare cătră persoane convertite deja cari făceau parte din nobilimea înaltă,... între care... Zopus, voievod de aprozi (gardă de sateliţi). EMINESCU, O. XIV, 165. Voevodul... lor şi-a tăiat din soţul fript o bucată, liuba - ian a, m. 51, cf. dr. n, 216, CADE, SCRIBAN, d. Voivodul aminteşte păcatul cel mare 5057 VOIEVODAL - 997 - VOIEVODAT care îl face clneva> călcînd legile căluceneşti PAMFILE, s. v. 55, cf. ALR π 4 335/250. 6. (Regional; în forma voivod) Cap de familie (Tiha Bîrgăului - Bistriţa). Cf. chest. π 6/265a. Ce mai faci, voivoade? Eşti sănătos? Ceilalţi... ţi-s pe-acasă? ib. - Scris şi: voevod. - PL: voievozi. - Şi: (învechit şi popular) voivod, (învechit şi regional) voievodă (scris şi voevodă), vaivodă (pl. şi, învechit, rar, vaivode), (învechit) voi vodă, (regional) vaivod (alr ii 4 335/250, alr sn ni h 881, alrm sn m h 1 222) s. m. - Din slavonul ssiesoAd. VOIEVODÂL, -Ă adj. Care aparţine unui voievod (3), de voievod, privitor la voievod; care emană de la un voievod; din vremea voievozilor; creat, făcut de un voievod; (învechit) voievodesc (1). O noapte de sineală din vremi voevodale... Plecase voevodul în lupte blestemate, bacovia, o. 135. La picioarele unei mănăstiri voevodale, pe cîmp mătăsos,... păşi înalt şi zvelt cel dintîiu fecior de domn din baladă. c. petrescu, C. v. 249. Am văzut zugrăvelile de pe zidurile mănăstirilor noastre voievodale, sadoveanu, Ο. XX, 384, cf. bul. fil. vi, 27, scriban, d. Sociologia lui Eminescu este agresiunea unei simţiri romantice, refugiate în puritatea etnică, în trecutul voievodal şi în idealizarea unui tip de român scos din reverie şi istorie şi întrupat în ţăran. CONSTANTINESCU, s. ii, 542. Intenţia prinţesei era de a-l lăsa... pretendent la scaunul voievodal, călinescu, S. 23. Filip, moştenitorul titlurilor voievodale, arăta foarte palid la faţă. id. ib. 30. Frica de năvălitor a făcut să răsară aceste conace fortificate în jurul unei necropole voivodale. id. C. O. 258. îşi pusese cuşma şi mantia voievodală, camil petrescu, o. ii, 261, cf. dl, dm. Acestea ar fi numai simple „ indicaţii istorice ” şi mai degrabă fenomene de permanenţe onomastice voievodale. ist. lit. rom. i, 215, cf. sfc ni, 260, scl 1964, 414. Numele ungureşti ale unor sate ardelene... sînt date de concelaria regală şi voievodală, care traduce vechile nume româneşti, panaitescu, c. r. 238. Basarab s-a ridicat din centrul voievodal al lui Seneslav. ib. ib. 310. Erau destinate să dea poporului... o înaltă idee despre puterea şi autoritatea supremă, voievodală şi bisericească. ist. τ. I, 90. Şi-a luat numele voievodal de Radu. magazin IST. 1970, nr. 10, 70. Istoriografia a scos la iveală şi a dat publicităţii zeci de mii de documente interne emise de cancelariile voievodale. REV. FIL. 1972, 285. Vechea clădire ar putea să devină un aşezămînt de cultură, puternic legat de trecutul voievodal al oraşului. românia literară, 1973, nr. 36, 25/6. Nucleul aşezării medievale din jurul vechii curţi voievodale a luat naştere cel mai tîrziu în a doua jumătate a veacului xiv. magazin ist. 1974, nr. 4, 14, cf. nr. 2, 17, dex. Autorul distinge anume, în dezvoltarea Principatelor române, o epocă voievodală, ivănescu, I. L. R. 510. Vorbind despre palatul voievodal, arăta că acesta „ înfăţişează o maiestate oarecum regeascămagazin ist. 1984, nr. 5, 17. ♦ Demn de un voievod (3); ca al unui voievod; care evocă starea, condiţia etc. unui voievod; p . ext. care impresionează prin aspect, măreţie, prestanţă, maiestuos (1), măreţ (2). Cîntări voevodale sunară-n amurgire, Cu glas de altădată umplînd singurătatea. petică, o. 63. Pletele lui... se lăsau pe fruntea lui de baga, împodobindu-i pometele colţuroase cu o strălucire voevodală. klopştock, f. 230. Această cocoană cu mers voievodal MIHĂESCU, D. A. 53. Purta mustăţi lungi, groase, voievodale, stancu, r. a. n, 416. 0 Fi g . Sonetele - să le zicem voevodale, pentru solemnitatea temelor desprinse din istorie... - ... stau la începutul carierei lirice a d-lui /.M.S[adoveanu]. perpessicius, m. ii, 12L 0 (Adverbial) Prinţesa le înregistra [pe doamne] cu ochiul, voievodal, împărţind la fiecare o doză de atenţie. CĂLINESCU, B. I. 407. - Scris şi: voevodal - Pl.: voievodali, -e. ~ Şi: (învechit) voivodâl, -ă adj. - Voievod + suf. -al VOIEVODAT s. η. 1. (în evul mediu) Demnitate, autoritate, putere, rang de voievod (3); (învechit) voievozie (2). Trămise... să ducă lui Michai-Vodă buzduganul şi steagul ostăşesc, semnele „voevodatului”. BĂLCESCU, M. v. 96. Aşezămîntul voevodatului la români... trebuie să dateze din vremile întîiului stat bulgăresc, cînd s-au întemeiat... cele dintîi înjghebări politice la românii din Carpaţi. xenopol, i. r. n, 160, cf. vi, 11, resmeriţă, d. în Maramureş... s-a păstrat pînă în veacul al XV-lea instituţia voievodatului, panaitescu, o. ţ. 29. ♦ Demnitatea voievodului Transilvaniei. Craiul Ioann au venit în Ardeal şi pre 28 octomvrie (din anul 1534) au strîns seim în Turda de tutetrele neamurile din Ardeal, şi voevodatul l-au dat lui Mailat. şincai, hr. ii, 168/29. 2. (în evul mediu) Formă de organizare social -politică condusă de un voievod (3); ţinut sau stat condus de un voievod; teritoriu cuprins în acest ţinut sau stat. Chiemat la 1551 a regula archivul regesc al Poloniei, el a găsit acolo mai multe acte relative la un voevodat al Besarabiei. hasdeu, l c. I, 63, cf. 70. în Oltenia am avut cel dintîiu voivodat, vlahuţă, ap. cade. Venirea ungurilor nu pare a fi ştirbit mult autonomia de care se bucurau voevodatele din Transilvania. xenopol, i. r. iii, 147, cf. barcianu. Unirea voivodatelor mai vechi într-un singur stat... cu numele „Ungrovlahia” sau „Valachia Transalpina” (Ţara-Românească) s-a îndeplinit sub Basaraba Voevod. rădulescu-codin, m. n. 40, cf. resmeriţă, D. Oltenia e atîmătoare, cu voevodatele ei, de unguri în vremea năvălirilor tătărăşti de la mijlocul sec. XII. ARH. OLT. v, 74. Lîngă zidul monastirii e-ngropat Un curtean ucis de Vodă... Ca prin „una mie şase sute” - leat - Cînd Muntenia era voievodat. minulescu, V. 132. Avem şi dovezi de organizaţie în cnezate şi voivodate, drăganu, rom. 256, cf. bul. fil. vi, 10, scriban, d. Ipoteza unui voievodat bîrlădean l-a îmbiat şi pe Eminescu. călinescu, Ο. ΧΠ, 506, cf. DL, dm, DER. Toţi istoricii noştri mai vechi au afirmat că, înainte de întemeierea statelor Ţara Românească şi Moldova, precum şi înaintea înglobării Transilvaniei în statele regatului Ungariei, au fost pe aceste teritorii mici „stătuleţe” numite cnezate şi voivodate, panaitescu, o. ţ. 29. Se ajunge la presupunerea existenţei igriţilor în secolele X-Xl, înainte de dominaţia regatului feudal maghiar, în voievodatele româno-slave din Banat, Crişana şi Transilvania. IST. τ. I, 92. Locuitorii diferitelor 5059 VOIEVODÄ - 998 - VOINÄ cnezate şi voievodate au continuat să cultive viţa de vie. C. GIURESCU, P. O. 17. Sînt menţionate voievodatele lui Litovoi, Seneslau şi Gelu. magazin IST. 1972, nr. 1, 86, cf. dex. ♦ Titlu dat Transilvaniei în timpul guvernării ei de către un voievod aflat în relaţii de vasalitate faţă de regele maghiar. Teritoriul cunoscut popoarălor sub nume de Transilvania sau Ardeal a fost odinioară domnit tot de cătră regii Ungariei cu titlu de vaivodat. BARIŢIU, P. A. I, 1. 3. (învechit) Teritoriu, ţinut, stat etc, condus de un voievod (2). Românii bănăţeni înaintaseră o rugare la împăratul, în care cer... despărţirea de voivodatul sîrbesc. MOLIN, R. Β. 422. Văzusem, aşadar, voevodatele de jos ale Poloniei cu locuitorii lor atît de tineri şi de frumoşi, românia literară, 1975, nr. 2, 24/1. 4. (învechit, rar) Sălaş de ţigani condus de un voievod (4); autoritate, demnitate de voievod. Se vorbeşte într-însul despre dări pe sama oştilor, despre reducerea iobagilor şi a şerbilor, despre gătirea nobililor la războiu,... despre voevodatul ţiganilor, şincai, HR. II, 282/29. - Scris şi: voevodat. - Pl.: voievodate. - Şi: (învechit) voivodât, (învechit, rar) vaivodât s. n. - Voievod + suf. -at. VOIEV0DĂ s. m. v. voievod. VOIEVODEÂSĂ s. f. (Cea mai veche atestare datează din anul 1583, cf. d. bogdan, gl.) Soţie de voievod (3); (rar) voievodiţă. 4000 de tal[eri] iari chendu-i fostu taleari 45..., ai 7091, Mai 20, cumparat-a den voivodesei (a. 1594). hurmuzaki, xi, 398. Voivo-deasa călca porunca soţului ei. F (1885), 306, cf. dhlr π, 320. Voievodesele, după ce soţii lor, domnii, fură ucişi de turci, s-au tras amîndouă... la munte şi au ctitorit un schit, voiculescu, p. i, 187. Povesti despre locul de retragere schimnicească al voievodesei fără nume, poate chiar din neamul Ilovenilor. c. petrescu, R. DR. 112, Cf. DL, DM, DEX. - PL: voievodese. - Şi: (învechit) voivodeâsă s. f. - Voievod + suf. -easă. VOIEVODÉSC, -EASCĂ adj. 1. (învechit) Voievodal. Era prăsit din sămînţă voivodească. ŞINCAI, HR. Π, 53/23, cf. I. GOLESCU, c., CIHAC, îi, 460. Aci-şi jura popa Vladimir Credinţa albei jupîne... Cînd arse Haţegul şi Dumbrăul De flacăra voivodească. isac, O. 69. 2. (Prin Mold.; în forma voivodesc; în sintagma) Mere voivodeşti - mere de culoare roşiatică şi cu gust dulce. Cf. bulet. grăd. bot. i, nr. 3, 81, şez. v, 42. - PL: voivodeşti. - Şi: (învechit şi regional) voi-vodésc, -ească adj. - Voievod + suf. -esc. VOIEVODIŢĂ s. f. (Rar) Voievodeasă. A avut... nevoie... de un băiat care nu descinde din gineceurile porfirogeneţilor, nici măcar din iatacurile voievodiţelor şi boieriţelor autohtone. MmĂESCU, D. A. 91. - PL: voivodiţe. - Voievod + suf. -iţă. VOIEVOZI vb. IV. In tr an z . (învechit, rar) 1. A avea puterea, autoritatea, demnitatea de voievod (1); a comanda o oaste în calitate de voievod. Acesta âv[î]«î era în dzilele împărăţiei lui Maximian voevodzînd preste oştile numerilor. dosoftei, v. s. noiembrie 117719, cf, tdrg. 2. A conduce un ţinut, o cetate etc. în calitate de voievod (2). Uar... era în dzîlele împăratului Maximian voevodzînd în Eghipet. dosoftei, v. s. octombrie 73711. - Scris şi: voevozi. -Prez. ind.: voievozesc. - Din voievod. VOIEVOZÎE s. f. (învechit) 1. Unitate militară condusă de un voievod (1). Au scos voevozia rusască şi au avut şi de moldoveni gloate mari. ureche, l. 79. Aleseră pre Odrivoz şi pre Coneţpolskii cu oaste, pentru pofta a o seamă de moldoveni, să ducă pre Alexandru Vodă la scaun, carii au scos voevozia rusească, şi au avut şi de moldoveni gloate mari. simion dasc., let. 37. Nu era toate voevodziile sosite, nice Litfa, că Litva avea de căzacii de peste Nistru mare dodeială. M. costin, o. 134. Vor tăbărî fiii lui îsrail, om întru a lui rînduială şi om după a lui voivozie cu puterea lor. biblia (1688), 94V24. Căzut-au în robie la Pătru Vodă trei steaguri a trei voevozii: a Cracăului, a Sandomirului şi a Liovului. N. costin, L. 179. Pe coastele sau la poalele munţilor se alcătuiesc în mici căpitanaturi şi voevozii sub şefi de sîngele lor. kogălniceanu, s. a. 68, cf. τ. papahagi, c. l. ♦ (Funcţie de) conducere a unei voievozii (1); exercitare a acestei funcţii. Aceiaş nemţască oaste cu voevozia Domnului Evghenie, cu trii groznice războaie, cîteva zeci de mii de franţoji prăpădind, în veci neşterse de biruinţă, laude ş-au agonisit, cantemir, hr. 176. 2. Voievodat (1). Binecuvîntat întru tot dulcele Dumnezeu ce ştie aest bine că m-au ales din zgăul maicei mele şi mi-au dăruit domniea şi voevoziea ţării (a. 1692). uricariul xxm, 186. Binecuvîntat şi în veci lăudat fie numele a marelui şi a prea bunului Dumnedzău, carile... cu voevodzia ţării noastre, a Moldovei, ne-au miluit. cantemir, în bul. com. ist. i, 307. Eu poftesc voivozii, crăii ca să stăpînesc lume multă (a. 1773). gcr n, 96/24. Pre loann Comitul l-au măzălit din voevozie, şi în locul lui au pus voevod Ardealului pre Sigismund, şincai, hr. n, 48/27, cf. i. golescu, c., polizu, cihac, n, 460, ddrf. După ce Ardealul a intrat în stăpînirea ungurească, voevozia de acolo a scăzut şi s-a păcătoşit, ajungînd pe aceeaşi treaptă cu cnejia sau cu judecia. IORGA, C. 1. H, 146, cf. tdrg, cade, scriban, d. - Scris şi: voevozie. -PL: voievozii - Şi: voivozies.f. - Voievod + suf. -ie, VOINÄ s. m. (Transilv.) Bărbat tînăr (căsătorit de curînd); (regional) voinea (1), voiniu (1). Cf. ddrf, dr. v, 482, 483, 900, gămulescu, e. s. 201. Fă-mă, Doamne-n mila ta, Fă-mă-o roică Păsăroică, Ca să zbor cu dorul meu Unde trage voina-n rău. pompiliu, b. 80. Măi, nevastă cu chindeu, Cum o duci cu voina tău? mîndrescu, l. P. 111. - PL: voini. - Din sb. vojno. 5066 VOINCIOS -999 - VOINIC VOINCIOS, -OÂSĂ adj. (învechit; despre oameni) Voitor (1). Cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., JAHRESBER. xvn, 85. - PL: voinicioşi, -oase. - Şi: (învechit, rar) voini-cios, -oasă adj., barcianu, alexi, w. - Voinţă + suf. -cios. Voinicios, prin apropiere de voinicos. VOINEx4 s. m. (Munt.) 1. Voină. Cf. dr. v, 482, dl, DM, SCURTU, T. 198. Cine-n poală-ţi doarme Au ţi-e frăţior, Au ţi-e verişor, Au nepot de sor, Au e voinea-al tău? TEODORESCU, p. p. 85. 2. Logodnic. Cf. dr. v, 482, dl, dm, scurtu, t. 198. Că de l-ăţi scula Pe drag voinea-al meu, Vamă v-o lua, Vamă Fără seamă, teodorescu, p. p. 86. - PL: voini. - Voină + suf. -ea. VOINIC s. m., s. n,, adj. 1.1. S. m. (învechit; astăzi în poezia populară) Războinic (II 1); s p e c. (în evul mediu; în Ţările Române) oştean de curte. Dobroin voinicul (a. 1495). bogdan, d. şt. ii, 53. Acieşi luo voinici şi şutaşi şi currse spre ei. COD. VOR2. 1773. Voinicii, porîncitori loru, luară Pavel prespre noapte întru antipatridă. ib. 28712. Spămîntă-se miiaşul se nu ruptu fie Pavelu de ei; deaci dzise voiniciloru se deştingă şi se-lu rapă elu din mijlocul loru (sec. XVl). GCR I, *4/26. Voinicul, cînd mearge la război, el se teame,... iară deaca biruiaşte şi se slobozeaşte den războiu, elu se întoarce veasel şi cu bucurie. CORESI, ev. 78. Voinicul, nu numai pre eluşu să se mîntuiască de bate războiu şi se chinuiaşte, ce şi cetăţile întru tărie să puie. id. ib. 341, cf. id. lit. 4712. împreună stau împăraţii cu voinicii. COD. TOD. 213. Acestuia lustian... i-au dat Amantie, un boiarin, avuţie multă, ca să năemească cete de voinici, să rădice împărat pre un fecior a lui Amantie. MOXA, C. 150. Se duse cu mulţime de voinic(i), de se lovi cu Ghelamer la războiu. id. ib. 152. Vor începe a se bate şi în voinicii lui nu va fl tocmire, paraclis (1639), 27718. Voinicii-şi vor părăsi pre împăratul şi se vor muta într-alt loc, la alt împărat. ib. 2972. Ce voinic va ieşi la războiu şi se va lovi cu alt voinic şi-l va birui. prav. GOV., ap. tdrg. Tocmală au împăraţii cînd vor să-ş tremiţe vonicii la războiu. varlaam, c. 7, cf. 44. Inimile voinicilor în războaie trăind să ascut. URECHE, L. 89. Acea jupîneasă au gătit leagăn cu cai şi 12 voinici într-armaţi. id. ib. 145. Unul den voinici cu suliţa în coastele lui împunse. N. test. (1648), 130731, cf. mardarie, l. 1182/3, 2532/l. Slujind coronii leşeşti şi umblînd între voinici la războaie, s-au împrietenit cu Albriht Laskii, voevoda Siraschiil SIMION dasc., let. 184, cf. 53, 144. Ceată de voinici, st. lex. 17271. Tăiară... capetele celor o sută şi cinzăci de vonici. dosoftei, v. s. noiembrie 13676, cf. septembrie 9724, 33727, decembrie 201711, 246711. Chiemă David unul den voinicii lui. biblia (1688), 220744. Aceştia ieşiră den cetate, voinicii boiarilor ţărîlor şi puterea den napoia lor. ib. 2612/22. Robii şi domnii depreună vor sta, împăraţii şi voinicii, bogaţii şi meserii. MOLITVENIC (sec. xvn), 2774. Mihai Vodă, deaca pierdu atîţea voinici, el fu scîrbit. ANON. CANTAC., CM I, 128, cf. CANTEMIR, HR. 217. Să ia... şi din siimenii hătmăneşti... şi din catane, că avea Nicolai Vodă un steag atuncea, tot voinici sîrbi şi şedea în curte. axinte uricariul, let. n, 157/35. Acoperi bisărica atîta cît nici unul din voinicii acie... nu pute să priceapă undi este bisărica (cca 1750). GCR Π, 56/28. Copacii, căzînd unii pre alţii..., au zdrobit şi încurcat nu numai pre vonici, ci şi caii, şi armele. şincai, hr. i, 324/27, cf. klein, d. 39. Acmu ne rugăm să ne trimiţi pre feciorul tău şi voinici aleşi şi cîni vînători, pentru ca să-l putem prinde. HERODOT2, 17. Am trimis la Delfi Î00 de voinici, ib. 298, Din toată ţara ş-aleasă Pe cei mai harnici şi cu vîrtute Voinici, din cari o gardă frumoasă Făcu. budai-deleanu, ţ. 153, cf. 122, 254, 282. Aflînd drumul ce apucase, trimise după dînsul o ceată de voinici, marcovici, vel. 26/20. îndărătnicul voinic... izbuteşte a lua înapoi două tunuri, bălcescu, m. v. 119. Trămise în ţări străine să strîngă voinici viteji, id. ib. 239. Strigările luptătorilor şi clăncăirea paloşelor încruceşîndu-se resun cu huet... ce te-ai făcut, mare vizir?... unde-ţi sînt voinicii, paşă cu trei tuiuri? RUSSO, s. 138, cf. 135, ghica, s. 396. Ceata mea-i frumoasă, ageră, uşoară Şi pe cai în spume ce ca vîntul zboară. Iar voinicii noştri se chem vînători. Au lănci veninoase, iar la suflet flori, bolintineanu, O. 10. Bătrînul sîrb urcă călare o înălţime, de-naintea căria stau înşiraţi voinicii săi. columna, vii, 161. Hai! voinici,... daţi năvală de mi-i prindeţi şi... să-i ducem poclon lui Ioniţă Vodă. odobescu. s. i, 174, cf. 94, m, 570, DDRF, philippide, p. 44, 62, 147, 154. Zice Vodă:... Cu voinicii-mi place traiul, Ori îi văd cu spada-n mîni, Ori cu naiul, coşbuc, p. i, 84. Văzînd această ceată de voinici călări, mult se minunară de ea. sbiera, f. s. 129, cf. 90. Voinicii formau cetele, cetele se grupau în pîlcuri, iar pilcurile... constituiau oastea, bogdan, O. 378, cf. 371. Făloşii regi... se întorceau cu fuga acasă la dînşii, lăsînd în urmă... arme frînte şi voinici morţi, iorga, p. A. I, 93, cf. tdrg, dhlr I, 176. Mă repezii... cu vreo douăzeci de voinici, ca într-o ocnă. DELAVRANCEA, O. H, 191, cf. resmeriţă, d., cade, dr. vn, 466. Oamenii noştri încep a glumi ş-a rîde de voinicii dinainte, care n-au putut zvîrli peste dealuri furgoanele cavaleriei. SADOVEANU, O. XXI, 80, cf. ROSETTI, L. R. VI, 263, id. I. SL. 41, SCRIBAN, D., ROSETTI - CAZACU, I. L. R. I, 199, dl, scl 1958, 364, dm, scl 1960, 613, mihăilă, d. 176, id. î. 138, 233, ist. lit. rom. i, 13, scl 1962, 378, 1966, 72, 1969, 189, ivănescu, i. l. r. 493, cl 1983, 59. Domnul Ştefan cel vestit... Cu mulţi voinici pleca De la scara curţii lui La biserică-n Vaslui. alecsandri, p. p. 168, cf. teodorescu, p. p. 47. Bate vîntul peste paie, Trec voinicii la bătaie, La bătaia turcului, In ţeara muscanului. JARNÎK - BÎRSEANU, D. 299. Tunuri mari şi tunuri mici, La tot tunul cinci voinici, id. ib. 321, cf, 308. Da io-s floarea florilor, Drăguţa ficiorilor Şî la mari şî la mai mici Şî la steaguri de voinici. MÎndrescu, L. p. 74. Geaba mă mai ţin voinic Dacă n-am arme să-ncing. bibicescu, p. p. 161. Ce şuieri, voinice, a jale Sau ţi-i grea arma-n spinare, Sau ţi-i dor de-acasă tare/ rădulescu-codin, l. p. i, 444, cf. id. m. n. 43, balade, ii, 23. Dacă ai cai să mă gonească Şi voinici să-mi îndrăznească, După mine să pornească, folc. olt. -munt. rv, 189. Strinse el ostaşi mulţime Tot voinici de 5069 VOINIC -1000- VOINIC călărime. nunta, 127. 0 (Determinat prin „de oaste”) Nu avea voinici de oaste, ci strîngea păstorii din munţi şi argaţii de-i intr-arma. simion dasc., let. 66. Voinic de oaste. st. lex. 16872. Strajea custodiei să străjuiască cu suta sa, care era un steag de vonici de oaste. dosoftei, v. s. octombrie 6871. Aceştia era vonici de oaste în Sevastiea. id. ib, noiembrie 9977. ♦ S p e c. (în textele religioase) Ostaş în ceata îngerilor, ostaş al Domnului. Roagă-te şi te înalţă în al şeaptele ceriu şi ca toţi vonicii încereşti de te roagă. COD. TOD. 206. Socoteşte cu ce armă întăreşte marele împărat Dumnedzău pre vonicii săi. Nu le dă platoşe, nice arc, nice sabie, nice suliţă, nice altă nemică de armele vonicilor pementeşti, ce numai svînta şi cinstita cruce. varlaam, C. 44. Veniră la groapă,... vădzură că-i răntunată piatra... Şi deaca intrară în groapă, vădzură un vonic şedzînd de-a direapta, îmbrăcat în veşmente albe. id. ib. 102. Întrînd în mormînt vădzură pre un vonic tînăr şedzînd de-a direapta, îmbrăcat în veşmînt alb şi să spămîntară (cca 1650-1675). GCR i, 230/6. Dîndu-să în şiregul sfinţiii sale, în ceata sfinţilor şi luminaţilor vonici a Domnului Hristos. DOSOFTEI, mol. 88. Zise sfintul Uar cătră Cleopatra, iată fiiul tău pre care-l l-am luai şi l-am făcut voinic împăratului celui ceresc. CHEIA ÎN. 276. Eu sînt tocmit a fi voinic lui //[risto]j împărat, ib. 279. Şăzînd lîngă beserica sfintului..., au văzut doi voinici luminoşi la chip şi la stat. mineiul (1776), 161v2/30. 2. S. m. Bărbat (tînăr) care dă dovadă de curaj, de bărbăţie, de vitejie în luptă; bărbat (tînăr) care înfruntă cu dîrzenie, cu îndrăzneală pericolele, situaţiile dificile etc. V. erou. Spuse... că ar fi un voinic de treidzeci de ani de ar prăvăli o piatră şi o ar slohodzi în gios să zboare (cca 1550). cuv. D. bătr. n, 465/10. Voinicii şi proştii, bătrînii cu tinerii,... toţi să proslăviţi şi să măriţi Domnul Dumnezeul nostru. CORESl, ev. 117. Vede limpede ca şi vioară Apa voinicul şi frînt de sete De pe cal îndată să pogoară, budai-deleanu, ţ. 186, cf, I. golescu, C, VALIAN, v. Din două sute de oameni, boieri şi feciori de boieri, nici unul nu s-a găsit să nu fie voinicul unui epizod, russo, s. 24. Popor de vînători este popor de voinici, hasdeu, i. c. i, 173. Ş-acum, voinicilor, fiecare la locul său: voi pe ziduri şi eu în lagărul leşesc, alecsandri, t. 1503. Ca să te faci om pe deplin şi voinic cu temeiu, precum se cade unui bărbat şi mai ales unui fecior de împărat,... trebuie să te duci lumea să o colinzi, ca să încerci şi să ispiteşti viaţa prin tine însuţi şi să afli multe şi mărunte ale lumei. odobescu, s. iii, 177. Căzînd din nori, [buzduganul] nu se rupse de degetul voinicului, eminescu, p. l. 4. Scumpă-i era frăţia de cruce, ca oricărui voinic, mai scumpă decît zilele, id. ib. 11. De-i izbuti, bine de bine, iară de nu, au mai păţit şi alţi voinici ca tine. creangă, P. 187. Tata zicea că aşa trebuie, ca voinicii să umble pe ger şi frig. slavici, O. I, 88. Ce pui de voinic era în tinereţele lui! ispirescu, L. 15, cf. 18. „Moldovean” aici apare şi el ca erou sau voinic. REV. CRIT. I, 524, cf. ddrf, barcianu. Mihai Viteazul învinge în Ardeal pe cardinalul Andrei, principe al Ardealului, şi i-a luat locul, făcînd domnie de voinic în locul domniei de preot. iorga, p. a. i, 182, cf. tdrg, cade. Jocul psihologic al unei situaţii anonime de „simpli clienţi”... a făcut... dintr-un timid un voinic şi dintr-un îndrăzneţ un timid redus la tăcere, lovinescu, s. n, 313. Voinice Buzdugane nu copila poartă vina De-a fi rupt unirea voastră. EFTIMIU, î. 93. Eu ştiu c-am să mor...; dar vreau să cad cu vrednicie, ca un voinic, sadoveanu, o. xxi, 519. Are frumuseţea aspră a voinicului, nu efeminarea dulceagă a generaţiilor culcate în puf călinescu, b. i. 322. Ia veniţi mai aproape, măi, voinicilor! camil petrescu, o. ui, 442. Tudor Vladimire seu... a chemat la arme, în jurul lui, voinicii din sate. STANCU, D. 8, cf. DL, DM. Precum se prezintă Ştefan Tomşa Vodă şi vornicul Ion Moţoc..,, primul dintre eroi manifestînd... laşitate şi frică, al doilea dovedind o rezistenţă de adevărat voinic, ist. lit. rom. n, 678, cf. DEX. Atunci Marcu, Voinicu, Aşa mult nu se gîndea, Paloş de argint scotea,... Capul turcului sărea. pompiliu, ap. GCR II, 292. Apoi doară e voinic, nu tîndală. reteganul, p. 1, 19. Era în acele părţi un voinic, anume Ioran Iorgovan. MARIAN, INS. 334. Voinicul ăsta auzise de toate suferinţele bieţilor români. RÄDU-LESCU-CODIN, l. 50. Sînt voinic care am înfruntat multe primejdii şi nu ştiu ce este frica. POPESCU, Β. I, 32. Să mă crezi că sînt voinic, Nu mă tem eu nici de doi, Fost-am eu şi prin război! balade, in, 142, cf. n, 15. 0 (în proverbe şi zicători) Leul, şî în lanţ fiind, se uită ca un voinic. I. GOLESCU, ap. zanne, p. i, 504. Cine a sărit şî nu s-a poticnit, voinic mare s-a numit, se spune despre o persoană care a dus la bun sfîrşit o întreprindere grea. Cf. id. ib. n, 716. Voinicul nu iartă, nici să supune dă frică la silă. id. ib. vm, 152. Timpul are dinţi de oţel: Roade voinic şi mişel, pann, ap. şăineanu* î. 203. Vinul e dat să-l bea voinicii, iar nu toţi nevoiaşii, id. p. v. i, 127/22, cf. zanne, p. IV, 184. în urma războiului mulţi voinici se arată. Cf. negruzzi, s. I, 250, zanne, p. rv, 268, 566, La fîntîna bună mulţi voinici s-adună, zanne, p. I, 161, cf. Iii, 325. Rădăcină pătrăcină, Rar voinic care-o dijghină (Cartea), gorovei, c. 44. 0 (Prin repetarea substantivului în forma de genitiv plural se exprimă superlativul calităţii) Apoi acolo se fi auzit novitate şi mandate, strategii şi filonichii; ai fi zis voinicii voinicilor; mîncau jăratic şi beau flăcări. GHICA, S. 262, cf. L. rom. 1987, 20. Foicica macului,... La schela-mpăratului E circiuma Marcului,... Voinicul voinicilor, Tăietorul frîncilor. balade, ii, 66. 0 F i g . Fulgere, voinice, Ce-mi tresari din greu? Ce-mi arăţi cărarea, Ca s-o pierd mereu? cerna, p. 117, ♦ (Popular; şi în sintagmele voinic de codru, voinic de munte, voinicul codrului) Haiduc; p . e x t. (şi în sintagma voinic de drumul mare) tîlhar de drumul mare. Doisprezece coconaşi... de desperaţie se făcură voinici de codru. negruzzi, s. i, 81. în dumbrava cea vecină..., Opt voinici cu spete late Şi cu mînici suflecate Stau cu puscele-ncărcate. alecsandri, P. I, 58. Pe la 1820 s-au mai ivit în ţară un alt voinic de drumul mare, anume Andrii Popa. id. P. P. 101. Sau visînd cu doina tristă a voinicului de munte,... El deşteaptă-n sînul nostru dorul ţării cei străbune, eminescu, O. I, 35. Ceata de tîlhari căzuse prinsă în capătul pădurii Dobrenilor. Doi ani de zile vreo cîţiva voinici... băgaseră spaima în trei hotare. CARAGIALE, O. I, 164. Parcă-i un voinic de codru! SLAVICI, ο. I, 140, cf. BOGDAN, o. 398. O atmosferă de viaţă rurală, cu leliţe, cîrciumăriţe, ibovnice şi trădătoare 5069 VOINIC -1001- VOINIC ale voinicilor codrului. IORGA, P. a. i, 44. Străvechiul codru sună, foşnindu-şi frunza rar... Voinicul prinde-un zgomot venit dinspre hotar, iosif, patr. 70, cf. tdrg. Codrul şi natura toată e... strîns legată cu viaţa voinicilor, petică, o. 392, cf dl, dm. Voinicul, fie el Ţoma Alimoş, fie Corbea, se profilează la dimensiuni de erou legendar, ist. t. i, 131. Sub poale de codru verde, O zare de foc se vede Şi la zarea focului, Stau voinicii codrului alecsandri, p. p. 262. Dali, frate Stanciule! Şoimule, voinicule! Da tu bei şi chioteşti... De poteră nu-ti gîndeşti. pompiliu, b. 68. Asta-i viaţă de voinic, Că nu-ţi pasă de nimic; Nici de domn şi nici de dracu..... Trăiască codru săracu! jarnîk - bîrseanu, p. 289, cf.287, 309. Pe unde treceau voinicii, era vai şi amar. MARIAN, T. 303. Foaie verde, ruptă-n cinci, Plin îi codru de voinici, mat. folk. 374. Su poală de codru verde, Mititel foc mi să vede; Nu ştiu focu-i potolit Sau de voinici ocolit, graiul, I, 24. Plin i codru de voinici, La totfagu cîte cinci densusianu, ţ. h. 214. Să-mi aleg un cal porumb, Scurt în gît şi lung în trup, Cum e bun pentru voinic, balade, li, 406. Mititel focşor se vede, Mititel şi potolit, De mulţi voinici ocolit folc. olt. - munt. IV, 330. La crîşma bogatului, Beau voinicii Standului. FOLC. MOLD. I, 185. Mii şî sute de voinici nu pot dezbrăca pă cel gol şî despuiat. I. GOLESCU, ap. zanne, p. m, 168. 3. S. m. Bărbat tînăr (necăsătorit) bine făcut, robust, viguros, vînjos; p. restr. flăcău, fecior; (familiar; de obicei ca termen dezmierdător de adresare) băiat. Ţie grăesc, voinice, scoală! coresi, ev. 347. Am ucis un bărbat pre rana mea şi un voinic pre durerea mea. PO 24/9. De vonici şi de feate învăţătură de la D[u]m[n]izău n-am (ante 1618). gcr I, 52/16. Plîngeţi, vonici, că frămseţea voastră să schimosi, şi voi bătrîni, cu amar tînguiţi, că tăria voastră slăbi! varlaam, c. 86, cf. 217. Trii ficiori am născut, voinici şi fete. herodot2, 472, cf. 225. Un voinic oarecarele, ce fusese aprod la Pătru Vodă..., îi spuseră lui de păscarii ceia ce venise din munte, ureche, l. 145. Apropiindu-să, să atinse de săcriu... şi zise: Voinice, ţie zic, scoală! N. test. (1648), 7571, cf. mardarie, l. 2952/10. Voinic, adecă june este de în doazeci şi trei de ani pînă în 42 (a. 1654). GCR I, 164/6, într-acela feredeu să finea un drac foarte turbat carele de trei ori într-an sugruma un vonic sau o fată. dosoftei, v. s. septembrie 28723, cf. octombrie 44735. Fata... dzisă unui voinic: - Fă-te tu a mă trage, şi eu oi merge plîngînd. neculce, l. 169. în scurtă vreme mulţime de vonici s-au strîns, cărora lipsindu-le femei,... pre acele fete a sabinenilor au răpit, cantemir, hr. 99, cf. anon. car., antim, o. 144. La metohul mănăstirii era un voinic ca de doaozeci de ani (a. 1747). GCR Π, 40/16. O va iubi un voinic şi nu o va lua (cca 1750). id. ib. 67/9. Pricepu în loc Solomon carii era voinici,... carele era fete (a. 1760). id. ib. 72/3. Vrură părinţii ei să o mărite după dînsul.., părîndu-li-să că e voinic. mineiul (1776), 24r724. Voinic, adecă june este de la doaozăci şi trei de ani pînă la patruzăci şi doi (a. 1800). IORGA, S. D. XVI, 17, cf. BUDAI-DELEANU, Ţ. 182, heliade, o. I, 274. Toţi dar să ne bucurăm... Bătrîni, vîrsnici şi voinici, Fete, tinere, prunci mici. PANN, E. V, 110/2. Aci s-opri voinicul şi peri-i se zburliră. BOLLIAC, O. 105. Ţi-i prea lungă limba, voiniceΛ.. Ie sama să nu ţi-o scurtez. ALECSANDRI, T. 1491, cf. ODOBESCU, S. ΠΙ, 303. Un voinic cu ochi de vultur lunga vale o măsoară. EMINESCU, o. I, 83. Bun sosit la noi, voinice, zise craiul. creangă, P. 197, cf. 199. Puneau la cale că ce rost să-i facă fetei ăsteia, să-i găsească un voinic, caragiale, O. I, 118. Cum o văzură ei, crezînd că este un voinic, unul îi zise. ispirescu, l. 19, cf. 44, şăineanu, î. 241. Stetea frumoasa pe-un răzor; Voinicul lîngă ea devale, Să-i scoată spinul din picior. coşbuc, P. I, 181, cf. marian, ins. 427, tdrg. Privea cum scoate sluga caii din grajd cu hamurile pe ei Era tot în capul gol. — Adapă-i mai întîi, voinice. Ori i-ai adăpat? agârbiceanu, O. xn, 371, cf. DR. v, 528, cade. Socoti tu, măi voinicule, că nu m-ar împinge şi pe mine inima... să mă sui şi eu colo sus şi să se minuneze fumeile cum alduiesc stogul? MIRONESCU, S. 69, cf. EFTIMIU, î. 102. Voinicul a scos o ţoşcă de bani popa, v. 17. Voinicul poate culege mere de aur spre a le duce pe o tipsie tatălui său. călinescu, B. 10. Intr-un lan pe un colnic Cîntă singur un voinic. BLAGA, POEZII, 238, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. Strig-o mîndruliţă, Albă fată fecioriţă, Cătr-un voinic din colniţă. POMPILIU, Β. 55. însoară-te, dragul meu. Masa nu stă-ntr-un picior Şi nici lumea-ntr-un ficior; Masa stă-n patru picioare Şi mai sînt voinici sub soare, jarnîk -bîrseanu, D. 251, cf. MÎNDRESCU, L. P. 51. La copila bălăioară Trag voinicii ca la moară. marian, Η. 23. Multe fete... Le-o încuiat... Şi-or lăsat juni făr’ drăguţe Şi voinici făr’ nevăstuţe. liuba - iana, m. 41, cf. graiul, i, 26, FURTUNĂ, c. 20. Toţi voinicii vin acasă, La copk'ii şi la n ’evastă. densusianu, ţ. h. 214. A făcui un tîrg de scule femeieşti.., ca să vie femei din Moldova, să cumpere scule; da cu gîndul să aibă voinicii lui de unde să ia femei, rădulescu-codin, m. N. 37. Eu, voinice, te-aş lăsa, Dar ţi-e mîndra tinerea Şi-i glumi ceva cu ea. id. ib. 122, cf. bîrlea, l. p. m. n, 28, balade, iii, 183. Cînd mă-sa că-l blestema Şi la şarpe-l dăruia, Atunci voinicu-mi năştea, folc. olt. - munt. iv, 59, cf. 29, 271, 753, nunta, 297. N-am mai văzut femeie Să lase voinic să pieie. zanne, p. n, 156. Am cinci voinici, Şed sub straşină şi plîng Şi cinci aleargă-n vale şuierînd (Furca şi degetele cînd torc), gorovei, c. 162. 0 (întărit prin „tînăr”) Atîteafete de pre acel locu şi atîţa voinici tineri au îngropat acolo vii herodot2, 367. Un voinic tiner mergea după el îmbrăcat cu giolgiu pre trup gol N. test. (1648), 61724. Şăzînd un voinic tînăr... într-o fereastră... căzu den al treile rind de casă, gios. ib. 160725. Alegea pre un vonic tînăr şi frumos şi-l grijiea. dosoftei, v. s. noiembrie 137710. Voinic tînăr, cal bătrîn, Greu se-ngăduie la drum. creangă, p. 193. De ce codru-ngălbineşte, Voinic tînăr bătrineşte. MÎNDRESCU, L. P. 18. 0 (Ca termen de comparaţie sau în construcţii comparative) Ea trecu podul mîndră ca un voinic. ispirescu, L. 17. Pe unde-i valea plină, Mai multă să vină; Spicul Cît voinicul, Secara Cît scara! marian, s. R. m, 318. ♦ (învechit şi regional; de obicei în opoziţie cu „muiere”, „femeie”, „nevastă”) Bărbat. I-au imputat că a venit la război cu careta ca muierile, iar nu călare ca voinicii, dionisie, c. 179. Dacă [în ziua de Probeajăn] un voinic ar vedea un şarpe, fără ca să-l omoare, acel şarpe s-ar preface în zmeu. Iar dacă ar fi văzut de o 5069 VOINIC -1002- VOINIC femeie,.., şarpele... va muri pînă la anul ap. TDRG. Dacă din îniîmplare un voinic vede un şearpe şi nu-l omoară, acel şearpe se va preface în zmeu. Dacă şearpele va fl văzut de o femeie şi nu va fi ucis, el va muri pînă la anul pamfile, S. T. 5. Se suie pe un munte şi acolo zăreşte la un foc mare 12 voinici, unii mai tineri, alţii mai bătrîni. rădulescu-codin, l. 5. Di-o hi diochiat di voinic Să crăpi călcîill.. Di-o hi diochiat di niviesti Să li crăpi ţîţile. alrtii. 229. [Femeile se salută] to ca vonicii alr i 1506/122. El, dacă o fi femeie, O să tragă la furci, Iar dacă o fi voinic O să tragă la măciuci FOLC. OLT. - munt. iv, 90. ♦ (învechit, rar; lapl.) Copii (de ambele sexe). Să adunară cătră el de la Israil adunare multă foarte, bărbaţi şi muieri şi voinici (copiii B 1938). biblia (1688), 3422/6. 4. S. n. (La sg. art.) Numele unui dans popular nedefinit mai îndeaproape; melodie după care se execută acest dans. Cf. varone, d. 156. II, Adj. 1. (Despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) Care are o constituţie robustă, solidă, care este bine făcut; care are forţă fizică mare; care are un aspect impunător; puternic (I 2), robust, solid (5), viguros, vînjos, (regional) vonicar, vonicoi, vuzum. V. voini-cos (1). Elu-i văzu voinici şi frumoşi şi află că-i simt nepoţi. MOXA, 355/23, cf. MARDARIE, l. 2302/6. Voinic fecior are Vasilie bei! M. COSTIN, O. 194. Un voinic oştean bine într-armat întimpinare îi vini. cantemir, l i. i, 257. Au luat mulţi oameni voinici şi fete şi dobitoc mult. anon. cantac., CM I, 113. Inima su-piepturi voinice încă ş-acum le tremura foarte, budai-deleanu, ţ. 282. Nicolae, un fecior... foarte voinic, se băgă între cătane. petrovici, p.’202/10, cf. valian, v. Un tînăr... voinic... S-a... băgat ucenic, pann, p. v. ii, 16/11. De-ar mal., veni un Ştefan Vodă pe calul lui cel voinic de la Valea Albă. russo, s. 11, cf. polizu. Alt sclav, voinic şi frumos... s-a înregistrat în condică. SION, p. 84, cf. PETRI, v. Femeia munteană e voinică şi frumoasă, hasdeu, I. c. I, 309, cf. CONTEMPORANUL, I, 14, ODOBESCU, S. ΠΙ, 274. Făt-Frumos era voinic şi ştia drumul înapoi. EMINESCU, P. L. 12, cf. id. O. I, 79. Se întîlneşte şi cu căţeluşa care acum era voinică şi frumoasă. CREANGĂ, P. 291. Cu capul... pe umărul şi pieptul voinic al omului caragiale, O. îl, 111. Trei flăcăi voinici, cu chipuri aspre stau la o masă. id. ib. rv, 50, cf. contemporanul, ii, 7, vlahuţa, S. A. I, 146. Era o femeie mare şi voinică. CONV. LIT. XXII, 414, cf. ddrf. Era voinic şi tinerel, înalt şi tras ca prin inel. COŞBUC, F. 157. Şi-un prinţ la anul! blînd şi mic, Să crească mare şi voinic! id. P. I, 59, cf. barcianu, sbiera, F. s, 116. [Domnul Vucea] era voinic, sănătos, rumen la faţă. delavrancea, H. T. 115, cf. 50. Era aşa de tînăr şi de voinic, respira atîta sănătate. D. ZAMFIRESCU, A. 7. Se lipi cu fruntea de pieptul lui voinic. id. ib. 80, cf. alexi, w. Am privit... la fetele voinice care cărau snopii IORGA, p. a. i, 73. O vitalitate imensă respira din trupul său voinic. id. ib. n, 86, cf. TDRG, pamfile, I. C. 108. Erau femei voinice, cu mîinile şi feţele albe. agârbiceanu, A. 74. Femeile sînt bine făcute, robuste, cu coapse voinice. PĂCALĂ, M. R. 106. O creştere de aceasta de antropofag voinic a împins... la război. PÂR van, i. F. 156. Căţeluşii, mieluşeii, chiar brotăceii sînt mai frumoşi, mai voinici PAPADAT- BENGESCU, O, i, 373. Spătos şi voinic,... Mihai Asan era un om tăcut şi comod. al. philippide, S. n, 40, cf. resmeriţă, D. S-au hotărît să iasă... pe o portiţă ascunsă dinspre munţi, pe care... a dărîmat-o un călugăr voinic, împingînd-o cu spatele. N. A. bogdan, c. m. 100, cf SEVERIN, S. 139, DIACONU, VR. 45, CADE. Rosti..., întinzîndu-i o mînă voinică. mironescu, S, a. 206. Nenea Olteanu acesta era un român neaoş şi voinic, o namilă de om vesel arh. olt. xii, 349. Jivinele cele mai voinice şi mai grase erau cele mai de nevoie. GALACTION, o. 295. Sinii i se apropie acum voinici, fără să se diformeze prea mult. camil petrescu, p. 94. într-un grajd... descoperi alţi opt cai voinici id. Ο. îl, 161. Un ţambalagiu... şi un muscalagiu voinic... ridicau din umeri. G. M. zamfirescu, M. D. Π, 232. O vedea pe maică-sa, femeie tînără, voinică, popa, v. 46. Aliman era frumos şi voinic. Nu ştia de frica nimănui, voiculescu, p. i, 47. Alexa Balaban era frumos om: nu era numai voinic şi gras, dar avea şi-o barbă mare. sadoveanu, O. x, 252, cf. XXI, 82, 448, ENC. AGR. I, 13, Gheorghe Bradu... era chipeş şi voinic ca un brad. moroianu, s. 84, cf. scriban, d., barbu, j. s. 42, arh. olt. XIX, 202. Acel om era mic de statură, dar vînjos, cu un trup voinic. OPRESCU, S. 130. E un băiat de optsprezece sau douăzeci de ani, voinic şi frumos, arghezi, s. xm, 132. Voinica lui soţie s-a angajat, fără murmur, într-un restaurant de stat. călinescu, C. O. 131, cf. id. b. i. 102. Balada romantică a răzbunătorului nedreptăţilor, tînăr, voinic, frumos,... acolo s-a dezvoltat, ralea, s. t. i, 10. Fusese un bărbat înalt, voinic. STANCU, d. 5. Era un om înalt... cu pieptul voinic. TUDORAN, p. 69, cf dl. Aceşti cai... erau voinici, în putere. PREDA, delir. 9, cf. id. M. 112, DM. Slugi voinice... cărau pahare de cristal şi cupe. barbu, princ. 141, cf. SCL 1963, 214. Un bărbat înalt şi voinic... păşea în Divanul sultanului. MAGAZIN ist. 1972, nr. 3, 58, cf. M. D. enc. în acelaşi timp sînt făgăduite muncii creatoare... un creier activ şi două braţe voinice. românia literară, 1974, nr. 28, 15/4. Mi-a deschis un uriaş... Un bărbat mai mult decît voinic. ib, 1992, nr. 11, 8/1, cf. Η iv 76, Pe pădure roua pică, Te iubesc că eşti voinică, marian, h. 177, cf. 91, şez. i, 219. Copiii, cînd se năşteau, erau voinici şi puteau umbla în picioare. rădulescu-codin, l. 2. Tată-său... nu mai ştia de bucurie că-i era acum sănătos şi voinic feciorul FURTUNĂ, V. 44, cf. DENSUSlANU, Ţ. II. 219, alr π/i h 86/537, alr π 3 697/414. Ei mi se plimbă Pe doi cai voinici balade, ii, 197. Fusese cioban, iera voinic, făcut bine. O. BÎRLEA, A. p. n, 568, Făcui seceri mici Pentru copilaşi voinici FOLC. MOLD. Π, 41. El acasă-mi alerga Cal voinic îl înşăua. folc. dobr. 27. 0 (Prin extensiune) Porţia Comăneşteanu... era produsul unei alte lumi, voinică şi sănătoasă. D. zamfirescu, a. 23. Neamul, odinioară voinic şi prădalnic, se stingea acum cu această ultimă mlădiţă firavă, voiculescu, P. I, 12. Ţara s-o vedem noi iară... voinică şi stăpînă. românia literară, 1976, nr. 1, 7/2. 0 Fig. Plaiul voinic se ciocneşte cu Dunărea bogată, hasdeu, i. C. i, 229. „Sil-arta” este rîu voinic, id. ib. 263. Să ridica Dînd pe ceafă... O căciulă mai voinică Decît el. COŞBUC, F. 64. ♦ P. anal. (Despre plante) Rezistent, robust. Ce flori frumoase şi ce sănătos rod ar da această voinică 5069 VOINIC -1003- VOINICEL buruiană de veacuri dispreţuită. caragiale, o. rv, 133. Asta e cel mai frumos şi mai voinic copac. E mîndria pădurii noastre, banulescu, i. 9. ♦ (Popular; despre acfiuni, manifestări ale fiinţelor) Care se produce cu intensitate; puternic (III g). Calul îşi înfierbînta Ş-un răpez voinic îi da, Calul rîndunel zbura, alecsandri, p p. 176. Dar Iordachi-l aştepta, O palmă voinică-i da, Cît caleul gios pica. id. ib. 182. 2. (Despre oameni) Care dă dovadă de curaj, de bărbăţie, de vitejie în luptă; p. ext. care înfruntă cu dîrzenie, cu îndrăzneală pericolele, situaţiile dificile; care are toate însuşirile pentru a reuşi; curajos, cutezător, dîrz, îndrăzneţ, neînfricat, semeţ (2), viteaz (3), (popular; adesea glumeţ sau ironic) voinicos (2). Rădicînd furca cumplită, Vede pe Braţul voinic că vine cu ceata lui Tandaler. budai-deleanu, ţ. 409. Te numeri între cei mai voinici călăreţi. GOLESCU, P. 260/26. Frumosule şi voinice ostaş, cere orice vei voi. id. ib. 402/7, cf. î. golescu, C. La romani fiind fieşcare mai voinic şi mai războinic decît vrejmaşul său, se răzima totdauna în sine însuşi, avea fireşte curaju, adică virtutea aceia ce este chiar sentimentul puterilor sale. CÂpăţineanu, m. r. 22/13. Voinicii fii ai Castiliei se făcură nevăzuţi din teatrul marelor navigaţii...; în locul lor a intrat negoţul olandez. genilie, G. 44/10. Din cei mai voinici, mai dîrji şi mai crunţi oameni îşi alese o gvardie. F. aaron, I. I, 107/13. Am văzut cu toţii cum paşnicul ţăran a devenit oştean voinic, oştean viteaz. kogălniceanu, S. a. 239, cf. valian, v. Vreun om milos şi darnic, grijăliv şi voinic tare - Care făcea fericirea în a publicului stare... Era obştiei mirare, conachi, P. 300. Acest general, mai mult voinic decît norocos, fusese mai nainte preot. bălcescu, o. m, 123. Luptele dar încetară ş-au văzut mare şi mic Din cîţi... să luptară cine este mai voinic. pann, e. ii, 145/4, cf. russo, s. 24, polizu. Oamenii vremilor acelor... erau nalţi ca brazii şi voinici ca zmeii. negruzzi, s. i, 246, cf. filimon, o. i, 158. Agatîrşii de atunci..., voinici şi temuţi, se resfrîng de minune în oltenii şi muscelenii de astăzi. hasdeu, i. C. I, 215. Voinicul meu căpitan se văzu deodată încunjurat de vro zece oameni înarmaţi. alecsandri, O. P. 54, cf. id. P. I, 3, cihac, II, 462. Voinicele amazoane... au mers cu biruinţele lor pînă la Cilicia. COLUMNA, vii, 130. Sai bineşor pe ici, pe crucea căruţei. Ho... pa! Ia acum te văd şi eu că eşti voinică, creangă, p. 123. Ai fi avînd şi tu cine-ştie-ce cusur de slăbiciune, de... nu te poţi tu, băiat voinic, sălta din nevoie. caragiale, o. IV, 158, cf. ispirescu, l. 18, ddrf. Ea făcea din bătrînul Arnold de Berkel, obosit şi sfărmat de luptele cu necredincioşii, omul voinic cum fusese în alte vremi, arhiva, I, 513, cf. 90, BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, CADE, SCRIBAN, D„ TEODORESCU, P. P. 204, JARNÎK - BÎRSEANU, D. 431. Puse îndată la cale ca să se adune toţi feciorii cei mai voinici de prin ţară la Suceava şi de-acolea să plece... în prijma ungurilor, marian, t. 106. Nu mai cugeta nimic, Să mă crezi că sînt voinic, Nu mă tem eu nici de doi. balade, m, 142, cf. o. bîrlea, a. p. i, 227. 0 (în proverbe şi zicători) Voinic la danţ, Şî la război în lanţ, se spune despre cei fricoşi şi sfioşi. Cf. I. golescu, ap. zanne, p. IV, 564. Acela mai voinic... nu să supără dă nimic. id. ib. Vin, 152, Acela mai voinic ce mînia-ş biruiaşte şî celelalte patimi jos le trînteşte; acestuia să te asemeni. id. ib. Omul cel voinic la norod mare scăpare, la orice întîmplare. id. ib. Intre muieri şi ciungul să vede mai voinic, id. ib. 0 Fig. Impărţi-tu-ţ-am arme voinice. budai-deleanu, Ţ. 98. Feţii să mi-l poarte Frumos în işlice. Cu arme voinice, teodorescu, P. P. 68. 0 (Substantivat) Cel voinic la război frica de moarte nicicum are. ZANNE, P. VIII, 153. Cel voinic şi după moarte spaimă lasă în război, id. ib. - PL: voinici, -ce. - Şi: (învechit şi popular) vonic, -ă s. m., adj. - Din v. si. KOHHHKTi „ostaş”. VOINICÂME s. f. sg. (învechit; în textele religioase; cu sens colectiv) Oştire (2). îngereştile tăni şi voinicamea arhanghielilor, unii nuori, cu arepile vînturi, aducea la rădicarea de pre pămînt a Iu Hristos. CORESI, EV. 177. Această oastea a Iu Dumnezeu cheamă-se a ceriului voinicame. id. ib. 305, cf. cod, tod. 17711, şăineanu, î. 169, bogdan, o. 395, tdrg, pascu, s. 14, dhlr n, 316, SCRIBAN, D., ROSETTI - CAZACU, I. L. R. I, 55, SCL 1956, 289, sfc i, 66, 222, iii, 56, l. rom. 1965, 34, ist. l. rom. n, 179, SCL 1975, 363, l. rom. 1981,520,524,528. - Voinic + suf. -ame. VOINIC AN, -Ă adj. (într-o poezie populară) Curajos. Doi vă ură, doi vă fură, Doi vă cotrobăiesc prin şură, Iar unul mai voinican, Haţ! găina sub suman. folc. mold. I, 319. - PL: voinicani, -e. - Voinic + suf. -an. VOINIC AR s. m. v. vonicer. VOINICÂŞ s. m. (învechit şi popular) Voinicel (12). Cine ar fi zis că pre acest voinicaş întru această a lui vîrstă îl vom vedea despărţit de viaţa aceasta ? maior, Ρ. 5/15, cf. ddrf, DL, DM, dex. N-auzii secure în pădure, N-auzii glas De voinicaş. şez. n, 147, cf, viciu, col. 112. - PL: voinicaşi. - Voinic + suf. -aş. VOINICEL, -ÉA, -ICĂ s. m., s. f., adj. Diminutiv al lui v o i n i c. I. S. m. 1. Cf. voinic (I 2). Părul din mijlocul satului era odinioară... locul unde poposea voinicelul străin, pînă a nu-şi găsi gazdă. RUSSO, S. 99, cf. dl. Frumoasă masă e-ntinsă Şi de voinicei coprinsă. rădu-LESCU-CODIN, L. 84. Rădăcină nempletită, Rar voinicel o despică (Cartea), gorovei, c. 45. 0 (Personificat) Face-m-aş un vultur mare... Şi i-aş zice: Voinicele, Să te-ntreci cu rîndunele, Peste dealuri şi vîlcele! ALECSANDRI, P. I, 5. ♦ Haiduc. Pe cărări pierdute Merge tot mereu Voinicelul meu Din frunze pocnind, Codrii vechi trezind. ALECSANDRI, p. P. 62. Se ivea o mîndră ceată, O ceată de voinicei, Lotri, puişori de zmei. id. ib. 209. Codrul după el plîngea, Voinicelul răspundea. JARNÎK -BÎRSEANU, D. 286. Cole-n deal, în colnicel, S-a ivit un voinicel,... Dă-mă, mamă, după el, C-acela-i tînăr jiian Peste-o sută-i căpitan, folc. mold. n, 134. Arză-te focul 5074 VOINICEL -1004- VOINICESC de vale, Cum rămăseşi tu de jale... Fără voinicel călare! NUNTA, 83. Mai devale-n făgeţel, Este, maică, un voinicel Cu cojocelul de miel, Cu căciulită de fler Şi cu flinta lîngă el BffiiCESCU, p. p. 59. 2. Cf. v o i n i c (I 3). Pre Ştefăniţă Vodă l-au dat tată-seu Vasilie Vodă la carte la prietena şi, făcîndu-se voinicel, mergea cîte cu un răvaş la viziriul... cel bătrîn M. costin, let. i, 348/29. Zise Samson cătră voinicelul cel ce ţinea mîna lui. biblia (1688), 187V28. Prinde pre voinicelu, căci fiul morţii este acesta, ib. 211736. Intr-acesta războiu... Constantin... încă vonicel tînăr fiind, vitejie peste vîrstă sa au arătat, cantemir, hr. 232, cf. anon. car. Vin ’ la mine, voinicele, Că eu noaptea ţi-oi cînta. alecsandri, p. i, 8, cf. id. T. 1099. Nu te turbura cu dorul! Ii răspunde-un voinicel bolintineanu, p. i, 425, cf. 476. Paserea... lăsă să-i pice din cioc pe oblîncul şelei voinicelului o piatră de zamfir. ODOBESCU, S. m, 180. Jucau admirabil aceşti dragi de voinicei, jucau de se părea că nici nu ating pămîntul cu picioarele. turcu, e. 70, cf. cade. Samodia, în chip de voinicel, se vaită... că i-au scăpat desagii cu galbeni în puţ. călinescu, b. 61, cf. dl, DM, dex. Mîngăie-te, mîndră, bine, Că mai sînt voinici ca mine! - Voinicel ca dumneata în Moldova n-oi afla! marian, o. i, 37. Voinicele din Creţeşti, De ţi-e voia să iubeşti, Vin’ singur să ispiteşti teodorescu, P. P. 316. Nu mă lăsa să mor! Că-i păcat de Dumnezeu Să pice voinic ca eu, Voinicel fără musteată, Cum să-nvaţ-a strînge-n braţă! JARNÎK - BÎRSEANU, D.103. De-ar fi cucul voinicel Face-l-aş ibovnicei id. ib. 213, cf. 159, 311. Cum a prins voinicelul la putere, nu-şi mai afla loc acasă. SBIERA, p, 22. Pînă eram tinerel, Tata-mi zicea voinicel mîndrescu, l. p. 144. Hopa, ţupa, mări lele, Mîridru voinicel te cere. MARIAN, H, 100. Trage, trage, clopoţel, Câ-ţi mai vine-un voinicel id. î. 95, cf. pamfile, s. t. 107, Nu vini, voinisel, la noi, Că bărbaţi-s toţ cu noi, Nu-s în ţarină la boi. densusîanu, Ţ. H. 136. Iată un voinicel călare, Alb ca fulgul de ninsoare, rădulescu-codin, m. n. 77. Mişăl îi, mamă, mişăl Şi acela voinicel Ce se-nsoară tinerel. bîrlea, L. P. M. II, 74, cf. I, 13. Voinicelul cu mustaţă Pofteşte la tinereaţă. ciauşanu, v. 63. Măi, fecior, măi voinicel, Du-te, zi-i lui Filipel Că mă poate aştepta. arh. olt. v, 366. Nihu la ii so sa Şî discălica, Cu ii mîna da: Gini v-an găsît, Voiniseilor. diaconu, vr. 279, cf. 42. Eu sunt, dragă, voinicelul, Ce se cheamă Brumărelul izv. xm, 19. La mine-n birt o venit Un voinicel... De toţi se miră de el. balade, ii, 10. Dar tu, voinicele, spune, Eşti însurat ori eşti june? ib. III, 147. Verde bob negară,... Jos la Scărişoară Voinicel se-nsoară. folc. olt. - munt. iv, 294, cf. 66, o. bîrlea, a. p. m, 11. Foaie verde ş-on pelin, Voinicel străin, Străin şi sarac Nimănui nu-i drag. folc. mold. i, 51, cf. nunta, 98. II. Adj. 1. Cf. v o i n i c (II1). Apucă... pre un tînăr voinicel şi-i dzisă: tînărule, tată-tău custă. DOSOFTEI, v. s. septembrie 30715. După ce vei videa că sînt voinicei ficiorii,... pre carile vei videa că va putea acest arcu să-l tragă şi să să încingă cu acest brîu, pe acela să-l laşi lăcuitoriu pămîntului acestuia. HERODOT2, 196. Un plug bine-mpănat Tras de boi bourei, Voinicei ca nişte zmei. teodorescu, P. P. 144. Unde-s frăţiorii mei Voinicei ca nişte zmei? rădulescu-codin, M. N. 48. Ne trimite pe noi doi moldovani Tineri şi năzdrăvani, Călări pe doi armăsari Sprinteni şi voinicei, izv. xvm, 320. 2. Cf, voinic (II 2). S-au vorbit vro trei copii S-apuce-n codnd de tei Să cerce de-s voinicel alecsandri, ρ. P. 289. Care-a fost mai voinicel Acum e mai vai de el JARNÎK-BÎRSEANU,D. 287. III. (Bot.) 1. S. m. Varga-ciobanului (Dispacus silvestris). Cf. bujorean, b. l. 397, dl, dm, borza, d. 60, 302, dex. 2. S. m. Crucea-voinicului (Anemone angulosa). Să culeagă din toate buruienili...: voinicelu, măseaua ciuţii, chipăruşu, bune de vătămătură. JIPESCU, o. 73, cf. panţu, PL., DL, DM, DEX. 3. S. f. (în forma voinicică) Numele mai multor plante erbacee din familia cruciferelor, care cresc în locuri necultivate: a) plantă înaltă de 40-80 cm, cu tulpina şi frunzele inferioare păroase şi cu florile galbene dispuse în raceme terminale (Sisymbrium loesselii). Cf. GRECESCU, FL. 60, TDRG, PANŢU, PL., CADE, DL IV, 694, dm 939, borza, d. 161, 302, flora r. p. r. iii, 120, PRODAN - BUIA, F. I. 219, M. D. enc., dex; b) iarba-boieruiui (Sisymbrium strictissimum). Cf. borza, d. 161, flora r. p. r. m, 129; c) buruiană-de-friguri (Sisymbrium sophia). Cf. borza, d. 58, 302, prodan - buia, f. i. 219; d) gălbenea (Rorippa amphibia). Cf. borza, d. 148, 302. 4. S. f. (în forma voinicică) Usturoiţă (Alliaria offi-cinalis). Cf. conv. lit. χχιπ, 1062, brandza, fl. 125, resmeriţă, d., panţu, pl., cade, scriban, d., dl iv, 694, dm 939, borza, d. 14, 302, dex. 5. S. f. Năsturel (Nasturtium officinale). Cf. borza, d. 115, 302. - Pl.: voinicei, -cele. - Şi: (învechit şi regional) vonicél s. m. - Voinic + suf. -el, -ea. - Voinicică: cu schimbare de suf. VOINICÉR s. m. v. vonicer. VOINICÉRIU s. m. v. vonicer. VOINICESC, -EASCĂ adj., s. f. sg. (art.) I. Adj. 1. (învechit) Milităresc (1). în toţi anii alegea norodul bărbaţi de bună rudă să fie de-a tocmirea lucrurilor cetăţeneşti şi voiniceşti (a. 1652). şăineanu, î. 169. Să afla la o ceată voinicească, de oaste, dosoftei, v. s. martie 2779, cf. tdrg, cade, dl, dm. 2. (Despre acţiuni, manifestări, trăsături fizice ale oamenilor, ţinută etc.) Care aparţine voinicilor (I 2), de voinic, propriu, caracteristic voinicilor; care ţine de voinici, privitor la voinici; care trădează, exprimă dîrzenie, curaj; ca de voinic, ca al voinicilor; p. ext. eroic, legendar. V. brav, curajos, dîrz, vitejesc. Cu voinicească îndrăznire, asupra multor sute Dete războiu ş-alungă pe tute. budai-deleanu, Ţ. 183. împăratul, mirîndu-să de a lor voinicească hotărîre,... îi îndemna să rămîie. GOLESCU, P. 361/17, cf. i. GOLESCU, C. Arghir... flrea-l răsfaţă Cu făptura voinicească Preste firea omenească. BĂRAC, A. 13/1. Amorul... are puteri voiniceşti. PANN, E. I, 13/14, cf. cihac, n, 462. Greuceanu cuvîntă cu glas voinicesc, ispirescu, l. 220. Toate te 5077 VOINICESC -1005- VOINICEŞTE tnveselesc aici:... înfăţişarea mîndră şi voinicească a gospodarilor, chipul nimăn şi luminos al rucărencelor. VLAHUŢĂ, R. P. 124, Cf. BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, CADE. încetul cu încetul cîştigă un fel de încredere, care-i dădea o înfăţişare voinicească. REBREANU, NUV. 282, cf. scriban, d. Grumajii, umerii, braţele... îi fură căznite... cu aceeaşi voinicească iscusinţă, vinea, l. i, 72, cf. DL, DM. Un luceafer se arată Cu chip vesel şi domnesc Şi cu mersul voinicesc! alecsandri, p. p. 175, cf. nunta, 154. 0 F i g . Ei cu sapa îşi munceau ţearina lor proprie şi cu arma îşi apărau ţeara. La asemenea viaţă, volnică şi voinicească, se prinseră a năzui cu dor toţi românii din Ardeal ODOBESCU, s. ni, 524. Vrîncenii sînt... mîndri pînă şi de numele plaiului lor, voinicesc şi sonor ca un strigăt de trîmbiţă. vlahuţă, R. p. 176. Pe timpurile voiniceşti trăia o văduvă săracă. SBIERA, p. 22. 0 Luptă voinicească = luptă corp la corp, fără arme (numai cu ajutorul braţelor); trîntă. Toate aceste nu puteau fi socotite decît ca dovada unei lupte voiniceşti dintre Ghiţă şi gălătuş. hogaş, dr. i, 201, cf. dl, dm, DEX. Las sabia cî-i drăsiascî, Hai la luptî voinisiascî. DIACONU, VR. 160. Lasă sabia drăcească, Hai la luptă voinicească. FOLC. mold. I, 183. (Prin analogie) Cînd lupta [între cerbi] începe, e o luptă adevărat voinicească. simionescu, f. r. 43. (Fig.) Să dăm piept cu norocul. O mică luptă voinicească începe pentru români, alecsandri, S. 109. ♦ Privitor la haiduci sau la viaţa, faptele etc. lor. Unele doine port şi numele de cîntice voiniceşti în Moldova, olteneşti în Valahia şi haiduceşti în Ardeal alecsandri, p. p. 223. Sfera imaginilor din colinde se lărgeşte şi prevesteşte, atunci cînd tematica este voinicească, imaginile cîntecelor epice eroice. IST. LIT. ROM. i, 22. 0 Poveste voinicească = baladă. Cf. dl, 3. (învechit şi popular) De voinic (I 3); propriu, caracteristic bărbaţilor; potrivit sau făcut (de ori) pentru bărbaţi; bărbătesc. Cf. anon. car. 4 cămăşi femeieşti, însă una cu fir, 2 cămăşi voiniceşti (a. 1753). bul. com. ist. x, 121. 1 cămaşa voinicească (a. 1778). iorga, s. d. viii, 3, cf. budai-deleanu, lex. 4 cămăşi voiniceşti (a. 1822). bul. com. ist. xn, 134, cf. iser, 275. Stosul, boieri, domnia voastră,.., n-aduce somn jucătorilor... -Bree! da zdravăn joc! - Joc voinicesc, filimon, o. I, 180. Totul nu putea să fie decît de fată, măcar că se ascundea sub ţoalele cele voiniceşti, ispirescu, l. 20. De cocon de parte voinicească n-ai să ai parte, delavrancea, O. I, 58. Se mai juca... briu voinicesc, jucat numai de oameni şi brîu muieresc, jucat de muieri. REV. NOUĂ, I, 154. în sfirşit, sînt darurile voiniceşti: către mire: rafturi, săbii, cai de călărie, telegari pentru rădvane, hamuri. IORGA, c. ι. I, 182, cf. tdrg. Au să guste şi ele dulceaţa unei strîngeri voiniceşti, de mult jinduită. VOICULESCU, P. I, 201, cf. dl, DM. Să-m cînţ un cîntecel Cu cuvinte voiniceşti, Cu viersuri femeieşti. GRAIUL, I, 17. Cămaşă voinicească, ciauşanu, gl. Nu putea-nţelege De-i glas femeiesc Ori glas voinicesc, Că Cema mugea, Codrul răsuna, balade, i, 315. ♦ (Despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) Care dovedeşte, trădează forţă, putere, robusteţe, vigoare. Cîteva voiniceşti lovituri de lopată avîntară micul vas departe de coastă. ODOBESCU, S. I, 141. în vremea asta plutaşii luptă: în mişcarea braţelor lor, în toată voiniceasca şi puternica încordare a picioarelor ş-a trupului lor vînjos. vlahuţă, r. p. 203. Luai şi eu o pusătură voinicească şi prinsei a mă uita spre mătăhalele cari se scoboreau drept spre mine. SBIERA, F. S. 116, cf. cade. Veninul copturii biruise toată vlaga voinicească a trupului acesta uriaş, popa, v. 158, cf. dl, DM. (Glumeţ) Luînd aşa fuga voinicească, Ţiganii noştri prin cea pădure, Ca pe vrăjmaşul să nu tîlnească. BUDAI-DELEANU, Ţ. 278. 0 Fi g . Scutul i să frînsă;... Şi chivără lui voinicească Pe frunte-i să pluşti ca ş-o broască, id. ib. 418. Cum să ştiţi voi ce este o masă voinicească şi un somn sănătos? CAMIL petrescu, t. n, 208. Unde, mări, l-îngropa? La mînăstirea domnească, Pentru să se pomenească, Fost-a cruce voinicească! balade, ni, 82. II. S. f. sg. (art.) 1. (Regional) Fel de a înota care constă în întinderea alternativă a braţelor în lături, fără a da din picioare. Cf. şez. xm, 78, scriban, d., dl, dm, dex, scl 1979, 98. 2. Numele unui dans popular, cu mişcări vioaie şi salturi, însoţite de strigături la comandă, care este jucat de patru sau opt flăcăi, aşezaţi în linie dreaptă, cu mîinile pe umeri; melodie după care se execută acest dans. Cf. VARONE, D. 154, 155, DL, DM, VARONE, D2. 191. - Pl.: voiniceşti. - Voinic + suf. -esc. VOINICEŞTE adv. 1. Ca voinicii (I 3); în felul bărbaţilor; cu forţă, cu putere, cu vigoare; bărbăteşte. Cf. MARDARIE, L. 2952/12. [Sfînta Eufrosina] s-au tăinuit şi s-au îmbrăcat voiniceşte, ca un scop împărătesc din casa împăratului s-au făcut, dosoftei, v. s. septembrie 27719. Batjocoririle altora şi năpăstuirile sau întru nimic le vor socoti, sau voiniceşte le vor surpa, poteca, F. 195/4. Astăzi soseşte lorgu şi cred că-ţi bea cu toţii voiniceşte în sănătatea lui. alecsandri, t. 999. El s-azvîrle nebuneşte Şi înoată voiniceşte. Taie-o brazdă, taie nouă, Taie Dunărea în două. id. ΡΟΕΖΠ, 162, cf. cihac, n, 462. îmi povestea trista împrejurare..., însoţindu-mă pe podul umblător ce-l mînau acum voiniceşte patru ţigani. odobescu, s. I, 387. Cînd sar odată voiniceşte de pe-un mal nalt în ştioalnă... numai scîntei mi s-au făcut pe dinaintea ochilor, creangă, a. 61. Porniră să defileze..., tropăind voiniceşte cu picioruşele lor goale pe paveaua încinsă, caragiale, o. în, 18. El merse voiniceşte pînă ce în deseară ajunse lihnit de foame, ispirescu, l. 262. Cînd sosea cîte un jupîn..., călare pe rotaşul din stînga, plesnind voiniceşte în naintaşi,... cumetrele, finele, suratele îi ieşeau voioase înainte, delavrancea, O. I, 76. Se aşternu voiniceşte pe lucru, vlahuţă, d. 73, cf. ddrf. Răspundea şi ea din răsputeri la chiotele noastre, -răspundea voiniceşte, de răsunau văile. TURCU, Ε. 207. Fetele păreau alese dintr-o împărăţie întreagă, toate frumoase,... cu mijlocul strîns voiniceşte în cingătoarea tricoloră. D. zamfirescu, î. 178, cf. id. v. Ţ. 150. Mîinile... noduroase de muncitor strîngeau voiniceşte coamele plugului, sandu-aldea, u. P. 7, cf. tdrg 1767. Rup cîte o cracă mare de brad... şi, proptind-o voiniceşte pe umeri, o tîrăsc devale. pamfile, S. t. 63. Mirele o învîrti de cîteva ori voiniceşte şi apoi aruncă un zlot de argint în strachina înflorită. REBREANU, I. 257, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Cema e cu adevărat balaur şi 5078 VOINICEŞTE -1006- VOINICIB Iorgovan pe urmele lui îşi îndeamnă voiniceşte armăsarul. arh. olt. xm, 44. Am bătut palma voiniceşte cu moş Petrache. POPA, v. 107. îndrăgostitul a sărit din lotca lui în a femeii şi a tăbărît s-o răpească şi s-o treacă în Bulgaria. Ea s-a luptat voiniceşte. VOICULESCU, P. i, 16. Am şuierat voiniceşte semnalele învoite, id. ib. ii, 182, cf. 296. Umplu sacii, scuturîndu-i voiniceşte, oarecum mînios. DAN, u. 59. Primăvara o zăreai cu o cazma săpînd voiniceşte pămîntul călinescu, s. 21. Tolstoi călărea voiniceşte la bătrîneţe. id. C. O. 345. Obişnuit cu urcuşul, călca voiniceşte. STANCU, R. A. in, 21. Păleşte-l, Petre, voiniceşte! v. ROM. septembrie 1954, 103. îl cuprinse cu palmele, îi împărţi de o parte şi alta a coloanei umerii, spinarea şi coastele în suprafeţe mici şi i le frămîntă voiniceşte. vinea, l. i, 72. Nu-şi pierdu cumpătul, ci se avîntă, înotînd voiniceşte spre mal. tudoran, P. 103, cf. dl, DM. Unii se căzneau să chiuie voiniceşte, precum la hora duminicală flăcăii, românia literară, 1973, nr. 2, 3/1. Ba o iei voiniceşte înainte, ba te sprijini de un copac. ib. 1992, nr. 3, 14/1. Pe cal alb, voiniceşte Încălecînd, se opreşte. POP., ap. GCR n, 314. Aceşti trei zmei avea trei femei, carile... nu se lupta voiniceşte, cu puterea, ci muiereşte, cu prefăcătoria. sbiera, p. 104, cf. doine, 92, ţiplea, P. P. 426. Voi l-aţi îăiat muiereşte Să vă taiu eu voiniceşte. RĂDULESCU-CODIN, μ. Ν. 48, cf. ALR II 3 127/784, balade, n, 99. la biciu-n două deşte Şi vă mînă voiniceşte. FOLC. transilv. ii, 27, cf. nunta, 129. 0 (Glumeţ) Cum ne-a simţit [mînzul] a sărit voiniceşte în picioare şi a venit la stăpîn. ghica, S. 542. Calul.., scuturîndu-se odată voiniceşte, iară şi-arată puterile sale. CREANGĂ, Ρ. 220. Fără a se mai socoti mult, pisica se opinti odată voiniceşte, apoi se căţăra pe zid în sus. păcală, m. r. 151.0 găină a cotcodăcit scurt, iar cocoşul i-a răspuns voiniceşte şi lung. popa, V. 12. 0 Fig. A trăsnit voiniceşte în dreapta şi-n stînga cu fulgerele epitetelor sale de pomină, ciauşanu, R. scut. 43. Hai, lăută, voiniceşte, Infloreşte-ţi struna, Pentru chiotul ce creşte Să-i mai zicem una! deşliu, g. 18. 0 E x p r. (Regional) A înota voiniceşte = a înota prin întinderea alternativă a braţelor în lături, fără a da din picioare. Cf. pamfile, j. i, 330, resmeriţă, d., dl, dm, dex. 2. Ca voinicii (Ï 2); cu curaj, cu dîrzenie, cu vitejie. Făcu diosăbită mare vetejie... pîră în locul ce războia voiniceşte. cantacuzino, A. 5Γ/16. Răsturnat în ţarină Intr-o clipită el să trezeşte, Măcar că să bătea voiniceşte. budai-deleanu, ţ. 280 cf. id. lex. Au primit moartea..., bătîndu-se voiniceşte pentru patria lor. GOLESCU, Ρ. 172/8. Acest ostaş..., întîmplîndu-să să să bată foarte voiniceşte,... i-au zis. id. ib. 402/5. Pe cîmpul bătăliei el apără voiniceşte ţara şi creştinătatea. BĂLCESCU, M. V. 14. S-au închis pe urmă în mănăstirea Cozia, unde au ţinut voiniceşte în contra lui Başbeşli-Aga, pînă la venirea lui Grigore Ghica domn. GHICA, S. 22. Pandurii din ceata lui Solomon... se luptau voiniceşte cu turcii în Mehedinţi id. ib. 113, cf. CIHAC, Π, 462. Se închină lor, rugîndu-i să lupte voiniceşte contra duşmanilor săi. conta, o. f. 360, cf. ddrf, resmeriţă, d., cade. Un fiu al Anei... a luptat voiniceşte pentru întregirea neamului pe frontul Munteniei şi în Dobrogea. moroianu, S. 35, cf. scriban, D., DL, DM, DEX. Voi... v-aţi luptat atîî de voiniceşte cu duşmanii ţării noastre, marian, t. 273, - Voinic + suf. -eşte. VOINICI vb. IV. 1. Intranz. şi r e f I, (învechit) A sluji în oaste1, a fi ostaş; a (se) lupta, a se război3. laste încă sutaş, întru multe reale ţinut şi se voiniceaşte Iu chesariu celuia ce ţine lumea, coresi, ev. 228. Voinicesc... ca sloboziţi să fim şi neturburaţi şi fără voroavă să lăcuim. id. ib. 523, cf. cihac, n, 462, tdrg, resmeriţă, d., cade, dl, dm, scl 1970, 19, dex, 0 F i g * (Intranz.) Au nu-s de acicea din dulceaţele voastre ceale ce voinicescu întru mădularele voastre? cod. vor2, 64r/3. Se feriţi-vă de peliţeştile pohtiri ceale ce voinicescu spre suflete, ib. 7478. 2. Intranz, (Popular) A săvîrşi fapte vitejeşti. Cf. tdrg, cade. După ce am voinicit pe socoteala mea, după rinduiala pe care o avem noi cazacii, am venit sub steagurile Măriei sale, Ştefan Vodă. sadoveanu, O. xm, 781, Noi toţi, păstori de herghelii, Te-alegem hatman să ne fii, Să voinicim pe acest pămînt. pillat, p. 39, cf. SCRIBAN, d., DL, DM, DEX. Fraţi de cruce se prindea Şi-mpreună voinicea Pe balauri de stîrpea. alecsandri, p. P. 12. ♦ A haiduci. Cf. bogdan, o. 397, 398, Da’ cu ticăloşiile acestea n-ai să ajungi tu bine, măi băiete... -Apoi, cucoane, eu voinicind am să mor. sadoveanu, o, iv. 214. Noi ne-am agonisit viaţa voinicind şi slujindu-l şi pe domnia sa cu prea slabă simbrie, id. ib. xm, 628, cf. vii, 350, DL, DM, DEX. Apoi, mări, cît trăia, Fraţi de cruce se prindea Şi-mpreună voinicea, alecsandri, p. p. 12. Eu creştini n-am omorît Cît în ţară-am voinicit, Vreun creştin de-l întîlneam, Averile-i împărţeam, id. ib. 89. Armele mele cu cari am voinicit să le puneţi într-o păreche de disagi pe cal sbiera, p. 32. 3. R e f 1. (Familiar) A face pe voinicul (12); a face pe grozavul; a se grozăvi, a se lăuda. Cf. resmeriţă, d,, bul. fil. in, 85, scriban, d., dl, dm, dex. - Prez. ind.: voinicesc. - Din voinic. VOINICIC s. m. (Prin Maram.) Voinicel (I 2). Ce voinicicu-i acela, Ce şi-a vîndut nevasta? bud, p. p. 15. - PL: voinicici. - Voinic + suf. -ic. VOINICIE s. f. 1. (învechit) Stare, condiţie, viaţă de voinic (ii); serviciu, stagiu militar. Oarecare voinic ce va umbla pre calea voiniciei şi pre războaie va fi umblat, prav, gov,, ap. tdrg. Cerşu dar nu altă, fără numai să-l iarte de la voinicie şi să-şi margă la dorita săhăstrie. dosoftei, v. s. februarie 7375, cf. 64735, tdrg. 2. (Popular) însuşirea de a fi viteaz în luptă, de a fi curajos, dîrz în situaţii periculoase, dificile; condiţia, starea de voinic (I 2), Nesuferind bărbăţîia şi îndrăznirea lui, nevoiră... să slăbească bărbăţîia şi vonicia lui. dosoftei, v. s, martie 3771. Au perit acea voinicie, Şi tu gemi supusă, Muntenie! budai-deleanu, ţ. 242, cf. 225. Ostaşii... s-au bătut cu mare voinicie şi au cîştigat. GOLESCU, P. 182/16, cf. 96/25. Trufia să poate chema una proastă..., iar alta de bunăcuviinţă: şi aceasta dacă 5081 VOlNlCIE -1007- VOINICÏME „ ţntrU'.. a voiniciei ostăşească, POTECA, 227/27, cf. I. GOLESCU, C. Curajul şi voinicia lăcuitorilor olteni din Yalahia-mică îi caractirisesc cu deosebire, tîmpeanul, 16/25. Cu vetejie ne-au apărat, cu înţelepciune ne-au ocîrmuit şi în cît au trăit voinicia noastră şi fericirea au înflorit arhivar. I, 40/17. Vestea voiniciei lui ajunse la Mihai, care puse pe mitropolit de-l despopi şi în loc de rasă îl învesti cu ceapcăn, şi în loc de cruce îl armă cu sabie. bAlcescu, O. m, 123. Sînt prieteni, n-au vrăjmăşie, Jură pe Tudor, pe voinicie. bolliac, O. 148. Hai,,., cu voinicie Să scăpăm biata moşie De păgîni şi de robie! alecsandri, p. i, 5, cf. cihac, ii, 462. Pentru a da o mai bună idee de voinicia mea, spun la toată lumea că am fost nevoit să cedez la o bandă de şase hoţi. CONTA, O. F. 97. Chiajna, încălecată bărbăteşte..., le însufla tutulor asupra sa voinicie. odobescu, s. I, 116. Şi-n piepturile păstorilor tineri.., încolţea.,, dorul voiniciei! EMINESCU, p. L. 5. Cu.., încredere în voinicia mea, înşfăcai teaca iataganului, gane, n. I, 160. împrejur, unde şi unde, cîte un strop de sînge mărturisea încă despre trădarea lui Stanciu şi voinicia lui Codrean, id. ib. 211. Pe la cîte un lunecuş mai repede, el vroia s-o ajute,..; ea refuza c-un zîmbet de voinicie care sfidează, vlahuţă, o. a. în, 70, cf. ddrf. Nume mare, avere mare, tinereţe, voinicie, -ce vrei mai mult? Tu nu trebuie să-ţi dai viaţa pe nimic... Tu nu trebuie să mori aşa. D. zamfirescu, A. 77. Lăcomia, ura, setea de răzbunare a vecinului său Vasile Lupu s-au frînt de voinicia lui înţeleaptă, iorga, C. i. i, 22. Nepot şi fiu de ţărani,... păstrînd ceva din voinicia cutezătoare a strămoşilor săi,... îşi petrece copilăria toată în mijlocul evlaviei neprihănite. SĂM. viii, 60, cf. tdrg, resmeriţă, d., cade. Cu toată voinicia lui Harap,... nu era deloc cuminte să mai înaintăm. GA* LACTION, o. 79. Era om care străbătuse cu voinicie prin viforurile vieţii, sadoveanu, o. Π, 594. Numai stepa poate nomadului să deie Beţia voiniciei ce-n ziduri se pierdu, pillât, p. 39, cf. scriban, D. Mai-marele lor zice că numai voinicia e semnul dreptăţii, călinescu, B. 31, cf. DL, DM, L ROM. 1974, 45, 46, 47, dex. Voi vina... fiare sălbatice cari fac tuturor rău, şi prin aceasta chiar se va vedea voinicia unui român, columna, vn, 84, cf, şez. v, 172. 0 (în proverbe şi zicători) Voinicia omului s-arată mai mare, cînd frica dă moarte omul nicicum are. i. golescu, ap. zanne, P. VIII, 152. Voinicia cu-ndrăzneală te bagă şî te scoate din focul cel mai mare. id. ib. 153. Voinicia la ostaş, pîine cu primejdie. id. ib. Voinicia pă om îl ridică pînă sus în cer, iar mîndria îl trînteşte jos, pe pămînt, din cer. id. ib. Voinicia cea adăvărată, nu în arme, ci în mîini s-arată, id. ib. Dă cînd puşca s-a ivit, voinicia a pierit şi norocul a-nflorit. id. ib. 154. ♦ Faptă vitejească. în multe locuri au făcut mari voinicii GOLESCU, P. 159/7. Cică-i voinicie boierească să stîlcească un biet om de surugiu ostenit ca vai de el alecsandri, t. 49, cf. id. ροεζπ, 210. Ţugulea este viteaz,... a făcut atîtea şi atîtea voinicii ispirescu, L. 321, cf. ddrf. N-o să-ţi fie voinicia pe degeaba. galaction, o. i, 50, cf. scriban, d., dl, dm. Moşu se ţinuse de voinicii în tinereţe, apoi se aşternuse pe muncă Şi-şi văzuse de rosturile lui. lăncrănjan, c. I, 50, cf. dex. Aceşti feciori... îmbla după vitejii şi voinicii, sbiera, P. 99. 0 F i g. Toate păserile din ograda boierească, văzînd voinicia cucoşului, s-au luat după dînsul. CREANGĂ, P. 67. ♦ Haiducie. De cum i-a răsărit musteaţa, el s-a simţit cuprins de dorul voiniciei GANE, N. I, 158. în epoca fanariotă „voinic” devine identic cu „haiduc”, „voinicie” cu „haiducie>>. bogdan, o. 398, cf. cade, dl, DM. Gustul de plugărie scade şi creşte cel de voinicie. ist. lit. rom. i, 210, cf. dex. Frunza-n codru cît învie Doina cînt de voinicie. ALECSANDRI, P. P. 224. Eu n-am fost de pustnicie, Căci am fost de voinicie. id. ib. 229. Noaptea-n sat cu voinicii, Cu voinicii-n voinicie, Cu tîlharii-n tîlhărie. mîndrescu, L. P. 155. Să ştiu bine că aici voi muri, dar voinicia nu-mi voi pîngări! MARIAN, T. 302. 3. Faptul, starea sau calitatea de a fi voinic (II 1); robusteţe, tărie (II 1). V. vigoare (1). Nu-ţi învăţa trupul cu acele trupeşti învăţături, care folosesc la voinicie, ci cu acelea care folosesc la sănătate şi aceasta poţi să o dobîndeşti. GOLESCU, P. 319/23. Cînd cineva are mijloc de a avea cele trebuincioase spre hrana vieţii, de va munci şi trupul oarece, mi să pare că la acesta va fi mai delungată, şi tot la acela, de să va munci mai mult, să prisoseşte voinicia. id. s. 246, cf. 277, polizu, ddrf. Flăcăii.., pun botini sau cipici... cari le dau un aer de voinicie. manolescu, i. 239, cf. barcianu. Voinicia nu stă în mărimea trupului, marian, ins. 417, cf. alexi, w. Mi-au rămas în minte... feţele... armencelor şi voinicia prietenoasă a lui Mihai. IORGA, P. A. I, 14, cf. resme-riţă, d. Voinicia trupului acestuia n-ar fi avut dreptul să-ngăduiască o suferinţă. POPA, v. 18. Mijlocul subţire, încins de chimirul înstelat..., sublinia şi mai mult statura lui, desăvîrşit cumpănită între voinicie şi frumuseţe. VOICULESCU, P. I, 88. Vaca, de o voinicie extraordinară, îşi scutura cerbicia încordată cu muşchi ca fierul id. ib. 99, cf. scriban, d. Fusese un bărbat înalt, voinic. Nu-i slujea la nimic voinicia. stancu, d. 5. îi strînse mîna ca un campion care îşi arată încă o dată voinicia. vinea, l. I, 18, cf. dl, DM. Cîntecul schiţează şi imaginea frumuseţii şi voiniciei mirelui, ist. lit. rom. i, 38. Argintule, viule, Voinicule, Nu te iau, Nu te beau, De voinicie. PĂSCULESCU, L. P. 119. Deşi era alb ca varul, dar era roşu şi voinic, - voinicie,... ca la oameni bătrîni. pamfile, s. t. 161. ♦ Forţă, putere (I 1). Atuncea strigă cu voinicie Tandaler cît putu de tare foarte. BUDAI-deleanu, Ţ. 236. 0 F i g. Voinicia mîncării ce au dat Dumnezeu lui Adam să adevăra. antim, o. 35. Stareţul... îl îndruma către vinurile bărbăteşti vînjoase, cu voinicie în ele. voiculescu, P. i, 132. 4. (învechit) Tinereţe (2); vîrstă tinereţii. Vîrstele sînt aceste: pruncia, copilăria, catarigia, voinicia, bărbăţia, cărunţetele şi bătrîneţele. cantemir, ap. tdrg, cf. ANON. CAR., DDRF. - PL: voinicii. - Şi: (învechit şi regional) vonicie s. f. - Voinic + suf. -ie. VOINICIME s. f. (învechit; cu sens colectiv) Mulţime de voinici (11). Cf. M ard arie, l. 1182/4, 2522/24. Rugători ţ-aduc vonicimile acelor fără de trup. DOSOFTEI, MOL. 102b, cf. PASCU, S. 141, SCRIBAN, d., SFC I, 67, DL, DM, SFC ΙΠ, 77, DEX. - PL: voinicimi. - Şi: (învechit, rar) vonicime s. f. - Voinic + suf. -ime. VOINICIT -1008- VOINŢa VOINICÎT s. n. (Popular) Haiducie. Cf. DM, sfc iv, 298. - V. voinici. VOINICOS, -OÂSĂ adj. (Popular; adesea glumeţ sau ironie) 1. Voinic (II 1); p. ext. chipeş, arătos; mîndru (I 3), fudul. Cf. polizu. Eşti prea voinicos, da fricos, alecsandri, t. 1114, cf. cihac, ii, 462. Vedea într-însul chipul cel voinicos al sfîntului arhanghel ispirescu, M. v. 3. De ce creştea, se făcea mai trupeş şi mai voinicos copilul conv. lit. xix, 392, cf. ddrf, tdrg, PASCU, S. 74, GRAUR, E. 92, DL, DM, dex. Să ţi-o calc [cămaşa] apoi frumos, Să fii mîndru, voinicos. teodorescu, p. p. 308. 2. (Despre oameni) Voinic (II 2). Cf. barcianu, alexi, w., tdrg. Un băiat mai voinicos întreabă pe altul începător dacă vrea să vadă o maimuţă. PĂCALĂ, M. R. 213. Pe A,, voinicos din fire, îl apucă un tremur aşa că nu mai fu în stare să joace în seara aceea. n. a. bogdan, ap. tdrg, cf. cade, scriban, d. Te arătai mai voinicos la început! tudoran, P. 119. Voinicoşi eram şi noi, Dar ei da ca-n păpuşoi marian, sa. 203. Ţiganul, voinicos al dracului, cum e el din firea lui, luă o căldare în mînă. id. ins. 204. Ci-a purces de veste Tot în urma lui... Alexandru cel frumos, Cel frumos, cel voinicos. balade, m, 114. Voinicos străin, Străin şi bogat, Intră noaptea-n sat De toţi cînii lătrat, ib. 166. 0 (Substantivat) Conul Alecu făcea pe voinicosul pînă ce pornea trăsura. SĂM. iv, 351. - PL: voinicoşi, -oase. - Voinic + suf. -os. VOINICUŢ, -Ä s. m., adj. Diminutiv al lui v o i n i c. 1. S. m. Cf. v o i n i c (I 2). Voinicuţul de George unde zmuci odată sabia din pămînt... şi tăia în două scorpia. ispirescu, l. 138, cf. ddrf, dl, dm, dex. ♦ Haiduc. Are rînd de-un murguţ Şi pat de... voinicuţ. BÎRLEA, L. P. M. I, 16. 2. Adj. Cf. v o i n i c (II1). Cf. bl vi, 186. Un copil voinicuţ. dl. - Pl.: voinicuţi, -e. - Şi: (regional) vonicuţ, -ă adj. bl vi, 186. - Voinic + suf. -uţ. V0INIU s. m. (Prin Munt.) 1. Voină. Cf. dl, dm, scurtu, t. 198. Dur, dur, dur, negrule dur, Că nu-i fur ca să te fure, Ci îmi este voiniul meu, Voiniul meu, stăpînul tău, Ginerel părinţilor, Cumnăţelul fraţilor. teodorescu, p. p. 74. 2. Logodnic. Cf. dm. Şade-mi... fată mare,.. Ci-mi coase şi-mi chindiseşte... Guleraşul voiniu-său Şi basmaua taică-său. teodorescu, Ρ. p. 83. - PL: voinii. - Voină + suf. -iu. VOINŢĂ s. f. 1. Facultate de a determina conştient activitatea proprie; capacitate de a decide, de a hotărî asupra propriilor acţiuni; voire (1), vrere (2). Aş cerca ca să-l urăsc, însă nu aş putea, voinţa este neputincioasă unde lăcuieşte dragostea. CATON, 78710. Cuvîntul „voia” însămnează la români şi voinţă şi voinicie. MAIOR, IST. 186/13, cf. budai-deleanu, lex., lb. Toţi oamenii deopotrivă au trup şi suflet, pricepere şi voinţă, bojinca ap. maior, IST. 36/6. De bună voie este cînd atîmă de la puterea şi voinţa omului. COD. ţiv. 110/10. Fii dar povăţuitorul meu,... învaţă-mă să cunosc bunul; sileşte voinţa mea să-l voiască. marcovici, C. 9/24, cf. valian v. Sufletul nostru, deşi în esenţă unul şi indivizibil, în cît e substanţă, posede trei facultăţi sau putinţe distincte...' sensibilitatea, inteligenţa şi voinţa, laurian, f. 21/24 Dumnezeu nu a înzestrat pe om numai cu minte..., dar încă el l-a înzestrat cu voinţă, lăsîndu-l liber în alegerea sa. BĂLCESCU, μ. V. 4, cf. LM. Voinţa noastră conştientă este în serviciul pasiunilor, dar nu vice-versa, pasiunile dependente de ordinele voinţei maiorescu, cr. n, 401. In regulă generală, voinţa este aceea care deşteaptă mintea şi-o determină să lucreze, conta, o. f. 89. Nimeni nu căutase dacă acea nenorocită era liberă, stăpînă pe voinţă în acele momente grozave, contemporanul, I, 148. La-nceput, pe cînd fiinţă nu era, nici nefiinţă, Pe cînd totul era lipsă de viaţă şi voinţă. EMINESCU, O. I, 132, cf. ddrf. De aici..., greutatea de a descoperi legi pe terenul psihic printr-o libertate oarecare a voinţil philippide, p. 13, cf. enc. rom., alexi, w. Mintea omului şi voinţa lui trebuie să fie libere. SĂM. vm, 9, cf. tdrg. Din cele trei facultăţi ale sufletului omenesc, intelectul, sentimentul, voinţa, religia alege ca bază a acţiunei ei reformatoare sentimentul pârvan, I. F. 107, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. N-am vrut să ţi-l arăt ca să fac un act de voinţă, camil petrescu, p. 31. în suflet, filosofii disting trei calităţi principale: inteligenţa, sensibilitatea şi voinţa, arh. olt. xm, 26. Lucrurile se petrec spontan, fără amestecul voinţei. iordan, stil. 33, cf. scriban, d. Creşterea operei poate fi un proces natural în sufletul artistului, străin de deliberările voinţei sale. vianu, e. 339. Toată încordarea voinţei şi inteligenţei lui este întru agonisirea proviziei CĂLINESCU, C. O. 67, cf. DL, DM. Kant consideră că esenţa omului este voinţa. JOJA, s. L. 239, cf. der. Abulia, ca tulburare a voinţei, o găsim în special la psihastenie. ABC SÂN. 11, cf. M. D. ENC., dex, D. fel. Unde nu este putinţa, la ce-i bună voinţa? odobescu, S. m, 86, cf. zanne, p. iv, 561. ♦ Putere de a hotărî a divinităţii, manifestată în legile universului, în determinarea acţiunii oamenilor etc. Dumnezeu iaste preaputemic, pentru căci are puterea întocma cu voinţa, antim, O. 129. De vrea socoti cineva cele ce s-au lucrat la voinţa dumnezeilor, ori la ocîrmuirea acelora, făr' de luare aminte, aethio-pica, 85v/25. Cea pre naltă vecinică fiinţă Ne-au dat pildă în toate vederată, De a cunoaşte sfînta sa voinţă. budai-deleanu, ţ. 340. îl fac să cunoască pre Dumnezeu, pre voinţa sa, pre făgăduielile şi îngrozirile lui. marcovici, D. xi/24. Nu putem decît să numim puterea infinită şi voinţa supremă care au stabilit relăciunile minţii omeneşti cu lucrurile, aşa încît ideea să răsară din dînsele. laurian, f. 18/29. Spre îndeplinire, după voinţa înaltă, între alte dobitoace şi omul ţine o treaptă. conachi, p. 260. Morala care amestecă voinţa lui D[umne]zew în faptele oamenilor este greşită. contemporanul, i, 708. E vesel şi sănătos - un om pe care-l vezi pătruns de cea mai sinceră şi mai adîncă încredere în dreptatea şi voinţa lui Dumnezeu. CARAGIA 5087 VOINŢA -1009- VOINŢĂ o. IV, 121· Preoţii, cunoscînd voinţa zeilor şi mijloacele de a-i face priitori, sînt cei mai însemnaţi vrăjitori contemporanul, n, 55. Socot că la domnia mea, cînd va fi să fie, după voinţa lui Dumnezeu, am să stric acest rău obicei la casele boierilor moldoveni. SADOVEANU, O. ΧΙΠ, 52. Printre bîzîitul... vieţuitoarelor fără cuvînt, eu mă apropiam treptat de rosturile înalte ale voinţei dumnezăieşti. papadat-bengescu, o. I, 196. Sufleţel divulgă că Furiile prin voinţa Cerului intraseră în casa lui Hagienuş. călinescu, b. i. 156. Principiul unic al vieţii... este însuşi principiul şi voinţa divină. CONSTANTINESCU, S. I, 133. 0 (Prin extensiune) Esecuţiunea e procesul prin care voinţa statului se realiză. eminescu, O. xv, 1157. Astăzi chiar manifestaţiunile simple ale instinctidui şi ale voinţei animalelor sînt reduse, cel puţin în principiu, la fizică şi chimie, marinescu, p. a. 47. Tufele sînt vii, stîncile au voinţa să se urce spre tărie, blaga, z. 91. 0 Fig. Nasul tot coroiat, ochii îndrăciţi înfundaţi, fruntea plină de voinţă îndărătnică, şi pârul negru ca funinginea, caragiale, o. Π, 305. O reţea de fire aducea de la distanţă voinţa imperativă a ordinelor superioare, papadat-bengescu, o. n, 22. Era o voinţă crîncenă în cîntecul acesta, altfel prea domol, care-l făcea să aibă tărie de fanfară. camil petrescu, o. m, 329. 2. (Trăsătură de caracter manifestată prin) fermitate în decizie, constantă în acţiune şi în atitudine, stăpînire de sine. V. energie, tenacitate. într-acest chip, prin înţelepciune şi voinţă îndireptează mîne ca să nu facă oarece fărădelege (cca 1750). ist. lit. rom. i, 557. Nu-şi cîştigă voinţa şi să silesc prin minciuni să~şi acopere răutatea, golescu, p. 132/21. Se aprinse de această idee a regenerării naţionale şi, cu puternica lui voinţă, hotărî a nu pregeta pînă la moarte întru îndeplinirea ei. BĂLCESCU, M. v. 251. Deştept de la natură, ca şi părinţii săi,... era totodată şi de o voinţă neînduplecată. bariţiu, p. a. i, 454, cf. polizu. Ne sînt oprite toate; ne iei şi chiar voinţa, bolliac, O. 121. Se mîndrea a le arăta ce poate produce stăruinţa şi voinţa. sion, p. 75. Voinţa tare şi statornică învinge toate obstacolele. filimon, ο. I, 123, cf. petri, v. Tot ce ne-ngrozeşte este ca nu cumva munca şi voinţa să fie covîrşite prin sărăcia puterii. HASDEU, I. C. I, VIII. Blîndeţea e o calitate ce afectă voinţa unui suflet. CANELLA, V. 51. Puterea nu-i stă în talent, ci în voinţă. caragiale, O. iii, 174. Mă cuprinde, cîteodată, o-ntristare ş-o-ngrijire; Stră-bătea-voiu, prin voinţă, pînă-n taina nepătrunsă Sau rămîne-να ş-aceasta, vechea Mecă neajunsă, macedon-SKI, o. i, 231. Ridică-te, să scuturi ce te-apasă! Voinţa-nvinge tot: de-o fi în tine, Tu nu te temi de rău, de greu nu-ţi pasă. COŞBUC, p. n, 305. Ţinînd samă de voinţa tare ce caracterizează pe Sbiereni..., nu este greu a gîci cum s-au petrecut lucrurile mai departe, sbiera, f. s. 82, Eu văd şi înţeleg multe lucruri; nu am însă destulă voinţă spre a îndrepta greşelile noastre ale tuturor. D. zamfirescu, î. 30. Antim din îvir’ era... un suflet curat şi o voinţă neobosită. IORGA, P. A. I, 120. Dacă ne pricepem şi avem voinţă tare, ne facem viaţa frumoasă. AGÂRBICEANU, A. 178, cf. resmeriţă, D. îi aţipea estimp oare voinţa, era cumva victima fără răspundere a vreunei sminteli stranii? M. i. caragiale, c. 49, cf. cade. Arată-ne ce poate o inimă tare şi o voinţă înţeleaptă. camil petrescu, T. m, 350. Toată voinţa din el, toată dîrjenia lui, s-a rănit ca dintr-o coardă plesnită. POPA, v. 307. Se însura numai fiindcă nu mai avea voinţă să se împotrivească nici unei biete fete, care în ochii lui era mai puţin decît o gînganie. voiculescu, P. I, 53. Obrazul lui slobozit din stăpînirea voinţii arăta trăsături de bătrinel sadoveanu, o. x, 60. Nimic nu a putut învinge această mică voinţă de fier. papadat-bengescu, o. i, 96. Oamenii cu voinţă nu trebuie să se gîndească niciodată la astfel de nimicuri şi trebuie să întreprindă tot ce au de întreprins oricînd s-o nimeri. MIHĂESCU, D. A. 5. Voinţa sa slabă nu-l mai poate nici domina, nici măcar atenua, oprescu, s. 146. Are o voinţă extraordinară, care te convinge. CĂLINESCU, B. l 311. Filtrarea naturii prin voinţă şi demnitate... duce la valoare morală. ralea, s. t. i, 60. Părea lipsit de voinţă, făcea plimbări lungi. BARBU, PRINC. 327, cf. M. D. ENC., DEX. 0 Fi g . Privi cu ochii deschişi tare, cu toată voinţa vederii adîncită în sticlă, papadat-bengescu, o. i. 409. E în ea o voinţă care îl pîndeşte, vrea să-l surprindă într-un moment de oboseală şi de slăbiciune. vinea, L. I, 66. Voinţa mea doreşte un singur lucru: să scap. barbu, princ. 106. 0 Loc. adj. Fără voinţă = lipsit de iniţiativă, de energie, de forţă; lipsit de convingere. S-a înţeles cu vatavul ei Gavril să-l gospodărească cu o fată săracă şi cam trecută... de altfeliu umilită, fără curaj şi fără voinţă. CONTEMPORANU, ii, 5. Berta era fără voinţă, cam tristă, ca oricine ce şi-a destăinuit sufletul - poate degeaba. D. zamfirescu, a. 124. Om de petrecere, fără voinţă, iorga, c. i, 25. 3. Ceea ce vrea sau hotărăşte cineva (şi acţionează pentru a realiza); hotărîre, voire (2), vrere (1). Toată treaba... în voinţa lor rămîne. cantemir, i. i. ii, 122. Pren voinţa şi cererea tuturor boiarilor moldoveni, împărăţiia l-au miluit cu domniia Moldovei. R. greceanu, C Μ li, 250. Voinţa domnului iscălitură este, şi aceasta vecinică. muşte, let2. iii, 33. Din căldura inimilor noastre rugăm pe prea puternicul Dumnezeu şi sevîrşitorul a toate bunătăţile (pîn a cărora voinţe domnii domnesc), şi să păzească pe măria ta nestrămutat (a. 1765). uricariul, vn, 49. Nici mai înainte obrăzni-cîndu-mă cătră voinţa ta, n-am urnit ceea ce mi să poruncea. AETHIOPICA, 31v/20. Cu voinţa ta l-ai înălţat pre dînsul la aceasta, şi i-ai dat lui în mînă turma ta. mineiul (1776), 23rl/36. Să înpotriveşte chiar voinţii stăpînului tocmai ca cum ar avea vreun privileghi asupra acelui lucru. prav. cond. (1780), 208. De să cuvine ca preaînalta Poartă să dea pacea nemţilor sau nu, rămîne la înţelepciunea sfatului şi la voinţa prea-putemicului împărat, văcărescul, I. n, 44r/4. Cine alt au aşezat pe Demôstenes însuşi stăpîn şi monarh preste voinţa omenească, molnar, ret. 7/3. Prin luminata voinţă să să dea luminată poruncă Mării[i] tale cătră dumnealor ispravnici de sud (a. 1800). furnică, d. c. 217. Poruncim tuturor dregătorilor politiceşti şi bisericeşti, întocmai să fiţi următori, că aşa este voinţa Domniei mele (a. 1814). arh. olt. xix, 147. Hotărîrea de a mă supune voinţelor tale în veci îmi va fi mai poftitoare. GOLESCU, p. 386/2. După acest soroc dă opt ani, poate să rămîie slobod în voinţa sa (a. 1824). arh. olt. xm, 5087 VOINŢĂ -1010- VOINŢĂ 363. Cînd titlul priveşte cătră alte lucruri, să întemeiază asupra voinfii celui de mai înainte stăpîn. cod, Tiv. 54/20. Amar va fi familii[i] acelia unde copilul îndrăzneşte a să împotrivi voinţii părinţilor. MARCOVICI, D. 89/7. Au trebuit să se plece voinţii tatălui, drăghici, R. 106/28. Vroinţa Măriei Sale era ca să purcedem din Liunevil, însă nu ne-au spus unde avem să mergem. KOGĂLNI-ceanu, S. 72. Acel zîn puternic încunoştiinţează voinţele sale. ASACHI, s. L. Π, 264. Hotănră să nu meargă mai departe pînă să afle voinţa cesarului. BĂLCESCU, M. V. 317. Pedantismul este vroinţa de a statornici prin logică gramaticală, cursă din regulele gramaticei latine, tîlcuirea şi forma cuvintelor vechi şi nouă. RUSSO, s. 53. Legea este expresiunea voinţei suverane, canella, v. 99. Voinţa fundatorului a fost de a face bine ţării. conv. LIT. π, 19. Crede că aceasta nu a atîmat de la voinţa noastră, alecsandri, o. P. 24. Voinţa mea în cale-i nu află-ntîmpinare, Şi prostul se grăbeşte spre a mă pizmui. bolintineanu, P. i, 202. Era un timp cînd în genere se credea că toate lucrurile, fără deosebire, şi toate mişcările lor sînt îndreptate de către voinţa, arbitrul. bunul plac al unei sau al mai multor fiinţe supraomeneşti. conta, o. f. 35. Maşina guvernamentală dispune de un arsenal din cele mai complecte şi mai perfecţionate pentru a încătuşa voinţa alegătorului. eminescu, o. xi, 68. Voinţa jucătorului nu trebuie să se amestece întru nimic: numai de capriţiul oarbei întîmplări să atîrne cîştigul. CARAGIALE, O. iv, 50. Ţinea să nu treacă peste voinţa soţului său. slavici, O. îl, 238. Recunoşti c-ai nesocotit voinţa mea? CONV. lit. xxn, 234. Voinţa ei atîmă de tată-său, şi-i dus Intr-alte părţi sihastrul COŞBUC, s. 35. Pare că tot e ceva din sfinţenia voinţii împărăteşti, faţă de care nu se încape nici o împotrivire. IORGA, C. I, 168. Panţu se bucura... plimbîndu-se ca un colecţionar ciudat printre atîtea roţi şi maşini pe care le oprise din mers dînsul, prin voinţa lui. anghel, pr. 84, cf. tdrg. Societatea există prin voinţa mulţimel pârvan, l f. 172. Toate numai de voinţa lui atîmă. rebreanu, i. 217, cf. CADE. Fac acuma legămîntul să mă supun voinţei tale. camil petrescu, T. m, 364. Toate sînt după voinţa lui. sadoveanu, O. XI, 83. Desigur că nu ar fi trecut peste voinţa ei şi mica Ketty s-ar fi dus să-şi caute norocul aiurea, papadat-bengescu, o. n, 353. Fata avea... toată iniţiativa, şi Costache era un simplu satelit al voinţei ei. călinescu, 0. m, 21, cf. DL, DM. Mireasa e supusă voinţei părinteşti. T iulie 1964, 45, cf. M. D. enc. Era un artist care, aproape împotriva voinţei sale..., fusese nevoit să-şi asume cîrmuirea Florenţei magazin ist., 1974, nr. 4, 51, cf. DEX. Adevărat, Doamne, judecind, văd şi eu că e mai bine aşa; căci tot ce se face prin voinţa ta e bine şi nemerit. ŞEZ. I, 265. Voinţa ta să n-o faci lege altuia. 1. GOLESCU, ap. zanne, p. viii, 155. Voinţa bună să-ţi fie, că neputinţa nimeni o cercetează, zanne, p. vm, 155, 0 (Prin extensiune) Faptele spiritului omenesc dominînd materia şi imprimînd naturii voinţa sa..., alcătuiesc exclusiv domeniul preocupărilor istoricului. PÂRVAN, I. F. 53. Vedea în artă un prim moment... în lucrarea de eliberare a sufletului din constrîngerile voinţei de a trăi. VIANU, L. R. 154. 4. Intenţie, dispoziţie de a face, de a întreprinde ceva* tendinţă (1), pornire (ΙΠ 1) către ceva, spre un scop determinat; predispoziţie. Fata cea moartă a lui Jair, ce au murit în casă, închipuiaşte pre păcătosul acela care păcătuiaşte cu mintea şi cu voinţa, antim, o. 142, Nu te mîhni, fiule, căci tot pasul tău mărturiseşte buna ta judecată şi voinţă. golescu, P. 121/28, cf. lb. Mistuiesc toate cugetările şi supun duhul orbeştilor voinţe ale materii[i], marcovici, D. 123/7. Domnii aceia de la adunare aveau cu tot dinadinsul voinţa hotărită de a nu mai înceta cu strigările. MAIORESCU, CR. I, 151, îţi sărut mîna pentru voinţa ce ai de-a mă face fericit eminescu, p. L. 86. A doua încercare, cu toată voinţa lui de a-şi birui slăbiciunea, nu avu mai mult succes. caragiale, O. I, 63, cf. barcianu. N-are nici o grabă, nici o voinţă hotărîtă spre ceva. soveja, o. 67, cf. resmeriţă, d., cade. Era o voinţă a sa} de a rămîne în această casă, atît de necunoscută şi, totuşiatît de nobilă, bacovia, o. 220. Voinţele menite să rupă zăgazuri nu pot fi îngrădite, camil petrescu, t. i, 121. Ne-a împărtăşit, cu hotărîrea care-l caracterizează, voinţa sa de a se „muta” la Iaşi. sadoveanu, Ο. XX, 417. Modificările fonetice... se produc spontan, fără amestecul voinţei subiectului vorbitor, iordan, stil. 38. Cuvintele acestea nu-i dau pace. / se pare că se alcătuiesc de la sine, fără voinţa lui. vinea, l. î, 6, cf. dl, dm, m. d. enc., dex. 0 (Prin extensiune) Japonia... uimeşte lumea prin cea mai puternică voinţă progresistă. hasdeu, I. c. I, 18. Soluţiunea cea mai probabilă... este aceea care vede intenţiuni sau voinţe şi în lumea exterioară, după cum există în organismul omenesc. REV. CRIT. I, 68. Rostul lor apărea să fi fost acel de a săvîrşi fiecare un gest de sprijin spre îndeplinirea voinţelor destinului ei. papadat-bengescu, o. i, 265. 0 Loc. adv. Cu voinţă sau după voinţa ta, sa etc. = din proprie iniţiativă; intenţionat, voit. Eu te-am trimis şi nu tu ai pornit, după voinţa ta. pamfile, s. t. 105. Marile mulţimi care alcătuiesc azi naţiunile nu sînt cu voinţă aşa cum sînt, ci pentru că au conştiinţa că nu pot fi altfel. Pârvan, i. F. 60. înaltă, elegantă, cu mersul uşor unduit, oprit parcă cu voinţă de la mişcări precise. PAPADAT-BENGESCU, o. i, 87. Fără voinţă = involuntar, neintenţionat; inconştient. Cîştigă în acest mod despre dînsele fără voinţă o idee confusă. laurian, f, 14/22. Fără voinţă, un omor săvîrşit. SIMIONESCU, F. r. 85. Tatăl îşi lăsă palma în părul balan al coconului, ca din întîmplare şi fără voinţă. SADOVEANU, O. xm, 248. După cîţiva ani vei ajunge un învins, fără voinţă şi fără aspiraţii, ulieru, c. 74. Cine te-a trimis? mai întrebă Evanghelina aproape fără voinţă, barbu, princ. 89. Loc. subst. (învechit, rar) într-adins voinţă = intenţie. Ne învinovăţi, pentru... într-adins voinţă de faptă rea. GORJAN, H. iv, 86/24, cf. puşcariu, L. r. i, 375. ♦ (învechit, rar) Semnificaţie (1). Cu jale prin shime le spunea voinţa săgetăturilor. AETHIOPICA, 5177. 5. Dorinţă de a face sau de a obţine ceva; aspiraţie, chef, gust, plac, plăcere (2), poftă (1), voie (2), vrere (3), (popular) vrută (v. vrut 3), (învechit) ogod (1), poftire (1), poftit, poftitură, rîvnire (1), rîvnă (1). în curînd vreme supt unirea a toată inima şi în voinţa a tot sufletul a videa. cantemir, i. i. i, 141. Pentru ce pohteşte şi de 5087 VOINŢA -1011- VOINŢA unde s-au îndemnat a pohti voinţă ca aceasta (a. 1699). GCR 328/26. Cunosc voinţa inimii voastră cea bună şi dragostea ce aveţi spre ascultarea celor de folos, antim, O. 97. Voinţa domnii[i] mele este şi la aceasta a să face o cumpănită îndreptare, prav. cond. (1780), 205. întimpinîndu-te pre tine astăzi la vînătoare, am stătut privindu-te, şi îndată simţirile meale s-au turburat împotriva voinţii meale. halima (1783), 93r/16. Ascultarea e datorinţă, iară nu plăcere după voinţă, petrovici, p. 13/7. La unii din oamenii cei proşti este o firească voinţă de muncă, golescu, P. 312/7. Judecătile se făceau de după voinţa crailor, bojincă, a. ii, 63/6. Sîntem hotăriţi... a lucra cu mai multă înţelegere şi potrivit cu voinţa ta. marco viei, d. 17/20. în copilăria voastră vi să vor împlini toate voinţile după dorinţă. drăghici, r. 110/2. înaintea ascuţitului spadei, socotită de drept şi de privileghii prin care cel puternic împlinea gustul voinţelor sale, nu putea legea s-asigureze viaţa. SĂULESCU, hr. i, 133/24. Cînd limba e arbitrară, adecă cînd procédé din voinţa omenească mai mult decît din natura lucrurilor, admite cele mai diverse manifestăciuni. laurian, f. 107/21. Este... atîta neajungere de expresii la cugetările poetului, cită neajungere se află şi în puterile trupeşti a executa voinţele noastre, bolliac, o. 58. Ai petrecut o viaţă fără pată, statornică în voinţa binelui (a. 1858). IORGA, s. D. xvm, 29, cf. FROLLO, v. 642. E greu marafet de a se împrieteni cu dînşii, împlinindu-le toate voinţele. CONV. lit. rv, 311. Oamenii toţi vor veni aci ca să afle voinţele lui şi să cîştige prin daruri a lui bună priinţă. odobescu, s. în, 293. Voinţele ţi se realizează după gîndirea ta. eminescu, n. 54. Dacă văzu că i se împlini şi astă voinţă, se hotărî să-şi răzbune asupra împăratului. ispirescu, l. 31. Mi se-mplinea orice dorinţă, Era o lege-a mea voinţă, macedonski, o. i, 39. Este de ajuns ca Anca să intervie pentru ca nebunul să se supuie vroinţei ei. arhiva, i, 609. Unii văzînd că munca efără folos, pierd orice voinţă. SĂM. i, 17. Nu era viţă să nu fie sădită de el, nu era pom să nu-l fl altoit, nu era umbră să nu fi crescut pe pămînt fără de vroinţa lui. ANGHEL, pr. 58, cf. resmeriţă, d. Trebuie să exprimăm dorinţa noastră, care este, credem, şi voinţa tuturor austriacilor. GOLOGAN, c, R. 158. Era vădit că asta fusese sublima voinţă a geniului. papadat-bengescu, O. i, 299. El nu se poate plimba decît însoţit, frînat în toate voinţele lui. arghezi, s. vii, 175. Voinţa lui de putere este nemăsurată, vianu, L. u. 83. Această mişcare se continuă cîtăva vreme de la sine, chiar contra voinţei subiectului, ralea, s. T. n, 13, cf. DL, DM. Ieşise cu sufletul plin de voinţa libertăţii, barbu, princ. 199, cf. M. D. ENC., DEX. Voinţa inimei dă aripi picioarelor. zanne, p. ii, 199. 0 P. ext. Fără temei lucrează a cerului vroinţe. CONV. lit. vn, 126. 0 Voifiţă liberă = libertate. Tatăl vostru cinsteşte voinţa liberă a prinţesei Şi vă ştie drepturile cu prisosinţă, camil petrescu, T. m, 361. Conştiinţa modernă nu primeşte ordinea decît cu condiţia ca ea să fie emanaţie de la voinţa liberă, ralea, s. τ. m, 64. Voinţa (cea) (mai) de pe (sau din) urmă, cea de pe urmă voinţă sau ultima voinţă a cuiva, ultimele voinţe ale cuiva = ceea ce doreşte cineva să se facă după moartea sa. Are tărie... cînd arătarea voinţei cei de pe urmă a lui să face după hotărîrea legilor. COD. Ţiv. 99/26. Parcalabul de Hotin... căpătă chiar de la principesă un refuz, răzămîndu-se ea pe voinţa cea de pe urmă a maicei sale de a nu se mărita în altă religiune. ASACHI, s. L. II, 90. Prin ist act solenel, ea plinise cea de pe urmă voinţă a maicei sale, urmînd a fi model pre cît în frumuseţe, pre atîta în blîndeţe, id. ib. 231. Are voie din partea mea să se ducă, ca să împlinească voinţa cea mai de pe urmă a moşului vostru. CREANGĂ, P. 184. M-am decis şi am făcut acest testament, care coprinde ultima mea voinţă (a. 1882). arh. olt. xn, 434. Iat-un pergament ce l-am găsit la Cezar; e voinţa lui din urmă. SĂM. vm, 51. Am desfăcut plicul şi, cu răsuflarea tăiată, am citit voinţa cea din urmă a unchiului, m. i. caragiale, C. 93, cf. cade, dl. Cei opt dregători..., îndeplinind ultima voinţă a împăratului dispărut, l-au urcat pe tron. MAGAZIN IST. 1974, nr. 2, 45. 0 Loc. adv. După voinţă, după voinţa cuiva sau (învechit, rar) de pre voinţă = conform cu dorinţele, cu trebuinţele sau cu necesităţile cuiva; pe placul sau pe gustul cuiva; la libera alegere a cuiva. întru sfărşitura cea grecească cîteodată să scrie... lung, după voinţa trebuitoriului. EUSTATIEVICI, GR. RUM. 13714. De voeşti de toţi să fii primit, potriveşte-i portul şi vorba după a lor voinţă. GOLESCU, P. 23/2. Singurul drept ce se da ţăranului rob era ca stăpînul lui să nu-i poată răpi de pre voinţă banii, vitele şi instrumentele de arătură. bălcescu, m. v. 305. Ea este aşa alcătuită ca să se poată sămăna după vroinţă, sau mai rar sau mai des. LITINSCHI, M. 29/7. Guvernul... lasă pe antreprenor a specula teatrul dupe voinţa şi dupe cum îl îndeamnă interesele sale. filimon, o, ii, 50. Dragomir... este purtat de Anca după vroinţa ei. arhiva, I, 609, cf. ddrf. El poate fi mai întotdeauna scurs, secătuit şi curăţat după voinţă, atila, p. 19. Acest venit se putea urca, după vroinţa lor, strîngînd pe cît le plăcea coarda contribuţiilor, xenopol, î. R, vi, 94. Permit breslelor ca să stabilească după propria voinţă preţurile diferitelor articole. GOLOGAN, C. R. 148. I se poate varia forma după voinţă. ENC. tehn, i, 386. Femeia nu-şi poate retrage, după voinţă, partea de suflet pe care a adus-o în contopirea iubirii, vianu, a. p. 390, Cum n-aş merge-n poeniţă, Bădiţă, bădiţă, Dar nu pot după vroinţă. alecsandri, p. p, 324. (învechit; mai ales în legătură cu verbe ca „a fi5’, „a lăsa”, „a rămîne”) în (sau, rar, întru ori la) voinţa cuiva = la bunul plac, la dispoziţia, la cheremul cuiva; la latitudinea cuiva; supus puterii (abuzive), capriciilor cuiva. Aceasta este la voinţa dumnealui (a. 1809). doc. ec. 80. Rămînînd aceşti şasă la voinţa mea, atunci aceialalţi toţi fie slobozi. GOLESCU, P. 354/22. Iată că ne lăsăm întru a ta voinţă cu cea mai adîncă şi mai zmerită încredinţare. MARCOVICI, D. 17/6. Se întîmpla asemenea că ţăranii erau în voinţa stăpînului lor, şi aceasta se numea clacă nehotărîtă. kogălniceanu, S. A. 141, cf. dl. Să fie lăsat în voinţa iei să-şi facă trei lucruri pentru mireasă, o. BÎRLEA, A. P. I, 186. (învechit, rar) Cu voinţa cuiva = cu puterea, cu ajutorul, cu sprijinul sau cu ocrotirea cuiva. Părinţii adu-nîndu-se la al şaptelea sobor, cu voinţa lui D[n]mnezeu, celui ce în şase zile toată aceasta au făcut. MINEIUL (1776), 65v2/25. Vă stropesc Şi vă-ntăresc Cu puterea tatălui Şi cu voinţa Fiului, marian, ins. 151. 0 Expr. A face voinţa cuiva = a satisface dorinţa, plăcerea 5087 VOINŢĂ -1012- VOIOS cuiva; a îndeplini dorinţele, poftele cuiva. Mă voi sîli ca să-ţi fac totdeauna vroinţa dumitale. KOGĂLNICEANU, s. 42. Dacă-ţi este cu putinţă,, Te rog, fă ş-a mea voinţă: Nu ieşi seara-n uliţă, jarnîk - bîrseanu, d. 246. Să dezbrăcară băiatu să-i facă voinţa iei. bîrlea, a. P. i, 172. (învechit, rar) Din bună voinţa cuiva, sau din (ori cu) buna voinţă a cuiva, de bună voinţă = fără constrîngere; din proprie iniţiativă; de bună voie (v. voie 2). Am socotit din întreagă mintea mea şi din bună voinţa mea şi am datu acestui iubit fiu al mieu mai sus pomenit moara împreună cu locul (a. 1794). ştefanelli, d. c. 246. Din buna voinţă a lor să răspundă. petrovici, Ρ. 20/17. Este virtuos acel stăpîn la care supuşii lui cu buna lor voinţă urmează. GOLESCU, P. 212/20. Toate aceste le dăm cu inimă curată şi de bună voinţă noastră. prim. dram. 202. ♦ (De obicei determinat prin bun sau prin bine) Bunăvoinţă. Voinţa bună iaste mai pe deasupra cînd neamul să lipseşte de bunătăţi, ca în vremea lui Avraam. biblia (1688) [prefaţă], 6/31. Rugîndu-mă cu multă plecăciune, ca cu bună voinţă şi Iască să le iai şi să le vezi (a. 1703). FN, 118. Preotul acela i-au primit... cu toată voinţa (a. 1764). uricariul, XIV, 310/30. Această orînduială, la care fiind şi a noastră bună voinţă,... s-au făcut cu sfat de obşte (a. 1782). prav. cond. (1780), 192. Ascultă Vodă cu suferinţă Tot cuvîntul şi pofta vicleană, Şi întîi arată bună voinţă, budai-deleanu, Ţ. 158. Pentru vizitile ce le va face... a i se plăti de către acei bolnavi după vrednicia curii şi buna voinţă ce va avea fieşcare (a. 1830). arh. olt. ix, 203. Ei să mulţămesc să muncească cu toată voinţa lor. GOLESCU, P. 202/6. Tu cu bună voinţă îl vei ajuta la vreme trebuincioasă, id. ib. 328/10. Cu cinste să face cunoscut cinstitei Vistierii înalta Măriii sale bună voinţă (a. 1839). DOC. EC. 730. Voia a da ardelenilor un semn de buna lui voinţă către dînşii. BĂLCESCU, m. v. 368. Sînt oameni carii au mare plecare şi multă bună voinţă cătră naţiea şi patria lor. cîmpeanu, GR. rom. 223/25. Sînt sigur de a dobîndi într-această cercetare bine voinţa vericărui medic filosof, man. SĂNĂt. 14/9. Le-a primit cu toată buna voinţă şi promtitate. aristia, plut. 238/31. Puterea de a despune despre buna voinţă către oameni, canella, v. 57, cf. maiorescu, cr. i, 222. Trebuie... mai mult decît bună voinţă pentru a găsi în acest document ceea ce... cred a fi descoperit rev. ist. i, 205, cf. ddrf. Buna lui voinţă a mers şi mai departe. SADOVEANU, O. XXI, 921, cf. form. cuv. I, 82. Buna voinţă, semn de dragoste. zanne, p. vn, 155. 0 Rea voinţă, v. r ă u (11). 6. (Astăzi, mai ales precedat de prep. „împotriva”, „fără”, „cu”) Aprobare, încuviinţare, permisiune de a face ceva; acord, asentiment, aviz, consimţămînt, consimţire, îngăduinţă, învoială, învoire, voie (4), vrere. Dîndu-i dumisale... aceli părţi de ocină cu voinţa tuturor fraţilor (a. 1694). bul. COM. ist. rv, 174. Mi-am dat cu cucerie toată voinţa mea înaintea Măriei tale. ANTIM, P. 32. La această scrisoare şi voinţă s-au aflat mărturii oameni de omenie, care mai jos să vor iscăli (a. 1773). IORGA, s. D. XII, 88. Vor fi datori a dobîndi şi voinţa tutorului. RÎNDUIALĂ, 3/28. Am scris pe pofta şi cu voinţa acestor numiţi mai sus (a. 1791). ştefanelli, d. c. 216. Această deatorinţă nu se prea află întemeiată în voinţa pruncilor. PETROVICI, P. 158/26. Încredinţîndu-ne şi prin grai că această tocmeală au făcut-o cu priimirea şi voinţa lor s-au adeverit şi cu iscălitura mea (a. 1820). doc. ec 239. Nu avea voinţă, adecă slobozenie, de a scoate alt foc din flaminie,... decît cel sfint. bojincă, a. i, 176/18 Dacă făr-a ta vroinţă vre o mare-mpotrivire Te ţine în depărtare şi opreşt[e]-a ta venire, Macar mîna ta Favoane, Vroiască ca să îmi scrie. HRISOVERGHI, p. 81/4. Vine o vreme cînd deodată, fără ştirea, fără vroinţa sa, se vede jărtfită dumnezeului zilei, interesul. KOGĂlni-CEANU, Ο. I, 54. Tu aice fără biruinţă Nu poţi ca să intri cu a mea voinţă, bolintineanu, p. i, 8. Mort, copt, trebui să fac pe cheful mamei, să plec fără voinţă şi să las ce-mi era drag. CREANGĂ, A. 117. Cel mai mare intrase în şcoala militară, contra voinţei părinţilor. D. zamfirescu, Î. 23. Erau decişi să nu sufere în mijlocul lor un domn ales fără consimţămîntul şi voinţa sa. an. ist. naţ. i, 49. Se afla şi un grec bătrîn..., căruia cu silă mare i se luă o sumă însemnată de bani, împotriva voinţei lui. N. A. BOGDAN, C. M. 97. Regret numai că atunci n-am rămas acasă, chiar împotriva voinţei tatii, rebreanu, r. n, 226. Prin însăşi voinţa dumitale, am luat măsuri să ne despărţim legal călinescu, E. o. n, 305, cf. dl, dm. Manole, împotriva voinţei lui, e silit totuşi s-o îngroape de vie între cărămizi IST. lit. ROM. 1,127, cf. M. D. enc., dex. (Fig.) Se auzea resunînd glasul unui pîrăuaş ce venea ca şi noi din deal în vale, prăvălindu-se şi izbindu-se de cele stînci fără voinţa sa. CREANGĂ, A. 31. 0 (învechit, rar) împreună voinţă = acord, învoire. Noi înşine ce am episcopit întru dînsa, ...cu împreună voinţa şi primirea a prea înălţat domnului nostru..., ne-am suit în scaunul sfintei Mitropolii a Moldoviei (a. 1792). bul. COM. IST. iii, 19. în scurtă vreme încă localnicei iurisdicţiii sau magkistratului, cu împreună voinţa a prea înaltelor rînduieli, după cum se cade, au făcut de ştire. SŢ. 28/6. - PL: voinţe. - Şi: (învechit şi popular) vroinţă s. f. - Voi2 + suf. -inţă. VOIOS, -OĂSĂ adj. 1. (învechit, despre oameni, stări ale acestora etc.) Bine intenţionat, binevoitor, plin de bunăvoinţă. Cum vă sint de voios şi ce inimă am spre voi, Dumnăzău ştie şi voi veţi putea cunoaşte de mine..., că nărocul mieu, nărocul vostru iaste. N. COSTIN, L. 522. Căci în une hotare loghiceşti sau filosofeşti a limbi streine, elineşti dzic şi letineşti cuvinte şi numere,...după a ta voioasă σνμπαθίαν pre acestea cu osăbită scară, după numărul feţelor însămnate, pre cît mai chiar a le descoperi s-au putut, după înţelegerea limbii noastre a ţi le tîlcui mi-au căutat, cantemir, ι. ι. i, 4. ♦ (învechit, rar; probabil) Dorit, rîvnit. Nu voiu strica voao roada pămîntului şi nu va slăbi via voastră cea den ţarină,... Şi vor ferici pre voi toate limbile, pentru căci veţi fi voi pămînt voios, zice Domnul Atotţiitoriul. biblia (1688), 614V1. 2. (Despre oameni) Care este plin de voie bună, de mulţumire, de optimism, care este bine dispus; bucuros, vesel (1). întră fiica lui Dumnezeu cu bucurie şi te veseleşte...; întră prea curată, voioasă şi veselă de te fă lăcaş desfătat prea înălţatului Isus. antim, p. 74. Vedeai o părechie voioasă, Dănţuind la cîntare. BUDAI-DELEANU, 5088 VOIOS -1013- VOIOS τ 123, cf. id. LEX. Voi sînteţi sîrguitori şi voioşi. PETROVICI, p. 116/3. Arindaşi toţi voioşi, Cu inima veseîoşi (a 1818)' GCR n, 223, cf. LB, i. golescu, C. Holericu e voios, însă nu vesăl antrop. 228/22, cf. 107/1. Al meu oaspe, fii voios! asachi, s. l. i, 91, cf. valian, v., iser. Să fim voioşi şi să căutăm petreceri plăcute. FĂTU, D. 121/11. Cetăţeni voioşi, nesiliţi de nimeni, îi dederă absolută putere la administraţiune. aristia, plut. 284/31, cf. polizu. îi vedeau întumîndu-se amîndoi liniştiţi şi voioşi, negruzzi, S. I, 107. Un june măreţ, voios şi tare, Cu faţa vie. bolliac, o. 91, cf. petri, v., pontbriant, d. peste codri, peste munţi, Peste ape fără punţi, Unde-s florile frumoase, Unde-s fetele voioase, alecsandri, p. i, 28, cf. costinescu. Tu îmi pari şi mai frumoasă... Cum şi ea mult mai voioasă, bolintineanu, p. ii, 10. Acei oameni bine îmbrăcaţi şi voioşi [erau] toţi români ca şi noi. odobescu, ap. vianu, l. r. 88. Amîndoi vom fi cuminţi, Vom fi voioşi şi teferi, Vei pierde dorul de părinţi Şi visul de luceferi, eminescu, O. I, 176. Oamenii (sînt) mai sănătoşi, mai puternici, mai voinici şi mai voioşi. CREANGA, ap. cade. Sănătate ţie, împărate; să fii rumen şi voios ca răsăritul soarelui într-o zi senină! ISPIRESCU, l. 52. Dascălii, pe la biserici, voioşi clopotele trag. beldiceanu, p. 123, cf. ddrf. A fost atîta chiu şi cînt Cum nu s-a pomenit cuvînt!... De-ai fi văzut jucînd voioşi Şi Feţi-voinici şi Feţi-frumoşi. COŞBUC, P. I, 58, cf. barcianu, alexi, w., tdrg. Zări pe Florica, coborînd mîndră şi voioasă ca o fată de împărat. BUJOR, s. 25, cf. resmeriţă, d., cade. Dacă e vremea frumoasă..., dacă e soare... şi toată lumea e voioasă, de ce să nu-i faci şi bietei femei urîte o plăcere, camil petrescu, T. i, 482. Oamenii voioşi, cu căciulile trase peste urechi, mergeau... şi sporeau la drum. VOICULESCU, P. n, 139, cf. bl vil, 128, scriban, D. Părintele Ilie... se jura... că aşa pereche frumoasă şi voioasă n-a mai cununat de cînd este el paroh. ARH. OLT. XIX, 203. într-un sat e ordine, e curat, uliţele şi casele sînt atrăgătoare, oamenii voioşi, primitori arghezi, s. XVIII, 19. Indispus. Nu destul de voios, călinescu, B. I. 141. îl ştia bun marangoz, bun fierar, vrednic, voios, uneori cu haz, însuşiri greu de întîlnit toate deodată la un singur marinar, tudoran, p. 183, cf. dl. Fetiţa aleargă şi e voioasă, sg Π, 124, cf. DM, sfc în, 260. Structura povestitorului fiind a unui om voios, observaţiile sale creează o atmosferă de veselie continuă, v. rom. decembrie 1964, 83. Fetiţa ascultă voioasă. CL 1967, 237. O ceată voioasă de tineri, avînd în fruntea lor doi peţitori, se înfăţişează... în faţa casei. IST. τ. i, 127. Mulţimea voioasă dădu buzna spre port. magazin ist. 1972, nr. 6, 79. Ambii erau pe punctul de a-şi termina băutura răcoritoare şi rîdeau voioşi. scînteia, 1972, nr. 9192, cf. M. D. enc. Voiosul comediant era un om virtuos, v. rom. iunie 1973, 134, cf. DEX, românia literară, 1993, nr. 1, 7/3. Eu voios aş fi catană, Dac-arfi oaste română, alecsandri, P. p. 294. Domnul N. ... Acasă mi-a venit Foarte bucuros Şi voios Şi s-a culcat Pe-un pat De diamant. POP., ap. GCR n, 335. Fata babei... aştepta voioasă... sosirea flăcăilor. SBIERA, P. 215. îşi deteră mînile şi plecară voioase. RETEGANUL, Ρ. Π, 28. Mergeau voioşi, ţinîndu-se de mînă. MARIAN, ins. 47. Ea se-ntoamă cam voioasă Cătră frate, viciu, COL. 105. Fata moşului... a trăit însă sănătoasă şi voioasă mulţi ani fericiţi furtună, v. 36. Acum vă lăsăm cu pace... Şi, fiind foarte voioşi, Rămîneţi toţi sănătoşi, păcală, m. r. 172. Ursitoarele... să fie voioase. DENSUSlANU, Ţ, H. 233. Frate vornice,... vom ciocni voioşi cu ploştile. rădulescu-codin, m. n. 88, cf. ALR n 3 678/105. Acest băiat, Ce l-am ridicat, Să fie norocos Şi mintos Şi voios şi drăgăstos. IST. lit. rom. i, 36. Muierea cu ochi frumoşi Pe toţi îi face voioşi I. golescu, ap. zanne, p. n, 296. 0 (în credinţe şi superstiţii) Fiecare trebuie să fie totdeauna spălat şi sătul înainte de-a auzi cucul întîiaşi dată cîntînd, dacă voieşte ca şi peste ani să fie... sănătos şi voios, marian, o. i, 18. Dacă glasul său răsună în dreapta auzului sau în faţă, atunci... vor fi fericiţi şi voioşi id. ib. 20. Cel ce vede întîiaşi dată, primăvara, o rîndunică zburînd, dar neciripind, acela va fi sănătos şi voios peste tot anul. id. ib. n, 115. 0 (Cu determinări sau urmat de propoziţii circumstanţiale care indică împrejurările în care apare starea de voie bună sau cauza acesteia) Au poftit Racoţii îndată pre Ştefan Vodă la masă, vesel şi voios de izbîndă ce au făcut. M. costin, o. 173. Vesel după vis şi voios după tîlcuirea lui, din locu-şi sări. CANTEMIR. 1.1. n, 75. Boierii munteneşti, neştiind nemică de venirea lui Grigorie Vodă la Ţarigrad,... au mers voioşi cu domnul lor la Ţarigrad. MUŞTE, LET. m, 9/17. Lipsiţi de avere, sînt voioşi spre a lăuda pre alţii pentru cîştig. MAIOR, ist. 38/10. La ţigănie acasă, Degrabă întoarsără, ducînd prada, Voioşi de bătaia norocoasă, budai-deleanu, ţ. 285. Cînta nuntaşilor voioşi De vin şi sătui de cartaboş. id. ib. 305. N-a avut lipsă de judecători voioşi ca să osîndească pă toţi aceia de cîţi avea bănuială, căpăţi-neanu, m. r. 135/12. Scutind pe cetăţeni de impozite, pe toţi îi făcu voioşi a se ocupa la muncă, aristia, plut. 264/4. Oaspeţii voioşi la masă Beau vin dulce. bolintineanu, ρ. n, 30. Egoismul acesta... îl hotărî să se gîndească să plece oriunde, în lume, încredinţat că aiurea oamenii vor fi mai voioşi să se sacrifice pe altarul unei idei. rebreanu, i. 294. Ele ne-au prăznuit voioase în cîntece ţigăneşti voiculescu, p. ii, 72. în timpul ospăţului musafirii moşului Vasile se întreţineau voioşi unii cu alţii despre daravelele lor gospodăreşti moroianu, S. 82. Tot atît de fidel este pictat... un negustor de pepeni, voios în mijlocul grămezii de fructe verzi. OPRESCU, S. 31. Se duse acasă la dînsul voios că a scos la capăt bun slujba cu care fu însărcinat. COLUMNA, vn, 88. Caută mai voioasă C-ai plecat spre-a dumitale casă. teodorescu, p. p. 165. Ei [sînt] voioşi că mi s-or duce înaintea sfîntului. viciu, col. 107. Cum să nu hiu voios - zice - că am de täte destule, arh. folk. vi, 98. 0 (Prin lărgirea sensului) îmi pusesem în minte să fiu numai (chief) şi inimă voioasă, heliade, o. n, 331. Caracterul francezilor, demult cunoscut ca voios, n-a fost totdauna astfel hasdeu, i. c, i, 177. Văzui... cum mor ei torturaţi Şi cum apoi moştenii cu ochi lăcrămaţi, Dar inime voioase, i-aruncă abia sub glie. REV. CRIT. i, 321. Ceea ce pentru un altul ar fi fost conversaţia amicală, pentru el era traducerea în scene şi în linii a impresiilor simţite în mediul în care se găsea, traducerea la care îl îndemna temperamentul voios. OPRESCU, S. 90. Inimă supărăcioasă, Mor şi nu te văz voioasă. jarnîk - BÎRSEANU, d. 218. Inimă voioasă, picioare 5088 VOIOS -1014- VOIOS ageri. zanne, ρ. n, 199. în trup sănătos, minte voioasă. id. ib. 706. 0 (Prin analogie) Păsărelele vesele zboară, Iar jivitia şi cea mai săracă Voioasă saltă şi să desfată. budai-deleanu, Ţ. 174. Ciocîrlia cea voioasă în văzduh se legăna, negruzzi, s. I, 115. Rîndunicele cînd pleacă se gîndesc la primăvară, Că să se-ntoarcă voioase iar în cuiburile lor. hasdeu, R. V. 113. Puii de vulturi săriră din cuib voioşi marian, O. I, 147. Alergînd prin lume cu trîmbiţa la gură, Să-şi strige biruinţa voioasa secătură, Ea [musca] nimeri-n reţeaua unui paing pitit arghezi, s. v, 98. Tresaltă-n ţărînă, voioasă, Cîrtiţa oarbă şi surdă, călinescu, L. L. 10. Mihul... Pleacă pe potică Cu murgul voios, Prin codrul frunzos. alecsandri, p. p. 68. Prinde-a zbura cioara voiosă. O. bîrlea, a. p. I, 324. 0 F i g . Pentru mare iscusenii şi frumuseţuri a pămîntului aceluia i-au zis raiul pămîntului a căruia pămînt... nu are toată lumea, supt ceriu blînd, voios şi sănătos. Μ. costin, o. 246. Unda curge mai voioasă, limpede şi mai curată In acel riu ce-ntre pietre se repede c-un suspin. asachi, s. l. i, 146. Afară era o lună plină şi voioasă. dacia lit. 286/21, Locul să fie încă puternic ca plantele să poată răsări dese şi voioase. LITINSCHI, M. 22/7. Afară era o lună plină şi voioasă ca figura unei tinere fecioare, alecsandri, O. p. 28, Stelele voioase Scutură în aer coamele auroase. bolintineanu, p. i, 54. Oare părîul de la munte ar fi aşa de limpede şi de voios, dacă n-ar fi rece? MAIORESCU, CR. II, 386. La mijloc de codru des Toate păsările ies, Din huceag de aluniş La voiosul luminiş, eminescu, O. I, 215. Soarele voios şi plin Sta sus şi se mira. REV. crit. I, 463. Focurile scînteiau voioase. voiculescu, p. ii, 93. Celula era lunguiaţă, simplă,.., o încăpere negricioasă, parcă destinată unui atelier de fierărie, nici voioasă, nici sinistră, călinescu, b. i. 527. Florile albe, roşii, albastre... se clătinau uşor şi voioase în bătaia vîntului bănulescu, i. 66. Muzica e cu totul străină momentului - alămurile bat voioase, viorile vieneze scînteiază frenetic, românia literară, 1973, nr. 2, 24/3. Cu-acele crengi frumoase Să-mpletim cununi voioase, alecsandri, p. p. 165. 0 (Substantivat) Cucuie cu pene roşi! Nu cînta la cei voioşi MARIAN, O. I, 32. ♦ (Despre ochi, privire, fizionomie etc.) Care exprimă, trădează voie bună, bună dispoziţie, mulţumire. Tu cu faţa voioasă şi cu frăţască dragoste... să o primeşti antrop. xii/3. Cu furcile în brîne, cu feţele voioase, întind cît pot cu fusul... Două femei, bolliac, O. 96, cf. canella, v. 68. Carol, cu fruntea voioasă şi dupe alte cîteva glume..., îl mustră încet. BARONZI, I. C. V, 517/3. Adă-mi faţa ta voioasă Ş-ai tăi ochi de dismierdat. alecsandri, p. 1, 9. în Sofocle ajutorul are „ochi voioşi”. MAIORESCU, CR. I, 23. Spre ogoare, cerul cată cu ochi binevoitori Şi pe feţele voioase bucuria pune flori BELDICEANU, P. 53. Moşneni! Azi plugu şi coasa Jos mi le lăsaţi Şi la noul Domn voioasă Fruntea vă plecaţi! rev. crit. n, 43. ♦ (Despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) Care este determinat de voie bună, de bună dispoziţie; care se caracterizează prin veselie, voie bună; care produce voie bună, mulţumire. Mesele şi o speţele celor mari... sînt toate voioase şi vesele. ANTIM, P. 10, După o asemene mare biruinţă..., începu... a petrece în ospeţe voioase, asachi, s. L. ii, 26. Acest paralelism parabolic de morală făcu asupra amicului meu un efect mare, căci urmă a ride cu un hohot de cele mai voioase. SION, P. 268. Copiii a căror glasuri voioase înăduşeau toate celelalte acum aveau ochii pe jumătate închişi şi abia se ţineau... să nu adoarmă. CONV. lit. π 86. In sărbători voioase ea vine lăcrimînd. bolintineanu p. I, 316, cf. I, 31. Văzuse adesea pe... favorita regelui şi adevărata stăpînă a Franciei prezidînd la splendidele şi voioasele vînători regale. ODOBESCU, s. m, 57. Asculta-vom de pe rîpele înverzite ale lacului Celor-patru-cantoane voiosul şi semeţul cîntic al plăieşului elveţian, id. ib. 80. Auzi în suflet cîntînd ca printr-un vis Răsunete suave, voioase sau murinde Ce trec prin amintire c-un farmec nedescris. MACEDONSKI, ο. i, 108. Strigăte voioase şi hohote de ris se amestecau cu tropotul cailor, vlahuţă, S. a. n, 276. Cîntecul numit la vechii greci „Linos” nouă ni se înfăţişează în notiţele vechilor scriitori greci nu numai trist, ci şi voios. rev. crit. i, 12. Ce mai faci, Baciule? îl întreabă Alexandru cu glas voios. D. zamfirescu, Î. 34. I se va fi părut că zăreşte prin negurile sfirşitului omenesc strălucirea întîlnirii voioase cu fiii cosiţi în tinereţea lor plină de îndrăzneală, iorga, p. A. I, 118. într-o zi, se sculă plină de iniţiative voioase. papadat-bengescu, O. n, 159. După un ceas de zburdă voioasă, aproape ameţitoare, am ajuns. VOICULESCU, P. n, 71, cf. călinescu, c. o. 63, vinea, l. i, 197. Butii pîntecoase s-or grămădi la cramă Şi cîntece voioase vor creşte din norod. DEŞLIU, G. 49. întinderile ţării mele De sunete voioase se cuprind Şi împleteşte glasuri subţirele Acest şăgalnic, aşteptat colind, labiş, p. 25, cf. v. rom. octombrie 1964, 84. Să mă duc din satul meu,... De la fetele fecioare Din voioasa şezătoare, jarnîk - bîrseanu, D, 322. 0 (Prin analogie) Horul de paseri de la mal răsune Cîntec voios, asachi, s. l. i, 85. 0 Fig. Unii plini de plăcere petrec a lor viaţă, Trec zilele voioase şi orele surîd. EMINESCU, o. I, 56. Zilele lui Stoicea treceau voioase, pline, limpezi Galaction, o. 51. Ziua era voioasă. Prînzirăm veseli în muzica orchestrei arghezi, S. XVI, 221. A fost noaptea cea mai lungă a anului,... noaptea cea mai voioasă, românia literară, 1970, nr. 2, 27/4. închina-voi ulmilor Urieşii culmilor Că sînt gata să-mi răspunză Cu freamăt voios de frunză. alecsandri, P. P. 72 ♦ (Adverbial) Cu bună dispoziţie; cu bucurie. Au primit Şimon voios acea slujbă. M. costin, O. 282. Doamne! Dă să împlinim voios datorinţele. petrovici, p. 207/7. Aceste popoare... se bat mai voios cu săbiile şi călări cu suliţele, bălcescu, μ. v. 330. Boieriul... sufla... mai slobod şi mai voios. RUSSO, s. 17. Voios renunţă la onoarea aceea, aristia, plut. 282/8. Voi face voios aceeaşi diferinţă între Oraţiu şi Anacreon, adică între cîntecele lor. canella, v. 143. Mergi să furi de pintre stele Un luceafăr luminos, Şi pe fruntea scumpei mele Să-l anini, cîntînd voios, alecsandri, p. i, 142. Flăcăii şi fetele s-o adunat la horă şi g ioc voios, că doar sîntem în vreme de pace. id. T. II, 9. Lumea bogată în sănii repezi Limecă-n strade rîzînd voios. CONTEMPORANUL, I, 17. Făt-Frumos prinse voios a se lupta cu zmeul ispirescu, L. 195, cf. conv. lit. xxn, 181. Muncitorul bine hrănit are multă putere şi lucrează mai voios, manolescu, i. 269, cf. d. zamfirescu, î. 120. Eu iubesc pe vitejii mei şi mă bat voios, delavrancea, O. II, 212. Trecătorii păşeau voios în alba fluturare. 5088 VOIOŞI -1015- VOITOR c petrescu, c. v. 162, cf. scriban, d. Trebuie să ni-l închipuim mergînd voios din experienţă în experienţă, fericit de ceea ce vede. OPRESCU, s. 114. Acesta părea să rîdă foarte voios, călinescu, o. m, 106, cf, id. B. 24, DM, PL, DEX. Frăţioare românaş, Voios parul da-ţi-l-aş, Dac-aiface tu din el Buzdugan de voinicel alecsandri, p p. 44. Haidem! - răspunse voios omul nostru. furtună, V. 44. 0 Fi g. în văzduh, voios răsună clinchete de zurgălăi alecsandri, p. iii, 10. Creştea un stuf de albaspină Ce înflorea voios la soare, macedonski, o. I, 22. Ajuns sus [zmeul] a început să zbîrnîie şi să-şi fluture voios coada, călinescu, c. 0.102. - Pronunţat: vo-ios. -PL: voioşi, -oase. - Voie + suf. -os. VOIOŞI vb. LV. Refl. (învechit, rar) A deveni voios. Eu mor pentru ţară şi neatîrnare: De aceea, dragă, să te voioşeşti Şi cu flori cosiţa să ţi-o împleteşti. bolintineanu, p. n, 296. - Pronunţat: vo-io-, -Prez. ind.: voioşesc. - V. voios. VOIOŞÎE s. f. (Stare de) voie bună, (de) bună dispoziţie, (de) mulţumire; veselie (1). V. v i o ş e al ă, vioşie, vioşime. Să află mulţi care-ş ţin a lor voioşie pîn ’ la vîrstă de o sută douăzeci de ani IST. am. 80r/18. Călătoriile sale îi dau prilejul să cunoască urmările fericite ale unei cîrmuiri luminate: muncă, ordine, bunăstare, voioşie, heliade, O. I, 19. Unde... eu m-apropii... Depărtez durerea îndată şi aduc voioşia. PANN, ap. tdrg, cf. polizu, costinescu. Seara aceea se petrecu cu voioşie. bolintineanu, O. 430, cf. ddrf, barcianu. Saşa rîdea cu voioşie. D. zamfirescu, v. ţ. 36, cf. alexi, w., tdrg. Treptat o voioşie se împrăştiase... ca un curent peste tot. papadat-bengescu, o. n, 146, cf. resmeriţă, d., cade. Grig, să facem Crăciunul la ţară? zise Nadina, cu mare voioşie, într-o zi cînd se apropiau sărbătorile, rebreanu, r. i, 211. La lupta sacră... Veniţi cu voioşia şi unanima strigare! ARH. OLT. xn, 335. îşi lăsă mîinile scuturate,... cercînd să pară şi el vesel de voioşia necunoscuţilor. C. petrescu, r. dr. 32. Asta nu numai că strică bunei voioşii, dar aminteşte necontenit oaspeţilor ca de un fel de socoteală despre cît au băut, iar la cei slabi de înger deşteaptă gîndul măsurii voiculescu, P. i, 141. Se simţea prea lucid şi stingherit în nebuna voioşie colectivă, bart, e. 200, cf. bl vn, 128. Voioşia trupelor la război scriban, D. Ultimii nouă ani ai artistului, anii activităţii sale, singurii în care a putut să-şi exprime gîndul, sînt un şir de sacrificii pline de voioşie. OPRESCU, s. 46. Prin voioşie... înţeleg acea putere minunată a sufletului care ne face să dorim mereu desăvîrşirea. CĂLINESCU, C. O. 151, cf. 152, Argumentarea este atît de bine dusă, cu atîta însufleţire din partea aceluia care, prin iscusinţă şi voioşie, aduce şi aci ceva din temperamentul glumeţului erou popular, îneît cei doi adversari cad de acord în cele din urmă. vianu, L. r. 629. O sută treizeci şi cinci! spuse el, spre voioşia lumii care se înghesuise ciorchine. PAS, L. I, 142, cf. dl, DM. Bună ziua, flrtaţilor! salută el cu voioşie. magazin ist. 1972, nr. 5, 31. Era, cu toată voioşia sa, un autor de severă ţinută, v. rom. iunie 1973, 135, cf. Μ. D. enc. Voioşia şi pofta de viaţă a bruxellezilor.. se regăsise în vechile denumiri ale străzilor. românia literară, 1975, nr. 4, 24/1, cf. dex. Calicii îşi împărţeau cu voioşie calicia lor şi l-au lăsat pe sărmanul Codaciu... plîngînd. furtună, v. 8. 0 (Prin lărgirea sensului) Ea se poate învinge prin bucuria spirituală,... prin convorbirea fraternă, animată de o voioşie de spirit. BARONZI, I. C. V, 284/10. 0 F i g . Un vînt aspru zbicise frumos şoseaua, iar spre amiazi soarele tomnatic scoase capul dintre nouri împrăştiind căldură şi voioşie, rebreanu, i. 95. Prezenţa Olguţei răspîndea voioşii de argint ca trecerea unei sănii. TEODOREANU, Μ. ii, 141. Platanul îşi etala membrele cu voioşie, vianu, e. 18. Selecţia de anul acesta conţine... o atitudine de o violenţă neobişnuită pentru o cinematografie care n-a pus niciodată în discuţie principiile de bază ale sistemului sau, dacă le-a pus, a făcut-o cu un nihilism, cu o atitudine de voioşie..., îneît nimeni nu a interpretat această contestaţie totală altfel decît un joc de spirit, contemp. 1973, nr, 1385, 10/5. ♦ Strălucire, expresie vie, luminoasă, radioasă a ochilor, a privirii, a fizionomiei. Nu văd faţa: faţa aceasta, odată plină de ţinere fă şi voioşie,... apoi prelungă, devenită tristă de oboselile pasiunii IORGA, p. a. i, 16. I se schimbase chipul şi privirea în care murise toată vioiciunea, toată voioşia de altă dată. BRÄTES cu-VOINEŞTI, ap. cade. S-a întors către mine cu o urmă de voioşie pe faţă. LĂNCRĂNJAN, C. I, 10. - Pronunţat: vo-io-. -PL: voioşii - Voios + suf. -ie. VOIOŞNIŢĂ s. f. v. voieştniţă. VOIRE s. f. v. vrere. VOIT1, -Ă adj. v. vrut. VÔIT2 s. m. (învechit; în Mold.) Şoltuz. Cf. scriban, D., DER. Comuna era condusă de un judeţ, în Ţara Românească, ... şi de un şoltuz sau voit în Moldova. PANAITESCU, C. R. 289. - Pl.: voiţi. - Din pol. wojt. VOITOR, -OARE adj. (învechit şi popular; adesea substantivat) (Persoană) care vrea (A I 1, 2) ceva. V. doritor, dornic, poftitor. Pre Cămilă să împodobască... toată monarhiia păşirilor voitoare ieste, cantemir, i. 1.1, 149, cf. BUDAI-DELEANU, lex. Au deschis vezirul cuvînt de împăciuire, cum că şi împăraţia Roşiei este voitoare de pace. dionisie, C. 223. Dacă sînt pruncii odată voitori, atuncea e mai uşor lucru cu cealelalte învăţături, petrovici, p. 6/19, cf. LB. Pentru cîte cauze a ordinat a fi judicate la magistrature, aseminea şi pentru acele, voitorii avea direptul să apele tot la dicasteriu. aristia, plut. 224/20. A dat el dirept şi de împărtăşire din consulariea dignitate şi a decretat pentru toţi cetăţenii voitori, id. ib. 263/15, cf. polizu, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., SCRIBAN, D., DL, DM, dex, alr π 4 700. ♦ (învechit, rar) Care are voinţă (1); care se caracterizează prin voinţă (1). Noi am văzut în psicologie că eul se ştie cunoscătorul, 5095 VOITOR -1016- VOITOR crezătoriu, simţitoriu, voitoriu şi că cu toate aceste variăciuni se ştie identic şi unul LAURIAN, F. 76/30. De vom considera animalul ca fiinţă cugetătoare, voitoare, lucrătoare, atunci se refere semnificarea sa la speţa umană, canella, v. 25. ♦ (învechit, rar) Care manifestă o atitudine favorabilă, de ajutorare sau de înţelegere faţă de cineva; binevoitor. De toate fericii şi daruri de la Dumnezeu voitoriu Miron Costin, care am fost logofăt mare în Moldova. M. COSTIN, O. 244. Acum Solomoane fiiule cunoaşte pre D[n]mn[Q]zăul părinţilor tăi, şi-î slujaşte lui cu inimă direaptă, şi cu sufletul voitoriu, căci toate inimile cearcă D[o]mnul, şi tot gîndul ştie, de-l vei cerca pre el ce va afla ţie. biblia (1688), 306 2/31. 0 (învechit şi popular) Voitor de bine, (învechit) voitor bun, (învechit, mai ales în formule de adresare reverenţioasă) de bine voitor, de tot binele voitor, spre tot binele voitor = binevoitor. De bine voitoriu iubitului cetitoriu, Pavel Gramatic (cca 1650). GCR I, 147/4. Spre mic şi spre mare, fii voitoriu de bine. biblia (1688), 678 2/39. De bine voitoriu, iubitului cetitoriu, Nicolae Costin vel logofătu. N. costin, let. 45. Mă giur că în viaţa mea de bine voitoriu să-ţi fiu şi oricînd şi ori în ce aţi sluji voi putea că nu mă voi lenevi cuvînt îţi dau. cantemir, ι. ι. n, 125. In numărul voitorilor de bine, după socoteala ta socotindu-l, ştire i-am făcut, precum cuvinte de pace a-i propozui am, id. ib. 183. Al nostru de bine voitor, dumneata cumnate Ilie, sănătate şi tot fericitul bini îţi poftesc dumitale de la milostivul Dumnedzău (cca 1700). IORGA, s. D. XVI, 303, cf. anon. car. [Ce]/ de bine voitor Toader [Cantacuzino] biv vistiernic] mă închin dumitale (a. 1697). bul. com. ist. ii, 207. N-am putut strica nici lui Nicolai Vodă, căci şi prietini avea mulţi, că mai toţi cei cu diregătorii la Poartă îi era voitori de bine. AXINTE URICARIUL, LET. II, 135/36, cf. LEX. MARS. 234. Să mă arăt cătră măriia ta mulţemitoriu şi voitoriu de bine. antim, o. 242. Al dumitale de tot binele voitor (a. 1779). furnică, d. C. 56. Al tuturor de bine voitoriu. Scris în cetatea Sibiiului (a. 1798). GCR H, 162/32. Ai prea luminatei domniei voastre, prieteni, vecini şi voitori de bine. şincai, hr. ii, 300/5, cf. budai-deleanu, lex. Dă sînt aceştia boieri voitori dă bine neamului boieresc, cînd toate spre uşurinţa norodului voiesc să le întocmească! I. GOLESCU, în PR. dram. 65. Vrăjmaşilor tăi groaznic te arată, ca să nu te nebage în samă; priatinilor lezne şi uşor, ca mai mult să-ţi fie voitori de bine (a. 1812). GCR n, 208/9. Cel ce-ţi era bun voitoriu şi te sfătuia cum şi de unde să te foloseşti, care o făcea ca un om bun, şi cu frica lui Dumnezeu, îl găseşti vrăjmaş păgubitoriu. golescu, P. 91/11. Biserica moldovenească totdeauna au fost supusă bisericii răsăritului la maica cea adevărată şi voitoare de bine tuturor hristianilor, şi mitropoliţii ca şi toţi ceilaţi priimea blagosloveniia sa de la scaunul cel de obşte, cantemir, s. m. 323/21, cf. lb. N-a venit încă timpul cînd din observaţii să-şi facă românul cunoscuţi, voitori de bine, amici heliade, o. n, 121. Scopul dumnezeirii întru înfiinţarea omului au fost ca el să fie drept, voitor şi făcător de bine, plin de virtute şi fericit. CÎMPEANU, GR. ROM. 224/16. Unde dar acum? la cine Să alerg. Ah! Vai de mine! La un voitor de bine Şi ajutor să cerşesc, pann, E. iv, 41/23. Fie adihniţi voitorii aceia de bine despre partea mea, io nu voiesc a căuta îndărăpt la cele trecute. Cipariu a bariţiu, C. IV, 94. Da, trist, fraţilor, v-o zic cu durere căci după atîtea silinţe ce şi-au dat voitorii voştri de bine ca să vă facă să înţelegeţi mai bine adevăratele voastre interese, unii din voi dau cu piciorul bolliac O. 230. Cu aceasta rămîn al dumitale spre tot binele voitor (a. 1866). furnică, d. c. 438. Cîţi străini ce calcă pe acest pămînt Voitori de bine voă nu vă sînt bolintineanu, P. I, 55. Al tău voitor de bine Zaharia mare căpitan de poşte, creangă, a. 102, cf. ddrf BARCIANU, ALEXI, W. RESMERIŢĂ, D., SCRIBAN, D., DL, DM* Ave-va voitori de bine? ...Va ave... Pre cine?... Pe cei patru evanghelişti. TEODORESCU, P. P. 108. Tot pentru-aceea voitori de bine, Şi gazdile căşii dimpreună, Ieste cuvîntu lui Dumnezeu - Ş-a maicii preacurate, rzv. xrv, 189, cf. alr π 4 700/2, 29, 53, 157, 192, 235, 250, 784* 836. Voitor de rău - a) (învechit şi popular) răuvoitor, O! îndrăcite a voitoriului de rău veninuri, ce nu scorneşte limba amară a nepriietinului. M. COSTIN, o. 102. Acei voitori de rău nu să lasă a face hicleşuguri asupra vieţii mai marelui lor (a. 1701). FN 102. Nu s-au putut strînge zavistiia lui Mihaiu-vodă, nici s-au schimbat răutatea inimii lui, ci în toată vremea era împotrivnic şi voitori de rău domnului R. popescu, cm i, 550. Măcar că unii dintr-acei ce scriu de dînsa, ca nişte streini ce sînt şi voitori de rău unii, nu adevărul scriu, ci-i micşorează lucrurile, şi pe lăcuitorii ei rău îi defaimă, şi multe hule le găsesc, c. cantacuzino, cm i, 8. Viziriul... la domnu au trimis (cît nici capichihaialile n-au prinsu de veste), însă cuferman ca să dea domnul pre o seamă de boiari să-i ducă acolo, carii vrăjmaşii aceia înainte pusese, cum că voitori de rău domnului acei boiari ar fi şi mergînd acolo, ceva după pohta lor isprăvi. R. GRECEANU, cm ii, 109, cf. anon. car. Voitori de rău românilor, din cuvintele scriitorilor ceale mai sus cetite, vreau a culege că în zilele lui Aurelian toţi romanii au eşit din Dachia. maior, ist. 27/18, cf. lb. Zavistia voitorilor de rău le vatămă. MARCOVICI, D. 453/19. Mulţi din nobili, voitori de rău ai prinţului Andrei, prindeau scrisorile ce-i erau adresate şi opriau pe curieri d-a se înfăţişa dinainte lui, bălcescu, m. v. 352. Comisiunea nu s-arăta deloc voitoare de rău. baronzi, C, vi, 220/200, cf. ddrf, scriban, d., dl, dm. Voitori de rău va avea? teodorescu, p. p. 108, cf. alr ii 4 700/29, 64, 172, 250, 784; b) (regional) invidios, alr sn v h 1 250/705, 728. (învechit) Voitor de milă, (învechit, rar) voitorul milii (sau milostiei) = milostiv (1). Pre voitoriul mil[o]stei, pre carele ăi născut, maica acuma-l roagă, să mă izbăvească de păcate. paraclis (1639), 248. N-au ţinut spre mărturie urgia lui, căci voitoriu de milă iaste. biblia (1688), 600Vl6. Voitoriu de milă eşti şi m[ă]ntueşti ca d[o]mnul ce ai zidit după chipul tău. molitveniC (sec. xvii), 305. Pre voitoriul milii, pre carele l-ai născut, maică curată roagă-l să izbăvească de greşale şi de spurcăciunea sufletului, pre ceiea ce strigă cu credinţă: D[\x]mnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvîntat. mineiul (1776), 88vl/15. Propoveduit-ai pre D[u]mnezeu cel voitoriu de milă, şi ai izbăvit din înşelăciune sufletele celor bine credincioşi, ib. 191rl/22. (Lingv.: învechit rar) Mod voitor = modul conjunctiv. Moduri sau mode la grai sînt:... îndoitoare, cum „voi fi 5095 yorr°Rlü — 1017 — VOLAN * ai” ··· voitoare, cum „să mănînc”. i. golescu, 01 j2/14* Cf. ROSETTI-CAZACTJL, I. LR. I, 465. B' __ pronunţat: vo-i-, - Pl.: voitori, -oare. - Şi: fnvechit şi popular) voitoriu, (regional) vroitôr (alr ii 4700/514,520) adj. Voi + suf. -tor. - Vroitor < vroi (prez. ind. al lui vroî) + suf· ~tor' VOITORIU adj. v. voitor. VOITĂ s. f. (Prin Maram.) Diminutiv al lui voie (5). tfice-s fete cu sugmţă, Nice-s feciori cu voită. T. papahagi, m. 69. - PL: voiţe. - Voie + suf. ‘iţă. VOIVOD s. m. v. voievod. VOIVODÂL, -Ă adj. v. voievodal. VOIVODAT s. n. v. voievodat. VOIEV0DĂ s. m. v. voievod. VOIVODEÂSĂ s. f. v. voievodeasă. VOIVODÉSC,-EASCĂ adj. v. voievodesc. VOIVOZÎE s. f. v. voivozie. VOJ1 s. m., s. n. v. vîj1. VOJ2 s. n. (Regional) Varză ale cărei frunze sînt înfoiate, fără a forma o căpăţînă (Certege - Abrud), alr 1847/96. - Pl. : ? - Cf. vojoi. VOJ3 s. n. v. voz2. VOJĂf vb. IV v. vîjîi. VOJĂÎT s. n. v. vîjîit1. VOJAITÙRA s. f. v. vîjîitură. VOJEÎRE s. f. v. vîjîire. VOJEITtJRĂ s. f. v. vîjîitură. VÔJET s. n. v. vîjăt. VOJGOI s. n. v. vojoi1. VOJÎÎT s. n. v. vîjîit1. VOJNIŢĂ s. f, v. voieştniţă. VOJOÂIE s. f. vojoi. VOJOI1 s. m. v. vîjoi1. VOJOI2 s. n. (Transilv., Maram. şi prin Bucov.) Varză nedezvoltată, fără căpăţînă sau ale cărei foi nu sînt bine legate, îndesate. Cf. lb, cihac, ii, 539. lm, viciu, gl.89, cl 1990, 66, alr i 847. - PL: vojoaie şi (m.) vojoi. - Şi: vlojoi (alr i 847/283, 320; pl vojoi ib.) s. m., vojgoi (ib. 847/381) s. n„ vojoaie (ib. 847/259) s. f., vujoi (ib. 847/341, 351, pl. vujoi ib. 847/531) s. m. - Etimologia necunoscută. VOJOI3 vb. IV V. vîjîi. VOJOIEŢI s. m. (Regional) Căpăţînă de varză ale cărei foi nu sînt îndesate (Coroieşti - Haţeg). Cf. viciu, gl. - PL: vojoieti. - Vojoi + suf. -eaţă. VOJOITÙRA s. f v. vîjîitură, VOJORINE subst. pl. „Drojdii, dreve”. Com. din FRATA - TURDA, cf. PAŞCA, GL. - Etimologia necunoscută. Cf. v o j o i. V0JOT s. n. v. vîjăt. VOJUI vb. IV v vîjîi. VOL1 s. n. (Grecism învechit) Plumb. Pune voi dintru cel bun, care nu este prea roşu, ci are prin el vine albe. GRECU, P. 75. în icoanele... sfinţilor celor tineri pune chinovar, iar de este pe zid, pune numai bol (plumb), id. ib. 392. - Şi: bol s. n. - Din ngr. βώλος. VOL2 s. η. ν. voal. VOLAN subst. 1. S. n. Fîşie de ţesătură (fină) sau de dantelă, de obicei încreţită sau plisată, care se aplică drept garnitură la unele obiecte de îmbrăcăminte femeiască, la perdele etc. V. falbala, manget, v a p e 1. Nemţoaicele se eclipsează de crinolina şi volanele parizienelor. negruzzi, s. i, 327, cf. costinescu, Printre rochile de mătăsării înflorate, printre falbalale, mangeturi şi volane,... zării mai multe figuri rotunde şi drăgălaşe, odobescu, S. I, 384. Ş-o să-ţi spuie de panglice, de volane şi de mode, Pe cînd inima ta bate-n ritmul sfînt al unei ode, eminescu, O. I, 164. Ana se sculase, îşi încreţea un volan, era cald în casă. vlahuţă, D. 287, cf. ddrf. Stofa şorţului... este împodobită cu lînuri colorate... Marginea lui inferioară este cea mai împodobită, unde mai adesea sînt atîmaţi ciucuri, volane etc. manolescu, I. 229, cf. 223, enc. rom, barcianu, alexi, w. în loc de rochii de stambă, încreţite, purtau acum rochii scumpe cu volane sau cu benţi. PÎRVESCU, C. 54. Femeile îmbodolite sau înfăşurate în barizuri,... în polcuţe şi fuste de tîrg, ba chiar în rochii cu volane după jurnale de modă răsuflate..., - acelea au părăsit o adevărată avere. IORGA, C. I. I, 107. Văd... pe o altă actriţă... încercînd un pas de balet 5128 VOLAN -1018- VOLAN cu spuma cercurilor ei de volane. ANGHEL, PR. 118. Rochia... este împodobită cu falduri, halbarale, volane, creţuri, pamfile, i. C. 361. Doamna Eliza era foarte frumuşică, într~o rochie de foulard citron, plină de volane, elegantă, papadat-bengescu, o. ih, 117, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. u., cade. Ana e într-o rochie „1900” de catifea neagră... din volane puse pe tulle, camil petrescu, T. m, 92. Rochia de muselin galbenă... îşi juca uşor volanele, de aceeaşi culoare, în ritmul paşilor. id. o. ffl, 90. Lanţul de părechi se urnea hotărît..., rostogolindu-se într-o învălmăşeală de pulpane negre, de volane împestriţate. KLOPSTOCK, f. 222. Cu rochia largă de mătasăfîlfîind, cu volanele multe bătînd ca nişte aripioare, rumenită la faţă, cu ochii lucind, venea repede, aproape alergînd. SADOVEANU, O. HI, 227, cf. scriban, D., oprescu, s. 152. Caracteristica acestei cămăşi o formează aceşti „ bodri ” (volan în jurul gîtului). APOLZAN, p. I. 185. în costumul ei tirolez... cu un şorţ roşu cu volanul creţ, ea povesteşte agitată, arghezi, s, vii, 82. Scoase o rochie de tul cu multe volane şi o aruncă pe braţul tînărului. CĂLINESCU, E. O. I, 37. Fetiţa... era gătită foarte elegant, în alb:.,, manteluţă cu volanuri, ciorapi scurţi şi ghetuţe înălte. id. s. 63. Tocmai prindea volan unei fuste largi STANCU, r. a. n, 100. Adormea în patul larg, cu volane multe, cu dantele multe. DEMETRIUS, A. 243, cf. ltr2, dl, DM. Ce trist foşneşte crinolina de mătase, Volanele i se distramă şi se taie. isanos, p. 287, cf. M. d. enc., dex, dn3, dsr, v. BREBAN, d. g., GLOSAR reg. 0 F i g . Ca nişte urieşi, culcaţi pe brînci, stau în neclintire, de jur-împrejur, dealuri nesfîrşite ce-şi lungesc coama netedă, ca un volan negru, pe cenuşiul spălăcit al bolţii fără lumini. VLAHUŢĂ, s. A. II, 91. Turla umbrea... volanele de sidef ale curcubeului KLOPSTOCK, F. 119. Asfinţitul a închis la loc volanele nalbelor, id. ib. 262. 2. S. n. (Franţuzism, rar) Un fel de minge confecţionată dintr-un material uşor (mai ales plută), prevăzută cu mai multe aripioare şi care se trimite de la un partener la altul prin lovituri de rachetă; jocul practicat cu această minge. V. badminton. Două dame s-apuc de jucat volanu; alte două se primblă cule gînd flori. alecsandri, O. V, 573, cf. ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. u., cade. Şi la plecare fete nebune în caretă îţi azvîrleau, ca păsări, volane din rachetă. pillat, p. 97. 3. S. m., s. n, (Mai ales în forma volant) Roată metalică, grea, de dimensiuni mari, montată pe arborele unei maşini cu piston, care serveşte la uniformizarea vitezei de rotaţie şi permite depăşirea punctelor moarte. Cf. LM, DS 305, SCRIBAN, D., ENC. TEHN. I, 307. Cu CÎt volantul va fi mai mare, cu atît gradul de iregularitate va fi mai mic. SOARE, maş. 199. Volantul înlătură variaţiile de iuţeală de durată scurtă, id. ib. 203, cf. LTR. Părţile în mişcare ale maşinilor...: volanţi, roţi motrice, biele,... vor fi prevăzute cu dispozitive de protecţie. PREV. ACCED. 6. Mişcarea alternativă a pistonului se transmite unui volant, printr-o bielă, legată cu o manivelă. CIŞMAN, Fiz. I, 451. Rolul volantului, care trebuie să aibă un moment de inerţie destul de mare, este să regularizeze mişcarea, pe care pistonul o comunică numai prin impulsuri succesive, id. ib., cf. ltr2, dl, DP, DM, DER, M. D. ENC., DEX, DN3, V. BREBAN, D. G. 4. S. n. Piesă de formă circulară care face parte din mecanismul de direcţie al unui autovehicul, cu ajutorul căreia se acţionează manual roţile directoare. Fratele meu - din spaţiul strimt cuprins între volanul de direcţie şi peretele pîntecos al vehiculului - îmi suridea triumfător. PAPADAT-BENGESCU, O. Π, 266, cf. RESMERIŢĂ, D. Cu mînile bine prinse pe volan, Mabel vorbea în cuvinte rărite. ARDELEANU, U. D. 172, cf. ŞĂINEANU, d. u., CADE. Şoferul răsuci aprig volanul şi automobilul ţîşni... ca o săgeată. REBREANU, r. i, 152. Şoferul, rezemat pe volan, cu gîtul întins ca un jocheu întîrziat, răspunse moţăind scurt din cap: - Bine. id. nuv. 255. Mergeam nebuneşte şi aşteptam cu un fel de panică prilejurile să întorc volanul camil petrescu, p. 118. Plîngeam, cu cotul pe volan. id. ib. 147. Nu merge, declară el, biruit; trebuie să-i desfac ventilurile şi volantul sadoveanu, o. vn, 630, cf. SCRIBAN, D. Donna Alba... conduce uneori singură,... cu degetele ei lungi şi subţiri pe volan. MfflĂESCU, D. A. 158, cf. ltr. Înfigînd mîinile în volan... pomi cu maşina pe şoseaua albă de zăpadă. CĂLINESCU, Ο. I, 168. Cu mîinile pe volan, cu ţigara în colţul gurii, Coman înalţă din umeri, vinea, l. i, 240, cf. LTR2, DL, DP, DM, M. D. ENC., DEX, DN3, V. BREBAN, D. G. ♦ (Precedat de prep. „la”, rar, „de la” şi adesea în legătură cu verbe ca „a fi”, „a se aşeza”, „a trece” etc.) Conducere a unui autovehicul. Dandu şedea la volan, cu ochii înainte. REBREANU, O. IX, 169. Erai singură la volan, camil petrescu, t. iii, 77. Se poate strica un costum bun de stofă scumpă, mai ales la volan. id. P. 267. Ea trecu la volan, Radu alături, c. petrescu, î. ii, 95. închipuiţi-vă, o maşină. Mă mir şi eu ce căuta pe aici. Rătăcise drumul poate... Am oprit-o şi am vorbit cu un domn de la volan. SEBASTIAN, τ. 20. Dănuţ... trecu la volan. TEODOREANU, Μ. π, 180. La volan, Olguţa, şofeurul alături, id. ib. 482. Şofeurul, la volan, nu are răgazul să-şi scoată ornicul cu lanţ din buzunar, arghezi, S. xvn, 15. Acceptase un şofer recomandat de aceştia, acela care se afla acum la volan. călinescu, b. i. 136. Meme se aşezase la volanul maşinii sale. id. s. 367. Se aşeză la volan şi porni maşina cu luare-aminte. v. ROM. octombrie 1954, 100. O doamnă blondă, tînără, s-a urcat la volan şi-n clipa următoare maşina s-a desprins, lină, din amorţirea ei. pas. z. i, 12. Şoferul dormita discret la volan, vinea, l. ii, 272. Se urcă într-o maşină care îl aştepta ceva mai încolo, cu şoferul la volan. preda, delir. 43. Acest flăcău părăsise coamele plugului sau ciomagul de mînat turme, trecînd la volan. v. rom. februarie 1964, 84. îl dădu Jos de la volan, sucindu-i uşor mîna şi se urcă el la volan şi claxonă. ib. noiembrie 1964, 35. Halciu se urcă la volanul unui tractor, dădu drumul la motor, făcîndu-l să se opintească în zgomote asurzitoare. BĂNULESCU, L 195. La volanul autocamionului... pornise într-una din dimineţile trecute... spre satul... unde îi aştepta o partidă de pescuit, scînteia, 1972, nr. 9 191. La volan îl zărisem pe omul cu trei nume care demarase scurt spre Piaţa Romană, românia literară, 1973, nr. 1, 19/1. Brusc frînase şi tînărul de la volan. v. rom. februarie 1974, 24. Pericolul fumatului la volan a fost subliniat din nou de participanţii la o consfătuire medicală desfăşurată recent la Paris, scînteia, 1979, nr. 11 380. Şoferul Gh. 5128 VOLANIC -1019- VOLANT2 State a fost dat jos de la volan şi, fiind aproape în comă alcoolică, „staţionează” acum în aşteptarea unei... dezintoxicări penale, ib. 1983, nr. 12 686. ♦ Spec. Conducerea cu abilitate, cu măiestrie a unui automobil. Era un as al volanului. 5. S. n. Piesă de formă circulară, la unele maşini-unelte, la tablouri de distribuţie etc., acţionată manual, care serveşte la transmiterea unor comenzi. O maşină de găurit cu coloană... se compune dintr-un montant..., un mecanism pentru acţionarea burghiului şi o masă ce poate fi manevrată cu ajutorul unui volan, ioanovici, TEHN. 295. Acţionarea se face învîrtind cu mîna un volan sau apăsînd pe o pedală. ORBONAŞ, MEC. 275, cf. LTR, ltr2, DL, DP, DM, M. D. ENC., DEX, DN3, V. BREBAN, D. G. 6. S. f. (Regional; în forma volantă) „Unul din cele două braţe de fier care poartă rama (jugul) cu pînzele gaterului” (Vatra Domei). glosar reg. 1, S. n. (Regional; în forma valon) Grindei (la roata morii) (Grădiştea - Rîmnicu-Vîlcea). Cf. alr sn i h 159/812, alrm sn i h 107/812. 8. S. m., s. n. (Text.; în forma volant) Piesă complexă de la maşinile bătătoare, alcătuită dintr-un cilindru de lemn îmbrăcat într-o garnitură de ace de oţel care, printr-o învîrtire rapidă, scarmănă bumbacul sau alte materiale textile. Fiecare bătător... cuprinde în esenţă volantul cu liniale şi dispozitivul final pentru formarea cojocului. ionescu-muscel, fil. 103, cf. 104, nom. min. i, 401, LTR2, DL, DM, DEX, DN3. - PL: volane şi (rar) volanuri. - Şi: volânt (pl. volanţi şi, n., volante, scriban, d., dn3, volanturi ltr2, dn3) s. m., s. n., (regional) volântă (glosar reg.; pl. volante, ib.), s. f. valon (izv. xvn, 216, alr sn i h 159/812, alrm sn i h 107/812, glosar reg.) s. n. - Din fr. volant. Cf. germ. Volant. VOLÂNIC s. n. v. vîlnic. VOLANT1 s. m., s. n. v. volan. VOLANT2, -Ă adj. 1. (Rar) Care poate zbura; care se poate menţine în aer; care se deplasează în aer, care străbate aerul. Alţii-n vehicule ca stelele volante Cu ippogriphi de flăcări ca fulgerul de răpezi îţi străbătea prin aer de la pămînt la lună. heliade, o. I, 378, cf. PROT. - pop., n. d., costinescu, lm, barcianu, alexi, w., dn. Cu toate că „ variante ", aceste cîntece sînt de fapt poeme total divergente în tablourile lor. Unul evocă mediul mlăştinos al Prutului..., altul vopsirea fustei, ultimul a basmalei uşoare şi volante, ist. lit. rom. I, 204. Poetul zboară,... purtînd cu el ca într-o paradoxală arcă a lui Noe, de astă dată volantă, toate ecourile, imaginile, chemările şi sevele pămîntului. SCÎNTEIA, 1969, nr. 8 218, cf. dex, dn3, ndn. 2. Care se deplasează sau care poate fi deplasat cu uşurinţă (dintr-un loc în altul). V. mobil (1). Cf. COSTINESCU, lm. Un sprijin deosebit acordă această Cameră şi tîrgului volant organizat de Uniunea Camerelor. GOLOGAN, C. R. 136, cf. ENC. AGR. I, 67, DL, DM, M. D, enc., dsr, ndn. Edilii capitalei au amplasat în tot oeaşul toalete volante, rl 2004, nr. 4 209, 8/6. 0 (Mii.) Unitate (sau trupă) volantă = unitate militară care se poate deplasa rapid. Cf. lm, scriban, d. Se spunea că ar fi făcut parte din unităţile volante ale armatelor habsburgice care cutreierau Europa. BÄNULESCU, I. 224. Echipă volantă - echipă specială, formată din muncitori, agenţi de poliţie etc., care se deplasează rapid pentru îndeplinirea obligaţiilor de serviciu. în campania electorală teatrele au participat cu succes la munca de agitaţie în rîndul maselor muncitoare, deplasînd echipe volante de actori în întreprinderi, la sate, în gospodării colective. contemp. 1951, nr. 223, 1/1, cf. dl, dm, dex. Bibliotecă volantă = fond de cărţi care aparţine unei biblioteci publice şi care este împrumutat temporar unei instituţii. Cf. dl, dm. Cărţile le găsesc în bibliotecile volante. scînteia, 1960, nr. 4 836, cf. dex, dn3, dsr, ndn. 3. Care nu este ataşat, fixat de ceva; care poate fi desprins, detaşat, detaşabil. Dacă e vorba ca să păzim cuviinţele pînă a-ţi cere scuze că ai scris pe două coaie volante, apoi eu nu sînt în stare să fiu atât de esact, fiindcă scriu ce poci şi cum poci (a. 1855). ap. MS. 1988, nr. 4, 27, cf. prot. - pop., n. d., barcianu, g. IONESCU, C. T. 219. M[anu]j[crisul]... e plin de ştersături, adăogiri, note marginale, hîrtioare volante etc. bul. COM. IST. I, 22, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. Un pardesiu de primăvară cu o căptuşeală volantă de blană, arghezi, s. x, 91. Foile volante şi manuscrisele erau legate cu sfoară într-un singur pachet învelit în hîrtie albastră, călinescu, O. I, 37. Dacă i se întîmplă, personal, să scape un punct de bibliografie,... alerga prin librării şi-şi retrăgea toate exemplarele posibile, comandînd în pripă un erratum volant, id. ib. v, 28. La el acasă cînd soseşte, De Olga-i ocupat, vioi De dragul ei împodobeşte Albumul cu volante foi. v. rom. ianuarie 1954, 32, cf. dl, dm, m. d. enc., dex., dsr, ndn. 0 Spec. Foaie volantă ~ foaie de hîrtie scrisă sau mai ales tipărită care se difuzează ca manifest, ca anunţ publicitar etc. O parodie de critică de această natură ar fi la locul său în beletristica creolă de la San Domingo, unde însă ar trebui să se publice în foaie volante, hasdeu, i. c. i, xi. Dacă tot aveţi de gînd a organiza ceremonia funebră pentru moartea lui Ghica Vodă, te rog să publici şi în foi volante poezia mea „Răpirea Bucovinei”. alecsandri, o. x, 228. Astfel la 4 octomvrie s-a răspîndit o foaie volantă hectografiată îndreptată tocmai contra circularei ministeriale. EMINESCU, O. XII, 361. El nu scrie în cărţi sau în foi periodice; el scrie în foi volante, caragiale, o. rv, 280. Peste patru zile apărea în foi volante, ce se distribuiau pe strade, un lung manifest, vlahuţă, s. a. ii, 129. Lua parte activă la lupta pentru libertate prin foi volante şi poezii patriotice, enc. rom. i, 266, cf. da nb 147. Farfuridi ceteşte foaia volantă anonimă care anunţă candidatura lui Caţavencu. iordan, stil. 77. Foi volante... cer emanciparea clăcaşilor. VIANU, L. R. 68, Mihai Eminescu răspîndeşte, în foi volante, un poem comemorativ, id. ib. 620, cf. dl, dm. în scopul fixării „informaţiilor” primite şi al aprofundării lor, publicul găseşte în fiecare sală... foi volante, conţinînd... scurtă prezentare a culturii respective, românia literară, 1974, nr. 1, 32/2. Numeroase ziare, reviste, broşuri, foi volante... au sprijinit... cauza Unirii magazin ist. 1974, 5131 VOLANTĂ -1020- VOLATILITATE nr. 1, 19, cf. dex, dn3, drev. Revenim azi cu un exemplu nou,... mai adînc implicat în subsidiarul politic al lui 1848. Anul în sine este unul de glorie a manifestelor tipărite, foilor volante..., an al publicităţii de extindere. MS. 1988, nr. 1, 30 cf. ndn. - PL: volanţi, -te. - Şi: (învechit, rar) volânte adj. - Din fr. volant, it. volante. VOLANTĂ s. f. v. volan. VOLANTE adj.. v. volant2. VOLÀPIÙC s. n. v. volapuc. VOLAPUC s. n. Limbă artificială cu caracter internaţional, creată recent mai ales pe baza elementelor germanice. V. esperanto. Cf. enc. rom., alexi, w., resmeriţă, d., cade, scriban, d., dn2, der, dex, ndn. ♦ F i g . Amestec de elemente disparate; amalgam, talmeş-balmeş. Oricît de „ regulat ” şi „ corect ” ar fi un asemenea volapük naţional, el ar fi în tot cazul opera artificială, creată în timp de abia vreo cîţiva ani, a unui individ supus greşelei. arhiva, i, 154. - Şi: volapiùc (scris şi: volapük, scriban, D., der, dex) s. n. - Din germ. Volapük, fr. volapiik. VOLÄR, -Ă adj. Al palmei, de palmă. Cf. dn3, dn4. - PL: volan, -e. - Din germ. volar. VOLÄTIC, -Ă adj. (Livresc; despre oameni) Uşuratic, frivol. Cf. LM. începuse să se lase prinsă în mrejele... volaticului conte, perpessicius, m. rv, 396. - PL: volatici, -ce. - Şi: volâticus adj. invar. perpessicius, m. ui, 199. - Din lat. volâticus, -a,-um, VOLÂTICUS adj. invar. v. volatic. VOLATIL, -Ă adj., s.f. I. Adj. (Mai ales despre lichide) Care, la temperatura şi la presiunea obişnuită, trece cu uşurinţă în stare de vapori; volatilizabil. Unsoarea aerică (volatilă). CORNEA, E. i, 135/28. Pulbere subţire şi volatilă (zburătoare), id. ib. II, 18/24, cf. NEGULici. Mineralele... se solvesc, se macină de aer, se fac volatile, se moaie, se topesc seau se ard. stamati, m. 3/17. Ceea ce mai rămîne din el [camfor] este partea cea mai puţin volatilă (zburătoare), man. SĂNĂT. 98/12. Se dă nume de cărbune metalic unei materii cărbunoase ce depun oarecare substanţe volatile trecînd prin tubi de porţelan sau de fontă încălziţi pînă la roşu. marin, pr, i, 44/3. Temperatura se coboară la astfel de punt îneît acidul carbonic nu este mai volatil decît apa la temperatura de 30°. id. ib. I, 163/19. Alcoolul... este mai volatil, id. f. 200/34, cf. prot. - pop., n. d., antonescu, d., lm, ddrf. Să luăm o flacără artificială, precum este flacăra gazului de luminat, şi să punem într-însa un corp volatil. Vaporii acestuia vor deveni incandescenţi. PONl, F. 384, cf. enc. rom., barcianu, alexi, w. Fumul şi toate productele volatile ale combustiunii se comunică obiectelor din bucătărie, păcală, Μ. r. 427, cf. resmeriţă, d., cade. încălzind lemnul într-un spaţiu lipsit de aer, se elimină substanţele volatile (hidrogenul oxigenul, azotul), ioanovici, teiin. 13. La încălzire substanţele volatile din cărbune se separă şi formează gaze combustibile, id. ib. 15, cf. enc. agr., scriban, d. Sînt mai multe metode, unele vechi, altele moderne bazate pe ştiinţa ultimelor descoperiri, astfel avem: distilarea şi... macerarea în disolvanţi volatili, enc. tehn. i, 416. Substanţa inevitabilă, eterul uşor şi volatil vianu, e. 311. Se mai spune că lichidele sînt volatile. macarovici, CH. 20. Catranul care se obţine în uzinele de gaz... conţine mai puţine substanţe volatile, ghelase, U. Ρ. n, 362. Se vor aplica cu stricteţă măsurile generale de precauţie uzitate la mînuirea substanţelor toxice, solide, lichide sau volatile, sanielevici, R. 240. Unele lichide... se vaporizează foarte repede în aer. Ele sînt volatile, cişman, fiz. i, 402. Acizii volatili ai vinului sînt reprezentaţi în special de acidul acetic ltr2. Substanţele volatile... pot pătrunde prin piele şi pot fl absorbite. belea, p. a, 263, cf. dl, dp, dm, dn2. Una dintre substanţele rezultate este volatilă şi după reacţie părăseşte sistemul, chim. an. călit. 29. Frunzele mai conţin acizi organici volatili... care imprimă tutunului parfumul specific. FLORA R. p. R. vn, 393. Planta... conţine un ulei volatil galben, ib. IX, 413, cf. der, m. d. enc., dex, drev. 0 (Prin lărgirea sensului) Mirosul cămurilor cuiva, oricît de volatil,... îi repugna, călinescu, C. n. 318. 0 (învechit) Alcaliu volatil = amoniac. Plămînii ar fi în nevoie d-a priimi o izbire vătămătoare de lucrarea lui alcali volatil care se desface dintr-însa. MAN. sănăt. 145/26, cf. resmeriţă, d., cade, scriban, d. ♦ Fig. Care dispare repede. Cf. resmeriţă, d. Armonia volatilă a gestului celui mai suav. papadat-bengescu, O. n, 50. Cînd loanide era copil,... avea credinţa că a muri înseamnă a te preface imediat într-o fiinţă volatilă. călinescu, b. i. 470. II. 1. Adj. Care poate zbura; care are aripi. Cf. lm. lear, făptură umană volatilă, pluteşte urmărind un mic stol de păsări, românia literară, 1970, nr. 48, 6/2. 0 F i g . Aspiraţia perpetuă a zborului care răsfiră păml volatil peste frunţile noastre, papadat-bengescu, o. i, 36L 2. S. f. (învechit) Pasăre (2). Vestitul Buffon.. împarte acest soi de volatile în patru specii, odobescu, s. ffl, 27. Mîhnita volatilă încearcă să se reîntoarcă în pădurile-i virgine, cerca să se viseze pe o creangă mlădioasă, anghel, pr. 46. - PL: volatili, -e. - Din lat. volatilis, -e, it. volatile, fr. volatil, volatile. VOLATILITATE s. f. însuşirea unui corp de a fi volatil. Camforu de tras pe nas,... perzînd o parte din volatilitatea sa, n-a perdut şi partea sa de activitate. MAN. sănăt. 98/21, Volatilitatea camforului merge în raport cu ridicarea temperaturei. ib. 112/6. Aceşti corpi se introduc într-un corn de sticlă, de argil sau de porţelan, după gradul lor de volatilitate. MARIN, PR. I, XXXVn/22, cf. LM, BARCIANU, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DN2. Culoarea se poate observa treptat, pe baza volatilităţii succesive a substanţelor. 5140 VOLATILIZA -1021 - VOLBA CHIM. AN· CĂLIT. 287, Cf. M. D. ENC., DEX. 0 Fig. Observaţiile noastre în legătură cu limba vorbită sufăr din cauza- volatilităţii acesteia, iordan, stil. 80, - Din fr. volatilité. VOLATILIZA vb. I. R e f 1. şi tranz. f a c t. A (se) transforma în vapori la temperatura şi la presiunea obişnuită. Bromul se solidifică la temperatura de -220 şi Se volatiliză lesne, marin, pr. i, 22/2. Pre suprafaţa pămîntului nu era nici un licuid, căci mai toate trupurile ce să pot volatiliza, făceau parte din atmosfera lui. COBÂLCESCU, G. 94/18, cf. prot. - pop., n. d., baronzi, I. L. ΙΠ, 224/23, LM, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., cade. Eteru se volatilizează îndată, scriban, D., cf. dl, dm, dn2, M. d. enc., dex. ♦ F i g. A dispărea sau a face să dispară complet, fără urmă; a pieri. Visele lui se volatilizau într-un avînt larg. petică, O. 345, cf. resmeriţă, d., cade. Tot ceea ce voisem transcedental în ea s-a volatilizat, camil petrescu, t. hi, 493. îşi pierduse glasul, se volatilizase. C. petrescu, O. P. I, 126. Mireasma oricărei frumoase,... generoase intenţii s-a volatilizat, mihăescu, d. a. 121. A izbutit să nu volatilizeze, prin popularizare, farmecul inalterabil al marilor personalităţi, înfăţişate în succinte portrete. CONSTANTINESCU, S. I, 11, cf. DL, DM, DN2. în aceste concepţii,... noţiunea se volatilizează, ca materia la fizicienii idealişti, joja, s. l. 232. încercările de a lansa un cap de pod între literatura zisă „poliţistă ” şi literatura propriu-zisă s-au volatilizat, v. ROM. februarie 1963, 190. Exegeza istorică şi critică aproape că s-a volatilizat, stînjenind deci posibilitatea comparaţiilor cu alte emisiuni istorice, cinema, 1968, nr. 1, xn, cf. M. D. enc., dex. Omul care îi pradă se volatilizează. ROMÂNIA literară, 1992, nr.5, 21/3. 0 (Ironic) Materialul de construcţie... s-a volatilizat cu totul. ARH. OLT. xii, 415. A volatiliza fondurile secrete, scriban, d. Au fost topite... şi aproape volatilizate probe de metale. enc. tehn. i, 317. - Prez. ind.: volatilizez şi (învechit) volatiliz. - Din fr. volatiliser. VOLATILIZÂBIL, -Ă adj. Volatil (I). Cf. LM, CADE, DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX, DN3, DN4. - PL: volatilizabili. -e. - Din fr. volatilisable. VOLATILIZARE s. f. (Fiz.) Transformarea relativ rapidă a unei substanţe (lichide) în stare de vapori (I 2), la temperatura şi la presiunea obişnuită; evaporare, (învechit) volatilizaţie. Corpurile gazoase tind prin volatilizare ... şi evaporare să prefacă corpurile solide cari vin în atingere cu dînsele. conta, o. f. 536, cf. ddrf, RESMERIŢĂ, d. Gazul de benzină sau gazolină se obţine în aparate speciale prin volatilizarea benzinei, ionescu-MUSCEL, FIL. 268. Coeficienţii de fierbere şi volatilizare,., se vor analiza. PREV. ACCED. 92, cf. LTR2, DL, DP, DM, DN2. Dacă acidul este volatil, are loc volatilizarea completă a substanţei încălzite. CHIM. AN. CĂLIT. 109, cf. DER, M. D. enc. 1001, dex. ♦Fig. Estompare, evanescenţă. Monet este şi cel la care mai ales se poate vorbi de o dispariţie a volumelor; de o volatilizare a lor sub efectul luminei sau al ceţei, oprescu, L a. iv, 251. - Pl.: volatilizări. - V. volatiliza. VOLATILIZAT, -Ă adj. Prefăcut în vapori (I 2); evaporat. Prin scăderea temperaturei, materiile volatilizate căzură pre pămînt şi contribuim la îngroşarea scoarţei, cobîlcescu, g. 95/3, cf. lm, dl, dm, m. d. enc. 1001, DEX. ♦ Fig. Dispărut; furat. Prinţul... părea mai contrariat de faptul că toată competenţa lui se năruise decît de bijuteriile volatilizate. mihăescu, D. A. 234. - PL: volatilizaţi, -te. - V. volatiliza. VOLATILIZAŢIE s. f, (învechit) Volatilizare. Căldura cearcă totdauna a strica puterea coesiunei; adesea se face topirea şi chiar volatilizaţia corpilor solizi printr-însa. marin, pr. i, xi/37. Corpii solizi şi volatili pot cristaliza prin volatilizaţie. id. ib. χχχνπ/20, cf. prot. - POP., N. D., lm. Această metodă de crista-lizaţiune se numeşte... sublimaţiune sau volatilizaţiune. PONI, ch. 12. - Şi: volatilizaţiune s. f. - Din fr. volatilisation. VOLATILIZAŢIIJNE s. f. v. volatilizaţie. VOLĂNAŞ s. n. Diminutiv al lui volan (1). Cf. CADE. Cînd ieşea în oraş şi-şi punea... pieptarul de dantelă căptuşit cu volănaşe creţe, arăta şi ea mai împlinită. CAZIMIR, gr. 97. Bella poartă şi un manşon de volănaşe de tulle, camil petrescu, t. iii, 92. încă nu aveau curajul să arate, asemeni odraslelor boiereşti, şi pantalonaşii albi,... împodobiţi cu volănaşe de dantelă. id. O. n, 84. Cămăşile fetelor au obinzeată (guler îngust pe care sunt flori cusute cu negru) de care este prins un mic fodor (volănaş alb şi creţ), lat de un deget. izv. xm, 159. Fana îşi risipise flori în păr, ca îngerii, şi-i tremurau volănaşele albe, uşoare, diafane, ca aripioarele. G. M. zamfrescu, m, d. i, 194. Dumneaei, fotografiată alăturea în rochie cu volănaşe. P. CONSTANT, R. 96. încorsetată ca pe atunci, cu turnură şi brasiere de volănaşe, cu umbreluţă de soare şi tocuri înalte. VINEA, L. Π, 106, cf. DL, DM, M. D. ENC. 1 001, DEX. - PL: volănaşe. - Volan + suf. -aş. VOLĂVÂI s. n. v. volovan. VOLBA vb. I. Intranz. (Prin Transilv.; despre ape) A creşte şi a se revărsa cu valuri1 mari, care se rostogolesc; (regional) a învolba. Cf. cdde 781, resmeriţă, D., ŞĂINEANU, D. U., DA Jlh 874, CIORANESCU, D. ET. Amărît îs, frate, tare, C-a crescut Murăşu mare... Crişule, Murăşule, Nu volba, nu tulbura, Că-i mîndra pe matca ta, Şi mă tem că s-o-neca! viciu, GL., cf. id. s. gl. Crişule, Murăşule, Nu volba, nu tulbura, Că-i mîndra pe matca ta. Decît mîndra să se-nece, Mai bine Murăşul sece. folc. transilv. i, 43. 0 (Construit cu dativul etic) Crişule, Nebunule, Nu-mi volba, Nu-mi tulbura, Mîndra 5149 VOLBORA -1022- VOLBUm mea-i pe matca ta. Decît mîndra să se-nece, Mai bine Crişul să sece. ib. iv, 163. - Prez. ind.: voîb. - Cf. î η ν o 1 b a . VOLBORA vb. I v. volbura. V0LBORĂ s. f v. volbură. V0LBORE s. f. v. volbură. VOLBORÎT, -Ă adj. v. volburat. VOLBURA vb. I. 1. Tranz., refl. şi intra n z. (învechit şi regional) A (se) învolbura, a (se) învîrteji. Lucrurile lui... cu vînturile să holbureşte şi cu mare răzsipă până la nuîri învîrtit rădicîndu-să, preste alte dealuri şi preste alte văi, în izbelişte să leapădă. CANTEMIR, HR. 170, cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Vîntul turbat Peste Ocean zburînd dezlănţat Alţi munţi va nălţa, unda volborînd. heliade, O2. IV, 167, cf. I. GOLESCU, C., POEN. - A AR. - HILL, V. II, 7462/32, stamati, v. 673V12, 736V46, pontbriant, d. Vîntul suflă..., volbureşte, nime nu adună pînzi. conv. lit. v, 291, cf. cihac, i, 115, tdrg, cdde 785, cade, bl vi, 162, SCRIBAN, D., DL, CIORANESCU, D. ΕΤ. 9347, I. CR. IV, 206, alr î 1 979/40, alr sn in h 791/228, alrm sn ii h 613/228. ♦Intranz. Fig. (învechit, rar) A fremăta, a clocoti. Ura-i îmi era pace şi dragostea-i osîndă, Rece-ntr-a ei mînie şi foc cînd era blîndă; Ce-amestec şi într-însa şi-n mine volbora! heliade, O. I, 168. îţi spui că pîn-acuma ştiam a-mi vinge dorul...; Ci azi simţ gelozia, Şi focul ce-astupasem azi volvoră în flăcări Cum nu se mai pot stinge, id. O2, rv, 494. 2. Tranz. (Ban.; despre vînt; complementul indică zăpada) A spulbera şi a troieni. O volburit-o vîntu ş-o făcut-o grămezi. NALR - Β Π h 528/78. O volburit-o vîntu şî să bagă şî-n poduri, ib. h 528/87. 3. Tranz. (Regional; în forma hulburi) A amesteca lichidul dintr-un vas1 cu depunerile de pe fundul acestuia. Cf. şez. ix, 151. - Prez. ind.: vôlbur şi volburez. - Şi: (învechit şi regional) volburi vb. IV, (învechit) volborâ, volvorâ, volvurâ (pontbriant, D., tdrg, cdde 785), holburâ (cihac, i, 115) vb. I, holburi, (regional) holbori (alr sn in h 791/228, alrm sn ii h 613/228), hulburi (cdde 785, da nb 418, şez dc, 151, i. cr. iv, 206), bolborî (nalr - b nh 528/51) vb. IV. - V. volbură. VOLBURA RE s. f. (învechit) Acţiunea de a (se) volbura (1); învolburare, învîrtejire. Cf. pontbriant, d., cihac, i, 115. - Şi: volvurâre (pontbriant, d.), holburâre (CIHAC, I, 115) s. f. - V. volbura. VOLBURAT, -Ă adj. 1. (învechit şi regional; despre valuri1 sau despre vînt) învolburat. Ţara acmu la mare greutate [fiind] ca o corabie ce să află la mijlocul mării, cuprinsă din toate părţii[e] de valuri holburate şi fără linişte (a. 1714). iorga, s. D. v, 100, cf. pontbriant d Un vînt mare, volburat, Năile le-au întumat, Negoaţele s-au necat. sevastos, n. 147. 2. (Ban.; despre zăpadă) Spulberat şi troienit de vînt Cf. nalr - B ii h 528. - PL: volburaţh -te. - Şi: (învechit şi regional) volvurât, -ă (pontbriant, d., sevastos, n. 137) (învechit) holburât, -ă, (regional) volburii, -ă (nalr l B n h 528), volborit, -ă (ib. h 528/40) adj. - V. volbura. VOLBURA TIC, -Ä adj. (Regional) 1. Volburos (1) (Săpata - Costeşti). Cf. UDRESCU, gl. Vine OlPul volburatic, Eu bat malul singuratic, pop., ap. udrescu, gl. 2. Fig. (Despre oameni) Nestăpînit, impulsiv (Săpata - Costeşti). udrescu, gl. Aşa e el cam volburatic, dar nu-i rău la inima lui. id. ib. ♦ (Despre copii) Zburdalnic (1) (Săpata - Costeşti). Cf. udrescu, gl. - PL: volburaticU -ce. - Volbura + suf. -atic. VOLBURĂ s. f. 1.1. Vîrtej (11); bulboană, viitoare; agitaţie violentă (şi zgomotoasă) a apei. Cela ce va săblăzni unul de aceşti mitutei ce cred întru mine, mai iuşor lui ară fl să-ş spînzure o răşniţă a satului de ceafa lui şi să se afunde în volbura măriei (să să î n e a c e într-adîncul mării n. test. 1648, biblia 1688). CORESl, tetr. 40. Abiia... putum apuca luntrea. Carea trăgîndu-o în corabie, cu măiestrie agiutorase împregiu-rînd corabiia, temîndu-ne să nu cază în vrun loc cu năroiu (text marginal: volbură, în sorbu biblia 1688), sloboziră veatrilele şi aşia mergea. Ν. test. Γ1648), 171r/l. Cunoscînd patemile mării carile au nainte spus lui Prohor, ucinicu său, de-nvăluitura holburilor mării, dosoftei, v. s. septembrie 2876, cf. ianuarie 39718. Oastea ta ţi-i, Doamne, lată, Ş-adevara ta te-arată. Tu ţîi marea de nu neacă Şî dzîci holburii să tacă. id. O. I, 201, cf. 65. Se nu neace mere vihorul apelor (volbura apei d), nece se înghiţă mere adîncatul. psalt. 133. Pre despre amiadzădzi abătîndu-să, vasele cu funi din coajea flnicului împletite de pre uscat trag, şi daca din kolbura apii trec, iară cu vînslele a vînslă purceg. cantemir, 1.1. I, 186. Cînd marea se răscoală, volbură-ntărîtată, Cînd undele-i muginde se-nalţă spume gînd, Fiinţa-mi... Pe fleşcare stîncă te vede-amerinfind. heliade, o. i, 159. De pe munţi, din ripi, din lacuri se reped mii de povoaie, Rîurele se fac rîuri, valea s-umple d-unda lor, Şi la punte cînd agiunge călătorul în nevoie, Volbura înfurietă temelia ei o sapă. asachi, o. I, 210, cf. 296. Apele rîului sînt îndesuite între înalte stînci, în o albie ca de 500 palme lată, plină de stînci subapatice, formînd 23 volbure periculoase, id. ib. n, 413, cf. 354, poen. - AAR. - H3LL, v. I, 7612/10. Patriarhul... Făcu să cază din aer paserile zburătoare Şi să undească pe peşte din holburile de mare. conachi, p. 301, cf. stamati, v. 673V7, 736V41, frollo, v. 626. Din marea cea profundă O volvură se-nalţă, şi iese-un cal din undă. ALECSANDRI, O. II, 97, cf. COSTINESCU, CIHAC, I, 115. Cătră rîul care curge înspumat din stîncă-n stîncă El aleargă-n desperare şi în holbura adîncă Stă sermanul să s-arunce. CONV. lit. xi, 53. Cursul rîului furase 5158 VOLBURA -1023- VOLBURĂ luntrea şi o împinsese cu răpeziciune pînă la gura acelei strimtori, prin care apele albiei celei mari se revearsă cu bolbură în matca mai îngustă a ţărmului românesc. odobescu, S. I, 144, cf. 387. Prin volbura apelor... se rostogoleau acum cu vuiet rădăcinile de copaci şi bolovanii de piatră surpaţi de la munte. id. ib. m, 183. Acum mi se zugrăveau din ce în ce mai desluşit în minte vechiul castel... şi parcul imens din spatele castelului şi volbura furioasă pe care-o făcea apa plumburie a Şiretului. vlahuţă, s. a. n, 221. Aici, sub volbura asta de valuri, e încheietura Balcanilor cu Carpaţii. id. ib. m, 205. în sfada aceasta de ape neliniştite, deasupra volburei aceştia îngrozitoare, se leagănă pururea un clopot, a cărui bătaie dă de ştire marinarilor, pe vreme de ceaţă, să fie cu luare-aminte. id. ib. 232, cf. ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W., PUŞCARIU, ET. WB., TDRG, CDDE 785. O mai plimbăm [undiţa] o dată, de două ori pe la jumătatea şi pe fundul apei, în volbura sau în roata cursului vîltoresc al apei şi, dacă nu se mişcă nimic, plecăm mai departe, atila, p. 191, cf. resmeriţă, d., severin, s. 140, şăineanu, D. u., cade. Ce vor aceste păsări? Ce caută ele, cu ciocul, în volbura valurilor. galaction, o, a. I, 41. Vuiesc pe Bistriţa nahlapii Şi cîntă volbura la Toance. Plutaţii dîrzi, în sforul apei, înfig prăjina, ca o lance. TOPÎRCEANU, O. A. i, 217. Să gonim spre maluri, Biciuiţi de valuri? Lasă-le, în horă, Volbura să-şi zbiere, les nea, l 42. Vrînd să scoată un cal apucat în volbura talazurilor, abia a ieşit din şuvoaie. VOICULESCU, P. I, 48, cf. 32. Valuri tulburi... se cufundau sunînd într-o cădere uriaşă, într-un freamăt asurzitor, în nenumărate raze scînteietoare, într-o volbură de spumă, sadoveanu, o. I, 645. Subt o salcie scorburoasă, apele roteau volbură, id. ib. XII, 650. După durăul pîrăului se făcea o volbură într-o mare adîncime; pe de o parte se sorbeau valurile în afund, iar pe de altă parte ieşeau iar în faţa lacului, id. ib. XV, 380, cf. scriban, D. Volburile scoaseră pe bătrîn o dată, de două ori, apoi trupul lui se pierdu fără urmă printre sălcii, v. rom. mai 1955, 26. Părăsise bocaportul,... ca să vină la prova unde fierbea volbura mării. TUDORAN, P. 258, cf, DL, DM, DEX, DSR, V. BREBAN, D. G. La noi holbură se cheamă locul adînc şi unde în faţă apa se învîrteşte, astfel că cel ce cade acolo trebuie să piară. pop., ap. hem 470, cf. şez. ii, 24, chest. iv 39/106, alr i 427/80, 355, 402, 508, 516, av 14, 31. 0 Fig. Spiritul public este fapta puţinor oameni. O singură frunte unsă cu mirul lui Dumnezeu e în stare să forme din oceanul cugetărilor omeneşti o singură volbură gigantică, care să se-nalţe din fundul abisului mărei pînă sus în nourii gînditori din ceriul luceafărului, eminescu, o. vn, 180. 2. Vîrtej (I 2); vînt puternic cu vîrtejuri; p. ext. furtună. Cf. mardaree, l. 2522/21. După amiadză... să feaceră holburi şi vînturi greale şi cu pohoi de ploi. dosoftei, v. s. septembrie 3724, cf. ianuarie 39723. Deci strîmbătatea cine o iubeşte, Acela el singur sufletul ş-ureşte. Că va ploua Domnul cu iarbă pucioasă Preste necuraţii, şi holbură groasă, Foc şi sterevie cu năvală mare. id. O. I, 29. Dzeul aiave vire, Dzeul nostru şi nu tace; foc într-însu aprinde-se, şi dimpregiurul lui bure (bură c, c2, vihor h, volbură d) mare. psalt, 95, cf. 172, 231. Luminătoriul necredincioşilor se va stinge şi va veni preste ei de tot surparea şi chinuri pre ei vor ţinea de la urgie. Şi vor fi ca nişte paie naintea vîntului sau ca nişte prah pre carele au luat volbura (c a pleava pe care o spulberă furtuna β 1938). biblia (1688), 372V34. După ce încetă Iliu de voroavă, zise D[o]mnul lui Iov, pren volbură şi pren nori: Cine e acesta ce-m ascunde mie sfatul...? ib. 3792/19, cf. 5851/! 6. Corăbiierii volbura carea asupră le vine şi primejdiia carea în cap li să pune vădzind, unii junele întindea, alţii vetrilile stringea. cantemir, ι. 1.1, 206. Strimbătate ca aceasta... pămîntul a suferi neputînd, de năprasnă din toate părţile şi marginile pămîntului holburi, vivore, tremuri, cutremuri, tunete,... plesnete scorniră, atîta cît... tot copaciul gros, înalt şi frundzos din rădăcină îl dezrădăcinară, id. ib. 225. Vorbura e un aer mişcat ce se învîrte rotogol şincai, în şa i, 639, cf. klein, D. 456. Pe arepi de volburi cufortună Încălecînd, la iad să pogoară, budai-deleanu, ţ. 74, cf. drlu, lb. Au urmat... cea mai cumplită volbură sau vîrtej, ce niciodată nu s-a mai pomenit. CR (1829), 145V31, cf. I. GOLESCU, C., POEN. - AAR - HILL, V. I, 173V20, Π, 7462/26. Cei credincioşi [sînt] ca nişte finici înfloriţi, de holburile vînturilor nescuturaţi arhiva r. I, 38/14, cf. ISER, PONTBRIANT, D. Volbura vîntului, florile cîmpiei, razele soarelui, freamătul frunzelor... vorbesc o limbă divină inimelor noastre, F (1871), 290, cf. cihac, i, 115. Înainte de începerea unei volbure se arată la toate barometrele de la ţărmurii mărilor o cădere... a mercuriului. F (1888), 415, cf. lm, ddrf. Volbura creşte mereu, iar cerul se-ntunecă-n roşu. COŞBUC, O. A. n, 228. Acolo-n ponorul noptatec Aeol prin aspre porunci domoleşte turbatele volburi Pline de urlet, şi negre furtuni, şi le ţine-n prinsoare, id. ib. v, 13, cf. 259, ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W., CANDREA, F. 60, TDRG. Vîrtejul,... numit şi bolboră, volvură..., este vîntul care, învîrtindu-se cu vîrful în pămînt iar pîlnia în văzduh, se lărgeşte din ce în ce mai mult pamfile, văzd. 50, cf. CDDE 785, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Cînd s-au trezit oamenii luni dimineaţa, sclipea^ săgeţi de ploaie pe volburile furtunii sadoveanu, O. xm, 909. Moara a ars-o pojarul şi au spart-o volburile vîntului. id. ib. xvi, 12, cf. scriban, d., dl, dm, cioranescu, d. et. 9347, μ. d. enc., dex, drev, v. breban, d. g. Veni un vînt cu volbură şi vîntul adusă o frunză de curechi. cătană, p. B. m, 45, cf. izv. xm, 65, şandru - brînzeu, jina, 35, alr 1 1 979, alr sn m h 794, alrm sn ii h 614. 0 (Ca termen de comparaţie) [Omul] ca o volbură de vînt să înalţă şi ca praful piare (a. 1746). ap. tdrg. Vinul mintea ţi-o învîrteşte ca volbura de vînt, cînd pe mare se învîrteşte. i. golescu, ap. cade. Ca volbura toamnei să-nvîrte el roată Şi intră-n urdie ca lupu-ntre oi. COŞBUC, O. A. ii, 341. Cinstite vomice de loc, Dumnezeu să-ţi dea noroc. Nu ne lua cu cuvîntul, Ca şi volbura şi vîntul teodorescu, p. p. 179. Vomice de-aici, de casă, Cuvîntul ţi se-nmulţească, Dumnezeu să te trăiască! Dar nu te purta cu gîndul Că ne vei muta cuvîntul, Ca şi holbură cu vîntul marian, nu. 422, cf. frîncu - CANDREA, M. 154. ♦ Trîmbă, coloană (de praf, de zăpadă etc.) ridicată de vînt. Volburi de nisip rotind în aer Cu ceru-ntunecat uneau pămîntul Prin volburi repezi şi prin vînt fierbinte Zbura pe-un cal arab mereu 5158 VOLBURĂ -1024- VOLBURĂ nainte. eminescu, O. iv, 407. Zbura ca un gînd, ca o vijelie, pintre volburele de năsip ce se ridicau în urmă-i. id. ib. vi, 325, cf. 326. Din cînd în cînd vîntoasele se dau vîrtej, adună paie şi frunze şi prav, le ridică volbură naltă în aer. slavici, O. ni, 228. Nori de-ntunerec răsar şi să zbat fumegînd în văzduhuri. Volburi ca zgura răşinii se-ntind şi plouă ca fulgii. coşbuc, o. A. v, 93, cf. 331. Răzbim prin codri falnici şi prin volburi de ninsoare. EFTIMIU, î. 36, cf. lesnea, vers. 252. Era o zi de bătălie cu volbură de fum şi ceaţă, voiculescu, poezii, i, 37, cf. scriban, D., dl, DM. L-am dat peste cap într-o volbură de zăpadă prăfoasă. VÎN. PESC. august 1964, 15, cf. m. d. enc., dex, dsr, v. breban, d. g. 0 (Prin analogie) Drept între surcele flacăra-l mîna. S-aprinser-acestea} ş-apoi lemnăria Luă foc întreagă, vîlvoarea se-ncinde, In aer se-nalţă, volbură se-ntinde. heliade, o. I, 129. Duhul... au suflat asupra noastră o volbură de foc. bărac, ap. tdrg. Pete vinete-şterse, presărate cu stele, se deschiseră prin volbura neagră de nori. rebreanu, nuv. 263. Deasupra lui pîrîiau încheieturile cerului de tunete şi izbucneau volburi de foc străpunse de săgetări repezi C petrescu, r. DR. 60. Din zare-n zare, cerul era scund şi încenuşat, pe-alocuri cu volburi de nouri albicioşi. v. rom. noiembrie 1953, 154. 0 F i g . Din volbura de vorbe se deapănă uşor Un cîntec. vlahuţă, s. A. I, 190. Un vînt sonor bătu-nainte. Mă umple pîcla de cuvinte, Trec volbure de vorbe-n minte, voiculescu, poezii, ii, 59. ♦ Fig. (Adesea cu determinări în genitiv) Agitaţie, zbucium, tulburare (2); învălmăşeală (de situaţii, de evenimente etc.). Frîntura şi necătura volburilor ce-au venit asupra besearicii o ştiu aceasta şi eu. dosoftei, v. s. ianuarie 39710, cf. decembrie 232716. între munţi şi între copaci pre aceaia vreme mare vorbură şi amestecătură a să scorni începusă şi carile mai mic şi carile mai mare ieste a să alege mai nu să putea, cantemir, l i. i, 190. Vivorul înstreinării şi holbură rătăcirii nemaiputînd suferi, capetele plecîndu-şi, cerbicea supt greu şi aspru giugul tirăniiL. îşi plecară, id. ib. Π, 50. Inima cea plină de volboră a poftelor lumeşti, antim, ap. TDRG. Din nou fu nevoită a se dispărţi de dînsul şi a se răpi în volborea tîmplărilor necunoscute, asachi, o. Π, 40. Preputemicia armelor otomane trăgînd şi pe aceste ţari în volburea evenimentelor, li pregătea peire. id. ib. 282. Unde-s averile cele colosale pe care... le-au adunat? Timpul au putut răpi cu sine despoierea lor cea materială şi, în volbora întîmplărilor, le-au răspîndit în prada vînturilor. id. ib. 760. Vinovăţiile poporului m-au lovit şi în holburile relelor întîmplări m-au învăluit arhiva r. i, 141/5. În împrejurările de faţă, persoana regelui Carol este singura garanţie ce ne mai rămîne pentru scăparea României din volvura peirei, ce creşte împrejurul el ALECSANDRI, s. 217, cf. id. poezii, 302. Aceste strigăte, repeţite de mii de glasuri, porniră gloata cu volbură dupe piaţă şi toţi se răpeziră la locaşele bănuiţilor omorîtori. ODOBESCU, S. I, 103. Prin întîmplările din învecinata Polonie, dar mai mult încă prin imprudenţa sa proprie, Roman Vodă se lăsă atras în volbura mişcărilor războinice de acolo. EMINESCU, O. XIV, 197. Amuţiră bateriile noastre. Ura! şi Alah! ieşeau necontenit din volvura bătăii CONV. UT. xvn, 111. Ne-a risipit furtuna pe drumul pribegiei... Cu gîndul doar, pe negre întinderi de pustiu, Ne căutam, ca orbii, în volbura urgiei, vlahuţă, S. a. i, 258. Azi te-ai schimbat la faţă. Ca un bătrîn cu cuvioasă barbă, împins de-o tristă volbură tîrzie,· Dup-o spurcată noapte de beţie. GOGA, poezii, 364, cf. 279. Prin volbura zbuciumului trăit la Iaşi, răzbăteau raze luminoase de speranţă. simionescu, fl. 5. Intrat de acum în volbura teatrului... am redactat pînă prin octomvrie „Iată femeia pe care o iubesccamil PETRESCU, t. hi, 519. Lumea se cutremură între volburi, sadoveanu, o. XXI, 617. Evadarea aceasta se rezolvă... în pasagii de veritabilă poezie, realizări portretistice, ca acel monah Paisie... insensibil la volbura vieţii din juru-i. perpessicius, m. ii, 258. Nici încercările prefectului Emil Sava de a-l atrage în volbura politică,... nici mai ales scepticismul tovarăşului său, Alexandrii Opriş, nu-l mai pot abate din obsedanta lui certitudine, id. ib. IV, 42. Ajung în volbura evenimentelor din 1821 să-şi lege numele de fapte mai însemnate, vianu, l. R. 361. Departe sunt volburi, furtuni în insula noastră calmă noi aşteptăm, isanos, p. 37. Corpul ienicerilor rămînea departe de volbura atacurilor. magazin ist. 1972, nr. 3, 94. ♦Fig. (învechit) Prăpăd (1), urgie. Lua-va voao făgăduinţa morţii şi nădeajdea voastră cea cătră iad nu va rămînea. Volbură învăluindu-se de va veni, veţi fiei de călcare-de-tot Cînd va treace, lua-va pre voi. biblia (1688), 4692/6. Nu era el puterea, ci însuşi puhoiul prorocului mincinos era o stihie ce trebuia să-şi desăvîrşească volbura. sadoveanu, O. xn, 343. 3. (Regional) Văpaie (1), flacără (Banloc - Timişoara). Cf. alr 1678/35. II. Numele mai multor plante: a) (şi în sintagmele volbură de cîrnp, brandza, fl. 368, volbură mică, COTEANU, pl. 16, LB, iser, pontbriant, d., lm, conv. lit. xxiii, 1062, barcianu, borza, d. 51, 302) plantă erbacee cu tulpina subţire, agăţătoare sau tîrîtoare, cu frunze ovale, cu flori albe sau roz, cu corola în formă de pîlnie; creşte pe arături, prin grădini şi pe lîngă drumuri; rochiţa-rîndunicii (v. rochiţă1), (popular) poponeţ1 (1), (regional) cămaşa-lui-Dumnezeu (v. cămaşă), cămaşa-M aie ii-Domnului (v. cămaşă), pălămida1 (6), poala-Maicii-Domnului (v. poală IV 2), poala rîndunicii (v. poală IV 2), răcorele (v. r a c o r e 1 2a), rochia-rîndunicii (v. rochie), rochiţa-păsăricii (v. rochiţă1), rochiţa-păsăruicii (v. rochiţă*), strana-gîştei (v. strună1 II), volvorică, vrejoaică, zorele (v. zorea 4). (Convolvulus arvensis). Cf. anon. car., lb., iser, stamati, v. 735*/22, cihac, i, 115, lm, conv. lit. xxm, 1062, ddrf i, 150, iv, 231, brandza, fl. 368, damé, t. 184, id. t.2, 33, 67, enc. rom., barcianu, grecescu, fl. 418, n. leon, med. 42, marian, ins. 307, ALEXI, W., CATANELE, 30, TDRG, PAMFILE, A. R. 72, PĂCALĂ, M. R. 16, ŞEZ. XV, 41, PANŢU, PL., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SIMIONESCU, FL. 169, 382, ENC. AGR., SCRIBAN, D., LTR2 V, 317, DL, DM, BORZA, D. 57, 302, FLORA R. P. R. vn, 147, PRODAN - BUIA, F. I. 384, DER, CIORANESCU, D. ET. 9347, M. D. ENC., DEX, BUTURĂ, ΕΒ., DSR, DREV, V. BREBAN, D. G., ALR 11912, NALR-O ffl îl 440, ALR - Μ Π h 409; b) (şi în sintagma volbură de Cantabria, brandza, fl. 368) Convolvulus cantabrica. Cf. prodan - 5158 VOLBURA -1025- VOLBUROS buia, f. i. 384; c) (prin Mold.; în forma holboră) zorele-pitice, v. zorea (5) (Convolvulus tricolor). Cf. panţu, PL. 125, 345; d) Convolvulus persicus. Cf. simionescu, Ft. 241, prodan - buia, F. i. 384; e) (şi în sintagma volbură de garduri, conv. lit xxm, 1062, brandza, fl. 367, ENC. ROM., PANŢU, pl. 84, CADE, enc. agr., borza, D> 38, 302, volbură mare, COTEANU, PL. 16, LB, ISER, PONTBRIANT, D., LM, CONV. LIT. ΧΧΙΠ, 1062, ENC. ROM. BARCIANU, PANŢU, PL., CADE, VOICULESCU, L. 303, ENC. AGR., BORZA, D., 38, 302, DSR, volbură urcătoare, borza, D. 38, 302) plantă erbacee, agăţătoare, cu frunze în formă de săgeată, cu flori mari, albe, cu corola în formă de pîlnie; cupa-vacii (v. cupă) (Calystegia sepium). Cf. damé, t.2? 67, grecescu, fl. 418, panţu, PL. 84, CADE, ENC. AGR., BORZA, D. 38, 302, PRODAN -bula, F. I. 385; f) (şi în sintagmele volbură mare, dsr, volbură de pădure, brandza, fl. 368, volbură sălbatică, borza, d. 38, 302) plantă erbacee, agăţătoare, cu frunze triunghiulare, cu flori mari, albe, cu corola în forma de clopot; (regional) cupa-vacii (v. cupă) (Calystegia silvatica). Cf. grecescu, fl. 418, panţu, pl. 84, 341, simionescu, fl. 229, borza, d. 38, 302, prodan - buia, f. I. 385; g) Calystegia pubescens. Cf. BORZA, D. 38, 302; h) (regional; şi în sintagmele volbură păroasă, borza, d. 127, 302, holbură bună, panţu, pl. 125, borza, d< 127, 242) zorea (1) (Ipomoea purpurea). Cf. conv. lit. χχιπ, 1062, panţu, pl. 125, 344, borza, d.s 127, 242, dsr; i) (regional) zorele, v. zorea (2) (Pharbitis hederacea). Cf. borza, D. 127, 302; j) hrişcă-deasă (Bilderdykia convolvulus). Cf. enc. rom. ni, 636, borza, D. 134, 302; k) (în forma holbură) Cuscuta lupuliformis. Cf. borza, d. 55, 242. Iară gozurile şi golgotinele, de care mai cu seamă trebuie plivite şi curăţite holdele, sînt acestea:... neghina, odosul, holbură... şi polomida. economia, 47/3, Dintr-o volbură naltă, verde, se vedeau nemişcaţi doi ochi de jeratec. eminescu, p. l. 18. Alte buriene ce cresc prin grîu sînt: rădi-chioara, palamida, volbura, rugul de munte, scăieţii,... cicoarea etc. damé, T. 56. Ce copilă eşti, Veturio! lai numai neşte lobodă şi ştir şi holbură în braţe şi te şi aprinzi la faţă. LUC. v, 376. Dacă iese mai multă volvoră, anul va flfometos. PAMFILE, A. R. 10. Seceratul se face cu spor atunci cînd pînea... nu are plante străine într-însa,... între cari cele mai uricioase ar fi: volbura, muştarul sau rapiţa sălbatică şi pălămida. id. ib. 120. Dintre buruieni numai holbora sau volbora poate creşte printre cînepa deasă, învălătucindu-se pe firele el id. ib. 166. Dacă iasă mai multă volvoră, [o] să fie secetă, foamete, gorovei, cr. 391, cf. păcală, m. r. 481. Ea se căţără îndată de trupul lui, ca firul de volbură pe o steblă. sadoveanu, o. xm, 638. Făptura ei de aer dă floare de lumină Şi are, ca porumbul şi volbura, tulpină. arghezi, vers. 391, Acestea se numesc tulpini agăţătoare, spre deosebire de cele volubile, cum este cazul la hamei, volbură, botanica, 32, cf. H I 268, 415, n, 58, 116, 142, 220, ffl 14, 139, 243, 306, 437, iv 52, 84, 312, v 49, 415, vn 148, 182, uc 447, 472, x 3, 20, 67, 198, 259, 354, 465, xi 5, 436, 502, xn 20, 286, xvi 30, xvn 7, 43, xvra 168. Io... i-am poruncit Pe o frunză de holbură Să-mi trimeat'o ţîr de gură. mîndrescu, L. P. 80. Iar mă-ntorc Şi iar mă-nvolb ca volbura-n cea grădină, Ca păstrăv supt rădăcină, bibicescu, P. P. 256. Spune, mîndruţ, mumă-ta Să samine-n pod potroacă, Nu-m trabă să-m hie soacră; Să samine-n pod holbură, Nu trabă să vă hiu noră. ţiplea, p. p. 55. Cînepa se pliveşte de holbură, care se suceşte pe ea. BREBENEL, GR. P., cf. com. din straja - rădăuţi. Pe mine m-or vedea, Tot învălită-napoi, Pin grădină pe la voi. In mînă fiind potroacă, Mîne-ta, zicîndu-i soacră. Şi mă-ta fiind volbură, Şi mie zicîndu-mi noră. bîrlea, l. p. μ. I, 210. Că atuncea i-oi fl noră, Cînd a creşte-n pod holboră. lexic REG. 19. Parcă se ascunde în do su holburii, se spune despre cineva care, dorind să acţioneze cu viclenie, se dă de gol. Cf. zanne, p. ix, 478. 0 Volbură mică = holeră (Xanthium spinosum). Cf. conv. lit. xxm, 894, borza, d. 187, 302. (Prin Transilv.) Volvură galbină sau volvură de pe luncă - bulbuc (Trollius europaeus). Cf. păcală, M. r. 22. (Prin Transilv.) Holbură sălbatică = hrişcă-deasă (Bilderdykia dumetorum). Cf. borza, d. 135, 242. - PL: volburi şi (învechit şi regional) volbure. - Şi: (popular) holbură (pl. şi, regional, holbure, alr i 427/516, ib. 1 912/255, 280, 335, ib. 1 979/131, nalr - 0 iii h 440/906, 917), (învechit) volbure, volbore, vorbură, (regional) volboră, volvură (pl. şi volvure, nalr - o m h 440), volvoră (pl. şi volvore, ib. h 440), vălvură (alr i 1 912/850), bolbură (pl. şi bolbure, alr i 1 912/735, 746, ib. 1 979/865, nalr - o m h 440), bolboră, borbură (ddrf, tdrg, cade, alr i 1 912/748, NALR - o ni h 440/910; pl. borbure, nalr -om h 440/910), holbure (alr i 1 912/278, 290, 337, 339, ib. 1 979/278), holboră (pl. holbore, lexic reg. 19), horbură (h xi 436), holbîră (cade), houbură (candrea, ţ. o. 13), hilbură (cdde 785, bugnariu, n.), olbură (alr i 1 912/675, 679, 684, 690, 708, 988) s. f. - Lat. *volvula (< volvere). VOLBURÄTOR, -OARE adj. (învechit) Care este învolburat, cu volburi (Ï 1, 2). Cf. cihac, i, 115. încunjurată de stînci şi grămezi de piatră care nu se puteau trece şi pe unde abia caprele se puteau sui, încunjurată de adînc-volburătorul rîu Axioscetatea asta dădea un puternic punct de razim pentru baza de operafiune a viteazului Chrysos. EMINESCU, O. XIV, 90. - Pl.: volburători, -oare. - Şi: holburător, -oâre adj. cihac, i, 115. - Volbura + suf. -ător. VOLBURE s. f. v. volbură. VOLBURI vb. IV v. volbura. VOLBURÎT, -Ă adj. v. volburat. VOLBUROS, -OÂSĂ adj. 1. (Mai ales despre ape) învolburat, învîrtejit. Pluta a căzut într-o negăială, adică împiedecare, unde-i apa vadină sau volburoasă (a. 1847). URICARIUL, x, 404. Stătea... la fereastră şi privea afară la neaua volburoasă. F (1879), 99. Sub priporul acelei răpezi coaste se desfăşura albia Şiretului, care îşi rostogolea apele sale volburoase pe un năsip aurit. ODOBESCU, S. Π, 270, cf. 41. Numai foc şi sînge 5163 VOLCAMAR -1026- VOLHT rostogolesc valurile pripite şi volburoase ale Striiului, ale Arieşului, ale Crişului. id. ib. m, 534, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, CDDE 785, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D., DL, CIORANESCU, D. et. 9347, M. D. enc., dex, dsr. 0 (Prin analogie) Vîntul iernei era alb... Vîntul verei, cînd albastru, cînd volburos ca focul voiculescu, poezii, i, 249. 0 F i g . Prin volburoasele agitaţiuni religioase ale acelor timpuri se deşteptase şi în piepturile românilor interesul şi curiozitatea, ca să afle şi ei despre ceea ce se agită în lume şi chiar în patria lor. bariţiu, s. a. 70. Nunta se petrece într-un univers volburos floral, înfiorat de presimţirea sfîrşitulul românia LITERARĂ, 1975, nr. 48, 10/3. 2. (Învechit) Furtunos, vijelios (1). Cf. drlu, cihac, i, 115, barcianu, 299, alexi, w. 3. (Rar; despre porumb, grîu etc.) Plin de volbură (II a). Cf. resmeriţă, d. - PL: volburoşi, -oase. - Şi: (învechit) holburos, -oâsă adj. cihac, i, 115, barcianu, alexi, w., cdde785. - Volbură + suf. -os. VOLCAMAR s. n. v. volcamerie. V OL CAMELIE s. f. v. volcamerie. VOLCAMERIE s, f. Arbore mic din familia ver-binaceelor, originar din Asia, cu tulpina erectă, ramurile pîslos-păroase, frunzele ovale, cultivată pentru florile sale albe-roşietice, plăcut mirositoare (Volkameria fragrans). Iată un balcon împodobit cu flori aristocrate: camelii, fucţii, volgamerii şi felurite roze. negruzzi, s. I, 323, cf. baronzi, l. 147, şăineanu, panţu, pl. 340, cade, scriban, d., scl 1969, 396. - PL: volcameril - Şi; volcamélie (panţu, pl. 340, scriban, d., scl 1969, 396), volgamérie, volgamérâ (şăineanu, cade, scriban, d., scl 1969, 396) s. f., (învechit) volcamâr (baronzi, l. 147) s. n. - Din fr. volkamérie. Cf. germ. Volkcamérië. VOLCAN s. m. v. vulcan1. VOLCÄNIC, -Ă adj. v. vulcanic. VOLCANIZ vb. I v. vulcaniza1. VOLÉ s. n. v. voleu1. VOLEI s. n. Joc sportiv care se dispută, după anumite reguli şi cu o minge specială, între două echipe compuse din cîte şase jucători, pe un teren dreptunghiular despărţit la mijloc de un fileu ridicat la o înălţime determinată. Cf. minerva. Două terenuri de tenis şi de voley. camil petrescu, t. m, 9, cf. dl, dm, dn, l. rom. 1959, nr. 2, 84, der, gram. rom.2 i, 65. Echipa masculină de volei... a evoluat joi şi vineri la Galaţi. sportul, 1972, nr. 6 930, 4/7, cf. l. rom. 1972, 536, M. D. enc., l. rom. 1974, 203, DEX. în sala „Dinamo” din capitală au continuat întrecerile celei de-a 15-a ediţii a competiţiei internaţionale de volei. SPORTUL, 1977, nr. 8 694, 1/1, cf. DN3. Iubitorii voleiului din acest oraş vor putea vedea cîteva echipe care vor încerca... să lupte pentru o poziţie cît mai bună în ierarhia mondială a voleiului feminin, sportul, 1978, nr. 8 921, 4/ls Cf drev, v. breban, d. g., l. rom. 1994, 140, 144, SCL 1993, 157, ndn. - Articulat: voleiul - Scris şi: voley. - Şi: volei-bal (scris şi volley-balU minerva, universul, 29 xi, 1933 6/2, voleibal, L. ROM. 1972, 536, m. d. enc. 1001, scl 1993,157) s. n. dm, dex, dn3, v. breban, d. g, ndn. - Din engl, volley [-ball]. Cf. fr. ν o 11 e y [- b a 11 ]. VÔLEI-BAL s. n. v. volei. VOLEIBALIST, -A s. m. şi f. Sportiv care practică voleiul; jucător de volei. Cf. dl, dm, dn, l. rom. 1959, nr. 2, 85, ib. 1961, 296, ib. 1972, 536. Voleibaliştii gălăţeni au obţinut victoria cu 3-2. SPORTUL, 1972, nr. 6 930, 4/7, cf, Μ. D. enc., dex. Voleibalistele românce au obţinut victoria cu 3-0. scînteia, 1976, nr. 10 674. în săli special amenajate se vor înfrunta scrimerii, luptătorii, halterofilii, voleibaliştii, ca şi specialiştii gimnasticii. sportul, 1978, nr. 8 921, 4/3, cf. DN3. Sînt voleibalişti din pură pasiune, avînd însă convingerea că performanţele lor vor aduce, inerent, şi îmbunătăţirea condiţiilor de pregătire şi de joc. sportul, 1979, nr. 9 064, 2/5, cf. v. breban, d. g, ndn. - Pl: voleibalişti, -ste. - Volei-bal + suf. -ist. VOLEIBALÎSTIC, -Ă adj. Care aparţine jocului de volei sau celor care îl joacă, referitor la volei sau la cei care îl joacă; de volei. Cf. L. rom. 1972, 536. Lumea voleibalistică se desparte cu regret de unul dintre pasionaţii acestui sport, sportul, 1977, nr, 8 738, 3/2, cf. DN3. Ca în fiecare an în preajma marilor competiţii voleibalistice, în Sala sporturilor din Constanţa au loc tradiţionalele turnee internaţionale, sportul, 1978, nr. 8 921,4/1, cf. ib. 1979, nr. 9 064, 2/5, dex2, ndn. - Pl.: voleibalistici, -ce. - Volei-bal + suf. -istic. VOLENS-N0LENS adv. (Livresc). Vrînd-nevrînd. V. v r e a 2 (A I 2). Cînd o să trecem cîndva de această fază volens-nolens popească a literaturii, vrednică de meritele şi limitele sale inerente..., vom fi cucerit atunci o altă treaptă pe etajera estetică a artelor, românia literară, 1970, nr. 78, 6/4. Regulamentul acestei competiţii... Vine şi el în sprijinul introducerii echipelor participante în atmosfera de concurs, solicitîndu-le volens-nolens, multă risipă de efort. sportul, 1972, nr. 6964, 2/6, cf. dex-s. - Din lat. volens-nolens. VOLENŢIE s. f. (Latinism, rar) Voinţă (1). Cf. IORGOVICI, o. 17/20. - Din lat. volentia. VOLET s. n. 1. Oblon de lemn sau de metal format dintr-unul sau din mai multe panouri mobile aşezate în golul unei ferestre, al unei uşi etc. pentru a realiza o închidere mai sigură. V. j a 1 u z e a. Cf. ltr2, dn2, ndn. 5177 VOLEU1 -1027- VOLINTIR 2. Element mecanic mobil plasat la fiecare aripă de avion şi care serveşte la mărirea sustentaţiei. Cf. ltr2, per, m. d. enc, dex, ndn. 3. Fiecare dintre elementele mecanice ale radiatorului unui motor de avion care serveşte la reglarea circuitului aerodinamic de răcire al acestuia. Cf. M. D. enc., dex, ndn. - PL: volete şi voleturi. - Şi: voléu s. n. ltr2, dn2, dex, ndn. - Din fr. volet. VOLÉU1 s. η. I. (Sport) Lovitură prin care mingea este preluată din zbor şi expediată înainte ca ea să atingă pămîntul. Cf. graur, e. 48, dex, ndn. 0 L o c. a d j. şi a d v. Din volé = (care este aplicată) cînd mingea se află în aer. Jucătorul maghiar plasat în faţă este mai iute şi din voie, cu stîngul, trimite mingea în faţă. SCÎNTEIA, 1966, nr. 6943, cf. dex, dn3. II. (Cinem.) 1. Dispozitiv format din două sau patru palete mobile din tablă neagră mată, care se montează în faţa aparatelor de iluminat pentru obturarea, parţială sau totală, a luminii, ndn. 2. (La pl.) Efecte cinematografice obţinute prin înlocuirea unei imagini prin alta, de-a lungul unei linii mobile de demarcaţie, ndn. - Scris şi: volé. -Pl.: voleuri. - Şi: volé s. n. - Din fr. volée. VOLÉU2 s. η. ν. volet. VOLGAMÉRA s. f. v. volcamerie. VOLGAMÉRIE s. f. v. volcamerie. VOLGÂR, -Ă adj. v. vulgär. VOLGA s. f. (Bot.; rar) Volcamerie. dsr 1086. - PL: ? - Etimologia necunoscută. VOLHÎNI s. m. pl. Veche populaţie slavă care locuia în Volhinia, regiune din nord-vestul Ucrainei aflată lîngă graniţa cu Austria. Patru ani în urmă întreprind bolo-hovenii, în înţelegere cu principele de Cernigov, alt război împotriva volhinilor. xenopol, I. R. n, 221. - De la Volhinia (n. pr.). VOLHINIÂN1, -Ă adj. Care aparţine volhinilor, privitor la volhini. Prima lor pomenire se face în anul 1231, în luptele regelui Ungariei... cu principele volhinian, Daniil. xenopol, I. R. n, 220. - Pronunţat : -ni-an. -Pl.: volhinieni, -e. - Volhini + suf. -ian. VOLHIMĂN2, -Ă adj., s. n. 1. Adj. Care se referă la formaţiile volhinianului (2) şi la timpul lor de formare. M. D. enc., NDN. 2. S. n. Subetajul inferior al sarmaţianului. Cf. ltr2. După volhinian, această mare a fost într-o lentă şi continuă regresiune. MG i, 132, cf. der, m. d. enc., ndn. 3. Subst. Serie de straturi geologice din volhinian (2). DICŢ. - Pronunţat: -ni-an. -PL: volhinieni -e. - Din fr. volhyniène. Cf. Volhinia (n. pr.), regiune din nord-vestul Ucrainei. V0LHITĂR s. m. (Regional) Vînător (Firiza - Baia Mare), alr 1 1213/355. - PL: volhitărL - Din germ Waldhiiter „pădurar, paznic silvic”. VOLÎC s. n. (învechit) Corăbioară lungă şi îngustă, purtată cu pînze şi lopeţi. V. felucă. Gulioane şi volice La Galaţi n-au ce se duce, Borozan şi dulalmale Li s-a-nchis această cale (a. 1769). conv. lit. ix, 328, cf. ŞIO n2, 164, TDRG, scriban, d. - PL: volice. - Din tc. volyk, ngr. βολίχι. VÔLIE s. f. Unealtă de pescuit formată dintr-o plasă cu forme şi dimensiuni variate, întrebuinţată mai ales pentru scrumbie şi chefal. V. setcă. Pescuitul chefalilor cu setcele (voii), plasele şi rogojinile... a ajuns... la o importanţă considerabilă, antipa, p. 684, cf. ltr2. - PL: volii. - Etimologia necunoscută. VOLIERĂ s.f. Adăpost, cu pereţii din plasă de sîrmă, special amenajat pentru a permite zborul, în care se cresc şi se ţin unele păsări (porumbei, fazani etc.). Cf. ALEXI, w. Eram nevoiţi să minăm devreme la culcare în volierele înalte cirdurile de fazani, voiculescu, p. i, 62, cf. 63. Am avut într-o volieră, laolaltă, un vultur ţipător mic, un hoitar, doi şorecari şi un corb. dombrowski, p. 41. După cîteva zile a început să se încaiere cu o altă acvilă, aflată încă de doi ani în aceeaşi volieră spaţioasă, linţia, p. îi, 167, cf. 272. Acest porumbel fiind mai greoi, mai liniştit faţă de cel ţinut în volierele din grădinile noastre zoologice şi ale amatorilor,... este mai gingaş, mai vioi id. ib. m, 228, cf. der, vin. pesc. septembrie 1962, 20, ib. ianuarie 1964, 9, M. d. enc., dex, dn3, ndn. - Pronunţat: -li-e-. -PL: voliere. - Din fr. volière. VOLINTÎR s. m. 1. (învechit) Voluntar (II 1); s p e c . (adesea depreciativ) voluntar înrolat în armata lui Ipsilante, în timpul revoltei sociale din 1821, conduse de Tudor Vladimirescu. Izvodul în vremea războiului de la Poltava, cîtă sumă s-au luat robi... Slujitori de a jicniţei şi de altă onndueală şi acelor ce le zic volonteri n. costin, let. n, 71/24. Dînd volintirii preste dînsul, l-au prins, canta, let. iii, 188/25. Volentirii fac multe supărări şi jafuri săracilor creştini (a. 1769). arhiva, R. i, 224/20. La Craiova să afla un boier al lui Grigorie V[oe]v[o\d, caimacamul Manole postelnicul, care... au lovit volentirii... în doao rinduri. VĂCÂRESCUL, 1.1, 9376. Au ieşit turci în Larga, înaintea nemţilor şi s-au lovit şi au înfrînt cătanile cu volintiri pe turci (a. 1788). iorga, s. d. xxii, 53. Au fost fro 80 volnătiri, 30 usari.. şi [turcii] i-au apucat pe acei de 5191 VOLINTIR -1028- VOLINTlRi^ trecusă [Dunărea] şi i-au lovit (a. 1790). id. ib, νπι, 107. Invitîndu-mă zburătăţia minţii mele încă necoapte, cînd să începu războiul cel de pe urmă a nemţilor cu turcii, mă făcui volentiriu. budai-deleanu, ţ. 65, cf. id. lex. Se slobozea de la străjile nemţeşti volintiri, rumâni, amăuţi, sîrbi, prin satele ţerii pe margine, de jăcmănea vite, cai, boi, vaci, haine, bani, ce găsea şi fugea înapoi ca hoţii, dionisee, c. 173. Nu-putea să fie mai dorită o asămine fregată decît... după cele în capitalie tîmplate tulburări de cătră volintirii crăieştl ar (1829), 54V3. 160 volintiri, supt comanda căpitanului de a doilea Avsenof după ce a trecut Dunărea... au împresurat tabăra vrăjmăşască. CR (1829), 147Vl2. Mihai orîndui... în aripa stingă pe Baba Novac cu volontirii rumâni. F. aaron, l π, 269/8. Flăcăul, de răul vatavului numai, au fugit şi s-au făcut volintir. asachi, s. l. ii, 300, cf. valian, v. Aceşti panduri, dimpreună cu volontirii, să deosebiră foarte mult în războiul din urmă al ruşilor. BĂLCESCU, M. v. 630. Au prins pre acela... mergînd cu volintirii spre Craiova înarmaţi şi cu stindarde ca să jupuiască şi să arză (a. 1848). ARH. OLT. V, 39, cf. stamati, D., polizu. E singur Tudor şi se gîndeşte..., Cînd crăpă uşa hagi Prodan, Mintos războinic... Ce-adeseoare, volintir straşnic, Bătu cu Tudor pe musulman, bolliac, O. 156. Aceasta semăna întocmai cu adunătura volintirilor lui Pendedeca, locotenentul din Iaşi al lui Ipsilante de la 1821. sion, p. 212, cf. costinescu, maiorescu, cr. n, 339. în reduta de la Vadin se afla un mic post ca de 130 soldaţi turcit nizami din oastea regulată, amestecaţi cu başibuzuci sau volentiri nedisciplinaţi. odobescu, s. m, 573, cf. I, 265. Am fugit... de frica unei cete de turci care se bătuse chiar atunci cu volintirii la Secul CREANGĂ, A. 20. Şeful meu, poliţaiul, era simpaticul şi bravul Stan Popescu, unul dintre cei 1000 ai lui Giuseppe Garibaldi - volintir în Italia, caragiale, O. ffl, 157. De cînd a venit Timur ista în casă, cu volintirul cel de Condulici, s-a făcut toată încurcătura. I. negruzzi, s. iv, 37, cf. ddrf, enc. rom. in, 1236, barcianu. Eşti de mult pe-aici, moşule? - Fie..., Hei! De mult, cucoane, de pe vremea volintirilor. SĂM. I, 35, cf. ALEXI, W., TDRG, RESMERIŢĂ, D. Ipsllanti dăduse poroncă să se ceară... suma de 1 milion piaştri (lei), cu care să se poată echipa corpul de revoluţionari zişi şi volintiri, ce trebuia să pornească contra turcilor. Ν. A. BOGDAN, C. M. 99, cf. 96, ŞĂINEANU, D. U., CADE, iordan, stil. 40, scriban, D. în timpul ocupaţiei militare din 1789-1790, austriecii organizaseră în Oltenia cete de volintiri care... au luptat pînă la Smîrdan. oţetea, t. v. 93, cf. 77, rosetti - cazacu, l. l. r. i, 412. Unii volintiri se răsleţeau de oastea strînsă şi cercetau conacele. camil petrescu, o. i, 55. Lefile pandurilor şi volintirilor... se vor plăti de către d. Căpitan-General Magheru din sumele ce-i sînt răspunse, id. ib. m, 184, cf. dl, t, popovici, se. 407, contribuiţi, i, 140, dm, scl 1960, 253, 254, ivănescu, i. l. r. 602. Se puse să înmulţească numărul oştenilor prin noi recrutări şi înscrieri de volintiri. Η iv 61. La 1848 s-au făcut din sat d-aici doisprezece volintiri cu Magheru - că el a făcut să se taie ciocoii şi să se ierte claca. RĂDULESCU-CODIN, L. 103. Cuza... era prietin bun cu Desiu dîn Brînceni şi s-a vorbit amîndoi ce să facă, ce să dreagă, să facem oştirea noastră ca să mergem la ciocoi să dăm pămînt la ţărani ş-atunci s-a făcut bolintiri graiul, i, 145. 0 (Adjectival) La zgomotul cel dintîi au fugit fiind izgoniţi de 30 de cazaci şi de trei, patru sute ţerani volintiri, fără arme. vacă-rescul, i. i, 9074. El c-o parte aleasă de călăreţi volonteri Purcede mai înainte, negruzzi, s. i, 120. ♦ (învechit şi regional) Haiduc. Cf. i. golescu, c.,av 25,29. 2. (învechit şi regional; depreciativ) Tîlhar (1), Nineaca,... ne-mpuşcă!... - Vai de mine, c-aista-i volintir! ALECSANDRI, t. i, 191, cf. tdrg, şăineanu, d. u., cade a v 15, 16, 25. 3. (Familiar; depreciativ) Scandalagiu. Cf. scriban, d., zanne, p. iv, 689. ♦ (Regional) Om fară căpătîi (Crucea -Cîmpulung Moldovenesc). Cf. a v 15. - PL: volintiri - Şi: (învechit) voîentir, volontir, volontér, (regional) bolintir, (învechit, rar) volentiriu, volnătir s. m. - Din rus. BOJieHTHp, BOJïOHTëp. VOLINTIRÂŞ s. m. (în poezia populară) Diminutiv al lui volintir (1, 2). Cf. dl, dm, dex. Cin* mi-i mîna? Pui de mocănaş, De volintir aş. BALADE, ni, 111. 0 (Adjectival) Ferească Dumnezeu, Să nu te duci, fătul meu, C-acel şearpe veninos E vrun duşman ticălos Vreun hoţ volintiraş Şi la inimă vrăjmaş, alecsandri, p. P. 216. - PL: volintiraşi. - Volintir + suf. -aş. VOLINTIRÉSC, -EÂSCĂ adj., s. f. 1. Adj. (învechit) Care aparţine volintirilor (1), privitor la volintiri, specific volintirilor. Ca-n veci să se pomenească îndrăzneala cea grecească, Hoţia volintirească Şi cruzimea cea turcească (a. 1824). CONV. lit. îi, 10, cf. TDRG, SCRIBAN, D. Cîntece volintireşti. DL, cf. DM, DEX. 2, S. f. (Regional; în forma bolintirească) Numele unui dans popular nedefinit mai îndeaproape; melodie după care se execută acest dans (Serdaru - Găeşti). Cf. îi iv 285. - PL: (1) volintireşti. - Şi: (regional) bolintireâscă s. f. hiv 285. - Volintir + suf. -esc. VOLINTIREŞTE adv. (învechit) Ca volintirii (1), în felul volintirilor. Cf. scriban, d, dl, dm, dex. - Volintir + suf. -eşte. VOLINTIRIE s. f. 1. Oaste formată din volintiri (1); serviciu, stagiu militar efectuat de un volintir; viaţă, meserie de volintir. Trimite-l la volintirie pe malu Dunării: - Cine?... El volintir? alecsandri, t. 981, cf. enc. rom. în, 1236, barcianu, resmeriţă, d., şăineanu, d. u. L-a trimis la volintirie. scriban, d. Verde foaie colelie, Mă scrisei [la] volintirie. Taica, maica nu mă ştie, Numai dalba surioară, Că-mi dă bani de cheltuială Şi rufe de primeneală. mat. folk. 756. 2. (Familiar; depreciativ) Atitudine, comportare de volintir (3). Cf. scriban, d. Mai lasă-te de volintirie, măi! id. ib. - PL: volintirii. - Volintir + suf. -ie. 5195 VOLINTIRIME -1029- VOLNIC1 VOLINTIRIME s. f. (Cu sens colectiv) Mulţime de volifltiri (1). Volintirimea, adică oastea lui Constantin Vodă Ipsilant,.,. era din harvaţis greci, sîrbi, amăuţi şi alte neamuri zilot, ap. şio nb 25. - Volintir + suf. -ime. VOLINTIROAIE s. f. (învechit) Şmecheră, v.şme-cher (1)· Fam prins mai dinioare cu oca mică, la picioarele fetelor în genunchi... şi tronc! i-am strîns cu uşa. De-acum poţi să-i priveşti ca ginerii mei... Ce zici?... aşa-i că-s volintiroaie? alecsandri, t. 444. - PL: volintiroaie. - Volintir + suf. -oaie. VOLINTIROI s. m. (învechit şi regional; depreciativ) Augmentativ al lui voi in tir (1, 2). Jupînu Solomonichi, harabagiul,... purta totdeauna la drum un harţagan mare pentru volintiroi, şi, cînd se întîlnea cu dînşii..', le da degrabă harţaganu, ca să nu se facă primejdie, alecsandri, T. 23. Ce vra să zică asta, mă rog? Ce strici tocmala şi să mă chioreşti!... Da ce socoti tu? Volintiroi. id. ib. 1543, cf. tdrg 1768, dl. Lintiroii cereau bani ştiind că sîntem jidani Noi ziceam: Creştini sîntem, Voind ca să-i spăriem. marian, SA. 203. - PL: volintiroi. - Şi: (regional) îintiroi s. m. - Volintir + suf. -oi, VOLITIV, -Ă adj. Voliţional. Scaunul tuturor facultăţilor senzitive, intelectuale şi volitive este în creier şi în dependinţele sale. CONTA, o. F. 43. O hotărîre de luat, un act de făcut, în loc de a fi executat, ceea ce ar pune în lucrare îmboldirile volitive, e supus acţiunii reflexiunii. gherea, st. CR. in, 88, cf. cade. în acţiunea de valorificare estetică intră un element volitiv, hotărîrea de a mă comporta estetic, atitudinea estetică. vianu, Ε. 385. Zbuciumul şi starea de criză... se manifestă mai ales printr-o serie de stări afective şi volitive, bul. fil. xi-xii, 518. Fenomenul volitiv e o depăşire a plăcerii ralea, s. τ. n, 189, cf. DM, dn2. încă Aristotel făcea distincţie între procesele psihice cognitive, afective şi volitive, rev. fil. 1972, 176, cf. M. D. enc., dex, dn3, ndn. - PL: volitivi, -e. - Din fr. volitif. VOLÎŢIE s. f. v. voliţiune. VOLIŢIONAL, -Ă adj. De voinţă, care se referă la voinţă, care este determinat de voinţă; volitiv. Aşa zisa nebunie morală exclude sau micşorează imputabilitatea numai atunci cînd este însoţită de leziuni în funcţia intelectuală şi voliţională. COD. PEN. R. P. R. 158. într-un veac saturat de literatura voliţională a lui Stendhal... un astfel de erou intră în cadrul lui firesc. LOVINESCU, S. I, 365. Numai elementul subiectiv, de natură voliţională, va fi fost luat în consideraţie, iordan, stel. 155. îşi dă bine seama ce e „element” şi ce e „caracter” (accent emotiv, voliţional). blaga, Z. 179. E greu de separat un fapt psihologic oarecare - intelectual ori voliţional - de acompaniamentul său afectiv, ralea, s. τ. n, 16, cf. DM, DN2. Apar... avatarurile unui mod de tratare intelectua- list... prin neluarea în considerare a laturii afective, voliţionale. rev. fil. 1971, 1569. Acţiunea socială nu are un caracter subiectiv, voliţional, ci cunoaşte... determinări obiective, structurale, ib. 1972, 39, cf. M. D. ENC., DREV, NDN. - Pronunţat: -ţi-o. -PL: voliţionali, -e. - Din fr. volitionnel. VOLIŢRJNE s. f. (Psih.) Act de voinţă. Plăceri, capriţii, tendinţe mai mult sau mai pu fin reflectate, care ne fac a dori un obiect oricare sau a ne depărta de dînsul; cu un cuvînt, voliţiunl zalomit, e. f. 29/23. Voiiţiunile noastre sînt supuse la legea mare a cauzalităţii universale, şi... fenomenele psihice cari le cauzează sînt plăcerile şi durerile, arhiva, n, 663, cf. barcianu, ENC. ROM., ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., DN2. Experienţa valorii înglobează simţăminte, dorinţe, voliţii, dar ea cuprinde şi cunoaşterea obiectului, rev. fil. 1973,176, cf. M. d. enc., dex, drev, ndn. - PL: voliţiuni. - Şi: (rar) voliţie s. f. - Din fr. volition. VOLMÉTRU s. n. v. volumetru. VOLNA s. f. (Prin Mold. şi prin Munt.; în loc. a d v . ) De-a volna = din belşug, din abundenţă, berechet. la lasă-i şi tu, măi nevastă,,., zicea tata, dîndu-ne huţa. Ce le pasă: lemne la trunchi sînt; slănină şi făină în pod este de-a volna; brînză în putină asemenea; curechiu în poloboc, slavă Domnului! creangă, O. 199. De la corăbii Luarăm iute-ncovoiate arcuri Şi suliţi lungi şi, osebiţi în cete, Vreo trei luarăm caprele la ţintă. Curînd ne-a dat un zeu vînat de-a volna. murnu, o. 146, cf. tdrg 515, jahresber. xxvi - χχιχ, 22, şăineanu, d. u., cade 386, SCRIBAN, d. 393. l-am dat de-a volna tot ce-a vrut. udrescu, gl. Pe la arii, grîne-n şire, Vin de-a volna să se-nşire. pop., ap. udrescu, gl. - Din rus. aobojii>ho. VOLNĂRÂT, -Ă adj. v. vulnerat VÔLNEC,-Ă adj. v. volnic. VOLNECÎ vb. IV v. volnici. VOLNIC1, -Ă adj. 1. (învechit şi popular; despre oameni) Care are posibilitatea de a hotărî, de a acţiona după propria sa voinţă sau dorinţă; slobod, liber. După voie arată-se să fie toţi înşişi volnici, cum şi dentîi dat-au Dumnezeu omului, coresi, ev. 99. Deaca se văzu Mihail volnic, el curînd răsipi acea avuţie toată. MOXA, c. 181. Rămîne păcătosul volnic în toate păcatele şi slobod în toate răutăţile. VARLAAM, c. 15. Sînt volnic în toate acestea ce vedzi, de mă îndulcesc de gustul lor. dosoftei, v. s. septembrie 14v/18. A-şi alege singură şie stăpînitoare şi în toate volnică este, cantemir, 1.1. n, 39. Doară volnicu-s io în casa mea. mat. dialect, i, 28. 0 (Prin extensiune) Cu inima volnică, drept lopată şi plug, Să croim brazde noi de baladă. DEŞLIU, G. 28. 2. (învechii; ca determinant al verbului „a fi”; urmat de un infinitiv sau conjunctiv ori, rar, de determinări 5212 VOLNIC1 -1030- VOLNIC1 introduse prin „de” sau „la”) Care are dreptul, căruia i se permite; care este autorizat, îndreptăţit să... De nu-ţi iubeşti legea într-un loc, volnic eşti să-ţi tragi legea la alt scaun, unde vei iubi. ureche, l. 125. Au fost mai volnec Necoară grămătic să cumpere aceste părţi de moşie, fiindu-i Lepădat şi Stoica nepoţi (a. 1587). panaitescu, O. Ţ. 143. Să fie volnic, cu carte Dumniii meii, de să ţie u(n) rumăn anum(e) Măinea (a. 1612). I. bianu, D. R. 19. Să fie volnic egumenul să judece rumânii mînastirei (a. 1630). bul. COM. ist. v, 55. Să fie volnici să strice acea tocmală. prav. 3. Cela cu bucatele tot iaste volnic, oriunde-ş va găsi bucatele, tot să şi le ia, fie ce vreame va fi. ib. 119. Nu e volnic nime să ucigă furul nice dzua, nice noaptea, cîndu-l va cunoaşte. ib. 121. Sodomleanii... nu sînt volnici, cu avuţia sa, la moartea lor, să o dea cui vor vrea eustatte, prav. 108. Să fie volnici, cu cartea Domniii mele, să ţie ocina (a. 1648). ARH. OLT. v, 234. Undeşi afla Ieşi răşchiraţi drept hrana, lega-i, tăia-i, de nu era volnici nici într-o parte să iasă. SIMION DASC. let. 74. Volnic eşti Măria ta a zice cum a hi voia Măriei tale (a. 1657). iorga, C. n, 245. Eu ştiu că este a me - deci sînt volnic să o dau cui voi vre (a. 1657). cat. man. i, 181. îordache postelnicul... să fie volnic cu această carte a Domniei mele ca să cumpere moşie în sat (a. 1658). arh. olt. IX, 185. Din veac fiind obicina tuturor domnilor, de au fost volnici a da şi a milui pre boierii care au slujit domnu-său cu dreptate (a. 1667). STOICESCU, S. d. 135. Om strein grec să nu fie volnic nimenilea a pune (a. 1669). mag. ist. I, 133/15. Eşti volnic să-l tai [pe cel care greşeşte] ca şi pre acel pom sterp. neagoe, înv. 200/1. Să fie volnici a să buluci şi a să oşti împotiva tătarilor, m. COSTIN, o. 124. Au pozvolit hanului să fie volnic a prăda ţara Moldovei, id. ib. 131. Domnul pre boieri să nu fie volnic a-i pierde, orice greşală ar face, fără sfatul tuturor NECULCE, L 212. A le împărţi volnic să fie. cantemir, i. i. i, 133. l-am dat această carte a noastră ... să fie volnic... să stăpînească a patra parte ... din Gropşani (a. 1694). BUL. COM. ist. n, 240. Să hie volnic dumnealui păhami-cul a le vinde cui i-ar da bani (a. 1695). ghibănescu, s. i. xvn, 12. Sa fie volnici nemţii a să neguţători. R. popescu, CM I, 516. Să fie volnic cu această carte a Domniii mele ca să aibă a ţinea şi a stăpîni toată partea lui de moşie (a. 1704). bul. com. ist. v, 228. Au fost volnici a-şi stăpîni livezile cu pomii cît trăiesc (a. 1723). panaitescu, O. ţ. 122. Slugile vomiceşti... să nu fie volnici a lua ceva (a. 1741). uricariul, iv, 404/6. Fiind noi volnic a cumpăra neamul, ne-am primit banii ce scrie într-acest zapis (a. 1742). arh. olt. xix, 94. Să fie volnici a le paşte pe a oricui moşie (a. 1747). ştefanelli, d. c. 44. Am hotărît Domnia mea ca unii ca aceia zapcii mici să nu mai fie de acum înainte volnici la unile ca aceste (a. 1776). prav. cond. (1780), 176. Să nu fie volnici a vinde orice feliu de băutură (a. 1781). furnică, d. c. 88. Imperatorul... este volnic să facă propuneri... către preaînaltul dovlet. VĂCĂRESCUL, IST. 272. Indatoritoriul ce va avea moşie sau vie sau ţigani amanet pentru datorie... să nu fie volnic a stăpîni acel amanet pînă nu va înştiinţa Divanul (a. 1785). SOB. HRIS. 22. Nimeni nu e volnec a-i lua seama în vremea otcîrmuirii lui. călătorie, rv, 266 r/l. Acei cari vor voi a se aşeza la mahala, să hie volnici a-şi face casă (a. 1792). N. A. bogdan, c. m. 108. Stăpînul moşiei.. să nu fie volnic a le lua pămîntul (a. 1794). kogălniceanu, S. A. 140. El tot se socoteşte volnic a scumpi al său lucru. ist. am. 70 r/16. Cu care scri[s]oare sau diată să fie volnică.,, a stăpîni şi a vinde lucruri sau moşii (a. 1802). ŞTEFANELLI, D. c. 303. Bibliotecariul nu este volnic a scoate din şcoală vreo carte din bibliotecă fără ţidula epitropilor (a. 1803). uricariul, m, 30. Mă îndatoresc ca de acum să nu fiu volnic a o vindi altora streini (a. 1809). IORGA, s. d. vi, 173. Vericine va voi, volnici şi slobodi să fie a vinde luminări de ceară roşie (a. 1809). TES. II, 342. Vreo despăgubire la cheltuielile lor nu are să li să dea, nici ei să fie volnici a cere (a. 1811). doc. ec. 107. Au socotit că este volnic şi de banii lui Hurmuzachi (a. 1811). bul. com. ist. rv, 96. Să nu mai fie volnică jude fia a priimi între dajnicii oraşului oameni sălăşluitori pă afară (a. 1819). DOC. EC. 235. Ce ar fi o armie cînd fiecare ostaş s-ar socoti volnic a da planuri după chibzuirea sa? MARCOVICI, D. 453/28. Să i să cumpere un loc de casă cu o căscioară,... nefiind volnici nici unu, nici altu a o vinde vreodată (a. 1846). arh. olt. v, 425. Lupii se cuvine a fi volnici să mănînce oi. negruzzi, s. I, 280. Eu nu mai sînt volnică să-mi descopăr nici una din cele mai nevinovate plăceri femeieşti, filimon, o. i, 153. Acum eram liberi... volnic de a face tot ce-mi plăcea! alecsandri, o. p. 59. Să am şi eu atîta grijă de lucrătoare... şi să nu fiu volnică să spun calfelor nimic. CÖNV. lit. xxvi, 817. Poarta Otomană pretindea întîi să-şi îndestuleze dînsa trebuinţele şi, numai dacă mai rămînea ceva locuitorilor, să fie volnici a o vinde şi în alte părţi. ARHIVA, I, 129. Numai iama vei fi volnic să ieşi de la închisoare, ap. tdrg. în cazul cînd imobilul unui mort s-ar vinde pentru datorii, să nu fie nimeni volnic a-l cumpăra, afară de orăşeni, xenopol, i. r. iii, 26, cf. barcianu, tdrg. 0 (în construcţii impersonale) Nici cu un feliu de pricină să fie volnic a călca această sfîntă mănăstire (a. 1702). iorga, s. D. XIV, 8. [împăratul] au dat poruncă ca verice pricină vor avea rumânii noştri între dînşii, să nu fie volnec a-i judeca cineva fără decît noi între noi să-i judecăm. VĂCĂRESCUL, IST. 284. 3. (învechit; despre oameni) Care are drepturi politice şi cetăţeneşti depline, care se bucură de independenţă individuală şi cetăţenească, liber; (despre ţări, popoare) neatîmat, nestăpînit şi neexploatat de alt popor sau stat. [Ungurii] multă pacoste şi pedeapsă făciia lui Pătru Vodă, că ce era al lui le ţiniia ţoate ei şi nu era volnic cu nimica, ureche, l. 147. Să-i sloboază, volnici să se ducă la casele lor. simion dasc. let. 233. Şi turci trimitea de umbla cu dăbilarii, de nu-şi era ţăranii volnici cu nimica, id. ib. 261. Unde ari vrea să margă, ori spre ce parte, volnic, fără nici o grije să fie, M. COSTIN, O. 108. Ţara Moldovei nu pot să o de,... că este volnică, că turcilor îi închinată, nu-i luată cu sabia. neculce, l. 142. Ce va fi voia lui, volnic să fie, fără ucazul împăratului, id. ib. 260. Dacă nu va să şadză, volnic să fie. id. ib. 262. Volnic Domn acelor locuri făcîndu-să, toate după pofta şi voia sa făcea şi desfăcea. cantemir, HR. 417. Ei mai pe urmă încă aceia au urmat de s-au despărţit, ... unul într-o parte de supt ascultarea 5212 VOLNIC1 -1031- VOLNICI ei trăgîndu-se, domni lor puindu-şi şi volnici făcîndu-se. C. cantacuzino, CM I, 44. Nu ascultară pre Darie împărat, ce volnici era. herodot, 173. Tătarii pre ioni îi rid, zicînd cum nu-s volnici, ce sînt robi. ib. 253. F o st-ai multe veacuri volnică ca paserea văzduhului, bălcescu, yi, v. 566, cf. şăineanu. Noi am avut o ţară volnică, cu moşii minunate, sbiera, f. s. 135, cf. tdrg, dl, dm, m. d. enc. ♦ (Substantivat; învechit, rar) Libertate. Voia (volnicele D) rostului mieu dulce veri, Doamne, psalt. 26°. 4. (învechit; despre acţiuni, stări etc.) Care are loc, care se desfăşoară fără nici un fel de restricţii; care este conform voinţei cuiva. De voiesc... să răscumpere moşia... pînă la cîtă vreme, pot se aibă volnică răscumpărare? (a. 1782). uricariul, xi, 257. La asemenea viaţă volnică şi voinicească se prinseră a năzui cu dor toţi românii din Ardeal odobescu, s. ni, 524. ♦ (Adverbial) De bună voie, în mod voluntar. Ploaia volnic despărţi-veri, D[\mmo\zeule, parţiei tale. psalt, H. 55v/l 1. Te rugăm din partea tutulor în deobşte să priimeşti volnic şi bucuros această sarcină. ODOBESCU, S. I, 68, cf. ŞĂINEANU, DHLR Π, 275, RESMERIŢĂ, D. A primi volnic. SCRIBAN, D. 5. (Rar; despre comportamentul, sentimentele etc. oamenilor) Nestăpînit, nepotolit, nereţinut, nerezervat. Cum? Sînt ş-aici fiinţe cu volnice porniri? coşbuc, s. 161. 0 Loc. adv. Din volnica voie = de bunăvoie, nesilit de nimeni, din proprie iniţiativă. Vădzînd şi înţelegînd binele, din volnica voie răul a urma, a alege şi a face poate, cantemir, ι. I. n, 39. 0 (Substantivat) Nici Calipso, volnica, nu-l lasă. SĂM. I, 116. 6. (învechit şi regional; şi substantivat) (Persoană) care stăpîneşte, care conduce; (persoană) de vază. Trimise cartea cătră cei volnici ce lăcuia cu Navute. biblia (1688), 262 2/33. M-am pricit cu fiii Iudei cei volnici ib. 354 V4. împărate luminate! Volnic eşti pe lumea toată. ANT. lit. pop. I, 364. 0 (La sg. cu sens colectiv) Mai apoi ieşind lehonia împăratul şi împărăteasa şi scopiţii şi tot volnicul şi meşterul şi legatul den Ierusalim, biblia (1688), 511 2/36. ♦ (în limbajul religios) Atotputernic. A Domnului iaste împărăţia şi elu e volnicu spre limbi psalt. 38, cf. 113. Zeul volnic e cu lacov şi cu cumplitele pămîntului. CORESI, PS. 153/4, cf. 54/13. ♦ Care este binevoitor, favorabil (cuiva). D[u]mnezeu este volnic împărţitoriu tuturor darurilor şi celor sufleteşti şi celor trupeşti maior, P. 266/28. Am fost la şef s-a arătat volnic ca să te ajute. udrescu, GL. ♦ Care este autoritar sau arbitrar; care se impune cu sila. Cf. MARdarie, l. 239/5. Nu domn volnic stăpînitor cu putere, ca ce-i va fi voia, ce drept judecător ca ceea ce se cuvine să facă s-au cunoscut, arhivar. I, 55/12, cf. dl, dm, scl 1958, 237, m. d. enc. 0 (Adverbial) Luînd din mînă-i volnic luminarea O lipi de-o piatră. COŞBUC, P. I, 248. Nu-s doar de zvîrlit aste daruri de cinste Date de zei, dară volnic de nimeni nicicînd dobîndite. MURNU, I. 53. 7. (învechit şi regional; urmat de determinări introduse prin „să” sau „de”; în opoziţie cu nevolnic) Care este capabil (să... sau de...), care este în stare (să... sau de...). Nici era volnică de a-şi fac[c] de mîncar[t] din strînsul lor, ci trăia cu cerşitul prin odăi (a. 1816). IORGA, S. D. vn, 16, com. din banat. Nu sînt volnic să muncesc. ciauşanu, GL., cf. COM. sat. in, 65. Nu-i volnic de nimic. L. rom. 1960, nr. 5, 36. ♦ (Substantivat) Persoană viguroasă, zdravănă. Cf. coman, gl. - PL: volnici, -ce. - Şi: vôlnec, -ă. - Din V. Si. BOAhHTv. VOLNIC2 s. n. v. vîlnic. VOLNICEŞTE adv. (învechit) în mod liber, de bunăvoie. Voiniceşte sfătuind oamenii... cineşi pre cît are vrere, pre atîta să fac părtaşi varlaam - ioasaf, 66723. Răscoala şi învrăjbirea este fîeştecare înglotire (adunare) a mai multor oameni, carii s-au strîns de capul lor, şi voiniceşte, ca să să împrotivească stăpîniei cu puterea (a. 1788). şa i, 138. Artavan, unchiul său,... voiniceşte îl sfătuia să nu margă asupra grecilor. HERODOT, 350, cf. LB, LM, DL, DEX. - Volnic + suf. -eşte. VOLNICf vb. IV. (învechit) 1. Tranz. şi refl. A (se) elibera, a (se) slobozi. Aristagor, după ce-aufost gonit din Spartis, să dusă la Athina, fiind atuncea volnicită de supt tirani, herodot, 272. S-au volnicit de la sine, pe păzitori i-au gonit, Pe din dos dîndu-le drumul, pe-amîndoi i-au mîntuit. beldiman, e. 34/5. ORefl. pas. De va dormi neştine cu muierea... roabă..., nu vor muri, pentru că nu s-au volnicit. biblia (1688), 85727. Noi într-amîndoă părţile vă slobozim, pentru ca să să voinicească, cum Chiprosul, aşa şi Ioniia. herodot, 286. 2. Tranz. A îngădui, a permite (1). Tot omul căruia au dat lui D[u]mn[e]zeu bogăţie şi avere şi l-au volnicit pre el ca să mănînce dentr-însele. biblia (1688), 449 V24, cf. I. golescu, C. Acest adevăr... nu ne voiniceşte a osîndi... înaintarea învăţăturii ca o pricină de stricare a oamenilor marcovici, d. 373/10. 0 (Cu pronumele în dativ) De le-i volnici, ai să-ţi vezi supuşii pe unii în desfătări, iar pe alţii în ahtierl delavrancea, S. 87. Cine ţie ţi-a poruncit Şi ţie ţi-a volnicit Să ţii tu calea domnilor? mat. folk. 64. 0 Refl. pas. Cw învoirea şi priimirea lor [a stăpînilor] să voinicesc acei ţigani a se cununa (a. 1785). uricariul, i, 323. 3. T r a n z . (în administraţia feudală a ţărilor române) A autoriza, a împuternici, a da dreptul... Grigore Ghica Voevod Mold. voiniceşte pe Costache Razul hatmanul ca să cerceteze pentru şugubini şi tălhuşaguri (a. 1741). CAT. man. i, 493. Volnicim pre mai sus numitul cinstitul prefect... ca să aibă a purta de grijă şi a stăpîni pre toţi acei ce sînt de biserica Apusului (a. 1751). uricariul, v, 423/21. Volnicim Domnia mea pre mai sus numitul boierul Domniii mele să apuce pe fieştecarele ca să-şi plătească toţi banii după suma pogoanelor sale ce vor avea (a. 1759). iorga, s. d. xvi, 150. Grigorie Alixandru Ghica Vodă voiniceşte un aprod să împlinească pe loniţă Cracalie... după plîngerea lui Darie Donici (a. 1766). id. ib. xix, 33. Volnecim Domnia mea pe părinţii călugări... să aibă a lua dejma de pe locul tîrgului (a. 1767). id. ib. vi, 134. Volnicim Domnie me pre sluga noastră acest aprod să aibă a merge la ţinut Faldului (a. 1783). ghibănescu, s. i. xvn, 82. 0 R e f 1. 5215 VOLNICIE -1032- volnicih impers. Fierberile de răşină în codrii de molidvu tot să se voinicească şi să fie slobode. COD. SILV. 32. Să voiniceşte acest slujbaşi să meargă la pîrîţii din jalbă... să-i aducă aici a să înfăţişa la judecată (a. 1825). arh. olt. xn, 255. Nu se voiniceşte pînă la o lună a se scoate din case pe vreme rea. EPISCUPESCU, practica, 77/15. 4. R e f I. A acţiona în voie, după bunul plac, a-şi lua libertatea de...; a îndrăzni. Dulceaţele voastre ce se voinicesc întru mădularele voastreş. coresi, l. 153/5. Cel ce să voiniceşte întru sine urî-se-va. biblia (1688), 6732/18. Dumnezeu ceartă cîteodată tot pentru ca să nu se prea voinicească nime. muşte, LET. m, 46/11. Fără ştirea ispravnicului de ţinut, nici un om gospod cu poruncă prin ţinut să nu umble, nici altul la nimică să nu se voinicească (a. 1741). uricariul, iv, 399/20. Stolniceasa Joroai s-au volnicit în urmă de au dat moşie cu podul numai unuia din feciori (a. 1783). ghibănescu, s. i. xvn, 84, cf. lb, ddrf, barcianu, alexi, w., tdrg. 0 I n t r a n z . Metahirisind a sa voinţă Voiniceşte după chieful său. budai-deleanu, ţ. 354. 5. R e f 1. A se strădui, a-şi da silinţa. [Fecioara] s-au volnicit să cînte toată cîntare. AETHIOPICA, ap. GCR n, 89/10. Să voiniceşte dohtorul numai de a întîmpina furia cea nesuferitoare, PISCUPESCU, O. 239/7, cf. DEX2. - Prez. ind.: voinicesc. - Şi: volneei vb. IV. - V. volnic. VOLNICIE s. f. (învechit şi regional) 1. Stare a unei persoane care nu este supusă nici unei constrîngeri, nici unei îngrădiri; posibilitate de a acţiona în anumite împrejurări după propria voinţă sau dorinţă; libertate. Nu cu vreo silă şi nevoie ţinuţi sînt, ce şi aceia au voinicie lor a se întoarce ei şi să facă ce vor vrea. CORESl, EV. 99. I-am lăsat în voinicie Şi să-şi îmble-n gîndul lor şi-n buiecie. DOSOFTEI, ps. 275/5. Voinicie dă cuvintelor începătura direptăţii şi povăţuieşte înainte a lipsii prici şi vrajbă. biblia (1688), 438 V32. Pe ceielalţi fraţi ai lui au început a-i mai scăde din voinicia ce ave cînd trăie tat-său. NECULCE, L. 100. A crede adevărul sau minciuna în voinicia omenească este. C. CANTACUZINO, CM i, 51. Părinţii carii lăcuiesc într-însa să petreacă întru voinicie şi odihnă (a. 1702). iorga, s. d. xiv, 8. Dumnezău au lăsat pre tot omul în voia şi în voinicia lui. iacov, sin. 43 723. Voinicia noastră nu o ia botezul, nici are iertare de păcatele ce să fac după dînsul varlaam - IOASAF, 45715. Fieştecarele are voia voiniciei lui pînă este întru această viaţă. id. ib. 6575. Pentru muierile acestea multă voinicie este la noi şi slobozănie. herodot, 260. Voinicia mea o am, cele trebuincioase nu-mi lipsesc. arhiva r. i, 150/15. ♦ Lipsă de constrîngere în gîndire, în exprimare, în comportament etc. Ai oprit şi sumeţie Cu pilde de îndurare, Dînd năstav de voinicie Sufletelor cu-nfrinare. conachi, P. 44. Cu pericolul de a strînge în noi închipuirea, slobozenia gîndului, voinicia stilului,... domnii grameriani ne-au adus... a concentra înţelepciunea neamului în cuvînîologie. russo, s. 84. ♦ Indulgenţă, toleranţă; privilegiu. Făcusă Barnovschii Vodă mare voinicie curţii, să dea numai la bir, o dată într-un an. M. costin, o. 93. Toleranţia, adecă voinicia legilor CALENDARiu (1814), 4/25. ♦Fig. Libertate excesivă în manifestări, în cuvinte etc.; indecenţă, imoralitate, desfrîu în voinicia trupului şi în odihnă vor, care îndulceşte trupul VARLAAM, C. 28. Cu păcătoşii sălaşul să-i fie Petrecînd cu dînşii viaţă-n voinicie. dosoftei, ps. 283/4 Să mă iei de dînşii aminte... De cei cu giudecie Carii îmblă-n voinicie De vor şi piatra să-nghiţă Şi nu caută să să sîmţă. id. ib. 474/18. Voinicia limbii pune pre mulţi la încercare (a. 1699). FN 86. Precum în multe altele aşa şi în privinţa aceasta domneşte acolo o voinicie care nu ne-o putem explica, bariţiu, c. n, 131. Ş-au petrecut zilele sale în desmierdăciuni şi în volnicii, maior, p. 4/2. Atîta voinicie în căutătura ochilor, în cuvîntarea limbii; pentru ce dară acuma nu se înfrînează? id. ib. 42/2. 2. (Stare de) libertate economică şi socială a unei persoane sau a unei clase sociale; stare de neatîmare a unui stat, a unui popor; independenţă; autonomie. De va dormi neştine cu muierea pat de sămînţă şi ea va fi roabă păzită unui om şi ... voinicie nu s-au dat ei, socotinţă va fi ei. biblia (1688), 85!/26. Şi alţii din oameni mergea mulţi, cărora le plăce mai bini tirania decît voinicia. HERODOT, 25. Turcul le stă în spate şi voiniciei tuturor întinde mrejile sale. ureche, l. 87, cf. 100. Părţile Crăiei Ungureşti de sus le-am dezbătut despre nemţi şi la voinicie le-au adus. M. costin, o. 310. Jurind îi dă voinicie să fie slobod în veci de vecinătate. N. costin, let2 ii, 41. Craiul leşescu al doile Avgustu, începu şi el să strice voinicia leşilor. neculce, L. 158, cf. 289. Bulgarii... supt acest împărat aşe~s deplin s-au răscumpărat voinicia. cantemir, hr. 380. Lepădînd giugul cel ce demult îl purta, să-şi dobîndească voinicia lor. id. ib. 401. Craiul lor,... vrind să strice voinicia leşilor, nu-l mai primiia leşii să le mai fie craiu. muşte, LET. în, 36/10. Romanii cei din Dachia au avut pace,... trăind în voinicie pînă cătră capătul seau sfârşitul sutei a noao. maior, ist. 56/22. Gloata... învăţată în voinicie Nu sufere nice o contenire. budai-deleanu, ţ. 342. Iubea voinicia patriei, arhiva r. I, 161/23. Voinicia domneşte ca mai înainte, dar nu acea voinicie pruncă,... ci slobozenia cea bărbată şi luminoasă. RUSSO, s. 129, cf. 137. ♦ (La pl.) Drepturi, libertăţi (politice şi cetăţeneşti). Le rădicase şi hătmăniile... şi cu vremea şi alte volnicii le-au stricat toate. M. COSTIN, o. 125. Nu lăsa să să mai întărească neprietinul tău şi călcătoriul de volniciile noastre, leahul id. ib. 128. Voi la noi veţi să stricaţi obiceile şi volniciile din cetăţi şi să băgaţi iarăşi tirani. HERODOT, 279. 3. (De obicei în construcţie cu verbele „a da”, „a avea”) Drept, permisiune de a face un lucru; aprobare, împuternicire, autorizaţie; (concretizat; şi în sintagmele carte de voinicie sau de volnicii, ucaz de voinicie sau de volnicii) act, document care cuprinde o astfel de autorizaţie. Dîndu-i voinicie pentru oameni răi de-i înţăpa... pre cîţi îi prindea. N. COSTIN, let. ii, 41/19. Au pus capete dintre dînşii pe Zaharie şi pe Sandul şi le-u dat cărţi de voinicie să siringă cît de mulţi, neculce, l. 99. I-au dat ocaz di volnicii a umbla la peşte. id. ib. 329. Să facă pritutindinea stauropighii şi să dea voinicie cinstitelor mănăstiri la cei ce trebuiesc (a. 1702). iorga, S. D. XIV, 6. De se va întîmpla moartea muierii şi copii nu va avea, să n-aibă voinicie bărbatul să cheltuiască la moartea ei mai mult decît a treia parte din zestrele ei. 5216 VOLNICIE -1033- VOLOC1 o. 393. Cine au daî volnicia aceasta mirenilor să fnfrunteze pe preoţi? id. P. 65. Carte de la Antonie Vodă voinicie lui Constantin Jora... ca să poprească satul jorăştii (a. 1740). iorga, s. d. vii, 77. Aufost luat şi carte domnească dată lor de voinicie (a. 1743). URICARIUL’ XVI, 224. Boierii merg pe la casele lor,... dîndu-U-se voinicie la curte să nu vie. GHEORGACHl, cer. (1762), 295. Le dăm Domnia mea voinicie ca pre care braşovean va afla hrănindu-să cu negoţ braşovenesc aici în ţară pe toţi să-i apuce să dea cu ei la această ruptoare (a. 1765). furnică, d. c. 21. Carte de volnicii pentru a-şi lua drepturile (a. 1772). iorga, s. D. vi, 164. Are voinicie a cinsti pre cel cu dragoste şi a pedepsi pre cel ce să împrotiveşte. aethiopica, 27715. Legea războiului dă voinicie ca să-l prade cel ce-l va robi. ib. 62718. De au presosit întru limba şi gramatica rumânească I mai mult decît H, cei după moartea noastră dăscăli au voinicie tocma a le face. macarie1, gram. 1237 8. Această judecătorie are voinicie a trimite făr de porunca domnească să aducă pe cei ce să pricinuiesc, prav. cond. (1780), 74. Nici un rumân nu are voinicie să vînză vin sau rachiu pe moşie făr de voia stăpînului. ib. 86. Domnia me dăm voinicie lui Dumitrachi Miclescul... ca să aibă a stăpîni acei 3 bătrîni (a. 1783). ghibănescu, s. i. xvn, 91. Nime fără voia stăpânilor moşii[i] nu au volnicii a tăia macar un copaci (a. 1785). iorga, s. d. vn, 131. Au volnicia a nu priimi pe acei ce socotesc că nu s-or întocmi cu slujbele dregătoriei lor. ist. am. 18718. Nici unul din lăcuitori nu are voinicie să vîneze peşte în heleşteu stăpînului moşiii (a. 1799). IORGA, s. D. v, 202. Feţişoara aceea... să nu aibă volnicia a vedea feciori şi a povesti cu ei? maior, P. 85. Voinicie de la caimacani pentru banii ce s-au dovedit asupra şătrarului (a. 1812). DOC. ec. 147. Domni ai împărăţiei ruseşti,... dăruindu-i lui voinicie,... să dea cuvînt şi răspuns. CANTEMIR, S. M. 10/18, cf. 103/1. Dăm voinicie ... să-l rădice cu toate ale lui (a. 1822). arh. olt. xvn, 333. Să aibă voinicie cu această carte a Domniii mele a luoa de la cărămidă... zeciuială (a. 1823). doc. EC. 267. Au venit aici... cu voinicie domnească ca să teslimatisesc la numitul de mai sus (a. 1828). iorga, s. d. xxn, 172, cf. i. golescu, c. Dîndu-să un arnăut cu voinicie din partea agii, au şi găsit pă 9 dintr-înşii (a. 1833). DOC. EC. 521. Ştia să facă jălbi,... pitace, volnicii, catastişe de lude. felimon, O. i, 121. Să dai cîteva volnicii de furat pe la hoţi şi banii aceştia vor veni la loc înzeciţi! id. ib. 182, cf. ŞĂINEANU, CADE, dl, DM. Membrii sfatului domnesc nu sînt citaţi ca martori nici în aşa numitele „cărţi de voinicie” prin care unii proprietari feudali sînt împuterniciţi să-şi stăpînească moşiile sau să îşi încaseze diverse venituri de pe aceste proprietăţi. STOICESCU, S. D. 90. Ispravnicul... mîna pe condei punea... Şi pe loc că îmi scria Volnicii Pe la Zapcii. teodorescu, P. p. 601. 4. Samavolnicie, abuz. Poftim Domnia mea... pe Prea Osflnţitul Mitropolit al Moldovei... să lege şi să oprească volnicia celor ce ar cugeta şi ar vrea a strica această bună orînduială (a. 1776). RĂŞCANU, L. 6. Continuîndu-şi rechizitoriul, [vorbitorul] aduce exemple de volnicii şi ilegalităţi ale administraţiei în alegeri, ap. tdrg. Aducem numai cîteva cazuri de voinicie extremă. păcală, M. r. 357. 0 Loc. adv. Cu (sau după) voinicie = în mod abuziv, după bunul plac. Cu atîta mai vîrtos se împulpă pre români a-i micşora şi cu voinicie a-i batjocori. MAIOR, IST. v/l5. Vrea autonomie bisericească... ca să poată domni după voinicie. bariţiu. c. n, 163. 5« Putere, stăpînire. Curia dară din toată lumea la Italia, să fie şi în volnicia Italiei şpani, adecă şleahticl M. COSTIN, O. 259. Nu da apei trecătoare, nici muierii rele voinicie. biblia (1688), 676 2/47. Pre omul acesta, cu voinicie şi cu nemurire cinstindu-l, l-au pus împărat. varlaam - IOASAF, 25725, cf. i. golescu, c. Domnul., va aşeza pe urmaşii voştri iarăşi în volnicia şi puterea lor. RUSSO, S. 127. 6. Vitejie, vigoare, vîrtute. Vitejii săi, încă fiind neuitaţi pentru volnicia lor ce făcusă la războaiele ce s-au pomenit mai sus. Μ. COSTIN, o. 284. Din povestirea aceasta respiră o iubire adîncă pentru pămînt şi oameni, pentru jertfele credinţei şi vechea voinicie a unor bărbaţi neînduplecaţi. SADOVEANU, E. 218. - PL: volnicii. - Volnic + suf. -ie. VOLNICIT, -Ă adj. (învechit) 1. Lăsat liber, în voie. [Oştenii] dacă s-au văzut volniciţi,... s-au împrăştiat precum le-au fost voia. axinte, let2. n, 134, cf. dl, dm. (Prin lărgirea sensului) Voiniceşte sfătuind oamenii şi avînd alegere volnicită... pre cît are vrere, pre atîta să fac părtaşi luminii, varlaam - IOASAF, 66 724, 2. îngăduit, permis. Fieştecare tîrgoveţ şi fieştecare sătean crede că ar avea o volnicită dreptate a putea tăia lemnul după plăcerea sa. COD. silv. 39. Trebuie să năzuiască la dregătoriile sale care fără de preştiinţa şi învoirea comitatului, a da slobozenie la ieşirea din ţară nu sînt volnicite. iNSTRUCŢn, 5/5. 3. Autorizat. S-au dat ...la mîna volnicitului zapciu (a. 1825). iorga, s. d. v, 269. - PL: volniciţi, -te. - V. volnici. VÔLNIE s. f. (Siavonism, învechit, rar) Voinţă (3). Poate face pentru volniea sa să piarză şi pre suflet şi pre sine. neagoe, înv. 265/4. - Din slavonul εφλ^ηλη, VOLOC1 s. η. 1, Unealtă de pescuit alcătuită dintr-o plasă dreptunghiulară, de dimensiuni variabile, ale cărei capete sînt prinse pe două vergele de lemn, cu ajutorul cărora este trasă prin apă. Nime să n-aibă treabă a prinde peşte, nici cu năvod, nice cu mrej[e], nici cu voloc, nici cu coteţe (a. 1665). iorga, s. d. v, 39. Pe meşteri îi îmbrăcasă cu nişte voloaci (a. 1784). GCR n, 136/4, cf. stamati, v. 296V2, 538V51, cihac, ii, 462. Abia se mai ţinea în iţele ei învechita haină a lăutarului, sămănînd mai mult a voloc decît a antereu. GANE, S. 219. Nu era nici îmbrăcată, nici dezbrăcată cu vologul aruncat pe dînsa. ispirescu, L. 179, cf. ddrf. Ce se atinge de firele cele de fuior ce le ia gospodina... de la crucea preotului, se crede că sînt bune de pus în pînza volocului sau a mrejei, ca să tragă peştele, marian, s. r. i, 5219 VOLOC1 -1034- VOLOŞMAN 174, cf. damé, τ. 123, id. t.2, 67, enc. rom., barcianu, alexi, w. Cîte o fetiţă se întoarce cu volocul într-o mînă. IORGA, ap. cade. [Batca] se prinde cu nevoadele, voloacele şi cu tot felul de plăşi. antipa, f. i. 152. Se numeşte plasă (Muntenia şi Oltenia) sau voloc, volog şi vălog (Moldova), o pînză mai lungă decît lată, ţesută mai rar sau împletită în ochiuri şi cu capetele ei întinse pe cîte un băţ. id. P. 146, cf. 174, 449, 451, tdrg. Vologul sau volocul are o lungime de doi sau trei metri. Se împleteşte sau se ţese, avînd găuri de doi sau trei milimetri pentru prins chisagă (peşte mărunt), pamfile, i. C. 66. Plăşile de prins peşte, năvoadele, voloacele şi alte măiestrii se împletesc din bumbac tare răsucit sau din fuior. id. ib. 318, cf. 67, jahresber. xxvi-xxix, 44, resmeriţă, d., severin, s. 67, şăineanu, d. u. Se duc spre largul bălţii sau se pironesc în aşteptare pe parii ce susţin voloacele. SIMIONESCU, f. R. 76. Pretutindeni, de la pîraiele Carpaţilor pînă-n noianele Dunării şi bugazurile mării, mi-am azvîrlit undiţa şi mi-am înmuiat volocul. voiculescu, p. i, 8, cf. id. ροεζγι, i, 235. Racii îi mai prinzi şi cu volocul. sadoveanu, o. IX, 407. Cuvioşia ta, părinte stareţe,... să nu cumva să vă mai vîrîţi cu voloacele în iazul de la Miroslava. id. ib. xvm, 403, Cf. ENC. AGR., SCRIBAN D., GHELASE, U. Ρ. Π, 101, 280, 364, nom. min. î, 28, ltr, ltr2, dl, dm, der, CIORANESCU, D. ET., M. D. ENC., DEX, IVÄNESCU, I. L. R. 440, h i 61, m 18, 140, 170, x 21, 68, 107, 465, 538, 539, 571, xi 428, xn 288, xvi 142, şez. i, 102. De-atunci şi pînă în ziua de astăzi, peştele nu mai are picioare, ci aripi, şi omul îl prinde cu vîrşa, cu undiţa, cu volocu, cu leasa. ib. n, 32, cf. iv, 113. Volocu-i di pînză şî cu douo beţi şî un om sî vîră la adînc şî unu la mal, şî prinzi peşti cu dînsu. graiul, i, 472, com, din bucovina, alr i 1 734, ib. 1 737/412, 532, alr sn iii h 741, alrm sn ii h 559. 0 (Ca termen de comparaţie) Sînt poteci de-a dreptul; unii au să le iasă înainte şi-n coastă. Alţii îi alungă din urmă. Ori încotro ar face, cad ca într-un voloc. sadoveanu, O. X, 365. Gonaşii cuprind o bucată de codru ca un voloc şi vin hăulind. id. ib. 465. 0 E x p r. A trage cu volocul v. trage (IV 1 c). ♦ Fig. (Rar) Mulţime de oameni aşezaţi în linie, unul lîngă altul, care urmăreşte sau împresoară pe cineva. în vremea asta, ţăranii lui Tomşa făcuseră voloc şi cercetau prin zăvoaiele Prutului pe fugari, sadoveanu, O. v, 501. Dacă a doua şi a treia zi călărimile domnului şi ale Ţării, umblînd fără contenire, pot să aşeze asemenea voloc mişcător între prădalnici şi vadurile hotarului, atuncea Dumnezeu va binecuvînta strădania tuturor, id. ib. xm, 252. Asemenea păţanie au avut tabunurile lui Mamac-Han..., în prădăciunea lor de la Moldova, cînd i-a prins în voloc Ştefan Vodă şi le-a luat înapoi tot ce prădaseră. id. ib. 269. Au înţesat tăriile codrului de dincolo de Şiret cu voloc de oameni, au hăituit domol sălbătăciunile tot mînîndu-le spre locul unde aştepta Măria sa. id. ib. xvm, 76, cf. dl. 2. (Prin Mold.) Plasă de pescuit în formă de sac. Cf. alr 11 737/424. 3. P. anal. (Prin Mold.) Traistă în care se dă cailor ovăz. Cf. alr i 1 127/424. - PL: voloace şi (regional) volocuri (alr sn iii h 741/514). - Şi: (regional) volog (pl. şi volog uri, alr I 1 734/614), vălog, vîrlog (manolescu, i. 44, resmeriţă d.) s. n. - Din ucr. bojiok. VOLOC2 s. n. (Regional) Ghemotoc (de cîrpă) (Săpata - Costeşti). Cf. udrescu, gl. ♦ Bulgăre de zăpadă (Săpata - Costeşti). Cf. udrescu, gl. ♦ Fig. Fulg mare de zăpadă (Săpata - Costeşti). Cf. udrescu, GL. Curgeau voloacele de zăpadă mari şi moi şi dese, parcă erau smulse de vînt din ploşparele norilor, id. ib. - PL: voloace. - Etimologia necunoscută. VOLOCÉL s. n. Diminutiv al lui ν o 1 o c1 (1). Laşi să cadă în apă un volocel afund, larg cît o strachină, în care fixezi o greutate ş-o nadă. sadoveanu, o. ix, 406, cf. DL, DM, DEX. - Pl.: volocele. - Voloc1* suf. -el VOLOG s. n. v. voloc1. VOLOJMÄN s. m. v. voloşman. VOLONÉT, -EĂŢĂ adj. (Mold.) Dolofan, durduliu. Cf. scriban, d. Am de luptat cu buhaiu de pădurea de argint, care are coamele şi inima de argint şi-i mai voloneţ decît cel de dincolo, î. CR. IV, 103. Ţi-e mai mare dragul de aşa copil voloneţ. COMAN, GL. - Pl.: voloneţi, -e. - Şi: voluneţ, -eâţă adj. scriban, d. - Etimologia necunoscută. VOLOS subst. v. valos. VOLOSMÂN s. m. v. voloşman. VOLOSTE s. f. (Prin Mold.) Plasă (II 2); reşedinţă de plasă. Cf, izv. xi, 176. Ne-am dus odată la povercă la volosti. arh. folk. ii, 159, cf. 180. - Accentul necunoscut. -Pl.: volosti. - Din rus. Bojiocxb. VOLOSTMÂN s. m. v. voloşman. VOLOŞÎST, -Ă adj. (Prin Maram.) Românesc. Cf. cv 1951, nr. 3-4,44. - Pl.: voloşişti, -ste. - Cf. voloh, valah. VOLOŞMAN, -Ä subst., adj. (Regional) 1. S. m. (Transilv. şi Maram.) Membru în comitetul comunal sau parohial; p. ext. deputat. Cf. l. rom. 1965, 99, coman, gl., cv 1951, nr. 3-4, 44. Volozmanii ţări. alr sn m h 892/279, cf. alrm sn n h 727/279, mat. dialect. I, 102. S-alegeau de vălăsmani Numai dintre bocotani. folc. transilv. π, 584, alr - M m h 726/225. 2. S. m. (Regional) Alegător, votant. Com. din someş guruslău - ZALĂU. 3. S. m. şi f., adj. (Regional) (Persoană) care are o atitudine ostilă, răuvoitoare faţă de ceva sau de cineva, 5230 VOLOTIC -1035- VOLTAIC care urăşte ceva sau pe cineva (Sălicea - Cluj). Cf. lexic REG. Π, 79. Pl.: voloşmani. - Şi: volojman (mat. dialect, i, 102) volosmân (cv 1951, nr. 3-4, 44), volozmân, volostmân (l. rom. 1965, 99), vălăsmân, vălăstmân (TAMAS, et. wb.) s. m. - Din magh. vâlasztmâny. VOLOTIC s. n. v. vorotic. VOLOTUI1 vb. IV. Tranz. (Regional) A tortura (Toplita). Cf. alr sn iv h 993/228. - Prez. ind.: ? - Din magh. vallat. VOLOTUI2 vb. IV v. vălătui. VOLOVÂCI s. n. v. volovâtic. VOLOVÂN s. n. Preparat culinar din aluat franţuzesc umplut cu peşte, came sau ciuperci. Cf. kogâlniceanu, în contribuţii, n, 81, alexi, w. Se face din timp aluatul franţuzesc, tăindu-se forme mici de volovan. S. marin, c. B. 188. - Pl.: ? - Şi: (învechit) volăvâi s. n. kogâlniceanu, în contribuţii, n, 81. - Din ir. vol-au-vent. VOLOVÂTIC s. n. (Bot.) 1. (Regional) Numele a două specii de plante erbacee din familia compositelor: a) disc (Centaurea phrygia). Cf. enc, rom,, borza, d. 43; b) (în sintagma volovâtic de munte) plantă erbacee cu tulpina simplă, cu frunzele nedivizate, serate, de culoare verde-albăstrui pe partea inferioară, cu flori liliachii sau roşii, care creşte în regiunile montane, pe stînci calca-roase (Carduus glaucus). Cf. panţu, pl., flora r. p. r. ix, 636, h x 354, com. marian, a v 14,20, glosar reg. 2. Numele unei plante din familia genţianaceelor (iSwertia perennis). Cf. borza, d. 165. - PI. : ?. - Şi: volvâci s. n. Com. marian. - Cf. rus. BonoBC „boi” (dr i, 338). VOLOVÎŞTINĂ s. f. (Prin Bucov.) Numele unei plante nedefinite mai îndeaproape, şez. xv, 141. - Pl.: ?. - Etimologia necunoscută. Cf. v o 1 o v a t i c . VOLOZMÂN s. m. v. voloşman. VOLSC, -Ă s. m. pl., adj. 1. S. m. pl. Populaţie antică din Italia peninsulară, stabilită în sec. V î. Hr. la sud de Latium, cu teritoriul cuprins între Antium şi Terracina pînă la Munţii Apenini, aparţinînd grupului lingvistic tosco-umbric sau italic, care a fost cucerită de puterea romană la anul 338 î, Hr. după o rezistenţă puternică. Roma... supune pe volsci. baronzi, i. l. i, 181/10, cf. enc. rom., barcianu, bl vi, 244. 2. Adj. Care se referă la volsci (1), care aparţine volscilor, care este constituit din volsci. S-au dezbătut şi au subcăzut toate naţionalităţile una după alta,... volscă, sabină şi ernică. baronzi, I. L. i, 30/10. Coriolan este un aristrocrat mişcat de un orgoliu imens. Respinge în duel pe invadatorul voise... şi se întoarce în triumf la Roma. vianu, l. u. 84. - Pl.: volsci. - Din lat. Volsci, Volscus. VOLT1 s. m. Unitate de măsură a tensiunii electromotoare şi a diferenţei de potenţial electric egală cu tensiunea de la capete a unui conductor care, străbătut de un curent de un amper, dezvoltă o putere de un watt. Cf. ΡΟΝΙ, F. 261, cade. Un volt este egal cu puterea electromotrice ce trece pnntr-un conduct, cu o rezistenţă de un ohm şi o intensitate de un amper. enc. tehn. I, 114. Este conectat la unul din polii unei surse de tensiune continuă, de cîteva sute de volţi, sanielevici, r. 174. Este preferabil să definim voltul cu ajutorul intensităţii curentului electric... decît să-l definim cu ajutorul sarcinii transportate. CIŞMAN, fiz. n, 159, cf. LTR2, DP, DM, DN2, DER, D. MED., M. D. ENC., DEX, NDN. - Pl.: volţi. - Din fr. volt. VOLT2 s. n. v. voltă. VOLTA1 interj., s. f. I. Interj. 1. (Plutărit) Termen prin care se dă semnalul către lucrătorii dintr-o echipă ca să rostogolească buşteanul cu ajutorul ţapinelor. Trunchiul trebuia sucit în lungul axei longitudinale: asta se numeşte „ volta”. SADOVEANU, O. XIV, 555, cf. CL 1961,131, 221, SCL 1962, 233, arvinte, term. 91, 175, lexic reg. 111, mat. dialect. I, 198. 0 (Adverbial; în expr.) A da volta = a rostogoli sau a răsturna spre a fi rostogolit un buştean în pădure, cu ajutorul ţapinelor. Uită-te bine la balaurul de colo şi dă-l volta. în scl 1979, 98, cf. ARVINTE, term. 91. 0 (Substantivat; în loc. adv.) De-a volta = de-a rostogolul. La încărcat se duce lemnul mai mult de-a volta pe bălănci. arvinte, term. 91. 2. (Nav.) Termen prin care se dă comanda de a se lega o parîmă pentru a opri virarea navei, abc mar., dn3, ndn. 3. (La jocurile de copii) Comandă sau autocomandă pentru săritul de pe o înălţime. Cf. SCL 1979, 98. 0 E x p r. A face volta = a se învîrti, a pleca repede dintr-un loc (învîrtindu-se). ib. A-şi face voltă = a-şi lua vînt înainte de a sări sau de a alerga, ib. II. S. f. Voltă (5). Cf. DN3· - Din it. volta ( imper, al lui voltare). VOLTA2 vb. I. Tranz. (Plutărit; complementul indică buşteni) A rostogoli cu ajutorul ţapinelor. Cu ţapina în mînă, vreo zece flăcăi voltează buştenii. CONTEMP. 1953, nr. 376, 4/3. îl voltezi şi pe urmă nu-l slăbeşti de loc cu ţapina. arvinte, term. 93, cf. 175, LEXIC REG. 111, MAT. DIALECT. I, 198, GL. OLT. 0 Refl. pas. Butucul s-a voltat că era drumul glodos. Com. din cluj. - Prez. ind.: voltez. - Şi: volţi (p. antonescu, ap. arvinte, term. 91), voltui (sfc iv, 119, lexic reg. 111) vb. IV. - Cf. volta1. VOLTÂIC, -Ă adj. (Fiz.) Care se referă la pilele electrice sau la bateria electrică inventată de Volta. 5244 VOLTAIRIAN -1036- VOLTAMPER Cf. NEGULICI. Descompuindu-se apa cu pila voltaică, oxigenul se duce la polul positiv şi hidrogenul la polul negativ. marin, pr. i, 73/27, cf. antonescu, d., şăjneamu, BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIB AN, D,, DM, DN2, M, D. ENC., DEX, DREV, NDN. 0 AfC voltaic - arc electric, v. arc. Topirea metalului se face la o flacără oxiacetilenică sau cu ajutorul arcului voltaic. iOANOVici, TEHN. 74. Spectacolul nepreţuit... care se va dezlănţui fără preget, scăldat în aceeaşi orgie luminoasă de arcuri voltaice şi răcorit de briza umedă a mărei C. petrescu, î. I, 4, Lămpi cu arc voltaic luminează alb, bîztind. teo-DOREANU, μ. Π, 303. Lămpi cu arc voltaic. NOM. MIN. i, 367. Radiezi ca un arc voltaic... Ce s-a întîmplat? v. rom. octombrie 1954, 119. Cervantes cu geniul său a aprins o lumină puternică, incandescentă ca de arc voltaic. românia literară, 1972, nr. 1, 5/4, cf. M. d. ENC., DEX. - Pl.: voltaici, -ce. - Din fr. voltaîque. VOLTAIRIAN, -Ă adj., s. m. şi f. 1. Adj., s. m. şi f. (Persoană) care adoptă ideile lui Voltaire sau ale creaţiei lui, care exprimă o atitudine specifică lui Voltaire sau creaţiei lui; (persoană) care, sub influenţa lui Voltaire sau a creaţiei lui, are o atitudine raţionalistă, anticlericală, de un scepticism ironic faţă de dogmele religiei oficiale; p . e x t. raţionalist, sceptic, zeflemist. Cele mai disparate spirite s-au putut întîlni şi s-au putut însufleţi în acest contact: veselul voltairian Pogor cu sistematicul politic Carp. maiorescu, cr. ii, 338. Boierul... cu idei înaintate, voltenane. C. petrescu, R. dr. 215. Mă simţeam în stare să murmur o rugăciune;... mă oprea numai gîndul la zîmbetul ironic al tatei, care era voltairian şi nu admitea asemenea coborîre a demnităţii omeneşti sadoveanu, O. XVII, 425. Din punct de vedere religios e voltairiană. ARH. OLT. xvn, 156, cf. SCRIB an, d. Logica şi simţul realităţii funcţionează ca la cel mai uscat şi fără suflet raţionalist voltairian. RALEA, S. t. i, 36. Maior ne înfăţişează cel mai autentic spirit voltairian« IST. lit. rom. n, 63. Ei sînt cartezieni, voltairieni, deişti. se instruiesc cu lucrările lui Diderot, Helvétius, Condillac, dar nu sînt ateişti. REV. FIL. 1972, 289. La tema melancoliei se trece în revistă şi o poezie satirică... fără îndoială de structură şi orientare clasică, autorul fiind şi el un voltairian. românia literară, 1973, nr. 28, 13/2. în chip firesc se opunea spiritului voltairian. CONTEMP. 1975, nr. 48, 10/4, cf. ndn. 2. Adj. Care aparţine lui Voltaire sau creaţiei lui, privitor la Voltaire sau la creaţia lui, specific lui Voltaire sau creaţiei lui. în explicarea deismului său voltairian nu e nimic mai caracteristic decît pasagiul în care se caută sensul legăturii... între creştinism şi artă. IORGA, P. A. ii, 184. In pisania de la intrare... dăm cu uimire de versuri franţuzeşti, s-ar zice dintr-o piesă voltairiană. călinescu, c. o. 255. Este o imagine tipic voltairiană, folosită de Eminescu. id. o. xn, 391, cf. românia literară, 1976, nr. 1, 9/2. - Scris şi: volterian, -ă. - Pronunţat: -ri-an. - PL: voltairieni, -e şi (învechit) volteriani, -e. - Din fr. voltairien. VOLTAIRIANISM s. n. Concepţia filozofică a lui Voltaire, caracterizată prin raţionalism, ireligiozitate epicuriană şi antiascetică şi prin critica fanatismului a prejudecăţilor, a intoleranţei şi a abuzurilor. Cf. scriban, d., dn3, ndn. - Scris şi: volterianism. scriban, d., dn3. - Pronunţat : -ri-a-. - Din 6*. voltairianisme. VOLTAIRIST, -Ă adj., s. m. şi f. Voltairian (1), Această cărticică ce să numeşte Apologhia... este doveditoare cum că Domnul nostru I[ius]s H[risto]s este adevărat Dumnezeu, împrotiva volteriştilor păgînilor; adecă celor fără de Dumnezeu ai veacului acestuia (a. 1819). BV m, 288. Voltaire nu poate fi scos cu ideile lui voltairiste din literatura franceză. CĂLINESCU, C. o. 113. - Scris şi: (învechit) volterist, -ă. - Pl.: voltairişti, - ste. - Voltaire (n. pr.) + suf. -ist. VOLTAJ s. n. Tensiune electrică măsurată în volţi. Cf. cade. Curentul electric necesar sudajului este produs deci în acest generator (dinam) construit, după cum am văzut, pentru un voltaj mic şi amperaj mare. IOANOVICI, TEHN. 170. Era o durere... care îmi măcina corpul ca un voltaj prea mare, un aparat, camîl petrescu, p. 36. Voltajul rămîne constant, enc. tehn. i, 118, cf. dp, DM, dn2, DER, DEX, M. D. ENC., DEX, DREV, NDN. 0 F i g . Vocea actriţei, zbuciumul ei.,, sînt tot timpul alimentate la un voltaj insuportabil T ianuarie 1969, 96. Un interes de voltaj prea scăzut, românia literară, 1972, nr. 26, 20/4. -Pl.: voltaje. - Din ir. voltage. VOLTAMÉTRU s. n. Aparat pentru studiul electrolizei, care permite determinarea intensităţii unui curent electric sau a cantităţii de electricitate prin măsurarea cantităţii de substanţă depusă pe cale electrolitică. Acest aparat se numeşte voltametru, pentru că intensităţile curanţilor pot să se compare prin cuantităţile de gaz produse în acelaş timp. marin, f. 293/17. Mai multe voltametre aşezate unul după altul şi petrecute prin acelaş curant dégagé o cuantitate egală de gaz în acelaş timp. id. ib. 339/35, cf. poni, f. 262, enc. rom., cade, enc. agr., macarovici, CH. 101. Operaţia se face, de obicei, într-un voltametru, adică într-un aparat în care doi electrozi de platină sînt cufundaţi ori introduşi în lichid, cişman. hz. n, 261, cf. ltr2, dp, dn2, der, form. CUV. I, 135, M. D. ENC., DEX, DREV, NDN. - Pl.: voltametre. - Din fr. voltamètre. VOLTAMPÉR s. m. Unitate de măsură a puterii electromagnetice aparente a unui circuit electric de curent alternativ, la capetele căruia tensiunea este de un volt şi prin care trece un curent de un amper. Cf. ltr2, DP, DN2, DER, M. D. ENC., DEX, DREV, NDN. - Scris şi: volt-amper. L. ROM. 1955, nr. 6, 23, ltr2, form. cuv. 1,58, DREV, ndn. - Pl.: voltamperi. - Din fr. voltampère. 5250 VOLTAMPERMETRU -1037- VOLTUARE VOLTAMPERMETRU s. n. Instrument electric de măsură indicator, care cuprinde, în aceeaşi cutie, un voltametru şi un ampermetru, putînd fi folosit succesiv ca voltametru şi ca ampermetru. Cf. nom. min. i, 172, LTR2, dm, DN2, DP, DER, M. D. ENC., DEX, DREV, NDN. __ pi.; voltampermetre şi (rar, m.) voltampermetrl _ Din fr. voltampermètre. VOLTÂT s. n. Acţiunea de a volta2. Cf. cv 1952, nr. 3. 40. _ V. volta2. VOLTĂ s. f. 1. Mişcare în formă de cerc sau de arc de cerc; s p e c. mişcare în cerc pe care o face calul într-un manej. Tnnteşte cartea din mînă cu despreţuire, începe a face volte prin casă. heliade, O. n, 10, cf. I. GOLESCU, c. Caii săi în bătaie îi alerga la soroc, Da-mprejur cîte o voltă şi iară vinea la loc. pann, E. IV, 95/4, cf. COSTINESCU, şăineanu, enc. rom., barcianu, alexi, w. Căuta vreun clenci să-l înhaţe pe împărat şi să facă vreo două, trei volte cu dînsul prin încăperea ceea. Săm. v, 126. Zmeul va face volte în aer. pamfile, j. n, 83, cf. resmeriţă, d., cade. Stoluri de ciori... croncănesc în voituri repezi. SAHIA, S. a. 23. Un zmeu asfixiat în claviculele unui oţetar, rămas încremenit acolo din volta unui calpac fatal,... îmi aducea în ochi lacrimile nostalgiei. KLOPSTOCK, F. 276. Trei avioane mai mari apărură din direcţia în care năzuia convoiul iarăşi... o oprire, iarăşi locuste care săreau peste cîmp cu volte smintite, sadoveanu, O. xvn, 264. Cu şervetul la gît, cu obrajii clăbuciţi de săpun, urmărea prin oglindă voltele briciului, bart, e. 71, cf. scriban, d. Plutei care vine cu mare viteză la vale, plutaşii trebuie să-i dea... o supleţe de pasăre care face o voltă în zbor. bogza, c. O. 374. Plutonierul, fără să-şi ridice nasul din hîrtii, îi arată printr-o voltă elegantă a condeiului un scaun. v. rom. 1954, m*. 5, 56, cf. dl, dm, contribuţii, i, 48, dn2. Somnul are sărituri sacadate, descriind volte şi rostogoliri spectaculoase, vin. pesc. septembrie 1961, 16, cf. M. D. enc., dex. Sus-pi Roşu s-arunca douî volţi cî făsia Şî la mă-sa sî dusia. diaconu, vr. 202. Calu făşia nişte volte. arh. olt. xvm, 122. El pi Negru -ncăleca Douî volţi cî-ş dădea Şî la-mpărat sî ducea. folc. -MOLD. ii, 99. 0 F i g . Stomahul meu a făcut o voltă ca un acrobat de la circ. sadoveanu, O. xxi, 603. 2. F i g. Schimbare (bruscă) în atitudine, trecere subită de la o concepţie la alta. V. viraj. E drept că ilustrul nostru ministru n-a făcut această voltă deodată. EMI-nescu, o. xn, 446. Se ilustră chiar din prima legislatură prin cîteva volte de o adresă şi agilitate în adevăr artistice, vlahuţă, ap. cade. Λ face volte politice. ŞĂINEANU, D. U., cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. O Voltă politică, scriban, d. M-am preschimbat în cavaler cu perucă pudrată, ... tratînd-o preţios cu afectate complimente înflorite... Gimnastica asta mă amuză nespus şi uneori izbutesc să săvîrşesc volte interesante, pe care le regret că răsună în gol. MIHĂESCU, D. A. 85, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. 3. Mişcare (de rotaţie) la scrimă, făcută pentru a evita loviturile adversarului. Cf. şăineanu, enc., rom., BARCIANU, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D.. DL, DM, DN2, DEX. 4. Manevră de rotaţie făcută de o ambarcaţie sau de o navă cu pînze pentru schimbarea buclei de fixare a capătului unei parîme. Cf. enc. rom., abc mar., ltr2, DL, DM, DN2, SCL 1961, 615, DER, M. D. ENC., DEX. 0 Voltă în vînt = manevră pentru schimbarea direcţiei vasului împotriva vîntului. Cf. abc mar. Gata de volta-n vînt. BART, S. Μ. 19, cf. LTR2, DL, DM, DER, M. D. ENC., DEX. Voltă sub vînt = manevră pentru schimbarea direcţiei în sensul vîntului. Cf. abc mar., ltr2, dl, dm, der, m. d, enc., dex. 5. (Muz.) Semn care indică repetarea unui fragment muzical, de fiecare dată cu un alt sfîrşit. Cf. m. d. enc., dex, dn3. - Pl.: volte. - Şi: (rar) volt (pl. voituri) s. n. - Din it. volta, fr. volte. VOLTEGIRE s. t (Italienism învechit) Vîrtej de apă, Rîul... prea repede fiind şi voltegiri adînce avînd. aristia, plut. 274/25. - PL: voltegiri. - Cf. it. v o 11 e g g i a m e n t o . VOLŢI vb. IV v. volta. VOLTIGEA vb. I v. voltija. VOLTIGIOR s. m. v. volijor. VOLTÎGIU s. n. v. voltija. VOLTÎJ s. n. v. voltijă. VOLTIJA vb. I. In tranz. (învechit) 1. (Despre acrobaţi) A executa voltije (1). Cf. i. golescu, c., COSTINESCU, ALEXI, W. 2. A pluti, a fîlfîi (în vînt). Cf. i. golescu, c., costi- NESCU. 3. (Despre insecte, păsări) A zbura de colo-colo. Cf. PROT. - POP., n. D., COSTINESCU, NDN. 4. (Despre oameni) A se mişca cu rapiditate dintr-o parte în alta. Rămăşiţa cavaleriei închidea mersul şi voltigea pentru pază, la flancurile oştirii, hasdeu, i. v. 106, cf. NDN. 5. (Despre nave) A-şi schimba des direcţia provei. O parte aflatei ruseşti... voltiza în trecutele zile însuşi pe la gura Bosforului, ar (1829), 952/16. O fregată englizască, voltizînd în golful de la Vols, ar fi dat peste piroscafa grecească, ib. 96 V41. - Prez. ind.: voltijez. - Şi: (învechit) voltiza, yoltigeâ vb.I. - Din fr. voltiger, it. volteggiare. VOLTIJÂRE s. f. (Rar) Zbor acrobatic. (F i g.) Adevărata comedie nu este o voltijare peste suprafeţe, iar comicul nu-şi are rostul dacă nu incită spre exersare inteligenţa spectatorului, românia literară, 1969, nr. 21,25/1. - PL: voltijări. - V. voltija. 5261 VOLTIJĂ -1038- VOLUBIL VOLTÎJĂ s. f. 1. Exerciţiu de acrobaţie la trapezul volant; voltijare. Cf. costinescu, cade, ndn. 2. Coardă pe care se execută exerciţii de acrobaţie. Cf. COSTINESCU, CADE. 3. Ansamblu de exerciţii de gimnastică şi acrobaţie executate pe cal, mai ales în circuri. Cf. cade. Prin volîije se înţeleg nişte exerciţii care au de scop de a face pe călăreţi sprinteni şi mlădioşi. enc. agr. v, 871, cf. SCRIBAN, D., DM, DN2, M. D. ENC., DEX. - Pl.: voltije. - Şi: voltij (cade, scriban, D.; pi. şi voltijuri, scriban, d.), (învechit) voltigiu (costinescu) s. n. - Din fr. voltige. VOLTU0R s. m. 1. Acrobat care face voltije (1). Cf. I. GOLESCU, C. Voltijorii (sau jucătorii pe funii), fiind siliţi a-şi ţine corpul în ecuilibru (cumpănire), se pot cunoaşte dupe corpul lor care este plecat mai mult îndărăt fis. 237/17, cf. costinescu, cade. Să treci graţios şi surîzînd peste prăpăstii, ca un voltigeur pe sîrmă. papadat-benegescu, o. i, 363. 2. Persoană care execută voltije (3). Cf. i. golescu, c., enc. agr., scriban, d., dn2, dex, ndn. 3. Cal dresat pentru exerciţii de voltijă. enc. rom., ENC., AGR., DN2, DEX, NDN. 4. Nume dat odinioară în Franţa infanteriştilor care aparţineau unor companii de elită, cu misiuni de cercetare. Cf. COSTINESCU, ŞĂINEANU, CADE, SCRIBAN, D. - Scris şi: voltigeur. -Pl.: voltijorL - Şi: (învechit) voltigior s. m, costinescu. - Din fr. voltigeur. YOLTINÉL s. n, (Prin Bucov.) Rutişor (Thalictrum aquilegifolium). Cf. PANŢU, PL., DSR. - Pl.: ? - Etimologia necunoscută. VOLTIZÄ vb. I v. voltija. VOLTMÉTRU s, n. Aparat folosit pentru măsurarea tensiunii electrice, sau a tensiunii electromotoare, cu indicaţiile scalei exprimate direct în volţi sau în multiplii ori submultiplii voitului. Cf. cade, orbonaş, mec. 401. Pentru măsurarea tensiunii curentului sau diferenţa de potenţial, utilizăm voltmetrul. enc. tehn. I, 114, cf. nom. min. I, 50, 172. E însăşi unda Oltului care ajunge pînă aici, palpitînd în cutiile voltmetrelor şi ampermetrelor, aşa cum afară zvîcneşte vie, între maluri, bogza, C. O. 178. Voltmetrul se montează totdeauna în paralel cu circuitul, între punctele a căror diferenţă de potenţial trebuie măsurată. CIŞMAN, fiz. n, 465, cf. ltr2, dp, dm, dn2, DER, D. MED., M. D. ENC., DEX, DREV. - PL: voltmetre. - Din fr. voltmètre. VOLTOÂRE s. f. v. viitoare. VOLT0L s. n. Ulei supus procedeului de voltolizare. Cf. LTR2, DP, DN2, DN3, DEX - S, NDN. - Din germ. Voi toi. VOLTOLIZ vb. I. T r an z . A îmbunătăţi calitatea uleiurilor lubrifiante prin supunerea la acţiunea unor descărcări electrice de frecvenţe şi tensiuni înalte. Cf DEX — S, NDN. - Prez. ind.: voltolizez. - Din engl. voltolize. VOLTOLIZÂRE s. f. Procedeu de îmbunătăţire a calităţii uleiurilor lubrifiante prin supunerea la acţiunea unor descărcări electrice de frecvenţă şi tensiune înalte. Cf. LTR2, DP, DN2, DER, DEX, DN3, DEX - S. - Pl.: voltolizări. - V. voltoliza. Cf. fr. v o 11 o 1 i s a t i o n. VOLTOLIZÂT, - Ă adj. (Despre uleiuri lubrifiante) A cărui calitate a fost îmbunătăţită prin supunerea la acţiunea unor descărcări electrice de frecvenţe şi tensiuni înalte. Cf. dex-s. - PL: voltolizaţi, -te. - V. voltoliza. V0LTOR s. m. v. vultur. VÔLTUM s. n. v. vot. VOLTZIA subst. Gen fosil de conifere care au trăit din permian pînă în triasic. Cf. ltr2, der, m. d. enc. - Din fr. voltzia. VOLŢARA s. f. art. Numele unui dans popular cu învîrtituri şi strigături, asemănător cu sîrba; melodie după care se execută acest dans, V. î n v î r t i t a. Cf. niculescu-varone, d. 155. - Accent necunoscut. - Etimologia necunoscută. VOLÙBIL, -Ă adj. 1. (în dicţionarele din trecut) Care se învîrte, se deplasează cu uşurinţă. Cf. prot. - POP., Ν. D., COSTINESCU, ŞĂINEANU, BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D. 2. (învechit) Care este schimbător, nestatornic. El făcu cunoştinţă cu acea volubilă şi capriţioasă principesă. FILIMON, ο. I, 103. (Prin extensiune) Cezura mediană imobilă fu înlocuită de o cezură mobilă susceptibilă de a da naştere aproximativ aceloraşi varietăţi ritmice ca şi cezura, atît de volubilă, a endecasilabului italian. l. rom. 1959, nr. 2, 62. 3. Care are uşurinţă şi rapiditate în vorbire, care dispune de un debit bogat şi rapid; care este locvace; (despre vorbire) fluent, curgător. Cf. caragiale, o. ii, 181, ŞĂINEANU. Volubil, cu gesturi apropiate de trup. al. PHILIPPIDE, s, π, 47, cf. resmeriţă, D. în realitate, ne apare numai ca un profesor volubil.., de subtilă utilitate didactică. CONSTANTINESCU, S. Π, 219. E atît de volubil, de spiritual şi metaforic. arghezi, s. XIX, 195. La masă, Otilia fu volubilă, îi spuse impresii de conservator. CĂLINESCU, E. o. I, 158. Deşteptul, adesea foarte aparent volubil, se caracterizează prin monosilabism. id. C. o. 59. A fost de la începuturile sale scriitoriceşti şi pînă la penultima sa lucrare un povestitor volubil şi un scriitor atent la frază, perpessicius, m. iv, 187, cf. dm, dn3. 5276 VOLUBIL -1039- VOLUM Dimineaţa şi în cursul zilei următoare însă,... e din nou proaspăt, volubil, senin, bänulescu, i. 137. Nu era decît volubil, îndrăgostit de caietele lui de compuneri, dar amator de a citi şi încercările altora, românia literară, 1970, nr. 86, 13/2. Deşi autoritar şi volubil, ca un veritabil mecena renascentist, în relaţiile sale cu intelectualii se limita la criterii strict intelectuale. magazin ist. 1974, nr. 4, 51. 0 (Despre modul de a vorbi, de a se exprima etc.) în debitul său volubil, profesorul intercală din nou: „previn pe domnul din capul băncii a patra din dreapta că, de nu-l interesează ceea ce spun eu, n-are decît să iasă din sală”. lovinescu, s. n, 31, cf. scriban, d. Otilia începu să-i dea explicaţii volubile, călinescu, e. o. i, 40. Mai am încă mult, zise ea cu glas volubil, pînă să ajung să fiu aşezată cu respect, în capul mesei, preda, delir. 186. (Adverbial) Cît îmi vorbeşte foarte volubil, mereu se uită pe fereastră, caragiale, O. Π, 173. Şi-i înşiră, foarte volubil, toată lista prospăturilor sosite de dimineaţă, id. ib. m, 155. Căutînd să schimbe vorba, urmă mai volubil rebreanu, r. ii, 230. Le contemplă, pe Nora vorbind volubil şi pe Maria ascultînd silită, camel petrescu, t. i, 374. Luminiţa îşi scutură părul pe spate şi explică volubil C. petrescu, î. i, 7. Bătrînul nu luă în seamă rectificarea şi începu să vorbească volubil câlines cu, e. O. I, 268. După o frază oratorică în care evoca şi enumera volubil toate vechile erori,.,, trecea la o muţenie aproape absolută, id. B. I. 27. Se deda... celor mai subiective interpretări în marginea acestui subiect asupra căruia el se pronunţa volubil şi fermecător. blaga, z. 260. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care se produce în chip firesc, fără efort, spontan, prompt; care este mobil. îşi execută presupuşii amici fără nici o cruţare, cu o inventivitate volubilă de care se miră singur, c. petrescu, O. P. I, 92. Metoda de-a redacta compendiul se reduce la suprimarea unor pasagii suculente, legînd, judecăţile formulate într-un mers viu, volubil constantinescu, s. n, 227. Un nod îi apăsa respiraţia şi-i făcea rîsul şi plînsul convulsive, volubile. călinescu, c. n. 172. Avea un mod de a ameţi pe unele femei prin excentricitatea lui volubilă, id. B. l 37, cf. ndn. (Adverbial) Sabina imitase volubil pe jupîn Fişei C. petrescu, C. v. 16. Ameninţă amical, volubil, pe Stanică, vrînd să-l facă prin glumă să bată în retragere. CĂLINESCU, Ε. O. Π, 244. 4. (Despre plante sau despre tulpina, ramurile etc. lor) Care este mlădioasă, putîndu-se înfăşură în spirală în jurul unui suport. Cf. costinescu, enc. ROM. Volbură... volubilă prin tuferişe şi prin stufuri în locuri de luncă, crînguri, pe lîngă păduri. GRECESCU, FL. 418. Zorelele sînt volubile. cade. Leguminoase a căror tulpină este lemnoasă la bază, iar ramurile sînt volubile, enc. agr. i, 16, cf. scriban, D., cf. DM, DN3. Tulpina... poate fi ierboasă, lemnoasă, simplă sau ramificată, dreaptă sau volubilă, flora R. p. R. I, 23. Arboraşi volubili sau agăţători, prodan - buia, f. I. 89. Acestea se numesc agăţătoare, spre deosebire de cele volubile. BOTANICA, 32, cf. der, m. d. enc., dex, drev, ndn. - Pl.: volubili, -e. - Din lat. volubilis, -e, fr. volubile. VOLUBILITATE s. f. 1. Uşurinţă, mobilitate (şi rapiditate) în mişcări. Cf. prot. - pop., n. d., costinescu. Cu o volubilitate felină s-a repezit înapoi la mine. CARAGIALE, O. I, 128, Cf. ŞĂINEANU, ENC. ROM., RESMERIŢĂ, D., cade. (Prin extensiune) Frumuseţea particulară a „Ţiganiadei” rezulta tocmai din volubilitatea ritmului pe care ar fi greşit s-o încătuşăm în trohei absolut regulaţi L. rom. 1959, nr. 2, 62. ♦ Capacitate a feţei de a-şi schimba uşor expresia, de a exterioriza stări sufleteşti. ♦ Instabilitate, nestatornicie, labilitate. Trecea de la bucurie la ciudă şi de la înduioşare la mînie cu o volubilitate încîntătoare. c. petrescu, r. dr. 70. 2. Uşurinţă de a vorbi mult şi repede; locvacitate. V. 1 i mb u ţi e . Toate vorbele acestea fură zise c-o astfel de volubilitate şi c-un astfel de acent încît se afla un ce într-astă convorbire care semăna c-un început de nebunie, baronzi, c. v, 197/ 29, cf. costinescu. Se ridică izbucnind cu o volubilitate supremă, caragiale, O. I, 162, cf. ŞĂINEANU, ENC. ROM., ALEXI, W. Cîtă deosebire între acest profet cu cugetul aprins şi vorba cumpănită şi limbuţii dascăli greci cari pierdeau cîteva idei abia asimilate în potopul volubilităţii lor de meridionali, iorga, l. n, 522, cf. delavrancea, o. n, 317. Se pomeni vorbind cu dezinvoltură şi volubilitate. AL. PHILIPPIDE, S. II, 92, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Ca om, un temperament, expansiv, vioi, cordial, prietenos, învăluitor prin volubilitate şi extremă sociabilitate. LOVINESCU, S. II, 40. îşi exprima cu obişnuita lui volubilitate stima pentru criticele mele. id. M. 66. Vorbea şi explica cu mare volubilitate şi cu o plăcere care-i îndulcea glasul rebreanu, r, i, 74, cf. scriban, d. Trebuie să mă antrezenz la îndrăzneală şi volubilitate. mihăescu, d. a. 228. Ne-a reamintit de ziaristul militant prin volubilitatea ei cursivă, constantinescu, s. ii, 301. Era lipsit de volubilitate. O ezitare continuă întrerupea vorbirea şi gesturile, călinescu, b. i. 48. Tata era de-o exuberanţă şi de o volubilitate deosebit de simpatică. blaga, hr. 41. îl lămuri cu o volubilitate de spicher. vinea, l. i, 382, cf. dl, dm, dn2. Alphonse... pierdu volubilitatea, românia literară, 1973, nr. 2, 15/3, cf. dex, ndn. 0 (Prin extensiune) Cu o volubilitate a expresiei care ţine şi de vorba spusă, d. Călinescu săvîrşeşte o iniţiere... pe care-o aplaudăm din toată inima. COSTAN-TINESCU, S. Π, 221. Toate scrierile de acum sînt tari dar sigure în expresie, năvalnice sau înalt amare, de o mare volubilitate verbală. călinescu, o. xii, 333. Ceea ce stînjeneşte adevărata poezie... e volubilitatea versului, prea lung şi zgomotos pentru descripţia stărilor idilice. id. ib. xm, 479. 3. (Bot.) Proprietate a unor plante de a-şi înfăşură tulpina în jurul unui arac, al unei sfori etc. Cf. dn2, dex. - Din lat. volubilitas, -atis, fr. volubilité. VOLÛM s. η. 1.1. Spaţiu (11) (geometric) pe care îl ocupă un corp (în funcţie de cele trei dimensiuni ale acestuia); număr care exprimă măsura acestui spaţiu; capacitate; mărime (I); (popular) întinsoare, cuprindere, (învechit) întregime, trup (I 4), soliditate (1). Secretul acestui fenomen, carile în alte vremi s-ar socoti de farmec, este că trupul părintelui Mocia trage... mai puţin decît ar trage un asemenea volumen (trup) de apă. 5278 VOLUM -1040- VOLUM ar (1832), 2602/22. Mila cubică este un trup sau volum de o milă lung, una lat şi una nalt sau adînc. GENILIE, G. 68/5. înmulţite cu 5400 dau suprafaţa globului.., apoi împărţind productul cu numărul 6 s-află volumul pămîntului ca de 2660 milioane mile cubice, id. ib. 83/16. Lungimile se esprimă prin linia... de o palmă sau de un picior, surfeţele prin piciorul pătrat; volumele prin piciorul cubic, poenaru, e. a. 4/5. Volume se zice împlerea spaţiului prin ceva trup, fie materia lui de mai mare sau mai mică desime, rus, i. I, 7/26. Văzute pe din afară alcătuiesc un fel de sac la care merg de se sfîrşesc vinele.... Volumul lor este de doi laţi de deget de nălţime şi de dinainte înapoi; lungimea lor în curmeziş trece aceea a ventriculelor, kretzulescu, a. 352/16. Voluminul unui paralelipiped drept este ecual cu productul basului său prin înălţimea sa. G. POP, E, 130/20. Preţul unui trup în două volumuri este de cinci sfanţi (a. 1850). DOC. EC 970. Cea întîi lucrare a apei calde este... de a mări volumul organelor, fătu, D. 50/14, Bulzul de substanţele hrănitoare are nevoie de a fi prea mărunţii, ca să poată, sub cel mai mic volum putincios, să se supuie celei mai mare lucrări, man. SĂNĂT. 32/9. Corpul de argil [este] umplut de amestecătura aceasta pînă la trei sferturi din volumul său. marin, pr. i, 36/27, cf. stamati, d. Tot volumul pămîntesc are o grosime de 2480 milioane de mile geografice în cub. barasch, μ. n, 47/3. „Codicile civile” este o carte foarte grea şi în privinţa preţului şi a volumului, kogălniceanu, o. rv, 540, petri, v., prot. -pop., N. D. Pămîntul n-au putut fi solvit de apă căci volumenele... pămîntului [este] de 1.079.235.800 de miriametri cubici. COBÎLCESCU. g. 3. Volumul cerebrului este una din măsurele inteleginţei. id, ib. n, 4. Legea... fiindu-ne cunoscută, vom putea calcula cu mare facilitate volumul soarelui în raport cu al pămîntului. DRĂGHI-CEANU, c. 24. Oul nu începe a creşte în ovariu decît atunci cînd feconditatea l-a adus în stare să primească nutriment şi cînd voluminele său este foarte adăogat. CANELLA, v. 85, cf. costinescu. Dacă organul percepţi-unii de al doilea grad nu poate percepe mai multe lucruri..., e probabil că organul însuş este simplu, fără subdiviziuni şi de un volum mic. CONTA, O. F. 103. Materia cometei... [dacă] ar fi măcar gazoasă, cum volumul ei este gigantic, n-ar putea fi aşa de transparentă, caragiale, o. rv, 43. Săteanul să ştie a reduce pe o cale oarecare acel mare volum al ierburilor uscate şi, în această stare, să le poată arde în soba cu gura în camera de locuit. MANOLESCU, I. 61. Acest belşug în realitate nu este altceva decît volumul verzei cu care se umplu stomacurile, căci forţele nutritive ale verzei sînt mai mult decît slabe. id. ib. 279. Volumul unui paralelipiped drept este egal cu productul bazei cu înălţimea. MELIK, G. 197, cf. ENC. ROM. După fierbere, volumul prunelor „dă înapoi”, adecă scade, pamfile, l c. 235. în proporţia volumului e cel mai îndesat şi, deci, cel mai greu peşte. ATILA, P. 214. Pisicuţa... nici măcar nu se îndoi cînd eu îmi aşezai pe spatele ei volumul respectabil al persoanei mele cu întreg tarhatul meu de drum. HOGAŞ, DR. I, 158, cf. resmeriţă, d. Volumul [cutiilor romane de lemn]... fiind mai mare decît al unei pile [de pod] reconstruite şi zidăria fiind străbătută de straturi orizontale de cărămizi... rezultă că s-a lucrat pe uscat în ele. ARH. OLT. x, 180, cf. ds, scriban, d. Volumul şi forma abdo menului variază după: itidivid, rasă, etate. enc. agr \ 11. Cu cît grăunţii pămîntului cari sînt cuprinşi într-un anumit volum sînt mai mici, sînt şi mai mulţi şi cu mai multe puncte de atingere între ei. ib. 69. Un pisoj toată frumuseţea şi de un volum impresionant ieşi la iveală, intimidat arghezi, S. IX, 45. Domnul Simion este căsătorit şi are copii mari, soţia este notabilă prin volum şi înălţime. CĂLINESCU, C. O. 129. Apa pătrunde în toate celulele seminţelor şi sămînţa îşi măreşte volumul agrotehnica, n, 12. îşi dibui pălăria şi demiul,... fşi puse mănuşile de porc, care îi măreau simţitor volumul pumnului. VINEA, L. I, 296. Cantitatea de var se dizolvă într-un vas cu apă, în raport cu volumul fîntînii, şi se amestecă cu apa din fintînă. belea, p. a. 519, cf. dl, dp, dm, DN“, GEOM. SP. 57. Schimbarea volumului vezicii [crapului] se face prin contracţia sau prin dilatarea ei. ZOOLOGIA, 106. Se dă un cub cu latura „a”. Să se afle latura „x” a altui cub care să aibă volumul de două ori mai mare. algebra IX, 265. Se poate vorbi de măsura comună a altor mărimi de acelaşi fel: arii, volume etc. geometrie ix, 9. Volumul unui poliedru, der, cf. URSU, T. ş. Faţă de alte regiuni ale organismului..., volumul toracelui creşte de la naştere către vîrsta adultă mai mult decît celelalte părţi. ABC sân. 357, D. med., dex2. (F i g .) Nu se putea deprinde cu ideea că acţiunea unor sentimente aşa de neorganizate putea da aşa efecte uimitoare în acel volum de carne masivă, papadat-BENGESCU, O. iii, 85. Caragiale suplineşte volumul caracterelor comediei moliereşti (fie chiar şi a celor mai tipizate, ca „Avarul”) printr-o subtilă artă de miniaturist. constantinescu, s. ii, 127. ♦ (Arhit; a. plast.) Element construit, redat etc. în funcţie de cele trei dimensiuni (considerate din punct de vedere estetic); p . e x t. contur, formă, consistenţă, (învechit) soliditate (1). Mircea Olarian e unui care aduce în artă umanizarea, o consistenţă sau soliditate în formă, care, prin culoare adecvată, dă desenului volum, conturare precisă, ci nu dibuire ştearsă. arh. OLT. xn, 125. Volumele luminoase şi întunecate formează arabescuri armonioase, iar liniile sunt reduse la esenţial, oţetea, a. 216. Pentru Brâcuşi, admirator... al formelor perfecte... întîlnite printre bolovanii din albia rîului şi cei de pe marginea mării, care au dobîndit volumele sub care le vedem astăzi,... era evident că acele forme existau în adîncul rocilor rostogolite în valuri, oprescu, s. 130. Creator de volume bine echilibrate şi expresive şi de trupuri atletice, se mulţumeşte să modeleze nişte viermi, id. ib. 146. Jos, culoarea flăcării era diafană, apoi vălmăşagul se făcea violaceu, devenind în sus roşcat şi emanînd volume mari de nori alburii ce se înnegreau după ce iluminau noaptea, călinescu, s. 106. Dimensiunile, volumele, valorile, culorile, mişcările, jocunle de lumină, perspectiva sînt greu de figurat fără ajutorul unei interpretări intermediare, ist. T. i, 76. ♦ Masă2 (1), cantitate de apă; debitul unei ape curgătoare, al unui lichid. Ele se vărsau... prin intermediul Poratei şi al Tiorantului, servind astfel... a adăuga volumul Dunării. hasdeu, I. C. I, 182, Rîu însemnat prin volumul apelor sale. ARHIVA, I, 65, cf. CADE. La gîndul ăsta, broboanele de sudoare îşi dublau volumul şi~mi curgeau în gîdilituri 5278 VOLUM -1041- VOLUM . aţes pe spate, voiculescu, P. n, 192, cf. dl, dm, dn3. ^(Fiz chim.) Cantitatea de materie a unui corp os) sau a unui corpuscul, considerată (ca o mărime caracteristică) în raport cu masa2 (2). Sub influenţa aceasta diamantul se înmoaie, se desparte în mai multe bucăţi, pierde transparenţa sa, îşi măreşte volumul, devine negru, marin, pr. i, 41/31. Dispoziţia acestui aparat l-a ajutat a determina cu precizie volumul gazului absorbit în vremea operaţiei. id. ib. 52/29. Densitatea unui lichid este greutatea acestui lichid comparată cu aceea a altui lichid sub acelaşi volum. MAN. sânăt. 82. La temperatura de 3 gr. r. apa are cel mai mic volum. FĂTU, d. 1/14. Temperatura lichidelor se arată prin volumul ce ocupă aceste lichide, marin, f. 6. Chimistul... poate pune într-o eprubetă două volume de hidrogen. IONESCU-RION, s. 242. Prin mărirea şi scăderea tensiunii osmotice, volumul celulei suferă variaţiuni continue. MARINESCU, P. A. 56. Cantitatea de gaz dizolvată de unitatea de volum a lichidului depinde de natura gazului şi a lichidului enc. agr. I, 20. Aceste soluţiuni trebuie să se neutralizeze în volume egale. ib. 42. Dilatarea în volum este de 3 ori mai mare decît cea lineară. ENC. TEHN. I, 80. Dacă se comprimă ulei... reducerea volumului e aproape de 10%. ib. 260. Indicator de volum. NOM. min. i, 505. Sarcina pozitivă ar fi uniform distribuită în volumul atomului. SANlELEVlCî, R. 32.. Limita de diluţie este şi volumul maxim în care se găseşte o cantitate de substanţă egală cu limita de recunoaştere. CHIM. AN. CĂLIT. 81. 0 Volum specific (sau masic) = volum ocupat de unitatea de masă dintr-o substanţă. Cf. ltr2, der, dp, mdt, d. fiz., d. mec. Volum critic = volum ocupat de un gram dintr-o substanţă la temperatura critică şi sub presiunea critică. Cf. macaro-vici, chim, cant., 56, cf. 204, mdt, ltr2, dp, d. fiz. Volum atomic ~ raportul dintre greutatea atomică a unui element şi densitatea acestuia, reprezentînd volumul ocupat de un atom-gram din elementul respectiv. Cf. ltr2, der, d. fiz. Volum molecular = volum ocupat de o moleculă-gram a unei substanţe gazoase. Cf, macaro-vici, chim. cant. 53, mdt, ltr2, dp. Volum redus = raportul dintre volumul şi volumul critic al unei substanţe. Cf. ltr2, DP. 2. Proporţiile unei activităţi umane; capacitatea fizică şi (sau) intelectuală a unei persoane ori grup social. Sensul acestor idei... este că nu cuvîntul determină volumul de percepere a realităţii CV 1950, nr. 4, 53. Dintr-un puţ, un singur om, cocoşat de muncă, nu poate scoate nicidecum volumul de stropire al unei ploi. arghezi, s. xvii, 122, cf. dm. Lucrările în plantaţiile de vie cer un volum mare de muncă. SCÎNTEIA, 1960, nr. 4849. Au stimulat creşterea volumului cercetărilor ştiinţifice. REV. fel. 1971, 1377. întreprinderile agricole cooperatiste... au redus volumul forţei de muncă. ib. 1972, 59. România şi-a cîştigat o binemeritată recunoaştere, la scară mondială, pentru via ei activitate internaţională... De aici volumul - mereu crescînd - al relaţiilor noastre interstatale. ROMÂNIA LITERARĂ 1972, nr. 1, 2/1. Prozatorul... a conferit conştiinţei existenţiale o extindere decisivă, un volum extraordinar, ib. 1973, nr. 20, 5/2. Avem de realizat un mare volum de lucrări. SCÎNTEIA, 1981, nr. 12094. Am fost întotdeauna liber ca pasărea cerului... Fără nici o altă obligaţie în afară de volumul imens de muncă, românia literară, 1999, nr. 1, 17/4. ♦ P . ext. Număr (mare), cantitate (mare); mulţime (1). Se prevede mărirea volumului publicaţiilor. D. GUŞTI, P. A. 236. Cît priveşte volumul şi densitatea grupurilor sociale, ele mărginesc arta clanurilor la reprezentarea totemului şi a formelor simple de activitate. VIANU, E. 231. Micul volum al triburilor primitive stă la originea statismului şi tradiţionalismului lor în toate domeniile, id. ib. 257. Expunerea capătă o explicabilă limitare a volumului de date şi comentarii, τ septembrie 1966, 94. Volumul de cunoştinţe este, în general, mare şi în creştere. REV. fil, 1971, 986. Literatura dedicată ei este... întinsă ca volum. ib. 1929. în oraşele judeţului Harghita se construieşte anul acesta un volum sporit de locuinţe. RL 1977, nr. 10294. ♦ (în ştiinţele economice) Totalitatea bunurilor existente, consumate sau produse într-o anumită perioadă de timp de către o unitate productivă, o instituţie socială etc. Ţările industriale introduc materii brute, plătite ieftin, cărora, prin muncă industrială, le dau o valoare înzecită, încît acelaşi volum, aceeaşi greutate de materie e înzestrată... cu calităţi ce nu le avusese înainte, eminescu, O. xm, 232. Volumul producţiei de ţevi trase... trebuie să se menţină... la nivelul din 1948. scînteia, 1949, nr. 1310. Volumul anual al producţiei globale în vederea calculării taxei de brevet se stabileşte pe baza planului aprobat. BO (1951), 842. Volumul producţiei animale... va fi prevăzut în planul întreprinderii, scînteia, 1953, nr. 2859, 4/5, cf. DL, DM, DN2. Puterea de cumpărare... depăşea.,, volumul mărfurilor aduse, H. daicoviciu, d, 53. în industria de mobilă s-a obţinut o creştere importantă a volumului producţiei. RL 1977, nr. 10311. Volumul exportului este în creştere de la un an la altul scînteia, 1981, nr. 120. 0 Volumul circulaţiei mărfurilor. bancnotelor sau investifiilor - cantitatea de mărfuri, bancnote sau investiţii care circulă într-o anumită perioadă de timp. Vor organiza munca de descărcare în... antrepozite şi porturi în raport cu necesităţile şi volumul circulaţiei mărfurilor, leg. EC. PL. 275. Bilanţul semestrial al Băncii Naţionale... arată un paralelism perfect între volumul circulaţiei bancnotelor şi... [cel al] mărfurilor aruncate pe piaţă. CONTEMP. 1948, nr. 106, 1/1. Volumul comerţului = totalitatea schimburilor comerciale interne (şi) sau externe ale unei ţări, grup de ţări, zone etc. în Ţările româneşti... volumul comerţului era foarte redus. OŢETEA, T. V. 45. Volumul comerţului a început să se mărească după pacea de la Kuciuk Kainargi (1774) cînd i s-au deschis noi perspective datorită smulg erei... monopolului turcesc asupra exportului românesc. IST. rom. 1,243, 3. Forţă, amploare a sunetelor emise de o voce sau produse de un instrument muzical; nivel de intensitate sonoră a semnalelor auditive (în transmisiunile de radio, televiziune etc.). întinderea sau volumul este mai mare sau mai mic. POLIZU, P. 5. Doamna Cattinari..., la părţile unde muzica este conformă cu volumul vocei sale şi nu are triluri sau alte ornamente, reuşeşte a încînta urechea auzitorilor. FILIMON, o. ii, 269, cf. costinescu, TIM. POPOVICI, D. m., CADE. Creşterea volumului fonic presupune utilizarea unei mai mari forţe de articulare. 5278 VOLUM -1042- v°lum IORDAN, STIL. 57, cf. SCRIBAN, D., DL, DP, DM, DN2, L. rom. 1959, nr. 6, 89, der. Un volum cu peste 1600 de voci. MAGAZIN ist. 1972, nr. 2, 1, dex. 0 Volum acustic = mărimea undei electrice într-un circuit electric, corespunzătoare sunetelor auzibile măsurate cu un volummetru. Cf. DTT. Π. 1. Număr (mare) de pagini tipărite sau manuscrise, care sînt legate ori broşate împreună; fiecare dintre părţile legate sau broşate ale unei lucrări unitare ample; tom. V. fasciculă. Ne exprimăm mai pe larg despre poezie în prefaţa la poeziile ossianice în al doilea volum al acestei opere, heliade, O. n, 141. Magazinul istoric va ieşi în broşuri de cîte patru coaie,... care într-un an vor forma două voluminL bălcescu, O. I, 91, cf. stamati, d. Le-a şi copiat voios şi le-a unit într-un singur volume ca să le ducă în Grecia. aristia, plut. 105/18. Toate hrisoavele... înşirate pînă aice de la începutul acestui volumen al patrulea al „Uricariului” le-am extras din mai multe condici autentice. URICARIUL, IV, 219. Astă cărticică ce se alcătuieşte din două volume... spune multe, negruzzi, s. i, 260, cf. polizu. Ca să descrie cineva istoria şi întîmplările sale ar putea umple mai multe volume, pelimon, i. 268/25. în podul casei, la Mitropolie, stau aruncate vreo mie de volume. GHICA, s. 671. Biblioteca... să formează din una sută douăzeci mii volume şi două mii manuscrise. FILIMON, 0. n, 37, cf. prot. -pop., n. d. La finea volumului sînt scrise în acelaşi an notiţe de o altă mînă. cuv. D, bătr, 1, 261. Această culegere coprinde 53 de volume in-folio. baronzi, i. c. v, 50/7. Cele patru volume din cartea despre care vorbim nu ne par să aibă o egală valoare. maiorescu, cr. iii, 52. Lucrarea întreagă, în prima ediţie, apare în patru volumuri. CARAGIALE, O, IV, 417. Am isprăvit de citit volumul al doilea din „Studii critice” al lui Gherea. vlahuţâ, S. A. II, 378, Mulţămesc lui Dumnezeu că am ajuns ca să pot da publicului volumenul al VII-lea al „ Uricariului”. URICARIUL νπ, I, Autorul a avut intenţia să umple o mulţime de volumuri. I. negruzzi, s. I, 38. Cercetarea,., acestui obiect... a dat naştere la sute de volume, marian, O. I, 96. în volumul al 11-lea al marelui Etimologic, d-l Hasdeu, dînd în şirul cuvintelor peste numele propriu de Argeş, îi consacră şi lui o monografie, arhiva, i, 64, cf. barcianu, alexi, w. Volume legate în piele de viţel., fac fala bibliotecei şcoalei veterinare de astăzi. ANGHEL, PR. 111. Dacă... au un indice comuti, paginaţia ar fi bine să continue şi să nu înceapă fiecare volum cu altă paginaţie. BUL. COM. IST. I, 82. [Biblioteca] numără astăzi 743 opere în 854 volume. PĂCALĂ, M. R, 383. Un tip care circulă de-a lungul unui roman în trei volume este o sumă de imagini prea multe şi prea diverse ca să putem avea în minte clară, perfect individualizată, figura tipului. IBRĂILEANU, s. l. 30, cf. v. molin, v, T. 66, resmeriţă, d. Acestui act urmă apoi un alt memoriu... inserat în citata colecţie şi volum, pag. 70 şi urm. N. A. BOGDAN, C. M. 75. A putut grupa mai toate actele, fără multă greutate şi a adunat documentele în 3 volume. RĂDULESCU-CODIN, M. N. 19. La înfiinţarea bibliotecilor... s-a obţinut de la Casa Şcoalelor trei mii de volume. ARH. OLT. V, 64. Întîlnindu- l odată cu patru volume frumuşel legate la subţioară,... am citit pe scoarţă numele Montaigne. M. I. caragiale, C. 141, cf. CADE. Mai orice casă de intelectual are colţ cu volume rînduite în rafturi, arh. olt. xii> 422 Dă-mi te rog, volumul al doilea din „Istoria Mănăstirilor şi Pravilelor” CAMIL PETRESCU, T. I, 32. Au descoperit că profesorul n-a fost prea fecund, numerotîndu-i volumele. TEODOREANU, m. U. 53. Profesorul... începu a trage la îniîmplare volume din rafturi, sadoveanu ο. XXI, 206. Poeţii se arată totdeauna preocupaţi de compoziţia tipografică a paginii şi volumului, vianu, e 134. Aveam dinainte un volum vechi, papadat-bengescu O. I, 5. Cărţi (volume şi broşuri). NOM. min. i, 366. Între alte lucruri rămase, găsim... icoane, tablouri şi 0 bibliotecă de 80 de volume. OPRESCU, s. 12. Volumele erau mai toate legate în pergament, piele, pînză şi de formate uneori impunătoare. CĂLINESCU, B. 1. 71. Cea dintîi este lucrarea lui E. Lovinescu, „Istoria civilizaţiei române modeme”,... o operă în trei volume, vianu, l. r. 601, cf. dl. Observaţiile pe care le-am făcut pînă aici se referă numai la volumele apărute pînă acum ale atlasului, fd, n, 147. în prima istorie a poporului polon,... în zece volume..., se foloseşte exact aceeaşi metodă. IST, LIT. ROM. n, 29, cf. HRISTEA, P. E. 245. Lucrarea în şase volume groase este întocmită pe baza a numeroase date. SCÎNTEIA, 1972, nr. 9188. Isaievici... menţionează [soluţia] pe scurt, revenind asupră-i în volumul I al „Arhipelagului Gulag”. Steinhardt, J. 6. Groasele volume publicate de ministerul sovietic al justiţiei în 1937-1939. id. ib. 115. Trebuie să fiu de faţă... să pun mina pe volumul preţios şi ieftin, românia literară, 1973, nr. 1, 32/2, cf. M. D. ENC. Am un Shakespeare într-un singur volum şi am obiceiul să-l port tot timpul cu mine. românia literară, 1973, nr. 37, 3/2, Se descoperă un original românesc al cronicii sau primul ei volum. BUL. COM. IST. n, 16, cf. dn3, DEX2, DN5. 0 F i g . Dornici de eternitate... Toţi împinşi de-aceeaşi sete, pe volume-ntregi călări, Se-mbulzesc, se duc să spargă noaptea veşnicei uitări, vlahuţă, s. a. i, 62. Şi-a scris volumele în inima lui iorga, p. a. n, 441, 0 E x p r. A fi tipărit (ori publicat) în volum ori a tipări (sau a publica) în volum, se spune despre scrieri (de întindere mai redusă) care, după ce au apărut în diverse publicaţii periodice, sînt grupate într-o carte tipărită. Pe cînd artistul era cu mintea bolnavă, s-a făcut în opera lui publicată în volum îndreptări, purgări şi omisiuni cu desăvîrşire arbitrare. CARAGIALE, O. m, 12. Cenzura a interzis multă vreme publicarea în volum separat a lucrării care apăruse mai întîi într-o revistă. ABC SĂN. 325. îşi tipărise studiul în volum abia \n 1871... după ce îl publicase întîi în analele Academiei, călinescu, o. xn, 506. ♦ (Rar) Grup de foi scrise, prinse la un capăt de un beţişor în jurul căruia se înfăşurau şi care alcătuiau, în antichitate, un manuscris. Cf. dn3. 2. Text amplu (sau o sumă de texte) tipărit(e), ori manuscris(e), computerizat(e) etc. care reprezintă o scriere (5) unitară în ceea ce priveşte subiectul, tema etc,; conţinutul textului respectiv alcătuit după criterii artistice, ştiinţifice etc.; carte, (livresc) op2. V. operă (2), lucrare, scriitură (1). Cf. valian, v., NEGULICI. Un volum întreg n-ar ajunge spre a descrie toate împrejurările, greutăţile şi conflictele prin care am trecut, kogălniceanu, s. A. 203, cf. polizu. Dacă se 5278 VOLUM -1043- VOLUM te să-mi procuri următoarele volumuri apărute în ultimii şapte ani, mă vei îndatori foarte mult. alecsan-pri S. 148· Din miile de poezii cetite, Societatea nu a tut alege un număr suficient pentru a compune un volum MAIORESCU, CR. I, IV. La finea volumului... oferă... [o] clasificaţiune a popoarelor „mongoloide”. COLUMNA, vil, 94. Am luat... pretenţioasa hotărîre a le deşerta într-un volum osebit ce-l voi tipări, odobescu, S Dl, 4· Vai! tot mai gîndeşti la anii, cînd visam în academii, Ascultînd pe vechii dascăli cîrpocind la haina vremii, Ale clipelor cadavre din volume stînd s-adune. EMINESCU, O. i, 140. Λ dat de curînd la lumină un nou volum, cuprinzînd 25 de legende istorice, caragiale, O. IV, 95. Ş-ctpoi sînt atîtea-n lume, Că să stai, să scrii volume, vlahuţâ, s. a. i, 255, cf. ddrf. Am versuri iar! Un nou volum, coşbuc, P. I, 86. Simţi citind volumul acesta că vibrează în el o notă originală. SAM. I, 22, cf. barcianu, alexi, w. Ar fi trebuit... să se gîndească la truda amară cu care a fost scris acest volum, anghel, pr. 151. Volumul ce mi-ai trimis a fost foarte frumos. agârbiceanu, a. 149. Autorul evoluează... spre o ordonare a artei sale - cum se observă de altfel şi în limba ultimelor volume ce a publicat, arh. olt. x, 71. Publicarea acestui volum... se înscrie în opera de îmbogăţire a patrimoniului spiritual al poporului român. titulescu, D. 67. Singur acest volum ar fi de ajuns ca să consacre pe un scriitor. TOPÎRCEANU, O. A. îl, 346. Maeterlink a scris... nepieritoare volume. SMONESCU, F. R, 308. Nu numai o conferinţă ca asta, dar chiar jumătate din volumul cerut de dumnealor la Paris a mers de două ori mai repede, camil petrescu, T. m, 233. Primul volum, debutul,... avusese un răsunător succes. VOICULESCU, P. Π, 189. Voi nota... sensul arătat de Al. Vasiliu - Gh. T. Kirileanu, autorii glosarului de la sfîrşitul volumului „Opere completeIORDAN, STIL. 87, cf. SCRIBAN, D. Pentru a avea o balanţă precisă, autorul acestui volum a întrebuinţat un procedeu foarte simplu, enc. tehn. i, 327. Mă năpusteam noaptea cu furie asupra volumelor grele pe care le cumpăram cu preţul a mari sacrificii de la anticarii de Ungă chei. mihäescu, d. a. 32. Despre alte familii sau ordine de păsărele vom vorbi în alt volum, băcescu, PĂS. 349. La un nu ştiu al cîtulea control, am aruncat o altă mare parte din volum, neplăcîndu-mi niciodată manuscrisul aproximativ terminat. ARGHEZI, s. xvm, 12. Pentru înţelegerea fragmentelor pe care le publicăm mai jos, e necesară următoarea scurtă povestire a acţiunii, în cadrul căreia evoluează cele o sută de personagii din volum. V. ROM. octombrie 1954, 157. Piesa... a mai fost publicată de N. Bănescu în volumul „Viaţa şi scrierile marelui vornic lordache Golescu”. prim. dram. 55. Volum de combinate nuanţe ale prodigiosului său talent, în „Tablete din ţara de Kuty” d. Tudor Arghezi a alcătuit un preţios florilegiu al prozei sale. constantinescu, s. I, 89, cf. DL, DM, dn2. Noua epocă a cărei materie o expunem în acest volum adună cele trei perioade mai sus diferenţiate. IST. LIT. ROM., Π, 10. Trebuie arătat că materialul cuprins în acest volum e numai o parte a manuscrisului lui Coşbuc. V. rom. februarie 1964, 213. Sînt în acest volum... şi o seamă de constatări şi reflecţii asupra unor capodopere shakespeariene, ib. noiembrie 1964,107. Multe volume... sînt interesante în primul rînd nu prin caracterul lor teoretic, ci prin materialul... documentar, d. guşti» P. A. 58. Volumul este închinat unui tînăr nobil magazin ist. 1969, nr. 11, 49. în volumul „Lucrări statistice făcute în anii 1859-1860...”... Grozeştii, cu 132 de locuitori, sînt trecuţi separat de tîrgul Odobeşti. C. giurescu, p. o. 45. Fiecare număr se transformă de fapt într-un mic volum variat şi interesant, o carte atractivă şi ieftină pentru copii. v. rom. iunie 1973, cf. M. D. enc. Primul mobil al acestor note îl constituie... conţinutul teoretic al volumului. REV. fil. 1973, 93. Restrîngîndu-ne la discutarea volumului recent apărut, să remarcăm actualitatea perspectivei de abordare. românia literară 1976, nr. 1, 11/2. în acelaşi volum al operei sale, Philippide distinge... două tipuri de dialecte dacoromâne. ivănescu, i. L. R. 37. A avut loc... lansarea volumului „Poezii” de Panait Cerna, scînteia, 1981, nr. 12072. (Urmat de un substantiv introdus prin prep. „de” sau „în” care desemnează felul scrierii) Odobescu ne atrăsese atenţiunea asupra unui interesant volum de legende ruse. hasdeu, i. c. I, 98. Privind la volumul de poveşti poporale ce mi-ai trimis la ţară, îmi pare că mă aflu în faţă cu o comoară. ISPIRESCU, L. 3. îi trimisese încă sîmbătă seara volumul de nuvele pe care-l cumpărase în oraş. agârbiceanu, a. 131. După cum era un om foarte cult şi pătrunzător, scrise un volum întreg de note şi reflecţii. N. A. bogdan, C. M. 83. Naivii care-mi vor citi Volumele-mi de versuri, cumpărate, împrumutate, Sau furate! minulescu, V. 175. A tipărit... un volum de versuri, kiriţescu, g. 63. Cînd şi-a publicat primul său volum de ode, tînărul poet nici nu era major, sadoveanu, o. xx, 555. întotdeauna, pe măsuţa de lîngă pat, Sufleţel avea cîte un volum de sinteză critică despre literaturile clasice. călinescu, b. i. 234. Să-i vezi în tren, cu un volum de roman detectiv! ralea, s. t. I, 284, Vorbea graseind puţin, deoarece studiase la Paris unde şi publicase un volum de poezii în franţuzeşte, camil petrescu, o. m, 294. Prefeţele care însoţesc cele trei volume de proză... sunt pline de . sugestii preţioase, constantinescu, S. n, 19. A adus o contribuţie importantă la istoria teatrului din Transilvania prin publicarea a două volume de amintiri ist. T. i5 194. Volumele de teatru nu sînt decît vag şi aleatoriu recenzate în rubricile de cronică literară, românia literară, 1978, nr. 1, 4/1. (Urmat de determinări în genitiv sau introduse prin prep. „de” care indică autorul) Lipsă totală de originalitate... iată ce găseşte cititorul... în volumul mult trîmbiţat al d-lui Becescu. SĂM. i, 79. Un volum de Lamartine, camil petrescu, P, 17. llarie Chendi a făcut o recenzie extrem de elogioasă în „ Viaţa literară” unui volum de George Ranetti. sadoveanu, O. xx, 34. Este, în volumul d-lui Ciocîlteu, o voinţă de poezie impresionantă.'constantinescu, s. ii, 275. Volumul lui Emil Cioran, „Ispita de a trăi”, putea fi interpretat ca un atac la adresa poporului român. Steinhardt, J. 70. în „Studii de lingvistică” e vorba de un volum al tinerilor cercetători. ROMÂNIA literară, 1978, nr. 1, 8/1. - PI:: volume şi (învechit) volumuri. - Şi: (învechit) volume, volûmen, volûmene, volumin, volumine (pl. şi volumini) s. η. VOLUMAŞ -1044- VOLUMINOS - Din fr. volume, it. volume. - Volumen < lat. volumen, germ. Volumen; volumin, volumine < it. volumine. VOLUMAŞ s. n. Diminutiv (depreciativ) al lui volum (II). N-am lucrat pînă acuma nimic alta, decît am aranjat un volumaş de poveşti, pe care sper să-l public. CARAGIALE, O. VII, 145, Cf. PASCU, S. 346, RES-meriţă, D. Poemele din volumaşul de faţă ne întăresc această credinţă. arh. olt. v, 303. Nu aduce nimic nou ca subiect volumaşul acesta, ib. X, 71. A fost apreciat de contemporanii săi, cum şi de cei cari i-au citit aceste nuvele tipărite de răposatul Andrei Bârseanu în două volumaşe din biblioteca poporală a „Asociaţiuniiib. XVII, 414. Pot avea valoare depreciativă: „articolaş“..., tot aşa „volumaş”, apoi „băieţaş”. IORDAN, STIL. 183. Mi se oferea posibilitatea de a-mi tipări, relativ mulţumitor, dacă se ţine seama de condiţiile postbelice şi provinciale de-atunci, cele două volumaşe, blaga, h. 237, cf. dl. Nervos, azvîrli volumaşul şi se întoarse spre Dan. T. POPOVici, s. 145, cf. DM. Anton Pann colportează cimilituri în două volumaşe... care aveau să reapară în mai multe ediţii, ist. LIT. ROM. I, 190, cf. SFCIV, 183, SCL 1975, 258, dex2. - PL: volumaşe. - Volum + suf. -aş. VOLUME s. n. v. volum. VOLUMEN s. n. v. volum. VOLÙMENE s. n. v. volum. VOLUMETRIC, -Ă adj. 1. Care se referă la determinarea volumului (I) unui corp; volumic. Prin mărirea şi scăderea tensiunii osmotice, volumul celulei suferă variaţiuni continue, deşi aceste schimbări sînt foarte puţin apreciabile pentru aparatele noastre de măsură, aşa încît şi din punct de vedere volumetric celula nu reprezintă de loc o cantitate constantă. MARINES CU, p. A. 56. Aparate înregistrătoare volumetrice pentru gaze, pentru lichide, nom. min. i, 174, cf. dt. Pentru soluri de greutăţi specifice apropiate, greutatea volumetrică este un bun criteriu de apreciere a condiţiilor relative de porozitate a acestor soluri. CHIRIŢĂ, P. 204, cf. dl, DP, DM. Pe această reacţie se bazează metoda Volhard de dozare volumetrică a manganului bivalent cu o soluţie de permanganat de potasiu, chim. an. călit. 151, cf. dex, dn4. 0 Analiză volumetrică = analiza chimică efectuată pentru determinarea volumului unei substanţe. Cf. dl, dm, dex, dn5. 2. Care este caracteristic elementelor arhitectonice, picturale etc. Itinerarul italian... a adus în opera lui Şt. Dimitrescu un plus de organizare a peisajului, un plus de echilibru volumetric şi coloristic. v. rom. mai 1963, 143. Sînt abordate şi rezolvate o serie de probleme importante ale urbanisticii... încercîndu-se în acelaşi timp ca, prin dispoziţie volumetrică sau decoraţie murală, să se respecte specificul naţional SCÎnteia, 1969, nr. 8219. - PL: volumetrici, ~e. - Din fr, volumétrique. VOLUMETRÎE s. f. 1. Capitol al chimiei analitice cantitative, care se ocupă cu determinarea cantităţii unei substanţe prin măsurarea volumului de reactiv folosit într-o anumită reacţie. Cf. macarovici, ch. 124, ltr2, dp, dn2. Toate aceste reacţii sînt importante în dozarea mercurului, respectiv a halogenilor; metoda constituie un capitol al volumetriei, anume mercurimetria. chim, AN. CĂLIT. 60, cf. DER, D. MED, DEX, DN3, DN5. 2. Măsurare a volumelor (11) unui corp. Cf. D. med., DN4, DN5. - PL: volumetrii. - Din fr. volumétrie. VOLUMÉTRU s. n. Instrument electric de măsură a volumului (I 3) în transmisiunile prin electrocomunicaţii. Cf. LTR2, dp, DN4, cf. DN5. (F i g.) Filmele profesioniştilor îşi măsoară utilitatea cu „ volmetrul ” eficienţei sociale, contep. 1974, nr. 7, 5/2. - PL: volumetre. - Şi: volmetru s. n. - Din fr. volumétre. VOLUMIC, -Ä adj. (Fiz., chim.) Volumetric (1). Cf. ltr2, dn4, DN5. 0 Maşină volumică = maşină care realizează comprimarea fluidelor prin creşterea presiunii lor statice. Exemple de maşini volumice: suflanta... cu piston, pompa rotativă cu inel de lichid.. LTR2. Masă volumică = masă a unităţii de volum. Cf. dn4. - PL: volumici, -e. - Din fr. volumique. VOLTJMIN s. n. v. volum. VOLUMINE s. n. v. volum. VOLUMINITÄTE s. f. (învechit) Volum (I 1); voluminozitate. Preţul unui trup în două volumuri este de cinci sfanţi, preţ cu totul modic pe lingă folosul ce poate produce această carte, precum şi pe lîngă voluminitatea ei de 20 coaie (a. 1850). doc. ec. 971. - Pl.: voluminităţi. - Volumin + suf. -itate. VOLUMINÖS, -OÂSĂ adj. 1. (Despre obiecte, corpuri, construcţii, substanţe etc.) Care are volum (11) mare; de dimensiuni peste limita obişnuită (v. mare, gros); care are capacitate mare; care este umplut la capacitatea maximă; care conţine ceva în cantitate mare; plin, încărcat (v. spaţios, cuprinzător). Cf. NEGULICI. Nemistuirea se întîmplă cînd grămada bulzului de substanţe hrănitoare... este atît de voluminoasă... încît frămîntătura nu poate să fie pusă în mişcare. MAN. SÂNĂT. 33/11. Se găseşte înăuntrul vasului nişte cristale care sînt cu atîta mai voluminoase cu cît răcirea se va fi făcut mai încet şi cu cît masa corpului va fi fost mai mare. marin, pr. i, xxxvn, cf. stamati, d. Magnetul este un oxid de fier care se găseşte, în cele mai multe mine,... în blocuri voluminoase, marin, F. 11, cf. polizu. Stelele la început sunt foarte frumoase, fluide, voluminoase şi condensate spre stingere şi răcire. CONTA, O. F, 519, Cf. PROT. - pop., n. d., ddrf, barcianu, alexi, w., resmeriţă, d. în mînăstiri şi în casele celor avuţi sunt 5290 VOLUMINOS -1045- VOLUMINOS nişte voluminoase bolţi de piatră, ceea ce se zice în româneşte beci şi pivniţă. N. a. bogdan, c. m. 47, cf. CADE. Peste un sfert de oră trăsura greoaie şi voluminoasă a prefecturii oprea în mijlocul ţăranilor. rebreanu, R. ii, 83, cf, scriban, d. Profesorul ocupa singur cele două locuri de pasageri, oferindu-şi locul din stînga ghiozdanului voluminos de manuscrise. arghezi, s. X, 25. Vîrful gros şi bont [al umbrelei] corespundea unui miner voluminos, înfăţişînd un cap de papagal id. ib. XVI, 194. Purta totdeauna cu sine, într-o geantă voluminoasă, o listă de lucrări în care figurau cele mai neînsemnate articole de jurnal şi recenzii asupra lor. călinescu, b. i. 18. Fiind vorba de casa unui intelectual, surprindea prezenţa unor obiecte insolite,... cu mult prea voluminoase pentru uzul casnic, id. ib. 242. Cuibul - care reprezintă o construcţie foarte voluminoasă - se află întotdeauna pe copaci linţia, păs. ii, 298. Hidroxidul feric se precipită la început în stare coloidală necristalizată, ca un gel voluminos. CHHUŢĂ, P. 91. îşi luă cu mina stingă voluminoasa lui servietă de piele de porc. v. rom. 1955, martie, 196, cf. dl, dm. Carbonatul de amoniu... determină, în soluţia unei sări de calciu, formarea unui precipitat voluminos amorf. chim. an. călit. 116. Comandă 25 de prăjituri voluminoase. v. ROM. ianuarie 1966, 177, cf. m. d. enc., dex. (F i g.) A venit înadins să mă întrebe dacă trebuie să înveţe pe copii a zice: Carpaturi, Alpuri, precum am zis eu Balcanuri?... Şi i-am răspuns că am comis o greşală mare şi voluminoasă cît acei munţi, cînd m-am alunecat a le da o terminaţie nepotrivită lor. alecsandri, s. 99. Voluminoasa espresiune a spiritului academic din acea epocă, „Dicţionarul limbei române" de A. T. Laurian şi Massim, era cît p-aci să ne cufunde - nu prin greutatea sa ştiinţifică, ci prin cea fizică. MAIORESCU, CR. îl, 247. Ochii mei mulţumeau mereu... fără ca graţia surîsului să poată descrunta nemulţumirea lui voluminoasă. papadat-bengescu, o. n, 270, cf. dl. 0 (Despre ţesuturi, organe etc.) Osul femurului sau osul coapsei... este osul cel mai lung şi mai voluminos al scheletului kretzu-LESCU, A. 76/6. Este o ghindură voluminoasă cu aer, care s-a dezvoltat dintr-un clopot înotător meduziform, situat dedesubtul pneumatoforului ARHIVA, I, 597. Aceste deformaţiuni se însoţesc de boale... mai totdeauna dureroase şi, mai cu seamă, de timpuriu umede, căci, fiind higroscopice, devin... mai voluminoase. MANOLESCU, I. 238. Transformă ochiurile lor într-o masă îndurată, mai mult sau mai puţin voluminoasă, în centrul căreia se formează o mică cantitate de puroi enc. agr. i, 10. în bifurcaţia mandibulei pielea formează un sac gutural voluminos, linţia, p. iii, 172. Discul nectarifer voluminos, înconjoară baza stilului flora, r. p. r. vi, 317. ♦ (Despre oameni, părţi ale corpului lor etc.) Care depăşeşte în greutate numărul obişnuit de kilograme; trupeş, corpolent, gras, mătăhălos. Fiinţa asta voluminoasă se aruncă în braţele mele, rîzînd şi plîngînd deodată. bolintineanu, o. 369. în voluminoasa ei siluetă mi se păruse că-i văd pe drăguţii băieţi CARAGIALE, O. m, 299. Sunt cam voluminoasă pentru o trestie. D. zamfirescu, A. 37. Domnişoara, o femeie voluminoasă, palidă... apărea îndată cu farfurii, cu băuturi. AGÂRBICEANU, A. 47, cf. RESMERIŢĂ, D. A înşirat ceva şi un domn cu pîntec voluminos şi decoraţii multe, de bună seamă din partea clubului politic. ARH. olt. xii, 408. Tovarăşul meu nu-i om sprinţar la trup, ci mai degrabă voluminos şi mare-n diametru. TOPÎRCEANU, O. A. II, 80. Dinspre port se apropie un marinar voluminos, cu barbă şi haină albastră. SAHIA, N. 123. Barca în care intra voluminosul doctor se afunda cu două palme în apă. bart, e. 340. Limba, devenind foarte voluminoasă, iese din gură. ENC. AGR. I, 55. Trup voluminos şi scump, papadat-BENGESCU, O. in, 101. Nasul îi era voluminos şi coroiat. CĂLINESCU, S. 10. Era un om cam de vreo cincizeci de ani, oarecum voluminos, totuşi evitînd impresia de exces, cărnos la faţă şi rumen ca un negustor. id. o. m, 15. Sprijinindu-se în coate, reuşi... să pună pe picioare, cu mare greutate, un trup voluminos, de cel puţin o sută de kilograme, v. rom., 1954, nr. 2, 217, cf. dl, dm, dn2, M. D. enc., dex. Unde să~i culci?... Pe unul voluminos... îl poftesc să treacă în locul meu, împreună nu am încăpea. Steinhardt, j. 94. (Prin analogie) Nici pentru [şarpe]... nu poate fi o deosebită plăcere cînd mănîncă vreo pradă prea voluminoasă, simionescu, f. r. 179. Se apropie cu prudenţă, uitîndu-se în năvod unde se zbate, înecată, o pradă de două ori mai voluminoasă ca el. arghezi, s. vm, 65. ♦ (Despre ape) Cu debit mare. în apropiere trebuia să fi existat... un alt rîu mai voluminos decît Argeşul şi acesta poate fi numai Oltul hasdeu, C. I, 188. Mureşul, cel mai voluminos rîu al Transilvaniei, nu este decît un afluinte al Tisei. id. ib. 190. 2. (Despre cărţi, reviste, studii, articole etc.) Care conţine file multe, al cărui cuprins se întinde pe un număr mare de pagini; care este alcătuit din mai multe volume (II 1). V. vast, întins. El a tratat toate obiectele în scripte voluminoase despre teologie, logică, fizică, laurian, f. 206/20. Ei îmbrăţişează adevărul din raporturile observatorilor necărturari. precum şi din cărţile cele voluminoase, man. Sănăt. 13, La sfirşitul fieştecărui capitul, pînă începe altul, se obicinuieşte a se lăsa ceva hîrtie albă; cu aceasta, cartea mea... va semăna voluminoasă, bolliac, m. 8/8. Marele logofăt se afla în a doua căsătorie, cu o persoană a cărei viaţă, bogată în peripeţii, dacă ar fi fost urmărită de niscai cronicari pricepuţi, ar fi lăsat posterităţii memorii voluminoase şi pline de interes. SION, P. 430. Memoriile... se află menţionate în lexiconul cel voluminos al lui Feder, maiorescu, cr. iii, 39. A scris... comentarii voluminoase şi detailate la cărţile lui Herodot. COLUMNA, vn, 135, Prelucrătoriul unei „Zoologii”... va face o scriere mai puţin voluminoasă, contemporanul, i, 52. Darea de seamă ce m-aţi autorisai a face dinaintea d-voastre, despre îndelungata şi voluminoasa lucrare de care mă ocup. odobescu, s. iii, 624. Este a doua publicaţie mai de samă şi mai voluminoasă de cîntece poporale române. CONV. LIT. XXII, 84. Astfel este natura faptelor ... conţinute în voluminosul şi interesantul memoriu al d-lui Zapalowicz. arhiva i, 314. [Cu] tot ceea-ce au scris ei prin reviste vor putea forma o lucrare mai mult sau mai puţin voluminoasă. REV. crit. I, 74. De la al X-lea tom am renunţat de a mai răsfoi voluminoasele publicaţii philippide, p, 268. Manuscris voluminos din a[nul] 1789. păcală, m. R. 366. Locul mai multor amănunte se înţelege că nu poate fi aci, întrucît 5290 VOLUMINOZITATE -1046- v°lunt^ fiecare din aceste chestiuni atinse ar necesita un voluminos studiu, atila, p. 172. O operă rezultată din această dublă chintesenţiare nu poate fi voluminoasă. ibrăileanu, S. L. 95. Găsi manuscrisul voluminoasei opere. AL. PHILIPPIDE, s. ii, 173, cf. resmeriţă, d., cade. După mişcările de la 1907, s-au publicat serii de cercetări ale problemei, între care cărţile voluminoase ale bătrînului istoric Radu Rosetti. sadoveanu, o. xx, 118. Era o carte voluminoasă pentru şcoalele primare şi secundare, plină de povestiri şi de tot felul de istorioare atrăgătoare, moroianu, s. 65. Partea a doua a volumului, cea mai voluminoasă, ne dă 432 de acte. ARH. OLT. xvn, 154. începu să răsfoiască nişte dicţionare medicale voluminoase, papadat-bengescu, o. m, 88. AventuHerul George Racs... a împletit în temniţa chesărească adevărul cu minciuna într-o voluminoasă cronică, publicată fragmentar pe româneşte. ARH. OLT. XIX, 8. Ministrul... apucă un dosar destul de voluminos... şi-l deschise spre sfirşit. călinescu, S. 355, cf. dl, dm, dn2. „Noul Testament” (1648), are o importanţă excepţională... prin însăşi limba folosită în traducerea acestei voluminoase opere. ist. lit. rom. i, 375. Teatrologii, shakespearologii, analizînd diferite fraze rostite de Hamlet, - scriu tomuri voluminoase, contemp. 1964, nr. 22, 8/5. Fragmentul... nu este extras dintr-o broşură de popularizare ci... dintr-un voluminos şi erudit studiu. MAG. IST. 1972, nr. 1, 25, cf. M. D. enc. Iniţiator al voluminoasei lucrări „Istoria războiului civil”,... a fost şi membru al comitetului principal de redacţie, magazin IST. 1974, nr. 4, 60, cf. dex2. Cum vă explicaţi succesul acestui roman foarte voluminos, într-o vreme în care oamenii nu prea mai au timp de „cărţi groase”? românia LITERARĂ 1999, nr. 1, 20/2. - PL: voluminoşi, -oase. - Din fr. volumineux. VOLUMINOZITATE s. f. Însuşirea, caracteristica a ceea ce este voluminos. Cf. ndn, mdn. - PL: voluminozităţi. - Din it. voluminosità, engl, voluminosity. VOLUNEŢ, -EÂŢĂ adj. v. volonet VOLTJNGĂ s. f. (Prin Olt.) = bolîndă. Fetelor, volunjelor, Voi da nă-ţi spune-n dreptate, Pînzăle să vă negrească Ca podvalii de pe coastă. ŞEZ. ΧΠΙ, 206. - PL: volunge. VOLUNTAR, -Ă adj., s. m. I. Adj. 1, (Despre acţiuni, stări etc.) Care se face, se acceptă de bunăvoie, fără constrîngere, care rezultă dintr-o decizie liber aleasă şi neimpusă. Crezu... că, neavînd nemic glorios a mai făptui pentru ţară,... să-şi încheie aice cariera sa prin o moarte volontară. ASACHI, s. L. II, 169. Ministeriul se încercase din nou a face un aşa numit împrumut naţional voluntariu. BARIŢIU, P. A. ni, 4. Remîind învins ş-a repus viaţa prin volontarie moarte, abstinîndu-se de la mîncare. aristia, plut. 188/22, cf. 291/14, prot. -pop., N. D. Sila vine numai cînd... ideea... nu primeşte aprobarea sau supunerea voluntarie a tutulor. baronzi, i. c. i, 168/10, cf. iv, 29/9, costinescu. La unii [lipsa de bani] e voluntară, la alţii e pentru că într-adevv lipsiţi EMINESCU, G. P. 44. Oştirea „în dobîndfr™ constituia aşa numitele miliţii cu participare la am, 1 nu obligatorie..., ci voluntarie. xenopol, i. r, yj ^ Cesiunea bunurilor voluntară e aceea ce se accepta d» creditori de bunăvoie. HAMANGiu, C. c, 269, cf. 402 ia naştere... Camerele profesionale prin asocierea voluntară a membrilor. GOLOGAN, C. R. 15. Sacrificiile volunta pe care clasa conducătoare din România le-a avut de făcut în acest scop... au fost... fără asemănare în nici o ţară. TITULESCU, D. 174, cf. 13. Trăgînd foloase de pe urma acestei voluntare sau involuntare sclavii teodo-REANU, M. II, 193. Omul-probă pentru măşti contra gazelor şi călăuzul de torpilă sînt jertfe voluntare ca să asigure existenţa familiilor lor. sadoveanu, o. xx, 18q. Abstinenţa... este privaţia voluntară sau involuntară complectă sau incomplectă, de la alimentaţie, enc. agr. I, 21, cf. puşcariu, L. R. I, 393. Rousseau a indicat bine acest motiv, evocînd clipele de fericire calmă trăite în timpul recluziunii sale voluntare în insula Saint-Pierre. VIANU, Ε. 15. Contribuţiile voluntare s-au dovedit insuficiente pentru a acoperi nevoile unei armate care ducea lipsă de toate, oţetea, t. V, 184. Activitatea lor epistolară se ţese între Berlin, sediul exilului voluntar al marelui comic, şi Lipsea. constantinescu, s. h, 39. Prin munca voluntară s-au realizat... lucrări de mare importanţă. LEG. EC. pl. 420. Prin munca voluntară a tineretului sătesc au fost amenajate numeroase terenuri de sport, scînteia, 1953, nr. 2697. Fă-ţi întîi orele de muncă voluntară şi pe urmă ţine-te de fuste. H. lovinescu, t. 282, cf. dl, dm, fd iii, 195. Munca voluntară în comun pentru ajutorarea unui consătean. panaitescu, C. R. 183. A ajuns la... o participare voluntară la elaborarea imaginii personalităţii sale publicitare. ROMÂNIA literară, 1972, nr. 2, 29/1. Poetul caută... moartea lui voluntară, v. rom. iulie 1973, 179. S-ar putea ca, în misterioasa-i retragere... echivalentă cu un surghiun voluntar,... să fi cugetat adînc. magazin ist. 1974, nr. 1, 56, cf. m. d. enc., dex, dn3, mdn, 0 (Adverbial) Crescut prin prestigiul situaţiilor voluntar părăsite, el voieşte, dimpotrivă, să devină... directorul conştiinţei româneşti lovinescu, C. v, 16. Fără să fie împins de societate se retrage voluntar într-o viaţă modestă, ralea, s. T. i, 109. Să preia comanda acelor trupe... care aveau să i se alăture voluntar, magazin ist. 1974, nr. 1, 79. Mihai Bogdan se crucifică voluntar. românia literară, 1974, nr. 2, 4/3, La 59 de ani, Virginia Woolf se îneacă voluntar .pentru a nu se scufunda în criza de care se simţea ameninţată, ib. 1974, nr. 30, 22/6. ♦ (învechit, rar; în sintagma) Oaste volontarie = oaste care era formată prin înrolarea de bunăvoie a soldaţilor. Pă domnu Valahiei,... călcînd Bucureştii, oştile volontarii prin comanda unui pol polcovnic... îl prinseră şi-l trimiseră prizonier la Petro-burg. văcărescul, i. i, 9072. 2. Care rezultă dintr-un act de voinţă; care are loc sub controlul voinţei; care este făcut în mod conştient, voit. Entuziasmul este determinat de voinţa creatorului, este o „pasiune voluntarăel este un delir dedesubtul căruia se ascunde raţiunea, heliade, o. i, 23. Se numeşte memorie spontană ceea ce ne reprezentează V0LUNTAr i-' -1047- VOLUNTAR nunilefiră intenţie... şi memorie voluntară ceea ce le reaflă îR urma unei Cutări, laurian, f. 53/1. Vom a ţntfi la un loc animalele pe temeiul notelor comune de sensibilitate, mişcare voluntară, respirare, nuirire. MAIORESCU, l. 117. Cînd avem conştiinţă mai mult sau mai puţin despre cauza impulsivă, atunci mişcarea este voluntară şi determinaţiunea se chiamă voinţă. conta, o. f. 125, cf. 45. A trebuit să se gîndească la alegerea unui mod particular de a spune lucrurile - unui stil: pentru el aceasta e o chestie de preferinţă voluntară şi calculată. vlahuţă, s. a. h, 371. O tendinţă voluntară de a păstra labialele. philippide, p. 237, cf. PÂR VAN, I. F. 147. în Franţa, legea admite că „beţia este un fapt voluntar care trebuie pedepsit şi nu poate constitui o scuză”, marinescu, p. a. 125. ţ Maiorescu... ne-a mai impus şi prin optimismul voluntar al oamenilor superiori, clădit pe un fundament de pesimism, lovinescu, C. v, 117. Brusc îndîrjit, într-o convulsie aprig voluntară, se întoarce cu spatele şi trage în dreptul inimii camil petrescu, t. i, 174. Afirmarea voinţei sociale este fundamentul existenţial al oricărei unităţi [sociale], căci forţele voluntare o pun... în relaţie cu alte unităţi D. GUŞTI, P. A. 117. [Expresiile] cuceresc prin chiar excesul lor de absurditate şi nu pot să fie privite, altminteri, decît ca jocul voluntar şi amuzant al unui temperament prin excelenţă satiric, perpessicius, m. iv, 60. Ea închise şi deschise ochii în mod voluntar. preda, R. 195. Găsea esenţa materiei în dinamism, forţă şi tensiune, pe care le asimila... încordării voluntare. JOJA, s. L. 22. Memorie voluntară. L 1974, nr. 26, 6/1. Insomnia aceasta voluntară... face parte integrantă din viaţa literară a oraşului. românia literară, 1974, nr. 3, 32/1. 0 Muşchi voluntar sau musculatură voluntară = muşchi sau musculatură care se contractă sub influenţa voinţei. Acţiunea medicamentelor digitalice asupra musculaturii voluntare, danielopolu, f. n. ii, 37. Lucrîndpe muşchiul voluntar... excitat ritmic, obţine cu o infuzie de digitală o contracţie, id. ib. Act voluntar = acţiune săvîrşită de cineva în mod conştient, voit. Nici un curial nu putea, printr-un act personal şi voluntar, a ieşi din condiţiunea sa. baronzi, i. c. iii, 73/1, cf. scriban, d., dl, dm. Găsirea unui drum propriu e... act voluntar, românia literară, 1974, nr. 2, 13/2, cf. dex. 0 (Adverbial) Băşica înotătoare... voluntar îşi măreşte sau micşorează volumul atila, p. 140. O operă de revoluţie... apărată... de atacurile puterilor tradiţionale, ignorate voluntar de întemeietori şi mînioase de această ignorare. PÄRVAN, I. F. 17. Părea a juca..., cu acea perversă atracţie a tinereţii voluntar deghizate, un rol capricios de bunică, papadat-bengescu, O. I, 87. în faţa acestei limbi sintetice şi a unui stil voluntar concis şi zbuciumat, traducătorul modem rămîne încurcat. LOVINESCU, c. Vii, 161. Capul de copil semnat de Paciurea... aşa de detaliat estompat, aşa de voluntar nesigur în conturul lui şi aşa de gingaş. OPRESCU, S. 138. N-am fi crezut niciodată pe acest lucid critic în stare să încurce voluntar planurile. CONSTANTINESCU, S. II, 48. Tuşi, voluntar, spre a-şi rectifica glasul. CĂLINESCU, S. 219. Contracţiunea acestor muşchi se face voluntar. BELEA, P. A. 108. Practicile protocolare, născute din convenţii sociale, cu scop Utilitarist, întreţinute voluntar în clasele sociale înalte..., nu au natură teatrală. IST. T. I, 90. Un caz, aşadar, de remitizare în poezia voluntar demitizată a lui Geo Dumitrescu. românia literară, 1973, nr. 1, 5/3. Trăiesc voluntar într-o confuzie de genuri ca să-mi apăr meditaţiile cele mai intime, v. rom. iunie 1973, 102. 3. (Despre oameni) Care are voinţă (fermă); care îşi impune propria voinţă; (rar) voluntarist (4). V. autoritar, încăpăţînat, îndărătnic. Cf. aristia, PLUT. Copiii... sînt egoişti şi voluntari şi cu atît mai voluntari cu cît sînt mai prunci GHICA, ap. cade. Mătuşă-mea se însărcina mai adesea a respunde că eram volontară, stupidă şi leneşă, baronzi, m. i, 90/13. Irena e o fiinţă voluntară, concentrată şi enigmatică pentru toată lumea, ibrăileanu, s. l. 24, cf. resmeriţă, d., cade. E voluntară şi sigură de ea. camil petrescu, t. ni, 12. Femeie voluntară, ea face şi desface viaţa nătîngului fiu. constantinescu, s. n, 217. Seamănă oarecum cu loanide, căruia... împrejurarea ca o femeie să fie voluntară faţă de el i se părea foarte originală. călinescu, B. i. 175, cf. dl, DM. Cea mai mare avea 19 ani, era neagră, ochioasă, voluntară, barbu, princ. 301. Ea l-ar fi vrut... un soi de funcţionar voluntar şi tenace, v. ROM. ianuarie 1965, 53. Era abil şi voluntar pînă la violenţă, însă chibzuit şi prudent, românia literară, 1970, nr. 1, 12/4. Personaj voluntar, contemp. 1974, nr. 6, 5/3, cf. m. D. enc., dex, dn3, mdn. ♦ Care exprimă, denotă, trădează voinţă (1). Activitatea voluntară şi liberă e ceea ce se desplică supt influinţa voinţei şi în urma unei deliberăciuni mai mult sau mai puţin rapide. laurian, f. 57/22. Voluntară totuşi, priveşte enigmatica figură a marelui Caragiale. anghel, pr. 149. Adevărata natură a ritmului activ nu e nici cea voluntară, nici cea sentimentală, ci cea raţională, pârvan, i. f. 148, Figura grasă, rumenă, rotundă... [avea] o guriţă cu colţuri cari se ridicau voluntare sau se lăsau gata pe plîns. papadat-bengescu, o. i, 48. O dedublare psichică..., mult mai sugestivă pentru raportul dintre cugetul voluntar şi inconştientul ilogic, găsim în nuvela lui Edgar Poe. arh. olt. X, 223. Are o fire foarte voluntară, rebreanu, R. I, 29. Era mai înalt şi mai chipeş ca Grigore, cu înfăţişarea voluntară a omului obişnuit, id. ib. 81. Asprimea voluntară a feţei era îndulcită de catifelarea umedă a ochilor, c. PETRESCU, î. I, 13. Pacostea rusească, păduchii şi stelniţele, hoţii din administraţiile militare,... şi pe acest fond sombru figura voluntară a bravului ostaş. arh. olt. xix, 238. Femeile se prăpădeau după chipul lui voluntar, semeţ şi totuşi cu trăsături atît de regulate, mihăescu, D. A. 33. Opera sa voluntară, ieşită dintr-o imaginaţie vie şi dintr-un simţ suprem al decorativului, cîştigă în graţie şi în uşurinţă. OPRESCU, A. M. 25. Culoarea măslinie a obrazului şi tăietura elinică a nasului corectau, printr-o notă voluntară, întîia impresie, călinescu, o. ni, 8. Se pot aglomera documentele contemporane despre ceea ce a produs la unii din autorii mai noi dorinţa de a reforma [limba], printr-o aplicare care n-a putut disimula caracterul voluntar al lucrării lor. VIANU, L. R. 225. Presiunea exteriorului, a obiectivului cere savantului să accepte şi să admită, fără veleităţi voluntare, adevărul RALEA, S. T. I, 177. Era bustul unui adolescent cu fruntea îngustă şi voluntară, vinea, l. i, 398, cf. dl, dm. Era o 5294 VOLUNTAR -1048- voluntariat fire voluntară şi aprigă, dar stăpînită şi prevăzătoare, poate mai mult din instinct, v. rom. octombrie 1964, 31. Mărturiile foştilor mei colegi... vorbesc despre spiritul voluntar al viitorului poet. românia literară, 1970, nr. 1, 2/4. Prin atitudinile sale voluntare... şi-a decepţionat părinţii, magazin ist. 1972, nr. 1, 59. Era înalt, spătos,... cu nări fine şi sensibile care contrastau cu bărbia voluntară, ib. 1974, nr. 3, 46, cf. DEX. Situaţia nu putea dura pentru un spirit voluntar, contemp. 1977, nr. 1611, 7/2. Dialectul moldovenesc exprimă prin sunetele sale... caracterul mai puţin voluntar, mai puţin activ, mai mult contemplativ, pasiv, al moldoveanului, ivă-NESCU, I. L. r. 478. 4. (Despre oameni) Care acţionează din proprie iniţiativă, nesilit de nimeni; care se oferă de bunăvoie să facă un serviciu, un lucru (pentru care se cere spirit de sacrificiu). Cf. petri, v., baronzi, i. c. n, 245/17, barcianu, ALEXI, w. Reuniunea pompierilor voluntari. păcală, M. R. 392. Camille, cum stăm cu angajaţii voluntari? CAMIL petrescu, T. n, 459. Ne-am mai gîndit... a întemeia acolo un stat al nostru independent,... cu o populaţie voluntară, acceptînd în totul constituţia noastră. călinescu, B. I. 281. îl înecau sudori reci cînd se întîmpla să-i intre în birou cîte-un corespondent voluntar, v, rom. februarie 1954, 131, cf. dl, DM. Un corespondent voluntar informează că la pavilionul de băi din Govora geamurile unor cabine sînt sparte. SCînteia, 1960, nr. 4858. Incendiul luînd proporţii îngrijorătoare, au intrat în acţiune pompierii voluntari. ib. 1972, nr. 9191, cf. dex2. II. S. m. 1. Persoană care intră, din proprie dorinţă, în armată pentru a face serviciul militar (înainte sau după limita de vîrstă cerută); militar care se oferă de bunăvoie să execute o misiune de luptă; p. e x t. Dersoană care ia parte la o campanie militară din proprie iniţiativă. V. volintir (1). Serveşte în calitate de voluntar în armata Olandei LAURIAN, F. 200/5. Dintre atenieni avînd luat cinci sute volontari cărora prin decret fu promis dirept răsplătire să fie domnitori acolo dacă vor concuisla insula..., i-a îmbarcat în mai multe vase de pescari aristia, plut. 210/27, cf. antonescu, d. loan mai ademeni în serviciul său o seama de voluntari şerbi, greci, bulgari hasdeu, i. v. 16, cf. baronzi, i. C. n, 245/17, costinescu, canella, v. 311. Serbia şi Montenegrul, ajutate cu arme şi voluntari.., încep şi ele războiul în contra turcilor, maiorescu, D. îi, 49. Venind la Mihai, acesta l-a pus cap peste corpul voluntarilor. columna, vii, 153. N-a murit, dar s-a înrolat voluntar într-o armată străină. GANE, n. m, 79. Sînt vreo douăzeci de voluntari tineri..., conduşi de un ofiţer şi doi sergenţi rezervişti către Dunăre, la război caragiale, O. I, 167. Hotărăsc pe tînărul Pruncu să fugă din casa părintească şi să meargă voluntar în armata imperială a Franţei id. ib. iv, 92. Văzîndu-l strîns în tunică, domnul Teacă s-a simţit mîndru, madam Teacă a plîns, iar voluntarul a cerut ceva parale care i s-au acordat imediat. BACALBAŞA, M. T. 6, cf. DDRF, ENC. ROM., BARCIANU, alexi, w. Se înrolase voluntar, papadat-bengescu, o. n, 86, cf. resmeriţă, d., cade. Gh. Magheru se retrase cu o armată formată din panduri şi voluntari arh. OLT. XII, 193. Mă preumblam cu văru-meu Ilarie - că noi, voluntarii, eram liberi, izv. xn, 98. Cîţi voluntari s~au înrolat ieri? camil petrescu, t. n, 419, cf. m, 518 Cealaltă ocupaţie rusească... utilizează în luptele împotriva turcilor şi ,tpandurii”, adică detaşamente de voluntari români subî conducerea rusească, arh. olt XIII, 18. Fratele cel mare... se angajă voluntar în Regimentul 7 Călăraşi BRĂESCU, A. 62, cf. 210. Era un voluntar. Profesor şi om cu o cultură deosebită, urmase armata dintr-o pornire simplă şi puternică, sadoveanu O. XXI, 163, cf. SCRIBAN, D. Plecat la război ca voluntar, la 1870, are nenorocul să cadă într-una din ultimele ciocniri cu inamicul, cîteva ore înainte de încheierea armistiţiului OPRESCU, I. A. rv, 164. Soldaţii trebuie să fie conştienţi de rostul lor, să intre în armată numai ca voluntari. CĂLINESCU, B. I. 317. Voluntari ruşi înarmaţi forţau graniţa. VIANU, l. r. 369. îl apuca mustrarea de conştiinţă că, ofiţer fiind, nu se cere voluntar pe front. BENIUC, M, C. I, 381. Mă duc să mă înscriu voluntar la ruşi ca să mă bat cu nemţii H. lovinescu, T. 212, cf. dl, DM. Obţinu învoirea comandamentului rusesc de a organiza şi participa la război cu un regiment de voluntari români ist. lit. rom. ii, 181. La 1838 Bălcescu se înrolează voluntar în oştire, primind gradul de iuncher. ib. 508. în zilele febrile ale anilor 1936-1939, zeci de mii de voluntari... au luptat în apărarea tinerei republici spaniole. magazin ist. 1972, nr. 1, 54. A luptat ca voluntar în Spania, românia literară, 1973, nr. 3, 31/1. Exilaţii români de la Paris doresc să formeze un corp de voluntari care... să lupte în Carpaţi sub steagul naţional magazin ist. 1974, nr. 4, 30, cf. m. d. enc., dex, dn3. Fire-ai, maică, blestemată, Că nu m-aifăcuto fată Şi m-ai făcut un băiat, Voluntar, ţării, m-ai dat. FOLC. mold. n, 140. 0 (Adjectival) Din toate încercările boierilor, cea mai serioasă a fost a lui Ghiţă Cuţui.. care adunase 600 de străini voluntari ghica, s. 121. 2. Persoană care se oferă de bunăvoie să facă un serviciu, un lucru (pentru care se cere un efort deosebit). Cf. cade. Cîteva zeci de mii de tineri au venit aici, voluntari,... şi-şi dau contribuţia lor la refacerea oraşului stancu, u. r. s. s. 185, cf. dl, dm. Se auzeau gîfîituri, unii dintre voluntari se mişcau greoi, dar pe chipul lor se citea veselia, barbu, ş. n. n, 231, cf. M. d. enc., dex. - Pl.: voluntari, -e. ~ Şi: (învechit) voluntâriu, -ie, volontâr, -ă adj., s. m., volontâriu, -ie adj. - Din lat. voluntarius, -a, -um, fr. volontaire, it. voiontario. VOLUNTARIAMÉNTE adv. (învechit, rar) în mod voluntar (12). lată acele obligaţiuni ce voluntariamente a luat asupră-i impresariul operei prin contractul menţionat fîlîmon, o. n, 242, cf. sfc n, 198. - Pronunţat: -ri-a - Din it. volontariamente (după voluntar). VOLUNTARIAT s. n. 1. Angajare în armată ca voluntar (II1); durată a serviciului militar pe care îl face cineva ca voluntar. Vin să ne ambeteze cu moftologiile lor... Şi-s toţi poeţi pesimişti, domnule, şi cu lamentaţii prin prejur! D-apoi şi cînd ţi-i prind la voluntariat! D. zamfirescu, î. 1, cf. alexi, w., resmeriţă, d., 5296 VOLUNTARISM -1049- VOLUPTATE ŞAINEaNU’ D· U·’ CADE> SCRIBAN, D., DL, DM, M. D. ENC., dex, dn3· 2. Angajare de bunăvoie într-o acţiune. Sînt cîte doi flecare noapte, unul în timpul zilei - cînd apelurile sînt evident mai puţine... Principiul de bază a fost cel al voluntariatului, cinema, 1968, nr. 12, 15. - Pronunţat: -ri-at. - Din fr. volontariat (după voluntar). VOLUNTARISM s. n. 1. Caracterul omului voluntar (I 3); atitudine, manifestare etc. a cuiva care are voinţă fermă (şi tendinţa de a şi-o impune). Un acelaşi voluntarism dramatic... domină amîndouă romanele. în idolatria pămîntului sînt... două voinţe imense, încordate şi încleştate violent pentru sforţări uriaşe. D. GUŞTI, P. A. 97. Una din lipsurile actuale ale criticii noastre literare este şi o oarecare insuficientă obiectivitate ştiinţifică,... un oarecare subiectivism, manifestat uneori şi sub forma unui voluntarism întîrziat, în aprecierea... fenomenului literar. V, ROM. ianuarie 1964, 4. Aduce... un element în plus şi acesta este esenţialul: voluntarismul omului grec, aflat după o mare biruinţă. ROMÂNIA literară, 1970, nr. 65,19/3. 2. Concepţie sociologică prin care se atribuie voinţei (1) individului un rol determinant în evoluţia societăţii; curent filozofic care susţine această concepţie. Respinge... idealismul, voluntarismul, care consideră istoria, viaţa socială ca un haos de întîmplări, greşeli şi acte arbitrare ale oamenilor. lupta de clasă, 1953, nr. 9, 24, cf. dl, dm, DER. Multe din problemele cu care avem de furcă ţin... de acest voluntarism sau arbitrariu introdus în viaţa politică internaţională de oameni politici sau forţe politice care nu pornesc în aprecierea fenomenelor de la realităţi sau de la legităţi, românia TTTF.RARÀ, 1969. nr. 39. 6/1. Materialismul dialectic, şi. istoric... este atît împotriva determinismului mecanicist, cît şi împotriva indeterminismului, atît împotriva fatalismului..., cît şi împotriva voluntarismului. REV. fil. 1972, 29, Cf. M. D. ENC., DEX, DN3, MDN. 3. Concepţie filozofică potrivit căreia existenţa se întemeiază pe anumite tendinţe iraţionale ale voinţei umane sau pe o voinţă cosmică considerată ca o forţă oarbă. Cf. der, m. d. enc, dex, dn3, mdn. 4. Concepţie psihologică ce atribuie proceselor voliţionale rolul hotărîtor în viaţa psihică. Cf. der, m. d. enc., dex, dn3, mdn. - Din fr. volontarisme (după voluntar), germ. Voluntarismus. VOLUNTARIST, -Ă adj. 1. Care ţine de voinţă (1), privitor la voinţă. Această voinţă constituie ritmul activ al marilor colectivităţi, în calitatea lor de organisme biologic-complete: triburi, popoare, societăţi, rase. Am avea deci: ritmul organic, al creşterii, de nuanţă psihologică, voluntaristă, pârvan, I. F. 147. 2. Care aparţine voluntarismului (2), privitor la voluntarism; care se bazează pe voluntarism. „Cercul Asociaţiei profesorilor secundari”... a organizat... o serie de conferinţe publice foarte cercetate de lume şi anume:... „Filosofia voluntaristă”... „Romantismul în literaturile europene”. ARH. OLT. v, 279, cf. DL, DM. Ceea ce obţine I. Monod este elaborarea unei etici voluntariste, axiomatice şi apriori, rev. fil. 1972, 244. Dintr-o concepţie consecvent dialectică asupra societăţii rezultă argumente teoretice-metodologice atît pentru critica unor poziţii defetiste (fataliste), cît şi a unora voluntariste, ib. 1973, 9, cf. M. d. enc., dex, dn3, mdn. 3. Care aparţine voluntarismului (4), privitor la voluntarism; care se bazează pe voluntarism. Acest realism contrazice de-a dreptul toată concepţia ştiinţifică modernă, care este energetică. Contrazice în primul rînd concepţia psihologică voluntaristă, ibrăileanu, s. l. 56, cf. m. D. enc., dex, dn3. 4. (Rar; despre oameni) Voluntar (I 3). Echipierul trebuie să aibă voinţa de abnegare, de înfăptuire în orice moment... Echipierul este voluntarist. După ce ia cunoştinţă de rostul lui şi de resursele ţării acesteia, intră imediat în acţiune. D. guşti, p. A. 309. ♦ Care exprimă, trădează voinţă (1). Nu mai era vorba... de raţiunea nu mai puţin alienată a unui protest individualist, voluntarist, rev. fil. 1970, 707. 5. Care este adept al voluntarismului (3). Berkeley este un idealist nominalist, un spiritualist voluntarist şi un teist vianu, m. 42. - Pl.: voluntarişti, -ste. - Din fr. volontariste (după voluntar). VOLUNTÄRIU, -IE adj., s. m. v. voluntar. VOLUPTÂR, -Ă adj. v. voiuptuar. VOLUPTATE s. f. 1. (Mai ales cu determinări care precizează felul, cauza etc.; adesea în locuţiuni adverbiale precedat de prepoziţia „cu”) Plăcere a simţurilor trăită cu deosebită intensitate; stare accentuată de satisfacţie fiziologică (manifestată ca viciu); poftă, chef. V. senzualitate (1), beţie, transă. Cf. LAZĂR, P. T. 107, l. GOLESCU, C. Ostaşul,... în expediţiile sale prin ţările Orientului,... se învăţă voluptăţi de cătră subgiughiţii lăcuitori. SĂULESCU, HR. I, 66/8. Prin voluptate vei preface pe o naţie din barbaţi în muieri, id. gram. ROM. n, 51/3. Murat al III-lea, care domnea de la 1575, era un spirit slab şi superstiţios,... dedat cu totul la misticism, la poesie şi la voluptate, bălcescu, m. u. 34. Voluptatea [este]... desfătarea, aplecare mare asupra plăcerilor simţitoare (materiale). FIS. 42. Stingerea unei ambiţiuni... într-un suflet... care stricase prin resbele, prin politică, prin intrigă... şi prin voluptate resorturile sale. teulescu, C. 353. Această urbe Veia era... mîndră pentru multa bogăţie, pentru luxul în traiul lor şi bucurie în voluptăţi, aristia, plut. 337/19. Cerul... a dat femeii drum să iubească,... în îine-mi aflu eu orice bine... Realitatea-ţi e voluptatea, bolliac, O. 144, cf. SION, c. 7, prot. - POP., N. D. Varsă asupra aleşilor săi torente... de mulţumiri, de voluptăţi, de plăceri nespuse. CANELLA, V. 66. Buzele ei profumate Cu dulci aure ce sbor îşi schimba cu voluptate Dulcele miros d-amor. bolintineanu, p. ii, 58. Ei... plăcerilor se lasă Şi... cheamă-n voluptatea orgiei zgomotoase De instrumente oarbe a voastre fiici frumoase. EMINESCU, o. I, 59. Ea... surîdea în faţa valurilor cu acea intensivă şi dulce voluptate, id. O. vil, 132. înghiţi păhăruţul, dîndu-l cu 5301 VOLUPTATE -1050- VOLUPTATE voluptate peste cap. caragiale, O. II, 119. îşi făcea o plăcere din necaz şi din durere o voluptate, id. ib. ffl, 7. Plăcerile sălbatici îl atrăgeau, - iubea Durerea-n voluptate. MA CEDONS κι, O. I, 261. Cu cîtă voluptate îşi mlădie Trupul formele-i rotunde. vlahuţă, S. A. I, 72. îşi găseşte expresia în dorinţa, în voluptatea de a fi bătută. gherea, st. cr. i, 243, cf. ddrf, barcianu. Bău paharul de apă rece cu o nespusă voluptate. D. zamfirescu, v. ţ. 188, cf. alexi, w. Cu negrăită plăcere şi cu vădită mulţumire, scosei a doua falie de pîne din buzunar şi, cu voluptatea unor senzaţii numai mie cunoscute, desfiinţai pînă la coadă şi cu seminţe cu tot cei patru ardei. hogaş, D. r. n, 13. Intrarea mediumului în transă..., destăinuirile pe care i le făceau duhurile îi dădeau un fior de voluptate fizică, al. philippide, s. n, 61. îmi place grozav tranziţia bruscă de la spiritual la material, de la bucuriile cunoaşterii pure la voluptăţile realităţii palpabile, id. ib. 104, cf. resmeriţă, d., CADE. Voluptatea şi tinereţea percepţiei ne satisfac senzualitatea. lovinescu, s. I, 26. Ana... nemişcată, beată de o voluptate secretă, camil petrescu, T. ni, 112. Cazul fu adus la cunoştinţa căpitanului, care se găsea în baie, plutind cu voluptate în apa călduţă. bart, S. m. 101, cf. SCRIBAN, D. Ii plăcu cu voluptate că viaţa din trupul ei era undă şi mişcare, papadat-bengescu, O. I, 339. De-a lungul unei mese învelite cu postav de biliard se înşira un rang de fotolii... cu arcuri, ca pentru nişte voluptăţi primite confortabil arghezi, s. x, 10. Felix observă că mîncărurile erau prea abundente, parcă destinate unui număr mai mare de persoane, sau gătite cu voluptate după o îndelungă foamete, călinescu, e. O. I, 44. Pe cînd Otilia pleca puţin capul înspre obrazul lui Pas-calopol, acesta şi-l apropia de al său, într-un gest de voluptate tactilă, id. ib. 87. Ia naştere... legenda doctorului Faust, învăţatul care îndrăzneşte să se alieze cu diavolul pentru a obţine voluptatea, ştiinţa şi puterea. vianu, l. u. 81. Straturi groase de rumeguş, afinate şi blînde, aştern dedesubtul picioarelor un covor unic, în lungul căruia mersul devine aproape o voluptate, bogza, C. O. 132. Ciuda i se transformă aproape în bucurie..., mînia surdă provocată de rezistenţa unor obiecte neînsufleţite îi dăruia o nebănuită voluptate, v. ROM. iunie 1954, 161. înaintează în mulţime cu o voluptate de înotător care se dăruie apelor, vinea, l. i, 7. îşi alege o ţigaretă Abdulah şi începe să o fumeze cu... spaţii mari de voluptate între fumuri, id. ib. 126. Jim, Vera şi Bobby, reprezentanţi ai tinereţii şi ai unui simţ panic al voluptăţii de a trăi. constantinescu, S. ii, 211, cf. DL, DM, dn2. Voluptatea cu care se răstoarnă în pernele maşinii, dispreţul cu care priveşte spre pietoni intră în regulile jocului de-a puterea. V. rom. octombrie 1964, 85. Mama eroinei, întinsă pe canapea,... suporta cu voluptate un masaj, românia literară 1973, nr. 2, 24/3, cf. dex. (Fig.) Cele două dame, pe cai frumoşi şi sprinteni, treceau ca două vise poetice. Umbrele şi razele păreau că se dispută cu voluptate să le deschidă sînul bolintineanu, o. 429. Săgeata sboară cu voluptate pentru a gusta carnea inimică. MAIORESCU, CR. I, 23. Un vlăjgan scăpat de şcoală... încă nu-nsemnase pe a vieţei sale coaie Cu condeiul voluptăţii vorba magică „Amor”. MACEDONSKI, O. I, 83. Un suflet bate-n orice fir de iarbă în tot atomul din văzduh i-un suflet, Şi toate, c-o superbă voluptate, Se-mbrăţişează-n soare. VLAHUŢĂ, s. a. i, 204 Moleşit de curata voluptate a cîmpiei, las cartea din mină, închid ochii. id. ib. ii, 137. Ţîrîitul greierilor se ridică, avînd în monotonia lui un fel de voluptate sălbatecă, iorga, p. a. i, 214. La Sinaia-n mănăstire... pe frunţile plecate... Cade trista voluptate Din adîncii ochi de sfinţi. PETICĂ, o. 33. Coboram...în ţinuturile cu dulci nume unde toamna lîncezeşte pînă în primăvară, unde totul... înveşmîntă chipul voluptăţii. M. i. caragiale, c. 39. Mireasma parcului înflorit plutea tot mai puternică răspîndindu-şi efluviile voluptăţii. LOVINESCU, c. rv, 25, Zbuciumarea e uneori o îndoială, o apropiere, un surîs al voluptăţii, camil petrescu, p. 74. Voluptatea pe buzele Maminei curgea armonios ca un rîu cu unde verzi, papadat-bengescu, O. i, 129. Soarele luminează cu blîndeţe şi voluptate, ralea, o. 99. ♦ P . r e s t r. Satisfacţie intensă provocată de actul sexual. Energia, entuziasmul spre fapte mari se perd la oameni cu totul prin jugănire. Ziditoriul au aşezat în actul generaţiei cea mai mare bucurie, cea mai mare voluptate (plăcere). NEP. viND. 2/18. Lipsind-o de voluptate... în adevăr că dulceţele patului nupţial mai puţin rătăcesc cugetarea. NEGULICI, E. li, 281, cf. stamati, D. Păcatele lui Teseu în răpirile de muieri n-au nici un pretext decent;... înclinările lui acestea sunt de oarecare prepus ca pentru injurie şi voluptate făcute, aristia, plut. 98/28. Ochii lor, jumătate închişi de delirul pasiunei, clipeau din cînd în cînd cu scîntei de amor şi voluptate, filjmon, o. I, 142, cf. Prot. - POP., N. D. Dame tinere, frumoase,... îşi oferă voluptăţei sînul lor alb şi frumos. CONTEMPORANUL, I, 125. Palidă umbră, care mister Unul spre altul mereu ne-atrage?... O voluptate fără nesaţiu. MACEDONSKI, O. I, 222. Chipul nevinovat al Anei parcă-i arată înadins voluptăţi tulburătoare, vlahuţă, d. 148. Mă simţeam scăldat în ochiade fermecătoare şi legănat în visuri de voluptate. SION, p. 371, cf. enc. rom. Biete vlăstare fragede venite pe lume cine ştie cum, odrasle ale ceasurilor de păcat ori ale clipelor de fericire, născuţii din... voluptăţi intense, anghel, pr. 78. O luă în braţe şi închise ochii de voluptate. al. philippide, s. n, 66, cf. resmeriţă, D. Dacă-ţi vei pierde fecioria în taina rară-a voluptăţii? bacovia, O. 177. [Vedeniile] se rostogoleau pînă jos, în iadul voluptăţilor neiertate, galaction, O. 107. îşi aruncă privirea din prag în dormitor şi simte în el, la vederea acestui culcuş cald al voluptăţii, arsura unui gînd. camil petrescu, T. i, 244. Libidinozitatea şi voluptatea ocupă întregi capitole de imprecaţiuni şi de blesteme tocmai pentru a nărui puterea celor care le deţin ispita, ralea, S. F. n, 279. Altemînd voluptatea cu glume şi istorisiri inventate de mine ad-hoc... mai putui obţine de la pasionata mea prietenă unele amănunte suplimentare, mihăescu, D. A. 130. Ar înflori pe buza ta atîta vrajă De n-ai fi frămîntată, Sfînto, De voluptatea-ascunsă a păcatului? blaga, ροεζπ, 19. îşi dădu seama că hora de voluptăţi s-a spulberat din jurul lui, ca o horă de bacante într-o volbură de lună. VINEA, L. I, 57. Instincte vitale îl rod totuşi ca o maladie mică, îl urmăresc, în imagini macabre şi-n voluptăţi istovitoare. 5301 VOLUPTATE -1051- VOLUPTATE constantinescu, s. I, 156. Fiecare etapă a ceremonialului erotic este parcursă pe îndelete cu voluptate. ROMÂNIA LITERARĂ 1974, nr. 27,4/3. 2. (Adesea însoţit de determinări care arată feiul; uneori, precedat de prepoziţia ”cu”, formează locuţiuni adverbiale) Satisfacţie intelectuală intensă; deosebită plăcere, mulţumire etc. sufletească, voluptuozitate; încîntare, desfătare etc. estetică. V. beatitudine, extaz. Vrem a chema luarea aminte numai la plăcerile şi întăririle care zac în muzică, în formătoarele arte, fn...voluptatea ce o simţim prin cercetarea adevăndui. VASici, M. I, 174/27. Simţurile mele sorbeau cu voluptate acest frumos aspect. CONV. lit. ii, 66/2. Sufletul cu voluptate în extaz adînc pluteşte, I se pare că aude prin a raiului cîntare Pe-ale îngerilor harpe lunecînd mărgăritare. ALECSANDRl, ΡΟΕΖΠ, 57. Ei sămăna ca doi îngeri adormiţi în voluptatea estaziei cereşti, id. o. P. 31. O parte din ceea ce este bine este voluptate, maiorescu, l. 56. O voluptate sufletească îl cuprinse, eminescu, p. L. 37. Ce înaltă voluptate este în acordul a două înţelesuri, acel acord care e suprema raţiune a artei. caragiale, O. in, 247. Femeia bătrină şi slută... găseşte voluptate în a scoate ochii portretului unei femei tinere şi graţioase. id. ib. IV, 65. Drăgălaşa ei făptură îi cucerea minţile şi i le îneca într-o aşa de neînchipuită voluptate, încît întreaga lui existenţă se pierdea într-un basm. vlahuţă, s. A. n, 72, cf. barcianu. Numai de gîndit,... de voluptatea asta mai rafinată decît tot ce basmele orientale au putut născoci - în veci nu m-aş mai sătura, săm. i, 290, cf. alexi, w. Nopţile petrecute în dîrză, desperată luptă... pentru suprema voluptate de a birui. IORGA, P. A. I, 15. Tragicele Magdalene, Femei etern îndurerate... Au rătăcit purtînd în minte Supremul vis de voluptate. petică, o. 38. Ea nu ştie ce voluptate este a dărui. IBRĂILEANU, A. 69. Regimul la care m-a supus e aspru, dar îl suport cu voluptate, id. ib. 111. Tot ce rîvnisem pînă în ajun cu ardoare: putere, parale..,, odată dobîndite, nu-mi procurau nici o satisfacţie,... însăşi voluptatea răzbunării o găseam fadă. M. I. CARAGIALE, C. 106, cf. cade. Eu, eu sunt învigătorul... , asta e adevărata voluptate, camil petrescu, t. i, 135. Voluptatea de a proteja... e şi ea o formă a profesiunii, id. ib. m, 313. Aş vrea să... gîndesc, cu o voluptate de neîntrecut, id. P. 111. Sfida civilizaţia prin toate trăsnăile pe care le făcea, cred, cu o voluptate şi o logică cunoscută numai de cei cuminţi, arh. olt. xm, 451. Vorbea cu o voluptate stranie în ochii întredeschişi. G. M. ZAMFI-RESCU, M. D. n, 44. E şi asta o voluptate, să nu iubeşti. Sebastian, T. 100. E o nobilă voluptate, cînd faci bine s-auzi că eşti defăimat. SADOVEANU, O. XX, 170. Avea... un fel de pasiune a singurărăţii, o voluptate mare a acelei vaste sărbători solitare. PAPADAT-BENGESCU, O. I, 313. [I]mi strunii cu vigoare şi cu sănătoasă voluptate gîndul la procesul cel mare, răsunător pe care aveam să-l deschid, mihăescu, d. a. 66. El o pictează cu o voluptate Şi cu o înţelegere pentru toate resursele picturii OPRESCU, I. A. iv, 15. Cei ce ţin o pensulă în mină... [îşi] fac o voluptate din admiraţia operelor de artă. id. S. 48. Dezgustul de realitate împinge la voluptatea purei închipuiri constantinescu, S. ii, 229. A făcut parte din rasa austerilor benedictini ardeleni, care şi-au zidit din ştiinţă un canonicat şi din muncă o voluptate, id. ib. 438 Poezia e o voluptate atît de mare, încît ascultătorul ar trebui să fie obişnuit cu seriozitatea, CĂLINESCU, C. O. 125. Căuta să antreneze şi pe doamne în voluptăţile lui muzicale, id. B. i. 100. Se lăsa ciupit de bani de către toţi..., încît toată chestiunea era o voluptate specială a lui Hagienuş. id. ib. 183. Tristeţea aceasta este aspră, mizerabilă, oribilă,... mă bucur de aceste cazne şi dureri cu un fel de voluptate, vianu, l. u. 20. în locurile acestea prodigioase în care Europa şi Asia se întîlnesc, popoarele.,, au avut pasiunea melodiilor şi voluptatea ritmului, bogza, m. s. 117. O melancolie orgolioasă îi umplu sufletul şi se înfundă în voluptatea de a se compătimi pe sine însuşi, v. rom. septembrie 1955, 77, cf. DL, DM. Cinematograful este poate arta care dă autorilor cele mai dulci voluptăţi şi cele mai amare regrete, contemp. 1958, nr. 593, 2/1, cf. dn2. Studiul textelor antice continuă să fie una din voluptăţile existenţei lor, ea rămîne un fel de plăcere ascunsă, clandestină, un viciu aristocratic, v. ROM. octombrie 1964, 92. Retrăia cu voluptate zilele de trudă ale tinereţii ib. ianuarie 1965, 30. Schimbul de scrisori nu este susţinut de nimic altceva în afară de voluptatea cancanului, românia literară, 1970, nr. 103, 15/2. în formula rigorii întră... voluptatea erudiţiei ca suport al unei vocaţii contemp. 1971, nr. 1272, 3/2. Elementul baroc se manifestă în poezia sa nu numai în opulenţa metaforică... ci şi în voluptatea însăşi a jocului..., în înclinaţia de a vedea în viaţă un spectacol, românia literară 1972, nr. 3, 8/3. Cei doi poeţi se angajează într-o lirică de tematică... cuprinşi de voluptăţile lecturii. ib. 1973, nr. 36, 10/1. Nemaiputînd... să-şi satisfacă voluptatea observaţiei caracterologice asupra unei lumi ce îi era familiară, Caragiale s-a compensat sufleteşte printr-o reorientare a creaţiei sale. V. ROM. iunie 1973, 107, cf. DEX. Voluptatea cea mai mare a criticului rămîne portretul contemp. 1977, nr. 1609, 10/4. Voluptatea speculativă şi coerenţa de mare fineţe a analizelor îl fac pe eseist să se exercite convingător şi asupra unor "obiecte” evident fără valoare, românia literară 1978, nr. 1, 11/3. (Cu determinări care desemnează o relaţie contradictorie, paradoxală etc.) Suferinţă tu, dureros de dulce... Pîn-în fund băui voluptatea morţii Ne-ndurătoare. eminescu, O. I, 199. Cu-o dureroasă, nemaisimţită voluptate, el îi scrise, id. P. L. 55. Ofelia... suferise orgolios şi cu voluptatea mortificării, cea dintîi penitenţă dintre atîtea cîte era să-i dea firea ei iremediabil romantică, papadat-bengescu, o. i, 322. Nu se vorbeşte despre fatalism şi despre resemnare, despre voluptatea de a muri. ist. lit. rom. i, 122. Adunînd în conştiinţă, cu un fel de voluptate a durerii, priveliştile prozaice, acceptă ca un dat de neocolit sentimentul exilului, românia literară 1972, nr. 2, 4/2. 3. Ceea ce exprimă, redă etc. o stare de plăcere, de satisfacţie intensă a simţurilor (manifestată ca viciu), de senzualitate; caracter senzual; ceea ce exprimă, redă etc. satisfacţie intelectuală intensă, deosebită mulţumire sufletească, încîntare estetică etc.; ceea ce conţine plăcere (senzuală), satisfacţie intelectuală, estetică etc. Ochii tăiaţi în forma migdalei erau de acea intensivă voluptate pe care o are catifeaua neagră, eminescu, p. l. 26. 5301 VOLUPTOS -1052- VOLUPTUos Aerul cel alb rumenea de voluptatea cîntecului. id. ib. 53. Colorile din juru-mi... [au] sacra voluptate ce mă-mbată ca un vin. macedonski, o. i, 163. O viziune de voluptate îi joacă în privire, camel petrescu, T. I, 244. Pînă unde voluptatea frumosului... ar fi întins sonorităţile tale? papadat-bengescu, o. i, 133. Veneţienii au creat o pictură plină de voluptate şi de poezie în care culoarea joacă rolul principal oţetea, r. 286. Carpeaux ajunge să fie interpretul ideal al graţiei şi al voluptăţii feminine. OPRESCU, i. A. IV, 119. Atunci îşi dă seama Matisse de voluptatea culorii, id. ib. 381. Imaginaţia sa se mai nutreşte încă din voluptatea flamandă a detaliului. contemp. 1971, nr, 1284, 3/5. - Pl.: voluptăţi. - Din lat. voluptas, -atis, fr. volupté. VOLUPTOS, -OÂSĂ adj. v. voluptuos. VOLUPTUÂR, -Ä adj. (Jur., învechit) (Despre bani) Care este cheltuit pentru satisfacerea unor plăceri, pentru cumpărarea unor lucruri de lux, lipsite de utilitate practică. Cf. prot. -pop., n. d. Moştenitorul aparent are în schimb dreptul la restituirea cheltuielilor necesare şi utile făcute pentru conservarea, întreţinerea sau îmbunătăţirea bunurilor succesoriale... şi la restituirea cheltuielilor voluptuare. pr. drept. 432. - PL: voluptuari, -are. - Şi: voluptâr, -ă adj. PROT. -pop., n. d. - Din lat. voluptuarius, fr. voluptuaire. VOLUPTUOS, -OÂSĂ adj. (Despre oameni şi părţi ale corpului omenesc, ori despre senzaţii, stări, acţiuni etc. ale oamenilor) Care produce, creează etc. voluptate (1, 2); plin de voluptate (1, 2); senzual, excitant (v. d^sfrînatV încîntăfor. desfătător, extayiant (v. pl ăcut, fermecător). Cf. negulici, stamati, d. O cingătoare slabă al căria nod desprins cădea pe picioare-i ca o cingătoare femeiuşcă, îi da acel aer de uşurinţă ce oamenii cei aspri din Roma imputau junilor voluptuoşi. teulescu, c. 12/10. Mă lăsasem la o lină reverie... cînd un hohot de rîs al vecinului meu mă deşteptă din acest semi-somn voluptuos. NEGRUZZl, S. I, 223. De-apuc acum mătasea deloc nu mă-nfioară, Nici este pipăitu-i atît de voluptos Ca-acele fire netezi din bucla-i cea uşoară. bolliac, O. 75. Ciocoiul, bînd şi acest pahar, simţi un foc strecunndu-se prin tot trupul său şi o turburare voluptoasă îi coprinse minţile. filimon, o. i, 141, cf. prot. — pop., n. d. Acolo adulmec un gînd voluptuos, O rea organisare şi nefireşti simţiri. CONV. lit. ii, 25. Buzele lor se încleştară într-o lungă şi voluptoasă sărutare. alecsandri, o. p. 120. Ah! nu coborî ochii, zînăf... Lasă-mă să mă oglindesc în ei... să mă scald în văpaia lor voluptoasă, id. t. 265. O femeie Apare-n acest loc! Cosiţa-i voluptoasă, în aure, scînteie. BOLINT1NEANU, P. li, 273. Priveşte... acei tineri cu zîmbiri banale,... vezi acele femei cari li răspund prin ochiri voluptoase. EMINESCU, o. vii, 125. Vise voluptuoase în somnul ei molatic O turburau. MACEDONSKI, O. I, 243. Scăpînd cartea din mînă, Să rămîi pe gînduri - pradă Visurilor voluptoase, vlahuţă, s. A. I, 36. Cu poza-ţi maiestoasă, Cu mîna-ţi voluptoasă, Pe toţi înnebuneşti. I. NEGRUZZl, S. I, 79, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, ty Favoritele de tăietură rusească, bogate, de un adînc castaniu, pe care-i plăcea să le dezmierde, lăsînd să se audă, cu sau fără căscatul comod, un voluptuos „eh, eh!”. IORGA, P. A. I, 49. Jocul său întrupa... acea desăvîrşită armonie a mişcărilor care e singura frumuseţe în stare de a traduce şi de a sugera visuri adînci, mistice şi voluptuoase. PETICĂ, O. 343. De cîte ori două-trei măsline zbîrcite n-ar trage mai mult, în cumpăna flămîndei desperări, decît ochii negri, umezi şi voluptoşi ai celei mai molatece Hetaire! HOGAŞ, dr. i} 220. Fiorul... îl săgetă din nou, voluptuos şi sfîşietor. AL. PHILIPPIDE, S. Π, 32, cf. RESMERIŢĂ, D., cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. E mare sculptor. Eşti tot atît de voluptoasă în gips, ca şi în came şi oase. camil PETRESCU, T. n, 14. O tăcere voluptuoasă, în care mă odihneam ca după o trudă titanică. voiculescu, P. ii, 81, cf. scriban, d. Mamină voluptoasă şi rece,... copilaşul care întinde din căruţ mîinile lui uscate după tine nu te iubeşte numai din cauza legilor rudeniei. PAPADAT-BENGESCU, o. i, 121. Din amalgamul atîtor simţiminte, amorul voluptuos se alesese deoparte, suveran, id, ib. 344. In reprezentarea unor astfel de scene..., [Aman] găseşte posibilitatea de a reprezenta femeia în semigoliciunea costumului de harem, voluptoasă, cu splendide carnaţiuni. OPRESCU, S. 20. Meme n-avea nimic voluptuos în făptura ei, părea complet neutrală din punct de vedere sexual călinescu, S. 366. Felul dramatic cu care lăsa pleoapele sau încovoia mîna spre a-i fi sărutată, cadenţa maiestoasă a paşilor ei inspirau gîndurile cele mai voluptoase, id. B. I. 175. Rossartdra, soţia lui Ştefan, îl trezeşte... din visul voluptos al petrecerilor sale. VIANU, l. R. 616. Trei voinici... depănînd în minte, parcă absenţi din lumea aceasta, nu ştiu ce pămînt al făgăduinţei oferit de vreo himeră, străini de orice moliciune voluptuoasă. firească vîrstei lor. ralea, S. T. I, 262. Opintelile lui de a se arăta cîinos şi teribil erau zădărnicite de firea lui voluptuoasă şi îndatoritoare. vinea, l. i, 339. Se bucura de o pace neţărmurită în acest răgaz voluptuos care nu avea nimic jalnic pentru el, ba dimpotrivă! id. ib. ii, 138. Are un geamăt aproape voluptos şi-şi ia fruntea în mîini. H. lovinescu, I. 251, cf. dl, dm, dn2, dex. (Prin analogie) Animalele inferioare au numai cîteva emoţiuni simple şi grosolane, precum: durerea fizică, bucuria voluptoasă, frica şi poftele de somn. CONTA,o. F. 127. Zbor gîndaci ca pietre scumpe, zboară fluturi ca şi nave,... A lor murmur împle lumea de-un cutremur voluptos. EMINESCU, Ο. IV, 125. Maria somnoroasă, pisică voluptoasă şi totuşi harnică, camil PETRESCU, T. Iii, 233. Prin acest perete subţire şi translucid treceau ceilalţi [fluturi], greoi, amorfi, greţoşi, voluptuoşi, cătînd parcă un punct cardinal BARBU, PRINC. 14. (Adverbial) Se lăsă îmbră-ţoşărei zgomotoase a oceanului,.,. înotînd cînd pe o coastă, cînd pe spate, tologindu-se voluptos pe patul de valuri, eminescu, p. l. 100, cf. resmeriţă, d. Asprimea voluntară a feţei era îndulcită de catifelarea umedă a ochilor şi de buzele desenate voluptos. C. petrescu, l i, 13, cf. SCRIBAN, d. Gaittany se întinse voluptos în cupeul maşinii CĂLINESCU, B. I. 390. Făcea vid în sinea lui şi zăcea voluptuos pe un stog de fin sau pe suprafaţa unui eleşteu. vinea, l. i, 55, cf. DL. îşi lăsa inspiraţia 5304 VOLUPTOZITATE -1053- VOLUTÄ oluptuos legănată de valurile mării v. rom. iulie 1973, 122 (Substantivat) Voluptuosul care e amorat dă ochii ţe cap···> se cu neruşinare la obiectul ce pofteşte, ţls 42. Birourile elegante, cu imense biblioteci sînt entru voluptuoşii sterili, ralea, s. t. n, 298. 0 F i g. Soarele de amiezi varsă emanaţiuni voluptoase de căldură în rariştea pădurii şi subt umbra copacilor. ODOBESCU, S. m, 35. în odaie Luna varsă peste toate voluptoasa ei văpaie, eminescu, o. i, 130. Luna o polia frumos şi ea... se lăsa muiată-n întreg de această dulce şi voluptoasă lumină, id. P. L. 93. Decorul voluptuos dar amăgitor al lumii te ispiteşte în vîrteju-i orbitor, arh. OLT. XII, 398. Olimpia e din acele femei ce insinuează patima în suflet, cu abilitate perversă, distilîndu-şi otrava voluptuoasă în doze care captivează şi ucid. CONSTANTINESCU, S. I, 17. Celebrîndperpetuu o nuntă sălbatică şi voluptoasă a elementelor, românia literara, 1974, nr. 29, 10/1. (Adverbial) Stelele mari izvorăsc pe albastrele lanuri ale cerului şi tremură voluptos în aerul moale şi clar al serei, eminescu, p. l. 39. ♦ (Despre fenomene, acţiuni, elemente etc. artistice) Care exprimă, redă, oglindeşte etc. voluptate (1, 2). Ce e poezia? înger palid cu priviri curate, Voluptos joc cu icoane. eminescu, o. i, 36. O muzică tristă, adînc voluptoasă Pătrunde-acea lume de flori şi miroase. SÄM. I, 405. In lumea veche greacă şi romană, dragostea era mult mai simplă decît astăzi...: de aici acele icoane voluptuoase care se întîlnesc la toţi scriitorii vechi, arhiva, i, 510. Aş fi deschis eu vorba dacă lăutarii n-ar fi început un vals care era una din slăbiciunile lui Pantazi, un vals domol, voluptuos şi trist, aproape funebru. M. I. caragiale, c. 9. Voluptoasă sau teribilă, figura aceasta nu-şi datoreşte farmecul decît arabescului pe care îl înscrie în spaţiu. vianu,. e. 140. Literatura sămănătoristă... se aprnpip dp şrnnla vpneţinnn o peisagiului zugrăvit în tonuri calde şi voluptoase, lovinescu, S. I, 26. Tip de rafinat, de blazat voluptos..., moşierul îndrăgostit de Otilia este un personagiu nou în romanul nostru. constantinescu, S. n, 217. Poet de o ardoare orientală, cu o tandreţe... romantică, cu versuri voluptuoase pentru ureche - Pius Servien a trezit interesul deosebit al lui Paul Valéry, românia literară 1973, nr. 1, 30/6. Pagina îşi recapătă... o simfonie de tonalităţi energic voluptoase, v. rom, iulie 1973, 169. Franciscanismul său voluptuos, efeminat, avea la harfă cel puţin o coardă care îl anunţa pe Emil Brumaru. ROMÂNIA LITERARĂ, 1999, nr. 1, 11/3. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce este plin de voluptate (1, 2). Erai fidel [Don Jüan] eternului voluptuos şi eternului frumos, papadat-bengescu, o. i, 140. Negrul la ochi, la păr, indică mai ales demonicul şi voluptosul CĂLINESCU, B. 251. - Pl.: voluptoşi, -oase. - Şi: voluptos, -oasă adj. - Din lat. voluptuosus, ir. voluptueux. VOLUPTUOZITÂTE s. f. Voluptate (2). Cf. dn2, mdn. - Din fr. voluptuosité. - Pl.: voluptuozităţi. VOLUTĂ s. f. 1. (Arhit.) Ornament în formă de spirală, folosit la capitelurile coloanelor ionice, corintice şi compozite; p. g e n e r. ornament în spirală. Cf. PROT. - pop., N. d. Elementele decorative întrebuinţate... se inspiră din motive mai vechi ale bronzului dacic... unde aceleaşi linii în volute apar ca motiv principal. PÂRVAN, G. 328, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D. Fragment dintr-un capitel în calcar de Vraţa... Se păstrează numai o volută, cu un colţ de abac pe ea. arh. OLT. XIX, 44. Cupola barocă şi voluta rococo sunt deopotrivă forme şi direcţii care... îi dau unitatea necesară, vianu, E. 133. Sculptura lui cu ecusoane, frunze şi volute era înrudită cu aceea a pupitrelor şi jeţurilor din bisericile baroce occidentale, călinescu, b. i. 14, cf. ltr2. Vase de ceramică ornamentate cu volute. DL, cf. dp, DM, DER. în basoreliefuri şi arcade Torentele istoriei să treacă... Volutelor de marmură-n cascade. contemp. 1969, nr. 1178, 1/2, cf. M. d. enc., dex, dn3. 0 (Adjectival) Aceleaşi linii volute apar ca motiv pincipal pârvan, g. 328. ♦ Ceea ce (corp, imagine, contur, mişcare etc.) se aseamănă cu o volută (1). Lasă-ţi singur trupul, cu albele-i tipare, învăluit de umbră, el singur să murmure... De ce n-ai fi voluta topită, de tămîie, Şi singură mireazma din tine să rămîie? arghezi, V. 150. Adina Buhuş îşi contempla acuma volutele de fum, scuturîndu-şi fruntea bombată sub cîrlionţii părului. C. petrescu, O. P. I, 124. Norii de tutun dispămră de-acum din casa mea, dar fantoma elegantelor lor volute, spiritul superbelor lor încolăciri rămase, mihăescu, d. a. 289. Sub volutele elegante ori răscolite de vînturi ale norilor, sălciile, mestecenii, aninii îşi leagănă crengile deasupra florilor din iarbă ori a oglinzii liniştite a apel OPRESCU, S. 67. Atelajul făcu cîteva volute pe strada-maidan, apoi se opri în faţa lui Filip. CĂLINESCU, s. 310. Gaittany contemplă stîlpii orientali de la intrare, acoperişul de olane, obloanele, ferestrele şi execută cu mîna o volută însemnînd: „ Admirabil ”. id. B. I. 512. Volutele de fum parfumaie se desirămau azurii, pluteau ca un vis spre tavanul de zahăr şi se revărsau cu încetineli infinite în clopotele metalice. VINEA, l. I, 243, cf. 195. Marele pavoaz, cu impresionantele volute multicolore ale fani-oanelor, se înălţa deasupra catargelor şi antenelor, oglindindu-se în lumina verde a mării liniştite. L 1965, nr. 16, 6/1. Un film derulat cu încetinitorul, descompunînd mişcarea în volute largi, elegante, pînă la a crea iluzia de static, de nemişcare, v. ROM. iulie 1973, 149. îl văd mai ales la masa de lucru..., gesturile sale revărsau explozii florale de cordialitate..., te cuprindeau în arcuri şi volute, contemp. 1974, nr. 7, 1/6. 0 F i g . Cazul Stere a devenit, astfel, un punct de discordie civilă, în jurul cămia s-au desfăşurat o vară întreagă volutele graţioase ale stilului voltairian al d-lui Matei Cantacuzino. lovinescu, C. v, 15. Glasu-mi se complace în cele mai răsucite volute de raţionamente. MIHĂESCU, D. A. 114. Limbajul pipărat... desemnează în volute abile implicaţiile istorice. T februarie 1969, 42. Graţie, lirism, un ciudat umor şi o dezinvoltă fantezie în infinitatea de volute ale acestei aeriene peniţe, românia literară, 1969, nr. 41, 11/2. Imparţialitatea demersului critic se asociază... cu un stil lucid, direct, mat, care... nu ocoleşte volutele frazei şi din cînd în cînd cîte o comparaţie sau o metaforă critică bine gîndită. v. rom. iulie 1973, 148. - PL: volute. - Din fr. volute, it. voluta. 5306 VOLVATÄR -1054- VOMaî1 VOLVÂTĂR s. m. (Regional) Administrator (Vicovu de Sus - Rădăuţi), glosar reg. - Pl.: volvatări. - Din germ. Verwalter. VOLVOÂRE s. f. v. vîlvoare. VOLVOR vb. I v. volbura. VOLVORĂ s. f. v. volbură. VOLVORICĂ s. f. (Bot.; regional) 1. Volbură (II a) 0Convolvulus arvensis) (Dobriţa - Tîrgu-Jiu). Cf. nalr -o mh 440/935. 2. (în forma holburică) Zorea (1) (Ipomoea purpurea). Cf. borza, d. 127, 242. 3. (în forma holburică) Bob-de-ţarină (Lathyrus sylvester). Cf. BORZA, D. 97, 242. - Pl.: volvorici. - Şi: holburică s. f., borza, d. 97, 127, 242. - Volvoră + suf. -ică. VOLV0X subst. Algă verde de apă dulce, formată dintr-o colonie de celule cu cili, în formă sferică, cu diametru pînă la un metru. Cf. enc. rom., dn3, mdn. - Din lat., fr. volvox. VÔLVULUS s. n. (Ocluzie intestinală provocată de o) răsucire a intestinului subţire sau a colonului pelvian în jurul unui ax format din vasele mezenterice, care produce tulburări grave ale circulaţiei, necroza peretelui intestinal etc. Cf. enc. rom., der, d. med., m. d. enc., dex, dn3, mdn. - Din lat., fr. volvulus. VOLVURÄ vb. I v. volbura. VOLVURÂRE s. f. v. volburare. VOLVURĂT, -Ä adj. v. voiburat. VOLVURĂ s. f. v. volbură. VOMA vb, L 1. Tranz. (Folosit şi ab sol.) A vomita. Cf. anon. car., lex. mars. 148, 203, 251, BUDAI-DELEANU, lex., LB, Bubaţii oameni sînt în mare fierbinţeală..., de multe ori vom, adică bor esc. frăţela, S. î. 31/5. După multă mîncare sau beutură, vomăm mîncările cu care am fost încărcaţi. dietet. 101/24. Dacă am vomat destul... simţim uşorare. ib. 102/5. Omul fără voie şi mai mult din beteşug voame. antrop. 59/17. Nu totdeauna după greaţă vomăm. ib. 60/3. S~au făcut obiceiu a lua cel puţin de doă ori pe lună mijloace de vomit şi în loc de a întreba cum te afli, întrebau cum asuzi. VASici, m. i, 6/4, cf. stamati, d., gheţie, r. m. 495, BARCIANU, ALEXI, W., DR III, 1 091, BUL. FIL. VET-VIII, 370, CADE, SCRIBAN, D., BUL. FIL. X, 207, DL, SCL 1957, 18. Zn drum spre casă am vomat, rezemat de un felinar orb. T. popovici, s. 50, cf. dm, l. rom. 1959, nr. 3, 84 1960, 511, l. rom. 1965, 378, scl 1967, 188, m. d.^ DEX, DN3, IVÀNESCU, I. L. R. 300, SCL 1988, 161, L. Rq^’ 1990, 106, ALIL XXIX, 293. Calul voma bani Cu nenumărata. reteganul, p. i, 108, cf. H xvm 317, alrj/i h 145, ALRn/îh38, ΑΠ 10,nalr — bi h 148, nalr-^bi h 40. 0 F i g. Nu se îndoi... şi cu peana şi cu gura a vomi veninul urgiei sale asupra tuturor românilor pînă la moartea lui. MAIOR, IST. 38/6. Vorbele acelora, asupra românilor din ameţeala capului vomite, sînt vrednice de şuie rare, nu de respuns. id. ib. 282/8. Au ştiut... măduha din oase a o suge şi turcilor o voma. ţichindeal, f. 300/27. Oricine cutează ceva asupra dacoromânilor a scorni, cu atît mai puţin a voame defăimări... nu acăşunează altă decît greaţă fioroasă, bojincă, R. 13/12. Cei de la „ Telegraful român” începură iarăşi a voame veninul lor asupra „Observatoriului”. vasici, ap. BARIŢIU, C. n, 198. (Refl.) Zburdare aşa nedumerită în mulţi din cei străini scriitori este de a se vomi cu condeiul asupra românilor, strenepoţilor romanilor celor vechi, maior, ist. V/4. ♦ P. anal. (într-o poezie populară) A scoate, a da afară. Munţii voamă foc. pop., ap. baronzi, l. 124. 2, In tranz. (Prin Mold. şi prin Transilv.; despre ape; în forma vomi) A se revărsa (1). l. rom. 1959, nr. 6, 53. 0 F i g . In timpul acel, vomiră mulţime nenumărată de preste muntele Carpat. MAIOR, ist, 276/1. 3. Refl. (Regional; despre construcţii) A se nărui (1) (Pîrvova - Băile Herculane). Cf. chest. π 13/10. 4.1 n t r a n z . (Regional; despre mortar1; în forma vomi) A se umfla şi a se împrăştia (din cauza unei zidiri incorecte) (Tătăraşi - Paşcani). Cf. L. rom. 1959, nr. 6, 53. - Prez. ind.: vomez şi (învechit şi regional) vom, pers. 6 şi (învechit) vom. - Şi: (învechit şi regional) vomi vb. IV, voâme (prez, ind. pers. 3 voame, pers. 4 voamem, pers. 5 voameţi, part. vomut) vb. III, (regional) fomâ (nalr - mb i h 40), homâ (alil xxix, 293) vb. I. - Lat. vomere. Cf. fr. v o m i r, it. v o m i r e. VOMARE s. f. Acţiunea de a v o m a (1) şi rezultatul ei; vărsare (I 7), vomă, vomi tare. De vomire. br (1829), π, 532/14. Vomirea este o mişcare nenaturală a stomacului, însă spre ţinerea şi rescumpărarea sănătatei foarte de lipsă, dietet. 101/18. După mîncarea altor lucruri veninate,... să nu oprim vomirea, ci să ne bucurăm de dînsa. ib. 102/1. înairtfe de ce începe vomirea ne ia o greaţă care e apetitului în contră. antrop. 60/1, cf. 59/18. Egiptenii cugetau a fi aflat ţinerea vieţei prin vomire şi asudare. VASICI, M. I, 6/3. Varsarea sau vomirea. CORNEA, E. i, 49/33. Vomirea sau vărsatul cronic. CALENDAR (1862), 24/17. Centrul pentru actul vomării se află în medulla oblongata. ENC. ROM., cf. DL, DM, FLORA R. P. R, ΠΙ, 25, SCL 1960, 511, M. D. ENC. 1002, DEX. - PL: vomări. - Şi: (învechit) vomire s. f. - V. voma. VOMAT1 s. n. Faptul de a voma (1). Cf. budai-DELEANU, LEX. Vomituaceasta întoarcere a mîncă VOMAT2 -1055- VOMITARE rilor nu se Poaîe numi beteşug, antrop. 59/13. De vomat se tine şi răcnirea... sau ieşirea aerului din maţe. ib. 59/24. - Şi: (învechit) vomit s. n. _ v. voma. VOMAT2, -Ă adj. Vomitat. Cf. dl, dm, sfc m, 260, M. D. ENC. 1002, DEX. -Pl.: vomaţi, -te. _ V. voma. VOMA s. f. Expulzare prin esofag şi pe gură a conţinutului stomacului (şi al intestinului subţire), provocată de contracţiile spastice ale diafragmei şi ale muşchilor abdominali; (concretizat) ceea ce a fost vomitat; vărsare (17), vomare, vomisment, vomitare, (învechit şi regional) vomătură. Cf. DN2, L. rom. 1959, nr. 3, 84, scl 1960, 511, der. Uneori, mişcările... stomacului se însoţesc de contracţii bruşte ale diafragmei şi ale pereţilor abdominali avînd ca efect evacuarea rapidă a conţinutului gastric prin guşă. în acest caz vorbim de vomă sau vărsături. ABC sân. 128. Aerul era stătut şi umed, mirosul de urină de pisică îmi dădea senzaţii de vomă. românia literară, 1970, nr. 114, 19/2, cf. m. d. enc., l. rom. 1974, 395, dex, dn3, mdn. - Pl.: vome. - Postverbal de la voma. VOMĂTORIU, -OARE adj. v. vomitor. VOMĂTURĂ s. f. (învechit şi regional) Vomă. Cf. barcianu, alexi, w., cade. El [omul] poate să iasă în privelişte, să predice iubirea, castitatea şi credinţa, de-a dreptul din vomitură. ARGHEZI, S. X, 40. - Pl.: vomăturl - Şi: vomitùra s. f. - Voma + -(ă)tură. VOMEG vb. I. Tranz. (Regional) A vomita (Panaci - Vatra Domei). Cf. a v 20, glosar reg. - Cf. voma, vomita. VOMÉR s. n. Os lat şi turtit, care alcătuieşte scheletul nasului1 şi care desparte fosele nazale. Feţele laterale ale vomerului sînt netede şi alcătuiesc peretele intern al nărilor, kretzulescu, A. 113/11, cf. 113/7, ENC. ROM., BIANU, D. s .La începutul vomerului nu există nod şi nu atinge maxilo-palatinul LINŢIA, PĂS. Π, 162, cf. m, 394, DL, DM, DER, M. D. ENC., DEX, DN3, MDN. 0 (Adjectival) Amîndouă apofizele se articulează în sus cu osul vomer. kretzulescu, a. 109/2. - Pl.: vomere. - Din fr. vomer. VOMETÄ vb. I v. vomita. VOMÎ vb. IV v. voma. VÔMIC, -Ă adj. 1. (Rar) Vomitiv. Cf. resmeriţă, D., DN3. 2. (în sintagma) Nucă vomică = sămînţa toxică a unui arbore (Strychnos nux vomica) răspîndit în zona tropicală, din care se extrag substanţe folosite în industria farmaceutică (stricnina) şi în industria chimică. Cf. CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DEX, DN3, MDN. - PL: vornici, -ce. - Din lat. vomicus, »a, -um, fr, vomique. VOMICĂ s. f. (Med.) Expulsie bruscă a unei cantităţi abundente de expectoraţie seroasă, purulentă sau hemoragică (care se formează în abcesele pulmonare); (concretizat) ceea ce este expulzat. Peripnevmonia sau giunghiul, dacă nu se va întîmpina, poate să aducă moarte, aruncă pe pătimaş în... vomică (vărsarea sîngelui). CORNEA, E. I, 123/24, Cf. ENC. ROM., D. MED., M. D. ENC., DN3, MDN. - Din lat. vomica, fr. vomique. VOMÎRE s. f. v. vomare. VOMISMÉNT s. n. Vomă. Cf. dn2, dex, dn3. - Pl.: vomismente. - Din fr. vomissement. VOMIT s. n. v. vomat1. VOMITĂ vb. I. Tranz. (Folosit şi ab sol.) A elimina prin esofag şi pe gură conţinutul stomacului (şi al intestinului subţire); a vărsa (I 8), a voma (1), (popular) a borî, (familiar) a deborda, (învechit şi regional) a voame, (regional) a răcni2, a vomega. V. o ticni (1), turna1 (B 11). Cf. alexi, w., resmeriţă, d., cade. A avut migrenă..., a vomitat..., voia şi el injecţii, camil petrescu, T. in, 16, cf. scriban, d., bul. fil. vii-viii, 376. Aceştia [părinţii] introduc capul puilor în esofagul lor şi vomitează hrana nedigerată în gura acestora, linţia, p. m, 157, cf. 179. O luntre sînt, ce-i smulsă de furtună Şi clătinată ca un om Ce-i gata să vomite De foame, jebeleanu, s. h. 23, cf. dl, dm. Nu ajunsese pînă la poartă cînd greaţa de la stomac îl făcu să se oprească. Se rezemă de uşciorul porfii şi vomită. v. rom, decembrie 1964, 54, cf. scl 1967, 188, m. d. enc., dex, dn3, nalr - o i h 54, nalr - b i h 148, nalr - mb i h 40. 0 F i g . N-au palat înalt cu porţi superbe, vomitînd dimineaţa un val imens de linguşitori veniţi să salute pe stăpîn. CĂLINESCU, B. I. 236. Acele mari excavatoare..,, Acele stranii păsări care muşcă Din lut şi-l vomitează-n camioane, - O, ciuturilor voi, contemporane! v. ROM. ianuarie 1966, 41. - Prez. ind.: vomit şi (regional) vomitez. - Şi: (regional) vometâ (nalr - mb i mn h 40/660), fomitâ (nalr - o i h 54, v h 852, nalr - mb i h 40; prez. ind. şi fomitez nalr - o i h 54, v h 852, nalr -mb i h 40/656), fomidâ (nalr - mb i h 40/540), fometâ (nalr - o i h 54, v h 852, nalr - mb i h 40; prez. ind. şi fometez nalr - o i h 54, v h 852, nalr - mb i h 40), fomentâ (nalr - mb i h 40/637), fumitâ (ib. h 40/597) vb. I. - Din lat. vomitare. VOMITARE s. f. Acţiunea de a vomita şi rezultatul ei; vărsare (I 7), vomare, vomă. Remedii cari cauzează vomitare...: apa caldă beută în abundanţă, sulfat de cupru. enc. rom. n, 289. Bolnavilor li se usca 5335 VOMITAT -1056- VONDRqlaş gura de panică şi scîrbă, un hohot de disperare şi vomitare le zguduia conştiinţa. arghezi, s. IX, 70, cf. dl, dm. In doze mari [ceaiul] provoacă vomitări, ameţeli, hipersecreţiuni renale şi cutanate. FLORA R. P. R. VII, 367, cf. D. MED., M. D. ENC. 1002, DEX, DN3. - PL: vomitări. - V. vomita. VOMITAT, -Ă adj. Care este eliminat prin esofag şi pe gură; vomat2. în ce priveşte mesele vomitate, urina... nu se vor păstra niciodată în camera bolnavului, belea, P. A. 213, CF. M. D. ENC. 1002. - PL: vomitaţi, -te. - V. vomita. VOMITIV, -Ă adj., s. n. 1. Adj. De vomă; care provoacă vomă; (rar) vomie (1), (învechit) vărsător (II 2), (învechit, rar) vomi tor (2). Lucrarea. Vomitivă (vărsătoare) şi curăţitoare. CORNEA, E. II, 165/21. Re-mediuri... vomitive (de vărsat), parab. 77, cf. DDRF. Este o pulbere albă-gălbie, puţin amară... Se bucură de proprietăţi vomitive. ENC. ROM. II, 289, cf. BARCIANU. Intre medicamentele vomitive cele mai întrebuinţate avem emeticul, ipeca, sulfatul de zinc, apomorfina... etc. BIANU, D. S., Cf. RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D. Vărsăturile sînt date de excitarea centrului vomitiv din bulb şi survin mai des în bolile digestive. BELEA, P. A. 507, cf. dl, DM. Rizomul.conţine substanţe vomitive şi laxative, planta fiind considerată otrăvitoare. FLORA R. P. R XI, 455. Ele acţionează asupra centrului vomitiv din bulb. der, cf. SFC m, 213,270, m. d. enc., dn3, dex2, mdn. 2. S. n. Substanţă medicamentoasă, de origine chimică sau vegetală, care provoacă vomă. V. e me tic. Cf. enc. rom., barcianu, alexi, w. La aromâni se unge cu ele ulciorul de la ochi sau se iau ca vnmîtiv în cav dp otrăvire. candrea, F. 405, cf. BIANU, D. S. Ipecacuana şi emeticul sînt vomitive farmaceutice, resmeriţă, d. Emeticul şi ipecacuana sînt vomitivele cele mai întrebuinţate. cade, cf. scriban, d. Dacă plumbul a pătruns pe gură se vor da imediat vomitive şi purgative pentru a evacua toxicul din tubul digestiv, belea, P. A. 168, cf. 274, dl, dm. Lăstarii floriferi şi rădăcinile... se folosesc ca diuretic... vomitiv şi purgativ. FLORA R. P. R. vn, 503. Conţine un alcaloid foarte toxic, lobelina, folosit ca antiastmatic, sudorific,... expectorant în doze mici şi vomitiv în doze mari. ib. ix, 153, cf. der, D. med., m. D. enc., DEX, mdn. 0 Fig. Poezia aceasta este o platitudine, o secătură literară. Iar lună? Iar palidă, iar moartă? Iar tainic, boltă, albastră...? Pentru Dumnezeu, încetează, rogu-te, cu vomitivul d-tale literar. CARAGIALE, O. iv, 127. Mi-a trimis o revistă... cu un articol iscălit de d. X... Aşa vomitiv mai rar chiar în literatura dacoromână! id. ib. vn, 11. - PL: vomitivi, -e. - Din fr. vomitif. VOMIT0R, -OARE s. m. şi f., adj. (învechit) 1. S. m. şi f., adj. (Persoană) care vomită. Cf. lex. mars., budai-deleanu, lex. ♦ P . a n a 1. (în 1 o c . adj.) Vomitor de foc = (despre munţi) care erupe. Sînt cei mai sălbatici în această sistemă [muntoasă] şi mulţi din ei au fost în timpurile vechi vomitori de foc, ba unii adeseori fum -şi acuma. RUS, I. I, 182/3. Etna, muntele vomătoriu de foc în Sicilia. liuba - iana, m. 238. 2. Adj. Vomitiv (1). Cf. meşt. doft. i, 2579. împovă rarea stomahului mai deasă cu atîta mai mult cu cît produce şi lipsa de a lua medicina curăţitoare şi vomitoare, care, slăbind, se fac stricăcioase. vasici m I, 214/5, cf. l. rom. 1981,224. - Pl.: vomitori, -oare. - Şi: vomătoriu, -oare adj (învechit, rar) vomitôriu, -oâre (budai-deleanu, lex.) s. m. şi f., adj., (latinism învechit, rar) vomitorium (meşt. doft. i, 2579, l. rom. 1981, 224) adj. - Vomi + suf. -tor. VOMITÔRIU1 s. n. (în antichitatea romană) Loc pe unde ieşea lumea din circ după terminarea spectacolului. Cf. dn2, dex, mdn. - PL: vomitorii. - Din lat. vomitorium, VOMITÔRIU2, -OÂRE s. m. şi f., adj. v. vomitor. VOMITORIUM adj. v. vomitor. VOMITÙR s. f. v. vomătură. VOMÙT s. n. (Ban.) Faptul de a voame. Cf. ΑΝΟΝ. car. Apăsînd folcuţu... aduc greaţă şi vomut antrop. 265/11, cf. pascu, s. 137, l. rom. 1984,489,490. - V. voame. VOM VĂI vb. IV. R e f 1. (Regional) A se strîmba, a se îndoi. Com. din Oraviţa. Trîmbiţa s-a vomvăit. ib. - Prez. ind.: vomvăiesc. - F.fimnlngia necunoscută. Cf. ç o v ă i . VON adj. nehot, pron. nehot. v. vreun. V0NAŞ s. m. (învechit; şi, adjectival, în sintagma florin fi vonaş) Numele unei monede care valora 170 pfenigi; monedă cu această valoare. Am luat... doisprezece florinţi vonaş drept un iobagiu al mieu (cca 1690). IORGA, s. D. xn, 233. 9 florinţi vonaş (a. 1738). TAMĂS, et. WB. 356. Au dat pe ea 16 vonaşi, bani drepţi, să-i fie pomeană lui (a. 1739). iorga, s. D. xm, 106. Dreptu doazeci de vonaşi (a. 1765). tamas, et. wb. 356. I-am legat o evanghelie pentru patru florinţi vonaş (a. 1792). iorga, s. d. ΧΙΠ, 105. Această carte... au cumpărat... cu banii besericii, 23 de vonaş (a. 1795). id. ib. xvn, 4, cf. lb 451, tamas, et. wb. 356. - Pl.: vonaşi. - Din magh. vonâs [forint], VONDRAŞ s. m. v. vandraş. VONDRÖC s. m. v. vandroc. VONDROCÂŞ s. m. v. vandrocaş. VONDROLAŞ s. m. (Prin Ban.) Calfă. Cf. jahres-ber. m, 330, arhiva, xv, 405. 5350 -1057- VOPSA Accentul necunoscut. - PL: vondrolaşi. - Şi; drolaş (accentul necunoscut, jahresber. iii, 330), I drocaş (accentul necunoscut, jahresber. iii, 330, ^ΗΐνΑ,χν, 405) S.m. _ Din magh. vandorlas. VONÎC, -Ă s. m., adj. v. voinic. VONICÂR, -Ă adj. (Regional) Voinic (II1) (Dumbrăveni - Suceava). Cf. nalr - mb i mn 251, 216/501. - Pl.: vonicarU -e, - Vonic + suf. -ar. VONICÉL s. m. v. voinicel. VONICÉR s. m. Nume dat mai multor specii de arbuşti: a) arbust înalt pînă la 6 m, cu ramurile în patru muchii, cu frunzele opuse, lanceolate sau eliptice, cu florile verzi-gălbui, cu fructele capsule cu patru lobi de culoare roz, care creşte prin păduri, crînguri sau tufişuri; salbă-moale (v. salbă1 4 a), (regional) caprifoi, clocuţă, grujarcă, sînger, lemn-cîinesc, lemnul-cîinelui, parastasul-popii (v. parastas 4), pomiţă-de-sînger (v. p o m i ţ ă 2) (Evonymus europaeus). Cf. brandza, FL. 207, ENC. ROM. II, 361, GRECESCU, FL. 150, N. LEON, med. 62, pascu, s. 86, 92, panţu, pl., cade. La salba-moale..., zis şi voiniceriu, toamna fructele sunt mai frumoase, simionescu, fl. 56, cf. scriban, d., dl, dm, borza, d. 66, 302, flora r. p. r. vi, 263, prodan-buia, f. i. 343, M. D. enc., dex; b) (regional) salbă-moale (v. s a 1 b ă1 4 b) (Evonymus laîifolius). Cf. conv. lit. xxiïï, 976, 1062, borza, d. 66, 302; c) (regional) salbă-rîioasă (v. salbă1 4) (Evonymus verrucosus). Cf. tdrg, borza, d. 66, 302. 0 Voniceriu pitic = arbust înalt pînă la 2 m. cu tulpina unghiulară, cu frunzele persistente, glabre, alterne sau uneori opuse, cu florile brune-purpurii, care creşte mai ales prin zăvoaie şi lunci sau prin păduri de foioase (Evonymus nana). Cf. flora r. p. r. vi, 261. - Pl.: voniceri. - Şi: vonicériu, (regional) voinicér (borza, d. 66, 302), voinicériu, voinicâr (id. ib.) s. m. - Etimologia necunoscută. VONICERIU s. m. v. vonicer. VONICÎE s. f. v. voinicie. VONICIME s. f. v. voinicime. VONICOI, -OAIE adj. (Regional) Voinic (Π1) (Dumbrăveni - Suceava). Cf. nalr-mb imn 251, 216/501. - PL: vonicoi, -oaie. - Vonic + suf. -oi. VONICIJŢ,-Ă adj. v. voinicuţ. V0NOT s. n. (Regional) Tren (1) (Măgura-Ştei). Cf. ARH. FOLK. vn, 122. Cîndu-i pe la Vărării, Lasă vonutu să vii. ib. 86. - PL: ? - Şi: vonut s. n. - Din magh. vonat. VONOTÂU s. n. (Regional) Tren (1) (Săpînţa -Sighetul Marmaţiei). Cf. dr. iv, 1081, t. papahagi, m. 236. - PL: ? - Vonot + suf. -ău. VONTATÂU s. n. v. vontatău. VONTATÄU s. m., s. n. 1. S. m. (Vestul Transilv.) Grămadă mare de fîn; spec. căpiţă, claie, stog. Cf. scl 1958,94, alrii 5 270/53, 250, mat. dialect, i, 102. 2. S. m. (Regional) Loc pe care se clădeşte căpiţa de fîn (Petreştii de Jos - Turda). Cf. alr π 5275/250. 3. S. n. (Regional; în forma vontatau) Prăjină pentru transportul nutreţului, cînd se clădesc căpiţele (Girişu de Jos - Oradea), lexic reg. 73. - PL: vontatăi. - Şi: vontatâu (lexic reg. 73; pi. vontatauă ib.) s. n., vontătau (scl 1958, 94) s. m., vîntătâuă (alr ii 5270/53) s. f., vîntătău (scl 1958, 94), bîntătău (ib.), buntatău (ib.), buntătău (ib.), butantău (ib.) s. m. - Din magh. vontato. VONTATÂU s. m. v. vontatău. V0NTOŞ s. n. (Maram.) Bloc mare de minereu. lexic reg. 23. - PL: vontoşuri. - Cf. magh. vont. VÔNUT s. n. v. vonot. VOP s. m. (Ban. şi prin Transilv.) Val1 (11). Cf. lb, baronzi, l. 125, cihac, π, 462, conv. lit. XXVII, 214, rev. crit. iu. 173. gheţie. r. m. 495, barcianil alexl w.. cv 1950, nr. 5, 32. 0 E x p r. A fi adus cu vopii = a fi om de nimic. Scorniţi fel de fel de vorbe şi rîdeţi şi vă bateţi joc, ca şi cînd aş fl adusă cu vopii. CONV. lit. χχνπ, 214. - Pl.: vopi. - Cf. bg. b a π a, ser. v a p a. VOPÂIE s. f. v. văpaie. VOPĂIŢ s. n. v. văpaiţă. VOPÂIŢĂ s. f. V. văpaiţă. VOPĂIÂLĂ s. f. v. pohoială. VOPON subst. (Prin sud-vestul Transilv.) Ploaie mare. densusianu, ţ. h. 340. - Accentul necunoscut. - Şi: hopon (accentul necunoscut) subst. densusianu, ţ. h. 340. - Cf. vop. VOPOTI vb. IV v. vopta. VOPSÄ s. f. v. vopsea. VOPS s. f. v. vopsea. 5375 VOPSEA -1058- VOPSEA VOPSEA s. f. 1. (Adesea urmat de determinări care arată felul, utilizarea) Substanţă colorantă, naturală sau sintetică, obţinută prin suspensia unui pigment într-un lichid, care se foloseşte pentru a colora materiale, ţesături, obiecte de îmbrăcăminte sau pentru a acoperi, a proteja ori a decora diferite obiecte, suprafeţe etc,; (învechit) şar2 (1), (regional) boia, boială, farbă. V. culoare. Cf. st. lex. 17371. Ypohimen... Lucrul ce dzace supt altul, ca cum ieste materia supt formă, Una supt văpsală. CANTEMIR, I. I. I, 26, cf. ANON. CAR. 1/2 l[itră] văpsală moale (a. 1747). IORGA, s. d. xn, 45. 50 funţi văpsale (a. 1776). furnica, i. c. 127. Pentru văpsa vei şti dum[nça]ta că am dat la acel armean ce scrisăsăm dumitale că au luat mustră 1 ladă (a. 1786). id. D. c, 125. Se găsăşte lemn de văpsăle. ist. am. 75712, Coccus, văpseală roşie. ŞINCAI, în DR. v, 558. Cînd va veni marfă de văpsale pentru meşteşugul lor... să ia fieşcare după puterea sa şi să puie la cutie cîte un ban şi jumătate la oca de boia (a. 1803). furnică, d. c. 230. Eu petrec multe văpseluri şi coase şi alte multe feluri de comisionari ce am la Craiova, Slatina şi Piteşti (a, 1804). IORGA, s. d. xn, 153. Zidu dintîi iaste faţa muruită cu albu var, al doile colacu - negri, al triele -roşie, apoi mohorît, apoi galbine: aşă zidurile sînt zugrăvite cu văpsăli. herodot2, 42, cf. budai-deleanu, lex. Este în casă lînă, olei, piale, văpsală. petrovici, p. 253/7. Pînă a-şi întocmi cele trebuincioase calîpuri, văpseli şi altele ale meşteşugului, au ajuns a face începerea lucrului tocmai după ghenar (a. 1824). DOC. ec. 325, cf. LB. Prin arătare şi experienţă arăt că este coloare (văpseală) roşu şi că focul e arzător iu. poteca, f. 120/2. Plînte de văpsele. ar (1829), 48Vl5, cf. i. golescu, c. Aceşti copaci sînt peste tot roşii..., slujăsc pentru întrebuinţarea boiangiilor la văpsele. DRĂGHICI, r. 42/8. Au cerut bani ... să-ş cumpere văpsele, bărac, t. 11/14, cf. polizu, petri, v. M-am hotărît a da un premiu de 1200 lei aceluia care va inventa pînă în carnaval o văpsea de păr de luat pe dinăuntru, caragiale, o. III, 30, cf. I, 75. îşi scoase pecetea din saltarul mesei, dete cu ea în perna cu vopseală şi o puse sub scrisoare. slavici, O. I, 234. Termenii technici pentru ... văpsele sînt: gălbineală, gălbănare, gălbineaţă. marian, s. r. iii, 23. Văpseaua părea trasă cu bidineaua. SÄM. I, 14, cf. BARCIANU, alexi, w. înfăţişarea pe din afară, împodobirea cu văpseli... n-au suferit decît în timpurile din urmă unele schimbări. IORGA, C. L I, 106. Văpseli otrăvicioase. BIANU, D. s. Şuruburi şi mutelci te împiedecau la flecare pas, pete de ulei şi de văpsele luminau vesel cîte o mocirlă, anghel, pr. 82, cf. tdrg. Sămînţa de cînepă dă un oloiu care ...se întrebuinţează la facerea de vopseli. PAMFILE, I. C. 236. Numai culoarea neagră se capătă din plante; toate celelalte colon se scot cu ajutorul vopselelor chimice. PAMFILE - lupescu, crom. 10. Părul a rămas castaniu printr-o favoare care - parcă - nu ar datora nimic vopselii. papadat-bengescu, o. ii, 251, cf. resmeriţă, D. Acei negustori ... cumpărau la Viena ... fesuri, şaluri, văpsele de apă şi de oloi. N. A. BOGDAN, c. M. 132. Fac cele mai frumoase cerge braşovene..., cari se vopsesc de ei cu diferite vopsele preparate din ierburi. gologan, c. R. 162. Vopsea pentru păr. nica, l. VAM. 270, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. E posibil ca pe multe [sarcofage] să se fi scris numai cu vopsea, arh. olt. xn, 72. Coamele ... serveau mai înainte gospodinelor pentru a scoate din ele vopsele. SIMIONESCU, fl. 30, ef. NOM. PROF. 58, ŞANDRU - BRÎNZEU, JINA, 245, BUL. FIL. V, 26, SCRIBAN, D. Prinţul Raoul nu i-ar ierta pentru nimic în lume că l-a păcălit cu vopseli tocmai la ce adoră el mai mult. mihăescu, d. a. 222. Instalaţii de stropit vopsea. nom. min. i, 149. Se mai păstrează şi azi mele procedee, cum este prepararea vopselei negre, apolzan, p. i. 59. Am cîteva idei cardinale şi o foarte bună vopsea de mustăţi. arghezi, s. xix, 112, cf. vii, 214. Nu spuse nimic despre posibilitatea de a se acoperi cu o vopsea neagră suprafaţa luminoasă, călinescu, b. i. 488. Sînt două butoiaşe însemnate, care cuprind piatră acră şi o bună vopsea, camil petrescu, o. m, 132, cf. dt. O altă utilizare practică a luminescenţei blendei sidot este vopseaua luminescentă radioactivă, sanielevici, R. 231. Se uscase de mult vopseaua pe bordaj, tudoran, p. 131, cf. LTR2, dl, DP, dm. Seminţele -conţin 36-38% ulei sicativ, bun pentru lacuri, vopsele, pentru uns maşini şi iluminat, flora r. p. r. vm, 156, cf. der, h. mihăescu, GR. 121. Din cauza gazelor toxice emanate de vopsea, copilul se afla deja în stare gravă, scînteia, 1972, nr. 9184, cf. M. d. ENC., dex. Văpseaua întrebuinţată pe scule se zice: aurie ... dacă are asemănare cu aurul HIV 52. „Nu strica casa, leică Chivuţo, n-o strica, că asta-i casă veche!” Şi am lăsat-o aşea şi casă şi văcseală şi tot. gr. s. v, 31, cf. CHEST. π 160/4, 378/1, 44, v 157/3, 29, 44, alr ii/ι h 245. A cănit vitele cu văpsa ca să fie mai frumoase la iarmaroc, să nu se dioache. alr π 3 515/605, cf. 3 403/791, 872, 3 409/762, 3 414/141, 848, 3 515/182, 705, 872, alr SN n h 532, iv h 1 212, h 1 215/872, h 1 216/872, A n 12, v 33. 0 Fi g. Fierul cel omorîtoriu a suliţii ... rumpe şi pielea învăpăiatului liubovnic. O văpsea supţire în floarea porfirii să împrăştie, beldiman, n. p. i, 125/12. în mijlocul gloatei alerg şi cu durerea inimei privesc în feţile lor, ce erau zugrăvite cu văpsele negre, necazurile ca acelor cetăţeni pe cari-i bombardariseşte vrăjmaşul (a. 1819). URICARIUL, vn, 74. Soarele apune roş ca focul, Intinzînd pe cea cîmpie o văpsală purpurie. ALECSANDRI, p. n, 19. Surguniţi nenorocirea,... aşterneţi văpseală groasă pe obrajii pămîntii,... decoraţi natura săcătuită şi omul stors. IORGA, P. A. n, 327. O fiară cu capul şi cu solzii de zale cenuşii, cu nări de vopsea roşie şi mustăţi de tuş. papadat-BENGESCU, O. Π, 75. Acum, ca să nu ne-ntoarcem chiar cu mîna goală, hai să luăm sfecla asta dată cu vopseală. SORESCU, U. 55. Pe-aici a curs, din şedere strunită, Şi cremene şi zlatnă şuroită-n Vopseluri luminate de-un zmarald. românia literară, 1974, nr. 30, 6/1. 0 E x p r. (Familiar) A (nu) ieşi (bine) la vopsea = a (nu) duce la (bun) sfîrşit (un lucru, o acţiune etc.); a (nu) se descurca. Să vă povestesc una din aceste datine ce s-ar părea că n-are nici o însemnătate, dar care poate să iasă rău la văpsea. ispirescu, ap. cade, cf. ddrf, barcianu, tdrg, CADE, PAMFILE, J. in, 96. Eh, ne mai socotim mîine, duminică. Om vedea atunci cum ieşim la vopsea. PAS, L. H, 52, cf. DL, ciauşanu, gl., ZANNE, p. v, 653. (învechit şi VOPSEA -1059- VOPSEA regional) A ieşi altfel la vopsea = a obţine (într-o afacere, într-o acţiune etc.) un rezultat diferit de cel la care te aşteptai. Eu cînd le făceam aceste gîndeam că mă folosea, Dar acum văz fără veste ieşind altfel la văpsea. PANN, P. v. 1,11 HA. El într-un fel o ursea Ş-altfel ieşi la văpsea. id. ib. n, 163/23, cf. zanne, p. v, 653. (Regional) A scoate (pe cineva) la văpsea = a scoate (pe cineva) dintr-o încurcătură. Cf. zanne, p. v, 653. ♦ S p e c. Culoare folosită în pictură. S-au zugrăvit [biserica] cu porunca lui Neagoe Vodă, cu văpsele şi cu aur. anon. CANTAC., CM I, 93. Vrînd întru tot induratul D[u]mnezeu să ne ridice pre noi pururea spre pomenirea desăvîrşită a omenirii sale, această întemeiere au dat oamenilor cu văpsele pre icoane a închipui cinstitul chip, ca acestea înaintea ochilor văzîndu-le să credem cele ce cu cuvîntul le-am auzit, mineiul (1776), 69rl/16. Amestecarea văpselilor de zugrăvit cu oloiu se zice a fi aflată în a 10 şi 11 sută, însă în a 15 sută se înconosc mai cu samă prin flandrul loan Bruge. săulescu, hr. i, 247/17, cf. VALIAN, v. Colica... pictorilor. Se numeşte aşa pentru că de această colică se cuprind mai cu seamă zugravii carii ling adese condeiele întinse în văpsele plumboase. CORNEA, E. I, 96/24. Magazinul cu mărfuri de spiţerie, văpseli şi hîrtie (a. 1856). furnică, d. c. 434. Pe pereţi erau ţintuite cîteva cadre de hîrtie, zugrăvite cu vopseli proaste: una dintr-însele reprezintă lupta navală de la Ceşme-Liman. hlimon, o. I, 102, cf. pontbriant, d.} costinescu, cihac, ii, 711. în timp de mai mulţi secoli, vînătoria n-a avut alţi interpreţi plastici decît pe migăloşii miniaturişti, cari înluminau cu poleiele şi cu văpsele cleioase mulţimea de manuscripte. ODOBESCU, S. ni, 131. Hai, adu văpseaua şi penelul! COŞBUC, S. 144, cf. ENC. rom. De unde pensule şi vopsele? SĂM. I, 97. Cioarele se învîrt croncănind... deasupra clădirii dărăpănate şi jalnice, unde pripita văpseală galbenă a tămînjit fără milă chipurile sfinţilor din veacul al XV-lea. iorga, p. a. I, 162, cf. murnu, gr., tdrg. Uneori [pictorul]... uneşte culoarea cu desenul (tuş, pastel, aquarelă, ba chiar vopselurile în ulei). ARH. OLT. v, 152. Dă-i, Doamne, vopsele Şi hîrtie chinezească, Pentru ca, mînjind cu ele, Slava ta s-o smîngălească. arghezi, v. 11. în hardughia asta... soarele năvăleşte prietenos pe ferestre, aprinde vopselele crude de pe icoane. I. botez, B. i, 54. Pictăm cu vopsele în ulei. căli-nescu, c. o. 164, cf. id. O. iii, 50. Scoase la iveală o cutie lătăreaţă, de lemn, plină cu pensule şi felurite vopsele, puse în borcănaşe ca sulimanurile la spiţer. tudoran, P. 71, cf. DL, DM. în palatele domnilor români mai degrabă găseai „Cina cea de Taină", izbucnită den văpsele naive, decît această operă păgînă. barbu, princ. 28. Inspectoratul judeţean, de asemeni, mi-a trimis vopsele. Nici nu ştiţi cîtă satisfacţie le-a produs faptul acesta copiilor, românia literară, 1972, nr. 1, 18/3, cf. M. D. enc., dex. Teiul îi răspunse:... Pe mine... Icoane mă face, De mă ipsoseşte Şi mă zugrăveşte, Şi pe mine scrie Cu văpseli frumoase „ Isuse Christoase ” La care se-nchină Noroade şi gloate. TEODORESCU, P. P. 353. ♦ S p e c . (învechit; astăzi familiar, de obicei cu o nuanţă depreciativă) Fard. Frumseaţea trupului o ai îndreptată la vredniciia cea dintîiu, slăvită Pelaghio, nu cu florile văpselelor, ci cu frumseţile bunătăţilor te-ai împodobit pre tine însăţi şi te-ai făcut după asemănarea Ziditoriului. mineiul (1776), 42vl/35. Se văd fetele cu obrazul şi buzele ... roşii, dar nu de sănătate multă, ci de văpselurile dughianei care le zbîrceşte pielea. izv. xvi, 352. Am venit şi eu astă-seară la circ... Am o veche slăbiciune pentru sincerele voastre vopsele, arghezi, s. XVI, 236. Dacă aduci şi odicolon şi vopsele de tot soiul e ca să vie muierile să le vadă. camel petrescu, o. n, 55. ♦ P . e x t. (învechit, rar; la pl.) Ţesături sau haine vopsite. Nu-l vor afla pre el împărţind prăzi, împrietenind cu prietenii la capul omului silnic; prăzile văpselelor (de ţesături vopsite B 1938) Sisariii,... a împistritorilor, acestea, grumazelor lui prăzi biblia (1688), 177]/33. ♦ Fig. Aparenţă. Rădăcina răutăţii, odrasla spurcăciunii,... iasca sicofandiii, izvodul epiorhiii, pilda obrăzniciii şi văpsala politichiliii, Hameleonul CANTEMIR, 1.1. n, 218. A da oareşcare văpsă de dreptate aceştii silnicii. IST. AM. 3378. Nici o tirănie nu e mai aspră decît aceia ce s-acopere cu umbra legilor şi se zugrăveşte cu văpsaoa dreptăţii. Căpaţineanu, m. r. 135/5. Armura învechită a ştiinţei pure, autonomiei şi libertăţii academice era pusă la împrejurări solemne, acoperită cu vopseaua elocinţei, pentru a-i ascunde rugina. contemp. 1948, nr. 109, l/l. Cinstit, naivitatea se lasă înşelată de vopseaua nouă. arghezi, s. xxii, 35. ♦ Fig. Modalitate de a descrie sau de a prezenta pe cineva sau ceva. Nu voiesc.., a-ţiface o scriere împrejur de toată petrecerea desfătărilor, a ţi le zugrăvi cu toate văpselele ei cele înfricoşate. beldiman, b. p. i, 32/7. Au voit să mă defaime înaintea Măriei Voastre cu văpseli negre (a. 1837). DOC. EC. 697. Alţii au descris şi vor descrie aceste întîmplări măreţe, cu mai multă pompă, cu mai frumoase văpsele (a. 1840). arhiva r. î, 120/18. Voi pune a mea silinţă Adevăru-a imita; Măcar în vorbele mele, Să poci să găsesc văpsele, Să ştiu să-ntrebuinţez Colorele osebite, Tonurile felurite, Care stilu-nsufleţez. alexandrescu, o. i, 129. Chiar fiinţe nevinovate, Care de dînsul nici nu gîndesc, Cu văpsele negre şi-ntunecate încondeiete să pomenesc. id. ib. 365, cf. şăineanu, d. u., l. rom. 1960, nr. 5, 26. 2. (învechit şi regional) Culoare; nuanţă (1). Să va arăta Domnul Isus Hristos pre nuări, ... pre cei de aur în toate feliurile de văpsele podobiţi şi frumoşi, varlaam, C. 24. Au pus semn de întărirea păcii, ca un zălog vecinic, curcubău pre ceriu în cîteva văpsele. N. costin, l. 60. Spicul părului şi asămănarea văpselii pre vidră vreodată Breb să fie fost o dovedeşte? Cantemir, i. i. l, 90. Haină... ţesută cu fir şi împistrită cu raze de văpsală vişinie. AETHIOPICA, 69710. Ei lua obicinuit aţă de multe văpsăle. ist. an. 5778. Bine ştim noi, că noi putem alege şi osibi văpselele una de alta. micu, L. 32/2. De se va arăta cearcănul sau brîul împrejurul lunii în feliuri de văpsele amestecat, atunci vremea se schimbă şi va fi mare ploaie şi vînt. CALENDARE (1814), 79/18. Sufletul său, cel mai curat decît văpsala ceriului, nu-l lăsa a petrece întru lenevire şi zăbavă nefolositoare, beldiman, n. P. I, 6/2. Din colori (văpsele) pre cel galben pociu adevărat să-l deosebesc din cel negru. POTECA, F. 80/28. Mii şi mii de flori cu felurite văpsele şi mirezme împodobesc cîmpul. ar (1829), 2V23. Dintru un munte dipărtat... ar fi izvorît un rîu, ce înspăimîntează... cu 5376 VOPSI -1060- VOPSI văpseaoa sa cea roşie. ib. (1829), 35V30. Mulţimea pasărilor de tot soiul şi în feliuri de frumoasă văpsăle... cînta prin acele pline de mireazmă... păduri. DRĂGfflCi, R. 61/6. Fitecare plasă are o deosebită văpsea pe tăbliţele caselor: albastră, galbenă, roşie, verde şi neagră, genilie, G. 217/3. Crescut-ai, floareo, mică la stat, La întuneric şi tot tupilă; Atîta vîntă de unde-ai luat? Ale-aurorei nu ai văpsele, Mirosul n-ai de mîndr-albul crin. asachi, s, l. i, 115. Ochii lui aveau încă o uşure văpsea de alb-albastru. negruzzi, s. I, 58. Ceaiul vărsat prin pahare luă o văpsea purpurie, amestecîndu-se cu rumul de Giamaica. id. ib. 74. Aicea verdeaţa ne ţine loc de păreţi, Ne-acopere numai frunza şi numai cerul măreţ, Iar jos s-aşteme covorul, văpsit cu mii de văpsele Ce singură firea-l ţese din ierburi şi floricele. hasdeu, R. v. 57. Termometrul a căzut la zero şi văpseala pătlăginie a apărut pe vîrful nasurilor pariziane. ALECSANDRI, s. 238. Toată lumea se mira de frumuseţea acelei paseri care era cu mii şi mii de vopseli. ISPIRESCU, L. 297, cf. MARIAN, CH. 53, DDRF, RESMERIŢĂ, D. S-a socotit de cuviinţă să se sloboadă... voie de a purta steag cu stele şi cap de bou, văpsea roşie şi vînătă. N. A. BOGDAN, C. M. 118, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE, DL, DM, dex, alr I 1478, 1488. Nu orbul, ce cel cu ochi giudecă de văpsele. cantemir, 1.1.1, 44, cf. zanne, p. n, 661. 3. (în vechea organizare teritorial-administrativă a ţării; de obicei urmat de determinări nume de culori) Cartier într-un oraş (mare) (denumit în funcţie de culoarea tăbliţelor de la case). V . circumscripţie, raion (3), sector (2). Înţelegîndu-să cu dumnealui dohtorul aceştii văpseli... zise dumnealui că aburul ce iese din hierberea acelor cazane, fiind foarte greu şi puturos, molefseşte... atmosfera (a. 1831). DOC. ec. 477. Cinstita Agiie, prin Comisia văpselii de roşu, ne-au arătat... o poruncă (a. 1832). ib. 496. în cuprinsul văpselii verzi se aflau în ianuarie 1832 cazane „prefăcînd rachiuri” (a. 1832). ib. 518. O calfă de la prăvălia lui Stan Băcanu, din văpseaua roşie, s-au dovedit uneltind viclenie şi abuz din obşteştile porunci (a. 1837). ib. 653. Să află cu şăderea în casele d. medelniceresii Ecaterinii Merişaschi, văpseaoa verde (a. 1840). ib. 741. Stăpînirea luă măsuri aspre: pusă... 200 soldaţi şi la toate văpselele împărţi infanterie şi cavalerie, vasici, ap. bariţiu, C. II, 20. Oraşul coprinde cinci văpsele. PONTBRIANT, D., Cf. TDRG. - Pl.: vopsele şi (popular) vopseli, (regional) vopse-luri. - Şi: (învechit şi popular) vopseâlă (pl. şi vopseli, regional, vopseluri), văpseâ (pl. şi văpseli, regional, văpseluri), văpseală (pl.şi văpseli, regional, văpseluri), (regional) vopsâ (alr ii 3 515/872, alr sn iv h 1 215/872, h 1 216/872), vopsă (alr sn h 532/537), vocseâ (alr i 1 478/720), văpsa (pl. şi văpsăli ib. 1 478/805, văpseli ib. 1 478/898, văpsăluri ib. 1 478/890), văpsâlă, văpsâuă (alr sn n h 532/105), văpsă (pl. şi văpsăli chest. v 157/29), văcsâ (ib. v 157/3), văcsâlă (şandru - brînzeu, jina, 245, chest. π 160/4, v 157/44, ALR sn π h 532/130, a π 12; pl. şi văcsăli alr sn π h 532/130), văcseâ (alr i 1 478/740, 760, alr ii 3 414/141, alr sn π h 532), văcseâlă, vapsâ (alr sn ii h 532/836), (neobişnuit) vepseâ (alexi, w.) s. f. - Sg. refăcut după vopsele (pl. lui vopseală). - Vopseală < vopsi + suf. -eală. VOPSEÂLĂ s. f. v. vopsea. VOPSELÂR s. m. (Regional) Vopsitor. Cf. scriban, d., h. mihăescu, gr. 121, alr sn ii h 505/769. - Pl.: vopselari. - Şi: văpselâr s. m. scriban, d., h. mihăescu, gr. 121, alr sn π h 505/769. - Vopseală + suf. -ar. VOPSELĂRÎE1 s. f. (Regional) 1. (în forma văpse-lărie) Vopsitorie (1). Cf. scriban, d., h. mihăescu, gr. 121. 2. Vopsitorie (2). Cf. scriban, d. „Mina de oţel” era odinioară... o vopselărie. arghezi, s. xx, 158. - Pl.: vopselării. - Şi: văpselărie s. f. scriban, d., h. mihăescu, gr. 121. - Vopselar + suf. -ie. VOPSELĂRIE2 s. f. (Rar; mai ales la pl.; la sg. cu sens colectiv) Vopsele, v. vopsea (1). Pe lîngă vopselăriile lor strălucite, [ferestrele] mai au şi podoabe de alamă pe dinafară, perdele, horbote şi flori pe dinlăuntru, sadoveanu, o. IX, 227. îi aducea piroane, vopselării, pensule, nimicuri dibuite din cine ştie pe unde, dar pe care bătrînul le primea cu mare satisfacţie. călinescu, e. o. n, 154. - PL: vopselării. - Vopseală + suf. -ărie. VOPSI vb. IV. L 1. Tr an z . (Complementul indică obiecte, suprafeţe etc.) A acoperi cu un strat (subţire) de vopsea (1) (cu ajutorul unei pensule, prin stropire etc.); (complementul indică materii, materiale fibroase, ţesături, obiecte de îmbrăcăminte) a trata cu o substanţă colorantă (prin înmuiere, prin îmbibare, prin fixare etc.); (complementul indică lichide) a amesteca cu o substanţă colorantă; (regional) a boi. V. căni, colora, măzălui, s p o i (2). Cela ce va văpsi vreun flal de bani, fiind de arame să arate că este de aur sau de argint..., să-l omoară, prav. 78, cf. anon. car., lex. marş. 209. O tencuiesc cu var şi o văpsesc în chipul pietrelor. ist. am. 579, cf. budai-deleanu, lex., lb. în Lachedemonia au mers un... om bătrîn şi mîndru, ce îş văpsea şi barba. GOLESCU, P, 99/2, cf. I. golescu, c., valian, V., polizu. Căruntul păr văpsindu-şi se unge cu pomadă Şi se împodobeşte cu feluri de cordele, negruzzi, s. ii, 244, cf. petri, v., pontbriant, D. Un om bătrîn..., îmbrăcat în haina lungă şi văpsităfel defel, cînta încet şi pe nas. eminescu, G. P. 39. Dete... lînă laie ca să o văpsească şi să o facă albă ca neaua, marian, o. n, 172, cf. id. s. R. m, 17, DDRF, Este o ocnă cu coloare roşie, ce se zice boială şi să foloseşte de a boi sau a văpsi păreţii cu această boială. LIUBA - iana, m. 51, cf. barcianu. Prinţesa uitase că-şi văpsise părul. D. zamfirescu, a. 66, cf. alexi, w., murnu, GR. 59, tdrg. Fiecare femeie îşi... vopsea... lucrurile de cari avea nevoie. PAMFILE -LUPESCU, CROM. 18. Scaunele... sunt văpsite, ca şi lăzile moderne, numai cu mătăuzul de umbrit, dîndu-li-se coloarea lemnului de nuc sau de stejar. PĂCALĂ, M. R. 5381 VOPSI -1061 - VOPSI 4g4 Le cojeşti, le usuci, le vopseşti sau le afumi cel utin, ca albeaţa lor să nu pară prea bătătoare la ochi. AlTLA* Ρ· 104. Zbuciumul ăsta nu e măcar în stare să dârîme peste noi pereţii ăştia vopsiţi urît. papadat-bENGESCU, O. i, 307, cf. resmeriţă, d. în legătură cu meşteşugul de a boi ouăle ar fi bine să se vorbească şi de meşteşugul sătencelor de a văpsi firele şi stofele. rădulescu-codin, m. n. 79. Felul cum obişnuiau să văpsească... străbunicile noastre, arh. olt. v, 449, cf. CADE. Am să te rog să nu-ţi mai vopseşti unghiile cu o culoare atît de violentă. ARH. OLT. xn, 121. Privea... afişele uriaşe, strigător vopsite. C. petrescu, f. I, 4, cf. SCRIBAN, d. El este construit dintr-un dulap din lemn, vopsit în interior. ENC. ΤΕΗΝ. I, 397. Firele de pe fuse urmează să fie răşchirate şi făcute „jirebii”, pentru a putea fi vopsite, în cazul linii, sau fierte, în cazul cînepii. apolzan, p. i. 57. Consoarta domnului Simion... vopseşte la nevoie uşile şi cercevelele scorojite de arşiţă ori ploaie. CĂLINESCU, C. O. 130, cf. ROSETTI — CAZACU, I. L. R. I, 359. Mustaţa neagră, răsucită în jos după felul turanic, era fără îndoială vopsită, camil petrescu, O. I, 221, cf. scl 1955, 116. Jupînul... scoase 0 statuetă de ghips vopsită ţipător, tudoran, p. 19, Cf. DL, DM, H. MIHĂESCU, GR. 121, M. D. ENC., DEX, H XVII 237. O alegeam, o torceam sîngure, o văcseam care trebuia şi făceam dimnii şi ne duceam pîn tîrguri dă le vindeam. GR. s. v, 40, cf. chest. v 157/68, alr i 1 478/730, alr II 3 414/605, 705, 812, 3 515/228, 3 652/605. Cu coaja văcseşte lîna. alr SN i mn h 213/192, cf. ib. π h 506, h 572/574. Dacă nu ştii să văpseşti nu te pune să mînjeşti, se spune a) unei persoane care începe un lucru pe care nu ştie să îl facă bine. Cf. pann, p. v. i, 51/23, românul glumeţ, i, 3, zanne, p. v, 653; b) unei persoane care minte. Cf. zanne, P v. 653 Cu vînturi nu şe vopsesc nunlp. roşii (= rin poţi realiza ceva cu minciuni sau laude). Cf. id. ib. ii, 804. 0 (Cu determinări modale, de obicei introduse prin prep. „în” care arată culoarea) Fecioara frîmseţe să-şi grozăvască, cosiţa galbănă în negru văpsască. Cantemir, I. I. îl, 138. Un june..., îmbrăcat cu un anteriu de şamalagea rupt în spate, cu caravani de pînză de casă văpsiţi cafeniu..., sta în scara caselor marelui postelnic. filimon, o. I, 99. Cei mai mulţi văpsesc numai hainele vechi în negru. IORGA, C. 1.1, 183. în gangul lung şi rece al seminarului de clerici se deschiseră... patru uşi vopsite alb. agârbiceanu, a. 31. Un pian în faţă, vopsit în alb şi gris. camil petrescu, t. iii, 95. Coşul acelei căruţe scumpe, vopsită verde, era atîrnat de leuci în legături de curele, ca să aibă legănare şi să nu zdruncine la mers. sadoveanu, O. ΧΙΠ, 95. Fiul mai mic al moşului Vasile, anume Ştefan, ... i-a trimis bătrînului o cruce mare de lemn de tei frumos vopsită în cafeniu, moroianu, S. 73. Conţine... un bazin metalic la fel vopsit în negru. enc. ΤΕΗΝ. I, 398. în cazuri foarte rare se mai urzeşte şi astăzi din „păr” vopsit în negru sau roşu. APOLZAN, P. I. 156. Boiangeriile au drept firmă un briu şi nişte bete vopsite roşu. arghezi, s. xvm, 34. Stîlpii şi pereţii exteriori fuseseră vopsiţi aproape integral în negru. CĂLINESCU, S. 347. Casele olandeze sînt vopsite în roşu, în roz, în verde, ralea, S. t. I, 271. Lîngă perete-un pat tubular de fier, vopsit alb, ca la spital, vinea, L. I, 113. Bine netezit, chituit cu îngrijire şi apoi vopsit în alb, lemnul acesta ieftin dădea încăperii o înfăţişare luminoasă. TUDORAN, p. 129. De pe treptele casei de piatră ale conacului, cu stîlpi groşi, de lemn, vopsiţi în verde... coboară administratorul, bănulescu, i. 193. Elementele vopsite în tonuri ocru-roşu şi ocru-galben... se detaşau... asemenea imaginilor de pe vasele greceşti, românia literară, 1973, nr. 36, 16/3. Ferestrele fuseseră lărgite, obloanele vopsite în verde. v. rom. februarie 1974, 18. S-a împămîntenit obiceiul... ca gardurile de beton... să fie vopsite într-un verde închis mohorît. CONTEMP. 1974, nr. 5, 22. 0 (Cu un complement indirect, introdus prin prep. „cu” sau, rar, „în”, care arată substanţa colorantă folosită) Scobiturile pietrilor pe dănafară le văpsi cu lazur albastru, ANON. cantac., cm I, 108. Să-i pui... puţintică apă văpsită cu şofran (a. 1749). GCR n, 42/26. Zidurile vor fi... căptuşite pă din afară cu scînduri făţuite şi toate văpsite cu catran (a. 1848). DOC. EC. 948. O trăsură... îmbrăcată cu mătase şi văpsită cu ulei de culoare galbenă... părea a fi aurită. SION, P. 349. Voi izbuti... să-i conving că cerul este un copac uriaş de tinichea vopsit cu albastru, vlahuţă, s. a. ii, 543. Pereţii sînt vopsiţi în uleiuri. D. GUŞTI, P. A. 161. Aici erau căruţele noi vopsite cu lac. arghezi, s. xvm, 34. Tavi... şterge bine şasiul, care-i vopsit cu „bronz”, ca să fie mai frumos, românia literară, 1972, nr. 2, 20/1. 0 R e f 1. pas. Celelalte lucruri cîte au norodul de obşte trebuinţă... să se văpsească de isnaful boiangiilor (a. 1803). furnică, D. C. 228. Ştrimfii, pălaria... se văpsesc. PETROVICI, P. 211/19. Urzeala nu se colorează [văpseşte]. I. IONESCU, M. 692. Fac cele mai frumoase cerge braşovene... cari se vopsesc de ei. GOLOGAN, C. R. 162. Lîna se vopseşte fără nici o bătaie de cap. apolzan, p. I. 60. (Cu determinări modale, introduse prin prep. ..în”, care arata culoarea) ÎMzile sau tronurile făcute din scînduri de fag se văpsesc în negru, pamfile, i. c. 409. 0 R e f 1. (Prin extensiune) Corbul bătrîn în alb de s-ar văpsi, cu o ploaie sau şi cu o roaî să să spele poate şi ce supt albiciune din fire imăciune au avut, în curîndă vreme îşi va arăta. Cantemir, i. i. n, 64. 0 Refl. impers. Din căline şi calaican... se vopseşte negru şi verde spălăcit, izv. xill, 263. Totuşi astăzi se vopseşte mai mult cu „colburi” cumpărate de la oraş. apolzan, P. I. 60. 0 Fig. Brînduşaua, dimineaţa, Cui sunde între nori? Cine a vopsit verdeaţa? bolliac, O. 196. [în codru] jos s-aşteme covorul, văpsit cu mii de văpsele Ce singură firea-l ţese din ierburi şi floricele. HASDEU, R. V. 61. Priveşte norii aceşti văpsiţi de purpura razelor. alecsandri, o. p. 12. în fund năvăleşte un sul de albă lumină rece, care văpseşte crud colţuri de piatră, iorga, P. A. I, 96. Lacuri pe care algele încîlcite inextricabil vopsesc lamele apei perfide, cu reflexele unui colorit bizar, papadat-bengescu, O. i, 347. Uite ce splendid e apusul soarelui! Cum vopseşte nourii ca într-o baie de sînge. REBREANU, i. 101. Au sosit surorile albastre ale Dimineţei ca să vopsească pe fereşti lumină. ISAC, O. 226. ♦ (Rar) A picta (I 1). [Pictoriţa] arăta prinsă de o... poftă de a se aşeza pe scaunul ei pliant şi a vopsi. preda, M. s. 31. ♦ Fig. (Complementul indică fiinţe, situaţii, întîmplări etc.) A picta (II). Omul, dintr-o permanentă nevoie de ideal, dacă nu mai poate vopsi în 5381 VOPSIRE -1062- VOPSIT2 culori exuberante viitorul, se consolează într-o înduioşătoare falsificare a trecutului, românia literară, 1973, nr. 1, 10/3. 2. Refl. şi tranz. (învechit şi popular; astăzi familiar, de obicei cu o nuanţă depreciativă) A (se) farda (exagerat); (învechit şi popular) a (se) sulimeni (1), (regional) a (se) boi. Veni Iiu la Iezrael şi lezavel auzi şi~ş văpsi ochii ei şi-ş împodobi capul. BIBLIA (1688), 27375. Un fel de piatră vînătă, cu carea văpsesc genele. Cantemir, L 1.1, 23. Buretele muiat în apă de castraveţi cu care-şi scotea petele, dresul, sulimanul şi rumeneala cu care se văpsea, gogoşile de ristic şi plasturi negri cu care-şi îmbina sprîncenile... au tras largi şi adînci brazde pe obrajii ei. GfflCA, s. 65, cf. cade, dl. Pometele de subt ochi îi erau zilnic atît de proaspăt rumenite, încît lăsa loc presupunerii că se vopseşte. ARGHEZI, S. xvm, 53, cf. dm, M. D. enc., DEX. Din scrum ş-ar face cerneală Să-şi facă sprîncenile, Să-şi văpsească genile. MÎN-DRESCU, L. P. 82. 3. Tranz. şi refl. (învechit şi popular) A (se) stropi; a (se) păta (1). întoarce-mă-voi în fundurile mării. Pentru ca doar s-ar văpsi piciorul tău cu sînge. biblia (1688), 4022/38. Cea gîrlă crăiască, văpsită de sînge, va arăta a uîma o prea sîngeroasă bătaie în cîmpii aproape de dînsa (a. 1699). fn 71. Trupul văpsindu-ţi cu sîngiurile, ca un împărat luminos cu mir te-ai uns. mineiul (1776), 165rî/31. Luptînd cu ei, le iau săbiile din mîni şi văpsesc pămîntul cu sîngile rîmlenesc. beldiman, n. p. i, 15/18. Un sînge purpuriu văpsi pielea [calului], negruzzi, s. I, 42. Calu-i ud de sînge pînă la genunchi, Pala-i roş văpsită pînă la mănunchi. ALECSANDRI, p. îi, 146. Vopsit pe faţă cu funingine, cu un cojoc rău şi cu o căldare în spate..., ţiganul vine de afară. PĂCALĂ, Μ. R. 210. Gura, mustăţile, barba, cămaşa lui George erau vopsite de sînge, dar numai lovitura de par îl biruise. REBREANU, i. 40, Dacă îl iei în mînă, acest mic ins monstruos te vopseşte cu o secreţie de un splendid roşu carmin. CĂLINESCU, C. O. 318, cf. DL, DM. în nebunia lor văpseau pereţii cu catran. barbu, PRINC. 22, cf. M. D. ENC., DEX. Scotea lancea şi trăgea; în piept, în gură i-o băga, Bucatele le vopsea Şi de sînge le umplea, izv. xvi, 186. 0 Refl. pas. Cînd muşchiul valei se văpsea de sîngele lor, ei nu s-au clătit, ci au învins şi au muriţi negruzzi, S. n, 43. 4. Tranz. (Argotic) A bea. Mai vopsim o jumătate? ap. iordan, stil. 376. 5. Tranz. (Argotic) A plesni (I 2). Nu drăcui, mă camarade, nu drăcui..., că te văpsesc! brăescu, V. 60. - Prez. ind.; vopsesc, pers. 3 şi (neobişnuit, după modelul verbelor de conjugarea I) vopsează (scl 1956, 215). - Şi: (învechit şi popular) văpsi, (regional) văcsi vb. IV. - Din bg. BancaM, ngr. έβαψα (aor. al lui βάφω). VOPSIRE s. f. Acţiunea de a vopsi (I 1) şi rezultatul ei; (regional) boire. Cf. lb, polizu, ddrf, philippide, p. 17. Văpsirea pardoselei de scînduri ...nu se vede însă în nici o casă ţărănească. MANOLESCU, I. 20, Cf. BARCIANU, ALEXI, W., DHLR I, 358, 360, RES-meriţă, d. Vopsirea este procedeul cel mai răspîndit de a proteja piesele metalice de rugină. IOANOVICI, TEHN. 74. Se va trece la vopsirea părţilor în lemn. enc. tehn. i 325. Vopsirea fibrei se datoreşte unui proces chimic MACAROVICI, CH. 622. Părul ei... începea a-i albi aşa de vertiginos, încît vopsirea nu era în stare să înece năvala albului, călinescu, b. i. 399, cf. ltr2, dp, dl, dm. Acidul oxalic extras din plantă se folosea altădată ca dizolvant al albastrului de Berlin la vopsirea lînei şi a mătasei. FLORA R. P. R. VI, 109, cf. H. MIHĂESCU, GR. 121, DEX. - PL: vopsiri - Şi: (învechit şi popular) văpsire s. f. - V. vopsi. VOPSÎT1 s. n. Faptul de a vopsi (II); (regional) boit1. Cu văpsit cu tot, să fie lustru frumos, cu figuri (a. 1802). iorga, s. d. xn, 144. Voim... să li se păzească dreptatea la plata preţului văpsitului (a. 1803). furnică, d. C. 230. Cerem... să li se păzească dreptatea la plata preţului văpsitului (a. 1824). DOC. EC. 323, cf. ddrf. Pentru vopsitul postavurilor exista breasla vopsitorilor, cari vopseau anual mărfuri. GOLOGAN, c. R. 30. Cu frunze şi scoarţa de mesteacăn se capătă o boia galbenă pentru încristat ouăle sau vopsit lîna. simionescu, fl. 50. Sub formă lichidă se întrebuinţează ca lac pentru vopsit. ENC. tehn. i, 411. Prafuri pentru vopsit în casă bumbac, lînă, mătase. NOM. MIN. ι, 213. Altădată vopsitul sau coloratul lînii se făcea numai în casă, după anumite tehnici străvechi, apolzan, p. i. 59, cf. 60. Sticletele este desigur cea mai variat împodobită din toate păsările noastre...; de aici legendele cu „vopsitul” şi numele în legătură cu frumuseţea, bacescu, Păs. 295. Acum începea călăfătuitul punţii şi vopsitul bordajului, tudoran, p. 125, cf. DL, DM. Văpsitul pînzelor, arderea oalelor, potcovitul cailor sînt permanenţe din istoria noastră, panaitescu, c. r. 153, cf. μ. d. enc. 1002, dex. - Şi: (învechit şi popular) văpsit s. n. - V. vopsi. VOPSÎT2, -Ä adj. Care este dat cu vopsea (1), care este colorat prin vopsire; (regional) boit2. Cf. vopsi (11). Cf. lex. mars. 209. Saranghii avea haini văpsite, şi (le) arăta, şi ciboti pînă la genunche. HERODOT2, 357. Steagul o suliţă era, toată De aur, cu codorîşte văpsită. BUDAI-DELEANU, Ţ. 96, cf. LB, I. GOLESCU, C. Se plimba pe uliţile Ţarigradului îmbrăcaţi cu hainele lor cele văpsite şi cu flori cusute. Căpăţineanu, m. r. 237/25. Pe lîngă păreţi erau puse în rînd cîteva scaune de Braşov văpsite şi un sipet mare. FILLMON, o. i, 186. Să fie plantă adevărată, cu rădăcina ei în pămînt sănătos, iar nu imitaţie în tinichea vopsită, cum se pune pe unele case din oraş. maiorescu, CR. ii, 197. Ea călătorea într-un rădvan, care pe atunci era o largă cutie de lemn vopsit, scobită rotund şi aşezată, fără arcuri, pe un dric cu patru roate ferecate, odobescu, S. i, 161. Fiecare cu coroana şi sceptrul său, dacă nu de aur şi ae pietre scumpe... măcar de carton şi peticele de hîrtie văpsită. CARAGIALE, O. iii, 122, cf. ddrf. Numai în trecere amintesc despre un al treilea soi de pardoseală, mai puţin bun decît cea de scînduri văpsite, pardoseala de cărămidă. MANOLESCU, I. 20. Toţi acei principi şi curtizani, cu figura copleşită sub perucele lor greoaie..., cu sprincenele încărcate cu făină, cu ochii încadraţi de cearcăne văpsite..., i se păreau nişte caraghioşi. SĂM. I, 5383 VOPSITOR -1063- VORACE 14. La groapa feciorilor se împlîntă, lîngă stîlpul de la groapă, steagul, o prăjină de brad vopsită, păcală, m. r. 183. Era o culă largă cu lăviţi de lemn, ... învelite cu cergi de in vopsit, papadat-bengescu, o. i. 150, cf. 241, RESMERIŢĂ, d. O frînghie încărcată cu rufe, nişte cămăşi bărbăteşti, de stambă văpsită posomorăsc locul bassa-rabesCU, V. 29. In arhondaricul cu scînduri vopsite şi scoarţe pe duşumele [iapa] face iar scîrnăvii. VOICULESCU, P. I, 133. In colţ, la dreapta, era patul de lemn vopsit, acoperit cu o foiţă de lînă vărgată. MOROIANU, S. 184. Percepţia bucăţii de pînză vopsită poate să fie nicicînd subsumată de el în acea categorie care se numeşte valoarea estetică, vianu, e. 65. Văzu pe Jack în aşteptarea momentului de a intra în sală, rezemîndu-se de un perete al vestibulului pe care era o plancardă cu şiruri de inscripţii vopsite, călinescu, b. I. 384, cf. DL, DM, scl 1963, 214. La atelier, pe o uşă vopsită, ... făceau să apară cele două unelte de muncă. MAGAZIN IST. 1972, nr. 2, 23, cf. M. d. ENC. 1002. Peste tot unde exista o suprafaţă orizontală, [se găseau] obiecte de artizanat din lemn sculptat, vopsit, pirogravat. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, îlΓ. 21, 19/3, cf. DEX. 0 F i g . Cei doi se priviră încremeniţi şi strivindu-şi buzele vopsite a nedumerire, camil petrescu, O. m, 391. 2. (Familiar, de obicei cu o nuanţă depreciativă; despre femei) Care s-a fardat (exagerat). Cf. vopsi (I 2). Nevastă-mea apare vopsită şi indignată, rebreanu, n. 179. Se aşează la o masă ofiţeri francezi în societatea unor femei vopsite, pas, z. IV, 64. - PL: vopsiţi, -te. - Şi: (învechit şi popular) văpsit, -ă adj. - V. vopsi. VOPSITOR, -OARE s. m. şi (rar) f. Fabricant sau negustor de vopsea (1); persoană care se ocupă cu vopsitul1; (regional) fărbar, vopselar, (învechit, rar) văpsar. V. boiangiu, zugrav. Văpsitorilor ce nu le îmbla văpselele bine, le-au iştelit. DOSOFTEI, V. S. februarie 60720. Văpsitorii penelor. Cantemir, i. i. ii, 265, cf. anon. car. Ştiu că într-acest oraş să află un văpsitoriu carele are o fată foarte urîtă. halima (1783), 135721, cf. BUDAI-DELEANU, lex. Păstoriul, croitoriul, văpsitoriul, tăbăcariul să pedepsesc pentru neştiinţa, lenevirea şi nepurtarea de grijă a lor, cu plata lucrului stricat, pravila (1814), 61/23, cf. lb, polizu. Mătăsurile orientale, cu care se servă la noi sătencele spre a împodobi veşmintele lor, au de acele tonuri călduroase ale Orientului, pe care nu le pot atinge cu nici un preţ văpsitorii din Occident. ODOBESCU, s. i, 483, cf. DDRF, alexi, w., tdrg. Văpsitori... au fost desigur şi prin sate sau tîrguri şi în timpurile mai vechi. PAMFILE - LÜPESCU, CROM. 18, cf. RESMERIŢĂ, D. Văpsitorii au executat bine lucrul SEVERIN, s. 158. Pentru vopsitul postavurilor exista breasla vopsitorilor, GOLOGAN, C. R. 30, cf. CADE. Vopsitor de blănuri. NOM. prof. 46. Vopsitori de mobile. ib. 105. Cum lucrurile erau urgente, le-au adăugat mină de lucru din Bucureşti, zidari, vopsitori, dulgheri, ridicători de schele. D, GUŞTI, P. A. 227, cf. SCRIBAN, D. Nu poate vedea în dosul petei galbene decît lemn gol, lucrat de strungar şi lăcuit de vopsitor. VIANU, E. 403. Tot atît de fidel este pictat un sacagiu, vara, pe sacaua lui cu apă, ... sau un vopsitor printre petecele de pînză multicolore, întinse la uscat, oprescu, s. 31. Această îndeletnicire casnică pierde din importanţă de cînd au început să apară în centrele economice locale vopsitori ambulanţi. APOLZAN, p. i. 60. Vopsitor de bumbac. LEG. EC. PL. 296. Trebuiau evitate emoţiile în familie şi menţinut prestigiul de vopsitor. Ca într-o problemă bine rezolvată, la finele operaţiei au rămas un dulap vopsit şi trei cutii goale, cu pensula lor. arghezi, s. vn, 215, cf. DL, DM, FD ΠΙ, 186, H. MIHĂESCU, GR. 121, M. D. ENC., DEX, ALR SN II h 505. - PL: vopsitori. - Şi: (învechit şi popular) văpsitor, -oare s. m. şi (rar) f., (învechit) văpsitoriu, (regional) văcsitor (alr sn n h 505), văcţitor (ib. h 505/235) s. m. - Vopsi + suf, -tor. VOPSITORIE s. f. 1. Meseria de vopsitor; meşteşugul sau tehnica de a vopsi (I 1); (regional) văpselărie (v. v o p s e 1 ă r i e 1 1). V. b o i a n g e r i e . Cf. tdrg, CADE. E o plantă... folosită în vopsitoria casnică. SIMIONESCU, fl. 144. Piatra acră... e întrebuinţată în vopsitorie. enc. agr. i, 110, cf. scriban, d. Egalizatori pentru vopsitorie (avirolul, tetracorint etc.). NOM, min. i, 214. Meserii foarte interesante pentru un cărturar: legătoria de cărţi, ceasornicăria, ... chiar vopsitoria şi zugrăveala, arghezi, s. XXI, 201, cf. ltr2, dl, dp, dm. Din rădăcină se extrage un colorant... folosit în vopsitorie. flora R. P. R. vin, 538. [Hipoiodiţii alcalini] au un rol important în tehnică, în industria vopsitoriei, pentru fixarea coloranţilor pe fibre textile, chim. an. călit. 113, cf. H. mihăescu, GR. 121, M. D. enc., DEX. în secţia de vopsitorie a întreprinderii noastre se... folosesc tehnologii depăşite, scînteia, 1981, nr. 12072. 2. Atelier sau secţie industrială în care se execută vopsirea produselor sau a materialelor; magazin în care se vinde vopsea (1); boiangerie, (regional) vopselărie1 (2), Cf. tdrg, cade, scriban, D. Vopsitori ambulanţi... strîng în zilele de tîrg, din Sălciua şi lara, lîna destinată vopsitului, urmînd a fi transportată la fabricile de vopsit din Trăscău..., unde există o astfel de vopsitorie. APOLZAN, P. I. 60, cf. LTR2, DL, DP, DM, M. D. ENC., DEX. - PL: vopsitorii. - Şi: (popular) văpsitorie s. f. TDRG, CADE, SCRIBAN, D. - Vopsitor + suf. -ie. VOPTĂ vb. I. In tranz. (în dicţionarele din trecut; despre ape, mări etc.) A face valuri, a se ridica în talazuri. Cf. lb, cihac, ii, 462, gheţie, r. m. 495, BARCIANU, ALEXI, W. - Prez. ind.: vopteşte. - Şi: vopoti vb. IV gheţie, r. M. 495. - Cf. vop. VOR s. n. (Regional) Curte, ogradă (Bocicău -Negreşti-Oaş). arh. folk. vi, 300. S-o năcăjit popa tare, o îmbiat prin vor plîngîn. ib. 220. - PL: ? - Din ucr. dial. ΛΒορ. VORACE adj. Care mănîncă cu poftă exagerată, cu lăcomie; care devorează hrana. V. gurmand, lacom 5388 VORACITATE -1064- VORBARlü (1), mîncăcios. Cf. negulici. Vulturul... se pune supra cadavrelor şi... este adevărat că atunci, precît este şi laş şi vorace, destul numai să prevază puţină rezistenţă, el se uneşte cu alţii. ARISTIA, plut, xxxî/5, cf. PROT. - POP., N. D., LM, GHEŢIE, R, M. 495, BARCIANU, alexi, w. Mi-erau antipatici, păstrăvii, mai ales că-i descriai răi şi voraci IBRÄILEANU, s. L. 96, cf. resmeriţă, d., CADE. Porcul este, în special, un animal vorace, enc. agr. v, 872, cf. scriban, d. Reptilele vorace ale apelor sînt oarecum domesticite şi înmulţite ca cîrdurile de oi şi de curcani v. ROM. februarie 1954, 198, cf. DL, DM. Ştiuca, într-adevăr; este un răpitor dintre cei mai vorace, vîn. PESC. 1962, nr. 8, 6. Ichtyosaurus era un carnivor vorace. GEOLOGIA, 83. Mă privea deodată încremenită, cu un interes de animal vorace. românia literară, 1970, nr. 95, 16/1, cf. dex, dn3, dn5. 0 (Prin lărgirea sensului) Cum era atît de copilă, în loc să savureze încet bomboana ca orice plăcere care trebuie să dureze cît mai îndelungat, începu să o crînţăne cu dinţii ei mărunţi, albi, tari şi voraci, c. petrescu, C. v. 14. 0 Fig. Oamenii ştiinţei au sperat sincer să corecteze natura, să preschimbe destinul vorace în altul mai convenabil românia literară, 1970, nr. 65, 16/2. 0 (Adverbial) într-o secundă, el [brotăcelul] a sărit de mai multe ori..., răpindu-şi fluturele aţintit de jos, devastator şi vorace, arghezi, s. viii, 31. - Pl.: voraci, -ce. - Din fr. vorace, lat. vorax, -acis. VORACITATE s. f. Poftă de mîncare ieşită din comun. V. lăcomie (1). Cf. negulici, prot. - pop., N. D., LM, GHEŢIE, R. M. 495, ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, w., RESMERIŢĂ, D., cade. Are o voracitate de găină uitată în coteţ. CĂLINESCU, C, N, 57. Se zice că un om, ca şi un animal are mare voracitate, atunci cînd mănîncă mult, orice şi oricînd. ENC. AGR., cf. SCRIBAN, D., DL, DM. Cutremurele se datoresc mişcării peştilor sau voracităţii unei scorpii care roade stîlpii pe care stă pămîntul, pentru a-l face să cadă în apă. ist. lit. rom. i, 95. Li se citea, la flecare în parte, voracitatea în priviri şi mişcări românia literară, 1969, nr. 40, 20/4, cf. dex, dn3. ♦Fig, Aviditate, cupiditate. Alătur... copia a patru... numere de muzică menite a potoli, pînă să viu eu la Iaşi, voracitatea, dacă mă pot exprima astfel, a D-lui maestru Codiţă, pe care-l salut cordial. CARAGIALE, O. vn, 298, cf. RESMERIŢĂ, D., DEX, DN3. - Pl.: voracităţi. - Din fr. voracité, lat. voracitas, -atis. VORÂŢ s. n. v. voreţ. VORBAGÎU s m. (Rar; depreciativ) Om vorbăreţ (1); palavragiu. Cf. iordan, l. r. a. 159, stil. 349. - PL: vorbagii. - Vorbi + suf. -agiu. VORBÂR, -Ă adj. (Regional) Vorbăreţ (1). Cf. dl, dm, SFC I, 79, DEX, DSR. Iar al nostru tînăr împărat... Peste oaste au căutat, Şi din oaste ne-a ales pe noi Aceşti doi voinici Cu caii sumeţi, Din gură îndrăzneţi; Cu caii fugari, Din gură vorbari; Cu caii berbanţi Bin gură învaţaţi. ŞEZ. m, 41. - PL: vorbari, -e. - Vorbă + suf. -ar. VORBĂREŢ, -Ä adj. (învechit şi regional) 1. Vorbăreţ (1). Dumneata eşti cam vorbariţă,... m-aş fi luat cu dumneata şi mi-ar fi trecut poate de urît NEGRUZZI, s. m, 59, cf. BARONZI, L. 124. Vestitul Capitol a Tuluzei...serveşte de curte judecătorească. în sînul sau gîgîieşte claia vorbariţă a avocaţilor, de dimineaţă şi păn-în sară, alecsandri, o. iv, 205, cf. cihac, i, 320. Cele mai disparate spirite s-au putut întîlni şi s-au putut însufleţi în acest contact: veselul voltairian Pogor..., tăcutul Tasu cu vorbăreţul Ianov. maiorescu, cr. n, 339. Restul de timp, cît le mai rămîne de trăit, este puţin, pe cînd trecutul este mult şi speranţa este pentru viitor, iar memoria pentru trecut, ceea ce îi şi face a fi vorbăreţi. CONV. LIT. XI, 460. în această veselă adunare de împărecheaţit numai eu şi cu doamna Rădeanu eram stingheri şi hotărîţi a rămîne stingheri, căci ea, între toate, era mai puţin vorbareţă, stătea mai la o parte şi parcă se ferea de mine cu deosebire, gane, S. 310. P-atunci bărbierii erau... flecari, vorbăreţi şi uşori la gură. ispirescu, u. 112, cf. şăineanu, î. 143, philippide, P. 153. Gîndiţi-vă la aceasta, vioii mei domni vorbăreţi şi agitaţi. IORGA, P. A. îi, 361. Menelau nu e vorbăreţ. murnu, i. 57, cf. TDRG 1 771, pascu, s. 320, şăineanu, d. u., cade. încrunta întreaga faţă două vorbe de-mi vorbea Pe cînd tu, din cale-afară de vorbăreţ, te-ai tîrît. efitmiu, î. 129. Cu pasările e vorbăreţ. CAZIMIR, gr. 73. Gheorghiţă... nu prea era vorbăreţ, dar ştia să spuie destul de bine despre cele ce lăsase şi cele ce văzuse. sadoveanu, O. X, 541. Dumnealui era un om puţin vorbăreţ, id. ib. XIII. 72, cf. IORDAN. L. R. 343, SCRIBAN, D., DM, SFC IV, 187, DEX, V. BREBAN, D. G., DSR, A V 15, 20. 0 (Prin analogie) Dorinţa-i era... să facă pe vorbăreţul şoim a-i recunoaşte calităţile, marian, O. I, 105. 0 F i g . Mi-e ciudă pe frunza cuminte, Pe vorbăreţe valuri de nu. eminescu, o. IV, 99, cf. L. rom. 1964, 197. 0 (Substantivat) Locul hienei îl luă cel vorbăreţ, eminescu, O. I, 61. Era o vorbareţă mogîldeaţa asta, cum nu-şi afla pereche, vlahuţă, s. a. ii, 11, cf. ŞĂINEANU, D. u. Cinstitul negustor îi pune în vedere vorbăreţului că se înalţă nu departe de-acolo ş-o mănăstioară a Sfintei Marii, sadoveanu, O. x, 332, cf. L. ROM. 1975, 605, ŞEZ. ii, 47. 2. F i g . Vorbăreţ (2). Unu-n braţele altuia, tremunnd ei se sărută, Numai ochiul e vorbăreţ, iară limba lor e mută. EMINESCU, O, I, 82, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE, DL, DM, DEX, V. BREBAN, D. G. - Pl.: vorbăreţi, -e. - Şi: vorbâriţ, -ă adj. - Vorbi + suf. -areţ. VORBAREŢÎE s. f. v. vorbăreţie, VORBÂRIŢ,-Ă adj. v. vorbăreţ. VORBÂRIÜ s. n. (învechit, rar, în Transilv.) Dicţionar. Deacă vom compune vreun vorbariu, să însămnăm numai acele cuvinte care de după rădăcină sînt 5396 r -1065- VORBA vorbaş rnâneşti. FM (1839), 372/31. Autorii vorbariului de f0 da au ţesut populului lor un veştmînt roman. ib. /1847) 1762/21. Adunarea tuturor cuvintelor unei limbi la un loc se cheamă dicţionariu ori lesicon... ori, mai pe românie, vorbariu, adecă cartea în care sînt adunate toate vorbele unei limbi. BĂLĂŞESCU, GR. 4/10. în Banat se lucră un „Vorbariu etimologic” în „Aurora română”. (a. 1863). L. rom. 1963, 261, cf. dex, dsr. - PL: vorbare. - De la vorbă, după modelul unor cuvinte ca: dicţionariu, glosariu etc. VORBÂŞ s. m. (Rar) Agitator, agent electoral. Atunci vorbaşii guvernului care au pornit pe sate pot să adune zdrenţe, că alt folos nu vor avea. agârbiceanu, o. vin, 201. - PL: vorbaşi. - Vorbi + suf. -aş. VORBĂ s. f. 1. (învechit şi regional; la sg.) Vorbire (1). Cf. v o r b i (1). Cf. i. golescu, C. Cea mai timpurie înfăţoşare a raţiei seau a minţei omineşti au fost graiul seau vorba, că fiind omul în stare a pute rosti tonuri articulate n-au putut a se servi îndelung numai cu ghesturile. Săulescu, hr. i, 37/25. Vorba numai omului se cuvine. ANTROP. 5/3. întru lipsa vorbei, cu multe feluri de semne se ajută. ib. 5/4. Cele două representăciuni convenţionale mai importanţi pentru om sînt vorba şi scriptura, laurian, f. 107/32. Vorba, în genere luată, este mijlocul prin care ne descoperim unii altora cugetările noastre. CÎMPEANU, GR. ROM. 12/11. Toţi carii se nasc surzi nu vorbesc, pentru că vorba se învaţă prin auz. CORNEA, E. I, 31/31, cf. POLIZU, COSTINESCU. El pierde minte, vorbă..., obrazu-i e pălit, bolintineanu, p. i. 223, cf. alr - t i h 88. 2. (învechit şi regional; la sg.) Vorbire (2). Cf. vorbi (2). Trebuie deschilinit glasul de vorbă. ANTROP. 196/15. [Are] vorba schimbată în pronunţie ţigănească. BULETIN, G. (1840), 275/19. Acelaş sunet din acelaş cuvînt nu este pronunţat la un fel de doi oameni, oricît de mult ar sămăna aceştia în vorbă la prima vide re. PHILIPPIDE, o. A. 8. îi smucit la vorbă, cam gîngav şi bolboroseşte, sadoveanu, o. xm, 146, cf. scriban, d., narl - o I h 57/919, nalr - mb i h 43/570. 0 (învechit; în corelaţie cu scris, scrisoare etc.) Scriau cum vorbeau şi scrisul îl numeau icoană, crezînd că el trebuie să fie reproducţiunea esactă a vorbei, GfflCA, s. 53. 0 (Popular) Vorbă lată v. lat (I 1). ♦ Voce, glas* timbru (II 2). Raiule! grădină dulce, Eu nu mă îndur a mă duce, De glasul îngerilor, De vorba păsărilor, De mirosul florilor (a. 1820). pop., ap. GCR, cf. pontbriant, D., COSTINESCU. Tînărul, uitîndu-se de la un timp mai de-aproape la tovarăşul său, după vorbă şi după trăsurile feţei, i se păru că acesta e fată, şi nu fecior ca dînsul. marian, o. n, 101, cf. scriban, D. Aseară-nsărai pe coastă. Pe din sus de casa voastră Ca să-ţi aud guriţa...; Dar n-auzii vorba ta, Ci-auzii pe maică-ta. jarnik -BÎRSEANU, D. 61, cf. ALR SN VI h 1 814. 0 L o c . a d V . (învechit) Prin vorbă sau cu vorba = prin viu grai, oral. Hotărîrea ce să va face numai prin vorbă şi nu să va scrie şi să se iscălească iaste netrebnică şi ca o nefăcută să socoteşte. prav. COND. (1780), 66. De voi avea norocire - de nu la Bucureşti, cel puţin la Alba Iulia -voi avea ocaziunea d-a-ţi povesti cu vorba, căci într-o scrisoare nu se poate (a. 1866). bariţiu, c. II, 211. ♦ Zgomot produs de voci, de glasuri (puternice); p. ext. gălăgie, larmă, zarvă (1). Ulicioara-i strimtă şi, din ziduri vechi, Vorbe, rîs şi plînset sună în urechi. EMINESCU, o. iv, 364. Aud vorba lor, un fel de văicăreală, cînd pripită, cînd tărăgănată. SĂM. I, 3. Putea acum asculta vorba, fără să o doară auzul PAPADAT-BENGESCU, o. I, 246. întristarea ei era sălbatecă: nu suferea vorba, prezenţa nimănui, id. ib. n, 105, cf. ALRIl/lh28. 3. (învechit şi populai*; la sg.) Vorbire (3). Cf. v o r b i (3). Aceşti moldoveni, cu firea, cu năravurile şi cu vorba, nu sînt cu mult osebiţi de italianl CANTEMER, s. M. 41/10. Acest obicei de a mesteca în vorbă cuvinte greceşti nu de mult îl luară boierii, maior, ist. 200/6. Aşea va păţi oricare va cerca să înveţe limba latină din auzit şi nu din gramatică; nenumărate smintele gramaticeşti va face în vorba sa. id. ib. 264/25. După aceea, începem... a îndrepta şi limba, adecă vorba, căutînd şi spre dreapta scrisoare, petro viei, P. 310/9, cf. lb. Roma... ne-a lăsat legi şi pămînturi, vorba sa şi-naltul nume. ASACHI, s. l. i, 47. După vorba turcului: tiurliu, tiurliu, adică, cum am zice pe rumânie: în toate felurile, şi în toate chipurile. CR (1846), 92742. Gramatica românească este o învăţetură sistematică despre formarea graiului şi a vorbei româneşti [Titlu]. CÎMPEANU, GR, ROM. 19/16. Credinţa, vorba era una la boieri şi la plugari; acea legătură s-au întrerupt. RUSSO, S. 14. Aceeaşi prin viţă, prin tip, prin vorbă, prin datine, prin teritoriu, prin tendinţe, orice naţionalitate, simţindu-se a fi o singură familie, îşi închipuieşte a le fi moştenit pe toate acestea. dempreună cu numele comun. de la un singur tată, pierdut în întunerecul timpilor, hasdeu, I. C. i, 113. Doi domni în vîrste diferite se preumblară îndelung pe peron, atrăgîndu-mi atenţiunea prin vorba lor română. F (1880), 279. Aldată, domnu, boieru, popa şi tot orăşanu aveau vorba ca a noastră; acuma, slabă nădejde: a mofluzit limba. JIPESCU, O. 61. Statura, vorba... şi toate obiceiurile cîte le avem noi, le au şi fraţii noştri munteni. CREANGĂ, o. 265. La Botoşani altfel se vorbeşte decît la iaşi, dar care-i satul despărţitor între cele două feluri de vorbă? PHILIPPIDE, o. A. 13. Acuma înţelegea bine că nu-i vorbă moldovenească, sadoveanu, o. xxi, 178. N-am mai auzit vorbă românească de opt ani de zile. arghezi, s. xvi, 236, cf. dl, dm, dex. Se uita de sus la oameni, iar vorba românească îi era împestriţată cu cuvinte latineşti şi ungureşti. I. gheţie, Β. i, 14, cf. alrii/791. Hai, Doici, sî trecim Oltu, Sî schimbăm vorba şî portu. FOLC, MOLD. n, 273. 0 Vorbă de obşte (sau comună, de toate zilele, de rînd) - vorbire curentă v. vorbire (3). Să cheamă aceea laptele creştinătăţii, iară după vorba de obşte, catihism (a. 1774). GCR n, 99/29. Un popor poate avea mai multe sau mai puţine cuvinte în vorba sa cea de toate zilele, după cum adecă este şi gradul culturii în care el se află. CÎMPEANU, GR. ROM. 4/22. Timpul acesta şi în modul următoriu încă se aplică în vorba comună. id. ib. 95/17. Anafrodisia seau neputinţa se zice patima aceea cînd avînd cineva femeie nu poate a se apropie de 5398 VORBA -1066- VORBÄ ea. Aceasta se zice în vorba de rînd că-i legat. CORNEA, E. î, 18/6. Dovadă despre aceasta, afară de vorba de toate zilele, avem şi următoarele versuri. MARIAN, O. n, 61. 0 (Prin lărgirea sensului) Străin la vorbă şi la port Luceşti fără de viaţă, Căci eu sînt vie, tu eşti mort, Şi ochiul tău mă-ngheaţă. eminescu, o. 1,171. 4. (La sg.) Faptul de a vorbi (4); exprimare orală; vorbire (4), (învechit) voroavă (14). A le cinsti mă silesc cu tăcerea şi mă întorc cu vorba iară, la începutul cel dintîi: „Doamne, mîntuieşte-ne, că perimantim, o. 156, cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Muierea numaidecît tăindu-mi vorba mi-au zis. golescu, p. 251/24. Toţi odată s-au pornit la vorbă, pann, ap. ddrf, cf. polizu. Bine vorba nu sfîrşea, Din rîu iată că ieşea Zimbrul aprig, alecsandri, Ρ. ii, 93. Scriem pentru a ne răspîndi gîndirea mai departe decît o duce vorba. MAIORESCU, CR. n, 108. Radu-i curmă vorba: Nu e acum vremea pentru certări. ODOBESCU, s. I, 145. Rîdeau vorbind -adică mai mult rîs decît vorbă. eminescu, p. l. 67. începu să guste cu mare poftă. Mîncînd, fireşte, începu vorba. - Straşnic viscol, domnule! CARAGIALE, o. I, 178. Maica stariţă zîmbi cu mîhnire şi tăie vorba cu bunătate. id. ib. in, 20. Nu-i nimic mai iute decît gîndul, iar vorba poartă gîndul dintr-un om în altul, slavici, o, Π, 16. Dar frumosu-i, zise cucoana, tăindu-i vorba, contemporanul, ii, 7. Deodată-şi rupse vorba - limba-i amuţise-n gură. vlahuţă, s. A. i, 27. Din cînd în cînd se oprea din vorbă spre a-i zice: - Ei, Anicuţo. D. ZAMFIRESCU, R. 102. Uneori gîngavul, fiind de un temperament nervos, se grăbeşte la vorbă, dar este împiedecat de repetări involuntare. BIANU, D. s. 334. Ar fi vrut să afle multe, dar îi tai vorba, papadat-bengescu, O, n, 327. N-apuc să mîntui vorba şi aud dinspre vale: poc, poc. SOVEJA, O. 26. Urmă repede, de teamă să nu înceapă ea şi să-i taie vorba. al. philippide, s. îl, 143. Numai domnul Tase îi cam tăia curajul, cînd o vedea că se prea înăduşeşte la vorbă. BASSARABESCU, s. N. 15, cf. CADE. Fără continuitate în vorbă..., el îşi dicta versurile, plimbîndu-se agitat prin cameră. lovinescu, M. 199. N-apucase să sfirşească bine vorba şi de pretutindeni năvăliră în curte argaţii, galaction, o. 52. Vătăjelul îordache Nastratin... începu vorba, lat şi-ndesat, privind într-o parte cu ochii lui alburii, sadoveanu, O. vin, 11. Zeiţa majestuoasă îi tăie vorba numaidecît. camil petrescu, o. m, 80. Unde e Ana? îi tăie vorba celălalt, vinea, L. ii, 292, cf. DL. Pînă s-a obişnuit să mă înţeleagă..., deseori mi-a curmat vorba, scuipînd obidit. V. rom. ianuarie 1966, 66. Bine vorba nu sfîrşea..., Frunza-n codru jos cădea, Firea-ntreagă că jelea. JARNÎK - BÎRSEANU, D. 311. Nici vorba nu isprăvea, Pintea capu că-i lua. BIBICESCU, p. P. 319. Dar n-a putut să sfîrşască bine vorba şi s-au rupt firul bobului şi s-a înecat şi moşneagul. FURTUNĂ, V. 64. Vorba nu sfîrşea, Plînsul îneca, balade, iii, 29. 0 (In proverbe şi zicători) Vorba e de argint, tăcerea e de aur. Cf. DL. Vorbă multă în zadar cînd lucrul e de faţă. I. golescu, ap. zanne, P. viii, 158. Mai bine multă minte şi vorbă puţină. I. golescu, P. 38/4. Mai bine auzire multă şi vorbă mai scurtă, i. golescu, ap. zanne, P. n, 483. Vorba puţină şi mîncarea puţină niciodată nu strică pe om. pann, p. v, ni, 123/22, cf. zanne, p. ii, 827. 0 Loc. adj. şi adv. în (sau pe) scurtă vorbă v. s c u r t (I 4), 0 Expr. Lasă vorba! sau (eliptic) vorba! = linişte! tăcere! Cf. pamfile, j. ii, 172, dl, dm, m. d. enc., dex. Scurtă vorbă v. s c u r t (I 4). A (nu) da (cuiva) pas îa (sau, învechit, rar, de) vorbă = a (nu) îngădui (cuiva) să vorbească (14); a (nu) încuraja (pe cineva) să vorbească. Parcă se pune la cioarbă Una-ntr-alta tot să soarbă, Asfel nu-ţi dă pas de vorbă, pann, p. v. i, 15/9. Cînd îi dai pas la vorbă, începe să-ţi spună cu tîlc şi ca din carte, pitiş, sch. 104, cf. M. d. enc., dex, zanne, p. m, 526. A scurta (cuiva) vorba v. scurta (4). (Popular) A avea (sau a da, a prinde etc.) spor Ia vorbă v. s p o r 2 (3). (Familiar) A(-i) da cu vorba = a(-i) da cu gura, v. gură. Auzite şi ştiute mi-erau toate, dar ea nu ţinea socoteală de asta, ci-i da-nainte cu vorba. vlahuţă, s. a. ii, 11. (învechit şi regional) Spornic Ia vorbă v. spornic (2). (A fi) scurt la (sau în) vorbă v. s c u r t (14). (A f!) scump Ia vorbă (sau, rar, Ia vorbire, 1a grai) v. scump (1). (A fi) lung la vorbă (sau, regional, cu vorbă multă) = (a fi) vorbăreţ (1), flecar. Părintele era cam lung la vorbă, caragiale, 0. IV, 178. Dragostea din ce-i făcută? Din omul cu vorbă multă, Zice-o vorbă, zice două, Îndată-i dragostea nouă! JARNÎK - BÎRSEANU, D. 80, cf. MAT. DIALECT. I, 111, (Regional) A-i ţine calea cu vorba = a îngîna pe cineva. Cf. alr 1359/815. ♦ C o mp u s : (familiar) vorbă-lungă subst. invar. = om vorbăreţ (1), flecar, palavragiu. Cf. baronzi, L. 96. Acest vorbă-lungă, nu obosea niciodată povestind, v. rom. februarie 1934, 28, cf. iordan, stil., 223, dm, SFC i, 155, 180, 188, l. rom. 1963, 519, gram. rom.2 i, 91, scl 1967,480, sfc iv, 250, form. cuv. i, 17, 79, 87, 237, m. d. enc., dex, scl 1979, 98, zanne, p. n, 835. ♦ Mod, stil de a vorbi (4), de a se exprima. Vorba mea nu iaste vrednică niciodată ca să îndulcească cu vreun mijloc auzirile ascultătorilor, antim, O. 16. Altă vorbă trebuie celui învăţat şi alta celui neînvăţat, id. ib. 136. Prin vorbă şi purtarea sa să făcu prepuşi că ar avea gînd într-ascuns a trece hotarul, instrucţii, 10/16. Vorba lui era înţeleaptă şi libovă. nicolau, p. n, 307/9. De voieşti de toţi să fii primit, potriveşte-ţi portul şi vorba după a lor voinţă, golescu, p. 23/2. Mintea-i este şugubeaţă, Vorba-i plină de plăcere, asachi, S. l, i, 160. Vorba ei mă desfată, Cîntecu-i mă îmbată. BOLINTI-neanu, P. n, 52. Vorba ta mai mîngîioasă decît glasul de iubire. CONTEMPORANUL, i, 88. Şi s-apropie de cort Un bătrîn atît de simplu, după vorbă, după port. eminescu, ο. i, 146. Dacă vorba-i e plăcută, şi tăcerea-i încă place. id. ib. 159. Ce deosebire între ea şi doamna Rădeanu!... Una cu căutătura limpede, încrezătoare, cu vorba nemeşteşugită ca izvorul cel curat, cealaltă privindu-te parcă totdeauna cu scop. G ANE, s. 310. Multe lucruri bune mi-ar fi plăcut şi mie, ca oricărui muritor, pe lumea asta, însă nici unul mai mult ca vorba pe d-asupra limpede, dar adîncă la înţeles. CARAGIALE, o. vn, 159. Ei nu se puteau dezlipi de dînsa, căci şi vorba şi faţa îi erau cu lipici. ISPIRESCU, L. 22. Vorba ei era aşezată, căutătura blîndă şi plină de cuminţenie, vlahuţă, o. A. 1, 43. Era un bărbat plăcut la vorbă, cu bune moravuri. XENOPOL, i. R. VI, 34. Deodată, Aşa, din vorbă aşezată, Gemu. COŞBUC, P. II, 241. începi să semeni la vorbă cu Natalia Canta. D. ZAMFIRESCU, A. 99. Un om frumos, încă tînăr, cu barbă mică, cu faţa plină, bună, cu vorba 5398 VORBA -1067- VORBĂ care încerca numai uneori să fie aspră. IORGA, P. A. I, 24. Văd aievea întrupat ceaslovul In vorba ta domoală şi cuminte. GOGA, ροεζπ, 20. Caută să mă distreze cu vorba lui glumeaţă, anghel, pr. 176. Era lacom, cumplit, neaşezat la vorbă şi ucigător de oameni, bul. com. ist. i, 181. Se gîndi la el: înalt, subţire,... cu o vorbă cumpătată şi liniştea stăpînirii de sine. papadat-bengescu, o. i, 326. Negustorii greci au figură fină, vorba blîndă, aerul şiret. N. A. bogdan, C. m. 87. Căutătura-i e semeaţă, vorba răspicată şi poruncitoare. M. I. CARAGIALE, C. 76, cf. CADE. Foarte îndrăzneţ la vorbă... a început să strige în ton mîrîit. camil PETRESCU, Ρ. 119. Nu-i era drag pentru că avea vorbă unsuroasă şi zîmbet prefăcut pe buze. popa, v. 82. Femeile din sat - zicătoare şi apăsate la vorbă cum sînt - şi le repetau mereu de cînd cu jurămîntul. MOROIANU, S. 91. Fermecător în vorbă, simplu, clar, logic, exercitînd un mare prestigiu prin viaţa sa plină de peripeţii romantice. OPRESCU, I. A. iv, 337. Copilul care imită pe omul matur, în vorbă, în mers, în atitudine, pastişează. constantinescu, S. n, 93. E mai mult timid la vorbă, nu e orator, însă pune în glas o convingere pe care n-o au alţii. CĂLINESCU, Β. i. 315. îţi pică vorba domoală Ca descînticul de boală, paras-chivescu, C. Ţ. 24, cf. dl, DM. Vorba lui era prietenoasă. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, Ϊ1Γ. 69, 3/1, cf. M. D. ENC., DEX. Aspru în vorbă, îşi păstra mai întotdeauna cumpătul. I. GHEŢIE, Β. I, 12. Fire-ai, noră, sănătoasă Cît ţî-i vorba d'e frumoasă, densusianu, Ţ. Η. 93. Fete bune, Nu le afli soaţă-n lume De drăguţe şi frumoase Şi la vorbă drăgăstoase, izv. xm, 314. 0 (în proverbe şi zicători) Vorba dulce mult aduce. Omul se cunoaşte din vorba sa şi nuca cea sacă din uşurinţa sa. ΖΑΝΝΕ, P. II, 829. Prostul se cunoaşte după vorbă şi şiretul după ochi. ZANNE, ap. CADE. Nebunul din vorbă se cunoaşte. golescu, p. 5/21. Vorbeşte cum ţi-i vorba şi te poartă cum ţi-i portul (= nu căuta să pari altfel decît eşti). Com. din piatra-neamţ. Ori vorbeşte cum ţi-e portul, ori te poartă cum ţi-e vorba, se spune pentru a arăta raportul dintre modul de exprimare al omului şi starea lui socială. Cf. puşcariu, l. r. i, 343. 0 E x p r. A-şi lua seama la vorbă v. seamă (III). (Popular şi familiar) (A fi) înţepat (sau pişcat) la vorbă v. înţepat. ♦ (învechit; de obicei cu determinări ca „frumoasă”, „meşteşugită”, „împodobită” etc.) Fel de a se exprima frumos, atrăgător, convingător; elocvenţă. Acest domn în toate au avut noroc, bogat, frumos la chip, la stat, vorba lui frumoasă, cu minte mare. ΑΝΟΝ. brîncov., cm n, 337. A îndulci cu vorba auzurile ascultătorilor iaste dată ritorilor. ΑΝΤΙΜ, O. 29. Iară eu, ca un neputincios la vorbă,... a le cinsti mă silesc cu tăcerea, id, ib. 156. Pui înaintea voastră învăţătura graiului frumos şi a vorbei împodobite, ca un odor purtătoriu de folos părţii politiceşti (a. 1798). GCR n, 162/20, cf. lb. Ş-apoi tineri, soro..., cu vorbă, cu ighemonicon. alecsandri, t. 422. A unit cu întinse cunoştinţi un deosebit talent de vorbă şi puterea de caracter care face pe adevăratul om politic. ARH. OLT. xn, 14, cf. dl. De vorba lui nu te saturi, pann, p. v. în, 9/10, cf. zanne, p. n, 829. 5. Şir de cuvinte prin care cineva îşi exprimă (oral) gîndurile, ideile, sentimentele, intenţiile etc.; p . r e s t r. cuvînt (rostit); (învechit) voroavă (15). V. spusă (2), zicere (1), zisă (v. z i s 1). Slujeşte adevărat spre înţelegerea vorbei de faţă. ORTOGR. 20/11. Aligoria iaste o vorbă cu totul metaforicească şi carea are altă înţelegere osibită de însemnarea zicerilor (a. 1798). GCR n, 163/5, cf. budai-deleanu, lex. Nu trebuie să luaţi sama la toate, la gînduri, vorbe şi la dreapta scrisoare, voind a le îndrepta. PETROVici, P. 309/9, cf. lb. Toată spunerea este alcătuită dintr-una sau din doo vorbe. POTECA, F. 92/20. Nu trebuie să cerem nici vorbă de la mort, nici vreun dar de la scump. id. ib. 234/20. Rimă se zice asemănarea ultimelor vocale şi consoane a vorbelor cu care se termină două sau mai multe versuri, heliade, o. II 146. Întrebuinţînd rău această lege, pedepsea nu numai fapte, ci şi vorbe, semne şi chiar gînduri. căpăţineanu, m. r. 134/18. Văzînd într-însele oarecare idee şi vorbe care nu ar suna bine la urechile noastre, am luat îndrăzneala să le scoţ. buznea, C. 4/14. Pentru nenumărata mulţime, stelele nu se pot numi cîte una cu vorbe proprii, genilie, g. 73/16, cf. valian, v. Vorbele „masă”, „rătunzime” nu exprimă decît idei, fiindcă nu representează decît lucrurile despre care se tractează. LAURIAN, F. 13/18. Sînt unii care confund semnul cu lucrul însemnat şi pretind că ideile, încai cele generale,... nu sînt decît vorbe. id. ib. 18/18, cf. iser. Numele [fosforului]... se trage din două vorbe greceşti, marin, pr. i, 33/33. Cunoştinţa n-are origine în sensul ce am dat acestei vorbe, zalomit, e. f. 2717, cf. polizu. Vorbele sau cuvintele sînt semnele cugetelor, cipariu, o. ii, 77. Taci, fiică! nu se poate: Tu vorbele îţi strici. BOLLIAC, O. 86. Stănică, îndată ce dete cu ochii de mine, rămase cu vorbele întrerupte pe buze. pelimon, i. 150/22, cf. BĂLĂŞESCU, GR. 4/12, 133/8. Amorul de patrie, libertatea, egalitatea şi devotamentul sînt vorbele sacramentale ale ciocoiului, pe care le rosteşte prin adunări publice şi private. FILIMON, O. i, 98. Toată vorba ce pronunţa era o insultă aruncată în contra noastră, id. ib. Π, 12, cf. petri, v., pontbriant, D. Ambele vorbe sînt de cea mai evidente origine indo-europeană, hasdeu, i. C. i, 184. Această vorbă vine de la „animus”. canella, v. 26. Se împrumută vorbe din toate părţile, baronzi, I. C. iii, 17/25. Vorbeşte încai franţuzeşte?... - A fi rupînd şi el vro două vorbe ca toată lumea, alecsandri, t. 330, cf. CIHAC, I, 320, cf. lm. Stilul greoi provine din înţelegerea grea a celui ce scrie, şi cine face vorbe multe la idei puţine are o cauză foarte firească pentru aceasta. MAIORESCU, CR. I, 176. Spre a avea o pr enumerare exactă şi deplină a deosebitelor înţelesuri ale vorbei „satura” în limba latină, vom traduce din gramaticul Festu cuvintele. ODOBESCU, s. I, 37. Norocul tău că n-ai pronunţat vorba întreagă. EMINESCU, Ν. 70. Nu caut vorbe pe ales Nici ştiu cum aş începe - Deşi vorbeşti pe înţeles, Eu nu te pot pricepe, id. Ο. i, 173. Doamne, ce vorbă ţi-a ieşit din gură. creangă, p. 9. Se pot citi cîteva vorbe de-a-ndărătelea. caragiale, o. n, 133. Amîndoi erau... cumpătaţi la veselie şi bine chibzuiţi în potrivirea vorbelor. SLAVICI, Ν. I, 90. Nu se putea să fie bărbat, fiindcă vorba îi curgea din gură ca mierea. ISPIRESCU, L. 20. Parcâ-i da cineva brînci să scoaţă din gură vorba ce-i sta pe limbă. id. u. 112. Vorbele s-au aşezat la rînd şi s-au mlădiat în cadenţă după o lege de armonie, 5398 VORBA -1068- vORBA auditivă mai mult. VLAHUŢĂ, O. A. II, 107. Lascar recunoscu vorbe dintr-o rugăciune grecească. CONV. LIT. XXII, 270. Nu ştia nici o vorbă românească. RĂŞCANU, L. xxm. Limba nu se mărgineşte numai de a aplica o vorbă cu sens general la un caz particular şi de a preciza sau limita astfel semnifîcaţiunea sa. ŞĂINEANU, î. 18, cf. DDRF. Vorbitorul ştie bine că amestecă două vorbe deosebite şi o face aceasta înadins..., mai ales pentru a provoca mul. philippide, p. 82. In limba poporului, vorba „plisc” înseamnă coastă sau deal steril, acoperit cu piatră. LIUBA - IANA, M. 82, cf. ŞĂINEANU, ENC. ROM. Rada, cînd o vezi, te fură... Cu a vorbelor căldură. COŞBUC, P. I, 95, cf. barcianu. Ar trebui să hotărîm care este înţelesul vorbei „a înşela în amor”. D. ZAMFIRESCU, A. 137, cf. alexi, w. Patru vorbe imperioase pe cari le spunea într-un salt de broască sărită, anghel, pr. 52. Luase un condei să însemne cu vorbe toate felurile de sunete pe care le scotea [privighetoarea], brătescu-voineşti, î, 138. Se mai abuzează încă la introducerea cu duiumul a vorbelor streine nepotrivite şi greu de pătruns în popor. atila, p. 27. Vorba, ca o simplă monetă luată şi dată, ştearsă de multă întrebuinţare, e tot ce loveşte cugetul. pâr van, i. F. 19. Simţim sunetul aurului..., dar cum să-l exprimăm prin vorbe? IBRĂILEANU, S. L. 22. Mai scrisese un cuvînt..., dar în clipa aceea moartea îl lovise şi mina care ţinea condeiul căzuse pe fila de hîrtie, împroşcînd cu cerneală ultima vorbă scrisă, al. philippide, s, ii, 205, cf. resmeriţă, d., cade. Pe ultima bătaie a ceasului din peretele din faţă cădea şi ultima vorbă a oratorului. LOVINESCU, M. 54. Forma exterioară a vorbelor de origină latină nu mai seamănă cu prototipul lor. arh. OLT. Xll, 168. Culai repede, fără să mai aleagă vorbele de indignat ce era. camil petrescu, t. I, 45. Abia putuse articula ultimele vorbe, înecat, sugrumat. teodoreanu, M. u. 75. îmi aduc eu aşa aminte de vreo zece vorbe sîrbeşti pe care le-am învăţat în copilărie la malul Dunării, sadoveanu, O. XXI, 61. începu să-şi povestească viaţa şi peripeţiile prin care a trecut, vorbind o limbă grecească amestecată cu vorbe româneşti şi franţuzeşti, bart, E. 272. Noi ştiam cîteva vorbe ungureşti din cele din urmă două clase ale şcoalei primare. MOROIANU, s. 21, cf. SCRIBAN, d. Se toarce vorba închegată, Cutia încet se-ncuie-n piept, în scrisul apei caut drept. L BARBU, J. s. 112. Ceea ce va apărea evident în tot ce exprimă, cu vorba şi cu pensula, în tot cursul vieţii sale. OPRESCU, s. 76. Nu în statistica vorbelor stă poezia, ci în asociaţia lor. constantinescu, s. i, 111. Rupea cîteva vorbe nemţeşti, cîteva greceşti, călinescu, S. 64, cf. id. c. O. 59. Vorbele i~aufost culese, pe măsură ce alunecau din gura lui înţeleaptă, de un discipol.., care ni le-a transmis spre învăţătura noastră. VIANU, L. R. 57. Vorbele mi le-am spus şi pentru ca să întrebuinţez cuvîntul „încaltea” ce nu era uzual în sat. BLAGA, HR. 18. S-a lăsat de scris de atunci..., dar vorbele îl mai urmăresc şi-l hărţuie din cînd în cînd. vinea, l. i, 6. Scriitorul... şi-a aţintit ascuţimea intuitivă asupra fenomenalităţii sociale: gesturile, vorbele şi purtările oamenilor. CIOCULESCU, C. 62. Aş vrea să găsesc alte vorbe, deoarece eu însumi le-am folosit pe acestea pînă la saturaţie, dar îmi simt imaginaţia sleită. TUDORAN, o. 294, cf. dl, dm, L. ROM. 1972, 104, 544. Ce ciudat se construieşte, frază cu frază, vorbă cu vorbă, farmecul acestei cărţi alcătuită din frînturi de scrisori, asemeni unui roman epistolar, românia literară, 1973, nr 35 11/1, cf. M. D. ENC., dex. Comicul care rezultă din stîlcirea vorbelor nu este de foarte bună calitate ROMÂNIA LITERARĂ, 1978, nr. 1, 5/3. Ba o iubeşti! Totul te trădează: privirile, vorbele, gesturile. 1. Gheţie, b n 352. Nu scoase streinul bine vorba din gură şi toate se-mpliniră. reteganul, P. IV, 72. De la Măgura încolo şi voarvele-s altele, arh. folk. vn, 53, cf. alr 1/1 h 28 alrm l/l h 41. Pintea toate le făcea, Nici o vorbă nu scotea, balade, II, 363. Cam îmblodogărea vorba ca să nu bage baba di seamă. o. bîrlea, a. p. n, 545, cf. NALR - Ο I h 66/908, NALR - mb I h 7/639, ib. h 40/484, ib. h 66/493, ib. mn 20, 285/635, ib. n h 118/468, ib. h 157/587, ib. h 158/483, ib. mn 209, 468/494, 470/494^ ib. mn 236, 561/474, ib. mn 280, 727/474, ib. mn 291, 771/474, ib. mn 301, 800/473. 0 (în proverbe şi zicători) Vorba ce zboară odată nu se mai întoarce. 1. golescu, ap. zanne, Ρ. 11, 814. Ştie vorbe să îndruge Parcă tot la ţîţă suge, se spune despre omul prost, care vorbeşte fără rost. Cf. pann, p. v. i, 10/5, baronzi, l. 57, zanne, p. n, 828. Vorba pe unde a ieşit Mai bine să fi tuşit, pann, p. v. I, 3/14, cf. zanne, p. n, 815. Un ban, cu mult mai bun decît mii de vorbe. 1. golescu, ap. zanne, p. n, 822. Nu caută că nu vine vorba la cădelniţă, se spune despre acela care vorbeşte ce nu trebuie şi într-un moment nepotrivit. Cf. pann, p. v. n, 147/24, zanne, p. vi 500. Pe unde iese vorba, iese şi sufletul, se spune despre omul sincer. Cf. rebreanu, r. n, 56, stancu, r. a. m, 222, mat. dialect, i, 238, zanne, p. ii, 825. 0 Lo c. ad v. Vorbă cu vorbă = cuvînt cu cuvînt, fără nici o modificare, întocmai. Cf. şăineanu. Copia pe coaie întregi de hîrtie paginile din „Logica” lui Maiorescu, vorbă cu vorbă, citindu-le apoi. LOVINESCU, M. 31. Scria, vorbă cu vorbă, tot ce spunea sluga de la birt. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. i, 79. Se spovediră printre gratii..., rostiră vorbă cu vorbă după părintele Evtichie rugăciuni uşoare. VOICULESCU, P. I, 284, cf. SCRIBAN, D. Mă străduiam să traduc nu numai vorbă cu vorbă, dar şi sunet cu sunet, românia literară, 1975, nr. 3, 17/2. 0 E x p r. Cu alte vorbe = exprimînd acelaşi lucru altfel; altfel spus, cu alte cuvinte. Cu alte vorbe, noi am făcut o elipsă. REV. IST. IX, 174. Cu alte vorbe, statul dac... a rămas iar în picioare, drăganu, rom. 546. Cu alte vorbe, Aman... este incapabil să facă un sacrificiu util a părţilor accesorii OPRESCU, S. 24. Cu o vorbă = pe scurt, în rezumat. N-au consultat esperiinţa decît relativ spre mundul fisic şi estem...; cu o vorbă, au denegat conştiinţei facultatea de a percepe, spre a o da numai sensurilor, laurian, f. 6/33. A nu scoate (nici) o vorbă = a nu vorbi (4), Nu scosese o vorbă de cînd venise, vlahuţă, O. a. i, 137. Nenorocita nu era o povară:... nu scotea o vorbă, nu se mişca, sta ghemuită ca o momîie în fundul patului. M. 1. caragiale, c. 128. Nu făcuse nici un gest, nu scosese nici o vorbă. brăescu, o. a. I, 35. A doua zi n-a scos o vorbă. voiculescu, p, I, 70. îşi făcuse o regulă să nu scoată o vorbă şi să nu comenteze pentru că, zicea, din ţînţar se face armăsar. CĂLINESCU, S. 414. Tu eşti mut..., mă, dă n-ai scos o vorbă d-alaltăieri. camil petrescu, o. m, 5398 VORBA -1069- VORBÄ 217 Rar scoteau o vorbă, bogza, c. O. 27. Nu scoate o vorbă din gură. STANCU, d. 447. îşi revenise: ochii-i erau ^ar nu scoîea ° vorbă, vornic, p. 177. Nu scoase o vorbă tot timpul, preda, m. s. 8. Ardea ca pojarul şi-i clănţăneau dinţii în gură de nu putea scoate o vorbă. i. gheţie, b. i, 57. La cină, fu rece ca gheaţa, nu scoase o vorbă şi abia se atinse de mîncăruri. id. ib. n, 284. Pintea toate le făcea, Nici o vorbă nu scotea. Făr-în gîndul lui gîndea. balade, n, 363. A(-i) scoate (cuiva) vorba cu cleştele (din gură) = a determina cu greu (pe cineva)* să vorbească (I 4). îngălbenise, se uscase ca iasca şi-i scoteai vorba cu cleştele, dela-VRANCEA, 0.1,18. Românului nostru nu trebuie să-i scoţi cu cleştele vorba din gură. furtună, c. 2. A(-şi) pierde şirul vorbelor v. pierde (III 2). A da dintr-însul (cîte) o vorbă (sau nişte vorbe) v. d a. (Familiar) îmi umblă vorba prin gură = nu găsesc acum cuvîntul potrivit, deşi îl ştiu. Cf. dl ii, 428. A morfoli vorbele v. m o r f o 1 i (1). ♦ (învechit şi popular) Text (rimat) care însoţeşte o bucată muzicală vocală. Dimpreună cu cîntarea, omul face a se auzi şi vorbe, heliade, o. ii, 373, cf. valian, V. Ştiu aria, dar vorbele le-am uitat. costinescu. Ea cînta, repetînd aceleaşi vorbe, plecîndu-se către el, tremurînd de emoţiune: „Iţi aduci aminte cînd veneai la mine, vara pe-nserat”. D. zamfirescu, a. 58. Muzicanţii oare nu s-ar găsi destui ca să brodeze o arie demnă pe vorbele cîntecului răspîndit pentru a-i putea populariza? anghel, pr. 192. Era mai greu să înseileze vorbe pentru bocet şi să scoată glas. agârbiceanu, s. 120. Un fecior mai isteţ..., care ştie mai bine colindele, recitează din memorie textul, „vorbele” colindelor, cum le-a învăţat şi el de la altul, viciu, COL. 9, cf. CADE. Nu vorbele însemnau mare lucru, ci mai cu seamă tot ceea ce aducea doina cu ea. camil petrescu, 0. i, 23. ♦ (învechit, rar) Verset (I 1). Zice chiar marele Zlataust, la al şaptesprăzecelea vorbă ce face Evanghelia lui Mathei. antim, o. 173. ♦ (Gram.; învechit, rar) Discurs, enunţ; frază, propoziţie. Cf. i. golescu, c. Sintetica se ocupă cu formarea vorbei; ea se subîmparte în generală şi specială, cîmpeanu, gr. rom. 22/3. Pronumele este un nume generic ce ţine în vorbă locul substantivului, id. ib. 50/29. 0 (învechit, rar) Părţile vorbei - părţile de vorbire v, p a r t e (12). Cf. ddrf. ♦ (Gram.; învechit; calc după lat. verbum) Verb. Nominelor şi vorbelor româneşti a cărora rădăcină e în limba cea latinească, iorgovici, o. 34/3, cf. 37/22. La români sînt patru forme ale vorbelor, care, precum şi la latini şi la italiani, se cunosc din modul infinitiv, maior, ist. 246/26, cf. dacoromania, i, nr. 1-2, 168, 172. 0 Vorbă ajutătoare - verb auxiliar. Românii întrăbuin-ţează în limba sa vorbe ajutătoare (verba auxiliaria). maior, ist. 247/20. Italianii întrăbuinţează vorbe ajutătoare întocma ca românii, id. ib. 247/23. Cei ce mărturisesc cum că limba moldovenească este alcătuită din cea italienească, zic aşa... cum că are tot aceleaşi vorbe ajutătoare: am, ai, are, CANTEMIR, s. M. 334/3. ♦ (învechit, rar) înţeles, sens (1). Izvodul lui Necolae... era pentru neîntocmirea lui foarte cu greu a să înţelege vorba tălmăcirii şi abaterea cuvintelor, biblia (1688)2, 1, 159. 6. Părere, opinie; convingere, hotărîre. Cf. vorbi (5). Mai degrabă i-ar putea strîmba fălcile, decît vorba. CREANGĂ, P. 164, cf. 229. N-a fost putinţă să-l întoarcă din hotărîrea sa, rămîind statornic ca o piatră în vorbele lui. ISPIRESCU, L. 3. Eu aş zice o vorbă, părinte, să nu fie cu supărare. N-ar fi mai bine să-l avem pe domnul Florea deputat? agârbiceanu, o. vin, 210, cf. cade, dl, DM, M. D. ENC., DEX. Dar cine îi ţinu vorba în seamă? STĂNCESCU, B. 203. A nu asuda de vorba cuiva (= a nu ţine seama de părerile cuiva, a dispreţul convingerile, hotărîrile cuiva). Cf. zanne, p n, 478. Dacă nu ţi să trece vorba, nu-ţi mai răci gura. pann, p. v. m, 101/22, cf. zanne, p. n, 825. 0 E x p r. A ţine la vorba sa v. ţ i n e (V 5). (învechit şi regional) A fi pe (sau Ia) o vorbă (cu cineva) = a fi de aceeaşi părere cu cineva; a fi în consens, în înţelegere cu cineva. Cf. scl 1955, 274. îm pare gine că sîntem pi-o vorbă, alr I 350/156, cf. ib. 350/302. (Regional) A-i vorbi (cuiva) în vorbă sau a-i da (cuiva) ajutor la vorbă = a susţine părerile cuiva, a aproba pe cineva; a măguli (pe cineva). Cf. ciauşanu, v., alr 1350/269. (Regional) A nu se potrivi la vorbă = a avea opinii diferite, a nu se înţelege într-o discuţie. Nu ne potrivim la vorbă, pann, p. v. ni, 130/12, cf. zanne, p. n, 834. 7. Subiect de discuţie, de conversaţie. Acestea ce zisem pînă aici, pentru alţii doară să par că am ieşit din vorba noastră, însă nu gîndesc că fără cale sînt puse. C. CANTACUZINO, CM i, 28. Holera au slujit de vorbă prin salonurile Eşului. rusşo, s. 24. 0 Expr. A fl vorba (sau vorbă) de... (sau despre..., învechit, pentru...) = a constitui subiectul discuţiei, al dezbaterii, a fi în discuţie, a se vorbi de...; a se face referire la... Oare... nimeni n-a pomenit dacă le-au clădit dacii sau mai tîrziu romanii? Un lucru îl ştii fără greşală, că e vorba de unul din aceste două popoare. M. COSTIN, o. 222. Să strînseră toţi svetnicii la craiul în Liublin... Fost-au 15 zile voroava pentru turci şi pentru Ştefan Vodă. N, COSTIN, L. 267. Engel, cînd e vorbă despre români, ca să ştirbeze mărirea românilor, şi în papură caută nod. maior, ist. 90/8, cf. petrovici, P. 309/26. Aceasta nu este treaba mea: aici ne este vorba de literatură, iar nu de moral heliade, o. ii, 10. Nu mai e vorba de o cestiune de psihologhie. zalomit, e. f. 33/26. Nu este vorba de mine. filimon, o. i, 144, cf. pontbriant, d. E vorba despre Sciţia cea învecinată cu Misia, hasdeu, i. C. i, 198, cf. CANELLA, v. 26. Roşaţa obrazului dovideşte c-ai gîcit de cine-i vorba, alecsandri, t. 1 383. Să nu uităm că este vorba de dreptul public, şi nu de dreptul privat. MAIORESCU, CR. ni, 99. Confraţii noştri vor înţelege lesne de ce e vorba, eminescu, o. xi, 53. Aşa cred eu c-ar fi cu cale, cînd îi vorba de dreptate, creangă, a. 146. Intelectualii sînt... diriguitorii opiniei publice, mai ales cînd e vorba de mişcarea „culturală”, caragiale, O. IV, 33. Afară de pasca despre care ne-a fost pînă aici vorba, cele mai multe românce... fac de Paşti încă şi alte copturi. MARIAN, S. R. m, 10. Pentru că e vorba de glugă, trebuie să notez că numele acesta se mai dă unei specii de traistă a ciobanilor. MANOLESCU, I. 181. Şi eu am simţit, ca tine, greutatea de a fi judecător drept, cînd e vorba de înclinările unei persoane din familia ta. D. zamfirescu, R. 152. Nu e vorba de glorificarea 5398 VORBA -1070- vorba trecutului tradiţional al unei naţiuni, iorga, p. a. i, 270. De lupte propriu-zise e foarte puţin vorba. PÂRVAN, G. 103. Despre porţile acestea... va fi vorba în altă parte a lucrării. PĂCALĂ, M. R. 441. Luaţi aminte că e vorba de un produs alimentar de primă necesitate. ATILA, P. 3. E vorba anume de pigmentul celular şi în special de pigmentul celulelor nervoase. MARINESCU, P. A. 66. Nepăsător, ca şi cum nu de dînsul ar fi fost vorba, mînca şi bea. M. i. caragiale, c. 141, cf. cade. Nu e vorba de mine, ci de ideile mele. camil petrescu, τ. n, 504. Este vorba cu siguranţă de „vlahi”, draganu, rom, 451. Dar peştii? Că de ei este vorba, voiculescu, P. i, 25. Da, da, aprobă el, ca şi cum ar fi fost vorba de o mîncare delicată, sadoveanu, O. xiv, 47. Este vorba de intuiţia obiectivă şi de înţelegere. D. GUŞTI, P. A. 135, cf. scriban, D. Normele generale, despre care a fost vorba în primul rînd, pot fi numite şi formale, vianu, e. 51. Este vorba de un sat bucovinean,... aşezat într-o vale. constantinescu, s. n, 8. Auzind că este vorba de el, se întoarse cu faţa spre prefect, ulieru, C. 96. Este vorba de bogata faună de pajuri şi vulturi. BĂCESCU, Păs. 226. Nu e vorba numai de Acropole, cu templele, coloanele, frizele, cariatidele şi zeii săi, ci şi de acele vile şi muzee albe ce împodobesc oraşul modern. BLAGA, HR. 112. Dacă e vorba, de pildă, de un hoţ, atunci individul descris... va fi o capodoperă de hoţ. ralea, S. T. i, 83, cf. dl, DM. E vorba aci de un nou concept. JOJA, S. L. 40. Este vorba de mai multe variante fonetice ale aceluiaşi cuvînt străvechi. FD Π, 157. Vom înţelege că este vorba de logaritmul zecimal, algebra IX, 237. S-ar putea crede că este vorba de un lăcaş din satul de podgorie de pe malul Milcovului. C. GIURESCU, P. O. 63, cf. M. D. ENC., DEX. Nu e omul niciodată bătrîn, cînd e vorbă de învăţătură, zanne, p. v, 354. A aduce (sau a deschide) vorba despre... (ori de..., regional, că...) sau (popular) a lua vorba (despre...), a se lua de vorbă (despre...) = a îndrepta discuţia, conversaţia asupra cuiva sau a ceva; a face aluzie la..., a pomeni despre...; a aborda un subiect anume. Să aducă vorba tot de streina necunoscută. cantacuzino, n. p. 94721, cf. polizu. Bine-ar fi să ne luăm de vorbă în sfîrşit cu cucoana Chiriţa. ALEC-sandri, t. 431. Cînd musafirul l-a văzut pe Abu-Hasan încălzit bine, i-a deschis vorba despre dragoste. caragiale, O, m, 80. Aduseră vorba iarăşi despre broasca fratelui lor. ispirescu, l. 36. Deschizîndu-se odată vorba în adunarea zeilor, id. u. 18. Aduseşi vorba de praznic, săm. I, 234. Pare că se sfiia să iaie cu noi vorba despre aceasta, sbiera, f. s. 7, cf. resmeriţă, d. Aşi fi deschis eu vorba dacă lăutarii n-ar fi început tocmai un vals. M. i. CARAGIALE, C. 9, cf. CADE. Niciodată nu aducea vorba despre întîmplările răzmeriţei. rebreanu, R. II, 311. Nu s-a adus măcar o dată vorba despre femei. voiculescu, p. i, 67, cf. scriban, d. I se păru nedelicat să mai deschidă vorba, acum cînd doliul era încă proaspăt. CĂLINESCU, E. O. II, 309. Nu aduse vorba de politică, id. B. I. 308. Cineva adusese vorba despre cei vreo treizeci de mari boieri, refugiaţi la Braşov. CAMIL PETRESCU, O. în, 69, cf. DL. Unul dintre ei aduse vorba despre băiatul lui Moromete. PREDA, M. S. 7, cf. DEX 13. Ei, îînguitu-s-a îndestul vară-ta cît aţi stat în salon? i se adresă ea, aducînd vorba, cu un anumit scop, despre măritişul lui Tensi. I. gheţie, B. i, 190. Călugărul de la una, alta, aduse vorba că cefei de viaţă duce ea şi cum trăieşte. SEVASTOS, P. 78. Am luat vorba despre dreptare, furtună, v. 15. A ţese vorba v. ţese (1). ^ veni vorba (sau, învechit, vorbă) (de... ori despre,., că..., învechit, pentru..., rar, la...) v. v e n i (B I 1). a schimba (sau a-şi întoarce) vorba ori (popular) a lua (sau, rar, a intra în) altă vorbă = a schimba subiectul discuţiei. A zîmbit a rîde şi a intrat în altă vorbă. VĂCĂRESCUL, IST. 249. Fetele atunci au luat altă vorbă, dar din inima lor nu s-a şters purtarea necuviincioasă a spinului. CREANGĂ, P. 209. Apoi îlinca schimbă vorba, întreabă de tată-său, de ce mai e pe-acasă. vlahuţă, s. a. n, 189. Dar să nu schimbăm vorba: în ce te duc de nas? D. ZAMFIRESCU, A. 112. Apoi a schimbat vorba şi ne-a întrebat: Badeo, da or fi fiind bătrîni pe aice? ANGHEL, PR. 177. Admirabilă e sonata asta,... zise Andrei ca să se schimbe vorba. BRĂtescu-voineşti, p. 166. Ca să schimbe vorba, atinse umărul nevestei. GÎRLEANU, N. 157. Vînătorul..., om umblat, schimbă vorba, ca să îmbuneze inima bătrînilor. soveja, o. 24, cf. CADE. Căutînd să-i alunge tristeţea, Titu încercă să schimbe vorba, Grigore însă continuă liniştit, rebreanu, r. Π, 305. Colonelul a înţeles indiscreţia acestei anchete şi schimbă vorba. C. petrescu, î. n, 24. Întorcîndu-se spre fereastră, schimbă vorba, voiculescu, p. i, 207. Schimbînd deci vorba, puse mina pe umărul lui Filip. CĂLINESCU, S. 616. Schimbă repede vorba, parcă ar fi ţinut într-adins să îndrume conversaţia într-altă parte. BLAGA, H. 186, Fane însă schimbă vorba. VINEA, L. I, 111. Pe urmă, ca să schimbe vorba, întrebă: la spune, Ieremie, ai vreo treabă aici în tîrg ? TUDORAN, P. 22, cf. dl n, 781, M. D. ENC., DEX. Musafirii tăcuseră mîlc şi Cavadia schimbase vorba numaidecît. ţoiu, G. 14. Au schimbat vorba pe alta. sbiera, p. 176, cf. zanne, p. ii, 831. A se depărta cu vorba = a se abate de la subiectul discuţiei. Ca să nu mă depărtez cu vorba, zic cum că Dumnezeu nu s-au uitat la acele cuvinte ale lui Moisi, ce-l îndemna spre mînie. antim, O. 134. Dar ia, să nu ne depărtăm cu vorba şi să încep a depăna firul poveştii. creangă, p. 184. Se depărtau cu vorba de preocuparea tacită şi spinoasă: ce e de făcut? vinea, l. h, 121, cf. zanne, p. n, 829, 830. (Popular) Să venim (sau să ne întoarcem) la vorba noastră = să revenim la subiectul discuţiei. Să venim iar la vorba noastră, pann, p. v. II, 148/2, cf. zanne, p. ii, 830. (Familiar) Să nu-ţi uiţi vorba! = formulă prin care cineva intervine într-o discuţie, întrerupîndu-şi interlocutorul. Să nu-ţi uiţi vorba, Vlade, zise Neacşu. soveja, o. 25. (Familiar) Să nu-mi uit vorba = apropo; mi-am amintit ce voiam să spun. Cf. Com. din piatra-neamţ. 8. Chestiune (în discuţie), problemă (III 1); stare de fapt, situaţie (2), realitate (1); p . e x t. adevăr. Am pierdut-o! - Ce? - Ce, ne-ce..., e vorba, am pierdut-o? caragiale, o. ii, 36. Vorba e să ştii prinde momentul. AGÂRBICEANU, a. 50. Trei, şapte..., şaptezeci..., vorba e că sunt brazi camil PETRESCU, T. iii, 21. El şi cu prietenii lui au un plan..., da vorba e că şi noi trebuie să luptăm dîrz pentru drepturile noastre, id. O. m, 8. E vorba că umblă un copil, pe drum primejdios, la vreme de noapte, şi cine ştie ce i se poate întîmpla. SADOVEANU, 5398 VORBĂ -1071- VORBĂ 0. xm, 75, cf. scriban, D. Vorba e că s-a dus dracului circul! MS. VI, nr. 2, 46. Nă! încă on lucru! Cini poaî'i sî-i facî copk'ii la funeie-mpăratuli? Asta-i o vorbi! o. BÎRLEA, a. p. i, 259. Uiîă-t'e, mă,... ce-i vorba: io am război cu cutare-mpărat, şî trăbă să t'e duj la război, id. ib. fl, 255. 0 E x p r. A (nu) (putea) fi (sau, rar, să fie) vorba (ori, rar, vorbă) de... (sau, învechit, pentru...) = a (nu) se pune problema; a (nu) (putea) fi (în realitate, cu adevărat). O, Moarte,... dă-mi o para... - Dacă-i vorba numai pentru atîta, a zis Moartea,, bucuroasă, negruzzi, s. i, 90. Dacă e vorba de mîncare, aş mînca şi eu bucuros, filimon, o. i, 158. Specia omenească nu e altceva, adevăr vorbind, decît un furnicar, o soţietate unde e vorba numai de ordine şi de binefiinfă. BARONZI, 1. c. I, 23/25. Iar de este vorba să-mi dai soţioară, Află că eu însămi sînt o feţişoară. BOLINTINEANU, P. i, 12. Dacă nu admitem ca tendinţă a societăţii fericirea membrilor ei, atunci nu mai poate fi vorba de fapte morale şi imorale, contemporanul, 1,714. Cînd ţara nu era liberă nu putea fi vorba de dezvoltarea libertăţilor cetăţeneşti, eminescu, O. xi, 53. Nu poate fi vorbă de persecuţiunea sistematică a boierimii pămîntene. RĂŞ-CANU, l. xxiii. Cînd este vorba de a călători în timpul verii, în genere, sătenii cei mai puţin săraci îşi pun încălţămintea în traistă. MANOLESCU, I. 247. Fiind şi timpul înaintat, nu mai putea fi vorbă de a începe azi lucrarea. TURCU, E. 69. Era vorba de tinereţea omului, pe care nimeni n-o mai întoarce înapoi, o dată ce s-a dus. D. zamfirescu, A. 39. Arătura sporea ca prin farmec..., cînd era vorba de arat. ANGHEL, PR. 83. Acum nu era vorba de nici o nenorocire. AGÂRBICEANU, A. 159. Mai uluit fu însă văzînd că e vorba de o nouă complicaţie, rebreanu, i. 236. Devenea cel mai conformist dintre oameni îndată ce era vorba de ierarhia socială, al. philippide, s. ii, 10. Dacă e vorba de intensificarea comerţului activ şi industriei naţionale, atunci puţin importă îmbuibarea şi bogăţia unor meseriaşi egoişti din bresle. GOLOGAN, C. R. 147, cf. CADE. Unde riscurile se egalizează nu mai poate fl vorba de asasinat, camil petrescu, τ. I, 130, Cred că nu-i vorba de o simplă întîmplare. IORDAN, STIL. 37. Dacă nu poate să fie vorba de o lipsă de sinceritate la artiştii anonimi,... tot aşa nu putem pune la îndoială sinceritatea lui Brâncuşi. OPRESCU, s. 134. Nu mai putea fi vorba de jertfă şi de rug. ARGHEZI, S. V, 141. Gonzalv, cînd era vorba de progenitura sa, îşi pierdea orice cumpăt. CĂLINESCU, B. I. 151. E vorba doar de o suplinire. RALEA, S. T. n, 69. Nici nu putea fi vorba de iubire între ei. VINEA, L. Π, 23. Tu nu m-ai iertat?... - Parcă putea fi vorba de iertare! H. LOVINESCU, C. S. 89. Noroc că nu era vorba decît de o încercare. TUDORAN, P. 161. Din ancheta întreprinsă s-a constatat că e vorba de un sabotaj, barbu, ş. n. ii, 14. Ion Barbu credea că era vorba de întîiul zbor al lui Aurel Vlaicu. v. rom. ianuarie 1966, 181. Este vorba de tragedia omului fără un nume precis, ib. iunie 1973, 93. Parcă ar fi fost vorba de o ediţie princeps. ŢOIU, G. 13, Az nu ma ie horba nici dă turc, nici dă muscal. Nu li mai vez chicior pîn ţara asta. graiul, i, 228. Este vorba să... - urmează să...; trebuie să... Era vorba să se facă o protestaţie în contra firmanului de închidere (a. 1858). IORGA, S. D. xvi, 25. Dacă e vorba să se lămurească... teoria calorică..., mărimea acum indicată trebuie stabilită înainte de toate în chip numeric, eminescu, o. xv, 1 170. Toţi să lupte dacă e vorba să aibă pretenţii de oameni politici. CARAGIALE, O. I, 290. E vorba să o ia în căsătorie, id. ib. IV, 17. Dacă-i vorba să scot banii de la tine, apoi slabă nădejde, rebreanu, I. 32. D. lorga a susţinut că nu era vorba să se înscrie la conservatori. LOVINESCU, M. 102. Dacă e vorba să dau fabrica unora cari n-au inventar..., atunci ţi-o dau ţie. camil petrescu, τ. 1,430. Află... că e vorba să fie ales, din partea sătenilor, în „ Comisia pentru proprietari ”. id. O. m, 14. Era vorba să se ducă c-un fecior de bani gata la America, sadoveanu, o. xrv, 20, cf. scriban, d. Trebuie să fiu îngăduitor cînd e vorba să iau măsuri contra cîrciumarilor. ULIERU, C. 111. Dacă-i vorba să păcătuim generalizînd, cel puţin să pornim de la un nume cu circulaţie în popor. băcescu, păs, 211. Păi, dacă este vorba să zbori pe-aci, prin dos, Nici eu nu mă las, dragă, mai prejos, arghezi, s. v, 134. Meşter priceput este Sadoveanu cînd este vorba să învie o figură sau o situaţie printr-o trăsătură unică. VIANU, A. p. 234. Preotul le aduce la cunoştinţă că este vorba să iasă monedă metalică şi mai mică. CIOCULESCU, C. 73. Fusese vorba în cîteva rînduri să se mute. l. GHEŢIE, Β. I, 321. Despre (sau de) ce e vorba = (de obicei în formă interogativă) ce este (de fapt, în realitate), ce se întîmplă. Despre ce este vorba?... - Priveşte, te rog, mai cu băgare de seamă la ceea ce se petrece pe scenă, filimon, O. I, 229. Confraţii noştri vor înţelege lesne de ce e vorba. Statul nostru nu are altă raţiune de a fi decît aceea că e stat românesc. eminescu, o. xi, 53. în sfîrşit, ce e? de ce e vorba? - Dumneata cunoşti pe... CARAGIALE, Ο. îl, 30. Lasă-mă să vorbesc eu!... - Despre ce e vorba? sadoveanu, O. XXI, 44. Am să-ţi spun despre ce este vorba după ce ne liniştim, vornic, p. 173. Altă vorbă = altă problemă, altă situaţie, alt aspect al realităţii; altă treabă. Dacă are protejatul meu vreun cusur, atunci altă vorbă. CARAGIALE, o. Π, 156. Să fi avut Patria nevoie de jertfirea noastră? Asta-i altă vorbă... Daca nu, păcat de noi! id. ib. Vii, 245, cf. DL. Dacă... vreunul de cei dîrji şi îndărăptnici... se punea de pricină..., atunci era altă vorbă, marian, τ. 295, cf. zanne, p. ii, 824. Se schimbă vorba (sau socoteala, chestiunea etc.) v. schimba (II). A pricepe (sau a înţelege, a vedea etc.) despre ce este vorba = a înţelege, a vedea etc. ce se întîmplă, care este realitatea, adevărul. Au cerut apoi varză cu came, dar prudent am aşteptat să le-o aducă întîi lor ca să văd despre ce e vorba, camil petrescu, p. 43. Ladima, care nu pricepea la început despre ce e vorba, începu să-şi muşte speriat mustaţa, id. N. 93. Cînd procesiunea coborî scările, vizitatorii văzură despre ce era vorba. CĂLINESCU, S. 750. Gherghina îşi luă seama şi-l ascultă. Avea să afle ea în curînd despre ce e vorba, preda, D. 127. Paznicului îi era total neclar ce se întîmplă, despre ce e vorba, românia literară, 1975, nr. 7, 16/4. Dacă (ţi-) e vorba (de- ori pe-) aşa sau dacă aşa ţi-i vorba = dacă aşa stau lucrurile, dacă astfel se prezintă situaţia; în atare condiţii. Dacă ţi-i vorba de-aşa, ai să-ţi rupi ciochinele umblînd şi tot n-ai să găseşti slugă, creangă, p. 202. Ie las’ că te-oi sluji eu de-acum, dacă ţi-i vorba de-aşa. id. a. 106, cf. cade, m. d. enc., dex. Dacă e 5398 VORBĂ -1072- vorba vorba p-aşa, Mută-ţi, badeo, poteca, izv. XII, 18. leu mă du să-i dau o palmă, orice-ar fi, dacă ie vorba-aşea! O. bîrlea, a. p. ii, 488. Dacă e vorba sau (regional) cînd e vorba = la o adică, la drept vorbind; de fapt. Şi dacă-i vorba, tot mai bine să-ι fie nevastă decît ţiitoare. caragiale, o. I, 41. Dacă e vorba, ce este mai bine pentru nebun? să-şi tîrască viaţa pribeag şi chinuit... ori să trăiască la închisoare, îmbrăcat, hrănit şi îngrijit? id. ib. vi, 270. Şi, dacă-i vorba, chiar ofiţerii erau geloşi bacalbaşa, s. A. 200. Că dacă-i vorba, numai omul prost o ia înainte, cel cuminte le face toate cu politică. dan, u. 8. Apoi, dacă-i vorba, moşul lasă locul cui îi place. id. ib. 17. îi bătea de le învineţea carnea pe ei, bătaie de mumă vitregă, cînd e vorba. STÄNCESCU, Β. 39. lç tăt îi muierea mç, dacă-i vorba, să-i spun să fie liriişfită şî iç. o. bîrlea, a. p, ii, 77. (Familiar) Aşa ţi-i vorba? = ăsta-mi eşti? Aşa ţi-e vorba? - Aşa... caragiale, o. n, 250. 9. Ceea ce comunică (oral) cineva, ceea ce spune (3,4) cineva (cuiva); afirmaţie, declaraţie, expunere, istorisire, mărturisire, povestire (1), relatare, spusă (3, 4), vorbire (5), zisă (v. z i s 3), (învechit şi regional) voroavă (I 6). Cf. vorbi (9). Deaca va zice... „ce mi-au zis stăpînul mieu, toate le-am grăit ”, tu să nu-i mai răspunzi nici un cuvînt împotrivă... Că sau vei zice cuvinte împotriva vorbelor lui, sau ba, deacii cuvîntul iaste ca vîntul. neagoe, înv.2 266. Acum acest sol au venit la noi şi am văzut toate vorbele lui şi cuvintele lui le-am auzit. id. ib. 267. Aşi le aşădză aceste vorbe toate acel mitropolit şi să dusă de le spusă Brîncovanului toate deplin. neculce, L. 162. Spuse adevărul... cum că el au spus acele vorbe lui Antonie Vodă. R. POPESCU, CM l, 441. De pe aceste vorbe ce-am zis vom putea cunoaşte dragostea cea adevărată, antim, o. 134. Pentru domnia acestui domn, după cercetarea cea adevărată mai mult ne vom odihni cu vorba istoriei, la cea neagiunsă de mintea omenească, canta, let. iii, 183/22. Slugile vomiceşti unde vor afla femei sau fete cu pricini de şugubini să nu fie volnici a lua ceva... fără giudecata ispravfnicului] de ţinut, şi pe vorbe omeneşti fără dovadă să nu vinuiască (a. 1741). URICARIUL, iv, 404. Să (se) vază pururea însuşi acele vorbe ce au zis la judecată şi să nu poată tăgădui niciodată cele ce însuşi au zis. prav. cond. (1780), 60. Nici amu nu ştiu ce voieşti cu vorba ta. maior, ist. 275/28. Vorba ta n-are Nici un haz şi e dă minte goală, budai-deleanu, ţ. 392. Au răspuns aceşti doi vameşi iarăşi fără temei vorbă că nu ştie de au plătit sau nu (a. 1820-1830). furnică, d. c. 258. Cel ce nu dă crezămînt la cei ce în toată vorba se jură, acela negreşit nu obicinuieşte a să jura. GOLESCU, P. 98/2. Să lăsăm vorbile şi dăfăimările iubitorilor de întunerec ce zic că limba noastră nu să poate aduce la desăvîrşire. MUMULEANU, C. 57/7. Cînd glumiţi, vorbele voastre în veci să le măsuraţi. HELIADE, o. I, 120, cf. l. GOLESCU, C. Nimine nu are voie a trage la giudecată sau a supăra cu orice alt chip, nici cu faptă, nici cu vorbă, pe rudeniile şi moştenitorii mortului. COD. Ţiv. 135/25. Socoteam că cu răbdare, cu voarbe şi omenii, Stavilă să pui o dată la atîtea nebunii facca, în pr. dram. 109. Aici se cere să ştim dacă revelatoriu a vorbit în adevăr şi dacă vorba sa ne-a parvenit fără alterăciuni. LAURIAN, F. 5/16. La aceste vorbe, furiosul Sinan strigă faţă cu sultanul însuşi BÄLCESCU, M. V. 235. Din vorbele acestea avînd înţeles romanii că nu e cu puţinţă să îmbune pe Brennus intrară în Clusium. ARISTIA, PLUT. 356/31. Clit are isteţie şi vorbele-şi măsoară. NEGRUZZl, s. n, 195. Rămăsei estaziat la vorbele băiatului pelimon, i. 151/21 La aceste vorbe ale boierului, inima lui Dinu Păturică săltă de bucurie, filimon, o. i, 101. Ministeriul socoate că nu are nevoie de a răspunde la vorbe auzite, care n-au nici un temei (a. 1861). iorga, s. d. xviii, 47. Nu vă mai potriviţi la vorbele unui beţiv. alecsandri, t. 1 534. La aceste vorbe ceata ostăşească Strigă cu poporul: Ţepeş să trăiască! bolintineanu, p. i, 153. Mi-aduc aminte vorbele tele. id. ib. îl, 278. De profesiune comersant naţional, după vorba lui contemporanul, i, 145. Azi văd din a ta vorbă că nu mă înţelegi eminescu, o. i, 232. Lucru negîndit, dragul tatei, să aud aşa vorbe tocmai din gura ta, zise craiul creangă, p. 193. Aceste vorbe, rostite de gura domnească, au brăzdat adînc inima norodului, id. O. 220. Amicii lui nu i-au priceput deloc vorbele, caragiale, O. n, 59. Pe vorbele unui om ca Costică nu se pune nici un temei slavici, o. i, 385. Toţi sfetnicii şi fiii de împăraţi erau de faţă cînd a zis împăratul vorbele acestea, ispirescu, l. 31. Cînd feţişoara a început a gîndi la vorba ce i-a spus-o un flăcău, atunci ea păşeşte pe fată mare. sevastos, n. 3. Sfetnicii, la aste vorbe, au încremenit pe loc. COŞBUC, P. îl, 129. Bătrînul se uita la dînsa, întinerit parcă el însuşi de suavitatea acestor vorbe. D. zamfirescu, v. ţ. 129. O sfială, mai mult, o răceală se putea cunoaşte din feţe, din vorbe, din purtări agârbiceanu, O. vm, 210. Să nu-ţi fie cu supărare vorba mea. Gîrleanu, n. 115. Vorbele acestea desţeleniră amorţeala aşteptării, rebreanu, i. 226. Mioara se pregăteşte să spuie ceva grav...; el o ascultă pîndindu-i bănuitor, înfiorat, vorbele, camil petrescu, t. ii, 148. N-am priceput mare lucru din vorba lui. VOICULESCU, P. I, 85. Vorbele acestor oameni înşală. SADOVEANU, O. X, 27. Să nu uiţi, lonuţ, să spui Măriei sale vorbele acelea, întocmai, id. ib. xiii, 107. Cum mamă-sa, în potopul ei de vorbe nu se lega de el..., îşi veni în fire. DAN, U. 17. Dintr-un grup... am prins aceste vorbe. pe care, curios, nu le-am uitat. MIHĂESCU, D. A. 17. Felul în care era privit reiese destul de clar din vorbele bătrînelor, pentru care portul introdus era cu totul străin de ei. apolzan, p. i, 183. N-ai înţeles Că dacă vorba vor să o răstoarne, Nişte urechi ajung să-ţi fie coame? arghezi, s. v, 96. Copiii, ca şi oamenii mari, sînt mai simţitori la vorbe decît la fapte, plăcîndu-le mai mult decît faptele făcute faptele povestite, id. ib. vn, 10. Un mic aer de viclenie şi de complicitate în ochi pledau în contra vorbelor lui CĂLINESCU, B. I. 72. Vorbele mele să nu te mire. La iïmple, E drept, am o seamă de fire cărunte Şi cîteva gînduri aplecate-ntr-o dungă - pe frunte, blaga, ΡΟΕΖΠ, 217, cf. DL. Cînd îţi spun eu o vorbă, e cazul s-o crezi aşa cum ţi~o spun. preda, delir. 130, cf. DM. Oamenii şedeau cu capetele plecate, ascultau vorbele preotului celui mic. barbu, G. 171. Iar îi sunară în minte vorbele lui Bursuc, v. rom. ianuarie 1965, 63. îi stăruiau în minte vorbele de adineauri ale grasului bănulescu, I. 14, cf. M. d. enc. Vorbele ţăranului burtos păruseră s-o amuze pe Daniela. v. rom. februarie 1974, 5398 vorbă cf DEX· Gluma lui sinistră... devenise realitate (încă dovadă că vorbele nu trebuiesc aruncate prea uşor). ° ttî G. 20. El cînd zicea vorba, nu glumea. columna, 91 Feciorul cel de împărat au tras toate vorbele lor urechea şi au priceput şi nice prea ceea ce-au zis Ttele SBIERA, P. 108. împărăteasa nu puse nici un rezămînt pe vorbele cotoroanţei. POPESCU, b. ii, 5. fratile lui, cînd aude vorbile-astea, l-a lăsatu-n plata sfintului GRAIUL, I, 210. Cu tirie tăt aş mere C-aşa-m dac vorbele tăie. densusianu, ţ. h. 208. Pe vorba lui nici pînă afară să nu te duci. CIAUŞANU, v. 210. Vorba sia di-asarî Nu-m plasi, stăpîni. DIACONU, VR. 66. M-ai încîntat cu horbile tale. ALR π 3 711/228. Cîn o spus vorba asta, împăratu ş-o roşit pi faţă. o. BÎRLEA, A. p. I, 286. Cine necredincios este în vorbă, viclean este şi în lucru, zanne, Ρ. n, 807. 0 (Depreciativ; în opoziţie cu faptă, treabă etc.) Oare cînd vom înceta... a ţine vorba, în loc de faptă adevărată, petro viei, p. 130/26. Epopeea... este în fapte, iar nu în vorbe. HELIADE, O. n, 83. Ah! Prieteşugul, Doamne! acea sftntă legătură Ce se-ntăreşte prin fapte, iar nu cu vorbe din gură. CONACHI, p. 84. Ce ne pasă nouă dacă laudă pe Brutus cu vorba, şi cu fapta imită el pe Tarchinius. aristla, plut. 261/21. Aici nu sînt vorbe, sînt fapte, şi fapte mari. BOLLIAC, O. 55. Dar bine, Ivane, una-i vorba, alta-i treaba, creangă, P. 322, cf. şăineanu, d. u., cade. Acum s-a terminat cu vorbele... Fapte, nu vorbe. CAMIL petrescu, τ. I, 376. De la sfat şi vorbă pînă la faptă, -mai este cale. sadoveanu, O. x, 91, cf. M. D. enc. Unde este vorbă multă, Acolo e treabă scurtă (puţină), pann, p. v. i, 15/1. De la vorbă pînă la faptă, ca de la pămînt la cer. zanne, p. ii, 820, 0 (Cu determinări ca „o”, „două”, „cîteva”, „puţine” etc,, exprimă ideea de comunicare scurtă, de obicei fără mare importanţă, făcută repede, în treacăt), Poate să-ş aducă aminte fleşcine ce fel goniră pe Antioh din Eghipt, numai c-o singură vorbă. CĂPĂŢi-neanu, M. R. 64/7. Făr-a-mi zice o vorbă, se desfăcu încet de strînsoarea mea. baronzi, m. 409/2. Numai să zic două vorbe nevestei, alecsandri, t. 714. Fără de-a zice o vorbă, el apucă pe Făt-Frumos şi-l azvîrli în nourii cei negri, eminescu, p. L. 13, Cîteva vorbe, o strîngere de mînă şi dispărea iar în parfumatul ei ietac. id. ib. 46. Vreau să vă spui o vorbă şi să vă fac o rugăciune mare! caragiale, ο, i, 118. De bani nu-i pomeni nici c-o vorbă măcar. slavici, O. i, 285. Am să-ţi spui o vorbă, şi dacă vei primi tocmeala mea, te duc înapoi. ISPIRESCU, L. 9. Doctorul spuse atunce cîteva vorbe la urechea unei slujnice, contemporanul, n, 44. N-am putut smulge o vorbă, n-am putut afla nimic în ziua aceea, vlahuţă, s. A. n, 281. Pentru că vorbim de părul capului, cred bine să adaog cîteva vorbe despre barbă şi mustăţi. manolescu, i. 88. Stai, paşă, o vorbă de-aproape să-ţi spun. coşbuc, P. I, 206. Şi plîngea Simina şi privea-n pămînt Şi-şi vedea viaţa toată pustiită Dintr-o vorbă numai. id. ib. 249. Două vorbe încă asupra legării plesnelor, nadelor sau sfîrcurilor de strună. atila, p. 97. Călăreţul... trecuse valea fără să-i fi zis un cuvînt, iar ea de-abia avînd vreme să îngîne două vorbe de mulţumire, soveja, o. 46. Nu mai îndrăznea să sufle o vorbă despre brazdele împricinate. rebreanu, I. 147, cf. ŞĂINEANU, D. u. Aş vrea să vă spun VORBA vreo două vorbe, camil petrescu, t. iu, 35. Cu cîteva vorbe Dionis l-a potolit, voiculescu, p. n, 73. Bîmoavă strecură cîteva vorbe la urechea lui Şoimaru. SADOVEANU, O. v, 504. Măria ta, zise el clipind din ochi, a venit un boier care vrea să-ţi spuie două vorbe. id. ib. X, 187. Nevasta îl lămurea cu două-trei vorbe. id. ib. XXI, 135. Nu-i spusese nimeni o vorbă, nimeni nu-i dăduse un sfat. tudoran, p. 99. De ce te superi, a fost doar o vorbă, spunea ea, cu un zîmbet mieros... Tu nu ştii de glumă. I. gheţie, B. II, 245. Două vorbe să vorbesc Ş-apoi să mă despărţesc. mÎndrescu, l. p. 47. Şi cu dînsa se-ntîlneşte, Două vorbe mi-i vorbeşte, Inima şi-o răcoreşte, marian, h. 50. Două vorbe şi-un cuvînt, haţ de cap şi la pămînt. Com. din piatra-neamţ, M-am sfădit pîntru o horbă. ALR l 1 434/266. Dintr-o vorbă îţi aprinzi paie în cap. PANN, P. v. III, 9/7, cf. zanne, p. n, 828. Muierea rea numai dintr-o vorbă ardică mahalaua în cap. ZANNE, p. ii, 281. 0 (Urmat de diverse calificative) Gură ne-au dat ca să o desfacem şi să o deşchidem şi cu mare glas să lăudăm mărirea şi puterea lui, iar nu în cuvinte spurcate şi în vorbe scîrnave, care nu să cad, nici să cuvin. NEAGOE, ÎNV.2 126. într-un gabinet să vorbeşte scîmavă vorbă, adecă a omorî pe aceia carii cu dreptate slujesc stăpînilor săi (a. 1703). fn 123. Ştiu că să nevoiesc mulţi ca să strice cu vorbele lor cele otrăvicioase... şi silesc cu vicleşug ca să te îndemne pre Măriia-ta să faci ceea ce n-ai făcut în tinereţe, antim, o. 229. Ai dat dum[n&d]ta jalbă Măriii sale, lui Vodă,... cu vorbe neadevărate... să iai moşia şi moara de la mine (a. 1779). furnică, d. C. 59. De-aci toată mulţimea adunată Lăudă sfat şi vorbele sfinte, budai-deleanu, ţ, 105. Să pui la învăţătura pruncilor... a-i dezbăra de vorbe necuviincioase, de jurămînturi (a. 1817). iorga, s. D. xn, 207. Nu vorbi în adunări vorbe necinstite, golescu, p. 38/12, cf. LB- Semnile amorului sînt.,. suspinuri dese. vorbe urîte. judecăţi prea necuvioase de persoana cea iubită, poteca, f. 242/2, cf. valian, v. Le zise cu vorbe prefăcute că este tare mîhnit că a supărat pe cesarul prin întoarcerea sa. bălcescu, M. v. 284. îşi arătară antipatia lor în public prin vorbe amare. id. ib. 408, cf. polizu. Să nu-ţi mai scape din gură astfel de vorbe nebune, că zău nu ştiu ce se poate întîmplă. negruzzi, s, i, 146. A tale vorbe-alese ca d-un bărbat matur Ne puseră la cale prin înţeleptul svat. mureşanu, p. 100/16, Niciodată nu lipsea să-mi spuie cîte o vorbă de mulţămire. alecsandri, o. p. 15, cf. costinescu. Numai eu cu rîderi, vorbe de minciună, Ascundeam crud dor. bolintineanu, p. ii, 269. El spune omenirei prin vorbele-i amare Tot răul care o roade, contemporanul, i, 701. Nu caut vorbe pe ales, Nici ştiu cum aş începe - Deşi vorbeşti pe înţeles, Eu nu te pot pricepe, eminescu, O. i, 173. Are haz, pe vremea asta, să primeşti dimineaţa o vorbă prietenească din depărtare, caragiale, o. vii, 127. Vorbele ei mieroase, viersul ei plăcut... zăpăcise oarecum pe bietul fecior de împărat, id. L. 37. La un tînăr poet vă puteţi închipui ce imperiu au asupra lui frumoasele vorbe care i-au rămas în cap. vlahuţă, o. a. n, 107. întotdeauna îşi spuneau vorbe de dragoste, arhiva, ii, 478. Ioane dragă, avem să-ţi spunem o vorbă de taină, care numai tu trebuie s-o ştii. SION, P. 182. Schimbarăm vorbe de sănătate. SĂM. i, 232. Vorbele ei delicate îl mirau şi-l -1073- 5398 VORBA -1074- VORBÄ fermecau. D. ZAMFIRESCU, A. 60. O revărsare de vorbe prozaice în ritm încet. IORGA, P. A. Π, 123. îi spunea vorbe mîngîietoare. ANGHEL, PR. 45. Nu spunem vorbe frumoase domnişoarelor? AGÂRBICEANU, A. 174. Atunci îi veneau în minte vorbe de ocară. papadat-bengescu, 0. II, 347. Nu ne spusesem nici o vorbă de iubire. ebrăileanu, a. 53. Cuvinte grele, Vorbe urîte... Duceţi-vă-n noaptea care vă poartă. BACOVIA, O. 174. Eu nu mă îmbăt cu vorbe umflate. C. petrescu, C. v. 101. Da mîna cu dînsul şi-i spunea vorbe politicoase. I. BOTEZ, B. I, 12. Paznicul s-a supărat foarte tare de asemenea vorbă fără obraz, popa, v, 10. Eu bănuiesc că se spun şi vorbe de descîntec, dar le ştiu numai femeile. SADOVEANU, O. X, 71. Inimile lor blînde găseau vorbe de glumă şi haz. id. ib. XXI, 56. El să le spună vorbe mai înalte,■ mai frumoase, să-i înveţe ceva. dan, u. 8 Vorbe banale... evocau un fond de reală suferinţă, arh. olt. xvn, 106. Cu cîteva vorbe magice şi apă de nemurire, fata îl învie. CĂLINESCU, b. 331. Pe deasupra umerelor se şopteau vorbe viclene, barbu, PRINC. 143. Apare, deţinînd rolul important al rezoneurului, un măscărici, în ale cărui vorbe mucalite se concentrează... toată indignarea populară, ist. t. i, 98. Altădată i-ar fi adresat vorbe de mustrare, acum nu mai îndrăznea să-l dăscălească. 1. gheţie, B. I, 401. împăratul nu mai voi să asculte vorbele de îndreptare ale boierului, columna, vn, 92. Şi-mi vorbeşti încetişor Vorbe scumpe de amor. doine, 51. Voroveşte horbe de nemmcă. alr sn v h 1 477/260, cf. ib. h 1 477. Io ţ-am zîs vorbe sinstice, Ca şî la domnu părince. mat. dialect, i, 116. Io am vorbit o vorbă d'e ruşîne... o. bîrlea, a. p. i, 382. Eu îi spun vorbe frumoase, El mă ie de cap prin casă. FOLC. mold. i, 115. Faguri de miere sînt vorbele plăcute. ZANNE, Ρ. n, 811. Vorbele plăcute înmulţesc învăţătura, id. ib. n, 820. Cu vorbe îmbolditoare îl atinge unde-l doare. PANN, P. V. I, 5/5, cf. ZANNE, Ρ. Π, 814. Parcă pentr-o vorbă vie, gura îi cere chirie, se spune despre omul tăcut. Cf. pann, p. v. i, 106/9, cf. zanne, P. n, 827. 0 Vorbă goală (sau deşartă, învechit, seacă) = vorbă (9) lipsită de conţinut, de temei, fără valoare, fară importanţă. Să nu şezi să faci vorbe deşarte şi să grăieşti cuvinte proaste. IACOV, syn. 45713. Au vor amuţi, au, de nou, vorbe goale, fără de nici o dovadă, vor adauge, maior, ist. 263/15. Aceasta e vorbă deşartă cu nici o doveadă proptită, id. ib. 263/20. Deacă începu cu fală a spune Fieşcare vitezele sale Fapte de ieri, nu mai fu minune, Socotind ei că cu vorbe goale Nu să pot ucide atîţi. id. ib. 284. Predarea învăţăturei cea fără de înţelegere... nemica alta nu însemnează decît nişte vorbe goale. PETROVici, p. 29/6, cf. I. GOLESCU, c. Libertatea voastră e linguşitură şi vorbă seacă (a. 1849). ap. GHICA, A. 328. Vînturarea la cuvîntare face vorba seacă şi stultă. aristia, plut. 131/1. Ce dezminţire mai învederată a vorbelor deşarte, kogălniceanu, S. a. 117. Ajungă atîte vorbe goale! alecsandri, O. vi, 644. Dar să lăsăm vorbele astea seci. bolintineanu, O. 366. Iată cine ne-a stăpînit o jumătate de veac cu ultimă cruzime: vorba... seacă, caragiale, o. v, 83. L-a dus în grădină de dimineaţă ca pe o femeie să-ι laude florile cu nişte vorbe seci. ispirescu, l. 20. Vorba-i ca şi omul - în lume sau în artă - Cu-atît mai jucăuşă, cu cît e mai deşartă. vlahuţă, o. A. 59. O intoxicaţie a creierului... cu vorbe goale. SĂM. vm, 4, cf. PĂCALĂ, M. r. 110. Vor primi 0 nouă avalanşă de discursuri şi promisiuni şi vorbe goale, rebreanu, r. ii, 303. Ai să afli că fericirea nu e o vorbă goală, camel petrescu, t. i, 378. Am nevoie s-o văd, nu ca să-i spun vorbe deşarte, ci ca s-o leg prin jurămînt. SADOVEANU, O. x, 67. Am auzit... că ai avea de gînd să cumperi întreprinderea lui Wiess. Bănuiesc că e o vorbă goală. I. GHEŢIE, B. îl, 185. Cîte capete, atîtea şi vorbe deşearte. zanne, p. n, 43, Vorbă de clacă = vorbă (9) fară rost; flecăreală. Ştiţi ce mi-au răspuns mojicii?... Mi-au răspuns că le grăiesc vorbe de clacă, alecsandri, T. 40. La pagina 5, 6, şi 7, ce de vorbă de clacă, ce de tigheluri şi de floricele fără nici o trebuinţă! săm. i, 224, cf. resmeriţă, D. Va să zică toate ciorăvăielile în privinţa aceasta sînt vorbe de clacă, rebreanu, nuv. 307. Căruţaşul... e un bulgar liniştit şi serios. El nu preţuieşte deloc sfaturile şi vorba de clacă, sadoveanu, o. x, 438, cf. ARHIVA, XLIV, 258. Se face atîta caz de marea mortalitate a copiilor de ţară... Dar toate rămîn vorbe de clacă, ulieru, C. 70, cf. dex. Grăieşte vorbe de clacă. ALR SN v h 1 477/219, cf. ZANNE, p. ii, 832. Vorbă bună = a) vorbă (9) amabilă, prietenoasă, blîndă. Atunce, dacă au înţăles Dimitraşco Vodă de acea vorbă bună de prieteşug ce au grăit Nicolai Vodă cătră vezirul, au şi chemat pre boierii ce-l îndemnase să pîrească pre Nicolai Vodă. NECULCE, LET. II, 334/12. îl linişti cu vorbe bune, zicîndu-i că sînt păreri. ispirescu, l. 57. Fiecare se grăbea Cu preţ greu, cu vorbă bună, Scaunul doar l-ar apuca. REV. CRIT. i, 94. Mie, bătrînului ei sfătuitor, n-a găsit o vorbă bună de spus. papadat-BENGESCU, O. i, 195, cf. an. ist. naţ, I, 51. Boii... la mers se îndeamnă cu vorbă bună. pribeagul, p. r. 71. Şătrarule, zise beizade, îţi mulţămim pentru închinăciune şi pentru vorbă bună. sadoveanu, o. x, 41. Mama fetei îi mulţămea pe toţi c-un zîmbet, c~o vorbă bună şi le dădea ce avea şi ea, ca o femeie văduvă ce se afla. id. ib. XXI, 142. Intîmpinarea cu o vorbă bună, dimineaţa, face bine la suflet. ARGHEZI, s, viii, 146. Dragul meu, comoara mea, Vorbă bună nu le da, Ci pune capu~n pămînt C-or gîndi că ne~am urît. JARNÎK - BÎRSEANU, D. 67, cf. alr i/i h 28/65, 381. De vorbă bună nu te doare gura. zanne, P. îl 808. Vorba bună Mult adună. id. ib. 810; b) intervenţie în favoarea cuiva; recomandare (1). O vorbă bună din partea ta către persoana pe care o ştii, poate să-mi facă norocul, caragiale, O. II, 292. Cu o vorbă bună din partea baronului, Simion a putut să păstorească în satul lui. i. GHEŢIE, B. 1,11. Vorbă dulce = a) vorbă (9) care alină, care mîngîie;,vorbă care place, care încîntă, care ademeneşte. Cu vorbele cele dulci să cîştigă mulţi prieteni. antim, ap. GCR n, 5/27. Cu vorbe dulci i se arăta că sultanul nu a vrut a-i porunci, ci l-a rugat şi îl roagă d-a se face prieten al său. BĂLCESCU, Μ. v. 256, cf. costinescu. Vorba dulce bine-a prinde, Şi de tace, iarăşi place Că are pe vino-ncoace. eminescu, O. vi, 94. El vorbe dulci îi spune, Că vrea să se cunune. PARASCHIVESCU, c. Ţ. 112. Tu aminte să-ţi aduci De-ale mele vorbe dulci. RĂDULESCU-CODIN, m. n. 66. Eu îi dau ca să mînînce, El îmi spune vorbă dulce, nunta, 19. Vorba dulce mult aduce, pann, p. v. i, 21/25, cf. CREANGĂ, A. 69, DDRF, PAMFILE, J. Π, 172, ARHIVA, XLIV, 258, zanne, p. n, 809. Vorbele cele dulci deschid poarta 5398 VORBĂ -1075- VORBĂ cea de fier, ţichindeal, f. 220, cf. baronzi, l. 49, ZANNE, p. n, 810. Vorba cea dulce Dragoste ne-aduc.e. I. golescu, ap. zanne, p. ii, 809; b) (ironic) vorbă (9) aspră, de ocară. Am să trimet pe Toderiţă să cheme pe vornic. Poate el are a vă spune o vorbă dulce. SADOVEANU, O. viii, 259. Vorbă rea = a) (sau vorbă de rău) = vorbă (9) neplăcută, supărătoare, răutăcioasă; calomnie, bîrfă. Să temea boiarii pribegi, că, ascultîndu-i Duca Vodă spre vorbele cele rele, le va face vreun rău. R. POPESCU, cm i, 432. Vorbe rele, cîtă frunză şi iarbă. EMINESCU, o. xi, 250. Pentr-o vorbă rea ce-i spui El toată ziulica lui Munceşte supărat. COŞBUC, P. I, 94. Bumbacul ce li astupă auzul îi fereşte de curente, de clevetiri şi de vorbe rele. anghel, pr. 35. Săracă inima mea Iar începe-a mă durea, Nu mă doare de durere, Mă doare de vorbe rele. jarnîk - bÎrseanu, D. 188. Vorba rea firea mi-o strică. DOINE, 152. Cînd oifi-n crîşmă ş-oi be, Nu-mi veni cu vorbă ră. ŞEZ. v, 30. Cînd te mînîncă ochiul stîng auzi vorbe rele. ib. xix, 141. Să nu-i spui vreo vorbă rea. hodoş, p. p. 42. M-a bătut Dumnezeu Că ţi-am spus vorbă de rău. bibicescu, p. p. 97. Nu răspundeţi vorbe rele, Că apoi vă vin mai grele. NUNTA, 130. Vorba de rău omul prea lesne o crede. PANN, P. V. I, 57/30, cf. ZANNE, p. ii, 811. Vorba de rău se duce peste nouă ţări şi nouă mări. ZANNE, P. II, 812. Vorba rea se duce ca glonţul id. ib. O vorbă rea răneşte mai mult decît o sabie ascuţită, id. ib. 813; b) (regional) vorbă (9) neserioasă, neîntemeiată, iară rost. Părinţele, părinţele, D-auzi cuvintele mele, Că nu grăiesc vorbe rele. JARNÎK - BÎRSEANU, D. 188, cf. BALADE, II, 147. (Popular) Vorbă proastă = vorbă (9) defăimătoare, jignitoare, vulgară, grosolană; vorbă nepotrivită. Să-i păziţi cu bucate şi cu băutură den dăstul şi cu cuvinte bune. Iar nu cu cuvinte de taină,., şi cu vorbe proaste. NEAGOE, Înv.2 277. Porunci să-l bată peste faţă Pentru vorba proastă şi îndrăzneaţă, budai-deleanu, ţ. 172, cf. polizu. Mulţumesc astă dată şi stăpînirei noastre, Care nici vru s-asculte la vorbe aşa proaste. ALEXAN-DRESCU, Ο. I, 183. Făcu cu ochiul rochiţii-rîndunicii... şi spuse o vorbă proastă unui stînjinel. GÎRLEANU, N. 229. Te rog, cuvioase, să mă ierţi de vorbă proastă, dar Grigoriţă al Sfinţiei tale spune minciuni. HOGAŞ, DR. π, 19. îs vorbe proaste, densusianu, ţ. h. 226. Vorbe grele = mustrare, insultă; injurie. De ce i-ai spus vorbe atît de grele? camil petrescu, p. 149. Ne-am spus vorbe grele, sadoveanu, O. XXI, 203. Λ spus vorbe grele directorului. PAS, ζ. I, 143. Mă superi că-m spun vuarbe grele, alr I 1 572/61. Vorbă groasă = vorbă (9) grosolană; mitocănie. în casă dacă intră, De cîteva vorbe groase ca să-i zică se păstră. PANN, P. v. I, 65/14. Baba bătrînă nu se teme de vorba groasă. NEGRUZZI, s. I, 251. Ginerele scapă o vorbă groasă. CARAGIALE, O. IV, 39, cf. zanne, P. ii, 3. Vorbă legănată v. 1 e g ăn at (II). Vorbă mare v. mare (VI 1). Vorbe mari v. mare (VI1). Vorbă lată v. lat (12). Vorbă de duh (sau de spirit, rar, sărată) = vorbă (9) inteligentă, spirituală, cu haz; expresie memorabilă. Este în stare a vă trăda pentru un diamant, pentru un şal,... pentru o vorbă de spirit care sfîşie. filimon, O. i, 136. Fiecăruia i-a spus... cîte o vorbă de duh potrivită, caragiale, O. m, 73, cf. cade. Năvălise pe coridor şi rosteşte o vorbă de duh. camil petrescu, T. ni, 501. Rîde silit şi cu greu îi scapă cîte o vorbă de duh din gură. STĂNOIU, c. I. 113. S-au ţinut toasturi însufleţite, presărate cu vorbe de spirit. ULIERU, C. 26. îşi presară... abstractele legi monetare cu o vorbă de spirit, ralea, s. t. i, 59, cf. dl π, 179. Urarea recitată, nu cîntată, sugerează, sub forma unui lung poem..., plin de întîmplări hazlii şi de vorbe de duh..., recolta bogată pentru anul ce vine. ist. lit. rom. i, 27. Vorba de duh care spune: „Popa predică apă şi bea vin”, rev. fil. 1971, 981. De ce nu s-arface şi o Bancă? Un S. R. L., unde, în loc de acţiuni, am plasa pe bandă fraze memorabile, vorbe de duh. românia literară, 1992, nr. 1, 9/2, cf. zanne, p. n, 833. Vorbă adîncă -(adesea ironic) vorbă (9) înţeleaptă, spirituală. N-a dezlegat sacul încă Dar să vezi vorbă adîncă. PANN, P. V. in, 8/30, cf. zanne, p. m, 353. Vorbă piperată = a) vorbă (9) caustică, sarcastică, înţepătoare. Cf. ddrf ii, 217, ŞĂINEANU, D. U. 479, SCRIBAN, D. 981, ZANNE, P. II, 832; b) vorbă (9) indecentă, obscenă, picantă. Vorbă nesărată = vorbă (9) nepotrivită; vorbă fără haz, fară farmec, anostă. Iară alalte, cari la noi nu aduc nici o dulceaţă, nici o ştire, şi - pentru ca să nu fiu cu vorba nesărată - urâciune cetitoriului, le-am lăsat cum sînt la ei (a. 1695). fn 51. Băbeşti basne şi nesărate vorbe la cei dupe urmă oameni lăsînd în poveste, c. cantacuzino, cm i, 50. Glumele să-ţi fie ca sarea-n bucate. Ca să nu-ţi zică cineva: Vorbe... nesărate, pann, p. v. i, 21/20. Asculta şi el la vorbele lor cele nesărate şi necumpătate. ISPIRESCU, l. 247, cf. ZANNE, p. ii, 833. Vorbă în doi peri = vorbă (9) cu sens ambiguu; vorbă neclară, echivocă. începu a-l lua cam peste picior cu vorbe în doi peri şi cu glume nesărate. ISPIRESCU, L. 36. Cu această vorbă cam în doi peri, care nu spunea nici da, nici nu, sosiră în port. TUDORAN, P. 25. Mecanicul avea o vorbă în doi peri, mai greu de înţeles, barbu, p. 240, cf. zanne, p. n, 832. (învechit, rar) Vorbă subţire = a) vorbă (9) greu de înţeles; p. e x t. şiretlic, viclenie. Purtîndu-se judecătorii cu mare cercetare, făr} de pizmuire şi cu luare-aminte şi de iaste să strice vreodată vreo hotărire..., să o strice cu pravilă, cu cuvînt vrednic şi drept şi cu anafora, iar nu vorbe subţiri (a. 1775). prav. cond. (1780), 162; b) exprimare aleasă, rafinată, îngrijită. îşi alegea cuvintele. Le alegea manierate, savante, cu eleganţa aceea preţioasă a vorbelor subţiri cînd trec printre buzele parveniţilor, cocea, S. n, 205. Noi vorbim mai din topor, c-aşa am apucat din bătrîni. Mă uit la ai dă vin dîn meliţie. Ăştia au vorba supţire, nu-i pricepe orcine. GRAIUL, I, 158. (Regional) Vorbă încornorată = minciună (11). Cf. zanne, p. n, 831. 0 L o c . a d v . Din (sau, rar, în) două vorbe ori dintr-o vorbă = fără a sta pe gînduri, fără multă discuţie; imediat. Bogatul le priveşte, se uită, le măsoară, şi spune dintr-o vorbă cît face amorul lor. bolliac, o. 69. Din două vorbe, fiul craiului îl tocmeşte şi... pornesc împreună. CREANGĂ, p. 203. Din două vorbe cei doi vechi cunoscuţi se recunoscură. caragiale, O. i, 45. Stoicea primeşte dintr-o vorbă. Şi-şi pune opinca în scara unui armăsar. GA-LACTION, O. 50, cf. SCRIBAN, D., DL, DM, M. D. ENC., DEX, zanne, p. π, 834. Fără (nici) o vorbă sau fără (multă) vorbă = fară (multe) comentarii, fără a crîcni; deodată, într-o clipă; pe neaşteptate, pe nesimţite. Fără multă 5398 VORBĂ -1076- VORBĂ vorbă s-au aşăzat între doă dame frumoase, albineţ, M. 20/11. Cumătră, fără vorbă, îi şi puse dinainte: -„Dacă-ţi place, şezi, mănîncăcontemporanul, i, 132. Scaraoschi atunci intră şi el fără vorbă şi se înghesuieşte peste ceilalţi dimoni. creangă, p. 304. Fără vorbă, lip! o palmă peste obrazul îngheţat. CARAGIALE, o. I, 176. Fără multă vorbă, intrigantul e legat cobză. id. ib. IV, 54. Era să-ţi spun că ţi-e frig şi să-ţi ofer tartanul meu, pe care te rog să-l iei fără vorbă. D. zamfirescu, A. 110. Elenuţa, fără o vorbă, se strecură în camera vecină. agârbiceanu, A. 118. Trebuie să dăm evreilor ce e al lor: sunt cumpătaţi, plătesc dările fără vorbă, se îmbogăţesc încet şi nu-şi trimit agonisitele peste hotare. N. A. bogdan, c. m. 85. Fără multă vorbă, somnoroasă, se dete jos din pat şi-i aduse gulerul bassarabescu, v. 45. La culcare, fără multă vorbă, e aproape zece seara. CAMIL petrescu, O. III, 21, cf. scriban, d., dl. L-au luat pe Trafulică fără nici o vorbă, apoi s-au dus la lancu acasă şi l-au luat şi pe el preda, d. 220, cf. DM, M. D. enc., dex. Te tai fără multă vorbă, numai dacă nu-mi vei spune îndată cum şi în ce feli voi pute să-mi ajung încă una şi cea de pe urmă dorinţă. marian, o. i, 13. 0 L o c . vb. (Învechit şi popular) A face (sau a avea) vorbă (despre... ori, învechit, asupra..., pentru...) = a vorbi (9) (despre...); a discuta (despre...), a relata; a comenta. Vrem să facem voroavă (vorbă MUNT.) pentru rîndul furtuşagului; deci să cade întâi să spunem nişte lucruri oarecarele. prav. 29. Acum iar făcum vorbă şi învăţătură pentru judecată şi pentru dreptate. neagoe, înv.2 135. Deci făcînd puţină vorbă, Capegiu cătră Vodă, Ce i-au zis, cum l-au mustrat Nu ştiu, că nu m-am întîmplat, Acolo, unde vor ove (a. 1777). GCR ii, 116/11. Despre aceste a Annei Comninei cuvinte şi mai jos vom avea vorbă, maior, ist. 141/20. Bine ar fi de am putea să cuvintăm fără sfadă., toate acelea pentru care avem vorbă. GOLESCU, P. 220/24. Mai sînt şi alte semne, care ne fiind generale, ci foarte în parte şi minuţioase, le las, căci se face mai multă vorbă decît rezultat. heliade, o. ii, 367. în multe rînduri am avut vorbă asupra limbii şi ortografiei româneşti id. ib. 414. Aduceţi-vă aminte că am avut vorbă de aceste şi v-am spus că dobitoacele mai bine este să se omoare decît să trăiască. drăghici, r. 66/10. Eu cerul.. o copie din legămîntdar văzui că nu-i veni bine şi de aceea nu mai făcui vorbă, vasici, în bariţiu, c. ii, 104, cf. cihac, l, 320. Evită a ne spune ce înţeleg dumnealor prin „reacţie”, ce mîncare e aceea despre care fac atîta vorbă. EMINESCU, O. XI, 278, cf. ROSETTI - CAZACU, I. L. R. I, 212. Judecata ţi-i făcută, Ie~o-n braţe şi-o sărută, Nu mai face vorbă multă! MARIAN, SA. 57. Du-te, mîndră, unde-i vrea De mine vorbă n-avea, Du-te, mîndră, unde-ţi place De mine vorbă nu face. reteganul, TR. 150. O, Vasile, minte proastă, De ce faci atîta vorbă? BEBICESCU, p. p, 80. 0 Expr. Vorba vine, exprimă îndoiala în privinţa exactităţii unei afirmaţii sau avertizează că cele spuse nu trebuie luate ca atare; e un fel de a spune; chipurile. Te temi? - Vorba vine. ALECSANDRI, T. 1 124. Reforme, reforme pe toate terenurile, adică vorba vine. Nu se va face nici o reformă. EMINESCU, o. xi, 387. Pentru o mizerabilă leafă de trei sute de lei pe lună, adică vorba vine trei sute..., în mînă iei două sute cincizeci şi şase şi cincizeci de bani..., să rabzi toate şicanele? caragiale, O. ii, 46. Au sosit pentru mutat; adică, pentru mutat, vorba vine; căci, de data asta..., n-am avut noroc să ne mutăm. id. ib. rv, 13. Gura mahalalei multe şopteşte -adecă vorba vine că şopteşte,... cumetrele strigă, zbiară. SĂM. ni, 262. Şi noi să mergem? întrebă Anna, ironică. - Vorba vine. O să mergem noi. Dumneavoastră, care vă trageţi din fanarioţi, aveţi dreptul să staţi acasă. D. ZAMFIRESCU, R. 26, cf. RESMERIŢĂ, D. Timp de un an... Arnotenii stătuseră la dînsa cu chirie - cu chirie vorba venea. M. i. caragiale, c. 123. Toate izbirile crunte, cu războaie şi armată, nu se petreceau decît noaptea foarte tîrziu. în asemenea nopţi de pomină mănăstirea dormea -vorba vine! - fără grijă de călcările tîlharilor. voiculescu, P. l, 247. Noi, ofiţerii, ne bucurasem de o popotă în comun. Vorba vine că ne bucurasem, pentru că niciodată nu izbîndisem să ne adunăm la un loc. SADOVEANU, O. ΧΧΙ, 100. Că latră cîinii, vorba vine; E graiul lor, şi lor li se cuvine, arghezi, s. V, 176. Cum persistă unele nume aristocratice, vorba vine, fanariote! călinescu, b. i. 92. Am un stăpîn la care lucrez, o părticică dintr-un pat în care mă pot odihni - vorba vine că mă pot odihni stancu, d. 360, cf. gram. rom2. n, 352. Ne simţeam, aş putea spune, ca acasă... Vorba vine! între buni prieteni. MAGAZIN IST. 1970, nr. 10, 14/2, cf. dex 1 013. El a fost prima victimă... Victimă, vorba vine. Şi-a luat pedeapsa prea mică. magazin ist. 1979, nr. 5, 45. Vorbă să fie = nu cred aşa ceva, pare neverosimil; imposibil. Vorbă să fie..., parcă n-ai mai cules cimbrişor de cînd eşti. alecsandri, t. i, 433. Amor?... vorbă să fie!... foc de paie, lumină de licurici G ane, n. iii, 102. Să calce vreo vacă sau vrun cal ogoarele ori fînafele boiereşti, vorbă să fie! Nici nu s-a mai auzit, contemporanul, m, 922. Ei îi păru că mai prinse niţel suflet. Vorbă să fie. ISPIRESCU, L. 127. In prima generaţie sînt toţi nişte pehlivani Vorbă să fie! D. zamfirescu, a. 112, cf. resmeriţă, d., şăineanu, d. u., CADE. Dar legile, Ioane, pentru ce crezi că sunt?... Nu tot pentru binele oamenilor? Vorbă să fie!... Nu prea văd eu care-i binele acela! izv. xvi, 194, cf. scriban, d., m. D. ENC., dex, L. rom. 1975, 96. Ei, vorbă să fie; parcă tu eşti mai de treabă. PAMFILE, J. Π, 172. îi rămînea acum să se bucure deplin... de ce-i spusese Dumnezeu, adică „să fie cu inima creştinească”. Vorbă să fie! Căci s-a luat cu ziua tîrgului şi dacă ar fi putut ar fi tuns şi două lîni de pe o oaie. furtună, v. 17, cf. com. din PiATRA-NEAMŢ. (I-)auzi vorbăΣ sau na, vorbă! = exprimă surprinderea sau indignarea faţă de afirmaţiile, părerile etc. cuiva; ce spui? e posibil? în beserecă cît şede orice lucru se sfinţeşte. Dară laptele? Na! Vorbă! Ba el încă şi sporeşte, contemporanul, i, 291. Şi mie unuia să-mi fie ruşine să iau pe aceea care-mi place! Auzi vorbă! G ane, n. hi, 49. Simeon Fosa din Ţuţuieni... cere cîte trei husăşi pe lună; auzi vorbă! Nu face băietul ista atîţia husăşi CREANGĂ, A. 16. De ce să nu mă întorc?... I-auzi vorbă! O să-mi las eu averea vraişte? REBREANU, R. II, 68, cf. CAMIL PETRESCU, T. II, 42, M. d. enc., dex. Cum vine vorba asta? sau ce vorbă e asta? = v. v e n i (D). A înţelege (sau a pricepe, a vedea) cum vine vorba cuiva (sau vorba asta) v. v e n i (B 11). A înţelege (sau a pricepe) unde bate vorba cuiva = a 5398 VORBĂ -1077- VORBĂ înţelege la ce face aluzie sau pe cine vizează cineva. Ei! Acu înţeleg eu unde bate vorba lui! caragiale, O. i, 54. Ai înţelegut unde bate vorba Tarsiţil id. ib. II, 80. (Rar) A bate cu vorba pe departe = a face aluzie; a insinua. Tot pe departe cu vorba tu baţi. coşbuc, ae. 158. (A spune) două vorbe şi-un cuvînt = (a spune) pe scurt, în rezumat. Cf. dex. A spune vorbe (mari şi) late v. 1 at (11), A se întrece cu vorba = a se întrece cu gluma, v. întrece. Ce vorbă! = se înţelege de la sine; bine spui, într-adevăr. Cînd am primit noi la corp, erau oameni mai zdraveni, mai chipeşi... Tot unul şi unul!... - Tea..., ce vorbă! erau oameni straşnici, sadoveanu, o. n, 343, cf. DL, DEX. Ei! zise ursul, ca gîndul ori ca vîntul să mergem? - Ca gîndu, ce vorbă! mai e vreme de stat? zise lupul stăncescu, b. 203. Vorba (cuiva) e vorbă = cele spuse (de cineva) au greutate, rămîn valabile. Am să vă fac o socoteală cu tahmin, ca să vedeţi că vorba mea e vorbă, filimon, o. i, 191. Stan era om tăcut în feliul său, dar şi cînd da cîte-o vorbă di-ntr-însul, vorba era vorbă, la locul ei şi nu~l putea răpune te mieri cine. creangă, p. 142, cf. dl, zanne, P. n, 821. Cu vorba (sau cu vorbă) că... = zicînd că...; sub pretext că... Bărbatul muierii se dusese de-acasă cu vorba că vine a doua zi. ISPIRESCU, ap. cade. Sosi într-o brişcă un popă tînăr, necunoscut, cu vorba că a primit poruncă de la boier... să vie să-i facă sfeştanie şi să-i boteze grajdurile. voiculescu, P. n, 12, cf. dl, m. D. enc., dex. (Regional) A-i măsura (cuiva) vorba cu îmblăciul v. măsura (2). (învechit, rar) A-şi deschide vorbele către cineva = a se destăinui, a încredinţa (cuiva) un secret (I 2). Deschizîndu-şi ei vorbile cătră dînsul,... acest turc, după ce le-au luat lor sfatul şi gîndul, îndată la domnu au mers şi vicleşugurile lor pă deplin au arătat. R. grecea-nu, cm n, 108. (Rar) A ieşi cu vorba înaintea cuiva = a vorbi deschis cuiva; a contrazice pe cineva. Cum erau să iasă ele cu vorba înaintea tatului lor? CREANGĂ, P. 231, cf. zanne, p. n, 833. A scăpa o vorbă v. s c ăp a (15). (învechit) A nu zice nici vorbă, nici poveste v. poveste (1). A lua (cuiva) vorba din gură = a) a spune tocmai ceea ce voia să zică altcineva în momentul respectiv. Mi-a luat vorba din gură. pamfile, j. Π, 172, cf. cade 564, dl ii, 427, dex 387; b) a întrerupe pe cineva cînd vorbeşte. Ce face mămuca?... - Mămuca, le luă cea mai tînără vorba din gură, mămuca nu face bine ce face. creangă, p. 14. Vru el să le spuie cine a fost Broasca, dară nu-i deteră răgaz, căci îi luau vorba din gură. ISPIRESCU, L. 36. Vorbise părintele din toată inima, şi nici nu se mai îndoia că lucrurile au să iasă aşa după cum dorea dînsul... Dar iată că se ridică..., luîndu-i vorba din gură, moş Nică Gologan. Sâm. i, 61. Moşneagul voi să mai zică ceva, dar Lina îi luă vorba din gură. dunăreanu, ch. 16, cf. dl n, 427, dex 387, zanne, p. n, 830. A muta vorba (sau cuvîntul) v. muta (II 2). A lungi vorba (sau, învechit, cu vorba) ori a întinde vorba (sau vorbă) (lungă) (despre ceva) = a vorbi (despre ceva) mai mult decît trebuie. Pentru ca să nu mai lungesc cu vorba, tuturor prorocilor şi tuturor sfinţilor... li s-au zis cuvinte de bucurie, antim, O. 17, cf. 96. Socrat... lungeşte vorba, că tot aceeaş zice de multe ori. GRIGORIE, l. 183/14. Fătul meu! Am lungit vorba. Că unde e dragoste multă e şi urîciune multă, pann, p. v. n, 133/6. Sosind la casa popei, intrăi la dînsul slugă... Dar ce să-ţi lungesc vorba? E foarte de prisos să-ţi spun cu de-amăruntul la cîţi stăpîni am fost. negruzzi, s. ii, 243. Străjeriul, ştiind porunca, nu mai lungeşte vorba, ci ia moşneagul şi-l duce înaintea împăratului, creangă, p. 80. în sfîrşit, ce să mai lungim vorba degeaba. caragiale, O. iv, 12. Ce să mai lungim vorba? îi îngriji ca pe lumina ochilor lui. ispirescu, l. 235. Sătenii... fără să mai întindă multă vorbă, îl aleseră pe dînsul de vornic, marian, o. i, 10. Să faci bine să nu lungeşti vorba, hogaş, dr. i, 179, cf. resmeriţă, d., cade. Era om aşezat, ce să mai lungesc vorba, vlasiu, a. p. 409. Cu răbdarea păianjenului ce-şi ţese pînza, în mod voit întindea vorba. v. ROM. august-septembrie 1952, 175. în fine, spre a nu lungi vorba, unele întîmplări naturale, deşi cu desăvîrşire exacte, par ficţiuni grandioase. călinescu, c. O. 319. Ce să mai lungesc vorba, domnule! TUDORAN, P. 24, cf. DL îl, 664, 796. Dar, să nu lungesc vorba, în anul doi s-a întîmplat un lucru care mi-a schimbat cursul vieţii, v. rom. iunie 1973, 4, cf. dex 470, 512. Apoi ce mai întinzi atîta vorbă,... de ce nu mă înveţi? marian, o. i, 11. Ce să mai întind vorba? reteganul, P. i, 55. Să nu-mi lungesc vorba mai mult: aflaţi, dragii mei, că toate vrăjitoarele împărăţiei s-au strîns cioatcă. pamhle, cer. 51, cf. zanne, p. n, 835. (Cu inversarea construcţiei) Şi vorba nu mai lungea, Ci la turc se repezea Şi capul îi reteza, jarnîk - bÎrseanu, d. 490. Ce mai (atîta) vorbă (lungă)?, se spune cînd vrem să scurtăm o relatare sau să punem capăt unei discuţii. Ce mai atîta vorbă lungă? Dintr-o păreche de boi m~am ales c-o pungă, creangă, p. 45. Eram om şi jumătate azi, ce mai vorbă, eram bogătaş! călinescu, e. O. ii, 79, cf. Μ. D. ENC., dex. Apoi, ce mai atîta vorbă!... veniţi cu mine şi eu vă voi da destule, marian, o, n, 319. A arunca (cuiva) (cîte) o vorbă (sau două vorbe) = a spune (cuiva) ceva în treacăt, la întîmplare. Se uitau la foc, clătinau din cap, aruncau cîte-o vorbă şi repede întorceau ochii spre conacul vechi, rebreanu, r. n, 209. Un călăreţ trece pe lîngă mine şi-mi aruncă două vorbe cu o prietenie deosebită, sadoveanu, O. XXI, 32. Arunca din cînd în cînd cîte o vorbă unei doamne de peste drum de el. călinescu, s. 34. Aruncase o vorbă unul dintre ţăranii care se aflau în picioare. pas, L. I, 10, cf. DL. A fost destul ca Deheleanu... să arunce o vorbă la cafenea, pentru ca un grup de prieteni să propună organizarea unui banchet prin subscripţie. I. gheţie, b. i, 325. Vorbă (spusă sau aruncată) în vînt = vorbă (9) spusă într-o doară, lipsită de importanţă, care nu trebuie luată în seamă. Am zis şi eu, ia aşa, o vorbă în vînt. creangă, p. 133. Am zis aşa o vorbă în vînt. D. zamfirescu, î. 30. Ce copil eşti! Să te-ntuneci de o vorbă spusă-n vînt/ săm. IV, 525. Atîta vervă, spirit şi vorbe aruncate-n vînt... se vor uita ca mîine. anghel, pr. 146, cf. resmeriţă, d. Da, lauda-i frumoasă şi-o credem pe cuvînt, Dar pîns la urma urmei rămîne vorbă-n vînt. ARGHEZI, S. V, 113. Să se mai spună că substratul balcanic e doar o vorbă-n vînt! românia literară, 1993, nr. 1, 2/4. A-i rămîne (cuiva) vorba în vînt v. v î n t (11). A pune o vorbă (bună) pentru cineva = a interveni în favoarea cuiva, a recomanda (călduros) pe cineva. Doreşte o slovă scrisă (să pui vorbă bună) la cel pe cari l-am VORBA -1078- VORBÄ închis; daca-i va lipsi cuvînîul d[umi]tale, i se mîntuie mîngăierea. eminescu, în MS. vi, nr. 1, 19. Te roagă să pui o vorbă bună la ministerul de război. CARAGIALE, O. I, 317, Cf. RESMERIŢĂ, D., SCRIBAN, D., DL I, 296. Aş încerca să pun o vorbă pentru dumneavoastră dacă n-aş şti că e degeaba, contemp. 1974, nr. 2, 3/1, cf. L. ROM. 1980, 255. (Regional) A da (cuiva) o vorbă bună v. d a. (Rar) A pune vorbe rele = a face intrigi. Mai mult, unii, pe care ni-i socotim prietini, au pus vorbe rele între noi sadoveanu, o. x, 111. Nici vorbă (de... sau să...) = nici pomeneală; nicidecum; în nici un caz. Cît despre somn... Nici vorbă... Pîndarului e scris C-un ochi închis să doarmă, şi celalalt deschis. ALECSANDRI, o. vi, 634. O incifraţiune a aceleiaşi naturi? Nici vorbă măcar, eminescu, P. L. 107. Dacă voi vă duceţi la moară, nici vorbă nu poate fl ca eu să rămîn aici ori să mă duc în altă parte. slavici, O. i, 114. De părăstas şi sărindare Nici vorbă pentru Pipăruş! COŞBUC, P. li, 254. De o influenţă pasivă din partea maghiarilor şi a saşilor nici vorbă nu poate fi. Viciu, COL. 19, cf. cade. Sunt chiar încîntat că am prins la timp un hoţ atît de periculos. Nici vorbă să-i mai dau drumul camil petrescu, t. i, 557, Ieslea zăcea roasă şi stanoagele, praf... De conovaţ nici vorbă, voiculescu, P, n, 10. De la cincizeci de kilometri de la Dunăre, a început a ne lipsi pîinea. Apoi aicea în munte, nici vorbă, sadoveanu, o. xxi, 25. Păsărea nici vorbă... să fie confundată! BĂCESCU, PĂS. 267, cf. DL. Nici vorbă nu poate fi de crearea lui „fenomenalism ” în limba română. HiRSTEA, p. E. 129, cf. M. D. ENC., DEX. în după-amiaza acelei zile însă, nici vorbă nu putea fi de aşa ceva. românia literară, 1993, nr. 3, 14/2. (Cu parafrazarea expresiei) Nici că era vorbă de stăpînirile şi puterile lor, căci ei nu era siguri nici chiar de însuşi persoanelor lor. căpăţineanu, m. r. 70/26, Despre vreo explicare în româneşte a celor citite nemţeşte nu era nici vorbă pe atunci. sbiera, f. s. 93. De o privire asupra vechii române literare în întregimea ei nici nu poate fi vorba. bul. fil. xi-xn, 15. Nici vorbă (nu-i) sau nu-i (ori nu (mai) încape) vorbă (ori vorba) = e de Ia sine înţeles; fără îndoială, fireşte; e adevărat, ce-i drept. Giupîne Iţic, nici vorbă nu-i că ţi-oi plăti, dar... mai tîrziu. alecsandri, t. 1 018. Nu-i vorba, tot urma alege, încît mult ne-am bucura să fie cum zice lumea, iar nu cum ştim noi. eminescu, o, xi, 250. Banii, nu-i vorbă, îi primesc eu, dar voi ce dracul de vă miraţi aşa de mine, că doar nu mi-i întîia oară că mă bag în bîrlogul ursului. GANE, N. iii, 140. De glumeţ, glumeţ era moş Nichifor, nu-i vorbă, dar de multe ce dăduse peste dînsul, se făcuse cam hursuz. CREANGĂ, P. 111. Nu-i vorbă, că de greu, greu îi era. id. ib. 140. Nu-i vorbă, Iaşii sînt un tîrg tare curat, caragiale, O. H, 162. Acum încalţe nu mai poate încăpea vorbă, era în completă mizerie, id. ib. III, 9. Erau porniţi oamenii spre veselie, nu-i vorba, dar la casa altuia omul aşteaptă să vie gazda să-i deschidă inima. SLAVICI, O. I, 235. Aci nu mai încape vorbă..., trebuie plătit pe cît nu face, ISPIRESCU, ap. cade. Prea era slab, prea era bătrîn! Elegant, nu e vorbă: cu redengotă neagră şi cu legătură roşie. DELA-vrancea, O. n, 91. Nu-i vorbă, în curînd [î]/ izgoni din ţară. răşcanu, l. XXXV. De vreme ce copilul trebuia dus acasă şi Mariţica îşi pierdea timpul umblînd lela, nici vorbă nu încăpea că mustrarea era întemeiată, săm i 215. Că e un scriitor mare, nu încape vorbă. ib. iv, 733' Ai şi tu un pic de noroc, nu-i vorbă - răspunse hoţul marian, ins. 210. Nu e vorbă că pentru dînsul nu trebuiesc cuvinte ca să-l hotărască a merge, brătescu-voineşti, p. 238. Şi eu, nu e vorbă, uneori cînd calc ţărîna..., ridic ca ars piciorul, papadat-bengescu, o. i 202. Nu e vorbă, el se prefăcuse întrucîtva a se întoarce pe obiceiurile ţărei. xenopol, i. r. vi, 72. O uniformizare oarecare, tacită, nu e vorba, s-a făcut deja în cîteva chestiuni de tehnică, bul. COM. ist. i, 7. Amîndoi îi sînt rude - mai de departe, nici vorbă, rebreanu, 1, 14. Nici vorbă, felul cum preotul se poartă cu dînsul... l~ar îndreptăţi să-i tragă o săpuneală bună. id. ib. 149. Se atestă de unii istorici, nu-i vorbă, că legiuiri de asemenea natură au mai fost date ţărei Moldovei şi de Alexandru cel Bun. n. A. bogdan, C. m. 43, cf. cade. Frate, da’ cum a sărit în sus... Nici vorbă, şi eu am fost mirată, camil petrescu, Τ. Π, 73. Nu mai încăpea vorba: dacă răzbim pînă la stînă, punem mina pe sacii cu mălai şi pe burduf ele cu brînză. VOICULESCU, p. n, 102. Nu-i vorbă că a mai sărăcit şi lumea de azi MOROIANU, s. 32, cf. IORDAN, STIL. 286, SCRIBAN, D. Dacă voi ieşi bine la inspecţii..., nici vorbă că voi fi preferat înaintea multora şi avansat, ulieru, c. 57. Am scormonit, nu-i vorba, în ele cu nesaţ, Am cercetat... Şi n-am găsit nimic. ARGHEZI, S. V, 152. Era drăguţ cînd era mic. Nu-i vorbă, n-a fost urît nici mai tîrziu. călinescu, S. 66. Nu încape vorbă, cîntecul cocoşului este întîi de toate un semnal al trecerii primejdiilor nocturne. id. c. o. 368. Există ~ nu încape vorbă - locuri comune în aceste predici, blaga, G. 205. Nu e vorbă, nici mai înainte nu era ea în toate ale ei. stancu, R. a. 1, 11, cf. dl, m. d. enc., dex, l, rom. 1978, 9. Nu-i vorbă că nici nu puteai să alegi! românia literară, 1992, nr. 3, 14/1. Vruse el, nu e vorbă, să se întoarcă înapoi, dar de unde să poată, că ăia îl zăriseră şi nu-i veni să se arate că e fricos. STĂNCESCU, B. 141. Da nu-i vorbă că şi eu, dacă mă punea dracu să întru cu sămănătoarea di paie pişti ii, acolo-m făcea aliluia. GRAIUL, I, 267. Băietanul era el vrednic, nu-i vorbă, dar tot nu se făcea lucrul ca atunci cînd e stăpînul. pamfile, S. T. 162. Al mic ş-ala o crescut, da nu-i vorbă, ala o rămaz mai mic. o. bîrlea, a. p. 11, 401. Mai e (ori mai încape) vorbă! sau ce mai vorbă! = indiscutabil, în mod sigur, fară îndoială. Aţi avut tot aceeaşi plăcere? O, da, mai este vorbă! c. CARAGIALI, în pr. dram. 260. Are cine să te caute la un caz de boală. Nu e aşa? - Cum nu. Mai este vorbă! contemporanul, i, 10(5, îmi daß voie? -Mai încape vorbă? caragiale, O. n, 61. Te-ntorci?... -Mai e vorbă! id. ib. vi, 210. Adevărat să fie, mai întrebară fraţii, că însemna ceva acele slove? - Mai e vorbă! răspunse el ispirescu, l. 274. Care bea o ţuică, două? - Toţi! Mai încape vorbă? săm. m, 383, cf. cade. Eram om şi jumătate azi, ce mai vorbă, eram bogătaş. călinescu, e. o. n, 79. Ce mai vorbă, eşti un virtuoz! id. s. 446, cf. dex. Mai rămîne vorba despre (sau de...) v. rămîne (2). ♦ (De obicei la pl.) Palavră; născocire, minciună. Aste sînt numai nişte vorbe, pann, p. v. iu, 3/16. Deschide-mi, Rezi dragă, c-am îngheţat de frig. - Ba aia e vorbă, domtiişorule, du-te la coconiţele dumitale de pe la marşande. FILIMON, O. I, 376. Lăsînd val de 5398 VORBĂ -1079- VORBĂ mirodenii şi de vorbe după el EMINESCU, O. I, 162. Ba aia e vorbă! Tu să mă asculţi pe mine. columna, vii, 367. Vorbe, vorbe, vorbe, dar mulî talent de formă, -iată ce găseşte cititorul... în volumul mult trîmbiţat. SĂM. i, 79. Te rog să nu crezi nimic din toate aceste vorbe şi fantasmagorii pe care le întreţine... poliţia împăratului Leopold, sadoveanu, O. X, 16. Lasă, nu mă mai încînta tu pe mine cu vorbe. id. ib. xiii, 105. Acestea-s vorbe, scriban, d. Ministrul... anunţă o îndoială. - Trebuie să fie vorbe, nu mi-a spus nimeni de aşa ceva. călinescu, b. i. 461. Televiziunea nu e obiectivă, justiţia nu-şi face datoria, protecţia socială e doar o vorbă, românia literară, 1993, nr. 1,1/1. Astea sînt numai nişte vorbe, românul glumeţ, i, 51. Muierea dumitale... vrea să te omoare... - Vorbe, mătuşă... Muiere ca a mea nu găseşti să tot cauţi. folc. transilv. iii, 421, cf. zanne, p. n, 823 10. Sfat (1), învăţătură, povaţă (2); îndemn; p. e x t. instigare; (învechit) voroavă (I 7). îndemnarea... li s-au făcut din vorbile zise de băcanii ce mai jos să arată (a. 1835). DOC. EC. 573. Zici că-s mîndră şi n-am vrut Ca s-ascult vorbele tale? coşbuc, Β. 12. Rămase învingătoare vorba judelui. Nu te prinde cu el agârbiceanu, S. p. 16, cf. resmeriţă, d, cade. Cînd a venit în anchetă mi-a dat un sfat... Ţie are să-fi putrezească oasele p-aci, hulit, lovit, sărac şi neînţeles, dacă nu vei ţine socoteală de vorbele lui. ULIERU, c. 60, cf. dl, DM, M. D. enc., dex. Antofiţă, fiu taicăi, N-ascultaş de vorba mea. GRAIUL, I, 75. Aşa să asculte... La vorba mea, La sfatul meu. gr. s. v, 157. Ţ-am spus un cuvînt, s-asculţ vorba mç. ALR I/I h 28/418. 0 E x p r. A veni (sau a ajunge) la vorba (ori la vorbele) cuiva = a recunoaşte că cineva a avut dreptate; a accepta (prin forţa lucrurilor) că părerile, sfaturile cuiva au fost bune. Ei, Harap-Alb, aşa-i că ai venit la vorbele mele? creangă, p. 213. în sfîrşit, bine c-aţi venit tot la vorba mea... Dacă m-aţi fi ascultat de la început, azi Laur a ar fi fost mireasă, rebreanu, i. 112, cf. cade, dl, dex, 1 013. Şi din gură mi-i zicea: Ai venit la vorba mea! teodorescu, p. p. 628, cf. CIAUŞANU, gl. No, am agiuns la vorbele tatii! o. bîrlea, a. p. n, 177, cf. zanne, p. n, 830. ♦ Dispoziţie, ordin (1), poruncă (1); vrere (a cuiva). Tu şezi la grajdi nedezlipit şi să îngrijeşti de calul meu... Bagat-ai în cap vorbele mele? creangă, p. 208. Dragii mei copii..., mergeţi de vă căutaţi ursitele... — Vorbele tale, tată, sînt pentru noi ca o icoană la care ne închinăm. ISPIRESCU, L. 33. Vorbele tale, bărbate, sînt sfinte pentru mine, pentru că de aceea bărbatul este bărbat, id. ib. 181. Vorba de pe urmă a lui Ştefan e lege tuturora? delavrancea, o. n, 41. Voi spune numai că n-am îndeplinit nici vorba tatălui meu, nici a mamei mele. V. rom. iunie 1973, 3. 0 Expr. A nu ieşi din vorba (sau, rar, din vorbele) cuiva ori a nu-i ieşi (cuiva) din vorbă = a îndeplini întocmai dispoziţiile, porunca, ordinul cuiva; a se supune întocmai vrerei, dorinţei cuiva. Unde se află una ca asta? Cum să ieşim noi din vorba boierului nostru? SADOVEANU, O. IX, 430. Barbu... nu mai ieşea acum din vorba lui Nicu. CAMIL petrescu, o. m, 157. Să nu mă mînii de-acuma înainte şi să nu ieşi din vorbele mele. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 2, 18/2. Eu trăiesc cu el foarte fericită şi nu-mi iese din vorbă niciodată. FOLC. transilv. Iii, 420, cf. zanne, p. ii, 534. A călca vorba cuiva = a nesocoti, a nu respecta dispoziţiile, porunca, ordinul cuiva. îi era ciudă cum de să calce vorba tatălui său ce-i spusese cu grai de moarte, ispirescu, l. 42. M-a blestemat măicuţa, De ce i-am călcat vorba, jarnîk - bîrseanu, d. 196. A înţelege (sau a pricepe, a asculta) de vorbă (bună) = a se conforma, a se supune îndemnurilor, ordinelor cuiva, fară vreo constrîngere. Cf. resmeriţă, d. Am să-ţi poruncesc, tîlharule, şi dacă nu asculţi de vorbă, am să te umplu de sînge! rebreanu, i. 28. Voi nu înţelegeţi de vorbă bună? id. R. ii, 202. Tîlharii ăştia nu pricep de vorbă. id. ib. 246, cf. scriban, d. 11. (Adesea urmat de determinări ca „veche”, „bătrînească”, „din bătrîni”, „românească” etc.) Proverb, zicătoare, zicală; p . e x t. dicton, maximă, sentinţă (2); expresie memorabilă, formulă consacrată. Este o vorbă ţărănească, ce samănă a fi în Moldova de cînd Papură-Vodă. RUSSO, s. 11. Am rămas... cu gura căscată, cum e vorba românului, negruzzi, s. i, 96. Ea simţea foarte bine că şi-au trăit traiul şi şi-au mîncat malaiul, după cum zice vorba, alecsandri, o. p. 70, cf. costinescu, Ş-apoi este vorba veche, vorba foarte nimerită: Să petreacă cine poate, iară proştii să stea-n lanţ. contemporanul, I, 125. De nu mi-ar fi ruşine..., aş potrivi aci, -şi nu fără oarecare iscusinţă, - vorba românului: departe griva... de iepure, odobescu, s. în, 25. Ştii că este o vorbă: „Nici pe dracul să-l vezi, da nici cruce să-ţi faci”. creangă, p. 28. O vorbă veche franţuzească zice că mai-binele e adesea vrăjmaşul binelui, caragiale , O. IV, 10, „Nimic nou pe lume” - cine a spus-o, mare vorbă a spus. id. ib. 153, cf. şăineanu, î. 164. Vorba din bătrîni: Eu la chef ca-n marte postul coşbuc, ρ. n, 37, Este o vorbă: pe cine nu-l laşi să moară nu te lasă să trăieşti. PAMFILE, j. n, 172. Ştii, vorba românului: călătorului îi şade bine cu drumul, brătescu-voineşti, P. 59, cf. resmeriţă, D., cade. Arborii sînt prudenţi ca nişte bătrîni cu experienţă; pare că cunosc vorba: graba strică treaba, simionescu, fl. 8. Turcii... au totuşi o vorbă potrivită, - Ce vorbă? vreau s-o cunosc şi eu. - Toate trec. Deci vor trece şi aceste neplăceri, sadoveanu, O. x, 33. Căci şi bătrînul - batîr că l-a calcat ursul şi i-a mai dat oleacă de putere - tot trecător se cheamă că rămîne, după vorba veche că ne trecem ca florile şi ca privighetorile, id. ib, xm, 675. Mi-a spus o vorbă veche: învaţă-te de-acuma minte, Să nu vinzi pielea ursului mai dinainte, arghezi, s. v, 94. Ştii vorba: cine nu lucrează nu greşeşte. CĂLINESCU, S. 342. Ziua bună se cunoaşte de dimineaţă, spune o vorbă bătrînească. v. rom. februarie, 1955, 144, cf. dl, dm, barbu, ş. n, 14, M, D. ENC., DEX. Nu ştie mama vorba: „După ceartă-mpăcăciune, jarul se face cărbune”! i. gheţie, b. ii, 363, Nu uita, bade, uita, Cum zice, bade, vorba: Cine calcă jurămîntul, Nu-l primeşte nici pămîntul. jarnîk - bîrseanu, d. 258. Şi unde mai pui că este o vorbă: La cel sărac şi cîinii parcă bat mai tare. FURTUNĂ, V. 17. Vorba românului: „nădejdea pe fugă, cetatea la tufă”, şez. iii, 118. 0 Povestea vorbei v. p o v e s t e (7). 0 (Urmat de determinări în genitiv, care indică autorul expresiei memorabile, invocate de obicei pentru a întări o afirmaţie, o argumentaţie etc.) Noi ne servim de partea aceasta de răspuns nu pentru 5398 VORBĂ -1080- VORBĂ a-l combate, căci - vorba unui lord englez - auzise discursuri care i-au schimbat sentimentele, nici unul cari i~au schimbat votul EMINESCU, O. XI, 76. Ei, vorba lui Grigorie Alexandre seu, „s-a schimbat boierul, nu e cum [î]/ ştii”, id. ib. 250. Ne aminteşte pe departe vorba înţeleptului. caragiale, o. iii, 249. Pînă s-a săvîrşit din viaţă, îi rămăsese sfinţiei sale o vorbă: „Parcă şi Dumnezeu uită uneori pe cei de treabă, Doamne, iartă-mă”. SOVEJA, O. 71. „Tout s’arrange” era vorba lui obişnuită, lovinescu, m. 164. îţi aduci aminte de vorbele lui Goethe, chiar în faţa unui scai: „Florile sunt măreţe hieroghife, prin care natura ne dezvăluie dragostea ei”, SIMIONESCU, fl. 185. Avem un spiritual document în vorba lui Oscar Wilde, care observă într-o zi cu prefăcută ingenuitate: „Am observat că de la un timp natura a început să semene cu pînzele dlui Whistler vianu, E. 20. Se putea cita vorba lui Augustin,.., potrivit căreia autorii profani nu sînt de dispreţuit, dacă scrierile lor conţin adevărul, id. L. u. 10. Aceasta ne aduce aminte de o vorbă a lui Degas...: o luptă nu se sugerează prin cincizeci de figuri agitate, ci numai prin cinci, dar puse unde trebuie. OPRESCU, S, 44. Cunoaşti vorba aceea a unui italian, messer Ottaviano? Cine zice popor, zice un animal nebun, barbu, princ. 48. Că s-a mai furat, e drept, dar vorba lui, unde sînt miei, sînt şi piei. v. rom. decembrie 1963, 69. Vorba lui Dan: ce nimicuri pot decide soarta unui om! ib. iunie 1973, 58. Vorba lui E. Mounier: „Revoluţia va fi spirituală sau nu va fi”. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 1, 7/3. Şi acum, vorba cojocarului, să ne întoarcem la blană. ZANNE, p. v, 195. 0 E x p r. (Popular şi familiar) Vorba (a)ceea (sau aia, a ăluia, a celuia) = expresie stereotipă folosită cînd se introduce în discuţie un proverb, o zicală, o sentinţă etc. M-ai pîcîlit, leliţă; dar vorba ceea: pîcîlire de leliţă, cere plată o guriţă. ALECSANDRI, T. 719. Ministrul nostru plenipotenţiar a sfîrşit prin închinăciuni....; vorba ceea: daca nu-i puterinţă, la ce mai gîlceavă degeaba. eminescu, O. XI, 136. Vorba ceea: nici n-au tăiat viţelul şi le vin muşterii după piele. id. ib. 250. Era toamnă, pe cînd, vorba ceea, gospodarii îşi numără bobocii. G ane, n. i, 218. Am venit şi eu la vreme, cînd, vorba ceea, îţi era lumea mai dragă. id. ib. n, 69. Vorba ceea: la calic slujeşti, calic rămîi. CREANGĂ, P. 200. Vorba ceea: nici picioarele, nici drumul nu-i al lor. SOVEJA, O. 41, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE, ARHIVA, XLIV, 258, IORDAN, stil. 290, SCRIBAN, D. Vorba ceea: unde dai şi unde crapă! ARGHEZI, s. xvi, 145, cf. DL, DM. Vorba aceea, ce mi-e fata popii... şi ce mi-e fata primarului comunal v. rom. iunie 1973, 13, cf. M. D. enc., dex. Vorba ceea, un june e om ca oamenii numai după ce se însoară. FRÎNCU - C ANDREA, M. 54. Curat vorba ceea: Vezi cu ochii şi nu crezi Şi mă-ntrebi: „de ce oftezi”? furtună, v. 1. Vorba ţiganului v. ţigan (1). Vorba cîntecului = cum se spune din bătrîni (într-un cîntec vechi, cunoscut). Vorba cîntecului: De urît mă duc de-acasă Şi urîtul nu mă lasă. CREANGĂ, p. 140. în inima ei parcă se petrecea... poate vreun dor ascuns, care nu-i venea a-l spune. Vorba cîntecului: Fugi de-acole, vină-ncoace! Şezi binişor, nu-mi da pace! id. ib. 276. Dar înăuntru cine şade? vorba cîntecului popular, sadoveanu, o. XXI, 22, cf. dex, ZANNE, P. vi, 393. Aşa (sau cum) vine vorba v. v e n i (B I 1). ♦ Poveste anecdotă transmisă prin tradiţie orală, legenda· p. e x t. întîmplare (povestită); (învechit) voroavă (I 8). Asta îmi amintea vorba că un drăcuşor se poate strecura prin cea mai îngustă crăpătură, caragiale, o. i, 125. Cum care hoţi, uncheşule? De patruzeci de ani auzi vorba asta. sadoveanu, o. xiv, 41. D-atunci a rămas vorba că d-aia sînt oamenii hoţi, că-s din neamul celor scăpaţi de prin temniţe, rădulescu-codin, m. n. 38. Vorba asta e de cînd cu moşii putrezi pann, p. v. m, 108/15, cf. ZANNE, p. n, 276. 12. Promisiune, făgăduială; angajament; (învechit, rar) voroavă (I 9). Cf. i. golescu, c., resmeriţă, d. Vorba unui prieten e mai sftntă ca orice hîrţoagă. rebreanu, i. 83. Măi Matei, la mine v orb a-i sftntă! id. R. Π, 56, cf. CADE, DL, DM, M. D. ENC., DEX, PĂCALĂ, M. R. 232, ALR Π 4 842/53. Aşq i-o fost vorba lui, cî dacî i-a spune-o poveste neaudzîtă şî nevadzută, nu ia vama nimica. O. bîrlea, a. p. ii, 520. Noi am plecat toţi îndată După vorba lui cea dată. NUNTA, 130. Vorba unui om cinstit face mai mult ca un înscris, zanne, p. ii, 828. Schimbarea vorbelor, întreagă minciună, i. GOLESCU, ap. ZANNE, Ρ. Vin, 160. Vorba în tîrg şi vulpea în pădure, se spune despre cineva care face promisiuni deşarte. Cf. baronzi, l. 50, zanne, p. i, 703. 0 E x p r. A se ţine de vorbă sau a (-şi) ţine vorba (ori, popular, vorbele) = a îndeplini promisiunea făcută, a-şi respecta angajamentul luat. [Antioh Vodă] era şi credincios la jurămînt, îşi ţinea cinstită horba. neculce, let. ii, 282/10. Dacă mi-aţi făgăduit, caută să vă ţineţi de vorbă, petro viei, Ρ. 22/23, cf. LB. Găsiră cu cale, simţind că patricii n-or să se ţie de vorbă,... să întocmească o dregătorie (magistraţie) care să oprească orice năpăstuire s-ar face. CăpăţÎneanu, M. R. 80/2. Mi-au mai făgăduit încă doi a se prenumera la novele, dar nu şi-au ţinut vorba (a. 1846). bariţiu, C. îl, 317. Este lucru de rîs ca în puterea diplomei sale fiecare... să aibă dreptul să se constituie cearlatan, să vînză cui dă mai mult singura făgăduială a sănătăţii, fără ca să se ţie de vorbă. man. Sănăt. 5/7, cf. polizu. S-a ţinut de vorbă, l-a trimis la Pisa, unde Coletti a dobîndit diploma de doctor în medicină, ghica, s. 159, cf. resmeriţă, d., arhiva, xliv, 258, dex. Cum îţi plîngi păcatele Că n-ai ţinut vorbele? jarnîk-bÎrseanu, d. 260. Eu te mîntuiesc, dar apoi de nu te ţii de vorbă e vai de tine. reteganul, ap. cade. Fiindcă i-a făgăduit că-i va face mult bine, el s-a ţinut de vorbă. STĂNCESCU, Β. 257, cf. ALR l/l h 28. Mn-o făgăduit,... s-o ţînu d'e horbă. alr π 4 842/228, cf. ib. 4 842/574,791. (Cu inversarea construcţiei) Ea de vorbă s-a ţinut, bolintineanu, p. li, 15. (Regional) A se prinde cu vorba = a făgădui (cuiva), a se angaja (la ceva). C-aşa m-am prins cu vorba: să-ţi fac ce mi-i cere. stăncescu, B. 104. (învechit, rar) A sta Ia vorbele Iui (sau lor etc.) = a se ţine de cuvînt. Sînt nestatornici, nu stau la vorbele lor, ci unele zic şi altele fac. r. popescu, cm i, 479. A purta (sau a duce, a ţine, rar, a aduce) pe cineva cu vorba (sau, învechit, rar, cu vorbe) = a înşela (pe cineva) prin amînarea la nesfîrşit a îndeplinirii unor promisiuni; a amăgi, a păcăli. L-au tot purtat cu vorbe den zi în zi, pănă cînd i-au zis că acea moşie au dat-o de zestre ginere-său (a. 1753). iorga, s. d. xvi, 147. Dacă 5398 -1081- VORBĂ mergea bumbaş[i]ri, dumnealui îi ţinea cu vorbe (a 1773)· id. ib. vn, 40. Decît să porţi pe omul cu vorba, K$pune-i mai bine că nu se poate, pann, p. v. ii, 144/4. Apoi* mi-tf dat vreo para? Mă purta cu vorba dintr-o zi fntr-alta. ghica, c. E. i, 252. Să-l port cu vorbe că l-oi însura cu Măndica, pînă ce-oi mîntui tîrgu. alecsandri, T 827, cf. costinescu. Se uită aşa, nu ştiu cum, şi-l aduce pe om cu vorba, caragiale, o. ii, 92. De opt luni mă poartă cu vorba nişte pîrliţi de negustoraşi. M. i. caragiale, c. 95. A aflat de la oameni că Ileana s-a împotrivit cît a putut, că l-a purtat cu vorba pe Haramu un an de zile. rebreanu, n. 107. De o lună ne poartă cu vorba. camil petrescu, t. i, 415. De unde să ştiu de ce mă poartă cu vorba Alcaz? c. petrescu, C. v. 54. Da* spune odată, soro, nu mă purta cu vorba, sadoveanu, o. i, 456, cf. bl iv, 172, arhiva, xliv, 258, scriban, d. De ce să mă faci de rîs, să ţin omul cu vorba? CĂLINESCU, b. I. 194. Poartă-l... cu vorba, amînă scoaterea numărului de revistă! id. ib. 483, cf. CIOCULESCU, c. 58. [t]i purtase cu vorba toată iama şi tărăgănase încheierea noului contract de arendare. I. gheţie, b. I, 375, cf. alr sn v h 1 411, alrm sn mhl 163, zanne, p. 831. (Cu inversarea construcţiei). Nu mai voi s-aştept d-acuma tot cu vorba să mă ţii. contemporanul, i, 41. Dar cu vorba ce mă porţi? doine, 249. Spune-m, mîndră, poţ nu poţ, Cu vorba să nu mă porţ. mat. dialect, i, 109. A-şi lua (sau, învechit, a-şi trage) vorba înapoi (ori, regional, îndărăt) sau (regional) a-şi întoarce (ori a-şi schimba) vorba = a-şi retrage promisiunea făcută, a-şi încălca angajamentul; a retracta (1). Eu îmi întorc vorba, pui lacăt la gură, Dacă e pricina pentru legătură. PANN, P. v. n, 101/25. După atîta timp de la subscrierea lor, trăgîndu-şi mulţi vorba înapoi, mi-aţi trimis prea multe exemplare (a. 1845). bariţiu, C. n, 298. Voi să-şi ia vorba înapoi, dară nu putu. ISPIRESCU, u. 86, cf. CADE, ARHIVA, xliv, 258. împăratul nu-şi poate trage vorba, trebuie să împlinească făgădaşul reteganul, P. p. 8. O spus în faţa primarului şi primaru chiar o dzîs: „numa aşa să hiie, moşule, să nu schinghi horba”. graiul, i, 409. Şi-a luat vorba-ndărăt. ciauşa-nu, gl., cf. zanne, p. n, 830, 831. (Popular) A zice (sau a spune) vorbă mare (ori, rar, vorbe mari) = (mai ales în construcţii negative şi imperative) a-şi lua un angajament, a face o promisiune; a garanta, a jura. Să nu zici vorbă mare. pamfile, j. ii, 172, cf. CADE. Nu spune vorbă mare, întîmpină celălalt, noi nu putem calcula urmările unei înşelătorii atît de nevinovate, vinea, l. i, 24, cf. dl, dm, M. D. enc., dex. Faci aşa? - Fac. - Zici vorbă mare? - Zic! RĂDULESCU-CODIN, î. 298. Am zis şi vorbă mare că am să mă las de tutun! CIAUŞANU, GL. îmbucătură mare poţi băga în gură, dar vorbă mare să nu scoţi din gură. i. golescu, ap. zanne, p. iii, 582. îmbucătura mare să-nghiţi Şi vorba mare să nu o zici. pann, P. v. i, 14/3. Vorba-i vorbă = cuvîntul dat trebuie respectat. Da te-ai ţinut de cuvînt, moş Nichifor. - Apăi de, jupîne Ştrul, vorba-i vorbă, eu nu mă cioşmolesc atîta. creangă, p. 114, cf. dl, dm, m. d. enc., dex. (Cu schimbarea construcţiei) Vorba să rămînă vorbă! zanne, p. n, 822. 13. Ştire (2), veste1 (1), informaţie; zvon, bănuială, presupunere; (învechit) voroavă (110). Cf. v o rbi (10). Pentru vorbite tuturor carii vin de acolo şi carii scriu de acolo cărţi, mă fac ştiutoriu cu cită mîhniciune supăr inima ta şi cu cîtă jele petreci viaţa ta. N. COSTIN, c. 597. Din om în om mergînd vorba, au ajuns şi la domn. R. popescu, CM I, 393. Lăsaţi pă mort aici şi-l voi îngropa eu prin ascuns, iar voi duceţi-vă la moşîia mea şi şădeţi acolo pînă să va potoli această vorbă. I. golescu, ap. GCR Π, 256/12. Că tu întru cîntări eşti meşteriţă mare, Eu tot am auzit o vorbă de la mulţi, donici, f. i, 49/5. Răspîndi vorbă că aceste gătiri de oaste le face împotriva turcilor, bălcescu, m. v. 323. Holera nu este vreo boală doctorilor necunoscută, precum să lăţîsă vorba. C. vÎrnav, h. 2/26. Aceste vorbe Xerxes luîndu-le serios... a dat ordine la căpitanii navilor să îmbarce cu linişte oştirea lor în navi. aristia, plut. 307/5. Mult e răspîndită vorba că este acolo custodii şi acel depozit paladium de la Troia. id. ib. 364/1. Vorba despre domeniul Coroanei se lăţise cu cîteva zile mai nainte. maiorescu, D. ii, 54. Acum cîteva zile se răspîndise vorba în Bucureşti că... s-ar fi ivit bande de insurgenţi. EMINESCU, O. XI, 303. Cum se răspîndi vorba că am să spun o istorie lungă, mai toţi părinţii şi mumele copiilor se grămădiră pe foişor ca să mă asculte. SION, P. 54, cf. resmeriţă, D. Se lăţi vorba în ţară că cetele răzvrătitului paşă înaintează asupra Bucureştilor, c. GANE, tr. v. 413. Rămase vorba că Sufleţel suferă de neurastenie. CĂLINESCU, B. i. 451. Subprefectul., scornise vorba după care taica ar fi luat bani de pe la ţărani. PAS, L. I, 178, cf. dl, dm, M. D. ENC., DEX. Destule vorbe se spuneau despre acesta, între altele că face avorturi. I. GHEŢIE, b. II, 315. Să prăpădească pe biata copilă apoi să lăţească vorba că au murit, sbiera, p. 296. Femeia... pleca de la biserică şi spunea pe la prieteni că în cutare loc este un călugăr sfint care cunoaşte păcatele lumii. Şi vorba se întinde, pamfile, duşm. 88, cf. alr ι 1 512/900. 0 Expr. Umblă vorba (sau, rar, vorbe ori vorbele) (că...) ori merge vorba (că...) = se spune, se vorbeşte, se zvoneşte (că...) Pe timpii de atunci mergea vorba că îndeobşte călugării de la Sîntele-Locuri erau mai învăţaţi şi mai deprinşi cu afacerile bisericeşti decît cei din clerul nostru. ODOBESCU, S. ii, 36. Vorba mergea că ar fi dat trupul la dobitoace şi că de aceea nu s-au găsit decît mantaua şi iarmurca, pentru că ursului şi cînilor le fusese destul trupul, contemporanul, ii, 221, cf. ddrf rv, 195. Umbla, aşa, vorba că-i cam lălîu. săm. ra, 439. Putred de bogat... Aşa umblă vorba, delavrancea, o. ii, 296. în sat umblă vorba că se va însura în cîşlegi. REBREANU, i. 114. Mai mergea vorba că e şi tare învăţat. CIAUŞANU, R. SCUT. 16. Despre ce umblă vorbele la Timiş? sadoveanu, O. xm, 656. Umblă vorba... Că la boieri e totul mărgăritar şi fir, Mătase, catifele, miros de trandafir, arghezi, s. v, 152. La începutul lui douăzeci şi unu, prin februarie, începu să umble vorba prin sate că peste Olt s-ar fi ridicat în fruntea pandurilor slugerul Tudor. camil petrescu, o. i, 54. Umbla vorba că l-a zărit odată unul la faţă. camilar, n. ii, 7, cf. dl, dm. Prin sat umblau vorbe că tata „a căzut”, labiş, P. 29, cf. M. D. ENC., DEX. Umblă vorba că şi tu ai avea gînduri de însurătoare. I. GHEŢIE, B. I, 190. Se învîrtea prin casă şi pe loc a făcut mîncare... Adică aşa merge vorba că se făcea ea; dar altfel tot urită şi pogănă era. FURTUNĂ, V. 2. 5398 VORBĂ -1082- VORBĂ Aşa (sau cum) vine vorba ori, regional, vine vorba ceea v. v e n i (B I 1). îi merge (cuiva) vorba v. merge (III 3). (Popular) A (se) face vorbă = a (se) răspîndi o ştire, un zvon. Vei fl luat măsuri să nu se facă vorbă. gane, N. n, 61, cf. M. d. enc., dex. ♦ Mesaj. L-a lăsat un călător cu vorbă să i-l păstrez pînă s-o întoarce. ISPIRESCU, U. 94. [îJi făcu vînt acasă, cu vorba pentru brigadier să vie numaidecît. VOICULESCU, P. I, 31. Bun şi frumos caş! întări baciul. - Intr-adevăr. De-aceea l-am plătit cu dreptate, după vorba pe care mi-a spus-o flăcăul sadoveanu, o. ix, 22. 0 E x p r. A trimite (cu) vorbă (sau, rar, vorbe) ori (regional) a da cu vorba de cineva = a transmite un mesaj (cuiva), a înştiinţa (pe cineva). Muierea în secret îi trimitea vorbă, zicînd că dînsa bucuroasă ar ucide pruncul din pîntecele sale. aristia, plut. 103/4. îi trimit vorbă acasă peste drum. caragiale, o. ii, 172. Trimise vorbă lui Midas că a făcut o faptă ce trebuie răsplătită. ISPIRESCU, u. 105, cf. resmeriţă, d. I-am trimis vorbă să dea puiul meşterului ursar. voiculescu, p. n, 87. Trimiteau vorbe prin femei cum că-i bine şi fără unghean. SADOVEANU, O. XIV, 66. De altfel i-ai trimis vorbă că sînt aici. demetrius, c. 8. Am trimis vorbă printr-un om. H. LOVINESCU, T. 151, cf. dl, dm, dex. A trimis vorbă că nu prînzeşte cu noi. I. GUETTE, B. II, 319. Ţi-am trimis eu vorbă prin Petrea. furtună, c. 48, cf. ciauşanu, v. 210. Ai grijă dă iei, pînă ţ-oi trimete io vorbă. O. BÎRLEA, A. P. II, 546. (Cu schimbarea construcţiei) Cu vorbă ne trimese După iubita lui floare. nunta, 129. A lăsa vorbă = a lăsa un mesaj, o dispoziţie; a anunţa ceva înainte de a pleca undeva. Dacă sînteţi plecaţi de-acasă, lăsaţi vorbă unde Să Vă găsesc. CARAGIALE, O. vn, 57, cf. RESMERIŢĂ, D., cade, scriban, D., dl, DM. Am lăsat vorbă să nu-l trezească pe colonel pentru nimic în lume. V. ROM. octombrie 1964, 62, cf. m. d. enc., dex. Nu era acasă, plecase curînd după-amiază şi nu lăsase vorbă cînd se întoarce. I. gheţie, b. ii, 76. Tatăl său plecînd la arat... a lăsat vorbă acasă ca fle-sa să se ducă cu demîncare la oameni, pamfile, S. t. 179. Ai lăsat vorbă... că cîn oi agiunge io la fine, atunş oraşu cela sî sîfacă-napoi, să nu mai fii stîncî. o. BÎRLEA, A. P. i, 542. 14· Bîrfă, clevetire; calomnie; (învechit) voroavă (I 11). N-am avut nici o supărare..., dar vorbe să aude în tot felul de minciuni (a. 1787). furnică, d. c. 172. Vor înceta dar vorbele celor ce... n-au altă treabă decît a critica şi a osîndi faptele celor ce ostenesc. HELIADE, O. n, 420, cf. resmeriţă, d. Pătimea, şi din pricina vorbelor care alergau ca nişte fiinţe nevăzute prin sat. SADOVEANU, o. vn, 307. N-aş vrea să vă scornească lumea vorbe, stancu, r. a. n, 360, cf. dl, dm, m. d, enc., dex. Moarte fără bănuială şi nuntă fără vorbe anevoie se găseşte. i. golescu, ap. zanne, ρ. n, 621. 0 E x p r . A (-i) scoate (cuiva) vorbă (sau vorbe (rele)) v. scoate (VI 4). A purta (sau a duce) vorba (sau vorbe ori vorbele) - a bîrfi; a colporta ştiri (false, calomnioase), zvonuri. Purta vorba peste tot Ş-o schimba cum îi venea. heliade, O. I, 235. Crîşmăriţa purta vorba din femeie în femeie şi acestea spuneau bărbaţilor. GÎRLEANU, N. 35, cf. DL. Acesta vorbea puţin în faţă, dar ducea vorbele. barbu, PRiNC. 110. A (se) face de vorbă = a (se) face de ruşine, de ocară, de rîs. M-a făcut de vorbă prin sat cu minciunile lui. pann, ap. cade. Te-or videa oaminii m-or face de vorbă-n sat. ALECSANDRI, τ. 720. Bar ^ îmi face fata de vorbă. I. negruzzi, s. vi 5, cf. pamfilb j. n, 172, cf. dl, ciauşanu, v. 210. A (-i) ieşi (cuiv \ vorbă (sau vorba ori vorbe) = a deveni subiect de bîrf Mine o să iasă vorba că din cauza unui amor nenorocit te-ai sinucis, gane, n. m, 126. O să-mi iasă vorbă că tom statui în metale preţioase, călinescu, s. 549 cf DL. Albo, Albo de la munte! Ce-ai pusfesciorul pe frunte Că ţi-au ieşit vorbe multe, alecsandri, p. p. 267. Frunză verde, foi mărunte, ieşitu-mi-au vorbe multe, jarnîk -bÎrseanu, D. 402. Ţ-or ieşît vorbe multe, densusianu Ţ. H. 196. De ce-ai lăsat păr pe frunte? Că ţi-a ieşit vorbe multe. folc. mold. i, 109. A-şi auzi vorbe = a-i ajunge (cuiva) la cunoştinţă lucruri neplăcute, bîrfe, pe care le spun alţii despre el. Cf. dli, 172. (Cu schimbarea construcţiei) Trage-ţi tulpanu pe frunte, Multă vorbă ţi s-aude. marian, h. 100. A da (cuiva) de vorbă = a da (cuiva) prilej de bîrfă. Cf. cade. 15. (învechit) Cu vînt are, discurs; (astăzi rar) vorbire (6); (învechit) voroavă (I 12). Cf. vorbi (11). Iulian cardinalul, solul papei, cu mare glas au făcut vorbă cătră craiul şi cătră tot divanul şi senatul M. COSTIN, o. 284. El ades suit pe-o piatră cu turbare se-nfăşoară în stindardul roş şi fruntea-i aspră-adîncă încreţită, Părea ca o noapte neagră de furtune-acoperită, Ochii fulgerau şi vorba-i trezea furia vulgară, eminescu, O. I, 52. Patriotul adevărat n-asudă de vorbă. id. ib. xi, 250. Nu tăiaţi vorba oratorului, caragiale, o. m, 32. Vătăjelul îordache Nastratin, care venise cu sătenii, începu vorba lat şi-ndesat sadoveanu, o. viii, 11, cf. dl, dm, dex. 0 E x p r. A lua vorba (sau vorbă) = a lua cuvîntul v. cuvînt. Spînul.., luînd vorbă, zice împăratului: Ei, moşule, ce mai zici? creangă, p. 229. He, nepoate, luă vorba Vlad. Geaba te superi, soveja, o. 26, cf. dl, scl 1973, 522. A cere vorba = a cere cuvîntul v. cuvînt. Cf. costinescu. A avea vorba = a avea cuvîntul v.cuvînt. Cf. costinescu. ♦ (învechit, rar) Predică. Gîndul cel de taină a aceştii învieri îmi dă mie pricină să fac astăzi, înaintea dragostei voastre, această vorbă. ANTIM, O. 140. 16. (Şi, învechit, rar, în sintagma împreunare de vorbă) Discuţie cu cineva sau între mai multe persoane; convorbire, conversaţie; taifas (1), (învechit şi regional) vorbire (7); (învechit) voroavă (I 13). Cf. vorbi (12). Cf. m ard arie, l. 107/24. Şi iar să te sfătuieşti întîi, să vezi la masă ce vorbe şi ce graiuri vei vorbi cu solul neagoe, ÎNV.2 270. O sută şi 68 dç ceasuri sînt în săptămînă, şi D[u]mnizău numai un ceas sîngur ş-au ales, iară tu şi acesta îl cheltuieşti în lucrurile lumeşti şi în vorbe şi în rîsuri (a. 1691). GCR I, 293/34. Vorbele ce vor fi fost, ei vor fl ştiut, iar noi ce am văzut scriem. R. popescu, cm i, 470. Multă vorbă... au avut singuri numai R. greceanu, cm i, 118, cf. anon. car. Aşa vedem că să face şi la mesele şi ospeţele celor mari, că sînt toate voioase şi vesele, mîncările, băuturile, vorbele, jocurile şi cîntările. ANTIM, O. 12. Au stătut la împreunare de vorbă. halima (1783), 478. Petrecînd cu dînsul mai în toate zilele la împreunare de vorbă. ib. 18713. Temîndu-se împăratul ca să nu se unească cu paţinachii au trimis să cheme pre povăţuitorii lor la 5398 VORBA -1083- VORBÄ vorbă, şincai, hr. i, 210/38. Mă aflu cu totul singur şi lipsit de toată tovărăşia şi vorba, drăghici, R. 80/2. îl avea cu dînsul mai în toate zilele la vorbă, la masă şi la orice fel de petrecere, gorjan, h. 48/7. Vorba comună împărtăşeşte aflarea aceasta monahului Bertold Şvarţu din Fraiburg, pe la 1300. săulescu, hr. i, 245/12. Fumul întuneca odaia şi vorba felurită se curmezeşea. russo, S. 27. Se fac multe împreunări şi comunicaţiuni la vorbă cu inemicii. aristia, plut. 339/23, cf. polizu. Avusese o lungă vorbă cu Moţoc. negruzzi, s. i, 143. Ajungînd la altă casă,... începură iarăşi vorba, a mai rîde, a mai spune, contemporanul, i, 164. Ne uitam unul la altul şi... nici unul nu începea vorba. GANE, n. m, 123. la să nu ne trecem vremea cu vorbele. Hai, vin jupîneşică Maică, să te duc la bărbăţel acasă, creangă, p. 116. [I]/ era şi lehamete cîteodată să se mai întîlnească cu cineva şi să-l mai stîrnească la vorbă. id. A. 140. Fiindcă am poftă de vorbă, aştept nu cumva a pica vreun alt bucureş-tean iubitor ca mine de aer curat, să respirăm împreună. caragiale, O. I, 288. Au început să se-nteţească femeile la vorbă, şi din vorbă la-mpunsături. id. ib. n, 152. Doi ani de zile au trecut fără ca părintele Trandafir să fi mişcat satul înainte, măcar numai atîta cît e de la vorbă pînă la supărare, slavici, O. I, 60. Am petrecut împreună... tot în vorbe despre trecutul şi viitorul românilor. sbiera, f. S. 125. Găsiră pe cele 4 femei ostenite de a se privi şi a căuta subiecte de vorbă. D. zamfirescu, R. 159. Bucuros de vorbă şi cinstit, iorga, P. A. I, 182. Iarna, la gura sobei, vorba se încingea pătimaş, dela-vrancea, O. i, 256. Iubea fata aceea pe tînăr sau îi era un simplu tovarăş de vorbă? PAPADAT-BENGESCU, o. I, 114. Nu am poftă de vorbă, Don Camillo. id. ib. 167. Numai de nutreţ şi de vite le era vorba, şi de iama cea pogană, agârbiceanu, S. p. 29. Întărîtă-l la vorbă pe Colăcel şi, las ’ pe dînsul: îi hiritiseşte el pe toţi marţafoii, de le curg petecile. soveja, o. 24, cf. resmeriţă, d., n. A. bogdan, C. M. 92. Adevărata plăcere o aflam în vorbă, în taifasul ce îmbrăţişa numai lucruri frumoase. M. I. caragiale, c. 24, cf. şăineanu, D. u. Găsea pricină de vorbă ceasuri întregi. îi vorbea de familia ei, de trecutul lor. bassarabescu, v. 19, cf. cade. Nu sare să mîngîie sau să ajute, nu se grăbeşte să lege firul vorbei într-un interes comun. LOVINESCU, M. 17. Notarul avea chef de vorbă. camil petrescu, T. ii, 66. Neculiţă se răstea în aşa fel că fata nu mai avea poftă de vorbă. VLASIU, A. P. 74. Vorba pornea firesc de la necazurile fiecăruia sau de la întîmplările zilei publice. TEODOREA-nu, M. u. 39. Era lacom de vorbă, de care postise atîta amar de vreme. VOICULESCU, Ρ. Π, 38. Vorba bogată a cucoanelor... rupea monotonia serilor lungi, sadoveanu, o. n, 246. Nu se opri la vorbă cu slugile. id. ib. xm, 96. Vor fi avut laolaltă vorbe slabe, muiereşti; cine ştie ce nimica le va fi sărit în nas. DAN, U. 17, cf. SCRIBAN, D., dl, DM, L. rom. 1971, 184, M. D. enc., dex. Sculaţi în puterea nopţii, erau morocănoşi, fără chef de vorbă. I. gheţie, B. I, 86. Unde sînt cu trei, cu doi, Vorba le e tot de noi, Şi fac sfaturi pe ascuns Să ne facă-un neagiuns. alecsandri, P. P. 269. Nu mi-e îndămînă a merge singur fără pic de vorbă, ca un mut. RETEGANUL, p. 1,20. Vorbă, vorbă - ba di una, ba di alta, pînă ce ajunserăm la o groapă făcută di mini. GRAIUL, I, 261. Săteanul... are gust de vorbă. FURTUNĂ, c. 1. 0 (în proverbe şi zicători) Vorba multă, sărăcia omului. Cf. heliade, o. n, 12, I. GOLESCU, ap. ZANNE, Ρ. Π, 88, PANN, P. V. I, 152/2, RUSSO, S. 187, NEGRUZZl, S. I, 247, CIPARIU, O. II, 267, ALECSANDRI, T. 463, 1 102, MAIORESCU, CR. II, 285, ODOBESCU, S. I, 145, CREANGĂ, P. 250, DDRF, PAMFILE, J. II, 172, RESMERIŢĂ, D., REBREANU, R. I, 142, PILLAT, P. 98, MARIAN, T. 10, ZANNE, P. ii, 818, 819. Vorba vorbă aduce. Cf. pann, p. v. i, 21/2. Şi fiindcă vorba vorbă aduce, cotoşmanul şi boierul stătură la taifas şi se înţeleseră la cuvinte, ispirescu, L. 289, cf. zanne, p. II, 815. Vorba îndelungată mai mult te întunecă. I. golescu, ap. zanne, p. vm, 156. Mai bine vorbe multe decît suliţe frînte. I. golescu, ap. zanne, p, ii, 828. Vorbă să fie, că tîrg se face, se spune cînd au loc discuţii inutile. Cf. creangă, p. 219, pamfile, j. n, 172, zanne, p. n, 827, V, 30. Vorbă să fie pentru o lulea de tutun = multă discuţie pentru un lucru mărunt, pentru un fapt neînsemnat. Cf. zanne, p. ii, 826. 0 L o c . a d v . Din vorbă în vorbă = din discuţie în discuţie; din una în alta. Oi intra eu în casă smerină şi sfîntă ca o preuteasă, şi din horbă în horbă, i-oi da cercei şi cordele, millo, în pr. dram. 375, cf. polizu, pontbriant, d. Flaviu Vegeţiu făcea din vorbă în vorbă aceeaşi observaţiune. hasdeu, I. C. I, 171. Din vorbă-n vorbă, din una-n alta, ajung pănă acasă la cumătră. CREANGĂ, p. 32. Din vorbă-n vorbă, nici nu prind de veste cînd ajung aci aproape să intre-n Sălcuţa. caragiale, o. i5 220. Din vorbă-n vorbă, zic eu, ascunzînd cît puteam mai bine sentimentul de invidie: - Dumitale cum ţi-a dat decoraţie? id. ib. m, 165, cf. cade. Din vorbă în vorbă,... m-a rugat să~l las în banca întîia pentru a lua note. lovinescu, M. 80. Din vorbă-n vorbă, ţăranul zîmbitor întrebă. REBREANU, R. II, 71, cf. scriban, D. Un mut, la început, Din vorbă-n vorbă ajunge obraznic şi limbut, arghezi, s. p. 95, cf. DL, dm, M. D. enc., dex. Vorbeam despre Sarajevo,., şi, din vorbă în vorbă, dădurăm într-o groapă din asfalt, românia literară, 1993, nr. 1, 7/4. Apoi, din vorbă în vorbă, din una în alta, o întreabă la ce a venit. MARIAN, O. Π, 94. A ajuns treaba din vorbă în vorbă de s-a făcut o bătaie, stăncescu, b. 22. Trecînd odată vulpanul pe la culcuşul lupului, din vorbă-n vorbă, -taina-n sus, taina-n jos - ce-a zis lupul? plopşor, C. 9. Din vorbă-n vorbă, se capătă ţîganul c-o ulcică de must. izv. XII, 15. 0 E x p r. (Să) fie (sau rămînă) vorba între noi sau între noi fie vorba, formulă adresată interlocutorului, care însoţeşte o remarcă, o constatare etc. pe care lumea nu (trebuie să) o ştie. Să fie vorba între noi, dar tu nu eşti tot ca el? PANN, ap. CADE. Dar..., între noi fie vorba, cam avea şi dreptate bieţii băieţi, sion, P. 251. Eşti plină de cusururi, ca oaia de cumuţi, fie vorba între noi. hogaş, Η. 80. Lasă-l că bine-i face, fie vorba-ntre noi! Să-l mai zgîlţîie niţel şi pe dumnealui, că prea se fuduleşte, rebreanu, i. 183, cf. cade, scriban, d. Fie vorba între noi, dai o lovitură. CĂLINESCU, E. o. I, 215, cf. dl, dm, m. d. enc., dex. A ţine (pe cineva) de vorbă = a antrena (pe cineva) într-o conversaţie (sustrăgîndu-1 sau reţinîndu-1 de la ceva). Cineva ne ţine de vorbă prin cuvinte fără miez. CANELLA, v. 7. Ghiţă se bucura cînd veneau geandarmii..., îi ţinea de vorbă şi umbla mereu în voile lor. SLAVICI, o. i, 138. Pe cînd împăratul era 5398 VORBA -1084- VORBÄ ţinut de vorbă, se schimbau solii. IORGA, P. A. Π, 264. încercau... să oprească repetarea acelui gest, ţinînd de vorbă pe cei doi, agârbiceanu, s. 21. De un sfert de ceas îl tot ţine de vorbă. al. philippide, S. n, 57, cf. cade. Dar eu te ţin de vorbă, domnule Comşa, şi poate dumneata ai venit cu alte gînduri. c. petrescu, î. n, 167, cf. l. rom. 1984, 385, balade, ii, 118. A sta (sau a şedea) de (ori, învechit şi regional, la, învechit, în) vorbă (sau, regional, vorbe) (cu cineva) = a vorbi (12), a discuta (cu cineva), a conversa; p. e x t. a petrece un timp discutînd cu cineva, a t ă i f ă s u i. Vor veni cineva din cei ce-ţi vor fi mai dragi şi vor sta în vorbă. NEAGOE, înv.2 260. Stînd la vorbă cu turcul, Vasilie Vodă au spus povestea cum că el ştie că i-i domnia stricată despre dînsul. neculce, L, 19. Eu acu te văz că eşti un nebun din cei mari, pentru aceea nu-mi mai trebui să stau la vorbă cu tine (a. 1773). GCR îi, 96/2, cf. LB. într-o zi coconul Drăgan sta la vorbă, adică la taifas cu un favorit al său. heliade, o. n, 426. Sta şi mai mult de un ceas în vorbă cu papagalul, drăghici, R. 150/1. Pe coastele dealurilor, nevestele şăd la vorbă. RUSSO, s. 21. El nu mai stă la vorbă cînd are biciu-n mînă. bolliac, o, 99, Plecai d-aci la vale, căci nu eram singur şi nu mă puteam opri ca să stau de vorbă cu dînşi. pelimon, i. 158/29. Stam la vorbă cu cîţiva marturi... şi povesteam pe rînd chipurile înşelătoare ce întrebuinţase stăpînul nostru, alecsandri, O. Ρ. 47. Şedeau amîndoi de vorbă şi puneau la cale că ce rost să-i facă fetei. CARAGIALE, O. i, 118. Nu stau mult la vorbă ca să înţeleagă unchiul de unde vine şi unde se duce tînărul. id. ib. 222. Le plăcea să stea de vorbă cu popa şi chiar se prindeau la sfaturi. SLAVICI, O. I, 59. Stau cei dragi de vorbă Gură-n gură. COŞBUC, P. I, 103. Stătuse de vorbă cu trei-patru de seama lui. agârbiceanu, s. 14. Don Jüan, întotdeauna am ştiut cu cine stau de vorbă, papadat-bengescu, o. i, 139. Băuse două pahare de vin, stătuse de vorbă cu o femeie, încercase chiar să povestească o anecdotă, al. philippide, s. n, 16, cf. cade. Poţi să mă chemi ca să stăm de vorbă. LOVINESCU, Μ. 71. Le-am promis că vom sta de vorbă cînd va fi cazul, rebreanu, R. ii, 52. Era foarte trist şi-i plăcea să stea de vorbă cu noi, să-şi spuie necazurile, camil PETRESCU, Ρ. 164. Stăm de vorbă şi nu ne apucăm de treabă, VOICULESCU, P. I, 25. Am stat cu domnia sa la vorbă şi la petrecere, sadoveanu, O. X, 19. Femeia avea chef să stea de vorbă, sa-l întrebe ce mai e pe acasă, una, alta. dan, u. 6. Aveam impresia... că stăm cu el de vorbă. OPRESCU, S. 34. Vreau să mai stau de vorbă cu doftorul, ulieru, C. 121. E misiunea ta de mamă să stai de vorbă cu fata, s-o luminezi. CĂLINESCU, Β. I. 32. Eu între timp am să stau de vorbă cu căpitanul portului. TUDORAN, P. 77, cf. DL. Am remarcat că cei care se opresc şi acceptă să stea de vorbă cu aceşti tineri curioşi sînt tot tinerii, românia literară, 1973, nr. 1, 32/2. In orele libere se întîlnea cu cunoscuţi, stăteau de vorbă, mai beau un pahar de bere, jucau cărţi. I. gheţie, B. i, 42, cf. L. rom, 1984, 383. Cînd toca la Radu-Vodă, Eu stam cu puica de vorbă, teodorescu, p. p. 312. Stăm de vorbe, alr i 1 322/69. Stau de horbă. ib. 1 322/148, 150, 194, 217, 704. Stau de voarbă. ib. 1 322/298, 302, 305, 308, 595, cf. alr sn v h 1 390. Haidaţ să mai stăm de voarbă. A I 26. Aş dori... ca să stau cu dumneta d'i vorbă. o. BÎRLEA, a. p. i, 205. Ti bagi după sobî, Şî stai cu baba di vorbî. FOLC. mold. n, 64 (F i g.) O, ascultă numa-ncoace, Cum la vorbă mii de valuri stau cu stelele proroace. eminescu, o. i, 155 Dac-ar fi un foc în sobă, Mi-ar părea că sîntem doi, Aş mai sta cu el de vorbă, Mai uitînd cele nevoi, vlahuţă S. A. i, 13. Păreri de rău, păreri de rău... V-ascult în fiecare seară cum staţi de vorbă cu trecutul. MINULEScu v. 87. Orice glas ascultă glas, numai greierul prin ceas Stă de vorbă cu tăcerea, blaga, poezii, 240. Treci vara ca o pîni Vini iama ca un cîni Şi stă di vorbă cu mini. CARDAŞ, c. Ρ. 56. Cu cîinii cînd stai de vorbă trebuie ca ei să latri. zanne, Ρ. 1, 379. (Rar) A sta de vorbă cu el însuşi = a monologa. Un actor stă de vorbă cu el însuşi eminescu, o. I, 157. A intra în vorbă (cu cineva) sau (popular) a se da (ori a se lua) în (ori la) vorbă (cu cineva) sau a (se) prinde (la ori în) vorbă (ori vorbe) (cu cineva) sau a-şi prinde vorba (cu cineva) = a începe o conversaţie; a aborda o discuţie (cu cineva). Cu mulţi am prins vorbă despre aceasta. MAIOR, IST. 262/23. Acesta, intrînd în vorbă cu Robinson, l-au poftit în corabia sa. DRĂGHICI, R. 16/8. S-a luat în vorbă cu dînsul despre aceasta, aristia, plut. 339/29. Fiindcă mergeam tot pe o cale, ne-am luat la vorbă, pe drum. GHICA, S. 658. Francesco... intră în vorbă cu cel dentîi, ca să-i steie model pentr-un tablou al său. eminescu, p. L. 83. Intrînd în vorbă cu dînsa, fata bună mehenghe, îi Întoarce capul, creangă, Ρ. 165. Cucoanele se dau în vorbă de una de alta. caragiale, o. i, 270. Cînd întîlnea vreun drumeţ, prindea vorbă cu el. slavici, o. i, 82. Se sculă... şi intră-n vorbă c-un necunoscut. VLAHUŢĂ, O. A. m, 8. M-am dat cu el la vorbă, cînd despre una, cînd despre alta. SBIERA, f. s. 126. Agenţi... răscoleau toate văile şi intrau în vorbă cu păstorii pentru a cumpăra miţele, iorga, C. i. ni, 108. De multe ori vrusese ea să intre în vorbă cu copilul, dar îi lipsise prilejul. BRĂTESCU-VOINEŞTI, p. 230. Cinstea şi bunul nume şi le păzeşte o fată din casă mai bună atît de mult, încît pentru nimic în lume nu şi-ar prinde vorba, în stradă sau pe la poartă, cu feciori, PĂCALĂ, M. R. 110. Voia să intre în vorbă şi nu ştia cum. al. philippide, s. n, 49, cf. resmeriţă, d. Pantazi intrase în vorbă cu o fetiţă. M. 1. caragiale, C. 26, cf. CADE. Soldaţii noştri intrară în vorbă cu ei. sadoveanu, O. XXI, 114. Dascălul înalt, cu gîtul lung şi păr puţin pe cap, cuteză să intre şi el în vorbă. DAN, u. 309, cf. scriban, D. Comesenii au prins acum fir nou de vorbă. MIHĂESCU, D. A. 84. Pe la răspîntii s-a dat în vorbă cu hoţii de noapte. ARGHEZI, S. XIX, 10. Intra în vorbă cu pr imul-ministru fără nici o jenă. călinescu, b. i. 299. întrebat numai ca să intre în vorbă cu plutaşul, fiindcă altminteri doar îl ştia ce face acolo. TODORAN, p. 178, cf. dl. Mă duc la ea într-o seară, o chem la poartă şi intru în vorbă cu ea. preda, î. 48, cf. M. D. enc. 478, DEX 226, 437. A încercat el să intre în vorbă cu cineva, dar nu i-a ieşit nimeni în cale. românia literară, 1992, nr. 3, 14/1. Mai de una, mai de alta, apoi dădură în vorbă cu Pahon. reteganul, p. V, 14. După mîncare, intră-n vorbă cu flăcăul, furtună, v. 2. Acuma, după ce s-a afumat bine mătuşica, hai că prinde tot ea fir de vorbă despre măritiş, id. ib. Din una în alta, s-au luat în vorbă, pamfile, s. t. 28. S-a da la vorbă, la 5398 VOR BÄ -1085- VORBĂ băutură- O. BÎRLEA, A. P. I, 256, A intra în vorbă ca finele la nuntă, zanne, p. i, 386. (Cu schimbarea construcţiei) Numai cît în vorbă se da, Secerele şi gătea. teodorescu, p. p. 142. (Popular) A se lungi (sau a se întinde, a o întinde) la vorbă (lungă ori cu vorba) (cu cineva) ori a întinde vorbă lungă (cu cineva) = a vorbi (12) prea mult (cu cineva sau unul cu altul), a prelungi inutil o conversaţie; a flecări; a tăifăsui. Ne-am prea întins cu vorba şi luminarea-sa nu ştie cum să ne mai intre în voie. CREANGĂ, P. 258. îi păru rău că i-a primit şi mai ales că le-a îngăduit să se întindă la vorbă. rebreanu, R. i, 145. îşi ceru iertare şi plecă mînat de treburi urgente, care nu-i dădeau răgaz să se întindă la vorbă lungă. c. petrescu, a. 469. Se bucura mama că-i veneau neamurile, s-o mai întindă cu ele la vorbă. STANCU, D. 5. Du-te, ţărane, şi fă rost de vin! a ordonat preşedintele imperios, nu te mai lungi la vorbă, preda, r. 23. Cu mai marii tăi nu întinde vorbă lungă, zanne, p. iv, 431. A se pune la (sau pe) vorbă = a se apuca de vorbit (cu cineva); a zăbovi cu cineva la discuţie, la taifas. Se puseră la vorbă şi nici ei nu ştiau ce vorbesc. ISPIRESCU, L. 35. L-am poftit în curte, i-am dat un scaun şi ne-am pus pe vorbă, barbu, P. 72. S-o pus cu dînsu la vorbă şî la cinsti o. bîrlea, a. p. i, 206. A avea o vorbă (sau de vorbă) cu cineva = a avea de comunicat cuiva ceva (secret); a urma să aibă o discuţie lămuritoare cu cineva. Cf. i. golescu, c. Nu te grăbi aşa, Harap Alb, că te-i pripi. Stăi că mai ai şi cu mine oleacă de vorbă. creangă, p. 272. Lică îi spusese că are o vorbă cu arendaşul, slavici, o. I, 138, cf. cade. Lăsaţi-mă pe mine cu el singur... Am eu o vorbă cu domnul acesta. CAMIL PETRESCU, t. iii, 145. Poftesc... mai ales pe căpitanul Ilie Turculeţ, cu care am să am eu o vorbă la un pahar de vin. SADOVEANU, Ο. x, 43. Domnule consilier, avem o vorbă. Pofteşte în cabinetul meu, te rog. VINEA, L. I, 39, cf. DL, M. D. ENC., DEX, L. ROM. 1984, 385. (învechit şi regional) A(-şi) face vorbă (sau vorbe) cu cineva = a discuta cu cineva, a conversa; a se sfătui. Au făcut Dumnezeu vorbă cu Moisi proroc. anon. cantac., cm i, 210. (Cu inversarea construcţiei) Nici îmi place cum mă tragi, Nici cu cine vorbe-ţi faci, Du-te, mîndrulut, în draci, bîrlea, l. p. m. n, 103. Sămînţă de vorbă v. sămînţă (II 2). A-şi face de vorbă cu cineva - a căuta prilej de discuţie cu cineva. Cîte un mitocan cu capul lulea de vin îşi făcea de vorbă cu păreţii şi cu vîntul eminescu, p. l. 26, cf. m. d. enc., dex. (Popular) A da (cuiva) pricină de vorbă = a da (cuiva) prilej de discuţie, de conversaţie. Cînd va veni Nicu, să-i dai pricină de vorbă, alecsandri, t. i, 37. Dînd pricină de vorbă băieţandrului, alergă către dînsul ispirescu, u. 22. Cînd era la adăpatul vacilor, fetele, care de care, se întrecea să-i dea pricină de vorbă, id., ap. cade. A se amesteca (sau a se băga, a intra) (nepoftit ori nechemat) în vorbă (sau în vorba altora) = a interveni (în mod inoportun) într-o discuţie. Domnişoara Steriad se amestecase în vorbă şi se uita lung la Manuela. papadat-bengescu, o. i, 329. Aşa o fi..., se amestecă în vorbă Marin Serghiescu. camil petrescu, O. n, 12. Lasă inima în pace, că pe noi ne taie la ramazan! se amestecă în vorbă un om. tudoran, p. 9. Cel ce intră în vorbă nechemat se numeşte oaie cu şoriei, ispirescu, ap. zanne, p. ii, 808. Nu te amesteca nepoftit în vorba altora, pann, p. v. i, 24/26, cf. zanne, p. n, 808. A lua (pe cineva) cu vorba (înainte) = a distrage atenţia (cuiva); a zăpăci (pe cineva) cu prea multe discuţii. Nevestele... încep a-i lua cu vorba şi a-i dezmierda. CREANGĂ, p. 14. Te-am luat cu vorba şi nu te-am întrebat ce vînt te aduce, rebreanu, R. I, 295. Un diavol ce pretinde-a fi profet M-a luat cu vorba-ncet. MINULESCU, VERS. 335, cf. ZANNE, P. II, 831. A lua (pe cineva) cu vorba pe departe = a aduce indirect, pe ocolite, un anumit subiect în discuţie. îl luă cu vorba pe departe şi cu un cuvînt subţire-l făcea să priceapă că are să fie fericit ispirescu, ap. ddrf, cf. cade. A se lua cu vorba - a se antrena într-o conversaţie, uitînd de treburi. Doamne! cum să ia omul ista, la drum, cu vorba şi cînd se trezeşte, cine ştie unde a ajuns, creangă, P. 119. Uitîndu-şi de mărunţişurile din chioşc, Otilia se luă cu vorba, călinescu, o. iii, 38, cf. dl ii, 785. A schimba o vorbă (-două) sau a schimba (două-trei ori cîteva) vorbe (cu cineva) = a discuta puţin (în treacăt, pe fugă) (cu cineva sau unul cu altul). Intrară în camerile lor fără să schimbe nici o vorbă, ftlimon, o. i, 140. Fără să se fi schimbat vreo vorbă măcar, săbiile începură a se crucişa, eminescu, p. l. 95. Ne-am oprit să schimbăm două-trei vorbe. CARAGIALE, O. IV, 396. Veşnic se plînge că n-are cu cine schimba o vorbă. vlahuţă, s. A. n, 435. Umbli încolo, încoace... să mai schimbi o vorbă, două. SP. popescu, m. g. 78. Părinţii se învrednicesc să schimbe cîteva vorbe cu stăpînul IORGA, C. 1.1, 160. Schimba cu el cîteva vorbe de ochii lumii şi pentru cuviinţă, apoi se înţepenea în tăcere, agârbiceanu, S. 22. Pînă la Dumbravă nu mai schimbarăm nici o vorbă. HOGAŞ, DR. I, 184. Din treacăt întîlnesc grupul doamnelor care plecau, schimbînd vorbe, ordine, replici, papadat-bengescu, o. ii, 105. Nu schimbă nici o vorbă. Nici nu se privesc. Doar pe buze fîlfîie zîmbete plăcute şi fugare, rebreanu, I. 12. Pînă se deschide drumul, vrea să schimbe o vorbă, două. camil PETRESCU, O. I, 11. Se adunau familiarii redacţiei, schimbînd o vorbă cu moş Neculai. teodoreanu, m. u. 23. Am stat acolo... fără să schimbăm o vorbă despre cele întîmplate. VOICULESCU, P. I, 74. Chiar acum o jumătate de ceas am schimbat două vorbe cu domnul profesor, sadoveanu, 0. ΧΠ, 689. Cînd voi avea fericirea să mai schimb vreo vorbă cu astfel de oameni! brat, s. m. 27. Ar trebui să am şi eu un tovarăş de viaţă, cu care să pot schimba o vorbă cînd sînt acasă, ulieru, C. 65. Noapte lungă de iamă... Mai schimbă vorbe părinţii, stancu, d. 102. Toţi mă duşmănesc aici N-am cu cine schimba o vorbă. H. lovinescu, T. 366, cf. DL iv, 47. Pînă mai hodineau caii, schimba o vorbă, două cu Cristache. barbu, G. 144, Nu mai poate schimba omu o vorbă cu tine, c-odată începi să strigi, lăncrănjan, C. iii, 24. Abia de schimbase cîteva vorbe cu unul sau cu altul V. ROM. februarie 1974, 37. După cadril, deşi schimbaseră două vorbe, Vasile şi-a dat seama că s-a petrecut ceva cu el 1. gheţie, B. i, 17. (Cu inversarea construcţiei) Abia cu banul Udrea ei vorbele-au schimbat Şi trîmbiţa Galatei în turn a răsunat. BOLINtineanu, o. 52, Domnul abate Paul de Marenne era curios să afle ce vorbe pot schimba oamenii pe asemenea drum cotit, sadoveanu, 5398 VORBĂ -1086- vORBA o. x, 44. Schimb (sau schimburi) de vorbe = discuţie scurtă, sumară; p . e x t. schimb violent de replici. Intre notarul şi Marina n-a fost nici un schimb de vorbe pentru întimplarea asta. agârbiceanu, a. 205. Pornirăm din nou la drum, fără schimb de vorbe. brAescu, O. A. II, 8. După acest schimb de vorbe, tăcură, fiecare mai avînd ceva după perdea. sadoveanu, O. X, 93. Intră pe din dos, ca să nu mai aibă schimburi de vorbe cu unii şi cu alţii. id. ib. 529. Intr-un mic schimb de vorbe glumeţe se rezolva o problemă dificilă. CĂLINESCU, B. I. 84. între noi şi frate-meu Ion au loc... schimburi de vorbe. STANCU, D. 446. Am avut un schimb de vorbe tari. v. rom. ianuarie 1971, 19. ♦ Discuţie în contradictoriu, controversă; neînţelegere, dispută, ceartă, scandal (7), zarvă (2), (popular) gîlceavă, sfadă, (învechit) voroavă (113). Acestea ale astrologhilor... aduc vorbă şi mişcare voiii (cînd le citesc sau le aud), unii unele, alţii altele poftind a să face şi a fi (a. 1694). FN 23. Ajungînd la Ţarigrad, după multe vorbe fu primit de greci împerat maior, IST. 226/12, Aşa dînşii, prin chiară dovadă A multor păţiri triste, văzură Că prin vorbă multă şi prin sfadă Numa cît s-aţiţă vrajbă ş-ură. budai-deleanu, ţ. 337. Să numărăm aceşti bani... fără nici o vorbă şi pricină (a. 1813). DOC. EC. 162, cf. POLIZU. Multă vorbă s-a făcut între tata şi mama pentru mine. CREANGĂ, A. 14, cf. CADE, dl, dm, M. D. ENC., DEX. Dă-mă, maică, după Gheorghe, Nu mai face-atîtea vorbe, jarnîk -bîrseanu, D. 407. Du-te la D[umnt]zeu, nefericitule, că nu voi să am vorbe şi cu nebunii RETEGANUL, P. 1,9. Mai bine cu vorba decît cu resteul = mai bine ceartă decît bătaie. Cf. zanne, p. n, 833. 0 Expr. Să nu avem vorbe = să nu apară discuţii neplăcute, motiv de ceartă. Vezi de are vreun cusur, ca să nu avem vorbe la urmă. filimon, o. i, 243, cf. dl. Să n-avem vorbe, să nu zici pe urmă c-aşa şi pe dincolo, românia literară 1972, nr. 2, 19/4. (Regional) A nu avea vorbă legănată (cu cineva) sau a nu fi vorbă legănată între... v. legănat (II). (Regional) A se mîna în vorbe sau a se mînca din vorbă = a se ciorovăi. Cf. alr sn iv h 970, alrm sn ii h 785. (învechit şi regional) A întoarce (sau a înturna) (cuiva) vorba = a răspunde (2), a riposta, a replica; a contrazice. Temistocle, întumîndu-i înapoi vorba..., i-o zis:„noi am părăsit case şi ziduri, fiindcă nu vrem să fim sclavi pentru lucruri neînsufleţite". aristia, plut. 305/10, cf. ddrf, scriban, d. îi întoarce vorba lui tată-său. ciauşanu, gl. Sluga asta îmi cam întoarce vorba... şi am s-o pumnul id. ib. 17. înţelegere, învoială; tocmeală, tîrguială, negociere; (învechit) voroavă (I 14). Multe jălbi... auzise de la Cantacozini şi de la alţii ce era cu Cantacozinii la o vorbă. R. popescu, CM 1,444. Şi pe vorba aceea au dat ei oile turcului (a. 1753). ştefanelli, d. c. 52. Λ început să-i vorbească foarte aspru şi cu dojană, întrebînd dacă aşa a fost vorba între dînşii (a. 1808). BUL. COM. IST. m, 166. Nici acuma nu m-ai vedea,... de nu aşi fi avut vorbă să aştept aicea pe nişte streini GOLESCU, P. 225/11. Numai să avem vorbă dinainte, să nu fii rău de gură. CREANGĂ, P. 152. Fusese vorba... să-i trimiţă înapoi banii, caragiale, o, i, 16. Am venit, kir lanulea, după vorba noastră, id. ib. n, 235, cf. resmeriţă, d., cade. Te~am aşteptat... să te văd ieşind, aşa cum ne fuSe vorba, camil petrescu, p. 154, cf. scriban, d. dl S€ M. D. ENC., DEX. Voia numaidecît să împărţească ban ' că aşa au avut vorba. SBIERA, p. 230. N-are ce fac ’ gata! Asta o fo vorba! o. bîrlea, a. p, n, 282. o aV]^t vorbă că unde să-i aştepte-n drum. id. ib., 445, Acolo găseşte semnul ce avusese vorbă şi care-i spunea că cei doi fraţi ai săi s-au întors acasă. şez. rv, 177, Unde i vorbă, nu-i mînie = mai bine să te tocmeşti la început decît să te superi şi să te cerţi pe urmă. Cf. creangă p. 151, zanne, p. n, 815. 0 Loc. adv. (Regional) Pe vorbă = făcut conform unei înţelegeri prealabile; de comandă. Cizme făcute pe vorbă, ciauşanu, v. 210 [Potcoava la cal mi-a facut-o] tocmai pă vorbă, alr sn v h 1 344/27. 0 E x p r. Aşa (ne-) a fost vorba? = formulă prin care se reproşează cuiva că nu a respectat o înţelegere. Dar bine, Ivane, aşa ne-a fost vorba? creangă, p. 323. Mihai, aşa ne-a fost vorba? camil petrescu, t. i, 227. Păi aşa ne-a fost vorba? Da ce, bă, tu vrei să-ţi muncesc de pomană? preda, d. 142. Păi aşa ni-a fost vorba, mă? graiul, i, 261. (învechit şi regional) A se ajunge (sau a se afla) în vorbe (cu cineva) = a se înţelege, a cădea de acord (cu cineva). Au început a să ajunge cu moscalii în vorbe,... îndemnîndu-i ca să vie cu oşti asupra turcilor. R. POPESCU, CM I, 479, Dacă să află-n vorbe, alr 11/95. A se prinde la vorbă v. prinde (IX 4). A fi în vorbă (cu cineva) = a fi în tratative pentru încheierea unui acord (de căsătorie, de afaceri etc.) E-n vorbă să ia bani mulţi cu împrumut de la negustori din toată lumea, caragiale, o. ii, 287, cf. resmeriţă, d., cade, arhiva XLIV, 258, DL. Birică avea douăzeci şi patru de ani şi era în vorbă cu Polina de prin iarnă. PREDA, M. 33, cf. DM. Erau în vorbă mai dinainte, pînă a nu pleca el la cătănie. LĂNCRĂNJAN, C. n, 102, cf. M. D. enc., dex. Se mărita şi ea cu un băiat de ispravă din Sibiu, fecior de oameni înstăriţi, cu care era în vorbă de pe vremea cînd îi trăia tatăl l. GHEŢIE, Β. n, 285, cf. L. rom. 1984, 385. Pînă acum nu fusese în vorbă cu nimeni, românia LITERARĂ, 1992, nr. 10, 14/1. (Popular) A intra (sau, regional, a se da) în vorbă (cu cineva) = a lega relaţii de prietenie, de dragoste cu o persoană de sex opus. Cf. dl ii, 537. Miai al nostru intră în vorbă cu Aristiţa lui Bîzdoveică. PREDA, î. 114, cf. DEX, 437. Maria... s-a dat în vorbă cu Petrea. furtună, c. 47. A-i face (cuiva) vorba (sau vorbă) (cu cineva) = a mijloci cuiva o întîlnire, o relaţie cu o persoană de sex opus. E cineva care te place... Vrea cu orice preţ să-i fac vorba. m. I. caragiale, c. 131. Era o fată de vreo şaptesprezece ani... Ii făcuse un prieten vorba cu ea. PREDA, î. 174, cf. DL, DM, DEX. Frunzuliţă ş-o para, Dragă-mi este vară-ta: Ia să-mi faci vorbă cu ea! - Ba eu nu sînt sluga ta: Mai adastă joile Pîn ’ s-or face horile. teodorescu, p. p. 336. (Popular) A face vorba (sau vorbele) ori (regional) a pune vorbă sau a băga vorbele la părinţi = a peţi. Ajunse şi el la curtea unui alt împărat, carele asemenea avea o fată. Făcură vorba, şi iute, iute se logodi şi el cu dînsa. ispirescu, l. 33. E vremea logodnelor. Acum se pune peţitul cu votrii. Ai feciorului se duc la ai fetei şi după ce fac „vorbele”, hotărăsc zestrea, pârvescu, c. 113, cf. 189, DL, DM, dex, nalr - mb n h 137. ♦ (Regional) Logodnă. Cf. H v 5398 VORBÄLUI -1087- VORBÄRIE 56 xi, 298. 0 E x p r. (Regional) A face vorbele = a se logodi (Balş). Cf. ALRii/ih 157/876. - Pl.: vorbe. - Şi: (învechit şi regional) horbă, (regional) voârbă s. f. - Cf. d v o r b ă. VORBĂLUI vb. IV. In t r an z . (Regional) A vorbi (I 13). La lumina opaiţului vorbăluia oameni seara de nevoile lor, al lupului, p. g. 20, cf. sfc IV, 129, 130, 131. - Prez. ind.: vorbăluiesc. - Vorbă + suf. -ălui. VORBĂ RÂIE s. f. (Popular) Vorbărie (1), Cf. Cio ranescu, d. et. 9 350, SFC rv, 181. Lăsaţi vorbăraia! dsr. - Vorbă + suf. -ăraie. VORBĂREŢ, -EĂŢĂ adj. 1. Căruia îi place să vorbească mult (şi fară rost), flecar,guraliv,palavragiu, (livresc) locvace, (rar) taci a g iu, v o r b a g i u , (popular) gureş, limbut, (învechit şi regional) vorbăreţ, (învechit) 1 i m b a r e ţ, (regional) lehău, leorbău, pălăvatic (2), v o r b a r, vorbelniţ, vorbitareţ, (învechit, rar) v o r b e ţ, vorovariţ;p. ext. comunicativ; jovial, volubil. V. v o r b i t o r (I 6), v o r o v a c i. Pe cînd cu celelalte femei eram vorbăreţ, îndrăzneţ, cu mintea liberă, în faţa ei îmi pierdeam cumpătul întocmai ca un copil vinovat, care se teme să nu i se descopere greşala. gane, S. 326. Vorbăreţ nu era nici acum, dar părea foarte cuminte şi răspunsurile lui erau bine gîndite. slavici, O. n, 137. Iar pe scaune, trîntite, cîteva cadavre vii, Mute între ele, însă vorbăreţe dacă vii. macedonski, O. i, 82. Fiecare caută ca oamenii aleşi de dînşii să fie cît se poate mai buni de gură, mai vorbăreţi şi mai veseli, cari se pricep bine în ale peţitelor. marian, nu. 96. Românii veniţi, necunoscîndu-l cine4 şi văzîndu-l aşa de vorbăreţ, i se încrezură ţiganului, id. T. 138. De cînd luase pe Viorica, nu i-a dat nici macar umbră de a o teme, oricît era ea de veselă şi vorbăreaţă, rev. CRIT. II, 74, cf. DDRF, barcianu. Peste dînşii veni un alt soldat, mai vorbăreţ. D. zamfirescu, R. 239, cf. alexi, w. Doamna Marghioala, vestit de vorbăreaţă, de primitoare şi de neastîmpărată, începe vremea cea nouă la 1822. IORGA, C. 1.1, 101. Se adauge o altă bătrină, grasă, roşie şi vorbăreaţă, care porneşte a spune că aici sînt oameni buni. id. P. A. I, 95, cf. TDRG. Era vorbăreţ medicul îşi desfăşura o serie de idei în amănunţimea lor. papadat-bengescu, o. ii, 128. In ziua aceea Rim se credea în concediu de la studii şi, în rol de gazdă amabilă, era foarte vorbăreţ, id. ib. ffl, 84. Era vorbăreţ din fire şi-i plăcea şi lui însiişi cum povesteşte, rebreanu, i. 134. Boierul era tare vorbăreţ şi ştia povesti multe lucruri vesele, id. NUV. 82, cf. RES-meriţă, D. Vorbăreaţă, veselă, avea de spus atîtea, încît Ana şi mama ei tăcuseră de tot, ascultînd-o. bassara-BESCU, S. N. 140, cf. CADE. Nu ţin să fiu prea vorbăreţ. camil petrescu, t. m, 391. Părea supărat. Dar împotriva obiceiului, era vorbăreţ. DAN, u. 17, cf. iordan, stil. 348, cf. id. l. r. 343, scriban, d., băcescu, păs. 389. Am găsit pe savantul meu profesor tot atît de vorbăreţ şi de urît..., însă îmbătrînit. arghezi, S. XIX, 180. Este obsecvios, rece, deşi spiritual şi vorbăreţ cînd se vede admirat. CĂLINESCU, I. L. R. 296. Titifăcu cunoştinţă cu un coleg cam de vîrsta lui, gras, vorbăreţ şi bonom. id. E. ο. I, 177. E un om negricios la faţă, tare vorbăreţ. stancu, D. 89. Mai era una... vorbăreaţă, dezbrăcată şi calică. VINEA, L. i, 57, cf. dl. Vă displace că sînt atît de vorbăreţ? T. POPOVICI, SE. 97, cf. DM. La Heliade,... florile conversează în limbajul cumetrelor vorbăreţe din sat. IST. LIT. ROM. Π, 325, cf. CIORANESCU, D. ET. 9 350. Nimeni nu ştie de ce a devenit el aşa de vorbăreţ şi prietenos, v. rom. ianuarie 1965, 48, cf. sfciv, 187, scl 1969, 551, ib. 1970, 352, 357. A fost un om vorbăreţ şi de-o inteligenţă destul de mărginită, dar plin de intenţii bune. STEINHARDT, j. 122, cf. M. D. ENC., dex. Era o comoară de băiat, vesel, galant şi vorbăreţ, gata oricînd să-ţi plaseze ultima anecdotă, i. gheţie, b. ii, 327, cf. DSR, V. BREBAN, d. g. Crăsnaru, neinvitat, dar prezent încă de la început, şi cel mai vorbăreţ, părea a cincea roată de la căruţă, românia literară, 1992, nr. 5, 9/1. Vinul... dezlegă din ce în ce limba lor, pînă erau vorbăreţi cum e data. reteganul, p. iii, 9. Dumitru era...nu prea vorbăreţ, dar glumeţ, şez. IV, 18. Românului nostru nu trebuie să-i scoţi cu cleştele vorba din gură: el e vorbăreţ, furtună, c. 2, cf. gorovei, cr. 115, nalr -MB MN 250, 164/530, 535, 537-539, 541, 543, 544. 0 F i g. Stînd singur pe marginea izvorului vorbăreţ, mă gîndeam aşa. brătescu-voineşti, p. 50. Un tablou despre Unire, trimis şi expus în ţară, inspiră în „Românul” muza vorbăreaţă a lui Aricescu. oprescu, S. 17. Lotreanu... ar putea cu bonomia lui vorbăreaţă să întoarcă lucrurile în folosul lui Silion. Tăcea şi el, parcă s-ar fi înţeles cu ceilalţi să-l piardă, vinea, l. i, 36. 0 (Substantivat) In mijlocul acelei nelinişti, vedeai, la fiecare moment, izbucnind cîte un nou vorbăreţ..., îndemnînd lumea să-şi apere dreptul bujor, s. 123, cf. resmeriţă, d., DL, sfc ni, 270. Nici dinspre convoiul lung de călăreţi şi căruţe care-i urma pe vorbăreţii din faţă nu se auzeau alte zgomote, bănulescu, i. 41. 2. F i g. Expresiv; elocvent, grăitor; (învechit şi regional) vorbăreţ (2). Atunci, cu gesturi mai vorbăreţe decît vorba lui... ne-a povestit că semnalul acela însemna în oştire porunca stingerii tuturor focurilor. BRĂTESCU-VOINEŞTI, ap. CADE. Scoate-ţi şalul să-ţi văz ochii, ochii tăi vorbăreţi, cari ştiau odinioară să spună atîtea. SĂM. I, 173, cf. DL, DM, dex. - PL: vorbăreţi, -e. - Vorbi + suf. -ăreţ. VORBĂREŢÎE s. f. (învechit, rar) Vorbărie (1). Cf. CIHAC, I, 320, ddrf, barcianu. - Şi: vorbareţie s. f. cihac, i, 320. - Vorbăreţ + suf. -ie. VORBĂRIE s. f. 1. Vorbă (15) multă şi fară rost; flecăreală, pălăvrăgeală, sporovăială, tăifăsuială, trăncăneală, (popular) vorbăraie, (regional) leorbăială, (învechit, rar) vorbăreţie, vorbitorie, vorbitură; p . ext. gălăgie, larmă. La uşa casei se~ntinde-o vorbărie, o sfarogeală, ăştia fac o gură de te ridică în slavă. SĂM. ni, 216, cf. pamfile, j. ii, 172. Se încinse o vorbărie care nu se sfîrşi pînă la miezul nopţii, rebreanu, i. 413. Ce mai atîta 5403 VORBELI -1088- VORBI vorbărie, măi oameni! strigă deodată Vasile Zidaru. id. R. I, 134. Excelenţa izbutise... să scape de vorbăria celor două prietene, al. philippide, S. îl, 59, cf. CADE. Zilele treceau posomorite, fiindcă moşului nu-i plăcea vorbăria. VLASiu, A. Ρ, 42, cf. bl rv, 72. Mi-aduc aminte cît se supărau bieţii preoţi de vorbăria... din biserică. MOROIANU, S. 168, cf. IORDAN, STIL. 349, SCRIBAN, D. Toată această vorbărie se desfăşura pe un ton înăbuşit, ca să nu turbure pe redactorii care scriau, vinea, l. i, 343. Mi-e lehamite de atîta vorbărie. H. LOVINESCU, T. 256, cf. dl, DM, sfc ni, 168. Se-ncingea o vorbărie de mă miram că nu-i dor fălcile, v. ROM. ianuarie 1966, 45. Gardienilor le face mare şi deosebită plăcere să-i pună cît mai numeroase întrebări... E o distracţie care ţine loc de taclale la circiumă, e un mijloc de a omori timpul... şi mai ales de a satisface mahalageasca propensiune cătră bîrfă, vorbărie fără rost şi curiozitate. STEINHARDT, J. 327. Profesorul va asculta vorbăria nesfîrşită a unor bătrîne. românia literară, 1973, nr. 19, 19/4, cf. M. D. ENC., DEX. Lăsaţi vorbăria! DSR, V. BREBAN, D. G. 2. Exprimare, expunere prolixă, lipsită de conţinut (şi de coerenţă), frazeologie, poliloghie; abundenţă de cuvinte inutile în exprimarea unei idei, verbalism (1), (livresc) verbozitate, (franţuzism) v e r b i a j. [Programul politic al candidaţilor la alegeri] nu este... un program de vorbărie şi retorică, ap. TDRG. Laura se iritase de discursul acela... Vorbăria asta extravagantă punea o notă de umor josnic pe liniştea sublimă a zilei... Cuvintele întrebuinţate în nonsens, expresiile, luate din articole de ziare, alergau acum fără răsuflare. PAPADAT-BENGESCU, O. II, 94. în vîrtejul noianului de păreri, de teorii şi de vorbărie multă..., am aruncat şi eu cîteva pietre de temelie, arh. OLT. V, 255. Ne-mpuiase urechile cu o vorbărie nesărată şi nesfîrşită despre straşnica schivnicie a sfîntului pomenit. CIAUŞANU, r. scut. 51. Pe Nadina o plictisea poliloghia asta. Arendaşul observă şi-şi opri elocvenţa... Nadina îl privea cercetător parc-ar fi vrut să afle ce se ascunde subt vorbăria grecului. rebreanu, R. I, 169. Mulţi cetitori de literatură cunosc de la Artur Stavri povestea „ sflrîiacului ”, care e o potrivită şarjă împotriva vorbăriei poetice. sadoveanu, O. xx, 54. Vorbăria asta îl plictisea şi~l obosea. T. POPOVICI, SE. 97. Vorbăria metafizică... desemnează, aci, problema gnoseologică fundamentală. JOJA, s. L. 365. Există... o volubilitate a ideilor, un mod exersat de a le rumina şi azvîrli, ca pe nişte seminţe, o vorbărie ideatică, românia literară, 1973, nr. 20, 5/1. Ce spune el e doar o vorbărie fără sens. DSR. - Vorbă + suf. -ărie. VORBELÎ vb. IV. In tranz. (Regional) A vorbi (4) (mult şi fără rost) (Costeşti - Rîmnicu-Vîlcea). Taci, mă, din gură, nu mai vorbeli. alr i 69/800. - Prez. ind.: vorbelesc. - De la vorbi. VORBELNIŢ, -A adj. (Regional) Vorbăreţ (1) (Boroaia - Fălticeni). Cf. a vi 22, glosar reg. - Vorbi + suf. -elniţ. VORBEŢ, «EÂŢĂ adj. (învechit, rar) 1. Care vorbeşte (1); vorbitor (11). Voi gîndiţi că numa voi minte întreagă-aveţi şi gură vorbeaţă, De-a vă sfătui cum să cuvine Pentru deobştele a nostru bine! budai-deleanu O. I, 310. Asina lui Valaam sînt eu, care... Rămăsăipan acum în viaţă, Ca oamenii limbă-avînd vorbeaţă. id. ib. n 82, cf. I, 392, id. lex., l. rom. 1958, nr. 3, 44, contribuţii, m, 34. 2. Vorbăreţ (1). Ochii lăcrămîndu-i de puterea Rachiei-apoi ştergîndu-şi mustaţa, Toată i să dusă voia cea rea, Şi, măcar des îmbuca pogace, Totuş gura vorbeaţă nu-i tace. budai-deleanu, o. ii, 139. Haicul, după firea sa vorbeaţă, Iară-începe-a-înşira de-ale sale. id. ib. 239. - PL: vorbeţi, -e. - Vorbi + suf. ~eţ. VORBI vb. IV. 1. Intranz. (Despre oameni) A avea facultatea, capacitatea de a utiliza limbajul articulat; a cuvînta, (popular) a grăi, (învechit şi regional) a vorovi (11). Păcătosul., măcar că trăieşte, măcar că vorbeşte..., iară iaste mort. ANTIM, O. 141. Merse la Lachedemonia şi învăţă acolo cum va face să vorbească morţii din mormînturi mineiul (1776), 10^/14, cf. drlu, LB. Toţi carii se nasc surzi nu vorbesc pentru că vorba se învaţă prin auz. Cornea, e. i, 31/31. Acest copil începe a vorbi. COSTINESCU, cf. LM. Şi a vorbi de la dînsa am învăţat. creangă, a. 35, cf. id. P. 108. Frate-său a dat să vorbească, dar n-a putut - amuţise, caragiale, o. i, 139. Copilaşul începe a vorbi, şăineanu. Părinte, eu mă~nec din piept Şi n-am puteri de vorbă multă; Cît voi putea vorbi m-ascultă Să-ţi spun în grabă tot şi drept. coşbuc, p. i, 197. Şi plecînd ei afară., iată-i, aduseră un om mut, avînd demon. Şi demonul fiind scos afară, mutul vorbi. L. ROM. 1977, 316. Copilului, ca să înveţe curînd să vorbească, i se dă de mîncat terci de mămăligă. candrea, f. 74. La urma urmei morţii nu vorbesc, aşa că n-au cum să-şi ţie de urît. anghel, pr. 130, cf. tdrg. Advocatul Poplăcean nici nu mai putea vorbi; limba i se încurca mereu, chiar cînd slobozea obişnuitul nechezat. agârbiceanu, a. 135. Mioara..., zguduită de emoţie, nu poate vorbi, îi dau lacrimile, camil petrescu, t. ii, 164. Pităreasa... ţine strîns la piept trupşorul cald al copilaşului, care încă nu vorbeşte decît cu greutate, dar pricepe orice. id. O. I, 11. Omul învaţă să vorbească reproducînd sunetele auzite - un surd din naştere este şi mut. PUŞCARIU, L. R. Π, 3. Nepoata mea îşi spunea sieşi Manina în loc de Magdalena... Un complex de patru silabe e prea greu de rostit pentru un copil care abia începe să vorbească, id. ib. 232, cf. scriban, d. Toţi şase aud şi vorbesc foarte bine. ulieru, c. 45. Dar, oricum, să spui despre un copil care nici n-a început să vorbească: „îl face mama poet!” călinescu, C. O. 105. [Băiatul] nu poate să vorbească. Din gît scoate sunete sparte, rupte, care nu se leagă în cuvinte, stancu, d. 190. Mă miram că oamenii vorbesc şi se înţeleg între ei prin cuvinte şi mă miram că vitele mugesc numai, că păsările ciripesc, id. ib. 240, cf. DL, dm, M. D. enc., dex. Puica din uşă îl prăgesti, De lacrămi aghe vorgheştl MAT. folk. 1317. Copiii... chiar în ziua naşterii puteau să vorbească. RĂDULESCU-CODIN, L. 2. Ce are tatăl 5407 VOR#1 -1089- VORBi tru că e slab şi aiureşte şi nu mai poate nici vorbi? ^RTUNĂ, c. 74, cf. ALR π 5 652/36, 102, 520. 0 (Prin analogie) Se sperie oarecum fiul de împărat cînd auzi pe broască vorbind, ispirescu, l. 35. Cînd cerul se deschide, vitele capătă darul de a vorbi, pamfile, cer. 10. Avea însă alte prestigii, faţă de care eram plin de respect: trenul bicicleta, jucăriile cu resort şi putinţa de a face să umble şi să vorbească păpuşi în noaptea Anului Nou. SADOVEANU, O. XII, 635. Ariciul a şi începui a vorbi şi a Hce: „Ce?... pare că Dumnezeu nu ştie să facă dealuri şi munţi?” marian, ins. 124, cf. A I 35. Boul are limbă lungă, dar nu poate să vorbească, se spune despre aceia care nu îndrăznesc să ia atitudine (împotriva celor mari, puternici). Cf. pann, p^v.j, 21/15, baronzi, l. 51, zanne, P. I, 326. 0 F i g . Cum să vorbească stelele?... Nu pricep, delavrancea, o. n, 84. în jurul lui poezia nouă gîngăveşte fără graţie: nu ştie încă să vorbească. sadoveanu, o. xx, 36. ♦ (Despre unele păsări, mai ales despre papagali) A imita sunete articulate proprii limbajului uman. Graurii, carii scot puii săi în bortele lemnelor şi în găurile de prin rîpe, sînt prea strigători şi lezne învaţă a vorbi ca omul şincai, în şa i, 668. Papagalul vorbeşte, şăineanu, cf. resmeriţă, d., cade, scriban, d. ♦ (învechit; determinat prin „cu sine însuşi”, învechit, „întru sine” etc.) A cugeta; a medita. Cf. drlu. Vorbea întru al său cuget şi întru sine zicea. PANN, E. Π, 145/17. In vreme ce doctorul... vorbea cu sine însuşi, da din cap, ridica sprîncenele şi-şi urnise ochelarii pe frunte, tatăl Măriei fixa portretul din părete, eminescu, p. L. 59. 2. Intranz. (De obicei cu determinări care indică modalitatea de articulare, debitul verbal, intensitatea vocii etc.) A rosti1 (1), a pronunţa, a emite (sunetele, cuvintele unei limbi); a spune (2), a zice (1), (învechit) a glăsui, (regional) a vorovi (I 2). Ţiganul Drăghici... altă voroavă sau chip de a vorbire întrebuinţează, precum: ahaia, ahastă, hie ş. a. budai-deleanu, ţ. 81. Martha începu mai încet a vorbi, petrovici, p. 300/2. Scriau cum vorbeau şi scrisul îl numeau icoană, crezînd că el trebuie să fie reproducţiunea esactă a vorbei. GHICA, s. 53. Vorbeşte peltic şi sîsîit. caragiale, O. vi, 151. Ea... vorbeşte rar, liniştit, fără să afecteze, vlahuţă, o. a. m, 7, cf. DDRF, barcianu. In zgomotul trenului, voi să ridice vocea, dar se sfii de a vorbi tare. D. zamfirescu, a. 107. Vorbea domol, elegant, apăsa cu multă grije anumite părţi ale frazei. AGÂRBICEANU, A. 122. Vorbea în şoapte, îşi frîngea mîinile. GALACTION, O. A. I, 58. Doamna T. vorbea foarte repede, camil petrescu, p. 8. II jena felul ei de a vorbi tare..., luxul vestimentar de gust îndoielnic, c. petrescu, î. ii, 213. Vorbea sîsîit ca un om fără dinţi. TEODOREANU, m. Iî, 107. Femeie din acelea cu care vorbeşti tare şi rîzi gros. id. ib. 229. Mitrea vorbea bolborosit şi din fundul gîtlejului. sadoveanu, O. X, 523. Plutonierul... întinse un vraf de hîrtii pe masă vorbind cu glas domol şi blajin, bart, S. m. 78. Oamenii care aud greu ghicesc vorbele după forma pe care o ia gura celui ce vorbeşte, puşcariu, L. r. n, 8. Cînd strig, voi fi auzit mai bine sau mai departe decît atunci cînd vorbesc încet, id, ib. 63, cf. SCRIBAN, D., DR. XI, 211. Stănică vorbea sonor, rotund. CĂLINESCU, o. m, 83. Vorbea pe nas, fonf... şi trebuia să ne ascuţim auzul ca să pricepem ce spune. STANCU, D. 289. Vorbesc totdeauna prea tare. Parcă au de-a face numai cu surzi. VINEA, L. Π, 17. Există... aşa-numita pronunţare scenică: actorii vorbesc foarte îngrijit şi constituie un model de urmat pentru spectatori. GRAUR, L L. 74. Cînd vorbea, făcea un zgomot ca şi cînd din gură i-ar fi căzut nişte noduri, preda, î. 147. Vorbea rar, cu pauze lungi. românia literară, 1992, nr. 4, 9/3, cf. ib. h 27, h 31, h 33, ib. n/ιmn 10,6 875. Ce te ţîni tu aşa mare Şi vorbeşti aşa de tare? balade, i, 359, cf. nalr - o i h 66, nalr - B i h 57, ib. h 61. Vorg'eşti-m vîrvu ling'i. nalr - MB I h 43/577, cf. ib. h 85. Vorbeşte cu mormăitură Parcă are mămăligă-n gură. pann, p. v. i, 103/8, cf. zanne, p. ii, 839. (Refl. impers.) August părerei acelora au urmat, carii socotesc că aşa trebuie să se scrie, precum să şi vorbeşte, maior, ist. 248/19. Toate acestea aşa să se scrie, precum se vorbeşte, petrovici, p, 306/3. 0 (Cu complement intern) Măiestria care cuprinde regulile după care cuvintele limbei trebuie bine vorbite şi drept scrise se cheamă învăţătura limbei sau gramatica. BĂLĂŞESCU, GR. 4/14. Nu vorbisem neci o vorbă de trei zile. EMINESCU, p. L. 124, cf. 86. Vorbele acestea le ţipase, nu le vorbise, adam, s. 14. N-a vorbit un cuvînt. dsr. Cînd femeia e frumoasă Casa toată-i luminoasă; Cîte vorbe ea vorbeşte Cu toate se lingăreşte. BIBICESCU, p. p. 177. N-apucară bine a vorbi cuvintele acestea şi deodată răsări grîu din pîne. marian, s. r. iii, 56. Vorbeşte vorbă liniştită, alr ii mn 10, 6 875/886. Vorbeşte vorbă-ngînată, Parcă i-e gura legată. pann, p. v. I, 103, cf. zanne, p. ii, 839. (Refl. pas.) Curăţenia şi veritatea limbei să vatămă adeseori... prin provinţialismi, cuvinte care se vorbesc şi se înţeleg numai într-o provinţie, bălăşescu, gr. 3/4. 0 Expr. (Familiar) A vorbi în barbă - a rosti cuvintele încet, nedesluşit, ca pentru sine; a mormăi1 (2). Cf. dm, dl, m. d. enc., dex. A vorbi lat v. 1 at (I 1). (Regional) A vorbi de-a băţul (sau în resteu) = a vorbi cu ton ridicat, răstit, ameninţător. Cf. da iIs 512, bul. fil. iv, 114, dl i, 223, lexic reg. 88, zanne, p. m, 24, x, 163. A vorbi (ca) din pivniţă v. pivniţă (1). A vorbi ca Ia (sau ca în) moară v. moară (1). A-şi sparge pieptul vorbind v. p i e p t (11). A vorbi cu sufletul la gură = a vorbi gîfîind, cu vocea întretăiată (de emoţie, de oboseală etc.). Cf. dl ii, 427. A vorbi din burtă = a fi ventriloc. Cf. DR. xi, 211. 3. Tranz. A utiliza o anumită limbă, un anumit dialect etc.; (învechit) a vorovi (I 3)« Grăind multe cuvinte zic că se potrivescu cu ale acestor unguri, numai mai stricate şi mai varvare li să pare acele cuvinte, măcară că nu ştim carii mai fireşti limba îşi vorbeşte. C. CANTACUZINO, cm i, 73. Alta e a vorbi limba latinească cea proastă, carea e a poporului, alta a vorbi limba cea gramaticească, adecă limba învăţaţilor, maior, ist. 53/4. Ca prăvătariu să îmbracă Ce din Vidin duce băcălie La tabără, vorbind limba greacă, budai-deleanu, ţ. 245. Limba Italiei ce o vorbeşte popului are aceeaşi materie ce o are şi limba rumână. heliade, o. hi, 129. Aduseră cu sine în Dacia limba latină ce o vorbea norodul roman. F. AARON, 1.1, 8/26. Grămatica este un meşteşug prin care învăţăm a vorbi şi a seri o limbă fără greşală. GR. R. (1835). Din [limbile] cele vechi cele mai multe au 5407 VORBI -1090- VORBi périt pentru necultura popoarălor ce le vorbea. GENHJE, G. 147/14. Limba italiană, cea franceză, ispaniolă, portogheză, cea românească..., acestea le vorbesc peste 80 mî7[ioane de] suflete, id. ib. 159/19. Un român... vorbeşte în mare parte limba ce în timpuri antice se întrebuia de legioanele romane. ASACHI, S. L. i, 42. Pîndind... a ucide pe Porsena, s-a vînt secret în tabăra lui, învestit ca un toscan şi limba toscană vorbind. aristia, plut. 272/21. Voi vă ziceţi români, ş-apoi vorbiţi o limbă pre care eu n-o înţeleg. negruzzi, s. i, 245. Limbi moarte ori învăţate (doctae) sînt acelea pe care nu le mai vorbeşte nici un popor întreg. BĂLĂ-şescu, GR. 3/15. Ce este gramatica română? Este măiestria care ne învaţă să vorbim şi să scriem limba română bine şi fără greşală. id. ib. 5/5. Lizii... vorbeau un dialect propriu, columna, vn, 8. Acele populaţiuni vorbind o limbă foarte apropiată de româneasca principatelor dunărene... ocupă centrul Macedoniei şi al Tesaliei. odobescu, s. i, 225. Din limbă [= albaneză] se dovedesc nenumărate atingeri cu cea română vorbită în evul mediu de poporul nostru. EMINESCU, O. XI, 153. Trei ţări întregi... locuite de acelaş neam de oameni care vorbesc aceeaşi limbă. GANE, s. 324. Mulţi români ardeleni culţi... vorbesc limba maghiară frumos, cum mulţi maghiari culţi ar dori s-o vorbească. CARAGIALE, O. iv, 184. Attila dimpreună cu popoarele sale nu vorbea defeli limba grecească. REV. ist. i, 290. Geţii şi cu dacii vorbeau aceeaşi limbă, XENOPOL, I. R. I, 47. Ei n-au voie să-şi vorbească Graiul strămoşesc ce-l au. COŞBUC, P. II, 106. O armată întreagă de maşinişti cari vorbeau toate graiurile... îl înfuria. ANGHEL, PR. 83. Româneasca pe care o vorbeşte îl trădează. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 112. Apărătorul vechiului regim trebuia să vorbească vechea limbă a clasei boiereşti, iar femeile, primele primitoare de civilizaţie, o românească franţuzită, ibrăileanu, SP. CR. 139, cf. resmeriţă, D. Ei vorbeau o limbă turcească. DRĂGANU, ROM. 514. O rostire nouă, condiţionată de anumiţi factori fiziologici, molipseşte pe cei ce vorbesc o limbă sau un dialect, puşcariu, l. r. i, 3. Limba română vorbită de un muntean ni se pare sobră, dar rece; cea vorbită de moldoveni mai dulce şi caldă. id. ib. 83. Stamati vorbeşte... altă moldovenească decît contemporanul lui [Asachi], aproape de a lui Negruzzi. CĂLINESCU, I. L. R. 244. Vorbeşte o franţuzească straşnică, id. s. 93. Vorbeşte cîteva limbi, scoboară dintr-un feudal latin, pricepe lucrurile grele la-nţeles. ARGHEZI, S. XVI, 21. El şi Stana... vorbeau un grai mai deosebit decît al zăvoienilor. camil petrescu, o. i, 53. Limba franceză este vorbită, în afara Franţei, în Belgia, o parte a Elveţiei, o parte a Canadei şi sporadic şi în alte părţi, graur, I. L. 202, cf. dl. Vorbea tot italiana veche, barbu, princ. 35. Cercetările slaviştilor au arătat că slavii din Dacia... vorbeau limba bulgară medievală, panaitescu, c. r. 109. Limba tracilor era vorbită şi în nordul Dunării de daci sau geţi. id. ib. 113. ilustrul personaj al lui Caragiale vorbea un grai de tip năsăudean. L. rom. 1980, 42. Vechea tendinţă... de a explica limba prin istoria poporului care a vorbit-o şi o vorbeşte nu a întîmpinat nici o împotrivire şi continuă şi astăzi în forme noi. IVĂNESCU, I. L. R. 3. Limbile nu mor, ci încetează să mai fie vorbite, românia literară, 1992, nr. 8, 7/2. (Refl. pas .) De lipsă a fi se vede ca limba aceasta să se vorbească între aşa oameni BOJINCĂ, r. 18/4. Orice limbă..., în diferite părţi a statului unde se vorbeşte, are ceva schimbări. GENILIE G. 147/9. Limba maternă sau mumească o cheamă fleştecine p-aceea care se vorbeşte în ţara sa ori de naţia sa. bălăşescu, gr, 4/5. Cei de faţă n-au înţeles malorosieneasca ce se vorbeşte la Pragurile Niprului SADOVEANU, ο. xi, 335, Tatăl lor [era] mîndru. de franţuzeasca ireproşabilă care se vorbea în capitala ţării puşcariu, L. R. ii, 237, cf. scriban, d. Dacă o limbă de cultură nu se vorbeşte pe tot spaţiul locuit de un neam oarecare, ea nu mai este o limbă comună, bul. fil. xi - xn, 5. A prins o franţuzească curentă, care se vorbeşte pe la noi, dar franţuzească, în fine. călinescu, S. 65. Incepînd de prin veacul al XV4ea, limba românească se vorbeşte pe patru teritorii despărţite... prin spaţii aloglote. ivănescu, i. l. r. 30. 0 (I n t r a n z ,) Unii oameni... nu vreau să creadă că într-aceeaşi limbă şi altmintrelea să poate scria şi vorbi bine. iorgovici, O. XV/7. Au zis că... nici că crede că într-altă parte vor vorbi în theatru întru altă limbă, ci nu întru acea naţională. GOLESCU, î. 90, cf. CIPARIU, O. Π, 264. Vorbesc în aceeaşi limbă şi au aceleaşi obiceiuri ca şi englezii de rasă anglo-saxonă. eminescu, O. xi, 78. Vorbeşte în toate limbile fără să le fi-nvăţat. caragiale, o. n, 234. lată creştere naţională care nu te lasă să vorbeşti în graiuri străine nici atuncea cînd poţi trage din aceasta chiar vreun folos, sbiera, f. s. 118. Cei mai mulţi pricepură în întregime ce spunea advocatul Grecu. El vorbea într-o uşoară limbă populară, agârbiceanu, O. vm, 209, în ce limbă vorbeai tu cu Vavila, de nu v-am înţeles deloc? hogaş, dr. ii, 27. Vorbesc ei cu mare dragoste pe limbă latinească. SADOVEANU, O. x, 90. Trappistulaştepta, nedumerit, ca şi cînd n-ar fi priceput limba în care îi vorbeşte conlocutorul călinescu, S. 8, cf. dm, M. D. ENC,, dex. Ar fi putut vorbi şi în greceşte. românia literară, 1992, nr. 1,15/1. (Urmat de adverbe derivate de la nume de popoare) Cu dînşii împreunîndu-se şi vorbind ungureşte, zicea că adevărat iaste. c. CAN-tacuzino, CM I, 73. Aice şi la Livadia nu ştiu turcii să vorbească turceşte, ce tot greceşte (a. 1715). arhiva R. n, 67/2. Eu întreb, comanii carii s-au aşezat... lingă Criş şi lingă Murăş, pentru ce vorbesc numai româneşte? şincai, HR. I, 265/7, Cicero încă zice... că „regulele de a vorbire latineşte învăţătura cea pruncească le dă”. MAIOR, IST. 265/7. Oare putem noi cu drept cere ca turcul, carele numai limba sa turceascfi au învăţat-o, să vorbească cu noi româneşte? petro viei, Ρ. 338/27. Călăraşii de Ţarigrad sînt 50, cu vătavul lor, şi toţi vorbesc turceşte. CANTEMIR, S. M. 211/14, cf. DRLU. Curtea legiuise ca o îndatorire neapărată de a vorbi... româneşte, asachi, s. l. n, 13, cf. valian, v. Cînd moldovenii se vor hotărî a vorbi latineşte, vor alege altă latinească decît acea a Ardealului. RUSSO, S. 163. Gîndeşte cît de mult l-a supărat pe Cefteliu vorbele i/[omnului] Magfheru], care vorbea tot în greceşte, ca să auză toţi din casă (a. 1854). MS. xix, nr. 2, 21. Gepizii vorbeau goticeşte. HASDEU, i. C. I, 301. Astăzi în Moldova e cam ruşine să vorbească cineva româneşte, ALECSANDRI, o. P. 56, cf. LM. Apoi, mă mieram eu de ce vorbeşti 5407 VORBI -1091 - VORBI aşa de bine moldoveneşte. creangă, p. 129. Vorbeşte sîrbeşte şi ungureşte, iar acum învaţă latineşte, greceşte şi nemţeşte. slavici, O. I, 87. Este bine stabilit astăzi, de pildă, că un militar care se respectă, mai ales un sergent, trebuie să vorbească munteneşte. philippide, O. a. 13, cf. şăineanu, barcianu. Încercînd unii din ei să vorbească cu mine ruseşte, le-am spus că eu nu ştiu ruseşte. SBIERA, f. s. 115, cf. cade. Mi-a vorbit româneşte (căci de obicei vorbea greceşte), galaction, O. 77, cf. 178. Vorbeau româneşte, erau de-ai noştri, sadoveanu, 0. XXI, 56, cf. SCRIBAN, d. în toate casele boiereşti auzeai vorbind greceşte, arh. olt. xix, 215. Vorbea franţuzeşte şi englezeşte perfect. CĂLINESCU, s. 366. Saferian şi Rapig începură a vorbi armeneşte. id. B. I. 80. O bătrînică... vorbea româneşte cu un accent secuiesc. BLAGA, H. 241. Din această vreme începe să se adauge totdeauna la inventarul de zestre... specificarea că „vorbeşte franţuzeşte”. CAMIL PETRESCU, O. I, 526. Vorbeau bulgăreşte între ei. Vorbeau româneşte cu noi. STANCU, D. 210, cf. dl, dm. Vorbind latineşte, ei ar putea fi folosiţi de oştile imperiale... în calitate de călăuze. PANAITESCU, O. Ţ. 26. Un tînăr ţăran sas, îmbrăcat în portul românesc şi vorbind româneşte, anunţă... venirea regilor, ist. τ. i, 84. O văduvă... plimba copiii de ştabi prin Grădina Icoanei, învăţîndu-i să vorbească franţuzeşte. Steinhardt, J. 28, cf. Μ. d. enc. Vorbea numai ungureşte cu copiii lor. v. ROM. februarie 1974, 4. Ar fi putut vorbi şi în greceşte, românia LITERARĂ, 1992, nr. 1, 15/1. Întîi a venit turcii la mînăstirea Urezului, la Crizanti, grec, ş-a vorbit cu iei turceşte. GRAIUL, I, 31. (E x p r.) A vorbi româneşte (sau creştineşte) = a se exprima pe înţeles, clar, de-a dreptul. Da ce să-nţeleg, ce să-nţeleg? Vorbeşte-mi creştineşte! ALECSANDRI, T. I, 354, cf. COSTINESCU, şăineanu, 230, da i„, 903. Nu pricep ce vrei. Vorbeşte româneşte, omule! A vorbi (pe) păsăreşte v. păsăreşte. A vorbi turceşte = a) (sau a vorbi chinezeşte) a se exprima într-o limbă necunoscută, neînţeleasă de interlocutor. Dumneata nu înţelegi că nu am loc... Ce dracu, vorbesc turceşte? H. LOVINESCU, τ. 208, cf. zanne, p. vi, 54,426; b) (sau a vorbi greceşte ori nemţeşte) a se exprima greoi, neclar din cauza stării de ebrietate; p. ext. a fi beat. Cf. da iii? 304. Bat-o crucea băuturî Cî mni-o lega limba-n gurî Cum o beu mă-nvesăleşti, Limba-n guri sî-ncîlcieşti, Şi-ncep a vorbghi turceşti, şez. n, 212, cf. zanne, p. vi, 138, 232, 426. ORefl. impers. în coridor... se vorbeşte în mai multe limbi, caragiale, ο. n, 106. Aici, în jurul Carpaţilor, într-o bună zi s-a vorbit româneşte, arghezi, Β. 125. Creaţiile simţirii şi gîndirii poporului nostru, rostite în graiul lor, erau înţelese pretutindeni unde se vorbea româneşte. MS, vi, nr. 2. 16. 0 Tranz. şi i n t r a n z . (Prin lărgirea sensului) Vorbeau limba manualului, domnul /Tipar] limba „Organului”, domnii ceilalţi vorbeau limba „Foiei pentru minte, animă şi etc. ” RUSSO, S. 162. Lanson spunea că la Molière fiecare personaj vorbeşte altă limbă psihică, românia literară, 1975, nr. 5, 17/1. (Fig.) Vorbiţi între voi limba inimii care este nefăţamică şi adevărată! MARCOVICI, D. 45/14. Glasul Maminei cu sunetele lui muzicale vorbise înapoia cuvintelor o altă limbă, spusese regretul minutului ce trece, papadat-bengescu, o. i, 120. Cimpoiul cîntă. Cîntă clarinetul Intre ele, vioara cu trei coarde vorbeşte altă limbă, stancu, d. 234. 4. Intranz. A-şi exprima gîndurile, sentimentele, intenţiile etc. prin viu grai; (învechit şi popular) a cuvînta, a glăsui, a grăi, (învechit şi regional) a vorovi (I 4). V. spune (2), zice (1). Să-ţi înveţi sluga, cînd va vrea să grăiască, întîi să-şi rădice gînd în sus la Dumnezeu, deacii atuncea să vorbească şi cu ajutoriul lui Dumnezeu va face de să vor mira toţi de răspunsurile lui, zicînd: „De unde ieşiră aceste cuvinte tocmite?”. NEAGOE, ÎNV.2 274. Siroe, cea mai dupre urmă oară care voi să vorbesc iaste aceasta, deci ascultă. SIROIU, 4873. Călugării... Zisără: „Ce fată frumoasă!... Ah! să nu am pe mine astă rasă!” Aşa gîndea, vorbea pănă în sară Prin chiliuţe, cum şi pre afară, budai-deleanu, ţ. 289, cf. id. LEX. Oarecare om aşa se învăţasă a minţi, cît mai totdeauna cînd vorbea, mesteca în vorba lui şi vro cîteva minciuni, petrovici, p. 296/23. Conţepturile trebuie să fie de tot simplu alcătuite, aşa precum vorbim; apoi pot să se scrie. id. ib. 305/16. Nici unul nu face mai îndestul mărturie de a sa prostime decît cel ce începe a vorbi pînă a nu-ş săvîrşi altu cuvîntarea ce mai înainte începusă. golescu, p. 10/6, cf. drlu. Cît de mulţi în cas-or fi, Nu-i mai lasă ei vorbi, mumuleanu, c. 146/6. Cel ce vorbeşte voieşte să spuie înţelegerea sufletului său, şi aceasta fără spuneri nu să poate face. poteca, F. 159/5, cf. 168/23. Cînd omul este copil nară şi ascultă copilăreşte: el nu poate nici vorbi, nici înţelege ca un om serios şi erudit, heliade, O. n, 64, Poliţia... pusă încă vreo cîţiva la umbră, pentru că vorbiră slobod, vasici, în bariţiu, C. ii, 19. La dietele Ardealului să se trămită deputaţi şi din Ţeara Românească, cari să aibă drept de a vorbi şi a vota. bălcescu, m. v. 95. Tot cel ce cugetă vorbeşte şi tot cel ce vorbeşte cugetă sau cel puţin ar trebui să cugete. Cîmpeanu, gr. rom. vi/1. Graiul este mijlocul prin carele vorbim, id. ib. 2/1. Adevăraţii oameni ai poporului, aceia carii gîndesc ca dînsul, vorbesc puţin, lucrează cît pot. RUSSO, S. 181. Răul care provine din nişte asemenea vorbiri este că nişte asemenea oameni vorbesc fără a se gîndi. PAR AB, 14/20. Tomşa! El te-a învăţat a vorbi cu atîta dîrzie? negruzzi, s. i, 139, cf. POLIZU. îl vom combate în numele ţărei ce astăzi are glasul astupat şi care, cînd putea vorbi şi striga, şi-a pronunţat dorinţele şi drepturile sale (a. 1849). ghica, a. 813, cf. costinescu, cihac, i, 320, LM, între drepturile naturale ale fiecărui român pune acela de a cugeta, de a vorbi, de a scrie liber, maiorescu, cr. iii, 92. Copilului nu-i şede a vorbi ca un bătrîn, nici bătrînului ca un copil, contemporanul, I, 168. Deşi vorbeşti pe înţeles, Eu nu te pot pricepe. EMINESCU, O. i, 173. De aceea una-mi este mie, De ar vorbi, de ar tăce. Dac-al ei glas e armonie, E şi-n tăcere-i „nu ştiu ce”, id. ib. 208. Balan să-ţi aleagă din gură ce spui, dacă nu vorbeşti desluşit, creangă, p. 151. Se vede că vorbim pogan şi rău de tot. id. A. 91. Vorbeşte cu o remarcabilă volubilitate. CARAGIALE, O. VI, 511. Zîna se purtă cu mare bună-cuviinţă şi vorbi astfel încît robi toate inimile. ISPIRESCU, L. 39. Nu mai rîdea, nu mai vorbea, nici nu ofta şi nici că spunea cuiva vrodată ce vrea. vlahuţă, s. a. ii, 11, cf. ddrf, şăineanu. Vorbeşte solemn ca un profet. COŞBUC, Ρ. Π, 5407 VORBI -1092- VORBI 192, cf. barcianu. Dacă mă lăsai să vorbesc... era să-ţi spun că ţi-e frig şi să-ţi ofer tartanul meu. D. ZAMFIRESCU, A. 110, cf. alexi, w. Petre a... vorbea aşa de înfocat, cît îi venea să-şi spintece cămaşa la piept, agârbiceanu, s. P. 55. Vecinul rămase o vreme zăpăcit: ce-a păţit Irimie de vorbeşte cu atîta încredere? id, S. 157. Femeia vorbea cu o mulţumire copilărească, rebreanu, i. 159. Cînd vorbeşte, totdeauna parcă ar mai avea ceva de spus, ibrăileanu, a. 41. Nu puteai niciodată să ştii hotărît dacă glumeşte sau dacă vorbeşte serios. al. philippide, s. π, 10, cf. RESMERIŢĂ, D., cade. Dumneavoastră - om de afaceri şi om politic — ştiţi să vorbiţi pe şleau. GALACTION, O. A. I, 149. Ce s-a întîmplat, de vorbeşti atît astăzi? camil petrescu, τ. n, 177. Vreau să vorbesc şi nu-nţelege nime Se-ntorc în mine gîndurile iar. botez, p. 0.10. Vorbea cuminte, dar vorbea judecat şi hotărît. POPA, V. 26. începu a vorbi slobod şi îndrăzneţ. SADOVEANU, O. XIX, 29. Omul nu vorbeşte numai cînd vrea să comunice altora gîndurile sale, ci şi atunci cînd simte nevoia să împărtăşească semenilor săi sentimentele sale. puşcariu, l. r. n, 229, cf. scriban, d. Ascultă mult ca să pară că înţelege şi vorbeşte puţin ca să nu-i alunece capul, arghezi, b. 79. Caty, dă-mi voie la vîrsta mea să vorbesc mai fără înconjur, călinescu, S. 63. Aveam pe un elev la administraţie..., cînta şi vorbea toată ziua. id. C. O. 33, cf. dl. Vorbea ca un şcolar care psalmodiază o lecţie din care nu înţelege nimic, preda, r. 163, cf. dm. Poate n-ar trebui să mai vorbesc, bănulescu, I. 9, cf. M. D. enc., dex. Vorbi foarte degajat, cu o mină în buzunarul vestonului. I. gheţie, b. I, 370. L-am putea cita pe un autor mai nou, pe Brice Parain, după care a vorbi sau a tăcea e tot una cu să trăieşti ori să mori. Steinhardt, J. 20. Bătrînul se spăla vorbind la chiuveta de fontă. ţoiu, G. 21. Vorbeşte înainte, nu te sfii. DSR. Ar fi trebuit să-l las mai mult pe el să vorbească şi nu să mă laud... cu isprăvile mele. ROMÂNIA literară, 1992, nr. 3, 15/3, cf. alr ii/i h 24, ib. h 29, alr sn v h 1 391, ib. h 1 477, ib. vu h 1 965, ALRM sn iv h 1 533, a i 22, 23, m 11. Dar ce stau eu de vorbesc Şi-n casă nu vă poftesc? balade ii, 288. Să nu vorbeş prea mult. o. bîrlea, a. p. n, 499, cf. nalr - ov h 849, alr - Μ iv h 1 119/221, 226, ib. h 1 120/221, nalr - b i h 24/1, ib. h 74/10, ib. h 84, nalr - mb π h 137/472, ib. h 163/554, alr - τ i h 71, ib. h 88. (în proverbe şi zicători) Nu vorbi peste măsură, ci pune-ţi lacăt la gură. pann, p. v. in, 9/2, cf. i, 3/17, zanne, p. n, 167, 839. Cel ce vorbeşte puţin face dovadă că este mai mult înţelept decît nebun, golescu, P. 2/17. Cine vorbeşte mult face puţin, zanne, P. n, 820, cf. x, 160. Cine tot mereu vorbeşte El la multe şi greşeşte. PANN, p. v. m, 8/15, cf. π, 48/2, zanne, p. ii, 758, 838. Cine vorbeşte seamănă; cine ascultă culege. ZANNE, Ρ. Π, 841. La timp a vorbi şi a tăcea e arta cea mai grea. id. ib. 843. Întîi ascultă şi pe urmă vorbeşte! id. ib. 477. Nerodul întîi vorbeşte şi apoi se gîndeşte. ZANNE, ap. CADE. Gură are de vorbit Şi cap n-are de gîndit. PANN, ρ. ν. I, 94/6, cf. ZANNE, p. ii, 178. Λ vorbit,şi nea Ion că şi el e om, se spune despre acela care, neavînd ceva interesant de spus, se amestecă totuşi în orice discuţie. Cf. odobescu, s. i, 397, zanne, p. vi, 160, 441. Ori te poartă cum ţi-i vorba, ori vorbeşte cum ţi-i portul (= nu căuta să pari altfel decît eşti). Cf. zanne, p. n, 837 Să vorbim să n-adormim, jipescu, o. 117, cf. zanne, ρ u 840, Ai vorbit de te-ai prăpădit, pann, p. v. m, 129/2, cf CADE, zanne, p. n, 844, 848. 0 (Cu complement intern) Nu vorbi în adunări vorbe necinstite. golescu, p, 38/12 Leu scoase din buzunar un carneţel... şi scrisese repede şi pasionat cu stiloul, pe cînd arhitectul vorbea cîteva cuvinte, călinescu, S. 109. Bîlea... băgă două degete în gură şi fluieră fata, vorbind o înjurătură lungă de dragoste. preda, î. 147. Două vorbe să vorbesc, Inima să-mi răcoresc. şez. i, 48, cf. ALR sn v h 1 477. (E x p r . ; regional) A vorbi vorbă de pildă = a aduce o pildă, a exemplifica. Cf. alr π 3 486/95. (Refl. pas.; rar) La Moşi, pe stîlpii unui mare umbrar de berărie [scrie].· „...A nu se vorbi vorbe proaste. A nu se face scandal caragiale, o. n, 143. 0 (Determinat prin „în somn” sau „prin somn”) S-a culcat în urmă supărată foc Şi prin somn întruna a vorbit cu şoapte. COŞBUC, P. i, 245. Noaptea uneori se deşteaptă vorbind în somn. Babele spun că ar fi sperietură. SOVEJA, O. 58, Frumos! zise Babighian în şoaptă şi cu ochii închişi de voluptate, ca omul care vorbeşte în somn. CĂLINESCU, S. 69. Stan vorbeşte în somn, zise Mitrică vesel preda, d. 213. începe să sforăie şi să vorbească în somn... cu glas tare, strigat, bănulescu, i, 14. Bărbatul., a vorbit în somn. cinema, 1969, nr. 4, 14. 0 (în legătură cu verbul „a şti” sau cu determinări modale, indică aptitudinea vorbitorului de a se exprima cu uşurinţă, elocvent) Pohta şi dragostea ce văz la această cinstită şi sftntă adunare mă îndeamnă şi neştiind a vorbi, măcar că vorba mea nu iaste vrednică niciodată ca să îndulcească cu vreun mijloc auzirile ascultătorilor. ANTIM, 0.16. Grăirea... are datorie a spune şi a povesti dezvolt şi cu bun înţăles cuvintele şi cît poate frumos să vorbească, molnar, ret. 23/11. Sînt o fată proastă; nu ştiu să vorbesc, bolintineanu, O. 322. Ascultă-mă, Măria-ta, şi iartă-mă, ca sînt bătrîn şi nu ştiu a vorbire. delavrancea, o. iii, 95. Eu nu ştiu să vorbesc. Eu sînt de felul meu silvicultor. C. petrescu, î. II, 106. Aşa e cumnatul Vlase, frumos vorbeşte, tot să stai să-l asculţi bănulescu, i. 18. 0 E x p r . A fi un fel (sau un mod) de a vorbi = nu trebuie luat ad litteram ceea ce s-a spus. Teroare... E un mod de a vorbi camil petrescu, t. ii, 547. Sunt dintre cei condamnaţi să rămînă întotdeauna în neagră opoziţie. „întotdeauna ” e un fel de a vorbi C. petrescu, î. n, 169. A vorbi în numele cuiva ~ a se exprima în numele cuiva, invocînd autoritatea cuiva sau reprezentînd pe cineva. Dacă părinţii fetii se-nvoia cu voatrele care vorbea în numele feciorului şi al părinţilor lui, dacă se-nvoia adecă şi din zestre, rămînea „să meargă la vedere”. pitiş, sch, 106. Viaţa unui popor începe de la o vreme a se mlădia după cugetul şi simţirea celor care vorbesc şi scriu în numele său. SOVEJA, o. 9. Cel care vorbeşte în numele miresii spune că aceasta, înainte de a merge la taina căsătoriei, îşi ia rămas bun de la părinţi şi neamuri. ARH. FOLK. VI, 169. Autorul şi opera lui vorbeau în numele şi pentru acel public francez..·, care recunoştea în precedentele engleze aliaţii ideologici ai propriilor lui aspiraţii VIANU, L. U. 8. Frate Eliade, Bălcescu a întemeiat „Frăţia ”, e în Comitetul de trei al ei. Poate vorbi oricînd în numele tuturor. CAMIL PETRESCU, O. III, 144. El le vorbea în 5407 VORB* -1093- VORBI urnele strămoşilor, al trecutului ori al viitorului naţiei. Y rOM. ianuarie 1966, 188. Toată lumea ştia că vorbeşte ţn numele lui Meţianu. Ca preşedinte, acesta nu voia să'Şi expună direct convingerile. I. gheţie, b. i, 369. Sentimentul solidarităţii umane îl înfioară adesea şi îl face să vorbească în numele unei colectivităţi, românia literară, 1992, nr. 3, 11/2. (Cu topica inversată) Poetul francez a trebuit să dea temei sentimentale engleze o rezolvare potrivită... cu aspiraţiile lumii în numele căreia vorbea marele său suflet îndurerat, vianu, l. U. 9. în numele celor întorşi vorbi Bălcescu, plin de amărăciune. camil petrescu, o. iii, 138. (Refl. impers.) în documentele moldovene din secolele XV - XVII, utili-zîndu-se o formulă tradiţională, se spune de regulă -vorbindu~se în numele domnului ţării - că locuitorii care au făcut tranzacţii de bunuri imobiliare... „au venit înaintea noastră”, stoicescu, s. D. 14. (Rar) Mai ai mutră să vorbeşti v. m u t r ă (1). A vorbi monosilabic (sau cu monosiiabe) v. monosilabic, mono» s i 1 ab . A vorbi cu jumătate de gură (ori de glas) sau a vorbi eu gura (pe) jumătate (ori cu gura altuia) = a vorbi în silă, fară convingere, cu sfială, şovăielnic. Mai marele zeilor se uita la dînsul tot chiondorîş şi îi vorbea cu gura altuia, cum se zice. ispirescu, u. 82, cf. cade 564. Vorbea cu jumătate de glas, înfricoşat parcă de ceva. sadoveanu, o. vin, 18, cf. dl, dm, m. d. enc., dex 387, zanne, p. ii, 185. A vorbi în şarade v. şaradă. A vorbi în tîlcuri v. t î 1 c (3). (Popular) A vorbi în ponturi v. p u n c t (17). (Familiar, rar) A vorbi în periplizoane v. periplizon. A vorbi (pe) radical v. r a d i c a 1 (13). (învechit şi regional) A vorbi în (sau peste) piez v. piază (1). (Regional) A vorbi din prag = a se exprima ambiguu, evaziv. Cf. l. costin, gr. băn. ii, 30. A şedea strîmb şi a vorbi drept v. ş e d e a (I 1). A vorbi ca la (sau ca din ori ca o) carte v. carte. A vorbi ca un oracol v. oracol. A vorbi (mai) salcîm v. s a 1 c î m (1). A vorbi (într-un ceas) rău (sau a rău, regional, de rău) = a cobi; a meni a rău, v. m e n i (3). Nu-ţi spuneam eu azi dimineaţă c-oi să mă pornesc înaintea ta?... Ai vorbit într-un ceas rău, cucoanei alecsandri, t. 1 739. „Cobeşte ca o bufniţă” se spune de acela care vorbeşte de rău. SIMIONESCU, F. R. 169. Nu vorbi dă rău! alr ι 1 403/282. Nu vorbi rău. ib. 1 403/30, cf. ib. 1 403/77, 87, 129, 131, 180, 320, 528, 704, 760, 984, zanne, p. vi, 506. A vorbi a pagubă v. p a g u b ă (1). A vorbi cu păcat v. p ă c a t2 (1). A vorbi în necaz v. necaz (3). A vorbi de sus (sau din şa) v. ş a3 (11), s u s (6). A vorbi (pe) subţire v. subţire (IV 1). A vorbi mare v. m a r e 1 (V b). A vorbi ca papagalul (sau ca un papagal) = a repeta mecanic, a reproduce spusele altuia. Cf. ţichindeal, f. 296/ . El vorbeşte... ca papagalii, dar nici de o învăţătură elementară nu are ştiinţă. C. STAMATI, p. 313, cf. polizu. M-ai înnebunit cu citatele tale. Vorbeşti ca un papagal, ţoiu, G. 15, cf. zanne, p. i, 579. (Regional) A vorbi ca baba chioara (sau ca baba oarba) = a se exprima direct, fără precauţii, fără menajamente. Nu vorbi pe dintregul ca baba chioara că să găseşte vreunul de îţi umflă ceafa de pumni şi spatele de ciomege. PANN, P. V. I, 25/2. Bietu taica, şontorog cum era el, da vorbea omului drept - ca baba oarba, jipescu, O. 61, cf. zanne, p. ii, 843. A vorbi (pe) radical v. r a d i c a 1 (13). (Mold.) A vorbi răzămiş = a spune lucruri întemeiate, argumentate, pe care te poţi baza. Cf. zanne, p. n, 844. A vorbi cu picioarele v. p i c i o r (II). (Familiar) A vorbi din burtă = a spune lucruri negîndite, neîntemeiate. Cf. bul. fel. v, 194. A vorbi din (sau în) vîrful limbii v. v î r f (II 5). A se trezi vorbind v. trezi (6). A vorbi tam-nesam v. tam-nisam. A vorbi în vînt (sau în pustiu, rar, într-un pustiu) = a vorbi fară a fi luat în seamă, zadarnic, degeaba. Pentru dînsul poate slobod să se zică că vorbeşte în vînt ţichindeal, f. 185/3, cf. I. GOLESCU, C. De ce nu voi pentru nume, pentru glorie să scriu? Oare glorie să fie a vorbi într-un pustiu? EMINESCU, O. I, 137, cf. ddrf. A vorbi în vînt nu înseamnă a-ţi împlini chemarea, agârbiceanu, A. 180. Supunem atenţiei cîteva sugestii..., dar cu teama că încă vorbim în pustiu, românia literară, 1993, nr. 2, 14/3, cf. zanne, p. n, 844, 847. (Popular) A vorbi în dorul lelii = a vorbi într-o doară, la întîmplare; a vorbi fară rost, aiurea. Cf. baronzi, l. 43, zanne, p. v, 384. (Popular) A vorbi de clacă = a flecări. Cf. lm iii, 174, zanne, p. ii, 846. (Popular) A vorbi de pe ceea lume = a spune lucruri neverosimile, nerealiste. Parcă vorbeşti de pe ceea lume. Crezi tu că vom putea noi singuri secera şi strînge atîta amar de grîu? creangă, p. 155, cf. zanne, p. ii, 845. A vorbi aiurea (sau într-aiurea, popular, în bobote, în dorul lelii, în dodii, regional, în văzduh, pustiu, pustii, zăbunit, în lături etc.) = a spune tot felul de nimicuri, de lucruri nejudecate; a spune cuvinte fără sens, inconştient, a aiura .Mi se pare că vorbeşti cam în dodii, făcîndu-mi o asemenea întrebare, negruzzi, s. i, 229, cf. POLIZU, PETRI, v. Vorbeşte în bobote pălămariul. Se vede că l-o ameţit dragostea, alecsandri, t. 911. De necaz chiar începuse într-aiurea să vorbească, contemporanul, i, 132. Ce vorbeşti în dodii, mătuşă! tocmai de la una ca d-ta ţi-ai găsit să aştept eu ajutor? creangă, p. 190. Taci, măi, zic eu, ce mai vorbeşti în bobote; că s-a mînie omul şi s-a duce şi el acasă. id. A. 105, cf. şăineanu, î. 147, ddrf. Vorbea şi rîdea într-aiuri. D. zamfirescu, a. 80. Toată noaptea a vorbit într-aiurea şi te-a chemat. Galaction, o. 77. Ghiţă Botgros e cu chef, dar nu se cumpăneşte, nici nu vorbeşte într-aiurea, numai ochii îi sticlesc în umbră şi mîinile lungi nu mai au astîmpăr. sadoveanu, o. i, 237, cf. scriban, d. Vorbiţi în bobote, măi. stancu, d. 248, cf. scl 1953, 216, dl, DM 256, dex2 104,313, L. rom. 1978,38,39. S-ă bolnăvit neveasta Şi vorbeşte aiurea Te cheamă pe dumneata Cică-i cam cunoşti boala, teodorescu, p. p. 336. Nu vorbi pustii, ca să ne măguleşti! - răspunse fata. reteganul, p. i, 38, cf. alr u/i h 108, nalr - b i h 147, zanne, p. ii, 847, nalr - mb n h 198/560, alr -T π h 200. ORefi. impers./« Răşinari se cîntă puţin, se vorbeşte puţin şi se rîde rar. păcală, m. R. 106. 0 Tranz. Fără de ruşine lucru să înţelege:... cîndu-şi vor arăta unul altuia ruşinile cele ascunse şi coperite sau cînd vor vorovi (vor vorbi munt.) luerure fără de ruşine sau cînd vor rîde fără de nice o dezmierdăciune. prav. 103. Nu poci să vorbesc cele ce nu ştiu. îm mărturisesc nevredniciia şi neputinţa; nu îndrăznesc a mai zice nimica, antim. O. 31. Am răbdat destul, şi ocara ce de-a purure azvîrleşte în obrazul ticălosului 5407 1 VORBI -1094- frate, că nici ce vorbeşte nu ştie, de vreme că unde întră vinul mintea lipseşte (a. 1751). arhiva, I, 55. Să vă nevoiţi a ispiti, oare înţeleg pruncii aceea ce vorbiţi voi, ba încă şi ce vorbesc ei însuş. PETROVICI, Ρ. 94/21. Acelea care este ruşine să le faci socoteşte-le că este rău să şi le vorbeşti. GOLESCU, P. 320/6, cf. DRLU, I. golescu, c. N-ai crede ce lupte am şi acuma, nici de am putea vorbi adevărul vasici, în bariţiu, c. n, 39. Cuvintele sînt înseşi ideile ce le vorbim sau sînt chiar conceptele noastre, CÎMPEANU, GR. ROM. vi/10. în seara aceea era mai frumoasă Decît totdeauna, nebun amoroasă, Vorbind, făr’ să ştie, ce-i vine în gînd. bolintineanu, p. i, 157. O, sărmane! ţii tu minte cîte-n lume-ai auzit, Ce-ţi trecu pe dinainte, cîte singur ai vorbit? eminescu, O. i, 134, Totdeauna mă sileşti să vorbesc nişte lucruri pe cari nici nu le asculţi. id. P. L. 69. Uite ce vorbeşte gîrbova şi neputincioasa! CREANGĂ, P. 191. Doamnei... ce să fac, dacă nu ştiu să spun ce vreau şi vorbesc prostii? slavici, o. II, 49. La-ntrebarea cea de~a treia am văzut că el vorbeşte Lucruri nemaipomenite, simpla-mente bîiguieşte. coşbuc, P. n, 128. Una gîndeşte şi alta vorbeşte, cade. Ăsta nu ştie ce vorbeşte. VOICULESCU, P. I, 36. Rafira nu era vorbăreaţă. Viaţa... o învăţase, între multe altele, să nu simtă nevoia de a vorbi oricînd şi orice, stancu, R. A. v, 94. Vorbeşti prostii, fetiţo! în viaţă, totul se uită. H. LOVINESCU, C. s. 81. Că nu-i mare la făptură, Da-i făcut spre băutură... Megiş nu vorbeşte multe, bibicescu, P. P. 294. Nu prea vorb’eşt'e mult'e. DENSUSIANU, Ţ. H. 184, cf. ALR Illl h 24, ib. h 29. ALR SN V h 1 477, A i 24. De trei palme-i lat în frunte Şi nu prea vorbeşte multe. balade, n, 10, cf. ALR — M h 153/224. Dacă ar ave şî muierea gîtlej, n-ar vorbi aşa multe. nalr - b i h 84/87, cf, ib. h 84/45. (In proverbe şi zicători) Orice vei vorbi prin gură-ţi va ieşi. GOLESCU, P. 124/19. Cine vorbeşte ce-i place, acela să audă şi ce-l supără, ddrf, cf. zanne, P. II, 841. Unii vorbesc ce ştiu şi unii ştiu ce vorbesc, id. ib. X, 160. Copiii, nebunii şi omul beat vorbesc adevărul, id. ib. n, 71. Multe vorbesc, iară nimica nu isprăvesc, ţichindeal, ap. ZANNE, P. II, 838. Vorbeşte neisprăvite, La'nşiră-te mărgărite. PANN, P. V. I, 9/18, cf. BARONZI, L. 57/4, ZANNE, P. II, 840. (Expr.) Ce (tot) vorbeşti?, formulă prin care se exprimă surprinderea, îndoiala sau neîncrederea, rezerva faţă de cele spuse de cineva; ce spui? v. spune (2). Vai de mine, moş Nichifor, ce vorbeşti? creangă, P. 132. Ce vorbeşti, nepoate, zise împăratul; unul ca dînsul... cum crezi că ar putea face slujbă? id. ib. 211. Ce vorbeşti, domnule, se poate să spui astfel de absurdităţi? caragiale, o. I, 290, Bine, domnule! ce vorbeşti dumneata? -Adevărul, domnule, adevărul, sadoveanu, O. xxi, 144. Ce vorbeşti? îmi răspunde doctorul S. V...., eşti în urmă de tot cu politica. ulieru, c. 57. Ce tot vorbeşti, zise îoanide puţin contrariat, tabloul e o capodoperă! CĂLINESCU, S. 70. Ar însemna să călătorim un an întreg... - Şi numai pe mări? - Ba şi pe oceane, - Ce vorbeşti?! tudoran, p. 26. Casa asta cum mai samănă cu casa mea!... Dar vatra asta parcă este vatra mea!... - Apoi, sînt ale tale, mătuşă, vino-ţi în fire, ce vorbeşti! şez. I, 54. Taci, la dracu, ce vorgheşti? MAT. FOLK. 482. Ce vorbeşti tu, fa, ce băiat? GRAIUL, i, 88. a Ce vorbeşti, Franţ? Ce stai tu de vorbeşti? v. s t a (III 2), (Popular şi familiar) A vorbi (cîte) vrute şi nevrute (sau cît lună şi-n stele, cîte şi mai cîte) sau a vorbi (la sau ^ verzi şi uscate, a vorbi curate şi spurcate = a flecări^ pălăvrăgi, a sporovăi. Oamenii vorbesc cîte şi mai * a ne atacă unde pot şi ne batjocuresc. vasici, în bariţ^ C. Π, 195. Am vorbit şi verzi şi uscate, pann, p y ^ 146/8, cf. POLIZU. Dupe ce se cam ameţi şi dînsul, începu să vorbească şi verzi şi uscate, filimon, o. i, 195 BARONZI, L. 45. Mai vorbiră vrute şi nevrute, contemporanul, 1,108. Mai ştiu eu pe cine să cred? că oamenii vorbesc vrute şi nevrute. CREANGĂ, p. 122. Acolo, la şezătoare, unde se strînseră toţi de vorbea la verzi şi uscate, spuind la glume şi la ghicitori, sta şi feciorul de boier. ISPIRESCU, L. 67. A închis repede uşa şi a început să vorbească vrute şi nevrute, ca să abată atenţia bătrînei în altă parte. C. PETRESCU, C. V. 120. Vorbeşte şi el vrute şi nevrute. H. lovinescu, t. 221, cf. dl, dm, m. d. enc. Alerga în pivniţă să aducă vin,... se mişca încoace şi încolo, emoţionat şi agitat, vorbea vrute şi nevrute. v. rom. iunie 1973, 33, cf. dex, zanne, p. i, 303, p. n, 846. A vorbi pleve (sau pleavă) v. pleavă (2). A vorbi cegă şi păstrugă v. păstrugă.A vorbi pui şi ouă v. pui1 (I 1). A vorbi fierte şi nefierte v. n e f i e r t. A vorbi una de Ia răsărit şi alta de la apus v. r ă s ă r i t1 (II 3), A nu vorbi (nici) două v. doi.OIntranz.şi tranz. (Prin sinecdocă) Din prisosinţa inimei vorbeşte gura. contemporanul, i, 721. Am prins de la început felul de a vorbi al minţilor formate, al sentimentelor care s-au încercat cu viaţa. IORGA, Ρ. A. 1, 10. Buzele cele mute vorbesc pe tăcute (= şi tăcerea este un răspuns). Cf. pann, p. v. I, 167, zanne, p. n, 26. Gura mai lesne vorbeşte adevărul decît minciuna, pann, P. v. m, 124, cf. zanne, p. ii, 174. Gura nu cere chirie, Poate vorbi orce fie. pann, P. v. i, 3/9, cf. zanne, p. ii, 173. 0 (Prin analogie) Ale păsărilor neamuri Ciripesc pitite-n ramuri Şi vorbesc cu-atît de multe înţelesuri, eminescu, O. I, 121. 0 Fi g. Ideal pierdut în noaptea unei lumi ce nu mai este, Lume ce gîndea în basme şi vorbea în poezii. EMINESCU, O. i, 29. Florile toate s-adunară vorbind fiecare în mirosul ei şi ţinură sfat lung. id. ib. vi, 328. Frunze tremură din gene Vorovind precum li-i placul beniuc, în c v 1950, nr. 3, 5, cf. dl, ♦ P. ext. A-şi manifesta prezenţa, existenţa, voinţa (prin...). Şi toate plîng cu tine, Şi toate te-nţeleg, Că-n versul tău cel jalnic Vorbeşte-un neam întreg, COŞBUC, p. i, 214. Prin orice cleric, prin orice preot vorbeşte biserica. AGÂRBICEANU, A. 180. Prin pînzele lui vorbeşte ţara noastră, vorbeşte ţăranul şi vorbeşte mai ales el, Grigo,rescu, natura lui idilică, suavă, senină şi credincioasă. OPRESCU, s. 26. în versurile lui vorbea „clasa în atac”, proletariatul, forţa nouă a istoriei, beniuc, p. 47, Ironia lui Caragiale nu-şi putea găsi un mijloc mai verosimil, mai detaşat de a se exprima decît parodia de satisfacţie a lui Caţavencu. Prin personagiu vorbeşte scriitorul constantinescu, S. Π, 29. Vorbeşte, în aceste versuri, o lume blîndă, dar nu slabă şi temută, o lume cu puterea judecăţii, dar nu lipsită de energia faptelor şi a acţiunilor eroice. MS. vi, nr. 1, 11. 0 Fi g . Portretul unui bancher modem... numi spune nimic... Prefer pe boierul din zilele lui Ştefan -cel-Mare: e măreţie în el, e tradiţia care vorbeşte. ANGHEL, PR. 174. Cînd sabia vorbeşte, încetează sfatul! 5407 VORBI -1095- VORBI DELAVRANCEA, O. n, 242. Totul amuţeşte pe terenul cultural sPre a ^sa vorbească numai avîntul împlinirei idealului naţional arh. olt. v, 66. Nebunia vorbeşte în mine. camil petrescu, t. în, 475, ♦ P. anal. A se exprim a comunica prin alt mijloc natural decît limbajul articulat. îi pun întrebări; el: „Nu pricep, pe Dumnezeu!” Ei mai încearcă să vorbească prin semne, dar el, turburat de asemenea oaspeţi..,, nu ştie ce să zică. M. COSTIN, O. 232. A vorbi din ochi, prin gesturi. costinescu. Liana vorbea prin ochii ei, prin toată înfăţişarea el rebreanu, o. ix, 146. Se priviră din nou şi mîinile li se mişcară. Vorbeau din ele, scurt, muţeşte. preda, î. 150. (Expr.) A vorbi cu ţanc v. ţanc2 (1). ♦ P. anal. (Despre surdomuţi; cu determinări ca „prin semne” sau „cu degetele”) A se exprima, a comunica printr-un limbaj codificat care nu utilizează vorbirea (11). Muţii vorbesc cu degetele. şăineanu. Surdomuţii nu aud şi nu vorbesc decît numai prin semne. BIANU, D. S. 716. Odată surdimutitatea confirmată şi definitivă rămîne ca să educăm pe surdomut, adecă să-l învăţăm să vorbească prin semne, instinctive sau convenţionale, făcute cu degetele mînilor (dactilolagie), formînd alfabetul întreg prin mişcările degetelor, id. ib. 717. Surdomuţii vorbesc cu degetele. CADE, cf. scriban, d. Copiii [surdomuţi] vor învăţa să vorbească prin labio-lectură (cititul după buze), abc sân. 348, cf. zanne, p. n, 846. 5. Intranz. A-şi exprima o anumită părere, o anumită convingere despre cineva sau ceva; a aprecia, a considera, a crede, a fi de părere, a-şi da cu părerea (v. p ăr e r e 3), a socoti (6), a zice (10). V. pronunţa (2). Cine prea vorbeşte de trebile acelui mare, nici un bine nu face (a. 1701). fn 105. Curaţi spectatori cari observă, judecă şi vorbesc făr-a interveni niciodată în evenimente. baronzi, I. C. ii, 169/14. Vorbesc din experienţă, adause cu hotărîre părintele. AGÂRBICEANU, A, 111. Ovidius vorbeşte de ele ca de nişte simple colibe. pâr van, G. 134. George se scandalizează că un tată poate vorbi astfel despre nişte oameni aşa de simpatici rebreanu, i. 177. Băieţaşul avea mare talent la pian... Unii vorbeau ca de un copil minune, camil petrescu, t. I, 355. Am impresia că Shakespeare nu e înţeles cum trebuie. Vorbesc, bine înţeles, de interpreţi, id. ib. n, 88. Era mai ales necăjit pe Niţă al lui Predoiu, care nu plătea şi totuşi se înfigea să vorbească, id. O. I, 76. Despre ei, toţi amatorii vorbeau cu deosebită admiraţie. oprescu, s. 148. Generaţia ce-a informat pe Hajdeu, vorbeşte de vulturi ca de o adevărată pacoste nu numai pentru mieii de pe cîmp. BÀCESCU, PÄS. 225. în curînd rolurile se vor inversa, nu vorbesc de domnul arhitect, CĂLINESCU, S. 48, Vorbesc, bineînţeles, din punctul lui de vedere, id. ib. 54. Foarte adesea mă întîlnesc cu oameni patent mediocri,. Despre ei, lumea vorbeşte cu aceeaşi stimă ca despre Rebreanu ori Camil Petrescu. id. C. O. 36. lată... şi părerea unui dramaturg priceput, vorbind despre alt dramaturg. MS. vi, nr. 19, 23. Un prozator vorbind despre alt prozator e la fel cu o femeie vorbind despre o femeie. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 3, 10/3. 0 (în propoziţii incidente) E de mirare, domnule, cum nu i-a sfărmat capul!..., vorbi un domn scund şi cu musteaţa stufoasă. C. PETRESCU, C. V. 35. Un revolver şi nimic mai mult! vorbi Costea cu o tărăgănată indiferenţă. id. ib. 320. Atunci greşala mea se agravează, vorbi beizade Alecu încruntînd sprinceana, sadoveanu, O. x, 22. Eu te-am ştiut, beizade, se hotărî el a vorbi, te-am ştiut totdeauna cu gluma pe buze. id. ib. 122. (Expr.; rar) Bine vorbeşti! = bine zici v. z i c e (10). Bine vorbeşti, dar am eu ac de cojoc şi pentru asta. GANE, n. n, 71. (Regional) Mare ai vorbit-o! = ai spus lucru important, adevărat. Cf. dl. Ea se mărită! - Mare-ai vorbit-o dumneata! sbiera, p. 201. 0 (La gerunziu; precedat de adverbe ca „practic”, „sincer”, „teoretic” etc., formează construcţii incidente care indică punctul de vedere al vorbitorului) Specia omenească nu e altceva, adevăr vorbind, decît un furnicar, baronzi, i. C. I, 23/25, cf. COSTINESCU, eminescu, O. xi, 76. Practic vorbind, toate variantele româneşti de nume ale acestei păsări (circa 25) încep cu „bu”, deci sînt onomatopeice. BĂCESCU, PĂS. 246. Accidentul, material vorbind, e regretabil CĂLINESCU, s. 108. Nu văd nimic altceva..., sincer vorbind, ce ar putea să fie. camil petrescu, ο. n, 149. Existînd atît în italiană (basamento) cît şi în germană (Basament) etimologia cuvîntului ar putea fi, teoretic vorbind, multiplă, hristea, p. e. 120. Stilistic vorbind, autorul a substituit paginile personajului său. românia literară, 1976, nr. 1, 10/4. Copiii lor... se simt, cultural vorbind, deja francezi ori germani şi privesc cu oroare „înapoierea” socială şi economică din patria părinţilor lor. ib. 1992, nr. 1, 4/4. (Expr.) (La) drept (sau, astăzi, rar, Ia dreptul) vorbind = în realitate, de fapt. Şi drept vorbind, ea abuza într-un mod neiertat de această putere, eminescu, p. l. 91. La dreptul vorbind, [roşii din Moldova] nu au a face nici în clin, nici în mînecă cu roşii din Ţara Românească. id. o. xi, 265. Din cărţi culegi multă înţelepciune; şi, la dreptul vorbind, nu eşti numai aşa o vacă de muls pentru fiecare, creangă, a. 22. Ar fi rămas el prefect... dacă nu stăruiam eu şi cu Joiţica... şi, la dreptul vorbind, Joiţica a stăruit mai mult? caragiale, o. vi, 105. Expoziţia agricolă, la dreptul vorbind, abia a început. SĂM. ni, 560, cf. CADE. La drept vorbind, puii sunt gata formaţi cînd şopîrla se ouă, SIMIONESCU, F. R. 175. La drept vorbind, nici nu era mare lucru de înţeles, popa, V. 8. La drept vorbind, noi eram vînatul lor. voiculescu, p. i, 62. Te~aş ruga stăruitor să-mi comunici partea mea de contribuţie bănească pentru această găzduire, care, drept vorbind, nu poate fi plătită, sadoveanu, o. x, 74. Afară de asta, la dreptul vorbind, uncheşul are dreptate, id. ib. Xffl, 68. La drept vorbind, pictura se reducea la cea religioasă. OPRESCU, S. 10. La drept vorbind, îmi placi, asta-i principalul! călinescu, e. o. n, 23. La drept vorbind, frumosul în natură este inepuizabil, id. C. O. 293. La drept vorbind, puteau să facă şi una şi alta. CAMIL PETRESCU, O. I, 34. La drept vorbind, nu noi căutăm cu dinadinsul filiaţii lirice, ele impunîndu-se de la sine. CONSTANTINESCU , S. I, 244. La drept vorbind, ce poţi să spui? TUDORAN, P. 43. La drept vorbind, avea şi ea o parte de vină. i. gheţie, b. ii, 355. Oricum, ai înghiţit destule glume răutăcioase, la drept vorbind, le meritai, aşa ai devenit mai puternic, românia literară, 1992, nr. 3, 14/3. ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „împotriva”, „contra”, învechit, „asupra”) A-şi exprima 5407 VORBI -1096- VORBl dezacordul, dezaprobarea etc. faţă de cineva sau de ceva. în loc de a vă apăra draga ţară Asupra mea să vorbiţi cu ocară? BUDAI-DELEANU, Ţ. 201. Împăraîu Piru... i-au chemat şi i-au întrebat cu un mijloc înfricoşător dacă au vorbit împrotiva împăratului lor. GOLESCU, S. 332, cf. drlu. Nici un orator n-a pomenit numele lui vorbind împrotiva tiraniei. CĂPĂŢINEANU, m. R. 9/18. Cercase să vorbească contra părerei a lui Temistocle. ARISTIA, PLUT. 305/23. Trebuie să vorbim în contra acelor neologisme de prisos, maiorescu, cr. ii, 257. Numai diletanţii superficiali vorbesc cu dispreţ contra unor îndeletniciri ştiinţifice, cari cer erudiţie, perspicacitate, probitate ştiinţifică, bul. COM. ist. I, 38. De ce vorbeşti asupra mea? sadoveanu, O. x, 536. ♦ Tranz. şi i n t r a n z . A comenta, a discuta cu insistenţă despre o persoană ieşită din comun, despre un fapt neobişnuit, despre un eveniment etc.; p . e x t. a flecări, (învechit) a bîrfî (1); (învechit şi regional) a vorovi (I 5)* După ce s-au dus Petru Vodă la Poartă, aşâ vorbăscu oamenii că au grăit viziriul împăratului să-l ierte şi să-l puie iar domnu în Moldova, neculce, l. 13. Toată mahalaua a să vorbească că ai un amorezat, kogălniceanu, în pr. dram. 435. Lumea prin tîrg o vorbeşte Şi el taină o gîndeşte. pann, P. V. I, 83/2. Toată lumea vorbea că Ipolit a să ia pe colonela D. Pe mine însă inima nu mă lasă a crede la atîta necredinţă. NEGRUZZI, S. I, 49. Oamenii mei începură a vorbi că ziarul n-are să meargă pe calea „Albinei” (a. 1878). bariţiu, c. II, 234. Toate femeile din sat şi de prin meleagurile vecine vorbeau despre soacra cu trei nurori. CREANGĂ, P. 16. Toată oastea vorbea de îngerul Domnului... şi-l semuia cu străinul care venise la biserică. ISPIRESCU, L. 171. Mihnea e gata să slujească, cum toată lumea vorbeşte, Coroanei ungare. AN. ist. naţ. i, 55. Toată cetatea a vorbit de nebunia asta a ta. camil petrescu, t, n, 256. Aşa, vorbeau oamenii multe şi mai ales povestea lui Gherasim era de mulţi crezută, - alţii ziceau că dintr-o dragoste i se trage rătăcirea, dar cine putea să ştie adevărata pricină? sadoveanu, O. I, 567. Lumea vorbeşte că şi-a-nvăţat fetele să-şi arunce pruncii înainte de născare. stancu, D. 197. Întîmplarea cu Arghir a făcut mult zgomot. Au vorbit şi gazetele. VINEA, L. n, 167. (R e f 1. pas.) Despre Furius Camillus multe şi mari vorbindu-se, un lucru pare-se prea extraordinar şi de mirat, că avînd el îndeplinit prea multe şi prea mari victorioase bravuri... nu fu ales şi consul. ARISTIA, plut. 335/14. (Refl. impers.)/« cetăţuie... să vorbea numai de nenorocirea lui Velisarie. MARCOVICI, VEL. 28/16, cf. costinescu. Şi prostatecele nări Şi le umflă orişicine în savante adunări, Cînd de tine se vorbeşte. eminescu, Ο. I, 134. Icoana Fecioarei a făcut odată o minune despre care pînă în ziua de astăzi încă se mai vorbeşte în toată Florenţa. CARAGIALE, O. IV, 14. O săptămînă, o lună, un an de zile n-o să se mai vorbească decît de aventura asta. id. ib. 111. Se vorbea mereu despre nenorociri întîmplate mai ici, mai colo, prin partea locului. SLAVICI, O. I, 137. Mai deunăzi se vorbea într-un loc de unul care a scris nişte poezii, nuvele, -nu-mi aduc bine aminte... Tu eşti? BRÄTES CU - VOINEŞ ti, P. 18. Se vorbea că-i un doctor bun, care se pricepe de minune la toate boalele. AGÂRBICEANU, A. 123. Se vorbea de măritişul ei mereu amînat, urmărit de logodnic cu o statornicie pe care dispreţul fetei nu-l dezarma. papadat-bengescu, o. i, 362. Se grăbise să facă să se vorbească de dînsa. M. I. caragiale, c. 123 Ştii că se vorbeşte mult despre d-ta?.., pretutindeni., mai ales femeile, camil petrescu, t. n, 26. Nu se mai vorbea decît despre fuga boierilor de pe la conace, id. o. i 55. Pleca de la casa de adăpost singură, era taina ei şi în cel mult două ceasuri era înapoi, cu traista plină. Se vorbea de vrăjitorie. VOICULESCU, P. I, 9. Lăcomia hulpavă cu care mînca ori lua în stăpînire ceva „al altuia” au făcut să se vorbească zeci de ani despre dînsul pînă acum, şi s-or vorbi zeci şi de acum înainte. SADOVEANUs Ε. 120. Şi azi se vorbeşte de dînsul cu admiraţie şi cu părere de rău. id. O. VI, 113. De o bucată de vreme se vorbea în sat despre dragostea lui Grigore Ţăntilă pentru fata lui îlie Bujor. id. ib. vn, 302. Acest eveniment... făcuse din părintele său un personaj de care se vorbea. OPRESCU, S. 52. în tot satul nu se vorbeşte decît despre arătarea „Necuratului” care dă tîrcoale infirmeriei ulieru, c. 3, cf. dl. 0 (Prin sinecdocă) Gurile rele vorbeau că împăratul se ţine cu găzdoaia. reteganul, p. n, 22. 0 Expr. A vorbi pe (sau de) cineva (de rău ori rău) = a bîrfi, a calomnia pe cineva. Dumnezeii să nu-i grăieşti de rău şi pre boiariul norodului tău să nu-l vorbeşti de rău (să nu-i blastimi po, să nu-l voroveşti de rău ms. 45, să nu-i zici cele rele ms. 4 389, s ă nu-l defăimezi b 1938). biblia (1688)2, n, 144- 145, cf, 34. Nu vorbi de rău pe vecinii tăi. golescu, Ρ. 1/8, cf. DRLU. Statornica hotărîre de a nu vorbi rău de ceilalţi, sîrguinţa de a săvîrşi cu cinste trebile ce ţi să încredinţează, toate aceste daruri îţi vor cîştiga inimile acelora care acum te privesc, cu nebăgare în seamă. MARCOVICI, D. 10/1. Fără să socotim învinovăţim, vorbind de rău pe alţii, drăghici, r. 63/27. Vezi bîma din ochiul tău Şi nu vorbi p-alt de rău. pann, p. v. I, 3/21. în faţă te cinsteşte Şi în dos te vorbeşte, id. ib. 168/11. După ce aflară numele lui, urît privindu-l şi faţă cu dînsul de rău vorbind, aristia, plut. 328/19, cf. polizu. E mai bine să taci decît să vorbeşti rău. baronzi, l. 60, cf. costinescu. Cînd ţiuia tăciunele despre care se zice că te vorbeşte cineva de rău, mama îl mustra acolo, în vatra focului, creangă, a. 35. Nu te-a vorbit nimeni de rău pe faţă..., fireşte, că n-ar fi îndrăznit caragiale, o. i, 226. Deşi nu mai vorbea de rău aievea în faţa împăratului, pe din dos însă, îşi bătea mendrele cum voiau. ISPIRESCU, L. 37. Mai au românii încă şi următoarele zicale cari le~ntrebuinţează mai ales atunci cînd vorbesc de cineva de rău, precum „să-l mănînce corbii”, marian, o. ii, 24, cf. ddrf. Cîte vorbe mi-aud eu! Toţi fraţii mă vorbesc de rău. COŞBUC, P. I, 118. De la o vreme începu să-l vorbească de rău pe frate-său... Să-l batjocorească, agârbiceanu, ρ. m. 147, cf. resmeriţă, d., cade, scriban, d. Frate-tău E cel ce m-a vorbit de rău. arghezi, s. V, 52, cf. dl. Dacă unul ca Moromete nu-l vorbea de rău pe perceptor, acesta putea să-şi vadă tihnit de treburile Iul preda, m. 452. Ea ştia că alde Parizianu o vorbea de rău pe ea şi pe copiii el preda, delir. 14, cf. dm, M. D. enc. Decît ruda şi vecinul... Mult mai bine cu streinul... Ruda că te 5407 VORBI -1097- VORBI ecăjeşte Şi vecinul te vorbeşte, alecsandri, p. p. 356. Bade, nu mă celui Că asear-am auzit Maică-ta cum m-a vorbit- jarnîk - bîrseanu, d. 272. Să nu vorbească de rău pe alţii, nici să-i bată. sbiera, p. 284. Bată-l p[\xmnc]z.eu Mă vorbeşte tot de rău. doine, 38. Cînd îţi muşti limba, te vorbeşte cineva de rău. şez. i, 51. Urechile de ţi se roşesc şi ard, te vorbeşte lumea. ib. Nu mi-i destul că mă vorbeşte lumea! furtună, v. 6. Se crede că acel ce visează bani mărunţi va fi vorbit de cineva. GOROVEl, CR. 16. Cînd vîjîie focul în vatră, cineva te vorbeşte de rău. păcală, m. r. 160, cf. ciauşanu, V. 210. Întîi judecă-te pe tine şi apoi vorbeşte de altul. ZANNE, P. V, 360. Lasă să te vorbească de rău; pe lună n-o latră cînii? id. ib. i, 501. (Cu topica inversată) Rău vei vorbi, rău vei auzi. GOLESCU, p. 119/26. (Refl. impers.) Toată vremea la masă s-a vorbit rău de profesori. caragiale, o. i, 285. A vorbi (pe sau de cineva) (de) bine = a lăuda, a elogia pe cineva. Am auzit pentru tine că eşti om prea iscusit. Şi toţi te vorbesc de bine, toţi zic că eşti procopsit, pann, p. v. ii, 6/30. Te vorbeşte de bine în lume. agârbiceanu, l. t. 102, cf. cade. (Cu topica inversată) Zgîrciul urechei direpte, ceartă sau gîlceavă va ave. Zgîrciul urechei stingi..., priiatin de bine te va vorbi, paraclis (1639), 260. De morţi nu trebuie să vorbeşti decît bine. ZANNE, ρ. n, 615. 6. Intranz. şi tranz. A afirma cu fermitate, a susţine (4); a pretinde (2), (învechit, rar) a vorovi (I 6). Şi altă dată am vorbit - şi înaintea mea mii de oameni -că toată ştiinţa şi meşteşugul îşi are limba sa. HELIADE, 0. ii, 9. Ideile, instituţiile civilizătoare, daca pot să vorbesc astfel..., le-a văzut cineva oarecum nevoite a suferi în Francia o preparare nouă. baronzi, i. C. i, 11/18. Aci nu se poate vorbi simplu de drept roman. maiorescu, CR. iii, 99. Ştii că eu cînd vorbesc, vorbesc cu documente, caragiale, O. vn, 190. Toate fenomenele ce se petrec în fiinţele organice se pot explica numai prin proprietăţile ordinare ale materiei, fără să mai alergăm la „forţa vitală”... Ştiam că nici un naturalist serios nu mai vorbeşte de forţă vitală, contemporanul, 1, 718. Se poate... vorbi de o adevărată eternitate a primitivismului popular, conservativ, pârvan, i. f. 11. Despre o amalgamare a elementului german şi roman nu se poate vorbi. L. COSTIN, GR. băn. 6. Nu se poate vorbi de încetarea existenţei culturii şi populaţiei romane, drăganu, rom. 28. Nu este oare un paradox de a vorbi de căldură solară în vederea unui proiect de centrală care să funcţioneze sub zero grade? enc. tehn. I, 300. Nu putem vorbi de o regiune exclusiv pastorală, ci mai mult de o viaţă pastorală acomodată condiţiilor externe specifice, apolzan, p. i. 34. Despre un volum de nuvele este oarecum dificil a vorbi, din teama de a nu simplifica prea mult caracterizîndu-i global spiritul. CONSTANTINESCU, s. ii, 247. Se poate vorbi şi cu prilejul unei schiţe „umoristice” de un „inefabil”, de o „poezie” a mizeriei stilate. CIOCULESCU, C. 74. Nu se poate vorbi de o destrămare totală a obştilor la mijlocul secolului alXVII-lea. panaitescu, o. ţ. 14. Pentru a putea vorbi de calc lexico-frazeologic sînt necesare, după părerea noastră, cel puţin două condiţii esenţiale. hristea, p. E. 185. Λ vorbi despre astfel de tendinţe înseamnă a considera limba ca o realitate distinctă de realitatea socială, ivănescu, i. l. r 1. G. I. Ascoli şi A. Meillet, care au vorbit şi ei despre astfel de înclinaţii articulatorii, nu au utilizat expresia bază de articulaţie. id. ib. 8. (R e f 1. impers.) Despre o astfel de origine a meglenoromânilor s-a vorbit şi se mai vorbeşte. drăganu, ROM. 22. în asemenea cazuri se vorbeşte de simbolism fonetic, sunetul devine un adevărat simbol. iordan, stil. 17. Despre verva satirică a lui Dimitrie Anghel se vorbeşte numai cu referinţă la „ Caleidoscopul lui A. Mirea”. CONSTANTINESCU, s. i, 30. în primul caz se vorbeşte despre o destrucţie primară..., iar în al doilea caz, despre o destrucţie secundară parţială, chiriţă, P. 41. Pentru limbile romanice nu s-a prea vorbit pînă acum de epoci de revoluţionare fonetică, ivănescu, I. L. r. 6. ♦ F i g . A adeveri, a atesta, a confirma. Să lăsăm faptele să vorbească. CONTEMPORANUL, ii, 21. Am putea să strîngem o imensă cantitate de fapte, cari toate vorbesc în acelaş sens. GHEREA, ST. CR. II, 52, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. Totul vorbea despre stăruinţele lui Losonczy de a-i fi agreabil, fireşte cu scopul de a-şi netezi drumul spre banii băncii, i. gheţie, b. i, 412. ♦ F i g . A constitui o dovadă, un argument; a milita, a pleda (1). Unirea Principatelor..., legea rurală..., secularizarea averilor mănăstireşti vorbeau în favoarea lui Cuza. maiorescu, D. I, 4. Contra ipotezei unui împrumut de la popoarele slavice despre nord sau de la unguri ori nemţi vorbesc formele ce le întrebuinţează aceste popoare pentru numirea pomului fig. REV. ist. ix, 183. Toată cariera ta vorbeşte pentru tine. C. petrescu, C. V. 109. Pentru explicarea din urmă ar putea vorbi şi dubla tratare a rotacismului. drăganu, rom. 195. Contra acestei interpretări vorbesc hotărît sinonimele. iordan, STIL, 48, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. 7. Intranz. A pomeni de cineva sau de ceva, a aduce în discuţie; a aminti, a invoca. Fenelon! iată un nume dintr-acelea pe care iubeşte cineva a vorbi de el; d-odată cu pomenirea numelui său, ne aducem aminte de talentul cel mai drăgăstos, pleşoianu, t. I, 1/5. De vedem pre altul căscînd sau de vorbim de casc uşor ne loveşte, antrop. 112/14. Mulţi cărturari fără carte... vorbesc mereu de minte şi mereu o preamăresc; dar tocmai ei nu ştiu s-o preţuiască. SĂM. vm, 6. In Banat, cînd vorbeşti de broască, ca să nu ţi se facă „ broască " (o umflătură) sub limbă, te tragi singur de bărbia urechii, candrea, f. 51. Anonimul vorbeşte... numai de „incolae” şi „populus”. drăganu, ROM. 290. Neculce, în letopiseţul său, vorbeşte despre „pelivani” şi petrecerile de la nunta ulterioară. IST. T. I, 97. Economiştii, oamenii politici vorbesc des astăzi de dezastrul economic şi de cel moral sau civic al acelor ani. românia literară, 1992, nr. 9, 9/2. Nisi să nu vorbeşti d'i zmău! Să fugi cît ăi put’ç. o. BÎRLEA, A. p. I, 234. (în proverbe şi zicători) (Cînd) vorbeşti de lup (şi) lupul (este) la uşă, se spune atunci cînd apare pe neaşteptate cel despre care tocmai fusese vorba, al cărui nume fusese pomenit. Cf. alecsandri, t. 1 001, zanne, P. I, 514. Cînd vorbeşti de măgar, nici măgarul nu-i departe. Cf. zanne, p. I, 538. Cînd vei vorbi de mucos, Nici tu să fii urduros. pann, p. v. I, 4/3, cf. zanne, p. ii, 634. (Expr.) A vorbi de funie 5407 VORBI -1098- în casa spmzuratului v. funie. (Refl. impers.) Atunci ea le-a întrebat... dacă ştie vreuna din ele în care parte a lumei se află mănăstirea de Tămîie. Şi toate au răspuns, ca dintr-o singură gură, că nu li s-a întîmplat să audă măcar vorbindu-se vreodată despre aceasta. CREANGĂ, P. 92. „Zlotul tătărăsc” fu învins cu totul, şi pe la 1620-30 nici nu se mai vorbea de dînsul IORGA, C. I. m, 219. N-am auzit niciodată vorbindu-se despre ei! camil petrescu, o. I, 200. La noi în ţară, în acelaşi timp, abia dacă se vorbea de el OPRESCU, S. 128. [Alunarul] este cunoscut în zone mai restrînse decît gaiţa; se vorbeşte mai puţin de el şi prin aceea că nu vine în conflict direct cu interesele omului, ca ea. băcescu, păs. 286. ♦ Tranz. (Regional) A numi, a califica. Bună ziua, socru mic! Ce stai aşa obedit? Ori pentru noi eşti scîrbit Căci aice am venit?... - Că noi nu stăm obidiţi După cum vă-nchipuiţi, Nice nu sîntem scîrbiţi, Precum văd că ne vorbiţi MARIAN, NU. 410. 8. Intranz. (De obicei construit cu dativul sau introdus prin prep. „către” sau „cu”) A se adresa cuiva (pentru a comunica ceva, pentru a aborda o discuţie sau pentru a angaja o conversaţie); (învechit şi regional) a vorovi (I 7). Şi, văzînd losifpre fraţii lui, i-au cunoscut; şi se înstreină de ei şi le grăi (vorbiia ms. 4 389) lor cu scîrbă şi zise lor: „De unde aţi venit?” biblia (1688)2,1, 290 - 291. Şi zise Domnul cătră Moisi: „Iată eu voiu veni cătră tine în stîlpu de nor, pentru ca să auză norodul grăind (vorbind ms. 4 389) eu cătră tine şi ţie îţ vor crede în veci ib. n, 134-135. Dimocrit, trimifindu-se sol la Athina, cătră Filip au vorbit cu îndrăzneală. Filip, supărîndu-se, i-au zis: „Nu te temi că~ţi voi tăia capul?” GOLESCU, P. 100/10. în vreme ce unul numai este vinovat, şi acela sînt eu, care îţi vorbesc, căci eu sînt acela care i-am îndemnat... pe mesineni ca să să împreune cu Mariu. id. ib. 371/2, cf. DRLU. De aş vorbi către stăpînitori... le-aş zice că... datoria lor este a fl drepţi MARCOVICI, vel. 10/21. Nu mai fu cu putinţă a-i mai reţine el, nici întinzîndu-se din toată puterea sa, nici vorbindu-le blînd. ARISTIA, PLUT. 267/3. Mări, ian împingeţi-l, măi, de spate pe poartă, să-l învăţ eu a vorbi cu isprăvnicesele. ALECSANDRI, T. 498. De-acu-nainte să-ţi torci pe limbă cînd îi deschide gura ca să vorbeşti cu mine, auzi tu? id. ib. 921, cf. COSTINESCU. Am fost foarte aspru şi ale mele mini Au vărsat atîta sînge de români; Dar al vostru sînge ce mi se tînjeşte, îl plătea cu lacrămi cel ce vă vorbeşte. bolintineanu, p. i, 153. Iaca că nu mă mai supăr..., îţi vorbesc blînd. eminescu, P. L. 70. De ce o priveam şi-i vorbeam, de ce mă simţeam mai împrietenit cu dînsa. gane, s. 326. Vorbeşti cu mine... cum ai vorbi cu o slugă. SLAVICI, Ν. Π, 163. Hubăr era... foarte supărat că un om ca Bocioacă îndrăzneşte să-i vorbească astfel lui Naţl id. ο. n, 36. Viind baba la dînsul, începu să-i vorbească cu nişte graiuri mieroase şi ademenitoare, de ar fi supus pe nu ştiu ce voinic de ar fi fost. ISPIRESCU, L. 261. Tatăl său, care fusese pentru copiii săi o spăimîie..., nu-i vorbise decît cu răceală, macedonski, O. m, 24, O strig pe nume şi-i vorbesc, Dar ea să mă-nţeleagă? coşbuc, ο. I, 107, cf. ALEXI, w. Laura se oferi să-i îndrumeze în localitate... Le vorbea ca cineva care face unor prieteni onorurile oraşului său. PAPADAT- BENGESCU, O. II, 59. Cucoana era veselă, le~a y frumos. REBREANU, R. I, 268. Femeia care mi-a vorb* aseară... Avea în glas căldura soarelui de vară LESCU, V. 143. îmi vorbea cu nu ştiu ce rezervă cu ştiu ce precauţiune, şi mîndră şi drăgălaşă, galaction O. A. 1,158. Era simpatic şi-i vorbeam cu plăcere, camil PETRESCU, P. 28. Sultana fu bucuroasă că o femeie ca Riţa... îi vorbeşte atît de prietenos, id. o. iii, n. ^ chemi şi să-i vorbeşti omeneşte. C. petrescu, c. v. 229 După miruit, el se înfăţişă la strana stareţului, se frînse de mijloc şi... ceru îngăduinţa să-i vorbească, voiculescu, P. 1,154. Toţi am auzit discursurile electorale ale cutărui demagog, care, vorbind ţăranilor, imita rostirea lor. puşcariu, L. R. ii, 232, cf. dl. Privirea îi rătăci iar pe chipul celei care îi vorbea. PREDA, r. 89. Deşi se silea să-i vorbească prieteneşte, vocea lui... răsună poruncitoare, τ. popovici, se. 120, cf. dm, m. d. enc. Sînteţi chemat la telefon de o doamnă care a insistat să vă vorbească, românia literară, 1973, nr. 21, 18/3, cf. dex. Scriitorul e convins că vorbeşte mai direct cu spectatorul decît cu cititorul. MS. vi, nr. 19, 23. Cu dînsa vorbea, Frumos c-o-ntreba, Din gură-i zicea: Ileană, Ileană... Cămăşi să-mi găteşti, balade, i, 284. 0 (Precedat de un vocativ; în propoziţii incidente) Prinţule şi prietine, vorbi grav abatele de Marenne, te rog să nu crezi nimic din toate aceste vorbe şi fantasmagorii. SADOVEANU, Ο. X, 16. Babă Marandă, vorbi Vitoria privind-o ţintă, tare te rog să mărturiseşti dacă ai ieşit vreodată din casa mea cu mîna goală. id. ib. 536. Scumpii mei, le vorbi prinţesa din uşă... Vă rog mult să nu pomeniţi nicăieri de lucruri ce am convenit că nu ne privesc, călinescu, s. 172. 0 (Adresarea se face unui inanimat sau unei fiinţe necuvîntătoare) îşi sărută păpuşa şi îi vorbeşte cu afecţie. heliade, o. n, 65. Se zbenguie cu luna, vorbindu-i şi cîntînd, însufleţit de pilda Golgotei pe pămînt. arghezi, S. v, 24. Da Gruia o auzi, Cătră dînsa îi vorbi: Tu, puiuţ de coarbă neagră. ŞEZ. rv, 9. 0 (Cu complement intern) O, iubiţii mei fraţi, voi să vorbescu cătră voi puţinele cuvinte şi să vă spuiu; deci vă rog cu dragoste să mă ascultaţi neagoe, înv.2 217. Apoi să chemi sluga ta în taină, pre care-l vei fi ales să fie sol, şi vorbeşte cu dînsul cuvinte dulci şi zi: „Fătul mieu şi sluga mea”, id. ib. 273. Laura puse mîna pe fruntea fierbinte a părăsitului, îi vorbi cuvinte neînţelese de el papadat-bengescu, o. n, 133. 0 F i g . Vino... să citim pe piatra ce acopere pe iubita ta Narcisa... Cu cîtă putere vorbeşte ochilor! MARCOVICI, C. 78/9. Poezia să fie înţeleasă, şă vorbească la conştiinţa tuturor. MAIORESCU, CR. I, 49. Acele cărţi... îi vorbeau azi de la înălţimile imense şi tremurau în mîinile el papadat-bengescu, O. I, 357. Cînd şarpele întinse Evei mărul, îi vorbi Cu-n glas, ce răsuna... Ca un clopoţel de-argint. blaga, ροεζπ, 24. Ele stau ruine mute, Martori vremilor trecute, Numai inimii-i vorbesc. românia literară, 1976, nr. 1, 7/1. 0 E x p r. A vorbi soacrei să priceapă nora = a face aluzie la o terţă persoană prezentă, adresarea către interlocutor fiind formală; a bate şaua (ca) să priceapă iapa, v. şa3 (I 1). Cf. dl, zanne, p. iv, 608. A vorbi la lampă (sau ia bec) = a se adresa cuiva care nu ascultă ceea ce i se spune, care nu reacţionează la ceea ce i se comunică. Cf. bul. fel. iv, VORBI -1099- VORBI 118. A vorbi cu pereţii (sau pereţilor) v. p e r e t e (II). \ vorbi (cuiva) la ureche v. u r e c h e (A I 1). ♦ A se adresa cuiva utilizînd una dintre formele specializate ale pronumelui personal (de politeţe), π Le vorbeşte părinţilor cu „tu”. (Refl. recipr.) a Deşi sînt prieteni apropiaţi, îşi vorbesc cu „dumneavoastră”. + A cere (autoritar) cuiva să facă ceva; a porunci (1). y. s p u n e (4), zice (3). Şi tu grăieşte (vorbeşte ms. 4 389) tuturor înţelepţilor la cuget, pre carii i-am umplut de duhul înţelepciunii şi sîmţirei, şi vor face veşmîntul cel sfînt lui Aaron, la cel sfînt, cu care să-m preoţească mie. biblia (1688)2, ii, 160 - 161. Dumnezeu vorbise prorocilor aleşi să-i poarte mesajele ca seminţele ori ca polenul românia literară, 1992, nr. 1, 14/2. a Aici eu vorbesc, nu tu! ♦ A interveni în favoarea cuiva sau pentru ceva; a stărui (5), (învechit, rar) a vorovi (17). Nici unul nu se îndrăznea spre apărarea acestui nevinovat a vorbi, nicolau, p. ii, 236/27. Şi mai trecînd vreo cîţiva ani să făcea postelnicel, prin rugămintea altor boiari. Pentru că socotea lucru necinstit să vorbească însuşi părinţii cu domnul pentru fiii săi. Cantemir, s. M. 265/18. Calhidonii l-au trimis... la Roma ca să vorbească pentru pace sau... să vorbească pentru schimbarea robilor, avînd destulă nedejde de buna săvîrşire a acestii cereri. GOLESCU, P. 362/22. Cînd om fi chemaţi de stăpînire ca să ne orinduiască în slujbele ţării, negreşit vom vorbi pentru norod. id. î. 94. Scrisoarea... este către d-lui, postelnicul; să i-o dai negreşit, căci într-însa îi vorbesc pentru tine şi îl rog să te puie în vreun mansup. FILIMON, o. i, 127. Temelia liberalismului adevărat este o clasă de mijloc care produce ceva. Este clasa noastră de mijloc în aceste condiţii? Poate ea vorbi de interesele ei? eminescu, O. x, 18. M-a conjurat... să-ţi vorbesc în privinţa băiatului el caragiale, O. I, 285. Să meargă negreşit... să vorbească în daravera mea, să strîngă şurubul M. I. caragiale, C. 100. Era şi directorul unui teatru particular, căruia vream chiar să-i vorbesc despre tine, dar m-am răzgîndit, căci cred că e mai bine pentru tine la Naţional, camil petrescu, p. 141. S-a oferit să vorbească despre mine cu prietinul său, deputatul. ulebru, C. 37. ♦ A apela la cineva, a cere concursul, sprijinul cuiva. Atunci vorbise cu preşedintele, care-i făgăduise că va face tot ce-i va fi cu putinţă. brătescu-VOINEŞTI, p. 185. Mi-a promis că a doua zi vorbeşte neapărat cu directorul CAMIL PETRESCU, P. 142. S-au dus la el..., i-au spus toată suferinţa, toată batjocura pe care o îndura bietul om, şi acesta le-a făgăduit că va vorbi chiar în astă-seară cu marele agă. id. O. I, 226. Sună pe şeful de cabinet, poruncindu-i să vorbească numaidecît la Ministerul de Interne, care să dea instrucß prefecţilor să-mi stea la dispoziţie; cu directorul vînă-torilor, să-mi asigure ajutorul trebuitor, voiculescu, P. 1,78. Bătrîna... m-a rugat să vorbesc cu un preot ca să citească trei acatiste în infirmerie. ULIERU, c. 3. ♦ A convinge pe cineva (să facă ceva, să creadă ceva). Am fost eu cu el, dar n-au vrut să facă cu mine, dar să vorbască chir Nicola Nanul să ne de lîna noa (a. 1785). furnică, d. C. 119. Am să-i vorbesc maichii prioriţel.. Persida e o copilă cu porniri sălbatice, dar bune, foarte bune... „Am să-i vorbesc” avea pentru Mara înţelesul „lucrul e făcut”, slavici, o. n, 19. Şi ce vrei de la mine? întrebai răstit... - Să te duci la ei, să le vorbeşti, să le spui că mă cunoşti din şcoală. SĂM. I, 26. Du-te şi încearcă să-i vorbeşti. Du-te, te rog cu cerul şi pămîntul. Convinge-o să plece, românia literară, 1973, nr. 21, 18/3. ♦ (învechit; în limbajul bisericesc) A adresa rugă lui Dumnezeu; a comunica (prin rugăciune) cu Dumnezeu; a se ruga1 (2), (învechit) a vorovi (I 7). El singur să închidea cîte într-o cămară şi vorbiia cu Dumnezeu şi să ruga să dobîndească binele cel ce va să fie. NEAGOE, ÎNV.2 182. întunecatul satana, cînd vede [pre om] că stă pre rugă şi vorbeşte cătră Dumnezeu şi iaste plin de bunătăţi şi de cuvintele lui Dumnezeu, toate le lasă şi stă tot acolo, că doară ar strica bunătăţile lui. id. ib. 251. Iară svîntul de toată dulceaţa săturîndu-să, părîndu-i aşe că prăveşte vădzîndu-să în ceriu. Şi aşe, bine vieţuind şi în ceriu suindu-să, vorbeşte cu toţ svinţii în sălaşele întîi născuţilor, cîntînd Svînta Troiţă, dosoftei, v. s. decembrie 34v/16. Cu rugăciunea să cerem de la Dumnezeu mîntuire sufletelor noastre... Că rugăciunea ce să face cu căldură, den inimă, pătrunde ceriurile şi intră în urechile lui Dumnezeu... Cela ce face rugăciune, vorbeşte cu Dumnezeu, antim, o. 37. 9. Intranz. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „despre” sau „de”) A(-i) aduce la cunoştinţă (cuiva), a comunica ceva prin viu grai, a spune (3), a zice (2); (în special) a povesti (1), a relata, a istorisi; (învechit şi regional) a vorovi (I 8). Va fi prin voia lui D[u]mn[o]dzău D[o]mn[u]l //[risto]s şi cutedzară fără nemică frică de cele ce-ş cugeta a horbi. dosoftei, V. s. decembrie 214726. Om fi de faţă cu toţii şi atunci s-or socoti şi alţi[i], vom mai vorbi şi noi (cca 1800). IORGA, s. d. XVI, 89. Dar unde îţ e logodnicul, gîndeam că l-oi găsi aci, vorbindu-ţi de dragoste. SLătineanu, A. 18/10, cf. drlu. Scoposul celor ce vorbesc nu este vînarea slavei deşarte, ci va fi căutarea adevărului, poteca, f. 169/11. Eu, iubitul mieu părinte, nu am mai mare bucurie decît cînd vorbeşti de Dumne-zău. DRĂGHICI, R. 48/14. îmi vorbea de fortificaţiile cetăţii Hotinului. negruzzi, s. I, 39. De Jfomnul] Ipolit vorbeşti, doamnă? id. ib. 50. Ea evita totdeauna de a-mi vorbi despre sine. sion, p. 62. Postelnicul Andronache mi-a vorbit despre fie-mea şi nu m-am împotrivit; decît l-au făcut să înţeleagă că nu-i voi da-o de soţie fără învoirea ei. FILIMON, o. I, 112. Apropie-te, Dinicule, că am să-ţi vorbesc! - Porunceşte, stăpîne! id. ib. 124. Pe drum începui a-i vorbi de frumoasele monumente ale Florenţii. alecsandri, o. Ρ. 9, cf. costinescu. Cînd vorbim de jurnaliştii români de peste Carpaţi..., înţelegem pe cei de frunte. MAIORESCU, CR. I, 138. Mumă-sa... îi vorbise adesea de tatăl său, de acel copil cine ştie cum rătăcit în clasele poporului de jos. EMINESCU, P. L. 30. De la o vreme, simţindu-mă molipsit de aerul copilăresc al doamnei Solariu, prinsei să-i vorbesc de una şi de alta. GANE, S. 310. Hainele despre care ţi-am vorbit sînt vechi şi ponosite. CREANGĂ, P. 191. Subprefectul îi dă sfaturi, neuitînd a vorbi de grija guvernului pentru ţărani, caragiale, o. rv, 111. Busuioc însă începu să-i vorbească de toate, numai de banii lui nu. SLAVICI, ο. I, 285. Ivită odată în inima ei dorinţa de a se întoarce acasă, ea nu mai trăia cu gîndul aici, unde se afla. Nu se putea, cu toate aceste, îmbărbăta să-i vorbească lui Naţl 5407 VORBI -1100- VORBI despre aceasta. id. ib. n, 176. Despre trecutul familiei... nu ni prea vorbea, sbiera, f. S. 7, Vizitiul mai vorbeşte de un meşter evreu care ar fi căzut de pe coperămînt şi ar fi murit. IORGA, P. A. I, 112. Bunii funcţionari de acum douăzeci de ani... ca mîine nu vor mai fi nici ei. Funcţionarii de care vorbesc nu erau o necesitate, desigur. anghel, pr. 107. Vorbi întîi cu silă, cu stîngăcie, de drumul lung, de păduri fără sfîrşit. agârbiceanu, a. 536, cf. resmeriţă, D. Cu ce suflu vorbea de trădările celor doi mari dragomani..., de fuga în Rusiat de aţîţarea a două războaie şi de stîrnirea Eteriei. M. i. caragiale, C. 79. Ţăranii, care clătinaseră mereu din cap, în semn de compătimire, cît a vorbit Pavel, tăceau. rebreanu, r. n, 43. Competinţa cu care Valeria vorbeşte de arta culinară nu e de dispreţuit. camil petrescu, p. 69. Toma îi povesti, dar nu prea amănunţit, că nu vorbea bucuros despre el însuşi, id. ο. I, 164. Camaradul lui are nevastă şi copil în Bucureşti, l-a vorbit întotdeauna despre dînşii cu suflet, c. PETRESCU, î. n, 61. Cuprindea pe copil de după umeri şi-l săruta în creştetul capului... îi plăcea după aceea să-l asculte vorbind. sadoveanu, o. XIII, 26. Ţăranul îmi vorbea de griji şi năcazuri, pe care de şaptezeci de ani le îndură. id. ib. XXI, 150. Mi-aduc aminte cu cîtă mîndrie ne vorbea răposatul meu dascăl.,, de vechimea şcoalei noastre, moroianu, s. 12. îţi tot vorbeşte, numai pe şoptite, Parc-ar vorbi de lucruri tăinuite, arghezi, S. v, 44. A stat pînă la sfîrşit, vorbindu-ne foarte frumos de viaţa monahală catolică, călinescu, s. 95. Nefericitul iobag,., are prilejul să-i vorbească despre felul suferinţelor lui. vianu, l. u. 55. Despre asta aveam de gînd să-fi vorbesc mai tîrziu. tudoran, p. 249. Ea a început să vorbească despre intenţiile noastre, v. ROM. iunie, 1973, 61. Raţiu îi vorbi pe larg despre situaţia disperată de pe frontul italian. I. gheţie, β. I, 53. Cu cine se întîlnea, numai de albinele sale şi de mierea lor îi vorbea. marian, ins. 205, cf. alr sn v h 1 395/537. (Cu complement intern) Eu mă mir unde aud pe braşoveni a vorbi nişte vorbe despre aceasta, ce ei, săracii, nu le pricep. VASICI, în bariţiu, c. ii, 14. în curte, la club n-a vorbit decît cîteva fraze.,., dar a fost destul..., am plecat grămadă la Primărie, camil petrescu, t. ii, 398. încă un cuvînt, împărate... - Vorbeşte4, băiete! VISSARION, B. 331, cf. dl. Noiaşu Purcăraşu Ce mi-i răspundea Vorbe ce-i vorbea? teodorescu, p. P. 461. Şi-mi vorbeşti încetişor Vorbe scumpe de amor. doine, 51. (E x p r.) A(-i) vorbi (cuiva) verde v. v e r d e (III 2). A(-i) vorbi (cuiva) de la obraz - a-i spune (cuiva ceva) de îa obraz, v. o b r a z (1). (Ca să) nu mai vorbesc (sau vorbim) de... ori fără a mai vorbi (sau să mai vorbim) de... = trecînd sub tăcere..., excluzînd faptul... (fiind cunoscut, superfluu etc.); independent de... Fotino crede că Radu-Negru ar fi adus zicerea „Ungro-Vlahia” din Transilvania, pe cînd în fapt fratele acestui principe, Vladislav Basarab şi tatăl amînduror..., fără a mai vorbi de epoce anterioare, o purtaseră cu mult mai [îjnainte în titulatura princiară şi arhierească. HASDEU, i. C. i, 47. Nu mai vorbesc de situaţia mea delicată de la Paris. TITULESCU, D. 74. Nu mai vorbesc de Creangă, al cărui interpret îndărătnic eram. sadoveanu, o. XX, 418. Marea..., colibele printre trestiile din baltă, locuitorii bărboşi ai acestor colibe..., iată cîteva din motivele pe care le putem considera romantice în arta lui Ştefan Popescu, fără să mai vorbim de bisericile noastre, cu ferestrele şi ornamentele lor OPRESCU, S. 102. Casa e superbă, poate servi ca local pentru o instituţie publică... Cît despre vie, nu mai vorbesc. CĂLINESCU, s. 176. Nu mai vorbim de scriitorii pe care i-a ajutat să se „lanseze”, ralea, s. t. 45. Trebuie să admitem că în vremea goţilor şi a hunilor negustorii romani străbăteau fără încetare pînă în Ardeal şi Moldova, fără a mai vorbi de regiunile apropiate de Dunăre, panaitescu, c. R. 71. Mecanismul derivării cu sufixe (ca să nu mai vorbim de cel al derivării regresive) n-a fost întotdeauna înţeles nici de către lexicografi, hristea, p. e. 23. 0 F i g. Vorbesc undele Argeşului de străşnicia stîncilor de la chei, pe care le-au biruit, vlahuţă, r. p. 121. 0 T r a n z . Ce alta era să vorbesc unei femei frumoase? GANE, s. 312. Ia mai sfirşeşte odată cu lupul cela; altăceva n-ai de vorbit? CREANGĂ, Ρ. 123. Multe aş avea să-ţi vorbesc şi multe am putea pune la cale împreună, caragiale, o. vn, 326. Şi acest peţitor ca şi ceilalţi nu-mi vorbi nemică. contemporanul, n, 109, Am început a vorbi lucruri neînsemnate. Căutam să strecor vorbele pe nesimţite, dibaci, pentru a ajunge la ţinta venirii mele. C. PETRESCU, S. 163. Ea n-a ştiut nimic... I-am ascuns ziarele..., nu i-a vorbit nimeni nimic, camil petrescu, t. iii, 191. Muncitorul... îi vorbeşte ceva pe şoptite. H. LOVINESCU, Τ. 182. Ficioru s-o îmbolnăvit Din gură aşa mi-o vorbit„S-au sfîrşit zilele mele”, şez. I, 115. Să-i fi vorbit una, că el îţi sucea vorba pe dos. furtună, V. 66. Te pui la masă, da nu-z vorbeşte nimini nimic. O. BÎRLEA, A. P. ii, 112. 0 Refl. impers. De anii femeilor se vorbeşte cu ocol. papadat-bengescu, O. I, 176. O cunoştea, fiindcă erau vecini, şi i se vorbise de ea. id. ib. II, 19. Nu ştiu... N-am auzit nimic... Nu s-a vorbit nimic, camil petrescu, t. i, 185. După slujba religioasă s-a vorbit despre însemnătatea zilei. ULIERU, C. 56. Cînd aude vorbindu-se de lucruri siloase... se îngreţoşează. ciauşanu, gl. ♦ (Despre autori) A menţiona, a semnala în scris (ceva); a expune, a relata prin scris; a trata o temă, un subiect etc. în scris; (învechit) a vorovi (I 8). V. scrie (II 3). Nu grăiesc aici, nici zic de marele Moisi... Nici vorbesc de alţi mulţi sfinţi proroci carii ştiia neînvăţaţi de nimeni şi cele ce fusese şi cele ce era. c. cantacuzino» cm i, 4. Pentru acest meşteşug vom vorbi în toată cartea aceasta, molnar, ret. 8/22. Ar trebui să fiu mai grec după cum sînt ca să poci vorbi de greci. SLĂtineanu, a. 99/5. Pentru virtute şi prea înţeleaptă purtare adesăori a pomeni şi a vorbi cu totul iaste osăbit. ŢiCffiNDEAL, f. 181/3. în carte, la mai multe locuri a vorbi despre dînşii cred că cu aceea nu i-am vătămat şi uşor mă vor ierta. petrovici, p. xx/17. Minunate sînt cele ce de aceasta au vorbit Seneca. poteca, f. 267/33. Să vorbim de măsura versurilor. HELIADE, O. II, 135. Mai sînt şi alţi bărbaţi învăţaţi, dar... îi tac pentru că nu îmi dau materia de a vorbi în această pricină. CR (1830), 333}/24. Istoricii greceşti... vorbesc pentru scîrba ce avea cei dintîi de moaşte şi nesocotinţa de icoane. CĂPĂŢINEANU, M. R. 219/5. Foarte mult ne poate agiuta o bună creştere flzicească, despre care vom vorbi mai în urmă. albineţ, 5407 VORBI -1101- VORBI ^ 107/13· Biserica despre care vorbeşte nu poate fi Mitropolia, care s-a zidit cu vreo şeasezeci de ani în urmă. BĂLCESCU, M. v. 130. Acum... să vorbim de critica de faţă. RUSSO, s. 4. Am vorbit mai cu acurateţă despre această materie în „Chestiunile romane ”. aristia, plut. 362/19, cf. 282/15. Aşadar de dînsa îţi voi vorbi [în scrisoare], negruzzi, S. i, 63. Camera despre care vorbim era în periferie de un stînjin pătrat; într-unul din cele patru unghiuri era o vatră, filimon, o. I, 102. Acesta este subiectul de care m-am determinat a vă vorbi, baronzi, i. c. I, 10/2. Care este dreptul public roman pe care şcoala Bămuţiu ar voi să-l introducă la români... ? D-sa vorbeşte de dreptul public al romanilor, pare că s-ar înţelege de la sine care este. maiorescu, cr. m, 104. Se înţelege că această falsitate de percepţiune de care vorbim nu trebuie a fi confundată cu aceea care provine din halucinaţiune. CONTA, O. F. 100. Rumegătoarele de cari am vorbit s-au transformat, contemporanul, i, 9. în anul trecut, dl George Sion a vorbit, în „Revista Carpaţilor”, despre întemeierea acestei asociaţiuni. ODOBESCU, s. I, 470. Sînt oameni cari gîndesc că a vorbi cu bun simţ şi cu pricepere despre lucruri umile... este o înjosire a spiritului omenesc. caragiale, o. IV, 36. Toţi acei ce au scris despre chestiunea creierului... au vorbit despre deosebirea lui la amîndouă sexele cu cea mai mare cumpătare. CONTEMPORANUL, n, 16. Nicolae Costin, vorbind despre iernaticul tatarilor din 1674, zice: „ Ca nişte păgîni multă răutate a făcut oamenilor din Moldova ”, răşcanu, L. iii. Succesorul său imediat în legaţiunea Daciei fu Cornelius Clemens, despre care vom vorbi îndată, rev. IST. I, 275. Despre potcoavă vom vorbi la descrierea cizmei manolescu, I. 241. Afară de popoarele Sciţiei, Herodot ne vorbeşte şi de rîurile ce curgeau prin ea. xenopol, I. R. I, 27. Un ficior de al acestora trebuie să fi fost persoana despre care vine să vorbim, sbiera, f. s. 72. în lunga sa povestire, cronicarul nu prea vorbeşte de sine însuş. BUL. COM. IST. π, 11 Se citesc cu acelaş interes şi plăcere ca şi paginile cărţii despre care am vorbit mai înainte. ARH. OLT. v, 77. Vom vorbi mai tîrziu despre starea coloidală a materiei şi despre rolul pe care ea îl joacă în fenomenele vieţii marinescu, P. A. 37, cf, cade. Se cuvine ca, pomeninduA, să vorbim şi de alţii, mulţi, din aceeaşi familie sufletească. GALACTION, a. 189. Toate lucrurile despre care vorbeşte cronicarul s-au împlinit sub semnul puterei lui Dumnezeu, arh. olt. xm, 299. Despre populaţia românească vorbeşte Vlahovo. drăganu, rom. 388. Jules Huret... vorbeşte cu admiraţie de viaţa de sport violent a tineretului de peste ocean. SADOVEANU, O. X, 452. Am găsit că este o pioasă datorie să vorbesc de Vasile Pârvan, deşi sînt convins că va fi o neîndestulătoare expunere: se poate descrie în simple vorbe o viaţă complexă, puternică şi profund interioară? D. GUŞTI, P. A. 64, cf. SCRIBAN, D. Vom vorbi numai de cel mai nou sistem de motor, anume de motorul sferic. ENC. TEHN. I, 304. Am vorbit mai sus de aspiraţiile sale în efectuarea formelor sub care prezentase şi va preygnta „Pasărea măiastră”. OPRESCU, S. 130. Despre inaderenţa organică a dlui Davidescu la spiritul satiric... vom încerca să vorbim în cele ce urmează. CONSTANTINESCU, s. Π, 47. Cele două elemente din opera lui Sadoveanu, de care vorbeam..., n-au rămas separate nici în expresie. RALEA, S. T. I, 13. Autorul nu vorbeşte... deloc despre relaţiile dintre aceste noi varietăţi şi celelalte varietăţi ale speciei FLORA, r. p. r. x, 445. Vornici de Bîrlad şi de Dorohoi despre care vom vorbi mai departe. STOICESCU, s. D. 197. In lucrarea de faţă... vom vorbi despre păstoritul din Munţii Apuseni vuia, păst. 15. Istoricii au vorbit de misionarii trimişi să lumineze părţile barbare, panaitescu, C. R. 100. Nu e posibil să vorbeşti despre expresiile afective fără a pomeni despre limbajul poetic. ivAnescu, i. l. r. 19. A. Philippide, în „Specialistul român”, vorbeşte numai despre cea de a doua „tipăritură de prubă” făcută de Academia Română. L. ROM. 1981, 494. (Tranz.; învechit) Scriitorii., mişcaţi de osebite poftele şi voile lor... tot acea poveste o vorbescu. C. CANTACUZINO, C m i, 35. Mai degrabă pricepe tinerimea un lucru cînd i-l înşiri pe scurt, în sistemă şi într-un mod firesc, decît cînd i-l vorbeşti pe larg. cîmpeanu, gr. rom. χπ/20. 0 (Despre scrieri, texte etc.) Prognostice ale altor astronomi, adunate pre scurt, cele numai ce vorbesc de ale oştilor, mai vîrtos de păgîni [Titlu] (a. 1693). fn 16. însămnărica despre cursul neamului despre care vorbeşte documentul nu s-a putut afla (a. 1800). ştefanelli, d. c. 286. Ei, cînd iau o carte în mîna care vorbeşte pentru lucruri ce n-au învăţat, numaidecît zic: n-am învăţat, nu înţeleg, heliade, o. ii, 10. „Steaua Dunării” în no. 33 anul trecut au reprodus din „Gazeta de Transilvania” apologia ardelenilor..., de care „România literară” a vorbit în no. 10. RUSSO, S. 161. Numai cronicele şi documentele internaţionale ni vorbesc despre faptul posesiunii moldovene, hasdeu, i. C. I, 9. Cronicile maghiare vorbesc la sosirea ungurilor în Panonia despre o întinsă poporaţiune română de acolo, ducînd trai ciobănesc, columna, vn, 23. Ziarele vorbesc despre pretenţiuni pe cari le-ar fi ridicînd călugării Locurilor Sfinte în privirea averilor secularizate ale mănăstirilor noastre, eminescu, O. xi, 153. Presa sîrbească şi croată au vorbit cu multă căldură despre Memorand (a. 1882). în bariţiu, c. ii, 255. Partea păstrată din inscripţiune vorbeşte numai de expediţiunea germanică. REV. ist. n, 255. întristătoare poveşti, nespus de iubite-ntr-o vreme, Nu mai cercaţi a-mi vorbi de zînele noastre cu steme, vlahuţă, s. a. i, 58. Lăsînd să vorbească numai documentele contimpurane am constatat că tătarii prădau adese ţara. răşcanu, l. vi. Izvorul lui Elian vorbeşte de sciţi îndeobşte, xenopol, i. r. i, 33. Numai un sîngur uric am găsît... carele ni vorbeşte despre un Petraşcu Sbiera ca pîrcălab de Neamţ. SBŒRA, F. S. 69. Unii feciori de boieri pribegi învăţau... pe cărţi latineşti care vorbeau înainte de toate despre Roma. IORGA, C. I. Π, 71. Numeroase documente vorbesc de acest lucru. rădulescu-CODIN, m. n. 9. Cărţile ce vorbesc despre români... sînt puţine. ARH. OLT. V, 94. Din conflictele despre care vorbesc vechile documente ale saşilor... rezultă că braşovenii transportau atunci produsele lor industriale şi agricole. GOLOGAN, C. R. 40. Monumentele scrise nu vorbesc prea mult despre aceasta. drăganu, ROM. 27, cf. scriban, D. Fabulele vorbesc de animale, dar acestea sînt simple măşti pentru felurite tipuri de indivizi, călinescu, b. 9. Scandalizarea în faţa poeziei lui Arghezi, fiindcă vorbeşte despre păduchi, e 5407 VORBI -1102- un semn de inexperienţă literară. CĂLINESCU, C. O. 47. Sporea numărul cărţilor care vorbeau despre limitele cunoaşterii, blaga, z. 102. E vorba de miel, nu de viţel, dacă-mi dai voie. Anecdota din „Biblie ” de miel vorbeşte, şi te rog nu denatura textele sacre. VINEA, L, ii, 305, cf. DL. Legenda sfîntului Gérard... vorbeşte despre cîntecul jalnic al unei femei ce învîrtea rîşniţa. IST. lit. rom. i, 13. Izvoarele vremii vorbesc frecvent de existenţa unui mare număr de români (şi mai ales de moldoveni) în centrele căzăceşti din Ucraina. IST. rom. ii, 923. Alte documente vorbesc de luări de mită pentru a influenţa hotărîrea judecăţii. STOICESCU, S. d. 148. Inscripţiile vorbesc de ucideri repetate şi de „tîlhari”, panaitescu, C. R. 56. O epistolă din Dorohoi vorbea despre scoaterea lui... din postul de preşedinte al Sfatului municipal, pe motiv că participase la adunări unioniste. magazin ist. 1974, nr. 1, 21, cf. dsr. (Refl. impers.) Nefiindu-le ştiută cîţi podari sînt, ca să facă arătare, nici în hotărîrea Măriii tale nu să vorbeşte deosebit pentru dînşii ca să fliie apăraţi dă cererea banilor proviiantului (a. 1813). doc. EC. 154. Mai pre larg să va vorbi la anul în care s-au făcut, şincai, HR. i, 169/6. Mai în toată „Biblia” se vorbeşte despre minunile [pe] care cei trimişi de la Dumnezeu le-au făcut. PETROVICI, P. 303/6. Că este bun lucru de a aşăza cu orînduială toate feliurimile vaselor..., pentru toate acestea destul s-au vorbit. GOLESCU, p. 242/24. Despre puternica înriurire a hemoroidelor (trînzilor) asupra depărtării altor mai grele pătimiri s-au vorbit mai sus. albineţ, m. 41/20. Răsuflarea în făt este cu totul alta..,, de carea la viaţa fătului se va vorbi, antrop. 117/23. Universitatea lăcuitorilor maghiari şi români apelează la un alt document..., între care se vorbeşte de drepturile şi scutinţele lor. FM (1842), 270/22. In epocile anterioare am văzut că se vorbea întotdeauna de boierii mazili, arhiva, i, 40. Ca şi în uricul din 1489,... ni S2 vorbeşte despre un boier Sîrbea de sub Ştefan cel Mare. SBIERA, F. S. 53. Intr-un jurnal de casă..., ni se vorbeşte, prin anul 1508, de diferite articole procurate pentru Miloş Voievod. REV. IST. IX, 193. Citea romane, dar numai dacă se vorbea în ele de amoruri modeme, nu leşifiate. PAPADAT-BENGESCU, Ο. n, 344, Pe atunci nu se vorbea în cronici decît despre întemeierea Moldovei, arh. olt. x, 13. Se întîlnesc în pădure plante cu înfăţişare... deosebită de a celor despre care s-a vorbit pînă acum. SIMIONESCU, fl, 24. într-un document de la 1604 se vorbeşte clar despre populaţia ruteană din aceste părţi, drăganu, ROM. 456. [I]mi arată o reclamă în care se vorbea de nişte pilule pentru întinerire. ULIERU, C. 92. în cel de-al doilea tratat... se vorbeşte chiar de „oamenii supuşilor noştri”. IST. rom. n, 535. Marele vornic al Ţării de Jos mai este amintit apoi la 1541..., cînd se vorbeşte de o scrisoare. STOICESCU, s. d. 195. 0 (Prin extensiune; despre domenii de cunoaştere, discipline ştiinţifice etc.) Antropologia vorbeşte de ginte, rase, trunchiuri, ramuri, specii, varietăţi, fără a fl precizat încă bine diferenţele lor. maiorescu, L. 122. Astfel, logica ar fi silită să vorbească cu de-amănuntul de formele speciale ale fiecărei ştiinţe. id. ib. 137. Cercetarea artistică vorbeşte adeseori despre motive tipice sau despre tipuri de motive. VIANU. E. 112. Vorbind despre un om real,... literatura vorbeşte despre om în general, românia literară, 1972 nr 8/3. ♦Intranz. şi tranz. A face cunoscut ceea 2’ trebuia tăinuit; a destăinui, a dezvălui, a divulga, a revelă (1), a zice (5). Arhon bane, mîne dimineaţă să vii la curte, căci am să-ţi vorbesc ceva tainic, felimon o i 105. Nu mai putea vorbi mătuşe-sei despre relaţiiie Aglaiei cu Scatiu..., fără să amestece pe Tincuţa în intrigile lor. D. zamfirescu, v. ţ. 160. Mie... nu-mi iese din cap o fetiţă de paisprezece ani. Să nu care cumva să vorbiţi ceva! DELAVRANCEA, O. I, 257. Cred că doctorul pe care l-am chemat acum trei săptămîni a vorbit în oraş. CAMIL petrescu, T. îl, 283. Trebuia să caute pe „spion”, să-l facă să vorbească, sadoveanu, o. xxj 485. I face semn soru-si şi-i şopteşte să nu vorbească nimic. O. bîrlea, a. p. i, 165. Vorbele cele ferite în piaţş-în moară-s vorbite, pann, P. v. i, 15/29, cf. zanne, p, n, 814. (Fig.) Inima-mi nu poate să mai se stăpînească, Ea vra ca să-şi răzbune, ea vra ca să vorbească, Să verse din ea focul ce arde ne-ncetat. contemporanul, i, 33. ♦ Fig. A evoca. Acest turn... e scump românilor ca un monument care le vorbeşte de timpii lor de glorie şi de mărire, bălcescu, m. v. 133. Din această faptă naşte-vor dumbrave Ce-or vorbi prin veacuri d-armele moldave, bolintineanu, P. i, 95. Această natură frumoasă nu-ţi vorbeşte nimic? - îmi vorbeşte aşa de mult, că mie unuia nu-mi rămîne decît să tac şi s-o ascult, gane, s. 314. ♦ (învechit; în limbajul bisericesc) A predica (1), a propovădui (1); a vorovi (I 8). Dulceaţă voao şi pace de la Dumnezeu părinte şi Domnul nostru /[su]s //[ristojs, cela ce pentru păcatele noastre se-au datu şi cela ce ne-au vorbit pentru această lume rea, după voia Domnului şi alu nostru părinte. coresi, L. 389/8. Şi vor fi cuvintele acestea, cîte eu poruncesc ţie astăzi, în inema ta şi întru sufletul tău. Şi le vei prepune pre ele înaintea fiilor tăi şi vei grăi (să vorbeşti ms. 4 389) întru ei şăzînd acasă şi mergînd înainte pre cale, şi dormind şi sculîndu-te. biblia (1688)2, v, 124. ♦ (Rar) A prevesti1 (1). Iar bătură clopotele a ameninţare..., mîngîind sufletele ori speriindu-le şi mai rău pentru că vorbeau despre apropiata moarte, barbu, princ. 20. 10. R e f 1. i m p e r s . A se zvoni (5), a se auzi. Să vorbeşte de o cetate ocolită, şi părerea ca să se închine nu iaste în deşert (a. 1703). fn 141. £)[omnul] Popovici a căpătat duminică decretul de consiliariu de apelaţiune la Tribunalul din Sibiu şi ne va lăsa, că în curînd se vorbeşte că Roman şi Gaitanu se vor pensiona. vasici, în bariţiu, C. n, 152. Se vorbeşte că s-ar bate 3 inşi după episcopia din Ardeal (a. 1846). şariţiu, C. h, 323. In cercurile mai intime ale bisericii române unite din Ardeal se vorbea despre înfiinţarea unui seminar român romano-catolic în Bucureşti. EMINESCU, O. xin, 306. încă duminică se vorbea că peste săptămînă Toderică va peţi pe Marta. slavici, N. I, 98. Se vorbea de un testament, DELAVRANCEA, Η. T. 52. Se vorbeşte că acum de sărbători se va logodi cu un avocat, agârbiceanu, A. 77. Se vorbeşte despre o reformă a curţilor cu juri, sadoveanu, O. xx, 21. (Intranz.) Nemulţumirile din zi în zi se fac mai de obşte şi lumea iarăşi au început a vorbi de nişte reforme. CR (1830), 432Vl3. 11. Intranz. A lua cuvîntul într-o adunare; a ţine un discurs, o cuvîntare, o conferinţă; a conferenţia, a VORBI -1103- VORBI cuvînta. Vorbeşte înţeleptul Nestor ca să împăciuiască e Agamemnon şi pre Ahiles, pre acei bărbaţi turburaţi ^OLNAR, RET. 6/11. Mai mare păzitoriul cetăţii..,, iircîndu-să pe zidul cetăţii, au dat sămn că voieşte să vorbească, golescu, p. 353/9. Sigismund începu a vorbi numai de libertate, de greutatea jugului turcesc, băl-CESCU, M. V. 42. Pe aceşti soli avînd aprobat consulii să-i presente la plebe ca să vorbească, Valerius n-a lăsat. aristia, plut. 251/7. Mihai se scoală şi le mulţumeşte Şi, luînd paharul, astfel le vorbeşte. BOLINTINEANU, P< i, 4. Iar deasupra tuturora va vorbi vrun mititel Nu slăvindu-te pe tine..., lustruindu-se pe el eminescu, o. i, 134. Unul dintre vomicei, luîndu-şi cuşma din cap, începe a vorbi într-acest chip: Ascultaţi, cinstiţi nuntaşi... Aceste două, trei cuvinte, marian, nu. 587, cf. alexi, w. Se sculă în sfîrşit şi începu să vorbească Menelau, Ceartă rostind şi ocară cu grele suspinuri din suflet. MURNU, I. 138. Convingerea cu care vorbi notarul învioră numaidecît pe mineri AGÂRBICEANU, A. 188, cf. resmeriţă, d., cade. Întîiaşi dată cînd l-am ascultat, prin 1906,... Faguet vorbea în felul lui, adică ridica tonul şi-l pogora, îşi obiecta şi îşi răspundea singur. lovinescu, C. IV, 154. Vorbind, îi trecea neîncetat prin minte că şi-a pierdut cumpătul, dar nu se mai putea opri... Gloata de ţărani amuţea pe măsură ce glasul lui se înăsprea şi biciuia. rebreanu, r. ii, 194. Despre „Astra”, la şaptezeci şi cinci de ani de la întemeierea ei,... poate n-aş fi eu cel mai chemat să vorbesc, mai ales în faţa unor oameni ca D[umnea]voastră. id., în MS. VI, nr. 2, 17. Vorbeşte, spune, vorbeşte - apoi, la un moment dat, începe a-şi căuta finalul E un moment critic; oratorul se nelinişteşte, sadoveanu, O. XX, 54. Rezervistul vorbea de pe chesonul lui cătră fraţi şi camarazi id. ib. XXI, 53. El a încheiat seria cuvîntărilor, vorbind de legătura strînsă ce există între medicină şi preoţie. ulieru, C. 15. Ministrul... a vorbit la radio despre lapte. id, ib. 44. A vorbi cursiv la tribunal sau în atenee populare, asta se cheamă talent, călinescu, C. o. 36. Te rog vorbeşte, frate Bălcescule! CAMIL PETRESCU, o. iii, 144, cf. DL, DM. Vorbise de la balcon norodului, făcîndu-i politică subţire, ist. LIT. rom. îl, 271. Ce spuneţi la tribunal e ca şi cum aţi vorbi la un post radiofonic emiţător care nu transmite. STEINHARDT, J. 28, cf. M. D. ENC., DEX. Printre cei solicitaţi să-şi dea concursul printr-o conferinţă la aniversarea „Astrei” a fost şi Liviu Rebreanu... Invitaţia de a vorbi despre semnificaţia culturală şi naţională a „A,strei”... i-a fost făcută, ms. vi, nr. 2, 18, cf. dsr. Cînd bogatul vorbeşte, lumea amuţeşte. GOLESCU, p. 45/9. (Expr.) A vorbi liber = a ţine un discurs, o prelegere etc. fară a citi textul dinainte pregătit. Cf. dl π, 753. Ghiţă se ridică şi începu întîi să-şi debiteze lozincile introductive... Vorbea liber. preda, C. I. P. ni, 82. α Profesorii noştri vorbeau liber. (Jur.) A vorbi în replică v. replică (1). 0 Tranz. Acesta începu să vorbească politică înaltă, cît iubeşte el pe români (a. 1881). în bariţiu, C. Π, 244. Oameni vrednici ca să şază în zidirea sfintei Golii... Ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc filozofie. EMINESCU, O. I, 150. 12. Intranz. A discuta cu cineva sau unul cu altul (despre...), a convorbi, a dialoga, a se sfătui (2): a întreţine o conversaţie (pe teme minore), a sta de vorbă (v. vorbă 16), a tăifăsui, (popular şi familiar) a flecări, a pălăvrăgi, a s f ă t u i ( 3 ), (învechit şi regional) a b ă s ă d i, a divăni,a povesti (3), (regional) a tur vini; (învechit şi regional) a vorovi (19). Poruncesc dumneze-ieştile scripturi să te lepezi de eretici, să nu faci taină cu dînşii, nici să vorbeşti mult cu el neagoe, Înv.2 171, cf. 270. Şi aşea, bine vieţuind şi în ceriu suindu-să vorbeşte cu toţ sv[i]nţii în sălaşele întîi născufilor cîntînd sv[î]nta troiţă. DOSOFTEI, v. s. ianuarie 36v/16. Turculeţ luînd oaste şi mărgînd în tîmpinarea hatmanului Antiohie, începur-întăiu să vorbască... Şi sta deoparte Turculeţ cu Melente, stegarul lui Antohi, de voroviè de păci. neculce, L. 128. Şi atunce, la cinste, vorbind ei, i-au spus turcul toate tainele împărăteşti ce vor să să facă. id. ib. 202, cf. anon. car. Mergînd eu la Curte marţi seara şi, vorbind în taină cu Măriia sa, i-am zis cum că mă las de vlădicie. antim, O. 226. Horbind cu Mărie sa paşe şi, cînd [era] să vii dumn[€]ata aice, am socotit că-i vini, pentr-aceea nu ţ-am mai scris altele (a. 1718). bul. com. ist. iv, 45. Bani sînt, dar ce folos, că chir Tanasie şi chir Sima au fost aici şi am vorbit cu ei, şi au vorbit şi chir Iordache cînd au venit pe acolo şi ne cerea ei nouă 4% baş (a. 1779). furnică, d. c. 50. Au meşterşugit împăratul nostru să nu vorbească mulţi cu tine, ci numai o samă. varlaam - ioasaf, 1879. Cu însuş solii franţozi ce nu ştia alte limbi nu vre a vorbi, cu toate că din auzite înţălege dindestul gherasim, ist. 8r/12. întru adunările mai toate Unde norodul fără osăbire A vorbi şi sfătuire poate Purure gîlceavă, neunire, Pricire cu vrajbă stăpîneşte Dar nimic bine să hotărăşte, budai-deleanu, ţ. 337. Dumnezeu ne-au dat noao putere... să vorbim unul cu altul, să facem tot feliuri de lucruri frumoase, petrovici, p. 227/9. Deacă cînd alţii vorbesc cu tine pentru mine îm dau acest nume, eu nu ştiu. golescu, p. 226/2, cf. drlu. Duhurile se aprind; încep a vorbi de nenorocirile statului; fiecare critica. MARCOVICI, VEL. 6/17. Acel ce au vorbit cu Robinson era neguţitori de Gvinea. drăghici, r. 16/6. Ia! să vorbim pe şleau! tu n-ai făţărnicie. I. VĂCĂ-rescul, P. 355/21. Cel ce vorbeşte cu altul se descopere în glasul gurii şi auzul urechii cîmpeanu, gr. rom. Vl/13. Pe vremea trecută boieriul vorbea... cu ţăranul precum ar fi vorbit cu alt boier, se înţelegeau amîndoi în limbă şi în idei. RUSSO, S. 14. Doreşte să vorbească cu regele pentru lucruri foarte mari. aristia, plut. 325/31. Amicii şi ceilalţi ai săi se consultară, vorbiră între ei şi-i respunseră că nici nu cred să poată a-l ajuta la judicată. id. ib. 352/6. Cînd vorbeşte cu femeile, tremură. NEGRUZZI, S. 1,63. Vorbiră ce vorbiră între dînşii şi după cinci minute de dezbatere... luară un petic de hîrtie şi formară între ei şease un sindicat. GfflCA, S. 462. Am vorbit cu ţărani bătrîni şi tineri. FILIMON, o. I, 94, cf. COSTINESCU. Şi sosind l-al porţii prag, Vom vorbi-n întunecime. EMINESCU, O. I, 55. Vorbeam din părete cu Zoroastru, cum vorbesc cu tine. id. P. L. 46. Au început a vorbi ele în de ele că stăpînul de feli nu samănă în partea lor. CREANGĂ, p. 210. Peste un an să mai vorbim. CARAGIALE, O. I, 120. Vorbeam zilele trecute mai mulţi prieteni despre felurile de petreceri în nopţile lungi de 5407 VORBI -1104- VORBï iarnă. id. ib. rv, 90. Să nu mai vorbim despre dînsul.. Nu vreau să ştiu de el slavici, O. îl, 49. Vorbiră ce vorbiră, apoi fiul împăratului îi zise să se gătească să meargă, ispirescu, L. 37, cf. 180. Nu mai vorbeam. Ce puteam să ne mai spunem! vlahuţă, s. A. n, 198, cf. DDRF, ŞĂINEANU. Scoală-te, te rog, şi să vorbim. D. ZAMFIRESCU, a. 122, cf. alexi, w. Oană, ţie nu-ţi place să vorbeşti cu mine? DELAVRANCEA, O. III, 67. îşi apropiară mai tare scaunele şi vorbiră în şoapte încă multă vreme. agârbiceanu, A. 456. Vorbeau, dar glasul amîndurora suna... rece. rebreanu, i. 263. în seara aceea, nu vorbiră prea mult împreună. al. philippide, s. ii, 15, cf. resmeriţă, d., cade. Tînărul meu fost colaborator m-a vizitat, ca de obicei; am vorbit... de toate, afară de volumul său de poezii LOVINESCU, M. 116. Să vorbim negustoreşte şi să nu pierdem vremea. galaction, o. a. i, 140. Mă consider cel puţin egalul celor cu care vorbesc, camil petrescu, P. 48. Au vorbit la telefon după masă. id. T. iii, 292. Am vorbit cu un domn de la volan. SEBASTIAN, J. 12. Stai jos, mă berbecule, acum vorbim serios. VLASIU, D. 93. N-am avut timp să vorbim. VOICULESCU, Ρ. Π, 62. Să vorbim de nefericirea domniei tale, prinţule. sadoveanu, O. X, 58. Domnul locotenent şi domnul căpitan... vorbeau într-o doară despre planeta Marte şi despre crima din strada Izvor. id. ib. XXI, 14. Cînd căuta să-şi pună în practică înţelepciunea, oamenii se uitau unii la alţii cu înţeles, vorbeau peste el, luîndu-l la vale. DAN, U. 8. Un om cult... are un limbaj familiar destul de deosebit atunci cînd vorbeşte cu oameni mai puţin culţi. IORDAN, L. R. 22, cf. scriban, D. Pe cînd vorbeam cu ea, aud plînsete. ulieru, C. 4. loanide şi Gaittany veneau încet, vorbind. călinescu, S. 60. Despre asta vorbeşte tu cu el tudoran, p. 224. Mama tot mai vorbeşte în şoaptă cu mătuşa, stancu, D. 37, cf. DL. Ce făcuse înainte de a vorbi la telefon? preda, r. 219, cf. DM. Dacă ai o nevastă cu care nu prea vorbeşti,... nu există altă şansă de a scăpa de. plictis decît un copil. v. rom. iunie 1973, 12, cf. M. D. ENC-, DEX, I. gheţie, B. D. 337. Fraţii vorbesc între ei altfel, ţoiu, G. 17. Să vorbim... despre opera, poate şi despre viaţa mea. românia LITERARĂ, 1978, nr. 2, 12/1, cf. dsr. Dă-mi drumu pe uliţă, Să vorbesc cu neam de-al meu. jarnîk - bîrseanu, d. 215. Şi se pune lîngă mine Ca să nu vorbesc cu nime. marian, Η. 34. Eu cu oameni oi vorbi, Dar cu tine n-oi grăi şez. I, 12. Eu cu mata mă mai luam şi vorghiam. mat. folk. 1 501. Mai vorghim şi noi pîn sat dă pîrdalnica asta dă răzvoluţie dîn ţară. graiul, I, 201. Nepotul a intrat şi a prins a vorbi cu bunicul. FURTUNĂ, C. 12, cf. ALR I 1 322/100, 102, 295. Vezi că turcii mă căznesc,... La focuri mă dogoresc Şi de moartea mea vorbesc. BALADE n, 109. Cu cin!e vorbeş tu acolo? o. bîrlea, A. P. I, 144, cf. nalr - Β ii h 184/60. Cu nerodul cînd vorbeşti, bastonul să-ţi pregăteşti pann, ap. cade. Cu pleşuvul cînd vorbeşti „ Tigvă” să tiu pomeneşti (= să nu aminteşti defectele celui cu care discuţi). Cf. pann, p. v. i, 5/11, zanne, p. π, 677. (Cu complement intern) Să vezi., ce vorbe şi ce graiuri vei vorbi cu solul NEAGOE, ÎNV.2 270. Vorbeşte cu dînsul cuvinte dulci id. ib. 273. Mergînd amîndoi dempreună la Ţarigrad, multe vorbe bune au vorbit. NECULCE, L. 24. Ce cuvinte vor fi vorbit cu Domnul? antim, O. 12. Acest feli de vorbe... ţin minte că am vorbit cu ea întîiaş dată. golescu, p. 236/13. Toată sara nu vorbi un cuvînt cu domnişoara, eminescu, p l 67. Io că v-am chemat Şi v-am adunat Vorbă să vorbim Sfat Să sfătuim, teodorescu, Ρ. p. 463. Vorbele ce le~am vorghit cu tine Nu ni-s spre nici un ghine. mat. folk 1 072. Avem de sfătuit Ş-avem vorbe de vorbit! balade Π, 105. Und'i ieş tu să vorbăs dou vorbi cu t'inH! o BÎRLEA, A. Ρ. n, 134. ORefl. impers. într-un gabinet să vorbeşte scîmavă vorbă, adecă a omorî pe aceia carii cu dreptate slujesc stăpînilor săi (a. 1703). FN 123. Cată să avem atenţiune la ceea ce auzim vorbindu-se. CANELLA, v. 30. A nu se vorbi cu conducătorul. camil petrescu, P. 119. S-a vorbit despre toate... Şi-au vărsat oamenii năduful id. o. I, 47. Apărură astfel în Principate case deschise, în care se vorbea de lucruri mai înalte, iorga, c. I. I, 220. Domnea o atmosferă de suspiciune. Se vorbea în şoaptă. brăescu, a. 191. Sluga, măre, c-asculta Tot ce-n casă se vorbea, balade, ii, 70. 0 (Cu pronumele în dativ) Nu vezi doi să-şi strîngă mina, Şă-şi vorbească blîndişor. bolintineanu, p. ii, 15. Ajunseră la locuinţa notarului, fără să-şi mai vorbească. AGÂRBICEANU, A. 195. (Fig.) Cînd doi se iubesc din suflet, Ei cu ochii îşi vorbesc, conv. lit. χχιι, 277. (Expr.) (Mai) vorbim noi = formulă de ameninţare (cu o ceartă, cu un scandal), a Mai vorbim noi,băiete! A vorbi între patru ochi (sau pereţi) = a discuta (cu cineva) în taină, confidenţial, fără martori. Eu am fost la mitropolitul şi am vorbit mult cu dînsul între patru ochi vasici, în bariţiu, c. ii, 178. Zice că trebuie să vorbească între patru ochi cu dumneata, agârbiceanu, a. 366. O să-mi spuie altădată..., Cînd vom vorbi între patru ochi. ARGHEZI, vers. 207, cf. ZANNE, P. iii, 289. A(-şi) vorbi (de unul) singur = a monologa. Părea nestîmpărat, vorbea singur şi se cunoştea că meditează vreo nouă moarte. NEGRUZZI, S. I, 143. Figurîndu-mi dispute ce avea să stîmească propunerea mea, gesticulam vorbind singur, id. ib. 221. Fetele vorbesc adesea singure. eminescu, P. L. 63. Omul începuse să vorbească singur. BACO VIA, o. 44. Vorbeşti singură prin săli ca-ntr-un delir, camil petrescu, t. iii, 338. Cerşetoarea intră în scenă şi vorbeşte singură, izv. xm, 177. Se auzea şi se asculta vorbindu-şi şi răspunzîndu-şi singur. VOICULESCU, P. I, 39. Maică-sa o căuta vorbindu-şi singură şi mustrînd-o. sadoveanu, o. xm, 192. Eu tot trebuie să spun cuiva lucrurile astea, şi mai bine să le spun unui om..., decît să vorbesc singur, v. ROM. noiembrie 1964, 4L Femeia smucea hăţurile... şi vorbea singură, bănulescu, i. 162. Iei vorbç sîngur. o. bîrlea, a. P. I, 322. 0 (Dialogul este imaginat; interlocutorul este un inanimat sau o fiinţă necuvîntătoare) Astă-noapte mi se părea că vorbesc c-o stea. EMINESCU, P. L. 12. Vorbeşte, rîde cu păpuşa... Ce fericite-s amîndouă. vlahuţă, s. A. i, 148. Gelu, prin noapte, stînd singur, Vorbeşte cu calul: „Vai, murgule, jalea mă curmă!” coşbuc, P. îi, 28. Sta pe prichiciul din faţă şi vorbea cu un şoricel îmblînzit. VOICULESCU, P. I, 164. Vorbesc cu plopii, cu pădurea, cu iarba vorbesc şi cu apele! românia literară, 1975, nr. 6, 6/1. 0 (Figurat sau prin analogie) Dragostea face sufletele să vorbească cu îngerii NEAGOE, ÎNV.2 226. Vîslaşii îşi dau bineţuri cu 5407 VORBI -1105- VORBI oamenii de pe mal, se-ntreabă de-ale lor, iar bolţile pădurilor parcă vorbesc şi ele, vlahuţă, o. a. ii, 166. Apele vorbiră-ncet cu fata care s-a-necat. ARH. OLT. , XVII, 103. Cumătră vulpe... vorbi cu el de subt copac, de jos. ARGHEZI, S. V, 77. Sînt uşile palatului care vorbesc între ele prin scîrţîituri, urlînd ca dintr-o mie de guri. SORESCU, u. 39. Soare răsărea... Cu dînsa vorbea, Frumos c-o-ntreba Din gură-i zicea, balade, I, 284. 0 (Prin lărgirea sensului) Şi eu, dragă, mă topesc, Căci nu pot să te iubesc. Că eşti, dragă, în depărtare, Vorbim numai prin scrisoare, folc. mold. i, 563. 0 T r a n z . Am vorbit cele ce au vrut, însă temeiul vorbelor acesta au fost. anon. brîncov., cm ii, 290. Pănă cîndu-ţi vorbi tot nimică? Mămăligă, mai, brînză şi clisă! Dă aheste vă sfătuiţi nainte Dar nu dă a voastre goale cuvinte, budai-deleanu, ţ. 83. Asemenea lucruri ar trebui să le vorbească numai între ei singuri (a. 1854). MS. xix, nr. 2, 21. Din ceasul acela, au început a vorbi ele în de ele că spînul defeli nu samănă în partea lor. creangă, p. 210. Mergeau... Dumnezeu şi cu Sflntul Petru, vorbind ei ştiu ce. id. ib. 298, ef. 25. Se puseră la vorbă şi nici ei nu ştiau ce vorbesc, ispirescu, L. 35. Uitase că şi el singur avea ceva de vorbit cu Brătilă. soveja, o. 58. L-am întrebat... ce a putut vorbi cu dînsul. lovinescu, M. 174. Parcă ar fi ştiut ce vorbim noi. CAMIL PETRESCU, P. 151, cf. 156. N-au mai vorbit nimic... Erau amîndoi abătuţi, id. o. I, 169. După ce femeile au vorbit ceva, am fost poftit sus. voiculescu, p. i, 87. Ce anume vorbeaţi voi doi? - Despre vreme, despre necazuri, despre scumpete, stancu, R. a. iv, 147, cf. dl. Ea nu vorbea cu zmeul nimica, orişicît se năcăjea acesta s-o înduplece. marian, o. ii, 86. Ce vorbiţi şi sfătuiţi Şi pe Domnul pomeniţi? viciu, col. 90, cf. alr i 343/140. Cenuşotcă să juca-n cenuşă, da-i auz.ă d'e-acolo că ce vorbe iei. O. BÎRLEA, A. ρ. Π, 233. Să vorbim ce e de vorbit. pann, p. ν. π, 146/10, cf. zanne, p. n, 840. 0 (Complementul indică subiectul discuţiei) Cafeneaua... roieşte de lume care vorbeşte afaceri şi politică, iorga, n. r. b. 243. Avem totdeauna de vorbit între noi subiecte pe cari ea nu le cunoaşte. papadat-bengescu, o. ii, 252. Agripina îl luă... deoparte să vorbească literatură. rebreanu, I. 56. Pe urmă au vorbit cifre şi calcule. C. petrescu, r. dr. 249. îi place să vorbească artă, literatură, politică, iordan, l. R. a. 350, cf. dl. (Refl. pas.) Toate cîte pînă acuma s-au vorbit bine s-au judecat, golescu, p. 191/13. (Prin analogie) Este-un păltinaş de aur Cu vro nouă pui de graur Ciripesc, Vorovesc Cum să scoaţă, cum să fie Cei bani de vămeşie? JARNÎK - BÎRSEANU, D. 517, cf, MARIAN, NU. 681. (E x p r.) Una vorbim (şi sau dar) başca ne înţelegem, se spune cînd doi oameni discută şi nu ajung să se pună de acord, fiecare înţelegînd altceva. Asta-i! una vorbim şi başca ne-nţelegem. CARAGIALE, O. VI, 4, cf. CADE 129. ORefl. recipr. (învechit şi regional) Au venit de acolo în Bucureşti şi, împreunîndu-se cu ceilalţi ai lor, vorbitu-se-au mult. R. POPESCU, CM I, 408. Bogdan au triimis din nou soli la Sigismund, unde s-au vorbit pentru întreprinderea unei expediţii. IST. M. 135/2. Cuvîntul maidan însemnează... locul unde să adună oamenii cînd nu au de lucru, numai să se vorbească, iar tinerii să-şi petreacă. LIUBA - ian A, M. 26. Alelei! păgînilor! Duşmanii creştinilor! Staţi în loc să ne vorbim, Căci de nu, vă prăpădim! id. ib. 42. Acolo-s amîndoi dracii. Acolo să vorbăsc, O. bîrlea, a. p. i, 515. ♦ (în forma negativă) A fi supărat pe cineva; a nu (mai) fi în relaţii bune cu cineva. După ce atîta vreme Laolaltă n-am vorbit, Mie-mi pare că uitarăm Cît de mult ne-am fost iubit. eminescu, o. iv, 370. Cu dumneavoastră nici nu vorbesc pînă nu văz toată chiria, caragiale, în cv 1949, nr. 2, 19. De-aş fi ştiut că n-a venit Anume pentru mine, Eu n-aş mai fi vorbit cu ea. coşbuc, p. i, 108. Duşmanul meu, cu care nu vorbeam de doi ani, rîdea cu lacrîmi. DELAVRANCEA, Η. τ. 192, cf. cade. Pînă la începutul lui februarie, n-am vorbit. Ne-am întîlnit de cîteva ori, dar a întors furios capul camil petrescu, p. 161. Nu vorbeam cu el... Ştiţi că eram certaţi c. petrescu, î. n, 37. Eu cu un neruşinat ca tine nu mai vorbesc, preda, C. M. P. I, 74. Nu vorbea cu dînsa şi nici avea ochi s-o vază. pamfile, s. τ. 7. 0 (Cu pronumele în dativ) Nu-şi vorbeau, nu se salutau, rebreanu, i. 303. ♦ (Regional şi familiar) A avea relaţii de dragoste cu cineva, a umbla cu cineva (v. umbla îl); (regional) a vorovi (I 9). Mara... nu voia să ştie cum a venit Hubămaţl aici şi cum s-a pomenit el vorbind, aşa din senin, cu fata ei. slavici, O. n, 43. Tare, bade, ne iubim Dar prea rar ne întîlnim... Foaie verde de trifoi Cum să vorbim amîndoi? jarnîk - bÎrseanu, d. 68. Vin, mîndro, de mă petrece Pînă-n fundul grădinii, Unde-am vorbit mai întîi Pe cînd eram noi copil id. ib. 298. Cu cine vorgheşte a Bradeanului? - Cu Niculaie Salcu! şandru - brînzeu, jina, 106. (R e f 1. recipr.) Astăzi se văd, mîne se vorbesc, poimîne se iau în dragoste, cum sînt tinerii, şi aşa Dochia aştepta numai să se liniştească vremile ca să se cunune cu flăcăul arhiva, ii, 478. Şezi mîndră afară Să ne vorbim între noi DOINE, 41. Cu mine te vorbeşti, Dar cu altul te iubeşti ib. 221. Vîlcănaş dacă-mi ieşea, Tot mîndruţii-i mulţumea Şi cu dînsa se vorbea, teodo-rescu, p. p. 556. Ei lafîntînă s-au întîlnit Şi s-au vorbit: Tu, fată săracă, Puicuţa mea dragă, Na-fi inelul meu Pe degetul tău. şez. ΧΠΙ, 145. ♦ (învechit, rar) A avea (cu cineva) relaţii extraconjugale; a se ţine cu... (v. ţine IV 8). Cela ce va dzice giupînu-său, să are fi ce boiarin, să nu-i vorovască (să nu-i vorbească MUNT.j cu muiarea, şi el tot va vorovi (va vorbi MUNT.j... poate să-l ucigăfără nice de o certare, prav. 108. 13. Refl. recipr. (De obicei urmat de o propoziţie subordonată introdusă prin conj. „să”, „ca să” sau de o propoziţie coordonată copulativ) A stabili o înţelegere cu cineva (în vederea unei acţiuni comune); a conveni, a se înţelege, a se învoi, a se sfătui (2), (învechit şi regional) a se tocmi (2), a vorovi (I 10). Banul Gheorghe Băleanul... s-ar fi vorbit pe taină cu altă boierime a ţării, să ucigă pă acei boiari. R. POPESCU, CM I, 408, cf. I. GOLESCU, C. Cugetînd şi îndelung sfătuindu-ne... cum am pute împopori Crimea... cu toţi în comun întru aceasta ne-am vorbit. ARHIVA, R. I, 7/8, cf. POLIZU. Mai mulţi voinici se vorbiră să meargă împreună la pîndă. ispirescu, L. 199, cf. ddrf, şăineanu, RESMERŢĂ, D,, CADE, GR. S. V, 156, BL VI, 60, SCRIBAN, D. După cum se vorbiseră din vreme, luaseră acelaşi cabalîc şi acelaşi număr de cai la fiecare sanie. CAMIL petrescu, o. I, 9. Parcă s-au vorbit. Cum mă văd, îmi 5407 VORBINŢA -1106- vorbire spun: - Of... Cum ai îmbătrînit! STANCU, R. A. I, 10, cf. DL. Poate v-aţi şi vorbit? Cînd eu voi fl la datorie, să vă băgaţi în patul meu amîndoi. T. POPOVICI, SE. 383, cf. DM, M. D. ENC., DEX, DSR. Mări, se vorbiră, Ei se sfătuiră Pe l-apus de soare Ca să mi-l omoare Pe cel moldovan. ALECSANDRI, P. P. 1. Mamă, suratele mele Ş-aseară s-au socotit Şi aseară s-au vorbit... Să-mi arunce fapt şi ură. jarnîk - bîrseanu, D. 186. lei să tot vorbesc Şî să gomotesc Cum să t'e omoare. DENSUSIANU, Ţ. h. 219. N'i s-a vorghit Cii cinci frăţiori CU patru verişori. DIACONU, YR. 67. Voi ortacii mei, Ciobani tinerei, Voi că vă vorbiţi Să mă omorîţi. BALADE, II, 467. Să vorbiră iei în limba lor ca să nu-l omoară dă faţă cu ia. O. BÎRLEA, A. P. I, 164. Iç s-o vorbit cu iei şi Ve-o dat bani numaidecît ca să o prăpădească, id. ib. n, 445. 0 Tranz. şi intranz. Eu i-am dat toată zestre lor ce am vorbit pentru un zapis ce iaste la el (a. 1764). arh. olt. IX, 40. Neplătindu-i atunci Matei osteneala, au mers şi a doua zi la povama lui loviţă, ca să găsească pă Matei ungu-reanu să-i plătească osteneala ce vorbiseră (a. 1777). L. rom. 1982, 282. Am vorbit cu el că, de va găsi... mai ieftin, să ia o povară (a. 1786). furnică, d. C. 131. Le-ai scris toate, după cum le vorbisem? I. GOLESCU, în pr. dram, 67. Noi sîntem o dată băieţi şi ce-am vorbit o dată, vorbit rămîne. CREANGĂ, P. 20. Ştii unde am vorbit să ne-ntîlnim: în salon de clasa-ntîl caragiale, o. ii, 2. Acum nu uita ce am vorbit... Tăticu nu trebuie să ştie că mama s-a măritat din nou. CAMIL PETRESCU, T. I, 228. Ne întîlnim, aşa cum am vorbit, la mînăstirea Cotmeana. id. O. i, 9. Va veni vremea să îndeplinim fapta de care am vorbit, sadoveanu, o. x, 65. Am vorbit să-mi trimeată pachePd acasă, scriban, D. Pe Şoim, am vorbit cu mama să-l trimit în vagon la Pipera. CĂLINESCU, s. 79, cf. dl, DM, dex. Am vorbit cu doi feciori Să-mi trimită peţitori, jarnîk - bîrseanu, d. 447. N-am vorbit să mă laşi aici. STĂNCESCU, Β. 250. Asară vorbii cu una; Aşteptai, răsări luna, Şi nu mai veni nebuna! ciauşanu, V. 11. Toţi împăraţii vorbea Care fata să i-o ia. BALADE, I, 459. Uomu i-a dat tot ce-a vorbit cu iei. O, BÎRLEA, A. P, ii, 534. N-am vorbit c-aduci o dată lemne şi-ai adus, di cîte ori ai adus? id. ib. 552. 0 (La participiu; construit cu verbul „a fi”) a Au răspuns la fel, de parcă erau vorbiţi. - Prez. ind.: vorbesc. - De la vorbă. VORBÎNŢĂ s, f. (învechit, rar) Vorbire. Cf. PHILIPPIDE, P. 259, GHEŢIE, R. M. 495. - PL: vorbinţe. - Vorbi + suf. -inţă. VORBIRE s. f. Acţiunea de a v o r b i şi rezultatul ei. 1. Facultatea proprie omului de a-şi exprima gînduiile, sentimentele, intenţiile etc. şi de a le comunica printr-un sistem de sunete articulate emise cu ajutorul unor organe2 (1) specializate; exersarea acestei facultăţi; limbaj articulat, (rar) vorbit1 (1), (învechit şi regional) vorbă (1), (învechit) voroavă (I 1). Cf. vorbi (1). Cf. lb. Mijloacele prin care oamenii să însoţesc spre aflarea şi dobîndirea binelui lor sînt: vorbirea, simvolurile şi scrierea, poteca, F. 359/4. De era îndestul să gîndim numai, pentru ce am priimit şi darul vorbirei? Marco-VICI, C. 39/7. Se măreşte setea... prin multă vorbire. ANTROP. 44/6. Limbă numim acel mijloc prin care facem cunoscute şi altora ideile sau cunoştinţele noastre; astfel sînt vorbirea şi scrierea. GR. R. (1835), 1/9, cf. valian, v. Cugetarea şi vorbirea sînt legate între sine chiar de la natură. CÎMPEANU, GR. ROM. VI/3. Formele cugetării sau ale vorbirii ce o face cineva cu mintea sa se propun în logică, id. ib. VI/24. îşi pierduse auzirea şi vorbirea-n acel ceas. pann, e. n, 100/11, cf. polizu. Comunicaţi-unea intelectuale între vorbitoriu şi ascultătoriu... este scopul vorbirei şi instituţiunei limbelor omeneşti. ClPARiu, o. II, 261. Legile logicei sînt totodată şi legile sintacticei şi au valoare pentru toate limbele, pentru că toţi oamenii cugetă după aceleaşi legi. Ele sînt legile esenţiali ale vorbirei. id. ib. 264. Este atîta deosebire între gîndire şi vorbire pe cît e între spirit şi materie. BOLLIAC, O. 58, cf. 110. Vorbirea este cugetare ce se aude. bălăşescu, gr. 1/8. Facultatea vorbirei (facultas loquendi) este dar dumnezeiesc; iar limba o au născocit omul. id. ib. 1/19, cf. petri, v., pontbriant, d. Ce este vorbirea?... Interpretul sufletului, baronzi, i. c. v, 262/4, cf. costinescu, CIHAC, I, 320. Scopul vorbirii şi scrierii este numai unul: împărtăşirea gîndirii. maiorescu, CR. I, 371. Doruri vii şi patimi multe... Bat la porţile gîndirii, Toate cer intrare-n lume, Cer veşmintele vorbirii, eminescu, o. i, 226. Diferitele modulaţiuni ale tonului rezultă abia din cugetările şi afectele ce se dezvoltă prin mediul vorbirei id. ib. XIV, 351. Faptul că unul din mijloacele sale de reprezentare este şi vorbirea omenească, nu trebuie să facă a se lua teatrul ca un gen de literatură, caragiale, O. in, 296, cf. DDRF. Organele producătoare de sunete în vorbirea omenească sînt mai întîi coardele vocale. PHILIPPIDE, O. A. 292, cf. ŞĂINEANU, ENC. ROM. III, 1 237, barcianu, alexi, w. [Surdomutitatea] este o infirmitate care constă în pierderea auzului şi a vorbirii, bianu, d. s. 716, cf. resmeriţă, d., cade. Actul de vorbire e un dat organic şi este onorat printr-un act corelat în comportare, camil petrescu, t. ii, 37. [Oamenii] se folosesc de vorbire şi înseamnă cu pana de gîscă nişte gîngănii, cînd vor să socotească. sadoveanu, O. xi, 113. Vorbirea, creată de om pentru înţelegere, scrierea... sînt întrebuinţate de multă vreme pentru minciună şi înşelăciune de cătră cei vicleni şi interesaţi. id. ib. xx, 92. Vorbirea se poate asemăna cu radioemisiunea. puşcariu, l. r. i, 101. Felul de a pronunţa sunetele vorbirii omeneşti nu este acelaşi la diversele popoare. iordan, l. r. 175, cf. scriban, d. Sîntem mereu primejduiţi de a confunda vorbirea (care conţine ceva melic) cu muzica. CĂLINESCU, c. O. 164. Diodor din Sicilia a înţeles originea socială a limbii, a găsit explicaţia apariţiei vorbirii în necesitatea oamenilor de a comunica între el GRAUR, I. L. 32, cf. DL. O femeie cu gura parcă pecetluită de tăcerea acelui ceas, dar şi de tăcerea gîndurilor ei care... nu doreau cu tot dinadinsul să treacă în vorbire. PREDA, DELIR. 57, cf. DM. Vorbirea nu constă de regulă în sunete izolate, ci într-o succesiune neîntreruptă de elemente acustice, fd i, 19. în creierul omenesc apar şi alte legături nervoase, care se formează în procesul vorbirii şi al scrisului. ZOOLOGIA, 190. 5409 VORBIRE -1107- VORBIRE Trebuie deosebit surdomutismul de debilitatea mintală sau de întîrzierea dezvoltării vorbirii la unii copii. ABC SÂN. 348. Vorbirea determină gîndirea. REV. fil. 1971, 1 470, cf. M. D. enc. Vorbirea este principalul instrument capabil să transforme senzaţiile. v. ROM. iulie 1973, 155, cf. dex, dsr. Acţiunea poate fi paralelă cu actul vorbirii, retrospectivă sau prospectivă. alel XXIX, 53. Vorbirea este singurul mijloc prin care materia poate să creeze spirit, românia literară, 1992, nr. 1,8/1. Toată lumea crede că vorbirea este ori un dar al lui Dumnezeu, ori un dar al naturii, ib. nr. 8, 7/1. α După accident şi-a pierdut vorbirea. Abia după o lună i-a revenit vorbirea. □ Tulburări de vorbire. 0 Sintetizor de vorbire v. sintetizor (2). Vorbire interioară = formă nonverbală a limbajului uman (servind ca instrument al gîndirii). Aşa-numita vorbire interioară, adică exprimarea ideilor „în gînd”, pentru sine, este numai aparent lipsită de materialul limbii. GRAUR, i. L. 39. ♦ Capacitate a unor automate de a imita limbajul uman. Un automat construit de dînsul, prevăzut de vorbire şi de mişcare, se strică, laurian, F. 186/21, cf. CANELLA, V. 108. œ Robotul fusese dotat cu vorbire. 2. (Mod particular de) rostire (1), pronunţare (1) a sunetelor, cuvintelor unei limbi; pronunţie, (învechit şi regional) vorbă (2), (învechit) voroavă (I 2). V. articulare. Cf. vorbi (2). Dinţii... servesc spre mestecare şi spre vorbire. ANTROP. 45/8. Fiecare păstrează puţin accent în vorbire, delavrancea, o. n, 43. Se poate ca în comuna respectivă... prefacerea lui „ă” neaccentuat în „a ” să se găsească în curs de răspîndire, cel puţin în vorbirea individului interogat. RF i, 126. W. Meyer-Liibke pune întrebarea dacă... nu s-ar putea ca atunci cînd „coksa” a fost împrumutat de sîrbi să fi fost disimilat în vorbirea lor. drăganu, ROM. 158. Cînd debitul vorbirii e mai încet, cînd subiectul silabiseşte, se aude un „e”, de obicei închis, arh. folk. m, 38, cf. arh. olt. xvii, 248. Vorbirea actorilor noştri i se pare de altfel în mod general defectuoasă, vianu, L. R. 212. E un om care ştie să povestească orice..., imită orice soi de vorbire, cu orice accent. CAMIL PETRESCU, O. ΙΠ, 297. Mecanismul vorbirii se poate modeliza cu un circuit electronic oscilator care transformă un curent continuu într-unul pulsator. ltr2 XVin, 576. Aplicarea calculului probabilităţii în lingvistică a dat rezultate fructuoase în stabilirea apartenenţei fonetice a sunetelor individuale, în analiza mecanică a vorbirii. L. rom, 1959, nr. 3, 77. In îmbinări sintactice care creează anumite vecinătăţi fonetice se poate ajunge, mai ales într-un tempo rapid al vorbirii, la modificări ale corpului fonetic al unor cuvinte. GRAM. ROM,2 I, 24. în vorbirea allegro... pluralele respective se leagă de cuvîntul următor. CL 1965, 34. Caragiale reproduce rostirea lui „n” din vorbirea personajului, servindu-se în acest scop de grupul de litere „gn”. L. ROM. 1980, 41. 0 Lanţul vorbirii = succesiune de elemente sonore care formează enunţuri; lanţ sonor. E. Petrovici insistă tocmai asupra comportării sunetelor controversate în lanţul vorbirii. L. ROM. 1981, 293. Organele vorbirii (sau de vorbire) = organele2 (1) cu ajutorul cărora omul produce sunete articulate; organe articulatorii. Cu cît vreo limbă este mai vechie şi teritoriul ei mai amplu şi vast, cu atîta şi schimbările sînt mai multe şi mai mari... Var labilitatea însă depinde de la natura popoarelor şi organului lor de vorbire. CIPARIU, O. II, 260. Formele proceselor psihologice ale conştiinţei noastre nu se transpun direct în sunet...; limba nu e unealtă directă a conştiinţei în legătura sa mecanică cu organele vorbirii, eminescu, în MS. xix, nr. 2, 13, cf, enc. rom. Surdomutul se naşte cu un viţiu de conformaţie al urechilor, iar nu a organelor vorbirii, cari sînt întregi, sănătoase, bianu, D. s. 716, Organele de vorbire ale moldovenilor prezintă, în ce priveşte tendinţele lor articulatorii, unele deosebiri, bul. fil. XI-xii, 422, cf. FD i, 92. 0 (în corelaţie cu s c r i e r e sau scris, cumulează şi ideea de ortoepie) în socotinţa dreptei scrisoare să se ia sama mai vîrtos la regula răspunderei, iară în socotinţa vorbirei, această regulă să se ţină, adecă să răspundă pruncul chiar aceea ce au scris, petrovici, P. 310/13. Interesul culturel naţionali aduce cu sine ca vorbirea limbei să se ţină totdeauna în deplină armonie cu scrierea, cipariu, O. n, 149. între acele întrebări, care astăzi sînt încă descrise pentru întemeierea vorbirii şi scrierii româneşti, este mai ales... întrebarea neologismelor, maiorescu, CR. ii, 249. Baza dreptei scrieri este dreapta vorbire, arhiva, i, 25. Fiecare literă reprezintă în scriere un anumit sunet al vorbirii şi fiecare sunet al vorbirii se scrie printr-una şi aceeaşi literă (a. 1904). ap. iordan, l. r, 207. 3, (Adesea cu determinări care indică grupul etnic, spaţiul geografic etc.) Utilizare a unui anumit idiom de către (fiecare dintre) membrii unei comunităţi umane istoric constituite; limbă, dialect, grai, (învechit şi popular) vorbă (3), voroavă (I 3). Cf. vorbi (3). în Macedonia este... o colonie romană, cu aceeaşi limbă cu noi, dar cu mult mai apropiată de limba italiană decît vorbirea noastră. M. COSTIN, O. 208. întreaga temelie a vorbirii şi pînă astăzi se ţine pe limba latină, id. ib. 212, cf. lb. Fieştecare om în parte, după împrejurările în care se află, îşi schimbă şi felul vorbirii şi scrierii sale sau stilul său. heliade, O. n, 20. Cuvîntul se formează din nume atunci cînd acesta se aplică în vorbire cu înţelegere deplină, cîmpeanu, gr. rom. 3/23. Fieştecare limbă... are deosebitele sale chipuri de vorbire sau dialecte, bălăşescu, gr. 2/6. Toate aceste diverse raporturi accesorii, secundarii, accidentale sînt şi cată să fie totdeauna în vorbire subordonate la ideea proprie şi primitivă a terminilor. CANELLA, v, 95. Astăzi însă am cetit atîtea flori şi floricele..., încît acum primim aceste cuvinte numai ca nişte semne uscate, obicinuite în vorbire, prin urmare fără nici un rezultat poetic. MAIORESCU, CR. I, 32. în vorbire... se aude foarte des acel jurămînt. FRÎNCU - CANDREA, M. 114, cf. DDRF. Noi adunăm la un loc caracterele comune vorbirilor aceluiaş individ şi numim aceasta limba individului cutare, adunăm la un loc caracterele comune vorbirilor unui grup de individe şi numim aceasta dialectul cutărui oraş, cutărei provincii ori limba cutărui popor, philippide, o. A. 8. Această scădere primordială în modul esprimării în graiul nemţesc n-a putut să nu aibă mai apoi înrîurire şi asupra vorbirii româneşti, sbiera, f. S. 93. Nu-i imposibil ca povestitorul, căutînd a imita vorbirea ţigănească, să fi pronunţat intenţionat „făcut”. RF I, 123. Societatea în care trăim nu este numai cea 5409 VORBIRE -1108- VORBIRh care dă, în fiecare limbă, combinaţiilor de sunete un înţeles convenţional,... ci tot ea impune vorbirii noastre anumite norme, puşcariu, L, R. ii, 235. în vorbirea muntenească... „ă” provenit din „a” neaccentuat se păstrează bine. IORDAN, STIL. 36. Ne-am fi aşteptai ca vorbirea din Moldova şi cea din Muntenia să semene mult între ele. id. L. R. 16. Vorbirea moldovenească... se integrează în modalităţile de expresie care ne îndreaptă către tipul introvertit, bul. fil. xi-xn, 442. Nu ştia că vorbirea franţuzească poate fi atît de fermecătoare. arghezi, s. XI, 82. în momentul în care Imperiul s-a prăbuşit... şi s-a rupt legătura cu Roma, vorbirea din fiecare provincie a evoluat diferit. GRAUR, I. L. 202, cf. dl, DM. Terminologia respectivă nu reprezintă vorbirea din partea locului. FD II, 150. Numele doinei este puţin cunoscut astăzi în vorbirea locală. IST. LIT. ROM. l, 137. în vorbirea generaţiei tinere se observă folosirea, cu precădere, a formei literare de tipul: „aş fi cîntat”. teaha, c. N. 101, cf. der, în limba română cele mai folosite cuvinte, absolut necesare pentru vorbire..., sînt latine, panaitescu, c. r. 133, cf. L. rom. 1966, 322. în trecut, adjectivul „faptic ” era folosit în special de către unii ardeleni, în a căror vorbire ar putea fi socotit un calc după germ. „tatsächlich”. hristea, p. e. 193, cf. M. D. enc., dex. S-au explicat diferitele forme pe care le ia verbul în vorbire, după momentul temporal al săvîrşirii acţiunii. L. rom. 1980,612, cf. dsr, drev, v. breban, d. g. 0 (Idiomul utilizat se constituie într-un aspect al limbii, considerat prin raportare la o normă sau la un model lingvistic convenţional) Im început ar putea învăţătoriul, fără îndoială, să ia sama la greşalele cele mai mari ale vorbirei, iară nu la cele mici. petrovici, p. 310/4. Mijlocul cel mai potente a fost în toate limbele regularitatea vorbirei şi pronunţia curată. CIPARIU, Ο. II, 149. Basea şi fundamentul oricărei ortografie nu poate fi decît însuşi usul vorbirei, nu numai materiale, ci şi formale, id. ib. 411. Sînt forme de vorbire consacrate prin uz, pe care nu-i este permis unui autor să le prefacă, fără nici o cauză binecuvîntată. MAIORESCU, CR. I, 146. In vorbirea normală noi, românii, în genere, nu facem deosebire între vocalele lutîgi şi cele scurte. puşcariu, L. R. II, 59. Stoicii nu mai definesc logica drept ştiinţa demonstraţiei, ci drept ştiinţa vorbirii corecte. JOJA, S. l. 226. înregistrările au surprins cu cea mai mare fidelitate posibilă vorbirea spontană, liberă, necontrolată a subiectelor. SCL 1976, 23, Formele neanalogice „nu duce!”, „nu face!”... continuă să fie şi astăzi cele mai frecvente în scrisul românesc şi în vorbirea îngrijită. L. ROM. 1980, 30, cf. M. D. lingv. O atare formă, caracteristică în cel mai înalt grad vorbirii mahalageşti analfabete, susţine, cu brio... vulgaritatea textului, românia literară, 1992, nr. 3, 7/2, 0 Vorbire literară (sau cultă) - vorbire (3) caracteristică vorbitorilor unei limbi cu un oarecare nivel de instrucţie, care respectă normele limbii literare; limbă literară. Vînzătorul... avea o vorbire cultă, de om cu şcoală. ŢOIU, G. 17. Prin vorbirea cultă... [Laurian] înţelege vorbirea ideală. alil xxx, 356, cf. M. D. lingv. Vorbire populară (sau dialectală, regională) = vorbire (3) specifică indivizilor (neinstruiţi) din mediul rural, care reflectă particularităţile fonetice, lexicale etc. locale ale unei limbi; limbă populară. Ion Creangă rămînea c-un bagaj destul de sărăcăcios reproducînd vorbirea şi întorsătura populară, sadovea* nu, O. XX, 56. Vorbirea populară cunoaşte formula devenită oarecum fixă, „săracan de mine”, iordan STIL. 35, cf. 172, 208. Autorul îmi va arăta... proverbele împrumutate de Eminescu din vorbirea populară. vianu L. R. 12. bi latineşte, diftongul „au”, în vorbirea populară se pronunţa „o”. GRAUR, N. P. 100. Sintaxa acestor scrieri reflectă vorbirea populară. FD m, 152. Confuziile paronimice abundă îndeosebi în vorbirea populară şi în graiurile regionale. HRISTEA, p. E. 220. Vorbirea populară apelează alternativ la parataxă, la coordonare şi la subordonare pentru a exprima relaţiile dintre propoziţii SCL 1976, 24, cf. m. d. lingv. Este descrisă relaţia dintre normă şi abatere de la normă în vorbirea regională. L. rom. 1995, 77. Vorbire curentă (sau obişnuită, de toate zilele, cotidiană, zilnică) = vorbire (3) caracteristică majorităţii vorbitorilor unei limbi, în relaţiile zilnice. Boierii cînd scriau trebuiau numai să-şi mai stilizeze vorbirea obişnuită. IBRĂILEANU, s. 110. Mulţi aud cam greu, sînt tari de urechi, după cum se zice în vorbirea obişnuită. BIANU, D. s. 717. Felul în care exprimăm sentimentele noastre rămîne mai totdeauna, în vorbirea curentă, inferior sentimentelor, vianu, e. 311, cf. id. L. R. 136. Neguţătorul tălmăci aceste cuvinte în vorbirea de toate zilele cătră soţii săi. sadoveanu, 0. XI, 30. Războiul de la 1916 - 1918, şcoala şi alte împrejurări au adus... în vorbirea curentă a sătenilor vocabule care nu se auzeau înainte de 1900. id. E. 34. Vocale lungi propriu-zise nu avem în vorbirea curentă. puşcarrt, L. R. π, 57. Limba poetică se deosebeşte de vorbirea zilnică, călinescu, i. l. r, 412. în fiecare moment de evoluţie a limbii, aspectul ei mai puţin îngrijit îl constituie vorbirea cotidiană, acel limbaj... lipsit de solemnitate. COTEANU, R. L, 88. Termenul ciupercă are în limba română mai multe accepţii, dintre care am ales-o... pe aceea pe care o are în vorbirea curentă. L. ROM. 1981, 585, cf. Μ. D. lingv. Vorbire familiară = vorbire (3) simplă, fară pretenţii, obişnuită într-un mediu restrîns, intim. Tot aici aparţine „dă-te dracului!” pentru „du-te dracului!” din vorbirea familiară, cu o nuanţă uşor ironică. IORDAN, STIL. 34. Expresia „a o şterge englezeşte” (atît de folosită în vorbirea familiară a unor intelectuali) este o traducere a expresiei franţuzeşti corespunzătoare. HRISTEA, P. E. 180. Parataxa, pusă la contribuţie îndeosebi în limba literaturii artistice, este puţin folosită în vorbirea familiară. SCL 1976, 27, cf. M. d. lingv. ♦ (Lingv.) Realizarea concretă, individuală a limbii (concepute ca sistem abstract sau ca instituţie socială) Fonemul aparţine limbii, pe cînd sunetul aparţine vorbirii individuale. SCL 1954, 57. Limba se manifestă prin vorbire şi, ca atare, e greşit să reducem vorbirea la o sumă de procese psihofiziologice individuale, graur, 1. L. 25. F. de Saussure desparte limba, fapt social, de vorbire, fapt individual; după lingvistul genevez individul este totdeauna stăpîn pe vorbire şi poate să o organizeze cum vrea. id. ib. 35. Abaterea şi greşeala ţin de vorbire, fiind, la origine, acte strict individuale. L. ROM. 1965, 210. Omonimia gramaticală ca şi cea lexicală nu poate fi... luată în discuţie numai pe baza unor fapte izolate de „limbă”, ci trebuie analizată şi pe planul vorbirii SCL 5409 VORBIRE -1109- V ORB IRE 1970, 217. în vorbirea individuală se ajunge, prin confuzia paronimelor; la ceea ce Bally numea „omonimii sub o formă patologică hristea, p. e. 219, cf. m. d. lingv. Stilul este o particularitate a vorbirii, nu a sistemului lingvistic, adică a tezaurului de fapte de care dispune o limbă. ivănescu, i. l. R. 19. în lingvistica mondială, Eugenio Coseriu este amintit, în primul rînd, pentru înlocuirea dihotomiei saussuriene limbă - vorbire printr-o trihotomie: sistem - normă - vorbire. L. ROM. 1981, 312, cf. drev. Valoarea de presupunere [a prezumtivului] este mai mult un „efect de sens”, care ţine de „vorbire” şi nu de „limbă”, alilxxix, 39. „ Vorbirea” constituie... latura individuală a limbajului; domeniul actualizărilor, al realizărilor concrete... domeniul particularului, al obsetvabilului, al continuului, fără graniţe precise, refractar segmentărilor şi clasificărilor rigide. L. ROM. 1995,515. 4. (Mod, manieră de) exprimare (orală); vorbă (4, 5), vorbit1 (2). Cf. vorbi (4). Cînd vorbiţi cu pruncii sau îi învăţaţi pre dînşii, arătaţi-le plăcere prin vorbire, iară să nu vorbiţi fiece şi mojiceşte. PETROVICI, P. 109/1. Se cade să ştim a lucra şi cu prietenii cei înţelepţi cu cuviinţă a vorbi. Această vorbire înţeleaptă şi lucrare caută să o învăţăm, id. ib. 268/13, cf. drlu. Estazul în tine-aduce, Prin vorbirea armonioasă, asachi, s. l. I, 158. Muma mea... care auzise numai pe uşarii (aprozii) tribunalelor vorbind franţozeşte, pe notari, pe avocaţi şi pe ofiţerii companiilor care petrecuse cinsprezece zile în sat, avea împrotiva vorbirii lor nişte idei foarte greşite. brezoianu, î. 14/3, cf. pontbriant, d. Respectul, gustul... gravităţii, al curăţiei, atît în cugetări cît şi în vorbire nu era desfiinţat într-înşiL BARONZI, I. C. v, 58/10. El are vorbirea graţioasă. COSTINESCU. în fuga vorbirii îşi vedea gîndurile, înainte de a le rosti, cum răsar şi se înşiră, vlahuţă, O. A. ni, 64. îuno s-apropie-acum de bătrîn cu vorbire rugată, coşbuc, AE. 12, cf. şăineanu, RESMERIŢĂ, D. Plin de demnitate în port şi vorbire, el rămăsese apusean şi om de lume pînă în vîrful unghiilor. M. I. caragiale, C. 13. Pantazi nu se mai sătura să-i admire... severa stăpînire asupra mişcărilor şi vorbirei. id. ib. 64, cf. cade. Fără măsură şi aticism, proza lui Faguet e însă colorată, vibrantă, urmărind sinuozităţile vorbirii, digresiunile unui temperament tumultuos şi combativ, lovinescu, c. iv, 155. Pietro cu o adîncă seriozitate, cu ceva solemn în vorbire. CAMIL PETRESCU, T. ii, 318. Mă gîndeam la prietinul meu de altădată... cu vorbirea năvalnică şi încurcată, sadoveanu, o. vin, 17. în acea vreme de oratorie limbută, vorbirea strînsă a lui Maiorescu făcu impresie. CĂLINESCU, I. L. R. 401. Întorcîndu-se, îl văzu pe Hagienuş, curios de schimbat..., cu o febrilitate în vorbire şi gest. id. S. 108. Din vorbirea personajelor sale scoate Caragiale numeroasele idiotisme. vianu, S. 108. Vorbirea bolnavului este monotonă, nu schimbă deloc intonaţia cuvintelor, parhon, o. a. I, 266. Fără să vrea, imită vorbirea apăsată, sfătoasă şi cu subînţelesuri a lui Fane, vinea, L. I, 364, cf. DL. Vorbirea îi era mieroasă, exclamaţia şi accentul puternic dialectale, preda, c. m. p. i, 229. Ei se identifică cu persoana înfăţişată, însuşindu-şi firea şi vorbirea fie a unor mari eroi, fie a unor omorîtori de tirani IST. T. I, 38. „Remuneraţie” se transformă în „renumeraţie”, pe care îl auzim adesea chiar în exprimarea unor oameni cu oarecare cultură, nu numai în vorbirea lui Pristanda, hristea, p. E. 207. Este vorbirea plină de greutate a cuiva care „ştie”, românia literară, 1972, nr.3, 9/3, cf. Μ. D. ENC., dex. Anticarul avea obiceiul ăsta..., schimbîndu-şi vorbirea după statutul social cu care intra în legătură. ŢOIU, G. 22. Orientarea spre aspectele generale ale graiului ardelenesc rămîne... caracteristică pentru vorbirea eroului. L. rom. 1980,44, cf. dsr, drev, V. BREBAN, D. G. Mimează stupid o „naturaleţe” de vorbire vie. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 3, 16/3. 0 E x p r . A fi scump Ia vorbire v. scump (2). ♦ (Gram.; rar) Discurs, enunţ; frază, propoziţie. Accentul logic şi-a împlinit dătoria cu desăvîrşire dacă-i reflectă auditoriului sensul logic al întregei vorbiri, împreună cu toate reia-ţiunile ideale în care se rămureşte vorbirea. EMINESCU, O. XIV, 312. □ Studiază variaţia topicii în diferite segmente de vorbire. 0 Parte de vorbire v. p a r t e (12). ♦ (învechit, rar) Gramatică. Astfel se zice în oarecare manuale de vorbire că subsîantivii se osibesc în doă clase, brezoianu, î. 122/21. ♦ (învechit; şi în sintagma arta vorbirii enc. rom.; adesea cu determinări ca „bună”, „frumoasă”) Oratorie1, elocvenţă; retorică; (învechit, rar) vorovire (11). Cf. mardarie, l. 111/12. Nu e de lipsă a da predică pruncilor, nici a întrebuinţa frumuseţea vorbirei PETROVICI, Ρ. 131/19. Mai lesne va surpa libertatea Patriei cu frumoasa vorbire decît cu armele. POTECA, F. 253/19. Geniul îl povăţuieşte... a se feri de covîrşire şi a-şi împărţi cu orînduială frumuseţile ce izvoresc din figurile vorbirii, heliade, o. ii, 24, cf. enc. rom. 0 Darul vorbirii = talent oratoric. Eu... am, precum se ştie, lăudat dar al vorbirii SADOVEANU, O. xm, 107. Seamănă cu tată-său la darul vorbirii, călinescu, B. I. 338, cf. DL. Costică... nu avea darul vorbirii preda, M. s. 17. Marele cronicar îi preţuia, printre altele, darul vorbirii, care a îndemnat pe unii domnitori să-l folosească uneori în misiuni diplomatice, românia literară, 1973, nr. 50, 7/2, cf. dex. ♦ Mod de exprimare (în scris sau oral) caracteristic unui grup profesional, unui domeniu de activitate, unei discipline etc.; stil. Cu ce fel de stil (vorbire) să cuvine a seri. poteca, F. 195/9. „Lese-l”, „vesel” nu au deloc aerul unor rime extraordinare şi stau în locul pe care l-ar avea şi în vorbirea prozaică. CĂLINESCU, C. O. 54. Singură vorbirea poetică... obţine cu fiecare expresie o imagine plină de căldură şi forţa percepţiunii concrete. VIANU, L. R. 137. Se lepădase de vorbirea cărţilor şi catedrelor şi folosea numai cuvintele de toată ziua. vinea, l. i, 108. 0 Vorbirea obiectivă (sau neutră, intelectuală) = mod de exprimare specific lucrărilor ştiinţifice, prin care autorul nu-şi prezintă propriile sentimente, trăiri sufleteşti; stil neutru. Regulile curente privitoare la aşezarea cuvintelor în frază sînt valabile numai din punct de vedere sintactic, deci numai pentru vorbirea obiectivă, intelectuală. IORDAN, STIL. 21, cf. M. D. lingv. Vorbire directă v. d i r e c t. Vorbire indirectă v. indirect. ♦ (învechit, rar) Terminologie. Se plîng de doă mii de ani că vorbirea medicinei ar fi un gerg neînţeles bolnavului. MAN. SĂNĂT. 4/1. Este peste putinţă ca vorbirea medicală de astăzi să poată răspunde cu un mod de înţeles, la una din aceste trei chestiuni ib. 7/1. ♦ (învechit, rar) Ştiinţă, 5409 VORBIRE -1110- vORBIRh studiu. Cuvîntul „somatologhie” este grecesc şi va să zică „vorbire pentru trupuri ”. amfilohie, g. f. 32r/6. 5. Ceea ce comunică (oral) cineva, ceea ce spune (3, 4) cineva (cuiva); afirmaţie, expunere, mărturisire, relatare, spunere (2), spusă (4), vorbă (9), zisă (v. zis 3). Cf. vorbi (9). Cf. mararie, l. 215/8. Teme-te mai mult de vorbire decît de primejdie. GOLESCU, P. 337/19, cf. DRLU. Din erminie şi din stil să judecă firea oamenilor... Pre cei ce îi supără slava deşartă, vorbirea acestora e cu dragoste de lucruri mari. POTECA, F. 253/9, cf. Cîmpeanu, GR. ROM. 4/32. Răul care provine din nişte asemenea de prisos vorbiri este că nişte asemenea oameni vorbesc fără a se gîndi şi declară unele secrete. parab. 14/20. Cît de mare poate fi fericirea unui domnitor la mari afaceri aflîndu-se, cînd urechile sale le ţine deschise mai mult la liberă, sinceră vorbire şi la cuvintele adevărului. ARISTIA, PLUT, 262/5. Sub vorbiri creştine, pline d-omenie, El ascunde noă lanţuri de robiei BOLINTINEANU, P. I, 55. Dar unde ne ducem cu atîtea ciudate digresiuni fără disciplină? Ne depărtăm prea tare de obiectul vorbirii noastre, de stil. CARAGIALE, o. III, 68, cf. ŞĂINEANU, resmeriţă, D. Vorbirea lui Zaharia Duhu fusese pe înţelesul şefului de staţie. c. petrescu, A. 307. M-am folosit de vorbirea lui despre fiare şi-am mărturisit făţiş că mă interesează mult legăturile lui cu sălbătăciunile. VOICULESCU, P. I, 108. Urma să guste din cele de pe masă, ascultînd vorbirea însufleţită a bătrînului minorit. SADOVEANU, O. x, 104. în vorbirea ei diversă introducea paranteze fine. id. ib. XXI, 615. Ştia numeroase dictoane latineşti, cu care-şi presăra vorbirea. CĂLINESCU, C. O. 239, cf. DL. O explicabilă tulburare a spiritului ne cuprinde la gîndul că i-am sorbit vrăjiţi vorbirea blajină, contemp. 1969, nr. 1 176, 3/2, Nu-mi plac deloc... zîmbetele şi şuşotelile care întîmpină vorbirea mea despre întîlnirea la gîrlă. Steinhardt, J. 46. De ţi-ar fl fapta ca vorbirea, dsr. 0 E x p r. (învechit şi regional) Vorbire de rău = bîrfă, bîrfire, ponegrire. începerea prieteşugului este lauda, iar a vrăjmăşirii, vorbirea de rău. GOLESCU, P. 63/4, cf. drlu, ddrf, resmeriţă, d. De vei scuipa şi va cădea asupra hainelor tale, aşteaptă în graby înnoire sau vreo vorbire de rău. şez. xm, 106. ♦ (învechit, rar) Menţiune (1). în textul publicat de Kossuth nu se află nici un cuvînt în favoarea Transilvaniei şi a Banatului, precum nici vorbirea ce se făcea despre Bucovina în schiţa de proiect de protocol. GfflCA, A. 618, cf. DL, DM, dex. ♦ (învechit, rar) Comunicare (prin rugăciune) cu Dumnezeu. Cf. vorbi (8). Trebuie să obişnuim copiii... a sta cu zmerenie în vremea rugăciunii, care este o tainică şi înaltă vorbire cu Dumnezeu. MARCOVICI, D. 24/11. 6. (Astăzi rar) Cuvîntare, discurs, expunere în public. Cf. vorbi (I 11). Preaînălţatul mieu domn... a ţinut o lungă cuvîntare de mulţumire pentru puternicul sultan, iar înălţimea sa i-a tăiat de două ori vorbirea, adresîndu-se preamarelui vizir (a. 1802). BUL. COM. IST. m, 145. Era întîia lui vorbire la popor. AGÂRBICEANU, A. 60. El dezvălui în amănunte programul Partidului Naţional... Vorbirea ţinu mult. id. o. vili, 209, cf. resmeriţă, d. La Senat Lungă vorbire a lui I. Brătianu. CONV. lit. lxiv, 645. Cînd o să ia aici cuvîntul n-o să-i întrerup vorbirea, ci dimpotrivă, o să-l ascult cu mare interes, preda, c. m. P. n, 249, cf. dsr. 0 E x p r. A ţine o vorbire = a ţine un discurs v. ţ i n e VIII 2. în camera din Bucureşti s-a sculat Barbu Catargiu şi ţinu o vorbire ocazională prin care a răpit inimile tuturor ascultătorilor. f (1867), nr. 26, 3/2. A ţinut asupra acestui obiect vorbiri, care în vremea lor făceau fericirea tuturor călătorilor în Indigo, eminescu, s. p. 395. ţoî hazul acestui tînăr... era că putea să ţină vorbiri fară nici un înţeles, agârbiceanu, a. 232. Au avut un organizator de la raion, care ţinea nişte vorbiri de răsuna căminul cultural, v. ROM. ianuarie 1960, 42. Alixandru Vaida Voievod... o ţinut vorghire frumoasă. GR. s. I, 118. ♦ (Regional) Oraţie (2). în unele părţi ale Transilvaniei, venind nunul şi nuna împreună cu vornicul în curte la socrul mare,.., vornicul se adresează cătră dînsul cu următoarea vorbire: „Bună ziua, soacre mare!” marian, nu. 409. începe strîngerea banilor prin următoarea vorbire: - Bună dimineaţa, masă frumoasă! rădulescu-codin, l. tr. 94, cf. 92, alrm ii/ι h 208/64. ♦ (Prin Transilv.) Predică. Cf. alr h/ι h 188/157,172. 7. (învechit şi regional) Discuţie cu cineva sau între mai multe persoane; conversaţie, convorbire; vorbă (15), vorbit1 (3). Cf. vorbi (12). Cf. mardarie, l. 107/25, drlu. Pentru ce nu să uluieşte în vorbirile sale cu prietenii? MARCOVICI, D. 198/9. Se dezbătu prin mai multe vorbiri că ce ar fl mai oportun, a intra sau ba, şi se află că mai oportun este a intra şi apoi a lucra. vasici, în bariţiu, c. n, 116. Faima, adesea prevestitoare adevărată a nenorocirilor ce ameninţă, începu a se lăţi, aţîţînd toate vorbirile, spăimîntînd toate feţele. bălcescu, m. v. 323, cf. polizu. Aci am găsit şi pe dl Szemere, cu care avui o lungă vorbire. BOLLIAC, ap. GHICA, A. 630. Cu cît ne suiam pe coastă, cu atît vorbirea noastră devenea mai aprinsă. GHICA, în DL. Aceasta,., o cunosc chiar din vorbirile domniii tale cu serdarul D, felimon, o. i, 107, cf. pontbriant, d„ cihac, I, 320. Părea că începuse o vorbire intimă cu el. eminescu, p. l. 45. Bătrinii se dau la o parte, bătrînele la alta... Obiectul vorbirii lor de comun e enararea zilelor tinereţii, marian, S. r. iii, 338, cf. barcianu, alexi, w. Vorbirile între meseni urmau în şoaptă, sadoveanu, o. xm, 38, cf. DL. Popa lordache în vorghirile lui cu tata ne spunea că la vremea d-apoi o să iasă boieri alghi cu coc dă hier, graiul, I, 242. ♦ (învechit, rar) Negociere, tratative. Voieşte să intre în negoţiaţie (vorbire) de a da sflrşit prieteneşte neînvoirilor. CR. (1829), 1812/8. într-acest chip se zădărniciră toate aceste vorbiri despre pace. bălcescu, m. v. 88. ♦ (învechit, rar) Dispută, ceartă. Cf. mardarie, l. 211/14. După mai multă vorbire năsprită,,.. Crăciun să întărită Şi el, nice mai stă cu gura închisă. Ci răspunde ales şi fără mînie: „Eu ştiu că sînt om ş-asemene ţie”, budai-deleanu, t. v. 82. ♦ (învechit) Dezbatere pe o temă dată; controversă, polemică; (c o n c r.) scriere (polemică) sub formă de dialog. A treia vorbire... Dialogus [Titlu], şincai, în ŞA I, 623, O vorbire între un străin din Ţara Turcească şi între un cetăţean din Pesta [Titlu] (a. 1816). şaii, 322. Următoarea vorbire în versuri între Străinul din Ţara Turcească şi între Cetăţeanul din Pesta, alcătuită, ţi-o pun înainte, iubite cetitoriu (a. 1816). ib. Pînă a adurmi citea o vorbire a lui Plato pentru nemurirea sufletului. 5409 VORBIŞOARĂ -1111- V ORB IT2 MICOLAU, p. ii, 282/18. Vorbirea este alăturare desă-vîrşită de două arătări, împotrivă zicătoreşte stînd una de alta, a punerii... şi a împotrivă-punerii, şi făcîndu-să prin drepte siloghismuri poteca, f. 169/6, cf. 101/24. Φ (Regional) Discuţie între familiile viitorilor miri în vederea stabilirii celor cuvenite pentru logodnă sau nuntă. Cei din casă beu acea ploscă, poftindu-i a veni pentru vorbirea zestrei şi aşezămîntul nunţii hem 1999. Să duc iei la vorbire şî pe-omă să duce... altă dată ş-o peţăşce. porţile de fier, 269. Doazăci să duc la... vorbire ş-atuncea... fac acolo vorbirea şî să hotărăs[c] cînd fac peţala. ib. 184, cf. nalr — b π h 184/1,4, 29. - PL: vorbiri. - V. vorbi. VORBIŞOARĂ s. f. (Popular) Vorbuliţă (3). Cf. CIHAC, I, 320, DDRF, CIAUŞANU, V. 26, CADE, DL, DM, DEX. Ieşi, Stăncuţo, pîn-afară, Ca să-ţi spun d-o vorbişoară, Să o pui la inimioară! balade, Π, 191, - PL: vorbişoare. - Vorbă + suf. -işoară. VORBÎT1 s. n. Faptul de a vorbi. 1. (Rar) Vorbire (1). Cf. v o r b i (1). Cf. dm, m. d. enc. 1 035, DEX. a Vorbitul îl deosebeşte pe om de animal □ Vorbitul se deprinde în primii ani ai copilăriei 2. (Mod, manieră de) exprimare (orală); vorbă (4), vorbire (4). Cf. vorbi (4). Nu pot să-ţi spun anume de trăieşte Ori este mort, că-i prost vorbitu-n dodii. murnu, O, 77. La fel de bogată se prezintă terminologia afectivă a vorbitului iordan, stil. 348. Rasa de nord, cea vest-europeană, cea est-europeană, cea dinarică, cea asiatică ar prezenta aceleaşi legi de stil în ce priveşte mersul şi vorbitul oamenilor,... debitul verbal etc. ralea, S. T. I, 213. în clipa aceea vorbitul ei semăna şi cu statura, care era mică, noduroasă, preda, DELIR. 27. Zgomotul mare nu trezeşte din somn, vorbitul în şoapte, da. steinhardt, j. 213. 3. Discuţie, conversaţie; vorbă (16), (învechit şi regional) vorbire (7). Cf. vorbi (12). Dar se vede că vorbitul Le-a-ncurcat, că-n faptul serii, Cînd s-a terminat plivitul Primii-au fost pionierii. D. botez, f. S. 82, □ Este interzis vorbitul cu şoferul în timpul mersului - V. vorbi. VORBIT2, -Ă adj. 1. (Despre cuvinte, enunţuri etc. sau despre gînduri, idei, sentimente etc.) Care este rostit, exprimat oral1 (2); care este comunicat, expus, prezentat oral; (învechit, rar) vorovit (1). Cf. drlu, pontbriant, d., lm. Poate vrodată, prin zvonuri vorbite, venitu-ţi-a, rege, Veste de numele celui din Bellus născut. COŞBUC, AE. 32, cf. RESMERIŢĂ, D. Faguet vorbea în felul lui, adică... îşi obiecta şi îşi răspundea singur, pentru ca, lunecînd brusc în soliloc, să se cufunde într-o meditaţie vorbită, lovinescu, C. rv, 154. Indicaţiile necesare... sînt cele care privesc mişcarea interioară a interpreţilor... Ele sunt mai importante chiar decît textul vorbit, camil petrescu, T. m, 522. Nu putea călători fără spaimă şi strigăt în trăsură... După ce caii fură înhămaţi, urmară aceleaşi suferinţi vorbite şi strigate pînă în deal la Timiş, sadoveanu, O. XIII, 98. Aniversarea... a produs un şir de manifestări scrise şi vorbite, vianu, s. 65. Cuvîntul scris are ... doi rivali serioşi: imaginea şi cuvîntul vorbit, ralea, s. t. i, 144. Elaborarea acestui foileton biografic vorbit îi cerea mai multă vreme şi muncă decît dacă s-ar fi pus pe lucru cu adevărat. vinea, L. n, 95, cf. dl, DM. Textul cîntat ori declamat devine text vorbit, ist. t. i, 87, cf. m. d, enc. Atracţia pe care o exercită scena asupra scriitorilor se întemeiază pe dorinţa unei mai mari apropieri de public şi pe părerea că această apropiere se face mai strîns prin mijlocirea cuvîntului vorbit decît prin mijlocirea cuvîn-tului scris. al. philippide, în ms. vi, nr. 2, 23, cf. dex, v. breban, D. G. 0 (Substantivat) Stenografia este arta de a scrie cu caractere simple nu numai aşa de repede şi de scurt..., ci de a scrie cele vorbite şi cu atîta claritate, încît cele scrise să fie exacte, sigure şi legibile. conv. lit. vi, 64. 0 (Adverbial) E vrednic ca o fată mare, îşi urmă vorbit gîndurile Neonil Roşea, sadoveanu, o. XXI, 298, cf. dl. 0 (Prin lărgirea sensului) în orişice discuţie se impune cuviinţa scrisă şi vorbită, sadoveanu, o, xx, 163. 0 Limbă vorbită = (în opoziţie cu limbă scrisă) aspect, formă a limbii folosită în comunicarea orală (uzuală); p . e x t. limbă populară. Limba vorbită se distinge de limba scrisă. COSTINESCU. Limba scriitorilor nu e un produs firesc al mediului, adică mai modernă la scriitorii mai moderni, ci e modernă sau arhaică, mai apropiată de limba vorbită sau de cea clasică, după cum autorul care o scrie are o educaţie clasică îngrijită. bul. com. ist. I, 27, cf. resmeriţă, D. Aria de înrîurire a limbii vorbite s-a lărgit, sadoveanu, O. XX, 302. Limba scrisă e numai un surogat al celei vorbite, puşcariu, l. R. I, 98. „Limba literară” însemnează „limbă scrisă” şi se opune „limbii vorbite”, iordan, l. r. 20. O limbă de cultură... a avut pe lîngă varianta scrisă şi o variantă vorbită, adică o limbă a conversaţiei BUL. FlL. ΧΙ-ΧΕ, 20. Discuţiile publice despre limba vorbită şi scrisă sînt foarte folositoare, călinescu, C. O. 356. Transcrierea limbii vorbite este, la Caragiale, un mijloc al satirei sociale, vianu, S. 88. Utilizarea unor părţi de cuvînt într-o altă funcţiune decît aceea obişnuită lor este o abatere de la limba vorbită, un procedeu al unui stil scriptic şi intelectualizat. id. ib. 109. Limba vorbită este supusă unor variaţii mult mai mari decît cea scrisă. MACREA, F. 52, cf. DL, DM. Trebuie să ţinem seama de diferenţa, specifică fiecărei epoci, dintre limba scrisă şi cea vorbită. CL 1961, 39. Numeroase neologisme pe care le cunoaştem din limba vorbită sau pe care le întîlnim în special în stilul publicistic n-au pătruns încă în dicţionare. HRISTEA, Ρ, E. 115, cf. M. D. ENC. Există şi o limbă literară vorbită, pe care o folosim în relaţiile oficiale, academice etc. românia literară, 1974, nr. 2, 12/1, cf. dex. între limba vorbită şi cea scrisă (sau, cu alte cuvinte, între vorbirea populară şi limba literară) există deosebiri profunde tocmai în ceea ce priveşte construcţia frazelor. SCL 1976, 23. Deplasarea accentului... se produce frecvent în ultimul timp nu numai în limba vorbită (neîngrijită), ci şi în cadrul emisiunilor de radio sau televiziune. L. ROM. 1980, 245, cf. DSR. Formele supracompuse de perfect sînt creaţii spontane ale limbii vorbite, alil xxix, 53, cf. v. breban, d. g. ♦ (Rar; despre examene, concursuri etc.) Care este susţinut oral. 5412 VORBITAREŢ -1112- VORBITOR A început mai pe urmă examenul vorbit. I. BOTEZ, şc. 82. O duzină de candidaţi nemernici trebuiau izgoniţi de la proba vorbită, id. Β. 120, cf. dl, DM, DEX. ♦ (Despre filme cinematografice) Ale cărui imagini sînt însoţite de coloană sonoră (v. s o n o r 3), Film vorbit, dsr. 2. (Mai ales despre stil) Care este specific exprimării orale; care se caracterizează prin oralitate. Foarte mulţi nu cunoşteau pe genialul învăţat şi om de litere decît din cîteva articole de gazetă (în părerea multora de un stil dificil, fiindcă era un stil vorbit, ce trebuia proiectat în sonorităţi), din vreo conferinţă. CĂLINESCU, c. O. 93. Gîndirea lui era dialectică, iar fraza era vorbită în aşa măsură, că răsunătoarele lui articole porneau ca nişte monoloage interioare, dictate penei care le aşternea pe hîrtie. camil petrescu, o. ii, 32. Cronicarul din Caragiale alternează stilul lui vorbit cu stilul vorbit al personajelor. constantinescu, s. ii, 67. Arta lui vorbită, mai mult sau mai puţin stilizată..., am întîlnit-o şi-n lunga serie de cronici, id. ib. 89, cf. 71. Trăsătura cea mai caracteristică a povestitorului popular este oralitatea: tot ce spune el poartă pecetea stilului vorbit, prin nimic esenţial deosebit de vorbirea curentă, expresie vie, spontană, naturală a gîndirii şi simţirii noastre. contribuţii, i, 142. 3. Menţionat. închei socotinţă că pîrîtul Romano să rămîie pacinic stăpînitor pe pămîntul cumparat după vorbitele mai sus acturi (a. 1848). bul. com. ist. vi, 40. în vorbita noapte, Ştiu, ca şi vecinii, c-am donnit cît şapte. arghezi, s. v, 220. 4. (învechit) Convenit, stabilit2 (2). Albane mişel, să rămîi la vorbitele vorbe, coşbuc, ae. 164. Cîţi sorţi am avea de cititori în condiţiunile vorbite? caragiale, o. vii, 272, cf. resmeriţă, d. - PL: vorbiţi, -te, - V. vorbi. VORBITAREŢ, -Ă adj. (Regional) Vorbăreţ (1) (Băniţa - Petroşani). Cf. a m 18. - PL: vorbitareţi, -e. - Vorbit1 + suf. -areţ. VORBITOR, -OARE adj., subst. I. 1. Adj. (Despre oameni) Care are facultatea de a vorbi (1), care utilizează limbajul articulat; cuvîntător, (învechit, rar) vorbeţ. Cf. vorbi (1). Cf. budai-deleanu, lex, lm. Mii roiuri vorbitoare, curgînd spre vechea Romă. EMINESCU, O. I, 91, cf. ddrf, şăineanu, barcianu, ALEXI, w., resmeriţă, D., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, M. D. ENC., DEX. Fiinţă vorbitoare, dsr, breb an, D. G. 0 (Prin analogie) Casti... au alcătuit o asemene istorie, ce au numit-o „Li animali parlanti”, adecă jivinile vorbitoare. BUDAI-deleanu, ţ. 68. Actorii naraţiunilor lor nu pot fi nici zei, nici semizei şi cu atîta mai puţin elemente, animale şi minerale vorbitoare. HELIADE, O. Π, 68. Celor nevinovaţi păpuşile ori soldaţii de plumb sau toate dihăniile şi paiaţele vorbitoare li se cuvin, dar este o vîrstă la care copilul întoarce capul plictisit de jucărele. ANGHEL, pr. 179. Cartea cu poveşti e mai plină de zmei..., de gîngănii de aur vorbitoare, ca săniile fermecătorului Moş Crăciun, de minuni cu maşinărie. ARGHEZI, S. VII, 247. Tot o demonstraţie este pînă la un punct şi fenomenul talerelor şi tacîmurilor vorbitoare, călinescu B. 184. Dunăre, Dunăre... De-aifi vorbitoare Şi-ndatori-toare Eu că te-aş ruga Şi te-aş întreba. POP. ap. gcr π 298. Mureş, Mureş, apă lină, De mi-ai fi tu vorbitoare Precum eşti de mergătoare, Eu cu drag te-aş întreba. JARNÎK - BÎRSEANU, D. 300. De-ai fi lună vorghitoare, Eu lună te-aş întreba. MAT. folk. 999. Cernă, Cemişoară! Cum eşti urlătoare, Să-mi fii vorbitoare, marian, ins. 340. Apî curgătoari Pi k'etriş di voii, Cum ieş curgătoari De-i hri vorbitoari. DIACONU, VR. 19. Crişule, drăguţule Tu-mi eşti curătoare, Să-mi fii vorbitoare Eu te-aş întreba De-o mîndruţ-a mea. balade, m, 225. De-ai fi} lună, vorbitoare, Pe cum eşti de călătoare, Eu de tine m-aş ruga Să-mi aduci o scrisorea. folc. transilv. n, 17. Cemele, Cernele, De-ai fi vorbitoare, Cum eşti curgătoare, Ceartă-ţi urletul, Moaie-ţi talazul Şi-arată-mi vadul. folc. olt. - munt. iv, 45. 0 F i g . Pictura este o poezie mută, după cum poezia este o pictură vorbitoare. vianu, L. R. 137. 0 (Substantivat) Toţi carii se nasc surzi nu vorbesc, pentru că vorba se învaţă prin auz; însă aceasta se întîmplă şi la cei vorbitori, vătămîndu-li-se organul grăirel CORNEA, E, I, 31/33. ♦ (Despre papagali) Care imită limbajul uman. Papagalu e o pasăre vorbitoare. SCRIBAN, D. 2. (învechit; despre limbi) Care se utilizează curent în comunicarea orală, care este în uz; uzual, vorbit2 (1). Să lucrăm limba noastră cea vorbitoare şi să luăm numai acelea care ne vor fi de lipsă de la greci şi de la latini. MUMULEANU, c. 62/3. Această limbă este de acel feli încît de cursul timpurilor nu se poate sminti precum limbile cele vorbitoare. AR (1834), 111V33. Deprinde foarte bine pă şcolari atît în limba grecească veche, cît şi în cea vorbitoare, poenaru, în arh. olt. n, 53. în alte cazuri, limba vorbitoare confunda cu greşală, după cum se obicinuieşte şi acum, aceea ce limba scrisă deosebea, şi avem cuvînt a crede că zicerile „libere” şi „vivere” erau cu totul identice pentru ureche, zalomit, e. F. 124/14, cf. ddrf. Ajunsesem a citi şi chiar a traduce pe Omer şi alţi autori clasici în limba comună vorbitoare. Sion, p. 359. 3. S. m. şi f. Persoană care vorbeşte (3) un anumit idiom, Cf. budai-deleanu, lex. Dicţionarul deci se poate socoti ca o adunătură de material.., după care din materialul acesta se poate înfiinţa un edificiu intelectual, ad[ică] vorba, iară vorbitoriul ca un arhitect ce înfiinţază edificiul acesta, cîmpeanu, gr. rom. 4/30, cf. COSTINESCU. Se vor considera ca justificate, fiind întemeiate pe o trebuinţă a vorbitoriloracele schimbări care s-au operat în gura poporului pe nesimţite şi pe neconştiute şi care dau fiziognomia sa particulară graiului fiecărei faze istorice a unei limbi arhiva, I, 28. Limba nu este numai productul activităţii vorbitorului, ci în mare parte ceva impus din afară. PHILIPPIDE, P. 141. L[im]&[ile] izolante formează un grup în centrul şi sudul Asiei, cu chineza (avînd400 milioane vorbitori...), anamita, birmana, siameza, tibetana şi japoneza, arh. olt. x, 90. Noţiunii „expresie individuală” i se poate atribui o sferă mai restrînsă sau mai întinsă, putînd însemna... felul de a se exprima al unui vorbitor oarecare, al unui autor, vianu, l. u. 39, cf. dl, dm, cioranescu, d. et. 9 350. De cele mai multe ori, noile cuvinte nu pot fi 5414 VORBITOR -1113- VORBITOR analizate de vorbitori în părţile lor componente, hristea, p 170. Era pentru vorbitorii de limbă engleză un personaj cunoscut din literatură, contemp. 1972, nr. 1 325, 5/1. Aceleaşi cuvinte pot semnifica diferit la diverşi vorbitori, pînă la a nu semnifica la unii nimic. românia literară, 1973, nr. 20, 5/1, cf. dex, v. breban, d. g. 0 (Lingv.; şi adjectival, în sintagma subiect sau individ vorbitor) Persoană a cărei vorbire (3) este supusă observaţiei, analizei, cercetării. Nu există subiect vorbitor... care să nu adauge la expresia uzuală o notă individuală. PUŞCARIU, L. R. I, 3. Aceeaşi abstracţiune pe care o face cercetătorul ştiinţific se realizează în subconştientul individului vorbitor. id. ib. 107. Limba vorbită are şi ea, la rîndul ei, mai multe aspecte, după conţinutul celor spuse de subiectele vorbitoare, iordan, l. r. 22. Un cuvînt, o particularitate sintactică etc. pot avea, în ce priveşte sensul, două elemente distincte: unul strict intelectual..., altul afectiv, care arată oarecum poziţia subiectivă, reacţia sentimentală a individului vorbitor faţă de noţiunea etc. respectivă, id. STIL. 13. Coexistenţa şi întrepătrunderea a două sisteme lingvistice în acelaşi vorbitor. ROSETTI, i. sl. 19. Această formă verbală exprimă şi o noţiune modală, adică o atitudine personală a subiectului vorbitor faţă de acţiunea respectivă. BUL. HL. xi - ΧΠ, 469. Compusele cu „des-”... arată şovăielile subiectelor vorbitoare, scl 1950, 60. Am cerut vorbitorilor să inverseze diverse cuvinte, fd I, 69. Etimologia populară se poate manifesta în limba oricărui subiect vorbitor, hristea, P. E. 205. Cea mai izbitoare dintre trăsăturile generale ale graiului din Valea Bistriţei (şi ale vorbirii populare de pretutindeni)... este marea libertate pe care şi-o iau vorbitorii în construirea frazelor. SCL 1976, 22. Conştiinţa că vorbeşte o limbă sau alta se creează la individul vorbitor pe baza indentităţii sau deosebirii totale de morfome. ivănescu, i. l. r. 28. 4. S. m. şi (rar) f. Persoană care îşi exprimă gîndurile, ideile, sentimentele etc. prin viu grai; persoană care spune (3), comunică, relatează ceva (cuiva). V. spunător (3), zicător (1). Cf. drlu. Din cugetările ce se descopăr în vorbire... şi din sîmţemintele ce se descopăr într-însa..., din descoperirea acestor îmbe elemente putem cunoaşte în urmă scopul sau tendinţa la care ţinteşte vorbitorul prin comunicaţia ideilor şi a sîmţemin-telor sale. cÎmpeanu, GR. ROM. 242/30. Comunicaţiunea intelectuale între vorbitoriu şi ascultătoriu să se stabilească pre cît se poate mai precisă şi completă. CiPARiu, o. ii, 261. Aducerea-aminte e necredincioasă; vorba purtată de altul nu e gîndul vorbitorului, ci graiul purtătorului, maiorescu, cr. ii, 108. Se aşeză gînditoa-re,... atentă la spusele unui vorbitor invizibil c. petrescu, C. v. 168. O clipă vorbitorul se opri şi privi în juru-i. sadoveanu, O. X, 37. Vorbitorului „îi lipsesc cuvintele” mai ales cînd se găseşte într-o stare de emoţie sufletească. puşcariu, L. R. i, 43. Metafora, o figură pe care o face vorbitorul spre a da mai multă coloare expresivă spuselor sale. id. ib. 110. Expresia „coane Fonică” adresată şefului... exprimă servilitatea vorbitorului. VIANU, S. 104, Ultimele cuvinte ale vorbitorului fură urmate de o lungă tăcere. I. gheţie, B. I, 156. ♦ (Regional) Mesager. Vînătorul... trimiţînd vorbitori că el ş-au împlinit solia, să-şi ţie şi împăratul cuvîntul şi să-i deie nevasta, sevastos, ap. tdrg 1 772. ♦ (Regional) Petitor (1). Oamenii aceştia se numesc... în Transilvania: peţitori, starosti, vorbitori. MARIAN, nu. 96, cf. ALR - τ II h 264/300, 384. 5. S. m. (învechit; şi în sintagma vorbitor de rău) Detractor; bîrfitor, clevetitor. Cf. drlu. Vorbitorul de rău este cel mai primejdios din dobitoacele fieroase. I. pop, L. 122/16. Năsut şi năsută... ca substantiv înseamnă şi glumeţ „batjocoritor, vorbitor de rău”. MARIAN, 0.1,81. 6. Adj. (Astăzi rar) Care se exprimă cu uşurinţă, frumos, convingător; căruia îi place să vorbească mult; (învechit) vorovaci; p. ext. comunicativ; volubil. V. vorbăreţ (1). Cf. mardarie, l. 101/18. Nu fii vorbitoriu (limbut B 1938) întru mulţimea bătrînilor şi să nu îndoieşti cuvîntul la ruga ta. biblia (1688), 667 V47. Din mică copilărie trebuie să ne obicinuim a fi vorbitori, căci acest mijloc haractiriseşte mai mult pe un om cu creştere bună decît hainele cele strălucite. GOLESCU, s. 341, cf. drlu. Dar cînd te-ntîmpin undeva Rîz, plîng, încep a tremura, Şi gat-a fi prea vorbitor, Vrind mil-a-ţi cere l-al meu dor. 1. VĂCĂRESCU, p. 188/3, cf. ISER, cf. polizu. D-era tăcută şi gînditoare, Părea un înger în meditare; D-era zglobie şi vorbitoare, Era speranţa cărei zîmbim. bolliac, o. 143. Niţă se uita cu dulceaţă asupra mea şi nu zicea nimic, fiindcă de la natură era puţin vorbitor, pelimon, 1. 46/2, cf. PONTBRIANT, D. Şi-i frumoasă, vorbitoare, De trup gingaş ca o floare, alecsandri, T. 378, cf. cihac, i, 320, BARCIANU, ALEXI, w., TDRG. Ea, de firea ei nu prea vorbitoare şi aşezată, nu putea să stea la un loc de bucurie. BRĂtescu-voineşti, p. 311. Dintre toţi obişnuiţii casei, acela care păru că prinde mai bine intimităţii, fu generalul, om încă tînăr, bogat, vorbitor, prietenos. BASSARABESCU, S. N. 71, Cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. cf. L. ROM. 1979, 35, V. BREBAN, D. G., L. ROM. 1989, 44, 482, ALR SN v h 1 391/192. 0 (Prin sinecdocă) Cîndu-s pîntece bine sătule Atunci e şi gura vorbitoare, budai-deleanu, ţ. 331. 7. S. m. Persoană care are talentul de a vorbi frumos, curgător, convingător în public; persoană care rosteşte un discurs, o conferinţă etc.; orator (1). Cf. lb, iser. Cea dintîi [eleganţa] mulţumită de a place, nu caută decît graţiele elocuţiei; cea de a doua [elocvenţa], voind să pătrunză, aprinde şi înalţă discursul Una formă pe frumos vorbitorii şi alta pe oratorii cei mari. CANELLA, V. 120, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. Va fi fost şi un bun vorbitor, ca oltean ce era. IORGA, p. A. 11, 33, cf. resmeriţă, D., cade. Graseind uşor, era însă un vorbitor de un debit uimitor, în ton minor şi familiar şi cu o putere remarcabilă de însufleţire, lovinescu, m. 36. El a fost desemnat să vorbească printre cei cinci vorbitori oficiali ai serii. D. guşti, p. a. 337. Au făcut numaidecît zid de apărare... în jurul vorbitorului, moroianu, s. 122, cf. SCRIBAN, D. Avocat distins, vorbitor elegant, intelectual fin, a lăsat şi în literatură... urme ce vor rămîne în traducerile lui din Heine, arh. olt. xix, 240. E drept că a fost mai mult un vorbitor ascultat. CONSTANTINESCU, s. in, 256. E un om scund,... cu ochii scăpărători, cel mai interesant din toţi vorbitorii arghezi, s. XVII, 144. Ca student ascultam admirativ pe vorbitori la întruniri. CĂLINESCU, B. I. 355. Vorbitorul 5414 VORBITOREŞTE -1114- VORBOTEASÄ porneşte de la postulatul caracterului naţional şi popular al tuturor marilor forme de artă. VIANU, L. R. 75. Primul vorbitor i-a impresionat ralea, S. t. i, 290. In fund era un fel de podium, mai ridicat, ca o scenă..., cu tribuna vorbitorului. CAMIL PETRESCU, O. III, 263, cf. DL. Ei dădură tonul ropotului de aplauze care urmă după ce vorbitorul, triumfător, se aşeză. preda, C. I. P. ni, 84, cf. DM. El era, în primul rînd, un mare orator, iar darul său de vorbitor electrizează textul IST. lit. rom. n, 53, cf. cioranescu, d. et. 9350. Se va înscrie pe lista vorbitorilor, contemp. 1965, nr. 976, 1/6. Ne opreşte cu bucurie mai bine de trei ceasuri la el, a rămas acelaşi vorbitor fluent. STEINHARDT, J. 148, cf. M. D. ENC. Vladimir Streinu a fost un vorbitor de mare prestigiu intelectual românia literară, 1973, nr. 20, 7/4. T. Maiorescu credea că înainte de introducerea unui regim parlamentar, noţiunea de vorbitor sau orator nu putea pătrunde în limba noastră, ib. nr. 50, 7/1, cf. DEX. Doctorul Pyttka trecea drept un savant în materie şi avea reputaţia unui iscusit vorbitor. I. gheţie, b. i, 209. Bănuia că la cuvînt se vor înscrie noi vorbitori, aflaţi de o parte şi de alta a baricadei, id. ib. 370, cf. dsr, V. BREB AN, D. G. 8. Adj. Fi g . Care este convingător prin el însuşi; elocvent, evident, grăitor. Mulţimea antichităţilor de lîngă Sebeşul de Jos sînt vorbitoare dovezi despre esistinţa şi faptele străbunilor noştri F (1877), 195/1. Promitem a explora... acest interesant şi vorbitor mormînt [bazinul Dîmbovicioarei] al unei lumi de altădată. arhiva i, 15. Toate aceste împrejurări dovedesc că minele formau în Dacia o întinsă îndeletnicire, şi că, dacă nu ne-au rămas despre ele mai multe urme vorbitoare, aceasta se datoreşte atotdistrugătoruîui timp. xenopol, i. R. i, 187. Specialiştii cer să le aibă înmănuncheate folositor în sinteza atît de vorbitoare a materialului bine strîns şi judicios grupat, arh. olt. v, 369. Poema-epilog a „Destăinuirilor” este tot atît de vorbitoare, în subtilitatea el CONSTANTINESCU, s. I, 195, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX, BREB AN, D. G. ♦ Care sugerează, care exprimă o stare interioară, un sentiment etc.; expresiv, semnificativ, sugestiv. Cf. drlu. Ea îmi întoarse o privire deschisă, vorbitoare. SĂM. III, 678. Mărioara îi strîngea mîna cu gingăşie, ochii ei erau nespus de vorbitori. AGÂRBICEANU, O. Vffl, 211. Tăcerea lor era vorbitoare. PAPADAT-BENGESCU, O. I, 283. Scrisori păstrate de demult... In liniştită zi cu soare, -Cu fruntea-n mîni mă plec s-ascult Tăcerea voastră vorbitoare. topÎrceanu, O. A. I, 323. în ochii lui vorbitori, calzi şi plini de bunătate,... tremurau două feluri de lacrimi KLOPSTOCK, F. 215. După amiază, marea a rămas pustie, fără nici un vapor de data aceasta; golul o face mai vorbitoare. TU DOR AN, O. 84. S-a uitat cerbul.. la soră-sa, care rămăsese încremenită, şi din ochii lui ăia mari şi vorbitori au început a se rostogoli lacrimi din belşug. STĂNCESCU, B. 44. 9. S. m. şi f. (Şi, învechit, rar, în sintagma împreună vorbitor) Persoană care discută, care conversează cu cineva; interlocutor, conlocutor. Nădăjduind cum că îi va fi împreună vorbitor. AETHIOPICA, 71r/13. Ca cel ce împreună vorbitoriu şi împreună lăcuitoriu eşti cu stăpînul MINEIUL (1776), 53vî/14, cf. drlu. Cei doi necunoscuţi vorbitori tăcură deodată, ca şi cum amîndoi căzuseră într-o prăpastie a gîndurilor. sadoveanu O. XXI, 117. Satisfaţia de a fl de aceeaşi părere cu, vorbitorul CĂLINESCU, C. O. 110. Kisseleff rămase pe gînduri. Nu mai asculta ce spunea vorbitorul camil PETRESCU, O. I, 195, cf. DL, DM. Vorbitoarea nu-l luă în seamă, ca şi cum ar fl înţeles rolul său de căţel înfricoşat de prezenţa dulăului v. rom. 1958, martie, 32 cf. DEX, SFC n, 27. Π. S. n. 1. încăpere specială destinată întrevederilor dintre persoane aflate într-un internat, într-o cazarmă, într-o închisoare etc. şi vizitatorii acestora; (franţuzism) parloar. Cf. pontbriant, d., costinescu, resmeriţă, d. Adineaori directorul a dat ordin să-l aducă la vorbitor în lanţuri, camil petrescu, t, i, 227, cf. scriban, d. Maica Isus, martoră a unei gîlceve între stariţă şi econoamă, vine în vorbitor şi întreabă pe întîia musafiră pe care o întîlneşte. călinescu, c. O. 100. Vorbitorul e o sală cu gratii pe mijloc. V. rom. decembrie 1953, 174, cf. DL, DM, HRISTEA, P. E. 164, M. D. ENC., DEX, DSR. ♦ (Familiar) Vizită1 (1) într-o asemenea încăpere. Sîmbăta e zi de „ vorbitor ”, ca joile la închisoare, arghezi, s. x, 124. Intr-o după-amiază de la începutul lui noiembrie fu anunţat că are vorbitor. I. gheţie, β. n, 73. 2. (Rar) Difuzor pentru amplificarea vocii. Cf. nom. min. i, 164, ltr2 158, DL. - Pl.: (I) vorbitori, -oare, (II) vorbitoare. - Vorbi + suf. -tor. - Sensul Π calc, după fr. parloir. VORBITOREŞTE adv. (învechit, rar) Prin vorbă (16), discutînd, polemizînd. Cf. drlu. Cum ar putea cineva să caute adevărul vorbitoreşte (prin dispute) [Titlu], poteca, f. 168/19. - Vorbitor + suf. -eşte. VORBITORÎE s. f. (învechit, rar) 1. Arta de a vorbi frumos; elocvenţă, oratorie. Vorbitorie să zice mijlocul cel dulce şi plăcut cu care trebuie să ne purtăm cătră oameni golescu, s. 341. 2. Limbuţie; vorbărie (1). Cf. cihac, i, 320, barcianu. - Vorbitor + suf. -ie. VORBITÜRÄ s. f. (învechit, rar) Vorbărie (1). Cf. VALIAN, v. Vorbitură în vînt, stamati, v. 735Vl3, cf. petri, v., sfc ni, 43, 50, 70. - Vorbi + suf. -tură. VORBÎŢĂ s. f (Regional) Vorbujiţă (3). Duşmani mulţi ne-au pizmuit, Şi pe noi ne-au despărţit, Nici cu gard, nici cu nuiele,... Numai cu vorbiţe rele! CIAUŞANU, v. 26. Se roagă fiica de tine Ca să-i spui, maică, ceva, O vorbiţă nu-aşa mare Să-şi stîmpere inima. FOLC. transilv. i, 106. O vorbiţă doar să-i spui, Vine puiul hulului, Peste deal, la mîndra lui. udrescu, gl. - PL: vorbiţe. - Vorbă + suf. -iţă. VORBONCÂŞ s. m. v. verbuncaş. VORBOTEÂSĂ s. f. (Prin Mold.; într-o ghicitoare) Femeie care lucrează dantele. Cf. pascu, c. 139, 220. 5420 VORBULEANĂ -1115- VORIŞTE Mă dusei la vorboteasă Să-mi înceapă o-ncepătură, fără leacă îiviîură (Chişca). şez. rv, 79, cf. gorovei, c. 73. - PL: vorbotese. - Vorbotă (= horbotă) + suf. -easă. VORBULEANĂ s. f. (Regional) Vorbuliţă (3). Cf. CIAUŞANU, v. 26. - PL: vorbulene. - Vorbă + suf. -uleană. VORBULIŢĂ s. f. Diminutiv al lui v o r b ă. 1. Cf. vorbă (4). Se cunoaşte Omul prost din vorbuliţă Şi nuca din uşurinţă, pann, p. v. i, 9/24, cf. ZANNE, P. I, 227. 2. Cf. v o r b ă (5). Dacă mă iai aşa, nu-mi scoţi tu vorbuliţă din gură, să mă pici cu luminarea, vlahuţă, s. A. ii, 289, cf. DDRF, tdrg 1771, cade, DL. Cine mă asigură pe mine că... n-o să scapi nici o vorbuliţă. T. POPOVICI, S. 174, cf. DM, cf. DEX, DSR. 3. Cf. vorbă (9). Cf. iordan, stil. 186. îşi dădu silinţa să nu scape nici un amănunt, începînd cu întîl-nirea de pe stradă, apoi drumul.,, tot ce-şi vorbiseră,.., pînă la cea mai neînsemnată vorbuliţă. V. rom. martie 1954, 103. Te-am chemat să-ţi spun o vorbuliţă şi s-o spui pe urmă la club. PAS, Z. IV, 192. Ai tăi ce mai fac? Sănătoşi? mai întrebă monarhul ca să nu plece fără o vorbuliţă ca lumea, barbu, princ. 173. Şi ăsta, am spus eu tare, îşi închipuie că-i gata, m-o pus pe jăratic cu două vorbuliţe. LĂNCRĂNJAN, C. iii, 440. Stau deci în genunchi şi mulţumesc lui Hristos Dumnezeu şi-i făgăduiesc să fac tot ce voi putea..., numai vesel, mereu recunoscător pentru orice bucurie, orice vorbuliţă bună care nu va fi blestem sau înjurătură. steinhardt, j. 302. 0 E x p r . A pune o vorbuliţă = a pune o vorbă (bună), v. v o r b ă (2). I s-a îndurat negustorul, că am pus şi eu o vorbuliţă. conv. lit, xliv, 75. - PL: vorbuliţe. - Vorbă + -uliţă. V0RBURĂ s. f. v. volbură. VORBUŞOÂRĂ s. f. (Popular) Vorbuliţă (3). Dacă ţi-a trecut mahmureala, spune-mi o vorbuşoară bună. caragiale, o. vii, 75. Scrie-mi o vorbuşoară, cum staţi din sănătate; cînd ne mai vedem? id. ib. 181, cf. dl, dm, dex, dsr. - PL: vorbuşoare. - Vorbă + suf. -uşoară. VORBUŢĂ s. f. (Regional) Vorbuliţă (3). Cf. dl, dm, DEX, DSR. Şi-mi mai spune şi-o vorbuţă Să mi-o pun la inimuţă. marian, î. 122. - Pl.: vorbuţe. - Vorbă + suf. -uţă. VOREÂSĂ s. f. v. boreasă. VOREŢ s. n. 1. (Ban.) Ogradă (II 3), curte. Cf. ANON. CAR., HEM 2170, ddrf, DR. iv, 1045. Casa ţărănească la românii bănăţeni e pretutindeni la fel. Zidită în partea de la stradă, sau cel puţin cu frontul la drum; intrarea se face prin curte, „obor - voreţ -avlie”. molin, r, b. 287, cf. cade, dr. viii, 176. în nordul Banatului, între Timiş şi Mureş, curtea casei ţărăneşti se numeşte voreţ sau, mai rar, dvoreţ. ib. X2 341, cf. 277, 342, cioranescu, d. et., dsr. Cînd dă să aprindă lumina, un cocoş din voreţ... zbură pe gard şi începu să cînte cucurigu, cătană, în arh. olt. v, 56, cf. viciu, gl., chest. ii 393/6, alrt ii 47, 325, alr i 672/45, 79, alr sn v h 1 354/76, alrm sn m h 1 135/76, a ni 4, NALR-Bnh211. 2. (Ban. şi prin Transilv.) Staul (11). Cf. dsr, chest. π 429/413, alr i 1 792/35, ib. 1 796/35, ib. 1 797/35, alr sn π h 392/47, alrm sn i h 259/47, nalr - b ii h 298/40, ib. h 299, ib. h 301. ♦ (Regional) Loc unde sînt hrănite oile iama. Cf. chest. v/14 supl., 36 supl., 46 supl. ♦ (Regional) Loc unde ciobanii închid oile (noaptea) cu scopul de a îngrăşa pămîntul (Secusigiu - Nădlac). chest. rv 120/49. ♦ (Regional) Stanişte (1) (pentru cai) (Checea - Jimbolia). Cf. alr i 412/40. 3. (Regional; în forma vorăţ) Construcţie rudimentară făcută la cîmp sau la munte, care serveşte ca locuinţă pentru oamenii aflaţi la lucru (Feneş - Caransebeş). Cf. chest. rv 118a/20. - PL: voreţe şi voreţuri (alr i 1 792/35, nalr - b ii h 211, ib. h 299/57). - Şi: vorăţ (chest. îv 118a/20), vurăţ (nalr - b n h 211/54; pl. vureţe, ib.), dvoreţ s. n. - Din bg. ABopeiţ. VORÎ1 vb. IV. Tranz. (învechit, rar) 1. (Complementul indică arme) A trage (II 2). Vorreaşte arma (trage armă psalt., coresi, ps. sl. - rom., varsă sabie biblia 1688). psalt. hur. 28712, cf. scriban, d., scl 1981,527. 2. A închide (drumul, calea cuiva). Vorreaşte pre înraintea cinre me goneaşte (închide den preajma celor ce mă gonesc pre mine biblia 1688). psalt. hur. 28713, cf. scriban, d., scl 1981, 527. - Prez. ind.: vor esc. - Etimologia necunoscută. VOR!2 vb. IV. 1. Tranz. (Prin Munt) A plăcea (1), a agrea (pe cineva); a fi potrivit cu voia, cu dorinţa cuiva; a dori (ceva) cu tărie, a pofti (1). V. v r e a (12). Nu te voreşte D[umnt]zeu şi pace! COMAN, GL. Fie cum o fi el, dacă-l voreşte fata, n-ai ce-i face. udrescu, gl. Iubeşte, lele, iubeşte, Fă ce inima-ţi voreşte! POP., ap. udrescu, gl. 2. Intranz. (Regional; construit cu dativul) A-i prii (3), a-i face bine (Săpata - Costeşti). Cf. udrescu, GL. Asta nu-mi voreşte; mă arde la stomac, îmi face rău. id. ib. - Prez. ind.: voresc. - Cf. v r o i. VORIŞTE s. f. (învechit) Curte, ogradă (II3). Şi noi acmu, după cuvîntul părinţilor noştri,... am lăsat să fie casa a Petrei cu toat[â] voriştea casei... Iar noi de acmu să n-avem nice o treabă la cas[ă], nice la voriştea casai, în veaci de veaci (a. 1669). ştefanelli, d. c. 6. I-am 5430 VORJOI — 1116— VORNIC dat-o ace[a] giumătate de dvorişte casei acelei, ca să-i fie lui moşie şi feciorilor lui. (a, 1727), id. ib. 30. Preutul Toader Lehaci cu soţia..., vrînd să vîndă o casă cu toată zvoriştea ei, întreabă toate rudele de nu o cumpără. id. ib. Cuvîntul. a intrat şi în limba română sub forma de dvorişte, zvorişte sau vorişte. Dar zvoriştea moldovenească nu înseamnă casa vecinului, a ţăranului iobag, ci pămîntul în jurul unei case ţărăneşti a ţăranului stăpîn pe pămînt. cc vii, 79, cf. 80, cl 1969, 359, L. ROM, 1970, 54. - Pl.: vorişti. - Şi: dvorişte, zvorişte s. f. - Din slavonul Âsopwiţig. VORJOf vb. IV v. vîjîi. VORLAND s. n. (Geol.) Regiune de platformă aflată în faţa unui masiv muntos pe care îl înconjură. Cf. ltr2, der, m. d. enc., dn3., ndn. - Pronunţat: for-. - Din germ. Vorland. VÔRMAN s. m. (în organizarea administrativă mai veche a Transilvaniei) Membru în consiliul comunal care se ocupa de pădurile satului. Com. din jina - sebeş. - PL: vormani. - Din germ. Wortmann. VORNEC s. m. v. vornic. VORNECÎE s. f. v. vornieie. VORNIC s. m. 1. (în evul mediu în Ţara Românească şi în Moldova; atestat prima dată în 1404, cf. ders; şi în sintagmele mare vornic sau marele vornic, vornicul cel mare, învechit, vel-vomic) Mare dregător în sfatul domnesc, care avea obligaţia administrării curţilor domneşti din întreaga ţară (cu excepţia Olteniei, unde funcţiile lui erau îndeplinite de marele ban) şi dreptul de jurisdicţie asupra curtenilor şi slujitorilor domneşti care depindeau de acestea (în Moldova şi asupra locuitorilor din ocoalele domneşti); în Moldova şi, uneori, în Ţara Românească, în sec. XV şi XVI, a avut şi atribuţii militare; (în Moldova, în sec. XVI-XVIII, în Ţara Românească, temporar, în sec. XVII, apoi în sec. XVIII; şi în sintagmele vornic de Ţara de Jos sau mare vornic de Ţara de Jos, marele vornic de Ţara de Jos, vornic de Ţara de Sus, mare vornic de Ţara de Sus, marele vornic de Ţara de Sus) fiecare dintre cei doi mari dregători care aveau aceleaşi atribuţii şi care îşi exercitau autoritatea asupra unei jumătăţi de ţară; în sec. XVIII (în Ţara Românească şi în sintagmele vel-vornic al treilea, vel-vomic al patrulea) se dublează fiecare dintre cele două mari dregătorii; (şi în sintagmele vornic al doilea sau, învechit, vtori-vornic) subordonat al acestor dregători; (în sec. XVIII şi XIX, pînă la Unirea Principatelor) titlu onorific, iară funcţie, recunoscut sau acordat de domnie unor mari boieri. î covor albu de la Mitrea dvomic (a. 1588). doc. î. (xvi), 163. Toţ am merturusescu cu adeverat martur: nitrăpolit Gorghi Suceava... şi Sutoroici logufetul cel mari şi Iarimiia vornic şi Andriia hatmanul (a. 1591). ib. 169. Eu Lucaş Stroici logofătul ce-amfostu şi leremia Mohila dvornicul... şi Semion Mohila păharnicul mărturisim că toţi domnii moldoveneşti aşijdere şi munteneşti carii iau spre domnie, sîmtu dători a plăti toate dătoriile acelora domni ce le stau în locu (a. 1593). ib. \1%. Acumu au prinsu pre oarecîti boiari, pre Dumitru dvornicul şi pre Buzeşti,... pre aceşti boiari i-au băgat în temniţă (a. 1599). ib. 112 .De acmu nainte să aibă a finea giumătate Româneştii cu Cr[i]stea dvornicul dintru acel iazu bătrîn (a. 1605). I. bianu, d. r. 8 Scris vl[&]diciia mea aceasta carte a vl[^\diciii meale acestor boiari: jupan Gorgan bivşe vtor-dvor[nie] i jup[z]nif ego Stana (a. 1622). id. ib. 68. Radul Voievod le-au dat boiari mari din Divan ca să-i judece şi să le afle direptatea. Dat-au întăiu pre răposatul Enachi Catargiul banul Craiovei... şi pre c[in]siiY direg[ă]toriul domniii meale jupan Papa vel-dvomic... şi pre îvaşco ej biv-vel-dvomic (a. 1627). id. ib. 141. Noi, Ghianghea vel-vornic de Ţara de Jos şi Gavrilaş vel-vomic de Ţara de Sus şi Grama vel-stolnic..., scriem şi mărturisim cu ceastă carte a noastră precum au venit înaintea noastră Lupul Diacon şi frate-său Pătraşco... şi au vîndut a lor dreaptă ocină şi moşie (a. 1629). GHIBÄNESCU, S, i. n, 230. Dumitraşco Ştefan vel~log[o\f[dX] şi Lupul v[o]l-vomic de 7Ta]ra de Gios şi Lupul vel-vornic den Ţara de Sus şi Gavrilaş biv-vel-vornic... şi alfi boieri din curte g[oMpo]r[mci] de gloată, fac ştire că au venit înaintea lor Iordachi Rosăt vistierul cel mare şi a arătat trei zapise de cumpărătoare pe Şchei (a. 1697). BUL. COM. ist. IV, 221. Noi, vornicii de poartă,... i-am făcut această mărturie.şi, pentru încredinţare, am pus şi pecete porţii, ca să să ştie (a. 1704). iorga, s. d. xvi, 203. Carte gospod... către star ostia de Putna, urmată de jaloba lui lancu, ce au fost vornic de poartă, spre a-i alege părţile de moşie, ce are la Cîmpuri, din bătrîmd Lata (a. 1706). sava, doc. I, 58. Am trimis domnia me acolo şi vornici de poartă (a. 1726). uricariul, xxn, 365, cf. vii, 44, ghibănescu, s. i. xvn, 32. Vornicii de poartă îş vor lua venitul lor păzind pre deplin acele ce-s hotărite în condica domnească (a. 1755). uricariul, n, 274/29. Pentru credinţă am pus şi pecetea... Ştefan Popescu vornic de poartă, Neculai Tiron vornic de poartă (a. 1758). furnică, i. c. 19, cf. bul. com. ist. iv, 211. Domnul merge de sărută sfintile icoane... Apoi merg boierii cei mari pe rînduială, de la vel-logofăt pîn la vornicii cei de poartă, gheorgachi, cer. (1762), 289. Cu o zi mai naintea Divanului poronceşte domnul vătavului de aprozi să facă ştire vornicilor de poartă, ca să înştiinţeze pe jăluitori, că iaste să să facă divan. id. ib. 304, cf. 275, 277, 281. Locul să-l stăpînească Proculeasă, pe undi s-au hotărît cu vornicii de poartă (a. 1762). furnică, i. c. 20, cf. ghibănescu, s. i. vii, 283. Luînd cartea domniei mele, să orînduieşti pe Ştefan Tabără v care poartă nume de vornicel ap. teo-pORESCU, P. P. 165. După aceasta, nunta pleacă la biserică, şi revenind acasă, se pune mirele cu mireasa în capul mesei pe cîte o perină, iar vornicelul stă la o margine a mesei şi încep apoi a veni consătenii la nuntă, aducînd daruri...;^ toţi înmînează aceste daruri vomi-celulul id. ib. 168, cf. 167, 169. Doi vomicei de nuntă, cu pălăriile împodobite cu flori, întră din stînga,... fiind în mîni cîte un baston alb, cîte un colac şi cîte un buchet de flori alecsandri, o. v, 334, cf. 335, cihac, ii, 463. La casa miresei, nuntaşii stau în aşteptare, vornicelul intră jucînd sita cu darurile miresei şi, închinîndu-se la mireasă, îi întinde sita. SEVASTOS, N. 125. Vornicelul tot jucînd hobotul îl zvîrle pe capul miresei id. ib. 270. Vornicelul fine într-o mînă garafa de vin, iar în cealaltă paharul, cinstind pe tofi oamenii ce-i întîmpină-n cale. id. ib. 283, cf. 76, 91, 124, 157, 159, 241, 293. Atît vomiceii mirelui, cît şi ai miresei, sînt îndătorifi de a nu trece pre nime cu vederea, ci a cinsti pre tofi oaspefii adunafl MARIAN, NA. 219. Colăceriul, adică unul dintre vomiceii mirelui, carii au ajuns acuma la poartă, începe de călare a cuvînta. id. ib. 452. După schimbarea colacilor, pune vornicelul mirelui colacul de la mireasă pe un băţ şi, ţinîndu-l în sus dimpreună cu celalalt vornicel al miresei, se petrece mirele de trei ori pe sub colac. id. ib. 463. Ceialalţi feciori, cum văd că lăutarii au început a cînta şi vornicelul le-a dat semn ca să joace, se prind de mînă şi formează o horă mare. id. ib. 517, cf. 215, 218, 275, 312, 368, 408, 442, 479, 512, 517, 564, 625, 654, 719, ddrf. E-ο nuntă ţărănească... şi-i veselă, nebună... Şi hora se porneşte şi tot mai mîndru-i jocul, Iar vomiceii tineri stropesc cu vin norocul. PĂUN-PiNCio, p. 71, cf. barcianu, 743, alexi, w., tdrg. înaintea plugului, ca un vomicei ce arată calea, un cocostîrc păşeşte agale, gîrleanu, n. 212. Vomiceii, cu ploşcile pline cu rachiu, cinsteau lumea în dreapta şi în stînga. bujor, s. 97, cf. resmeriţă, d., şăineanu, d. u., CADE. Mirele şi vomiceii încalecă pe cai... şi pornesc la mireasă. Ajunşi acolo, opresc la poartă şi numai doi vomicei sînt lăsaţi să pătrundă înlăuntru, unul cu un colac..., de care e legată lînă şi busuioc, iar celălalt cu un „şip” cu „jin”. izv. xm, 270. Vomiceii mirelui se strîng la joc, iar ai miresii se duc de o poftesc dimpreună cu druştele la joc afară, prinzîndu-se în mijlocul horei de mînă. ib. 271, cf. 268, 274. A întors ochii ş-a văzut între vomicei pe Bădişor privind-o pe sub sprinceană. sadoveanu, o. vn, 380. Cum au văzut oameni străini pe drumul de sus, vomiceii au pus pinteni şi le-au ieşit înainte cu năfrămile de la urechile cailor filflind. id. ib. x, 587, cf. iordan, t. 212, cf. scriban, d. A poftit la nuntă tot satul, după obiceiul de pe la noi, cu vomicei. camilar, c. p. 15, cf. dl, dm. Mireasa este urcată apoi în carul frumos împodobit, iar mirele merge de obicei călare, înaintea ei, între vomicei. IST. LIT. ROM. i, 39, cf. 37, 40, cioranescu, d. et. 9352, scurtu, t. 295, l. ROM. 1973, 323, M. d. enc., dex, dsr. Vomicei de la Vaslui, Cînd îl caţi, atuncea nu-i. SEVASTOS, N. 157. Sileşte tu, vornicele, Cu părul tău ghifurele, Că noaptea-n sat Te-a-nserat Cu puică de căpătat, id. ib. 269. Mulfămesc şi dumitale, Jupîne vomicele! Trupuşor de viorele, marian, nu. 401. Mie, vornicelul meu, Nu-mi trebe hobotul tău. Că ia-mi trebe cununa, Că are cine-o juca. id. ib. 532, cf. şez. i, 33, vm, 92, ix, 78, I. cr. rv, 171. Bine-fi pară, nună mare, Că ţi-i fina ca o floare; Mai încet, măi vomicele, C-aşa-i în părţile mele: Iau moşnegii fetele, Şi flăcăii babele! furtună, v. 2, cf. id. c. 101, alr π/î h 161, ib. h 164, ib. mn 80, 2 686/455, 551, ib. mn 82, 2 690/431, 463, A ix 3. Să trăieşti, cinstite vomicele, Trup de viorele, folc. mold. i, 238. 0 (Personificat) Iată vine nunta-ntreagă - vomicei e-un grierel, îi sar purici înainte cu potcoave de oţel. eminescu, O. i, 87. 0 F i g . Abia îşi trimite primăvara pe cei mai iuţi vomicei, care să vestească lumii sosirea ei, şi văzduhul, puţin încălzit de soarele mai ridicat pe cer, e săgetat de un fluture drăgălaş, smionescu, f. r. 371. Pe cerul senin şiraguri de cocori... anunţă primăvara... Bătrinii ies din casă şi, punînd mîna pod, caută să mai vadă încă o dată vomiceii din văzduh, id. fl. 7. 0 (Regional; determinat prin „primare” sau „al doilea”, indică ierarhia funcţiei respective) Vornicelul primare, iară în lipsa acestuia al doilea vornicel, cum s-au adunat mai mulţi inşi, porunceşte lăutarilor să cînte. marian, nu. 355. Cînd întră în casă vornicelul primare, care conduce danţul, face de trei ori cruce cu băţid pe uşă. id. ib. 449. Tot vornicelul primare sau, dacă acesta e acuma prea ostenit, al doilea vornicel cîntă mai departe următoarea doină. id. ib. 533, cf. 218, 497, 564, 634. - Pl.: vomicei. - Şi: (învechit) dvornicél s. m. - Vornic + suf. -el VORNICÉSC, -EASCĂ adj. 1. (învechit) Care aparţine vornicului (1), privitor la vornic, de vornic. Slugile vomiceşti unde vor afla femei sau fete cu pricini de şugubini să nu fie volnici a lua ceva, atît de la fată, cît şi de la bărbat, fără giudecata ispravjnieului] de ţinut (a. 1741). uricariul, iv, 404, cf. i. golescu, c.s cihac, n, 463. 2. (Regional) Care aparţine vornicului (3), primarului2 (III 1) (de sat), privitor la vornic, de vornic. Picioarele îl duse la casa vornicească, Sperînd a lui iubită acolo să zărească. I. NEGRUZZI, S. n, 119. Pe cojocul vomicesc Stau păduchii, sfătuiesc, marian, ins. 472. - PL: vomiceşti. - Vornic + suf. -esc. VORNICI vb. IV. I. Intranz. 1. A exercita funcţia de vornic (1, 2). Se pogorî pe Prut în direcţiunea Ţerei de Jos, în care vornicise Zbierea. HASDEU, I. V. 252. Vornicul de Dorohoi îşi avea începutul, după Ureche, de pe vremea lui Alexandru cel Bun. Probabil că cei doi mari boieri: Mihail şi Şăndrică Tolocico, cari au vomicit la Dorohoi 55 de ani, în plin secol al XV-[\e]a, îşi aveau atribuţiile lor întinse în tot ocolul Dorohoiulul GHIBĂNESCU, S. I. XII, XI, cf. DL, DM, L. ROM. 1973, 317. 5440 VORNICIE -1130- VORNICIE 2. (Prin Bucov.) A exercita funcţia de vomie (3), de primar2 (ΙΠ 1) (de sat). Dacă trage un vomie de moarte, i se pune băţul cu care a vomicit pe piept MARIAN, î. 39. II. T r a n z . 1. (Popular) A anunţa, a striga la o nuntă darurile primite de miri şi a rosti oraţia în care se menţionează numele dăruitorilor. Oaspeţii la invitarea vornicului încep să deie miresei daruri: colaci, plăcinte, cărnuri... etc., şi flecare dar trebuie vomicit, amintindu-se numele dăruitorului. FRÎNCU - CANDREA, M. 167, cf. TDRG, DL, DM, DEX. 0 R e f 1. p a s . în munţii Abrudului este asemenea datină ca cinstele, cari constau din: colaci, plăcinte, cărnuri... etc., să se strige sau să se vornicească, nemijlocit după aducerea lor, atît la mireasă cît şi la mire, amintindu-se în acelaşi timp şi numele dăruitorului. marian, NU. 664. 2, (Transilv.) A recita, la Crăciun, oraţia darurilor (mai ales a colacului) la terminarea colindelor şi a jocurilor tradiţionale. După cîntătura asta, să scoală vătavu-n chicioare... şi pune degetu pe colac şi vomi-ceşte colacii. ŞANDRU - BRÎNZEU, JINA, 80. 0 A b s o 1. Terminînd turca cu jocul, vornicul se apropie de masă, împrejurul căreia sînt membrii familiei, şi începe să vornicească.FRÎNCU - CANDREA, M. 144, cf. PAMFILE, CR. 167. - Prez. ind.: vomicesc. - V. vornic. VORNICIE s. f. 1. Demnitatea, funcţia de (mare) vornic (1, 2); perioadă de timp în care cineva deţinea această demnitate şi exercita această funcţie. L-au trasu-l Vasilie Vodă la curte şi deodată la boierii mai mărunte, apoi la vomiciia cea mare de Ţara de Gios au agiuns. M. COSTIN, o. 180. Ieşind din închisoarea Vămii Lupul Costachi şi, viind în ţară, de bunăvoie au lăsat vomida Miclescul, şi s-au dat Lupului, axinte uricariul, let. n, 191/17. Numai pre lordachi Ruset vornicul într-un rînd l-au închis,... şi iar l-au slobozii şi l-au boierit cu vornicia cea mare de Ţara de Jos. muşte, let. iii, 37/17. Şi căci s-au schimbat vornicii aceia, nu-i atîta pricină..., căci de se schimbă vornicii, dar vomicia rămîne (a. 1743). IORGA, s. D. v, 339. Slujba ce să numeşte vornicie era într-adinsu orînduiţi vomicei dăspre partea dumnealui vel-vornic..., care era venit al dumnealui vel-vomic (a. 1775). prav. COND. (1780), 180. Vorniciile au fost din vechime obicinuite şi era venitu al veliţilor dvomici. ib. (1780), 90. Am alcătuit un rang de boierie... sub numire de vel-vornic de politie, carele are să fie socotit în rînduiala celorlalţi vornici ai Divanului, şi rîndul sau şiderea acestei vornicii urmează întru aceste de mai jos cuprinse (a. 1813). URICARIUL, I, 198. Chibzuind domnia mea un mijloc cumpănit, hotărîm ca de acum înainte, cînd se schimbă vomicia polithii şi se înnoiesc adeverinţele poslujnicilor, să ia cel după vremi vel-dvomic de fieşcare adeverinţă cîte i[a]Z[eri] trei, iar nu mai mult (a. 1817). TES. π, 363. Li se fac şi lor adeverinţe noauă, pentru ca să li se ia avaiet, care avaiet s-au tot înălţat din vomicie în vomicie (a. 1817), ib. cf. ZILOT. CRON. 79. Dar eu numai cu cinzeci şi atîta dă mii, ce iau din vomicie? I. GOLESCU, în PR. DRAM. 65, cf. id. c. Vezi plăcinta asta? Din pîntecele ei o să iasă vornicia mea. NEGRUZZI, S. I, 286. Numai cîteva boierii: logofeţiile şi vorniciile cele mari de Ţara de Sus şi de Ţara de Jos, cu visteriile se mai dau pămîntenilor GHICA, S. 294, cf. PETRI, V. Boierii prefereau să fie mai multe tronuri, mai multe logofeţie, mai multe vornicie mai multe postelnicie... mai multe „locuri boiereşti” HASDEU, I. V. 98, cf. CIHAC, II, 463, LM 576, DDRF. loan Vodă, aflînd cu vicleşug pe boiend Ionaşcu Sbierea,... îi taie capul chiar în ziua de Paşti, şi-l înlocuieşte în vomicia Ţărei de Jos cu Dumbravă, boier pribegit din Muntenia, xenopol, I. R. v, 89, cf. barcianu. De la început se vede... că vornicia era socotită ca cea mai înaltă treaptă a boieriilor administrative, arhiva, xv, 216, cf. alexi, w. Vornicia era una din cele mai mari boierii din ţară, a doua în rang după logofeţie, iar mai din vechi... cred că întâia în rang în Moldova. GHIBĂNESCU, S. i. v, 276. La început se îndoiesc dre-gătoriile care cer mai mult lucru: logofeţia, vornicia, postelnicia şi vistieria. IORGA, C. I. II, 158. Dar această vomicie nu era cea mare, ci numai aceea de Tîrgovişte. id. L. I, 152. Urmează... că într-o sută de ani politica internă a ţării Moldovei a chemat la vornicie, - cea întâi boierie în ierarhia boierilor de Divan -, îl vornici. ghibănescu, s. i. XII, xn, cf. xm. Venind Constantin Mavrocordat ca domn, el pierdu vomicia, fiind înlocuit cu lordachi Cantacuzino Deleanul. bul. COM. ist. iv, 12, cf. resmeriţă, d. Dar cum vomicia a fost dregătorie dublă, numai după 1560, e natural să admitem că, înainte de această dată, comanda întregei armate o avea marele vornic, bul. com. ist. v, 84, cf. 78, 82, 83, şăineanu, d. u. Se distinge clar, de la început, că vornicia în Moldova a fost una din cele mai de seamă funcţiuni. CC vn, 90. După vomicia de curte, primeşte pe rînd părcălăbia de Hotin şi cea de la Chilia, ib. 106, cf. 93. Vornicia este între marile dregătorii în Moldova ca şi în Muntenia. Ea figurează de la început între demnităţile moldoveneşti, arh. olt. X, 261, cf. cade, scriban, d. Toderaşcu îanovici apare ca vel-logofăt, fiind înlocuit ca vornic al Ţării de Jos prin Grigore Ureche, Toader Petriceicu continuînd să păstreze vornicia Ţării de Sus. arh. olt. xix, 71, cf. dl, dm. Ca dregători noi, putem cita dublarea temporară a vorniciei în Ţara Românească în 1658 - 1659 şi în 1680. ist. rom. m, 81, cf. cioranescu, d. et. 9352, dex, drev, dlrv. 2. Instituţie care era condusă de (marele) vornic (1,2); sediul acestei instituţii; (în epoca regulamentară şi mai tîrziu) ministerul de interne (şi serviciile subordonate). Vornicia mare a Ţării de Sus va lua toată mortasipia Chişinăului, după hotărîrea condicii cei mari domneşti (a. 1755). uricariul, n, 271/17. Vomicia Socevei este în sama hatmanului. GHEORGACHI, cer. (1762), 267, cf. iorga, s. d. xxn, 17, 40. Fiind între dînşii pricină şi nescoţînd nice unul zapis adivărat pe ace[a] moşioară, rînduindu-ne pe noi cinstită vornicie Cîmpulungului ca să luăm sama între dînşii şi să le facem aşezare (a. 1782). ştefanelli, d. c. 134, cf. 135. Am făcut domnie me vomicu de Vrance ot ţinut Putnii pe Ion Avramii, căruie i s-au dat îndestulă poroncă şi învăţătură în ce chipu să urmezi la toati trebile aceştii vornicii (a. 1783). sava, doc. n, 25. De la vomicia de aprozi. Cătră Gheorghe telal-başa (a. 1801). GHIBĂNESCU, 5441 VORNICIE -1131- VORNICIE j z. Vïi» 162. La aceasta caută, şi dintr-aceste se alcătuieşte epistasia boieriei a vorniciei de obştie, adaogtnd fntr-acestaş chip de la domnescul nostru Divan un vornic mare (a. 1803). uricariul, i, 106/18. Din poronca cin[s]titii vornicii ne-am strins noi cei mai de sus numiţi, de am cercetat pricina... pentru o moşie (a. 1805). sava, DOC. n, 44, cf. 55. împlinita vorniciei de aprozi, 400 lei, o vor răspunde acum peşin la mîna aprodului ca să o aducă (a. 1810). ghibănescu, i. z. vi2, 138. Prin ţidula Divanului dintru acest curgător an 181 L.< s-au scris cătră vomicia de aprozi, s-au hotărît să rînduiască pe telal-başa ca să strige la mezat numita moşie (a. 1811). id. s. I. vn, 121. Pre fieştecare zi să aibă vomicia înştiinţare de boalele şi morţile ce umtează între orăşăni (a. 1813). uricariul, i, 200. Drept aceea... l-am adeverit cu iscălitura noastră, trecîndu-să... şi în condica vorniciei oştirilor (a. 1814). arh. olt. XVII, 329, cf. iorga, S. d. xxn, 224. Dăm mărturie no[â]stră,... precum să s[ă] ştie că viind cu soroc de la vornicie ca să măsurăm noi moşia Bădiulească, noi... am mersu şi am măsurat pe unde s-au găsit moşia Bădiulească şi s-au hotărît (a. 1815). sava, doc. ii, 73, cf. ghibănescu, S. I. vn, 77, bul. COM. IST. vi, 54. Spre a fi crezută ori în ce vreme că este întocmai, s-au adeverit cu pecetea vomiciii obştirilor Valahiei (a. 1820). IORGA, s. D. xxn, 4. Poruncim d-tale epistatule al vorniciii obştirilor ca epitropia să îngrijască de a se păzi nizamul ce se arată..., cu urmare întru toate întocmai (a. 1823). furnică, i. C. 313. Făcînd cercetare, am văzut la mîna sa anafora[ua] dvorniciii obştirilor..., întărită... şi de Măriia sa domnul Ioan Vodă Caragea (a. 1825). doc. EC. 352, cf. ghibănescu, s. I. XXV, 190. Vei binevoi a răspunde vorniciei pe această otnăşănii, ca să să reportuiască cinstitului Divan (a. 1830). iorga, s. d. xvi, 96, cf. sava, doc. n, 108, 113. Să să răportuiască cinstitii vornicii, arătînd că un asemenea obicei este spre vătămarea sănătăţii publice (a. 1831). doc. ec. 475, cf. 476. Toţi boierii focşeneni... îmi scriie astăzi rugîndu-să... să fac arătare la cinstita dvorniciie mare (a. 1831). C. GIURESCU, P. O. 461. Vomicia scrie cinstitei agii să orinduiască a să împlini arătaţii bani, cari să să dea la cinstita logofeţie. iar vomiciii să i trimiţă răspuns (a. 1832). doc. ec. 509, cf. 512, 514, 521. Jăluim cinstitei mare dvomicii a ni să lua în băgare de samă rugăciunea ce facem pentru folosul obştesc (a. 1833). ib. 531, cf. sava, doc. ii, 128. S-au dat rezoluţia Divanului... di a să opri lucrarea mezatului, fiindcă însuşi jăluitoriul prin răspunsul său cătră vomicia di Botoşani... n-au propus-o (a. 1834). bul. com. ist. vi, 30, cf. doc. ec. 547. Noi lăcuitorii din sat Palten, după porunca cinstitii vomecii de Vrancea,... am mersu la faţa locului în Ţîpău şi am măsurat săcăturile lui Toader Căcărează (a. 1835). sava, doc. n, 133. Strîngîndu-să toate satele din Vrancea la vomicie,... şi cu opşteasca lor adunare au făcut alegere şi împărţire (1836). id. ib. 137, cf. doc. ec. 621, 680, 701. Eu mîine plec la satul Pietroasa, în judeţul Saac, trimis de pcrnicie, ca să fac cercetare pentru nişte obiecturi preţioase. poenaru, în arh. olt. xiii, 383, cf. valian, v. Va trimite la marea vornicie catastih arătător de numele, porecla, vîrsta... fiecăruia dorobanţ. REGUL. ORG. 127/6. Foile de alegători, osebite pe fiecare mahala, să vor face... de către sfatul orăşănesc..., iar în oraşul Bucureşti, această îndatorire să va pune asupra vorniciei de oraş şi asupra agiii. ib. 161/15, cf. russo, s. 167. Parada se întindea ca un şărpe pe şovăita uliţă. înainte mergeau suitarii călări... Apoi urmau panţirii isprăvniciei, darabanii agiei, aprozii vorniciei, simenii hatmaniei. negruzzi, o. 1, 23, cf. polizu. Domnul loanid nu putea fi director al vorniciei, dacă mai întîi nu ar fi fost agă. BOLLIAC, O. 233. După povaţa unui văr al meu,... atunci director la vomicie, am prelucrat un proiect de esploatarea sării. ghica, s. 182. După mai multe vizite pe la vomicie, la postelnicie, la agie, la casa poştei, alergături cari au dăinuit vreo zece zile, într-o vineri,... intră în curte opt cai cu doi surugii, id. ib. 240, cf. petri, v., pontbriant, D., CIHAC, n, 463, LM. Deschiz ferestrele, întreb cine este, îmi răspunde un aprod de la vomicie că mă pofteşte guvernul provizoriu să merg îndată, lăcusteanu, A. 120, cf. ddrf, barcianu, alexi, w. Cel întâi oraş, care şi-a dezvoltat vomicia, a fost Suceava, capitala ţării. ghibănescu, s. i. XII, viii. E locul a pune aici faţă în faţă şi veniturile vorniciei celei mari a Ţării de Sus. id. ib. xn, xi, cf. resmeriţă, d. Asupra aceste jalobe, vtori-logofătul Krupenski pune rezoluţia,... că vomicia de aprozi să intre în cercetarea pricinei. N. A. BOGDAN, C. M. 94. Ţara Moldovei n-a fost împărţită decît în două părţi S-a dublat vomicia în fiecare jumătate de ţară, dară nu s-a împărţit ţara în patru părţi. CC vn, 112, cf. 115, şăineanu, D. u. Vomicia - la început instituţie proprie şi independentă - s-a supus cu timpul puterii domneşti, diaconu, vr. lxxix. Vomicia Vrancei a fost instituţia datorită căreia s-a păstrat noţiunea unităţei şi autonomiei vrăncene. sava, doc. i, xxxix, cf. cade, scriban, d. în 1794 se înfiinţează vomicia politiei, care avea misiunea să ţină catagrafia locuitorilor, să repartizeze dările şi să facă controlul străinilor, oţetea, T. V. 50. Aceste abuzuri de putere, deşi în ordinea firească a administraţiei, luau uneori forme atît de alarmante, încît vomicia simţea nevoia să intervină, id. ib. 76. Cînd să iasă marfa lui din ţară, iese un afipt de la vornicie, că marfa... e oprită să iasă din ţară. camil petrescu, o. i, 226, cf. dl, dm, ist. rom. ni, 696. Tot un venit al vorniciei îl constituia şi aşa numitul colac pentru vitele de pripas. STOICESCU, S. d. 190. Reţinem însă că fiul domnului rezida la Bacău, nu la Bîrlad, unde a fost sediul vorniciei. id. ib. 195, cf. dex. ♦ (învechit, rar; în sintagma) Vornicia bisericească - Ministerul Cultelor. Te rog, întîlneşte-te cu Balaieş de la Vomicia bisericească şi caută de află ce au făcut... Milu la mănăstirea Neamţului. KOGĂLNICEANU, S. 199. La Vornicia bisericească şi Epitropia învăţăturei publice, într-alte cuvinte la Ministerul Cultelor şi Instrucţiunei Publice, a fost chemat Nicu Ghica-Comăneşteanu,, văr al domnului, patriot înflăcărat id. o. n, 621. ♦ (învechit, rar) Taxa care se plătea vorniciei (2). Vomicei au să ia vorniciia într-acesta chip: De fieştecare vită mare ce să va prinde de pripas şi să va afla stăpînul şi o va cere, să aibă a plăti... de cal bani doao sute şi să-l ia, de bou, de bivol bani una sută. prav. cond. (1780), 92. Ne-au mai apucat acel vătaf de am dat cîte taleri 1, cu nume dă vomicie (a. 1814). doc. ec. 167. 5441 VORNICIŢA 3. (în trecut) Funcţia, titlul de primar2 (III 1) (de sat). Mări, omule, ce nu te lepezi şi tu de beleua cea de vornicie, bat-o pîrdalnicu! ALECSANDRI, O. V, 600, cf. 602. De douăzeci şi mai bine de ani, de cînd port vornicia în Pipirig, am dus-o cam anevoie numai cu răbuşul. creangă, O. 188. Pe faţa-i neclintită mîndria ei se vede De rangul vomiciei şi neamul Sînculesc. I. negruzzi, s. îi, 112, După al treilea an,... fu scos cu nepusa-n masă din vomicie şi ales altul în locul lui. marian, o. i, 10, cf. ddrf. Staţi, fraţilor! - un pahar cu toţii pentru moş Vlad Vomicu, că nu degeaba a purtat el vomicia treizeci de ani în Chilug. SOVEJA, O. 30, cf. şăineanu, d. u., cade, dl, dm, cioranescu, d. et. 9352, dex. 0 (într-un descîntec) Că-i N. cea frumoasă, Dintre fete cea mai aleasă!... Scoate vornici din vornicie Şi dascăli din dăscălie Şi preoţi din preoţie..., Ca ea nime să nu fie. marian, v. 48. ♦ Primărie (1) (de sat). Ş-apoi numai vedeai că-i strîngeau juraţii de la vornicie grămadă, ap. cade, cf. dl, dm, dex, dsr. 4. (Popular) Calitatea, funcţia de vomicei (2) la o nuntă. Sfîrşind vornicelul primare de cîntat doinele arătate şi de cinstit druscele, pune băţul său de vomicie pe masă denaintea miresei, marian, na. 541, cf. 543, 544, barcianu, h xi 507. ♦ Oraţie de nuntă; (popular) colăcărie. Cf. teodorescu, p. p. 178. I. Hada, cantor în Ighii, mi-au trimes o mulţime de vornicii. FRÎNCU -CANDREA, Μ. Π. - Pl.: vornicii. - Şi: (învechit) vornecie, dvornicie s. f. - Vornic + suf. -ie. VORNICÎT s. n. (Popular) Anunţare, strigare la nuntă a darurilor primite de miri şi rostirea oraţiei în care se menţionează numele dăruitorilor. Cf. vornici (Π 1). Cf. FRÎNCU - CANDREA, M. 168. Strigarea sau vomicitul celor ce se aduc la mireasă. marian, nu. 664. în Munţii Apuseni ai Transilvaniei,... jocul miresei e asemenea uzitat,... după aducerea şi vomicitul cinstelor sau darurilor, id. ib. 723. - V. vornici. VORNICIŢA s. f. 1. (învechit) Vomiceasă (1). Cf. TDRG, CADE, DL, DM, DEX. 2. (în trecut; Bucov. şi prin Mold.) Vomiceasă (2). Cf. TDRG, cade. Căruţa vornic iţei Burca fu desfăcută pînă la cuie. camelar, n. n, 263, cf. 251, dl, dm. Văzui vornici, vorniciţe, Cărînd apă la drăciţe, Dregătorii satului Tăind lemne dracului, marian, sa. 12. 0 (în descîntece) Toţi oamenii, cîţi s-or afla în biserică, la mine s-or uita Şi s-or mira: Ce împărăteasă, Ce vodeasă,... Ce preoteasă, Ce dăscăliţă, Ce vomiciţă? Da nu-s vomiciţă, Nu-s dăscăliţă, Nu-s preoteasă... Da-s N. cea aleasă, id. nu. 24. Nu-i jurat cu jurătoaie, Nici vornic cu vorniciţă, Nici vătav cu vătăjiţă,... Nici preot cu preoteasă,... Că-i N. cea mai frumoasă. PÎRVESCU, C. 73. 3. (Popular) a) Femeie tînără aleasă de mire, dintre rudele sau dintre prietenele sale sau ale miresei, care are diferite atribuţii legate de ceremonialul uncropului; (popular) vomiceasă (3 b). V. chemătoare, vătăşiţă (2). îmbrăcămintea şi gătirea vătăjiţelor sau a vomi-ciţelor este ca şi a celorlalte neveste tinere din satul în voroavă care se serbează uncropul marian, nu. 234 La se poftesc în genere numai acei oameni,... cari awT°^ parte la masă mare,... totdeauna de cătră vătăjite ^ vorniciţe. id. ib. 696, cf. 233, tdrg, cade 254. * SQU b) (Regional) Vomiceasă (3 a). Cf. cade, dl dm dex. ’ ’ » - PL: vorniciţe. - Vornic + suf. -iţă. VORNOVÎŞTI s. m. (pl.) = vamevici. La stînga, e coşul cu peşte, iar la dreapta clocoteşte apa fierbinte pentru „vornovişti”, pentru care rade... hreanul de pe masă. slavici, o. vn, 11. VOROÂBĂ s. f. v. voroavă. VOROAVĂ s. f. I. 1. (învechit; la sg.) Vorbire (1). Cf. v o r o v i (11). De unde să arată că între muritori şi obiceiul voroavii şi deprinderea limbii în zădar este, cu carea încotro voia din voia ei să fie pohîmit vrînd, să ne înştiinţăm, cantemir, i. i. n, 39, cf. lex. mars. 246. 2. (învechit; la sg.) Vorbire (2). Cf. vorovi (I 2). Dar văd că de cînd au început ţiganul Drăghici a vorbi, cu totul altă voroavă sau chip de a vorbire întrebuinţează, precum: ahaia, ahastă, hie ş. a. budai-deleanu, ţ. 81. 0 (în corelaţie cu scris, scrisoare etc.) îmi caută a mărturisi cum că nu mare precepere întru învăţătura bunei voroavei va areta unul dintru cei ce vor cîrti acest chip de scrisoare, budai-deleanu, în şa ii, 377. Temeiul a toată ortografia e voroava sau pronunţia de obşte, după carele se scrie precum se vorbeşte. FM (1841), 1952/25. (învechit, rar) Organe de voroavă = organele vorbirii v. vorbire (2). Rea este amuţirea din lipsa organelor de voroavă tocmitoare. cantemir, l. 1.1, 56. ♦ Zgomot produs de voci, de glasuri (puternice); p. ext. gălăgie, larmă, zarvă (1). Mare scrîşnetul roatelor astupă voroava cărăuşilor. cantemir, i. 1.1,62. 3. (învechit; la sg.) Vorbire (3). Cf. v o r o v i (I 3). în locul lui Ciolpa au trimis pre Pavăl Hanjovschii sä facă harţ cu acel turc; pre semne era harvat sau sîrb pre voroava lui cea sîrbească. N. COSTIN, L. 513. Vlahii aceşte era din romani născuţi, care lucru graiul voroavei lor şi astăzi mărturiseşte, carii într-atîta feli de feli de neamuri de varvari aşezindu-săt pănă şi acmu cineva a-i dezrădăcina n-au putut, cantemir, hr. 399. Firea şi voroava cea elinească peste măsură au iubit. aethiopica, 23r/17. Scopul mieu nu este ca să-şi mute o parte sau alta de români chipul voroqvei sau dialectul său, ci numai sîngur acela ca vrînd oarecîndva patrioţii româneşti a-şi face o limbă de obşte pentru învăţături budai-deleanu, în l. rom. 1960, nr. 2,46. 4. (învechit; la sg.) Faptul de a vorovi (14); exprimare orală; vorbă (4), vorbire (4). Şi după ce încetă Iliu de voroavă, zise D[o]mnul lui Iov. biblia (1688), 3792/19. Cel ce să veseleşte cu inima huli-se-va şi cette urăşte voroava împuţinează-se cu răutatea. ib. 673/19. A vorovi, toate şcoalele ne învaţă. Iară înţelepţeşte a tăcea şi vremea voroavii puţine şi grele prea la puţini videm şi învăţătura tăcerii undeva macară în lume a să profesui nu audzim. cantemir, i. i. i, 103, cf. 85, ANON. car., lex. marş. 225. ♦ Mod, stil de a -1132- VOROAVĂ -1133 — VOROAVĂ vorbi (4), de a se exprima. Ci tot graiul şi voroava lor iaste plină de blîndeţe şi de linişte, şi nu vorbescu ei acestea care le vorbim noi şi nu ne sîntu nici de un folos. NEAGOE, ÎNV.2 198. Şi tîmplîndu-să şi în săborul cel al patru la Halchidon, şi-mpăraţîlor fu cinstit şi tuturora la voroava în d[n]m[nQ]dzeiesc dar, cu faţa vesel şi luminat dosoftei, v. s. februarie 6873. Dentru voroava carea am, greţoasă, şi den portul hainelor mele, lesne puteti cunoaşte că sintu lăcuitoriu la locul mieu, aşea de sălbatec. N. costin, c. 146. Din dulceaţa şi frumseţea voroavei lui Enias,... s-au domolit şi s-au mierat latinul. CANTEMIR, HR. 95, Voroava blîndă toată pornirea îmblîndzeşte, iară cea apregă şi pre cel slab aţîţă la mînie. MUŞTE, let.2 m, 88. Frumoasă li-i voroava şi cuvioasă foarte (a. 1747). săm. ni, 124. Cu acest chip au vorovit craiul acest bun, bucuria sa cea peste măsură preface întru mai multă isteţime pornirea voroavei sale cea cu mare linişte şi dulceaţă, beldiman, n. p. i, 47/14. ♦ (De obicei cu determinări ca „meşteşugită”, „frumoasă” etc.) Fel de a se exprima frumos, atrăgător, convingător; elocvenţă. Atunceş, eu merş şi-l aflai învăţînd la vedere nărodul şi povestind a lui Isus minuni, nu cu dăscălită voroavă, ce cu smerenie şi fără meşterşug, spuind toată dereptatea, dosoftei, v. s. noiembrie 150730. Nime mai bine şi mai pre scurt toată desfătarea istoriei n-au cuprinsu, iubite cetitoriule, decît acela, domnul voroavei rîmleneşti, Ţiţero...; că cu aceea voroavă a lui toată roada a tuturor bunătăţilor şi a învăţăturilor cuprin-zîndu-o, au deşteptat viaţa oamenilor cătră giudecăţile istoriei a le tixi. Ν. COSTIN, L. 35. Că o faptă de cinste decît toate armele rîmie nil or şi decît toată voroava grecilor meşterşugită mai tare iaste. id. C. 268. Carte nu ştiâ, ce numai iscălitura învăţase de o fâcè. Practică bună avè la voroavă. neculce, l. 93. Ţiţeron..., a limbii latineşti părinte, a ritoricăi canon, a cuvîntului îndreptariu, a voroavii frumoasă neapotrivită pildă şi mai a tuturor ştiinţelor domn. cantemir, HR. 5. Pre acela aşi învăţa toţi împăraţii ca să aibă voroava aceluie, decît multe odoară. herodot2 36. Să fie preceput ş-alte neamuri a Europei preţul voroavei şi dulceaţa graiurilor bine rînduită, adecă ritorica şi poezia, cum au înţelesu-o elinii şi romanii, o! cîţi eroi slăviţi să ar ivi dintre varvari. BUDAI-DELEANU, Ţ. 63. EUada şi Roma au crescut oameni întru podoaba şi măiestria voroavei deplin săvîrşiţi. id. ib. Nici unul din semenii săi nu era destoinic să-i stea înainte, nici la trîntă, nici la voroavă, ispirescu, ap. cade, cf. ŞĂINEANU, î. 165, DDRF. 5. (învechit) Vorbă (5). Intru unile voroave [limba italiană] peste samă aduce cu a noastră. M, COSTIN, o. 248. Domnul răsîpeşte toate sfaturi A limbilor de prin toate laturi, Voroavele (socotelele biblia 1688, punerile la cale B 1938) şi gînduri din gloate, Şi din boieri sfaturile toate. DOSOFTEI, O. I, 74. Ce tu, Doamne, mi-eşti nedejde, şi zua n-am teamă, De Dumnedzău mi-i voroava (lăuda-voi cuvînt biblia 1688) şi m-oi lăuda-mă. id. ib. 125. Voroava celui mult-jurătoriu va îndirepta perii, şi vrajba lor, astuparea urechilor, biblia (1688), 6772/9. Pre cît voroava şi cuvîntul îi ieste de lămurit, pre atîta inima şi sufletul încă mai curat. CANTEMIR, 1.1. II, 21. Trebuincios lucru iaste gramatica rumânescului dialect spre priceperea lucrurilor celor înalte şi adînci..., spre întărirea voroavelor, spre despărţirea zicerilor, spre rînduirea înţelegerilor, eustatievici, gr. rum. 778. Eu m-am silit, în cît era cu putinţă, a metahirisi multe cuvinte şi voroave după gustul ţigănesc, budai-deleanu, Ţ. 68. Ce minte aşa de bogată în gînduri, ce limbă aşa de îndestulată în voroave, ce meşteşug aşa de iscusit la împlinirea cuvîntului să poată împodobi atîte răsipe a vrăjmaşilor, arhiva R i, 40/10. ♦ (învechii, rar) Verset (I 1). Dar să-l auzim cuvîntînd, în voroava 66 de la Matheiu: „Ne aduce aminte să înţălegem că veacul cel de acum e mare”, maior, în şa i, 62. ♦ (Gram.; învechit, rar) Discurs, enunţ; frază, propoziţie. Pre cele opt părţi ale cuvîntului spre facerea voroavei drept a le încheia învaţă, eustatievici, gr. rum. 76v/15. 0 Părţile voroavei - părţile de vorbire v. p ar te (12). Etymolo-ghia... învaţă a cunoaşte şi a arăta osebirile vieştecăruia cuvînt, făcînd despărţirile prin părţile voroavei eustatievici, gr. RUM. 2676, cf. L. ROM. 1981,50. 6. (învechit şi regional) Vorbă (9). Multe vorovi cu nuşi de lucrurile ceale cereşti şi de împărăţia ceriului în mijlocul altor voroave, grăi ş-aceasta cătr-înşii. varlaam, C. 127, Şi oflînd uşea încuiată, ai fugit din ochii miei şi rămaş însumi Şi-m pare, părinte sv[i]nte, precum voroava ta pre graiu îm dă a-nţălege, n-ai fost tu cela ce m-au chemat, dosoftei, v. s. octombrie 58730. Iară el, cu o-nvăţătură neîncurcată, adevărată şi cu totul înţăleaptă mi-au tămăduit toate întrebările cu scurtă voroavă, dovedindu-mi Troiţa în dumnădzăire. id. ib. noiembrie, 150713. După ce părăsea de oştit, avînd oameni învăţaţi, le asculta voroavele, şi mai mult pre ciia ce era prea ştiuţi întru istorii n. costin, l. 42. Mare despărţire iaste între nevoinţa la îmbrăcăminte şi întru răutatea cu carea s-ari însămna din voroava lui; că haine a purta scumpe a puţini strică, iară cuvintile reale pre mulţi îi vatămă cu ură. id. C. 213. Pentru ca amestecare să nu facem voroavei, am socotit, cu deosăbit cap pentru craii ungureşti, să zicem... cînd şi ce în vreme au fost Vladislav. cantemir, hr. 441. încheierea voroavei mele aceasta va să fie. id. 1.1.1, 64. Pentru tălmăcirea de pe grecie spre înţelesul rumânesc, pre cît s-au putut a să alcătui şi a să apropia voroava..., de la cartea cuviosului Efrem cea tipamică grecească nu m-am depărtat (a. 1761). cat. man. i, 238. Episodion să numeşte tot lucrul sau voroava ce să aduce la comediile cele felnice pentru rîs. AETHIQPICA, 16727. Mi se pare, părinte sfli\nte, precum îţi cunosc voroava, să nu fii fost tu cel ce m-ai chiemat. mineiul (1776), 57719. Să lăsăm puţin aceste înfrumseţate voroave şi să ne întoarcem la Falimond. CRITIL, 106/15. Acestora lucruri aiurile vor fi voroavile. herodot2, 453. Bunul stareţ simţind perii capului lui cei albi spălaţi de lacrămile tînărului copil, conteneşte voroava sa, vrînd a da o slobodă curgere lacrămilor lui beldiman, n. p. I, 18/15. Nu călca prieteşugul, cumpăneşte voroavele tale, gîndeşte pînă a nu începe a face ceva. id. ib., 33/6, cf. i. golescu, C. Pe împăraţii cei bine-creaincioşi cu toată desfătarea voroavei ne-i arată, păn’ şi cele mici lucrări zu-grăvindu-le. arhiva r. i, 62/11, Din voroave şî prin sfat Furtu greu s-o judecat, alexici, l. p. 182. M-ai 5446 VOROAVĂ -1134- VOROAVĂ îmbătatu-mă cu voarvele tale. alr π 3 711/349. 0 (Urmat de diverse calificative) Voroavele şi cuventele tinerilor ceale de glume şi de şagă nice leac nu le iubea. VARLAAM, C. 386. De această fericită viaţă şi de slava sfi\]nţilor eu voiu să puia înainte voroavă de bucurie, cu darul d[u]hului sftnt (a. 1642). gcr I, 99/38, Făcînd voroavă viclană asupra sv[î\nţiii sale, scorniră cum să-l fie furat ucinicii, iară nu s-au sculat, DOSOFTEI, v. S. ianuarie 41721. Iar leşii începură a rîde şi a vorovi voroave de glume cu paşa. Şi între aceli vorbe de glume vorbiră şi alteli mai de treabă. neculce, l. 146. Auziră sfintele voroave ale mitropolitului. ispirescu, μ. v. 12. 0 (învechit) Voroavă deşartă = vorbă deşartă v. vorbă (9). Izbăveşte şi mă ia de mînă De la fiii a limbă streină, Ce li-i gura-n voroavă deşartă (cărora au grăit în deşărt biblia 1688, a căror gură grăieşte neadevărul b 1938) Şi li-i strîmbă mîna cea direaptă. dosoftei, o. i, 322. Patro lucruri scornesc curvia, saţîul pîntecelui, saţîul somnului, voroavele deşerte şi de ruşine, id. v. s. mai 128710. Turcii sta de-sculta acele voroave deşerte din gura lui ce grniè. neculce, l. 118. Lui să închina nenumărate Noroade, ţări, crai şi mari ostroave. Aceste nu-s deşerte voroave! budai-deleanu, ţ. 91. Voroavă bună = vorbă bună (a) v. vorbă (9). Oamenii cei înţălepţi... să fie cu voroavă bună, ca tuturor de-a tocma să arete dreptate. Ν. costin, c. 370. Voroavă dulce = vorbă dulce (a) v. v o r b ă (9). A căruia dulce voroavă în liman şi vrednică laudă pre uscat şi cădzută mulfămită de la ficiori pentru părinţi, de la părinţi pentru ficiori, prin toate casele şi adunările, nu otravă, mă crede numelui, ce tare antifarmac tuturor hulelor este. cantemir, i. i. i, 107. Voroavă rea = vorbă rea (a) v. vorbă (9), Oarecare rîmlian rău, vrînd să supere pre filosof şi de aceasta mai multu den răutate decît den neştiinţă, îndemnîndu-să - că voroava rea iaste crainic minţii cei rele- ...au mărsu cătră fiilosofid. N. costin, c. 381. Voroavă proastă = vorbă proastă v. vorbă (9). Ar hi vorovit şi nişte voroave proaste de Neculai vodă. neculce, l. 195. Amîndoi... au căzut la sfadă şi la voroave foarte proaste (a. 1750-1780). GCR n, 83/41. Voroavă subţire = vorbă subţire v, vorbă (9). Mulţi oameni înţălepţi să sculară Cu voroave supţiri ş-învăţate, Carii de amăruntul arătară Că monarhia este din toate Cea mai bună. budai-deleanu, ţ. 339. 0 Loc. vb. (învechit) A face voroavă (de... ori pentru...) = a face vorbă v. vorbă (9). Vrem să facem voroavă (vorbă munt.) pentru rîndul furtuşagului; deci să cade întăi să spunem nişte lucruri oarecarele. prav. 29, cf. 84. Fiind el nemilostiv şi cu totul neîndurat, îi dzîcea „scumpul” toţ... Odînăoară calicii făcînd de dînsul voroavă că nime n-au scos milostenie de la dînsul. dosoftei, v. s. ianuarie 21731. în lume să vinează oamenii cu mrejile în multe chipuri, de care mreji vom începe a face voroavă. CHEIA ÎN. 971. De jeluit sînt foarte domnii şi cei mari carii la mese... multe ceasuri pierd, făcînd voroavă de războaie, de case, de arme, de ospeţe. N. COSTIN, C. 326. Pentru alţii voroavă am face, în faţa a triia, pre scurt şi cît numai noima să să înţăleagă. cantemir, 1.1. n, 186. 0 Expr . (învechit) A lungi (sau a întinde) voroava (despre ceva) = a lungi (sau a întinde) vorba v. vorbă (9). Pentru aceasta mai mult voroava a lungi părăsindu-ne, la Stmţ, pasirea, să ne întoarcem. CANTEMIR, i. i. i, 113. Semn chiar avem pe cei cuţovlahi, cum le zic grecii,... pentru carii viind cuvîntul, gîndii că nu fără cale va fi a mai întinde de ei voroava, ca să se ştie ce sînt. c. cantacuzino, cm i, 45 Să venim (sau să ne întoarcem) la voroava noastră = să venim (sau să ne întoarcem) la vorba noastră v. vorbă (7). Ce, să venim la voroava noastră şi la lucrul singur de carele avăm a scrie aicea. N. costin, c. 484, cf. 45. De aici întorcîndu-ne, să venim iarăşi la voroava noastră. GHEORGACHI, cer. 310. ♦ (învechit, rar) Rugă; rugăciune. Aducîndu-să la vorovă cu sinţii îngeri cu cei fără trup, fiindu-şi încă în trup pentru a sa ţinere de văzdrăjanie preste măsură ce avea..., s-au pristăvit din viaţa aceasta cătră ne-mbătrînitoarea viaţă, dosoftei, v. S. aprilie 7977. Deci, stînd la rugă, în voroavă la Dumnedzău, îş făcea inemă rea şi tristă..., dzicînd că nu să cade să custe oamenii cei fără Dumnedzău, carii strică şi strîmbadză căile cele direpte. id. ib. octombrie 4171. 7. (învechit) Vorbă (10). învăţătură aleasă den sf[in]ta Ev[m]gh[o]lie şi den multe dumnedzăieşti scripturi sau voroave den evangheliile duminecilor preste tot anul şi la prazdnice [Titlu] (a. 1642). bv i, 123. O, Doamne, groaza ta, cu car ea veri să goneşti pre cei nemulţămitori de la bucuriia ta şi de la voroava ta cea cerească, să îngrozască inima noastră de cătră binele şi bucuriia aceştii lumi trecătoare, varlaam, c. 323. Sfatul şi voroava ce fac necuraţi Tind sîlţe şi laturi să strice pre alţîi. dosoftei, O. I, 26. Mărgînd jv[î]ni[u]/ adese la temniţă, unde era cei 7 svinţi de-i socotiia, pururea asculta sv[î]ntele lor voroave şi-mvăţături. id. v. s. octombrie 73719, Deprinsă psăltirea şi voroavele sv[i]nţilor apostoli şi alaltă slujbă a svintei beserici. id. ib. decembrie 20877. Şi-l rătăci pre el cu multă voroavă (cu mulţimea îndemnurilor b 1938) şi cu laţurile cele de la buze scăpătă-l pre el. biblia (1688), 4322/22. Această voroavă radzimă spre aducirea aminte domnilor. Că fiind singuri curaţi, treji, adevăraţi şi direpţi, să nu se îndestuledzi cu atîta, ce să cerce oare ispravnicii şi giudecătorii nu sînt hicleni, nu sînt lacomi? N. COSTIN, C. 87. Să ia pildă de pre alte preste fire lucruri ale Sfintului Duh şi să ia seama voroavelor ce au toţi psalomii ei. antim, o. 399. Iară sfintul zise să le zică şi iară să le zică... şi închise sfintul chivot înaintea celor cu chip îngeresc voinici, carii purcesără de să duseră după voroava aceasta, mineiul (1776), 162r2/32. Atuncea amîndoă încă greşăsc, cînd să dau în voroavile oamenilor răi herodot2, 340. A doa adunare se făcu la Clermont în Franţia, la 1095, unde aprinzind voroava papei, zilosul credinţei, în inimele ascultătorilor, sute şi mii strigă: „Voia lui D[\imne]zeu! ” săulescu, hr. i, 125/22. 8. (învechit) Poveste, anecdotă transmisă prin tradiţie orală, legendă; p. ext. întîmplare (povestită). V. v o r b ă (11). Solul leşăsc ş-au dat soliia la soltan Mustafa, întrînd în Ţarigrad cu aceea podoabă şi vîlhvă, cît este în voroavă ţarigrădenilor soliia aceea pănă astădzi. M. COSTIN, O. 88. Dintru multe cuvinte, au venit şi voroava lui Nilos, cum nimini nu-i ştie izvoarăle de unde-i sînt. HERODOT2, 98. Trecînd vreme [cînd] să 5446 VOROAVĂ -1135- VOROAVĂ iîmplă aceasta voroavă şi sigeîă Darie şi slobozi pre ţstieu, acestea să tîmplară. id. ib. 285. 9. (învechit, rar) Vorbă (12). Ferdinand... nu să încredea în amestecătoarea şi nestătătoare a lui Gheorghie Martenuzii voroavă. m. costin, O. 303. 0 E x P r · A purta pe cineva cu voroave = a purta pe cineva cu vorba v. vorbă (12). Şi tot l-au purtat cu voroave şi nu i~au mai dat oaste, până ce i s-au tîmplat de au murit acolo la Moscu. neculce, l. 23. 10. (învechit) Vorbă (13). Dzî din dzî voroava izbucneşte (v a izbîcni cuvînt biblia 1688, d ă în ş t i r e Β 1938) Şi noaptea din noapte gînd vesteşte. DOSOFTEI, O. I, 43. Şi eu îţi scriu că tot oraşul Agrighintin de voroavele carele să aud de tine aicea de mirare să desfăteadză; pentru care laudă şi veste cu mare parte îmi eşti mie datoriu. Ν. costin, C. 357. Apoi au trecut Nistrul şi s-au dus în cîmpi, aproape de Ceahrin, de şedâ cu multe voroave şi spaime acestor ţări primpregiur. NECULCE, L. 305. Tot norodul să pătrunde de priveliştea aceasta, semnele cele de otravă îndată să arată asupra trupului ei, voroava să lăţeşte pretutindenea, îndată să auzi o şoaptă turburătoare asemenea cu sunetul mării, beldiman, n. p. n, 22/13. 11. (învechit) Vorbă (14). Au îndrăgit un rob al ei şi neputînd suferi vorova oamenilor au fugit cu dînsul într-altă ţară. dosoftei, v. S. noiembrie 154710. Pre fata fără ruşine întăreşte paza, ca nu cîndai să faci bucurie vrăjmaşilor, voroavă în cetate (să te facă de poveste în cetate b 1938) şi defăimare norodului, biblia (1688), 6852/48. Foarte mare pază trebuie femeilor şi mai mult doamnelor şi celor aleasă, ca ieşind ades la primblări să nu cadză în hulă, nice pentru prea multă şi deasă cercetare să încapă în voroava oamenilor [Titlu]. N. costin, C. 427. 12. (învechit) Cuvîntare, discurs; (astăzi rar) vorbire (6), (învechit) vorbă (15). Tîmplîndu-să a să face o adunare..., îl întreba cine-i şi de unde şi ce feliu de strigare au venit să strige. Iară sv[i]nţia sa, făcînd o voroavă de horbă, povesti limpede de D[o]mn[u]l //[riMtos]. dosoftei, v. s. noiembrie 17977. în care dzi au omorît Nero pre mumă-sa, într-aceea dzi un orator, făcînd voroavă în divan, cu cale, dzice, era să să omoară Agripina care au născut un plod de mirare norodului Rîmului. N. COSTIN, c. 652. Veţi fi mai învăţaţi a dare răspunsuri la sfaturi ori de taină, ori de oştire, ori de voroave la domni şi la noroade de cinste, neculce, l. 5. în mijlocul theatrului, jigania carea Vidră să cheamă... într-acesta chip proimiul voroavei sale începu. CANTEMIR, i. i. I, 42. Din tocmite verşurile stihotvorţilor, din împodobite voroavele ritorilor... bună pomenirea numelui nici s-au părăsit, nici în veci să va părăsi, id. ib. 107. Cu multe ţeremonii şi cu mare politică au făcut voroavă. axinte uricariul, let. ii, 154/13. Începînd voroava au zis prietinilor: eu aud aice că cîntă neştine (a. 1750-1780). gcr i, 85/2. Iară Varlaam întru acest chip începu voroavă cătră dînsul. varlaam - IOASAF, 2274. îşi dederă unul altuie cuvînt şi credinţă. Şi, viind şi la Darie voroava, sfatul, zisă aşa. HERODOT2 163. După ce s-au adunat sfetnicii toţi, atuncea Xerxis împăratul începu într-acest chip voroava sfatului, ib. 333. O mie de strigări mi-au tăiat voroava. beldiman, n. p. n, 183/4. 0 Expr. (învechit, rar) A apuca voroava = a lua cuvîntul v. cuvînt. Apucînd voroava Theodosie„ dzis-au: aşea, nice un leac de ură sau de dragoste nu ţinem muritorii, n. costin, c. 262. Apucînd Gogoman voroava, „Luminate doamne! în ţara toată - Zisă - ştim că ţ-au răzbătut slavă”, budai-deleanu, ţ. 99. ♦ (învechit, rar) Predică. Făgăduiesc şi eu dumneavoastră a arăta cu multe feliuri de mărturii în ce chip acuma să află sfinţii în ceriu... Dirept aceea să fie această voroavă a mea spre laudă tuturor sfinţilor şi dumneavoastră spre folos sufletesc, cheia, în. 1714. 13. (învechit) Vorbă (16). în casa celuia ce să vor face svaturi rele spre curvii şi spre alte scîrnăvii ca acestea..., acela să va certa ca un hotru; iară de nu să vor face păcatele deplin, ce numai voroave (cuvinte munt.), atunce... va lua altă certare mai micşoară. prav. 115. La voroavă cu galga soltan Jolcovschii n-au vrut să iasă. M. costin, o. 73. împăraţii, craii, domnii, cîrmuitorii ţărîlor să aibă svetnici pre lîngă sine, cu carii vorovind o treabă săfrămînte cu voroava lucrul şi, unul una, altul alta răspundzind, să lămureşte lucrul care este mai spre îndemînă. id. ib. 112. La apa Vavilonului, Jelind de ţara Domnului, Acolo şezum şi plînsăm La voroavă ce ne strînsăm. dosoftei, ο. I, 307. Ca şi cînd neştine ce dvoreşte naintea împăratului şi voroveşte cu dînsul, şi el lăsînd vorova împăratului voroveşie cu slugile sale, aşea şi creştinul lăsînd ruga şi gîndind gînduri deşerte sau vorovind. id. v. s. mai 134723. Nu îndelunga a vorovi cu el şi nu crede la mai multe cuvintele lui. Pentru că, den multa voroavă, ispiti-te-va şi, ca cînd te-ar batjocori, cerca-te-va. biblia (1688), 670V56. Nu voiu să mai fiu cu tine în singurătate, ce voiu să fiu cu mulţime în voroavă (a. 1692). ib. 305/15. După multă voroavă între dînşii, au ales de au scris la Ferdinand jaloba şi pofta lui Dispot de agiutoriu şi slobozănie oştilor asupra lui Alexandru Vodă. N. costin, l. 443. Potcoavă,., au mărs necunoscut la Bar... şi au avut cu dînsul multă voroavă cu taină. id. ib. 545. Ilie, dac-au vădzut c-au închis pe Iordachi s-au spăriet şi s-au dus de-au spus tot lui Antohi Vodă, ce voroave au avut cu Iordachi. NECULCE, L. 181. Răspunderea cînd nu să dă după întrebare, puţin deosăbeşte din voroava mutului cu a surdului, cantemir, i. i. l, 78. Un domn preaînţelept şi învăţat şi cu un sfînt patriiarh... împreunîndu-să unul cu alt, de nu era cu mare minune la toţi cei ce priviia şi le auziia voroava lor ? R. POPESCU, CM i, 558. împreunare cu Măriia sa au făcut şi voroavă de ce au avut trebile au vorovit. R. GRECEANU, CM n, 18, cf. lex. mars. 193. Iară cîte voroave cu taină au avut, la toate l-au chiemat ca pre un frate (a. 1760). gcr u, 74/33. Paşa..., după ce să gătiia, chema pe domn la voroavă. gheorgachi, cer. (1762), 311. Impreunîndu-se amîndoi, şi sărutîndu-se unul cu altul, şi săturîndu-se unul de altul de d[u]hovniceasca voroavă..., şi zicînd aşa. MINEIUL (1776), 19vV6. După ce s-au întins între dînşii vorova de istorie, atuncea întîi au făcut giudecată curgerii vieţii omeneşti. CRITIL, in/13, cf. iv/l. Această oaste s-au strîns pentru bătaie, nu pentru voroave. HERODOT2, 245. Acuma s-adunasă Boierimea cea mai învăţată, Multă făcînd voroavă şi deasă. BUDAI-DELEANU, Ţ. 80, cf. id. lex. Acela ce va 5446 VOROAVĂ -1136- voroavà face adunare cu dînsul îl obicinuieşte voroavă. KOTZEBUE, u. 6V. Conversaţia seau voroava... este în armonie cu purtările lor. ar (1829), 247. După îndelungată voroavă ce au avut amîndoi, Robinson i-au arătat că ar avea dorinţă de a călători şi el cătră acele locuri DRĂGHICI, R. 16/16. Cu Bătrînul avui multă voroavă după ce plecaşi. VASICI, în BARIŢIU, C. II, 70, Cf. DDRF, BARCIANU, alexi, w., şăineanu, d. u. Şi cu ce oameni buni de voroavă şi de petreceri au stat oamenii noştri... la cinstitele crîşme din marginea tîrgului Liov. SADOVEANU, o. xni, 280, cf. dex. 0 E x p r. A sta (sau a şedea) la (sau în, regional, de) voroavă = a sta (sau a şedea) de vorbă (cu cineva) v. vorbă (16). Au stătut la voroavă cu boierii pentru opritul birului. M. COSTIN, o. 121. Dzîsă boiarinul să nu stăm în vorovă lungă. DOSOFTEI, v. s. februarie 54737. [I]ntră în cămară unde şedea Valerian în voroavă cu Chilichia. id. ib. noiembrie 140717. Şăzînd puţin la voroavă, au poruncit Măriia sa de au mers toţi boiarii în casă. R. GRECEANU, cm n, 160. Intrînd în spătărie, au şăzut amîndoi în voroavă, fiind cunoscuţi şi vechi prieteni. GHEORGACHI, CER. (1762), 273. Ia să mai stăm d'e vorvă. a I 31. (Cu inversarea construcţiei) Venit-au Constandin Vodă, domnul Ţărîi Rumâneşti, de au descălecat la cortul craiului şi puţinei voroavă cu craiul şăzînd, venit-au şi paşa-serascheriul, descălecînd iarăşi la cortul craiului, şi şăzînd puţinei voroavă cu toţii, pînă s-au rînduit oştile, cu alai să meargă. R. greceanu, cm ii, 44, (învechit, rar) A ţine (pe cineva) cu voroavă = a ţine (pe cineva) de vorbă v. v o r b ă (16), Au vinit Maelat în tabără la paşa şi deodată au mersu la corturile lui Pătru Vodă; şi priimindu-l Pătru Vodă cu cinste, l-au ţinut cu voroavă pînă au vinit mulţime de turci, amestecaţi cu munteni, de l-au luat şi l-au băgat în obezi. N. COSTIN, L. 423. (învechit, rar) A se da în voroavă (cu cineva) - a intra în vorbă cu cineva v. vorbă (16). Cutreierînd lăcuinţele călugăreşti şi dîndu-să în voroavă cu părinţii, să-ntoarsă de mersă pănă la Corinth. dosoftei, V. s. noiembrie 110730. A(-şi) face voroavă (sau voroave) cu cineva = a(-şi) face vorbă cu cineva v, vorbă (16). Cu boieriul ca c-un boieriu..., cu ţăranul ca c-un ţăran făcea voroave şi tot cu blîndeţe şi cu mare înţelepciune. M. costin, o. 89. Fiind slab şi de sănătate, au poroncit Favstinii împărătesii sale să facă voroavă de obşte cu sfatul N. costin, c. 455. Au pus pe domnul din-a-stînga şi alăturea, făcîndu~şi voroavă cu domnul GHEORGACHI, CER. (1762), 309. Deci făcînd împăratul voroavă cu sf[i]nţii, împreună cu episcopii şi cu boierimea. MINEIUL (1776), 131vl/3. (Cu inversarea construcţiei) Mai lesne este cineva o mie de ani în fîntînele cătranului să lucredze şi cu cătran să nu să pice decît un ceas zavistnicul cu cela căruia zavistuieşte voroavă să facă şi cuvînt pizmos din gură să nu-i iasă. cantemir, i. i. i, 68. Inorogul cu şoimul voroavă făcînd. id. ib. Acuma s-adunasă Boierimea cea mai învăţată, Multă făcînd voroavă şi deasă, budai-deleanu, ţ. 80. ♦ Discuţie în contradictoriu, controversă; neînţelegere, dispută, ceartă, scandal (7), zarvă (2), (popular) gîlceavă, sfadă, vorbă (16). Şi fu voroavă între octodecatul şi schitenilor pentru moştiile lui, care de-acele 2 părţi să-l ia. Şi abia i-au potolit stareţul, de lăsară de-l îngropară cu nevoitoarea lui... Şi aşea lăsară pricea. dosoftei v octombrie 57726. într-o dzi veniră sfetnicii la împăratul şi filosofii şi doctorii şi alţi oameni mari. Voroavă -aţiţă între ei pentru ce ar fi de s-au schimbat aş^a Rîmul, cum cu răsturnare den temelia casălor, aşea obiceiele celor vechi de tot pierdute, n. costin, c. 143 £· făcea şi voroavă cu thesalii, pentru căci ei întîi s-au fost închinat. HERODOT2,369. 14. (învechit) Vorbă (17). Ca cînd s-are vorovi doi fraţi: „Eu voiu hi acasă la plug de voiu ara, iară tu te du la curtea împărătească de slujeaşte... Aşea şi noi aceasta voroavă avem cu svinţii: aceia mai mult au lucrat cu slujba la marele împărat decăt noi la plug iară partea într-un chip merge, varlaam, o. 224. Atîta samă de slujitori ţiind Ştefan Vodă, nici de la unii zarva nu s-au început, numai de la munteni,săimeni şi capetele lor şi luase în voroavă cu sine şi pre săimenii ceşti de loc asupra nemţilor. M. COSTIN, O. 169. în Mesopota-mia... să voroviră în bună voroavă să îmbie să cutriere pămîntul. DOSOFTEI, V. S. octombrie 7878. Aşa le era voroava acestora, pentru că săgeta cu sigeţi şi înfăşură pregiur herul sigeţii. HERODOT2, 428. Ace[e]a ce să dă la începutul unei tocmele trebuie să se socotească ca un sămn numai a săvîrşirei tocmelii sau ca o siguranţie pentru împlinirea ei, dacă nu ar fi urmat deosebită voroavă pentru aceasta între alcătuitori, şi aceasta să numeşte arvonă. cod. Ţiv. 155/2. 0 Expr. (învechit, rar) A lega voroava (cu cineva) = a stabili o înţelegere, un acord cu cineva. Au legat voroava... cu o samă de boieri în ţară..., cuprindzîndu-i cu giurămînt să ţie taina. M. COSTIN, O. 135. II. (învechit; în textele religioase) 1. Larmă, zarvă, gîlceavă; nelinişte, tulburare, zbucium, agitaţie. V. v r e a v ă. Fu în vreamea acea vorroavă (g î 1 c e a v ă N. TEST. 1648, BIBLIA 1688, turburare B 1938) nu puţină de cale. COD. VOR2. 4713. Şi după lăsarea vorroavei (după ce aşăză gîlceava N. test, 1648, după ce s-au încetat gîlceava biblia 1688, după ce a încetat turburarea B 1938), chiemă Pavelu ucenicii şi-i sărută, ib. 7713. Iară alţii altuceva striga în gloată, cum nu putea în-ţeleage alesu dereptu vor ova (nu putu înţelege adevărat pentru gîlceavă n. test. 1648, neputînd să înţeleagă de ispravă pentru gîlceavă biblia, 1688, neputînd din pricina huietului să cunoască b 1938). ib, 1871. Fu întru vreame aceaea voroavă nu puţină de cale. COD, braţul, 204. In,Galilei tremease Domnul ucenicii, ca den voroavă şi den multă frica iudeilor să scoaţă ei şi să-i slobozească de toată frica şi de toată spaima. CORESI, EV. 140. Iară de aceştii vieţi voroavă să ne ferim şi să fugim de chinuri şi de multe griji ale măriei vieţiei aceştiia. id. ib. 212. Să ieşim şi noi, fraţilor, den mijlocul vorovilor, şi de rău şi de năravul cela hitleanul să ne lăsăm. id. ib. 261. De va tuna în numărul peştelui, grănelor va fi perire, pren oraşe voroavă multă şi nevoie, pren toată lumea şi în Ţarigrad foamete şi pagubă, paraclis (1639), 258, cf. dhlr 11, 491, L. rom. 1974, 41. ♦ (C o m p u s ; calc după slavon. Β*3ΓόκορΗ*) Fără-voroavă = tăcere (1); linişte, calm. Pavel spre spiţă şi măhăi cu mîra cătră oameri. 5446 VOROBETE -1137- VOROVACI Multă fără-vorroavă fu ff ii n d tăcere mare N, TgsT. 1648, multă tăcere făcîndu-se biblia 1688, linişte mare s-a făcut B 1938); glăsi eVreiasca limbă şi grăi: „Bărrbaţi fraţi şi părinţi, ascultaţi acmu al mieu cătră voi feleleatiu”. cod. vor.2 18V/11. Fără tot răspunsul, amu, fiindu aceste, cade-vă-se, amu, voao fără-voroavă a fi şi nimică spre spunere a face. cod. braţul, 210. E Pavel stătu spre prag, feace cu mîna cătră oameni. Multă fără voroavă fu, ce glăsi cu limbă ovreiască, coresi, L. 106/7. învaţă pre noi nu curînd de la rugă să ne ducem, ce încă mai vîrtos noaptea să facem aceasta, că atunce iaste fără-voroavă şi cu mîlcomişare multă. id. ev. 265. Acolo iaste răpausul şi mîngîiare şi fără-voroavă, iară acicea în deşărtu se smintesc toţi oamenii, astăzi viind, iară demîneaţa murind, id. ib. 518, cf. DHLR ii, 368, sfc i, 166, SCL 1960, 616. (Adjectival) Opu easte voao fără-vorroave se fiţi (trebuiaşte să vă aşăzaţi N. test. 1648, cu v i n e - s e voi să fiţ aşăzaţi biblia 1688, cade-se ca voi să vă potoliţi B 1938) şi nemică spre sărire se nu faceţi. COD. VOR.2 676. Opu iaste voao fără voroave se fiţi şi nemică spre sărire se nu faceţi COD. BRAŢUL, 210. Amu că scăpăm de cea bură rea şi iute şi de cearte şi ajunsem la cea adăpostitură bună şi fără voroavă. CORESI, EV. 45. Că de vrea fi în sîmbătă acesta vindecat, nu vrea fi tăcut de acesta evanghelistul, nici iudei fără voroavă fi-vrea. id. ib. 242. Cînd va vrea cineva ciudesă să facă, nu în mijlocul de mulţi cade i se lui să facă, ce cîndu e singur şi fără voroavă. id. ib. 385. (Adverbial) Noi îndemnăm ei... ca fără voroavă să lucraţi (fără gîlceavă lucrînd n. test. 1648, cu linişte lue rînd biblia 1688, să muncească în linişte b 1938). coresi, l. 492/7. 2. învrăjbire, vrajbă. Mîntui-me-va de voroava oame-nriloru(de pricea norodului biblia 1688, de vrăjbile norodului B 1938). psalt. hur. 13723. Ascunde-i-veri ei în furişe feaţei tale de învăluitura omenreasca; acoper-i-veri întru acoperemînt de vorr[o]ava limbilor, ib. 25722. Vădzuiu fărădelege şi vorroavă (price biblia 1688, împerechere B 1938) în cetate. ib. 45715. Cu voroavă cine toată viaţa i-e împlută, sfirşenie are moartea. CORESI, EV. 403, cf. DHLR n, 491, 3. Mînie1 (2). V. rîvnire (2). Doamne, mînia-te-veri în cumplit, înfierbînta-se-va ca focul vorrova (urgia dosoftei, rîvnire a biblia 1688, iuţi-mea B 1938) [ta], psalt. hur. 6776, cf. psalt. 163, dhlr n, 491, - PL: voroave. - Şi: (regional) voârvă, vorvă, (învechit, rar) vorovă (pl. vorove şi vorovi), voroâbă s. f. - Postverbal al lui vorovi. Pentru sensul II, cf. slavon, rosopt „zarvă; agitaţie”. VOROBÉTE s. m. v. vrăbete. VOROBÎ vb. IV v. voroavi. VORONÉSC, -EĂSCĂ adj. v. vărănesc. VORONIC s. m. Numele a două specii de plante erbacee din familia labiatelor: a) plantă erbacee, meliferă, cu tulpina erectă, ramificată, cu frunze ovale, puternic nervate şi cu flori albe dispuse în verticile multiflore; frunzele şi florile cu miros puternic, neplăcut, cu gust foarte amar, se întrebuinţează în medicină; unguraş (2 a), (regional) bălţătură, cătuşnică, vălătuc (III 3), zmeiţă, iarbă-flocoasă (Marrubium vulgare). Cf. CORNEA, E. I, 26/6, BARONZI, L. 147, CONV. LIT. ΧΧΙΠ, 1062, brandza, fl. 398, enc. rom. m, 212, barcianu, ALEXI, W., BIANU, D. S., TDRG, RESMERIŢĂ, D., PANŢU, PL., ŞĂINEANU, D. U., CADE, ENC. AGR., SCRIBAN, D., BORZA, D. 107, 302, PRODAN-BUIA, F. I. 409, CIORANESCU, D. ET., BUTURĂ, EB. 251, IVÄNESCU, i. L. r. 440, dsr; b) (regional; în forma voronică) cătuşnică-sălbatică (.Marrubium pe-regrinum). Cf. grecescu, fl. 476, pantu, pl., scriban, D., borza, d. 107, 302. - Şi: voronică s. f. cornea, e. i, 26/6, baronzi, l. 147, conv. lit. xxin, 1062, barcianu, grecescu, fl. 476, TDRG, CADE, PANŢU, PL., SCRIBAN, D., BORZA, D. 107, 302, CIORANESCU, D. ET. - Etimologia necunoscută. VORONICĂ s. f. v. voronic. VOROTIC s. n. 1. (Regional) Rost, rînduială la lucru (Piatra-Neamţ). Cf. coman, gl. Nu mă cetărî de cap, că-mi cunosc eu voroticul trebii id. ib. 2. (Mold.; în expr.) A-şi veni în vorotic = a-şi veni în fire, v. fire; a se restabili. Cf. da nl5 405, scriban, D. Da’ pe urmă, mai viindu-şi în vorotic, a prins ea singură a îmbărbăta pe împărat. I. CR. m, 325, cf. 377, vi, 315, xm, 114. A-şi ieşi din verotic = a-şi ieşi din sărite, v. sărită (6) (v. sărit2). Cf. SCRIBAN, D. - Şi: volotic (scriban, D.), verotic (id. ib.), horotic (id. ib., i. cr. vi, 315), horatic (da iii, 405, scriban, d., i. cr. m, 377; accentuat şi horâtic, da nb 405), holotic (SCRIBAN, D., I. CR. XIII, 114) S. Π. - Etimologia necunoscută. VOROV subst. (Prin sud-vestuî Transilv.) Strecurătoare (11) (folosită de ciobani). Cf. H xvm 305. - Accentul necunoscut. -Pl.:? - Etimologia necunoscută. VOROVÄCI, -CE adj. (învechit, în Mold.) Care vorbeşte mult, vorbăreţ (1), guraliv, limbut; care vorbeşte cu elocvenţă, convingător; vorovitor (1). V. vorbitor (6). Că de să strîng cîndva pentru vorbă şi pentru să le treacă vreme şi de începe cel bătrîn prea vorovaci vro poveaste...; şi aşea, un bărbat înţăleptu mai bine ar pofti 6 mile cu picioarele să îmbie decît trei ceasuri să asculte pre cel bătrîn vorovind mult. N. COSTIN, o. 212. Faptele lui Pir el le scriia, că era şi mare vorovaci şi a scrie cele adevărate dirept. id. ib. 368, cf. TDRG, PASCU, S. 197, SCRIBAN, D., CIORANESCU, D. et. 9 350, dlrv. 0 (Prin sinecdocă) Şerbule a lui D[u]mn[e]dzău, oarecine Asterie ce-l avem în loc de ep[i]sc[o]p şi-l vedem că-i pagubnic şi necredincios, ce 5454 VOROVANIE -1138- VOROVI fii cu noi de ne agiuîă cît vei putea, cîndai să nu ne cumva smeniească pre unii din noi cu acea limbă a lui vorovace. dosoftei, v. s. octombrie 72730. (Substantivat) Cînd veţi merge spre slujba domnilor şi a oameni mari, să nevoiţi mai mult să vă socotiţi întru orînduiala oamenilor cinsteşi decît a celor învăţaţi, celor plecaţi decît celor trufaş, celor tăcuţi decît celor vorovaci. N. COSTIN, c. 544, cf. 572. De celea ce singură firea scărîndăvindu-să fuge, acelea vorovaciul îndrăzneţ preste fire le urcă. CANTEMIR, 1.1.1,143. - PL: vorovaci, -ce. - Vorovi *f suf. -aci. Cf. ucr. roBopiOHHH. VOROVÂNIE s. f. (învechit, rar) Agitaţie, tulburare. Luară ovreaii cine protiviia-se, tîrgari oarecarii, bărbaţi răi pre gloată se feceră vorovania (feaceră voroave CORESI, făcură gîlceavăN. test. 1648) prin cetate. cod. braţul, 182, cf. SCL 1974, 162. - Vorovi + suf. -anie. Cf. v o r o a v ă (Π). VOROVARIŢ, -Ă adj. (învechit, rar) Vorbăreţ (1). (Substantivat) Aşijdirea nu vom să vă pară voaă, lach-edimonilor, precum noi priim celor vorovaci (vorovariţi notă subsol) şi limbuţi, n. costin, C. 572. - PL: vorovariţi, -e. - Vorovi + suf. -areţ. VOROVA s. f. v. voroavă. VOROVĂI vb. IV. Tr an z . (învechit, rar) A vorbi (2). Vlahii... au limbă, deşi foarte asamănă cu limba italiinească, însă atîta-i de stricată, cît de abiia pot italii să înţăleagă cuvintele lor carile vorovăiesc. cantemir, hr. 157. - Prez. ind.: vorovăiesc. - Voroavă + suf. -ăi. VOROVI vb. IV. I. 1. Intranz. (învechit şi regional; despre oameni) A vorbi (1). Scoală-te şi voroveşte de grăieşte fără nice o-mpiedicare. DOSOFTEI, v. s. noiembrie 127r/3, cf. anon. car. Atîta era pătrunsu de dureri, încît a vorovi nu pute, ochii lui împlîntaţi de lacrămi, şi cu toată pofta ce ave a ne povesti, putere nu-i rămăsăsă (a. 1750-1780). gcr n, 85/25. Om foarte ales din sihastri şi procopsit spre cele dumnezeieşti, căruia îi tăiase limba Leon Iconomahul şi tot voroviia şi după tăietură curat şi nezmintit. mineiul (1776), 180n/23. S-o învăţat a vorovi. teaha, c. Ν. 97. Fecioru-i mare şi voroveşt'e. O. bîrlea, A. p. i, 467. 0 F i g . Ochii mei şi cu a mîndrii Numai nu pot vorovi. RETEGANUL, CH. 143. ♦ (învechit, rar; determinat prin „întru sine”) A cugeta; a medita. Atunci cînd mergea şi mergînd, vorovind întru sine, iată un car înfocat... şi să duse Ilie în ceriu prin vihorul vîntului. ZOBA, s. 47. 2. Intranz, (Regional; cu determinări care indică modalitatea de articulare, intensitatea vocii etc.) A vorbi (2). Ştiţi, Tănase al lui Ispas Care vorovea pe nas. RETEGANUL, ap. CADE, cf. alr 11 620. Voroveşte pă nas. ALR n/l h 20/260, cf. ib. h 27. Voroveşt'e pă limbă. ALR - T i h 73/297. Vorod'e-m vîrvu lind'i. ib. h 73/343. Vorveşce pă limbă. ib. h 73/429, cf. ib. h 85. 0 R e f 1. pas. (învechit, rar) Nu numai [cuvintele] carile aşeş şi acmu chiar elineşte şi nebetejit să vorovăsc, ce şi cele ce aşeş de tot abătute şi strămutate să văd, ca cum nu elineşti ce hireşe lătineşti, celor putini într-aceste limbi primblaţi să par. cantemir, hr. 102. 3. Tranz. (învechit) A vorbi (3). Aceste doaă neamuri cefeliu de limbă să fie vorovit, scrie alt istoric leşesc, cantemir, hr. 362. Limbile au stătut metodic lămurite pănă ce nu le-ai vorovit decît numai pentru lucrurile întăi[i] nevoi, vîrnav, l. 78715, cf. 10477, 0 (I n t r a n z .) Au doară şi pecinighii, şi polovţii aceşte, aşe de la nescareva paseri, carile în limba românească au fost vorovind, limba să fie învăţat? cantemir, hr, 367. (Urmat de adverbe derivate de la nume de popoare) Vorovea slobod nemţeşte, franţuzeşte şi italieneşte (a. 1813). ap. iorga, c. i. ra, 136. 4. Intranz. (învechit şi regional) A vorbi (4), Şi ivi-se lom împărţitul limbilor ca focul, şizu spre unul cene[ş] cu de ei şi împlură-se toţi de Duhul Sfintu şi începură a grăi cu alte li[m]bi, cum Duhul deade lor a vorovi (să răspunză coresi, a grăi Ν. test. 1648, să răspunză biblia 1688, să vorbească b 1938). COD. braţul, 14. Fericit bărbatul carele întru înţelepciune să va sâvîrşi şi carele întru înţelegerea lui va vorovi. biblia (1688), 6717l2. Ce mai mare nenorocire a fi poate decît cînd... nici cel ce bine voroveşte nu să înţelege, nice cel ce aude cuvintele de bune şi de rele nu-i alege, cantemir, i. L I, 108, cf. 21. Cu neputinţă a afla un tînăr cari să poată vorovi cu atîta statornicii ca el (a. 1750-1780). GCR n, 83/12. Cu undiţa duhului înţelepţeşte vorovind, dumnezeiescul Pavel te-au vînat şi văzîndu-te că eşti vas ales te-au făcut... văzători celor negrăite, mineiul (1776), 14vV3. în veacul acel de aur ce lumea îl pomeneşte, în care vorovind omul fără meşteşug, prosteşte, îşi descopere pe faţă ce simte şi ce gîndeşte. conachi, p. 300. Nu vorovi cu gura. alr I 69/59, cf. ib. 69/357. Doară numa în bajocură am vorovit. ib. 1 332/359, cf. ib. 1 573/103, alr n/ih 24, ib. h 29, alr sn v h 1 391/250, ib. h 1 477, ib. vn h 1 965, alrm SN IV h 1 533, A121,26. Ciudă li-i la multe fete Că badea cu mine şede. Badea cu mine nu şede, Făr} rîde şi voroveşte Să le fac ciudă la täte. folc. transilv. x, 421, cf. alr - T î h 71, ib. h 88. 0 (Cu complement intern) Hai, mîndro, bea apă bună. - Ba eu, bade, n-oi veni, Că n-am pînză de d’albit, Nici vorbe de vorovit. izv. xvi, 271. Voroveşt'e horbe d'e nemmcă. alr SN v h 1 477/260. Voroveşte-o vorbă o[ri] două Şi ne lasă sfatu nouă. folc. transilv. X, 154. 0 (învechit, rar; în legătură cu verbul „a şti” şi cu determinarea modală „bine”, indică aptitudinea vorbitorului de a se exprima cu uşurinţă, elocvent) Ritor... Cela ce ştie meşterşugul a vorovi bine, bun de gură. cantemir, I. I. i, 21, cf. 103. 0 Tranz. Fără de ruşine lucru să înţelege:... cîndu-şi vor arăta unul altuia ruşinile cele ascunse şi coperite sau cînd vor vorovi (vor vorbi munt.) lucrure fără de ruşine sau cînd vor rîde fără de nice o dezmierdăciune. PRAV. 103. Te socoteşti întru sini şi, după aceea, cînd vei socoti, iarăşi vei sfătui şi vei vorovi ce-ţi va părea că iaste mai cu de folos. herodot2 337. Nu mai vorod'i prostii, alr i 1 403/140. Μή-ο vorovit cît'e prostii tăt'e. alr π 4 393/102, cf. ib. 3 391/260, ib. 3 494/284, ib. 3 506/284, 5459 VOROVI -1139- VOROVI jb. 3 711/102, 310. Boscorodeşte cîm voroveşte pre multe, alr π/i h 24/235, cf. ib. h 29, alr sn v h 1 477. 5. Tranz. (învechit şi regional) A comenta, a discuta cu insistenţă despre o persoană ieşită din comun, despre un fapt neobişnuit, despre un eveniment etc.; p e x t. a flecări, (învechit) a bîrfi (1); a vorbi (5). Vorovăscu un ii cum să fie dat şi o somă de bani veziru-i pană la purces de acolo; ce adevărul nu să ştie de datul banilor. N. costin, l.2 338. Vorovesc oamin'i-n sat Că i-oi si talpă la iad, mat. dialect, i, 117. (Refl. impers.) Aşa se voroveşte că mai mult sfatul şi-ndem-nătura lui Dumitraşco Vodă au fostu decît voia vizirului. neculce, l. 59.0Expr.A vorovi pe (sau de) cineva (de rău) = a vorbi pe (sau de) cineva de rău v. vorbi (5). Dumnezeii să nu-i grăieşti de rău şi pre boiariul norodului tău să nu-l vorbeşti de rău (să nu-i b 1 a s t i m i po, să nu-l voroveşti de rău ms. 45, s ă nu-i zici cele rele ms. 4 389, sa nu-l defăimezi B 1938). biblia (1688)2, n, 144- 145, cf. 34. De iubit să ne iubim, La luat să nu gîndim! Oamenii ne vorovesc Şi părinţii nu voiesc. JARNÎK - BÎRSEANU, D. 65. Pe drăguţu din vecini Să-l amuţi sara cu cîni Şi să-i baţi urma cu spini. Vine sara, te iubeşte, Ziua-n sat te voroveşte. mîndrescu, l. p. 83. Cită frunză-i pe-o răchită, lo de-atîţa-s vorovită, Ş-apoi cîtă-i jos picată lo de-atîţa-s judecată, id. ib. 84, cf. marian, nu. 44. Mîndrele tale Să duc sara la ciurgău Şi mă vorovăsc de rău. ţiplea, p. p. 482, cf. alr ii/i h 22/228. Unde două să-ntîlnesc Tă[t] de mine vorovesc. mat. dialect, i, 114. ♦ Refl. impers. (Regional) A se pomeni (7). (Ciumeghiu - Salonta). Cf. alr i 315/315. Om ca şi acela nu s-o mai vorovit. ib. 6. Tranz. (învechit, rar) A vorbi (6). Degeaba vorovesc că nu-i la draci dreptate; Cînd ei o şi păzesc cu mare scumpătate. DONici, F. 1,47/3. 7. In tranz. (învechit şi regional; construit cu dativul) A vorbi (8). Ce deacă vădzu că în deşert voroviia ca surdului, s-au aprins cu toată mînia asupra strigătoriului. dosoftei, v. S. noiembrie 183716. îl guguli, îi voroveşti oarecumva. A135. ♦ (învechit, rar) A interveni în favoarea cuiva sau pentru ceva; a stărui (5), a vorbi (8). Acesta amu iaste slobozitoriu şi mîntuitoriu sufletelor noastre şi voroveaşte de noi Iu Dumnezeu şi Tatălui, coresi, ev. 142, cf. 521. ♦ (învechit; în limbajul bisericesc) A adresa rugă lui Dumnezeu; a comunica (prin rugăciune) cu Dumnezeu; a se ruga1 (2), (învechit) a vorbi (8). Vom să ne rugăm şi cu Dumnedzău să vorovim în ruga noastră. VARLAAM, C. 197. Rămasără aceştia svinţi de petrecură acolo 60 de ai... Şi-n toate dzîle îmbla despărţiţi prin pustie şi prin vîrtoape şi peştere, la singurătate vorovind cu ruga la Dumnădzău. dosoftei, v. s. decembrie 187724. 8. Intranz. (învechit şi regional) A vorbi (9). Iară stînd oamenii şi gîndind toţi de loan că iaste el Hristos, iară răspunse şi dzise: „Nu sămt eu acela ce vă gîndiţi voi, ce iată unde vine cu mulţime de oameni”. Vorovind loan, adecă sosi şi Hristos să să boteadze. varlaam, c. 412. lartă-mă dacă în vremea întristării şi a durerii tale ceii mai amară îţi voi vorovi pentru însoţirea noastră. beldiman, N. P. II, 10/11. Aicea... voiesc a asculta povestirea celor ce ţi s-au întîmplat, voroveşte, spune-m înaintea prietenului acestuia, căci el ştie toate tainele mele. id. ib. 79/16 . (Cu complement intern) De mi-ai fost oarecînd dragă, Cobori-te de pe creangă. - Ba eu nu m-oi coborî, Fărf de-aici oi vorovi Trei cuvinte de iubite, Mai multe de despărţite, bîrlea, l. p. m. i, 85. 0 T r a n z . Aceştia soli carii vin la voi, unii vin ca să facă jurămîntu şi legătură, iar alţii vin ca să facă pace, alţii să vorovească niscare lucruri de treabă. NEAGOE, înv." 265. Cîte prorocea îndată i să izbîndea cu mijlocul îngerului carele i le vorovea. dosoftei, v. s. ianuarie 371. Acolo şăzînd pe pajişte, i-au vorovit bătrînul într-acest chip: „Numa, tu nu eşti fiul meu!” beldiman, n. p. i, 10/19. ♦ (învechit; despre autori) A menţiona, a semnala în scris (ceva); a expune, a relata prin cris; a vorbi (9). V. scrie (II 3). îl iau de mîna cea dreaptă şi ducîndu-l în lojă îl face de încongiură de noao ori un loc însămnat, de care voiu vorovi acum. gheraslm, t. 14478. Am pomenit de multe ori pentru boierii Moldaviei, dupre cum şi în capetele următoare avem să vorovim încă şi mai de multe ori. cantemir, s. m. 184/15. Pentru dînşii am vorovit mai mult la partea întîi. id. ib. 282/1. Din abuzul unui asemine pas se iscă în Ghermania eresurile şi certele relighioase, despre care am vorovit SÄULESCU, HR. ii, 315/11. (Tranz.) Le zic celor ce voiesc să să înveţe de la alţii, apucînd... zugrăvală de cunoştinţă după cărticica aceasta, ei cu grabă or înţălege pre cei ce le vorovesc, cum pentru învăţături, aşijdere şi pentru cuvinti. AMFILOHIE, G. F. 177. 0 (Despre scrieri, texte etc.) Zice sfîntul Vasilie, la cartea lui cea dinţii, la al doilea cuvînt ce voroveşte pentru post, cum că sînt la fieştecare beserică îngeri de scriu pre cei ce postesc. antim, o. 101. (Refl. impers.) Toţi ocolaşii întrebuinţaţi pănă acum întru strîngerea birului prin sate să desfiinţază, nici privighitoriul, de care să va vorovi la articul 404. regul. ORG. mold. 27/5. ♦ (învechit; în limbajul bisericesc) A predica (1), a propovădui (1); a vorbi (9). Iară pentru să nu numai spre o credinţă să nădăjduiască limbile şi cu leane şi cu negrije să îmbie, şi de judecată voroveaşte lor Dumnezeu şi de viaţă şi de lucrure foarte cu socotinţă face cuvînt. CORESI, ev. 306. (Cu complement intern) Percepînd cuvintele acestea ce vorovesc şi de să vor lipi de inimile voastre aluncea ştiu bine că aţ zice că nu vă învăţ nici vă sfătuiesc de rău. antim, O. 104. (Tranz.) Acesta... strigă cu virtute: „Eu vorovesc direptate şi judecata mîntuirii”. BIBLIA (1688), 489733. ♦ (învechit, rar) A proroci (1). Nici prorocită mea la sminteală să iasă, ce cu bună samă dzilele de fier în veacul de aur vor să să priminească şi toată calea grundzăroasă şi ciolănoasă în netedă şi bătută să să isprăvască, în carea pentru cele tîmplătoare vorovăsc de s-ar şi cumva într-un chip prea repede şi preste înţelepţeasca socoteală tîmpla. cantemir, i. 1.1,142. 9. Intranz. (învechit şi regional) A vorbi (12). După ce voroviia cîtu i era destul cu nărodul, iară se întorcea, cumu i era năravul de facerea ciudeselor. CORESI, EV. 331. Şi adecă, doi bărbaţi voroviia lui (vorbeau cu el B 1938), ci ei era Moisi şi Ilie. id. ib. 531. La putenciosul domnu Pătru Vodă amu fostu de multe ori, amu vorovit cu domniia-sa de multe isprave mari şi pururea am cunoscut gîndul lui cu priinţă a fi 5459 VOROVI -1140- VOROV! creştinilor (a. 1593). doc. î. (xvi), 181. Petrecu acolo 40... de ani şi nu vorovi cu oamenii, nici ieşi de acolo (a. 1600-1625). GCR i, 68/7. Vine noaă a ne mira de blîndeţele Domnului nostru lui Hristos, că aşea vru a vorovi cu oameni şi amăgei. VARLAAM, C. 238. Şi nu pierdu lucrătorii cei răi şi leneşi carii-l părăsisem şi în locul lui ne închinam idolilor şi bodzilor, ce cu blîndeţe vorovi cu noi. id. ib. 276. Wnplîndu-mi-se estimp în părţile Ţărîi Româneşti, cu treabe domneşti şi a nărodului, în Tîrgovişte, cu cei mai de frunte şi mai de-a firea vorovind, mai vîrtos cu oarecare boiarin cinstit şi slovesnic... adusu-mi-au şi o cărţulie mică în limba noastră românească tipărită, id. O. 186. Ştefan Vodă... s-au împreunat cu craiul şi toate ce au avut mai de treabă au vorovit. ureche, l. 98. Cînd va vorovi (va grăi munt.) neştine cătră altul şi va spune cum va să facă o răutate, şi cela îi va răspunde... „bine va fi aşea... ”, să să cearte ca şi cela ce va face acea greşală. prav. 304. Şi iată doi bărbaţi voroviia cu el, carii era Moisi şi Ilia. N. test. (1648), 80731. Şi aceasta nădăjduindu împreună că-i va da lui, Pavel, bani ca să-l sloboază, derept aceaea, ades chema pre el, voroviia cu el (băsăduiia cu-rusul cod. vor.2 stătea cu el de vorbă B 1938). ib. 167733. Epafra, auzind de prinsoarea lui Pavel, mearse să-l vază în Roma şi să vorovască cu el de rîndul beseareciei. ib. 268718, cf. mardarie, l. 273/16,382. Destul am vorovit şi cu luminat părintele mieu (a. 1658). iorga, s. d, iv, 55. Aceia voroviia unul cătră alalt de toate acestea care să tîmplară (a. 1650 - 1675). gcr i, 231/23. Timuş... nice voroviia cu nime, nici întreba de polcovnicii săi sau de cineva. M. COSTTN, O. 152. Iară Evloghie cu îngerul lui D[u]mn[t]dz,ău vorovind ca cu arhideaconul papei fu nevădzut de denaintea lui. dosoftei, v. s. februarie 67721. Ca şi cînd neştine ce dvoreşte naintea împăratului şi voroveşte cu dînsul, şi el, lăsînd voroava împăratului, voroveşte cu slugile sale, aşea şi creştinul, lăsînd ruga şi gîndind gînduri deşerte, id. ib. mai 134723. Nu îndelunga a vorovi cu el şi nu crede la mai multe cuvintele lui. biblia (1688), 670V54. Şi aceia voroviia unul cătră alalt de toate acestea care să tîmplară. ib. 8112/13. Am deprinsu a vorovi cu cei nenorocoş, cum sintu şi eu. N. costin, c, 162. Turculeţ luînd oaste şi mărgînd în tîmpinarea hatmanului Antiohie, începur-întaiu să vorbască... Şi sta deoparte Turculeţ cu Melente, stegand lui Antohi, de voroviè de păci. neculce, l. 128. Decheval... va trimete pe Longhin sutaşul (carile cîrma oştii purta şi toate lucrurile lui Traian după vrere le pliniia), pentru ca cu dînsul să vorovască pentru pace. cantemir, hr. 82. Acmu n-am putut să stau să vorovăsc cu dumn[Qa]ta pentru aceasta (a. 1699). IORGA, s. d. xvi, 301. Acolo împreunare cu Măriia sa au făcut şi voroavă de ce au avut trebile au vorovit. R. greceanu, cm π, 18. Vodă şi secretarul... au vorovit vro două ceasuri AXINTE uricariul, let.2 îl, 148. Aşa s-au întîmplat din porunca lui D[u]mnezeu de s-au deşteptat acei şapte sfinţi coconi ce fusese muriţi acolo şi voroviia între dînşii ca cum ar fi fost adormiţi de ieri MINEIUL (1776), 130r2/36. Vorobind de-a pururea cu zmeul pre care îl ţinea închis în vasul cel de aramă. halima (1783), 20730. Cine cu mine vorove ca de vin bun să vesăle (a. 1784). gcr n, 138/1. Să rugafim€n lor... pentru ca să le lasă să între în temniţă vorovască care cu bărbatul său. herodot2 237 Agiungînd toată oastea la Athina, atuncea Xerxis vrînd să vorovască şi cu hatmanii corăbiilor şi s& ^ sfătuiască, pogorî sîngur la corabie şi... trimisă de chiemă împăraţii şi domnii de prin vasă. ib. 413 Au venit la laş... soţiia dumitale şi au vorovit cu mine pentru voinţa dempreună cu fiiu-său, Petru, declarat prin votul ţerei moştean al tronului moldovenesc, refugise... la marginea Poloniei, hasdeu, i. v. 173, cf. costinescu, jjvî. Sub interimara mea administraţie mi-a venit la cunoştinţă un vot din nou exprimat din partea Consiliului Judeţean de Covurlui. maiorescu, d. iv, 450. Mai mulţi din colegii mei m-au invitat să stăruiesc la Ştirbei să intre în Cameră, să roage pe votanţii săi de a se menţinea în votul lor. lăcusteanu, a. 105. El şi-a dat oficial demisia în urma unui vot al Consiliului Federal asupra unei cestiuni a timbrelor, eminescu, O. XI, 98, cf. 139. Ce-ar însemna în adevăr roşii în ţară fără aceşti oameni introduşi pe furiş şi în mod fraudulos în colegiile cele mai importante..., cu scopul anume de-a altera şi falsifica opinia şi votul acestor colegii asupra actelor guvernului? id. ib. xm, 82. Domnitorul, în mesajul de deschidere al Adunărei,... declară că a aderat la votul ambelor Adunări de a dezbate în comun proiectul de lege rurală, xenopol, i. r. xiii, 127. Nici unul din membrii uneia sau... celeilalte Adunări nu poate fi urmărit sau prigonit pentru opiniunile şi voturile emise de dînsul, în cursul exerciţiului mandatului său. HAMAN-GIU, C. C. XXI, cf. DDRF, ENC. ROM., ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., şăineanu, d. u., cade. Prin alegerea României, Franţa îşi va asigura prea multe voturi în Consiliul Societăţii Naţiunilor. titulescu, d. 204, cf. 667. Cei care au a da samă de voturi şi de sufletele alegătorilor au făcut tot ce-au putut ca să zădărnicească opera profesorului ieşan. sadoveanu, o. xx, 149, cf. scriban, d. Cererile ţăranilor nu s-au bucurat de votul Divanului. vianu, l. r. 632, cf. id. L. u. 84, dl, dm. Vei auzi în Camera Comunelor multe discursuri frumoase, unele îţi vor schimba părerile, vezi ca nici unul să nu-ţi schimbe votul. STEINHARDT, J. 92, cf. Μ, D. ENC., DEX, DN3, DSR, DREV. Păgînii umblau roată, roată pe lîngă casele creştinilor, cerîndu-le votumul MARIAN, INS. 498. 0 Vot viril v. v i r i 1 (1), 0 L o c. v b . A(-şi) da votul sau a da (un) vot = a-şi exprima opinia într-o adunare deliberantă sau într-un corp politic; a vota (1). La o vreme ca aceea, lesne se pot sfii toţi preoţii a da pentru unul ca acela votum, ca să le fie vlădică, maior, RÄSP. 9/2. După ce fîrşi Janalău, Nimene după dînsul vru să ureze, Ci toţi îşi dederă votul său Intr-acel chip lucru să aşeze, budai-deleanu, Ţ. 384. Eu îmi dau votul pentru raport. CR (1830), 312/3. Ni se mai impută cumulul, în contra căruia... Adunarea au dat un vot, la care guvernul au aderat, kogălniceanu, O. nij, 372. Judecătorii sînt chemaţi a-şi da votul. LM. Am dat votul meu în consiliu şi ca semnatar al unui tratat privind minorităţile. titulescu, d. 310. ♦ (De obicei construit cu verbul „a avea”; mai ales în sintagma drept de vot) Drept de a-şi exprima opinia într-o adunare deliberantă, într-un corp politic. Călăraşii carii purtau maghistratu cărătoriu, deşi nu erau adevăraţi senatori, totuşi aveau votum sau dreptul de a încheia în Senat, fără ei, singuri, nu grăiau sentenţia. BOJINCĂ, A. I, 51/8. Fieştecare familist (gospodariu) ce plăteşte bir 300franci, în vîrstă fiind de 30 ani, are în Franţa vot (graiu) la alegerea deputaţilor. CR (1830), 4092/10. La asemine întîmplare a alegerii boierilor, mitropolitul şi episcopii nu vor ave vot. regul. ORG. mold. ix, 8/24. Bâthory şi copiii săi se vor crea prinţi ai i/fintei] împărăţii, dar fără a avea drept de şădere... şi vot... în diete. BĂLCESCU, O. iii, 44. Capul emigraţilor va ave în deliberaţiile comitetului numai părere consultativă iar niciodată vot (a. 1849). ap. ghica, A. 711. Principele va avea vot şi scaun în dieta Ungariei în persoana sau prin delegaţii săi. bariţiu, P. A. I, 34. Nici nu mai are drept de vot, de cînd şi-a măritat fata... Nu i-a dat casele de zestre? caragiale, o. vi, 100. în mari lupte sufleteşti a intrat bietul părinte Gavril, de cînd toată lumea face politică şi are şi el vot la alegere. I. negruzzi, S. I, 20. Regulamentul Organic, primind şi pe acei cu pitace de boierie, întindea dreptul de vot şi la cei fără avere şi fără venit, xenopol, i. r. xm, 34, cf. vi, 110. Afacerile lor bisericeşti le pertractează în adunările lor lunare, trilunare şi anuale, în cari toţi au vot. ENC. rom. iii 707. Băcanii saşi... fuseseră recunoscuţi ca avînd drept de vot. gologan, c. R. 74. E nedrept ca numai cetăţenii bogaţi să aibe drept de vot. CAMIL petrescu, t. ii, 377, cf. DER. Cu cît se merge mai departe cu dreptul de vot, cu atît democraţii ar trebui să se sprijine pe cele mai rigide principii morale. steinhardt, j. 276, cf. μ. d. enc., dex, drev, v. breban, d. g. ♦ F i g. (învechit) Adeziune, aprobare (unanimă); aviz favorabil; hotărîre, decizie. Cinstea ce mi-a făcut consiliul profesoral de a o socoti folositoare pentru deprinderea tinerimei... m-au îndemnat a îndrepta cu deosebită îngrijire textul,... dorind cu aceasta a o face mai folositoare tinerimei şi a merita oarecum votul publicului şi al tovarăşilor miei. marcovici, C. 5/20. Votul lor, şi mai mult încă sănătatea copiilor, ne vor fi singura răsplătire care dorim. PR. 39/2. La Sparta, copiii erau crescuţi cu cheltuiala publică în nişte aşezăminte, în care nu se priimea decît voturile (glasurile sau părerea) fizionomiştilor, care erau însărcinaţi să cerceteze cu amăruntul figura lor, puterea lor şi buna conformare a trupului lor. Fis. 19/30. Deci poate cineva despre acestea pentru Teseu să-şi dea voturile, aristia, plut. 97/4. Hamed... ne propune să ne întovărăşească la Alcazar. Cererea lui e încuviinţată cu majoritatea absolută a voturilor, şi îndată după dejun plecăm. alecsandri, o. iv, 242. Limba însăşi românească în zădar va urmări acel grad de fixitate şi de cultură, care formează de atîţi ani votul general, dacă filologul nu va cerceta comorile ei istorice în emanaţiunile cele spontane ale geniului naţional, columna, vii, 137. E împotriva firii mele de a solicita votul cuiva, lovinescu, s.n, 168. 2, Operaţie prin care membrii unei adunări deliberan-te sau ai unui corp politic îşi exprimă voinţa, opţiunea cu ocazia unor alegeri, a unor dezbateri sau a luării unor decizii; rezultatul acestei operaţii; (latinism învechit) vox1 (2). V. s c r u t i n (2). Cel nou maghistru... al cetei, ce mai multe voturi va avea, fără nici o larmă,... să se aleagă. SŢ 45/21. Această strigare a armadiii trase şi pre alţii spre partea lui, şi se înmulţiră votumurile, măcară că era... lucrul cu îndoială, nicolau, p. 344/1. Al vostru vot trăgea şi mai mult în norocitele adunări ce se făcea. HELIADE, GR. rom. iv/4. Schimbarea dinastiei s-au hotărît atunce prin covîrşirea unui sîngur vot, ce era a deputatului trimis de la marginea Angliei, ar (1831), 28722. Cînd se va isprăvi balotaţia tuturor 5517 VOT -1150- candidaţilor, de se va întîmplă ca doi sau mai mulţi dintr-înşii să aibă un deopotrivă număr de voturi, atunci aceia să se puie la a doilea balotaţie. REG. ORG. 11/10. Numerau sorţile (votumurile) a fieşcărui candidat şi, apoi, cel ce avea mai multe votumuri, acela era ales de maghistrat. BOJINCĂ, A. Π, 17/1. Tagma bisericească... căpătă dritul a şede şi a ave votul lor în toate ghine-ralnicile adunări ale staturilor. SĂULESCU, HR. I, 118/14. Prin votul vostru ales, datoriu sînt a rosti adevărul şi dreptatea. ASACHI, o. II, 191, cf. 192. A[ldulea]nw nu a căpătat toate voturile pentru vicepreşedinte, vasici, ap. bariţiu, C. Ii, 78. în acel raport un unterofiţer adeverea, ca martor, că voturile alegătoare unui deputat contraministerial se falsificară. AR (1844), 3881/35. El îndrăzni în public a se arăta ca candidat la tron şi a căuta a dobîndi voturile poporului. BĂLCESCU, O. III, 168. Un venit nou, dar jicnitoriu totodată agriculturei şi comerţului ţărei, au ştiut domnul Moldovei, prin voturile servilei sale Adunări Obşteşti, să-l tragă în folosul său (a. 1848). uricariul, x, 3. Emigraţiunea să aleagă prin majoritatea voturilor cinci persoane cu încredere patriotică naţională (a. 1849). ap. GHICA, A. 780. Tot ei răpesc averile şi demnităţile chiar cu voturile dietei corupte. BARIŢIU, P. a. i, 12, cf. II, 75, iarcu, d. s. ii, 435/19. Poporul răsplătea prin voturile sale elocuinţa ce se punea... în serviciul său, prin oratori. TEULESCU, C. 40/12. Au îmbrăţoşat... această propunere şi au format un comitet de redacţie compus de cinci mădulari, ce au avut majoritatea de 40 şi 39 de voturi ca să lucreze la un jurnal (a. 1857). plr I, 169. Poporul prin voturi avînd confirmat alegerea, CamiUus a luat comanda armiei. ARISTIA, PLUT. 348/12, cf. 317/26, 351/12. Acest arbor secular al privilegiilor... trebuia să cadă, şi el căzu prin votul dat de Adunarea-mumă în ziua de 29 octomvrie 1857. KOGĂLNICEANU, o. ii, 614. Alegerea s-a făcut şi domnul Filip Manoliu s~a proclamat deputat cu 11 voturi în contra a 9. id. ib. πιΐ5 280. Cînd în sînul Comisiunii Centrale a venit ora votului, unii din onorabilii membri au fost nevoiţi a admite... proiectul domnilor Arsache, Docan şi Brăiloiu. id. ib. ΠΙ2, 164, cf. polizu. Unirea ne este astăzi îndoit scumpă: ca simţire naturală înnăscută în inima fiecăruia român şi ca vot legal şi unanim al ambelor ţări surori (a. 1858). plr i, 177. După legea prusiana voturile în adunărle generale se comptează după numărul acţiunilor. GHICA, S. 457, cf. 636. Miniştrii sînt aplaudaţi unul după altul, preopinentul este huiduit, se cere închiderea discuţiunei, se trece la vot, şi impozitul se pune pe orce s-apucă. id. C. E. I, 370, cf. 162. Pe aceste... temeiuri, fraţi români, eu vă cer votul, Şi la cauza cea sacră azi mă devotez cu totul alexandrescu, O. i, 265. Camerele, ajungînd a fi compuse din deputaţi cari speculau voturile lor, în loc de a se ocupa de interesele clasei rurale, se ocupau de interesele lor particulare. SION, P. 469, cf. 468. Acest pod s-a făcut după votul dietei hungarice, ca să pună Pesta în comunicaţie cu Buda. FTLîMON, o. Π, 37, cf. 106. Ministeriul a răspuns că asupra chestiei acesteia sînt voturile Camerelor de a se întruni pentru a o dezlega împreună (a. 1861). iorga, s. d. xvîii, 47, cf. pontbriant, D., ANTONESCU, d. Parlamentul şi puterea sa, de care regia avea mai multă trebuinţă ca niciodată,... nu se putea scuti, pentru propriul său nutriment de alerga la votul ţerel baronzi, 1. c. ii, 113/5. De nu v % mare disciplină, aceştia vor avea voturi atîtea cît ~ intre în candidaţiune (a. 1868). ap. bariţiu, c, ii, 219 Domnul A. Papiu Ilarian, secundat de domnul L Hodoş propune de membru actual al Societăţii pe domnul Alexandru Odobescu. Rezultatul scrutinului a fost' şeapte voturi cu da; unul cu nu. ap. odobescu, s. n, 319 M-am încredinţat că, după lege, cumnata mea are drept la întreaga pensie a bărbatu-său; prin urmare votul Camerei e de prisos. ALECSANDRI, S. 173. Vom cere cuvîntul, vom espune profesiunea noastră de credinţă şi sînt convins că vom cîştiga multe voturi, id. o. vi, 543 cf. COSTINESCU, LM. Guvernul de la 11 fevruarie... procédé în zilele de la 2 până la 8 aprilie 1866 la plebiscitul care, cu 685 969 de voturi pentru şi 224 contra, consacră alegerea principelui Carol. MAIORESCU, D, 1, 10. Dacă ar fi căzut vreun proiect al guvernului, şi celălalt venea simultan, în aceeaşi zi, la vot, atunci puteam cel puţin pe unul să-l scăpăm, după votul celuilalt, id. ib. n, 340, cf. 236, 466. La seria întîi au avut banul lordache Filipescu 82 voturi, ceilalţi au ieşit cu voturi neînsemnate. LĂCUSTE ANU, A. 104, cf. 105. Cosma va avea luptă grea cu Végsô..., şi învingerea, ori în care parte, se va face cu 50-60 de voturi (a. 1881). ap. bariţiu, c. ii, 245. Generalul Lecca propune în Cameră proclamarea regatului,... care e primită cu adeziunea formală a opoziţiei şi cu unanimitate de voturi, eminescu, O. xm, 23. Cu o majoritate de 20 voturi în contra a 8, Senatul a decis trimiterea fostului ministru în judecata Curţii de Casaţie, id. ib. 239. în toată ţara secretul votului a fost o minciună şi alegerile s-au făcut în condiţii diametral opuse legilor în vigoare, id. ib. 294, cf. 104, 185, 291, 293, Cînd Cetăţeanul turmentat a ieşit plecînd triumfător în fugă la vot, Mateescu... a început să aplaude frenetic. caragiale, O. ni, 189. în timpul acesta, s-au făcut toate chipurile pentru a se obţine în favoarea soluţiunii guvernului numărul de voturi trebuincios pînă la com-plectarea celor două treimi id. ib. v, 386, cf. 38, 372. Ce sigur era de izbîndă, şi cu ce palpitaţii aştepta descoperirea scrutinului! N-a avut în total decît şapte voturi. VLAHUŢĂ, S, A. II, 129. Impărţindu-se voturile Secţiunii Literare în număr egal pentru ambii candidaţi propuşi..., alegerea se amînase pentru sesiunea generală, CONV. lit. xxn, 188. La alegere, făgăduieşte tuturor candidaţilor votul său. 1. negruzzi, s. 1, 21, cf. 11, 33, ddrf. La vot... propunerea de împrumut căzu şi, în urma acestei răspingeri, propunerea de dare, făcută de minister, trebui să întrunească unanimitatea voturilor. XENOPOL, I. R. XIII, 27, cf. 29, 45. Pîcleanu... este ales cu 100 de voturi, contra lui N. Catargi, candidatul guvernului, ce nu obţine decît 20. id. ib. xiv, 75, cf. 77, 224. Hotărîrea nu se poate lua decît cu două treimi din voturile membrilor de faţă. HAMANGIU, C. C. XXIX. Acela dintre candidaţi care a întrunit mai multe voturi (majoritate relativă) se consideră şi se proclamă ales de biroul care a condus operaţiunea electorală. ENC. ROM. I, 377. Lupta a fost crîncenă; voturile se împărţiseră; nu se putea dobîndi majoritatea necesară; abia la a treia votare căpătă rivalul mieu improvizat 41 de voturi din 68 de alegători prezinţi. SBIERA, F. S, 229, cf. 260, 5517 VOT -1151- VOT arCIAku. Membrii Academiei sînt şi ei oameni şi, ca atari nu le putem pretinde să primească între dînşii pe aceia dintre scriitorii cari întîi îi acopăr de insulte şi apoi le cer votul d. zamfirescu, î. 55, cf. alexi, w. Acestora li se cuvine... votul cînd e vorba de interese bisericeşti. SĂM. vm, 125, cf. 124. Dumnealui sta liniştit deoparte şi se ducea în ziua alegerii la vot, ca să voteze. BRĂTESCU-VOINEŞTI, p. 148. Vasile Grecu fu declarat ales cu majoritate de şaizeci şi două de voturi, agârbiceanu, O. VIII, 228. La şase seara comisiunea declară ales pe candidatul Bela Beck, cu o majoritate de cinci voturi. rebreanu, i. 298. Ca să fii ales,... trebuie recomandarea a cel puţin cinci membri şi voturile a cel puţin două treimi din membrii înscrişi al. philippide, s. II, 50, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., MINERVA, cade. Nici în privinţa noului procedeu al distribuirii premiilor prin votul adunării generale nu ne putem ralia la decizia comitetului. lovinescu, c. v, 47. De lăudat este majoritatea de dreapta care, văzînd că nu poate împiedica alegerea lui Cuza, nu s-a abţinut de la vot. ARH. olt. XVII, 59, cf. scriban, D. Academia şi-a manifestat asentimentul său printr-un vot semnificativ. sadoveanu, O. XX, 163. Uneori patru şi mai mulţi sînt pe aceeaş listă de candidaţi aleşi, unul cu opt, altul cu cinci, altul cu două voturi, arghezi, s. xn, 114. M-am ferit,... temîndu-mă de vreun atac din partea oamenilor subprefectului, în scopul de a împiedica venirea la vot a alegătorilor. călinescu, b. i. 326. Fiecare cetăţean în vîrstă de 21 ani nu mai alegea prin votul său pe deputaţii Constituantei, camil petrescu, O. III, 29. Se trecu la vot şi majoritatea conservatoare obţinu amînarea. V. ROM. iunie 1954, 69, cf. DL, DM. Votul pentru Unire pe care l-au dat ambele Adunări a avut o deosebită însemnătate în desfăşurarea ulterioară a luptei unioniste, ist. rom. iv, 286. Al L Cuza, întrunind unanimitatea voturilor celor prezenţi - 48 -, a fost proclamat domn al Moldovei. ib. 303, cf. 271, 287, 372, DER, MDD. Senatul Universităţii a respins în unanimitate propunerea. în martie 1972, ea a fost readusă în dezbateri: 19 voturi pentru, 39 voturi contra. ROMÂNIA literară, 1973, nr. 1, 30/3, cf. M. D. enc., dex. Rezultatul votului este proclamat în faţa unei mulţimi de 30 000 de oameni, cuprinsă de un nestăvilit entuziasm. ROMÂNIA literară, 1977, nr. 3, 13/5, cf. dn3, dsr, drev, v. breban, d. g. La tentativa de premiere de către Academie a teatrului lui Caragiale, el a fost respins cu succes... A avut numai trei voturi! MS. 1988, nr. 1, 48, cf. dn4. 0 L o c . v b . A(-şi) da votul (sau voturile) ori a-i da (cuiva) votul (sau voturile) = a-şi exprima voinţa, opţiunea cu ocazia unor alegeri, a luării unor decizii etc. Fieşicare dintre mădularile ce se vor chema a-şi da votul său să îngrijască a nu vedea nimeni care din amîndoă balele aruncă într-un vas şi care într-altuL REG. ORG. 10/21. Miniştrii... nu vor putea fi mădulare aceştii adunări, nici să-şi dea votul pentru alegerea mădularelor, ib. 14/26. Se pedepsi să se trimiţă de pururea în ecsilium.... fiindcă din 29 de tribuni, numai 9 au dat votele sale pentru dînsul BOJINCĂ, în ŞA II, 681. Deputaţii să se aleagă de acum înainte prin balotaţie, iar nu să-şi dea alegătorii voturile de faţă. romania, 2452/18. Nu voi da votul meu pentru Negri, ca să fie el singur guvernator în timp de revoluţie, c. A. rosetti, ap. GHICA, A. 71, I-arfi zis... că 26 de protopopi s-au dus la Şaguna şi i-au spus că ei dînsului vor da votum. VASICI, ap. bariţiu, c. n, 14. D[omnul] vicepreşedinte] L. Pop îi scrie că ar fl bine să lese pe gubernalişti afară, ca ei să-şi poată apoi da votul lor fără sfială, id. ib. 76. Eu să-mi bat joc de d-ta!..., de d-ta care mi-ai dat votul la alegerea din urmă? NEGRUZZI, O. I, 234. Tinerimea, pînă la vîrsta de treizeci de ani,... este oprită a concura să intre în arena politică; ba încă a şi asista la acest concurs şi a-şi da votul BOLLIAC, O. 241. Deşi... se declară adversar al revizuirii şi-şi rezervă deplina libertate faţă de guvern, administraţia nu-l combate, şi atît conservatorii cît şi liberalii îi dau voturile. maiorescu, D. în, 47, cf. id. CR. I, 346. în timpul recreaţiei, găsea prilej vornicul Vilara... ca să convertizeze pe deputaţi să dea votul pentru Bibescu. LĂCUSTEANU, A. 104. La 1889, înainte de votare, deputaţii au jurat pe cruce şi pe sfînta Evangelie că-şi vor da cu inimă curată votul pentru cel mai vrednic. SĂM. vm, 125, cf. 124. Urmăreau pe fereşti pe cei care mergeau să-şi deie votul agârbiceanu, o. vm, 226. El este simbolul omului fără opinie politică, alegător care îşi dă votul cui îl prinde la momentul oportun, cînd are nevoie de el CONSTANTINESCU, S. ii, 22. Voi, creştinii din Omida, trebuie să ne daţi votul pînă la unul. STANCU, r. A. i, 47. 0 E x p r. A pune la vot = (despre legi, amendamente, decizii etc.) a supune aprobării, hotărîrii membrilor unei adunări deliberante sau ai unui corp politic. Puindu-se la vot paragrafid VI, se primeşte de Adunare cu modificarea propusă de domnul Borănescu. kogălniceanu, O. rVj, 45. Propunerea dlui Odobescu se pune la vot. ap. ODOBESCU, S. n, 336. Se pune la vot lucrarea comisiunii şi se adoptă fără discuţiune. maiorescu, d. i, 195. Se pune la vot amendamentul dlui Pascal id. ib. 377. Pun la vot propunerea dlui Aurelian, ca deseară să avem noi, majoritatea, o întrunire în şedinţă secretă, ap. eminescu, o. XI, 232. Pusă apoi la vot, propunerea lui Maiorescu de a rămîne la vechea pronunţare a fost primită prin aclamaţie, lovinescu, s. n, 35. Eu am dat o explicaţiune pentru care s-a pus la vot numai concluzi-unile raportului Chamberlain. titulescu, d. 310. Pus la vot, la 6/18 noiembrie, memorandul nu fu adoptat în unanimitate, ci doar cu o mare majoritate. IST. ROM. IV, 282. ♦ (Rar; şi, curent, în sintagma buletin de vot) Foaie de hîrtie scrisă sau tipărită care cuprinde numele candidaţilor (şi siglele partidelor) şi care este folosită în procesul votării. D[omnu]/e Caţavencu, fii bun, scrie-i, mă rog, votul acestui onest cetăţean, caragiale, O. vi, 165, cf. da ih 684. Se scărpina după ureche cu creionul şi se uita la cei ce scriau voturile. REBREANU, I. 298. Doi agenţi sanitari... lucrează la stampilarea buletinelor de vot. ULIERU, C. 22, cf. DL I, 293, DEX 102. Un număr de buletine de vot au fost anulate. RL 1978, nr. 10 461, 6/4, cf. D. ENC. I, 282. 3. Modalitate prin care membrii unei adunări deliberante sau ai unui corp politic îşi exprimă opţiunea. V. scrutin (1). Voturile se dau prin sculare şi şedere, prin viu grai sau prin scrutin secret. HAMANGIU, C. c. XXI. 0 Vot deschis (sau, astăzi rar, pe faţă) = vot (I 1) care se exprimă public, prin ridicare de mîini. Cf. lm. Se 5517 VOT -1152- propune a se cere de la domn modificarea regulamentului Camerei care dispunea votul pe faţă. XENOPOL, I. R. XIV, 74, cf. dl îl, 64. Cei 30 de deputaţi prezenţi la şedinţa din 3/15 ianuarie au încheiat şi semnat un proces-verbal prin care se angajau să susţină în şedinţa Adunării elective, „prin vot pe faţă”, candidatura la domnia Moldovei a lui Al 1. Cuza. ist. rom. iv, 303. Adunarea electivă s-a întrunit spre a alege pe domnitor,., Alegerea s-a făcut prin vot deschis, id. ib., cf. der, M. D. ENC., DEX 250, DREV, D. ENC. Π, 68. 4. (în sintagme) Vot universal (sau, astăzi rar, obştesc) = sistem de votare în care dreptul de vot (11) este acordat tuturor cetăţenilor majori ai unei ţări; sufragiu universal, v. s u f r a g i u 2 (1). El nu vrea votul universalpentru că el cuprinde în sine... şi unirea, şi instrucţiunea obligatorie, şi armarea ţărei, şi împroprietărirea sătenilor (a. 1864). plr i, 209. încă din sesiunea trecută se ascundea în cutele evenimentelor vestita lege privitoare la consiliile judeţene, acest fidel pendent al proiectelor cari au de ţintă introducerea votului universal în România, eminescu, o. xiii, 219, cf. 65, 186. Este ştiut că în Franţa se practică votul universal arhiva, viii, 73, cf. barcianu. La această retragere au dat... doauă proiecte de legi; unul scoposea o reformă electorală tinzînd spre vot universal sbiera, F. S. 330. Zvonul se pune în legătură cu dorinţa ce ar fi avînd-o liberalii de a introduce votul universal N. rev. R. vm, 105. Membrii primăriei se aleg aproape exclusiv dintre fruntaşii satului, prin vot obştesc. PĂCALĂ, Μ. R. 346. Purtător de cuvînt al revendicărilor democratice..., ar fi cerut în Sfatul Ţării împărţirea moşiilor la ţărani şi votul obştesc, m. i. caragiale, c. 116, cf. minerva. Se înverşuna împotriva suveranităţii poporului şi a votului universal, lovinescu, S. II, 28. V-a rugat să primiţi să faceţi parte dintr-un guvern care ar duce la convocarea unei adunări constituante, în vederea expropierii şi a votului universal camil petrescu, t. i, 22, cf. id. o. iii, 29. Dacă reforma agrară din 19î8 nu a schimbat fundamental starea economică a ţărănimei, trebuie să constatăm că, prin cealaltă reformă, a votului universal, situaţiunea generală s-a îmbunătăţit, alas 22 IV, 1934, 7/6. La optzeci de ani după Regulamentul Organic, se hotărăşte oştilor pămînt şi vot universal sadoveanu, O. xx, 239. Astăzi, cu votul obştesc, Caragiale ar fi introdus desigur şi pe ţăran în acest tablou ciclic al politicianismului nostru. CONSTANTINESCU, S. II, 26. Caragiale propune votul universal şi exproprierea, realizate abia după marele război id. ib. 84. S-a toastat... pentru binefacerile libertăţilor cetăţeneşti şi pentru votul universal ulieru, C. 99. Votul universal nu poate nici el să salveze principiul autorităţii, ralea, S. t. iii, 65. Propunea... să se decreteze votul universal şi împroprietărirea ţăranilor, ist. lit. rom. ii, 231, cf. der. Dacă spui că votul universal va rezolva totul, minţi; pentru că votul universal poate introduce sau aproba tirania. STEINHARDT, J. 278, cf. Μ. D. ENC., DREV. Vot egal = sistem de votare în care fiecare cetăţean dispune de un singur vot (II), egal ca valoare cu al celorlalţi votanţi. Cf. minerva, der, MDD. Vot direct = sistem de votare în care dreptul de vot (11) este exprimat personal. Oare cu legea din 1866 n-am experimentat şi colegiile numeroase ca şi cele restrînse, cele cu vot direct ca şi cele două graduri de votaţiune? EMINESCU, o. xm, 393 ^ MINERVA. Votul direct nu era dat decît clerului, marilor proprietari şi orăşenimil IST. ROM. IV, 268, cf. der, 268, D. enc. π, 105. Vot secret = sistem de votare cu buletine sau cu bile, în care votantul are dreptul de a-şi ţine secret votul (I 1). Voturile secrete, cînd este vorba de numire de membri..., dovedesc încă multă şovăire şi mult capriciu, conv. lit. xxn, 189, cf. xenopol, i, r XIV, 174, HAMANGIU, C. C. XXVIII, PRETORIAN, D, C. 30 resmeriţă, D. Alegătorii direcţi delegaţi,... împreună cu ceilalţi alegători direcţi, alegeau pe deputaţi, prin vot secret, ist. rom. iv, 371, cf. der, m. d. enc, 5. (în sintagme) Vot consultativ = dreptul cuiva de a-şi exprima opinia în cadrul unor dezbateri, dar fără a fi îndreptăţit să participe la deciziile ce urmează să fie votate (2). Legea de constituire a Sinodului,,., la articolul] 11, lasă Ministrului Cultelor, în Sinod, numai un vot consultativ. maiorescu, d. iv, 141. Propunerea de-a-i acorda numai un vot consultativ a fost pusă de Germania, eminescu, o. xm, 252, cf. şăineanu, 210, ENC» ROM., barcianu. Moştenitorul tronului.., de la etatea de 18-25 ani are numai vot consultativ, pretorian, d. c. 22, cf. 15, cade 326, scriban, d. 338, da i2, 740, dl i, 530, DER, MDD, M. D. ENC., DEX 189, DREV, V. BREBAN, D. G., D. enc. I, 447. Vot deliberativ (sau, învechit, decisiv) -dreptul cuiva de a-şi exprima opinia şi de a vota (2) hotărîrile luate în dezbaterile unei adunări. Declaraţiunile pe care Granville le-a făcut reprezentantului român i-a luat României orice perspectivă de-a cîştiga, cel puţin ulterior, un vot deliberativ. EMINESCU, O. XIH, 252, cf. ŞĂINEANU, 254, ENC. ROM. Π, 122, IU, 1238, BARCIANU, CADE 392, SCRIBAN, D. 400, DLÏÏ, 42, DER, MDD, M. D. ENC., DEX 241, DREV, V. BREBAN, D. G., D. ENC. II, 48. 0 Vot de încredere = vot (11) prin care Parlamentul se declară de acord cu politica, programul sau cu o hotărîre a guvernului. Ministerul L. Catargi... provoacă în aceeaş zi o şedinţă secretă a Camerei, în care primeşte cu mare majoritate un vot de încredere, maiorescu, d. i, 480. Ministerul actual, înainte de a se închide Camera, a obţinut un vot de încredere, eminescu, o. xii, 358, cf. ENC. ROM., CADE 648, DA IIh 604, DER, M. D. ENC., DEX. Parlamentul finlandez a acordat votul de încredere guvernului minoritar al premierului Martti Miettunen. scînteia, 1977, nr. 10 765, cf. drev, v. breban, d. g., D. ENC. m, 303, ndn. Vot de neîncredere (sau de blam) - vot (I 1) prin care Parlamentul dezaprobă politica, programul sau o hotărîre a unui membru al guvernului ori a întregului guvern, ceea ce poate provoca demisia acestuia. Numai pentru că proiectul de lege a fost prezentat şi că „Monitorul ” a publicat în aceeaşi zi cuprinderea lui, am primit un vot de blam. kogălniceanu, o. ii, 626. Binevoiţi, domnilor, a vă gîndi că astăzi ca nu se mai auzea nimic, delavrancea, o. ii, 255. E du-te vino şi o vraişte ameţitoare. V. rom. noiemh^ 1954,6. ’ ne 2, Adj. Care se află în neorînduiaiă, în dezordine· care este în paragină (3), în voia sorţii: care nu este ordonat sau organizat; s p e c. (despre uşi, ferestre) care este larg deschis; care este în lături. V. dezordonat neorînduit. Văz lumină la ferestrele de din dos ale lui d. Nae Caţavencu, şi ferestrele vraişte, caragiale Ο. vi, 80. Silea plîngea; ceilalţi doi copii mai mici se mîrîiau unul într-o parte, altul în alta. Casa era vraişte SLAVICI, ν. p. 73. întoarcere înapoi şi caută pes’ tot locul şi fă casa vraişte, vlahuţă, s. a. n, 139, cf. ddrf barcianu. Fînăria era vraişte, aşa că toate vitele din sat se hrăneau iama din clăile lor. D. zamfirescu, v. ţ. 55, De m-aşi hi culcat în mijlocu pădurii, ori cu uşa vraişte, eu habar n-aveam. id. ib. 165, cf. arhiva, xv, 405, alexi, w. A lăsat uşa vraişte şi a plecat. conv. lit. xliv, 619, cf. tdrg. Avea un suflet milos şi se hotărî să nu o lase pe stăpînă singură şi gospodăria vraişte, agârbiceanu, S. 483. Or prăda, n-or prăda, eu nu-mi pot lăsa casa vraişte, gîrleanu, ap. cade, cf. resmeriţă, d. Casa era pustie, uşile vraişte, obiectele răsturnate şi răvăşite. rebreanu, R. ii, 220. Amîndoi ieşiră să umble prin camerile goale, cu uşile vraişte, în căutarea bucătăresei, c. PETRESCU, C. V. 292, cf. id. A. R. 9, SCRIBAN, D. Trei pui de ţigan se iviră din bălării, ca din pămînt,... cu ochii de smoală, rugători de sub cîrlionfii negri, vraişte peste frunte, beniuc, m. c. I, 463, cf. DL, DM. Aici totul e vraişte..., nimeni nu se interesează de şantier. v. ROM. octombrie 1958, 27. Aici era pe atunci o casă părăsită în locul spitalului şi o grădină vraişte, care parcă nu aparţinea nimănui. T august 1964, 50. Iţi vei găsi camera vraişte, într-o dezordine cumplită. românia literara, 1970, nr. 78, 18/1, cf. μ. d. enc., dex, rădulescu-codin, 63. îşi văzu curţile cu uşile „vraişte”, i. cr. m, 65, cf. izv. xii, 230, coman, gl. Sînt toate aişte... în camera mea. CV 1951, nr. 3-4, 39. 0 Fig. Cu inima vraişte umblu Şi uşile toate atît de tîrzii Legănate se lasă Bătute, deschise, românia literară, 1972, nr. 1, 16/1. 0 (Adverbial) Lîngă soba care-i mai totdeauna rece, sînt aruncate vraişte ţoale vechi, cari miroase-a bolnav, vlahuţă, s. a. ii, 219. Deschisă vraişte oricînd, oricui, casa lor...era locul de întîlnire al lumei deochiaţilor. M. I. caragiale, C. 133. Era o încăpere rămasă vraişte, cu uşile trîntite de vînt G. M. zamfirescu, sf. m. n. i, 120. Părul ce-l purta vraişte pe acoperişul capului iovescu, Ν. 31. Văzînd că toate umblă vraişte, după îndrăzneala unora şi altora, mă gîndesc să trec în Ţara Leşaşcă. sadoveanu, O. ΧΠΙ, 265. Poţi dormi în linişte, cu uşile şi ferestrele deschise vraişte, bart, e. 326. Uşile, şi cea de la antret şi cea de afară, rămăseseră deschise vraişte, v. rom. aprilie 1954, 147, Casa a rămas haişte de lucruri coman, gl. A rămas aişte. TOMESCU, GL. Cînd am venit acasă am găsit casa rostopolită vraişte peste tot. udrescu, GL. 228. (F i g ,) Λ mers butoiul cu mine cu tot pe coastă la vale, hodoronc, tronc, pînă cînd s-a izbit d-un nuc mare, desfăcîndu-se doagele, că s-au rupt cercurile, iar eu am 5594 VRAJ -1169- VRAJĂ rămas haişte lîngă nuc. izv. xi, 89. (E x p r.) A umbla vraişte = a umbla peste tot fară nici o restricţie (făcînd dezordine, stricăciuni etc.)· Umblă vraişte peste tot resmeriţă, d. A cui o fi [junca] de-o tot lasă să umble vraişte ?bul. fil. II, 194. (Regional) A (se) face (ceva) vraişte = a (se) distruge, a (se) strica (prin rupere, prin împrăştiere etc.). Ne izbeam numai unul de altul şi simţeam cum măruntaiele din noi se fac vraişte, stancu, R. a. II, 266. A scăpat (boii) în grădină ş-a făcut porumbii aişte. TOMESCU, GL. - Pronunţat: vra-iş- şi vraiş-. - PL: (rar) vrăişti. scriban, d. - Şi: (învechit) vrâeşte s. f., (regional) frâişte (mîndrescu, i. g. 51, arhiva, xv, 400) s. f., adj., brâişte (arhiva, xv, 400), hrâişte (ib., scriban, d.) adj., râişte (scriban, d„ rădulescu-codin, 63) s. f., adj., hâişte s. f., âişte, adj. - De la vrah. VRAJ s. n. v. vrajă. VRAJĂ s. f. 1. Ansamblu de procedee, formule, gesturi etc. prin care (se crede că) sînt invocate anumite spirite (rele) pentru a produce miracole; practica acestor procedee, formule, gesturi etc.; fenomen magic (1); transformare miraculoasă a cuiva sau a ceva în urma unui astfel de fenomen; vrăjitorie (2), (popular) fermecă-torie, (învechit şi regional) vrăjitură, (învechit) vrăjie, (regional) năprătitură, vrajbă2, vrăjărie, vrăjeală (1), vrăjit1 (2), (învechit, rar) nălucinţă (2). V. farmec, magie (1, 2). Aruncară vraje şi li se arătă că cu bărbăţia nu vor putea lua Troada. ΜΟΧΑ, 353/32. Pentru vrăji şi pentru ceia ce măr g la vrăjitori (a, 1645). GCR I, 116/2. Cela ce va găsi comoară cu vrăji... nemică să nu i se dea, ce să ia tot domnia, prav. 82, cf. mardarie, l. 1212/17. Făcură aşa şi vrăjitorii eghiptenilor cu vrăjîle lor şi să întări inema lui farao[n]. biblia (1688), 44!/2. Caută Domnul spre pămînt cu mînie, că era spurcat foarte cu fărlegil(e) oamenilor,... cu vrăj(i)le şi cu farmecile (a. 1692). GCR I, 303/27. Părţile Persiii cu vrăjile şi maghiile vestite sînt. cantemir, 1.1. n, 193, cf. antim, o. 257. Ar fi căzut vraja asupra lui (a. 1742). iorga, s. D. vi, 267. învăţă multe vrăji de la slujitorii idoleşti. mineiul (1776), 10 rl/ll. La poartă să vide lupi şi lei îmblînziţi prin vrăjile ei (cca 1750-1780).GCR Π, 84/28, cf. budai-deleanu, lex. Neştiind ce să mai facă, una la alta căta, Le-au suferit cu rabdare, ca de-o vrajă ameţiţi, beldiman, e. 88/5, cf. lb. Se fălea prin tămîeri şi vrăji şi vise şi numere. POTECA, F. 19/10, cf. I. GOLESCU, C. Unii cred că s-ar căşuna prin vrăji sau prin magnetismul făcut de oarecare babe înrăutăţite. CORNEA, E. I, 18/7, cf. polizu. Prin mai multe machinaţiuni şi cu ajutorul vrăjelor babei Hîrcei ia de soţie pe juna fată. FTUMON, o. n, 340, cf. petri, v. Tăceţi, molcu, să nu-mi smintiţi vraja, alecsandri, T. 976, cf. costinescu, cihac, n, 464, lm. El caută prin diferite vrăji să afle unde e culcuşul lor. CONTA, O. F. 358. Se ducea în turburea împărăţie a umbrelor, de unde venise pe pămînt, momită de vrăjile babei, eminescu, p. l. 20. Vine de departe să deslege vraja de ghiaţă cu farmecul unei sărutări de foc. caragiale, O. Π, 184, cf. 354. Aici trebuie să fie ceva vrăji. ISPIRESCU, L. 82. Are să fie lucru omenesc ori vrajuri din poveşti. F (1882), 31. Pentru a se feri de vrăji, selbatecii ascund cu mare îngrijire numele adevărat, contemporanul, ii, 53. Cunoaşteţi basmul cu palatul fermecat în care toate dorm încremenite, legate de vraja unui blestem, vlahuţă, s. a. n, 499. Trebuie să fie la mijloc vreo diavolie, o vrajă a babei Axinia. i. negruzzi, s. IV, 534. Vrăjitoarele o întrebuinţează foarte adeseori în unele...vrăji, marian, Ο. π, 11, cf. DDRF, liuba - ian A, M. 109. Baba Cu vraje-l ucide-ntr-o luncă. COŞBUC, P. II, 21, cf. ENC. rom., barcianu, alexi, w. Cu această vrajă îşi află fetele încotro e ursitul lor. otescu, cr. 482. Vrăjile şi farmecile rele se pot face sau în casă, sau la o ieşitură. candrea, f. 173. El crede... în sensul... vrăjilor care mută dade de grîu, care rup şerpii în două. iorga, p. a. Π, 154, cf. SĂM. vm, 289. Ca-ntr-o vrajă fusul se-nvîrte şi suspină, iosif, patr. 12, cf. tdrg. Au căutat o femeie vădană şi au învăţat-o o vrajă ca oamenii să muncească pînă vor muri. pamfile, S. T. 94. Primăvara părea spiritul fermecat pe care vrăjile rele îl furaseră, papadat-bengescu, o. ii, 191, cf. resmeriţă, d., rădulescu-codin, m. N. 106, ŞĂINEANU, d. U., CADE. Iscodea despre vrăjile şi vrăjitorii cu puteri asupra apelor şi peştilor. voiculescu, P. I, 48. Apa în care a fost spălat mortul... uneori o păstrează pentru anumite vrăjuri. izv. xv, 75. Mai are năcaz cu ignoranţa, cu vrăjile, cu rezistenţa pasivă a veacurilor, sadoveanu, O. xx, 183, cf. scriban, d. Oştile...au fost legate prin vrăji şi prefăcute în movile de pămînt călinescu, b. 27, cf. blaga, z. 241, dl, DM. Se apropie de el ca într-o vraje. barbu, princ. 35, cf. mihăilă, î. 150, ist. t. i, 23, 26, m. d. enc., dex, românia literară, 1973, nr.36, 8/1, l. rom. 1997, 102. Cum s-a spart tîrgul... Aşia să se spargă... Farmecele şi vrajele. teodorescu, P. Ρ. 385, cf. şez. i, 128, n, 127. în acel dafin trăieşte fata de zînă de cînd vrăjile a osîndit-o să părăsească palatul, popescu, B. ii, 31, cf. ţiplea, p. p. 531. în vrăji băbeşti nu cred niciodată, furtună, v. 28, cf. alr i 1 397/512, 550, 554, 558, 582, 677, 735, 750, 782, 798, 800, 960, ib. 1 398/194, 348, 370, 402, 595, 730, alr sn v h 1 567, alrm sn iii h 1 311. Poati c-oi mai şti io vo vrajî..., poati ti-oi scoate eu de-aici. O. bîrlea, a. p. i, 289. Cum se răspîndesc răspîntiile, Aşa să se răspîndească vrajele, lipitura şi zburătorul. FOLC. mold. i, 209. 0 (în credinţe) Păpuşa e bine s-o poarte, căci atunci nici o vrajă de ursită... nu se va prinde de ea. sevastos, n. 237. Cel ce poartă argint viu nu se prind vrăjile şi farmecile de el N. LEON, MED. 113. Mama, înainte de a îmbrăca copilului o cămăşuţă sau o haină nouă, pentru a-l feri de vrăji..., petrece prin haină sau prin cămăşuţă un ban de argint candrea, f. 247. 0 F i g. Luna argintie, ca un palid dulce soare, Vrăji aduce peste lume. eminescu, O. iv, 110. Din adîncimea serii vin vrăji turburătoare - Aş vrea să cînt, să cuget, dar nu mă-ndem..., nu pot. CERNA, P. 12, A fost o vrajă şi un trăsnet; într-un ceas s-au contopit două destine. Galaction, O. 183. Plugule, cin’ te-a născocit, Ca... Să-nlesneşti în destinata vraje De-a scoate-n urmă-ţi bobul însutit? ARGHEZI, V. 15. Nu simţi? Pluteşte în aer o vrajă grea. E o cetate funerară. H. LOVINESCU, T. 389. OLoc. adj. De vrajă = magic (1). Vrăjitoarea care are de gînd să ia mana de la vite... rosteşte... cuvinte de 5596 VRAJA -1170- VRAJÄ vrajă. MARIAN, S. R. ΠΙ, 206, cf. id. O. Π, 12. Se sfîrşise nesiguranţa de pînă aci. „înainte” era vorba cea de vrajă care-i făcea să umble cu capul sus. D. ZAMFIRESCU, R. 222. Către steaua fiecărui om se îndreaptă unele rostiri de vrajă ale celor ce doresc felurite lucruri ale acestei lumi. pamfile, cer. 182. Sînt căutate de babele satului avînd mare putere de vrajă pentru dragoste. SIMIONESCU, F. R. 17. Bogăţiile sînt, dar se află sub farmec; trebuie să găsim cuvîntul de vrajă ca ele să se deschidă, sadoveanu, O. xx, 84. în preajma ei se statornicea cu fruntarii vagi un domeniu de vrajă. vinea, l. I, 250. 0 L o c . v b . A face (sau, învechit, rar, a scoate, a ţine) vrăji (ori, rar, vrăjile, învechit, rar, vrajă) = a vrăji (1). Fac farmece şi vrăji şi pierd sufletele cuconilor (a. 1640). şăineanu, î. 219. Aduc vrăjitorii în casele lor să le scoaţă vrăji (a, 1652). GCR I, 162/19. Sărbătorile drăceşti, marţe şi miercure, cine va ţine vrăji... să să de şpanilor (a. 1675). id. ib. 218/37. Este om drept şi nici la un fel de răutate nu s-au simţit niciodată... Numai pe atîta c-ar fi făcut vrajă cu o psaltire (a. 1742). iorga, s. d. vi, 267. Vorbind, nu ştiu ce vrăji face, Somnul văz că mi-a pierit. I. VĂCĂRESCUL, P. 11/21. O copilă la ftntînă, Cu lumînărica-n mînă, Face vrajă de iubit: Caută pe-al ei ursit, beldiceanu, p. 67. Acel vrăjitor i-a făcut vrăjile şi a primit darul SADOVEANU, O. XIII, 124. Era o babă... în partea locului, care făcea farmece şi vrăji..., puind arborii să umble la rind. ARGHEZI, s. vn, 157, cf. dl, ALR I 1 397/387, 526, 532, 536, 542,556,610,760, 808, alr sn v h 1 567. Face vrăji alrm sn ni h 1 312/551. ♦ Formulă magică . (în versuri), însoţită de gesturi, care se rosteşte cu ocazia unei vrăji (1); descîntec, descîntătură. Cf. i. golescu, c. Ea şopti o vrajă dulce şi... el se prefăcu într-o floare. eminescu, p. l. 14, cf. 19. în vrăjile ce le rostesc... îşi iau cele mai de multe ori refugiul la spiritele cele necurate, marian, v. 4. E firesc... ca... fetele să rostească înaintea lunei pline de trei ori această vrajă, pamfile, cer. 64. Se pun grămadă 41 de bobi, se amestecă bine de mai multe ori şi se rosteşte vraja. PĂCALĂ, M. R. 244, cf. resmeriţă, D. Toate poate, şi le ştie, Dînd cu bobii-n farfurie. Cu o vrajă bombănită, Cînd însoară, cînd mărită, arghezi, vers. 689, cf. dl, dm. în vrăjile de dragoste perspectiva cosmică se lărgeşte, ist. lit. ROM. i, cf. M. d. enc., dex. 0 F i g. Cînd torsul s-aude l-al vrăjilor caier, Argint e pe ape şi aur în aer. EMINESCU, O. I, 37. ♦ F i g . înşelătorie; minciună (I 1). Mîine pociu subt a mea slujbă şi în jug a te vedea, în vreme ce azi prieten eu voiesc a te avea. Cine prieteni? Noi, crude? O, ce vraje! Ce minciuni! HELIADE, O. I, 422. 2. (învechit) Răspuns profetic pe care, potrivit credinţei vechilor greci, îl dădeau zeii celor veniţi să-i consulte; prezicere, profeţie; lăcaş sacru în care se primeau şi se interpretau aceste profeţii; p. ext. persoană prin intermediul căreia zeii dădeau răspunsuri celor veniţi să-i consulte. V. oracol, vrăjalniţă. Cînd grăiesc preoţii lui Apolon de la Delfis, atuncea tac vrăjile de la Memfis. cantemir, i. I. I, 73. Luînd împărăţiia, întemeiat fu şi de la vrajă ce era la Delfi, pentru că lideii, văzînd patima lui Candavlis, foarte să scîrbiră şi să oştiră. HERODOT2, 8. Luînd aminte toate vrăjile, Crisos... văzu că acelea nu sînt adevărate: nu le-au priimit. ib. 20. întrebă: multă vreme îi va sta lui monarhie? Iară vraja îi răspunsă aşă. ib. 22. Sîngele se lămureşte, loveşte pre surpătoriu, Vraja şi t0tj dumnezeii noao ne sînt ajutoriu. beldiman, o. 74/17, cf dr. m, 438. 3. Fig. (De obicei cu determinări în genitiv) Ansamblu de însuşiri (deosebite) ale unei fiinţe, ale unui fenomen etc. care încîntă, captivează, fascinează pe cineva; calitate a cuiva sau a ceva de a atrage, de a captiva; putere (irezistibilă) de atracţie, de încîntare de fascinare pe care o provoacă cineva sau ceva (prin însuşiri deosebite); (învechit) vrăjie (2). V. farmec. Cu cît ochii noştri vor fi mai puţin amăgiţi de vrăjile modei şi ale luxului, cu atîta mai mult vor fi atinşi şi încîntaţi de frumuseţea naivă şi simplă, heliade, o. n, 35. Tîrîndu-mă de plete cu-a lui vrajă pîn-aice, Nevoiţi un poet liric la picioare să vă pice. mtllo, în pr. dram. 364. Un vis prevestitor... Se opreşte lîngă Majă De-l încîntă cu-a lui vrajă, alecsandri, p. n, 108. Pare că şi trunchii vecinici poartă suflete sub coajă, Ce suspină printre ramuri cu a glasului lor vrajă. EMINESCU, ο. I, 85. Din vraja dulcilor ispite... Ne-om pomeni, pe ne-gîndite, Ca de cînd lumea-mbrăţişaţi. vlahuţă, s. a. i, 70. Prin atîta vraj-a nopţii cea cu chip dumnezeiesc, Trăgănat plîngea-n restimpuri cîntecul ardelenesc. COŞBUC, P. I, 318. Vraja altor timpuri te-a cuprins cu totul IORGA, P. A. I, 254. Mireasa ceriului albastru îşi împînzeşte-n ape chipul De vraja ei tresare unda. GOGA P. 55. Sub vraja mîndrei nopţi de vară, în ceasul tainei, cine ştie Ce năluciri nu-i trec prin minte. IOSIF, p. 85. Mulţi din tovarăşii săi se lăsau a fl covîrşiţi nu numai de noţiunile abstracte, ci chiar şi de vraja cuvintelor care spuneau mai puţin decît o noţiune, petică, O. 448. Femeia aceasta avea... o vrajă delaolaltă senzuală şi mistică, al. philippide, s. ii, 60. Sub vraja adîncă a melodiei, întreaga sală amuţise. M. i. caragiale, c. 10. Cuprinşi de vraja amintirilor, noi vedem... icoanele cele mai vii din viaţa pe care am petrecut-o. arh. olt. ΧΠ, 313. Din nou pornesc la drum..., aducîndu-ne iarăşi vraja nopţilor de primăvară. SIMIONESCU, F. R. 152. Cum aş putea s-o văd în costumul acesta şi să rezist ispitei, vrăjii! camil petrescu, t. m, 413, cf. c. petrescu, r. dr. 131. El mă ispiteşte despre vraja oraşului voiculescu, P. n, 175. Cîteva clipe ne-am oprit din lucru, tresărind în vraja dangătelor care înfiorau liniştea solemnă a golfului. BART, S. M. 57. Nu m-a prins vraja unui romantism generos şi vaporos. D. GUŞTI, P. A. 293, cf. izv. xvi, 345, vianu, E. 269, apolzan, p. i. 5. Vraja Dobrogei nu se aseamănă cu nici un alt farmec din cîte am trăit în ţările străine, arghezi, s. xvn, 100. Lumina altora Sugrumă vraja nepătrunsului ascuns. BLAGA, poezii, 3, cf. vinea, l. ii, 173, dl. Eliminarea acestor trăsături fonetice ar slăbi, fără îndoială, vraja eminesciană. VARLAAM - SADOVEANU, 352. E vorba de vraja fascinantă... pe care peisajul o exercită asupra sufletului v. rom. iunie 1973, 153. Vraja personalităţii sale... îşi are explicaţia...în acest fapt. magazin ist. 1974, nr. 1, 42. 0 Lo c . adj. (Rar) în vrajă = care este vrăjit, care încîntă, care farmecă. Izvorul cel în vrajă Sună dulce în urechi eminescu, o. i, 66, cf. dl, dm, dex. ♦ Atmosferă, ambianţă de încîntare, de farmec; încîntare, 5596 VRAJBĂ1 -1171- VRAJBĂ1 plăcere pe care o simte cineva în faţa unui lucru, a unei situaţii etc. deosebite. Farmec al iubirii, vrajă plină de lumină. da vila, v. v. 86. De cîte ori deschid portiţa şi intni în grădină-mi pare Că mă cuprinde-o vrajă dulce. ANGHEL, I. G. 11. Cuvîntul parcă destrămase din vraja ce se ţesea în jurul lor. rebreanu, R. I, 246. Făî~Frumos ti-ar spune lucruri mai frumoase, mai uşoare... El ar şti să te-nfăşoare într-o vrajă de visare, într-un cînt adormitor! eftimiu, î. 44. Dragostea este vraje şi beţie, iar inteligenţa omului ca şi judecata nu au ce căuta în dragoste, camil petrescu, t. ii, 309, Nişte suspine uşoare ale naturii ameţită de miresme şi vrajă, brăescu, V. 17. Tensiunea de purificare este atît de sugestivă, prin aglomerarea de metafore,... încît vraja lirică se urzeşte cu toată repetarea de litanie a inflexiunilor interioare. constantinescu, s. i, 165. Vraja începea, şi cu ea acel sentiment de mulţumire a văzului OPRESCU, S. 72. Vraja, ce a luat în posesie sufletul lui Goethe, s-a precipitat mitic, blaga, z. 229. Nu zise nimic, parcă temîndu-se să nu rupă vraja ce o ţesea în jurul lor natura. BENIUC, M. C. 1,437. Vraja are o lege şi ispita alte legi. tudoran, p. 84, cf. dl, dm, M. d. enc., dex. 0 F i g . De sus pîn-în podele un painjăn prins de vrajă A ţesut subţire pînză străvezie ca o mreajă. EMINESCU, O. I, 76. 4. (Argotic) Pălăvrăgeală. Deci, dar, fără multă vrajă, Opt aici să-mi steie strajă. ŞEZ. IV, 132. 0 (Ca epitet depreciativ, precedînd termenul calificat de care se leagă prin prep. „de”) Urîtă vrajă de om; cînd s-apucă să le toarne, ţi-mpuiază capul (urechile)! udrescu, gl. - Pl: vrăji şi (popular) vraje, (regional) vrăjuri. - Şi: (regional) vraj (pl. vrajuri) s. n. - Din v. sl. spdHid. VRAJBĂ1 s. f. 1. (Adesea în legătură cu verbe ca „a face”, „a băga”, „a vîrî”, „a intra”, „a semăna”, „a pune”, „a aduce”, formează locuţiuni verbale) (Stare de) neînţelegere, dezbinare, discordie, disensiune (provocată de nepotriviri de interese, de idei etc.); (atitudine, manifestare etc. de) duşmănie, ură; învrăjbire, zizanie (II), (învechit) nenărăvie, nenărăvire (2), vrăjbie (1). V. animozitate, ceartă, conflict, diferend, dihonie, divergenţă, gîlceavă, litigiu, nepăciune, neprieteşug, netoc-meală, netocmire, ostilitate (1), pică1, porneai ă (ΙΠ2), pornire (III 3), pricină (12), p r i c i n u i r e (2), prigoană (2), prigonire (2), ş c o r t, toi3 (1). Au nu ştiţi că iubostea Lumiei vrajbă Iu Dumnedzeu easte? COD. VOR2. 64714. Plini de pizme, ucideri, vrajbe, hicleşuguri (cca 1569-1575). GCR I *12/37. Să nu iubim vrajba în loc de pace şi amărăciunea în loc de dulceaţă. CORESI, EV. 536. Vrajbă pune-voiu între tine şi între muiarea. PO 20/9. Să nu him postit cu mînie şi cu vrajbă spre cineva şi cu scumpete. varlaam, C. 73. Sparse zidul păcatului şi vrajba o ucise cu venirea sa (a. 1644). GCR I, 111/27. în loc de împreunare, mai mare vrajbă şi zarvă şi dispărţire s-au făcută, ureche, L. 72. Au întratu vrajba între fraţi id. ib. 74. De se va afla.. .între căsari cum să fie vreo vrajbă ca aceia de moarte..., atunce pravila îi desparte, prav. 154, cf. MARDARIE, L. 1182/19. După puţină vreme, au încetat vrajba între craiul unguresc şi între Ştefan Vodă. SIMION DASC., let. 49. Peste voia leşilor era domnia lui, că era în mare vrajbă cu dînşii M. costin, O. 86. Să să oprească vrajba şi ura. dosoftei, ps. 203/8. Cînd... grăiesc de pace Ei pun vrajbă ce le place. id. ib. 430/10. Zise Avram lui Lot: nu fie vrajbă întru mijlocul mieu şi al tău. BIBLIA (1688), 977. Nu iubi a face vrajbă cătră om în deşert, ib. 4302/17. Au intrat vrajbă între Costandin Vodă şi între dînsul. ist. ţ. r. 33. După acestea, au încetat vrajba între Matiiaş, craiul ungu-rescu, şi între Ştefan Vodă. N. COSTIN, L. 249. Ave vrajbă şi pizmă între dînşii încă di pe cînd era tineri neculce, L. 87. Vrednicie este cineva în vrajbă a nu întră. cantemir, i. I. I, 39, cf. ANON. car. Vrajbă naşte între capete mari a unii tabere (a. 1701). FN 110. Aceste între dînşii certe şi vrăjbi mai mult i-au surpat şi i-au răsipit. C. CANTACUZINO, CM I, 67. Să apucară unii ca aceia mai mult să facă vrajbă decît pace. anon. cantac., cm l 123. Avînd vrajbă între dînşii pentru stăpînire, au găsit Selim vreme de i-au luat multe locuri şi cetăţi R. POPESCU, CM i, 268, Se cuvine întăiu să lăsăm răutatea, jafurile,... vrajba, antim, P. 48, Acest D[u]mnedzău, mînios fiind, au pus o vrajbă de iznoavă între noi (cca 1750 - 1780). GCR ii, 84/16. Aceştia caută pace şi dragoste în războaie, în vrăjmăşii şi vrajbe, molnar, ret. 54/24. Pe ţigănimea noastră înarmată în tot chipul hotărî s-o strice, Vrajbă întru dînsa aducînd şi price. BUDAI-DELEANU, Ţ. 72, Mă rog să nu vă supăraţi pentru întîrziere, căci toată pricina este vremea şi vorbele care să fac... şi vrăjbile care sînt (a. 1809). iorga, s. D. xn, 165. Cîtă nepăciuire şi vrajbă au întrat întră oameni ţichindeal, F. 113/7. Nu voiesc a pune vrajbă între megieşi, beldiman, N. P. n, 131/6. Vîntul afiţă focul, şi cuvintele vrajba, golescu, P. 38/15, cf. LB. Scrîşneşte tot Tartarul.., Şi uete de vrajbă, năprasnic, greu hulesc. heliade, o. i, 198, cf. i. golescu, c„ valian, v. Cînd tu vrajba vezi lepădată, De soţ soţia apropiată..., Cît zioa, sfertul atuncea ţine. I. VĂCĂRESCU, P. 108/1, cf. CONACHI, p, 303. Sămînţă de vrajbă ce se aruncă atunci rodi mult mai apoi bălcescu, m. v. 90, cf. 95, polizu, petri, v. Destule nenorociri o căzut pe biata Moldovă: locuste, săcete, năvăliri de tătari, de turci,... vrajbe între fraţi, neunire, alecsandri, t. n, 9, cf. costinescu, cihac, ii, 464, LM. îs războinici şi-n veci gata a se amestecare în tot felul de vrăjbi şi de sfidări odobescu, s. I, 160. Murise vecinul şi lăsase de moştenire fiilor şi nepoţilor ura şi vrajba de sînge. eminescu, P, L. 3. A dat poruncă tuturor slugilor sale... să vîre vrajbă între oameni şi să le facă pacoste, creangă, p. 144. într-un gînd să ne unim..., căci, cu vrajbă şi urgie, raiul n-o să-l dobîndim , id. ib. 255. Aflînd despre vrajba celor doi cumnaţi, a stăruit de i-a împăcat, caragiale, O. I, 83. Vrajma, ce intră de timpuriu foarte între fiii săi.., aduse oşti de limbi străine în Moldova pe care o prădară şi o arseră. ISPIRESCU, U. 2. Diavolul vrajbei nu cuteza să-şi vîre coada între ei id. l. 389, cf. vlahuţă, s. a. i, 126, ddrf, severin, s. 146. Şi-n sat cred toţi că asta-i vrajbă veche. COŞBUC, P. I, 174, cf. barcianu. Cînd găseşti un viespe mort, acopere-l cu pămînt, că de nu, dracul îţi face vrajbă, marian, ins. 230, cf. alexi, w., săm. viii, 848, tdrg. Al treilea mănunchi de povestiri... zugrăveşte vrajba care se iscă, prin mijlocirea necuratului pamfile, 5597 VRAJBĂ2 -1172- VRană d. 45, cf. id. s. T. 98. Era mare vrajbă în creştinătate. DELAVRANCEA, O, Π, 91, cf. PAPADAT-BENGESCU, O. Π, 103, REBREANU, I. 226, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., cade. Povestea cu acest Chirilovici fusese cel dintîiu semnal de vrajbă între copii. C. PETRESCU, C. V. 98. După plecarea streinului se pornise o vrajbă mare. VOICULESCU, P. I, 241. Aceşti boieri neliniştiţi, în vrajbă cu domnia..., au clădit...o cetate. sadoveanu, O. xx, 72, cf. SCRIBAN, D., CĂLINESCU, C. O. 116. Glasurile au coborît niţel, ca să înăbuşe, parcă, vrajba care se ascuţea în ele. vinea, L. i, 291, cf. vornic, p. 190, dl, dm, mihăilă, î. 166, STEINHARDT, J. 325, M. d. enc., dex. Apoi ori scap, ori fac o vrajbă şi o îngălmăceală, de se miră toată lumea de el reteganul, ρ. n, 57. într-o zi, prinde a se gîndi... cum ar vîrî el vrajbă între doi oameni furtună, v. 8, cf. com. din straja - rădăuţi, bîrlea, l. p, m. i, 21. Faci vrajbă, alr i 1 429/273, cf. alr sn m h 678/172, iv h 991/284. Copiii fac vrăjburile, Iară bătrînii pădurile. BALADE, ni, 33, cf. folc. dobr. 265. 0 (în proverbe şi zicători) Vrajba şî sfada dăparte de tine să le dăpărtezi oricum, iar dragostea şi prieteşugul nicicum, ca cu toţi frăţeşte să petreci I. GOLESCU, ap. zanne, Ρ. viii, 172. Vrăjbile cele mai mari între rude se ivesc. id. ib. Vrăjbile cele mai multe din muieri izvorăsc. id. ib. Nu iubi vrajba ca să nu dobîndeşti urîciune şi ocări. id. ib. 173. Pacea fireşte cere să fie vecinică, dar dimpotrivă vrajba să vede mai vecinică. id. ib. Pacea, rîvna celor înţelepţi şî vrajba a celor nebuni id. ib. 441. 0 (în ghicitori) Eu îs vrajba şi dragostea; De tare ce-s, trei mă ţin; Cu capul tăiat Şi-n două crăpat [Condeiul]. GOROVEI, C. 98. Ţandăra bradului în vrajba satului [Scripca]. id. ib. 338. ♦ (învechit) Război1 (1); răscoală1 (1). Pentru ce de bună voie să-şi ridice vrăjbi şi nevoi şi scîrbe asupră-le, întru care să fac multe cheltuele şi vărsări de sînge, care cînd sînt pentru răscumpărarea patriei... sînt bune şi de toţi primite. ist. ţ. r. 99. La această vrajbă din fundul mării Iacă un voinic iese fără veste, budai-deleanu, ţ. 329. în vrăjbi... oamenii nu-şi aveau unde a-şi ascunde scumpeturile, pamfile, com. 52. Pămîntul just, departe de vrăjbile armatelor, le întinde de la sine, din ţărînă, lesnicioasă hrană, călinescu, b. i. 235, cf. L, rom. 1975, 68. 0 (La pl. cu valoare de sg.) în vrăjghi moşu era de 10 ani. cv 1951, nr. 9-10, 45. 0 Vrajbă civilă - război civil. Voi, care suflaţi vrajbele civile, Voi să nu mai fiţi! heliade, O. I, 130, cf. 420. Legea dă voie oricui să omoare pe cetăţeanul care stă neutru în mijlocul vrajbelor civile, bolliac, O. 34, cf. ddrf, 0 E x p r. (învechit, rar) A aşeza vrajba = a face pace, v. pace (3). Atunce cu aşădzat... vrajba... şi s-au împăcat cu toţ craii ce s-au pomenit mai sus. neculce, l. 288. ♦ (învechit) Controversă, dispută. Nu putură nici atunci să precurmeze vrăjbile teologhiceşti. CĂPĂŢI-neanu, M. R. 226/26. Popoarele s-au scuturat de vrăjbele şcoalelor. russo, s. 84. Nu vom primi în foaia noastră nici discuţii ce ar putea să se schimbe în vrajbe. kogălniceanu, s. a. 40. 2. (învechit, rar; şi în sintagma vrajbă plătire) Răzbunare (1). Veseleaşte-şe dereptul cîndu veade vrajbă plătire (izbînd a c2, H, s cumpăr are d), mărule sale lă în sîngele păcătosului. psalt. 111. în dzi de vrăjbie (vrajbă s) eu dau -lă, în vreame cîndu gămbosi-se-va piciorul lor, că aproape e dzua peririef lor şi înrainte stătu gata voao. ib. 317. - PL: vrajbe şi (învechit şi popular) vrăjbi, (regional) vrăjburl - Şi: (regional) vrâjmă, vrâjnă (pamfile j. m, 96) s, f. - Din v. si. spdîKhEd. VRAJBĂ2 s. f. (Regional) Vrajă (1). Cf. mihăilă î 166, alr 1 1 397/528, ib. 1 398/337, 595, 710. 0 ExpV. A face vrajbă = a vrăji (1). Cf. alr i 1 397/512, 590 610,684. - PL: vrajbe şi vrăjburi (alr I 1 398/337). - Şj: vrâjmă (pl. vrăjme ALR 1 1 398/710) s. f. ib. 1 397/590 1 398/710. - Din bg. Bpaacöa. VRÂJMĂ1 s. f. v. vrajbă1. VRÂJMĂ2 s. f. v. vrajbă2. VRÂJNĂ s. f. v. vrajbă1. VRÂJNIC s. m. (Regional) Vrăjmaş (11) (Crucea -Cîmpulung Moldovenesc). Cînd am fost la miez de cale, mă-ntîlnii cu vrajnicii mei, cu chismaşii mei. De pe loc cum m-au văzut... în mare urît m-o bagat. ŞEZ. n, 94. - PL: vrajnici. - Vrajbă1 + suf. -nie. VRÂJN1ŢĂ s. f. v. vraniţă1. VRÂMIŢĂ s. f. v. vraniţă1. VRÂMNĂ s. f. v. vrană. VRÂMNIŢ s. f. v. vraniţă1. VRAN1 s. n. (Prin Olt.) Postată (1). Cf. paşca, gl. Hai să mai tragem un vran de prăşit id. ib. - PL:? - Etimologia necunoscută. VRAN2 s. n. v. vrană. VRANĂ s. f. 1. Orificiu rotund sau dreptunghiular făcut (în doagele de) la butoaie (înfundate) pentru umplere, golire, aerisire etc.; (regional) dujnic, poarcă (3), produh (2), vranos. Dopurile înfăşurate cu cîrpe se pot pune pre vrenele bufilor. ECONOMIA, 164/23, cf. budai-deleanu, lex., lb, i. golescu, c. Să faci petica bucium pe cît poate să între pe vrană, apoi să o slobozi pînă la giumătate de poloboc, manolache drăghici, i. 61/15, cf. VALIAN, v. Am umplut măsuratul butoi cu apă pînă în vrană (a. 1842). DOC. EC. 780. Vinul... ce încă nu a fiert... începe a sfărăi, a face spume, a da afară aţid carbonic (aşa se numeşte duhoarea aceia ce iesă pe vrană).i. ionescu, C. 199/10. Umplută... butea, să i se pecetluiască vrana. MAN. SĂNĂT. 48/15. în timpul cît va fierbe vinul în poloboace se va lăsa vrana deschisă. litinschi, m. 102/14. Dînd afară dopul, Spumosul vin cu vuiet pe vrană năbuşeşte. negruzzi, s. n,201, cf. polizu, 5609 VRANCHIŢA -1173- VRANIŢĂ1 pHNESCU, m. 64/8. Le stropii nunta cu cîteva vedre dintr-o bute care a fiert cu vrana astupată. SION, p, 61, cf. PETRI, V., costinescu, cihac, ii, 465, LM. Linguri dă vrană. jipescu, o. 69, cî.odobescu, s. m, 255, damé, T 85, barcianu. Se pun la gura sau vrana butoaielor. marian, ins. 393, cf. alexi, w., tdrg. Mustul se toarnă cu cofa sau cu cofiţa în poloboc, în a cărui vrană se află pusă o pîlnie. pamfile, i. c. 222, cf.id. j. i, 136, atila, P> 126, resmeriţă, d., precup, p. 56, şăineanu, d. u., cade, bl I, 18. Butoaiele în cari se pun castraveţi la murat se înfundă mai întîi şi apoi se toarnă saramura pe vrană. ion botez, str. 61. Dacă ar fi fost pline pînă la vrană, s-ar fi umflat dufu de zdruncinătură. STĂNOIU, C. I. 85. Balerca din pivniţă se goli, aşa că trebui să o răstoarne cu vrana în jos. VOICULESCU, Ρ. n, 257, cf. iordan, t. 535, scriban, d., arghezi, s. v, 167, ltr2, dl, dm, m. d. enc., dex, iordache, m. e. 103. Cepul, măre, că scotea, Gura-n vrană că-şi punea. TEODORESCU, p. p. 673, cf. stăncescu, b. 196. Ia, mai dă-te pe la vrană, Mai scoate, nevastă, o oală. mat. folk. 484, cf. RĂDU-lescu—CODIN. A doua zi dimineaţă mi-au luat fierăle din picior şi m-au pus într-un antal înfundat cu vrana lăsată, furtună, c. 106, cf. caba, săl. 94, com. din turnu măgurele şi din ora viţa. Pe vrană de toc l-o băgat, S-o cîntat şi s-o văietat. bîrlea, c. p. n, 371, cf. id. L. Ρ. Μ. π, 404, L. COSTIN, GR. BĂN. II, 209. Fedeleş cu vrana largă, Treci puica nu mă-ntreabă. GR. S. ni, 307. Bag mîna pe vrană, că mîna era mică, să apuc nuiaua. izv. xi, 89, cf. XIV, 419, alr i 726/9,129, 140, 166, 229, 510, 512, 528, 550, 839, 842, 880, 922, 986, 990, a 135, vi 19, GL. olt., nalr - O iv h 682. Poloboaci, poloboaci Intoarci-ti cu vrana-ncoaci, Cî ne-am sfătuit cîţiva Pentru mîntuirea ta. FOLC. mold, n, 337. Cu picătura din cazan butea să umple pînă-n vrană de rachiu. i. golescu, ap. zanne, p. v, 105. Vinul se bea la vrană. zanne, p. iv, 176. Am o bute văruită, fără leac de vrană [Oul], gorovei, c. 265. 0 F i g . în înţelegerea îngustă a Ilinei se destupa o vrană. Ştia acum, fără să priceapă, cum că în Cristos este lumea toată, cea de pe pămînt şi de sub pămînt. voiculescu, p. i, 238. ♦ P. gener. Gaură. Cf. lb, caba, săl. 94. [Pisoiul] se făcu ghemotoc pe cuib şi începu să toarcă privind afar pe vrana pe unde intra păsărică la puişori PLOPŞOR, C. 46. Vrana di la bumb. alr-m ra h 625/230.0 (Prin analogie) Pieptul i se dezumflă şi căzu cu un horcăit prelung, care răsuflă pe vrana rănii cu bolboroseli de sînge amestecate cu băşici de aer. voiculescu, P. n, 311. Cuţitul, rămas în rană, a tăiat cum a vrut, căscînd o vrană înfiorătoare. popa, v, 160. ♦ P. e x t. Dop (de lemn) cu care se astupă vrana (1). Cf. lm, resmeriţă, d., enc. agr. , iordache, m. E. 105, nalr - o iv h 684. ♦ (învechit şi regional) Gîtul urciorului prin care se bea apă. Cf. costinescu, alr π 3953/723. 2. Uluc, jgheab prin care curge fëina măcinată la moară (1); (popular) piscoaie (3). Cf. damé, t. 155, 162, TDRG, PAMFILE, I. C. 186, CADE, LTR2, DL, DM, M. D. ENC., DEX, ALR SN I h 175/784, ALRM SN I h 118/784. ♦ (Regional) Jgheab prin care se scurge mustul la teasc (1). Ţopăiau toate de zor..., şuguind cu Răducanu, care era la vrana teascului, camil petrescu, o. li, 295. ♦ (Regional) Furtun (Holod-Beiuş). lexic reg. 67. 3. (Popular) Gaură la fluier, prin care iese aerul din camera de rezonanţă. Cf. tdrg. Pe partea opusă vranei sînt şase găuri. pamfile, j. i, 67. Cînd se face din trestie, are, pe unde se suflă, dopul de lemn, vrana într-o parte şi găurile, 3 sau mai multe, în cealaltă parte, păcală, M. R. 422. Telinca... [este] un fluier fără dop şi fără vrană, cu o dungă subţire unde sufli ca în frunză, precup, p. 16. Fluierele duble, numite gemene, gemănate, îngemănate, cu două vreni, cu două ţevi, fluieroaică sau trişcă, se întîlnesc destul de rar. alexandru, i. m. 66, cf. η i 351, m 292, iv 57, x 262, xn 142,176, xrv 66, a m 2. Tata mi-a adus fluiera la gură, eu am suflat în ea, iar dînsul îmi ridica şi-mi aşeza degetele pe vrane după cum a socotit că ar fi sunat cîntecul alil xxix, 318. ♦ Gaură pe unde se bagă dopul la fluier, cade. 4. (învechit şi regional) Urdiniş. Seara stau înaintea vrenei cojniţei mai multe albine încleştate, economia, 183/19, cf. marian, ins. 145, resmeriţă, d., şăineanu, d. u.,alri1 688. 5. (Prin Maram. şi prin nord-vestul Transilv.) Prohab (1). Cf. alr ii 3 309/284, 349, 353. ♦ (Prin nord-vestul Transilv.) Şliţ1 (la fustă). Cf. alr sn iv h 1 179, alrm sn ni h 1 000. ♦ (Regional) Deschizătură la cioarecii de dimie, pe unde se trece cureaua (Libotin-Baia Mare). lexic reg. n, 114. 6. (Regional; în forma vreană) Organul genital ai iepei (Gherteniş-Buziaş). Cf.DR.v, 315. 7. (Prin sudul Transilv.) Anus. alil xxix, 318. - Pl vrane şi (învechit şi regional) vrăni (i. golescu, c., polizu, marian, INS. 145, TDRG, cade, scriban, D., alr i 726/510, 512, 528, 550, ib. 1 688/387, 394, 424, 538, 596, 727, 820, 896, alr n 3 309/353, lexic reg. n, 114, nalr - o iv h 682), (învechit) vreni, (regional) vranuri (alr I 726/839). - Gen.-dat. şi: (învechit) vrenei - Şi: (învechit şi regional) vreănă (pl, şi, regional, vreni alr i 726/229) s. f., (regional) vran (iordache, m. e. 105, l. costin, gr. băn. n, 209, alr i 726/9, gl. olt., nalr -o iv h 682, h 684; pl. vrane nalr - o iv h 682, h 684 şi vranuri ib. iv h 682, h 684/938), vrâniu (com. din ora viţa) s. n., vramnă (a i 35) s. f. - Din v. si. *vrana. Cf. bg. b p a h a. YRĂNCHIŢĂ s. f. v. vraniţă1. VRÂNGHIŢĂ s.f. v. vraniţă1. VRANIŢĂ1 s. f. 1. (învechit şi regional; atestat prima dată în 1519, cf. panaitescu, o. ţ. 121) Poartă1 de scînduri sau de nuiele împletite, la intrarea într-un sat, într-o curte, într-un loc îngrădit etc. S-au socotit să facă vracniţă amîndoă satele (a. 1653). iorga, s. d. xxi, 260, cf. anon. car. Unde ar găsi niscare vraniţi sau pîrleazuri deşchise să aibă a luarea de vraniţ[â] po bani 300 (a. 1695). iorga, S, d. v, 342, Să le ia de pîrleaz cîte bani 52 şi de vracniţă deşchisă cîte bani 50 (a. 1739-1740). id. ib. xxn, 50, cf. budai-deleanu, lex., lb, cihac, n, 465, LM. Mai frumoasă era însă vraniţa. SLAVICI, N. I, 61, cf. DDRF, LIUBA - IANA, M. 89, GHEŢIE, R. M. 496, jahresber. xvii-xviii, 119, barcianu. La vraniţă se opri, puse mîna streaşină la ochi şi se uită spre el SANDU-ALDEA, D. N. 281. Lumea începu a se zări pe la 5612 VRANIŢĂ1 -1174- VRAŞNIŢĂ2 vrămiţl săm. iv, 13, cf. alexi, w., tdrg, pamfile, l c. 439. Vraniţa se închise în urma ei, trosnind ca o descărcare de armă ucigătoare, rebreanu, l 165, cf. vuia, ţ. H. 101, CADE, SCRIBAN, d., ltr2, dl, DM. Nu era de ajuns să se îngrădească via; trebuia şi ca poarta îngrăditurii sau „ vraniţa” să fie Închisă. C. GIURESCU, p. o, 82, cf. gămulescu, E. s. 201, dex, H I 300, 422, π 63, 81, 89, m 398, vn 95, 266, xu 174, xiv 87, 99, xvm 35, 60, 104,145. Suie-n vîrvu vragnifi Bate-a-lungu uliţî. ţiplea, p. p. 82, cf. 119, candrea, ţ. o. 53. Seara aducea Petru porcii acasă, îi băga într-o grădină, închidea vramiţa... şi nu mai avea nici o grijă peste noapte. frîncu - candrea, m. 264. Unde ţi-e, noră, zestrea? Doar să-ţi deschid vraniţa? bud, Ρ. Ρ. 13, cf. 84, N-ai vragniţă la casă? vîrcol, m. 88, cf. gr. ban., com, din TURNT! MĂGURELE Şl din OR A VIŢA, DENSUSIANU, Ţ. H, 57. Da cine l-o fermecat? Ileana de la Bănat... Cu surcele din vraniţă. bîrlea, L. P. M. i, 294, cf. îl, 143, 500, id. c. Ρ. n, 264. Turcii veniră, sosiră în uliţă, la vrâcniţă. L. costin, gr. băn. 216. închide vranghiţa, că ies vacile pe ţarină! id. ib. ii, 209, cf. arh. folk, i, 174, 237, Să mă hi-ngrupat La vraniţă su o chiatră. ŞANDRU - BRÎNZEU, JiNA, 215, cf. gr. s. vi, 199, izv. xrv, 198, 199, com. din POIANA SIBIULUI - sebeş, gregorian, cl. 64. Fraţii au tras o brazdă de la vraniţa... lor pînă la holdă. izv. xvi, 224. El... lua uşile şi vrămiţele... oamenilor de la ogrăzi. ib, 225, cf. coman gl., com. beniuc, chest. ii 406/4, 258, 324, 362, 370, 412/6, 376, 423/7, 111, 120, v 52/26, alr i 655, alr n/ι h 213, h 269, alrm ii/i h 366, alr π 5078/272, a n5, 8,9, m 12,17, com. din bumbeşti olt -tîrgu-jiu, lexic reg. 32, 67, 73, mat. dialect, i, 217, glosar reg., balade, iii, 287. Mult mi-ai cîntat la vrajniţă Pînă m-ai scos la uliţă. FOLC. transilv. i, 167, cf. 189,ii, 621, alr - m ii h 259, h 260/221, alr - τ i h 96/431, alil xxix, 197, Ţîn-te, drace, în vrâcniţă, Că popa-i în ţarină, zanne, P. vi, 562, 4 (Prin sud-vestul Transilv.; în forma vramniţă) Deschizătură îngustă la strungă prin care trec oile (la muls). Cf. chest. v 50/16, 51/16, 26. ♦ (Adjectival; regional; despre uşi, ferestre) Care este larg deschis, care este în lături. Nu lăsa uşa vragniţă! VÎRCOL, M. 88, cf. coman, gl. 0 (Adverbial) Nu lăsa vrâcniţă după tine! GR. BĂN. 2. (învechit şi regional; în forma vramiţa) Prag (la uşa casei). La bechet apa se înălţase peste cîte trele prispele de un lat de palmă şi pătrunsese înăuntru peste vramiţă. CHIRIŢESCU, GR. 15, cf. 256. 0 Fig. Suflet credincios pînă dincolo de vramiţa morţii. CONV. UT. xliii, 1151. 3« (Regional) Epitet depreciativ dat unui cal slab (şi bătrîn) (Răzoare - Baia Mare). Cf. dr. v, 103,240, fd m, 204. - PL: vraniţe şi vraniţi, vraniţi - Şi: vrâcniţă, vramniţă (lb, cihac, ii, 465, lm, ddrf, jahresber. xvn-xvm, 119, barcianu, tdrg, cade, scriban, d., ţiplea, p. p. 82, bud, p. p. 13, 84, chest. v 52/26, alr i 655/90, 257,355, mat. dialect, i, 217), vrâtniţă (jahresber. vi, 31, panaitescu, o. ţ. 121, gămulescu, e. s. 201), (regional) vrânchiţă (chest. ii 412/6), vrânghiţă, vrâghinţă (h ni 398), vrâgmiţă (ţiplea, p. p. 119) vragniţă, vrâhniţă (alr i 655/351), vrâinţă (chest. π 406/4), vrâjniţă, vrâmiţă, vrâşniţă (gheţie,· r. m. 496, alexi,. w., chest. n 412/376, alr n/334), vrâvniţă (com. din poiana sibiului - sebeş, alr i 655/690) s. f. - Din sb. vratnica, bg. BpaTHHua. VRANIŢĂ2 s. f. (învechit) Luntre pescărească. Cf valian, v., petri, v., scriban, d. - PL: vraniţe. - Din bg. BpaHima. VRÂNIU s. n. v. vrană. VRANOS subst. (Regional) Vrană (1) (Costeşti -Băile Herculane). Cf. alr i 726/840. - PL:? - Cf. v r a n ă. VRASC s. n, v. vreasc2. VRÂSCĂ s. f. v, vreasc2. VRĂSCURĂ s. f. v. vreasc2. VRAŞC1 interj. 1, (Prin Munt. şi prin Mold.) Cuvînt care imită zgomotul produs prin căderea unui corp (greu). V. zdup (1). Cf. pamfile, duşm. 393. Marin se aplecă şi mă luă de picioare şi, vraşc! cu mine jos. vissarion, FL. 171, cf. BUL. FIL. Π, 194. Cum ajunse, vraşc! trînti buşteanul din spinare, udrescu, gl. Alunecai niţel şi... vraşc! căz.ui cu vadra plină, în mijlocul curţii, id. ib. 2. (Prin Munt.; repetat) Cuvînt care imită zgomotul produs de mişcarea frunzelor (uscate). Cf. udrescu, gl. Auzirăm vraşc, vraşc, prin pădure; cînd ne uitarăm: ursul id. ib. - Onomatopee. VRAŞC2 s. n. v. vreasc2. VRÂŞCĂ s. f. (Omit.; prin Transilv.) Coţofană (Pica pica). Cf. băcescu, păs. 176, L. rom. 1965, 99, viciu, gl., pascu, c. 86, 87. - PL:? - Şi: frâşcă s, f. marian, o. n, 47, l. rom. 1965,99, pascu, c. 87. - Dinbg. CBpanKa. VRÂŞCINĂ s. f. v, vraştină1. VRÂŞILĂ s. f. (Prin Olt, şi prin sudul Munt.) Răvăşire. Cf. i. cr. vn, 312, ix, 126, scriban, d., sfc ii, 163. 0 Expr. (Adverbial) A face (ceva) vraşilă = a culca la pămînt (o cultură), a distruge (o semănătură). Cf. ARHIVA, XXVI, 256. Vaca a făcut vraşilă în semănătură. SCRIBAN, d. - PL: vraşile. - Cf. vraişte, vraşol. VRÂŞIŢĂ s. f. v, vlaşiţă. VRAŞNÎŢĂ1 s. f. v. vlaşiţă. VRÂŞNIŢĂ2 s. f. v. vraniţă1. 5626 VRAŞOL — 1175 — VRABETE VRAŞOL s. n. (Regional) Vrăşuleală (Săpata de Sus - Piteşti). Cf. udrescu, gl. 0 (Adverbial) Am găsit grădina vraşol, o vraşoliseră porcii, id. ib. - Pl.:? _ Derivat regresiv de la vraşoli. VRAŞOLEALĂ s. f. v. vrăşuleală. VRAŞOLI vb. IV. v. vrăşuli. VRAŞOLÎT, -Ă adj. v. vrăşulit. VRAŞOLNIŢĂ s. f. (Regional) Vrăşuleală (Săpata de Sus - Piteşti). Cf. udrescu, gl. Ce vraşolniţă e asta, mă, afurimaţilor! id. ib. - PL: vraşolniţe. - Cf. vraşol, vraşoleală. VRAŞT interj, v. vraşti. VRAŞTI interj. (Regional) Cuvînt care imită zgomotul produs prin spintecarea cu putere a aerului plesnind, lovind etc. ceva. V. hî r ş t i. Cf. scriban, d. Cînd tună odată mai ţapan, vraşti cu furca pe şira spinărei ţiganului, i. CR. în, 348. - Şi: vraşt interj. - Onomatopee. VRÂŞTINĂ1 s. f. 1. (învechit, prin Transilv.) Vraf (1). Cf. budai-deleanu, lex., lb, cihac, n, 464, lm. 2. (Regional; în forma vraşcina) Vraf (2). Face Păcală ce face şi te miri de unde pune hrînca p-o vraşcină de pui de găină. F (1890), 109. - PL: vraştine. - Şi: (regional) vrâşcină s. f. - Cf. v r a i ş t e . VRÂŞTINĂ2 s. f. (Prin sudul Munt.) 1. Tulpină1 foarte flexibilă. Com. din turnu măgurele. 2. Funie. Cf. l. rom. 1961,24,1973,497. - PL: vraştine. - Cf. bg. β τ» p iu h h a „ramură; nuia”. VRÂTNIŢĂ s. f. v. vraniţă1. VRAU s. n. v. vraf. VRAV s. n. v. vraf. VRÂVIE s. f. v. vrabie. VRÂVNIŢĂ s. f. v. vraniţă1. VRĂBEÂŢĂ s. f. (Ban.) Vrabie (1) (Passer domesticus). Cf. GR. s. i, 191, alr-b ni h 451, h 452. - PL: vrăbeţe. - Şi: brebâţă (GR. s. i, 191), bribeâţă (alr-b m h 451/75, h 452), berbeâţă (ib. h 451/79), birbiâţă (alr i 1 014/79; pl. birbieţi ib.) s. f. - Vrăbeţ + suf. -ă. VRABETE s. m. 1. (Olt., Ban., prin sud-vestul Transilv. şi prin vestul Munt.; şi în sintagma vrăbete boieresc, BÄCESCU, păs. 174) Vrabie (1) (Passer domesticus). Cf. anon. car. Alice mărunte de vrabeţ[i] (a. 1798). iorga, s. d. viii, 38. într-o biserică bătrînă lăcuia mare putere de brăbeţi sau paseri, care să înmulţea acia. ţichindeal, f. 384/5. Păsăruica astfel numită este chiar acel vrăbete grăsun care se îndoapă cu fructe de prin grădini, odobescu, s. iii, 32, cf. marian, o. i, 409, conv. lit. χχιπ, 328, ddrf, barcianu, alexi, w., jahresber. xn, 156, tdrg 1773, pamfile, j. n, 381, pascu, s. 321,323, cade, dr. ix, 128,129, scriban, d. 1421, dombrowski, p. 135, băcescu, păs. 176. îi culege... şi pe ei de acasă, de pe stradă, ca pe brabeţi. PAS, Z. IV, 236, cf. DL, DM, MIHĂILĂ, î. 89, DEX, H V 210, 1x5, 114, xvi 9. Să-mi dea puşchetele, Să împuşc vrebetele, Care tot ceripe. TEODORESCU, P. P. 121. La noi o raţă e mare cît o coteaţă, dar nu ca bribetele (vrăbetele) ăla. cătană, p. b. ni, 41. Este un pîlc de brabeţi. şez. vi, 108, cf.viciu, gl., densusianu, ţ. h. 28, gr. s. i, 191, iv, 152, izv. xvn, 324, alr i 1 014, alr ii 6 217/791, 812, 836, 848, 872, 876, 886, 899, A m 1, 2,4, 7,12,16,19, iv 2, 5, nalr -om h 554, h 555, alr-biii h 451, h 452. Decît o sută de brabeţi pe gard, mai bine unu în mînă (= mai bine puţin şi sigur, decît mult şi nesigur). Cf. zanne, p. ix, 550. 0 Vrăbete gulerat = vrabie de cîmp (v. v r a b i e 1) (Passer montanus). Cf. băcescu, păs. 174. 2. (Olt., Ban., prin sud-vestul Transilv. şi prin vestul Munt.) Vrăbioi (1). Cf. resmeriţă, d., l. costin, gr. băn. 29, alr I 1 015/12, 24, 26, 28, 56, 85, 780, 856, 900, a în 2,7. 3. (Prin Olt.; la pL; în forma brăbeţi) Resturi de mămăligă din ceaun, scriban, d. 1421. - PL: vrăbeţi - Şi: vrabéte (alr n 6 217/791), vrabé^ vrebéte, vribéte (băcescu, păs. 176), vrîbéte (id. ib., viciu, gl.), vrobéte (jahresber. iv, 259), vârâbéte (tdrg 1773, cade, gr. s. i, 191, dr. ix, 128, 129, scl 1955, 114, densusianu, τ. h. 28, gr. s. i, 191, alr 11 014/116, ALR n 6 217/836, A m 1,2,7,16,19, iv 2, 5, nalr - o m h 555), vărăbâţ (cade, gr. s. i, 191, dr. ix, 128, a ni 2), vorobéte (jahresber. iv, 259), brabéte (conv. lit. xxni, 328, alexi, w., h v 210, ix 114, xvi 9, ALR i 1 014/815, 860, 874, 880, 896, alr π 6 217/812, 872, 876, 899, izv. xvn, 324), brâbét (pamfile, j. n, 381), brâbéte, brăbăţ, brebéte (tdrg 1773, dombrowski, p. 135, gr. s. ï, 191, dr. ix, 128, alr i 1 014/5, nalr - o m h 554, alr - b m h 451, h 452), bribéte, bribét (gr. s. i, 191, dr. ix, 128,129, alr i 1 014/24, 28, 77, ib. 1 015/24, 28, alr - b in h 451, h 452), bribét (dr. ix, 129, alr 11014/1), bărăbăte (tdrg 1773, gr. s. i, 191, dr. ix, 128, alr 1 1 014/112, 825, nalr - o in h 554, h 555, alr - B m h 451, h 452), berbéte (gr. s. i, 191), birbéte (tdrg 1773, alr - b in h 451, h 452), birbét (tdrg 1773), borobéte (jahresber. rv, 259), hrabéte (MARIAN, O. I, 409, TDRG 1773, DOMBROWSKI, P. 135), hrâbét (dr. ix, 129), hărăbeţ (alr i 1 014/118), hârebéte (a iii 4), horobéte (jahresber. iv, 259), fârâbéte (gr. s. ï, 191), grabéte (nalr - o m h 554/944), grobéte (ib. h 555/944) s. m. - Sg. refăcut după vrăbeţi (pl. lui vrăbeţ). - Vrăbeţ < bg. epaôeij, sb. vrabac. 5642 VRĂBEŢ -1176- VRĂBIUŢA VRĂBEŢ s. m, v. vrăbete. VRĂBEŢOI s. m. (Ban.) Vrăbioi (1). Cf. alr - b m h 452. - PL: vrăbeţoi. - Şi: vărbeţoi (alr — b in h 452/87), brăbiţoi (ib. h 452/4), bribeţoi (alr i 1015/30, alr-b iii h 452), bribiţoi (alr - b iii h 452/18), birbiţoi (ib. h 452/13), bîrbăţoi (ib. h 452/73), fărăbiţoi (ib. h 452/74) s. m. - Vrăbeţ + suf. -oi VRABIA vb. 1.1 n t r a n z. (Maram.; despre vrăbii) A ciripi. L. ROM. 1993,139. - Prez. ind. pers. 3: vrăbiază. - De la vrabie VRĂBIÂŞ s. m. (Regional) Diminutiv al lui vrăbioi (1) (Baia - Fălticeni). Cf. glosar reg. - Pronunţat: -bi -aş, -PL: vrăbiaşi - Vrabie + suf. -aş. VRĂBIELUÎ vb. IV. Intranz. (Maram.; despre vrăbii) A ciripi. Cf. l. rom. 1993,136,139. - Prez. ind. pers. 3: vrăbieîuie. - Vrabie + suf. -ălui. VRĂBIER s. m. 1. Persoană care prinde vrăbii (1); (ironic) vînător nepriceput (care vînează numai vrăbii). Cf. lm. Taci din gură, vrăbierule! Minciuni spui tu, care împuşti numai ciocîrlani de pe drumuri, gane, n. i, 130, cf. TDRG, cade. Fiindcă eram vrăbier, tata m-a luat strungar ia stîna lui CAMILAR, c. 46, cf. DL, DM, dex. 2. Numele a trei specii de păsări răpitoare de zi: a) (prin Munt.) vînturel (II 1 a) (Falco tinnunculus). Cf. băcescu, păs. 176; b) (prin Munt.) şoim de iarnă (v. ş o i m 11 d) (Falco columbarius aesalon). Cf. id. ib.; c) (prin Munt. şi prin Mold; şi, adjectival, în sintagma uliu vrăbier, id. ib. 205, 213) uliu păsăresc (Accipiter nisus). Cf. ALR n 6 217/537. ~ Pronunţat: -bi-er. - PL: vrăbieri - Vrabie + suf. -ar. VRĂBIOÂIE s. f. (Regional) Vrabie (1) (Passer domesticus) (Petroşeni). Affl 13. - PL: vrăbioaie. - Vrabie + suf, -oaie. VRĂBIOÂRĂ s. f. 1. Vrăbiuţă. Cf. budai-deleanu, LEX., I. GOLESCU, C., POLIZU, MARIAN, O. I, 409, JAHRESBER. vin, 186, tdrg, resmeriţă, d., cade, scriban, d., băcescu, păs. 176, dl, dm, m.d.enc.,dex. Să mă fac d-o vrăbioară Să-i mănînc din colivioară. TEODORESCU, P. P. 328. Să dea Dumnezeu să moară, Să mă fac o vrăbioară, Să zbor şi eu la pomană, mat. folk. 1378. Grîul se coace Şi vin vrăbioare Şi fur’spicuşoare. FOLC. DOBR. 82. ♦ Fig. (Familiar) Femeie de moravuri uşoare. Cf. iordan, stil. 349. 2. Bucată de came de vită, de calitate superioară, din regiunea şalelor; friptură preparată din astfel de carne. Cf. cade, scriban, d. N-ai cumva, pe la cămară, Vreun muşchi, vreo vrăbioară? arghezi, s. V, 200, cf. ltr2 dm, M. d. enc., dex, com. din cluj. ’ ’ - Pronunţat: -bi-oa-. -Pl.: vrăbioare. - Vrabie + suf. -ioară. VRĂBIOI s.m. 1. Bărbătuşul vrabiei (1); (regional) păsăroi (2), păsăricoi, vrăbete (2), vrăbeţoi, vrăbionţ vrăbior. Cf. i. golescu, C. Ştiu c-a nemerit-o bine de ţi-a pus numele Chirica: pentru că eşti un feliu de vrăbioi închircit CREANGĂ, P. 149. Au fost odată o vrabie şi un vrăbioi, carii strîngeau cu cea mai mare sîrguinţă spice. MARIAN, O. n, 148, cf. I, 409, BARCIANU. Pe sub Streşinile ţărăneşti sfîrîiau vrăbioi, zgribuliţi de frig. d. zamfirescu, î. 34. Vrăbioii se înfurie şi mai şi Ca înebuniţi se reped unul asupra altuia. săm. vm, 848, cf. tdrg 1773, pascu, S. 111. Vrăbioii se-nfoiau şi gurluiau din guşi. LUNGIANU, ap. cade. Vrăbioii au culorile mai închise; vrăbiile mai şterse. SIMIONESCU, F. R. 162, N-am văzut într-însa nici o sămînţă de vrăbioi. SADOVEANU, o. xxi, 132, cf. SCRIBAN, D., BĂCESCU, PĂS. 176. Din pricina frigului şi a umezelii, familia vrăbioiului a început să se scoale tîrziu. arghezi, s. vii, 220, cf. 97. Ochii negri, isteţi.., mustaţa încărunţită uşor, groasă şi îndesată ca burta vrăbioiului sătul... îi dădeau o înfăţişare dîrză. TUDORAN, P. 69, cf. DL, DM, SCL 1958, 255, M. D, ENC., DEX, BL VI, 207, ALR I 1 015, ALR η 6 217/514, A π 8, m 18,19, nalr ~ o iii h 555, alr - m iii h 596, nalr - β in h 452. 2. Augmentativ al lui vrabie (1), Cf. dl, dm, M. D. ENC., DEX. - Pronunţat: -bi-oi. -PL: vrăbioi - Şi: (regional) vrăvoi (a ii 8), brăbioi (dr. ix, 130) s. m. - Vrabie + suf. -oi VRĂBI0NŢ s. m. (Prin Dobr,, prin sud-estul Transilv. şi prin sud-estul Munt.) Vrăbioi (1). Cf. jahresber. xi, 145, alr 11 015/164, 166, 170, 174, 690, 695, 720, 960, 984,986, alr ii 6 217/705. - Pronunţat: -bi-onţ. -PL: vrăbionţi. - De la vrabie. VRĂBIOR s. m. (Prin Munt. şi prin sudul Transilv.) Vrăbioi (1). Cf. sfc iv, 169, 175, scl 1975, 261, alr i 1 015/122,730,746,748,798,887, A π 1,6. - Pronunţat: -bi-or. -PL: vrăbiori. - Derivat regresiv de la vrăbioară. VRĂBflJŢĂ s. f. Diminutiv al Ini vrabie (1); vrăbioară (1), (regional) păsăruică (2), păsărioară, V. păsărică (2). Ca o vrăbiuţă să mîifără casă. dosoftei, PS. 35/14, cf. BUDAI-DELEANU, LEX., MARIAN, O. I, 409, DDRF, TDRG 1773, RESMERIŢĂ, D., cade. Vrăbiuţa stătea fudulă în cuib şi nici nu voia să ştie de nimic. SIMIONESCU, F. R. 126. Rîndunelele îşi făceau cuiburile, iar vrăbiuţele ciripeau. vlasiu, a. p. 172, cf. băcescu, păs. 176, DL, DM, SFC IV, 160. Vrăbiuţă de pe deal, Zbori degrabă în Ardeal alecsandri, P. P. 317. Face mămăliguţa Cît vrăbiuţa, furtună, c. 33. Vrăbiuţă încărcăţică, Huştiuluc în poetică (Lingura), gorovei, c. 203. - Pronunţat: -bi-u. -PL: vrăbiuţe. - Vrabie + suf. -uţă. 5654 vrăcebnicesc -1177- VRACNICIOARĂ VRĂCEBNICESC, -EÂSCĂ adj. (învechit, rar) Care aparţine vraciului (1), de vraci. Aceştea purcedzînd de la Aravia, de meşterşugul vrăcebnicesc foarte fiind iscusiţ, îmbla la tot oraşul şi cetatea. DOSOFTEI, V. s. octombrie 9Γ/14, cf. tdrg, scriban, d.,cioranescu, d. et. 9361, alil 1983-1984, 206. - PL: vrăcebniceşti. - Cf. Slavonul VRĂCEBNICÎE s. f. (învechit, rar) îngrijire medicală; tratament. îmbla la tot oraşul şi cetatea, tămăduind fără plată şi propoveduind cu prilejul vrăcebniciei credinţa de D[o]mn[u]l H[risto]s. dosoftei, v. s. octombrie 91716, cf. tdrg, scriban, d., cioranescu, d. et. 9361, alil 1983-1984, 206. - PL: vrăcebnicil - Cf. slavonul spa^EhNiv. VRĂCESC, -EÂSCĂ adj. (învechit şi regional) Care aparţine vraciului (1), de vraci; medical, doctoricesc, (învechit, rar) vrăcebnicesc. Fă dentr-aceastea mestecat cu măiestrie vrăcească făpturi de bună miroseală, curată şi sf[î]ntă. PO 183/23, cf. DHLR n, 321. Matrice tătărească, Mătrice vrecească, Mătrice verde ca iarba. marian, D. 330. Pocitură crăiască, Pocitură vrăcească. gr. s. v, 62, cf. 51, vi, 126. - PL: vrăceşti. - Şi: vrecésc, -eâscă adj. - Vraci + suf. -esc. VRĂCIOÂRĂ s. f. (Bot.; prin Bucov.) Tilişca; iarba vrăjitoarei (Circaea lutetiana). Cf. borza, d. 48,302. - Pl.: vrăcioare. - Vraci + suf. -ioară. VRĂCIŢĂ s. f. (învechit) Femeie care se ocupa cu tratarea şi vindecarea bolilor; (popular) doftoroaie. Să rogi pe babacul tău împăratul ca s-aducă vraci, şi mai cu samă vrăciţe, să te tămăduiască de asemenea fel de spaime, sadoveanu, ο. XV, 390. Vorbind, lorgu Samson rînduia loc şi pentru vrăcită, alcătuindu-i maldăr de fin strîns în pocladă şi aşezat în fundul curţei. id. ib. xvm, 51, cf. iordan, l, r. a. 510, dl, dm, scl 1955,327, dex. - PL: vrăciţe. - Vraci + suf. -iţă. VRĂCIUÎ vb. IV. 1. Intranz. (învechit) A practica meseria de vraci (1); p. e x t. a practica medicina (1). Luca,marele apostol,... era de la Antiohia cea mare, dohtor de meşterşug... şi, vrăciuind în dzîlele lui Clavdie împărat, află pre svîntu[u]l apostol Pavel. dosoftei, v. s. octombrie 71712, cf. anon. car., tdrg, CADE, SCRIBAN, D., ROSETTI - CAZACU, I. L. R. I, 130, cioranescu, d. et. 844, sfc iv, 124. 2. Tranz. (învechit; complementul indică bolnavi, corpul omenesc sau părţi ale lui) A lecui, a vindeca; a trata (3), a îngriji. Nu ca vracii ce vrăciuiesc numai trupul, iară sufletul nu pot. varlaam, C. 181. Eşti dator... să nevoieşti să-i pleci supt lege şi să-i vrăciuieşti (a. 1645). tdrg, cf. cade, scriban, d. 0 Refl. pas. De nu va fi mărs nice la vraci să să vrăciuiască, sau macar de va fi dat şi pre vraci rău... ucigătoriul tot să va certa ca un vinovat, prav. 26. ♦ Tranz. (Complementul indică boli) A combate. Preotul ce să va face vraci de va vrăcui boale (a. 1645). tdrg. 3. Tranz. (Prin nordul Transilv.) A face vrăji (1), farmece; a vrăji (1), a fermeca: Cînd se întîmplă de-ţi bate cineva nevasta cu bîta mai întîi, atunci aceea de loc să o rupă şi să o ardă bîta aceea, că de nu, aşa o va vrăciui că, mai mult, orice vină va face, nu o va putea bate. gorovei, cr. 17. Me la om în casă să ducă foc, ia foc din vatră, ştiopchesc pe foc şî-l vrăciuiesc. ARH. folk. i, 215, cf. alr sn v h 1567/284, alrm sn III h 1 312/284. - Prez. ind.: vrăciuiesc. - Şi: (învechit, rar) vrăcui vb. IV. - Din slavonul spălăm VRĂCIUINŢĂ s. f. (învechit, rar) Vindecare, însănătoşire. Fig. La tot meşterşugul să ispitiră, şi lăsară alalte toate, sărutară vrăciuinţa s[u]fl[e]t[e]lor şi trupurilor, dosoftei, v. s. noiembrie 98722, cf. tdrg, jahresber. xi, 44, scriban, d.,cioranescu, d. et. 844. - PL: ? - Vrăciui + suf. -inţă. VRAC IUI RE s. f. (învechit) 1. Vindecare, lecuire. Fig. Tuturor, carii greşăsc, pururea le caută Domnul spăsenie şi vrăciuire şi vindecare de păcate, coresi, ev. 23, cf. 61, mardarie, l. 118/29, dhlr n, 307. 2. îndeletnicirea, ocupaţia de vraci (1). Pravilă să cheamă şi alte meşterşugure multe ale meşterilor dăscăli, adecă carii au meşteşugure multe ale meşterilor dăscăli, adecă carii au meşteşugit gramatichia, filosofia şi vrăciuirea, şi carii au meşteşugit cîntarea (a. 1652). bvi, 195. 3. Leac, doctorie. Priimeşte dar, iubite cititoriu, această minunată şi dumnezeiască floare, dintru care curg picături dumnezeeşti de vrăciuiri, însă cu fierbinte suflet şi cu curată inimă (a. 1742). Bvn, 59. - PL: vrăciuri. - V. vrăciui. VRĂCIUIT, -Ă (Prin nordul Transilv.) Care a fost descîntat, vrăjit, fermecat. Ca să nu se mărite o fată oarecare, duşmancele îi aşează subt pragul casei cărbuni «vrăciuiţi». arh. folk. vi, 157, cf. 300. - PL: vrăciuiţi, -te. - V. vrăciui. VRĂCUJITOR, -OÂRE s. m. şi f. (învechit şi regional; şi adjectival) (Persoană) care tratează şi vindecă boli. Cine-i va zice vrăciuitoare... nu va greşi, pentru că amestecă ierbile şi leacurile dă le dă bolnavilor (a. 1652). bv I, 201. Aceştia svinţi mucenici... era în dzîlele lui Dechie... dodori adecă vrăciuitori, de meşteşugul lor. dosoftei, v. s. octombrie 6272, cf. cade, alrm sn m h 1 312/284. - PL: vrăciuitori, -oare. - Vrăciui +suf. -tor. VRACNICIOARĂ s. f. v. vrănicioară. 5665 VRÄCUI -1178- VRĂJALNIŢA VRĂCUI vb. IV. v. vrăciuL VRĂDĂNIJŞ s. n. (Prin Ban.) Copcă (în gheaţa unui rîu, a unei bălţi etc.). Cf. alr i 1 733/18, nalr - b m h 469/22. - PL: vrădănuşe. - Şi: vlădăimş s. n. alr i 1 733/18. - Etimologia necunoscută. VRĂFUI vb. IV. 1. T r a n z . (Folosit şi ab s o 1.) (Învechit şi regional; complementul indică snopi de cereale) A aşeza, a împrăştia pe arie pentru a treiera cu ajutorul vitelor sau prin îmblătire; (complementul indică boabe de cereale) a scutura din spic şi a face grămadă. V. năsădi (1). Grămădiră, vrăvuiră, aruncară, scuturară, spulbărară, vînturară pleavele din grăunţe a despărţi, cantemir, 1.1. n, 161, cf. paşca, gl. Tă grîuu îl vravuieşte... pa vatră, teaha, c. n. 281. ♦ (Prin Ban.; complementul indică snopi de grîu; în forma vrăui) A întoarce pe arie, pe partea nebătută. Cf. l. costin, gr. băn. ii, 209, novacoviciu, c. B. ii, 8. ♦ Refl. (Regional) A se sfărîma (1). După doi-trei ani de arătură, locul se mai vrăvuieşte, se mai fărâmiţează. pamfile, a. r. 26. S-a vrăfuit cocenii (strujenii), s-au făcut zob la legătură (cînd s-au făcut snopi). UDRESCU, GL. S-a vrăfuit bine grîul în arie; l-a scrobit soarele. id. ib. ♦ Refl. (Prin vestul Transilv.; despre fiinţe; în forma vrăvuî) A se zbate (3) (Vaşcău). Cf. teaha, C. n. 281. Tăt să vravuieşte cînili aista, aşe larmă mare face. id. ib. ♦Refl. (Prin Transilv.; despre oameni) A avea crize de epilepsie. Cf. caba, săl. 94, com. din podeni -aiud. 2. T r a n z . (Complementul indică obiecte de acelaşi fel) A aşeza (în neorînduială) unul peste altul; a aduna la un loc, a face grămadă. V. s t i v u i. Cf. lb, i. golescu, C., VALIAN, V., POLIZU, COSTINESCU, CIHAC, II, 464, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE, M. D. ENC., DEX. 3. Tranz. (Complementul indică obiecte adunate grămadă) A răvăşi (3), a răscoli (II1). Cf. costinescu. Să-l fi văzut atunci cum îşi vîra mîna pînă-n coate în bani de argint şi de aur, cum îi vrăvuia, cum îi făcea să sune. gane, N. iii, 14. Răscolesc rafturile, vrăfuiesc stofele şi fabricatele. iorga, p. a. i, 259. Zăream pe mese teancuri de cărţi, prindeam a le vrăvui şi găseam cîte 3-4 de ale mele. şez. χνιπ, 202. Pînă şi cărţile mi le-am vrăfuit. GÎRLEANU, L. 23, cf. RESMERIŢĂ, D., SCRIBAN, D. Adă cheile, atît îţi spun, că de nu, dau cu lada de pămînt şi toată ţi-o vrăfui. v. ROM. aprilie 1963, 30, cf. M. D. ENC., DEX. 0 A b s o 1. Începu a căuta în toate părţile, a vrăvui prin finul din iesle. SĂM. v, 76. (F i g .) Doamna contesă suspină, cătînd şi vrăvuind oarecum în amintirile sale. SADOVEANU, O. XI, 61. 4. Tr an z. (Prin Bucov.; în forma vrăvui) A căuta ceva pipăind prin întuneric. Cf. şez. v, 172. 5. R e f 1. (Prin nord-vestul Transilv.; despre oameni; în forma vrăvui) A înnebuni. Cf. lexic reg. 25. - Prez. ind.: vrăfuiesc şi (regional) vrăfui. - Şi: (învechit şi regional) vrăvui, (regional) vrăui (l. costin, GR. BĂN. II, 209, NOVACOVICIU, C. Β. Π, 8) vb. IV. - Vraf + suf. -ui. VRĂFUIÂLĂ s. f. 1. (învechit) Vrăfuire (1), Qf COSTINESCU. 2. (Prin nord-vestul Munt.) Sfarîmare (1). Cf. udrescu, GL. Ce vrăfuială e asta? id. ib. 3. (Prin nord-vestul Transilv.; în forma vrăvuială) Nebunie (4). Cf. lexic reg. 25. - PL: vrăfuielL - Şi: (regional) vrăvuială s. f. LEXIC REG. 25. - Vrăfui + suf. -eală. VRĂFUIRE s. f. (Rar) Acţiunea de a vrăfui şi rezultatul ei. 1. Cf. vrăfui (2). Cf. polizu, costinescu, ddrf, RESMERIŢĂ, D. 2. Cf. v r ă f u i (3). Cf. costinescu, resmeriţă, d. - Pl.: vrăfuiri. - V. vrăfui. VRĂFUIT, -Ă adj. (Rar) 1. (Despre obiecte de acelaşi fel) Care este aşezat (în neorînduială) unul peste altul; care este adunat la un loc, în grămadă. Cf. vrăfui (2). Toate celelalte lucruri: cărţi, primenele, vechituri, le aruncă vrăfuite sub pat şi ieşi. VLAHUŢĂ, S. A. Π, 84, cf. RESMERIŢĂ, D. 2. Răvăşit2 (1). Cf. resmeriţă, d. - PL: vrăfuiţi, -te. - V. vrăfui. VRĂGNICIOÂRĂ s. f. v. vrănidoară. VRĂHĂLUIT, -Ă adj. (Regional: despre oameni) Zvăpăiat (1) (Tincova - Caransebeş). Cf. l. costin, gr. băn. îl, 209. Nu fi aşa vrăhăluit. id. ib. - PL: vrăhăluiţi, -te. - Cf. vrăfuit. VRĂIEŞTI vb. IV. Tranz. (Prin nord-vestul Munt. şi prin Olt.) A risipi (1). Cf. lexic reg. n, 17. - Prez. ind.: vrăieştesc. - De la vraişte. VRĂINCtJŢĂ s. f. v. vrănicuţă. VRĂJÂLNIC s. m. (învechit, rar) Vrăjitor (I 1). Vrăjalnicul, vrăjind cu paserile şi cu hiarăle, care sînt aceastea (a. 1667-1669). ist. ut. rom. i, 499. - PL: vrăjalnici. - Vrăji + suf. -alnic. VRĂJÂLNIŢĂ s. f. (învechit) Lăcaş sacru unde vechii greci consultau zeii. V. oracol,vrajă (2). Au întrebat Avgust Chesariu pre duhurile necurate la vrăjelniţa în capiştea lui ΑφοΙοη (a. 1707). cat, MAN. I, 243. Pentru cum au întrebat Avgust Chesariu pre duhuril[é] necurate la vrăjălniţa, la capiştea lui Apolon D[u]mnezău şi ce răspuns au luat (a. 1745). I. CR. IX, 159. Au întrebat Avgust Chiesar împărat pre duhurile necurate la vrăjalniţa... lui Apolon Dumnezeu (a. 1822). CAT. MAN. Π, 80, cf. DR. ΠΙ, 438. - PL: vrăjalniţe. - Şi: (învechit, rar) vrăjălniţă, vrâjélniïâ s. f. - Vrajă + suf. -alniţă. 5677 VRĂJAR -1179- VRĂJESC VRĂJAR s. m. (Regional) Prăjină (1). Răposatul a curăţit astă toamnă zăvoiul, ca să scoată pari şi vrăjari şi nuiele pentru cîrpirea zăgazurilor. SLAVICI, V, p. 21, cf. DL, DM, DEX. - PL: vrăjari. - Vrej + suf. -ar. VRĂJÂLNIŢĂ s. f. v. vrăjalniţă. VRĂJĂRÎE s. f. (Regional) Vrajă (1) (Piatra-Neamţ). Cf. alr 11 398/556. -Pl.: vrăjăriL - Vrajă + -ărie. VRAJBĂŞ s. m. (Regional) Intrigant (Brădişorul de Jos - Oraviţa). Com. liuba. - PL: vrăjbaşi. - Vrajbă1 + suf. -aş. VRĂJBI vb. IV. Tranz. (Folosit şi ab sol.) (învechit şi popular) A învrăjbi; a duşmăni. Nu pără în cumplit mănie-se, nece în veacu vrăjbeaşte (învrăj -beşte c, h, vrăjmăşaşte c2, va ţinea mînie d). psalt. 211, cf. budai-deleanu, lex., I. GOLESCU, C., VALIAN, V., PETRI, V., TDRG, CADE, IORDAN, stil. 214, scriban, D. Să îţi sece inima, Inima şi sufletul Cum ţi-ai vrăjbit ibovnicul, bibicescu, p. P. 61. O· Intranz. (Construit cu dativul) Puseră spre mene fărăleage şi în mănie vrăjbia (învrăjbie C, învrăjbiră H, vrăjmăşiră c2, pizmiră d) mie. psalt. 104. Tu vătămaş tot ceia ce vrăjbesc mie în deşert, coresi, ps. 6/12. Lu Dumnezeu vrăjbesc..., bătjocurind pre... Domnul id. EV. 246. Aman Amadat, machidoneanul, vrăjbia lor. biblia (1688), 362V24. - Prez. ind.: vrăjbesc. - De la vrajbă1. VRĂJBIE s.f. (învechit) 1. Vrajbă1 (1). Turburară liniştea păcii a strălucitei Porţi şi aţîţară focul vrăjbiel väcärescul, ist. 266, cf. tdrg, dhlr ii, 327, cade, scriban, d. 2. Răzbunare. Dzeul... plătiia vrăjbia (i z b î n d a c2, răscumpărare d, descumpărare h) mea şi plecă oamerii suptu mere. PSALT. 30. Veseliţi-vă... că sîngele fiilor săi şi vrăjbia ( vrăjbie v, scumpăraria d) lor îzbîndl ib. 318, cf. 317. Să se învrătoşaze lui toţi fiii lui Dumnezeu, că sîngele fiilor săi şi vrăjbia lor izbîndl coresi, ps. 419/1, cf. tdrg, cade. - PL: vrăjbil - Vrăjbi + suf. -ie. VRĂJBÎRE s.f. Acţiunea de a vrăjbi şi rezultatul ei. 1. (învechit şi popular) învrăjbire. Cf. valian, v., petri, v. Bisericile cu hramurile Sf. Mina... în zilele hramului se umplu de pelerini de prin vecinătate, cari vin cu bani, odoare şi ce le mai trebuie spre a plăti cu aceasta sărindare şi acatiste, „pentru măritiş, pentru blăstăm, pentru vrăjbirepamfile, S. t. 110. 2. (învechit, rar) Răzbunare. De la elu-s tremişi spre vrăjbirea reilor-făcători şi în lauda binrefăcătorilor, COD. VOR.2 74v/4. - PL: vrăjbiri. - V. vrăjbi. VRĂJBIT, *Ă adj. (învechit; despre oameni) învrăjbit. După aceasta văzui dă dăparte O grămadă dă oameni vrăjbiţi, Aducînd unul altuie moarte, budai-deleanu, ţ. 328, cf. DL. 0 Fig. Vrăjbite elemente, cutremur în tărie, N-ar face-atîta zgomot C-ast zvon duhovnicesc, heliade, ο. i, 196. 4P. e x t. (Despre împrejurări, situaţii etc.) Care se caracterizează prin nesiguranţă (1). Rămaseră cei mai mulţi pe la casele lor, căci doar în vreme vrăjbită cine dintre cei cu copii mulţi şi-ar fi lăsat copiii şi nevasta în cap de noapte, marian, ins. 498. - PL: vrăjbiţi, -te. - V. vrăjbi. VRĂJBIT0R, -OÂRE adj. (învechit; despre oameni) Care învrăjbeşte. Vrăjbitoriul diavol învită pre Leon iconoboreţul, ereticul ce ţinea nehamic împărăţia Ţari-gradului, dosoftei, v. S. noiembrie 109734. în loc de svadnic, fii drăgostos, în loc de vrăjbitoriu, făcătoriu de pace (a. 1689). gcr i, 285/32, cf. valian, v. 0 Fi g . Ah! amoare, ah! noroace, Pentru voi pieptul îm coace. Tu, amoare vrăjbitoriu, Mă făcuş închinător iu. mumulea-nu, R. 31/4. 0 (Substantivat) Tu vătămaşi toţi vrăjbitorii (vrăjbitorii s) miei în deşerţii, psalt. 4. Să nu se bucure vrăjbitorii-mi fără dereptate de urîsc mine în deşert. coresi, ps. 88/10. Φ P . e x t. (Despre atitudini, manifestări etc. ale oamenilor) Care creează, provoacă duşmănie, ură. Să nu vă plecaţi urechile voastre supt ascultarea cuvintelor... cele proaste şi vrăjbitoare, care fac fraţilor neviaţă (a. 1682). arhiva, i, 252. D-atunci asupra lumii inventă şi trimit Tot felul de restrişte şi orice grozăvie:... Fatală făţărie, parodiat amor Şi ură veninoasă, minciună vrăjbitoare. heliade, 0.1,199. - PL: vrăjbitori, -oare. - Vrăjbi + suf. -itor. VRĂJEALĂ s. f. 1. (Regional) Vrajă (1). Cf. alr sn v h 1 567, alrm sn m h 1 311. De la noi pînă la mîndră Şindrilită-i uliţa Cu inele, cu vrăjele, După dejetele mele. folc. transilv. i, 139. 2. (Argotic) Pălăvrăgeală. Cf. udrescu, gl. M-a lăuzit ăla cu vrăjelile şi parascoveniile lui. id. ib. - PL: vrăjeli şi vrăjele (alr sn v h 1 567/833, alrm SNfflh 1 311/833). - Vrăji + suf. -eală. VRĂJELNIŢĂ s. f. v. vrăjalniţă. VRĂJESC, -EĂSCĂ adj. (învechit, rar) Vrăjitoresc. Au descîntat-o ea cu nişte cuvinte vrăjăşti. cantemir, s.m. 319/27. - Pl.: vrăjeşti. - Vrajă + suf. -esc. 5689 VRĂJI -1180- VRÄJI VRĂJI vb. IV. 1. Intranz. A face vrăji (1); a invoca prin diferite procedee, formule, gesturi etc. anumite spirite (rele) pentru a produce miracole; a folosi, a utiliza aceste procedee, formule, gesturi etc. pentru transformarea miraculoasă a cuiva sau a ceva; a practica vrăjitoria (1); (regional) a vrăjui. V, descînta, fermeca. Chiamă şi scot pre diavoli de vrăjesc să cunoască niscare lucrure neştiute sau alte răutăţi (a. 1645). gcr i, 116/10, cf. mardarie, l. 1972/7. Să nu mîncaţi preste munţi, nice să vrăjiţi, nice să căutaţi vraja păsărilor, biblia (1688), 85V43, cf. 2172/23. Vrăjesc pe crăpăturile pămîntului. CANTEMIR, 1.1. I, 11, cf. anon. CAR. A patra [zi], vrăjitorii au început a se ruga şi a vrăji vînturilor şi abia au potolit herodot2, 386, cf. budai-deleanu, lex., lb. Lîngă acestea puţin oarece de înţelepciune arată visurile lor cele astro-loghiceşti, meşteşugurile de gîcit, de vrăjit. poteca, F. 10/20, cf. I. golescu, C., VALIAN, V. Ea vrăjeşte: uşa casei se deschide şi se vede ieşind un pat mic ţărănesc. MILLO, în pr. dram. 384, cf. polizu, petri, v. începe iar a vrăji şi a descînta. alecsandri, t. I, 365, cf. costinescu, cihac, n, 464, lm. Parcă dracul vrăjeşte, de n-apuc bine a scăpa de una şi dau peste alta. creangă, p. 234. In mijlocul scenei, un demon înalt şi mîndru cu aripe enorme negre, vrăjeşte întinzînd ghiarele şi aripele în dreapta şi-n stînga. caragiale, O. VI, 475. Cele mai multe vrăjitoare şi descîntătoare... nu vreau să înceapă a vrăji sau a descînta, pînă ce nu li se dă mai întîi drept răsplată un cocoş, marian, O. n, 245, cf. id. v. 4, ddrf, barcianu, alexi, w., tdrg. De la Ovidenii încep şi fermecătoresele să vrăjească, pamfile, s. t, 122. Nu am întîlnit ieri nici o ţigancă de acele cu ciorchini de icosari la ureche, care să vrăjească. PAPA-dat-bengescu, ο. i, 160, cf. resmeriţă, d. începu să vrăjească, aruncînd bobii pe un taler. M. I. caragiale, c. 153, cf. şăineanu, d. u., scriban, d., dl, dm, m. d. enc., DEX, BÎRLEA, B. 11, ALRT Π, 180, 262, ALR I 1 397, ib. 1 398/12, 56, 129, 335, 347, 363, 700, 704, 725, 896, 898, 926, 954, alr sn v h 1 567, alrm sn m h 1 312. Să ştiţ... c-o ginit ceva vrăjitoare... ş-o vrăjit şî m-o furat! o. bîrlea, a. p. ii, 226. 0 (Cu un complement intern) Să nu să afle întru tine curăţind pre fiiul sau prefaţa lui cu foc, vrăjind vrajă şi descîntînd. biblia (1688), 1392/31, îl ruga ca... vrajă să-i vrăjască şi o mreaje să-i împletească cu carea struţocamile a vîna să poată, cantemir, i.i. ii, 158. 0 (Cu un complement instrumental, introdus prin prep. „cu”) Cu sporii de brădişor... vrăjesc babele ca să ia laptele de la vaci. SIMIONESCU, fl. 90. Vai de mine, mamă, mor, Aleargă la cătător... Să-mi vrăjească cu cartea, Să-mi lungească viaţa. MÎNDRESCU, L. P. 150. Vrăjesc cu bobi. alr sn v h 1 569/682. (Refl. impers.) Cu bobii se vrăjeşte în chipul următor. PĂCALĂ, M. R. 244. 0 F i g . Prin ferestre sparte, prin uşi ţiuie vîntul - Se pare că vrăjeşte şi că-i auzi cuvîntul eminescu, o. I, 69. în van caut lumea-mi în obositul creier, Căci răguşit, tomnatec, vrăjeşte trist un greier. id. ib. 71. ♦ T r a n z. (folosit şi absol.) şi intranz. A prevesti1 (1), a prezice; s p e c . a ghici cuiva viitorul în cărţi, în cafea, în palmă, într-un horoscop etc. Au nu iaste acesta den carele bea domnu nostru şi cu carele vrăjaşte? po 155/21. Povăţuitorii lui cu daruri au judecat şi preoţii lui cu plată au răspuns şi prorocii lui cu argint vrăjiia. biblia (1688), 598730. Eu sint un lucru mare şi voiu să fiu şi mai mare, căci aceasta chipul îmi vrăjeşte, de vreme ce tuturor celor ce mă privăsc mierare şi ciudesă aduc. cantemir, i. i. ^ Vădzind dulăii că... adevărat să vrăjască nu poate sorocul armistiţiii a-l lungi şi cu chip cani nepriceput din dzi în dzi a-l muta începură, id. ib. Π, 209. Aceştiia au şi vraja la Dionisos şi acolo vrăjăşti vrăjitoarea ca şi la Delft. herodot2, 367. Aici el era... Să mai asculte ce-i vrăjeşte Iha, fata cea pădurănească. budai-deleanu, ţ. 181. Cine dracu i-o vrăjit, Că-ncolo merge rîzînd Şi-ncoace vine plîngînd! marian, h. 102. Hai, să-m vrăjescu, să vedem că ce noroc mhi s-antă! o. bîrlea, a. P. n, 386, cf. I, 206. 0 (Cu un complement instrumental, introdus prin prep. „cu”) El vrăjind cu vraje întru el, rele aţ săvîrşit carele aţ făcut, biblia (1688), 34V17. ORefl. impers. Grecii, vrăjindu-li-se bine, pur-ceaseră spre Samos. herodot2, 467. ♦Refl. (Popular; despre oameni) A-şi afla viitorul apelînd la serviciile unei persoane care face vrăji (1). Cf. ddrf. Se făcea că-i vrăjitoare. Toţi plugarii s-au vrăjit, Tare bine le-a ghicit, folc. mold. i, 309. ♦ (învechit, rar) A consulta un oracol pentru a afla viitorul. Acestea sînt vrăjile greceşti la carile au trimis Crisos să vrăjească..., ispitind vrăjile în ce chip îi vor arăta... adivărul. HERODOT2, 20. 0 (Cu un complement intern) Au mers la Delfi... şi vrăji vrajă cum: 5 biruinţă mare va să dobîndească el. ib. 446. ORefl. Crescînd mare, să dusă la Corinthus şi să vrăji la Delfi. ib. 280. ♦Fig. (Prin nord-vestul Transilv.; despre păsări) A scurma. Cf. alr i 998/285, alr sn ii h 369/284. 2. T r a n z . A face să acţioneze asupra cuiva o vrajă (1), cu scopul de a-i influenţa, de a-i modifica starea sufletească, atitudinea etc.; a-i schimba cuiva starea sufletească, atitudinea etc., cu ajutorul unei vrăji (1). V. fermeca. Fă-i ceva, Hîrco! vrăjeşte-o! millo, în PR. dram. 388. Dacă duşmanul în chestiune aude din unii şi alţii că a fost vrăjit, el e cuprins de o frică aşa grozavă, încît peste două-trei zile moare numaidecît. CONTA, o. f. 364. Fata nu se putea domiri cum se face de bărbatu-său ziua este porc şi noaptea om. Pasămite el era fermecat, vrăjit ispirescu, l. 54, cf. TDRG. Le-am luat năfrămuţele ca să te vrăjesc pe tine. agârbiceanu, S. P. 25. O fată care şi-a pus ochii pe cutare fecior îl... poate vrăji, păcală, m. r. 243, cf. resmeriţă, d., cade. Nu v-am spus, mă, că-i nebună! Hai în sat, că ne vrăjeşte! eftimiu, î. 123. Nu credeam că este nevoie să fiu vrăjit ca să iubesc, camil petrescu, t. n, 311. Nu-ş cine mi te-o vrăjît. popa, v. 277. li băteau capul că-l vrăjise lostriţa blestemată şi curînd are să-i facă de petrecanie. VOICULESCU, P. I, 47, cf. SCRIBAN, D. Basmaua narcotizată, pe care i-o dăduse diavolul să vrăjească pe orzari,... îl adoarme pe el însuşi CONSTANTINESCU, s. n, 160. Cum l-o fi vrăjit muierea... n-a aflai nimeni niciodată. STANCU, D. 12. îmi cauţi pe cineva care să mă descînte şi să mă vrăjească, vinea, l. I, 258, cf. DL, românia literară, 1972, nr. 2, 18/2, alr i 1 558/387. O amegeşte, vrăjînd-o o ţigancă pe o femeie. alr sn v mn h 1 411/29. Sabia nu mi-l tăia, C-aşa mi l-a fost vrăjit Maică-sa, cînd a fost mic. balade, ii, 368. 5690 VRĂJI -1181- VRĂJI L~au doftorii, l-au vrăjit, Leacul nu i l-au găsit ib. m, 243. O (Cu un complement instrumental, introdus prin prep. »cu”) Spune drept: L-ai descîntat Cu babe L-ai fermecat, Ori cu vraje L-ai vrăjit? teodorescu, p.p. 623. 0 F i g . Revine trecutul pierdut ieri în vînt; Domol te vrăjeşte al vremii descînt pillât, p. 7. D. Arghezi ne evocă imaginea unui genial dresor, cînd amabil, cînd încruntat, care vrăjeşte fiara rebelă a gîndului şi a expresiei în excepţionale incantaţii, constantinescu, S. I, 66. Aşa l-a vrăjit norocul de bine. furtună, C. 125. ORefl. pas. şi refl. Petrecea pre fiii lui pren foc şi să descînta şi să vrăjea, biblia (1688), 283 V49. Ca acestea şi altele ca acestea cel ce vrăjiia cu cel ce să vrăjiia în vînt aruncau, cantemir, î. I. n, 160. Ca şi în ajunul Anului Nou, fetele se mai vrăjesc pentru ursită, pentru noroc, pentru boale. păcală, m. R. 188. Fata... vrea să se vrăjească în ajun de Bobotează, id. ib. 242. Să vrăjăsc la căldărăriţă. ALR SN V 1 567/520. (Cu un complement instrumental, introdus prin prep. „cu”) Cu acest cuţit se pot vrăji fetele pentru a se mărita curînd. sevastos, N. 237. ♦ A acţiona, prin formule şi gesturi magice (1), asupra unui obiect, unui corp etc. pentru a-i conferi puteri miraculoase, pentru a-1 transforma în mod miraculos etc. Vrăjitorii... vrăjesc grîul vecinului ca să nu rodească, pamfile, a. r. 109, cf. id. cer. 183. Avînd rudele interes ca bărbatul rămas văduv să nu se mai însoare, ele iau nişte izmene de-ale acestuia, le vrăjesc şi le pun apoi pe furiş în sicriul soţiei răposate, păcală, m. R. 181. Toate au fost vrăjite, descîntate şi afierosite după străvechi... îndreptare ale magiei pierdute şi uitate de ceilalţi voiculescu, p. i, 50, cf. dm, m. d. enc., dex. O suflat în urcior de o vrăjit vinul răDULESCU-CODIN, l. 3: 0 (Cu un complement instrumental, introdus prin prep. „cu”) De-acum n-au să mai vină Zînele şi-n foc nebun Cu smicele de alun Să vrăjască apa tainic. arh. OLT. x, 67.ORefl. pas. Faptul,... dacă se vrăjeşte de atare vrăjitoare, ia argint viu în punctele de pe corpul său. marian, ins. 272. ♦ In tranz. (Despre obiecte, corpuri etc.) A se afla sub acţiunea unei vrăji (1); a avea puteri miraculoase datorită acţiunii unei vrăji. Na, ăst briciu, îi zice, că-i vrăjit de mine... şi cruciş din păru-i taie patru fire. pann, ap. GCR îl, 362, O moară de vînt... Se-nvîrtea mereu; Părea că-i vrăjită De duhul cel rău! alecsandri, p. m, 123. Se uită Cum aleargă apa-n cercuri, Căci vrăjit de mult e lacul De-un cuvînt al Sfintei Miercuri, eminescu, O. I, 72. Plocatul cela era vrăjit, că cine şedea pe el, pînă să stingă o scînteie, ajungea unde gîndea. caragiale, O. i, 120. Acest ban poate... să fi fost vrăjit de un duşman, cu scopul de a-i băga boala în trup celui ce ridică banul candrea, f. 60. Corabia lui Gyr e vrăjită:... cine îi trece puntea... prinde a vedea acolo lucruri de pe alt tărîm, ARH. OLT. xix, 245. Să-ţi dau eu armele mele din tinereţe... că sînt vrăjite şi poate ţi-or sluji şi ele la ceva. STĂNCESCU, Β. 235. ♦ Impers. (în expr.) A fi vrăjit = a fi ursit, sortit, predestinat. Vrăjit era că de-l va pierde, Norocul ei să piară-n veci. COŞBUC, P. I, 122, cf. DL, DM, M. D. ENC., dex. ♦ P . e x t. A face (prin mijloace magice) ca o fiinţă să ajungă, să fie sub stăpînirea voinţei cuiva. V. hipnotiza, sugestiona. Cunoşteam un cehoslovac care vrăjea gîndacii şi un polonez care pleca dintr-o casă cu toţi şoarecii şi şobolanii după el. ARGHEZI, S. XVI, 90. Gheorghe se scula, în guriţă că-i sufla, Peste ea în piez sărea, O vrăjea, o fermeca Şi drumul în cîrd îi da. păsculescu, l. p. 277, 3. Tranz. Fig. A fi sau a face să fie atras, captivat, cucerit de cineva sau de ceva prin aspect, însuşiri etc. deosebite; a fi sau a face să fie sub impresia fermecătoare, fascinantă pe care o provoacă cineva sau ceva prin aspect, însuşiri etc. deosebite; a fermeca, a încîntă. Fătul meu,... vrăjit de legea unui sîngeros tiran, Gîndeşti păcat orice alta, afară de musulman, heliade, 0. I, 436. Un chip gingaş de copilă Gîndul mi-a vrăjit. CARAGIALE, O. vi, 392. în lungile seri de iarnă îmi vrăjea ochii. IORGA, P. A. I, 69. Plecase vrăjit de vorbele pline de miere ce-i zugrăveau o idilică viaţă. ANGHEL, pr. 64. Ca să-ţi vrăjesc singurătatea Venii cu cînturi care-ncet Suspină limpezi pe ghitare. PETICĂ, o. 46. Dochiţa era una din femeile vrăjite de puterea aurului, agârbi-CEANU, A. 281, cf. RESMERIŢĂ, D. Vorba îi era seacă..., fără înflorituri literare şi lipsită de farmecul de a vrăji ochii şi urechile mulţimei. ciauşanu, r. scurt. 44. Era vrăjit de frumuseţea drumului care trecea acum pe sub o luncă deasă de sălcii bătrîne. mironescu, s. a. 135. E şi mai rău, însă, cînd... te extaziezi de conţinut, fiindcă te vrăjeşte cupa. camil petrescu, t. n, 20. Căutam totuşi să găsesc pe cea care vrăjise minţile lui Dionis şi nu o aflam. VOICULESCU, P. ii, 75. Ei stăteau acolo, vrăjiţi de un cîntec, care trebuia să nu se mai sfîrşească. sadoveanu, O. II, 200. Sta pe mal vrăjit de glasul valurilor pe care îl asculta întruna, de atîta amar de ani. bart, S. m. 61. Cîntecul s-a izvodit din beznă,... Vrăjindu-mă din pleoape pînă-n gleznă. ARH. OLT. XIX, 209. Cine şi-a vrăjit privirile în spectacolul artei le poartă apoi asupra lumii, descoperindu-i un farmec nou. vianu, E. 413, cf. 13. Munţi cu crestele uneori ferestruite parcă de legendarii uriaşi... încîntă şi vrăjesc ochiul călătorului, apolzan, P. i. 5, cf. băcescu, păs. 389. El ţinuse, dacă-l cheamă, Să-l vrăjească mai cu seamă... Cu un cor de cîntăreţi. arghezi, S. v, 125. Credea că numele de Hangerliu vrăjeşte opinia publică, călinescu, b. i. 535, cf. id. s. 133, paraschivescu, c. ţ. 24. E luat ca de un val: vrăjit de lumini şi miresme, vinea, 1. n, 176, cf. dl, isanos, ţ. l. 9, dm, barbu, princ. 68, românia literară, 1972, nr. 3, 8/2, Pămîntul românesc nu e cotlon de barbarie, ci arie de cultură care a putut vrăji pînă şi pe romanul Ovidiu. steinhardt, j. 350, cf, M. D. enc., dex, (Absol.) Să pleci, să inspiri încredere, să vrăjeşti, să îndupleci vinea, l. I, 375. ♦ A evoca o imagine, un fapt trecut2 etc., producînd o stare de încîntare, de plăcere, de satisfacţie; a declanşa în mintea, în sufletul cuiva imaginea vie a cuiva sau a ceva drag ori important prin puterea imaginaţiei, a gîndului etc. L-ale ţării flamuri negre Cîrlova oştirea chiamă, în prezent vrăjeşte umbre dintr-al secolilor plan. EMINESCU, O. I, 32. Căsuţa aceea... mă cheamă iarăşi înapoi, pentru a vrăji în faţa mea trecătoarea ivire a părintelui pe care aşa de tînăr îl pîndea moartea. IORGA, P. A, I, 16, cf. 234. Mi-ai adus cu tine farmecul livezii, Mi-ai vrăjit o clipă satul meu din deal goga, poezii, 296. Vîntul aspru, care bătea dinspre Someş, îi alungă însă din minte orice grijă şi-i vrăji în suflet odăiţa caldă, rebreanu, I. 5690 VRÄJIE -1182- VRÄJTfz 157, cf. id. r. i, 246, resmeriţă, d., şăineanu, d. u. In „Somnoroase păsărele” poetul vrăjeşte o noapte feerică ca s-o prezinte iubitei sale ca să poată dorini în pace. sadoveanu, o. xx, 198. ♦ A ademeni, a atrage. Ea intră în palatul acel de feerie..., Dorind ca să-ntîlnească... Pe-acel care a vrăjit-o aicea de-a veni. alecsandri, poezii, 318. Un loc în care îi vrăjim să vină ei în loc de-a alerga să-i căutăm noi. atila, Ρ. 47. 4. Tr an z . (Argotic) A spune cuiva lucruri lipsite de importanţă, pentru a-l încînta, pentru a-i cîştiga bunăvoinţa etc.; a vorbi mult şi fără rost; a minţi, a înşela pe cineva. V. flecări, pălăvrăgi, trăncăni. Cf. baronzi, l. 149, alas 123 iv, 1923, 3/3, cade, bul. fil. iv, 140, dr. xi, 144. Ce i-o fi vrăjind preşedintele? v. rom. noiembrie 1950, 63, cf. udrescu, gl. ♦ (Regional; complementul indică oameni) A aţîţa la bătaie (laşi). Cf. alr i 1 433/516. ♦ (Prin nord-vestul Munt.; complementul indică oameni) A cicăli. Cf. udrescu, gl. M-a vrăjit un conac cu cîte-n stele şi-n lună, apă de zăpadă, id. ib. 5. Tr an z . (Folosit şi ab s o 1.) (Prin Transilv.) A atinge (ceva) cu mîinile, căutînd pe dibuite (parcă ar face un ritual magic). Cf. cade. [Orbul] şi-ncepu a vrăji cu mînile pe jos, pe iarbă, ca să i se ude de rouă şi să deie cu ea la ochi. reteganul, P. I, 25. ♦ A plesni (I 2). Soarele şi mîntuirea ta, că acuma-ţi vrăjesc vreo două după ceafă! beniuc, v. cuc. 95. ♦ Intranz. A da din mîini. Com. din zagra - năsăud. 6. Intranz. (învechit, rar) A alerga fără o ţintă precisă, a alerga încoace şi încolo. Cf. lb, lm. - Prez. ind.: vrăjesc. - Din v. sl. KpdÄHTH. VRĂJÎE s. f. (învechit; atestat prima dată în 1559, cf. SCL 1974, 155) 1. Vrajă (1). Ne va pedepsi pre amîndoi, căci i-am stricat vrăjia. halima (1783), 114724, cf. tdrg. 2. F i g . Vrajă (3). Să sfărm pentru etern acest lanţ de vrăjie, De dînsa ce mă leagă. I. negruzzi, S. IV, 109. - PL: vrăjii. - Vraja + suf. -ie. VRĂJIRĂ s. f. v. vrăjire. VRĂJIRE s. f. Acţiunea de a vrăji şi rezultatul ei. 1. Invocare prin diferite procedee, formule, gesturi etc. a anumitor spirite (rele) pentru a produce miracole; folosire a acestor procedee, formule, gesturi etc. pentru transformarea miraculoasă a cuiva sau a ceva; practicare a vrăjitoriei (1); (învechit) vrăjitorire. Cf. vrăji (1). Vrîjire cu paseri, mardarie, L. 2202/22, cf. 1212/16. Amărăciunea va veni şi alte multe feluri de vrăjiri (a. 1667-1669). ist.lit. rom. i, 499, cf. lb, valian, v., polizu, petri, v., lm. Ce arte, ce vrăjiri, ce discîntări cumplite, Şi ce puteri drăceşti — căci de-astfeliu de mijloace Sînt învinovăţit - mi-au cîştigat fecioara. conv. lit. ii, 22. Doresc chiar astăzi să-ncerc a lui vrăjire, alecsandri, τ. Π, 85. Iată cum descrie Conta vrăjirea: cînd cineva voieşte să facă reu unui duşman caută de pune mîna pe o şuviţă de păr, pe o unghie sau chiar pe vreun petec din haina lui. contemporanul 53, cf. ddrf, barcianu, alexi, w., dl, dm, dex. * ’ 2. Fig. Încîntare, farmec, fascinaţie pe care cineva sau ceva le provoacă asupra cuiva prin aspect, însuşiri etc. deosebite. Cf. vrăji (3). Pentru ce dar tu voieşti Prin vrăjiră-ţi cu lumina Astăzi să mă chinuieşti? C. A. ROSETTI, C. 17/8. Turgheniev ştie să dea toată „raţiunea suficientă” a vrăjirii... amantilor de către eroinele sale ibrăileanu, s. l. 22. Prin ramuri de tei ning molcum scîntei, îşi cerne vrăjirea văpaie de lună. pillat, p, 8 Imaginile văzute ale lui Eminescu... sînt egalate de imaginile lui acustice, mai ales în vrăjirea armoniilor legănătoare ale naturii, vianu, l. R. 226, cf. dex. - PL: vrăjiri. - Şi: (învechit, rar) vrăjiră s. f. - V. vrăji. VRĂJIT1 s. n. Faptul de a vrăji (1); arta, meseria, îndeletnicirea vrăjitorului (1); vrăjitorie (1). Mijloacele cari se întrebuinţează de cătră vrăjitori şi vrăjitoare, adecă de cătră bărbaţii şi femeile ce se ocupă cu... vrăjitul, sînt de regulă... stricăcioase. marian, v. 3. Vrăjitorii şi vrăjitoarele care se ocupă cu vrăjitul... sînt priviţi în genere de cătră popor ca nişte oameni fără de lege. id. ib. După ce mai întîiu se astupă bine ferestrile şi se aprind luminările, o babă iscusită pregăteşte cele de lipsă pentru vrăjit, păcală, m. R. 241, cf. resmeriţă, d. Interesant e... vrăjitul, care se face în ajunul Anului Nou. arh. olt. v, 57, cf. cade, alr sn v h 1 567, ALRMSNmh 1 311. - V. vrăji. VRĂJIT2, -Ă adj. 1. Care se află sub acţiunea unei vrăji (1); care are puteri miraculoase datorită acţiunii unei vrăji, V. f e r m e c a t. Cf. v r ă j i (2). Sîn-Spiridon pe asină aripată Trecea tocma într-aceiaşi clipită Pe lîngă ceastă curte vrăjită, budai-deleanu, ţ. 178. Sluga... scoate vrăjita unsoare Şi ungîndu-l pre la gene L-au deşteptat bărac, a. 47. Mă credeam vrăjit. Mă simţeam bolnav, sion, p. 379, cf. alecsandri, p. h, 23, lm. Parcă era lucru vrăjit. Tocmai cînd istorisa mai frumos, trebuia să-i iasă înaintea vrun bulgăr ori vro rădăcină de care... trebuia să se împiedece, contemporanul, î, 108. Baba, cuprinsă de somnul ei de fier, se afundă în adîncul cel vrăjit şi necunoscut al lacului, eminescu, p. l. 19. Ajunseră la palatul vrăjit, jucară pînă despre zioă, apoi se puseră la masă. ispirescu, l. 241. Dacă aude omul vrăjit, se înspăimîntă şi moare numaidecît. contemporanul, ii, 53. Toate mi se înfăţişau ca-ntr-o lume vrăjită, ca-n vis. vlahuţă, s. A. II, 222, cf. ddrf, barcianu, alexi, w. E tăiat dintr-o pînză vrăjită,... dacă te-ai culcat în el... e aşternut înflăcărat, pe care mori ca într-un regesc linţoiu de purpură, papadat-bengescu, O. I, 173, cf. resmeriţă, d., şăineanu, d. u., cade. Capitala era necunoscutul miraculos, cetatea miragiilor, vrăjita turbincă unde fiecare va afla tot ce-i pofteşte inima. C. PETRESCU, C. v. 12. Buhaiul însetat şi răguşit de-atîta zbieret trebuia, după socoteala vrăjitorului, să bea apa vrăjită. VOICULESCU, P. ii, 330, cf. i, 3, 50, 176, IORDAN, STIL. 332. S-ar confunda învierea cu o pervertire fantomală a mortului vrăjit, blestemat şi rătăcit în datinile lui. arghezi, s. x, 257. îi vede acum 5695 VRĂJIT2 -1183- VRAJITOR caraghioşi, ca într-o oglindă vrăjită care arată plină de cruzime adevărul camil petrescu, o, n, 617, Acest ucenic... s-a apucat odată să dezlănţuie toate spiritele rele, spunînd în faţa cazanului vrăjit formula pe care o auzise de la Vrăjitorul cel mare. id. ib. in, 43. Totul era altfel în jur, de-ai fi zis că în timpul somnului o mînă vrăjită îi dusese în alt loc. tudoran, p. 200, cf. dl, dm, l. ROM. 1958, nr. 5, 29. Dezideratul de a fi invulnerabil., se soluţionează şi printr-o năframă vrăjită. IST. LIT. ROM. 1,224, cf. dex. Şoim vestit este Vîlcan, Suflet dres şi trup vrăjit, Nici de paloşe Rănit, balade, n, 94. Ban găsit, ban vrăjit (=banii care nu sînt cîştigaţi cinstit aduc numai neajunsuri)! Cf. alecsandri, p.p. 93, ddrf, zanne, p. v, 36.0 Fi g. In acest cerc vrăjit al veacului se poartă almintrelea toată această poezie. IORGA, P. A. ii, 124. O comuniune de simţire leagă vrăjite fire între sufletul artistului şi acel al publicului înţelegător, arh. olt. v, 153. Regalitatea lui Kant menţine mai multe decenii filozofia în cadrul speculaţiei epistemologice. Hegel sparge însă în cele din urmă cercul vrăjit. VIANU, L. R. 571. A venit Brâncuşi... şi, atingînd acest pămînt cu toiagu-i vrăjit, a făcut să ţîşnească spre cer coloana fără sfîrşit. V. rom. august 1966, 9. Valul vrăjit atunci dispare şi lumea - tot aceeaşi fiind, dar preschimbată, scuturată de farmece - redevine creaţia dintîi. steln-hardt, j. 88, 2. F i g . Care apare ca efect al acţiunii unei vrăji (1); care atrage, captivează, farmecă (prin aspect, însuşiri etc. deosebite); care este încîntător, fermecător, fascinant. Cf. vrăji (2). Prin codri ea pătrunde Lîngă teiul vechiu şi sfînt, Ce cu flori pîn-în pămînt Un izvor vrăjit ascunde. eminescu, ο. I, 103. Valea întreagă adîncită într-o tăcere vrăjită, caragiale, o. ni, 256. Vorbele acelea vrăjite cari pun stăpînire pe sufletul nostru şi ne fac nu numai să credem... dar să auzim şi să vedem ceea ce nu e. vlahuţă, s. a. n, 488, cf. i, 169, n, 144. Ne-a dat pe cel mai mare pictor al luminii, al primăverii şi al vrăjitelor apusuri de soare. SĂM. I, 120. Domniţa trecea mîna ei albă şi lungă prin părul lui întunecat şi des ca buruiana, crescut ca un trestiş pe un iaz vrăjit. papadat-bengescu, O, I, 151. Acum trenul luase locul şoselei vrăjite. voiculescu, P. II, 57. Cum de a fost posibil ca omul cu glas vrăjit... să fie vînat ca un mistreţ? CĂLINESCU, c. O. 93, cf. id. L.L. 131. Descoperea în cartea lui o muzică vrăjită, cu puteri răscolitoare. vianu, l. r. 216. Farmecul vrăjit al frumuseţii femeieşti a fost legat de puterile primejdioase ale diavolului, adică ale păcatului ralea, s. t. ii, 278, cf. I, 264, dl, dm. E o stare de graţie ora aceasta vrăjită dinaintea căderii întunericului, pregătind totul ca luna roşie să apară pe zare. românia literară, 1970, nr. 114, 18/3. Nu mă cunosc Lîngă părul vrăjit al acestei femei ib. 1972, nr. 2, 27/3, cf. dex. 0 (Adverbial) Mări amare, cum foşniţi de spume, Tu, sirenă, iar vrăjit şopteşti. BENIUC, C. 111. 3. F i g . (Despre oameni) Care este atras, captivat, cucerit de cineva sau de ceva prin aspect, însuşiri etc. deosebite; care este sub impresia fermecătoare, fascinantă provocată de cineva sau de ceva prin aspect, însuşiri etc. deosebite; fermecat, încîntat. Cf. v r ă j i (3). Cf. resmeriţă, d. Maria, vrăjită, protestează totuşi CAMIL PETRESCU, T. ni, 250, cf. 102. Deodată vrăjit, am uitat de mine, de neplăceri, VOICULESCU, P. îl, 58- Şi-n apusul ce se culca peste noi... ne-am oprit vrăjiţi ARH. OLT. xm, 451. Toate prietenele treceau vrăjite degetele prin părul ei. CĂLINESCU, S. 296. Vînduse tabloul cu şaizeci de mii de lei unui amator vrăjit, id. B. L 84, cf. 58, 107. Străin zîmbind, vrăjit suind In mijlocul ei mă-mplinesc cu mirare, blaga, poezii, 105. Noi îl ascultam timizi, vrăjiţi şi încordaţi. MAGAZIN IST. 1972, nr. 3, 98. Ascultă, pe cît de vrăjiţi, pe atît de atenţi, v. ROM. iunie 1973,149, cf. românia literară, 1975, nr. 1,12/1. OP. anal. Deodată, viscolul, uimit parcă, se opri puţin, ca să-i privească, vrăjit, voiculescu, p. ii, 147. ♦ P . ext. Care exprimă, trădează încîntare, admiraţie, entuziasm. Albine îngreuiate de nectar îmi bîzîie la urechi şi toate colorile curcubeului îmi joacă înaintea vrăjiţilor ochi întorşi departe în urmă. iorga, P. A. I, 21. Mazurca e în toi... Trec picioruşele în zbor, Vrăjite,... Privirile încep să ardă. v. rom. ianuarie 1954, 9. - PL: vrăjiţi, - te. - V. vrăji. VRĂJITOÂRĂ s. f. v. vrăjitor. VRĂJITOR, -OÂRE subst. L 1. S. m. şi f. Persoană care vrăjeşte (1), care face vrăji (1); persoană care, prin diferite mijloace magice (1), (crede că) poate determina transformarea miraculoasă a cuiva sau a ceva; persoană care (pretinde că) are darul de a ghici viitorul şi care practică (pentru bani) divinaţia; mag2 (2) vrăjitoreasă, (învechit) magheniţă, magopaţă (2), (regional) făcaş, şişcă3, şişcoi (1), vrăjmătoare, (învechit, rar) vrace, vrăjalnic, maghistă. V. astrolog, chiromant, fermecător, ghicitor, magician, prezicător, solomonar. Sf[î]nta Vineri zise lui: anatima, fiiul diavolului, vrăjitoriu rău şi cine rău, eu credzu în Domnedzeul mieu (cca 1580). cuv. D. Bătr. iî, 153/18. Chiemă înlăuntru toţi vrăjitorii Eghipetului... şi spuse lor visurile sale. PO 140/1. Vrăjitori să chiamă carii chiamă şi scot pre diavoli de vrăjesc (a. 1645). GCR ï, 116/9. Face prepunere de jurtuşag şi acela om ce face pre altul că este vrăjitoriu şi numărătoriu de stele. prav. 66. Simonianii... era de la Simon Magno, ce să zice vrăjitoriu. N. test. (1648), 192710, mardarie, l. 1052/6, 1122/7, 1212/15. Pre aceia chiamă vrăjitori carii chiamă dracii şi fac vrăjile pre voil(e) celea ce vor întru stricăciunea oamenilor (a. 1652). GCR I, 162/16. Care... va îmbla la crîşme şi să face măscărici şi vrăjitoriu să i să ia popie (a. 1675). id. ib. 217/26. Nu-şi duce sufletul afară - N vrăjitori să creadză lucru de ocară, dosoftei, PS. 73/17. Pre vrăjitori să nu-i lăsaţi să trăiască. BIBLIA (1688), 55V32. Toţi vrăjitorii şi descîntătorii pre lîngă sine stringînd, cinstile cele mai mari le da. CANTEMIR, hr. 252, cf. id. 1.1. n, 159, anon. car., lex. mars. 212, 250. Rămîind batjocorit şi amăgit Irod, împăratul de vrăjitori, s-au mîniat foarte. ANTIM, O. 65. Este mai mare tuturor vrăjitorilor, mineiul (1776), 12r2/12. Pre vrăjitorii cei ce-l învăţară pentru visurile lui Chiros îi spînzură. herodot2, 53. Iacă în cotigă fără de roate Vrăjitoarea văzduhul străbate, budai-deleanu, ţ. 208, cf. id. lex. VestinduA lui că ar fi grăit vrăjitorii sau maghii de 5697 VRĂJITOR -1184- VRÀJITOR semne rele, el respunsesă prin un stih din Omir, MQLNAR, I. 421/5, cf. lb. La picioarele mele ca un vrăjitor adus, Subt osînda izgonirii cei patruzeci l-au supus. HELIADE, o. i, 409, cf. 410, i. golescu, c., valian, v. Sluga-l scoală cu unsoarea Cum i-a fost spus vrăjitoarea. bărac, a. 54. Mai pune-te altă dată în cîrcă c-o vrăjitoare! mello, în pr. dram. 385, cf. polizu. Mult a mai umblat pe la vrăjitori şi cărturărese să-i ghicească. ghica, s. 302. Leul... trimise la maimuţă, vestită vrăjitoare, Ce spun că ştia multe şi că proorocia Întîmplările toate, după ce se trecea, alexandrescu, o. i, 216. Bine ai venit, copilul meu, răspunse spurcata vrăjitoare. FILIMON, o. n, 29, cf. petri, v. îorgu intră prin dreapta în costum de vrăjitor, alecsandri, T. 1033, cf. COSTINESCU, CIHAC, Π, 464, LM, MAIORESCU, CR. I, 21. Vrăjitorul cîteodată îşi procură un ciolănaş de la un om mort, care a fost vestit de răutăcios. CONTA, O. F. 364. Vrăjmaşii ei cercară a dovedi că ea este o vrăjitoare. ODOBESCU, S. I, 12. Nu-i de şuguit cu vrăjitoriul acesta. CREANGĂ, p. 55. Junele prim joacă pe tatăl nobil... şi copiliţa pe vrăjitoarea, caragiale, o. iv, 59. Aflară despre un vrăjitor meşter carele închega şi apele. ISPIRESCU, L. 160. Vrăjitorii caută de pun mîna pe sufletul vreunui om vestii de reu şi apoi lucrează prin puterea acestuia. contemporanul, π, 54. Corbul e o pasăre pe care atît descîntătoarele cît şi vrăjitoarele o întrebuinţează foarte adeseori în descîntece şi vrăji de-ale lor. marian, Ο.Π, II, cf. ddrf. Şi-a-ntrebat anume Prin ţară şi lume Pe la vrăjitori Şi descîntători. coşbuc, p. ii, 148, cf. BARCIANU, alexi, w. Vrăjitoarele şi duhurile necurate pot pune stăpînire pe ele. candrea, f. 89, cf. 281. A trebuit, cu complicaţia exorcismelor, să se desfacă o castă a vrăjitorilor. IORGA, p. A. n, 285, cf. săm. vra, 423, IOSIF, patr. 85, TDRG. Solomonarii sau vrăjitorii pot să lege piatra înainte chiar de a se ivi într-un sat. pamfile, văzd. 153, cf. id. A, R. 109. Vacilor fătate... li se pune în hrană leuştean, ca să nu le ia vrăjitoarele laptele. PĂCALĂ, m. R. 161, cf. PAPADAT-BENGESCU, O. Π, 159, resmeriţă, D. Se îmbulzea, în pitoreşti veşminte, o lume întreagă:... zodiaşi, pustnici, vrăjitori, vraci. Μ. i. CARAGIALE, c. 43, cf. şăineanu, D. u., cade. Doarme somnul lung al castelelor fermecate de vrăjitorii basmelor. lovinescu, Μ. 204. Veniţi, vraci şi vrăjitoare, puişorul să-mi treziţi, eftimiu, î. 122, cf. minulescu, vers. 304. Cel fii... o luau ca apărare împotriva vrăjitoarelor. SIMIONESCU, fl. 16, cf. id. F. R. 17. Pămîntul emite multe feluri de radiafiuni pe care vrăjitorii le pot descoperi cu bagheta lor magică, izv. xm, 220. Vrăjitorul l-a primit şi l-a oprit de a mas chiar la el. VOICULESCU, P. I, 50, cf. II, 287. A întrebat de unii şi de alfii pînă ce a oblicit că s-ar fi aflînd la Mosc un vrăjitor din tagma preofilor asiatici. SADOVEANU, o. xm, 124, cf. XXI, 236, IORDAN, STIL. 225, scriban, d., arh. olt. XIX, 185. înalfă în vîrful unei prăjini imaginea unui vrăjitor şi vînător renumit. vianu, E. 244. Pare o vrăjitoare, care i-a luat minţile, folosindu-se de intermediul diavolului, constantinescu, s. ii, 159, cf. apolzan, P. i. 175. Vrăjitorii şi vrăjitoarele din toate timpurile... au folosit în practicile lor, mai ales în farmecele de dragoste şi de „urît”, diverse păsări. BĂCESCU, PĂS. 186. S-a dus vremea fabuloasă cînd un vrăjitor cînta din fluier şi şoarecii se luau după el şi se înecau în rîu. călinescu, c. o. iqq Vrăjitorul străpunge cu flend roş haina inamicului său crezînd că această pedeapsă îi atinge chiar persoana RALEA, S. T. I, 27. Pe cînd el vrea să dezlănţuie spiritele rele dintr-un cazan de vrăjitor, eu vreau să trezesc din nou în poporul român marile lui virtuţi din trecut, camil petrescu, O. m, 44, cf. dl. Semăna în acele clipe cu o vrăjitoare cu mustăţi, preda, delir. 330, cf. dm, sfc i 82. Simţea cum intra şi mai mult sub puterea acestui vrăjitor tînăr. BARBU, PRINC. 185. Masca de lemn şi blană cu opt coame... provine din străvechea imagine a strămoşului mort, preluată în reprezentarea vrăjitorului ca erou al riturilor păstoreşti, ist. t. i, 64. Eu... ştiam despre mine de la vrăjitoarele la care fusese mama. românia literară, 1972, nr. 2,18/1, cf. M. d. enc., dex, Η Π 246. Aduceţi descîntător Să-mi descînte să nu mor; Aduceţi-mi vrăjitor, jarnîk - bîrseanu, d. 102. Hai} Ileană, la poiană,... Buruiană să cătăm Vrăjitoarei s-o ducem, marian, h. 2. Mîndră mea s-a betejit; Mă dusei la vrăjitoare, Să-i descînte, să se scoale, hodoş, p. p. 97. Maică-mea e vrăjitoare Ia disagii pe spinare, Tu, murgule, mori de foame, graiul, I, 82. Dacă vi-i numaidecît, pot să încep şi povestea vrăjitorului. FURTUNĂ, v. 28, cf. DENSUSIANU, Ţ. H. 182, CIAUŞANU, V. 71. Vrăjitoarea îţ poate ghici tăt, dacă nu împrumuţ nemic. ARH. FOLK. VI, 164, cf. alr î 1 397, ib. 1 398/556, 896, ALR sn v MN h 1567/723, 876, mn h 1 569/29, 872, a vi 3. Maica lui... La el., o venit Cu doftori, cu vrăjitoare, Mai ştiute pe sub soare, balade, iii, 243. Aceia era o vrăjitoare straşnici, o. BÎRLEA, A. P. I, 206. Am fost la trii vrăjitori, Toati mi-au spus c-am sî mor Pi braţîli mîndrilor. FOLC. mold. n, 130. Fă-mă, mamă, vrăjitor, Să mă fac neguţător. I. golescu, ap. zanne, p. v, 445. Nu poţi fi şi neguţitor şi vrăjitor, zanne, p. v, 446. 0 (Ca termen de comparaţie sau în construcţii comparative) Ca o vrăjitoare sinistră şi hidoasă poetul acesta m-a purtat de mînă. IONESCU-RION, S. 272. Ca un vrăjitor, tot ce-l încunjura, era rodul propriii lui energii, el crease toată viaţa acumulată, anghel, pr. 58. Avea o putere de vrăjitor asupra noastră, mai cu seamă cînd era vorba de meleagul botanicei, ciauşanu, r. SCUT. 15. Iartă-mă, ţigancă, cu ochi de vrăjitoare. BACOVIA, o. 231. Ah! Privirile ei de vrăjitoare vlăguită, privirile ei alburii VINEA, L. I, 292. Ai făcut drăcovenia aia, de culegi cîntece şi glasuri din văzduh, ca un vrăjitor, τ decembrie 1964, 11. 0 Fig. Bradul verde... Priveşte cu-ntristare Cum se primblă prin răstoace... Iama cu şepte cojoace. El se scutură şi zice: „In zădar tu, vrăjitoare, Aduci viforul pe-aice”. alecsandri, ροεζπ, 22. Aş păcătui dac-aş spune că Delavrancea e numai un meşter de o neîntrecută iscusinţă, un vrăjitor al cuvîntului. vlahuţă, S. A. li, 500. O viaţă de o puritate de cristal a fost necontenit legată de activitatea vrăjitorului ştiinţific, care n-a cunoscut odihna, iorga, p. a. n, 78. Marele vrăjitor, Soarele, ştie să întruchipeze trecătoare aspecte. ARH. OLT. ΧΠ, 260. Prezenţa acestui vrăjitor al cuvîntului este prea vie, prea lung proiectată pe epocă spre a face un studiu critic într-un bulin, constantinescu, s. i, 113. Puse pe masa lui Lucu o crăticioară de viplă, acoperită, pe care acesta o descoperi - „Vol-au-vent” cu ciuperci! Cum de-ai ghicit, vrăjitorule? VINEA, L. I, 129. 0 (Ad- 5697 VRĂJITOR -1185- VRÄJITORIE jectival) într-aceea vreme era în Rîm un om vrăjitoriu şi fărmăcătoriu. varlaam, c. 467. Jigania vrăjitoare... mreaje cu descîntec asupra lui au împletit, cantemir, I. i. II, 157. Atîta era de vrăjitoriu şi fărmăcători..., cît lua bunătăţile a patru crai. alexandria (1784), 2v/2. Văd că Despot e meşter vrăjitor. ALECSANDRI, T. n, 85. Intr-o zi văzu trecînd pe acolo o babă cloanţă vrăjitoare. ISPIRESCU, L. 54. O babă vrăjitoare dete unei femei sărmane o buruiană ca să o poarte în sîn, ca să nască un copil F (1884), 139. Dacă cineva doreşte să strice pacea şi liniştea altuia, atunci se dă pe lîngă babele vrăjitoare, nouă la număr, marian, O. n, 29. Noaptea, în vis, fata vrăjitoare îşi vede ursitul, păcală, m. r. 243. Unele babe vrăjitoare ori descîntătoare aveau blăstămat obicei să rupă cu colţii lor negri şi s-ascundă între buze aşchii din sfmtele-i ciolane. sadoveanu, o. X, 218. în privinţa aceasta Strindberg se dovedeşte mai naiv decît mulţi dintre naturaliştii vrăjitori ai evului mediu, blaga, Z. 175. Cîte muieri vrăjitoare Şi babe descîntătoare, Toate vie să-m descînte. pop., ap. GCR n, 307. Im bagi capu, vedz, poate cumva di-i om vrăjitor şî îţ sari carpănu. O. BÎRLEA, A. P. i, 233. (Fig.) Tehnica modernă este o maşină infernală, pe care ucenicul vrăjitor nu mai ştie s-o controleze. H. lovinescu, t. 154. ♦ (învechit) Proroc (1). Acolo vrăjitorii, cu darurile lor, i s-au închinat ca unui Dumnezeu, antim, p. 111. Trimisără... la vraja de la Delfi, pentru să întrebi de vrajă: ci vor faci? Şi le vrăji vrăjitoarea... într-acest chip. herodot2, 272. ♦ (Familiar) Vraci (1). Matilda îi însoţea pe vrăjitori pînă la uşă. vinea, l. i, 208. ♦ (învechit; adjectival) Vrăjitoresc. Cu multe feliuri şi chipuri diavoleşti şi amăgitoare şi vrăjitoare, cîştigă şi dobîndesc venit (a. 1764). şăineanu, î. 110. Să îndeletniciia întru meşteşugul vrăjitoriu. varlaam - ioasaf, 11071. 2. S. f. (Regional) Ursitoare (Rîciu - Tîrgu Mureş). Cf. alr i/π h 241/243, alrm i/h h 329/243. 3. S. m. şi f. F i g . Persoană care încîntă, care fascinează prin aspect, însuşiri etc. deosebite. II apreciez... foarte mult şi pe Pirandello, bătnnul vrăjitor sicilian. în ziua cînd au apărut cele „Şase personaje în căutarea unui autor” destinul teatrului s-a schimbat, românia literară, 1973, nr. 2, 30/2. 0 (Ca termen de comparaţie sau în construcţii comparative) Tînărul tău trup de vrăjitoare-mi arde-n braţe Ca-n flăcările unui rug. blaga, poezii, II. Ai cîntat ca un vrăjitor... a văzut şi domnul Silion ce poate papicuţ cînd îşi dă drumu. vinea, L. ii, 314. 0 (Adjectival; prin lărgirea sensului) 0 privea în ochii verzi, plini de înfricoşată enigmă, imperativi, dureroşi şi vrăjitori. GALACTION, o. A. 1,61. II. S. f. 1. (Bot.; regional) Tilişcă (Circaea lutetiana). Cf, cihac, ii, 464, conv. lit. xxm, 1062, brandză, fl. 218, grecescu, fl. 227, resmeriţă, d., panţu, pl. 308, 341, şăineanu, d. u,, cade, borza, d. 48, 302, sfc în, 183. 2. (Entom.; regional) Vaca-Domnului (v. v a c ă 3 b) (Coccinella sepiempunctata). Cf. marian, ins. 106, 108, sfc ra, 183. - PL: vrăjitori, -oare şi (regional, f.) vrăjitori. - Şi: (învechit) vrăjitoriu s. m., (regional) vîrjitoâre (alr i 1 397/9), (învechit, rar) vrăjitoâră (petri, v. ) s. f. - Vrăji + suf. -itor. VRĂJITOREÂSĂ s. f. Vrăjitoare (v. vrăjitor 11). Mulţămeşte-mi şi mie pofta mea şi îmi arată în ce chip s-au ivit această păgînă vrăjitoreasă. halima (1783), 9878, cf. cihac, ii, 464, tdrg, pascu, s. 25, dl, DM, DEX. Ieşiră; Tărtăroaica, Vrăjîtoreasa, Fermecă-toreasa, Legătoreasa, Care leagă Şi nu mai dezleagă. păsculescu, l. p. 118, cf. GR. s. vi, 116. 0 (Adjectival) Dracii ăi din ape sînt ăi de-i scoate muierile vrăjitoresc de-i trimete... în cutare loc. şez. m, 79. - PL: vrăjitorese. - Vrăjitor + suf. -easă. VRĂJITORESC, -EĂSCĂ adj. De vrăjitor (1), al vrăjitorului, care aparţine vrăjitorului, specific, propriu vrăjitorilor; care este făcut de vrăjitor; privitor la vrajă (1) sau la vrăjitori; care vrăjeşte (2) sau poate vrăji; (învechit) măiestresc, (învechit, rar) vrăjesc, Toată uşea vrăjitorească... deşchisă ieste, cantemir, i. i. n, 206. De la meşteşugul vrăjitoresc întorcîndu-te de D[uJmnezeu, înţelepţite, la d[u]mnezeiasca cunoştinţă te-ai arătat lumii doftor prea înţelept, tămăduiri dăruind celor ce te cinstesc, mineiul (1776), 9V726. Au dus înlăuntru pre ibovnicul ei pre carele îl păzia cu nişte băuturi vrăjitoreşti. halima (1783), 25v/29. Se temea să soarbă..., socotind a fi o băutură vrăjitorească. drăghici, r. 184/20. Hîrca s-apropie de uşă şi face gesturi vrăjitoreşti. millo, în pr. dram. 384. El caută a împiedeca pe acest spirit de a-şi realiza planurile rele..., paralizîndu-i forţele cu ajutorul unui alt duh... sau cu alte mijloace vrăjitoreşti, conv. lit. χπι, 10, cf. ddrf. Ş-acuma din tot muntele a svîcnit Potop vrăjitoresc de glasuri sparte. GORUN, F. 179. Au întîlnit o vrăjitoare ce-şi fierbea în drum, cu puterea ei vrăjitorească, oala, fără foc sub ea. pamfile, duşm. 150. Cultul getic pare a fi constat, ca şi la ceilalţi barbari nordici, din practice, ceremonii şi incantaţii vrăjitoreşti PÂRVAN, G. 161. Vraja... l-a transformat radical, ca semn al pedepsei, fiindcă s-a dedat el însuşi la practici vrăjitoreşti constantinescu, S. îl, 161. Pune la cale, prin arta vrăjitorească, o mascaradă a spiritelor aeriene, vianu, L. u. 67. Întîiele poezii au fost formule vrăjitoreşti, blaga, z, 298, cf. 54, 216, DL, dm< închise iute uşa, ca nici un fir de aer să nu turbure focurile lui vrăjitoreşti BARBU, PRINC. 84. Zmeoaica - mama, soţia sau sora zmeului - este prezentată pe acelaşi plan, avînd şi puteri vrăjitoreşti ist. lit. ROM. I, 83. Masca de vraci de la Nereju nu este un accesoriu vrăjitoresc, ist. t. i, 64. Au fost... declarate îndeletniciri vrăjitoreşti, magazin ist. 1972, nr. 2,90, cf. M. D. ENC. Priceperea în treburile vrăjitoreşti o înrudeşte dinspre mamă cu faimoasa magiciană Circe. românia literară, 1973, nr. 3, 16/1, cf. dex. - PL: vrăjitoreşti - Vrăjitor + suf. -esc. VRĂJITOREŞTE adv. (Rar) în felul vrăjitorilor (1), ca vrăjitorii. îl privise vrăjitoreşte şi-i lepădase mîna. barbu, princ. 72. - Vrăjitor + suf. -eşte. VRĂJITORIE s. f. 1. Faptul de a vrăji (1); arta, meseria, îndeletnicirea vrăjitorului (1); vrăjit1, (regional) 5701 VRĂJITORIE -1186- vrăjmaş şişcărie. V. fermecătorie5 magie (1). Mai opreşte vrăjătoria şi tot feliul de fermecătorie (a. 1774). GCR II, 100/18. Cu acest meşteşug de vrăjitorie au prefăcut pre fiiul mieu în chip de viţel HALIMA (1783), 13723. Poate vro fărmecătoare pe-ntunerice îmblînd Să mă lege-n tumul negru cu a ei vrăjitorie De a clopotului limbă. NEGRUZZL s. n, 60, cf. costinescu, lm. Toţi cei acuzaţi de vrăjitorie au fost acuzaţi de o crimă fictivă. maiorescu, l. 93. De mititică se dedese la ştiinţa fermecelor şi la meşteşugul vrăjitoriei. CARAGIALE, O. n, 251. în genere cu vrăjitoria sau vrăjitul se ocupă mai cu seamă unele femei bătrîne. marian, v. 4, cf. ddrf, barcianu, alexi, w. Ce duhuri gingaş ţi-or cînta, Dulci chipuri ce-ţi vor arăta N-or fi numai vrăjitorie. GORUN, F. 60. Un rol de căpetenie în vrăjitorie, cînd e vorba să se trimită boala în casa cuiva, îl joacă broaştele, socotite drept... unelte ale diavolului, candrea, f. 176, cf. tdrg. Frica de zei şi concordia..., stabilite de regii geţi la poporul lor, fuseseră obţinute prin înşelăciune şi vrăjitorie. PÂRVAN, G. 163, cf. CADE, Vrăjitoria îi era ca o înaltă boierie plină de îndatoriri. VOICULESCU, P. ii, 318. A fost pedepsită fata de-mpărat... să se transforme într-o cerşetoare, blestemată că a recurs la uneltele vrăjitoriei, constantinescu, s. îl, 163. Toate acestea şi încă altele la un loc au făcut din buhă simbol al înţelepciuniidevenind simbol al vrăjitoriei mai apoi. băcescu, PĂS, 247. El aducea în lumea ţăranilor o realitate nouă şi complicată, care ţinea puţin de vrăjitorie. bogza, a. î. 594, cf. dl, DM. Magia sau vrăjitoria implica o multitudine de practici însoţite de descîntece. IST. LIT. rom. i, 57. Nu admite existenţa vreunei divinităţi, nu admite religia, magia, vrăjitoria şi spiritismul pentru explicarea fenomenelor lumii. rev. FIL, 1972, 282. Răul şi „ vrăjitoria ” sînt permanent prezente în universul lui. românia literară, 1973, nr. 36, 29/2, cf. dex. 2. (De obicei la pl.) Vrajă (1), Această împărăţie era mutată pentru vrăjitoriile făcătoarei de rele. halima (1783), 29710. Ţigăncile sînt foarte ghibace în tot soiul de vrăjitorii şi de descîntice. alecsandri, O. P. 67, cf. cihac, ii, 464. Luceşte şi arde, duhneli şi scîntei, E vrăjitoria în tot toiul ei. GORUN, F. 182, cf. cade. O ştiinţă bogată pentru acele timpuri şi o artă rafinată se întovărăşesc cu credinţa în spirite, în necromanţie şi în tot felul de vrăjitorii. LOVINESCU, C. rv, 101. Bine, îl oprea stareţul, astea le înţeleg acolo, între căpcăunii ăia negri, înrădăcinaţi în vrăjitoriile lor. VOICULESCU, P. I, 262, cf. scriban, d. Sufletul lui Prospero s-a înălţat, nu mai cunoaşte ura împotriva vechilor lui persecutori, nu mai foloseşte împotrivă-le vrăjitoriile Iul VIANU, L. u. 68. Se zice că vracii şi călugării lor posedă reminiscenţe din ştiinţa pierdută a Atlanţilor, păstrată în tradiţii obscure, descîntece, vrăjitorii, vinea, l. i, 258. Parcă le plutea în cap fumul unei vrăjitorii tudoran, p. 83. Nu mai ştiu nici o rugăciune, Nici un cînt ritual, nici o vrăjitorie, românia literară, 1973, nr. 19, 8/1, cf. alrsn vh 1 567/791, alrm sn ni h 1 311/791. ♦ Ceea ce este, reprezintă rezultatul, consecinţa unei vrăji (1). Ţăranii şi sălbaticii... iau de multe ori efectele de perspectivă din peisajele făcute după natură înaintea lor drept ceva supranatural, drept o vrăjitorie, ap. TDRG. ♦ Fig. înşelătorie; minciună (I 1). După ce aţi arătat dovezile şi plîngerile dumneavoastră domnului procu ror..., dumnealui se înclină şi vă dă toate asigurării cele mai formale că va lua măsurile necesare... - Asta ' mai mult vrăjitorie, domnule, sadoveanu, o. xiv5 30 - PL: vrăjitorii. - Vrăjitor + suf. -ie. VRĂJIT ORI RE s. f. (învechit) Vrăjire (1). Cf. tdrg SFC rv7, 318. 0 F i g. Ce vrăjitorire a firii! Jocuri de lumină şi de umbre. ap. tdrg. - PL: vrăjitorirl - Cf. v r ă j i t o r, v r ă j i t o r i e . VRĂJITORÎŢĂ s. f. (Rar) Diminutiv al lui vrăjitoare (v. vrăjitor I 1). Ţi-i şi frică să răsufli peste ea. In schimb, gropiţă în bărbie are, vrăjitoriţa! H. lovinescu, t. 404. - PL: vrăjitoriţe. - Vrăjitoare + suf. -iţă. VRĂJITORII! s. m. v. vrăjitor. VRĂJITORTJŞĂ s. f. (învechit) Diminutiv al lui vrăjitoare (v. vrăjitor II). Văd aici vrăjitoruşe june, Sunt goale, Ci bătrînele fireşte s~au îmbrăcat. GORUN, F. 184. - PL: vrăjitoruşe. - Vrăjitoare + suf. -uşă. VRĂJITURĂ s. f. (învechit şi regional) Vrajă (1). Ea, cu vrăjiturile ei, i-au păzit viaţa, halima (1783), 2576. Cu vrăjiturele ei l-au făcut înfricoşat, ib. 111710. Corcodel... cu bobi aruncă Şi cu vrăjituri oameni înşală. budai-deleanu, ţ. 97. Cuvîntul „sitiresc” este vulgar şi obicinuit pe multe locuri, însă numa în noima aceasta, adecă sîlesc cu meşterşug sau vrăjituri. id. ib. 209, cf. id. lex., LB, polizu, cihac, n, 464, lm. O babă spurcată a fermecat-o cu vrăjituri de-a ei. F (1890), 32, cf. ddrf. Babe meştere, urmate de-un stol greu de vrăjituri, Ele ştiu să profeţească prin descîntătoare guri. coşbuc, p. n, 137. Din vrăjitură Şi din făcătură lerbile topite Vis îi vor trimite, id. ib. 149, cf. alexi, w., cade, dl, dm, dex. Va dezlega de vrăjituri pe acea nenorocită fată, omorînd smeoaica. reteganul, P. IV, 56, cf. alr i 1 398/98, alr SNVh 1 567, alrm sn m h 1 311. - PL: vrăjituri. - Şi (regional) fräjitürä s. f. alri 1 398/98. - Vrăji + suf. -itură, VRĂJIRĂ s. f. v. vrăjire. VRĂJMAŞ, -Ă subst., adj. (Atestat prima dată în 1421, cf. D, bogdan, gl.) 1,1. S. m. şi f. Persoană care manifestă împotrivire, ostilitate (1), ură, duşmănie, adversitate etc. faţă de cineva sau de ceva; (învechit) nepriitor (1), (regional) vrajnic, vrăjmoaică, vrăjmoală. V. adversar, duşman, inamic, opozant (1), pizmaş (1), potrivnic2 (1). Scoate-mea de la vrăjmaşii miei, Dzeule. psalt. hur. 48719, cf. 471. Cinre va amu soţu lumiei să fie vrăjmaşu Iu Dumnezeu easte. COD. VOR2. 6472. Se aşu împrumuta se-m dai mie 5707 ! VRĂJMAŞ -1187- VRĂJMAŞ reu se cadzu amu de vrajmaşul mieu (vrăjimaşii miei jj v) în deşertu. psalt. 9. Voiu da pre voi în mîna vrăjmaşilor voştri (a. 1560). GCR i, 5/8. De va fi vrăjmaşul tăuflămînd, tu satură pre el coresi, EV. 48, cf 471, id. PS. 9/13. Iuda, tu eşti acela, pre tine vor lăuda fraţii tăi, mîna ta în cerbicile vrăjmaşilor tăi va fl. PO 173/26. Să nu avem zminteală, nici de vrăjmaşi, nici de priiaten(i) (a. 1593). hurmuzaki, xi, 349. Se feriia de acel pom ca de un vrăjmaş, moxa, 347/2. Cînd veri vedea vrăjmaşii tăi spre tine,... nu te nădăjdui spre vărtutea ta. «paraclis (1639), 39r/7. Să iubească vrăjmaşii săi şi să le iarte vinile lor. varlaam, c. 26. Ceia ce vor aprinde casa omului, sau aria cu pînea, sau aria cu finul în pismă pentru să-şi rescumpere despre vre un vrăjmaş ce-i va fi făcut vreo răutate... să-i arzi în foc. EUSTRATIE, PRAV. 8, cf. MARDARIE, L. 1182/18, 2442/8. Să gonească vrăjmaşul său sufletul lui (a. 1652). MAG. IST. I, 128/32. Mai nainte de acel săbor« adec(ă) de al patrulea, fusese trei vrăjmaşi procleţi eretici (a. 1652). gcr i, 163/33. Şezi de-a dreapta mea, pînă cînd voiu pune vrăjmaşii tăi aşternut picioarelor tale (a. 1683). GCR i, 263/10. Nu te bucura asupra mea, vrăjmaşa mea, căci am căzut şi mă voiu scula, biblia (1688), 5992/40. Născutu-s-au... părintele minciunii,... vrăjmaşul adevărului, ocara lumii, cinstea musulmanilor. CANTEMIR, HR. 326. Nu face necinste şi nu vei afla vrăjmaş (a. 1700). GCR i, 341/37. De la Dumnezeu să pată cei ce sînt vrăjmaşi lui. c. cantacuzino, CM I, 26. De vei avea vrăjmaşi iar; sînt şi prieteni, care vor grăi bine. anon. BRÎNCOV., cm n, 314. Dzice prea înţeleptul Pavel la 5 capete cătră romani: „că vrăjmaşi fiind ne-am împăcat cu Dumnedzeu prin moartea lui”, antim, p, 51, cf. id. O. 103. Că-ntru scârbele grijilor mele mă spămîntai de glasul vrăjmaşului şi de supărare păcătosului (a. 1710). GCR i, 366/9. Iubiţi pe vrăjmaşii voştri (a. 1774). gcr n, 101/22. Vrăjmaşul cel ce cade cu rugăminte învaţă iubirea de oameni la cei buni aethio-pica, 51712. Pravila opreşte a nu se priimi mărturia prietenului ş-a vrăjmaşului prav. Cond. (1780), 122. Turburatu-s-au de mînie ochiul meu; învechitu-m-am întru toţi vrăşmaşii mei (a. 1801). GCR n, 185, cf. maior, ist. 87/6. Multe el făcusă vitejii în lume Jurat vrăjmaş turcescului nume. budai-deleanu, ţ. 183, cf. id. lex. Vrăjmaşilor tăi groaznic te arată, ca să nu te nebage în samă (a. 1812). GCR n, 208/7. Vrăzmaş ţi-am fost pîră astăzi iar acum te tînguiesc, Sfetnicii ce adunasăşi, aceia te osîndesc. BELDIMAN, Ε. 117/4. Ştiţi pă aga Mihăiţă Filipescul, pă vrăjmaşul grecilor, pă vrăjmaşul ciocoilor; jăfuitorilor, nelegiuiţilor, şi pă dumnealui l-a surgunit. I. GOLESCU, în PR. DRAM. 82. La doi vrăjmaşi un al treilia nu poate fi prieten. GOLESCU, Ρ. 24/4, cf. 13/16, lb. Din bunul ce se face vrăjmaşului, iarăş pismuire. poteca, f. 214/3, cf. 267/12. Eu însumi poci să fiu un prieten pentru unii oameni şi un vrăjmaş pentru alţii. heliade, O. ii, 17. Ciceron, ca să piarză pe Antonie, vrăjmaşul său particular, să sili fără socotinţă ca să înalţe pe Octavie. căpăţineanu, m. R. 119/18. Este vrăjmaş al cuvîntului şi al sfintei evanghelii cel ce socoteşte întru nimic faptele cele bune. marcovici, d. 345/3, cf. id. vel. 45/21. Săvîrşind aceste toate, socotea a fi destul siguripsit despre vrăjmaşi. DRĂGHICI, R. 165/6. Mi-ai făcut sfîrşit vieţii, Oh vrăjmaşe al dreptăţii BĂRAC, A. 57. Dă tărie braţelor tale şi vrăjmaşii tăi vor fi învinşi (a. 1848). arh. olt. xn, 185. Nici un mijloc n-a lăsat necercat puternicii noştri vrăjmaşi ca să ne calomnieze. MAN. Sănăt. 10/21. Vrăjmaşi ai arbitrarului, nu vom fi arbitrari kogălniceanu, s. A. 40, cf. polizu. Vrăjmaşii sau antagoniştii lor... parodiază de acolo şi pe unul şi pe altul, bolliac, o. 60. Aceste pîri vin de la vrăjmaşii mei, care mă pizmuiesc pentru hatîrul şi trecerea ce am la Măria ta. filimon, o. i, 172, cf. petri, V. Te-oi urmări, vrăjmaşe, cu aprigul meu veghi Pîn’ce din priveghere ţi-oi face un priveghi alecsandri, τ. Π, 86, cf. COSTINESCU, lm. Mulţi vrăjmaşi au domnii, însă cel mai rău Este chiar mînia sufletului său. bolinti-NEANU, p. 1,135. Vrăjmaşii ei cercară a dovedi că ea este o vrăjitoare, odobescu, s. i, 12, cf. 90. Mama, cînd se luptă cu vrăjmaşii ei, strigă cînd oboseşte: „Stăi, să mai bem cîte-oleacă de apă!” EMINESCU, p. L. 8. Să se aleagă unul dintre voi, care să meargă şi să afurisească pe acest proclet şi vrăjmaş cumplit, creangă, p. 57. Toate le putea învăţa Laurent... - cum să împace şi să fericească pe supuşi, cum să biruie sau să dejoace pe vrăjmaşi, caragiale, o. iv, 47, cf. ni, 5 .De te urăsc, de te sfişie Vrăjmaşii tăi, ce-mi pasă mie? vlahuţă, s. a. i, 162, cf. π, 107, conv. lit. xxn, 59, contemporanul, v, 234, DDRF. Vrăjmaş de veci de te-aş avea, Tu n-ai putea S-acreşti mai rău viaţa mea/ coşbuc, P. I, 300, cf. barcianu. Dintr-atîta lume strînsă pe mal ca la bîlci, să nu se găsească altcineva să-i sară-n ajutor decît flăcăul lui Beldie, vrăşmaşul lui. sandu-aldea, u. p. 121, cf. alexi, w., tdrg. Mireasa, cînd merge la cununie, îşi bagă în buzunarul hainei oleacă de pine, usturoi, zăhar... ca să nu o poată fermeca vrăjmaşele şi să-i încurce cărările în viaţă, păcală, m. r. 160. In Ion simţea un vrăjmaş, rebreanu, l 57. Ţin între ei pe vrăşmaşii şi neprietenii săl an. ist. naţ. I, 51. Acest vrăjmaş al slovei tipărite rămînea străin de ce se discuta, m. i. caragiale, c. 24, cf. şăineanu, d. u., cade. Dorm în scorburi, în tuflşe, în palate năruite Şi-alungat de toţi vrăşmaşii eftimiu, î. 42, cf. voiculescu, P. I, 100, scriban, d. Rivalul lui de la Paris nu fusese doar decît fiul vrăjmaşului declarat al tatălui său. mihăescu, d. a. 283. Faptul., nu l-a clasat pe d. Arghezi printre vrăjmaşii misticismului, constantinescu, s. i, 64. S-o ştergem! îi strigă unchiaşul Că vine vrăjmaşul. arghezi, S. V, 59. Caracterologic el reprezintă vrăjmaşul eroului, piedica în drumul său. CĂLINESCU, B. 49, cf. blaga, poezii, 116. Aici erau închişi, pe vremuri, vrăjmaşii sultanului, tudoran, p. 243, cf. DL, DM. împotriva soartei nu te poţi apăra ca împotriva unor vrăjmaşi stelnhardt, j. 349, cf. m. d. enc, românia literară, 1975, nr. 4,13/4, mihăilă, d. 176. Und'te duci şi cui mă laşi, Pe mîna a doi vrăjmaşi, şez. i, 73. Dacă eşti cu inimă de bărbat, vei doborî pe toţi vrăjmaşii şi pismaşii. popescu, Β. n, 16. Nime nu m-o auzit, Numai pismaşele Şi cu vrăşmaşele, pîrvescu, c. 65, cf. com. din straja - rădăuţi. Binele de la oraş Nu-l doresc nici la vrăjmaş, folc. transilv. m, 33, cf. nalr - o n h 350. Sabia vrăjmaşului e lungă (= să ne ferim de cel care ne este duşman, chiar cînd s-ar părea că nu mai este de temut). Cf. zanne, p. iv, 576. Nu da sabia în mîna 5707 VRĂJMAŞ -1188- VRĂJMAŞ vrăjmaşului (= nu da duşmanului posibilitatea de a te iovi). Cf. id. ib. 577. 0 (Prin extensiune) Sub această deghizare, ele [unele specii de Leptalis] scapă de lăcomia vrăjmaşilor mai uşor decît congenerele lor de culoare albă. CONV. lit. xi, 167. Locuitorii din apropierea apelor stătătoare mai cu seamă au a suferi de aceşti vrăjmaşi [ţînţarii]. manolescu, i. 72. Sub paza descîntecului, nici un vrăjmaş [purice] nu ne-a mai tulburat somnul voiculescu, Ρ, n, 278. 0 Fig. O, vrăjmaşă, hicleană [osteneala], tu vinezi cu sacul Pre toţi îi duci la moarte. M. costin, O. 322. Numai pentru obiciaiul tău cel rău să socoteşte postu la tine vrăjmaş, antim, O. 102. Trebuie să te scobori la stadie şi să te baţi şi să te lupţi cu vrăjmaşul din lăuntru..., pînă cînd pre voirea ta cea robită o vei vedea scoasă în slobozenie, poteca, f. 328/16. Pizma s-a arătat totdeauna vrăjmaşă nemilostivă a fericirel marcovici, vel. 18/7. Economia este... vrăjmaşul cel mai cumplit al luesului penescu, m. 1/9. Orice arme a fiinţelor organice nu slujesc decît a combate vrăjmaşul care a provocat formarea lor. conta, O. F. 221. A căzut sub loviturile vrăjmaşului pe care-l purta în sînu-i încă din sînul maicii sale. caragiale, O. iii, 5. Pe nevăzute şi pe nesimţite vrăjmaşul îl împrejmuise. Din două părţi venea zăporul CffiRlŢESCU, gr. 15. Conştiinţa exagerată este un vrăjmaş al speţei şi o pricină de durere, călinescu, O. Xffl, 15. ♦ (Regional) Trădător (2). (Valea Lungă Cricov - Pucioasa). Cf. alrm sn m h 1 066/762. 2. S. m. art. (învechit şi popular) Dracul, diavolul. Rădică tu mănra ta pre trufă şi ia lor în cumplit că te-au hiclenit vrăjmaşul psalt. HUR. 63723. Derept neputinţa fireei noastre şi cu negrija leaneei de ne biruim şi vrăjmaşului împiedecămu-ne. coresi, ev. 26, cf. 234. Eu merşi la iad. Vrăjimaşul călcaiu şi aleşii miei învişi dediu-le. să se botedze. COD. tod. 208. Să nu cază în mustrare şi în laţul vrăjmaşului (cca 1618). GCR 1,47/15. Bătîile vrăjmaşului fără de ruşine căzură pre mine (cca 1633). id. ib. 81/25. Vii să cerci iadul, să legi pre vrăjmaşul, Să~i culegi dobînda şi să-i strici sălaşul dosoftei, ps. 27/8. Să nu facă vorbele sale vrăjmaşul cel mînios şi jăfuitor de cele sfinte, CHEIA ÎN. 3711. Ne-ai rescumpărat cu prea scump sîngele teu din mîinile vrăşmaşului celui viclean, antim, p. 23. Postul... veseleşte pre Dumnezeu şi întristează pre vrăjmaşul id. O. 101. Aşa să ruşină vrăjmaşul mineiul (1776), llrl/22. Din rîpe de la vrăjmaşul au căzut (a. 1804). arh. OLT. xn, 93, cf. şăineanu, î. 59, ddrf, tdrg. Procoavele se serbează pentru vite sau „ca să ne acopere Maica Domnului şi să ne aibă în pază, de toate primejdiile; de înec... şi de vrăjmaşul cel rău”, pamfile, S. T. 58, cf. CADE. Mă făcuşi să urc după tine pe unde şi-a înţarcat vrăjmaşul puiţa. voiculescu, P. i, 239, cf. scl 1960,618. Să mă păzăşti de nevoi, De pizmaş, de oameni răi De vrăjmaşul ne fereşte Şi în rai ne sălăşluieşte. REV. ist. I, 328. Astea sînt balele vrăjmaşului, şez. m, 79. La capu punţii stă on moşneag, la cari-i bun; da, la cari-i păcătos, stă on bălăori, vrăjmaşu, uşigă-l cruşea, cu gura căscată. arh. folk. n, 107, cf. iv, 176, 196, alr ii/i mn 95, 2 744/682. ♦ (în credinţe şi superstiţii) Duh rău care provoacă o anumită boală. Cf. candrea, f. 118. 3. S. m. Persoană, colectivitate umană, stat etc se află în stare de război1 cu cineva, care este adv de război1; duşman, inamic. V. potrivnic2 riT Derease-i spre upuvăinţă şi nu spămăntară-se · vrăjmaşii (vrăjmaşii Η, pizmaşii d) lor cupert' marea. PSALT. 160. Nici oaste nu va trece pre în ţara voastră, goni-veţi pre în ţara voastră, goni-veti pre vrăjmaşi (a. 1560). GCR I, 4/6, De nu-ş va cruţa voinicii la vreamea de oaste, ce-i va învăţa să se străjuiască zioa şi noaptea, pre sineş va mîntui de vrăjmăşii lui şi oastea încă nu-i va perl CORESI, ev. 71. Cu mulţimea Măriei tale ai pus gios vrăjmaşii tăi. PO 228/11. Tăie atunce 35 de mii de cei vrăjmaşi hitleani şi scăpă împaratul MOXA, 371/15. Bogdan Vodă, văzîndu-să curăţitu de vrăjmaşii săi, s-au aşezatu la scaun, ureche, l. 81. Scriia la nişte vrăjmaşi să vie cu oaste să ia acel loc, prav. 291. Nu vor avea ei nice o putere să ia cetatea ler[\x]s[d]limului pe mîna vrăjmaşilor (cca 1650). gcri, 148/5. De s-au tîmplat de au venit niscari vrăjmaşi asupra ţăriei, ei atunci s-au sculat după porunca craiului (cca 1660-1680). id. ib. 177/36. Pre ostaşii vremii aceia care era asupra vrăjmaşilor ţării îi numără, biblia (1688), [prefaţă] 8/30. Ghenova pofteşte pace cu Parisul, ce mă tem că vor avea vrăjmaşi (a, 1693). fn 6. Pre urmă de nevoie să închină şi cad în mînule vrăjmaşilor săi, fără de nici un războiu. neculce, l. 48. Lucrurile războiului nu să afla în odihnă şi în lene, ci dese bătăi cu vrăjmaşii săi făcea. c. cantacuzino, cm i, 16, Trei zile au stătut împrotivă,... de mulţimea vrăjmaşilor şi de meşteşugirile ce bătea zidurile, aethiopica, 35710. Arhimed madematicul acolo la Siracuza fără foc au ars corăbiile vrăjmaşilor, molnar, ret. 5/6. Au doară tu porţi grijă de ceasul vrăjmaşilor sau de zioa războiului şi a bătăii? (a. 1795). GCR n, 159/3, cf. maior, ist. 78/25, Ha mai grea tîmplare Care poate să ne tîmpineze Ar hi cînd să să scoale nescare Vrăjmaşi ca ţara să ne prădeze. budai-deleanu, ţ. 84. Biruind pe vrăjmaşi de mai multe ori, am coprins cu stăpînirea multe oraşe. golescu, p. 351/13. înşişi vrăjmaşii Franţei făcură ό mărturisire strălucitoare pentru el PLEŞOIANU, T. I, 5/16. Un vrăjmaş barbar, De tabăra noastr-aproape,... Veni din braţe-mi să smulgă viaţa-mi. HELIADE, ο. I, 413, cf. DRĂGHici, R. 165/6. Ocrotea patria voastră, de vrăjmaşi făr-a se teme. hrisoverghi, p. 9/7, cf. valian, v. După oarecare împotrivire a vrăşmaşilor, creştinii coprind castelul bălcescu, μ. v. 175, cf. 15. Basarab încheie pacea cum vrăjmaşii lui o cer. alexandrescu, Ο. I, 76. Călări pe cai selbateci vrăşmaşii vin încoace. hasdeu, i. c. I, 218. Petru Rareş m-a trimis pe mine Să sfărâm vrăjmaşii într-acest resbel. bolintineanu, p. I, 71. Apucînd cu mîna şi îndreptînd contra pieptului său suliţele vrăjmaşilor..., el jertfea viaţa sa pentru compatrioţii săi. conta, o. f. 132. Nu vă speriaţi de mulţimea vrăjmaşilor. COLUMNA, vn, 161, cf. ODOBESCU, s. ni, 542. Au ieşit cu toţii în susul apei din cetate noaptea, fără să simţă nimic vrăjmaşii cari pîndeau pe maluri, caragiale, O. rv, 136. Poarta era nevoită să li facă toate concesiunile pentru a ţine în credinţă două ţerl.., în contra vrăjmaşilor de la Nord. RĂŞCANU, L. XVII. Are a încăleca înălţimea sa... şi a se duce împotriva vrăjmaşilor, carii se află în jurul Caşinulul 5707 VRĂJMAŞ -1189- VRĂJMAŞ ARHIVA, i, 90. Parcă de-şi iuţea el paşii Mai curînd piereau vrăjmaşii, coşbuc, p. i, 132. Numele lui nu era necunoscut nici vrăşmaşilor ţării. SĂM. I, 170. Vrăjmaşii nu sînt oameni, sînt trăsnete, sînt fiare Şi sar, aleargă, muşcă de sînge însetaţi eftimiu, î. 145. Cercetă toate cu luare-aminte, pîndind pieziş cătră partea de unde se auziseră vrăjmaşii, sadoveanu, o. xvm, 216. Vom lupta şi vom muri cu toţii ca să treacă apoi vrăjmaşii noştri, cu armăsarii lor, peste trupurile noastre, camil petrescu, o. m, 265, cf. dl, l. rom. 1957, nr. 5, 55, dm, dex. Să-i mulţumim Iu Carol că ne depărtă vrăjmaşii de la noi. graiul, i, 9. Bucură-te, sftntă armă, Care pe vraşmaşi îi afarmă. păcală, m. r. 224. De vrăjmaşi nu-mi pasă, în cale să-mi iasă, Căci ştiu să mă lupt. FOLC. mold. i, 623. 0 (în proverbe şi zicători) Cetatea cînd flămînzeşte Dă vrăjmaşi să stăpîneşte. I. GOLESCU, ap. zanne, p. vi, 52. La război, vrăjmaş, după război prieten nedespărţit, id. ib. vm, 442. 0 (La sg. cu valoare de pl.) Toate carăle Iu Faraon şi gloata lui aruncă în mare... Dereapta ta, Doamne, bătu pre vrăjmaşul PO 228/9. Pristănise la toate capetele legii pre voia papei, numai să-i dea ajutoriu împotriva vrăjmaşului său. simion dasc, LET. 25. Va trece dentru voi tot într-armatul Iordanul,... întru războiu, pînă să va surpa vrăjmaşul lui. biblia (1688), 121V7. Oare cu mînule goale fortuna bătăii să ispitească, au urgiii vrăjmaşului cale să dea ar fi mai cu folos, cantemir, hr. 8. Să aprinde focul în magaziile unii cetăţi şi face soarta cale vrăjmaşului (a. 1694). fn 35. Pre mine mă va întări de voi birui pre vrăjmaş şi pe Amfilog împărat (cca 1750). gcr n, 56/13. Văzînd mai dăparte Că vrăjmaşul vine cu putere, Apucînd tufa, scăpăm dă moarte, budai-deleanu, ţ. 111. Stăpînirea... caută să aibă ajutoriu,... ca să poată sta împrotiva vrăşmaşului; deci trebuie să fie de tot feliul de slujitori şi soldaţi, petrovici, p. 284/24. Cetatea lui a căzut în mîinile vrăjmaşului, heliade, o. ii, 28. Ei niciodată nu făcea război depărtat făr-a-ş găti vreun aliat aproape de vrăjmaş, căpăţineanu, m. r. 66/30. Un soldat viteaz păşaşte măreţ împotriva vrăjmaşului. marcovici, d. 9/7. Lumea-ntreagă stă-n mirare! Ţeara-i mică, ţeara-i tare Şi vrăjmaşul spor nu are! ALECSANDRI, poezii, 213. Cesarul pravoslavnic trăsese sabia împotriva vrăjmaşului de moşie. Μ. I. CARAGIALE, C. 81. Talazurile încă foarte tari ale vrăjmaşului se loviră de linia noastră. SADOVEANU, O. XXI, 530. Vrăjmaşul s-a sculat cu oaste mare asupra noastră, columna, vn, 171. Unirea biruieşte pă cel mai tare vrăjmaş. I. GOLESCU, ap. zanne, p. iv, 234. Bărbaţii voinici la război, iar nu zidiri împotrivă de vrăjmaş, id. ib. vm, 445. (Fig.) Hotărî nainte să-i iasă..., Cu săbii de pară, Cîteva tunuri cu fulgeri pline, Tot feliu de artilerie cerească Ca pe vrăjmaşul să biruiască. BUDAI-DELEANU, Ţ. 261. Şi cînd fu mai tare toiul, Şobolanii pierd războiul... Generalii... Cearcă-n van să spulbere un vrăjmaş biruitor. ARGHEZI, S. V, 92. 4. S, f. art. (Med.; prin vestul Olt.) Antrax. Cf. CANDREA, f. 223,258. II. Adj. 1. (Despre oameni, colectivităţi umane, state etc.) Care manifestă o atitudine ostilă, duşmănoasă, de ură, de adversitate etc. faţă de cineva sau de ceva; (regional) vrăjmăşos. V. duşman, duşmănos, ostil, potrivnic2 (2). Datoriu este giudeţul... să socotească să nu fie bărbatul foarte vrăjmaş şi să nu fie avînd... urîciune. PRAV. 163. Este cu putinţă să se afle cineva atîta de vrăjmaş luiş, cît să lase să treacă şi aceste trei zile şi să rămîie nepocăit? ANTIM, O. 209, cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Ţara se împărţi cu totul în două tabere vrajmaşe, avînd interese împotrivite. BĂLCESCU, Μ. v. 306, cf. 12, polizu, petri, v. Spiritele vrăjmaşe tiraniei l-au descris în colori potrivite. CARAGLALE, o. iv, 53, cf. DDRF, ALEXI, W., TDRG, RESMERIŢĂ, D. Ucizi O mie de oameni plătit de o putere vrăjmaşă, călinescu, b. i. 316. S-au dat cîndva între seminţii vrăjmaşe lupte cu suliţi şi alebarde. BLAGA, H. 48, cf. DL, DM, M. D. enc., DEX, TEODORESCU, p. p. 596. La casa aprinsă şi vecinul vrăjmaş aleargă să o stingă (= în faţa unei primejdii comune se uită duşmăniile). Cf. pann, p. v. iii, 21/5, zanne, P. m, 82. 0 F i g . O, pizmă! de început vrăjmaşe, fiară cumplită, tîlhariu,... cît rău faci! moxa, 371/20. Unde se rup legăturile drepţii stăpînii, acolo se pun obezile „vrăjmaşii tiraniicantemir, ist. 150. încrederea piere... cînd o mînă vrăjmaşă sfîşie vălul cu care... am acoperit rătăcirile noastre, marcovici, d. 46/21. în special una [o nuvelă] ce descria o călugăriţă... se termina aşa de brusc, aşa de rău, încît critica vrăşmaşă o socotea ca un defect serios. Săm. vni, 45. Nu mult după aceasta..., trece pe acolo diavolul, cu gînd vrăjmaş ca să afunde pe Adam, strămoşul, încă mai mult în păcate, pamfile, S. T. 103. Mi-am arătat... nemulţumirea despre felul vrăjmaş în care mă primea muntele. VOICULESCU, P. I, 80. Fierbea sub brazdă seva şi se urca durută în ţevile tulpinii vrăjmaşă de cucută, labiş, p. 33. Groaza unei însingurări... se cască tot mai largă şi tot mai vrăjmaşă în juru-i. τ mai 1964, 68. Cît îmi doresc să mă pot afunda în salvatorul confort, să uit de vrăjmaşa pădure care stă şi aşteaptă şi ne împresoară. Steinhardt, j. 116. ♦ (Rar) Care este opus2 (2), contrar, antagonic. Aliajul acestor două atribute vrăjmaşe -sfială şi deciziune - face întreg farmecul acestei schiţe. perpessicius, M. I, 281. Antinomia aceasta trebuie înţeleasă ca funcţionînd în interiorul şi în actualitatea societăţii în care două tendinţe vrăjmaşe se înfruntă. RALEA, S. Τ. ΠΙ, 110. 2. (Astăzi rar; despre armate, state etc.) Care se află în stare de război1 cu cineva, care este adversar de război1; duşman, inamic, (învechit) vrăjmăşesc (3). V. potrivnic2 (2). Nişte ostaşi vrăjmaşi, mergînd la dobîndă, sînt tăiaţi bucăţi (a. 1694). fn 27. Războiu pre mare: galionele creştineşt(i) pradă corăbiile vrăjmaşă (a. 1694). ib. 44. El prin aceasta să desfată, Ca ş-un tiran după bătaie Cînd vede oastea vrăjmaşă junghiată. budai-deleanu, ţ. 216. Poruncile-adăogate şi aerul răsunînd Sau vîntul care izbeşte în steaguri ce filfăiesc Ş-în taberile vrăjmaşe înotînd se îndoiesc, heliade, o. i, 100. O oaste vrăjmaşă se apropie pentru a ne respinge de aice. HASDEU, ï. V. 112. Conflictul este precizat: ciocnirea dintre cele două tabere vrăjmaşe. IST. T. 1,134. 0 (Prin extensiune) Avea atunci numai trei ani şi maica ei pierise sub copitele cailor vrăjmaşi. SADOVEANU, O. XI, 42. Ţărînă altădată de cai vrăjmaşi calcată, De sînge umezită, de vîlvătăi uscată. românia literară, 1974, nr. 34, 4/3. 0 Fig. Experienţa d-lui Flaudin ne 5707 VRĂJMAŞ -1190- VRĂJMaş dovedeşte că acţiunea organică nu poate birui în acelaş moment decît o foarte mică putere vrăjmaşă. CONTA, O. F. 221. 3. (învechit şi popular; despre oameni) Care este rău (A I 1), crud, hain, fară milă; care (are predispoziţie de a) face rău; care vrea răul cuiva, Stă pre mîna giudeţului să oprească pre bărbatul cel vrăjmaş, ce să porneşte asupra muierii sale. PRAV. 154. Au ales pre Chiupruliul, om cu hirea tare şi vrăjmaş. M. COSTIN, O. 178. Aron Vodă, dacă s-au aşăzat al doile tind în domnie, cumu~ş era vrăjmaş, să apucă tot asuprele să facă ţărăi şi punea dabile mari N. costin, L. 571. S-au făcut foarte rău, şi vrăjmaş, şi crunt, atîta cît cu mîna lui mulţi oameni au omorît R. popescu, CM i, 473. Duca Vodă... la a doa domnie s-au arătat rău şi cumplit, prea vrăjmaş şi plin de toată răutatea, amiras, let. ii, 86/28. Omul vrăjmaş este mare rău şi, de ţi sa va întîmpla vecin, eşti prăpădit. GOLESCU, Ρ. 61/14. Cătră dobitoace aprig, omul e vrăjmaş anume, conachi, Ρ. 297, cf. CADE, DL, DM, DEX. Măi, sărace, sărăcită! Face-mi-aş de tine milă De n-ai fi tu om pizmaş Şi la inimă vrăjmaş. ALECSANDRI, Ρ. Ρ. 42. Hai, Gheorghiţă, Gheorghelaş, La inimă om vrajmaş. Η π 40. Aş avea milă de tine, De n-ai fi tu om pizmaş Şi la inimă vrăjmaş, mîndrescu, l. p, 188. Mult eşti tînăr şi gingaş La inimă om vrăjmaş. BIBICESCU, P. Ρ. 337. Veniseră odată peste ţara asta neamuri străine şi vrăjmaşe. rădulescu-codîn, l. 72. Faţa ta-i bulgăr di caş La inimă om vrăjmaş, diaconu, vr. 236, cf. folc. dobr. 331. 0 (Prin lărgirea sensului) împărţeala acestor căsari să înţelege pînă la o samă de vreme, pînă să va mai lăsa şi să va mai domoli firia bărbatului cea sireapă şi vrăjmaşe, prav. 155. De jos se vede un zid gol de acoperiş, zimţuit de mîni vrăjmaşe, de focuri, de lepra ucigaşă a părăsirii, iorga, P. A. I, 138. Un început timpuriu de surzenie îi oţeţise şi mai mult firea vrăjmaşă şi posacă. M. l. caragiale, c. 126. Ce mînă vrăjmaşă ne-o îndepărtat? T iunie 1964, 39. 0 (Prin analogie) Acmu de vrăjmaşul şarpe, ce e spre noi cu ale morţiei rane, vindecă Hristos, că spre cruce se înalţă. CORESI, ev. 464. O, amar leu cu suflet crunt şi cu minte de fiară vrăjmaşe cîtă pagubă feceşil moxa, ap. GCR I, 60/36. Leul... carile mai tare şi mai vrăjmaşă decît toate jigăniile cîte pre faţa pămîntului să află a fi tuturor ştiut este, cantemir, I. i. I, 28. 0 F i g. Cu puterea răpegiunii picioarelor... din vrăjmaşi colţii ogarilor scăpăm, id. ib. 54. Singură ai născut viaţa ipostatnică de care lovindu-se moartea cea vrăjmaşă de faţă s-au rupt. MINEIUL (1776), 141vl/5> (Regional) îndărătnic (Imoasa - Strehaia). Cf. alr i 1 560/842. ♦ (Regional; despre cai) Nărăvaş (Petrila). Cf. a m 17. 4. (Despre locuri, împrejurări, evenimente etc.) Care este în defavoarea, în dezavantajul cuiva sau a ceva; care prezintă sau poate prezenta o primejdie (1) pentru cineva sau ceva; care expune pe cineva sau ceva unei primejdii; care pricinuieşte mult rău; (despre vreme, fenomene ale naturii etc.) care se caracterizează prin condiţii neprielnice; care este greu de suportat; care produce neajunsuri. V. cumplit, grozav, nefavorabil, potrivnic2 (2), primejdios. Răbdat-au grecii acea vrăjmaşă a latinilor închidere şi neprietenească navală 68 de zile. cantemir, hr. 421. Din toate boalele, cea mai primejdioasă şi vrăjmaşă este neîndestularea GOLESCU, P. 29/22, cf. LB. Braţurile ce veacuri au apărat ast loc De tot afemeiase acea vrăjmaşă sfadă Şi armele perdură mîntuitorul foc. heliade, o. i, 163. Am văzut în oareşcare întîmplări grabnice şi prea vrăjmaşă că au luat bolnavii răgulat şi scăriş de la 25 până la 40 hapuri, veisa, i. 77/3. A fost mare nedreptate să i să-ntîmple ast rău, Din soarta lui cea vrăjmaşă şi din nenorocul său. pann, Ε. ii, 109/12. Era o sloată nepomenită: ploaie, zăpadă, măzărică şi vînt vrăjmaş de nu mai ştia vita cum să se-ntoarcă să poată răsufla CARAGIALE, O. I, 175. Pe aici, vremea e tot vrăjmaşă: de două zile ne bate o furtună grozavă, id. ib. vn, 19. Ce vînt vrăjmaş te-a abătut Şi de ai tăi te-a rătăcit? vlahuţă, S. a. I, 142. Era de mult bolnav bătrînul cu ochii pătrunzători sub ochelari, cu favoritele răsfirate ca barba unui viking, unui rege al mării bătut de vîntul vrăjmaş. IORGA, P. A. ii, 21. Cu nevoile noastre am întîrziat,... sania rea, boii slabi, vremea vrăjmaşe, miro-NESCU, s. a. 36. Nu-mi pare cuminte să înnoptăm în asemenea locuri vrăjmaşe. C. PETRESCU, A, 308. în clipele acelea nu ne mai simţeam deloc fioroşi şi nu ne mai credeam în ţară vrăjmaşă, sadoveanu, o. xxi, 97. Tradiţia aceasta alături de altele... au alcătuit puterea noastră de viaţă şi împotrivire, ajutîndu-ne... să străbatem nenorocirile şi furtunile vremilor vrăjmaşe din trecut. MOROIANU, S. 54. în faţa unui asemenea prăpăd... nu-şi poate reţine o pornire de revoltă pentru soarta lor vrăjmaşă. ARH. OLT. XIX, 245. Se gîndi să-şi tragă puloverul peste pijama, dar n-avea curajul să se aventureze în spaţiul vrăjmaş. Rămăsese nemişcat şi înţepenit ca într-o imensă compresă, vinea, l. n, 315, cf. DL, dm, m. d. enc., DEX. Lasă~mă, mîndruţo,-n casă, C-afară ploă de varsă Ş-afară-i vreme vrăjmaşă Şi eu sînt numa-n cămaşă! jarnîk - bîrseanu, d. 375. Atuncea răul vrăjmaş N-are pe la noi sălaş, păcală, m. r. 224. Vreme vrăjmaşă, alr I 1 262/571. 0 Fig. Degetele... se abăteau din drum în clipe fugare, semănînd ici-colo cîte o aluzie obscură, cîte o intenţie vrăjmaşă. vinea, l. i, 72. 5. Cumplit, grozav, straşnic (de mare, de intens, de puternic, de violent). Pe Alexie Comneno şi pe Isachie Anghel... cu vrăjmaşe războaie i-au biruit, cantemir, hr. 18. Vrăjmaşe bătaie dîndu-ş, turcii întîi de tot biruiră pe romei. id. ib. 433. Această dară crudă şi vrăjmaşă obrăznicie şi cutezare a ovreilor au făcut pe Traian de cu mare putere au mers asupra lor. C. cantacuzino, cm i, 25. Foc prea vrăjmaş şi surpare nevindecată la cea cetate, de nu să va învăţa a să chivernisi în treaba ei (a. 1694). FN 29. După o bătălie vrăjmaşă de două ceasuri, elefantul omorî un cap al balaurului. GORJAN, η. n, 25/35. Cu cît mai tîrzie va fi întîlnirea, cu atît mai vrăjmaşă şi mai socotită lovitura. caragiale, O. in, 63, cf. tdrg. Focul vrăjmaş mistuie colibele, pârvan, g. 100, cf. cade. Durerea în falcă o cuprinsese din nou şi mai vrăjmaşă ca înainte, rebreanu, NUV. 230. Femeia întreagă era nu o ispită, ci un lanţ de capcane, o bulboană de ademeniri; cu asemenea vrăjmaşă primejdie făcea să dai piept, voiculescu, p. i, 253. Argatul simţea bine cum clocoteşte o dorinţă vrăşmaşă, măcar că vorbele-i puţine nu arătau, popa, v. 5707 vräjmajesc — 1191 — VRĂMAŞESC 291, cf. DL* Valeu şi valeu. Bătaie vrăşmaşă. ŞEZ. Π, 17, cf cr. I» 122, alr 11/141. O (Adverbial) Au început a se batere prea vrăjmaş, cît nu se vedea razele soarelui. NECULCE, let. ii, 359/31. Intr-acea zi, trăgîndu-să înapoi, au dat pricină ca a doa zi vlahii încă mai vrăjmaş şi mai cu îndrăzneală să năvălească, cantemir, Hr. 416. Iaca, zăreşte, Venind împrotiva lui vrăjmaş, Pe cal înteţit, un călăraş, budai-deleanu, ţ. 182. Turcii, văzîndu-le starea şi halul acel cumplit, Cu o pornire înfocată, peste ei au năvălit. încep vrăjmaş a ucide, amarnic a-i împuşca, beldiman, e. 54/35. Atît arunca de vrăjmaş, cît lovind atunci capul unui evreu, anume lozip, piatra dintr-însul l-au aruncat peste 375 de paşi. BÄRAC, ap. gcr ii, 240/37. Tata îl izbea vrăjmaş cu palma peste gură. vlahuţă, s. a. ii, 300. Vedeţi cum curse sîngele lui Cezar, Ca alergînd la uşă, ca să afle De-i Brutus cel ce bate-aşa vrăjmaş. SĂM. vm, 52, cf. cade. Şi-n detunătura puştilor căzu trăsnit, grămadă, comistul care, singur-singurel, mai rămăsese în picioare sunînd vrăjmaş atacul, mironescu, S. a. 30. Baba roade „mai vrăjmaş decît capra la curechi” şi-şi face loc. Călinescu, b. 17. Vrăjmaş suflă pe cîmp vîntul ăsta îngheţat. v. rom. noiembrie 1953, 155. Venise un obuz, vîjîind vrăjmaş, şi-l frînse. lăncrănjan, c. i, 83. Să pune a o roade, şi roade la pădure mai vrăjmaş decît capra la curechi şi-şi face loc şi iese. RETEGANUL, p. i, 40. Aşa se face la fiecare pom şi se zice că vara pomii rodesc vrajmaş. şez. vi, 52. (în credinţe şi superstiţii) Cînd ciocîrliile cîntă vrăjmaş, are să bată vînt. şez. iv, 119. în ziua în care a nins întăiu, în acea zi primăvara să pui bostani, că se fac vrăjmaş de mulţi. GOROVEI, CR. 28. Omul pe care~l latră cînii vrăjmaş e răutăcios, id. ib. 48. Cînd primăvara... urlă lupii vrăjmaş la deal, e semn sigur de viituri mari de ape. id. ib. 173. ♦ (învechit; despre oameni) Aprig, vajnic1 (2). Supt acest voivod vrăjmaş, ţărmurile Dunării fără grijă era. C. CANTA-CUZINO, cm i, 36. Socotind că va să se facă om tare şi vrăjmaş, l-au înţărcat. BÄRAC, T. 7/27. 0 F i g . Mai tare şi mai vrăjmaşă jiganie decît foamea alta nu este. cantemir, ist. 131. ♦ (învechit şi regional; despre fiinţe) Tare (A Π 1); puternic (II1). Sînt... oameni vrăjmaşi şi mari, viteji că nici să poate afla alt neam de oameni, cantemir, hr. 159. Să fim doi împăraţi tot una de vrăjmaşi. şez. iii, 4, cf. v, 172, alr ii/i h 85/574. ♦ (Regional; despre cai) Iute, rapid (Dăeni - Hîrşova). Cf. alr i 1401/690. Doi cai vrăjmaşi merg ca nişte zmei. ib. - Pl.: vrăjmaşire. - Şi: vrăşmaş, -ă, (învechit şi regional) vrăzmâş, -ă subst., adj. - Vrajmă1 + suf. -aş. VRĂJMĂJESC, -EÂSCĂ adj. v. vrăjmăşesc. VRĂJMĂŞESC, -EÂSCĂ adj. 1. De vrăjmaş a 1), al vrăjmaşului, care aparţine vrăjmaşului, specific, propriu vrăjmaşilor; referitor la vrăjmaşi; plin de duşmănie, de ură; care exprimă, trădează duşmănie, ură. Gîndul vrăjmăşesc ce lucru împotrivă nu scorneşte? cantemir, i. ï. ii, 34. Celea ce din singure faptele rele ochiul dreptăţii izbîndeşte şi răsplăteşte, nici voia împotrivnică, nici mîna vrăjmăjască mai cu asupră a afla poate. id. ib. 220. Turburările şi zavistiile cele vrăjmăşăşti... asupră-i să scomiia. r. GRECEANU, CM Π, 233. Pus-au în gînd ca să aducă domnului.., pacoste şi strămutare şi aflat-au mijloc şi organ pre carele acea vrăjmăşască voie a-şi împlini, id. ib. 234. Făţărniciile armelor nu i-au folosit spre alta, fără numai... ca s(ă) unească mai fierbinţi puterile vrăjmăşeşti împotriva sflrşitului vieţii sale (a. 1802). gcr n, 196/13, cf. lb, i. golescu, c., valian, v. Egumenii monastirilor nicidecum nu ar fi putut propune, recomanda şi pretinde asupra lor măsuri mai vrăjmăşeşti, mai barbare, bariţiu, Ρ. a. i, 288. Cei zece cum văzură că-n ăst chip nu săvîrşesc, Numaidecît începură cu mijlocul vrăjmăşesc. pann, e. i, 39/22, cf. polizu. Cînd aşi găsi un turc luminat, care să voiască ca noi libertatea Principatelor, fără a se teme de veleităţi vrăjmăşeşti din parte-ne, de faţă cu dînsul aşi lucra pentru românii din Austria. GHICA, A. 86, cf. petri, v., DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D. MetapsMa, în deosebire de alte ştiinţe, se adresează nu unor forţe oarbe, ci unor forţe inteligente, adică capabile de fantezie, de intenţii (vrăjmăşeşti poate). MARINESCU, Ρ. A. 105, cf. ŞĂINEANU, D. U., SCRIBAN, D., DL, DM, DEX. 2. (învechit) Diavolesc. Făcea lucruri vrăjmăşăşti, de fărmăcături şi jîrtve necurate, biblia (1688), 658V38. Vremea sosi... Ca lumea să izbăvească Din robia vrăjmăşască. AARON, ap. GCR Π, 191/32, cf. TDRG. 3. (învechit; despre armate, state etc.) Vrăjmaş (II2). Întîmpinare de corăbii vrăjmăşăşti fac mare sînge (a. 1694). fn 35. Gheneral tînăr face o ascundere în pădure împotriva cetelor vrăjmăşăşti (a. 1694). ib. 37. Din întîmplările cele făr de veste care strică zestrea muierii... este pornirea oştirilor vrăjmăşăşti sau a tîlha-rilor. PRAV. cond. (1780), 96. Prin multe meşteşuguri ostăşeşti să întrarmează împotriva corăbiilor vrăjmăşeşti. GOLESCU, P. 240/20. Cînd oştirile merg prin ţări vrăjmăşeşti mult foloseşte să umble cu... orînduială. id. ib. 303/18. Mergînd spre mijlocul oştirilor vrăjmăşeşti.. au căzut mort. id. ib. 368/12. Corăbiile vrăjmăşeşti apucasă alt drum. ar (1829), 52/5. Generalu... aşăză o baterie în stufu de pe malu Dunării în faţa flotilii vrăjmăşăşti CR (1829), 30V6. Ei ardea cu iscusinţă toată ţările du prin prejurul oştirilor vrăjmăşeşti şi le lipsea pînă şi de iarbă. căpăţineanu, M. R. 152/3. Mihai porunci ca cu doă tunuri... să se facă foc asupra mulţimei vrăjmăşeşti. F. AARON, I. Π, 192/17, cf. 82/14. 4. (învechit) De vrăjmaş (I 3), al vrăjmaşilor, care aparţine vrăjmaşilor; specific, propriu vrăjmaşilor; referitor la vrăjmaşi; care este făcut de vrăjmaşi. Liman rău păzit arde de foc vrăjmăşesc (a. 1694). fn 32. Oraşul şi cîmpiile sînt pline de leşuri vrăjmăşăşti. CR (1829), 138V22. împărăţia nu se prăpădi numai de o singură năvălire vrăjmăşască, ci de toate deodată, căpăţineanu, m. R. 191/2. El mai făcu o năvălire vrăjmăşască în Transilvania. F. aaron, i. i, 110/13. Fierul vrăjmăşesc curmară viaţa tuturor ai mei. CONACHI, P. 256. Să nu lase ţeara a fl înecată de numeroasele ordii vrăjmăşeşti. BĂLCESCU, Μ. V. 127. în minutul cînd o ghiulea vrăjmăşască ar trece pe deasupra capului unui soldat, mirosul unei roze... nu i-ar izbi deloc mirosul său. BREZOIANU, î. 117/13. Vom urma domnului nostru... pentru mîntuireâ ţării., de bîntuielile vrăjmăşeşti. ispirescu, m. v. 13. Atîta sînge scump de eroi N-a frînt vrăşmăşasca trufie. 5709 VRĂJMĂŞEŞTE -1192- vrajmaşih săm. rv, 624, cf. resmeriţă, d., cade, scriban, d., dl, DM, DEX. - PL: vrăjmăşeşti. - Şi: vrăşmăşăsc, -eâscă, (învechit, rar) vrăjmăjese, -eâscă adj. - Vrăjmaş + suf. -esc. VRĂJMĂŞEŞTE adv. (învechit) 1, Ca un vrăjmaş (11), cu vrăjmăşie (1), cu ură, cu duşmănie. Cf. cantemir, i. I. i, 253. De zace ani încoace, de cînd sîntem căsătoriţi... tot cu grozăvire şi vrăjmăşăşte m-a bătut (a. 1803). iorga, s. d. xii, 148, cf. budai-deleanu, lex. Nu... să supune sfatului sătenilor bătrîni, ci tot împrotivă şi în tăria sa să razimă vrăjmăşeşte (a. 1809). ştefanelli, d. C. 346, cf. LB. Toţi iarăşi împrotivă, vrăjmăşăşte blestema Pe Caramanul. pann, E. II, 66/11, cf. polizu, ddrf. Dinadins li se dăduse noţiuni falşe, vrăjmăşeşte tendenţioase, cu privire la împrejurările ceasului greu al separaţiunei. arh. olt. ii, 70, cf. resmeriţă, D., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, M. D. ENC., DEX. Unt şî piste fire să te arăţi vrăjmăşeşte la cele ce te iubeşte. i. golescu, ap. zanne, p. vm, 172. 2. Foarte tare, foarte violent, cumplit, groaznic. Dulăul... cu lupul din faţă vrăjmăşeşte se lupta. CANTEMIR, ap. tdrg. Sosind la Armenia cea mică, unde, viind şi perşii, la marginile acelea, vrăjmăşăşte s-au bătut. r. popescu, cm i, 354. Prăda ţara vrăjmăşăşte. cantacuzino, a. 51v/5. Mulţimea de turci zării deodată Venindu-mi asupră vrăjmăşeşte. budai-deleanu, ţ. 312, cf. LB. - Vrăjmaş + suf. -eşte. VRĂJMAŞI vb. IV. T r a n z. 1. A manifesta împotrivire, ostilitate (1), ură, duşmănie, adversitate, rivalitate etc. faţă de cineva sau de ceva; a duşmăni, a urî, (învechit) a vrăjmăşui (1). Cf. budai-deleanu, lex. A te urî... nici cu gîndul n-am gîndit. Sîngele tău, ce-i în mine l-am iubit pînă-n sfîrşit, Milă îmi era de tine, viaţa nu ţ-am vrăjmăşii beldiman, o. 16/4. Maica mea m-au vrăjmăşii id. ib. 39/15, cf. lb. Pre cei ce le gîndesc rău îi vrăjmăşesc. poteca, F. 229/8, cf. L GOLESCU, C. însuşi ea au vrăjmăşii viaţa bărbatului (a. 1833). tdrg. Părinţii pot să dezmoştenească pe fiii lor... de au vrăjmăşii ori au cercat să vrăjmăşească viaţa lor prin orice chip. COD. ţiv. 121/32. Toţi mă vrăjmăşeau şi voiau să-mi surpe drepturile. gane, ap. cade. Despărţenia se poate pronunţa. In contra soţului care a vrăşmăşit viaţa celuilalt soţ. hamangiu, c. C. 60, cf. TDRG. Bătrînul era ursuz, boscorodea singur, vrăjmăşea găinile şi le hîşîia de zeci de ori din tindă în ogradă, rebreanu, i. 334, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., BUL. FEL. ΙΠ, 85, SCRIBAN, D., CĂLINESCU, b. 181, DL, DM. Păstorel, pentru că rămîne distant, e vrăjmăşit de moarte. STEINHARDT, J. 97, cf. M. D. enc., dex. (A b s o 1.) Află amu pildă diavolul a vrăjmaşi şi derept să nu-ş vearse veninul său spre ceia ce s-au slobozit den păcate. CORESI, EV. 30. Fiţi şi gata a nu vrăjmăşi, nici a vă slăbi sufletele, id. ib. 202. ORefl. recipr. Asfel de fatrii se găsa în toate oraşăle împărăţiii, care se vrăjmăşa între ele, unde mai mult, unde mai puţin. CĂPĂŢINEANU, M. R. 203/17. Pînă atunci n-o să vedem alta decît două, trei partide politice vrăjmăşindu-se între dînsele. ghica, ap. cade, cf. ddrf. Interesul e pizmătăreţ şi gîlcevitor: el desparte un popor în clase care se vrăjmăşesc. IORGA, C. I. II, 50. Oprea * Titu, deşi prieteni, se vrăjmăşeau în ascuns, fiindcă profesorul strîmba din nas asupra poeziilor lui Titu rebreanu, I. 142. 0 Refl. Gîndul meu nu este să supăr pe cineva; şi nici că mă va putea face vrodată vro cîrtire omenească ca să-mi ies din principele mele, de a mă vrăjmăşi cu mine însumi, heliade, o. ii, ig 0 I n t r an z . (învechit; construit cu dativul) Omorîţipre dînşii căce vrăjmăşăsc ei voao cu ficleşug. biblia (1688), 1151/48. Plecară spre mene cu lucrure fără de lege şi-ntru mînie vrăjmăşea mie (a. 1710), gcr i 366/11, îngăduim ca cînd să întîmplă de o parte den căsătoriţi vrăjmăşeşte asupra vieţii ceialalte părţi sau au făcut preacurvie, partea cea rănită să poată cere de tot dezlegare de la căsătorie. RÎnduială, 14/31. ♦ Refl. Fig. A se învălmăşi. Prin văzduh cetele negre de nouri se vrăjmăşeau ca nişte balauri, rebreanu, nuv. 137. 2. (învechit) A învrăjbi (două sau mai multe persoane una împotriva alteia); (învechit) a vrăjmăşui (2). Harichia este ceea ce i-au vrăjmăşii cu sfat împrotivnic. ae-thiopica, 40716, cf. i. golescu, c. Pisma tot la rele paşte, Şi pe fraţi îi vrăjmăşeşte. bolliaC, O. 95. - Prez. ind.: vrăjmăşesc. - Şi: vrăşmaşi vb. rv. - V. vrăjmaş. VRĂJMĂŞIE s. f. (Atestat prima dată în 1525, cf. d. bogdan, gl.) 1. Sentiment puternic de antipatie, de aversiune, de ură etc. faţă de cineva sau de ceva; atitudine, comportare ostilă faţă de cineva; relaţie (II1) lipsită de bună înţelegere, de acord, de armonie, de prietenie (între două sau mai multe persoane); faptă care trădează, denotă sentimente de duşmănie, de ură faţă de cineva sau de ceva; duşmănie, inamiciţie, ostilitate (1), ură. Rădăcina a toate bunătăţile iaste dragostea şi toate vrăjmăşiile şi pierzătunle dragostea le biruiaşte. CORESI, EV. 47, cf. 340. De va fi una ca aceaia, cu sandîcul şi vrăjmăşia diavolului, cinci ai... se se bage în canon a se pocăi numai cu pine şi apă. prav. lucaci, 170. Nu-i bărbatul cu vrăjmăşie spre muiare, de vreme ce la toate giudeţele mai adevărate sînt mărturiile, prav. 158. Nu se părăseşte de aceste fapte, cu vrăjmăşia împotriva creştinilor. M. COSTIN, O. 67. Vrăjmăşia acoperită mai mult rău aduce. id. ib. 131. Era cu mare vrăjmăşie asupra grecilor, mergea de prăda ţările şi oraşe. dosoftei, v. s. octombrie 88v/17. Cu atîta vrăjmăşie au năpădit, cît pînă în sfîrşit s-au silit să surpe călărimea Moscului. N. COSTIN, let. n, 67/17. Părăsind vrăjmăşia neprietiniii, îndată toată giuruinţa şi plinesc, cantemir, i. I, n, 238, cf. 34, id. hr. 313. Ş-au vădit vrăjmăşia ce avea cătră domnu-său. R. POPESCU, cm I, 360. Li s-au dovedit faptele şi vrăjmăşia împotriva domniii. R. gre-CESCU, cm n, 236, cf. LEX. MARS. 219. Al doilea [păcat] este zavistia, dintru carele să naşte vrăjmăşia şi uciderea. ANTIM, O. 123. Toată noapte aceea am petrecut-o întru o stare a veni în ce mai mare vrăjmăşie unii împrotivă altora (cca 1750-1780). GCR ii, 84/4. Gîndind cele cu vrăjmăşie, lesne... vor sta cu corăbiile lîngă zid. AETHIOPICA, 52723. Numai de răotate sau de vrăjmăşie, ca să-l păgubească, l-au tras. prav. cond. (1780), 64. 5712 VRĂJMĂŞIE -1193- VRĂJMĂŞIE Surpa pre luptătoriul carele din început ţinea vrăjmăşie şi pizmă neamului nostru, varlaam - ioasaf, 11726. Datoria mea este să scap pre tatăl meu de vrăjmăşiile Emirei. smoiu, 37710, cf. budai-deleanu, lex. Deschid plicurile toate, poruncile le cetesc, Află toată vrăşmăşia, cu care îi prigonesc, beldiman, e. 24/22, cf. 33/7. Vrăjmăşia între rude este mai rea decît muşcătura scorpiei. GOLESCU, p. 31/22, cf. 114/11, 182/7. După ce au supt cu mare lăcomie şi cu vrăjmăşie tot laptele pînă la sînge, au cutezat nelegiuiţii să lucreze două răutăţi mari împotriva tuturor sfintelor dreptăţi (a. 1822). arh. olt. X, 254, cf. LB. Se cuvine a ne feri de vrăjmăşii, de înşălăciuni, de stratighime, de ocări poteca, f. 169/21, cf. 285/6, ï. GOLESCU, C. Ura şi vrăjmăşia veni în cel mai groasnic punt. căpăţineanu, m. r. 237/12. Acest prieteşug... între cardinalul şi între Mihaiu se prefăcu în grabă în vrăjmăşie pe faţă. F. aaron, i. ii, 246/17. O vrăjmăşie vechie e pricina care l-a făcut a se purta astfel cu mine. bălcescu, m. v. 155, cf. 259. Jură în gura mare... Că sînt prieteni, n-au vrăjmăşie. BOLLIAC, O. 148. O vrăşmăşie teribilă s-a încuibat între ţărani şi arendaşi l. ionescu, m. 147. Recunoştinţa de cele mai multe ori e muma vrăjmăşiei, hasdeu, i. v. 99, cf. COSTINESCU, lm. Nu umbla cu vrăjmăşie, răspunse Ghiţă, SLAVICI, O. I, 132. Vrăşmăşia lor e groaznică,... vor să-şi răpească una de la alta pămînt. ispirescu, l. 5. Atunci i se zgudui inima de o vrăjmăşie nebună. VLAHUŢĂ, S. A. n, 23, cf. DDRF. Acum ridică Ochii săi, parc-ar lăsa Peste-o oaste inimică Toată vrăjmăşia sa. COŞBUC, Ρ. Π, 112, Cf. BARCIANU, ALEXI, W., IORGA, P. A. I, 165, TDRG. Pricinile nu se aduc înaintea judecătorilor din sat înadins, fie din cauza intereselor ce sînt în joc, fie pentru vrăşmăşia ce prea adeseori se manifestă faţă de una sau alta dintre partide, păcală, m. R, 346. Simţise de mult vrăjmăşia Savistei şi deseori îi venea s-o sugrume, rebreanu, i. 441, cf. resmeriţă, d. Prietenia ei era căutată, vrăjmăşia ei era temută de toţi domnii noştri GOLOGAN, C. R. 38, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Citindu-le, uiţi şi lauda şi vrăşmăşia cu care a fost troienit ani de-a rîndul lovinescu, c. iv, 20, cf. popa, v. 49. Plecă să ceară sfat unui vechi hoţ de cai, bătrîn şi pocăit, cu care Amoaşei avusese pe vremuri certuri şi vrăjmăşie. voiculescu, P. n, 11. O vrăjmăşie acră sporea în stăpîn, din ceas în ceas, în vorbe, în mişcări. SADOVEANU, o. x, 318, cf. XX, 385. Un spirit de vrăjmăşie şi concurenţă dîrză stăpînea toată mulţimea... în lupta pentru pîine. BART, E. 290, cf. SCRIBAN, D., SCL 1950, 74. Făt-Frumos din lacrimă merge să se bată cu un tînăr împărat vecin, spre a da satisfacţie tatălui său, care e în vrăjmăşie veche cu vecinul călinescu, B. 211, cf. vianu, l. r. 400. Seva unui popor obidit, ţinut cu vrăjmăşie în întuneric, îşi împlinea cum putea nevoile de expresie şi comunicare. CAMIL petrescu, O. I, 92. Nu se arătă prudent să zădărască, fără noimă, cine ştie ce bănuielnică vrăjmăşie a unei odrasle din tagma suspusă. C. petrescu, a. r. 17. Un talaz de vrăjmăşie îi sui spre inimă, vinea, l. n, 115. L-a privit pe gazetar cu indiferenţă, cu vrăjmăşie aproape, v. ROM. februarie 1956, 62. Obrazul i se scălda în mînie şi venin, ochii-i luceau trădînd vrăjmăşie crîncenă. VORNIC, P. 85, cf. dl, DM, STEINHARDT, J. 32, M. D. ENC., DEX, COm din STRAJA - rădăuţi, alr 11 389/896, 1 567/840. 0 (Prin extensiune) In Asia însă nu se vede această vrăjmăşie între cai şi cămile, pentru că acolo amîndoă aceste dobitoace trăiesc împreună. MN (1836), 1172/16. Dulăii dintr-o dată se izbiră cu vrăjmăşie în cărare. sadoveanu, O. IX, 25. 0 Fig. Sîntem biruiţi,... însă nu atît prin armele duşmanului, precum prin vrăjmăşia sorţii COLUMNA, vn, 158. Impunea pacea vrăjmăşiilor interne dintre Alpi şi mare. iorga, p. A. n, 176. Părea că nu observă sau că nu vrea să observe aerul acela de încordare şi de vrăjmăşie care plutea în văzduh, v. ROM. mai 1958, 41. 0 Loc. a d v. în vrăjmăşie = cu intenţia de a-şi manifesta ostilitatea (1), ura, duşmănia, aversiunea etc. faţă de cineva sau de ceva; în necazul, în ciuda cuiva. Păreau a rîde-n vrăjmăşie, aşa fărîmaţi cum erau. VORNIC, P. 100. Asta numai mie mi se putea întîmplă! ziceam eu cu asprime şi cam în vrăjmăşie, lăncrănjan, C. Π, 137. A început să cînte, tot aşa de unul singur şi cam în vrăjmăşie. id. ib. 348. Fac îm vrăjmăşie necaz. alr 1 1 389/896. ♦ (Rar) Contrast, opoziţie (I 1). Numai pentru dînsul în minutul acela neîmbinatele lucruri, eterna vrăşmăşie ce este noaptea şi ziua, întunericul şi lumina nu mai aveau fiinţă şi natură, anghel, pr. 66. 2. (învechit) însuşirea de a fi rău (A 11), crud, hain; cruzime, neîndurare; atitudine, comportare de om rău; p. ext. faptă care trădează, denotă răutate (11). Mîndria trupului vrăjmăşie iaste Iu Dumnezeu. CORESI, ev. 73. Vrăjmăşia şi fără-de-omenia lor! varlaam, C. 87. Tamerlanu... să află... la istorie scris pentru vrăjmăşia carile toată Asia au prădatu, de au arsu pînă la Eghipetu. URECHE, l. 116. Cu toţii s-au întristat de vrăjmăşia lui Ştefan vodă, socotind că şi ei vor lua acea plată, care au luat şi Arbure. id. ib. 136. Nu să pocăiră din vrăjmăşiile lor. N. test. (1648), 31079, cf. simion dasc., let. 129. Neaudzit au fost în vrăjmăşia sa acela paşa, cît tremura tot omul din oştenii lui de frică. Μ. costin, o. 313, cf. 321. Vezi, oame creştine, cum au căzut Irod în vrăjmăşie pentru blăstămată dezmier-dăciune (a. 1683). GCR I, 272/3. Voi face ţie după vrăjmăşia ta şi mă voi cunoaşte ţie, cînd te voi judeca. biblia (1688), 560729, Iară, dacă au spartu Aron vodă pre viclenii săi, nice un loc n-au rămas să nu fie plin de vrăjmăşia lui. Ν. costin, L. 566. Pentr-acea vrăjmăşie şi groază ce-i împlusă inema diiavolul de lăcomia ce ave, urît-au toţi pre Duca vodă. neculce, l. 70, cf. 29. Lăsaţi jafurile. Lăsaţi strîmbătăţile, vrăjmăşiile... şi scandilele. antim, o. 149. Simţirile sufletului dupre cea grăită iscusindu-se şi prin bunătate şi prin răotate, adecă şi prin măiestriile şi prin vrăjmăşiile cele de multe chipuri (a. 1775). GCR Π, 108/20. Mă miluieşte degrab şi din toată vrăjmăşia, şi de vătămarea celui viclean mă slobozeşte. mineiul (1776), 200vl/18. Aşa păzită, încît să nu fl suferit nici o stricăciune nici a vremilor, nici de vrăjmăşiile oamenilor. poteca, F. 343/1, cf. 169/21. Prin vrăjmăşia unor boieri, se făcu ca tractatul... nu fu de pe cum voise Mihai. bălcescu, M. v. 95, cf. polizu, da vila, V. v. 179. Vrăjmăşia acestei surori e groaznică. CĂLINESCU, B. 60. 0 Fig. Acest poetic, fiind la acea cetate izgonit, scris-au şi alte stihuri... în carile... arată vrăjmăşia Mării Negre, cantemir, hr. 117. Vrăjmăşia sufletească a nopţii se topi ca o pîclă. SADOVEANU, O. XI, 5712 VRAJMAŞIRE -1194- vrancenesc 57, ♦ Fig. Complex de împrejurări grele, ostile, primejdioase (pentru cineva); lucru, eveniment, situaţie etc. care pricinuieşte mult rău, necaz. El intrase în Bugeac pentru ca să ducă în ţeară care mocăneşti pline de copile... şi de roabe tătăreşti. Tablou viu şi spăimîntător de acea epohă de vrăjmăşie, unde omul nu era sigur de azi pînă mini. alecsandri, p. p. 115. Toată această vrăjmăşie mugeşte în jur, fără să poată face nimic. ralea, S. τ. 1,294. Se uita roată, căutîndparcă în unghere o vrăjmăşie pe care s-o strivească. VORNIC, P. 204. 3. (învechit) Război1 (1); invazie; cotropire. V. ostilitate (2), Era unul ce-l chiema Varava..., carele cu soţiile lui rădicîndu-să, făcuse vrăjmăşie. N. test. (1648), 62723. Pe a tătarilor... vrăjmăşie bărbăteşte au tîmpit şi locurile sale de prada vărvărească mai nebetejite ferind, cantemir, hr. 19. Cu vrăjmăşii... locurile părţilor Volohiii au răsipit ş-au strămutat. id. ib. 316. Hotărîre a intra o vrăjmăşie în ţară, supt Trigonul Achio (a. 1701). fn 107. Că-ţ aduc înaintea ta pre începătoriul vrăjmăşiei. MIL. TIT. 29714. Au intrat în Ardeal pre furiş, neavînd Gelu, duca românilor, nici un prepus despre vro... vrăjmăşie, maior, ist. 78/14, cf. budai-deleanu, Ţ. 403. După încetarea vrăjmăşiilor cu turcii se duse în persoană la dînsul. F. aaron, I. I, 104/11. Mihai Vodă n-are nici un gînd de vrăjmăşie. bălcescu, m. ν. 325. ♦ (învechit, rar) Ucidere, omor. Cf. lex. mars. 213. - PL: vrăjmăşii - Şi: vrăşmăşie s. f. - Vrăjmaş + suf. -ie. VRAJMAŞIRE s. f. (învechit) Faptul de a v r ă j -mă şi (1); duşmănie, ură. Cf. budai-deleanu, lex. începerea prieteşugului este lauda, iar a vrăjmăşirii vorbirea de rău. GOLESCU, P. 63/4. Mare nemulţămire să socoteşte vrăjmăşirea vieţii dăruitoriului sau vătămarea lui la trup. cod. ţiv. 162/1, - PL: vrăjmăşiri - V. vrăjmăşi. VRĂJMĂŞIT, -Ă adj. (învechit) Care este duşmănit, urît. Cf. vrăjmăşi (1). Păgîneasca faptă zdruncină şi mai mult poziţia şi altminteri destul de dificilă a domnului, privit şi vrăjmăşii acum nu numai ca tiran ucigaş al boierilor, ci şi ca nelegiuit lepădat de vechea-i credinţă, an. ist. naţ. i, 63, cf. resmeriţă, d. - PL: vrăjmăşiţi, -te. - V. vrăjmăşi. VRĂJMĂŞ0S, -OÂSĂ adj. (Regional; despre oameni) Vrăjmaş (II 1). Din pricina canonelii ne făcuserăm vrăjmăşoşi, dugoşi, neîncrezători, împiersaţi, înfieraţi şi împrilostiţi ciauşanu, r. SCURT. 63, cf. dl, dm, dex. Frate-său ăsta, mai mare, era şi el bogat, nu e vorbă, dar zgîrcit şi vrăjmăşos nevoie mare,... de cînd auzise de îmbogăţirea lui frate-său, fiindcă-l întrecuse. pamfile, duşm. 98. - PL: vrăjmăşoşi, -oase. - Vrăjmaş + suf. -os. VRĂJMĂŞUf vb. IV. Tranz. (învechit) 1. A vrăjmăşi (1). Tu ai lovit pre toţi ceia ce mă vrăjmăşuiesc în deşert, biblia (1688), 383Vl0. Să va dovedi că î vrăjmăşuit viaţa, pravila (1814), 79/24, cf. tdrg, cade scriban, d. 1422. (Absol.) Acum iubeşte şi acm' vrăjmăşuiaşte. ANTIM, O. 219. Foarte cu mare urgîe vrăjmăşuiaşte tatăl tău. varlaam - ioasaf, 88v/5 OIntranz. (Construit cu dativul) Omul... acum p0h-teşte un lucru şi acum îl urăşte, acum iubeşte şi acum vrăjmăşuieşte împotriva acestora, antim, p. 215. Să umblăm ca nişte săraci, căci, într-acesta chip, mai puţin vor vrăjmăşui noao cei ce ne vor întîmpina. aethiopica 8721. Cînd cineva să va întîmplă să vrăjmăşuiască stăpînirii, atuncea şi femeia împrotiva bărbatului şi sluga împrotiva stăpînului său... mărturisesc, pravila (1814), 76/4. Fiii pot să depărteze pre părinţii lor din moştenirea averii lor... cînd tatăl va vrăjmăşui vieţii fiiului ib. 153/9. Fratele Terezii... au vrăjmăşuit lui Marchez Costans (a. 1836). cat. man. i, 395. 2. A vrăjmăşi (2). Vrăjmăşuia cu sfatul împrotivnic păgînul şi silnicul Aman pre tot neamul israiltenesc (a. 1769). arhiva r. i, 218/15. Fără milostivire ne vrăjmăşuia prin sfatul cel împrotivnic (a. 1769). ib. 219/6. (Absol.) Arăta cum că Haricliea este cea ce au vrăjmăşuit cu sfat împrotivnic. aethiopica, 40716. - Prez. ind.: vrăjmăşuiesc. - Vrăjmaş + suf. -ui. VRĂJMĂTOÂRE s. f. (Regional) Vrăjitoare, v. v r ă -jitor (I 1) (Miron Costin - Roman). Cf. alr i 1 397/536. - Pl.: vrăjmători - Vrajmă2 + suf. -ătoare. VRĂJMOÂICĂ s. f. (Regional) Vrăjmaşă, v. vrăj -maş (II) (Melineşti - Craiova). Şi-o vrăjmoaică de şerpoaică Tot în poală-mi să oua, Tot în poală-mi pui scotea, balade, ni, 93. - PL: vrăjmoaice. - Vrajmă2 + suf. -oaică. VRĂJMOÂLĂ s. f. (Prin Bucov.; ironic) Vrăjmaşă, v. v r ă j m a ş (II). Cf. şez. v, 172. - PL: vrăjmoale. - De ia vrajmă2. VRĂJNICIOÂRĂ s. f. v. vrănicioară. VRĂJUI vb. IV. Intranz. (Regional) A vrăji (1) (Voivozi - Şimleul Silvaniei). Cf. alr sn v h 1 567/325, alrm sn ni h 1 312/325. - Prez. ind.: vrăjuiesc. - Vrajă + suf. -ui VRĂMICTJŢĂ s. f. v. vrănicuţă. VRĂNCEÂN, -Ä subst., adj. v. vrîncean. VRĂNCEÂNCĂ s. f. v. vrînceancă. VRANCÉNESC, -EÂSCĂ adj. v. vrîncenese. 5725 VRANICIOARĂ -1195- VRĂŞULIRE VRANICIOARĂ s. f. (Regional) 1. Diminutiv al lui vraniţă1 (1). Ai venit pe ulicioară Ş-ai intrat pe vrănicioară. bîrlea, b. 124, cf. id. l. p. m. ii, 500. ]tfănînce-te focu, moarte, C-ai zinit pă ulicioară, Te-ai băgat pă vrănicioară. T. papahagi, m. 69, cf. GR. s. vn, 50, 81, alr i 655/361, alr π/i h 269/349, alrm n/i h 366/349, glosar reg., alr - m n h 260/236. 2. (Art.; în forma vrăcnicioara) Numele unui joc de copii nedefinit mai îndeaproape (Garvăn - Măcin). Cf. H XIV 346. - PL: vrănicioare şi vrăniciori (alr Ii/l 269/349). - Şi: vrăcnicioâră (h xiv 346), vrăgnicioâră (t. papahagi, m. 62, alr î 655/361, glosar reg.), vrăjnicioără (gr. s. vn, 50,81) s. f. - Vraniţă1 + suf. -ioară. VRĂNICUŢĂ s. f. (Regional) Diminutiv al lui vraniţă1 (1). Cf. barcianu, graur, e. 42, sfc iv, 146, chest. ii 407/4,412/4,324, alr π/i h 269/102, alrm ii/i h 366/102. - PL: vrănicuţe şi vrănicufi (alr ii/i h 269/102). - Şi: vrăinciîţă (chest. ii 407/4, 412/4), vrămiciiţă (ib. II412/324) s. f. - De la vraniţă1. VRĂODÎNĂOĂRĂ adv. v. vreodinioară. VRĂSNI vb. IV v. vresni. VRĂSTÂR s. n. v. vlăstar. VRĂSUI vb. IV v. frăsui. VRĂŞCĂNEÂLĂ s. f. (Prin nord-vestul Munt.) Vrăşcănit1. Cf. udrescu, gl. Ce vrăşcăneală o fi acolo? Parcă s-ar bate! id. ib. - Pl.: vrăşcăneli. - Şi: vrăşcăreâlă s. f. udrescu, gl. - Vrăşcăni + suf. -eală. VRĂŞCĂNI vb. IV. (Regional) 1. Intranz. A produce zgomote puternice trîntind, răsturnînd, aruncind lucrurile unele peste altele; (despre frunze uscate sau vreascuri) a produce un zgomot caracteristic prin izbire sau prin presare (Cepari - Curtea de Argeş). Cf. udrescu, GL. Vrăşcăne frunza, e ceva! id. ib. Cine o fi vrăşcănind aşa prin pod? id. ib. 2. Tranz. A strica, a distruge (prin împrăştiere); (regional) vrăşuli (3) (Cepari - Curtea de Argeş). Cf. udrescu, gl. Au intrat vacile-n clăi şi pe toate le-a vrăşcănit cu coamele. id. ib. - Prez. ind.: vrăşcăn şi vrăşcănesc. - Şi: vrăşcări vb. iv udrescu, gl. - De la vraşc. VRĂŞCĂNÎT1 s. n. (Prin nord-vestul Munt.) Faptul de a vrăşcăni (1); dezordine, învălmăşeală; (regional) vrăşcăneală, vrăşcănitură. Cf. udrescu, gl. -Pl.:? - V. vrăşcăni. VRĂŞCĂNIT2, -Ă adj. (Prin nord-vestul Munt.) Răvăşit2 (2); stricat, distrus. V. vrăşuli t. Cf. udres- cu, GL. la uite-tee! toţi snopii vrăşcăniţi, rupţi, dezlegaţi, jucaţi cu picioarele! id. ib. Am găsit casa vrăşcănită. id. ib. - PL: vrăşcăniţi, -te. - V. vrăşcăni. VRĂŞCĂNITURĂ s. f. (Prin nord-vestul Munt.) Vrăşcănit1. Cf. udrescu, gl. S-aud vrăşcănituri prin pod. id. ib. - PL: vrăşcănituri. - Şi: vrăşcăritură s. f. udrescu, gl. - Vrăşcăni + suf. -itură. VRĂŞCĂREÂLĂ s. f. v. vrăşcăneală. VRĂŞCĂRI vb. IV v. vrăşcăni. VRĂŞCĂRIT s. n. v. vrăşcănit1. VRĂŞCĂRITIJRĂ s. f. v. vrăşcănitură. VRĂŞMÂŞ,-Ă subst., adj. v. vrăjmaş. VRĂŞMĂŞESC, -EÂSCĂ adj. v. vrăjmăşesc. VRĂŞMAŞI vb. IV v. vrăjmăşi. VRĂŞMĂŞIE s. f. v. vrăjmăşie. VRĂŞULEÂLĂ s. f. (Prin Olt. şi prin nord-vestul Munt.) Răvăşire; îngrămădire dezordonată de lucruri; (regional) vraşol, vraşolniţă. Cf. ciauşanu, v. 210. Ce vraşoleală mi-aţi făcut aici, mă, năbădăioşilor? udrescu, gl. 0 F i g . Hingheri de oameni... acopereau cu hodorogeala trăncănelilor şi a rîgăitelor... vaietele celor pecetluiţi de frig, chiorăiturile şi vrăşulelile maţelor tinere puse la satanica mucenicie a teascului înfometării. ciauşanu, r. scut. 80. - PL: vrăşuleli. - Şi: vraşoleâlă s. f. - Vrăşuli + suf. -eală. VRĂŞULI vb. IV. 1. Tranz. (Prin Munt. şi prin Olt.) A răvăşi (3). Cf. scriban, d., arhiva, xxvi, 256, i. CR. ix, 126, ciauşanu, v. Au intrat nebunii şi au vraşolit tot-tot. udrescu, gl. 2. T r a n z . (Prin nord-vestul Munt.; în forma vraşoii) A încurca, a încîlci. udrescu, gl. Cine mi-aţi vraşolit, mă, caierele şi borangicul din pod, ai? id. ib. 3. Tranz. (Prin nord-vestul Munt; în forma vraşoii) A strica, a distruge (prin împrăştiere); (regional) vrăşcăni (2). Cf. udrescu, gl. Au intrat vacile-n clăi şi pe toate le-au vraşolit. id. ib. 4. R e f 1. (Prin Olt.) A umbla dintr-un loc în altul, a umbla peste tot (producînd dezordine, stricăciuni etc.). Auzi oile vrăşulindu-se prin obor. PLOPŞOR, C. 127, cf. CIAUŞANU, V. - Prez. ind.: vrăşulesc. - Şi:vraşoii vb. IV. - V. vraşilă. VRĂŞULIRE s. f. (Prin Olt.) Acţiunea de a (se) vrăşuli şi rezultatul ei. Cf. ciauşanu, v. 210. - Pl.: vrăşuliri. - V. vrăşuli. 5747 VRĂŞULIT -1196— VRAŞULIT, -Ă adj, (Prin Olt. şi prin nord-vestul Munt.) Răvăşit2 (1); în dezordine, în neorînduială. V. v r ă ş c ă n i t2. Cf. ciauşanu, v. 210. Cine-a umblat la dulapuri? Am găsit toate ale vraşolite. udrescu, gl. A plecat cu părul vîlvoi şi cu hainele vraşolite..., parcă-l fugăreau turcii. id. ib. - PL: vrăşuliţi, -te. - Şi: vraşolit, -ă adj. - V. vrăşuli. VRĂŢÂRĂ s. f. v, brăţară. VRĂUI vb. IV v. vrăfui. VRĂVOÎ s. m. v. vrăbioi. VRĂVUf1 vb. I. Tranz. (învechit, rar) A dărui. Noaă spăsenie vrăvuiesc. DOSOFTEI, mol. 91. - Prez. ind. : vrăvuiesc. - Din ngr. βραβεύω. VRĂVUI3 vb. IV. v. vrăfui. VRĂVUIALĂ s. f. v. vrăfuială. VRÎSNI vb. IV v. vresni. VRĂZMÂŞ, -Ă subst., adj. v. vrăjmaş. VREA1 adj. nehot., pron. nehot. v. vreun. VREA2 vb. II. A. I. Tranz. (Folosit şi absol.) (Urmat mai ales de propoziţii completive directe cu verbul la conjunctiv sau, învechit, astăzi rar, de verbe la infinitiv, învechit şi regional, iară prep. „a”) 1. A fi hotărît, a fi decis să...; a avea de gînd să..., a intenţiona. E Pavel vruindu să între întru gloată, nu-l lăsară elu ucenicii lui. COD. vor.2 5v/5. Sutaşul... grăi: Vedzi ce veri (ai de gînd B 1938) se faci; acesta omu rrimleanu easte, ib. 2279. Adecă amu şi corăbiile, atîta fiindu şi de izeacleanu vîntu găsite, şi se întorrcu de miîiutea cîrrmitoare a dereptătoriului încătruo va (i-i voia N. test. 1648, hotărăşte B 1938) din străminare. ib. 62r/6. Mai vîrtos celora ce vor ceti cu grijă şi cu socotinţă, ce vor vrea să caute, ei vor afla. CORESI, EV. 6. Abimeleg chiemă şi peAvraam şi zise lui:... ce am greşit ţie, cum aşa mare păcat ai vrut pre mine şi pre ţara mea a aduce? PO 65/16. Au vei (gîndeşti B 1938) şi pre mine să mă omori cum omorîşi şi cel eghiptean ieri? ib. 183/26. Du-te, Sisine, cătră soru-ta, Melintie, că s-au născut cinci coconi şi i-au luat dracul, şi al şaselea va se i-l ia (a. 1580 — 1600). cuv. D. bătr. II, 285/3. Dăm ştire Domniilor voastre că vrem se tremitem oile în munte (a. 1592). ROSETTI, b. 46. Avea Divses vrăjmăşie pre Palamid întru ascuns şi-l pîrî cătră împăratul cu hitlenşug că va să plece oştile supt troiani, iar împăratul crezu şi pierdu pre Palamid. MOXA, C. 116. Acesta împărat vrea să zidească în Rim beserecă şi, săpînd temeliia afund în pămînt, aflară un cap de os. id. ib. 121. Mănie-să şi nu vrea să între. Iară tătăl lui ieşi de-l ruga. varlaam, C. 13, Iară svîntul Nicolae... [î]j dzise: „Să nu duci acest grîu la Frăncie, unde veri să-l duci, ce-l du în Mirlichie”. id. ib. 392. Tot omul carele va sa zidească ceva m, Λ w. u>uu casa au cetate, intai pune temelie virtoasa (a. 1644), gcr ' 112/16. Ar fi vrut apuca şi alte cetăţi, că Ştefan Vodă la gol n-au îndrăznitu să iasă. ureche, l, 98. Nămitul de va vrea să jure noaptea..., să-l spîndzure ca pre un tîlhar şi ucigător. prav. 23. Vrem (vom munt.) să facem voroavă pentru rîndul furtuşagului. ib. 29. Iară Pavel vrînd să iasă la mulţime, nu-l lăsară pre el ucenicii N. test. (1648), 16Γ/8. Carele şi beseareca au ispitit să o spurce, pre carele prinzîndu-l, după leagea noastră vream să-l giudecăm. ib. 167720, cf. mardarie, l 118/8. Cu mare meşterşug şi taină strică unul altuia cînd va unul pre altul să-l surupe. M. costin, o. 115 Trebuieşte, de voim să ne mîntuim într-un ceas de acest nepriietin, pre lîngă voia lui Dumnedzău, însă să facem aşea. id. ib. 160. Voi să vă arăt că nici o primejdie a lumii la mine nici un preţ nu are. id. ib. 317, Dzică cît le place ceia ce n-au minte, De vor să mă sparie cu a lor cuvinte, dosoftei, O. I, 29. Şi de pizmaşii ce să-nviteadză Să-ţ stea-mprotivă, vrînd să mă piardză. id. ib. 37. Iani luaţi aminte, creştinilor, cu ce alnicie au vrut să-şi acopere păcatul lor, cum să nu preceapă Iacov c-au vîndut ei pre losif ismailitenilor. ZOB A, s. 171. într-una de sîmbete, adunaţi fiind ucenicii a frînge pîinea, Pavel să priciia cu ei, vrînd (avea de gînd B 1938) să iasă a doua zi, şi îndelungă cuvîntul pînă la miază-noapte. biblia (1688), 848V20. M-am dat în mînile rîmlenilor, carii, certîndu-mă, au vrut să mă sloboază, pentru că nici o vină de moarte era întru mine. ib. 8551/10. De la tabere voiu să vă spuiu veşti (a. 1693). FN 18. Acmu el ştie că vei Măria ta să-l mazileşti şi să pui domnu pre ficiorul Radului Vodă, şi este în grije. NECULCE, L. 19. Au trimis boierii la Poartă pe Chiriţă Drace, cu rugăminte de la boieri şi de la ţară, pre cine or vrea ei să le dea domnu de ţară. id. ib. 31, Numai ce voiu să dzic, poate fi, Dumnedzeu fereşte, la războiu, că dintr-o 1000 de sineţe abiè să tîmplă de loveşte un om. id. ib. 243. Numai ce va şi ce porunceşte, aceea să să facă. cantemir, i. i. i, 38. Au doară vii să dzici că din fire aşe ieşti tocmită, id. ib. 44. Vrerem, pentru ca să să înştiinţeze cititoriul nostru că alta pusesem în gîndul nostru şi alta stnmtoarea vremii şi lipsa a unor scriitori la lucrul nostru foarte de treabă ne-au asuprit a face. id. HR. 461. Acmu în scurt atîta vrum să arătăm, id. ib. 475. Şi plecă Costandin Vodă... să iasă înaintea lui Racoţ la Teleajăn (că aşa vrea Costandin Vodă să-i dea în gura ungurilor şi a moldovenilor). R. POPESCU, CM I, 372, cf. anon.car., LEX. marş. 226, 251. Hotărîm şi vom să se facă în toţi anii nestrămutat cu cinste slujbele celor patru sfinţi, antim, O. 333. Va aice D[\x]mnezeu să arate cum că credinţa nu poate nimica făr’ de fapte (a. 1742). GCR ii, 31/17. Inţelegînd Tiamul cum că cele pentru Mitran voieşte să grăiască,... au zis: nu sînt război acestea, ce pace. aethiopica, 36721. Acolo voiu să merg şi eu. mineiul (1776), 51v2/3. Voi să mă lupt cu Lie; ci te roagă pentru mine, chiemînd numele lui #[risto]s. ib. 168vl/21. Vrînd a şti şi lungul moşiii Odobeştilor, am purces măsurînd din pietrele ce sînt chiotoare Odobeştilor (a, 1779). ghibănescu, S. i. xvn, 77. O, zmeule, vreai să mă omori fără de milă, de vreme ce te-au izbăvit dintr-o vecinică închisoare, halima (1783), 20736. Judecătoriul să nu înjure, nici să zăticnească pe cel ce 5758 -1197— VREA2 voieşte să facă apelaţie. prav. cond. (1780), 68. Voi să am crăiia ţării ungureşti cu toate provinţiile dimprejur. vAcARESCUL, i. i, 55r/9. Nimene vra acolo a străluci, toţi dimpreună caută numai a place unul altuia. gherasim, t. 38713. Pentru dăscăli sînt alte sămne pre care vroiu în puţine cuvinte a le tălmăci, id. ib. 68711. în ce dată vrea el să meargă într-alt oarecare comitat.., trebuie pentru aceasta să caute slobozenia de la dregătorie. INSTRUCŢH, 5/13. Le zic celor ce voiesc să să înveţe de la alţii, apucînd... zugrăvală de cunoştinţă din cărticica aceasta. AMFILOHIE, G. f. 174. Pre scurt să spunem ce vom să înţelegem prin filozofie. Mieu, L. 3/10. Unii au adus veste că vlahii prădează locurile... şi cu prea mare dobîndă vreau să se întoame. şincai, hr. i, 225/11. Văzînd Radul Vodă că ostaşii vreu să se lase de slujba lui..., au trimis pe Georghie Raţ cu 2000 de călăreţi... să meargă înainte. id. ib. II, 298/1. Sosind tătarîi de la Midiia şi vrînd să între în ţara lor, sta împrotivă lor robii şi să bătea cu dînşii. HERODOT2, 194. Darie... vrînd apa ce să cheamă Indos, curatoare, să vază undi dă în marea,... trimisă oameni de credinţă, cu vasă, să vază undi dă în marea. id. 205. Cel ce va vrea să judece drept despre limba cea de demult a poporului roman, trebuie să ceară ajutoriu de la limba română. maior, ist. 269/31. Ştiu bine că vei înţălege ce am vrut eu să zic la multe locuri. BUDAI-DELEANU, Ţ. 67. Voi să-ţi arăt fără viclenie Că nici mîna lui Vlad a se întinde, Nici cap să să plece la robie Sînt făcute. id. ib. 169, cf. id, lex. Aicea voi să vă spun o întîmplare adevărată, iubiţilor, ascultaţi-mă. petrovici, p. 334/1. Samnenii să află în cale vrînd a veni spre ajutorul marsienilor. beldiman, n. p. I, 90/4. Megalopolitanii, socotind această urmare ca un vicleşug, vrea să-l surghiunească. NICOLAU, Ρ. Π, 199/6. Aceasta vream să te întreb de te sirguieşti ca la vremea trebuincioasă să poţi să ie îndreptezi GOLESCU, P. 261/6. Pentru ce voieşti să omori atîţi oameni nevinovaţi, în vreme ce unul numai este vinovat? id. ib. 311/1. Nefiind în puterea noastră a voi să murim sau nu, şi pentru aceasta neputînd a întrebuinţa pre moarte nici bine, nici rău, sîntem datori a o aştepta numai de la Dumnezeu. poteca, f. 264/12. Cine voieşte să aducă pe români pe calea civilizaţiei şi a mîntuirii trebuie să le formeze şi să le desăvîrşească limba. HELIADE, O. n, 417, cf. LB, i. GOLESCU, C, Spre încheiere vom să arătăm şi vînturile de căpetenie, cele ce erau cunoscute şi ştiute bătrînilor. BOJINCĂ, A. n, 179/1. Voiam să împreun lucruri nepotrivite şi să înfiinţez nefiinţa. MARCOVICI, C. 15/4. lnţălegîndu-l că voieşte a călători l-au şi întrebat de primeşte să meargă cu dînsul. DRĂGHICI, R. 6/1. Aleg dară pre om mai preţuită... făptură, pre acesta vreu după putinţă a-l arăta ce este. ANTROP. Vl/11. Vei afla că va să se întoarcă iarăşi la Paris. HRISOVERGHI, A. 58/16. Voieşte a întreprinde lucruri mari împotriva turcilor. F. aaron, i. II, 220/7. încetează... cele mai cumplite dureri de dinţi tocma atunce cînd dantistul voieşte a pune cleştele ca să-l scoată afară. albineţ, m. 29/3. Nu ştiu însă care este pricina că Măria sa Vodă, în loc să ne trimată la Paris..., să vroiască să ne trimată în Prusia, kogălniceanu, s. 68. Vreu să-i arăt că nu mă poate birui id., în pr. dram. 440. Cineva vrea a pune pe toţi întru aceeaşi treaptă a culturii FM (1839), 316720, cf. valian, V. Aceasta este partea a doaă ce vom să urmăm. arhivar, l 52/25. Se-ntîmplă şi boieri de neam, Care-ncurcînd averea lor, Tot cu aceeaşi minte Se o îndrepte vror Şi fac ca şi Arvinte. donici, f. i, 40/7. Cu această armie Ştefan au voit a lua îndărăpt şi cetăţile. IST. M. 115/13, cf. LAURIAN, F. 6/21. Am o sumă dă doao sute rîmători..., care voiesc a-i tăia la zalhana, a-i face untură (a. 1846). DOC. EC. 880, El voieşte a întrupa toată românimea într-un singur stat bălcescu, m. v. 8. Socot că nimene nu ne poate sta în cale, vrînd să ne îndreptăm limba după regulile filologiei CÎMFEANU, GR. ROM. x/28. Esplică mai întăi lămurit sujetul, lucrul, cestiunea asupra căria vei a face întrebările. BREZOIANU, î. 167/18. Voind cineva să altuiască ... cu această vacină, să iaie cu un condei materie de la vacă sau de la un om altuit. CORNEA, E. I, 61/21. Nevrednice şi neharnice! tu vei să tai solul lui Alexandru, alexandria, 144/9. Românii încă nu au luat bine sama ce au vrut să zică cînd au vestit şi descoperit că Ardealul în veacul trecut au restaurat limba. russo, s. 64, Cu dirept cuvînt şi giustiţie Solon, cînd cetăţenii voioşi, nesiliţi de nimeni, îi dederă absolută putere l[a] administraţiune şi vrură să-l facă rege, n-a priimit. aristia, plut. 285/2, cf. polizu. Oricît aş voi să fiu de nepărtinitor, suvenirea ei ar sili imaginaţia mea să galopeze fără voie. negruzzi, s. I, 38. Ce pîrdalnicu! Vrei să trăieşti o sută de ani? id. ib. 90, cf. CIPARIU, o. ii, 365. P-ăl de vreţi să-l pedepsiţi Osîndiţi-l să vă vază, num-atuncea izbutiţi, bolliac, O. 109, A sosit vremea să te procopseşti... Rămîi aici să zic să-ţi dea tainuri Voi să te fac om. GHICA, S. VII. Dumitrachi Cantacuzin, stăpînul roabei despre care voim a vorbi. SION, p. 63. Voind a se încredinţa şi mai bine, se prefăcu că n-a observat nimic. FILIMON, ο. I, 120. Măsurile lui economice nu era decît o cursă întinsă prin care voia să-l adoarmă, ca să-i poată mînca averea mai lesne, id. ib. 154, cf. petri, v., hasdeu, i. c. i, 101. Este,,, o civilizaţiune europeană şi despre toate ale ei Împreună voi a vă ocupa, baronzi, l. c. I, 10/13. Rienzi voieşte să restabilească prin conjuraţia sa tribunalul şi antica libertate a Romei CANELLA, v. 60. Ce vrei să zici cu-aceasta? conv. lit. π, 24. Domnul Ştefan... Locaş sfînt creştinătăţii astăzi vrea să facă dar. alecsandri, P. I, 32. Un moş al meu,.., v roind a se folosi de micul venit ce-mi rămăsese de la părinţi, mă luă sub epitropia lui id. ο. p. 15, cf. costinescu, cihac, i, 182, 304, 319, 320, Π, 461. Vream să-i zic ceva frumos; Am roşit, am perdut şirul, Şi ea lasă ochi-n jos. BOLINTINEANU, P. n, 27. La Universitate voia să înveţe medicina, dar disecţiunile anatomice fiindu-i prea antipatice, a trecut la filozofie şi la drept maiorescu, cr. n, 331, cf. conta, O. F. 187. Vroind a-şi pune în lucrare ideea cît încă era proaspătă, el scoase cuţitul de la brîu. conv. lit. ix, 56. Este... cu mult mai folositor celor cari vor să înveţe ceva cu temei. ODOBESCU, S. m, 4. Laurii voiau să-i smulgă de pe fruntea ta de fier, A credinţii biruinţă căta orice cavaler, eminescu, O. I, 147. Pentru cine voieşte să nu înţeleagă, mijloacele de înduplecare nu sînt argumentele minţii, ci cu totul altele, id. ib. XI, 38. La capătul acestor indicaţiuni scurte vrem a aminti şi despre aşa-numita naraţiune simbolică, id. ib. XIV, 336. întru una din zile, moşneagul voieşte a merge la tîrg să mai cumpere cîte 5758 VREA2 -1198- vrea2 ceva. CREANGĂ, P. 76. Spinul vrea să-ţi răpuie capul cu orice chip. id. ib. 213. Da unde vreai dumneata să mergi? caragiale, o. i, 146. Vroi.,, să spun ce gîndesc despre bucătărie şi bucătărese, id. ib. IV, 36. Budulea voia cu orice preţ să rămîie stînd lîngă uşă, şi numai după multă stăruinţă se hotărî să se aşeze pe cea din urmă bancă. slavici, o. I, 84. Vru să-şi facă seama singur, dar n-avu curaj. ISPIRESCU, L. 276. Zadarnic ne cînţi tu c-ai vrut să creezi.,, că persoanele din opera ta nu sînt acelea la care ne gîndim noi. vlahuţă, O. A. Π, 216. Voiam să-i vorbesc, dar văzîndu-l aşa de nemişcat şi de dus pe gînduri, mi-a venit greu să-l tulbur. id. S. A. Π, 25. Vreau să fiu eu însumi stăpîn pe faptele mele, să stau ori să cad prin mine însumi CONV. lit. xxn, 241. îmi spunea toate acestea cu o stăruinţă parcă ar fi vrut să mă convingă, bacalbaşa, s. a. i, 134, cf. ddrf. După victoria repurtată de turci asupra moldovenilor şi retragerea lui Ştefan cel Mare, sultanul vroieşte să ieie Cetatea Neamţidui, în care presupunea.,, că Ştefan căutase scăpare. XENOPOL, ï. R. IV, 78. Alexandru,.., după ce se întronează, vra să-şi răzbune pe capii acelei mişcări, id. ib. VI, 84. Soră-sa, care-l ajutase pînă atuncea, voieşte să se mărite. SION, p. 57, cf, barcianu. Cum a înţeles Vodă de planurile boierilor că vor să-l răstoarne,,., a întărit străjile de pe lîngă sine. SBIERA, F. s. 9. Voiam să ajung la ceva numai prin muncă şi prin merit propriu, id. ib. 130, cf. DELA VRANCEA, Η. T. 77. Anna vrea să facă pe supărata. D. ZAMFIRESCU, A. 26. Oare ce voia el prin această convertire a lui la catolicismul Apusului? rev. IST. IX, 227, cf. ALEXI, W. Vrei să te ascunzi de dînsa, nu poţi. IORGA, p. A. I, 231. Proprietarul, fiind un spirit tiranic, ţinea să facă după cum voia el anghel, pr. 82, cf. tdrg. Nimănui n-am spus taina pe care vreau să ţi-o spui ţie acuma, BRĂTES-CU-VOINEŞTI, p. 140. De multe ori vrusese ea să intre în vorbă cu copilul, dar îi lipsise prilejul id. ib. 230. Şi ce vrei să zici cu asta? agârbiceanu, a. 98. Mama, voind a-şi înţărca pruncul, îmbracă un pieptar negru, păcală, m. r. 167, Peştele, cînd voim să-l prindem în mînă, ne alunecă foarte uşor. atila, p. 75. Trecu şi el peste iezătură... voind să cerce dacă este ceva de vînat pe dealurile din stînga. SOVEJA, o. 47. Dar Ion, ce vrea Ion? De ce caută să-i învîrtească el capul fetei? rebreanu, I. 25. Acu văd că vrei să-ţi baţi joc de mine. id. nuv. 6. Voia să intre în vorbă şi nu ştia cum, al. philippide, s. ii, 49, cf. RESMERIŢĂ, D. Înţelegînd că aceştia voiau să-l bată, o luă repede, cînd fugind, cînd mergînd, pînă ce ajunse acasă, ardeleanu, d. 215. L-a dat gata şi p-ăsta; doi bărbaţi în trei ani... - Ei, şi dumneata ai vrea să te arunci, crezi că te ţin meşii? M. i. caragiale, c. 21, cf. cade. Voia să-mi citească o poezie, compusă tocmai atunci lovinescu, M. 207. Vreau să-mi răscumpăr sufletul de la muncile cele veşnice, vreau să mă pocăiesc şi să mă fac călugăr. Galaction, O. 251. Ne-am despărţit..., rugîndu-i să-mi trimită şi mie revista pe care voiau s-o scoată. CAMIL petrescu, p. 47. Ei vor să împartă proprietatea la toţi golanii satului, id. O. in, 34. Să fi vrut şi nu s-ar fi putut întîmplă mai bine! C. PETRESCU, C. V. 376. Bela IV, voind să se apere în cazul unei noi năvăliri a tătarilor, se apucă în 1247 să întărească hotarele. DRĂGANU, ROM. 229. lartă-mă, n-am vrut să te supăr. Sebastian ţ 9 Muntenii rideau de coliviile lui în care vrea să prinză apele. VOICULESCU, P. 1, 50. Ce vrai să spui cu asta? SADOVEANU, O. X, 514. Cel care găsise comoara voia s-o dea vechiului stăpîn, deoarece el cumpărase pămîntul de deasupra, nu şi valorile lui din adînc. id. ib. χχ, 205 cf. XVII, 373. El n-a formulat un sistem filozofic cu demonstratii de catedră, căci sistemul închide uşi, şi e\ dimpotrivă, voia a le lăsa deschise, D. guşti, p, a. 66 Vreau de data aceasta să vă atrag atenţia asupra faptului că munca noastră trebuie să aibă o justificare ştiinţifică şi o încoronare etică. id. ib. 301. Vreau să spun că materialul... conţine numai nume cu accentul pe silaba iniţială, iordan, stil. 70, cf. id. L. r. a. 273, scriban, d. E absurd a voi să sustragi arta de la regulile moralei şi vieţii sociale, arh. olt. xix, 257. După ce a izbucnit războiul cel mare..., am vrut să plec la Marsilia, să mă înrolez în armata franceză. MIHĂESCU, d. a. 8. Artistul se pare că vrea să simbolizeze întreaga forţă a răului. OPRESCU, s. 115. De aceste lucruri trebuie să ţinem samă dacă vrem să înţelegem istoria limbii literare româneşti. BUL. fil. XI - XII, 8. Ceea ce voim să subliniem, în primul rînd, este metoda, claritatea şi seninătatea sa ştiinţifică, constantinescu, s. ii, 14. Dacă vrei să lecuieşti pe cineva de limbrici, trebuie să fii cu mare băgare de seamă, ca să nu-l omori. ULIERU, C. 121. El, măgulit de-această cuvîntare, voi să dovedească ce-i în stare, arghezi, s. v, 77. Făcu o plecăciune, punctînd cerul cu degetul, spre a sugera că e foarte interesat..., în fond neînţelegînd unde vrea să ajungă acesta, călinescu, s. 53. Dacă vrei să ajungi la fericire, atunci pune-ţi orice ca ţintă, numai un singur lucru nu: fericirea. BLAGA, Ζ. 29. Experimentatorii de laborator cînd voiesc să cunoască un detaliu fiziologic caracteristic îl colorează cu un reactiv, ralea, s. t. i, 9. Unii mor cînd vor. îşi pun capăt zilelor. STANCU, R. A. I, 25. Vroia să atingă, fără aere grave, efectul urmărit. VINEA, L. n, 102, cf. DL. Nu vroia să mă impresioneze şi nici nu mă impresionă. PREDA, C. M. P. n, 240, cf. DM. El şi adepţii săi voiau să convingă pe prinţi, ca şi pe oamenii simpli, să se reîntoarcă la vechea stare de lucruri. JOJA, s. L. 275. Puternic este numai acela care are un singur gînd: să-şi vadă terminate trebile lui, pentru care s-a născut. Am vrut să ajung aici şi-am ajuns. BARBU, PRINC. 83, cf. CIORANESCU, D. et. Vroiam să fac un ocol pentru a lua o cale mai lungă, dar m-am oprit, bănulescu, I. 152, cf. hristea, p. e. 212. Singura deviză ce împacă libertatea cu aristocraţia e a Junimei; şi totodată a oricărei biserici creştine: intră cine vrea, stă cine poate, steinhardt, j. 383, cf. L. rom. 1972, 112 - 115, M. D. enc., dex. Brummer, econom, voi să stingă lumina. Chirii îi recomandă s-o lase mai bine aprinsă. ŢOIU, G. 20. Structuraliştii voiau să explice limba prin ea însăşi ivĂNESCU, 1. L. R. 10. Au vrut oamenii să se schimbe rosturile, dar mare lucru n-au reuşit, românia literară, 1992, nr. 3, 15/1. Stăi, mîndruţa mea, Nu te spăria Că vrem să glumim Şi să te zidim, alecsandri, P. P. 190. Ionică Făt-Frumos, grăi el, acum eşti în mînele mele. Pot să te omor cu ce moarte vreu. CONV. lit. vi, 25. Lebăda, văzîndu-l că voieşte s-o împuşte, nu stete mult pe gînduri, ci-i zise. 5758 -1199- VREA2 maRIAn, o. n, 360, cf. jarnîk -bÎrseanu, d. 500. S-auza că vreau să cerceteze locu pentru răzbel graiul, i, 104. Ştiu ce vreu să facă cu mine. candrea, Ţ. o. 39. Cum văd eu, vrei să rîzi de mine! furtună, v. 68. Pi la apus tfi soari Vria st ti omoari Baciu moldovian Şî cu cel ungurian. diaconu, vr. 7, cf. alr i 1 437/69, ib. 1 986/352, alr ii 2 071/64, ib. 3 506/64, alr sn v h 1 337, ib. h 1 378, ib. h 1 473/349, alr sn vii h 2 238/836, A I 23, 35, m 16. D-apoi amu o vrut s-o omoare, mat. dialect. I, 125. Şi Bogdan se încorda, Sabia o ridica, Vrînd dărabe a-l tăia. balade, iii, 313. Mhi-i da caru să mă-aduc vo doăsprăzece cară d'e pk’atră din d'eal, că-m vreu face casă. O. bîrlea, a. p. ii, 433, cf. nalr-ovh 1 011, ib. h 1 012, ib. h 1 013, alr-mivmn 323, 1 541/240, ib. 348, 2 271/236, nalr - b n h 378/51, nalr - mb i h 82, ib. mn 233, 253, ib. π h 139/554, h 140/638, ib. mn 273, 707/483. 0 (în proverbe şi zicători) Vrea să ardice lumea cu umărul se spune despre un om care încearcă să facă lucruri peste puterile, peste posibilităţile lui. Cf. ţichindeal, ap. zanne, p. n, 452. Vodă vrea şi Hîncu ba, se spune cînd două persoane sînt în dezacord în legătură cu un anumit fapt. Cf. alecsandri, t. 216, dl, zanne, p. vi, 142. Cînd vei să vorbeşti, la gură Să aibi lacăt şi măsură. PANN, Ρ. ν. I, 3/17, cf. zanne, P. II, 167. A vrut să fugă de Stana şi a dat peste Satana, se spune despre o persoană care^ încercînd să evite un lucru neplăcut, se confruntă cu o neplăcere şi mai mare. Cf. pann, ρ, v. i, 144/16, zanne, ρ. n, 571. Cine vra să steie (şadă) între două scaune pică între ele. zanne, p. ni, 368. Voind să te cîrpeşti, mai rău te rupi id. ib. v, 139. Vrînd să-şi facă sprincenele şi-a scos ochii. id. ib. II, 433. Adeseori drumul ce vrei să scurtezi e cel mai lung. id. ib. vi, 97. 0 (învechit şi regional; urmat de un verb la conjunctiv precedat de conj. „ca”) Vrîndu Cazimir crai ca să dobîndească ţara şi să fie pe voia lui Ştefan Vodă i-au datu oaste de au întrat în ţară. ureche, L. 67. Vrînd eu ca să să vestească acestea cătră Ahamen. aethiopica, 3275. Acum răzeşii cu împresurare nedreaptă vor ca să între stăpîni toţi pi toată moşiia (a. 1783). ghibănescu, s. i. xvii, 89. întru aseminea chip va ritorul ca să împletească laudă smereniei molnar, ret. 20/5. Oamenii... acum vroiesc ca să se întoarcă înapoi (a. 1832). furnică, d. C. 369. Cu cuvinte mincinoasă Vru ca să mă pustiască. REV. ist. n, 315. Iesti-on fisior ge-mpărat Şî iei vrq ca să să-nsore, Să ieie pă soru-sa. mat. dialect, i, 121. 0 (Mai ales în propoziţii interogative, cu sens atenuat; în contexte care exprimă o avertizare sau o ameninţare) O, vai de mine, fiilor, ce faceţi? Veţi în toată vremea să zvîrliţi în vînt? (a. 1693). fn 17. Vrei să ne aprindem paie în cap? Să ne zvîrlă baba pe drum? CREANGĂ, P, 9. Lasă-te în sama lor dacă vrai să rămîi făr’ de cap. id. ib. 267. Se-ncruntă paşa: „Eşti nebun ? Voieşti pe ianiceri să-i pun Să te dea cînilor?” COŞBUC, p. I, 113. □ Taci! Vrei să te bat? (Ironic) Tot mănăstiri să croieşti, dacă vrei să te bage dracii în samă. creangă, P. 49. 0 (Prin analogie) L-au alungat de acolo cloncăitul corbilor, carii voia se iaie prada lui. albineţ, m. 22/25. Harap-Alb se lasă în voia calului, unde a vrea el să-l ducă. CREANGĂ, P. 212. Un lup veni tupiluş pe lîngă car şi vroia să mănînce un bou. CONTEMPORANUL, Π, 166. Troscotul ieşea nestăpînit prin interstiţiile caldarîmului, ca şi cînd ar fl voit să cureţe scoarţa pămîntului de crusta de piatră, călinescu, s. 5. Dar, voi [brazilor], ce vă legănaţi? Sau vreţi cuibul să-mi stricaţi? jarnîk - bÎrseanu, d. 204. Alt vînt... este vîntul turbat, pînă unde abia poate să ajungă ciocîrlanul care vrea să se suie la Dumnezeu, rădulescu-codin, i. 236. 0 (Prin sinecdocă) O, cîte nebunii nasc, de un cap ce zice:,,Aşa voiu!” (a. 1703). fn 152. Să binecuvînteze pe cel ce mă împilă S-asculte orice gură ce-ar vrea ca să mă rîdă. eminescu, o. i, 115, cf. sion, p. 60. 0 Fi g . O, viaţă, ce te-ai început sau pentru ce, fiindu-mi dată, vrei să te săvîrşeşti aşa de în grabă? CRim 1/23. O ploaie repede se părea că voieşte a doua oară să înunde tot pămîntul ASACin, s. l. n, 76. Morala determină scopul cel de aproape la care va să ajungă activitatea noastră, adecă binele sau răul. laurian, f. 8/23. Ce vor să zică şcoalele cu cuvîntul de ştiinţă a limbei, nu se pre pricepe. RUSSO, S. 77. Numai o cătare a ta... îl omoară de tot să va. pann, e. i, 29/3. Nu e mai nici o idee mare, nici un principiu mare de civilizaţiune care, voind să se răspîndească pretutindeni, să nu fi trecut mai întîi prin Francia. BARONZI, I. C. i, 11/27. Tăria cuvintelor vrea să acopere slăbiciunea argumentelor. MAIORESCU, CR. n, 345. Iată soarele apune, Voind creştetele-nalte ale ţării să-ncunune Cu un nimb de biruinţă, eminescu, o. i, 148, Stilul care vrea să mă prostească astfel nu-l pot numi sublim, caragiale, O. hi, 74. Malurile se apropie, ca şi cum ar vrea să-şi şoptească ceva. vlahuţă, p. p. 13. Valurile se ridicau... voind să arate parcă ce negre sentimente fierb la fund. anghel, pr. 72. Terasele Oltului parcă ar vrea să surpe Slatina, arh. olt. X, 8. Cuvîntul este sevă, este viaţă lirică; voind să sugereze viaţa, îşi caută el însuşi o nouă ordine expresivă. CONSTANTINESCU, S. l, 111. Acea privire „din avion” vrea să sugereze că şi-a impus o privelişte, sub specia eternităţii, id. ib. n, 226. Natura vrea perfecţionarea speciei, călinescu, b. i. 174. Cultura germană voieşte astăzi o reînnoire a vitalităţii sale. ralea, s. t. i, 155. Gestul care însoţea răspunsul voia să însemne: aici e liber peste tot. v. rom. februarie 1974, 22. Satira nu vrea să bucure; indignată, ea vrea să provoace indignare. românia literară, 1978, nr. 1, 5/3. Povestirea urmează cuminte firul evenimentelor pe care vrea să le ilustreze parcă fără nici o omisiune. ib. 10/4. 0 Loc. adv.Pe vrute = cu intenţie. Mai multe fără să vrei decît pe vrute. delà vrancea, ap. ddrf iv, 235, cf. dl iv, 709, dm 942, scl 1960, 400. 0 Loc. conj. (Care) va (sau, învechit, astăzi rar, vrea ori vra) să zică sau (în forma aglutinată) vasăzică, vazăzieă, vrasăzică, (familiar, în forma sincopată) vas* zică, va’ zică, l. rom. 1963, 598, vras’ zică = aşadar, deci, prin urmare, în consecinţă; adică. S-au chibzuit cu drept cuvînt ca starea acestui judeţ să să deosibească în dooă părţi; care va să zică, şapte plăşi ce n-au înclinare cu marginea..., iar dooă plăşi... să se socotească cu oareşce adaos dă oameni (a. 1819). doc. EC. 207. Care va să zică... dumneata să faci îndreptarea ce să va cuveni pă la toate satele judeţului (a. 1819). ib. 224, cf. genilie, g. 101/25. în toată întinderea ţării circulau proclamaţii tipărite... Va să zică, toată ţara era revoluţionată (a. 1848). în bariţîu, c. I, 67, cf. polizu. Tai lemne pe la boieri. - Va să zică, 5758 VREA2 -1200- vrea2 eşti forestier! GHICA, c. E. I, 450. Vra să zică era amestecată şi o femeie în istoria lui? conv. lit. ii, 94. Care vra să zică, mă găseşti pe mine cu merit? ib. IV, 331. Vra să zică, mă iubeşti? alecsandri, t. 1592. Aşa? Vrea să zică, ai fost victima unei presiuni! id. ib. 1629. Va să zică, plăcerea noastră pentru ameţeala artificială, produsă prin plante şi preparatele lor, este întemeiată pe o predispoziţie strămoşească. MAIORESCU, CR. II, 4. Percepţiunea tuturor lucrurilor a contribuit a adînci din ce în ce trăsătura cauzalităţii. Va să zică... trebuie să treacă cîtva timp pînă la formarea ideei de cauzalitate. conta, O. F. 74, cf. 459. Vra să zică,., toate plantele sînt pur şi simplu compuse numai din nişte căsuţe numite celule, contemporanul, i, 50. Nimicirea totală a exportului ţării şi urcarea importului cu 15 milioane peste export, vazăzică peste producţiunea anuală a ţării eminescu, O. xi, 187. Vrea să zică, ne-am înţeles. creangă, P. 153. Aşa, ... slugă vicleană ce-mi eşti? Vra să zică tu ai ştiinţă de asta şi nu mi-ai spus. id. ib. 233. Care va să zică, dacă sînt o nenorocită, să-şi bată joc de mine dumnealui, pentru că e de la poliţie? caragiale, O. I, 78. 150 de lei..., adică 150 în stat; în mînă capătă 135; care va să zică, 1620 de lei pe an; prin urmare, are venit. id. ib. rv, 16. Vasăzică, în lupta dintre mine ş-un om de valoare, triumful e al meu. vlahuţă, o. a. i, 202. Va să zică, de-aiestea mi-ai fost mătăluţă. id. S. A. n, 188. Vra să zică, boierii nu aveau decît să încalece cai mai proşti pentru ca să nu-şi rupă capetele din pricina acestui domn. răşcanu, l. xlii. Vas1 zică... să v-o dea sergentu-majur de-a gata! bacalbaşa, m, t. 25. Deci, după ce mai-nainte s-a dat de sufletul mortului un colac, se mai dă acuma şi o pupăză. Va să zică, „peste colac şi pupăzămarian, o. π, 178. [Scrierea] presupune la cititor cunoştinţa speciei de limbă în care să scrie, vrea să zică a unui număr suficient din cuvintele ei, a valorii lor logice şi a regulelor aplicării lor. arhiva, I, 19. Va să zică treaba e gata. D. zamfirescu, a. 94. Care vra să zică pentru mizerabila de Biţa îşi rupe el pingelele! SĂM. m, 645. Va să zică n-ai cheltuit nici cinci bani pînă acum? SANDU-ALDEA, D. N. 12, cf. DELAVRANCEA, Ο. II, 147. Va să zică am adus un strop de fericire în casa lor. brătescu-voineşti, p. 21. Vasăzică, încă de pe la 1885, în Oltenia s-a găsit un profesor... care a introdus în şcoală studiul preistoriei, arh. olt. v, 242. A!... joci cu diletanţi? Ai, vasăzică, de luptat cu enorme greutăţi? BĂNUŢ, T. P. 153, cf. CADE 1463. Va să zică e serios şi irevocabil rebreanu, r. i, 251. Au făcut un serviciu nou... Vasăzică, schimbări de serviciu, camil petrescu, T. i, 538. Va să zică ăştia erau ţăranii de pe moşia lui? id. Ο. i, 31. Vasăzică sunt condamnată? c. petrescu, C. v. 208, Va să zică, este unul dintre temenii păstoreşti vechi şi foarte răspîndiţi. DRĂGANU, ROM. 73. Mai existau elemente romanice, care va să zică români, alături de cele slave şi germane, id. ib. 155. Gavrilă Bouroş e strajă proastă şi fricoasă. Vasăzică se sperie ca o muiere. POPA, v. 8 .Va să zică ăsta era vestitul Manlache Pleşa? id. ib. 18. Vrasăzică lacrimele vin din vorbele „îl iubescTEODOREANU, Μ. ii, 392. Vra să zică, vă erau ca un fel de cîini? - Tot sălbăticiuni, domnule. voiculescu, P. i, 109. Vra să zică, fratele dumitale, părintele Nicodim, e nebun pentru dumneavoastră toţi? sadoveanu, O. xm, 45. Vrea să zică, ne-am împăcat id. ib. XXI, 137. Vasăzică găseşti copii în multe părţi care au uniforme ca la şcolile din oraş. D. guşti, p. A 280, cf. IORDAN, STIL. 36. Fleacuri! Va să zică nu ştiii exclamă popa. ulieru, C. 122. Era, va să zică, în seara de ajun de Florii şi cutreiera un viscol care a ucis înmugurirea, arghezi, C. J. 231. Vasăzică, dumneata crezi că e o şmecherie? id. S. XVI, 130. Otilia îl trase pe Felix de o mînă..., încheind: - Va să zică, totul e în regulă! călinescu, E. O. n, 108. Vasăzică, eşti pentru rima mai mult ori mai puţin plină. id. c. o. 53. Vasăzică aşa stau lucrurile; pe bătrîn îl cheamă într-adevar domnul Lascăr. STANCU, d. 461. Care va să zică, nu eşti decît un producător de guano. vinea, l. i, 146. Vasăzică astea sînt nădejdile pe care mi le-am pus eu în tine! baranga, i. 185, cf. DL. Sarcina lui Anghel ca secretar era, vasăzică, să se ostenească în aceste şedinţe ca să-l întărească pe Prunoiu. preda, d. 107. Va să zică, în principiu, nu era rău la puşcărie? id. M. S. 10. Va să zică, asta era! T. popovici, se, 233, cf. dm, L. rom. 1963, 598. Nouă, va să zică, nu ne e deloc frică, sorescu, u. 56, cf. gram. rom 2 rt, 252-253, 426, form. cuv. i, 228, L. rom. 1972, 8, M. d. enc. Vasăzică, micul desenator şi-a lăsat mintea şi mîna conduse de un elan estetic. V. ROM. iunie 1973, 185, cf. DEX. Te ucid acuş, te bat vras’ zîcă. alr ii 3 596/531, nalr - MB i, h 28/554. (Pleonastic) Adecă, va să zică, ...tu să-l aduci budai-deleanu, ţ. 156. Prin urmare, care va să zică, dacă nici dv., poliţia, nu ne protejaţi contra bandiţilor, atunci, mă rog, ce mai rămîne? CARAGIALE, O. I, 157, cf. gram. rom.2 ii, 426. 0 E x p r. Va (sau vrea, învechit şi popular, vra) să zică = înseamnă; semnifică. Stearpa născu şapte şi cea cu cucordi mulţi au slăbit; va să dzîcă că beserica cea din limbi... au născut cuconi de la i/[risto]s, mirele său. DOSOFTEI, ap. GCR i, 209/4. Atuncea au început boierii a se face tot una şi a vorbi în de ei şi a zice: ce va să zică una ca aceasta; acestii n-au pus gînd bun asupra noastră şi vor să ne stîngă (sfîrşitul sec. XVIII). LET. m, 266/26, Trebuie să înţelegem întîi lucrarea acestui cuvînt... ce va să zică. ANTIM, o. 79. Fieştecare francmason îndată înţălege ce va să zică aceasta, gherasim, t. 68717. Aceasta este aceea ce însemnează numele de Critil, şi acela a lui Andronius, care vra să zică omenie, critil, 5/17. Ce va să zică că tu ne laşi cantacuzino, n. p, 28712. „Săpieie” va să zică „să piară”, budai-deleanu, ţ. 128. Oaspeţii neştiind ce va să zică aceste lucruri, să mira. id. ib. 143. Fieştecarele [poate] lesne cunoaşte .înţelesul acestii fabuli ce va să zică. ţichindeal, ap. gcr n, 213/13. Politică va să zică ştiinţa ce se ocupă despre binele material şi moral al societăţii. heliade, o. ii, 45. Refluxul vra să zică cînd să umflă apa şi să varsă la uscat pe ţărmuri DRĂGHICI, R. 43/15. Bucureşti, ce va să zică loc de bucurie..., s-au numit de la stăpînul acestui loc, anume Bucur, genilie, G. 218/9. Ce aud? Păsuri în odaie. El îi, negreşit... Nu-i Costache! Ce vra să zică? kogălniceanu, în pr, dram. 440. El ştie ce va să zică a simţi, a desidera, a delibera, a voi, a ama, a uri LAURIAN, F. 14/17. Ce va să zică a generaliza? id. ib. 50/7. Ştiţi ce vra să zică Unio? russo, s. 43. Cercetînd origina şi limba lui, se văzu că e roman, căci deşi îi zic 5758 VREA2 -1201- VREA2 valah, valah va să zică italian, şi mol-dav sau mol-dac nu va să zică slav. negruzzi, s. i, 202, cf. polizu. Acest sunet va să zică, cocoane, c-a venit timpul să vă puneţi la masă. filimon, o. i, 160. Simfii pentru prima oară ce va să zică a muri. id. ib. 334. Frate, te rog mai fă şi acum ce poţi pentru mine, căci ştii ce vra să zică într-o ţară străină, unde n-ai nici un franc în pungă şi nici credit măcar (a. 1863). iorga, s. d. xvm, 57. Ce va să zică aceasta? baronzi, i. c. i, 25/24. N-a rămas din acel timp nici filozofie, nici poezie, nici literatură..., însă asta nu va să zică că n-a fost nici o activitate intelectuală. id. ib. v, 12/28. Acest proverb... vrea să zică că [de] banii luaţi pe nedrept nu s-alege nimică. alecsandri, O, p. 47. Tu nu ştii încă ce va să zică a iubi. bolintineanu, O. 402. Din aceste reflecţiuni înţelegem în acelaş timp ce vrea să zică mult discutata originalitate a poetului. MAIORESCU, CR. I, 39, cf. 141. Găsiră satul prădat, casa jăfuită, biserica arsă, şi astfel află Ioana ce vrea să zică războiul odobescu, s. I, 1. Avea ochi albaştri, ceea ce vra să zică mult, şi era frumos băiet. EMINESCU, N. 86. Asta va să zică a nu se pricepe defel în materie de economie politică, id. O. xm, 141. Eu ştiu ce vra să zică durerea de inimă, bat-o pîrdalnica s-o bată. CREANGĂ, p. 172. A avea talent nu va să zică numai a crede singur că-l ai. caragiale, o. iv, 62. Ştiu că la răbuş tragi o crestătură şi asta vrea să zică o zi de lucru, slavici, o. i, 74. Plăteşte întîi, băieţaş, şi apoi să pleci - Ce va să zică aceea să plătesc? ispirescu, l. 137. Iată ce vra să zică un om cinstit, un om blînd. contemporanul, îi, 222. Ce va să zică stăruinţa şi norocul la om! vlahuţă, O. a. i, 209, cf. arhiva, i, 17. Ceva să zică a înţelege - şi pînă unde să întinde putinţa noastră de a înţelege - un fenomen? arhiva, vn, 538, cf. alexi, w. Aceasta nu vrea să zică că cine stăpîneşte, fie chiar în toate secretele ei, metoda unei ştiinţe, a istoriei d[é\ p[ildä],... ar fi istoric. BUL. COM. IST. i, 7. Progres nu va să zică restaurarea sau redeşteptarea vechilor sisteme. MARI-nescu, P. A. 103, cf. şăineanu, D. u., cade. Ce vrea să zică această neutralitate? călinescu, b. i. 65. Inteligenţa vrea să zică altceva, facultatea de a prelucra experienţa empirică în concepte, id. C. o. 59, cf. dl, dm, m. d. enc., dex. Ce va să zică atîta fumăraie? furtună, C. 47. Vreau să zic... (ori să spun.,.) sau (învechit, rar) vrem a zice..., formulă prin care se introduce o explicaţie, o precizare. Pe tron era în adevăr domn român, vrem a zice un gospodar atotputernic. columna, vn, 52. Casa săteanului are o singură uşă la o cameră, voiesc să zic nu două uşi într-un canat. MANOLESCU, I. 24. Orişicine Poate fi frumos ca mine, Vreau să zic: şi dumneata. arghezi, S. v, 104. Avea nevoie de o dramă ca să devină patetică şi arogantă, vreau să zic, prezentă în istorie. CĂLINESCU, S. 53. Rămîne corespondenţa, vreau să zic, scrisorile artistului id. C. O. 218. π Am încercat să aflu originea cuvîntului, vreau să spun, etimologia. Fără să vreau (sau să vrei, să vrea etc.) = în mod involuntar. Simţea că plînge fără să vreie. eminescu, P. L. 85. Dracul... te face să pierzi răbdarea şi fără să vrei te vira în păcat. CREANGĂ, p. 143. Fără să vreau mă pomenesc fredonînd arii uitate, anghel, pr. 189. Fără să vrau, am fost martur astă-noapte la o întîlnire de dragoste a călugărului hogaş, dr. ii, 27. Eşti, fără să vrei, naţional în sufletul tău. PÂRVAN, i. f. 27. îşi aruncă ochii, fără să vrea, spre Florica vădanei lui Maxim, rebreanu, i. 25. Nadina surîse fără să vrea. id. R. n, 122. Limba română o înveţi aproape fără să vreai din contactul zilnic. an. ist. naţ. i, 38. Se lipeşte de mine, dar, fără să vreau, fac o bruscă mişcare într-o parte. CAMIL PETRESCU, P. 81. E tristă imprudenţă să inspiri - chiar fără să vrei - milă femeii pe care o iubeşti id. ib. 163. Fără să vreau, carnea se înfioară pe mine cînd mă apropii de el VOICULESCU, P. I, 4. Fără să vreau, observînd pe dediu Andrei în toate ale lui, ... făceam comparaţie cu ţăranul nostru, sadoveanu, Ο. XXI, 89. Fără să vreau, am surprins o scenă fabuloasă, românia literară, 1992, nr. 9, 14/1. A şters coşul fără să vrea (= a păţit-o). Cf. zanne, p. m, 130. A nu şti ce vrea v. şti (Ï 5). ♦ Intranz, A avea voinţă (1); a-şi manifesta voinţa. Pentru ce i-a spînzurat (domnul Tudor)? - Pentru lucru de nimic, pentru că vrea şi poate, filimon, ap. tdrg, cf. ddrf. Ţeranul trebuie să vadă, să înţeleagă, să ştie şi să voiască. săm. IV, 340. Voieşte şi vei putea! ALEXI, w. Nimeni nu poate face cît preotul, cînd vrea şi cînd are suflet şi bunăvoinţă, pentru înălţarea unei comune. rădulescu-codin, m. n. 122. Tocmai de aceea trebuie să ne mişcăm, să ne unim, să voim şi să realizăm. sadoveanu, o. xx, 405. Imbătrînirea exasperează reticenţele lui Codrescu, îi multiplică, prin inutilă cazuistică, îndoielile, gelozia, incapacitatea organică de a voi. constantinescu, S. iii, 197. Eu ştiu să vreau, dl, cf. DM. A şti să voieşti... - aceasta este... principala concluzie. magazin ist. 1969, nr. 11, 69, cf. dex. ♦ (Subiectul este Dumnezeu) A hotărî, a decide. V. lăsa. Vru (d i n voia 1 u i N. test., a f o s t voinţa lui b 1938) amu şi născu noi cu cuvîntul cela deadevărul COD. VOR.2 57r/8. E Dumnezeul nostru în ceriu şi în pămîntul cîte vru (vrea V, au vrutu Η ) feace. psalt. 243. Toate cîte vru (îi este vrerea b 1938) Domnul feace în ceriu şi în pămînt, în mări şi în toate fără-fundurele. CORESI, PS. SL.-ROM. 553. „Doamne, de-ai vrea tu, putea-m-ai curăţi. " Hristos zise lui: „ Voi (voia mi-e biblia 1688), curăţeaşte-te!” id. ev. 225. Dumnedzău... toate le orînduieşte şi le tocmeşte cum va. varlaam, C. 182. Tinzînd mîna, atunce pre el, zicînd, voiu, curăţeaşte-te, şi atunciş să duse stricăciunea de la el. N. test. (1648), 72724. Dumnedzău toate Cîte va, le poate, dosoftei, ο. I, 106. Toate ce vru Domnul a le face, Pre pămînt şi-n cer, le-au fapt cu pace, In mări şi pre la toată genunea. id. ib. 301. O, Doamne, ... cela ce varece vei să faci face-vei, aşea cum puterea ta nime nu o poate opri. ZOB A, S. 22. Dumnezeul nostru, în ceriu şi pre pămînt, toate cîte au vrut au făcut, biblia (1688), 419 V26. Vrînd, ne-au născut pre noi., cu cuvîntul adevărului, ca să fim o începătură oarecarea a zidirilor lui. ib. 910V5. Nebuneşte Dumnezeu norodul pre carele va să-l piarză. C. CANTACUZINO, CM I, 63. Nu să dau acestea nici celui ce aleargă, ci cui Dumnezeu va. R. greceanu, cm n, 56. Dumnezeu este prea puternic, pentru căci are putere întocma cu voinţa, şi poate să facă cîte va vrea. antim, O. 38. Unde va Dumnezeu, cu anevoie se poate muta cu sfatul. MUŞTE, let.2 iii, 95. Unde va D[u]mnezeu să biruieşte rînduiala firii. MINEIUL (1776), 196r2/22. Şi cerul ne-au zidit ca noi să ne iubim Cu cît firea mai 5758 VREA2 -1202- VREa2 mult va să ne zămislim. lubiţ, căci vremea trece. l. C. POEZII, 29/2. Dumnezeu prin puterile naturii aşa vre şi voia lui este pentru noi lege sfintă. IORGOVICI, O. 83/19. Iară voi fără de noi aţi intrat în pămîntul perşilor şi le-aţi ţinut împărăţiia cît au vrut Dumnăzău. herodot2, 228. Dumnezeu poate să strice pre om şi să-l piarză voind. POTECA, F. 267/27. Patimei ce de la fire o au luat muritoriul; Căci prin ea milostiv ceriul au voit a ne supune La isprăvi ce-s hotărite de a sa înţelepciune, CONACHI, P. 282. Astăzi din noi unul trebuie să murim: Aşa va proorocul ALEXANDRESCU, O. I, 216. Fiul craiului... îi jură credinţă..., lăsîndu-se în ştirea lui Dumnezeu, cum a vrea el să facă. creangă, p. 207, Se vede că bunul Dumnezeu aşa vrea, ca el să ispăşească păcatele mele. slavici, o. i, 110, cf. cade. Cum a vra Dumnezeu, se umili el închinîndu-se pînă pe coama calului, sadoveanu, Ο. x, 12. Dumnezeu poate orice, dar nu vrea orice. STEINHARDT, J. 334, cf. 335. Tot pomul [î]ÿ/ dă rodul său In vremea sa Că aşa a vroit 5/[inţia] sa. sevastos, n, 198. Ce-o vrea Dumnezeu sfintu! stăncescu, b. 142. Din întîmplare ori că Dumnezeu a vrut aşa, vine preotul cu zi întîi la ţigan. furtuna, v. 12. Dumnezeu va face ce voieşte. pamftle, s. T. 10. C~ai vrut tu ca să mor eu, Dar n-a voit Dumnezeu, ίζν. xiv, 365. Nu e după cum va omul, ci după cum va Domnul pann, p. v. ii, 88/6, cf. creanga, p. 223, ispirescu, ap. zanne, p. vi, 544. Cînd vrea Dumnezeu să piardă pe om, mai întîi îi ia minţile. ispirescu, ap. zanne, p. vi, 659. 0 (Prin extensiune; subiectul indică autorităţi sau dispoziţii ale acestora) Pentr-aceasta eu voi să te muncesc cu mii de munci, să cunoşti cine sămt eu şi cine eşti tu, şi ce poate Dumnezeul tău să-ţ folosească, varlaam, c. 373. Cum dzice cartea cea veche... „cela... ce nu va asculta de giudeţul ce au ales Dumnedzău, cu moarte voi să moară”. PRAV. 215. La acea vădire... de curvie va legea împărătească să fie cinci mărturii (a. 1652). ap. TDRG. Domnul mieu împăratul pentru ce va întru cuvîntul acesta? BIBLIA (1688), 24072. Aşe va, aşe porunceşte, aşe să să facă. cantemir, î. î. i, 72. Boierii cei mari... şăd la rînduiala lor, şi de va vrea domnul să dea rînduiala să mai cinstească pe vreunul din boieri, şede şi acela unde rînduieşte domnul, gheorgachi, let. iii, 297/20. După cum voieşte legea patriei, aethiopica, 49r/22. Autorităţile trebuie să fie prudente atunci cînd voiesc să schimbe forme de cultură. APOLZAN, p. I. 223. Ce-o vrea legea! furtună, c. 7. (Fig .) Cînd el [- norocul] vroieşte, anii nu-aduc ce-aduce ceasul alecsandri, t. ii, 95, cf. barcianu, alexi, w. Soarta a vrut altfel şi, fără a ne închina hotărîrilor ei, trebuie să-i primim hătărîrile. bul. com. ist. iii, vil întîmplarea vrea ca după cîteva clipe să fie scos din celulă, steinhardt, j. 164. ♦ (Adesea întărit prin „mai bine” sau, învechit, „mai”) A alege; a prefera. Dumnedzeul părinţiloru noştri vru (te-au ales N. test. 1648, biblia 1688, te-a ales b 1938) se înţelegi vrearea lui şi se vedzi dereptul şi se audzi glas din rrostul lui. COD. VOR.2 21r/2. Cine om se teamă-se de Domnul leage pune lui în cale ce va( s ă - ş i aleagă Β 1938). coresi, ps. sl.-rom. 116. Că mai bine o zi în curţile tale decît miii. Mai vrui (al es-am biblia 1688) să leapădu-mă în casa Zeului mieu, decît să viu în satele păcătoşilor, id. ib. 358. Adecă răpausul mieu în veac de veac, aciia întra-voiu că vrui (am ales biblia 1688) el. id. ib. 550. Mulţi vrea a mai muri întru boala lor, decît boala să-ş descoapere. id. ev. 59. încătruo veri să mergi preasfintă maica lui H[risto]s: spre apus au spre amiadzădzi (a. 1580). cuv. d. batr. n, 322/3 Groaznică priveală au privit atunci soarele, ca mai voia dachii în război să moară, decît să fie supt stăpînirea romanilor, micu, în sa i, 228, Cei proşti vra să-şi părăsească ţara fără război şi să să ducă, iară împăraţii au fost zicînd: mai bini să moară pre pămîntul lor, nici să fugă cu nărodul herodot2, 197. De aristocraţie -zice el - nu-i teamă, căci nime nu este aşa nebun ca să vreie mai mulţi domni asupra sa. budai-deleanu, T. 345. Şi mai voiesc viiaţa să-şi piiardă decît numele cel de omenie. ţichindeal, f. 252/2. Se opriră dasupra înălţimei unui munte şi preferind moartea la o fugă ruşinoasă şi nefolositoare, mai voiră a se lăsa ca să se taie bucăţi decît să se predea lui Murat. F. aaron, i. i, 80/12. însărcinată nu mai puteam sta la părinţii miei... Voiam mai bine moartea decît nişte scene aşa de grele. CONTEMPORANUL, I, 151. Deci cum voieşti tu poţi urma cărarea. Fii bun şi mare ori pătat de crime, Acelaşi praf, aceeaşi adîncime, Iar moştenirea ta şi-a tot: uitarea. eminescu, o. iv, 338. Eu vrau pi cea mijlocie, De mi-o dă tatăl ei mie. CONV. lit. xxii, 327. Iubeşte, mâi pui, iubeşte Pe cine mă-ta voieşte, marian, h. 111. Decît trai precum trăiesc, Mai bine moarte-mi voiesc. bibicescu, p. p. 46. 0 Intranz. (Rar) Ştiu că mai mulţi vor vrea cu cel bogat şi vor dzice că mai bine iaste a hi bogat şi îmbrăcat cu veşmente scumpe şi frumoasă..., decît a dzăcea în gunoi gol şi fiămînd. varlaam, c. 283. ♦ (în construcţii negative) A îndrăzni. Iară mitariul sta departe şi nu vrea nece ochii să rădice la ceri, ce ucidea pieptul lui, grăiia: „Doamne, milostiv fii mie, păcătosul. ” coresi, ev. 11, cf. n. test. (1648), 9478. Iară mitamicul, departe stînd, nu vrea nici ochii să rădice cătră ceriu, ce băteapieptul lui zicînd: „Doamne, iartă mie păcătosului!” biblia (1688), 8052/32. Lăiţă nu voia să intre, fiindcă pînă acum niciodată nu l-a poftit notarul în casă. AGÂRBICEANU, A. 117. Negustorul, sfios, nu vrea să intre cu marfa în oraş. voiculescu, p. ii. 32. ♦ (în construcţii negative) A se îndemna. Baba deodată stă pe gînduri; parcă n-ar fi prea voit nici treaba s-o facă, dar nici punga s-o lese. creanga, p. 171. 2. A dori să facă, să obţină, să fie sau să se întîmple (ceva), ajindui, arîvni (1); a dori (ceva) cu ardoare, cu patimă; a pofti (1); a fi pe placul cuiva, a - i plăcea (I 1) (cineva sau ceva). Arsele nu le vruşi. psalt. hur* AVUI. Cinre va amu soţu lumiei se fie vrăjmaşu Iu Dumnedzeu easte. cod. vor.2 6471. Dragii miei, cinre va (căruia să nu-i placă B 1938) viaţă se iubească şi se vadză dzile bunre se-ş ţinie limba sa de rreu şi cu usnele sale se nu grăiască menciuri. ib. 77712. Cumăndare şi aduse nu vruşi (nu-ţi plac B 1938) peliţa sfirşit-ai de mere. PSALT. 76. Sparge limbile ce vor război (cele iubitoare de războaie B 1938). ib. 130. Ce iaste în ceriu şi mai de tire ce vruiu (doresc B 1938) în pămîntu? ib. 145. Şezu şi doispră-zeace apostoli cu nusul şi zise cătr-înşii: jeluiia vrea (cu dor am pohtit N. test. 1648,cu poftă am 5758 -1203- VREA2 p0ftit B 1688, cu dor am dorit B 1938) aceste paşti să mănînc cu voi. coresi, tetr. 172. O, muiare, mare iaste credinţa ta! Fie ţie cum vrei! id. EV. 326. Altora să fim şi noi, cum văm alţii cătră noi să fie. id. ib. 340. Cine om ce va viaţă, iubeaşte zile să vază bine? id. PS. sl.-ROM. 149 .De veri se cunoşti ce iaste Dumnedzău şi cum iaste a i se închina lui, ascultă şi ia aminte. PRAV. LUCACI, 161, cf. 171. De veri să mori de bătrîn în părăţie, iară tu leapădă icoanele den beserecă şi rade obrazele de pre ziduri. MOXA, C. 167. Tată-tău şi muma-ta cinsteaşte-i să veri să aibi zile multe şi bune pre pămînt codex sturdz. 290. De veţi să ştiţi carea iaste moarte de bună voie, aceasta cîndu-şi omoară neştine pohtele, varlaam, C. 60, Hie ţie cum veri. id. ib. 250. Aşijderea şi muntenilor nu numai nevoie şi groază le făciia, ce şi domniile schimba şi pre cine vrea ei, priimea. ureche, l. 64. Cela ce va dzice cătră cineva: „De veri să ucidzi pre cutarele, ucide-l”, atunce nu să cheamă că l-au trimis el să-l ucigă, pentru căce asupra lui au lăsat puterea să facă cumu-i va fi voia. prav, 322. lara Agrippa zise cătră Fist: vreare-aş şi eu să auz pre acel om. N. test. (1648), 168726. Derept aceaea, varecine va vrea să fie priiatin lumiei, pizmaş va fi lui Dumnedzău. ib. 178715. Va împăratul cu ochii să privească pre fiul priietenului şi ciracului său. M. costin, O. 297. Cum tot omul să viiaze dumnezăiaşte de va să moară în fericăciune. ZOBA, s. 19. Răsipeşte limbile celea ce vor războaiele, biblia (1688), 4022/55. Cela ce va să iubească viaţa şi să vază zile bune potolească-ş limba lui de la rău. ib. 9132/19. Mulţi din oamenii muritori, nice a învăţa vor, nice a întreba sau a răspunde n-au învăţat N. costin, ap. GCR n, 13/5. Mulţi feciori de boieri den moldoveni au luat cu dînsul de i-au dus la munteni, dzicînd că i-s dragi moldovenii şi va să-ş facă pomană. NECULCE, L. 321. De tot pe dînsul a să pune nici va, nici, de ar vrea, în ce să să sprijinească are. cantemir, i. I. li, 202. Aceasta voiesc, aceasta poftesc şi aceasta, den toată inima şi sufletul mieu, rog Mării[i] tale (a. 1699). FN 70. Trăit-am cum am vrut, nimic lipsindu-mi. anon. brîncov., cm n, 277. îngerul... au pohtit să fie asemenea lui Dumnezeu, ... şi omul iară vrea să fie asemene lui Dumnezeu, antim, O. 120. Pentru noi vrînd a osteni, veţi şti că alţii toţi de casa noastră pănă acum ne aflăm sănătoşi (a. 1721). iorga, S. D. xvi, 106. Aş vrea să văd pre logodnica cea întru toate mie prea dulce, aethiopica, 33717. Eu pentru dragostea aumi[id]le i-am primit ca să nu şază bani[i] dumi[t2L\le la chir Nicoliţa surda, iar atîta trebuinţă de dînşii n-am avut, numai am vrut a sluji dumi[ia]le (a. 1780). furnică, d. c. 78. Fieşcare, de ar voi, poate să să povăţuiască spre dreptate, după cum iaste zis, ceaea ce ţie nu place, altuia nu face. prav. COND. (1780), 42. Acum voieşte a se afla ca un părinte copiilor lui văcărescul, ist. 254. Această punere de mînă la piept însămnează un jurămînt mut, prin care cel pus la ispită, ce vra să să facă frate, făgăduieşte credinţa de frate. GHERASIM, T. 6974, cf. id. ist. 6712. Avînd o fire vrednică de a priimi îndată toate tipăririle ce el au vrut a-i da. CRITIL, 5/8. Demostenes... ocîrmuia limba şi ca un tiran dulce o îndemna cu cuvîntul la orice vrea. MOLNAR, ret. 7/5. O, împărate, videre visului aceluia, după cum noi amîndoi vom, aşa să să săvîrşească. herodot2, 351, cf. 363, 392. De voieşti a fi a ta, să laşi să omor pre tiran. SIROIU, 3472. Ar fi vrut să fie într-adins norocire. MIL. TIT. 9723. Dară nici tinerii vor de acasă De voie bună a merge în obede, Zicînd că cu patria împreună Vreu s-aibă soartea: rea sau bună. budai-deleanu, ţ. 158. Pot trăi şi lucra cum vreau, odihnind cîte vro zl petrovici, p. 294/6. Lăsaţi în pace, să creadă ce vrea. id. ib. 339/7. Lucrarea vrau să fie cu un chip mai tăinuit, beldiman, e. 101/35. Să aibă voie a merge la oricare judecată politicească vor vrea (a. 1823). doc. ec. 288. Rău lucru este cînd omul poate să facă altuia un bine de care acela are trebuinţă şi nu voieşte. GOLESCU, P. 22/8. Pohta ce-am dorit Dac-am dobîndit Nu ne mulţămim Ce altele voim. mumuleanu, r. 13/16. Carele are fire nevicleană şi curată voieşte a fi drept şi nu a să părea, poteca, f. 295/8. Ce greu e să urăşti omul pe care vreai a iubi heliade, o. i, 428. Oamenii vor glume, minuni, cabale, păpuşi, şi cu acest mijloc îi poţi trage spre ajutor. id. ib. n, 12. Ei putea să scoaţă din senat pe oricare vrea. căpăţineanu, m. R. 83/8, cf. I. golescu, C. Mai am o dorinţă şi aş voi să mă rog ţie cu glas mare şi cu lacrămi pe ochi ca să o împlineşti, marcovici, d. 6/18. Dacă se stînge luminarea, atunce îndată să ne întoarcem înapoi, de voim să scăpăm de primejdie, albineţ, m. 81/23. Dacă vrei să fii iubit, Lasă-te de-mbătrînit. hrisoverghi, p. 45/19. Cel ce vra a fi ferice Vie-n munte pe la noi asachi, s. l. 132. După cum vom să părem oamenilor, aşa să şi fim. arhiva r. i, 154/17. Ce voi, eu nu ştiu bine; ce caut nu cunosc, c. a. rosetti, c. 95/5, cf. laurian, f. 29/4. El va să pribegească In lume să rătăcească. BĂRAC, a. 10. Abia zorile revarsă şi doresc să asfinţească; Abia noaptea înnegreşte şi vroi zori să se ivească, conachi, Ρ. 103. Fieştecare în parte-şi va hrana a o avea. pann, e. ii, 69/19, cf. id. p. v. 139/1. Noi am vra să clădim o sistemă de limbă, dar de unde să pornim? russo, s. 69. Vorbească cine voieşte şi convingă poporul. aristia, plut. 257/1. Nu mai gîndeam vrodată că vrînd să-ndestuleze Greţoasele lui pohte, acest norod socoate Că-şiface datoria cinstind pre Dumnezeu Cînd pîntecele-şi împle de multe băuturi negruzzi, s. n, 233. Dacă voieşte să posede singur inima unei fetiţe cu mîinile albe, el ştie să supuie minţile ei după voia lui. BOLLIAC, O. 36. Soarta-mi cu a mulţimii aş vrea să o unesc, alexandrescu, M. 6. Am voit să fac această onoare boierilor, filimon, o. 93, cf. pontbriant, d. Fiecare face mai ceea ce vrea şi nu diferă mult în putere de vecinul său. baronzi, i. c. i, 21/28. Sînt numai o biată femeie care iubesc şi vreu să fiu iubită. ALECSANDRI, τ. 1671, cf. costinescu. Dar românul nu va cîmpuri fără fiori, Zile lungi şi triste fără sărbători bolinti-neanu, P. I, 4. Să fie comis mare în zilele mele şi voi să-i fiu nun. ODOBESCU, S. I, 75. Arald, nu vrei tu fruntea pe sinul meu s-o culci? eminescu, o. i, 95. Nu voi sicriu bogat, Făclie şi flamuri, id. ib. 219. Scaraoschi, căpetenia dracilor, vroind a-şi face mendrele cum ştie el, a dat poroncă tuturor slugilor sale. CREANGĂ, P. 143. Eu pun rămăşag pe ce vrei că sluga mea are să-mi aducă pielea cerbului. id. ib. 218. Dar cine poate visa şi cînd vrea şi ce-i place? caragiale, o. i, 21, cf. 118. Cînd nu are 5758 VREA2 - 1204 - nevastă şi copii, poate să facă ce vrea. SLAVICI, O. I, 96. O împărăteasă... voind să aibă copii a făcut de mai multe ori tot ce trebuia să facă pentru aceasta. ISPIRESCU, L. 1. Fetele, nerăbdătoare, voiră a şti ce zicea în cartea aceea. id. ib. 50. Să lăsăm să vorbească lumea ce va vrea. conv. lit. XIX, 472. Poate vream să fiu vrun Neron peste-o altă Romă nouă. macedonski, o. i, 71. Dă, te rog, în jos perdeaua ca să nu mă vadă luna, Roag-o calea să-şi urmeze, voi să scap de ochiul său. id. ib. 125. Nu mai rîdea, nu mai vorbea, nici nu ofta, şi nici că spunea cuiva vrodată ce vrea, ce-l mistuie, ce-l doare, vlahuţă, s. a. n, 11. Românii şi româncele noastre... au o ţinută şi umblare măreaţă şi prin aceea voiesc să arăte că sînt făloşi pe portul lor strămoşesc. liuba - IANA, M. 24. Unii locuitori, cari vor pereţi groşi, mai aruncă în acel strat de pămînt bucăţi de cărămidă şi de piatră, manolescu, i. 21. Geţii, după cît se vede, vroiau să îndreptăţească reputaţia de care se bucurau. xenopol, ï. r. I, 41. Aşa cum e săracă ea, Aş vrea s-o ştiu nevasta mea. coşbuc, p. I, 118. La fraţi eu nu cer ajutor, Că n-am ajuns la mila lor - Şi fac ce vreu! id. ib. 119. L-au scos de aici şi pre dînsul şi pre fraţii lui... şi le-au spus să meargă încotro voiesc, să-şi caute alte locuri sbiera, f. s. 20. Fata... voieşte să fie iubită de atare fecior, marian, INS. 120. Vreau să mă iubeşti ca un copil cuminte. D. zamfirescu, a. 72. Aş vrea să fiu acuma în sat la noi, acasă. GOG A, ΡΟΕΖΠ, 26. Le părăsise toate de frica singurătăţei... vroind să vadă viaţa în jurul lui. anghel, pr. 64. El îi dăduse lelei Maria să înţeleagă că poate se va însura şi el în dulcele ăsta, şi voia să aibă o ţundră nouă. agârbiceanu, S. 63. Un băiat mai voinicos întreabă pe altul începător dacă vrea să vadă o maimuţă, păcală, m. r. 213. Nu sîntem decît nişte oameni flămînzi şi vroim să cumpărăm ceva de-ale mîncării; cred că cu parale o să ne dai. HOGAŞ, dr. i, 97. Şi dacă vrai să ştii chiar tot, apoi află că am avut o aventură galantă, id. ib. n, 18. N-a vrut ori, poate, n-a putut să creadă în nemurirea de după'moarte. PÂRVAN, I. f. 196. Vreau să vă mulţumesc pentru devotamentul cu care aţi primit bolnavii papadat-bengescu, o. n, 50. Ce om e acela care vrea moartea altora? SOVEJA, O. 54. Cum a fost dînsul în tinereţe, aşa e feciorul Glanetaşului azi. îi vrea averea. REBREANU, I. 57. Vreau să te simţi la mine ca acasă. id. R. i, 249, cf. ibrăileanu, s. l. 92, resmeriţă, d., cade. Voim să ne prelungim fiinţa pieritoare prin eternitatea artei, lovinescu, m. 123. Aş vrea să-mi fac un ceai, şi stau, şi nu-l mai fac. baco via, O. 84. De vrei să mor, Să fugi de mine-o săptămînă. cazimir, l. u. 51. Dacă vrei, poţi să pleci, camil petrescu, t. i, 488. Nu ştia cum să-i spună: Radule, părinte, Sfinţia ta...- Spune-mi cum naiba vrei,... numai spune-mi ce e cu mîna asta. id. ib. o. I, 162. Cînd începi să scrii, la douăzeci de ani, vrei să faci o cititoare să plîngă. C. petrescu, C. V. 150. Spuneţi limpede, ce vreţi? voiculescu, p. i, 165. Aş vrea să ştiu..., domnule, ce astrolog ai consultat la Liov. SADOVEANU, O. X, 10. Pecingină îşi dormea somnul din urmă pe iarbă verde, cu faţa la cer, aşa cum voise. id. ib. XXI, 520. Cei care voiesc să contribuie la asemenea faptă pioasă, vor trimite obolul lor pe adresa Băncii ARH. OLT. XIX, 276, cf. APOLZAN, P. I. 137. S-ar putea spune că a fost un om fericit, că triumfurile i-au stat, rînd pe rînd, la picioa că tot ce a voit s-a împlinit, constantinescu, s m Slavă Domnului, făcuşi Totdeauna tot ce vruşi. arghbzi VERS. 318. Vroiai o haină, o pălărie, o păreche de cizme? Tocmeala se face numaidecît. id. b 106. Cere-mi cărţi orice vrei, eşti liber să alegi CĂLINESCU, b. i. 50, Fiecare îşi umple de cîte ori vrea gamela cu ciorbă de pasăre STANCU, D. 418. Laura Feraru, care-l aşteaptă şi acum l-ar vrea lîngă ea zi şi noapte. VINEA, l. 1,18. Ar vrea să-l întreb de unde ştie că mă ocup de el. id. ib. 28. Şi cum domnule, aici poţi să ai cîte neveste vrei? tudoran p 217, cf. dl. Nu iese, mă al lui Teican, eu ştiu ce vorbesc Dacă vrei, facem şi prinsoare, preda, î. 57, cf. dm Voiau să guste înainte de moarte din plăcerile neştiute ale trupului barbu, princ, 23. Rafira voise să păstreze familia în jurul ei v. rom. decembrie 1964, 49. La secretariatul conducerii nu-mi este îngăduit să trec pragul, dar altminteri intru unde vreau. Steinhardt, j. 344. Puteţi sta aici cît vreţi v. ROM. iunie 1973, 63, cf. M. D. enc., dex. Chirii se uită la el cu încordare, ca şi cum ar fi vrut să stimuleze memoria bătrînului. ţoiu, G. 13, cf. DSR. Vreau să cred că demersurile inevitabil laudative... n-au asupra ei vreo influenţă nefastă. ROMÂNIA literară, 1992, nr. 3, 10/2. Mare-i lumea, eu nu-ncap, Şi mă mir ce rău le fac? Nici averea nu le ieu, Nici iubirea nu le vreu. alecsandri, p. p. 409. Zioa lucru şi muncesc Noaptea voi să odihnesc, jarnîk.-bÎrseanu, D. 117. Maică,... De mi-i da unde n-oi vrea, Moarte-mi fac cu mîna mea. id. ib. 273. Bade, spiculuţ de grîu, Vrut-aş fi să nu te ştiu, Că de cînd te ştiu pe tine, Nu-mi mai trebuieşte nime. mîndrescu, l. p. 58. Vină, puică, după mine De voieşti să-ţi fie bine. marian, h. 5. Du-te după cine-i vrea Nu-mi trage nădejdea mea. id. ib. 20. In vremea turcului tot şî pişti tot iera slobod: ti duceai în pădure, puneai căciula p-o ureche şî tăiai di undi vrei şî ce vrei graiul, i, 356. Cui i-e urîtă lumea Puie gard pe lîngă ie Ş-o-ngrădească cît a vre. candrea, ţ. O. 33. Vrai să te măriţi, că eu îţi trimit pe cutare şi pe cutare, pamfile, s. t. 143. Faceţi, oaste, voi ce-ţi vrea, Da mai ţineţi cît îţi putea ! BÎRLEA, L. Ρ. Μ. I, 9. Dup-acel m-oi mărita, Cine pofta mi-a găta, Dacă vre a se-nsura. ARH. olt. v, 437. O mioriţî a auzît şî iera tristî şî nu voia sî mănînci DIACONU, VR. 24. însăram pe unde vream Nici o grijă nu aveam. izv. xm, 171, cf. alr i 317/348, ib. 3 080, ib. 3 286 bis/414, alr sn v h 1 422, ib. h 1 446, ib. vih 1 662, ib. h 1 710, alrm sn nih 1181, A I 35, n 12. Astăz beu, mîn’e mă içu Pă cărarea care vrçu. MAT. dialect, i, 109. Băgiţă, cu fala mç Poţ iubi pă sinfe-i vrq. ib. 113. Glasul ţi-am auzit, La tine am ieşit. Voiesc eu cu bine Să trăiesc cu tine. balade, I, 311. Soru-si-i spunea:...Eu oi să te iau Potemică-n lume Soţioară mie. folc. olt. - munt. iv, 30. Poa să stai, poa să te duci, cum vreai ! O. bîrlea, a, p. i, 184. Focul de la inimioară Nu mi-l potoleşte-o ţară,... Numa mîndra dac-a vrea, Focul mi l-a ustoia. FOLC. MOLD. I, 43. Tu rămîi în satul tău. Satul tău e-un mare rai, Te iubeşti cu care vrai. ib. 105, cf. nalr - b n h 352/76, ib. h 363/63, nalr - mb π h 115/468, ib. mn 234, 558/577, ib, mn 245, 619/554. 0 (In proverbe şi zicători) Bogatul mănîncă cînd voieşte şi săracul cînd găseşte. pann, P. v. i, 157/18, cf. zanne, p. v, 90. Ceasul prînzului este la cel bogat cînd voieşte, 5758 - 1205 - VREA2 la cel sărac cînd are. zanne, p. v, 91. Nu împrumuta pe cel ce voieşîi să-l aibi prietin, i. golescu, ap. zanne, p. v, 334. Duce Domnu pă rumân şi cum nu va el. jiPESCU, O. 144, cf. zanne, P. vi, 546. Nu e după cum vrea omul, ci după cum poate, pann, ap. zanne, p. ii, 378. Voind să poarte cercei mai buni, îşi pierde urechile. ispirescu, ap. zanne, p. ni, 96. Nu intra în joc dacă nu vrei să joci. zanne, p. iv, 407. Vrei să intre toţi în danţ? Pune o muiere să tragă danţul. i. golescu, ap. zanne, p. iv, 335. Să auzi, să vezi şi să taci daca vrei să petreci cu pace. id. ib. n, 79, cf. pann, p. v. i, 14/13, baronzi, l. 63, ZANNE, p. ii, 778. De vrei să ai nume bun nu te uni cu cei răi. id. ib. IV, 233. Dă din mîini dacă vrei să ieşi la Uman. pann, p. v. i, 152/11, cf. zanne, p. n, 233. Unge roţile dacă vrai să meargă uşor carul. id. ib. v, 539. Cine voieşte să se îmbogăţască din plug trebuie să-l poarte de coame. id. ib. 506. Am un leu şi vreu să-l beu. ispirescu, ap, zanne, p. y, 387. Cine nu va să frămînte toată dz.ua cerne, cantemir, i. i. n, 227, cf. zanne, p. ii, 154. Nu-ntreba pe om la boale: Voieşti să-ţi dau pernă moale? pann, p. v. iii, 139/8, cf. zanne, p, ii, 494. Cu bogatul fiecare voieşte să fie rudă. id. ib. v, 90. Cu cît bei cu atîta voieşti să bei mai mult. id. ib. m, 456. îi sătul de dulce, vrea şi amar cîteodată, se spune despre omul care, cu bună ştiinţă, intră într-o încurcătură sau îşi provoacă neplăceri. Cf. dl, dm, zanne, p. în, 441. Nebun este acela care vrea să ştie ce se fierbe în ulceaua fieşte-căruia. ţichindeal, ap. zanne, p. iv, 157. 0 (învechit, rar; cu complement intern) Şi vrură vrere (poftiră poftă biblia 1688) în pustinie şi ispitiră dzeul în fără apă. psalt. 224. 0 (învechit, rar; construit cu dativul) Şi uită oamenii tăi şi casa tatălui tău. Şi va vrea împărat bunătăţiei tale (şi va pofti împăratul frumuseţea ta biblia 1688, şi regele se va îndrăgi de frumuseţea ta B 1938). coresi, ps. SL.-rom. 201. Să să laude cu tine Carii ţ-vor numelui bine (cei ce iubesc numele tău biblia 1688, B 1938). dosoftei, o. i, 19. 0 (La pers. 2 şi 5, precedat de conjuncţia „dacă”, alcătuieşte o formulă prin care se adresează o rugăminte) Dacă vrei, mai stai, pînă se stinge lumina de la fereastra aceea mare de colo, camil petrescu, p. 149. Stăi oleacă să mă sui sus, dacă vrai. alr 1 1 571/573. Spune, soacră, dacă vrei, Spune după obicei Care-s darurile el folc. olt. - munt. iv, 29. ^Dă-mi, dacă vrei, un pahar cu apă. 0 (în forma negativă; negaţia se referă la verbul din subordonată) Nu mai voiesc a ţinea tăinuit de tine aceea cine sînt eu. halima (1783), 9374. Noi n-am vrea să avem cu dînşii price, Ci am trăi cu toată lumea în pace! budai-deleanu, ţ. 99. Nu voi niciodată să m-aibi de nebun. PANN, P. V. Π, 150/21. Spuneţi că cutare articol nu trece la cenzură...; ştiţi pentru ce nu trece? Pentru că nu voiţi dumneavoastră să treacă. BOLLIAC, O. 53. Gîndind la tine nu voi să mor. EMINESCU, O. I, 27. Nu era vreme de pierdut dacă nu vroia să se întoarcă îndărăt cu treaba neîncepută. CONV. lit. xxn, 79. Nu vreau să mai îmi calce nimeni în casă de azi înainte, brătesCU-VOINEŞTi, P. 319. Am stăruit atît... pentru că n-am voit să scap prilejul de a-l face să retrăiască înaintea ochilor mei, amintirea lui fiindu-mi scumpă. M. I. CARAGIALE, c. 14. N-aşi fi vrut să ştii tot ce s-a întîmplat. camil petrescu, T. I, 271. Prietene care întîi m-ai fi citit, N-aş vrea să fi rămas cumva nedesluşit, arghezi, s. V, 9. Creştinul, ca şi Hamlet, e îndreptăţit să nu voiască a-şi pierde viaţa. Steinhardt, J. 187. N-aş vrea să mă înţelegi greşit. SCL 1974,116. Nu mai voia să-l vadă cu hainele vechi, ţoiu, G. 16. De-aş avea drăguţ să-mi placă, N-aş voi vremea să treacă, jarnîk - bîrseanu, d. 130. Puşcafi-mă, drazi mnei, Că nu vrqu să mai trăiesc. MAT. dialect. I, 118. Şi Vodă zicea: Nici voi să mai fie, Nici voi să se ştie C-o mai fi pe lume Cu faimă şi nume Aşa mînăstire. BALADE, m, 32. 0 (învechit şi popular; urmat de un verb la conjunctiv precedat de conj. „ca”) Eu însumi nu voiesc ca să aib amestecare cu dînşii, că umbleteli şi pornirile lor sănt nebuneşti (a. 1838). iorga, s. d. xxn, 306. Cîte fete cu cojoc Toate vreu ca să le joc. marian, h. 40, cf. nalr - mb n h 137/466, 488. 0 (învechit; urmat de un verb la conjunctiv sau la infinitiv, precedat de conj. „de”) Mergea pren Galilei şi nu vrea de să-l ştie cineva. coresi, ev. 84. Cel tinăr nu vru de să treacă acest lucru, că vîrtos tare îndrăgiia fata lui Iacov. PO 117/17. Întîmplîndu-să de a-l face vînzător, să nu aibă voie de a-l vinde pînă nu da ştire la mănăstire, ca vrînd sfînta mănăstire de a-l răscumpăra (a. 1907). doc. ec. 74. 0 (Prin analogie) Spune ce vei să-ţi dau eu Să fii veselă, mioară? bolintineanu, p. n, 5. Calului îi dete drumul să pască pe unde va voi dînsul. ispirescu, l. 7. Mai vrai lapte? întrebă ea pe motănaş. sadoveanu, o. x, 523. Cîte flori pe lîngă mine Toate vreau a mea peire. jarnîk -Bîrseanu, d. 189. Cucuie, Voinicule, ... Deacă vrei să-mi fii pe plac, Netezeşte-ţi penele, id. ib. 400. 0 Fig. Armonia cerească a firii murmură Glasul tău îmi pare a fi; Aerul dulce, d-un zefir căldură, Suflarea-ţi parcă vrau a sorbi, hrisoverghi, p. 43/5. Vîntul spumele tale-arunca, Pe albele ei picioare, vroind a le dez-mierda. id. ib. 75/14. Mîndria Vra din cercul ei să zboare. CONACHI, p. 264. Eu ştiu c-am suspinat, Dar taina mea e tristă şi va a se ascunde, alexandrescu, O. I, 15L înima-mi jăleşte Dar nu ştiu ce vrea; Nu ştiu ce doreşte Inimioara mea. ALECSANDRI, P. I, 22. Ochii mei au să privească cîte n-or voi să vadă. macedonski, O. I, 71. Vreai, mi se pare, lună, Să mergem împreună. arghezi, vers. 327. încă odată tărîmul să crească ar vrea. BLAGA, POEZII, 245. Oraşului i-s toate cunoscute, Şi vrea să ştie de-s la locul lor. jebeleanu, S. h. 10. 0 L o c. a d v . Pe vrute = pe plac. Cf. dl iv, 709, dm 942. Nu-i este pe vrute. i. cr. iii, 287. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă doreşte sau nu; silit de împrejurări. Cf. baronzi, L. 39. Băieţii... le aşezau [pe fete] pe vrute, pe nevrute pe genunchi. MACEDONSKI, Ο. III, 5. Ceilalţi, pe vrute, pe nevrute, erau tîrîţi pe această cale „pozitivistă”. delavrancea, o. i, 110. Logodna s-a făcut pe vrute, pe nevrute, galaction, o. 70, cf. dl iv, 709, DM 942, dex. 0 Expr. Vrînd-nevrînd sau (învechit) vrînd şi nevrînd, (sau) vrînd sau nevrînd = fie că-i place, fie că nu-i place; mai mult de silă decît de bunăvoie, constrîns de împrejurări, de voie de nevoie; p. e x t. cu orice preţ, neapărat. Sau vrînd sau nevrînd, într-o parte dîndu-te, eu... în gura Corbului voiu cădea. cantemir, i. 1.1, 58. Romanii vrînd-nevrînd cu banii săi pre Decheval... îmbogăţindu-l, el în putere mărindu-să, alte războaie încă mai grele, şi încă mai groaznice 5758 VREA2 - 1206 - VREA2 asupra romanilor găta. id. hr. 81. Şi trebuie să plîng şi eu vrînd şi nevrînd. kotzebue, u. 7730. Această zi otrăvită In tot anul o privim. Spaimă ne pricinuieşte, tot norodul îngrozeşte, Vrînd şi nevrînd suferim. BELDIMAN, o. 6/8. Ochii ceialalţi văzînd Că Amoriul, cu protia Au dat celor mari robia, S-o-nchinat lor, vrînd-nevrînd. CONACHï, P. 77. Germenul acestei simpatii (pentru Occident), românii îl poartă vrînd-nevrînd... în inimile lor (a. 1858). ap. TDRG. Oricine pleca din Moldova ca să meargă în Muntenia se ducea vrînd-nevrînd la Vrancea. HASDEU, I. C. i, 56. Din ce în ce mai tulburat de viforul simţurilor sale nu mai ştia singur ce face. Vrînd-nevrînd puse mîna pe un pistol... şi trase, părîndu-i că trage într-un monstru, conv. ut. iv, 99, cf. pontbriant, d. 493. Ne simţim conduşi vrînd-nevrînd la luminoasa concluziune, formulată... acum vro jumătate de secol columna, VII, 4. A trebuit să ne decidem vrînd-nevrînd, căci istoria e mai puţin umană decît estetica dramă a grecilor, ib. 162. Impresiunile şi judicata mea au să fie influenţate printr-o părtinire simpatică de care, vrînd-nevrînd, mă tem că nu m-aş fl putut cu totul libera. odobescu, s. ii, 518. Aici, vrînd-nevrînd, trebuie să mă urmezi.. într-o lungă controversă, în care filologia are să se amestece cu istoria naturală. id. ib. ni, 24. Vrînd-nevrînd, lui îi erau toate mijloacele binevenite. eminescu, p. l. 91. Dacă se mănţine amovibilitatea judecătorilor epentru ca aceştia... să voteze vrînd-nevrînd pentru oamenii guvernului. id. o. XI, 370. Dacă n-am ţinut samă de vorbele lui, am ajuns la dîrloagă şi acum, vrînd-nevrînd, trebuie s-ascult, că mi-i capul în primejdie, CREANGĂ, P. 212. Vrînd-nevrînd, porunceşte unei slugi să deie lui Ivan ceva de mîncare. id. ib. 301. [Fata] dorea ca vrînd-nevrînd să împlinească slujba ce şi-o luase asupră. ispirescu, l. 17. Am ţinut de rău pe unii oameni de treabă, că de ce aduc în sinul naţiei noastre, vrînd-nevrînd, obiceiuri străine. CONV. lit. xvi, 357. Bieţii români... ne respectă; vrînd-nevrînd ni zic „jupîne”. răşcanu, L. xxxil. Cînd a strigat..., oamenii ce dormeau duşi, vrînd-nevrînd, au trebuit sa se trezească şi să-ntrerupă visurile. marian, o. Β, 338, cf. ddrf. Prin zăpadă fac mătănii Vrînd-nevrînd. COŞBUC, P. I, 224. Ştiţi bine că mai toţi vrînd-nevrînd trăim din gîndirea greacă, săm. I, 106. Aş putea... să-mi adaptez vieţii şi împrejurărilor una din miile de istorisiri... pe cari vrînd-nevrînd le-am ascultat şi eu pe ici pe colo. ib. 392. Saşa luă pe băiat şi-l duse, cam vrînd-nevrînd, la Tincuţa să-i ceară iertare. D. zamfirescu, v. ţ. 23. Gura îi era încătuşată de un cep şi aşa fiind, îşi păstra vrînd-nevrînd gîndurile. anghel, pr. 95, cf. 102, tdrg. Cei doi lucrători, vrînd-nevrînd, trebuiau să urmeze pilda lui. rebreanu, I. 57, cf. cade. Vrînd-nevrînd, maica stareţă adună soborul şi-i supuse pricina, aşa după cum spune Evanghelia şi regulamentul, stănoiu, c. I. 214. Vrînd-nevrînd, bem şi noi nişte ceaiuri, ca să nu rămîie singur paharul lui Conu Mihai. teodoreANU, M. U. 213. Vrînd-nevrînd, el a fost silit să mediteze asupra problemelor pe care şi le punea şcoala cea nouă. OPRESCU, S. 56. Calmul sau zbuciumul din domeniul strict social se manifestă, vrînd-nevrînd, şi în limbă. BUL. FIL. XI - ΧΠ, 517. Mulţi se lasă vrînd-nevrînd şterşi pe încălţăminte, în mers, de cîte doi-trei ţigănuşi odată, aruncîndu-le cîte o para. camil petrescu, o. ii, 388, cf. dl, dm. Şi iaî% cum... te căpătuieşti, vrînd-nevrînd, şi cu un învăţămînt moral românia literară, 1972, nr. 3, 2/3, cf. dex Fiecare este supus vrînd-nevrînd unei judecăţi partU cutare, românia literară, 1992, nr. 8, 15/2, cf. alr π 4 699/682, alr sn vii h 2 191. (Construit personal) De-are vrea, de n-are vrea, giudeţul iaste datoriu să micşuredze certarea celui mic, cînd va greşi. prav. 261. Vreau-nu vreau, mă miruie şi pe mine. stancu, d. 358. Şi boul cară greul pămîntului... El merge cum pofteşte stăpînul, vrea-nu-vrea. arghezi, vers. 395, cf. românia literară, 1992, nr. 4, 2/1. Vrei, nu vrei sau (învechit, rar) vei, nu vei, veri, neveri = în mod inevitabil; obligatoriu. Să-şi astupe ruşinea, veri, neveri, să prade ţara, dînd vina Radului Vodă, cum să hie dat el ştire leşilor, să să găteadză asupra lor. M. costin, o. 92. Vei, nu vei, el cu d-a sila Face musca cît camila. pann, p. v. i, 28/14. în cale îl întîlnesc Nişte oameni de ai paşii şi vrei, nu vrei îl silesc Şi cu dînşii împreună toată zioa a umblat, id. H. 21/15. Nu ştii că azi sau mîine - Vrei, nu vrei - N-aştepţi decît scrisoarea Ei? minulescu, vers. 342. El trece şi eu latru, vrei, nu vrei, Şi-s javră admirată de căţel arghezi, s. v, 138, cf. dl, dm, m. d. enc., dex. Vrei, nu vrei, mai prinzi lucruri folositoare pentru mai tîrziu. românia literară, 1992, nr. 3,14/4. Era mai bună cartea atunci că-nvăţa copilu, da-nvăţa, nu să juca; vreai, nu vreai, trebuia sci-nveţi. GRAIUL, I, 142. Strînje precectoru d'i gît să dai ban'i: Vrei, nu vrei, dai bani o. bîrlea, a. P. ii, 480. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazmâ, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinţei sale. Cf. iordan, stil. 294, dl, dm, dex, zanne, p. vi, 470, A face (tot) ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influenţă asupra cuiva; a dispune de cineva după bunul-plac; a manipula pe cineva. Cf. cade, dl, dm, m. d. enc., dex. (Cu topica inversată) Făceau toţi din el ce vreau. Nu se mai împotrivea la nimic, voiculescu, P. i, 53. Trebuia să te cucerească în aşa fel ca să poată face din tine tot ce vrea. constantinescu, s. i, 48. (învechit, rar; cu schimbarea construcţiei) Cîte vra el cu Manolachi Spatar, socrul lui, acele făcea (a. 1765). gcr. n, 81/17. Dacă vrei (sau vreţi) = construcţie incidenţă prin care vorbitorul manifestă disponibilitatea de a lua în consideraţie şi alte posibile puncte de vedere, păreri, interpretări etc. Era, fireşte, aluzie la bogăţia mea şi, dacă vrei, şi la pretinsa mea frumuseţe, camil petrescu, p. 131. Şi despre tine s~a spus că eşti expresionist. - Da..., am fost puţin, dacă vrei. Dar acum m-am convins că nu are a face nimic cu arta. id. τ. Π, 69. Este, dacă vreţi, punctul de vedere al sociologiei ştiinţifice. D. GUŞTI, P. A. 95. Omul naturii e brutal, dacă vreţi, dar nu e pervers. ralea, s, τ. i, 120. (Familiar) Dacă vrei să ştii sau dacă vreţi să ştiţi = construcţie incidenţă prin care vorbitorul atrage atenţia interlocutorului asupra celor afirmate. Eu, dacă vrei să ştii, puteam să fiu prima poliţist. DAVIDOGLU, Μ. 22. a Am făcut, dacă vrei să ştii, tot ce mi-a cerut. Cum vrei (sau vreţi) = construcţie incidenţă prin care se lasă la latitudinea interlocutorului aprecierea unui fapt, a unei situaţii. Cît pentru mine unul, cum vreţi..., dar mi se pare Că nu prea sînt puternic, căci pătimesc de tuse. alexandrescu, o. I, 216. Cum voiţi - 5758 - 1207 - VREA2 zise el în sfîrşit - , n-am nici un drept să mă amestec. călinescu, E. o. i, 234. A vrea (cuiva) binele (sau, învechit şi popular, bine) = a dori să i se întîmple cuiva lucruri prielnice, plăcute; a-i fi binevoitor (cuiva). Cf. FARDARE, l. 108/10. Gîndind că le voiaşte binele, i-au dat voie să trimiţă soli. R. popescu, CM i, 466. Acela îm voieşte binele, seroiu, 39724. Deci cîţi dintru ioni le vrea binile şi de nevoi oştea, mare primejdie ţinea aceia şi să mîhnea văzindu-i încungiuraţi; socotiră cum nime nu să va mai întoarce, herodot2, 401. Iubeşte şcolarii şi arată-te că le vei binele, brezoianu, î. 146/23, cf. POLIZU. Mă voi încrede însă fratelui tău ca şi ţie, după ce-mi va dovedi că-mi vrea binele. ispirescu, l. 21. Dracu e suflarea cea mai rea de pe pămînt; el nu vrea niciodată bine omului, şez. 1,241, cf. barcianu, alexi, w., TDRG. Pentru a le cîştiga încrederea, trebuie să le dai mărturii evidente că le vrei binele, păcală, m. R. 110, cf. cade. Să te ferească Dumnezeu să-ţi vrea o femeie binele. CAMIL petrescu, t. i, 54. Oricine vrea sincer binele omenirii, id. ib. 357. El ţi-a voit binele. ulieru, c. 60, cf. scl 1966, 433. Eu le voiesc lor bine Ei mă asupresc pe mine. rev. ist. ii, 315. Gîndeşte-te că eu ţi-am vrut binele, şi să nu mă spui la Vizor, craiul şerpilor. RETEGANUL, P. n, 43. Voinice, voinice! ...tu mă mîncaşi pe mine, dar eu îţi vreau tot bine. RĂDULESCU-codin, î. 75 .Eu îţi voiesc binele tău. arh. olt. v, 53. (Cu topica inversată) In van Titanul mort ce ne-a născut, Binele ni-l voieşte; în zădar Cearcă-a vorbi cu noi în cugetări, eminescu, O. iv, 89. Murguţul meu, Fugi în zbor ca dorul meu, Că eu, frate, bine-ţi vreu. alecsandri, p. P. 248. Bine ţi-am vrut, Rău nu ţi-am făcut teodorescu, p. p. 454. (învechit, rar) A voi în feţe = a părtini, a favoriza. Cine-ş ţine giurămîntul... Argintul nu-ş dă-n leafă, Să-ş ia blăstăm în ceafă. Nice voieşte-n feţe Luînd mîzde-n giudeţe. dosoftei, o. i, 33. A vrea (cuiva) răul (sau, învechit şi popular, rău ori rele) = a dori să i se întîmple (cuiva) lucruri neprielnice, neplăcute; a duşmăni, a urî (pe cineva). Se toarne-se înrapoi şi ruşireaze-se vruindu mie reu. PSALT. 77. Să se toarne înapoi, ruşineaze-se vrund mie rău. CORESI, PS. sl. - rom. 182. Pînă i-am înfrintu-i de dederă dosul, Ceia ce-m vrea răul şi nu-m vor folosul dosoftei, o. I, 42. Intoarcă-se îndărăt şi să ruşineze cei ce vor mie rele. biblia (1688), 3942/20. Nu s-au auzit din veac ca cineva să-şi voiască rău neamului său. anon, cantac., cm i, 172. Stăpîne, ştii că eu nu-ţi voiesc răul; ascultă-mă că n-ai să greşeşti, creangă, p. 165. Poate îmi pică în mînă tocmai acela care îmi vrea răul CONV. lit. XIX, 473. Virusul egalităţii ne îndeamnă să ne vrem răul cu înverşunare, steinhardt, j. 98, cf. alecsandri, p. p. 42. Cîte flori în jurul meu, Toate-mi voiesc numai rău; Cîte flori de pe departe, Toate-mi roagă mie moarte! jarnîk -bîrseanu, d. 189. Eu nu-ţi voiesc răul, şi de mi-i asculta, bine vei umbla, reteganul, p. m, 27, cf. alr i 1 403/40, 54, 61, 63, 79, 100, 112, 138, 164, 170, 249, 412, 571, 576. Ascultă de tatăl tău Că el nu-ţi voieşte rău. balade, ii, 8. ♦ (Subiectul este Dumnezeu) A-şi arăta îndurarea, mila (I 4) faţă de cineva; a binevoi, a se îndura, a se milostivi (2). Mîntuitu-me-au, că me-au vrut. psalt. hur. 1275. Şi rădică-me în largu, izbăvi-me că me vru (dragostea lui era de partea mea B 1938). psalt. 26. De Domnul urmele omului deregu-se şi calea lui va (i a s t e - i cu voie c2, i u b e ş t e B 1938) foarte, ib. 69. Derept acea cunoscuiu că vru-me (mi-au iubit Η, m-ai iubit Β 1938), că nu bucură-se dracul mieu de mere. ib. 79. Şi rădică-mă în larg; izbăvi-mă că mă vru. coresi, ps. sl. - ROM. 86. De Domnul urmele omului deregu-se şi calea lui va foarte. id. ib. 165. Dumnezeu n-au vrut au Dom[n]ia ta n-ai nevoit, căce fiece lucru cu nevoinţă se face; nevoindu şi rugîndu pre Dumnezeu, Dumnezeu e milostiv a da (a. 1593). doc. î. (xvi), 184. Unde nu va să ajute Dumnezeu, în deşertu se nevoiaşte niştine. MOXA, C. 162. Şi glas să audzi din ceriu unde grăi: „Acesta iaste fîiul mieu cel iubit, cu carele am vrut de-am făcut mîntuirea oamenilor!”. varlaam, c. 413. Iarăşi, perdu Iliiaşu Vodă războiul, cum să zice şi la Scrisoare: „ Unde nu va Dumnezeu, nu poate omul ureche, l. 74. întru aceasta cunoscuiu căci ai vrut pre mine, căci nu se va bucura nepriatenul mieu pre mine. biblia (1688), 3942/53, cf. 388V22. Cînd va Dumnezeu, omul nemereşte sfatul neculce, L. 104. Unde va Dumnezeu să păzească, omul nu poate să strice. R. popescu, cm i, 451. Ce Dumnedzău unde va, nu trebuiescu bani. id. ib. 117. Unde nu va Dumnezeu, omul nu poate. n. costin, let. n, 48/8. A vrut Dumnezeu de s-a însurat acum douăzeci şi cinci de ani la Crăciun. CONV. LIT. X, 335. Mărite împărate, ţi-am făcut slujbele cu cari m-ai însărcinat... Fii fericit şi domneşte cu pace cît mila Domnului va voi! ispirescu, l. 30. Diseară, vrînd Dumnezeu, vom fi în Bucureşti. MACEDONSKI, o. iii, 21, cf. tdrg, cade. Dacă o vrea Dumnezeu..., în locul lui am să găsesc grămăjoara de aur care-mi trebuie, voiculescu, p. i, 273. El a trăit aproape 70 de ani şi are să mai trăiască încă, dac-o vrea Dumnezeu, ulieru, c. 112. Să te visez mereu, Să dorm pe mormîntul tău Pînă ce-a vrea Dumnezeu Ca să mă sfîrşesc şi eu. alecsandri, p. p. 409. Drag mi-ar fi, mîndră, de tine; mi-e urît de cin'te ţine... Dar de o voi Dumnezeu Tot vei fi odată, zău, Tu a mea şi eu al tău ! jarnîk - bîrseanu, d. 60. Dumnezeu că va, Ruga-i asculta, Ploaie că dădea, pamfile, c. ţ. 22. Numa pluguleţul meu Şade la părete rău. N-a vrea bunul Dumnezeu Să umble şi plugul meu. folc. olt. - munt. iv, 234. 0 Intranz. (Construit cu dativul sau cu acuzativul precedat de prep. „cu”, învechit, „întru”, „pentru” etc.) Upuvăi în Domnul se izbăvească elu; se spăsească elu, că va lui (d ac ă îi este drag Β 1938). psalt. 36. Upovăi în Domnul să izbăvească el şi să spăsească el, că va lui. coresi, ps. sl. - rom. 103. Zîci că Domnul îţ este nedejde, Acmu să te scoaţă de primejdie, Şi noi să vedem de ţi-i cu bine, De să Domnul voieşte cu tine. dosoftei, o. i, 50. D[u]mn[e]zău au vrut pentru mine, întru bunătăţi pentru... ca să se hrănească nărod mult. biblia (1688), 39Vl8. De va vrea Dumnezeu cu tine... vei avea moşii, ţigani, filimon, O. I, 126. Şi vrînd Dumnezeu cu dînsa, corăbioara într-una din nopţi se opri. ispirescu, l. 121. Nu m-au omorît, c-a vrut Dumnezeu cu mine. stăncescu, Β. 107. O vrea D[umn&]zeu şi cu mine! CIAUŞANU, GL. Cînd va Dumnezeu cu omul vine şi dracu cu colaci = cîteodată ajutorul vine şi de unde te aştepţi mai puţin. Cf. pann, p. v. m, 134/6, zanne, p. vi, 649. (Prin extensiune) Iată, 5758 VREA2 - 1208 - VREA2 va întru tine (ţine la tine B 1938) împăratul şi toate slugile lui te iubesc pre tine, şi tu fii ginere împăratului, biblia (1688), 2092/52. 0 Fig. Bine să zice: cui vra norocul, Şi durmind îi cade peara în gură. budai-deleanu, ţ. 206. Amîndoi într-o durere se uscau de pe picioare, Pînă cînd odinioară, după cum se prilejeşte Pururea cînd vrea amoriul la cei care îi iubeşte, Au sosit fericit ceasul de dorita întîlnire. CONACffl, P. 84. Soarta vru să intru în rai de fericire. ALECSANDRI, P. I, 128. Λ vrut norocul cu mine. tdrg. ♦ (Complementul indică oameni) A simţi atracţie erotică; a dori, a iubi, a-i fi drag. Bietul piept ţi s-au muiat, Nu te va nici un bărbat. MUMULEANU, R. 35/6. Să-mi spui o dată, Să ma-ntrebi: Mă vrei tu, fată? COŞBUC, P. I, 51. Şi-ntr-un tîrziu, posomorit, Să-mi spui cu vorbe care dor Că nu mă vrei, că m-ai urît CAZIMER, L. u. 52. Pe cealaltă nu o iubesc, nici n-o voi iubi. O vreau. VINEA, L, I, 176, cf. dl, ivănescu, I. L, R. 304, Nu-s cîine să o uit, Ci-s voinic să o sărut, Că ea dintru-ntîi m-a vrut. teodorescu, P. p. 318, Pusei gîndul să mă-nsor. Toate fetele mă vor. id. ib. 335. Amîndouă mă iubesc, Eu numai una voiesc! jarnîk -BÎrseanu, d. 73. 0 (Prin sinecdocă) Inima me nu-l vra. NARCHis, 106718. ♦ Tranz. şi refl. (Urmat de elemente predicative suplimentare) A dori ca cineva sau ceva să fie sau să devină într-un anumit fel. Amor îl va destoinic numai la trufiile drag ostii. SLĂtineanu, A. 94/16. Pe femei însă le vroiesc ascultătoare, dar nu de frică, ci de bunăvoie, contemporanul, ii, 257. în nesaţiul cosmic al adolescenţii, fiecare s-a vrut mai bun. c. petrescu, C. V. 251. Cinele dădu scîncet. S-ar fi voit şi el slobod. sadoveanu, o. i, 627. Kant îşi formulase teoria experienţei, pe care o voia rigid articulată în forme matematice, blaga, z. 153. E vorba de două forţe care se vor amîndouă în slujba aceluiaşi ţel. camil petrescu, o. ii, 629. Să ştii că sînt foarte incultă, aşa m-a vrut familia, vinea, L. I, 282, cf. DL, DM, M. D. ENC. Începînd cu preclasicii, muzica se va vrea din ce în ce mai descriptivă şi mai onomatopeică, v. ROM. iunie 1973, 158, cf. dex. ♦Tranz. şi refl. (Cu determinări locale) A dori ca cineva să fie, să ajungă într-un anumit loc, Acolo-mpărăţeşte frumos ursitul meu, Acolo-mi zboară gîndul, acolo eu mă vreu! alecsandri, p. m, 122, cf. DDRF. Du-te, bade, şi iubeşte Unde mă-ta te voieşte. marian, H. 37. a El dintotdeauna s-a vrut la Academie. 0 Expr. Aşa te vreau, se spune pentru a exprima aprobarea sau satisfacţia faţă de comportamentul sau modul de a acţiona al cuiva. Bravo! îmi zicea la fiecare pahar; ian aşa te vreu. NEGRUZZI, S. I, 222. Aşa te vreau, Mogîrdici. DELA VRANCEA, o. ii, 191. Aşa te vreau! exclama fericit domnul Marinică. PAS, Z. 1,308. 3. A pretinde, a cere, a solicita (1); a ordona (2); a (se) aştepta. Tu însuţi nu asculţi rugăciunea ta, ome, iară Dumnezeu tu veri să o auză? CORESI, ev. 327, cf. 508. Văm de aciia de la tine să ştim..., să înţeleacem. COD. TOD. 195. Isus... întrebă-lpre îns de dzise: „Ce veri să-ţi dau?” Iară el dzise: „Doamne, să vădz!” VARLAAM, C. 338. Pentru curăţie învaţă fericitul Pavel de dzice: „ Vreare-aş de voi să hiţi fără de griji, că cela ce nu să însoară grijeaşte de ceale dumnedzăieşti”. id. O. 211. Mie trebuie să mă botez de tine sau să mărturisesc alt botez pentru numele tău şi tu vei să te botez eu?... Dară eu cum voi cuteza să te botez? antim, o. 67. Măcar că starea de acum şi norocirea armelor mele îmi dau nădejde de a dobîndi nu numai ţara ungurească, ci şi toată împărăţia turcilor..., voiu să am crăiia ţării ungureşti cu toate provinţiile. VĂCĂRESCUL, i. i, 5579 Arsachii, fiind om veteaz, ar fi putut deşchide cereri vrînd moştenire soţiei sale asupra Bactrianii. Cantacuzino A. 7575. Porunceşte-i şi mă vei afla spre toată ceata Deci pînă a nu însera voi să omori pe Tit. mil. tit 3723. Noi vom să ştim şi să fim de faţă La toate şi poftim ca să hie La sfat şi ceata noastră goleaţă, Cum şi haialaltă ţigănie. budai-deleanu, ţ. 386. Cînd cheamă omul pre doftorul, atuncea el cere şi vrea ca îndată să-i ajute şi îndată să-l mîntuiască de durerea capului. petrovici, P. 325/12. Slugile tale... negreşit trebuie să să sîrguiască la cîte tu vreai. GOLESCU, P. 269/5. Dar de voiţi, eu vă voi arăta... - Ne rugăm cu toţii de aceasta, tată! drăghici, r. 55/12. Nu ştiu de ce tată-meu va să fie totdauna el mai cu minte. VOINESCU Π, Μ. 3/13. Vei tu să cumperi ocaoa de came de vacă cu şase parale, ca atunci? tÎmpeanul, g. 41/6. Cum veţi să determinaţi ce e datoriu omul seminilor săi deacă nu ştiţi ce este el şi, prin urmare, ce sînt ceilalţi oameni? laurian, f. 9/15. Cum ai vra ca omul scuturat de slăbiciune, La patimi să nu mai aibă nici un fel de plecăciune? conachi, p. 266. Acum, cînd ne-am deşteptat şi ne simţim puternici, vrem să intrăm şi noi în drepturile şi în pămînturile noastre, ce ni le-aţi răpit odinioară, bălcescu, m. v. 396. Lăpuşneanul.. trimise pre Armaşul să-i întrebe ce vror şi ce cer? negruzzi, S. i, 153. Cine eşti, mă băiete, şi ce voieşti de la mine? FILIMON, 0.1, 100. Vei sîngele mumei, tu vei răzbunare? Loveşte/ BOLINTINEANU, P. I, 392. Eu vreau să-mi dai copilul zburdalnic - pe Arald. EMINESCU, O. I, 91. - „Ce vrei tu?” - „Noi? Bună pace”. id. ib. 146. Tată, zise atunci feciorul cel mijlociu, să mă duc eu, dacă vrei. CREANGĂ, P. 187. Aş voi să-mi dai o definiţiune mai scurtă şi mai limpede; să-mi spui desluşit: ce este un intelectual ? caragiale, O. iv, 34. Daca vrei luptă, alegeţi: în săbii să ne tăiem, în buzdugane să ne lovim ori în luptă să ne luptăm. ispirescu, L. 42. Şi vreţi ca astăzi omul să nu păcătuiască? vlahuţă, s. A. 1, 3. -Şi ce vrei de la mine? întrebai răstit... - Să te duci la ei, să le vorbeşti. SĂM. 1, 26. Vreau să răspunzi la apelul nominal cînd îţi poruncesc. D. zamfirescu, R. 113. Ce vrei de la mine şi de la noi toate? Vrei să fim toate ale d-tale? id. A. 107. Vreau să-mi spui mai departe. agârbiceanu, a. 95, cf. papadat-bengescu, o. i, 109, resmeriţă, D. Au voieşti pe ţară biruri noi a pune? Au vrei să iau pielea de pe naţiune? topirceanu, p. o. 30. Maria, ce vrei să-ţi spun mai mult? Nu ştiu! CAMIL petrescu, t. in, 268. Adorata dumitale... vrea ca fetele doar duh să fie. id. ib. 346. Vrem să ştim, e albă ori e neagră, id. O. iii, 8. Şi ce vreai acum? - o întrebă stareţa, văzînd-o aşa de pornită. STĂNOIU, C. 1. 210. Vrea să vorbească numai cu boierul, în taină. VOICULESCU, P. II, 16. Nu pot să-ţi spun ce vrei, pentru că n-am de spus nimic. SADOVEANU, O. vin, 157. Noi vrem numai ceea ce prin nelegiuiri şi silnicie ni s~a răpit. MOROIANU, S. 20. Ce vrei să mă intereseze la ea? CĂLINESCU, S. 133. Pămîntul îl vrem, că noi îl muncim. STANCU, D. 497, cf. VINEA, L. i, 42. Acum vin marangozii cu scule de dulgher, 5758 VREA2 - 1209 - VREA2 alţi pezevenghi, care vor şi ei icosari. tudoran, p. 9, cf. DL. De cîte ori vreai să-ţi tot spun? PREDA, M, 15, cf. DM. Vii tu, un copil, şi vrei să mă înveţi ce mai am de făcut? BARBU, PRINC. 51, Cf. CIORANESCU, D. ET., M. D, ENC., DEX, DSR. Vrem să intrăm în legalitate şi justiţie acceptînd ideea că scopul scuză mijloacele? românia literară, 1992, nr. 4, 17/3. De cînd s-a dus dumnealui, N-am dat gura nimănui Asta-i lumea din bucăţi Cere unul, ei vrau ţăţl marian, H. 66. Vreau să-m dai nuca din căpătîi. graiul, i, 87. Dumnezeu trimise într-o zi pe un înger din ceruri să-l întrebe ce fel de răsplată vrea din parte-l furtună, v. 25. Ajută-mi mie... că-ţi dau ce voieşti. ARH. olt. v, 52. Ci bin'e vrai dumn'eta să-z dau pentru bin'ile ista cari mn'i l-ai făcut dumn'eta? o. bîrlea, a. P. I, 204. 0 (în proverbe şi zicători) Vrea să fie şi griul scump şi făina ieftină, se spune despre o persoană care cere lucruri contradictorii, imposibil de realizat în acelaşi timp. Cf. dl, dm, zanne, p. m, 545. Vrea să fie şi cu varza unsă şi cu slănina în pod. Cf. dl, dm, zanne, p. rv, 121. Va s-o-nnegrească din albă, Va şi mîini albe să aibă. pann, p. v. n, 157/19, cf. zanne, p. v, 339. Vre să umple-η puţ galeata Cu gaura neastupată, pann, P. v. i, 81/14, cf. zanne, p, m, 154. Strigă de la munte ca să-l auză Şi de la Dunăre va să-i răspunză. pann, p. v. i, 94/10, cf. zanne, p. ii, 747. A pornit în cale lungă Şi va-naată să ajungă, pann, P. v. i, 82/9, cf. zanne, p. vi, 32. Cu un plastur orice boală va să tămăduiască. i. golescu, ap. zanne, p. v, 500. îţi slujesc ca un cîine, dar voi să mănînc ca tine. I. golescu, ap. zanne, p. iv, 607. 0 (întărit prin repetare) însă dacă vrei şi vrei numaidecît să te duci, eu nu te opresc, creanga, p. 193. Dacă vrei şi vrei, să ştii că ai să treci prin „valea răului” ca să poţi ieşi de aici. conv. lit. xvi, 212. 0 (învechit; urmat de un verb la conjunctiv precedat de conj. „ca”) Ei au răspuns că voiesc ca să fie împărţală la acele moşii (a. 1778). ştefanelli, d. C. 126. Atuncea îi zice zmeul: cîtă vreme voieşti ca să-ţi dăruiesc? halima (1783), 1279, cf. 975. Cu neputinţă... ca să te las să fugi de aicea, mai vîrtos voiesc ca să fii de laturea mea. SIROIU, 44718. Omul cel nebun... de ar fi şi strimbe şi nu din destul sau mincinoase, el voieşte ca să rămînă aşa. ţichindeal, f. 23/20. 0 (învechit, rar; urmat de un verb la conjunctiv precedat de conj. „de”) El zise lor: „Ce veţi de să fac voao?” Ei ziseră lui: „Dă noao, unul de-a dereapta ta şi unul de-a stînga ta să şedem întru slava ta”, coresi, ev. 89, cf. id. tetr. 97. 0 (Familiar; în propoziţii interogative; precedat de adverbul „cît”; alcătuieşte o construcţie prin care se solicită precizarea preţului unei mărfi) Cît vrei pe hainele astea? cade, cf. dl. 0 (La condiţionai-optativ, cu sens atenuat; exprimă o cerere în mod politicos) [Vecine,] aş vrea să binevoieşti să-m dai un sfat. golescu, ap. GCR îl, 257/8. De n-o fi cu bănat, Domnul nostru-ar vrea să vază pe măritul împărat. eminescu, o. i, cf. SCL 1974, 117. 0 (La pers. 2, precedat de pronumele interogativ „ce”, alcătuieşte o construcţie incidenţă prin care se exprimă resemnarea în faţa unei situaţii) Sînt un vinovat nevrednic de iubirea ei, dar ce vrei? suferinţele ce am tras de la sexul d-voastre mi-au stricat inima, negruzzi, s. I, 47. Ştiu bine că nu sînt stafii şi că morţii nu se mai scoală; dar ce vrai? Totdeauna nu sîntem stăpîni pe cugetare. CONTEMPO- RANUL, n, 247, cf. DL. Sînt sigur că nu-i plăcea nici căpitanului, însă, ce vrei, pesemne era numele neveste-si şi bietul om fusese obligat să se supună acestui obicei barbar, tudoran, P. 57. ♦ F i g . A necesita. Cade-se amu şi bolnavului să se postească... Mai vîrtos bolnavului, că postul va cuvînt, cade-se amu nu numai a se posti, ce şi a se ruga. coresi, ev. 83. Este cu cuviinţă să punem... în locurile cele mai luminoase cîte lucruri vreau lumină mai multă, golescu, p. 245/21. 4 Ref 1. (Urmat de elemente predicative suplimentare) A se pretinde; a se crede. Credem că într-o lucrare scolastică -cum se vrea manualul de faţă - materialul trebuie împărţit uniform, în aşa fel încît diferitele capitole să se echilibreze, v. rom. iunie 1939, 151, cf. iordan, l. r. a. 350. Critic de mult talent..., biograf strălucit, istoriograf capricios, eminescolog răscolitor..., romancier de ample mijloace, d. G. Călinescu se voieşte şi teoretician estetic în domeniul poeziei constantinescu, s. ii, 219. E un băiat ciudat vînzătorul de cutii şi tăbliţe, de bureţi şi creioane, care s-ar vrea şi vînzător de cărţi într-un tîrg de negustori şi măcelari în care mai nimeni nu citeşte. STANCU, D. 381. Oricît de gravă ar fi tema abordată, şi de fiecare dată ea se vrea cel puţin gravă, vocea poetului îşi păstrează familiaritatea. v. ROM. iunie 1973, 121. Este oare o asemenea poziţie, îndeosebi afişată pe micul ecran, a unui om politic care se vrea - şi încă cum - responsabil? românia literară, 1992, nr. 1, 2/4. Textul.., care se vrea o autobiografie spirituală, îl prezintă... conform cu acea imagine interioară a lui. ib. 21/1. ♦ (Subiectul indică autori sau lucrări ale acestora) A afirma, a declara, a susţine; a crede. Hunii... au încungiurat Ţarigradul... cu vrednicia hatmanului lui Von (precum va Zonora), sau cu agiutorul pre curatei Ficioare de la Vlahema (precum va Chedrinos). cantemir, hr. 333. Dion nu numeşte locul în care au fost bătaia aci adusă, drept aceea lesne las să fie fost pe şesul Turdzii, precum voieşte Catona. şincai, HR. I, 5/2, cf. RFl, 104. Numele nu este unguresc, cum vrea Melich. DRĂGANU, ROM. 544. Numele de „mulgător” nu are... nici în clin nici în mînecă cu vreun nărav al păsării, de a mulge sau a lua mana oilor, vitelor, cum o vor unele legende. BĂCESCU, PĂS. 275. 4. (Mai ales în forma negativă) A accepta, a consimţi, a fi de acord; a permite, a aproba, a încuviinţa, a îngădui, a da voie. Iară se întrebări sîmtu, şi de cuvente şi de numere şi de leagea voastră, voi vedeţi înşivă, giudeţu eu acelora nu voiu se fiu. cod. vor.2 177, cf. ib. 3776. Cuventele rostului lui fără-leage şi lăncote, nu vru se înţeleagă se fericeadze. PSALT. 65. [Unii] nu vor să se pocăiască. CORESI, EV. 148. Şi tremease robii lui a chema la nuntă; şi nu vrură să vie. id. ib. 301, cf. id. PS. SL. - ROM. 150. Am greşit înaintea fratelui nostru şi vădzînd spaima sufletului tău, cîndu se milcuiia noao, nu vrum noi să-l ascultăm, derept aceaea vine această dosadă pre noi. PO 148/6. N-au vrut cu nusul să lăcuiască (a. 1593). hurmuzaki, xi, 319. Poronci la Alexandru... ca să-i tremiţe oşti într-ajutoriu. Ei nu vrură, ce-i răspunseră: „Apără-te cum ştii!” MOXA, C. 207. Bătrîna, mama lui crai, n-au vrut acesta lucru să-l facă, căci nu era de legea papii. URECHE, L. 126. Tot omul iaste detoriu se spuie giudeţului pre cela ce nu va 5758 VREA2 - 1210 - VREA2 să asculte de dîns şi de învăţătura lui. PRAV. 70. Ei iarăş au strigat: răstigneşte-l pre el!... Iară Pilat, vrînd să facă destul pre voia mulţimei, slobozi lor pre Varavva. N. test. (1648), 6274. Iară să iaste întrebare de cuvînt şi de nume şi de leagea voastră, voi căutaţi, că eu giudecătoriu acestora nu voiu să fiu. ib. 159731. Da toată vina inicerilor, că n-au vrut să stea la război, cum s-ar cădea slujitorilor celor buni. M. COSTIN, O. 87. Nu vei sa-m spui dirept. dosoftei, v. s. septembrie 14732. Puse muierea stăpînului lui ochii ei pre losif şi-i zise lui: „Culcă-te cu mine!” Şi el nu vrea. BIBLIA (1688), 292/25. Iară Fist, răspunzînd lui Pavel, zise: „Vei la Ierusalim să te sui, acolo pentru acestea să te judeci de mine?” ib. 852l/40. N-aţi vrut să păziţi tocmelele şi legăturile, cum zic la noi, la nemţi, parola. IST. T. R. 23. împăratul n-au vrut să-i dea ucaz şi au ßocotit că nu este bine, că poate să-l prindză turcii. NECULCE, l. 242. în doao, trei rînduri i-am scris, şi el tot nu vrè să purceadză. id. ib. 270, cf. cantemir, hr. 430. N-au vrut să-i priimească atunce acele cereri, c. CANTACUZINO, CM I, 17. Tudor, ginere Ciocărlioaie, n-au vrut să-l lase la închisoare şi i-au dat arapului pentru acei bani satul Stroieşti (a. 1718). iorga, s. D. xxn, 239. De vei tu să mă laşi slobodă să mă duc, eu îţi făgăduiesc să-ţ dau trei învăţături (a. 1764). GCR n, 77/20. Am zis lui Pătru Luca să-m[i] dea aceşti bani, sa-£[i] ia boul; el n-a vrut (a. 1760). IORGA, S. D. xn, 72. Măcar de ar vre să adaogă oarecît de mult la preţ, sau de ar vra să să întovărăşască măcar cu stăpînii moşii[i] (a. 1767). ştefanelli, d. C. 93. Vrea-vei să mergem împreună? Ea îi zise: „precum vei porunci”. MiNEiUL (1776), 51v2/4. Fimeia lui nu vra să plătească negustorului berbecii (a. 1784). ştefanelli, d. C. 152, Dacă judecata, după ce va auzi pre tata sau pre moş, va afla că aceia au pricini cu temeiu căci nu voiesc a să face acea căsătorie, cererea lor... o vor opri. rînduiala 3/8. Cel ce va să fie priimit aşa cu ochii legaţi şi în stare în care am spus mai sus că l-au pus, să aduce înlăuntru de priveghitori. GHERASIM, t. 5974. Cu însuş solii franţozi ce nu ştia alte limbi nu vre a vorbi, cu toate că din auzite înţălege din destul id. IST. 8712. Am făcut înştiinţare la vornicul de acolo ca să-l trimetă să plătească porţie, şi n-au vrut a veni (a. 1790). ştefanelli, d. c. 192. Spuseră cîte cetăţi au luat şi deateră pre acei domni legaţi şi spuseră lui Alexandru cum n-au vrut să se închine Iul alexandria (1794), 73/16. Numa nu va să primească corona stăpîniri[i]. cantacuzino, N. P. 12379. Unii oameni... nu vreau să creadă că într-aceeaşi limbă şi altmintrelea să poate scria şi vorbi bine. IORGOVICI, o. xv/6. Românii din ţeara Bîrsei nu vrură să fie subt vlădicul cel românesc. ŞINCAI, HR. HI, 201/35. Evelthon îi da de toate ce-i trebuia, numai oaste nu vrea sa-i dea. herodot2, 242. Domiţian... îl îmbie cu pace, carea mai nainte nu o dată cerîndu-o Dechebal, nu vruse să i-o dea. maior, ist. 3/21. Ţiganii noştri... nu vor să păzească nice o rînduială. BUDAI-DELEANU, T. 65. Nice a să închina voieşte mie. id. ib. 156. Cînd o cheamă la masă ca să mănînce împreună cu el, nu voieşte (a. 1816). IORGA, s. D. vn, 16. Bucuros, răspunsă feata, dacă îmi vei da un creiţari, altminterea nu voi. petrovici, p. 299/16, Catilina cerca a se nevinovăţi, dară nimene pre el nu vrea să audă. NICOLAU, Ρ. Π, 240/26, Nu voiesc să-mi cîştig viaţa de la gîdea compatrioţilor miei GOLESCU, P. 370/16, cf. i. GOLESCU, c. Voi-vei, tată, a mă învăţa şi pe mine de aceste psalme, ca şi pe ciialalţi? drăghici, R. 48/4, De ce nu te uiţi la mine?... Dar de nu vei să te uiţi la mine, încai vorbeşte cu mine. VOINescu Π, M. 77/5, cf. vALLAN, V. Pentru ce omul nu va să se mulţumească pe ceea ce-i este de ajuns! tîmpeanul G. 83/17. Alţii nu vor să vază în idee decît transformarea unui fenomen sensibil care îi serveşte de proiectură laurian, F. 18/11. N-au voit să priimească să-i ajute. BĂRAC, T. 51/26. Dete tristul semn că voieşte a parlamenta şi a se preda. BĂLCESCU, M. v. 174. Numai să va şi-mpăratul... voie a ne da. pann, e. n, 92/1. Aş dori să am bani, însă a-i posede cu nedirept nu voi. aristia, plut. 283/25. De vei voi a fi a mea, comorile cerului, a pămîntului şi a mărilor se vor întinde la picioarele tale. NEGRUZZI, s. n, 49. Soldaţii n-au mai voit să urmeze nici pe Prodan, nici pe Macedonskl ghica, s. 113, Românii nu vor pacea, nu vor trista umilinţă Ce asupră-le aduce un necinstitor tratat, alexandrescu, m. 21, cf. pontbriant, D. N-a voit să-l înţeleagă pănă acum absolutamente nemini. hasdeu, i. C. i, 200. Dacă n-a vrea el, tată-său vrea. alecsandri, τ. i, 34, cf. costinescu. Cei ce rabdă jugul ş-a trăi mai vor, Merită să-l poarte spre ruşinea lor! BOLINTINEANU, p. i, 4. Şi ruşinos şi drăgălaş, Mai nu vrea, mai se lasă. eminescu, O. I, 175. Şi cît de mult îmi pare rău...Că nu mai vei să te araţi. id. ib. 184. Cei doi nu prea voiau să primească. CREANGĂ, A. 144. Se tot ţinea telegrafistul de mine să i-o dau şi nu vream, caragiale, O. I, 21. Dacă nu vrei să mă asculţi, stăpîne, orice ţi se va întîmplă, să ştii că numai tu eşti de vină. ispirescu, l. 9. Vrai să munceşti ceva la mine? - Dă, aş munci, numai dacă m-ar lăsa părintele, contemporanul, Π, 169. Numai de un pre-judiţiu nu vrea omul să se dezbere cu orice preţ, de acel anume al libertăţii voinţii sale. philippide, O. A. 172. Leon Vodă... le trimise cărţi cu jurămînt ca să vie în ţară, că nu le va face nimic rău, dar ei n-au vrut să vie. xenopol, ï. r. vi, 45. Nu voi să o asculte sub nici un chip. SBIERA, F. S. 118, cf. D. ZAMFIRESCU, R. 119. Ba, într-un moment, papa, care nu voia să cedeze, a fost asediat la Avignon. IORGA, P. A. 305, cf. anghel, pr. 120, TDRG. Nu vreau să mă mărit AGÂRBICEANU, A. 247. Ei au ascultat şi au vrut să se aşeze la Domneşti RĂDULESCU-CODIN, M. N. 21, Cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Nu VOÎse să crează că santinela trebuie să facă aidoma. GALACTION, O. 153. Nu voiai să mă primeşti şi să mă asculţi. C. PETRESCU, C. V. 147. Nu voi calicie la mine în batalion, brăescu, m. b. 147. Unii din ei nu voiră să-şi împlinească aceste îndatoriri drăganu, rom. 269. Nu voia să plătească din biata lui simbrie găinile mîncate de alţii popa, V. 9. Maică-sa greşise, n-a vrut niciodată să spuie cu cine. voiculescu, ρ. n, 91. Nu voiam să mai dorm cu nici un preţ. SADOVEANU, O. vn, 464. Părintele Nicodim... zice că să învăţ şi eu buchile, însă tuţa nu vrea. id. ib. xm, 44, cf. bl vi, 60. N-a voit să primească curtea ce îi făcea cu insistenţă primarul ULIERU, C. 36. Ioanide nu voia să construiască în stil gotic, stil romanic etc., ci în stilul său. călinescu, B. I. 124. începu să plîngă şi nu mai vru să intre în biserică, camil petrescu, 0.1,48. Măi cumetre, dac-ai vrea Dau roibul pe casa 5758 - 1211 - VREA2 ţa. PARASCHIVESCU, C. Ţ. 120. Ascultă, Ieremie, ai vrea să porneşti cu mine la drum? tudoran, p. 23, cf. dl, dm, CIORANESCU, D. et., M. D. enc. Redactorii nu voiesc să umple coloanele revistei cu ceea ce se nimereşte. magazin ist. 1974, nr. 4, 56, cf. dex, dsr. Da, asta este pricina de nu voieşte să-fi spuie. columna, vii, 83. Spune-mi, mîndro, vrei, nu vrei, De mă iei, de nu mă iei, Că colea mă roagă trei. TEODORESCU, P. P. 318. De iubit să ne iubim, La luat să nu gîndim! Oamenii ne vorovesc Şi părinţii nu voiesc! jarnîk - BÎRSEANU, D. 65. De vreai, mîndro, hai cu mine. id. ib. 288. Amîndoi s-o şi-necat. Măicuţa feciorului Nici aşa nu i-o voit Ş-acolo i-o despărţit mîndrescu, l. p. 104. Dar nici eu nu vreu să mor, Să fac chiefu tuturor: marian, H. 34. Tot mereu îi da să bea; Dacă bani nu vrea să-i dea. BIBICESCU, P. Ρ. 293. Tot umblă din casă-n casă, Şi nimeni nu vrea s-o lasă. viciu, COL. 7. Nu vor să ne dea dîn ce-a apucat iei nainte. GRAIUL, I, 166. Numai puica să-mi trăiască, Să vrea ea să mă iubească, ciauşanu, v. 119, cf. alr I 298/874, alr ii 2 972/235, ib. 3 042/64, 349, ib. 3 051/141. Oricine să mă roage nu vrau să-i ajut. ib. 3 102/386, cf. ib. 3 699/414, ib. 4 397/414, alr sn v h 1 419, ib. h 1 420/310, ib. vi h 1 633, nalr - β π h 183/43. 0 (în proverbe şi zicători) Atîta fine pacea pînă vrea vecinul, zanne, P. iv, 237. Cine nu vrea să scrie cu condeiul, să scrie cu furcoiul, id. ib. V, 586. Nu e mai orb decît cel ce nu vrea să vază. id. ib. Π, 662. 0 (învechit; întărit prin „de voie”, „cu voie”, „cu voia...”, „de bună voie”) Muiarea au vrut cu voia ei să să răpască. PRAV. 188. Mîniindu-să împărăţia pe Şfed, au poruncit numai să-l pornească cu sila, dacă nu va de bună voie. neculce, l. 270. Nici unul din noi nu vom să ne ispoveduim de bună voie. antim, o. 95. Tătarii... să-i facă şi pre aceia nepriiateni cu sila: de n-au vrut de bună voie războiul perşilor, şi de nevoie să-l priimască, şi, mai apoi, iarăşi să să întoarcă în ţara lor; să să ispitească a să bate cu perşii, herodot2, 228. De nu va vrea Vodă cu voia să să plece, atunci tu să-l aduci ca să facă de nevoie, budai-deleanu, ţ. 156. Iar văzîndu-l că stă pe ale sale Şi cu voia nu va să să plece, La nevoie cu sfatul vei trece. id. ib., cf. contribuţii, iii, 52. 0 (învechit, astăzi familiar; urmat de un verb la conjunctiv, precedat de conj. „ca”) Sînt vii părăsite şi cei ce le-au avut pînă acum supt stăpînire nu vor ca să le mai lucreze (a. 1775). prav. cond. (1780), 180. 0 (învechit, rar; cu pronumele în dativ) De munca lui auzind ucenicii, nu-ş vrea nici Ierusalimul să vază ei. CORESI, EV. 84. Că nu-ş vrură nici să întrebe ce cuvinte au grăit Hristos. id. ib. 197. 0 (Prin extensiune) Al ochilor izvor Nu va să-mi dea ajutor. I. VÄCÄRESCUL, Ρ. 61/21. Veşnica pironire într-un gînd îi modificase orientarea generală a muşchilor, ce nu voiau să înregistreze mişcările sufleteşti diurne, călinescu, s. 40. Picioarele mi s-au zgîrcit şi nu au mai vrut să mă asculte. STANCU, R. A. i, 13. 0 (Despre fenomene ale naturii) A venit iarna şi nu mai vrea să plece. STANCU, D. 367. □ Nici nu vrea să plouă. cu Furtuna nu vrea să se potolească. (Subiectul indică obiecte) Ce dracu are dulapul ista de nu vrea să se deschidă? ALECSANDRI, T. I, 40. Stăi puţin cu carul!... -Eu aş sta, dar nu prea vrea el să steie. CREANGĂ, P. 40. Acum stai pe o minge care nu vrea să se rostogolească la vale. românia literară, 1992, nr. 3, 14/2. în zadar le-aşeza şi le învîrtea şi le potrivea baba, că ciaunul nu vrea să steie bine o dată cu capul. conv. lit. ix, 191. 0 F i g . Nici moaştele ei n-or mai voi să poruncească, nici apele poate n-ar mai vrea să asculte, caragiale, o. rv, 138. 0 Expr. A nu vrea să ştie (nimic) (de...) v. ş t i (ΙΠ 1). A nu vrea să audă (de...) = a respinge categoric (o propunere, o situaţie, un fapt). Răşinărenii nici nu voiau să audă de încetarea luptei începute sau de vreo înţelegere, pe cale de învoială, cu sibienii. păcală, M. R. 74. Nici Miai nu vroia să audă de haiducie, camil petrescu, o. I, 34. Cînd porunci să vie şi lăutarii, cei tineri nici nu vroiră să audă şi făcură gălăgie. id. ib. 121. Mama se gîndeşte să-l însoare pe frate-meu Ion cu o fată din vecini care are pămînt... Frate-meu nici nu vrea să audă. stancu, d. 427. A nu (mai) vrea să audă (sau să ştie) de cineva = a rupe orice relaţii cu cineva. Tată-său nu mai voia să audă de el VLAHUŢĂ, ap. tdrg, cf. dl I, 173, dm 57, dex 76. (Familiar; la imperativ) Vreau! = termen de aprobare, de acceptare; da. □ Vrei să te căsătoreşti cu mine? - Vreau! ♦ (în limbajul bisericesc) A primi (III 3) (o dogmă, o credinţă, o misiune etc.). Şi nu ţinmră porăncita Dzeului şi în leage lui nu vrură a îmbla, psalt. hur. 65v/15. Sefacu voia ta, Dzeul mieu, vruiu, şi leagea ta pre mijlocul maţelor meale. PSALT. 76. Să fac voia ta, Dumnezeul mieu, vrui, şi leagea ta pre mijloc de maţele meale. CORESI, PS. SL. -ROM. 180. Să vază toţi cîţi mergea pre cale că de voie vrea să meargă spre muncă, şi nefugind de spăsenie lumiei, şi a muri de moarte ocărită, id. EV. 89. Hiecarele ce va vre să vie după mene... să să lepede de sine şi să-ş ia crucea sa şi să vie după mene. varlaam, c. 42. Nu vrură să stea cu credinţă Din ciudesele lui să să sîmţă. dosoftei, O. I, 177. Greşiîu-ţ-am şi noi denainte Cu părinţii noştri de mainte, Făcut-am nainte-ţ strîmbătate Şi nu vrum să facem dereptate. id. ib. 243. N-au vrut să se plece lui //[risto]s. cheia ÎN. 9 lr/l. Fiii lui Efrem, încordînd şi lovind cu arcele, întoarseră-se în ziua războiului; n-au păzit făgăduinţa lui Dumnezău şi în legea lui n-au vrut să meargă, biblia (1688), 4062/33. Ai împlinit toate ale legii şi vei să pătimeşti şi vei să te omori pentru mîntuirea tuturor, antim, o. 32. Vrut-am şi am răbdat toată mîntuire voastră (cca 1750). GCR n, 58/4. Atunci stăpînul tuturor ca o slugă au venit, vrînd să mîntuiască pre toţi. mineiul (1776), 33vl/13. îndrăzneşte, învăţătoriule, că toţi vom să murim cu tine pentru #[risto]s. ib. 145r2/ll. 0 Intranz. (învechit, rar) Se bucure-se şi veselească-se cei ce voru dereptaţiei meale, şi se dzică pururea: se mărească-se Domnul. PSALT. 64. Să se bucure şi să se veselească ce vor dereptăţiei meale şi să zică pururea. CORESI, PS. SL. - ROM. 157. 0 Refl. (învechit, rar) Şi mulţi den Israil s-au voit (au primit Β 1938) la slujba lui şi au jîrtvuit idolilor şi au pîngărit sîmbăta. biblia (1688), 691 Vl0. ♦ (Urmat de elemente predicative suplimentare, adesea subînţelese; complementul indică oameni) A accepta într-o anumită funcţie, demnitate, calitate etc. Ştefan Tomşa Vodă să sfătui cu boiariiaflară că să trimiţă să margă la Alixandru Vodă oameni juraţi de la ţară, să-i spuie că ţara nu-l va, nici iubescu. ureche, l. 177. [Tamerlan] i-a răspuns [împăratului] că protecţia sa o 5758 VREA2 - 1212 - VREA2 va avea, dar nu o schimbă cu daruri, nici [i]l voieşte a-l avea supus, căci nu rîvneşte la binele altora. VĂCĂ-RESCUL, IST. 253, După ce au zis acestea, s-au făcut mare larmă şi strigînd că numai pre Delean îl voiesc crai, pre Teihomer îndată l-au ucis cu pietre. ŞINCAI, HR. I, 198/30. Obştea ne-a trimis să-ţi spunem că norodul nu te vrea [ca domn], negruzzi, s. I, 139. Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu, răspunse el. id. ib. Postelnicul Andronache mi-a vorbit despre fie-mea şi nu m-am împotrivit; decît l-am făcut să înţeleagă că nu-i voi da-o de soţie fără învoirea ei. Şi ea nu-l voieşte, nu este aşa? FILIMON, O. I, 112, Nu mă vrea, pace bună! CARAGIALE, o. I, 308. Joe luă de nevastă pe Junona fără voia părinţilor ei... [şi] nici ea nu-l prea vrea. ISPIRESCU, ap. cade. Toţi ai mei azi nu mă vor. coşbuc, F. 160, cf. CADE. Cine te vrea de ginere, cînd ai crescut din mila satului şi cînd păzeşti vitele celor cu fete de măritat? GALACTION, o. 45. Acuma el ştie că eu nu-l voiesc şi totuşi stăruieşte. SADOVEANU, O. X, 233. 0 E x p r. A nu vrea să ştie (sau, învechit, rar, să cunoască pe cineva) de... = a refuza să recunoască autoritatea cuiva. Patriarşiia n-au vrut să-l cunoască de legiuit arhiereu (a. 1786). BUL. COM. IST. in, 14. Nu voieşte să mai ştie de împăratul, ddrf. ♦Refl. (Învechit, rar) A se învoi. De să vor voi şi se vor tocmi adins eişi (a. 1652). ap. tdrg. După moartea lui [Radu] boieri[i] nu să putea voi pre cine vor pune domnu. GAVREL, NIF. 59. 5. (De obicei în forma negativă; subiectul indică obiecte) A putea (1), a fi în stare. Se pune adesea, într-un lichid ce nu voieşte a cristaliza, nişte cristale mici de aceeaşi natură ca cele ce trebuiesc a se depune. MARIN, pr. i, xxxix/20. Ceasul nu vrea să meargă, cade. Focul nu vrea să ardă. dl, cf. dm, Μ. D, ENC., DEX. Bună e mîneca lungă Dar pînza nu va s-ajungă (= să nu rîvnim la ceea ce nu putem obţine; să ne mulţumim cu puţin). Cf. pann, p. v, i, 161/18, zanne, p. m, 218. II. I n t r a n z . impers. (învechit şi regional; mai ales în forma va; urmat de o propoziţie subiectivă) A trebui (2), a îl necesar; a se cere; a se cuveni, a se cădea. După aceaia rămăşiţele sale şi sfîntul potiri ce ie în mînă cu pocrovul să şteargă şi pre margine, io va să sărute. CORESI, LIT. 146. Că şi de înşine, de noiş nevinovaţii, mai va Dumnezeu să fie rugat decît de alţii derept noi. id. ev. 323. întăi să-l bată, de aciia să-l izgonească şi pre acesta, şi aceasta va (trebuie munt.) să fie cînd nu vor şti că-ş simt rudă. PRAV. 217. Tot o certare va să aibă, de vreme ce este fără de ştirea împărăţiei sau a domniei, eustratie, prav. 35, Pilda aceasta va să să înţăleagă că oricum lucrul s-ar tîmpla, tot pe voie ieste să fie. cantemir, I, ï, n, 261, Pricina pentru ce nu să găseşte scris... numai mi să pare, pentru doao pricini să-şi fie mutat scaunul Dentru care, socotind bine, una tot va să fie fost. r. popescu, CM i, 227, cf. poruncă, 2/10 .A doua zi cînd se scoală Ameţit, căznit de boală, Alta ce va să mai facă, Necăjit în lume pleacă, bărac, A. 60. Am stai de m-am socotit care vrea să meargă înainte, tinerii sau bătrînii? Am văzut pe bâtfîni înţăleniţi în obiceiurile trecutului; am văzut pe tineri aspirînd cu entuziasm cătră un viitor... oarecare... şi m-am dat cu tinerii, alecsandri, T. 1660.Acea cale, iată, ne-am deschis-o. Acum va numai să păşim temeinic pe dînsa. odobescu, S. ΙΠ, 456, cf. 197. Musai va să răsoundâ „minken”. CARAGIALE, Ο. I, 90. Va să aibi ochi să vezi şi devlă să le alcătuieşti. CONV. LIT. xlv, 377, Ca să fii avocat iscusit şi căutat, va să fii şiret, pişicher chiţibuşar. brătescu-voineşti, p. 44. Mai va să curgă apă pe Moldova pînă i-or creşte întregi tuleile acestui pui de om. sadoveanu, o. xm, 82. Tot ea va să-i mai ajute şi de aci înainte, cînd o trebui DAN, u. 336, cf ROSETTI, ILR i, 149, DL, DM, DEX. Ca să poată munci, vra să avem mîncare bună. pamfile, j. ii, 172. Ca să nu te-neci Va să dai din mîini. I. CR. ffl, 120. Via aia va[să fie] muncită. GR. s. vi, 309, cf. alr n/791. 0 (Construit personal) Tofi să minunează Şi nu ştiu ce vor să mai crează. BUDAI-DELEANU, Ţ. 143. Aş mai sta eu, da vreu să mă duc. Ai35.0Expr. Mai va (sau, regional, vrea) = mai trebuie să aştepţi, mai este mult (pînă atunci sau pînă acolo). Da pîn s-o desăvîrşi lucrarea dînşilor mai va. JIPESCU, O. 56. Oare socotit-aţi voi că... o să rămînă turma în ghearele voastre ca să o jăfuiţi după cum vă place? Hei! măre băieţi, mai va pînă atunci! ODOBESCU, S. l, 110. Mai va pînă ce o să-i poată vorbi despre moară, slavici, v. p. 18. începurăm... a ne mai cunoaşte unul pe altul; dar de la cunoştinţă pînă la prieteşug mai va! CONV. LIT. xvn, 68, cf. BARCIANU, ALEXI, w. 473, TDRG 1704. Răcani, duducă; pîn la soldaţi mai va. HOGAŞ, Η. 85, cf. ŞĂINEANU, D. U. 684, CADE 1395, GR. S. VI, 307, PUŞCARIU, L. R. I, 318, SCRIBAN, D. 1388, O să te înghită focul iadului...- Mai va pînă atunci, stancu, d. 36. Ai făcut socotelile, ne îmbogăţim sau mai va? tudoran, p. 60, cf. scl 1957,118, dliv, 610, dm 915, l. rom. 1960, nr. 5, 14, M. D. enc. 982, dex 1005. Ba mai vrea pîn-o veni primăvara, alr i 1 385/710, 725, 727, 782, 792, 795, cf. ib. 1385/96, 343, 760, 776, 780, 786, 803, 805, 808, 810, 820, 865, 870, 874, 878, 926, B. (învechit şi popular; cu valoare de semiauxiliar; urmat de un verb la conjunctiv sau, învechit şi regional, la infinitiv) A fi pe punctul să... (sau de a...), a fi pe cale să... (sau de a...); a fi gata-gata. Y. d a , s t a (III 4). Şi ca vrea şapte dzile a se sfirşi (era a s ă plini biblia 1688, erau să se sfîrşească B 1938), ceia ce era dintru Asiia, iudeii, vădzură elu întru sfintutoare. COD, vor.2 1676. Acieşi se delungară de elu ceia ce vrea se-lu întreabe (erau gata să-l ia la cercetare B 1938). ib. 2375. Bărrbatul acesta prinsu de iudei şi vrea ucis şefie (erau să-l omoare B 1938) de ei. ib. 2778, cf. 4673, 8175, în vreamea aceaea vine /[su]s în Capernaum w[n] vătah oarecarele u[n] rob boliia rău, vrea să moară (era bolnav pe moarte B 1938), ce-i era lui cinstit, coresi, tetr. 130. Şi vru să între întru un oraş, timpinară pre ele zeace bărbaţi, id, ev. 423. Căce n-ai spus mie că ţi-e muiare? căce ai dzis că ţi-e sor; pentru aceaea am vrut să o iau (era s-o iau B 1938) pre ea mie muiare. po 45/8. O vulpe hitleană nemeri de~şi uda coada în apă şi scutura prefac, de vrea să-l stingă, moxa, C. 118. Atunce vru să se muncească şi Orighin, ce nu putu răbda. id. ib, 136. Cînd vrea să moară Iustinian, el feciori nu avea, ce-şi dete împărăţia nepotu-său, Iu Iustin. id. ib. 153. Pre acest bărbat, prinsu de jidovi, cînd vrea să-l omoară, sosiiu cu viteajii şi-l scoş, înţelegînd că e rimlean. N. TEST. (1648), 166713. Vrînd Sosipatru să cadză supt 5758 VREA2 - 1213 - VREA2 mare şi grea certare,,.. jv[î]ni[u]Z apostol agiutori cu ruga. dosoftei, v. s. septembrie 31715. Athanasie va să răpoase cătră Domnul id. ib. octombrie 5772. Şi tocma atunci cînd vru să-l piarză cu armă şi cu oaste pre tată-său, el să spînzură cu chica de un arbore, zob A, S. 49. îndată să depărtară de el ceia ce vrea să-l iscodească şi căpitanul s-au spăriat, cunoscînd că rîmlean iaste şi căci legase pre el biblia (1688), 8502/6. Pre acesta om, fiind prins de jidovi şi vrînd să să omoară despre ei..., l-am scos pre el, înţelegînd că rîmlean iaste. ib. 851736. Ştefan Vodă căzînd după cal, l-au vrut prinde vrăjmaşii. R. popescu, CM I, 255. Suliiman... cînd vrea să moară au trimis de au chiemat pe nepotă-său. ANON, brîncov,, ib. II, 307. Îmbătrînind şi vrînd să moară au dat blagosloveniia lui Iacov. antim, o. 260. Au fost silită de s-au împrumutat, cu un cojoc şi o părechi cibote, de la nişte oameni ce trecea pe drumu mare, că vre să pei de frig (a. 1711). uricariul, xi, 220. Vrei să mori şi încă ţii patimă? CATON, 86714. Cînd noi vream să ne apropiem acolo, doao pasări mari şi îmfricoşate... au venit asupra noastră (a. 1783). GCR n, 130/28, lepile fug de acolo cînd vor să nască, herodot2, 202, cf. 245. La o bătaie, cînd duşmanii se luară în goană şi vrea să fugă, fu lovit cu o săgeată prin amîndoao picioarele, nicolau, P. 197/15. Vrea să strige, dar şi glasul i se taie deodată. CONACHî, p. 87. Amăutul de pe capră vru să se posomorească, însă nu-i dete vreme unul din hoţi. russo, S. 177, cf. cipariu, O. n, 301. I-a venit rău, a vrut să cază, şi au trebuit s-o scoaţă pe braţe afară la aer şi să-i descînte. caragiale, o. I, 113. Bine, zise Ahasvérus oftînd resemnat, şi vrea să plece. id. ib. IV, 9. Tocmai cînd voi să se scoale şi să plece spre a merge să-şi încerce şi el norocul, iată că broasca ţîşti odată, ispirescu, l. 35. Cînd ies în ocol şi vreau să plece, femeile aruncă cu chituşe de busuioc muiat în apă. sevastos, n. 234, cf. dhlr n, 215. Ramurile vechi de producţiune, sporite cu altele nouă, alcătuiesc baza comerciului ce pare că vrea să renască. PÂCALĂ, M. R. 321, cf. cade. Simţi o încleştare în inimă atît de dureroasă că vru să ţipe. rebreanu, r. ii, 123, cf. dl, dm, scl 1968, 278, alil xxt, 84, 90, 91, m. d. enc., dex. C-am mai zăbovit odată Şi-a vrut maica să mă bată. ' marian, h. 171. M-a apucat vătămătura de am vrut să mor ast-noapte. POP,, în CC I, 61. Ş-o prins să dzîcă cu fluieru de s-o clătit frundza ş-au vrut tătă să pchice gios. arh. folk. i, 188, cf. alr i 995/80, 109, 280, alr ii 2 433/310, ib. 3 196/325, ib. 3 494/349. M-o strîns de grumaz de am vrut să mor iu. ib. 3 589/250. Ai mîncat de vrai să crăpi. ib. 4 056/414. Vre să moară. ALR n/i h 110/325, 531. O vut să moară. mat. dialect, i, 205. Aşă de somn! Numa să leagănă uomu!... Numai vrea să cadă gios! o. bîrlea, a. p. n, 370. C. (Cu valoare de auxiliar; la indicativ prezent, astăzi numai în forme flexionare specializate; serveşte la formarea timpului viitor I şi intră în alcătuirea timpului viitor anterior, a timpurilor prezent şi perfect ale modului prezumtiv şi, învechit, a unor construcţii de viitor î, de viitor anterior, de prezumtiv prezent şi perfect) I. (Serveşte la formarea timpului viitor I şi intră în alcătuirea unor construcţii de viitor I; învechit, popular şi familiar, cu afereza lui v-, exprimă adesea şi posibilitatea sau îndoiala) 1. (Urmat de infinitivul fără prep. „a” al verbului de conjugat sau al verbului copulativ; cînd verbul de conjugat este la diateza reflexivă, pronumele reflexiv precede auxiliarul) E voi ca oamenrii veţi muri. psalt. hur. 70724, îspoveadescu-me ţie, D[u]mnedzeulu mieu, cu toată înrima mea şi voiu proslăvi numele tău în veaci. ib, 73720. Şi acmu aceasta eu ştiu că mai multu nu vreţi vedea faţa mea voi toţi. COD, VOR.2 10712. Demînreaţă se nă ducemu în cea cetate şi vremu lăcui acie întru anu. ib. 6577. Gata pururea cătră rrespunsu celora ce vă vom întreba de a voastră upovăinţă. ib. 7871. Cumu vremu cînta cîntare Domnului în ţeară striină ? PSALT. 286. Şi va fi lungăraţă în faţă; şi va fi vorovitoare (cca 1560) în L. rom. 1986, 111. Ce neştine de te va lovi preste falca cea dereaptă întoarce-i lui şi ceaealaltă. CORESI, TETR. 9. Adu-ţi aminte, o, oame, de moartea ta şi te opreaşte de vrajbă şi te lasă de ceartă; atunce veri împuţina păcatele tale. id. EV. 48. Muiarea de va omorî feciorul în sine, post 5 ai, închinăciuni 150 în dzi. prav. LUCACI, 162. Noi vrem veni cătră sfînta dzua învieriei oameni noi. ib. 172. Toţi ce se ţin cătră tine în cest oraş du-i afară din cest loc, că noi acest loc văm pierde. PO 61/11. Vă rugăm ce vreţi a[u]dzi din Moldua ... se ne daţî a şti au de rău au de bire (a. 1593). doc. î. (xvi), 204. Ei se vor lumina ca soarele întru părăţiia tatălui, iară păcătoşii în munca veacului. COD. TOD. 217. Oamenii... noi vrem trimite la domnea voastră să-i legiuiţi (a. 1595). rosetti, Β. 48, cf. 88. Precepu Enia că cu multe svade şi îndelungă vreame ei se vor înălţa pre alte limbi. MOXA, c. 118. Să-i fie lui zapis de credinţă, pînă ce-şi va face singur şi direase domneşti pe acel sat (a. 1623). ghibănescu, S. i. xvn, 4. Ce veri agonisi tu cu slujba şi eu cu plugul vom împărţi întocma amîndoi. VARLAAM, o. 224. Ştefan Tomşa Vodă să sfătui cu boiarii săi ce vor face. URECHE, L. 177. Ceia ce vor fura carul altuia... să plătească doo preţuri, prav. 10. Cînd vedzi vrăjmaşul di departe că vine şi de veri putea, fugi, pentru să-ţ scuteşti viaţa. ib. 115. Eu ştiu că mai mult nice unul den voi nu va vedea faţa mea, pren carii am trecut propeveduind împăraţiia lui Dumnezău. Ν. TEST. (1648), 162730, cf. ib. 17374, mardarie, l. 155/8, 222/17, 265/12. Să le întoarcem pe cît vor zice că le face acea parte de moşie a lor (a. 1669). ghibănescu, s. i. xvn, 9. Iară tot vei afla pre rind toate. M. costin, O. 42. Întorcînd-o, dzicea că s-a potoli vrajba cu grecii, id. ib. 250. Pre toată vremea va sta verde, dosoftei, o. i, 11. Puţin nu de-atocma cu îngeri în slavă, I-a-ntrece cu cinste fără de zăbavă, id. ib. 23. Vor striga cu jele şi nu le-a-nţălege Să le folosască celor fără lege. id. ib. 42. După aceaia voi arăta voia lor. cheia în. 176. Adevăr zic voao că... voi veţi fi trişti. ΖΟΒΑ, s. 30. Cine va vărsa sîngele nevinovat, nu-l vei lăsa fără de bătaie, id. ib. 103. Iară cei ce vor cuteza... a strica şi a mişca această danie, unii ca aceia să fie afurisiţi (a. 1679). c. giu-RESCU, p. O. 65. Aceasta să va chema muiare, pentru că dentru bărbatul ei s-au luat. biblia (1688), 22/29. De va fi Domnul Dumnezeu cu mine, mă va păzi întru calea aceasta unde eu mă duc. ib. 202/43. Lui Mihai Vodă atunce îi vrè hi lesne şi îndemînă a domni. NECULCE, L. 5758 VREA2 - 1214 - vrea2 282. Mai pe urmă viţ vidé la ce au vinit cinstea lui Meneh pe boieri, id. ib. 372. Cu doaî puncturi roşii însămnate le vii videa. cantemir, i. i. i, 4. Deosăbirea între grăunţe şi între pleave a face viţi putea. id. ib. 76. Cînd alţii asupra lor vrea veni, ei ajutor să le dea. C. cantacuzino, CM I, 68. Noi ne temem că nu vom putea plini desăvîrşit. anon. cantac., cm i, 173. Să urzesc înşălăciuni împotriva credinţei: ce Dumnezeu o va şti păzi (a. 1694). fn 43. Voiu face după cum îm porunceşti antim, O. 232. Eu nu mă voiu supune niciodată la nebuniile sufletului (a. 1750). GCR n, 46/28. Carii s-or dovedi că sînt vînduţi, acie vor lipsi din stăpînire (a. 1776). ghibănescu, s. I. xvn, 42. Să va face vreun lucru în silă cătră Haricliia. aethiopica, 32r/4. Era nădăjduiţi cum că să vrea arăta şi de acum înainte, ib. 48r/13. Cu tărie voi sfărîma împărăţia iadului MINEIUL (1776), 200r2/13. Pe vichilul ce-l vor trimite să aibă cartea de vichilică. poruncă, 2/25. Să ştie că nici într-un chip nu va putea scăpa de grea pedeapsa a Domnii[i] meale. prav. cond. (1780), 46. I-au zis doica: vei şti, doamna mea, că mi-au venit în gînd o istorie. HALIMA (1783), 7174. I-a răspuns că protecţia sa o va avea, dar nu o schimbă cu daruri VĂCĂRESCUL, IST. 45. Noi, cîte trele surori, care mai jos ne vom iscăli (a. 1786). iorga, s. D. xvi, 77. Mai pe larg or arăta cum trebuie a lucra. AŞEZ. 93/5. Or pute să să mîngîie de pierdire celor vechi meşteri GHERASIM, T. 7275. Aceasta s-a vede pe urmă. id. ib. 9876. Ei cu grabă or înţălege pre cei ce le vorovesc. amfîlohie, g. f. 177. Turmuliţă dragă Cum t-oi ţinea întreagă. I. C., POEZII, 7/15. Nu ştim prea bine D-om fi vii şi mîine. id. ib. 12/6. Trebuie ca armia ta să stinghirească cît s-a putea mai mult armia lor. cantacuzino, n. p. 33r/24. De faţă oi merge de voi mărturisi precum că aşa am auzit (a. 1794). ghibănescu, s. i. xvii, 100. Zise Dioghen filosoful: - împărate, cetatea cu sila nu vei lua, că sînt doao sute de mii de oameni în cetate, alexandria (1794), 57/8. Munca voastră vi oi plăti cu şepte mii de maree de argint, şincai, HR. I, 308/8. Vei vedea că este nedreptate asupra lui. mil. tit. 22717. Deacă o pofteşti, foarte degrabă o vei vedea. SIROIU, 43710. Această carte... s-au cumpărat de mine... şi pînă vare fl alta în biserica din Tarna, o dau întru acestaş... biserică, ca să se slujască cu dînsa (a. 1802), în SCL 1953, 221. Noi bani nu avem, nici om da, iar nici vom lăsa de bună voie să viclenim pre greci HERODOT2, 406. Gîndeam că l-oi găsi aci, vorbindu-ţi de dragoste, slătineanu, A. 18/10. Singură această dovadă, fără de cele ce mai jos voi aduce, destul de limpede arată. MAIOR, IST. 29/19. însă pentru aceasta ţi-oi scrie de altă dată. budai-deleanu, ţ. 66. Cetatea Neagră este locul, Unde ne vom aştepta norocul, id. ib. 193. Voi pierde şi aceasta puţinea minte ce o am. tichindeal, s. 61. Să te grijască de toate cele de lipsă, pînă te vei însănătoşa. petrovici, p. 298/17. Mai bucuros se va lipsi el de triumful care aşa tare au poftit, nicolau, ρ. n, 228/13. Veţi cunoaşte de astăzi că are cine a vă stăpîni (a. 1824). RĂŞCANU, L. xlix. Nu vor iubi mai mult decît întîi golescu, p. 234/19, cf. LB. Vei şti că iubirea de cinste stăpîneşte în tine. POTECA, F. 311/23, cf. heliade, gr. rom. 41, 45, 50. Din istorie puţin vei înţelege. bojincă, A. I, xii/4. Sintimenturilor tale în limba lor le-oi grăi. HRISOVERGHI, P. 12/12. Voi arăta însuşirile acestui aer, întrebuinţind cuvinte latineşti ANTROP. 106/9. Reintraţi un moment în voi înşivă şi veţi recunoaşte că eul care sînteţi e un eu mărginit laurian, F. 20/21. Cunoaşte-l de pe-a lui lacrimi ce le-i găsi pe hîrtie. conachi, p. 99, cf. cîmpeanu, gr. rom 91, 97, 98, 108. Pe aceste principii, voi respecta toate naţiunile ardelene. bariţiu, p. a. n, 119. Mă voi supune la legile voastre. aristia, plut. 326/20, cf. polizu. Cînd va mînca monahul în post numai scrumbie, Atunci lăsîndpaharul, m-oi apuca de carte, negruzzi, s. π, 179 Graiul tău ce-ndeamnă pre oameni la virtuţi, S-a pomeni cu slavă în veacuri viitoare, id, ib. 228, cf. cipariu, o. i, 27, 66, 83 - 84,252 - 254, 259, n, 204,218, 301, 309. Cu cît mai mult veţi calcula, cu atît mai mult veţi păgubi BOLLIAC, O. 54. Domnilor alegători, mă rog să fiu ascultat, Şi după ce m-ăţi citi, mă rog să fiu deputat. ALEXANDRESCU, o. i, 264. Ne-ai promis odată că ne vei spune istoria emancipării lor. SION, p. 54. Noi sîntem nişte oameni săraci, învăţaţi sä mîncăm cum om putea şi să bem ce-om putea, filimon, o. i, 408, cf. PETRI, V. Zi, draga mea, atunce precum oi zice eu. alecsandri, P. I, 140. Las*că nu-ţi avea voi multă vreme parte mul de... altul id. T. 1384, cf. cihac, l, 319. Voi îndrăgi păstorul ce va lupta cu mine. BOLINTINEANU, ρ. Π, 7, cf. LM. Ne vom mărgini a reproduce pe scurt cîteva din opiniile criticilor germani. MAIORESCU, CR. ffl, 6. Aceasta se va înţelege mai bine după ce se va vorbi despre abstracţiune. CONTA, O. F. 61. Şi mi-i spune-atunci poveşti Şi minciuni cu-a ta guriţă, eminescu, o. i, 55. Mi-a părea cum că natura Toată mintea ei şi-a pus. id. ib. 100. Da, mă voi naşte din păcat, Primind o altă lege. id. ib. 173. Tată, eu n-oi putea merge, că, după cum vezi, am tare multe trebi pe capul meu. creangă, P. 169. Rămîi la mine... şi ţ-oi da eu vrun ajutor, id. ib. 222. Ai a mă sluji pînă cînd îi muri. id, ib. 206. Fusese vorba ca imediat ce s~o întoarce la Bucureşti... să-i trimiţă înapoi banii caragiale, ο. 1,16. în lumea toată, totdeauna, nu s-au putut şi nu se vor putea spune toate adevărurile, id. ib. iv, 56. Dacă ne-o ajuta Dumnezeu să scăpăm şi de dînsa, apoi sîntem voinici, ispirescu, L. 6. Mult bine ţi-oi prinde cînd cu gîndul n-ei gîndi. id. ib. 43. Te pun eu, las’, la dubă, cît îi fi să pomeneşti. CONTEMPORANUL, n, 58. Poate-o lacrimă, pe piatra ce-mi va coperi mormîntul, Va cădea din ochii mamei vlahuţă, S. A. I, 16, Cf. GCR I, CXXIV, CXXVI, DDRF, PHILIPPIDE, O. A. 79, barcianu. Am să cad, dacă mi-o fi scris să cad. D. ZAMFIRESCU, R. 96, cf. ALEXI, W., PUŞCARIU, ET. WB., tdrg, dhlr n, 225 - 226, 241. Va fi numa bine: noapte, vijelie, basm. DELA VRANCEA, o. n, 12. Ştiau că vor avea de-acum lucruri scumpe de-acelaşi preţ cu celelalte femei din sat. agârbiceanu, a. 88. Să te fuduleşti cînd îi fi mire. soveja, o. 19, cf. dr n, 326, resmeriţă, d„ ROSETO, Β. 33, id. i. L. R. 140,506, GR. S. iv, 322. Cînd voi fi liniştit, voi scrie un vers. bacovia, o. 145. Va veni o zi cînd vei fi recunoscut şi consacrat, galaction, a. 151. Ştiu eu? Om încerca. CAZIMIR, gr. 243. Eu nu te voi uita niciodată, camil petrescu, T. n, 59. O găsi el unde să se ascundă, id. o. I, 299. Acum prostea lumea cu prorociri care se vor împlini la Paştele cailor. VLASIU, A. P. 209. Voi da toate ordinele trebuitoare, voiculescu, p. i, 78, cf. bl iv, 42. Se sfătuiau unii şi alţii să ridice 5758 VREA2 - 1215 - VREA2 odată porumbul fără hotărîrea boierului şi să lase pe loc cît or socoti ei că e drept, sadoveanu, o. xvn, 305. După ce mă petreci, vei face ce-i şti. id. ib. xvm, 102. Ştie-ne Dumnezeu ce vom avea de aici înainte. DAN, u. 9, cf. DR. DC, 504, BL vi, 5, IORDAN, l. R. 430,431,434,447, 515, id. stil. 154, bl vn, 5 - 25, scriban, d. Băgaţi de seamă, cînd v-oţi vedea cu libretul în mînă, să porniţi cu dreptul! mihăescu, D. a. 5. Alte opere de artă nu vor intra în cadrul aceluiaşi tip. vianu, Ε. 184, cf. BUL. fil. νπ-νπι, 148, xi—xn, 168, 309. Pasărea măiastră va fi motivul lui de predilecţie. OPRESCU, s. 128. Poţi să fii alb ca zăpada şi te vom scoate negru ca tăciunele, ulieru, C. 9. Păi cînd l-oi vedea, pici jos. călinescu, e. o. n, 101. Bineînţeles, voi plăti onorarul care se cuvine, id. Β. I. 74. Dacă această ediţie va apărea, nu sînt sigur că ea va satisface gustul estetic al cititorilor de astăzi vianu, l. R. 39. Vei plînge mult atunci ori vei ierta ? blaga, poezii, 37. Va trebui cîndva descris specificul sufletului moldovenesc, ralea. s. t. i, 66, cf. scl 1953, 220, ib. 1954, 343. II va însoţi pretutindeni cu gîndul şi cu inima. VORNIC, P. 184. Apoi, domnule, noi om mere... Dacă îţi binevoi, îţi pofti pe la noi. T. popovici, SE. 202, cf. dl, dm, SCL 1960, 851, 853, l. rom. 1961, 108, scl 1962, 196, 197, l. rom. 1963, 73, gram. rom.2 i, 240, 254, cl 1969,300, scl 1969, 306, l. rom. 1972,111 - 115,503 -515. Putem să ne şi amăgim făgăduind ispitei că o vom împlini săptămîna viitoare, luna viitoare. Steinhardt, j. 328, cf. m. D. ENC., DEX, L. rom. 1975, 318. Omul este singura fiinţă care ştie că va muri. românia literară 1976, nr. 1, 13/2, ivănescu, i. l. r. 154, 155, 233, 342, 404,466, 611, alil xxix, 23. Trandafirul.. De sîn de s-a lipi El mai bine-a înflori, alecsandri, p. p. 275. Maică-sa grăia:... - Noi nicicum l-om da, Că e mititel, Că e tinerel, teodor es CU, P. Ρ. 49. D-eifugi de mine, Mă ţin după tine. id. ib. 455. Oamenii te-or întreba: ~ Ce lumină e asta? jarnîk - bÎrseanu, d. 64. Prea mult m-oi bucura, Cu mine de-ţi ospăta! id. ib. 493. Ori îl vei purta ori ba, Nemic nu ţi-a ajuta! marian, Η, 153. Numai cu atîta agonisită ce voi şti eu face cu o sută de copii? reteganul, p. IV, 20, cf. VAIDA. Cum or cînta cucoşii de miezul nopţii, dracu şi toate slugele lui, părăsesc pămîntul. şez. i, 241. Nu ştiu cînd te-i trezi! bibicescu, p. p. 301. De m-ăi întreba de vorbă bună, bine. RĂDULESCU-CODIN, î. 167. Apă-n vedre veţi lua. VICIU, COL. 35. De nu or afla aceia, nu le-a afla nimeni CANDREA, Ţ. O. 35. Tare cu greu i-ei prinde, id. ib. 36. Dacă-n tîrg tu-i sosi, Nu lega murgul de gard. BUD, p. p. 17, cf. GR. băn. După ce mi-i găti mie de arat, ţi-oi da şi ţie un plug cu patru juncani şi ţi-i ara. FURTUNĂ, C. 4. Dar dacă nu vei toarce, ce să-ţi fac? PAMFILE, S. T. 8. O, Doamne, Maica noastră, Cum mă vrea bate cu palmele Peste faţa obrazului, id. ib. 34. D'e nu vea răspund*e noapt’ea nu să vea-ntîmpla n'is un reu. DENSUSIANU, Ţ. Η. 104. Zî, Drăgan'e, zî, drăguţ Pînă m-i ved'ea desculţ. id. ib. 196. Mamă, nu mă sudui, Batăr de unde-oi vini. bîrlea, L. P. M. ii, 43. Dacă v-eţ duce pe la Arpaş, afli, pi-acolo-i cu totu alfeli vorbiele mai şchimbate. GR. S. I, 125. Neicuţă, cînd ţi-oi cînta, Mulţi copaci s-or dărîma. ciauşanu, V. 91. Nici ui be, nici ui mînca, Pînă mn'ie nu mn'i-i spune, Că de cînd de-acas-ai plecat Cu cîţi te-ai sărutat, arh. folk. 1,166, cf. alr 12 005, cf. ib. 3 106/53, 310. Incătru vi zbura-n acolo m-oi mărita, ib. 4 366/29, cf. ib. Π 36,250,325,605. Spune-i că l-oi aştepta, alr sn vi h 1 631/334, ib.h 1654, ib. h 1713/353, ib. h 1 816/551, 682, ib. vn h 2 021, ib. h 2 022, ib. h 2 023, ib. h 2 025/192, ib. h 2 027, ib. h 2 030, ib. h 2 238, alrm sn iv h 1 565, 1 566, 1 567, 1 571,1 572, ai 23, π 12, m 16,17, teaha, C. N. 100. Bade-n casă nu ţi-oi mere, Că n-ai ochi p-a mea plăcere, folc. transilv. i, 276. Ceea ce-o plăcea, Aia ca să-şi ia. FOLC. olt. - munt. IV, 41. Car’ pe care v-oţi trinti ib. 283. St ăi că-i vid'e cînd a vin'i ş-împăratu, i vid’e. O. bîrlea, A. p. i, 135. Oi ieşi... şi m-ăi toca cum ţ-o plăcea, id. ib. 173. Ţîn'e numa drumu, că ieste drum... pînă-acolo cîn vi-s tîln'i. id. ib. n, 24. De nu te vei mărita Tot pe mine m-ăi lua. folc. mold. n, 149, cf. L. ROM. 1972, 213. Canea e ca marea, fără fund, şi cine o lăcomi să-nveţe numa el toată cartea din lumea asta... nu poate, jtpescu, o. 127, cf. zanne, p. v, 140. Spune dreptate Că-n cap te-or bate. id. ib. 283. 0 (învechit şi popular; pronumele personal cu funcţie de complement direct sau indirect este postpus structurii de viitor) Arrată-mi credinţa ta din lucrurele tale şi eu voiu arrăta ţie din lucrurele meale credinţa mea. COD. vor.2 6079. Să flămînzire nu voiu zice ţie. coresi, PS. 132/4. Eu voi arăta lui cîte să cade lui. N. TEST. (1648), 146713. De voi flămînzi, nu voi zice ţie. biblia (1688), 3972/14. Ei mai în urmă vor cunoaşte-o. prav. COND. (a. 1780), 60. Să ni să dea hrană ce vom plăti-o. cantacuzino, N. P. 54r/13. Nu ne părăsi şi chiar cînd vom greşi ţie. marcovici, d. 5/18. Pe aceasta de n-oi iubi-o, eu pei. CONACHI, P. 19. Asta e o lungă şi tristă istorie, pe care îţi voi spune-o deseară, negruzzi, s. i, 43. Voi ruga-o să fie rea. EMINESCU, P. L. 55. Verdeş împărat chemă slujitorii şi le dete o gură de or pomeni-o. ispirescu, l. 44. Românii... îi jărtfesc fără cea mai mică răzgîndire, precum vom vedea-o în curînd. xenopol, i. R. xii, 91. Du-te-n drumu-ţi! ridică Ana glasul, poate vor auzi-o cei ce lucrau prin apropiere. T. POPOVICI, SE. 9. Dacă veţi duce-o la d-voastră, S-o culcaţi în cămară. FRÎNCU -candrea, M. 159. 0 (învechit, rar; pronumele reflexiv este postpus structurii de viitor) Nu va lipsi (nu va săvîrşi-se ms. 4389) stăpînitori den Iuda. biblia (1688)2 i, 314-315, cf. 79. 0 (Pronumele personal cu funcţie de complement direct sau indirect este reluat după structura de viitor) Această carte... cui cetindu-li-se o vor auzi-o (a. 1533). ghibănescu, S. i. xvii, 1. într-acele amestecături i să vor închina lui. ureche, l. 87. Te-a griji-te, Şi de gîlceavă-n veci te-a feri-te. dosoftei, o. i, 123. M-ii izbăvi-mă. id. ib. 309. Să mergi la pămîntul carele-ţ voiu arăta ţie. biblia (1688), 8V46. îmi vei dărui mie un fiu. cantacuzino, n. p. 4720, cf. alr sn vi 1 654/362. 0 (învechit şi regional; pronumele reflexiv este reluat după structura de viitor) Pănă cînd s-a nălţa-să vrăjmaşul cu scîrbă? dosoftei, o. i, 31, cf. alr sn vn h 2 027, alrm sn iv h 1 571, 1 572. 0 (Cu intercalarea adverbelor „mai”, „şi”, „tot”, „cam”, „prea” în structura de viitor) Amu noi să văm şi tăcea, el ştie toată taina inimel CORESI, EV. 20. Şi tu, Vilhleeme, ... sărac nu veri mai fi întru domniia Iudei! id. ib. 196. Pănă... să va mai domoli firea bărbatului cea sireapă. PRAV. 155. D[\i]m[ne]dzău frate să te iarte, că încă mult vrea mai agiunge în multă vreme, dosoftei, v. s. septembrie 3721. După ce moare... 5758 VREA2 - 1216 - vrea2 păcat nu va mai face şi de-a greşirea vreme nu va mai avea. ZOBA, s. 59, cf. id. ib. 28. Nu voiu mai adaoge de acum a blestema pămîntul pentru faptele oamenilor. biblia (1688), 6749. Nu să va prea zăbovi cel zid a să închina (a. 1694). fn 39. Cei ce stăpînesc bunurile mele,... de or şi muri,... numele lor nu moare (a. 1773). GCR II, 94/38. De să vor şi sili de vreun obraz tare, să nu să plece. prav. cond. (1780), 60. Pă dînsul a-l sluji de mumă, cînd Pompilia, maica lui, nu o mai fl. cantacuzino, n. P. 4725. Ne vor şi birul herodot2, 406. De s-o şi dovedi, nu-l putem lua. slăTINEANU, a. 36/23. Nu le va mai trimite bucate, budai-deleanu, ţ. 192. Acei saci... să vor şi împărţi pă la magazii (a. 1809). DOC. EC. 77. De la tine, Domnul ştie cînd voi mai lua. golescu, p. 183/18. Să răbdăm pînă ce să va mai astîmpăra temperatura trupului, albineţ, m. 90/17. Un galbăn acum n-oi mai pretenda. pann, h. 43/6. Nu era sigur că se vor mai înturna inemicii barbari, aristia, plut. 293/16. Domnul ştie ce-mi vor mai face celelalte trei negruzzi, s, i, 24. Mă dau eu fie rob, daca pînă în doi-îrei ani vor mai fl robi pe lume. SION, p. 60. De-acuma nu te-oi mai vedea. EMINESCU, O. I, 187. începură... nişte ploi, care părea că nu vor mai înceta, slavici, 0.1, 67. Ne temem că nu te vei mai întoarce, ispirescu, l. 8. Femeia... nu va mai fl jucăria bărbatului. CONTEMPORANUL, n, 116. Cine ştie cîfi din noi vom mai trăi? vlahuţă, S. a. i, 4. Nu va mai putea zări nici o casă. manolescu, l. 8. Loviţi de aceste săgeţi, nu vă veţi mai întoarce înapoi xenopol, i. r. i, 32. Bunii funcţionari... ca mîine nu vor mai fl nici el ANGHEL, PR. 107. Mare lucru să nu mă fac şi eu călugăr, cînd oi mai îmbătrîni HOGAŞ, DR. I, 247. De-acu, la anu, cine o mai ajunge. SOVEJA, o. 15. S-o mai potoli gerul rebreanu, nuv. 47. Dacă îţi promit că nu voi mai fi ministru? CAMIL petrescu, t. i, 253. Să vedem... ce-or mai face ele. stănoiu, c. I. 212. Nu le va mai îngădui să-l viclenească cu taine. voiculescu, p. i, 43. Va mai trece un veac. sadoveanu, O. XIV, 478. închinăm spre cercetarea comparativă..., pe care o vom şi întreprinde. CĂLINESCU, B. 6. Mi-e teamă că nu îmi voi mai vedea niciodată băiatul id. o. în, 22. Om mai vedea noi T. popovici, se. 9. Ş-un alt împărat ca mine Nici veţi mai găsi pe lume. teodorescu, p. p. 112. Nu fl, maico, supărată, Că ne-om mai vedea vreodată. JARNÎK — BÎRSEANU, D. 197. Ba n-oi mai bea! ant. lit. pop. 1, 384. Horele n-oţi mai juca. folc. olt. - munt. iv, 28. O mai ajunge Drăguş la căuş. zanne, p. m, 92. 0 (învechit; structura de viitor este dislocată prin intercalarea subiectului, a complementului etc.) Cela ce va toată leagea feri cod. vor.2 59710. De-l va sîmbăta vindeca. CORESI, tetr. 76. De va şi Satana însuşi de eluşi împărţi-se, id. ib. 145. De va neştine lua o muiare văduo. prav, lucaci, 167. Nice fliul mieu va ceva cutedza cătr-însă, ib. 174. Nu se cade pre spiţe a le aduce une ca ceastea, că se va cu dzisa legiei şi ivită apăra să se veaghe. ib. 178. Nece cum nu vreţi cu moarte muri PO 18/20. Meargeţi la Iosif şi ce va el dzice voao aceaia faceţi ib. 145/9. Acesta va ca cu seacerea răteza de pre lume pre mine. MOXA, C. 158. Cearcă-l, că veri armă hitleană găsi ascunsă la dînsul id. ib. 186. De va cineva împotriva firii şi în pizma adevărului socoti... pe Vidră între dobitoace. CANTEMIR, 1.1.1, 64. De nu voiu cumva proroc minciunos ieşi. id. ib. 115, cf. alîl xxyj 63.0 (învechit, astăzi mai ales poetic; cu topica inversata) Ucide-veţi toţi voi ca pre părete plecatu şi gardu împă[n]su. psalt. hur. 5173. îngerilor săi gice~le-va de tinre. ib, 78724. Scoală-te şi pasă în Damascu şi acolo gice-ţi-se-va de toate de carile dzisă. COD. vor 2 20714. Acela fericat întru facirile sale fi-να. ib. 58710 Glasul lui auzi-vreţl psalt. 198. Ce da-se-va ţie şi Ce adauge-se-va ţie cătră limbă hicleană? ib. 268. Izbăvi-te-voi şi proslăvi-mă-ven. coresi, ev. 235. Aceasta părea-le-se-vrea că iaste o nălucitură. id. ib. 259. Porîn-citele lui veghea-vrem şi ogoadă înaintea lui facem. id. L. 198/5, cf. PS. sl. - rom. 497. Vrajbă pune-voiu între tine şi între muierea. PO 20/9. Nevoi-vom să facem prentru voia domnilor voastre (a. 1595). rosetti, b. 49. Da-voiu voao şi altura la mulţi de la viiarea mea. COD. tod. 208. Duce-te-veri cu elu în focul nestinsu (a. 1619). CUV. d. bătr. n, 122/6. Pre ceia ce le fac şi le ţin Întregi chema-i-va cătră sine. varlaam, o, 199. Piiarde-va toată acea dobîndă. prav. 55. Fiiul omenesc da-se-va popilor celor mari şi cărtularilor. n. test. (1648), 5577, cf. mardarie, l. 211/12. întra-va în tîrg au întoarce-să-va înapoi M. costin, o. 138. Mărturisi-ţi-voi, Doamne, a ta dereptate. dosoftei, o. I, 22. Adevăr zic voao că plînge-veţi şi suspina-veţi voi. ΖΟΒΑ, s. 30. Scrie-voiu şi eu lor cuvinte de mîngîiere. biblia (1688), 707I/56. înfelege-m-va cel ce are minte sănătoasă (a. 1693). fn 20. Pute-vei tu să porţi de griji acei ţări? neculce, l. 164. Lua-vei duhul lor. antim, o. 120. Avea-vei bucurie deplină, halima (1783), 247715. Umbla-voi cînd pă văi, cînd pă dealuri. I. C., poezii, 44/11. Voi slobozi-veţi pă aliatul meu. cantacuzino, n. p. 58718. Adevărat spune că... neputemicii rîdica-să-vor. alexandria (1794), 68/14. Asupri-vă-va limbă străină. budai-deleanu, ţ. 81. Dar, vai mie! vro nădejde putea-mă-va bucura? CONACffl, P. 21. Curînd sosi-va vremea ticăloşii a simţi! negruzzi, s. n, 16, cf. cipariu, 0. 11, 302, 366. în ce mod ieşi-vom din labirintul unei nomenclature atît de confuze? HASDEU, L C. 1, 16. Vedea-voi coama-i văl aurit. bolintineanu, p. n, 18. Mîni în zori de zi pleca-vom Către schitul vechi şi sfînt. eminescu, Ο. i, 65. Ingîna-ne-vor c-un cînt Singuratece izvoare. id. ib. 75. De-a lui priviri înfiorată, Pleca-vei ochii în pămînt. vlahuţă, s. A. I, 56, cf. gcr 1, CXXXV. Eu, pîndindu-ţi urma, Veni-voi către miez de zi Tiptil peste coline. COŞBUC, Ρ. n, 218. Purta-vom şi noi... fantastice inele, anghel, pr. 35, cf. dhlr n, 245, rosetti, 1. L. R. 506. No, bine, nană Ană,... sculcu-ne-om să ne taie ţiganii pentru porcii grofului T. popovici, SE. 26, cf. ALIL XXIX, 50. Duce-m-oi de-aici din sat jarnîk - bîrseanu, D. 188, Eu la tini trimete-voi Vreo doi-tri îngeri de-ai mei Şi pe tin3 lua-te-vor. viciu, COL. 66, cf. alr 12 005/255. Fi-voi voinic cum am fost folc. olt.-munt. rv, 236. Afla-t'e-oi io. o. bîrlea, a. p, i, 593. Numa scutură funele..., că lega-s-or ii. id. ib. 11, 98. ♦ (Urmat de infinitivul fără prep. „a” al verbului „a fi” ca auxiliar formează viitorul Ï al acestuia care, împreună cu participiul acordat al verbului de conjugat, alcătuiesc viitorul I al verbului la diateza pasivă) Să va fi mîncat [dobitocul] de gadine, adeveredze aceaea, deci nu plătească. PO 252/9. Veţi hi duşi înaintea domnilor şi 5758 VREA2 - 1217 - VREA2 împăraţilor pentru numele mieu. VARLAAM, c. 453. Veţi fi suflaţ cu spulbărare. dosoftei, o. i, 11. Cu rugăciunea sf[i]ntului vor fi păziţi. MINEIUL (1776), 162vl/8. Vor fi aduşi cu zapciu (a. 1794). iorga, s. d. xxn, 252. După ce vor fi puse toate pricinile, trebuie să se puie şi cea dintîi. poteca, F. 275/26. Călătorii... vor fi supuşi tot la asemenea măsuri, cr (1834), 300724. Fie ca aceste versuri ce curînd vor fi uitate Să aducă alinare vrunor inimi întristate, negruzzi, s. n, 12, cf. cipariu, o. n, 219. Observaţiile noastre... vor fi reluate şi verificate în cursul studiului, călinescu, b. 6. E ora zece, ora la care comisarii ştiu că vor fi primiţi, camil petrescu, o. m, 31. Voi fi preferat înaintea multora, ulieru, C. 57. Aici se hotărăşte dacă vom fi mîntuiţi ori osîndiţi pe veci. Steinhardt, J. 317. 0 (Cu topica inversată) Ferice de ceia ce plîng că aceia mîngîiaţi vor fl molitvenic (sec. xvn), 307. □ Dacă-şi vor recunoaşte vina, iertaţi vor fi. 0 (R e f 1. p a s .) Cei ce vor scrie despre locuinţa ţăranului peste 25-30 ani, nu vor mai descrie bordeie, căci durata bordeielor, chiar nouă, ce se vor fi făcut în acelaşi timp cu publicarea regulamentuluinu poate trece peste acest timp. MANOLESCU, I. 8. Ipotecile... nu pot avea efect în România decît după ce actele prin cari s-a consimţit ipoteca se vor fi vizat de preşedintele tribunalului civil, hamangiu, c. C. 445. 0 (în ameninţări şi avertismente) Las că te-oi juca eu! negruzzi, s. i, 10. Va vedea el cu cine se joacă! costinescu. Te-oi face eu să iei un drăguţ de femeie, care nu se mai află! creangă, p. 161. a Vine, el, şeful, şi-ţi da de naiba! 0 (învechit, rar; cu topica inversată) Atunce dzise Pavelu cătră elu: Bate-te-va Dumnedzeu păreate vărruit. COD. VOR.2 2379. Atuncea zise Pavel cătră el: Bate-te-va pre tine Dumnezău, păreate înălbit, că tu şezi g iude-cînd pre mine după leage. Ν. test. (1648), 165712. ♦ (în prescripţii, recomandări, reţete etc.; cu valoare de imperativ) Mai puţin să va certa omul cel bat..., că atunce să cheamă că nu şti nemică ce face. prav. MOLD. 145714. Orice sinet sau zapis făcut într-această vreme nu va fi scris şi trecut în condica judeţului cu orînduiala ce mai jos arătăm, nu va fi ţinut în seamă şi ca o hîrtie albă să va socoti (a. 1793). prav. cond. (1780), 199, cf. IORDAN, L. R. 430, GRAM. ROM.2 I, 240, SCL 1974, 118. a Medicamentul se va lua înainte de masă. a Răcitura se va fierbe la foc mic. ♦ (Mai ales în stilul didactic, în evocări; cu valoare de viitor istoric; adesea cu intercalarea adverbului „mai” în structura verbală) Ennius scrie şi o epopee, acela însă care va duce genul aproape de perfecţiune va fi Virgiliu. SCL 1974,118. La Moineşti, el va mai picta peisaje. oprescu, S. 69. ♦ (Popular; cu valoare de prezumtiv) Au socotit că... poate să-l prindză turcii, şi l-or omorî. NECULCE, L. 243. Apoi dă,.., ştiu eu?... Dac-a vini bărbatu-meu? ALECSANDRI, T. I, 264. Nu ştiu zău cum a sta şi asta. CREANGĂ, p. 172, cf. SG II, 55. Am un vecin, are cinci fete, cinci băieţi: unii sîn mari, unii micşori. Cum i-o ţine, nu ştiu. graiul, i, 151. Să spună dumnealor, că poate or şti mai bine decît mine. PAMFILE, COM. 4. 2. (Prin Transilv.; urmat de infinitivul lung al verbului de conjugat) Cf. cipariu, O. i, 254. Tu soare rătund Treci dealul curînd, Şi nu te-or blăstemare Şi nu te-or chemare, Robii cîmpilor Iobagii domnilor. POP., ap. GCR ii, 321. 0 (Cu topica inversată) Copilaşii tăi Fir-or puii mei. teodorescu, p. p. 454. 3. (învechit; mai ales în propoziţii condiţionale, temporale sau atributive; de obicei în corelaţie cu alt verb la viitor; urmat de infinitivul fără prep. „a” al verbului „a fi” ca auxiliar formează viitorul I al acestuia care, împreună cu gerunziul verbului de conjugat, alcătuiesc o construcţie de viitor I; exprimă caracterul continuu al unui proces, al unei stări, al unei calităţi) Să veţi hi îmblîndu în tocmealele meale... da-voiu voao ploaie (cca 1560). cuv. D. bătr. i, 6/17. Să veţi hi urîndu aceaste porînci ale meale..., eu încă aceasta voiu face cu voi (cca 1560). ib. 8/6. Nu voi amu vreţi fi grăind, ce duhul Tatălui vostru grăi-να întru voi. coresi, tetr. 20. Unde se va fi mărturisind evanghelie aceasta prespre toată lumea, zice-se-va şi ce feace aceasta întru pomeana el id. ib. 61. Şi popa cela ce... va hi ştiind, se-l leapede. prav. lucaci, 177. Cînd den Eghipet veri fi aducînd afară oamenii miei, face-vei aicea jirtvă în cest munte lui Dumnedzeu. PO 186/26. In ce dzi te vei fi ivind înaintea mea muri-vel ib. 212/13. încă şi despre crai, de ver fi avîndu ceva asupreală şi nedireptate, ai voie să-ţi întrebi şi cu craiul, unde să adună toţi domnii la scaunul ţării ureche, l. 125. Să cade să să arate lucrul şi să să cunoască pre cuvinte... ce fel de nebunie va fi avînd. prav. 246. Numai să dea direasile dacă n-a hi avînd nici o treabă cu dînsele (a. 1675). ghibănescu, s. i. v, 29. De mă vei scoate astăzi de pre faţa pămîntului... voi fii suspinînd şi tremurînd asupra pămîntului biblia (1688), 3738. De te va blagoslovi Domnul Dumnezăul tău întru toate sămănăturile tale şi în tot faptul mîinilor tale, şi vei fi veselindu-te. ib. 1382/14. De nu vă vor fi lăsînd lucrurile a ceti dimineaţa, puteţi şi cătră seară (a. 1700). gcr l, 338/4. Să nu lepede din moştenire...; nici să lase cea mai multă parte din avere lui la vreunul din rudele lui, pentru multa dragoste ce va fi avînd spre acela, năpăstuind pe ceilalţi, prav. cond. (1780), 106. Cînd ţiganul sau ţiganca ce să cere de stăpînu-său va fi ştiind meşteşuguri, şi să cere asupra schimbului schimb deopotrivă,... atunci cu judecată să se hotărască aceasta, ib.146. De vei fi avînd bănuială asupra lui Catonmai vîrtos mă făgăduiesc ţie să te trimit la tabăra ta. CATON, 81710. De va fi avînd cevaş de taină ca să-mi spuie, este cinevaş acolo, mil, ίίτ. 23721. Birurile haznelii şi havalelile obşteşti să pun asupra lor, celi întîiu pe temeiul hrisoavilor domneşti ce vor fi avînd (a. 1818). gcr n, 221/13, cf. cîmpeanu, gr. rom. 100, cipariu, o. i, 261, n, 218, 301,369, gcr i, cxxrv, dhlr n, 227, cl 1966,257, l. rom. 1974, 97 -100, alil xxix, 28. 0 (învechit; construcţia verbală este dislocată prin intercalarea subiectului, a complementului etc. în structura de viitor a auxiliarului „a fi”) Derept aceaia voia voastră face-vom, să se va tot omul carele cap de bărbat fi tăind împregiur. po 117/9. Să va da voao într-acela ceas ce veţi grăi. Că nu veţi fi voi grăind, ce duhul Tatălui vostru va grăi dentru voi n. TEST. (1648), 13721. Şi vei face pre doi herovimi, pre amîndoao marginile vor fi acei doi herovimi întinzînd aripile deasupra, biblia (1688), 57729. Şi va fi gura lui dentr-însul în mijloc avînd gure împrejurul gurii, lucru ţesut..., pentru ca să nu să spintece, ib. 592/25. Nu vă grijireţi cum şi ce veţi 5758 VREA2 - 1218 - VREA2 grăi, că să va da voao înîr-acela ceas ce veţi grăi. Că nu veţi fi voi grăind, ce duhul Tatălui vostru cel ce grăiaşte întru voi. biblia (1688), 7572/7, cf. L. rom. 1974, 99. 0 (învechit, rar; cu topica inversată a auxiliarului „a fi”) Cine robul său au slujnica fi-l-va bătînd cu toiagul, cum în mînă-i va fi murind să se bintătuiască. PO 248/16, cf. alil xxix, 31. 0 (învechit, rar; cu topica inversată a construcţiei verbale) Suspinînd şi tremurînd vei fi asupra pămîntului. biblia (1688), 32/33, cf. cipariu, o. n, 302. 4. (învechit şi popular; mai ales la pers. 3; urmat de conjunctivul prezent al verbului de conjugat, formează o construcţie de viitor I; exprimă o acţiune viitoare, de obicei, iminentă; în textele religioase, iminenţa acţiunii viitoare decurge din caracterul ei predestinat) A măriei dumneadzeaie casă, a Arrtemideei, întru nemică o pomeneaşte şi va se sparrgă măriia ei (e î n primejdie să ajungă fără trecere..., să fie doborîtă b 1938), e ea toată lumea o cinsteaşte. COD. VOR.2 578. înşişi acea aştaptă învierea cea ce va se fie morrţilor. ib. 3174. Aşteptăm sculatul morţilor şi viilor veacul cela ce va să fie. CORESI, LIT. 141. Cu multă minunare aştepta să vază ce vrea să fie. id EV. 347, cf. 532. Strigă să-ş aducă amente... de plata aceaea ce va să o dea Dumnedzău într-aceaea zi. varlaam, c. 280. Pre bătrîni... rog şi mărturisitoriul paternelor lui Hristos şi soţul ceii slave ce va să se arate. N. test. (1648), 185725, cf. mardarie, l. 129/23. Neştiutoare firea omenească de lucruri ce vor să fie pre urmă. Μ. COSTIN, o, 48. Aceasta au fost chip şi ursîciune ce vrea să să izbîndească a doa dzi dosoftei, v. S. octombrie 5279. Gătiră darurile pînă a veni la losif amiazăzi, şi auziră că acolo va să prinzască. biblia (1688), 332/28. Şi grăind el de direptate şi răbdare şi pentru judecata care va să fie ib, 8521/8, cf. 31!/54. Aievea ieste că precum pofta adevărului, aşâ încheierea voroavei mele aceasta va să fie. cantemir, i. i. i, 64. Mulţi sfinţi proroci... ştiia neînvăţaţi de nimeni şi cele ce fusese, şi cele ce era, şi cele ce vrea să fie. C. cantacuzino, cm i, 4. Să ştiţi cu adevărat că pentru faptele lor, vor să vie mari răutăţi asupra aceştii sărace de ţară. anon. cantac., CM i, 162. însuşi veziriul cu oaste turcească... în ţară va să vie. R. GRECEANU, CM i, 60. Le propoveduia dreptul Noe, cum că va să facă Dumnezeu potop şi va să înece tot pămîntul şi tot trupul viu va să-l omoare, antim, o. 93. Ca cum niciodată nu vom să murim, aşa hrăpim şi lăcomim şi sîntem porniţi cu totul spre răutăţ. id. ib. 104, cf. 54. Strigînd... crainicul cum că pentru otravă va să arză. aethiopica, 41712. De munca ce va să fie izbăveşte-ne pre noi. mineiul (1776), 165r2/33. Fiind întărit cu nădejdea bunătăţilor celor ce vor să fie, bărbăteşte au defăimat durerile Epimah. ib. 190718. Suflete, ce răspuns vei să dai judecătoriului în ceasul acela? ib. 202r2/19. Cîte vom să le petrecem sînt toate scrise în ceriu şi nu putem să scăpăm de ele. halima (1783), 129723. Dă vei scăpa dă acea primejdie, vei să fii vezir. VĂCĂRESCUL, ï. I, 7474. Să gătesc a asculta aceea ce va să zică venerablu. GHERASIM, t. 7676. Pătimise cîte ceva de la ostaşii lui Mihai Vodă..., neştiind ce vor să păţească întru avenire de la Basta şi de la ostaşii lui. şincai, HR. n, 288/5. A scăpa de urgia care va să fie? GRECU, Ρ. 247. Nu mi-i că voi să mor, ci căci aţi vrăjmăşii pre făcătoriul mieu de bine. mil. tit. 25713. Socoteşte-te bine că apoi pe urmă vrei să te căieşti. SIROIU, 43717. Eu oi să tăgăduiesc că nu sînt acela. SLĂtineanu, a. 12/19. Să armeze gloatele eghiptene, Ştiind că turcii acuş or să vină. budai-deleanu, Ţ. 145. Lui Vlad mai întîi aminte aduce Toate ce au trecut şi vor să fie. id. ib. 157. îndată voi să-ţ aduc o scafă de apă, apoi să trimit pre fiica mea... ca să-ţi mulgă vaca. petrovici, p. 298/13. Mă spăimîntez D-această furtună Că-nfricoşat sună Şi-oi să m-ajundez ZILOT, CRON. 70. Oi să mă judec pînă-n pînzele albe. L GOLESCU, ap. ZANNE, p. v, 363. îar după aceasta unde vor să meargă? DRĂGHICI, R. 18/19, cf. 108/12. Poţi socoti prea bine Ce va să fie cu mine. bărac, a. 17. Descoperirea asta va să-ţi fie de folos. CONACM, p. 176, cf. CIPARIU, O. i, 259, n, 215. Flori de tei deasupra noastră or să cadă rînduri-rînduri. eminescu, o. i, 75. Exemplul, cuvîntul şi sfatul învăţătorilor or să facă mare treabă în privirea asta, id. ib. xm, 154. Toate or să meargă bine. caragiale, o. ii, 277. A îmbiat pe la vraci şi filozofi ca să le caute la stele şi să le ghicească daca or să facă copii. ISPIRESCU, L. 1. Dacă în zori de zi zboară... o ţarcă din cuib, putem şti că, de bună samă, va să ploaie, marian, o. n, 57, cf. gcr i, cxxiv, ddrf, philippide, o. A. 80. Cuvine-se hirotonirea Cu harul cerurilor, ţie, Drept-vestitorule apostol Al unei vremi ce va să vie! goga, poezii, 17, cf. dhlr ii, 226, 241. Am înţeles-o în ceea ce a fost şi ce va să fie. delavrancea, 0. Π, 257. El are varga, care va să ne ducă de-a dreptul la locul cel bun. c. petrescu, r. dr. 123. Alaiul Măriei sale nu va să întîrzie prea mult. sadoveanu, O. xm, 14. Va să răsară soare şi pentru ăi cărora nu le-au rămas decît ochii, să plîngă. id. ib. xvn, 317. Tot ea va să-i mai ajute şi de aci înainte, dan, u. 336, cf. bl vi, 6, rosetti, 1. L. R. 506. Ceaţa... dă luciri de metale preţioase frunzelor... căzute în parte, covor omătului ce va să vie. BĂCESCU, PĂS. 347. Va să plouă Ecvatorial pe seară. blaga, poezii, 234, cf. DL, DM, scl 1963, 73, cl 1969, 300, l. rom. 1972, 215, dex, ivănescu, i. l. r. 412, alr sn vn h 2 024/141, 325, ib. h 2 025, a m 16. Frică mi-e c-or să mă bată! FOLC. OLT. - munt. iv, 248. 0 (învechit; construcţia verbală este dislocată prin intercalarea subiectului sau a unui complement între auxiliar şi verbul la conjunctiv) Aşa grăiţi şi aşa faceţi, cum cu leagea slobodziloru celora ce voru giudeţu se preeme-ască. COD. vor.2 6075. începu lor a grăi ce vrea lui să fie. coresi, ev. 85. Cu împărăţie de pre această lume va el să împărăfească spre el id. ib. 105. luda Scarioteanul... vrea pre el să-l vînză. N. test. (1648), 122724. Pavel să păzeşte în Chesaria şi el va degrabă să să ducă. biblia (1648), 852V27. Dar mai îngăduie, o slăvite Ipsilante, să vezi această bucurie ce o ai cum va peste puţin să ţi se întoarcă întru scîrbă. dionisie, C. 209. ♦ (Popular; invariabil, în formele o şi a) Inima sa îi spunea ei că aceasta o să se întîmple. cantacuzino, n. P. 46725. Toţi banii în mîinile noastre o să intre. I. golescu, în pr. dram. 67. Ce a să-i fac, că nu-mi dă nici o para din banii vinului (a. 1821). iorga, s. n. 174. Da-mi pare atît de bine c-o să pitrec o zi întreagă cu nevasta, kogălniceanu, în pr. dram. 427. Toată mahalaua a să vorbească că ai un amorezat, id. ib. 435. 5758 - 1219 - VREA2 Rămîne suvenirul unei inimi credincioasă într-un eho ce-a să răsune, asachi, s. l. i, 147. El ca mine-a să fie în lume nenorocit. conachi, p. 48. O să se ducă ca să se schimbe în alte haine, millo, în pr. dram. 328. Tu o să mori în prostie, pann, p. v. i, 16/20. Vremea e turbure, curînd a să tune. negruzzi, s. i, 58. Pe unde a sărit capra, mai presus a să sară iada. id. ib. 251. Ce-o să aducă zioa şi atiul viitor? alexandrescu, m. 3. Ştiu c-a mea liră d-a surda o să bată. EMINESCU, o. 1,23. Tot ce-a fost ori o să fie în prezent le-avem pe toate. id. ib. 196. Treci pe la miezul nopţii... Te aştept... O să vezi cît te iubesc, caragiale, O. iv, 25. Numai un copil o să faceţi. ISPIRESCU, L. 2. Fata intră la grijă că a să fie biruită. id. ib. 45, cf. gcr i, cxxvi, philippide, o. a. 80. O să vedem ce o să putem face. camil petrescu, t. m, 34. 0 să te ajute şi nea Ion. id. O. I, 57, cf. GR. S, vi, 311, 312. O s-o dea de gol. dan, u. 12, cf. bl vi, 7, 8, iordan, stil. 154, rosetti, l.r. i, 138, bl vii, 5, 26. N-o să se apropie somnul de mine pînă spre ziuă. id. R. A. I, 20. încă puţin, şi o să apară şi stafiile, în rochii de ceaţă. vinea, l. i, 256, cf. l. rom. 1963, 73, cl 1966, 224, 226, scl 1969, 305, ib. 1970, 639, cl 1971,254, l. rom. 1972, 215, 217, I. gheţie, B. D. 171. Cu voia Iu Dumnezeu o să ne-napoiem la casele noastre. GRAIUL, I, 200. O să crează că-i apă cijnd] luâeşte. alrt n, 300, cf. alr sn vii h 2 021/235,872,987, ib. h 2 022/872,876, ib. h 2 023/872, ib. h 2 024/235, 514, 784, ib. h 2 025, ib. h 2 026, ib. h 2 030/705, 886, alrm sn iv h 1 565/987, ib. h 1 566/872, 876, ib. h 1 567/876, ib. h 1 568/235, 514, 784, ib. h 1 569, ib. h 1 570. Şi din gură că-i zicea: -Tot o să mor eu odată Să scap voinic de la moarte, folc. olt. -munt. iv, 57. O să mă gat să plec. o. bîrlea, a. p. ii, 383. O să-ţi car la nuntă apă cu ciurul, zanne, p. iv, 528.0 (în ameninţări şi avertismente) Las’ că ajungem noi la Pireu şi-o să vedeţi voi! tudoran, p. 26. □ Vine, el, tată-tău, şi-a să daţi de dracu! □ Ai grijă c-o să cazi! II. (Intră în alcătuirea timpului viitor anterior şi a unor construcţii de viitor anterior; învechit, popular şi familiar, cu afereza lui v; de obicei, în propoziţii condiţionale sau temporale, în corelaţie cu alt verb, mai ales la viitor I) 1. (Urmat de infinitivul fără prep. „a” al verbului „a fi” ca auxiliar formează viitorul I al acestuia care, împreună cu participiul verbului de conjugat, alcătuiesc viitorul anterior; cînd verbul de conjugat este la diateza reflexivă, pronumele reflexiv precede auxiliarul) Duceţi-vă în cel oraş ce vă e înainte şi aciia cînd veţi fi intrat, afla-veţi un mînzişor legat. CORESI, tetr. 97. Leagea noastră judeca-va omul de nu va fi auzit mai denainte. id. ib. 201. De se vor hi adunaţi, se se spargă, prav. lucaci, 177. Şi popa cela ce-i va hi cununat..., se-l leapede. id. ib. 177. Deaca Isav pre o gloată va veni şi va fi bătut, altă va scăpa. PO 110/25. De va fi făcut vro răotate, încă să fie perit cu judecată (a. 1599). DOC. î. (xvi), 120. Iară de să va fi făcut pentru lenea lui, atunci să plîngă (a. 1652). L. rom. 1974, 107. Am scris acest letopiseţ, carile de pre în multe locuri de nu să va fi nemerit, gîndescu că cela nu va vinul URECHE, L. 58. De nu va fi apucat să facă moarte, să nu să cearte. PRAV. 70. Bărbatul încă este datoriu să margă după muiare cînd va fugi de frica giudeţului pentru vreo greşală ce va fi făcut. EUSTRATIE, prav. 84. Şi să va fi făcut pacate, ierta-i-să-vor. N. test. (1648), 18071. Macară şi păcate de va fi făcut, ierta-se-voru lui. biblia (1688), 9112/58. Vorbele ce vor fi fost ei le vor fi ştiut, iară noi ce-am văzut scriem. R. POPESCU, CM I, 191. De vei fi furat ceva, să întorci. ANTIM, O. 235. Mă rog... tuturor creştinilor cui ce voiu fi greşit să mă iarte. id. ib. 392. Cită dijmă... va fi luat... poroncim domnie me... să cercetaţi (a. 1783). ghibănescu, s. I. XVII, 92. Cel ce va trage pe cinevaş la judecată pe strîmbătate,... să plătească aceluia toată cheltuiala drumului ce au făcut şi ce va fi cheltuit în cîtă vreme s-au judecat prav. cond. (1780), 64. Celelalte ce să vor fi stricat cu purtarea de multă vreme, să le piarză. ib. 94. Dacă nu te vei fi înduplecat, ascultă-mă să-ţi spui şi alte să ştii. mil. tit. 10718. De vi s-au întîmplat, îndată veţi fi luat sama... că ei put a vin mai tare decît butea de la carea se întoarnă, maior, pred. n, 91/9. Mergi, găseşte pe cutare, şăzi lîngă dînsul şi după ce îşi va fi săvîrşit toată treaba, zi-i să vie încoaci. HELIADE, GR. rom. 93/20, cf. 41/27, 24/7, 50/15. La noi, cu cît cărţile şi autorii acum la început ne sînt mai puţini, ruşinea ar fi mai mare cînd nu îi vom fi citit şi studiat, id., în L. ROM. 1974, 107. Eu cu adevărat mărturisesc că... nu voi fi dezvălit de ajuns cele de lipsă. BOJINCĂ, A. I, XV/9. Voi aştepta cu mulţumire şi recunoştinţă soarta ce... vei fi pregătit familii[i] mele. marcovici, D. 6/6. De ai luat seama la purtarea ei, vei fi văzut cum că într-însa ceva duhovnicesc, ceva nobil şi schimbat zace. FM (1839), 3591/5, cf. cîmpeanu, gr. rom. 91, CIPARIU, o. ii, 218. V-am spus, cum mi se pare, de nu îţi fi uitat, Că lupul se-ntîmplase s-ajungă împărat. alexandrescu, o. I, 218. Secţiunea literară... a ales o comisiune..., căreia i-a dat însărcinarea ca, după ce veţi fi hotărît d-voastră în şedinţa plenară..., să alcătuiască o broşură, maiorescu, CRITICE, 330. Cînd prin crengi s-a fi ivit Lună-n noaptea cea de vară, Mi-i ţinea de subsuoară, eminescu, O. I, 55. Voi fi bătrîn şi singur, vei fi murit de mult! id. ib. 107. Cînd lupta aparentă se va fi sfîrşit, toţi vor vedea că n-a fost decît o manevră. id. ib. xm, 175. Dar nu voi să mor pînă nu voi fi luptat din toate împrejurările, caragiale, în L. ROM. 1974, 107. într-un an Huţu... are să uite în urmă şi ceea ce va fi învăţat, slavici, o. I, 79. Se gîndea că după ce va fi stat vreo lună-două într-o mănăstire, să se facă diacon, id. ib. 105. Omenirea de pe pămînt va pieri tocmai după ce va fi ajuns să fie fericită, contemporanul, II, 225. După ce voi fi răsturnat toate argumentele lor, îmi vor cere să arăt părerile mele. ib. n, 235, cf. GCR I, cxxiv, cxxvi, PUŞCARIU, L. R. I, 277, IORDAN, L. R. 431, ROSETTI, L L. R. 282. Luai hotărîrea de a tipări volumaşele de îndată ce voi fi descoperit undeva hîrtia necesară, BLAGA, H. 234. Dacă voi fi petrecut din viaţă la acea vreme, atunci să-mi spună omu acela: „Să-i fie ţărîna uşoară lui Ignat". CAMIL PETRESCU, O. I, 46, cf. GRAM. ROM.2 I, 241, SCL 1964, 567 - 568. Scuze, domnilor profesori... li se pot găsi multe... Ţinută, oricum, nu se poate spune că vor fi avut. STEINHARDT, J. 367, cf. L, ROM. 1974, 101 -109, IVĂNESCU, L L. R. 155, alil XXIX, 31. De te-oi fi urît eu, Să mă bată D-zeu. BIBICESCU, P. P. 29. Păcurar cu oi băluţă Capătă-ţi, badeo, mîndruţă, De nu ţ-i fi căpătat Vin la min’ că ţ-am lăsat pop., în L. rom. 1974, 108, cf. 5758 VREA2 - 1220 - VREA2 alr π 4 520/551, ALR sn vn h 2 031,2 032,2 033, 2 034, alrm sn iv h 1 577, ib. h 1 578, A n, 12. 0 (Cu intercalarea unui adverb în structura de viitor I a auxiliarului) Rîndurile de faţă au scopul... de a deşiepta în spiritele, care în mijlocul contagiului general vor mai fi putut păstra judecata lor sănătoasă, o tendenţă de reacţiune. maiorescu, cr. i, 138. 0 (Cu intercalarea unor adverbe ca „mai”, „şi”, „tot” etc. între forma de viitor I a auxiliarului şi participiul verbului de conjugat) Acea sarcină hitleană o vămfi şi scuturat. CORESI, EV. 246. 0 (Cu intercalarea adverbului „mai”, în structura de viitor I a auxiliarului şi a adverbului „şi” între forma de viitor a auxiliarului şi participiul verbului de conjugat) a Mi-era teamă să nu aflu că o va mai fi şi bătut. 0 (învechit, rar; cu topica inversată) Zisu-mi-voi fi. gcr i, cxxxv. ♦ (Prin Maram. şi prin Transilv.; participiul verbului de conjugat are terminaţia ,,-ă” cu valoare neutrală) Cf. DR, iv, 1360, l. rom. 1974, 104, alr ii 4 520/53, 64, 95, 172, 219, 250, 260, 279, 284, 310, 316, 334, 349, 362, 365, 605, 705, 723, alr sn vn h 2 031, ib. h 2 032, ib. h 2 033, ib. h 2 034, alrm sn h 1 577, ib. h 1 578. ♦ (Rar; urmat de infinitivul verbului „a fi” ca auxiliar şi de participiul aceluiaşi verb, formează viitorul anterior al acestuia care, împreună cu participiul acordat al verbului de conjugat, alcătuiesc viitorul anterior al verbului la diateza pasivă) o El va fi fost omorît deja de tîlhari cînd tu vei ajunge acolo. 2. (învechit, rar; viitorul anterior al verbului „a fi” ca auxiliar urmat de gerunziul verbului de conjugat formează o construcţie de viitor anterior) Să cade să să arate lucrul şi să să cunoască pre cuvinte... ce fel de nebunie va fi avînd (ce fel dă nebunie va fi fost avînd munt,). prav. 246. De or hi fost stînd acele direase, n-a hi avînd (a. 1675). ghibănescu, s. i. v, 29, cf. cipariu, o. n, 301, gcr i, cxxiv, alil, xxix, 43,51. 3. (învechit, rar; viitorul anterior al verbului „a fi” ca auxiliar urmat de participiul verbului de conjugat formează o construcţie de prezumtiv perfect) Şi de va fi fost rămas cinevaşi, încă atîta s-au amestecat în cei de pe urmă lăcuitori, cît îngropaţi de tot sînt. C, CANTACUZINO, în alil xxix, 43. [Ei] nu vor fi fost umblat într-aceste părţi. id. ib,, cf. cîmpeanu, gr. rom. 116, gcr i, cxxiv - cxxv, l. rom. 1974,103, alil xxix, 43. III. (Intră în alcătuirea timpului prezent al modului prezumtiv şi a unor construcţii de prezumtiv prezent; învechit, popular şi familiar, cu afereza lui v-; de obicei în stilul indirect, mai ales în enunţuri ipotetice, dubitative etc.) 1. (Viitorul I al verbului „a fi” ca auxiliar urmat de gerunziul verbului de conjugat sau al verbului copulativ formează timpul prezent al modului prezumtiv) Au nu fraţii tăi păstoresc la Sihem? {poate fi că fraţii tăi nu vor fi păscînd oile în Sihem ms. 4389). biblia (1688)2, i, 274 -- 275, cf. 79. De mult or fi dvorind..., neavînd de cheltuială. neculce, l. 124. Cu creştinătatea ce avem poate că vom fi socotind că numai căci ne numim creştini ne vom spăsi! ANTIM, O. 27. Vor fi ştiind din vechi cum au îmbiat hotarăle acelui sat (a. 1765). IORGA, S. D. xxn, 260. îţi va fi simţind îndestularea voii tale. halima (1783), 161730. Poate şi acel grozav va fi lucrînd ca şi cei frumoşi (a. 1795). şa i, 208. Oare Hosroi ce să va fi socotind? (zice întru sineş), siroiu 4473. Cine ştie ce feliu de flecău, cătră care Dor va fi simţind şi libovie. budai-deleanu, ţ. 117. Rugăm pe toţi românii iubitori de istoria naţiei să ne facă cunoscute hrisoavele ce vor fi avînd şi care au o importantă istorică. BĂLCESCU, în GRAM. ROM.21, 224. Toate limbele vor fi avînd vreo rădăcină sau mumă. GT (1855), 207 Lasă răvaşul acesta la o slugă a lui, ca să-l dea cînd se va întoarce din călătoria sa sau să-l trimiţă cu posta unde se va fi aflînd. negruzzi, s. i, 27. N-a fi avînd bietu sultan cu ce să o plătească. CONV. LIT. iv, 315. La şcoală ştiu că vei fi mîncînd pe sponci, ib. ΧΠΙ, 41. Chiar şi dp vor fi meritînd ei mai mult..., le-am promis şi îmi propun a le cruţa fără milă modestia, odobescu, s. m, 563. Sărmana fată, cum va fi plîngînd ea-n pustiu şi mă va fi blăstemînd. eminescu, o. vii, 239. Presupunem că succesele ce anistul le-a avut în calea sa nu vor fi suferind nici o asemănare cu ovaţiunile unui oraş de pe marginea Orientului, id. ib. xm, 59. Calului meu de pe atunci cine mai ştie unde i-or fi putrezind ciolanele. CREANGĂ, Ρ. 193. Unde s-a fii găsind acel împărat Roş şi fata lui, care cică este o farmazoană cumplită, numai cel de pe comoară a fi ştiind, id. ib. 234. Oi fi mirosind!... Am gustat de dimineaţă nişte anghelică. caragiale, O. n, 79. Aghiuţă s-a pus să-i tragă la soamne... şi dormi! şi dormi! ş-o fi dormind ş-acuma. id. ib. 243. Ce-o fi avînd oare feciorul meu de s-a făcut aşa de dîrz? slavici, o. i, 101. Unii vor fi crezînd şi acuma că copilul chiar de mic...samănă a om. contemporanul, n, 144. Colo, departe, în sat, pe cîţi i-or fi aşteptînd mîndrele pe la pîrleazuri. SĂM. li, 192. Asta e cusurul băieţilor ăstora: buni, deştepţi, or fi ştiind carte multă, dar nu ştiu să se poarte, brătescu-voineşti, p. 353. Vor fi existînd totuşi... poate şi alţii mult mai potriviţi decît aceştia, atila, p. 53. De!... spuseră oamenii într-o doară. O fi fiind şi nu-i a vedere ochilor noştri. C. petrescu, R. dr. 123. Vinovatul se află poate aci, printre aceşti privitori... Poate vinovaţii. căci vor fi fiind mai mulţi! id. ib. 127, cf. BUL. fil. iii, 240. La ce va fi cugetînd aşa de mult şi de ce va fi grăind aşa de încet cu alţii acel cneaz subţiratic, cu obraz de ceară şi bărbuţă rară? SADOVEANU, Ο. ΧΙΠ, 16. Nu-ţi va fi fiind cumva frică? id. ib. 68, cf. iordan, l. r. 433. Probabil... că şi în franţuzeşte situaţia se va fi prezentînd la fel. BUL. FIL. VI, 56. Vor fi fiind mulţi fini cunoscători în ţara aceasta. ralea, s. T. I, 59. Dă unde o fi avînd, soro, atîţia bani? camil petrescu, o, i, 21. Dumneata... ăi fi avînd dreptate să fii amărît pentru ceea ce ţi s-a luat fără socoteală, id. ib. 107. Dumneata, unchiule, vei fi avînd un ceas? stancu, r. a. i, 15, cf. SG n, 53 - 60. Ia spune, o fi vorbind de mult cu alde Achim-Achim? preda, î. 57. Acu de ce m-oi fi făcînd să mă scol degeaba? Ce-i fi avînd cu mine?! id. Μ. 204, cf. gram. rom,2 I, 223, alil xvn, 141, l. rom. 1974, 98 - 101, scl 1974, 119, alil xxix, 31 - 32, 39 - 40, 51. 0 (Cu intercalarea adverbelor „mai”, „tot” etc. în structura de viitor a auxiliarului) Să sperăm că nu vor mai fi existînd mulţi domni cari să ni trimeată la furcă şi stative. contemporanul, i, 4. Vor mai fi existînd încă, din păcate, oameni nărăviţi. EMINESCU, O. XIII, 180. Dar oare pe acesta cum mama dracului l-a mai fi chemînd? CREANGĂ, Ρ. 245. cu Ce-or 5758 - 1221 - VREA2 tot fi vorbind atît? O (învechit, rar; construcţia verbală este dislocată prin intercalarea subiectului între forma de viitor a auxiliarului şi gerunziul verbului de conjugat) Nice ştiu prin ce locuri străine Va fi ea petrecînd zile amare, budai-deleanu, ţ. 181. 0 (Cu intercalarea adverbelor „mai”, „şi”, „tot” etc. între forma de viitor a auxiliarului şi gerunziul verbului de conjugat) Mare jale şi alean or fi mai ducînd mamele lor pentru dînşii. CREANGĂ, P, 78. a Pesemne că vor fi şi bătînd-o. 2. (Cu elipsa gerunziului verbului de conjugat sau a verbului copulativ cînd acesta este „a fi”, formează o construcţie de prezumtiv prezent) S-au suit într-un piscu de deal să poată cunoaşte cîtă samă de oaste va fi turcească, n. costin, l, 521. Plantile, de vremi că sînt aşe, or fi alti pămînturi ori lumi cu lăcuitori. AMFTLOHIE, G. F. 11971. Ţie poate nu ţ-o fi de îndăstul în ştire plecarea, cantacuzino, N. p. 7875. Ori ce fel va fi forma cîrmuirii, cei ce cîrmuiesc... sînt legaţi dimpreună cu norodul golescu, e. 272/13. Nu cred c-o fi Stana noastră Cum o cereţi dumneavoastră. PANN, P. V. II, 142/22. Ce fel de boieri ai dracului or fi şi ăia! caragiale, o. li, 80. A crezut că materia... va fi manifestarea forţei. CONTEMPORANUL, II, 206. Cîte leghe vor fi de aici încolo, pe care numai visul le-ar putea străbate, papadat-bengescu, o. I, 67. Va fi el undeva vreun loc sub cer, unde fericirea noastră să nu fie urîtă nimănui. SOVEJA, o. 54. Bietul preot! o fi şi el bătrîn şi-i vine greu. galaction, o. 41. Cine vor fi „Despina i Ghiura?” Poate tot dătătoarea pomelnicului, arh. OLT. XIX, 18, Ai fi Dumitru Căţic dă la Caracal, camil petrescu, o. I, 159. N-ăi fi tu atît dă prost... să umbli cu butucul dă picioare la ocna părăsită, id, ib. 272. Poate vor fi bune şi leacurile la ceva. STÀNCU, D. 314. Oi fi d-al lui Cuza, mă! Oi fi un cioflingar! pas, L. I, 59. Ai fi cel care a intrat cu oiştea în gard? TUDORAN, P. 21. Bine, oi fi tu tovarăş cu mine, dar deocamdată hai încoace să-mi munceşti. PREDA, D. 104. Dispune să ni se servească o gustare, o ţi fi îngheţaţi. Steinhardt, j. 348. Nu-s ridicol? şi melodramatic? Oi fi, dar..., fac ce-mi vine a face. id. ib. 365. Cucoana iese pînă în cerdac şi-i vine miros de sîmburi de măsline şi nu ştia ce-o fi. FURTUNĂ, C. 5. Ce păcate or fi acestea? id. ib. 45. 0 (Mai ales în propoziţii interogative; cu intercalarea adverbului „mai” în structura de viitor a auxiliarului şi a adverbului „şi” între forma de viitor a auxiliarului şi numele predicativ) Ce-a mai fi şi asta? creangă, p. 141. Ce-or mai fi şi cutremurile ieste? id. ib. 302. Cine o mai fi şi orăşanul ăsta? STANCU, R. A. 1,7. Să se ducă şi prin alte părţi, c-or mai fi şî alţii care au nevoie de ea. tudoran, P. 473. 0 (învechit şi popular; cu topica inversată) Trecu mîndră p-îngă mine Ş-acuma nu mai văz bine; Nu ştiu, fi-va vrăjitoare, De m-a orbit aşa tare. jarnîk - bîrseanu, D. 384. Se uita şi se mira; Fi-vor spinii înfloriţi, Ori-s turcii învăluiţi, Tot cu roşu-mpodobiţi? id. ib. 492. IV. (Intră în alcătuirea timpului perfect al modului prezumtiv şi a unor construcţii de prezumtiv perfect; învechit, popular şi familiar cu afereza lui v- ; de obicei în stilul indirect, mai ales în enunţuri ipotetice, dubitative etc.) 1. (Viitorul I al verbului „a fi” ca auxiliar urmat de participiul verbului de conjugat sau ai verbului copulativ formează timpul perfect ai modului prezumtiv) Ce să va fi lucrat într-acei doi ani a domniei lui nu să ştie. URECHE, L. 68. Nu ştiu ce vină or hi dat bieţilor tîrgoveţi de Hotin. m. costin, 0.11. Au stătut tabăra leşască la un pîrîu, care nu-l pomeneşte letopiseţul... ce vale a hi fostu. id., în SG Π, 59. La Iaşi, sau or fi mersu turcii, sau ba. NECULCE, L. 243. Ce cuvinte vor fi vorbit cu Domnul? antim, o. 12. Poate că-m voiu fi ieşit din fire. id. ib. 27. De care-cumva nu va fi ieşit bani deplin ca să mă plătesc de acea împrumutare dumn[&ata] tot să trimeţi răvaşul (a. 1780). FURNICĂ, D. C. 78. I să va fi întîmplat vreo rea întimpinare. halima (1783), 12723. Socotesc că te vei fi căit pentru greşala ce ai făcut. ib. 119732, Poate vei fi plîns de bucurie, că şi bucuria are lacrămile ei. CATON, 63724. Oare iubita mea unde să va fi ascuns? ib. 8479. Poate te vrei fi săturat, siroiu, 42713. Nu ştiu ce va fi zis. mil. tit. 27714. îi fi auzit de elini că fac spume de necaz, dar în zadar, slătineanu, a. 5/11, cf. heliade, gr. rom. 93. Stăpînirea nu ştiu pă unde va fi fost, neputînd da nici o desplicaţie lămurită (a. 1845). arh. olt. ix, 48. Oricine o fi fost autorul..., uşoară să-i fie ţărîna. GHICA, în SG îl, 58. Bulgarii vor fi coprins Făgăraşul pe la 1160 - 1180. HASDEU, i. c. I, 11. Va fi înţeles că înainte de a putea fi vorba de poezie, trebuie cel puţin să se împlinească condiţiunea mecanică a orcărui op de artă. MAIORESCU, CR. I, 44. D-zeu ştie cum s-or fi scrîntit toate celea în capul bietului om. EMINESCU, P. L. 61. Suplinitorul actual n-are bacalaureat, dar va fi frecventat vro şcoală secundară, id. o. xi, 358. Ce-or fi isprăvit ceialalţi draci nu ştim, dar acestui de la pădure nu i-a mers bine în acea zi. CREANGĂ, P. 144. Ce ţi-e iar!, îi zise Sanda intrînd în bătătură cu cofa plină. Iar ăi fi plîns? caragiale, o. ii, 312. Ei vor fi dovedit că terenul muncii industriale nu trebuie părăsit, id. ib. m, 229. Aşa m-am trezit eu; ce va fi fost maînainte - nu ştiu. slavici, o. i, 71. Domniră în pace şi în linişte lăudaţi de popor pînă în ziua de astăzi, de n-or fi murit. ISPIRESCU, L„ 198, cf. 61. Insectiv orele şi rozătoarele se vor fi aflat tocmai din cretaceu. CONTEMPORANUL, ii, 229. Dumneata-ţi închipui poate o figură inspirată, cum ei fi citit prin cărţi. VLAHUŢĂ, o. A, in, 49. Dovadă cum că românii vor fi numit mai întîi şi-ntîi pasărea aceasta „cioară”... avem... şi-o anecdotă poporană. MARIAN, O. Π, 62. Tot atît de puţin va fi călătorit el înlăuntrul Traciel xenopol, i. r. I, 24. Contopirea lor în sinul năvălitorilor va fi fost cu atît mai uşoară cu cît nu-i despărţea vreo deosebire de neam. ib. 46. Nu ştiu cam cît oi fi dormit că nu erau stele pe cer. sandu-ALDEA, u. P, 223. Soţia cumplitului Mircea Ciobanul va fi învăţat ceva din însuşirile soţului ei. IORGA, c. I. I, 82. Nu vei fi fost şi dumneata pînă-n oraş? agârbiceanu, A. 99. Va fi luat-o careva, moşule, zise Vasile. id. s. 149. Se va fi învăţat în şcoală cetirea şi scrierea cu cirile. păcală, M. R. 375. Juraţii sus-numiţi vor fi întocmit o astfel de tabelă pe care însă nu am putut-o afla. ştefanelli, D. C. 169, Ce va fi gîndit, singură ştie. soveja, o. 62. Mama desperase că ne vom fi înecat în Someş sau ne-or fi furat lăieşii. REBREANU, N. 91. Cine ştie cîte nu s-or fi întîmplat odată şi p-aici. vissarion, fl. 111. El îţi va fi vorbit de Cotnari şi-ţi va fi lăudat vinul lui. sadoveanu, O. x, 17. L-a trimes tot la mine, ca 5758 VREA2 - 1222 - VREA2 să-i ţin loc celei care s-a prăpădit, cine vafîfost şi unde va fi fost. id. ib. xm, 26. L-or fi ascultat vorbind cu bătrînul, vor fi auzit slugile... şi vor fi spus la ai lor. dan, U. 17. Fenomenul se va fi produs în condiţii favorabile din punct de vedere fonetic. iordan, stil. 42. în urma discuţiilor,... care vor fi fost, el îşi dă seama de nesiguranţele şi slăbiciunile ce domneau în arta noastră. OPRESCU, s. 58. Nu ştim dacă d. Arghezi va fi-ncercat vreodată să picteze, constantinescu, s. i, 69. Ţăranul, şi el iscoditor din fire..., va fi văzut cîndva scena. băcescu, PĂS. 318. Alte cauze vor fi fost la mijloc, dintre care cea mai plauzibilă era lipsa de mijloace. CĂLINESCU, O. XI, 64. Cu atît mai puţin probabil este să se fi dus iama, pe care va fi petrecut-o citind în casă cărţile lui tată-său. id. ib. 65. Ce-oi fi găsit la el? STANCU, D. 370. Te-o fi ostenit drumul, id. R. A. I, 20. Or fi fost din altă unitate, îi răspunse Ionici, camtlar, n. 1,67. Autorul va fi fost emoţionat în noaptea de veghe a compunerii CIOCULESCU, C. 69. Poate or fi trecut de acolo vandrocil T. popovici, SE. 218. Putem admite că între negustorii orientali de acolo vor fi fost şi creştini. PANAITESCU, C. R. 97. Probabil că la cele mai multe logodne şi nunţi domneşti şi chiar boiereşti vor fi avut loc asemenea spectacole. IST. τ. I, 98. Ii va fi spus aşa fiindcă pe el umblau oameni sărmani, cerşetori, c. GIURESCU, P. O. 35. La fel se vor fi petrecut lucrurile şi cu „goldan”. hristea, P. E. 84, cf. L. rom. 1974, 107 - 109. Ce vei fi gîndit tu, Mir cea? românia LITERARĂ, 1976, nr. 1, 7/1, cf. ALIL xxix, 49. Mergînd ei aşa, cît vor fi mers şi pe unde vor fi mers, se-ntîlnesc c-un om care se ducea spre mare. marian, O. n, 311. N-ai văzut pe dragul meu? -Poate că l-oi fi văzut, Dară nu l-am cunoscut, jarnîk-BÎrseanu, d. 23. Acolo o hi durmit, n-o hi durmit, Dumnezeu să-l ştie. graiul, I, 36. Nu ştiu de unde or hi venit. ib. 129. Ce vinovăţie voi fi făcut eu? furtună, C. 45. O rămas primar acolo; şî az să află, dacă n-or fi murit. o. bîrlea, a. P. 1,365. Din ăl bîlci mai ştii care o fl dat. zanne, P. v, 30. 0 (Cu intercalarea adverbului „mai” în structura de viitor a auxiliarului) Nu ştiu ce amintiri vor mai fl străbătut mintea boierului Furtună. SĂM. m, 588. Se vor mai fi predat şi elementele aritmeticei. păcală, Μ, r. 375, cf. gram. rom.2 i, 241. O mai fi întîrziat o zi, două şi ea, la moşie, camel petrescu, O. I, 422. 0 (Cu intercalarea adverbelor „mai”, „şi” etc. între forma de viitor I a auxiliarului şi participiul verbului de conjugat) După aceea fiu ştiu ce vor fi mai făcut. contemporanul, n, 171. Tare-or fi îmbătrînit Şi tare or fi slăbit, Deacă n-or fi şi murii! jarnîk - BÎrseanu, d. 310. 0 (învechit; cu topica inversată a construcţiei verbale) Fugit-a hi, dar cine ştie cu ce feliu de flecău. budai-deleanu, ţ. 117, cf. şandru - brînzeu, jina, 323. ♦ (Viitorul anterior al verbului „a fi” ca auxiliar urmat de participiul acordat al verbului de conjugat formează timpul perfect al prezumtivului verbelor la diateza pasivă) Pămîntul... va fi fost dăruit Basarabilor de cătră coroana Sîntului Ştefan. HASDEU, I. C. I, 23. Prin sec. XVII sfintul lăcaş va fi fost cu totul refăcut. ARH. OLT. v, 80. Astfel de cîntece vor fi fost zise la toate ospeţile domneşti IST. lit. rom. i, 13. Noua denumire va fi fost aplicată mai întîi fructului hristea, p. E. 83. Dar cum vor fi fost scoase cele două perechi de file ale fascicule ? MS. 1988, nr. 2,9. Unei 2. (învechit; cu elipsa participiului verbului de con jugat sau a verbului copulativ, cînd acesta este „a fi” formează o construcţie de prezumtiv perfect) Zicea cei mai mulţi din oameni că l-au otrăvit Constandin Stolnicul.., de care vreun adevăr atuncea nu să putea găsi, ce era îndoire, sau va fi sau nu va fi. r. popescu CM 1,466. Mă duseră la o rîpă foarte mare, lăţimea ei nu vrea fi mai mult decît o aruncătură de piatră. MINeiul (1776), 2Sr2/20. D. (Cu valoare de auxiliar; la imperfect, astăzi numai în forme flexionare specializate; prin Ban., în formele vreaş, vreai etc. sau reaş, reai etc.; serveşte la formarea timpului prezent al modului condiţional-optativ şi intră în alcătuirea timpului perfect al aceluiaşi mod, a timpurilor prezent şi perfect ale modului prezumtiv şi a unor construcţii de condiţional-optativ perfect şi de prezumtiv prezent şi perfect; la perfectul compus, intră în alcătuirea unor construcţii de condiţional-optativ perfect) I. (Serveşte la formarea modului condiţional-optativ prezent) 1. (Urmat de infinitivul fără prep. „a” al verbului de conjugat sau al verbului copulativ; cînd verbul de conjugat este la diateza reflexivă, pronumele reflexiv precede auxiliarul) Se ară scula pre menre oaste, pre el eu nedejdescu. psalt. hur. 21722. Cine ară pute spune frica şi cutremurul şi munca ceasului de moarte (cca 1550). CUV. D. BĂTR. II, 452/14. Se aşu împrumuta se-m dai mie rău, se cadzu amu de vrăjmaşul mieu în de[şe]rtu. psalt. sch. 16/3. E să ceva de la alai fi ară ceare, după leagea beseareciei să se dezleage. CORESI, L. 93/13. Doamne, Dumnezeul mieu, să aş face ceasta, sau să iaste nedereptate în mîna mea, sau să aş împrumuta derept rău să-mi dai rău. id. PS. SL. - ROM. 49. Cum aş face derept aceaia aşa mare rău lucru şi cum să greşesc în aleanul lui Domnedzeu. PO 135/12. Să am face jirtvă urîciunile eghipteanilor carele ei cinstesc înaintea lor, cu pietri pre noi ne-ară cutrupi ib. 204/8. Şi aşă s-au învoitu, că de aru remîne careva fără săminţiă cealaltu se i lasă iosagulu se nu se confişcuiască (a. 1593). DOC. î. (sec. xvi), 205. Dumnezeu să ferească de-ară dobîndi turcii aceaste 2 ţări (a. 1600). ib. 131. Ei nu n-ară face noao nice un rău (a. 1619). cuv. D. bătr. n, 125/6. Iară pre fiiul mieu socoteaşte: să ară trăi el, va fi cîndva împărat. MOXA, C. 206. Adeverescu-ţi că săvai foc să m-are arde, săvai fieri să m-a re mînca, săvai marea să m-are îneca, săvai sabiie să m-are tăia, săvai tot trupul în mii de bucăţi să s-ară zdrumica, eu de Hristos nu mă voi lepăda, varlaam, c. 431. Cărţi, ori den ţară, ori de la priietini, de unde ar veni, toate în mîna lui mărg. ureche, L. 71. Că gîndi Pavel să treacă Efesul, ca să nu-i fie lui a să zăbăvi în Asiia, că grăbiia, de ară putea el, în zuoa de Rosalii, să fie în Ierosalim. n. test. (1648), 16277. Mănîncă pre oamenii miei cum are mînca pîine (a. 1651). HEM, 982. Poftile a domnilor şi a împăraţilor n-au hotar. Avînd mult, cum n-ari avea nemică le pare. M. costin, O. 113, De-aş întra-n sălaşul mieu de casă... Să dorm dulce. DOSOFTEI, O. I, 296. Cu mare giurămînt făgădui fetei să-i dea măcară ce ară cere. zob A, s. 57. 5758 - 1223 - VREA2 hm văzut faţa ta ca cînd ar vedea niştine faţa lui Dumnezeu, biblia (1688), 25 Vl6. De ar fi Dumnezău părinte voao, doară m-aţ iubi pre mine. ib. 8202/l 1. Ţine pre turci istoviţi de moscali, ca cum ar lua oaricine cîrpa unii fămei din cap. neculce, l. 234. î-au dat o scrisoare să o ducă la Stoico păhamicul în Moldova, învăţîndu-l să să nevoiască cum ar putea mai cu deadinsul împotriva domnului, anon. brîncov., cm ii, 300. Negreşit că tu vei fl viteazul 1], fiul lui Pompilius cum s-ar putea a nu fi. CANTACUZINO, N, P. 11716. Oamenii nu s-ar ehinui cu atetea pofte deşarte, de reau şti ei că norocul nu iaste cuprins întru cele ce sînt afară den noi (a. 1793). şa i, 174. Multe exempluri se reau putea aduce spre arătarea aşa feli a treptelor în toate lucrurile şi faptele, iorgovici, o. 26/7. De-aş putea să îmblînzesc şi pre lumina mea. SiROiu, 42710. Ar trebui să fiu mai grec după cum sînt ca să poci vorbi de greci. SLÀTINEANU, A. 99/4. Să se fi născut lipsiţi de vedere, precum sînt necredincioşii, nu m-aşi turbura, maior, pred. Π, 179/19. Mult să sfătuieşte în sine Cum ş-ar tocmi trebile mai bine. budai-deleanu, ţ. 244. Nu credeţi dară, iubiţilor, că ar fi cineva în stare beteşuguri mari îndată a le vindeca, petrovici, p. 335/17. Mai pre urmă, biruind Sţipio, dede lui şi senatul slobozenie, daca ar afla că a trece de la Siţilia în Africa, pentru folosul republicei poate fi. nicolau, ρ. n, 217/24, cf. lb. Cu deplină încredinţare, ream putea ajunge la dorita sau poftită ţintă (a. 1828). şa n, 667, cf. heliade, gr. rom. 42, 67, 94. Ar trebui şi împărăţia lor să se stingă. BOJINCĂ, A, I, 92/19. Aş dori să fac pace cu chinurile mele. marcovici, c. 9/18. Eu nu am nici o îndoială că apa nu ar fi un mijloc spre înde lungirea vieţii, albineţ, M. 135/19. Vin a te ruga ca, dacă s-ar afla în Braşov nişte cîntece frumoase româneşti..., să faci bine să mi le trimiţi pe poştă, vasici, în bariţiu, c. ns 147. Jurămînt îţi fac din suflet că şi cerul şi pămîntul De s-ar strămuta, Zulnieo, eu nu mi-oi schimba cuvîntul. CONACHI, p. 102, cf. cîmpeanu, GR. ROM. 95, 101, 102, 104, 109. Femeia asta neînţeleasă... îmi spune că mă iubeşte ca şi cum m-ar întreba ce mai fac. negruzzi, S. i, 55. Eu aşi zice să lăsăm cetatea aceasta, zise Iablonovski. id. ib. 168, cf. cipariu, o. i, 85, 259 - 261, ii, 204 - 205, 215 - 216, 219, 301, 305, 370 - 371. Astfel drepţii ar zice, de ar vedea-mplinite, Cîte într-al tău nume ne sînt făgăduite. alexandrescu, M. 5. Dumneaei a fost bună pentru mine şi aş şedea toată viaţa în curtea d-sale, daca nu mi-ar veni să mă duc după omul acesta, sion, p. 59. Căutînd bine,... ar putea cineva să dea peste el. baronzi, c. i, 54/27. Ar trebui să fim ceea ce părem. CONV. lit. ii, 24. Doina, doiniţă, De-aş avea o puiculiţă... Cu flori galbine-n cosiţă, alecsandri, P. I, 3, cf. cihac, n, 637. Dacă eşti convins, atunci fă bine subscrie acest articol împreună cu mine, n-ar fi decît pentru strigătul „în lături” cu care începe. maiorescu, CR. Π, 241, cf. lm. Mi-ar place să străbat... codrii umbroşi. ODOBESCU, S. m, 77. Şi cînd gîndesc la viaţa-mi, îmi pare că ea cură încet repovestită de o străină gură, Ca şi cînd n-ar fi viaţa-mi. eminescu, o. i, 71. Te-aş cere doar pe tine, dar nu mai eşti a ta. id. ib. 127. De aş ajunge mai degrabă în tîrg... să scap de rîia asta. creangă, p. 42. Cam cum ar veni trebuşoara asta? id. ib. 262. Eu aş putea convinge pe soţia şi pe socrul dumitale să vă despărţiţi de bună voie. caragiale, O. n, 89. Scormon! strigă ea cu bucurie ca şi cînd ar întîlni un vechi prieten. SLAVICI, Ν. i, 34. Mai bine ai face să-mi legi aripa, ispirescu, L. 43. Dacă este această libertate pentru bărbaţi, de ce n-ar fi şi pentru femei? contemporanul, n, 258, cf. gcr i, cxxiv, cxxvi, philippide, o. a. 32, 56-57, jahresb. m, 139. Mi-ar pune capul sub picior să poată, coşbuc, b. 125. Linii, de s-ar întîmpla Să vă-ntîlniţi vrodată, Să-i spui că-s sănătos. id. P. I, 78. Sinteza întregei expoziţii, ce ar reda nota personală, e... greu de făcut. Săm. i, 12, cf. barcianu. Ea măsura din ochi cam unde-ar veni fiecare carte, sandu-aldea, d. n. 40, cf. tdrg, dhlr i, 339, ii, 228-229. Păi, aş putea să-i fiu bunic, bată-l pustia. BRĂTESCU-VOlNEŞTl, p. 353. Eu de-acum am isprăvit cu şcoala, zise fata şi mai rămase ca şi cînd ar aştepta ceva. agârbiceanu, a. 85. Cu dînsul ai să-mi cununi dumneata fata, măcar de-aş şti că are să crape inima dintr-însa! REBREANU, i. 27. Bine-ar face să-i tragă o sfîntă de bătaie, id. ib. 35. Această surprinzătoare asemănare ar constitui întrucîtva o indicaţie preţioasă. rfi, 201. Uitîndu-se unii în ochii celorlalţi, ar trebui să aibă momentul de tragică reculegere a unei asemănări prea mari. lovinescu, c. v, 161. Nu m-ar surprinde să descoperim că vinovatul nu e acel individ, c. petrescu, r. dr. 127, cf. şandru - brîmzeu, jina, 323. Mi-ar face mare plăcere să-mi faceţi o vizită. VLASRJ, d. 124. Ce crezi că era văpaia din ochii şi din degetele omului? întrebă cineva. - Nu aş şti acum. voiculescu, p. i, 116. N-aş putea pretinde că mă simţesc astăzi mai bine decît ieri. sadoveanu, O. ix, 111. Oricîtă duşmănie mi-a arătat, tot m-aş duce să-l văz odată. id. ib. xvn, 352. Eu l-aş face într-o noapte căzut în Dunăre, bart, e. 287, cf. rosetti, i. L. R. 147,353, 507, scriban, d. Mă învinuieşti că... n-am în vedere niciodată ajutorul ce l-ar avea părinţii de la copiii de şcoală, dacă aceştia ar sta mai mult p-acasă. ulieru, c. 112. Cînd aş iubi, mi-aş întinde spre cer toate mările Ca nişte vînjoase, sălbatice braţe fierbinţi, blaga, O. i, 67, Ai zice că soarele apune acum la miază-noapte, în spatele Negoiului. camil petrescu, 0. I, 325. Mai bine te-ai potoli, îi spune îata. stancu, d. 434. Ar fi păcat să mai plătească el chirie în garsoniera unde stă, încă pe un trimestru, vinea, l. n, 56. Ai fi în stare să laşi totul baltă, să trînteşti uşa şi să pleci. baranga, i. 185. Furtună s-ar putea să fie! zise bucătarul. tudoran, Ρ. 319, cf. scl 1959, 561, 563, 564, 1. rom. 1962,90, gram. rom 21, 220-222, l. rom. 1966, 367, SCL 1970, 547-549. Ar vedea oricine că proştii şi canaliile nu trebuie lăsaţi să-şi facă de cap. Steinhardt, j. 360, cf. l. rom. 1973, 451, alil xxiv, 88, L GHEŢIE, B. D. 173, IVĂNESCU, I. L. R. 158 - 160, ALIL xxviii, 130, ib. xxix, 32 - 33, 53 - 54, 56 - 57, 61, arvinte, în biblia (1688)2 Π, 24, ni, 13. Alei! puico, dac-ai vra, Patru pluguri aş dura, Ţara-ntreagă aş ara. ALECSANDRI, P. P. 243. Visul cînd s-ar întîmpla, Eu de pe tron aş cădea. TEODORESCU, P. P. 112. Ne-am lua, nu ne putem; Ne-am lăsa, nu ne-ndurăm! JARNÎK - BÎRSEANU, D. 56. Murăş, Murăş, apă lină, De mi-ai fi tu vorbitoare. id. ib. 136. Dac-aş şti că reai veni, Drumul mare aş vărul HODOŞ, P. P. 59. Somn mi-e, maică, şi-aş dormi, Şi n-am pat d'a odini! bibicescu, P. p. 13, cf. frîncu - 5758 VREA2 - 1224 - VREA2 candrea, M. 78. Mi-aş cumpăra vreo sută de oi şi stînă. furtună, C. 3 .La altul nu i-aş da nimica, dar ţie îţi dau., că te ştiu că eşti sărac! pamfile, COM. 21. M-aş face de-un negustor Şi l-aş cumpăra pe dor! Dorului aşa i-aş face Şi l-aş vinde cui i-ar place. CIAUŞANU, V. 52. Să vriam avea vreme, mă vriam abace (abate) pră la cine (tine). MOLIN, R. B. 283. Mi reaş culca să odinesc. ALR II 2 294/29, cf. alr sn vn h 2 071, ib. h 2 072, ib. h 2 073, ib. h 2 074, ib. h 2 075, ib. h 2 076, ib. h 2 077, alrm sn iv h 1 607, ib. h 1 608, ib. h 1 609, ib. h 1 610, ib. h 1 611, ib. h 1 612, A I 24. Toţi se gîndeau la comoara nepreţuită din măruntaiele pămîntului, plănuind cum ar putea ajunge la ea. FOLC. transilv. m, 370. Maică, măiculiţa mea, Cînd ai veni de-ai vedea Cum îmi petrec eu viaţa P-aici prin Galiţia, Mult ai plînge şi-ai ofta. folc. olt. - munt. iv, 354. Cît i-ar fi preţu la mînzu ăsta? O. bîrlea, A, P. i, 137. Cît ar creşte altu într-on an, iei creşte-ntr-o dzL id. ib. 384. 0 (învechit şi prin Transilv.; pronumele personal cu funcţie de complement direct este reluat după structura de condiţional-optativ) De n-ar fi cu noi sa stea Domnul, Cînd le vine toană a tot omul, De să scoală asupră-ne-n pripă, Ne-a sorbi-ne de vii de-am da-n rîpă. dosoftei, ο. l, 288. Te-aş pîrî-te. teaha, c. n. 100. 0 (Cu intercalarea unor adverbe ca „mai”, „şi”, „prea” etc. în structura de condiţional-optativ) Măcar să s-are şi întoarce şi să hie iertai, încă nu poate omul lepădat să cînte liturghie. VARLAAM, c. 138, cf. 348. Voroava frumoasă la cei cunoscători de n-ar mai sfîrşi, încă mai plăcută ar fi. CANTEMIR, 1.1. I, 108. El acum se socotea ca nişte arme vechi şi ruginite care nu ar mai fi de slujbă. nicolau, P. II, 272/17. De-am şi vedea a muscăi deşănţată plăzmuire, conachi, p. 268. Nu s-ar mai povesti ispirescu, l. 1. Judecătorul însă nu-l... luă în seamă, ca şi cînd pentru dînsul nici n-ar mai exista un Herdelea. REBREANU, I. 241. Şi încă ar mai fi de spus ceva. C. petrescu, r. dr. 129. Frumuseţea naturii presupune o conştiinţă umană care s-o valorifice, în lipsa căreia ea n-ar mai fi frumuseţe, ci un oarecare obiect indiferent. VIANU, E. 12. lo nu văz ce s-ar mai putea întîmplă. camil petrescu, O. I, 46. De n-ar fi ochi şi sprincene, N-ar mai fi păcate grele. jarnîk - bÎrseanu, d. 8, cf. 468. Aş mai sta, da trăbă să mă duc. A m, 17. Povesti astăz pe la noi... n-are mai hi. O. bîrlea, a. p. i, 209. Bătrinu să cam tînguie că nu ar prea putea face banii id. ib. 495. 0 (învechit şi regional; structura de condiţional-optativ este dislocată prin intercalarea subiectului, a complementului etc.) Se aşu lui Davidu mănţu. psalt, hur. 75v/24. Se ară amu intra întru fioata voastră bărrbatu cu înrelu de auru purrtîndu..., întra-va şi mişelu. COD. VOR.2 5878-9. Ce folos e omului să ară lumea toată dobîndA. coresi, tetr. 60. De Moisi şi prorocii nu vor asculta, nece să ară cineva den morţi învie nu va avea credinţă, id. ib. 160. Toţi văm cunoaşte păcatele unul alăltui, ca cînd ş-ară cineş de eluş ceti cărţile ce-s scrise, id. EV. 36. O! Moldova, di ar hi domnii tăi, carii stăpînesc în tine, toţi înţelepţi! M. costin, o. 66. De mi-aş ochii lăcomi cu somnul, Să dorm dulce, cum doarme tot omul DOSOFTEI, O. i, 296. De s-ar şi cumva într-un chip prea repede şi preste înţelepţeasca socoteală tîmpla ca vreo pietruţă de scandală de la cineva într-însa să să arunce, cantemir, i. 1.1,142, cf. alil XXVI, 56-64.0 (în imprecaţii: mai ales în construcţii negative; de obicei precedat de conj. adesea cu intercalarea adv. „mai” în structura de condiţional-optativ) De-ar da D[umne]zeu! cipariu, o j 260. De-ar crăpa odată să crape şi harabagiul care v-au adus. CREANGĂ, P. 110. Numai de nu i-ar muri mulţi înainte; să trăiască trei zile cu cea de-alaltaieri id. ib 250. Dă, nevastă, vezi şi tu ce-i Socoteala boierului, nu l-ar mai răbda Cel-de-sus! vlahuţă, s. a. ii, 201. Nu v-ar mai răbda Dumnezeu, sfintuleţu., boalele dracului PETICĂ, O. 230. Foiliţă de cicoare,... Nu te-aş mai vedea-n picioare! şez. i, 105. 0 (Mai ales poetic; cu topica inversată) Fi-o-aş oare în stare s-o fac nefericită? Nu. EMINESCU, O. vm, 166, cf. PHILIPPIDE, O. A. 31, TDRG. Prin cosmos Auzi-s-ar atuncea măreţii mei paşi blaga, o. l 67. Jelui-m-aş şi n-am cui, Jelui-m-aş codrului, jarnîk -BÎrseanu, D. 192. Face-m-aş un fluturaş. BIBICESCU, p. p. 27. Turcu l-a întrebat: - Mai vinde-ţi-i nevasta? bud, P. P. 15. Mult eşti tînăr şi gingaş, Cu drag săruta-mi-te-aş. PAMFILE, C. Ţ. 54. Costică cu pălărie Da-mi-l-ar maică-sa mie. CIAUŞANU, v. 90. Supărată-s şî nu spui, Zăleni-m-aş şî n-am cui. ANT. LIT. POP. I, 31. Cum stătuşi de mă-ntrebaşi Adevărul spune-ţi-aş. balade, in, 61. ♦ (Popular şi familiar: în imprecaţii, urări etc.; cu topica inversată) E măciaş, lua-l-ar naiba! heliade, o. l, 135. Bătu-l-ar pîrdalnicu de loază îmbăierată. gorjan, h. iv, 176/12. Oh, amor, amoraş, vedea-te-aş călugăraş. FILIMON, O. I, 137. M-au spăriet nişte ieniceri.., mînca-i-ar pîrdalnicu! alecsandri, t. 99. Lua-l-ar toţi dracii de şoacăţ! CONV. LIT. XI, 97. Trăsni-i-ar Domnul din senin! ODOBESCU, S. l 66. Fecior de crai, vede-te-aş împărat! Spune-i babei ce ie chinuieşte, creangă, p. 189. Lua-te-ar dracul de javră! caragiale, O. n, 95. Cucoană! eu l-am aruncat; mînca-i-ai coada! id. ib. 100. Uita-i-ar rălele pe ei acolo! conv. lit. xviii, 197. Na! hăram, mînca-te-ar cînii! contemporanul, n, 169. Lovi-te-ai cu capul de toate pietrele, om de nevoie ce eşti! conv. lit. xix, 396, Vedea-i-aş mari. coşbuc, p. I, 227. Bată-l-ar Dumnezeu să-l bată de obraznic! SĂM. ΙΠ, 587. Duce-s-ar învîr-tindu-se ca ciocîrlia! sandu-aldea, d. n. 20. Unde te ascunzi, tîrtane, fi-ţi-ar neamul de ocară! rebreanu, l 33. Iţi uitasem numele, Fănică, uita-te-ar necazurile! id. R. Π, 168, Ptiu! Mînca-te-ar baraoanili! VISSARION, FL. 102. Strînge-1-ar de beregată pe el Demonul! sadoveanu, O. xvn, 212. Mînca-o-ar corghii uite cum fuge de ea sufletul mamii! MOROIANU, s. 98. Ce, mă, ţi s-a făcut dă însurătoare acum? Fi-ţi-ar dă cap să-ţi fie! CAMIL PETRESCU j O. I, 14. E fmmos, Xovi-l-ar tunetul! STANCU, D. 190. Flămînd fuse, mînca-l-ar maica! id. ib. 232. ία-l şi cara-te, sta-ţi-ar în gît! tudoran, p. 20. Lovi-o~ar moartea de Bisisică! PREDA, M. I, 12. Iară tu Tito şi tu Ilinco, rnînca-v-ar dinii! id. ib. 321, cf. GRAM. ROM.2 I, 272. Omorî-te-ar dorul meu, Că tu eşti viclean şi rău. ALECSANDRI, P. P. 242. Ar de-te-ar focul cetate! Pe trei părţi cu lemne verzi, Nici urma să nu-ţi mai vezi! JARNÎK - BÎRSEANU, D. 313. Cine joacă şi nu strigă, Face-i-s-ar gura strîmbă. id. ib. 359. Şi eram şi eu p-acolo, bate-m-ar norocu, c-abia mă-ncăpea locu. STĂNCESCU, B. 257. S-au dus amîndoi cu fetele spre împărăţie, duce-s-ar nouă cu-a brînzii! rădulescu-codin, î. 218. Broaştele ca ţestele, Bată-le-ar păcatele! 5758 VREA2 ~ 1225 - VREA2 ivïatEESCU, b. 40. Foie verdi sîminoc, Ardi-te-ar focu, noroc. VASiLiu, C. 135. Nu-i aici locul tău, Bătu-mi-te-ar Dumnezeu. PAMFILE, b. 40. Bătu-o-ar patruzeci de geruri după cei patruzeci de sfinţi, s-o bată! furtună, c. 9. Lelişoară, lelea mea, Lua-te-ar dracu să te ia! CIAUŞANU, v. 124. Vede-te-aşi ţapăn! izv. xm, 98. Alelei, mîndruţa mea, Mînca-ţi-ar neică gura! folc. olt, -munt. iv, 289. Ară neică cu plugul Rupe-i-s-ar cormanul! ib. v, 566. Rumpi-ţ-ai capu cu tăt cu cal o. BÎRLEA, A. P. i, 392, cf. nalr - mb I, h 76. ♦ (Urmat de infinitivul fără prep. „a” al verbului „a fi” ca auxiliar formează condiţional-optativul prezent al acestuia, care împreună cu participiul acordat al verbului de conjugat alcătuiesc condiţional-optativul prezent al verbului la diateza pasivă) N-aş fi silită acum a-l hlăstema şi a plînge. negruzzi, s. i, 52. 0 (Construcţia verbală este dislocată prin intercalarea subiectului, a unui complement etc. între forma de condiţional-optativ prezent a auxiliarului şi participiul verbului de conjugat) Aşia grăiţi şi aşia faceţi, ca şi c-aţi fi, prin leagea sloboziei, giudecaţl N. test. (1648), 17775. α N-aş fi eu, la vîrsta mea, hulit de nişte copii. ♦ (Cu valoare de prezumtiv) Nu ştia unde l-ar găsi ca să-i mulţămească pentru atîtea binefaceri creangă, p, 178. Ii părea că asta ar fi peste putinţă, slavici, O. I, 64. Particularităţile semnalate... nu pot totuşi dovedi nimic asupra raporturilor mai strînse pe care le-ar avea aceste două limbi, rf i, 209. Pînă acuşi n-am înţeles că s-ar ocupa cu de astea. sadoveanu, O. xvn, 200. Parcă i s-ar năzări ceva îndepărtat. STANCU, R. A. I, 8. 2. (învechit şi regional; la imperfect, în forme flexionare specializate; precedat de infinitivul lung al verbului de conjugat) Iară Pavelu 'dzise: „Rrugare-aşi Dumnedzeu şi în puţinelu şi întru multu COD. VOR,2 4Γ/10. Vedear-ară... oamenii ce-s în ceastă lume, că nu putredesc trupurile creştineşti CORESI, EV. 99. Pohtire-aş de la Dumnezău şi în puţinei şi în mult. N. TEST. (1648), 170714, cf. HELIADE, GR. ROM. 45, 67, CÎMPEANU, gr. rom. 95, ciPARiu, o. i, 254, 260, n, 216, 302, gcr i, CXXXV, CXXXVI, PHILIPPIDE, O. A. 57, TDRG, DHLR II, 241, ROSETTI, I. L. R. 507, GRAM. ROM.2 I, 272, IVĂNESCU, I. L. R. 348. închinare-aş şi n-am cui, Inchinare-aş murgului alecsandri, p. P. 72. Murire-aş, moartea nu vine, Trăire-aş şi n-am cu cine. JARNÎK - BÎRSEANU, D, 147. Puteare-aş să umblu eu Tot cu mînile-n şolduri, id. ib. 461. Lucrare-aş ieu să pot lucra. TEAHA, C. N. 100. 0 (Popular şi familiar; în imprecaţii, urări etc.) în bineurări şi blăsteme... se pospune, /?r[ecum:] dare-ar D[urmt\zeu! CIPARIU, o. i, 260, n, 371. Dare-ar Domnul Dumnezeu Să i se-ntoarcă tot în bine! alecsandri, p. i, 7. Să nu crezi că doarme Smaranda, dormire-ai somnul cel de veci să dormi! CREANGĂ, A. 17. Fir-ai al dracului de pungaş, caragiale, o. vi, 7, cf. GCR i, cxxvi. Dare-ar Domnul să fie aşa. TDRG. Nu eşti brigadirul Mînecuţă? Fir-ai să fii al cincilea evanghelist, sadoveanu, O. xxi, 410, cf. XVII, 354, GRAM. ROM.2 i, 221. Dare-ar Dumnezeu un vînt, Să rămîie pe pămînt Numai verde pajişte, Numai dulce dragoste! JARNÎK - BÎRSEANU, D. 222. Fire-ai bade, blăstămat, Că tare m-ăi înşelat! id. ib. 279. Dare-ar, maică, Dumnezeu, Să te-nsori de nouă ori! mat. FOLK. 208. Dar-ar naiba-n tambura ta! FOLC. OLT. - MUNT. rv, 469. Dar-ar Dumn’ezo la muierea me, cîn mă duc acasă mîn'e d'imin'eaţă, săfiie muartă. O. bîrlea, a. p. i, 345, cf. NALR - mb i h 76. 3. (Prin Transilv.; la imperfect; invariabil, în forma vrea) Cf. IVĂNESCU, I. L. R. 349. Eu vrè mee la Deva daca ar fi bani FRÎNCU - candrea, M. 78. Întrebînd pe cineva de ce pune zăpadă pe o grămăjoară de gunoi aprins, mi-a răspuns: Pentru că să vrea arde. T. papahagi, m. lxix. [Eu] vee mînca. alr sn vn h 2 071/310. IL (Intră în alcătuirea timpului perfect al modului condiţional-optativ şi a unor construcţii de condiţional-optativ perfect; în corelaţie cu alt verb) 1. (La imperfect, astăzi numai în forme flexionare specializate; urmat de infinitivul fără prep. „a” al verbului „a fi” ca auxiliar formează condiţional-optativul prezent al acestuia, care împreună cu participiul verbului de conjugat sau al verbului copulativ alcătuiesc modul condiţional-optativ perfect; cînd verbul de conjugat este la diateza reflexivă, pronumele reflexiv precede auxiliarul) Deaca n-ară fi crezut, n-ară fi propoveduit, nici ară fi învăţat oamenii a crede, coresi, ev. 131 .De n-ară fi lăsatu acel nărodu cetăţile sau casele şi pren pustie să îmbie, nu vrea fi dobînditu vindecare... bolnavilor loruş. id. ib. 261. larră de va fi cumva vro muiare logodită tătîne-mieu, apoi şi se n-are fi dzăcut cu nusa, nu poci a me însura cu nusa. PRAV. LUCACI, 230, Aş fi venit şi eu pri la domniia-voastră, iar eu n-am putut (a. 1599 -1600). doc. î. (xvi), 120. Din săraci şi de rudă proastă... alese Hristos apostolii săi. Că de vrea hi ales cei bogaţi şi din filozofii lumiei aeştiea, atunce are dzice noaă necredincioşii VARLAAM, C, 155. Bolnavul... şi s-are hi făcut şi păcate ierta-să-vor lui. id. o. 212. Multă răsipă ţărilor să vrea fi făcut URECHE, L. 110. Ci nu-i era greu a o lua, de nu-i vrea fi venit oaste. id. ib. 200. De-l vrea fi tămăduit din boală puţină menune vrea hi fost (a. 1600 - 1650). GCR i, 138/2. Ca şi cînd ară fi zis: de n-ară fi lăsat şi slobozit Dumnezău pre diiavolul. ZOBA, S. 41. De m-ar fi ascultat nărodul mieu, Israil, de ar fi mers în căile mele, întru nemică aş fi smerit pre vrăjmaşii lor. biblia (1688), 4082/20, cf. ib. 423 V45. Nu vrea hi agiuns Achileu pre Ector de n-are hi stătut el de bunăvoie (a. 1689). în alil xxix, 41. Cela vrè fi stătut în laturi NECULCE, L. 79. De-r hi mărsu, i-ar hi luat pe toţi de grumadzi. id. ib. 108. De l-ar hi dus în Ieşi, poate s-ar hi îndreptat şi n-ar hi perit. id. ib. 111. Şi după moartea ei au arătat ca cum ar fi fost vie (a. 1968). GCR I, 319/17. Aş fi scris la dumnealui sărdariul Bucşenescul, dar tot auzim că cu neamul nostru iaste învrăjbit (a. 1750). IORGA, S. D. xiv, 214. Lucrul cel nemişcător al acelui fără de vîrstă, bine se vinde, ori pentru datoria lui, ori pentru datoria tătîne-său,... de s-ar fi îndatorit ceifăr’ de vîrstă (a. 1765). uricariul, xvn, 50. De vreaş fi nebăgat în seamă frumuseţile ei, mă temeam să nu o mînil halima (1783), 16378. Te voi prăpădi, care aş fi făcut şi mai nainte, de nu ai fi fost de legea lui Moamed. ib. 226711. Acest tractat de l-ar fi putut isprăvi ar fi fost un lucru pre preţ. IST. CAROLXn, 2678. Vreun locuitor de la ţară s-ar fi aflat în vreo nenorocire. CANTACUZINO, N. P. 1710. De ream fl fost noi pîn’ acuma tot în starea aceea,... şi noi ream fi schimbat limba noastră. IORGO-νΐα,Ό. 80/3. El ar fl dat pruncului încă în oara ce s-au 5758 VREA2 - 1226 - VREA2 născut şi mijlocirile de a trăi. id. ib. 92/10. Doară mai mult ar fi stătut încă. BUDAI-DELEANU, T. V. 104. Mii de ani n-aş fi gîndit Că n-ei s-aibi statornicie La cîte mi le-ai zis mie. mumuleanu, R. 30/4. Paguba ar fi fost mare, cînd am fi pierdut limba, heliade, o. n5 419, cf. id. GR. rom. 42, 45, 51, 94. Dacă datornicul, după ce creditoriul său i-au lăsat legatum datoria, în urmă s-ar fi împrumutat cu alţi bani, nu să socotesc şi aceştia legatum. COD. ţiv. 102/5. Chiar tot de ai fi pierdut, îţi rămîne acela care toate le-a făcut, marcovici, d. 14/28, cf. id. c. 18/15. Dacii avură noroc de a scăpa de o împrejurare care de atunci i-ar fi făcut să-şi piarză slobozenia. F. aaron, i. i, 5/14. Cine au descoperit un adevăr, acela au făcut mai mult decît că ar fi întemeiat o împărăţie pămîntească cît de mare. FM (1838), 1462/3. Aş fi dat orice pe lume pentr-un ceas de prelungire. CONACHI, p. 102, cf. CÎMPEANU, GR. rom. 95, 96, 101, 109. El nu i-ar fi omorît, de nu l-ar fi îndemnat ministrul său. negruzzi, S. I, 185. Am alergat în camera ei; ea era pustie ca şi cînd moartea ar fi răpit dragostile mele. id. ib. ii, 48, cf. cipariu, ο. I, 88, 261, ii, 301. Atunci ai fi văzut pe toţi, slugi şi stăpîni, cufeţile pălite, cu ochii sticliţi, alergînd prin odăi. odobescu, S. i, 94. Şi cînd gîndesc la viaţa-mi, îmi pare că ea cură încet repovestită de o străină gură... Ca şi cînd n-aş fi fost. EMINESCU, O. i, 71. Mai bucuros eram cînd m-ai fi chemat la nuntă. CREANGĂ, P. 31. Mai potrivit sat nici cu bobii nu s-ar fi putut găsi. slavici, O. I, 56. N-aş fi crezut că-s la un examen de nu mi s-ar fi spus. contemporanul, ii, 116. N-aş fi crezut că ochii ei pot să sticlească aşa. conv. LIT. XIX, 209, cf. GCR I, CXXIV, CXXVI, CXXIX, cxxxv, philippide, O. A. 80. Dar cînd era dînsu acasă, cine-arfi îndrăznit? săm. I, 12, cf. dhlr ii, 230-231, 245. Copiii trebuiră să se mulţumească cu atîta, oricîî i-ar fi durut inima de nenorocirea tatălui lor. agârbiceanu, A. 550. Cum v-aş fi pus eu la butuc pe vremea vornicului. SOVEJA, o. 21. Făcu stînga împrejur, ca şi cum ar fi simţit că i se suceşte pămîntul sub picioare. id. ib. 57. Cotrobăi cu mîna pe laviţa de la capul patului, ca şi cînd ar fi căutat chibriturile, rebreanu, i. 164. Dacă ar fi fost după pofta inimii sale, ar fi pus slugile să-i dea pe mîna jandarmilor. id. R. I, 143. Eram din cale afară de obosit şi aş fi dorit ca bisericuţa din Răzoare să-mi iasă înainte mai curînd. Galaction, o. 39. Nu mi-aş fi închipuit niciodată că am să ajung să fiu tratată astfel, camil PETRESCU, U. N. 210. Dacă ar fi fost după el, ar fi trăit de pe urma femeilor din satele de moşneni, id. ο. I, 19. M-aş fi bucurat să te văd alegînd după aceleaşi criterii, c. PETRESCU, R. dr. 134. Mama n-ar fi ieşit din vorba lui cu nici un preţ. VLASIU, A. P. 73. în tagma în care intrase se simţea ca şi cum ar fi fost o capră riioasă. SADOVEANU, Ο. XX, 51. Bre Mînecuţă. eu s-ar fi cuvenit să am alt destin, id. ib. XXI, 412. Cine s-ar fi gîndit că o să treceţi întîi p-aici? moroianu, s. 63, cf. rosetti, i. l. r. 282. N-am fi crezut niciodată pe acest lucid critic în stare să încurce voluntar planurile unei discuţii, constantinescu, S. II, 48. Nu aş fi dorit să4 refuz. ULIERU, C, 114. Chestiunea e foarte complicată, spuse Silion cu ochii în gol, ca şi cum ar fi cercetat noile orizonturi, vinea, l. I, 253. Mi-ar fi plăcut să nu stăm ca nişte caraghioşi, baranga, i. 152. Dacă Miklos ar fi intrat era hotărîtă să-i crape capul. τ. popovici, se. 10, cf. cl 1966,256, i. gheţie, b. d. 173 _ 174, rvĂNESCU, i. L. r. 349, ALIL xxix, 32,41,47 - 49. £)e ce dracul n-am aflat Că tu eşti de măritat, Că şi eu te-aş fi luat Şi acum n-aş fi strigat Şi din greu n-aş fi oftat} JARNÎK - BÎRSEANU, D. 371, cf. FRÎNCU - CANDREA, M. 78 încai dac-aşi fi chieltuit atîţia bani, să mă fii ales cu ceva. alr i 312/24, cf. ib. 571, alr sn vii h 2 078, ib. h 2 079, ib. h 2 080, ib. h 2 081, alrm sn iv h 1 613, ib. h 1 614. In lume n-aş si îmbiat, Răle nu m-ar si mîncat. ANT. lit. pop. i, 32. 0 (învechit, rar; pronumele reflexiv este reluat după structura de condiţional-optativ perfect) De nu se vrea fi făgăduitu-se Domnul.., n-am fi ştiut credinţa sutaşului. coresi, ev. 226. 0 (Cu intercalarea adverbelor „mai”, „tot”, „şi” etc. în structura de condiţional prezent a auxiliarului) Şi multe încă aş mai fi văzut, dacă foamea nu mi-arfi dat pinteni, hogaş, dr. i, 12. Din această pricină, vorbele s-ar mai fi înăsprit încă. C. petrescu, r. dr. 129. Mă gîndeam că ai fi crescut, nu ţi-ar mai fi încăput lăbuţa, demetrius, c. 46. 0 (Cu intercalarea adverbelor „şi”, „tot” şi, „mai” între forma de condiţional-optativ prezent a auxiliarului şi participiul verbului de conjugat) Se vrea fi şi săblăznit. coresi, ev. 88. 3, 4 dzile de-ar fi mai zăbăvit turcii. neculce, l. 358, cf. 259. Cînd va mărturisi moaşea... o vom creade..., de are fi mai fost cu moaşea doo muieri. prav. 206. Curierul franţuzesc înştiiţează... că ar fi mai rămas numai cîteva persoane, ar (1829), 240748. Tu eşti uitat, uitat ca cum n-ai fi mai fost. negruzzi, s. 1, 65. Zidul peri ca cum n-ar fi mai fost. ispirescu, L. 26. Ce vuiet ar fi mai făcut femeia mea. contemporanul, n, 215. œ Eu aş fi tot stat la munte. 0 (Construcţia verbală este dislocată prin intercalarea subiectului, a complementului etc. între forma de condiţional-optativ prezent a auxiliarului şi participiul verbului de conjugat) Că de vrea fi în sîmbătă acesta vindecat, nu vrea fi tăcut de acesta evanghelistul. CORESI, ev. 242. Iar de-ai hi domiata sîrguit să fii pînă acmu venit, avem nădeajde pre Dumnedzeu să fi fost pînă acmu şi la moşie (a. 1593). DOC. î. (xvi), 184. Alegînd, cînd şi-are fi Jurul schimbat hainele să nu-l cunoască..., atunce poate să-l ucigă şi să n~aibă certare. PRAV. 121. Nu i-ar hi Dumnedzău hrănit dosoftei, V. s. ianuarie, 573. Niciodată vreun hatman nu s-au veselit de izbîndă în Rîm, pînă nu ş-ar fi întîi de o mie de ori viaţa sa cumpănit, n. costin, C. 41. De nu l-aş fi eu cu multe şi vîrtoase giurămînturi încredinţat. cantemir, 1.1. II, 30. De n-ar fi ei portât grijă de voi, aţi fi ca şi alte fiare silvatice. iorgovici, O. 93/17. 0 (Popular; în imprecaţii; mai ales în construcţii negative; de obicei precedat de conj. „de”; adesea cu intercalarea adverbului „mai”) N-ai fi mai ajuns să-l aduci! contemporanul, ii, 169. Mă blastemă: „De n-ai fi fost! Eşti un pustiu!” coşbuc, B. 111, cf. gram. rom.2 i, 221. 0 (învechit şi regional; cu topica inversată a structurii de condiţional-optativ prezent a auxiliarului „a fi”) De ară fi fost Dumnezeu părintele vostru, fi-vreaţi iubit mine. coresi, tetr. 204. De vrea fi avut puteare dracii..., mai mare rău fi-vrea făcut noao. id. EV. 237. Cel ce mă urăşte de au grăit asupra mea mare, fi-m-aş ascuns de el. biblia (1688), 3982/59, cf. dhlr n, 231, ivănescu, 1. L. r. 349. 0 (învechit; cu topica inversată) Perit-aş fi. psalt. hur., ap. dhlr ii, 230. Fostu-ne-ar fi de vro 5758 VREA2 - 1227 - VREA2 treabă o asemine vedere Oprită în mărunţişuri ce trebuinţa nu cere? coNAcm, p. 268, cf. cipariu, o. n, 302, gcr i, CXXVI, CXXXV. 0 (Regional; în imprecaţii; cu topica inversată a structurii de condiţional-optativ prezent a auxiliarului „a fi” şi cu reluarea acestuia înaintea participiului verbului de conjugat) Afară de combinaţiunile înfirate se mai aud şi altele în gura poporului, ales întru înjurăture şi blăsteme, pr[ecum]: fi-te-ar fi bătut mîna mea. cipariu, O. ii, 302. Fi-te-ar fi bătut Dumnezeu, că rău ţi-ai mai bătut joc de mine. pamfile, duşm. 114. (Auxiliarul „a fi” este la infinitivul lung) [Optativul perfect] fire-aş fi fost. gcr i, CXXVI. Fire-ai fi fost, de nazist, Că ţara ne-ai pustiit, folc. olt. - munt. iv, 356. 0 (Regional; participiul verbului de conjugat are terminaţia ,,-ă” cu valoare neutrală) Cf. gr. s. i, 227-228, dr. rv, 1360, şandru - brînzeu, jina, 323, alr n/705, alr sn vnh 2 078, ib. h 2 079, ib. h 2 080, ib. h 2 081, alrm sn iv h 1 613, ib. h 1 614. Aş fi cîntată şi io. teaha, c. n. 101. ♦ (Urmat de infinitivul fară prep. „a” al verbului „a fi” ca auxiliar şi de participiul aceluiaşi verb formează condiţional-optativul perfect al acestuia, care împreună cu participiul acordat al verbului de conjugat alcătuiesc condiţional-optativul perfect al verbului la diateza pasivă) Preoteasa parc-ar fi fost atinsă de un fior de frig. Sandu-aldea, u. p. 33. ♦ (învechit, rar; în circumstanţiale temporale; cu valoare de perfect compus indicativ) Cînd ară fi murit Vela (după ce a murit Bela B 1938), domni-se în locul lui lovav. PO 125/18. Şi cîndu se împlu a treia dzi şi se-ară fi făcut dzuo (cînd s - a făcut ziuă B 1938), tuneture şi fulgere fură. ib. 242/21. Şi fu cînd ară fi bătrînit Isaac şi ară fi întunecat ochii lui atîta, cît nu putea vedea. ZOB A, s. 15. Cînd ara fi auzit că au perit fiiul său, anume Iosif.., într-atîta măsură s-au amărît, cît nice o mîngîiare n-au putut luoa. id. ib. 96, cf. cipariu, o. ii, 372, dhlr ii, 231, 232, scl 1976,353. 2. (învechit şi regional; la imperfect; urmat de infinitivul fară prep. „a” al verbului de conjugat sau al verbului copulativ formează o construcţie de condiţional-optativ perfect) Că să nu vrea fi Domnul între noi..., cînd scula-se-vrea oamenii spre noi, amu vii înghiţi-ne-vrea. coresi, ps. sl. — rom. 535. Acesta multă b[&]rbăţie arătă cît de vrea fi ş-altă lume alăturea, destoinic ar fi fost a o ţinea şi a o derepta. MOXA, c. 130. Acolea, cum nu vrea avea nici o grijă de nici o parte, lăsîndu-ş oastea fără de nici o grijă, nici pază, ci la băuturi şi la prăzi. ureche, L. 85, Deacii ajutorindu putearea cea dumnezeiască, cum să vrea tocmi voia lui Dumnezeu cu a oamenilor, aşa i-au coprinsu pre turci negura, de nu să vedea unul cu altul id. ib. 92, cf. prav. 91. De nu vrea sta Moisei pre rugă Ce l-au ales adevară slugă, Să-l întoarcă de cătră mînie, Că-i vrea pierde-n pripă de urgie. DOSOFTEI, o. I, 245. Acolo vreai vedea lucru preaslăvit, că nu numai ce rămînea sv[î\ntul nerănit, ce încă şi săgeţile carile să slobodzîia asupra sfi[i]nţiii sale să ducea sus în văzduh, id. v. s. septembrie 37719. Şi acolo cum nu vrea avea nice o grijă de Ştefan Vodă, aşea au lăsat oastea fără de nice o pază la băuturi şi la pradă. N. COSTIN, L. 246. 3, 4 dzile de-ar fi mai zăbăvit turcii pre loc, nici unul nu vrè scăpa, neculce, l. 358. De n-ar fi priimit turcii pacea... vrea lua pă toţi robi. R. POPESCU, CM I, 480. De nu ar fi chivernisit Dumnezeu lucrurile... cu totul să vrea stinge ticăloasa aceasta dă ţară. R. GRE-CEANU, CM Π, 200. Vreai zice cum că şerpii nu să tîra cu părere, ci aievea (a. 1773). GCR n, 91/26. Iară grecii, de frica lui Ector, precum să vrea deştepta din somn, iarăş ieşiră la război. RT 3872. Am ales o materie care mi-au plăcut atîta încît ca să o cumpăr vream da orice preţ mi-ar fi cerut halima (1783), 39713. De eram singur, vream face o mare mirare, ib. 110729. Zicînd aşa... cum, purcegînd de la Salamina, să vor răschira; pentru că era toţi de faţă şi le vrea părea rău. herodot2, 411. De vrea socoti Engel lucrurile fără prejudecare, calea acea netedă putea să o afle. maior, ist. 150/25. De ar fi fost cunoscută lui Muratorius şi altor preanvăţaţi bărbaţi limba românească, altmintrea vrea scrie în lucruri de aceste, şi cu adevăr, id. ib. 241/25. Şi doară mai mult ar fi stătut încă, De nu vrea zări stîndu-i înainte Pre bunul verin lăcrămînd fierbinte, budai-DELEANU, Ţ. 141. Şi doar vrea scăpa din mînile crude De apucam să-mi scot lucea săbioară. id. T. v. 92. Aşa vream face eu, aşa trebuie să faci şi tu, pentru ca să nu oftezi vremea care şi eu acum o plîng. molnar, şa i, 347, cf. cipariu, o. i, 88, 253, n, 204 - 205, 301 - 302, 371, conv. lit. xx, 1021, gcr i, CXXIV, CXXVI, dhlr n, 230,241, rf i, 224 - 226, rosetti, i. l. r. 353, 507, ist. l. rom. n, 272, L. rom. 1976, 464, ivănescu, i. l. r. 349, alil XXIX, 34. Să vrea avea grabă, nu ţăsa aşa de iute. STERESCU, n. 1045. Voi n-aţ ascultat ce-am spus, că d'e nu vea răspund'e noaptea, să nu vea întîmpla n'ici un rçu. DENSUS1ANU, Ţ. H. 104, cf. 50. Nu vrq put'ç vin7 acasă. ALR II/64. Să mă vreaş duce. ib. II/836, cf. 95. 0 (învechit, rar; structura verbală este dislocată prin intercalarea subiectului, a complementului etc.) Că se nu vrea (să nu vrea fi c2, se nu a vrut H, de n-ar fi d) Domnul agiuta mie, în nişchit întra-vrea (lăcuit ară fi C2, s-ar hi sălăşluit D, fuse se mute H) întru iadu sufletul mieu. psalt. 197. Se nu vrea Domnul fi întru noi. ib. 271. Şi să vrea urîtoriul mieu spre mine mare-cuvînta, ascunde-mă vrea d-ins. CORESI, PS. sl. - ROM. 234. Să vrea oamenii mie asculta mine... de nemică dracii lor smeri-vrea. id. ib. 350. 0 (învechit, rar; cu topica inversată) Năstăvi-te-vrea ciudatu dereapta ta. psalt. hur. 38719. Că se nu leagea ta învăţătura mea iaste, atunce peri-vrea în smerenia mea. PSALT. 259. Să nu leagea ta învăţătura mea iaste, atunce amu peri-vrea în smerenia mea. CORESI, PS. SL. - rom. 513. Nu vrea fi tăcut de acesta evanghelistul, nici iudei fără voroavă fi-vrea. id. EV. 242, cf. dhlr n, 230. ♦ (învechit, rar şi regional; invariabil, în forma vrea) Să vrea şti eu aceasta lume, eu vrea întreba trupul meu e deca muriiu eu, mă suiiu în cea măgură naltă... şi văzuiu murmîntul meu (a. 1535 - 1555). în l. rom. 1976,463, cf. cipariu, o. i, 253, cf. alr sn v h 1 491/64. Dacă cotai mai bine, vrea găsi. ib. vil h 2 078/105, cf. ib. h 2 079, ib. h 2 080, ib. h 2 081, ALRM SN iv h 1 614. Nu vrç trebi s-o bei aşa rece. TEAHA, C. N. 101. Io vrç mînca oleacă de pită cu clisă. id. ib. ♦ (învechit şi regional; cu valoare de imperfect indicativ; de obicei în corelaţie cu alt verb la imperfect; adesea cu sens iterativ) Temniceariul nici o grije nu purta, căce că Dumnedzeu era cu Iosif şi căce cum oarece vrea face (făcea biblia 1688, lucra B 1938) 5758 VREA2 - 1228 - VREA2 Domnezeu înnărociia. PO 136/23. Aşa-i era năravul: cînd vrea fi în pace, oarece vrea cugeta de demăneaţă, de-aciia se osebita însuşi, de vrea vorovi de boiari şi de mesererL De-aciia şedea de judeca pînă amiazăzi După aceea încăleca, de se prembla puţinei. De-aciia, prînziia şi vrea durmi puţinei moxa, C. 135. Iară împărăteasa foarte tînjiia dup-îns, de nu-i vrea vedea faţa săva o zi id. ib. 193. Cînd să vrea tîmpla să să ducă de la vrunul... stricăciunea, atunce vrea merge acela la preuţi de să arăta. varlaam, c. 326. Cînd vrea mînca maică-sa de saţiu, nu lua cuconul ţîţa să sugă. De să vrea tîmpla şi trei dzîle saţîul maică-sa, el nu priimiia ţîţa. Deci postul maică-sa era hrana cuconului DOSOFTEI, v. S. decembrie 206740. Cînd vrea merge Moisi (cînd mergea M o i s e i ms. 4389, ori de cîte ori Moise intra b 1938) înaintea Domnului să grăiască lui, lua acoperemîntul pînă ce ieşea, biblia (1688)2, n, 184-185. Şi cînd să vrea sui (se rădica ms. 4389), norul des la cort, înjuga fiii lui Israil ib. 202-203. Pă toţi îi iubiia domnul, iar ales pă Gole scul îl avea în dragoste şi ori de ce să vrea ruga domnului, nu-i trecea în deşărt rugăciunea. R. popescu, cm I, 503. în mare bănuială domnul şi ţeara dăspre turci pentru un lucru ca acela vrea cădea. R. GRECEANU, CM II, 183. Măcar că era atît de mare şi vestit..., cînd vrea întimpina vreun preot îş pleca genunchele înaintea lui. antim, O. 170. Om de să vrea afla şi altcineva iscusit la vederea lucrurilor celor d[xx]mnezeieşti, pe[n]tru multa curăţenie a gîndului său, atîta cît nici să atingea de d[n]mnezeiasca liturghie. mineiul (1776), 17r2/29. Oricît vrea ieşi din palatul ei pentru ca să meargă la vreo primblare, ieşea descoperită la obraz, halima (1783), 69731. Scoaseră inelul împărătesei de antrax piatră şi aşa era aceea piatră, de vrea fi omul bolnav şi căuta într-însa, el să sănătoşea de toate boalele. alexandria (1794), 77/10. Ori la ce să vrea apuca, lucra cu toată osîrdiia inima (a. 1795). ŞA i, 204, cf. conv. lit. xx, 1021, arvinte, în biblia (168S)2, n, 22-23. Vre put'e sta la noi vo două zîle. alr sn v h 1 491/64. 3. (învechit; condiţional-optativul prezent al verbului „a fi” ca auxiliar urmat de gerunziul verbului de conjugat, formează o construcţie de condiţional-optativ perfect; exprimă caracterul durativ în trecut, al unei acţiuni ipotetice) Aceasta să ştiţi că de ară fi ştiund domnul caseei în ce ceas furul va veni... n-ară fi lăsat să-i sape casa lui. coresi, tetr. 150. Şi cînd sufletul ară fi ieşind den ea (cînd a fost să-şi dea sufletul B 1938)... puse numele lui Veniamin. PO 121/13. întru noi au fost ce n-au fost de noi, că de-are hi fost de noi are hi petrecînd cu noi (a. 1618). gcr 1,48/8. Vor fugi ca cînd ar fugi (ară fi fugind ms. 4389) de la războiu. biblia (1688)2 ni, 154 - 155. Luăm domnita mea înştiinţare că mulţi din lăcuitori, făcînd vînzări de moşii i zălogiri, nu ar fi venind să-ş arate acea vînzare şi zălogire şi să să treacă în condica judeţului (a. 1776). prav. cond. (1780), 177, cf. cipariu, o. n, 301,370, gcr i, CXXIV, dhlr n, 232, 241, 245, rosetti, i. l. r. 507, cl 1966, 256, alil xxix, 32 - 34, arvinte, în biblia (1688)2, 13. 0 (Construcţia verbală este dislocată prin intercalarea subiectului, a complementului etc. între forma de condiţional-optativ prezent a auxiliarului şi gerunziul verbului de conjugat) De să ară fi şi nedereptate fiind carea vă e obida aşa rea, o, iudei, după cuvînt auzit-ară fi voao. CORESI, L. 85/20. Că de-ară fi pus avuţiia bogaţii depreună, n-ară fi mişeii în nevoie fiind nici dinioară. coresi, ev. 42. 0 (Cu topica inversată a structurii de condiţional-optativ a auxiliarului „a fi”) Fi-vreaţi ştiind să ştiţi că şi voi aceştii lumi deşartă vă priceştuiţi şi realele lor. coresi, ev. 471, cf. cipariu, o. n, 302, dhlr n, 231. (Auxiliarul „a fi” este la infinitivul lung) O, iudei, după cuvîntu amu fire-aşi ascultîndu voi COD. vor,2 172. Că de au vrut fi întru Sodom tăriie ce au fost întru voi, fir-ară fiind pînă la zioa de astăzi, coresi, tetr. 23, cf. dhlr ii, 241, rosetti, l l. r. 507. ♦ (învechit, rar; în circumstanţiale temporale; cu valoare de perfect compus indicativ) După ce ară fi svîrşind (au isprăvit b 1938) hrana... dzise tată-său lor. po 150/21. Cînd această veaste în care lui Faraon ară fi sosind (s - a răspîndit b 1938)... plăcu lui Faraon, ib. 161/3. Cînd porobocul se-ară fi mărind (s-a făcut mare Β 1938), duse-l featei Iu Faraon, ib. 183/10, cf. scl 1976,353. 4. (învechit şi regional; la perfect compus; urmat de infinitivul fără prep. „a” al verbului de conjugat, formează o construcţie de condiţional-optativ perfect) Şi se a vrut gilălui mienre, pre menre a vrut gice mari cuve[n]te. psalt. hur. 45724 - 26. Lăsatu putea fi omul acesta se n-au vrutu spregice chesariu. COD. vor.2 41712, cf. psalt. 100. N-au avut sărbătoar[6\ cînd au vrut tribui (cca 1560). CUV. D. bătr. i, 12/12. De-ară fi fost şi Thoma cu nuşii, nu i se-au vrut părea, nici ară fi căutat să pipăiască. coresi, ev. 131, cf. id. PS, sl.— rom. 235. Aceaia ai făcut cu mine ce n-au vrut trebui să faci. PO 65/18. Mai bine am vrut muri pentru mîna Domnului în ţara Eghipetului. ib. 231/6, cf. 149/14. Şi aşa noi depreună n-am vrut peri (cca 1600). cuv. D, bătr. ii, 229. La leagea lui le-aufos[t] urit să să întoarcă şi se-au vrut fi în toţi veacii lumii aceştiia, încă n-au vrut părăsi năravurile trupului celea realele. COD, TOD. 225. Ucigă-toriului încă să prinde şi să creade, dzîcînd că nu ş-au vrut putea într-alt chip scoate bucatele de la fur de nu l-au vrut ucide să-l omoară. PRAV. 121. El s-au dus şi i-au ucis pre cuvîntul acelui om; iară de să va afla cum acesta l-au vrut ucide şi fără de dzîsa şi îndemnarea aceluia, atunce acel cuvînt au fost numai de l-au svătuit. ib. 302. Agrippa cătră Fist zise: Slobozit au vrut putea fi acest om, să nu s-au vrut luoa pre împăratul. N. TEST. (1648), 170721. Pentru c-au vrut trebui să ziceţi:... face-vom ceasta sau ceaia. ib. 179724- Spre strîmbătate s-am vrut căuta întru inima mea, nu m-au vrut auzi pre mine Domnul (a. 1651). hem 2114. Cu adevăr, el încă au vrut putea zice că s-au săturat de răutăţi sufletul lui şi viaţa lui s-au apropiiat de mormînt. ZOBA, S. 33. Priiatinii lui Iov, carii cu cuvinte veselitoare şi cu mîngîiare au vrut trebui să margă la Iov, iară ei nu l-au veselit, id. ib. 37. Mai tare am făcut păcate din ştiinţă şi din orbiciune, pentru care ne-ai vrut putea şterge afară şi pre noi, pre toţi din cartea viilor, id. ib. 89, cf. cipariu, o. i, 253, n, 301, 371, philippide, o. a. 80, dhlr n, 231, 241, 374, rosetti, i. l. r. 507, l. rom. 1973, 448, i. gheţie, b. d. 174, ivănescu, i. l. r. 349, alil xxix, 32, 34,40, 58, ist. L. rom. lit. 140,341. Ghe ce, maică, m-ai 5758 VREA2 - 1229 - VREA2 făcut Dacă nu ţi-am trebuit? Mai bine nu m-ai vut creşi'e. vaida. De s-o vut mărita De la noi a triia sat N-aş şi aşe cu bănat, candrea, ţ. o, 42, cf. 22, alr i, 1 072/308. Dac-a vu ţipa un lipid'eu pe ii a vu prind'i un sac de peşti, alr iî/3 10, cf. ib. 325. Am vu lucra mai mult dacă ni-o vut plăti mai bine. ib. 3 547/279. Mi-o făcut o potcoavă ca cum tomna d-acole o vu creşte. ALR sn v h 1 344/334, cf. ib. vn h 2 078, ib. h 2 079, ib. h 2 080, ib. h 2 081, alrm sn iv h 1 613, ib. h 1 614, A112. O vu trăbui să cînt. ib. 13, cf. 24. Ce se întîmpla cu el dacă mînca asta,? - O vut muri. mat. dialect, i, 205. N-am vrut crede lucru aista, teaha, c= n. 101. Şi noi i-am vut da, dacă ne-a vut spune. id. ib. Aşă a fost, că d'e n-o vu h'i, nu s-o vu pomeni! O. bîrlea, a. p. i, 452, 0 (învechit, rar; cu intercalarea adverbului „nici” între forma de perfect compus a auxiliarului şi cea de infinitiv a verbului de conjugat) îaca vădzuiu ochii tăi care n-am vrut nici gîndi şi iaca, Domnedzeu încă mi-eu dat a vedea şi sămînţa ta. PO 171/14. Mai di demult, în dzilele cele. vechi, măcară de nu l~au vrut nice otrăvi, tot i-au fost tăind capul. prav. 109, 0 (învechit, rar; structura verbală este dislocată prin intercalarea subiectului) înde a vrutu oamenrii miei asculta menre. PSALT. HUR. 69v/24 ~ 25. Se nu a vrut Dumnedzeu clădi casa, în deşert trudiră-se dziditorii. ib. 11273. 0 (învechit; cu topica inversată a auxiliarului) Prilăstire ştiinţa şi nălu-citură vrutu-le-a părea. CORESI, ev. 532. Vrutu-ţi-s-au cădea, împărate, acest liubov ce arăţi acmu să-l hii arătat mai de mult. varlaam, c. 448. 0 (Prin Transilv.; în imprecaţii) C-ala-i Gruia, fătul meu, Toman ca şi tată-său, Vut-o-l bate Dumnezău. arh. folk. I, 162. Vut-o bate Dumnezeu Tălpile de la belceu In care m-am legănat eu. pribeagul, p. r. 171. Vutu-te-a mînca moartea! teaha, c. N. 100, cf. 186. Vut-o bate Dumnezeu Sorozlaşu de la Ceu Că l-o dus pe badea meu. FOLC. transilv. i, 168. O, Rujică, o, Rujică, Oare cu ce te-ai urît, Urîtu-te-ai cu lucru, Vutu-l-o mînca focul ib. 218, cf. o. bîrlea, a. p. n, 26. 0 (învechit şi regional; cu topica inversată a construcţiei verbale) Ascunde-me-amu vrut, psalt. HUR. 4671. Iată vii înghiţi-ne~au vrut. ib. 111711. Da-o vu cu draniţa, Nu o putut rădica, alrt ii, 148. ♦ (Prin Transilv.; cu confuzia între forme ale auxiliarului „a avea” şi forme ale auxiliarului „a vrea”) Dacă n-ar vu fi, s-ar vu povesti. A I 24. Dacă aş vut avea ochelari aş vut vedea mai bine. TEAHA, C. N. 101. 5, (învechit; condiţional-optativul perfect al verbului „a fi55 ca auxiliar urmat de participiul verbului de conjugat formează o construcţie de condiţional-optativ perfect; exprimă preanterioritatea unei acţiuni faţă de anterioritatea altei acţiuni) De-aţi fi fost crezut lu Moisi, fi-vreaţi de-aţi crede şi mie. CORESI, TETR. 194. De vrea fi fost iubit acest tînăr pre vecinul său, fi-vrea împărţit tot cît avea. id. ev. 292. De n-ar fi fost Dumnezeu întru noi cînd era a să scula oamenilor spre noi, de vii ne-ar fi fost înghiţit cheia În. 11/21. Şi s-începus-a să faci multe sate pe margine, şi s-ar hi fostu întemeiat ţara de oameni, numai nu ţinu mult domnia, neculce, l. 197. Iată c~au trebuit visegothii de la dînşii mai spre apus să să fie întins, şi aşea ar fi fost cuprins sau toată ţara ungurească sau o parte dintr-însa, care de ar fi fost aşe adevărat, toată „Istoria ” lui Iornand ar fi ieşit minciunoasă. cantemir, hr. 269. De ar fi fost ieşit îndată, iarăşi singur împăratul cu oştile, cîndailea s-ar fi purtat lucrul mai bine. id. ib. 404. De s-ar fi fost încuscrit seau mestecat prin căsătorii romanii lui Traian cu dachii, aceasta încuscrie... mare schimosire ar fi făcut (a. 1828). şa n, 654, cf. cîmpeanu, gr. rom. 102. Cînd ai fi fost avut privilegiul de a le vedea dintru început, de-amăruntul cum şi cînd s-au întîmplat, atunci cred că şi d-ta... ai avea o lumină cu mult mai mare în puntul acesta. cipariu, în bariţiu, c. rv, 93, cf. id. o. i, 261, n, 301. Nici nu e minune dacă s-ar fi fost uimit: nu e luna la răsărit atîta de mare cît era ochiul năzdrăvanului. CONV. LIT. VI, 104, cf. GCR I, CXXIV, cxxix, cxxxv, alil XXIX, 35, 41, 42, 44, 48, ist. l. rom. lit. 341. 0 (Construcţia verbală este dislocată prin intercalarea subiectului sau a complementului etc. între forma de condiţional perfect a auxiliarului şi participiul verbului de conjugat) Pupădza... în curţile Junelor bătnneţele ş-ar fi închis de nu ş-ar fi fost aşi de timpuriu puturos duhul slobodzit. cantemir, i. I. ii, 61. Cursul hronicului înainte aduce, de tot aş fi fost rămas, de n-aş fi fost după multă trudă şi sfărmare de cap aflat, precum pentru lucrurile Dachiii noastre de au şi tăcut unii. id HR. 298. 6, (învechit şi regional; condiţional-optativul perfect al verbului „a fi” ca auxiliar urmat de gerunziul verbului de conjugat sau al verbului copulativ, formează o construcţie de condiţional-optativ perfect; exprimă caracterul durativ în trecut al unei acţiuni ipotetice) Aşea cetim în cartea lui,... cum, cînd s-ară fi fost uspătînd feciorii lui Iov în casa născutului dintîiu, atunci slugile lui au fost arînd cu boiisabeusii i-au lovit pre dînşii. ZOBA, S. 36. La cei vechi însă se află urme că reflesivul „se” s-ar fi fost punînd şi după infinitiv, cipariu, O. II, 341, cf. 301, gcr I, CXXIV, dhlr n, 241, alil xxix, 42, 58, îmi spunea tata moşu... c-ar hi fost trecînd şi săcui cu porci. gr. s. iv, 108. 0 (învechit, rar; construcţia verbală este dislocată prin intercalarea unui complement în structura de condiţional·optativ perfect a auxiliarului) De-ară fi amu fost fiind pre pămînt, n-ară fi fost preut. CORESI, L. 553/2, 0 (învechit, rar; construcţia verbală este dislocată prin intercalarea numelui predicativ între forma de condiţional-optativ perfect a auxiliarului şi forma de gerunziu) De-aţi fi fost den lume fiind, lumea vreară fi iubit. CORESI, ev. 467/7-8. 7. (învechit şi prin Transilv.; perfectul compus al verbului „a vrea” urmat de infinitivul fără prep. „a” al verbului „a fi” ca auxiliar şi de participiul verbului de conjugat formează o construcţie de condiţional-optativ perfect; exprimă preanterioritatea unei acţiuni faţă de anterioritatea altei acţiuni) Că de vrea fi mers muierile şi de vrea fi zis prost că „ne-au zis noao să spunem apostolilor numai”, iară Pătru au vrut fi zis că „eu m-am lepădat”. CORESI, EV. 140. Iată banii carii în sacii noştri desupra eram aflaţi den pămîntul Cananului înapoi am adus ţie, cum am vrut fi Juraţi derept aceaia de la casa domnu-tău argint sau aur? PO 156/2, cf. 153/10. Aşijderea şi mitropolitul Teofan n-au vrut hi ieşit întreg, de n-ar fi fugit pren munţi de groaza lui. URECHE, let. I, 192/11. Nenevitenii, de n-au vrut fi auzit şi să înţeleagă propovedaniia lui Ioana, nu s-ar fi pocăit ZOBA, s. 10, cf. cipariu, o. i, 88, n, 301, 371, 5758 VREA2 - 1230 - VREA2 dhlr n, 231, alil xxix, 43,47, 52.0 (Cu topica inversată) Vutu-l-o fi bătut Dumnezeu. CONV. lit. xx, 1021. 8. (învechit; perfectul compus al verbului „a vrea” urmat de infinitivul fară prep. „a” al verbului „a fi” şi de gerunziul verbului de conjugat formează o construcţie de condiţional-optativ perfect) Să am vrut fi fiind în zilele părinţilor noştri, n-am vrut fi fiind lor soţi în sîngele prorocilor. CORESI, tetr. 54, cf. CIPARIU, o. I, 88, O, n, 301, DHLR Π, 241, ALIL XXIX, 36, 58, VAIDA. 0 (Cu topica inversată) Venind am vrut fi. cipariu, O. n, 302. 9. (Prin Transilv.; la imperfect; invariabil, în forma vrea; urmat de vechiul condiţional sintetic formează o construcţie de condiţional-optativ perfect) Cf. jahresber. m, 158, iv, 297, ivănescu, i. l. r. 350. Să vrea venirăt la noi, vrea văzurăt şi voi acest lucru. POP., în CC i, 29. III. (Intră în alcătuirea timpului prezent ai modului prezumtiv şi a unor construcţii de prezumtiv prezent; de obicei în stilul indirect, mai ales în enunţuri ipotetice, dubitative etc.) 1. (Condiţional-optativul prezent al verbului „a fi” ca auxiliar, urmat de gerunziul verbului de conjugat formează timpul prezent al modului prezumtiv) Socotea că ar fii cuprinzînd comori nesfîrşite. ROM. lit. 362/3. Autori slavi caută a dovedi cum că Dobrogea şi-ar fi avînd numele ei actual de la un anume DobroticL eminescu, O. X, 207. Ameninţă cu moartea chiar pe soţia lui proprie, cu prepusul c-ar fi ştiind de acel lucru neiertat, id. ib. XIV, 88. Această femeie se zice că ar fi trăind şi în relaţiuni intime cu un profesor din şcoală. contemporanul, ii, 131. Acest boier, cercetîndu-le hrisoavele, găseşte că ar fi stăpînind mai mult decît s-ar cuveni XENOPOL, l. R. vi, 126. Ar fi fiind asta dorinţa prinţesei? sadoveanu, O. XH, 552. Ar fi avînd, cum spun doctorii, o cangrenă, id. ib. xvn, 351. Zice că la Praguri s-ar fi aflînd voinici care uneori se mînie că nu le-a izbîndit bine o treabă, id. ib. xvm, 20, cf. IORDAN, L. R. 433. Ce s-or fi apucînd alde Negoajă de grădinărit? stancu, d. 239, cf. sg n, 53, 57-58. De ce nu ie-ai fi ducînd tu acasă să te culci? preda, d. 201, cf. gram. ROM.2 I, 271, ALIL XXIX, 33-34. 2. (Cu elipsa gerunziului verbului de conjugat sau al verbului copulativ, cînd acesta este „a fi” formează o construcţie de prezumtiv prezent) Care moşii, arată jăluitoriul că ar fi dreaptă cumpărătură moşului său (a. 1782). ghibănescu, s. i. xvn, 79. Cetind de-amărunt aceeaşi scrisoare Află Beşcherec că ar fi de pe mamă Un strămoş al lui. budai-deleanu, t. v. 30. Spun, soro, c-ar fi june cu dragoste curată, heliade, O. i, 189. împăratului i-a fost de-a mirarea, văzînd că nişte golani au asemenea îndrăzneală, de vin cu neruşinare să-i ceară fata, fie din partea oricui ar fi. CREANGĂ, P. 249. Mă puseră pe foc unii şi alţii că ar fi crimă, sadoveanu, o. xvn, 304. IV. (Intră în alcătuirea timpului perfect al modului prezumtiv; de obicei în stilul indirect, mai ales în enunţuri ipotetice, dubitative etc.) (Condiţional-optativul prezent al verbului „a fi” ca auxiliar, urmat de participiul verbului de conjugat sau al verbului copulativ) Vă poftescu, cetitorilor, pre unde ar fi greşit condeiul mieu, să priimiţi, să nu gîndiţi că doară pre voia cuiva sau în pizma cuiva, ce... cu adevăr s-au scris, neculce, l. 4. Un paşă... să stè la Ieşi, cu ferman de iertare tuturor greşelelor cine ce-ar hi făcut. id. ib. 264. Arată scris că ar fi luat în urmă în căsătorie şi pă fiica lui loan Cantacuzino, împăratul grecilor, văcărescul, i. i, 15r/l0 Să socotiră... cum că ea ar fi purces pă mare împreună cu solii, cantacuzino, n. p. 10372. Se zice că acesta ar fi urmat el pentru răzbunare, nicolau, p. ii, 199/3. Se povesteşte precum în tinereţele sale s-ar fi îndeletnicit întru neguţătorie. id. ib. 222/2. Noi despre lavirinth sau obor nu vom grăi multe, numai însemnăm, după cum să zice3 că l-ar fi zidit doisprezece crai. molnar, i. 58/25. Chentru sistimei lui este monadologhia, prin care au crezut că ar fi aflat cuvintele cele mai după urmă ale cunoştinţelor lucrurilor. POTECA, F. 60/19. Pentru aceea se şi iscodeşte de Virciliu că Neptun ar fi restumat murii, adică păreţii. BOJINCĂ, A. I, 115/18. Nu trebuie să socotească agonisite numai de vrednicia lui nişte bogăţii, de care alţi mulţi ar fi fost mai vrednici decît dînsul marcovici, D. 137/16. Se zice că ar fi sosit la Cluj. LAURIAN, în bariţiu, c. i, 150. Poate te-ai fi făcut şi prooroc, negruzzi, S. I, 30. începuse de prin toate părţile să vină ştire cum că turcii ar fi trecut Dunărea la Giurgiu. ODOBESCU, S. I, 92. Ziarele pariziane... cuprindeau ştirea că s-ar fi atentat asupra vieţii principelui, eminescu, O. x, 90. Se zice c-ar fi contribuit mult pîn-acuma la convertirea a multă samă de români, id. ib. XIV, 192. Protopopul atunci, sermanul, cic-ar fi oftat din greu, înghiţind noduri. CREANGĂ, P. 110. S-or fi bucurat oamenii, nu s-or fi bucurat, dar se bucura Safta. slavici, v. p. 53. Trimite pe un boier... care să cerceteze împresurările ce le-ar fi făcut în moşia Toflea răzăşii. xenopol, ï. R. vi, 126. Tofi se plîngeau de învăţătorul cel tînăr c-ar fi luat-o prea razna. REBREANU, I. 400. Auzii.. că s-ar fi prăpădit prin ale pustii, sadoveanu, O. xvn, 285. Ion Creangă... spune că bătrînii ar fi pribegit din Ardeal, aşezîndu-se nu prea de multă vreme la apa Ozanei. id. ib. XX, 253. Se spune că l-ar fi văzut cineva trecînd de la o comună la alta. ULIERU, C. 16. Legenda spune că întemeietorul Capitalei ar fi fost un cioban, pe nume Bucur, arghezi, b. 125. Tată-său gîndea că Mihai, stînd în casă cu un franţuz, s-ar fi deprins să vorbească... în această limbă. CĂLINESCU, O. xi, 63. începu să umble vorba prin sate că peste Olt s-ar fi ridicat în fruntea pandurilor şi al norodului vătaful de plai al Cloşanilor. camil petrescu, ο. 1,54. Sufli greu... Parcă ai fi tras la jug. STANCU, R. A. i, 19. Am auzit că ar fi intrat slugă la o casă mare din Bucureşti, id. ib. 23. Cică s-ar fi dus peste Petre Miuleţ şi l~ar fi găsit la motoare, povesteau oamenii despre el. preda, d. 174, cf. gram. rom.2 i, 222. Parcă ar fi fost vorba de o ediţie princeps. ŢOIU, G. 13. îmi spunea tata moşu c-ar hi fost carantină mai sus dă han. GR. s. IV, 108. După cum văz, tu bănuieşti că ieu aşi fi făcut lucru ăsta? alr sn vi h 1 795/182. 0 (Cu intercalarea adverbelor „mai”, „şi” etc. în structura de condiţional-optativ prezent a auxiliarului) De ar şi fi luat romanii muieri dache..., totuşi romanii romani au remas. bojincă, r. 71/3. în curînd... să se îndeplinească şi convertirea resturilor de schismatici, cîţi ar mai fi rămas. EMINESCU, o. XIV, 167. 0 (Cu intercalarea adverbului „şi” între forma de condiţional-optativ prezent a auxiliarului „a fi” 5758 VREA2 - 1231 - VREASC2 şi participiul verbului de conjugat) Legenda pretinde că Glogoveanu l-ar fi şi pălmuit odată. OŢETEA, T. V. 87. 0 (Rar; cu topica inversată a auxiliarului) Fi-l-ai omorît au ba, nimene altul, fără numai tu sîngur poţi să ştii. Mieu, L. i, 51/13. ♦ (Urmat de participiul acordat al verbului de conjugat la diateza pasivă) Asan îngădui trupelor auxiliare latine trecerea prin teritoriul său, pretextînd că la invaziunea acestora ar fi fost siluit prin neînvinsa lor putere, eminescu, O. XIV, 115. - Prez. ind.: (A şi B) pers. 1 vreau şi (învechit, astăzi rar) voi, (popular) vreu, (regional) vrau, pers, 2 vrei şi (învechit şi popular) vreai, (învechit) veri, vei, vii, (regional) vrai, vai, (învechit, rar) vrii, vii, pers. 3 vrea şi (învechit, astăzi rar) va, (popular) vre, (regional) vra, pers. 4 vrem şi (învechit) vem, văm, vom, pers. 5 vreţi şi (învechit) veţi, (popular) vreaţi, pers. 6 vor şi (învechit şi popular) vrea(u), (popular) vreu, (regional) vra(u); (c) pers. 1 voi şi (popular) oi, (învechit şi regional) vrea(u), (regional) vieu, A m 16, vui, alr i 2 005/305, ui, iir alr sn vn h 2 031/95, i, alr i 2 005/59, pers. 2 vei şi (învechit şi regional) vrei, (învechit) veri, vere, (regional) ei, ăi, îi, ii, i, oi, pers, 3 va, (învechit şi regional) vrea, (învechit) vare, (regional) o, a, vea, vo, SCL 1960, 851, alr i 2 005/9, 710, 748, 803, 840, 990, alr sn vii h 2 022/2, 2 028/812, 2 032/2, alrm sn iv h 1 566/2, ib. h 1 573/812, a ni 16, pers. 4 vom şi (popular) om, (învechit) vrem, vem, văm, pers. 5 veţi şi (învechit) vreţi, (regional) ăfi, eţi, îţi, aţi, iţi, viţi, oţi, voţi, alr i 2 005/720, 725,748, 887,990, alr sn vn h 2 023/876, ib. h 2 029/886, pers. 6 vor şi (popular) or, (învechit şi regional) vrea(u), (regional) o, a, vo, scl 1960, 851, alr i 2 005/180, 720, 748, 840, 990, alr sn vn h 2 022/2, 2 032/2, alrm sn iv h 1 566/2, 1 567/876, ib. h 1 575/886; imperf.: (A şi B) pers. 1 voiam şi (învechit şi popular) vream, (regional; familiar) vreiam, (învechit, rar şi regional) vrerém, pers. 2 voiai şi (învechit şi regional) vreai, (regional; familiar) vreiai, (regional) vreréi, a i 26, 35, teaha, c. n. 98, pers. 3 voia şi (învechit şi regional) vrea, (regional, familiar) vreia, (regional) vreré, ib., pers. 4 voiam şi (învechit şi regional) vream, (regional; familiar) vreiam, (regional) vrerém, ib., pers. 5 voiaţi şi (învechit şi regional) vreaţi, (regional; familiar) vreiaţi, (regional) vreréf ib., pers. 6 voiau şi (învechit) voia, (învechit şi regional) vrea(u), (regional; familiar) vreiau, (regional) vreréu, ib.; (D) pers. 1 aş (scris şi pronunţat şi aşi) şi (învechit şi regional) vreaş, (învechit) vream, aşu, (regional) reaş; pers. 2 ai şi (învechit şi regional) vreai, (regional) reai, vreei, alr sn vn h 2 074/2, ăi, ib. h. 2 071, 2 074, alrm sn iv h 1 607/605, 682, ei, ib. h. 2 074/95, alrm sn iv h 1 610, oi, ib. h 2 071/310, 551, alrm sn iv 1 607/551, pers. 3 ar şi (învechit şi regional) vrea, are, ară, (regional) rea, dhlr i, 339, vea, pers. 4: am şi (învechit şi regional) vream, (regional) ream, arem, alr sn vii h 2 073/36, pers. 5: aţi şi (învechit şi regional) vreaţi, (regional) reaţ, dhlr i, 339, alr sn vii h 2 073/29, ib. h 2 076/29, ib. h 2 080/29, alrm sn iv h 1 609/29, ib. h 1 612/29, areţ, ib. h 2 073/36, ib. h 2 080/36, alrm sn iv h 1 609/36, pers. 6: ar şi (învechit şi regional) are, ară, vrea(u), (regional) rea(u); perf. s.: pers. 1 vrui şi (regional) vruséi, vrusâi, alr - o v h 1 013/993, vruşâi, CL 1980, 63, pers. 2 vruşi şi (regional) vrusişi, pers. 3 vru şi (regional) vrûse, vrusése, pers. 4 vmrăm şi (regional) vrusérâm (accentuat şi vriiserăm, alr - o v h 1 013), vrusésem, ib. h 1 013/941, (învechit, rar) vrum, pers. 5 vrurăţi şi (regional) vrusérafi (accentuat şi vmserăţi, ib. h 1 013), vrusésefi, ib. h 1 013/941, pers. 6 vrură şi (regional) vmseră (accentuat şi vrusérn, ib. h 1 013, vrusésâ, ib. h 1 013/941, vrûsâ, ib. h 1 013/936; m. m. perf.: pers. 1 vrûsem şi (regional) vrusesem, pers. 2 vrilseşi şi (regional) vruseseşi, pers. 3 vrûse şi (regional) vrusese, pers. 4 vruséserâm şi (regional) vrusesem, pers. 5 vruséserâti, şi (regional) vruseseţi, pers. 6 vrusésem, şi (regional) vrusese; conjunct.: pers. 3,6 şi (învechit) să voaie, (regional; familiar) să vreie; part.: vrut şi (regional) vut, vu; ger.: vrînd şi (învechit, rar) vrund, (regional) vrind, ALR -ovhl 011/969. - Şi: voi (prez. ind.: pers. 1 voiesc, pers. 3 voieşte şi, învechit, voiaşte; perf. s.: pers. 1 voii; part. voit; ger. voind), (învechit şi popular) vroi (prez. ind.: pers. 1 vroiesc şi, învechit, astăzi rar, vroi, pers. 6 şi (învechit şi regional) vror; imperf: pers.l vroiam; part. vroit; ger. vroind) vb. IV. - Lat. *vo!ere (= volo, velle, volui). - Voi: refăcut de la formele vechi, etimologice de indicativ prezent ale verbului a vrea, voi, vei, va etc. (specializate ca morfeme de viitor) şi de la formele analogice de imperfect ale aceluiaşi verb, voiam, voiai, voia etc. (create ca urmare a specializării formelor etimologice, (v)rea-ş, (v)reai, (v)rea etc., ca morfeme de condiţional-optativ). - Vroi: prin contaminare între vrea şi voi. VREAD s. n. 1. (Ban.; de obicei în legătură cu verbe ca „a şti”, „a afla” etc.) Deprindere, obicei, obişnuinţă; nărav, viciu. Cf. CL 1957, 296, com. liuba. La început mi-i mai greu, dar, dacă aflu vreadu gazdei, apoi îmi va fi mai uşor de servit. Com. din ora viţa, cf. L. costin, GR. BĂN. II, 210, NOVACOVICIU, C. B. I, 23. [îi] ştiu (cunosc) vreadu. Com. din ohaba - forgaci - lugoj. 2. (Prin Transilv.; în expr.) A umbla în vreadul (cuiva) = a-i face (cuiva) pe voie, a-i fi (cuiva) pe plac. Cf. scl 1950,108, cl 1957, 296, todoran, gl. - Pl.: ? - Din bg. dial. Bpeiţ „daună, pagubă, vătămare”. VREÂJĂ s. f. v. vrej. VREÂMĂT s. n. v. freamăt. VREÂNĂ1 s. f. v. mreană. VREÂNA2 s. f. v. vrană. VREASC1 inteq. (Regional; repetat) Cuvînt care redă zgomotul produs de o lovitură dată cu biciul. V. poc1, „Hi! gloabelor, mînca-v-ar lupii.r> Şi vreasc, vreasc peste şoldurile slăbănoage ale dobitoacelor, săm. n, 504. - Onomatopee. VREASC2 s. n. 1. (Mai ales la pl.) Creangă, ramură subţire, uscată, desprinsă de pe un copac; gătej, surcea (11), uscătură, (învechit şi regional) tîrş2 (5), (învechit) şormînt, (regional) clenci, covrag, hăbădic, osîc, poclaş (v. p o d 1 a ş 7), pogmete, raburi, rancotă, rascotă, ratină 5765 VREASC2 - 1232 - VREASC2 (v. radină 2), selniţă, sfărgaci, şibă (1). Cărînd leamne şi vrascuri şi de alte uscăciuni din pregiur, deaderăfoc. dosoftei, v. s. decembrie 202715. Strînsă vrascuri uscate multe şi le aprinsă. id. ib. februarie 6773. S-au suit pe o parte de zid şi iară au dat foc cu acele vreascuri şi pe altă parte de zid. N. costin, l. 585, cf. budai-deleanu, lex., lb. Adusă pe încet în giurul fagului vreascuri şi... li dădu foc. asachi, S. l. II, 67, cf. iser, stamati, v, 5872/52, 588V40, polizu. Puse pe tăciunii ce fumegau în vatră un braţ de vreascuri. negruzzi, s. I, 92, cf. π, 85. Cu aceste brazde se fac cuptoare şi li se dă foc cu vreascuri, i. ionescu, Μ. 321, cf. baronzi, L. 124. Sub crengile ce se întind De ţurţuri încărcate, Haitaşii mare foc aprind Cu vreascuri îngheţate, alecsandri, o. i, 397, cf. vi, 486, cihac, ii, 142. Să văd roze de aur şi sărutări aprinse în vreascuri, ce-n foc puse trăsnesc des risipit. eminescu, O. rv, 81. Vîntul gemea ca un nebun, copacii din pădure se văicărau,... vreascurile ţiuiau, şi chiar lemnele de pe foc pocneau de ger. CREANGĂ, o. 107. Pînă s-ajungă rupţi de oboseală la ziduri, apărătorii de sus porneau asupră-le bolovani mari şi braţe de vreascuri aprinse. caragiale, o. n, 290. N-am putea duce l-alde biata Bălaşa ceva curmeie de viţă şi vreascuri ujujite? delà vrancea, o. i, 71. Dau să merg înainte, şi iar aud ceva, de data asta ca un trosnet de vreascuri, vlahuţă, S. A. n, 330, cf. 287. Bătrîna mai aruncă un vreasc în focul care se stingea, contemporanul, vii, 22. O babă plecase în pădure să strîngă vreascuri pentru iarnă. CONV. LIT, xxn, 209. Copiii... adună vrascuri sau tulei de cucuruz şi cîte într-o seară... fac cîte un priveghi copilăresc, marian, s. r. I, 272. Cel sărac... a ieşit afară, ca să-şi caute vro cîteva vreascuri spre a-şi aţîţa focul. id. ib. hi, 58, cf. id. na. 84, cf. ddrf. Pe vatra verde ard, Pocnind din vreme-n vreme, Trei vreascuri rupte dintr-un gard. coşbuc, P. l5 191, cf. barcianu. Irina strînge surcele şi vreaşcuri de pe lîngă gard. N. rev, R. i, 27. Fata şedea într-un fotoliu, în faţa a două vreascuri ce ardeau în cămin. D. ZAMFIRESCU, î. 87, cf. alexi, w. Dorm acum de mult pierdute Sub vreascurile stinse-a vetrii Poveştile-nşirate seara De-atîtea cuscre şi cumetri, goga, poezii, 13, cf. pamfile, j. ii, 145, 148. Spun bătrinii că mai demult se aprindeau focuri mari în mai multe locuri pe hulă, că feciorii aduceau vreascuri şi lemne groase din bună vreme sus pe muche, agârbiceanu, O. xn, 328. Odată, cînd căuta vreascuri prin pădure, iacă numai că vede un biet pui de şarpe zvîrcolindu-se în ghearele unei cioare. păcală, m. r. 149, cf. 157. Sub mersul său uşor nici vreascurile nu trozneau, şi nici aşternutul moale şi ruginiu de foi uscate şi săci nu foşnea sub lunecarea-i... de şopîrlă mlădioasă. hogaş, dr. i, 242, cf. 317, pascu, s. 273, resmeriţă, d. Biserica era îmbrăcată în icoane, chipurile după ele... nu se mai vedeau de fumul vreascurilor ce se aprindeau. ARDELEANU, U. D. 47, cf. ŞĂINEANU, D. U. La vatră, în lumina roşie a vreascurilor ce zăboveau să s-aprindă, se deosebea faţa de sînge a lui Moş Irimie. MIRONESCU, S. 76. Primăvara, de timpuriu, îşi fac cuibul în arbori, o împletitură de vreascuri subţirele la crăcană de ramuri. SIMIONESCU, F. R. 129, cf. 94. Cărăuşii cisluind cu glasul scăzut la vatra de vreascuri. C. PETRESCU, A. R. 188. Cei care rămîn la stînă se adună cîteodată seara în jurul unui foc aţîţat din vreascuri, stoian, păst. 73. un moş decorativ cocea păpuşoi la un foc aromat de vreascuri şi coceni. TEODOREANU, m. i, 196. Babele veneau şontocăind cu coşuri de vreascuri în spate voiculescu, p. ii, 94, cf. i, 223, ds 306, pribeagul, p. R 58. Uneori ne opream, ca să culegem printre frunze uscate, printre vreascuri, hribi albi, rotunzi ca nişte pînişoare. sadoveanu, o. iv, 239, cf. π, 51, xxi, 140 PUŞCARIU, L. R. II, 197, 212, scriban, d. Teodosia, o femeie măruntă, negricioasă,... încălzea cina la un foc de vreascuri, v. rom. februarie 1952, 136. Vreascuri nu-s Ca să ridice flacăra mai sus. arghezi, s. v, 144. [Focul] lacom vreascurile roade, Trece-n pădurea vecină Şi-o paşte din rădăcină. călinescu, L, l. 55. Vînăt fum de vreascuri ude s-a întins în tot oraşul blaga, poezii, 391, cf. 234. Focuri de vreascuri sînt aprinse în vetre. BOGZA, C. O. 379. Bucur aprinse un foc de vreascuri, v. rom. februarie 1954, 238. într-un luminiş trecură pe lîngă o babă încovoiată sub povara ei de vreascuri vinea, L. ii, 175, cf. I, 49, dl, dm, mihäilä, î. 75, cioranescu, d. et., m. d. enc., dex, dsr, v. breban, D. G. Focul s-aprindea, Vreascurile-ardea, Para se suia, Chira, vai de ea! alecsandri, p. p. 118, cf. H XII 169. Strîngînd vreascuri, încolo şi-ncoace, a rătăcit prin pădure. sbiera, ap. cade, cf. conv. lit. xx, 1011. N-am nebunit să merg cu vreascuri acasă ca ţiganii, reteganul, p. iv, 18, cf. v, 45. S-au dus un om odată la pădure după nişte vreascuri, sevastos, p. 13, cf. rev. CRIT. m, 167, şez. ni, 16, IX, 150. Adă neşte rascuri, să facem foc. VICIU, GL. 72, cf. 90, FRÎNCU -CANDREA, Μ. 101, GR. BĂN. Strînge vreo două hreşcuri, măi băiete, să aţîţfocu. I. CR. rv, 26. Tu, frigule - gerule, poţi să pocneşti vreascurile... Numai vîntul să nu bată, şi nici nu-mi pasă de pliscul tău! FURTUNĂ, C. 121. Luînd două hreşturi lungi, mătura şi el, de departe, bondarii de pe trupul vechilului id. ib. 127, cf. com. din turnu-măgurele, chest. rv 59/174/c, alr ii/ι h 275/235, 514, ib. h 285/537, alrm h/i h 381/235, 514, alr sn n h 591, ib. h 592/520, alrm sn i h 412, a m 7, 8, arvinte, term. 102, glosar reg. 81, teaha, c. n. 231, nalr - o π h 222/952, nalr - b n h 237, alil xxx, 130, 133, 136, nalr - μ b n h 177. Două lemne odolemne, la mijloc un braţ de vrescuri mărunţele (Scara), ispirescu, o. n, 406, cf. GOROVEi, c. 329. 0 (Ca termen de comparaţie) După al şeapte ceas să feace ca o vrascură de fierbinţeală. dosoftei, v. s. martie 24/28. Da-va înaintea limbilor şi împăraţi va spăimînta şi va da la pămînt săbiile lor şi ca nişte hreascuri lepădate arcele lor. biblia (1688), 477l/13. Ca pe-un lemn el îl trînteşte, pin copaci trupul i-ncurcă, Şi-n genunchi apoi l-îndoaie ca pe-un vreascur ce îl frînge. EMLNESCU, O. vi, 32. Duce de lănţişor un căţel negru, pipernicit, cu picioarele strîmbe şi uscate ca nişte vreascuri. CAZIMIR, GR. 123. Mîna a scăpat din încheieturi şi a lunecat pe ţăma uscată, ca un vreasc rupt. popa, v. 160. Oasele lui pocnesc ca nişte vreascuri De atîtea anotimpuri în el obosite. românia literară, 1992, nr. 8, 6/1. 0 Fig. Şi pentru rugul unde am să ard String vreascurile zilelor ucise. LESNEA, VERS. 171. Gîndirea mi se pierde-n fum, Tot căutînd un vreasc de rost într-aste drumuri fără drum. ARGHEZI, VERS. 54. 5765 vreascä - 1233 - VREDNIC 2. (învechit şi regional) Ramură, creangă (tînără); xnlădiţă (1); nuia (1), vargă (A 11,2). Au încălecat pe cal şi au luat crîngul în cap. Dumnezeu ştie cîte rascuri l-ar fî lovit peste ochi, pînă au ieşit cu puţintel suflet. ΛΝΟΝ. brîncov., CM Π, 313, cf. DRLU, barcianu, pascu, s. 273, id. C. 198, cade 1446, scriban, d. 1422. Prostul, unde şi-au făcut o groapă, şi-au pus femeia de l-au acoperit cu nişte hreşturi şi c-o lecuţă de pămînt. SEVASTOS, P. 28. Trece el pe lîngă casa unui om şi-l vede muşluind acolo te miri ce şi mai nimica cu nişte beldii, hreştiuri şi ogrinji. id. ib. 60, cf. rădulescu-codin, î. 366. Iau o vrască şi-ţi dau cîteva. viciu, GL. 90. Vreasca este nuia verde. id. ib., cf. vîrcol, v. 102, alr i 972/735. 3o Fig. (Rar) Descendent, urmaş. Se mai afla în gară şi cucoana Cristina... Doamna Cristina Madolschi, ultimul vreasc din arborele genealogic al Movileştilor. c. petrescu, o. p. i, 83. 4. (învechit şi regional; mai ales în forma hreast) Mărăciniş, spiniş; tufMş (1). Cf. ST. lex. 66r2/17, klein, d. 352, DRLU, LB, iser, polizu, CIHAC, Π, 142, BARCIANU, ALEXI, W., LEXIC REG. 14. - PL: vreascuri. - Şi: (din necesităţi prozodice) vreâscur, (învechit şi regional) vrasc s. n., vrâseură s. f., hreasc, hrasc (tdrg, mihăilă, î. 75, cioranescu, d. et. 9370), rase, (învechit) hreast (klein, d. 352, lb, ISER, POLIZU, CIHAC, Π, 142, BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, CADE, DA IIb 414, PUŞCARIU, L. R. H, 197, SCRIBAN, D., mihăilă, î. 75, cioranescu, d. et. 9370) s. n., (regional) vreâscă s. f., vreaşc, vresc s. n., vrâscă (pl. vrăşti, SCRIBAN, D., ALR I 972/735 şi vraşti, vîrcol, v. 102) s. f., vraşc (nalr - mb ii h 177/639), vleasc (glosar reg. 81, alil XXX, 130, 133, 136), hreaşc (nalr - mb ii h 177), hreşc, hreşt s. n., hereâscuri (teaha, c. n. 231), hieşturi (arvinte, term. 102) s. n. pl, reasc (nalr -Β ii h 237/46), râscure (ib. h 237; pl. rascuri, ib.) s. n. - Din v. si. jfEpdCTK Cf. bg. xpncT „tufă, arbust”. VREÂSCĂ s. f. v. vrasc2. VREASC0TĂ s. f. = rascotă. [Stăteam] printre ruinele coteţului de porumbei, transformat de mama în vreascote de foc. KLOPSTOCK, F. 283. - PL: vreascote. VREÂSCUR s. n. v. vreasc2. VREAŞC s. n. v. vreasc2. VREÂVĂ s. f. (învechit) 1. Strigăt, chemare. Auzi-mă de în beseareca sf[i]ntă a sa glasul mieu Şi vreava mea într-îns întră în urechea lui. CORESI, PS. 36/8, cf. TDRG, DHLR Π, 536, SCRIBAN, D., CIORANESCU, D. ET. 2. Plîngere înăbuşită, murmur (3), cîrteală. Au audzit vrearea voastră împotriva Domnului. PO 231/22. Vreara voastră nu e pre noi, ce împrotivă D[o]mnului. id. 232/1, cf. DHLR n, 536. 3. Gălăgie, zarvă, tumult. Audzind iară /[isu]s Navin vreara oamenilor ce se veseliia, dzise lu Moisi: atare strigare iaste în tabără ca întru războiu. PO 288/12, cf. TDRG, DHLR Π, 536. 4. Agitaţie. Slobozeaşte potopirea şi vreara vîntului şi a măriei. CORESI, EV. 234. Nu a vîntului sunet şi vreava iaste vinanecăturei Iu Petru. id. ib. 268. De vreavă şi den bură şi den frică lăsaţi fură. id. ib. 269. 5. (Prin Ban.; în forma vreva) îmbulzeală, aglomeraţie. Cf. GĂMULESCU, E.S. - PL: ? Şi: (regional) vrévà s. f. gămulescu, e.s. - Din bg. Bpeea, sb. vreva. VREA VATĂ s. f. (Regional) Gălăgie (Sînmihaiu Almaşului - Zalău). Cf. alr h/284 - PL: ? - Cf. v r e a v ă. VREBÉTE s. m. v. vrăbete. VRÉCE s. f. v. vrecie. VRE CES C, -EÂSCĂ adj. v. vrăcesc. VRECI subst. v. vrecie. VRÉCIE s. f. (Olt. şi prin Mold.; cu sens colectiv) Resturi din leşie (şi materii grase) care rămîn la fundul cazanului după prepararea săpunului; (regional) moare (2), sărături (v. sărătură li), treasc2 (2). Săpunul se încheagă sus, iar dedesubt se lasă vrecia, care cuprinde leşia turnată pe urmă, răutatea, adecă materiile străine din grăsime şi leşie şi, în sfîrşit, leşia, rămasă după saturaţia săpunului, pamfile, I. c. 61, cf. dl, DM, GL. OLT. [l]l ferbem [săpunul] pînă cînd iasă leşia aia pin iei, vrecea, cum icem noi, vrecie. T. dial. O. 255, cf. 260, NALR — ο πμν 259, 748/957. - Şi: vreci (gl. olt., t. dial. o. 260) subst., vréce s. f., reci (gl. olt.) subst. - Etimologia necunoscută. VREDINIORA adv. v. vreodinioară. VRÉDNEC,-Ă adj. v. vrednic. VREDNIC, -Ă adj. 1. (Despre oameni; urmat de determinări introduse prin prep. „de”, învechit, rar, „pentru” sau, învechit, de determinări în dativ ori urmat de un conjunctiv sau, învechit, de un infinitiv) Care, prin calităţi, fapte, realizări etc. (deosebite), este la înălţimea cerută, dorită, aşteptată de cineva sau impusă de ceva; care este demn de... (prin însuşiri, fapte, merite etc. deosebite). Eu sînt mai micul de întru ap[o]s[io]li ce nu sînt vreadnic să mă cheame ap[o]s[to]l pentru ce am dosădit nărodul Domnului. CORESI, L. 332/11. Au nu ştii tu că s-ai dobîndi cu trupul toată lumea, nici un folos nu-ţi va fî de-ţi veri piiarde sufletul, cînd lui nu i-e toată lumea vreadnică? id. EV. 73. Acel vrednic ceriului preut fu mai apoi dus într-o cetate, dosoftei, v. s, octombrie 66725. Nu sînt vrednică, prea slăvite D[o]mnitoriule, să văaz pre împărăţîia ta. id. ib. noiembrie 163710. Pentru //[risto]s... toată lumea nu este vrednică şi pentru suflete să dobîndim faptele cele bune. biblia (1688), [prefaţă] 3/45, cf. ANON. car., LEX. marş. 195. Născînd roadă vrednică lui D[u]mnezeu, pre preotul Ioan. mineiul (1776), 52vl/2. Artavanis..., zicînd că nu-i vrednicu a şidea în scaonul împărătescu,... făcea poronca 5779 VREDNIC - 1234 - VREDNIC împăratului, herodot2, 340. De aş fi ales viaţa mea dintru a ta, nu aş fl fost vrednic unui părinte ca acesta. SIROIU, 4575. Nu sînt ţinţari ci lei, vrednici de numele preastrălucitei familiei ţinţiane de la Roma. maior, ist. 215/4. lenache povamagiu n-a fost nici vrednic, nici destoinic pentru rudenia dumitale (a. 1816). IORGA, s. D. xn, 171. Mai mult poftesc de a mă face vrednic de acest nume. golescu, P. 223/20, cf. lb. Nu te vei face vrednic de a fi părtaş acei lume fericite, fără numai prin virtute statornică, marcovici, d. 16/2, cf. 4/12. Acest gentilom... este vrednic de prieteşugul dumneavoastră. I. D. GHICA, P. 37/7. Român vrednic de cunună... între noi veni-va, Precum după oarbă noapte răsar line-a zilei rază. ASACHI, s. L. I, 66. Vrednică de-a ei părinte, De Deceval, ea era. id. ib. 169. Pentru a le avea... trebuie să fim vrednici de bunătăţile ce cerul ni au dăruit în atîta îmbelşugare. arhiva r. i, v/11. într-aceşti duoi secoli întregi, românii se arătară vrednici de sine şi de menirea lor. bălcescu, M. v. 18. Izbuti... a răsturna pe domnul său şi a se urca astfel în locu-i pe un tron de care se făcuse vrednic prin vitejia lui. id. ib. 92. Oamenii vrednici de a fl numiţi fii ai lui Dumnezeu. CÎMPEANU, GR. ROM. 169/28. Cineva să facă... a săvîrşi o reformă ce ar folosi atît bolnavului cît şi doctorului vrednic de acest nume. man. sănăt. 5/14. Trebuie să fim vrednici de bunătăţile ce cerul ni-a dăruit, kogălniceanu, S. a. 44. Nu, nu sînt eu vrednic de amorul teu! NEGRUZZI, s. I, 55. Piară din rînduri acel nemernic! Ce d-astă lege nu este vrednic! Meargă la codru ca ucigaşii! BOLLIAC, O. 165. Mă gîndeam l-aceia ce umbra-i învăleşte... Sînt vrednici de vechimea din veacuri fabuloase, Sînt mari cum fu... Şi lupta şi izbînda a Greciei frumoase. ALEXAN-DRESCU, M. 27. Vino,... copilă vrednică de sîngele moşilor şi strămoşilor noştri FILIMON, O. I, 107. Mă voi sili cît voi putea ca să mă fac vrednic de încrederea ce ai în mine. id. ib. 125. Dă-mi mîna!... Eşti vrednic să te numesc părintele meu. ALECSANDRI, T. 1526, cf. LM. Tu, Doamne, m-ai pedepsit cu bunătăţile tale şi eu nu sînt vrednică de bucuriile ce mi-ai dăruit! slavici, o. i, 113. Slujitorii şi panţirii de ţară puteau să se arăte vrednici de reputaţia de bravură ce aveau moldovenii odinioară. RĂŞCANU, L. CI, cf. DDRF, barcianu. Nu-s vrednic de dînsa. d. zamfirescu, î. 69, cf. alexi, w. Urmaşul adevărat al lui Mihai Viteazul a fost un boier mai în vîrstă, vrednic de această cinste. IORGA, C. I. I, 19. E vrednic de această tovărăşie a tuturor eroilor cari n-au rîvnit triumful ci au iubit lupta. id. P. A. II, 22. Aşa au făcut părinţii şi străbunii noştri şi, aşa făcînd şi noi, ne arătăm vrednici de ei săm. vm, 24, cf. tdrg, resmeriţă, d., cade. Vrednică de sîngele domnesc să fiu. camil petrescu, t. ni, 367. Ia-ţi fiica, de mine nu mai e vrednică! Numai dacă se va îndrepta cu totul, atunci poate să mă milostivesc iarăşi de ea! izv. xm, 178. Află că nu-ţi sînt vrednică de soţie. M-am iubit cu altul voiculescu, p. n, 127. Să fie... vrednic de mine. sadoveanu, o. x, 162, cf. scriban, d. Un om politic vrednic de acest nume se pricopseşte în doi-trei ani vinea, l. I, 118. Mai degrabă să ne întrebăm dacă noi vom fi vrednici de ea. tudoran, p. 122, cf. dl, dm, mihăilă, !. 184, dex, scl 1983, 48. Nu eşti, mîndră, vrednică Să calci în biserică. JARNÎK - BÎRSEANU, D. 248. Mulţumesc lui Dumnezeu că ne-a dat un ginere vrednic de casa noastră, reteganul, ap. cade. Eşti vrednică de iubirea mea; ai să ne întoarcem la palat şi de aci înainte tu să faci dreptate. STĂNCESCU, b. 186. împăratul avea o fată frumoasă ca un luceafăr, încît la soare te puteai uita dar la ea ba şi dorea s-o căsătorească cu un fecior de împărat vrednic de ea. POPESCU, Β. Η, 72. Fiecare se ţinea că numai a ei trebuie să fie, că numai ea e vrednică de un bărbăţel ca el. marian, ins. 529. Dumnezeu, cînd vrea, face minuni şi numai omul sa se arate vrednic de aceste daruri furtună, v. 64. Să stai mnire - aşă zmernic Că g-asta n-ai foz vernie. mat. DIALECT. I, 112. Nu-i vrednic să-i tragă ciubotele. zanne, p. ni, 113. 0 (Prin lărgirea sensului) Prin post se curăţă trupul pentru a-l face vrednic de a fi locuit de un duh bun. contemporanul, ii, 54. Vei întîlni în calea ta inimi mai alese şi mai vrednice de tine. vlahuţă, s. a. n, 81. 0 (Prin analogie) Cîinele, vrednic de chipul şi asemănarea domnului său, nu arăta nici o urmă de uşurătate. voiculescu, p. I, 67. 0 (în religia creştină ortodoxă) Vrednic este! = formulă rostită în timpul ceremoniei de hirotonisire sau de avansare pe o nouă treaptă a ierarhiei ecleziastice a unui preot. 0 (Adverbial) O, fiiule lui Cleomvrotos, fapte ai făcut foarte minunat şi vrednicu... şi îmfrumsăţat... şi ai dobîndit mare cinste, herodot2, 461. Se ştii, Doamne, se ştii bine Că nu-i vrednic pentru tine Se omori voinici ca mine! alecsandri, p. p. 91. ♦ (Despre fapte, stări, realizări, creaţii etc. ale oamenilor; urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau, învechit, rar, în dativ) Care este adecvat, corespunzător, nimerit, potrivit pentru....; care este pe măsura cuiva sau a ceva; care este conform cu...; care este la înălţimea dorinţelor, aşteptărilor, exigenţelor etc. sau meritelor cuiva. Lucruri de ocară şi blăstămăţeşti... nu de numele neamului nostru vrednice făcea, cantemir, 1.1.1, 46. In luna lui aprilie luat-au săvîrşitul această carte vrednică de Papa ereticul (a. 1699). GCR i, 332/8. De vei să trăieşti fără de turburare în dregătoria ta, fă lucruri vrednice de obrazul tău. antim, ap. GCR n, 7/26. Este şi starea tînărului vrednică de curtea şi de masa cea împărătească, aethiopica, 35721. Fiindcă toţi haractirii d[\i]mnezeieştii descoperiri la singură numai sfi[n]ţita Scriptură să potrivesc, aceasta singură numai e vrednică de acest nume. poteca, F. 347/27. Mormînt în toate vrednic d-un astfel de crud mort Să-i fie de pomană lăscaia lîngă ort. heliade, o. I, 240. El întrebuinţă o mărinimie rară şi o înţelepciune vrednică de dînsul F. aaron, i. n, 169/7. Bătrînii au ales... sclava a căria frumuseţă şi delicateţă de toţi fu declarată ca tributul cel mai vrednic chiar însuşi hanului oardei de aur. asachi, s. l. n, 50, cf. i, 41, cf. vasici, m. i, 5/1. Poate... ar veni la simţiri mai vrednice de un fiu şi de un tînăr ce întră în lume (a. 1847). iorga, s. D. xvi, 43. întemeiau... a opta minune a lumii, un monstruos monument vrednic de aceşti barbari, negruzzi, s. i, 204, cf. 37. Aţi auzit răcnetele mamelor şi ţipetele fiilor, dar, cu toate acestea, n-aţi socotit nimic vrednic de pana dumneavoastră cea nobilă. BOLLIAC, o. 55. Literatura inima pe toţi de un zel vrednic de interese politice. ODOBESCU, s. I, 471. Vor asigura lor şi naţionalităţilor un traiu vrednic de fiinţe omeneşti EMINESCU, L. Ρ. 158. A tras... un chiul vrednic 5779 VREDNIC - 1235 - VREDNIC de vestitul nostru Nastratin Hogea, caragiale, o. rv, 174. Erau osîndite... să piară necunoscute lucrări ce ar fi făcut admiraţia veacurilor,... file vrednice de Tacit. m. I. caragiale, c. 107. Procesul verbal.. e vrednic de stilul, comic în oficialitatea lui, al eroilor satiricului nostru, lovinescu, C. vii, 53. Capitala însemna decorul în sfîrşit vrednic de făptura ei înaltă, rece, aristocratică. C. PETRESCU, C. v. 12. Vinul nostru de-aici nu-i vrednic de obraze ca ale domniilor voastre. SADOVEANU, o. x, 50. Putem pune o gustare pe masă vrednică de un drumeţ trudit, id. ăb. xm, 193. Avem de dărîmat oraşe mizerabile şi de construit altele ca lumea, vrednice de ţara şi de epoca noastră. CĂLINESCU, C. O. 96. Se simţea dator să reînhumeze osemintele soţiei sale, făcîndu-i un cavou vrednic de ea. id. B. I. 75, cf. id. C. O. 16. Aceşti artişti atrag atenţia asupra unor aspecte considerate pînă atunci ca urîte... şi... se străduiesc să le arate vrednice de ochiul artistului şi de gustul publicului. ralea, S. T. i, 235. Orice operă vrednică de acest nume aspiră... să devină piatra unghiulară a noii structuri. românia literară, 1972, nr. 1, 8/3. Fripturile sînt însoţite de un vin vrednic şi el de oaspeţi, steinhardt, j. 346. Nu tot ce-a pictat el însă e vrednic de Muzeul naţional românia literară, 1992, nr. 3, 17/4. 0 (Prin extensiune) Cînd Moldova, ca şi sora ei Muntenia, încep să intre într-o situaţie politică şi economică mai vrednică de menirea unor popoare înaintate,... oamenii, mentalităţile... trebuiau să înceapă a reflecta şi ei în calea luminei ce se răsfrîngea asupra Europei civilizate. N. a. bogdan, c. m. 90. 2. (Despre oameni; urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau de un conjunctiv ori, învechit, de un infinitiv sau, învechit şi regional, de determinări în dativ) Care are drept la ceva, în mod justificat, pentru faptele săvîrşite; căruia i se cuvine de drept ceva pentru ceea ce face, pentru ceea ce reprezintă etc.; care merită să... Vrednic de cinste, mardarie, L. 2632/15. Vrednic este lucrătoriul de hrana lui (cca 1650-1675). GCR I, 194/26. Omul cela ce cînd se naşte într-o cetate cu mulţi oameni şi vestită deîn părinţi de bună rudă şi vestiţi... este vrădnic... să fie lăudat (a. 1652). BVI, 192. Vrednic de mii de laude eşti Măria ta. biblia (1688), [prefaţă] 8/12. Va fi... vrednic de bătaie cel ce păgîneşte şi-l vei şădea înaintea judecătorilor şi-l vor bate înaintea lor. ib. 144Vl3. Nici de răspuns vrednici a fi îi socotesc. cantemir, HR. 101. Era vrednici după faptele lor a se jirtfui morţii, iar domnul... i-au iertat. R. GRECEANU, CM II, 193, cf. ANON. CAR., LEX. MARS. 195. Nu sînt vrednic a mă însoţi spre nuntă, aethiopica, 33723. Eşti vrednică de laudă, mineiul (1776), 30v2/15. Toţi... ce sînt... ai noştri supuşi sau podani şi protecţia noastră sînt vrednici a avea. PORUNCĂ, 1/16. Vrednic este de pedeapsa legii, eustatievici, gr, rum. 80719. Aşa de înţelepţeşte au arătat pricinile războielor..., cît după ce a gătat de a zice şi ş-a cerut iertare, tuturor li s-a părut că n-a fost vrednic de nenorocirea în care căzuse. şincai, hr. n, 175/30. Noi acesta lucru, şi pentru lucrul ce făcum la Marathon, încă sîntem vrednici a-l avea. herodot2, 444. Era om neîndestulat cu soartea sa, crezîndu-se a fi vrednic de mai mare pîne. MAIOR, IST. 191/5. Nu ştii tu că nu-i vrednic de dulceaţă Care amar n-au tras? budai-deleanu, ţ. 140. Unele dintr-însele vrednice fiind de osîndă, pentru că nu păzesc cele cuviincioase ale cununiii,... au îndrăznit dă a să ivi şi cu jalbă, cerind folosirile cununiii (a. 1814). prav. cond. (1780), 202, Greşind copiii..., şi fiind vrednici de pedeapsă, să li să dea pedeapsa (a. 1817). iorga, s. d. ΧΠ, 207. Cătră aceasta înţeleptul nu vrea ca să se facă vrednic de pedeapsă, petrovici, P. 280/21, cf. 298/4. lmplinindu-mi datoriile unui cinstit bărbat..., sînt şi mai vrednic de laudă. GOLESCU, P. 346/1. Acest ostaş s-au făcut vrednic de băgare de seamă, căci era întocma ca un irou voinic, id. ib. 402/2, cf. lb. Aristotel este asemenea unul din treapta celor dintîi autori didactici vrednici de însemnat pentru a lor strîngere şi prescurtare. heliade, o. n, 22. Fraţii noştri din Transilvania şi Banat... sînt vrednici de toată lauda pentru ostenelile şi silinţa ce pun pentru literatura rumânească. id. ib, 192. Verednig de laudă e bărbatul acesta, cel ce întru atîta iubeşte adevărul, bojincă, r. 25/10, cf. 16/32. Nu este vrednic de a i să îmbunătăţi soarta, marcovici, D. 11/18. A fost creştin adevărat şi un muritor vrednic de toată cinstea, id. ib. 129/17, cf. valian, v. Vrednic este şi astăzi de pomenire. BĂRAC, r. 3/5. Alţii cereau ca să se omoare îndată pe „aceşti oameni nesuferiţi şi vrednici de ură”. BĂLCESCU, M. v. 393, cf. POLIZU, petri, V. Ferice care, vrednic de o soartă neaşteptată, Ar face pentru dînsul... A ta inimă scumpă de dragoste să bată. alecsandri, P. I, 129. Ţara Moldovei îi binecuvîntată de Dumnezău şi cine nu ştie s-o iubească şi s-o preţuiască nu-i vrednic să-i mănînce pînea şi sarea. id. T. 1005, cf. lm. Oameni vrednici ca să şază în zidirea sfintei Golii, în cămeşi cu mîneci lunge..., Ne fac legi şi ne pun biruri, eminescu, O. I, 150. Harap Alb!... Vrednic eşti de comoara ce ţi-o las, şi apoi să mor cu plăcere, creangă, P. 226. Dumnezeu, care... ştie nevinovăţia ei, o va mîntui de aceste munci, de cari nu este vrednică. ISPIRESCU, l. 143. Cum va păzi femeia pe bărbat? Căci bărbaţii sînt mai des vrednici de pază! Ori crede autoriul că numai bărbatul e liber şi stăpîn pe faptele sale? contemporanul, n, 61. Ştiu cîte greutăţi au să întîmpine întemeietorii pînă să-şi vadă societatea lor temeinic aşezată, cuprinzînd înlăuntrul ei pe toţi cei vrednici de a fi acolo, vlahuţă, s. a. ii, 514, cf. ddrf, BARCIANU, ALEXI, W., tdrg. El a căutat moartea ca o răsplată a vitejiei lui nebune, pentru a fi vrednic să stea apoi la banchetul zeilor, pârvan, i. f. 197. Am muncit destul ca să fim vrednici să ne hrănim bine. papadat-bengescu, o. i, 264, cf. cade. Nu sînt vrednic să te îmbrăţişez, camil petrescu, t. ii, 382. Milogea sprijinul unui om şi pe omul acela nu-l socotea vrednic de stimă. C. PETRESCU, C. V. 62. Personajele... sunt... vrednice de dispreţ, iordan, stil. 39, cf. scriban, d. A ieşit... soaţa vrednică de laudă a domnului Simion. CĂLINESCU, C. O. 132, cf. DL, DM. Domnul Lound..., credinciosul care nu se apropie de altar din lipsă de mărturisire, i se pare vrednic de respect. STEINHARDT, J. 74, cf. M. D. ENC., DEX. Se simţea nefericit, mic, mizer şi vrednic de milă. românia literară, 1992, nr, 9, 20/2, le p-acest om negru foarte, Vrednic pedepsei de moarte Şi pune să-l strejuiască. teodorescu, p. P. 118. De-oi fi, Doamne, vinovat, Vrednic sînt de spînzurat. jarnîk - bîrseanu, d. 5779 VREDNIC - 1236 - VREDNIC 398. Numai de coame sînt vrednic, să împung ca vitele, RETEGANUL, Ρ. Π, 77, cf. RĂDULESCU-CODIN, M. N. 73. îngerii o prins a plînge Şi stelele încă toate, Că n-au fost vrednic de moarte. bîrlea, l. p. m. i, 136. 0 (Prin lărgirea sensului) Rareori întîlnim suflete de acelea închinate nouă şi vrednice de toată lauda. ALECSANDRI, O. Ρ. 44. Episcopul era un suflet bun, vrednic... să fie pus în toate pomelnicele de pe faţa pămîntului. slavici, O. i, 60. Vrednică de cinste este... mîna aspră, noduroasă, în care totuşi se găseşte o virtute isteaţă. MARINESCU, P. A. 111. 0 (Prin analogie) Toate animalele sau plantele sînt deopotrivă interesante şi vrednice de studiat bul. COM. ist. i, 39. Boii ăştia ai tăi s-au purtat aşa de rău, de nu-s vrednici, decît să-i faci numai nişte rădasce. marian, ins. 36. 0 (Prin extensiune) Au mai todauna prea puţine ţări împrejurul lor vrednice de a le pofti, căpăţineanu, m. R. 166/1. Şi s-au mai înfăţoşat un lucru vrednic de privire pe faţa mării, drăghici, R. 31/7. Locurile care încunjură satul nostru, încă-s vrednice de amintire. creangă, a. 71. Treci, iubite frate, printr-o ţară vrednică de luare-aminte, zîmbi cu tristeţă bătrînul pater Guido. sadoveanu, o. x, 103. Nici un popor nu e atît de decăzut şi de păcătos pentru a nu mai fi vrednic să te jertfeşti pentru el, din moment ce îi aparţil BLAGA, z. 15. 0 (Substantivat) Mai de multe ori să cinstesc cei nevrednici de cinste, iar cei vrednici [de cinste] depărtaţi şi necunoscuţi. GOLESCU, P. 32/6. Este trebuinţă se ne aducem aminte de veacurile cele trecute ca să aflăm pă cei de acum vrednici cinstirei şi respectului nostru. marcovici, c. 123/18. ♦ (Despre oameni; urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau, învechit, în dativ) Căruia i se recunoaşte meritul de a fi în stare de...; care merită sau are justificarea să i se acorde încrederea în ceea ce priveşte... îoannu Zonara, om învăţat şi vrednic credinţii, dintre istoricii greci, zice... că, afară den cîţi de foame, de ciumă, de arsuri au murit, numai în bătaie, cîţi au căzut numărîndu-L C. cantacuzino, CM I, 27. Fiind un patriarh bătrîn la vîrstă, învăţat şi vrednic de evlavie, i-au părut bine lui Nicolai Vodă de venirea lui. axinte URICARIUL, let. ii, 185/32. Le aduce trei marturi vrednici de crezut, antim, O. 77. Toţi cei vrednici de credinţă istorici mărturisesc (a. 1750). GCR Π, 50/22. Ca să aflăm adivărul, am strîns oameni bătrîni, megieşi cu moşie Odobeştii, anume pe... Neculai Loghin, om bătrîn, vrednic de credinţă, răzăş di Ghermăneşti, Vasile Moş, răzăş di Ghermăneşti,... Ştefan Cazan bătrîn (a. 1761). ghibănescu, S. i. xvn, 61. Să fie întărită foaia de zestre şi de către arhiereu... ori iscălită de marturi vrednici de credinţă spre dovadă mai bună. PRAV. COND. (1780), 94. Să se adevereze de către arhiereul locului sau şi de către alte obraze vrednice de credinţă ca să fie aceasta o povaţă. ib. 96. El cu atîta mai vîrtos nu credea aceea că nici un scriitoriu vrednic de credinţă nu se află. maior, ist. 61/21. Acela care mi-au spus că ai murit este om mult mai vrednic de credinţă decît tine. golescu, p. 128/16. Vrednic de credinţă fiind cel ce nici voieşte, nici poate să mă înşale. poteca, f. 134/1. Trebuie să-l rumpă sau să-l desfiinţeză... înaintea marturilor vrednici de credinţă. COD. ţiv. 113/7. O pildă... s-au întîmplat la Paris şi de cătră oameni vrednici de credinţă s-au adeverit. ALBINEŢ, M. 32/20. Să fii harnic şi ascultător, cinstit şi vrednic de încredere, slavici 0, II, 35. Este confirmată de autorii contemporani ori aproape contemporani vrednici de credinţă, drăganu ROM. 12. 0 (Substantivat) Nu mi-aş fi închipuit niciodată că cei în adevăr vrednici de credinţă sînt aşa de putini în jurul meu. sadoveanu, O. x, 163. ♦ (Despre realizări acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor; urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau de un conjunctiv ori, învechit, de un infinitiv) Care justifică (şi atrage) prin valoare, conţinut, aspect, consecinţe etc. ceea ce merită; care este (destul de) important, valoros, reuşit etc. pentru a merita să... Lăsat-au ş-alte multe... vrednice de pomenit scripturi în... biserică, dosoftei, v. s. martie 28r/4. Nu era cu putinţă să lase la iubiţii lui... mai folositoare învăţătură şi vrednică ca să o povestească la fii lor. biblia (1688), [prefaţă] 3/13. Dezlegarea ei este... vrednică de iscodit cantemir, i. i. i, 104, cf. 231, id. HR. 344. S-au... făcut niscareva lucruri vrednice dă auzit şi, nepomenindu-le alţii, noi încă tăcem. R. popescu, CM I, 231. Au zis... aceste cuvinte vrednice de pomenire. antim, o. 171, cf. eustatievici, gr. rum. 71717. Această... carte... este vrednică de a să da la lumină (a. 1794). GCR Π, 151/4. Vrednică de ris este cuvîntarea aceasta! maior, ist. 264/1. Această faptă vrednică de laudă cu cununi de dafiie neveştejite... se va încorona. petrovici, p. xni/4. Unii călători ne-au povestit această întîmplare vrednică de auzire. GOLESCU, Ρ. 389/10. Pre această poruncă o laudă Seneca, care vrednică este a să păzi ca o lege. POTECA, F. 326/3. Virtuţile sînt bune, iar răotăţile netrebnice; şi acelea sînt prealuminate şi foarte vrednice de iubit, iar acestea nici o statornicie nu au. id. ib. 334/4. Această blîndeţe ce arată neştine după ce hrăpeşte tot nu este vrednică de laude mari CĂPĂ-ŢINEANU, Μ. r. 111/20. Nicicînd au cetit istorii verednige de credinţă, bojincă, r. 22/22, cf. manolache drăghici, 1. 120/1. Pentru aceasta avem multe vrednice de mirare pilde, căci sînt mile din dobitoace care au minte ca şi omul. DRĂGHICI, R. 103/7. Starea lui era vrednică de lăcrămare. id. ib. 114/9. Vei face cunoscută împărăteasca şi vrednica de supunere poroncă (a. 1837). Ν. A. bogdan, C. Μ. 120. Cît de înţăleaptă şi vrednică de însămnat este zicerea! „Ochiul este oglinda sufletului,f. albineţ, M. 17/5. In acest feliu de împregiurări fac o lucrare vrednică de mirat. id. ib. 30/24. Viena are... multe... lucruri vrednice de văzut kogălniceanu, S. 13. Va îmbogăţi multe din coloanele Arhivei Româneşti cu producturile descoperirelor dumisale, vrednice de toată lauda. arhiva r. i, 35/6. Scrierea sa,este vrednică de cea mai mare laudă. ib. 372/2. Fugi de-a curţilor pohfală; cinstea lor şi desfătare Nu-s vrednice să ţintească a poftelor tale stare. CONACHI, P. 258, cf. CORNEA, E. I, 103/20. Tălmăciri, imitaţii, cercări, deşi vrednice de laudă, nu alcătuiesc o literatură. RUSSO, S. 3. Tot ce poate fl vrednic de însemnat pentru publicul român. KOGĂLNICEANU, S. A. 4L Ce mai veste p-afară? Urîtă, le răspunse, şi vrednică de jale. alexandrescu, O. I, 237. Un lucru vrednic de însemnat se vede între notele matriculării. I. IONESCU, M. 157. Bravo, ai un talent vrednic de laudă. ALECSANDRI, O. P. 24. Obiectele vrednice de învăţat se înmulţesc în vremea de astăzi. MAIORESCU, L. 99. în astfel de vas, vrednic a figura în 5779 VREDNIC - 1237 - VREDNIC muzeele de curiozităţi, călătoriră 20 zile revoluţionarii noştri. COLUMNA, vn, 68. Zelul dumitale [e] vrednic de laudă, caragiale, o. i, 93. După o viaţă vrednică de milă, ori mor de tineri, ori ajung la bătrîneţe mizerabili. id. ib. rv, 60. Junele nostru are foarte sănătoase vederi morale şi o purtare vrednică de laudă în societate. id. ib. vii, 213. George se cătrăni de mînie cînd văzu necuviincioasa purtare a haiducului şi poftirea cea vrednică de rîs ce-i făcea. ISPIRESCU, L. 143. Arta sculpturei... a lăsat chiar şi posterităţii aşa multe urme vrednice de luare aminte şi de studii. CONV. lit. xxn, 103. Ea este o pagină interesantă din istoria poporului român vrednică a fi consultată de toţi. ib. 292. E lucru vrednic de băgat în seamă. IONESCU-RION, s. 127. Sînt însă şi izvoare mai vrednice de credinţă care adeveresc cruzimele lui Ţepeş. xenopol, i. r. iv, 18, cf. I, 41. Sub semnătura cîtorva pene cunoscute, s-a publicat un cestionar, un vrednic apel spre nouă cercetări. SĂM. I, 157, cf. 53. Nu corespund nici cu logica lucrurilor, nici cu ceea ce au putut păstra izvoare vrednice de crezare. iorga, p. a. n, 287, cf. anghel, pr. 157. Lucrul acesta este vrednic de ştiut, pentru că pe această vreme munca cîmpului este în toi. pamfile, s. T. 32. Sînt cîteva clipe de extaz general vrednic de admirat, brătescu-VOINEŞTI, p. 28. Sînt şi tineri pentru cari opreliştea e o aţîtare, cari se gîndesc, cu un fel de patimă, la lucrul oprit şi-l văd mai vrednic de dorit. AGÂRBICEANU, A. 40, cf. 211. Faptele lui... sînt vrednice să fie transmise posteritătii. bul. com. ist. ii, 3, cf. pârvan, g. 280, N, A. bogdan, c. M. 132. Ţesătura, alesătura şi cusătura lor sînt vrednice de admirat. rădulescu-CODIN, Μ. Ν. 105, cf. 128. Cartea era... vrednică să slujească, în urîţenia ei, de decor ticăloşiei. M. I. caragiale, c. 22. E un nimic această zisă dragoste;... îmi pare măruntă şi vrednică de dispreţ, camil petrescu, T. în, 367. Λ început să mă certe despre lipsa de interes a aşa-zişilor intelectuali pentru tot ce e vrednic de văzut şi cercetat la noi. VOICULESCU, p. n, 176. Fapta era vrednică de grea osîndă. sadoveanu, O. X, 171. Tovarăşul lor se găsea faţă de ei într-o stare de inferioritate vrednică de milă. id. ib. xx, 60. Unul dintre aceste motive, vrednic de a fi amintit mai întîi, este nevoia artistului de a se elibera de sentimente care îl apasă, vianu, e. 36. Mai există şi o cultură a lumii islamice, care este şi ea vrednică de a fi cercetată, rev. fel. 1971, 1545. Va batjocori... imaginea iubitei... pentru a se răzbuna pe cea care, prin farmecul ei amăgitor, i-a ascuns frumuseţea cea adevărată şi eternă, singura vrednică de totala noastră dăruire. V. ROM. iunie 1973, 161. însemnările le făcea... numai cînd credea că se petrecuse un eveniment vrednic de a fi consemnat, ţoiu, G. 18, Fără să faceţi nemic vrednic de laudă aţi remas toţi fără de coadă! marian, O. Π, 329. OExpr. (Adverbial) A fi vrednic de... sau să...= a merita să...; a fi justificat să... Vrednic este să să numască pasire carile fără prepus dobitoc este. cantemir, i. I. i, 50. Trifoiul... e vrednic de a se prăsi pentru... rodirea lui. economia, 69/18. Apoi şi aceia e vrednic de luare aminte că mai nainte şi mai uşor se vor deda pruncii la scrisoarea cea măruntă, decît la cea mai mare. petrovici, P. 187/11. E vrednic de însemnat, domnul meu, cîte nouă idei dete românilor Societatea filarmonică, bolliac, o. 48. în adevăr, cartoful pe masa săteanului în genere se mai vede rar, deşi este vrednic de a fi întotdeauna. MANOLESCU, I. 282. Trebuie să fie vrednic de văzut cum vor fi surpat apele malul. SOVEJA, O. 47. Este vrednic de remarcat... că cercetările motio-grafice de la Bucureşti şi-au găsit adepţi întîi în Ardeal. D. guşti, p. A. 152. ♦ (învechit; despre oameni; urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Care este îndreptăţit să..., care are toate motivele să.,. Era foarte ascuţit la minte şi vrednic de mirare că mai mulţi din oamenii muritori nice a învăţa vor, nice a întreba... n-au învăţat. M. costin, ap. gcr n, 13/4. ♦ (învechit) Care revine cuiva în mod justificat, care se cuvine cuiva; care este meritat de cineva sau de ceva. Să săvîrşească cu nevoinţă cîte noi am hotărît, pentru ca să cîştige fieştecarele pentru osteneala sa plata cea vrednică de la Dumnezeu, antim, o. 329. A.vînd un asemenea fond încurajator al capacităţii..., agricultura şi-ar luoa zborul său vrednic de pămîntul acestui Prinţipat (a. 1843). doc. ec. 784. ♦ (învechit şi regional; în expr.) A fi vrednic = a valora (2), a preţui (2). Şi-rn dea mie peştira..., cea ce este în partea ţarinii lui, pre argint ce va fi vrednică, să-m dea mie aceasta ce este întru voi întru agonisire de mormînt. biblia (1688), 152/12, cf. tdrg, dl, DM, dex. Toate la un loc vor fi doară vrednice vro zece zloţi buni. CONV, lit. xv, 110. Mai mult va fi vrednică o coaje de mălai decît plugul acesta. RETEGANUL, P. rv, 29. Gruio, Gruio, fătul meu, Uită-te la tatăl tău Şi taie la turculeţi Că nu-s vrednici nici un preţ. şez. n, 39. îo-ţplătesc cît i vrenic. alr i 1 582/229. 3. (Despre oameni) Care are calităţi morale şi intelectuale deosebite; care este capabil, priceput, abil, merituos într-o activitate, într-o acţiune, într-o meserie etc.; (regional) vrenicos. V. destoinic. Holdele umplu de bogăţie hambarele, cît timp gospodarul este muncitor şi paznicul vrednic. M. costin, o. 224. Multe slugi să tîmplă la domni vrednice, de nu să grăbescu şi ferescu pe stăpîni de păcat, neculce, l. 111. Acel Gavriil... era... om vrednec şi chivemisitoriu, aşăzînd toate cele turburate ce era la sflnta marea biserică. R. GRECEANU, CM n, 156, cf. ΑΝΟΝ. CAR. Să aleagă şi să puie din sobor pre carele să va socoti că este vrednic (a. 1702). iorga, s. d. xiv, 8. Să să găsască obraz vrednic şi cinstit să priimască scaunul acesta a prea-svintei mitropolii (a. 1750). bul. com. ist. m, 5. Săpa pe Ghica pe la porţi turceşti, arătînd pe Grigori Calimah de vrednic (sfîrşitul sec. xvm). let. m, 264/38. Cine nu esti vrednic pentru dînsul, nu esti nici pentru alţii (a. 1779). gcr n, 122/7. Sultan Murat al doilea... se sui în scaun la 1422,... vrednic fiiu a unui părinte înţelept şi mare. VĂCĂRESCUL, IST. 256. Orînduiţi din mazilii acelui ţînut pe cine veţi socoti oameni vrednici şi cu ştiinţă la hotărît, ca să margă la atare moşii (a. 1786). GHIBĂNESCU, S. I. XVII, 98. Tiranul Sichioniei..., avînd o fată iscusită, vru să afli pre cel mai vrednicu dintru greci. HERODOT2, 326. Să orînduiţi un om vrednic şi cu cîţi salahori va fi trebuinţă să să scoaţă acel caic din apă (a. 1812). DOC. ec. 148, cf. ţichindeal, f. 29/14. Prin anaforaoa dumnealor boierilor Divanului să alesese un om vrednic, cu ştiinţă, de s-au orînduit la epistasia aceasta (a. 1823). DOC. ec. 302. Cu ajutoriul milostivu- 5779 VREDNIC - 1238 - VREDNIC iui Dumnezeu vei putea să te faci foarte vrednic spre dobîndirea de avere. GOLESCU, P. 200/7. Să lauzi şi să cinsteşti pe sluga cea vrednică şi să ocărăşti şi să pedepseşti pe acea slugă care nu-ş păzeşte datoriile. id. ib. 249/12. Fericită ţara pre carea mila lui D[n]mnezeu o învrednici cu un domn aşa drept, vrednic şi bun. POTECA, F. 355/26. Craii Macedoniei era mai totdeauna stăpînitori vrednici Monarşia lor nu era d-acelea ce rămîn în starea lor cea de la început, căpăţineanu, m. r. 47/25, cf. I. GOLESCU, C. Alese... pe cel mai bun dintre împăraţi şi pe cel mai vrednic, atît în vreme de pace, cît şi de războiu. F. aaron, i. i, 5/21. Dregătoriile [sînt] încredinţate la bărbaţi nobili şi vrednici GENILIE, g. 139/27. Tu, Patrie iubită!... Din sînu-ţi pe scaun domn stăpîn ţ-ai aşazat, Vrednic fiiu şi bun părinte, cu fapte bune barbat. HRISOVERGHI, p. 15/20. Oamenii cei vrednici şi cinstiţi ar afla o înlesnire la întreprinderile lor. (a. 1843). DOC. EC. 784. Uneori se miară însuşi cîtu-i de mintios şi vrednic Şi se visază că este ca Dumnezeu de puternic. CONACHI, p. 274. Caută să-ţi fie supuşii vrednici, ca să nu zică lumea că cum e turcul e şi pistolul, negruzzi, s. i, 250. Ei sînt arcaşii vrednici a lui Ştefan cel Mare. alecsandri, p. i, 33. Te-ndoieşti poate de cuvîntul lui Farcaş?... cel mai vrednic şi mai voinic aprod a lui Cantimir Vodă? id. T. 1479, cf. LM. Cît de bun şi vrednic era, instinctul din fire totuşi îl trăgea spre ţara lui. ODOBESCU, S. I, 432. Crezi că te-aş fl ales de discipol al meu, de nu te ştiam vrednic şi adînc? EMINESCU, p. L. 42. De ce... nu-ţi iei o slugă vrednică, ca să-ţi fie mînă de ajutor la drum? CREANGĂ, P. 201, cf. id. A. 2. A luat după dînsa mai mulţi pescari voinici şi vrednici cu caicele lor. CARAGIALE, O. iv, 136. Averea era încurcată, dar ea a fost femeie vrednică ş-a luptat ca un bărbat ş-a strîns şi le-a dat la toţi. vlahuţă, s. a. ii, 144. Se aleg doi inşi dintre flăcăi pe cari îi cugetă de mai vrednici între toţi, cari sînt cu purtări mai alese şi brave în toată privinţa, marian, s. R. ih, 120, cf. ddrf. Zăresc poporul nostru,... Legănat cu-acelaş leagăn şi-nfăşat cu aceleaşi faşe Ca şi vrednicii războinici de la Tibru şi Olimp! COŞBUC, P. îl, 141. Vezi că ai de-a face cu un om vrednic, în ochii căruia ghiceşti gînduri înaripate. săm. i, 86, cf. alexi, w., tdrg. în urma acestor hărţuieli Ştefan cel Mare şi-a văzut o mare parte din vrednicii săi ostaşi căzuţi sub spada turcilor. N. A, bogdan, C. m. 11. Avu ca vrednic colaborator pe inimosul român Constantin Porumbaru. ARH. olt. v, 286. El face parte din acea vrednică generaţie a orăşenilor români din prima jumătate a secolului trecut. GOLOGAN, c. R. 60, cf. resmeriţă, d., severin, s. 30, cade. Numai vrednic să fie şi să nu se descurajeze, rebreanu, R. i, 183. Aşa se chibzuia Sandu şi, ca un flăcău vrednic ce era, îşi căuta de serviciul lui şi păşea peste greutăţi. MIRONESCU, S. 29. Popa Tonea..., preotul cel mai vrednic de pe plaiurile Mehedinţiloreste astăzi pradă grelei dezbinări cu sine însuşi. GALACTION, o. 172. Trebuia să asculte mai ales de inima temătoare a dumneaei, fată deprinsă cu argaţi vrednici şi cu paznici neadormiţi POPA, V. 7. Aduc păstori vrednici de la munte. VOICULESCU, P. I, 151. Acel Turculeţ este vrednic oştean şi eu l-aş dori în slujba Măriei tale. SADOVEANU, O. X, 89. Ordonanţele noastre porneau ca vrednice iscoade în căutarea lucru- rilor de care aveam nevoie, id. ib. XXI, 100, cf. scriban, d CĂLINESCU, C. O. 46, VIANU, L. R. 70, DM, L. ROM. 1959’ nr. 4, 23, mihăILĂ, î. 184. Era vorba de un vrednic fost funcţionar al aceleaşi prefecturi, v. rom. ianuarie 1965 14, cf. H. DAICOVICIU, D. 69. Pentru cel ce este însă vrednic patriot nu există obstacole. IST. τ. I, 170, cf. m. D. ENC. Teodora s-a dovedit... nu numai o colaboratoare vrednică, ci şi o inteligenţă, românia literară, 1973, nr. 2, 13/2. Urmaş vrednic, C. Baba a preluat, într-un fel, ştafeta marii tradiţii ieşene. CONTEMP. 1974, nr. 3S 7/3, cf. DEX. Amîndoi... erau harnici şi vrednici şi de foame nu mureau, marian, O. I, 338. Mîndră, cînd oi muri eu, Vină la mormîntu meu... Şi-mi pune rujă şi peană, C-am fost vrednică cătană. mîndrescu, l. p. 99. Am un vecin, are cinci fete, cinci băieţi... Cum i-o ţine, nu ştiu. Să hie vrednic numa, că ăla izbeşte treaba. graiul, I, 151. Cum avea ceva parale acu şi era om vrednic, unde mi se pusă, mă, nene, de făcu neşte căşi d-ele mari. CONV. lit. XLVI, 1166. Băietanul era el vrednic,... dar tot nu se făcea lucrul ca atunci cînd e stăpînul pamfile, s. Τ. 162, cf. izv. xvn, 187. Ion e foarte dăştept şi vrenic. ALR I 247/746. Om cumsecade, vrenic, ai nădejde-n cuvîntul lui. ib. 1 1 555/730, cf. alr n 3 127/2, alr sn v h 1 239, alrm sn iii h 1 058. Dacî tu eşti... aşa um bărbat vrenic, hai la mine în ţarî. o. bîrlea, a. p. i, 314. 0 (în proverbe şi zicători) Omul vrednic şî voinic şî cu vînturile să luptă. 1. GOLESCU, ap. zanne, p. vm, 179. Omul vrednic şî voinic şî din piatră scoate lapte. id. ib. Omul vrednic se face munte şi punte şi trebuie să iasă la liman, pann, p. v. n, 86/14. Mai bine este să fii cu un om vrednic la pagubă, decît cu un mişel la dobîndă. negruzzi, s. i, 248. 0 (Urmat de determinări care arată domeniul în care cineva îşi dovedeşte calităţile alese, competenţa, destoinicia) Să-mi găsăşti un dascăl franţuzesc, care să fie vrednic la învăţătură şi să aibă toate cărţile (a. 1780). furnică, d. c. 80. I-au găsit lui dascăl prea înţălept, ca să-l facă întru învăţătura înţelepciunii vrednic (a. 1802). gcr n, 188/17. îl voi da pre el Syndipei, filosofului, că am auzit... că este vrednic de filosofie (a. 1802). id. ib. 188/22. Cît e de-nalt şi voinic şi cît e de vrednic în arme! COŞBUC, AE. 68. N-are alt dar decît al băuturii de vin, întru care într-adevăr e vrednic, sadoveanu, O. xm, 102. îl văd vrednic în toate. id. ib. 111. 0 (Prin lărgirea sensului) Adese se văzuse în închipuire, îndeplinindu-şi oficiul cu... mîini uşoare şi vrednice, papadat-bengescu, o. n, 27. 0 (Prin analogie) Albina vrednică... d-orce floare face strinsă. pann, p. v. 1, 137/2. 0 (Substantivat) Moscalii, ca nişte vrednici, cu vitejie au stătut împrotiva şvezilor. n. costin, let. ii, 67/19. Pre cei buni şi vrednici, carii vor fi fost bune faptele lor să le pomenim bine, şi pre ei să~i lăudăm. C. cantacuzino, CM i, 5. Învăţătura şi ştiinţa des-coperindu-le şi în lumină puindu-le şi lăsîndu-le, ca să putem încă cunoaşte şi să ştim lucrurile bunilor şi a răilor, a vrednicilor şi a nevrednicilor. id. ib. 28. A sosit şi vremea-n care vitejii să aştepta... Darurile să se-mparţă şi cei vrednici să le ia, Iar cei fără de corajuri întristaţi a rămînea. pann, e. ii, 1/6. Cei vrednici şi cinstiţi ascunşi şi nevăzuţi, iar cei nerozi în cinste mare. ARH. OLT. ΧΠ, 397. Cel vrednic şî înţelept cu încetul, încetul ajunge îndată la treapta cea mai 5779 VREDNIC - 1239 - VREDNIC înaltă. i. golescu, ap. zanne, p. vm, 181. Cel mai vrednic pururea şî parte mai bună are. id. ib. Nimenea nu întreabă de casa frumosului, Ci de casa vrednicului. PANN, P. V. I, 150/10. 0 (Adverbial) îi plăcu dintru-nceput ce vrednic... se pricepea Abu-Hasan să-i ţină locul, caragiale, O. II, 265. Miron... l-a lăudat că s-a purtat vrednic la oştire. rebreanu, R. i, 160. Astăzi v-aţi purtat vrednic, zise cu glas moale şi repezit Tomşa [către oşteni], sadoveanu, o. v, 502. ♦ (Despre manifestări, acţiuni, realizări etc. ale oamenilor) Care denotă, trădează destoinicie, pricepere, iscusinţă; care este făcut cu pricepere, cu măiestrie; care se remarcă (prin anumite calităţi). Celui ce împă-răţeşte vrednică cîntare i-au cîntat. mineiul (1776), 64r2/27. O, musăl rogu-te de asta dată Să-mi dai viers cu vrednice cuvinte Ca să pociu cinta cum înarmată Ţigănimea purceasă nainte. budai-deleanu, ţ. 88, cf. antrop. v/l4. N-am vrednice cuvinte să mă dezvinovăţesc. pann, E. I, 57/10. Cu vitejie vrednică ocîrmuind, a lăţit puterea neamului rumânesc. rev. crit. i, 98. ♦- (Substantivat, f. pl. art.; regional) Ielele. Cf. candrea, f. 158. 4. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau de un conjunctiv ori, învechit şi regional, de un infinitiv) Care poate să facă ceva, care este în stare să..., care este capabil să...; care este apt pentru.... Ce dobîndă are ostaşul căci merge la oaste şi nu este vrednic de oaste? (a. 1691). GCR I, 292/35. Un nebun o pietricea în fundul mării aruncă, pre care o mie de înţălepţi să o scoată vrednici nu sînt. cantemir, i. I. n, 89. Este om foarte învăţat şi vrednic dă a chivernisi sfîntul mormînt. R. greceanu, cm ii, 268. Este... om bun şi cu frica lui Dumnezeu şi vrednic ca să chivernisească casa. antim, O. 340. Să aibă toţi sătenii... a clăcui pe an cîte doaosprezece zile; însă numai cei ce vor fi casnici şi vrednici de muncă (a. 1760). IORGA, S. D. XIV, 88. Nu sîntem vrednici să mulţămim preaputemicului nostru împărat pentru mila aceasta ce-au făcut şi să face în pămîntul nostru (a. 1786). bul. com. ist. m, 15. Boala întru cari mă aflu de 30 zill.· m-a adus tocma la starea cea mai de pi urmă, unde nu sînt vrednic din pat a mă mişca (a. 1795). IORGA, S. D. vn, 257. îngropa-vor odoarăle, au lăsa-le-vor? Iar Apolon le-au răspuns cum să le lasă a lui, că el va fi vrednicu a şi le apăra. HERODOT2, 406. Am rămas la slăbăciune şi la neputinţă şi nu sîntem vrednici a stăpîni casa sau moşia (a. 1801). ştefanelli, D. c. 298. Care-i vrednic armele să poarte la harţaici cu mine să iasă. budai-deleanu, Ţ. 248. Fiii fără porunca şi voinţa părinţilor nu era vrednici nici pentru sineşi a răspunde ceva sau a face vreo aşezare cu cineva, pravila (1814), 140/10. Ostaşi... vrednici întru o clipală să răstoarne groaznici munţi. BELDIMAN, E. 2/32. De sînt vrednic să-mi ocîrmuiesc lucrurile mele, atunci şi pe altul pociu învăţa cîte eu ştiu. golescu, p. 264/6, cf. 238/10. Să să ajute cei scăpătaţi din breasla lor, care nu vor fi vrednici a să chivernisi (a. 1824). DOC. EC. 323. Şi cel mai mare beţiv abia este vrednic să bea trei păhară să nu să îmbete, cantemir, s. m. 85/9. Temîndu-să nu cumva să va împuţina grămada banilor, aceştia nu sînt înţelepţi şi înfrînaţi mai vîrtos, decît prăpăditori de trup şi de nimic vrednici. POTECA, F, 299/5. Nu sînt vrednic a le ţinea în casă (a. 1838). IORGA, s. D. xxn, 305. De trup este prea puternic, De slujbi multe este vrednic, în războaie e vestit. ALEXANDRESCU, P. 71. Mă simt vrednic şi demn de orice rol în sînul Patriei mele. alecsandri, t, 865. Oi fi eu vrednic să trag un car; mai ales dacă merge singur, creangă, p. 40. Parcă d-ta n-ai fi vrednic să fii o femeie! id. ib. 162. Să nu ne întrebăm cîţi din gazetarii noştri sînt... prin ştiinţa lor vrednici a face meseria de care s-au apucat. CARAGIALE, o. V, 244. Amoroasa suferinţă Să o văd, de mult, nu-s vrednic, conv. lit. xxn, 182, cf. ddrf. Nu toţi oamenii sînt în stare, vrednici să producă, să le fie munca rodnică şi folositoare ca a albinei, marian, ins. 376, cf. resmeriţă, D. în chindie e trează şi iar vrednică să-şi facă datoria. VOICULESCU, p. i, 146. N-am fost vrednică s-ajung la mănăstirea Neamţu, nici batîr la Timiş. SADOVEANU, O. ΧΙΠ, 97. Copii n-aţi fost vrednici să faceţi încă. id. ib. xxi, 268, cf. scriban, d., dl, dm, dex. Aseară am fost la mîndră Şi m-o scăpat cu fuga Şi deseară oi proboli Că mi-s vrednic de-a fugi. doine, 47. Dete sfoară în ţară cum că cine a fost vrednic d-a luat apă din fintîna ei... îl va lua de bărbat, stăncescu, b. 175, cf, 88. Avea el o iapă a dracului, că numa dracu era vrenic să pui mîna pi e. şez. rv, 200. Este vrednic un calic de sama ta să aibă a lua o scară de aur? furtună, c. 130. Nu-i vrenic să sugă. A iii 18. Care nu e vrednic codrul să-şi plătească... Slugă va fi cît trăieşte, se spune despre un om leneş. Cf. pann, p. v. ii, 48/18, ddrf. 0 (Prin extensiune) Cătunile ce vor fi vrednice să poarte măcar un lude să lipsească cu totul, despărţindu-să dă satele de care fin acum (a. 1819). DOC. EC. 215, Acesta sînge vînos... se mută în arteriös şi se face vrednic a nutri trupul antrop. 94/5. Corabia aceasta nu prea izbutită... se dovedea vrednică să transporte de ici-colea cinci vagoane de grîu. tudoran, p. 33. 0 (Substantivat) Cei de nimic vrednici vor să să arate că fac şi ei ceva, să amestecă făr de folos, golescu, p. 131/18. ♦ (Despre acţiuni, stări, realizări etc. ale oamenilor) Care are capacitatea de a provoca, de a determina ceva. Pohta şi dragostea ce văz la această cinstită şi sfîntă adunare mă îndeamnă... a vorbi, măcar că vorba mea nu este vrednică niciodată ca să îndulcească cu vreun mijloc auzirile ascultătorilor, antim, O. 16. Eu, aruncîndu-mă cu mintea în viitoare, privesc patria şi neamul mieu bucurindu-se de o fericire vrednică d-a face nemuritoare numele prea lăudaţilor patrioţi. Căpăţineanu, m. r. 4/1. întrebuinţarea lor nu este vrednică de a readuce sănătatea în ver ce fel de boală. man. sănăt. 10/1. Unirea... poate asigura o tărie vrednică de a ne aduce la un viitor din cele pierdute a strămoşilor noştri (a. 1857). iorga, s. D. xvm, 23. 5. Care munceşte mult şi cu rîvnă, care lucrează iute şi cu spor; harnic, muncitor (I 3), activ, sîrguincios, sîrguitor. Hărnicia lui îl arăta la stăpîni vrednic. neculce, let. ii, 232/34, cf. i. golescu, c. Cel mai sprinten e cel mai vrednic, marian, s. R. m, 284. Dacă-i fi vrednic, în trei ani, nu mai mult, poţi să te alegi cu stare, xenopol, ap. tdrg, cf. ddrf. Trîmbele de pînză şi vigurile de cioareci să ţiu... la praznic, ca găzdăriţa să se fălească că e vrednică, de ambele părţi ale chiliei pre lîngă păreţi. LIUBA - ian A, Μ. 120. Gheorghe-i băiat vrednic. N. rev. R. i, 28. Trecuse de 60 de ani, dar era 5779 VREDNICEL - 1240 - VREDNICI voinică şi vrednică de parcă ar fi fost nevastă tînără. ap. tdrg, cf. resmeriţă, D. îl aştepta o femeie vrednică, voinică, doi copii vioi şi o gospodărie de frunte. C. PETRESCU, S. 174. Gospodinele „ vreinisi” se cunosc după caşii săraţi pe c.are-i dau... soţilor cînd stau „di talî”. diaconu, P. 31. în sfîrşit, iată-ne pe culme. A, dar alţii fuseseră mai vrednici decît noi. bassarabescu, ap. tdrg, cf. cade. E vrednic ca o fată mare. sadoveanu, o. XXI, 298. Vrednica lui soţie Reveica pregătea atunci o oală mare de trei ferdele cu sarmale de carne, moroianu, S. 33, cf. scriban, d. Ne-am prezentat la porţile muzeului cu o jumătate de oră înainte de deschidere... Alţii, mai vrednici, veniseră înaintea noastră. STANCU, U. R. S. S. 58. E vrednică şi frumoasă. H. LOVINESCU, T. 116. Pe Haralamb, de bine de rău, îl cunoştea,... îl ştia şi înde-mînatic, şi vrednic, şi isteţ, tudoran, p. 116, cf. 183, dl. Fetele erau vrednice şi vioaie, ţeseau în război, împleteau. PREDA, M. 74, cf. DM, MIHĂELĂ, L 184, Μ. D. ENC., DEX. Vrednică-i nevasta mea, Vrednică e, vai de ea. Puse oala să se lea, Dar crescu iarba sub ea. TEODORESCU, p. P. 272. Cît îi fi şî-i trăi, să fii vrenic, să munceşti pămîntu,... că şî el dăstul te-o freca cînd îi întră în el şez. iii, 100. Ce mai ficior vernie! viciu, GL., cf. CIAUŞANU, GL. Foaie verde fir lalea, Vrednică-i nevasta mea... Pune pînza cînd dă frunza Şi-o sfîrşea la Sîn Văsăl izv. xm, 131. Mai are mama, are, Pe Ileana fată mare, Vrednică nevoie mare: Pîn-ce se dă jos din pat, Soarele s-a şi-nălţat, arh. olt. xix, 184. La Sălciua se spune şi acum că „aia nu-i vrednică muierea care nu spală cămaşa cu poalele apolzan, P, i. 152. Vasile e un om vrenic, munceşte şi ziua şi noaptea, alr ii 3 083/182, cf. alrm sn mhl 232, a ix 1. Doamne,... ce fată vrenică! O. bîrlea, a. p. ii, 488. Vrednică-i nevasta mea, Vrednică-i, dracul s-o ia! Se-nveleşte cu sacul Şi doarme pîn-o ia dracul! FOLC. MOLD, I, 166. Aoleo, nevasta mea, De vrednică ce era, A pus oala să se lea Şi-a crescut iarba sub ea. NUNTA, 293, cf. NALR - B h 595. Omul vrednic se cunoaşte din a casei sale bună orînduială. I. GOLESCU, ap. zanne, p. viii, 179. Argat vrednic cine are Se cunoaşte pe mîncare. pann, p. v. ii, 48/12, cf. zanne, p. iv, 246. O femeie vrednică e coroană casei, zanne, p. n, 143. 0 (Prin lărgirea sensului) Mi-e drag de ea acolo, să-i văd mîinile vrednice, înnegrite de arşiţă. PREDA, DELIR. 77. - Pl.: vrednici, -ce. -Şi: (învechit şi regional) vernie, -ă, (învechit) vrédnec, -ă, (regional) vréinic, -ă, vrénic, -ă, (învechit, rar) vérdnic, -ă (lm), verédnig, -ă adj. - Din v. si. sptAbNii, VREDNICEL, -EÄ, -ÎCĂ adj. (Regional) Diminutiv al lui vrednic (3). Cf. l. costin, gr. băn. 46. ♦ (Substantivat, f. pl. art.) Ielele. Cf. candrea, f. 158. - PL: vrednicei, -ele. - Şi: vrenicél, -eâ, -ică adj. l. costin, gr. băn. 46. - Vrednic + suf. -el. - Vrednicică: cu schimbare de suf. VREDNICÉSC, -EÂSCĂ adj. (învechit, rar) Care merită să fie lăudat. Nu să cade să să numească vred-nicesc lucru..., căci meşteşugul plugăriii nu seamănă cu cealelalte meşteşuguri la care învăţătorii să străduiesc mult fără de a cîştiga hrana cea trebuincioasă, ci este foarte lesne de a-l învăţa oamenii, golescu, p. 278/4, - PL: vredniceşti. - Vrednic + suf. -esc. VREDNICEŞTE adv. 1. (învechit) Cu demnitate. Au domnit 10 ani şi au chivernisit ţara bine şi vred-niceşte..., apărînd-o de toţi vrăjmaşii (a. 1689). iorga, C. 1.1, 26. Mergînd Policratis la Magnisiia, peri rău, nici vredniceşti, după cum îi era lui cinstea şi mintea herodot2, 180. 2. Cu putere. Dă-m tu vrednisqştS, Că ieu dau voims&té. densusianu, ţ. h. 175. - Vrednic + suf. -eşte. VREDNICI vb. rv 1. Tranz. (învechit; subiectul este Dumnezeu) A acorda unui om, prin har, graţie divină, şansa, norocul, fericirea de a avea parte de ceva; a hărăzi, a ferici. Domnul Dumnezeu au vrednicit pe dumneata a vedea şi veselie de iubit fii al dumitale, care bucurie, pă cum la dumneata, aşa şi la toata casa noastră a fost (a. 1702). bul. com. ist. n, 240. Să-l vrednicească Dumnedzeu întru adinei bătrîneţe. antim, p. 107. 2. Refl. (învechit, rar) A se strădui (învingînd greutăţi, piedici etc.) pentru a fi vrednic (1). S-au vrednicit pentru a ei viaţă sv[î]ntă, de trăiaşte fără. moarte cu s[u]/i[eMu]/ şi trupul suit mai sus decît toate ceriurile. dosoftei, v. s. noiembrie 162711. 3. Tranz. fact. (învechit; construit cu un complement în dativ) A face pe cineva să fie vrednic (2) de ceva. Dă-i ei de logodnă, fiiul mieu, inel de ţî-o logodeşte, să o vredniceşti împărăţiei tale. dosoftei, v. s. noiembrie 163715. 4. Tr an z. (învechit, rar) A găsi de cuviinţă să..., a binevoi să..., a acorda cuiva cinstea de a... Mîntuitoriul... au vrednicit să-l aibă [pe Avram]... şi rudeniei începă-toriu celor dintru dînsul. dosoftei, v. s. decembrie 21779. 5. (învechit) Tranz. A merita; a fi vrednic (2) de ceva. Cf. budai-deleanu, lex. Eu acestea nu gîndeam, Nu acum, dar niciodată, nici amor cînd vredniceam. MILLO, în pr. dram. 360. Ce pedeapsă vredniceşte omul acesta? -Moarte! răspunse într-un glas adunarea. negruzzi, s. i, 229. Tu foarte vredniceşti A ta împărăţie că o înveciniceşti Dar îţi lipseşte arma acea de apărare, Cu care să-ţi ţii slava la orice întîmplare. id. ib. n, 293, cf. tdrg. 0(Prin lărgirea sensului) Amor cereasca ne dă iubire Ce ne-nconjoară d-o fericire, Care curate inimi puţine Sînt vrednicite s-o simţă bine. I. văcărescul, p. 97/14. OIntranz.Le pare Că sînguri vrednicesc şi că le s-au căzut donici, F. I, 15/21. ♦ (Despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) A face ca ceva să fie meritat, justificat; a îndreptăţi ceva care este (pe deplin) motivat. Simţimîntul moral cere acele jertfiri mărinimoase care... vrednicesc pentru sufletele cele mari recunoştinţa neamului omenesc. NEGULICI, E. I, 257/16. Purechetul unei virgule, lipsa unei vocale, greşul unei periode sînt lucruri serioase... şi vrednicesc refutaţii şi nopţi de neodihnă a capetelor învăţate. RUSSO, S. 77. Substituţia 5783 VREDNICIE - 1241 - VREDNICIE lor este... conformă cu ţălul la care sînt chiemate limbele de a fi un organ de înţelegere... a oamenilor şi a se încredinţa că latinirea sau franţuzirea sau talienirea României vredniceşte truzile ce am putea întrebuinţa în cercetări şi lucruri mai serioase, id. ib. 79. ♦ Intranz. (Regional) A valora (2)? a preţui (2) (Vîlcele -Turda). Cf. mat. dialect, i, 103. Cam cît crezi că vredniceşte scroafa mea? ib. 6. Refl. (învechit şi regional) A fi vrednic (3). Muierile, puind împrejur funi, în căi şăd, tămîind tărîţele, iară cînd vreuna dentr-însele, trăgîndu-se de vreunul den ceia ce trec şi să va culca, ocăraşte pre cea de aproape, că nu s-au vrednicit ca şi ea, nici funea ei s-au rupt. biblia (1688), 637 V27, cf. dex. 7. Intranz. (Regional) A munci cu rîvnă; a da dovadă de hărnicie. Cf. scriban, d. — Prez. ind.: vrednicesc. - V. vrednic. VREDNICÎE s. f. 1, (învechit) Calitatea de a fi vrednic (1); atitudine demnă. A-l aduce [pre omul] la frumuseţea cea dintîi şi la vrednicia de la care au cădzut. antim, P. 1. Ai mers la vederea trupului celui cu adevărat începătoriu de viaţă, al însăşi Născătoarei de D[u]mnezeu, ceii prea cinstite, pre carea după vrednicie o mărim, mineiul (1766), 20r2/33. Unde ne-aţi tocmit, nu putem suferi, pentru că ne împresură călărimea şi, cît răbdăm, pentru vrednicie răbdăm. HERODOT2, 442, cf. budai-deleanu, lex. Cinstită este munca acelora ce se străduiesc... să arate fiecăruia datoriile sale şi prin drumul lor să-l aducă la treapta cea înaltă a vredniciei omului, pentru care este şi făcut. HELIADE, O. Π, 105, cf. I, 408. Umplînd templurile Citerii cu fiinţe stricate şi căzute din vrednicia omenirei, au aflat... mijlocul de a nu mai întrebuinţa lumina cuvîntului. MARCOVICI, C. 36/16. Acolo norodul încă păstrează sentimentul vred-niciii omeneşti, o bărbăţie şi o îndrăzneală de obşte folositoare, id. D. 199/12, cf. 190/26. Pe dînsul o să-l tractez cu vrednicie, o să mă port ca o cucoană mare. O să-i dau o păreche de palme, KOGĂLNICEANU, în pr. DRAM. 436. La aceste condiţii aspre şi cuvinte ocărîtoare, împăratul răspunse cu vrednicie, arătînd... că nemţii ştiu a se bate cu fierul bălcescu, m. v. 88. Driturile capatate au sfinţenia lor relativă,.,, nu vatămă... vrednicia personală a omului. RUSSO, s. 157, cf. polizu, petri, v. Pînă la ce grad de pierdere a vredniciei ajunsese clasa boierilor români ne poate arăta întîi împrejurarea raportată la domnia lui Neculai Mavro-cordat arhiva, I, 46, cf. TDRG. Cununia însă vom face-o tocmai după Crăciun ca să ne putem înfăţişa cu vrednicie. O să le dăm lor casa din Pripaas,... să le poarte şi lor noroc, rebreanu, R. I, 31. îşi alcătui o mutră severă de tot, punîndu-şi in căutătură toată vrednicia şi neînduplecarea cuvenite unui adevărat comandant de trupă. MIRONESCU, S. 5. în ce mai stă vrednicia mea de creştin şi de preot? GALACTION, O. 186. Prin vrednicia cu care ştia să se arate în lume, precum şi prin întreaga lui viaţă cinstită şi cucernică, el insuflase un adine respect... poporenilor. moroianu, s. 133, cf. scriban, D., dl, DM, dex. ♦ Cinste, consideraţie, preţuire, respect. Aceasta se cuvine să facă fieştecare creştin într-aceste zile, pentru ca... să primească cu vrednicie dumnezeeştile taini. antim, o. 209. Ucigătorii lui Gavriil Batori,... gîndind că plăcut lucru au făcut ţerei şi că pentru fapta lor dobîndi-vor mare vrednicie şi har de la Prinţul cel nou, cînd s-a adunat ţeara în anul 1614 la Mediaş, mers-au şi ei acolo. şincai, hr. iii, 1/14. Vitejia ce-au arătat ei în apărarea zidiurilor... le dă lor dreptul de a fi priimiţi cu vrednicie în lagărul leşesc, alecsandri, t. 1525. Patruzeci de zile se pregăteşte creştinul „cu post şi cu rugăciuni, cu mai multe-nchinăciunis,, ca să poată primi cu vrednicie pe oaspele ceresc. VICIU, COL. 8, cf. DL, DM, DEX. 2. Calitatea de a fi vrednic (2); ceea ce face ca cineva să merite ceva; (de obicei la pl.) faptă de merit, acţiune care merită răsplătită. Mai bun e cel ce lucrează în toate, decît îmblînd au mărindu-se şi lipsindu-se de pîine... Dă lui cinste după vrednicia lui. biblia(1688), 669l/l3. Acei bătrîni şi vechi oameni, în vredniciile sale de s-ari fi îndoit..., nu ş-ar fi lăsat viaţa sa intra atîtea primejdii şi griji. Ν, COSTIN, l. 4L Fieştecăruia îi era cu bună dreptate după cinste şi după vrednicia sa. NECULCE, LET. II, 463/35. Adrian... la vredniciile lui Traian a ajunge nu poate. CANTEMIR, hr. 15. Oştenii... au rădicat pe un Mizizie... la împărăţie, în carile altă vrednicie nu era, fără numai căci era prea frumos la faţă şi la stat. id. ib. 336. Nu puţină vrednicie este şi pentru nepriietin adevărul a mărturisi, id. I. î. I, 49, cf. 39, 76. Luînd domnia, mari vrednicii au făcut, mai vîrtos cu vitejiile. R. popescu, CM I, 314. Sînt... mari vredniciile ale slăviţilor apostoli Petru şi Pavel, carii să prăznuiesc astăzi cît nu este cu putinţă limba omenească a le grăi. antim, o. 56. Vredniciile aceştia să cuvin lui Petru, de vreme ce el... au întins pururea, ca alt soare, de taină, peste tot pămîntul razele darurilor şi afacerilor de bine. id. ib, 58, cf. 315. Să judece după vrednicie pre fieştecarele. mineiul (1776), 36vi/35. Au luat de la tine..., după vrednicie, răsplătiri pentru nevoinţe. ib. 77rl/23, cf. 29rl/17, 185vl/17. A dăruit., lui lola..., pentru multe vrednicii ale lui, Vizocna, Mănăradea, Haşagul şi Noţigul. şincai, hr. i, 278/10. Vom dărui... fieştecăruia după vredniciile sale. id. ib. Π, 155/2, Deacă să ar fi aflat între români, din vreme în vreme, bărbaţi care să fie scris viaţa lor şi cu măiestru condeiu împodobindu-le fapte şi înălţîndu-i după vrednicie să îi fie trimis strănepoţilor viitori, budai-deleanu, ţ. 63, cf. id, lex. Prorocule,,., după vrednicie a te lăuda pre tine nu ne pricepem noi, carii te cinstim cu dragoste. CALENDARiu (1814), 27/26. în copilăria sa au arătat îndestule vrednicii, beldiman, n. p. ii, 182/18. D[u]mnezeu iubeşte pre cei ce-l iubesc pre dînsul prin dragostea cea după bunăvoire, carea nepricinuindu-să de nici o vrednicie a noastră să numeşte dar. poteca, f. 286/1. Cununa ce-am în mînă... E preţ al vredniciei, ea nu e moştenită, heliade, o. i, 267. Privind la talenturile şi vredniciile lui Ştefan, îl preferă în domnie. ist. m. 70/5, Pentru vredniciile sale în sfera Hterarie... ca administratual director a sus-numitului district s-au aşezat (a. 1845). bariţiu, c. ii, 302. Pe cineva cînd cinstesc, Mai mult peste vrednicie, Ocară o socotesc. PANN, E. ii, 126/19, cf. polizu, petri, v. M-a lăudat de vrednicia ce făcusem, creangă, a. 61, cf. alexi, w., 5784 VREDNICIE - 1242 - VREDNICIE CADE. Din mînia lui Mînecuţă a ieşit o vrednicie cum nu se mai pomenise la el. sadoveanu, O. XXI, 341. Vrednicia noastră cînd nimeni o cunoaşte nimic nu foloseşte. Fă-o cunoscută la toţi. L golescu, ap. zanne, p. viii, 180. După moarte, vrednicia mai mult să cunoaşte, cînd în zadar o cunoaştem, id. ib. 181. 0 (Prin lărgirea sensului) Pe aceia pentru mai multe vredniciile firii sale din monarhia noastră aţi izgonit-o. cantemir, I. li, 64. Raiul e grădina desfătată... Care după vrednicii să împarte Sufletelor drepte după moarte, budai-deleanu, ţ. 324. 0 (Prin analogie) La un ţăran, odată-n bătătură, Iapa de plug şi cîinele-ncepură In vrednicii şi munci să se măsoare, Că ce foloase - aduce fiecare. arghezi, s. v, 240. Toate [lighioanele] veneau de-şi arătau vrednicia lor şi-şi luau blagoslovenia de la Dumnezeu, marian, ins. 137. 0 (Prin extensiune) Chinezii sînt desigur foarte mîndri de această vrednicie [zidul chinezesc] a trecutului lor. blaga, z. 302. ♦ (învechit; urmat de un adjectiv posesiv) Termen de reverenţă pentru o persoană de rang înalt; excelenţă, înălţime. Cf. klein, D., lb. ♦ (învechit) Ceea ce face ca cineva să merite (sau să aibă justificarea) să i se acorde încrederea (deplină) în ceea ce priveşte... Priimesc ca... însemnarea hotarălor, întocmindu-să cu scoposul scriitoriului, precum aşăzarea şi alcătuirea sau vrednicia unui martur. poteca, f. 132/4. 3. Calitatea sau faptul de a fi vrednic (3). V. destoinicie. Vrednicia Măriii tale neasemănată este, căci... neamul... să trage de multe împărăţii şi d[o]mnii. biblia (1688), [prefaţă] 7/37. Alaiddin, văzînd vrednicia... lui Erdogril,... l-au pus serascheri peste toate oştile sale. cantemir, hr. 440. Constandin vodă, cu a sa vrednicie ce o are..., făcut-au craiului frumoasă oraţie... şi alte cuvinte frumoase. R. greceanu, CM ii, 46. Pentru vrednicia lui îi dede Dumnezeu de să făcu împărat întîi al creştinilor, antim, o. 86. Din tinereţile lui au arătat vetejie şi vrednicie în ceata slujitorească. MUŞTE, LET. m, 27/1. Otman... pentru vrednicia sa... ţînea rangul cel dîntîi între principii ce era supuşi lui Aladin. VĂCĂ-RESCUL, IST. 250, cf. 245. Venitul de pe moşiile ei este şi mai sigur şi... prin credinţa şi vrednicia şi sîrguiala celor ce sînt orînduiţi la bisărica Herţa (a. 1803). IORGA, S. D. XXII, 397. De vitejie, dederă lui Evriviadis cunună de măslin..., însă pentru înţălepciune şi vrednicie... îi dărui[ră] lui ohos cel mai frumos din Spartis. herodot2, 428, Vrednicia voastră împreună, Iar nu despărţită, să află bună. budai-deleanu, Ţ, 227. Diregătoria voastră e cu totul slabă,... însă voi o puteţi prin vrednicia voastră îndrepta, petrovici, p. 109/23. De a ajunge cineva la trepte mari de cinste, nu trebuie să fie numai de mare neam, ci... numai să aibă minte, omenire şi vrednicie. GOLESCU, P. 17/4. Ucenicii lui... pre vrednicia lui răzimîndu-să... s-au înămolit înfeliuri de păreri himericeşti. POTECA, F. 51/17. Ţie pre fieşcare în dregătoria ce i să cuvine după ştiinţa şi vrednicia sa. id. ib. 355/9, cf. i. golescu, C. August todauna lăudă vrednicia senatului şi cinsti republica. CĂPĂŢINEANU, M. R. 128/28. O purtare plină nu de mîndrie, ci de vrednicie, insuflă supunerea, marcovici, D. 150/19, cf. 79/20. Subt împăraţii Vespasian şi Titu, cu toate talentele şi vrednicia lor, provinţiile romane, cînd şi cînd, tot era supuse la bîntuirile cele barbare ale dacilor. F. aaron, i. i, 4/21. Ajungînd la anii vîrsniciei şi la vrednicia de a putea cîrmui prinţipatul, boierii ţării îl aleseră de prinţ. id. ib. 44/6. Acel mai cu chiteală Facă-se prin vrednicie şi tragere de iubire,... Ca un crai de puternic şi cuprins de proslăvire. CONACHi, p. 299 Să-l faci advocat? Meseria astă cere un talent şi 0 vrednicie deosăbită. NEGRUZZI, s. I, 298. Prinţul Dimitrie nu era din părinţi d-acei carii se încred în vrednicia dascalilor şi se socot descărcaţi de îndatorirea... de a priveghea însuşi educaţia copiilor lor. id. ib. n, 142, cf. POLIZU. Din copilărie... a slujit cu credinţă şi vrednicie. SION, P. 58. De cîte ori vrea cineva să o ajute, se năcăja foc şi zicea că se îndoiesc de vrednicia ei. CONV. lit. xv, 97. D-apoi de ce mi l-a dat tata de-acasă? numai de vrednicia lui, zise spînul; căci altfel nu-l mai luam după mine ca să-mi încurce zilele, creangă, p. 216. Vrednicia ta, Făt-Frumos, te-a scăpat şi de ocară şi de moarte, ispirescu, l. 79. Moldovenii fug toţi şi te părăsesc, fiindcă n-au credinţă în vrednicia ta. - Aruncă sabia, căci nu prin sabie se hotărăşte soarta ta. CONV. lit. XXII, 450. De-ar ieşi vreo lege Că nevestele de-acuma... Vor alege Pe primar şi că-i iertat Să se caute vrednicia Numai după sărutat... Eu aş fi primar în sat! coşbuc, p. i, 204, cf. TDRG. Un episcop de vrednicia lui Inochentie Micu-Klein a fost împiedecat de popor de a sluji liturghia în biserica românească din Braşov, an. ist. naţ. i, 36. Negoţul pe apă... pentru poporul moldovenesc... a fost o ramură din cele mai importante ale activităţii sale sociale, căreia s-a datorit... atît reputaţia de vrednicie, cît şi principalul izvor de bogăţie al ţărei. N. A. bogdan, C. M. 10. Mărturii de vrednicia şi priceperea arhitecţilor... sînt... clădirile bisericilor ca dispoziţie şi concepţie arhitectonică, arh. olt. v, 333, cf. cade. Vrednicia lui se cerea de-acum stîrnită de băutura descîntată. voiculescu, Ρ. n, 330, cf. i, 20, sadoveanu, O, XIII, 34, SCRIBAN, D. înţelepciunea lui Prospero a hotărît ca Ferdinand să-şi dovedească mai întîi devotamentul şi vrednicia, acceptînd muncile grele ale curţii şi casei, vianu, l. u. 88, cf. dl, dm, dex. Ne-a prinde foamea aici şi om pieri şi noi, cu toată vrednicia noastră! furtună, C. 111. 0(în proverbe şi zicători) Omul cu vrednicia lui din mic ajunge mare, iar cel cu mişălie ajunge mic din mare. I. GOLESCU, ap. ZANNE, P. vm, 179. Arată-ţi vrednicia ta şî cînd alţii n-o cunosc, că va veni vremea s-o cunoască şî să vor căi că n-au cunoscut-o la vreme. id. ib. Vrednicia fără înţelepciune, ca o frumuseţe fără ochi. id. ib. 180. Vrednicia singură îţi dă jăţul cel mai înalt. Dă ea să te ţii. id. ib. 0 (Prin lărgirea sensului) Vrednicia sufletului nu de pe frîmseţa trupului să măsură. CANTEMIR, I. I. I, 74. Greşiră... în căutarea trebilor vrînd să arate vrednicia minţii lor la cele teologhiceşti. căpăţineanu, m. r. 229/18. Cine vrednicia capului nu pricepe, acela lungimea cozii la mare cinste ţine. zanne, P. ii, 41. 0(Prin analogie) Cei doi tovarăşi înţeleseră lămurit că leahul doreşte să le arate vrednicia eretelui. sadoveanu, o. v, 592. ♦ Vitejie (2); (de obicei la pl.) faptă vitejească. Scriitoriul... vrednicia şi mărirea rumânilor scriind, numai pre ostaşii vremiei aceia care era asupra vrăjmaşilor ţărîi îi numără, biblia (1688), [prefaţă] 8/29. Valentinian şi 5784 VREDNICIE - 1243 - VREJ Valenîie împăraţi,,, cu vredniciile lor potolesc toate răutăţile varvarilor. cantemir, hr. 509. Cu direptul dupre bunătate-i, înţelepciune-i şi vrednicie-i ce au avut, cum istoriile arată faptele lui, vrednic au fost, mare să-i zică şi împărat să fie. c. cantacuzino, cm i, 59. Pentru ca să să arate că nu este mai jos dăcît tată-sau la darul vredniciii, îndată săpîni, în Europa, Caratova... şi, în Asia, Aldinul vAcărescul, i. i, 1874. Ieşiră fără zăbavă la război, aşteptînd pentru vredniciile fericitului Gheorghie ajutoriu din ceriu, carele informa leului s-au milostivit a-i cevceta pre ei. MAIOR, IST. 120/35, cf. 281/14. Oraşul.., cuprinzîndu-să de duca al Burgoniii, s-au păzit iarăşi numai de orăşani tot cu acea vrednicie cum oraşul Cale şi Ruen. GOLESCU, P. 371/26. Vom sta să împărţim frăţeşte rodul luptelor noastre, dînd fiecăruia partea sa potrivit cu zelul şi vrednicia ce a arătat, bolliac, O. 227. Ostaşi!... sînt mulţămit de voi!... V-aţi purtat cu vrednicie la luptă! alecsandri, t. ii, 15. împăratul socru rămase înmărmurit cînd văzu atîta vrednicie, ispirescu, l. Γ70. Pe pămîntul încă ud de sînge al strămoşilor se ridica iar un vînt de vrednicie. SADOVEANU, O. I, 185. Băieţi, acu să arătaţi vrednicia călăreţilor, id. ib. XXI, 505, cf. xm, 247, xxi, 519. Ne aşteptăm de la el la mari fapte de vrednicie. CĂLINESCU, B. 208, cf. dl, DM, dex. ♦ (învechit) Calitatea de a produce efectul aşteptat; p . e x t. ceea ce produce efectul aşteptat. V. eficacitate, eficienţă. Cu purtare de grijă să se păzească de lucrurile cele ce împiiadecă vrednicia liturghiei. IACOV, SYN. 3721. Pentru vizitile ce le va face... are a i se plăti de către acei bolnavi după vrednicia curii şi după starea şi buna voinţă ce va avea fieşcare (a. 1830). arh. olt. ix, 203. Vrednicia părţilor picurătoare estă mai mare decît a celor ţapene pentru că acestea din acelea se nasc. ANTROP. 13/7, cf. 141/22. S-a ridicat... prin vrednicia muncii, panaitescu, c. r. 241. ♦ (învechit) Ceea ce face, determină sau reprezintă esenţa, valoarea, importanţa a ceva. Stilul sec nu este priimitor de nici un fel de podoabă, pentru că a lui toată vrednicie se socoteşte ca să fie înţeles şi nu priveşte ca să mulţumească nici imaginaţia, nici urechea, heliade, o. n, 22. Mari daruri de la Dumnezeu şi de la natură sînt limba, vorba şi cuvîntul naţional, numai de le-am cunoaşte mai bine, de le-am preţui după vrednicia lor, de le-am cultiva şi aplica după destinaţia lor cea originală! CÎmpeanu, gr. rom. 133/16. 4. Calitatea de a fi vrednic (5); hărnicie; îndemînare (la lucru). El cînd va să-şi ia soţie, Nu caută bogăţie, Ci de vrednicie-ntreabă. pann, p. V. n, 153/10, cf. POLIZU. Un om bătrîn... avea o fată mare de se dusese vestea în lume de vrednicia ei. ISPIRESCU, L. 347. Era o mîndreţă de om, vestit pe toată valea Similei de cinste şi de vrednicie. vlahuţă, o. a. iii, 13, cf. ddrf, cade, scriban, D., dl, DM, dex. Mă uit la acea fată... cită vrednicie are la lucru. şez. i, 262, cf. ALR π 3 708/76. Dă vrenicie a lui şi dă dăştăpciunea care era în criieru lui, i-a da negustoru cu nemiluita bani. O. BÎRLEA, A. P. i, 564. Vrednicia omului să cunoaşte după port. PANN, p. V. I, 150/11, cf. zanne, p. m, 314. Scîrţăitura carului Vrednicia vatavului, se spune despre un om care nu-şi vede de treabă. Cf. zanne, p. v, 123. 6. (învechit) Treaptă într-o ierarhie; funcţie, rang (înalt). în scaunul vredniciii să va sul cantemir, i. i. i, 116. Poartă epitropia vitejiii, care doamna a tuturor vredniciilor este. id. hr. 7. M-au înălţat, nevrednic fiind, la această stepenă şi mare vrednicie a arhieriei. Şi m-au trimis la dmneavoastră să vă fiiu păstor, antim, o. 6, L-au chiemat... la vrednicia împărăţiei şi l-au încununat cu cununa darului celui de sus, cu arma bunavoirii. id. ib. 85, cf. id. p. 4. Au hotărît... lui Iafet vrednicia împărătească, vitejia în oaste şi lăţimea neamului după numele lui (cca 1750). gcr ii, 50/5. Pre veziriul şi pre cadiiul i-am scos din vrednicia lor. halima (1783), 202716. Preotul ce va face acest feliu de cununii, dovedindu-să că au ştiut pricina şi au cununat, să se canonisască cu lipsire de vrednicia preoţiei, sob. HRIS. 38. Nice una dintru dregătoriile acestea ori de ce stătu şi vrednicie să fie ele, vor putea să dea această învoială almintrilea, fără numai la nemijlocită hotărîrea curţii INSTRUCŢn, 3/18, cf. EUSTATIEVICI, GR. RUM. 30719. Numele Gila era numele vredniciei prinţipeşti. MAIOR, ist. 160/13. S-alegem un vodă în ţigănie, Apoi un divan şi boierie De-aci încolo lesne apoi s-or face Toate helelalte vrednicii, budai-deleanu, ţ. 389. Vredniciile besericeşti. CALENDARiu (1814), 96/1. Parohul sau domnul... caută să se poarte după cum aduce vrednicia lor cu sine. petrovici, P. 314/6. Nu va fi nicidecum preotul meu, vrednicia sa îl chiamă la norocire mai înaltă, beldiman, N. P. I, 26/17, cf. 186/12, poteca, f. 133/29. Familiile Patricilor lua toate dregătoriile şi toate vredniciile şi prin urmare toate rangurile milităreşti şi civiliceşti. Căpăţineanu, Μ. r. 78/4. Aceia avea în mîna lor toate vredniciile romaneşti, id. ib. 155/19. Consulii nu putea purta această vrednicie mai mult decît un an. SĂULESCU, HR. I, 42/14. llieş, care dupre voinţa părintelui său au urmat în domnie, fu recunoscut în astă vrednicie şi de Polonia, asachi, s, l. n, 33, cf. 32, arhiva R. i, 41/10, polizu. Rădicarea cneazului Cerchescoi la vrednicia de mare canţelar... pre oricare altul l-ar fi grăbit a săvîrşi această căsătorie, negruzzi, S. n, 152. Numele care... le arată diregătoriile şi vredniciile lor fac înmulţitul din singurit, luînd după sine „i”. bălăşescu, GR. 34/27. Dumnezeiasca pronie... m-a rădicat la vrednicia de ispravnic al acestor două judeţe. FILIMON, O. I, 287, cf. ALEXI, W., TDRG, CADE, DL, DM, DEX. - PL: vrednicii. - Şi: (regional) vrenicie, (învechit, rar) vernicie (lm), verdnicie (id. ib.) s. f. - Vrednic + suf. -ie, VREDNICÎŢĂ adj. (Prin Mold.; într-o poezie populară) Vrednică, v. vrednic (5). Cf. dl. Crîşmăriţă vredniciţă, Să dai vin, nu chisăliţă, Că-ţi dau bani, nu-ţi dau tărîţă. cardaş, C. p. 116, cf. şez. xx, 8. - Pl.: vredniciţe. - Vrednic + suf. -iţă. VRE G s. m. v. vrej. VRÉINXC, -Ă adj. v. vrednic. VREJ s. n., s. m. I. 1. S. n., s. m. Tulpină a unor plante agăţătoare sau tîrîtoare; curpen, (regional) beldie, 5788 VREJ - 1244- VREJ funie, eovrag, rug1 (5). Tigvă uscată sus pe neşte vrejuri uscate, şi lona dedesuptul ei, leşinat de mîhniciune (a. 1805). GRECU, P. 130. Din tot neamul verdeţurilor grădinăriei.. sînt mai întîiu pometurile cele coapte,... după aceasta sînt frunzile, vrejii şi rădăcinile şi legumile cu toate roadile lor. piscupescu, o. 194/3, cf. I. golescu, c. Unele [tigve] putea să fie de cîte cincizeci de ani, uscate ca farfuria, altele mai nouă, şi altele în vrejii lor. GORJAN, Η. π, 60/30, cf. VALIAN, v., petri, v. Vrejurile de dovleci se încolăciseră unu peste altu, acoperind gardurile cu foi ţepoase, delavrancea, o, i, 21. Unghia - găiei, cu flori pintenate şi păişul ţesut în orbotă sură, împrejurau p-alocurea ciulini, scai şi vrejuri de mure. id. s. 60, cf. ddrf. Se zice că e bine a pune sub capul său [al muribundului] vreji de mazăre ori coji din păstările (păstăile) aceleia ca să moară mai iute. MARIAN, î. 35, cf. BARCIANU, tdrg. Cînd vremea le este prielnică, vrejul, curpănul, funia sau covragul de bostan creşte îndestul de lung, se urcă prin garduri şi chiar prin pomi. pamfile, A. R. 180, cf. gorovei, cr. 208. S-a învîrtit fără nici un rost călcînd vrejii de pepeni. BRĂTESCU-VOINEŞTI, p. 307, cf. resmeriţă, d., şăineanu, d. u., cade. Se miră-un bostănel uscat: - Pe-un vrej Mi-au apărat un soi de boules-de-neige. CAZIMIR, L. u. 36. Floarea tot ca şi frunzele din vrej: nici de castravete, nici de dovlecel. STĂnoiu, c. i. 124, cf. ENC. AGR., scriban, D. Prin lăstari şi vrejuri crude, S-ar putea să dau de el: Melcul prost, încetinel. I. barbu, j. s. 43, cf. NOM. MIN. I, 5, GIUGLEA, u. 59. Pepenele creşte-n vrej, ca pe o sfoară, arghezi, S. V, 72. S-a cam dus vremea bostănăriilor... Vrejurile n-au fost smulse. Trîntoresc încă în ţărîna udă, culcate, lubeniţe lungi, vărgate. Stancu, D. 250. Materialul originar organic este format din resturile organice ale plantelor:... vrejuri, rădăcini etc. chiriţă, p. 21. îngenunchea flecare lîngă harbuzul ochit, rupîndu-l din vrej. CAMILAR, N. I, 410, cf. LTR i, 929, DL, DM, MEHĂILÂ, î. 71, CIORANESCU, D. ET., M. D. ENC., DEX, dsr, scl 1983, 48, drev, v. breban, D. G. Sămînţă mea de pepene răsărise şi vrejul ei crescuse aşa de mare, încît trecuse pe malul cellalt al apei. fundescu, l. p. i, 116, cf. şez. iv, 182. Ca să se facă castraveţii, leagă la vrejurile lor coinăcelele cotoiului (o buruiană cu flori rotunde şi păroasă), ib. VI, 25. De-ai fl vrej de lubeniţă, Te-ar purta dada la ţîţă, CIAUŞANU, v. 69, cf. ARH. OLT. v, 259, ALR sn I h 118/762, ib. h 200/836, nalr - o in mn 224, 1135, nalr - B n h 363. Ţi-ai întins vrejul ca dovleacul, şi-ai umplut lumea de castraveţi, se spune despre cineva care îşi propune să realizeze foarte mult, dar obţine rezultate de mică însemnătate. Cf. pann, p. v. m, 128/22, zanne, p. i, 157. O bag lată, O scot funie şi o iau ghem (Sămînţă, vrejul şi dovleacul), şez. χιπ, 30. Blăni îngrop, tei întinz, gheme adun (Sămînţă, vrejul şi dovlecii). gorovei, c. 342. 0 (într-un descîntec) Cum se plămădeşte aluatul în căpisterie,... Strugurile în viţă, Castravetele-n vreji,... Aşa să se plămădească inima (cutăruia). mat. folk. 632. 0 (Ca termen de comparaţie) Alţii zilele-şi petrec In al orgiilor vîrtej: Un trai nesăbuit şi sec, întins pe patimi ca un vrej! vlahuţă, s. A. I, 22. O descoperi pe Oltea, care, firavă ca un vrej, se pierdea sfioasă pintre gătitele doamne, vinea, l. Π, 44. Purta un jerseu gros de păr de capră, din care răsăreu gulerul boţit al cămăşii, sucit parcă în jurul gîtului subţire ca un vrej. T. popovici, s. 12. Iorgovan, Puiuleţ de hoţoman Cu mustăţi în multe părţi Ca vrejul de castraveti TEODORESCU, p. p. 558. 0 Fig. E lujer din vrejul cel sfînt! Mi-e nepot şi mi-e drag! DELA VRANCEA, o. m, 91 Mă stnng sălbăticite vrejuri Cînd din adînc aştept un glas, Şi-un miros blînd de flori uscate M-atinge-ncet la orice pas. goga, poezii, 282. Neamul nostru nu-şi încolăceşte vrejii Pe tulpinele de sălcii, eftimiu, î. 17 Pe-o coastă-n vreji de nouri Creşte luna. BLAGA, poezii 47. Cîndva, pe vrejul sufletului meu O floare-a-mbobocit o floare rară, Ce se numea iubirea, isanos, p. 372. 0 E x p r . (Prin. Munt.) A lua (sau a căta) (pe cineva) pe vrej = a-i cerceta (cuiva) cu atenţie, în cele mai mici amănunte, obîrşia, modul de viaţă, caracterul etc. Cf. udrescu, GL. Apăi mi ţi l-am luat şi eu pe vrej să văd cine e ăla care îmi cere fata, ce poamă e, ce spiţă are, cu ce se ocupă şi multe altele, id. ib. ♦ P. ext. Tulpina cartofului. La cartofi, timpul recoltatului este atunci cînd vrejii sau tijele sînt uscate şi culcate la pămînt. ion botez, str. 37, cf. enc. agr. i, 670, La cartofi, hidraţii de carbon migrează din frunze în tuberculi, pînă ce vrejurile se usucă complet. agrotehnica, ii, 15, cf. alr sn i h 196. 0 (Prin lărgirea sensului; impropriu) O fetiţă... îmi reamintea vrejurile spele şi lungi de ţelină crescute în nisip la întuneric. m. ï. caragiale, c. 135. ♦ P. anal. Mlădiţă (1), lăstar (mai ales la viţa de vie). Case vechi,... cu obloane la ferestre şi cu balcoane ruginite de cari atîrnă vrejuri uscate de iederă, au aerul unor bătrîni gospodari, cari-şi păstrează portul, firea şi datinile. VLAHUŢĂ, s. A. ffl, 228, cf. DDRF, barcianu. Nu băga în foc lemn de soc, vreji de viţă sau coji de nuci, că te dor măselele. candrea, F. 81, cf. 239. Pe un ţărm împodobit cu flori şi vreji de iederă, un copilandru stă robit de oceanide. ANGHEL, pr. 167. Lemnul de soc, vrejurile de viţă sau găocile de nucă, să nu le bagi în foc, că te dor măselele, păcală, Μ. R. 160. Găsise un nod mare în păr, încîlcit din şuviţe înnodate... şi complicat inextricabil cu vreji de viţă sălbatică, papadat-bengescu, o. i, 322. O vegetaţie nepotolită de plante agăţătoare îşi întinde vrejurile de la un arbore la altul, bogza, c. o. 252, cf. dl, cioranescu, d, et. Vrejurile contorsionate ale viţei sufocă totul. românia literară, 1973, nr. 50, 13/2, cf. dex, V. ΒΕΒΑΝ, D. G. 2. S. m. P. ext. (Transilv.) Strujan (1). Cf. alexi, w., a în 12, 18, mat. dialect, i, 272. ♦ (Prin Ban.) Pănuşă (I). Cf. cl 1981, 170. La căpăţmu sînt căpăţîne [perini] împlute cu vreji de cucuruz ori cu pene. LIUBA -jana, m. 97, cf. alr i 904/26. 3. S. η. P. ext. (Regional) Păstaie (1) (Gladna Română - Lugoj). Cf. nalr - b n h 359/83. II. S. n. (Prin Ban. şi prin Munt.) Tescovină. Cf. alr sn i h 237/769, alrm sn i h 160/769, nalr - b ii h 396/35, 85. - PL: (n.) vrejuri şi (regional) vreje (nalr -om mn 224, 1135/980, nalr - β Π h 363/25, 98), (m.) vreji. - Şi: (învechit şi regional) vreâjă (i. golescu, c., ddrf, cioranescu, d. et., nalr - b ii h 363; pl. vreji, i. golescu, c., ddrf, nalr - b n h 363, vreje, nalr - b ii h 363/14, vrejuri, ib. h 363/80, vreajuri, ib. h 363/99), 5788 VREJA - 1245 - VREME (regional) vrejoră (ib. h 363/59; pl. vrejori, ib.), vréjura (ib. h 363; pl. vrejuri, ib.) s. f., vreg (a iii 12, MAT. DIALECT. I, 272, NALR - o m MN 224, 1135/917, nalr - o ra mn 224, 1135/917, nalr - β π h 363/56; pl. vregi, MAT. DIALECT, i, 272, nalr - Β π h 363/56, vreji, nalr - o ra mn 224, 1135/917), vrez (ib. mn 224, 1135/936, 940, 944; pl. vrezU ib.) s. m., vrijă (cl 1981, 170, alr i 904/26, nalr - β π h 363/19; pl. vrije, alr i 904/26, nalr - B π h 363/19) s. f. - Din v. si. *vrezb. Cf. bg. b p e m . VREJA vb. I v. vreji. VREjf vb. IV. (Regional; complementul indică plante leguminoase) A scoate boabele din păstăi (1) (Vărădia -Oraviţa). Cf. nalr - b n h 361/23. - Prez, ind.: vrejesc, - Şi: vrejâ vb. I. nalr - b ii h 361/23. - V. vrej. VREJOÂICĂ s. f. (Bot.; regional) Volbură (II a) (Convolvulus arvensis) (Ostrovul Mare - Tumu-Severin). Cf. NALR - o m h 440/962. - Pl.: ? - Vrej + suf. -oaică. VREJORĂ s. f. v. vrej. VREJUÎ vb. IV. Refl. (Regional; despre plante agăţătoare) A se încolăci, a se învălătuci (Săpata -Costeşti). Cf. UDRESCU, GL. S-a vrejuit fasolea pe porumbi, i-a strîns, i-a făcut mătură, id. ib. - Prez. ind. pers. 3: vréjuie. - Vrej + suf. -ui. VRE JURĂ s. f. v. vrej. VREMÂLĂ s. f. (Transilv.) Vremuială. Cîm mee-n sus.,., mee a vremală. arh. folk. v, 159, cf. 175, alr i 1 228/93, alrsn în h 786/95, scl 1955, 123. - Pl.:? - Vremi + suf. -eală. VREME s. f. (în concurenţă cu timp) L 1. (De obicei urmat de determinări în genitiv sau precedate de prep. „de”) Interval (oarecare) de timp limitat de două evenimente, întîmplări, acţiuni etc. sau definit în raport cu unităţile sale de măsură (secunde, minute, ore, zile, luni, ani etc.); durată, perioadă (măsurată în ore, zile, luni, ani etc.) în care are loc un fenomen, un eveniment, unui eveniment, unei acţiuni etc.; timp (I 1). Nu lepăda menre în vreamea băntrînreaţe. PSALT. HUR. 60722. Doamne, Dzeul mieu, măiri-te tu foarte... Fapt-ai lura în vremi, soarele cunoscu apusul său. PSALT. SCH. 337/15. Nu me lepăda în vreame (vreamia CC2h) de bătrăreaţe. PSALT. 137. Fapt-ai lura în vremi, (vremiei H, timpuri D), soarele cunoscu apusul său. Pus-ai înturearecu şi fu noapte. ib. 215. A sfintului post... e de patruzeci de zile vreamea. coresi, ev. 55. în vreamea de rugă mult folos dobîndim. id. ib. 327. Ca o trecătoare... treace vreamea vieţiei noastre, id. ib. 457. Fu toate vreame vieţiei lu Adam 9 sute şi 30 de ani şi muri. po 25/6, cf. 4/15. Cela ce-i cînd şi cînd nebun,.,, de va face vreo greşală în vremea nebuniii lui, nu să va certa. PRAV. 266, cf. mardarie, l. 1192/7. Doamne, să trăiască Mari rea Ta şi să crească. ... Luna ai făcut cu rază, Să crească-n vremi şi să scază. dosoftei, o. I, 237. Ascultă... glasul Ziditoriului tău,... ce te-au pecetluit în şeapte vremi. id. v. S. noiembrie 10575. Le tăia marginile acoperemîntului trupului întru vremea aceiia zile. biblia (1688), ll2/3. Făcu pre luna la vremi; soarele cunoscu apusul lui. Puseş întunerec şi să făcu noapte, ib. 415V37, cf. neculce, l. 107. Lucrurile... pre vremea consulatului lui să tîmplasă. cantemir, HR. 5, cf. anon. CAR., LEX. mars. 248. De la Paşti pînă la Rusalii este vremea bucuriei şi a veseliei sufleteşti. antim, O. 108. Aveţi, încă, iubiţii miei, vreme de mîntu-inţă. id. ib. 149. Cine au dat palmă lui Hristos în vreme patimilor lui? (cca 1750). GCR n, 63/1. S-au dus spre părţile apusului, pre vremea împărăţiei lui Dometian. MINEIUL (1776), 18rl/38. La rînduitele vremi ale anului, cînd se dau milele, să facă izvoade (a. 1803). uricariul, i, 105/8. Aşa s-a urmat şi în vremea stăpînirii califilor. VĂCÂRESCUL, ist. 251. Supusul... să va judeca la lucru public pe vreme de un an. instrucţii, 13/36. Neştiind oastea grecească, în vreme de noapte, ce este aceea, o spăria. maior, ist. 223/1. Dacă în vremea de trei zile aceasta nemic nu va ajuta, tot la a treilea ceas trăbuie să ne folosim cu frunze acre de varză, calendariu (1814), 179/19. Lasă la vreme de vară o fereastră a chiliei unde lăcuieşti de pururea deschisă, petrovici, p. 253/21. Cel ce nu face bine în vremea fericirii lui, puţină fericire şi laudă va avea în toată viaţa lui. golescu, p. 29/6, cf. 321/21, lb. Vremea naşterii să împarte în 6 periodusuri sau în 6 vremi închipuite la întîiul periodos. chiriacopol, D. î. 41/22. Am fi crezut noi că în vreme de 20 de ani vom ajunge a vedea atîtea lucruri înfiinţate între români? heliade, O. Π, 414. Nu să da aseminea în toată vremea vieţii sale. COD. ţiv. 103/4, cf. L GOLESCU, C., marcovici, d. 14/18, drâghici, r. 70/8. Ea este aceea, care, la boalele cele grele, în vremea crizei..., pricinuieşte sămne de însănătoşare. albineţ, m. 8/2. în vremea şederii lui în temniţă, au primit Ocîrmuirea cele mai răle înştiinţări despre dînsul id. ib. 27/12. Să samene... în vremea toamnei aceştiea atît d-lor, cît şi clăcaşi ce-i au pe moşii (a. 1842). doc. ec. 764. Colonia romană, în vreme de 160 ani, ajunse într-o stare foarte înfloritoare. BĂLCESCU, M. V. 6. în vremea acestei evaporaţii, partea cea mai mare de sulfat de calce... se depune, marin, pr. i, 36/15. Această perioadă au avut fiinţă vreme de 60 ani, numerîndu-se de la promulgaţia edictului... lui Adrian, rom. lit. 3962/37, cf. lm. Ea nu va şti şi va bea numai apă în vremea luptei cu tine. EMINESCU, p. L. 8. Lacrămile pot scurta vremea nopţilor? caragiale, o. îi, 317, cf. m, 263. Tocmai la vreme de bătrîneţe.., se îndură norocul şi cu dînsul ISPIRESCU, L. 41. Vremea dragostii s-a duce, S-or preface toate-n scrum, vlahuţă, s. a. i, 29, cf. ddrf, liuba - iana, m. 113, barcianu. Aşteptase ca vremea să pună în lumină simţirea ei. d. zamfirescu, A. 20, cf. alexi, w. Tinerii de pe atunci îşi cheltuiesc vremea scumpă a tinereţei plîngînd dureri imaginare în loc s-o trăiască în toată 5796 VREME - 1246 - VREME deplinătatea simţurilor şi a inteligenţei lor. anghel, pr. 183, cf. DRG, pamfile, s. τ. 31. O să te punem pe pîne şi apă vreme de o lună. AGÂRBICEANU, A. 34. Călătorie făcută desigur pe vremea exilului din 1684 - 87. BUL. COM. ist. u, 130. Ţinutul e plin de daci chiar în vremea celei mai intense romanizări, pârvan, g. 124. încă de pe vremea stăpînirei dacilor asupra acestui pămînt, se poate vedea la ce cinste... erau considerate... cele mai de samă din animalele casnice. n. a. bogdan, c. M. 17, cf. cade. Era în anii de după război, pe vremea crizei. lovinescu, M. 194. Cîte a avut de îndurat din pricina ta, vreme dă douăzeci dă ani, numai ea ştie. CAMIL petrescu, o. m, 16. Era o constatare ce trebuia să-l impresioneze mai ales în vremea bătrineţei sale hărţuite de sărăcie. arh. olt. xm, 298. Vreme de cinci ani, călăreţii Măriei sale au prigonit pe lotri, sadoveanu, O. XIII, 56. Ne întîlnim la biserică în vremea liturghiei, id. ib. XXI, 456. Socotind vremea dintre 1880 şi 1890..., muntele acesta şi cu alţi vreo trei... erau arendaţi de moşu Vasile Gologan, moroianu, S. 5, cf. SCRIBAN, D. Sînt împreună în atelier în vremea formaţiei lor. OPRESCU, S. 77, cf. 40. Nu trîmbiţează ţipetul lor numai în vremea cuibăritului, ci şi toamna. BĂCESCU, PĂS. 221, cf. călinescu, S. 33. Raţiunea, intelectul nu mai sînt preţuite ca pe vremea epocii luminilor, ralea, S. t. I, 143. L-a luat apoi ea de bărbat pe Vasile, da' cîte a avut de îndurat dîn pricina ta, vreme dă douăzeci dă ani, numai ea ştie. camil petrescu, O. iii, 16. Vreme de două-trei ceasuri, se îndeletnicea cu cititul, vinea, l. i, 50, cf. dl, DM. Situaţia se schimbă în vremea domniei lui Ştefan cel Mare, de cînd încep să predomine în sfatul domnesc boierii care ocupau dregătorii. STOICESCU, S. D. 10, cf. v. rom. octombrie 1964, 64. în vremea năvălirii tătăreşti din 1241, cei ce opun rezistenţă năvălitorilor pe teritoriul moldovean sînt tocmai locuitorii episcopatului cuman. C. GIURESCU, P. o. 39, cf. DEX. Vreme de un ceas, Stauffenberg s-a putut crede stăpînul Germaniei şi cumpăna istoriei a şovăit. STEINHARDT, j. 270. Vreme de patru decenii, o liotă de irozi-.- s-a opintit... să curme străvechea datină a colindelor. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 1, 8/1. Noapte lungă de iubit şi vreme de odihnit! jarnîk - BÎRSEANU, D. 96. Vremea holerei se arată prin semne pe ceriu. ŞEZ. II, 190. Pe vremea slobozéniei, adecă pe cînd s-au despărţit îngerii lui Dumnezeu de îngerii Satanei, ... îngerii cei răi... s-au dus înspre porţile iadului marian, INS. 47. Numai dracii ţineau sfat la vreme de noapte, furtună, v. 34. La vreme de bătrîneţe m-or ţinea şi ei pe mine. id. C. 27. 0 (în proverbe şi zicători) La vreme dă bătrîneţe mănîncă mere pădureţe, se spune despre un om risipitor. Cf. I. GOLESCU, ap. ZANNE, p. îi, 491. De sărac, nici unghii n-are La vreme de scărpinare. PANN, P. V. I, 132/16, cf. zanne, P. v, 562. Cu vreme şi cu paie muşmulele să moaie (= cu răbdare se atinge scopul dorit). Cf. pann, p. v. n, 101/6, ddrf m, 67, zanne, p. i, 224. Meşteşugul vreme cere, Nu să-mvaţă din vedere. pann, ρ. ν. n, 14/15. în vremea războiului e mai scump fierul decît aurul id. ib. m, 51/2. 0 (Cu determinări adjectivale sau ca determinant, precedat de prep. „de”, în construcţii nominale, care indică o durată nedefinită) întră întru gloată..., rrugîndu-l elu de multă vreamă se fie la el COD. VOR2. 1710. Boala amu iaste în multă vreame chinuire, iară betejala în puţinea vreame e slăbire trupului, coresi, ev. 211. Scoală-te şi fugi în Haran, şi... rămîi acolo puţinea vreme. PO 93/12. Puţină vreme văzu ţara grecească mare răpaos şi multă pace. MOXA2, c. 174. Au domnit singur Ştefan Vodă nu multă vreme, ureche, l. 76. L~au ţinut mai multă vreme. prav. 3. Nu zăbavă vreme, întră şi craiul cu oştile în Trachia. M. costin, o. 285. în scurtă vreme au purces şi tătarii a vini în Ţara Muntenească, neculce, l. 104. De atîta vreme în perire şi rătăcire ştiind-o, iată amu între gloate amestecată o vedem, cantemir, i. i. i, 47. Să căzniia ticălosul multă vreme în legături, antim, o. 161. Puţină vreme... ne rămîne a mai lăcui împreună (a. 1750). GCR Π, 47/21. Preste scurtă vreme să făcură aceste doao mănăstiri, mineiul (1776), 29v2/37. Celelalte... să vor fi stricat cu punarea de multă vreme. prav. cond. (1780), 94. Au stăpînit moşul mieu şi tatăl mieu pe moşie cîtăva vreme (a. 1783). GHIBĂNESCU, S. i. xvn, 86. în cîtăva vreme în zadar s-au rugat. rÎnduiala, 3/10. Lipsesc de acasă un dărab bun de vreme, instrucţii, 9/13. Numitul cumpărătoriu să aibă a o stăpîni în vecinica vreme (a. 1792). ştefanelli, D. C. 222. Ace moşioară au fost întunecată în cîtăva vreme, neavînd cine o căuta (a. 1801). id. ib. 293. Trecînd vreme multă şi nestînd tătarii într-un locu, trimisă un călăreţi Darie la... împăratul herodot2, 230. Pre rînd şi-au subpus şie Dachia şi au lăcuit cîtăva vreme acolo, maior, ist. 33/26. în scurtă vreme ajuns ăi căpitan, budai-deleanu, ţ. 65. Preste puţînî vremi să apropii sfîrşitul lor (a. 1815). GCR n, 217/39. Şezînd în taină, le va fi lor vremea lungă. petrovici, p. 177/8. Am ţinut şăzătoare un dărab de vreme (a. 1817). iorga, s. d. xn, 206. Tu vei trăi... pentru ca să aib îndestulă vreme a împlini dreapta mea răsplătire, beldiman, N. P. II, 17/11. în scurtă vreme să va trimite şi cei ce vor voi să înveţe (a. 1825). arh. olt. IX, 201. Peste puţină vreme cei biruiţi biruitori s-au cunoscut. GOLESCU, P. 182/23. Patimile de multe ori împlinite şi cu obiceiul de multă vreme întărindu-să trec în năravuri. POTECA, F. 236/30. îi făcea aşa de urîcioşi supuşilor lor, încît cea mai multă vreme nu putea să stăpînească decît cu ajutorul romanilor, căpăţineanu, m. R. 55/18. Of! Cîtă vreme este de cînd liniştirea nu s-a apropiat de mine! MARCOVICI, C. 1 il. Multă vreme au stătut în genunchi, ţiind mîinile înălţate cătră ceriu. drăghici, R. 89/17. Cîtăva vreme îşi ascunde patima către ceea ce iubeşte. L D. ghica, p. 11/8. închiee cu solii lui o armistiţie pe vreme nehotărîtă. F. aaron, i. Π, 265/23. Pătimea de multă vreme de ţăpenirea limbei. albineţ, M. 29/10. La odaia de dormit să se ţie cîtăva vreme uşa deschisă ca să se aerisască. id. ib. 80/8. Arsenicul introdus în stomacul unui animal poate să pricinuiască simptome de otrăvire după multă vreme. marin, pr. i, 38/34. De o bucată de vreme încoace o ameninţare înfricoşată se leagănă pe populaţiile Evropei. RUSSO, S. 24. Curtea..., în scurtă vreme, se va împlea de toate cele trebuincioase, filimon, o. i, 101. De mult amar de vreme, După el sufletu-mi geme! ALECSANDRI, P, I, 30. Atîta vreme Laolaltă n-am vorbit EMINESCU, O. iv, 370. M-a lăsat în voia mea pentru o bucată de vreme, creangă, a. 16. Destulă vreme 5796 VREME - 1247 - VREME răbdasem răutăţile lui. caragiale, o. n, 341. De atîta amar de vreme era culegător la un ziar mare cotidian. id. ib. m, 21. Petrecu acolo vreme uitată, ispirescu, l. 8. Orbalţul ţine multă vreme dacă nu să caută. ŞEZ. I, 116. Ca să-i fie Scurtă vremea, pînă pleacă, El se uită pe cîmpie. coşbuc, P. I, 223. Se pieptăna aşa de o grămadă de vreme. D. ZAMFIRESCU, A. 81. Pot face lista lor şi acuma, deşi a trecut de atunci atîta vreme, iorga, p. a. i, 11. Scăpătatul boier izbutise să le aducă la bun capăt şi în scurtă vreme, anghel, pr. 42. Peste puţină vreme începu apa a bolborosi, pamfile, duşm. 316. De-atunci Marina amuţi pe multă vreme. agârbiceanu, A. 205. Spusele lui Neculce, crezute atîta vreme greşite sau cel puţin confuze, ne apar acum lămurite, bul. COM. ist. i, 207. Multă vreme după ce a încetat furtuna pe ocean, apa se agită în unde largi şi adinei. PÂRVAN, i. f. 144. Stătu... cîtăva vreme şi ascultă. AL. philippide, S. n, 8. Domeniul... a fost stăpînit, mai multă vreme, de neamurile lui Corvin. RĂDULESCU-CODIN, Μ. Ν. 7. Ajunge, în scurtă vreme, unul din negustorii cei mai cu vază. gologan, C. R. 61. Am trăit multă vreme la Brăila. Galaction, o. 91. De-atîta vreme bat pămîntu-n lung şi lat. EFTIMIU, î. 105. Aş vrea să mai văd multă vreme soarele ăsta pe cer. camil petrescu, t. ii, 532. Se mai păstrează lungă vreme rămăşiţele vechii populaţii romane, drăganu, rom. 608. A fremătat... toată inima lui, ce-şi căuta făgaş de atîta amar de vreme, popa, v. 279. E multă vreme-n mine. lesnea, i. 7. în casa lui Conu Costache Dumşa, sultănise vreme îndelungată... Fiţa Elencu. teodoreanu, m. I, 181. Am stat acolo, cu luna în creştet, multă vreme. voiculescu, p. i, 68. Despre copila asta nu se mai auzise nimic multă vreme, sadoveanu, O. XIV, 20. Avea s-o aibă în faţa lui peste puţină vreme. MIHĂESCU, D. A. 215. Pentru o bună bucată de vreme, problema artistică a literaturii noastre a fost învingerea retorismului. vianu, A. P. 12. Urmează puţină vreme cursurile şcolii din Bucureşti. OPRESCU, S. 76. Scria o bucată de vreme şi se oprea şi iar aştepta. CONSTANTINESCU, S. i, 142, cf. arghezi, vers. 298. Citi astfel o bună bucată de vreme. călinescu, E. o. i, 44. Cîtăva vreme... lumea comenta cu aprindere întîmplarea. id. S. 38. De o bucată de vreme lucrurile s-au schimbat. RALEA, S. T. i, 142. Vreme îndelungată, Oltul trăieşte această cumplită şi grea singurătate. BOGZA, C. O. 17. Se dezintegrează în scurtă vreme şi dispar, sanielevici, R. 146. O bucată de vreme tînăra plantă continuă să se hrănească cu rezervele... din endosperm. AGROTEHNICA, îl, 11 .La stîna pădurenilor s-a menţinut multă vreme o serie de obiecte arhaice. vuia, păst. 30. Problema obştilor... a fost multă vreme neglijată, panaitescu, O. ţ. 5. Fiul regelui Traciei a fost prins... şi ţinut în captivitate multă vreme. H. DAICO-VICIU, D. 66. Vreme îndelungată au rezistat şi timpului şi duşmanilor, contemp. 1972, nr. 1325, 1/1. Trebui să bată multă vreme la o uşă. v. rom. februarie 1974, 15. Filozofii nu se mai ocupă de multă vreme de chestiunea comediei. ROMÂNIA literară, 1978, nr. 1, 5/2. Multă vreme lingviştii au considerat gîndirea şi organele articulatorii drept factorii determinanţi ai limbii, ivă-NESCU, î. L. R. 3. Sîrmanî inima mea! Multă vreme-ai tot jelit jarnîk - bîrseanu, D. 218. Noi am lucrat atîta amar de vreme şi, cînd colo, n-am cîştigat nimic. FURTUNĂ, V. 10. In scurtă vreme făcu parale frumoase. păcală, M. R. 158. Pîn-atunci e vreme lungă, bîrlea, l. P. M. n, 156. O jucat un dărab de vreme, alrt n, 143, cf. alr π 4 409, alr SNV'hl 416, alrm sn m h 1 234. A stat argat... o vreme-ndelungată. o. bîrlea, a. p. ii, 538. (în proverbe şi zicători) Ziua bună multă vreme nu ţine. i. GOLESCU, ap. zanne, p. i, 25. Ploaia mărunţică multă vreme ţîne, iar cea repede, cum vine, aşa să duce. id. ib. 60. Sfoara întreită mai multă vreme ţine. id. ib. v, 592. 0 (Cu determinări adjectivale demonstrative care arată că este vorba de o perioadă de timp cunoscută de interlocutor sau concomitentă cu o acţiune, un eveniment etc. la care se face referire ori urmînd imediat după acestea) Fu în vreamea acea vorroavă nu puţină de cale. Şi Dimitrie... da meşteriloru lucrare nu puţină. COD. vor2. 4r/13. Nu e în vreamea aceasta giude şi proroc. PSALT. 328. Intr-aceia vreame toţi fiind dirăgătorii şi slujile lui Aron Vodă, mărturisim că... strîns-au toate rămăşiţile sale de vamă (a. 1593). hurmuzaki, xi, 318. într-aceaia vreme închise vrăjmaşul toate caile să nu meargă oaspe la casa lui Avram (cca 1600). cuv. D. bătr. n, 189/12. într-această vreme, păzitoriul, dezbătîndu-să, au căzut în mare neastîmpărare. golescu, p. 412/7. în vremea aceia, turcii îşi lua poziţia în preajma podului de ceia parte, bălcescu, m. V. 116. în vremea asta, Cezara, curioasă şi neastîmpărată, cotrobăia prin odaia pictorului. eminescu, p. l. 83. în vremea asta... a tot dezlegat sacul şi a mîncat. caragiale, o. ii, 195. în această vreme ei aşteaptă... creşterea apelor, atîla, P. 286. în această vreme îi este gata şi casa. OPRESCU, s. 20. Cînd au simţit că speţa li se stinge, groaznice coşmaruri avură în vremea aceea! bogza, C. o. 50. în acea vreme mama era spălătoreasă, românia literară, 1993, nr. 1, 21/2. 0 Loc. adv. (în sau, învechit, pe, pre) toată vremea ori (învechit, rar) în toată vreme, în toate vremi = tot timpul; în permanenţă; continuu, mereu, neîncetat, întruna, fară întrerupere. Ferice de cela ce va ţinre giudeţă, face-va dereptate în toată vreamea. PSALT. HUR. 90712. Ferice cire fereaşte giudeţul şi cei ce facu dereptate în toată vremea, psalt. 222. Pururea înotăm şi în toată vreamea, zioa şi noaptea şi în bure şi în voroave şi în necături. CORESI, ev. 56, cf. 323. în toată vreamea să stea în belciuge, po 261/15. Să poarte Aaron numele fiilor Iu Zs[rai]L. în toată vreamea. ib. 273/7. Dzise Domnul în toate vremi să fim gata (a. 1619). cuv. D. bătr. n, 124/2. Sîntem datori să fim gata de oaste în toată vremea, ureche, L. 121. Cade-să în toată vremea să priimască beserica pri cela ce va lepăda călugăria. prav. 298. Vrea-n toată vremea să stea ţara-n pace. dosoftei, ps. 2/10. Frundza sa încă nu-ş va piiarde, Ce pre toată vremea va sta verde. id. ib. 12/6. în toată vremea ochii celor răi aşteaptă rele. BIBLIA (1688), 4362/56. Fiind în Ţarigrad, în toată vremea lîngă Poartă, au trimis de la ţară jalbă. R. popescu, cm I, 423. Să iertăm greşalele celor ce ne greşesc noao, ca şi Dumnezeu să iarte păcatele noastre cele ce în toată vremea greşim, antim, O. 369. Să-i faceţi o colibă în curtea mea, să-l văz în toată vremea (cca 1760). GCR n, 69/16. Nu părăsiia a ocări în toată vremea, mineiul (1776), 181r2/33. Tîlharii, în toată vremea,... să cercetează. PRAV. COND. (1780), 154. Cum au putut trece... 5796 VREME - 1248 - VREME potecile plaiului Prahovii, carele cu greu le putea trece şi zioa cei ce să călătorea în toată vremea pă dînsele. văcărescul, i. n, 10712. Veţi pune în minte... dreptate ce fac ceriurile în toată vreme şi la toţi oamenii (cca 1800). GCR li, 179/37, cf. I. golescu, C. Orice e de folos... să se predea în toată vremea pruncilor. petrovici, P. 83/21. în toată vremea vine tulburat (a. 1837). doc. ec. 667. Ele sînt, în toată vremea, a vieţii tale soartă. CONACHI, P. 109. Zîmbeşte toată vremea. caragiale, o. in, 270, cf. cade. Titu Herdelea se simţea de prisos, cum se simţise toată vremea, rebreanu, r. îl, 17, cf. DL. Toată vremea ţipi ca o cucuvaie. H. lovinescu, t. 114, cf. DM. Ar rămîne toată vremea preocupaţi cu mustrarea că se desfată la un ceai dansant, ap. hristea, p. e. 192, cf. dex. Cu vremea (sau, învechit şi popular, vreme, învechit, rar, vremi) = treptat, pe măsură ce trece timpul; după un timp oarecare; odată şi odată. Trupurile derepţilor răsipescu-se cu vreame. CORESI, ev. 99, cf. 264. Cu vremea..., va veni stăpînul locului, prav. 25. Ia un neam de la alt neam porturile cu vreme. M. costin, o. 269. Am adus şi o mie de boi şi..., cu vreme, vom mai da. IST, Ţ. r. 25. Portul stătătoriu ca numele şi ca limba nu este, ci iau neam de la neam porturile cu vremi. N. COSTIN, ap. GCR II, 3/10. Cu vreme..., s-au chiemat valahi, c. CANTACUZINO, CM I, 36. Cu vremei-au dat şi pă soru-sa, de l-au făcut cumnat. R. greceanu, cm îi, 56. Uită-te, cum iscodesc,... să poată cu vreme dobîndi norocit prilej (a. Γ703). FN 119. Să nu socotească că cu vreme iară îşi va lua cinstea. antim, O. 389. Cu vreme, să nu pomeneşti păcatele noastre, MINEIUL (1776), 153v2/18. Cu vremea, adevărul să biruiască şi vicleşugurile... să să dezgolească, cantemir, i. ï. I, 130. Datoriii ce au avut răposatul... au rămas înca numai la 2 inşi..., pe care de-i îi vom strînge cu giudecata, nu alegem nimic, dar, cu vremea, tot vom lua (a. 1785). furnică, d. c. 120, cf. rînduiala, 10/20. Cu vreme, să adaugă „cel”, „cea”. EUSTATIEVCI, gr. rum. 78723. Ca nu cumva, cu vreme, fiindcă este [cetăţuia] în marginea ţerii, să se întîmple ceva primejdie din stricarea aceea, orînduim ca prin voi cît mai curînd să se strice. ŞINCAI, hr. n, 82/4. Cu vreme, toate neamurile Italiei ce avea osebite limbi se adauseră cătră poporul roman, maior, ist. 233/25, cf. budai-deleanu, lex. Cu vreme, vor şti ei lucra şi mai bine. petrovici, p. 307/20. Mincinoasă dragoste este aceea ce cu vreme să împuţinează. GOLESCU, P. 39/6. O să ajungă cu vremea să nu să mai găsească cherestele la capul podului (a. 1833). doc. ec. 523. Tot ce bucură-n nădejde la a primăverii zbor Nădăjduieşte cu vremea, hrisoverghi, p. 71/12. Să nu mai creadă.., în superstiţii, să scoată cu vreme şi pe popor din aceleaşi (a. 1846). bariţiu, C. n, 325. Mintea..., mai cu vreme, vederea le deschiseră. CONACHI, P. 300. Limba se schimbă cu vreme, RUSSO, s. 81, cf. ALEXANDRESCU, o. I, 67, 155. Lipsa tînărului fugar cu vremea va aduce linişte în sufletul doamnei ducese. CARAGIALE, Ο. IV, 156, cf. RĂŞCANU, L. VII. Cu vremea, el renunţă. ANGHEL, PR. 61. Tabla roşie a acoperişului se decolorase cu vremea, al. philippide, s. n, 168. E... o publicaţie în limba română, maghiară şi germană, menită... de a strînge la un loc pe români şi minoritari în colţul de ţară al Banatului, mozaic de naţionalităţi şi culturi deosebite, urmînd a se contopi, cu vremea, în slujba culturii ARH. olt. v, 82, cf. cade. A dobîndit, cu vremea, un fel de popularitate. lovinescu, m. 20. Cu vremea, începuse să mă obsedeze fiinţa ta peste loc şi timp. CAMIL PETRESCU, T. i, 361. Cu vremea, oamenii au început să creadă în spusele cantonierului. popa, v. 244. A devenit posibilă naşterea unei ocluzive labiale, percepută cu vremea ca „t” muiat. iordan, STIL. 69. Cu vremea, bunăvoinţa profesorilor pentru epolefii demobilizafior începu să se micşoreze. mihăescu, D. a. 11, cf. CĂLINESCU, s. 340, DL, dm. Cu vremea, stâpînitorii... se contopiră cu aristocraţia, panaitescu, C. R. 34, cf. 82, 140. O parte a ajuns cu vremea în stăpînirea mănăstirii Neamţ, c. GIURESCU, P. o. 47. Mîndro, dfe d-urîtu tău Mor broaşt'ile toatfe-n tău Şî, cu vreme, mor şî ieu. densusianu, ţ. h. 200, cf. nalr - mb i h 13/586. (în proverbe şi zicători) Piatra din zidire, cu vreme, iară la zidire să pune. cantemir, i. i. n, 132, cf. zanne, P. m, 298. Picătura ploii piatra găureşte şi funia de tei, cu vreme, marmurile despică, cantemir, ap. ZANNE, P. I, 57. Vremea, cu vreme, toate le schimbă, toate le preface, faţă, fire şî noroc. I. GOLESCU, ap. zanne, P. vm, 175. Cu vremea, multe să dăscopere ce nu era ştiute, id. ib. 177, Binele pe om îl scapă Cu vremea de foc şi apă. pann, ap. cade. Din vreme sau (învechit şi regional) de (sau din) cu (bună) vreme = de timpuriu; mai înainte; cu un timp oarecare înainte de momentul prezent, obişnuit, prevăzut, aşteptat; înainte de a fi prea tîrziu, loan,... de cu vreme, în munţi cu ai săi... la mînă nu li-au putut cădea. CANTEMIR, hr, 417. Cine ar avea bolnavi în casa lui să nu aştepte să-i cuminece la ceasul morţii,.,, ce de cu vreme... să chiiame pre preot, ca să-i spoveduiască. antim, o. 380. Negustoria trebuie să o facă omul din vreme (a. 1779). furnică, d. C. 51. Ruşii... nu pohtea... fără pricină războiu şi n-avea nici o gătire dîn vreme. VĂCĂRESCUL, I. I, 79v/6. Unii turci şide la uşi.. De cu vreme orinduiţi (sfîrşitul sec. xvni). GCR îl, 115/40, Luînd puţini alţi paţinaţite lingă sine, pentru ca să-şi scape viaţa, de cu bună vreme au fugit la comani. maior, ist. 161/4. Să-şi împartă pămîntul, Ca tot însul, din vreme, să-l are. budai-deleanu, ţ. 82, cf. 154, 235. Trăbuie cu acest leac..., din vrem, să ne folosim. CALEN-dariu (1814), 179/23. Faceţi aceasta, pentru ca, de cu vreme, să va puteţi deda cu lucrul, petrovici, p. 295/20, cf. piscupescu, O. 101/7. De este pămîntul bun şi curăţit din vreme de mărăcini.., sămînţă sporeşte şi rodeşte. marcovici, d. x/5. Gospodarii... se silesc a triera... pentru ca să se desfacă de producturi, ducîndu-le, din vreme, la Galaţi i. ionescu, c. 184/26, cf. pann, p. v. i, 151/14. Vîntul de la miazănoapte începuse, din vreme, a sufla cu tărie. filimon, o. I, 175. La ţeară, noi ne culcăm de cu vreme, alecsandri, t. 202. Omul se suise de cu vreme pe corabie, caragiale, o. n, 193. Nu-i mai bine să căutăm din vreme? id. ib. rv, 11. Dacă cumva e sclintit... sau are un alt defect.., să-l poată, din cu bună vreme, afla şi îndrepta« marian, na. 114. înălţatul domn trimisese, de cu vreme, în Bugeac, să vie tătarii cu porunca marii împăraţiii în paza Moldovei. ARHIVA, i, 88, cf. DDRF. De cu vreme m-ascundeam să nu mă găsească mama. SĂM. I, 10. Pe unul., l-a strîns D-zeu de cu vreme. ANGHEL, PR. 129, cf. TDRG. Mîne... să vă 5796 VREME - 1249 - VREME sculaţi din vreme, brătescu-voineşti, P. 139. Noul argat adusese, de cu vreme, braţe de despicături în casă. AGÂRBICEANU, s. 245. Ei prinseră... ştire din vreme şi se mîntuiră trecînd... Dunărea. an. ist. naţ. i, 62. Nu se poate să nu fi lăsat el toate aranjate din vreme, al, philippide, s. ii, 166, cf. CADE, SIMIONESCU, fl. 8. Trimit două locuri, din vreme, pentru Valeria s-o invite pe prietena el camil petrescu, p. 190. Au poposit într-un birt modest,... culcîndu-se, de cu vreme, amîndoi, fiind obosiţi de călătorie, izv. xvi, 395. Preoţii..., din vreme, veneau de sfinţeau mîncarea. moroianu, s. 34, cf. scriban, D. Le-a dat şi instrucţii ca să trimeată din vreme la dînsul pe cei interesaţi pentru autorizaţii ULIERU, c. 61. Invaţă-te din vreme ca... Să nu îl iei pe nimeni, cum pare, după mutră. ARGHEZI, s. V, 118. Ar fi timpul ca serviciul vînătoarei... să prevină din vreme astfel de măceluri, linţia, p. ie, 26. Greşurile la semănat trebuie cunoscute din vreme, agrotehnica, ii, 73, cf. DL. Princepele îi spusese din vreme comisului Velea pe unde s-apuce. BARBU, princ. 169. Trebuiesc pregătite din vreme de o populaţie sedentară. PANA1TESCU, c. R. 146, cf. DEX. întîmpină sfîrşitul cu seninătate, dar nu fără griji: ca omul cuminte care se găteşte de drum lung şi cunoaşte... că e bine să chibzuieşti din vreme la toate. Steinhardt, J. 92. Aici,... de cu vreme, vulpea se vîrîse în poiata găinilor, furtună, v. 39. S-a copt din vreme. alr 1319/922. Am sosit... de cu vreme. udrescu, gl. S-o dus iar la pk'iatră... de cu bună vreme ş-o stat pă pk'iatră. o. bîrlea, A. p. i, 372. (în proverbe şi zicători) Cine va să-i ţie candela mai multă vreme trebuie, din vreme, s-o umple dă untdelemn. I. GOLESCU, ap. zanne, p. III, 66. Şoarecelui nu-i lipseşte, Că din vreme-şi grămădeşte, pann, p. v. I, 150/26, cf. zanne, p. i, 661. Strînge mişină de cu vreme, pann, p. v. III, 72/7, cf. zanne, p. v, 613. Cine se culcă nemîncat se scoală de cu vreme. ap. ddrf i, 314, Din vreme în vreme sau (învechit) din vremi în vremi = uneori; din cînd în cînd, cînd şi cînd; la anumite intervale; din timp în timp. De atuncea, den vreme în vreme, aştepta şi asupra sa primejdie. Μ. COSTIN, O. 178. Din vreme în vreme, unii... au luat din neamul acestora mulţi ţigani (a. 1793). URICARIUL, I, 125/24, cf. BUDAI-DELEANU, Ţ. 63. Povîr-nindu-să din vreme în vreme spre înmulţire, să cunoaşte vederat chiar după a sa înfiinţare că dă nu să va îndrepta... va ajunge o desăvîrşită dărăpănare la toate orînduielile Vistieriei (a. 1819). DOC. EC. 204. Patimile... venea... din vreme în vreme. POTECA, F, 214/17. Au şi avut unii daţi bani la casă din vremi în vremi (a. 1827). furnică, D. c. 326, cf. i. golescu, c. îlfac a să renaşte oarecum din vreme în vreme, marcovici, D. 174/2. Avea nespusă bucurie văztnd, din vreme în vreme, creşterea copăceilor, drăghici, r. 53/1. Din această pricină se văd siliţi şi eremiţii... a să coborî din vreme în vreme la văi, spre a-şi aduna nouă puteri, albineţ, m. 107/1. Se obişnuieşte la o mare parte de gospodării a se schimba sămînţă din vreme în vreme. I. IONESCU, C. 173/24. Coşul... se umple din vreme în vreme cu lemne mărunte. marin, PR. I, 46/37. Sînt oare un fenomen tranzacţiile pe termine lungi şi cu condiţii de plată din vreme în vreme? RUSSO, S. 159. Voi lua de exemplu titlul cel mai puternic al unei proprietăţi..., ca să putem mai cu tărie respinge toate teoriile... ce se ridică din vreme în vreme, kogălniceanu, S. A. 146. Din vreme în vreme dă baluri strălucite. NEGRUZZI, s. I, 86. Se mulţumeau a trage supuşilor lor, din vreme în vreme, cîte-o falangă bună. GHICA, S. IX. Din vreme-n vreme, numai de dincolo de dealuri Părea c-auz un sunet, un uiet depărtat. ALEXAN-DRESCU, O. I, 78. Din vreme în vreme, ţipetul a unei păsăruici... sau notele rătăcite prin văzduh a unei ghitare se aud în depărtare. ALECSANDRI, O. P. 13. Ţările cele mai civilizate ale lumii... au introdus la dînsele obiceiul de a aduna, din vreme în vreme, la un loc, toate producţiunile artelor, odobescu, S. II, 103. Pe drumul lung şi cunoscut Mai trec din vreme-n vreme. EMINESCU, O. I, 184, cf. ddrf. Unde-a curs fierbinte plumbul, Duhuri vin din vreme-n vreme. COŞBUC, P. n, 27. Din vreme în vreme, trec cară încete, iorga, p. a. i, 101. Din vreme în vreme, atîta s-au schimbat cele vechi bune obiceiuri ale patriei, încît se vindeau pe bani tot felul de cuvinte şi de laudă şi de vrednicie şi de cinste. rădulescu-codin, M. N. 18, cf. cade. Rîdea din vreme în vreme, arătîndu-şi dinţii sadoveanu, o. xiii, 51. Revăd un conglomerat de tipuri, sprijinite unul de altul, mergînd încet, oprindu-se din vreme în vreme. CONSTANTINESCU, S. I, 31. Din vreme în vreme, ceva ca o şuviţă de păr... juca în aer. arghezi, s. xn, 113, cf. dl, dm, dex. într-o vreme = cîndva; într-o perioadă neprecizată din trecut. Aşa are Italia domniii împărţite în sine, cum avea şi Greţia într-o vreme, M. costin, o. 245. Zicu cu adevărat că, într-o vreme,... l-au priimit păgînii cu drag. R. popescu, cm i, 229. Mi-au răspuns că... înştiinţări au priimit... într-o vreme, halima (1783), 25717. Cetitul, care-ntr-o vreme răsipea a mele gînduri, Acum nu mă mai ajută. CONACHI, p. 104. Numeroasa ginte pan-tracică, stăpînă într-o vreme peste mai toată Peninsula Balcanică,... se împărţea în doue ramure. HASDEU, I. C. I, 292. Aşa a fost într-o vreme. contemporanul, ï, 46. într-o vreme răsărea pe orizontul artei naţionale o nouă stea ursită să eclipseze toată pleiada. caragiale, o. i, 7. Intr-o vreme a fost cu domnişoara Boiu în străinătate, camil petrescu, t. i, 44. Intr-o vreme ia cu arendă moşia Domeştl CĂLI-NESCU, Ε. 19. Ne-am îndepărtat puţintel unul de altul într-o vreme, fără ca să fi săpat între noi o prăpastie. sadoveanu, o. xx, 14. în aceeaşi (sau, învechit, într-aceeaşi) vreme = în acelaşi timp; concomitent, simultan. Intru aceeaş vreme sînt şi judecător ţie şi tată. SIROIU, 4773. Pre dînsul unul pricina biruinţei îl socotesc şi întru aceeaşi vreme însuşi cînd pre puterea cea nevăzută o cunoaşte. ARHIVA R. I, 49/25. Noi... ne slujim... numai cu substanţe care nu sînt vindecătoare, decît că sînt într-aceeaşi vreme igienice. MAN. SĂNĂT. 10/19. El era, în aceeaşi, vreme, şi vînat şi vînător. agârbiceanu, a. 219. în ultima vreme sau în vremea din urmă = în intervalul de timp care precede momentul de faţă sau în care este cuprins acesta. în vremea din urmă nu mai avea voie să sufle din goarnă, nici să alerge, bacalbaşa, S. a. i, 156. în ultima vreme mai mult se cumpăra o cipcă asemănătoare, groasă, din bumbac, apolzan, p. i. 141. Este un fapt îmbucurător că asistăm în vremea din urmă... la editarea unor scrieri în condiţii de tipărire optime, v. rom. decembrie 1963, 5796 VREME - 1250 - VREME 221. în special în ultima vreme, studiul formării cuvintelor se bucură, la noi, de o atenţie deosebită, hristea, P. E. 22, cf. 36. în ultima vreme... e de mirare tăcerea. v. ROM. iulie 1973, 163. în ultima vreme tinde la transformarea lui în realitate, ib. ianuarie 1974, 3, cf. românia literară, 1975, nr. 1, 11/2. (învechit) Curîndă vreme sau (învechit, rar) într-o mică de vreme = în scurt timp; imediat, foarte repede. După aceea, curîndă vreme, scrie că s-au împăcat Ştefan vodă cu frati-său. ureche, l. 75. Mai apoi, de la Dumnezeu, curîndă vreme, le-au venit osîndă asupră. simion dasc. let., 152. Curundă vreme... au venit... cu oaste (cca 1650 - 1675). GCR i, 190/26. N-ar hi sosind în Vavilon aşea-m pripă, într-o mică de vreme, dosoftei, ap. GCR I, 256/8. împăratul Critului, Minos, aşă fiind nărocos la război, curîndă vremi să făceră tar(i)carii preste samă, şi atunce şi mai apoi herodot2, 68. Curîndă vreme, după întîmplarea aceea,... zişii săcui, din locurile unde şi acum lăcuiesc, veniră, maior, ist. 125/1. în (sau prin) multe vremi = adesea, în repetate rînduri. Cela ce va sudui pre altul în multe vremi şi de multe ori... să va certa cu multe certări. PRAV. 228. S-au nevoit prin multe vremi ca să-i găsească soţ asemenea cu ea. R. POPESCU, cm i, 464. Pe o vreme = într-un anumit timp; pentru un timp limitat. Toate aceste să făcea pe o vreme Ş-într-acelaş ceas cela răcneşte Spînzurat, iară cesta în spini geme. budai-deleanu, ţ. 277. Pe o vreme vă puteţi schimba firile - nu poţi să dai umbrei tale toată firea ta trecătoare de azi. eminescu, p. l. 42. (învechit, rar) în vreme de veac = niciodată. în ce chip aţ văzut pre eghipteni astăzi, nu veţ adaoge a mai vedea pre ei în vreme de veac. biblia (1688), 492/5. (Prin Mold.) în tătă una vreme = întotdeauna, glosar reg. 0 L o c. conj. în vreme ce = a) (şi, învechit, în formele în vreme cînd, în vremea cînd, în vreme că, în vremea ce, pe vreme ce; introduce o propoziţie temporală, adesea cu nuanţă cauzală sau de opoziţie) în timp ce, pe cînd, atunci cînd. Eu dau-l în vreme cînd gămbosi-se-va piciorul lor. psalt. 317, cf. 316. Nişte greci... s-au jăluit... că li s-au omorît un grec în vreme cînd păştea oile (a. 1570). uricariul, ii, 253/1. Pre vreme ce împă-răţiia Ozie, atunce se rădică... Senahirem viteazul cu ţara Asiriel MOXA, C. 108. în vremfe] ce ver... vedea ceastă carte a domni-mel[e]... să le luoaţi răvaşele de la cei oamen[i] să le daţ la mîna Iu Hamza (a. 1602). CUV. D. bătr. i, 122/23. Fu cutremur mare de pămînt peste toată ţara, în vremea ce au şezut domnul la masă. ureche, l. 89. De să va face acel bine în vremea ce să va face şi greşala, atunce acel bine nu-i va folosi nemică. prav. 291 .Pe vreme ce mreajea asupra Struţo-camilii în munţi să împletisă..., Pardosul cătră Rîs cărţile trimisese, cantemir, i. i. n, 213. în vremea cînd şăd la masă hotărăsc zioa aceea întru care va să fie nunta. id. S. M. 298/3. Pre vreme ce purcese Batir ajutor... au fost trimes craiu o seamă de oşti şi la Lipova. anon. cantac., cm i, 126. în vreme ce era Racoţ în Ţara Leşască, au aflat şi Hrizea Vodă vreme ca să fugă den Ardeal. R. POPESCU, CM i, 377. Au venit sultan Ahmet cu valideoa... în vremea ce era şi bătaia Moreii (a. 1715). arhiva r. ii, 38/21. Preoţii să nu se cheme la judecată în vreme ce slujăsc sf[î]nta liturghie. prav. COND. (1780), 72. Să nu facă nicidecum, aliş-verişuri şi tovărăşie cu lăcuitorii, în vreme cînd sînt ispravnici ib. 88. în vreme ce toţi să află într-acestea gînduri, un om întră în mijlocul adunării, golescu p. 355/5. Afară de acestea fiind cuviinţă, ca scoposul bărbatului să fie curat, în vreme că trăieşte după dumnezeiasca voire, de sine este arătat, poteca, f. 294/22. în vreme ce mergea, mult să mira, văzînd că toţi copacii era fără vreun feliu de roadă. DRĂghici, r. 46/24, cf. 15/8. In vreme cînd mîncăm, nu trebuie să vorbim pre mult. albineţ, m. 115/12, cf. 82/16. în vreme ce... scobora,... unul din pintenii săi... se sfărîmă. BĂLCESCU, M. V. 392. Fiecare din noi s-a văzut în C. C. Nicu în vreme cînd n-avea mustăţi încă. russo, s. 5, cf alecsandri, o. p. 48. Ştefan Văcărescu era spătar mare, în vreme ce fiul său... servea ca ispravnic, odobescu, S. I, 261. în vreme ce doctorul... vorbea cu sine însuşi,... tatăl Măriei fixa portretul din părete, eminescu, p. l. 59. Şi-n vreme ce Parisul, plin De fum, murea, nepregătit să moară, Carol. cînta-n vioară. COŞBUC, Β. 140, cf. cade. In vreme ce sufletul îi singera de presimţirea nenorocirii, trebui să zîmbească. rebreanu, i. 221, cf. id. r. i, 17. în vreme ce îşi vîra cureaua,... Ana îi văcsuia cizmele, dan, u. 9, cf. scriban, d. Soţul consumă mulţumit, în vreme ce pierde la cărţi, arghezi, b. 18. în vreme ce clătina în aer pe celălalt, privea calm un alt centurion voinic. călinescu, S. 344. în vreme ce grăunţele îi cădeau la picioare, pleava zbura în vînt, blaga, z. 22. în vreme ce toţi merg spre viitor, ea se pregăteşte... pentru marea singurătate ce o aşteaptă, camil petrescu, o. iii, 20. In vreme ce vecinii săi îşi îmbrăcau foarte cumpăniţi pardesiile negre, el luă din cui o pelerină şi-o aruncă sub braţ. tudoran, p. 12, cf. dl, dm, dex, românia literara, 1978, nr. 1, 7/2; b) (şi, învechit, în forma în vreme că; introduce o propoziţie cauzală, adesea cu nuanţă circumstanţială multiplă) fiindcă, deoarece, întrucît. Zavistia noroadelor nu te sloboade să iei acum cetatea Ţarigradului, în vreme ce ţi-ai lăţit atîta de mult împărăţia şi în Evropa şi în Asia. VĂCĂRESCUL, ist. 253. în vreme ce oraşul lor era cuprins de vrăjmaşi,... fiul ei au fost pus la un loc spre pază. GOLESCU, P. 374/13, cf. 412/10. Mulţămit dar va fi şi de i-ar lipsi bogăţia, cinstile şi plăcerile, în vreme că toate acestea nici îmbunătăţesc pre oameni şi apururea îi lipsesc de adevărata fericire. POTECA, F. 214/20, cf. 312/11. Unii socotesc a fi darnici... şi milostivi, în vreme ce ei să învinovăţesc cu răsipirea averilor lor. marcovici, d. 65/16. In vreme ce... ard în pară, De ce să nu fiu o piatră din lume scoasă afară? CONACHI, p. 243. Există o mare disproporţie între numărul de cazuri tip „barbat” şi cele tip „bătrîn”..., în vreme ce primul ne întîmpină cît se poate de des. rf i» 140. în vreme ce relieful Columnei se referea la totalitatea războaielor dacice, sculpturile Trofeului erau consacrate... acestor bătălii. magazin ist. 1974, nr. 3, 41; c) (şi, învechit, în formele în vreme că, în vreme cînd; introduce o propoziţie circumstanţială opoziţională) (pe) cînd. Cu ce obraz voi căuta la Emira, în vreme cînd ştie că sînt omorîtor de părinţi siROiu, 3473, cf. 3477. Carăle pentru rădicarea vinovaţilor au sosit şi, în vreme ce acei hotărîţi de moarte trebuia să fie şasprezece, să găsesc numai 5796 VREME - 1251 - VREME cincisprezece, golescu, p. 412/10. Unile lucruri să cred că ţin şi săvîrşăsc firea omului, în vreme că cu adevărat o strică. poteca, F. 258/20, cf. 239/12. Prin agiutoriul ei au putut omul cuteza de a călători pe depărtatele ocheanuri, în vreme cînd cii vechi, fără altă povăţuire decît a soarelui şi a stelelor,... nu îndrăznea mult a se depărta de la ţărmuri, ar (1829), 138737. Ei prea puţine puteri scotea în faţa războiului, în vreme ce vrăjmaşul punea toate ale sale. căpăţineanu, m. r. 67/7. O, ticălosule, tu dormi, în vreme cînd toţi ciialalţi varsă sudori de moarte muncind, drăghici, R. 10/25. Dumnezeu este răbdător, căci este etern, în vreme ce omul, care simte traiul său scurt, ar dori ca tot lucrul să se îndeplinească în acest moment iute. BĂLCESCU, M. v. 4. Metalele se deosebesc de metaloidi prin proprietatea lor cea esenţială de a forma baze, unindu-să cu oxigenul, în vreme că metaloidii, combinîndu-să cu oxigenul, produc... acidi. marin, pr. i, XIII/l3, cf. XXXVII/9. Acum toată călărimea se îndestulează din ţară, în vreme ce mai de mult era nevoie a se cumpăra din staturile vecine, negruzzi, S. i, 36, cf. 70. Poetul le priveşte cu-o sfintă bucurie..., In vreme ce bogatul, străin l-astă plăcere, Se uită cu ochi rece. BOLLIAC, O. 68, cf. filimon, O. I, 135. Ea be putere, în vreme ce duşmanul ei numai apă. eminescu, p. l. 8. Lui îi plăcea să fie întovărăşit la călărie de Franţ, în vreme cînd doica îi dedea mai bucuros o slugă bătrînă. gane, n. n, 138. Bătrînii ăştia tot strîmtează chinga pentru alţii, în vreme ce ei se tot îngraşe. agârbiceanu, A. 465. Formele sînt idei cosmice, în vreme ce ideile sînt forme umane, pârvan, i. f. 117, cf. 53. Românii au păstrat această formă neschimbată pînă astăzi, în vreme ce ungurii au modificat-o. drăganu, ROM. 319. Unii arbori desfrunziţi se umpleau de ciudate fructe negre, în vreme ce alţii le pierdeau. CĂLINESCU, S. 28, cf. 60. în vreme ce la stînele de oi baza era întovărăşirea,... la stînele de vaci fiecare familie îşi mulgea şi îşi îngrijea vacile proprii, vuia, păst. 111. în vreme ce tautologia conţine un minimum de informaţie, paradoxul conţine o informaţie maximă, rev. fil. 1971, 1470. Nu se mai acceptă ideea că teatrul trebuie să se ocupe de probleme majore, în vreme ce comedia — de probleme... minore. ROMÂNIA literară, 1978, nr. 1, 9/3. Lectura educă viaţa interioară, în vreme ce imaginile pe cea exterioară, ib. 1992, nr. 1, 8/4; d) (şi, învechit, în forma în vreme cînd; introduce o propoziţie condiţională) dacă. Cum va fi prin putinţă sa trăiască ei afară din patria lor, în vreme ce ei au hotărît să vie. golescu, p. 361/21. Cum era să piară de sete, în vreme ce se afla pe apă. drăghici, r. 22/21. Robinson cum era să le cunoască, în vreme cînd nici văzusă, nici au mîncat de aceste, id. ib. 63/17, cf. 143/22. Cîtă vreme = a) (introduce o propoziţie temporală) cît timp, în toată perioada în care... Cf. cîmpeanu, GR. ROM. 126/14. Nu ştii cîte bucăţele îţi fură din strachină cîtă vreme îţi faci cruce, caragiale, o. iv, 69. Cîtă vreme Societatea Naţiunilor nu le putea traduce în fapt, alternativa rămînea în acordurile regionale de securitate, titulescu, d. 18. Cîtă vreme avu oarecare trecere la Ministerul de Externe, fu luat în deriziune de aristrocraţie. călinescu, S. 17. Cîtă vreme stăpînirea pămîntului se face, după obiceiul vechi, de către răzăşi,... nu sînt acte domneşti. C. giurescu, p. O. 26. Hotărît, cîtă vreme nu vom avea aspiraţia marilor construcţii, vom fi într-un stadiu de cultură inferior, românia literară, 1972, nr. 1, 9/4, cf. alr sn vi h 1 850, alrm sn iv h 1 714; b) (introduce o propoziţie condiţională) dacă. Cîtă vreme nu se ridică nici o pretenţie asupră-i, el n-are voie să ia nici o măsură, caragiale, O. i, 171. Nu există ins liber, cîtă vreme lîngă el se află un ins neliber. românia literară, 1973, nr. 36, 5/3; c) (introduce o propoziţie cauzală) deoarece, din cauză că. Cîtă vreme Princepele nu părăsea Bucurescii, ei nu puteau să fugă pe la moşii, barbu, princ, 18. Pe cîtă vreme = a) (şi, învechit, în forma în cîtă vreme; introduce o propoziţie temporală) cît timp, atîta timp cît, în toată perioada în care... Adevărat că n-ar face cineva nimic drept, în cîtă vreme patima mai fierbinte împrejurul inimii fierbe. POTECA, f. 330/16. Pe cîtă vreme nu se ştia ce este de făcut..., puteam sta şi suferi unul după altul, contemporanul, I, 702. Lasă pe unul să-ţi ţie locul, pe cîtă vreme vei lipsi din el. EMINESCU, P. L. 41. Pe cîtă vreme beam un păhăruţ de pelin, mi-a ţinut o lecţie de înaltă economie politică, caragiale o. iv, 27, cf. 38. Contractul său pentru tipărirea hîrtiilor Statului nu se poate căuta, în cîtă vreme... se află membru al Guvernului. camil petrescu, o. m, 47; b) (introduce o propoziţie circumstanţială opoziţională) în timp ce. între toate acestea, una sufere mai grozav - e cucoana Lucsiţa; fiindcă toate celelalte sufăr numai de căldură şi de sete, pe cîtă vreme dumneaei sufere pe lîngă astea şi de foame. CARAGIALE, O. i, 278, cf. II, 111. Comerţul exterior al Germaniei se ridică în 1912 la 19 miliarde mărci..., pe cîtă vreme comerţul exterior al Marii Britanii... nu reprezintă decît 95%. GOLOGAN, C. R. 11. Pe cîtă vreme Oltul îşi lasă terasele pe dreapta..., Olteţul îşi lasă terasele pe stînga. ARH. OLT. x, 9. Reprezentările pe care le trezesc ele [onomatopeele] sînt exclusiv de natură auditivă, pe cîtă vreme la cuvintele expresive intră în joc toate simţurile, iordan, stil. 91. Un motor sonic e foarte robust.., pe cîtă vreme motorul electric are nenumărate piese cari... se deteriorează. enc. tehn. i, 267. îngroşarea defectelor, sublinierea numai a anumitor caractertistici înrudesc parodia cu ceea ce este şarja în desen. Pe cîtă vreme pastişa este... o reproducere pînă la fidelitate a unui model, constantinescu, S. ii, 93. La poligonul cu 192 laturi se obţin primele 3 zecimale exacte, pe cîtă vreme la poligonul cu 128 laturi, numai primele două zecimale. geometrie ix, 157. Puse să le toarne macedonenilor vin în cupe de argint.., pe cîtă vreme el şi tracii lui beau vinul din pahare de com. românia literară, 1976, nr. 1, 14/1; c) (introduce o propoziţie concesivă) deşi. El a fost totdeauna generos, pe cîtă vreme Macchiavelli povăţuieşte cu dinadinsul pe prinţ să fie generos cît mai rar se poate, caragiale, o. iv, 47. Atîta vreme cît = a) (introduce o poziţie temporală) cît timp, atîta timp cît, în toată perioada în care... Atîta vreme cît o limbă trăieşte... crizele sînt inevitabile, bul. fil. xi - xn, 517; b) (introduce o propoziţie circumstanţială opoziţională, cu nuanţă condiţională) cît timp. Nu pot vorbi, atîta vreme cît e de faţă. camil petrescu, T. n, 329. Zînele sînt obişnuit nemuritoare sau cu puteri miraculoase, 5796 VREME - 1252 - VREME atîta vreme cît nu se îndrăgostesc de oameni de rînd. călinescu, B. 78. Logistica nu va putea dezvolta toate posibilităţile sale, atîta vreme cît va ignora organonul dialectic. JOJA, s. L. 33. Rezultă că atîta vreme cît sunt folosite mijloacele materiale, existenţialiştii au deplină dreptate şi condiţia umană e deznădăjduită. STEINHARDT, J. 354. Atîta vreme cît nu depăşim acest complex de inferioritate, încercăm în van a ne sincroniza ritmurile. românia literară, 1973, nr. 37, 5/2. 0 E x p r. O vreme = o perioadă (nedeterminată) de timp. După o vreame ea muri. prav. lucaci, 181. Cînd, amu o vreame, acolo fu, Avimelec, craiul filisteilor, căutînd pre fereastră, vădzu Isac cu Răveca. PO 86/4. Vameşul ce nu-şi va lua vama de la neguţător pînă în cinci ai de adia nu va putea lua nemică, pentru căce s-au trecut o vreme. prav. 47. încetaţi o vreme şi faceţi socotele. petrovici, p. 147/5, cf. 134/6. Vai! S-a scurs de-atunci o vreme! - Multe Paşte au trecut, macedonski, O. i, 11. Mai steter-o vreme şi-apoi Hatmanul se scoală să plece. COŞBUC, P. I, 290. Feciorul se mai uită o vreme la portiţa închisă, agârbiceanu, S. 135. Au ascultat o vreme. SADOVEANU, o. x, 159. Ţipătul lor s-aude o vreme răzleţ. BĂCESCU, păs. 263. S-a învîrtit o vreme, arghezi, s. v, 133. A devenit o vreme casier al unui teatru. CĂLINESCU, C. O. 65, cf. id. S. 10. O vreme, vestigiile furtunii se mai zăresc deasupra înaltului podiş. BOGZA, c. O. 65. O vreme ne-am lăsat în derivă, aşteptînd să ne ducă oceanul spre ele. TUDORAN, o. 211, cf. DL, DM. Tăcură o vreme. barbu, PRINC. 51. A fost o vreme cînd te simţeam apropiat. T mai 1964, 41. Cred că după o vreme m-a prins somnul bănulescu, i. 60. Cea mai puternică a fost, o vreme, cea nordică. MAGAZIN IST. 1972, nr. 1,4. Hasdeu conduce o vreme ambele reviste, v. rom. iunie 1973, 84, cf. DEX. O vreme, la toţi dopotrivă, nici place, nici folos face. I. golescu, ap. zanne, p. viii, 175. A(-şi) pierde (sau, familiar, a prăpădi, învechit, a cheltui) vremea ori (învechit) a pierde vreme, (regional) a încurca vremea = a(-şi) irosi timpul (în zadar cu...); a-şi petrece timpul cu nimicuri. Toţi beau cafă... şi îşi pierd vremea fierbînd-o la foc. petrovici, P. 247/1, cf. lb. Nu-ţi mai pierde vremea. MARCOVICI, C. 19/12. Cînd aş şti şi eu a scrie, n-aş pierde vremea! DRĂGHICI, R. 91/20. De ce... pierd vremea în vorbe şi în scrieri neînţelese? RUSSO, S. 44. Fără dar a pierde vreme, m-am lungit într-un jîlţ elastic, alecsandri, o. p. 40. Suma unor experienţe trecute se formulează într-o judecată rezumătoare, care dispensează generaţia actuală de a mai cheltui vremea cu reconstatarea lor întreagă. MAIORESCU, L. 75, cf. id. CR. n, 158. Ca să nu pierd vremea căutînd-o, am venit la d-ta. caragiale, o. n, 115. E foarte important pentru viaţa unui om să nu-şi piardă vremea în tinereţe. agârbiceanu, a. 198. Oamenii noştri simpli îşi pierd adesea vremea zădamic, pescuind orbeşte, atila, p. 10, cf. 48. Lumea a prins iar a forfoti încoace şi încolo, pierzîndu-şi fiecare vremea ca la timpul şi locul acela. soveja, o. 37, cf. cade. Se cotorosi de dînsul, înţelegînd că îşi pierde vremea zadarnic. REBREANU, R. Π, 226, cf. drăganu, ROM. 294. iar vă pierdeţi vremea cu cîinele ăsta de pripas? VOICULESCU, Ρ. Π, 45. Socoti să nu mai prăpădească vremea trecînd în casă la icoane. SADOVEANU, O. xm, 88. Copiii mei n-au cînd pierde vremea cu fleacul cela de şcoală, izv. xvi, 150. Nu se cuvine să-şi piardă vremea pe uliţă, dan, U. 8. Ascultă, amice, de ce îţi pierzi vremea şi tinereţea cu slujba asta? ULIERU, C. 68. Nu-mi pierd vremea în zadar. călinescu, s. 442. Spune mai repede şi nu mai pierde vremea degeaba. camil petrescu, O. li, 130. Haralamb îşi pierdea vremea, cînd pe chei, cînd pe la locanda grecului. tudoran, p. 168. Hai, pleacă repede, nu mai pierde vremea, id. ib. 225, cf. DL, DM. Ei îi datorez că în toţi acei ani mohorîţi şi agitaţi., nu mi-am pierdut vremea... pe la cozi STEINHARDT, J. 196, cf. DEX. Artistul care coboară din spaţiul creaţiei... ar pierde vremea. ROMÂNIA literară, 1993, nr. 1, 3/2. Dragă, de nu ştii juca, Vremea n-o mai încurca. JARNÎK - BÎRSEANU, D. 419, cf. ALR sn m h 775. Cine tot caută vreme pierde vremea. l golescu, ap. zanne, p. viii, 179. (Cu inversarea construcţiei) Vreme nu pierdea..., In apă sărea, balade, n, 132. De-l vedea, Vreme nu pierdea, Ci mi-l întreba. ib. m, 16. Vremea să n-o pierzi... la găteală, ca să nu-ţi aducă îndată căială. I. golescu, ap. zanne, p. vm, 176. (Cu parafrazarea expresiei) Hai, ieşi răpede şi porneşte, că nu-i vreme de pierdut. CREANGĂ, P. 212. Zidiţi, mă, că n-avem vreme de pierdut. ANGHEL, PR. 178. N-am vreme de pierdut. pamfile, duşm. 334. A năzui spre altceva li s-ar fi părut o inutilă pierdere de vreme, românia literară, 1992, nr. 1, 4/2. Nu lăsa vremea pierdută ca să nu-ţi rămîie lucru neisprăvit. I. GOLESCU, ap. zanne, p, vili, 175. Pînză rău ţesută şi vreme pierdută. Cf. pann, p. v. i, 10/18, baronzi, l. 57, zanne, p. iii, 271. A-şi petrece (sau a-şi trece, a-şi omorî, a omorî) vremea (cu ceva) ori a-şi trece din vreme = a-şi ocupa timpul într-un anumit fel, a-şi petrece timpul (cu...); a face să treacă timpul mai uşor (cu lucruri neimportante), a-şi irosi timpul. Oricine ar citi, nu să să minuneze că am scris-o sau numai să-ş treacă vremea cu citania, ci... să cunoască şi să înţeleagă deşteptul cuget al dumisale (a. 1782). GCR n, 126/15. Iubea mai mult să-şi treacă vremea cu giucării. DRĂGHICI, R. 4/12. Să nu ne trecem vremea cu vorbele. - Hai, sui, jupîneşică Maică, să te duc la bărbăţel acasă. CREANGĂ, P. 116. Mai aveam noi cu ce ne trece vremea, cînd voiam:... ne puneam la taclale pînă se făcea ziua albă. id. A 104. Au prins să vorbeasc-amîndoi Să-şi treacă din vreme. COŞBUC, P. I, 235, cf. ALEXI, w. în odaia de otel... cu ce puteam oare să-mi omor vremea pînă la ziuă? SĂM. I, 101. Salomiei o să-i fie urit, uitîndu-se în curtea de alături, de unde va lipsi cu cine să-şi treacă vremea pînă la întîlnirea cu Petrică. BRĂTESCU-VOINEŞTI, p. 106. Vechii atenieni îşi petreceau vremea a învăţa cîte ceva lucru de iznoavă. bul. COM. ist. I, 180. Ca să mai omoare vremea,... femeile se pun dis-de-dimineaţă să încondeieze şi să roşească ouă. lungianu, cl. 29. Trecură din tindă în grădină, ca doi oameni fără grabă, care vor să-şi omoare vremea. SADOVEANU, O. X, 153, cf. XIV, 27. îşi petrecea vremea desenînd fel de fel de asemenea fantasme. OPRESCU, S. 136. Aici, nefericitul duce de Milano şi-a trecut vremea, desenînd pe pereţii închisorii. magazin ist. 1974, nr, 3, 50. (Cu inversarea construcţiei) Toată vremea şi-omora alergînd după Roza Lang, rebreanu, i. 135. De acum încolo vremea... şi-o petrece dînd tîrcoale capcanei pe toate laturile. 5796 VREME - 1253 - VREME voiculescu, p. i, 27. Fără a (mai) pierde vreme (sau vremea) = repede, neîntîrziat, imediat. Fără a mai pierde vreme..., au spart oul halima (1783), ap. GCR n, 129/9. Fără a pierde vreme, începu a se găti spre a se pomi la oaste, bălcescu, m. v. 102. Făr-a pierde vreme,... porneşte. ALEXANDRESCU, O. I, 231. (Prin Olt.) Cu vremea înainte, se spune despre o persoană care a murit în floarea vîrsteL Cf. mat. dialect, i, 238. (Prin vestul Transilv.) Nu-i vreme de numărare! = nu este timp de pierdut. Cf. ai 12. 0 Compus: (învechit şi regional) pierde-vremea subst. invar. = persoană care îşi iroseşte timpul degeaba, căreia nu-i place să muncească sau care umblă fără nici un rost; om fără căpătîi, pierde-vară (v. p i e r d e II 6)„ Cf. i. golescu, ap. zanne, p. vm, 179. ♦ (De obicei precedat de prep. „în”, „la”; urmat de determinări introduse prin prep, „de” sau, învechit, în genitiv) Interval de timp nedefinit, considerat în raport cu evenimentele, faptele, situaţiile etc. care îl caracterizează, care îl particularizează. Spăsenie derepţilor de Domnul şi scut lor iaste în vreame (vreamea C, H) de scîrbi psalt. 71. Insă-n vreme de potop şi de năvală Stau de dînsul... departe, cu sfială, dosoftei, ps. 107/3. Şi-n vreme de greutate Mi-ai lărgitu-mi pre departe, id. O. I, 16. Să ne fie ca o merinde la vreme de primejdie. antim, o, 36. Nu i-au căutat la vreme de nevoie... pentru căci au avut între dînşii vrajbă, id. ib. 391. Λ dat doi boi şi un cal în vremile nepăcii (a. 1722). IORGA, S. D. xvi, 314. Im o vreme de lipsă ar fii vîndut-o acele rude ale lui acea livadie la un deacon Micodin (a. 1793). arh. olt. xix, 112. S-ar cădea la fieştecari domn să aibă în casa lui puţine învăţături ale doftorilor la vreme de nevoie (a. 1800). iorga, s. D. xvi, 17. în toate zilele îi avea pe lîngă sine în vreme de pace. MAIOR, IST. 78/19. La vreme de primejdie trebuie să slujască. petrovici, p. 293/11, cf. 288/6. Au datorie la vreme de războiu să fie tot pre lîngă domn în taberi. CANTEMIR, S. Μ. 211/5, cf. 247/14. Case de oameni mici şi mari s-au îmbogăţit în vreme de război GOLESCU, P. 191/12. în vreme de primejdie să spargem temniţa sufletului. POTECA, f. 36/29. Să slujeşti pe împăratul tău şi patria la vreme de trebuinţă. MARCOVICI, vel. 50/10. Alese... pe cel mai vrednic atît în vreme de pace, cît şi de război F. AARON, 1.1, 5/21. Un bun havuz... strînge multă apă, folositoare la vreme de foc. kogălniceanu, s. 9. Bărbatu-l îndatorase la vreme de mare nevoie. caragiale, O. n, 241. Ce să faci la vreme de nevoie! ispirescu, l. 21. La vreme de nevoie va şti să lupte pentru păstrarea tronului. XENOPOL, ï. R. VI, 62. Nimeni nu s-a plîns... în vreme de pace. DELA-vrancea, O. Π, 31. Era vreme de belşug. AGÂRBICEANU, A. 235. Vreme de băjenie. CADE. Ca şi în vremurile de libertate, cnejii români stăpîniră satele. DRĂGANU, ROM. 376. Oamenii au părăsit lucrul, ca-n vreme de sărbătoare. sadoveanu, O. XXI, 49. în vreme de pace, marele şetrar îndeplinea... unele atribuţii administrative. stoi-cescu, S. d. 262. Păsările polare n-au mai venit în Delta noastră, cum obişnuiau să vină în vreme de pace. bănulescu, I. 9. Cetatea de deasupra servea ca refugiu în vreme de primejdie. C. GIURESCU, P. O. 37. Să plătiască cîti cinci lei pîntru siguranţie la vreme dă lipsire, graiul, I, 236. N-aveau cu ce-şi şterge dinţii la vreme de foame. FURTUNĂ, V. 10. La vreme de slăbie N-are cine să mă ţie. BALADE, ii, 15. Ruda la vreme de nevoie se cunoaşte. zanne, p. iv, 570. ♦ (Mai ales în legătură cu verbul „a avea”) Timp liber, disponibil (pentru a face ceva); răgaz (acordat cuiva sau solicitat de cineva). Vreame de voiu dobîndi, chiema-te-voiu. COD. VOR2. 3271. Cum vedem aceastea toate înoindu-se, aşa şi noi, pînă vreame avăm, a noastră viaţă să o noirn. CORESI, EV. 87. Nu cumva să-mi usuce matca focului sîngele mieu, ce-m dă vreme de pocaanie (cca 1633). GCR I, 82/22. Aceasta va fi..., după ce le vor fi făcut acea vătămare,... neavînd vreme să să svăiuiască cu cei scăndăliţi şi vătămaţi, prav. 325. N-au avut vreme să să mai întărească. M. costin, o. 55. Aceştia..., luînd vreme să să sfătuiască, împărţîră averea lor la mişei. DOSOFTEI, v. s. octombrie 76728. Pe urmă ş-au găsit vreme de s-au dus în Ţara Leşască. NECULCE, L. 95. Nici vor avea vreme de a să repezi atîta, cît să să poată pune împotriva vrăjmaşilor lor (a. 1694). FN 25. Nici aveam vreme, nici îmi este drag să le mai auz. antim, o. 229, cf 93. Luînd vreme ca să se sfătuiască, îşi împărţîră averea la săraci mineiul (1776), 130rl/35. Acuma vreme n-am avut (a. 1778). furnică, D. C. 40. Să aibă vreme a se arăta cîţi din boiari mazîli au să arate cevaş mai deosebit sau din gură sau prin răvaş. PRAV. COND. (1780), 48, cf. 64. Vreme este a lăsa pă ei să răsufle. cantacuzino, N. p. 7273, cf. maior, ist. 209/19. Avînd aici vreme de ajuns, mă îndeletnicesc mai mult cu cetera şi cu cîntărl BUDAI-DELEANU, Ţ. 66. Leneşul are vreme lungă, petrovici, P. 293/23, cf. 281/17. Nu avem... vreme să ne căutăm orice ne trebuie, golescu, P. 241/25. Acel ce ascultă nu are vreme ca cel care citeşte în odihnă. HELIADE, O. ii, 22. Fiecare din noi se îndeletnicea ori la munca pămîntului, ori la trebile casii şi nu are vreme să ia seama călătorilor. MARCOVICI, vel. 42/8. N-avusei vreme de a probălui (a. 1837). furnică, D. c. 384. Ţigăncile de prin casă n-avea încă vreme să rupă rochiile roşie şi tulpanile galbine de la Paşti. RUSSO, S. 22, Ea găsi că păcatul este plăcut şi că are vreme să se pocăiască. negruzzi, S. i, 79. Ce să mai scrii, domnule? Acuma nu-i vreme de scris. Nu ştii d-ta că astăzi trebui să vie curierul de la Bucureşti? SION, P. 282. Nu mai are vreme nici să gîndească. alecsandri, O. P. 7. Şi de alte cele-n lume N-aveai vreme să întrebi EMINESCU, O. I, 112. D-ta spune că, de-i avea vreme să te duci mai pe urmă, bine-de-bine, iară de nu, să te ierte. CREANGĂ, P. 169. N-am vreme de fleacuri.., am treabă! caragiale, o. IV, 165. Am o vorbă cu tine: nu acum, dar cînd îţi prinzi vreme. SLAVICI, O. I, 142, cf. DDRF. Mi-a spune cînd va avea vreme, sbiera, f. S. 8., cf. TDRG. Ei n-au nici vreme, nici chip ca să le ducă. agârbiceanu, A. 40. Toată lumea era zdruncinată în chip felurit. Nu era vreme de atitudini elegante, papadat-bengescu, O. Π, 125, cf. CADE. Are destulă vreme mîine să se tot supere şi să se amărască! rebreanu, R. Π, 105. Nu are vreme să vadă ce e în jurul lui. camil petrescu, t. ni, 120. Nu i-a dat vreme să-l ajungă, popa, v. 64. Avusesem însă vreme să trintesc pe Simion. voiculescu, p. i, 72. Nici n-am vreme să slujesc la biserică, sadoveanu, o. X, 52. Jder comisul găsi vreme să-şi stropească obrazul cu apă neîncepută de la fintînă. id. ib. xm, 88. loanide nu avea vreme pentru astfel de aventuri. CĂLINESCU, Β. i. 5796 VREME - 1254 - VREME 39. Nu mai era vreme să lămureşti nimic. TUDORAN, p. 102, cf. dl, DM. Toţi şi toate tl chemau pe el..., care n-avusese nici vremea, nici îndemnul să-şi statornicească un cămin. v. rom. ianuarie 1965, 18, cf. dex. Nu-mi trimite-atîta dor..., Că n-am vreme să-l doresc. jarnîk -bîrseanu, d. 117. Săruta-te-aş nu pe tine, Cînd am vreme, am pe cine. marian, h. 159. N-avea vreme să să-ntinză la negoţ. GRAIUL, I, 149. Ar zbura şi n-are vreme. densusianu, Ţ. H. 211. Pădurariu n-are vreme să tragă. O. BÎRLEA, A. P. I, 147. Ascultă-l, dacă ai vreme, se spune atunci cînd se vrea să se ignore vorbele răuvoitoare la adresa cuiva. Cf. ζαννε* ρ. π, 477. ♦ (în credinţele religioase; în sintagma) Vremea (sau, învechit, rar, vremile) de apoi ori (învechit şi popular) vremea cea de apoi = perioadă de timp (nedefinită) în care va fi sfîrşitul lumii; existenţa de după moarte, viaţa de apoi (v. v i a ţ ă II 2); judecata de apoi (v. judecată). Cei ce cu sila Iu Dumnedzeu feriţi lor cu credinţa întru spăsenie gata a se ivi în vreamea ceaea poia. COD. VOR2. 7078. în vreamea de apoi veni-vor bătjocuritorii (cca 1569-1575). GCR I, *12/16. Pre noi va învie la vreamea de apoi. CORESI, EV. 98. La vremea de-apoi vor veni ocamici (cca 1618). GCR I, 50/11. A Ciorîi glas pre cît mai mult să tîlcuia, pre atîta mai mult în lavirinthul necunoştinţii să încuia, al căruia cheie cînd să va afla şi a cui mînă a o prinde şi cu glas lavirinthul a deşchide să va învrednici supt vremile de apoi ieste să aşteptăm, cantemir, i. i. i, 153. Cur'înd să te întorci ca să avem bucurie la vremea cea de apoi. imberie, 13575. Atunci va fi sfîrşitul lumii, numit., şi vremea de apoi. marian, î. 481, cf. ddrf. Prin sat se răspîndise vestea că-ncepe vremea de apoi, ziua de apoi, lumea de apoi, veacul de apoi. SĂM. I, 109. Armenii păstrează dinţii căzuţi... ca să-i aibă la vremea de apoi. candrea, f. 81. Aceasta va fl vremea de apoi. pamfile, cer. 173. Ducipal n-are să iasă din coadele mărilor pînă la vremea de apoi. id. duşm. 261. La vremea de apoi, poporul are credinţă că pe la toate vadurile vor fi mori şi pe la toate răspîntiile vor fi circiume. GOROVEI, CR. 382, cf. CADE, dl, DM, Μ. D. enc., dex. Vremea de apoi se înţelege finitul lumii. H m 80, cf. π 5. Staţi pe loc, că nu ştiţi voi Ce-am aflat şi ce ştim noi; C-o veni vremea d-apoi, D-o fl anul ca luna, Luna Ca săptămîna, Săptămîna Ca ziua. teodorescu, p. p. 422. La vremea de-apoi are să fie secetă mare. şez. Π, 27, cf. v, 40. Cînd taica îl da, Maica nu mi-l da; Cînd maica mi~l da, Taica nu mi-l da. La vremea de-apoi Da-l-or amîndoi. VICIU, COL. 110. La vremea cea de-apoi întrebaţi om fi şi noi, Să ne dăm seama, pe rînd, De ce-am făcut pe pămînt. folc. mold. i, 247. Ieşiţi morţi să intrăm noi, Că e vremea de apoi, se spune despre o persoană deznădăjduită. Cf. pann, p. v. m, 51/15, marian, î. 482, zanne, p. n, 614. 0 (Glumeţ) Ştiţi, boieri, că am cam ajuns în vremea de apoi!... Stăpînii noştri au cam băgat de seamă că le mîncăm stările, filimon, o. i, 189. ♦ (învechit) Răstimp de vieţuire, durată a vieţii omului; viaţă (I 1); vîrstă (I 1). Scurtat-ai dzîlele vreamiei (vreamea S) lui. PSALT. 187. Muri şi bogatul şi îngrupat fu,... că sfirşi vreamea ceaia înşelătoarea şi se schimbă, în loc de viaţă trupească, în sufletească. CORESI, EV. 367. Vreamea lui Izmail aceasta e 137 de ani. po 83/13. Şi-i puseră ei la masă împrotivă lui..., cei mai tineri după vreamea lor ib. 154/23. Cela ce va avea doaă muieri la vremea sa., acela-i giudecat. prav. 132. Acelora carii sînt străini de ţară să va însămna: vremea..., statul, naşterea şi locul naşterii, instrucţiuni, 13/9, cf. lb. Brezeanu va fi fost... un artist care va fl făcut onoarea scenei române cît va fi fost vremea lui. caragiale, o. m, 193, cf. cade. OLoc. adj. (Prin Mar am.) în vreme = (despre oameni) tînăr (II); zvelt, sprinten. Cf. alr π/î h 88/362. 0 Expr. (Curent) (în sau Ia, pe) vremea mea (ori ta, lui etc.) = (în) floarea vîrstei, (în) tinereţe; (într-o) perioadă (considerată) optimă din existenţa cuiva. Cf. ι. golescu, c. Ce era pe vremea mea voi n-aţi apucat! caragiale, o. m, 253. Fost-am eu voinic pe lume, cînd eram în vremea mea, Toţi feciorii de pe sate pe mine mă cunoştea. COŞBUC, Ρ. Π, 127. Mult era lumea veselă şi bună pe vremea mea. SĂM. I, 11. Aşa jucăuş eram şi eu în vremea mea. agârbiceanu, a. 143, cf. cade. Baba care-o vezi acuma fost-a mîndră-n vremea ei. EFTiMru, î. 92. în vremea lui a fost rohmistru la Craiul. SADOVEANU, o. x, 89. Pruncul acesta are să fie la vremea sa mîndru bărbat, id. ib. xm, 61. Hei, s-o dus vremea mea... Sapa şi lopata! camil petrescu, O. n, 217. Ehei, dumneata nu ştii ce număr a fost soacră-mea la vremea ei. vinea, l. Π, 307, cf. DL, DM, DEX. Fragmentele unei epopei naţionale pe care singur George Coşbuc, la vremea lui, ar fi putut-o duce la capăt, românia literară, 1976, nr. 1, 7/2. Cînd eram pe vremea mea, Cîte trei mîndre aveam, alecsandri, p. P. 305. Cînd eram în vremea mea, Umblam ca o păsărea, teodorescu, p. p. 280. Cînd eram în vremea mea, Scripcuţă nu-mi trebuia. marian, H. 107. Cînd eram în vremea mea, Zburam ca o pasărea, bibicescu, P. p. 382, cf. graiul, i, 335. Cînd am fost în vremea mea, Ceteră nu-mi trebuia, bîrlea, L. p. M. n, 177, cf. alr π 3697/95. Fata la vremea ei ca mierea în fagul ei. I. GOLESCU, ap. zanne, p. n, 131. (Prin extensiune) De ce nu m-aş legăna, Dacă trece vremea mea! Ziua scade, noaptea creşte Şi frunzişul mi-l răreşte. EMINESCU, O. I, 214. Pînă florile la vremea lor, siliţi-vă să le adunaţi, i. golescu, ap. zanne, p. i, 169. Acum mi-i (sau ţi-i etc.) vremea = aceasta este vîrstă cînd trebuie să mă bucur (sau să te bucuri etc.) de viaţă. Aveţi dreptate, băieţi, acum vi-i vremea. CREANGĂ, A. 97, cf. dex. (Cu parafrazarea expresiei) Vremea ne-a fost mai demult, Dar noi nu ne-am priceput, jarnîk -bîrseanu, d. 22. A-i trece (cuiva) vremea sau a-i fi (cuiva) vremea trecută = a depăşi vîrstă potrivită pentru a face ceva; p . e x t. a îmbătrîni. însoară-te pînă nu-ţi trece vremea, pann, p. v. ii, 147/12. Nu te mai face aşa bătrîn, că doar nu ţi-i vremea trecută, creangă, p. 154. Nu mă mai prind gătelile... Mi-a trecut vremea. H. lovinescu, t. 248, cf. zanne, p. rv, 391. A-i veni cuiva vremea = a) (despre tineri) a ajunge la vîrstă căsătoriei. Să se însoare cînd îi va veni vremea. ANTIM, O. 330. Se învoiră cu zapis şi jurămînt.., cînd le-o veni vremea să-i însoare p-amîndoi. stăncescu, b. 68. l-a venit vremea, dar nu i-a venit ceasul, zanne, p. m, 94; b) a ajunge la capătul vieţii (11); a fi aproape de moarte. Acei comişi... se tot tînguie că-i dor şalele. Le-a venit vremea, ca şi cucului celui bătrîn. sadoveanu, o. xm, 652. ♦ (învechit şi regional; de obicei la pl.) Anotimp. Firea vreamilor 5796 VREME - 1255 - VREME treace frunza şi florile: întîi, se arată frumoase, mai apoi pier. coresi, ev. 53. începu a podobi ceriul cu stele şi cu luceferi, cu soarele şi cu luna..., să cunoască oamenii vremile ailor. MOXA, 346/2. Facă-se luminători... să osăbească între mijlocul zilii şi între mijlocul nopţii şi să fie în semne şi în vremi (semne ale anotimpurilor B 1938) şi în zile şi în ani. biblia (1688), l2/5. Vorbă dupre patru vremi ale anului (a, 1694). fn 25. Satile... 6 zile se lucreze într-un an, în trei vremi (a. 1773). uricariul, iv, 18/1. Bine este ca să ştie omul şi cele patru vremi ale anului, cum va purta grija la economia casii lui. calendariu (1785), în şez. x, 34. Preminindu-să vremile, să născu multe boale oaminilor. HERODOT2, 109. Toate aceste... să prefac cu prefacerea vremurilor anului, piscupescu, O. 72/18, cf. ddrf. Se scurse anul Şi se rotiră vremi, murnu, o. 174. Trecură patru ani şi vremuri şi luni Şi zile multe se-ncheiară. id ib. 323, cf. resmeriţă, d. Pe urmă trecuse vorba despre patru vremi ale anului şi citise la întîmplare cîteva preziceri, barbu, princ. 55, cf. L. ROM. 1963, 339. ♦ (învechit şi regional) An. Daca să va afla cum i-au robit bărbatul, atunce să-l aştiapte cinci ai, numărindu-i din ce vreme l-au robit. prav. 133. Ficioară nevastă, nevastă ficioară, Peste şease vremi roada să-i coboară. cantemir, 1.1.1, 139. Şapte vremi să vor premeni preste el. antim, o. 218. De-abia pe la Sîn-Petru Umple optsprăzece vremuri, coşbuc, P. I, 95, cf. tdrg, dl. ♦ Perioadă a anului caracterizată prin prezenţa anumitor fenomene, procese, aspecte (ale naturii, vegetaţiei etc.) legate sau determinate de specificul unui anotimp. V. sezon (3). Om neştine era căsătoriu ce-ş sădi viia... Cînd se apropie vreamea rodului, tremease robii lui cătră lucrători, să ia rodul lui. CORESI, ev. 296. In vremea cireşilor s-au scris cu zamă de cireşe (a. 1805). IORGA, s. d. xm, 31. Era pe vremea salcîmului, seara, după ploaie, m. i. caragiale, c. 80. Fiind vremea poamelor ş-a nucilor; stigmatele acestea erau fireşti. sadoveanu, O. x, 141. Pînă pe vremea finului, femeile n-au voie să meargă cu furca-n brîu, torcînd, că bate piatra, şez. n, 197. ♦ (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „de”, care precizează sensul) Timp anume din cursul zilei, al serii sau al nopţii; p. r e s t r. ceas, oră. Lîngă ofîntînăfeace-se a culca cămelele sara, la aceaea vreame cînd muierilor este obiceaiu a ieşi a scoate apă. PO 76/14. într-aceia dzi au fost război foarte tare şi mare, pînă la vremea de chindie. M. costin, o. 73. Au poruncit ca să dea cu tunurile la 12 ceasuri, vreme de namiezi, cînd au îmbrăcat caftanul R. popescu, cm i, 462. Duminică, la vreme de chindie, prea luminatul domn, lo Constandin Basarab Voievod..., i-am dzis cum că mă las de vlădicie de voia mea. antim, p. XXIII. La vreme de chindie, prea luminatul domn... au trimis la noi cu poruncă mare pre duhovnicul lui. id. o. 226. Singur, pe vremea-nnoptării, M-opresc pe-o colină şi cînt. coşbuc, P. li, 88. Au căzut oameni străini la vreme de sară, jupîne şătrarule. SADOVEANU, O. X, 39. Să nu-l oprească în cale vreun mojic cumva ca să-l întrebe cît e vremea. camil petrescu, O. i, 33. Cînd a început să însereze bine, colea pe vremea culcatului, a pus sub perina fetei... brăbănoc. marian, O. n, 83, cf. alr sn v h 1 381/279. 0 Loc. adv. Pe ia o (sau cu bună) vreme = pe la apusul soarelui. Mini, pe la o vreme, sîntem înapoi la Piatra. hogaş, DR, n, 2. Cu bună vremi, alr sn v h 1 381/386. Pă la o vreme. ib. h 1 381/784. 0 Expr. (Prin Olt.) La orice vreme = la miezul nopţii, ciauşanu, v. ♦ (învechit, rar) Veac (II 2). Te-au pecetluit în şeapte vremi (text marginal: şeapte veci), dosoftei, ap. gcr I, 254/21. ♦ (Gram.; învechit, rar) Durată a unei vocale sau a unei silabe. Ce este vremea? Este lungirea sau scurtarea glasnicii sau a slovenirii. eustatievici, gr. rum. 19712, cf. 1Γ/13. 2. (Urmat de determinări genitivale sau precedate de prep. „de”) Interval de timp delimitat în funcţie de anumite practici, obligaţii, cerinţe etc., care este destinat, consacrat, stabilit (şi obligatoriu) pentru desfăşurarea unei activităţi, unei acţiuni etc. De nu-ş va cruţa voinicii, la vreamea de oaste, ce-i va învăţa să se străjuiască..., pre sineş va mîntui de vrăjmaşii lui. CORESI, EV. 71. Ieşi la secerătură la vreamea secerăturiei. PO. 101/3. De va face aceasta la vremea plugului... să-ş piardză lucrul (a. 1646). GCR i, 119/31. Va face aceasta la vremea plugului, cîndu-şi ară pămîntul. PRAV. 1. Va plăti şi cela ce va fura secere la vremea seceratului sau cuţăt la vremea tăiatului viilor, ib. 9, Nu l-au omorît, ce l-au izgonit den locul lui... şi iarăşi la vremea de oaste l-au adus. ib. 290. Nu putuse oamenii ara de toamnă, fiind vremea oştirei. neculce, let. ii, 456/30. Tăcerea între toţi iubitorii înţelepciunii lăudată este, însă la vreme de treabă icoana neştiinţii arată, cantemir, i. i. l 105. Fiind vremea hameiului să să dea la împărăţie, au făcut rînduială să strîngă. R. popescu, cm i, 388. Vremea săcerişului (cca 1750). gcr n, 58/32. Aceşti bani să-i dea pe 6 ciferturi şi un eifert mai mult la vremea mucareriului (a. 1760). furnică, d. C. 18. Arşiţa razii soarelui după cum este la vremea săcerişului şi la Eghipet. aethiopica, 46715. Nimeni de afară, de la ţară, să nu fie adus la judecată aici pe vremea arăturilor,... nici pe vremea secerişului..., nici pe vremea culesului de vii. prav. COND. (1780), 154. Cu acea mărturie, după vremea lucrului, viind aice la Divan, să li să hotărească pricina, cum va fi cu dreptul (a. 1783). uricariul, xn, 311. Vremea de coasă şi de sapă nu era să lucreze, să cîştige bani să se plătească, dionisie, C. 193. Vremea secerişului era şi trecută, petrovici, p. 281/7. Poftesc ca să vină cît de curînd vremea lucrului, id. ib. 295/3. Pă vremea strînsului acestor felurimi de zaherele fiind fost ploi, l-au adunat mai tot jilav (a, 1819). DOC. EC. 193. Să cuvine să le fie petrecerea bună şi cinstită şi la vremea lucrului de a fi foarte silitori, încît treaba de astăz niciodată să nu o lase pentru mîine. GOLESCU, î. 6. Odihneşte-te, apoi să cinăm. Dar pînă va veni vremea mesei, spune-mi, mă rog, în care războaie ai slujit. marcovici, vel. 17/9. Chibzuind din cursul soarelui vremea mesei, drăghici, R. 150/19. L-am poftit, în sfîrşit, ca să-şi rădice pălăria, pe care în vremea mesei a ţinut-o pe cap. albineţ, M. 26/2. Acel umblătoriu... să se păzască la vreme de săceră. manolache drăghici, I. 4/15. Nu face să mergem tocmai la vremea mesii. caragiale, O. n, 54. Nevoia de a se mişca îl făcu să se uite la ceas: era aproape vremea mesei. VLAHUŢĂ, O. A. m, 66, Era pe la vremea mesei de seară, bacalbaşa, S. A. I, 132. Pînă la vremea mesei, se plimbară prin 5796 VREME - 1256 - VREME curte. D, ZAMFIRESCU, R. 106. Se plimbaseră pe străzi pînă la vremea mesei PAPADAT-BENGESCU, O. I, 219, cf. II, 59, CADE. Vremea pescuitului întîrzia. VOICULESCU, Ρ. I, 21. Ce se mai necăjea biata lelea Nuţa, că Matei al ei, mai niciodată, nu era acasă la vremea mesei, MORO-ianu, s. 193. Aproximativ se poate spune că se culege cam pe vremea seceril apolzan, p. I. 47. Smărăndache ştia totul din vremea şcolarităţii. călinescu, Β. I. 24. Aşa zice fata că s-a întors pe la vremea mesei. id. ib. 256. Puteau să se şi depărteze o zi, două, dar nu în vremea muncilor, camil petrescu, o. i, 19, cf. dl, dm, dex. Cîte glasuri sînt pe lume, Nu-i glas ca şi-al cucului, Cînd e vremea plugului, marian, O. i, 29. Sfîntul soare sus lucea, Vremea prînzului era. jarnîk - bîrseanu, D. 494. La vremea prînzului i-o venit foame copilului. graiul, i, 13. Vremea plugăritului. alr π 5 093/141. Du-ţi, mîndruţ, doru cu tine,... C-amu-i vremea lucrului. bîrlea, l. p. m. n, 77. Se plimba, cît se plimba, Vremea prînzului venea, balade, ii, 176. 0 (în proverbe şi zicători) Nu lega gura boului la vreme dă păşune. I. golescu, ap. zanne, p. i, 328. Greierele în vremea agoniselii cîntă Şi iama cere să se împrumute, se spune despre cei neprevăzători. Cf. pann, p. v. i, 150/28, zanne, p. i, 484. 3. (De obicei construit cu verbe ca „a veni”, „a găsi”, „a fi”, învechit, „a păzi”, „a pîndi” etc.) Moment, răstimp (considerat) prielnic, favorabil (situaţiei, împrejurărilor etc.), care este indicat, potrivit2 (2) etc. pentru săvîrşirea unei acţiuni, pentru desfăşurarea unei activităţi, pentru luarea unei decizii etc.; p. e x t. ocazie (1), prilej (1). Fu vreame se întoarrcă-se întru Machiedonia. COD. VOR2. 778, Cînd apropia-se-voru anii cunoscuiu fi-veri. Cînd veri-va vreamea (vreame S) ivi-te-veri; cînd turba-re-se-va sufletul mieu în mînie, mesereare pomeneşti. psalt. 321. Vreamea iaste, părinte, să-mi vii la muncă. coresi, ev. 184. Nu-i vreame încă a mîna acasă oile. PO 96/26, cf. 181/17. Vine o vreme cînd... vă veţi închina Părintelui (a. 1643). GCR I, 108/23. înaintea Rusaliilor, află vreme Ştefan Vodă ca să să curăţească de fraţi-său... şi să ţie toată ţara însuşi. URECHE, L. 76, Pre cela ce-l vor lăsa să moştenească bucatele cuiva..., acesta, dacă va veni vremea, poate şi săngur, fără giudeţ, să-ş ia acele bucate după cumu-s giuruite. PRAV. 60. Dzestrele să cade să le dea silitoriul fetei la vremea cînd să va mărita, iară să nu-i dea mainte, ib. 205. Sultan Murat.., văzînd acele amestecături între unguri, socotind bună vreme, purcede cu oşti asupra Beligradului. Μ. costin, o. 281. Cearcă să găsască vreme îndemînă... Să ucigă pre cel fără vină. DOSOFTEI, PS. 33/9. Pentru pizmaşi îmi vei da ştire Cînd le-a veni vremea de peire. id. ib. 192/18. Acum este vremea a ajuta moştenirii tale. BIBLIA (1688), 630V42, cf. 414'/42, 526‘/51. Avea pathola asupra domnului, adecă inimă stricată şi cerca vreme să facă rău domnului. IST. Ţ. R. 74. Atunce au găsit vreme bună de fugă şi s-au dus cu toată casa lui. neculce, l. 62. Toate după voie a isprăvi neputînd, vremea păştea, ca cînd va putea atuncea să isprăvească. cantemir, ist. 240. Vremea este a să face pace (a. 1703). fn 121. Sultan Amurat, păzind vreme, au trecut fără veste la Brusa. R. POPESCU, CM I, 243. De să va întîmpla unul să boteze pre cineva la vremea căsătoriei celui botezat, poate să-l cunune altul, antim, o. 382 Pîndea vreme ca să-i dea brînci. mineiul (1776) 181vl/23. Iată vremea ca să-ţi arăt facere de bine halima (1783), 21732. Nu este încă vreme ca să ne veselim, că mie îmi este frică să nu cumva să se fie făcut vreo greşală. ib. 127v/ll. Pîrlejind vreme, cu neîncetate osteneli am strinsu domnia mea. prav. cond. (1780), 44. Făcîndu-se bărbier la Iem, găsind vreme-l omorî, adormit, cu briciu şi, fugind, veni la Ţarigrad. văcâ-rescul, IST. 259. Nu să întoarce îndărăpt la vremea rînduită. instrucţiuni, 3/2. Vei scrie... cînd vei socoti că va fi vremea (a. 1803). furnică, d. c. 232. Păziră vremea cînd Darie şidea înainte cetăţii lidilor şi făceră aşa. herodot2, 258. Lipsind., din ochii ionilor, aflară vremea de făcură ci le era... să facă de mult. ib. 285. Nu cred eu că ar fl venit vreme să se dea ei învinşi turcilor. MAIOR, IST. 163/20. O, cuvioşilor! Mie-mi pare Că nu-i vremea de a clăti din spate, budai-deleanu, ţ. 164. Ar fi cuviincioasă vremea, ca să spunem pruncilor oareceva despre folosul învăfăturei. PETROVICI, P. 201/9. Nu vă mai însărcinareţi cătră acestea şi cu grijele timpurilor celor de departe venitoare; căci cînd vine vremea, atuncea se află şi svatul id. ib. 231/6, cf. beldiman, N. P. n, 46/14. Muierea lui..., păzind vreme cînd dormea greu, i-au supt rana şi pe bărbat au scăpat, golescu, p. 402/28. Acuma, după ce s-au teorisit firea omului morale, vreme este a cerceta oarecum mai desăvîrşit şi pre adevărata fericire spre carea dreptate este a să sili el POTECA, f. 256/8. Bine este cînd apucă cineva înainte şi de aceea gîndesc că este vremea să răspunz mai nainte de a mă întreba cineva, heliade, O. II, 11. Ei judeca că încă nu este vreme d-a cuprinde ţările luate. CĂPĂŢINEANU, M. R. 71/18. Nu-ţi pierde îndrăzneala, căci va veni vremea îmbunătăţirei. marcovici, D. 14/18. Este vreme de a merge şi noi acasă. DRĂGHICI, R. 18/22. A venit vremea a se lupta puternic pentru libertate. BÄLCESCU, M. v. 117. Să apăra cu pavăza... Cu ochii tot păzea vreme... Să dea cu sabia, pann, e. Π, 70/9. Nu putuse pune mîna pe Spancioc şi pe Stroici, care şedeau la Cameniţă, aşteptînd şi pîndind vreme. negruzzi, S. i, 158. Nu fi răpitor... Să nu vie vremea să dai cinstea pe ruşine, id. ib. 249. O, an, prezis atîta, măreţ reformator!... Un duh fierbe în lume şi omul ce gîndeşte Aleargă către tine, căci vremea a sosit! alexandrescu, M. 5. îi acasă! Acu-i vremea, alecsandri, t. 1109. Veni vremea să plec la Socola. creangă. A. 116. Tată, a venit vremea să-mi dai ce mi-ai făgăduit, ispirescu, l. 2. Nu ştiu ce nevoie au de tine, dar văd că ministru nu te mai fac. Cinci guverne au fost răsturnate şi ai tot rămas la o parte... -Va veni vremea,... poate mai curînd decît gîndeşti. I. negruzzi, s. i, 257. Pîndindu-l cum se mişcă, stă, vreme potrivind. COŞBUC, P. II, 96. Va veni vremea cînd ne vor îmbia să ne batem, sbiera, f. s. 117. Se hotărî să aştepte vremea cînd... va putea să ia tronul celuilalt ANGHEL, PR. 53. Se vor culege fiecare la vremea potrivită. PAMFILE, A. R. 71. A sosit vremea... să încercăm să aducem la noi cît mai multe exemplare, arh. olt. v, 94, cf. cade. Luminate Doamne, porunceşte. Viaţa mea-i în mîinile Măriei tale şi-ţi sînt rob. - încă n-a venit vremea, răspunse Duca. sadoveanu, o. x, 182. A venit însă vremea... să facem lumină, id. ib. 255. Pînă la vremea 5796 VREME - 1257 - VREME plecării, toţi ofiţerii treceau pe chei. bart, s. m. 13, cf. MOROIANU, s. 52. Ele sînt semnul că se apropie vremea cînd tu şi tovarăşa ta aveţi să vă despărţiţi pentru totdeauna. ralea, s. t. i, 56. Nu poci să fac nimic... -„Este vremea, frate”, uite ce-ţi scrie maiorul! camil PETRESCU, O. Π, 23. Hotărî că a venit vremea să meargă toată lumea la culcare, vinea, l. n, 314. A venit vremea să-mi fac şi eu un rost. H. LOVINESCU, T. 117, cf. TUDORAN, p. 57, dl, DM. Vine vremea unor asemenea reprezentaţii, ist. t. i, 27, cf. dex. Venise vremea să hotărască ei singuri viitorul scînteia, 1981, nr. 12037. Venitu-mi-o vremea mie Să mă duc la cătunie. marian, O. I, 26. Cîntă cucu-n par de nuc, Vint-a vremea să mă duc. jarnîk - bÎrseanu, D. 302. Nu-i departe vremea cînd se va isca el şez. II, 61. Sculaţi, sculaţi, mari boieri, Că nu-i vremea de-a dormi, viciu, COL. 29. A venit vremea să vezi încaltea şi puterea lui Dumnezeu. furtună, v. 12, cf. densusianu, ţ. h. 276. Da, ce, mîrţane, acuma-i vreme de sfadă? păcală, m. r. 152. C-a vini vremea să mor. MAT. DIALECT. I, 117. Iaca, moş Adam, Şi tu, maică Iovo, Mie mi-a venit Vremea de-nsoţit. BALADE, I, 286. Mie, taică, mi-a venit Vremea de căsătorit. FOLC. OLT. - munt. rv, 71. Amu-i vremea să-l ducă. o. bîrlea, a. p. i, 519, cf. π, 179. Doamne! Mie... mi-a venit Vremea de căsătorit, folc. mold. i, 179. 0 (în proverbe şi zicători) Nu rîde de măgar că vine vremea să încaleci pă el I. GOLESCU, ap. zanne, p. i, 540. Copilul, pînă vremea nu-i vine, nu iese din zgăul mă-sei. id. ib. n, 78. Întîi bine să te socoteşti vremea cînd îţi vine, apoi să te sileşti la ceea ce vremea ţi-arată. id. ib. vni, 175. Şi-a găsit vremea a ţese pînzay se spune despre cei care încep a lucra într-un moment nepotrivit. Cf. zanne, p. m, 272. 0 La (sau, învechit şi regional, în) vreme = a) 1 o c . a d v. şi (rar) adj. (şi, învechit, în formele în dulce sau în bună vreme) (care este, se face etc.) la timpul oportun, la momentul potrivit; (care se face, se produce etc.) în timp util. Tu dai pişte lor în dulce vreame (bună vreame D, vreamea bunră H). psalt. 301. Da-voi voao ploaie în vreame (cca 1560). CUV. D. BĂTR. I, 6/19. Rodul nostru... la vreame să-l dăm. coresi, ev. 301. Corabia...e în vreame împlută bineşor pără unde-i iaste ei măsura, prav. lucaci, 165, cf. mardarie, L. 1762/1. Ochii tuturor la tine nădejduiesc şi tu dai lor hrană în vreme bună. biblia (1688), 4272/32. Tăcerea sau la vreme a înţeleptului grăire a multora pildă şi învăţătură... este. CANTEMIR, i. I. l, 117. N-au putut să strîngă haraciul, ca să-l trimiţă la vreme la bairam, după obicei. R. popescu, cm i, 389. Să aibă purtare de grijă... a trimite om la vreme ca să-şi ia dejmă (a. 1773). uricariul, iv, 17/13. Mănîncă, supuindu-te din cele ce s-au gătit la vreme. AETHIOPICA, 39v/21. Ai odrăslit spic de mucenie copt la vreme. mineiul (1776), 168rl/16. La vreme nu l-au urmat, ci au lăsat de au trecut vremea cea orînduită. PRAV. COND. (1780), 68. Pomană i-am făcut... după cum să cade la un neguţător, iar la vreme îi voi face (a. 1785). FURNICĂ, D. C. 120. Bărbaţi tătari, bini aţi venit de ne-aţi sfătuit lucruri buni şi la vremi aţi nemerit. HERODOT2, 234, cf. budai-deleanu, lex. Fiul., să va naşte la vreme. pravila (1814), 156/26. Omul lucrează pămîntul bine; şi-l samănă la vreme. GOLESCU, P. 219/2. Pămîntul rodeşte dacă va cădea ploaia la vreme, heliade, o. ii, 106, cf. i. golescu, C. N-au slobozit la vreme uneltele trebuincioase (a. 1836). DOC. EC. 643. Spre a agiunge în vreme la capăt, este uneori nevoit a face săltături. ASACHI, s. L. ii, 338, cf. VALIAN, v. Necompărînd Serdachi la vreme, îl judecă în contumacie, vasici, ap. BARIŢIU, C. îi, 17. O grăpare... făcută ovăzului în vreme, cînd pămîntul începe a se zbici..., îi pricinuieşte cele mai priitoare urmări. I. ionescu, c. 71/20. Sosi-να ea oare la vreme? BĂLCESCU, M. V. 120. Primind în vreme ţitaţia, n-au venit la judecată (a. 1852). arh. olt. ix, 51. Franţia, în vreme, au înlăturat pedanţii, russo, s. 81. Datoriile stăpînii de casă către slugile sale sînt:... a le hrăni cu îndestulare,... a le deştepta respectul religiii şi în sfîrşit a le plăti simbria... la vreme, penescu, m. 8/11. De se va purta bine cu muma sa, va căpăta şi el iertare la vreme, sion, p. 58. Fără plocat, n-ar fi sosit la vreme. caragiale, o. i, 122. Mergea agale, agale,... sărutînd, în vreme, o sfîntă de ploscă, ap. şăineanu, î. 123, cf. ddrf. Totul e să sameni la vreme, anghel, pr. 81, cf. tdrg. Pentru ce n-ai pedepsit-o la vreme? dela-vrancea, o. îl, 234, cf. cade. Sosit la vreme spre a primi sceptrul din mîna lui August, îl asistă în ultimile clipe. ARH. OLT. XII, 294. Ajungem la vreme în astă sară. sadoveanu, O. X, 10, cf. SCRIBAN, d. într-alte grădini ale ţării să se fi ivit soarele la vreme? arghezi, s. vn, 218. Poetul, dacă n-are toate bucuriile vieţii la vreme, e lipsit de avînt şi închipuire, călinescu, C. O. 38. Lada din peşteră a venit tocmai la vreme. TUDORAN, o. 37, cf. dl, DM, DEX. Dacă nu-s parale să dai la vreme, apăi una o dăm lui şî una rămîne nouo. graiul, i, 386, cf. ALR I 297/77, 116, 305, 345, 381, ib. 1 372/355, nalr - b, ii h 371/34, h 386/27. (în proverbe şi zicători) Toate la vreme să fac, la vreme să şî prefac. l. golescu, ap. zanne, P. viii, 178. Mergînd mai nainte, nemereşti la vreme, iar mai tîrziu, rămîi în urmă. id. ib. Tot să alergi, la vreme cînd nu pleci,... nimic nu izbuteşti, id. ib. Agonisirea la vreme înlătură lipsa şi nevoia, zanne, p. v, ll;b)loc.adv. (prin vestul Transilv.) te pomeneşti că...; se poate întîmplă să..., poate că...; nu cumva... La vreme nu-i şti cînd te-ai născut, mat. dialect, i, 103. La vreme ai de gînd să meri de-acasă. ib.; c) loc. a d v. (regional; în forma în vreme) devreme. Cf. alr i 319/40, 49, 249, 837, ib. 879/40, 69. M-am grăbit ş-am pus cucuruzu prea-n vreme. ALR II 3552/2. M-am silit ş-am sămănat... prea-n vreme. ib. n 3552/316. Fără (de) vreme = a) 1 o c . a d v . (şi în formele înainte de vreme, învechit, înainte vreme, ainte de vreme, nainte de vreme) prea devreme (faţă de momentul potrivit); înainte de termen; la timp nepotrivit. Nu vor fi fără de vreame judecate păcatele de Dumnezeu, coresi, ev. 148. Venit-ai încoace ainte de vreame a munci noi? id. ib. 232. Nu vor pre noi ocări c-am început fără vreme cest lucru. prav. LUCACI, 175. Va... naşte ainte de vreame. PO 248/21, cf. mardarie, L. 1052/18, 2652/2. Să păzeşte ca să nu piiae cumva fără vreme (a. 1654). GCR I, 167/22, cf. st. lex. 17471. Pre toţi îi duci la moarte,... Pre mulţi şi fără vreme duci la aceasta cale. M. COSTIN, O. 322. Sufletele celor fără de lege peri-vor fără de vreme, biblia (1688), 4352/13. întră în casă... fără de vreme, cînd le era voiea. NECULCE, LET. II, 309/3. Ce 5796 VREME - 1258 - VREME folos noaă şi ei Vidra cu sfatul fără vreme au adus? cantemir, î. L i, 67. Cene să va afla să treacă fără vreme... să aibă a da gloabă (a. 1696). ştefanelli, d. c. 16. Pacea o au stricat cu eifăr’ de vreme. R. POPESCU, CM I, 497. Moartea... au secerat fărf de vreme pre această floare aleasă, antim, O. 190. Nu fără vreme se poate aci face întrebarea aceia, maior, ist. 123/6, cf. budai-deleanu, lex. Călindariul se face cu un an mai nainte de vreme, petrovici, p. 223/3, cf. lb. La nebăgata de samă sau mai nainte de vreme urmată tămăduire a unor asemine patimi din lăuntru..., adeseori formează o mutare a boalei la alte locuri, albineţ, m. 7/10. Inlăturîndu-se fără vreme, au pricinuit adeseori inflamaţia celor mai nobile organe, id. ib. 42/20, cf. valian, v. Consulul înainte de vreme s-au dus la Buda (a. 1844). bariţiu, c. ii, 284. O lasă făr' de vreme lipsită de mulţămire. CONACHl, p. 81. O moarte crudă te răpi fără vreme. BÄLCESCU, M. V. 133. Oamenii mor mai totdauna din vreo întîmplare, înainte de vreme. man. Sănăt. 21/13. Am fost aproape prietin a tînărului poet săcerat fără de vreme. RUSSO, s. 152. Sora... Plînge... Şi, ca pomul ce jos pică, Viaţa-mi cade fără vreme! alecsandri, P. I, 16. Ne-aţi venit apoi.., Vestejiţi fără de vreme, dar cu creieri de copil, eminescu, O. i, 151. Ne supără, ne îmbătrînesc fără vreme. CARAGIALE, O. IV, 37. Cel ce adoarme înainte de vreme... să-şi afle cuvenita răsplată în ghionturi numărate. SLAVICI, O. I, 85. Ideea că-i tînără şi se prăpădeşte fără vreme îi rupea inima. VLAHUŢĂ, S. A. Π, 23, cf. MARIAN, NA. 14, DDRF. S-ÜU fost împrietenit cu el de mai înainte vreme. XENOPOL, I. R. VI, 43. Ştiu c-a pierit fără vreme Flăcăul voinic şi frumos. coşbuc, p. ii, 15, cf. barcianu, alexi, w. Scris e să mori fără vreme, murnu, i. 16. Am dat la lumină înainte de vreme o operă care n-a fost plivită de buruieni, bul. COM. IST. I, 89. Se trezise înainte de vreme. AL. PHILIPPIDE, S. II, 11, cf. M. I. CARAGIALE, C. 15, CADE. Ne-a părăsit înainte de vreme, sadoveanu, O. XX, 32. Drept admiraţie pentru regele dispărut înainte de vreme,... toţi cei prezenţi să se ridice în picioare. ulieru, C. 24. Mulţi din noi vor roadele faptelor lor să se coacă înainte de vreme, călinescu, c. O. 152, cf. blaga, poezii, 12. După înfăţişare, i-ai fi dat cel puţin treizeci, că era îmbătrînit înainte de vreme. CAMIL petrescu, O. I, 44. E născut înainte de vreme. VINEA, L. n, 151, cf. dl, DM, dex. Flori frumoase-am sămînat, Fără vreme s-o ciuntat. bîrlea, l. ρ. μ. n, 229, cf. mat. dialect. I, 120. S-o copt fără de vreme. ALR - Mh 819/231. Şi-aşa trec zilele mele: Una bună, zece rele! Tinereţe ca a mele Petrecute făr’ de vreme. FOLC. mold. n, 333. Cine se culcă nemîncat să scoală fără vreme. PANN, P. V. m, 81/6, cf. ROMÂNUL GLUMEŢ, I, 45, ZANNE, p. rv, 3. Dacă vei şti de toate, îmbătrîneşti fără vreme, zanne, p. v, 582; b) loc. adj. (învechit şi regional) care se întîmplă, se produce, apare, se desfăşoară etc. înainte de timp, prea devreme sau pe neaşteptate, într-un moment nepotrivit; care este prematur; care este inoportun. Să fugim amu de beţie şi de mîncare asuprită şi de cuvinte fără vreame, de urîciune,... de mînie şi de urgie. CORESI, EV. 549. Nu va fi în pămîntul tău născătoriu fără vreame. po 257/14, cf. mardariel. 1052/19. Dragostea fără de vreme asemine este urîciunii. eustatievici, GR. rum. 92710. De care primejdie întîmplata a lui lulius Ţesar fără de vreme ucidere prin romani făcută îi scăpă pre dachi. MAIOR, IST. 1/13. Astă născare fără vreme cam supără pre tata. negruzzi, s. i, 247. Ştiinţa poate întîmpina şi birui astăzi cauzele morţii fără vreme caraglale, o. iv, 24, cf. dl, cf. alr π 5 712/316. Giungi fără durere, Moarte fără de vreme Mă luai, luai, izv. xvi, 415; c) 1 o c . a d j. şi a d v . (învechit) (care are loc, se desfăşoară, se produce etc.) continuu, fără întrerupere. Boala întră în trup... unora pentru mîncărifără vreme şi pentru beţii. VARLAAM, C. 181. Mă trudesc fără vreme cu suspini, cu jeale, Spăl în nopfile toate perinile mele. dosoftei, ps. 23/9. Pre unii cutreierători şi a laudelor streine fără vreme şi fără socoteală pizmăluitori la meidanul luptii îi strigă, cantemir, hr. 24. Unde este alergătura cea fără de vreme, mineiul (1776), 60ri/24. Tăcerea fără vreme..., vorbirea de cele de nimic vrednice... să arate numaidecît şi cearta sufletului şi pofta banilor, poteca, f. 235/5. L o c . a d v. De (la) o vreme (încoace) sau dintr-o vreme = (începînd) de la un moment dat; de cîtva timp. Fugiia cele două steaguri de cătane de la o vreme numai de un tătar. M. costin, O. 191. De la o vreme, nepăzindu-se orînduielele lor, s-au amestecat şi mulţi alţii în breasla aceasta (a. 1786). N. A. bogdan, c. M. 82. De la o vreme aleg viţeii de la vaci. ECONOMIA, 80/16. De la o vreme, în loc de paţinaţite au început a-i chiema cumani, maior, ist, 161/18. Aşa s-au obicinuit de la o vreme încoace (a. 1822). doc. ec. 258. De la o vreme nici o îmbucătură măcar voia să mai mînînce. DRĂGHICI, R. 27/6. De la o vreme încoaci, să stăpîneşte de dumnealui Brătăşanu (a. 1851). ARH. olt. ix, 48. Străinismul... începe de o vreme şi supt toate chipurile a ne înăduşi. RUSSO, S. 167. Lumina zilei se împuţina, pînă ce de la o vreme se făcu mică. gane, n. iii. 18. De la o vreme încep a-i slăbi puterile, creangă, p. 214, cf. 220, 227. De la o vreme i se urăşte chiar unei femei cu petrecerile. CARAGIALE, O. I, 272, cf. în, 38. De la o vreme încoace însă, nu ştiu ce avea, că era tot galeş, trist şi dus pe gînduri. ISPIRESCU, L. 2, cf. ddrf. Izvorul moşiilor de dăruit începu de la o vreme a se împuţina, xenopol, i. r. n, 98. Sta ziua-n prag..., Cu ochii zarea măsurînd, Şi nu veneau! Şi, dintr-o vreme, Gemea, bătut d-un gînd. COŞBUC, P. I, 100. De la o vreme le-a venit şi lor lehamite de atîta vărsare de sînge. sbiera, F. s. 19. Dacă de la o vreme ne-am gîndit şi la cei pierduţi..., aceasta se datoreşte... ivirii din nou a ideii conducătoare. IORGA, C. I. n, 52. Afară ningea şi, de la o vreme,... devenisem imaculaţi, anghel, pr. 175, cf. tdrg. De-o vreme încoace surorile ei începură să facă un lux îngrozitor. agârbiceanu, A. 130. De la o vreme,... muncile făcute în casa şi pe moşia primarului, cu braţele şi cu carăle, deveniră mai grele. PĂCALĂ, Μ. R. 66, cf. 83. De la o vreme încoace şi baba şi eu pusesem nasu în cenuşe. papadat-bengescu, O. I, 180. De la o vreme s-a arătat iar soarele şi în două zile omătul s-a mistuit. soveja, O. 18, cf. 31. De la o vreme, observi că ţi-ai pierdut forţa de inhibiţie. IBRĂILEANU, A. 8. De la o vreme, a luat-o spre munţi, rădulescu-codin, m. n. 29. De la o vreme nici nu mai ştiam pe unde mergem. CAMIL PETRESCU, Ρ. 117, cf. id. O. I, 38, 234. Treburile..., de la 5796 VREME - 1259 - VREME o vreme, au început să se scrinîească. IZV. XIV, 119. De la o vreme începuse să-mi fie frică, voiculescu, p. i, 16, cf. II, 142. Un aer de pustie însă parcă te împresură de la o vreme; mergi, mergi şi nu se îmbracă zarea... cu verdeaţa unei păduri. sadoveanu, O. XIX, 17. De la o vreme litografia nud mai interesează destul OPRESCU, S. 97. Evit de la o vreme să mai ies la ceasul cînd apune soarele, călinescu, b. i. 7, cf. 65. De la o vreme..., pe măsura îngroşării peliculelor şi a formării de apă capilară, consistenţa scade. CHIRIŢĂ, p. 298. De la o vreme i s-a pierdut urma. tudoran, p. 73, cf. DL, DM. Termenul „vecin”... a început de la o vreme... să indice pe toţi ţăranii aserviţi. PANAITESCU, o. T. 42. De o vreme, nefiind încă bătrîn, înfăţişarea îi era mereu răstălmăcită., v. ROM. ianuarie 1974, 14, cf. dex. Televiziunea transmite de la o vreme numai comedii. ROMÂNIA LITERARĂ, 1978, nr. 1, 5/2. Văzînd de la o vreme că nu e lucru de şagă,... chiemă îndată pre toate paserile la sine. marian, o. n, 305, cf. id. INS. 205. Diavolul a rîs cît a rîs de prostia lor, dar de la o vreme s-a pus şi el pe gînduri. FURTUNĂ, v. 9. De la o vreme începu a se văicăra şi a plînge. izv. xm, 218. Dă la o vreme iar cîntă. O. bîrlea, a. P. i, 152. Pînă la o vreme = pînă la un moment dat. înotăm, neprecepîndu-ne, pînă la o vreame şi an cu soroc. CORESI, ev. 56. împărţirea căsaşilor... să fie pînă la o vreme, iară nu, de totului tot. PRAV. 148. Nu pînă la o vreme i-au cercat Constantin Vodă, ce vro doi ani. Μ. COSTIN, o. 174. Cu boierii trâiè pînă la o vreme, pentru că era om de ţară. neculce, L. 93. Aşa era datina varvarilor să lăcuiască pînă la o vreme într-o ţară, apoi... cu toţi se ducea. maior, ist. 55/11, cf. 34/6. A mers această împestriţare pînă la o vreme, heliade, O. n, 419. Oare nu se întîmplă de asemine şi doftorilor, cărora nemeriridu-U-se pîn’ la o vreme curile, după oarecare nenorocite întîmplări se nu li se nimerească nici una? albineţ, m. 35/8. Pînă la o vreme s-au purtat bine. bărac, T. 10/23. Pînă la o vreme treburile i-au mers bine. dl, cf. DM, dex. Am răbdat pîn' la o vreme, Dar acuma n-am putere, folc. mold. i, 99. La vremea asta = într-un moment (nepotrivit) al zilei, al nopţii sau al anului. Cf. gane, n. m, 176. Cine-o fi la vremea asta? delavrancea, o. π, 322. încotro mergeţi d-voastră la vremea asta şi pe locurile aistea, domnişorule? hogaş, μ. Ν. 66. Cine o fila vremea asta? Η. lovinescu, t. 125, cf. dl, dm, dex. La o vreme = la un moment dat; într-un tîrziu. Nu ştiu dacă faci bine... a zis doctorul, la o vreme, brătescu-voineşti, în dl, cf. dm, dex. 0 L o c . c o n j. De vreme ce (sau, învechit, că) = a) (şi, învechit, rar, în forma dacă vreme ce; introduce o propoziţie cauzală) deoarece, pentru că, din moment ce. Poate fi adevăratu, de vreme ce au fost avînd atîta vrajbă întru dînşii. ureche, l. 75. Mărturia lui nu este bună, de vreme ce el este... minciunos (a. 1646). gcr I, 123/2. Eu plecatul, deaca vreme ce întru învăţătură chemat sînt, ca întru chiemarea mea să petrec şi cum îm zic dascăle ca şi cu lucrul şi cu numele acista să fiu plecaţilor ai miei ucenici întru învăţătura gramatichiei.., pre aceasta a o tălcui am gîndit. st. lex. 217712, cf. 21773. De vreme ce la nevoia ta la mine şi la agiutorul meu ai năzuit,... supt apărarea mea te-am primit. M. COSTIN, O. 293. De vreme că fu chemat să margă la viaţa cea de sus, chemă pre fraţii din pregiur. dosoftei, v. s. decembrie 216728. De vreme ce stăpînul mieu nu cunoaşte... nice una den cîte sînt în casa lui,... le-au dat pre sama mea. biblia (1688), 292/26. De vreme ce au murit Şărban Vodă,... boierii cei mari şi al doilea, carii să întîmplase în Bucureşti, s-au strins toţi în spătăria cea mică. IST. Ţ. R. 3. De vreme că te-i grăbit de l-ai bătut, nu-l lăsa viu. neculce, l. 110. De vreme ce la vredniciile lui Traian a agiunge nu poate,,., nu să ruşinează, cantemir, hr. 15, cf. id. 1.1.1, 48. Lăsăm, dară, fîeştecăruia a zice cum va vrea şi a ride cum va pofti, de vreme ce nici le este sfială, nici ruşine. C. cantacuzino, cm i, 9. N-au vrut să-l mai priimească să le fie crai ca mai nainte, de vreme că le făcuse mare pagubă. R. popescu, cm i, 380. Să nu te plîngi căci ţe-au furat pîinea, de vreme ce ţe-ai lăsat casa deşchisă (a. 1694). fn 36. Au purtat de grijă pentru mîntuirea oamenilor..., de vreme ce acesta este lucrul cel dintîi al bunătăţii lui antim, O. 3. Dar, de vreme ce nu este putinţă la noi, n-avem ce face (a. 1724). iorga, s. d, xiv, 20. Iţi poroncesc ca să apuci cu răbdare (de vreme că de la tine însuţi nu poţi să le faci cu dragoste) toate acele pre care lumea le are amară (a. 1750). GCR ii, 48/9. Să stăpînească cu toţi împreună de vreme că s-au dovedit lucrul că sînt cu toţi dintru acel Mira (a. 1761). ghibănescu, S. i. xvn, 64. Aceasta este de mare stricăciune de vreme ce într-acestaş chip să smreduieşte auzul său (a. 1775). prav. cond. (1780), 164. De vreme ce m-ai pus şi pre mine paznic ace ştii cetăţi, mă voi asemăna ţie. MlNEUL (1776), 162r2/12. Sa-ş stăpînească fieştecare partea sa, de vreme că n-au avut nice unul scrisoare (a. 1782). ştefanelli, d. C. 134. Făr’ de a nu ascunde nimic, de vreme că pofta mea este să aflu adevărul halima (1783), 171719. Dă vreme ce sînt orînduit caimacam..., să las toate trebile acolo şi să viu la Bucureşti, văcărescul, i. ii, 14712. De vreme că pînă acum aşa s-au urmat întru aceeaş hotărîre..., găsim cu cale ca să rămîie atît împărţelele..., cît şi însoţirile (a. 1785). uricariul, i, 168/3. Dispri neamurile meii să n-aibă nice o supăr(are), de vremi că toţi banii diplin am luat în mîneli meii după tocmală (a. 1790). ştefanelli, d. c. 193. De vreme ce ne pierdum împăratul nostru..., noi ne închinăm ţie. alexandria (1794), 34/10, cf. molnajr, ret. 110/7. Bunătăţi... să faci cu mare îndrăzneală, De vreme ce de moarte nu avem sminteală (a. 1800). iorga, s. d. xvi, 54. A nu se supăra săraca raia, ducîndu-i cu sila a se judeca la alt loc, de vreme că s-au scris fetfa (a. 1802). tes. n, 309, cf. budai-deleanu, lex. Nici aceasta păşire nu o aflu a fi bună, de vreme ce unii părinţi... trimit pre prunci la scoală ca să-i vadă urniţi de acasă, petrovici, Ρ. 122/10, I-au curmat zilele... lui Iracleu..., de vreme ce hotărirea cea înaltă... au voit, beldiman, n. p. i, 38/19. Trebuie să mai înveţe şi alte ceva, de vreme ce este datoriu să să facă bun iconom. GOLESCU, P. 269/8, cf. LB. încetează dar de a te mai plînge, de vreme ce nu ai îndestulă îndrăzneală ca să fii uneltitorul fericirii tale. marcovici, D. 10/21, cf. drăghici, R. 162/25. îi destul de măreaţă durerea a suferi, De vreme ce-au fost în stare o nebună a iubi. HRISOVERGHI, P. 68/4, cf. teampe, O. S. 102/3. Aici... îi o mare scumpete, de vreme ce oca de came îi patru lei KOGĂLNICEANU, S. 42. De vreme ce 5796 VREME - 1260 - VREME popuşoiul să face mai pretutindene în Moldova, apoi uşor putem înţălege cît este de preţios pămîntul nostru. I. IONESCU, c. 61/3. Te pui pe sine cu Dumnezeu de-o potrivă, De vreme ce cloceşti gînduri faptelor lui din potrivă. CONACHI, P. 264, cf. CÎMPEANU, GR. ROM. 125/33, LITINSCHI, M. 13/23. Instinctul... nu-i înţeles deopotrivă, nici poate fi, de vreme ce unii sînt crescuţi cu mai puţine mijloace intelectuale. RUSSO, s. 6. De vreme ce este aşa, iată făgăduiesc a nu iubi niciodată. negruzzi, s. i, 45. „Dacius Apulus” ar fl un... pleonasm, de vreme ce „Apulul” era numai dacic, hasdeu, i. C. i, 250, cf. id. i. v. 59, columna, vil, 33. Lesne înţelegi că, de vreme ce persoana care iubeam purta acest nume, nu puteam alege altă patroană, alecsandri, o. p. 18, cf. odobescu, S. I, 12. Sînt liniştiţi, de vreme ce dorm şi lumina-i stinsă. eminescu, G. P. 53. Trebuie să fie ceva neînţeles de mintea noastră, de vreme ce a făcut lucruri peste puterea omenească! creangă, p. 87. El tot nefericit ar fi fost, de vreme ce nefericirea lui era de un fel curat moral, caragiale, o. iii, 8. El putea mai lesne s-o facă, de vreme ce toţi se supuneau la porunca lui. ispirescu, l. 31. O asemenea căldură a fost numai periodică, de vreme ce în aceste locuri fadul urgonian alternează cu depozite lipsite de rudişti. arhiva, i, 14. De vreme ce copilul trebuia dus acasă şi Mariţica îşi pierdea timpul umblînd lela,... mustrarea era întemeiată. SĂM. I, 215, cf. tdrg. De vreme ce copistul era român, acest fenomen... nu mai poate fi invocat. RF i, 76, cf. CADE. De vreme ce trupe aliate se află în acestă zonă, guvernul... n-ar trebui să ceară avizul celui de la Paris. TITULESCU, d. 20. E un măcel inutil, de vreme ce regele e suspendat. camil petrescu, t. n, 406. O fi avut şi el un adăpost,... de vreme ce trage la oameni şi iubeşte copiii VOICULESCU, Ρ. Π, 46, cf. scriban, d. Se cunoaştea... miniatura, care are multă asemănare cu acuarela, de vreme ce mediul în care este suspendată materia colorantă este tot apa. oprescu, s. 29. De vreme ce ministrul n-o iubea cum merita, divorţul era soluţia cea mai nimerită. CĂLINESCU, S. 407. De vreme ce era în oraş, inima nu-l lăsa să plece mai departe, tudoran, p. 15, cf. dl, DM. Limba este un factor de cultură, de vreme ce exprimă gîndirea. PANAITESCU, c. R. 133. Românii din episcopatul cumanilor erau în număr apreciabil şi la un nivel economic satisfăcător, de vreme ce asimilează pe ungurii şi saşii aşezaţi în mijlocul lor. C. GIURESCU, P. O. 40. Omul are neapărat şi suflet, de vreme ce fără acesta nu mai e decît cadavru, steinhardt, j. 319. îl cîştigă în faţa opiniei publice..., de vreme ce şi el fusese convertit. v. ROM. iulie 1973, 99, cf. dex. îngerul său... Vă va omori, De vreme ce n-aţi pus în seamă Blestemul şi rugăciunea mea. teodorescu, p. p. 389. De vreme ce el mi-a dai ce mi-a trebuit, pe dînsul l-am ascultat, furtună, v. 11; b) (introduce o propoziţie condiţională) dacă. De vreme ce veţi vedea cartea domniei mele,... voi să avăţi a vă feri de acel sat (a. 1602). cuv. D. bătr. I, 127/11. Este de bine şi de folos sufletelor noastre, de vreme ce ne va fl noo gîndul şi voia (a. 1632). gcr I, 77/23, cf. ureche, let. i, 140/15. De vreme ce vom să facem voroavă şi pentru ucidere,.., să cade să ştim cum un fel de ucidere să chiamă grabnică (a. 1646). GCR i, 121/13. De vreme ce va giura văcariul cum nu ştie de perirea boului..., să i să taie limba. PRAV. 13. De vreme ce... nu să cade omului grec a nu şti legile grecilor, cu cît era mai dirept? BIBLIA (1688), [prefaţă] 8/1. De vremi că cei mari... calcă pravilile..., noi ceşti mici... cum li vom finè? neculce, L. 340. De vreme ce muncele sînt de pururea văcuitoare, cine poate să număre munca? (a. 1700). gcr i, 338/22. De vreme ce moartea unui cetăţean poate să fie neapărat trebuincioasă..., atuncea... are încă oarecare plecări şi putere (a. 1773). id. ib. π 87/22. De vreme ce ştii blestema şi a da moarte, arată puterea rugii tale. mineiul (1776), 34rl/27. De vreme ce spre plata lefilor ostaşilor din ţară este trebuincios a se face o sumă de ajutor..., să se otcîrmuiască acestea cu dreptate (a. 1802). tes. Π, 314. De vreme ce vouă vi se cuvine această cinste..., hotărîţi. sadoveanu, o. xxi, 534. 0 E x p r . La (sau, învechit, în) vremea sa (sau ei, lui, lor) = la momentul potrivit2 (2), nimerit (1), adecvat situaţiei, împrejurărilor, scopului etc. Fi-να ca lemnul răsădit lîngă ieşitul apeei, ce rodul său dă în vreamea sa. psalt. 1. De veţi îmbla după învăţătura mea şi leagea mea păzi-veţi şi o veţi face, da-voiu ploae în vreamea el CORESI, EV. 459. De nu să va nevoi să lucreze toate lucrurile la vremea lor..., să-şi piiarză munca. PRAV. 8. Fieştecare la vremea ei prea slăvită, întru... slava lui //[risto],?. mineiul (1776), 133vl/5, cf. ECONOMIA, 212/24. în anul acesta trebuie să facă pruncii conţepturi pentru ca să poată la vremea sa avea folos că au învăţat a scrie, petrovici, p. 305/5. Se va face fiecare lucru la vremea sa. heliade, o. h, 419. Fă tot lucrul la vremea lui. NEGRUZZI, s. I, 247. Toate la vremea lor. sadoveanu, o. xin, 193. [Curentul] produce în jurul lui un cîmp magnetic, după legi cantitative pe care le vom cerceta la vremea lor. cişman, fiz. ii, 232. Orice, la vremea sa, prinde locul cel mai bun. I. GOLESCU, ap. ZANNE, p. viii, 175. Toate lucrurile la vremea lor Şi la Paşte ouă roşii. ZANNE, P. I, 56. (Cu parafrazarea expresiei) Vorba-şi are şi ea vremea ei, Iar nu să o trînteşti cînd vei. PANN, P. V. I, 14/15. Vorba îşi are şi ea vremea ei. zanne, p. n, 808. A apuca (sau a prinde) (pe cineva) vremea = a fi, a se găsi într-o situaţie oarecare la un moment dat. Au turburat şi tîrgul şi cu slujitori amestecaţi, pre unde, pe care au apucat vremea, acolea i-au omorît. Μ. costin, o. 68. Cine nu-şi aduce aminte de maiorul Bacinschi alergînd la foc..., cînd în uniformă, cînd în halat, după cum îl apuca vremea, russo, s. 179. M-a prins vremea în miezul zilei la umbra unor fagi bătrîni. BĂCESCU, PĂS. 332. (în credinţe şi superstiţii) Trebuie să baţi în cociorvă, ca să steie hoţii pe loc, unde i-a apucat vremea, marian, O. n, 247. Nu ştii (sau mai ştii) cum vine (sau veni) vremea ori aşa vine vremea, se spune pentru a evidenţia caracterul imprevizibil sau accidental al unor situaţii sau întîmplări la un moment dat. Şi gîndesc eu,... i-a veni el vreunul de hac... Dar iar mă întorc şi zic: mai ştii cum vine vremea? Lumea asta epe dos, toate merg cu capu-n jos. CREANGĂ, P. 248. Ai să treci la psaltire, care este cheia tuturor învăţăturilor; şi, mai ştii cum vine vremea, poate să te faci popă aici, la biserica Sfîntului Nicolai. id. O. 182. Iaca, domnule, mai zise părintele Ghermă-nuţă, vîrîndu-mi şi o săcure în desagi, iaca, poate să aveţi nevoie,... nu ştii cum vine vremea în pădure, cînd 5796 VREME - 1261 - VREME pleci la drum, nu-i rău să te îngrijeşti de toate. hogaş, DR. I, 259. Numele, chipul îl arătau levantin la origină. Doctor în România, fiindcă aşa venise vremea, putea fi negustor în Ţarigrad. PAPADAT-BENGESCU, O. I, 105. într-o zi, nu-ş cum veni vremea de dădu o boală rea peste biata preoteasă, şi, după ce boli preţ ca la vro şase săptămîni, muri. stăncescu, B. 211. Vine (sau a venit, va veni etc.) şi vremea mea (ori a ta, lui etc.), se spune pentru a atrage atenţia că este inevitabil momentul favorabil cuiva, al aprecierii, al recompensării sau al pedepsirii cuiva. Se uită la Frigurosul şi-i zise: - A venit şi vremea ta... - Cum o să vă pui să faceţi niţele cuie clănţănindu-vă dinţii! ISPIRESCU, L. 323. în sfîrşit a venit şi vremea mea!... strigă el, ameninţînd-o cu pumnii. CONV. lit. ix, 57. îţi va veni şi vremea ta, viclene! îl ameninţa Culi pe cel urs. sadoveanu, o. xv, 65. (Cu inversarea construcţiei) Vremea mea încă n-au venit, iară vremea voastră pururea este gata. biblia (1688), 8182/40. Vine (sau, popular, a veni) (ea) şi vremea aceea, se spune pentru a exprima convingerea că ceea ce este aşteptat se va împlini. A veni ea şi vremea aceea..., zise împăratul cam cu jumătate de gură. creangă, o. 119. Era şi vremea, se spune atunci cînd intervine, cu puţin timp înainte de a fi prea tîrziu, o schimbare (în bine), un eveniment favorabil, aşteptat, I s-au recunoscut, în sfîrşit, meritele. Era şi vremea! A i se apropia (cuiva) vremea v. apropia. (învechit şi regional) Vreme cu prilej = împrejurare sau complex de împrejurări care determină, permit sau uşurează desfăşurarea unei activităţi, efectuarea unei acţiuni etc.; ocazie potrivită. Aflînd vreme cu prilej ca aceea, zise cătră împăratul... varlaam-ioasaf, 68711, cf. 14572. Tot au aşteptat vreme cu prilej, ţichindeal, f. 12/9. Găsind fabricantul vreme cu prilej, au scumpit marfa, vînzînd-o cu preţ încărcat (a. 1823). DOC. ec. 284. Un duşman de lup..., care de mult pîndea vreme cu prilej ca să pape iezii, trăgea cu urechea la păretele din dosul casei. CREANGĂ, P. 21. Cătă deci vreme cu prilej ca să-şi puie în lucrare cugetul său. ISPIRESCU, L. 130, cf. CADE. Am venit în preajma laşilor, aşezîndu-mă la pîndă şi aşteptînd vreme cu prilej. SADOVEANU, O. X, 232, cf. Steinhardt, j. 350. (Cu schimbarea construcţiei) Şezînd încă ucenicul, cele şase luni trecînd, Şi găsind cu prilej vreme, aminte i-au şi adus. pann, p. v. n, 17/24. A fi în vreme = a fi în situaţia, în starea (considerată) potrivită, corespunzătoare, indicată pentru... Mai puţin să va certa omul cel bat, cînd va fi prea omorit de beţie, decît cînd are fi numai în vreme; că atunce să cheamă că nu şti nemică ce face. PRAV. 264. O băgat cheia ş-o fost în vreme la zaru ăla. ARH. FOLK. VI, 290. Pi cin am vini noi, mîncărili să nu hii niş caldi, nici reci, numa cum îs în vreme. o. bîrlea, a. p. i, 574, cf. 297. (Regional) La vremea vremii = atunci cînd va fi momentul potrivit sau predestinat; atunci cînd va trebui. Du-te, dragu mamei, şi-i du acolo de unde i-ai luat că, la vremea vremii, aiştia au să stăpînească pămîntu. ŞEZ. n, 192. Beţi voi, beţi şi mîncaţi, dar, la vremea vremii, au să-şi facă rîs şi din neamul nostru alţii cum v-aţi făcut voi rîs din urieş. FURTUNĂ, C. 112. La vremea vremii, şi-o da şi el roadele, de bună seamă, udrescu, gl. Vine vremea că... = poate că... Vine vremea că nu ştiu, cu toate că ai fost acolo. Com. din blaj. ♦ (învechit; adesea construit cu verbe ca „a veni”, „a împle”; şi, învechit, rar, în sintagma vreme cu soroc) Interval determinat de timp în cuprinsul sau la sfîrşitul căruia trebuie terminată, încheiată o acţiune, o activitate etc. (planificată), trebuie achitată o obligaţie (materială), o datorie etc.; termen fixat (printr-un contract, printr-o convenţie, printr-un angajament) pentru încheierea unei acţiuni, unei activităţi etc. (planificate), pentru plata unei obligaţii (materiale), unei datorii etc. V. scadenţă, soroc. El amu vreamea cu soroc cerşu numai, iară Domnul datoriul ertă lui, şi mai multu-i deade cu mult decît ce cerşu el rugîndu-se. CORESI, EV. 284, cf. 283. Aşa hrăni pre ei în acela an derept dobitocul lor. Cînd se-ară fi împlînd vremea, mearseră la el şi... dziseră lui. PO 167/27. De va lua vreun plugar pămînt strein să samene... şi, daca va veni vremea, de nu va lucra pămîntul bine..., să nu ia nemică den roada ce va face acel pămînt. prav. 1. Daca să va împle acea vreme, după cum le-au fost tocmala, să ţie acel loc cu chirie, ib. 82. Să-i ţie toate bucatele pînă cînd va veni vremea, ib. 219. Cînd ar veni vreme la zi să să dea banii, iar ne-am tocmit (a. 1678). bul. com. ist. n, 259. Viind împlinirea vremii,... vrut-au Dumnedzeu să vie Fiiul lui, să se nască din muiare. antim, o. 4. Cu prelungirea vremii nu să poate stăpîni zălogul prav. cond. (1780), 114. Legatum... să întinde pînă la sfîrşitul vieţii acelor cărora s-au rînduit, dacă testatorul nu va fi hotărît vremea. COD. ţiv. 102. 4. (Adesea la pl. cu valoare de sg.; de obicei urmat de determinări în genitiv care precizează felul) Perioadă (lungă) de timp (determinată cronologic), marcată de un eveniment istoric, cultural, ştiinţific etc. important, de prezenţa unei personalităţi (excepţionale) ori de o trăsătură dominantă privind stări, situaţii, fapte etc.; totalitatea evenimentelor, faptelor, situaţiilor etc. care caracterizează această perioadă de timp. V. e p o c ă (1), secol (2), veac (II1). Scumpeate fu... în acea ţară... în vreamea lui Avraam. po 85/11, cf. 24/18. Basarabă... fost-au pe vremea lui Sultan Murat, biblia (1688), [prefaţă] 7/24, cf. 8/29. Al doilea potop au fost pre vremea lui Eraclie. M. costin, ap. şăineanu, î. 197. Tot mai bine ştiu cei de loc decît cei streini, însă ce să face în viaţa lor, iară nu în delungate vremi, iar istoriile celi vechi mai bine le ştiu istoricii. neculce, L. 5, cf. 28, CANTEMIR, 1.1.1, 27. Această prorocire numai pe vremea marelui Constantin s-au împlinit, antim, o. 87, cf. 176. S-au împărţit... la vremea Măriei sale, răposatului Şărban Cantacuzino voievod,... aceste mai sus numite sate şi moşii (a. 1729). bul. com. ist. n, 245. Pre vremea războiului avarilor... au văzut doi voinici luminoşi la chip..., carii mergea să între în beserica sfîntului. mineiul (1776), 161v2/28, .cf. alexandria (1794), 1/2, 79/12. Cu vreo cîteva sute de ani după vremile lui Claudie, fără de nici o mărturie au scris. MAIOR, IST. 25/11. Cei de pre vremea împeratului Aurelian în Dachia... era născuţi şi crescuţi în Dachia. id. ib. 29/27. Un strămoş a lui au fost pe vremea lui Vlad Vodă cu turcii în Ţara Muntenească, budai-deleanu, ţ. 66. Istoria vremilor ne arată că la epoca... întîi a neamului omenesc n-au fost nice o stăpînie pe lume. id. ib. 345, cf. golescu, p. 380/17. După vremea lui Darie... s-au VREME - 1262 - VREME îndemnat prin multe chipuri ca să facă pre neamul perşilor... spre a priimi pre cea de dînsul aflată noaă filosofie. poteca, F. 10/29, cf. 126/12. Lucrurile... s-au făcut din vremea crailor, căpăţineanu, m. r. 6/5. S-a întîmplat pe vremile sfinţilor apostoli, marcovici, D. 158/23. Se trage tocma din vremea slăvitului voievod. arhiva r. i, 35/23, cf. 52/2, vasici, m. i, 5/21. Ele s-au silit de a culege deosebite întîmplări şi fapte, clasificate după vreme, loc şi persoane, ist. m. IV/14. Dărîmat în vremea năvălirilor barbarilor, el fu rezidit. BĂLCESCU, M. v. 163, cf. 9, Predoslovia cătră Măria sa Craiul Ardealului este un curs de istorie a schimbărilor politico-religioase a vremii şi o dovadă că limba scrisă a început cu tălmăcirile aceste, russo, s. 72. A trecut vremea Petrarcilor, domnilor poeţi! BOLLIAC, o. 52. Nu aşa a fost în vremile mai denainte. HASDEU, i. c. i, 197, cf. alecsandri, t. 546. A doua consecinţă a d-lui Barnuţiu, care vorbeşte de împărţirea proprietăţii fondare..., este luată din vremi cu sute de ani înapoi. maiorescu, cr. iii, 109. El revoacă~n dulci icoane a istoriei minune, Vremea lui Ştefan cel Mare, zimbru sombru şi regal, eminescu, O. i, 35. Ştirile asupra acestor vremi de mult apuse se culegeau din singurul izvor direct asupra lor, din părintele istoriei, nemuritorul Herodot. xenopol, i. r. i, 23. Pentru vremurile lui Mihai Viteazul... asemene venituri erau neîndestulătoare. id. ib. vi, 95. Cîntai ca-n vis de-o lume Trăită-ntr-alte vremi, coşbuc, p. i, 216. Mai trebuie ceva,... care e omul dinaintea ta, omul de la care vii şi care... se afundă în adîncul vremilor. IORGA, P. A. i, 7. Şi-a sfîrşit... cîntecul care se revărsa domol pe coarde, ca povestea şoptită încet a vremurilor care au trecut. SĂM. vin, 17. Pietre informe prefăcute în giuvaiere am văzut... şi stîngace cuţite de silex ce pretindeau a fi cea mai perfecţionată armă pentru omor în alte vremuri. ANGHEL, pr. 99, cf. 109, tdrg. Documentele vremii ne arată o acţiune aproape sistematică în această direcţiune, păcală, M. r. 50. Acest Todiraş din familia Nacul a funcţionat în parte şi pe vremea lui Gheorghe Ghica Vodă. ştefanelli, d. C. 12. Piatra trebuie să se fi găsit pe vremea lui Duca cel Bătrîn. bul. COM. IST. îi, 108. El nu era necunoscut în Europa, unde îl găsim încă din vremea cuprului şi a bronzului. pârvan, g. 19, cf. id. i. F, 140. Cum v-aş fi pus eu la butuc pe vremea vornicului! soveja, O. 21. Pentru vremea romană cultura de la Dunărea de Jos se concentrează în colţul sud-vestic al Daciei. an. ist. naţ. i, 33. Există oare de-a lungul vremurilor un poet mai mare decît acest Lev Nicolaevici? ibrăileanu, s. l. 71. Nu e cu neputinţă a o căuta în depărtatele vremuri ale paleoliticului, arh. olt. v, 131. Pînă acuma nu putem spune care e soarta celorlalte manuscrise..., dar în cursul vremurilor au mai pierit din ele. RF I, 67. Creştinismul la românii bănăţeni... derivă de pe vremea romanilor. molin, r. b. 419. Ne-am răspîndit cu frenezie sufletele în depănarea celei mai înflorite vremi din cîte se cunoscuse. M. i. caragiale, C. 55, cf. cade. Ni-i dat să ducem enigma vieţii mai departe Şi doliul vremilor apuse, minulescu, vers. 10, cf. topîrceanu, o. a. i, 196. Asta a fost în vremea cea de bătrîni povestită. SADOVEANU, O. XXI, 55. Podurile saşilor serveau vara, din vremile cele mai depărtate, de păşunat turmele de oi. MOROIANU, s. 5. Interesul... pentru arta vremii îl duce mult mai departe, oprescu, s. 33, cf. constantinescu S. I, 30. Frişcăul scurt pînă la brîu exista şi pe vremea tundrei, apolzan, P. I. 168, cf. bul. fil. xi - χπ, 33 Oracolul din templul lui Apolon de la Delfi... exploata naivitatea oamenilor vremii, băcescu, păs. 186. Sînt ca nişte „bravi” din vremea lui Cervantes, călinescu s. 53, cf. id. C. O. 195. Cronicarii, erudiţii, moraliştii şi poeţii vremii scriu tofi latineşte, vianu, l. u. 11. Sate mari şi puternice nu mai sunt; acum e vremea cătunelor. bogza, C. o. 353, cf. beniuc, m. 54. Cu toate că e din alte vremuri, mama înfelege totul, nu se scandalizează de nimic, vinea, l. n, 105, cf. dl, dm. Empirismul său era expresia unilaterală a ştiinfei vremii sale. joja, s. l. 317, cf. ist. lit. rom. n, 10. Ea a fost ocupată încă din vremea feudalismului timpuriu, stoicescu, s. d. 5. Satul devălmaş... nu poate revela decît o mică parte din aspectele succesive şi complexe ale viefii obştilor în decursul vremilor. panaitescu, O. ţ. 8. Numele poporului nostru... se trage direct din vremurile antice. id, c. r. 140, cf. IST. t. i, 9. Această vînzare avusese loc tot pe vremea lui Dabija. C. GIURESCU, p. o. 55. în vremea marilor migraţii n-a existat la noi meseria de apar. hristea, P. E. 45. Vremea în care a trăit Cantemir este epoca călătoriilor. REV. FIL. 1971, 1542. Exprima starea generală de spirit a intelectualităţii vremii. V. rom. iunie 1973, 66. Sînt pietrele de hotar... pe care le-au pomenit... cronicarii vremii, românia literară, 1975, nr. 2, 1/2. Vremea elegiei a trecut, ib. 1992, nr. 3, 6/1. Am făcut armată legat cu funia, pă vremea Iu Alixandru Ghica. graiul, i, 147. Pe vremea-mpăraiului Eliazar s-o ascuns soarele şi luna. candrea, ţ. o. 34. 0 (în proverbe şi zicători) Orice vreme co-ale ei întîmplări. I. golescu, ap. zanne, P. vm, 175. Se fură ca în vremea lui Caragea, se spune cu aluzie la nedreptăţile şi hoţiile care se săvîrşeau în timpul domniei lui Caragea. Cf. ghica, s. 37, zanne, p. VI, 44, 45. Parcă-i pe vremea lui Ciubăr Vodă, se spune despre un om necinstit. Cf. zanne, p. vi, 56. E de pe vremea lui Stan Păţitul, se spune despre un om cu experienţă. Cf. id. ib. 321. E mai rău ca pe vremea lui Han Tătar. id. ib. 338. De pe vremea lui Ciubăr Vodă (sau Papură Vodă, Han Tătar) (= de demult). Cf. alecsandri, t. 1000, zanne, p. vi, 56, 254. 0 Vremea trecută (ori veche, de demult) sau vremurile (ori vremuri, învechit, vremi, vremile) vechi (sau trecute, de demult), (poetic) vremile bătrîne, (învechit, rar) vremurile de apoi = trecutul (îndepărtat). în acea ţară... au locuit, în vremile vechi, dacii. m. costin, o. 203. în vremile vechi, poftele stăpînilor pravile de lege supuşilor era. cantemir, i. i. i, 54. în vremile de apoi, un neam al vlahilor era în doao împărţit, c. cantacuzino, CM I, 31. Le iertăm toate scîrbele... şi pagubele cîte ne-au fost făcut nouă în vremile trecute, şincai, hr. ii, 98/16. Rîul în treacăt spune ca cît sînge şîroaie în vremele trecute unda-i a purpurat. HELIADE, O. I, 180. Nu osteniţi răbdarea lor, plîngînd dezghinarea năravurilor şi lăudînd vremile trecute. MARCOVICI, D. 181/22, cf. 241/20, HRISOVERGHI, P. 76/13. Ne place a asculta poveşti frumoase din vremile trecute. NEGRUZZI, S. I, 245. în vremea veche trăia un împărat întunecat şi gînditor ca meazănoaptea. EMINESCU, P. L. 3. In vremile bătrîne, 5796 VREME - 1263 - VREME cîndva, nu se ştie cînd, acest fel de pereţi se aflau cu partea de din sus privind tocmai spre cer. SLAVICI, O. I, 56. In vremile vechi, întemeietorii Măidanului nostru s-ar fi aşezat mai întîiu în vîrful dealului numit: „ Obîrşia MăidanuluV\ liuba - iana, m. 27. în vremea veche, lumea era mai bună. marian, ins. 49. în mijlocul naturii mute,,., îmi aminteam de vremi trecute Şi mă visam în viitor, iosif, patr. 76. în satul nostru trăia în vremurile de demult un om sărac ca vai de capul lui. păcală, M. R. 149. Aceşti vecini... se bucurau din vremuri vechi deaceste privilegii. GOLOGAN, c. R. 37. Vine ca-n vremi de demult, Din margini, un bucium. BACOVIA, 0.40. Ascult... cu plăcere nişte minunate isprăvi din trecute vremi sadoveanu, o. IX, 353. Slujitorii au catastifuri mai puţin bune... decît în vremea veche. id. ib. xm, 12. Din vremile bătrîne, cinstit, copilăros, Poporul, blînd, primise pămîntul drept prinos, arghezi, VERS. 395. Cornul e corn, urechea e ureche, Aşa v-aţi pomenit din vremea veche. id. S. V, 96. Batrînul era cu aût mai îndîrjit, cu cît asta vrusese..., dar se luase cu vorba... despre vremurile vechi, camil petrescu, O. n, 91, cf. graiul, I, 6. Din vremea de demult vin, nepoate! furtună, V. 9. Morile în vremea de demult erau cine ştie la ce cuprins de loc. id. ib. 20. Bătrînii spun că cetatea e din vremile de demult, frîncu - candrea, m. 18, cf. DENSUSIANU, Ţ. H. 114. în vremurli dă dămult, toţi împăraţi, cînd aveau copii, i ţînea-n colivii, o. bîrlea, a. Ρ. n, 405. Vremea (sau vremurile, învechit, vremile) de acum = epoca actuală (considerată din punctul de vedere al vorbitorului). Nu le pot înţelege toţi oamenii... vremii de acum (a. 1642). GCR i, 94/12. în vremea de acmu ceşti mai tineri s-au tocmit toţi împreună, prav. 58. Aşa feliu de minuni nu se mai întîmplă pre vremile de acum. petrovici, p., 303/11. Vremea de acum ne ajută. GOLESCU, P. 315/12. Vremurile de acum se vor făli cu povestirea istoriei lui. CARAGIALE, O. I, 303, cf. TDRG. Vremea (sau vremurile, învechit, vremile) viitoare ori (învechit) vremile cele viitoare - viitorul1 (III 1), Ce s-a mai lucra vremea viitoare va arăta. NECULCE, L. 340. L-au făcut însemnat şi în vremile cele viitoare (a. 1778). BV n, 227. Şi în viitoarele vremi... să se păzască ca o pravilă (a. 1785). uricariul, i, 162/2. Cercetarea de astăzi va da dovadă şi despre vremea viitoare. HELIADE, O. Π, 61. Cîşţigînd şi foc..., îi lipsea grija despre aceasta pentru vremea viitoare. DRĂGHICI, R. 75/6. In vremurile viitoare va acoperi cu slavă ţinutul de lîngă mare. românia literară, 1992, nr. 1, 14/3. 0Loc.adv.Pe (sau, rar, în) vremuri (ori, învechit şi regional, vremi) = odinioară, (mai) demult; cîndva; în trecut2 (II 1); cu ani în urmă. Vînătorii, ce-s după apostoli, pre vremi, dereptătorii besearecii sfinţi şi învăţători. CORESI EV. 331. Se-au auzit... întărind tocmelele besericii, care să făcea pe vremi (a. 1652). GCR I, 158/10. Ceruse împrumut o mică sumă unui prieten pe care l-a fost îndatorat pe vremuri cu mult mai mult. CARAGIALE, O. i, 138. L-au ajutat pe vremuri să ajungă aşa de sus. id. ib. li, 155. Unii... spuneau că, în vremuri, şi pe tatăl băieţanului înecat şi pe alţi patru fraţi mai mari tot Siretu i-a mîncat. SĂM. I, 325, cf. 133. Vestit a fost pe vremuri poporul acesta românesc, IORGA, P. A. II, 396, cf. tdrg. Povestea tanti Lia că a fost la Veneţia, cu bărbatul ei, pe vremuri, papadat-bengescu, o. n, 313. Tatăl ei, pe vremuri consilier la Curte,... îşi pierduse la cărţi toată averea, al. philippide, s. n, 16. Bărbatul ei avusese pe vremuri prăvălie. id. ib. 167. Pentru a se vedea cum se făceau pe vremuri vînzările..., dau mai la vale o veche poruncă domnească privitoare la satul Băloşani. arh. olt. v, 122. Ideea unităţii noastre naţionale este întreţinută pe vremuri... de aceşti mari negustori ai timpului, gologan, c. r. 8. El..., pe vremuri, cît a fost profesor de limba greacă, n-a ştiut altă cale decît străzile de la gimnaziu acasă şi de acasă la gimnaziu, bassarabescu, s. n. 14. Uitat-am ziua şi văleatul Ce-au înfrăţit pe vremi, odată, A mele stihuri de aramă Cu proza ta cea nesărată, topîrceanu, o. a. i, 110. Pe vremuri, nici nu aşteptai să exprim o dorinţă, o ghiceai şi mi-o îndeplineai, camil petrescu, t. i, 252, cf. id. O. I, 8. Cuvîntul s-a fixat... cu un singur accent.., născut pe vremuri, în momente de revoltă, iordan, stil. 66, cf. SCRIBAN, D. Jurnalul de fiece zi... ataca, pe vremuri, guvernul ori opoziţia, oprescu, S. 83. Spunea de pe banca ministerială, pe vremuri, că românul are şapte vieţi, ULIERU, C. 73. Este vorba de bogata faună de pajuri şi vulturi pe care o adăposteau pe vremuri Munţii Măcinului. BĂCESCU, PĂS. 226. Rămăşiţele pămînteşti... au fost purtate pe vremuri cu mare alai. arghezi, s. x, 170, cf. id. P. T. 299. Pe vremuri..., şedeam în gazdă la o obişnuită babă, care închiria camere mobilate. CĂLINESCU, c. o. 33, cf. id. s. 157. Am asistat pe vremuri la o polemică. VIANU, l. R. 15. A putut fi considerat pe vremuri ca un revoluţionar al formel RALEA, s. T. I, 236, cf. stancu, d. 68, beniuc, v. 11. După glasul nazal,... Silion recunoscu pe Moroianu Alexandru, decanul promoţiei şi tartorul liceului, pe vremuri, vinea, l. i, 22, cf. dl, dm, ist. lit. rom. ii, 111, T decembrie 1964, 33. îşi trimiteau, pe vremuri, oile la vărat la munte marii proprietari de moşii din Oltenia şi Bărăgan. VUIA, PĂST. 94. Această regiune economică de sub munte era pe vremuri cea mai dens populată, panaitescu, C. R. 151, cf. dex. Pă vremi, iream mititel, irea coşurli opşteşti ş-alea prindea ghini la nevoi, graiul, I, 265. (Mai) înainte (ori de înainte, dinainte, învechit şi regional, nainte, învechit, denainte) vreme sau (regional) înainte vremuri = a) loc. a d v. odinioară; (de) mai demult. Pentru... această ocină am avut gîlceavă mai dinainte vreame (a. 1596). cuv. D. bătr. i, 74/30. între păgubaşi nu va fi fost nice o vrajbă mai denainte vreme. prav. 305. Au trimis şi craiul leşesc sol la papa, făcîndu-i ştire că are el de grije Muldovei, să nu hie cu turci şi mai denainte vreme fiind supt grija sa. u. COSTIN, O. 47. încă şi din boierii mazili, ce fusese mai denainte vreme cu boierii la curte..., nu i-au mai lăsat să iasă în laturi. N. costin, în bul. com. ist. i, 192. Mai nainte vreme fusăsă vistemic mare şi-n Ţara Muntenească. NECULCE, L. 85, cf. 206. Domnul le trimisese mai nainte vreme la Focşani. R. popescu, CM I, 571. Să sä înto(a)rcă la pămîntul lor să hii birnici, precum au fost şi înainte vreme (a. 1720). bul. com, ist. iv, 51. Un bătrîn ce-au avut cumpărătură mai denainte vreme (a. 1732). GHIBĂNESCU, S. I. xvn, 22; Au fost şezut mai înainte vreme tată-său acolo în Dărmăneşti (a. 1737). ştefanelli, d. c. 35. Mai înainte vreme era obiceiu aici în ţară de să 5796 VREME - 1264 - VREME scotea pogonărit pe vii (a. 1765). furnică, d. c. 21. Cîţi am cunoscut sînt toţi morţi mai denainte vreme. MINEIUL (1776), 29rl/3. Fîntînile... se numesc ale lui Kiriac din Craiova, pe care mai înainte vreme au fost şi heleşteu (a. 1784). arh. olt. v, 96. Athina, şi mai nainte vremi fiind mare, atuncea, mîntuindu-să de tirani, şi mai mult să întăriră, herodot2, 275. Cu 20 lei i-am fost preotului datoriu mai de înainte vreme (a. 1801). ştefanelli, d. c. 297. înainte vreme, tot se mai găsea din timp în timp cîte un boier, cîte un logofăt... care înregistrau zi cu zi, oră cu oră cele ce se petreceau, ghica, S. 86. Mai înainte vreme hoţii erau tot mai puţini, marian, ins. 49. Ce vezi d-ta acuma nu mai era aşa înainte vreme, anghel, pr. 176. înainte vreme..., domnia Moldovei era teacă fără sabie, sadoveanu, o. xm, 173. Fetele din Săcele erau crescute înainte vreme foarte aspru, moroianu, s. 37. înainte vreme aria de clocire a acestei specii se întindea pînă către Cernavodă, linţia, ρ. ΙΠ, 178. Ţăranilor cu oi mai multe... li se zicea înainte vreme păcurari. vuia, Păst. 30. Ca şi înainte vreme, el refuză... înceţoşarea clericalist-bizantinistă predicată. REV. fil. 1971, 1548. Nicolae Alexandru.... A avut meritul de a întări şi cetatea Bucureştilor, ce fiinţa, astfel, mai dinainte vreme, magazin ist. 1974, nr. 4, 16. Copiii de şcoală... învăţau mai nainte vreme de la dascălul bătrîn..., troparul zilei, viciu, COL. 10. Tu... să culegi căpşune jos, pe unde culegea mai înainte vreme baba. FURTUNĂ, C. 7. înainte vremuri, împăraţii dacă aveau copii, i ţinea mai mult arestaţi! o. bîrlea, A. Ρ. n, 405, cf. NALR - MB n h 147/591; b) 1 o c . a d j. (învechit; în forma mai dinainte vreme) care a fost, a existat odinioară, mai demult. Alte obiceie vechi... avea domnii cei mai denainte vreme. gheorgachi, let. iii, 310/5. Loc. adv. Pe vremea aceea sau pe acea vreme, pe acele vremuri, (învechit) pe vremile acelea, (regional) pe vremea aia, pe vremurile alea = pe atunci; într-o perioadă anterioară, caracterizată prin anumite evenimente, situaţii, fapte, stări etc. (despre care este vorba). Boierii pe acee vreme nu mai putè suferi să fie călcaţi de acei doi boieri. neculce, L. 109. Pre acea vreme, epitrop Vulturului era. cantemir, 1.1.1, 54. Samarcanda... era capitala tătăriei pă vremile acele, gorjan, Η. I, 2/16. Pe vremile acele, mai toate ţările erau bîntuite de războaie grozave. creangă, p. 183. Pe vremile acelea nu erau drumuri aşa de bune, ca acuma, marian, ins. 510. Ce bine trebuie să fi fost pe vremea aceea. D. zamfirescu, a. 30. Pe vremea aceea..., pe cei prinşi îi stringea cu harapnicul. anghel, pr. 178. Ion Negru era pe vremea aceea omul cel mai avut din sat. agârbiceanu, a. 204. Conţinea mai tot ce... cultura putea.pe vremea aceea să împărtăşească omenirei despre univers. ARH. OLT. V, 87. Pe vremea aceea stăpînea în Cringu un boier mare, bogat. mironescu, s. 51. Avea avere frumoasă pe Bărăgan..., unde-şi ţineau avutul mai toţi gospodarii mari şi mici din Săcelele Braşovului pe acele vremuri. MOROIANU, S. 8. Pe acea vreme limba literară avea atîtea origini cîte dialecte literare erau. bul. fil. xi-xii, 9. Pe vremea aceea, zoologia noastră era în faşă. BĂCESCU, păs. 11. Aşa era strada noastră pe vremea aceea. Acuma s-a prefăcut. SADOVEANU, E. 117, cf. DL, DM, BARBU, Ş. Ν. Π, 33. Pentru el Braşovul nu era, pe vremea aceea, nici Tumul Alb, nici Biserica Neagră,... nici Tîmpa. V. rom. februarie 1974, 4, cf. dex. Trebuie să ţinem seama că pe vremea aceea nici nu exista la Timişoara învăţămînt superior, românia literară, 1978, nr. 1, 8/3. Iera lume foarte puţină pă vremurle-alea. O. BÎRLEA, A. P. i, 161. După vremuri (sau, învechit şi regional, vreme, vremi) = în cursul timpului; cu trecerea timpului. După vreame..., învăţătorii, spuind veachea şi nooa leagea, mult adauseră de la ei. CORESI, ev. 394. Au fost dup re vremi şi pre alocuri luminători în slovania (a. 1776). BV ii, 215. Urmînd fericiţilor păstori, celor ce, după vremi, au stătut în Ţara Rumânească (a. 1794). gcr ii, 154/4. Pentru neferii ce sînt în slujba ţării... să-i rînduiască domnul, după vremi, făcînd vorbă pentru aceasta cu boierii pămînteni (a. 1802). tes. ii, 315. După vremi, au cerut rufetul boiangiilor, ca să li să dea şi lor domnescul nostru hrisov de întărire coprinzător şi de celelalte orînduieli şi obiceiuri ale rufetului lor (a, 1803). furnică, d. c. 228. După vreme, neavînd cu cine să ne mai învrăjbim vom începe războiul între noi. golescu, p. 178/18. După vremi, s-au pus şi din cavafl staroste; iar mai de multe ori au fost dintre papugiii meşteri (a. 1823). doc. ec. 287. S-au văzut, după vremi, şi se vede încă şi în zioa d-acum că norodul urăşte pre senatori, căpăţineanu, m. r. 79/16. Ai dat dovezi de iubire de dreptate... în deosăbitele slujbe a patriei, cu care, după vreme, ai fost însărcinat (a. 1836). IORGA, s. d. vn, 87. După vremi, monastire s-a zidit (a. 1863). hasdeu, I. C. I, 139. Mulţi durară, după vremuri, peste Dunăre vrun pod. eminescu, O. 147. După vremi, Mulţi păgîni am dat de smintă! coşbuc, p. i, 84, cf. tdrg, dl, dm, dex. De pe (sau din) vremuri = a) 1 o c. a d j. (şi în forma, învechit, de pe vremi) care a existat în trecut2 (n D; care există de foarte mult timp. Mulţi de pre vremi împăraţi s-au dorit să o dobîndească. dosoftei, v. s. ianuarie 6V/18. Se văzu o mulţime de gropi... făcute de cercetătorii de comori de pe vremi. ODOBESCU, S. n, 172. Tatăl ei era cel mai vestit ghitarist fără perdea de pe vremuri, caragiale, ο. II, 51, cf. m, 103. Mîne-i Anul-Nou, ştii bine, Şi-obicei din vremuri este Ca-ntr-această zi să fie Sărbătoare. COŞBUC, P. I, 71. Nu mai păstrează nimic din comorile de artă din vremuri. IORGA, P. A. I, 119. înfiinţarea băncii „Arhanghelii” fu vestită prin următoarea ştire apărută prin gazetele de pe vremuri, agârbiceanu, A. 545. Se ştie că cea mai însemnată bibliotecă de pe vremuri, aşezată în Văcăreşti, a fost a lui Nicolae Mavrocordat. bul. com. ist. i, 15. S-a format împrejurul bisericei celei bogate şi frumoase de pe vremuri a Craiovei. arh. olt. v, 100. Evoluţia lui, împreună cu „tinerimea generoasă” a partidului liberal de pe vremuri, s-a desăvîrşit în poporanism, la „Viaţa româneascăsadoveanu, o. xx, 30, cf. băcescu, păs. 319. Erau... urme din marele codru de pe vremuri al Vlăsiei. camil petrescu, o. m, 10, cf. dl, românia literară, 1974, nr. 29,10/4; b) 1 o c . a d v . (şi în forma, învechit, de vremi) din timpurile vechi; de demult, de odinioară. în tîrgul de vremi statornicit, micul débitant ştie ce marfă se caută, caragiale, o. iii, 103. La o margine a oraşului, se ridica de pe vremuri o biserică. id. ib. iv, 85, cf. m, 15, 96. Făcea oamenilor semn să intre în lan, aşa cum apucase dumnealui din vremuri. 5796 VREME - 1265 - VREME anghel, pr. 84. O E x p r. în adîncimea (sau negura) vremii = în trecutul îndepărtat. Aici a fost odată... scaunul vestiţilor bani ai Severinului, a căror obîrşie se pierde în adîncimea vremii vlahuţă, R. P. 8, cf. dl, dm, dex. ♦ P. e x t. (La sg.) Societatea dintr-o anumită perioadă (istorică); ceea ce este specific societăţii dintr-o anumită perioadă (istorică). Fiind silit... vremii să se supuie oarecum streinul AETHIOPICA, 35v/3. Nu lua pe nimenea în bătaie de joc, fie cît de mic. Căci vremea poate pe tine să te coboare şi pe acela să-l rădice. golescu, P. 37/23. Unii învaţă zicînd că se cuvine a sluji şi vremii şi a învăţa mai vîrtos pre cele mai noo. POTECA, F. 188/12. Nu aveau nevoie de a se ţinea de tradiţia politică a vremii RUSSO, s. 82. Era unul dintr-acei oameni... care-şi prefac sufletul şi portul după vreme, negruzzi, S.i.ll.lse recunoştea... dreptul de a zice şi a face oricui orice, de a jigni sentimentul public în orice formă, de a sta împotriva vremii sale. IORGA, P. A. n, 140. Trebuiau să învingă prejudecăţile fiziologice şi medicale ale vremii în care au trăit, marinescu, p. A. 71. Rînduiala vremii se făcea după alte semne şi învoieli. VOICULESCU, P. I, 101. Aceste lacune se pot suplini prin bogata activitate ziaristică a vremii constantinescu, s. iii, 145. O podoabă, o cusătură sunt uşor de schimbat după gustul şi moda vremii apolzan, p. I. 226. Şiroaiele de lacrimi care au scăldat acele pagini alinau suferinţe şi întăreau nădejdi ale vremii vianu, L. u. 8. Potrivit obiceiurilor vremii, nu s-a putut desfăşura fără cîntec. IST. lit. rom. I, 13. Reflectă preocupările majore şi gîndirea vremii ist. t. I, 20. Urmînd obiceiul vremii, s-a căutat pentru sediul episcopatului o aşezare cît mai potrivită. C. giurescu, p. o. 37. Pot fî citite observaţiile despre „gustul de lectură al vremii”. românia literară, 1978, nr. 1, 9/1. ♦ (La pl.) Stare de lucruri caracteristică unei anumite perioade (istorice); împrejurări, circumstanţe (care însoţesc o întîmplare, un fapt, o acţiune sau un fenomen); totalitatea unor condiţii (sociale, politice etc.) date. De multe ori cad vremi iuţi spr-înşii. coresi, ev. 375. Nu sînt vremile supt cîrma omului, ce bietul om supt vremi. M. costin, o. 144, cf. 47. Boierilor celor mari le arăta dragoste şi cinste, că nici prè mult n-au domnit a doa domnie, nici vremile nu-i slujiè. neculce, L. 87. Lupul părul, după vremi, îşi schimbă, iară din firea lui nu iese. cantemir, 1.1.1, 221, cf. id. hr. 75. Atîta slujiia şi într-acelea vremi norocul izbîndei lor, cît nici o ţară, nici un pămînt au putut sta împotriva lor. C. cantacuzino, CM I, 12. în mijlocul vremilor acestora... au mers Vasilie Vodă în Ţara Moldovii. R. popescu, CM I, 364. Au lăsat de au mers oştenii Ieşi şi lipcani la Hotin şi pe la Cernăuţi, pînă va vedea cum merg vremile... şi, aşa iar intrînd în ţară leşii, au început a supăra pre pămînteni AXINTE uricariul, let. n, 171/8. Aşa şi Dumnezeu, după vremi, să înfrumuşăţează. Drept aceaia, cu alt fel de podoabă va veni cînd va judeca lumea, antim, O. 107. Pînă acum sînt vremile tot bune, că n-am avut nici o supărare de turci (a. 1787). furnică, d. c. 172. Pînă acuma s-au arătat a fi fost lipsit şi lepădat numai pentru nedreptatea vremilor (a. 1791). IORGA, S. D. XXII, 81. Acum au năvălit toţi din toate laturile a scrie cărţi, ca şi cînd noi nu am avea alte griji pre vremurile aceste slabe, ci să cumpărăm cărţi. PETROVICI, P. XVII/4. Nenorocirile... vin din schimbările vremilor. GOLESCU, P. 33/12. îi vădeşte... pre lacomi aşăzarea feţii, prin carea să arată grijile, întristarea, singurimea, hule şi prihăniri asupra nedreptăţilor vremilor şi oamenilor, poteca, f. 243/24. Aşa păzit, încît să nu fi suferit nici o stricăciune nici a vremilor, nici de vrăjmăşiile oamenilor, id. ib. 343/1. E! Ce mai vremi cînd eram în floarea mea! HELIADE, O. I, 269. Nenorocirile vremilor au hrăpit o parte din averea ta. marcovici, D. 15/17. li scoase la cîmpii de prin munţii unde îi aruncase vremile... turburate. F. AARON, 1.1, 38/3. Chiar în acele vremi furtunoase şi nenorocite romanii Daciei nu uitară că au o misie în omenire. bălcescu, M. v. 7. Vom fî osîndiţi nu după greutatea vremilor, dar după patima nedejdilor. russo, s. 13, cf. negruzzi, s. I, 246, alecsandri, p. 139. Atîtea suferinţe... ale vremurilor grele nu au putut învinge energia sufletului său. COLUMNA, Vil, 79. Nu mai apucăm noi vremuri aşa frumoase, drăguţă! caragiale, O. iv, 31. Vremile vin, vremile se duc: lumea merge înainte, iară omul cînd cu lumea, cînd împotriva ei. slavici, o. l, 68. Păcătuit-a omul în vremuri fericite, vlahuţă, S. a. i, 3. Săteni, ca şi orăşeni,... daţi-vă mîna frăţeşte şi luptaţi.., pentru apropierea mai repede a unor vremi mai bune. BACALBAŞA, s. a. Π, 41. Au fost aruncaţi de vremuri jos în vale. TURCU, E. 144. Am văzut, mînaţi de soartea Vremurilor, bieţi sărmani Alergînd pe la duşmani, Ca să-şi afle moartea! coşbuc, p, i, 262. Doamna care m-a luat sub ocrotirea sa, care m-a îngrijit în vremuri grele... să fi făcut toate astea? D. zamfirescu, a. 173. Trăieşte-nfricoşatul vifor Al vremilor răzbunătoare. GOGA, poezii, 7. O carte cu scoarţe străvechi... stătea de mărturie atîtor vremi nesigure, povestind viaţa unui sfînt. anghel, PR. 101, cf. 107. Tradiţia aminteşte vremuri cînd hoarde sălbatece călcau în picioare averea şi viaţa sătenilor. PĂCALĂ, M. r. 54. Mari refonne spirituale... în vremile obişnuite nu le-ar fi adus o evoluţie de decenii ori secole, pârvan, I. f. 17. Avem destul temei să nădăjduim în vremuri şi mai bune. soveja, O. 8. A făcut parte din acele persoane cari se strecurau printre mulţime necunoscuţi..., pe acele vremuri grele. RĂDULESCU-CODIN, M. N. 17. Vremurile cari au urmat... au fost mai puţin favorabile pentru propăşirea şi dezvoltarea comerţului, gologan, c. R. 42, cf. bocăneţu, t. a. 127. Poporul pe aşa vremi se aciuia mai pe aproape, prin păduri şi peşteri ARH. OLT. ΧΠ, 22. Ei, dacă ai şti ce frumos ceas de aur, cu breloc, i-am făcut cadou odată de ziua lui, lui Titi... Hei, alte vremuri! camil petrescu, t. I, 342. Nu sînt vremile sub cîrma omului sadoveanu, O. x, 32. Vremurile s-au schimbat şi nici Măria ta nu poţi privi bine, ca părinte, visurile unei copile, id. ib. 108. Pe aceste vremuri,... lefurile nu se primesc decît cu mari întîrzieri. ULIERU, C. 42. Trăim vremuri mari, să ne silim să fim pe măsura lor. CĂLINESCU, C. O. 349. S-au dus vremurile de acum treizeci de ani. id. B. I. 80. Trăim vremuri neobişnuite, stancu, r. a. iv, 99, cf. dl, dm. îndemnau caii ca pe hipodrom la Bizanţ, în vremuri strălucite, barbu, princ. 95, cf. v. rom. ianuarie 1965, 3. Prin pădurile ei întinse, Măgura a fost şi un loc de refugiu în vremurile tulburi. C. GIURESCU, P. o. 28. începe să se lase prins de reveria unor apuse vremuri molcome. 5796 VREME - 1266 - VREME v. rom. iulie 1973, 168. Vitregia vremurilor care au urmat a făcut ca la Bistriţa să nu mai ramînă decît două lespezi funerare, magazin ist. 1974, nr. 2, 17, cf. dex. E şi el sub vremi şi le simte presiunea, românia literară, 1993, nr. 1, 3/2. 0 (învechit; la sg.) Avem case grele şi vremea nu ne slujaşte, că sîntem supuş supt jugul păgînului. antim, O. 81. Cînd se va întîmplă pîră şi pricină sau între turci şi între două raele, acest fel de pricină domnul Ţerii Rumâneşti, după vreme cercetînd cu dreptate pe geluitor şi pe pîrît, să împlinească dreptatea ce se va dovedi (a. 1802). tes. π, 309. Lăcomia unor aprigi, după vreme patrioţi, Sfintul loc îl defăimează, ca nişte vitregi, ca hoţi! hrisoverghi, p. 10/1. Era vremea p-atuncea, de n-avea păs săteanul ODOBESCU, s. I, 28. Trebuie să joci după cum îţi cîntă vremea. I. GOLESCU, ap. ZANNE, P. IV, 410. Vremea cînd îţi stă împotrivă, trebuie să te supui ei, ca să nu te supuie ea. id. ib. vm, 75. Λ ajuns vremea... să nu se mai încreadă omul nici în cămaşa lui. zanne, p. m, 60. ♦ (Urmat de adjective posesive sau de determinări pronominale ori în cazul genitiv) Perioadă de timp raportată la o generaţie; (la pl.) stare de lucruri caracteristică acestei perioade. Era săpat în vreamea tătîni-său Iu Avraam. PO 87/2. S-au prilejit amu şi în vremile noastre în cîteva rînduri, de aduseră a mulţi nesocoteala şi nebunia, mare cumpănă acestui pămînt. M. costin, o. 67. Aceasta să ştii că nu o suferim nicidecum a o face în vremea noastră (a. 1783). PRAV. COND. (1780), 197. Ţie să ţi-l închin,... măestru cîntăreţ şi viersuitoriu mai ales a vremilor noastre! budai-deleanu, Ţ. 66. Omer a fost orb şi gramerianii de pe vremea lui l-au hulit de barbar şi neclasic. RUSSO, S. 84. El era un om foarte învăţat şi cunoscut pe vremea lui. NEGRUZZI, S. I, 245. în vremile noastre d. Iustin Popfiu îşi întogmeşte limba maternă în rime. MAIORESCU, CR. I, 304. Pe vremea părinţilor noştri trăiau oamenii mai mult ca astăzi caragiale, o. iv, 23, cf. tdrg. Fiecare dascăl, diac... scria cuvintele cum îi sunau lui în ureche sau cum se pronunţau ele pe vremea lui. ştefanelli, d. c. vm. Biografia scrierilor celui mai mare istoric român al vremurilor noastre... numără sute de lucrări, an. IST. naţ. I, 9. Cred că acelaşi sentiment l-aş fi avut şi faţă de Eminescu, dacă aş fi trăit pe vremea lui. ibrăileanu, S. l. 112. Simţim prea bine răul vremii noastre. GA-laction, o. 337. Pe vremea d-voastră, doamnă, era o singură deosebire, camil petrescu, τ. n, 31. Povesteşte... ceea ce se petrecuse pe vremea tatălui său. drăganu, rom. 625. Preferăm să-l urmărim pe călătorul nostru în nişte amănunte de care ne mirăm acum şi care, pe vremea lui, poate păreau ridicole, sadoveanu, O. x, 31. Steriadi... ocupă un loc caracteristic printre desenatorii vremii noastre, oprescu, S. 94, cf. 55, 101. Scriind... în latineşte,.., s-a adresat tuturor oamenilor de ştiinţă din vremea lui. CONSTANTINESCU, S. Π, 12. Vieţile paralele ale lui Plutarh vor fi banale faţă de cronica vremurilor noastre. călinescu, s. 60, cf. ist. lit. rom. i, 20. Vremea sa nu mai era a raţiunii şi a seninătăţii impasibile, românia literară, 1968, nr. 1, 12/1, cf. c. GIURESCU, P. O. 31, v. rom. iulie 1973, 126. Tradiţia legăturii muzicii româneşti cu viaţa şi cultura satului a căpătat în vremea noastră un conţinut nou. M 1974, nr. 1, 3, cf. magazin ist. 1974, nr. 3, 4, românia literară, 1976, nr. 1, 14/2. ♦ (Rar) Eră geologică. Tapirul şi rinocerul au trăit pe la noi în vremea terţiară. SIMIONESCU, f. r. 37. 5. (Adesea poetic) Derulare ireversibilă, considerată în mod absolut, a fenomenelor şi a evenimentelor în succesiunea lor, a existenţelor în schimbarea lor; succesiune (şi simultaneitate) a proceselor realităţii obiective; dimensiune a Universului care reprezintă succesiunea (şi simultaneitatea) existenţelor, fenomenelor, evenimentelor etc. V. t i m p (11). Vremea începe ţările, vremea le sfîrşaşte, Îndelungate împărăţii vremea primeneşte. M. COSTIN, o. 321. Ai născut... pre Cel mai presus de vreme. MINEIUL (1776), 190 rl/36. Această slavă nu să supune vremii, precum zidurile mănăstireşti stricăciunii (a. 1778). bv n, 227. Vîrsta scapătă, vremea zboară, Nice mai întoarce a doa oară. budai-deleanu, ţ. 133. Aicea au loc cele ale ipocriziei, dar, însă, nu încît vremea, vinul, obiceiul să nu poată rădica masca. POTECA, f. 254/16, Să împarte toată mulţimea măsurilor vremii... în veacuri, în zăstîmpuri... şi în călindar. piscu-PESCU, O. 78/14. Priveşte vremea ca un pămînt nelucrat. marcovici, D. 12/11. Vremea mistuieşte orice este pămîntesc. id. ib. 388/11, cf. id. vel. 34/24. Din întunerec vremea se naşte şi-n întunerec în veci va fi. HRISOVERGHI, p. 43/14. Minunatul acela pod de peste Dunăre... atîtea veacjuri au biruit vremea şi furioasele valuri ale apei. F. AARON, I. i, 6/25. Vremea şi nepăsarea compatrioţilor n-au ascuns pentru totdeauna leagănul, viaţa, faptele, moartea lor. arhiva r. i, vi/26. Este stare... Pe care trecerea vremei să n-o facă suferită? CONACHI, Ρ. 288. Vremea trece... iute. RUSSO, s. 19. Nădejdea-mi e la vremea care vindecă toate, negruzzi, s. I, 48. O! cum vremea cu moartea cosesc fără-ncetare! ALEXANDRESCU, O. I, 116. Ce crudă şi nemilostivă-i vremea! ALECSANDRI, O. P. 42. Altul caută în lume şi în vreme adevăr, De pe galbenele file el adună mii de coji. eminescu, O. I, 130. Vai! tot mai gîndeşti la anii, cînd visam în academii, Ascultînd pe vechii dascăli cîrpocind la haina vremii Ale clipelor cadavre din volume stînd s-adune. id. ib. 140. Vreme trece, vreme vine, Toate-s vechi şi nouă toate. id. ib. 194. D-zeu e vremea însăşi cu tot ce se-ntîmplă-n ea, dar vremea la un loc, asemenea... roţii, ce deodată cuprinde toate spiţele, ce se-ntorc vecinic. id. P. L. 41. Vremea trece, flăcăul începe şi el a se trece. CREANGĂ, P. 142. Mai vorbesc cu un prieten, trece vremea. CARAGIALE, O. i, 291. Merg, şi-n mersul meu spun lumii că-i cumplit al vremii zbor. VLAHUŢĂ, S. A. i, 6. Curge vremea şi ne-ngroapă. id. ib. 67, cf. şăineanu, î. 248. Stam ceasuri întregi cu el, fără ca să simt că vremea trece, bacalbaşa, S. a. n, 10. Vremea-mi aşterne pe suflet Cenuşa ei aspră şi moartă, goga, poezii, 70. Vezi cum trece vremea Şi tu, tot departe. id. ib. 124. Vremea pentru sine, oricît ar curge ea, nu are fiinţă. ANGHEL, PR. 117. Trupul bine îmbălsămat e păstrat intact în curgerea fără sfîrşit a vremii, pârvan, I. F. 80. Un nouraş trandafiriu... zăbovise acolo, iar a doua zi avea să fie cine ştie unde, ori nicăieri..., cum sînt toate lucrurile supuse vremei. SOVEJA, O. 49. Vremea vremuieşte şi-şi caută de drum. id. ib. 77, cf. 16. Peste zvîrcolirile vieţii, vremea vine nepăsătoare, ştergînd toate urmele, rebreanu, i. 487, cf. resmeriţă, d. 5796 VREME - 1267 - VREME Ţinutul., a fost ros de vreme în aşa fel încît a fost transformat aproape în cîmpie. ARH. OLT. v, 3. A suferit uşoare modificări... în cursul vremii ib. 72. Sînt... ruteni românizaţi... în cursul vremii. RF I, 146. Pare că, fascinată, vremea însăşi îşi conteneşte mersul. M. l caragiale, c. 36. Soarele spre asfinţit Şi-a urmat cărarea. Zi cu zi l-au troienit Vremea şi uitarea. TOPÎRCEANU, O. A. i, 7. Şi-au amintit, scormonind unul pe faţa devastată a celuilalt, deşertul peste care a bîntuit vremea. C. petrescu, c. V. 19. Numele a fost tocit de vreme, drăganu., ROM. 39. Cerul de sus, măsurînd vremea, se rotise cu zodiile lui întoarse şi arăta... miezul nopţii voiculescu, p. i, 42, cf. π, 82. Vremea e mai leneşă la noi decît în alte părţi de lume. sadoveanu, O. L. 25. Obrazul bătut de bruma vremii păstra urmele unei alese frumuseţi id. o. xxi, 93. Nu ar izbuti să evoce cu atîta plasticitate trecerea impasibilă a vremii care nu ţine samă de aşteptările şi dorinţele omeneşti. bul. fil. XI—XII, 464. Să fii în versul meu la fel de vie..., Fiindu-mi... Steaua mea peste întunecimi şi vreme. ap. constantinescu, s. I, 171. Vremea ne mănîncă pe nesimţite viaţa! arghezi, s. v, 33. Afară de unele „palate”, casele clădite din paiantă... nu ţineau la vreme şi se tot cîrpeau. camil petrescu, o. i, 178, cf, DL. Vine, vine, cine vine ? Vine vremea după mine. ISAC, 0. 29, cf. dm. Prin vreme, dintr-o altă primăvară, Se-ndreaptă către mine-agale-o fată. isanos, p. 352. Vremea stratifică frontul actoricesc în anotimpuri - nu de vîrstă, ci de creaţie - numite generaţii, τ august 1964, 35. Cu trecerea vremii, cercetările au ruinat argumentele sale. panaitescu, C. R. 109. Satul... s-a împărţit în decursul vremii în Floreştii de Sus şi Floreştii de Jos. C. giurescu, P. o. 46. Grupează aceste note într-o redactare, urmînd firul vremii ca într-un jurnal REV. FIL. 1971, 1544. Un singur lucru rămîne acelaşi, dincolo de vreme, de anchete şi declaraţii: librăria, românia literară, 1972, nr. 2, 14/1. Socotea acum că de fapt cosmosul nu are nici un echilibru şi că numai viteza vremii îl arată echilibrat, v. rom. ianuarie 1974, 14, cf. dex. Constat cu satisfacţie că vremea nu mă atrage decît superficial, românia literară, 1975, nr. 6, 14/1. Centrul oraşului... poartă patina vremii SCÎNTEIA, 1981, nr. 12122. Au murit cică bătrîni ca vremea. STĂNCESCU, b. 223. Vremea însă nu se uită la cîrtirile tale şi se duce înainte, furtună, v. 17. 0 (în proverbe şi zicători) Vremea lumii soţie şi norocul alta. M. COSTIN, O. 321. Vremea şi celea noaă le află şi celea trecute le înnoiaşte. N. costin, ap. GCR Π, 13/21. Vremea este cel mai bun învăţător, golescu, P. 38/24. Vremea are aripi, dar aripi ascunse, d-aceia nu o vedem cînd fuge. 1. golescu, ap. zanne, p. vm, 175. Vremea e cu mult mai mare dă orice legiure mare. id. ib. Vremea nu-ţi mai dă ceea ce odată din vîrstă ai pierdut id. ib. 176. Vremea stăpîneşte toate, vremea le supune toate. id. ib. Vremea toate le preface, p-altă parte le întoarce, id. ib. Vremea hotar n-are. id. ib. Vremea toate le găseşte şi toate le topeşte, id. ib. Vremea biruieşte cele mai mari întîmplări. id. ib. 177. Multe acoperite vremea le dăscoperă. id. ib. 178. Vremea descopere adevărul pann, p. v. i, 51/4. Ceasul umblă şi loveşte, Iar vremea se odihneşte (= toate sînt trecătoare, numai timpul e statornic). Cf. id. ib. m, 151/14, ddrfi, 217, zanne, p. iii, 94. Vremea vinde lemnele, şi nevoia le cumpără. negruzzi, S. i, 250. 0 F i g. Timp şi spaţiu fug din sufletul tău şi rămîi asemenea unei crengi uscate, din care vremea... a fugit eminescu, P. L. 43. Limbile vremii alunecaseră de pe tăişul lustruit al baltagelor de piatră pe luciul paloşelor de bronz. voiculescu, p. i, 1. 0 E x p r. (Rar) A nu-l prinde (pe cineva) vremea în loe = a fi ocupat tot timpul, a nu sta nici o clipă neocupat. Cum să taci, cînd tot întruna nu te prinde vremea-n loc, N-ai nici cînd închide ochii, contemporanul, i, 405, cf. dex 744. N-a intrat vremea în sac! = este timp suficient. Răbdare, tînărule! N-a intrat vremea-n sac, o să-ţi vie şi rîndul dumitale. caragiale, O. ii, 69, cf. dl. (Regional) A fi vremea între rotile = a avea foarte puţin timp la dispoziţie pentru a face ceva. Cf. ciauşanu, gl. II. (Adesea urmat de determinări care arată felul) Stare a atmosferei la un moment dat şi într-un anumit loc, caracterizată prin totalitatea elementelor meteorologice şi determinată de radiaţia solară, de circulaţia maselor de aer, de presiune etc.; (adesea la pl.) ansamblul fenomenelor sau al condiţiilor meteorologice la un moment dat şi într-un anumit loc; timp (II 1). Le-au căutat... acestora oameni mutaţi pre aceste locuri a-şi schimba portul hainelor după vremea acestor locuri. M. costin, O. 270. Mă acoperi supt aripi sfinte De năduşală-n vremea fierbinte, dosoftei, ps. 202/10. îmbrăcămintele... să... fie... după vreme (a. 1685). gcr I, 276/7. Vremea nu prea bună pentru corăbieri: piatră măruntă şi tunet (a. 1693). ib. 8. O, ce vreme bună de vînat (a. 1703). FN 151. Viind toamna şi răcindu~se vremea,... s-au întors. R. popescu, CM i, 420. Aleargă cuîind, că ai vreme bună. antim, O. 181. Unii îl chiema... vihor, nemărturisindu-l pre dînsul a fi dumnezăul văzduhului, al vremii bune şi al vremii rele (cca 1750). GCR Π, 51/13. Piste puţine zile s-au stricat vremea..., începînd a tuna ş-a fulgera (sfîrşitul sec. xvm). let. în, 193/31. După ce trecu patru ceasuri, am priceput că lipseşti, dar vremea ne-au stătut împotrivă a ne mai întoarce, halima (1783), 53719. Vremea este împotrivă de nu să poate usca (a. 1787). furnică, d. c. 170. De va fi vreme ploioasă poate să zică cum că... plînge şi ceriul molnar, ret. 116/17. Să muiasă vremea şi gheaţa era subţire, petrovici, p. 157/11. La vreme de vifor se ceteşte Psalmul 90. id. ib. 168/11. Cînd era în Asia, afînd că frate-său este foarte bolnav..., cu toată împotrivirea vremii, cînd peste putinţă era cu corabia să călătorească, au plecat şi s-au dus la frate-său. golescu, p. 396/15, cf. lb, i. golescu, c. Doaă zile au avut ei vreme bună, cu vînt priincios. DRĂGHICI, r. 9/6. Este o pavăză împotriva... vremii rele. I. D. ghica, p. 22/21. în aşa vremi călduroase şi umede foarte lesne putem răci. albineţ, m. 105/22, cf. 107/15. Se poate prevedea o vreme cînd atmosfera ar fi denaturată oarecum. MARIN, PR. I, 67/37. Vremea era frumoasă. RUSSO, S. 169. O vreme urîtă mă întristează. NEGRUZZl, S. I, 57. Du-te-n Pareng de te scaldă, Că dă Mitra vreme caldă. BOLLIAC, O. 131. Acolo se duceau oile singure de se adăposteau de vreme rea. ghica, s. 545. Acela căruia 1 s-a tăiat un picior simţeşte durerile reumatismale 5796 VREME - 1268 - VREME provocate de vremea rea la piciorul tăiat, pe care nu-l mai are. conta, o. F. 51, cf. contemporanul, i, 88. Că de-i vremea rea sau bună, Vîntu-mi bate, frunza-mi sună. eminescu, o. I, 123, cf. 46. Amîndoi bătrînii aceştia erau... posomoriţi ca vremea cea rea, din pricină că n-aveau copil CREANGĂ, P. 73. Eşti prost? să pleci pe vremea asta! caragiale, O. I, 143, cf. 273, IV, 21. Era vremea cam ploioasă şi oamenii au rămas pe acasă. slavici, Ν. I, 13. Bordeiele... parcă mocneau veacuri de suferinţi sub străşinile de moloz şi de hlujeni putreziţi de vremuri rele. vlahuţă, S. A. ii, 9. Baba Dochia, înainta mereu, nepăsîndu-i de ameninţările vremii CONV. LIT. xxn, 195, cf. răşcanu, l. VIII, şăineanu, î. 211. Ciocănitoarea... serveşte românilor... de călindariu, prevestind... vreme frumoasă. MARIAN, O. I, 76, cf. Π, 118. Această glugă în vremi rele... se pune peste cap. liuba - IANA, M. 19. Pe-aici e vînt şi vreme grea. COŞBUC, P. II, 58. Pe-aşa mînie de vreme îşi deschideau ochii în dimineaţa Anului Nou cele cinci suflete. SĂM. I, 68. Pronosticurile poporului cu privire la schimbarea vremii... sînt foarte adesea confirmate de observaţiile meteorologilor moderni candrea, f. 97, cf. anghel, pr. 105, tdrg. Vremea începînd să se răcorească, prin jud. Bacău se crede că nimănui nu-i este îngăduit peste această zi ca să se scalde, pamfile, S. t. 2, cf. id. cer. 35. Vremea era mereu senină, călduţă, agârbiceanu, a. 76. Vremea nu se va înrăutăţi cu toate tunetele, nourii şi semnele rele. atila, p. 52, cf. HOGAŞ, M. N. 155, papadat-bengescu, o. i, 335. Vremea se nimerise de sărbători tare potolită, soveja, o. 17. Cînd e vremea bună, Savista şade în poartă, rebreanu, I. 15, cf. resmeriţă, d., molin, r. b. 416, cade. Fel şi chip se schimbă vremea; acuşi ninge, acuşi plouă, acuşi îi soare, iaca acum iar ninge, mironescu, S. 17, cf. baco via, O. 19. De-acolo, pe~o vreme ploioasă, Mi-am pus geamantanu-n tramvai Şi-abia am ajuns pîn-acasă. topîrceanu, O. A. I, 47. Ca la toate reptilele, după vreme,... culorile sunt peste tot cînd mai vii, cînd mai şterse. SIMIONESCU, F. R. 172. Se stîmise, încă din amurg, vreme rea. G. M. zamfirescu, M. D. II, 150. Prorocea vremea mai bine decît orice calendar, voiculescu, p. I, 159. Era vreme nouroasă şi trăgea vînt răcoros dinspre munte, sadoveanu, O. xm, 187, cf. xxi, 47, 138. Plecasem pe vreme bună din Rodos, bart, s. m. 50. Vremea frumoasă predispune pe om la veselie. IORDAN, STIL. 231. Pentru vreme rece piesele obişnuite sînt „pieptarul” şi „cojocul”. APOLZAN, P. I. 95. Cine nu-şi aminteşte de... tipul de abil prostănac al servitorului care nu vrea să deranjeze stăpînul pe o vreme caniculară. constantinescu, S. n, 35. Un nour de pulbere stagnează peste sat. Pe o astfel de vreme, părăsesc locul unde m-am zbătut atîţea ani. ULIERU, c. 124. Gaiţa nu-i prea cunoscută ca pasăre ce anunţă vreo schimbare de vreme. BĂCESCU, PĂS. 292. O să se schimbe vremea. arghezi, s. xvn, 60. Odată ce se ivi lumina dimineţii, se schimbă iar vremea, camil petrescu, o. ffl, 323, cf. id. p. 28. După mersul vremii, sosirea lor oscilează. LINŢIA, P. m, 176. Se lucrează bine pe orice vreme. CfflRlŢĂ, P. 554, cf. dl, DM. Oraşul zăcea sub grădinile lui grele de frunziş, se răcorise vremea, barbu, PRINC. 167. îmi spunea că barometrul... arată vreme agitată. τ mai 1964, 59. La stînă,... ieşeau la o săptămînă sau două după Rusalii, după cum era vremea, vuia, PĂST. 69. Aspectul vremii de la o regiune la alta a prezentat contraste puternice, scînteia, 1965, nr. 6589. Vremea a avut consecinţe negative şi pentru concurenţi, sportul, 1972 nr. 6930, 3/1. Mama... a plecat pe o vreme cu lapoviţă, cu mine înfăşat în scutece, românia literară, 1972, nr. 2, 18/2. Vremea era prielnică acţiunii ib. 1974, nr, 27, 14/3, cf. dex, Η X 315. Vremea era-ntunecoasă Şi cărarea lunecoasă, jarnîk - BÎrseanu, D. 238, cf. 486, VAIDA. Vremea se va îndrepta. ŞEZ. n, 65. Vremea se vremuieşte. hodoş, p. p. 103, cf. viciu, col. 48, caba, SĂL. 94. Păsăruică cu cunună, Mîndru cînţi sara pe lună Şi ziua pe vreme bună. BÎRLEA, L. Ρ. Μ. n, 38. Se strică vremea. izv. xvn, 193, cf. alr i 1 228, ib. 1 400/361, alr ii 2432/2, ib. 2449/260, ib. 2463/325, ib. 4242/141! ib. 5055/279, alr sn iii h 786, h 788, h 792. Astăzi ici, mine colea, Vreme bună, vreme rea, La Ţărigrad ajungea, balade, ii, 146. Trimesu-mi-o mama carte P-un noruţ de vreme rea. FOLC. transilv. i, 213. Vremea cam friguroasă pă cîmp, acu, dă primăvară, o. bîrlea, A. Ρ. n, 499, cf. alr-Mfflh 664. Pe vremea asta, nouroasă, Plecat-am şi noi din casă în casă, folc. mold. I, 274. Dumnezeu a şi dat Vînturi grele Şi vremuri rele. NUNTA, 210, cf. 270, NALR - Β ni h 523. 0 (în credinţe şi superstiţii) Cînd vorbeşti de măgar vremea se strică. i. GOLESCU, ap. zanne, P. I, 538. Cînd joc măgari-mpreună Se strică vremea cea bună. pann, ρ. v. ni, 8/3. Vrăbiile cînd s-adună Pe garduri şi se sfădesc,... Vremea cea bună Că se va strica vestesc. id., ap. zanne, p. l, 701. Ciorile, cînd zboară foarte sus şi croncăesc, prevestesc vreme rea. marian, o. n, 30. Cînd te mănîncă urechile, are să plouă sau va fi vremea rea. candrea, F. 52. Cînd luna este roşie împrejur, se zice că preveşteşte o vreme secetoasă, pamfile, cer. 68. Vremea se schimbă cînd ciorile vor zbura în toate părţile, cîrîind şi vîjîind. id. VĂZD. 3. Cînd se suie mîţa în fereastră şi şede acolo mult, are să se îndrepte vremea, gorovei, cr. 189. Cîntatul cocoşului la timp neobişnuit ori gîgîitul zgomotos al gîştelor înseamnă că se înmoaie vremea, păcală, m. r. 161. Cînd se linge mîţa pe labe, se apropie vreme moale, pribeagul, p. r. 113. Cînd zburdă vitele şi porcii cu paie în gură, vremea are să se strice, şez, i, 18. Cînd e ceaţă mare pe păduri, se va strica vremea, ib. Π, 66. Cînd cînele se dă de-a tavalu pe omăt, are să se moaie vremea, ib. 197. Dacă la Patruzeci de Sfinţi îi vreme bună, în patruzeci de zile tot aşa-l alr ii 5 053/250. Cînd dau tare ulii la găini, îi semn de vreme ră. BĂCESCU, PĂS. 210. Cînd bufniţa cîntă la dos, se strică timpul, cînd cîntă în faţa soarelui, se face vreme bună. id. ib. 247. Cînd sfîrşitul soarelui se face în nori, vremea se va strica, zanne, p. i, 77. Cînd soarele la sfinţit se uită îndărăt, vremea va fi bună. id. ib. 78. 0 (în proverbe şi zicători) După furtună vine vreme bună. I. GOLESCU, ap. zanne, p. i, 36. Vremea frumoasă nu ţine multă vreme. id. ib. 92. Pă vremea cea mai bună iepîngeaua să fie cu tine. id. ib. 93. Vremea, cît de rea, curînd îţi rîde cînd va ea. id. ib. vm, 175. La vremea cea caldă din mijlocul iernii să nu te încrezl id. ib. 111. Nu te încrede vremii că nestatornică este. id. ib. 178. După vreme rea (a fi el vreodată) şi senin. Cf. CREANGĂ, P. 234, zanne, 5796 VREME - 1269 - VREMELNIC p. i, 92. Lasă să ningă, să plouă, numai vreme rea să nu se facă (= nu e bine să ne împotrivim necazurilor pe care nu le putem preîntîmpina, pentru a nu ni se întîmplă unul şi mai mare). Cf. pann, p. v. n, 151/4, zanne, p. i, 51. Vremea bună se cunoaşte de dimineaţă. alr ii 3 041/551. Gardul cu proptele Nu cade la vremuri rele. zanne, p. m, 158. 0 (Prin Transilv, şi Maram.) Vreme mare = a) zloată (1). Com. din şieuţ - bistriţa, cf. GLOSAR REG.; b) (şi în formele vreme tare, vremuri mari) (ploaie torenţială cu) furtună. Cf. pamfile, văzd. 46, alr SN m h 788. Trag clopotele că vine vreme mare. mat. dialect. I, 198. La noi mereu vin vremuri mari de către miazănoapte, ib., cf. glosar REG.; c) (prin Transilv.; şi în forma vreme tare) viscol; vijelie cu zăpadă. Cf. alr i 1230/305. (Regional) Vreme slabă (sau murgă, cu coada lungă) = timp ploios. Cf. pamfile, vâzd. 180, alr i 228/283, 347, alr sn m h 786. (Prin nord-vestul Transilv.) Vreme seacă = secetă, alr ii 5055/279. 0 Expr. Manta de vreme (sau vremea) rea, se spune despre o persoană care este luată în seamă numai cînd este nevoie de ea. M-a luat manta de vreme rea. ap. ddrf in, 21. Auzi, manta de vreme real... Eu să am nevoie de manta de vreme rea, iar dumneata să fii mantaua!... Lumea pe dos! D. zamfirescu, a. 8, cf. PAMFILE, C. 47, UDRESCU, GL., ZANNE, P. III, 223. (Popular) Bună vreme (sau vremea) = formulă de salut, folosită la întîlnire sau la despărţire. Bună vreme, măi băiete! eminescu, O. I, 84. Bună vremea, cumătro. Da ce vînt te-a abătut pe-aici? CREANGA, P. 30. A dat bună vremea la toată lumea. caragiale, o. iv, 158. Bună vremea, nepoţilor, le zise. ISPIRESCU, L. 333, cf. DDRF. Se uita în altă parte spre a nu-i da bună vremea, sandu-aldea, D. N. 168, cf. cade. Bună vremea. - Bună să vă fie inima, răspunse baciul SADOVEANU, O. IX, 25, Bună vremea şi bine-aţi venit la noi! id. ib. x, 40, cf. dl. Bună vremea-n casă, Boieri, dumneavoastră! TEODORESCU, p. p. 18. Bună vremea, zise uriciunea lumei cătră meseni şez. II, 189. Bună vremea, jupînă gazdă! VICIU, COL. 26. Bună vremea! - Mulţămesc! Dar unde şi de unde, om bun? FURTUNĂ, v. 16. Bună vremea,... Cinstiţi boieri dumneavoastră! izv. xiv, 19, cf. com. din ungheni -IAŞI, ALR I 1503/56, 129, 136, 160, ib. 1504/35, 45, 820, ALR sn v h 1 312/102, alrm sn m h 1 112/102. Bună vremea, măi mocane, Măi mocane, măi turcane! FOLC. MOLD. I, 76. Bună vremea, domnule mire! nunta, 49, cf. 208. (Regional) A se face vreme rea = (despre oameni) a se înfuria. Femeia, simţind că bărbat-său s-a făcut vreme rea, o tuli afară şi s-ascunse. SĂM, iv, 768. (A fi) vreme grea (sau rea) = (despre oameni) (a fi) voinic şi viteaz. Mai oşane, vreme grea, Prinde boii, nu şedea. BÎRLEA, L. P. M. n, 284, cf. zanne, P. vi, 173. (Regional) A trage (sau a face) a vreme (rea), se spune atunci cînd sînt semne care prevestesc schimbarea stării atmosferice. Cu două lăbuţe fine, părea că se spală pe faţă - aşa cum fac pisicile cînd trag a vreme rea. topîrceanu, o. a. ii, 43. Pisica... face a vreme. ap. scriban, d., cf. udrescu, gl. (Prin nord-vestul Munt.) A se aşterne (sau a se aşeza, a se pune) pe vreme = a se face timp unt (cu ploaie sau cu ninsoare, viscol). Cf. UDRESCU, GL. III. (Gram.; învechit) Timp (IV). Vremea este care sau cel de acum sau trecător sau cel ci trece sau cel ci va să fie lucru arată, cum e: „scriu, am scris,... voi scrie”. ST. lex. 25178. Ce este vremea? Este prin care să arată orice grai pr[ecum] este acum săvîrşitori. EUSTATIEVICI, GR. RUM. 43721, Ce este înjugarea? Este plecarea graiurilor prin vremi. id. ib. 4479. Anii sau vremile sînt şi la noi şase. macarie1, gram. 18713, cf. L. rom. 1981,51. - PL: vremuri şi (învechit şi popular) vremi. - Din v. si. EptMA; cf. slavonul Kptme. VREMELNIC, -Ă adj. Care este de scurtă durată; care există, durează sau este destinat să existe, să dureze numai un anumit timp (după care urmează să fie înlocuit cu ceva stabil); care se face pe un termen limitat; instabil, inconstant; provizoriu, temporar, trecător (ΠΙ 2), (rar) pasager (2), (învechit) vremelnicesc. V. caduc, efemer (1). Fu mie a nu băga în seamă pre ceste vremenice... şi a mă lipi cu totul cătră nădejdile vecinice (a. 1648). GCR I, 131/19. împărăţia ceastă vremenică cu cea vecinică ş-au mutat, după ce au împărăţii ani 30. CANTEMIR, HR. 246. Vremenică pace între dînşii,..să va...aşedza. id. I. I. II, 165. Bine este a petrece cu îndrăzneală această vremelnică viaţă. aethiopica, 32710. Mutatu-te-ai dintre aceste vremelnice cătră cele de sus, bucunndu-te. mineiul (1776), 54rl/33. Onde este dezmierdarea; unde este slava cea vremelnică; unde este floarea tinereţelor firii, ib, 60rl/27. Aflîndu-să cum că neputinţa este numai vremelnică..., cererea de despărţire trebuie a o lepăda, rînduiala, 12/21. îţi vor încununa în veci creştetul pentru trupul acesta care este muritoriu şi vremelnică tină a pămîntului. molnar, RET. 56/8. Unora moartea e trecere din ticăloşiile cele vremelnice la cele vecinice. maior, p. 39/2, cf. budai-deleanu, lex. A supune lucrul său supt stăpînirea cea politicească cătră altul prin năimeală sau orîndăluire de veci sau vremelnică, prav. (1814), XIV/10. Nu legea lui D[n]mnezeu, nici viaţa cea vie au iubit, ci cea amăgitoare, vremelnică. CARENDARIU (1814), 34/8. Timpuri... a scurtei şi vremelnicei vieţi. ŢICHINDEAL, F. 91/7. Fericirea lor... cea vremelnică... şi cea vecinică voao vi s-au încredinţat, petrovici, P. 74/15, Cea adevărată faptă bună este mai întunecată decît slava cea vremelnică şi mincinoasă, beldiman, N. p. i, 31/5, cf. lb, i. golescu, C., PISCUPESCU, O. 17/3. Puterea călănmei este vremelnică, iar a pedestrimii ţine vreme mai multă, căpăţineanu, m. r. 183/4. De este slăbăciune de-a purure sau vremelnică să îndatoresc însoţiţii a mai petrece împreună ρΐηΊα termenul orînduit. COD. ţiv. 17/1. Cît de vremelnice sînt plăcerile lui! marcovici, c. 24/23. în uimirea vremelnicii fericiri, de multe ori sîntem izbiţi, fără veste, de nenorocire, id. D. 426/9, cf. id. VEL. 49/2. Mihaiu schimbă cîrmuirea vremelnică din Moldova. F. aaron, ï. II, 289/23, cf. VALIAN, v. Folos vremelnic se aşteaptă, arhiva R. I, 6/20. După legiuirea făcută în vremea vremelnicii oblăduiri şi întărită prin tractat, s-au hotărît afli nestrămutat de treizeci şi unul şi jumătate lei (a. 1843). DOC. EC. 786. La început cursurile de perfecţie era numai un aşezămînt vremelnic, brezoianu, î. 253/18. Aceste priviri înduplecară pe Mihai a priimi mijlocul ce 5797 VREMELNIC - 1270 - VREMELNIC i se înfăţişa spre a intra în împăciuire, măcar vremelnică, cu turcii. BĂLCESCU, M. V. 229. Pe urmă se socoti cum că fiiul său... nu va putea cîrmui o ţeară de margine... şi-şi schimbă hotărîrea, onnduind o comisie vremelnică de cîrmuire pentru Moldova, id. ib. 437. Fără ajutoru-i, silinţa-i un necaz, O trudnică răbdare pentru un rod vremelnic. NEGRUZZI, s. Π, 252, cf. POLIZU, COSTINESCU, CIHAC, II, 466, lm 578. O foaie zisă umoristică, „Ghimpele”, sub redacţia lui Orăşeanu şi cu colaborarea vremelnică a d-lui G. Dem. Teodorescu, publica poezii de batjocură în contra dinastiei, maiorescu, D. îl, 14. Aceştia culeg, în îngustimea vremelnicei vieţi, roadele pururea dulci ale unei îndeletniciri frivole. vlahuţă, S. A. II, 587. Luna, de sub nouri ieşind ca să te vază, Vremelnicilor patimi... stă de pază. BELDICEANU, P. 133, cf. DDRF, BARCIANU, SĂM. I, 57. Lui Dinu Murguleţ toate actele din urmă ale vieţii i se păreau vremelnice şi neserioase. D. zamfirescu, T. S. 20, cf. alexi, w. Satul se ridică... prin aşezarea vremelnică a domnului în cuprinsul lui. iorga, c. i. n, 186, cf. păcală, m. r. 49. Mă uitam în toate părţile, ca să fac mai de aproape cunoştinţă cu locul hărăzit mie de întîmplare pentru vremelnicul meu popas, hogaş, m. n. 161, cf. resmeriţă, d. Unde cucerirea a fost vremelnică, romanii n-au putut să pătrundă. L. costin, gr. BĂN. 7. Nu era decît un deghizament vremelnic, menit a fi peste puţin lepădat pentru totdeauna. M. i. caragiale, c. 96, cf. şăineanu, d. u., cade. Sus e sfînta mănăstire, Peste alba ei zidire, Peste tot ce e vremelnic Ceru-i majestos boltit, arh. olt. xiii, 441. Era convins că supărarea Salomiei... era vremelnică. G. M. zamfirescu, M. D. I, 168. Viaţa pe care o duce... este de aşa natură, încît, peste împrejurările vremelnice, trebuie să presupunem, ca o cauză a ei, un demon lăuntric. călinescu, E. 149. Veneau pentru vechi procese, - cu multă îndoială faţă de judecăţile vremelnice, sadoveanu, O. x, 87, cf. 18. Acestea din urmă sînt vremelnice şi nesigure. D. GUŞTI, P. A. 73. Avem... un adăpost vremelnic împotriva vîntului. enc. agr. I, 68, cf. scriban, D. Formează redacţia vremelnicului ziar. vianu, l. r. 369. In vreme ce scriitorii romantici preamăreau titanii,... Balzac se entuziasmează de lumea de toate zilele prinsă în rosturi vremelnice, blaga, z. 96, cf. 81. Orice dragoste îşi încearcă trăinicia trecînd prin şcoala unei despărţiri vremelnice, v. ROM. iulie 1954, 55, cf. DL, DM. N-a avut pe pămîntul indian decît vremelnica însemnătate a unui ferment care a influenţat şi însufleţit sistemele filozofice brahmanice. joja, s. l. 250. Primi postul de prezident al vremelnicului divan din care demisionă în 1836. ist. lit. rom. n, 192, cf. 233. Privilegiile vrîncenilor ademeneau şi ele... pe păstorii din alte ţinuturi... pentru perioada vremelnică a văratului. VUIA, PĂST. 137. Mormintele sînt mai scumpe... decît locaşurile vremelnice ale vieţii. PANAITESCU, C. R. 324. Circulaţia de dascăli şi cărţi, de trupe de teatru şi gazete peste hotarele vremelnice ale celor trei ţări întăreşte relaţiile mai vechi. IST. T. I, 144. Un traducător atît de distins suferise şi el, cum era firesc, de pe urma vremelniciei lipse de contact dintre cele două culturi, românia literară, 1969, nr. 55, 6/2, cf. magazin ist. 1972, nr. 1, 90. Cum se poate... ca faptele unei vieţi vremelnice... să ducă la fericirea veşnică ori la osînda veşnică? STEINHARDT, J. 211. Considerăm că anumite divergenţe şi neînţelegeri sînt vremelnice. SCÎNTEIA, 1973, nr. 9633, cf. dex. Să găsească şi el un adăpost, fie şi vremelnic, dar să se ştie în siguranţă, românia literară, 1992, nr. 3, 14/4. Ştiu că această fericită distragere nu poate fi decît vremelnică, românia literară, 1999, nr. 2, 20/2. 0 (Substantivat) întru nimica ai socotit slava celor vremelnice, mineiul (1776), 188vl/37. ♦ (Despre oameni) Care are o existenţă scurtă, efemeră; care se află într-o anumită stare, situaţie etc. un timp oarecare; care exercită o anumită activitate un timp limitat, după care urmează să fie înlocuit (cu cineva stabil). Trebuie să se socotească nu ca nişte stăpîni vecinici ai averilor lor; ci ca nişte chivemisitori vremelnici orînduiţi de Dumnezeu. marcovici, D. 134/27. Cînd însă neapărate trebuinţe vor mai ţinea pe d-l Aaron în Bucureşti, atunci să le orînduiască altul vremelnic sau să nu să dea voie a alege pe altul (a. 1848). ARH. olt. xn, 106. Ceea ce spun aci despre omenire în genere este cu atît mai adevărat pentru o porţiune din omenire, porţiune mai vremelnică decît întregul, caragiale, o. iii, 323. Domnii fiind străini şi vremelnici, mitropolitul ajunsese a reprezenta pe Moldova, răşcanu, L. lxxxi. Vechii „Ausoni” au fost găsiţi de toţi barbarii vremelnici. L. costin, gr. băn. 12. Aceşti stăpînitori vremelnici... erau de tot tirani şi sălbateci. IZV. xn, 179. N-ar fl rău să-i lepede pe asemenea locuitori vremelnici într-o lăture, sadoveanu, O. XXI, 292. Am izbutit... să cucerim definitiv pe cuceritorii noştri vremelnici puşcariu, l. r. i, 420. De cînd te-ai murdărit pe degete cu lut, Vremelnic şi plăpînd tu m-ai făcut, arghezi, vers. 339. Banii şi-ar fl luat numele de la moneda numită ban pe care o strîngeau pentru stăpînitorii vremelnici ai teritoriului ţării stoicescu, s. d. 156. Un sat poate fi denumit... după vreun şef vremelnic militar, panaitescu, O. ţ. 28. Cît de bucuros e vremelnicul grefier! steinhardt, j. 70. în centrul cineastului..., reporter vremelnic..., se află o familie americană, v. ROM. iulie 1973, 186. A suferit rigorile stăpînitorilor vremelnici, românia literară, 1974, nr. 32, 15/3,cf. dex. Se recunoşteau vechile fundaţii ale marii bazilici, aptă să primească în zilele de sărbătoare... pe numeroşii pelerini sau trecători vremelnici. ROMÂNIA literară, 1991, nr. 1, 9/3. 0 (Substantivat) Să ne vedem ca nişte vremelnici şi muritori pre pămînt. ţichindeal, f. 188/14. Puterea... Vi-e dată De-un vremelnic din Infern! coşbuc, P. n, 107. ♦ (învechit) Timpuriu (I 1). Intru nimic au socotit moartea cea vremelnică, mineiul (1776), 170rl/3, cf. iordan, l. r. a. 510. ♦ (Adverbial) Pentru o scurtă perioadă de timp; pe un timp limitai. La ce dar să mai arate şi Anei un vis urît, prin care trec vremelnic? vlahuţă, o. a. m, 82, cf. ddrf, murnu, i. 6. Vremelnic... se întîlnesc şi termene mai lungi. PĂCALĂ, M. R. 57. El nu poate trăi decît vremelnic, atila, p. 210. Erau numai întorşi vremelnic de la tot către nimicire? PAPADAT-BENGESCU, O. II, 165. A trebuit... să adăpostească vremelnic simandicoase feţe boiereşti arh. olt. v, 192. Se însenina vremelnic. M. i. caragiale, c. 35. Constantin cel Mare... ocupă vremelnic Oltenia, arh. OLT. xn, 212. De căldura vremelnic ridicată se apără. SIMIONESCU, FL. 35. Au obiceiul că astupă gura locuinţei 5797 VREMELNICESC - 1271 - VREMENIC chiar cînd o părăsesc vremelnic, id. F. R. 330. Această regiune mai fusese stăpînită vremelnic şi de alţi împăraţi romani, arh. olt. xvii, 24. Bizantinii au fost uneori vremelnic stăpînitorL ib. XIX, 78. Au trebuit să-şi mute satul, vremelnic, pe un deal, căci valea s-a umplut curînd de şuvoaiele primăverii, v. rom. octombrie 1955, 167. S-o adăpostească vremelnic în casa lui din Dealul Spirii? vinea, L. i, 247. Tumul cenuşiu al farului... nu putea fi decît vremelnic mai înalt decît timpul grăbit. tudoran, p. 174. Intervine să fie închis vremelnic la Sibiu. ist. lit. rom. I, 556, cf. π, 243, v. ROM. ianuarie 1965, 98. Am hotărît să-mi părăsesc vremelnic ţara. magazin ist. 1970, nr. 10, 10. Să renunţăm vremelnic la comentarii şi să ne întoarcem la sursele originare. REV. FlL, 1971, 1208. Din ce în ce ne simţeam... mai izolaţi în mahalaua ce ne adăpostea vremelnic, românia literară, 1972, nr. 2, 4/2, cf. magazin ist. 1972, nr. 5, 41. Disperări... justificate... ne îngenunche vremelnic pe fiecare dintre noi. v. ROM. iunie 1973, 183, cf. ROMÂNIA literară, 1978, nr. 1, 18/2, ivănescu, i. l. r. 538, chest. ii 8/159. ♦ (Substantivat, n.) Vremelnicie. Cazul Codreanu: înfrîngerea şi moartea tragică îl trec în măreţie, îl scot din lume şi din vremelnic, steinhardt, j. 366. - PL: vremelnici, -ce. - Şi: (învechit, rar) vreménic, -ă adj. - Din slavonul BptflißHhH’h. VREMELNICESC, -EÂSCĂ adj. (învechit) Vremel- nie. Dobînzile cele vremelniceşti. ţichindeal, ap. ddrf. Socotim să se întocmască şi să se acopere toată acea zidire cu venitul scoalii, pentru vremelnicească aşăzare, pînă i se va putea înlesni statornică casă (a. 1828). uricariul, iii, 36. Vor sluji de temei întru păzirea contabilităţii pentru lucrarea acestor mine, ca o măsură vremelnicească pînă la viitoarea sesie a Obşteştii adunări (a. 1836). DOC. EC. 638, cf. valian, v. Orîndu-irea acestui profesor la pensionat să fie vremelnicească, pînă se va găsi o guvernantă capabilă de a-l ramplasa. poenaru, în arh. olt. xiii, 408. Banii cutiilor, din porunca vremelnicescului guvern a rebeliştilor, s-au strîns de prin cutiile satelor şi s-au luat de dînşii (a. 1849). doc. ec. 962, cf. polizu, petri, v., cihac, n, 466, ddrf, cade, scriban, D. 1423. Pe urmă, deasupra ministerului, am făcut, în locul domnitorului, un guvern vremelnicesc. camil petrescu, o. n, 322, cf. DL, DM, sfc iii, 260. După abdicarea lui Bibescu, constituindu-se guvernul „vremelnicesc”..., C. A. Rosetti părăseşte prefectura. magazin ist. 1972, nr. 3, 24, cf. dex. ♦ (învechit, rar; despre oameni) Care are o existenţă scurtă, efemeră. Să ştii că-n toată viaţa robul tău să fiu voiesc, Iar nu amurez zădamic şi viclean, vremelnicesc. pann, e. în, 44/18. - PL: vremelniceşti. - Vremelnic + suf. -esc. VREMELNICEŞTE adv. (învechit) Pentru o scurtă perioadă de timp; pe un timp limitat. Eu mă plec a ierta un grec care vremelniceşte este aice. NECULCE, let. n, 442/38. Dacă stăpînirea va avea trebuinţă a deschide şi vreo altă schelă vremelniceşte ..., atunci prin a mea ştiinţă să să deschiză (a. 1833). DOC. EC. 526. Eforia îl numeşte... pentru limba franceză numai „suplent vremelniceşte” (a. 1833). arh. olt. x, 143. Ne despărţim de tine vremelniceşte. marcovici, D. 94/9. Nu pierde niciodată din vedere că, însărcinîndu-să vremelniceşte cu povara averilor, s-a dat platnic către fraţii săi. id. ib. 138/2. Acum să află aşezate vremelniceşte cărţile bibliotecii şi obiecturile muzeului (a. 1837). doc. ec. 662, cf. valian, V. Numai vremelniceşte s-a găsit (a. 1847). IORGA, S. D. XVI, 43. Puterea publică nu era delegată vremelniceşte de popor unor aleşi ai săi. bălcescu, M. v. 12. Te slăvesc Nu vremelniceşte,... Ci cu jurămînt ΡΐηΊ-αΙ meu mormînt PANN, E. V, 119/14. Nu este de ajuns însă de a îndestula vremelniceşte neajungerea muncii, kogălniceanu, s. a. 80, cf. polizu, petri, v., COSTINESCU, LM, DDRF. Că un om poate să fie mai fericit în fară străină decît în ţara lui, - lucrul e foarte cu putinţă, dar vremelniceşte. D. zamfirescu, R. 246. Reîntors în ţară vremelniceşte. I. CR. îl, 331, cf. CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DEX. ~ Vremelnic + suf. -eşte. VREMELNICIE s. f. însuşirea a ceea ce este vremelnic; faptul de a fi trecător (ΙΠ 2); existenţă scurtă, efemeră. Cf. lm 578. Ne-am luat adio...de la priveliştile care ne dăduse puţin senzaţia şi a eternităţii şi a vremelniciei, ibrăileanu, a. 83. Literatura lui... impresionează tocmai prin această dispoziţie muzicală de a simţi cu intensitate vremelnicia universală, lovinescu, C. VII, 41. Sub caldarîmul bisericii de din afară de cetate stau... miile de capete cari s-au cucerit în zilele vremelniciei lor acestei sfinte mînăstiri. galaction, O. 218. Din nou îi păru că e singurul om... pe care nu-l atinge vremelnicia. C. petrescu, î. n, 146. Roţile retează vremelnicia mea. lesnea, vers. 74. Această presă,... -lăsînd la o parte programe, atitudini, vrajbe -, se va uni cel puţin, peste vremelnicii, sub semnul de aur al geniului românesc. SADOVEANU, O. xx, 116. Sufletele mute indică o neisprăvire, o vremelnicie, o curmare la netimp. arghezi, s. x, 237. O viziune... alină în el toate suferinţele vremelniciei, vianu, l. r. 319. Noi scăpăm însă în senin şi ieşeam din vremelnicie - în alt timp. blaga, h. 57, cf. id. G. 110. Munţii Făgăraşului fac o impresie de masivitate calmă şi de trăinicie ce înfruntă cu nepăsare vremelnicia, beniuc, m. c. i, 52. Aiurelile cu care şi-au amăgit amîndoi tristeţea şi vremelnicia le-a rostit, o recunoaşte, vinea, L. n, 188, cf. dl, DM. îi demonstrează vremelnicia lucrurilor omeneşti, ist. lit. rom. ii, 92. Se poate lesne observa din suita acestor evenimente că omenirea a înţeles iarăşi adevărul simplu al vremelniciei forţei şi violenţei în relaţiile dintre state, românia literară, 1970, nr. 66, 32/2. Clipele de suferinţă pe care le trăim, întocmai ca şi cele de plăcere,... le trăim ca timp absolut, ieşit din vremelnicie. STEINHARDT, h 212, cf. 163. Iubirea este singura care înfringe vremelnicia. V. ROM. iulie 1973, 162. Vremelnicia mea se-nscrie-n tine. ib. februarie 1974,125, cf. dex. - Pl.: (rar) vremelnicii. - Vremelnic + suf. -ie. VREMENIC, -Ă adj. v. vremelnic. 5801 VREMI - 1272 - VRENICOS VREMI vb. IV. 1. Intranz. impers. (Transilv.) A vremui (1). Cf. anon. car., gheţie, r. m. 496, T. PAPAHAGI, M., BUL. FIL. DI, 188, BL VI, 191. OIntranz. Fig. Num-aşi ninge şi-aşi vremi Oriunde badea ar fi. şez. xx, 44. 2. R e f 1. (Regional) A defeca (Roşia - Beiuş). Cf. alrh/310. - Prez. ind. pers. 3: vremeşte. - V. vreme. VREMUÎ vb. IV. (Popular) 1. Intranz.impers. A fi sau a se face vreme urîtă (cu ploaie, ninsoare, viscol etc.); (regional) a vremi (1). Cf. anon. car., lb, cihac, H, 466, lm. Toate astea... pot constitui cea mai plăcută petrecere într-o lungă noapte de iarnă, cînd afară vremuieşte, caragiale, o. rv, 90. A început de ieri să vremuiască. id. ib. vu, 31, cf. ddrf, barcianu, alexi, w. Poate că au şi morţii tainele lor, că li-e urît noaptea în cimitir, cînd plouă şi vremuieşte afară. ANGHEL, PR. 130. Din frumos se va face urît, va vremui. pamfile, văzd. 5. Umbre uriaşe se fugăreau pe pămînt, apoi se întuneca şi vremuia din nou. agârbiceanu, l. t. 243, cf. PĂCALĂ, m. r. 132, pascu, s. 374, resmeriţă, d., cade. Ciobanii, „cînd vremuie a-munte”, poartă... un fel de ţundră. şandru - brînzeu, jina, 315. După cît spun unii şi alţii, are de gînd să vremuiască. sadoveanu, O. X, 24, cf. bul. fil. v, 354, scriban, d. Toamna... vremuieşte. băcescu, păs. 342, cf. dl, dm, dex, l. rom. 1976, 485, 486, ib. 1984, 536, H xviii 313, cardaş, c. p. 191, vasiliu, c. 128. De~acuma vremuieşte, Dorul se călătoreşte. ARH. OLT, X, 67, cf. A v 14, 15, 16, 33, 34, vi 26. 0 (în credinţe şi superstiţii) Cînd furnicile ies prin casă, are să vremuiască. marian, ins. 241. Cînd arde funinginea de la gura cuptorului, are să vremuiască. gorovei, cr. 92. Mîţa, dacă se pieptenă, arată că o să vremuie. păcală, m. R. 161. Buhăie buha, iară vremuieşte, băcescu, păs. 245. Cînd arde scrumul pe fundul ceaunului, are să vremuiască. şez. I, 17. Cînd ies broaşte şi rime prin ogradă, va vremui. ib. 126. Cînd paserile se izbesc iama în fereşti sau se vîră prin şuri, are să vremuiască. ib. n, 67. 0 U n i p e r s . Vremuia vremea. Urite sînt toamnele Germaniei, stancu, R. A. n, 390. E mult d-aseară, De cîfid stau p-afară, Vremea-mi vremuieşte, Cămaşa-mi răceşte. MAT. FOLK. 262. Vremea vremuieşti, Vicolu-ntăreşti, Din straşină pică, Giube-luţa-mi strică, cardaş, c. P. 103. Vremea vremuieşti, Cameşa-m(ni) răceşti, vasiliu, c. 128. 0 Refl. Să aştepte cu alesul sălciei pînă cînd s-o vremui. Galan, z. r. 69. 0 Tranz. Vremuise la început un pospai de zăpadă, pe care vîntul o măcinase. voiculescu, p. n, 246. 2. Intranz. (Despre vreme) A trece, a se scurge. Vremea vremuieşte, bătrînii se duc, obiceiurile se prefac, alecsandri, τ. 80. Te tot aştept şi nu mai vii şi vremea vremuieşte şi ziua plecărei mele...se apropie. id. s. 223. Dac-a fi adevărat ce zice lumea: că pentru Feţi-Frumoşi vremea nu vremuieşte, apoi poate c-or fi trăind şi astăzi EMINESCU, N. 30, cf. ŞĂINEANU, D. u., CADE, DL, DM, DEX. Vremea trece, vremuieşte, Şi firmanul se-mplineşte. TEODORESCU, p. p. 617. Vremea vremuieşte şi omul îmbătrineşte. ZANNE, P. I, 92. 0 Refl. Iubeşte, dragă, iubeşte, Că vremea se vremuieşte, Tinereţea-mbătrineşte. teodorescu, p. p. 303. Vremea se vremuieşte. HODOŞ, Ρ. p. 103. 3. R e f 1. (Regional) A defeca. Cf. lb, cihac, n, 466, bl vi, 70. - Prez. ind. pers. 3: vremuieşte şi vremuie. - Vreme + suf. -ui. VREMUIÂLĂ s. f. (Popular) Vreme urîtă (cu ploaie, ninsoare, viscol etc.); (regional) vremală, vremuit. V.vremuire (1). Cauza e, pre vremuieli şi în timpul nopţei, înfierbîntarea şi răcirea sîngelui, bruscă şi repetată. ATILA, p. 82. Pe atari vremuieli apa pare pustie, id. ib. 181, cf. dl, dm, dex. - Pl.: vremuieli. - Vremui + suf. -eală. VREMUÎRE s. f. (Popular) Faptul de a vremui. 1. Vreme urîtă (cu ploaie, ninsoare, viscol etc.). V. vremuială. Cf. vremui (1). Să rădică snopul în picioare... şi aşa poate sta împrotiva vremuirilor. I. IONESCU, c. 132/8. Trieratul, deşi se face cu mai mare iuţeală decît îmblătitul..., totuşi este supus vremuirilor, din care pricină se pierd multe săminţe şi paie. id. ib. 184/15, cf. cihac, n, 466. S-auzeau cum cîntă cocoşii, mohorît, a vremuire. CAMILAR, ν. n, 303, cf. dl, dm, DEX. ALR Π/833. 2. Trecere, scurgere a timpului. Cf. vremui (2). Produs al aerului, soarele ar fi Al vremuirii joc al unor pămînteşti stihii blaga, poezii, 311. Oamenii din partea ceea a lumii desfac partea lor de păpuşoi... şi gîndesc la vremuirea vremurilor, camilar, n. I, 311. - Pl.: vremuiri. - V. vremui. VREMUIT s. n. (Regional) Vremuială (Săpata de Sus - Piteşti). Cf. udrescu, gl. - V. vremui. VREMIJŢĂ s. f. (Popular) Diminutiv al lui v r e m e (II). Cf. DL, DM, DEX. Cînd a fi vremuţa bună, Le-a purta puiu-n cunună, şez. I, 15. - PL: vremuţe. - Vreme + suf. -uţă. VRÉNIC, -Ă adj. v. vrednic. VRENICÉL, -ÉA, -ÎCĂ adj. v. vrednicei. VRENICIE s. f. v. vrednicie. VRENICÔS, -OASÄ adj. (Regional) Vrednic (3) (Săpata de Sus - Piteşti). Cf. udrescu, gl. A, păi vrenicoasă ca ea, cine mai e! id. ib. 0 (Substantivat; ironic) Ce ai făcut aici, mă, vrenicosule! id. ib. - Pl.: vrenicoşi, -oase. - Vrenic + suf. -os. 5811 VRENICUŢ - 1273 - VREODATĂ VRENICÎJŢ, -Ă adj. (Prin Olt.) Diminutiv al lui vrednic (5). Cine ţine viţeii cînd mulgi, eu ori Lina? - Tu, băiatu mamei vrenicuţ al lupului, P. G. 35. - Pl.: vrenicuţi, -e. - Vrenic + suf. -uţ. VRENIJŢĂ s. f. (învechit, rar) Diminutiv al lui vrană (1). Cf. lb 765. - PL: vrenuţe. - Vrană + suf. -uţă. VREODÂTĂ adv. 1. Mai de mult, odinioară; la un moment dat, în viitor; cîndva, odată (1). Piatra în fundul mării aruncată... vreodată tot a mai ieşi tot să nădăjduieşte, cantemir, i. i. i, 70. De s-ar tîmpla vrodată să mai vie nişte lucruri ca aceste în ţara noastră, să vă ştiţi chivernisi. NECULCE, L. 243. A lor limbă... cea veche ce oarecînd vreodată vor fi avut nu să ştie. c. CANTACUZINO, CM I, 38. De este să strice vreodată vreo hotărîre a departamentului celui mai de jos, să o strice cu pravilă (a. 1775). prav. cond. (1780), 162. Alt ritor vreodată au poftit în buze toate bogăţiile bunei vorbiri, molnar, ret. 117/6. Nedejdea-mi peri de a te afla vrodată. budai-deleanu, ţ. 138. De vă ajunge vreodată lipsa,... să nu vă văietaţi asupra ei cu nerăbdare, petrovici, p. 315/27. Cînd aş putea în drumu-i să-l însoţesc vrodată, Ai mei ochi pretutindeni deşărtul ar privi heliade, o. i, 76. Cea mai ruşinată pace care ar fi făcut vrodată un prinţ. CĂPĂŢINEANU, M. R, 54/12. Poate vom merge şi noi acolo vreodată? DRĂGHICI, R. 7/22, cf. valian, v. Adună cea mai mare colecţie de documenturi româneşti care putu fl vreodată. arhiva R. I, 3/13. Toate aceste consideraţii sînt frumoase şi ar fi fost şi adevărate daca din norocire, sinceritatea s-ar putea afla vrodată în învoirile făcute între o parte slabă şi alta mai puternică. BĂLCESCU, M. V. 276. Dacă voi mai revedea vreodată patria mea va fî numai pentru ca s-o servesc. kogălniceanu, s. a. 35. Zice că i-am jurat s-o iau, ca cînd asfel de jurăminte se mai ţin vreodată, negruzzi, S. i, 20. Putea-va vreodată expresia cît poate fantazia? bolliac, O. 58. Dac-al tău suflet l-am bănuit vreodată,... E vremea de iertare. alexandrescu, O. I, 107. Ne vom întîlni poate vrodată. alecsandri, o. P. 23. Nu pot avea speranţă să primească vrodată drept de cetăţenie, maiorescu, cr. ii, 256. Dar de-oi muri vreodată, copilă gînditoare, Crezi c-o să-ncet din stele mai mult a te iubi? eminescu, o. iv, 39. După vreme rea a fi el vreodată şi senin, creangă, p. 235. Dacă din greşală aş putea supăra vreodată pe cineva prin aceste modeste cronici, ... să nu caute a arunca vina cîtuşi de puţin asupra altcuiva decît asupra mea. caragiale, o. iv, 57. Cînd vei avea trebuinţă de mine vreodată,... să gîndeşti la mine şi eu îndată voi fî acolo. ISPIRESCU, L. 75. Nu ştiau dacă vor ajunge să domnească şi ei vreodată, iorga, c. 1.1, 67. împăcase-va vreodată omenirea cu gîndul că nu fericirea, ci durerea e legea existenţei? PÂRVAN, i. F. 137. Apoi d-ta, că eşti bătrîn, pomenit-ai vreodată una ca asta? REBREANU, R. I, 132. Vreodată dac-au fost Şi vise viitoare Priveşte, ţi le-arunc. BACOVIA, o. 160. Ceea ce ai comis... dezonorează pe toţi acei care au făcut greşala să-ţi întindă vreodată mîna. camil petrescu, T. II, 451. Se vede un nor mic... navigîndpe cel mai albastru cer care a existat vreodată, c. petrescu, c. v. 214. Nu ţi-a fost dat să vezi vreodată, cînd toamna palidă coboară... O ramură întîrziată Ce-a înflorit a doua oară. GOGA, ροεζπ, 348. Mi-am luat îndrăzneala să întreb pe mitropolit... dacă a trecut vreodată prin ţara noastră. Galaction, o. 91. E cea mai mare insultă ce i s-a adus vreodată, în toată viaţa lui voiculescu, p. n, 19. Jupîniţa Nasta asculta cu luare-aminte,... părînd că nu mai ştie nimic despre mine, dacă... am fost într-adevăr pe-acolo vreodată. sadoveanu, O. xm, 51. Posedă talentul mare şi poate cel mai profund original, pe care un pictor l-a avut vreodată la noi. oprescu, S. 45. Orice vanitate carnală murise în ea, dacă existase vreodată. CĂLINESCU, Β. I. 174. Nici o stea care cade nu e dintre acelea cari strălucesc şi s-au văzut vrodată pe bolta cerească, blaga, Z. 24. Cine va putea determina vreodată esenţa muzicală a mării. RALEA, S. T. I, 303. Cine ştie dacă o să revin vreodată. H. LOVINESCU, T, 252. Poate îl mai întîlnise vreodată, prin alte locuri, tudoran, Ρ. 241. Ideile ce-i veniseră vreodată în minte nu erau mai adevărate decît visurile. joja, S. L. 335. Tu ai fost vreodată în „Crucea de piatră”? ŢOIU, G. 23. Bădiţa cu şapcă neagră... mă-ntreabă: Fostu-i-am vreodată dragă? jarnîk - bîrseanu, d. 44, cf. T. dinu, Ţ. o. 15. Tu ai foz hoţ vrodată? o. bîrlea, a. p. n, 571. 2. (în propoziţii negative) Niciodată. Mustră pe prieten cîndai n-au făcut, şi, încă de au făcut, ca să nu mai adaogă vreodată, biblia (1688), 673V33. Pînă ce firea singură arată voi aceasta nu cunoaşteţi vreodată. cantemir, i. I. l, ll.Cred cele ce niciodată de crezut nu-s, că nici au fost acelea vreodată, nici pot fi. C. CANTACUZINO, CM I, 7. Să nu cuteze vreodată făr’ de poruncă să facă nici unfeliu de pedeapsă. PRAV. COND. (1780), 56. Nu dorm vrodată în ticnă (a. 1796). gcr n, 161/23. Nici am cunoscut curtea vrodată. budai-deleanu, Ţ. 146. Nici vei auzi vreodată vorbindu-să o aşa vorbă. GOLESCU, P. 302/13. Orice poruncă să se facă cu cumpătare, făr ' de a fi vreodată însoţită de cuvinte nimicitoare, marcovici, d. 43/16. Unde zac nime nu ştie şi nici vrodată va şti. hrisoverghi, p. 43/13. Instinctul... Nici face greş vreodată, conachi, p. 293. D-ta n-ai iubit, nici ai să iubeşti vrodată. NEGRUZZI, S. I, 45. Amîndoi avînd ranguri militare, căpătate fără să fi fost vreodată sub vreun stindard. SION, P. 419. Nu fusesem vreodată deputat. MAIORESCU, CR. Π, 357. Ochii tăi, înşelătorii A ghici nu-i pot vreodată, eminescu, O. IV, 41. Că te afli în lumea asta, nici prin cap nu mi-a trecut vreodată. CREANGĂ, P. 91. De dragostea şi de respectul tău pentru ea să nu faci vreodată reclamă şi paradă. CARAGIALE, o. rvr 37. Nici Paşti ca cele din primăvara lui 77 nu cred să fi fost vreodată. SOVEJA, O. 35. Nimeni nu s-a gîndit vreodată să ancoreze în Steaua Polară, camil petrescu, t. i, 358. Mizeria l-a făcut să uite, sau nici nu a ştiut vreodată, papadat-bengescu, o. I, 43. Paserea n-a mai fost văzută vreodată de-atunci pe pămînt. sadoveanu, o. x, 244. Analizează fără voia lui şi fără să termine vreodată, inimile, chipurile, gesturile. vianu, E. 373. Nu bănui vreodată că el era cauza noii înfăţişări a lui loanide. CĂLINESCU, B. I. 47. Fără a fi 5814 VREODÄNÄOARÄ - 1274 - VRERE pledat vreodată cauza acestor dezmoşteniţi,... şi-a arătat indirect simpatia faţă de dînşii. CIOCULESCU, c. 71. Nimeni nu auzise vreodată de acest nefericit călător şi de corabia Iul tudoran, P. 65. Pentru el, principalul era că aveau să înceapă o viaţă cum nu mai fusese vreodată, preda, d. 14. Eu n-am să uit scrisoarea lui vreodată, labiş, P. 34. N-ar fi capabil să facă vreodată un rău. ŢOIU, G. 19. Ce laşi vreme-aşa uitată şi nu vii la noi vreodată, jarnîk - BÎrseanu, D. 158. Nu ţi l-am luat vrodată. BÎRLEA, L. Ρ. Μ. Π, 68. - Şi: (învechit şi popular) vrodâtă, (regional) vodâtă adv. - Vreo + -odată. VREODĂNĂOARĂ adv. v. vreodinioară. VREODENEOÂRĂ adv. v. vreodinioară. VREODINEOÂRĂ adv. v. vreodinioară. VREODINIOARĂ adv. (învechit) 1. (în legătură cu verbe la trecut) Vreodată (1), odinioară, de mult, pe vremuri. Carele amu den proroci cinstiră vreodinioară aşa părinţii lor ca pre el? CORESI, EV. 104. Oare cine... vreodînăoară au dzis că glasul Corbului este spre chedzi bune? cantemir, L I. I, 70. Cine au văzut vreodinioară între zidiri atîta dragoste cîtă este aceea ce arată soarele spre pămînt. antim, o. 211. Ar fi fost vreodinioară în Franţia. pleşoianu, t. i, 2/4. Plînsu-s-au vrodineoară [şchiopii] Că sînt lipsiţi de păşirea cea slobodă şi uşoară? CONACHI, P. 287. Şi-şi făcură şi ei revoluţiunea lor politică, cea mai pacifică din cîte au fost vreodinioară. ghica, a. 120. întrebai dacă nu cumva în acea vale a Moldoviţei fusese vreodinioară sat. CONV. LIT. XI, 100. Dacă aceasta a fost vreodinioară frumoasă... trebuie să fi fost foarte de mult de atunci. GANE, n. II, 160. 2. (în legătură cu verbe la viitor sau cu valoare de viitor) Vreodată (2), cîndva, într-o bună zi, la un moment dat, în viitor. [Care] dentre noi nu se va ţinea de tocmeal[â], ce se va lepăda vreodinioară, acela să fie proclet (a. 1617). I. bianu, d. r. 33. De să va face vreodănăoară şi vor grăi cătră noi. biblia (1688), 170 2/l. Oricine vrăodînăoară împotrivnic, neascultătorii.. s-ar afla, ... afară să-l scoatem, cantemir, i. i. i, 235. De să va arăta vreodinioară de acum înainte la judecată că s-ar fi dat şi s-ar fi plătit mai multă dobîndă decît aceasta, să aibă datorie judecătoriul a scădea acel prisos. prav. COND. (1780), 118. Cînd vreodinioară, căindu-să, va cere să plătească cheltuiala jumătate,... nici într-un chip să nu i să dea ascultare, ib. 150. Dragostea... cu greu este ca să iasă vreodineoară den cugetul mieu (cca 1800). GCR li, 179/13. Cînd vreodineoară... s-ar tîmpla să se descopere... să-şi aibă scăpare acolo, drăghici, R. 164/23. Dacă vrodinioară... ar muri pe cîmpul bătăliei... să înfăţoşezi boierilor acest dres domnesc. ASACHI, S. l. ni, 116. 3. (în propoziţii negative) Niciodată, nicicînd. Niminea vreodiniora trupul lui (au) urît. CORESI, ap. DHLR II, 275. Nici să mai aibă unul sau altul vreodeneoară a scoaterea niscare cărţi de rămas (a. 1622). I. bianu, D. R. 69. Să nu pui vreodinioară făgăduinţă cu cei ce şăd pre pămînt. biblia (1688), 64 2/6. Să nu cauţi în ceriu vreodinioară şi văzînd soarele şi luna... să te închini lor. ib. 128 V47. Poruncim ca în scurtă viaţa lor luminată faţa noastră să nu vadă, nici vreodînăoară ei sau semeţia lor între senatorii noştri să încapă. CANTEMIR, I. I. I, 239. Să nu să întîmple vreodinioară prigoniri şi jurămînturi pentru răpunerea foilor de zestre, prav. cond. (1780), 94. Nici ar fi fost Papa vreodinioară aşa mare, să nu fie căzut Ţarigradul. budai-deleanu, Ţ. 150. Să nu să zică vreodinioară Că trăind noi şi într-a noastră faţă Vrăjmaşul ne robi dulcea ţară. id. ib. 429. Duhul tău vrodinioară, n-am să-l văz înduplecat? beldiman, o. 15/18. Nici îl vezi vrodinioară în umorul schimbător, Primăvara-n ne-lucrare, iarn-apoi sîrguitor. asachi, s. l. i, 221. Om scurt, cu capul mare şi pleşuv, parcă nici nu mai avuse vreodinioară un fir de păr pe dînsul contemporanul, iv, 133. - Pronunţat: -ni-oa. - Şi: vreodineoâră, vreo-dencoa S vreodănăoâră, vreodînăoară, vrediniora, vrodinioară, vrodineoâră, vrăodînăoară adv. - Vre [o] + odinioară. VREODÎNÂOÂRĂ adv. v. vreodinioară. VRERE s. f. I. Faptul de a vrea. 1. Voinţă (3). Cf. vrea (A I 2). Voia înrimiei lui datu-ai vreare. PLASLT. HUR. 2073. Dumnedzeul părinţiloru noştri vru se înţelegi vrearea lui şi se vedzi dreptul COD. VOR2 2172. Spuse cărările sale lu Moisi, fiilor Iu îsrail vrerile sale. psalt. 211. Inima omului, ca lutul, după vreare iaste în chip să se moae. CORESI, ev. 198. Această nuntă să se aducă după vrearea părinţilor. prav. lucaci, 166. Să se ducă nuntei iară după vrearea şi după pohta părinţilor el prav. gov. 9075. Cu adevărat smentitî vreare şi pohti avem, şi nu ştim ce iaste noaî de bine şi de folos de nu vom asculta de învăţătoriul şi povaţa noastrî. varlaam, c. 58. Surdul şi mutul, căndu-i va fi mintea întreagî şi deplin şi va putea cu măhăitul să arate fieştecăruia firea-şi şi vrearea-şi, atunce să va certa tocma alalţl prav. 293. Să nu viiaze mai mult poftelor omeneşti, ce vreriei lui Dumnezău. N. test. (1648), 18578. Din scripturi trebueaşte să ne învăţăm vrerii lui D[u]mn[e]zău ce porunceaşte să facem (a. 1683). GCR I, 269/34. Pentru aceaea, şi atuncea spre toate mutîndu-se, la cel de toate hrănitoriu al tău daru, slujaşte către vrerea celor ce să roagă, biblla (1688), 661V54. Nu după oarecare vrere, sau pizmă, sau mănie, sau osândire să nu fie aceea nicicum (a. 1692). gcr i, 295/19. Vreadnic iaste decît lacomul, carele din vrerea, nu din nevoe, ciarcă paiul scuturat. N. COSTIN, ap. GCR n, 11/29. Cîrma oştii purta şi toate lucrurile lui Traian după vrere le pliniia. CANTEMIR, HR. 82. Porunca şi vrerea măriei sale este... pentru aceste de mai sus pomenite ce se cuprind prin hrisovul măriei sale (a. 1764). uricariul, i, 298. Atuncea este vrerea sau alegerea noastră voită, varlaam-IOASAF, 6678. In fieştecare zi, vrerea me de a eşi dintr-acest loc creştea. CRITIL, 7/14. Ajunsă-ţi mai alesu a zice că aceasta o faci ca să împlineşti vrerea dumnezeilor. CANTACUZINO, N. P. 7277. Să-şi ia răsplătirea şi ce va fi 5820 VRERE - 1275 - VRERE vrerea dum(ita)le (a. 1824). arh. olt. xn, 89. Voirea şi sfatul prea bunului şi marelui Dumnezeu este ca omul să îngrijască numai de tămăduirea sufletului său. poteca, F. 310/2. Dumnezeu însuşi cu marea-i putere Patru hîrci de oameni nu putu-nvoi Dînd la fiecare alt scop, altă vrere, heliade, o. i, 297. Aşijderea mare vrere au spre facerea fîntînilor, pentru ace[e]a şi fac în toate părţile pe lîngă drumuri... puţuri sau fîntîni. bouincă, A I, 85/14. Dinadins păgubire să întemeiază sau pe vicleşug, adecă cînd paguba să pricinuieste cu ştiinţa şi vrerea cuiva. COD. Ţiv. 217/3. El singur spre măngăere îşi face lui-şi figură De un lăcaş mai de ticnă potrivit pe a lui vrere, conachi, p. 263. Eu, Alexandru,... a toată lumea împărat, nu cu vrerea mea, ci cu voia lui Dumnezeu. alexandria, 112/5. Ivindu-se iar zioa, s-a depărtat fără vreri, De la locul său cel dulce, care îi da mîngîieri. pann, e. i, 20/5. Rodică, floare de crin, în plin să-ţi meargă vrerile tale Precum tu, dragă, ne ieşi cu plin! alecsandri, ροεζπ, 45. Fiecine cum i-e vrerea despre fete samă deie-şi. eminescu, O. I, 79. Lăsaţi pe mine, că toate le întocmesc eu după vrerea voastră, ispirescu, l. 78. Mireasa-i înbrăcată cu rochie nouă de tîrg, ca după vrere şi putere şi de cele mai multe ori chiar cumpărată de mine. SEVASTOS, N. 235. Din forţa noastră v-aţi făcut în contra forţii noastre scut Precum avut-aţi vrerea. NECULUŢĂ, Ţ. D. 48. O, dă-mă cui ţi-e vrerea, Măicuţă, dar străină Departe nu mă da. COŞBUC, P. I, 278. Facă-şi dar domnul plăcerea Să-şi mintă una-alta, cum i-i vrerea. GORUN, F. 150. Dar a fost, se vede, vrerea lui Dumnezeu să scap cu viaţă. dunÂreanu, CH. 190. Sub adumbriri de sălcii despletite Mă-ndrumă azi cea mai din urmă vrere. GOGA, poezii, 126, cf. resmeriţă, d., cade. Vrerea noastră era un vaiet peste vremurile grele şi pustii BACQVIA, O. 213. Fraţii mei duhovnici... au avut greşală că s-au pus de-a curmezişul vrerei tale. Galaction, O. 252. Se oprise acolo, pe malul şanţului, tocmai cu vrerea să întrebe cîte ceva din sat popa, v. 80. Preotul Popeea e un om nepreţuit, pe care trebuie să-l cinstiţi cu toţi şî să-l ajutaţi în vrerile lui. MOROIANU, s. 142. Să fac mai verosimilă vrerea mea. IORDAN, L. R. a. 510, cf. scriban, d. Naivitatea tinereţii O biruia cu-a minţii vreri. v. ROM. ianuarie 1954, 7. Nu se va îndoi nici o clipă de simţămintele şi vrerile Iul vornic, p. 184, cf. dl, DM. Călugăr împotriva vrerilor sale, este silit să rămînă în mănăstire, ist. lit. ROM. n, 38, cf. M. D. ENC., dex. Alei! Doamne! Striga ea, Facă-se pe vrerea mea! Doamna ta se veduvească, Neamul tău să calicească. alecsandri, p. p. 182. Acum spune, stăpîne, ce ţi-e vrerea? STĂNCESCU, B. 270. 2. (învechit) Voinţă (4). Cf. v r e a (AI 1). E cărtularii şi fariseii cu rea vreare moşiia lui Hristos grăiia. coresi, ev. 196. Vrînd să-ş facă calea c[&]tră Sirmion în vreme de iarnă şi sosind la ţărmurii Dunării, venind mare Dunărea, [î]$ face voirea. DOSOFTEI, V. S. octombrie 8774. Cel ce numai cu voirea toate le-au făcut, mineiul (1776), 16vl/30, cf. lb. înot, mă-nec în mijlocul a două împrotiviri, care-mping şi îmi trag iară slabele mele voiri, heliade, O. I, 444. Prin aceasta îşi arată cărtitoriul ura, pizma şi vrerea de a micşora mărirea neamului românesc. BOJINCĂ, R. 91/19. Dinadins păgubire să întemeiază sau pe vicleşug, adecă cînd paguba să pricinuieşte cu ştiinţa şi vrerea cuiva. COD. ŢIV. 217/13, cf. VALIAN, V., POLIZU, PETRI, V., DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., dl, DM, dex. 0 (învechit, rar) Vrere întoarsă = ostilitate, duşmănie. Derep3 ce amu cu acea vreare întoarsă arătară spre mine de ceale ce făcui şi grăii, au doară cu drept aceasta făcură? CORESI, ev. 472. 0 Loc. adv. Fără (de) vrere = involuntar, neintenţionat. Fără de vrearea lor spun dracii nebiruita tăriia a Domnului şi cuvîntul Iu Dumnezeu, coresi, ev. 236. O fericire nouă te spăla fără vrere de orice necaz. PAPADAT-BENGESCU, O. I, 98. Fără de vrere mă gîndesc la vorbele cu care-şi încheie bătrînul marinar... strania baladă, perpessicius, M. m, 164. Fără vrere, praştia ta a lovit un pui de rîndunică. pas, z. i, 210. Am fost martorul fără vrere al multor înmormîntări. contemp. 1957, nr. 539, 5/1, cf. dl, dex. Cu (sau, învechit, rar, prin) vrerea cuiva = cu bunăvoinţa sau cu aprobarea cuiva; cu ajutorul, cu sprijinul sau cu ocrotirea cuiva. Dînd războiu vitejeaşte despre amîndouă părţile, multă pagubă s-au făcut, şi cu vrearea lui Dumnedzău fu izbînda la Ştefan Vodă. URECHE, L. 93. Despre ceastea cu vrerea lui D[u]mn[e]zău pre nnd vom grăi (a. 1651). GCR /, 152/32. Cu vrerea lui D[u]mn[e]zău o au săvîrşit precum să vede. biblia (1688), [prefaţă], 4/46. Sufletul din trupu cu nevoe desparte-să din făptura şi din firea împreunată cu legătura, cu vreria lui D[u]mnedzău desparte-să. molt-VENIC (sec. XVII), 302. Am început cu vreare părintelui şi cu ajutoriul fliului şi cu sărguiala duhului svînt (a. 1697). GCR I, 314/10. Cu vrerea lui Dumnezeu, luat-au nemţii cetatea Budei. ΑΝΟΝ. cantac., cm i, 209. Cu vrerea Sf. Troiţă îmi însemnezi întru aceasta condică toate cele ce-am avut (a. 1770). iorga, s. D. XII, 59. Cu vrere Iu Dumnezău începui a scrie Alexandrie. ALEXANDRIA (1784), 171. Noi, prin vrerea cea dumnezăiască, ne silim a o deşărta (sfîrşitul sec. XVIII). BUL. COM. IST. m, 19. Cu vrere norocului, curând vrei să te izbăveşti din nevoi (cca 1800). GCR n, 182/5. Cu vrerea tatălui..., începutu-s-au aciasta sf[ă]ntă biserică a să zidi (a. 1811). iorga, s. d. xh, 171. Cu vrerea lui Dumnezeu şi de mă vei asculta, pe toate ai să le biruieşti. ispirescu, l. 22, cf. cade. (învechit) Cu vrere curată = cu bună intenţie, cu dăruire. Aceii împărţeală face-ne nici cu o vreare curată şi dreaptă. CORESI, EV. 436. De vei împlini cu vrere curată toate,... mă vei avea totdeauna spre folosul tău. BOJINCĂ, R. 10/10. 0 E x p r. (învechit, rar) A-i fi vrerea vegheată = a se folosi de situaţii, de împrejurări favorabile. Fi-voi acolo şi eu, şi, dacă ţi-e vrerea vegheată, Am să i-o dau de nevastă, statomic-a lui să rămîie. coşbuc, AE. 71. De (sau din, cu) (bună) vrerea cuiva sau cu (bună) vrere = din proprie dorinţă au din proprie iniţiativă; fără constrîn-gere, prin liberă alegere, de bună voie. Cu meşteşugul pescăriei vîna ucenici, ca să înţeleagă că putearea toată o are cu vrearea-ş. CORESI, EV. 331. Dentre fiii Iu Israil şi bărbaţii şi muerile. den vrerea sa aduserî darure a toate făpturilor, carile Domnul porîncise pre Moisi cum să le faci. PO. 300/8. Curîndu-l ajunseră boale grele şi-şi dede cu bună vrere a lui împărăţia şi avuţia lui Constantin Duca. ΜΟΧΑ, ap. CADE. Cu a noastră bună vrere şi cu curată inimă de la tot sufletul nostru şi cu agiutorul lui Dumnezeu... iată că ne-am milostivit, şi am 5820 VRERE - 1276 - VRERE dat, şi am înnoit (a. 1710). bul. COM. ist. i, 307. Dat-au dumneaiai giupăniasa Lupului stol, şi cu nepoţii Lupului din bună vreare lor, daanie pentru pomenire celor morţi. (a. 1755). uricariul, i, 365/33. A face pe vrere = a-şi satisface dorinţa, plăcerea. Graiul dulce de muiere, Varsă-n suflet mîngîiere Şi dă omului putere, Ca să facă tot pe vrere, alecsandri, p. p. 243. ♦ (învechit) Sentiment de afecţiune faţă de cineva; dragoste. Sfinţilor ce-su pre pământul lui înmirură Domnul toată vrearea sa spr-înşl psalt. 21. Şi împreună şi arată că amîndoi au o putere şi o vreare spre noi. CORESI, EV. 286. Dreptatea, voirii tale cătră Dumnezeu, mineiul (1776), 179rl/16. De ar avea acesta rîvnă spre ştiinţe, şi vreare spre oamenii cei învăţaţi..., ar fi cu o parte a banilor săi adăogată biblioteca românilor cea din Blaj. maior, ist. 258/22. ♦ (De obicei în sintagmele bună vrere, bună voire, voire de bine, sau, rar, bine voire) Atitudine binevoitoare, bunăvoinţă; intenţie, hotărîre de a face bine. Aşa fu bună vreare înnainte ta. tetraev. (1574), 218. Grăiea slava întru ’nalt Dumnezeu şi la pace, în oameni bună vreare. CORESI, tetr. 117. Unde era fierturile ceale împuţite., acolo iaste acum bună vreare a mucenicilor (a. 1633). gcr i, 84/21. Pre pămînt pace şi întru oameni bună vreare. varlaam, c. 399, cf. mardarie, l 108/8, 218/8. Ca a ta, Doamne, bunî vrieare Sionului să-i faci mîngieare. dosoftei, ps. 171/7. Au poruncit împăratul să osăbească întru pomenire întru cea împărătească adunare de cărţi, pentru bună vrerea lui Mardoheu întru laudă, biblia (1688), 357!/17. D[od]mne, ca cu o armă de bună voire ne-ai cununat pre noi. ib. 38378. începătura a adevăratei dragoste din împreunarea dintîi în inimile noastre s-au zămislit şi pînă în cel deplin a bunelor vreri stat au crescut. cantemir, ist. 296. Să aibă buna voire, ca să slujească D[o]mnului întru precuvioşie şi dreptate. IACOV, SYN. 5720. Nu s-au zătignit... aieastă bună voire a ta de păcatele noastre, mineiul (1776), 162r2/ll. îi mulţămi cu multă cinste pentru a lui bună voire spre dînsa. halima (1783), 24173. Toţi oraş ani [ i ] o aşteapta aceasta cu multă voire, cantacuzino, n. p. 8727. Să vedem pacea pe pămîntul nostru şi bună voire între oameni, golescu, P. VIII/20, cf. lb. Veniţi cu toţii să strigăm: slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pre pămînt pace între oameni bună voire, poteca, f. 357/3. Creator atotputernic,... Tu puteai cu toate-acestea A te-ntrece-ntru voire, Să reverşi l-a ta făptură Şi viaţă şi fericire Dintru vecinicia ta. HELIADE, O. I, 87, cf. BARCIANU, ALEXI, W., DHRLII, 366, DL. 3. Voinţă (5). Cf. v r e a (AI 2). A se lepăda de sine iaste: să uităm toate aceastea ce trec den ceastă lume, şi lăsarea vrerilor noastre, şi să omorîm trupurile noastre ceaste de pămînt. coresi, ev. 68. Cîrma oştii purta şi toate lucrurile lui Traian după vrere le pliniia. CANTEMIR, HR. 82. Nicidecum n-au tîmpit voirea, slăbănogiea firii, carea o ai avut, o, cuvioasă, mineiul (1776), 50r2/27. Aceasta iaste ducerea din lume, urîciunea voirilor, lepădarea firii, varlaam - IOASAF 53710. Nu mă lăsa să umblu pre urma voirii trupului, ce mă învaţă să fac voia ta. ib. 103 720. Străjuieşte-te totdeauna de vrerea ce vine ţie pă loc, deosăbit numai cît te va trage spre ajutorul unui nenorocit. CANTACUZINO, N. P. 11718. La oamenii carii trăiesc cu voirea de a lăcomi, nimic nu este nici hotărît, nici cuvios. POTECA, F. 235/24. Era-n ochii aceia ceva atît de liniştit şi de senin, o voire atît de neîndoioasă, încît sub privirea lor trebuia, parcă să se aline furtuna mării, slavici, O. II, 76, cf. dl, dm, m. D. enc., dex. 0 (învechit) Dulce vrere = atitudine favorabilă, bună voinţă; p. ext. ajutor sprijin. Că laudă vrătuţei lor tu eşti, şi în dulce vrearea ta {bună vriaria D, voe bunră H) rădică-se cornul nostru, psalt. 113. E eu cu rugăciunea mea cătră tine, Doamne, dulce vreare, Dzeu; în multă meserearea ta audzi-me, în deadevreu spăsenia ta. ib. 132. Doarî în veac împenge Domnul şi nu adauge dulce vreare iarî. coresi ps. 204/4. (învechit, rar) Bună voire - satisfacţie, mulţumire (3), plăcere (1). Tu pentru a mea bună voire, Făcîndu-mi de cel argat al tău parte, Să mi-l aduci iar aice la mine. budai-deleanu, t. v. 71. Voire de rău = rea-voinţă (v. rău I 1). Cf. lb, dl. (învechit, rar) Vrerea cea de pe urmă a cuiva = ceea ce doreşte cineva să se facă după moartea sa. Vorba aceasta... să potrivea foarte doriri[î] mele a vrerii cei după urmă a mamii tale. cantacuzino, n. p. 878. 0 Loc. adv. Cu vrere sau cu vrerea cuiva = din iniţiativa cuiva; cu puterea sau cu ajutorul cuiva; într-adins. Au cu vrere voiu vrea moartea celui fărădeleage. biblia (1688), 546Vl8. Cu vrerea mie. alr ii 4 701/520, 836. S-o tăiet la deget cu vrere ca să nu lucre. alr sn v h 1473/325. 4. (învechit) Acord, înţelegere; învoire, consimţămînt. Tremease-l şi în fintîna Siluamului ca să arate prostita şi bună mintea orbului, cu vrearea acestuia şi nu cu vreo păreare. coresi, ev. 170. Cu vrerea părinţiloru-le să se ia. PRAV. lucaci, 173. Tune vinzi, căci în vreme ce noi încrezîndu-ne în voi, tocmai voirile dintre noi. GOLESCU, P. 409/11. Consulu putea opri ca nemic să se refereze în Senat fără de vrerea lui. BOJINCĂ, A. I, 58/7. 0 L o c. adv. Prin bună voire = cu acordul, cu consimţămîntul cuiva. S-au dat numitului loan, prin bună voire şi a socri-mei, să fie stăpîn în veci (a. 1823). IORGA, S. D. ΧΧΠ, 376. II. 1. (Astăzi rar) Voinţă (1). Cf. anon. car., IORGOVICI, O. 17/20, lb. După cum mintea se îndeletniceşte la adevăr, şi voirea mai vîrtos la bun. POTECA, F. 198/11. Care şi altor dobitoace se cuvin acestea sînt: închipuirea, vrerea, nevrerea. ANTROP. 189/10. Observaciunea intimă ne face cunoscute în noi trei mari fenomene generale care sînt simţirea, cugetarea, voirea. laurian, F. 21/27. A acestei plecări tainici întrebuinţând puterea Dă inimei o vărtute ce îi întăreşte vrerea. CONACHI, P. 282. Nu-ţi este puterea cît îţi este vrerea. pann, p. v. în, 101/27, cf. polizu, ddrf, barcianu, ALEXI, w. Noi sîntem drumeţii piticelor vremi, Pitici în putinţă şi vrere. GOGA, poezii, 40, cf. resmeriţă, d. îşi încordă puterile, îşi aţinti vrerea şi pomi alt descîntec. VOICULESCU, P. II, 333. Tînăr şi-n putere, Plin de faptă şi de vrere. arh. olt. xvn, 378. Noi suim mai sus, mereu suim, Ni-i braţul, vrerea, pasul neînfrînt. BENIUC, Μ. 40. O urmă ca un rob, fără scop, fără vrere. VINEA, L. Π, 176, cf. DL. Prietene,... să ştii: Ne-nfrîntă-i forţa vrerii tale. frunză, z. 20, cf. dm, m. d. enc., dex. 0 (Prin extensiune) Vaca, rămasă stăpînă pe verea ei, s-a oprit să zmulgă o gură de ovăz de pe hatul drumului, pova, V. 5820 VRESC - 1277 - VREUN 45. ♦ Putere de a hotărî a divinităţii, manifestată în legile universului, în determinarea acţiunii oamenilor etc. Cel ce au zidit toate cu voirea voind să zideşte din tine mai presus de cuvînt. mineiul (1779), 172vî/23. 2. Voinţă (2). Fericiţi sînteţi voi carii aveţi aşa voire bărbătească varlaam-ioasaf, 76r/13. Eu văd acum ce putere şi vrere fiii românilor au la învăţătură. LAZĂR, în IST. LIT. rom. n, 146. Virtutea este voire. poteca, f. 293/20. Cu cît norocul îi dădesă putere, cu atîta credinţa îi însuflasă voire ca să facă bine. arhiva, R. i, 66/18. Trăbă vere, atuncea faci. alr π 4 701/250, cf. ib. 4 701/64, 105, 130, 157, 172, 182,260, 279, 284, 316, 325, 339, 346, 399, 414,514,762, 812, 833,848, 886. - PL: vreri. - Şi: voire s. f. - V. vrea. VRESC s. n. v. vreasc2. VRESCOS, -OÂSĂ adj. (învechit; despre arbori, despre trunchiurile acestora) Cu ramuri multe şi dese, cu mlădiţe multe; (despre locuri, păduri) cu tufe (1) multe şi dese, t u f o s ; (învechit) vrescuros. Cf. drlu, stamati, v. 588740, cihac, n, 142. - PL: vrescoşi, -oase. - Vreasc2 + suf. -os. VRESCUÎ vb. IV. (învechit, rar) A culege, a aduna ramuri, mlădiţe. Cf. drlu. - Prez. ind.: vrescuiesc. - Vreasc2 + suf. -ui. VRESCUÎRE s. f. (învechit, rar) Acţiunea de a v r e s c u i şi rezultatul ei; culegere, adunare de ramuri, de mlădiţe. Cf. drlu. - PL: vrescuiri. - V. vrescui. VRESCURÉLE s. n. pl. Diminutiv al lui vreascuri . v. vreasc2 (1). Cf. PASCU, c. 220. Flăcăruia aşeaz-o în clădirea de vrescurele de mai înainte pregătită, sadoveanu, O. xvn, 446, cf. dl, dm, m. d, enc. 1003, DEX. O adus... vrescurele ş-o făcut... foc în cuptor, 0. bîrlea, A. p. i, 141, cf. nalr — B ii h 237/57. Două lemne Odolene, La mijloc un braţ de Vrescurele (Scara). TEODORESCU, P. P. 243, cf. GOROVEI, C. 329. - Vreascuri (pl. lui vreasc2) + suf. -ele. VRESCUROS, -OÂSĂ adj. (învechit; despre arbori, despre trunchiurile acestora) Cu ramuri multe şi dese, cu mlădiţe multe; (despre locuri, păduri) cu tufe (1) multe şi dese, t u f o s ; (învechit) vrescos. Cf. cihac, ii, 142, DDRF, CIORANESCU, D. ET. 9370. - PL: vrescuroşi, -oase. - Vreascuri (pl. lui vreasc2) + suf. -os. VRESNÎ vb. IV. Refl. (Prin Ban.) A se mînia. Cf. GĂMULESCU, E. S. 201= Goma tot se cam trecea şi Novac se tot vrîsnea. CORCEA, B. 126. S-a vresnit tata pe mine. Com. din ora viţa, cf. l. costin, gr. băn. 212. - Prez. ind.: vresnesc. - Şi: vrăsni (gămulescue. s., 1, costin, gr. băn. 216 ), vrîsni vb. IV. - Din sb. vrsnuti. VREŢĂ s. f. (învechit, rar) Bere proaspătă. Cf. ΑΝΟΝ. CAR. - PL: ? - Etimologia necunoscută. VREUN, VREO adj. nehot., pron. nehot. î. Adj. nehot. 1. Care este un (sau o) oarecare; care nu a fost identificat sau precizat mai îndeaproape. Se dea vran omu spre perire. COD. VOR2. 3574. Ai obidim vrun om mişel (cca 1550). CUV. D, bătr. n, 435/5. D-am avea vreo betejală întru sufletele noastre, întîi să curăţim aceaia. coresi, EV. 12. Iaste nederept de carele e prins de vreo boală să se junghe eluş. id. ib. 33. Să nu altă i se va tîmpla vro perire. PO 146/3. Cînd oarecărui vro nevoie i se tîmplă, vin la mine cum să fac leage între ei. ib. 239/12. Doară vrem vedea undeva vru om, să-l aducem el la casa noastră (cca 1600). cuv. D. bătr. n, 189/19. S-ar faci vo smintală nedînd banii (a. 1603). ib. I, 131/13. Cîndai năvăleşte vrun hitlean sau vro fiară... tu să aibi cu ce-l sprijoni. MOXA, C. 186. Crucea lui Hristos li-i urîtă, cu carea a-ş da şie vro usteneală sau vro nevoinţă nu cutedză. varlaam, c. 28. Toate să vor atiţa de iznoavă spre vreun lucru rău. URECHE, L. 104. Să giure vacariul... cum n-au făcut el vreun meşterşug. PRAV. 13. Nice un vlădic... nu poate... să slobozească pre vrun bărbat să-şi ia doo muieri, ib. 132. De-biia de să află în vro istorie pre aceste vacuri solie ca aceea. Μ. costin, o. 86. De va fi fost vreun taur împungătoriu... şi va omorî bărbat sau muiere, taurul cu pietri să să omoară. BIBLIA (1688), 542/ll. N-au vrut au n-au îndrăznit să facă vrun rău domnului, neculce, l. 41. Ei nu vin pentru vreun rău sau stricăciune domniei sau ţării. R. greceanu, cm ii, 24. Nici să frîngă vreun os (a. 1699). gcr i, 331/31. Să i să aducă acolo vreo părticea din moaştele sfîntului. mineiul (1776), 161r2/ll. Au plecat, nădăjduind că îi va duce la vreun loc lăcuitoriu. halima (1783), 130v/18. Dă va şi veni vreun pămîntean la legea turcească, văcărescul, i. i, 2373. Fieştecine care ar şti vreo împiedecare, carea... strică căsătoria să aibă vreme a o descoperi, rînduiala, 9/6. Doară-i va da vreo rană de moarte, budai-deleanu, Ţ. 142. Doară şi voi aţi văzut... cîndva pre vreun cerşitoriu bolnav. PETROVICI, P. 97/22. Cei ce-şi socotesc răotăţile sale în partea bunătăţilor fac vreo îngrijire de tămăduirea lor? POTECA, F, 308/5. întrebarea despre începutul vreunei ghinte. bojincă, r. 99/31. Cînd vor avea vreo desfacere cu cineva. căpăţineanu, m. R. 63. Lăsînd cineva legăturei vreun lucru strein. COD. ţiv. 101/26. Cînd vei pierde vreo rudă... nu trebuie să plîngi neîncetat, marcovici, d. 15/8. la... zece oameni osîndiţi la moarte ca să-i întrebuinţeze la vreun pericol, genilie, G. 29/22. Pe persoana care o îndrăgeşte s-o vază... la plimbare ori la vreo adunare publică. I. D. GHICA, P. 11/5. Să sfărîme simeţia celor ce vrun rău gîndesc. hrisoverghi, p. 15/10. Resbelele se fac astăzi numai pentru cîştigarea vreunei provinţii, asachi, s. L. n, 5. Am venit aice să plîng pre vreun om. arhiva r. I, 39/15. Nu este vrun alt lucru pe care să putem Să-l facem un nevrednic a fi în ochii tăi? C. A. ROSETTI, c. 24/13. De a făcut vreo crimă, să fie judecat în calea legii, bălcescu, m. V. 266. Albeaţa ochilor rămîne după vreo cumplită 5829 VREUN - 1278 - VREUN durere de ochi. Cornea, E. i, 101/31. Aflaţi-mi, vă rog, vreun om mai fericit. MAN. SÄNÄT. 13/11. îmi făgădui că săptămîna asta va face vreun mijloc, barîţiu, c. ii, 13. începu a rîde întrebînd dacă au căzut vreo ploaie cu bani. RUSSO, S. 178. De vei păgubi în vreo neguţitorie, să-ţi fie de învăţătură, negruzzi, s. i, 251. Aş fi vrut... să aflu dacă te mai îndeletniceşti cu vreo dramă din ale ăstui autor. BOLLIAC, o. 50. Cînd vreun om aproape a merge a cutezat, El la lumina zilei nu s-a mai arătat. alexandrescu, m. 11. li ieşea înainte vreo femeie cochetă, filimon, O. I, 146. Poartă în sine vreun lucru străin, baronzi, I. C. 1/35. Adeseori mă trezeam cîntînd pe uliţe vro bucată din „Norma”, alecsandri, o. P. 18. El este cu totul înţeles de vreun cugetător mare. conta, O. F. 180. Iar deasupra tuturor va vorbi vrun mititel, Nu slăvindu-te pe tine,... lustruindu-se pe el eminescu, O. I, 134. Vro dihanie a dat peste dînşii ori fi i-a furat cineva? creangă, P. 44. Să nu ne-apuce vreo ploaie! caragiale, o. iv, 14. Ar voi să o mărite după vreun plugar. slavici, O. I, 109. Se ascundeau prin pivniţi... pre după cîte o şiră de paie sau prin vreo culă părăsită. ispirescu, L, 45. Ai ajuns să-ţi legi în stihuri vro durere sau vrun vis. vlahuţă, s. a. I, 76. Prin satul adormit Doar vrun cîne-n somn mai latră. COŞBUC, P. i, 48. Toate erau adunate şi ţărcuite departe de sat, undeva pe vreun deal anghel, PR. 109. Va fi el undeva vreun loc sub cer. soveja, o. 54. Au împlinit cincizeci de ani şi tot mai aşteaptă vreun nebun să le pefească. rebreanu, i. 89. Plănuise să-l trimeată să urmeze vreo şcoală înaltă la Paris. M. I. caragiale, C. 80. S-ar părea că în aceste rînduri se exală vreun resentiment, lovinescu, m. 163. Colonelul asculta distrat, privind valurile de lume revărsate din casino, unde sfîrşise ceva, vreun spectacol. c. petrescu, !. I, 11. Se vede că a iernat în vreun cotlon. voiculescu, p. I, 34. Trebuie să fie vreun duh necurat, am zis eu. sadoveanu, O. XIII, 74. Poate îşi făcea vreo iluzie, papadat-bengescu, O. i, 15. Trebuie să fi venit vreun ursar. ULIERU, C. 86. Cînd ai vreo dificultate, îţi stau la dispoziţie, călinescu, S. 68. Cînd urăşti pe cineva, întreabă-te dacă are vreun înţeles, blaga, z. 20. Era dus... în vreun orăşel de vilegiatură, vinea, l. I, 105. Să dai foc şi p-ormă să pleci la Stambul cu vreun caic turcesc, tudoran, p. 9. Neagă existenţa vreunei deosebiri principiale între judecată şî raţionament. JOJA, s. L. 252. Nu mai întîlnim în Dacia... nici numele vreunui guvernator. PANAITESCU, C. R. 68. încercare de sustragere a vreunei cărţi. ŢOIU, G. 19. Mîndra de-ar avea bărbat Din vrun sat mai depărtat, jarnîk -BÎrseanu, D. 99. De-o mai avea vreo fată Să-i puie capul sub piatră, id. ib. 216. Da numa di nu m-o puni siniva la vun ştreaf cî-s slobod di g urî. GRAIUL, I, 335. învăţaţi vrun meşteşug undeva? CONV. lit. XLVI, 1052. Poate e vreun rătăcit, furtună, C. 17. Popa nost g-abge aşêaptă Să să mărice vo fată. MAT. DIALECT. I, 123. Cînd i da dă vun necaz greu, tu numa să sufli oleacă pă fluieraş. O. BÎRLEA, A, P. I, 172. într-un codru rătăcit... Să-ntîlnesc von cunoscut. FOLC. MOLD. I, 63. Şi v-am scris... Spre-a primi vo veste De-acas* ce mai este. ib. 622. Vrun popă cu barba deasă Să ne citească, nunta, 121. ♦ (în propoziţii negative sau precedat de „fără”) Nici un, nici o. Nici ascunseră ei vreun sfeatü. CORESI, ev. 196. Nu se poate în vru(n) chip eu a o lua. prav. lucaci, 169. Şi freun lucru sufletesc... n-am făcut (cca 1633). GCR I, 80/28. Nice postul lui, nice darea lui fu de vrun folos. VARLAAM, C. 10. Nice o op reală sau vreun bănat despre cineva n-au avut. M. costin, o. 145. Şi n-am spus vreunui om ce D[u\mn[o]zâu dă întru inima mea. biblia (1688), 344 2/36. Nu era vreun dascal învăţat să-l întrebe (a. 1692). GCR I, 297/3. Jiganiile şi păşirile... în sine vreo putere nu au. cantemir, i. i. i, 33. Neavînd înapoi sau în dos vreo parte (a. 1775). gcr ii, 107/16. Au stăpînit pînă acum şi nu va fi vreo pricină la mijloc (a. 1785). ghibănescu, s. i. xvn, 93. Nu are de trebuinţă să ceară de la dregătorie vreo slobozenie. instrucţh, 5/13. Măcar că n-are el vreo teamă, Totuş mult să sfătuieşte în sine. budai-deleanu, ţ. 244. Aceşti scriitori au făcut şi fac versuri fără să fi avut vreo pretenţie la poezie, heliade, O. II, 412. Na-avea între ele vreo legătură, căpăţineanu, m. r. 72/28. Pe munca ta, iar nu pe... vreo întîmplare neobicinuită. MARCOVICI, d. 11/2. Tofi copacii era fără vreun feliu de roadă. DRĂGHICI, R. 46/25. Nu-l tulbură nimică, nu-i aprinde vreun dor. asachi, S. L. I, 220. Patimile.. îl fac să nu se uite la vrun fel de lăcomie, conachi, p. 278. Nu-i vro pagubă c-or muri cîteva sute de mojici, negruzzi, s. I, 153. Strofele urmează unele după altele fără vreo măsură. MAIORESCU,,CR. I, 107. De ce omul nu gustă vreo fericire! EMINESCU, P. L. 52. N-au să facă vreo deosebire în stima acordată celor doi iluştri poeţi naţionali, caragiale, o. rv, 62. Dohtorii de von leac nu încape, buruieni nu-i folosesc (a. 1883). CAT. MAN. I, 439. Nu-i despărţea vreo deosebire de neam. xenopol. I. R. I, 46. Nu cerea vreo plată, soveja, O. 59. Cheltuieşte atîta energie şi erudiţie fără vreun rezultat. DRĂGANU, ROM. 496. Se vindecă... fără a lăsa vreo urmă. enc. agr. I, 79. Fără vreun motiv exterior aparent, sufletul său a gemut sub povara unei dureroase solitudini morale. vianu, E. 370. Cînd gîndesc, mîndră, la tine, Nu mai am inimă-n mine; Puţintică ce mai este, Nu mai e de vreo nădejde. jarnîk - BÎrseanu, d. 114. ♦ (înaintea unui nume propriu de persoană) Unul ca..., unul asemenea cu... Cufundat în astă groapă poate zace vrun Milton. asachi, s. L. I, 74. Cine mi-e? Vrun Strîmbă-lemne? COŞBUC, Ρ. n, 48. 2. (La f. sg.; cu valoare adverbială indică o aproximaţie numerică sau o cantitate nedefinită) Cam, aproximativ, aproape a) (înaintea unui substantiv care denumeşte unităţi de timp, de cantitate etc.) L-au trimis la Tismana, la mînăstire, de au şăzut acolo vreun an. IST. Ţ. R. 50. De-au şedzut vru 'an cu capul în prepeleac. neculce, l. 105. Să va întîmplă în vreo săptămînă să (să) strîngă judecăţi multe (a. 1775). prav. cond. (1780), 163. Să fi trecut aşa ca la vreun ceas, cînd prin urletul viforului, i se pare c-aude glasuri de oameni afară. CARAGIALE, O. I, 177. Mi-ar trebui vreun litru. TDRG. După vreo jumătate de ceas caii porniră la stînga pe-o cale îngustă, agârbiceanu, a. 67. De vreo jumătate de veac s-a revărsat... un adevărat potop. SOVEJA, O. 7. Invîrtita ţine de vreun ceas, fără întrerupere. REBREANU, I. 12. Mă gîndesc să-mi fac toaleta vreun ceas. bacovia, O. 239. După vreun sfert de poştă... hotărîră să meargă la o jumătate de oră VREUN - 1279 - VREUN caleaşcă de caleaşcă. camil petrescu, o. m, 134. Cînd am plecat de-acolo, peste vreun ceas, parcă aveam aripi. TUDORAN, P. 261. Cît a stat acolo ascunsă în stuf, tot să fi stat vreun an, putrezise şi rochia pe ea. bănulescu, i. 17. îşi dăduse seama de lipsa lui peste vreo jumătate de oră. ŢOIU, G. 17. Cine dracu te-o ştiut Că ţi-i gura de vîndut, Că, zău, aş fi cumpărat Pe vro zi de secerat! jarnîk - BÎRSEANU, D. 445. Am şăzut acolo cam vrun ceas. graiul, i, 105. Acu hun an a avut răzbel cu jamponu. ib. 229. Scoase din tejghea o pîne uscată ca lemnul şi o dete omului pentru icoană cu învoială cu peste vreo săptămînă să-şi scoată zălogul, pamfile, s. t. 160. Am stat vo lună. densusianu, ţ. h. 116; b) (înaintea a două adverbe de timp aflate în corelaţie) La vreo mîine-poimîne chică şi el. SOVEJA, o. 73; c) (înaintea unui numeral cardinal) Şi ca vrea şapte dzile a se sflrşi. COND. vor. 21676. Rămîie fata cu noi ca vreo 10 zile. biblia (1688), 17 V38. Au sosit steagurile oştii noastre şi pre vo sută de tătari. M. costin, o. 183. Cădzură vro, doă sute de oameni de muriră. DOSOFTEI, v, s. septembrie 29723. Au vădzut coborîndu-să într-o vălce vo trii sute căzaci. neculce, l. 342. Au ţinut calea tătarilor... şi au scos vreo 1700 de suflete din mîinile şi din robia lor. R. popescu, CM I, 513. Păzitori de trup la vreo zece mie. halima (1783), 647 35. Omorînd vreo patru ispanioli. genelie, g. 35/21. Vreo sută dintr-înşii... voiră să fugă într-o galeră, bălcescu, m. v. 175. Europa era la punctul unde sîntem noi de vreo douăzeci de ani. russo, S. 37. Intrase în Moldavia întovărăşit...de vro trei mii oaste de strînsură. NEGRUZZI, S. I, 137. Am de gînd să vă vizitez peste vreo trei săptămîni (a. 1858). IORGA, s. D. xvi, 26. Ajunge în fine după vro 1000 de ani la conştiinţa vechei legături naţionale, maiorescu, cr. iii, 100. Dupe vreo unsprezece luni de domnie, Constantin Racoviţă muri pe tron. odobescu, S. I, 264. Poate să am vreo treisprezece ani. CREANGĂ, P. 148. Acu vreo cinsprezece ani. caragiale, o. II, 23. Întîlni... un om de vreo douăzeci şi trei de ani. slavici, O. I, 295. Dete părinţilor lui vro trei pungi de galbeni. ISPIRESCU, L. 108. Trecuseră la mijloc vro zece ani. vlahuţă, s. a. n, 9. Sînt văduv de vro zece ani. COŞBUC, P. I, 230. Vreo douăzeci de ani ei stăpîniră terenul iorga, c. i. ii, 140. O tot fi vreo 14 ani de atunci, anghel, pr. 176. Cioplirăm cu toţii, vro două săptămîni, bourii Moldovei DELA vrancea, O. II, 30. Aceasta era cu vreo cincisprezece ani mai tînără decît el agârbiceanu, a. 123. La vreo sută de paşi de aici dă o altă vălcea în Sibişel păcală, M. R. 8. Nu-i dăduse să mănînce vreo două săptămîni. LOVINESCU, M. 69. Aceasta se întîmplase cu vreo zece ani în urmă. C. petrescu, C. V. 142. Aşezarea... acelor români în Moravia trebui urcată cu vro doi secoli mai sus. DRĂGANU, ROM. 192. Acest „cîtva timp” însamnă vreo douăzeci de ani. sadoveanu, O. XX, 243. Georgescu... îl precedase la clasa de sculptură cu vreo trei ani OPRESCU, S. 109. Un bătrîn de vreo 70 de ani ulieru, c. 14. Ieri se găseau strînşi undeva vreo treizeci şi ceva de inşi. arghezi, s. V, 48. Romanul englezesc... era scos regulat din raftul lui de bibliotecă de vreo trei luni încoace, vinea, L. I, 51. Vasul intra în apă destul de mult, nelăsînd deasupra decît vreo patru palme de bordaj, tudoran, p. 10. Pe poarta grădinii intră un băiat de vreo doisprezece ani. PREDA, M. 11. Fosta-au vro sută de oameni panaitescu, o. ţ. 220. Ştefan a reuşit să stnngă vreo 16000 oşteni, magazin ist. 1974, nr. 1, 11. Vai de mine, n-am opinci, Dar mîndruţe am vreo cinci! JARNÎK — BÎRSEANU, D. 377. S-a unit fo şapte inşi., ca să cumpere loc dă oraş. graiul, i, 149. O stat pi la noi ho şasî luni. ib. 323. Mi-aş cumpăra vreo sută de oi şi stînă. furtună, c. 3. Scoate di colo un butoiu dé-o cinj mii de kilograme, o. bîrlea, a. p. ii, 25. Să mai stea vreo trei ani fată... Păn-oi scăpa de armată. folc. mold. i, 141.0 Expr. Vreo doi... (sau două) = cîţiva (sau cîteva...). Curiozitatea mă împinse să fac vro două păsuri spre el ALECSANDRI, O. P. 9. Se suie iute în pod şi scoboarî de acolo... vreo două dimerlii de păsat. creangă, P. 5. Dă vreo două tîrcoale baracii. caragiale, o. I, 20. Se odihniră vreo două zile. ispirescu, L. 6. Credincioşi îi rămăsese vreo doi. MACEDONSKI, Ο. I, 100. Şi nu singură să cadă, A mai tras cu ea vreo două. COŞBUC, Ρ. Π, 56. Mari isprăvi de vitejie Cunoscute poate vouă - Ascultaţi acu la mine Să vă spun şi eu vreo două. IOSIF, P. 70. Iţi trimit şi vreo două poezii pe care le-am scris, camil petrescu, P. 139. în odaia care era destul de lungă, erau... vreo două taburete, un lighean de porţelan, călinescu, s. 24. Da aseară ce-ai cinat? -Vreo două pere cu păne. jarnîk - bÎrseanu, d. 54. Vine-amanta Iu Mărin Cu f-o două sălbi-n sîn. graiul, i, 97, cf. mat. dialect, i, 123, 198. Am mîncat o două cireşe. Com. din bihor. E x p r. A spune (sau a trînti) cuiva vreo două = a spune cuiva lucruri neplăcute, cuvinte care nu-i convin, l-am trîntit şi eu vreo două... Bravo!... şi ce i-ai spus? camil petrescu, t. i, 487; d) (înaintea a două numerale consecutive corelate) De-abiia de au îngăduit vro două, trei ceasuri. Μ. costin, 0. 151. Ş-au zăbăvit acolo vro 2-3 săptămîni neculce, 1. 70. Mergea înaintea împăratului... cu vro 30-40 de oameni. R. greceanu, cm ii, 314. De vo doi, trii ani... s-au sculat un Bulirma (a. 1757). ghibănescu, S. i. xvn, 36. De va mai găsi vro 5 sau 6 sute să mai ia (a. 1786). FURNICĂ, d. C. 139. Să le luaţi hrana şi îmbrăcămintea măcar pe vreo două-trei luni. filimon, o. i, 183. Violinţa, minciuna, practice obişnuite de vro patru, cinci secuii. baronzi, i. C. 1/41. La vro două, trei luni după asta, Ipate se trezeşte într-o zi cu socru-său. creangă, p. 216. Peste vreo patru-cinci zile trebuie să-i vedem. CARAGIALE, O. IV, 28. Vreo trei-patru aşteptau să le vie rindul SLAVICI, O. I, 294. Vreo doi-trei vlăjgani zgăcinau pomii. MACEDONSKI, O. ΠΙ, 5. Cîţi băieţi te-au strîns în braţe, Diţo? - Fo1 patru, cinci, stancu, d. 37. La vreo două, trei zile, iar se răţoieşte pe noră-sa. RĂDULESCU-CODIN, L. 6. Colo, fraté, uo şasă, şaptâ cîni. o. BÎRLEA, A. Ρ. Π, 482; e) (înaintea unui numeral multiplicativ) Biograful lui Neagoe Basarab îl întrebuinţează de vro zece ori. hasdeu, I. C. I, 52. Să sfinţeşti cu mii de lacrimi un instinct atît de van Ce le-abate şi la pasări de vreo două ori pe an? EMINESCU, ο. I, 155. Ocoli de vreo două, trei ori. ispirescu, L. 10. Scoate hîrtiile din portofel, le numără de vreo trei ori. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 94; f) (înaintea adjectivului nehotărît „cîteva”) Am alergat... şi i-am dat vreo cîteva cuţite, halima (1783), 807 38. Vreo cîteva ortale ce era la Ruşciuc. văcărescul, i. i, 9578. Arătînd Dumitru vreo cîteva răvaşă... zice (a. 1784). 5829 VREUN - 1280 - VREUN furnică, D. C. 106. I-au dat vro cîteva pungi de bani (a. 1800). GCR n, 178/29. Lucra o zi şi îşi cîştiga vreo cîteva groşiţe. petrovici, p. 294/8. Te sfătuiesc pentru vreo cîtăva vreme să mergi spre lăcuinţă. GOLESCU, P. 180/5. Au început de vreo cîteva zile (a. 1834), DOC. ec. 561. Unii voiau să păstreze în viaţă vreo cîţiva din nobilii prinşi. BĂLCESCU, M. v. 393. Fabricaţia fosforului a luat oarecare întindere de vro cîţiva ani marin, pr. i, 37/29. Scoase din buzunariu vro cîţiva sorocoveţi. RUSSO, s, 179. Grijile ce muncise pe bietul fanariot cu vreo cîtva timp mai nainte. filimon, O. l, 134. Trecurăm iute vro cîteva uliţi alecsandri, o. p. 11. O zidise cu vreo cîţiva ani mai nainte. odobescu, s. i, 64. într-un colţ al casei... dormeau una peste alta vo cîteva sute de cărţi vechi eminescu, p. l. 29 .La vro cîteva zile după aceasta, împăratul arată spinului nişte pietre scumpe. creangă, P. 216. Luînd cu dînşii vro cîţiva boieri mari, ostaşi şi slujitori, s-au dus la unchiaş acasă. ISPIRESCU, L. 1. Flăcăii cei glumeţi luaseră cu dînşii vreo cîteva găini şi un clapon de toată frumuseţea, popa, v. 13. D-am avut vreo cîţiva lei... ţi-o dat pe doi viţei JARNÎK -BÎRSEANU, d. 181. A stat numa ho cîţva ani GRAIUL, I, 227. Izbutise să cumpere... vreo cîteva fălci de loc. furtună, v. 17. O... gasît vo cîţva hribi o. bîrlea, a. p. i, 198. II. Pron. nehot. (în forma vreunul, vreuna) Cineva, oarecine, oarecare unul; careva. Vrea-voru se prilăstească vriurii. COD. VOR2 84r/2. în pustie făcu Hristos ciudesa, ca să n-aibă a le se părea vreunora că de cetate aproape au fost. CORESI, ev. 261. Au fost şi aceştia oameni cu trup... sau doară vreunii şi păcătoşi (a. 1632). GCR i, 77/5. De se vor vătăma vreunele... aceasta pagubă... să o plătească stăpînul dobitocului celuia ce au început svada. prav. 19. Dă s(ă) va tinde fruunul a lua măcar un paiu (a. 1676). iorga, S. D. vn, 29. Poţi prepune că dintr-aceste sunate să fie vreunele şi adevărate, cantemir, i. i. ii, 117. Măcar de ar şi fi vreunul de vreun neam bun. C. cantacuzino, CM I, 40. De se-au vrut scula spre mene vreunul de ceia ce nu mă iubiia, vrutu-m-am ascunde di-nsă (a. 1710). gcr i, 366/24. De s-ar băga vruunul pînă n-or fi toţi, să nu fie volnec să să bage (a. 1768). ştefanelli, d. c. 97. Să nu cuteze vreunul a înjura pe cinevaş (a, 1775). prav. cond. (1780), 164. Ian cîntă-ne vruna de jele. budai-deleanu, ţ. 136. Nu care cumvaş să să îndrăznească vreunul a vinde vreun lucru cu preţ mai mult (a. 1820). arh. olt. ix, 200. Să să ajute care vor fi săraci din meşteşugul lor... la îngroparea vreunuia (a. 1824). DOC. ec. 328. Afli pe vreunul că este vrednic de a vătăşi? GOLESCU, P. 263/18. Păşit-au vrunu-nainte cu niscaiva folosinţă? conachi, p. 300. Ochita-ai vreuna? SION, P. 57. Făcea parte din toate braslele neguţătoreşti, fără ca să plătească patentă la vreuna, filimon, o. I, 146. Căuta să-şi dea seamă dacă toţi căţeii sînt presinţ sau lipseşte vreunul. HASDEU, I. C. I, 14. Dacă e vreunul ce simte-ntre voi Vie a combate ş-a muri cu noi! BOLINTINEANU, P. I, 24. Credeţi c-a avut fata parte să guste vrouna? creangă, P. 293. Tătarii... prindeau pe sărmanii oameni, îi făceau robi... şi rar cînd se mai întîmpla ca să scape vrounul din mînile lor. sbiera, f. S. 5. Cum zăresc pe vreunul licurind, încep a rosti cuvintele. MARIAN, INS. 54. Să fii cu ochii în patru să nu te-nşele frunul că tu eşti cam tutuit, brătescu-voineşti, î. 114. Vreunul mai ţanţoş începe o chiuitură. REBREANU, I. 12. / se părea că recunoaşte pe vreunul LOVINESCU, M. 69. Dar d-ta?... Ai iubit vreuna? camil PETRESCU, τ. I, 472. Mai înainte ca vreunul să se dezmeticească, se făcu nevăzut. VOICULESCU, Ρ. Π, 35. Binefacerile domnilor cădeau în adîncul unei mări furtunoase şi nu se aflase încă peştele de aur care să iasă din întunericul fundului să înghită vreuna, sadoveanu, O. X, 124. Cum o greşi vreunul, nimic! iordan, STIL. 33. Sînt vreunii care să extindă aşa departe voluptatea, papadat-bengescu, o. i, 12. De-ar îndrăzni vreunul, careva, Să se atingă... Pui laba-nfoc Că el rămîne mort pe loc. arghezi, S. v, 132. Dacă vreunul îi amintea că e îmbătrînit, loanide replica îndată. CĂLINES.CU, b. i. 46. Dac-o fi vunu supus, şi robit dă tata-nchis acolo, şi ieu îi dau drumu şi mă supune? o. BÎRLEA, A. p. II, 188. Nu cumva să-ntrebe pă vunu. id. ib. 569. 0 (Urmat de un atribut partitiv introdus prin „din”, „dintre”, învechit, „de”) Va vătăma vrunul dentre ei muiare tăroasă. PO 248/20. Vreunul de dînşii să nu paţă mai rău de cum au păţitu Iliaşu Vodă. ureche, l. 77. Cela ce va scoate den mănăstire pre vreunul di ceia ce cearcă să să facă călugăr, aceluia capul să i să taie. PRAV. 298. Să nu obidiţi pre vreunul dentru aceşti mici (a. 1693). GCR I, 309/19. Pre fietecare chip supt numele a vreuniia din pasiri sau a vreunuia din dobitoace a supune... am nevoit. CANTEMIR, I. I. I, 4. Facă-mi Dumnezeu răsplătire de va fi urmat vreuna dintr-acestea. antim, P. XXV. Mă... turbură mai mult ca nu cumva să fi auzit pentru Ahamen vreunile din cele ce prepui şi eu. AETHIOPICA, 37714. Să prinză pre vreunul din noi halima (1783), 51717. Să vie vreunul din cei mai bătrîni VĂCĂRESCUL, i. ii, 18v/7. Vreunii dintră romani să-şi fi luat şie muieri dintră dache. MAIOR, ist. 15/29. Vreunul dintr-înşii au călcat regula (a. 1826). uricariul, I, 170. Se învioră dar a izbi o lovitură puternică, jertfind vreunul din cei mai puternici magnaţi. BĂLCESCU, M. v. 261. Vreunul dintr-înşii recunoaşte a învăţa cîte ceva. filimon, O. I, 97. Aşezîndu-se vreunul din neamuri pre vreunul din pămînturi, legătura celor două specialităţi produce o naţiune, hasdeu, i. C. i, i, 175. Stetea singur... cercînd... dacă nu află vreun semn pe vreuna din ele. slavici, O. I, 182. Nu ştiu dacă... vreunul din prietenii mei au putut petrece pe placul lor. caragiale, O. IV, 91. Să nu mai ipitropisească pe vreunul din neamul lui. delavrancea, O. Π, 37. Se putea... să afle aur la vruna din căile mai mici agârbiceanu, A. 60. Aşi fi vrut să fie cît de puţin obraznic vreunul dintre bărbaţi ca să-l pălmuiesc. camil petrescu, p. 136. Rareori vreuna din ele se lăsa pînă la bătaia carabinelor, voiculescu, p. i, 62. Poate se va găsi vreunul din distinşii săi elevi să poată săvîrşi această revenire. D. guşti, p. a. 91. I-am răspuns, arătîndu-i intenţia mea în privinţa vreuneia din camerele care n-au cărţi de vizită la uşă. mmăescu, d. a. 101. Se traducea printr-o execuţie rece şi convenţională ori de cîte ori natura apărea în vreuna din operele lor. OPRESCU, S. 31. Dacă vreunul din plutaşi l-ar fi văzut mişcînd sforile pînzei... l-ar fi întrebat. TUDORAN, P. 100. ♦ (în propoziţii negative, adesea urmat de un atribut partitiv introdus prin „dintre”, „din”) Nici unul, nici una. Să n-aibă a zice vreunul dentr-înşii că n-au ştiut. 5829 VREUNDEVA - 1281 - VRÎNCEAN CORESI, EV. 84. Şi tu încă să nu calci vreunul den cuvintele D[o]mnului tău. biblia (1688), 622V56. Fără-a oferi vreunul dintre modurile de a fi distinctive ale fiecărui individ, laurian, f. 49/4. O asemenea numire... n-o aflăm nicăiri în vreuna din sorginţile secolului XVI. HASDEU, I. C. I, 53. N-ar fi posibilă reprezentarea vreuneia dintre piesele mele fără să se işte din nou scandal CAMIL petrescu, t. iii, 497. Rebreanu redă puternica iubire de viaţă cu mijloace literare simple şi fără a fi sclavul vreunei formule estetice. D. GUSTl, P. A. 95. Era un străin şi nu intrase niciodată în vreunul din magazinele în care nu-l cunoştea nimeni, călinescu, b. i. 169. Nu tăbărî însă nimeni şi nu rîse vreunul preda, m. s. 13. - PL: vreunii, vreunele. - Şi: (învechit şi popular) vrun, vro, vun, vo, (învechit şi regional) vrea, von, (învechit) vru, (regional) ho (alr sn vi h 1 744/605), fo, uo, o, (învechit, rar) vreun adj. nehot., pron. nehot. - Lat. vereunus, -a, -um. VREUNDEV adv. (învechit şi regional) în vreun loc oarecare, undeva. în scrierile române de pînă acum nu credem că se va constata vreundeva o prea mare îmbelşugare de idei în comparare cu cuvintele întrebuinţate. MAIORESCU, cr. I, 176. Iria doifraţşî iiria săras ş-o plicat să să pună slugă la vrundiva. arh. folk. m, 94. - Şi: vrundivâ adv. - Vre + undeva» VREVA s. f. v. vreavă. VREVI vb. IV 1. Intranz. (învechit) A murmura (3), a cîrti. Vreviră năroadele împrotivă lu Moisi aceasta dzicînd: ce vom bea? PO 230/7. Vreviră toată gloata fiilor Iu Israil în aleanul lu Moisi şi Iu Aron în pustie. ib. 231/3. Ce sîntem noi unde în aleanul vostru aţi vrevit? ib. 231/23. Cînd iară acolo nărodul se-ară însătoşa pentru niştota apeei, vreviră în aleanul lu Moisi, ib. 235/16, cf. tdrg, dhlr ii, 536, scriban, d., cl 1962, 133, CIORANESCU, d. et. 9371. 2. T r a n z. (Prin Ban.) A certa, a ocărî; a ameninţa. Cf. ANON. CAR., L. COSTIN, GR. BĂN., GĂMULESCU, E. S., com. din oraviţa, alr n/36. - Prez. ind. vrevesc. - Şi: (regional) vrivi vb. IV. - Din sb. vre vi ti, bg. upeuH. VREVITOR, -OÂRE s. m. şi f. (învechit, prin Ban.) Persoană care dojeneşte, care huleşte. Cf. anon. car. - Pl.: vrevitori, -oare. - Vrevi + suf. -tor. VREZ s. m. v. vrej. VRIBÉTE s. m. v. vrăbete. VRIE s. f. v. vrilă. VRIGHINI vb. IV. I n t r a n z . (Regional) „A învîrti mereu cu un sfredel spre a răzbi o gaură” (Păuşeşti Otăsău - Băile Govora), coman, gl. - Prez. ind.: ? - Cf. virghină, frichini. VRÎJĂ s. f. v. vrej. VRILA s. f. 1. Maşină portativă, manuală, prevăzută cu un burghiu, folosită de regulă la găurirea lemnului şi a anumitor materiale de mase plastice. Cf. ioanovici, tehn. 28, orbonaş, mec. 238, ltr2, dn4. 2. Coborîre a unui avion în pierdere de viteză pe o traiectorie în spirală foarte strînsă, cu răsucire în jurul axei longitudinale. Cf. ltr2, dl, dm, dn2, der, m. d. enc., DEX, DN4. - PL: vrile. - Şi: vrie s. f. ltr2, dn2, der, m. d. enc. - Din fr. vriile. VRIVÎ vb. IV v. vrevi. VRÎ interj, v. vr. VRÎNCEÂN, -A subst., adj. 1. S, m. şi f. Persoană care face parte din populaţia de bază a vechiului ţinut Vrancea sau a actualului judeţ Vrancea; persoană care este originară din aceste locuri; (la m. pl.) populaţie din aceste locuri. Le-am hotărît ca numiţii răzeşi de Odobeşti şi vrâncenii să-şi stăpînească moşiile din cuprindere vechilor hotară, cum au stăpînit şi pîră acum (a. 1732). sava, DOC. i, 70. Au hotărît Mărie sa... de le-au dat tof[i] munţii să fie a tuturor vrincenilor de prin toate satele Vrancei (a. 1755). id. ib. u, 17. S-au sculat vrâncenii cu pricină asupra călugărilor ş-au mers la Ieşi şi, din poroncă domnească, s-au judecat vrâncenii cu Dâmiian, egumen de Soveja (a. 1767). id. ib. i, 96, cf. 108, 138. Alte dovezi nu sînt decît cele arătate de cătră Wsi[iemicul] Iordachi Roset care, fiind cercetate prin giudecăţile ce s-au pomenit, n-au putut avea nici un cuvînt sau putere împrotivă vrâncenilor (a. 1814). URICARIUL, II, 4/25. Acest hrisov, osebit de celelalte deosebite dovezi cîte s-au arătat, este temeinic, arătînd pe vrânceni stăpîni baştinilor lor întru toate hotarăle (a. 1817). ib iv, 341/23. Partea vrincenilor s-au dat lui Bejan Florea şi Costantin Stoica... la vale pîră într-un plop (a. 1820 - 1822). c. giurescu, p. o. 421, cf. 339, 420. Vrîncenii, după ce oile, vitili le urcă în munţi, apoi ei necontenit merg şi vin şi mai mult şăd acolo decît în sat (a. 1830). sava, doc. ii, 108. Cîmpulungenii, cumanii şi vrâncenii trimiseră îndoit număr de arcaşi. asachi, o. n, 151. Nu numai să nu strămute această hărăzire de mare agiutorinţă, ce să dă pentru casnica hrană a vrincenilor..., ce mai ales să se întărească (a. 1853), sava, doc. ii, 221. Poporaţia din mai toate aceste sate păstrează şi pînă astăzi datinele, obiceiurile şi portul vrincenilor. L IONESCU, P. 19. în balada „Mioarei” găsim... numiri locale, precum moldovan,... ungurean..., vrancean, locuitor din munţii Vrîncel odobescu, s. I, 218. închişi în munţi, departe de zbuciumul oraşelor, sănătoşi, deştepţi şi harnici, vrâncenii sînt, cu adevărat, mîndri. vlahuţă, r. p. 176, cf. ddrf. Vrâncenii se crede că erau stabiliţi în Vrancea încă înainte de descălecare, enc. rom. m, 1 238. Azi numai documentele vrâncenilor mai amintesc despre frumosul lor trecut şi despre drepturile lor de odinioară. ŞTEFANELLI, D. C. IV. în timpul procesului vrâncenilor cu vistiernicul lordache Roset Roznovanu,... comunitatea 5842 VRÎNCEAN - 1282 - VRÎNCENESC de interese dintre vrânceni şi şindilari a devenit perfectă. SAVA, DOC. I, XIV, cf. xviii. în trecut, dare nu avea vrănceanul de plătit pentru munţi, în vreme ce dările împovărau aiurea. diaconu, p. 5, cf. 34. Sub raportul etnic, ceea ce a caracterizat pe vrânceni întotdeauna a fost, pe lîngă dragostea de vite, şi iubirea nemărginită pentru pămînt. id. vr. lxxx, cf. xliii, Lin. Studiul introductiv la această culegere despre ţinutul Vrancei şi despre vrînceni are o valoare deosebită. SADOVEANU, o. xx, 45, cf. PUŞCARIU, L. R. ii, 367. Privilegiile vrincenilor ademeneau şi ele, în trecut, pe păstorii din alte ţinuturi, nu numai pentru perioada vremelnică a vârâtului, dar şi în vederea stabilirii definitive în acest ţinut, vuia, păst. 137. Mocanii seceleni, covăsnenii, buzoienii şi vrâncenii aveau oi ţigăi. id. ib. 156. Nerejii, de neam, sînt vrînceni, oameni de munte. BĂNULESCU, I. 101. Drepturile pe care le au vrîncenii în Odobeşti nu implică neapărat o ascendenţă comună. C. GIURESCU, p. o. 52, cf. 49, 51, 53, 61, cf. L. rom. 1977, 151, dex2 Direcţia de Sănătate Publică Vrancea derulează, în perioada 8-15 mai, un studiu care priveşte starea de nutriţie a vrîncenilor în relaţie cu consumul alimentar. RL 2003, nr. 3 990, iv/4. Iată vin în cale, Se cobor la vale Trei turme de miei, Cu trei ciobănel Unu-i moldovan, Unu-i ungurean Şi imu-i vrancean. ALECSANDRI, P. P. 1. Sî coboarî-n vali Trii turmi di moreli, Cu trii sântineli. Trii siobănei...: Unu-i moldovean, Unu-i ungurean Şî unu-i vrănsean. DIACONU, VR. 6, cf. 9, NALR — MB I h 2. Trei cîrduri de oi, De oi bucălăi,... Cu trei ciobănei, Tustrei verişori, Că-s din trei surori. Unu-i ungurean, Unu-i moldovean Şi unu-i vrîncean. FOLC. MOLD. I, 83. 0 (La sg. cu valoare de pl.) Cătrinţa caracteristică a vrănceanului contrastează aici, pe furiş, cu fota adusă „di la cîmp” şi cu fusta venită din mahalaua oraşului. diaconu, VR. xxxni. Portul vrănceanului e simplu şi pare să aibă elemente autohtone, id. ib. LVI. 0 (Atribuind calitatea ca un adjectiv) Moşnenii vrînceni... au moşie în Odobeşti în bătrînul lui Chilău (a. 1785). c. giurescu, P. O. 50. Făcîndu-să în trii rînduri obşteasca adunari, s-au cercetat cu amăruntul.. scrisorile şi dovezile, atît celor cîte s-au văzut la jăluitorii vrânceni, cum şi celor cîte s-au arătat de vechilul lui H, de hultur Ό) tire-reaţele tale. psalt. 211, cf. 314, coresi, ps. 279/5. Cine va mînca carne de lup... sau de vultur... post 4 ai. PRAV. LUCACI, 163. Am purtat pre voi în arepile vulturului. PO 241/8. Văzu un vultur desupra lui... de-ş tinsese arepile, de-l umbria. moxa, 368/5. Mai bine vrea goni văltur. id. ib. 380/18, cf. mardarie, l. 1Q12/21, 1912/21, 2442/6. Mulţi pun şi arepi tocmite de pene de hultur sau de alte pasări mare. M. costin, o. 53. I să dederă 2 aripi de hultur mare. dosoftei, ps. 295/9, cf. 348/15. Un vultur acoperi cuibul său. cheia în. 64r/25. Puii vulturului la înălţime zburară, biblia (1688), 365 V28. Au văzut pre un hultur frumos (a. 1692). gcr i, 297/10. Aceasta n-ar fifost de nu s-ar fi împănat sigeata cu penele vulturului, cantemir, hr. 107. Vulturul va face o zburare peste o turmă de capete rase (a. 1694). fn 25, cf. antim, O. 299. Vulturi de ai locului. .. au în cuiburile lor pui tineri. halima (1783), 47738. Trecu un vultur şi-şi scăpă oul în braţile meii. alexandria (1784), 776, cf. herodot2, 108, 147, klein, d. 457. Vulturul, silit de foame, împregiur pretutindene zboară. BUDAI-DELEANU, ţ. 78. Au poruncit să prinză patru pui de vulture (a. 1812). gcr n, 208/34, cf. şincai, în dr. v, 562. Iepurii, deşchizînd războiu împotriva vulturilor, au rugat pe vulpi să le fie spre ajutoriu. GOLESCU, Ρ. 131/20, cf. 135/20, lb. Vulturul mîndru din nalta sa privire Parcă ar zice lumii... : Pămîntul mi-este leagăn, dar lăcuiesc în cer. HELIADE, o. I, 154, cf. i. golescu, C., bojincă, A. i, 7/3. Toate lucrurile vestesc bunătatea, dragostea şi sfinţenia Ziditorului,... de la viermuleţul care să tîrăşte în pulbere, pînă la vulturul care zboară falnic. marcovici, D. 423/28, cf. j. cihac, i. n. 74/10. Vulturului place zborul pe-a fortunilor aripe. ASACHI, S. L. i, 139, cf. VALIAN, V. Un vultur negru şi foarte mare... pluti cîtva timp în aer. BĂLCESCU, Μ. V. 140, cf. CÎMPEANU, GR. ROM. 46/26, ISER, RUSSO, s. 126. Unii zic că Remus într-adevăr a văzut vulturii şi că Romul a minţit. ARISTIA, PLUT. 57/16. Vulturul aleasă pre care gîndiţi domn? Pre ciof! negruzzi, s. ii, 297, cf. polizu. Boierii noştri... ţineau prin curţi şi în casă cîni, lupi, urşi, vulturi, corbi. GHICA, S. 522. Niciodată mîndru vultur... De o prad-aşa bogată încă nu s-a-ndestulat. alexandrescu, m. 22, cf. petri, v. Pe cer un vultur mare... Se vedea plutind cu fală. alecsandri, p. h, 11, 6002 VULTUR - 1316 - VULTUR cf. costinescu, cihac, I, 321, lm. Un vultur cu durere ţipa p-un colţ de stîncă. bolintineanu, O. 7, cf. id. P. i, 345. Omul.. vede unele lucruri cu inteligenţa sa mai bine decît vulturul,... care are ochii de o putere şi o pătrundere extraordinară. CONTA, o. F. 51. Aşa cîntă poetul viaţa unui popor de vînăton, care, în singurătăţile muntoase ale Alpilor, trăieşte de secoli pîndind vulturul şi căpriţa pe piscuri fără urme. ODOBESCU, S. III, 164. Vulturii porniţi la ceruri pîn-la ramuri nu ajung. eminescu, O. I, 144. Nasul i se coroiază ca ciocul vulturului, caragiale, O. II, 303. Pe drum văzu un vultur, ispirescu, l. 326. Iepurii se vînau... cu ajutoriuL. vulturilor. marian, o. i, 97. Vulturul se mai numeşte de cătră poporul român din Bucovina şi... ultur. id. ib. 188, cf. rev. crit. i, 2, ddrf. Ţipa... ca un pui în ghiarele vulturului xenopol, i. r. vi, 55, cf. enc. rom. Mă uit la vulturul din zare Cum zboară puternic şi lin. coşbuc, p. n, 21, cf. barcianu, alexi, w., tdrg. Vulturul simte că-i pierdut, că puterile îl părăsesc. Gîrleanu, l. 92. Zeul e adorat pe munţii înalţi, în singurătatea unde numai vulturii, iar nu oamenii, mai pot urca. pârvan, G. 153. L-a auzit cîntînd din frunză... L-au mai auzit şi brazii şi vulturii. SOVEJA, O. 50, cf. RESMERIŢĂ, D. Priveam în slavă rotirea vulturilor deasupra negrelor prăpăstii M. I. caragiale, c. 39, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE, MINULESCU, VERS. 69. Vulturii se roteau cu neobosită măreţie. galaction, o. 164. Vulpea... şi-a înfipt colţii în gîtul vulturului de l-a omorît SIMIONESCU, F. R. 28. Ea să-ţi ofere batjocură, în loc de favoare. Să te ruşineze ca pe vultur prins, camil petrescu, T. ni, 380. Omul... venea cu arcul descordat, aducînd doar un vultur săgetat din văzduh. VOICULESCU, P. i, 1, cf. 62, DS. Simţirea răzbunării îmi încleşta inima ca o ghiară de vultur. sadoveanu, o. xxi, 503. Pe cer, vulturul negru virează Stînd pe loc. pillat, p. 143, cf. ENC. agr. Respiram din plin aerul înviorător de munte, privind..., cu palma straşină la ochi, cum vulturii pluteau deasupra noastră. MOROIANU, s. 46, cf. STOICA, vîn. 29, SCRIBAN, D. Din cerul albastru au ieşit doi vulturi, negri soli ai nopţii din depărtare. ARGHEZI, S. XVII, 43. Vulturul este ca şi şarpele o vietate recunoscătoare faţă de om. CĂLINESCU, B. 133. Vulturii treceau... deasupra noastră. BLAGA, POEZII, 94. Un apus roşu compune o aureolă de sînge vechiului castel de regi şi de vulturi RALEA, S. T. I, 290. Vulturii şi pajurile acelor părţi munteneşti erau mai mici decît cutezătorii condori ai altor munţi mai falnici v. ROM. aprilie 1954, 96. Pe umeri simt crescînd aripi De vultur, nu aripi de înger. BENIUC, V. 11, Se odihnea ca o furnică pe un ou de vultur. vinea, L. II, 107. Ceea ce se deschidea în faţa lui nu putea să fie decît marea.ale cărei ţărmuri îndepărtate nu le zăreşte decît vulturul tudoran, p. 102, cf. DL, DM. Un loc sălbatic cu mine de sare şi aur, undeva prin munţi înalţi, unde numai vulturii urcau. BARBU, PRINC. 68. In partea muntoasă a ţării noastre trăiesc vulturii. ZOOLOGIA, 155. Se lăsară din văzduh cinci vulturi T iulie 1964, 40. Vulturii merg prin zăpadă pe picioare,... iar găinile zboară pe cer cu aripi de-un metru. SORESCU, u. 79. Viaţa de pustnic E viaţa vulturului românia literară, 1973, nr. 2, 27/1, cf. M. d. enc., dex, l. rom. 1992, 301, η π 299, vn 481, ΧΠ 287, 429, xvin 103. O negură de vulturi se arătă împregiurul corăbiilor. COLUMNA, vn, 90. Vulturul.. mi-a furat nevestica, pop., ap. şăineanu, !. 153. La Cîmp rourat,... Mi-se bat Doi pui de vulturi teodorescu, p. P, 68, cf. STĂNCESCU, B. 26. Au vînat un vultur sur. VICIU, col. 56. A zburat vulturu cu el, s-a suit în slava ceriului, graiul, I, 85. Un... vultur şi-un biet erete văzură un iepure. I. cr. n, 185, cf. com. din marginea -Rădăuţi. Să prinzi un vultur viu şi să-l înjunghii cu trestia. ŞEZ. xxiv, 68. Lăutari lui, Păsările codrului; Şi nuntaşî lui, Vulturi din cer. diaconu, vr. 54, cf. alr i 1 052, alr sn ni h 719, alrm sn n h 533. Lăutarii Cine-mi sînt? Vulturii, Ce zboară-n vînt, balade, ii, 240, cf. 0. bîrlea, a. p. n, 58. Nu-i hultur cu şerpe-n gură, Şi-i călău cu ştreangu-n mînă. folc. mold. i, 79, cf. 418, 1. rom. 1970, 207. 0 (în credinţe şi superstiţii) Dacă cocoarele, vulturii şi alte păsări răpitoare într-un şireag pe sus zburînd spînzură, apoi nu este departe furtuna. marian, S. r. I, 121. Semne de vînt.. : Cînd... vulturii şi alte păseri răpitoare se desprind din şireag şi spînzură în văzduh, pamfile, văzd. 57. Cînd s-a născut, l-a scăldat în sînge... de vultur... să se înalţe, delavrancea, Ο. II, 14. De se roteşte vulturul deasupra satului, cere came. HIV 54. Ochii vulturului să-i strîngi şi să-i porţi cu cinste... şi foarte bine să-i păzeşti, că cinstit vei fi de toţi. şez. xxiv, 68. Cînd vin toamna mulţi vulturi şi stau pe jos, are să cadă iarnă grea. POP., ap. băcescu, PĂS. 226. 0 (în proverbe şi zicători) Oriunde va fi stîrvul, acolo se vor aduna vulturii, se spune despre oamenii lacomi. Cf. Ν. test. (1648), 3276, I. golescu, ap. zanne, p. I, 710, cade. De multe ori clonţul corbului şi a vulturului ochiul vulpei s-au văzut scobind, cantemir, ap. zanne, p. i, 438. Vulturul după muşte nicicum aleargă sau vulturul muşte nu vînează, se spune despre oamenii de caracter, care dispreţuiesc faptele josnice. Cf. i. golescu, ap. zanne, p. i, 713, pann, p. v. n, 34/20, marian, o. i, 190, DDRF, alexi, w. Gîndacul nicicum moşaşte pă vultur cînd naşte, se spune despre situaţii imposibile. Cf. i. golescu, ap. zanne, p. i, 479. Pitulicea la luptă să nu cheme pă vultur, id. ib. 605. Vulturul, cînd îi tai penele, rămîne dă batjocură, id. ib. 714. Pă vultur înveţi să zboare? id. ib. Vulturul de aripi smuls Nu mai poate z.bura-n sus. pann, p, v. n, 41/19, cf. marian, o. i, 190, SIMIONESCU, F. R. 163, ZANNE, P. I, 714. Alţi ochi are vulturul Ş-alţi ochi are fluturul pann, ρ. v. n, 34/23, cf. marian, o. i, 190, zanne, p. i, 714. 0 (Ca termen de comparaţie sau în construcţii comparative, cu aluzie la forţa, măreţia, rapacitatea păsării, la agerimea ochilor ei etc.) Ca vălturul coperi cuibul său şi spre puii săi .. tinse arepile sale şi .. luo-i în umărul său. coresi, ps. 412/3. Ca un vultur va pomi şi va întinde mînile lui preste Moav. biblia (1688), 5242/31. L-aceste vorbe, ca un vultur, răul plumbă Cînd la pradă se răpede. heliade, O. I, 292. In sus şi în jos aleargă, ca viiturii zburători PANN, E. IV, 62/25. El căta să-şi rădice un cuib central, de unde să poată veghea în toate părţile, ca vulturul ce de pe verful stîncei pîndeşte. hasdeu, i. v. 33. N-aţi scăpat, oi să mă răped ca un vultur de sus, de pe stîncă. ALECSANDRI, T. I, 454. îmi tîrăsc soarta ca un vultur Ce îşi tîrăşte aripa frîntă. eminescu, O. I, 26. Un voinic cu ochi de vultur lunga vale o măsoară. id. ib. 83. 6002 VULTUR - 1317 - VULTUR Ce vă este, zise Zaharia, sărind ca un vultur între dînşii. creangă, A. 113. Nasul îi era cam adus, ca de vultur. ispirescu, u. 28. Voi ce-aţi despicat natura c-o privire de vultur.. Voi puteţi a mă-nţelege. MACEDONSKI, O. I, 96. Poate-i tresări odată Cînd voi fl pierit pe o stîncă Singuratec ca un vultur. CONV. lit. xxn, 185. Are ochi de vultur, ib.930. Mihai, urmărind cu privirea lui de vultur luptele,... venea să-şi răscumpere de la păgîni domnia şi ţara. IORGA, p.a. Π, 263. Ia-ţi, ca un vultur, zborul în ţările senine. PÂRVAN, I. F. 41. Nu se înalţă în adîncul văzduhului ca vulturii. simionescu, f. r. 78. Eram bărbatul care-n singurătăţi petrece, Ca vulturul pleşuv pitit în stînca rece. călinescu, l. l. 7. Are priviri de vultur şi de demon, vianu, l. R. 301. Stindardul cel mare răsărea deasupra convoiului ca un mare vultur cu aripile pictate, barbu, princ. 200. Cu ochii lor de vulturi i-au văzut, magazin ist. 1969, nr. 11, 7. Cîntă, mîndră, trăgănat,... Că-s trei cai de furat.., Cu ochi iuţi ca fulgerul, La goană ca vulturul, De-ţi înalţă sufletul! jarnîk - BÎRSEANU, D. 291. Cugeţi că Cujbean cu ochii lui de vultur nu vede aceasta? REV. CRIT. I, 291. Moşul traiul ş-a nimerit Şi ca vultur-a-ntinerit, se spune, mai ales, despre o persoană în vîrstă care s-a refăcut după o boală grea. Cf. pann, p. v. m, 141/7, zanne, p. ii, 274, ix, 739. Vede ca vulturu. zanne, p. i, 715. 0 Vultur bărbos (sau cu barbă, de miei, negru, auriu, bălan) sau vulturul mieilor ~ pasăre de talie mare, cu penajul negru-cenuşiu pe spate, pe coadă şi pe aripi, alb-gălbui pe cap, pe gît şi pe pîntece, care are sub cioc un smoc de pene negre, lungi şi ţepoase; zăgan (1 a), (regional) cilihoi, sorliţă (Gypaetus barbatus aureus). Cf. bariţiu, ap. băcescu, păs. 176, marian, o. i, 178, ddrf, barcianu, JAHRESBER. XIX - XX, 542, CADE, SIMIONESCU, F. R. 162, enc. agr., băcescu, păs. 176, 178, 233, linţia, p. n, 284, dl, dm, M. D. enc., dex. Vultur pescar (sau pescăresc, de peşte) sau vulturul peştilor = pasăre cu penajul brun-închis pe partea dorsală a corpului şi alb pe cea ventrală, care se hrăneşte cu peşti (Pandion haliaëtus). Cf. păcală, M. r. 30, cade, simionescu, f. r. 168, băcescu, păs. 176, 177, 178, linţia, p. n, 280, 281, DL, DM, der, M. D. enc., dex. Vultur şerpar sau, regional, vîltur cu coada lungă = pasăre cu penele de culoare brună-cenuşie pe spate şi albă pe pîntece, cu capul foarte mare, care trăieşte mai ales în ţinuturile păduroase din Dobrogea (Circaetus gallicus). Cf. păcală, m. r. 30, băcescu, păs. 177, linţia, p. n, 278. Vultur ţipător mare sau, regional, vîltur negru = pasăre cu penele de culoare brună-negricioasă, cu luciu metalic şi cu pete brune-gălbui pe pîntece; vulturaş negru mare, (regional) brehană, huligaie (Aquila danga). Cf. păcală, m. r. 30, băcescu, păs. 177, linţia, p. n, 185. Vultur imperial = acvilă imperială (Aquila heliaca). Cf. cade, enc. agr. i, 288, băcescu, păs. 177, linţia, p. n, 169. Vultur porumbar = pasăre cu penele de culoare brună-roşcată, cu tarsul, de obicei, striat cu brun; acvilă porumbacă, pajură porumbacă (Hieraëtus pennatus). Cf. băcescu, păs. 177. ♦ P. restr. (învechit) Came de vultur (1). Cine va mînca corb sau cioară... sau vîltur... să aibă pocaania şi metanii 100 de zioa. prav. GOV., ap. CCR 148/3. Oricine va mînca... pasere, cumu-i vulturul sau alte paseri ce nu să mănîncă,... de va fi preot, să fie lepădat de preoţie (a. 1645). GCR i, 116/35. Nu se vor mînca... vulturul şi gripsorul. biblia (1688), 77^32. ♦ (Regional; în forma hultur) Nume dat copilului care îndeplineşte rolul găii în jocul de-a puia-gaia (v. pui1 I 1) (Cristeşti - Botoşani).Cf. alr sn v h 1 299/414, alrm sn m h 1 099/414. ♦Fig. Bărbat curajos, viteaz, semeţ, falnic. A! Unde e acuma puternica mărire Din vremea... Cînd vulturul Daciei, cu fruntea-ncoronată Şi duhul răzbunărei cu manta-i sîngerată, Da semnul biruinţei şi calea ne-arăta! alexandrescu, m. 31. Ochiul vulturului bătrîn clipeşte încă... Vărsa văpăi, mă frigea privirea Iul delà vrancea, O. II, 34, cf. resmeriţă, d., şăineanu, d. u., scriban, D., DL, DM, M. D. ENC., DEX. 2, Figură simbolică reprezentînd un vultur (cu unul sau cu două capete, de obicei cu aripile întinse), care serveşte ca semn convenţional distinctiv pe stemele, steagurile, peceţile etc. unor ţări, familii nobiliare etc.; p. e x t. stemă, emblemă, insignă, steag etc. avînd o asemenea figură; s p e c . stindard al legiunilor romane, înfăţişînd o acvilă. Mari biruinţe făgăduiesc... celuia ce-i este în steag vultur zburător (a. 1695). fn 51. Călărimea, luînd iarăşi vulturul lor, îl duc în curţile lui Romii beldiman, n. p. i, 64/13. Am văzut formîndu-se miliţia română şi vulturul roman întinzînd aripile sale peste steagurile româneşti heliade, o. I, 414. înlăuntru se cîrmuia după legile constituţiei romane, iar de vrăjmaşi de pe dinafară trebuia să se-apere cu spaima vulturilor romani F. AARON, 1.1, 9/4. Acolo am văzut... şi multe steaguri leşăşti, italieneşti, franţuzeşti precum şi vro cîteva vulturi de a lui Napoleon. kogălniceanu, S. 12. Mă rog... de a mi să da... slobozenie de la cinstita Marea dvomicie sloboda voie: semnu vulturului rumânesc înaintea aceştii fabrici (a. 1841). DOC. EC. 752. Nerva Ulpiu Traian.,. cu braţ puternic rădică vînta vulturului roman lăsată de anticesorii săi în picioarele barbarilor, ist. M. v/20. Cu vulturul cel de aur Căuta să facă pace. bărac, r. 69/18. Puşcaşi aleşi sub trei steaguri, unul cu vulturul negru şi cu mănuchiul de argint, altul cu vulturul alb cu mănuchiul tot de argint şi al treilea, după obiceiul lor, năvălesc cu căpetenia lor. BĂLCESCU, M. v. 65. Tresare sînul de bucurie..., Găsind vulturii ce şi-a pierdut bolliac, o. 162. Străinii, confundînd familia princiară cu însăşi ţara, puneau acele arabităţi, proprie neamului basara-besc, în locul vulturului muntean şi al zimbrului moldovean. HASDEU, I. C. I, 97. Originalul e scris pe hîrtie gălbuie..., avînd semn de fabrică un vultur cu doă capete, cuv. D. bătr. i, 32. Sigilul domnesc... prezintă la mijloc pe vulturul muntenesc cu crucea în cioc. ib. 108. Dasupra... se vedea săpat, într-o firidă, vulturul ţărei. ODOBESCU, S. I, 128. Şi-n creasta coifului înalt Prin vulturi vîntul viu vuia. COŞBUC, B. 19, cf. ENC. ROM., BARCIANU. Lipsesc vulturii, zise fata, unul trebuie să fie pe aici, pe aproape, într-o biserică. D. ZAMFIRESCU, î. 94. Rămaseră numai imensele căzărmi, cu vulturul bicefal, cu titlurile nemţeşti.., spre care se uită cu ură ochii „patrioţilor” noului regat IORGA, P. A. I, 186. în ceasul cînd vîntul morţii rupe pînza steagului,.. . vulturul suliţei nu-l poate apleca, id. ib. Π, 147. Desigur că-i părea foarte rău de nevoia în care se afla de a 6002 VULTURĂ - 1318 - VULTURESC pune... pecetea vulturului împărătesc cu inscripţia latină, arh. olt. xii, 3, cf. resmeriţă, d. Echipajul împăratului e negru cu vulturi de argint pe felinare. M. i. CARAGIALE, în v. rom. ianuarie 1966, 178, cf. şăineanu, D. u., cade, scriban, D. îi e peste mînă să treacă din altar pe papura cu vultur din mijlocul incintei arghezi, s. xii, 134, cf. dl, dm. Padişahul îi împinsese un steag cu vultur pe el} pictat de o mînă meşteră, barbu, PRINC. 199. Histria avea ca stemă un vultur cu peştele în gheare, panaitescu, c. R. 35. Opera de cîştigare a „barbarilor ” pentru cultură începe abia cînd Roma îşi întinse vulturii în aceste părţi. id. ib. 37. S-a găsit... un splendid coif de paradă împodobit cu un vultur de bronz. H. DAICOVICIU, D. 55. în chenarul de piatră sculptată ce înconjură uşa de intrare se vede vulturul cu două capete, stema Cantacuzinilor. c. GIURESCU, P. O. 62. La loc de cinste stă vulturul bicefal magazin ist. 1969, nr. 11, 79. 0 Fig. înşişi vulturii Romei se temeau a înfrunta Oltul HASDEU, I. C. I, 228. Pe ţermii Dunării vulturul muntean şi zimbrul moldovean cutezau a înfrunta semiluna otomană. columna, vii, 148. Şi zimbrul de la Schee şi zimbrul din Mirceşti Se duc să ia în coame pe vulturii leşeşti, alecsandri, poezii, 204. 3. (Art.; şi în sintagma vulturul Domnului, otescu, cr. 438, pamfile, cer. 166) Constelaţie boreală, situată la sud de constelaţia Lebedei, care este vizibilă vara. Cf. costinescu. Direcţiunea sa.. . se împarte în două ramuri cari se îndreaptă spre ecuator printre constela-ţiunele lira, vulturul.. şi se reîntrunesc în emisfera australă. CULIANU, C. 54, cf. 51, ENC. ROM. Conste-laţiunile vulturul şi vizitiul, cu steaua Capra, sînt constelaţiuni în legătură de-a dreptul cu Zevs. otescu, cr. 435, cf. 438, pamfile, cer. 166, cade, scriban, d., DL, DM, der, m. d. enc. 1830, DEX. - Accentuat şi: (învechit şi regional) vultùr. halima (1783), 47738, i. golescu, c., tdrg, cade, scriban, d., arghezi, s. vii, 115, 120, l. rom. 1974, 420, 1984, 150, 1989, 115,1992, 301, alr 11052, alr SNfflh 719, alrmsn ii h 533. - PL: vulturi. - Şi: (învechit şi regional) vulture, viltur (accentuat şi: vîltùr, Zeitschrift, χπ, 222, TDRG, ALR i 1 052/164, 178, 190, 730, 740, 764, 772, 800, 810, 815, 874, 896, ALRSNmh 719, alrmsn π h 533), hùltur, (regional) viitor (alr i 1 052/131, 156, 217), vùîtor (alr sn m h 719/95, alrm sn n h 533/95), ultur, (învechit, rar) vôltur s. m. - Lat. vultur, -uris. VULTURÂ1 vb. I. 1. Intranz. (învechit, rar; în forma vulturi) A se comporta, a se manifesta ca un vultur (1). Unde leul vultureşte şi vulturul leuieşte, prepeliţa ce va iepuri şi iepurile ce să va prepeliţi? cantemir, i. 1.1, 144. 2. Tranz. (Regional; în descîntece) A alunga. Cu cuţitu l-oi înţepa., cu hulturul Loi hultura. I. CR. m, 144. Cu vulturul i-oi vultura. GR. s. vi, 105. - Prez. ind.: vulturez. -Şi: (regional) hulturâ vb. I, (învechit, rar) vulturi (prez. ind, vulturesc) vb. IV. - V. vultur. VULTURĂ2 vb. I v. viitura. VULTURÂR, -Ă adj. (Regional; despre oameni) Hrăpăreţ, rapace (asemenea unui vultur 1). Cf. baronzi, l. 125, cihac, i, 321, barcianu, tdrg, dr. x, 249, dl. Loc în rai, tăicuţă, n-ai, C-ai fost foarte vulturari, Ce~ai văzut nu mai lăsai. marian, o. i, 189. - PL: vulturari, -e. - Şi: vîltorâr, -ă adj. dr. x, 249. - Vultur + suf. -ar. VULTURĂŞ s. m. Diminutiv al lui vultur (1); pui de vultur; vulturel (1), (regional) vulturuţ. Cf. pontbriant, D., cihac, I, 321. Vultur, vulturaş! Du-te de adă două picături de lapte, una rece şi una caldă, creangă, o. 281, cf. marian, o. i, 188, ddrf, barcianu, jahresber. vm, 199, alexi, w., tdrg, cade. Din crengile sfinte de acacia se înălţau vulturaşi, plutind sub soare, sadoveanu, O. XII, 61. Cele 8-9 nume aflate în literatura noastră pentru acest vulturaş sînt toate fabricate. BĂCESCU, PĂS. 241, cf. 177, dl, dm, dex. Vulturi, vulturaşii mei! Udaţi-vă aripile! sbiera, p. 95. Vulturaş cu şearpe-n gură, Deasupra de curmătură, în zbor, parcă, se rotea. MARIAN, î. 10. Spurcat vis c-am visat: Hulturaş cu şerpe-n gură. FOLC. mold. I, 79. 0 (într-o construcţie comparativă) Unde-ţi aveam nişte ochi de vulturaş, care-mproşcau în trus-patru părţi a lumii. alecsandri, t. 1369. 0 Vulturaş cu oglindă = acvilă pitică (Hieraëtus pennatus). Cf. SIMIONESCU, F. R. 168, BĂCESCU, PĂS. 177, LINŢIA, p. ii, 198. Vulturaş negru (sau negru mic, ţipător mic) - vultur (1 f) (Aquila pomarina). Cf. BĂCESCU, păs. 177, linţia, p. ii, 191. Vulturaş negru mare = vultur ţipător mare (Aquila clanga). Cf. BĂCESCU, PĂS. 177, linţia, p. ii, 185. Vulturaş pleşuv alb (sau ţipător mic) - vultur (1 e) (Neophron percnopterus). Cf. BĂCESCU, PĂS. 177. ♦Fig. Bărbat curajos, viteaz, semeţ, falnic. Vin pe drumuri juni ostaşi, Dorobanţi şi călăraşi, Ageri, neaoşi vulturaşi. ALECSANDRI, poezii, 589. - PL: vulturaşi. - Şi: (regional) hulturaş s. m. - Vultur + suf. -aş. VULTURE s. m. v. vultur. VULTUREL s. m. 1. Vulturaş. Căzînd vultureii cei micuţi,... cu cîtă bucurie i-au aşteptat vulpea! ţichindeal, F. 3/9. Deprinde vulturelul să zboare în văzduh, negruzzi, s. n, 264, cf. marian, o. i, 188, tdrg 1783, DL, DM, dex. Vulturi, vultureii mei! Udaţi-mi mie limba ca să prind eu la putere, sbiera, P. 95. 0 (Ca termen de comparaţie) Zice-n lauda mare Cum că-n turmă are... Nişte berbecei Ca şi vulturei! POP., ap.GCR Π, 329. Ioan Iorgovan, Braţ de buzdugan, Ca un căluşel, Ca şi-un vulturel.., Se preumbla Şi se fasolea, marian, ins. 343. 0 (Adverbial) Cel pe calul muced răsteşte vulturel: „Aşa să trăiesc! Astăzi îngrop suliţa-n el!” coşbuc, p. n, 194. 2. Acvilă imperială (Aquila heliaca). Cf. băcescu, păs. 178. - PL: vulturei. - Vultur + suf. -el VULTURESC, -EÂSCĂ adj. 1. Care aparţine vulturului (1), de vultur, specific vulturului, privitor la 6009 VULTUREŞTE - 1319 - VULTUROAICÄ vultur- Cf. I, golescu, c., pontbriant, D. M-am întrebat pe mine însumi dacă aripele vultureşti, răpindu-mă în spaţiu, nu m-ar duce şi m-ar rătăci prin nouri? ALECSANDRI, T. II, 47, cf. CIHAC, I, 321, DDRF, BARCIANU, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. ü., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, M. D. ENC., DEX. 2. F i g . (Despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) îndrăzneţ, temerar; (despre privire) ager, pătrunzător, scrutător, vioi. Un om care are o căutătură foarte selbatică, care se uită ca şi cînd ar voi să te soarbă într-o lingură de apă se zice că are... o căutătură vulturească. marian, o. I, 189. Vulturească fantazie V-a creat şi întreite facultăţi de poezie, coşbuc, Ρ. n, 138. Am găsit o imagine plastică a unui Eminescu tînăr, cu ochii vultureşti avîntaţi spre nălucirea unui vis aprig, sadoveanu, E. 73. Vulturescu marş al cavaleriii româneşti în Ungaria la 1919. scriban, D. I-am bravat dispreţul din ochi cu privirea mea vulturească. MIHĂESCU, D. A. 12. Noi singuri pleoapa-ţi lăsarăm, iubite, pe-ochii tăi vultureşti, v. rom. februarie 1954, 188. Venise să-mi ceară un împrumutt cu ifosul lui demn şi vulturesc. VINEA, L. I, 389, cf. DL, DM. Citeşte revistele şi cu un ochi vulturesc intuieşte într-o semnătură revelaţia unei cariere scriitoriceşti, românia literară, 1970, nr. 115, 4/2, cf. M. D. enc. îşi îndreaptă spatele... şi îşi roti o privire ce se vroia vulturească prin sală. V. ROM., iunie 1973, 6, cf. dex. Are căutătura vulturească, zanne, p. i, 715. ♦ (Despre nas) Acvilin, coroiat. Are mustăţi roşcovane... Dumitrache şi nas mare, vulturesc. STANCU, d. 15. înăuntrul copertei, în stînga, era fotografia altcuiva,. .. cu faţa prelungă, osoasă, cu nasul vulturesc, cu sprîncenele grele, tudoran, P. 274. Ochii vii..., gura marcată de senzualitate..., nasul puternic, vulturesc ori înroşit de belşugul vinului, contemp. 1974, nr. 12, 7/2. - PL: vultureşti. - Vultur + suf. -esc. VULTUREŞTE adv. (De obicei în legătură cu verbe de mişcare) Ca vulturul (1); cu iuţeală, cu agerime (de vultur); foarte repede; f i g . în mod îndrăzneţ, cutezător. Invaziunea... trebuia... să se fi operat... vultureşte, de pe munte în gios. hasdeu, i. C. I, 116, Cel viteaz... Sta, privind spre resărit. Numai ochii sei mişca, Vultureşte-i alerga Pe cea zare cenuşie, alecsandri, p. ii, 10. Briar.. . încalecă pe-un bivol... Şi pleacă vultureşte. id. poezii, 373, cf. cihac, i, 321. Visul său se-nfîripează şi se-ntinde vultureşte. eminescu, O. I, 144. Se avîntă vultureşte. marian, o. I, 189, cf. ddrf. Se frămînta cu puterile cereşti şi le răpunea planînd liniştit, vultureşte. IORGA, P. A. II, 45, cf. TDRG, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Inginerii trebuiau să cuprinză vultureşte cu privirile întinderea, înainte de a începe lucrarea. VOICULESCU, P. I, 178, cf. SCRIBAN, D., DL, DM, M. D. ENC., DEX. Şi punea un comănac Şi-ncăleca voiniceşte Şi purcedea vultureşte. alecsandri, p. p. 146. - Vultur + suf. -eşte. VULTURI vb. IV v. vultura. VULTURI CĂ s. f. 1. Numele mai multor plante din familia compozeelor: a) plantă cu tulpina lipsită de frunze sau cu frunze mici, acoperite cu peri lungi, cu florile galbene-purpurii, dispuse în capitule la vîrful tulpinii şi cu fructele achene, de culoare roşie, care creşte prin locuri uscate, prin livezi şi prin păduri; hultenioară, rujuliţă (b), vulturoancă (a), culcuşul-vacii, iarba-eretei, urechea-şoarecelui, (regional) roscob {Hieracium pilosella). Cf. conv. lit. xxm, 1062, ddrf, brandza, fl. 321, DAME, T. 189, ENC. ROM., GRECESCU, FL. 364, N. LEON, MED. 35, TDRG, PASCU, S. 270, PANŢU, PL., CADE, ENC. AGR., IORDAN, STIL. 201, DL, DM, BORZA, D. 84, 302, FLORA R.P.R. X, 228, PRODAN - BUIA, F. I. 532, DEX, ŞEZ. xv, 152; b) plantă cu frunzele şi tulpina acoperite cu peri lungi, cu florile de culoare roşie-portocalie, care se foloseşte în medicina populară veterinară; rujuliţă (c), ruşuliţă (a), vulturoancă (b), (regional) ruşulică (Hieracium aurantiacum). Cf. enc. ROM. n, 700, borza, d. 84, 302; c) (Hieracium caespitosum). Cf. borza, d. 84, 302; d) (.Hieracium hoppeanum). Cf. id. ib.; e) (.Hieracium lachenalii). Cf. id. ib.; f) plantă care creşte pe locuri pietroase din regiunea alpină (Hieracium petraeum). Cf. panţu, pl. Cf. jahresber. viii, 124. Garofiţele... înveselesc umbra cu florile lor roşietice, ca şi cîte o vulturică cu florile mai mult portocalii. simionescu, fl. 249. Vulturică... se foloseşte contra diareilor cronice, pietrei şi nisipului la rinichi. BELEA, p. A. 316, cf. 192, DER, Μ. D. ENC., SCL 1984, 508. 2. (Regional) Vulturoaică (1) (Grădiştea - Rîmnicu-Vîlcea). alr SNmh 719/812. - PL: vulturici. - Vultur + suf. -ică. VULTURÎŢĂ s. f. 1. Vulturoaică (1). Nu mult după aceasta a murit vulturiţa şi au remas puii singuri. marian, o. i, 187, cf. 185, 188, tdrg 1783. Să-mi faci şi o vulturiţă, căci mi s-a urît singur aci, numai cu cioroii. arghezi, s. vii, 120, cf. DL, DM, m. d. ENC., DEX, ALR SN ΠΙ h 719. 2. Acvilă imperială (Aquila heliaca). Cf. băcescu, păs. 178,225. - PL: vulturiţe. - Şi: (regional) vîltoriţa (alr sn iii h 719/762), vultoriţă (ib. h 719/95) s. f. - Vultur + suf. -iţă. VULTURIU, -IE adj. (Popular) Ca de vultur (1), ca al vulturului; fig. (despre privire) ager, pătrunzător, scrutător, vioi. Lele cu ochi vulturii, Lasă juncii la lupii Şi te dă cu voinicii, marian, h. 67. ♦ (Despre nas) Acvilin, coroiat. A fost unul din contimpuranii cei mai frumoşi şi totodată simpatici. Statură mijlocie, frunte frumoasă, boltită,... nas vulturiu, ochi albaştrii, bariţiu, p. A. 1,511. - PL: vulturii. - Vultur + suf. -iu. VULTUROAICĂ s. f. 1. Femela vulturului (1); vulturiţă (1), vulturoaie (1), (regional) vultoră, vulturică (2). Pe copaciul din protivă vulturoaica stă de streajă. NEGULICI, E. I, 180/3. într-o zi se ţinu vulturoaica după dînsul să vază unde tot vine el. ISPIRESCU, L. 390, cf. marian, o. i, 150,188. Vedeau cînd venea vulturoaica de se aşeza pe cuib. SĂM. vm, 732. Vulturul s-a ridicat pînă 6015 VULTUROAIE - 1320 - VUMVÄNI în fundul cerurilor, întinerit şi însoţit de o vulturoaică mîndră. arghezi, s. vii, 129. în alt caz, pajura e vulturoaică şi voinicul îi pune pe spinare „nouă burdufe de bivoli pline de cenuşă”. călinescu, b. 132, cf. dl, dm, m. d. ENC., dex. Vulturoaica ţinea în gheare un viţel de doi ani. popescu, b. ii, 100, cf. gr. s. vi, 137, alr sn iii h 719. 2. Acvilă imperială (Aquila heliaca). Cf. băcescu, păs. 178. - Pl.: vulturoaice. - Şi: (regional) vîlturoâică (alr sn m h 719), hulturoâică (ib.) s. f. - Vultur + suf. -oaică. VULTUROAIE s. f. 1. Vulturoaică (1). Cf. mar-darie, l. 1012/22. Se rătăceşte din ceealalta lume o vulturoaie, marian, o. I, 185, ci 188, tdrg 1783, dl, DM, M. D. ENC., DEX, ALR SN ΠΙ h 719. 2. Acvilă imperială (Aquila heliaca). Cf BĂCESCU, păs. 178. - PL: vulturoaie şi (rar) vulturoi (DL, DM). - Vultur + suf. -oaie. VULTUROÂNCĂ s. f. Numele a două specii de plante din familia compozeelor: a) vulturică (a) (Hiera-cium pilosella). Cf. conv. lit. xxm, 1062, gheţie, r. m. 497, barcianu, tdrg 1783, pascu, s. 270, panţu, pl., cade 1450, iordan, stil. 201, borza, d. 84, 302; b) vulturică (b) (Hieracium aurantiacum). Cf. BORZA, D. 84,302. - PL: vulturoance. ~ Vultur + suf. -oancă. VULTURTJŢ s. m. (Prin vestul Transilv.) Vulturaş. Un vulturuţ mîndru sur,... Cu picioare gălbioare, Cu-aripioare surioare, Trese arcul să-l săgete. FRÎNCU -candrea, m. 191. - PL: vulturuţi. - Vultur + suf. -uţ. VULVĂ R, -Ă adj. Care aparţine vulvei, al vulvei, referitor la vulvă. Cf. costinescu, lm. Denumire generică pentru inflamaţii vulvare. D. med. n, 729, cf. dn3. - Pl.: vulvari, -e. - Din fr. vulvaire. VULVĂ s. f. Partea externă a organului genital feminin. Subt numirea de vulvă înţelegem toate părţile naşterii din afară ale femeiei. kretzulescu, a. 345/16, cf lm, bianu, D. S., dr. v, 315. Vaginita este inflamaţia vaginei, care se arată prin o scurgere de lichid prin vulvă. enc. vet. 101, cf 99, enc. agr., dm, der, d. med., m. d. enc., dex, dn3, alr i 1 099/510, 792. - PL: vulve. - Şi: (regional) vilvă s. f. ALR I 1 099/792. - Din ir. vulve, lat. vulva. VULVECTOMIE s. f (Med.) Rezecţie chirurgicală a vulvei, ndn. - PL: vulvectomii. - Din fr. vulvectomie. VULVITĂ s. f. (Med.) Infamaţie a vulvei. Cf dn2, D. MED., NDN. - Din fr. vulvite. VULVOĂIE s. f v. Vîlvaie. VULVOÂRE s. f. v. vîlvoare. VULVOI adj. invar. v. vîlvoi. VULVOIĂT, -Ă adj. v. vîlvoiat. VULVOPATIE s. f. (Med.) Stare patologică a vulvei. NDN. - PL: vulvopatii. - Din fr. vulvopathie. VUL V O VAGINITA s. f (Med.) Inflamaţie a vulvei şi a vaginului. Cf. dn2, d. med., ndn. - Din fr. vulvo-vaginite» VUM interj. (Şi repetat) Cuvînt care imită sunetul grav produs la lovirea unui obiect. Vum! sunetul unui clopot urieşesc... şi Dan se simţi trăsnit şi afundat în nemărginire. EMINESCU, N. 70, cf. DL, DM. Vum-vum! SFC IV, 225, 228, cf. dex. Vîntu o bătut ş-o suflat în gura ciuturii Şî aia face vum. alrtii, 45. 0 (Intr-o formulă de eliminare la jocurile de copii) Siva, nara, Tica, taca, Aer, vaer... vum! PĂCALĂ, M. R. 213. - Onomatopee. VUMÉTRU s. n. (Tehn.) Aparat electronic folosit pentru controlul modulaţiei în sisteme de înregistrare, redare şi transmitere a semnalelor electrice de audio-frecvenţă, avînd indicaţiile scalei exprimate în vu, în multipli sau submultipli de vu. Cf. dp, Vumetrul se foloseşte la reglarea volumului în telefonie şi în radiofonie. LTR2, Cf. DER, M. D. ENC., DEX, DN3. - PL: vumetre. - Din fr. vumètre. VUMVĂf vb. IV. Intranz. 1. (Prin Ban.; despre vînt sau despre corpuri care străbat aerul) A vîjîi, a vui. Cf. SFC IV, 225. Vîntu o bătut ş-o suflat în gura ciuturii. Şî aia... o vumvăit aşa. alrt ii, 45, cf. alr π 4 414/76. 2. (Regional; despre foc) A dudui (Vălcani - Sîn-nicolau Mare). Cf. alr ii/i h 280/47, alrm π/i h 393/47. - Prez. ind. pers. 3: vùmvaie. - Vum-vum + suf. -ăi. VUMVĂITOĂRE s. f. (Prin Ban.) Zbîmîitoare (Π 1). Cf. alr sn v h 1 304. - PL: vumvăitori. - Vumvăi + suf. -itoare. VUMVĂNÎ vb. IV. I n t r a n z . (Regional) A hurdu-căi (Giarmata - Timişoara). Cf cv 1951, nr. 5, 28, sfc rv, 228. - Prez. ind.: ? - Vum-vum + suf. -ăni. 6033 VUN - 1321 - VUTCA VUN subst. (învechit, rar) Movilă de pămînt care marca graniţa. Mulţimea mişeilor, îndesîndu-să la dînsul, ş-au agiuns şi pînă la vun. DOSOFTEI, v. S. septembrie 3718, cf. JAHRESBER. V, 141, DR. IV, 855, ROSETTI -CAZACU, I. L. R. I, 126. - Din ngr. βουνό „munte”. VUN, VO adj. nehot., pron. nehot. v. vreun. VUNTURÄ vb. I v. viitura. VUOCNĂR s. m. v. voagnăr. VUOMNĂR s. m. v. voagnăr. VUP interj. (Regional) Cuvînt care imită zgomotul produs de căderea unui obiect greu, de o lovitură. Cînd le vine peţitor, vup!... cu el după cuptor. Com. din UNGHENI - IAŞI, cf. ALR SN V h 1468/102, ALRM SN III h 1 179/102. Să duce bota-n capete, fă ţup! la femeie, vup! o. BÎRLEA, A. p. ii, 374, cf. I, 490. 0 Expr. (Adverbial) A veni vup = a veni repede, precipitat, grăbit. Vine vup după mine la sălaş. H xvm 317. - Onomatopee. VtJR interj. Exclamaţie care exprimă durere sau regret. V. ah, vai *. Cf. dl, dm, dex. Vurf... şi pe ei apoi I-au chesăgit ca pe boi! teodorescu, p. P. 487. - Onomatopee. VURDĂRIE s. f. v. vîrdare. VURDÙM s. n. (Prin Ban. şi Olt.) Scrînciob (1). Cf. cv 1951, nr.2, 34, alr i 1 694/1. - PL: ? - Din ţig. vurdon. VUREŢ s. n. v. voreţ. VURLÂNIC1 s. n. v. vîlnic. VURLÂNIC2 subst. (Regional) Haină femeiască (Piscu Vechi - Calafat). H v 369. - PL: ? - Din bg. BibjiHeHHK. VURLINAT, -Ă adj. (Grecism învechit, rar; despre barbă, mustăţi) Stufos, cu păr mult (şi în neorînduială). Patriarhul Isahar, bătrîn cu barba vurluiată (a. 1805). GRECU, P. 133. Pavel, pleşuv cu barba vurlinată ori creaţă (a. 1805). id. ib. 219. - Pl.: vurlinaţi, -te. - Şi: vurluiât, -ă, burloiât, -ă (grecu, p. 271) adj. - Din ngr. βουρλογέυης. VURLUIÂT, -Ă adj. v. vurlinat. VURT s. n. (Mold.) Rachiu de calitate inferioară, cu procent redus de alcool. După ce încetează rachiul de 18-19 grade, începe a ieşi vurtul, posleţul I. IONESCU, P. 268, cf. SCRIBAN, D., DL, DM, DEX. - Pl.: vurturi. - Etimologia necunoscută. VURTĂ s. f. v. hurtă. VURTELNIŢĂ s. f. v. vîrtelniţă. VURTERNIŢĂ s. f. v. vîrtelniţă. VURŢĂ s. f. v. vîrţă. VUSCOI s. m. (Regional) Diavol, drac (Măţău -Cîmpulung). Cf. COMAN, gl. Vuscoiu în caru cu fîn. id. ib. - PL: vuscoi. - Etimologia necunoscută. VUŞC vb. I v. vîşca1. VUŞTIC interj. (Regional) Cuvînt care sugerează mişcarea făcută de ceva care iese sau dispare repede, care se strecoară repede undeva (Scărişoara - Abrud). Vuştic, fată frumoasă, Prin păduri deasă (Vulpea), arh. folk. v, 154. - Onomatopee. VUŞTIC vb. 1 V. vîştica. VÙTA s. f. 1. Lucrare de zidărie în formă de boltă. Cf. ltr2, dp, dex, dn3. ♦ Partea arcuită a unei porţi, a unei ferestre, dn3. 2. (Geol.) Creastă a unui anticlinal; boltă. dn3. - PL: vute. - Din fr. voûte. VUTCAR s. m. (învechit) Persoană care făcea sau vindea rachiu (1); (învechit) rachier. Lei.,. 10 - de la starostele de vutcari (a. 1776). uricariul, xix, 327, cf. răşcanu, L. 16. Pentru făcutul rachiului nu este trebuinţă de velniţi, căci se poate face şi fără velniţe, precum îl şi fac, căci fieştecare rachier şi vutcar au căldările lor prin ogeaguri (a. 1783). arhiva r. ii, 249/21, cf. N. A. BOGDAN, C. M. 101, 104, I. GOLESCU, C. Rachieri, vutcari,... cîrciumari (a. 1835). DOC. EC. 602, Cf. CIHAC, Π, 467, BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, SCRIBAN, D., DM, CIORANESCU, D. ET. 9380, - PL: vutcari. - Vutcă + suf. -ar. VUTCĂ s. f. (învechit) Rachiu (1); (în special) un fel de lichior (care se prepara în casă). 1 scatulcă de vutcă (începutul sec. XVII), ap. odobescu, s, i, 422. Preste tot ceasul bè ori vin cu pelin ori vutcă. NECULCE, L. 320. Au poruncit Măriia sa de au mersu tofi boiarii în casă şi, bînd vutcă şi sinharisindu-l, au mers toţi boiarii de i-au sărutat mîna. R. greceanu, cm n, 160. Nu lipseşte zi şi noapte ca să nu să îmbete de vin, vutcă, rachiu, ce-i iese înainte (a. 1751). arhiva, i, 55. Vel-cupar; cu tipsia cea de argint, stînd înaintea domnului, pune vutcă în doao păhare şi întîi cuparul ia credinţă, apoi domnul sîngur ia paharul de-l pune la gură şi ia şi confeturi. gheorgachi, cer. (1762), 279. 3 ocă vutcă, 4 ocă holercă (a. 1772), uricariul, xxi, 361. Au mers în spătăria cea 6059 VUTCĂRIE - 1322 - VU VAR mare cu toţi boierii, şezînd cu părintele mitropolitul şi cu toţi arhiereii, scoţind cofeturi, vutcă şi cafe (sfîrşitul sec. XVIII). LET. ΙΠ, 253/34. Ia cîrmîz cu tiriac jumătate gram pisat şi să pui vutcă şi scorţişoară şi să bea (ante 1792). în şez. x, 138. 12 păhărufi de vutcă, poliite (a. 1811). iorga, s. D. xvi, 92. Să mîncăm jîmblă şî să bem vutcă. I. golescu, în PR. dram. 58, cf. id. c. O vutcă bună şi aromatică, precum este aceea pregătită din vanilie, portocale..., prieşte foarte, albineţ, M. 100/9. Spirtu pentru vutcă trebui să se prifacă de doă ori, fie rachiu de vin ori de pîne, întăi pe cărbuni de tei..., şi al doile pe rădăcinile sau aromatile, pe care voieşti a face vutca. MANOLACHE drăghici, I. 67/7. Vutca la îndulcit să se vînture mult, că mai bună să face, şi să se îndulcească cu zahar fierbinte, ca să nu să zăhărească. id. ib. 67/21. După ce mîncau, aveau de lege să se puie bărbaţii însuraţi pe un covor la pămînt şi să înceapă la vutcă,... pînă ce deşertau toate beşicile de nectar ale gazdei id., în ARHIVA, i, 693, cf. poen. - aar. - HILL, ν. π, 1082/40. Dă-ne vin, dă-ne piftie, Dă o fleică pipărată, Dă o vutcă, o iahnie, Na băiete! Ţine plată. PR. DRAM. 285. Făcea vutcă bună de anghelică. ap. călinescu, s. C. L. 34, cf. stamati, v. 4952/41, După mult învalmaşag şi ameţală a nenumăratelor slugi, trăsurile cu cai împovoraţi trăgea la scară; în una să suia cucoana, cuconul şi arnăutul cu ciubucul, în alta giupîneasa cu vutca şi dulceţile, în alta sofragiul cu talgerile. russo, s. 22, cf. 19, 104. Mănîncă multe legume şi nu be nici cafe, nici vutcă. kogălniceanu, o. I, 35, cf. polizu. Tot cu nasul în cărţi, bînd numai ceai şi cafea ca bolnavii, în loc să bei pelin şi vutcă ca creştinii, negruzzi, s. I, 222, cf. 86, 239. De voim să facem vutca de vanilie, de coji de lămîie, de ananas sau de orice alt, punem mai întîi materia, al căria miros voim să aibă vutca, în spirt şi o lăsăm acolo 24 de ceasuri, penescu, m. 52/3. După cununie, masă mare cu zaharicale de la becerul Manolachi şi cu cofeturi de la vestitul Pascu; cu vin de Drăgăşani, cu pelin de Dealu Mare şi cu vutcă de vanilie şi de cursă. GHICA, S. 36. După dînsa venea altă ţigancă ţiind o tavă cu o mulţime de păhăruţe cu vutcă de izmă şi cîteva farfurii cu migdale curăţite, filimon, 0.1,179, cf. pontbriant, d., baronzi, L. 162. Na, moşule, un păhăruţ de vutcă pe cursă... dă-l pe gît. alecsandri, o. vi, 325, cf. costinescu, cihac, ii, 467. Ştia să facă şi vutcă şi să coasă la gherghef. GANE, S. 276. După masă începeau să se distupe butelci de vutcă făcută de cucoana Păuna. i. negruzzi, s. i, 320, cf. ddrf, gheţie, r. m., barcianu, alexi, w. Copiii de casă aduc în cămara de ospăţ păhăruţe de vutcă, cofeturi şi cafea neagră. IORGA, C. 1.1, 158. In Ţara Românească, ospăţul de duminecă se dă în casa mirelui. Luni, el pleacă la nun, ducîndu-i vutcă şi cofeturi id. ib. 182, cf. tdrg, jahresber. xxvi-xxix, 44, resmeriţă, d., şăineanu, d. u., cade. Asemenea vutcă n-am băut încă pînă astăzi SADOVEANU, O. IX, 450. Iar cinstiţii boieri, ridică el glasul, au să binevoiască să adaste aici, îndeletnicindu-se, pe lîngă cafea, c-o vutcă tare bună de vişine, id. ib. x, 147, cf. BUL. FIL. V, 35, scriban, d. Pătrunseră în vechiul palat, glumind cu cămăraşii ce-i întîmpinau şi aşteptînd vutca. BARBU, princ. 119, cf. 141, cioranescu, d. et., l. rom. 1964, 598. 0 (învechit, rar) Vutcă franţozască = rom. Dooă sticle cu vutcă franţozască, ce se cheamfă] rum (a. 1793). iorga, s. d. viu, 28. ♦ (La pl.) Varietăţi de vutcă. Băutura rachiului, a vutcilor, a ponciurilor şi a ceaiurilor cu rum este pentru căldura climii locului ţării cu totul şi întru toate împotrivă. piscupescu, O. 201/14. Vutcile se fac astfel: punem în doă ocă de zahăr trei litre de apă; îl aşezăm pe foc să fiarbă pînă se va topi, apoi, dîndu-l jos, turnăm într-însul 5 litre de spirt bun de cofetărie. penescu, M. 51/19. Fetele se dădeau pe mîna... unei jupînese Cristina, de le mustruluia şi le învăţa... fierturi de fel de fel de dulceţuri... şi deosebite vutci, ghica, S. 296. Dulceţele, conservele, sosurile, şuncile, vutcele, halvalele, baclavalele, se făceau toate la timp şi de cea mai bună calitate. SION, p. 72. Boierii, sus, beau vutce cu fesurile şi cu papucii cucoanelor, alecsandri, ο. V, 97. Cucoana nu se mai catadicseşte să caute de gospodărie... să facă cozonaci, pască, păstrămuri, dulceţi, vutci, vişinapuri... ca la casa omului, id. ib. 442, cf. 819. Mă duse în camera cu merinde, unde şedeau grămădite pe poliţe cutii cu rahat, şiraguri de smochine... sticle cu vutci şi vişnapuri. gane, s. 232. După masă intrarăm în salonul unde ne aşteptau două mari tablale cu vutci şi vişnapuri. id. ib. 242. Dulceţuri, zumaricale, vinuri, cafele şi vutci, şi ciubuce peste ciubuce, ziua pînă seara şi noaptea pînă la ziuă. caragiale, o. n, 225. Ehei, arhon clucere! A mai rămas un pic din vutcile de astă-noapte să-mi dreg viersul? C. PETRESCU, A. R. 198. - PL: vutci şi vutce. - Din pol. wodka. VUTCĂRIE s. f. (învechit, rar) Loc unde se făcea sau se vindea rachiu (1). Cf. i. golescu, c. - Pl.: vutcării. - Vutcă + suf. -ărie. VUTCĂRÎŢĂ s. f. (învechit, rar) Femeie care făcea vutcă, lichior. Era vutcăriţă, făcea vutcă bună de anghelică. ap. călinescu, s. C. l. 34. - PL: vutcăriţe. - Vutcă + suf. -ăriţă. VUUTOÂRE s. f. v. viitoare. VUUTUR vb. I v. viitura. VUVAGIU s. m. (Prin Olt.) Vuvar. Ciuciu vuvagiul... făcea lumea de pleca de la petreceri şi nunţi cu gurile strîmbe [de rîs]. I. CR. iv, 59. - PL: vuvagii. - Vuvă + suf. -agiu. VUVAR s. m. (Olt.) Lăutar care cîntă din vuvă (1); (regional) vuvagiu. Vuvarii îndeplinesc pe lîngă rolul de cîntăreţ şi rolul de măscărici I. CR. rv, 59, cf. cade, dm, DEX. Sui, Mărie-n deal la cruce, De vezi neică cum se duce.,. Cu douăzeci de vuvari. I. cr. iv, 24, cf. ciauşanu, v. 81. - PL: vuvari. - Vuvă + suf. -ar. 6065 VUVÄ - 1323 - VUZUM VtJVÄ s. f. (Olt.) 1. Dairea. Cf. CfflAC, n, 628, şio i, 243, n, 404. în tot timpul se produce un vuvuit, asemenea cu al vuvei de piele de capră. şez. xm, 89, cf. cade. Se cîntă din dairea - numită prin părţile Vîlcei vuvă - la nunţi şi... petreceri. ALEXANDRU, I. M. 35, cf. DL, DM, dex, i. CR. IV, 58. Nu vuvui ca vuva, Nu cînta ca cimpoile. şez. xn, 187, cf. ciauşanu, v. 81. 2. Jucărie făcută dintr-un nasture mare prin ale cărui găuri opuse se introduc două sfori legate la capete, care, prin răsucirea nasturelui şi apoi prin slobozirea lui, produce sunete asemănătoare celor scoase de vuvă (1), De multe ori aceste vuve sînt aruncate în laţele vreunui ţigan, spre rîsul şi bătaia de joc a tuturor celor de faţă. şez. xm, 89. 3. Zbîmîitoare (II1). Cf. cv 1950, nr. 1, 33, alr sn v h 1 304. - PL; vuve. - Şi: vivă s. f. I. CR. iv, 58. - Cf. v u 1. VU VĂI vb. IV. Intranz. (Prin Olt.) A vuvui (2). Vedeam corbii clocotind şi plumbii vuvăind. L. costin, gr. BĂN. 213, cf. 48. Albinele vuvăie. chest. vi 19/13. [Zbîmîitoarea] vuvăie. alr sn v h 1304/848. - Prez. ind. pers. 3: viivăie. - De la vuvui, cu schimbare de suf. VUVĂIT, -Ă adj. (Prin Olt.; despre oameni) Trăsnit, smintit, ţicnit. Cf. cv 1951, nr. 2, 34. - PL: vuvăiţi, -te. - V. vuvăi. VUVUI vb. IV. I n t r a n z . 1. (Olt.) A cînta cu vuva (1). A vuvui, a cînta cu vuva, nu-i lucru uşor, se cere multă dibăcie şi mai ales caznă. i. cr. iv, 59, cf. dl, dm, dex. ♦ (Despre vuve) A produce un sunet caracteristic (care marchează ritmul într-un taraf de lăutari). Cît dă cu degetul, atîta vuvuie. I. CR. IV, 59. Nu vuvui ca vuva, Nu cînta ca cimpoile. şez. xn, 187. 2. (Regional) A vui2 (I 1), a vîjîi (1); a zumzăi (2). O, Doamne, eu cînt, Cum fîşie plopul, cum vîjie valul, Cum vuvuie-un vînt, bolintineanu,P. i, 419, cf. ddrf, alexi, w. Focul vuvuie în sobă. resmeriţă, d., cf. şăineanu, d. u., cade. Parcă vuvuie avioanele. cami-lar, Ν. I, 448, cf. DL, DM. Steagul roşu vuvuia Printre casele sărace, Precum flamurile mari Ale armiilor dace. labiş, P. 45, cf. dex. 0 Fig. Sila cea groaznică, moartea şi flacăra Calcă pe ţarine lung vuvuind! MACEDONSKI, ap. vianu, l. r. 395. - Prez. ind.: vuvui. - Formaţie onomatopeică. VUVUIĂLĂ s. f. (Regional) Vuvuit (2) (Săpata de Sus - Piteşti). Cf. udrescu, gl. - PL: vuvuieli. - Vuvui + suf. -eală. VUVUIT s. n. Faptul de a vuvui. 1. (Prin Olt.) Cf, vuvui (1); sunet produs de o vuvă (1). în tot timpul se produce un vuvuit asemenea cu al vuvei de piele de capră. şez. xm, 89} cf dl, dm, dex. 2. (Regional) Vuiet, vîjîit; bîzîit, zumzet. Auzi un vuvuit ca de roi de albine, ispirescu, u. 98, cf. resmeriţă, D., CADE, DL, DM, DEX. - PL: vuvuituri. - V. vuvui. VUVUIT OÂRE s. f. (Prin Olt.) Dairea (1). Cu vuvuitoarea să nu urli, că e rău de sărăcie, şez. xn, 158, cf. DL, DM, DEX. - PL: vuvuitori. - Vuvui + suf. -itoare. VUVUITIJRĂ s. f. (Regional) Vuvuit (2). Învîrtind de aţă, şiţa produce un sunet, o vuvuitură. CV 1950, nr. 1, 30, cf DL, DM, UDRESCU, GL. - PL: vuvuituri. - Vuvui + suf. -itură. VUZUM, -Ă adj. (Prin Bucov.; despre oameni) Voinic (II1). Cf. lexic, reg. 111. - PL: vuzumi, -e. - Etimologia necunoscută. 6074 w Ws. m. invar. A douăzeci şi opta literă a alfabetului limbii române care se găseşte în cuvinte neologice (mai ales de origine engleză şi germană) (cu circulaţie internaţională) şi în nume proprii străine; cele două sunete (fricativa „v“ şi semivocala „u“) corespunzătoare acestei litere. Cf. antonescu, resmeriţă, d., şăineanu, d. u., CADE, SCRIBAN, D., LTR2, DL, DP, DM, DER, D. MED., M. D. ENC., DEX2. - Pronunţat: dublu ve. WAD subst. Oxid de mangan natural cu o compoziţie chimică echivalentă cu aceea a psilomelanului, avînd o structură mai puţin compactă decît a acestuia. Cf. CANTUNIARI, L. M., LTR2. - Din germ. Wad. WAGNERIAN, -Ă adj. Care este creat de Wagner, care aparţine acestuia; care este propriu, caracteristic muzicii lui Wagner, ori impresiei estetice creată de aceasta. Nu puteam prinde cu urechea depărtarea, de la care venea această bizara orchestraţie wagneriană. HOGAŞ, DR. I, 213. Debussy se ridică împotriva monumentalului prea construit, prea retoric şi spectaculos, al muzicii wagneriene. BLAGA, z. 126. Talazurile vinete, de cremene, ale acestui ocean... dau lumii o culoare întunecată şi ameninţător grandioasă, o rezonanţă profundă şi gravă, de univers wagnerian în mişcare. BOGZA, c. O. 87. în glasul adînc şi teluric al profesorului răsună un ecou wagnerian ca de orgă. VINEA, L. I, 376, cf. L. ROM. 1962, 569, DEX, ndn. Exaltarea pompei ritului catolic îşi are echivalentele terminologice în exaltarea muzicii wagneriene. ROMÂNIA LITERARĂ, 1999, nr. 1, 11/2. Opera nu are pe afiş un titlu vmgnerian. RL 2001, nr. 3 568, 32/6, cf. dex2. (Adverbial) Bruder Harald Sigmund, ... aşa îl cheamă, îndeajuns de wagnerian. steinhardt, j. 31. ♦ (Substantivat) Cunoscător al muzicii lui Wagner; mare admirator al acesteia. Nu se poate pretinde... auditorului din sala de concert minuţioase studii prealabile, de felul pregătirii considerate drept obligatorie de către wagnerienii fanatici. ROMÂNIA literară, 1979, nr. 8, 5/3. - Pronunţat: -eri-an. -Pl.: wagnerieni, -e. - Wagner (n. pr.) + suf. -ian. Cf. it. wagne-riano,fr. wagnérien. WAGNERÎSM s. n. Concepţie muzicală a lui Richard Wagner; stilul, structura etc. creaţiei acestuia; curent (muzical) artistic bazat pe principiile estetice ale creaţiei wagneriene. Ca şi wagnerismul, simbolismul unit cu instrumentalismul este ultimul cuvînt al geniului omenesc. MACEDONSKI, O. IV, 101. în adevărata sa esenţă, wagnerismul nu lasă urme adînci în conceptul despre limbă al lui Macedonski, care, nu mult după această perioadă, simte chiar nevoia să-l repudieze. L. ROM. 1966, 32, Cf. NDN, MDN. - Din fr. wagnérisme. WAGNERÎT s. n. (Geol.) Fluorfosfat de magneziu natural prezent în formă de cristale lungi sau scurte, bogat faţetate, lucioase, de culoare galbenă şi albă. Cf. CANTUNIARI, L. M., LTR2. - Din fr. wagnérit, germ. Wagnerit. WAGON-LIT s. n. Vagon (1) (cu cabine) în care sînt instalate paturi pentru dormit; vagon (1) de dormit, (învechit) vagon-pat. Cf. ndn, dex2. - Pronunţat: vagon-M. - Din fir. wagon-lit. WAHABISM s. n. Curent religios şi politic islamic din Arabia Saudită. Cf. mdn. - Din fr. wahhabisme. WALCHIRĂ s. f. v. walkirie. WALHALLA s. f. (în mitologia germană şi scandinavă) Locaşul zeilor şi al eroilor. Cf. dex, ndn, dex2. - Pronunţat: val-hâ-la. - Din germ. Walhalla. WALKIE-TALKIE s. n. Aparat radiotelefonic portabil de emisie-recepţie, construit pentru comunicaţii la distanţe scurte; talkie-walkie. Cf. dn3, ndn. Radiotele-fonul portativ (walkie-talkie) nu mai constituie de multă vreme o noutate. în DCR2, cf. L. ROM. 1982,521, DCR2. - Pronunţat: uoki-tôki. - Din engl. walkie-talkie. WALKIRIE s. f. Fiecare dintre cele trei divinităţi mitologice scandinave, fiicele lui Wotaii, fecioare războinice şi foarte frumoase, care hotărau soarta bătăliilor şi alegeau eroii care urmau să cadă în luptă; p. e x t. femeie frumoasă, voluntară şi cu statură maiestoasă. Spiritele cele bune erau de gen feminin şi se numeau walchire. FILIMON, O. II, 186. Cavalcada nechezâtoare de walkirii... îi străpungeau cu grindini de lănci. VOICULESCU, Ρ. Π, 149. De ce mi-oi fi adus aminte de tîrfa cu înfăţişare de walkirie? BENIUC, M. C. I, 133. Noţiunile de sirenă, balaur, nimfă, walkirie, silfidă... le respingem dintru-nceput ca false, înainte de a interveni judecata neadevărată: sirena există. JOJA, S. L. 233. II lăuda mereu pe... Attila şi îmi vine a crede că, în taină, o 11 WALK-OVER - 1325 - WATTMETRU adora pe walkvra Brunhilda. Steinhardt, j. 121, cf. DEX, NDN, DEX2. - Scris şi: valkirie. DN3, NDN. - Pronunţat: val-chi-ri-e. - Pl.: walkirii. - Şi: walchiră (scris şi walkyrâ; pl. walchire) s. f. - Din germ., fr. Walkyrie. WALK-OVER s. n. (Sport) Calificare a unui sportiv, rămas singur în competiţie, prin neprezentarea sau eliminarea adversarului. Cf. L. rom. 1973, 112, dn3, mdn. ♦ Cursă hipică la care participă un singur cal. CADE, NDN. - Pronunţat: uok-ouvăr. - Din engl. walk-over. WALPTJRGIC, -Ă adj. Privitor la legenda medievală a „Nopţii Walpurgiei“ cînd se credea că vrăjitoarele şi diavolii îşi dădeau întîlnire pentru a preamări pe Satan; p . ext. care antrenează dezlănţuiri de tip satanic. - PL: walpurgiei, -ce. - De la n. pr. Walpurgia. WAMPUM s. n. Monedă (şi ornament) a(l) băştinaşilor irochezi din America de Nord, din scoici legate în formă de mătănii. Cf. dn3, dn5. - Pronunţat: uâm-. - Din engl. wampum. WARANT s. n. Act eliberat unei persoane fizice sau juridice care depune o marfă (într-un depozit) şi care poate fi negociat ca poliţă ori poate servi titularului drept garanţie pentru obţinerea unui împrumut. Cf. antonescu, D., resmeriţă, D. Waranîul se poate negoţîa prin andosare. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Avantajele garantării produselor agricole prin warant constau... în uşurinţa găsirii creditului, într-un timp critic, cînd nu sînt bani pe piaţă. ENC. AGR., cf. scriban, d. [Banca de Stat] acordă credite pe termen scurt în cont curent pe bilete la ordin, varante sau pe bază de contracte. LEG. EC. PL., 181, cf. DL, DM, DER, M. D. ENC., DN3, NDN, DEX2. - Scris şi: varant. -Pl.: warante. - Din engl. warrant. WARCOPS s. n. Ţeava mare pe care se deapănă firul textil din care se face urzeala. Cf. ltr2, dp, ndn, DEX2, - Din fr., engl. warcops, germ. Warcops. WARFARÎN s. m. v. warfarină. WARFARINĂ s. f. Substanţă folosită în medicină ca anticoagulant. Cf. ltr2, d. med. - Şi: warfarin ltr2 s. m. - Din fr. warfarine, germ. Warfarin. WASH-BOARD s. n. (Muz.) Instrument de percuţie folosit în primele forme de muzică de jaz. Cf dn3. - Pronunţat: uaş-bod. - Din engl. wash-board. WASSÉRGLASS subst. Soluţie de silicat de sodiu care se folosea în stomatologie ca substanţă de izolare a unei lucrări dentare făcute din ipsos, de o altă lucrare identică. Cf. nica. l. vam., 270, d. med. - Pronunţat: va-sér-. - Din germ. Wasserglass. WATERBALĂST s. n. Tanc de apa situat în fondul dublu al unei nave, conţinînd lestul lichid al acesteia. Cf. ABC MAR., DM, DEX, DN3, DEX2. - Scris şi: water-balast (ABC mar, ndn, mdn). -Pronunţat: uo-tăr-. - Din engl. water ballast. WATER-CLOSET s. n. Veceu. Cf. bianu, d. s., CADE, DN3, NDN. - Scris şi: vater-closet. bianu, D. s. - Prescurtat: WC. - Din engl., fr. water-closet. WATERPOLO s. n. (Sport) Polo pe apă. Cf. cade, DL, DM, SCL 1960, 44, DEX, DN3, DEX2. - Pronunţat: uô-ter-. - Din engl. water polo. WATER-PRUF s. n. (Ieşit din uz) Manta impermeabilă. Te-ai gîndi mai bine că mîne ne dau afară din casă, că pălăria... a devenit imposibilă şi mi-i mai mai mare ruşinea s-o pui în cap, că water-pruful meu a ajuns Ciur. CONTEMPORANUL vi2, 117, cf. şăineanu, d. u., CADE. - Scris şi: waterproof (ŞĂINEANU, D. u., CADE). -Pronunţat: va-tăr-pruf -PL: waterprufuri. - Din engl. waterproof. WATT s. m. Unitate de măsură a puterii electromagnetice, egală cu puterea care corespunde schimbului de energie sau lucrului mecanic de un joule într-o secundă. Cf. resmeriţă, d., cade, enc. agr. Watul este o unitate de putere. ENC. TEHN. I, 115, cf. CIŞMAN, FIZ. I, 203, L. rom. 1955, nr. 6, 23. Ca unitate practică de putinţă se ia wattul marian - ţiţeica, fiz. i, 78. Un fir conducător absoarbe o putere de un watt dacă e străbătut de un curent electric de un amper sub tensiunea de un volt. ltr2, cf. dl, dp, DM. Depunem eforturi pentru a economisi mii şi mii de waţi. SCÎNTEIA, 1960, nr. 4 850. In electrotehnică, wattul este unitatea de măsură a puterii active, der, cf. D. MED., M. D. ENC., DEX, L. ROM. 1977, 600, DN3, D. MEC., L. ROM. 1984, 153, NDN, L. ROM. 1998, 790, DEX2. - Scris şi: wat. - Pronunţat: vat. -PL: waţi. - Din fr., engl. watt. WATTMÉTRU s. n. Instrument electric utilizat pentru măsurarea (în waţi) a puterii electromagnetice dintr-un circuit electric. Cf. nom. min. i, 172. Ca wattmetre se folosesc, în general, instrumente electro-dinamice, instrumente de inducţie, electrostatice, cu redresoare şi cu termoelemente. LTR2, cf. DL, DP, DM, DER, M. D. ENC., DEX, NDN, DEX2» - Pl .: wattmetre. - Din fr. wattmètre. 26 WATTORĂ - 1326 - WESTERN WATTORĂ s. f. Unitate de măsură pentru energia electrică, egală cu 3600 jouli, reprezentînd puterea furnizată de un watt într-o oră. Cf. dt, ltr^, l. rom. 1967, 497, dl, dp, dn, der, form. cuv. i, 48, m. d. enc., DEX, DN3, dex2. - PL: waîtore. - Watt + oră. Cf. it. watt or a, fr. watt-heure. WATTORMÉTRU s. m. Contor pentru măsurarea în wattore a energiei electrice care trece printr-un circuit. Cf. DT, DP, DER, M. D. ENC., DEX, NDN, DEX2. - PL: wattormetri. - Din fr. wattheurmétre. WATTS EC UNDĂ s. f. Submultiplu al wattorei, egal eu un joule. în industrie se întrebuinţează... o unitate specială de lucru mecanic... Ea se numeşte wattsecundă. ciŞMAN, fiz. i, 204. 1 wattsecundă... corespunde lucrului necesar pentru a ridica o greutate de 1 kg la înălţime de 10 cm. marian - ŢIŢEICA, fiz. i. 70, cf. LTR2, DP, FORM. CUV. î, 57, DN3, DCR2, DEX2. ~ Pl.: wattsecunde. - Watt + secundă. Cf. fr. wattseconde, germ. Watt s ekunde. WAVELIT s. n. (Geol.) Fosfat natural de aluminiu hidratat, întîlnit ca formaţiune hidrotermală pe crăpături sau pe suprafeţele de separaţie ale straturilor minerale. Cf COSTINESCU, CANTUNIARI, L. M. 119, LTR2. - Şi: wavelită (costinescu, cantuniari, l. m. 119) s.f. - Din fr. wavellite, germ. Wavellit. WAVELITĂ s. f. v. wavelit. WEBER s. m. Unitate de măsură pentru fluxul de inducţie magnetică. Un weber e fluxul inducţiei magnetice corespunzător unei suprafeţe deschise sprijinite pe o spiră conducătoare, care, descrescînd uniform pînă la zero, induce în spiră un curent de un amper, dacă rezistenţa e de un ohm. ltr2, dl, DP, DM. Un weber este fluxul care, prin anularea lui în timp de o secundă, produce o tensiune electromotoare de un volt într-o spiră închisă, străbătută de fluxul respectiv, der, cf. D. MED., DEX, DN3, DEX2. - Pronunţat: vé-bar. -PL: weberi. - Din fr. weber. WEBERMÉTRU s. n. Instrument utilizat pentru măsurarea fluxului magnetic; fluxmetru. Cf. dn3, ndn, dex2. - Pronunţat: ve-băr-. - PL: webermetre. - Din germ. Webermeter. WEEK-END s. n. Sfîrşit de săptămînă; interval de timp, de obicei sîmbăta şi duminica, folosit pentru odihnă, petrecere. Dominaţia banului nu mai este o formulă, ci realitatea fiecărui minut realitatea weekend-ului şi a săptămînii lucrătoare, cinema 1970, nr. 6, 21. Toată lumea înţelegea că elevii bucureşteni merg... în week-end la munte. SPORTUL, 1972, nr. 6 952, 2/3. Ipostaze definitorii: Fred şi Bamey jucînd popice; la servici;... în week-end. CINEMA, 1973, nr. 3, 37, cf. dex, dn3, dcr2, L. rom. 1983, 161, ib. 1987, nr. 6, 544, 1998, 1 200, ndn, dex2. - Scris şi: weekend. - Pronunţat: ui-kend. - PL: week-enduri. - Din engl. week-end. WEHRMACHT s. n. Nume purtat de armata germană (în perioada hitlerismului). Cf. dex, l. rom. 1977,111, dn3, dex2, mdn. - Pronunţat: vér-maht. - Din germ. Wehrmacht. WEISMANNISM s. n. Teorie în biologie care neagă ereditatea caracterelor dobîndite. Cf. dn3, ndn. - Pronunţat: vais-ma-nism. - Din engl. weismannism. WEISMANNIST, -Ă adj., s. m. şi f. 1. Adj. Referitor la weismannism, propriu weismannismului. Reprezentanţii ştiinţei biologice... numiţi neodarwinieni weissmannişti. CONTEMP. 1948, nr. 105, 7/1, cf. cv 1949, nr. 1, 4, cf. dn3, ndn. 2. S. m. şi f. Adept, susţinător al weismannismului. In timpul discuţiei... weissmanniştii se înfundau în misticism şi rupeau cu ştiinţa. CONTEMP. 1948, nr. 105, 7/2, cf. DN3, MDN. - Pronunţat: vais-ma-nist. - Scris şi: weissmannist, -ă. -PL: weismannişti, -e. - Din engl. weismannist, rus. BOHcuaHHcr. WÉLTER s. n. Denumire pentru categoria semi-mijlocie la box. Cf. dn3, mdn. - Pronunţat: uél-tàr. - Din engl. weiter. WERFENIĂN subst., adj. (Geol.) 1. S. n. Etaj al triasicului de tip alpin. Cf. ltr2, dn3, mdn. 2. Adj. Care aparţine acestui etaj. Cf. dn3, mdn. 3. Subst. Serie de straturi geologice din werfenian (D- - Pl.: werfenieni, -ene. - Din germ. Werfenian. WESTERN s. n. Gen de film de aventuri, creat în America, a cărui acţiune se petrece, de obicei, în timpul colonizării vestului Statelor Unite ale Americii. Regăsim în acest film al lui John Ford „motive“ fundamentale şi momente edificatoare ale westernului CONTEMP. 1967, nr. 1 067, 5/5. Aventura e o necesitate a spiritului uman, iar westernul e nemuritor. CINEMA 1971, nr. 6, 16, cf. DEX, DN-5. Sergio Leone... îşi ia subiectul dintr-un western japonez, românia literară, 1979, 12, 17/4, cf. L. ROM. 1982, 521, DCR2, DEX2. (Adjectival) Acest film western este realizat în regia lui Konrad Petzold. scînteia, 1969, nr. 8 210. ~ Pronunţat: ués-tam şi ués-tern. -PL: westernuri. - Din engl. western. 40 WES TF ALI AN » 1327 - WOLFIAN WESTFALIÂN, -A subst., adj. (Geol.) 1. S. n. Etaj superior al carboniferului mediu, limitat la vestul Europei, care conţine importante zăcăminte de cărbuni. Cf. LTR2, DP, DER, DN3, NDN. 2. Adj. Care aparţine westfalianului (1). Cf dn3, ndn. 3. Subst. Serie de straturi geologice din westfalian (1). - Pronunţat : vest-fa-li-άη. -PL: westfalieni, -ene. - Din fr. westphalien. WHIG s. m. Membru al partidului liberal în Anglia, din prima jumătate a secolului al XLX-lea. Atitudinea partidului whig [nu] va fi cu totul opusa celei păzite de partidul tory. EMINESCU, O. XI, 104, cf. SCRIBAN, D., DER, M. D. ENC., DEX, DN3, L. ROM. 1986, 376, NDN, DEX2. - Pronunţat: uig. -PL: whigi. - Din engl. whig. WHISKY s. n. Băutură (de origine irlandeză) cu un mare procent de alcool, obţinută prin distilarea cerealelor, mai ales a orzului, ovăzului şi secarei, în condiţii speciale. Cf. resmeriţă, d., şăineanu, d. u., cade, ENC. AGR., SCRIBAN, D. Sabin ăsta e un şampion al şpriţului, al coniacului, al whiskyului, al şampaniei. VINEA5 L. I, 218. Ce vrei? Gin, whiski, coniac? H. lovinescu, T. 169, cf ltr2, dl, DM. Ni se aduc două tăvi enorme, parcă le văd, şuncă, icre negre, lâcher dă, şalău, whisky şi şampanie. Steinhardt, j. 348, cf. M. D. ENC., L. rom. 1974, 258, dex, dn3. Discută la telefon, avînd la îndemînă un pahar de whisky. ROMÂNIA literară, 1979, nr. 8, 17/6, cf. L. rom. 1982, 521, ib. 1983,161, ib. 1998, 790, dex2. - Scris şi: wisky (resmeriţă, d.), whiski. - Pronunţat: uis-chi. - PL: whiskiuri. - Din engl. whisky. WHÎTE-SPIRIT s. n. Produs intermediar între benzină şi petrol lampant, obţinut la distilarea ţiţeiului, care este întrebuinţat, ca solvent, în vopsitorie, în industria lacurilor etc. şi ca diluant în pictură. White-spirit-ul distilat se rafinează cu ajutorul acidului sulfuric, ltr2, dl, dp, der, m. d. enc., dn3, dex2, mdn. - Pronunţat: uâit-. - Din engl. white-spirit. WIDIA s. f. Metal din grupul metalelor dure sintetizate, constituit din carburi de wolfram sau dintr-un amestec de carburi de wolfram şi carburi de titan, folosit la fabricarea cuţitelor de strung şi a altor piese supuse uzurii. In cazul cînd burghiurile au vîrful confecţionat din widia, valorile vitezelor... se modifică. IOANOVICI, TEHN. 292. Sub numele de widia se vinde în comerţ un oţel cu o duritate ce depăşeşte oţelurile cele mai tari. ENC. TEHN. I, 402. Widia cu titan conţine mai puţin cobalt. LTR2, DP, DM, DER, M. D. ENC., DN3, DEX2, MDN. - Pronunţat: vi-di-a. - Din fr. widia. WÎETENBERG s. n. Cultură materială din epoca mijlocie a bronzului, cu aria de răspîndire în Podişul Transilvaniei. Cf. der. - Pronunţat: vi-tăn-. - Din germ. Wietenberg. WIGWAM s. n. 1. Cort de piele, colibă a indienilor din America de Nord. Cf. dn*, l. rom. 1994, 265, NDN. 2. Sat populat de aceşti indieni. Cf. dn3, ndn. - Din engl, fr. wigwam. WILLEMIT s. n. Silicat natural de zinc, fosforescent, cristalizat, de culoare albă, verde sau cafenie, din care se extrage zincul şi care este întrebuinţat ca detector în radiotehnică. cantuniari, l. m. Excitarea necesară să producă fosforescenţa willemitei. enc. TEHN. I, 102. Se cunosc rare cazuri cînd willemitul e de origine endogenă. LTR2, DL, DP, DM, M. D. ENC., DN3, DEX2, MDN. - Şi: willemită s. f. - Din fr. willemit. WILLEMITĂ s. f. v. willemit. WÎLOW s. n. Maşină de destrămat şi curăţat deşeurile textile de bumbac cu un conţinut mare de impurităţi. Cf. ltr2, dn3, ndn. - Scris şi: willow. ltr2. - Pronunţat: ui-lou. - Din engl. willow. WILUÎT s. n. Vezuvian. Cf. cantuniari, l. m. 120, ltr2. - Din fr. wiluite, germ. Wiluit. WINDKÂNTER s. n. Bloc de piatră din regiunile aride, modelat de vînt, care prezintă mai multe muchii şi feţe. Cf. DN3, NDN. - Din germ. Windkanter. WÎRING s. n. Procedeu de tratare a unui anevrism aortic, constînd din introducerea în interiorul aortei bolnave a unui fir metalic lung şi subţire în formă de ghem. Cf. D. MED., DN3, NDN. - Pronunţat: ui-. - Din fr. wiring. WITHERIT s. n. Carbonat natural de bariu, incolor sau alb, cu nuanţe cenuşii sau galbene, folosit în industria chimică pentru prepararea sărurilor de bariu. Witherita serveşte pentru a neutraliza sulfatele solubile în argilă, la fabricarea vaselor de pămînt. ENC. TEHN. I, 403, cf. CANTUNIARI, L. M. 120. Praful de witherit e toxic. LTR2, cf. M. D. ENC., NDN, MDN. - Pronunţat: vi-te-. - Şi: withérita s. f. - Din fr. withérite. WITHERITA s. f. v. witherit. WOFATÎT s. m. Răşină sintetică. Wofatiţii sînt dintre primele răşini sintetice, schimbătoare de ioni, cunoscute, ltr2, cf. dn3, ndn. - PL : wofatiţi - Din fr. wofatite. WOLFIÂN, -Ă adj. Concepţie filozofică idealistă eclectică aparţinînd lui Christian Wolff. A învăţat un 57 WOLFRAM - 1328 - WYANDOT sistem de filozofie, d[e] es[emplu], cel wolfian. EMINESCU, o. xiv, 435, cf. L. ROM. 1962,594. - Scris şi: woljfian. L. ROM. 1962, 594. - Wolff (n. pr.) + suf. -an. WOLFRAM s. n. Metal dur, alb şi lucios, înrudit cu molibdenul, rezistent din punct de vedere chimic, care se foloseşte la fabricarea oţelurilor speciale şi a filamentelor pentru becuri electrice; tungsten. în chimie sta [litera w] pentru Wolfram (toungstène). ANTONESCU, D., cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Fabricarea oţelurilor rapide şi a metalelor dure necesită cantităţi importante de materiale deficitare, cum sunt wolframul şi vanadiul. IOANOVICI, TEHN. 260. Cromul, nichelul, wolframul... şi titaniul sunt elemente pe care se bazează fabricaţiunea oţelurilor de calitate. ORBONAŞ, MEC. 41, cf. ENC. AGR., SCRIBAN, D. Tungsten(Wolfram)...este extras... din... minereuri ENC. TEHN. I, 407, cf. CANTUNIARI, L. M. Wolframul sau tungstenul se găseşte în natură sub formă de wolframaţi. MACAROVICI, CH. 406, cf. id. CHIM. CANT. 402., L. ROM. 1955, nr. 6, 23. Wolframul e mai rezistent, din punct de vedere mecanic, decît majoritatea metalelor. LTR2, cf. DL, DP, DM. Wolframul, element din aceeaşi subgrupă cu molibdenul, are multe proprietăţi asemănătoare cu acest element, cum este, de exemplu, proprietatea de a funcţiona cu valenţă variabilă. CHIM. AN. călit. 209, cf. der. Răutatea combinată cu prostia dă un produs mai dens ca oţelul îmbogăţit cu wolfram. STEINHARDT, J. 214, cf. M. D. ENC., DN3, DEX2, NDN. - Din germ. Wolfram, fr. wolfram. WOLFRAMÂT s m. Sare a acidului wolframic. Wolframul..., în scoarţa pămîntului, se găseşte în concentraţia de 0,0064%, numai în combinaţii, în special ca wolframaţi. LTR2, xvm, 601. Trecînd hidrogenul sulfurat printr-o soluţie acidă de wolframat, nu are loc nici o precipitare. CHIM. AN. CĂLIT. 210, cf. DN3, DEX2, NDN. - PL: wolframaţi. - Din germ. Wolframat. WOLFRAMIC, -Ă adj. De wolfram, al wolframului. Cf. CANTUNIARI, L. M., cf. DL, DM, DN3, DEX. 0 Acid wolframic = acid derivat din wolfram, care se prezintă sub formă de pulbere galbenă insolubilă în apă. Soluţia se tratează cu acid clorhidric concentrat, la cald, şi astfel se precipită acidul wolframic. LTR2, xvm, 601, cf. MACAROVICI, CHIM. CANT., 154, DL. Acidul clorhidric diluat, acidul sulfuric şi acidul azotic determină precipitarea... acidului wolframic hidratat. CHIM. AN. CĂLIT. 209, cf. DN3, DEX2, NDN. - PL: wolframici, -ce. - Wolfram + suf. -ic. WOLFRAMÎT s. n. Wolframat natural de fier şi de mangan, de culoare brună sau neagră şi cu luciu metalic, care este principalul minereu din care se extrage wolframul. Wolframul sau tungstenul se extrage din următoarele minereuri: scheelitul.., ferberitul.. şi wolframitul. IOANOVICI, TEHN. 72, cf. MACAROVICI, CHIM. CAUT. 406. Zăcămintele cele mai importante de wolframit se găsesc în... China de Sud. ltr2, cf. dl, dp, dm, der, μ. d. enc., DN3, DEX2, NDN. - Din fr. wolframite, germ. Wolframit. WOLLASTONIT s. n. Silicat natural de calciu, de culoare mai ales albă sau incolor. Cf. cantuniari, l. m. în ţara noastră se întîlnesc cristale de wollastonit în zăcămintele de contact ale banatitelor cu calcarele de la Ocna de Fier. LTR2, cf. DER, DN3, NDN. - Din fr. wollastonite. WON s. m. Unitate monetară coreeană. Cf. M. D. enc., dn3, L. rom. 1983,161, ndn. - Pl. woni (l. rom. 1983, 161). ~ Din germ. Won. WULFENIT s. n. Minereu de plumb şi de molibden, de culoare galbenă, cenuşie, brună sau roşie şi cu luciu gras. Cele mai importante minereuri ale molibdenului sunt: molibdenitul,... wulfenitul. IOANOVICI, TEHN. 69, cf. CANTUNIARI, L. M. Se cunosc pseudomorfoze de wulfenit. LTR2, cf. DL, DP, DM, M. D. ENC., DN3, DEX2. - Din fr. wulfénite, germ. Wulfenit. WÜRMIÂN, -Ă subst., adj. (Geol.) 1. S. n. Ultima mare epocă glaciară (a patra) în schema glaciaţiilor cuatemare din Alpi, extinsă şi în Carpaţi. Cf. ltr2, dn3, NDN. 2. Adj. Care aparţine würmianului (1). Cf. ltr2, dn3, NDN. 3. Subst. Serie de straturi geologice din würmian (1). Cf. LTR2, DN3, NDN. - Pronunţat: viir-mi-an. - PL: würmieni, -ene. - Din fr. würmien, it. wiirmiano. WURTZIT s. n. v. wurzit. WURZIT s. n. Sulfură naturală de zinc. Cf. cantuniari, L. M., DP, DN3, DEX2, NDN. - Pronunţat: vur-tit. - Şi: wurtzit (dex2, ndn) s. n., wurzită (cantuniari, l. m.) s. f. - Din germ. Wurtzit, fr. wurtzite. WURZITĂ s. f. v. wurzit. WYANDOT s. m. 1. Rasă de găini originară din America. Cf. enc. agr., der, m. d. enc., dn3, ndn. 2. Specie de peşti care trăieşte în America. Cf. dn3, ndn. - Pronunţat: ua-iăn-dot. - Scris şi: wyandotte m. d. enc., dn3, ndn. - Din engl., fr. wyandotte. 69 X X s. m. invar. 1. A douăzeci şi noua literă a alfabetului limbii române şi sunetele corespunzătoare care reprezintă un grup consonantic alcătuit dintr-o velară şi o siflantă redînd pe „cs“ (la începutul cuvintelor sau în cuvinte ca „explozie“, „expoziţie“ etc.), sau pe „gz“ (în cuvinte ca „exemplu“, „examen“ etc.). Slovele rumânilor de demult au fost cele latineşti; care sînt acestea: a, b, c,... u, x, y, z. TEMPEA, GRAM. 2. Celelalte litere ce se mai află în alfabetul latin ne sînt de prisos: k, q, x şi y. CIPARIU, O. I, 139, cf. COSTINESCU, DDRF, ENC. ROM., ŞĂINEANU, BARCIANU, RESMERIŢĂ, CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DER, M.D. ENC., DEX2. 2. (Mat.) Simbol literal pentru necunoscuta unei ecuaţii sau a unui sistem de ecuaţii şi pentru variabila independentă a unei funcţii. Trigonon..., slova x... şi alte nenumărate care să arată la învăţătura matematicii. eustatievici, GR. rum. 125717. Din însuşimea acestei proporţii gheometrice... urmează că x ecstremul, ecvalează cu 660 miezinul, înmulţit prin 25, alt miezin, şi productul împărţit prin 60. asachi, E. I, 137/25, cf. ENC. ROM., ŞĂINEANU, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., LTR2. La trinom ne interesează toate valonle numerice ale variabilei x. algebră ix, 83, cf. D. mec. 147. Se elimină succesiv necunoscutele Xj, x^·.· xn-i, obţinîndu-se un sistem cu matrice triunghiulară. D. INF. 130. ♦ Fig. Persoană, loc etc. necunoscut sau al cărui nume este lipsit de importanţă ori de semnificaţie. Registrul X. COSTINESCU. Victima acestui teribil accident e doamna Tincuţa Constandineasca, soacra d-lui lancu Dimitrescu, impiegat clasa I în Direcţia Generală X. CARAGIALE, O. I, 252, cf. RESMERIŢĂ, D. Un x, un ilustru necunoscut. SCRIBAN, D. Sunt un oarecare, un nimeni, un ies. STEINHARDT, J. 334. 3. Simbol literal pentru cifra romană cu valoarea numerică 10. Cf. l văcărescu, p. a. 38, costinescu, · ENC. ROM., ŞĂINEANU, RESMERIŢĂ, D., SCRIBAN, D., LTR2, DM, M. D. ENC., DEX2. 4. (Fiz.; în sintagma) Raze (sau radiaţie) X = radiaţie de natură electromagnetică de mică lungime de undă, situată, în spectru, în imediata vecinătate a radiaţiilor ultraviolete, care impresionează placa fotografică, fiind întrebuinţată mai ales în medicină. Cf. enc. rom. Razele X, descoperite de învăţatul profesor Roentgen..., se întrebuinţează în medicină pentru cercetarea corpului omenesc şi pentru vindecarea unor boale. BIANU, DS. 625, cf. resmeriţă, d., cade, enc. tehn. 105. Oasele sunt opace razelor Xy în timp ce pielea şi muşchii permit trecerea lor. MDT, 376, cf. ltr2, dl. Radioscopie [înseamnă] Examinarea unui corp opac cu ajutorul umbrei proiectate, pe un ecran fluorescent, de radiaţia X care străbate acel corp. dp, 556. Termenii de „ radiaţie “ şi de „ raze “ se folosesc pentru aceste cazuri cu aceeaşi accepţie (ex. raze X, raze catodice, raze atomice etc.). DER IV, 44, cf., M. D. ENC., DEX2. 5. (Biol.) Cromozom special care conţine gene determinante pentru sex. Cromozomi... sînt în număr pereche la femeie, în timp ce la bărbat un cromozom X e asociat cu cromozomul Y. D. MED. - Scris şi: ies. XANAMORISÎT, -Ă adj. (învechit, rar) Ramolit. Cf. SCRIBAN, D. - PL: xanamorisiţi, -te. - Cf. ngr. ξαναμωραμμένος. XANTELÂSMĂ s. f. (Med.) Acumulare de pete galbene, ceroase, localizate în special pe pleoape către partea nazală; fiecare dintre aceste pete. Cf. enc. rom., DN3, NDN. - PL: xantelasme. - Scris şi: xanthelasma. ENC. ROM. - Din it. xantelasma, ir. xanthélasma. XANTHIDROL s. n. (Chim.) Substanţă instabilă, solubilă în mediu acid şi care reacţionează în mod specific în prezenţa ureei. Cf. ltr2, d. med. - Din fr. xanthydrol. XANTHOPHÎL s. m. v. xantofilă XANTîNĂ s. f. Produs organic rezultat prin oxidarea hipoxantinei, care se găseşte în sînge, urină, creier, muşchi, fiind identificat şi în cacao, cafea etc. Cf. enc. ROM. Prin acţiunea acidului formic sau la încălzire îndelungată cu glicerină şi acid oxalic a acidului uric rezultă xantina, care se găseşte în mici cantităţi în urină, în came, în splină, ficat, rinichi, în seminţe de dovleci, în cartofi noi etc. MACAROVICI, CHIM. CANT. 609, cf. LTR2, DER, D. MED, DN3, DEX2. - Scris şi: xanthina. ENC. ROM. - Din it. xantina, fr. xanthine. XANTINURIE s. f. (Med.) Eliminare a unor cantităţi (mari) de xantina prin urină; cantitate de xantină prezentă în urină. Cf. D. med., dn3, dex2. - Din fr. xanthinurie. XΑΝΤΕΡΑ s. f. Epitet depreciativ dat unei femei rele şi cicălitoare. Cf. şăineanu, barcianu, dn3, ndn. - PL: xantipe. - Xantipa (n. pr.) (soţia lui Socrate). XANTISM s. n. Coloraţie galbenă (funcţională) (a unei structuri oragnice). Cf. dn3, mdn. - Din it. xantismo, fr. xanthisme. 9 XANTOCIT - 1330 - XENELASIE XANTOCIT s. n. (Biol.) Celulă care conţine pigment galben. Cf. d. med., dn3, dex2. - Pl.: xantocite. - Din fr. xanthocyte. XANTOCROMÂTIC, -Ă adj. (Med.) Colorat în galben. Cf. d. med., dn3, dex2. - Pl.: xantocromatici, -e. - Din fr. xanthochromatique. XANTOCROMÎE s. f. (Med.) Proces fiziologic prin care o leziune, un lichid organic sau serul sîngelui se colorează în galben, galben-maroniu ori maro; xantodermie. Cf. d. med., dex, dn3, ndn. - PL: xantocromii. - Din germ. Xanthochromie, fr. xanthochromie. XANTODÉRM, -Ă adj. (Med.) Care prezintă xantodermie. Cf. dn3, mdn. - PL: xantodermi, -e. - Din fr. xanthoderme. XANTODERMIE s. f. Colorare în galben a pielii datorată unei tulburări distrofice; xantocromie. Cf. D. MED., DN3, DEX2, NDN. - PL: xantodermii. - Din fr. xanthodermie. XANTOFILĂ s. f. Pigment galben asociat cu clorofila şi cu carotenul în plante şi în ţesuturi (grase) animale, prezent mai ales în alge, în bacterii, în gălbenuşul de ou şi care devine vizibil la plante în special atunci cînd clorofila dispare prin vestejire. Cf. lm, 1615. Xanthophylla nu conţine azot. ENC. ROM., cf. SCRIBAN, D. Frunzele proaspete conţin cca 2%o clorofilă, 0,33%o xantofilă şi 0,16%ocarotină. MACAROVICI, chim. cant. 625, cf. ltr2, DER, D. MED., M. D. ENC., DN3, DEX2. - Scris şi: xanthophylla. - Şi: (învechit) xanthophil s. m, lm, 1 615. - PL: xantofile. - Din fr. xanthophille. XANTOFILIT s. n. Mineral din grupul izomorf al clionitului, de culoare roşie, galbenă sau verde. Cf. CANTUNIARI, L. M. 121, LTR2. - Şi: xantofilită s. f. cantuniari, l. m. 121. - Din fr. xanthophyllite, germ. Xanthophyllit. XANTOFILITĂ s. f. v. xantofilit. XANTOGENÂRE s. f. (în industria chimică) Transformarea alcalicelulozei în xantogenat de celuloză, în procesul de fabricare a viscozei; sulfidare. Xanto-genarea se execută într-o căldare de amestec rotativă, numită barată. ltr, cf. ltr2, dp, der, μ. d. enc., dn3, dsr2, ndn. - PL: xantogenări. - Cf. germ. xanthogenieren. XANTOGENÂT s. m. Compus obţinut prin acţiunea unui hidroxid de metal alcalin asupra sulfurii de carbon, utilizat la fabricarea fibrelor de viscoză sau a celofanului. Xafitogenatul de celuloză rezultat se dizolvă într-un vas agitator în care se află soluţie de hidrat de sodiu. ionescu-muscel, fil. 502. în flotaţia minereurilor sunt întrebuinţaţi ca reactivi xantogenaţii de metil, de etil, propil şi amil. ltr, cf. LTR2, DP. Xantogenatul alcalin se prepară amestecînd sulfura de carbon cu etilat de sodiu sau cu o soluţie de NaOH în alcool etilic. CHIM. AN. călit. 169, cf. der, m. d. enc., dn3, ndn. - Pl.: xantogenaţi. - Din fr. xanthogénate. XANTÔM s. n. (Med.) Tumoare benignă de culoare gălbuie sau roşcată, conţinînd mai ales colesterol, care apare pe piele ca urmare a unei tulburări în metabolismul lipidelor. Cf. D. med., dn3, dex2. ~ Pl.: xantoame. - Din fr. xanthome, germ. Xanthom. XANTOMATOS, -OÂSĂ adj. Care se referă la xantom sau xantomatoză. Cf. dn3, ndn. - PL: xantomatoşi, -oase. - Din it. xantomatoso. XANTOMATOZĂ s. f. (Med.) Tulburare a metabolismului datorită creşterii cantităţii de colesterol din sînge, caracterizată prin apariţia de xantoame pe piele sau în diferite organe. Cf. der, d. med., m. d. enc., dn3, dex2. - PL: xantomatoze. - Din fr. xanthomatose. XANTOMIZÂRE s. f. (Med.) Formare de xantoame la nivelul unor leziuni inflamatorii sau tumorale deja existente. Cf. dn3, mdn. - De la xantom. XANTOPSÎE s. f. (Med.) Tulburare a vederii cauzată de icter, de intoxicaţia cu santonină etc., care face ca bolnavul să vadă totul colorat în galben. Cf. der, form. cuv. i, 26, d. med., m. d. enc., dn3, dex2. - PL: xantopsii. ~ Din fr. xanthopsie. X ANTOPTERÎNĂ s. f. Compus biologic natural din clasa pterinelor, de culoare galbenă, care se găseşte în urină. Cf. ltr2, d. med. - PL: xantopterine. - Xanto- + pterină. XENARTHRA subst. Subordin al mamiferelor edentate, identificate ca fosile din Paleocenul superior şi reprezentate în fauna actuală prin tatui, leneş şi furnicar. Cf. ltr2. ~ Din fr. xénarthres. XENELASIE s. f. (în Grecia antică) Faptul de a interzice străinilor să locuiască (permanent sau temporar) într-un oraş. Cf. dn3, mdn. - Din fr. xénélasie, gr. ξενελασια. 27 XENIE1 - 1331 - XENOKRATIA XÉNIE1 s. f. (Livresc) Gen de epigramă satirică. Cf. DN3, MDN. - Plxenii. - Din germ. Xenie. XENIE2 s. f. (Bot.) Fenomen de apariţie pe fructe, seminţe etc. a unor caracteristici morfologice anormale, datorat unei duble fecundări. Cf. der, m. d. enc., dn3, dex2. - Pl.: xenii. - Din fr. xénie, engl. xenia. XENISM s. n. Cuvînt străin (de jargon) împrumutat de o limbă, care corespunde (sau care este perceput ca aparţinînd) realităţii specifice limbii din care s-a făcut împrumutul. Cf. neologism, barbarism, străinism. In categoria xenismelor franceze sînt cuprinşi termeni care denumesc realităţi interne franceze sau invenţii franceze. CL 1986 nr. 1, 11, cf. 15 . împrumuturile au fost supuse unui laborios efort de adaptare, evitîndu-se sau atenuîndu-se, la cele mai multe dintre ele, caracterul de xenisme. ALIL XXXI, A, 71, NDN. - Pl.: xenisme. - Din fr. xénisme. XENOCRÂT s. m. Adept alxenocraţiei. - PL: xenocraţi. - V. xenocraţie. XENOCRAŢIE s. f. Formă de organizare şi conducere politică a unei ţări, a unui stat etc. de către reprezentanţii unei etnii străine acelei ţări, acelui stat etc.; dominaţie economică, politică sau culturală a unei ţări, a unui stat etc. exercitată de reprezentanţii unei etnii străine. în unul din articolele privitoare la xenocraţia din Ţara Românească am întrebat ce-ar fi devenit Carada, Giani ori C. A. Rosetti în alte ţări decît a noastră. EMINESCU, O. XII, 293. Precum însă aproape singurul producător în ţara noastră e ţăranul..., susţinerea întregii xenocraţii se traduce în muncă ţărănească, în bir plătit de ţăran sub sute de forme. id. ib. 321, cf. enc. rom. - PL: xenocraţii. - Şi: xenokratia s. f. enc. rom. - Din gr. ξενοκρατία. XENODIAGNOSTIC s. n. Metodă de diagnostic în parazitologie bazată pe folosirea unei gazde intermediare pentru identificarea unor paraziţi greu de găsit la gazda investigată. Cf. D. med., dn3, ndn. - Pronunţat: -di-ag. - Pl.: xeno diagnostic uri. - Din fr. xénodiagnostic. XENODOCHIE s. f. (învechit) Hotel; han. Mănăstiri, biserici, spitaluri, ghiromcoii, xenodochii şi alte ca acestea, ap. galdi, m. phan., 265. - VI.: xenodochii. - Dinngr. ξενοδοχείον. XENOFIL, -Ă adj., s. m. şi f. (Persoană) care simpatizează, admiră, iubeşte (numai) pe străini sau tot ceea ce este străin; xeno man. Cf. resmeriţă, b., cade, dn3, DEX2, NDN. - PL: xenofili, -e. - Din fr. xénophile. XENOFIL IE s. f. Simpatie, ataşament, admiraţie, dragoste faţă de străini sau faţă de tot ceea ce este străin. Cf. DN3, DEX2, NDN. - PL: xenofilii. - Din fr. xénophilie. XENOFOB, -Ă adj., s. m. şi f. (Persoană) care manifestă dispreţ, ură faţă de persoane de altă naţionalitate sau faţă de alte popoare, care duşmăneşte tot ceea ce este străin. Cf. resmeriţă, d., cade, scriban, d. Atitudine xenofobă. DL, cf. dm, M. D. ENC., DEX, DN3. Era, se înţelege, un partid de extremă dreaptă, ultranaţiona-list şi şovin xenofob, românia literară, 1999, nr. 1, 9/4, NDN. - Pl.: xenofobi, -e. - Din fr. xénophobe. XENOFOBIE s. f. Ură faţă de străini şi faţă de tot ceea ce este străin; fenomen de patologie socială care se manifestă prin teamă şi ostilitate faţă de tot ceea ce este străin. Din cauza urii sale împotriva formelor străine, el urăşte... şi clasa care s-a născut de pe urma acestor forme nouă... De aici xenofobia lui Eminescu. IBRĂ-ILEANU, SP. CR. 189, cf. RESMERIŢĂ, D., SCRIBAN, D. Xenofobia, antiliberalismul şi mai toate celelalte aspecte sînt, de fapt, atitudini economice. CĂLINESCU, O. xin, 159, cf. DEX, DN3, D. PSIH. Xenofobia este mai uşor de înţeles, şi vai! chiar de practicat, decît altruismul. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 3, 8/1, cf. NDN. - PL -.xenofobii. - Din fr. xénophobie. XENOGLOSÎE s. f. Fenomen conform căruia se consideră că un medium, în timpul somnului hipnotic, vorbeşte limbi necunoscute de el în stare conştientă. Cf. DN3, NDN. - PL: xenoglosii. ~ Din it. xenoglossia, fr. xénoglossie. XENO G RAF s. m. (învechit) Specialist în xeno-grafie (2). Cf. costinescu, lm, 1 616. - Scris şi: xenograph LM, 1 616. - Pl.: xeno grafi.. - Din fr. xénographe. XEN OG RAFIE s. f. 1. Ştiinţă care se ocupă de studiul grafiilor unor limbi străine faţă de limba în care se face studiul. Cf. costinescu, lm, 1 616. 2. (Tipogr.) Procedeu de imprimare a imaginii folosind fenomenul de fotoconductibilitate pentru a evita contactul direct dintre forma de tipar şi obiectul tipărit. Cf. DN3, NDN. - Scris şi: xenographie LM, 1 616. - Din fr. xénographie. XENOKRATIA s. f. v. xenocraţie. 42 XENOLIT - 1332 - XEROCLEISTOGAMIE XENOLIT s. n. (Minerai.) Fragment de rocă străin ca provenienţă (şi compoziţie) de roca eruptivă în care se află prins. Cf. cantuniari, l. m. 121, ura2, der, m. d. enc., dn3, dex2, ndn. - PL: xenoliîe. - Din fr. xénolite, germ. Xenolith. XENOLOGIE s. f. (Biol.) Studiul relaţiilor dintre gazdă şi stadiile ontogenetice ale unui parazit specific. Cf. dn3, ndn. - Pl.: xenologii. - Din germ. Xenologie. XENOMAN, -Ă s. m. şi f. Persoană care suferă de xenomanie; xenofil. Cf. costinescu, lm, 1616, şăineanu, barcianu, resmeriţă, d., cade, scriban, d., DEX, DN3, NDN. - PL: xenomani, -e. - Din fr. xénomane. XENOMANIE s. f. înclinaţie exagerată (şi patologică) pentru tot ceea ce este străin. Autorul, biciuind xenomania, ridiculiza defectul ce aveau şi au încă din junii educaţi în străinătate de a găsi toate cele rele în ţara lor. negruzzi, s. i, 344, cf. costinescu, lm, 1 616, ŞĂINEANU, ENC. ROM. lorgu de la Sadagura... a avut un mare succes, pentru că combatea xenomania. ibrăileanu, SP. CR. 118, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., DL, DEX, DN3, CONTRIBUŢII I, 81, MDN. - Pl.: xenomanii. - Din fr. xénomanie. XENOM0RF, -Ă adj. (Despre minerale) Care prezintă xenomorfie. Rocile magmatice... în care unele minerale sînt idiomorfe, iar celelalte sînt xenomorfe (au conture neregulate), fiind constnnse să ocupe spaţiile rămase libere între mineralele precedente, ltr2, XV, 91, Cf. DER, DN3, NDN. ~ PL: xenomorfi, -e. - Din fr. xénomorphe. XENOMORFIE s. f. Proprietate a unui mineral de a se prezenta şi sub altă formă cristalografică decît cea obişnuită, datorită mineralelor înconjurătoare formate mai de timpuriu; xenomorfism, alotriomorfism. Cf. dp, dex, dn3, ndn. - Pl.: xenomorfii. - Din fr. xénomorphie. XENOMORFISM s. n. Xenomorfie. Cf. ltr2, dn3, NDN. - PL: xenomorfisme. - Din fr. xénomorphisme. XENOMORFOZĂ s. f. Fenomen caracteristic unui organism vegetal de a se regenera sub altă formă decît cea iniţială. Cf. ndn. - Din fr. xénomorphose. XENON s, n. Element chimic din grupul gazelor nobile, fară culoare şi fără miros, cel mai greu din acest grup, aflat în atmosferă în cantităţi mici şi care are conductibilitate termică mică, fiind utilizat în industria nucleară. Cf. cade, enc. tehn. 77, macarovici, ch. 264, MDT. Xenonul dă un spectru caracteristic violet, utilizat în scopuri analitice, ltr2, cf dl, dp, dm. în ultimul timp s-a descoperit că xenonul reacţionează cu fluorul DER, Cf. M. D. ENC., DEX, DN3, NDN. - Din fr. xénon. XENOPÂTIC, -Ă adj. Care se referă la xenopatie. Cf. NDN. - PL: xenopatici, -ce. - Din fr. xénopatique. XENOPATIE s. f. Stare patologică delirantă în care bolnavul are convingerea că cineva acţionează asupra sa (de la distanţă) prin sugestie, hipnoză etc. Cf. d. med., dn3, DEX2. - PL : xenopatii. - Din fr. xénopathie. XENOPLÂSTIC, -Ă adj. (în sintagma) Transplant (sau grefă) xenoplastic(ă) - grefă realizată (pe diferite portaitoiuri) cu un fragment de ţesut sau organ (vegetal) de la o altă specie; heterogrefă. Cf ndn, mdn. - Din fr. xénoplastique. XENOSCOPIC, -Ă adj. Care are în vedere, care analizează xenocraţia. Prin studii xenoscopice am arătat că roşii nici nu sînt măcar români, ci străini pripăşiţi din cîteşipatru unghiurile lumii în decursul secolului trecut... şi că lor li-i de ţară cum ni-i nouă de mere acre. eminescu, o. xm, 134. - Pl.: xenoscopici, -ce. ~ Creaţie personală după modelul lui microscopic. XENOTÎM subst. Fosfat de ytriu natural, de culoare galbenă-brună sau roşie-cenuşie, casant, cu luciu sticlos, care este întîlnit sub formă de mici cristale. Cf. cantuniari, l. m. 121, ltr2, dp. - Din fr. xénotime. XERES s. m. Specialitate superioară de vin alb, dulce sau sec, cu aromă şi buchet specific, cu un grad înalt de tărie, originar din Spania. Gustă din xeresul meu şi din pesmeţii mei baronzi, c. ffl, 208/3, cf cade, ltr2, DL, M. D. ENC., dex, DN3, MDN. - Din fr. xérès, it. xeres. XÉRIC, -Ă adj. (Biol.; despre soluri sau organisme vegetale) Caracterizat prin uscăciune excesivă. Cf. ndn. - Din fr. xérique. XEROCHEILIE s. f. (Med.) Formă de inflamaţie a buzelor manifestată mai ales prin uscarea excesivă a acestora. Cf. d. med., dn3, ndn. - Şi: xerochilie s. f. D. med. - PL: xerocheilii, - Cf. gr. ξηρός „uscat“ şi χείλος „buză“. XEROCLEISTOGAMIE s. f. (Bot.) Autopoleni-zare în condiţii de uscăciune extremă, de secetă. Cf. NDN, mdn. - Din fr. xérocléistogamie. 60 XEROCOPIA - 1333 - XEROGRAFIST XEROCOPIA vb. I. T r an z . A xeroxa. - Prez. ind.: xerocopiez şi xerocopii. ~ V. xerocopie. XEROCOPIE s. f. 1. Copie făcută la xerox. Cf. dn3, DEX2, NDN. 2. Xerografie. Procedeul numit xerocopie... utilizează o placă formată dintr-un material electroizolant pe un suport metalic electroconducător. LTR2. - Pl.: xerocopii - Din it. xerocopia, fr. xérocopie. XERODERMIE s. f. Boală (congenitală) caracterizată prin uscarea şi descuamarea continuă a pielii, datorită creşterii stratului comos şi scăderii secreţiilor cutanate. Cf. enc. rom., der, d. med., m. d. enc., dex, DN3, NDN. - Din fr. xérodermie. XEROFÂG, -Ă adj. Care se hrăneşte numai cu alimente uscate. Cf. costinescu, lm 1616, dex, dn3, ndn. - PL: xerofagi, -e, - Din fr. xérophage. XEROFAGÎE s. f. Regim alimentar (vegetarian) bazat pe hrană uscată. Cf. costinescu, lm 1 616, enc. ROM., SCRIBAN, D., dn3, DEX2. - Din fr. xérophagie, lat. xerophagia. XEROFÎL, -A s. m. şi f., adj. Xerofit. Cf. ltr2, FORM. CUV. I, 188, DN3. Menţinerea hidratării interne la xerofil se realizează [şi] prin îngurgitarea şi absorbţia apei în cantităţi mai mari} sub formă de rezervă (ex. cămilă, broaştele de pustiu australiene). D. ECOL., cf. DSR2, DEX2, NDN. - Pl.: xerofili, -e. - Din fr. xérophile. XEROFILÎE s. f. (Biol.) Proprietate a organismelor xerofile. Cf. dn3, ndn. - Din germ. Xerophilie. XEROFIT, -Ă s. m. şi f., adj. (Plantă sau animal) care trăieşte în condiţii climaterice de umiditate redusă; xerofil. Cf. lm 1 616, enc. rom., ltr2. Asociaţii de plante xerofite. ib. xvm, 609, DER, Μ. D. ENC., DEX, dn3. Plantele xerofite suportă uşor uscăciunea de lungă durată a mediului, cît şi temperaturile extreme. D. ecol., cf. DSR2, L. rom. 1987,361, DEX2. - Scris şi: xerophyt lm 1 616. - PL: xerofiţi, -e. -Şi: (învechit) xerophyt lm 1 616 s. m. - Din fr. xérophyte. XEROFITIC, -Ă adj. Referitor la plantele xerofite. Cf. dn3, NDN. - PL: xerofitici, -e. - Din fr. xérophytique. XEROF0B, -Ă adj. (Biol.) Care nu poate trăi în condiţii climaterice de umiditate redusă. Cf. DN3, NDN. - Pl.: xerofobi, -e. - Din fr. xérophobe. XEROFORM s. n. Compus al bismutului care se prezintă sub formă de pulbere galbenă cu miros de fenol, utilizat ca antiseptic (gastrointestinal). Cf. bianu, d. s., SCRIBAN, D., ltr2, DER, D. MED., M. D. ENC., DEX, DN3, NDN. - PL : xeroformuri. - Din fr. xéroforme. XEROFTALMIE s. f. (Med.) Uscare a conjunctivei şi a corneei, care apare în unele boli ale aparatului lacrimal, determinată mai ales de lipsa vitaminei A; xerom. Cf. costinescu, lm 1 616, bianu, d. s., scriban, D., DER, D. MED., M. D. ENC., DEX, DN3, DSR2, NDN. - PL: xeroftalmii - Din fr. xérophtalmie, lat. xerophtalmia. XEROGÉL s. n. Material cu porozitate ridicată, obţinut prin uscarea gelurilor şi folosit ca absorbant. Un xerogel e constituit dintr-un sistem de capilare... umplute cu aer. LTR2, cf. DP. Xerogelul e utilizat ca material puternic absorbant în cromotografie. DER, cf. M. D. ENC., DN3, DEX2. - PL: xerogeluri. - Din fr. xérogel, germ. Xerogel. XEROGRÂF s. n. Aparat folosit în Xerografie. Cf. DN3, NDN. - PL: xerografuri. - Din it. xerografo. XEROGRAFIĂ vb. I. Tranz. A multiplica prin Xerografie. Cf. dn3, l. rom, 1989,471, ndn. - Prez. ind. xerografiez. - V. xerograf. XEROGRAFIÂT, -Ă adj. Xeroxat. îmi face cadou... un exemplar xerografiat. L. ROM. 1989, 471. - PL: xerografiaţi, -te. - V. xerografîa. XEROGRÂFIC, -Ă adj. Care se referă la Xerografie; folosit în xerografie. Cf. dn", ndn. - PL: xerografici, -e. - Xerograf + suf. -ic. Cf. engl. xérographie. XEROGRAFIE s. f. Procedeu special de tipar fară contact direct cu obiectul tipărit, bazat pe impresionarea unei plăci electrizate acoperite cu un strat de material sensibil la lumină şi încărcat cu electricitate statică; xerocopie. Cf. ltr2, dl, m. d. enc., dn3, dex2. - PL: xerografii. - Din germ. Xerographie, engl. xerography, fr. xérographie. XERO GRAFIE RE s. f. Acţiunea de a xerograf i a. Cf L. rom. 1989,471. ’ - V. xerografia. XEROGRAFIST, -Ă s. m. şi f. Muncitor specializat în xerografie. Cf. L. rom. 1985,496, ndn. - PL: xerografişti, -te. - Xerografie + suf. -ist. 80 XEROM - 1334 - XIFOID XERÔM s. n. (Med.) Xeroftalmie. Cf. D. med., dn3, ndn. - Pl.: xeroame. - Şi: xeroma. D. MED. - Din fr. xérome. XEROMA s. n. v. xerom. XEROMENÎE s. f. Manifestare a simptomelor menstruale tară prezenţa organică a menstruaţiei. Cf. D. MED., NDN. - Din fr. xéroménie, engl, xeromenia. XEROM ORF, -A adj. (Despre plante) Adaptat la secetă; xerofit. Vegetaţie xeromorfă. ltr2, cf. dn3, dex2, NDN. - Pl.: xeromorfi, -e. - Din germ. xeromorph. XEROMORFIE s. f. Xeromorfism. Cf. ndn, mdn. - Din fr. xeromorphie. XEROMORFISM s. n. Fenomen conform căruia o plantă care trăieşte într-un mediu cu umiditate redusă suferă modificări structurale şi funcţionale specifice; xeromorfie, xeromorfoză. Cf. dex, dn3, d. ecol., ndn. - Din fr. xéromorphisme. XEROMORFOZĂ s. f. Xeromorfism. Cf. ndn. - Din fr. xéromorphose. XEROSÉRIE s. f. (Biol.) Serie de schimbări în dezvoltarea unei plante aflate pe un sol uscat; succesiune ecologică a unui ecosistem pe un teren uscat. Cf. ltr2, dn3, d. ecol., ndn. - Pl. : xeroserii. - Din engl. xeroserie. XEROSTOMIE s. f. (Med.) Senzaţie de uscare a gurii, datorată unei insuficienţe în funcţionarea glandelor salivare. Cf. d. med., dn3, ndn. - Din fr. xérostomie. XEROTÉRM, -Ă adj. (Despre plante) Adaptat la un climat uscat şi cald; xerotermic. Cf. dn3, ndn. - PL: xerotermi, -e. - Din fr. xérotherme, germ. xerotherm. XEROTÉRMIC, -Ă adj. Xeroterm. Asociaţii xero-termice. ltr2. * - Pl.: xerotermici, -e. - Din fr. xérothermique. XEROTRIBIE s. f. (învechit) Frecţie uscată făcută direct pe piele, fără utilizarea unui unguient. Cf. costinescu, lm 1 616. - Din fr. xérotribie. XEROX s. n. 1. Aparat de multiplicare uscată, folosit în Xerografie, pentru care nu este nevoie de o matriţă, copierea făcîndu-se direct după original, pe baza principiilor electricităţii statice şi fotoconductibilităţii; fotocopiator. La fiecare etaj xeroxul şi maşina de scris sînt ocupate. ROMÂNIA literară, 1979, nr. 1, 20/2. Formaseră încă două dosare, cu probe aproape identice, majoritatea chiar trase la xerox, scînteia, 1979, 11 416, cf. dex, dn3. Să scoată citate sau să tragă la xerox pagini de carte sau de revistă. în dcr, cf l. rom. 1983,161,165, scl 1993,153, dex2, ndn. 2. P. ext. Xerocopie (1), fotocopie. - Pl.: xeroxuri - Din engl. xerox (denumire comercială). XEROXA vb. I. Tranz. A multiplica un text, o imagine etc. prin folosirea xeroxului; a xerocopia, a fotocopia. Cf. L. rom. 1983, 161, ib. 1989, 471. Mi-a dat spre tipărire la Editura Eminescu două volume... în care era xeroxată întreaga operă lirică a lui Ştefan Baciu. ROMÂNIA LITERARĂ, 1993, nr. 3, 12/1, cf. ndn. Fotografiile reproduse erau de calitate slabă, altfel le-aş fi xeroxat. în DCR2, DEX2, NDN. - Prez. ind.: xeroxez. - V. xerox. XEROXÂRE s. f. Acţiunea de a x e r o x a. Cf. DEX-s, l. rom. 1989,471, dex2. - Pl.: xeroxări. - V. xeroxa. XEROXAT, -Ă adj. Care a fost tras la xerox (1). Cf. dex-s, l. rom. 1989, 471, dex2. - Pl .: xeroxaţi, -te. - V. xeroxa. XEROZĂ s. f (Med.) Proces de uscare a pielii şi a ţesutului conjunctival datorită unei scăderi a secreţiilor glandelor sudoripare şi lacrimale; asteatoză. Xeroza apare în urma unor leziuni oculare cicatriceale sau în avitaminoza A şi poate duce la orbire. DER, D. MED., Μ. D. ENC., DEX, DN3, DSR2, DEX2, NDN. - Din fr. xérose. XIFIE s. f. Peşte răpitor cu pielea fără solzi, avînd corpul în formă de fus şi capul mare, cu maxilarul superior alungit în formă de spadă, care trăieşte în mările tropicale şi temperate; peştele-spadă (Xiphias gladius). Cînd descarcă lămîile şi portocalele din corăbii, parcă descarcă cară cu fin într-o şîră; cum şi feliurimea şi mulţimea peştelui este nesocotită, din care: sardele,... chef ali, xifii, barbuni. GOLESCU, î. 81, cf. enc. ROM., ENC. AGR., DN3, NDN. - Pl.: xifii. - Şi: xiphias subst. enc. rom., enc. agr. - Din lat,, fr. xiphias. XEFOFOR s. m. Peşte mic de apă dulce din America centrală, avînd înotătoarea codală în formă de spadă şi culoare verde-metalizat, adesea crescut în acvariu unde masculul capătă o coloraţie variată, ndn, mdn. - Din fr. xiphophore. XIFOÎD, -Ă adj. Asemănător unei spade; în forma de spadă. Cf form. cuv. i, 188, dn3, mdn. 0 (Med.) Apendice (sau cartilaj) xifoid = cartilaj în forma unui 100 XIFOID ALGIE » 1335 - XILOGRAF vîrf de sabie care alcătuieşte extremitatea inferioară a sternului. Cf. bianu, d. s., resmeriţă, d., cade, scriban, D., DL, DM, DER, M. D. ENC., DEX, DN-3, L. ROM. 1987, nr. 5, 361, DEX2, NDN. - PL: xifoizi, ~e. - Din fr. xiphoîde XIFOIDÀLGÎE s. f. (Med.) Durere care apare la nivelul apendicelui xifoid. Cf. D. med., dn3, ndn. - PL: xifoidalgii. - Din fr. xiphoîdalgie. XIFOID IAN, -Ă adj. Care aparţine apendicelui xifoid; al xifoidului. Cf. L. rom. 1989,128, dn3, ndn. - PL: xifoidieni, -e. - Din fr. xiphoîdien. XIFOIDÎTĂ s. f. (Med.) Infiamaţie a apendicelui xifoid. Cf. d. med., dn3, ndn. - Pl.: xifoidite. - Din fr. xiphoîdite. XIFOSTERNOPEXIE s. f. Operaţie chirurgicală care constă în detaşarea apendicelui xifoid şi sutura (2) acestuia pe faţa anterioară a sternului. Cf. D. med., ndn. - Pl.: xifosternopexii. - Din fr. xiphosternopexie. XIFOSLRA s. f. Crustacee fosile, numeroase în paleozoic, din subclasa gigantostracee, cu cefalotoracele foarte dezvoltat şi cu un ac lung şi mobil în partea posterioară a abdomenului. Cf. enc. rom., ltr2. [Limulus este o] specie de arîropod din ordinul xifosurelor, cu corpul de circa 80 cm lungime. DER IV, 132. - Scris şi: xiphosura ENC. ROM., LTR2. - PL: xifosure. - Din lat. xiphosura. XILÂN s. n. Polizaharidă mixtă care se găseşte, alături de celuloză, în celulele lignificate ale lemnului, în paie, coceni etc. Cf. ltr2, d. med., dn3, dex2, mdn. - Din fr. xylane, germ. Xylan. XILÉM s. n. Ţesut al plantelor provenit din celule cu membranele îngroşate şi lignificate, servind la susţinerea plantei. Cf. ltr2, dn3, dex2, mdn. - Din fr. xylème, germ. Xylem. XILEN s. n. Compus organic, hidrocarbură lichidă, derivat al benzenului, care se găseşte mai ales în gudronul de huilă şi se întrebuinţează în industria lacurilor, a coloranţilor, a cauciucului etc.; dimetilbenzen. Cf. NICA, L. VAM. 271, CADE, MACAROVICI, CH. 462, MDT, LTR2, DL, DP, DM, DER, D. MED., M. D. ENC., DN3, DSR2, DEX2. - Pl.: xileni. - Din fr. xyléne. XILENOL s. n. Derivat al xilenului utilizat în industria chimică la fabricarea unor coloranţi, a unor medicamente etc. Cf. ltr2, der. - PL: xüenoli. - Din fr. xylénol. XILIDINĂ s. f. Derivat al xilenului, compus organic din categoria aminelor, care este utilizat la fabricarea coloranţilor, a medicamentelor, ca aditiv pentru benzine etc. Cf. ENC. ROM., MACAROVICI, CH. 576, LTR2, DP, DER, M. D. ENC., DN3, DEX2. - Scris şi: xylidină. ENC. ROM. - Din fr. xylidine. XELINĂ s. f. Medicament din categoria anestezicelor locale cu acţiune mai puternică decît cea a novocainei, utilizat în chirurgia dentară şi generală, de obicei în asociere cu adrenalina, folosit şi ca antiaritmic ventricular; lidocaină, xilocaină. Cf. dsr2. XILIT s. n. Constituient al cărbunilor bruni inferiori, format din bucăţi de lemn de mărimi diferite. Cf. ltr2, DN3, NDN. - Din fr. xylite. XILOCAINĂ s. f. Xilină. Cf, ltr2 XILOCET0ZĂ s. f. Derivat al xilozei prezent rareori în urina umană indicînd o deviere a metabolismului unor aminoacizi. Cf. D. med. - Din fr. xylocethose. XILOFÂG, -Ă adj. (Despre unele insecte) Care se hrăneşte cu ţesut lemnos; care consumă, roade lemnul (formînd galerii); lignivor. Cf. costinescu, lm 1 617, cade. Carii sînt xilofagi. dl, cf. DM, DER, Μ. D. ENC., DN3, dex2. - Scris şi: (învechit) xylophag. lm 1 617. - PL: xilofagi, -e. - Din fr. xylophage. XILOFAGÎE s. f. Faptul de a consuma, de a se hrăni cu ţesut lemnos. Cf. costinescu, lm 1 617, dn3, NDN. - Scris şi: (învechit) xylophagie. LM 1 617. - Din fr. xylophagie. XILOFON s. n. Instrument muzical de percuţie, format dintr-un sistem de plăci de lemn de diferite lungimi (sau esenţe lemnoase) acordate armonic, care vibrează şi emit sunete atunci cînd sînt lovite cu nişte ciocănele sau baghete de lemn, de sticlă ori de metal. Cf. RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., LTR2, DL, DM, DER, M. D. ENC., DEX, DN3, DEX2, MDN. (Fig.) Ceai şi pagode de xilofon... Atomii în litere chinezeşti. ROMÂNIA LITERARĂ 1992, nr. 5, 9/2. - PL : xilofoane. - Din fr. xylophone, it. xilofono. XILOFONÎST, -Ă s. m. şi f. Persoană care cîntă la xilofon. Cf. M. D. ENC., DN3, DEX2. - PL: xilofonişti, -e. - Xilofon + suf. -ist. Cf. it. x i 1 o f o n i s t a. XILOGRÂF s. m. Specialist în xilografie; gravor în lemn. Cf. costinescu, lm 1617, ddrf m, 236, barcianu. Pe lîngă acest talent, el posedă pe acel al xilografului, 119 XILOGRAFA - 1336 - XILON al desemnatorului. iorga, I. L. ï, 119, cf RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., LTR2, DL, DM, M. D. ENC., DN3, DEX2. - Scris şi: (învechit) xylograph. LM 1 617. - PL: xilo grafi. - Din fr. xylographe. XILOGRAFA vb. L (Rar) A executa clişee de tipar gravate în lemn. Amintim că există un portret xilografat excelent al lui Ştefan Gheorghe, din vremea lui. EMINESCU, o. xn, 287. - V. xilograf. XILOGRÂFIC, -Ă adj. Care aparţine xilografiei; obţinut prin xilografie. Cf. lm 1 617, resmeriţă, d., CADE, SCRIBAN, D., dl, dm. Pereţii albi... lăsau să se vadă... cărţi cu ornamentaţii xilo grafice. BARBU, PRINC. 5, Cf. Μ. D. ENC., DN3, DEX2. ~ Scris şi: xylographie. LM 1 617. - PL: xilografiei, -e. - Din fr. xylographique. XILOGRAFIE s. f 1. Procedeu tipografic în care se folosesc clişee gravate în lemn; xilogravură (1). Antim Ivireanul... învăţase meşteşugul tipăririi cărţilor şi xilografia. SADOVEANU, O. XX, 633, cf. SCRIBAN, D., LTR2, DL, DP, DM, Μ. D. ENC., DN3, DEX2. 2. Clişeu tipografic gravat în lemn. Cf. cade. O xilografie înfăţişînd trei nenorociţi traşi în ţeapă de sălbaticul domn muntean apare în ediţiunile mai recente ale Cosmografiei, arh. olt. v, 93, cf. dl, dm, dn3, dex2. 3. Arta de a săpa, de a grava în lemn. Cf. lm 1 617, COSTINESCU, DDRF ΙΠ, 236, ENC. ROM., RESMERIŢĂ, D., CADE, DL, DM, DN3, DEX2. - Scris şi: (învechit) xylographie. LM 1 617. - Pl.: xilo grafii. ~ Din fr. xylographie. XILOGRÂMĂ s. f. Clişeu tipografic în lemn obţinut prin gravare. Cf dn3, mdn. - PL: xilograme, - Din fr. xylogramme. XILOGRAVÙRÀ s. f. 1. Xilografie (1). Pînă la descoperirea fotografiei şi a procedeelor fotomecanice, xilogravura era singurul sistem utilizat pentru obţinerea clişeelor pantografice (tipar înalt). LTR2, cf. M. D. ENC., dex, DN3. Diferite procedee mecanice, de la clasicele tehnici ale gravurii, xilogravurii, pînă la imprimarea offset. ROMÂNIA LITERARĂ, 1979, nr. 12, 18/2, cf. dex2. 2. Xilografie (2). Cf. ltr2, dl, dm, m. d. enc., dn3, dex2. 3. Operă de artă grafică realizată prin săparea unui desen pe o placă de lemn şi imprimarea lui (pe hîrtie), gravură, stambă (3); arta de a grava în lemn, xilografie (3). Cf. ltr2, dl, der, m. d. enc., dn3, dex2. - Pl.: xilogravuri. - Din fr. xylogravure. XILOID, -A adj. (Despre materiale, roci etc.) Care este de natură lemnoasă ori prezintă o structură asemănătoare cu aceea a lemnului. Cf. costinescu, cantuniari, L. Μ. 154. Ligniţii cu structură lemnoasă vizibilă suit cărbunii xiloizi. ltr2, cf. dp, der, m. d. enc., l. rom. 1976,536, dn3, dex2. - Pronunţat: xi-lo-id. -Pl.: xiloizi, -de. - Din fr. xyloîde. XILOL s. n. Xilen brut, folosit ca antiparazitar şi solvent. Cf. enc. rom., nica, l. vam. 271, enc. tehn., d. med., dn3, ndn. ~ Din fr. xylol. XILOLATRÎE s. f. Cult al idolilor de lemn. Cf. COSTINESCU, DN3, NDN. - PL: xilolatrii. - Din fr. xylolâtrie. XILOLIT s. n. Amestec de rumeguş de lemn şi clorură de magneziu, colorat cu pigmenţi minerali, cu aspect de piatră, care este folosit mai ales la fabricarea plăcilor pentru pardoseli şi a cabinelor de nave. Cf. NICA, L. VAM- 271, mdt. Pardoseală de xilolit. LTR2, DP, DER, DN3, DEX2, NDN. - Pl.: xiloUte şi xilolituri. - Din germ. Xylolith. XILOLITOGRAFIE s. f. (Poligr.) Procedeu de tipar litografic la care clişeul se execută pe o placă de lemn acoperită cu un strat de calcar preparat din cretă pulverizată. Cf. ltr2, dn3, dex2. - Pl:. xilolitografie. - Din fr. xylolitographie, germ. Xylolithographie. XILOLITOGRAVIJRĂ s. f. Reproducere obţinută prin xilolitografie. Cf. ltr2, dn3, ndn. - PL: xilolito gravuri. - Din fr. xylolithogravure. XILOLOGIC, -Ă adj. Referitor la xilologie. Cf. dn3, ndn. - Pl.: xilologi, -e. - Din fr. xylologique. XILOLOGÎE s. f. Ramură a botanicii care studiază speciile, structura şi proprietăţile lemnului. Cf. costinescu, enc. rom., der, dn3, ndn. - PL: xilologii. - Din fr. xylologie. XILOMETRU s. n. Instrument pentru măsurarea cubajului lemnelor sau a unor piese de lemn. Cf. enc. rom. Piesele de lemn al căror volum trebuie determinat sînt introduse în apa din xilometru, ceea ce face să crească nivelul apei cu echivalentul volumului acelor piese, ltr2, dn3, ndn. - Pl.: xilometre. - Din fr, xylomètre. XILON s. n. Fibră sintetică din care se ţes materiale textile cu aspect pufos, utilizate pentru confecţionarea 134 XILOTERAPIE - 1337 - XU unor obiecte de îmbrăcăminte, huse etc; materialul ţesut din această fibră. Cf. dn3, ndn. - PL: xiloane. - Din fr. xilon. XILOTERAPÎE s. f Tratament medical în care se utilizează anumite varietăţi de lemn. Cf. d. med., dn3, NDN. - PL: xiloterapii. - Din fr. xylothérapie. XILOTIL s. n. Mineral, varietate de chrisotil. Cf. ENC. ROM., CANTUNIARI, L. Μ. 121. - Scris şi: xylotil. enc. rom. - Din fr. xylotile, germ. Xylotil. XILOTIPIE s. f. 1. Procedeu de tipar care se foloseşte pentru a reproduce structura lemnului din care este făcut clişeul. Cf. ltr2, dn3, dex2. 2. Tipar cu litere de lemn. Cf. dn3, ndn. - PL: xilotipii. - Din germ. Xylotypie. XIL0ZĂ s. f. Monozaharid, constituient al xilanului, care se găseşte în gunoaie vegetale, coceni, lemn, paie etc. Cf. MACAROVICI, CH. 552, LTR2, DER, D. MED., M. D. ENC., DN3, DEX2. - PL: xiloze. - Din fr. xylose. XIPHIAS subst. v. xifie. XIRIHIE s. f. (învechit) Sturion afumat. Perechea xirihii de la Midia (a. 1792). GALDI, M. phan. 265. - PL: xirihii. - Cf. gr. ξηρίχος. XÎSMĂ s. f. (Med.) Prezenţa unor bucăţi de membrane în scaunul diareic. Cf. D, med., dn3, ndn. - PL: xisme. - Din fr. xysme. XIST s. n. 1. (în Grecia antică) Galerie acoperită a unui templu. Cf. dn3, ndn. 2. (La romani) Galerie acoperită a unei grădini. Cf. NDN, mdn. - Din fr. xyste. ΧΟΑΝΏΝ s. n. (în Grecia antică) Sculptură, din epoca arhaică, făcută în trunchiul unui copac, reprezentînd o zeitate. Cf. der, m. d. enc., dn3, ndn. - Din fr., it. xoanon. XOGRAFÎE s. f. Procedeu poligrafic de imprimare a unei fotografii în relief. Cf. dn3, ndn. - Din fr. xographie. XU s. m. Monedă divizionară în Vietnam, valorînd a suta parte dintr-un dong. Cf. dn3, ndn. - Din fr. xu (cuvînt vietnamez). 145 Y Y s. m. invar. 1. A treizecea literă a alfabetului limbii romane care se găseşte în cuvinte neologice (mai ales de origine franceză şi engleză), sau care provin din unele limbi orientale transliterate în alfabet latin; sunetul corespunzător (redînd diverse valori ale lui „i“) acestei litere. Cf. antonescu, d. Pentru „z“, pre care gramaticii latini încă-l numesc literă grecească şi, care ca „y“, numai mai tîrziu, a început a se scrie în limba latinăîn limba română ne e de lipsă. CIPARIU, O. I. 140, Cf. COSTINESCU, LM, ENC. ROM., SCRIBAN, D., DER, M. D. ENC. Poate n-ar fi fost rău dacă... s-ar fii rezolvat problema literei y şi a eventualei ei introduceri în alfabetul limbii române. L. ROM. 1974,258, cf. dex2. 2. (Mat.) Simbol literal pentru necunoscuta unei ecuaţii sau a unui sistem de ecuaţii şi pentru variabila independentă a unei funcţii. Cf. ltr, dex. O funcţie U (x y z), de clasă C2 într-un domeniu D din spaţiul cu trei dimensiuni, care satisface ecuaţia lui Laplace, se numeşte funcţie armonică. D. mec. 147. ♦ Fig. Loc necunoscut ori al cărui nume este lipsit de importanţă. Domnului Panait Mistopolu, comersant, Tîrgul Y. CARAGIALE, O. I, 251. 3. (Biol.) Cromozom special care conţine gene determinante pentru dezvoltarea testiculului. Cf. D. med. - Pronunţat: i-grec. YAKUZA subst. Gen de film de aventuri creat în Japonia, foarte apreciat de japonezi, asemănător filmului cu gangsteri. Iakuza este un gen de filme dosebit de gustat de publicul japonez, scînteia, 1975, nr. 9 447, cf. DCR. 0 (Adjectival) Idol al spectatorilor de film yakuza, cel mai popular actor din Japonia, Takakuza, joacă îndeobşte fără nuanţe. ROMÂNIA LITERARĂ 1975, nr. 7, 20. ♦ Denumire dată membrilor unei organizaţii japoneze de tip mafiot. Yakuza este numele mafioţilor japonezi din Tokio şi Osaka, ale căror organizaţii imită pe cele ale samurailor (ritualuri, coduri etc.) şi se prezintă drept apărătoare ale ordinii. în DCR2. - Cuv. japonez. YÂLĂ s. f încuietoare a unei uşi, porţi etc. în mecanismul căreia este montat un zăvor (semi)automat; broască de siguranţă. Cumpăr broască sau yale cu cifru. RL 1985, nr. 12790, 6/2. Este suprinzător faptul că nici un dicţionar românesc nu înregistrează cuvîntul „yale“... extrem de frecvent în limbă. L. ROM. 1987, 507, cf. ndn, dex2, ndn. - Pl.: yale. - Din engl. Yale(lock) (denumire comercială). YANKÉU, -ÉE s. m. şi f. Nume dat, începînd din secolul al XVÎI-lea, unei persoane care locuieşte în nord-estul Statelor Unite ale Americii; nume dat unei persoane din Confederaţia Statelor din Nordul S. U. A. în timpul Războiului de Secesiune; p. ext. (adesea depreciativ) american, locuitor al Statelor Unite. Cf. ENC. ROM., SCRIBAN, D., DER, M. D. ENC. Opinia publică locală... I-a interzis porducătorului să aleagă pentru acest rol o yankee din Nord. CINEMA 1974, nr. 5, 19, cf. L. ROM. 1977, 600, dn3, DEX2. ♦ (Adjectival) Englezesc. Personajul [din western]... are, în ciuda trabucului său şi a calmului tipic yankeu, izbitoare trăsături de erou latin. românia literară, 1979, nr. 12, 17/4. în urma importurilor masive de produse alimentare, limba română se va împopoţona, şi ea, cu cuvinte yankee. în DCR2. - Pronunţat: ian-chêu. -Pl.: yankei, -ee. - Din engl. yankee. YARD s. m. Unitate englezească de măsură pentru lungime, egală cu 0,914398 m. Cf. antonescu, d., ENC. ROM., SCRIBAN, D., MDT, DT, LTR2, DER, M. D. ENC., NDN, DEX2, MDN. - Pronunţat: ia-. - Scris şi: iard. ndn, mdn. - Pl.: y arzi - Din engl. yard. YÂRDANG s. n. (GeoL) Microrelief de coroziune caracteristic pentru pustiurile argiloase din Asia Centrală, format din creste orientate pe direcţia vîntului dominant şi care sînt separate una de cealaltă de jgheaburi întortocheate. Cf dn3, l. rom. 1994, 265, ndn. - Din fr., engl. yardang. YAURT s.m. v. iaurt. YAWL s. m. Ambarcaţiune de diferite dimensiuni cu pînze sau cu rame, folosită mai ales la pescuit şi în sporturile nautice; iolă. Cf. ltr2, l. rom. 1966,91, dn3. - Pronunţat: iâul. -W.yawluri - Din engl., fr. yawl. YEARLING s. m. Termen folosit în hipism pentru a denumi un mînz pur sînge în vîrstă de un an. Se spune că aceşti mînji vin foarte firavi de la herghelii şi că dresajul lor ca yearlingi este cvasi-inexistent. l. rom. 1973,112, cf. ndn, mdn. - Pronunţat: iă-ling. -Pl.: yearlingi - Din engl. yearling. YEMENîT, -Ă adj., s. m. şi f. 1. (Persoană) care face parte din populaţia de bază a Yemenului sau care este originară de acolo. Cf. dex, l. rom. 1944, 64, cf. dex2. Un yemenit bănuit de implicare în atentatul sinucigaş comis împotriva distrugătorului american USS Cole, în Yemen,... s-a predat autorităţilor locale. RL 2003, nr. 4 112, 611. 10 YEN - 1339 - YOHIMBINĂ 2. Adj. Care aparţine Yemenului sau yemeniţilor (1), referitor la Yemen sau la yemeniţi (1). Guvernul yemenit a elaborat un larg program de dez\>oltare. DER IV, 926. în urma unor răscoale ale triburilor yemenite, Turcia a fost nevoită să acorde... autonomie internă. M. D. ENC. 1 722, cf. dex2. Bărbatul... a evadat dintr-o închisoare yemenită la 14 aprilie. RL 2003, nr. 4 112, 611. - Pronunţat: ie-. - PL: yemeniţi, -te. - Din fr. yéménit. YEN s. m. Unitate principală a sistemului monetar din Japonia; monedă japoneză. Cf. M. D. enc., l. rom. 1974,258, dn3, l. rom. 1986,360, dex2. - Pronunţat: ien. -Pl.: yeni. - Din engl., fr. yen (cuvînt japonez). YEOMAN s. m. 1. Titlu dat în evul mediu, la curtea regală engleză, unui nobil de rang inferior. Cf. dn3, l. rom. 1983,162. 2. Mic fermier din Anglia. Cf. ndn, mdn. 3. Membru al corpului de gardă al suveranului Angliei. Cf. ndn, mdn. - Pronunţat: io-măn. - PL: yeomeni (L. ROM. 1983, 162). - Din engl. yeoman. YÉSMAN s. m. Persoană care aprobă iară discemă-mînt părerile celor din jur, oportunist; (p. ext.) persoană slugarnică; linguşitor, (fam.) lingău. El s-ar fi înconjurat de yesmeni şi de sicofanţl în DCR2. Nu vrea să se înconjoare de yesmani. ib., cf. NDN. - PL: yesmeni şi yesmani. - Din engl. yesman. YÉTI s. m. Fiinţă primitivă asemănătoare omului despre care se crede că trăieşte mai ales în zona zăpezilor permanente. După unii „Yeti“, cum i se mai spune misterioasei fiinţe zărite în apropierea crestelor Himalayei, ar avea o statură uriaşă. în DCR2, cf. NDN. - Pronunţat: ie-. - Din engl. yeti (cuvînt tibetan). YE-YE subst. Dans modem caracterizat prin mişcări rapide ale întregului corp, inspirat de ritmurile cîntecelor anglo-saxone şi introdus în toată Europa, după anul 1960, de muzicienii francezi; melodie după care se execută acest dans. Ye-ye sau passo-doble, pletoşi în transă sau trubaduri patetici, iată „dilema “ muzicală. cinema 1971, nr. 11, 35, cf. ndn. - Pronunţat: ie-ie. - Din fr. yé-yé. YLANG-YLANG subst. Arbore originar din Filipine din frunzele şi florile căruia se obţine un ulei folosit în industria parfumurilor; p. ext; parfumul extras din acest ulei. Cf. enc. tehn. i, 415, ltr2, ndn. - Din fr. ylang-ylang. YOGA s. n. Şcoală filozofică indiană de veche tradiţie, care urmăreşte adîncirea cunoaşterii eului în scopul eliberării lui de viaţa materială şi al contopirii extatice cu spiritul printr-un sistem de tehnici psihosomatice; p. ext. disciplină de educare a spiritului şi corpului prin practicarea unor tehnici şi exerciţii riguroase care duc la stăpînirea deplină a funcţiilor vitale ale organismului şi a capacităţilor psihofizice; p . r e s t r . ansamblul tehnicilor şi exerciţiilor specifice acestei discipline. Cf. der, l. rom. 1974, 258, id. 1984, 153. Creştinismul, să luăm bine aminte, nu e o simplă şcoală a cinstei, curăţirii şi dreptăţii,... ori o terapeutică evazionistă (stoicismul, yoga, zenul). Steinhardt, J. 158, cf. m. d. enc., dex, d. fil., d. psih., d. ped., drev. în locul acestor valori apăreau altele:... suprarealismul, yoga, psihanaliza, românia literară 1992, nr.5, 11/2, ndn, dex2. - Pronunţat: io-ga. - Din fr., engl. yoga. YOGHIN s. m. Ascet (indian) care, prin practicarea exerciţiilor yoga, a reuşit să atingă starea specifică de extaz mistic; p . ext. adept al filozofiei yoga; persoană care practică exerciţii yoga; yoghist. Păcat de ioghini că urmăresc depărtarea de lume, dincolo de bine şi de rău, iar nu facerea binelui şi trăirea dragostei. Steinhardt, j. 152, cf. M. D. enc. A încheiat cu bine una din cele mai spectaculoase demonstraţii de yoga din cariera sa ~ cufundarea într-o stare asemănătoare cu somnul hibernal... yoghinul a rămas în această stare timp de opt zile. în dcr2, cf. dex2, ndn. (Adjectival) Procedeele... oculte tantra, yoghine sau magia, tot cu iluzii şi magii lucrează. Steinhardt, J. 354. - Scris şi: ioghin. - Pronunţat: io-. - PL: yoghini. -Şi: yogin s. m. dex, dn3, dex2. ~ Din engl., fr. yogin. YOGHÎNIC, -Ă adj. Care se referă la yoga sau la yoghin; yoghist. Cf. dn3, ndn. - PL: yoghinici, -e. - Şi: yoginie, ~ă adj. DN3, ndn. - Yogin + suf -ic. Cf. fr. y o g i n i q u e . YOGHÎST, -Ă 1. Adj. Yoghinic. Cf. dex, ndn, MDN. 2. S. m. şi f. Yoghin. Cf. dex, ndn, mdn. - PL: yoghişti, -te. - Şi: yogist, -ă s. m. şi f, adj. ndn. - Yoga + suf. -ist. YOGIST, -Ă s. m. şi f, adj. v. yoghist. YOGIN s. m. v. yoghin. YOGÎNIC, -Ă adj. v. yoghinic. YOHIMBÎNĂ s. f. Alcaloid care se prezintă sub formă de pulbere cristalină, albă, inodoră, cu gust amar, extrasă din scoarţa unui arbore din Africa de vest şi care acţionează asupra sistemului nervos simpatic cu rol de blocare a adrenalinei, fiind utilizat ca afrodisiac. Cf bianu, d. s., ltr2, der, m. d. enc., dn3, l. rom. 1994, 266, NDN. - Scris şi: iohimbină DN°. -PL: yohimbine. - Din fr. yohimbine. 24 m YOLA - 1340 - YUCCA YOLĂ s. f. v. iolă. YOM KIPPUR subst. Cea mai importantă sărbătoare din calendarul religios evreiesc, celebrată prin post şi rugăciuni de căinţă şi penitenţă. Cf. dn3, ndn. - Din ebr. Yom Kippur. YONATHAN v. ionathan. YORK subst. Nume dat unei specii de porci de culoare albă, cu pielea roşie şi cu părul rar, creată în Anglia şi avînd mai multe rase. Cf. ltr2, der, m. d. enc., DEX, DSR, DEX2, MDN. - Pronunţat: iorc. - Din engl. york. YPERITĂ s. f. Compus al etilului, sub formă lichidă, uleios, galben sau incolor şi inodor ori cu miros de hrean sau de muştar, întrebuinţat, în formă gazoasă, ca substanţă toxică de luptă. Cf. marcovich, ch., D. MED., DER, L. ROM. 1974, 258, DEX2. - PL: yperite. - Şi: iperită (dex2), hiperită (ib.). - Din fir. yperite. YPOCHIMEN s. m. v. ipochimen. YPODIACON s. m. v. hipodiacon. YPOHONDRIC, -Ă s. m. şi fi, adj. v. ipohondrie. YPRESIÂN, -A s. n., adj. (Geol.) 1. S. n. Ultimul etaj al paleocenului (2) din centrul şi sudul Europei. Cf. LTR2, DER, M. D. ENC., DN3, NDN. 2. Adj. Care se referă la formaţiunile ypresianului (1). Cf. M. D. ENC., DN3. 3. Subst. Serie de straturi geologice din ypresian (1). - Pronunţat: -si-an. - Din fr. yprésien. YTERBIU s. n. Element chimic, cu caracter metalic, de culoare alb-argintie, strălucitor în combinaţii, mai ales trivalent, din grupa lantanidelor. Cf. scriban, d., enc. tehn. I, 78, marcovici, ch., mdt, dt. Yterbiul a fost descoperit sub formă de oxid, prin descompunerea fr acţionată a azotaţilor. LTR2. în grupa sulf urii de amoniu se clasează elementele numite pămînturi rare sau lantanide (după numele primului element din această grupă)...: lantan, ceriuyterbiu. CHIM. AN. caut. 130, Cf. DER, D. MED., M. D. ENC., L. ROM. 1974, 258, DN3, DEX2. - Pronunţat: i-tér-biu. - Din fr. ytterbium. YTRIU s. n. Element chimic cu caracter metalic, asemănător cu lantanidele, de culoare albă-cenuşie, relativ uşor, greu fuzibil, folosit la elaborarea unor aliaje. Cf. antonescu, d., lm., enc. rom., scriban, d., enc. tehn. i, 78, marcovici, ch., mdt, dt. Ytriul, separat de candiu şi obţinut sub formă de clorură sau de oxid, e trecut în stare elementară prin acţiunea vaporilor de potasiu asupra oxidului, a fluorurii sau a clorurii. ltr2. Din punct de vedere analitic, în grupa pămîntu-rilor rare se consideră că fac parte şi ytriul şi scandiul. CHIM. AN. CĂLIT. 130, cf. DER, D. MED., M. D. ENC., l. rom. 1974,258, dex, dn3, drev, dex2. - Pronunţat: i-triu. - Şi: (astăzi, rar) ytrium (antonescu, d., enc. rom., ENC. TEHN. I, 78) s. n. - Din fr. yttrium. YTRIUM 's. n. v. ytriu. YTTROTANTALIT s. n. Compus natural al ytriului conţinînd cîteva procente de uraniu, care are culoare neagră catifelată cu luciu semimetalic şi care cristalizează în sistemul rombic. Cf. lm, ltr2. - Pl.: yttrotantaliţi - Din fr. yttrotantalite. YUAN s. m. Unitate principală a sistemului monetar din R. P. Chineză; monedă chinezească. Cf. m. d. enc., L. ROM. 1977, 110, NDN, DEX2. - Pronunţat: iu-ân. - Din fr., germ. yuan. YUCCA s. f. Plantă lemnoasă monocotiledonată din familia liliaceelor, cu tulpina scurtă, ramificată, cu flori albe sau roz, care se cultivă în India şi America, fiind folosită în industria textilă şi casnică, sau, în Europa, ca plantă ornamentală; fibră textilă obţinută din această plantă. Cf. ANTONESCU, D., LM, ENC. ROM. Speciile de yucca sunt plante horticole foarte importante pentru florile lor foarte frumoase. ENC. AGR. Fibrele de yucca sînt constituite din fibrele albe, lucioase, rigide, rezistente formate din celule lungi de 3,5-4 mm. LTR2, M. D. ENC., DN3, DEX2. - Din fr., engl. yucca. 39